Investitii Straine Directe DE Capital In Romania
Cuprins
Pag.
Memoriu………………………………………………………………………………… 1
PARTEA I. Investiții străine directe.
Tendințe,strategii,politici ……………………………………. 2
Cap.1. Tendințe în evoluția ISD (istoric privind ISD)……….. 3
1.1 Distribuția geografică în structura triadică a ISD 6
1.2 Extinderea pieței internaționale a ISD vizvi de
dinamica investițiilor străine în România…………. 7
1.3 Modificărea orientării sectoriale a fluxului de ISD
către sectorul terțiar………………………………………… 9
1.4 Liberalizarea politicilor naționale vizând ISD……. 11
Cap.2. Procesul decizional în tranzacțiile cu ISD……………… 22
2.1 Decizia investițională sub impactul factorilor
macroeconomici și politici…………………………………. 23
2.2 Importanța analizei elementelor fundamentale…. 26
2.3 Caracteristicile de risc pentru țările excomuniste. 32
Cap.3. Strategia achizițiilor internaționale
(decizia de implantare)………………………………………… 34
3.1 Analiza comparativă între implantarea prin
societate mixtă și creerea unei filiale proprii…….. 35
3.2 Analiza comparativă între folosirea achiziției
internaționale și crearea de filiale proprii…………. 37
3.2.1 Implantarea prin achiziții internaționale 39
Cap.4. Politici naționale privind regimul ISD…………………. 44
4.1 Politici ale țărilor cu economie dezvoltată………… 46
4.2 Politici ale țărilor cu economie în tranziție………. 47
PARTEA a II-a Regimul ISD în România………………………………. 50
Cap.1. capitalul străin în contextul tranziției din România 51
1.1 Regimul juridic și cadrul instituțional și
investițiile de capital……………………………………… 55
1.2 Efecte ale ISD în economia Românească…………. 56
1.3 Considerente privind stadiul actual al promovării
investițiilor în România………………………………… 58
1.4 Coordonatele posibile ale unei strategii operaționale
de promovare investițională în România………… 61
1.5 Factorii care descurajează Investițiile străine
în România…………………………………………………… 64
1.6 Considerente privind acțiunile ce trebuie intreprinse 68
Bibliografie………………………………………………………………………… 76
Memoriu
în prima parte a lucrării, pornind de la istoria și tendințele care se manifestă în fluxurile de investiții străine directe la sacră mondială, am încercat să realizez importanța dată de către statele dezvoltate ale lumii investițiilor directe de capital străin – prin asigurarea cadrului instituțional de înlesnire a mișcării fluxurilor de ISD; prin liberalizarea normelor și reglementărilor imputurilor de capital străin, și prin politicile și strategiile avute în vedere – insistând pe natura riscului generat de o investiție directă în străinătate.
Pentru a releva importanța investițiilor cazul Statelor Unite ale Americii este elocvent. țara care avea o poziție creditoare privind investițiile nete la sfârșitul anului 1980, cu aproape 400 miliarde USD, la finele anului 1991 SUA devine debitoare(receptoare de investiții) aproximativ cu același volum investițional.
La fiecare subcapitol al primei părți, unde am considerat oportun, am adus în discuție situația României vizavi de tendințele, politicile și strategiile avute în vedere de către statele cu putere economică.
în a doua parte a lucrării am insistat mai mult asupra problemelor cu care se confruntă România, în atragerea fluxurilor de capital străin, urmărind: evoluția cadrului legislativ care reglementează investițiile de capital în România; realizările pe plan instituțional în acest sens, și nu în ultimul rând premisele de dezvoltare economică a statului român prin influxurile de capital străin, ca o alternativă viabilă a consumului eficient de resurse și a consolidării relațiilor, într-un climat benefic, cu țările dezvoltate (care după cum am să prezint în lucrare sunt cele mai mari emițătoare și în același timp receptoare de capital străin).
PARTEA I
INVESTIțIILE STĂINE DIRECTE
TENDINȚE, STRATEGII,POLITICI
CAPITOLUL 1.
TENDINȚE îN EVOLUȚIA INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ( Istoric privind ISD ).
Fluxurile de investiții străine directe (ISD) se constituie în resurse financiare dirijate spre o anume localizare investițională, internațională care permit firmei emitente să dezvolte operațiuni asupra cărora dețin puterea de decizie și control. Fluxurile financiare indiferent dacă îmbracă forma de capital, profituri reinvestite sau împrumuturi acordate de firma -mamă sunt însoțite de transferul unui pachet de resurse tehnologice, manageriale și internaționale. Analiști tind să considere că aceste inputuri calitative sunt, în termeni relativi, mult mai importante decât influxul financiar propriuzis.
într-o abordare istorică fuxurile de ISD au început să dobândească prevalență în cadrul investițiilor internaționale după cel de-al doilea război mondial, odată cu realizarea de investiții masive de către SUA pentru reconstrucția Europei Occidentale. Evoluția cea mai spectaculoasă a acestor fluxuri care a condus la impunerea producției mondiale ca o componentă structurală a economiei mondiale, s-a produs însă în deceniul trecut. Anii ‘80 au găzduit un boom fără precedent al ISD, transformîndu-le în principala sursă de finanțare a creșteri economice pe plan mondial. între 1980 șI 1990 fluxurile de ISD au sporit de patru ori cu un ritm mediu anual de 15%. în perioada creșteri celei mai accentuate, respectiv între 1983 și 1989 ritmul mediu anual a fost de 29%, de trei ori mai mare decât cel înregistrat de exporturile mondiale și de patru ori mai mare decât cel înregistrat de producția mondială. Această creștere puternică, care s-a produs pe fondul evoluțiilor structurale din economia mondială către internaționalzarea și globalizarea activităților economice a fost determinată de creșterea economică susținută a statelor dezvoltate, precum și de modificări de substanță, în sensul liberalizării, intervenite în atitudinea statelor față de ISD.
Dacă evoluția fluxurilor mondiale de ISD în perioada 1983-1989 a fost într-o bună măsură datorată creșterii economice din țările dezvoltate, scăderea acestor fluxuri în 1991 și 1992 apare ca un rezultat al recesiunii din aceste state.Influența deosebit de puternică a acestor corelații asupra ISD pe plan mondial se explică prin faptul că cea mai mare parte a capitalului investițional își are originea în țările dezvoltate, la fel precum cea mai mare parte a capitalului investițional receptat se regăsește, de asemenea, în statele dezvoltate.
Formele preponderente pe care le-au îmbrăcat fluxurile de ISD în SUA și Europa Occidentală în a doua jumătate a anilor ‘80 au fost fuzionările și preluările de firme ca o consecință a unui cortegiu de fenomene care au înoțit creșterea economică în țările dezvoltate:
-ieftinirea creditelor ;
-reașezarea nivelelor de competitivitate pe plan internațional;
-schemele inovatoare apărute în sfera finanțării companiilor;
-perspectiva creării pieței unice la nivelul Comunității Economice Europene.
Schimbări intervenite în politicele economice ale statelor.
Concretizarea premiselor favorabile create de creșterea economică a fost posibilă pe fondul schimbării de atitudine a statelor față de ISD și de operațiunile firmelor transnaționale. De la tendința de întărire a controlului național asupra acestora, manifestă la sfîrșitul anilor ‘60 și în prima parte a anilor ‘70, s-a trecut la politici tot mai liberale, de deschidere față de ISD și ulterior de atragere a capitalului investițional străin.Aceste fluxuri care permit grefarea pe suportul financiar a unor importante elemente calitative și induc, în condițiile integrării în economiile-gazdă, importante efecte de antrenare au început să fie percepute ca instrumente viabile ale dezvoltării.
Ca o expresie a politicii de deschidere și de reașezare a mecanismelor economice pe principiile economiei de piață, într-o serie de țări în curs de dezvoltare, precum și, mai recent, în țările cu foste economii de comandă din Centrul și Estul Europei, s-au declanșat masive procese de privatizare a activelor statului.Valul de privatizări nu a ocolit nici țările dezvoltate, astfel încît acest proces în ansamblul său a creat premise favorabile suplimentare realizări de ISD.
Urmarea acțiunii concertate a acestor factori, fluxurile de ISD au dat naștere unui stoc care constituie el însuși o bază productivă considerabilă, generatoare de venituri și ulterior fluxurile de ISD.Conform opiniei specialiștilor deși se poate anticipa menținerea acțiunii unor factori favorabili creșterii ISD, cum ar fi liberalizarea reglementărilor specifice, chiar și în afara unei creșteri în ritmuri spectaculoase a noilor fluxuri, stocul de ISD existent are capacitatea de a se autoregenera.
Conform prognozelor realizate de specialiști UNCTAD, pe baza a trei metode de prognozare a variantelor independente, în principal nivelul PIB și modificarea anuală a acestuia, cursul de schimb și raportul dintre investițiile interne și nivelul PIB, fluxurile de ISD vor continua să crească în termeni reali în prima parte a anilor ‘90 în majoritatea regiunilor, deși cu ritmuri mai scăzute decît în perioada 1984-1988 1
1.Cele trei metode sunt:a)Extrapolarea ritmurilor medii de ctreștere realizate în perioada 1972-1986;
b)Utilizarea nivelurilor variabilelor independente estimate prin prognoza LINK a ONU;
c)Utilizarea nivelurilor variabilelor independente estimete prin prognoze realizate de Banca Mondială și FMI
Pentru țările dezvoltate rezultatele obținute indică ritmuri medii anuale de creștere cuprinse între 8 și 9,5 procente în funcție de metoda utilizată.Sunt estimate ritmuri de creștere mai mari pentru ISD în țările în curs de dezvoltare cele mai înalte de 12,2 % -17,9 % fiind anticipate pentru America Latină.
Conform unui scenariu pe termen lung 2 , în anul 2020 fluxurile anuale de ISD se vor cifra la 800 miliarde $ de la 203 miliarde $ în 1990 – din care aproximativ jumătate vor fi orientate către țările în curs de dezvoltare(de la 25% în prezent
1.1 Distribuția geografică în structură triadică
a investițiilor străine directe
Fenomenul de concentrare la nivelul statelor dezvoltate este una din principalele caracteristici ale fluxurilor de ISD în prezent. 97% din totalul capitalului care a îmbrăcat forma ISD în deceniul trecut și la începutul celui prezent își are originea în țările menționate.
Fenomenul concentrării manifestat în “Triada” Uniunea Europeană-Japonia – SUA, ne arată că în deceniul trecut, aproximativ 81% din ISD generate și-au avut originea în triadă, în timp ce 71% din ISD primite s-au localizat în statele triadei.în cadrul acesteia, SUA se constituie cel mai mare receptor de ISD – de la poziția de principală sursă de investiții internaționale în perioada imediat postbelică, în timp ce Japonia și Uniunea Europeană(în deosebi Germania) se afirmă ca principali investitori.
Concentrarea în triadă a fost însoțită de constituirea unor grupări de țări în curs de dezvoltare, principale beneficiare ale ISD generate de fiecare nucleu triadic. Astfel, pe criteriul proximității geografice sau al legăturilor de
2.”Washington Economic Reports”,January 1994
natură politică, comercială, istorică, culturală, țările Asiei de Est și Sud-Est
sunt principalele țări în curs de dezvoltare în care investesc firmele japoneze; țări ale Americii Centrale și de Sud, cu deosebire Argentina, Bolivia, Chile, Columbia,Mexic, Venezuela sunt principalele state-gazdă ale investițiilor nord-americane dirijate către țările în curs de dezvoltare, iar recenta deschidere economică a Europei de Est pare să conducă la constituirea unei noi ritmuri mai scăzute decît în perioada 1984-1988 1
1.Cele trei metode sunt:a)Extrapolarea ritmurilor medii de ctreștere realizate în perioada 1972-1986;
b)Utilizarea nivelurilor variabilelor independente estimate prin prognoza LINK a ONU;
c)Utilizarea nivelurilor variabilelor independente estimete prin prognoze realizate de Banca Mondială și FMI
Pentru țările dezvoltate rezultatele obținute indică ritmuri medii anuale de creștere cuprinse între 8 și 9,5 procente în funcție de metoda utilizată.Sunt estimate ritmuri de creștere mai mari pentru ISD în țările în curs de dezvoltare cele mai înalte de 12,2 % -17,9 % fiind anticipate pentru America Latină.
Conform unui scenariu pe termen lung 2 , în anul 2020 fluxurile anuale de ISD se vor cifra la 800 miliarde $ de la 203 miliarde $ în 1990 – din care aproximativ jumătate vor fi orientate către țările în curs de dezvoltare(de la 25% în prezent
1.1 Distribuția geografică în structură triadică
a investițiilor străine directe
Fenomenul de concentrare la nivelul statelor dezvoltate este una din principalele caracteristici ale fluxurilor de ISD în prezent. 97% din totalul capitalului care a îmbrăcat forma ISD în deceniul trecut și la începutul celui prezent își are originea în țările menționate.
Fenomenul concentrării manifestat în “Triada” Uniunea Europeană-Japonia – SUA, ne arată că în deceniul trecut, aproximativ 81% din ISD generate și-au avut originea în triadă, în timp ce 71% din ISD primite s-au localizat în statele triadei.în cadrul acesteia, SUA se constituie cel mai mare receptor de ISD – de la poziția de principală sursă de investiții internaționale în perioada imediat postbelică, în timp ce Japonia și Uniunea Europeană(în deosebi Germania) se afirmă ca principali investitori.
Concentrarea în triadă a fost însoțită de constituirea unor grupări de țări în curs de dezvoltare, principale beneficiare ale ISD generate de fiecare nucleu triadic. Astfel, pe criteriul proximității geografice sau al legăturilor de
2.”Washington Economic Reports”,January 1994
natură politică, comercială, istorică, culturală, țările Asiei de Est și Sud-Est
sunt principalele țări în curs de dezvoltare în care investesc firmele japoneze; țări ale Americii Centrale și de Sud, cu deosebire Argentina, Bolivia, Chile, Columbia,Mexic, Venezuela sunt principalele state-gazdă ale investițiilor nord-americane dirijate către țările în curs de dezvoltare, iar recenta deschidere economică a Europei de Est pare să conducă la constituirea unei noi “aglomerări” în jurul unui membru al,”triadei”, respectiv Uniunea Europeană.
