Analiza Aplicarii Impozitului pe Venitul Global (s.c. Xyz S.r.l., Timisoara)

1. IMPOZITE ȘI TAXE – NOȚIUNI GENERALE

1.1. DEFINIREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

Impozitul este o categorie financiară, având un caracter istoric concret, condițiile apariției sale fiind strâns legate de apariția statului și dezvoltarea relațiilor bănești.

Impozitele și taxele reprezintă cele mai vechi mijloace, instrumente utilizate de autoritățile statale pentru a colecta fondurile necesare realizării funcțiilor și sarcinilor statului. Inițial au fost supuse impozitării bunuri fizice private, înlocuite treptat, pe măsura apariției și dezvoltării economiei de schimb și, implicit, a relațiilor bănești.

Etimologic, cuvântul impozit își are originea în latinescul “impositium”, cu sensul de obligație publică.

De-a lungul timpului, teoreticienii și practicienii din domeniul finanțelor au încercat să definească într-un mod cât mai corespunzător noțiunile de impozit sau taxă. Astfel, s-a apreciat că impozitul reprezintă:

“prețul de cumpărare pentru asigurarea păcii și apărării statului“;

“o prestație pecuniară pretinsă cetățenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general”;

“procedeul de repartizare a creanțelor bugetare între cetățeni, în funcție de capacitățile lor contributive“;

“prețuri stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale“;

“prelevare obligatorie și fără contrapartidă directă, efectuată de stat sau de autoritățile locale, pentru asigurarea cheltuielilor publice“.

Pentru a sintetiza multitudinea de concepții și abordări ale impozitelor în teoria și practica financiară, se poate formula următoarea definiție: “impozitul reprezintă o formă de prelevare obligatorie (silită) la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerestituibil, a unei părți din veniturile sau averile persoanelor fizice și juridice in vederea formării resurselor bănești destinate acoperirii unor necesități publice.”

Din definiția prezentată pot fi extrase principalele caracteristici ale impozitului:

prelevare silită, cu caracter obligatoriu, realizată în numele suveranității fiscale a statului;

nu presupune o prestație directă și imediată din partea statului;

nerestituibilitatea.

Cuvântul taxă își are originea în grecescul “taxis”, având inițial același înțeles cu noțiunea de impozit. Ulterior, noțiunea de taxă a evoluat, ajungând să desemneze:

diverse tipuri de prelevări obligatorii (fiscale și parafiscale);

prețul unor operațiuni de natură economică, financiară, monetară (de ex. taxă de scont, taxă de locație, taxă de timbru, taxă de înregistrare).

Spre deosebire de impozite, taxele presupun o relație contraserviciu direct din partea instituțiilor care le percep.

Întrucât, în dese cazuri, nivelul valoric al taxelor depășește mărimea costului serviciului de instituția publică, cele mai multe taxe determină și realizarea unei prelevări de natură fiscală de la subiecții plătitori (taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea locurilor publice, taxa de publicitate, afișaj și reclamă, taxă de divorț etc.).

1.2. ROLUL IMPOZITELOR ÎN ECONOMIILE CONTEMPORANE

În economiile contemporane, impozitele și taxele sunt stabilite prin legi promulgate de parlament. În România, articolul 138 din constituție statuează: “impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii“.

Mobilizarea la dispoziția statului a unor resurse financiare importante prin intermediul impozitelor și taxelor antrenează un important proces de redistribuire a produsului intern brut. Prin acest proces se înfăptuiește rolul impozitelor pe plan financiar, economic și social.

Pe plan financiar, rolul impozitelor este unul “cvasinatural “, statele moderne mobilizând la dispoziția lor sume tot mai importante de bani prin intermediul impozitelor și taxelor, pentru acoperirea cheltuielilor publice. În economiile cu o economie de piață dezvoltată, rolul financiar al impozitelor și taxelor este din ce în ce mai important deoarece ponderea veniturilor fiscale în totalul veniturilor bugetare este tot mai mare.

Pe plan economic, impozitele și taxele sunt utilizate ca pârghie politică economică, ca mijloc de intervenție în economie. Prin intermediul impozitelor statul poate acționa în sensul stimulării sau frânării anumitor activități, producției (ofertei), consumului sau relațiilor economice cu străinătatea.

Pe plan social, impozitele și taxele reprezintă un important instrument de redistribuire a produsului intern brut între diverse categorii sociale, influențând totodată și comportamentul economico-social al contribuabililor. Rolul social al impozitelor se referă în special la asigurarea unui nivel de trai cel puțin acceptabil pentru cetățenii statului.

Efectul major al acțiunii impozitelor în economiile contemporane îl constituie creșterea presiunii fiscale globale, ca urmare următoarelor aspecte:

ritmul creșterii prelevărilor fiscale (impozite și taxe) devansează ritmul de creștere a produsului intern brut

sporirea încasărilor din impozite ca urmare a creșterii numărului de contribuabili, a masei impozabile sau cotelor de impunere;

ritmul creșterii prelevărilor fiscale prin impozitele percepute devansează ritmul de creștere a venitului mediu pe locuitor.

Limitele impozitelor sunt datorate:

factorilor externi, cum sunt:

nivelul produsului intern brut pe locuitor;

nivelul presiunii fiscale în alte țări;

prioritățile în alocarea pe destinații a resurselor bugetare;

factorilor interni, proprii sistemului fiscal:

facilități fiscale;

proporționalitatea, progresivitatea, regresivitatea cotelor de impunere și posibilitatea utilizării combinate a acestora.

1.3. ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITELOR

La introducerea în practica fiscală a unor noi impozite sau taxe trebuiesc precizate o serie de elemente, ce sunt comune tuturor impozitelor. Aceste elemente, ce prezintă importanță atât pentru autoritățile fiscale, cât și pentru contribuabili, poartă denumirea de elemente tehnice și se referă la:

subiectul impozitului sau contribuabilul;

suportatorul impozitului;

obiectul impozitului;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota impozitului;

asieta fiscală;

termenul de plată.

Subiectul impozitului sau contribuabilul este reprezentat de persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului.

Suportatorul impozitului este reprezentat de persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri se suportă în mod efectiv impozitul. Trebuie menționat și faptul că în cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitelor, pe când în cazul impozitelor indirecte suportatorul impozitului este diferit de subiectul impozitului.

Obiectul impozitului sau materia impozabilă, îl constituie un bun, un venit sau o activitate pentru care se datorează impozitele directe, precum și vânzarea, punerea în circulație sau valorificarea unor produse, bunuri și servicii în cazul impozitelor indirecte.

Sursa impozitului indică din ce anume se plătește impozitul, adică din venit (salar, profit dividend, etc.) sau din avere (bunuri mobile sau imobile).

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea în care se exprimă mărimea obiectului impozabil.

Cota impozitului este reprezentată de mărimea impozitului stabilit pentru o unitate de impunere.

Asieta fiscală cuprinde totalitatea operațiunilor realizate de organele fiscale pentru identificarea subiecților impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile și a cuantumului impozitelor datorate statului.

Termenul de plată precizează data până la care impozitul trebuie plătit.

În unele lucrări, ca elemente tehnice ale impozitelor sunt prezentate și următoarele cinci:

autoritatea și beneficiarul impozitului;

posibilitatea impozitului;

facilitățile fiscale;

sancțiunile aplicabile;

căile de contestație sau atac.

1.4. ASIETA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

Asieta unui impozit cuprinde ansamblul măsurilor întreprinse de autoritățile fiscale pentru stabilirea obiectului impozabil, dimensionarea mărimii impozitului și perceperea la bugetul public.

Stabilirea obiectului impozabil are în vedere constatarea existenței materiei impozabile și evaluarea acesteia.

Evaluarea materiei impozabile se poate face direct, pe bază de probe, fie indirect, pe bază de prezumție.

Metoda evaluării directe se poate aplica în două variante: pe baza declarației unei terțe persoane (când o terță persoană cunoaște dimensiunea materiei impozabile și este obligată prin lege să o declare la organele fiscale) sau pe baza declarației contribuabilului (când contribuabilii sunt obligați prin lege să țină o evidență contabilă, și să întocmească bilanțuri și declarații fiscale din care să reiese clar dimensiunea venitului sau a averii supuse impozitării).

Metoda evaluării indirecte se poate aplica în trei variante: pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectului impozabil (în special pentru impozitele reale), evaluarea forfetară (organele fiscale, de acord cu contribuabilul, stabilesc o valoare aproximativă a obiectului impozabil) sau evaluarea administrativă (organele fiscale stabilesc valoare obiectului impozabil pe baza datelor și elementelor din propriile evidențe).

Dimensionarea impozitului datorat se face diferențiat pentru impozitele de repartiție sau de contigentare și pentru impozitele de cotitate.

Impozitele de repartiție se stabilesc de către autoritățile fiscale într-o sumă globală ce trebuie încasată de pe întreg teritoriul țării, sumă ce se defalcă, de sus în jos, pe fiecare unitate administrativ – teritorială, iar în cadrul acestora pe subiecți plătitori.

Impozitele de cotitate se stabilesc pentru fiecare obiect impozabil și pentru fiecare plătitor, prin utilizarea unor sume fixe sau cote procentuale, sau combinat, sume fixe și cote procentuale.

Perceperea la buget a unui impozit constă în încasarea impozitelor la termenele și modalitățile specifice impozitului respectiv. În prezent, perceperea impozitelor se face prin intermediul unui aparat specializat al statului, încasarea efectivă putându-se realiza de către organele fiscale direct de la plătitori prin stopaj la sursă și vărsare la buget de către terțe persoane sau aplicarea de timbre fiscale.

1.5. CLASIFICAREA IMPOZITELOR

Teoria și practica financiară a impus următoarele criterii de clasificare a impozitelor:

în funcție de trăsăturile de fond și de formă:

impozite directe;

impozite indirecte.

în funcție de obiectul asupra căruia se așează:

impozitele reale;

impozitele personale;

impozitele pe venit:

impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

impozitele pe veniturile persoanelor juridice.

impozite pe avere:

impozitele pe averea propriu –zise;

impozite pe circulația averii;

impozite pe creșterea averii.

în funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea lor:

impozite financiare;

impozite de ordine.

în funcție de frecvența perceperii lor la bugetul public:

impozite permanente (ordinare);

impozite incidentale (extraordinare)

în funcție de instituția care le administrează:

în statele de tip federal:

impozite federale;

impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale unei federații;

impozite locale;

în statele de tip unitar:

impozite ale administrației centrale de stat;

impozite locale.

2. NOȚIUNI DE BAZĂ, ARIA DE CUPRINDERE ȘI COTELE DE IMPUNERE A VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA

2.1. NOȚIUNI DE BAZĂ PRIVIND IMPOZITUL PE VENITUL GLOBAL AL

PERSOANELOR FIZICE

Impozitul pe venitul anual global este suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil;

Venitul anual global impozabil este suma veniturilor nete realizate din activități independente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceiași natură realizate din străinătate, obținute de persoanele are la organele fiscale) sau pe baza declarației contribuabilului (când contribuabilii sunt obligați prin lege să țină o evidență contabilă, și să întocmească bilanțuri și declarații fiscale din care să reiese clar dimensiunea venitului sau a averii supuse impozitării).

Metoda evaluării indirecte se poate aplica în trei variante: pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectului impozabil (în special pentru impozitele reale), evaluarea forfetară (organele fiscale, de acord cu contribuabilul, stabilesc o valoare aproximativă a obiectului impozabil) sau evaluarea administrativă (organele fiscale stabilesc valoare obiectului impozabil pe baza datelor și elementelor din propriile evidențe).

Dimensionarea impozitului datorat se face diferențiat pentru impozitele de repartiție sau de contigentare și pentru impozitele de cotitate.

Impozitele de repartiție se stabilesc de către autoritățile fiscale într-o sumă globală ce trebuie încasată de pe întreg teritoriul țării, sumă ce se defalcă, de sus în jos, pe fiecare unitate administrativ – teritorială, iar în cadrul acestora pe subiecți plătitori.

Impozitele de cotitate se stabilesc pentru fiecare obiect impozabil și pentru fiecare plătitor, prin utilizarea unor sume fixe sau cote procentuale, sau combinat, sume fixe și cote procentuale.

Perceperea la buget a unui impozit constă în încasarea impozitelor la termenele și modalitățile specifice impozitului respectiv. În prezent, perceperea impozitelor se face prin intermediul unui aparat specializat al statului, încasarea efectivă putându-se realiza de către organele fiscale direct de la plătitori prin stopaj la sursă și vărsare la buget de către terțe persoane sau aplicarea de timbre fiscale.

1.5. CLASIFICAREA IMPOZITELOR

Teoria și practica financiară a impus următoarele criterii de clasificare a impozitelor:

în funcție de trăsăturile de fond și de formă:

impozite directe;

impozite indirecte.

în funcție de obiectul asupra căruia se așează:

impozitele reale;

impozitele personale;

impozitele pe venit:

impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

impozitele pe veniturile persoanelor juridice.

impozite pe avere:

impozitele pe averea propriu –zise;

impozite pe circulația averii;

impozite pe creșterea averii.

în funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea lor:

impozite financiare;

impozite de ordine.

în funcție de frecvența perceperii lor la bugetul public:

impozite permanente (ordinare);

impozite incidentale (extraordinare)

în funcție de instituția care le administrează:

în statele de tip federal:

impozite federale;

impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale unei federații;

impozite locale;

în statele de tip unitar:

impozite ale administrației centrale de stat;

impozite locale.

