Ciuperca de Cultura

DESCRIEREA BOTANICA

Ciuperca de cultură este formată din două părți: una subterană denumită miceliu, și una aeriană, denumită carpofor sau basidiofruct.

Miceliul constituie partea vegetativă a ciupercii fiind alcătuit dintr-o împletitură de filamente miceliene (hife miceliene) cu diametrul de 10 mm, de formă cilindrică și divizate în celule prin pereți transversali.

Miceliul are rolul de hrănire a carpoforului sau basidiofructului, pentru care constituie suportul de formare. Basidiofructul ia naștere din niște mici umflături – primordii, care se formează la extremitatea hifelor celor mai tinere.

Carpoforul este alcătuit din două părți distincte: pălăria, denumită și pileus, și piciorul, denumit și stipes.

Pălăria ciupercii este formată din următoarele părți componente: cuticula, pulpa sau carnea, zona de creștere, stratul himenal, camera subhimenală și velum.

Cuticula este ușor detașabilă și prezintă o culoare anume, după varietatea cultivată: albă, crem și brună. Poate fi netedă, scuamoasă și solzoasă. Prezența scuamelor pe suprafața pălăriei poate fi determinată și de existența unor curenți puternici de aer în localul de cultivare. De asemenea, culoarea cuticulei poate fi influențată de lumina solară, tulpinile de culoare albă devin crem. Curenții de aer produc de asemenea o brunificare a cuticulei.

Pulpa pălăriei, ca și întreg carpoforul sau basidiofructul (ciuperca propriu-zisă), constituie o împletitură compactă de filamente miceliene. Culoarea pulpei pălăriei este întotdeauna albă, indiferent de culoarea cuticulei, însă prin tăiere suferă fenomenul de oxidare și devine rozalie-gălbuie-brunie. Gustul este foarte plăcut.

Zona de creștere se găsește la limita dintre partea inferioară a pulpei pălăriei și partea superioară a piciorului. Această parte prezintă importanță pentru cultivator, prin faptul că, prin cădere sau lovirea ciupercii, piciorul se desprinde cu ușurință.

Stratul himenial este constituit din lame basidiale cu dispunere radială pe partea inferioară a pălăriei. Lamele și lamelele sunt constituite dintr-o tramă centrală cu o structură identică cu cea a pălăriei, pe care se găsește o zonă sporiferă reprezentată prin niște formațiuni de formă măciucată, denumite basidii. De basidii sunt prinși pe sterigme câte doi basidiospori ovoido-eliptici cu dimensiuni cuprinse între 4-7 mm x 6-9 mm și, după alți autori, Delmas J. (1989), 6-7,5 x 4,5-4,5 mm.

Când sporii sunt ajunși la maturitatea fiziologică se detașează și cad. O ciupercă cu diametrul pălăriei de 7 cm produce cca 1 milion de spori/minut, ceea ce reprezintă mai multe miliarde. Sporii sunt foarte ușori, 1 miligram conținând cca 20 milioane de spori.

Velumul este reprezentat prin membrana care unește marginea pălăriei cu piciorul.

Velumul este la început cutat, dar ulterior, prin creșterea pălăriei în diametru, velumul se întinde, devenind din ce în ce mai subțire, până în momentul când se va rupe.

Pentru cultivatorul de ciuperci, velumul prezintă importanță prin faptul că starea sa indică momentul executării recoltării (velumul întreg, nedesfăcut).

Trebuie remarcat faptul că, și după recoltare, pălăria ciupercii suferă o acțiune de desfacere, favorizând astfel ruperea velumului. Din acest considerent, ciupercile nu trebuie recoltate în faza de întindere totală a velumului, deoarece există pericolul ruperii lui ulterioare, făcând sa scadă calitatea comercială a ciupercilor.

Piciorul ciupercii constituie, de asemenea, o împletitură densă de filamente miceliene cu o compactitate mai mică decât cea a pălăriei.

La picior, de la exterior spre interior, se deosebesc următoarele formațiuni: cuticula, pulpa, canalul medular, iar la baza piciorului postamentul micelian.

Cuticula este greu detașabilă, de culoare albă și de regulă netedă, uneori foarte ușor fibroasă.

Pulpa este compactă în faza de tinerețe a ciupercii, până la ruperea velumului, iar pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, pulpa piciorului devine din ce în ce mai fibroasă, piciorul căpătând în cele din urmă o consistentă tare.

Canalul medular este reprezentat prin partea mediană a pulpei piciorului. În faza foarte tânără a ciupercii, canalul medular este imperceptibil. La apariția velumului se poate distinge, fiind conturat, iar pe măsură ce ciuperca îmbătrânește canalul medular se mărește în diametru, ocupând în unele cazuri, la ciupercile cu pălăria recurbată, tot piciorul.

Postamentul micelian bazai al piciorului reprezintă, de asemenea, o împletitură densă de filamente miceliene care se formează în stratul acoperitor. Postamentul micelian este strâns sudat de picior, însă prin torsiune cu mâna se desface. La ciupercile apărute în buchet, acest postament micelian rămâne la recoltare în interiorul stratului de acoperire, de unde va trebui să fie îndepărtat ulterior.

Fazele fenologice la ciuperca Agaricus bisporus

Primordiile de fructificare reprezintă prima fază fenologică. Primordiile se formează în interiorul stratului de acoperire și cantitatea lor este în corelație directă cu viitoarea producție de ciuperci. Cu cât numărul de primordii va fi mai mare, cu atât viitoarea producție de ciuperci și în special primele valuri de creștere vor fi mai abundente.

Cea de-a două fază fenologică este reprezentată prin butoni. Faza de buton se manifestă până la diametrul de 10 mm pentru tulpinile de culoare albă și până la 15 mm pentru tulpinile de culoare crem-brună.

Individualizarea ciupercii reprezintă faza a III-a în care se diferențiază pălăria și piciorul.

Apariția velumului este faza imediat următoare care corespunde cu maturitatea comercială. Recoltarea ciupercilor în această fază corespunde unei valorificări cu maximum de eficientă.

Ruperea velumului este cea de-a V-a fază. Ciupercile ajunse în această fază nu mai pot fi valorificate la calitatea extra, ci numai la calitatea I comercială.

Pălăria pe jumătăte desfăcută reprezintă cea de-a VI-a fază, în care velumul este rupt complet, din el a rămas un inel aderent pe picior și franjuri pe marginea pălăriei.

Pălăria desfăcută pe trei sferturi constituie cea de-a VII-a fază, în care stratul cu lame basidiale este mai brunificat.

Ciupercile ajunse în această fază nu mai pot fi valorificate decât la calitatea a II-a.

Pălăria total desfăcută constituie faza a VIII-a, în care stratul cu lamele a devenit aproape negru, piciorul, cu canal medular proeminent, a devenit fribros. Ciupercile nu mai pot fi valorificate.

Pălăria recurbată reprezintă cea de-a IX-a fază fenologică care corespunde cu maturitatea fiziologică. Ciuperca își diseminează sporii din stratul himenial devenit în totalitate negru, cu lamele basidiale distanțate. Piciorul are o consistență fibroasă-lignificată, iar ciupercile nu mai pot fi valorificate.

Succesiunea acestor faze fenologice din faza de buton se petrece în 6-7 zile la tulpinile albe și 8-10 zile la tulpinile brune.

Din faza de buton până în faza de apariție a velumului există un interval de 3-4 zile.

Succesiunea fazelor fenologice la ciuperca de cultură este redată în fig. 5 și 6.

Delmas J. (1989) indică, de asemenea, în fig. 6 câteva faze fenologice: inel (velum) închis; inel rupt; sporulația ciupercii și pălăria plată.

Nutriția ciupercilor Agaricus bisporus

Ciupercile de cultură, având un regim de nutriție heterotrof saprofit sunt obligate să-și ia hrana din substanțele organice în descompunere, datorită enzimelor pe care le posedă.

La ciupercile de cultură se disting, ca surse importante de nutriție, cea cu carbon, reprezentant prim al substanțelor organice, și nutriția minerală.

Nutriția cu carbon

Nutriția cu carbon se referă la produșii aflați în substratul de cultură: hemiceluloza, celuloza și lignina. Acești hidrați compuși de carbon au un rol important în procesele de diviziune celulară a ciupercii.

În substratul nutrivit, acești hidrați de carbon se găsesc în paiele de grâu sau orz, turbă, rumeguș, folosite ca așternut în grajd. O îmbogățire a compostului în hidrați de carbon se face adăugând paie de grâu sau orz, coceni de porumb, ciocălăi de porumb, care reprezintă materiale cu un procent ridicat de hidrați de carbon în componenta lor.

