. Studiu Privind Organizarea Trezoreriei

Capitolul 1.

1. ORGANIZAREA TREZORERIEI LA S.C. TRINITY S.A.

ORGANIZAREA, FUNCȚIILE ȘI SARCINILE TREZORERIEI

Trezoreria reprezintă un ansamblu de activități specializate de organizare și conducere a fluxurilor de intrare și ieșire de monede , de administrare a lichidităților și a unor credite pe termen scurt.

Notiunea de trezorerie este simplă, în funcție de caz , ea desemnează:

un stoc : un volum de lichidități disponibil în casă sau o datorie financiară față de bănci, dacă ea este negativă;

un flux : o intrare sau o ieșire de bani în intreprindere. Trezoreria poate fi organizată într-un compartiment distinct al direcției financiare, dacă întreprinderea este de proporții mari. Acest resort are legături importante cu piața monetară și financiară, preocupându-se de asigurarea lichidităților întreprinderii și plasarea cu eficiență a excedentelor, evaluarea surselor de finanțare, elaborarea și urmărirea bugetelor și planurilor de trezorerie, etc.

Asigurarea lichidităților este sarcina de bază a trezoreriei deoarece întreprinderea, fiind angajată într-un ritm complex de raporturi economice și financiare , trebuie să facă față tuturor obligațiunilor bănești.

Numerarul sau banii lichizi, în casă și bancă reprezintă un bun al intreprinderii, având o valoare bine determinată atunci când acoperă desfășurarea operațiilor și activității firmei. El devine extrem de costisitor dacă intreprinderea urmează să și-l procure prin împrumut.

Lipsa de numerar, chiar în condițiile în care intreprinderea dispune de alte valori materiale poate determina eșecuri și chiar falimente, astfel că acesta nu trebuie echivalat cu alte bunuri sau risipit. Numerarul nu trebuie confundat nici cu beneficiile înreprinderii, dacă activitatea este rentabilă nu înseamnă că firma poate să-și achite toate obligațiile la un moment dat dacă nu dispune de numerar. De aici se degajă concluzia că toate firmele au obligația de a-și gospodări și prevedea în mod cât mai judicios numerarul.

Creșterea lichidității și chiar a rentabilității impune stabilirea surselor și destinatia numerarului, cunoașterea evoluției numerarului și a surplusului și deficitului de numerar, asigurarea la timp a rezervelor de numerar, analiza și controlul numerarului, spre a lua măsuri operative și eficiente în funcție de situația trezoreriei.

Securitatea și gospodărirea raționala a numerarului implică efectuarea unui control sistematic asupra acestuia.

Controlul numerarului trebuie să vizeze modul de colectare, gestionare și decontarea banilor lichizi spre a se preveni pierderile din eroare, fraudele sau risipa.

Controlul financiar intern poate fi considerat ca una din cele mai împortante forme de control pentru a preîntâmpina pierderile banești. Între cerințele unui control financiar intern eficient pot fi menționate următoarele :

să nu se încredințeze controlul complet asupra operațiunilor bănesti ale firmei unei singure persoane;

să se asigure protecția fizică a numerarului prin depozitarea lui în spații supravegheate și să se utilizeze dispozitive de siguranță;

să se separe atribuțiile de încasare și distribuire a numerarului de operațiile contabile de inregistrare și depozitare ;

să se țină evidențe riguroase și să se informeze periodic organele competente asupra situației numerarului;

să se efectueze expertize pentru examinarea periodică a evidențelor contabile referitoare la numerar;

să se asigure recuperarea pagubelor prin organizarea unui sistem de garanții de la salariații care gestionează lichidități.

Întreprinderea este un sistem care se caracterizează printr-o structură economică, socială și financiară.

În interiorul și exteriorul întreprinderii se nasc o mulțime de fluxuri. Între acestea, cele bănești dețin un rol important. Aceste fluxuri sunt legate de formarea capitalului și renumerarea acestuia, de sporirea capitalului fie prin creștere a numărului acțiunilor, fie prin finanțare externă, fie prin cotație la bursă.

Întreprinderea are nevoie de capital pentru a finanța :

cheltuielile sale de investiții;

cheltuielile de funcționare, de trezorerie pe toată durata activității sale.

Activitatea de exploatare a unei întreprinderi generează o rețea de fluxuri și anume:

fluxuri reale de mărfuri, materiale, servicii;

fluxuri monetare.

La nivelul fluxurilor monetare, legătura dintre intrări și ieșiri este asigurată de trezorerie.

Trezoreria este imaginea disponibilităților monetare apărute din evoluția curentă a încasărilor și plătilor, disponibilități care trebuie să facă față scadețelor, în mod continuu.

Pricipalele sarcini ale trezoreriei constau în :

prevederea și asigurarea diferitelor fluxuri de intrare și de ieșire ale trezoreriei;

asigurarea lichidităților întreprinderii;

evaluarea diferitelor tipuri de plasamente și plasarea excedentului de trezorerie;

aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finanțare pe termen scurt;

stabilirea bugetului trezoreriei și previziunea trezoreriei.

Deci, fluxurile monetare se cer evaluate, previzionate. Prin intermediul nevoilor, ca fluxuri de ieșire, și a mijloacelor,ca fluxuri de intrare, se stabilește gradul în care trezoreria face față unor situații neprevăzute, probabile. Cu alte cuvinte, mijioacele se cer a fi superioare nevoilor.

De aceea, una din sarcinile importante ale trezoreriei este asigurarea lichidității. Întreprinderea are nevoie de lichiditate pentru efectuarea tranzacțiilor sale, pentru piața achizițiilor zilnic scadente. Mărimea încasarilor ca fluxuri depinde de nivelul veniturilor, de politica de credite – furnizori, de politica de credite a întreprinderii.

Intrările și ieșirile de trezorerii sunt dificil de prevăzut cu o foarte mare precizie. Întreprinderea conservă încasările cu operațiunea pentru a face față cererilor de fonduri imprevizibile. Nivelul încasărilor depinde de ușurința și rapiditatea cu care întreprinderea poate comercializa produsele și realiza serviciile sale.

Încasările de prudență, de precauție sunt în general deținute sub formă de titluri negociabile pe termen scurt.

Trezorierul trebuie să determine și să asigure un nivel minim de incasări în măsură să evite :

riscul incapacității de plată;

riscul încasărilor insuficiente, care duc la amânarea plaților și a reeșalonării celor suplimentare, ca rezultat al creșterii ratei medii a dobânzii, creșterea nivelului obligațiilor față de buget, etc.

un angajament potențial de credit față de furnizorii săi.

1.2 LOCUL TREZORERIEI ÎN ECONOMIA

ÎNTREPRINDERII

Toate operațiunile angajate cu terții se traduc după un decalaj mai mult sau mai puțin lung , prin mișcări de trezorerie .

Menținerea echilibrului fluxurilor de trezorerie, reprezintă o condiție necesară pentru perenitatea întreprinderi. Acestă condiție nu trebuie să se bazeze însă pe concepția îngustă de definire a trezoreriei, care prezintă soldul fluxurilor ca un rezidu care tinde către zero.

În actualele condiții, trezoreria joaca un rol strategic atât în ceea ce privește nivelul de formare, cât și al utilizării fluxurilor și permite aprecierea performanțelor întreprinderii.

Formarea trezoreriei este revelatoare poziției strategice a întreprinderii vis-a-vis de produsele sale, piețele de care dispune, concurența și restricțiile exterioare.

Activitățile desfășurate, a căror poziție strategică este judecată satisfăcător, generează în cea mai mare parte a timpului importante fluxuri de lichidități. Ele însăși permit întreprinderii să procure mai ușor capitaluri exterioare impunându-se pe piața financiară.

Trezoreria este deasemenea, un instrument de acțiune la dispoziția conducătorilor pentru realizarea obiectivelor strategice. Trezoreria este utilizată fie pentru achiziționarea de echipamente indispensabile creșterii interne, fie pentru luarea de participații care vizeaza creșterea extemă.

Trezoreria este deci, gajul flexibilității întreprinderii, și are ca funcție plasarea acesteia.

Modul de interpretare din punct de vedere financiar

Activitatea oricărei întreprinderi este reprezentată de schimburi și tranzacții permanente cu alte întreprinderi. Contabilitatea prin insuși obiectul ei reflectă modificările patrimoniale ca urmare a înregistrării mișcărilor de valori, utilizând în acest sens, unitatea monetară. Aceste mișcări de valori poartă denumirea de "fluxuri" și se pot referi la bunuri materiale sau la valori monetare, de unde și denumirea de fluxuri fizice sau reale, respectiv de fluxuri monetare sau financiare.

Sub aspectul relațiilor din care decurg, fluxurile pot fi :

externe și derivă din operațiile care rezultă din legătura întreprinderii cu alte întreprinderi;

interne, proprii fiecărei întreprinderi, și care derivă din mișcările de valori interne.

Între fluxurile fizice (reale) și fluxurile monetare (financiare) există legături de interdependență și intercondiționare. Aceste fluxuri fizice (reale) reprezentate prin vânzările de bunuri și servicii, corespund fluxurilor monetare (financiare) determinate și de "compensare" care au incidență asupra trezoreriei sub forma plăților și încasărilor.

În plan teoretic și practic, pot fi reliefate două categorii de fluxuri monetare și de compensare.

În cazul în care se aduc în discuție operații cu plata pe loc, se vorbește de fluxuri de compensare imediată, iar dacă se produce un decalaj între operaties și incidența acesteia asupra trezoreriei, se vorbește de fluxuri monetare de compensație, decalate sau amânate.

În activitatea întreprinderii mai pot apărea fluxuri fără o influență directă asupra trezoreriei și care rezultă din operațiile de fuziune, absorbție, aport partial de activ denumite și “mișcările modificărilor de bază”.

Dincolo de aceste categorii de fluxuri există și alte mișcări contabile, fără influență asupra trezoreriei denumite de unii autori "non-fluxuri și vizează înregistrarea amortizărilor, provizioanelor, cheltuielilor repartizabile pe mai multe perioade de gestiune.

Se poate vorbi despre noțiunea de "flux de fonduri” care trebuie deosebit de fluxul de trezorerie. Această distincție prezintă un interes deosebit pentru a cunoaște diferența între tabloul de finanțare și tabloul de flux.

Privite din punct de vedere contabil, fluxurile de trezorerie apar sub forma operațiilor care au influență asupra lichidităților întreprinderii. Se vorbește astfel de o contabilitate a trezoreriei sau de o contabilitate a plătilor și încasărilor. Un astfel de sistem contabil care nu vizează decât variațiile încasărilor nu poate folosi la evaluarea patrimoniului întreprinderii, și nici la calculul rezultatului exercițiului deoarece se rezumă la însumarea încasărilor și plăților dintr-o perioadă, iar noțiunea de rezultat se referă la variația încasărilor.

Variația încasărilor constituie un obiect al tabloului de flux iar această variație nu este întotdeauna calculată direct plecând de la încasări și plăți. De o manieră generală, tablourile de flux rețin operațiile care vizează o mișcare de trezorerie imediată sau deodată , apoi ele sunt corectate cu decalajele reglementate, ceea ce permite găsirea variației de trezorerie.

Contabilitatea întreprinderii este o contabilitate de angajament. Operațiile întreprinderii nu sunt înregistrate chiar dacă provoacă mișcare de trezorerie decât dacă există un criteriu juridic sau financiar care vizează data transferului sau data consumării serviciului.

Se poate vorbi deci de un sistem contabil conceput în termeni de utilizare și de resurse, sistem al cărui obiect este de a descrie și de a însuma:

noile utilizări care corespund cheltuielilor exercitiului, creșterile de stocuri utilizate (creșteri de activ) și diminuările de stocuri de resurse (diminuările de pasiv);

noile resurse care cuprind veniturile exercițiului, creșterile de stocuri de resurse (creșteri de pasiv) și diminuările de stocuri utilizate (diminuări de activ).

Noile utilizări și resurse care sunt fluxuri potențiale de trezorerii, în raport cu decalajele amânările potențiale de trezorerie, plată, corespund noțiunii de "flux de fondnterdependență și intercondiționare. Aceste fluxuri fizice (reale) reprezentate prin vânzările de bunuri și servicii, corespund fluxurilor monetare (financiare) determinate și de "compensare" care au incidență asupra trezoreriei sub forma plăților și încasărilor.

În plan teoretic și practic, pot fi reliefate două categorii de fluxuri monetare și de compensare.

În cazul în care se aduc în discuție operații cu plata pe loc, se vorbește de fluxuri de compensare imediată, iar dacă se produce un decalaj între operaties și incidența acesteia asupra trezoreriei, se vorbește de fluxuri monetare de compensație, decalate sau amânate.

În activitatea întreprinderii mai pot apărea fluxuri fără o influență directă asupra trezoreriei și care rezultă din operațiile de fuziune, absorbție, aport partial de activ denumite și “mișcările modificărilor de bază”.

Dincolo de aceste categorii de fluxuri există și alte mișcări contabile, fără influență asupra trezoreriei denumite de unii autori "non-fluxuri și vizează înregistrarea amortizărilor, provizioanelor, cheltuielilor repartizabile pe mai multe perioade de gestiune.

Se poate vorbi despre noțiunea de "flux de fonduri” care trebuie deosebit de fluxul de trezorerie. Această distincție prezintă un interes deosebit pentru a cunoaște diferența între tabloul de finanțare și tabloul de flux.

Privite din punct de vedere contabil, fluxurile de trezorerie apar sub forma operațiilor care au influență asupra lichidităților întreprinderii. Se vorbește astfel de o contabilitate a trezoreriei sau de o contabilitate a plătilor și încasărilor. Un astfel de sistem contabil care nu vizează decât variațiile încasărilor nu poate folosi la evaluarea patrimoniului întreprinderii, și nici la calculul rezultatului exercițiului deoarece se rezumă la însumarea încasărilor și plăților dintr-o perioadă, iar noțiunea de rezultat se referă la variația încasărilor.

Variația încasărilor constituie un obiect al tabloului de flux iar această variație nu este întotdeauna calculată direct plecând de la încasări și plăți. De o manieră generală, tablourile de flux rețin operațiile care vizează o mișcare de trezorerie imediată sau deodată , apoi ele sunt corectate cu decalajele reglementate, ceea ce permite găsirea variației de trezorerie.

