. Rolul Transporturilor

Capitolul 1 ROLUL TRANSPORTURILOR

1.1. Obiectul și importanța activității de transport

Transporturile reprezintă ,,sistemul circulator” al întregii planete, și, în același timp al fiecărei țări în parte, constituind o importantă ramură a producției materiale fără de care existența unei societăți moderne ar fi de neconceput.

Având în vedere necesitatea realizării legăturii între producție și consum transporturile sunt acelea care deplasează produsele obținute în celelalte ramuri ale producției materiale, din locul în care au fost obținute în cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și al celei internaționale.

Satisfacerea necesităților materiale și spirituale ale societății și ale fiecărui cetățean impune asigurarea organizării corespunzătoare a deplasării în timp și spațiu de mărfuri și persoane, transporturilor revenindu-le acest important rol.

Obiectul activității de transport constă deci în deplasarea în spațiu de călători și mărfuri. Însă nu toate deplasările în spațiu constituie obiectul activității de transport, supuse contractului de transport. Astfel transportul informațional, transportul de lichide și gaze prin conducte și alte activități asemănătoare nu pot forma obiectul unui contract de transport.

Considerată sub aspectul conținutului său economic, conținut preponderent de altfel, activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesnește schimbul de bunuri și deplasarea oamenilor spre deosebire de ,,deplasarea gândirii” prin care trebuie să înțelegem transportul corespondenței, transmisiunile telefonice, fax, telegrafice, de radio și televiziune. O formă aparte de transport este transportul poștal. Obiectul acestuia îl constituie, conform ,,Convenției Internaționale de la Berna” și a art.48 din ,,Regulamentul de transport din 1929”, corespondența și obiectele până la 12 Kg.

Față de precizările de mai sus, putem defini activitatea de transport ca fiind acțiunile prin care se organizează și realizează deplasarea călătorilor și mărfurilor în spațiu și timp.

Activitatea de transport propriu-zisă se înfățișează ca fiind o ramură distinctă a producției materiale, a activității economice în general, cu caracteristici proprii.

Transporturile reprezintă, așadar, un domeniu important al activității economico-sociale, prin intermediul cărora se realizează deplasarea în spațiu a bunurilor și persoanelor în vederea satisfacerii nevoilor materiale și spirituale ale societății omenești.

În societatea modernă transportul este un element indispensabil vieții, deoarece el oferă oamenilor posibilitatea de a cunoaște, a percepe și a asimila cât mai mult din ceea ce le pune la dispoziție civilizația umană.

În țara noastră, în procesul de refacere economică și de așezare a economiei de piață, transportul contribuie la apropierea zonelor economice între ele, la dezvoltarea armonioasă a tuturor ramurilor economiei naționale și a județelor, la repartizarea judicioasă a producției și a desfacerii și la dezvoltarea legăturilor dintre ramurile industriei, dintre industrie și agricultură, dintre orașe și sate.

De asemenea transporturile contribuie la dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, ale constituind un factor activ de atragere la viața social-economică a tuturor localităților țării, prin valorificarea superioară și eficientă a potențialului uman și material de care dispun și prin aceasta, la dezvoltarea social-economică și culturală a acestora.

În ceea ce privește deplasarea în spațiu de mărfuri, transporturile constituie o prelungire a procesului de producție, pe care-l continuă și desăvârșește și, prin aceasta, activitatea de transport adaugă la valoarea mărfurilor, contribuind la formarea venitului național. Astfel transporturile se află pe locul al patrulea în cadrul ramurilor economice din țara noastră în ceea ce privește crearea produsului social și a venitului național. Activitatea de transport a devenit un sector de bază al economiei, o forță vie, productivă, constituind în același timp, ,,motorul regulator al producției”, pe care o distribuie cu rapiditate acolo unde este necesară.

Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale ci aceleași mărfuri deplasate în alt loc, dar cu o valoare superioară.

Refacerea și așezarea industriei și agriculturii noastre pe principiile economiei de piață vor determina cu siguranță creșterea importanței transporturilor, deoarece ele vor conduce la mărirea volumului de mărfuri și călători ce urmează a fi transportat în țară și străinătate.

1.2 Istoricul activității de transport

În antichitate și evul mediu datorită caracterului limitat al producției și circulației mărfurilor, transporturile se desfășurau în strânsă legătură cu activitatea de comerț, astfel că proprietarul mijloacelor de transport avea posibilitatea să execute atât transportul cât și comercializarea mărfurilor respective. Transporturile cunoșteau o slabă dezvoltare rezumând-se doar la cele cu tracțiune animală și mici ambarcațiuni ce traversau mările, fluviile și râurile navigabile.

În epoca modernă, caracterizată prin dezvoltarea forțelor de producție și adâncirea diviziunii sociale a muncii, dezvoltarea producției și a circulației mărfurilor, a determinat și perfecționarea mijloacelor și căilor de transport, în aceste condiții transporturile ajungând să se separe ca o ramură economică de sine stătătoare. În acest sens, Karl Marx sublinia faptul că: ,, în afară de industria extractivă, de agricultură și industria prelucrătoare, mai există o a patra sferă de producție materială. Aceasta este industria transporturilor, indiferent dacă este vorba de transporturi”.

O adevărată revoluție în transporturi a fost descoperirea forței aburului, care a dus la apariția unei noi categorii de transport, cel feroviar, iar alături de cel naval a cunoscut o puternică dezvoltare prin perfecționarea mașinii cu abur.

În a doua jumătate a secolului al XIX – lea transportul feroviar începe să se răspândească pe întregul glob, reprezentând până în zilele noastre cea mai importantă categorie de transport.

Descoperirea motorului cu ardere internă a permis apariția unor noi categorii de mijloace de transport: auto și cel aerian.

La început aparatele de zbor aveau un singur loc pentru pilot, apoi datorită încrederii și siguranței în acest mijloc de transport, a apărut cel de-al doilea loc, pentru ca azi o navă aeriană să poată transporta până la 490 de călători cu o independență de zbor în jur de 9000 Km. Inițial zborul aerian s-a considerat un act sportiv, pentru ca, într-o perioadă relativ scurtă, aeronava să devină un mijloc de transport.

Mijloacele de transport auto cunosc o dezvoltare începând cu deceniul al doilea al secolului nostru, dar în ultimii 50 de ani prin creșterea capacității de transport și versificarea lor concură în mai mare măsură la deplasarea de mărfuri și călători.

Transportul naval, prin navele de mare capacitate (astăzi traversează mările și oceanele planetei nave cu încărcături de 300.000 tdw) cât și prin faptul că este cel mai ieftin transport, își aduce contribuția în mare măsură la realizarea transporturilor la distanțe considerabile practic ar fi de neconceput executarea acestor transporturi cu alte mijloace.

Evoluția mijloacelor de transport și creșterea importanței economice a activității de transport au determinat consecințe și pe plan juridic prin apariția numeroaselor acte normative interne și internaționale în acest domeniu. S-a creat o nouă ramură de drept – dreptul transporturilor – care reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile născute în cadrul activității de transport dintre expeditor (călător), transportator și destinatar.

Această reglementare a contractului de transport are la bază principii fundamentale proprii și ține seama de specificul obiectului economic a acestui contract cât și specificul fiecărei categorii de transport în parte.

Raporturile ce se nasc, ca urmare a încheierii contractului de transport, au un conținut economic, iar reglementarea lor are în vedere principiile egalității părților și echivalenței prestațiilor.

Evoluția economiei noastre în direcția economică de piață, cooperarea economică internațională, sub variatele forme de colaborare existente și a celor noi, care vor apare, impune legiveratorului nostru o preocupare sporită pentru perfecționarea legislației existente, care a devenit necorespunzătoare fiind dominată de principiile economiei planificate centralizat, limitarea libertății de contractare a părților, etc.

1.3 Particularitățile activității de transport

În cadrul fiecărei economii naționale, transportul de mărfuri apare ca o continuare a procesului de producție început în celelalte ramuri, prin aducerea mărfurilor de la producător la consumator. Așa fiind, transportul prin finalitatea sa economică face parte din procesul de producție a bunurilor necesare existenței. Dar, importanța transporturilor apare cu pregnanță în sfera circulației mărfurilor, deoarece face posibilă efectuarea schimburilor economice prin legătura pe care o realizează între producători și consumatori. Rezultă că activitatea de transport are trăsături comune cu toate celelalte activități economice. Cu toate acestea activitatea de transport, prin natura și specificul său, se deosebește de toate celelalte activități economice.

În raport de celelalte ramuri de producție ale economiei naționale de care este strâns legată, activitatea de transport, ca ramură independentă a producției materiale, se caracterizează prin următoarele particularități:

a) Procesul de producție al transporturilor îl constituie deplasarea în spațiu care se realizează prin intermediul mijloacelor de producție și a forței de muncă, elementele care concretizează prin:

mijlocul de transport pus în mișcare de forțe motrice

drumul pe care urmează să se deplaseze în spațiu mijlocul de transport respectiv

forța de muncă calificată pentru acest proces de producție, care acționează asupra mijloacelor de transport prin intermediul forței motrice (specifică fiecărui mijloc de transport)

bunurile materiale sau oamenii care constituie obiectul deplasării în spațiu

b) Transporturile de mărfuri reprezintă o activitate economică ce se poate efectua în cadrul producției sau al circulației ceea ce permite împărțirea lor în:

transporturi interioare care se desfășoară în afara procesului de producției (deplasarea în spațiu a materiilor prime, materialelor sau a forței de muncă de la o secție la alta)

transporturi comerciale, care depășesc sfera procesului de producție propriu-zis și care se desfășoară în sfera circulației (transportul materiilor prime sau al semifabricatelor de la o întreprindere la alta în vederea consumului productiv sau transportul produselor finite în sfera consumului individual)

c) Transporturile nu sunt altceva decât o continuare a procesului de producție în sfera circulației, ca un proces de producție suplimentar, mijlocit de circulația produselor care impune deplasarea lor de la un loc la altul, necesitate datorată interdependenței dintre diferitele sfere ale producției și legăturilor dintre producție și consum.

d) Datorită faptului că în activitatea de transport nu se creează bunuri materiale concrete, ci afective utile, rezultatele acestei activități nu pot fi măsurate prin unități de măsură concrete (metru, bucăți, etc.), ci prin unități abstracte convenționale determinate de specificul mijlocului de transport folosit (tone – kilometru sau călători – kilometru pentru transportul feroviar și auto tone – mile sau călători – mile în cazul transportului naval, etc.)

e) Transporturile de mărfuri, deși nu produc bunuri materiale, produc valoare de întrebuințare și valoare de schimb, care însă prezintă anumite particularități față de alte ramuri ale economiei naționale și anume:

valoarea de întrebuințare produsă în transporturi constă în deplasarea spațială a mărfurilor, în efectul util determinat de faptul că produsul ajunge în alt loc decât ceonstă în deplasarea spațială a mărfurilor, în efectul util determinat de faptul că produsul ajunge în alt loc decât cel în care a fost obținut unde a existat, fără să aibă loc transformări fizice și chimice în proprietățile specifice ale mărfurilor transportate. Deci efectul util creat prin deplasarea mărfurilor reprezintă consumul valorii de întrebuințare produse în activitatea de transport; spre deosebire de procesul de producție din alte ramuri ale producției materiale, în transporturi producerea valorii de întrebuințare coincide în timp și spațiu cu consumul ei.

valoarea de schimb creată în transporturi este determinată, ca la orice marfă, de valoarea elementelor de producție (forța de muncă și mijloacele de producție) consumate.

f) Activitatea de transport reprezintă particularități și în ceea ce privește circuitul și rotația fondurilor din care dispare stadiul marfă. Deci, în transporturi, procesul de producție este neîntrerupt, obținându-se direct bani prin prestarea serviciului util, aceasta datorită faptului că în acest caz nu se produc bunuri materiale, ci efecte utile, care constau în deplasarea bunurilor și a persoanelor de la un loc la altul.

