. Studiu Privind Stabilirea Impozitului Global la Functia de Baza a Salariatilor
INTRODUCERE
Reformismul fiscal este un fenomen, în majoritatea cazurilor, asociat unui fenomen de criză, unui context de tensiuni atât politice, cât și economice sau sociale. Tema reformei fiscale este, de asemenea, prezentată, adeseori ca un mijloc de transformare mai mult sau mai puțin radicală a societății și economiei ale căror blocaje și tensiuni sunt explicate prin disfuncționalități ale sistemului fiscal și consecințele politice și sociale ce decurg de aici (această explicației a fost folosită de Reagan atunci când a propus reforma Codului fiscal american, în anul 1986).
Tema reformei fiscale are la bază în majoritatea cazurilor, constatarea că sistemul fiscal respectiv este învechit și neadaptat. Acesta a fost sensul declarației lui Reagan din mai 1985, promițând “transformarea sistemului nostru fiscal într-un model de echitate, de simplitate, de eficacitate și de compasiune…”.
Reforma fiscală poate, de asemenea, să-și aibă originea în mișcări ale opiniei publice (cele din 1990 din Marea Britanie precedate de cele din SUA, Danemarca sau Franța).
Evoluțiile contemporane ce au marcat sistemele fiscale occidentale în ultimii 10 ani sunt caracterizate de:
generalizarea acțiunilor de inflație fiscală;
neutralizarea și integrarea sistemelor fiscale respective.
Mișcarea de reducere a prelevărilor fiscale a pornit din SUA, în special din California, unde o mișcare de contestație fiscală dusă în favoarea reducerii impozitelor locale, a dat naștere la Propoziția 13. Aceste politice de tax cut au fost preluate cu mai mare sau mai mică șansă de țările europene și ele au vizat în principal impozitul pe venit și impozitul pe profitul societăților. Deci, reducerile de impozit s-au referit în mod esențial la capacitățile de economisire ale contribuabililor.
Impozitul pe venit a fost primul țel al reformismului contemporan. Două sunt caracteristicile acestor reforme:
descreșterea nivelului global;
o sensibilă atenuare a progresivităților prin reducerea ratelor marginale și îngustarea baremului.
Un alt domeniu de inflație fiscală este reducerea fiscalității firmelor care beneficiază în majoritatea cazurilor de substanțiale reduceri (prin mecanismul amortizării și cel al creditului fiscal).
Ultimul domeniu al reformismului fiscal îl constituie economisirea, care, mai ales în Franța și Anglia, se bucură de toată atenția opiniei publice. Debutul anilor 1990 a fost marcat printr-o tendință netă de reducere a presiunii fiscale asupra profiturilor de economisire.
Aplicarea în practică a diferitelor reforme fiscale din țările occidentale a pus în evidență consecința conform căreia orice reformă fiscală de o anumită amploare are drept rezultat deplasarea greutății poverii fiscale asupra altor contribuabili printr-o lărgire sensibilă a așezării impozitului. În fapt politicile survenite în această perioadă s-au tradus printr-o modificare semnificativă a așezării sistemelor fiscale. Reducerile de impozit au implicat o redistribuire a prelevării fiscale.
Având în vedere importanța acestui fenomen, reforma fiscală adusă de impozitul pe venitul global în România, în lucrarea de față am evidențiat următoarele probleme:
evoluția sistemului fiscal după 1989 evidențiind tendințele macroeconomice și etape ale reformei fiscale după acest an
structura prelevărilor fiscale, evoluția acestora și structura fiscalității în țara noastră
impozitul pe venitul global ca principal instrument al politicii fiscale; concepții privind impozitarea veniturilor, impozitul pe venitul global ca sistem utilizat în țări dezvoltate sau în tranziție și impozite și taxe suportate de persoane fizice
reglementări actuale privind impozitul pe venitul global în România, prevederi generale, metodologia de determinare a venitului net
studiu privind stabilirea impozitului pe venitul global la funcția de bază a salariaților de la A.D.P.P. Sinaia
concluzii privind impozitul pe venitul global al salariaților.
CAPITOLUL I
EVOLUȚIA SISTEMULUI FISCAL ÎN ROMÂNIA – DUPĂ 1989
I.1 EVOLUȚIA MACROECONOMICĂ DUPĂ ANUL 1989
I.1.1 Evoluții macroeconomice
Schimbarea sistemului politic de la sfârșitul anului 1989 a găsit România într-o situație critică. Structura acesteia, orientată către industrie și, în special, către ramurile constructoare de bunuri de capital – puțin adaptabile la modificările rapide impuse de cerințele pieței – la care se adaugă penuria de bunuri de consum, au impus decidenților economici din acea perioadă trecerea imperioasă la restructurarea atât la nivel macroeconomic, cât și la cel microeconomic. Acest demers a fost îngreunat de numeroși factori, între care, poate cel mai însemnat îl reprezintă pierderea primei piețe externe a României – CAER- precum și dificultățile întâmpinate de țara noastră în a-și recupera creanțele din exportul de mărfuri și servicii efectuat într-o serie întreagă de țări din Asia și Africa. Adaptarea la noile mecanisme economice s-a realizat lent, fenomen evident în special la nivel microeconomic, ceea ce a condus la acumularea de stocuri în exces, la formarea și perpetuarea blocajului financiar, cu impact puternic și imediat în amplificarea presiunilor inflaționiste.
Programul de reformă economică și financiară pentru care s-a optat în primii ani de după 1989 a prevăzut trecerea graduală, fără șocuri, către economia de tip concurențial, ceea ce, cel puțin în prima fază, a părut mai acceptabil la nivelul agentului economic – fie acesta persoană fizică sau juridică – neobișnuit cu comportamentul într-un mediu concurențial. Pe termen mediu și lung, această alegere s-a dovedit, însă, foarte costisitoare.
Astfel, dacă în anii 1991 și 1992, activitatea economică a înregistrat un regres important, ceea ce poate fi cel mai bine ilustrat prin scăderea, în termeni reali, a Produsului Intern Brut ( -13.7% în 1991 și –15.4% în 1992), aceasta reflectă în mare măsură eforturile de restructurare și adaptare la condițiile noilor piețe, interne și externe.
Procesul respectiv a fost însoțit în această perioadă, de o creștere semnificativă a prețurilor, cauzată în principal de renunțarea la numeroase subvenții – ce mențineau mecanisme economice anacronice, precum și viabilitatea unor agenți economici necompetitivi și ineficienți. În această situație se poate afirma că inflația a prezentat un caracter corectiv, deși s-au mai păstrat reglementări ce impuneau discrepanțe și distorsiuni care, mai târziu, au dus la reluarea procesului inflaționist.
Anul 1993 a consemnat începutul unei perioade de stabilizare, urmată de o creșterea a activității economice (PIB-ul a crescut cu 1% în 1993, 3.5% în 1994, 6.9% în 1995, 4.1% în 1996), datorată pe de o parte, restructurării sectorului real – restructurare realizată în special prin ajustarea structurală impusă de cerințele pieței și nu prin programe întocmite special în acest scop – și pe de altă parte, printr-o politică fiscală și monetară strânsă. Aceasta din urmă a urmărit încadrarea într-un deficit bugetar sustenabil și practicarea la dobânzi real pozitive, însoțită de liberalizarea a două dintre cele mai importante prețuri dintr-o economie concurențială: prețul creditului, adică dobânda activă practicată de băncile comerciale și prețul extern al monedei naționale, respectiv cursul de schimb. Evoluția pozitivă a economiei a cuprins însă și elemente care, necorectate la vreme, au condus, din nou, la dezechilibre semnificative, atât în plan intern, cât și în plan extern. În acest fel, deși s-a urmărit ca disciplina financiară la nivel microeconomic să fie întărită, realizarea acestui deziderat a fost sub așteptări, mai ales că strategia de restructurare, alături de cea a privatizării, s-a desfășurat lent, permițând acumularea de tensiuni și arierate ce au produs ulterior, la nivel macro și microeconomic, distorsiuni ce pot fi considerate grave.
De menționat, în acest sens, anul 1996, care, deși al patrulea an consecutiv ce consemnează creștere economică, a arătat că aceasta s-a produs sub standardele calitative necesare și a fost prea costisitoare. Stimularea cererii – condiție esențială pentru redemararea producției – s-a realizat îndeosebi prin creșterea deficitului fiscal, prin politici salariale nerealiste și prin menținerea sub control a unor prețuri la bunuri, dar mai ales la serviciile pentru populație, care au dus la accentuarea dezechilibrului bugetar. Dacă la aceste aspecte se adaugă amânarea restructurării regiilor autonome și a marilor societăți comerciale – aproape în totalitate cu capital majoritar de stat – precum și susținerea financiară a unui număr însemnat dintre acestea din fonduri publice, se pot prezenta într-o lumină apropiată de realitate premisele desfășurării procesului economic din ultimii doi ani.
Astfel, în anul 1997, activitatea economică a consemnat un regres (PIB-ul a scăzut, în termeni reali, cu 6.6%). Totodată, în anul 1997, procesul inflaționist, reamplificat încă din 1996 a continuat, ca urmare a liberalizării prețurilor la majoritatea serviciilor adresate populației (poștă și telecomunicații, transport feroviar și aerian, servicii de canal, apă, salubritate, etc.). Totodată, asanarea economică și financiară a economiei a făcut primii pași prin lichidarea unor unități mari producătoare de pierderi (în sectorul zootehnic, în extracția cărbunelui, etc.), dar, din nefericire, procesul a fost mult încetinit din varii motive. În anul 1998, PIB-ul după trecerea primului semestru, a consemnat continuarea reducerii volumului de activitate (-5.2% comparativ cu semestrul I 1997) localizată, cu precădere, în industrie și agricultură (valoarea adăugată brută a înregistrat o scădere cu 17.2% în agricultură și cu 12.2% în industrie, în aceeași perioadă), concomitent cu o creștere a stocurilor pe ansamblul economiei (+7.3%), precum și o diminuare importantă a inflației (medie lunară de 3% comparativ cu 9.7% în primul semestru al anului precedent), chiar și în condițiile unei creșteri în termeni reali a veniturilor din salarii ale populației.
In anul 1999, luna decembrie, (102,9%) indicii preturilor de consum au scazut fata de 1998 decembrie cu 0,7%, ceea ce a insemnat o depreciere a monedei nationale, o inflatie mai mare fata de anul pecedent.
Anul 2000, a adus ocrestere a indicelui pretului de consum cu 0,2% fata de anul 1999, ceea ce a insemnat o apreciere a monedei nationale si o scadere a inflatiei.
I.1.2 Politici fiscale, bugetare și monetare
În toată această perioadă, politicile fiscală, bugetară și monetară, au suferit transformări profunde, menite să ofere economiei reale un sprijin eficient pentru realizarea restructurării și adaptării la noile condiții de piață.
Politica monetară și valutară
Politica monetară și valutară a avut ca principal scop stăpânirea presiunii inflaționiste prin supravegherea expansiunii monetare. Ea a utilizat, în principal, instrumente indirecte – în primul rând cotele rezervelor obligatorii pe care băncile comerciale le dețin la banca centrală, ratele și dimensiunea creditului de refinanțare, deoarece la politica de open–market se poate apela în mică măsură atâta vreme cât nu există o piață formată și puternică pentru titluri, în special cele emise de Stat. Deși adeseori ezitantă – să amintim numai acordarea, în primii ani, a creditelor cu dobânzi preferențiale – care au favorizat agenții economici neviabili și au alimentat procesul inflaționist – politica monetară a reușit să realizeze rate ale dobânzii real pozitive și să restabilească încrederea populației în moneda națională. S-a format totodată, o piață valutară și monetară autentică, liberalizată, în care să funcționeze mecanisme specifice unei economii bazate pe concurență.
Politica bugetară și fiscală
Politica bugetară și fiscală a intrat, chiar de la începutul anului 1990, într-un proces de reformă profund, care încă nu s-a încheiat, în scopul creării mediului economic adecvat funcționării economiei reale pe baze sănătoase și echilibrarea finanțării sectorului public.
În domeniul bugettere a stocurilor pe ansamblul economiei (+7.3%), precum și o diminuare importantă a inflației (medie lunară de 3% comparativ cu 9.7% în primul semestru al anului precedent), chiar și în condițiile unei creșteri în termeni reali a veniturilor din salarii ale populației.
In anul 1999, luna decembrie, (102,9%) indicii preturilor de consum au scazut fata de 1998 decembrie cu 0,7%, ceea ce a insemnat o depreciere a monedei nationale, o inflatie mai mare fata de anul pecedent.
Anul 2000, a adus ocrestere a indicelui pretului de consum cu 0,2% fata de anul 1999, ceea ce a insemnat o apreciere a monedei nationale si o scadere a inflatiei.
I.1.2 Politici fiscale, bugetare și monetare
În toată această perioadă, politicile fiscală, bugetară și monetară, au suferit transformări profunde, menite să ofere economiei reale un sprijin eficient pentru realizarea restructurării și adaptării la noile condiții de piață.
Politica monetară și valutară
Politica monetară și valutară a avut ca principal scop stăpânirea presiunii inflaționiste prin supravegherea expansiunii monetare. Ea a utilizat, în principal, instrumente indirecte – în primul rând cotele rezervelor obligatorii pe care băncile comerciale le dețin la banca centrală, ratele și dimensiunea creditului de refinanțare, deoarece la politica de open–market se poate apela în mică măsură atâta vreme cât nu există o piață formată și puternică pentru titluri, în special cele emise de Stat. Deși adeseori ezitantă – să amintim numai acordarea, în primii ani, a creditelor cu dobânzi preferențiale – care au favorizat agenții economici neviabili și au alimentat procesul inflaționist – politica monetară a reușit să realizeze rate ale dobânzii real pozitive și să restabilească încrederea populației în moneda națională. S-a format totodată, o piață valutară și monetară autentică, liberalizată, în care să funcționeze mecanisme specifice unei economii bazate pe concurență.
Politica bugetară și fiscală
Politica bugetară și fiscală a intrat, chiar de la începutul anului 1990, într-un proces de reformă profund, care încă nu s-a încheiat, în scopul creării mediului economic adecvat funcționării economiei reale pe baze sănătoase și echilibrarea finanțării sectorului public.
În domeniul bugetar, reforma a urmărit, atât alocarea cât mai echitabilă pentru populație a fondurilor publice, cât și eliminarea a numeroase inechități și ingerințe ineficiente ale Statului în funcționarea unor sectoare de activitate. Astfel, dacă în primii ani s-au păstrat numeroase subvenții și transferuri, acordate cu precădere unor societăți – comerciale sau regii autonome, cu capital integral sau majoritar de Stat – care ulterior, au arătat că nu au putut să se redreseze, în ultimii doi ani, ponderea cheltuielilor pentru acțiuni economice în totalul cheltuielilor bugetului de Stat s-a diminuat continuu și, concomitent, a suferit modificări structurale de substanță. În acest sens, se preconizează pe de o parte, ca alocațiile bugetare destinate unor sectoare specifice – ca de exemplu către agricultură – să fie îndreptate direct către producători, prin eliminarea intermediarilor și, pe de altă parte, ca banii publici să fie cheltuiți pe programe bine închegate, realizate de ordonatorii principali sau secundari se credite bugetare și a căror realizare să poată fi urmărită transparent de către organele abilitate.
Politica fiscală
Politica fiscală a intrat după anul 1989 într-un proces de reformă profundă a sistemului de reglementare și prelevare a veniturilor Statului, cu scopul de a face echitabilă distribuirea poverii fiscale și de a eficientiza sistemul de colectare. Cele mai de seamă etape parcurse în reforma fiscală au vizat:
instituirea unor noi mecanisme de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, mai flexibil decât impozitul pe fondul total de retribuire al unităților de Stat, cooperatiste și obștești, care a funcționat până în anul 1991;
reglementarea impozitului pe profit al agenților economici. Încât acesta să îndeplinească dublul deziderat de a contribui într-o măsură adecvată la constituirea veniturilor Statului și, în același timp, să fie stimulativ și nediscriminatoriu pentru contribuabil;
introducerea în legislația fiscală a taxei pe valoarea adăugată și eliminarea vechiului impozit pe circulația mărfurilor, ca premisă pentru accelerarea circuitului economic, stimularea investițiilor și îmbunătățirea relațiilor dintre furnizori și beneficiari;
utilizarea taxelor speciale de consumație – accize, impozitul pe țiței și gaze naturale ș.a. – ca instrument de reglare a producției și desfacerii acesteia la intern și export, precum și de protejare a unor activități interne;
crearea unui cadru legislativ fiscal eficient, adaptat specificității problemelor la nivel subguvernamental, prin legea impozitelor și taxelor locale, care să ofere posibilitatea lărgirii economiei locale.
