Analiza Structurii Financiar Patrimoniale a Intreprinderii Si Optimizarea Politicilor de Finantare

CAP. 1. PREZENTAREA FIRMEI

1.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE

Denumirea: S.C. PASMATEX S.A. Timișoara

Sediul social: Str. Jiul, Nr. 2, Timisoara

Telefon/Fax: 056/190234, 190227; 056/190226

E-mail: [anonimizat]

Nr. Înregistrare O.R.C. : J 35/66/25.02.1991

Cod fiscal: R1805190

Forma juridică: – persoană juridică română

-societate comercială pe acțiuni

-capital integral privat

1.2. SCURT ISTORIC

Fabrica a fost înființată la 1 iunie 1919 ca firmă individuală sub denumirea de “Industria de Tricotaje”, fiind una din primele firme de producere a articolelor de pasmanterie din aceasta parte a Europei.

În anul 1920 mașinile au fost mecanizate, pentru ca în 1921, prin achiziționarea a 5 războaie de țesut panglici, fabrica să înceapă să producă și acest nou sortiment.

La 11 iunie 1948 firma primește denumirea de “13 Decembrie”. La această dată fabrica era dotată cu 22 războaie de țesut panglici și lucra cu un număr total de 48 salariați.

Între anii 1965-1970 au avut loc o serie de investiții care s-au concretizat în achiziții de utilaje precum și construcția de noi spații de producție. Astfel, în perioada 1970-1980, întreprinderea a primit în cadrul reutilărilor și dezvoltării capacităților de producție utilaje moderne, care au permis creșterea însemnată a producției, introducerea unor tehnologii noi și o profilare mai accentuată a producției ( mașini de țesut cu ace îndeosebi pentru producerea benzilor fermoar, elasticelor țesute și mașini cu dispozitiv jacquard pentru țeserea etichetelor și a benzilor decorative).

În anul 1990 a fost transformată în societate pe acțiuni cu numele de “PASMATEX”, fiind înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/35/66/1991, în prezent având capital privat 100%, cu un capital social de 4.503.750 mii lei.

Anul 1998 a marcat începutul unei noi perioade de dezvoltare pentru firmă, determinată de continuarea investițiilor în utilaje specifice și de începerea unor activități total noi, care au condus la creșterea produselor de pasmanterie cu cca. 20 % față de 1997 și majorarea cifrei de afaceri cu aproximativ 80 %.

Utilajele noi vor permite realizarea de produse calitativ superioare (chingi de tapițerie elastice și rigide, chingi de rezistență cu destinații speciale, panglici și benzi), dar și articole cu un grad de noutate foarte mare: benzi elastice și rigide inscripționate, dar mai ales benzile pentru perdele, tot mai solicitate de firmele specializate în decrațiuni interioare.

Prezentarea de mai sus a dotării firmei cu utilaje productive, deservite de salariați cu înaltă calificare și responsabilitate profesională are menirea să asigure garanții pentru potențialii beneficiari despre politica comercială a firmei: 

prețuri sub limita minimă a concurenței la un înalt nivel calitativ;

livrarea produselor comandate la termene cuprinse între 1 – 15 zile de la data perfectării contractului.

Producția noilor activități este destinată în totalitate exportului (Austria, Italia), firma asigurând în acest fel creșterea cifrei de afaceri dar și noi locuri de muncă, numărul angajaților crescând în 1998 față de anul precedent cu peste 50 %.

În urma unui concurs de proiecte, S.C. PASMATEX S.A. a beneficiat de un program de finanțare al Uniunii Europene în valoare de 62 500 euro nerambursabili, la care a adăugat și „Pasmatex" 63 864 euro.

Astfel, din dorința de a veni în întâmpinarea dorințelor clienților săi, “Pasmatex” a achiziționat printr-un program “Phare” o nouă linie tehnologică ce îi permite realizarea articolelor imprimate. În această categorie sunt incluse:

etichete imprimate pe diferite suporturi: hârtie, textile, polipropilenă, piele și înlocuitori. Etichetele pot avea o lățime de maxim 110 mm și pot fi realizate în 6 culori;

benzi, etichete țesute sau imprimate autoadezive;

benzi reflectorizante.

La sfârșitul lunii august 2001, firma „Pasmatex" a dus la îndeplinire obiectivul acestui proiect care constă în trei puncte: realizarea de noi produse (etichete imprimate, benzi și elastice imprimate, etichete, sigle și logouri – pe suport de hârtie, etichete autoadezive pe suport PVC și imprimare texte pe suport de piele naturală sau înlocuitor de piele), utilizabile în industrie, realizarea acestor produse a fost posibilă în urma procesului de retehnologizare (dotarea cu noi utilaje special confecționate). Al treilea punct este reprezentat de crearea de 38 noi locuri de muncă. Aportul acestui proiect în activitatea „Pasmatex" se apreciază a fi benefic în mediul economic local și național.

Urmărind tradiția dar și noul, din 1990 și până în present, societatea a parcurs un drum permanent de reînnoire a tehnologiei prin aplicarea unui management strategic flexibil și adaptat la schimbările din România, dar și la cerințele pieței externe. După restructurare și retehnologizare, SC Pasmatex SA prin oamenii săi, a reușit să dezvolte încă trei societăți:

– Pasmatex SA- Timișoara

– Pasmatex Conf International SA – Timișoara

– Pasmatex Nord SA – Baia Mare

– Pasmatex Consulting SA – Timișoara.

Cea de-a doua firmă, creată în 1998 – Pasmatex Conf International, produce cu cca 300 de angajați, lenjerie pentru renumita firmă “Triumph” – din Austria. Peste 6 milioane de bucăți de confecții sunt realizate anual, în totalitate pentru piața externă.

Experiența bună și rezultatele obținute au fost motivația creării celei de-a treia firme – “Pasmatex Nord” în Baia Mare, încercând să fructifice oportunitățile unei zone defavorizate. Aici a reușit lansarea unei colecții proprii – “Marion”, de lenjerie pentru femei, copii și bărbați (pijamale, tricouri, compleuri de interior, chiloți, maieuri etc.). capacitatea instalată este de 100.000 buc./lună.

Cea mai recentă realizare a societății “Pasmatex” este înființarea în anul 2001 a celei de-a patra firme “Pasmatex Consulting SA”, care oferă clienților săi servicii de consultanță în domeniile: marketing, impot-export și resurse umane. Și această societate are capital integral privat, “Pasmatex” fiind acționar majoritar, restul acțiunilor fiind deținute de “managerii cheie” din “Pasmatex”.

În prezent familia “Pasmatex SA” numără 600 de angajați și are în program o dezvoltare de încă 100 de locuri de muncă.

Investițiile realizate în tehnologia de vârf în domeniul țeserii, imprimării și proiectări depășesc 5 mil. dolari.

În perioada următoare, conducerea “Pasmatex” își propune practicarea unui management strategic, aplicând managementul calității totale, un sistem de gestiune dinamic, bazat pe cercetare pentru optimizarea totală a organizării muncii. Acest sistem plasează satisfacția clientului înaintea profitului.

Satisfacerea exigențelor tot mai mari ale clienților industriali dar și ale consumatorului final, au impus necesitatea desfășurării activității firmei în conformitate cu normele internaționale de calitate, PASMATEX realizând în 1997 și prima ediție a "Manualului de asigurare a calității" conform SREN ISO 9001/1995. 

Voi prezenta în continuare “Declarația de politică în domeniul calității” a conducerii S.C. PASMATEX S.A.:

Declarație de politică în domeniul calității

“Noi, conducerea S.C. PASMATEX S.A., susținem valori precum creativitatea, participarea activă, încrederea reciprocă, obiectivul nostru fiind creșterea competitivității pe piață a societății prin implementarea următoarelor principii:

   Principiul 1: Calitate orientată spre client

Conștientă că cea mai eficientă strategie concurențială pentru progres economic și prosperitate este calitatea orientată spre client, S.C. PASMATEX S.A. își propune ca obiectiv fundamental al politicii în domeniul calității satisfacerea la timp, cantitativ și calitativ, a cerințelor, necesităților și așteptărilor clienților actuali și potențiali.

  Principiul 2: Eficiența economică prin calitate

În scopul măririi atractivității produselor oferite concomitent cu minimizarea costurilor, S.C. PASMATEX S.A. va investi în calitate prin construirea unui sistem al calității care să prevină apariția deficiențelor de orice tip, ceea ce va conduce la creșterea profitului societății.

Principiul 3: Responsabilitate pentru managementul calității

Directorul General al S.C. PASMATEX S.A. își asumă întreaga responsabilitate pentru realizarea unui management al calității performant, asigurând condițiile necesare pentru atingerea obiectivelor propuse. Fiecare angajat este raspunzător pentru calitatea muncii sale.

Principiul 4: Relații de parteneriat

S.C. PASMATEX S.A. își propune stabilirea unor relații de parteneriat, de tip client – furnizor și instaurarea unei culturi a afacerilor și a respectului față de partener în interiorul societății.

   Principiul 5: Conștiința calității

Conducerea S.C. PASMATEX S.A. își propune dezvoltarea unei conștiințe a calității la angajați și colaboratori prin implicarea lor activă în continua îmbunătățire a calității proceselor și produselor.Conștiinta calității personalului societății va fi orientată spre prevenirea defectelor.”

Pentru realizarea obiectivelor declarate, S.C. PASMATEX S.A. menține și îmbunătățeste un sistem al calității în conformitate cu standardul SR EN ISO 9001:1995 "Model pentru asigurarea calității în producție, montaj și service", obținând în Ianuarie 2000 certificatul nr. 054, care arată conformitatea cu cerințele SREN ISO 9001/95.

De asemenea “Pasmatex” are ca obiective realizarea unor criterii de performanță superioare celor de până acum, creșterea cifrei de afaceri, a productivității muncii și profitabilității, în condițiile modernizării tehnologice, perfecționării profesionale, realizării obiectivelor din domeniul asigurării calității și a promovării imaginii firmei pe piața internă și externă, punând accent pe client cu scopul de a-l fideliza.

Interesul principal al firmei constă atât în găsirea de noi parteneri de afaceri în vederea comercializări produselor proprii, a importurilor de materii prime (fire din poliamidă, poliester, polipropilenă, elastomer și tricot din bumbac), cât și în asocierea cu parteneri străini în vederea constituirii de firme mixte.

1.3. OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ÎNTREPRINDERII ȘI GRUPELE DE PRODUSE

S.C. PASAMATEX S.A. este o societate privată cu o bogată experiență și tradiție în domeniul pasmanteriei, care produce și comercializează articole pentru domeniile: confectii, tricotaje, marochinărie, încălțăminte, industria mobilei, filaturi, motoare electrice, tipografii, construcții de mașini, comerț, industria cauciucului. 

“PASMATEX” are ca obiect de activitate principal producerea și comercializarea produselor de pasmanterie. Aceste articole sunt produse într-o gamă largă de sortimente, dimensiuni și culori, principalele grupe de produse fiind următoarele:

panglici, benzi textile cu lățime de 3-130 mm, destinate producției de confecții, tricotaje, electrotehnică, saltele pentru mobile

articole Jacquard – etichete țesute și benzi decorative cu lătime de 10-55 mm, cu 2-6 culori cu utilizare în confecții, tricotaje, încălțăminte, marochinărie

banda autogripantă Scai și Astrahan cu lățime de 15-30 mm, folosită în confecții, tricotaje, încălțăminte, marochinărie, mobilă

elastice țesute, tricotate, inscripționate 3-235 mm cu utilizare în confecții, tricotaje, încălțăminte

chingi de rezistență de 10-80 mm, folosite la transporturi uzinale, centuri de siguranță parașute

chingi rigide și elastice, speciale pentru industria mobilei tapițate, cu lățimi până la 60 mm

articole de uz medical: pansamente, fașe elastice, cordoane, destinate comerțului

“PASMATEX” are dotarea tehnică necesară pentru un proces tehnologic complet, (urzit, canetat, țesătorie, vopsitorie, confecții, finisaj mecanic, ambalat) și utilizează ca materii prime și materiale fire de poliamidă, poliester, bumbac și tip bumire de poliamidă, poliester, bumbac și tip bumbac, polipropilenă, vâscoză, cauciuc natural, elastomeri, coloranți și auxiliari chimici textile.

Acest lucru permite realizarea de articole cu finisaje superioare (vopsire, albire, apretare, ignifugare, peliculizare) care să satisfacă cerințele tot mai mari ale clienților.

1.4. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A FIRMEI

Structura organizatorică a firmei se bazează pe patru mari departamente:

DIRECTORUL GENERAL – are în subordine Departamentul Economic, Comercial, Productie precum și Biroul mecano-energetic, metrologie și investiții, Atelierul de întreținere, Biroul resurse umane, Protocol-Secretariat, Consilier Juridic.

Departamentul economic, condus de Administratorul economic care are în subordine: Serviciul Financiar-Contabilitate-Prețuri, Sistemul Informatic, Compartimentul Administrativ-Pază-P.S.I. și Protecția muncii.

Depertamentul de producție, condus de Administratorul de producție care are în subordine: Serviciul Plan-Producție-Normare, Secția preparație , Țesătorie, Atelierul Vopsitorie, Atelierul Finisaj mecanic.

Departamentul commercial, condus de Administratorul comercial, având în subordine: Serviciul Tehnic-Creatie, Birou Marketing, Birou Aprovizionare, Birou Import-Export, Birou Vânzări.

Reprezentantul Managementului pentru Calitate are în subordine Compartimentul de asigurare a calității și Compartimentul Inspecții și încercări produs.

