Ciuperci Care Degradeaza Lemnul

Bibliografie:

Kirk, T.K., Cullen, D. 1998. Enzymology and molecular genetics of wood degradation by whie-rot fungi. [NUME_REDACTAT], R.A, Akhtar, M (eds.). Environmentaly friendly technologies for the pulp and paper industry. [NUME_REDACTAT] & sons: 273-307.

Deacon, J.W. 1997. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], Oxford.

Eriksson, K.-E.L., Blanchette, R.A., Ander, P. 1990. Microbial and enzymatic degradation of wood and wood components. Springer, Berlin, Heidelber, [NUME_REDACTAT].

Fodor, E., Șesan, T. 2013.Fitopatogeni în ecosistemele forestiere. [NUME_REDACTAT] din București

http://www.doctorfungus.org/Thefungi/ trichoderma.php

http://en.wikipedia.org

http://www.fungalbiodiversitycentre.org/publications/1004/content_files/content.htm

http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium.php

http://www.skogoglandskap.no/en/pubs/ophiostoma_species_including_ophiostoma_borealis_sp_nov_infecting_wounds_of_native_broad-leaved_trees_in_norway/publication_view

http://www.answers.com/topic/myxomycota-1

V.Gasmet si C.C. Georgescu, 1952, Ciuperci xilofage la molid si brad, Seia III, nr 44, pag 12, 18-19

Cuprins (exemplu)

CAPITOLUL I INTRODUCERE

Stadiul actual al cunoștiințelor asupra organismelor care degradează lemnul prelucrat precum și lemnul de foc

Biodegradarea materialelor din lemn

Ciupercile care degradează lemnul: mecanismele biochimice ale degradării lemnului

1.3.1.Ciuperci care colorează lemnul

1.3.2. Alte organisme care degradează lemnul depozitat sau lemnul de construcție

1.4.Condiții de mediu care favorizeaza aparitia ciupercilor

1.4.1.Umezeala

1.4.2.Temperatura

1.4.3.Aerul

1.5. Efectele degradării asupra lemnului

1.6. Ciuperci care produc putregaiuri umede și uscate

1.6.1.Putregaiul umed

1.6.2.Putregaiul uscat

CAPITOLUL II MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Descrierea localității unde s-a efectuat studiul

2.1.1. Vecinități, limite și hotare

2.1.2. Climatologie

2.1.3. Tipuri de stațiune

2.2. Prelucrarea în laborator a probelor de lemn de fo

CAPITOLUL III REZULTATE

3.1. Rezultatele prelucrării cantitative a datelor

3.2. Descrierea speciilor xilobionte identificate în studiu

3.2.1. Coniophora puteana

3.2.2. Trichoderma sp

3.2.3. Mucor hiemalis

3.2.4. Penicillium sp

3.2.5. Stemphylium sp.

3.2.6. Ophiostoma sp.

3.2.7. Myxomycota

3.2.8. Chaetomium homopilatum

3.2.9. Hypoxylon fragiforme

3.2.10. Doratomyces stemonitis

3.2.11. Xylaria sp.

3.2.12.Trames abieta

3.2.13. Stereum hirsutum

CAPITOLUL IV DISCUȚII, CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

4.1. Discutii

4.2. Concluzii

4.3. Recomandari

BIBLIOGRAFIE

Cuprins (exemplu)

CAPITOLUL I INTRODUCERE

Stadiul actual al cunoștiințelor asupra organismelor care degradează lemnul prelucrat precum și lemnul de foc

Biodegradarea materialelor din lemn

Ciupercile care degradează lemnul: mecanismele biochimice ale degradării lemnului

1.3.1.Ciuperci care colorează lemnul

1.3.2. Alte organisme care degradează lemnul depozitat sau lemnul de construcție

1.4.Condiții de mediu care favorizeaza aparitia ciupercilor

1.4.1.Umezeala

1.4.2.Temperatura

1.4.3.Aerul

1.5. Efectele degradării asupra lemnului

1.6. Ciuperci care produc putregaiuri umede și uscate

1.6.1.Putregaiul umed

1.6.2.Putregaiul uscat

CAPITOLUL II MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Descrierea localității unde s-a efectuat studiul

2.1.1. Vecinități, limite și hotare

2.1.2. Climatologie

2.1.3. Tipuri de stațiune

2.2. Prelucrarea în laborator a probelor de lemn de fo

CAPITOLUL III REZULTATE

3.1. Rezultatele prelucrării cantitative a datelor

3.2. Descrierea speciilor xilobionte identificate în studiu

3.2.1. Coniophora puteana

3.2.2. Trichoderma sp

3.2.3. Mucor hiemalis

3.2.4. Penicillium sp

3.2.5. Stemphylium sp.

3.2.6. Ophiostoma sp.

3.2.7. Myxomycota

3.2.8. Chaetomium homopilatum

3.2.9. Hypoxylon fragiforme

3.2.10. Doratomyces stemonitis

3.2.11. Xylaria sp.

3.2.12.Trames abieta

3.2.13. Stereum hirsutum

CAPITOLUL IV DISCUȚII, CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

4.1. Discutii

4.2. Concluzii

4.3. Recomandari

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1.Stadiul actual al cunoștințelor asupra organismelor care degradează lemnul prelucrat precum și lemnul de foc

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost pasionați de cunoașterea bolilor la plante, cărora le-au dat denumiri populare, bazate pe simptomele specifice fiecărei boli, ca de exemplu: arsură, rugină, mană, făinare, bășicare, etc.

Un rol foarte important în dezvoltarea fitopatologiei forestiere l-au avut lucrările lui Gh. Ionescu și N. Iacobescu, care citează principalele specii de ciuperci parazite pe arbori, C.C. Georgescu prin lucrarea sa “Principalele boli semnalate în păduri”.

Cercetările în domeniu au fost susținute prin înființarea unor institute și secții de cercetări de prestigiu ca ICAR (Institutlu de [NUME_REDACTAT] din România), si prin “Directia pentru [NUME_REDACTAT]” din cadrul [NUME_REDACTAT] și Silviculturii.

Pe plan mondial nivelul actual al cunoștințelor asupra organismelor care degradează lemnul de foc și cel prelucrat este foarte ridicat, după anul 1920 și până în prezent evidețiidu-se un număr foarte mare de lucrări publicate pe această temă.

1.2.Biodegradarea materialelor din lemn

Umiditatea este un parametru fizic important, si este una dintre principalele cauze de degradare care apar la patrimoniul mobil și imobil [BARBU & MARGINEANU, 1983]. De exemplu, la clădirile vechi, materialele de construcție utilizate în pereții sunt, în general poroase și sensibile la umiditate (cărămizi, calcar poros, mortar de var, grinzi de lemn). În general, la monumentele istorice, lemnul este prezent în fiecare clădire, fiind un material folosit în trecut pentru calitațile sale, dar și pentru că este un material ușor disponibil în natură și este ușor de prelucrat.

Biodegradarea este unul din procesele importante, care afectează produsele activităților umane și recoltele importante economic așa cum este lemnul și produsele din lemn, termenul este restrâns la degradarea obiectelor din lemn importante economic dar echivalentul acestui termen în condiții naturale se referă la reciclarea nutrienților.

Organismele implicate în mineralizarea și descompunerea materiei organice sunt de o importanță covârșitoare în ecosistem, totuși interesele umane sunt frecvent compromise de aceleași oragnisme.

Lemnul depozitat, lemnul de construcții și lemnul încorporat în mobilier sunt ținte pentru ciupercile degradatoare ale ligninei și celulozei și în egală măsură pentru insectele xilobionte. Biodiversitatea la care ajung aceste organisme este impresionantă deoarece lemnul adăpostește multe nișe ecologice, lemnul este ținta unui atac constant al organismelor degradatoare de lemn și de asemenea este țintă pentru ciupercile saprotrofe care profită de safarurile simple produse în procesul de degradare a lemnului. Anumite micromicete care sunt descompunători slabi ce prezintă enzime celulozolitice și ligninolitice din poziția de colonizatori primari și secundari ai lemnului pot fi găsite în toate stadiile de dezvoltare.

Cunoașterea și înțelegerea cauzelor care ajuta la apariția și dezvoltarea de macromicete pe lemn de construcție sunt foarte importante în stabilirea de măsuri de eradicare și a programelor de conservare preventivă. Lucrări de specialitate consideră, în general, aceste cauze, la toate tipurile de clădiri, "dar a monumentelor istorice pot avea circumstanțe specifice, mai ales în cazul în care construcțiile au valoare de exponate de muzeu în aer liber sau la o serie de clădiri învechite care au condiții speciale de conservare” (Cojocariu si al., 2005).