Gradul de fiscalitate, considerat ca un criteriu de referință în aplicarea politicilor fiscale, trebuie abordat cu precauție în mediul economic românesc. Pe de o parte, în numeroase cercuri, mai mult sau mai puțin de specialitate, se face afirmația că fiscalitatea – fie a persoanelor fizice sau juridice, fie de ansamblu, fie directă sau indirectă – este împovărătoare și nestimulativă. Pe de altă parte, gradul de fiscalitate calculat de-a lungul anilor în perioada de tranziție (31.3% în 1994, 39.9% în 1995, 26.8% în 1997) – determinat ca raport între suma totală a realizării prelevărilor obligatorii la constituirea fondurilor bugetare și extrabugetare și PIB – prezintă un nivel ce poate fi considerat mediu, comparativ cu celelalte țări cu economie de piață, indiferent de situația economică sau politica socială a acestora. Această aparentă neconcordanță își găsește explicația în percepția diferită a sferei de cuprindere a noțiunii de prelevări fiscale obligatorii. În primul rând, se face referire la suma virtuală ce s-ar obține aplicând prevederile legilor fiscale asupra bazei impozabile vizate de reglementările legale în vigoare, în al doilea caz, la volumul efectiv al veniturilor fiscale ale bugetului general consolidat. Diferența între aceste două categorii este cu atât mai mare, cu cât este mai puțin stăpânită indisciplina financiară la nivel microeconomic, alături de constatarea unei evaziuni fiscale – și chiar a fraudei fiscale – de proporții.
În ceea ce privește reforma sistemului fiscal, deși au existat realizări notabile în procesul de adaptare a acestuia la cerințele unei economii concurențiale, se consideră că mai există încă numeroși pași necesar de înfăptuit pe calea perfecționării cadrului legislativ și, concomitent, a celui funcțional, atât în domeniul impozitelor directe cât și al celor indirecte.
Obiectivele reformei fiscale în domeniul impozitelor directe
Obiectivele reformei fiscale în domeniul impozitelor directe desprinse din Programul de Guvernare și din cerințele de armonizare legislativă cu procedurile Comunității Europene vizează:
armonizarea legislației fiscale actuale cu prevederile din legislația țărilor comunitare precum și orientările din Cartea albă a aderării României la Uniunea Europeană, cu referire la problema impozitelor directe, în care scop se va acționa în direcția perfecționării actualelor reglementări din acest domeniu concomitent cu elaborarea unor noi reglementări în sfera acestor venituri;
studierea și elaborarea unor noi reglementări privind reorganizarea companiilor și tratamentul fiscal al acestora în cazul fuziunilor, divizării, transferurilor de bunuri și schimburi de acțiuni precum și în domeniul constituirii și funcționării filialelor și tratamentul fiscal al acestora;
analiza și elaborarea unor reglementări privind impozitarea veniturilor instituțiilor financiare (bănci, fonduri de investiții, societăți de asigurare și reasigurare, etc.) în contextul dezvoltării pieței de capital în România, avându-se în vedere practica în acest domeniu a țărilor europene;
potrivit obiectivelor rezultate din raportul prezentat de Primul Ministru al Guvernului se va analiza îmbunătățirea legislației fiscale actuale în ceea ce privește reducerea fiscalității în domeniul impozitelor pe salarii, a impozitului pe profit, precum și suspendarea plății impozitului agricol. De asemenea, se vor reanaliza și facilitățile de natură fiscală acordate în contextul stimulării investiției, inclusiv investiția de portofoliu, pentru plasarea de capital în sectoarele prioritate din economia țării noastre;
cu prilejul negocierii și renegocierii Acordurilor de evitare a dublei impuneri se vor conveni soluții cu privire la eliminarea dublei impuneri referitoare la ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate, în concordanță cu prevederile legislației din domeniul impozitului pe profit;
în contextul îndeplinirii obiectivelor viitoare ale reformei economice și sociale, consolidarea finanțelor publice va contribui nemijlocit la creșterea mijloacelor bănești necesare relansării creșterii economice și în același timp, la sporirea simplității și transparenței sistemului de impozite și descurajarea tentativelor de evaziune fiscală.
I.1.3 Situația perfecționării cadrului legislativ în domeniul fiscal
În domeniul impozitelor directe
În cadrul obiectivelor de politică economică s-a înscris în programul de reformă și perfecționarea legislației fiscale.
Perfecționarea sistemului fiscal în domeniul impozitelor directe s-a concretizat în:
Impozitul pe profit
Reucerea cotei de impozitare de la 38% la 25% (exceptie microintreprinderilor-1.5% la veniturile realizate)
plata trimestrială a impozitului pe profit;
exceptarea de la plata impozitului a instituțiilor de învățământ particular, persoanele juridice fără scop lucrativ ( asociații, fundații, organizații ș.a.), asociațiile de proprietari;
clarificarea și dimensionarea cheltuielilor deductibile în raport cu veniturile realizate (3% cheltuieli de reclamă și publicitate, cheltuieli de protocol 1%, provizioane în limita de până la1% pentru refacerea terenurilor afectare de exploatarea zăcămintelor naturale, cheltuieli cu sponsorizarea în limita plafonului de 10% din profitul impozabil);
recuperarea pierderilor din profitul impozabil pe următorii 5 ani;
înregistrarea la venituri, respectiv la cheltuieli, a ratelor ajunse la scadență în cazul vânzărilor de bunuri cu plata în rate.
Impozitul pe salarii
Introucerea impozitului pe venitul global realizat – 1998
reducerea nr. de tranșe de venit impozabil de la 14 la 4;
diminuarea cotei maxime de impozit pe salarii de la 60% la 45%, si de la 45% la 40% incepand cu 2000.
un venit minim neimpozabil din salarii pentru toți salariații de 250.000 lei pe lună.(ianuarie 1998) si ajungand la 1300000 lei odata cu intrarea in vigoare a impozitului pe venitul global.
Un venit minim neimpozabil (deduceri peronale de baza ) incepand cu introducerea impozitului pe venitul global.
Impunerea veniturilor realizate de persoane fizice
introducerea de măsuri de ajustare a diverselor sisteme de impunere cedulare existente (mici meseriași, liber profesioniști, asociații familiale, drepturi de autor, închirieri de imobile) prin alinierea acestora la o scară de impozitare și prin așezarea mai justă a presiunii fiscale suportate de acest gen de contribuabili, pana in 1999 si dupa anul 2000 impozitarea lor dupa venitul global realizat.
corelarea metodologiei de calcul a impozitului pe veniturile asociațiilor familiale, persoanelor fizice independente și liber profesioniștilor, cu cea a impozitului pe profit prin lărgirea sferei cheltuielilor deductibile din veniturile realizate pana in 1999si dupa 2000 impozitarea lor dupa venitul global realizat
măsuri de protecție socială prin scutirea la plata impozitului a unor categorii de persoane (veterani de război, invalizi de gradul I de invaliditate, persoane în vârstă).
Impozite și taxe locale
s-a instituit un mecanism operativ de adaptare a veniturilor bugetelor locale la nivelul cheltuielilor reale prin actualizarea la inflație a impozitelor și taxelor de către autoritățile locale;
actualizarea la inflație a taxelor locale
anularea taxei de publicitate de 10% și respectiv 12%, datorată de persoanele fizice și juridice în scopul încurajării acestora în realizarea unei politici promoționale, în lansarea de produse și servicii pe piață;
s-a instituit o taxă de 20% din valoarea contractelor, stabilită în sarcina persoanelor care solicită efectuarea publicității pentru produse de tutun și băuturi alcoolice.
S-a urmărit dezvoltarea rolului autorităților administrației publice locale în adoptarea de hotărâri privind stabilirea de impozite și taxe locale prin acordarea competenței acestora în ceea ce privește stabilirea impozitului pe clădiri în cote cuprinse între 0,2%(urban) și 0,1%(rural) din valoarea determinată potrivit legii.
În domeniul impozitelor directe au fost elaborate acte normative care au avut în vedere următoarele îmbunătățiri:
În domeniul impozitului pe profit
alinierea metodologiei de determinarea profitului impozabil în concordanță cu modificările și completările adoptate până în prezent;
reducerea cotei de impozitare de la 38% la 25% în paralel cu creșterea bazei impozabile prin eliminarea tuturor facilităților fiscale legate de impozitul pe profit și a fondurilor speciale extrabugetare;
schimbarea metodologiei de calcul a profitului impozabil pentru eliminarea influenței inflației din baza impozabilă;
impunerea societăților comerciale al căror control este deținut de un acționar comun.
Impunerea microintreprinderilor cu un coeficient de 1,5% din veniturile totale realizate din activitatea productiva sau din prestari servicii.
În domeniul impozitului pe venit
promovarea proiectului de lege privind impozitul pe venit, care va determina completarea reformei în domeniul fiscal prin trecerea de la sistemul de impunere cedular la cel global, care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică și supunerea acestora unui singur impozit, cu respectarea principiilor fiscale, precum și a tendințelor existente în țările Comunității Europene în această privință.
În domeniul impozitelor și taxelor locale
studierea posibilităților de determinare a impozitului având ca bază de calcul valoarea înregistrată aferentă clădirilor și terenurilor în funcție de valoarea de piață.
I.2 Etape ale reformei fiscale după anul 1989
Sistemele fiscale occidentale sunt, în cea mai mare parte a lor, fructul unei evoluții lungi și a unor acumulări treptate și îndelung cântărite și analizate până la consfințirea lor prin legi fiscale, care, la urma urmei, sunt acte politice. Cu toate acestea, și aici se vorbește și se caută reforma fiscală pentru a constitui un sprijin mai eficace în aplicarea politicilor fiscale ale statelor respective. Cu atât mai mult este necesară o reformă fiscală în țările din Europa Centrală și de Est, puse să rezolve, cu această ocazie două probleme:
asigurarea mijloacelor financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice, utilizând impozitul ca o pârghie fiscală la nivel macroeconomic;
alinierea la comandamentele integrării europene “care înainte de armonizare fiscală presupune existența, ca atare, a unui sistem fiscal modern”.
Acest al doilea aspect oferă și soluția spre ce fel de sistem fiscal să se îndrepte România. Acesta trebuie să fie unul în concordanță cu cele aplicate în Uniunea Europeană care, deși prezintă diferențe de la țară la țară, au principalele elemente de bază comune.
În România a fost și este nevoie nu numai de o reformă fiscală, cum este îndeobște vorba când există deja un sistem fiscal pus la punct, ci de o adevărată construire a unui sistem fiscal. Această opinie se bazează pe inexistența, practic, a unor impozite fundamentale (impozitul pe salarii, impozitul pe profit, impozite pe consum, pe avere, etc.) și a unor instrumente și metode adiacente în perioada “socialistă” a țării noastre. Elementele enumerate definesc, de altfel, un sistem fiscal.
Organizarea unui sistem fiscal are la bază următoarele trei dimensiuni :
stabilirea fundamentelor sale, a principiilor, a opțiunilor fundamentale
precizarea unui spațiu teritorial
să fie făcut operațional dotându-l cu tehnicile corespunzătoare
Dacă raportăm aceste demersuri necesare la situația de început a economiei românești după 1989, reiese clar că numai al doilea demers era întreprins, celelalte două (și în special primul), în majoritatea aspectelor implicate, nefiind nici la această dată întreprinse sau finalizate. Unele explicații ale acestei stări de fapt bineînțeles că există, dar ele nu sunt de natură să explice încetineala, totuși, cu care se construiește un sistem fiscal modern și viabil bazat pe principii și opțiuni fundamentale în țara noastră.
După părerea Luciei Croitoru, “în România reforma impozitelor a vizat, în fazele de început, în timp ce vechile structuri economice sunt demodate, un nou sistem de impozite să fie dezvoltat pentru a asigura, în noile condiții, venituri bugetare adecvate, într-un mod echitabil și cu distorsiuni minime asupra prețurilor. Datorită dificultății de a schimba în termen scurt administrarea impozitelor pe termen scurt, s-a considerat mai utilă ajustarea temporară a unor instrumente fiscale, astfel încât să sprijine, în primul rând, stabilizarea economiei. Instrumentele temporare au permis câștigarea timpului necesar pentru proiectarea unei restructurări fiscale mai adecvate pe termen lung. Principalele măsuri și scopuri parțiale au fost:
reforma impozitului pe circulația mărfurilor și utilizarea lui ca stadiu preliminar pentru introducerea (iulie 1992) impozitului pe valoarea adăugată
introducerea impozitului pe profit cu 77 clase de impozitare, reducerea acestor clase la două și adoptarea prin ordonanță guvernamentală a noii legi a impozitului, cu o cotă mică de impozitare de 38%
introducerea impozitului pe salarii
introducerea impozitului pe dividende și pe vânzarea de active
introducerea unui nou sistem de taxe vamale.”
Considerentele autorului citat vin să confirme faptul că este nevoie, într-adevăr, de construirea (organizarea) unui sistem fiscal românesc (un astfel de sistem nu exista la finele anului 1989) și că, până acum nu au fost stabilite, încă, principiile și opțiunile fundamentale ale acestuia. Din această cauză a fost și este nevoie de folosirea unor “instrumente temporare” care pe lângă “câștigarea timpului necesar pentru proiectarea unei restructurări fiscale mai adecvate pe termen lung”, au condus la creșterea costurilor necesare reformei fiscale și la scăderea randamentului fiscal, printre altele și ca urmare a evaziunii fiscale care a găsit ocazii favorabile în spatele unei astfel de politici.
Analizând stadiul sistemului fiscal românesc în anul 1995, N. Hoanță arată într-un articol de atunci:”Experiența celor 5 ani de încercări de construire a unui sistem fiscal românesc demonstrează tocmai experiența unei importante doze de arbitrar la introducerea unor impozite noi, în privința definirii masei impozabile, a cotelor de impozitare, a ponderii fiecărui impozit la contribuția totală a fiscalității, a stabilirii scutirilor la plată, la prevederea impactului asupra economiei și societății la introducerea unui nou impozit…etc.”. Cu aceeași ocazie, considerând că sistemul fiscal românesc construit în stadii succesive după 1989 îi lipseau (îi lipsesc și azi) principiile și opțiunile fundamentale, N. Hoanță spunea că “ne pronunțăm, fără echivoc, pentru discutarea de către Parlamentul României a principiilor generale ale sistemului fiscal care se impune a fi realizat în țara noastră, executivului revenindu-i rolul de a-l aplica pentru realizarea programului de guvernare și în conformitate cu cifrele înscrise și aprobate de bugetul public național”. Concluzia era că “prin mimetism și cârpire nu se poate reuși ca o componentă de bază a politicii economice a unui stat să-și aducă partea sa de contribuție, potențial mare, la stabilirea unor măsuri macroeconomice ca: inflația, echilibrarea altora: bugetul de stat, balanța la plăți, creșterea economică și reducerea inegalităților”.
Pentru conturarea sistemului fiscal românesc în corelație cu scopurile urmărite în aplicarea politicii fiscale, mai sunt necesare o serie de măsuri referitoare la:
diversificarea structurii sistemului de impozite prin trecerea la impozitul pe venitul global al persoanelor fizice (ca necesitate determinată de rațiuni de echitate față de contribuabili și nevoi de venituri fiscale, precum și la cerința alinierii la tendințele evidente pe plan mondial) și a altor impozite specifice economiei de piață (impozitul pe avere și pe capital, impozitele pe câștigurile din capital, etc.)
restructurarea sistemului de impozite urmărind creșterea ariei bazei de impozitare concomitent cu reducerea ratelor de impozitare, precum și atenuarea distorsiunilor induse de unele impozite în procesul de investire și economisire și muncă
adoptarea codului fiscal (care să fie cât mai simplu) fără de care (pe lângă alte cerințe) nici o lege fiscală nu va produce efecte fiscale pozitive
întărirea și perfecționarea aparatului fiscal, nu printr-un număr stufos de salariați, ci prin specialiști buni în domeniu, și a căror muncă să fie prețuită cum se cuvine, și nu ca acum, când Ministerul Finanțelor se dispensează destul de ușor de unii specialiști care migrează spre locuri de muncă mai bine remunerate
simplificarea muncii administrației financiare prin folosirea tehnicilor noi de impozitare și utilizarea informaticii, în mod curent și adecvat.
Toate aceste deziderate trebuie privite în dinamică, deoarece un sistem fiscal trebuie să urmărească în permanență mersul economiei, astfel încât să-I fie un sprijin real și nu o frână. Cadența sa trebuie să fie când în fața, când în urma cadenței economiei, după cum necesitățile de politică economică o impun, iar cele de politică fiscală o fac posibilă.
CAPITOLUL II
STRUCTURA PRELEVĂRILOR FISCALE
II.1 EVOLUȚIA PRELEVĂRILOR FISCALE
Pentru a favoriza dezvoltarea – în special prin economisire și investiții – politicile economice cele mai utilizate în anii ’70 – ’80 au fost cele vizând o creștere a impozitării, fie prin mărirea prelevării din cele deja aplicate, fie prin introducerea unora noi. Această tendință a fost cu atât mai puternică cu cât capacitatea fiscală națională se considera mai ridicată.