Contabilitatea întreprinderii este o contabilitate de angajament. Operațiile întreprinderii nu sunt înregistrate chiar dacă provoacă mișcare de trezorerie decât dacă există un criteriu juridic sau financiar care vizează data transferului sau data consumării serviciului.

Se poate vorbi deci de un sistem contabil conceput în termeni de utilizare și de resurse, sistem al cărui obiect este de a descrie și de a însuma:

noile utilizări care corespund cheltuielilor exercitiului, creșterile de stocuri utilizate (creșteri de activ) și diminuările de stocuri de resurse (diminuările de pasiv);

noile resurse care cuprind veniturile exercițiului, creșterile de stocuri de resurse (creșteri de pasiv) și diminuările de stocuri utilizate (diminuări de activ).

Noile utilizări și resurse care sunt fluxuri potențiale de trezorerii, în raport cu decalajele amânările potențiale de trezorerie, plată, corespund noțiunii de "flux de fondurfi”.

În optica analizei funcționale se pot distinge trei mari categorii de fluxuri de fonduri:

suma fluxurilor corespunzătoare operațiunilor de investire și de finanțare;

capacitatea de autofinanțare a exercițiului;

decalaje între fluxuri și mișcări de trezorerie.

Modul de interpretare din punct de vedere contabil

Operațiile de trezorerie cuprind ansamblul operațiilor financiare și monetare pe care le efectuează întreprinderea pentru procurarea mijloacelor bănești care-i sunt necesare și pentru cheltuirea acestor mijioace, operațiile de trezorerie au ca obiect fie primirea mijloacelor de finanțare a investitorilor sau a activității de exploatare, plasarea temporară a acestora.

În sfera acestor operații, sunt incluse toate operațiile de gestiune a titlurilor de plasament, a valorilor de încasat, a disponibilităților bănești, a altor valori de trezorerie, precum și creditele bancare pe termen scurt.

Pentru reflectarea în contabilitate a structurilor de trezorerie se folosesc conturile din clasa 5 "conturi de trezorerie" a Planului de Conturi General, structurată pe următoarele grupe :

grupa 50 : "Titluri de plasament";

grupa 51 : "Conturi la bancă";

grupa 53 : "Casă" ;

grupa 54 : "Acreditive";

grupa 58 : "Viramente interne";

grupa 59 : "Provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie".

Dacă avem în vedere modul de realizare, practic, al operațiunilor de trezorerie, se poate efectua următoarea grupare :

operațiuni de trezorerie efectuate fără numerar, categorie care vizează conturile de la bănci, acreditivele ;

operațiuni de trezorerie efectuate în numerar, categorie care vizează casa, avansurile de trezorerii;

operațiuni de trezorerie mixtă (titluri de plasament);

operațiuni de legătură sau de transferuri care vizează viramentele interne;

valori de trezorerie;

operațiuni privind deprecierea valorilor de trezorerie.

Operațiunile de trezorerie efectuate fără numerar constau în virarea unei sume datorate de cumpărător sau de plătitor (debitor) catre un furnizor sau alt beneficiar de drepturi (creditor) adică trecerea sumei din contul creditorului prin intermediul unităților bancare.

Normele elaborate de bănci privind efectuarea operațiunilor de decontare fără numerar prevăd folosirea următoarelor forme și instrumente de decontare:

A. Acceptarea este cea mai răspândită forma de decontare, prin care plățile dintre agenții economici se efectuează pe baza consimțământului plătitorului (debitorului) dat prin depunerea la bancă a documentelor de decontare emise de acesta, sau prin acceptarea plății documentelor emise de către creditor (beneficiar).

În cadrul acceptării se pot folosi următoarele instrumente de decontare :

ordinul de plata;

cecul;

cambia.

Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată dată de către emitentul acestuia, unei societăți bancare, de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani la o anumită dată. 0 astfel de dispoziție este considerată a fi ordin de plată dacă :

societatea bancară receptoare intră în posesia sumei respective fie prin debitarea unui cont al clientului, fie prin încasarea ei de la emitent;

2) nu prevede că plata trebuie să fie făcută la cererea beneficiarului.

Pe "drumul” parcurs de ordinul de plată de la plătitor la beneficiar se pot interpune mai multe societăți bancare, acestea efectuând succesiv operațiuni de recepție, autentificare, acceptare și executare a ordinului de plată. Toată această serie de operațiuni poartă denumirea de "transfer-credit”.

Ordinul de plată poate fi emis pe suport clasic sau pe suporturi neconvenționale.

Participanții la circuitul ordinului de plată sunt:

emitentul (non bancar sau bancar) – persoana care emite un ordin de plată pe cont propriu;

plătitorul (client al societății bancare inițiatoare sau însăși societatea bancară inițiatoare) sau primul emitent;

beneficiarul (client al societății bancare destinatare sau însăși societatea bancară destinatară);

societatea bancară inițiatoare este prima societate bancară emitentă a unui ordin de plată;

societatea bancară destinatară este ultima societate bancară din circuitul ordinului de plată, cea care recepționeaza și acceptă ordinul de plată pentru a pune la dispoziția beneficiarului suma de bani înscrisă în acesta.

În derularea transferului – credit – pot intervenii și societăți bancare intermediare, altele decât societatea bancară inițiatoare sau societatea bancară destinatară. Aceste trei tipuri de societăți bancare pot fi emițătoare, atunci când emit ordinul de plată, sau receptoare atunci când îl recepționează.

În vederea aducerii la îndeplinire a dispoziției plătitorului, exprimată prin emiterea ordinului de plată, societățile bancare participante în cadrul transferului-credit- trebuie să efectueze în ordine următoarele operațiuni:

recepția – procedura de recunoaștere a primiri ordinului de plată;

autentificarea – procedura prin care se determină ca ordinul de plata a fost emis de persoana indicată ca emitent pe ordinul de plată;

acceptarea – procedura prin care se recunoaște ca valabil un ordin de plata recepționat

refuzul – procedura utilizată în cazul în care o societate bancară receptoare decide că nu este posibil să execute un ordin de plată dat de un emitent sau că executarea ar determina costuri excesive ori întârzieri în finalizarea transferului-credit;

executarea – procedura de emitere a unui ordin de plată acceptat anterior;

Cecul este un instrument de plată care pune în legatură, în procesul creării sale, trei persoane :

– trăgătorul ;

– trasul;

– beneficiarul.

Instrumentul este creat de trăgător care, în baza unui disponibil constituit în prealabil la o societate bancară, dă un ordin necondiționat acesteia, care se află în poziție de tras, să plăteasca la prezentare, o suma determinată, unei terțe persoane sau însuși trăgătorului aflat în poziție de beneficiar.

Cele trei persoane care sunt puse în legătură prin CEC fac toate operațiile legate de acest instrument în nume propriu :

trăgătorul emite CEC-ul;

posesorul legitim îl încasează;

trasul îl plătește.

Pentru ca trăgătorul să poată emite CEC-ul, banca îi eliberează acestuia (clientului său) formulare de cecuri în alb, dacă acesta deține un disponibil corespunzător în cont. Posesorul carnetului de cecuri completează formularul, îl semnează și îl predă beneficiarului care, la rândul său, îl va preda băncii sale pentru încasare.

Pentru a fi valabil, CEC-ul trebuie să conțină mențiunile obligatorii cuprinse în Legea nr. 59 /1939, asupra CEC-ului, modificată prin Legea nr. 83/1994 .

Cambia este un instrument de plată care conține obligația scrisă de a plăti sau de a face să se plăteasca, la scadență, o sumă de bani determinată. Cambia pune în legatură în procesul creării, trei persoane :

trăgător;

trasul,

benefciarul.

Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor care dă ordin debitorului sau numit tras, să plăteasca o sumă fixată la o dată determinată în timp, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă.

Pentru a fi valabila Cambia, trebuie să conțină mențiunile obligatorii cuprinse în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994.

B. Acreditivul constituie o altă formă de decontare și în același timp un mijloc bănesc ce asigură cu anticipație sumele necesare efectuării plăților. Se utilizează mai ales în relațiile de comerț exterior sau atunci când cumpărătorul intârzie repetat plățile către funizor. Acreditivul creează o garanție suplimentară, că se va asigura, plata datoriilor, într-un timp normal.

Prin acreditiv, plățile se efectuează pe măsura livrării mărfurilor, executării serviciilor, dintr-o sumă rezervată în acest scop și ținută la dispoziția furnizorului, la unitatea bancară la care acesta își are deschis contul.

C. Scrisoarea de garanție este forma de decontare prin care banca plătitorului confirmă, la cererea acestuia că, pentru anumite cazuri bine precizate, va asigura, pe o anumită perioadă și în limita unei sume determinate, efectuarea plăților prevăzute în scrisoare;

D. Credite bancare, în cazul când la data solicitării plății de către furnizor, plătitorul nu va avea alte posibilități de plată.

1.3. PARTICULARITĂȚI ORGANIZATORICE ALE TREZORERIEI S.C. TRINITY S.A.

S.C. Trinity S.A. Drobeta Turnu Severin face parte din cadrul Ministerului Industriei, ramura construcții de mașini, subramura – vagoane și material rulant și grupa de produse – fabricație de vagoane.

Sediul societății este în România, localitatea Drobeta Turnu Severin, strada Dunării nr. 3, sediul putând fi schimbat în altă localitate din România, pe baza Hotărârii A.G.A., potrivit legii.

Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate în alte localități din țară și din străinătate.

S.C. Trinity S.A.are forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu statutul său

Societatea a fost înmatriculată la Camera de Comerț și Industrie – Oficiul Registrului Comerțului al Județului Mehedinți, în Registrul pentru Înregistrarea Comercianților – Persoane Juridice, sub nr. J/25/135/1991 din 29 martie Vol. II.

Scopul socității este promovarea și comercializarea de material rulant, promovarea și aplicarea inițiativelor în domeniul producției de vagoane de marfă și pasageri, domenii conexe și realizarea de profit.

Obiectul de activitate al societății este :

proiectarea, producerea și comercializarea vagoanelor cisternă, platformă, de călători, a vagoanelor de marfă specializate acoperite și descoperite, a pieselor de schimb pentru materialul rulant și al oxigenului tehnic, inclusiv servicii și asistență tehnică;

reparații vagoane marfă;

reparații vagoane călători;

producția de rezervoare, cisterne și containere metalice;

tratarea și acoperirea metalelor;

fabricarea de reacipienți, containere și alte produse similare din oțel;

efectuarea operațiunilor de comerț exterior;

colaborarea directă cu bănci de comerț exterior.

Capitalul social este de 40.328.825.000 lei, împărțit în 1.613,153 acțiuni nominative în valoare nominală de 25.000 lei.

Organul de conducere al societății este A.G.A., care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială.

Piața organizată pe care se tranzacționează acțiunile societății este piața extrabursieră “RASDAQ” București.

Capitalul social poate fi mărit sau micșorat pe baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Gestiunea societății este controlată de către acționari și de comisia de cenzori formată din trei membrii care trebuie să fie asociați cu excepția cenzorilor contabili.

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de A.G.A.

Structura organizatorică a societății este concepută pentru a asigura îndeplinirea rolului de administrație cu maximă eficiență a mijloacelor de care dispune, de a asigura acoperirea cu comenzi a capacității de producție, creșterea productivității muncii, reducerea consumului de materii prime și materiale și ridicarea calitativă a produselor.

Până în anul 1991, societatea a produs aproximativ 20 % din numărul de vagoane de marfă fabricate în țară, din care o mare parte pentru export.

Dintre tipurile de vagoane fabricate sunt :

platformă;

acoperite;

cărbune;

gondolă;

transport ciment;

cisternă.

Pentru vagoanele de transport ciment pe două osii, S.C. Trinity S.A.este furnizor unic în țară.

Materiile prime, materialele și colaborările necesare în procesul de fabricație pentru vagoane de marfă și cisterne se procură din țară și din import, de completare, cele mai importante fiind :

tablă și profile de la S.C. SIDEX S.A. Galați;

boghiuri de la S.C. S.S.R. S.A. Balș;

tampoane de la I.M.M.R. Pașcani;

forjate și turnate de la S.C. ASTRA S.A. Arad;

echipamente de frână de la S.C. FAUR S.A. București;

atelaje de frână de la S.C. BETA S.A. Buzău;

semiacuplări , flexibile și rezervoare de aer de la S.C. MEDRO S.A. Drobeta Turnu Severin.

Societatea Comercială Trinity S.A. are realații cu :

Băncile din teritoriu, și anume :

Banc Post – Sucursala Drobeta Turnu Severin;

ABN-AMRO BANK Timișoara

Principalii beneficiari externi sunt :

Germania;

Olanda;

Austria;

Rusia;

Irak;

Ungaria;

China;

Grecia;

Indonesia;

Vietnam .

Societatea are posibilitatea de a folosi pentru expediția vagoanelor :

calea ferata curentă din trafic intern;

transportul pe Dunare, folosind portul existent.

De asemenea, folosește drumul național pentru transportul auto a unor materii prime și materiale, și a unor colaborări.

Dimensiunea socială se caracterizează prin prezența în mare parte la S.C. Trinity S.A. și în zonă, a unei forțe de muncă și cadre tehnice cu înaltă calificare, premisă pentru retehnologizarea și reprofilarea producției.

Structura conducerii S.C. Trinity S.A este prezentată structural în Anexa nr. 1

CAPITOLUL 2

2. GESTIUNEA CURENTĂ A TREZORERIEI

Prin trezorerie se înțelege ansamblul de operații financiare, pe care le face unitatea patrimonială pentru procurea mijloacelor bănești necesare acoperirii cheltuielilor determinate de activitatea desfășurată.

Cunoașterea permanentă a valorilor de realizat și a valorilor disponibile, precum și a obligațiilor unității patrimoniale, are o importanță deosebită pentru urmărirea încasării drepturilor de creanță și a plății datoriilor la scadență.