Datorită enzimelor hidrolitice pe care le emite miceliul ciupercii, acești hidrați de carbon se transformă în zaharuri direct asimilabile.

Azotul are o importanță de prim ordin, după unii autori, la însămânțarea miceliului, cantitatea de azot total din substrat trebuind să fie de 1,6% și 2,1%, iar alții extind limita la 2,7%, la materialul uscat, care reprezintă în fond azotul proteic. Azotul mineral este constituit și din azot amoniacal, care va trebui să fie eliminat sau să fie transformat în compuși organici. Când cantitatea de azot amoniacal din substrat depășește 0,1%, se manifestă o influență negativă asupra intrării în vegetație a miceliului, limitele favorabile fiind de 0,01-0,03% (s.p.). Azotul amoniacal se elimină în timpul compostării și pasteurizării, iar partea de azot care va rămâne se va transforma în azot proteic asimilabil, care va constitui hrana pentru miceliul ciupercii.

În timpul compostării și pasteurizării substratului, azotul proteic se va transforma în peptide și acizi aminici, care sunt absorbiți de celulele hifelor miceliene. În urma unor cercetări executate la noi, a reieșit că între conținutul de azot total al substratului nutritiv (până la 2,7%), producția de ciuperci și conținutul în proteină al ciupercilor există o corelație directă.

Producția de ciuperci este proporțională cu cantitatea de azot total din substratul nutritiv, până la 2,50 mg la 100/g s.u., randamentul economic maxim fiind semnalat la cantitatea de 1,6-2,0 mg/100 g de azot total (s.u.).

Calculul cantității de azot total la compostul pentru ciuperci include relația dintre suma cantităților de azot total din fiecare component, înmulțită cu coeficientul 100 și raportată la suma cantității substanței uscate a componentelor compostului pentru ciuperci.

Azotul amoniacal manifestă o acțiune defavorabilă numai în cazul când concentrația depășește 0,1 g% la substanța proaspătă, limitele favorabile fiind de 0,01-0,03% (s.p.).

Substanțe biologice de creștere

Alte elemente minerale importante în nutriția ciupercilor sunt reprezentate prin fosfor, potasiu, sulf, calciu. Fosforul trebuie să se găsească în cantitatea de 3 kg/tona de gunoi proaspăt. În absența fosforului din compost, producția de ciuperci scade simțitor.

Fosforul se aplică în faza de compostare sub formă de superfosfat.

Calciul, reprezentat sub formă de ghips sau carbonat de calciu, reduce efectul inhibitor al unor elemente prezente în cantități prea ridicate în compost.

Ipsosul și carbonatul de calciu se adaugă eșalonat în timpul întoarcerilor compostului.

Zincul, cuprul, magneziul, molibdenul sunt indispensabile compostului, fiind considerate microelemente.

Substanțe biologice de creștere. Creșterea miceliului se face cu intensitate când în substratul nutritiv de cultură se găsește aneurina și biotina, care sunt substanțe de creștere indispensabile atât mediilor de laborator solide și lichide pentru creșterea miceliului, cât și substratului nutritiv de cultură.

Asimilație – dezasimilație

Asimilația substanțelor hrănitoare se face la extremitatea hifelor miceliene pe calea osmozei.

În urma cercetărilor s-a putut constata că presiunea osmotică, gradul de difuziune prin membrana celulară sunt în funcție de concentrația sărurilor minerale în substratul nutritiv sau amestecul de acoperire. Cu cât această concentrație va fi mai mare, cu atât mai puține substanțe hrănitoare vor pătrunde prin fenomenul osmozei în interiorul hifei de miceliu. În această direcție, trebuie avut grijă să nu se supradozeze cu îngrășăminte minerale sau organice compostul în faza pregătirii lui în substratul nutritiv, deoarece există pericolul să nu mai formeze basidiofructe (împânzirea fără fructificare) sau chiar lipsa totală de împânzire la supradozări nelimitate.

Spre deosebire de plantele autotrofe – cu clorofilă, ciuperca cultivată fiind heterotrofă necesită un izvor de carbon mai complet, neputând folosi bioxidul de carbon ca plantele autotrofe.

Energia vitală este realizată de ciuperca de cultură din transformarea surselor organice de carbon, spre deosebire de plantele autotrofe care își iau energia din lumină și din materii anorganice.

Influența unor factori de mediu asupra creșterii miceliului și formării ciupercilor Agaricus bisporus

Influența temperaturii

Temperatura constituie unul dintre factorii de importantă majoră, atât în creșterea miceliului, cât și în formarea

ciupercilor. Temperatura variază odată cu etapa culturală în care se găsește cultura și este expusă în tabelul 15.

TABEL

Pentru creșterea miceliului de ciuperci sunt mai puțin dăunătoare temperaturile mai scăzute decât cele mai ridicate. Miceiiul rămâne viabil chiar și temperaturile de 0 °C.

Temperatura din interiorul substratului este mai ridicată cu 2-4 °C decât temperatura din mediul înconjurător.

In urma unor cercetări executate în tara noastră, a reieșit că existenta unor variații de temperatură de la zi la noapte mai mari de 3 °C influențează negativ producția de ciuperci. Acest fapt denotă că în localul de cultură respectiv nu există asigurată izolarea termica, condiție de prim ordin pentru executarea unei cultivări de ciuperci. în cazul în care cultura nu se va executa în pivnițe, cariere, galerii de mină, spații care prezintă o izolare termică ridicată prin constanța termică și obscuritatea care evită variațiile mari de temperatură, se impune asigurarea izolării termice.

Dacă temperaturile din spațiul de cultură variază întTe 8 și 14 °C, producția va dura 5-6 luni, iar dacă limitele de temperatură din cursul perioadei de vegetație sunt cuprinse între 14 și 18 °C, va dura cca 3 luni, în culturi clasice, sau chiar cu tehnologie monozonă.

Temperatura influențează și calitatea basidiofructelor.

Basidiofructele formate la temperaturi mai scăzute, cuprinse între 12 și 14 °C, sunt mai mari și mai compacte decât cele formate la temperaturi mai ridicate de cca 16-18 °C. Pentru a putea cunoaște influența temperaturii în cele trei mari etape culturale ale culturii de ciuperci, se prezintă tabelul 16. Din tabel rezultă că pentru împânzirea miceliului sunt necesare temperaturi mai ridicate decât pentru formarea primordiilor de fructificare și formarea ciupercilor. Inversarea acestor necesități termice poate duce la compromiterea totală a recoltei.

TABEL

Influența conținutului în apă al substratului nutritiv

Umiditatea din substratul nutritiv de cultură. Ciuperca este o plantă cu pretenții medii față de apă și necesită ca substratul de cultură să prezinte o umiditate de 60-70%, cu optimum de 62-65% (plante mezohidrofile).

Este cunoscut faptul că excesul de umiditate în substratul nutritiv creează condiții favorabile pentru dezvoltarea ciupercilor saprofite și a bacteriilor și duce la pieirea prin , asfixie a miceliului ciupercii de cultură, care este foarte

avid de oxigen. Cu cât procentul de umiditate din substrat este mai ridicat, peste limita optimă, substratul va trebui să fie mai afânat în straturile de cultură, pentru a permite accesul aerului în interior. De asemenea, cu cât substratul va fi mai mărunt, cu paie foarte scurte, va trebui ca tasarea să se facă din ce în ce mai slab, tot din același considerent.

Exemplificarea influenței umidității substratului asupra creșterii miceliului este prezentată în tabelul 17.

TABEL

Influența umidității relative a aerului

Spațiul de cultivare, pentru a putea fi folosit, este necesar să prezinte o umiditate inițială de 80-90%, corespunzătoare cerințelor biologice ale ciupercii de cultură.

în încăperile cu o umiditate inițială ridicată, datorată prezenței pânzei de apă freatică la suprafață sau infiltrațiilor de apă din exterior, este necesar să se asigure o ventilație puternică, de regulă dirijată.

O umiditate scăzută favorizează creșterea miceliului,

însă reduce producția de ciuperci, prin formarea acestora în interiorul stratului de acoperire, asemănător unor mușuroaie de cârtiță. Din unele cercetări executate în țara noastră, a reieșit că o creștere decadală a umidității relative a aerului mai ridicată de 9% manifestă o influență negativă asupra producției de ciuperci.