Prin capacitate fiscală s-a înțeles acea mărime economică definită printr-un indice ce cuprinde venitul mediu individual, exporturile de resurse naturale: miniere, petroliere, lemn, etc. – și volumul comerțului exterior de produse prelucrate, ca pondere în Produsul Intern Brut. Dacă aceste variabile, exprimate într-o valută forte pentru a fi comparabile, ating valori însemnate, se presupune că asieta impozitului poate fi substanțială, fie pentru că venitul disponibil după efectuarea cheltuielilor de subzistență este important, fie că veniturile din exporturi oferă o masă impozabilă, de asemenea importantă.
În ultimele două decenii, însă, cercetătorii economici ai dezvoltării și responsabilii politici au realizat că ratele înalte de impozitare nu sunt întotdeauna favorabile – și, invers, cotele reduse nu sunt favorabile – mobilizării economiilor și, în acest fel, incitării la investiții. O rată înaltă de impozitare poate să reflecte caracterul limitat al posibilităților de mobilizare a altor tipuri de economisire – mai ales a celei private – din sistemul financiar mai dezvoltat și mai slab organizat, cum se întâmplă și în cazul României.
În situația țărilor în care, sub presiunea constrângerilor bugetare, se recurge în mod frecvent la creșterea impozitării veniturilor persoanelor fizice și a celor juridice, fără a modifica asieta, rezultatele sunt, în general, departe de a fi satisfăcătoare.
Cu atât mai mult se produce acest fenomen cu cât, în special în statele cu venituri mai coborâte sau intermediare – o porțiune relativ scăzută a populației plătește impozitul pe venitul persoanelor fizice, datorită exonerărilor și scutirilor diverse, menite să protejeze populația cu venituri scăzute.
Astfel, în timp ce în țări foarte bine dezvoltate economic, cum sunt S.U.A., de exemplu unde circa două treimi din veniturile federale sunt constituite din impozitul pe venitul global, în țările în curs de dezvoltare, încasările din impozit pe venitul persoanelor fizice reprezintă cel mult 10% din totalul resurselor publice.
În plus, deoarece cei mai mulți dintre cei care plătesc aceste impozite aparțin populației urbane ce dispune de venituri mai mari, care din punct de vedere politic au un cuvânt greu de spus, au pus la punct, de-a lungul anilor, metode și tehnici variate de evaziune – chiar și de fraudă fiscală, ceea ce nu favorizează atragerea de venituri publice suplimentare.
Ca alternativă la impozitele directe, impozitele indirecte ce se aplică tranzacțiilor comerciale interne, cum sunt taxele pe vânzări și consum, constituie o sursă de venituri publice suplimentare mult mai promițătoare. Taxele pe vânzări – în special taxa pe valoarea adăugată – sunt impozite pe consum a căror asietă se aplică tuturor produselor, cu unele excepții, admise de legea fiscală din fiecare țară.
O formulă mult mai importantă de creștere a veniturilor fiscale constă în reforma administrațiilor fiscale, astfel încât să se poată mări colectarea impozitelor plecând de la materia fiscală existentă, chiar fără a modifica rata de impozitare. O astfel de politică poate mări considerabil încasarea veniturilor în orice țară în curs de dezvoltare, dar se aplică destul de greu, din motive multiple:
numărul insuficient de funcționari fiscali bine calificați și remunerați corespunzător
complexitatea excesivă a legislației fiscale
măsurile punitive vizând frauda și evaziunea fiscală slabe și/sau greu de aplicat
tehnicile fiscale puțin dezvoltate, dotarea tehnică slabă, etc.
În plus, chiar dacă reforma administrației fiscale poate facilita colectarea resurselor publice și juca un rol important în oricare stadiu al dezvoltării, o administrație fiscală tinde să se perfecționeze numai o dată cu dezvoltarea economică a țării.
În același timp, o opinie general acceptată în teoriile economice, consideră că este mai dificil de crescut veniturile fiscale, în condițiile atingerii unei productivități maximale. Remodelarea completă a fiscalității implică suprimarea vechiului sistem fiscal și înlocuirea lui cu reglementări complet noi, ceea ce presupune o multitudine de probleme tehnice și de difuzare a informațiilor, la care se adaugă problemele de ordin politic.
În cele mai multe țări în curs de dezvoltare care au implementat reforme fiscale în ultimul deceniu, s-a practicat o scădere importantă a cotelor de impozitare, însoțită însă, de o amplă lărgire a bazei de impozitare asupra venitului, datorită, în special, reducerii avantajelor fiscale specifice și eliminării exonerărilor fiscale. Această evoluție a fost vizibilă în numeroase țări, dar mai ales în acelea care au prezentat un ritm de dezvoltare important. Astfel, deși au beneficiat de rate de impozitare mai scăzute, în țări ca Bolivia, Columbia, Indonezia, dar și S.U.A., grupul contribuabililor titulari de venituri ridicate a plătit un volum de impozite mai mare decât cel pe care-l achita înainte de reforma fiscală. Explicația acestei evoluții constă, în primul rând, în întărirea capacității autorității fiscale de a colecta venituri publice. Aplicarea unor cote înalte împingea pe mulți contribuabili cu venituri mari la disimularea veniturilor și, în consecință, la evaziunea sau frauda fiscală, prin angajarea de consilieri juridici pe care îi remunerau foarte bine.
În al doilea rând, datorită mobilității internaționale crescânde a capitalurilor, riscul de fugă a capitalului dintr-o țară în alta, pe măsură ce rata marginală de impozitare a veniturilor aplicată într-o țară este superioară ratelor de impozitare aplicate în alte țări industrializate.
Mai mult, țările dezvoltate – cu care, în general, s-au stabilit convenții pentru evitarea dublei impozitări internaționale, aplică o fiscalitate a veniturilor persoanelor fizice și juridice care manifestă o tendință continuă de scădere. Astfel, pentru rezidenții acestor țări, în virtutea creditului de impozit acordat în conformitate cu convențiile încheiate, exonerarea fiscală de care beneficiază va fi numai în limita cotelor aplicate în țările unde sunt rezidenți, ceea ce îi va determina să-și mute capitalul investit din țara străină care utilizează cote de impozit mai mari.
Fiscalitatea unei țări poate conduce – prin cote sau baze de impozitare mărite – la diminuarea ratei economisirii, devenind în acest fel un factor determinant în scăderea volumului investițiilor și implicit al dezvoltării. Dacă în alte țări există perspective de obținere de rentabilitate după impozitarea veniturilor unei societăți comerciale mai mare decât în țara de origine, proprietarul acestei societăți va găsi mijloacele să-și mute afacerea acolo, ceea ce va produce o fugă de capital, o diminuare de valoare adăugată la nivel național, deci o scădere a ritmului Produsului Intern Brut. Mai mult, în lume există așa numitele “paradisuri fiscale” care atrag investitorii (Panama, Bahamas), precum și piețe financiare ce facilitează tranzacțiile și unde fiscalitatea acestora este scăzută, care determină investirea capitalurilor interne în afaceri din exterior.
II.2 STRUCTURA FISCALITĂȚII ÎN ȚARA NOASTRĂ
Politicile fiscale promovate de guvernele României au influențat, atât asupra evoluției structurale a sistemului fiscal cât și asupra mărimii prelevărilor fiscale. Amploarea facilităților fiscale (exonerări, reduceri, deduceri), nivelul și caracterul cotelor de impunere, alături de sensibilitatea materiei impozabile, a influențat asupra presiunii fiscale exercitate atât de fiecare impozit în parte cât și de sistemul fiscal în ansamblul său.
Alți factori esențiali se regăsesc în economia reală:
gradul de dezvoltare economică
structura proprietății
distribuția structurală a veniturilor
evoluția structurală a consumului global
transformările structurale în domeniul forței de muncă, etc.
Aceștia constituie, o expresie a ansamblului politicilor economico – sociale promovate în economie. La rândul lor, calitatea gestionării creanțelor fiscale ale Statului și nivelul educației fiscale a populației, continuă să influențeze prin intermediul fraudei fiscale asupra încasărilor fiscale și presiunii executate de acestea, atât la nivel individual cât și de grupuri socio-economice.
Revizuirea permanentă a informațiilor furnizate de statistica națională, asimilarea și includerea unor încasări în categoria prelevărilor fiscale, generează valorile diferite ale presiunii fiscale publicate în lucrările de specialitate. Se impune eliminarea și evidențierea distinctă a unor elemente distorsionante din conținutul unor indicatori sintetici, pentru a corespunde definirilor conceptuale acceptate de teoria finanțelor.
Ponderea prelevărilor fiscale în PIB a înregistrat o tendință ușor descendentă, scăzând de la 22.42% în 1991 la 19.71% în 1995 la 15.4% în 2000. Aceleași evoluții au înregistrat prelevările parafiscale și diverse alte venituri cu caracter economic care au finanțat sectorul “Administrație Publică”.
Aceste tendințe descendente s-ar putea interpreta, ca reflectând în mod exclusiv rezultatul unor politici de reducere a gradului de socializare a economiei.
Analiza de ansamblu a stării economiei și a evoluției structurale a sistemului fiscal conduce la o concluzie mult mai nuanțată. Reconversia dreptului de proprietate asupra capitalului productiv a fost relativ redusă. În schimb, cotele de impunere a impozitelor au înregistrat o tendință ușor crescătoare, ori s-au produs modificări compensatorii ale presiunii fiscale exercitate de diferite categorii de impozite, reducerile reale fiind de importanță redusă. La rândul ei, materia impozabilă a înregistrat până spre sfârșitul anului 1993 o tendință de comprimare. Ulterior, aceasta devine fluctuant crescătoare.
În consecință, nu se poate ignora influența exercitată asupra prelevărilor fiscale (de la numărătorul raportului), de unii factori specifici perioadei de tranziție. Prin intermediul unor ordonanțe guvernamentale, în mod repetat, s-au aprobat de la un an la altul, amânări la plata unor debite fiscale. Acestea nu au fost generate întotdeauna de incapacitatea de plată a tuturor agenților debitori. Datorită tolerării indisciplinei financiare și chiar a stimulării acesteia, prin amânarea plății debitelor fiscale, s-a ajuns la proliferarea arieratelor fiscale. Întrucât penalizările percepute erau inferioare ratei dobânzii, arieratele fiscale au devenit atractive și au fost utilizate pentru finanțarea activităților economice. La rândul său, frauda fiscală din economia ascunsă sau paralelă, a influențat asupra nivelului presiunii fiscale.
În condițiile în care ponderea capitalului public în economia reală a rămas preponderentă veniturile fiscale au contribuit în medie cu 95.6% la finanțarea bugetului de stat. Ponderea redusă a veniturilor nefiscale constituie reflectarea financiară în buget, a reducerii activității și a lipsei de randament cu care este exploatat capitalul public productiv.
Analiza structurală a veniturilor bugetelor locale reflectă contribuția preponderentă a veniturilor de natură fiscală la finanțarea acestora. Dacă evoluția veniturilor fiscale proprii a fost fluctuantă (cu maxim în 1991 și cu minim în 1996 pentru ca ulterior să devină crescătoare), în 2000 înregistrând o scădere semnificativă, în schimb, cu excepția anului 1992, veniturile primite prin transfer au înregistrat o dinamică crescătoare, până în anul 2000. Anul 1993 marchează momentul în care o parte din impozitul pe salarii începe să contribuie într-o proporție relativ constantă (în medie de 35.5%) la finanțarea bugetelor locale.
Ponderea veniturilor de natură fiscală (proprii, prin defalcare din impozitul pe salarii și prin transfer) a fost numai cu 0.2% mai mică față de aceea înregistrată la nivelul bugetului de stat.
Totuși, nu este suficient, a cunoaște partea PIB care este preluată din economia de schimb, pentru a finanța economia publică și nici care este natura veniturilor de care depinde stabilitatea bugetară. Ca urmarea impactului, repercusiunii și incidenței impozitelor, fiecare exercită o anumită influență asupra subiecților și fluxurilor generate de activitățile acestora în economie. În același timp, fiecare impozit prezintă un grad de sensibilitate specific la fluctuațiile economiei. Adâncirea analizei structurale a informațiilor statistice reflectă preponderența finanțării necesarului de resurse bugetare, atât la nivel central cât și local, pe seama impozitelor directe.
Sistemul de distribuire a veniturilor salariale promovat în economie, a rupt corelațiile dintre prețul forței de muncă comparativ cu pregătirea, importanța socială a muncii, evoluția prețurilor bunurilor sau serviciilor economice, a căror niveluri au devenit identice sau superioare celor de pe piața mondială. Deci, prețul forței de muncă românești constituie excepția. Acesta nu a înregistrat aceeași tendință de armonizare în lipsa unor politici economice și salariale coerente. În consecință, politica de distribuție a veniturilor generează distorsiuni economice între venituri și consum.
În urma incidenței sale asupra fluxurilor de venituri salariale distorsionate, impozitul pe salarii amputează puternic și permanent veniturile populației, de care depinde nivelul consumului, economisirii și investițiilor. Puternica sa progresivitate a stimulat apariția unei tendințe de nivelare a veniturilor salariale, dar și a tendinței de creștere puternică a veniturilor ridicate lovite excesiv prin cota maximă de impunere.
Alături de distorsiunile economice, cele fiscale au generat și generează în continuare permanente revendicări sindicale, scăderea calității vieții și tensiuni sociale. Tendința de generalizare a consumului de subzistență și de creștere a autoconsumului din gospodăriile proprii, distorsionează fluxurile de venituri încasate de agenții economici, afectând gestiunea financiară a acestora.
În grupa impozitelor directe, pe loc secundar ca importanțe în finanțarea bugetului de stat, dar și a celor locale, se situează, impozitul pe profit. Unele decizii legate de tehnica de impunere au stimulat apariția unor distorsiuni fiscale, în timp ce altele au urmărit eliminarea acestora. Activizarea procesului investițional, stimularea acumulărilor de capital și de asumarea a riscurilor impuneau diminuarea presiunii fiscale asupra profitului realizat și reinvestit. Deficitul bugetar, lipsa altor resurse fiscale compensatorii și presiunea fiscală ridicată exercitată de impozitul pe salarii, TVA și accize, nu au permis luarea unor măsuri concrete.
Astfel, contribuția TVA la finanțarea bugetului de stat este comparabilă cu cea a impozitului pe salarii. Presiunea exercitată de ansamblul impozitelor indirecte asupra venitului consumat depășește presiunea exercitată în mod direct de impozitul pe salarii asupra veniturilor realizate. Efectele măsurilor de reducere a progresivității impozitului pe salarii și de creștere a cotelor de impunere a TVA sunt:
stimularea și menținerea unui proces de economisire real și durabil la nivelul persoanelor cu venituri ridicate
creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor economice
apariția unor efecte de venit compensatorii la nivelul persoanelor cu venituri reduse. Acest efect compensatoriu se estimează că se va produce și la nivelul bugetului de stat.
Propunerile de continuare a creșterii presiunii exercitate de impozitele indirecte (TVA și accize), în scopul menținerii în anumite limite a deficitului bugetar, prezintă riscuri. Ca urmare a impactului asupra prețurilor se vor impune măsuri anti-inflaționiste de natură monetară, ale căror efecte se vor transmite în economie.
Scăderea calității vieții generată de incidența asupra consumului va genera noi revendicări salariale. Reducerea consumului va fi resimțită de agenții ofertei.
Problema economiei românești este lipsa capitalului financiar. Absența acestuia generează stagnarea reformei. O privire globală asupra economiei în termeni de flux reflectă faptul că, distribuirea fluxurilor de venituri generează distorsiuni asupra deciziilor de stimulare a muncii, asumarea riscurilor, educație și ridicare a nivelului de pregătire profesională. Sistemul de redistribuire a veniturilor prin fiscalitate, la care se adaugă restul prelevărilor obligatorii, generează noi distorsiuni, întrucât influențează asupra deciziilor psihologice de a munci, investi și de a consuma.
Ansamblul acestor distorsiuni a generat existența unei economisiri reale și durabile extrem de nesemnificative, datorită dimensiunii sale reduse. Nu se poate nega existența unui proces de economisire forțată sau aparentă (pentru satisfacerea unor nevoi legate de producerea unor evenimente, riscuri sau cumpărarea unor bunuri) și nici existența sa doar la nivelul unei părți extrem de reduse a membrilor societății. Deși are o importanță redusă în finanțarea economie, aceasta este mobilizată preponderent prin intermediul sistemului bancar care absoarbe economisirea latentă și mai puțin prin intermediul investițiilor productive directe sau a pieței de capital. Consecințele acestei stări sunt reflectate în evoluția investițiilor, a capitalului autohton și a pieței financiare.