2. NOȚIUNI DE BAZĂ, ARIA DE CUPRINDERE ȘI COTELE DE IMPUNERE A VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA

2.1. NOȚIUNI DE BAZĂ PRIVIND IMPOZITUL PE VENITUL GLOBAL AL

PERSOANELOR FIZICE

Impozitul pe venitul anual global este suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil;

Venitul anual global impozabil este suma veniturilor nete realizate din activități independente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceiași natură realizate din străinătate, obținute de persoanele fizice române, din care se scad pierderile raportate și reducerile personale;

Venitul brut aferent fiecărei categorii de venit cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei a veniturilor în natură;

Venitul net sau pierderea pentru fiecare categorie de venit este diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile;

Cheltuielile aferente deductibile sunt cheltuielile efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

Deducerile personale sunt o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului, care cuprinde:

deducerea personală de bază;

deducerile personale suplimentare, în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere;

Creditul fiscal extern este suma plătită în străinătate cu titlu de impozit și recunoscută în românia, care se scade din impozitul pe venit datorat în românia;

Impozitul final este stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat și care nu se include în venitul anual global impozabil;

Contribuabil este persoana fizică rezidentă și anume:

persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile obținute atât din România, cât și străinătate;

persoana fizică română fără domiciliu în România, pentru veniturile obținute din România prin: − intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României, sau

într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;

persoana fizică străină, pentru veniturile obținute din România, prin:

intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României, sau

într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat ;

persoanele fizice române fără domiciliu în România și persoanele fizice străine rezidente ale unor state cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, care realizează venituri în România în următoarele condiții:

veniturile sunt obținute din activități care nu se realizează prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României;

veniturile sunt obținute într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat, în condițiile prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Persoanele fizice străine se pot încadra în muncă în România pe baza documentului oficial numit permis de muncă, eliberat conform L. 203 / 28.12.1999. Permisul de muncă poate fi eliberat, la cerere, străinilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la încadrarea în muncă și care au aplicată pe documentele de trecere a frontierei viza pentru angajare în muncă. Acesta se eliberează de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Direcția pentru programe de ocupare a forței de muncă în străinătate, pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii, la cererea titularului, pe noi intervale de câte 6 luni.

Permisul de muncă dă dreptul titularului să fie încadrat, pe baza unui contract individual de muncă sau în alt mod prevăzut de lege, la o persoană fizică sau juridică din România sau la o reprezentanță din România a unei persoane juridice cu sediul în străinătate.

România este teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian, de deasupra teritoriul și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona economică exclusivă, asupra cărora România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția.

2.2. ARIA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI PE VENIT

Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt:

venituri din activități independente;

venituri din salarii, inclusiv indemnizațiile pentru:

incapacitate temporară de muncă;

maternitate;

concediu plătit pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani;

venituri din cedarea folosinței bunurilor;

venituri din dividende;

venituri din dobânzi;

alte venituri;

avantaje în bani și /sau în natură primite de o persoană fizică cu titlu gratuit sau cu plata parțială, ca urmare a unei relații contractuale directe între părți;

Avantajele în natură pot fi:

folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii în scop personal;

hrana, cazarea personalului pentru munci casnice;

acordarea de produse alimentare;

folosirea în scop personal a unei locuințe;

acordarea de energie electrică, termică și altele;

abonamente radio și televiziune, de transport, abonamentele costul convorbirilor telefonice, cartele telefonice;

permise de călătorie pe diverse mijloace de transport;

acordarea de îmbrăcăminte;

acordarea de cherestea lemne de foc, cărbuni;

cadouri pentru diverse ocazii;

bilete de tratament și odihnă, distracții și recreere.

Avantajele în bani pot fi:

sumele primite pentru procurarea bunurilor și serviciilor menționate ca avantaje în natură;

diferența între dobânda practicată pe piață de creditor și dobânda preferențială la creditul acordat contribuabilului;

diferența dintre dobânda preferențială plătită contribuabilului și dobânda practicată pe piață de aceiași entitate;

folosire în scop personal a bunurilor și drepturilor aferente activității;

În categoriile de venituri realizate de o persoană fizică se include atât veniturile în bani cât și echivalentul în lei al veniturilor în natură.

Reguli privind avantajele:

tratamentul fiscal al avantajelor va fi stabilit de aceiași manieră ca și pentru categoria de venituri în care este încadrat.

avantajele în bani și echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile numai dacă acestea au fost considerate cheltuieli deductibile aferente activității desfășurate de persoana sau entitatea care le-a acordat. fac excepție veniturile scutite de impozit și cele care nu intră în sfera de aplicare.

Evaluarea avantajelor:

primite cu titlu gratuit – se face la prețul de piață la locul acordării avantajului;

primite cu plata parțială – sunt evaluate la diferență între prețul de piață la locul acordării avantajului și suma reprezentând plata parțială;

Evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:

evaluarea folosinței cu titlu gratuit a vehiculului – se face aplicând un procent de 1,7 % pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestuia. În cazul în care vehiculul este închiriat de o terță persoană, avantajul este evaluat la nivelul chiriei.

evaluarea folosinței cu titlu gratuit a locuinței primite – se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafețele locative deținute de stat. Avantajele conexe (apă, gaz, electricitate, cheltuieli de întreținere și reparații, etc.) sunt evaluate la valoarea lor efectivă.

evaluarea folosinței cu titlu gratuit al altor bunuri decât vehiculul și locuința – se face:

la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitatea de măsură specifică sau

la nivelul prețului practicat pentru terți.

Evaluarea utilizării în scop personal al bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosință mixtă se face astfel:

pentru vehicule evaluarea se face aplicând un procent de 1,7 %pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestora, iar avantajul se determină proporțional cu numărul de kilometri parcurși în interes personal, justificat cu foaia de parcurs.

pentru alte bunuri, evaluarea se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitate de măsură specifică sau la nivelul prețului practicat pentru terți, iar avantajul se determină proporțional cu numărul de metri pătrați folosiți pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal.

Evaluarea utilizării bunurilor din patrimoniul personal cu folosință mixtă, în vederea determinării cheltuielilor deductibile se face conform celor arătate la litera a), iar cheltuiala se determină, după caz, proporțional cu:

numărul de kilometri parcurși în interes de afacere;

numărul de metri pătrați folosiți în interes de afacere;

numărul de unități de măsură specifice.

Nu se cuprind în sfera de aplicare și nu se impozitează următoarele:

sumele primite de la:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetele fondurilor speciale;

bugetele locale;

alte fonduri publice;

terțe persoane;

sub formă de: ajutoare; indemnizații sau alte forme de sprijin;

sumele primite drept compensație pentru paguba suportată, încasate din:

asigurări de bunuri;

asigurări de accident;

asigurări de risc profesional;

altele similare;

sumele primite ca despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităților naturale;

sumele primite ca despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces, ca urmare a unor acțiuni militare;

sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate;

pensiile de orice fel (cu unele excepții prevăzute de lege);

contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozițiilor legale în materie;

contravaloarea:

echipamentelor tehnice primite de angajat (aparatură, dispozitive, unelte necesare în procesul muncii);

echipamentului individual de protecție (pentru protejarea împotriva factorilor de risc);

echipamentului individual de lucru (pentru a proteja îmbrăcămintea și încălțămintea);

alimentației de protecție primită în mod gratuit de persoanele fizice care lucrează în locuri de muncă cu condiții grele și vătămătoare;

materialelor igienico-sanitare (pentru locuri de muncă care impun o igienă personală deosebită);

medicamentelor primite de cadrele militare în activitate;

sumele sau bunurile primite sub formă de: sponsorizări și mecenat;

alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă primite de angajați și suportată integral de angajator, și hrana acordată conform legii (pentru activitatea sportivă de performanță, apărare națională, ordine publică și siguranță națională);

veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile corporale din patrimoniul personal;

sumele primite cu ocazia delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului și al mutării în interesul serviciului, de natura:

cheltuielilor de transport;

cazare;

indemnizație;

diurnă;

drepturi în bani și natură primite de:

militarii în termen;

militarii cu termen redus;

studenții și elevii militari ai institutelor de învățământ militare și civile;

bursele primite de persoanele care urmează orice formă de:

școlarizare;

perfecționare profesională, în cadru instituționalizat;

sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire și donații

veniturile din agricultură și silvicultură

Regiile autonome, societățile și companiile naționale, institutele naționale de cercetare –dezvoltare și celelalte societăți comerciale (conform L. 743 / 6.12.2001, a bugetului de stat pe anul 2002, art. 37) pot aloca anual sume, în limita unei cote de până la 1,5%, aplicată asupra fondului de salarii realizat anual, aferent salariaților cu contract individual de muncă, cheltuieli care sunt deductibile la calcului profitului impozabil, pentru: acoperirea unei părți din cheltuielile ocazionate de procurarea unor daruri pentru copiii salariaților; acoperirea parțială a costului transportului la și de la locul de muncă al salariaților; suportarea parțială a costului biletelor de tratament sau de odihnă pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, inclusiv al transportului; acordarea de ajutoare pentru înmormântare; acordarea de ajutoare unor salariați care au suferit pierderi însemnate în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, pentru acoperirea unei părți din cheltuielile în cazul unor boli grave sau incurabile, precum și pentru contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale, potrivit prevederilor art. 51 din Legea minelor nr. 61 / 1998. De asemenea, unitățile menționate pot contribui prin alocarea unor sume la ajutorarea copiilor din școli și din centrele de plasament.

Persoanele fizice care desfășoară activități independente și care obțin venituri comerciale sau venituri comerciale sau venituri din profesii liberale, precum și asociațiile fără personalitate juridică, care își desfășoară activitatea cu salariați cu contract individual de muncă pot efectua, în limita unei cote de 1,5% din drepturile salariale realizate anual pentru salariații în cauză, cheltuieli care sunt deductibile fiscal la calculul venitului net, pentru destinațiile prevăzute în paragraful anterior.

Veniturile de natura celor prevăzute anterior, realizate de salariați, nu se supun impozitării și completează prevederile O.G. 7 / 2001.

Venituri scutite de impozit pe venit:

veniturile: – membrilor misiunilor diplomatice;

membrilor posturilor consulare, cu condiția reciprocității;

venituri nete în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate;

veniturile persoanelor fizice străine care desfășoară în românia activități de consultanță în baza acordurilor de finanțare gratuită încheiată de România cu alte guverne sau organizații internaționale guvernamentale ori neguvernamentale;

venituri obținute de corespondenții de presă străini, cu condiția reciprocității;

premiile și avantajele în bani și /sau în natura obținute de elevi și studenți concursurile ajutoarele stabilite pe baza soldei lunare nete, pentru cadrele militare trecute în rezervă sau în retragere, cu drept de pensie, sau pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de pensie;

părțile compensatorii acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, calculate pe baza soldelor lunare nete;

părțile compensatorii, primite în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, ca urmare a concedierilor colective, stabilite pe baza salariilor medii nete pe unitate;

ajutoarele stabilite pe baza soldei lunare nete, pentru cadrele militare trecute în rezervă sau în retragere, cu drept de pensie, sau pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de pensie;

diferența de dobândă subvenționată la creditele acordate;

subvențiile primite pentru achiziționarea de bunuri;

uniformele obligatorii și drepturile de echipament;

veniturile reprezentând avantajele în bani și /sau în natură acordate;

persoanelor cu handicap;

veteranilor de război;

invalizilor de război;

văduvelor de război;

accidentaților de război în afara serviciului ordonat;

persoanelor persecutate politic începând cu 6 martie 1945;

persoanelor deportate în străinătate;

persoanelor constituite în prizonieri ;

urmașilor eroilor –martiri, răniților, luptătorilor pentru victoria revoluției din decembrie 1989;

dobânzile aferente titlurilor de stat

dobânzile aferente depozitelor la vedere;

dobânzile aferente obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe;

premii și prime în bani și /sau în natură obținute din jocuri de noroc, sub valoarea de 3.000.000 lei pentru fiecare câștig realizat, de la același organizator sau plătitor, într-o singură zi.

2.3. PERIOADA IMPOZABILĂ ȘI COTELE DE IMPUNERE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITUL GLOBAL

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic (12 luni).

Venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil.

Impozitul anual se calculează, prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a baremului anual de impunere stabilit prin lege.

Pentru determinarea impozitelor lunare datorate de contribuabili pentru salarii se utilizează un barem lunar de impunere care se determină prin împărțirea la 12 a cifrelor din baremul anual de impunere. Baremul lunar se actualizează semestrial prin Hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de inflație realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică. Guvernul aprobă și bare-mul mediu anual care se utilizează pentru determinarea impozitului anual global impozabil realizat.