CAP. 2. PREZENTAREA SITUAȚIEI DE ANSAMBLU A ÎNTREPRINDERII

2.1. PIAȚA

Produsele “PASMATEX” se adresează mai multor segmente de piață, după cum urmează:

Piața internă:

Confecții și tricotaje: panglici, benzi textile, elastice tricotate și țesute, scai și astrahan, etichete țesute.

Încălțăminte: elastice tricotate și țesute, benzi textile, scai și astrahan, etichete țesute.

Marochinărie: scai și astrahan, chingi marochinărie, benzi, etichete țesute.

Mobilă: chingi elastice și rigide pentru tapițerie, elastice țesute, scai și astrahan, etichete țesute.

Echipamente militare: chingi, galoane, alte benzi textile.

Electrotehnică: benzi pentru izolat motoare electrice.

Prelucrarea cauciucului: benzi textile, tehnice.

Construcții de mașini: chingi de rezistență.

Filaturi: banda fuse.

Tipografii: benzi textile.

Industria alimentară de dulciuri: panglici dublu satinate și decorative.

Comerțul en-gros și en-detail: panglici, benzi textile, chingi, confecții, bretele, brâie, scai și astrahan, benzi perdele.

Piața externă: pentru producătorii de bunuri de consum, importatori de bunuri de consum realizate în România, comercianți și producători de pasmanterie care cumpară articole realizate în Europa de Est la prețuri avantajoase.

Fiind o firmă cu tradiție în domeniul pasmanteriei și urmând această tradiție, “PASMATEX” a reușit ca prin retehnologizarea și modernizarea multor capacități să obțină o structură de producție flexibilă, capabilă să satisfacă cerințele tot mai mari ale clienților. Pe langă concurența internă reprezentată de câteva firme mari plus alte firme al căror obiect de activitate este mai puțin diversificat, se remarcă și prezența pe piață a importatorilor de obiecte de pasmanterie.

Structura pieței și cotele concurenților sunt dimensiuni importante ale poziției competitive, fiindcă definesc domeniul în care poate avea loc schimbarea.

Structura pieței interne de pasmanterie este una cu mai mulți deținători de cote de diferite mărimi, împărțite între mai mulți concurenți importanți și concurenți mici de nișă.

Pe această piață “PASMATEX” își propune:

să acopere piața principală

să-și mărească cota de piață

să investească pentru profituri viitoare

să aibă impact major asupra pieței, astfel încât să devină liderul pieței interne

De la privatizarea din 1995, s-a intensificat participarea la târguri și expoziții în străinătate. Rezultatele acestor participări, s-au concretizat în timp, prin încheierea de noi contracte cu parteneri externi și implicit prin creșterea cotei exportului în total vânzări.

Din totalul vânzărilor situația la intern și la export se prezintă astfel:

Fig. 2.1. Situația vânzărilor

“PASMATEX” exportă produsele sale în următoarele țări: Moldova, Suedia, Norvegia, Olanda, Ungaria, Germania, Italia, Franța, Austria.

Situația la export se prezintă conform graficului de mai jos :

Fig. 2.2. Situția la export

2.2. PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

Dispunând de o echipă managerială dinamică, prin activitatea desfășurată, dar mai ales prin realizările din ultimii 5 ani – „PASMATEX” a reușit să dezvolte o afacere profitabilă, fapt ce poate fi constatat și din indicatorii financiari prezentați mai jos:

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă principalul indicator al activității unei firme. Ea constituie în sine unul din cele mai importante obiective strategice ale organizațiilor de afaceri. Este principala formă de venit a întreprinderii. Indicatorul exprimă veniturile obținute din vânzarea producției și a mărfurilor. Reprezintă volumul total al afacerilor firmei evaluate la prețul pieței.

Dinamica cifrei de afaceri trebuie să prezinte o tendință de creștere în prețuri

comparabile de la o perioadă la alta, pentru a asigura creșterea reală a afacerilor firmei.

Fig.2.3. Evoluția cifrei de afaceri

Se observă o tendință permanentă de creștere a cifrei de afaceri pe parcursul ultimilor ani, ceea ce confirmă o realizare normală a obiectului de activitate. În 2000 firma a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri, care a fost de 1,7 ori mai mare decât în anul anterior, reflectând o mai bună realizare a producției pe piață.

Producția exercițiului

Producția exercițiului reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor produse de firmă pe o perioadă de un an. Este o expresie a activității globale a firmei. Principalele elemente componente ale sale sunt :

producția vândută, care însumează bunurile și serviciile facturate la preț de vânzare;

producția stocată, a cărei valoare pozitivă indică creșterea stocului final, a riscului de nevandabilitate;

producția imobilizată, destinată nevoilor proprii ale firmei.

Producția exercițiului = Producția vândută + Producția stocată + Producția imobilizată

Fig.2.4. Evoluția producției exercițiului

În perioada analizată s-a înregistrat o permanentă creștere a producției exercițiului. În ultimul an, indicatorul a sporit cu 87% față de anul precedent în condițiile:

creșterii producției vândute, având efect pozitiv asupra indicatorului;

creșterii producției stocate, având efect pozitiv asupra indicatorului;

existenței producției imobilizate, care în anul precedent era nulă, având de aemenea un efect pozitiv asupra indicatorului;

Viteza de rotație a activelor angajate

Viteza de rotație a activelor angajate arată modul în care societatea a utilizat activele de care a dispus pe parcursul anului (mijloace fixe, stosuri, disponibilități, creanțe).

Indicatorul calculat pentru anul 2000 arată că activele totale utilizate în procesul de producție au participat de 1,1 ori la realizarea cifrei de afaceri față de 1,2 ori în 1999.

Vitza de rotație a capitalului propriu

Viteza de rotație a capitalului propriu arată modul de participare a resurselor proprii, în cadrul politicii practicate de conducerea întreprinderii, la realizarea cifrei de afaceri.

Și acest indicator arată o situație bună în ceea ce privește utilizarea surselor proprii în sensul că acestea au participat de 3,26 ori la realizarea cifrei de afaceri față de numai 2,65 ori în 1999, în condițiile în care creșterea resurselor proprii a fost mai mică decât creșterea cifrei de afaceri.

Viteza de rotație a activelor imobilizate

Viteza de rotație a activelor imobilizate arată modul de utilizare a capacităților de producție (utilaje, instalații, clădiri,etc.) în procesul de realizare a cifrei de afaceri.

Indicatorul arată utilizare mai bună a capacităților de producție în 2000 când aceasta a fost de 2,89 ori față de 1999 când a fost de 2,37 ori și față de 1998 când a fost de doar 1,73 ori.

Viteza de rotație a furnizorilor, respectiv a clienților

Viteza de rotație a furnizorilor, respectiv a cliențilorarată intervalul de timp, exprimat în zile, la care societatea a achitat furnizorii, respectiv a încasat clienții.

Din calculele efectuate a rezultat o situație destul de bună, în sensul că societatea pe parcursul anului 2000 și-a recuperat drepturile de la clienți la intervalul de 43,17 zile în timp ce furnizorii au fost plătiți la uninterval de 55,97 zile. Situația este bună prin faptul că societatea a utilizat surse atrase de la furnizori. Dar trebuie avut în vedere în același timp și faptul că față de anul precedent, atât viteza de rotație a furnizorilor, cât și viteza de rotație a clienților, s-au înrăutățit considerabil, această situație fiind nefavorabilă pentru firmă (în 1999 societatea și-a recuperat drepturile de la clienți în intervalul de 24,86 de zile în timp ce furnizorii au fost plătiți la un interval de 90,38 de zile).

Lichiditatea generală

Lichiditatea generală este indicatorul care ne arată la ce nivel activele circulante acoperă datoriile angajate de societate.

La finele anului 2000 acest indicator arată că activele circulante de care dispune societatea nu pot acoperii datoriile înregistrate pe termen scurt și mediu, el fiind de 0,91. cu alte cuvinte, la 31.12.2000 dacă aceste active ar fi fost valorificate (stocuri de materii prime, produse fabricate, semifabricate, ambalaje) ele ar fi acoperit 91% din datoriile pe termen scurt și mediu. Valoarea indicatorului a scăzut față de anul precedent când activele circulante putea să acopere 96% din datoriile pe termen scurt și mediu. Oricum, nivelul înregistrat de acest indicator în ultimii ani indică o situație foarte nefavorabilă pentru societate, având în vedere că nivelul său optim este de 2 – 2,5.

Lichiditatea intermediară (redusă)

Lichiditatea intermediară (redusă) ia în considerare numai măsura în care disponibilitățile bănești și creanțele de ăncasat acoperă datoriile pe termen scurt și mediu.

Nivelul acestui indicator la 31.12.2000 a fost de 0,38, ceea ce înseamnă că disponibilitățile bănești și clienții nu doar că de încasat sunt sub nivelul datoriilor pe termen scurt și mediu.

Lichiditatea imediată

Lichiditatea imediată caracterizează nivelul disponibilităților și al plasamentelor de scurtă durată în raport cu datoriile pe termen scurt și mediu.

Pe parcursul anului 2000 socitatea nu a avut titluri de plasament, astfel că indicatorul a fost de 0,1 adică disponibilitățile au reprezentat 10% din obligațiile pe termen scurt. Același nivel al indicatorului a fost înregistrat și în anul precedent.

Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice măsoară eficiența mijloacelor materiale și financiare (total activ) utilizate de societate la realizarea profitului din exploatare.

Aceasta a fost în anul 2000 de 31,68%, scăzând cu aproximativ 0,5% față de anul anterior când valoarea rentabilității economice era de 32,24%. Însă trebuie avut în vedere faptul că în 1999 rata rentabilității economice a cunoscut o îmbunătățire accentuată comparative cu anul anterior (1998), acesasta crescând de la 19,81% la 32,24% adică cu 12,43 procente, ceea ce denota o exploatare mult îmbunătățită a capacităților de producție și a disponibilităților de care a dispus pe parcursul anului.

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare exprimă participarea capitalurilor proprii la realizarea profitului net.

În anul 2000 rata rentabilității financiare înregistrată de firmă a fost de 51% față de 26,30% în 1999, ceea ce înseamnă că în 2000 capitalurilr proprii au participat la realizarea profitului net în proporție de 51%, societatea nefiind nevoită să mai apeleze la atât de multe surse de împrumut ca și în anul anterior.

Rata profitului

Rata profitului exprimă participarea cifrei de afaceri la realizarea profitului brut.

Rata profitului, care exprimă participarea cifrei de afaceri la realizarea profitului brut, a fost în 2000 de 20,1% față de 14,65% în anul anterior, situația îmbunătățindu-se pentru firmă din acest punct de vedere în ultimul an de analiză.

Evoluția personalului

“PASMATEX” dispune de un numar de 216 angajați din care 140 personalul direct productiv și 46 personal administrativ.

Datorită retehnologizării precum și urmare a reorganizării fluxurilor de producție, numărul de angajați a avut o evoluție descrescătoare din 1994 și până în prezent.

Fig.2.5. Evoluția număului de personal

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii exprimă rodnicia cu care este cheltuită munca vie. Ea se manifestă ca raport între rezultatele activității de exploatare și comercializare și consumul total de muncă (producția pe unitatea de consum de muncă) sau ca raport între consumul total de muncă și rezultatele totale (consum de muncă pe unitatea de rezultate).

sau

Fig.2.6. Evoluția productivității muncii

2.3. REZULTATE ȘI PROIECTE DE VIITOR

De-a lungul anilor firma a reușit să-și dezvolte considerabil activitatea, reușind ca în 1998 să înființeze o noua firmă “Pasmatex Conf International” cu peste 160 de noi locuri de muncă, la care “PASMATEX” este acționar majoritar. Noua firmă produce lenjerie de corp pentru renumita firmă “Triumph” din Austria, întreaga producție fiind destinată exportului.

Satisfacerea exigențelor tot mai mari ale clienților industriali, cât și ale consumatorilor finali au impus necesitatea desfășurării activității în conformitate cu normele internaționale de calitate, “PASMATEX” obținând la 28.01.2000 certificatul nr. 054, care arată conformitatea cu cerințele SR EN 9001/95.

“PASMATEX” își propune ca misiune, o viață lungă, satisfacerea clienților, motivarea angajaților și acționarilor, urmărind dezvoltarea afacerii în același domeniu.

În perioada următoare conducerea “PASMATEX” își propune practicarea unui management strategic aplicând managementul calității totale, un sistem de gestiune dinamic bazat pe o cercetare pentru optimizarea totală a organizării muncii. Acest sistem plasează “satisfacția clientului înaintea profitului”.

Pentru perioada 2000-2002, “PASMATEX” are ca obiective realizarea unor criterii de performanță superioare celor din 1999, creșterea cifrei de afaceri, a productivității muncii și profitabilității în condițiile modernizării tehnologice, perfecționării profesionale, realizării obiectivelor din domeniul asigurării calității și a promovării imaginii firmei pe piața internă și externă, punând accent pe client cu scopul de a-l fideliza.

CAP. 3. INSTRUMENTE CE STAU LA BAZA ANALIZEI STRUCTURII FINANCIAR-PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII

3.1. BILANȚUL CONTABIL

Bilanțul este un document contabil care prezintă situația patrimonială a întreprinderii, care sintetizează, la un moment dat, ansamblul drepturilor și angajamentelor ce caracterizează situația juridică, cât și situația financiară a acesteia. În activ sunt înregistrate toate drepturile de proprietate și de creanță ale întreprinderii, iar în pasiv toate obligațiile, angajamentele asumate.

Ca orice document normalizat bilanțul are anumite limite în reflectarea situației unei întreprinderi și respectiv în analiza acesteia. Bilanțul nu furnizează decât o fotografie la un moment dat, susceptibilă de a fi rapid modificată de operațiunile viitoare. De asemenea, bilanțul nu înregistrează decât mărimile monetare. Orice element de bogăție care nu poate fi tradus în termeni cantitativi și monetari nu este luat în considearre în redactarea acestui document de sinteză.