O particularitate de dată recentă a distribuției geografice a ISD o constituie creșterea ponderii statelor în curs de dezvoltare în ansamblul ISD primite, de la 17%în perioada 1986-1990, la 26% în 1991 și 32% în 1992(în termeni absoluți 40 miliarde dolari). Statul s-a produs pe fondul reorientării acestor fluxuri în condițiile recesiunii din țările dezvoltate, dar o astfel de pondere este de natură să confere noi dimensiuni rolului ISD în procesul de globalizare a economiei mondiale.
1.2 Extinderea pieței internaționale a investițiilor străine directe
vizavi de dinamica investițiilor străine în România
Schimbarea de sistem economic și politic survenită în zona est-europeană la sfîrșitul deceniului tercut și începutul celui actual a deschis o importantă piață potențială pentru ISD. Dimensiunea cererii interne, chiar puternic afectată și limitată de fenomenele de declin economic ce însoțesc, cel puțin pentru un timp, tranziția la economia de piață, rămîne considerabilă.
O sumă de alți factori locaționali, cum ar fi costuri de producție scăzute, în principal cel al forței de muncă, gradul de pregătire ridicat al acesteia, existența unei infrastructuri de comunicații de bază, la care se adaugă adoptarea unor reglementări liberale și stimulative pentru investitorii străini, ar trebui să constituie elemente de atragere a ISD.
Cu toate acestea, perceptia unui climat economic și politic instabil pare să prevaleze încă, fluxurile de ISD către aceste state fiind, pînă în prezent, destul de modeste.
Volumul cel mai ridicat de ISD se înregistrează în Ungaria (5,5 miliarde dolari la sfîrșitul anului 1993), în timp ce în Polonia fuseseră realizate investiții străine în valoare de 2,8 miliarde dolari. La mijlocul anului 1993, volumul capitalului străin investit în Cehia era de 1,9 miliarde dolari, în Federația Rusă de 2,9 miliarde dolari, în Slovacia de 0,3 miliarde dolari, iar în Bulgaria de 0,2 miliarde dolari.
Volumul total al capitalului investit în România pe perioada 1990-1996 se ridică la peste 2,67 miliarde dolari americani. O dinamică sporită s-a observat începînd cu anul 1994 – an în care s-au totalizat 650,5 milioane dolari față de 129,8 milioane dolari investiții realizate în 1993 – după care s-a înregistrat o creștere constantă a investițiilos străine lucru care se datorează ameliorării conditiilor economice din România.
Semnificativ, de asemenea, este faptul că numărul societăților cu capital de peste 1 milion dolari înregistrate la Agenția Română de Dezvoltare în perioada ianuarie-iunie 1995 a fost de trei ori mai mare decît în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Industria alimentară, industria ușoară, sectorul bancar, transporturile precum și comerțul și serviciile sunt principalele domenii spre care investitorii din exterior s-au îndreptat.
Zonele de interes pentru investitorii străini sunt București, Craiova; județele Prahova, Timiș, Bihor, Sălaj, Ilfov și Harghita.
țările investitoare care își aduc aportul cel mai mult la realizarea influxului de capital străin pentru România sunt în ordine: Coreea de Sud, SUA, Germania care au totalizat pînă în prezent peste 700 milioane dolari, urmate îndeaproape de Italia, Franța și Olanda.
în continuare prezint dinamica investițiilor străine de capital în România în perioada 1990-1996.
Percepția evoluției reformelor economice din România se îmbunătățește constant privind investițiile străine directe în cercurile de afaceri internaționale, ceea ce se va reflecta în continuare și în volumul investițiilor de capital străin.
1.3 Modificarea orientării sectoriale a fluxurilor de ISD
către sectorul terțiar
Deși cu o oarecare înt1ârziere față de instalarea premiselor favorabile în economiile naționale, fluxurile de ISD tind să se localizeze într-o proporție tot mai mare în sfera serviciilor.
Expansiunea lor a fost frânată de procesul mai lent de liberalizare a reglementărilor naționale în materie de investiții. Odată cu intensitatea acestui proces, începînd din deceniul trecut, ISD în sectorul serviciilor – de altfel singura modalitate de furnizare inernațională a unor categorii de servicii, respectiv cele necomerciale – au sporit intr-o asemenea măsură încât ponderea lor în stocul mondial de ISD a crescut de la 25% în anii ‘70, la 50% la începutul acestui deceniu. Fluxurile anuale de ISD în domeniul serviciilor reprezintă în prezent 55-60 % în total.
în virtutea nivelului de dezvoltare a sectorului terțiar la nivel național, țările dezvoltate, prin cei trei membrii ai “Triadei”, concentrează cea mai mare parte a ISD în domeniul serviciilor. Tocmai evoluția acestor fluxuri a determinat raporturile actuale în cadrul “Triadei”, în principal transformarea SUA în cel mai mare receptor de ISD .
Internaționalizarea serviciilor prin intermediul ISD este încă în faza de început, anticipându-se o creștere cel puțin la fel de însemnată pentru actualul deceniu. în acest proces, dezvoltarea economică a țărilor central și est-europene va implica creșterea puternică a sectorului serviciilor, cu deosebire a celor financiar-bancare, de telecomunicații, juridice și a altor servicii profesionale, necesare constituirii infrastructurii și de afaceri în respectivele economii.
în ceea ce privește perspectivele de dezvoltareale ISD în sectoarele primar și secundar, se pot face următoarele aprecieri:
-procesele de privatizare din țările în curs de dezvoltare și din Europa Centală și de Est vor face ca ISD în sectorul primar să se orienteze cu precădere către aceste economii, tendință care deja se manifestă;
-ISD în sectorul secundar își menține o pondere însemnată în total (40% din ISD generate de statele dezvoltate sunt orientate către industria prelucrătoare), suferind mutații de ordin calitativ, în sensul deplasării spre activitățile ce implică utilizarea intensivă a tehnologiei.
1.4 Liberalizarea politicilor naționale vizând
investițiile străine directe
în rîndul factorilor locaționali care determină realizarea investiției străine, diferitele elemente de ploitică economică a statelor joacă un rol important. Ritmurile deosebite de creștere a ISD în deceniul trecut au fost posibile pe fondul a două mutații majore în această sferă:
-procesul de privatizare care s-a produs la nivelul tuturor categoriilor de state, dar cu densități și localizări sectoriale diferite;
-tendința cvasigeneralizată de liberalizare a regimului ISD .
Procesul de privatizare a fost deosebit de intens în țările în curs de dezvoltare între 1988-1992, perioada în care aceste state au realizat peste 60 miliarde dolari din vânzarea de active aflate în proprietatea statului , din care 18,5 miliarde dolari au constituit capital investițional străin.
Procesul de privatizare ce se desfășoară în prezent în Europa Centrală și de Est implică în mod necesar și investițiile străine, pe fondul insuficienței resurselor financiare interne și al recunoașterii de către oficialitățile acestor țări a rolului de catalizator pe care respectivele fluxuri pot să-l joace în procesul de tranziție.
în țările din zonă, în care procesul de privatizare se află într-o fază mai avansată, implicarea investitorilor străini s-a produs cu intensități diferite. în fosta Germanie de Est, din 4000 de întreprinderi vîndute pînă în primul trimestru al anului 1993, numai 176 fuseseră achiziționate de către străini, în ciuda avantajelor majore oferite prin unificarea cu Germania de Vest. Dimpotrivă, în Ungaria, în aceeași perioadă, în urma privatizării prin vânzare directă a circa 1/5 din activele statului, apreciază specialiștii a intrat în proprietate străină. Dorind o contrabalansare, prin stimularea participării capitalurilor locale începând din anul 1944 a unei scheme de privatizare în masă, prin acordarea de credite fără dobândă populației.
Tendința de deschidere economică și liberalizare a regimului ISD este de asemenea prezentă la nivelul tuturor categoriilor de state, deși cu ritmuri și accente diferite. Dacă sfârșitul anilor ‘60 și prima jumătate a anilor ‘70 au fost perioade marcate de un val de protecționism și întărire a controlului național asupra investițiilor străine și a operațiunilor corporațiilor transnaționale, în anii ‘80 prevalentă a devenit concepția conform căreia beneficiile generate de ISD , cu deosebire în plan tehnologic, depășesc problemele pe care le ridică în plan național activitățile firmelor transnaționale.
Tendința de liberalizare dobândește, tot mai mult , în planul reglementărilor naționale formulării apropiate sau chiar comune cu privire la aspecte importante ale regimului ISD în țările gazdă:
– acordarea unui tratamen echitabil, nediscriminatoriu investitorilor străini, tot mai multe legislații stipulând clar acordarea tratamentului național;
-acordarea de garanții împotriva naționalizării, cu excepția unor situații bine definite, ca ținând de interesul public și atunci numai cu plata unor compensații adecvate;
-reglementarea diferendelor în materie de investiții, inclusiv prin recurgerea, în caz de nesoluționare, la arbitrajul internațional;
-asigurarea repatrierii libere a profiturilor și capitalului3.
Reglementările naționale pentru investitorii străini sunt în principiu:
-dreptul de stabilire;
3. Aceste norme se regăsesc în recomandările Băncii Mondiale privind politicile naționale în materia investițiilor străine
-sistemul de facilități investiționale.
(i) Dreptul de stabilire
în statele dezvoltate, majoritatea obstacolelor în calea implantării au fost înlăturate treptat. Unele guverne mențin totuși cerința de autorizare sau notificare a investiției (Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda,Japonia,Norvegia, Spania, Turcia). Totodată, se mai mențin încă limitări ale accesului investitorilor străini în activități considerate a fi de importanță strategică, inclusiv în anumite sectoare ale serviciilor: transportul maritim și aerian, telecomunicațiile, domeniul audio-vizualului, cel financiar bancar. Domeniul imobiliar cunoaște la rândul său astfel de limitări.
Eforturile de liberalizare și de apropiere a reglmentărilor în materia ISD în țările dezvoltate trebuie înțelese ca făcând parte din demersurile de adîncire a integrării economice a acestor state.
Tendința de retragere a obstacolelor din calea ISD s-a manifestat și în țările în curs de dezvoltare,în contextul încercărilor de a integra capitalul străin în politicile de redresare și reformă economică, pe fondul lipsei de resurse financiare interne. “Listele pozitive” de sectoare economice, respectiv cele în care ISD erau admise au fost înlocuite cu “ listele negative”ale sectoarelor din ce în ce mai puține, în care ISD sunt interzise sau necesită aprobări speciale. Pe fondul acestei tendințe, se mențin încă sisteme de autorizare sau înregistrare a ISD , precum și limitări ale participării străine la capitalul unor intreprinderi din sectoarele considerate sensibile sau condiționarea acesteia de îndeplinirea unor criteriide performanță, în general
exportul unei părți însemnate a producției4.
Legislația vizând direct regimul investițiilor străine în țările foste
4. Astfel, în Filipine proprietatea străină este admisă în proporție de 100% în condițiile în care firmele respective exportă 60 % din producție.
socialiste s-a aliniat tendințelor manifestate pe plan internațional, fiind, sub anumite aspecte mai deschisă decât în cazul celorlalte categorii de state. țările est europene admit necondiționat stabilirea de firme cu capital integral străin, în unele state, precum Ungaria și Cehia investiția străină nu este supusă nici unui proces de autorizare sau înregistrare, altul decât cel în vigoare pentru firmele cu capital local. Pentru anumite domenii, cum ar fi cel bancar sau al asigurărilor, este necesară obținerea unei licențe.
Trebuie remarcat că față de această recunoaștere, în plan legislativ – ca de altfel la nivel politic – a importanței ISD de către țările cu economie în tranziție,politicile de restructurare și dezvoltare sectorială sau regională, nu încorporează, în general, elemente concrete vizând utilizarea și rolul ISD în aceste procese. Deci avem de-a face cu implementarea unor tehnologii fără know how necesar funcționării acestora la parametrii calitativi.
(ii) Stimulente investiționale
Reconsiderarea rolului ISD în creșterea și dezvoltarea economică a condus la încorporarea în politicile specifice ale statelor ale unei game largi și diverse de stimulente vizând sporirea gradului de atractivitate a economiilor respective. Deși utilizarea stimulentelor este condamnată în plan teoretic, datorită faptului că produce distorsiuni în alocarea resurselor, la nivel oficial – spre exemplu în cadrul Uniunii Europene – fiind chiar promovate demersuri de retragere a aceastora, și în ciuda faptului că studii-anchetă relevă nesituarea stimulentelor între factorii-cheie în alegerea unei localizări investiționale,toate categoriile de state recurg la stimulente.
încorporate în proiecte de investiții bine definite și promovate în cadrul unor abordări pro-active ale pieței investițiilor internaționale, facilități de
ordin fiscal și financiar au avut, de pildă, un rol hotărâtor în dezvoltarea unei baze industriale proprii, în industrii de vârf – electronică, industria farmaceutică, foraj maritim de adâncime,tehnică medicală – în Irlanda și respectiv Scoția. De asemenea, printr-o politică bine structurată de promovare a investițiilor străine directe Turcia a reușit să atragă în ultimi opt ani 9,5 miliarde dolari.
Tipul de stimulente investiționale utilizate precum și modul de acordare a acestora diferă în funcție de nivelul de dezvoltare a statelor repective, de rolul acordat investițiilor străine directe în politicile economice precum și de experiența în utilizarea acestor instrumente.
în statele dezvoltate stimulentele vizează, în primul rând încurajarea investițiilor în general fie ele locale sau străine, fiind integrate în politici de dezvoltare sectorială sau regională. Drept urmare, este în general promovată egalitatea de tratament între investitorii locali și cei străini, aceasta nu exclude prevederea unor pachete de stimulente deosebite în cadrul unor programe speciale, de atragere a anumitor investitori străini. în ultimii 20 de ani această activitate a luat amploare, generând apariția unor instituții specializate de promovare pe piața internațională a investițiilor străine directe de capital. De remarcat că, în condițiile în care țările dezvoltate absorb cea mai mare parte a ISD pe plan mondial, activitatea de promovare investițională s-a structurat și dezvoltat tocmai în aceste state ( Irlanda, Marea Britanie cu deosebire Scoția și Canada), ca expresie a concurenței dintre ele ,extinzându-se și spre țările în curs de dezvoltare și cele cu economia în tranziție.
în ceea ce privește natura stimulentelor utilizate la nivel național predomină cele de ordin fiscal, în primul rînd amortizarea accelerată precum și exceptările și reducerile la plata unor taxe și impozite. Irlanda, spre exemplu, și-a bazat inițial politica de atragere a ISD pe prevederea unei rate a impozitului pe profiturile corporațiilor de numai 10%.