Contabilitatea trezoreriei asigură evidența existenței și mișcării titlurilor de plasamente disponibile în conturi la bănci și în casă, creditelor bancare pe termen scurt și altor valori de trezorerie.

Informațiile contabilității cu privire la aceste elemente patrimoniale permit studierea trezoreriei, stabilirea situației acesteia la sfârșitul fiecărei perioade de gestiune și determinarea capacității de plată a unității patrimoniale.

Prin calculele contabilității se urmărește gestionarea corectă a numerarului și a altor valori aflate în casieria unității patrimoniale, respectarea plafoanelor de casă controlul asupra operațiilor ce privesc avansurile spre decontare, încasarea drepturilor de creanța asupra clientilor și debitorilor, precum și plata datoriilor față de furnizori, stat, salariați,
creditori, bănci, provoacă denaturări bănești cu și fără numerar.

2.1 GESTIUNEA VALORILOR BĂNEȘTI LA NIVELUL

S.C. TRINITY S.A.

Agenții economici răspund de buna organizare și desfășurare a activității de casierie în vederea asigurării, gospodăriri raționale a mijloacelor bănești și apărării integrității acestora.

Casieria trebuie să funcționeze într-un spațiu adecvat în condițiile unei depline securități. În acest scop agenții economici sunt abligați să ia măsuri pentru a asigura înzestrarea casieriei cu mijloace tehnice de pază și de alarmă, în funcție de importanța valorilor păstrate și să se asigure condițiile de păstrare a numerarului în cadrul unităților și de transport la / de la bancă sau celelalte instituții de credit.

Conducătorii unităților stabilesc programul de funcționare a casieriilor ținând seama atât de orele 1a care celelalte unități trebuie să depună sau să ridice numerarul, cât și de orele fixate pentru efectuarea vărsămintelor sau ridicarea numerarului de 1a bancă sau celelalte instituții de credit.

Numerarul și alte valori precum și documentele de casă se pastrează în tezaur, case de fier sau dulapuri metalice, care se încuie ori de câte ori casierul părăsește încăperea, iar la sfârșitul zilei de lucru se încuie și se sigilează.

Societățile comerciale sunt obligate să depună sumele încasate în numerar la bănci sau la celelalte instituții de credit la care au deschise conturile, și să ridice de la acestea numerarul necesar pentru efectuarea plăților cu respectarea normelor legale privind încasările și plățile în numerar.

Normele pe baza cărora societățile comerciale pot efectua plăți direct din incasări și potreține numerarul în casierii de la o zi la alta, termenele și condițiile de depunere a numerarului1a bănci și la celelalte instituții de credit, eliberarea și utilizarea numerarului, precum și efectuarea controlului bancar asupra acestor operații se stabilesc de către bănci.

Condițiile de bază în care trebuie păstrat numerarul, precum și celelalte valori în cadru casieriilor sunt :

pentru funcționarea casieriei trebuie să se repartizeze o încăpere
separată a cărei securitate, față de valorile păstrate, trebuie să constituie un obiectiv principal în atenția pazei organizate;

încăperea destinată casieriei să fie dotată cu tezaure, case de fier sau
în situații extreme, dulapuri metalice care să prezinte garanția imposibilității violarii lor prin chei false sau alte mijloace mecanice. Acestea se incuie ori de câte ori casierul părăsește încăperea, iar la sfârșitul zilei de lucru trebuie sigilate;

să se ia măsuri pentru înzestrarea casieriilor cu mijloace tehnice de
pază și de alarmare;

să încredințeze casierului un sigiliu metalic, inscriindu-se în
procesul verbal seria;

pentru transportul numerarului de la bancă la unitate sau invers, este obligatorie luarea unor măsuri care să prevină eventualele furturi sau
tâlhării pe parcurs.

Este casier persoana cu funcție gestionară numită prin decizie care are ca atribuții principale și permanente efectuarea de încasări și plăți, în conformitate cu dispozițiile legale, primirea, păstrarea și eliberarea de valori, ținerea evidenței numerarului și a valorilor, având obligația de a da socoteală de exactitatea lor gestionară, sub sancțiunea răspunderii disciplinare contravenționale sau penale, după caz, precum și materiale.

Încasările în numerar a1e societății comerciale, altele decât ridicările de 1a bancă se fac pe baza de chitanță sau de alte documente cu funcția similară aprobate de organele competente. Ridicarea numerarului de la bănci se face pe bază de cecuri emise de compartimentul financiar-contabilitate.

Plățile în numerar se fac pe bază de documente vizate pentru controlul financiar-preventiv și aprobate de persoanele competente. Documentele de p1ată, vizate și aprobate, se predau casierului de către compartimentul financiar-contabilitate.

La primirea documentelor de plată, casierul trebuie să verifice

existența, valabilitatea și autenticitatea semnăturilor prin care se dispune plata, prin confruntarea acestora cu specimenele de semnături, comunicate în prealabil casierului ;

existența anexelor la documentele de plată.

În cazul nerespectarii uneia din aceste condiții, casierul înapoiază documentele pentru completare și numai după ce acestea sunt completate efectuează plata.

Plățile în numerar se fac numai persoanelor indicate în documente sau celor împuternicite de acestea pe bază de procură autentificată, specială sau generală.

Procura sau înscrisul de împutenicire rămân la casierie și se anexează la documentul de plată.

În cazul eliberării sumelor în numerar pe bază de procură generală, originalul se restituie reținându-se o copie certificată de casier si primitor, care se anexează la documentul de plată.

Pentru plățile făcute unor persoane din afara unității, casierul trebuie să solicite acestora actele de identitate, înscriind pe documentele de plată seria și numărul actului de identitate și unitatea care 1e-a eliberat. Prezentarea actelor de identitate se poate solicita și persoanelor din cadrul unităților, când se consideră necesar.

Persoanele care primesc numerarul semnează pe documentul de plată cu cerneală, cu creion chimic sau pastă, indicând data primirii sumei. Dacă plata se face către mai multe persoane, pe baza de ștate de salarii sau alte documente, primitorii semnează în rubrica corespunzătoare din aceste documente.

După efectuarea plății, casierul aplică pe document ștampila cu textul "ACHITAT", în cazul în care formularul nu are această mențiune, indicând data operației, după care se resemează pentru confirmarea plății.

La expirarea termenelor prevăzute de lege pentru plata salariilor și a altor drepturi casierul are obligația

a) să aplice pe ștatul de salarii ce1e1a1te documente de plată, ștampila cu textu1 "ACHITAT", sau să scrie mențiunea "DEPUS", precum și numărul și data documentului de depunere, în dreptul numelui persoanei căreia nu i s-au achitat sumele respective;

b) să întocmească lista cu personalul care nu a încasat salariile sau alte
drepturi;

c) să menționeze pe centralizatarul statului de salarii sau a1 listelor, sumele efectiv plătite și cele neachitate si să confrunte aceste sume cu totalul documentelor respective, după care să semneze și să depună, în termenele prevăzute, 1a banca la care are deschis contul, sumele neplătite.

Evidența încasărilor și plăților în numerar se ține cu ajutorul registrului de casă, care se întocmește de către casier pe baza documentelor justificative. Zilnic, casierul totalizează operațiile din fiecare zi și stabilește soldul casei, care se reportează pe fila din ziua următoare de trezorerie.

2.2 Reflectarea în contabilitate a operațiilor de trezorerie

Operațiile de trezorerie cuprind ansamblu1 operațiilor financiare și monetare pe care le efectuează întreprinderea pentru procurarea mijloacelor bănești care-i sunt necesare și pentru cheltuirea acestor mijloace. Operațiile de trezorerie au ca obiect fie primirea mijloacelor de finanțare a investițiilor sau a activității de exploatare, fie plasarea temporară a acestora.

În sfera acestor operații sunt incluse toate operațiile de gestiune a titlurilor de plasament, a valorilor de încasat, a disponibilităților bănești, a altor valori de trezorerie, precum și creditele bancare pe termen scurt.

Titlurile de plasament sunt titluri de valoare achiziționate în vederea realizării unui câstig pe termen scurt. Ele se identifică cu acțiunile, obligațiunile, bonurile de tezaur și alte titluri de valoare dobândite pe termen scurt în vederea realizări unor venituri și protejarea disponibilităților bănești.

Valorile de încasat reprezintă valori financiare care datorită naturii lor sunt convertite imediat în disponibilităti bănești.

Disponibilitățile bănești în lei și devize se regăsesc sub forma numerarului din casieria întreprinderii, depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibi1, carnetelor de cecuri cu limită de sumă, acreditivelor, avansurilor de trezorerie.

Carnetele de cecuri cu limită de sumă exprimă mijloacele bănești sub forma documentelor de valoare folosite pentru efectuarea plății unor categorii de prestări de servicii sau achiziționării de bunuri.

Avansurile de trezorerie reprezintă disponibilitățile bănești repartizate spre a figirate de către administratori sau alte persoane împuternicite de către întreprindere în vederea efectuării unor plăți în favoarea acesteia.

În categoria altor valori de trezorerie se cuprind timbrele fiscale și poștale, biletele de tratament și adihnă, tichetele și biletele de călătorie și alte asemenea valori.

În cadrul operațiilor de trezorerie sunt incluse și credite1e bancare acordate pentru nevoi temporare prin cont separat, precum și creditele de trezorerie (soldul creditor al contului curent ).

Pentru reflectarea în contabilitate a structurilor de trezorerie se folosesc conturile din clasa a V-a " Conturi de trezorerie " a planului de conturi general.

2.2.1 Reflectarea în contabilitate a operatiilor

Contabilitatea tilurilor de plasament se realizează prin conturile din grupa 50 "Titluri de plsament" care cuprind :

Contul 502 "Acțiuni proprii";

Contul 503 "Acțiuni";

Contul 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate";

Contul 506 "Obligațiuni";

Contul 508 "Alte valori de plasament și creanțe asimilate";

5081 "Alte titluri de plasament";

5082 "Dobânzi la obligațiuni și titluri de plasament";

Contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament";

Toate conturile din această grupă cu excepția contului 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament", au fișa contabilă de activ.

Se debitează cu titlurile de valoare: acțiuni, obligațiuni și alte titluri cumpărate sau răscumpărate din propriile emisiuni.

Se creditează cu valoarea contabilă a titlurilor vândute sau anulate, după caz.

Au sold final debitor care reprezintă titlurile de plasament aflate în portofoliul întreprinderii.

La intrarea în patrimoniu, titlurile de plasament se evaluează la costul de achizițti prin care se întelege prețul de cumpărare sau valoarea stabilită potrivit contractelor de achiziții. Cheltuielile accesorii de cumpărare a titlurilor de plasament cum sunt comisioanele și alte cheltuieli asimilate, se înregistrează la alte cheltuieli financiare.

În cazul în care titluri de plasament similare au prețuri de intrare diferite, evaluarea acestora la ieșirea din plasament se face la costul mediu ponderat, prin aplicarea metodei "primul intrat – primul ieșit" ( FIFO ) sau metodei " ultimul intrat – primul ieșit” ( LIFO) în aceleași condiți ca și stocurile.

Contabilitatea autentică a titlurilor de plasament se organizează pe categorii de titluri și gestiuni de portofoliu create.

Contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament" ține evidența vărsămintelor de efectuat pentru titlurile de plasament dobândite, dar neachitate integral. Este un cont de pasiv.

Se creditează cu valoarea datorată de vărsat pentru titlurile de plasament cumpărate și se debitează cu valoarea vărsată, datorată pentru titlurile de plasament cumpărate.

Are sold creditor care reprezintă valoarea de vărsat pentru titlurile de plasament dobândite.

Înregistrarea datoriilor prin contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament" se efectuează numai în cazul în care nu sunt apelate nominalizate sub aspectul termenului de decontare .

Are sold creditor care reprezintă valoarea de vărsat pentru titlurile de plasarnent dobândite.

Înregistrarea datoriilor prin contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru tilturi de plasament" se efectuează numai în cazul în care nu sunt apelate (nominalizate) sub aspectul termenului de decontare.

Dacă sunt apelate se înregistrează în contul 462 "Creditori diverși"

Circulația titlurilor de plasament determină reflectarea în contabilitate a următoarelor operațiuni economice :

1- Achiziționarea și achitarea ulterioară prin virament a unor acțiuni cotate în vederea speculării lor la bursă – borderoul acțiunilor și extrasul de cont :

503 = 462 7.802.790

" Acțiuni " " Creditori diverși"

și

462 = 512 7.802.790

"Creditori diverși" " Conturi la bănci"

2. Vânzarea acțiunilor achiziționate anterior cu un preț de vânzare mai mare decât costul de achiziții – borderoul activelor vândute :

461 = % 9.233.350

"Debitori diverși" 503 7.802.790

"Acțiuni"

764 1.430.560

"Vărsăminte din titluri

de plasament"

3. Încasarea contravalorii acțiunilor vândute :

5121 = 461 9.233.350

"Conturi la banca in lei" " Debitori diveși"

2.2.2. Evidența operațiilor privind numerarul și alte valori aflate în casieria întreprinderii

Agenții economici efectuează, în numerar, prin casieria proprie, operațiuni care se referă la :

1. Încasarea contravalori unor produse livrate a căror valoare este relativ mică, încasarea unor sume de la debitori, încasările din vânzarea mărfurilor, ridicarea din conturile deschise la bancă a numerarului necesar diferitelor activități;

2. Plata salariilor, premiilor, dividendelor, ajutoarelor și altor drepturi cuvenite salariaților, plata unor avansuri spre decontare, angajarea unor cheltuieli curente etc.

Contabilitatea operațiunilor bănești în numerar și a altor valori aflate în casieria agenților economici se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 53 " Casa", care cuprinde conturile :

531 "Casa";

532 "Alte valori";

Contul 531 " Casa " ține evidența mijloacelor bănești aflate în casieria unității și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate în numerar. Este un cont de activ.

Se structurează pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

5311 "Casa în lei";

5314 "Casa în devize".

Contul 531 "Casa" se debitează cu toate operațiunile de încasări în lei sau devize, în corespondență cu conturile care arată natura sau sursa încasărilor și se creditează cu toate operațiunile de plăți în lei sau devize, în corespondența cu conturile care arată destinația sau felul plăților efectuate.