Elementele de activ sunt clasate în bilanț în ordinea lichidităților crescătoare. Noțiunea de lichiditate exprimă capaciateta unui element de activ de a fi transformat în numerar, în condiții normale de utilizare. Astfel, anumite elemente și anume activele imobilizate sunt achiziționate în vederea unei utilizări durabile.

Activele imobilizate sunt bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale achiziționate sau create de întreprindere, destinate să servească o perioadă îndelungată activitatea unității patrimoniale. Ele sunt asociate deciziei de investiții, fiind deținute în manieră permanentă de întreprinderea respectivă. Din punct de vedere financiar, activele imobilizate sunt elemente stabile, care se uzează și se înlocuiesc lent și a căror depreciere se reflectă prin intermediul tehnicilor de amortizare. Activele imobilizate sunt formate din: imobilizări necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale cuprind: cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabrică, fondul comercial și alte imobilizări necorporale. Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea unității patrimoniale: taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare; cheltuieli privind emiterea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni; cheltuieli de prospectare a pieței și de publicitate și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea unor lucrări sau obiective de cercetare. Concesiunile cuprind valoarea bunurilor preluate cu acst titlu în patrimoniu de către unitatea primitoare și alte drepturi asimilate. Din imobilizările necorporale face parte și fondul comercial, care reprezintă acea parte din fondul de comerț care nu figurează în celelalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menținerea sau dezvoltarea potențialului activității firmei, cum sunt: clientela, debușeele, reputația etc.

Imobilizările corporale constituie substanța unei întreprinderi, instrumentul său industrial sau comercial, fiind alcătuite din: terenuri și mijloace fixe: clădiri, mașini, utilaje, instalații, mijloace de transport etc.

Imobilizările financiare sunt formate din: titluri de participare, titlurile imobilizate ale activității de portofoliu, alte titluri și creanțe imobilizate. Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acțiuni sau alte titluri de valoare în capitalul altor unități patrimoniale emițătoare. În ceea ce privește creanțele imobilizate, acestea sunt formate din: creanțe legate de participații (create cu ocazia acordării de împrumuturi unităților patrimoniale la care dețin titluri de participare), împrumuturi acordate pe termen lung și alte creanțe imobilizate (garanțiile și cauțiunile depuse de unitatea patrimonială la terți).

Alte elemente de activ sunt destinate, dimpotrivă, unei utilizări ciclice și sunt deținute de întreprindere pe o perioadă scurtă. Activele circulante sunt elemente patrimoniale necesare realizării ciclului de exploatare, supuse în majoritatea cazurilor unei rotații rapide. În cadrul fiecărui ciclu ele trec din forma de active fizice în cea de creanțe și apoi de disponibilități.

Activele circulante sunt formate din:

stocuri

creanțe

disponibilități și plasamente

Stocurile reprezintă acea parte a activelor circulante aflate la încheierea exercițiului sub forma activelor fizice: mărfuri, materii prime, materiale consumabile, producție neterminată, produse finite, ambalaje, obiecte de inventar.

Creanțele sunt drepturi bănești potențiale pe termen scurt ale întreprinderii ce decurg din relețiile cu diverse persoane fizice sau juridice, realizabile la anumite termene. Aceste drepturi pot fi generate de relațiile comerciale cu clienții sau de cele necomerciale cu personalul, statul, asociații și alți debitori. Activele circulante cuprind, de asemenea, disponibilitățile (numerarul și valorile asimilate acestuia) și plasamentele (acțiunile deținute cu titlu tranzitoriu, pur speculativ).

Activul bilanțului contabil cuprinde, de asemenea, conturi de regularizare care, datorită semnificației lor particulare, nu pot fi încadrate nici în activele imobilizate, nici în cele circulante. Acestea sunt formate din cheltuielile înregistrate în avans, diferențele de conversie și primele privind rambursarea obligațiunilor. O corectă apreciere a rezultatelor impune ca la sfârșitul fiecărui exercițiu să se facă anumite regularizări prin încorporarea cheltuielilor de repartizat asupra mai multor exerciții și excluderea cheltuielilor efectuate în avans.

Primele de rambursare a obligațiunilor reprezintă diferența ditre prețul de rambursare și prețul de emisiune al acestora.

În ceea ce privește pasivul, componentele sale sunt plasate în ordinea exigibilității, adică după proximitatea datei eventuale de rambursare. După acest criteriu, posturile de pasiv sunt structurate în:

capitaluri proprii

provizioane pentru riscuri și cheltuieli

datorii

conturi de regularizare pasiv

Capitalul propriu, adică masa patrimonială ce aparține proprietarilor de întreprinderi, sumele nedatorate în momentul încheierii bilanțului, cuprinde:

capitalul social – reprezentat de valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale, respectiv de aportul în natură sau în numerar;

primele legate de capital;

diferențele de reevaluare – egale cu soldul dintre valoarea actuală (mai mare) și valoarea înregistrată (mai mică) a activului reevaluat, care se transferă, potrivit legii, fie la capitalul social, fie la rezerve;

rezervele – rezultate prin capitalizarea profitului sunt formate din: rezerve legale (constituite anual din profitul brut în limitele prevăzute de lege), rezervele statutare (constituite anual din profitul net conform statutului) și alte rezerve (ce pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea unor pierderi sau pentru creșterea capitalului social, potrivit hotărârii adunării generale);

rezultatul exercițiului;

subvenții pentru investiții – sumele alocate de la buget sau din alte surse în vederea procurării de echipamente sau altor bunuri de natura imobilizărilor;

alte fonduri proprii – formate din fondul de dezvoltare (constituit din amortizare, profitul net, sumele obținute din vânzarea mijloacelor fixe sau din valorificarea materialelor rezultate din dezmembrarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune) și fondul de participare a salariaților la profit;

provizioane reglementate.

După origine, capitalul propriu poate fi structurat în:

capital extern (aportul acționarilor, subvenții pentru investiții);

capital intern (amortizare, rezerve, provizioane).

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt valori ce se constituie la finele exercițiului pentru acoperirea acelor elemente a căror realizare, respectiv plată, este incertă sau pentru cheltuieli ce devin exigibile în perioadele următoare (amenzi, penalități și alte datorii incerte; cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție etc.).

Ele reprezintă un ansamblu de resurse intermediare între capitaluri proprii și datorii. Atâta timp cât riscurile pentru care au fost constituite nu se concretizează, aceste provizioane rămân la dispoziția întreprinderii, neavând o scadeță determinată.

Datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere pe o perioadă mai mare sau mai mică de timp, rezultate din relațiile acesteia cu furnizorii, băncile, statul, propriul personal. După conținutul lor, datoriile pot fi structurate astfel:

datorii financiare;

datorii comerciale;

datorii fiscale și sociale;

datorii față de asociați.

Tabelul 3.1.

3.2. BILANȚUL FINANCIAR

Analiza financiară pe bază de bilanț are ca obiectiv formularea unei judecăți de valoare privind echilibrul, sănătatea financiară a întreprinderii. O serie de aspecte privind volumul și structura activelor și pasivelor, asigurarea surselor de finanțare a activității etc. Pot fi investigate pe baza bilanțului contabi. Majoritatea analiștilor consideră însă că o analiză financiară pertinentă necesită folosirea unui așa zis „bilanț suport al analizei”.

În varietatea de abordări conceptuale ale bilanțului „suport al analizei” se disting, prin valoarea teoretică și operaționalitatea practică, două teorii fundamentale:

toria bilanțului financiar (patrimonial);

teoria bilanțului funcțional.

Legislația noastră financiară nu face nici un fel de precizări cu privire la aceste instrumente ale analizei financiare. Cabinetele de consultanță implantate în România le folosesc curent, evident cu particularități specifice culturii fiecăruia.

Abordarea financiară (patrimonială) este o abordare externă, care prezintă interes pentru două categorii de agenți economici: acționarii (care sunt proprietarii întreprinderii și care caută să cunoască valoarea patrimoniului lor) și creditorii (pentru care patrimoniul reprezintă garanția realizării drepturilor lor). În această optică, posturile de activ, respectiv pasiv sunt luate în calcul la valoarea lor netă.

Bilanțul financiar este folosit în analiza financiară pentru: evaluarea prealabilă a unei întreprinderi în vederea lichidării sau vânzării, aprecierea solvabilității, analiza structurii financiare etc.

În demersul practic al analizei se impune parcurgerea a două etape:

redactarea bilanțului financiar;

analiza propriu-zisă a bilanțului financiar.

Elaborarea bilanțului financiar are drept criterii:

pentru activ – gradul de lichiditate al diferitelor elemente, al aptitudinii lor de a se transforma în numerar;

pentru pasiv – gradul de exigibilitate, timpul cât sursa rămâne la dispoziția întreprinderii.

Un activ este cu atât mai lichid, cu cât e mai ușor de transformat în numerar, adică mai rapid și fără pierdere de valoare. Gradul de lichiditate este dependent de existența unei piețe secundare. Lichiditatea globală a activului total se apreciază în funcție de lichiditatea activelor care-l compun. Activele circulante sunt, în mod normal, mai lichide decât cele imobilizate. Evident, nu există identitate între criteriul de lichiditate și criteriul fondat pe caracterul fix și circulant al activelor. În practica economică există situații când anumite stocuri sunt mai puțin lichide decât diverse elemente de imobilizări.

Caracterul de exigibiliatte al unei datorii exprimă timpul care trebuie să se scurgă până la scadență. Capitalurile proprii sunt non exigibile. Datoriile pe termen lung (cu o scadență mai mare de 1 an) sunt mai puțin exigibile decât cele pe termen scurt. Capitalul propriu și datoriile pe termen lung sunt surse de care întreprinderea dispune în permanență. Exigibilitatea globală a pasivului se apreciază în funcție de proporțiile relative dintre capitalurile proprii, obligațiile pe termen lung și cele pe termen scurt.

În concordanță cu cele de mai sus, structura bilanțului financiar este următoarea:

Fig.3.1 Structura bilanțului financiar

Se remacă structurarea elementelor de activ în ordinea lichidității crescătoare, iar a celor de pasiv în ordinea exigibilității descrescătoare. Într-o formulare sintetică, bilanțul financiar se prezintă astfel:

ACTIV PASIV

Fig.3.2. Structura sintetică a bilanțului financiar

În teoria economică internațională sunt prezentate o serie de opinii ale specialiștilor privind tehnica redactării bilanțului financiar. Deși pentru aspectele de detaliu apar unele diferențieri, aceste opinii sunt totuși convergente sugerând caetape obligatorii:

Tratarea posturilor bilanțului contabil (respectiv a unor elemente din afara bilanțului);

Clasarea posturilor de activ și pasiv.

a) Tratarea diferitelor elemente patrimoniale are la bază următoarele principii:

eliminarea nonvalorilor

tratarea unor elemente din afara bilanțului

a1) Nonvalorile corespund unor elemente patrimoniale înscrise în activul bilanțului, dar care în termeni de lichiditate n-au nici o valoare, în sensul că nu pot da naștere unui flux de numerar. Aceste elemente sunt înregistrate în activul bilanțului contabil din motive legate de tehnnica înregistrărilor contabile, av’nd în accepțiunea financiară caracter de active fictive.

Principalele componenete ale activelor fictive sunt:

cheltuielile de constituire;

cheltuielile de cercetare-dezvoltare;

Acestea sunt cheltuieli care în mod normal trebuiau înregistrate în contul de rezultate. Luarea lor în considerare în cadrul activelor imobilizate nu este decât o soluție contabilă care permite amortizarea lor și respectiv etalarea incidenței asupra rezultatului. În felul acesta nu este afectat într-o manieră semnificativă rezultatul exercițiului în care s-au efectuat cheltuielile respective.

cheltuieli de repartizat asupra exercițiilor financiare următoare;

primele de rambursare a obligațiunilor reprezintă active fictive fără nici o valoare lichidativă, deoarece ele dau naștere unor plăți cu ocazia rambursărilor;

diferențele de conversie de activ sunt concretizate în diminuarea creanțelor sau creșterea obligațiilor, ca urmare a evoluției nefavorabile a ratelor de schimb valutar. Aceste diferențe au, pentru întreprindere, semnificația unei pierderi latente.

Pentru eliminarea acestor nonvalori din bilanțul financiar se procedează astfel:

se deduc din activ;

contravaloarea lor se deduce din postul corespunzător de pasiv.

Eliminarea nonvalorilor

Activ Pasiv

cheltuieli de constituire se deduc din capitalurile proprii

cheltuieli de cercetare-dezvoltare se deduc din capitalurile proprii

primele de rambursare a obligațiunilor se deduc din datoriile mai mari de 1 an

diferențe de conversie activ se deduc din provizioanele pentru riscuri și ch

cheltuieli de repartizat se deduc din capitalurile proprii

a2) Activele sunt înregistrate în bilanț la cost istoric, reprzentat prin costul de achiziție sau costul de producție al diferitelor elemente patrimoniale. Reevaluarea diferitelor active, în special a terenurilor și a clădirilor, a titlurilor de participare, a diferitelor componente ale stocurilor permite o actualizare a valorii patrimoniale în funcție de condițiile pieței. Aceste diferențe de reevaluare sunt înregistrate în bilanțul financiar astfel:

se majorează (sau diminuează) valoarea activelor supuse reevaluării;

se corectează în același sens valoarea capitalurilor proprii.