1.4. Clasificarea transporturilor

Transporturile se pot clasifica după mai multe criterii și anume:

A) După obiectul lor:

transporturi de mărfuri (bunuri)

transporturi de persoane

transporturi de informații

B) După mijloacele de transport folosite:

feroviare (locomotive cu abur, Diesel, Diesel-electrice, electrice, vagoane)

navale (maritime și fluviale)

rutiere (auto și tracțiune animală)

aeriene

speciale (conducte, funiculare etc.)

combinate (cale ferată-auto, auto-naval, etc.)

C) După așezarea căilor de transport, transporturile orășenești pot fi:

pe străzi (tramvai, troleibuz, taxiuri)

în afara străzilor (metrou, cale ferată, suspendate)

D) După itinerarul parcurs în interiorul sau dincolo de granițele statului:

transportul în trafic intern (local)

transporturi în trafic internațional (între două sau mai multe state), care la rândul lor pot fi:

– transporturi în trafic internațional de tranzit, când transporturile se efectuează pe teritoriul altui stat numai în trecere fiind o fracțiune dintr-un transport internațional între două state diferite

– transporturi de peage, când transporturile au puncte de plecare și de sosire situate pe teritoriul aceluiași stat, dar pe parcursul transportului trece și pe teritoriul altui stat vecin.

E) După cum transporturile se execută cu un singur mijloc sau cu folosirea succesivă a mai multor mijloace de transport:

transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport

transporturi în trafic combinat, când transportul se execută succesiv cu două sau mai multe mijloace de transport de către doi sau mai mulți cărăuși în baza unui singur contract de transport.

În raport cu limitele teritoriale în care se realizează acest trafic se împarte în trafic combinat intern și trafic combinat internațional.

Indiferent de felul lor, toate categoriile transport formează un lot unitar, fiind coordonate de Ministerul Transporturilor.

1.5. Principiile comune aplicabile tuturor categoriilor de transport

Fiecare categorie de transport are un specific, anumite particularități determinate de caracterul propriu al căii și al mijlocului de transport utilizat care impun reglementări distincte și în concordanță cu acestea. În același timp, nu putem ignora faptul că toate categoriile de transport au același obiect al activității, ceea ce imprimă caractere comune, anumite principii și reglementări comune aplicabile întregii activități de transport.

Întreaga activitate de transport se desfășoară pe baza contractului de transport încheiat între transportator și expeditor (călător). Prin intermediul contractului de transport se stabilește raportul juridic între părți, a cărui conținut îl concretizează;

Programarea transporturilor și încheierea contractului de transport urmăresc folosirea integrală, rațională și eficientă a mijloacelor de transport. Volumul mare de transport de mărfuri și călători ar fi practic imposibil de realizat dacă unitățile de transport nu ar cunoaște din timp solicitările de transport ale agenților economici și nu ar proceda la programarea anticipată a mijloacelor de care dispun. Contractul de transport apare ca o necesitate și o continuare firească a programărilor, având misiunea de a stabili cu exactitate obligațiile expeditorilor, transportatorilor și destinatarilor constituind, în același timp, temeiul răspunderii în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a cestor obligații;

Executarea transporturilor are întotdeauna un caracter oneros. Prin tarifele aplicabile în cadrul fiecărei categorii de transport sunt stabilite, de regulă, prin norme cu caracter imperativ, cuantumul taxei de transport. De la această regulă face excepție transportul naval unde prin voința părților, deci pe cale negociabilă, se determină cuantumul taxei de transport.

Având în vedere principiile economice de piață cât și cel al libertății contractuale considerăm că, în viitor prin reglementările ce vor apărea în acest domeniu, ar fi necesar să se lase o mai mare libertate posibilităților de exprimare a voinței părților;

Pentru ca expeditorii, transportatorii și destinatarii să-și îndeplinească obligațiile care le revin, prin lege să instituie răspunderea lor patrimonială prin plata de penalități, locații, despăgubiri, etc.

1.6. Organizarea activității de transport

Proprietatea de drept public asupra căilor de comunicații și asupra principalelor mijloace de transport, încă, au creat în trecut premiza instituirii unui sistem unitar de transporturi în țara noastră.

Specificul fiecărei categorii de transport impune o organizare proprie, care variază de la o categorie la alta.

Transporturile pe cale ferată, navale (fluviale și maritime) și aeriene se realizează de către agenți economici (unități de specialitate) cărora le revine obligația, în temeiul unui contract de transport, de a deplasa în spațiu mărfuri, călători și bagaje.

Fiecare unitate de transport (societate comercială de transport, regională de căi ferate, companie de transport, regie autonomă de transport, etc.), dispune de utilaje și cadre de specialitate în raport de specificul categoriei din care face parte.

Specializarea strictă a fiecărei unități de transport rezidă din necesitatea profilării cât mai adecvate specificului categoriei de mijloace de transport pe care le are în proprietate.

Fiecare unitate de transport are calitatea de persoană juridică, are un patrimoniu propriu, independență economică în îndeplinirea sarcinilor și folosirea resurselor, este obligată să folosească aceste resurse, urmărind rentabilitatea activității desfășurate, are răspundere materială pentru îndeplinirea obligațiilor asumate și este cointeresată în rezultatele activității pe care o desfășoară.

După P.Demetrescu ,, Întreprinderea de transport are capacitatea de exercițiu și de folosință potrivit scopurilor urmărește prin desfășurarea activității sale, iar în limitele fixate prin acte normative poate stabili raporturi de drept cu o altă persoană și răspunde pentru obligațiile sale cu bunurile …”.

Transportul pe cale ferată este în prezent monopol de stat și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Societatea Națională a Căilor Ferate Române s-a divizat în mai multe segmente cu personalitate juridică proprie. Conform HG 570/91, art.5, pct.1 SNCFR aprobă norme, instrucțiuni și regulamente privind activitățile ce le desfășoară pentru beneficiari de transport și deținătorii de linii industriale și mijloace de transport pe cale ferată cu acces pe rețeaua C.F.R.

Transportul auto a trecut printr-o perioadă de restructurare și privatizare. Marile unități interjudețene au fost descompuse în unități județene iar în prezent și acestea au fost divizate în societăți comerciale de transport auto profilate pe transport de mărfuri, de călători și mixte, în trafic intern și internațional. Fiecare unitate este persoană juridică, în majoritatea lor având forma juridică de societate comercială pe acțiuni. La rândul lor societățile pot avea sucursale, filiale, reprezentanțe și agenții situate în alte localități.

Potrivit HG 223/29.05.92, art.1, agenți economici deținători de autovehicule, acre au ca obiect de activitate transportul internațional de persoane și marfă, transportul interjudețean și județean de persoane și transportul intern de mărfuri agabaritice și periculoase pot desfășura această activitate pe bază de licențe de transport și execuție.

Activitatea desfășurată de societățile comerciale de transporturi auto este coordonată de Ministerul Transporturilor prin Departamentul Transporturi Auto.

Transportul aerian este organizat în cadrul a două societăți comerciale: L.A.R. – Liniile aeriene române S.A. (HG 73/29.01.91) și S.C. TAROM S.A. (HG 1321/21.12.1990), ambele având ca obiect de activitate efectuarea de transporturi aeriene interne și internaționale, regulate și charter de călători, bagaje, mărfuri și poștă.

Întreaga activitate de transport aerian este coordonată de către Subsecretariatul de stat al aviației civile, organism separat dar în subordinea Ministerului Transporturilor.

Transportul naval (fluvial și maritim) se realizează prin unități denumite generic societăți comerciale pe acțiuni de transport naval, fiecare având o denumire proprie. Au apărut și societăți comerciale care au ca obiect desfășurarea unor activități comerciale adiacente transporturilor navale, pentru tratarea și încheierea de contracte de transport maritim, navlosirea de nave maritime și fluviale, etc.

Capitolul 2 ORGANIZAREA S.C. ANA IMEP S.A. PITEȘTI

(descriere, obiective, biroul transport)

2.1 Descrierea societății

S.C. ANA IMEP S.A. Pitești este o persoană juridică română fiind constituită ca societate pe acțiuni, societate deschisă în înțelesul Legii nr.52/1994.

Sediul societății este în România, municipiul Pitești, Șoseaua București 112, Județul Argeș.

Domeniul principal de activitate al societății este ,,Industria de mașini și aparate electrice” (cod CAEM :31) iar activitatea principală este ,,Producția motoarelor electrice” (cod CAEM: 3110).

Obiectul de activitate al societății comerciale S.C. ANA IMEP S.A. este :

producția de bunuri materiale

prestări servicii

comerț, etc.

Capitalul social subscris al S.C. ANA IMEP S.A. este de 62.451.000 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 1000 lei pe o acțiune, fiind integral vărsat.

Capitalul nominal: 39,30 milioane USD

Cifra de afaceri în 1998: 41,45 milioana USD

Principalele bănci:

Banca Română pentru Dezvoltare

Banca Română de Comerț Exterior

Banca Comercială Română

Capitalul social este 100% privat:

Acționar majoritar 71%

S.C. ANA ELECTRONIC S.R.L. București

Acționari minoritari 29%

Instituții financiare:

– THE EAST EUROPEAN FUND. LTD

– BROADHURST

– SOCIETE GENERALE

Persoane fizice.