1.3.Ciupercile care degradează lemnul: mecanismele biochimice ale degradării lemnului

Acest grup funcțional de ciuperci parazite și patogene este cel care caracterizează ecosistemele forestiere intrând în alcătuirea unor patosisteme unice aflate la interferență cu o altă componentă a pădurii, sistemele degradative ale celulozei, hemicelulozelor și ligninei dar sunt implicate și în procesele de biodegradare a lemnului din componenta lemnului depozitat sau prelucrat. Acești compuși greu digradabili intră în componența lemnului iar procesul prin care are loc degradarea este secvențial, realizat de o succesiune de ciuperci degradative din care unele sunt sapro-patogene. Arborii acumulează cantități uriașe de carbon care sunt blocate în celuloze și în lignină astfel încât reciclarea acestor compuși devine critică.

Aceste ciuperci sunt considerate parazite în situația în care atacă lemnul viu și saprotrofe în situația în care colonizează lemnul mort. De altfel, lemnul este un substrat complex care reprezintă o resursă pentru un spectru amplu de organisme, de la strict patogene până la degradatori și transformatori.

Ciupercile care degradează lemnul viu sau mort fac parte cu preponderență in grupele superioare de ciuperci, Basidiomycota și Ascomycota. Organismele degradatoare formează consorții în componența cărora intră bacterii, ciuperci, nematode, chilopode și diferite grupe de insecte (Fodor și Șesan, 2013).

Celuloza reprezintă 30-40% din greutatea uscată a necromasei vegetale: este de natură glucidică, are o structură microfibrilară, din lanțuri de β 1-4 glucan ce conțin în jur de 10000 molecule de glucoză între care se stabilesc legături β 1-4 glucozidice care generează molecule dizaharidice de celobioză, unitățile structurale al macromoleculei de celuloză. O macromoleculă de celuloză este de 5-10 μm lungime și conține 4000-8000 molecule de celobioză. Macromoleculele se grupează în fascicule de celuloză (câte 40) și apoi în microfibrile. În fascicule, macromoleculele sunt ordonate și au o structură cristalină. Microfibrilele de celuloză sunt legate prin punți de hidrogen și legături van de Waals. Așezarea acestor microfibrile în peretele celular primar este întâmplătoare în timp ce în peretele celular secundar microfibrilele sunt înglobate într-o matrice de lignină și hemiceluloză în mod asemănător structurii betonului armat) și în mod stratificat. În lemn, straturile lamelare S1, S2 și S3 rezultă din aranjamentul diferit al microfibrilelor de celuloză. Lignificarea se produce în S1 și S2.

Fig 1. Structura macromoleculei de celuloză, structura principalilor compuși ai hemicelulozei

Hemicelulozele sunt polimeri alcătuiți din resturi de glucide simple precum manan, xilan și galactan, legate prin legături β 1-4 glucozidice

Microfibrilele de celuloză sunt învelite în hemiceluloze iar acestea la rândul lor sunt legate covalent cu matricea de lignină. Reprezintă 20-30% din greutatea uscată a lemnului. Moleculele de hemiceluloze sunt mai scurte decât cele de celuloză și conțin 150-200 de resturi glucidice. O altă caracteristică este prezența unor grupări laterale reprezentate de resturi de glucide, acizi și esteri. Datorită prezenței acestor grupări laterale, hemicelulozele nu au o structură cristalină și se prezintă ca gel. Lemnul de foioase conține 15-30% hemiceluloze ca O-acetilglucomonoxilan iar lemnul de conifere conține 20% hemiceluloze ca O- acetilglucomanan (Kirk și Cullen, 1998).

Lignina este un polimer complex cu o structură tridimensională și ramificată. Este alcătuit din unități de fenil-propan rezultate din alcool cumarilic, alcool coniferilic și alcool sinapilic. Cum structura sa este eterogenă, este dificil de degradat și numai specii din Basidiomycota conțin enzimele necesare degradării acestui compus. Reprezintă 30% din greutatea uscată a plantelor (25-30% din greutatea uscată a lemnului de esențe tari și 18-24% din greutatea uscată a lemnului de esențe moi).

Peretele celular al celulei vegetale conține și proteine ca hidrolaze, sintetaze și oxidaze implicate în procesele lignificare și creștere a peretelui celular secundar. O altă modalitate de apărare împotriva patogenilor în afara acestor bariere reprezentate de compuși greu degradabili, este prezența în lemn a compușilor toxici de tipul taninurilor la foioase și terpenelor, stilbenelor și flavonoizilor la conifere (Deacon, 1997).

Lemnul ca substrat are un conținut scăzut de azot (raportul C/N poate ajunge în lemn la 1600:1) și de fosfor, elemente necesare nutriției organismelor degradatoare.

Fig. 2 Structura macromoleculei de lignină cu cele trei unități de fenil-propan și trei din tipurile importante de legături. Molecula este tridimensională cu mii de unități de fenil-propan (Deacon, 1997)

Ca atare, factorii limitativi pentru aceste organisme sunt: compușii greu degradabili sau toxici din compoziția lemnului și conținutul scăzut în elemente ca azotul și fosforul, temperatura ambiantă, umiditatea lemnului și nivelul de aprovizionare cu oxigen, aceste organisme fiind obligat aerobe.

Ciupercile care degradează lemnul sunt grupate în funcție de diferite criterii:

după criteriul enzimelor implicate în degradare: ciuperci care produc un putregai alb (degradează atât celuloza, hemicelulozele și lignina) exemple fiind Armillaria mellea, Trametes versicolor, Pleurotus ostreatus, Ganoderma lucidum, Ganoderma applanatum, Polyporus squamosus, Porodaedalea pini, putregai brun (degradează numai celuloza și hemicelulozele, doar parțial, lignina), exemple fiind Fomitopsis pinicola și Coniophora puteana, Laetiporus sulphureus, Piptoporus betulinus. Putregai moale apare în situațiile în care se degradează celuloza și hemicelulozele în lemnul cu un conținut ridicat de apă: ca urmare, apar mici cavități care determină textura particulară a putregaiurilor moi (exemple de ciuperci care produc putregaiuri moi sunt din genul Chaetomium, Ceratocystis și specia Kretzchmaria deusta). Bacteriile sunt de asemenea organisme degradatore ale lemnului care generează putregai moale care afectează lemnul prelucrat și expus intemperiilor alături de ciuperci generic numite micromicete precum Stachybotrys chartarum, Aureobasidium pullulans, Trichoderma sp, Paecylomyces variotii etc.

după criteriul biologiei speciilor de ciuperci implicate în degradare: ciuperci patogene care atacă arborii vii, ciuperci sapro-patogene care sunt oportuniste atacând arbori debilitați sau muribunzi, ciuperci saprotrofe care atacă materialul lemnos mort.

după strategiile de supraviețuire ciupercile xilobionte se împart în colonizatori primari, specii pioniere cu o strategie de tip r și colonizatori secundari care sunt specii combative de strategie K. Speciile de ciuperci degradatoare atacă fie un spectru larg de gazde (generaliste) sau sunt asociate cu o singură specie gazdă sau gazde puține înrudite taxonomic (specialiste).

După conținutul în apă, există putregaiuri umede (bacteriile produc frecvent acest tip de putregai) și putregaiuri uscate (un exemplu este putregaiul produs de buretele de dușumea, Serpula lacrymans).

După textura lemnului modificat prin procesul de degradare, putregaiurile brune pot fi cubice sau prismatice (putregaiul prismatic produs de Laetiporus sulphureus) iar cele albe pot fi fibroase, spongioase, laminate sau pestrițe (un mozaic de zone cu putregai alb și zone nedegradate). Degradarea cu formare de putregai alb este simultană sau succesivă, în acest caz, zone din lemn sunt degradate mai repede și alternează cu zone nedegradate. Un exemplu de putregai brun cubic este cel produs de Serpula lacrymans, buretele de dușumea în timp ce putregaiul alb pestriț este produs prin degradare succesivă de Ganoderma applanatum în lemnul de foioase și de Phellinus pini în lemnul de pin. Putregai alb fibros este produs de Polyporus squamosus care atacă duramenul la foioase (Fodor și Șesan, 2013).

Celuloza și hemicelulozele sunt degradate de trei categorii de enzime:

celobiohidrolazele atacă capătul moleculei de celuloză și o scindează astfel în 4 molecule celobioză care este un dizaharid,

endo-beta-1.4 glucanazele acționează în interiorul lanțurilor moleculare și le scindează în unități mai mici.

beta-glicozidazele (celobiaza) scindează molecula de celobioză în unități de glucoză.