În cazul unor plusuri de valoare se impune luarea în considerare a datoriei fiscale, deoarece plusul de valoare este impozabil.

a3) Tratarea unor elemente din afara bilanțului se referă la: activele corporale deținute sub formă de leasing și de efectele scontate neajunse la scadență.

În cazul leasingului întreprinderea utilizează anumite active corporale fără să avanseze valoarea de achiziție a acestora. Întrucât întreprinderea nu este proprietara acestor bunuri, ele nu apar în bilanțul său contabil.

Tratarea mijloacelor deținute în leasing se face diferit în funcție de optica analistului. Dacă evaluarea se face într-o optică lichidativă aceste active nu sunt luate în considerare. Dacă dimpotrivă, ne situăm într-o optică de continuare a activității economice, se impune luarea lor în considerare în bilanțul financiar, deoarece concură la realizarea activității economice a întreprinderii. În cel de-al doilea caz, în redactarea bilanțului financiar se procedează astfel:

se adaugă imobilizările în leasing la activele corporale (la valoarea netă: valoarea de origine minus amortizarea);

se majorează în mod corespunzător în pasiv datoriile mai mari de 1 an (pentru valoarea netă).

Același raționament este aplicabil și pentru bunurile deținute în locație de gestiune sau închiriate

Efectele scontate neajunse la scadență sunt creanțe pa care întreprinderea le-a predat băncii sale, înregistrând în contrapartidă o creștere a disponibilităților. Juridic, aceste creanțe nu mai fac parte din patrimoniul întreprinderii. Din punct de vedere contabil, se respectă același principiu și prin urmare ele nu mai sunt înregistrate.

După opinia analiștilor financiari, aceste efecte scontate și neajunse la scadență au semnificația unui credit curent obținut de întreprindere. De aceea, ei propun adăugarea acestor efecte la valoarea creanțelor și majorarea corespunzătoare a creditelor curente (mai mici de 1 an).

În pasivul bilanțului financiar, pe lângă modificările de răspuns la corecțiile activelor, se mai operează următoarele „tratamente”:

se diminuează capitalurile proprii cu valoarea capitalului subscris și nevărsat și cu dividendele de plată;

se majorează capitalurile proprii cu diferențele de conversie de pasiv (diferențe favorabile generate de creșterea creanțelor, respectiv de diminuarea obligațiilor datorită modificării cursului valutar);

se înregistrează datoria fiscală generată de reintegrarea:

plusurilor de inventar, provizioanelor reglementate și a subvențiilor pentru investiții virate în contul de rezultate, diferentelor de conversie de pasiv. Această datorie fiscală determină, pe de o parte, diminuarea capitalurilor proprii, iar, pe de altă parte, creșterea datoriilor pe termen scurt.

b) Clasarea posturilor de activ și de pasiv se face după criteriile enunțate: lichiditate respectiv exigibilitatea. Această clasare necesită o analiză mai de detaliu privind termenele de realizare a activelor și pasivelor. Astfel: anumite elemente de imobilizări, în special cele financiare, pot fi realizate într-un termen mai mice 1 an. În acest caz ele se deduc din activele imobilizate și se înregistrează la activele circulante. Același lucru se poate remarca la unele active circulante care au o durată de realizare mai mare de 1 an. Ele se deduc din activele circulante și se majorează activele imobilizate cu suma corespunzătoare.

Tabelul 3.2.

CAP. 4. ANALIZA STRUCTURII FINANCIAR-PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII

Într-un sistem economic concurențial, obiectivul fundamental al întreprinderii îl constituie maximizarea valorii sale patrimoniale. Aceasta implică desfășurarea activității economice în condiții de rentabilitate și totodată menținerea echilibrului financiar.

Deseori, anumite obiective, cum sunt flexibilitatea financiară, creșterea maximală, păstrarea puterii și autonomiei financiare sunt considerate alternative posibile, unele substituibile, altele opozabile obiectivului maximizării valorii. Flexibilitatea financiară reprezintă capacitatea de adaptare financiară a firmei la schimbările de mediu; o bună flexibilitate nu poate decât să contribuie la maximizarea valorii întreprinderii. Obiectivul creșterii maximale nu concordă în mod necesar cu obiectivul maximizării valorii. O creștere puternică poate conduce, în anumite perioade, la degradarea rentabilității și creșterea riscului, la deficite de ordin financiar, întrucât deținătorii de capital preferă să își plaseze resursele în întreprinderi care cunosc o creștere moderată, dar care oferă o rentabilitate mai ridicată. Politica de păstrare a puterii și autonomiei financiare poate să conducă la performanțe inferioare, mai ales în condițiile mobilității deosebite a factorilor cheie ai succesului într-o economie concurențială.

Conducătorii de întreprinderi trebuie să aleagă între interesul pe termen scurt și cel pe termen lung – creșterea valorii patrimoniale a firmei. De aceea, obiectivul creșterii maximale, al menținerii puterii și autonomiei financiare nu pot fi reținute decât ca substitute temporare, în raport cu obiectivul pe termen lung – maximizarea valorii, singurul care permite perenitatea întreprinderii.

Analiza structurii financiar-patrimoniale a întreprinderii urmărește reflectarea raporturilor dintre elementele patrimoniale și evidențierea principalelor mutații calitative care au loc în cadrul resurselor și utilizărilor permanente și curente, generate de schimbările interne și de interacțiunea cu mediul economico-social. Structura financiar-patrimonială a firmei se analizează din cel puțin două puncte de vedere:

din punctul de vedere al surselor de finanțare reflectate în pasivul bilanțier

din punctul de vedere al utilizării și materializării acestor resurse, reflectate în activul bilanțier.

4.1. SISTEMUL DE FACTORI CARE ACȚIONEAZĂ ASUPRA STRUCTURII FINANCIAR-PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII

Asupra structurii financiar-patrimoniale a unei întreprinderi acționează o varietate de factori:

Fig. 4.1. Factorii structurii patrimoniale a întreprinderii

Factorii legați de natura activității (intensitatea capitalizării, durata de viață a imobilizărilor, viteza de depreciere a acestora etc.) se reflectă în structura activelor, în primul rând în ponderea imobilizărilor corporale în bilanț. Acestea au o pondere ridicată în ramurile industriei grele, în cele care solicită o infrastructură importantă și echipamente costisitoare (transporturi, distribuția electricității etc.). durata procesului de producție, dependentă, de asemenea, de natura activității, acționează asupra mărimii, respectiv a ponderii stocurilor în totalul activelor. Activitățile cu ciclu de exploatare lung (construcții de aeronave, producția și comercializarea de vde vinuri de calitate etc.) înregistrează o pondere ridicată a stocurilor, mai ales a celor de producție neterminată.

Natura relațiilor cu partenerii externi, practicile acestora în materie de livrări, condițiile de plată pe care le aplică de obicei influențează asupra ponderii stocurilor și duratei creditului-furnizori. Astfel, o întreprindere care beneficiază de un raport favorabil de forțe vizavi de furnizorii săi ar putea obține o reducere relativă a stocurilor, prin fracționarea livrărilor și corelarea cu fluctuația nevoilor. De asemenea, în funcție de relațiile cu partenerii situați în „amonte”, întreprinderea poate beneficia de termene de plată favorabile sau, dimpotrivă, poate fi obligată să accepte condițiile impuse de aceștia. Relațiile cu clienții și alți parteneri situați „în aval” influențează asupra ponderii creanțelor.

Mărimea întreprinderii exercită o influență complexă asupra structurii financiare. Astfel, rata de îndatorare crește net o dată cu dimensiunea întreprinderii în sectoarele industrial, construcții de locuințe, agricultură. Această relație e mai pușin pregnantă în comerțul cu amănuntul și cu ridicata. Din analizele statistice a rezultat că întreprinderile mici au mai multe fonduri proprii și mai puține surse externe, iar în cadrul resurselor externe ele au mai multe resurse pe termen scurt, comparativ cu marile întreprinderi. Mărimea întreprinderii influențează și asupra structurii activelor; imobilizările, mai ales cele financiare cresc o dată cu dimensiunea întreprinderii. Acestea sugerează faptul că dezvoltarea operațiunilor financiare rămâne apanajul marilor firme.

Structura financiară se află, de asemenea, sub incidența opțiunilor tactice și strategice ale întreprinderii respective. Percepția opțiunilor strategice de către analiza financiară este relativ problematică, datorită complexității consecințelor asociate acestor opțiuni și pregnanței dimensiunii lor calitative. În întreprinderile specializate, cu un câmp de activitate omogen, orientările strategice sunt vizibile pentru analistul financiar. În cadrul unei întreprinderi diversificate, bilanțul este o sinteză a unor elemente angajate în activități eterogene, cu caracteristici tehnico-economice proprii. De aceea, prin analiza financiară pot fi desprinse numai anumite caracteristici ale ansamblului, anumite aspecte generale privind nevoile de finanțare, capacitatea de autofinanțare, situația trezoreriei etc.

Factorii conjuncturali acționează preponderent asupra structurii activelor circulante. Astfel, o reducere temporară a activității generată de factori conjuncturali sau sezonieri se va reflecta într-o creștere a stocurilor. Evoluția favorabilă a costului de aprovizionare pe piață poate, de asemenea să conducă la un suprastocaj tranzitoriu. O diminuare a ratei dobânzii pe piața creditelor poate genera creșterea ponderii datoriilor financiare în cadrul pasivelor.

În strutura financiară a unei întreprinderi se regăsește, de asemenea, efectul unor reglementări juridice. De exemplu, legislația în domeniul amortizării și provizioanelor se regăsește în raportul deintre activele brute și nete și în ponderea amortizărilor și provizioanelor în bilanț. Condițiile juridice ale leasingului se regăsesc în raportul dintre activele corporale proprii și cele evidențiate extrabilanțier etc.

4.2. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ FINANCIAR-PATRIMONIALĂ

Metoda ratelor constituie un instrument operațional și eficient al analizei financiare. Ratele de structură financiară se stabilesc ca raport între un post (sau o grupă de posturi) din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferite componentede activ, respectiv de pasiv. În ciuda simplității sale tehnice, această metodă furnizează indicații edificatoare privind situația financiară a întreprinderii, mai ales în cazul analizelor comparative în timp și spațiu.

4.2.1. ANALIZA STRUCTURII PATRIMONIALE (STRUCTURA ACTIVULUI)

Analiza structurii activului urmărește să reflecte modul de construire a patrimoniului concret-real, modul de grupare pe termene a utilizărilor de resurse financiare și gradul de lichiditate a acestor elemente. Ratele de structură ale activului relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a capitalului și capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

În dinamică, posturile bilanțiere care cresc într-un ritm superior creșterii activului total vor crește ca pondere în totalul activului, cele care cresc în aceeași proporție își mențin ponderea în total activ, iar posturile care se modifică într-o proporție mai mică decât activul total vor scădea ca pondere.

Analiza structurii activelor permanente

Rata activelor imobilizate (Rai) reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent, reflectând și gradul de investire a capitalului în firmă. De asemenea reflectă gradul de imobilizare a activului și se apreciază în funcție de specificul activității. Pentru o firmă industrială se consideră sănătoasă când oscilează în jurul valorii de 60%.

Dacă în dinamică rata activelor imobilizate prezintă o tendință de creștere, atunci ponderea imobilizarilor in total active crește față de perioada de bază, ca efect al modificării într-o proporție mai mare a valorii imobilizărilor fixe în raport cu valoarea activului, situație favorabilă dacă este dată de modificarea cifrei de afaceri intr-o proporție mai mare decât cea a valorii imobilizărilor, reflectând o accelerare a vitezei de rotație.

Dacă în dinamică rata activelor imobilizate prezintă o tendință de reducere, atunci ponderea imobilizărilor scade față de perioada de bază, situație favorabilă doar dacă este dată de modificarea cifrei de afaceri într-o proporție mai mică decât cea a valorii imobilizărilor, însemnând o accelerare a vitezei de rotație.

Tabelul 4.1.

Fig.4.2. Evoluția gradului de imobilizare a activului

Valoarea gradului de imobilizare a activului poate fi considerată normală pe parcursul întregii perioade analizate, aceasta situându-se în preajma valorii de 60% din totalul activului – nivel considerat normal pentru o întreprindere industrială. Situația se consideră ca fiind pozitivă deoarece este asociată unei creșteri a vitezei de rotație a activelor imobilizate prin cifra de afaceri. Reducerea generalizată pe parcursul perioadei analizate a gradului de imobilizare a activului se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a activelor circulante față de creșterea imobilizărilor nete, ceea ce are un efect pozitiv asupra lichidității firmei, dat fiind faptul că nu asistăm la un proces de dezinvestire.

Analiza ratei imobilizărilor necorporale

Rata imobilizarilor necorporale (Rin) arată ponderea valorii activelor intangibile în total imobilizări.

Tabelul 4.2.

Fig.4.3. Evoluția ratei imobilizărilor necorporale

Pe parcursul întregii perioade analizate valoarea ratei imobilizărilor necorporale este nesemnificativă, manifestând o tendință oscilatorie, însă într-un interval redus. În ultimul an de analiză această rată manifestă o tendință lentă de creștere datorită creșterii într-un ritm mai rapid a valorii imobilizărilor necorporale față de totalul imobilizărilor.

Analiza ratei imobilizărilor corporale

Rata imobilizarilor corporale (Ric) arată ponderea valorii activelor corporale în total imobilizări sau greutatea specifică a activelor imobilizate corporale și depinde de specificul activitații desfășurate. Indicatorul mai reflectă și ponderea investițiilor materiale în total investiții; de asemenea, indică și flexibilitatea firmei la schimbările cerințelor pieței și ale tehnologiilor.