Umiditatea relativă a aerului se înregistrează cu ajutorul higrometrelor, care pot fi de mai multe tipuri.

Influența aerului

Concentrația maximă de bioxid de carbon este de 4% și, pe măsură ce aceasta crește, se produce o scădere și chiar o reducere totală a potențialului său de fructificare, precum și o deformare a carpoforilor.

Aerisirea într-un spațiu destinat cultivării ciupercilor poate fi: liberă sau dirijată.

Aerisirea liberă se folosește numai la culturile cu suprafață mică și în cazurile când așezarea substratului se face prin ferestre sau tuburi de ventilație. Pentru a asigura suprafața necesară de acces a aerului pentru fiecare metru pătrat de suprafață se va calcula o suprafață de acces a aerului de 200 cm pătrați. în acest caz, o încăpere cu suprafața de cultură de 100 mp va trebui să prezinte o suprafață de acces a aerului de 20.000 cmp, repartizată în 8-10 ferestre (tuburi) de 30 x 50 cm sau de 50 x 50 cm.

La așezarea substratului nutritiv pe sol sau pe stelaje într-un asemenea spațiu de cultură, se va ține seama de realizarea raportului de 1,5 mc de aer (volumul util al încăperii), care asigură spațiul de aerisire liberă pentru 1 mp de suprafață de cultivare.

în acest caz, pentru a putea executa 100 mp este necesar ca volumul încăperii de cultivare să fie cel puțin de 150 mc.

Accesul liber al aerului prin ferestre de ventilație se face numai în cazul spațiilor de cultivare amplasate la suprafață, spre deosebire de spațiile localurilor îngropate,, unde trebuie canale, conducte, atât pentru introducerea cât și pentru evacuarea aerului.

Prin aerisirea dirijată se asigură schimburi de aer care au rolul de eliminare a bioxidului de carbon, precum și recirculări de aer cu scopul omogenizării temperaturii și umidității relative în interiorul spațiului de cultură.

Prin folosirea ventilației dirijate, suprafața de cultură va crește simțitor, deoarece în acest caz 1,0 mc volum util al încăperii va trebui să corespundă unei suprafețe de cultură de 1 mp. Astfel, într-un spațiu cu un volum de 150 mc în care prin ventilație liberă se asigură 100 mp, suprafața de cultură în cazul ventilației dirijate, suprafața de cultură, va fi de 150 mp, fapt care compensează din plin cheltuielile pentru investiții făcute pentru ventilația dirijată. In acest caz, puterea ventilatorului cu un debit de 200 mc aer/h/tona de substrat nutritiv sau 20 mc aer/h/mp, va trebui să fie de 3.300-3.500 mc/oră pentru respectiva suprafață de cultură.

Cunoașterea necesarului de aer și folosirea unui ventilator cu un debit corespunzător constituie o problemă de strictă specialitate mult mai valoroasă decât aplicarea unot metode mai simple ca: viteza de răspândire a fumului unei țigări, mișcarea flăcării unei lumânări la un unghi de 10-15 grade. în culturile intensive industriale, aerul care pătrunde în interiorul spatiilor de cultură este condiționat: filtrat, umezit și încălzit la temperatura dorită.

Necesarul de aer în etapele culturale este diferit (tabelul 22).

Curenții de aer în încăpere In cazul unei ventilații prea accentuate, datorată supradimensionării ferestrelor în cazul ventilației libere sau capacității exagerate a ventilatorului, în cazul ventilației dirijate se creează curenți de aer care au o viteză de circulație mai mare de 0,2-0,3 m/s. Viteza de circulație a aerului se determină cu un anemometru gradat de la 0 la

m/secundă. Situații nefavorabile care trebuie evitate în aplicarea aerisirii (tabelul 23).

TABEL

Influența pH-ului mediului nutritiv

Creșterea miceliului se petrece între Limitele de pH 4,5-9, în care există ca valori optime de pH 6,8-7,5. Deci ciuperca de cultură crește bine pe un substrat neutru sau foarte ușor alcalin. Este de preferat o stare ușoară de alcalinitate decât una de aciditate, deoarece miceliul ciupercii, în cursul creșterii sale, acidifică ușor substratul de creștere. Substraturile cu un pH mai add pot provoca o reducere de producție sau chiar compromiterea totală a ei. Creșterea miceliului în substratul nutritiv de cultură se petrece în limitele de pH cuprins între 6 și 8,0, cu optimum de 7-7,5. Peste pH-ul de 8, creșterea

miceliului este mult încetinită. PH-ul se determină la:

substratul de cultură înainte și după pasteurizare, pentru cultura intensivă;

substratul de cultură – după întorsul IV, eventual V, pentru cultura clasică;

componenții amestecului de acoperire;

nisipul de carieră;

turba neagră sau roșie;

amestecul de acoperire rezultă din amestecul ceîor 2 componente menționate.

Influența luminii

Lumina nu reprezintă un factor hotărâtor în creșterea ciupercilor, deoarece s-a constatat că s-au realizat producții Ia fel de bune, atât Ia lumină, cât și Ia întuneric. Lumina difuză în ciupercărie nu împiedică cu nimic producția. Pătrunderea directă a razelor solare în ciupercărie produce următoarele inconveniente:

scăderea umidității relative;

uscarea suprafeței straturilor de cultură;

variații de temperatură mai mari de 3 °C;

brunificarea ciupercilor de culoare albă și crem;

crearea condițiilor favorabile apariției muștelor și țânțarilor ciupercii;

exfolierea cuticulei pălăriei și uneori chiar crăparea ei la unele tulpini.

Sisteme tehnologice de cultivare a ciupercilor Agaricus bisporus

[NUME_REDACTAT] J. (1989), cultura ciupercilor Agaricus bisporus cuprinde următoarele două etape, cu una sau mai multe faze: producerea miceliului și producerea ciupercilor.

Producerea miceliului în condiții aseptice a culturilor pure, inoculului și miceliului pentru însămânțări în ciupercă rii,

Producerea ciupercilor

b.l – Prepararea substratului în 2 faze (compostare și pasteurizare). *

b,2 – Insămânțarea și creșterea miceliului sau incubarea.

-Trecerea în condiții de microclimat favorabil producerii primordiilor.

b.3 – Acoperirea sau gobtarea straturilor.

Desfășurarea perioadei de recoltare.

4 – Evacuarea substratului nutritiv uzat.

Pregătirea spațiului pentru un nou dclu.

Sistemul clasic nu necesită ca încăperile folosite să fie prevăzute cu încălzire tehnică, ventilație dirijată și posibilități de pasteurizare cu abur.

Se pot folosi galerii de mină, cariere, pivnițe, grajduri, puiemițe și alte spații fără încălzire, dar care pot fi aerisite direct (liber).

TABEL

A

In aceste spatii, substratul nutritiv se așază în saci din polietilenă, de regulă pe sol, iar eșalonarea culturii trebuie astfel încadrată în timp încât etapele de recoltare să se desfășoare în perioada în care temperatura din mediul exterior să fie favorabilă formării ciupercilor. In același timp se va fine seama de faptul că, în perioada recoltării ciupercilor, sunt necesare temperaturi scăzute (12-17 °C). Respectând aceste cerințe, se poate realiza un ciclu de primăvară (începând din luna martie) și un ciclu de toamnă (începând din luna august). Ciclul de toamnă trebuie să fie organizat astfel încât perioada de recoltare să fie terminată până la 1 noiembrie, când există pericolul scăderii temperaturilor sub + 10 °C, fapt care duce la întârzierea formării ciupercilor sau chiar oprirea producției – a perioadei de recoltare.

Sistemul semiintensiv necesită ca localurile utilizate să fie prevăzute cu condiții de încălzire tehnică, ventilație dirijată, dezinfectie termică a spațiului, lăzilor și pas- teurizarea substratului. Cele mai potrivite localuri sunt forturile, halele, construcțiile vechi etc. Substratul nutritiv se așază în strat plan pe stelaje din prefabricate, din beton, în lăzi de mase plastice, ori în saci de polietilenă.

Prin acest sistem, se pot executa anual 3 cicluri de cultură, cu durata perioadei de recoltare de 40-50 de zile și a celei de vegetație de 80-100 de zile.

Sistemul intensiv de cultură necesită spatii special amenajate pentru pasteurizare, incubare, recoltare, dezinfectare termică etc., în care să se asigure reglarea temperaturii, umidității și a ventilației (microclimat dirijat). In aceste spatii, substratul nutritiv se așază în strat plan pe stelaje cu 4-5 niveluri sau în lăzi suprapuse, respectiv paturi mobile de cultură.