Lignina este degradată printr-un proces numit combustie enzimatică; este o oxidare mediată enzimatic. Aceasta presupune un transfer inițial de electroni la moleculele intacte de lignină. Are loc un transfer controlat de electroni care degradează polimerul. Enzimele ligninolitice generează peroxid (H2O2) care este un oxidant puternic sau sunt implicate în transferul de electroni. De altfel, legăturile C-O-C din polimerul de lignină sunt greu de atacat enzimatic:

lignin-peroxidaza este o enzimă ce conține atomi de fier cu rolul de a accepta 2 electroni de la molecula de peroxid din care este apoi cedat un electron către polimerul de lignină. Sub acțiunea acestei enzime este generată o substanță cu greutate moleculară mică (venatril-alcool) care difuzează în molecula de lignină și oxidează + scindează inelul fenolic mangan-peroxidaza conține un atom de Mn cu același rol de transfer de electroni către lignină. Acționează corelat cu lignin-peroxidaza.

laccaza sau fenol-oxidaza oxidează direct macromolecula de lignină

enzime care generează peroxid prin oxidarea glucozei.

Ciupercile care produc un putregai brun secretă glucozoxidază care generează peroxid din glucoza derivată din hemiceloloze. Peroxidul oxidează celuloza și modifică lignina difuzând în mod liber în lemn. Procesul de degradare determină modificarea structurii lemnului care începe să crape după un model cubic în lungul planurilor de slăbire a rezistenței unde au avut loc atacurile enzimatice. Culoarea brună a lemnului se datorează formării de pigmenți bruni – compuși pe bază de chinone (produși finali în descompunerea polifenolilor cu ajutorul polifenoloxidazelor care difuzează în lemn.

Rețeaua alcătuită de celuloză și hemiceluloze poate și slăbită prin ruperea doar a câtorva din legăturile din moleculele de xiloglucan (endo-beta-1,4 glucanaze). Celuloza având o structură microcristalină este greu de atacat enzimatic și ca atare, prima componentă atacată este rețeaua proteică din peretele celular primar. Colorația albă a putregaiurilor albe se datorează acțiunii peroxidului și descompunerii ligninei. Degradarea este limitată la celulele colonizate de hifele ciupercilor iar rezistența mecanică a lemnului se păstrează timp îndelungat. De exemplu, Porodaedalea pini produce o degradare selectivă a ligninei și hemicelulozei iar Ganoderma applanatum combină un proces de delignificare (distrugerea lamelei mijlocii din structura peretelui celular) cu un atac ce produce putregai alb ceea ce duce la un aspect marmorat al lemnului atacat. Arii de culoare albă ce conțin depuneri negre de magneziu secretat de ciupercă alternează cu zone brune (Eriksson și al., 1990).

1.3.1.Ciuperci care colorează lemnul

Colorarea lemnului este consecința acțiunii unor ciuperci saprotrofe sau patogene și a unor factori abiotici. Cel mai frecvent, colorarea lemnului se produce ca urmare a difuzării unor pigmenți din miceliul speciilor de ciuperci care îl colonizează sau datorită unor fenomene fizice ca difracția luminii. Colorarea se datorează speciilor patogene sau saprotrofe care determină și o degradare parțială. Exemple sunt speciile: Chlorociboria aerugineascens care determină o colorație verde-albăstruie a lemnului de foioase, Verticillium glaucum care colorează lemnul în galben, Torula ligniperda care colorează lemnul de mesteacăn în albăstrui. O colorare în verde o produce Trichoderma viride, aceasta fiind datorată sporilor de culoare verde, colorare care este superficială, la suprafața lemnului (Fodor și Șesan, 2013).

1.3.2.Alte organisme care degradează lemnul depozitat sau lemnul de construcție

Ciupercile nu reprezintă singurele organisme care folosesc lemnul prelucrat ca substrat, habitat sau sursă de nutrienți. O categorie importantă de biodegradatori, mai ales în cazul lemnului expus la umiditate mare sau submers sunt bacteriile.

Insectele utilizează lemnul ca habitat pentru dezvoltarea în special a stadiilor larvare și pentru împupare, ca substrat de cultivare a ciupercilor de ambrozie care constituie hrana larvelor sau, în mai puține cazuri ca sursă de hrană pentru asimilarea căreia au nevoie de o serie de protozoare, drojdii sau bacterii, organisme simbionte asociate în general aparatului lor digestiv. În stadiile avansate de degradare a lemnului, acesta se populează cu o serie de organisme dintre insecte, chilopode, gastropode care folosesc acest substrat ca refugiu. Fără să fie direct implicate în degradarea biochimică a lemnului, aceste specii contribuie la degradarea fizică și facilitează pătrunderea ciupercilor de putregai.

În fapt, prima categorie funcțională de insecte care inițiază procesele de degradare a lemnului sunt insectele de scoarță: acestea creează situsuri de pătrundere pentru o serie de patogeni importanți ai lemnului și inițiază o degradarea fizică prin săparea de galerii între scoarță și lemn iar unele pătrund în lemn pentru împupare.

1.4. Condiții de mediu care favorizeaza aparitia ciupercilor

1.4.1.[NUME_REDACTAT] a se produce degradarea este necesar ca lemnul să fie suficient de umed. într- adevăr, cantitatea de umezeală conținută de lemn este de obicei factorul cel mai critic în procesul de fixare și evoluție al degradării lemnului din clădiri și poate avea influență asupra tipului de degradare ce se dezvoltă.

Conținutul de umiditate al lemnului este strâns legat de umezeala mediului înconjurător. Astfel, lemnul în contact cu solul- cum ar fi un stâlp de gard- se va degrada dacă nu se iau anumite măsuri corespunzătoare, deoarece conținutul de umezeală va crește până la cel puțin 40%. Din contră, în clădiri care au fost corect proiectate, construite și întreținute, umezeala lemnului va fi sub 20% și prea uscat pentru a se degrada (citare).

1.4.2.[NUME_REDACTAT] între care se dezvoltă ciuperca variază între temperatura corpului uman și punctul la care îngheață apa. La temperaturi joase dezvoltarea este redusă sau poate să înceteze definitiv. Totuși multe ciuperci pot supraviețui în urma expunerii la temperaturi scăzute și perioade îndelungate. Temperaturile înalte distrug orice ciupercă, dar sterilizarea lemnului infestat este un proces de durată deoarece temperatura ridicată trebuie menținută suficient de mult astfel încât călflura să pătrundă în toată masa lemnului (citare).

1.4.3.[NUME_REDACTAT] au nevoie de aer pentru dezvoltare și respirație. Dacă aerul este exclus, așa cum se întâmplă în cazul lemnului cufundat în apă proaspătă, în mare, sol umed sau turbă, degradarea nu are loc.

Chiar atunci când degradarea s-a instalat într-o bucată de lemn, o schimbare a condițiilor poate determina o schimbare a conținutului-de umezeală sau a temperaturii, care, nedistrugând imediat ciuperca, o poate determina să se retragă rămânând în stare latentă. Dacă aceste condiții rămân în continuare nefavorabile, ciuperca va muri în cele din urmă dar dacă schimbarea este numai temporară, ea își va relua atacul atunci când condițiile devin favorabile(citare)..

1.5.Efectele degradării asupra lemnului

Deoarece ciuperca folosește substanța peretelui celular drept sursă de hrană, aceste fapt are următoarele consecințe:

Pierderea rezistenței – pe măsură ce degradarea înaintează, lemnul se înmoaie și se fragilizează, iar în stadiile avansate se zdrobește la simpla atingere. Lemnul degradat se rupe ușor, perpendicular pe fibră, ruptura fiind zdrobită fară așchii. Scăderea rezistenței se poate demonstra prin distrugerea suprafeței lemnului cu o unealtă ascuțită apreciindu-se rezistența fibrelor de suprafață în funcție de fragmentul desprins.

Pierderea în greutate – lemnul foarte degradat este mai ușor decât lemnul sănătos din aceeași specie, datorită distrugerii substanței lemnoase de către ciupercă. Totuși, deoarece lemnul sănătos variază în greutate, acesta nu poate constitui un indiciu al prezenței degradării.

Schimbarea culorii – este adesea semnul cel mai evident al degradării. Apariția unor insule brun – închise sau a unora mai deschise la culoare, pot indica o degradare incipientă. într-un stadiu mai avansat lemnul capătă o culoare pronunțat maronie sau se albește puternic în funcție de tipul de ciupercă apărut. în plus, degradarea lemnului poate fi însoțită de dezvoltarea țesuturilor miceliene și a corpurilor de fructificație pe suprafața lemnului odată cu apariția crăpăturilor în lemn, paralele sau în unghi drept față de fibra lemnoasă. Acestea pot fi caracteristici ale varietății de ciupercă responsabilă de degradarea produsă și pot ușura identificarea ei.

1.6.Ciuperci care produc putregaiuri umede și uscate

Ciupercile care determină degradarea lemnului pot fi împărțite în umede și uscate. Este general acceptat faptul că la noi nu există decât o singură ciupercă uscată: Serpula lacrymans. Toate celelalte ciuperci care determină degradări pot fi categorisite drept ciuperci cu putregai umed, și acestea pot produce degradări atât în interiorul cât și în exteriorul clădirilor. Denumirea de „putregai uscat" dată degradării cauzată de Serpula lacrymans este corectă dinTdouă motive: mai întâi, lemnul, într-un stadiu avansat de degradare se fărâmițează ușor într-un praf uscat, iar în al doilea rând pentru că poate determina condiții de umezeală mai sporită. Cu toate acestea, degradarea nu poate avea loc decât atunci când gradul de umiditate este mai mare decât procentul normal de echilibru acceptat pentru lemnul uscat care în Anglia este de 18-20% .