Mărimea acestui indicator depinde de natura activității, fiind mult mai ridicat în cazul ramurilor din industria grea față de ramurile care solicită o mai slabă dotare tehnică. La firmele din același sector de activitate, rata depinde de opțiunile strategice, de politica de dezvoltare, de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea. O valoare mare a acestei rate reflectă o conversie mai dificilă a activelor în disponibilități.

Tabelul 4.3.

Fig.4.4. Evoluția greutății specifice a imobilizărilor corporale

Valoarea ratei imobilizărilor corporale este foarte mare (peste 90%) pe parcursul întregii perioade analizate, însă se reduce permanent. Situația poate fi considerată favorabilă deoarece nu este consecința unui proces de dezinvestire, ci a procesului de creștere a vitezei de rotație prin cifra de afaceri, ceea ce echivalează cu o eficiență sporită a utilizării lor. Se asigură astfel și creșterea indirectă a flexibilității firmei la schimbările mediului extern.

Structura imobilizarilor corporale arată compoziția pe elemente a investițiilor materiale reflectata de:

rata terenurilor;

rata mijloacelor fixe care, în cazul firmelor industriale, ar trebui în mod normal să dețină cel puțin 75% din total și să manifeste o tendință de creștere, reflectând investițiile legate direct de activitatea de exploatare;

rata imobilizărilor corporale în curs, care ar trebui să tindă spre minim, reflectând investiții corporale nefinalizate.

Tabelul 4.4.

Fig.4.5. Strucura imobilizărilor corporale

Rata mijloacelor fixe manifestă o tendință de creștere, ajungând în ultimul an să dețină 97% din totalul imobilizărilor corporale, adică cu 20% mai mult decât în anul anterior, de altfel singururl an din cei analizați în care rata mijloacelor fixe coboară sub 90%. Situația poate fi interpretată ca fiind pozitivă deoarece reflectă creșterea investițiilor în mijloace productive. Rata terenurilor este în scădere pe tot parcursul perioadei analizate, cedând an de an loc mijloacelor fixe. Imobilizările în curs sunt nule pe tot parcursul perioadei analizate, cu excepția anului 1999 când pondrea imobilizărilor în curs în total imobilizări corporale este de 18%, reflectând existența în anul respectiv al unor investiții încă în curs și nefinalizate, dar pe care firma a reușit să le reducă în anul următor prin încorporarea lor în mijloacele fixe.

Analiza ratei imobilizărilor financiare

Rata imobilizărilor financiare (Rif) arată ponderea valorii activelor financiare permanente în total imobilizări; reflectă politica de investitii financiare a firmei și exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte unități.

Nivelul indicatorului este strâns legat de mărimea firmei și politica sa financiară (având valori foarte ridicate în cazul holdingurilor).

Tabelul 4.5.

Valoarea ratei imobilizărilor financiare în ultimul an de analiză este foarte redusă (sub 5%). Tendința este de creștere lentă pe parcursul perioadei analizate, rata înregistrând totuși valori nesemnificative, fapt ce reflectă practic inexistența unor releții sau legături financiare ale firmei analizate cu alte unități. Conducerea firmei nu promovează deci o politică de investiții financiare.

Analiza structurii activelor circulante

Rata activelor circulante (Rac) arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total patrimoniu. Măsoară indirect și gradul de lichiditate a patrimoniului. Depinde mult de specificul activității, însă cel puțin 40%, pentru o firmă industrială, se consideră o valoare sănătoasă.

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de creștere, atunci ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporție mai mare decât cea a activului total, situație favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporție superioară, pentru a asigura realizarea unei viteze de rotație superioară perioadei de bază.

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de reducere, atunci ponderea activelor circulante scade ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporție mai mică decât cea a activului total, situație favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporție superioară, pentru a asigura realizarea unei viteze de rotație superioară perioadei de bază.

Tabelul 4.6.

În ultimul an valoarea indicatorului poate fi considerată normală deși a crescut cu 10% față de anul anterior, sporind ponderea utilizărilor ciclice în total utilizări, fapt ce a avut drept consecință creșterea gradului de lichiditate a activului total. Această situație nu poate fi însă interpretată ca fiind pozitivă deoarece este corelată cu o reducere a vitezei de rotație a activelor circulante prin cifra de afaceri (în 2000 indicele de creștere a cifrei de afaceri este inferior indicelui de creștere a activului circulant), ceea ce echivalează cu o reducere a eficienței activității.

Fig.4.6. Evoluția gradului de lichiditate a activului

Analiza ratei stocurilor

Rata stocurilor (Rst) reflectă ponderea activelor cel mai puțin lichide în total active circulante.

Această rată depinde de sectorul de activitate, de durata ciclului de exploatare (fiind mai ridicată la întreprinderile cu durata ciclului de exploatare lung ) și de factorii conjuncturali ai pieței.

Situația se poate considera normală când stocurile nu depășesc 50% din total active circulante.

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de creștere, atunci ponderea stocurilor crește ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mare decât cea a activelor circulante, situație favorabilă când este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporție superioară, pentru a asigura realizarea unei viteze de rotație superioară perioadei de bază.

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de reducere, atunci ponderea stocurilor scade ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mică decât cea a activelor circulante, situație favorabilă când este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporție superioară, cu același efect de accelerare a vitezei de rotație față de perioada de bază.

Tabelul 4.7.

Fig.4.7. Evoluția ponderii stocurilor în active circulante

Se poate observa de la început că pe parcursul întregii perioade analizate valoarea ratei stocurilor se află deasupra valorii maxim admisibilă, ponderea stocurilor în total active circulante fiind prea mare. În ultimul an valoarea indicatorului a scăzut cu 5% față de perioada precedentă (confirmă creșterea mai lentă ca ritm a stocurilor față de activele circulante), depășind totuși maximul admisibil de 50%. Evoluția ratei este corelată cu o reducere a vitezei de rotație atât a stocurilor, cât și a activelor circulante totale prin cifra de afaceri (în ultimii doi ani analizați indicele de creștere a cifrei de afaceri este devansat atât de indicele de creștere a activului circulant, cât și indicele de creștere a stocurilor). Această reducere a vitezei de rotație a stocurilor prelungește durata medie de transformare a lor în lichidități, având drept consecință reducerea gradului general de lichiditate a activelor circulante.

Pe îarcursul întregii perioade analizate valorile înregistrate de acest indicator depășesc limitele normale, dar, luând în considerare ți specificul activității și durata procesului tehnologic, situația ar putea fi considerată acceptabilă, însă numai cu condiția ca ritmul de creștere a cifrei de afaceri să depășească ritmul de creștere a stocurilor, ceea ce nu se întâmplă în cazul firmei analizate. Prin urmare, în cazul studiat, situația acestei rate nu poate fi considerată ca fiind favorabilă.

Structura stocurilor arată componența pe elemente ale ciclului de exploatare:

rata stocurilor de materii prime și materiale, legată strâns de procesul de aprovizionare;

rata stocurilor de producție neterminată, legată strâns de procesul de fabricație;

rata stocurilor de produse finite, legată strâns de procesul de desfacere;

rata stocurilor de mărfuri, legată strâns de procesul de comercializare.

Nivelul și dinamica indicatorilor se apreciază în funcție de:

specificul activitații firmei și al fiecărui proces în parte;

viteza de rotație a lor prin elementele corespondente din cifra de afaceri.

În anumite condiții pot să ofere informații despre eficiența fiecarui ciclu al activității de exploatare.

Tabelul 4.8.

Cu excepția anului 1997, ponderea cea mai mare în structura stocurilor este deținutăde produsele finite, care în dinamică oscilează în jurul valorii de 50%, în ultimul an analizat ponderea acestora reducându-se cu 3% față de anul anterior. Această evoluție se explică prin caracterul sezonier al cererii și printr-o reducere a eficienței procesului de desfacere. A doua poziție în ceea ce privește poderea în stocurile totale este ocupată de către stocurile de materiale. Pe parcursul perioadei analizate acestea înregistrează o evoluție descrescătoare, pe seama eficientizării procesului de aprovizionare. Stocurile de producție neterminată au o evoluție oscilantă înregistrând valori cuprinse în intervalul 14-28%. In ultimul an ponderea producției neterminate crește de la 17 la 23%, depășind cu un procent ponderea stocurilor de materiale. Stocurile de mărfuri, stocurile de ambalaje și stocurile aflate la terți au valori nesemnificative pe parcursul întregii perioade analizate.

Fig.4.8. Evoluția structurii stocurilor

Analiza ratei creanțelor

Rata creanțelor (Rcr) arată ponderea creanțelor pe care le are firma în total active circulante. Gradul lor de lichiditate este mai mare decât al stocurilor.

Rata creanțelor este influențată de domeniul de activitate, de natura relațiilor comerciale, precum și de termenele de plată practicate (este foarte scăzută în cazul firmelor aflate în contract direct cu o clientelă numeroasă ce achită cumpărările în numerar – comerțul cu amănuntul, prestările de servicii către populație – și înregistrează valori mai ridicate în cazul relațiilor interîntreprinderi.)

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de creștere, atunci ponderea creanțelor crește ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mare decât cea a activelor circulante, situație favorabilă când este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporție superioară, pentru a asigura realizarea unei viteze de rotație superioară perioadei de bază.

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de scădere, atunci ponderea creanțelor scade ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mică decât cea a activelor circulante, situație favorabilă când este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporție superioară, pentru a asigura realizarea unei viteze de rotație superioară perioadei de bază.

Tabelul 4.9.

În ultimul an analizat ponderea creanțelor în total active circulante era de 28,85%, mai mică cu aproape 5% față de anul precedent, fapt datorat creșterii mai rapide, ca ritm, a disponibilităților, ceea ce înseamnă creșterea gradului general de lichiditate a activelor circulante. Cu toate acestea situația nu poate fi considerată ca fiind favorabilă deoarece, după cum se poate observa, ritmul de creștere a cifrei de afaceri rămâne inferior ritmului de creștere a creanțelor, reducându-se prin urmare viteza de rotație față de perioada precedentă.

Fig.4.9. Evoluția ponderii creanțelor în active circulante

Analiza ratei disponibilităților

Rata disponibilităților (Rdb) arată ponderea activelor celor mai lichide în total active circulante, adică gradul de lichidiate imediată a activelor curente. Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților în patrimoniul întreprinderii.

O valoare ridicată a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă în termini de echilibru financiar, dar poate fi și semnul deținerii unor resurse ineficient utilizate. De asemenea, nivelul disponibilităților poate fi foarte fluctuant într-un interval redus, putând, pe de o parte, să crească foarte mult, sau, pe de alt parte, să scadă ca urmare a unor plăți substanțiale.

În cadrul unei întreprinderi nivelul minim acceptat este de 5% în total active circulante, iar cel maxim de 25% în total active circulante. Nivelul optim este de 10% din total activ.

Tabelul 4.10.

Ponderea lichidităților crește foarte mult în ultimul an analizat față de anul anterior (de aproape patru ori), ajungând să dețină aproape 13% din total active circulante, adică sporind considerabil lichiditatea activelor circulante și în general a întregului patrimoniu. Observăm că această valoare a ratei disponibilităților, înregistrată în ultimul an analizat, se află foarte aproape de valoarea considerată ca fiind optimă. Această situație este favorabilă pentru firmă și se explică prin relațiile financiare ale întreprinderii cu clienții și furnizorii și prin specificul activității.

Fig.4.10. Evoluția lichidității activelor circulante

Structura disponibilităților arată componența pe elementele cele mai lichide:

rata disponibilităților din bănci și casă trebuie să dețină o pondere de aproximativ 50% pentru a avea un nivel asiguratoriu;

rata plasamentelor, legată de politica de investitii financiarepe termen scurt;

rata altor valori lichide, care ar trebui să dețină o pondere redusă și în sc

Tabelul 4.11.

Ponderea majoritară o au disponibilitățile bănești din casierie și conturi bancare ceea ce reflectă o situație normală având în vedere minimul recomandat de 50% (cu excepția anului 1999 când ponderea disponibilităților din casierie și conturi bancare a fost sub 50%, ponderea majoritară în total disponibilițăți fiind deținută de către alte valori lichide). Pe parcursul întregii perioade analizate valoarea titlurilor de plasament este nulă, ceea ce înseamnă că firma nu este deloc interesată de investițiile financiare pe termen scurt.

CONCLUZIE:

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate al elementelor patrimoniale concrete, se poate concluziona că firma analizată se află într-o situație destul de bună, caracterizată printr-un nivel relativ normal de lichiditate și de asemenea un nivel relativ normal de alocare pe termene a resurselor financiare, manifestându-se o tendință generală de îmbunătățire a situației.

4.2.2. ANALIZA STRUCTURII FINANCIARE (ANALIZA PASIVULUI)

Analiza structurii pasivului urmărește aprecierea principalelor strategii și politici financiare ale firmei, privind modul de formare a resurselor financiare pe categorii de surse (proprii, împrumutate și atrase) și pe termene de exigibilitate (scurt, mediu și lung).

Ratele de structură ale pasivului reflectă trei principale aspecte legate de finanțarea întreprinderii:

stabilitatea financiară

autonomia financiară

gradul de îndatorare

Structura resurselor pe termene de exigibilitate

Analiza stabilității financiare

Rata stabilității financiare (Rsf) reflectă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent (stabil) față de total resurse. Preponderența capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent al finanțării activității, conferind un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare.

Valoarea minimă care oferă o stabilitate acceptabilă pentru o firmă industrială este de 50%, deși pentru acest tip de agent economic se consideră normală dacă oscilează în jurul valorii de 66%. În dinamică valoarea indicatorului trebuie în general să prezinte o tendință de creștere.