Pentru a deveni eficientă atragerea capitalului străin, trebuie ca prezența sa în economie, alături de cel autohton, să devină permanentă și să nu existe decizii de natură a distorsiona relațiile concurențiale. Susținerea procesului de reformă impune descurajarea imobilizării capitalului în bunuri durabile neproductive.
Scăderea presiunii fiscale impune, în același timp, diminuarea cheltuielilor publice a căror creștere a devenit explozivă. Reforma economiei publice implică analizarea eficienței organismelor, instituțiilor, agențiilor, create în stări de criză sau sub presiune. Multe micro-entități publice create consumă resurse fără a oferi utilități publice reale sau ar trebui să funcționeze în condiții concurențiale în economia de schimb și nu în economia publică.
II.2.1 Disciplina și gestiunea fiscală
În economia planificat-centralizată, când proprietatea publică era aproape generalizată, practica eludării legislației fiscale a fost absentă. Diversificarea formelor de proprietate și a oportunităților de afaceri a fost însoțită de apariția și proliferarea indisciplinei fiscale în economia românească.
Indisciplina fiscală nu se limitează doar la erodarea resurselor destinate finanțării economiei publice. Aceasta distorsionează relațiile concurențiale, iar împreună cu inechitățile sociale pe care le generează contribuie la deteriorarea climatului economico-social.
Asigurarea disciplinei fiscale impune o bună gospodărire a creanțelor fiscale prin măsuri active în sfera legislativă și organizatorică alături de derularea unor programe educaționale. Respectarea obligațiilor fiscale de către fiecare contribuabil implică conștientizarea acestuia prin intermediul educației fiscale asupra efectelor eludării prevederilor legale, concomitent cu sancționarea severă a indisciplinei fiscale. Descurajarea evaziunii fiscale impune ca prin cadrul legislativ să se asigure o neutralitate și echitate ridicată a sistemului fiscal. Alături de măsurile din sfera legislativă și, respectiv, educațională, gestionarea operativă a creanțelor fiscale prin intermediul organelor specializate a urmărit protecția veniturilor bugetare, depistarea și descurajarea fraudei fiscale.
Solicitarea de avantaje concomitent cu contestarea permanentă a obligațiilor fiscale, nu a ocolit nici sfera prevederilor fiscale. Facilitățile fiscale nu au reușit să stimuleze expansiunea și consolidarea unui puternic sector privat, care prin dinamismul său să contribuie la evoluția ascendentă a metriei impozabile și implicit, a veniturilor bugetare. Acestea au contribuit doar la stimularea evaziunii fiscale legale. Societățile cvasi-active au constituit embrionii economiei subterane, distorsionând concurența.
În loc ca costul fiscal al facilităților acordate să fie amortizat, la acestea s-a adăugat costul evaziunii fiscale legale și, respectiv, ilegale (al fraudei fiscale). Realizarea de tranzacții comerciale fără întocmirea documentelor legale, înscrierea în documente a unor informații false, majorarea cheltuielilor, diminuarea veniturilor sau chiar omiterea înregistrării acestora, au contribuit fie la diminuarea, fie la sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Vidul legislativ și organizatoric, la care s-au adăugat lipsa de coerență și de stabilitate a cadrului legislativ, în condițiile în care, la început administrația s-a confruntat cu lipsa de experiență și de personal, au constituit factori favorizanți.
Inventivitatea contribuabililor frauduloși a devansat eforturile depuse în direcția realizării cadrului juridic și instituțional destinat, asigurării așezării impozitelor, controlului fie operativ, fie inopinat al respectării legislației fiscale, precum și al încasării creanțelor fiscale. De aceea, concomitent cu crearea și diversificarea serviciilor de specialitate din cadrul organelor specializate în aplicarea legislației fiscale, s-au pus bazele unui sistem informațional prin care să se asigure evidența contribuabililor și urmărirea creanțelor fiscale. Alături de dificultățile legate de descoperirea și dovedirea încălcării legislației fiscale, organele de control s-au confruntat cu exploatarea deficiențelor legislative de către evazioniști, și cu lejeritatea sancțiunilor legale care, în loc să descurajeze indisciplina fiscală, au permis proliferarea fraudei fiscale.
Însuși factorul guvernamental, printr-o serie de decizii, a contribuit la proliferarea indisciplinei fiscale. Printr-un ansamblu de ordonanțe emise în timp, acesta a aprobat să fie:
reducerea unor majorări de întârziere aferente unor creanțe fiscale restante la plată
amânarea la plată pentru majorările de întârziere datorate și neplătite, cu condiția achitării acestora împreună cu obligația de bază la o dată ulterioară
reeșalonarea debitelor restante fără plata majorărilor de întârziere.
Reacția agenților economici a fost diferită. Unii au luat măsuri de valorificare a producției pe stoc, de încasare a facturilor restante, de reducere a numărului personalului angajat și de diminuarea a salariilor. Alții au așteptat și au solicitat noi clemențe guvernamentale. Acestea au devenit treptat mai restrictive ca sferă de cuprindere. Astfel, agenții economici pe care s-a instituit regimul special de supraveghere economico-financiară, sub restricția prevederilor din programele de restructurare și redresare financiară sau a acordurilor de conciliere, au beneficiat de clemență. Acestea s-au concretizat în amânări, reduceri și scutiri de majorări la întârziere, calculate pentru neplata la termen a obligațiilor datorate și neplătite până la data aprobării, pentru o perioadă de timp determinată, în condițiile acordării unei perioade de grație.
În fapt, prin aceste măsuri, creanțele fiscale cuvenite bugetului au fost lăsate la dispoziția agenților economici pentru o perioadă de timp sau definitiv, contribuind la finanțarea indirectă a acestora. Creanțele fiscale restante au inclus atât impozitele datorate de agenții economici cât și cele calculate și reținute prin stopaj la sursă sau care intră în competența prețurilor și tarifelor, alături de majorările de întârziere aferente.
Deci, pe seama contribuabililor reali (de fapt), s-au finanțat contribuabilii plătitori (de drept). Costul fiscal al acestor măsuri s-a reflectat în evoluția deficitului bugetar. Pentru a tempera evoluția acestuia, paralel s-a decis ca dobânzile aferente creditelor de trezorerie angajate pentru finanțarea deficitului să beneficieze de același regim ca majorările aferente debitelor fiscale restante. Prin aceasta s-a urmărit obținerea unui efect de compensare parțială între cele două fluxuri.
Aceste măsuri nu au făcut decât să stimuleze indisciplina fiscală, contribuind la știrbirea autorității organelor fiscale în fața contribuabililor și la contestarea impozitelor instituite. Utilizarea fluxurilor fiscale în scopul fluidizării circuitelor economico-financiare nu a fost scutită de alte consecințe nedorite. Sesizând toleranța decidentului public, agenții economici, indiferent de situația lor financiară, au început să utilizeze sumele cuvenite bugetului în scopul finanțării activităților desfășurate. Astfel în economie au început să prolifereze arieratele fiscale care s-au adăugat arieratelor monetare și celor de natură economică. În consecință, echitatea dintre agenții economici care, datorită unei bune gestionări a resurselor, dublate de respectarea disciplinei financiare față de Stat, bănci și parteneri de afaceri, în raport cu ceilalți, care-și permit luxul risipirii resurselor și nerespectării disciplinei financiare, a fost erodată.
Tolerarea indisciplinei fiscale a stimulat acumularea de capital prin intermediul economiei subterane, iar costul evaziunii și fraudei fiscale la nivelul societății pe lângă creșterea deficitului bugetar cu valoarea veniturilor sustrase, a generat creșterea presiunii fiscale reale. Subiecții economici au resimțit diferențiat creșterea presiunii fiscale. Incidența acesteia a fost mai puternică asupra contribuabililor care au respectat reglementările legale, sau nu s-au putut sustrage de la obligațiile legale, înregistrând o tendință de diminuare proporțională cu eludarea legii la nivelul restului contribuabililor.
În lipsa unor evaluări privind valoarea creanțelor fiscale neîncasate, se poate considera că, evoluția acestora a urmat evoluția valorii adăugate brute create în economia ascunsă sau subterană. În urma introducerii sistemului conturilor naționale, statistica națională a căutat să evalueze și să reflecte ansamblul fluxurilor de venituri din economie, procedând la o serie de corecții asupra informațiilor anterior publicate. Extrapolarea informațiilor obținute în urma activității organelor de control, cu privire la valoarea sumelor sustrase de către contribuabilii controlați în raport cu totalul contribuabililor existenți, deși menține incertitudinea cu privire la dimensiunea exactă a fraudei fiscale, permite totuși o imagine globală asupra evoluției, amplorii și căilor de producere a acestui fenomen.
Dacă costul evaziunii fiscale legale tinde să fie echivalent cu costul facilităților fiscale acordate, care nu a fost amortizat prin obținerea facilităților urmărite de decidentul public, se pune problema costului fraudei fiscale. Se poate aprecia că acesta constituie un cost complex care cuprinde pe lângă costul activităților de control, costul financiar al veniturilor cuvenite bugetului și costul social rezultat din incidența diferențiată a impozitelor asupra contribuabililor luați în mod individual, în funcție de gradul de eludare a reglementărilor legale. Cert este însă, că frauda fiscală constituie un fenomen antisocial, întrucât în final acesta pune în pericol întreaga comunitate social-economică.
CAPITOLUL III
REGLEMENTĂRI ACTUALE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITUL GLOBAL ÎN ROMÂNIA
O etapă deosebit de importantă a reformei fiscale întreprinsă în țara noastră după anul 1989 o constituie pregătirea și introducerea impozitării globale a câștigurilor persoanelor fizice.
Principiul esențial al acestui tip de impozitare are în vedere cumularea tuturor veniturilor, respectiv a câștigurilor realizate în țară sau în străinătate de o persoană fizică rezidentă în România, într-o perioadă de un an fiscal – care la noi corespunde cu anul calendaristic – și supunerea masei venitului astfel cumulat unei impozitări globale, unice, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
În acest sens, în anul 1999 a fost introdusă impozitarea venitului persoanelor fizice prin Ordonanța nr. 73 din 27 august 1999, cu aplicabilitate începând din anul 2000, la care s-au adăugat Normele metodologice corespunzătoare acesteia, prin Hotărârea nr. 1066 din 29 decembrie 1999.
III.1 PREVEDERI GENERALE REFERITOARE LA IMPOZITAREA VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE
Potrivit acestor reglementări, categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit al persoanelor fizice sunt:
venituri din activități independente
venituri din salarii
venituri din cedarea folosinței bunurilor
venituri din dividende și dobânzi
alte venituri.
Aceste venituri include atât veniturile în bani, cât și echivalentul în lei al veniturilor în natură.
Impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a următorului barem de impunere:
Deoarece veniturile din salarii sunt impozitate lunar, pentru calculul impozitului lunar, ministerul Finanțelor stabilește, pentru anul 2001, baremul cuprinzând tranșele de venituri impozabile lunare și impozitul lunar, care reprezintă 1/12 din baremul anual.
Acest barem, precum și cel mediu anual, se actualizează cu indicele de inflație, se aprobă de Guvern și se publică de către Comisia Națională de Statistică, la fiecare 6 luni.
În prezent, baremul lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și asimilate acestora, realizate în anul 2000 este următorul:
Potrivit Ordonanței nr. 73/1999 privind impozitul pe venit este subiect al impozitului pe venit persoana fizică rezidentă, respectiv contribuabil:
persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile obținute atât în România, cât și din străinătate
persoana fizică română, fără domiciliu în România, pentru veniturile obținute în România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind cu anul calendaristic vizat
persoana fizică străină, pentru veniturile obținute în România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind cu anul calendaristic vizat
persoanele fizice române sau străine fără domiciliu în România și persoanele fizice străine care realizează venituri din România în alte condiții decât cele mai sus menționate, potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri.
De menționat că România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă, asupra căreia România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția.
Pentru determinarea venitului impozabil și al venitului aferent, în condițiile legislației actuale, sunt definite următoarele entități:
venitul anual global impozabil reprezintă suma veniturilor nete realizate din activități independente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceeași natură realizate din străinătate, obținute de persoanele fizice române, din care se scad pierderile fiscale raportate și deducerile personale
venitul brut aferent fiecărei categorii de venit cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură
venitul net / pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile
cheltuielile aferente deductibile sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului , în condițiile prevăzute de legislația în vigoare
deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului, cuprinzând deducerea personală de bază și deducerile personale suplimentare, în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere
impozitul pe venitul anual global reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil stabilit în condițiile Ordonanței nr. 73/1999
impozitul final este impozitul stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat și care nu se include în venitul anual global impozabil
când se adresează și veniturilor realizate în străinătate, legislația privind impozitarea globală acceptă creditul fiscal extern, care reprezintă suma plătită în străinătate cu titlul de impozit și recunoscută în România, care se deduce din impozitul pe venit datorat în România.
III.2 METODOLOGIA DE DETERMINARE A VENITULUI NET ÎN CONDIȚIILE LEGISLAȚIEI ACTUALE
În condițiile legislației actuale, în categoriile de venituri se cuprind și orice avantaje în bani și/sau în natură primite de la o persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata parțială, precum și folosirea în scop personal a bunurilor și drepturilor aferente desfășurării activității.
În vederea determinării venitului net ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile, pentru cheltuieli se aplică următoarele reguli:
cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente
sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului
cheltuielile recunoscute ca deductibile sunt cele aferente venitului, în limitele prevăzute de legislația în vigoare, după caz. Cheltuielile cu perisabilitățile și cheltuielile de reclamă și publicitate sunt deductibile în condițiile și în limitele stabilite de legislația în vigoare pentru persoanele juridice. Cheltuielile privind amortizarea sunt deductibile în condițiile în care calculul se efectuează conform legislației în materie
cheltuielile corespunzătoare veniturilor ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate, care sunt neimpozabile sau sunt scutite de impozit pe venit, nu sunt cheltuieli deductibile
impozitul pe venit datorat conform ordonanței 73/1999, precum și impozitul pe venitul realizat în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile
cheltuielile cu bunurile din patrimoniul afacerii, utilizate și în scop personal, precum și cu bunurile din patrimoniul personal al contribuabilului sau asociaților, utilizate pentru afacere, sunt deductibile în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Veniturile și cheltuielile în natură se evaluează potrivit metodelor stabilite prin normele de aplicare a ordonanței nr. 73/1999.
Venitul net obținut din bunuri și drepturi de orice fel, deținute în comun, este considerat ca fiind obținut de proprietari, uzufructuari sau alți deținători legali, înscriși într-un document oficial, și se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate sau în mod egal, în situația în care aceștia nu se cunosc.
Contribuabilii au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază și deduceri personale suplimentare, acordate, pentru fiecare lună a perioadei impozabile.
Deducerea personală de bază începând cu luna octombrie 2001 este fixată la suma de 1.300.000 lei.