Având peste 30 de ani de experiență, un sistem de asigurare a calității organizat în conformitate cu cerințele standardului ISO 9001 și certificat de CISQ – Italia, membră a organizației IQNet, societatea exportă mai mult de 86% din producție cu precădere în Italia. De asemenea se mai trimit produse și în SUA, Franța, Rusia, Siria etc., eforturile fiind răsplătite și de o serie de premii internaționale de calitate.

În prezent S.C. ANA IMEP S.A. este cel mai mare producător român de motoare electrice și al treilea exportator în domeniu din Europa realizând peste 3 milioane de motoare anual.

Producția și exportul se axează în principal pe (vezi și Anexa 5):

motoare monofazate cu două viteze pentru mașini de spălat rufe automate (2/12 și 2/16 poli)

motoare monofazate cu o viteză pentru mașini de uscat rufe

motoare monofazate cu condensator permanent, carcasă și scuturi din aluminiu, cu puteri între 0,25Kw și 2,2Kw, 1500 rpm-3000 rpm, gabarit 63,80,90

motoare trifazate cu carcasă și scuturi din aluminiu, puteri utile între 0,18Kw și 7,5Kw, la 750,1000,1500 sau 3000 rpm cu gabaritul de 63,80,90,100,112 și 132

motoare cu poli ecranați pentru hote de bucătărie

seturi rotor-stator pentru compresoare frigorifice casnice

motoare de C.C. pentru echipament auto (ștergătoare de parbriz, instalații de ventilație, grupuri de răcire, ridicătoare de geam)

motoare universale cu colector pentru diverse acționări

diverse scule și dispozitive (ștanțe, cochile de turnat sub presiune aliaje din aluminiu și matrițe de injecție mase plastice, dispozitive de bobinat automat, etc.)

Importul de materii prime, materiale și componente necesare realizării producției se realizează în special din Comunitatea Europeană (ITALIA, GERMANIA, SUEDIA, ANGLIA, OLANDA) dar și din alte țări cum ar fi: RUSIA, TURCIA, IUGOSLAVIA, etc. și constă în:

conductor de cupru emailat pentru bobinaje

termoprotectori

rulmenți cu bile

lagăre sinterizate

regulatoare de putere și tensiune

bandă de oțel laminată la rece

poliamidă

bandă de strunjit

ambalaje din material plastic

elemente de conexiuni pentru fire și cabluri

filtre cărbune

hote de bucătărie

condensatori

traductoare de inducție

aliaj de sudură

pietre abrazive pentru rectificat și tăiere

cablu electric flexibil

folie poliesterică tereftalată

scuturi și rondele pentru motoare electrice

tuburi electroizolante

role pentru filtrare lichid răcire

tablă electrotehnică netexturată laminată la rece

lubrifiant tip SIMOL

bandă autoadezivă electroizolantă

piese de schimb mașini unelte

perii colectoare pentru motoare electrice, etc. (vezi Anexele 11-28)

2.2. Organigrama societății

(vezi Anexa 6)

Societatea Comercială ANA IMEP S.A. Pitești este parte componentă a Grupului ANA București.

Structura organizatorică este de tip ierarhic liniar. Societatea este condusă de un director general subordonat Consiliului de Administrație. Acest director coordonează direct activitatea Oficiului Juridic, Consilierului tehnico-economic, Serviciului Resurse Umane Salarizare și are în subordine următoarele direcții executive:

tehnică

producție

marketing – vânzări

economică

calitate

cumpărări

administrativ

Fiecare direcție este structurată în compartimente funcționabile cum ar fi:

secții

servicii

birouri

laboratoare

compartimente

consilieri

Relațiile între compartimente se desfășoară pe verticală dar există de regulă și o bună colaborare pe orizontală.

Întregul proces de producție, vânzări, transport, marketing, cumpărări se desfășoară într-un cadru bine precizat prin sistemul de decizii și responsabilități, fără intersectarea atribuțiilor între compartimentele funcționale.

2.3. Programul activității de marketing pentru 1999

(vezi Anexa 7)

Obiectivul fundamental al activității de marketing este acoperirea cu comenzi a capacităților de producție de care dispune societatea în condițiile realizării unei eficiențe economice care să permită dezvoltarea ulterioară.

Macroobiectivele urmărite în 1999 sunt:

creșterea vânzărilor de motoare la finele anului 1999 cu 10% față de valoarea contractată la începutul anului.

asigurarea prin contractele încheiate a menținerii acestei creșteri și în anul 2000

reducerea dependenței de piața italiană prin creșterea ponderii altor piețe la 40% din totalul exporturilor

Pentru realizarea macroobiectivelor enunțate se va acționa în următoarele direcții strategice majore:

Pătrunderea pe noi piețe și găsirea de clienți noi pentru produsele aflate în programul de fabricație

Consolidarea poziției pe piața Italiei și diversificarea ofertei pe această piață

Promovarea imaginii de marcă și a produselor ANA IMEP

Piețele noi pe care se încearcă pătrunderea în anul 1999 sunt:

MAREA BRITANIE – motoare pentru mașini de spălat rufe

GERMANIA – motoare pentru echipamente auto

SPANIA – motoare pentru mașini de spălat rufe

EGIPT – motoare pentru hote de bucătărie

RUSIA – motoare pentru mașini de spălat rufe

IRAN – motoare pentru mașini de spălat rufe

SUA – Această piață prezintă o situație deosebită prin potențialul ei foarte mare dar în același timp cu particularități legate în special de standardizarea și legislația privind protecția consumatorului și siguranța în exploatare

– Produsele vizate să pătrundă pe piața americană sunt motoare pentru mașini de spălat rufe, vase și echipament auto

– Pentru atingerea acestui scop sunt vizate ca măsuri concrete vizite la potențiali clienți, având în vedere importanța pe care omul de afaceri american o acordă ,,contactului direct între parteneri” și reprezentarea printr-o firmă de comerț americană, soluție care are avantajul depășirii ,,hățișurilor” legislative și atestărilor de electrosecuritate care pot constitui o piedică birocratică serioasă.

Analiza cererilor de ofertă primite și a datelor deținute despre situația pe piața motoarelor electrice conduce la concluzia că Italia va fi în continuare piața cu ponderea cea mai mare pentru ANA IMEP. În vederea consolidării și exploatării optime a acestei piețe de vânzare se va acționa pentru consolidarea și dezvoltarea relațiilor comerciale cu firmele italiene:

ANTONIO MERLONI SpA

E. MERLONI SpA

PHILCO ITALIA SpA

Din datele aferente anului 1998 se observă că piața Comunității Europene a fost dominată în proporție de 90% de motorul monofazat 2/12 sau 2/16 poli.

Prin schimbarea de optică a firmelor care anterior prevăzuseră o scădere a ponderii acestuia în favoarea motoarelor monofazate cu comandă electronică se estimează menținerea 2/12 sau 2/16 poli pentru încă cel puțin 10 ani. Acest se datorează faptului că soluția mai modernă de acționare cu motor trifazat comandat electronic, deși viabilă și simplă, rămâne deocamdată mai scumpă datorită în principal modulului electronic de comandă.

Se estimează că această soluție mai modernă va ocupa un segment redus de piață, pentru ANA IMEP existând un potențial de circa 500 mii bucăți. În aceste condiții se consideră totuși necesară demararea unui program de asimilare și investiții pentru 1999 și continuarea acestuia în anul 2000.

Pentru promovarea imaginii de marcă a produselor ANA IMEP au fost prevăzute în anul 1999 o serie de acțiuni, după cum urmează:

Deplasări la clienții existenți și posibili din Italia, Germania, SUA, Marea Britanie, Rusia, Spania, pentru promovarea produselor existente și identificarea produselor noi ce se pot dezvolta pe piețe de perspectivă.

Participarea la târguri și expoziții reprezentative cu exponate sau pentru documentare tehnică după cum urmează:

GERMANIA (DOMOTEHNICA Köln; HANOVRA; METAV Düseldorf; EURO – Blech)

ROMÂNIA (Salon Comercial București; AUTOMOBIL 99 Pitești; TINMEC Neptun; ELECTROUTIL Craiova; TIB București; WTC – București)

SPANIA (BILBAO)

CEHIA (BRNO)

SUA (EMCW Cincinati)

ITALIA (BI-MU Milano)

RUSIA (INTERELECTRO – Moscova)

U.K. (COIL WINDING – Birmingham)

Program susținut de reclamă și publicitate prin:

amplasarea unui stand permanent la sediu

înscrierea în cataloage specializate: EURO PAGES, PAGINI NAȚIONALE, PRO BUSINES, ABC EUROPE PRODUCTION etc.

inserția periodică a reclamei produselor în publicații locale și naționale

execuția de pliante, afișe, panouri

execuția de materiale personalizate de sărbători (calendare, agende, felicitări)

execuția de materiale publicitare, personalizate pentru târguri – expoziții și protocol de afaceri (pixuri, truse stilou –pix în cutie lemn, sacoșe de pânză, ceasuri de mână și de masă, portmoneu piele veritabilă, mape de conferință piele veritabilă, cravate).

Deși aceste acțiuni și obiective presupun un efort financiar deosebit pentru anul 1999 ele sunt absolut necesare pentru menținerea și diversificarea mărcii ANA IMEP pe piață.

2.4. Responsabilități cu privire la activitatea de transport intern și internațional

La activitatea de transport derulată de S.C. ANA IMEP S.A. Pitești își aduc contribuția toate direcțiile executive din societate, după cum urmează :

Direcția tehnică

proiectează ambalajele necesare pentru produsele de expediat

elaborează scheme de încărcare pentru o corectă utilizare a capacității diferitelor tipuri de mijloace de transport (spațiu, greutate, etc.)

stabilesc ce alte condiții și materiale sunt necesare pentru păstrarea integrității și calității produselor în timpul transportului

Direcția producție

execută o parte din ambalajele necesare

ambalează produsele pentru livrare

asigură sprijinul logistic și uman necesar reparării mijloacelor de transport ale societății.