Alte ciuperci cu putregai umed

Există un număr de alte ciuperci care determină degradări cu putregai umed al lemnului din clădiri sau din alte locuri. Printre acestea se numără speciile din genurile: Fibroporia, Phellinus, Polyporus, Lentinus, Paxilus.

In timp ce trăsăturile caracteristice ale degradării provocate de aceste ciuperci, sunt diferite de cele ale Coniophora puteana, metodele de distrugere sunt asemănătoare și de aceea nu este întotdeauna necesar să se procedeze la identificarea specifică a acestor specii. Unele ciuperci care determină apariția putregaiului la copacii vii, Ia buștenii proaspăt tăiați sau la lemnul în curs de uscare degradatea lemnului folosit în construcții este un rezultat al întrebuințării unui lemn bolnav. Dacă umezeala atinge un astfel de lemn infestat sau dacă acesta nu a fost bine uscat, ciuperca se dezvoltă în continuare și în cele din urmă degradează lemnul în întregime. Este puțin probabil însă, să se întindă asupra altor bucăți de lemn unde să determine o degradare considerabilă. Degradarea care apare la lemnul de import, numit în general în comerțul cu material lemnos „putregai" se instalează într-un lemn uscat parțial și are adesea aspectul unor buzunare de degradare recipientă, sau a unor tuburi pline cu putregai. Acest proces încetează de îndată ce lemnul s-a uscat complet.

Îndepărtarea și distrugerea ciupercii

Mai întâi trebuie determinat tipul de degradare fungică. Dacă există dubii, o probă de lemn sau orice altceva poate fi găsit pentru analiză și identificare trebuie trimisă la o instituție competentă. Probele de lemn degradate trebuie să fie înfășurate în pungi de polietilenă pentru ca umezeala să se păstreze. Probele de ciupercă trebuie înfășurate în hârtie de mătase sau într-un material care să nu împiedice circulația aerului. Corpurile de fructificație nu trebuie închise în cutii vidate, sau în pungi de polietilenă, deoarece în astfel de condiții putrezesc rapid și identificarea lor devine imposibilă.

1.6.1.Putregaiul umed

Așa cum se știe deja, dacă ciuperca responsabilă cu degradarea este din cele cu putregai umed, eliminarea sursei de umiditate va opri înaintarea degradării. Infiltrațiile de apă, instalațiile prost făcute sau scurgerile de apă de la țevile colectoare pot fi cauza degradării. Zonele în care lemnul vine în contact cu pereții exteriori sunt toate locurile posibile de apariție a putregaiului umed. Prezența putregaiului poate fi determinată prin sondare cu o unealtă ascuțită. Dacă lemnăria este puternic atacată, ea trebuie îndepărtată și înlocuită cu lemn tratat în vederea conservării lui. Este o metodă la fel de bună să se trateze lemnul adiacent care va rămâne pe loc. Aceste măsuri se vor dovedi suficiente numai în cazul în care degradarea nu a fost provocată de Șerpuia lacrymans. Dacă avem de-a face cu această ciupercă trebuie întreprinse masuri mult mai drastice și grija manifestată trebuie să fie maximă.(citare)

1.6.2.Putregaiul uscat

Semnele atacului putregaiului uscat sunt:

Dezvoltarea ciupercii caracteristice și degradarea lemnăriei.

Un miros umed de mucegai sau miros caracteristic de ciupercă.

Deformarea lemnăriei la suprafață.

Apariția crăpăturilor caracteristice pe suprafețele nevopsite.

Apariția prafului fin format din pori de culoare ruginie.

Locuri posibile de apariție a putregaiului uscat:

Scândurile din podele

Plintele și grinzile cu ventilație necorespunzătoare.

Traversele și grinzile pe care se sprijină căpriorii.

Alte elemente de lemnărie îngropate cel puțin parțial în pereți.

Deoarece rizomorfele ciupercii cu putregai uscat se pot întinde pe distanțe mari, pătrunzând prin zidărie și în spatele tencuielii, atunci când se întreprinde stârpirea ciupercii este necesar să se determine întreaga irie de extindere a atacului și să se ia măsuri de siguranță ca nicio bucată de lemn infestat care ar putea declanșa un nou atac, să nu fie trecută cu vederea. Orice atac al ciupercii trebuie urmărit până la punctul de origine și trebuie să ne asigurăm de limitele exterioare ale atacului în toate direcțiile.

Toate piesele de lemn din zona suspectată trebuie descoperite. Solidificarea lemnului poate fi determinată prin testare cu un cuțit ascuțit, prin lovirea cu un ciocan sau prin sfredelirea cu un burghiu. Este important să determinăm sursa de umezeală care a creat condițiile favorabile degradării. Cauza posibilă o constituie ridicarea umezelii din sol prin vasele capilare, asociată adesea cu trecerea prin zone impermeabile, cu blocarea cărămizilor roase, cu infiltrații, cu prelingerea apei din țevile de scurgeri sau de pe acoperiș, sau cu fenomenul de condens datorat lipsei de ventilație. Măsurile necesare de combatere sunt următoarele:

Toate defectele de construcție care sunt considerate responsabile de pătrunderea umezelii trebuie îndepărtate.

Trebuie luate măsuri drastice pentru uscarea completă a umezelii.

Lemnul infestat nu trebuie folosit niciodată și împreună cu tot materialul fungic trebuie ars pe loc.

Fibrele de la capătul tăiat al lemnului necfesită atenție deosebită în procesul de tratare.

Este important să se ia măsurile de precauție menționate pe containerele cu substanțe, să se acorde atenția cuvenită protecției muncii.

CAPITOLUL II

MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Descrierea localității unde s-a efectuat studiul

Studiul a avut loc în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (46°29’00”N / 22°46’00” E) , observațiile au fost făcute pe lemnul depozitat, cherestea, garduri din lemn și pereți exteriori din lemn, cele mai multe probe de lemn sunt din categoria lemn de foc pentru speciile molid (Picea abies) și fag (Fagus sylvatica), fotografiile au fost luate în situu iar identificarea organismelor a fost făcută pe aceste imagini sau probe din lemn. Câteva probe din lemn de costructii și foc au fost incubate în camera umede, iar organismele care s-au dezvoltat pe lemn au fost identificate. În afară de ciuperci și mixomicete în camerele umede s-au dezvoltat populații dense de oribatide care se hrănesc folosind micelii și conibii, nematode și larve de sciaridae din [NUME_REDACTAT], larvele de sciaridae sunt cunoscute pentru faptul că ele consumă micelii ce se dezvoltă pe resturi de plante sau pe alt tip de material în descompunere, frecvent larvele transparente consumă aproape întreg materialul din interiorul camerelor umede experimentale. Toate identificările s-au făcut pe mai multe materiale incubate.

Fig. 3 [NUME_REDACTAT], sat Hodobana, UP IV [NUME_REDACTAT] (Google maps)

2.1.1. Vecinătăți, limite, hotare

Tabel 1. Vecinătăți, limite, hotare

Limitele U.P. sunt bine conturate și sunt cele stabilite la amenajarea din anul 1963. Toate hotarele sunt clare, delimitate și bine întreținute. Limitele fondului forestier proprietate publică de stat sunt materializate cu semne convenționale, aplicate pe arborii de limita și prin borne.

2.1.2. [NUME_REDACTAT] aspect climatic, după „[NUME_REDACTAT] a R.P.R.", teritoriul unității de gospodărire este situat în sectorul cu climă de munte, clima munților mijlocii, favorabilă pădurilor (IV C), caracterizată printr-un regim mai moderat al oscilațiilor temperaturii aerului, umiditate relativ ridicată în timpul verii și precipitații abundente, repartizate însă diferit pe pantele opuse ale munților.

Provincia climatică după Koppen este Dfk' și Dfck', unde:

D – climat boreal;

f- precipitații suficiente tot timpul anului;

c – temperatura medie lunară .mai mare de 10C cel puțin 3 luni, iar luna cea mai rece, cu temperatura medie mai mare de -38°C;

k – iarnă rece, temperatura medie lunară < 18°C, cea mai caldă

lună > 19° C.

Ȋncadrarea climatică după Koppen, are un caracter general, aceasta necaracterizând în totalitate particularitățile locale ale regimului climatic.