Deducerea personală suplimentară se calculează în funcție de deducerea personală de bază, astfel:
0.6 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru soția(ul) aflat(ă) în întreținere
0.35 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru fiecare din primii doi copii și 0.2 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru fiecare din următorii copii aflați în întreținere
0.2 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru fiecare alt membru de familie aflat în întreținere
Contribuabilii mai beneficiază de deduceri personale suplimentare în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere, astfel:
1.0 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul I și persoanele cu handicap grav
0.5 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II și persoanele cu handicap accentuat
Exemplul 1
Calculul impozitului pentru veniturile din salarii la funcția de bază – un angajat fără persoane în întreținere –
S-a considerat o persoană fizică care nu a declarat persoane în întreținere. În conformitate cu Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată în Monitorul Oficial nr. 185/1996, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 62/28 august 1997, aprobată prin Legea nr. 75/8 aprilie 1998, se calculează venitul brut din salariu astfel:
indemnizația de conducere, acordată în procent de 10% – 4.000.000 x 10% = 400.000
persoana a beneficiat de salariu de merit, în procent de 15%. Salariul de merit se calculează astfel:
salariu de merit = (salariu de încadrare + indemnizația de conducere) x 15% =
= 4.000.000 + 400.000) x 15% = 660.000 lei
contribuabilul are o vechime care îi permite să beneficieze de un spor de 25%, care se calculează astfel:
spor vechime (lunar) = (salariu lunar de încadrare + indemnizație de conducere +
salariu de merit) x 25 % = 1.265.000 lei
În aceste condiții, venitul brut lunar din salarii se determină prin însumarea veniturilor de mai sus:
venitul brut lunar din salarii = 4.000.000 + 400.000 + 660.000 + 1.265.000 = 6.325.000
Venitul net din salarii, care constituie suma din care se vor extrage deducerile personale de bază și suplimentare, se va calcula prin scăderea cheltuielilor deductibile din venitul brut lunar din salariu, astfel:
contribuția pentru asigurări sociale ( Legea nr. 19/2000) = venitul brut lunar din salarii x 11.67% = 6.325.000 x 11.67% = 738.128 lei
potrivit Legii nr. 1/1994, privind protecția specială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, conform art. 22, lit. b, salariații contribuie cu o cotă de 1% din salariu de bază lunar de încadrare brut, la fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
contribuția pt. plata ajutorului de șomaj = (salariu lunar de încadrare + indemnizația de
conducere + salariu de merit) x 1% =
= (4.000.000 + 400.000 + 660.000) x 1% = 5.060.000 x 1% = 50.600 lei
conform art. 52 (2) din Legea nr. 145/1997, privind asigurările sociale de sănătate, persoana fizică salariată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate de 7% aplicată la venitul brut lunar.
contribuția la asigurările sociale de sănătate = venit brut lunar x 7% =
= 6.325.000 x 7% = 442.750 lei
conform Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, salariatul beneficiază de o cotă de 15% din deducerea personală de bază cu titlu de cheltuieli profesionale
cheltuieli profesionale = deducerea personală de bază x 15% =
= 1.300.000 x 15% = 195.000 lei
Prin urmare, venitul net din salarii este:
venitul net din salarii = venit brut lunar din salarii – contribuția pt. asigurări sociale –
– contribuția la fondul de șomaj –
– contribuția la asigurările sociale de sănătate –
– cheltuieli profesionale =
= 6.325.000 – 738.128 – 50.600 – 442.750 – 195.000 = 4.898.522 lei
Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, baremul lunar de impozit se aplică asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net lunar din salarii și deducerea personală de bază acordată în luna respectivă:
impozit = 752.660 lei
Salariul net al salariatului se determină prin scăderea din venitul brut lunar a contribuțiilor personale și a impozitului aferent.
salariu net = venit brut lunar – contribuția pt. asigurări sociale – contribuția la fondul de
șomaj – contribuția la asigurările sociale de sănătate – impozit =
= 6.325.000 – 738.128 – 50.600 – 442.750 – 752.660 = 4.340.862 lei
La sfârșitul anului se determină venitul anual impozabil din salarii, se calculează impozitul anual și se efectuează regularizarea sumelor pentru persoana fizică.
Presupunând că venitul din salarii a fost la același nivel lunar tot timpul anului, la sfârșit de an situația se va prezenta astfel:
venit anual bază de calc. a impoz. = venit lunar bază de calc. a impoz. x 12 luni =
= 3.598.522 x 12 luni = 43.182.264 lei
impozit rest de plată = impozit anual–impozit plătit anticipat=9.031.920–9.031.921 =1 leu
Exemplul 2
S-a considerat o persoană fizică care a declarat că are un copil în întreținere.
Conform art. 12, alin. (1) din O.G. 73/1999, contribuabilul care are în întreținere un copil, are dreptul la deducerea din venitul anual global a unei sume sub formă de deducere personală suplimentară de 0.35 x deducerea personală de bază.
deducerea personală suplimentară = 0.35 x deducere personală de bază =
= 0.35 x 1.300.000 = 455.000 lei
La finele anului, presupunând că veniturile persoanei fizice au rămas la același nivel, situația se va prezenta astfel:
La finele anului, în urma regularizării sumele pentru persoana fizică, se constată că, practic, impozitul plătit anticipat este egal cu impozitul anual.
Exemplul 3
Un salariat cu doi copii în întreținere, care a optat ca deducerea suplimentară să-I fie acordată integral acestuia.
La finele anului, presupunând că veniturile persoanei fizice au rămas la același nivel, situația se va prezenta astfel:
În situația în care persoana fizică a declarat că are doi copii în întreținere, conform art. 12, alin (1) din O.G. 73/1999, acesta are dreptul la deducerea din venitul anual global a unei sume sub formă de deducere personală suplimentară de 0.35 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru fiecare din cei doi copii, deducere care se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile.
Deducere personală suplimentară:
2 x 0.35 x deducere personală de bază = 2 x 0.35 x 1.300.000 = 910.000 lei
La finele anului, în urma regularizării sumelor, se constată că impozitul plătit anticipat este egal cu impozitul anual.
Exemplul 4
Un salariat cu soția și doi copii în întreținere.
Salariatul are dreptul la 1.300.000 lei deducere personală de bază și 1.690.000 lei deduceri personale suplimentare(780.000 lei pentru soție și 910.000 pentru cei doi copii), dar suma ce se acordă în luna respectivă este de 2.990.000 lei (1.300.000 lei deducere personală și 1.690.000 lei deduceri personale suplimentare) în limitele venitului net realizat.
Presupunând că veniturile persoanei fizice au rămas constante, la finele anului, situația se prezintă astfel:
În urma regularizării se constată că salariatului trebuie să-I fie restituiți 3 lei, sumă cu care a plătit mai mult impozit.
( Tabel 1 )
S-a considerat o persoană fizică al cărei venit lunar variază între 2.600.000 lei și 5.200.000 lei și care a declarat că are un copil în întreținere.
În cursul anului, salariatul a beneficiat de deducerea personală de bază de 1.300.000 lei, precum și de deducerea personală suplimentară de 0.35 înmulțit cu deducerea personală de bază (0.35 x 1.300.000 = 455.000 lei) pentru copilul aflat în întreținere.
Persoana fizică a plătit un impozit cu titlul de plăți anticipate calculat prin aplicarea baremului lunar de impozit asupra bazei de calcul determinată ca diferență între venitul net din salarii și deducerea personală de bază și suplimentară din luna respectivă.
La finele anului:
se calculează venitul anual global din salarii prin însumarea veniturilor nete lunare din salarii
se stabilește deducerea personală de bază la care are dreptul persoana fizică, respectiv :
1.300.000 x 12 luni = 15.600.000 lei
se stabilește deducerea personală suplimentară la care are dreptul contribuabilul, respectiv :
455.000 x 12 luni = 5.460.000 lei
se determină venitul anual bază de calcul a impozitului ca diferență între venitul global anual și deducerea personală suplimentară
venitul anual bază de calcul = 33.638.791 – 15.600.000 – 5.460.000 =
= 12.578.791 lei
se calculează impozitul anual, prin aplicarea baremului anual, asupra venitului bază de calcul.
Impozit anual = 2.264.182
– până la 18.000.000 lei x 18% = 12.578.791 x 18% = 2.264.182 lei
dacă la finele anului impozitul anual este mai mare decât sumele plătite anticipat cu titlul de impozit, va rezulta un impozit rest de plată; în situația în care impozitul anual este mai mic decât sumele plătite anticipat cu titlul de impozit, va rezulta un impozit de restituit.
În cazul prezentat, impozitul anual fiind mai mare decât cel plătit anticipat, pentru persoana fizică a rezultat un impozit de achitat în sumă de 238.374 lei.
n acest caz s-a considerat o persoană fizică al cărui venit lunar variază între 2.500.000 lei și 3.000.000 lei, dar care obține venituri numai într-o perioadă de 5 luni, o lună fiind în concediu fără plată, iar din luna iulie își încetează activitatea și nu mai realizează alte venituri.
( Tabel 2 )
În cursul anului, salariatul a beneficiat de deducerea personală de bază lunară de 1.300.000 lei și de deducerea personală suplimentară de 0,35 înmulțit cu deducerea personală de bază( 0,35 x 1.300.000 lei = 455.000 lei), dar numai în lunile în care a obținut venit.
Prin urmare, contribuabilul a beneficiat în timpul anului de o deducere personală de bază în sumă de 7.800.000 lei(1.300.000 lei x 6 luni) și de o deducere personală suplimentară de 2.730.000 lei(455.000 lei x 6 luni) .
De asemenea, salariatul plătește un impozit cu titlul de plăți anticipate în sumă de 691.099 lei.
La finele anului :
se calculează venitul anual global din salarii prin însumarea veniturilor nete lunare
Vag = 12.614.436 lei
se stabilește deducerea personală de bază la care are dreptul persoana fizică, respectiv:
1.300.000 x 6 luni = 7.800.000 lei
se stabilește deducerea personală suplimentară la care are dreptul salariatul:
455.000 x 6 luni = 2.730.000 lei
se determină venitul anual bază de calcul
venit anual bază de calcul = venit anual global – deducere personală de bază –
– deducere personală suplimentară =
= 12.614.436 – 7.800.000 – 273.000 = 2.084.436 lei
se calculează impozitul anual prin aplicarea baremului anual asupra venitului anual bază de calcul și se obține
2.084.436 x 18% = 375.198 lei
impozit de restituit = impozit anticipat reținut – impozit calculat anual =
= 691.099 – 375.198 = 315.901 lei
III.2.1 Calculul impozitului pe veniturile obținute
ca urmare a unei convenții civile de prestări servicii
funcție suplimentară
S-a considerat o persoană fizică al cărei venit brut lunar suplimentar variază între 800.000 lei și 1.800.000 lei și care obține venituri numai în cursul a 10 luni.
Acestei persoane nu i se acordă deduceri de nici un fel, deoarece beneficiază de acestea la funcția de bază acolo unde i se calculează și CAS, ȘOMAJUL și SĂNĂTATEA.
Acestei persoane nu i se va regulariza impozitul anual, deoarece regularizarea urmează să fie făcută în urma completării Declarației pe venitul global de către Direcțiile teritoriale ale finanțelor publice.
III.2.2 Calculul impozitului pe veniturile din activități independente în sistem real pe baza datelor din
contabilitatea în metodă simplă
În categoria veniturilor din activități independente se cuprind:
venituri comerciale
venituri din profesii libere
venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală (brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor și din drepturi conexe dreptului de autor, precum și alte venituri asemenea)
Venitul net din activități independente se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
Venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile.
Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură. Nu sunt considerate venituri brute sumele primite sub formă de credite.
Nu sunt cheltuieli deductibile:
amenzile, majorările de întârziere, penalitățile altele decât cele de natură contractuală
donațiile de orice fel
cheltuieli de sponsorizare sau mecenet, care depășesc limitele prevăzute de lege
cheltuieli pentru protocol, care depășesc limita de 0.25% aplicată asupra bazei calculate
ratele aferente creditelor angajate
dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziționarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizării corporale, potrivit prevederilor legale
cheltuieli de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și drepturilor amortizabile din Registrul – Inventar
cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile
sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare
sumele reprezentând perisabilități care depășesc limitele maxime stabilite prin legislația în vigoare
impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit
sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura indemnizației zilnice de delegare sau de detașare și diurnă, acordate pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și străinătate, în interesul serviciului, care depășesc limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului
alte sume care depășesc limitele cheltuielilor prevăzute prin legislația în vigoare
Un contribuabil realizează venituri din practicarea unei activități independente. Conform datelor înregistrate în Registrul de evidență a încasărilor și plăților, contribuabilul a datorat un impozit pentru anul 2000 de 2.500.000 lei.
În funcție de acest impozit, se estimează pentru anul 2001, următoarele plăți anticipate de impozit: 2.500.000 lei în patru rate trimestriale = 625.000 lei cu termenele de plată la 15.03.2001, 15.06.2001, 15.09.2001, 15.12.2001.
În anul 2001 contribuabilul a realizat următoarele venituri și cheltuieli:
S-a considerat o persoană fizică ce obține venituri din activități independente.
Pe baza datelor din Contabilitatea în partidă simplă, s-a constatat că s-a realizat, la finele anului 2001, un venit brut în sumă de 12.000.000 lei, venitul brut reprezentând sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură. S-a constatat, de asemenea, că persoana fizică a efectuat cheltuieli în sumă de 4.100.000 lei, reprezentând cheltuielile cu achiziționarea de materii prime, materiale, cheltuieli pentru executarea de lucrări și prestări servicii, chiria aferentă spațiului în care își desfășoară activitatea și cheltuieli de protocol.
Baza de calcul la care se aplică limitele de cheltuieli se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor aferente deductibile, exclusiv a celor pentru care se face calculul plafonului.
Se constată că persoana fizică a efectuat cheltuieli de protocol în suma de 600.000 lei. Deoarece conform legislației, respectiv Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, contribuabilul avea dreptul la cheltuieli de protocol de 0.25% înmulțit cu diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile exclusiv cheltuielile de protocol, rezultă că vor fi deductibile numai în limita a 21.500 lei.
Astfel, venitul impozabil anual = venit net + cheltuieli nedeductibile =
= 7.900.000 + 578.500 = 8.478.500 lei
Se calculează impozitul anual prin aplicarea baremului asupra venitului impozabil anual:
Impozit anual datorat = 8.478.500 x 18% = 1.526.130 lei
Prin urmare, deoarece contribuabilul a plătit anticipat, în timpul anului, un impozit în sumă de 2.500.000 lei, rezultă impozit de restituit în sumă de 973.870 lei.
Impozit de restituit = impozit plătit anticipat cu titlu de impozit – impozit anual datorat =
= 2.500.000 – 1.526.130 = 973.870 lei
III.2.3 Calculul impozitului pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor (venituri din închirieri)
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt venituri în bani și/sau în natură provenind din cedarea folosinței unor bunuri mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal.
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor se stabilesc în baza contractului încheiat între părți, în formă scrisă și înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia.
O persoană fizică obține un venit lunar de 2.000.000 lei din închirierea unui spațiu de locuit.
S-a considerat o persoană fizică ce obține un venit brut lunar din cedarea folosinței bunurilor, respectiv din închirierea unui apartament, în sumă de 2.000.000 lei, ce reprezintă totalitatea sumelor încasate în bani și/sau echivalentul în lei a veniturilor în natură realizate de proprietar.
venit brut lunar = 2.000.000 lei
Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 30%, aplicată la venitul brut, reprezentând cheltuieli aferente venitului.
cheltuieli aferente venitului = venit brut x 30% = 2.000.000 x 30% = 600.000 lei
Venitul net lunar impozabil se calculează ca diferență între venitul brut lunar și cheltuielile aferente deductibile.
venit net lunar impozabil = venit brut lunar – cheltuieli aferente deductibile =
= 2.000.000 – 600.000 = 1.400.000 lei
Se estimează, deci, că la finele anului se va obține un venit net anual impozabil în sumă de 16.800.000 lei.
venit net anual impozabil = venit net lunar impozabil x 12 luni =
= 1.400.000 x 12 luni = 16.800.000 lei
Prin aplicarea baremului anual asupra venitului net anual impozabil, se determină impozitul anual pe care contribuabilul este obligat să-l plătească anticipat în patru rate egale trimestriale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni a fiecărui trimestru.
impozit anual = 3.024.000 lei
impozit trimestrial plătit anticipat = impozit anual / 4 = 3.024.000 / 4 = 756.000 lei
III.2.4 Calculul impozitului pentru veniturile obținute din drepturi de autor
Un contribuabil realizează venituri din drepturi de autor ca urmare a publicării unor studii în reviste de specialitate.
S-a considerat situația în care o persoană fizică obține venituri din drepturi de autor, respectiv din publicarea unor studii, în două reviste de specialitate: “Finanțe, credit, bănci” de unde realizează un venit în sumă de 4.000.000 lei și ”Tribuna economică”, unde realizează un venit de 2.500.000 lei.
Beneficiarul de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, datorează în cursul anului un impozit de 15% din venitul brut încasat, reprezentând plăți anticipate în contul impozitului anual, iar plătitorul de venit are obligația să calculeze și să rețină impozitul și să-l vireze la bugetul de stat până la data de 10 a lunii următoare celei în care se face plata venitului.
Sume plătite anticipat cu titlu de impozit 975.000 lei
– 4.000.000 x 15% 600.000 lei
– 2.500.000 x 15% 375.000 lei
Astfel, contribuabilul realizează un venit brut din drepturi de proprietate intelectuală, care reprezintă totalitatea încasărilor în bani și/sau echivalentul în lei a veniturilor în natură realizate din drepturi de proprietate intelectuală, în sumă de 6.500.000 lei.
Venitul net din dreptul de proprietate intelectuală se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 25% aplicată la venitul brut.
cheltuieli deductibile = venit brut x 25% = 6.500.000 x 25% = 1.625.000 lei
venit net = venit brut – cheltuieli deductibile = 6.500.000 – 1.625.000 = 4.875 .000 lei
La finele anului, sumele plătite anticipat cu titlu de impozit fiind mai mari decât impozitul anual, rezultă un impozit de restituit în sumă de 97.500 lei.
suma de restituit = sume plătite anticipat cu titlu de impozit – impozit anual =
= 975.000 – 877.500 = 97.500 lei
III.2.5 Calculul impozitului pe veniturile din dividende
Unei persoane fizice deținătoare de acțiuni i s-au repartizat dividende la finele anului 2000 în sumă brută de 1.500.000 lei. Din acestea a fost plătită la data de 1.07.2001 suma de 1.000.000 lei.