Are sold debitor care reprezintă numerarul existent în casierie la un moment dat.

Contabilitatea operațiunilor cu numerarul în devize este similară cu cea privind disponibilitățile la bancă în devize.

În casieria întreprinderii, alături de numerarul în lei și devize,sunt păstrate și gestionate și alte valori. În categoria de alte valori se includ timbre fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie etc.

Evoluția acestora este realizată prin intermediul contului 532 "Alte valori", cont de activ, care se debitează la intrarea acestor valori în patrimoniu și se creditează cu valoarea ieșirilor din patrimoniu (prin folosire, vânzare sau alte modalități ) . Are sold debitor care reflectă alte valori existente.

Contul 532 "Alte valori" se structurează pe următoarele conturi de gradul II:

5321"Timbre fiscale și poștale";

5322 "Bilete de tratament și odihnă";

5323 "Tichete și bilete de călătorie";

5328 "Alte valori".

Contabilitatea analitică se ține pe feluri de valori și pe gestiuni create. În casieria agenților economici se pastrează și valori care aparțin altor persoane, cum sunt libretele de CEC cu garanțiile gestionariior.

Evidența acestora se realizează cu ajutorul contului extrabilanțier 8021 " Gajuri și garanții primite ", care se debitează cu sumele încasate în numerar și reținute din salarii drept garanții ale gestionarilor și depuse la CEC, pe numele acestora. Se creditează cu sumele ridicate de gestionari sau folosite de agenții economici pentru acoperirea eventualelor pagube de către gestionari.

Operațiile de încasări și plăți se reflectă în contabilitate astfel:

1. Încasarea în numerar a debitorilor persoane terți:

5311 = 461 1.938.020

" Casa în lei" " Debitori diverși"

2. Achitarea în numerar a creditorilor persoane terți :

462 = 5311 1.169.311

" Creditori diverși" " Casa în lei"

3. Acordarea de avansuri în numerar unor furnizori :

409 = 5311 6.520.861

" Funizori-debitori " " Casa în lei"

4. Procurarea de la unitățile de profil a biletelor de tratament și odihnă –factură :

% = 401 2.950.000

5322 "Fumizori" 2.500.000

" Bilete de tratament și odihnă "

4426 450.000

"TVA deductibilă"

5. Distribuirea ( de salarii ) către salariați a biletelor de tratament și odihnă având în vedere că unitatea suportă o parte din contravaloarea acestora – tabelul de confirmare a beneficiarilor de bilete și nota de contabilitate :

% = 5322 2.500.000

6458 "Bilete de tratament și odihnă" 1.250.000

" Alte cheltuieli privind asigurările

și protecția socială"

1.250.000

" Alte creanțe în legătuă

cu personalul"

Concomitent :

% = 4427 450.000

635 " TVA colectată" 225.000 " Cheltuieli cu alte impozite și taxe

și vărsăminte asimilate "

4282 225.000

" Alte creanțe în legătură cu personalul"

2.2.3. Evidența operațiilor privind avansurile de trezorerie

Avansurile de trezorerie reprezintă sume încredințate administratorilor sau altor persoane împuternicite de unitatea patronală în vederea efectuării unor plăti în favoarea acesteia.

Evidența acestor avansuri se realizează cu ajutorul contului 542 " Avansuri de trezorerie ", cont cu funcția contabilă de activ.

Se debitează cu sumele acordate ca avansuri de trezorerie și se creditează cu avansurile justificate.

Are sold debitor care reprezintă sumele acordate ca avansuri de trezorerie.

2.2.4 Evidența operațiilor privind viramentele interne

Viramentele inteme reprezintă viramentele de disponibilități dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie sau, mai general, operațiile care trebuie să facă obiectul unei înregistrări în mai multe registre auxiliare.

Aceste operațiuni sunt înregistrate în contul de tranzit 581 "Viramente interne", destinat să permită contabilizarea fără risc de dublă folosire a viramentelor de disponibilități dintr-un cont de trezorerie la alt cont de trezorerie. Este un cont de activ.

Se debitează cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie, în momentul dispunerii efectuării viramentului și se creditează cu aceleași sume, în momentul confirmării efectuării operațiunii de virament. De regulă nu prezintă sold.

2.2.5. Evidența operațiilor privind provizioanele pentru deprecierea titlurilor de plasament

Contabilitatea provizoanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament se realizează cu ajutorul contului 590 " Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament", cont de pasiv.

Se creditează cu sumele aferente deprecierii titlurilor de plasament calculate la încheierea exercițiului pe bază de monetar și se debitează cu sumele corespunzătoare diminuării sau anulării provizoanelor pentru deprecierea titlunlor de plasament.

Are sold creditor care reprezintă provizioanele constituite pentru titlurile de plasament existente în portofoliul de gestiune al întreprinderii.

În contabilitate se reflectă următoarele operații economice cu privire la aceste provizioane :

1. Cu ocazia constituirii provizionului se produce o creștere a cheltuielilor și o creștere a provizioanelor de :

6863 = 590 2.000.000

" Cheltuieli financiare privind " Provizioane pentru deprecierea

provizioane pentru deprecieri " titlurilor de plasament"

2. Creșterea provizionului la 31.12/N+l, în valoare de 500.000 lei :

6863 = 590 500.000

" Cheltuieli financiare privind " Provizioane pentru deprecierea

provizioane pentru deprecieri " titlurilor de plasament"

3. Diminuarea provizioanelor constasnte la 31.12/N+2 pentru suma de 150.356 lei :

590 = 7863 150.356

" Provizioane pentru deprecierea " Venituri din provizioane

titlurilor de plasament" pentru deprecieri"

Orice operații de încasare sau plată în numerar se efectuează pe baza de documente care au un regim special de întocmire și circulație și se evidențiază operativ separat prin " Fișa formularelor cu regim special ". Dintre acestea cele mai importante sunt:

pentru încasări : cecul de numerar, chitanța și alte documente cu funcție similară aprobate de organele competente;

pentru plăți : foaia de vărsământ bancar, dispoziția de plată în numerar, lista de avans chenzinal, state de salarii, lista de indemnizații pentru concedii de odihnă, ordinul de deplasare etc.

Documentele de încasări și plăți în numerar sunt supuse aprobării și controlului financiar preventiv de către persoanele competente, înainte de efectuarea operațiunilor.

Compartimentul financiar – contabil verifică existența documentelor de încasări și plăți, precum și dacă soldul din registrul de casă este corect stabilit.

2.3 Reflectarea în contabilitate a operațiilor efectuate prin conturile de la bănci

Agenții economici își păstreaza cea mai mare parte a disponibilităților bănești la bănci, unde își deschid conturi curente precum și alte conturi.

Pentru aceasta, agenții economici trebuie să îndeplineasca următoarele condiții:

să fie înscriși în Registrul Comețului și la Ministerul de Finanțe;

să dispună de un patrimoniu reglementat juridic;

să aibă contabilitate proprie;

să încheie bilanț contabil.

În vederea deschiderii conturilor agenții economici prezintă băncii o cerere tip de dcschidere însoțită de următoarele documente :

Hotărârea Guvernului sau decizia Administrației Locale de stat, după caz, privind constituirea agentilor economici;

Dovada înregistrării în Registrul Comerțului și la organele fiscale teritoriale;

Extras din actul care confirmă dreptul conducerii agenților economici sau al reprezentanților săi de a dispune de conturi;

Fișa cu specimenele de semnături ale persoanelor autorizate să dispună de conturi și amprenta stampilei unității.

Prin intermediul conturilor de la bancă sunt delimitate și înregistrate operațiile cu valorile de încasat, operațiile efectuate prin conturile curente la bancă, creditele bancare pe termen scurt, dobânzile aferente disponibilităților și creditelor bancare.

Contabilitatea acestor operații se realizează prin conturile din grupa 51" Conturi la bănci" și anume :

Contul 511" Valori de încasat";

Contul 512 " Conturi curente la bănci ";

Contul 518 "Dobânzi";

Cointul 519 " Credite bancare pe termen scurt ".

2.3.1. Evidența operațiilor privind valorile de încasat

Contabilitatea valorilor de încasat se realizează prin intermediul contului 51"Valori de încasat", cont de activ ce reflectă valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, se desfășoară pe următoarele conturi de gradul II :

5112 " Cecuri de încasat";

5113" Efecte de încasat";

5114 " Efecte remise spre scontare ".

Se debitează cu valoarea cecurilor și efectelor comerciale primite de la clienți și depuse la bancă spre încasare.

Se creditează cu valoarea cecurilor și efectelor comerciale încasate și a sconturilor acordate, în cazul încasării sumelor înainte de scadență.

Are sold debitor care reprezintă valoarea cecurilor și efectelor comerciale neîncasate.

Evidența operațiilor efectuate prin conturile curente la bănci

Contabilitatea operațiilor efectuate prin conturile curente la bănci se realizează prin intermediul Contului 512 " Conturi curente la bănci", cont bifuncțional care se desfăsoară pe următoarele conturi de gradul II :

5121" Conturi la bănci în lei";

5124 " Conturi la bănci în devize ";

5125 " Sume în curs de decontare ";

5126 " Carnete de cecuri cu limită de sumă ".

Contul 5121 "Conturi la bănci în lei" reflectă existentul și mișcarea disponibilităților bancare în lei. Este un cont bifuncțional.

Se debitează cu încasările și se creditează cu plățile efectuate prin acest cont.

Poate avea sold debitor care reprezintă disponibilitățile bănești în lei sau sold creditor, care reprezintă creditul acordat de bancă prin acest cont ( credit pentru activitatea curentă ).

Contabilitatea analitică se realizează pe fiecare bancă în parte, unde întreprinderea are deschise conturi în lei.

Contul 5124 "Conturi la bănci în devize" reflectă existentul și mișcarea disponibilităților păstrate la bănci în devize. Este cont de activ. În măsura în care băncile acordă credite în devize pentru activitatea curentă, contul 5124 "Conturi la bănci în devize" este un cont bifuncțional. Acest cont funcționează în mod similar și cu aceași destinație ca și contul 5121 "Conturi la bănci lei".

Contabilitatea analitică se realizează pe fiecare bancă în parte unde s-a deschis un asemenea cont, cu gestionarea distinctă a fiecărei valute.

Contabilitatea operaților efectuate în devize se ține atât în lei, cât și în devize. Operațiunile privind disponibilitățile în devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei sau la un curs fix.

Pentru diferențele de curs valutar rezultate în urma operțiilor de lichidare a creanțelor și datoriilor în devize ale unitătii, se utilizează aceleași conturi de venituri și cheltuieli financiare.

Contul 5125 "Sume în curs de decontare" reflectă sumele virate sau depuse la bănci sau prin mandat poștal de către terți pe baza de docunente prezentate unității patriminiale și neapărute încă în extrasul de cont. Este un cont de activ care se debitează cu aceste sume și se creditează la apariția acestor sume în extrasul de cont. Are sold debitor care exprimă sumele aflate în curs de decontare.

Contul 5126 "Carnete de cecuri cu limită de sumă" ține evidența carnetelor de cecuri cu limita de sumă eliberată de banca finantațoare a unității patrimomale. Este un cont de activ.

Se debitează cu sumele înscrise pe carnetele de cecuri cu limita de sumă și se creditează cu plățile efectuate din aceste sume, precum și cu sumele restituite în contul de disponibil la bancă.

Are sold debitor care reprezintă valoarea carnetelor de cecuri cu limită de sumă neutilizate încă.

Operațiile efectuate prin conturi la bănci determină următoarele înregistrări contabile:

1. Ridicarea de numerar de la bancă :

581 = 5121 10.000.000

"Viramente inteme " "Conturi la bănci în lei"

și

2. 5311 = 581 10.000.000

Casa în lei" "Viramente interne"

3. Suplimentarea carnetului de cecuri cu limită de sumă :

581 = 5121 4.774.052 " Viramente interne" " Conturi la bănci în lei"

și

4. 5126 = 581 4.774.052

" Carnete de cecuri cu " Viramente interne "

limită de sumă "

5. Achitarea unui transport de bunuri cu filă CEC :

624 = 5126 248.466

"Cheltuieli cu transportul de "Carnete de cecuri cu

bunuri și persoane" limită de sumă"

6. Decontarea prin virament a datoriilor față de terți:

40 = 5121 7.500.000

"Conturi de datorii față de "Conturi la banci în lei

" terți"

7. Încasarea dobânzii aferente disponibilităților existente în conturi curente:

5121 = 766 8.511.500

"Conturi la bănci în lei" "Venituri din dobânzi"

8. Obținerea de la bancă a unui credit pe termen scurt :

5121 = 5191 30.000.000

"Conturi la bănci în lei" "Credite bancare pe termen scurt"

9. Rambursarea creditului pe termen scurt înregistrat anterior și decontarea dobânzii aferente:

% = 5121 32.100.000

"Conturi la bănci în lei"

"Credite bancare pe termen scurt"

5198

"Dobânzi aferente creditelor

bancare pe tenrmen scurt"

10. Încasarea contravalorii acțiunilor vândute :

5121 = 461 9.223.350

"Conturi la bănci în lei" "Debitori diverși "

Evidența operațiilor privind dobânzile

Pentru disponibilitățile existente în conturile curente întreprinderea încasează dobânzi, iar pentru creditele primite prin aceste conturi se plătește dobânda. În măsura în care se pune problema cuantificării lor la sfârșitul exercițiului dobânzile de primit și respectiv de plătit, aferente contului curent disponibil, sunt reflectate în contul 518 "Dobânzi", cont bifuncțional.

Dobânzile de primit și cele de plătit aferente exercițiului în curs, se înregistrează la venituri financiare, respectiv la cheltuieli financiare.

Pentru înregistrarea distinctă a dobânzilor de încasat de cele de plătit, contul 518 "Dobânzi" se desfășoară pe conturi de gradul II, astfel:

5186 "Dobânzi de plătit";

5187 "Dobânzi de încasat".

Contul 5186 "Dobânzi de plătit" este un cont de pasiv.

Se creditează cu dobânzile de plătit la creditele acordate de bănci în conturile curente și se debitează la plata acestor dobânzi.