în cadrul sitemului intensiv de cultură se practică câteva subsisteme tehnologice și anume:

monozonal, când toate lucrările tehnologice se efectuează în aceeași încăpere. Se pot executa 3-3,5 cicluri pe an;

bizonal, când există 2 tipuri de încăperi, pentru pas- teurizare și pentru cultură. Se pot executa 4-5 cicluri pe an;

mutizonal, când există 6 tipuri de încăperi tehnologice dotate cu instalații corespunzătoare de încălzire, ventilație, lumină, aerisire condiționată, pasteurizare, incu- bare, formare, recoltare, golire și dezinfectare termică a lăzilor. Se pot executa 5-7 cicluri pe an.

Fiind necesare transformări, în sistemul de cultură bizonal și multizonal, substratul nutritiv trebuie așezat în lăzi, saci din polietilenă sau paturi mobile.

Ciupercăriile industriale de tip multizonal, cu capacitatea de 330 tone de ciuperci/an amenajate în tara noastră, cu utilaje în totalitate de producție românească, se desfășoară cu 5 cicluri pe an, cu o producție globală de 82,5 kg de ciuperci proaspete/mp/an. Producția este competitivă pe plan mondial. Este deservită de 40 de oameni.

Cultura este organizată pe paturi mobile (lăzi cu capacitate de 2 mp) care, mecanizat, vor fi transformate de la o zonă la alta.

Pentru a se vedea deosebirea dintre cultura industrială de tip monozonal și cea de tip multizonal se prezintă tabelul 20.

TABEL

în desfășurarea culturii ciupercii Agaricus bisporus, în oricare sistem tehnologic, se recomandă evitarea următoarelor greșeli:

nepregătirea substratului nutritiv înainte de sfârșitul perioadei de recoltare a ciclului anterior, care atrage după sine: decalarea ciclului următor, scăderea eficienței culturii, scăderea productivității și a producției anuale, infestarea localului cu ciuperci saprofite, parazite și dăunători existenți în cultura veche;

decalarea ciclului de cultură, care favorizează intrarea în anotimpul rece a ciclului de toamnă al culturii „clasice" și în anotimpul călduros a ciclului de primăvară al culturii clasice sau „semiintensive", unde nu există posibilitatea condiționării aerului prin refrigerare; în ambele cazuri recolta obținută va fi mult diminuată;

însămânțarea în cursul lunilor mai-iunie în sistem

clasic și semiintensiv a ciupercii Agaricus bisporus, ceea ce duce la formarea ciupercilor în perioada temperaturilor prea ridicate (peste + 18 °C); pentru a evita acest lucru, în perioada sus-menționată se va însămânța Agaricus edulis- șampinionul termofil; ,

însămânțarea în cursul lunilor octombrie și noiembrie, în sistemul clasic de cultură, fără posibilități de asigurare a încălzirii spațiului de cultură, deoarece poate: stagna perioada de recoltare și se poate diminua eficiența culturii;

prelungirea perioadei de recoltare, în caz că în prima lună de recoltare nu s-a realizat cel puțin 70% din producția totală (5-7 kg/mp), fapt ce contribuie la o decalare a ciclului următor de cultură și influențează negativ rezultatele producției viitorului ciclu de cultură;

executarea diferitelor etape tehnologice de cultură (compostarea, așezarea substratului, pasteurizarea, însămânțarea și în special acoperirea) la intervale de timp prea mari fată de cele recomandate (mai mult de 3-5 zile), influențează negativ perioada de recoltare atât în ceea ce privește calitatea, cât și cantitatea de ciuperci recoltate.

Astfel, dacă după o perioadă de 18 zile de la însământare, substratul se prezintă împânzit cu miceliu, iar acoperirea se execută după 23 de zile, producția obținută va fi mult scăzută, iar calitatea ciupercilor va avea de suferit. De asemenea, decalarea perioadei de recoltare

influențează negativ formarea primordiilor viitoarelor ciuperci, micșorând în final recolta.

Cultura ciupercilor, datorită caracterului de cultură prin excelență dirijată și regimului de nutriție, a permis executarea ei în diferite sisteme de cultură, după cum s-a prezentat.

Caracteristicile acestor trei sisteme tehnologice de cultivare sunt evidențiate la: compostare, localul de cultură, așezarea substratului în local, pasteurizare, însămânțare, acoperire, perioada de recoltare, cicluri de cultură pe an, producția de ciuperci pe ciclu, producția anuală de ciuperci. Aceste caracteristici specifice sistemelor de cultură folosite în cultura ciupercilor sunt redate în tabelul 21.

Rezultă că aplicarea unor lucrări de modernizare a culturii ciupercilor, prin construirea unui local special amenajat, cu o tehnologie de cultură superioară, este asigurată economic de producția de ciuperci care se va obține.

TABEL

TABEL

TABEL

TABEL

TABEL

Unde pot fi cultivate ciupercile Agaricus bisporus

Localul – spațiul ce va fi destinat culturii în cazul ciupercii Agaricus bisporus – prezintă importanta cea mai mare pentru reușită, datorită caracterului de cultură dirijată în totalitate sub aspect tehnologic și al condițiilor de microclimat.

în localul de cultivare vor trebui să fie asigurate condițiile de mediu descrise, precum și să existe siguranța că substratul nutritiv nu va fi atacat de diferiți dăunători animali și vegetali.

Condiții de folosire a spațiului de cultură

Cultivarea ciupercilor Agaricus se execută cu o tehnologie diversificată în funcție de sistemul tehnologic adaptat în diferite spații de cultură:

subterane (pivnițe, galerii de mină, forturi, tuneluri ș.a.): prezintă avantajul unei izolări termice, fără mari variații zilnice de temperatură, sau chiar sezoniere, având constantele termice specifice.

Pot fi amenajate cu camere de incubare și pasteurizare la exterior.

In cadrul spațiilor subterane se înscrie și tipul francez de cultivare a ciupercilor în galerii-cariere unde, în prezent, cultivările se execută cu un caracter intensiv și o tehnologie bizonală;

supraterane:

a)^conșțmcții vechi, grajduri, puiernițe, depozite frigorifice, sere ș.a.: permit organizarea a 1-3 cicluri de cultură, primăvara și toamna, cu tehnologie clasică sau intensivă (

gie m6no, bi sau multizonală. în cadrul spațiilor suprate-

rane special amenajate se înscriu și tipul olandez (sau american) de cultivare intensivă a ciupercilor Agaricus, executate cu o tehnologie intensiv diversificată (mono, bi și mul- tizonală).

Raportul spatiiloLxu-teknolQgie diferențiată, în cadrul

cialistii olandeziL_

\ Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spațiu i ales pentru cultura de ciuperci sunt următoarele: j ■ să prezinte o izolare hidrotermică cât mai riguroasă, l ținând seama că, în cazul când variațiile zilnice de tempe- \ ratură sunt mai mari de ± 2 °C, executarea culturii devine

problematică. în spațiile în care izolarea termică este 5 scăzută (sere, solarii, răsadnițe), aceasta trebuie completată

cu paie, carton, cretizarea geamiiritor;

să poată fi încălzite tehnic cu abur sau presiune, care > constituie mijlocul cel mai indicat să fie ales, ținându-se sea- ^ ma și de faptul că sursa calorică poate servi și la pastemizarea c compostului. Trebuie subliniat faptul că pentru cultura cla- 5 sică nu este necesară încălzirea tehnică, întrucât aceasta se ! execută în perioadele optime ale anului – primăvara și toam- ^ na (în special), în lunile august – noiembrie, când cultivarea \ se va putea executa fără consumuri energetice;

siffoată fi răcit în cazukând cultivarea se desfășoară în flux continuu, în sistem intensiy-sun perioada caldă a anului (mai – septembrie). In această direcție trebuie avut în vedere că ciuperca Agaricus bisporus este mare con- simiatoare de frig, dezvoltându-se-bine în regim criofil de temperaturi scăzute (12-16 °C) în perioada de fructificare;

suprafețele interioare să fie netede și construite din materiale dure, ușor de dezinfectat cu substanțe insecto- fungicide și, în cazul culturilor intensive, rezistente la tratamentul termic cu abur sub presiune la temperaturi de la +60 la +80 °C;

să prezinte posibilitatea de aerisire liberă sau dirijată;

să fie racordate, în cazul culturii intensive, la o instalație de abur necesar pentru dezinfectarea termică a spațiului de cultură, a substratului nutritiv (pasteurizare) înainte de fiecare ciclu de cultivare. In spațiul de cultivare, încălzirea nu se asigură prin conducte și radiatoare, ci prin introducerea aerului cald condiționat în prealabil în bateria de conducte din camera de amestec (proaspăt și recir- culat) și condiționare a aerului (încălzire, răcire, umidifi- care, filtrare);

sursa de apă să fie asigurată în interior sau înimedia– ta apropiere^

asigurarea izolației termice. în cazul când spațiul ales pentru cultura ciupercilor nu are asigurată izolarea ter-