Direcția marketing-vânzări

stabilește volumul de produse ce trebuie expediate eșalonat pe perioade de timp

eliberează, încarcă și asigură produsele în mijloacele de transport

întocmește documentele necesare pentru vămuire, transport și predare la destinație

stabilește conform contractelor condițiile de livrare și termenul de predare la destinație

solicită compartimentului specializat necesarul de mijloace de transport

Direcția economică

avizează tarifele de transport negociate

efectuează controlul financiar preventiv asupra facturilor de transport și virează sumele solicitate transportatorilor

efectuează eventualele rețineri datorate penalităților de neexecutare a contractelor de transport

asigură baza materială necesară întreținerii și exploatării parcului propriu

e. Direcția calitate

inspectează mijloacele de transport pentru încadrarea în normele constructive

verifică modalitatea de asigurare a mărfurilor în mijloacele de transport

verifică sistemul de ambalare al produselor

asigură auditarea firmelor de transport

f. Direcția cumpărări

aprovizionează o parte din ambalajele necesare produselor

încarcă și asigură în mijloacele de transport ambalajele returnabile și mărfurile respinse calitativ

asigură materiile prime și materialele necesare întreținerii, reparării și exploatării parcului propriu

derulează importurile de materii prime și materiale conform contractelor cu furnizorii

solicită compartimentului specializat efectuarea transporturilor conform condițiilor de livrare

Direcția administrativă

are în dotare mijloacele de transport intern și parcul auto propriu

asigură exploatarea, întreținerea și repararea acestuia

încheie și derulează contractele de transport intern, export, import prin mijloace de transport auto, feroviare, containerizat, aerian, naval, etc.

asigură necesarul de mijloace de transport conform eșalonării livrărilor sau a cumpărărilor de mărfuri

verifică accesul și ieșirea mijloacelor de transport în incinta societății

h. Directorul General

coordonează activitatea tuturor direcțiilor vis a vis de activitatea de transport și reprezintă societatea în relațiile cu transportatorii

asigură încadrarea în legalitate a tuturor contractelor de transport prin oficiul juridic

dimensionează necesarul de personal și sistemul de organizare aferent desfășurării activității de transport prin serviciul RUS- Organizare

Prin cumularea atribuțiilor directorului general și a direcțiilor executive din subordine se realizează o bună coordonare, organizare, derulare și eficiență a activității de transport necesară aprovizionării și expedierii produselor S.C. ANA IMEP S.A. Pitești.

2.5. Biroul Transporturi

(organizare, responsabilități)

Acest compartiment subordonat direcției administrative derulează efectiv întregul necesar de transport pentru ANA IMEP inclusiv activitatea de vămuire la import-export.

Principalele obiective urmărite sunt:

exploatarea parcului auto propriu și a mijloacelor de transport și ridicat intern

întreținerea și repararea mijloacelor fixe din dotare

asigurarea necesarului de transport pentru export și import și derularea acestei activități

vămuirea mărfurilor sosite și expediate

verificarea executării și a plății prestațiilor executate, inclusiv a taxelor datorate bugetului de stat pentru mărfurile exportate și importate

Pentru realizarea acestor obiective a fost structurat astfel:

personal TESA – 8 (opt) persoane

1 șef de birou

1 economist

1 impegat mișcare

1 maistru auto

1 declarant vamal

3 expeditori

muncitori – 39 (treizecișinouă) persoane

4 electricieni

5 mecanici

1 automacaragiu

1 greiferist

6 mașiniști mașini grele mobile pentru transport și ridicat

2 tractoriști

20 conducători auto

mijloace de transport intern

3 motostivuitoare FIAT OM (1,5; 2,5; 8 to.)

6 electrostivuitoare FIAT OM (1; 2 ; 3; to.)

21 electrostivuitoare BALKAMCAR

3 electroplatforme BALKAMCAR

mijloace de transport auto

7 autoturisme (ARO, VOLVO, CIELO, ESPERO)

10 autovehicule transport marfă sub 1,5 tone (ARO, DACIA, ROCAR, RENAULT)

8 autovehicule transport marfă între 8,5 și 22 tone (ROMAN)

3 tractoare rutiere

3 autospeciale (cisternă PSI, automacara, greifer)

dotări

garaj auto cu 4(patru) boxe

birouri 2 (două)

stație încărcare acumulatori pentru mijloacele de transport intern

parcare auto

rampă spălare

utilaje specifice activității de întreținere și service

Deci prin responsabilitățile, dotarea și personalul utilizat Biroul Transporturi reprezintă pentru S.C. ANA IMEP S.A. Pitești punctul de intrare/ieșire a materiilor prime, materialelor, componentelor și produselor rezultate

Capitolul 3 Tipurile de transporturi efectuate de

S.C. ANA IMEP S.A. Pitești

Deci obiectul acestui proiect îl constituie derularea operațiunilor de transport la activitatea de export-import vom face și o scurtă trecere în revistă a tuturor operațiunilor de transport derulate de societate.

3.1. Transport în perimetrul societății

Obiectul acestui tip de transport îl constituie:

introducerea în magazii a produselor finite rezultate din procesul de producție și a materiilor prime și materialelor sosite la punctul de recepție

transportul materiilor prime și materialelor de la magazii la liniile de producție și a producției în curs de execuție între sectoarele de fabricație

eliberarea produselor finite din spațiile de depozitare, transportul acestora la mijloacele de transport și încărcarea efectivă

eliberarea ambalajelor refolosibile și a deșeurilor rezultate din procesul de fabricație

reorganizarea liniilor de producție prin schimbarea poziției utilajelor și a mijloacelor fixe

Aceste obiective se realizează prin utilizarea parcului de mijloace de transport și ridicat intern și a personalului desemnat să le folosească.

Sunt utilizate în mod obișnuit :

motostivuitoare

electrostivuitoare

electroplatforme

mijloace de transport auto

elevatoare

cărucioare manuale

transpalete

manipulanți

Se constată o serie de verigi intermediare ineficiente (punctul de recepție) și o serie de manipulări repetate în același scop, lucruri care duc la pierdere mare de timp, forță umană și mijloace materiale.

De asemenea parcul de mijloace fixe utilizate au o uzură fizică și morală avansată (electrostivuitoare BALKAMCAR cu comandă electromecanică) cu durata de viață depășită. Acestea necesită un consum ridicat de piese de schimb și perioade îndelungate cu frecvență mare de imobilizare în reparație.

Din aceste motive a fost demarat un program de restructurare a liniilor de fabricație pentru scurtarea distanțelor și a necesarului de transport intern precum și un program de investiții pentru achiziționarea de moto și electrostivuitoare tip FIAT-OM cu comandă electronică. Principalul obstacol îl constituie forța de muncă necalificată și inerția în gândire, dar totuși rezultatele sunt încurajatoare.

3.2. Transport auto intern și internațional

Transportul auto derulat de ANA IMEP are drept scop:

expedierea produselor proprii la beneficiari conform contractelor comerciale

aprovizionarea cu materii prime, materiale, semifabricate, piese de schimb și utilaje

Fiecare din obiectivele prezentate are o componentă de transport intern și una de transport internațional.

Pentru expedierea produselor proprii în interiorul României, cu mijloace auto, se utilizează, în funcție de condiția de livrare:

parcul auto propriu

parc auto închiriat

parcul auto al beneficiarilor

Principalele destinații sunt:

ARCTIC GĂIEȘTI

AUTOMOBILE DACIA COLIBAȘI

I.M. CUGIR

REȚEAUA DE DISTRIBUȚIE ANA ELECTRONIC

Produsele destinate exportului sunt transportate în exclusivitate cu mijloace auto închiriate. Datorită sistemului de ambalare (europalete, 20-22 bucăți/lot) se utilizează autotractoare cu semiremorci de 86 mc, dar și mijloace de transport cu capacitate mai mică pentru expedierea mostrelor. Principalele destinații externe sunt:

Aceste expediții se efectuează în baza unor contracte de transport încheiate anual prin licitații cu furnizorii de prestații locali (Pitești) în special.

Ca rute de transport se utilizează varianta prin vest dar ocazional se folosește și varianta sudică (BULGARIA – GRECIA).

Pentru aprovizionarea necesarului de materii prime și materiale din România se utilizează parcul auto propriu și parcul închiriat atunci când acesta nu face față.

Aria de transport este extinsă acoperind practic întreaga țară. Astfel se aprovizionează și transportă materiale din:

CLUJ, ARAD, ZALĂU, TÂRGU MUREȘ,

MEDIAȘ, SIBIU, TIMIȘOARA, DROBETA TURNU SEVERIN,

CRAIOVA, SLATINA, TITU, TÂRGOVIȘTE, FIENI,

BUCUREȘTI, PLOIEȘTI, ALEXANDRIA, SLOBOZIA,

CONSTANȚA, GALAȚI, RÂMNICU VÂLCEA,

RÂMNICU SĂRĂT, BACĂU, BRAȘOV, BÂRLAD,

IAȘI, SĂVINEȘTI, etc.

Tarifele de transport pentru parcul închiriat sunt atent supravegheate și corelate cu valoarea de piață. Se utilizează scrisoare de transport și bonuri de transport pentru fiecare cursă comandată. Decontarea prestațiilor se face în baza acestor documente confirmate pentru predarea mărfurilor la punctul de recepție sau magaziile de materiale și după o atentă verificare a elementelor menționate (rută, număr de kilometri, tonaj, etc.).

Importurile de materii prime, materiale piese de schimb și utilaje se realizează din punct de vedere al transportului auto sub două forme:

expediții la care transportul este organizat de S.C. ANA IMEP S.A. Pitești

expediții la care transportul este organizat de furnizori

expediții mixte

În prima categorie intră de obicei mărfurile furnizate de piața italiană. Acestea sunt transportate în sistem grupaj chiar de autovehicule care au efectuat exportul de produse. Principalele rute de transport din această categorie sunt:

În a doua categorie sunt incluse mărfurile furnizate de celelalte țări din Comunitatea Europeană cu excepția Italiei cum ar fi:

GERMANIA

ANGLIA

FRANȚA

OLANDA

cât și din alte țări cum ar fi:

ELVEȚIA

SUEDIA

S-a apelat la această soluție deoarece în aceste țări, cu mici excepții, ANA IMEP nu are organizate exporturi.

În a treia categorie intră mărfurile cu condiție de livrare București. În această situație parcursul București-Pitești intră în sarcina destinatarului.

Celelalte aspecte legate de condiții de livrare, asigurări, responsabilități, tarife, etc. vor fi prezentate detaliat la capitolul de transport.

3.3. Transportul feroviar intern și internațional

În ultimii ani ponderea acestui tip de transport s-a diminuat considerabil datorită timpilor mari de transport și a tarifelor ridicate. Se observă o revigorare în anul 1999, în principal datorită utilizării căilor ferate ca segment în cazul transportului combinat.

ANA IMEP S.A. desfășoară activități de transport feroviar pentru:

aprovizionări materiale din România

import de materiale

export de produse finite

Sunt utilizate în special următoarele stații CFR:

PITEȘTI – coletărie, mesagerie

PITEȘTI NORD – vagoane complete

BRADU DE SUS – transcontainere

Activitatea se desfășoară pe bază de contracte de transport și planuri de transport lunare.

Sosirile de vagoane complete au loc la stația CF PITEȘTI NORD din:

Prin această stație se fac expedițiile de vagoane complete către ITALIA și SLOVACIA.