Are sold creditor care reprezintă dobânzile de plătit aferente creditelor acordate prin conturile curente.

Contul 5187 "Dobânzi de încasat" este un cont de activ.

Se debitează cu dobânzile de primit aferente disponibilităților aflate în conturile curente și se creditează la încasarea acestor dobânzi. Are sold debitor care reprezintă dobânzile de primit aferente disponibilităților păstrate la bănci.

Operațiuni legate de dobânzi:

1. Se înregistrează dobânzile de plătit pentru creditele acordate de bănci prin conturile curente :

666 = 5186 3.932.120

"Cheltuieli privind dobânzile " "Dobânzi de plătit"

2. Se înregistrează plata dobânzilor :

5186 = 5121 3.932.120

"Dobânzi de plătit" "Conturi la bănci în lei"

3. Se înregistrează dobânzile de încasat pentru disponibilitățile bănești aflate în conturi curente :

5187 = 766 2.019.230

"Dobânzi de încasat" "Venituri din dobânzi"

4. Se înregistrează încasarea dobânzilor :

5121 = 5187 2.019.230

"Conturi la bănci în lei" "Dobânzi de încasat"

2.3.4. Evidența operațiilor privind credite bancare pe termen scurt

Agenții economici pot beneficia de credite bancare pe tennen scurt, cu scadența de rambursare de până la 12 luni, pentru activitățile de aprovizionare, producție, desfacere, prestări de servicii și alte activități. Pentru primirea creditelor, agenții economici trebuie să depună la bancă o documentație compusă din cerere de acordare a creditului, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs, ultimul bilanț contabil încheiat, documentele privind garanțiile materiale și financiare pentru creditul solicitat.

Pentru reflectarea în contabilitate a creditelor bancare pe termen scurt se folosește contul 519 “Credite bancare pe termen scurt", cont de pasiv, care se desfășoara pe următoarele conturi de gradul II :

5191 ''Credite bancare pe termen scurt ''

''Credite bancare pe termen scurt rambursate la scadență"

''Credite bancare guvernamentale"

''Credite externe garantate de stat "

''Credite externe garantate de banci"

''Credite de la trezoreria statului''

''Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt''

Se creditează cu creditele bancare pe termen scurt acordate de bancă inclusiv dobânzile datorate și se debitează cu sumele reprezentând rambursarea acestor credite, inclusiv dobânzile plătite.

Are sold creditor care reprezintă creditele bancare pe termen scurt primite și nerambursate.

În contabilitate se reflectă următoarele operații economice :

1. Acordarea creditului pe termen scurt de către bancă :

5121 = 5191 11.341.000

"Conturi la bănci în lei'' "Credite bancare pe termen scurt"

2. Înregistrarea dobânzilor de plătit pentru creditele bancare pe termen scurt :

666 = 5198 7.938.700 "Cheltuieli privind dobanzile'' "Dobanzi aferente creditelor

bancare pe termen scurt''

3. Trecerea unui credit pe termen scurt la credite restante :

5191 = 5192 5.761.254

"Credite bancare pe termen scurt'' "Credite bancare pe

termen scurt nerambursate la scadență"

Pentru fiecare cont deschis, unitatea bancară eliberează ageților economici, zilnic sau periodic extrasul de cont, în care sunt înscrise toate operațiunile de încasări și plăți efectuate pe bază de documente justificative. În vederea înregistrării în contabilitate, extrasul de cont este supus prelucrării la compartimentul financiar- contabil, astfel :

Se verifică existența documentelor pentru toate operațiile de încasări și plăți înscrise în extrasul de cont, urmărindu-se autenticitatea, legalitatea, oportunitatea și necesitatea operațiunilor consemnate în aceste documente.

Se contează documentele și în extrasul de cont se trece în dreptul fiecărei sume contul corespondent.

Se grupează sumele pe operații de încasări și plăți și în cadrul acestora pe conturi corespondente.

Se reflectă în contabilitate operațiile de încasări și plăți, în înstrumentele specifice fondului, de înregistrare contabilă folosită.

CAPITOLUL 3

3. GESTIUNEA PREVIZIONALĂ A TREZORERIEI

Programele de acțiune, în general, realizează un compromis între previziunile acțiunilor dorite și mijloacele de care dispune, aceste principii fiind concretizate în cadrul bugetelor.

Gestiunea previzională vizează o mai bună cunoaștere a viitorului în scopul raționalizării luării deciziilor. De asemenea, gestiunea previzională constă în stabilirea unor rezultate mai mult sau mai puțin probabile, în funcție de obiectivele imediate sau pe termen lung la care se referă, fapt pentru care nu se poate concepe fără un control de gestiune desfășurat în cursul acțiunii și derulării activității.

Pentru previziuni și control, gestiunea previzională dispune de un ansamblu de tehnici, cele mai principale fiind :

contabilitatea, atât cea financiară cât și cea internă de gestiune, datorită diferitelor forme de analiză a costurilor;

statistică descriptivă și calculul probabilităților, aceasta din urmă putănd fi utilizată la analiza faptelor precedente și luarea deciziilor;

cercetarea operațională care oferă gestiuni tehnicile materiale de rezolvare a problemelor foarte complexe,

gestiunea bugetară care prezintă datele sub formă cifrică rezultând previziuni pe o perioadă scurtă de timp.

În sens curent, prin buget se întelege un stadiu al previziunii veniturilor și cheltuielilor utilizate în cadrul gestiunii, termenul de buget este mai putin restrictiv, el reprezintă expresia cantitativă și financiară a unui program de acțiune pentru o perioada dată, de exemplu, previzionarea vânzărilor în cantități și valori pentru anul următor …

Din enumerarea elementelor definitorii ale gestiunii previzionale, se desprinde ideea că aceasta se bazează pe 3 faze :

1. previziune

2. bugetare

3. control.

1. Previziunea se bazează pe datele anterioare ale întrepriderii (capacități, fundamente, tehnologii) și exterioare (piețe , prețuri de cumpărare).

Pentru realizarea previziunii este necesar studiul datelor anterioare în vederea eventualelor extrapolări precum și analiza noilor ipoteze pentru că previziunea nu este baza deciziei, ea este însăși funcția opțiunii.

2. Bugetarea reprezintă înscrierea în buget a datelor rezultate în urma previziunilor. Bugetele sunt stabilite pe perioade scurte de timp, nu an calendaristic, cu defalcare pe trimestre și luni.

În cursul perioadei este adesea necesar de a se recurge la revizuirea bugetelor, mai ales când circumstanțele exterioare se schimbă. Atunci când se pune în discuție aspectul unei variații a activității, adaptarea noii situații este facilitată de stabilirea prealabilă a unor bugete flexibile, prevăzute pentru mai multe nivele de activitate.

3. Controlul bugetar este o fază indispensabilă a gestiunii fără de care aceasta și-ar pierde din interes. Controlul bugetar este propriu fiecărui fel de buget, dar de o manieră generală, el constă în compararea realizărilor cu previziunile și reliefarea eventualelor diferențe care apar în scopul corectării gestiunii actuale și a previziunilor interioare. În acest fel se degajă responsabilitățile, ceea ce presupune grefarea gestiunii bugetare pe structura întreprinderii și asocierea responsabililor de bugetele previziunilor.

Importanța controlului rezultă din însăși denumirea acestuia de control bugetar și pentru a fi eficient trebuie practicată o gestiune prin excepții, reținându-se diferențele caracteristice în raport cu importanța lor relativă.

Importanța relativă a abaterilor se determină prin raportul abateri/previziuni, în același timp însa, nu trebuie neglijate diferențele în valoare absolută, ceea ce poate avea consecințe pentru întreprindere.

Gestiunea bugetară presupune stabilirea de bugete care să permită prezentarea tuturor previziunilor cifrabile în întreprindere. Aceste bugete, și întotdeauna subdiviziunile lor, depind de organizarea întreprinderii și, de o manieră generală, corespund principalelor funcții:

vânzări;

producție;

aprovizionare.

Bugetele sunt legate unele de altele și deci nu se poate pune problema stabilirii lor fără a se ține seama de gradul de dependență care există de unde apare astfel o ierarhie a acestora. În mod deosebit bugetul vânzărilor condiționează celelalte bugete deoarece de nivelul vânzărilor vor depinde cantitățile de produse ce urmează a se realiza, investițiile care se vor face, mișcarea trezoreriei care trebuie prevăzută.

Schematic ierarhia utilizării bugetelor este prezentată în figura 1, cuprinsă pe Anexa nr. 2.

Asamblarea bugetelor permite stabilirea unui buget general, motiv pentru care este necesară elaborarea bugetelor în ordinea de succesiune indicată în schemă.

Totodată, trebuie reținut faptul că, în etapa de elaborare a bugetelor, trebuie acționat cu prudență deoarece pot să apară anumite restricții la nivelul bugetelor rezultante (complementare) și care vor genera influențe asupra bugetului vânzărilor.

Unul din principalele avantaje ale gestiunii bugetare, este acela că permite reliefarea repercursiunilor tuturor modificărilor care apar într-un domeniu particular, asupra ansamblului activităților desfășurate în întrepnndere.

3.1. Principiile generale și tezele previziunii trezoreriei

Scopul acestui buget este acela de a corela intrările cu ieșirile monetare pentru evitarea riscurilor unor imposibilități de plată sau eventualitatea unor excedente inutile.

Elementele de informare asupra trezoreriei oferă posibilitatea prefigurării viitorului dacă se iau în considerare scadențele creanțelor și datoriilor pe termen scurt. Dacă avem în vedere că în activitatea întreprinderii, permanent apar alte creanțe, disponibilități și datorii pe măsura vânzărilor – cumpărărilor sau altor cheltuieli, informațiile oferite pe baza bilanțului devin insuficiente pentru funcționarea normală a întreprinderii. Pentru aceasta apar necesare informațiile cu caracter previzional pe termen scurt, întelegând prin aceasta un an calendaristic.

Ce prevede ?

În etapa de previziune, gestiunea trezoreriei prevede încasările și plățile, sub aspectul datelor și sumelor, inclusiv taxele cuprinse în aceste sume, iar pentru încasări,în mod deosebit, este necesar să se prevadă și modul de reglementare în scopul accelerării încasărilor.

Cum prevede ?

Pornind de la dependența dintre bugete, se desprinde idea că bugetul trezoreriei rezultă din alte bugete.

Completând schema dependențelor dintre bugete, așa cum se observă din figura nr. 2 – Anexa nr. 2, operațiile esențiale care privesc gestiunea trezoreriei pot fi sintetizate astfel :

Pentru încasări :

1. plăți de valori imobilizate cedate

2. încasări de la clienți

3. dobânzi și dividende percepute, creșteri de capital, împrumuturi, subvenții, vânzări de valori mobiliare de plasament.

Pentru plăți :

4. achiziții de valori mobilizate

5. cumpărări de stocuri

6. plăți pentru efectuarea unor cheltuieli, altele decât cele care privesc cumpărări de stocuri.

7. dobânzi și dividente achitate, rambursări de împrumuturi, cumpărări de titluri de plasament, impozite și taxe.

Ce are în vedere ?

Bugetul trezoreriei trebuie să aibă în vedere anumite decalaje în raport cu alte bugete. De exemplu, încasările corespunzătoare vânzărilor se vor face în general la date ulterioare vânzărilor. Datele la care se vor face încasările sau plățile pot fi prevăzute cu precizie sau pe bază de analize statistice.

a) Datele cunoscute se referă în general la vânzari și cumpărari, pornind de la bugete anterioare și tinând cont de intervalele obișnuite de plată. Pentru alte încasări și plăți se va avea în vedere obișnuința întreprinderii precum și legislatia care reglementează anumite încasari și plăți, cum ar fi de exemplu cheltuielile de personal și protecție socială, impozitele și taxele, asigurările, consumurile de apă, gaze, electricitate, telefon, chirii, rambursările de împrumuturi, încasări – plăți de dividente, încasări – plați de dobânzi, acordare de împrumuturi etc. și a căror scadență este bine cunoscută;

b) Analiza statistică folosește pentru corectarea datelor privind încasările din vânzări, pornind de la faptul că, de regulă, clienții nu respecta datele scadente.

Pentru aceasta se supune analizei eșalonarea încasării creanțelor în anul anterior.

3.2. Necesitatea și scopul previzionării fluxurilor financiare

Activitatea oricărei unități patrimomale se desfășoara într-un mediu economic, social și administrativ, dinamic și în continuă transformare, medii de care unitatea este legată prin intermediul fluxurilor fizice, financiare și monetare.

Într-o viziune sistematică a întreprinderii, fluxurile fizice pot fi considerate drept elemente de intrare care traversează mediul intern al întreprinderii pentru a se transforma în elemente de ieșire, formand un circuit economic sau un ciclu de exploatare și antrenează în același timp, fluxuri financiare și monetare .

Comparând elementele de ieșire cu cele de intrare, în decursul unui exercitiu, și degajăm "rezultat" care măsoară efortul întreprinderii și îi caracterizează situația economică.

De o manieră generală, elementele de intrare sunt definite mijloace, privite ca fluxuri fizice, și cheltuieli, privite ca fluxuri financiare sau monetare, iar elementele de ieșire sunt definite bunuri (fluxuri fizice) sau venituri ( fluxuri financiare sau monetare).

În asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt, un rol important îl are previziunea trezoreriei, care se referă la elaborarea unor instrumente de plan, cum sunt bugetele de trezorerie și alte planuri pe termene mai scurte.

Previziunea trezoreriei reflectă sinteza tuturor fluxurilor financiare, încasări și plăți, pe o perioadă determinată. Ea permite să se revadă nivelul valorilor de casă sau necesarul de trezorerie, adică creditele pe termen scurt, credite ce asigură, deseori și în ultimă instanța echilibrul.

Echilibrul trebuie să fie asigurat cu costuri cât mai mici, ceea ce implică alegerea judicioasă a mijloacelor de finanțare. În cazul în care există un surplus de lichidități, aceasta implică folosirea lui în diverse plasamente spre a aduce profit.