2.1.3. Tipuri de stațiuni

Tipurile de stațiune identificate în cuprinsul U.P. VI [NUME_REDACTAT] sunt evidențiate în tabelul („Lista u.a. pe tipuri de stațiuni și sol"), precum și în tabelul („Evidenta tipurilor de stațiune"), fiind descrise în tabelul

Teritoriul U.P este situat in doua etaje de vegetatie: montan de molidișuri (FM 3) și etajul montan de amestecuri (FM 2).

Tabel 2. Tipuri de stațiuni

2.2. Prelucrarea în laborator a probelor de lemn de foc

Fragmente de lemn de foc prelevate din localitățile Arieșeni și Beliu au fost spălate, dezinfectate superficial cu hipoclorit, clătite abundent și plasate în cutii de plastic tapetate cu hârtie de filtru umezită. Probele au fost umezite cu apă plată în fiecare săptămână și verificate pentru identificarea organismelor care s-au dezvoltat.

Observațiile pentru identificarea ciupercilor au fost făcute la streomicroscop și microscop în cadrul Laboratorului de Entomologie, Fitopatologie și Ecologie forestieră.

CAPITOLUL III

REZULTATE

3.1. Rezultatele prelucrării cantitative a datelor

În cadrul studiului efectuat în comuna Arieșeni au fost identificați 30 de taxoni de ciuperci și doi de insecte, pe lemnul expus de construcții au dominat ciupercile care produc putregaiul alb și putregaiul brun din bazidiomicete precum și lichenii, în timp ce pe lemnul depozitat și lemnul de foc au dominat în primul rând speciile pioniere sau oportuniste de micromicete, cele care produc putregai moale și ciupercile care produc putregaiul brun.

Specia de Antrodia identificată este o specie comună pe pereții exterior din multe locuri (Irbe și alții, 2010). Gloeophyllum sepiarium, Schizophyllum commune și Coniophora puteana au fost identificate pe lemn de construcție, în construcții cu rol cultural și în alte părți ale României (Cojocariu și Tănase, 2010). Dintre ciupercile care produc putregai brun a fost identificată și Fomitopsis pinicola care este o ciupercă medicinala importantă valorificată pentru efectele sale benefice asupra sănătății umane

Între ciupercile oportuniste colonizatoare, în primele faze de degradare a lemnului, au fost identificate specii din [NUME_REDACTAT] care sunt caracterizate ca ciuperci saprotrofe cu activitate celulolitica și xilanolitica, cosmopolite și câteva din ele cunoscute ca fiind patogene, și prezentând un pericol față de sănătatea umană, sunt alergeni și provoacă infecții ale plămânilor. Arthrographis ca și specie saprotrofa dezvoltă o activiatate puternică celulozolitica și xilanolitica, este o specie responsabilă pentru o serie de boli ca: oncomicoza, cistita, infecții ale ochilor și ale sistemului nervos central (Okeke și Obi, 1993) a fost de asemenea menționată și pentru producerea unei colorații special la lemn de culoare roșie (Schmidt and Dietz, 1985). Trichoderma viride a fost una dintre cele mai frecvente micromicete observate, cunoscută pentru activitatea celulolitica puternică (Li și al., 2010) și deasemenea pentru activitaea sa microparazită.

Bacteriliile din marele grup al actinomicetelor, s-au dezvoltat în timpul primelor săptămâni de incubare fiind responsabile pentru inițierea procesului de degradare a lemnului așa cum au arătat alte studii în cazul iconostaselor din lemn de tei în câteva bisericii din Moldova (Popescu și al, 2005). În timpul perioadei de studiu pe toate materialele de probă s-a dezvoltat Ophiostoma piceae, un patogen cunoscut care determină declinul pinilor și molidului prin blocarea vaselor de xilen dar care se întâlnește de asemenea și la fag, prezența acestui patogen în lemnul de construcție și de foc este îngrijorătoare datorită faptului că generează ominoculum foarte abundant ceea ce prezintă o amenințare pentru ecosistemele forestiere

În cadrul studiului au fost identificate specii de organisme biodegradatoare și xilobionte din care majoritatea sunt plasate între ciuperci. Altele au fost: o specie de mixomicete reprezentată printr-un plasmodiu, stadiu vegetativ de hrănire, alge, licheni și organisme asociate precum larve de diptere din fam. Sciaridae, din ord Acari, clasa Arahnida, reprezentanți din fam. Oribatidae precum și nematode micetofage (încrengătura Nemathelminthes, clasa Nematoda). Majoritatea organismelor identificate au fost observate în camerele umede incubate începând cu luna ianuarie 2014. Au fost identificate 34 de taxoni din ciuperci, licheni, alge și bacterii direct implicate în descompunerea lemnului sau care folosesc lemnul ca substrat de fixare.

Tabel 3. Specii de organisme xilobionte observate în camere umede cu lemn de foc incubat și pe teren, Arieșeni, jud. Alba (lemn de fag)

Fig.4 Lemn de fag incubat, Trichoderma viride (Foto original)

Fig.5 Lemn de fag incubat, Hypoxylon fragiforme (Foto original)

Fig.6 Lemn de fag incubat, Doratomyces stemonitis (Foto original)

Incubarea timp îndelungat a lemnului în camere umede stimulează dezvoltarea nu numai a ciupercilor direct degradatoare ale compușilor principali ai lemnului (celuloza, hemicelulozele și lignina) dar și a unor organisme care se plasează la diferite nivele ale rețelei trofice întreținute de lemn ca resursă primară: bacterii, nematode micetofage, larve de insecte micetofage și oribatide micetofage.

Fig.7 Lemn depozitat, Inonotus nodulosus (Foto original)

Fig.8 Lemn depozitat, Lentinussp. (Foto original)

Fig.9 Adult de Sciaridae și ponta depusă în camerele umede cu lemn incubat (Foto original)

Fig.10 Rizomorfe dezvoltate pe lemn de foc incubat în camera umede (Foto original)

3.2. Descrierea speciilor de ciuperci xilobionte identificate pe teren și în camerele umede:

Coniophora puteana- putregaiul pivnițelor

Acest putregai brun este probabil cea mai obișnuită cauză a mucegaiului umed al lemnăriei clădirilor, care apare de asemenea la lemnăria exterioară. De obicei lemnul degradat prezintă crăpături longitudinale de-a lungul fibrei lemnoase, deși pot apărea și crăpături perpendiculare mai ales dacă degradarea este internă și mascată de un strat de lemn de suprafață nefisurat. Lemnul devine brun închis sau chiar negru și prezintă în lemnul degradat zone brun- gălbui. Ciuperca poate da naștere pe suprafața lemnului la rizomorfe brun-închise care nu sunt la fel de groase ca cele produse de Serpula lacrymans și de obicei nu se întinde mai departe de lemn. Aceste rizomorfe pot fi singurul semn evident de degradare, deoarece iau naștere foarte rar niște pernițe groase sau pelicule de micelii. Atacul este în mod obișnuit asociat cu un lemn complet umed și apare în băi, pe acoperișuri în pivnițe și în alte locuri din clădiri unde au loc scurgeri frecvente de apă sau condens, precum și la lemnul exterior umed. De asemenea apar degradări la lemnul umed care este încorporat într-o elădire nouă sau la lemnul uscat încastrat înainte ca zidăria să se fi uscat. Uneori sunt afectate plintele, ramele ferestrelor și podelele (mai ales cele aflate sub covoare impermeabile sau materiale învelitoare). Adesea, această degradare are o extindere limitată deoarece lemnul se usucă odată ce este instalată căldura și clădirea ocupată. Conținutul de umiditate favorabil degradării lemnului provocat de această ciupercă este de 40-50%. Corpul de fructificație apare în mod obișnuit pe copacii doborâți din pădure dar este semnalat extrem de rar și în clădiri. El este format dintr-o peliculă subțire cu mici excrescențe neregulate. Marginea sterilă este albă ca laptele, iar suprafața purtătoare de spori este brun – gălbuie –verzuie.

3.2.2. Trichoderma sp. – descriesa pentru prima data de Presson in 1801

Incadrare taxonomica:

Regn: Fungi, Încrengătura: Ascomycota, Clasa: Euascomycetes, Ordinul: Hypocreales, Familia: Hypocreaceae, Genul: Trichoderma (http://en.wikipedia.org/wiki/ Trichoderma).

Trichoderma este o ciupercă filamentoasă, care este larg răspândita în sol, in materialul vegetal, vegetația în descompunere, și lemn. Hypocrea sp. sunt teleomorph unor specii Trichoderma. Deși este considerat ca un contaminant, Trichoderma pot provoca infecții în prezența unor factori favorizanți (http://www.doctorfungus.org/Thefungi/trichoderma.php).

[NUME_REDACTAT] are cinci specii: Trichoderma harzianum, Trichoderma koningii, Trichoderma longibrachiatum, Trichoderma pseudokoningii, și Trichoderma viride. Caracteristicile morfologice ale conidia și phialides ajuta la diferențierea dintre aceste specii de celalte. În afară de acestea, au fost propuse alte două specii, Trichoderma asperelum și Trichoderma citrinoviride, insa identitatea lor și semnificație clinică rămâne neconfirmată și îndoielnice (http://www.doctorfungus.org/Thefungi/trichoderma.php).