_jnică corespunzătoare desfășurării cultivării în timpul iernii^se procedează]âL-Z~~

ș asigurarea unei perne de aer între plafon si acoperiș,

rPQjwti^TTippajarpa urnii

amenajarea unei camere-tampon la intrare;

dispunerea pe pereții laterali, la exterior. în caz că nu esțejposibilă amenajarea unui podf a unor straturi izolatoare de paie, rumegușjigstie sau coceni, protejate la exterior cu folie de polietilenă; ^

asigurarea umidității în spațiul de cultură. îrunediuL

anThianFde ailtiirăT^idjjjiteprp^tiv^ se_rea1Î7Pază prin

stropirea periodică a potecilor saua_peretilor în cazul culturii clasice, sau prin umidificarea aerului (în bateriLde condiționare), în cazul culturii intensive,—

pe pereți sau tavan, trebuie să fie evitate deoarece favorizează instalarea mucegaiurilor și a dăunătorilor.

Printre criteriile de bază folosite în clasificarea localurilor pentru cultivarea ciupercilor sunt: tipul construcției, izolarea termică și perioada folosirii.

Tipul construcț iei

Localuri naturale de cultivare cu izolarea țgrmică asii, gurată prin masa – galerii de mină, -tuneluri, peșterL-Ca- riere de-piatră r reprezintă spaiiLcare^anterio^nu au mai- fost fpioiite_pentru_alte^scopuri. în aceste încăperi se execută de regulă cultura ciupercilor^upltipul^clasic, cu 1-2 cicluri de cultură pe an sau ^daptări^i^brUntensive

Reprezintă spații care au avut inițial cu totul altă desti-

în aceste spatii se va putea executa atât cultura clasică, _ cât șicea^ semii n ten si vă r A’ces te spatii pot asigura desfă-

■ 1 Localuri special amenajate^, adică consiructiixu^desti^ natia^initială de cultivare a ciupercilor. în acest tip de construcție se vor putea executa culturi intensive de ciuperci după tipul uni, bi sau trizonal. Productivitatea acestor

Izolarea termică trebuie să fie asigurată la toate tipurile de localuri deoarece se condiționează realizarea în interior a condițiilor de mediu favorabile creșterii și fructificării

Izolarea termică

Există mai multe grupe de izolare termică:

Izolarea termică foarte ridicată, care se realizează prin m4să, cuprinde: galerii de mină, cariere de piatră, țungluri. în aceste localuri pot fi executate fără sistem de încălzire și

Izolarea termică ridicata se realizează în localuri: na- turaieșTadaptete-c&ăți vechi,pivnițe, subsoluri, precum

Izolarea termică scăzută se realizează în construcțiile vechi pe sol, în bordeie sau în grajduri ș.a.

Izolarea termică foarte scăzută se realizează în localuri adaptate, sere și răsadnițe. în localurile cu izolare termica scăzută și foarte scăzută nu se va putea executa cultura, fără completarea și asigurarea izolării termice.

Perioada folosirii

în ceea ce privește durata de exploatare în cursul unui an, localurile de cultură se împart în trei grupe:

Localurile cu folosință mixtă, care servesc în cursul unui an atât pentru culturile de ciuperci, cât și pentru alte scopuri ca: sere, în perioada de toamnă, sere înmulțitor, în perioada de toamnă, începutul Iui decembrie, sere pentru forțat vița, în perioada de toamnă – iarnă.

■Ji}caluril^cu-folo&mță-periodici^sezQn ierjjgprezintă

acele spații neînzestrate cu instalații de încălzire și răcire, ca7e~p<^țenTo^ cultura ciupercilor numaiin

anintu^jgerioade din an, în rest prezentând temperaturi prea^ridicate (lunile iulie – august?*sau prea scăzute (decembrie Ianuarie -țibruaneJT- ^■Tocaîurile cu folosire continuă reprezintăjncăpenle special amenâjateTftTrarele"poate executa continuu culți- varea intensivă de ciuperci.

Constante termice

Constantele termice ale spațiului de cultură în tot timpul anului se pot grupa astfel:

Localurile reci, când temperatura inițială est£-£u- prinsamțre^jni!C. în aceste condiții, desfășurarea producției se va face într-un timp mai mare, însă calitatea ciupercilor va fi net superioară. în aceste condiții de temperatură, apariția și dezvoltarea bolilor și dăunătorilor se va manifesta cu mare greutate.

Localurile calde care au temperaturile inițiale cuprinse între iTși18!C La aceste temperaturi, producția se desfășoară într-un ritm mai activ, însă riscul de contaminare cu germenii diferitelor boli și dăunători este considerabil jnai mare.

Localurile moderate sunt celejnaiiavoxabile pentru folosirea îiimltura^dupercilorTlnaceste încăperi, temperaturile sunt cuprinse între 10 și 14 °C.

Gradul de umiditate

Gradul de umiditate al spațiului de culturăj…..

Localuri umede, cu un grad ridicat de umiditate, care prezintă picături de apă freatică pe pereții laterali sau pe tavan. în aceste condiții se pot provoca pagube prin:

crearea de condiții favorabile pentru boli și dăunători;

deprecierea calității basidiofructelor, prin pătarea lor;

extinderea rapidă a bolilor, după primul sau al doilea val de recoltare.

Localuri uscate. în aceste condiții, cultivatorul va tre- ; bui să suplimenteze umiditatea pentru a preîntâmpina

; apariția bolilor și dăunătorilor. Udarea neregulata z

suprafeței de cultură poate aduce mari prejudicii culturi

; – poate distruge structura stratului de acoperire;

a – poate înmuia stratul acoperitor ducând la pieirea îi

întregime a butonilor și mugurilor de fructificare formați.,

Criterii de alegere a spațiului de cultură

Dimensiuni, starea construcției, utilități, profilaxie

iuLJn caz că se execută culturi numai pe sol, localurile au înălțime mai mică de_2,5-3 m; aceasta deoarece este mult mai ușor de realizat și păstrat factorii de mediu ceruți de cultura ciupercilor.

Topografiajocalului. Se poate realiza mult mai repede o circulație de aer, dirijată sau chiar liberă, într-un local cu încăperi așezate în linie decât într-unul ramificat.

Starea construcției. Se va tine seama de soliditate, temperatura inițială, umiditatea relativă. Nu se vor prefera localurile care au încorporate în construcție lemne, deoarece există pericolul infestării lor cu nematozi și crearea pericolului compromiterii culturilor viitoare. Dacă în pereții laterali ai localului există spatii, găuri, acestea creează condiții nefavorabile pentru culturile viitoare, deoarece sunt greu de dezinfectat și formează ascunzișuri sigure pentru dăunători. Aceste spatii vor trebui să fie astupate. Dacă, suprafața interioară a localului este tencuită și tencuielile, fiind vechi, se desprind^-mirebui să se pro- cedeze la îndepărtarea în totalitate_a stratului de tencuială.

Existenta posibilității de a executa aerisirea localului. Această posibilitate există în cazul aerisirii libere, prin numărul punctelor de aerisire sau prin suprafețele totale

de acces al aerului în interiorul localului de cultură.

Existența drumurilor de acces.

Existența sursei de apă în interior sau în imediata apropiere. Ca sursă de apă potTi socotite, înjijfgră de apa 3e^conducti^șLapAdeiâDtâr!ă^sLcea.deT tiu. Nu este recomandată apa din bălți, deoarece, fiind mai bogată în bacterii, poate provoca pătarea ciupercilor.

Posibilitatea asigurării utilităților energetice (rețeaua electrică și centrale_țermice producătoare de abur). ^

Igiena localului pe care este amplasat localul. In imediata apropiere a spațiului de cultură să nu existe gunoaie menajere sau să nu se depoziteze substratul vechi, care se scoate după fiecare ciclu, din localul de cultură.