Guvernele țărilor dezvoltate recurg la utilizarea stimulentelor financiare într-o mai mare măsură decât cele fiscale, de regulă la nivel regional. Aceasta îmbracă forma subvenționării directe a unor cheltuieli de investiții legate de exemplu, de infrastructură, de utilizarea prin dobândirea în proprietate sau în folosiință a terenurilor necesare, sau chiar forma coinvestirii alături de partenerul străin. Asistența financiară directă este gestionată la nivel național, regional sau subregional de forme instituționale, așa cum s-a arătat, agenții de dezvoltare, de promovare investițională sau chiar compartimente încorporate în structurile administrației locale. Acestea deși utilizează resurse bugetare acționează de o manieră primitivă.
O serie de alte măsuri nefinanciare sunt utilizate pentru încurajarea investițiilor: furnizare de terenuri, alte elemente de infrastructură fizică, servicii de informare și consultanță în general. Crearea de zone speciale concentrând un complex de facilități acordate investitorilor s-a dovedit, de asemenea , o manieră eficientă de a stimula activitatea economică, respectivele zone incluzând forme din ce în ce mai diverse. Alături de zonele libere sau de cele de prelucrare pentru export,s-au dezvoltat “parcuri tehnologige” și “parcuri alimentare”.
Acordarea stimulentelor cu deosebire a celor financiare este adeseori condiționată de alinierea proiectului investițional la anumite cerințe. Astfel de cerințe / criterii de performanță pot să fie impuse și în afara sistemului de stimulente, condiționând chiar dreptul de stabilire. între criteriile de performanță, unul din cele mai des utilizate este impunerea unei limite minime a conținutului local al produsului finit, de regulă legat de investițiile în anumite ramuri industriale: industria de automobile în Australia, activități legate de industria petrolieră în Danemarca,Norvegia și Marea Britanie.
Ca o tendință de ansamblu a utilizării stimulentelor investiționale în statele dezvoltate, specialiștii remarcă gradul sporit de selectivitate în acordarea acestora, precum și creșterea complexității schemelor utilizate.
Spre deosebire de țările dezvoltate, cele curs de dezvoltare recurg datorită lipsei de mijloace financiare , cu deosebire la facilitățile de ordin fiscal cum ar fi scutiri de la plata impozitului pe profit sau reduceri ale acestuia, scutiri de la plata taxelor vamale la importul de echipamente sau alte bunuri de investiții. în general, acordarea acestor stimulente este condiționată de îndeplinirea unor cerințe de performanță, vizând orientarea investițiilor către anumite sectoare sau urmărind alte obiective, cum ar fi stimularea exportului.
Astfel, în Coreea de Sud, investițiile în domeniul tehnologiilor de vîrf sunt scutite de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani, perioadă în care sunt totodată , reduse cu 50% taxele vamale, taxa asupra valorii adăugate precum și alte taxe de consum. în China, întreprinderile producătoare pentru export din zonele economice cu regim special li se aplică un venit de numai 15% față de 30 % care este nivelul impozitelor perceput în restul țării.
Stimulentele financiare nu lipsesc întru totul din politicile de atragere a ISD în țările în curs de dezvoltare, ele îmbrăcând mai ales forma cofinanțării sau acordării de credite în condiții avantajoase.
+i la nivelul a tot mai multe state în curs de dezvoltare se regăsește activitatea de promovare investițională în forme instituționalizate. Această tendință se manifestă din ce în ce mai puternic ca replică la intensificarea concurenței pe piața ISD, în condițiile în care regimurile liberale adoptate nu mai constituie un avantaj locațional. Activitatea unor instituții specializate ,semiguvernamentale sau chiar private care să includă servicii de consultanță , formulare de proiecte investiționale, abordarea directă a firmelor străine direct interesate , participarea la finanțarea unor proiecte, asistența post investițională poate constitui ea însăși un avantaj concurențial. țările foste socialiste din Europa Centrală și de Est au adoptat în general și într-o fază inițială sisteme de stimulente investiționale deosebit de generoase, având în centru stimulente de natură fiscală.acestea constau în scutiri de plata impozitului pe profit sau reduceri ale acestuia, scutiri la plata taxelor vamale ale aportului în natură a investitorului străin sau ale importurilor pentru producție, nefiind în general condiționate și având un caracter automat. în anumite cazuri a fost instituit un tratament chiar mai favorabil pentru investitorii străini decât pentru cei locali.
în ciuda intervalului relativ scurt de timp care s-a scurs de la declanșarea procesului de deschidere economică în zonă , se poate deja remarca tendința de aducere la același nivel a stimulentelor acordate investitorilor străini și celor locali. Acordarea scutirilor totale sau parțiale de la plata impozitului pe profit este tot mai mult condiționată de alinierae proiectelor investiționale la o serie de cerințe , ținând seama în primul rând de impunerea unei limite tot mai înaltă a participării străine la capitalul unei firme (30.000.000 Forinți în Ungaria și 2.000.000 ECU în Polonia , ambele limite au fost valabile până la sfârșitul anului’93 câ nd au expirat respectivele scheme de facilități fiscale).
Prin urmare, cel puțin prin prisma evoluțiilor legislative din țări precum Cehia, Ungaria și Polonia se poate constata o tendință de reașezare a stimulentelor investiționale, în sensul introducerii unei mai mari selectivități în acordarea acestora. Motivația principală constă în eliminarea investițiilor străine cu caracter pur speculativ.
Stimulentele acordate de cadrul legislativ român sunt prevăzute în legea nr.35/1991 care reglementează regimul investițiilor străine în România, completată de “Ordonanța de Urgență privind regimul investițiilor străine în România” publicată în Monitorul Oficial din 19.06.1997.
Legea spune că pentru investițiilor străine directe de capital în România se acordă următoarele facilități:
a)garanții pentru protecția investitorilor și investițiilor;
b)transferul în țara de origine a profitului sau a sumei rezultată din vînzarea de capital;
c)scutirea de plata impozitului pe profit pentru:
-investițiile din industria agricolă și transport pe o perioadă de 5 ani;
-investițiile în explorarea și exploatarea resurselor naturale ca și în comunicații pe o perioadă de 3 ani;
-investițiile în comerț, turism, servicii bancare și asigurări pe o perioadă de 2 ani.
în urma cadrului legal, care reglementează regimul investițiilor străine directe și care funcționează începînd cu anul 1991 s-a observat o atractivitate a investitorilor străini pentru industria alimentară, industria ușoară, transporturi, sectorul bancar, comerțul și serviciile;agricultura neconstituind o prioritate în acest sens.
Acest din urmă lucru se datorează în principal organizării necorespunzătoare a micilor proprietari de terenuri agricole și reducerii proporțional a fluxurilor orientate în sectorul primar în favoarea sectorului terțiar la nivelul economiei mondiale.
în capitolul doi al ordonanței, se arată că beneficiază de scutire de la plata taxelor normale investitorii de capital străin pentru:mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele industriale, mijloacele de transport, know-how, alte bunuri amortizabile care se importă în vederea efectuării și derulării investițiilor în scopul constituirii ca aport în natura la capitalul social.
Pentru materiile prime, materiale consumabile, piese de schimb necesare realizării producției proprii a căror contravaloare este achitată de surse proprii, atrase sau împrumutate din străinătate, societatea comercială, persoana juridică română cu capital parțial sau integral străin, beneficiază de reducerea cu 50% a taxelor vamale pe o perioadă de doi ani de la data punerii în funcțiune a investiției străine.
Exceptând bunurile ce constituie aport în natură, de facilități beneficiază numai societățile comerciale, persoane juridice române, la care participarea investitorului străin cu capital efectiv vărsat în numerar reprezintă minimum 20% din capitalul social, dar numai puțin de 350 mii dolari SUA.
Pentru societățile comerciale, avînd o participare a investitorului străin cu capital efectiv vărsat, în numerar, de cel puțin 5 milioane dolari SUA sau echivalentul acestei sume, se acordă suplimentar facilități care constau în:
-plata unui impozit de 15% aplicat profitului opținut din activitatea desfășurată, pe o perioadă de 5 ani;
-majorarea cu 3 ani a perioadei prevăzute în primul caz pentru reducerea cu 50% a taxelor vamale.
Investițiile străine beneficiază de facilități suplimentare prevăzute în Ordonanță, în funcție de:
-valoarea și domeniul investiției;
-promovarea exportului de produse proprii în proporție de cel puțin 40%;
-efectuare investiției în parcuri tehnologice sau în zone economice declarate;
-d ezvoltarea infrastructurii;
-dezvoltarea turismului;
-dezvoltarea unor obiective de interes social sau destinate protecției mediului;
-reinvestirea anual a cel puțin 50% din profitul net realizat.
în Ordonanță la articolul 8 sunt prevăzute facilități suplimentare pentru persoanele juridice române, care având o participare din partea investitorului străin de minim 5 milioane dolari SUA. Aceste specificații ale ordonanței ne indică faptul că persoanele fizice sau juridice străine nu se regăsesc în Ordonanță cu facilități acordate pentru investițiile directe de capital străin de 100%, ci numai cu aport la capitalul social al unei persoane juridice române.
CAPITOLUL 2
PROCESUL DECIZIONAL îN TRANZACțIILE CU INVESTIțII STRĂINE DIRECTE.
Este în prezent larg recunoscut faptul că investițiile străine directe dețin potențialitatea de a aduce beneficii importante economiilor gazdă, sub forma influxului de capital, al transferului de tehnologie și de expertiză, ( managerială și de gestiune economică ), creării de locuri de muncă, întăririi puterii de cumpărare și a consolidării legăturilor cu economia mondială. Recunoașterea tot mai largă a avantajelor potențiale oferite de fluxurile de ISD s-a reflectat, de-a lungul ultimilor ani, în tendința clar conturată de liberalizare a cadrului juridic și instituțional ce reglementează regimul investițiilor străine. în fapt, însăși creșterea explozivă a ISD efectuate de corporațiile transnaționale în cursul ultimului deceniu și jumătate reprezintă o ilustrare a manifestării acestor avantaje potențiale.
Totuși fluxurile efective de ISD spre țările gazdă depind în ultimă instanță, de deciziile investiționale luate de corporațiile transnaționale, decizii care sunt influențate de o multitudine de factori. în general factorii care influențează procesul decizional în tranzacțiile cu investiții străine directe operează pe două nivele distincte, însă intim interconectate:
nivelul factorilor macroeconomici și politici, a căror influență asupra procesului decizional în investițiile internaționale poate fi evidențiată și înțeleasă prin instrumentele precise ale analizei de risc general de țară, și
nivelul factorilor microeconomici, a căror influență, este pusă în evidență de analiza de risc specific de firmă.
2.1. Decizia investițională sub impactul factorilor
macroeconomici și politici.
Factorul de decizie investițional trebuie să țină seama de riscul generat de climatul politico-economic din țara receptoare. Riscul pe care un investitor, o corporație transnațională trebuie să-l aibă în vedere la realizarea unui proiect de investiții și poate îmbrăca forma:
– riscului suveran atunci cînd pentru o investiție din exterior se oferă garanții guvernamentale, din care se nasc obligații pe care guvernul nu poate sau nu dorește să le onoreze ( un derivat al acestei forme de risc este riscul de transfer asumat în situația în care proiectul investițional generează fluxuri bănești în monedă locală suficientă pentru a acoperi obligațiile dar există posibilitatea ca guvernul să nu dispună de fondurile valutare necesare pentru a efectua schimbul valutar în vederea rambursării datoriei, și
-riscului general de țară care afectează investițiile efectuate în străinătate în sectorul privat și are o sferă mai mare de cuprindere. Acest risc este legat de o multitudine de factori specifici fiecărei țări,de natură economică și politică, ce afectează gradul de profitabilitate al firmei sau proiectului în care se face investiția străină directă. Cele mai importante riscuri sunt următoarele:
-deprecierea considerabilă a monedei țării respective,
-criza economică accentuată,
-modificări majore ale politicii economice, de exemplu reducerea barierelor comerciale sau modificarea prețurilor energiei,
-tulburări sociale ,
-atitudine negativă față de firmele străine.
Unii din acești factor sunt de natură economică, alții de natură politică. Pentru firmele investitoare, ei sunt de o importanță deosebită. Pentru bănci însă, aceste aspecte ale riscului de țară pot fi mai puțin semnificative decît riscul suveran sau cel de transfer. Paleta din portofoliul băncilor legată de sectorul privat poate fi, evident, negativ afectată, dar în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare acesta este un fenomen limitat. în unele țări în care el a avut o amploare semnificativă, guvernele și-au asumat răspunderea pentru aceste datorii. Cu toate acestea, dacă băncile operează prin sucursalele locale, riscul general de țară prezintă o evidență importantă.
A anticipa care din factorii externi va juca un rol important în următorii cîțiva ani este, probabil la fel de dificil acum, ca și în trecut.Ar fi lipsit de precauție să se presupună că ei vor fi aceeași. Dacă s-ar presupune spre exemplu o stagnare a comerțului mondial datorită protecționismului și creșterii lente din țările dezvoltate. în acest caz țările mici din Asia, dependente de importuri și bazîndu-se pe exporturile de produse prelucrate, atît pentru a obține valută cît și pentru a impulsiona creșterea economică s-ar putea afla într-o situație mult mai dificilă decît se anticipează în prezent. țările mai mari, cu mai multe resurse naturale, cu rezerve pentru substituirea importurilor și cu o densitate mai mică a populației pot face față mai bine situației. Sau dacă s-ar decalnșa un mare război regional, efectele asupra riscului individual de țară ar fi enorme.
Din aceste motive, modificarea percepțiilor riscului de țară depinde, inevitabil de conjunctura economică și politică internațională. Investitorul trebuie să ia în considerare atît evoluțiile din fiecare țară cât și efectele evoluțiilor mondiale asupra acestor țări. Incertitudinea este aceea care face ca efectuarea de investiții să comporte riscuri și, în consecință, reclamă existența unor subiecți să-și asume aceste riscuri, așa cum sunt, în primul rînd, investitorii internaționali.
Analiza riscului trebuie în primul rînd să se bazeze pe evaluarea premiselor. Fără o înțelegere deplină a situației economice și a sistemului politic al unei țări, este imposibilă anticiparea reacției probabile la modificarea condițiilor mondiale sau interne. Din acest motiv se impune vizita investitorului în țăra respectivă cel puțin o dată pe an.