Dacă rata în dinamică prezintă o tendință de reducere atunci scade ponderea capitalului permanent în totalul resurselor de finanțare, deci are loc reducerea surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Este o situație favorabilă dacă se datorează în exclusivitate reducerii datoriilor pe termen mediu și lung, fără însă ca rata să scadă sub valoarea minim acceptabilă.

Dacă rata în dinamică prezintă o tendință de creștere atunci crește ponderea capitalului permanent în totalul surselor de finanțare, deci are loc creșterea surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Este o situație favorabilă dacă majorarea capitalului permanent în raport cu totalul surselor de finanțare se datorează modificării capitalului propriu într-un ritm superior datoriilor pe termen mediu și lung.

Tabelul 4.12.

Pe parcursul întregii perioade analizate firma dispunea de un grad de stabilitate financiară apropiat nivelului minim acceptabil de 50%. Astef că, dacă în 1997 rata stabilității financiare a firmei (51,09%) se afla foarte aproape de limita minim acceptabilă, aceasta crește în anul următor, situându-se cu 12,5 procente peste limita minim acceptabilă (în 1998 rata stabilității financiare era de 62,52%). Apoi scade din nou în anul următor, dar rămâne în continuare peste limita minim acceptabilă, chiar dacă nu o depășește cu mult (în 1999 rata stabilității financiare era de 51,23%) . În ultimul an de analiză nivelul indicatorului înregistrează o creștere cu două procente față de anul anterior, astfel că, în 2000 nivelul indicatorului era de 53,50% ceea ce înseamnă că firma analizată își finanța 53.50% din ctivitate din surse cu character permanent în anul 2000. Creșterea valorii indicatorului reflectă creșterea ponderii resurselor cu character permanent în finanțarea activității firmei.

În concluzie, pondrea în medie de 50% a capitalului permanent în sursele financiare ale firmei analizate relevă faptul că firma analizată utilizează pentru finanțarea activității surse permanente și surse curente aproximativ în egală măsură, beneficiind astfel de un grad minim de siguranță prin stabilitate în finanțare.

Fig.4.11. Evoluția stabilității financiare

Analiza gradului de finanțare curent

Gradul de finanțare curentă (Gfc), adică rata resurselor curente, reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea resurselor totale și la finanțarea activității, fiind de fapt o rată complementară ratei stabilității financiare.

Valoarea maxim admisibilă a indicatorului pentru o firmă industrială nu poate depăși 50% din total pasiv deoarece ar compromite stabilitatea financiară și gradul de îndatorare, valoarea normală pentru o astfel de firmă oscilând în jurul valorii de 33%.

Dacă rata în dinamică prezintă o tendință de creștere atunci crește ponderea surselor curente în totalul surselor de finanțare, deci are loc reducerea surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Este o situație favorabilă dacă se realizează prin relaxarea termenelor de plată a datoriilor din exploatare, fără însă a se apropia prea mult de valoarea maxim admisibilă.

Dacă rata în dinamică prezintă o tendință de reducere atunci scade ponderea surselor curente în totalul surselor de finanțare, deci are loc creșterea surselor stabile în raport cu sursele ciclice. Este o situație favorabilă dacă se datorează în exclusivitate reducerii creditelor bancare pe termen scurt.

Tabelul 4.13.

Fig.4.12. Evoluția gradului de finanțare curent

Fiind de fapt o rată complementară ratei stabilității financiare, înseamnă că pe parcursul întregii perioade analizate, gradul de finanțare a activității din resurse curente a fost situat cu câteve procente sub nivelul de 50%. În ultimul an de analiză firma își finanța activitatea într-o proporție de 46,50% din surse ciclice. Tendința de scădere a indicatorului în ultimul an analizat reflectă scăderea gradului de exigibilitate a pasivului, ponderea resurselor curente în totalul surselor de finanțare ale firmei scăzând cu două procente față de anul anterior.

Structura finanțării curente arată compoziția resurselor curente în funcție de:

natura obligațiilor :

datorii din exploatare, care în mod normal ar trebui să dețină o pondere majoritară;

datorii financiare pe termen scurt, care reflectă cuantumul dezechilibrului financiar pe termen scurt;

alte datorii în afara exploatării, nonfinanciare;

scadența datoriilor curente:

mai mici de 30 zile;

între 30 si 60 de zile;

între 60 si 90 zile;

peste 90 zile.

Ca principiu, este bine ca datoriile de exploatare să dețină o pondere majoritară și în creștere, dar numai atunci când acestea sunt efectul relaxării plăților aferente obligațiilor din exploatare și al reducerii creditelor de trezorerie.

Tabelul 4.14.

Fig.4.13. Evoluția structurii finanțării curente

Structura finanțării curente diferă de la un an la altul. Astfel că, în anul 1997 ponderea cea mai mare în totalul datoriilor curente era deținea categoria “alte datorii pe termen scurt” (42,96%), fiind urmată de ponderea datoriilor din exploatare cu un nivel al indicatorului de 35,96%, iar ponderea cea mai mică era deținută de datoriile financiare pe termen scurt (sub 1 an), care reprezentau 21,08% din totalul datoriilor pe termen scurt pe care le avea firma analizată. În anul următor (1998) situația nu se schimbă prea mult. Pe primul loc rămân alte datorii pe termen scurt, ponderea lor scăzând cu un procent și jumătate față de anul anterior. Pe de altă parte scade ponderea datoriilor din exploatare (de la 35,96% la 30,78%) și pe seama acestei scăderi crește ponderea datoriilor financiare pe termen scurt, de la 21,08% la 28,06% (cresc creditele bancare pe termen scurt contractate de firmă pentru finanțarea activității). În anul 1999 firma analizată nu a mai contractat nici un credit bancar pe termen scurt, astfel că ponderea datoriilor financiare pe termen scurt a fost nulă. În schib a crescut foarte mult ponderea datoriilor din exploatare, rata datoriilor din exploatare atigând în acel an valoarea de 70,13%, diferența de până la 100% (29,87%) fiind deținută de categoria altor datorii pe termen scurt. În ultimul an analizat scade din nou pondera datoriilor din exploatare, în timp ce ponderea altor datorii pe termen scurt crește, structura datoriilor pe termen scurt echilibrându-se astfel (fiacare din aceste două categorii de datorii curente dețin în jur de 50% din totalul datoriilor pe termen scurt ale firmei analizate).

Analiza structurii finanțării

Structura finanțării pe termene (Isft) reflectă raportul dintre sursele curente și cele permanente.

Acest indicator se compară cu caracterul nevoilor de finanțat care rezultă în funcție de specificul activității. Interpretarea trebuie să țină cont și de stabilitatea financiară , respectiv gradul de finanțare curentă.

Tabelul 4.15.

Fig.4.14. Evoluția structurii finanțării

Datorită faptului că firma analizată desfășoară o activitate industrială cu durata procesului de fabricație nu foarte ridicată, valoarea indicatorului corespunde în mare măsură, firma utilizând aproape în proporții egale resurse permanente și resurse curente în vederea finanțării activității. Totuși, pe parcursul întregii perioade analizate, firma utilizează în procesul de finanțare sensibil mai multe resurse permanente.

Structura resurselor pe surse de proveniență

Analiza autonomiei financiare

Rata autonomiei financiare globale (Rafg) arată cât din patrimoniul întreprinderii este finanțat pe baza resurselor proprii.

Valoarea minim admisibilă este de 33% deși se consideră că sursele proprii ar trebui să contribuie la finanțare într-o proporție de cel puțin 50%. Între aceste valori firma se poate împrumuta, însă trebuie obligatoriu să benefecieze de efectul de levier al îndatorării. În cazul în care capitalul propriu reprezintă cel puțin 66% din totalul resurselor, rezultă că firma are o autonomie financiară ridicată, prezentând garanții aproape certe pentru a beneficia de credite pe termen mediu sau lung. Sub valoarea minim admisibilă firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate.

Dacă rata în dinamică prezintă o tendință de creștere atunci are loc și o creștere a autonomiei financiare globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai mare decât totalul resurselor. Este de recomandat ca această creștere să se datoreze sporirii într-un ritm mai rapid a rezultatului net al exercitiului, față de celelalte elemente de capitaluri proprii.

Dacă rata în dinamică prezintă o tendință de reducere atunci are loc și o reducere a autonomiei financiare globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai lent decât totalul resurselor. Este o situație normală când se datorează sporirii într-un ritm mai rapid a datoriilor din exploatare (cu condiția ca acest lucru să fie urmarea unei relaxări a termenelor de plată) și a creditelor bancare pe termen mediu sau lung (cu condiția ca firma să beneficieze de efectul de levier).

Tabelul 4.16.

În ultimul an analizat firma își finanța activitățile doar într-o proporție de 24,87% din surse proprii, adică cu aproximativ 12% mai puțin decât în anul anterior. Acest fapt s-a datorat creșterii mai rapide, ca ritm, a resurselor împrumutate și atrase față de resursele proprii. Nivelul indicatorului înregistrat în ultimul de analiză este extrem de redus, acesta situându-se cu mult sub nivelul minim de 33%. În această situație se poate afirma că firma analizată dispune de o autonomie globală foarte redusă, finațându-și activitățile în proporție de 75% din surse împrumutate și surse atrase, în timp ce sursele proprii de finanțare reușesc să acopere doar o mică parte din nevoile de finanțare existente. Nici în anii precedenți firma nu a înregistrat un nivel mult mai bun al acestei rate, acesta situându-se totuși cu câteva procente deasupra nivelului considerat teoretic ca fiind minim acceptabil, dar în acelați timp cu mult (în jur de 15%) sub nivelul minim acceptabil în practică, care este de 50%. Doar în 1997 gradul de autonomie financiară globală al firmei s-a situat peste limita de 50%, ceea ce înseamnă că în 1997 firma reușea să-și finanțeze 51,09% din activități din surse proprii de finanțare, cealaltă jumîtate rămânând să fie finanțată din surse proprii și surse împrumutate. Prin urmare se poate observa o tendință generală de reducere a autonomiei financiare globale pe parcursul perioadei analizate, firma utilizând într-o tot mai mică proporție surse proprii pentru finanțarea activităților.

Fig.4.15. Evoluția autonomiei financiare globale

Indicele autonomiei financiare globale (Iafg) arată raportul de finanțare între resursele proprii și cele străine. Arată de asemenea masura în care datoriile totale pot fi acoperite din capitaluri proprii.

Valoarea minim admisibilă este de 50% deși se consideră că sursele proprii ar trebui să poată acoperii datoriile totale cel puțin într-o proporție de 100%.

Tabelul 4.17.

Se poate observa că doar în primul an analizat firma era capabilă să-și acopere integral datoriile totale pe seama capitalurilor proprii, indicele autonomiei financiare globale fiind de 104,46%, capitalurile proprii fiind cu aproape 5% mai mari decât datoriile totale ale firmei. Un an mai târziu, adică în anul 1998, indicele autonomiei globale scade foarte mult ajungând brusc la nivelul de 52,59%, nivel aflat în preajma valori considerate minim acceptabile pentru acest indicato, cu toate că se consideră că sursele proprii ar trebui să poată acoperii datoriile totale cel puțin într-o proporție de 100%. Această cădere bruscă a nivelului indicatorului s-a datorat în totalitate creșterii accentuate a datoriilor totale, cu efect negativ datorită:

creșterii îndatorării pe termen mediu și lung (în anul 1997 firma nu înregistra datorii pe termen mediu și lung, în timp ce în 1998 valoarea datoriilor pe termen mediu și lung ara de 3664188 mii lei)

creșterii datoriilor pe termen scurt

În anul următor (1999) indicele autonomiei financiare globale cunoaște o creștere nesemnificativă (de la 52,59% la 57,70%), pentru ca în 2000 să scadă din nou considerabil până la valoarea modestă de 33,10% pe care dacă o comparăm cu cea de 100%, care în practică este considerată ca fiind acceptabilă, vom ajunge la concluzia că, în ultimul an analizat, raportul de finanțare între resursele proprii și cele străine este dezastruos pentru firmă, datoriile totale putând fi acoperite din capitalurile proprii doar în proporție de 33%.

Nivelul scăzut și tendința generală de scădere în timp a acestui indicator vine să confirme încă o dată faptul că firma analizată beneficiază de o autonomie financiară globală foarte scăzută, finanțându-și activitățile în cea mai mare parte pe seama resurselor financiare străine.

Autonomia financiară la termen (Raft) reflectă proporția în care capitalurile proprii participă la formarea capitalirilor permanente.

Valoarea minima admisibilă a indicatorului este de 50%. Sub această limită firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate.

Evoluția sa este rezultanta raportului dintre ritmul de creștere a capitalului propriu (tendință crescătoare în condițiile realizării unei activități profitabile) și cel al datoriilor pe termen mediu și lung (tendință fluctuantă în funcție de modul de contractare a creditelor, de modul de utilizare și de eșalonare a restituirii lor). Ca principiu general, în dinamică rata trebuie să prezinte o tendință permanentă de creștere, situație favorabilă firmei când se datorează creșterii capitalului propriu și reducerii datoriilor pe termen mediu și lung. Reducerea ratei este normală în perioadele de gestiune când se contractează împrumuturi pe termen mediu și lung, cu condiția ca firma să beneficieze de efectul de levier.

Tabelul 4.18.