– dividende brute plătite la 1.07.2001 1.000.000 lei
– impozit reținut la sursă (5%) 50.000 lei
– dividende brute neridicate la 31.12.2001 500.000 lei
– impozit reținut la sursă (5%) 25.000 lei
Conform legislației în vigoare, respectiv O.G. nr. 73/1999, obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende, revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari.
Prin urmare, pentru dividendele plătite la data de 1.07.2001, persoana juridică are obligația de a calcula și reține impozitul, respectiv 5%, din suma acestora și de a-l vira la bugetul de stat.
impozit pe dividend plătit pe 1.07.2001 = 1.000.000 x 5% = 50.000 lei
În cazul dividendelor, dar care nu au fost plătite acționarilor până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului este până la data de 31.12 a anului respectiv.
Astfel, pentru dividendele brute repartizate, dar neplătite acționarilor, până la data de 31.12.2000, persoana juridică are obligația de a calcula și de a vira impozitul al bugetul de stat până la data de 31.12.2001.
impozit pe dividende neridicate până la 31.12.2000 = 500.000 x 5% = 25.000 lei
Declarație de venit global pe anul 2001
S-a considerat o persoană fizică ce obține venituri din salarii, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi, din jocuri de noroc, valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Venitul anual global este format din suma veniturilor nete a următoarelor categorii de venituri:
venitul din salarii
venitul din cedarea folosinței bunurilor
venitul din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Veniturile care nu se cuprind în venitul anual global impozabil sunt:
veniturile din dividende
veniturile din dobânzi
veniturile din jocurile de noroc.
impozitul aferent acestor categorii de venituri fiind impozit final.
Astfel, la finele anului, venitul anual global realizat de contribuabil este:
Venit anual global = venit net din salarii + venit net din cedarea folosinței bunurilor +
+ venit net din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală =
= 30.000.000 +16.800.000 +1.500.000 = 48.300.000 lei
Persoana fizică a efectuat în timpul anului plăți anticipate cu titlu de impozit în sumă de 7.794.880 lei. De asemenea, la finele anului, contribuabilul are dreptul la o deducere personală de bază în sumă de 15.600.000 lei (1.300.000 lei x 12 luni); se determină venitul anual global impozabil ca diferență între venitul anual global și deducerea personală, în situația prezentată, deducerea personală de bază.
venit anual global impozabil = venit anual global – deducere personală de bază =
= 48.300.000 – 15.000.000 = 32.700.000 lei
Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea baremului anual de impozitare asupra venitului global anual impozabil, rezultând un impozit anual în sumă de 6.621.000 lei.
impozit anual = 14.700.000 x 23% (32.700.000 – 18.000.000) + 3.240.000 =
= 6.621.000 lei
Astfel, impozitul anual datorat fiind mai mic decât impozitul plătit anticipat, rezultă un impozit de restituit în sumă de 1.173.880 lei.
Impozit de restituit = impozit plătit anticipat – impozit datorat =
= 7.794.880 – 6.621.000 = 1.173.880 lei
CAPITOLUL IV
STUDIU PRIVIND STABILIREA IMPOZITULUI PE VENITUL GLOBAL LA FUNCȚIA DE BAZĂ A SALARIAȚILOR DE LA ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT SINAIA
IV.1 ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ADMINISTRAȚIEI DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT SINAIA
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia este organizată de Consiliul local al orașului Sinaia, potrivit specificului si necesităților locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune.
Este înființată prin hotărârea Consiliului local al orașului Sinaia, nr. 28/28 martie 1995 și își începe activitatea pe data de 1 aprilie 1995 ca serviciu al primăriei prin dizolvarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă, care deservea orașele Comarnic, Sinaia, Bușteni și Azuga. Actualul serviciu deservește numai interesele orașului Sinaia.
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia desfășoară activitate de gospodărie comunală conform cu interesele colectivității pentru satisfacerea necesităților locale și are scopul de a oferi cetățenilor condiții optime de curățenie, bunăstare și civilizație.
Executarea lucrărilor de gospodărie comunală, precum și a celorlalte lucrări tehnico-edilitare se face pe etape în raport cu posibilitățile și resursele financiare locale si în raport cu respectarea planului de urbanism general.
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia funcționează în regim de autofinanțare, mijloacele financiare și materiale fiind asigurate prin prestarea către populație și agenți economici a unor activități economice și servicii rentabile.
Activitatea de gospodărie comunală realizează în condițiile legii alimentarea populației cu apă potabilă, administrarea și întreținerea fondului locativ proprietate de stat, salubrizarea și întreținerea străzilor, a celorlalte căi de comunicație și a zonelor verzi și de agrement, protecția mediului înconjurător, reciclarea materialelor refolosibile, colectarea deșeurilor menajere și stradale, organizarea și dezvoltarea altor activități care contribuie la buna deservire a cetățenilor orașului.
Structura organizatorică a serviciului public, modul de organizare a serviciilor precum și structura conducerii respectivelor compartimente și a componenței acestora sunt aprobate de Consiliul local, primarul – ca autoritate executivă. Tot primarul angajează și eliberează din funcție personalul de conducere format dintr-un director secondat de un inginer-șef și de un contabil-șef.
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia are următoarele atribuții, competențe și răspunderi:
elaborează și propune spre aprobare autorității executive programele de funcționare anuale și lunare;
elaborează bugetul anual de venituri și cheltuieli ce urmează a fi supus aprobării Consiliului local;
propune conform legii prețuri și tarife pentru serviciile pe care le efectuează;
asigură și răspunde de respectarea reglementărilor legale privind protecția mediului înconjurător;
stabilește și propune spre aprobarea autorității executive nivelul de salarizare a personalului în funcție de pregătirea profesională și competența acestuia, cu respectarea limitelor legale;
ține evidența carnetelor de muncă, a calificărilor și a promovărilor în muncă, și, nu în ultimul rând, a salariilor care se stabilesc de către biroul de organizare, salarizarea, personal – învățământ și oficiu juridic.
IV.2 ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE GOSPODĂRIE COMUNALA ÎN ORAȘUL SINAIA
Activitatea de gospodărie comunala se realizează în raport cu datoriile tehnico-edilitare existente, cu numărul locuitorilor, cu posibilitățile materiale pe plan local și cu perspectivele de dezvoltare a localității.
Întreaga activitate de gospodărie comunală în orașul Sinaia este desfășurată de serviciul public Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia.
Principalele activități de gospodărie comunală în orașul Sinaia este sunt:
alimentarea cu apă potabilă prin folosirea sistemelor de captare a surselor apropiate, prin executarea, repararea și întreținerea unor instalații de aducțiune și tratarea apelor potabile;
evacuarea apelor menajere și pluviale prin sistemele locale de canalizare și epurarea acestora;
administrarea și întreținerea fondului locativ proprietate de stat;
curățenia străzilor, parcurilor, zonelor verzi, a văilor, îndepărtarea zăpezii și efectuarea altor acțiuni de salubrizare;
colectarea, sortarea, depozitarea și valorificarea resurselor materiale reutilizabile, a reziduurilor menajere și stradale și transportul acestora la rampa de gunoi;
protecția mediului înconjurător, consolidarea malurilor pâraielor și a terenurilor predispuse alunecării, conform resurselor bugetului local;
administrarea cimitirului;
prestații de servicii către populație.
IV.2.1 Organizarea activității de gospodărie comunală pe compartimente funcționale
Organizarea activității de gospodărie comunală pe domenii se desfășoară în cadrul serviciilor, birourilor și al atelierelor, după cum urmează:
atelierul apă-canal și epurarea apelor uzate;
atelierul întreținere și administrare a fondului locativ;
atelierul salubrizare, întreținere străzi, spații verzi, utilaj auto, parc auto;
serviciul tehnic, producție, mecanic-șef – protecția muncii și investiții;
biroul resurse umane;
biroul administrație, aprovizionare, transport și pază;
serviciul financiar, contabilitate, abonați.
Întreaga activitate a acestor structuri funcționale se desfășoară pe principiul autofinanțării.
De asemenea, serviciul își derulează operațiunile de încasări și plăți prin conturile Trezoreriei Sinaia care supervizează activitatea financiară a acestuia.
IV.3 PREZENTARE ECONOMICO-FINANCIARĂ A SERVICIULUI PUBLIC
În anul 2001, Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia și-a început activitatea cu un deficit de 509.248.523 lei, încheind anul cu un deficit de 633.788.241 lei, ceea ce reprezintă o pierdere de 124.539.717 lei.
Cifra de afaceri a ADPP Sinaia în anul 2001 a fost de 16 237 288 342 lei, iar cheltuielile totale au fost în sumă de 16 361 828 059 lei.
Pierderile datorate sunt cauzate de starea tehnică învechită a rețelelor de distribuție a apei pe întreaga zonă a orașului și de faptul că administrația Domeniului public și privat este nevoită să cumpere apă de la Serviciul de Gospodărie Orășenească Azuga, deoarece sursele interne nu-i acoperă necesarul.
În ceea ce privește starea tehnică a rețelelor de distribuție, 45% din acestea au o durată normală de funcționare depășită, în timp ce 35% sunt într-o stare de uzură avansată. În concluzie, numai 20% dintre acestea funcționează normal.
În anul 2001, Guvernul României a acordat o subvenție de 8.000.000.000 lei pentru înlocuirea acestei rețele, dar această sumă s-a dovedit a fi insuficientă, numai o stradă beneficiind de această înnoire.
Fiind nevoită să cumpere apă de la Serviciul de Gospodărie Orășenească Azuga, Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia preia în anul 1995 transportul apei pe o distanță de 18 Km – de la Azuga la Sinaia – conductă care trece prin orașul Bușteni și prin cartierul Poiana Țapului, acest fapt creând pierderi și sustrageri semnificative evaluate le circa 40-45000 m3 / lună.
Această situație a creat un litigiu între Gospodăria Orășenească Bușteni și Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia pentru apa preluată din conductă.
În urma demersurilor făcute în justiție, Administrația Domeniului Public și Privat a ajuns la Tribunalul suprem, această problemă nefiind soluționată.
Administrația domeniului Public și Privat Sinaia a cumpărat în cursul anului 2001 o cantitate de 3.618.361 m3 de apă și a distribuit o cantitate de 2.688.386. m3 , rezultând astfel o pierdere anuală de 929.975 m3, fapt ce a generat acumularea unor datorii de peste 2.000.000.000 lei, plus penalizările aferente față de serviciul de Gospodărie Orășenească Azuga, datorie restantă de circa trei ani.
O altă cauză generatoare de pierdere o constituie tarifele, care nu pot fi modificate odată cu majorarea prețurilor pentru combustibil, gaze naturale, energie, astfel, până la aprobarea noilor propuneri de tarife de către Oficiul Concurenței (pentru apă și canal)și de către Primăria Sinaia (pentru salubritate), aceste cheltuieli generate de mărirea prețurilor sunt suportate de instituție.
De asemenea, legea gospodăriei comunale prevede încasarea facturilor la 30 de zile de la emiterea lor, fiind creată astfel o neconcordanță deficitară între venituri și cheltuieli.
Din fondurile proprii ale Administrației Domeniului Public și Privat Sinaia nu se pot realiza lucrări de întreținere la conductele de distribuție și prizele de apă, deoarece dispune de utilaje vechi, care nu pot interveni eficient la diverse defecțiuni apărute în rețeaua de distribuire a apei.
O altă cauză generatoare de pierderi este starea avansată de uzură a utilajelor (majoritatea cu norme de casare îndeplinite), consumul de combustibil, uleiuri și piese auto fiind mai mare decât cel stabilit prin normative.
Este de menționat însă că datoriile la bugetul de stat și la bugetul de asigurări sociale pe anul 2001 au fost achitate în totalitate în ciuda tuturor dificultăților existente.
IV.4 STUDIU PRIVIND STABILIREA IMPOZITULUI PE VENITUL GLOBAL LA FUNCȚIA DE BAZĂ A SALARIAȚILOR DE LA ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT SINAIA
Potrivit Hotărârii Guvernului 1066/1999 referitoare la Normele metodologice privind aplicarea Ordonanței Guvernului 73/1999 cu privire la impozitul pe profit (articolul 22) sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.
Conform articolului 22 din această hotărâre, în scopul determinării impozitului pe veniturile din salarii, se consideră angajator persoană juridică sau persoană fizică și orice altă entitate la care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează muncă în schimbul unei plăți.
De asemenea, angajatul este persoană fizică care își desfășoară activitatea la un angajator în baza unei relații contractuale de muncă.
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia, în calitatea sa de angajator a avut obligația ca în baza declarațiilor date de către salariații săi să stabilească impozitul pe veniturile realizate, urmare a plăților salariilor pe anul 2000 și să efectueze regularizarea impozitului pentru veniturile salariaților care nu au mai avut alte surse de venit pe anul 2000.
Determinare venitului din salarii
Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului.
Venitul net din salarii se determină prin scăderea din venitul brut, determinat potrivit precizării precedente, a următoarelor cheltuieli, după caz:
contribuții reținute, potrivit legii, pentru asigurări sociale (după 1 aprilie 2001), pentru protecția socială a șomerilor, și pentru asigurările sociale de sănătate;
o cotă de 15%, din deducerea personală de bază acordată cu titlu de cheltuieli profesionale, odată cu deducerea personală de bază la același loc de muncă.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se calculează astfel:
la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii aferent unei luni și deducerile personale acordate pentru luna respectivă.
Obligațiile plătitorilor de venituri și ale contribuabililor
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia, în calitatea sa de plătitor de salarii, a avut obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni a anului 2000, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a le vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.
Calculul impozitului pe veniturile din salarii s-a executat pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală a fiecărui salariat. Astfel, unitatea a avut de completat 297 de fișe fiscale pentru tot atâția salariați câți a avut în anul 2000 .
Fișa fiscală a fost completată de plătitorul de venituri cu datele personale ale contribuabililor, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii obținute și impozitul reținut și virat în cursul anului, precum și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii.
Unitatea a respectat prevederile Ordinului ministrului de finanțe numărul 629/7 iunie 2000 privind aplicarea unitară a prevederilor Ordinului Guvernului 73/1999 privind impozitul pe venit. Așadar, unitatea a folosit modelele din anexa 2 pentru declarația contribuabilului (vezi modelele anexei 2) și pentru declarațiile persoanelor aflate în întreținerea contribuabilului.
Până la completarea fișei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare la începutul anului 2000, salariații au beneficiat de deducerea personală de bază, după care angajatul a efectuat regularizarea veniturilor salariale.
Plătitorul de venituri a avut obligația de a completă formularele prevăzute (fișele fiscale) pe întreaga durată de efectuare plăților salariale, să calculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii.
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia a fost obligată să păstreze fișele fiscale pe întreaga durată a angajării și să le transmită organului fiscal competent și salariaților, câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii februarie 2001, pentru anul fiscal expirat, respectiv anul 2000 .
Datele personale din fișele fiscale s-au completat pe baza documentelor justificative ce au însoțit cele două modele din anexa 2 a Ordinului Ministrului de finanțe 629/7 iunie 2000.
În calitatea sa de plătitor de venituri din salarii, Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia a avut obligația să determine venitul anual impozabil din salarii, să calculeze impozitul anual și să efectueze regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal, pentru persoane fizice care îndeplinesc simultan următoarele condiții:
au fost angajați permanenți ai plătitorului în cursul anului;
nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil.
Legiuitorul a gândit foarte bine această modalitate de evaluare a veniturilor prin informațiile cuprinse în fișele fiscale; ea prezintă avantajul că elimină în cea mai mare parte posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părți din materia impozabilă, deoarece instituția care declară venitul nu este interesată să ascundă adevărul.
Impozitul pe venitul global face parte din impozitele de cotitate, ce se stabilesc de jos în sus prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte. Aceste impozite pe cotitate (incluzând și pe cel pe venitul global), înlătură în cea mai mare parte neajunsurile specifice impozitelor pe repartiție, deoarece ele se stabilesc de regulă în funcție de mărimea obiectului impozabil și ținându-se cont de situația personală a plătitorului impozitului.
De asemenea, impozitul pe venitul global este un impozit direct, căruia îi este caracteristic faptul că se stabilește nominal în sarcina unor persoane fizice în funcție de venitul și pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege.
Fiind un impozit personal, așezat asupra veniturilor persoanelor fizice în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului, el este un impozit subiectiv.
IV.5 EVALUAREA REZULTATELOR IMPOZITULUI PE VENITUL GLOBAL LA FUNCȚIA DE BAZĂ la Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia
Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia, în calitatea sa de angajator, a avut obligația de a completa în anul 2000 fișe fiscale pentru toți salariații săi. În acest an unitatea nu a avut nici un salariat în regim de colaborare sau cu contract de prestări de servicii, astfel toți salariații au beneficiat de deducerile personale de bază.
Calcului impozitului pe veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală 1(FF1).