Gestiunea trezoreriei trebuie să se bazeze pe un plan complementar la bugetul de trezorerie. Acest plan, întocmit pe perioade scurte, se folosește la prevederea necesarului de trezorerie și a creditelor majorate cu băncile, servind drept test de validitate a bugetului de trezorerie.

Gestiunea pe termen scurt se sprijină pe previziuni succesive pe perioade mici care devin metoda de bază necesară urmăririi fluxurilor datorită sensibilității externe a acestora. Controlul și revizia permanentă a previziunilor de trezorerie permit să se exercite unele acțiuni asupra condițiilor de realizare a bugetelor.

Planurile pe termen scurt de trezorerie și bugetele cu același nume arată trezorierului situația inițială, încasările, plățile și soldul de la finele perioadelor în funcție de care acesta organizează gestiunea, selecția mijloacelor de finațare sau plasare a lichidităților suplimentare. Astfel, un bun trezorier poate contribui la obținerea unei rentabilități ridicate.

Scopul gestiunii trezoreriei și a gestiunii numerarului poate fi schițat printr-o serie de măsuri cum ar fi :

asigurarea că în perioadele de vârf ale plăților se va dispune de numerar suficient sau de active imediat transformabile în lichidități;

satisfacerea obligațiilor de plată asumate prin contract și a celor care decurg din alte reglementări;

folosirea rațională și oportună a capitalului;

crearea unor premise favorabile valorificării avantajoase a condițiilor de conjuctură a banilor pe piață sau a celor oportune unor achiziții sau altor tipuri de tranzacții.

Bugetul de trezorerie este o componentă obligatorie a bugetului general și apare sub denumirea "Formarea și utilizarea resurselor bănești". 0 schemă orientativă a acestui buget cuprinde informații din deciziile Bugetului general, informații care generează fluxuri bănești de intrare (încasări) și de ieșire (plăți).

Structura acestui buget este următoarea:

Indicatori (pe an și trimestre) :

1. încasări din exploatare;

2. încasări financiare, excepționale;

3. subvenții;

4. alte încasări;

I. Total încasări

5. plata salariilor;

6. plata obligațiilor financiare;

7. cheltuieli din rezultate;

8. alte plăți către salariați;

9. plata dividendelor;

10. rambursare credite, dobânzi;

11. cheltuieli cu investițiile și alte plăți;

II. Total ieșiri

III. Majorarea (I-II) sau reducerea (II-I) disponibilităților bănești.

IV. Acoperirea reducerii:

credite de trezorerie;

alte credite .

V. Plasamentul majorării.

Echilibrarea bugetului de trezorerie presupune apelarea la credite și împrumuturi în cazul în care fluxurile bănești de ieșire sunt mai mari decât fluxurile de intrare.

Întrucât gestionarea trezoreriei este hotărătoare pentru desfășurarea proceselor economice din firmă și contribuie la creșterea sau diminuarea prestigiului întreprinderii pe piață, se impune și o previziune pe lună a capacității de plată prin Bugetul operativ al trezoreriei. Acest buget are în vedere eșalonarea în timp a încasării creanțelor asupra clienților și evoluția plăților pe luni.

Bugetul trezoreriei prezintă o importanță deosebită. Bugetul anual este un buget global, de sinteză cu defalcări lună de lună sau pe semestre.

Bugetul trezoreriei regrupează previziunile de resurse și plăți ale trezoreriei. El se bazează pe calcule de trezorerie privind durata creditelor necesare sau plasamente posibile.

Bugetul trezoreriei se bazează pe previzionarea fluxurilor de intrare și de ieșire :

1. Previzionarea fluxurilor de intrare se referă la:

fluxuri curente de exploatare;

fluxuri provenite din împrumuturile întreprinderii;

fluxul generat de creșterea capitalului propriu al întreprinderii.

Fluxurile exploatării sunt dependente de veniturile întreprinderii. De aceea prevederea veniturilor constituie elementul fundamental al analizei previzionale. Ele sunt un produs al funcției comerciale și al compartimentului financiar.

Previziunile fluxului întrărilor sunt în functie de repartizarea sau natura veniturilor și anume : venituri proprii și venituri din credite.

2. Previzionarea fluxurilor de ieșire este rezultatul:

deciziilor pe termen lung; rambursări de împrumuturi, aranjamente și reglementări privind achiziții de mobilizări;

deciziilor de exploatare privind reglementări, înțelegeri cu furnizorii plății pentru cheltuieli comerciale, salarii și altele.

Fluxurile ieșirilor se compun din :

Cheltuieli de exploatare. Previziunile unei părți din vânzări sunt dependente de previziuniile producției. Ritmul producției este în funcție de strategia adoptată de întreprindere. Producția este veritabilă în timp, iar producția excedentară este stocată sau este lansată dacă există un plus posibil de vânzări, diminuând costurile stocării care antrenează, la rândul lor, alte costuri și influențeză eficiența producției;

Cheltuieli cu investițiile. Acestea decurg din programul de investiții elaborat de întreprindere;

un alt flux al ieșirilor îl reprezintă dividendele vărsate (plătite);

Impozitul pe profit este o altă ieșire.

Examinând fluxul intrărilor, comparat cu cel al ieșirilor, pentru anumite perioade, ajungem la excedente,sau la deficite de trezorerie.

Trezorierul întreprinderii poate influența anumite fluxuri pentru obținerea unui echilibru cert în următoarele direcții :

accelerarea încasării creanțelor;

temperarea plăților de casă pe cât posibil;

utilizarea cursului flotant ca diferența între costurile întreprinderii și costurile bancare.

Dacă fluxul intrărilor este inferior fluxului ieșirilor trezoreriei, trezorierul întreprinderii poate recurge la un sprijin bancar, și anume :

dacă întreprinderea dorește să recurgă la o linie de credit, bugetul trezoreriei permite o diminuare a limitei superioare;

dacă firma a recurs la împrumutul bancar, bugetul permite deturnarea valorii duratei împrumutului necesar.

În cazul unui flux al intrărilor superior fluxului ieșirilor, trezoreria operează cu plasamente pe durata excedentelor.

Trezorierul dispune permanent de mijloace pentru optimizarea trezoreriei cum sunt:

regimul creditelor existente;

importanța limilor de credit neutilizate;

posibilitatea de plasament pe termen scurt.

Trezoreria poate fi previzionată zilnic. Previzionarea bugetului trezoreriei depinde de toate previziunile întreprinderii. Previzionarea zilnică presupune cunoașterea tuturor cerințelor, cheltuielilor și veniturilor de care are nevoie agentul economic. Este importantă cunoașterea exactă a pozitiei zilnice a conturilor întreprinderii la barncă, a soldurilor existente în scopul îmbunătățirii previziunilor pe termen scurt.

0 bună organizare bugetară a trezoreriei se bazează pe bugetul exploatării (producției) și pe bugetul echipamentului (investiției). Trezoreria este punctul prin care trece echilibrul financiar-monetar al întreprinderii. Funcția de exploatare este generatoare de necesar de fond de rulment, care influențează variația trezoreriei întreprinderii.

Fondul de rulment (capitalul de lucru ) se poate calcula, prin mai multe modalități.

Fondul de rulment = Capital permanent -Imobilizări nete.

Fondul de rulment = Activele circulante – Datorii pe termen scurt

0 serie de factori imprimă o anumită variație a fondului de rulment fie de diminuare, fie de creștere. În sensul diminuării acționează creșterea activelor imobilizate prin investiții corporale, necorporale, financiare; diminuarea capitalului permanent se poate realiza prin diminuarea capitalului propriu (rambursarea capitalului împrumutat).

Creșterea fondului de rulment este generată de creșterea capitalului permanent, creșterea împrumuturilor și a sumelor împrumutate pe termen lung; aportul asociaților în conturile curente; diminuarea activelor mobilizate, necorporale financiare; încasarea sumelor date ca împrumut de întreprindere.

Necesarul de fond de rulment este dat de necesarul pentru exploatare și cel în afara exploatării. Comparând acest necesar cu resursele lor specifice rezultă necesarul net care influențează trezoreria.

3.3. Previziunea și analiza numerarului

Numerarul se definește ca fiind un bun al firmei cu valoare bine determinată când dispune de sume suficiente pentru a-și desfășura operațiile, dar extrem de costisitor dacă întreprinderea este nevoită să și-1 atragă prin împrumut pentru a-și completa necesarul.

Numerarul înseamnă bani – bani "gheață" în mână, în bancă sau sub forma unor documente ușor convertibile în bani, numite " echivalente cu numerarul". Pentru a plăti furnizorii, pentru a efectua anumite cheltuieli și pentru a plăti salariații sunt necesari bani.

Banii sunt cei care asigură continuitatea activității oricărei întreprinderi și din acest motiv, în orice organizație, firmă, numerarul reprezintă cea mai importantă categorie de capital.

În general, se crede că o organizație, firmă rentabilă este cu necesitate una care dispune de mai mult numerar. Beneficiile nu sunt echivalente cu numerarul.

Este complet greșit a se pune semnul egal între creșterea beneficiilor și generarea numerarului.

În general, organizațiile, firmele mari și puternice, care dispun de mari resurse, nu numerar , aplică măsuri deosebite pentru a-1 admimstra în condiții de gestiune a trezoreriei cât mai eficientă, în timp ce organizațiile, firmele mai mici, care au în permanență nevoie de bani pentru a se dezvolta și extinde, în multe împrejurări își administrează defectuos numerarul și își gestionează insuficient trezoreria.

Pentru luarea unor decizii corecte în domeniul planificării numerarului, trebuie să se ia în considerare următorii factori :

sursele și destinatia numerarului;

analiza numerarului;

utilizarea surplusului de numerar;

asigurarea rezervelor de numerar;

repartizarea numerarului;

controlul utilizării numerarului.

a) Bugetul sau fluxul numerarului

Prin bugetul numerarului se înțelege analiza componentelor fluxului numerarului în întreprindere pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă. El reprezintă o prognoză privind intrările și ieșirile de numerar și ca atare, se deosebește în esență de situațiile privind veniturile și cheltuielile sau declarațiile privind veniturile.

Declarațiile privind veniturile se întocmesc pe baza evidențelor contabile, cu alte cuvinte cuprind cheltuielile și veniturile înregistrate efectiv pe perioada analizată.

0 principală sursă de numerar a întreprinderii este formată din cel creat pe baza operațiilor comerciale, ținând seama de corecțiile legate de durata circuitelor bancare sau a deconturilor precum și de corecțiile legate de cheltuielile de alta natură decât cele în numerar.

b) Planul de încasări și plăți pe termen scurt și lung

Elaborarea bugetelor de numerar pe termen scurt și pe termen lung constituie o practică obișnuită în majoritatea întreprinderilor din țările cu o economie dezvoltată de piață. Bugetul pe termen scurt cuprinde, de obicei un an pentru perioada curentă, în general de o lună, bugetul se dimensionează cât se poate de amămunțit. La sfârșitul fiecărei luni încasările și plățile efective în numerar se compară cu prevederile pentru a identifica și analiza abaterile cu totul deosebite.

Planul de încasări și plăți considerat "pe termen lung" acoperă de obicei o perioadă de 5 ani. El reprezintă un instrument de analiză strict necesar organizațiilor care își desfășoară operațiile pe piețe dinamice, care se află în plină dezvoltare și necesită atragerea unor resurse pe termen lung , precum și celor care abordează noi piețe sau lansează noi produse.

c) Întocmirea bugetului numerarului

Corectitudinea bugetului numerarului depinde de corectitudinea datelor folosite în elaborarea lui. În acest sens, sunt necesare :

previziuni realiste privind volumul și structura desfacerilor;

informații cât mai exacte în ceea ce privește rambursarea creditelor;

estimare concludentă a evoluției stocurilor din care să se deducă stocurile de diferite materii prime, materiale și utilaje necesare pe parcursul perioadei, folosirea acestora precum și avansul de timp necesar aprovizionării. Această estimare se întocmește de către compartimentul de producție în forma balanțelor de materiale, utilaje, etc.

Dacă numerarul disponibil pe o perioadă oarecare este mai mare decât cel necesar pentru desfășurarea operațiilor curente și echilibrarea conturilor în bancă, surplusul poate fi folosit pentru diverse investiții. În majoritatea firmelor se creează disponibilități bănești temporare care pot fi folosite pentru investiții pe termen scurt.

Disponibilitățile bănești temporare se investesc de obicei pe perioade de la 30 la 90 zile, iar în ipoteza că nu este necesară redistribuirea lor pentru diferite cerințe legate de operațiile curente ale firmelor, ele pot fi reinvestite și pe perioadele următoare.

Planificarea numerarului constituie o problemă de deosebit interes pentru toate firmele, mari sau mici. Pe baza evaluării diverselor variante de plan și a efectelor posibile ale diferitelor decizii asupra fluxului numerarului, se pot contura mai clar soluțiile cele mai convenabile pe viitor.

Analizele necesare planificării numerarului creează un fond de investiții care permit conducerii să cunoască din timp perioadele în care numerarul va fi excedentar și menținerea disponibilităților valorificabile în investiții pe termen scurt.

Controlul numerarului este necesar pentru a preîntâmpina și constata eventuala risipă a numerarului și folosirea lui incorectă.

0 bună conducere a numerarului întreprinderii asigură condiții superioare nu numai pentru desfășurarea activității acesteia, prin evitarea stocurilor interne bănești, cât și pentru creșterea creditului și repartiția lui.

3.4. Gestiunea și dimensionarea trezoreriei

Trezoreria joaca un rol fundamental pentru întreprindere. Ea realizează echilibrul financiar pe termen scurt între fondul de rulment, relativ constant și necesitățile de fond de rulment fluctuante în timp. Operațiunile unei întreprinderi pot fi tratate ca intrări sau ieșiri de trezorerie generate de exploatare, repartiție a investiției sau finanțare.

Dimensionarea trezoreriei se realizează ca :

Diferența între disponibilitățile și ajutoarele (creditele) bancare pentru trezorerie. Dacă disponibilitățile depășesc concursul bancar, trezoreria este pozitivă. În caz contrar, este negativă.

Diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.