Sosirile și expedierile de transcontainere se fac prin stația CF Bradu de Sus de la CONSTANȚA, BUCUREȘTI și spre CONSTANȚA.

Prin stația CF Pitești se derulează sosirile și expedierile de coletărie și mesagerie.

Activitatea de transport feroviar este urmărită prin Biroul Transporturi de către expeditori. Aceștia supraveghează sosirile și predările de mărfuri, confirmă scrisorile de trăsură, chitanțele mandat, verifică corectitudinea și exactitatea tarifelor de transport, efectuează plățile și justifică sumele utilizate.

3.4. Transport aerian

Are o pondere redusă în volumul de transport efectuat de ANA IMEP. Se utilizează în special pentru expedierea și primirea pieselor de schimb necesare mașinilor unelte de proveniență străină, a mostrelor și mai puțin a materiilor prime și materialelor. Poarta de intrare ieșire din România este Aeroportul Otopeni.

Aici se efectuează operațiunile de vămuire și eliberare/expediere.

3.5. Transport naval

Nu este utilizat decât ca o componentă a celui combinat în cazul expedierilor sau sosirilor prin transcontainere. În mod obișnuit ANA IMEP nu derulează direct acest tip de transport ci apelează la ajutorul unor firme specializate.

3.6. Transport combinat

Acest tip de transport a apărut ca o variantă posibilă la începutul anului 1999 din următoarele motive:

creșterea tonajului de marfă per expediție de la 22 la 25 tone

necesitatea măririi perioadei de timp pentru efectuarea transportului datorită recesiunii economice de pe piața Comunității Europene

costuri de transport apropiate față de varianta auto

S-a optat pentru utilizarea containerelor de 40 de picioare datorită caracteristicilor similare semiremorcilor auto dar cu avantajul măririi tonajului de marfă cu 13%.

Pe lângă avantaje acest tip de transport prezintă și dezavantaje, dintre care le enumerăm pe cele mai importante:

derulare greoaie atât din punct de vedere al documentelor cât și al manipulării la transport a transcontainerului

timp de transport mare datorită traseului complicat (CFR, auto, CFR, navă, auto)

formalități suplimentare legate de asigurări, documente de transport, corespondență

sistem de încercarea etanșeității complicat

Marfa expediată este formată din motoare electrice pentru mașini de spălat iar destinațiile sunt cele prezentate la transportul rutier. În plus față de acestea mai avem ca destinație:

EGIPT (Alexandria)

SUA (New York)

IRAN

În prezent este derulat fără încheierea unui contract ferm cu firmele specializate deoarece este experimental și încă se analizează implicațiile financiare și comerciale în raport cu transportul auto.

3.7. Curierat rapid

Se folosește în mod frecvent pentru corespondență comercială în scopul remiterii documentelor originale. Mai rar este utilizată la pachetele de mici dimensiuni cum ar fi: mostre, piese de schimb, documentații tehnice, etc.

Ca firme prestatoare de servicii putem enumera:

D.H.L.

T.N.T.

Poșta Română (PRIORIPOST)

Avantajul utilizării acestui sistem de transport îl reprezintă timpul foarte scurt de ajungere la destinație. Ca principal dezavantaj este tariful ridicat practicat.

Capitolul 4. Studiu de caz:

Derularea operațiunilor de export-import

din punct de vedere al transportului

4.1. Exportul motoarelor electrice la firma ANTONIO MERLONI SPA

(vezi Anexa nr. 1 și Anexa nr. 10 )

Firma ANTONIO MERLONI SpA ITALIA este un vechi și important beneficiar al produselor ANA IMEP. Lunar această firmă cumpără aproximativ 70.000 bucăți motoare electrice pentru mașini de spălat rufe din România. Conform contractului extern de vânzare cumpărare principalele clauze sunt:

Marfa:

motoare electrice pentru mașini de spălat rufe

sistem de ambalare: palete (20 buc./lot)

greutate : brută 21000Kg, netă 19500 Kg

valoare: 55000 USD/lot

Condiția de livrare : CIP Fabriano

Condiții de plată: la 60(șaizeci) de zile de la livrarea mărfii (data declarației vamale de export)

Plata se face prin acreditiv documentar prin prezentarea la bancă (BRD, BCR, BANCOREX) a documentelor ce atestă livrarea mărfii.

Documente comerciale

factură comercială

certificat de calitate

certificat de conformitate

declarație vamală de export

declarație de încasare valutară

certificat de origine

Odată cu terminarea produselor pe liniile de fabricație și după efectuarea contractului tehnic de calitate se trece la recepția lotului de marfă și pregătirea lui pentru expediere.

Este avizat Biroul Transporturi ca să asigure mijlocul auto necesar la o anumită dată și oră. Acesta în baza contractului de transport internațional (vezi Anexa 2) comandă transportatorului, de regulă, un autovehicul (autotractor + semiremorcă de 86-90 mc).

La sosirea mașinii Biroul Transporturi verifică prin angajații săi:

Documentele de transport

autorizații de transport

carte de identitate

certificat de înmatriculare

licență de transport

licență de execuție

agreere

CMR

carnet TIR

pașaport conducător auto

asigurare CASCO+CMR (100.000 USD)

Capacitatea tehnică a autovehiculului de a efectua transportul

starea generală a mașinii

integritatea prelatei

starea platformei

Experiența și capabilitatea conducătorului auto.

După trecerea peste aceste etape și acceptarea mijlocului de transport, acesta este dirijat la magazie pentru încărcare. Acolo magazinerul efectuează încărcarea și asigurarea mărfii în semiremorcă. Prezintă mașina delegatului controlului tehnic de calitate și după trecerea testului final sigilează marfa și predă șoferului avizul de expediere.

Marfa însoțită de mijlocul de transport este preluată din nou de Biroul de Transporturi care prin delegatul său (declarantul vamal) o prezintă comisionarului vamal (ROMTRANS PITEȘTI) și prin acesta autorităților vamale. După efectuarea formalităților vamale transportatorul primește documentele comerciale aferente expedierii și este liber pentru executarea cursei.

Conform contractului de transport derularea unei expediții internaționale la firma ANTONIO MERLONI SpA ITALIA prezintă următoarele detalii:

a. Poziția geografică a beneficiarului

Orașul FABRIANO este situat în ITALIA regiunea ANCONA la aproximativ 70 Km vest de orașul port ANCONA.

b. Traseul optim de transport

Datorită situației nesigure din IUGOSLAVIA de circa 8 (opt) ani se folosește traseul:

ROMÂNIA – UNGARIA – SLOVENIA – ITALIA

sau

ROMÂNIA – UNGARIA – AUSTRIA – ITALIA

sau

ROMÂNIA – UNGARIA – CROAȚIA–SLOVENIA – ITALIA

Aceste variante sunt determinate de autorizațiile de transport deținute de firma de transport.

Punctele principale de ieșire din ROMÂNIA sunt NĂDLAC sau VĂRȘAND.

c. Distanța rutieră

În calculul Kilometrilor dintre PITEȘTI și FABRIANO, indiferent de traseul ales de transportator, se ia în calcul varianta cea mai directă rezultând:

510 Km la intern între PITEȘTI și granița de vest a ROMÂNIEI

1680 Km între granița de vest a ROMÂNIEI și FABRIANO

Se fracționează această distanță deoarece modalitatea de plată adoptată de către ANA IMEP diferă la Kilometrii rulați în interiorul ROMÂNIEI față de cei rulați la extern.

d. Calculul tarifului de transport

Conform prevederilor contractuale o expediere la FABRIANO se tarifează astfel:

– Parcurs intern

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei (cota TVA = 0)

– Parcurs extern

1680 Km x 0,65 USD/Km = 1092 USD

1680 Km x 850 LIT/Km = 1.428.000 LIT

Deci la cursurile de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 o expediție la FABRIANO, cu marfă de peste 20,5 tone greutate implică cheltuieli de transport de aproximativ

1967 USD/lot de marfă

Ținând cont de faptul că un lot de marfă are 2400 motoare rezultă o cheltuială de transport per motor de:

0,82 USD/motor

Am făcut acest calcul pentru a stabili la sfârșitul studiului de caz costul transportului/motor în funcție de situarea geografică a beneficiarului.

e. Durata transportului

Din experiența anilor precedenți durata minimă a unei curse de la plecarea din PITEȘTI până la sosirea în FABRIANO este de 3-4 zile. Această durată este condiționată de:

traseul ales

numărul de puncte vamale de traversat

tipul de autorizații folosite (pe roți sau sistem ROLA)

aglomerația din traseu

tipul de mijloc de transport

experiența conducătorului auto

f. Plata prestațiilor de transport

Plata prestațiilor de transport se face conform contractului de transport într-un termen de maxim 15 (cincisprezece) zile de primirea de către expeditor a facturilor de transport însoțite de CMR-ul în original confirmat de beneficiarul mărfii pentru primirea acesteia.

Moneda de plată este:

leul pentru parcursul intern

dolarul american și lira italiană pentru parcursul extern

4.2. Exportul motoarelor electrice la firma MERLONI ELETRODOMESTICI SpA

(vezi Anexa 1;9 )

La fel ca și firma prezentată la punctul 4.1. aceasta este tot un beneficiar tradițional al ANA IMEP. Volumul de marfă livrat lunar este de circa 40.000 bucăți de motoare electrice pentru echipament electrocasnic.

Clauzele din contractul extern de vânzare cumpărare sunt similare ca și în cazul firmei ANTONIO MERLONI SpA cu excepția prețului produselor care diferă.

Din punct de vedere al transportului elementele care ne interesează sunt:

condiția de livrare CIP TEVEROLA

greutate : brută 22000Kg, netă 20500 Kg

valoare: 57000 USD/lot (2400 motoare)

sistem de ambalare: 20 (douăzeci) europalete

Modalitatea de verificare a produselor, de verificare a documentelor de transport și autovehiculelor cât și atribuțiile Biroului Transport sunt aceleași ca la firma prezentată la punctul anterior.