Baremul lunar de impunere valabil pentru semestrul I al anului 2001 (conform O.G. 73/1999 modificată cu H.G. 1379/2000) este:

Baremul lunar de impunere valabil pentru trimestrul III al anului 2001 (conform O.G. 73/1999 modificată cu H.G. 613 din 10 iulie 2001) este:

Baremul lunar de impunere valabil pentru trimestrul IV al anului 2001 (conform O.G. 73/1999 modificată cu Ordin nr. 1922 din 1 octombrie 2001) este:

Baremul anual de impunere pentru anul 2001 (conform O.G. 7/2001 modificată cu Ordin 113/2002) este

Baremul lunar de impunere valabil pentru trimestrul I al anului 2002 (conform O.G. 7/2001 modificată cu Ordin nr. 1 din 3 ianuarie 2002) este:

Baremul anual pentru stabilirea impozitului reprezentând plăți anticipate cu titlu de impozit pentru anul fiscal 2002, potrivit art. 8 alin. (3) din ordonanța 7 / 2001 este:

3. MODUL ȘI DOCUMENTELE SPECIFICE DE CALCULARE A VENITURILOR DIN SALARII

3.1. PRINCIPII DE BAZĂ PRIVIND CALCULAREA VENITURILOR REALIZATE DE PERSOANELE FIZICE

venitul net = venitul brut – cheltuieli aferente deductibile

a) Cheltuieli aferente venitului = cheltuielile efectuate în vederea realizării acestuia, justificate prin documente;

b) Sumele sau bunurile utilizate pentru uzul personal sau al familiei nu sunt cheltuieli aferente venitului;

c) Sunt cheltuieli deductibile (în condițiile și limitele stabilite de legislația în vigoare pentru persoanele juridice): cheltuielile cu perisabilitățile și cheltuielile cu reclama și publicitatea;

Cheltuielile privind amortizarea sunt deductibile în condițiile în care calculul se efectuează conform legislației în materie.

d) Cheltuielile aferente veniturilor din România sau din străinătate care sunt ne impozabile sau sunt scutite de impozit pe venit nu sunt cheltuieli deductibile;

e) Nu sunt cheltuieli deductibile:

impozitul pe venit;

impozitul pe venitul realizat în străinătate;

f) cheltuieli cu:

bunurile din patrimoniul afacerii utilizate și în scop personal;

bunurile din patrimoniul personal al contribuabilului sau asociaților, utilizate pentru afacere, sunt deductibile în limitele stabilite prin hotărâre a guvernului;

g) venitul net obținut din bunuri și drepturi deținute în comun, este considerat ca fiind obținut de:

proprietari;

uzufructuari;

alți deținători legali înscriși într-un document oficial și se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate, sau în mod egal, în situația în care acestea nu se cunosc;

h) veniturile din drepturi de proprietate intelectuală deținute în comun se repartizează:

conform reglementărilor în vigoare specifice fiecărui domeniu;

proporțional cu fiecărui autor la creația respectivă;

în mod egal între coautori (dacă nu este determinată contribuția);

i) venitul net din cedarea folosinței bunurilor obținute în comun pe cote-părți se repartizează între proprietari astfel:

proporțional cu cotele deținute;

în mod egal dacă deținerea bunurilor este în devălmășie;

3.2. REGULI SPECIFICE DE DETERMINARE A VENITURILOR DIN SALARII

Veniturile din salarii sunt toate veniturile în bani și /sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate, în baza unui contract individual de muncă indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Veniturile din salarii sunt venituri din activități dependente, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:

părțile care intră în relația de muncă (angajator și angajați) stabilesc de la început:

felul activității;

timpul de lucru;

locul desfășurării activității;

partea care utilizează forța de muncă pune la dispoziția celeilalte părți mijloacele de muncă:

spații cu înzestrare corespunzătoare;

îmbrăcăminte specială;

unelte de muncă, etc.

persoana care activează contribuie numai cu forța ei fizică sau capacitatea ei intelectuală (nu și cu capitalul propriu);

plătitorul de venituri de muncă salarială suportă cheltuielile în interesul serviciului, ale angajatului (diurna, alte cheltuieli de deplasare);

plata indemnizației pe timp de concediu de odihnă precum și a indemnizației pentru concediu medical în caz de boală;

persoana care activează, lucrează sub îndrumarea unei alte persoane și este obligată să respecte îndrumările acesteia.

Veniturile din salarii:

salariile de bază;

sporurile și adaosurile de orice fel;

indemnizațiile de orice fel;

recompense și premii de orice fel;

premiul anual acordat personalului din instituții publice;

stimulentele acordate personalului din instituții publice;

stimulente din fondul de participare la profit acordate salariaților agenților economici, după aprobarea bilanțului contabil;

sumele primite pentru concediul de odihnă;

sumele primite din fondul asigurărilor sociale, în caz de incapacitate temporară de muncă și de maternitate;

sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani;

sumele primite pentru concedii medicale privind îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav, până la împlinirea de către copii a vârste de 18 ani;

sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului cu handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani;

orice alte câștiguri în bani și în natură, primite, de la angajator, de către angajați ca plată a muncii lor.

Sunt asimilate salariilor:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică;

drepturile cadrelor militare: soldă lunară; indemnizații; prime; premii; sporuri; alte drepturi;

drepturi cuvenite administratorilor companiile / societățile naționale, societățile comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome: – indemnizația lunară brută;

suma, din profitul net, cuvenită;

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale, constituite prin subscripție publică, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilită de adunarea constitutivă;

venituri realizate din activități desfășurate în baza unei convenții civile de prestări de servicii, plătite de agenți economici, instituții publice și alte entități;

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, de membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori;

sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

alte drepturi și indemnizații de natură salarială.

Angajator este persoana juridică, sau persoana fizică și orice altă entitate, la care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează munca în schimbul unei plăți.

Angajat este persoana fizică care își desfășoară activitatea la un angajator în baza unei relații contractuale de muncă (contractul individual de muncă, convenție civilă de prestări de servicii) sau în baza unei legi speciale, în schimbul unei plăți.

Evaluarea drepturilor salariale acordate în natură precum și a avantajelor acordate salariaților se face în momentul acordării și se impozitează în luna în care au fost primite. documentele referitoare la calculul contra valorii veniturilor și avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată.

Transformarea în lei a sumelor obținute, potrivit legii, în valută, reprezentând venituri din salarii realizate în românia, se face la cursul de schimb valutar comunicat de banca națională a româniei pentru ultima zi a lunii pentru care se face plata acestor drepturi.

Prin excepție, în cazul în care veniturile din salarii sunt plătite în cursul lunii sau raporturile de muncă încetează, se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României în vigoare în ziua precedentă celei care se face plata.

Determinarea venitului net din salarii

Venitul brut din salarii este suma veniturilor realizate precum și a avantajelor primite de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau forma sub care sunt acordate.

venitul net din salarii = venitul brut – cheltuieli

Cheltuieli:

contribuțiile reținute pentru:

contribuția angajatului la asigurările sociale – 11,67 % (începând cu 1 aprilie 2001);

pensie suplimentară – 5%, reținută pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2001

protecția socială a șomerilor –1%;

asigurările sociale de sănătate –7%;

cheltuielile profesionale sunt o cotă de 15% din deducerea personală de bază, acordată odată cu deducerea personală de bază la același loc de muncă.

În cazul contribuției angajatului la asigurările sociale (conform L. 19 / 2000), baza de calcul nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut pe economie. Salariul mediu brut pe economie pentru anul următor se prognozează și se face public de către CNPAS până la data de 31 decembrie a anului curent. Legea nr. 744 din 6.12.2001 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, art. 18 prevede: salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 este de 5.582.000 lei. Această valoarea s-a calculat pe baza unui coeficient de 38,5% care se aplică la valoarea de 4.837.851 lei reprezentând salariul mediu în trimestrul IV al anului 2001.

Reguli:

Cheltuielile sunt cele justificate cu documente.

Sumele sau bunurile utilizate pentru uzul personal sau al familiei nu sunt deductibile.

Perisabilitățile, reclama, publicitatea sunt deductibile în condițiile stabilite la persoanele juridice.

Amortizarea este deductibilă conform legislației în vigoare.

Cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile sau scutite nu sunt deductibile.

Impozitul pe venit nu este cheltuială deductibilă.

Cheltuielile cu bunurile utilizate pentru afacere sunt deductibile conform hotărârilor de guvern.

Venitul net obținut în comun se atribuie conform cotelor părți sau în cote egale.

Deducerile personale

Persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile din România și din străinătate, are dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de:

deducere personală de bază, și

deduceri personale suplimentare acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile

Deducerea personală de bază (DPB)

începând cu luna ianuarie 2001 este fixată la suma de 1.099.000 lei /lună

începând cu luna iulie 2001 este fixată la suma de 1.273.000 lei /lună

începând cu luna octombrie 2001 este fixată la suma de 1.300.000 lei

Deducerea personală suplimentară (DPS)

pentru persoane în întreținere:

0,6 x dpb pentru soția /soțul aflată /aflat în întreținere;

0,35 x dpb pentru fiecare din primii 2 copii;

0,20 x dpb pentru fiecare din următorii copii aflați în întreținere;

0,20 x dpb pentru fiecare alt membru de familie aflat în întreținere;

pentru: – situația proprie

situația persoanelor în întreținere;

1,0 x DPB pentru:

invalizi de gradul I;

persoane cu handicap grav;

0,5 x DPB pentru:

invalizi de gradul II;

persoanele cu handicap accentuat.

Precizări privind deducerile personale suplimentare:

Nu sunt considerate persoane în întreținere acele persoane ale căror venituri (impozabile, neimpozabile și scutite) depășesc sumele reprezentând deducerile personale suplimentare.

În cazul în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili (persoana întreținută fiind un alt membru de familie), suma reprezentând deducerea personală suplimentară acesteia se împarte în părți egale între contribuabili, exceptând cazul în care ei se înțeleg asupra unui alt mod de împărțire a sumei;

Copiii minori sunt considerați întotdeauna întreținuți.

Deducerea personală suplimentară pentru fiecare copil se acordă integral unuia dintre părinți (tutori) conform înțelegerii acestora.

Deducerea personală suplimentară se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea contribuabilului pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.

Sunt considerați alți membrii de familie rudele soțului /soției până la gradul IV-lea de rudenie, inclusiv.

Suma deducerilor personale admisă pentru calculul impozitului nu poate depăși 2,5 înmulțit cu deducerea personală de bază și se acordă în limita venitului realizat.

Determinarea coeficientului de deduceri personale suplimentare pentru fiecare contribuabil se efectuează:

de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România, pentru veniturile din salarii realizate pe teritoriul româniei, la funcția de bază;

de către organul fiscal, pentru contribuabilii care realizează venituri din:

salarii, altele decât cele de bază;

activități independente;

cedarea folosinței bunurilor anual, o dată cu stabilirea impozitului anual datorat.

Documentele justificative care se prezintă angajatorului sau organului fiscal, pentru determinarea coeficienților de deduceri personale suplimentare sunt:

certificatul de căsătorie;

certificatul de naștere al copiilor;

certificatul emis de comisia de expertiză medicală;

adeverință de venit a persoanei întreținute sau declarație pe proprie răspundere; etc.

Documentele justificative se prezintă:

în original și copie, angajatorul sau organul fiscal păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul;

copii legalizate, când contribuabilul depune declarația de venit prin poștă.

Pentru copiii întreținuți:

deducerea personală suplimentară va fi acordată părinților, conform înțelegerii între aceștia;

nu se va fracționa între părinți deducerea suplimentară pentru fiecare copil aflat în întreținere;

angajatul va prezenta angajatorului sau organului fiscal:

declarație pe propria răspundere din partea soțului /soției sau

adeverință emisă de angajatorul soțului /soției,

după caz, din care să rezulte numărul de copii pentru care beneficiază de reduceri personale suplimentare, precum și coeficientul de deducere personală suplimentară acordată pentru fiecare copil;

pentru copii minori ai contribuabilului, nu se va verifica cuantumul venitului lor personal, ei fiind considerați întotdeauna întreținuți.

Dacă venitul unei persoane întreținute (mai puțin copiii minori) depășește plafonul deducerii personale suplimentare, nu este considerată întreținută.

Veniturile care se iau în calcul pentru a stabili dacă o persoană este întreținută sunt:

veniturile impozabile;

veniturile scutite de impozit;

veniturile neimpozabile.

Impozitul datorat

Salariații datorează un impozit lunar:

reprezentând plăți anticipate;

se calculează și se reține la sursă de plătitorii de salarii.

Impozitul lunar se determină:

la funcția de bază

impozitul lunar = baremul lunar x venitul net din salarii

venitul net din salarii = venitul brut – (contribuția la asigurări sociale de sănătate + contribuția la angajatului la fondul de șomaj + contribuția individuală de asigurări sociale) – 15% DPB,

pe fiecare loc de realizare a acestuia

Nu se acordă deduceri personale!

Precizări:

impozitul pe veniturile primite de reprezentanții în organisme tripartite este final, dacă cel care le-a realizat justifică cu documente virarea veniturilor la organizațiile sindicale pe care le-a reprezentat;

diferențele de salarii care privesc perioade anterioare lunilor în care se plătesc, în cadrul anului fiscal, acordate în baza unor hotărâri judecătorești definitive, se defalchează pentru impunere, pe lunile la care se referă;

în cazul diferențelor de salarii care privesc anii celui în care se plătesc, acordate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive, recalcularea impozitului se efectuează de către plătitorul de venit sau de organul fiscal competent, pe baza documentației transmise de plătitor.

Locul unde se află funcția de bază:

ultimul loc de muncă înscris în carnetul de muncă, pentru persoanele angajate la un singur loc de muncă;

în cazul cumulului de funcții, locul ales de persoana fizică unde sunt achitate contribuția de asigurări sociale de stat, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj și alte sume datorate potrivit legii.