, ■ Să nu existe pericolul inundatieinuipa provenită din

; ploisatLOLapa freatică.

i ■ Să prezinte izolare termică fie prin masa sa, fie prin

l existența pernei de aer între plafon și acoperiș, precum și

izolarea pereților lateraljLJntrarea să nu se facă direct, ci

. prin intermediul camerei-tampon.

. Tjrjerm generaLEentru cultura ciupercilor se pretează t orice încăpere în care umiditatea relativă a aerului este de ! . 60-90%. iar temperatura între 12 și lf).Q_C.

Localuri cu izolare termică scăzută

în acest caz sunt folosite bordeiele, construcțiile vechi pe sol, grajdurile, puiernițele, serele pentru forțat vița, serele legumicole, precum și serele înmulțitor. Folosirea acestor spații pentru cultura ciupercilor necesită completarea izolării termice prin:

existența pernei de aer în pod;

strat izolator în pod format din vată minerală sau rumeguș, peste care se toarnă lapte de ipsos;

camera tampon la intrare;

izolarea pereților laterali prin taluzaretilo^cn-pâmânt;

dispunerea pe acoperiș și pereții laterali, în cazul serelor și al răsadnițelor, a unui strat de paie, rumeguș sau trestie, peste care se așterne material plastic sau carton

asfaltat, pentru a feri stratul izolator de ploi sau alte intemperii, Opacizarea suprafețelor interioare de sticlă ale serelor cu vopsea lavabilă pentru filtrarea razelor solare constituie o metodă folosită pentru protejarea de insolație a culturilor sezoniere de toamnă.

Izolarea surselor de căldură, a conductelor laterale, în cazul serelor și răsadnițelor se execută pentru a nu exista pericolul radiației directe asupra straturilor de cultură.

Deratizarea și măsurile preventive de combatere a dăunătorilor care se pot infiltra în interiorul localului de cultură completează măsurile necesare de pregătire a localurilor de cultură.

Spații pentru cultura semiintensivă

Cultura semiintensivănu include: automatizare, condiționarea aerului prin refrigerare si sedesfăsoară, de regulă. cujQ-lehnolQRie intensiv-monozonală sau bizonală. Pentru executârea^acestui sistem de cultivare, poate servi orice tip de local în care se va putea executa:

așezarea substratului în stoț_plan pe stelaje, în saci dm polietilenă sau în lăzi suprapuse;

aplicarea pasteurizării la temperatura de 55-60 °C;

aplicarea dezinfectării termice la temperatura de 80-82 °C după fiecare ciclu de cultivare, tîmp~de~î-5 ore;

existența unei ventilații dirijate prin schimburi și recir- culări de aer;

posibilitatea înr^lzirji jnrahihjj^până la temperatura

de 12-24 °C în funcțje^deJiicubare sau de fructificare- recoltare.

^ntru_jailturaj£emiintensivă pot fi folosite;_carierele, forturile, construcțiile vechi pe sol, grajdurile din cărămidă, construcțiile amenajate special pentru acest scop.

în aceste tipuri de localuri, cu amenajările necesare, se vor cultivă ciupercTtot timpul anului. în afară de lunile iulie si augusLcând există pericolul unei temperaturi prea ridicate, nefavorabile formăiiLdupercilor.

! în cazul folosirii, pentru acest tip tehnologic de cultură,

carierelor, galeriilor de mină, tunelurilor sau chiar a for- /turilor, cultura capătă un caracter intensiv, putându-se (executa tot timpul anului.

Constructii simple pentru cultură

Pentru cultura semiintensivă cu un caracter familial prezentăm_3_tipuri delocăluri cu suprafața de 48 mp (16 x 3); în cazul unor culturi mai extinse elej^ulând fi constru- ite și cu o Suprafață sporită, care va totaliza cca 200 mp.

Pentru culturi mai mari, localurile vor putea fi construite înJinie, pentru a se putea ușura aprovizionarea lor cu sursă de căldură, apă, curent electric.

Toate tipurile de localuri care sunt prezentate au înălțimea de 2,5-3 m, lățimea 3lp^un^neâlle^6m73incare 13 m reprezintă sala de cultuiâ^i_ljiLcamera-tampon. Prin folosirea stelajului din fier comier, cu_parapeteleLdinprefabricate din beton, pe 4niveluri, suprafața decdturăgstgde 67 mp/ciclu, ceea ce totalizează la 3 cicluri/an. 200 mp cultură (fig. 7).

Localul poate fi construit din plăci netede din azbociment, fixate pe șipci în panouri și susținute de o zidărie de cărămidă dublă cu fundație de beton. Pentru izolarea termică se folosește zgură, vată minerală sau deșeuri din material plastic expandat, amplasate între pereții laterali sau între plafon și învelitoare.

Localul este prevăzut cu conducte pentru încălzire termică, aerisire dirijată și pasteurizarea substratului. In lipsa acestor utilități tehnice, poate servi pentru executarea culturii clasice, însă cu un randament mult mai scăzut.

Alte tipuri de clădiri destinate cultivării ciupercilor prin metoda clasică și semiintensivă (fără răcirea aerului):

Localul din fig. 8 reprezintă o construcție cu pereții laterali din zidărie de cărămidă, iar restul de 25% reprezintă plăci netede din azbociment, fixate pe șipci în panouri și prevăzute cu materiale termoizolante, dispuse intermediar. In acest tip de construcție se poate executa fie cultura semiintensivă cu pasteurizare din saci sau suport plan), fie cultura clasică.

Localul din fig. 9 reprezintă o construcție semiîngro-

pată din zidărie de cărămidă, panouri formate din plăci netede din azbociment, sau chiar rame de răsadnițe cu material termoizolant intemediar. Dacă se folosesc rame de răsadnițe, materialul izolant, reprezentat prin paie, rumeguș acoperit cu folii din polietilenă sau carton asfalt, se poate dispune la exterior. Și în acest tip de local se poate executa atât cultura semiintensivă, cât și cea clasică de ciuperci.

Construcția din fig. 10 reprezintă o clădire total îngropată având, comparativ cu tipurile prezentate, izolarea termică cea mai ridicată. în aceste încăperi pentru cultura semiinten- sivă, la așezarea substratului nutritiv se pot folosi:

stelaje cu lățimea de 1,40 m cu 4 niveluri și grosimea substratului nutritiv de 20 cm;

lăzi din polietilenă cu capacitatea de 12 x 100 x 20 cm și cu picioare de 20 cm;

sad din polietilenă cu capadtatea de 12-15 kg de duperd pe stelaje din lemn.

Este absolut necesar ca în localul de cultură să se găsească robinete pentru eliminarea aburului necesar dezinfectării lăzilor și pasteurizării compostului. Sursa de abur poate fi realizată cu un cazan C.B.A., cu capadtatea de 0,15-031.

Spatiile pot fi dispuse și sub formă de module de câte 2-3 bucăți. Tot ca o sursă de abur poate fi folosit un generator de abur cu un debit de 20 kg abur/h, respectiv 12.000 kcal, temperatura maximă de lucru 140 °C, volumul apei din cazan fiind de 1001.

Construcție simplă pentru cultura duperdlor Agaricus bisporus cu tehnologie clasică sau semiintensivăjcu o pro- ducție de 6-10 tone de duperd/dclu).

~ Spăpurae'cultură reprezintă o construcție pe sol cu lățimea de 10,8 m, lungimea de 30 m și înălțimea la șarpantă de 3,5 m. Această construcție poate fi adaptată în grajduri vechi și poate asigura o suprafață de 1.000 mp/ddu cu o producție de 6-10 tone de duperd/ddu și cu 1-2 dcluri anual.

” “Construcția, folosită în R.P. Chineză, poate fi ©cecutată din cărămidă sau blocuri de prefabricate (BCA), cu acoperișul în două pante, cu pardoseala din beton.

Acoperișul poate fi executat din plăd ondulate din azbod- ment, carton asfaltat, țiglă etc. și se fixează pe grinzi de susținere din lemn, prefabricate din beton sau fier (țeavă, vindu).

Pereții se tencuiesc și la exterior, și în interior.

Accesul în spațiul de cultură se face printr-o ușă dublă centrală, care servește atât pentru intrarea personalului de lucru, cât și pentru introducerea compostului, amestecului de acoperire și scoaterea duperdlor recoltate.