În baza contractului de transport auto derularea unei expediții internaționale la firma MERLONI ELETTRODOMESTICI SpA are multe puncte identice cu cele de la firma ANTONIO MERLONI SpA. Detaliile care diferă sunt:

a. Poziția geografică a beneficiarului

Această firmă are două puncte principale de primire a produselor:

TEVEROLA – comună situată în ITALIA zona NAPOLI la aproximativ 20 Km nord-est

COMUNANZA – orășel situat în ITALIA zona ANCONA la aproximativ 150 Km sud-vest

b. Durata transportului

PITEȘTI-TEVEROLA 6 zile

PITEȘTI-COMUNANZA 4 zile

c. Distanța rutieră

PITEȘTI – TEVEROLA

510 Km la intern între PITEȘTI și frontiera de vest a ROMÂNIEI

1850 Km între frontiera de vest a ROMÂNIEI până la TEVEROLA

PITEȘTI – COMUNANZA

510 Km la intern între PITEȘTI și frontiera de vest a ROMÂNIEI

1750 Km între frontiera de vest a ROMÂNIEI până la COMUNANZA

d. Calculul tarifului de transport

În condițiile:

greutate marfă – 22 tone

2400 bucăți motoare/lot

avem conform contractului de transport:

PITEȘTI-TEVEROLA

510 Km intern x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei (cota TVA = 0)

1850 Km extern x 0,65 USD/Km = 1203 USD

1850 Km extern x 850 LIT/Km = 1.572.500 LIT

La cursurile de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un cost de transport/lot de marfă de aproximativ

2156 USD

cost de transport per motor:

2156 USD : 2400 motoare = 0,90 USD/motor

PITEȘTI-COMUNANZA

510 Km intern x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei (cota TVA = 0)

1750 Km extern x 0,65 USD/Km = 1138 USD

1750 Km extern x 850 LIT/Km = 1.478.500 LIT

La cursurile de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un cost de transport/lot de marfă de aproximativ

2045 USD

cost de transport per motor:

2045 USD : 2400 motoare = 0,85 USD/motor

4.3. Exportul motoarelor electrice la firma SILTAL SpA

(vezi ANEXA 1 )

Firma SILTAL SpA este un beneficiar mai nou și mai puțin important al societății comerciale ANA IMEP. Volumul de marfă livrat lunar către acesta este de aproximativ 10.000 bucăți motoare electrice pentru echipament electrocasnic.

Clauzele contractuale din contractul extern sunt similare cu cele ale firmelor prezentate anterior cu excepția prețului produselor. Prețurile diferă de la firmă beneficiară la firmă beneficiară datorită produselor cu caracteristici specifice caietului de sarcini prezentat de beneficiar, lucru ce duce la diferențierea acestora și implicit a costului de fabricație.

Din punct de vedre al transportului elementele din contract care ne interesează sunt:

condiția de livrare CIP ABBIATEGRASSO

greutate : brută 22000Kg, netă 20500 Kg

valoare: 58000 USD/lot (2400 motoare)

sistem de ambalare: 20 (douăzeci) europalete

Controlul produselor documentelor, autovehiculelor, atribuțiile Biroului Transporturi sunt similare cu cele prezentate la firmele anterioare.

Detaliile din contractul de transport auto referitoare la:

traseul optim de transport

plata prestațiilor de transport

sunt aceleași ca la firmele prezentate anterior la punctele 4.1. și 4.2.

Elementele care diferă sunt:

a. Poziția geografică

Firma SILTAL SpA este situată în orașul ABBIATEGRASSO din Italia zona Milano, la aproximativ 30 Km sud vest de acesta.

b. Distanța rutieră

PITEȘTI – ABBIATEGRASSO

510 Km la intern între PITEȘTI și frontiera de vest a ROMÂNIEI

1600 Km între frontiera de vest a ROMÂNIEI până la ABBIATEGRASSO

c. Durata transportului

PITEȘTI – ABBIATEGRASSO maxim 4 zile

d. Calculul tarifului de transport

În condițiile :

greutate marfă – 22 tone

2400 bucăți motoare per expediție, avem conform contractului de transport:

PITEȘTI – ABBIATEGRASSO

– Parcurs intern

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei (cota TVA = 0)

– Parcurs extern

1600 Km x 0,65 USD/Km = 1040 USD

1600 Km x 850 LIT/Km = 1.360.000 LIT

La cursul de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un cost de transport/lot de marfă de aproximativ

1878 USD

cost de transport per motor:

1878 USD : 2400 motoare = 0,78 USD/motor

4.4. Exportul motoarelor electrice la firmele PHILCO ITALIA SpA și ZEROWATT SpA

(vezi ANEXA 1 și 13 )

Firmele PHILCO ITALIA SpA și ZEROWATT SpA sunt parteneri vechi ai ANA IMEP. Ambele cumpără circa 20.000 bucăți motoare lunar. Prevederile contractuale sunt similare cu cele ale firmelor prezentate anterior.

Din punct de vedere al transportului ne interesează elementele:

– condiția de livrare:

CIP Brembate di Sopra

CIP Bergamo Nese

– greutate marfă : 22 tone brut, 20,5 tone net

valoare: 56000 USD/lot (2400 motoare)

sistem de ambalare: 20 (douăzeci) europalete/lot

Controlul produselor, documentelor, autovehiculelor, atribuțiile BIROULUI TRANSPORTURI sunt similare cu cele prezentate la firmele anterioare.

Detaliile din contractul de transport auto referitoare la:

traseul optim de transport

plata prestațiilor de transport sunt aceleași ca la firmele prezentate anterior

Elementele care diferă sunt:

a. Poziția geografică

Firma PHILCO ITALIA SpA este situată în comuna BREMBATE DI SOPRA din sudul orașului BERGAMO la circa 15 (cincisprezece) Km de acesta.

Firma ZEROWATT SpA este situată în comuna BERGAMO NESE din suburbia vestică a orașului BERGAMO la circa 10 Km de acesta.

b. Durata transportului

PITEȘTI – BERGAMO maxim 3-4 zile

c. Calculația tarifului de transport

În condițiile :

greutate marfă – 22 tone/lot marfă

2400 bucăți motoare per expediție, avem conform contractului de transport:

PITEȘTI – BERGAMO

– Parcurs intern

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei (cota TVA = 0)

– Parcurs extern

1500 Km x 0,65 USD/Km = 975 USD

1500 Km x 850 LIT/Km = 1.275.000 LIT

La cursul de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un cost de transport/lot de marfă de aproximativ

1767 USD

cost de transport per motor:

1767 USD : 2400 motoare = 0,74 USD/motor

4.5. Exportul motoarelor electrice la firma DOMAR – SPANIA

Expedițiile către această firmă sunt relativ recente, ele debutând la începutul anului 1999. Volumul de export este de 5000 motoare lunar, pentru echipament electrocasnic. Acest export a apărut la solicitarea firmei ANTONIO MERLONI SpA pentru ca firma italiană să nu mai fie nevoită să exporte marfa în SPANIA.

Condițiile contractuale sunt similare cu ale firmelor prezentate anterior.

Elementele interesante din punct de vedere al transportului sunt:

– condiția de livrare : CIP Martorell

– greutate marfă : 22 tone brut, 20,5 tone net

– valoare: 55000 USD

– sistem de ambalare: 20 (douăzeci) europalete/lot

Controlul produselor, documentelor, autovehiculelor, atribuțiile BIROULUI TRANSPORTURI sunt similare cu cele prezentate la firmele anterioare.

Detaliile esențiale din contractul de transport auto sunt:

a. Poziția geografică

Orășelul MARTORELL este situat în SPANIA, zona BARCELONA, la circa 40(patruzeci) de Km sud vest de acesta.

b. Traseul optim

ROMÂNIA – UNGARIA – SLOVENIA – ITALIA – FRANȚA – SPANIA

c. Distanța rutieră

PITEȘTI – MARTORELL

510 Km la intern între PITEȘTI și frontiera de vest a ROMÂNIEI

2300 Km între frontiera de vest a ROMÂNIEI până la MARTORELL

d. Calculul tarifului de transport

La această expediție nu s-au putut utiliza prevederile contractuale referitoare la tariful per Kilometru.

În funcție de distanță, consumuri, taxe de autoband, etc s-a stabilit prin negociere cu transportatorii un tarif de:

2550 USD/expediere

Costul de transport per motor este:

2550 USD : 2400 motoare = 1,06 USD/motor

e. Durata transportului

PITEȘTI – MARTORELL circa 6 zile

4.6. Exportul motoarelor electrice la firma HOOVER – MAREA BRITANIE

Acest export a devenit posibil după achiziționarea firmei HOOVER de către un concern italian. Datorită relațiilor contractuale mai vechi dintre ANA IMEP și acesta au putut fi expediate primele mostre și serii zero în vederea testării. Începutul a fost foarte greu datorită reticenței și conservatorismului firmei engleze dar treptat s-a creat un climat de încredere reciprocă.

Astfel de la sfârșitul anului 1998 se trimit lunar aproximativ 3000 de motoare.

Condițiile contractuale sunt similare cu cele existente cu firmele prezentate anterior.

Elementele interesante din punct de vedere al transportului sunt:

– condiția de livrare : CIP MERTHYR TYDFILL

– greutate marfă : 22 tone brut, 20,5 tone net

– valoare: 60000 USD/lot

– sistem de ambalare: 20 (douăzeci) europalete/lot

Controlul produselor, documentelor, autovehiculelor, atribuțiile BIROULUI TRANSPORTURI sunt similare cu cele prezentate la firmele anterioare.

Detaliile esențiale din contractul de transport auto sunt:

a. Poziția geografică

Orășelul MERTHYR TYDFILL este situat în ȚARA GALILOR din MAREA BRITANIE la circa 40(patruzeci) de Km nord de CARDIFF.

b. Traseul optim

ROMÂNIA – UNGARIA – AUSTRIA – FRANȚA – ANGLIA – ȚARA GALILOR

c. Distanța rutieră

PITEȘTI – MERTHYR TYDFILL

510 Km la intern între PITEȘTI și frontiera de vest a ROMÂNIEI

2500 Km între frontiera de vest a ROMÂNIEI până la MERTHYR TYDFILL

d. Calculul tarifului de transport

Datorită condițiilor restrictive impuse de autoritățile MAREA BRITANIE (vize pe pașaport numai în baza unor chemări), costuri ridicate la traversarea cu ferry boat – ul acest transport este dificil de realizat. Nu au putut fi respectate tarifele pe kilometru din contractul de transport. În baza negocierii tarifelor cu firmele specializate a rezultat un tarif de :

3300 USD/expediere

Costul de transport per motor este:

3300 USD : 2400 motoare = 1,38 USD/motor

e. Durata transportului

PITEȘTI – MERTHYR TYDFILL circa 6 zile

*

Ca o concluzie a exporturilor de produse finite realizate de S.C. ANA IMEP SA Pitești prezentăm următorul tabel comparativ cu beneficiarii produselor și principalele elemente comparative:

costul per motor

distanța Kilometrică

durata transportului

număr motoare

cost transport per lot de marfă

punct de destinație

Se observă că prețul transportului crește direct proporțional cu distanța. În funcție de distanță crește și timpul de tranzit.