Când fondul de rulment este inferior cerințelor de fond de rulment, echilibrarea situației financiare necesită un credit de trezorerie în cadrul fluxurilor care influențează trezoreria, există și fluxul TVA. Toate angajamentele generează un flux de intrare sau ieșire de fonduri din TVA ale cărei combinații pot fi ori favorabile, ori defavorabile trezoreriei.

Trezoreria este influențată prin variația fluxurilor de intrare și de ieșire de fonduri, modificând solvabilitatea. La trezorerie, vin fluxuri de intrare de la modulele: vânzări de active fixe, acționari, creanțe, clienii, produse, împrumuturi obligatorii bănci și stabilimente financiare. De la trezorerie pleacă fluxuri de ieșire spre modulele: acționari, produse, investiții împrumuturi obligatorii, bănci și stabilimente financiare, datorii furnizori și stocuri.

Strâns legată de gestiunea trezoreriei este evoluția fondului de rulment net (global) abordată de analiza – diagnostic în domeniul fianciar, a activității întreprinderii.

Evoluția fondului de = Fond de rulment net (global) x 360

rulment net (EFRN) cifra de afaceri

Modul de calcul:

Fondul de rulment net (global) = Capitaluri proprii – Fondul de participare a salariaiților la profit – Provizioane pentru riscuri și cheltuieli + Datorii financiare și asimilate – Active industrializate, total.

Cifra de afaceri = Venituri totale – Venituri financiare – Stoc final de facturi neîncasate – Stoc inițial de facturi neîncasate – Clienți finali -Clienți inițiali.

Raportul "Fondul de rulment net (global) / cifra de afaceri " măsoară câte zile din cifra de afaceri sunt acoperite de fondul de rulment net global.

În strânsă legătură cu problematica gestiunii de trezorerie și abordată de analiza – diagnostic în domeniul financiar, la nivel de întreprindere, este, totodată, evoluția îndatoririi nete.

Îndatorirea = Total datorii ale întreprinderii pe termen scurt

netă (IN) Valori realizabile pe termen scurt

Modul de calcul :

Total datorii ale întreprinderii pe termen scurt = Total alte datorii + Amortizări și provizioane + Participarea la profit.

Valori realizabile pe termen scurt = Active circulante , total -stocuri mobilizate.

Raportul I.N. măsoara echilibrul dintre exigibilitate și lichiditate la nivelul tuturor capitalurilor financiare și tehnice. El dă informații despre capacitatea de plată pe termen scurt (sub 1 an ) și despre riscul falimentului.

Gestiunea și dimensionarea trezoreriei sunt abordate ținând seama, totodata, de rata autonomiei financiare (RAF).

RAF = Capitaluri proprii

Capitaluri proprii + Total credite bancare

Modul de calcul:

Capitaluri proprii = Capitaluri proprii – Fondul de participare la profit + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Total credite bancare = credite și împrumuturi, total.

RAF măsoara independența (sau dependența) întreprinderii față de bănci. Sensul favorabil de evoluție al acestei rate este crescător.

0 alta problemă legată de gestiunea trezoreriei o constituie lichiditatea patrimonială (L .P.).

L.P. = Active circulante nete

Obligații curente

Modul de calcul:

Active circulante = Active circulante, total – stocuri imobilizate

Obligații curente = Alte împrumuturi și datorii financiare + Total alte datorii.

Raportul L.P. măsoară gradul de acoperire al datoriilor pe termen scurt cu active având lichiditate mare. Este o garanție pentru creditori.

Băncile folosesc în mod curent acest indicator. Sensul său favorabil de evoluție este cel crescător.

Gestiunea trezorenei este o preocupare zilnică legată de măsuri pentru a imbunătății raportul venituri / cheltuieli.

Pentru trezorerie trebuie luate în considerare mai multe criterii în vederea realizării plasamentului și anume : rentabilitatea , securitatea și lichiditatea.

Diagnosticul bazat pe rapoarte și judecăți este indispensabil oricărei întreprinderi care deține un excedent de trezorerie ca raport pentru: plasamentele tradiționale, achiziția de titluri de pe piața monetară, plasamentele în valori mobiliare .

Nivelul trezoreriei unui agent economic depinde de rentabilitatea activității sale de exploatare și de investiții. În situația în care apar decalaje între diferitele fluxuri de trezorerie în sensul creării unui deficit de trezorerie, întreprinderea trebuie să fie preocupată să acopere acest deficit. În această direcție, întreprinderea are în vedere să mobilizeze creanțele sale, adică să urmăreasca transformarea lor în lichidități înainte de scadență.

Trezoreria joaca un rol fundamental în gestiunea financiară a întreprinderii și capătă o importanță particulară ca urmare a accentuării proceselor inflaționiste, creșterii considerabile a dobânzilor, insuficienței fondurilor proprii. Starea trezoreriei întreprinderii este cel mai adesea tabloul ce reflectă starea financiară a întreprinderii.

3.5. Bugetul de trezorerie

Înainte de a se trece la elaborarea bugetului de trezorerie, este necesar să se identifice cu alte bugete cum ar fi între cheltuielile de transport și vânzari. Se poate determina în astfel de situatie, o educație de ajustare care permite previzionarea plăților ce urmează a se efectua folosind procedeul celor mai mici pătrate.

Previziunile trebuie efectuate cu suficient timp înainte de începerea anului pentru a se lua măsurile corespunzătoare, ținând seama de interdependența care există între bugete.

De regulă, perioada de previziune are la bază o durată minimală egală cu intervalul de aprovizionare la care se adaugă intervalul de stingere a obligației, motiv pentru care previziunile se efectuează pe cel putin 6 luni, dar fără a se depăși un an calendaristic. Aceasta durată trebuie decupată apoi în perioade mai scurte, denumite perioade bugetare, în raport cu ritmul scadențelor cele mai frecvente, de regulă o lună calendaristică.

Sub aspectul bugetării, se poate stabili separat un buget de încasări și un buget de plăți, după care se reunesc într-un singur buget al trezoreriei. Acest buget este precedat de stabilirea unui buget de TVA dată fiind specificitatea încasărilor și plăților legate de acest impozit, precum și decalajul care apare între exigibititatea și deductibilitatea TVA în raport cu care se determină taxa de plată cuvenita bugetului de stat.

Modalitatea de determinare a taxei de plată este următoarea:

TVA de plată pentru = TVA colectată – TVA deductibilă – TVA deductibilă

luna N în luna N aferentă imobili- aferentă altor

zărilor în luna N bunuri și servicii în

luna N

Pornind de la reglementarea TVA bugetul TVA va avea următoarea forma de reprezentare (tabetul nr. 2) din Anexa nr 4.

Având în vedere precizările cu privire la previziunile și bugetul TVA, bugetul trezoreriei va lua forma din tabelul nr. 1, de pe Anexa nr 3.

În cazul în care apar solduri negative, întreprinderea poate recurge la mai multe soluții, cum ar fi :

mobilizarea creanțelor prin remiterea la scontare a efectelor comerciale, recurgerea la credite mobilizabile, a creanțelor comerciale;

apelarea la credite bancare , după caz, la credite sezoniere;

solicitarea de avansuri de la clienți;

utilizarea de obligații cauționale (bilete de ordin prin care să se achite TVA);

retrageri de comenzi de aprovizionare și utilizare a stocului de securitate.

În cazul în care apare excedent de trezorerie, se va căuta să se plaseze soldul pozitiv, încasările propriu-zise rămânând la limita minimă, instrumentele de plasare fiind concretizate în bonuri de trezorerie, bilete de trezorerie.

Aceste corecții vor conduce la stabilirea unui buget definitiv.

Periodic, bugetul trezoreriei este analizat prin compararea previziunilor cu realizările, pentru depistarea cauzelor care conduc la apariția de sume neîncasate și luarea deciziilor corespunzătoare.

În pricipiu, atunci când realizările nu sunt la nivelul previziunilor, fie că se modifică previziunile viitoare, fie că se modifică deciziile perioadei în curs, dacă acest lucru este încă posibil.

Deosebit de important pentru asigurarea întreprinderii este aspectul cercetării cauzelor care au provocat eventualele diferențe și stabilirea responsabilităților.

Cauzele care conduc la nerealizarea bugetului trezoreriei, depind în cele mai multe situații, de serviciul financiar care nu urmărește încasarea la timp a facturilor; de anumite modificări ale activității întreprinderii, anumite modificări conjuncturale, de clienții care se pot afla în dificultate de plată.

Bugetul trezoreriei fiind o rezultantă a altor bugete, controlul său permite un prim diagnostic al activității întreprinderii.

CAPITOLUL 4

4.UTILIZAREA INFORMAȚIEI CONTABILE ÎN ANALIZA FINANCIARĂ A TREZORERIEI

Noțiunea de gestiune provine din cuvântul francez "gestion" care a derivat din cuvântul latin "gestio" și care semnifică administrarea unei averi. Din acest cuvânt a derivat ulterior noțiunea de gestionar, respectiv persoana căreia i s-a încredințat administrarea unei averi.

În practica țărilor occidentale, din ansamblul gestiunii s-au decupat subsisteme de gestiune care vizează fie fazele ciclului de producție, fie funcțiile întrepriderii, motiv pentru care se poate vorbi de gestiunea aprovizionării, gestiunea vânzărilor, gestiunea producției sau se poate vorbi de gestiunea personalului, gestiunea financiară.

Cel mai complex subsistem este subsistemul gestiunii financiare, deoarece fluxurile fizice ce au loc într-o unitate economică, având expresie monetară, sunt în același timp și fluxuri monetare și prin urmare toate celelalte subsisteme își găsesc finalitate în gestiunea financiară. În mod concret, gestiunea financiară se realizează din punct de vedere previzional prin intermediul bugetelor ale căror fluxuri converg căre bugetul trezoreriei, iar din punct de vedere curent se realizează prin intermediul contabilității financiare.

Dacă informațiile pe care le furnizeză contabilitatea sunt destul de complexe, pe parcursul desfășurării activității este necesar să se umărească un indicator deosebit de important și anume : nivelul și modul de realizare al echilibrului financiar. Acest aspect derivă din necesitatea cunoașterii posibilității oricărei întreprinderi de a face față angajamentelor asumate și pentru luarea unei decizii corecte cu privire la evoluția viitoare a întreprinderii.

În scopul analizei echilibrului financiar, se elaborează pe baza bilanțului contabil, a contului de rezultate și a balanței de verificare, un model contabil denumit TABLOUL DE FINANȚARE, pentru analiza lichidităților, respectiv a variației trezoreriei, se elaborează modelul contabil TABLOUL DE TREZORERIE, iar pentru analiza compartimentului financiar al întreprinderii se elaborează TABLOUL PLURIANUAL de flux financiar.

4.1. Analiza echilibrului financiar pe baza tabloului de finanțare

Bilanțul oricărui agent economic , prin conținutul său, furnizează o imagine statică a patrimoniului existent la închiderea exercițiului. Datele furnizate de bilanț oferă cel mult posibilitatea reliefării variațiilor intervenite în timpul exercițiului. Adesea, aceste variații nu sunt semnificative, ele reprezentând numai soldul mișcărilor de sens opus.

Pe plan internațional, putem menționa că în Norma nr. 7 a IASC (International Accannting Standard Comitet) se utilizează pentru tabloul de finanțare expresia engleză "statement of changes în financial position", document bazat pe principiul flexibilității în ceea ce privește conținutul lui. De exemplu, se poate alcătui un tablou bazat pe egalitatea dintre resurse și utilizari.

Un alt model poate pune accentul pe diferența dintre originile și utilizările de fonduri care reprezintă creșterea sau diminuarea de trezorerie sau de fonduri de rulment.

Nici una din aceste modalități nu corespunde tuturor circumstanțelor. Norma a VII- a IASC precizează că "fiecare întreprindere trebuie să adapteze prezentarea tabloului de finanțare la ceea ce răspunde cel mai bine cazului său particular.

Primele tablouri de finanțare au fost realizate în Franța în scopul analizării lichidităților, solvabilității și echilibrului financiar prin prisma fondului de rulment.

La o analiză atentă a tablourilor de finanțare elaborate în Franța se poate face o grupare a acestora în patru categorii:

tablouri de finanțare articulate în jurul fondului de rulment funcțional, cu precizarea modului de formare și utilizare a acestuia;

tablouri de finanțare articulate în jurul fondului de rulment clasic (lichidități);

tablouri de finanțare axate pe trezorerii cu precizarea legăturilor dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezorerie;

tablouri de finanțare explicative de trezorerie fără prezentarea variației fondului de rulment

Dacă avem în vedere precizările Ordinului Experților Contabili și Contabililor Autorizați (O.E.C.C.A.) din Franța, cu privire la modelul tabloului de finanțare pentru întreprinderi, se poate face o grupare a acestora în două categorii :

tabloul de analiză a variației fondului de rulment;

tabloul de analiză a variației trezoreriei.

Acest punct de vedere este însușit și recomandat de Ministerul Finanțelor din țara noastră, de a fi practicat de întreprinderi în actualele condiții ale sistemului contabil.

Tabloul de finanțare apare ca o parte integrantă a conturilor anuale și se bazează pe gruparea și restructurarea pozițiilor bilanțiere prin intermediul a trei indicatori :

fondul de rulment net global (F.R.N.G.);

necesarul sau nevoia de fond de rulment (N.F.R.);

trezoreria netă (T.N.) .

1. Fondul de rulment net global (F.R.N.G.) reprezintă excedentul resurselor permanente în raport cu activele mobilizate. Resursele permanente sunt constituite din capitaluri proprii, amortizări și provizioane, datorii financiare (cu excepția creditelor bancare curente ).

În ceea ce privește activele imobilizate, care au aspect de utilizări permanente, acestea corespund imobilizărilor de bilanț exprimate în valori brute, adică fără deducerea amortizărilor și provizioanelor :

FRNG = capitaluri + amortizări + datorii – active

proprii și financiare mobili-

provizioane zate brute

Datorită faptului că în practica țării noastre, activul bilanțului nu este construit pe trei coloane – valori brute, amortizări și provizioane, valori nete – ci este construit cu o singură coloană în care se trec direct valorile nete, fondul de rulment global nu se poate determina după practica internațională, ci după un model propriu, astfel :

FRNG = capitaluri + provizioane pentru – active imobilizate

permanente deprecierea pe nete (de bilanț)

active circulante

Prin capitaluri permanente înțelegem capitalurile proprii la care se adaugă provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, precum și datoriile pe termen lung – elemente care se iau din pasivul bilanțului.