Coloniile de Trichoderma se dezvolte rapid și ajung la maturare în cinci zile. La 25 ° C și la si in dextroza de cartof, coloniile sunt lanoase care devin compacte în timp. Fata este de culoare alba. Sub forma de conidii, verde-albastru sau galben-verde împrăștiate devin vizibile. Aceste pete pot forma uneori inele concentrice. Ele sunt mai ușor vizibile la dextroza din cartof (http://www.doctorfungus.org/Thefungi/trichoderma.php).

Cristalin septate hifele, prezinta conidiofori, phialide și conidii. Trichoderma longibrachiatum și Trichoderma viride pot produce, de asemenea, clamidospori. Conidioforii sunt cristalini, ramificați, și pot prezenta, uneori, un aranjament piramidal. Phialidele sunt hialine, în formă de balon, umflat la baza. Ele sunt atașate la conidiofori în unghi drept. Phialidele pot fi solitare sau aranjate în grupuri. Conidiile cu un diametru mediu de trei microni sunt unicelulare și rotunde sau în formă elipsoidală. Acestea sunt netede sau aspre cu pereți și grupate în capetele lipicioase la vârfurile phialidelor. Aceste grupuri se frecvent perturbat în timpul procedurii de rutina de pregătire a lamelor pentru examen microscopic. Culoarea conidiilor este in cea mai mare parte verde (http://www.doctorfungus.org/Thefungi/ trichoderma.php).

3.2.3. Mucor hiemalis

Incadrare taxonomica:

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (http://en.wikipedia.org/wiki/Mucor_hiemalis).

Variabilitatea speciei Mucor hiemalis este demonstrata prin experimente de împerechere și studii morfologice al unui număr mare de tulpini. Sa ajuns la concluzia că M. hiemalis M. luteus M. lausannensis M. silvaticus M. corticolus și M. vallesiacus ar trebui să fie clasificate într-o singură specie variabilă: M. hiemalis. Formele recunoscute sunt: M. hiemalis f. Hiemalis, M. hiemalis f. Silvaticus, M. hiemalis f. corticolus și M. hiemalis f. Luteus (http://www.fungalbiodiversitycentre.org/publications/1004/content_files/content.htm).

Traieste in coloni de până la 13 mm înălțime, pal maslinie spre gri cu sporangiosporii care au 7 – 8 (15) microni în diametru, ramificat sipodial, cu ramuri lungi, provenite de la o distanță relativ scurta de sub fostul sporangiu, ușor umflat la baza, cu sau fără conținut gălbui-maroniu; sporangiu brun negricios, strălucitor, până la 60 (70) microni în diametru, cu pereți delicvescenti, cu o forma sferica columnara, de până la 38 (49) microni în diametru, rareori elipsoidală, cu un guler slab definit sau chiar absent; sporangiosporii cu dimensiuni 3.5-5.2 x 2.6-3.7 (6,75 x 4) microni cilindric-alungiti; substratul de hife cu celule gigant sferice; zigosporii (CBS 412.71 x 250.35 CBS de pe cires la 10 ° C), de până la 65 x 70 microni sferic de ușor comprimat rugoasă negru (zigosporii, unul singur sau doi sunt mereu prezenti); suspensors ușor inegale de până la 35 x 35 microni cu pereți incrustati cu o nuanță de maro foarte deschis. Influența temperaturii: la 37 ° C fără creștere; la 30 ° C restricționat creștere; de la 25 la 5 ° C, buna creștere și spori, încetineste odata cu scăderea temperaturii. Influența luminii: coloniile crescute în lumină sau în întuneric, la 20 ° C sunt practic identice. (http://www.fungalbiodiversitycentre.org/publications/1004/content_files/content.htm).

M. hiemalis F. silvaticus pote fi diferențiata de celelalte forme în funcție de tipul de ramificare a sporangioporilor care au sporangii cu dimensiuni mici, cilindrice și datorita cerințele sale condiționate în vederea reproducerii sexuale (rezultate mai bune de pe cires la 10 ° C decât la 20 ° C) (http://www.fungalbiodiversitycentre.org/publications/1004/content_files/ content.htm).

3.2.4. Penicillium sp.

Incadrare taxonomica:

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] are mai multe specii. Cele mai frecvente sunt Penicillium chrysogenum, Penicillium citrinum, Penicillium janthinellum, Penicillium marneffei și Penicillium purpurogenum. Identificarea la nivel de specie este bazată pe morfologia macroscopică și caracteristicile microscopice (http://www.doctorfungus.org/thefungi/ penicillium.php).

Coloniile de Penicillium, altele decât Penicillium marneffei sunt în creștere rapidă plat filamentoase și catifelat lanos bumbac în textură. Coloniile sunt inițial albe și devin verde albastru verde, gri sau gri maslinii, galben roz, în timp. Reversul este, de obicei, galben pal (http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium.php).

Pentru alte specii in afara de Penicillium marneffei, sunt hialine septate de 1,5 până la 5 microni în diametru, conidiofori simpli ramificați și conidii. Metulaele sunt ramuri secundare care se formează pe conidiofori. Cele metulae transporta phialidele sub formă de balon. Organizarea de phialide la vârfurile conidiofori este comua. Ele formează grupuri, sub forma de perie, care sunt, de asemenea, menționate ca "penicilli". Conidiile (2,5-5 microni în diametru) sunt rotunde unicelulare și vizualizate ca lanțuri ne ramificate de la vârfurile phialidelor (http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium.php).

In afara de Penicillium marneffei care este dimorfic termic toti ceilalti membri ai genului Penicillium sunt fungi filamentoși. Penicillium sp. sunt larg răspândite și se găsesc în sol, vegetația aflata in descompunere și aer. Aratand din nou modul în care aceasta este diferită de alte specii din acest gen Penicillium marneffei este endemică în special în Asia de Sud-Est, unde infecteaza șobolanii de bambus, care servesc drept markeri epidemiologici și rezervoare pentru infectiile umane (http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium.php).

Penicillium sp. altele decât Penicillium marneffei sunt frecvent considerate ca poluanți, dar poate provoca infecții în special la gazdele imunocompromise. Penicillium marneffei este patogen în special la pacienții cu SIDA și izolarea acestuia din sânge este considerată ca un marker HIV în zonele endemice. În plus față de potențialul lor infecțios Penicillium sp. sunt cunoscute pentru ca produc micotoxine. Unele specii din genul Penicillium. au telemorfi inclusi în genurile Eupenicillium, Talaromyces, Hamigera și Trichocoma (http://www.doctorfungus .org/thefungi/penicillium.php).

Penicillium sp. sunt cauze ocazionale de infectii la om, iar boala rezultata este cunoscuta generic ca penicilioza. Penicillium a fost izolat la pacienții cu cheratită, esofagita, pneumonie, endocardita, peritonita si infectii ale tractului urinar. Cele mai multe infectii ale genului Penicillium sunt întâlnite în gazde imunodeprimate. Infectiile corneei sunt, de obicei, post-traumatice. În plus față de potențialul său infecțios Penicillium verrucosum produce o micotoxină numita ochratoxina A care este nefrotoxica și cancerigena. Producerea toxinei are loc de obicei în boabele de cereale la clima rece (http://www.doctorfungus.org/thefungi/ penicillium.php).

Penicillium marneffei este o ciuperca patogenă și infestează în mod special pacienții cu SIDA, care trăiesc în Asia de Sud-Est (Thailanda și țările învecinate Taiwan și India), în cazul în care ciuperca este endemică. Infectii cu specia Penicillium marneffei au fost raportate la pacienți non-SIDA, cu afectiuni maligne hematologice și cei care primesc tratament imunosupresor. Infectia cu Penicillium marneffei așa-numitele penicilioza marneffei este transmis prin inhalare și rezulta infecții pulmonare inițial urmată de fungemia și diseminarea infectiei.Sistemul limfatic, ficat, splina și oase sunt de obicei implicate (http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium. php).

În faza sa filamentoasă, Penicillium marneffei este microscopic similar cu celelalte specii de Penicillium. In faza de drojdie, pe de alta parte, Penicillium marneffei se poate vizualiza sub forma globulară a celulelor în formă de cârnați alungiți (3 la 5 ultra microni), care multiplica prin fuziune (http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium.php).

3.2.5. Stemphylium sp.

Incadrare taxonomica:

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Stemphylium este o sub clasa de ciuperci care este larg raspandita, care se gaseste in vegetatia aflata in și în sol. Acesta este de obicei considerata ca un agent patogen. Pleospora este un telemorf de Stemphylium (http://www.doctorfungus.org/thefungi/stemphylium.php).