în al doilea rând este vitală identificarea vulnerabilităților cheie, chiar dacă pe moment, circumstanțele sunt favorabile. Spre exemplu, dependența de ajutoare sau de exportul de produse prelucrate, sau de veniturile celor care lucrează în străinătate reprezintă vulnerabilitățile potențiale, dacă circumstanțele se modifică, așa cum am arătat în cazurile ipotetice de mai sus.
în al treilea rând, este recomandabilă utilizarea analizelor pe bază de scenarii și a tehnicilor adecvate pentru identificarea acestor vulnerabilități.
în al patrulea rând,este rațional să se recunoască faptul că orice judecată asupra riscului de țară este supusă incertitudinii. Atunci când această judecată este transmisă altora este potrivit să se indice gradul de incertitudine care îi este adecvat.
în al cincelea rând, nu trebuie uitat că, dacă poate fi făcut uneori un raționament care, într-un fel, reprezintă o medie a unor rezultate probabile, acest lucru nu este totdeauna posibil. Dacă despre o țară se consideră că ar avea un risc “moderat” către “bun” și unele posibile dificultăți, dar fără vreo vulnerabilitate accentuată, se poate dovedi potrivit că această țară să fie clasificată ca având un risc “moderat de bun” sau “bun” . Dar foarte frecvent, țările prezintă riscuri foarte bune în majoritatea privințelor, existând însă, o vulnerabilitate majoră. Spre exemplu, Iranul în anii ‘70 prezenta un risc bun din toate punctele de vedere cu excepția posibilității unei importante modificări de ordin politic. Ar fi nepotrivit să se descrie un astfel de risc drept “moderat de bun” cînd este clar că el are două dimensiuni.
în al șaselea rând, metoda de rezolvare a problemelor legate de incertitudine este dispersarea riscului între mai multe tipuri de țări. De aceea, este importantă echilibrarea portofoliului în funcție de tipurile de risc, de exemplu pe țări producătoare de petrol sau pe țări dependente de primirea de ajutoare. în ultimă instanță riscul de țară are o asemena natură încît tratarea sa într-o lucrare precum este aceasta nu poate face altceva decât să ofere instrumente și să sugereze metode de aplicare a acestora.
în continuare voi prezenta însemnătatea analizei elementelor fundamentale care preced actul decizional privind investițiile (evaluarea riscului)
2.2 Importanța analizei elementelor
fundamentale
Semnalele de alarmă, precum datoria excesivă sau rezervele în scădere, trebuie privite drept simptome ale bolii mai degrabă decît boala în sine. Dificultățile reale sunt localizate mai profund în structura economică și politică a țării. Uneori poate fi suficient să fie observate aceste simptome și strategia investitorului să se bazeze pe aceste observații. Acest mod de a proceda este probabil mai ușor de justificat atunci cînd nu există angajamente sau nu s-au stabilit încă relații. în acest caz, simptomele indică prezența bolii și faptul că este mai sigur să se renunțe la oportunitatea investițională respectivă. Dar, chiar și în aceste situații, simptomele pot indica numai o dificultate pe termen scurt, nu neapărat relevantă pentru a se lua decizia asupra participării sau neparticipării la efectuarea unei investiții.
Pentru o firmă investitoare cu o implicare mai largă într-o țară, costurile retragerii sunt subtanțiale, având în vedere relațiile la care se renunță și redirecționarea resurselor în timp ce pentru cei doritori să continue tranzacția investițională, în pofida simptomelor apărute este necesară o analiza amănunțită. Pentru firmele investitoare implicate în orice fel de activitate care necesită o perspectivă pe termen lung, elementele de fundamentare sunt vitale.
în mod obișnuit înțelegerea elementelor de fundamentare oferă șase componente extrem de importante pentru evaluarea riscului de țară:
a)poate ajuta la identificarea vulnerabilităților caracteristice ale țării;
b)poate ajuta la întelegerea originii dificultăților, atunci când acestea apar;
c)poate fi mai eficace, în calitate de sistem de alarmare rapidă, decât simptomele menționate anterior;
d)este esențială pentru a aprecia dacă există suficientă flexibilitate economică și voință politică pentru a reacționa la dificultăți;
e)ajută la a aprecia dacă dificultățile sunt temporare sau de lungă durată;
f)poate ajuta la a stabili care din problemele referitoare la întîrzieri, reeșalonări sau pierderi pot apărea.
a)Identificarea vulnerabilităților
Ceea ce constituie pentru o țară, o vulnerabilitate, în primul rând, depinde foarte mult de evoluția economiei mondiale și, în al doile rând suferă modificări dea lungul timpului. Cîteva exemple de vulnerabilități evidente sunt:
-dependența de importurile de petrol;
-dependența de exportul unei singure mărfi;
-dependența de fluxurile de capital;
-sistem politic slab;
-tensiuni regionale.
Aceste vulnerabilități trebuie bine înțelese și reprezintă un element cheie al analizei riscului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul investițiilor pe termen lung cînd analiștii trebuie să facă prognoze pentru un orizont de timp mai îndepărtat.
b)întelegerea originii dificultăților
Dificultățile survin fie datorită unor evenimente interne, cum ar fi politica economică nestisfăcătoare sau frământările politice, fie din evenimente externe față de care țară este vulnerabilă. în sine, o creștere a datoriei pe termen scurt sau o încetinire a creșterii exporturilor nu reprezintă mai mult decît evenimente statistice și, dacă nu sunt clare cauzele acestor evoluții, este imposibilă anticiparea tendințelor viitoare ale indicatorilor.
Reducerea exporturilor, spre exemplu , se poate datora unei greve din sectorul minier , unei scăderi a prețurilor mondiale , unei politici greșite a prețurilor, unei supraevaluări a monedei naționale sau epuizării unor resurse. Unele din acestea pot fi rapid corectate și , uneori, decalajele pot fi recuperate pe când declinul prețurilor, poate cea mai obișnuită problemă, depinde de conjuctura mondială.
Ca un exemplu , să luăm în considerare o reducere a rezervelor valutare. Ea s-ar putea datora scăderii exporturilor și, deci, tuturor factorilor menționați mai sus, sau dificultăților de a obține împrumuturi,reduceri bruște ale veniturilor transferate în țară a muncitorilor ce lucrează în străinătate. De obicei , nu este greu să se determine care dintre acești factori acționează atunci când dificultățile apar. O mare parte din ei pot fi anticipați înainte de a se produce efectiv, fapt care determină a treilea motiv pentru care analiza elementelor de fundamentare este importantă.
c)Un sistem de alarmare rapidă
Cunoașterea vulnerabilităților unei țări face posibilă identificarea dificultăților înainte de apariția lor. Politica economică necorespunzătoare , spre exemplu ,poate fi de obicei anticipată cu câtva timp înainte ca simptomele să se concretizeze sub forma reducerii rezervelor sau creșterii datoriei. De aceea , analiza riscurilor fundamentale precum și urmărirea cu atenție a evoluțiilor lor pot fi eficace în calitate de sistem de alarmare rapidă.
d)Estimarea răspunsului probabil.
Atunci când apar dificultăți , fie datorită evenimentelor interne , fie celor externe , contează foarte mult reacția țării respective. Majoritatea țărilor în curs de dezvoltare cunosc cicluri distincte în evoluția lor. Multe sunt dependente de ciclul economiei mondiale, urmând evoluția acestuia . Deseori ciclul este exagerat de tendința prețurilor mărfurilor de a fluctua considerabil în cadrul ciclului. Pentru unele țări , dificultățile apar datorită unor cauze interne cum ar fi , spre exemplu, o criză politică. Dar ,oricare ar fi cauza, eficacitatea răspunsului hotărăște dacă problema poate fi controlată sau dacă ea va conduce la o criză de lichidare.
în practică, un răspuns eficace depinde de factorii economici și politici. Spre exemplu o reducere a exporturilor poate fi neutralizată prin scăderea importurilor, dar ușurința cu care aceata poate fi făcută depinde foarte mult de structura importului. Dacă acestea constau în întregime din produse alimentare esențiale și din materii prime, reducerea importurilor poate afecta întreaga economie. Dacă bunurile de consum de lux au o pondere importantă, poate fi mai ușor să fie reduse importurile, aceasta depinzând însă de situația politică. Din punct de vedere politic, un răspuns eficace depinde de obicei de dorința și de capacitatea guvernului de a lua măsuri efective. De regulă, când economia este în dificultate, introducerea acestor măsuri înseamnă, pentru cel puțin o parte a populației, reducerea, pentru o perioadă a veniturilor.
e)Aprecierea caracterului temporar al dificultăților
Aceasta este poate cea mai dificilă și mai importantă apreciere pe care investitorii, ca analiști ai riscului de țară, trebuie să o facă. Este dificilă deoarece, în mare parte, depinde de estimarea gradului de adecvare probabilă a răspunsului politicii economice. Este importantă, deoarece apare în mod frecvent și reprezintă un domeniu crucial al activității investiționale. Este de asemenea, importantă deoarece, cu cât este anticipată mai devreme o firmă investitoare sau o bancă se poate pregăti pentru întâmpinarea ei, din punct de vedere al angajamentelor și al structurii portofoliului. De obicei, problemele majore se dezvoltă din cele minore și, de aceea, este important să se aprecieze dacă aceste probleme minore vor lua amploare sau nu.
f)Anticiparea acelor pierderi care pot apare
în esență, problema este de a anticipa cât de serioase vor deveni problemele apărute. țările trec frecvent prin perioade dificile, în care riscul este mai ridicat. Uneori se acumulează întârzieri de plăți, alteori se produc reeșalonări și alteori se pot produce pierderi. A prevedea care din acestea se vor produce înseamnă a judeca asupra seriozității problemelor ivite.
Este importantă distincția dintre lipsa de lichiditate și insolvabilitatea, deși ea nu are însemnătate la nivel de țară. Dificultățile legate de lichiditate apar atunci cînd fluxurile bănești sunt insuficiente pentru onorarea obligațiilor imediate. Insolvabilitatea apare când se consideră foarte puțin probabil ca obligațiile să fie onorate. Această distincție nu este atît de importantă pentru țări, cât este pentru firme, întrucât opțiunea de închidere a firmei și de lichidare a activelor sale este evident că nu se poate aplica unei țări. Este probabil, de aceea, ca problemele să fie tratate drept dificultăți de lichiditate pentru o țară, mult mai mult timp decât în cazul unei firme.
2.3 Caracteristicile de risc pentru
țările excomuniste
Evaluarea riscului general de țară în Europa de Est implică câteva probleme specifice de ordin economic și politic. Problemele economice provin din amploarea modificărilor structurale de care este nevoie pentru trecerea la o economie descentralizată de piață. Aceste țări au pornit de la un sistem puternic centralizat, cu preturi distorsionate și cu producători ineficienti în majoritatea activităților economice. A fost o sarcină destul de descurajantă până și începerea acestor reforme dar, de asemenea, a rămas de o importanță crucială ca procesul de reformă să fie echilibrat. Un pericol serios îl reprezintă în acet sens transformarea prea rapidă într-un domeniu, concomitent cu una insufuțicient de rapidă în alt domeniu.
Problemele politice sunt atât interne cât și externe. Din punctul de vedere al problemelor politice interne, este dificilă crearea unei structuri pluraliste în același timp cu realizarea importantelor transformări economice necesare. Din punct de vedere al dificultăților politice externe, problema este cum vor fi relațiile dintre țările est-europene, dintre ele și Rusia și fostele republici sovietice, și dintre ele și Occident. Persistă spre exemplu, temerea că există în permanență posibilitatea ca Rusia să abandoneze la un moment dat cursul reformelor spre economia de piață.
Cu toate acestea multe din problemele europei deEst sunt cele obisnuite. Inflația ridicată, subvențiile mari, intreprinderile de stat ineficiente și presiunea socială a noului cadru democratic sunt lucruri bine cunoscute și pentru Argentina, Brazilia și țările latine. în Europa de Est, ajustarea economică necesară este mai amplă decât în America Latină, dar, pe de altă parte, economiile sunt, în majoritatea lor mai avansate și mai complexe și au resurse umane mai bune din punct de vedere al instruirii și educației.
Am insistat mai mult asupra riscului general de țară (risc care trebuie să și-l asume corporațiile transnaționale cînd investesc în sectorul privat al diferitalor țări), deoarece marile puteri economice își orientează fluxurile investiționale către țări cu stabilitate politico-economică, țări cu care au relații preferențiale ca urmare a unor alianțe sau grupări, urmărind astfel o liberalizare a reglementărilor și uzanțelor care stau la baza transferului de capital, rezultând astfel și un risc scăzut al investițiilor.
Ca singură alternativă pentru un reviriment pe plan investițional în România, o constituie dezvoltatrea relațiilor cu țările vestice, fixându-se cadrul pentru premise reale de integrare în Uniunea Europeană, unde se urmărește promovarea zonei de liber schimb și astfel o dezvoltare sinergetică a teritoriului european.
CAPITOLUL 3.
STRATEGIA ACHIZIțIILOR INTERNAțIONALE (DECIZIA DE IMPLANTARE)
Analizele realizate în subcapitolele anterioare au pus în evidență importanța pe care factorii de risc ce țin de condițiile interne ale firmei receptoare și cei ce țin de condițiile de finanțare a tranzacției investiționale o au în procesul decizional. Odată luată decizia în legătură cu acești factori de risc investitorul internațional trebuie să decidă asupra modalității celei mai avantajoase de implantare pe piața firmei receptoare. în acest sens, principalele opțiuni sunt următoarele:
-crearea unei societăți mixte cu firma receptoare;
-crearea unei filiale proprii deținută 100% de firma investitoare;
-achizitionarea firmei receptoare (prin preluare sau fuziune);
-includerea firmei receptoare într-un aranjament de alianță strategică dezvoltat de firma investitoare.
Alegerea între avantajele relative nete oferite de implantarea prin filială proprie, societate mixtă, achiziție sau alianță strategică se bazează, în mare măsură pe calcule economice. Nu este în intenția acestei lucrări de a aborda aceste calcule economice. Ceea ce mi-am propus să fac este să prezint mai amănunțit opțiunile decizionale pe care le poate lua firma investitoare în funcție de riscurile ce decurg din alegera uneia sau alteia dintre modalitățile de implantare pe piață, având în vedere nu calcule economice elaboate, ci balanța între avantajele și dezavantajele oferite de aceste modalități de implantare.