Calculul și reținerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajator, la data efectuării plății acestor venituri, astfel:

dacă veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe lună sub formă de avans și lichidare –la data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente fiecărei luni (lichidare);

dacă în cursul unei luni se efectuează plăți intermediare (premii, stimulente de orice fel, etc.) la fiecare plată prin aplicarea baremului lunar asupra plăților intermediare cumulate până la data ultimei plăți pentru care se face calculul.

impozitul de reținut impozitul calculat în suma impozitelor

la fiecare plată = plățile intermediare – reținute la plățile

intermediară cumulate intermediare anterioare

La data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente unei luni (lichidare), impozitul se calculează asupra veniturilor totale prin cumularea drepturilor respective plățile intermediare.

impozitul de reținut impozitul calculat asupra suma impozitelor reținute la

reținut = veniturilor totale – plățile intermediare

Veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor și avantajelor în natură se reține din salariul primit de angajat în numerar pentru aceiași lună.

Dacă un angajat care obține venituri din salarii la funcția de bază se mută în cursul unei luni la un alt angajator:

calculul impozitului se face pentru fiecare loc de realizare a venitului;

deducerile personale și cheltuielile profesionale se acordă numai la primul angajator, în limita veniturilor realizate pentru acea lună, până la data lichidării, recalcularea urmând a se efectua o dată cu calculul impozitului anual.

Termenul de plată a ultimei plăți a drepturilor salariale pentru o lună poate fi cuprins între 1 și 15 ale lunii următoare plății acestora.

Obligațiile plătitorilor de salarii:

să calculeze și să rețină impozitul lunar, la data plății salariilor;

să vireze pe fiecare lună, dar nu mai târziu de 15 a lunii următoare celei pentru care se cuvin salariile;

calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală.

3.3. CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ – EXPRESIE A RAPORTULUI JURIDIC DINTRE ANGAJAT ȘI ANGAJATOR PENTRU REALIZAREA VENITURILOR DIN SALARII

Contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă

Potrivit art.8 din L.130 /1996 privind contractul colectiv de muncă, modificată prin L.143 /1997, clauzele acestor contracte colective pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege. Contractele colective nu pot cuprinde clauze care să consacre drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. La rândul lor, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui prevăzut prin contractele colective de muncă.

Este important de subliniat că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data încadrării sau de afilierea ori neafilierea lor la o organizație sindicală din unitatea respectivă. Așadar, la negocierea clauzelor contractului individual de muncă. Părțile – angajator și viitor salariat – sunt obligate legal să aibă în vedere prevederile contractului colectiv de muncă. Chiar dacă – dintr-un motiv sau altul – în unitate nu s-a încheiat contractul colectiv de muncă, la negocierea contractului individual, părțile sunt ținute să respecte clauzele contractului colectiv la nivel superior (de regulă, pe ramură de activitate).

Prin clauzele contractului individual de muncă, părțile nu pot coborî sub minimul legal al drepturilor cuvenite salariaților potrivit legislației muncii și contractului colectiv de muncă.

În contractul colectiv de muncă nu pot fi cuprinse clauze care:

să diminueze drepturile salariaților (să fie, spre exemplu, sub salariul minim brut pe țară garantat în plată; să stabilească un timp mai mare de 8 ore /zi fără a se încadra în excepțiile legale; să precizeze o durată a concediului de odihnă mai mică decât limita minimă legală etc.);

să modifice în sens negativ cadrul legal al răspunderii salariaților (spre exemplu, să stabilească alte sancțiuni disciplinare mai grave decât cele prevăzute de art. 100 alin. 1 codul muncii sau în statutele de personal ori disciplinare; să agraveze condițiile răspunderii materiale prevăzute de art. 102 și următorul din codul muncii).

Orice clauză a contractului individual de muncă prin care s-ar înrăutăți situația salariatului, comparativ cu drepturile sale ocrotite prin lege, este nulă absolut. În concluzie, drepturile stabilite concret prin contractul individual de muncă trebuie să fie cel puțin egale cu cele stipulate prin contractul colectiv de muncă.

În nici o împrejurare angajatorul nu se poate prevala acordul dat de salariat pentru includerea în contractul său individual de muncă a unor clauze prin care a acceptat diminuarea drepturilor sale. ”drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism“ (art. 18 din codul muncii). În consecință, orice clauză prin care salariatul ar renunța la un drept al său este lovită de nulitate absolută.

Noțiune, elemente esențiale, trăsături caracteristice ale contractului de muncă

Cunoscut încă dreptul roman sub denumirea de “locatio operarum “, contractul (convenția) de muncă a fost reglementat prin art.1470 din codul civil locațiunea de servicii era consacrată legal printr-o reglementare sumară care se limita la formularea numai a două obligații reciproce: cea de a munci și, respectiv, plata muncii. Contractul individual de muncă s-a desprins clar din contractele civile prin legea asupra contractelor de muncă din 1929, ceea ce a constituit, în timp, și premisa pentru construirea unei ramuri distincte de drept – dreptul muncii.

Contractul individual de muncă, odată încheiat , declanșează și face aplicabile atât prevederile legale, cât și pe cele ale contractului colectiv de muncă.

Conform art.64 alin. 1 din codul muncii “contractul individual de muncă se încheie în scris și va cuprinde clauze privind obligația persoanei încadrate în muncă de a-și îndeplini sarcinile ce îi revin, cu respectarea ordinii și disciplinei, a legilor, îndatorirea unității de a asigura condiții corespunzătoare pentru buna desfășurare a activității, de a remunera în raport cu munca prestată și de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum și alte clauze stabilite de părți”. Concis, potrivit reglementărilor actuale contractul colectiv de muncă este înțelegerea încheiată în scris prin care o parte – salariatul – se obligă la prestarea în timp a unei munci de peste trei ore /zi lucrătoare în folosul și subordinea celeilalte părți – angajatorul – iar acest îi asigură, la rândul său, plata salariului și condiții de muncă.

Elementele esențiale ale contractului individual de muncă sunt: părțile (subiectele), felul muncii, durata, salariul și locul muncii.

În raport cu regimul general al contractelor civile, trăsăturile caracteristice se pot rezuma astfel:

act juridic bilateral guvernat de principiul libertății de voință;

numit, adică reglementat, ca atare, prin normele dreptului muncii;

nu poate avea decât două părți, respectiv salariatul și unitatea (patronul); pluralitatea de subiecte este exclusă (activă sau pasivă); de regula, unul și același contract individual de muncă se încheie cu un angajator, persoană fizică. Se poate însă considera că, în anumite situații speciale, salariatul încheie un contract individual de muncă, în mod concomitent, cu doi sau mai mulți angajatori (de exemplu cel care se încadrează ca personal casnic la o familie sau notarul stagiar, la un birou notarial fără personalitate juridică, alcătuiți din mai mulți notari asociați);

obligația salariatului este de a face (de a munci) și trebuie executată în natură; ea nu poate preschimba în dezdăunări (dacă nu s-a realizat obligația de a munci) și nici patronul nu o poate realiza, în caz de ne executare, pe cheltuiala salariatului său;

sinalagmatic (dă naștere la obligații reciproce între părțile sale);

oneros (fiecare parte urmărește să-și procure un avantaj);

comutativ (ambele prestații –munca și salariul – sunt cunoscute de la început)

personal (intuitu persoane) cu privire la fiecare dintre părțile sale; ca urmare, salariatul nu – și poate executa obligațiile din contract prin intermediul sau cu ajutorul altor persoane; de la această regulă, în legislația în vigoare există o singură excepție și anume în cazul suplinirii colegiale în învățământul superior (art. 93 alin. 4 L.128 /1997) când, datorită unor situații obiective, de scurtă durată, legea permite ca obligațiile cadrului didactic să fie îndeplinite de un coleg al său;

cu executare succesivă (în timp) și, în medie, de peste trei ore pe zi lucrătoare (L. 83 /1995);

nu poate fi afectat de o condiție suspensivă și nici de o condiție rezolutorie; excepțional, poate fi afectat de un termen extinctiv (atunci când legea permite să fie încheiat pe o durată determinată) sau de un termen suspensiv (dar cert);

consensual, în sensul că se încheie prin simplul acord de voință al părților (forma scrisă cerută de lege având numai valoare probantă și nu pentru însăși existența contractului).

La încheierea contractului individual de muncă părțile se află pe o poziție de egalitate juridică (firește, în anumite cazuri, nu și de egalitate economică). Ulterior, din punct de vedere juridic, salariatul, ca o caracteristică, este subordonat față de angajator.

Capacitatea juridică a persoanei fizice care se încadrează în muncă

Din caracterul intuitu persoane al contractului de muncă, rezultă legătura indisolubilă dintre capacitatea de folosință și cea de exercițiu ale persoanei care urmează să se încadreze în muncă. Deoarece munca (forța de muncă) este prin definiție personală. Nu poate fi îndeplinită prin intermediul altuia. Sub acest aspect, specific, capacitatea juridică, în ce privește raportul de muncă, poate fi considerat drept unică.

Capacitatea deplină de a încheia un contract individual de muncă se dobândește la împlinirea vârstei de 16 ani (art.7 alin 1. Din codul muncii și art. 10 d. 31 /1954). Pentru anumite funcții (posturi), capacitatea deplină de a încheia un contract de muncă se dobândește, prin excepție, numai la o vârstă superioară (de exemplu, de regulă 18 ani în cazul gestionarilor și al șoferilor pentru transporturi internaționale de mărfuri sau călători ori 21 de ani pentru femeile – gardian public – potrivit L.26 /1993).

Cu respectarea normelor organizației internaționale a muncii – convenția 138 (1973),vârsta minimă de încadrare în muncă este – potrivit art.45 alin. 4 al constituției – de 15 ani. Așadar, între 15 și 16 ani, persoana dispune de o capacitate restrânsă de a se încadra în muncă. Drept urmare, încadrarea în muncă a tinerilor între 15 și 16 ani se poate face numai cu încuviințarea părinților sau tutorilor și doar în munci potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele lor.

Capacitatea juridică a celui care încadrează în muncă

Cel care încadrează în muncă (unitatea, angajatorul, patronul ) poate fi o persoană juridică – regii autonome, societăți comerciale cu capital integral de stat, instituții bugetare, societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu capital privat (majoritar sau integral),alte persoane juridice (cooperative, fundații, asociații ) – ori o persoană fizică.

Consimțământul

Consimțământul la încheierea contractului individual de muncă implică:

să fie exprimat valabil, neechivoc și în deplină cunoștință de cauză;

să provină de la o persoană cu discernământ;

să exprime intenția de a produce efecte juridice (să nu fie vag sau dat sub o condiție pur protestativă);

să se realizeze efectiv acordul de voință în condițiile prescrise de normele legale;

să nu fie afectat de un viciu de consimțământ (eroare, dol sau violență).

Obiectul și cauza

Diferența dintre obiectul și cauza actului juridic există și în cazul contractului individual de muncă

Obiectul său îl constituie (fiind un act bilateral) însăși prestațiile reciproce ale părților respectiv: prestarea muncii de către salariat și salarizarea acestuia de către angajator.

prestarea muncii trebuie să fie posibilă în condiții licite, fără a afecta normele legale, morala sau ordinea publică. Persoana își oferă forța sa de muncă, în principal, contra salariului, daria în considerare și alte elemente (clauzele contractului colectiv, condițiile de muncă și cele sociale, programul de lucru, depărtarea de domiciliu etc.);

salarizarea muncii reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în temeiul contractului individual de muncă. Prin muncă salariată se înțelege orice muncă prestată de posesorul forței de muncă fără a dispune de mijloace de producție; în consecință, rezultatul ei revine deținătorului mijloacelor de producție (angajatorului) care plătește, în schimb, salariul convenit prin contract, celui care prestează munca.

Salariatul este datorat de angajator chiar dacă nu a fost menționat expres în contract, în măsura în care s-a prestat munca și rezultă cu claritate că intenția părților a fost să încheie un contract individual de muncă. În principiu, munca prestată trebuie retribuită.

Cauza este un element subiectiv, de sine stătător, și constă în scopul urmărit de fiecare parte prin încheierea contractului individual de muncă (de regulă, pentru salariat, obținerea resurselor financiare necesare asigurării nivelului de trai și respectiv, pentru angajator realizarea unui anumit profit).

Durata

În dreptul român al muncii regula o constituie, potrivit art.70 alin.1 din codul muncii, contractele pe o durată nedeterminată, ceea ce reprezintă o garanție a stabilității în muncă. Este o regulă simetric opusă celei existente în perioada interbelică.

Excepțiile prevăzute de codul muncii (art.70 alin.2) și alte reglementări legale – în care se pot încheia deci contractele de muncă pe o durată determinată – sunt următoarele:

în cazul înlocuirii titularului unui post, timpul lipsei lui temporare, având obligația de a-i păstra postul în această perioadă (spre exemplu, încadrarea pe postul unei persoane detașate);

pe durata incapacității de muncă a titularului, a concediului de maternitate ori pentru îngrijirea copilului până la un an sau a celui bolnav până la trei ani;

în timpul satisfacerii serviciului militar de către titularul postului respectiv;

pentru prestarea unei munci cu caracter sezonier, precum și altor activități care au caracter temporar (în turism, construcții, agricultură, etc.);

în situația fostului manager, la cererea acestuia, potrivit L.66 /1993, persoana juridică pe care a condus-o, poate să-i asigure un loc de muncă de cel puțin 6 luni, în conformitate cu pregătirea sa profesională și locurile existente. În acest caz, contractul se încheie pe o durată nedeterminată. Din spiritul legii, rezultă însă și posibilitatea de a fi încheiat pe o durată determinată, dar nu mai mică de 6 luni;

în cazul personalului didactic suplinitor care încheie contracte de muncă pe durata unui an școlar (L.128 /1997); în situația lectorilor / șefilor de lucrări, dacă sunt doctoranzi contractul de muncă se încheie pe o durată de 4 ani; numirea devine definitivă, dacă cel în cauză obține în acest interval titlul științific de doctor (art.60 alin.6 din L.128 /1997).