Astfel, Administrația Domeniului Public și Privat a completat cele 297 fișe fiscale cu datele personale ale tuturor contribuabililor conform normelor în vigoare, a declarațiilor și actelor doveditoare pentru deducerile personale suplimentare. După completarea datelor, au fost efectuate calculele lunare ale impozitelor anticipate, au fost oprite sumele corespunzătoare, iar la finalul anului 2001 și începutul anului 2001 au fost efectuate regularizările impozitului pe venitul global pentru funcțiile de bază în situația în care nu au existat alte venituri.
Fișele astfel completate au fost depuse până la data de 28 februarie 2001 la Direcția generală a Finanțelor Publice – Circumscripția Finală Sinaia, și au fost toate validate ca fiind corecte.
Fișele fiscale au fost transmise pe cale electronică. Transmiterea s-a efectuat pe dischete însoțite de un borderou privind conținutul acestora și de fișele fiscale listate pe suport de hârtie.
Un exemplar al fișelor fiscale a fost distribuit fiecărui salariat, iar un exemplar a rămas la unitate.
În urma efectuării studiului, s-au constatat următoarele situații:
salariat numai cu deducerea personală de bază;
salariat cu deducerea personală de bază și un copil minor în întreținere;
salariat cu deducerea personală de bază și doi copii minori în întreținere;
salariat cu deducerea personală de bază și trei copii minori în întreținere;
salariat cu deducerea personală de bază și cu soție în întreținere;
salariat cu deducerea personală de bază și handicap de gradul II;
salariat cu deducerea personală de bază și doi copii minori în întreținere, dintre care unul cu handicap de gradul I.
Salariat numai cu deducerea personală de bază – total coeficient de deducere – 1,00 (anexe – tabel 3: Bota Elisabeta, fișă fiscală)
S-au studiat veniturile unei salariate care și-a desfășurat activitatea ca salariat la unitate tot anul 2000 , obținând venituri constante. Respectiva salariată este angajată în funcția de merceolog în compartimentul de aprovizionare al serviciului public. Se constată că în luna decembrie a anului 2000 , salariatei i-au fost plătite zilele de concediu neefectuate în anul ce trecuse, lucru cauzat de faptul că aceasta a fost singura salariată ce deservea aprovizionarea unității. Din această cauză înregistrează în luna decembrie a anului 2000 un venit impozabil mai mare, fapt ce a dus la trecerea de la tranșa a doua de impozitare (23%), la cea de-a patra tranșă de impozitare (34%). Din acest motiv, atunci când s-a efectuat regularizarea impozitului pe venitul global al respectivei salariate s-a constatat că i s-a reținut mai mult impozit anticipat. Suma respectivă a fost înapoiată salariatei la lichidarea lunii februarie din anul 2001.
După cumularea tuturor datelor și prelevarea datoriilor fiscale ale salariatului, s-a ajuns la următoarele date:
Venit net anual – 30.015.686 lei – (minus)
Deducere personală de bază anuală – 10.356.000 lei = (egal)
Venit bază de calcul – 19. 659.686 lei.
Se constată că sumei venit bază de calcul de 19.659.686 lei i s-au calculat și i s-au oprit impozite anticipate în valoare de 4.141.484 lei.
Aplicând impozitul anual global pe anul 2000 , impozitul anual calculat a fost de 3.928.400, rezultând că impozitul anual calculat este mai mic decât impozitul anual reținut anticipat. Se constată că salariatei i-a fost reținută în plus suma de 213.084 lei, aceasta restituindu-se în urma aplicării impozitului pe venitul global.
Impozitul anual reținut – Impozitul anual = Impozit de restituit
anticipat calculat
4.141.484 – 3.928.400 = 213.084 lei
2. Salariat cu deducerea personală de bază și un copil minor în întreținere – total coeficient deducere 1.35 ( anexe – tabel 4: ștat, fișă fiscală – Lazăr Rodica).
Se constată că salariata a lucrat tot anul 2000 obținând venituri constante. Respectiva este angajată în funcția de contabil la biroul contabilitate. Salariata a declarat la începutul anului că are un copil minor în întreținere pentru care i se acordă o deducere de 0,35 din deducerea de bază. După cumularea tuturor datelor anuale și efectuarea prelevărilor fiscale suportate de salariați se constată că datele pentru efectuarea impozitării veniturilor globale sunt următoarele:
Venit net anual 22 937 478 lei –
Deducerea personală de bază anuală 10 356 000 lei –
Deducerea suplimentară anuală 3 624 600 lei –
(10 365 000 lei x 0,35 = 3 624 600 lei) =
______________________________________________
Venit bază de calcul a impozitului 8 956 878 lei
Impozit anual anticipat reținut 1 624 905 lei
Fișa fiscală nu a putut fi regularizată, deoarece salariata a declarat că mai are și alte surse de venituri supuse impozitului pe venitul global, deci regularizarea urmează a fi efectuată de organul fiscal competent după cumularea tuturor veniturilor în urma declarației pe venitul global ce a fost completată de către respectiva salariată.
3. Salariat cu deducerea personală de bază și doi copii minori în întreținere – total coeficient deducere – 1.70 ( anexe – tabel 5)
Respectivul salariat este directorul serviciului public; se constată că acesta are venituri mai mari decât celelalte două salariate anterioare datorită funcției pe care o deține și responsabilităților mai mari pe care acesta le are. Salariatul a declarat la începutul anului că are doi copii minori în întreținere, declarație întărită de adeverința soției că nu are copii trecuți în întreținerea sa la locul de muncă.
Coeficientul de deducere pentru cei doi copii minori cumulat este de 0,70 din deducerea personală de bază.
După cumularea datelor și efectuarea prelevărilor fiscale obligatorii ale salariaților, se constată următoarele:
Venitul net anual 72 916 111 lei –
Deducerea personală de bază anuală 10 356 000 lei –
Deducerea personală suplimentară 7 249 200 lei =
(10 356 000 lei x 0,70 = 7 249 200 lei)
_______________________________________________
Venit bază de calcul a impozitului 55 310 911 lei
Impozit reținut anticipat anual 14 513 565 lei
Studiind datele financiare din tabelul 5 se constată că în luna decembrie a anului 2000, salariatului i s-au plătit zilele de concediu de odihnă neefectuate în anul respectiv, rezultând în luna aceea un venit net de 13 015 277 lei, venitul bază de calcul după deducerile corespunzătoare situației fiind de 11 441 077 lei, iar impozitul reținut anticipat este de 3 797 370 lei. Acest fapt a făcut ca salariatului respectiv să-i fie oprit mai mult la impozitul anticipat în acea lună. Dar în urma regularizării impozitului anual, i se restituie salariatului o sumă de 539 565 lei .
În urma efectuării impozitării anuale globale conform impozitarului pe anul 2000 , impozitul pe venitul global este de 13 974 000 lei față de 14 513 565 lei impozit reținut anticipat.
Impozit reținut – Impozit anual = Impozit reținut
anticipat calculat
14 513 565 – 13 974 000 = 539 565 lei
4. Salariat cu deducerea personală de bază și trei copii minori în întreținere – total coeficient deducere 1,90 (tabel 6)
Respectivul salariat este încadrat pe meseria de tractorist la atelierul Parc-auto. El beneficiază de un spor de condiții grele de 20% din salariul de bază, iar în primele patru luni a beneficiat și de salariul de merit (care reprezintă 15 din salariul de încadrare). De asemenea, în primele patru luni ale anului i s-au plătit și ore suplimentare.
Din punct de vedere al deducerilor, situația este următoarea: el beneficiază de deducerea personală de bază și pentru primii doi copii i se acordă 0,70 din deducerea personală de bază, iar pentru următorul 0,20, el fiind al treilea născut.
După cumularea tuturor datelor și prelevarea datoriilor obligatorii, se observă următoarele informații:
Venitul net anual 23 964 391 lei –
Deducerea personală de bază 10 356 000 lei –
Deducerea personală suplimentară 9 320 400 lei
( 10 356 000 x 0,90 = 9 320 400 lei) =
____________________________________________
Venit bază de calcul al impozitului 4 287 991 lei
Impozit anual anticipat reținut 771 834 lei.
După aplicare impozitului pe venitul global al anului 2000 se constată că venitul anual calculat este mai mare decât cel anticipat reținut cu 6 lei, rezultând o diferență de 6 lei de achitat.
Impozit anual calculat – Impozit anual reținut = Impozit de achitat
771 840 – 771 834 = 6 lei
Salariat cu deducerea personală de bază și soția în întreținere – total coeficient deducere 1,60 (tabel 7)
Respectivul salariat este angajat în funcția de verificator canale la Atelierul apă – canal. El beneficiază de un spor de 10% condiții grele pentru faptul că lucrează la echipa de întreținere a rețelei de distribuție a apei potabile.
El a declarat că soția sa se află în întreținerea lui la începutul anului, deoarece aceasta nu are nici un venit. Declarația a fost completată potrivit modelului din anexe, fiind de asemenea dată și de soția sa.
Salariatul va beneficia de o deducere de 0,60 din deducerea personală de bază .
Se observă că salariatul a obținut venituri constante tot timpul anului. În urma cumulării datelor financiare și a scăderii prelevărilor obligatorii ale salariaților, se remarcă următoarele:
Venitul net anual 23 195 830 lei –
Deducerea personală de bază 10 356 000 lei –
Deducerea personală suplimentară 6 213 600 lei
(10 356 000 x 0,60 = 6 213 600 lei) =
_____________________________________________
Venit bază de calcul al impozitului 6 626 230 lei
Impozit calculat reținut anticipat 1 191 719 lei.
În urma aplicării impozitului pe venitul global se constată că impozitul reținut anticipat este mai mare decât impozitul calculat rezultând o diferență de 39 de lei de restituit.
Impozit anual reținut – Impozit anual calculat = Impozit de
anticipat restituit
1 192 719 – 1 192 680 = 39 lei
6. Salariat cu deducerea personală de bază și handicap de gradul II – total coeficient deducere 1,50 (tabel 8)
Pentru handicapul de gradul II se acordă o deducere de 0,50 înmulțită cu deducerea personală de bază. Recunoașterea handicapului se face pe baza certificatelor de la comisia de expertiză medicală.
Respectivul salariat este încadrat ca muncitor necalificat la sectorul de salubrizare al orașului, fapt pentru care el are un salariu mic dar beneficiază de un spor de condiții penibile de 30% .
Se constată că a realizat venituri constante tot timpul anului.
În urma cumulării datelor și a scăderii prelevărilor fiscale obligatorii, se remarcă următoarele:
Venitul net anual 17 239 899 lei –
Deducerea personală de bază 10 356 000 lei –
Deducerea personală suplimentară 5 178 000 lei
(10 356 000 x 0,50 = 5 178 000 lei) =
___________________________________________
Venit bază de calcul 1 705 899 lei
Impozit anticipat reținut 409 352 lei.
Se observă că în primele patru luni deducerea personală suplimentară nu a putut fi acordată în întregime datorită faptului că salariatul a avut salariu mic, dar atunci când s-a făcut globalizarea s-a acordat integral pe anul 2001 toată deducerea suplimentară de 5 178 000 lei, fapt ce a dus la constatarea că impozitul reținut anticipat a fost mai mare decât cel calculat, rezultând un impozit de restituit de 102 272 lei.
7. Salariat cu deducere personală de bază și doi copii minori în întreținere, dintre care unul cu handicap de gradul I – total coeficient de deducere 2, 50 – maxim legal admis (tabel 9)
În cazul de față, salariata este încadrată în funcția de contabil-șef, având un salariu corespunzător responsabilităților.
Pentru cei doi copii se acordă o deducere de 0,70 din deducerea personală de bază, iar pentru primul se acordă în plus o deducere suplimentară de 1,00 coeficient . Deoarece totalul deducerilor însumează împreună cu cel acordat salariatei un coeficient de 2,70 se acordă maximul legal stabilit prin lege de 2,50.
Salariata a declarat că în cursul anului a mai realizat alte venituri din surse diferite, iar în luna noiembrie se transferă la o altă societate, ceea ce cauzează imposibilitatea regularizării impozitului pe venitul global la funcția de bază.
Urmare a cumulării datelor și a efectuării prelevărilor fiscale s-au obținut informațiile următoare, informații care au fost cuprinse în declarația pentru impozitarea venitului global care a fost depusă la organul fiscal competent:
Venit net 54 044 825 lei –
Deducere personală de bază 8 504 000 lei –
Deducere personală suplimentară 12 756 000 lei =
_________________________________________
Venit bază de calcul al impozitului 32 784 825 lei
Impozit reținut anticipat 8 192 894 lei.
Acestea au fost situațiile concrete găsite în urma realizării studiului efectuat la Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia în legătură cu completarea și calculul impozitului pe venitul global precum și cu regularizarea acestuia.
IV.5.1 Evaluarea rezultatelor impozitului pe venitul global la funcția de bază la Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia
Efectuând o analiză a veniturilor salariaților și a impozitelor plătite de aceștia rezultă că impozitele plătite sunt direct proporționale cu mărimea veniturilor acestora. Astfel, cu cât veniturile sunt mai mari cu atât impozitele se măresc, și invers, cu cât veniturile se micșorează cu atât impozitele sunt mai mici sau practic inexistente, datorită deducerilor personale suplimentare.
Efectuând o analiză a celor care beneficiază de deduceri personale și de deduceri personale suplimentare la ADPP Sinaia, se remarcă faptul că din totalul de 297 fișe fiscale (salariați), 150 dintre aceștia au beneficiat de deduceri personale suplimentare datorate situației familiare a fiecăruia. Cele 150 de fișe reprezintă o proporție de 50,50% din totalul deducerilor personale și suplimentare.
Analizând valoarea deducerilor personale în anul 2000, deducerile personale de bază au fost în valoare de 2 830 450 911 lei, iar totalul deducerilor suplimentare este de 787 215 113 lei. Adunând cele două deduceri, rezultă o sumă în valoare de 3 617 666 024 lei.
Valoric, cele două deduceri au reprezentat din totalul deducerilor:
78,24% – deduceri personale de bază;
21,76% – deduceri personale suplimentare;
Se constată că valoarea deducerilor personale de bază este mult mai mare față de deducerile personale suplimentare, care reprezintă procent din cea de bază conform legii.
Efectuând o analiză din punctul de vedere al regularizării fișelor fiscale la nivelul anului 2000 se constată că dintr-un total de 297 fișe fiscale, cu un venit bază de calcul de 1 987 121 825 lei și un impozit de 384 153 254 lei au fost regularizate la locul de muncă un număr de 222 fișe (74,75 %), iar 21 de fișe nu au fost regularizate (7,07 %).
Pentru aceste fișe, regularizarea s-a efectuat de organul fiscal competent, respectiv Circumscripția Fiscală Sinaia. Aceste fișe nu au putut fi regularizate deoarece salariații mai aveau și alte venituri supuse impozitului pe venitul global. De asemenea, cele 54 fișe rămase neregularizate (18,18 %) din cauza faptului că respectivii salariați au fost angajați ori s-au transferat în cursul anului sau au fost pensionați de invaliditate sau de vârstă.
În urma regularizării impozitului pe venitul global al salariilor de bază de al Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia, s-a restituit salariaților o sumă de 5 599 162 lei. Regularizarea s-a făcut la lichidarea drepturilor salariale ale lunii februarie 2002.
Cei cărora li s-au restituit banii în urma operației amintite au fost 150 de salariați (50,50%). Au avut de achitat 54 salariați sume de la 1 leu la 84 lei (18,18%), 16 salariați (5,39 %) al căror impozit anticipat a fost egal cu cel calculat anual, iar 77 salariați au fost cei care au avut alte venituri, au fost angajați, transferați sau pensionați în cursul anului 2000 (25,93%).
Aceste constatări au fost făcute în urma analizei fișelor fiscale (FF 1) la Administrația Domeniului Public și Privat Sinaia.
IV.6 Analiza prelevărilor fiscale ale angajaților în ultimii trei ani
În urma analizei datelor financiare ale unității, au fost întocmite următoarele tabele cuprinzând prelevările fiscale ale salariaților în anii 1999, 2000, respectiv 2001:
1999 mii lei
Se constată că impozitul pe salarii reprezintă o pondere de 38,92% din totalul prelevărilor fiscale ale salariaților, contribuția pentru plata ajutorului de șomaj reprezintă 3,74%, iar contribuția pentru plata pensiei suplimentare reprezintă o proporție de 24,2%.
Menționăm că în anul 1999 contribuția pentru sănătate era inclusă în impozitul pe salarii. Ea reprezenta un procent de 7% din salariul brut.
2000 mii lei
Se observă că în anul 2000 prelevările fiscale ale angajaților sunt următoarele:
impozit pe salarii, într-o proporție de 30,47 %;
contribuția privind asigurările sociale de sănătate — 38,08%;
contribuția pentru plata ajutorului de șomaj — 4,25%;
contribuția pentru pensie suplimentară — 27,20%.