3.1 Analiză comparativă între implantarea prin societate
mixtă și crearea unei filiale proprii
Avantajele implantării prin societate mixtă.
Crearea unei societăți mixte între o corporați transnațională (CTN) și un partener din țara gazdă reprezintă o strategie viabilă de implantare numai atunci când se poate găsi partenerul local potrivit. Avantajele găsirii unui partener potrivit sunt deosebite și anume:
a)partenerul local cunoaște obiceiurile, moravorile și instituțiile mediului local. Acest lucru ar putea necesita ani pentru o CTN dacă s-ar implanta pe piață printr-o filială proprie;
b)partenerul local trebuie să fie în măsură să asigure un management competent, nu numai pentru conducerea de vârf a societății, ci și pentru nivelele ierarhice medii;
c)unele țări gazdă cer, sau preferă ca firmele străine să partajeze proprietatea cu partenerii locali. în astfel de cazuri, o filială proprie(100% deținută de CTN) nu poate reprezenta o acțiune realiztă și o alternativă viabilă pentru constituirea unei societăți mixte;
d)accesul la piețele de capital ale țării gazdă poate fi facilitat de contactele și reputația partenerului local;
e)în unele cazuri, partenerul local poate poseda tehnologii adecvate mediului local sau care pot fi folosite pe scară internațională;
f)dacă scopul investiției este acela de a servi piața locală, atunci imaginea publică a unei firme partial deținută de capital local poate spori posibilitățile de vânzare locală.
Dezavantajele implantării prin societate mixtă
Societățile mixte, în ciuda numeroaselor avantaje nu sunt la fel de mult folosite ca modalitate de implantare precum este cazul filialelor proprii.
Explicația:CTN se tem de interferența partenerilor locali în luarea deciziilor critice (ceea ce este optim din punctul de vedere al operării locale poate fi suboptim din punctul de vedere al operațiilor globale la nivelul CTN în ansamblu, și de asemenea crează potențiale surse de conflicte interne).
Cele mai importante conflicte potențiale sunt următoarele:
a)Dacă partenerul local este prost ales, riscul politic crește, și nu scade. Partenerul local trebuie să aibă credibilitate pe piața locală și un comportament etic. Altfel, societatea mixtă reprezintă o opțiune proastă.
b)Partenerul local și CTN pot avea opinii divergente privind distribuirea profitului ca dividende sau cu privire la expansiunea firmei prin finanțare pe baza reinvestiri profitului comparativ prin finanțarea prin fonduri atrase (împrumutate).
c) Prețurile de transfer pentru produsele sau componentele cumpărate de la , sau vândute către firmele, din rețeaua CTN reprezintă un potențial conflict de interese.
d)Controlul financiar reprezintă o altă zonă conflictuală. O CTN nu poate justifica folosirea fondurilor (sale) ieftine și disponibile procurate într-o țară în care operează pentru a finanța activitatea unei societăți mixte pe care a creat-o într-altă țară.
e)în anumite situații, reglementările locale pot cere furnizarea de informații privind operațiile și rezultatele obținute local pentru firmele care au și participare locală la capital, în timp ce pentru o filială proprie o astfel de cerință nu se aplică-cerințele de dislocare de informații dau avantaj firmelor concurente ce nu sunt supuse acestor cerințe, în ceea ce privește stabilirea strategiilor proprii.
f)Se ridică problema evaluării acțiunilor prin care partenerii participă la capitalul firmei:
cât ar trebui să plătească partenerul local pentru acțiunile sale?
care este valoarea tehnologiei cu care contribuie partenerul local?
care este valoarea pământului (terenului într-o țără precum China, spre exemplu , unde pământul este propprietate de stat ?)
3.2.Analiza comparativă între folosirea achizițiilor
internațional și crearea de filiale proprii.
Avantajele implantării prin achiziții internaționale.
Spre deosebire de crearea unei filiale proprii, implantarea prin achiziții prezintă avantajele următoare :
a)Este o modalitate mult mai rapidă de a stabili o przență operațională într-o țară gazdă , sau într-o întreagă piață regională precum Uniunea Europeană;
b)Poate reprezenta o modalitate mai eficientă în privința costurilor de dobândire a tehnologiei de valoare, decât prin dezvoltarea ei prin resurse și eforturi proprii (interne);
c)Implantarea prin achiziție poate deveni o necesitate de “înrudire “ cu o firmă din interiorul unei grupări regionale integrate puternic, precum Uniunea Europeană, (UE) după crearea pieței unice europene;
d)Expunerea față de riscul valutar poate fi redusă prin operarea directă pe baza unei activități pe o piață locală , decât prin exporturi pe orice piață;
e)Achizițiile reprezintă o altă posibilitate pentru o firmă în
a-și valorifica “avantajele de proprietate” (cunoaștere plus produse) atunci când nu există piețe externe eficiente ;
f)Atunci când moneda națională este slăbită pe piețele valutare , iar conjunctura economică este nefavorabilă (recesiune), achizițiile internaționale reprezintă opțiuni avantajoase sub aspectul prețurilor de transfer și oportunității acestor transferuri.
Dezavantajele implantării prin achiziții internaționale.
Ca și achzițiile interne, cele internaționale prezintă o serie de dezavantaje potențiale , și anume :
a) Diferențele de ordin cultural pot inhiba combinarea între firme ce diferă prin naționalitate , obiceiuri ,valori;
b)Prețul plătit de firma achizitoare poate fi prea ridicat iar metoda de finanțare prea costisitoare;
c)Pot apărea reacții politice în țara gazdă atunci când firma achizitoare este o firmă străină;
d)Pot apărea probleme legate de forța de muncă, datorită unor contracte sindicale inegale (favoritismului);
e)Aranjamentele contractuale , primele de licență prețurile de transfer și alte aspecte ale relațiilor comerciale dintre părți sunt mai riguros controlate și investigate în cazul achiziților , decât atunci când firmele erau independente.
Dincolo de avantajele și dezavantajele relative ale implantării printr-o anumită modalitate disponibilă,trebuie remarcat faptul că ulitmul deceniu și jumătate a cunoscut o explozie a implantărilor prin achiziții internaționale , respectiv preluări de firme și fuziuni. Ca atare, în cele ce urmează voi analiza în amănunțime tranzacțiile de achziții internaționale.
3.2.1. Implantarea prin achiziții internaționale
i). Concept și motivație
Prin achiziții internaționale se poate înțelege acea formă de investiție internațională directă care presupune combinarea a două sau mai multe firme. în urma combinării , firma achizitoare preia controlul asupra firmei achiziționate (care se mai numește și firmă – țintă). Achizițiile internaționale se încadrează în două mari tipuri:
achiziții în urma cărora firmele rămân separate din punct de vedere juridic, rezultând un holding (sau holding companies). Acest tip de achiziții se mai numesc și preluări de firme.
achiziții în urma cărora nu supraviețuiește decât firma achizitoare, după ce firma -țintă a fost “îngițită”. Acest tip de achiziții se mai numesc și fuziuni.
Achizițiile internaționale au la bază următoarele opțiuni strategice specifice:
a). Sinergia. Conceptul de sinergie ar putea fi exprimat astfel- un întreg reprezintă mai mult decât suma algebrică a părților componente adică ceva asemănător cu 1+1ș3.
Prin combinarea a două sau mai multe firme, firma rezultantă va avea o funcție economică și o capacitate concurențială mai mare decât suma performanțelor firmelor inițiale. Efectul sinergic se datorează în principal următorilor factori:
– firma rezultată poate folosi mai bin avantajele producției de serie mare;
– costurile financiare pot fi mai ușor reduse;
– firma rezultată va avea o mai mare capacitate de îndatorare; -se îmbunătățește poziția pe piață, firma rezultată bucurându-se de renumele și pozițiile avute anterior de firmele ce s-au combinat.
b). Surplusul relativ și temporar de capital poate sta la originea unei achiziții internaționale . De multe ori această soluție este mai bună decât plătirea unui surplus de dividend, decât cumpărarea de obligațiuni sau decât cumpărarea propriilor acțiuni (pentru a le scoate din circulație ).
c). Cumpărarea activelor sub costul lor de înlocuire. în unele cazuri valoarea de piață a unei firme este inferioară valorii totale a activelor sale. Prin “înghițirea ” unei astfel de firme, achizitorul cumpără, de fapt, activele respective sub valoarea lor de înlocuire.
Una dintre cele mai mari achiziții din toate timpurile a avut la bază o astfel de opțiune strategică. în anii ‘80 ,uriașul Chevron a cumpărat un alt colos internațional Gulf Oil pentru suma de 13,3 miliarde USD. Deși a fost vehiculată o sumă importantă , prețul plătit a fost mai mic decât dacă Chevron ar fi făcut prospecțiuni petroliere și ar fi construit noi unități productive proprii.
d). Ocolirea barierelor protecționiste . Atunci când exportul tradițional se lovește de măsurile comerciale de protejare a economiei, cea mai eficientă soluție este transferul activității pe piața respectivă sub forma investiției directe;
e). Exploatarea diferențelor de regim fiscal între diferite țări. Un exemplu în care este ilustrat modul în care corporațiile folosesc aceste diferențe este stabilit de strtegia prețurilor de transfer. Activitatea este desfășurată în țara în care sunt întrunite condițiile necesare, dar profitul este realizat în altă țară cu regim fiscal mai îngăduitor. Transferul produsului activității între țări realizându-se cu ajutorul acestor prețuri.
f). îmbunătățirea calității activității manageriale. Multe firme sunt slab conduse și slab gestionate, devenind astfel o “pradă” potențială pentru investitorii în căutare de oportunități. De multe ori , chiar acționarii disidenți, nemulțumiți de rezultatele firmei, caută un posibil achizitor. în majoritatea cazurilor achizițiile internaționale ca și cele interne duc la înlocuirea vechii echipe de conducere, indiferent de forma juridică sub care va funcționa corporația rezultată.
(ii). Holdingul
Un holding poate lua naștere atunci cînd firma achizitoare preia pachetul de control al acțiunilor firmei-țintă. Preluarea pachetului de control se poate face cu acordul firmei țintă sau prin cumpărări succesive de acțiuni la bursa de valori. Variantele sunt prezentate în tabelul următor:
Metode de preluare a controlului asupra unei firme
prin tranzacții de achiziții internaționale.
Legislațiile din multe țări obligă investitorii să facă publică orice cumpărare care duce la obținerea unei părți însemnate din capitalul unei alte firme ( în SUA limita este de 5% din numărul total al acțiunilor). Aceste prevederi au ca scop prevenirea și atenționarea autorităților naționale asupra tendințelor de monopolizare a pieței interne(5% din numărul acțiunilor unei firme aflate în proprietatea unui investitor desemnează că acesta are un aport semnificativ la capitalul societății, lucru care îndreptățește pe unii specialiști să considere aceast aport la capitalul unei firme, ca fiind o investiție directă).
Multe corporații preferă să controleze piețele internaționale prin intermediul holdingurilor datorită următoarelor considerente:
– cu un capital propriu, relativ modest se poate controla un segment de piață deosebit de întins. De exemplu : firma A deține pachetul de control al acțiunilor firmei B ( dacă presupun că este egal cu 10% din numărul total al acțiunilor fimei B), avem că firma B deține pachetul de control al acțiunilor firmei C (10%), iar firma X deține pachetul de control al acțiunilor firmei A (10%). în acest caz, cu ajutorul capitalului avansat pentru cumpărarea a 10 % din acțiunile firmei A, firma X controlează, prin intermediul holdingului, un capital total de câteva zeci de ori mai mare.
– riscul economic general este mai ușor de izolat. în cazul unor mari pierderi efectul nu se transmite în totalitate asupra corporației- mamă, ci doar în limitele capitalului social deținut de aceasta.
Au existat însă și excepții. De exemplu , în anii ‘80 concernul bancar internațional United California Bank a acoperit pierderi de miliarde de dolari, provocate prin fraudă, la o societate bancară elvețiană, aflată sub controlul său.
Există însă anumite inconveniente legate de existența și funcționarea holdingurilor.
– adesea , profiturile sunt taxate de mai multe ori: prima dată ca profit al societății-fică , a doua oară la transferul internațional către societatea-mamă, a treia oară ca profit al societății -mamă și a patra oară ca profit al acționarilor;
-vulnerabilitatea în fața legislației antitrust și anticapital străin este mare. Un holding este ușor de “desfăcut în bucăți” (adică este suficientă o lege prin care investitorul străin să-și vândă participația la capitalul social al firmei vizate).
CAPTOLUL 4.
POLITICI NAțIONALE PRIVIND REGIMUL INVESTIțIILOR STRĂINE DIRECTE
Investițiile străine directe constituie componenta cea mai dinamică a fluxurilor economice internaționale. Mai important decât acest fapt, ele afectează și modifică nivelul de esență al integrării economice internaționale, respectiv legăturile în planul proceselor productive, plasând din ce în ce mai mult în această sferă tranșarea raporturilor de competivitate între firme și economii naționale. Stucturarea unei politici de atragere a capitalului investițional străin care să contribuie la crearea sau la dezvoltarea avantajelor comparative se impune ca o componentă necesară a politicilor economice.
Influențarea prin politici specifice a fluxurilor de ISD reprezintă două posibile niveluri:
a). Influențarea în sensul de atragere, care poate fi nediferențiată sau slab diferențiată, dacă este privită prin prisma direcționări a ISD, această influențare este de fapt echivalentă cu deturnarea de fluxuri investiționale de la o altă destinație locațională. Prin aceasta se urmărește rolul pozitiv pe care pot să-l joace ISD în ridicarea calității factorilor de producție existenți, și chiar în suplimentarea volumului acestora, cum ar fi capitalul. Măsurile care acționează în acest sens și cu această limită sunt cele de localizare a regimului investițiilor străine, însoțite de crearea unui climat economic stimulativ și de măsuri speciale de încurajare a acestora în domenii diferite în termeni largi.
b). Influențare în sensul de promovare investițională, direcționată în dublu sens, respectiv direcționarea anumitor fluxuri către anumite sectoare ale economiei naționale, prin promovarea unor proiecte investiționale concrete. Este o politică proactivă de generare a investițiilor străine față de primul nivel care constuie, în esență o politică de favorizare a ISD.