în cazul marinarilor și în general al personalului navigant sub forma contractului de ambarcare (grefat sau nu pe un contract individual de muncă) – art.39-40 din O.G. 42 /1997 privind navigația civilă.

Conținutul

Analiza prin prisma clauzelor sale, contractul individual de muncă are următorul conținut:

partea legală, care se referă la drepturi și obligații cuprinse în actele normative.ca urmare, chiar dacă anumite clauze nu sunt înserate expres în contract, ele decurg din lege (în sens larg); spre exemplu, H.G. 203 /1995 privind modul de organizare și de participare a persoanelor cu funcții de conducere în sistemul administrației publice, conducătorilor agenților economici și ai instituțiilor publice cu sarcini la mobilizare, stabilește, ca obligație de serviciu, prezența lor obligatorie la convocări de pregătire în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce le revin pe linia apărării naționale. Evident, clauzele respective nu este necesar să fie cuprinse, ca atare, în contractele lor de muncă, dar fac parte din conținutul lor.

partea convențională, la liberul acord al părților, dar, și în acest caz, cu respectare normelor legale, a contractului colectiv de muncă, a ordinii publice și a bunelor moravuri. Drepturile și obligațiile cuprinse în actele normative, care au caracter de ordine publică nu pot fi încălcate spre a se crea salariatului un statut defavorabil, față de minimul legal. Părțile pot să se înțeleagă însă în legătură cu o serie de condiții superioare pentru salariați, în raport cu prevederile actelor normative și ale contractelor colective de muncă.

Caracteristic perioadei de după 1989 este faptul că, în mod firesc, partea legală s-a diminuat treptat în favoarea celei convenționale.

Clauzele unui contract de muncă sunt multiple. Dintre ele, clauzele esențiale vizează: durata contractului, felul muncii, salariul, timpul de lucru (inclusiv dacă se va lucra o normă întreagă sau o jumătate de normă),concediul de odihnă, protecția muncii, disciplina muncii, pregătirea profesională, etc. De reținut că problemele privind ora începerii și terminării programului de lucru, modul de organizare a acestuia, care, potrivit legii, se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară nu este necesar să fie cuprinse în contractul individual de muncă.

Drepturile și îndatoririle salariaților, care fac parte din conținutul contractului individual de muncă, sunt precizate enunțiativ de art.19 și respectiv art.20 din codul muncii. La prima vedere, ele sunt excesive, apar ca improprii într-o economie de piață. Dar, prin D.86/1996 a curții constituționale, s-a stabilit că prevederile art.19 lit. A (asigurarea locului de muncă potrivit pregătirii profesionale), lit. B (asigurarea salarizării) și lit. C (asigurarea stabilității în muncă) au caracter constituțional și trebuie respectate ca atare.

Forma

Acordul de voință (consimțământul) trebuie să se realizeze în condițiile prescrise de normele legale. Sub acest aspect întreaga legislație a muncii prevede obligativitatea formei scrise pentru încheierea contractului individual de muncă. L.83 /1995 stabilește că persoanele fizice care încadrează personal salariat, societățile comerciale cu capital privat sau mixt, toți ceilalți agenți economici, asociații familiale, asociații cooperatiste, reprezentanțele din românia ale unor agenți economici cu sediul în străinătate – orice altă unitate, indiferent de modul de organizare care desfășoară activitate cu scop lucrativ, asociațiile fără scop lucrativ, fundațiile, organizațiile patronale și sindicale, sunt obligate, în calitate angajatori, să înregistreze contractele individuale de muncă la camerele de muncă. Sunt excluse de la această obligație numai regiile autonome și instituțiile publice.

Ca urmare în practică, contractele individuale de muncă se încheie:

în două exemplare, la angajatori, regii autonome și instituții publice;

în trei exemplare, la ceilalți angajatori.

Deci acordul de voință (consimțământul) se manifestă concret prin semnarea contractului individual de muncă de către ambele părți – angajator și salariat.

Documentele necesare pentru încheierea contractului individual de muncă

Persoana care solicită încadrarea în muncă trebuie să prezinte potestativului angajator. obligatoriu, următoarele documente:

cartea (buletinul) de identitate prin care se face dovada identității cetățeniei și a domiciliului – L.105 /1996

curriculum vitae, cuprinzând principalele date biografice și profesionale;

actele (certificate, diplome, atestate), privind existența studiilor și a calificării necesare pentru exercitarea viitoarelor obligații de serviciu (într-o anumită funcție sau meserie –post);

carnetul de muncă – D.92 /1976;

avizul medical;

recomandarea (de la locul de muncă anterior sau, în cazul absolvenților care se încadrează pentru prima dată, de la unitatea de învățământ);

actul individual de repartizare în muncă (în anumite cazuri, respectiv absolvenți ai unităților de învățământ, șomeri, beneficiari de ajutor social, persoane handicapate);

livretul militar sau adeverința de recrutare – L.46 /1996;

cazierul judiciar (sau avizul organului teritorial de poliție când acesta este legal obligatoriu);

nota de lichidare (înscris privind situația datoriilor salariatului față de angajator sau către terți pentru procurarea de mărfuri ori prestări de servicii în rate existând obligația angajatorului de a reține ratele scadente din salariu).

În analiza acestor documente, angajatorul trebuie să țină seama că potrivit art.2 din codul muncii orice discriminare la încadrarea în muncă pe criterii de sex, naționalitate, rasă sau religie, convingeri politice și origine socială este interzisă.

Relația angajator – salariat

Executarea contractului individual de muncă implică realizarea succesivă în timp, a obligațiilor reciproce ale părților sale. Fundamentale sunt prestarea muncii și plata salariului. Drepturile salariatului se nasc de regulă, pe măsura prestării muncii – “pro rata temporis“ dovada realizării obligației de a muncii se poate realiza de către salariat prin orice mijloc de probă. Dacă nu există dovezi scrise, data începerii prestării activității se consideră data încheierii contractului individual de muncă (pct.4 alin.2 din paragr.3242 /1995).dovada executării contractului individual de muncă se face de către angajator, prin prezentarea documentelor de plată a salariilor (pct.5 din același paragraf)

Pe parcursul executării contractului individual de muncă se impune realizarea unui dialog permanent între salariați și angajator. Negocierea colectivă se soldează, de regulă, cu încheierea contractului colectiv de muncă, dar nu reprezintă un punct final. Chiar dacă, legal, nu sunt instituite anumite modalități de consultare reciprocă permanentă, viața le impune incontestabil. Ele corespund nu literei, ci spiritului legislației adoptate după 1989. Numai în acest fel se pot evita, înainte de începerea parcurgerii fazelor prescrise de L.109 /1997 și L.15 /1991, acumularea tensiunilor, a nemulțumirilor, explozia lor. Așadar executarea contractului individual de muncă înseamnă mai mult decât simpla prestare a muncii și plata salariului. Ea trebuie să însemne dialog nemijlocit în unitățile economico sociale, spre a rezolva probleme care apar, pe baza și în spiritul legislației muncii. În acest cadru, angajatorul are obligația de a respecta și atribuțiile sindicatelor ca organizații reprezentative ale salariaților.

Durata timpului normal de lucru este de 8 ore pe zi (art.38 din constituție)și de 40 de ore pe săptămână.

În cazul stabilirii într-o anumită zi lucrătoare din săptămână a unei durate mai mici de 8 ore, timpul normal de lucru în celelalte zile lucrătoare poate fi mai mare fără a depăși 9 ore pe zi (art.112 alin.2 din codul muncii).

Încetarea contractului individual de muncă poate avea loc în următoarele situații:

când se trage de către părinți sau tutore încuviințarea dată tânărului între 15-16 ani de a-munci (în interesul tânărului respectiv);

în situația transferului (când încetează, ca urmare a cesiunii contractului cu unitatea de la care persoana s-a transferat); deși teoretic are loc o cesiune a contractului de muncă, suntem de părere că unul din efectele juridice este însăși încetarea contractului respectiv cu unitatea cedentă (de altfel și dreptul civil cesiunea de creanță se poate analiza nu numai ca transmitere de obligații ci și ca mod de încetare al obligațiilor); de altfel, art.92 lit. c din L. 92 /1992 modificată prin L. 142 /1997 enumeră prin cazurile de încetare a contractului de muncă și transferul magistraților într-o altă funcție în condițiile legii;

în baza hotărârii definitive de condamnare la munca corecțională, ce se execută în altă unitate decât cea în care a fost salariat (de la data rămânerii definitive a hotărârii respective);

în cazul începerii procedurii de lichidare judiciară, potrivit L. 65 /1995, în două ipostaze:

prima, încetarea unui anumit contract de muncă sau a mai multor contracte de muncă prin respingerea lor de către judecătorul sindic (art.46 alin.5); temeiul de drept al desfacerii contractului îl constituie în această situație, nu prevederile de drept comun al muncii, ci însuși articolul 46 din L.65/1995;

a doua, încetarea (de drept) a tuturor contractelor individuale de muncă determinată de lichidarea judiciară a persoanei juridice;

la data decesului salariatului, a declarării judecătorești a morții, ori la data punerii sale sub interdicție(fiind un contract intuit personal);

în cazul decesului patronului, persoană fizică.

Situațiile caracteristice pentru care a fost încheiat contractul de muncă sunt reglementate de codul muncii. în articolul 129 din același cod se prevede că raporturile de muncă încetează:

la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă

prin acordul părților

prin desfacerea contractului din inițiativa uneia din părți

În concluzie, ca urmare a apariției L.83 /1995 și a menținerii în vigoare a unor prevederi anterioare, încadrarea în muncă se realizează, de regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și, prin încheierea unei convenții civile de prestări de servicii (sau a unui contract de muncă comercial). Așadar, L.83/1995 stabilește limitele, condițiile încheierii convențiilor de prestări de servicii, dar nu răstoarnă în domeniul relațiilor de muncă termenii ecuației contract de muncă sau contract civil comercial care implică prestarea unei munci. Prioritar și preponderent rămâne, ca regulă, contractul individual de muncă.

În situațiile de încălcare a legii (se prestează în fapt mai mult de 3 ore pe zi, deși s-a convenit că ar fi o convenție civilă în care se lucrează până la 3 ore pe zi; se încheie mai multe convenții civile pentru un post (sau funcție) care ar trebui, în realitate, încadrat cu normă întreagă; se încheie succesiv mai multe convenții civile pe perioade de câte60de zile(cu întreruperi simbolice),persoana încadrată în muncă se poate adresa judecătoriei, în prima instanță, spre a constata că este vorba de un contract individual de muncă. Dacă judecătoria va stabili în litigiul dintre persoana fizică și angajator – la care va participa si direcția de muncă și protecție socială – că respectiva convenție civilă este, în fond, un contract individual de muncă, va trebui să oblige pe angajator să plătească reclamantului drepturile care decurg din statutul de salariat. În plus angajatorul va fi obligat să încheie în scris și să înregistreze contractul de muncă respectiv (dacă este persoană fizică, societate comercială sau alt agent economic cu capital privat sau mixt, asociație constituită potrivit L.21 /1924, ori o altă asociație cu caracter obștesc care funcționează potrivit legislației române).

Nivelul (cuantumul) remunerației (indemnizației) lunare pentru munca prestată în baza unei convenții civile se stabilește prin normative. Astfel, se menține nivelul plății colaboratorilor stabilit prin reglementări speciale (pentru Parlament, președenția României, guvern, ministere, alte organe centrale de specialitate și instituții asimilate lor).

Și prin alte acte (îndeosebi ale ministerului finanțelor publice) se precizează nivelul plății pentru anumite convenții civile de prestări de servicii. Cu titlu general, P.3242 /1995 ale ministerului muncii și protecției sociale stabilesc la pct.10, lit. B, că sumele plătite prestatorilor de servicii trebuie raportate la salariile cuvenite pentru activități similare, persoanelor încadrate în muncă.

In acest context, se impune următoarea constatare: după apariția L.83 /1995 s-a manifestat tendința că prin acte normative de aplicare a legii să se plafoneze nivelul plății persoanelor încadrate prin convenții civile de prestări de servicii. Totuși, H.G.448 /1997 privind remunerarea colaboratorilor fără drept de autor din instituțiile de cultură și artă aplicabilă și în cadrul cinematografiei, audio-vizualului și presei scrise se prevede că: “remunerațiile colaboratorilor fără drept de autor se stabilesc prin negociere, având în vedere specificul, gradul de dificultate și complexitatea activității respective în limitele prevederilor din bugetele de venituri și cheltuieli”. Este soluția care ar trebui să aibă caracter general valabil pentru toate unitățile publice (și cu atât mai mult pentru cele din sector privat).