2. Necesarul sau nevoia de fond de rulment (N.F.R.) reprezintă diferența între nevoile de finanțare legate de ciclul de exploatare și resursele degajate din activitatea unității.

Nevoile de finanțare legate de cicllul de exploatare corespund tabloului diferitelor rubrici ale activului circulant cu excepția disponibilităților.

În ceea ce privește resursele financiare degajate de activitatea unității, se știe că în decursul oricărui exercițiu, orice unitate economică beneficiază în mod automat de credite, pe o anumită durată, din partea furnizorilor și diferitelor organisme cu care întreprinderea intră în relații. Aceste credite nu sunt decât datoriile pe care unitatea le are față de furnizori și diferite alte datorii financiare care au fost luate în calculul fondului de rulment.

În contextul elaborării tabloului de finanțare este necesar să se facă diferențiere între necesarul de fond de rulment aferent exploatării și necesarul de fond de rulment în afara exploatării.

Necesarul de fond de rulment aferent exploatării se obține făcând diferența între activul de exploatare și datoriile de exploatare, astfel :

NFR din = Stocuri și producție + Creanțe + Active de

exploatare în curs de execuție (exclusiv regularizare

(la valoarea cele (exclusiv

contabilă) financiare) de rambursare)

Datorii pe TS (exclusiv – Pasive de regularizare cele financiare) aferente exploatării

Necesarul de fond de rulment în afara exploatării este reprezentat de diferența între creanțele diverse și datoriile diverse, cu precizarea că valorile mobiliare de plasament se analizează ca active în afara exploatării, de unde :

NFR în afara = Creanțe + Valori mobiliare + prime de – Datorii afer.

exploatării financiare de plasament rambursare imobilizărilor

Pasive de regularizare – financiare

Suma algebrică a celor două categorii de necesar de fond de rulment semnifică necesarul de fond de rulment aferent întregii activități.

3. Trezoreria netă (T.N.) reprezintă soldul disponibilităților bănești la o anumită dată. Ea se obține prin însumarea algebrică a disponibilităților de activ-casă, conturi la bănci, cecuri , acreditive, și a concursurilor bancare cuvenite de unde rezultă că trezoreria poate fi pozitivă sau negativă.

TN = casa + conturi la bănci + acreditive

Fondul de rulment net global se justifică prin existența unui necesar de fond de rulment legat de activitatea întreprinderii. Între aceste două feluri numai în mod excepțional poate exista egalitate. De regulă, ele diferă, aflându-se în una din următoarele două situații:

F.R.N.G. > N.F.R.

sau

F.R.N.G. < N.F.R.

Echilibrul între cele două fonduri este dat de trezoreria netă, de unde :

T.N.=F.R.N.G.-N.F.R.

Cele doua variante de calcul a trezoreriei nete trebuie să conducă la obținerea aceluiași rezultat.

4.2. Elaborarea tabloului de finanțare

Tabloul de finanțare denumit și " tabloul resurselor și al utilizărilor" este stabilit de așa manieră încât sa permită analiza mișcărilor contabile care au afectat patrimoniul întrepinderii. El constituie un suport de informații identificate și clasate în nomenclaturile contabile și este detaliat plecând de la mișcările debitoare și creditoare care au afectat conturile în cursul exercițiilor.

Tabloul de finanțare este divizat în două părți:

Tabloul utilizării resurselor permanente destinată analizei, resurselor și mijloacelor structurale ale întreprinderii;

Tabloul variației fondului de rulment global care are drept scop analiza consecințelor variației fondului de rulment.

TABLOUL UTILIZĂRII RESURSELOR PERMANENTE

Se prezintă sub formă de listă, în care, în partea de sus se menționează resursele stabile, iar în partea de jos a tabloului, utilizările stabile, diferența dintre acestea reprezentând resursele sau utilizările nete.

Calculul acestora se efectuează pe baza informațiilor extrase din bilanț, contul de rezultate, precum și pe baza anumitor informatii extrase din balanța de verificare, vizând soldurile și rulajele aferente exercițiului încheiat.

Resursele sunt reprezentate de :

capacitatea de autofinanțare;

veniturile din investire;

creșteri din fonduri proprii;

datorii financiare.

Utilizările sunt reprezentate de:

achiziții din investiții fizice sau financiare;

rambursări de împrumuturi;

finanțarea fondului de rulment.

Tabloul utilizării resurselor este prezentat în tabelul 3 din anexa nr.5

VARIAȚIA FONDULUI DE RULMENT NET GLOBAL

Structura acestei părți este funcțională și servește analizei variațiilor elementelor fondului de rulment și ale trezoreriei.Calculul variației fondului de rulment se face pornind de la valorile brute, fără a se ține cont de provizioanele pentru deprecieri, deoarece ele nu au fost deduse din EBE 1, calculul capacității de autofinanțare.

Modelul părții a doua a tabloului de finanțare face distincție între fondul de rulment aferent activității de exploatare și cel provenit din afara exploatării.

Variația netă a fondului de rulment este egală și de semn contrar, fiind diferența resurse – utilizări, analizată in prima parte de unde rezultă că în calcul :

utilizările vor fi cu semnul "-", deoarece ele confirmă variația fondului de rulment stabilită în prima parte;

sursele vor fi cu semnul "=" deoarece reprezintă degajări de fonduri de rulment.

Pentru o întelegere mai corectă se poate spune că : necesarul de fond de rulment afectează semnul "-" tuturor creșterilor posturilor de activ circulant și tuturor diminuărilor posturilor de pasiv circulant, în timp ce degăjările nete de fond de rulment afectează semnul "+" tuturor creșterilor de pasiv circulant și tuturor diminuărilor de activ circulant.

În vederea completării tabloului, având în vedere structura acestuia, este necesar sa se țină cont de următoarele precizări :

a) Variația valorilor mobiliare de plasament să încludă în variația fondului de rulment în afara exploatării, poziția "altor debitori";

b) Veniturile realizate în avans și plățile efectuate în avans trebuie divizate între "variația exploatării" și "variația în afara exploatării". Prin urmare, plățile efectuate în avans vor fi atațate fie "creanțelor – clienți", fie "variației altor debitori". Invers, veniturile realizate în avans, vor fi atașate fie " furnizorilor și conturilor asimilate", fie "variației altor creditori".

c) Variațiile trezoreriei cuprind variațiile concursurilor bancare curente înglobate în datoriile financiare.

Este necesar a se studia diferența dintree trezoreria rezultată din exploatare și trezoreria rezultată din operația de investiție.

a) Daca rezultatul este pozitiv, întrepriderea este în măsura de a-și finanța investițiile prin exploatarea sa. Întreprinderea nu dorește să aibă nevoie de a apela la noi capitaluri exteme, dar dacă este necesar ea este în măsură de a-și rambursa datoriile.

b) Dacă diferența este 0, aceasta semnifică, că întreprinderea a reușit în întregime să-și finanțeze investițiile. Este necesar de a se merge cu analiza mai departe, de a se observa fluxul de trezorerie din exploatare și din investiții.

Întreprinderea s-a lansat înr-un program de investiții important datorită unui flux de trezorerie, poate recurge la împrumuturi și calcula efectul de levier.

c) Dacă diferența este negativă, întreprinderea nu a fost în măsură să-și finanțeze investițiile prin exploatare. Pentru finanțarea unui plan de relansare sau reconstrucție, va trebui să facă apel fie la dezinvestiri, fie la o creștere de capital.

Este necesar să se țină seama de rata creșterii întreprinderii, de natura activității sale, și de sectorul căruia îi aparține.

În cazul întreprinderilor al căror sector este caracterizat printr-o rată foarte mare de creștere, importanța investițiilor care se realizează poate antrena un sold negativ.

În cazul întreprinderilor care aparțin sectoarelor cu un coefident ridicat de capital, se stetuează că fluxul de trezorerie din exploatare trebuie să acopere cu prioritate investițiile de reînnoire.

Aceste exemple arată că există riscul unui raționament greșit asupra comportamentului financiar al întreprinderii dacă se pornește de la un studiu pripit al sumei sau sensului fluxurilor de trezorerie.

4 .3 ELABORAREA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Tabloul de trezorerie este un document de sinteză menit să explice variația trezoreriei, tot așa cum tabloul contului de rezultate explică formarea rezultatului.

Modelul tabloului de trezorerie este inspirat după normele americane și este propus și pentru țările Europei de Est, deci și pentru țara noastră, prin " Sistemul contabil al întreprinderilor".

Analizând conținutul tabloului de trezorerie, se observă că, de fapt, se ajunge la același rezultat cu deosebirea că indicatorii sunt mult mai analitici vizând fluxurile monetare și provizioanele precum și alte venituri și cheltuieli care antrenează mișcări de trezorerie, nu se iau în calcul.

Dacă se face o comparație între tabloul de finanțare și tabloul de trezorerie, se poate realiza schematizarea din tabel nr. 4 de pe anexa nr. 6.

1. Fluxul de trezorerie provenit din operațiile de exploatare relevă aptitudinea întreprinderii de a genera flux de trezorerie privind operațiile sale care nu corespund nici activităților de investiții, nici activităților de finanțare. Ea permite caracterizarea întreprinderea, performanța care va degaja la acest nivel importante lichidități, a întreprinderilor mai mult sau mai puțin vulnerabile în caz de influența sau absența de lichiditate degajată prin operații ale trezoreriei.

2. Fluxul de trezorerie provenit din operațiunile financiare : ultima parte a tabloului arată la ce tipuri de finanțări a recurs întreprinderea în cazul în care trezoreria rezultată din exploatare este insuficientă pentru a acoperi operațiile de investire.

Lecturarea tabloului pare a indica faptul că mărimea fluxului de trezorerie rezultat din operațiile de finanțare depinde de modul în care trezoreria de exploatare acoperă necesarul de finanțare degajat de operațiile de investire.

4.4. Tabloul de sintezĂ plurianual Și importanȚa acestuia În studierea strategiei Întreprinderii

Tabloul de sinteză plurianual rezumă pe o perioadă suficient de lungă operații deja studiate în tabloul resurselor și utilizatorilor.

Tabloul de sinteză plurianual substituie secvenței tabloului de finanțare inspirat din analiza funcțională, o secvență care decurge din analiza fluxurilor pentru a pune în evidență aspectele economice și financiare ale întreprinderii.

Secvența care apare în prima coloană se bazează pe clasificarea operațiilor analizei funcționale : exploatare, repartizare, investiție și finanțare.

Ea favorizează autofinanțarea de resursă internă a întreprinderii și modificările intervenite în finațarea stabilă a necesităților curente.

Modelul tabloului de sinteză plurianual este prezentat în tabelul nr. 5 din anexa nr. 7.

Tabloul de sinteză împarte ananliza funcțională pentru a pune în relief aspectul și aspectul financiar al întreprinderii.

Aspectul economic este descris în prima parte a tabloului care prezintă rezultatul operațiilor de exploatare și investițiile necesare menținerii activității de exploatare, adică investițiile în imobilizări în variația NFR.

Aspectul financiar ce constituie a doua parte a tabloului face distincție între două categorii de elemente :

pe de o parte elemente financiare care se reînnoiesc mereu, cum sunt veniturile și cheltuielile de repartiții, precum și variația diferitelor componente ale datoriilor globale;

pe de altă parte elemente financiare care relevă un caracter mai mult sau mai puțin excepțional cum ar fi creșterea de capital sau imobilizări în afara exploatării.

Tabloul de sinteză plurianual este constituit pentru a permite judecarea eficacității și coerenței deciziilor de gestine în domeniul investițiilor și finanțării.

Pe planul coerenței deciziilor de investiție confruntarea rezultatului brut din exploatare cu variația altor elemente ale NFR de exploatare și a investițiilor permite de a se ști dacă investițiile au fost suficient de rentabile pentru asigurarea recuperării sumei capitalurilor investite sub forma achizițiilor și variației NFR.

Pe planul politicii financiare, tabloul arată că, în măsura în care echilibrul nu a fost realizat la nivelul aspectelor economice, este necesar să se țină cont de elementele financiare curente și să se recurgă la împrumuturi.

Dacă aceste mijloace sunt suficiente, atunci se poate recurge la mijloace excepționale de natura creșterilor de capital sau a cesiunilor.

Performanțele financiare ale întreprinderii nu trebuie măsurate numai în termeni de rentabilitate, ci cu ajutorul fluxurilor, în termemi de capacități generatoare de lichidăți sau în termeni de necesar de lichidități. Studiul fluxurilor de lichidități trebuie efectuat la nivelul activității strategice.

0 activitate strategică poate fi caracterizată pe plan financiar prin trei elemente principale :

rata creșterii activității, se poate utiliza rata creșterii reale a valorii adăugate prin activitatea întreprinderii și care să fie comparabilă cu rata creșterii pieței pentru a ști dacă întreprinderea pierde sau câstigă;

marja beneficiară, se poate utiliza rezultatul brut din exploatare, adică partea din valoarea adăugată care rămâne în întreprindere după renumerarea factorului muncă;

capitaluri angajate pentru finanțarea activității se poate utiliza coeficientul de capital:

Capital economic

Valoare adaugata

care indică suma capitalurilor care trebuie investite sub forma imobilizărilor de exploatare și necesarului de fond de rulment pentru a se obține lOO lei valoare adăugată.

ANEXE

Anexa nr. 1

Structura conducerii s.c.trinity s.a.

ANEXA NR. 2

Figura nr.1

Figura nr.2

ANEXA NR. 3

BUGETUL TREZORERIEI

-mii lei-

Tabelul nr. 1

ANEXA NR. 4

BUGETUL T.V.A.

Tabel nr. 2

ANEXA NR. 5

TABLOUL UTILIZARII RESURSELOR

Tabel Nr. 3

ANEXA NR.6

TABLOUL DE TREZORERIE

Tabel nr. 4

ANEXA NR. 7

TABLOUL DE SINTEZĂ PLURIANUAL

Tabelul nr. 5

Bibliografie :