Ambele coordonate ale politicilor naționale în domeniul ISD dar mai ales cea de-a doua, au dobândit consistență în ultimele două decenii pe fondul modificării percepției cu privire la aceste fluxuri, de la “părți ale problemei” la “părți ale soluției”, prin raportare la creșterea și dezvoltarea economică. Dacă premisele primului nivel menționat al demersului de influențare al ISD a luat naștere pe baza unei tendințe tot mai corespunzătoare de liberalizare a dreptului de implantare, de garantare a investițiilor și de acoradare a tratamentului național investițitorilor străini, formularea unor pachete de stimulente adecvate la instituționalizarea și profesionalizarea activității de promovare a ISD, au dat conținut politicii de generare direcționată a acestor fluxuri, deci celui de-al doilea nivel identificat.
4.1.Politici ale țărilor cu economii dezvoltate.
De-a lungul ultimelor două decenii atitudinea generală și politica economică ale principalelor țări puternic industrializate au rămas fundamental favorabile față de investițiile străine directe, fapt dovedit mai ales prin relaxarea considerabilă a măsurilor de control existente. țările dezvoltate nu au folosit politicile vizând investițiile străine directe ca instrument major de contracarare a dezechilibrelor structurale ale conturilor lor internaționale, bazându-se în schimb pe ajustări ale politicilor macroeconomice, precum și pe măsuri privind schimburile comerciale externe. Aceste din urmă politici au avut importante efecte secundare asupra investițiilor străine directe, ca de altfel și politicile de privatizare adoptate în ultimii ani de țările puternic dezvoltate.
4.2.Politici ale țărilor cu economii în tranziție.
în ultimii 7 ani toate țările aflate în tranziție au făcut progrese substanțiale în adoptarea une legislații de natură să creeze un climat favorabil atragerii investitorilor străini. în unele cazuri, legislația este, în prezent comparabilă cu ce-a existentă în economiile occidentale de piață.
Studii efectuate până în prezent în această privință relevă faptul că în această regiune se menține încă o surprinzătoare varietate în maniera de a trata investițitorii străini. Spre exemplu , în Ungaria, Bulgaria , Republica Cehă și ,cu unele excepții în Polonia și Slovacia, acestora nu li se solicită să aibă proiecte proprii de investiții, special aprobate de agenții guvernamentale(avizarea făcându-se automat). în alte țări dimpotrivă, procedurile de avizare se mențin. în plus , impozitele care se solicită sunt diverse fluctuând între 29% în Lituania și 50% în Albania (pentru anumiți investitori). De aceea ,este dificilă tratarea unitară a condițiilor create pentru efectuarea de investiții străine în regiune.
Se impun câteva observații despre tendințele legislației din această regiune.
guvernele țărilor din Europa Centrală și de Est continuă să abordeze foarte liberal problema investițiilor de capital străin . în cele mai multe țări a încetat acordarea automată de stimulente investitorilor străini iar tendința generală este că guvernele tratează similar investițiile străine și autohtone în cea ce privește asigurarea de beneficii.
Rusia, Republica Cehă, Slovacia și pentru scopuri practice,Polonia Bulgaria , și Slovenia nu prevăd regimuri diferențiate de impozitare ori discriminări în favoarea investitorilor străini. La începutul lui ’94, Ungaria a încetat să ofere stimulente noilor investitori străini, ca și Republica Cehă, care a procedat astfel încă din ianuarie 1993. Unele din aceste țări în vreme ce abandonau politica de acordare automată a stimulentelor pentru investitorii străini, și-au orientat atenția către anumite categorii de proiecte de investiții, cărora le acordă facilități.
Ucraina, România, cele mai multe state asiatice și baltice, dimpotrivă, prevăd avantaje considerabile companiilor străine, în special prin scutire de impozite pe perioade variind între 5 și 10 ani, și reducerea taxelor pe profit.
Restricțiile impuse sunt în general similare celor din țările OECD. Restricțiile în domeniul investițiilor străine în sectoare aflate sub monopol spre exemplu în telecomunicații, limitând accesul capitalului străin în cele mai multe țări membre OECD. în contrast cu situația existentă în unele țări OECD, unde anumite inițiative au avut drept efect restrângerea accesului investitorilor străini în sectoare caracterizate prin tehnologie avansată, din declarațiile politicienilor din guvern și opoziție, din noile măsuri adoptate în Europa Centrală și de Est, apare puțin probabilă intenția de a limita pătrunderea străinilor, excepția a survenit în Federația Rusă, unde autoritățile au restrâns volumul participărilor investitorilor străini în sectorul bancar, ca și tipul de operațiuni pe care le pot efectua. în Ucraina operațiunile băncilor străine sunt supuse unor restricții, iar în Kazahstan companiile de asigurări străine sunt complet excluse.
Dacă, în general se menține cadrul legal de capital străin, orientarea către acordarea de tratament egal investitorilor străini și autohtoni a devenit mai pronunțată.
PARTEA A II-A
REGIMUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE îN ROMÂNIA
CAPITULUL 1
CAPITALUL STRĂIN îN CONTEXTUL
TRANZIțIEI DIN ROMÂNIA
în esența sa, tranziția română este un proces structural și nu unul macroeconomic. Ca atare, problema ei centrală este un de natură alocațională: eliminarea intervenției excesive a statului în economie și reducerea gradului de alocare ineficientă a resurselor.
în România, planificarea centralizată și industrializarea forțată au lăsat ca moștenire un grad extrem de înalt de alocare greșită a resurselor, a cărei adevărată magnitudine a fost scoasă la iveală doar odată cu liberalizarea prețurilor. Expresia sintetică a acestei deficitare alocări ale surselor o reprezintă structura de ramură a economiei românești care, pe de o parte, este diversificată la extrem, cu mult peste potențialul conferit de înzestrarea cu resurse, și pe de altă parte, este dezarticulată în raport cu volumul și prioritățile nevoilor sociale. Rezultatul îi reprezintă o structură industrială puternic distorsionată: hipercentrată pe baza unor legături în lanț, supradimensionată, puternic energointensivă și concentrată regional.
în acest context rolul capitalului străin decurge nu atît din necesitatea suplimentării resurselor financiare ale țării, cît mai ales din aparența sa structurală la însuși procesul de reformă economică. Aceasta, deoarece capitalul străin reprezintă acum mai mult decât un simplu flux de resurse externe, el este de fapt suportul principal pentru efectuarea unor inevitabile ajustări structurale prin care economia românească să paotă ieși de încorsetarea structurii moștenite de alocare ineficientă a resurselor, care o paralizează în prezent.
De aceea, impactul capitalului străin asupra economiei românești este dublu pe de o parte, ca flux financiar, capitalul străin joacă un rol complementar în contextul tranziției întru-cât el suplimentează resursele financiare limitate ale țării în efortul de inversare a tendinței din primii ani de reformă, anume de deteriorare continuă a stării economiei. în acest sens un flux imediat de capital străin sub formă de investiții directe poate reprezenta un sprijin hotărâtor pentru politica guvernamentală vizând așezarea sistemului financiar monetar intern pe fundalul finalizării efective a procesului de liberalizare a prețurilor.
Pe de altă parte, ca flux investițional, capitalul străin joacă un rol structural. în condițiile în care blocajul distorsiunilor funcționale poate fi depășit doar printr-un influx de tehnologie modernă și expertiză managerială și de gestiune economică, rolul structural al capitalului investițional străin devine decisiv – fiind că numai el poate genera și întreține,în condițiile existente, un astfel de influx. Rezultatul ar fi spargerea structurilor monopoliste existente în nu putine dintre sectoarele economiei naționale, srtucturi care astfel vor continua să obstrucționeze o bună perioadă de timp procesele interne de reformă.
Un alt argument îl reprezintă faptul că investițiile străine au potențialitatea de a acționa ca factor activ de conectare a mediului economic intern de cel extern, declanșând în acest fel procesul de deschidere structurală spre exterior a economiei naționale. Faptul că există o corelație strânsă între indicele libertății economice – dat de gradul de deschidere al economiei unui stat – și nivelul de dezvoltare al țării respective, un studiu intreprins de “ Heritage Foundation USA “ asupra 101 țări din toate continentele a desprins concluzia că gradul de libertate economică (exprimat prin 10 indicatori) este un indice foarte exact asupra evoluției prezente și viitoare a unei economii. Semnificativ este faptul că în țările cu indice maxim al libertății economice se înregistrează și cel mai înalt nivel de trai. Indicatorii care sunt luați în considerare la determinarea indicelui libertății economice sunt: politicile comerciale la care România a fost notată cu 1 pe o scaă de la 5 la 1, politicile fiscale nota 4,5 , consumul guvernamental nota 3, politica monetară nota 5, fluxurile de capital și investițiile străine nota 2, politica bancară nota 3, contolul salariilor și prețurilor nota 2, dreptul de proprietate nota 4, reglementarea instituțională nota 4, piața neagră nota 5.
Deși indicele libertății economice reflectă nivelurile de dezvoltare, nu neapărat țara cu cel mai ridicat grad de libartate economică este și cea mai dezvoltată, dar rămâne un indice semnificativ pentru estimarea progresului unei țări și a indicării stadiului de dezvoltare în care aceasta se află.în studiul intreprins de fundația americana, România se află pe locul 81 din 101 țări.în continuare prezint poziția României față de țările est-europene în clasamentul celor 101 țări după criteriul libertății economice:
Funcțiile structurale complexe pe care capitalul investițional străin le are de jucat în procesul tranziție atestă că politica de stimulare activă a investițiilor străine directe în economia românească trebuie să se afle într-o legătură organică cu evoluția proceselor interne de reformă. în cazul în care ea devansează această evoluție, riscă să devină inoperantă și aceasta indiferent de cât de stimulativă ar fi, dacă rămîne în urma reformei ea riscă în schimb să devină o frână în cale acesteia. în consecință, principiile care fundamentează corelarea între politica privind investițiile străine și mersul actual al procesului de reformă economică în România, s-ar putea formula succint astfel:
-atragerea de resurse financiare externe, în special sub formă de asistență economicănerambursabilă, pentru susținerea procesului de transformare a structurilor economice interne;
-orientarea capitalului străin spre sectoarele pentru care deținem avantaje comparative cum sunt agricultura, industria alimentară și industria bunurilor de consum (articole electronice, electrotehnice, articole de uz casnic, medicamente, cosmetice, textile și încălțăminte, mobilier, sticlărie, ambalaje și altele);
-alocarea unor resurse externe și interne importante pentru dezvoltarea infrastructurii (transporturi, comunicații, construcții și utilități publice) și a sistemului financiar-bancar pentru asigurarea condițiilor necesare dezvoltării economice per ansamblu.
Rolul prioritar al investițiilor directe de capital trebuie dublat de încurajarea formelor noi de investiții: contractul de concesionare, de închiriere și de punere la dispozitie a facilităților de producție.
1.1 Regimul juridic și cadrul instituțional
al investițiilor străine de capital
Considerente generale
Principalul factor care a stopat dea lungul ultimilor 25 ani ai perioadei comuniste influxul de capital investițional străin în economia națională l-a reprezentat incompatibilitatea de fond între substanța economica a acestor investiții și specificul mediului economic în care ele trebuiau să funcționeze. Ca atare, regimul de operare a investițiilor străine în România de dinainte de decembrie 1989 a fost acela al unor “enclave”.
După decembrie ‘89 prin prevederile Decretului- Lege nr.96/1990 s-a realizat înlăturarea principalelor disfucționalități care afectau funcționarea investițiilor străine(sub forma societăților mixte). Odată cu adoptarea Legii 15/1990 privind transformarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, al Legii 26/1990 privind registrul comerțului, al Legii 31/1990 privind societățile comerciale și al Legii 12/1991 privind impozitul pe profit, cadrul legislativ al funcționării investițiilor străine în România s-a modificat radical. Adoptarea de către Parlament a Legii 35/1991 privind regimul investițiilor străine în România a reprezentat încheierea unei prime faze de constituire a unui pachet de reglementări specifice care să faciliteze și încurajeze pătrunderea capitalului investițional străin în România.
Pasul următor în plan legislativ l-a reprezentat adoptarea unei noi reglementări – Legea 58/1991 (Legea privatizării) – care să permită accesul capitalului (străin și național) privat în sectorul de stat reprezentat prin societățile comerciale și regiile autonome.în acest fel, adoptarea Legii investițiilor străine și al Legii privatizării, a reprezentat constituirea cadrului juridic de baza ce reglementează regimul capitalului investițional străin în România. Prin aceasta România a înlăturat un mare handicap legislativ față de celelalte țări est-europene și s-a aliniat reglementărilor prevalente de pe piața investițiilor internaționale.
Mai mult, au apărut la vremea respectivă, și semnele unei mutații structural calitative: s-a atenuat primul val investițional (caracterizat prin preponderența investițiilor mici cu caracter mai mult speculativ și efectuate mai ales în sfera comerțului cu amănuntul, al căror efect real asupra restructurării economice este neglijabil) și s-a format cel de-al doilea val, al investițiilor de mărime medie și mare, efectuate într-o mai mare măsură în sfera producției și cu un efect real asupra dinamizării proceselor de reformă. Investițiile efectuate în partea a doua a anului 1991 de firme de talia: Siemens, Alcatel, Shell, Coca Cola,Colgate-Palmolive au fost indici ale demarării acestei mutații structural calitative.
1.2 Efecte ale investițiilor străine directe
în economia românească
în contextul evolutiilor actuale din economia mondială, investițiile străine directe tind să devină principala sursă de finanțare și antrenare a dezvoltării economice.
Surprinderea corectă a impactului ISD asupra economiilor locale presupune urmărirea fenomenului pe o perioadă care să permită eliminarea influențelor conjuncturale precum și consolidarea efectelor reale ale investițiilor străine. Din punct de vedere instituțional, analizele proiectelor de investiții, sunt de regulă efectuate de agențiile de promovare a ISD-ului sau de agențiile de dezvoltare.
în luna august a anului 1993, Agenția Română de Dezvoltare și Banca Națională a României au inițiat o primă încercare de evaluare a nivelului efectiv al ISD-ului în România și a impactului lor asupra economiei naționale prin utilizarea unui set de doua chestionare cu obiective specifice. Reținând limitele de relevanță ale microstudiului, în condițiile în care capitalul în valută concentrat de firmele care au dat curs chestionarului reprezintă doar 16,7% din totalul capitalului străin investit în România pînă la jumătatea anului 1993, pe marginea răspunsurilor primite și a interpretării informațiilor se pot formula o serie de concluzii relevante în ceea ce privește impactul ISD asupra economiei românești.