În 1997, datorită faptului că nu existau datorii pe termen mediu și lung, capitalul propriu și capitalul permanent erau egale. Prin urmare valoarea autonomiei financiare la termen era de 100%, adică capitalurile proprii participau în proporție de 100% la formarea capiatlurilor permanente. În anul următor, datorită creșterii accentuate datoriilor pe termen mediu și lung pe de o parte, și a menținerii capitalului propriu , pe de altă parte, a avut loc o creștere mare a capitalurilor permanente comparativ cu cele proprii, fapt ce a condus la o diminuare considerabilă a autonomiei financiare la termen, care în acest an avea valoarea de 55,12%. Observăm că se menține totuși peste valoarea minim acceptabilă. În anul 1999 are loc o creștere a nivelului autonomiei financiare la termen până la nivelul de 71,42%. Acest lucru înseamnă că 71,42% din resursele financiare cu utilizare ăndelungată sunt resurse proprii, cu 16,30% mai mult față de anul anterior. În ultimul an analizat autonomia financiară la termen scade cu aproape 25%, coborând sub nivelul de 50%, nivel considerat ca fiind minim aceptabil. Deci în anul 2000 numai 46,49% din resursele financiare cu utilizare îndelungată sunt resurse proprii.

Din acest punct de vedere firma se afla într-o situație destul de bună cu puțini ani în urmă, însă în ultimul an analizat situația se înrăutățește datorită faptului că nivelul datoriilor pe termen mediu și lung crește foarte mult, radicând astfel nivelul capitalului permanent.

Fig.4.16. Evoluția autonomiei financiare la termen

Indicele autonomiei financiare la termen (Iaft) reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung pot fi acoperite pe seama capitalurilor proprii.

Vloarea minim admisibilă a indicatorului este de 100%.

Tabelul 4.19.

Analiza îndatorării

Rata îndatorării globale (Rîg) măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei. Arată în ce masură sursele împrumutate și atrase participă la finanțarea activității.

Valoarea maxim admisibilă a acestui indicator poate fi de 66% deși se consideră că o valoare de 50% este mai sigură. Îndepărtarea de valoarea de siguranță semnifică o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

În dinamică indicatorul ar trebui să se reducă permanent pe seama modificării datoriilor într-un ritm mai lent decât modificarea pasivului, cea mai favorabila situație fiind datorată rambursărilor de datorii pe termen mediu și lung, respectiv reducerii creditelor de trezorerie, cedând locul capitalurilor proprii.

Creșterea indicatorului reflectă o situație normală numai când se contractează credite bancare pe termen mediu și lung (cu condiția ca firma să beneficieze de efectul de levier) și cresc datoriile din exploatare (ca urmare a relaxării termenelor de plată).

Tabelul 4.20.

Fig.4.17. Evoluția îndatorării globale

Din acest punct de vedere, aparent, firma se află într-o situație destul de dlicată având în vedere faptul că în ultimul an analizat firma utiliza resurse împrumutate și atrase într-o proporție de 75,13% din total, cu aproape 12% mai mult decât în anul precedent. În plus tendința generală, în ceea ce privește evoluția îndatorării globale, a fost de creștere, pe parcursul întregii perioade analizate. De fapt, această situație este normală și benefică chiar pentru întreprindere, având în vedere că, în ultimii doi ani analizați, firma a beneficiat de efectul de levier al îndatorării.(vezi tab.5.1., tab. 5.2. și tab. 5.3.). Prin urmare, creștere îndatorării întreprinderii a condos, în condițiile beneficierii de efectul de levier financiar al îndatorării, la creșterea rentabilității financiare a întreprinderii.

Creșterea îndatorării s-a datorat creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale față de capitalurile proprii. Cu toate acestea, numai în ultimul an analizat nivelul indicatorului s-a situat peste valoarea considerată maxim admisibilă, de 66%.

Indicele îndatorării globale (Iîg) măsoară raportul capitalurilor împrumutate și atrase față de capitalul propriu.

Valoarea maxim admisibilă este de 200%.

Tabelul 4.21.

Și din acest punct de vedere, prima impresie ar fi că firma se află într-o situație extrem de nefavorabilă, în ultimul an de analiză, aceasta aflându-se în pericol de insolvabilitate sau altfel spus, în situația incapacității de a-și onora obligațiile pe termen mediu și lung și de a asigura sursele bănești capabile să susțină continuitatea activității pe termen lung. Aceasta situație este reflectată de nivelul de 302,09% înregistrat de indicele îndatorării globale, care reflectă faptul că datoriile totale ale firmei în anul 2000 sunt de peste 3 ori mai mari decât capitalurile proprii, în condițiile în care nivelul maxim admisibil al acestui indicator este de 200%.

Pe parcursul întregii perioade analizate s-a înregistrat o tendință de creștere a indicatorului (cu excepția anului 1999 când valoarea indicatorului scade cu aproape 17% față de anul precedent, de la 190,16% la 173,32%, datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a capitalurilor proprii față de datoriile totale). Astfel, în 1998, indicele îndatorării globale crește de la 95,73% la 190,16%, adică 94,43% față de anul anterior, acest fapt datorându-se dublării datoriilor totale.

Analizând însă situația firmei din punctul de vedere al rentabilității economice și financiare am ajuns la concluzia că aceasta beneficiază, în ultimii doi ani analizați, de efectul de levier al îndatorării (efectul de pîrghie financiară). Prin urmare, în această situație, pe măsură ce crește îndatorarea întreprinderii va crește și rentabilitatea financiară a acesteia.( vezi tab.5.1., tab. 5.2. și tab. 5.3.).

În concluzie, creșterea indicelui îndatorării normale a avut un efect pozitiv asupra situației financiare a întreprinderii.

Rata îndatorării la termen (Rît) reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung participă la formarea resurselor permanente.

Valoarea maxim admisă este de 50%. Peste acest nivel firma se află în pericol de insolvabilitate. Posibilitățile de îndatorare sunt cu atât mai mari cu cât această rată este mai scăzută.

Tabelul 4.22.

De-a lungul perioadei analizate se poate observa o evoluție oscilantă a îndatorării la termen. Astfel, în 1997, datorită faptului că datoriile pe termen mediu și lung erau nule și rata îndatorării la termen a fost tot nulă. În anul următor, în 1998, nivelul datoriilor pe termen mediu și lung a crescut de la 0 la 3664188 mii lei, iar nivelul capitalului permanent a crescut de 1,84 de ori față de anul anterior; prin urmare rata îndatorării la termen a înregistrat un nivel de 44,88%, ceea ce înseamnă că, în anul respectiv, datoriile pe termen mediu și lung au participat în proporție de 44,88% la formarea resurselor permanente. După cum se poate observa în figura acest nivel al ratei îndatorării la termen se află sub nivelul maxim admisibil de 50%, putând fi astfel considerat acceptabil. În 1999 valoarea datoriilor pe termen mediu și lung a scăzut de la 3664188 mii lei la 2586465 mii lei, în timp ce nivelul capitalurilor permanente a înregistrat o creștere față de anul precedent; prin urmare rata indatorării la termen a scăzut considerabil, cu 16,3%, astfel că în 1999 datoriile pe termen mediu și lung participau la formarea capitalurilor permanente în proporție de 28,58%, fapt ce reflecta o situație favorabilă pentru firmă din acest punct de vedere, nivelul indicatorului aflându-se mult sub limita maxim admisibilă. Situația s-a înrăutățit aparent în ultimul an de analiză când s-a manifestat o tendință accentuată de creștere a îndatorării la termen, datorată modificării mult mai accentuate, ca ritm, a datoriilor pe termen mediu și lung (a căror valoare s-a triplat față de anul anterior), față de capitalurile proprii, a căror ritm de creștere a fost mult mai redus. Cu toate acestea, creșterea îndatorării reflectă o situație favorabilă pentru întreprindere, având în vedere faptul că în ultimul an analizat aceasta beneficia de efectul de levier al îndatorării.

Fig.4.18. Evoluția îndatorării la termen

Indicele îndatorării la termen (Iît) reflectă raportul în care se află datoriile pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii.

Valoarea maxim admisă este de 100%.

Tabelul 4.23.

Și evoluția indicelui îndatorării la termen a fost oscilantă pe parcursul perioadei analizate, după cum se poate observa în tabelul 22. După ce în primul an analizat valoarea indicatorului era nulă datorită inexistenței datoriilor pe termen mediu și lung, în 2000, ultimul an analizat, valoarea indicelui îndatorării la termen ajunge chiar să depășească valoarea maxim admisibilă, fapt ce ar putea indica o eveoluție nefavorabilă a situației financiare a firmei din acest punct de vedere, o creștere accentuată a îndatorării și în același timp, bineînțeles, o diminuare a autonomiei financiare a firmei. Însă datorită faptului că în ultimul an analizat firma beneficia de efectul de levier al îndatorării, această situație nu poate fi considerată ca fiind nefavorabilă, ci din contră ea conduce la creșterea rentabilității financiare a întreprinderii, având deci un effect pozitiv asupra eficienței financiare a firmei.(vezi tab. 5.3.).

În 1998 datoriile pe termen mediu și lung reprezentau 81,42% din valoarea capitalurilor proprii, indicele îndatorării la termen înregistrând o valoare ridicată, însă care nu depășea totuși valoarea maxim admisibilă. În anul următor, în 1999, valoarea indicatorului scade foarte mult (de la 81,42% la 40,03%), fapt ce s-a datorat scăderii nivelului datoriilor pe termen mediu și lung în timp ce capitalurile proprii au crescut destul de mult.

CONCLUZIE:

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare, putem spune că firma se află într-o situație normală, satisfăcătoare, caracterizată printr-un grad ridicat de îndatorare în condițiile beneficierii de efectul de levier al îndatorării, un grad destul de redus însă al autonomiei financiare și o siguranță fragilă.

5. ANALIZA RENTABILITĂȚII ÎNTREPRINDERII ȘI A EFECTULUI DE LEVIER

5.1. ANALIZA RENTABILITĂȚII ECONOMICE

Rentabilitatea economică măsoară remunerarea brută a capitalurilor investite (indiferent de sursa lor de proveniență). Practic, arată raportul dintre un efect și un efort depus pentru obținerea lui.

Rentabilitatea economică reprezintă remunerarea brută a capitalurilor investite, atât proprii cât și împrumutate și arată cât profit brut revine unei unități de capital investit.

unde:

Capitalul investit = Capitalul propriu + Împrumuturi pe termen lung + Împrumuturi pe termen scurt

Rentabilitatea economică trebuie să indeplinească următoarele condiții:

să fie la nivelul ratei minime de randament din economie (rate medie a dobânzii) și al riscului economic și financiar pe care și l-au asumat furnizorii de capital (acționarii și creditorii unității); dacă societatea are o rată de rentabilitate economică mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci firma poate beneficia de efectul de levier (de pârghie financiară) al îndatorării, în caz contrar îndatorarea devine consumatoare de capital propriu, având loc un „efect de măciucă”;

să asigure menținerea substanței economice a unității, păstrarea valorii sale, ceea ce este garantat dacă rata economică este mai mare decât rata inflației.

Tabelul 5.1.

Pe întreaga perioadă de analiză (excepție făcând anul 1999) nivelul ratei manifestă o tendință oscilatorie, reflectând însă o tendință generală de creștere, ceea ce denotă atât o sporire a capacității capitalurilor investite de a degaja profit din exploatare, cât și o mai bună remunerare a capitalurilor investite pe seama profitului din exploatare, depășind pe întreaga perioadă de analiză valoarea orientativă de 20%. Nivelul ratei a asigurat refacerea capitalurilor avansate.

Pe de altă parte, după cum se poate observa în tabelul 5.1., evoluția ratei rentabilității economice comparativ cu rata medie a dobânzii (care este rata minimă de randament din economie) a avut o tendință favorabilă din punctul de vedere al întreprinderii studiate. Astfel că, dacă în primii doi ani analizați rata rentabilității economice s-a aflat sub nivelul ratei medii a dobânzii, și prin urmare întreprinderea nu putea beneficia de efectul de levier (de pârghie financiară) al îndatorării, în ultimii doi ani de analiză situația s-a îmbunătățit mult din acest punct de vedere. Astfel, în 1999 și în 2000 nivelul ratei rentabiliății economice s-a aflat cu 8,2%, respectiv cu 18,7% peste nivelul ratei medii a dobânzii. Prin urmare, în acești ani firma a putut beneficia de efectul pozitiv de levierului financiar al îndatorării.

În primu an analizat (1997) rata rentabilității economice se afla cu aproximativ 10% sub nivelul ratei medii a dobânzii, caz în care o posibilă îndatorare a firmei putea devenii consumatoare de capital propriu, având loc un „efect de măciucă”. Însă acest lucru nu s-a întâplat deoarece în anul respectiv firma nu a apelat la credite bancare pe termen lung pentru finanțarea activițății, nivelul datoriilor pe termen mediu și lung fiind zero. Deci, această situație aparent nefavorabilă nu a avut repercursiuni negative asupra situației întreprinderii, având în vedere în plus și faptul că nivelul rentabilității economice era cu 27% deasupra nivelului minim de referință de 20%.

În al doilea an de analiză (1998) rata rentabilității economice a scăzut cu 16% față de anul anterior, nivelul acesteia fiind de 31%, nivel situat cu aproximativ 7% sub nivelului ratei medii a dobânzii. Prin urmare, nici în acest an întreprinderea nu putea beneficia de efctul pozitiv de levier financiar al îndatorării. Cu toate acestea firma a apelat la împrumuturi pe termen mediu și lung în vederea finanțării activității, gradul îndatorării crescând mult față de anul precedent. Totuși, ratele și indicii calculați în vederea analizării gradului de îndatorare a firmei s-au situat în anul respectiv sub nivelurile considerate maxim admisibile (vezi tab. 4.20., tab. 4.21., tab. 4.22., tab.4.23. ).