Cea mai cunosuta specie din genul Stemphylium este Stemphylium macrosporoideum (http://www.doctorfungus.org/thefungi/stemphylium.php).

Coloniile de Stemphylium se dezvolte rapid și ajung la maturitate în 5 zile. La 25 ° C și dextroză de cartof, ele sunt catifelate precum bumbacul în textură. Din partea frontală, culoarea este gri, maronie, maro-negricioasa. Partea inferioara este de culoara neagră (http://www.doctorfungus.org/thefungi/stemphylium.php).

Septate, conidiofori și conidiile sunt evidentiatae. Hifele sunt de culoare maronie. Conidiofori pot fi simple ramificatii. Ei poartă mai multe umflaturi veziculare sau noduri. Aceste structuri nodulare sunt mai produse datorita îmbătrânirii. [NUME_REDACTAT] se află în faza terminală și preterminala (proliferarea care crește prin vârful celulei conidiogenous). Conidiile (12-20 x 15-30 microni) sunt solitare, maro deschis precum si de culoare neagră, și cu pereți duri. Ele sunt de forma sferica alungite și rotunjite la capete (http://www.doctorfungus.org/thefungi/stemphylium.php).

3.2.6. Ophiostoma sp.

Incadrare taxonomica

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Ophiostoma sp. Cuprinde o serie de patogeni importanti si este un agent care produce coloratii ale lemnului. Aceste ciuperci patrund in lemn prin ranile arborilor si sunt, de obicei, purtate de insecte, in special de gandacii de scoarta aici principalul gen aflat in fondul nostru forestier este Ips. Speciile la care se intalneste genul Ophiostoma sunt coniferele, de aceea este in patogen binecunoscut in emisfera nordica (http://www.skogoglandskap.no/en/pubs/ophiostoma_ species_including_ophiostoma_borealis_sp_nov_infecting_wounds_of_native_broad-leaved_trees_in_norway/publication_view).

Cu toate aceste, in afara de O. ulmi si de O. novo-ulmi, s-au facut foatrte putine studii cu privire la aparitia acestui grup de ciuperci, in mod antiv la foioiase, mai ales in tarile nordice.

În acest studiu, sondajele au fost realizate în mai multe zone ale Norvegiei pentru a izola Ophiostoma sp. asociate cu rănile de la foioase aparținând genurilor: Betula, Fagus, Quercus, Sorbus și Tilia. Studii morfologice și comparațiile secvențelor de ADN pentru ITS și o parte din zonele genei beta-tubulinei au fost utilizate precum a confirma identitatea ciupercii colectate. Ophiostoma spp. si mai ales anamorphs lor Pesotum, au fost frecvente indenificate in ranile acestor arbori esantionati (http://www.skogoglandskap.no/en/pubs/ophiostoma_species_ including_ophiostoma_borealis_sp_nov_infecting_wounds_of_native_broadleaved_trees_in_norway/publication_view).

In majoritatea cazurilor genul Ophiostoma a fost identificat dupa coloratia lemnului, ulterior dupa rezultatele de laborator a fost si confirmat.

3.2.7. [NUME_REDACTAT] care fac parte din regnul Fungi, clasa Myxomycetes, după regulile de nomenclatură botanică; sau clasificate în regnul Protista la diferite niveluri taxonomice, în clasa Mycetozoa, daca se respecta regulilor de nomenclatură zoologică. Originile evolutive sunt controversate, dar multi cred acum, bazat pe tehnica de secventiere a ADN-ului, ca Mixomycetele a luat nastere devreme în zonele în care se găsesc si alte protiste (http://www.answers.com/topic/myxomycota-1).

Clasa este formata din 3 subclase, 6 ordine, aproximativ 57 de genuri și 600 de specii. [NUME_REDACTAT], Myxogastromycetidae si Stemonitomycetidae se disting prin tipul de dezvoltare al sporoforilor, care sunt tipul de Plasmodium, și metoda de poartă spori. Diferitele ordine, familii, genuri și specii se disting prin caracteristicile organelor de fructe, cum ar fi culoarea de spori, carbonat de calciu, sau columelei (http://www.answers.com/topic/ myxomycota-1).

Mixomycetele încep să apară în mai și fructeifica pe tot parcursul verii până în octombrie, în regiunile temperate de nord. Majoritatea specii sunt distribuite in mai toate tarile, în locuri umede și întunecate pe materialul vegetal aflat in descompunere a materiei organice. Unele specii sunt limitate la un habitat mai specializat (http://www.answers.com/topic /myxomycota-1).

Sporii sunt eliberati de organismele de fructificatie, atunci când miscati și cad pe substratul în care, atunci când apa este prezentă, ei germineaza și elibereaza protoplastele. Protoplaștii se pot dezvolta fie într-o celulă cu flageli aglomerati, acesta este haploida și să se comporta ca și gameții (celule sexuale) (http://www.answers.com/topic/myxomycota-1).

Etapele separate, în ciclul lor de viață face mixomycetele organismele ideale pentru a fi studiate problemele biologice de bază, trecand prin intermediul protoplasmei, ciclul mitotic, morfogeneza, imbatranirea, si diviziunea celulara in celule canceroase (http://www.answers. com/topic/myxomycota-1).

3.2.8. Chaetomium homopilatum

Se întalnește pe lemnul prelucrat și crește solitar. Poate apărea sub diferite culori: maro alb sau gri. Are o rata de creștere de aproximativ 2,5-3,5 mm pe zi. De cele mai multe ori apare cu micelul aerian de culoare albă și care formează clamidospori sferici incolori sau de culoare maro. Receptaculul este elipsoidal, bine dezvoltat, în formă de vas, gât maro acoperit cu pori terminali ondulați. Pori terminali de culoare maroniu- gălbui. Spori elipsoidali colorați măsliniu, apiculați la ambele capete. Receptaculul de 100–225 × 80–90 μm, pori terminali de 2.2–4 μm. Chaetomium homopilatum poate fi găsită în mai multe substraturi cum ar fi : gunoi, frunze, lemn și sol, în habitatul terestru.

3.2.9. Hypoxylon fragiforme

Denumirea stiintifica: Hypoxylon fragiforme, fragiforme înseamnă "ca o căpșună" cu referire la apariția acestei ciuperci. Se găsește în Europa și America de Nord. Face parte din Încrengătura: Ascomycota , Ordinul: Xylariales , Familia: Xylariaceae. Apare frecvent în grupuri, pe scoarța arborelui Fagus sylvatica (Fag). Receptaculul este de 3-16 mm lățime și are forma, aproape sferică. Are culoarea gri- gălbui în tinerețe, iar apoi cu trecerea timpului devine roz, pe urmă la maturitate cărămizie iar în cele din urmă brun spre negru. Este o ciupercă necomestibilă, saprofită (http://www.messiah.edu/oakes/fungi_on_wood/puffball%20and% 20cushion/species%20pages/Hypoxylon%20fragiforme.htm).

3.2.10. Doratomyces stemonitis

Doratomyces este un gen imperfect de ciuperci, strâns legate de genul Scopulariopsis. Conidiofori adunații împreună formează o inflorescență cunoscută ca o coremia. Diferența dintr-e genul Doratomyces și Scopulariopsis este că Scopulariopsis îi lipsește o astfel de structură. Este o ciupercă saprotrofă fiind găsită de obicei pe lemnul mort, în sol sau bălegar. Din punct de vedere economic, ele provoacă putrezirea lemnului, dar și a cartofiilor și a cerealelor.
Face parte din ordinul Moniliales , familia: Stilbellaceae.

Aspect macroscopic: Are culoarea gri și produce sporii de mucegai negricioși. Mai este cunoscută și sub numele de mucegai negru Whisker. Caracteristici microscopice: hife, conidiofori și conidiile sunt de culoare închisă. Conidiofori sunt singuri și aliniți, ca ansambluri verticale compactate de hife care se abat în mod diferit în apropierea vârful în lanțuri scurte de spori uscți, ovoizi, unicelulari dintr-un Penicillium.

Istorie, utilizare și / sau implicații medicale: Este o speciie toxică, provocând astm- respirator (tuse, durere de gât, sângerări nazale), la cei care sunt expuși la spori ei. (http://egymushroom.wordpress.com/2011/09/09/mushroom-culture-doratomyces/#)

3.2.11. Xylaria sp.

[NUME_REDACTAT] sun ciuperci descompunatoare de lemn sau resturi vegetale, in urma actiunii ciupercilor lemnul devine negru, asemanator cu carbunele. Ciupercile sunt "Pyrenomycetes," ceea ce înseamnă că produc spori în ASCI, care sunt încorporate în buzunare mici numite "perithecia" preluarea ASCI se transformă în creștere în deschiderea îngustă a buzunar, astfel încât acestea să poată trage mai departe sporii de ciupercii în curenții de aer.