Ventilația este liberă, executându-se prin 65 de deschideri cu dimensiunile de 40 x 25 cm = 1.000 cmp, amplasate pe fiecare din cei doi pereți opuși. Astfel, pe o lungime de 30 m se dispun 13 spații de ventilație, grupate în 5 rânduri la circa60 cm distanță. La exterior, spațiul de ventilație este prevăzut cu o țesătură metalică, iar în interior cu o ușă (șuber) de închidere. Aerisirea la coamă se asigură prin 5 tuburi de ventilație cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasate central și prevăzute cu șubere din tablă la interior și țesătură metalică la exterior. în acest fel se asigură o ventilație liberă laminară, întrucât există 130 de spații de aerisire pe pereții laterali, în afara tuburilor centrale, care vor realiza 128 cmp spațiu aerisire pentru 1 mp de cultură, ținând seama că suprafața de cultură este de 1.015 mp.

încălzirea. Nu este asigurată.

Lumina. Spațiul de cultură va fi dotat cu instalații de iluminat cu tuburi fluorescente dispuse lateral și central. Pentru lămpile de control se montează prize de 24 V.

Instalația de apă. Spațiul de cultură va fi prevăzut cu o instalație de apă amplasată pe unul din pereții laterali, având robinete pentru racordarea furtunului cu tije pulverizatoare. Consumul de apă este de cca 200 litri/mp/ciclu.

Canalizarea. Nu este asigurată, dar clădirea va avea scurgeri la capete pentru evacuarea apei folosite la spălare (cantități neglijabile).

Așezarea substratului de cultură. Substratul nutritiv, în cantitate de 152 mc, respectiv 60 tone, se așază pe stelaje cu lățimea de 13 m, confecționate din prefabricate din beton dispuse pe 6 niveluri, distanțate la 50 cm. La nivelurile superioare, accesul se face cu ajutorul unor scări mobile, simple sau duble. Greutatea substratului pe mp este de 60-65 kg.

Stâlpii de susținere prezintă niște proeminențe (pinteni) pe care se urcă cei care efectuează controlul culturii sau pe care se sprijină scările de acces la nivelurile superioare. Ste- lajele grupate în 5 rânduri se confecționează dintr-o rețea din fier beton cu diametrul de 6-8 mm și cu ochiuri de 10 x 10 cm amplasate pe marginea cadrelor existente, din metru în metru (fig. 7). Pentru susținerea substratului de cultură dispus în strat plan peste rețeaua de fier-beton se așterne la începutul fiecărui ciclu un strat de paie cu grosimea de cca 5 cm, numai la cultura cu tehnologie clasică. Așezarea substratului nutritiv poate fi făcută și în saci din polietilenă cu capacitatea de 12-15 kg/sac și o densitate de 5-6 sad/mp; în acest caz, compostul se pasteurizează separat, într-un spațiu special amenajat. Suprafața de cultură pentru Agaricus bis- porus este de 203 mp pe rând, ceea ce, raportat la 5 rânduri, însumează 1.015 mp.

Cultura intensivă formează o adevărată inovație a producerii de ciuperci, în care recoltele sunt mult mai mari, productivitatea și siguranța culturii asigurate. Există trei variante în care se poate executa cultura ciupercilor: cultivarea cu o zonă tehnologică (monozonală), cu două zone (bizonală) și cu trei zone tehnologice (trizonală).

Cultivarea cu o singură zonă (monozonală), în acest caz toate operațiile cu privire la pasteurizare, incubare și recoltare se execută în același local. Ca metodă de așezare a substratului se folosesc stelajele pe care substratul de cultură odată așezat nu mai este mobilat decât la evacuare. Această variantă de cultivare intensivă a ciupercilor prezintă unele avantaje și dezavantaje. în fig. 11 se prezintă schița desfășurării cultivării intensive a ciupercilor cu tehnologie monozonală. Prima ciupercărie cu tehnologie intensivă monozonală a fost amenajată în România în 1968, la Mangalia. în această direcție este deosebit de pericu-

loasă atât introducerea compostului, cât și evacuarea substratului uzat prin aceeași intrare, situație ce va duce la dezastre, prin contaminări cu boli și dăunători.

Avantaje:

Lucrările de manipulare a substratului sunt reduse și pot fi mecanizate cu benzi transportoare.

Volumul investițiilor este ceva mai redus ca la cultura trizonală.

Dezavantaje:

Pentru asigurarea condițiilor optime de pasteurizare a compostului și de creștere – împânzirii miceliului în substrat, sunt necesare utilități speciale. Astfel, pasteurizarea va trebui să se asigure cu un volum de 150 cm aer/tonă de substrat, cu 10-20 schimburi de aer pe oră.

Gradul de mecanizare la introducerea și evacuarea substratului vechi este mai redus decât la culturile bizo- nale și în special trizonale.

FIG

Cultura cu două zone tehnologice – bizonală este reprezentată prin săli de pasteurizare (zona I) și săli de cultură (zona II). Așezarea substratului se execută în exclusivitate în lăzi care sunt transportate mecanizat de la pasteurizare în zona de cultură.

Avantaje:

Pasteurizarea poate fi executată la parametri riguros respectați, deoarece există camere special amenajate.

în cursul unui an, instalațiile necesare pasteurizării

vor putea fi folosite mai eficient (de 15-25 de ori) decât în cultura monozonală unde sunt utilizate de maximum 3 ori.

Dezavantaje:

Lucrări de manipulare mai accentuate.

Necesită, fată de varianta precedentă, executarea culturilor în lăzi suprapuse.

Volumul de investiții este mai ridicat decât la cultura precedentă.

Cultura cu trei zone tehnologice

In această variantă de cultură intensivă există diferențiate trei zone tehnologice, reprezentate prin săli separate și cu condiții de microclimat specific în care se execută: pasteurizarea, incubarea și recoltarea (fig. 12). In fig. 13 se prezintă tipul olandez de cultură intensivă multizonală:

cultura în lăzi cu umplerea mecanizată;

pasteurizarea în lăzi, la fiecare 8 zile câte un lot;

incubarea alternativ la fiecare 8 zile în cele 2 spații destinate;

fructificarea – recoltarea – 16 zile. La fiecare 8 zile se umple și se golește un modul de 2 camere;

automatizarea menținerii parametrilor de microclimat (temperatură, umiditate relativă, ventilație);

durata perioadei de recoltare – 64 zile (8×8 zile).

Raportul dintre camerele de pasteurizare – incubare și

recoltare, așezate de regulă în linie, este de 1-2-6.

în acest sistem de cultivare, ca și în cel precedent, cultivarea se execută în exclusivitate în lăzi suprapuse.

Avantaje:

Această cultivare se execută în totalitate în lăzi.

Camera de pasteurizare va putea să fie utilizată în cursul unui an de 30-35 de ori.

Camerele de incubare se vor folosi de 15-17 ori/an.

Camerele destinate recoltării se vor folosi de 5-6 ori pe

an.

Productivitatea acestei variante de cultură intensivă este cea mai ridicată 90-120 kg/mp anual (6 cicluri x 1,5-20 kg/ciclu).

Dezavantaje:

Costul investiției este mai ridicat.

Lucrări de manipulare mai accentuate.

Necesită în exclusivitate executarea culturii în lăzi de lemn cu diferite suprafețe, denumite și paturi mobile.

Anexele unei ciupercării cu tehnologie intensivă

Platformă betonată, descoperită, pentru depozitarea și umectarea materiilor prime – 600 mp/ha;

Platformă betonată acoperită, hotă, cu instalații de iluminat fluorescent și apă -1.000 mp/ha;

Depozit frigorific pentru miceliu, capacitate de 1.500

kg/ha;

Depozit frigorific pentru ciuperci, capacitate 2.500 kg/ha;

Depozit de ambalaje pentru ciuperci proaspete;

Depozit de îngrășăminte chimice și amendamente;

Depozit de pesticide;

Centrală termică cu abur (0,5-4,0 Atm) – capacitate

tonă abur/oră/ha;

Centrală frigorifică – capacitate 0,5 Gcal/ha – consum

250 kW/oră/ha;

Stație TRAFO – 400-460 kW/ha;

Stație hidrofor – 50 mc/ha/1 oră;

Rezervor pentru combustibil-tampon, capacitate 200

mc/ha;

Atelier pentru întreținerea mașinilor;

Drumuri de acces betonate.

Parametrii menționați au fost utilizați din perioada 1970 și până în prezent în ciupercăriile intensive mono și multizonale amenajate în România.

Cum se agigură izolarea termică a unui spațiu pentru cultură

După cum am văzut, izolarea termică reprezintă una din condițiile de bază ale localului de cultură. Izolarea termică se poate asigura prin diferite mijloace care diferă de la un tip de local al altul.