L.83 /1995 stabilește că art.3 și art.5 că toate convențiile civile de prestări de servicii (indiferent de patron) ca și contractele individuale de muncă (în cazul lor numai cele încheiate cu persoane fizice, societăți comerciale sau alte categorii de agenți economici cu capital privat sau mixt ori asociații) se înregistrează la camerele de muncă din cadrul direcțiilor teritoriale de muncă și protecție socială.

Salariul – categorie și noțiune economică

Salariul constituie o categorie economică dar și una de factură juridică. Este normal, deci, ca analiza sa, în corelație cu contractul individual de muncă, să vizeze, în primul rând, componentele de ordin juridic. Salariul este unul dintre elementele esențiale ale contractului de muncă – alături de durată, felul muncii.

Prin salariu se înțelege prețul muncii prestate în temeiul contractului individual de muncă exprimat, de regulă în bani.

Legea nr. 68 / 1993 privind garantarea la plată a salariului minim stipulează la art. 1 că persoanele juridice și fizice care angajează personal salarial cu contract de muncă sunt obligate să garanteze plata unui salariu brut lunar cel puțin egal cu nivelul salariului de bază brut pe țară. Acesta este stabilit prin hotărâre de guvern. Astfel prin HG 1037 / 18.10.2001 a fost stabilit salariul minim brut pentru perioada 1 martie 2002 – 1 martie 2003, la valoarea de 1.750.000 lei, cu 25% mai mare decât cel valabil pentru perioada 1 martie 2001 – 1 martie 2002, adică 1.400.000 lei.

Prestarea muncii și salarizarea muncii sunt obligațiile principale ce rezultă pentru salariat și respectiv, pentru angajator, din încheierea contractului individual de muncă. L.14 /1991, lege – cadru în materie, stabilește că pentru munca prestată în condițiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.

Salariul este concomitent:

cauză a contractului deoarece, în vederea obținerii lui, persoana s-a încadrat, în principal, în muncă;

obiect al contractului, în sensul că reprezintă contra prestația (în bani) pentru munca efectuată de salariat.

Sistemul de salarizare este format din ansamblul normelor juridice în care se prevăd obiectele, elementele și formele salarizării, căile și instrumentele sale de înfăptuire, determinându-se, în acest fel condițiile concrete de stabilire și acordare a salariilor.

În materie de salarizare, actele normative de bază, în afară de L.14 /1991, sunt H.G.281 /1996 (privind coeficienții de ierarhizare a salariilor din sectorul bugetar).

Sistemul de salarizare se întemeiază pe următoarele coordonate:

descentralizarea competențelor de aprobare a elementelor sale și de aplicare a lor;

asigurarea unei corelații corespunzătoare între munca prestată, rezultatele muncii și salarii;

cointeresarea fiecărui salariat în sporirea eficienței activității individuale printr-o motivare pecuniară adecvată a muncii sale;

stabilirea elementelor sistemului de salarizare și a cuantumului lor, în principal, prin negocieri colective și /sau individuale;

asigurarea, și pe această cale, a protecției sociale la un nivel corelat cu dezvoltarea economică.

Elemente ale sistemului de salarizare

Elementele sistemului de salarizare sunt înseși componentele salariului, respectiv salariul de bază, sporurile și adausurile la salariul de bază.

Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se determină pentru fiecare salariat în raport cu următorii factori: importanța și complexitatea atribuțiilor de serviciu, pregătirea și competența profesională. El stabilește și se modifică prin negociere colectivă sau /și individuală și numai cu titlu de excepție prin lege sau hotărâre a guvernului (în sectorul bugetar și în regiile autonome cu specific deosebit).

Sporul la salariul de bază, reprezintă un element accesoriu, prevăzut în art. 88 – 89 din codul muncii și art.1 din L.14 /1991.în legislație și contractele colective, fără a fi definite ca atare, se regăsesc drept cele mai importante sporuri la salariul de bază, următoarele: sporul de vechime în muncă; sporul pentru condiții deosebite de muncă grele, periculoase ori penibile; sporuri pentru orele suplimentare sau pentru cele prestate în zilele nelucrătoare (dacă nu s-a acordat, în compensare, timp liber corespunzător); sporul pentru munca de noapte, sporul de izolare; sporul pentru folosirea unei limbi străine; sporul pentru stabilitate (în magistratură); sporul pentru atragerea și stabilirea personalului; sporul de confidențialitate (la camera deputaților și la senat); sporul pentru suprasolicitarea neuropsihică (în învățământ și în cazul magistraților).

Sporurile la salariul de bază se stabilesc (și se modifică) la fel ca și salariatul (de regulă prin negociere colectivă sau /și individuală).

Adaosul la salariul de bază, constituie un element accesoriu al salariului. Se regăsește în legislație și contractele colective în următoarele forme: adaos pentru munca în acord; premiile acordate din fondul de premiere calculat, într-o anumită proporție, din fondul de salarii realizat lunar și cumulat; cota – parte din profit repartizat salariaților; alte sporuri convenite cu angajatorii (inclusiv în cazul includerii în contract a clauzei de neconcurență).

Actualul sistem de salarizare se caracterizează printr-o pondere sporită a părții variabile (sporuri, adaosuri) în totalul veniturilor din salarii.

Plata salariului

Plata salariului de bază, adaosurile și sporurile sunt confidențiale. Totuși, confidențialitatea nu reprezintă, în opinia noastră, un principiu al însuși sistemului de salarizare. De altfel, pentru sectorul bugetar, reperele de bază pentru salariile fiecărei funcții (post) sunt stabilite prin act normativ (deci, public). La fel, în sectorul privat, nivelul salariilor se poate deduce, de regulă, din cuprinsul contractului colectiv de muncă.

Plata salariului se face în lei la interval de cel mult o lună, fiind interzisă, în sistemul L.14 /1991 plata la un interval – trimestrial, semestrial, anual. În mod obișnuit, plata lor se realizează de două ori pe lună.

Salariul se plătește în bani. Excepțional, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel național la unitățile producătoare de produse agricole, o parte din salariu se poate plăti și în natură, fără a depăși 30% din salariul respectiv.

În afara personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, plata salariului poate fi prevăzută în valută, potrivit H.G.1222 /1990 în contractele individuale de muncă încheiate cu personalul român de către reprezentațiile din românia ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine.

Drepturile bănești cuvenite salariaților se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale unității; ele au caracterul ce creanță privilegiată. Cu toate acestea, prin L.64 /1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare, s-a stabilit că plata creanțelor izvorâte din contractele de muncă (în primul rând, salariile) se va face ulterior acoperirii unor creanțe de întreținere pentru terți și debitori și numai pe o perioadă de cel mult 6 luni înainte de începerea procedurii prevăzute de această lege.

Salariul nu poate fi urmărit decât în cazurile și condițiile prevăzute prin lege (art.109 codul muncii art.409 codul de procedură civilă).

În cazul decesului, drepturile salariale neîncasate se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților defunctului; în lipsa acestora, ele se plătesc celorlalți moștenitori potrivit dreptului comun.

3.4. STATUL DE PLATĂ A VENITURILOR DIN SALARII – DOCUMENT SPECIFIC DE REFLECTARE A DREPTURILOR SALARIALE, A OBLIGAȚIILOR ANGAJATULUI ȘI ANGAJATORULUI FAȚĂ DE BUGETUL DE STAT, FONDURILOR SPECIALE

STAT DE SALARII

(cod 14 – 5 –1 și cod 14- 5 – 1/a)

STAT DE SALARII

(fără elementele componente ale salariului total – cod 14-5-1/c,cod 14-5-1/k și cod 14-5-1/l)

Servește ca:

document pentru calculul drepturilor bănești cuvenite salariaților, al contribuției privind protecția socială, al contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, al impozitul aferent precum și altor datorii;

document justificativ de înregistrare în contabilitate

Se întocmește în două exemplare, lunar, pe secții, ateliere, servicii, etc.; De compartimentul care are această atribuție pe baza documentelor de evidență a muncii și a timpului lucrat efectiv, a documentelor de centralizare a salariilor individuale pentru muncitorii salariați în acord etc. (în cazul statelor de salarii cod. 14-5-1 și cod 14-5-1/a)pe baza fișelor de evidență a salariului, a evidenței și a documentelor privind rețineri legale, a listelor de avans chenzinal, concediilor de odihnă, certificatelor medicale (în cazul statului de salarii cod 14-5-1/b și cod 14-5-1/c) și se semnează pentru confirmarea exactității calculelor de către persoana care determină salariul cuvenit și întocmește statul de salarii.

Coloanele libere de la rubrica “ rețineri “ a statelor de salarii urmează a fi completate cu alte feluri de rețineri legale decât cele nominalizate în formular, ca de exemplu: “ depuneri în cont bancar “ pentru reținerile de bază cu consimțământ conform dispozițiilor legale.

Pentru centralizarea la nivelul unității a salariilor și a elementelor componente ale acestora, inclusiv a reținerilor, se utilizează aceleași formulare de state de salarii.

Plățile făcute în cursul lunii, cum sunt: avansul chenzinal, lichidările, indemnizațiile de concediu etc., se include în statele de salarii, pentru a cuprinde astfel întreaga sumă a salariilor calculate de decontare respectivă.

Unitățile pot să își stabilească, dacă necesitățile interne o cer, o altă machetă a formularului, dar care să conțină informațiile necesare în vederea:

completării fișei fiscale 1, respectiv:

venit brut;

contribuția pentru pensia suplimentară (pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 31 martie 2001) și contribuția individuală de asigurări sociale (după 1 aprilie 2001);

contribuția pentru protecția socială a șomerilor;

contribuția pentru asigurări sociale de sănătate;

cheltuieli profesionale (cota 15%);

venit net deducerea personală de bază;

deduceri suplimentare;

venit bază de calcul; impozit calculat și reținut;

unui eventual control.

În situația în care suma rezultată din însumarea coloanelor “deducere personală de bază “și “deduceri suplimentare“ este mai mare sau egală cu suma din coloana: “ venit net “, în coloana “venit bază de calcul “ și implicit, în coloana “impozit calculat și reținut “ se va înscrie cifra zero.

Circulă:

la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv și să aprobe plata (exemplarul 1)

la casieria unității pentru efectuarea plății sumelor cuvenite (exemplarul 1);

la compartimentul financiar contabil, ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1 împreună cu exemplarul 1 al borderoului de salarii neridicate);

la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2 împreună cu exemplarul 2 al borderoului de salarii neridicate și “ drepturi bănești – chenzina a II-a (extras)”, cod 14-5-1/I,care va servi la acordare vizei atunci când se solicită plata salariilor neridicate).

Se arhivează:

la compartimentul financiar–contabil, separat de celelalte acte de plăți (exemplar 1);

la compartimentul care a întocmit salarii (exemplarul 2).

STAT DE SALARII

pentru colaboratori

(cod14-5-1/j)

Servește ca:

document pentru calculul drepturilor bănești cuvenite colaboratorilor, al contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, precum și al impozitului aferent;

document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Se întocmește în două exemplare, lunar, pe baza convenției civile de prestări de servicii, și se semnează pentru confirmarea exactității drepturilor bănești de către persoana care întocmește documentul.

Plățile făcute în cursul lunii sub formă de avans se include în statul de salarii pentru colaboratori, în vederea cuprinderii întregii sume cuvenite și pentru calculul impozitului aferent.

Unitățile pot să stabilească, dacă necesitățile o cer, o altă machetă a formularului, dar care să conțină informațiile necesare în vederea:

completării fișei fiscale 2, respectiv:

venit brut

contribuția pentru asigurări sociale de sănătate

venitul bază de calcul

impozitul calculat și reținut.

unui eventual control.

Circulă:

la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv și să aprobe plata (exemplarul 1);

la casieria unității pentru efectuarea plății drepturilor cuvenite (exemplarul 1)

la compartimentul financiar – contabil, ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1 împreună cu exemplarul 1 al borderoului de salarii neridicate);

la compartimentul care a întocmit statul pentru colaboratori (exemplarul 2 împreună cu exemplarul 2 al borderoului de salarii neridicate, care va servi la acordarea vizei atunci când se solicită plata drepturilor neridicate).

Se arhivează:

la compartimentul financiar – contabil separat pe celelalte acte justificative de plăți, și se păstrează permanent în arhiva unității (exemplarul 1);

la compartimentul care a întocmit statul de salarii pentru colaboratori (exemplarul2).

4. PROCEDURA DE GLOBALIZARE A VENITURILOR DIN SALARII

4.1. STABILIREA VENITULUI GLOBAL IMPOZABIL

Venitul anual global impozabil = venituri nete din activități independente +

venituri nete din salarii +

venituri nete din cedarea folosinței bunurilor –

(în această ordine) 1. pierderi fiscale reportate

2. deduceri personale

V.a.g.i. = VN – PF – DP

în care:

VN = venitul net

PF = pierdere fiscală reportată

DP = deduceri personale

Sunt excluse din venitul anual impozabil:

veniturile din dividende,

venituri din dobânzi,

veniturile din jocuri de noroc,

veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale,

venituri din premii și prime,

diverse venituri.

Aceste venituri nu se însumează cu celelalte venituri nete, ele fiind impozitate la suma lor brută prin aplicarea unor cote, impozitul fiind final.

Pierderea fiscală anuală = rezultatul negativ dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile înregistrate pentru fiecare loc de realizare, la categorie de venituri.