2001 mii lei
* până la 30 martie 2001 — 5% pensie alimentară, după 1 aprilie 2001 — contribuție pentru asigurări sociale 11, 67%.
Se constată că în anul 2001 prelevările fiscale ale angajaților sunt următoarele:
impozitul pe salarii — 21, 83%;
contribuția pentru asigurările sociale de sănătate — 30,40%;
contribuția pentru plata ajutorului de șomaj — 3,45 %;
contribuția pentru asigurări sociale — 44,32%.
Realizăm că datorită indexărilor au crescut și prelevările fiscale. De asemenea și modificările legislației referitoare la aceste prelevări, au dus la creșterea gradului de fiscalitate.
Astfel, de la 1 aprilie 2001, a intrat în vigoare legea 19/1.04. 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în curma căreia salariații sunt obligați să suporte o contribuție de 11,67 % din salariile brute. Această contribuție a înlocuit-o pe cea pentru pensia suplimentară care era de 5%.
Un alt exemplu elocvent în acest sens ar fi că, în anul 1999, impozitul pe salarii cuprindea și contribuția pentru asigurări sociale de sănătate de 7%, dar începând cu anul 2000, această contribuție a fost calculată separat de impozitul pe salarii.
Realizând o comparație a celor trei ani se constată că nivelul prelevărilor privind impozitul pe salarii a scăzut, crescând în schimb ponderea celorlalte prelevări fiscale.
Ponderea impozitului pe salarii a scăzut și datorită salariilor care au rămas mici în comparație cu inflația, respectiv cu puterea de cumpărare, care s-a erodat constant.
Toate aceste concluzii au rezultat în urma analizei datelor financiar-contabile ale Administrației Domeniului Public și Privat Sinaia.
Evoluția impozitului pe salarii
CONCLUZII
Impozitele pe venitul global, deși reprezintă o sursă superioară de venituri pentru bugetul de stat, sunt în general greu de introdus datorită formalităților cerute de modul de impozitare și a complexității sistemului de calcul.
În reformarea sistemului fiscal din România, o etapă distinctă și deosebit de importantă este fără îndoială, așezarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pe principiile economiei de piață, caracterizată prin impunerea tuturor veniturilor realizate de cetățenii români, precum și a persoanelor fizice rezidente pentru drepturile realizate pe teritoriul României.
Cu alte cuvinte, introducerea impozitului pe venitul global a avut în vedere ca principiu esențial, cumularea tuturor veniturilor, respectiv a câștigurilor realizate în țară și în străinătate de o persoană fizică, într-o perioadă de un an și supunerea venitului global unui singur impozit, determinat în conformitate cu prevederile legii.
Acest lucru permite adaptarea sistemului fiscal românesc la practicile fiscale comunitare.
Specific acestui tip de impozit, este faptul că el pretinde perfecta cunoaștere a principiilor contabilității, competență și corectitudine în administrația fiscală, precum și desăvârșita organizare a activității economice.
Cerințele acestea nu sunt greu de satisfăcut având în vedere avantajele generate de impozitele pe venitul personal, dintre care se pot menționa:
eliminarea evaziunii fiscale și repartiția egală pe cât posibil a venitului;
corectitudinea metodologiei de calcul, comparativ cu cele ale altor impozite;
flexibilitatea metodologiei de calcul, referitor la posibilitățile de calcul al impozitului;
influența acestor impozite asupra prețurilor este mai mică decât a altor impozite, reprezentând deci, un element de stabilitate macroeconomică.
Aceste avantaje explică de ce țările cu un venit mare pe cap de locuitor au tendința de a se baza pe impozitul pe venitul personal.
O problemă de fond, care a fost rezolvată, este aceea a deducerilor din baza impozabilă, adică din venitul global. Ele au un caracter stimulator pentru dezvoltarea spiritului de economie, de stimulare a investițiilor în bunuri de capital, în politica de protecție socială, precum și în combaterea evaziunii și fraudei fiscale.
Administrarea unitară a impozitului pe venitul global pe întreg teritoriul țării, având în vedere particularitățile acestuia și necesitatea verificării unui număr mare de declarații pentru determinarea impozitului de plată la nivelul unui centru de prelucrarea a informațiilor nu se poate concepe fără o prelucrare computerizată. Elementele de bază în stabilirea acestui impozit sunt cuprinse în declarațiile de impunere colectată, respectiv în declarațiile individuale depuse de contribuabili, declarații centralizatoare privind veniturile realizate și impozitele reținute la sursă transmise de agenții economici pe diferite suporturi la organele fiscale.
În țările în curs de dezvoltare, nivelul impozitului pe venitul persoanelor fizice este în general ridicat, asieta este îngustă, iar valoarea este slabă. Slăbirea randamentului se datorează faptului că impozitul este rău conceput și că acoperirea sa este limitată. De fapt, mai multe categorii de venituri din capital (dobânzi, dividende, plus – valoare), de venituri din munci independente și de venituri în natură, sunt ignorate de fișe. Pentru a lărgi baza de impozitare, ca regulă generală trebuie eliminate sau micșorate diferite scutiri, lipsurile și lacunele sistemului fiscal. Limitând scutirile, se poate simplifica, de asemenea, administrarea impozitului, deoarece devine mai complicată înșelarea fiscului. Aceasta ar putea duce și la utilizarea mai eficientă a personalului administrativ.
Chiar în țările în care veniturile din diferite surse sunt supuse impozitării, baremurile aplicate și valorile impozitării sunt adeseori diferite, ceea ce are o influență defavorabilă asupra venitului statului, cât și asupra echității. Pentru a remedia aceste probleme, este necesară trecerea de la impozitarea cedulară la impozitarea generală pe venit.
Eficacitatea ar constitui un alt obiect care justifică diferențierea nivelurilor de impozitare.
În cazul impozitului pe venit al persoanelor fizice, taxele marginale foarte ridicate sunt neproductive. Dacă are o valoare prea mare, nivelul marginal maxim va antrena o fraudă fiscală generalizată și o scădere a ofertei de muncă. Un nivel de 30 – 50% este rezonabil pentru a evita arbitrarul fiscal și pentru a limita dezinteresul pentru muncă. Al doilea nivel important este cel care se aplică la pragul de impozitare, adică venitul impozabil după valoarea prevăzută pentru a împiedica impozitarea săracilor. Această valoare poate fi de 10 – 20%, între aceste două valori se pot intercala câteva niveluri de impozitare progresivă.
Puterea de cumpărare a unei monede poate să scadă și statul recurge la lansarea de monedă pentru a plăti bunurile și serviciile pe care le cumpără. Agenții economici trebuie să crească încasările nominale pentru a compensa scăderea încasărilor reale. Inflația acționează ca un impozit, deoarece agenții economici dispun de mai puțini bani de cheltuit.
Chiar dacă este de fapt imposibilă evitarea totală a taxei din inflație, este în general de dorit să se preleveze o valoare echivalentă impozitului, aplicând mărirea bazei de impozitare și îmbunătățind mecanismul de colectare. Soluția parțială care este recomandată constă în indexarea sistemului de impozitare ceea ce guvernul face semestrial corectând impozitele cu indicii de inflație.
Asupra impozitului pe venitul persoanelor fizice, inflația poate să antreneze o alunecare a tranșelor de venituri și erodarea pragurilor de deducere și de scutire de impozit. Acest fenomen poate compromite serios principiul progresivității și echității impozitului în măsura în care grupurile de venituri mici sunt supuse la taxe marginale de impozitare excesive.
Soluția constă în taxarea bazei reale și nu a bazei nominale, legând baza nominală de un indice de inflație, care poate fi de exemplu indicele prețului de consum.
În studiul de caz efectuat, au fost puse în evidență principiile impunerii și anume principiile de echitate fiscală sau dreptate socială în materie de impozite. Astfel, s-a evidențiat clar că impunerea s-a făcut diferențiat pe venituri începând de la veniturile mici ale muncitorilor necalificați și terminând cu cele ale directorului. Datorită minimului neimpozabil și a principiilor social politice în virtutea cărora contribuabilii beneficiază de anumite reduceri pentru persoanele aflate în întreținere, au existat cazuri când impozitul pe venit nu a existat sau a fost foarte mic corespunzător veniturilor mici impozitate.
Ca metodă, stopajul la sursă s-a dovedit a fi cea mai sigură cale de colectare a impozitului pe venitul global la funcția de bază, astfel, această colectare s-a făcut la termenul stabilit, o dată cu lichidarea drepturilor salariale ale fiecărei luni, locul și modul de plată fiind stabilite fără echivoc, fără a se crea confuzie. Prin metoda stopajului la sursă nu există posibiltatea de sustragere a materiei impozabile datorită faptului că unitatea nu este interesată să ascundă veniturile acestora, iar volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea și perceperea impozitelor sunt minime pentru stat.
Prin această metodă, impozitele au fost percepute cât mai comod pentru salariați, aceștia nefiind stresați sau stingheriți în activitatea economică, și nici nu au fost îndepărtați de la obligațiile lor. Astfel a fost respectat și randamentul impozitelor prin buna lor colectare și minimul de cheltuieli efectuate cu strângerea lor.
Ca impozit inovator al sistemului fiscal românesc, impozitul pe venitul global corespunde cerințelor principiilor de echitate, de politică financiară, politică economică și socială.
Principiile de echitate socială și anume impunerea diferențiată a veniturilor în funcție de puterea contributivă a fiecărui salariat și scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, prin deducerea personală de bază (minimul neimpozabil) și cea suplimentară, s-au reflectat în practica stabilirii impozitului pe venitul global la funcția de bază a salariaților de la A.D.P.P. Sinaia.
Astfel, s-a pus în evidență faptul că impunerea în cote progresive îi este caracteristic faptul că nivelul cotei impozitului nu rămâne constant, ci crește pe măsura sporirii materiei impozabile — ceea ce face ca dinamica impozitului să o devanseze pe cea a materiei impozabile, rezultând că impunerea în cote progresive compuse înlătură neajunsurile impunerii în cote progresive globale.
Dintre sistemele de impunere, cel care permite în cea mai mare măsură respectarea cerințelor echității fiscale este sistemul bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse.
Se constată că ponderea impozitului pe venitul global din totalul prelevărilor fiscale suportate de salariați începând cu anul 2000 când a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului 73/1999, a scăzut față de anul 1999 de la 38,92% la 30,47%, iar în anul 2001 s-a ajuns la 22,29%. Aceasta s-a datorat faptului că puterea de cumpărare din anul 2000, respectiv 2001, s-a micșorat, salariile rămânând mici în comparație cu inflația declarată, dar a crescut ponderea celorlalte prelevări fiscale suportate de angajați prin modificări legislative ( în anul 1999, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate era suportată din impozitul pe salarii, începând cu anul 2000 a fost suportată separat, iar de la 1 aprilie 2001 a intrat în vigoare Legea 19/2000 prin care se înlocuia contribuția de 5% pentru pensie suplimentară cu contribuția pentru asigurări sociale ale salariaților de 11,67%).
Pentru evitarea erodării pragurilor de deducere și de scutire de impozit și a impozitului colectat, soluția constând în taxarea bazei reale, legând baza nominală de un indice de inflație, guvernul a prevăzut ca începând cu trimestrul IV al anului 2001, impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a baremului anual obținut corectat cu rata inflației din perioada septembrie – decembrie 2001 comunicată de Institutul Național de Statistică.
Ordonanța Guvernului 7/3.08.2001 aduce modificări noi reformei fiscale privind impozitarea globală a veniturilor persoanelor fizice.
Începând cu anul fiscal 2002, baremul anual, respectiv lunar, pentru calculul plăților anticipate cu titlu de impozit se stabilește luându-se în calcul ½ din rata inflației prognozate pentru anul respectiv, aplicată la baremul de impunere constituit de baza ratei inflației realizată în perioada ianuarie – octombrie, și a prognozei pe lunile noiembrie – decembrie ale anului precedent. Aceste baremuri se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice. Noua ordonanță aduce următoarele noutăți:
impozitarea veniturilor din pensii, pentru sume ce depășesc 5.000.000 lei pe lună;
impozitarea veniturilor din activitățile agricole și silvice.
De asemenea, se modifică coeficientul deducerilor personale suplimentare :
pentru soție/soțul, copiii sau alți membrii de familie aflați în întreținere, deducerea va fi de 0,5 înmulțit cu deducerea personală de bază.
Suma deducerilor personale admisă pentru calculul impozitului nu poate depăși de trei ori deducerea personală de bază, și se acordă în limita venitului realizat.
Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere:
persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 1 ha în zonele colinare și de șes, și de peste 2 ha în zonele montane;
persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea și din valorificarea florilor, a legumelor și a zarzavaturilor în sere, în solarii amenajate în acest scop și în sistem irigat, a arbuștilor și a plantelor decorative, a ciupercilor și din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole, indiferent de suprafață.
Veniturile agricole obținute din creșterea animalelor de persoanele fizice aflate în întreținere vor fi evaluate de autoritățile locale pe baza limitelor minime ale veniturilor care se pot obține din creșterea și valorificarea animalelor și păsărilor, precum și din valorificarea altor bunuri realizate în gospodărie, aprobate potrivit legii.
Începând cu 1 ianuarie 2002, vor fi considerați alți membrii de familie, rudele contribuabilului sau ale soțului / soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv. Veniturile celor mai mulți salariați s-au încadrat la primele două tranșe de impozitare, 18% și respectiv, 23%, deoarece salariile lor sunt destul de reduse. S-a constatat corecta calculare a impozitelor cuvenite salariaților, sumele pe care aceștia le-au avut de achitat în urma regularizării variind de la 1 leu la 84 lei, cei cărora li s-au restituit banii în urma regularizării au reprezentat 50.50% din totalul salariaților.
Se constată că 222 de fișe au fost regularizate la funcția de bază, de unde reiese că sunt foarte puțini cei care au mai multe surse de venituri, marea majoritate având un singur serviciu.
Impozitul pe venitul global a revoluționat sistemul fiscal românesc prin trecerea de la impozitarea cedulară, la impozitarea veniturilor persoanelor fizice prin impunerea în cote progresive compuse care înlătură neajunsurile impunerii în cote progresive globale și care permite în mai mare măsură respectarea cerințelor echității fiscale.
BIBLIOGRAFIE
1. Jean-Baptiste Geffroy — “Grandes problemes fiscaux contemporains”, PUF, Paris, 1993;
2. L. Croitoru — “Evoluții și evaluări privind politica fiscală românească”, studiu elaborat pentru Grupul Economic Consultativ al Președintelui României și publicat de revista “Impozite și taxe”, nr. 10/1995;
3. N. Hoanță — “Principii de modernizare a sistemului fiscal românesc”, în revista “Impozite și taxe” nr. 1-2/1995;
4. N. brânză, N. Roman — “Impozite pe dividende – pârghie pentru stimularea investițiilor”, revista “Tribuna economică” nr. 19 din 11 mai 1995, pag. 8;
5. *** Ordonanța guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit;
6. Brezeanu Petre — “Fiscalitate”, Editura Economică, 1999;
7. *** Hotărârea de Guvern nr. 1066/1999 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 73/1999;
8. *** Ordinul nr. 1423/99 al Ministerului Finanțelor pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit;
9. *** Hotărârea de Guvern nr. 1065/1999 privind stabilirea baremelor lunare pentru impunerea veniturilor din salarii și asimilate acestora realizate în anul 2000;
10. *** Ordinul nr. 215/2000 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
11.*** Strategia Națională de Dezvoltare Economică a României pe Termen Mediu;
12. “Institut du F.M.I. Reformes Fiscales : les lecons de l’experience;
13. *** Ordin al ministrului finanțelor publice nr. 78/16.08.2001 pentru modificarea și completarea Ordinului 1372/2000 pentru aprobarea modului și conținutului unor formulare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit;
14. *** Hotărârea de Guvern nr. 613/10.07.2001 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și pensii, și a actualizării sumelor fixe prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit pentru semestrul al doilea al anului 2001;
15. *** Ordinul nr. 1637/28.12.2000, al ministrului finanțelor pentru aprobarea calculatorului de impozit desfășurător, aferent baremului mediu anual prevăzut la articolul 4 din Hotărârea Guvernului 611/2000;
16. *** Ordinul nr. 629/7.06.2000 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea deciziilor 1/2000 și 2/2000 ale Comisiei centrale fiscale de impozite directe constituită în baza Ordinului ministrului finanțelor nr. 173/2000 referitor la aplicarea unitară a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 73/2000 privind impozitul pe venit.
17 . *** Ordonanța Guvern nr. 7/3.08.2001 privind impozitul pe venit
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Studiu Privind Stabilirea Impozitului Global la Functia de Baza a Salariatilor (ID: 132928)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.