Deci profitul comercial la același tip de marfă scade odată cu distanța.

Rezultă graficul

Deci cea mai avantajoasă relație comercială este cu firmele:

PHILCO ITALIA SpA

ZEROWATT SpA

iar cea mai dezavantajoasă cu firma:

HOOVER

4.7. Importul conductorului de bobinaj de la firmele italiene INVEX SpA,

SAFI CONEL SpA și IRCE SpA

Unele din cele mai importante materiale importante este conductorul de bobinaj. Se folosește varianta import datorită calității foarte bune și prețului acestuia mult sub cel intern produs la ELCOND Zalău. Principalii furnizori externi în 1999 sunt:

INVEX SpA ITALIA

SAFI CONEL SpA ITALIA

IRCE SpA ITALIA

LAK ZIČE IUGOSLAVIA

Cu ultima firmă relațiile sunt întrerupte momentan datorită războiului din Iugoslavia dar de la celelalte trei se importă lunar aproximativ 300 de tone.

Prețul Kilogramului de conductor este în funcție de diametrul solicitat și de cotația internațională la Bursa de la Londra a cuprului.

Principalele prevederi ale contractului de import sunt:

condițiile de calitate conform normelor NEMA MW 1000/87 și CEI 317-20/88

conductorul de cupru să fie capabil să lucreze cu FREON 12

necesarul se comunică cu minim 45 de zile înainte și se confirmă de vânzător în maxim 10 zile de la primire

documentele necesare la livrare

factura comercială 3 ex.

certificat de conformitate 3 ex.

certificat de calitate 3 ex.

CMR

certificat EUR 1

condiție de livrare : FCA vânzător conform INCOTERMS 90

condiții de plată: – prin ordin de plată depus la 60 zile de la data facturii în banca vânzătorului

ambalare: 4 sau 6 bobine cu clopote de protecție pe paletă și o greutate de minim 480 Kg și maxim 800 Kg per paletă

ambalajul se returnează la furnizor cu condiția de livrare DDU destinatar

eventualele diferențe nesoluționate pe cale amiabilă sunt de competența Curții de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerț de la Paris.

Conform condiției de livrare FCA , cumpărătorul este obligat să organizeze și să preia riscurile transportului din momentul predării mărfii de la vânzător la cărăușul desemnat de cumpărător.

Atribuțiile Biroului Transporturi din cadrul S.C. ANA IMEP S.A. sunt de a dirija autovehicule la încărcare conform graficului de livrare existent. Din punct de vedere al contractului de transport sunt necesare de punctat elementele:

a. Poziția geografică a vânzătorului

Firma INVEX SpA are sediul în comuna QUATTORDIO, regiunea Alesandria, Italia,la aproximativ 20 de Km vest de orașul Alesandria

Firma SAFI CONEL SpA are sediul în comuna CORMANO, regiunea Milano, Italia, la circa 10 Km est de Milano, pe autobandul către Bergamo.

Firma IRCE SpA are sediul în orășelul IMOLA, din regiunea Bologna, Italia, la 20 Km sud de Bologna.

b, Traseul optim de transport

Este același ca la expedierile de motoare descris la puntul 4.1.

c. Distanța rutieră

QUATTORDIO – PITEȘTI

1700 Km parcurs extern – QUATTORDIO – granița de vest a României

510 Km intern – granița de vest a României – Pitești

CORMANO – PITEȘTI

1550 Km parcurs extern – CORMANO – granița de vest a României

510 Km intern – granița de vest a României – Pitești

IMOLA – PITEȘTI

1500 Km parcurs extern – IMOLA – granița de vest a României

510 Km intern – granița de vest a României – Pitești

d. Durata transportului

QUATTORDIO – PITEȘTI – 5 zile

CORMANO – PITEȘTI – 5 zile

IMOLA – PITEȘTI – 5 zile

e. Calculul tarifului de transport

Un lot de marfă (conductor de bobinaj) are o greutate brută de 18 tone și 16 tone greutate netă. În condițiile contractului de transport la tariful pe Kilometru negociat rezultă:

QUATORDIO – PITEȘTI

parcurs intern

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei + TVA 22 %

parcurs extern

1700 Km x 0,60 USD/Km = 1020 USD

1700 Km x 800 LIT/Km = 1.360.000 LIT

La cursul de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un tarif de transport la import de circa:

1858 USD

La acest cost se adaugă cheltuielile de transport export pentru restituirea ambalajelor la furnizor care sunt:

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei

1700 Km x 0,55 USD/Km = 935 USD

1700 Km x 750 LIT/Km = 1.275.000 LIT

în total aproximativ 1727 USD : 2 = 864 USD

Suma a fost împărțită la doi deoarece într-un transport de retur ambalaje intră marfa de la două sosiri cu conductor de bobinaj.

Deci cheltuielile totale sunt:

1858 USD + 864 USD = 2722 USD

– Costul de transport pe Kg de conductor de cupru:

2722 USD : 16000 Kg net = 0,17 USD/ Kg

CORMANO – PITEȘTI

parcurs intern

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei + TVA 22 %

parcurs extern

1550 Km x 0,60 USD/Km = 930 USD

1550 Km x 800 LIT/Km = 1.240.000 LIT

La cursul de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un tarif de transport la import de circa:

1703 USD

La acest cost se adaugă cheltuielile de transport export pentru restituirea ambalajelor la furnizor care sunt:

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei

1550 Km x 0,55 USD/Km = 853 USD

1550 Km x 750 LIT/Km = 1.162.500 LIT

în total aproximativ 1584 USD : 2 = 792 USD

Deci cheltuielile totale sunt:

1703 USD + 792 USD = 2495 USD

– Costul de transport pe Kg de conductor de cupru:

2495 USD : 16000 Kg net = 0,16 USD/ Kg

IMOLA – PITEȘTI

parcurs intern

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei + TVA 22 %

parcurs extern

1500 Km x 0,60 USD/Km = 900 USD

1500 Km x 800 LIT/Km = 1.200.000 LIT

La cursul de schimb din prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă un tarif de transport la import de circa:

1652 USD

La acest cost se adaugă cheltuielile de transport export pentru restituirea ambalajelor la furnizor care sunt:

510 Km x 3000 lei/Km = 1.530.000 lei

1500 Km x 0,55 USD/Km = 825 USD

1500 Km x 750 LIT/Km = 1.125.000 LIT

în total aproximativ 1536 USD : 2 = 768 USD

Deci cheltuielile totale sunt:

1652 USD + 768 USD = 2420 USD

– Costul de transport pe Kg de conductor de cupru:

2420 USD : 16000 Kg net = 0,15 USD/ Kg

Se observă că cu cât crește distanța de transport la importuri cu atât crește cheltuiala pe unitatea de marfă.

În concluzie costurile de transport sunt :

IRCE SpA – 0,15 USD/Kg

SAFI CONEL SpA – 0,16 USD/Kg

INVEX SpA – 0,17 USD/Kg

deci din punct de vedere al costurilor de transport cea mai avantajoasă este firma IRCE SpA , Imola.

4.8. Importul mărfurilor în sistem coletărie din ITALIA

(vezi Anexa 17;23 )

Deoarece majoritatea exporturilor ANA IMEP se derulează pe relația ITALIA este mult mai comod pentru firmă să se aprovizioneze cu materii prime și materiale de pe aceeași piață.

În afară de mărfurile ce se pot organiza în expediții singulare se aprovizionează și o serie de componente care nu pot fi transportate decât în sistem grupaj. În această categorie intră:

termoprotectori

rulmenți

regulatoare de putere

scuturi și rondele

elemente de conexiuni

condensatori

tub electroizolant

folie

bandă adezivă

poliamidă, etc.

Transportul este organizat de către ANA IMEP cu autovehiculele care au transportat produsele finite în ITALIA.

De regulă rutele principale pentru colectarea acestor mărfuri în ITALIA sunt:

FABRIANO – ROMA – ALESANDRIA – PITEȘTI

FABRIANO – BOLOGNA – ROVIGO – PADOVA – VICENZA – PITEȘTI

MILANO – ROVELLO PORRO – CREMONA – BRESCIA – PITEȘTI

Tarifele de transport sunt aceleași ca la celelalte importuri prezentate.

Elementele care creează probleme la acest tip de transport sunt:

distanțele mari între punctele de încărcare

timpul pierdut la încărcare și vămuire parțială

plata taxelor de expediție la ultima încărcare pentru firmele anterioare

convorbiri telefonice repetate datorită necesității corelării momentului încărcării la firme diferite

îngreunarea formalităților vamale la destinație (Pitești) datorită regimului diferit al mărfurilor (vămuire definitivă, perfecționare pasivă, custodie)

Alte mărfuri importate de către ANA IMEP de pe alte piețe decât ITALIA se aduc prin organizarea transportului de către furnizor (vezi ANEXA 20; 21; 22). Problemele care apar în această situație sunt:

de regulă mărfurile ajung în depozitele vamale din București și pentru a fi aduse la Pitești sunt necesare garanții vamale fapt ce duce la întârzieri de 4-5 zile pentru vămuire

de multe ori marfa ajunge în Pitești la ore nepotrivite care nu permit efectuarea formalităților vamale în aceeași zi

sunt frecvente situațiile în care documentele care însoțesc marfa sunt incomplete

4.9. Importul de tablă electrotehnică din SLOVACIA (KOSIČE)

(vezi Anexa 30 )

Acest import se derulează pe calea ferată cu condiția de livrare DAF frontiera ungaro-română. Expedierile se fac în vagoane de mare capacitate (50 tone marfă) pe vagon.

Lunar se transportă o cantitate de circa 1000 tone deci aproximativ 20 de vagoane.

La încărcarea mărfii partenerul străin avizează plecările prin telex. În acel moment Biroul Transporturi organizează preluarea în Stația CF Pitești Nord prin asigurarea logisticii necesare (automacara) și a expeditorului plus manipulanții necesari.

Această modalitate de transport este eficientă prin:

cantitatea mare de marfă pe mijloc de transport

posibilitatea pregătirii din timp a descărcării și preluării mărfii

costul relativ redus pe unitatea de măsură marfă

toate mijloacele de transport sosesc odată, deci se face o singură declarație vamală

Dezavantajele constau în :

posibilitatea apariției taxei de imobilizare pentru nedescărcarea vagoanelor în termen

frecventa dispariție a prelatelor de protecție a mărfii la vagoanele descoperite

în mod repetat vagoanele sosesc în zilele de repaos (sâmbăta și duminica), zile în care punctele vamale de interior nu lucrează. Astfel transportatorul (CFR- ul) nu poate înregistra declarația de tranzit dar are pretenții pentru plata taxelor de imobilizare de la beneficiar. Astfel se constată o necorelare a Regulamentului vamal cu Tariful local de mărfuri al CFR-ului și de aici numeroase procese pentru daune.