1. Investițiile străine mari, respectiv cele peste 500 mii dolari sunt cantonate cu deosebire în sfera producției;
2. Investițiile străine au condus la generarea de noi locuri de muncă, fapt cu atît mai important cu cât este de presupus că aceasta s-a realizat în condițiile reorientării activității pe principiile economiei de piață. De altfel, se constată că în cea mai mare parte a cazurilor examinate, cota de participare a capitalului străin fiind majoritară, managementul firmelor este determinat de partea străină.
3. Volumul vânzărilor și cel al exporturilor au crescut în 1992 față de 1991, în termeni reali. Deși redusă, a crescut ponderea exporturilor în volumul total al vulnerabilitățiânzărilor. Prin extrapolarea la nivelul întregului volum al capitalului străin investit în România, ponderea exporturilor generate de acestea din totalul exporturilor la nivelul economiei naționale este redusă. Faptul ar putea fi explicat pe baza primordității pieței locale față de cele externe.
4. Prin prisma a doi indicatori utilizați, respectiv ponderea materiilor prime și componentelor directe cumpărate de pe piața internă și ponderea serviciilor de transport furnizate de cărăușii români în totalul cheltuielilor de transport – se poate constata un grad ridicat de integrare a investițiilor străine în economia românească. Gradul ridicat de integrare este un aspect pozitiv al fenomenului care trebuie subliniat, stiut fiind faptul că dezvoltarea unor proiecte investiționale cu capital străin sub formă de encalve în economia locală nu permite propagarea efectului de antrenare pe care acestea pot sa-l genereze.
5. Activitatea firmelor cu capital străin a cunoscut în ultimii doi ani un proces de amplificarecontribuind intr-o măsură sporită la generarea unor venituri în economie.
1.3 Considerente privind stadiul actual al promovării
investiționale în România
Necesitatea trecerii de la o atitudine pasivă, reacția față de ISD, la o atitudine por-activă bazată pe inițiativa generării de fluxuri investiționale lansată de potențialul receptor (beneficiar) al acestor fluxuri a fost luată în considerare în România încă din cursul anului 1992. Agentia Română de Dezvoltare (ARD), instituie din suboridinea guvernului, abilitată să promoveze investițiile străine și totodată să confirme și să înregistreze proiectele investiționale având în vedere transformarea activității de atragere profesională a ISD într-un avantaj competitiv față de principalii concurenți ai României în această cursă, țările central și est-europene. Strategia pe care ARD și-a propus-o cu titlu de experiment în septembrie 1992 viza grefarea pe suportul promovării generale a României ca localizare investițională, a tehnicilor de promovare direcționată în anumite industrii selectate. în lipsaunor priorități formulate la nivel național, respectivele domenii au fost stabilite de către agenție pe baza unor criterii multiple, între care existența unor avantaje competitive concretizate într-un volum al exporturilor pe piața internețională, precum și capacitatea de generare a unor efecte de antrenare asupra industriilor adiacente. Acestea pot fi considerate premise teoretice corecte ale utilizării investițiilor străine, ca impuls inițial pentru ameliorarea unor factori și crearea de noi avantaje competitive, inclus prin dezvoltarea “aglomerărilor” de industrii interrelaționale. între sectoarele prioritare ale ARD se numărau: industria textilă, de confecții și tricotaje, industria de pielărie și încălțăminte, industria mobilei, bunurile electronice și electrotehnice de uz casnic, producția de echipamente pentru tehnica de calcul și birotică, mijloace de transport, mașini agricole și echipamente pentru industria agroalimentară , industria agroalimentară, producția de îngrășăminte chimice, turismul.
Strategia ARD de promovare și generare directă a investițiiolr străine nu a dobândit, însă, consistență, ea fiind în bună măsură, un experiment eșuat. Realitatea a dovedit ca este necesară maturizarea procesului de transformare sistematică, stabilirea unor raporturi de prorprietate clare și transparente, care să permită atribuirea de răspunderi și competențe în plan instituțional și să permită structurarea unei politici de promovare direcționată a investițiilor străine.
în afară de aceasta, chiar premisele instituționale ale ARD nu i-au permis acesteia derularea unui astfel de program, ea fiind gândită ca o instituție de promovare (inclusiv prin consultanță), autorizare și înregistrare a investițiilor străine, veriga obligatorie pentru acestea, fără însă a elimina sau a se sustitui tuturor celorlalte verigi instituționale implicate în procesul de constituire a societății comerciale cu capital indigen. Ea nu a devenit, acel unic partener de dialog al investitorilor străini în România. Pe de altă parte, abilitățile sale în inducerea unui anume tip de ISD s-au rezumat la posibilitatea de propune guvernului acordarea de facilități suplimentare față de cele stipulate de lege, fără ca agenția să aibă capacitatea de a dispune liber de un “portofoliu” de facilități. Evoluțiile cadrului legislativ și instituțional din ultimii trei ani, cu deosebire cale din domeniul privatizării, au îngustat și mai mult sfera și capacitatea de incidență a ARD, în primul rînd prin intrarea în stare de operaționalitate a fondurilor proprietății de stat și private, care în calitate de gestionar al proprietății statului, și, respectiv, de proprietari al activelor comerciale sunt, alături de acestea, principalii decidenți investițiilor străine directe contextul negocierilor vizînd costituirea unor societăți mixte sau achiziționarea de acțiuni de către investitorii străini.
Toate aceste aspecte, precum și altele ținînd, spre exemplu, de focalizarea insuficientă investițiilor străine directe stabilirea domeniilor prioritare – mult prea numeroase – au determinat incapacitatea ARD de a realiza o inducere activă reală de fluxuri investiționale în România. Atitudinea sa a rămas, practicreactivă la interesul manifestat de investitorii străini.
Specificul perioadei tranziției la economia de oiață pare să adauge o serie de elemente noi modului în care Isd pot să contribuie la dezvoltarea avantajelor competitive. Astfel, deși teoretic benefică – prin prisma stadiului de generare pe baza factorilor de producție a avantajelor competitive – statele nu pot, însă, aplica o politică de inducere activă de ISD în condițiile în care transformarea proprietății este fie un proces în plină derulare, fie o problemă care își așteaptă rezolvarea. Deși la scară redusă față de așteptări, ISD își fac deja simțite efectele în aceste țări, ele dând expresie, în cea mai mare parte, deciziilor și strategiilor de localizare ale firmelor investitoare. Ceea ce se poate realiza prin demersuri normative ale statului – dincolo de premisele necesare ale macrostabilizării, dezvoltării infrastructurii, formării treptate a piețelor – ține de stimularea generală a investițiilor, indiferent de proveniența lor, precum și de stimularea specifică, pe criterii funcționale a ISD, urmărindu-se introducerea de noi tehnologii, generarea de exporturi, crearea de noi locuri de muncă, reinvestirea profiturilor. Acesta în contextul realizării unor acțiuni de promovare generală a spațiului național și a procesului de reformă, al simplificării birocrației care însoțeste procesul de autorizare / înregistrare a ISD și instruirii unui mecanism simplificat de dialog al investițiilor străini cu instituțiile abilitate, prin intermediul unui singur partener.
1.4 Coordonatele posibile ale unei strategii operaționale
de promovare investițională în România
în anii următori
România s-a angajat relativ recent în competiția internațională privind atragerea de investiții străine. Poziția sa concurențială pune însă în evidență faptul că ea nu beneficiază în mod real de nici un avantaj competitiv major față de principalii săi concurenți, țările est-europene. Iar acest lucru se explică nu prin lipsa ca atare a unor astfel de avantaje competitive ale României, ci prin faptul că avantajele de care ea efectiv dispune sunt practic anulate de o serie de dezavantaje și handicapuri conjuncturale. în consecință, a identifica și a potența avantajele comparative, pe de o parte, și a localiza și neutraliza dezavantajele și handicapurile, pe de alta, reprezintă opțiunea strategică raională ce va permite în viitor o crestere substanțială a fluxurilor de investiții străine în economia românească.
Avantajele competitive ale econopmiei românești.
în spațiul economic european, România deține o serie de avantaje competitive după cum urmează:
a) Dimensiunea pieței interne constituie un potențial major pe un termen mediu și lung, care va aigura un volum substanțial de investiții străine, interesate în principal în valorificarea posibilităților existente în sectoarele industriale, bunuri de consum și infrastructură. De altfel, mare majoriate a investițiilor efectuate pină în prezent au avut în vedere desfacerea pe piața internă;
b) Accesul pe piețele de export, facilitat în principal de lagăturile tradiționale ale României pe unele piețe est-europene, dar în principal pe piețele din fosta Uniune Sovietică. Totuși, sub aspectul volumului de comerț exterior pe locuitor, românia se situează pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est. Poziția geografică a României, la inersecția drumurilor între Occident și Orient – dezavantajul relativ al distanței față de piețele occidentale fiind compensat de apropierea de Orientu Mijlociu și piețele din răsărit – îi conferă României o poziție de tranzit între Emisfera Sudică și Europa. în plus, deschiderea la Marea Neagră și portul Constanța, precum și perspectiva Dunăre – Rhin – Elba deschide posibilitatea accesului direct în Europa pâna laMarea Nordului. De aceea, România poate să transforme avantajele oferite de potențialul pieței interne în atragerea unor investiții care ulterior vor satisface și cererea piețelor de export;
c)Forța de muncă este caracterizată prin calități tehnice de bază și atitudinile care permit dezvoltarea acelor aptitudini operaționale și tehnice care să-i confere competitivitate pe plan internațional. Studii sociologice recente intreprinse în țară arată că forța de muncă locală este potențial adaptabilă schimbărilor de mediu profesional și aptă pentru un regim de lucru intens, dacă sunt oferite motivații și stimulente corespunzătoare. Pe de altă parte, majoritatea specialiștilor care au studiat piața românească a muncii și caracteristicile forței de muncă locale, în context est-european, au concluzionat că, în special pentru România, factorul uman reprezintă principalul atu, cu management adecvat și investiții rațional orientate spre programele de training, el poate atinge nivele de productivitate compatibile cu cele din unele țări vest-europene.
d) Cadrul juridic ce reglementează regimul investițiilor străine în România este, așa cum am arătat deja, competitiv în multe privințe prin raportare la reglementarile similare ale țărilor concurente din zonă. în plus, exiexistența unor proceduri flexibile de acordare de stimulente fiscale suplimentare și punerea deja în practică a unei politici selective de încurajare a marilor proiecte investiționale destinate atât pieței interne cât și celei internaționale, se pot constitui potențial într-un avantaj competitiv al româniei pe piața investițională est-europeană;
e) Accesibilitatea resurselor naturale prezintă un alt important atu pentru România. Din acest punct de vedere, valorificarea resurselor naturale trebuie să prezinte a prioritate a politicii economice românești, întrucât în acest fel se creează pe piața românească o gamă largă de oportunități de implementare pentru investitorii străini, în special aceia care operează, de regulă, în asociere cu parteneri sau firme locale.
1.5 Factorii care descurajează investițiile
străine în România
a) Percepția externă a climatului intern de afaceri
Evoluțiile curente din fluxurile mondiale de investiții arată că liberalizarea legislativă și stimulentele investiționale tradiționale (fiscale, vamale, financiare) sunt măsuri cu eficiență tot mai mică în atragerea unor fluxuri semnificative de investiții, întrucât în prezent aproape toate țările apelează la astfel de măsuri. Factorii decisivi în atragerea unui volum sporit de investițiilor străine sunt acum condițiile economice de bază din țările gazdă (mărimea pieței interne, nivelul costurilor de producție, accesibilitatea resurselor naturale).
După cum s-a văzut , din punct de vedere al condițiilor economice de bază prevalente pe propria sa piață investițională, România deține câteva avantaje comparative certe, în special în contex est-european. Ar fi fost normal, ca atare, ca aceste condiții economice de bază (avantaje competitive) să permită și să susțină un flux sensibil mărit de investiții străine în România comparativ cu cel înregistrat efectiv până în prezent(1995).
Faptul că nu s-a întîmplat așa se explică, deci, nu atât prin handicapul unor conditii economice de bază neavantajoase, cât mai ales prin handicapul imaginii nefavorabile pe care comunitatea internațională de afaceri și-a format-o asupra condițiilor investiționale din România.
Consecințele nefavorabile ale acestei situații se resimt în mod direct și extrem de sever, avantajele competitive potentiale ale economiei românești fiind aproape neutralizate de dezavantajul percepției externe nefavorabile a climatului de afaceri intern. Ca atare, atâta timp cât percepția externă va continua să fie nefavorabilă, nu se va putea pune problema unei mutații semnificative în atitudinea și interesul investitorilor străini, nu vor exista șanse reale pentru o creștere semnificativă și durabilă a fluxurilor de capital investițional străin spre economia românească.
b) Disfuncționalități ale cadrului legislativ.
Pătrunderea semnificativă a capitalului investițional străin în economia României și manifestă acestuia ca factor catalizator al proceselor de restructurare au fost obstructionate și de lipsa unor reglementări specifice vitale funcționării unei economii de piață: aplicarea efectivă a legislatiei falimentului, reglementări privind concurența, proprietatea industrială, regimul juridic al terenurilor și clădirilor, procedurile de reglementare a disputelor, lipsa unor institutii specifice economiei de piață (bursa, leasing-ul și factoring-ul).
Totodată, modificările prea frecvente care s-au produs în condițiile de operare pe piață (“instabilitatea legislativă”), lipsa de transparență a unor reglementări specifice, precum și acordarea unor drepturi prin lege care însă practic nu au fost realizabile, au reprezentat obstacole și dezavantaje cu carcter general ce au afectat procesul investițional extern în economia românească.
Au existat, de asemenea, și unele disfuncționalități legislative cu caracter particular. între acestea, trebuie menționate:
lipsa unei prevederi clare că investitorul străin poate avea în proprietate terenuri în România dacă înființează o societate comercială în România, așa cum rezultă din interpretarea legii (Polonia, Ceho-Slovacia, și Ungaria permit, în anumite condiții, ca investitorii străini să achiziționeze terenuri);
procedura de constituire a societăților comerciale, conform Legii nr.26/1990 și Legii nr.31/1990, care este prea greoaie sub aspectul formalităților ce trebuie îndeplinite și prea birocratică sub cel al derulării sale concrete, în plus, pentru sectoarele de stat se cer aprobări suplimentare.
c) Condițiile de operare pe piața locală
Condițiile de operare pe piața locală au reprezentat un alt factor major ce a contribuit la descurajarea investițiilor străine în România. Obstacolele și dificultățile ce s-au manifestat în această privință țin atât de nivelul socio-cultural al condițiilor de operare pe piață, cât și de cel strict economic.