În 1999 nivelul ratei rentabilității economice a crescut foarte mult, această situație datorându-se faptului că rezultatul brut al exploatării a crescut mult mai rapid, ca ritm, comparativ cu capitalurile investite . În același timp rata medie a dobânzii a crescut destul de mult față de anul anterior, nivelul acesteia nedepășindu-l însă pe cel al rentabilității economice a firmei . Prin urmare, firma putea beneficia în acest an de efectul de levier (de pârghie financiară) al îndatorării. Cu toate acestea, la nivelul întreprinderii a avut loc o diminuare a nivelul datoriilor pe termen mediu și lung față de anul precedent. În aceste condiții, se poate observa o diminuare majoră a gradului de îndatorare al firmei în anul 1999 (vezi tab. 4.20., tab. 4.21., tab. 4.22., tab.4.23. ).

Nivelul indicatorului în ultimul an de analiză a cunoscut o ușoară scădere (rata rentabilității economice a scăzut cu 3% față de anul anterior) , acesta s-a situat cu 18,73% deasupra nivelului ratei medii a dobânzii, având în vedere faptul că rata medie a dobânzii a scăzut în 2000 la 32,27% comparativ cu 1999 când era de 45,4% . Prin urmare, beneficiind de efectul pozitiv al levierului financiar al îndatorării, firma apelează la noi împrumuturi pentru finanțarea activității, astfel că în anul 2000 îndatorarea întreprinderii crește foarte mult, astfel că valoarea indicilor și a ratelor calculate în vederea analizării gradului de îndatorare a firmei s-au situat în anul 2000 deasupra nivelurilor considerate maxim admisibile (vezi tab. 4.20., tab. 4.21., tab. 4.22., tab.4.23. ), punând firma într+o situație destul de delicată. Cu toate acestea situația firmei nu poate fi considerată ca fiind negativă, atâta timp cât aceasta beneficiază de efeltul pozitiv de levier financiar al îndatorării (de efectul de pârghie financiară).

În anul 2000 nivelul ratei rentabilității economice arată că la 100 de lei capitaluri investite au revenit 51 de lei de profit din exploatare, nivel ce asigură remunerarea capitalurilor investite (nivelul minim de referință este de 20%) și care este mai mare cu aproape 19% decât rata medie a dobânzii.

Fig. 5.1. Rata rentabilității economice

5.2. ANALIZA RENTABILITĂȚII FINANCIARE ȘI A EFECTULUI DE LEVIER

Rentabilitatea financiară măsoară, spre deosebire de cea economică, măsoară doar performanța capitalului propriu, respectiv capacitatea acestuia de a degaja profit. Practic, arată raportul dintre un efect și un efort depus pentru obținerea lui.

Rentabilitatea financiară reprezintă remunerarea netă a capitalurilor proprii, adică arată cât profit net revine capitalurilor proprii. Rata măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii, adică plasamentul financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor societății.

Rata rentabilității financiare trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii, pentru a face acțiunile ifrmei mai atractive și pentru a crește cursul lor bursier.Rentabilitatea financiară e influențată de modul de procurare a capitalului, fiind sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării societății.

Foarte important de menționat este faptul că renatbilitatea financiară este direct proporțională cu structura financiară a întreprinderii și cu diferența dintre rata rentabilității economice și rata medie a dobânzii.

Dacă rata rentabilității financiare este mai mare decât rata dobânzii atuci acțiunile întreprinderii sunt atractive pe piață și crește cursul bursier al acestora.

Cu toate că această rată este foarte utilizată ca instrument de analiză financiară, trebuie să se țină seama de inconvenientele metodologice ale determinării profitului net: regimul de calcul al amortizărilor și provizioanelor, cel al cheltuielilor deductibile din materia impozabilă etc.

Rata rentabilității financiare este influențată de:

rata de rentabilitate economică;

de rata dobânzii;

gradul de îndatorare al întreprinderii.

Rentalbilitatea financiară își are originea în rentabilitatea economică și este determinată de aproximativ aceeași factori.

Diferența dintre rentabilitatea economică și cea financiară este determinată de politica de finanțare promovată de întreprindere. Astfel, la rate de rentabilitate economică egale, rata de rentabilitate financiară va fi diferită în funcție de modul de finanțare al întreprinderii din fonduri proprii sau împrumutate.

În funcție de rata de rentabilitate economică, rata de rentabilitate financiară se exprimă astfel:

Rezultă că nivelul ratei de rentabilitate financiară depinde de:

nivelul ratei de rentabilitate economică;

raportul dintre nivelul ratei rentabilității economice și cel al ratei medii a dobânzii.

Rentabiltatea financiară este deci egală cu rentabilitatea economică corectată cu efectul de levier al îndatorării (efectul de pârghie financiară) exprimat prin relația:

Efectul de levier se descompune în doi factori:

re-rd – denumit levierul exploatării și care poate avea valori:

a1) re-rd > 0, când re > rd, este semnificația efectului de levier pozitiv și arată că rf > re, dacă rata de rentabilitate economică este superioară costului mediu al datoriilor (rd);

a2) re-rd < 0, când re < rd, indică un efect de levier negativ („efect de măciucă”) generat de faptul că nivelul mediu al costului datoriilor este mai mare decât rata de rentabilitate economică, ceea ce va determina rf < re.

– denumit brațul levierului, și exprimă structura financiară a întreprinderii;

Dacă:

rata rentabilității economice este mai mare decât rata dobânzii, un grad de îndatorare ridicat conduce la creșterea ratei de rentabilitate financiară;

dacă rata economică de rentabilitate este mai mică decât rata dobânzii, gradul de îndatorare conduce la reducerea ratei financiare de rentabilitate.

Această interpretare nu trebuie făcută însă rigid deoarece sunt cazuri când ea nu se verifică. Între mărimea capitalului și rentabilitatea economică a întreprinderii există o strânsă dependență. În majoritatea cazurilor eficiența are o tendință de creștere odată cu creșterea capitalului (depășirea masei critice) după care aceasta scade (atingerea masei de saturație).

Tabelul 5.2.

Fig. 5.2. Rata rentabilității financiare

În general (excepție făcând anul al treilea), pe perioada de analiză, rata a manifestat o tendință de creștere ce echivalează cu o mai bună remunerare prin câștig net a resurselor proprii, respectiv sporirea capacității capitalurilor proprii de a crea profit net. De fapt, această tendință se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a profitului net față de dinamica propriilor capitaluri.

Pe parcursul întregii perioade analizate nivelul rentabilității financiare asigură o bună refacere a capitalurilor proprii doar pe seama profiturilor proprii, fiind depășită valoarea minimă de 25%, care asigură o refacere în 4 ani.

Totuși, nivelul rentabilității financiare este sub nivelul ratei medii a dobânzii (care reflectă rata minimă de randament pe economie) pe parcursul întregii perioade analizate, excepție făcând nivelul ratei înregistrat în ultimul an de analiză, an în care atât rata rentabilității financiare, cât și rata rentabilității economice înregistrează valori mari (51%), situate deasupra nivelului ratei medii a dobânzii. Această situație este favorabilă pentru întreprindere și reprezintă rezultatul promovării unei politici de finanțare adecvate.

În ultimul an analizat conducerea întreprinderii profită la maxim de efectul de levier al îndatorării de care beneficiază ca urmare a faptului că rata rentabilității economice este cu 19 procente mai mare decât rata medie a dobânzii, apelând la împrumuturi pe termen mediu și lung pentru finanțarea activității (în acest an nivelul datoriilor pe termen mediu și lung ale întreprinderii crește de 3,5 ori față de anul anterior). În acest fel, gradul de îndatorare ridicat al întreprinderii conduce la creșterea rentabilității financiare.

Fig. 5.3. Rata rentabilității financiare și efectul de levier

CAP. 6. CONCLUZII GENERALE ȘI PROPUNERI PRIVIND OPTIMIZAREA POLITICILOR DE FINANȚARE

6.1. APRECIEREA GLOBALĂ A STRUCTURII FINANCIAR-PATRIMONIALE A FIRMEI

SINTEZA PRINCIPALILOR INDICATORI

Tabelul 5.1.

PROFILIGRAMA STRUCTURII FINANCIARE A PATRIMONIULUI

Tabelul 5.1.

PUNCTE FORTE:

1. Privind structura resurselor:

firma are o structură relativ corespunzătoare de formare pe termene a resurselor financiare;

creșterea lentă în ultimul an a stabilității financiare dată de creșterea ponderii resurselor permanente în total pasiv;

creșterea îndatorării pe fondul beneficierii de efectul de levier al îndatorării.

2. Privind structura utilizărilor:

gradul de imobilizare a activului este în limite normale;

greutatea specifică este corespunzătoare și arată o tendință de creștere a flexibilității;

creșterea gradului de lichiditate activului pe seama cresterii ponderii activelor circulante în total activ;

evoluția relativ bună a structurii stocurilor;

ponderea corespunzătoare a disponibilităților bănești în active circulante;

structura corespunzătoare a disponibilităților pe elemente.

PUNCTE SLABE:

1. Privind structura resurselor:

stabilitatea financiară este relativ redusă;

autonomia financiară globală este relativ redusă;

autonomia financiară la termen este destul de redusă;

deprecierea autonomiei financiare globale prin creșterea mai ales a datoriilor pe termen scurt, iar în ultimul an de analiză și a celor pe termen mediu și lung;

depășirea, în ultimul an de analiză, a nivelului maxim admisibil al gradului de îndatorare globală;

depășirea, în ultimul an de analiză, a nivelului maxim admisibil al indicelui de îndatorare globală;

depășirea, în ultimul an de analiză, a nivelului maxim admisibil al gradului de îndatorare la termen;

depășirea, în ultimul an de analiză, a nivelului maxim admisibil al indicelui de îndatorare la termen;

2. Privind structura utilizărilor:

reducerea gradului de lichiditate a activelor circulante pe seama creșterii ponderii stocurilor;

reducerea gradului de lichiditate a activelor circulante pe seama creșterii duratei medii de încasare a creanțelor;

6.2. CONCLUZII GENERALE PRIVIND STRUCTURA FINANCIAR-PATRIMONIALĂ A ÎNTREPRINDERII

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare, aparent firma se află într-o situație nefavorabilă, caracterizată printr-un grad ridicat de îndatorare, un grad destul de redus de autonomie financiară și o siguranță fragilă. Însă gravitatea acestei situații este doar aparentă. Pot afirma acest lucru având în vedere nivelul ridicat al retatabilității economice și cel al rentabilității financiare pe care întreprinderea le înregistrează în ultimii doi ani analizați. În plus, în ultimul an analizat, atât nivelul rentabilității financiare, cât și cel al rentabilității economice depășesc nivelul ratei medii a dobânzii, întreprinderea beneficiind de efectul pozitiv de levier financiar al îndatorării, situație pe care de altfel o și exploatează la maxim, prin contractarea de credite bancare pe termen mediu și lung cu care își finanțează activitatea, crescând astfel semnificativ nivelul rentabilității financiare prin creșterea gradului de îndatorare.

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate al elementelor patrimoniale concrete, se poate concluziona că firma analizată se află într-o situație destul de bună, caracterizată printr-un nivel relativ normal de lichiditate și de asemenea un nivel relativ normal de alocare pe termene a resurselor financiare, manifestându-se o tendință generală de îmbunătățire a situației.

Structura financiară a firmei este destul de bună, și în plus, se manifestă și o tendință de îmbunătățire, mai ales în ultimul an analizat, în constituirea resurselor financiare. În ceea ce privește alocarea spre utilizare a resurselor financiare, și aceasta este satisfăcătoare, prezentând chiar și unele tendințe de îmbunătățire.

6.3. PROPUNERI PRIVIND OPTIMIZAREA POLITICILOR DE FINANȚARE

Diferența dintre rentabilitatea economică și cea financiară este determinată de politica de finanțare promovată de întreprindere. Astfel, la rate de rentabilitate economică egale, rata de rentabilitate financiară va fi diferită în funcție de modul de finanțare al întreprinderii din fonduri proprii sau împrumutate.

Având în vedere evoluțiile înregistrate de rata rentabilității economice, respectiv de rata rentabilității economice pe de o parte, iar pe de altă parte evoluția costului mediu al capitalului investit (vezi tab. 5.3.), putem afirma că întreprinderea analizată promovează o politică de finanțare corespunzătoare, care este în conformitate cu nevoile de finanțare existente pe parcursul perioadei analizate, mai ales pe parcursul ultimilor doi ani analizați.

Politica de finanțare din perioada analizată promovează o finanțare a activităților desfășurate de întreprindere, în mare parte bazată pe modaliatatea de finanțare din fonduri împrumutate. Acest lucru este benefic pentru situația financiară a întreprinderii, având în vedere că în ultimii ani analizați firma beneficiază de efectul de levier al îndatorării (rata reantabilității economice este mai mare decât rata medie a dobânzii)(vezi tab. 5.1. și tab 5.2.).

Deoarece în ultimul an analizat indicatorii privind gradul de îndatorare a întreprinderii se situează deasupra nivelelor maxim admisibile (vezi tab. 4.20., tab. 4.21., tab. 4.22. și tab. 4.23.), ar fi bine ca îndatorarea firmei să nu mai crească foarte mult, deoarece ar putea să apară pericolul incapacității de rabursare a împrumuturilor pe termen mediu și lung.

BIBLIOGRAFIE

Băileșteanu Gh. , Diagnostic, risc și eficiență în afaceri, Ed. Mirton Timișoara 1998

Ișvănescu A., Ghid practic de analiză econ.-financiară, Ed. Tribuna econ., București 1999

Mihai I., Buglea A.,Ștefea P., Analiza financiară a întreprinderii, Timișoara 1999

Mihai I..,Ștefea P., Analiză economico-financiară, Ed. Mirton, Timișoara 1999

Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economică București 1997

Stark L.E., Pantea M. , Analiza situației financiare a firmei, Ed. Economică București 2001