Capitolul 5 Căi de creștere a eficienței economice la transporturile externe

derulate de S.C. ANA IMEP S.A. Pitești

După cum s-a observat în capitolele 3 și 4 în proporție de 95% transporturile externe derulate de S.C. ANA IMEP S.A. se desfășoară în sistem rutier cu autovehicule de mare capacitate (22 tone sarcină utilă și 85-90 mc volum).

Având în vedere procentul transportului în sistem rutier ne vom axa în continuare pe creșterea eficienței acestuia, celelalte modalități de transport având o influență nesemnificativă în total.

Ca principale căi de creșterea eficienței economice putem preconiza:

preocuparea permanentă pentru reducerea tarifelor de transport

optimizarea rutelor de transport prin alegerea traseelor celor mai scurte

creșterea cantității de marfă transportată pe mijloc de transport

scăderea timpilor de transport

O altă modalitate de creștere a eficienței economice la transporturile externe este studierea altor posibilități de transport din punct de vedere a costurilor pe unitate de produs, posibilități cum ar fi:

transportul combinat

transportul pe cale ferată

Având în vedere opțiunile exprimate de partenerii externi singurul care poate fi luat în calcul este transportul combinat.

5.1. Reducerea tarifelor de transport

Această preocupare este permanentă în atenția conducerii executive a societății. În ultima perioadă de timp (anul 1999) i s-a acordat o atenție deosebită datorită recesiunii economice de pe piața produselor electrocasnice în Comunitatea Europeană. Această recesiune s-a datorat în principal scăderii dramatice a vânzărilor pe piața est europeană, în special fosta Uniune Sovietică. Ea a determinat o scădere a prețului produselor electrocasnice fapt ce a determinat condiționarea contractării motoarelor electrice, fabricate de ANA IMEP, de scăderea prețului acestora.

După analizarea acestei situații și prin negocierea cu transportatorii a condițiilor de transport cum ar fi:

cotația de pe piața românească

volumul de transport contractat

ritmicitatea transporturilor

modalitatea și termenul de plată a prestațiilor

creșterea numărului de transportatori internaționali auto din România

creșterea cotațiilor de transport auto la export începând cu februarie 1999 datorate lipsei de retururi. Această lipsă se datorează scăderii puterii de cumpărare a populației la mărfurile de import din cauza deprecierii puternice a leului comparativ cu dolarul

S-a conturat posibilitatea reducerii tarifelor cu 10%. Acest procent acoperă parțial diminuarea prețului cu 7% a produselor solicitată de partenerii externi.

Pentru acoperirea integrală a diminuării prețului de vânzare a produselor se va acționa și pentru creșterea productivității muncii, scăderea costurilor de fabricație, a procentului de căderi la controlul final și diminuarea numărului de personal până la acoperirea strictă a producției contractate.

5.2. Optimizarea rutelor de transport

În această direcție posibilitățile de manevră sunt destul de reduse. Astfel se pot lua în calcul doar variantele:

Utilizarea rutei de transport

ROMÂNIA – IUGOSLAVIA – CROAȚIA – SLOVENIA – ITALIA

Această variantă ar duce la scurtarea distanței de transport la fiecare expediție cu 150 de Kilometri deci aproximativ 130 de dolari. Această sumă reprezintă o reducere a cheltuielilor de transport pe motor cu 5%.

Momentan datorită războiului din IUGOSLAVIA și distrugerii infrastructurii drumurilor din această țară această variantă este ipotetică și nu se va putea realiza decât peste câțiva ani.

Utilizarea rutei de transport

ROMÂNIA – BULGARIA – GRECIA – ITALIA

Această variantă se poate lua în calcul numai pentru exportul motoarelor electrice la firma MERLONI ELETTRODOMESTICI SpA la destinația TEVEROLA (zona NAPOLI).

Avantajul este legat de scurtarea distanței cu:

200 Km prin utilizarea portului PATRAS

400 Km prin utilizarea portului IGOVMENITZA

În cazul PATRAS accesul este mult ușurat de drumurile în stare foarte bună pe GRECIA.

În anul IGOVMENITZA există dezavantajul unei porțiuni de 200 Km pe GRECIA cu drum îngust din care 100 Km printr-o regiune muntoasă extrem de accidentată.

Ținând cont și de costul unei traversări cu ferry boat-ul între GRECIA și ITALIA (BARI) de aproximativ 300 USD economia realizată pe cursă ar fi de circa 150 USD deci o reducere a cheltuielilor de transport pe motor la firma MERLONI ELETTRODOMESTICI SpA de 8%. Având în vedere ponderea acestei firme de 30% din totalul exporturilor rezultă o diminuare globală a cheltuielilor de transport pe unitatea de produs cu 2,4%.

5.3. Creșterea cantității de marfă pe mijlocul de transport

Conform legislației rutiere române la autotrenurile utilizate pentru transportul motoarelor electrice (autotractor cu 2 axe și semiremorcă de 1360 în lungime și 3 axe) greutatea mărfii admisă la transport, fără a se depăși greutățile maxime impuse pe osie de 8 și 10 tone și tonală de 36-38 tone, este de 22 tone marfă.

În marea majoritate laturile de marfă ale ANA IMEP S.A. sunt structurate la această greutate.

Există totuși și loturi, în special pentru firma ANTONIO MERLONI SPA, de 21 tone marfă, Acestea reprezintă circa 20% din livrările către această firmă.

Ținând cont de ponderea firmei de 50% din totalul exportului ANA IMEP rezultă că loturile de 21 tone reprezintă 10% din total.

Prin creșterea greutății transportate la 10% rezultă o sporire a numărului de motoare pe lot de 4,5% deci o scădere a cheltuielilor de transport totale ale firmei ANA IMEP S.A. pe unitatea de produs cu 0,45%.

5.4. Scăderea timpului de transport

Acest element contribuie mai mult la promovarea imaginii firmei și la creșterea respectului partenerilor decât la scăderea cheltuielilor de transport.

În principal acest deziderat se poate realiza prin următoarele:

folosirea autovehiculelor performante (EUR 2)

utilizarea unor echipaje compuse din 2 conducători auto pentru diminuarea timpului obligatoriu de staționare

programarea transporturilor la date și ore la care traficul prin punctele vamale este neaglomerat

alegerea traseului cel mai scurt

utilizarea de preferință a autobandurilor cu limita de viteză ridicată

utilizarea unor conducători auto cu experiență, buni cunoscători ai traseelor, localităților și formalităților de îndeplinit în frontiere și la completarea documentelor necesare transportului

Ca o concluzie generală se poate arăta că prin folosirea căilor de reducere a tarifului de transport pe produs arătate la punctele 5.1, 5.2, 5.3, și 5.4 , teoretic ar rezulta o diminuare imediată de 12,85% și în timp prin utilizarea rutei prin IUGOSLAVIA de 17,35% (s-a luat în calcul o reducere doar de 4,5% prin utilizarea rutei prin IUGOSLAVIA și nu de 5% cum a rezultat la punctul 5.2. deoarece am considerat că 10% din exportul totul va pleca prin GRECIA).

5.5. Alte modalități de transport

Transportul combinat

Transportul combinat se realizează prin utilizarea containerelor de 20” și 40” în general. În cazul ANA IMEP pentru transport se pot utiliza doar cele de 40”, dacă ținem cont de volumul și greutatea mărfii.

Deoarece legislația rutieră limitează greutatea de marfă admisă la transport în containere de 40” la 20 tone, pentru a fi eficient acest tip de transport se poate utiliza numai traseul pe calea ferată, în două variante:

PITEȘTI- BRADU DE SUS – REGENSBURG pe cale ferată și de acolo pe auto până în ITALIA la beneficiari

sau

PITEȘTI- BRADU DE SUS – CONSTANȚA – cale ferată

CONSTANȚA – ITALIA (port) naval

ITALIA (port) – Beneficiari – auto

Prima variantă este interesantă pentru ANA IMEP doar dacă se încarcă containerele de 40” la maximul admis constructiv și anume: 26 tone de marfă. În acest caz cheltuielile de transport defalcate pe elemente sunt:

Constanța – Bradu de Sus – ANA IMEP –

Bradu de Sus – Constanța (inclusiv manipulare)

5.000.000 lei (s-a ținut cont de majorarea de 12% pe căile ferate începând cu luna mai 1999)

Cheltuielile de asigurare marfă în timpul transportului

100 USD/lot de marfă (această sumă a rezultat în urma negocierii unei prime de asigurare de 0,18% din valoarea facturată)

Cotații navlu plus transportul din porturile italiene la destinație obținute de la firma MSC România SHIPPING SRL București, după cum urmează:

ANTONIO MERLONI SpA – FABRIANO 1425 USD

MERLONI ELETTRODOMESTICI SpA- TEVEROLA 1575 USD

SILTAL SpA – ABBIATEGRASSO 1531 USD

ZEROWATT SpA – BERGAMO NESE 1679 USD

PHILCO ITALIA SpA – BREMBATE DI SOPRA 1679 USD

La varianta de încărcare de 26 tone se expediază un număr de 2600 motoare.

Având în vedere cursurile de schimb ale valutelor luate în calcul, în prima săptămână a lunii mai 1999 rezultă:

Se observă faptul că varianta utilizării containerelor este mai economică decât varianta auto doar pentru:

FABRIANO cu 10%

TEVEROLA cu 11%

pentru ABBIATEGRASOO este același indiferent ce mijloc de transport se utilizează, iar pentru destinațiile următoare este mai scumpă:

BERGAMO NESE cu 14%

BREMBATE DI SOPRA cu 14%

Deci se recomandă utilizarea variantei de transport prin containere doar pentru mărfurile expediate la firmele:

ANTONIO MERLONI SpA

MERLONI ELETTRODOMESTICI SpA

și numai în cazul în care este permis un termen de tranzit de aproximativ 20-25 de zile cum este în cazul containerelor.

Dacă se iau în considerare variantele de creștere a eficienței descrise la punctele 5.1, 5.2, 5.3, 5.4 rezultă că utilizarea containerelor devine problematică chiar și pentru destinațiile FABRIANO și TEVEROLA deoarece transportul în acest caz cu containere ar fi mai scump cu 6-7%.

Totuși momentan, până la sporirea eficienței transportului auto cu cel puțin 11%, se recomandă utilizarea containerelor pentru destinațiile FABRIANO și TEVEROLA cu observația că este necesar un timp de transport de cel puțin 25 de zile.

*

* *

Similar Posts