3.2.12.Trames abieta

Trames abieta este o ciuprca xilofaga saproparazita. Infectia cu aceasta ciuperca se face prin ranile de pe tulpini, provocate provocate in special prin ruperea ramurilor. Ataca foarte rapid trunchiurile arborilor recent doborati, pe care in scurt timp le acopera in intregime cu receptaculele.

Receptaculul este resupinat, cu marginea uneori indoita, formand mici palarii, cu diametrul de 0.5-3 cm, in forma de scoica, izolate sau confluente lateral.

Suprafata palariei este zonata, viloasa, colorata in cenusiu-albicios si cu zone inguste de culoare brune-roscate deschis.

Marginea palariei este subtire, colorata mai deschis decat restul; cu timpul devine concolora.

Formele intinse au aspectul unei membrane, porii fiind labirintici, sinuosi sau irpecoizi, colorati in brun-violaceu.

Tuburile sunt foarte scurte de 0.3-0.8 mm, prezentand pori cu diametrul de 0.2-0.4 mm, rotunjiti, angulari, sinuosi, labirintici-desirati sau irpecoizi, colorati in cenusiu-roscat cu nuanate violacee, brune-liliachii cu tendinte de colorare la receptaculele batrane.

Trama este subtire (0.3-0.5mm) de culoare brun-deschis-rosiatic, membranoasa, coriaceu-suberoasa, elastica dupa uscare.

Sporii sunt hialini, netezi, subcilindrici, putin arcuiti si turtiti lateral de 6-7*3-4 microni (V. Gasmet si C.C. Georgescu, 1952).

3.2.13. Stereum hirsutum

Este o specie de ciuperci foarte comuna pe foioase si conifere, care produce un putregai alb foarte activ.

Receptaculul este etalat cu marginile indoite libere, formand adevarate palarii, sau fiind reprezentata prin palarii concoide, circulare sau semicirculare, confluente sau imbricate, sesile, coriacee elastice.

Suprafata palariei este viloasa, zonata cu zone largi albicioase-galbui sau roscate. Marginea palariei este galbena sau galbuie-rocata. Fata inferiaoara a palariei este lipsita de pori, neteda, glabra, colorata in galbui-deschis, galben-inchis sau de culoarea alunei, cu nuante brumarii.

Trama este de culoare portocalie-galbuie (V. Gasmet si C.C. Georgescu, 1952).

CAPITOLUL IV

DISCUTII, CONCLUZII SI RECOMANDARI

4.1. [NUME_REDACTAT] este un proces succesional marcat de schimbări ale compoziției lemnului datorită colonizatorilor fungice și a faunei asociate care cuprinde: nematode, insecte din [NUME_REDACTAT] și acarieni care se hrănesc cu micelii sau devin pradă pentru ciupercile prădătoare. Unele micromicete se dezvoltă ca saprotrofi dar sunt în același timp periculoase pentru sănătatea umană ca alergeni sau din prisma faptului că induc infecții pulmonare, ale ochilor, sinuizoidale și infecții chiar la nivel cerebral.

Ca și principal factor al dezvoltării cipercilor biodegradatoare este umiditatea, astfel încât o mai bună circulație a aerului combinată că o umiditate scăzută ajută în prevenirea sau cel puțin în întârzierea proceselor degradative.

4.2. [NUME_REDACTAT] expunerea facuta se desprind urmatoarele:

La raspandirea ciupercilor xilofage joaca un rol important nu numai sporii produsi de aparatele fructifere ci si sporii care se produc in interiorul lemnului putreb, la speciile de ciuperci saproparazite.

Reusita infectiei depinde de modul cum se face cicatrizarea ranilor si acesta este in stransa legatur cu starea de sanatate a arborilor si varsta acestora. Arborii sanatosi isi cicatrizeaza mult mai rapid ranile, pe cand la cei bolnavi, salbiti sau batrani cicatrizarea se face cu o mai mare lentoare si de cele mai multe ori cicatrizare se face dup ce ciuperca a patruns prin rana. In aceasta situtie posibilitaea infectarii intregului arboret cu respective ciuperca este mult mai mare.

La lemnul depozitat, majoritatea ciupercilor sun aduse din mediul extern, este stiut faptul ca spre exemplu la fag lemnul lasat pe sol dupa un an apare decolorarea lui si putregaiul, si cum majoritatea lemnului de foc provine din resturi de exploatare sansele ca acest lem sa prezinte o multitudine de ciuperci degradatoare cresc considerabil, luand in calcul si lipsa spatiului de depozitare aerisit avem conditiile ideale pentru dezvoltarea acestor ciuperci.

4.3. Recomandări

O categorie de recomandări se adresează lemnului depozitat fie ca lemn de foc, fie ca lemn de constructii sub forma de cherestea. Depozitarea în condiții propice dezvoltării diferitelor categorii de organiesme direct sau indirect implicate în degradarea lemnului sunt de primă importanță. Umiditatea crescută, lipsa circulației aerului favorizează dezvoltarea unor specii rezidente în lemn încă dinaintea recoltării acestuia cum sunt speciile patogene de Ophiostoma, fie a speciilor cosmopolite de mucegaiuri din care unele exploatează secundar carbohidrații produși în timpul decompunerii celulozei care au capacitati celolozolitice proprii. Aceste mucegaiuri sunt alergeni potențiali sau unele specii sunt responsabile de micoze interne grave la personale cu o imunitate redusă.

Pentru cherestea as recomanda ignifugare si antiseptizarea ei. Ignifugarea as recomanda-o deoarece s-a renuntat mai in totalitate la constructiile din lemn autentice, acestea fiind inlocuite cu noi constructii din BCA, caramida si tot felul de alte maeriale ne biodegradabile. Antiseptizarea este cea mai eficienta metoda de ascapa de ciupercile xilobionte care produc degradarea lemnului si de insectele cera ataca lemnul prelucrat.

Protecția lemnului împotriva ciupercilor se bazează în practica curentă pe diferite tratamente chimice. Ele se clasifică astfel: tratamente preventive (aplicate materialului lemnos nou) și tratamente curative (aplicate pentfu stoparea atacurilor active). Pătrunderea în profunzime a soluțiilor în lemn depinde de esența sa, de umiditatea sa și de diferitele metode de tratament folosite. Stejarul și mesteacănul, arbori cunoscuți prin duritatea lor ridicată, prezintă o permeabilitate mai mică față de alte specii cu duritate scăzută. Umiditatea lemnului, maxim permisă pentru a avea un tratament adecvat este de 28%. Substanțele chimice folosite în protecția lemnului se grupează în funcție de natura lor și al caracteristicilor fizico-chimice, astfel (citare):

substanțe de natură uleioasă.

substanțe solubile în apă.

substanțe solubile în solvenți organici.

In cadrul protecției monumentelor istorice, există câteva condiții pe care substanțele chimice trebuie să le îndeplinească:

să posede eficacitate ridicată față de agenții biologici (bacterii, ciuperci, insecte);

să-și păstreze eficacitatea timp îndelungat (să aibă remanență mare);

să aibă o toxicitate redusă față de om și de mediul ambiant;

să nu aibă efecte negative asupra proprietăților fizice și chimice ale lemnului;

să nu modifice culoarea lemnului;

să nu mărească pericolul de foc;

să nu aibă un cost ridicat.

Din punct de vedere al tehnologiilor de aplicare al tratamentelor le putem împărți astfel:

Tratamente de profunzime;

Tratamente de suprafață.

Acestea sunt recomandarile mele facute in privinta ciupercilor si insectelor care ataca lemnul depozitat cu diferite intrebuintari, lemn de foc sau lemn de constructi prelucrat in stadiu primar.

Bibliografie:

Kirk, T.K., Cullen, D. 1998. Enzymology and molecular genetics of wood degradation by whie-rot fungi. [NUME_REDACTAT], R.A, Akhtar, M (eds.). Environmentaly friendly technologies for the pulp and paper industry. [NUME_REDACTAT] & sons: 273-307.

Deacon, J.W. 1997. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], Oxford.

Eriksson, K.-E.L., Blanchette, R.A., Ander, P. 1990. Microbial and enzymatic degradation of wood and wood components. Springer, Berlin, Heidelber, [NUME_REDACTAT].

Fodor, E., Șesan, T. 2013.Fitopatogeni în ecosistemele forestiere. [NUME_REDACTAT] din București

http://www.doctorfungus.org/Thefungi/ trichoderma.php

http://en.wikipedia.org

http://www.fungalbiodiversitycentre.org/publications/1004/content_files/content.htm

http://www.doctorfungus.org/thefungi/penicillium.php

http://www.skogoglandskap.no/en/pubs/ophiostoma_species_including_ophiostoma_borealis_sp_nov_infecting_wounds_of_native_broad-leaved_trees_in_norway/publication_view

http://www.answers.com/topic/myxomycota-1

V.Gasmet si C.C. Georgescu, 1952, Ciuperci xilofage la molid si brad, Seia III, nr 44, pag 12, 18-19