Pierderea fiscală anuală:

din activități independente: – se poate compensa în același an fiscal cu rezultate pozitive ale celorlalte categorii de venituri din venitul anual (mai puțin veniturile din salarii, cele asimilate salariilor și veniturilor realizate din străinătate);

care rămâne necompensată devine pierdere reportată.

din străinătate a persoanelor fizice române:

se compensează cu veniturile de aceeași natură din străinătate, pe fiecare țară, în acel an fiscal;

care rămâne necompensată se reportează în următorii cinci ani și se compensează cu veniturile de aceiași natură și din aceeași țară obținute în cursul perioadei respective.

Etapele procedurii de globalizare:

Se determină venitul net pentru fiecare loc de desfășurare a activității în cadrul fiecărui venit, potrivit regulilor proprii.

Dacă cheltuielile deductibile > venitul brut pierdere fiscală.

– Se însumează veniturile nete(avându-se în vedere și pierderile admise la compensare în cursul anului).

se deduc pierderile fiscale reportate, rezultând venitul anual global.

Dacă pierderile > suma veniturilor nete pierdere de reportat.

Din venitul anual global se scad deducerile personale venitul anual global impozabil.

Reguli de reportare a pierderilor fiscale:

reportarea se face: – cronologic;

– după vechime;

în următorii cinci ani consecutivi;

dreptul la reportare este: – personal;

– netransmisibil;

compensarea pierderii se face numai din: – venituri din activități independente;

venituri din cedarea folosinței bunurilor.

4.2. CALCULAREA IMPOZITULUI PE VENITUL ANUAL GLOBAL

Se calculează de către organul fiscal pe baza declarației de venit global depusă de contribuabil;

Prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil;

Organul fiscal emite o decizie de impunere în intervalul stabilit anual prin ordin al ministrului finanțelor;

În decizie se stabilesc și diferențele de impozit anual de achitat sau de restituit;

Decizia va cuprinde și plățile anticipate cu titlu de impozit, datorate pentru anul fiscal curent;

4.3. ACHITAREA LA BUGETUL DE STAT A IMPOZITULUI PE VENITUL ANUAL GLOBAL. MODALITĂȚI DE REGULARIZARE A PLĂȚILOR ANTICIPATE ȘI OBLIGAȚIILOR ANUALE PRIVIND IMPOZITUL GLOBAL

Contribuabilii care realizează venituri din:

activități independente,

cedarea folosinței bunurilor,

au obligația efectuării de plăți anticipate, cu titlu de impozit, în baza deciziei de impunere emisă de organul fiscal competent, exceptându-se cazul reținerilor la sursă;

Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal, luând ca bază de calcul:

venitul anual estimat (în primul an de activitate și în cazul în care în anul precedent au înregistrat pierdere);

venitul din decizia de impunere pentru anul fiscal precedent (din al doilea an de activitate);

Plățile anticipate se efectuează în patru rate egale, până la data de 15, inclusiv, a ultimei luni din fiecare trimestru;

Plățile anticipate se stabilesc din oficiu de către organul fiscal, în următoarele cazuri:

contribuabilul nu a depus declarația de venit global pentru anul fiscal încheiat;

contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau datele din contabilitatea condusă nu sunt certe;

contribuabilul nu a furnizat date referitoare la nivel estimat;

Organul fiscal are dreptul de a modifica o decizie de plată anticipată și de a stabili alte plăți anticipate în baza:

unui control ulterior;

unor date deținute referitoare la activitatea contribuabilului;

Contribuabilul are dreptul să solicite emiterea unei noi decizii de plată anticipată, dacă:

prezintă organului fiscal noi acte justificative referitoare la veniturile realizate din activitatea desfășurată;

venitul se modifică cu mai mult de 20% față de venitul luat în calculul impozitului, o singură dată pe an, în cursul semestrului II;

Diferențele de achitat se plătesc:

în 30 de zile pentru sume de până la 1.000.000 lei;

în 60 de zile, în cel mult două rate egale lunare, pentru sume ce depășesc 1.000.000 lei;

de la data comunicării deciziei de impunere anuală;

Diferența de restituit:

se compensează cu obligațiile neachitate în termen, din anul fiscal curent; iar

diferența se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere anuală.

4.4. OBLIGAȚIILE ANGAJATULUI PRIVIND COMUNICAREA DATELOR NECESARE ACORDĂRII DEDUCERILOR

Până la 31 martie se va depune în mod eșalonat:

declarație de venit global anual:

nu se depune, dacă se realizează venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii, în baza unui contract individual de muncă (de la funcția de bază);

nu se depune, dacă contribuabilul realizează numai venituri a căror impunere este finală;

declarații speciale:

pentru fiecare categorie de venit;

pe fiecare loc de realzare a a venitului;

la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit;

nu se depune pentru acele venituri a căror impunere este finală.

În cazul începerii activității în cursul anului:

se va depune o declarație referitoare la veniturile și cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului;

NU se depune, dacă perceperea impozitului se face prin reținere la sursă.

Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul în România:

vor depune o declarație de venit global, însoțită de declarații speciale;

declarațiile vor cuprinde veniturile obținute de contribuabil, în anul fiscal curent, pe perioada cât acesta a avut domiciliul în România.

Declarațiile se supun reglementărilor legale privind Declarațiile de impozite și taxe.

Declarația de venit global

Termen de depunere: 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului.

DEPUN declarația de venit global:

persoanele fizice române, cu domiciliul în România, care obțin venituri din România și din străinătate, pentru veniturile care se globalizează:

din activități independente;

din salarii;

din cedarea folosinței bunurilor.

NU DEPUN declarația de venit global:

contribuabilii care obțin venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii, de ța funcția de bază pentru activități desfășurate în România;

contribuabilii care obțin numai venituri din România de natura:

dividendelor;

dobânzilor;

jocurilor de noroc;

transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale;

primelor în bani și /sau în natură a căror impunere este finală.

persoane fizice: – române fără domiciliu în România;

străine.

Declarațiile speciale sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile și cheltuielile efectiv realizate, pe fiecare categorie de venit și pe fiecare sursă, în parte, în vederea stabilirii, de către organul fiscal, al plăților anticipate.

DEPUN declarații speciale toți contribuabilii care realizează:

venituri din activități independente:

individual;

dintr-o formă de asociere;

venituri din cedarea folosinței bunurilor.

NU SE DEPUN declarații speciale:

pentru veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor obținute de la funcția de bază;

pentru venituri a căror impunere este finală;

pentru venitul net care se determină pe bază de norme de venit;

Declarațiile speciale se depun în funcție de tipul venitului și de forma de organizare, la organul fiscal competent teritorial, care se stabilește astfel:

Contribuabilii care obțin venituri din mai multe surse sau categorii de venit vor depune câte o declarație specială pentru fiecare sursă sau categorie de venit în parte.

Declarațiile privind venitul estimativ:

Cuprind informații despre veniturile și cheltuielile estimate a se realiza în anul la care se referă declarația;

Declarațiile privind venitul estimat se depun de contribuabili și de asociațiile fără personalitate juridică:

în cazul realizării unei categorii sau surse noi de venit în cursul anului;

în cazul modificării venitului cu mai mult de 20% față de venitul luat în calculul impozitului

Termen de depunere:

În cazul începerii unei activități independente, în vederea obținerii de venituri comerciale sau de venituri din profesii liberale:

termenul de depunere este de 15 zile de la data începerii activității:

declarația se depune atât de contribuabilii care determină venitul net în sistem real, cât și de cei pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.

În cazul asociațiilor fără personalitate juridică care încep o activitate independentă:

termenul de depunere este de 15 zile de la încheierea contractului de asociere;

fiecare asociat va completa și va depune individual, câte o declarație privind veniturile estimate rezultate din distribuirea venitului net al asociației:

În cazul obținerii de venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, de către contribuabili și de către asociații fără personalitate juridică:

termenul de depunere este de 15 zile de la încheierea contractului între părți;

declarația privind venitul estimat se depune odată cu înregistrarea, la organul fiscal, a contractului încheiat între părți, astfel:

În situația în care contribuabilii încetează să mai aibă domiciliul în România:

depun la organul fiscal de domiciliu în cel mult 5 zile de la încetarea activității o declarație de venit global, însoțită de declarații speciale

declarațiile vor cuprinde veniturile și cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada cât aceștia au avut domiciliul în România

în termen de 5 zile de la depunerea declarației, organului fiscal de domiciliu va emite “ decizia de impunere “ și va comunica contribuabilului eventualele sume de plată sau de restituit

certificatul de atestare fiscală va fi eliberat numai după plata integrală a impozitului datorat de contribuabil

PENALIZĂRI pentru depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe:

cu 10% din impozitul datorat s-au stabilit din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 30 de zile, inclusiv față de termenul legal stabilit;

cu 30 % din impozitul datorat s-au stabilit din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 60 de zile, inclusiv față de termenul legal stabilit;

cu 50 % din impozitul datorat s-au stabilit din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de peste 60 de zile, față de termenul legal stabilit.

Penalitățile calculate la suma impozitelor și taxelor stabilite din oficiu sunt datorate așa cum au fost stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioară a impozitelor și taxelor.

4.5. OBLIGAȚIILE ANGAJATORULUI PRIVIND FIȘELE FISCALE ȘI GLOBALIZAREA VENITURILOR

Reprezentanții fiscali răspund solidar cu beneficiarii de venituri pentru neîndeplinirea obligațiilor de declarare a veniturilor și plată a impozitelor datorate.

Plătitorii de venit cu regim de reținere la sursă a impozitului sunt obligați:

să depună o declarație privind calculul și reținerea impozitului, la organul fiscal competent, la termenul stabilit Ministerul Finanțelor;

să comunice organului fiscal, până la data de 31 martie a anului curent pentru anul expirat, informații cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit.

Sancțiuni

nerespectarea obligațiilor privind completarea și păstrarea fișelor fiscale se sancționează cu amendă de la 10. 000.000 – 50.000.000 lei

netransmiterea:

fișelor fiscale,

formularului care conține informații cu privire la calculul impozitului pe reținut pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, în termen, se sancționează cu amendă de la 10.000.000.- 50. 000. 000lei

NU se aplică prevederea privind reducerea cu 50 % a amenzii achitate în 48 de ore, conform dispozițiilor Legii nr. 32 / 1968

Când AU obligația calculării și regularizării impozitului anual:

până la 31 ianuarie a anului următor, vor efectua calculul impozitului anual și vor stabili diferența între impozitul anual calculat și suma impozitului calculat și reținut lunar pentru anul respectiv;

impozitul rest de plată sau de restituit rezultat în urma recalculării anuale se va regulariza cu angajatul și va fi consemnat în fișa fiscală până la data de 28 februarie a anului următor celui de realizare a venitului.

Când NU AU obligația calculării și regularizării impozitului anual (angajatorii care la 31 decembrie a anului fiscal au mai puțin de 10 salariați permanenți inclusiv):

fișele fiscale 1 (FF 1) vor fi transmise până la 31 ianuarie a anului următor unității fiscale în a cărei rază teritorială angajatorul își are sediul sau domiciliul, în vederea calculului anual al impozitului și regularizării acestuia.

Plătitorii de venituri din salarii au obligația, anual:

să determine venitul anual impozabil din salarii;

să calculeze impozitul anual;

să regularizeze impozitul pentru persoanele fizice care îndeplinesc două condiții:

au fost angajați permanenți în cursul anului;

nu au alte surse de venit care intră în venitul global impozabil.

Pentru salariații la care angajatorii NU efectuează regularizarea anuală a impozitului pe salarii, determinarea venitului anual impozabil din salarii, calculul impozitului anual precum și regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat se pot efectua, pe bată de cerere, de către organul fiscal competent.

Operațiunile prevăzute a fi efectuate de către angajator și respectiv organul fiscal, pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii, se realizează până în ultima zi a lunii februarie a anului fiscal.

Contribuabilii care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România, au obligația ca, personal sau printr-un reprezentant fiscal, să calculeze impozitul pe veniturile din salarii, să-l declare și să-l plătească în termen de 15 zile de la expirarea lunii pentru care s-a realizat venitul.

Persoana juridică sau fizică la care contribuabilul își desfășoară activitatea este obligată să ofere informații, organului fiscal competent referitoare la data începerii desfășurării activității de către contribuabil și respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Fișa fiscală

Plătitorii de salarii au obligația să solicite organul fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, pentru anul următor formularul tipizat al fișelor fiscale, pentru salariași și pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor (pentru anul 2001 vor fi solicitate fișele fiscale până la data de 31.01.2001).

Plătitorii de salarii vor completa fișele fiscale cu:

datele personale ale contribuabilului;

mențiunile referitore la deducerile personale;

veniturile din salarii obținute;

impozitul reținut și virat în cursul anului;

rezultatul regularizării impozitului pe venitul anual sub formă de salarii.

Până la completarea fișei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare, salariații vor beneficia de deducerea personală de bază, urmând ca angajatorii să efectueze regularizarea veniturilor salariale.

Plătitorii de salarii au obligația ca pe durata plății salariilor:

să completeze fișele fiscale;

să recalculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii.

Plătitorul de salarii este obligat să păstreze fișa fiscală pe întreaga durată a angajării și să transmită câte o copie, pentru fiecare an, organului fiscal competent și salariatului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.

Datele personale din fișele fiscale se vor completa pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele în întreținere se acordă pe bată de declarație pe proprie răspundere a contribuabilului, însoțită de documente justificative.

Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face, pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală, astfel:

la locul unde se află funcția de bază, pe baza fișei fiscale 1 (FF 1);

pentru celelalte cazuri, pe baza fișei fiscale 2 (FF 2);

Dacă la un angajat intervin schimbări care conduc la modificări ale deducerilor personale suplimentare, în urma înștiințării angajatorului, acesta înscrie deducerile personale pe fișa fiscală 1 (FF1). Modificarea se poate face și pentru luni deja expirate din anul calendaristic în curs, cu valabilitate din luna în care au intervenit modificările.

Angajatorul poate face modificări referitoare la deducerea personală în fișa fiscală1 (FF1) în cursul anului calendaristic și în cazul în care se constată că înscrierile făcute sunt greșite.

În cazul încetării activității în timpul anului, angajatorul procedează astfel:

eliberează angajatului un exemplar al fișei fiscale la data lichidării;

transmite fila fiscală organului fiscal, unde acesta își are sediul, până la data de 31 ianuarie a anului următor, în vederea regularizării anuale a impozitului.

Fișa fiscală 2 (FF2):

Se întocmește de angajatori în trei exemplare;

Pentru veniturile din salarii, altele decât cele de la funcția de bază;

Se transmite câte un exemplar la organele fiscale și la angajat, până la finele lunii februarie pentru anul anterior;

Formularele se solicită până la 30 noiembrie pentru anul următor (pentru anul 2001, termenul de solicitare este 31.01.2002) pe baza unei cereri.

Regularizarea impozitului

Plătitorii de venituri din salarii (mai puțin cei care au sub 10 angajați permanenți la 31 decembrie a anului fiscal) vor efectua regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat și reținut lunar anticipat, pentru persoanele fizice (angajații) care îndeplinesc cumulativ două condiții:

au fost angajați permanenți ai angajatorului, în tot cursul anului;

nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil;

Organele fiscale (pe baza cererii angajatului)vor efectua regularizarea în celelalte cazuri, și anume:

angajați care realizează venituri și în afara funcției de bază;

angajați care au încetat activitatea în cursul anului;

angajați care au mai puțin de 10 angajați permanenți la 31 decembrie a anului fiscal

Regularizarea se face (de angajatori sau de organele fiscale) până la finele lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.

Regularizarea se va efectua în felul următor:

FF1 – în cazul angajaților pentru care angajatorii nu sunt obligați să calculeze și să regularizeze impozitul anual – vor fi transmise la organul fiscal, până la 31 ianuarie a anului următor; organul fiscal va efectua regularizarea până la finele lunii februarie,

FF1 – în cazul angajaților pentru care angajatorii au obligația să calculeze și să regularizeze impozitul anual; angajatorul va calcula impozitul anual și va regulariza sumele respective, până la 31 ianuarie a anului următor.

Impozitul de plată sau de restituit, în urma regularizării de la punctul 1 și 2, se va regulariza cu angajatul și va fi consemnat în fișa fiscală până la finele lunii februarie.

5. ANALIZA CALCULĂRII SALARIILOR ȘI ÎNTOCMIRII FIȘELOR FISCALE LA S.C. ITAL – VEST S.R.L. TIMIȘOARA

Pentru urmărirea modului de aplicare a impozitului pe venitul global s-a avut în vedere o societate comercială română cu capital integral italian, cu sediul în Timișoara, S.C. ITAL – VEST S.R.L. S-a avut în vedere modul de calcul al salariului pentru un număr de 7 angajați cu contract individual de muncă și 1 colaborator cu convenție de prestări servicii.

Fiecare din cei 7 angajați prezintă o anumită particularitate:

Albotă Sergiu este angajat ca muncitor cu un salar brut negociat de 4.000.000 lei, de la 1 aprilie 2001 salariu său a fost indexat cu 8,29%, datorită aplicării L. 19 / 1999. A fost angajat al firmei pe parcursul întregului an 2001, pentru el s-a efectuat regularizarea de către angajator a impozitului pe venit global (vezi ANEXA 20).

Cârstea Marius este angajat ca director cu un salar brut de 20.000.000 lei, de la 1 aprilie 2001 salariul său a fost indexat cu 2,48% datorită aplicării L. 19 / 1999. Începând cu luna aprilie 2001, contribuția angajatului la asigurările sociale a fost limitată la o valoare rezultată din 3 x salariu brut mediu pe economie x 11,67%. A fost angajat al firmei pe parcursul întregului an 2001, pentru el s-a efectuat regularizarea de către angajator a impozitului pe venit global (vezi ANEXA 21).

Novac Elvira este angajată cu contract individual de muncă numai până la 30.10.2001. Ea are în întreținere doi copii minori, Alexandra și Bogdan Novac, pentru care beneficiază de un coeficient de deducere suplimentară de 0,35 x deducerea personală de bază pentru fiecare (vezi ANEXA 22).

Popescu Eugenia este angajată ca funcționar economic cu un salar brut negociat de 5.000.000 lei, de la 1 aprilie 2001 salariul său a fost indexat cu 8,29% datorită aplicării L. 19 / 1999. D-na Popescu Eugenia a prezentat un certificat prin care se atestă faptul că este un invalid de gradul II pentru care beneficiază de un coeficient de deducere suplimentară de 0,50 x deducerea personală de bază. A fost angajată al firmei pe parcursul întregului an 2001, pentru ea s-a efectuat regularizarea de către angajator a impozitului pe venit global (vezi ANEXA 23).

Popovici Ioan este angajat ca muncitor cu un salar brut negociat de 4.000.000 lei, de la 1 aprilie 2001 salariul său a fost indexat cu 8,29% datorită aplicării L. 19 / 1999. A fost angajat al firmei pe perioada 1.01.2001 – 31.08.2001 (vezi ANEXA 24).

Rizzi Ricardo este persoană fizică italiană angajată ca administrator, cu contract individual de muncă. Pentru el s-a obținut de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale permis de muncă pentru o perioadă inițială de 6 luni, fiind prelungit ulterior (vezi ANEXA 2). Salariu său este de 31.100.000 lei și în cazul său începând cu luna aprilie 2001, contribuția angajatului la asigurările sociale a fost limitată la o valoare rezultată din 3 x salariu brut mediu pe economie x 11,67%. A fost angajat al firmei pe parcursul întregului an 2001, pentru el s-a efectuat regularizarea de către angajator a impozitului pe venit global. (vezi ANEXA 25).

Ștefan Vasile este angajat ca muncitor cu un salar brut negociat de 4.000.000 lei, de la 1 aprilie 2001 salariul său a fost indexat cu 8,29% datorită aplicării L. 19 / 1999. Are în întreținere pe soție, în conformitate cu declarația pentru completarea fișei fiscale privind veniturile din salarii (ANEXA 1), beneficiind astfel de un coeficient de deducere suplimentar de 0,6 x deducerea personală de bază. A fost angajat al firmei pe parcursul întregului an 2001, dar realizează venituri supuse globalizării și în alte părți (vezi ANEXA 26). Este persoana fizică română pentru care s-a completat declarația de venit global pe anul 2001 (vezi ANEXA 28).

Ionescu Marian este angajat cu convenție civilă de prestări servicii, timpul de lucru este 3 ore pe zi, în calitate de consultant economic. A fost angajat pe perioada 1.11.2000 – 31.05.2001 (vezi ANEXA 27).

6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

CONCLUZII

Impozitul pe venitul anual global este suma datorată bugetului de stat de către o persoană fizică pentru veniturilor realizate într-un an fiscal, sumă calculată prin aplicarea cotelor legale de impunere asupra venitului anual global impozabil. La rândul său venitului anual global impozabil cuprinde suma veniturilor nete supuse globalizării obținute de persoanele fizice, din care se scad în ordine:

pierderile fiscale reportate;

deducerile personale.

Se supun procedurii de globalizare următoarele categorii de venituri: a) veniturile din activități independente; b) veniturile din salarii; c) veniturile din cedarea folosinței bunurilor.

Impozitul pe venitul anual global impozabil se calculează pentru veniturile din România și / sau din străinătate pe care le realizează în cursul aceluiași an calendaristic o persoană fizică română sau străină cu domiciliul în România.

Nu se cuprind în venitul anual global impozabil: veniturile din dividende; veniturile din jocurile de noroc, din transferul drepturilor de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale, din premii și prime; diverse venituri.

Pentru determinarea venitului anual global impozabil se procedează astfel:

se determină venitul net sau pierderea fiscală pentru activitatea desfășurată în cadrul fiecărei categorii de venit supuse globalizării, potrivit regulilor proprii;

se însumează veniturile nete, avându-se în vedere pierderile admise la compensare pentru anul fiscal de impunere;

din venitul anual global se scad deducerile personale determinate, de bază și suplimentare, rezultând venitul anual global impozabil.

Persoanele fizice au obligația să completeze și să depună la organul fiscal în raza căruia își au domiciliul o declarație de venit global, precum și declarații speciale până la 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului.

Plătitorii de impozit, cu excepția celor pentru care deducerile personale suplimentare sunt calculate de angajatori au obligația de a anexa la declarația de venit global și documentele justificative care atestă dreptul la deduceri personale suplimentare.

Declarațiile speciale se completează pentru fiecare categorie de venit și pe fiecare loc de realizare a acestuia, depunându-se la organul fiscal unde se află sursa de venit.

Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii, nu sunt obligați să depună declarația de venit global.

Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul pot aproba criteriile și termenele de depunere a declarațiilor de venit global și a declarațiilor speciale. Pentru anul fiscal 2001, termenul a fost prelungit de la 31 martie 2002 la 31 mai 2002.

În ceea ce privesc impozitele și taxele ce sunt datorate de către angajat și angajator, în cazul angajării pe baza unui contract individual de muncă, se poate trage următoarele concluzii:

un salariu net de aproximativ 3 – 4 milioane reprezintă aproximativ 50% din cheltuiala totală a angajatorului cu respectivul salariat, iar față de salariul brut negociat este aproximativ 70%.

un salariu net de aproximativ 12 milioane reprezintă aproximativ 41 % din cheltuiala totală a angajatorului cu respectivul salariat, iar față de salariul brut negociat este aproximativ 58%.

În ceea ce privesc impozitele și taxele ce sunt datorate de către angajat și angajator, în cazul angajării pe baza unei convenții civile de prestări servicii, se poate trage următoarea concluzie:

un salar net de 3.500.000 lei reprezintă aproximativ 65% din cheltuiala totală cu respectivul colaborator, iar față de salariul brut negociat aproximativ 70%.

PROPUNERI

Datorită fiscalității excesive, a modalității costisitoare, dificile și îndelungate de obținere a permiselor de muncă (acestea se pot obține contra cost doar de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, fiind revizuit din 6 în 6 luni) și a legislației neclare cu privire la sistemul asigurărilor pentru șomaj de către persoanele fizice străine ce lucrează în România (aceștia nu vor beneficia de plata ajutorului de șomaj în România, în cazul în care se vor afla în situația de a fi șomer, atunci nu este corect să se plătească contribuții la fondul de șomaj pentru aceste persoane), oamenii de afaceri străini preferă să fie angajați ai firmelor din străinătate și să primească salar direct de la acestea. Prin aceasta statul român pierde sume importante la bugetul de stat, reprezentând impozite pe salarii și alte fonduri conexe salariilor, ce s-ar plăti dacă ar exista un contract individual de muncă între persoana fizică străină și societatea comercială din România.

Propunerea constă în simplificarea obținerii permiselor de muncă, clarificarea și îmbunătățirea legislației cu privire la sistemul asigurărilor pentru șomaj și reducerea impozitelor și taxelor specifice veniturilor din salarii.

BIBLIOGRAFIE:

Brezeanu P. – Impozitul pe venitul anual global. Ghid practic, Editura Economică, București, 2000.

Georgescu L., ș.a. – Impozite și taxe. Teorie și practică, Editura Presa Universitară Română, Timișoara, 2001.

Talpoș I., Enache C. – Fiscalitate aplicată, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2001.

x x x OG 73 / 1999 privind impozitul pe venit

x x x Legea 203 / 1999 privind permisele de muncă

x x x HG 434 / 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de eliberare și anulare a permiselor de muncă

x x x Lege 19 / 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

x x x HG 1379 / 2000 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și pensii și a actualizării sumelor fixe prevăzute de OG 73 / 1999 privind impozitul pe venit, pentru semestrul I al anului 2001

x x x HG 613 / 2001 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și pensii și a actualizării sumelor fixe prevăzute de OG 73 / 1999 privind impozitul pe venit, pentru semestrul II al anului 2001

x x x Ordin nr. 1922 / 2001 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și pensii și a actualizării sumelor fixe prevăzute de OG 73 / 1999 privind impozitul pe venit, pentru trimestrul IV al anului 2001

x x x OG 7 / 2001 privind impozitul pe venit

x x x Ordin nr. 2260 / 2001 privind fișele fiscale

x x x Legea 743 / 2001 bugetului de stat pe anul 2002

x x x Legea 744 / 2001 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002

x x x Ordin nr. 1 / 2002 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și pensii, a actualizării sumelor fixe, precum și a baremului anual pentru calculul plăților anticipate cu titlu de impozit pentru anul fiscal 2002, potrivit OG 7 / 2001 privind impozitul pe venit

x x x Ordin nr. 113 / 2002 privind stabilirea baremului anual de impunere pentru calculul impozitului pe venitul anual global impozabil realizat în anul fiscal 2001

x x x Legea 76 / 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.