în ceea ce privește nivelul socio-cultural, dezavantajele au decurs în principal din ceea ce reprezintă stadiul embrionar în care se află în prezent cultura economică, la nivelul unor compartimente reprezentative pentru populatia țării prin raportare la valorile și mecanismele economiei de piață. Sub acest aspect, societatea românească este încă “în formare”, iar acest lucru este valabil pentru toți actorii scenei economice (producători, consumatori, intermediari, patroni, salariați, funcționari publici), cu toate consecințele nefavorabile ce decurg de aici în planul relațiilor cu oamenii de afaceri din străinătate.
Cât privește nivelul strict economic de circumscriere a condițiilor de operare pe piață, principalele disfuncționalități au fost generate de:
lipsa unei infrastructuri adecvate: comunicații, transporturi, telecomuniactii;
stadiul incipient al sistemului financiar-bancar și deasigurări, precum și prezența nesemnificativă a instituțiilor financiar- bancare străine;
lipsa spațiilor pentru birouri și locuințe pentru personalul străin;
aplicarea unor tarife diferențiate și discriminatorii investitorilor străini la hoteluri, transportul aerian, taxe;
monopolizarea de către unele ministere, departamente și alte instituții a activității de constituire de societăți cu capital străin pentru unitățile din subordine, contrar prevederilor legii;
atitudine negativă a conducerii societăților cu capital de stat față de participarea capitalului străin (în special în sfera comerțului și turismului).
Concluzionând, trebuie arătat, că, în ciuda avantajelor comparative de care România dispune, volumul și calitatea investițiilor străine atrase pâna în prezent sunt departe de a-i conferi capitalului străin rolul catalizator și dinamizator pe care il are de jucat în procesul tranziției la economia de piață.
Principalul factor care alimentat reticența de principiu a investiorilor străini față de România a fost percepția externă negativă a climatului intern de afaceri. Totodată, lipsa unei politici guvernamentale coerente privind promovarea investițională a determinat ca economia românească să urmeze o reacție de adaptare pasivă la reticența investitorilor străini. De asemena, condițiile de operare nestimulative de pe piața locală cu care s-au confruntat investitorii deja prezenți au avut, la rându lor, un efect de descurajare a investițiilor potențial dispuși să surmonteze handicapul unei percepții nefavorabile a climatului intern de afaceri și al unei atitudini promotionale pasive din partea autorităților. în ciuda caracterului pronunțat al reglementărilor ce guvernează regimul investițiilor străine în România – mai ales în ceea ce privește taxele și stimulentele fiscale – unele disfucționalități ale cadrului legislativ existent, alături de lipsa unor reglementări vitale mecanismelor economiei de piață, au exercitat un efect suplimentar de descurajare a investițiilor străine pe piața românească.
1.6 Considerente privind actiunile
ce trebuie intreprinse
Neutralizarea factorilor cu acțiune majoră în descurajarea investițiilor străine în România reprezintă proiritatea absolută a celei
de-a doua jumătăți a anilor ‘90. Ea vizează atât dinamizarea fluxurilor investiționale în economia românească, cât și consolidarea rolului acestora de catalizator al proceselor de restructurare economică.
în acest scop, putem considera că este necesar să se acționeze în următoarele direcții principale:
1.Elaborarea și aplicarea în practică a unei politici guvernamentale coerente de promovare investițională.
Percepția externă negativă a climatului intern de afaceri reprezintă, pe termen scurt, principalul obstacol în cale amplificării fluxului de capital investițional spre economia românească. în consecință, efortul guvernamental prioritar în acest domeniu trebuie canalizat în prezent spre două direcții de bază:
construirea (progresivă) a unei imagini externe a României care să reflecte condițiile investiționale reale din țară. Altfel spus, o imagine care să cuprindă și avantajele competitive de care dispune România, și nu numai handicapurile și dezavantajele( cum se întâmplă în momentul de față);
construirea (progresivă) a credibilității României ca piață potențial avantajoasă pentru investițiile străine de capital
a)Aducerea imaginii externe la dimensiunea realităților interne înseamnă, în primul rând, proiectarea și finanțarea pe baza resurselor umane și financiare proprii a unei campanii active de dimensiune masivă în străinătate a informatiei specializate privind condițiile economico-investiționale din România. Se vizează în acest fel nu numai umplerea unui enorm “gol informațional” de pe piața internațională privind economia românească, dar și înlăturarea nu a puține dintre prejudecățile, atitudinile ostile și reticențele pe care acest “gol informațional” le-a alimentat sistematic în rândul investitorilor străini în periada de după decembrie 1989.
în al doilea rând, realizarea acordului între imaginea externă și realitatea internă înseamnă și proiectarea și finanțarea unei campanii de presa și relații publice (încredințată eventual unei/unor firme internaționale de specialitate), campanie meniă să reclădească imaginea externă a României pe baza atuurilor concurențiale de care ea beneficiază în mod real
b)Atragerea de investiții străine a devenit în prezent un domeniu caracterizat print-o extrem de severă concurență internațională, în condițiile în care aproape fiecare țară europeană este pternic implicată în această activitate. Principalele țări concurente ale României sunt Ungaria, Cehia, slovacia și Polonia. Surmontarea pe termen mediu și lung a dezavantajelor comparative pe care România le are în prezent față de principalii săi concurenți implică, pe lângă efortul profesional de clădire a unei noi imagini externe a țării și construirea treptată a credibilității României ca piață potențial avantajoasă pentru investitorii străini.
Dat fiind specificul poziției actuale precare a României pe piața investițională internațională – când cominitatea internațională a oamenilor de afaceri percepe România ca fiind în urma celorlalte țări est-europene în procesul de tranziție la economia de piață, cu un climat economic relativ instabil, țară în care este în general dificil să inițiezi și să dezvolți afaceri durabile – primul pas în direcția creării credibilității trebuie să îl reprezinte aplicarea reală și consecventă a unei strategii guvernamentale pracmatice de promovare investițională. Subiectul și executantul acestei strategii trebuie să fie într-o mare măsură agenția guvernamentală specializată, în speță ARD.
Obiectivul final al strategiei – a cărei implementare s-ar putea întinde pe o perioadă cuprinsă între 5 – 10 ani – este acela de a dovedi comunității mondiale de afaceri că România este o piață investițională avantajoasă.
2.Consolidarea și dezvoltarea cadrului instituțional ce circumscrie activitatea de promovare a investițiilor străine în România.
Eficacitatea globală a eforturilor vizând atragerea unui volum substanțial de investiții străine în România va depinde în mare măsură de eficiența și eficacitatea strategiei de promovare investițională. Mai mult, având în vedere experianța internațională, dar și cea națională deja acumulată, reiese cu claritate că o strategie promoțională bazată pe valorificarea avantajelor competitive relative ale țării, care se concentrează totodată pe corijarea dezavantajelor și punctelor slabe ale potențialului competitiv de care se dispune și care urmărește atingerea unui grad rezonabil de profesionalitate în domeniul construcției imaginii, o astfel de strategie poate conferi, prin ea însăși, un avantaj competitiv pentru România în context est-european.
Rezultă de aici importanța pe care o are consolidarea și dezvoltarea cadrului instituțional ce circumscrie întregul mecanism de punere în mișcare a strategiei de promovare a investițiilor străine în România, al cărui “motor” trebuie să fie Agenția Română de Dezvoltare. Altfel spus, consolidarea și îmbunătățirea statutului de funcționare și a structurii organizatorice interne a agenției reprezintă componente – cheie ale unei strategii promoționale eficiente.
O experiență de peste 20 ani arată că promovarea investițională este o activitate sensibil diferită de activitățile și funcțiunile îndeplinite în mod tradițional de structruile și aparatul guvernamental(cum ar fi funcțiile de control, directionare, exercitare a autorității, creare și administrare de reglementări). Promovarea investițională reclamă o legătură permanentă cu sectorul particular, ea necesită o ridicată flexibilitate pentru a răspunde rapid investitorilor, pentru a se adapta modificărilor de pe piață, pentru a-și asigura parte din oferta limitată de competență managerială existentă pe piața muncii, pentru a dispune de autonomia necesară elaborării și aplicării unor programe promoționale pe perioade mai lungi de timp.
învățămintele ce se pot trage din experiența dobândită de o serie de țări angajate de mai mult timp în competiția internațională de atragere a investițiilor străine arată ca organizațiile guvernamentale convenționale sunt în mod tipic insuficient de eficiente pentru atingerea unor astfel de obiective. în general, acestor organizații le lipsesc competența de management familiarizată cu specificul sectorului particular, precum și profesionalismul practicilor de marketing, elemente atât de importante pentru succesul actvității de promovare investițională. în plus, organizațiile guvernamentale tradiționale sunt în general inflexibile și le lipsesc autonomia necesară pentru a putea proteja și implemeta politici și programe promoționale proprii. Privind în perspectiva istorică, reacția de adaptare a majorității țărilor la necesitatea ca promovarea investițională să fie îndeplinită de o organizție flexibilă, adaptabilă și autonomă a reprezentat-o crearea unor agenții semiguvernamentale. Prin raportare la cele analizate anterior, caracteristicile organizatorico-funcționale esențiale ale acestui tip de agenție sunt următoarele:
sunt conduse de un Consiliu de Administrație propriu;
sunt direct subordonate unui minister de profil sau Primului Ministru;
pesonalul poate fi recrutat și din afara sistemului administrativ de stat, prioritate având competența profesională specifică;
remunerarea personalului se face în funcție de condițiile impuse de jocul cererii și ofertei pe piața forței de muncă, și nu pe baza schemelor rigide și nemotivaționale de salarizare din sistemul stucturilor guvernamentale;
deținerea de răspunderi și competențe efective în plan instituțional, dublate de resurse financiare puse la dispoziție de Guvern pentru administrarea, pe răspundere proprie, a unui “portofoliu” de facilități acordate investitorilor străini.
Fundamentarea statutului de funcțiuni și a structurii organizatorice interne a Agenției Române de Dezvoltare pe baza conceptului de agenție semi-guvernamentală, și nu guvernamentală, cum este cazul în prezent, reprezintă, în consecință, un element component decisiv al strategiei de promovare investițională și a înscrierii mai eficiente a României în competiția internațională vizând atragerea de investiții străine.
în final am să prezint succint un studiu de caz preluat după ancheta coordonată de prof. dr. Ion Cătoiu, de la Academia de Studii Economice București, care a investigat dimensiunile impactului avut de lansarea pe piața românească a produselor Coca-Cola asupra unui eșantion de 450 distribuitori.
La întrebarea:” V-a ajutat Coca-Cola să porniți afacerea dumneavoastră? “ peste o treime din eșantion a răspuns afirmativ, specificând și cei trei factori-cheie ai succesului:
1.calitatea produsului (inclusiv capitalul publicitar desemnat de firmă);
2.sistemul de ofertare franchizat cu avantaje în dotarea cu echipamente și alte articole publicitare( stelaje, umbrele, copertine parasolare);
3.modul de execuție promptă, sistematică a comenzilor.
La acești factori esențiali, cu o pondere de două treimi din total cauze, se adaugă în subsidiar asistența în încheierea contractelor și înțelegerea exactă a mediului economic de reprezentantul firmei în România ( un român care s-a întors din emigrație, dl.Nick Constantinescu).
Impactul asupra vânzărilor la distribuitori nu se limitează la vânzările de răcoritoare, ci, după cum apreciază peste 70% din punctele de vânzare, Coca-Cola a antrenat o creștere generală a vânzărilor, din alte grupe de produse.De aceea ei opinează în proporție de două treimi că în prezent produsele Coca-Cola sunt importante până la extrem de importante pentru bunul mers al afacerii. S-a format convingerea la marea majoritate a distribuitorilor că băutura este un produs cu cerere mare, care aduce profit. +i aceasta prin faptul că este asigurată o calitate constantă, cu un sistem promoțional puternic care atrage clienți, un preț accesibil, o gamă diversificată și cu un sistem de distribuție prompt.
Se evidențiază, lucru foarte important, în cazul Coca-Cola, că investiția directă a generat un efect de antrenare în utilizarea forței de muncă locale de 10 până la 18, pentru fiecare din cele 2500 noi locuri de muncă în fabricile de îmbuteliere din București, Brașov, Galați, Iași, Oradea și Constanța. Au fost noi locuri de muncă în producția de ambalare, transport, servicii conexe totalizând intre 24 și 45 mii persoane.
Acest studiu de caz relevă faptul că odată cu influxul de capital străin dintr-o țară dezvoltată se introduce și un nou mod de gândire (un alt fel de a privi lucrurile). în cazul prezentat mai sus, faptul că produsul provine din SUA, unde este creată imaginea supremației produselor la nivel mondial, unde este de asemena creată convingerea – chiar folosind un marketing agresiv – a dus la impulsionare afacerii și în România.
Un alt caz de implementare atât a tehnologiilor cât și a conceptelor puse în practică, este cel al Companiei Daewoo care pe lângă echiparea intreprinderii din Craiova, a creat o rețea de dealeri și de serviceuri în toată țara într-un timp foarte scurt.
în acest fel de a promova o afacere se observă atitudinea asiei răsăritene, de a considera consumatorul un utilizator, nu un cumpărător.
Concluzie finale
Faptul că în România producția se află în declin, datorită uzurii fizice și morale a utilajelor și faptul că nu există în mare parte desfacere în exterior pentru bunurile produse cu astfle de tehnologii (în consecință nu există o relevanță a atragerii fondurilor bănești din exterior prin export), singura cale rămâne capitalizarea și după caz lichidarea societăților foste de stat.
O revigorare a activității economice și obținerii unei economii viabile, se poate face numai prin investiții masive de capital străin lucru ce presupune retehnologizarea producției și așa cum am arătat în lucrare prin creerea cadrului legislativ și economic de facilitare a fluxurilor de investiții directe de capital străin.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Investitii Straine Directe DE Capital In Romania (ID: 133316)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.