TABEL

FIG

Ventilația liberă și dirijată în spațiul pentru cultură

Ventilația liberă se asigură, de regulă, în cultura clasică, în localuri de cultură fără posibilități de executare a ventilației dirijate.

In acest caz se aplică:

tuburi centrale pe coama acoperișului, dispuse separat sau sub o copertină;

tuburi laterale în partea superioară a pereților;

tuburi amplasate în partea inferioară a pereților frontali.

Suma suprafețelor acestor tuburi formează suprafața totală de ventilație, care, în cazul culturii clasice, va trebui să echivaleze raportul de 200 cmp suprafață de acces a aerului pentru 1 mp suprafață de cultură.

Toate aceste tuburi vor trebui să fie prevăzute la exterior cu țesătură metalică, iar în interior cu șubere pentru a putea fi închise sau deschise eșalonat.

Tuburile de ventilație liberă se construiesc din tablă gal- vanizată sau din tuburi P.V.C.

în perioada dezinfectării localului de cultură, după fiecare ciclu, se va proceda la închiderea șuberelor exterioare și chiar la lipirea lor cu ipsos pentru ermetizarea localului de cultură.

Ventilația dirijată se aplică în mod obligatoriu în culturile semiintensive și în toate tipurile de cultură intensivă de ciuperci.

Ventilația dirijată se execută prin schimburi și recir- culări de aer în interiorul localului de cultură (pas- teurizare, incubare, recoltare).

In cultura intensivă, admisia aerului se face prin intermediul unor filtre care îndepărtează agenții patogeni animali și vegetali. Aceste filtre prezintă o importantă deosebită în sălile de pasteurizare, deoarece preîntâmpină unele infecții în perioada de scădere a temperaturii, când substratul este foarte susceptibil. In această direcție se folosesc filtrele Vokes sau filtrele cu fibre (vată) din sticlă.

După filtrare, aerul condiționat la temperatura și umiditatea relativă dorită și numai cu aceste calități este introdus în localul de cultură. Costul răcirii aerului, în cazul când diferențele față de mediul exterior sunt mari, este mai ridicat decât cel al încălzirii (o frigorie costă dublu față de o calorie) și din această cauză productivitatea în cultură va trebui să compenseze aceste cheltuieli suplimentare.

Toate operațiile de admisie de aer, refulare sau recircu- lare se fac complet automatizat și se urmăresc prin intermediul tablourilor de comandă.

Deci, sistemul de filtrare, climatizare și mișcare a aerului constituie un factor de prim ordin în cultivarea intensivă de ciuperci.

O comparație economică între diverse locuri de executare a cultivării intensive: cariere și ciupercării modeme de tip olandez supraterane – Delmas (1989) este prezentată în tabelul 27:

TABEL

Comparație între localurile de amenajare a culturii după criteriul economicității

Rezultă că din cele 11 sisteme specificate în 2 condiții de desfășurare cultivarea ciupercilor în cariere sau pivnițe mari – forturi – a întrunit 3 soluții: 27% ca favorabile, 7 mai puțin favorabile și o situație (menținerea profilaxiei) total nefavorabilă.

Comparativ cu aceasta, desfășurarea culturilor în ciu- percării supraterane – tip olandez (majoritatea specificațiilor (7) sunt favorabile economic, dând astfel prioritate acestui spațiu de executare a culturii.

în țara noastră, înainte de 1985, s-a ales varianta amenajării ciupercăriilor supraterane. Rămâne în atenție și organizarea ciupercăriilor în cariere de cărbuni și de alte minereuri, scoase din exploatare.

în perioada 1972-1974 s-au realizat culturi de ciuperci cu tehnologie clasică – fără pasteurizare în mina Boița, situată între orașele Deva și Brad, cu rezultate de producție promițătoare.

Parametrii tehnologici și constructivi ai spațiului de cultur ă

Parametrii tehnologici și constructivi ai spațiului destinat culturii ciupercilor sunt:

aer necesar – 5-20 mc/oră/mp de substrat nutritiv, din care: 5 mc la incubare, 10 mc la fructificare – recoltare;

aer la pasteurizare -150-200 mc/tona compost/15 °C;

viteza de circulație a aerului – 0,1-0,3 m/s;

viteza de circulație a aerului până la începutul apariției scuamelor pe pălărie este în funcție de umiditatea relativă a aerului (RH%), crescând odată cu aceasta. Astfel, la 70% este de 0,15-0,30 m/s, la 80-85% de 0,6 m/s, iar la 90- 95% de 2,4 m/s;

în ciupercăriile industriale cu tehnologie multizonală din România viteza de circulație a aerului diferă: la gurile de refulare – 1,25 m/s, la nivelurile 6 și 5 este de 0,6-0,7 m/s, iar la nivelul pardoselii 0,3-0,4 m/s;

bioxidul de carbon eliminat din compost datorită activităților metabolice este de 25-85 g/tonă/oră. Cantitatea de CO2 crește odată cu apariția butonilor și atinge limita maximă la primul val de recoltare, când va trebui ca și ventilația să fie suplimentară. Excesul de C02 concentrat în partea de jos a încăperii este eliminat prin spațiile de suprapresiune prevăzute cu clapete;

volumul util de aer asigurat în spațiul de cultură 2,5 mc/l mp spațiu de cultură;

filtru de aer pentru ciupercăriile intensive și în special pentru pasteurizare și incubare cu o capacitate de filtrare de 5 pm este prevăzut și cu un filtru grosier;

cantitatea de aer necesară pentru 1 kg de ciuperci recoltate este de 1 mc/oră la temperatura de 16 °C și de 1,5-

mc/oră/kg de ciuperci prezente pe suprafață – estimativ;

posibilitatea de admisie pentru aer proaspăt și cea pentru aer recirculat să poată fi reglată de la 10 la 100;

alimentarea cu aer proaspăt la ciupercăriile modeme se face automatizat în funcție de concentrația de CO2 din spațiul de cultură;

aerisirea la incubare: 15-30 minute la fiecare 3 ore cu un aport de 10% de aer proaspăt și 90% aer recirculat;

aerisirea la formare (după 8-10 zile de la acoperire) se intensifică ventilația cu un aport de 20-25% aer proaspăt;

aerisirea în perioada de recoltare este în funcție de temperatura din compost, astfel, la 16 °C este de 2,0 mc/mp de cultură, la 18 °C de 3 mc, la 20 °C de 12 mc aer/m/s. Când cantitatea de ciuperci existentă pe suprafața straturilor crește la 3-5 kg/m, necesarul de aer va fi dublu pentru temperatura de 16 și 18 °C;

asigurarea ventilației în spațiul de cultură intensivă se realizează prin laminarea aerului proaspăt și amestecat cu cel recirculat, existând deci o tubulatură de introducere și distribuție a aerului și una de recirculare a aerului, amplasate opus.

Kilocaloria – Pentru măsurarea cantității de căldură se utilizează unitatea de kilocalorie, care reprezintă cantitatea de căldură furnizată de 1 litru de apă pentru a-și ridica căldura cu 1 °C. Deci, pentru a crește temperatura la 1 °C apoi de la 16 °C la 17 °C va fi nevoie de 1 kilocalorie.

Vapori – abur – Numărul de kg abur al cazanului x 600 = Număr de kcal livrate.

Căldura specifică ce reprezintă cantitatea de kcal dată de o materie oarecare pentru a ridica temperatura sa cu

°C. Această căldură specifică pentru apă este egală cu 1, adică este necesară 1 kcal pentru a ridica temperatura unui litru de apă cu 1 °C. Astfel, pentru aer, căldura specifică este de 0,24; pentru lemn, de 0,4-0,5; cărămidă 0,22; fier 0,11; beton 0,5; pământ înmuiat 0,7; pământ uscat 0,4.

Izolata – materiile izolante în cultura ciupercilor sunt betonul celular (expandat), vata minerală, pluta. Aerul, fiind rău conducător de căldură, este folosit de asemenea la izolație, prin pereți dubli cu un strat de aer intermediar.

Este cunoscut faptul că apa este bună conducătoare de căldură și în acest caz izolația unui perete scade când umiditatea din interiorul său crește și, din acest considerent, aerarea pereților dubli (perna de aer) contribuie la izolație.

Tensiunea de vapori reprezintă cantitatea de căldură care traversează un perete; este indicată cu K. Valoarea lui K a unui perete indică cantitatea de kcal care trec într-o oră/mp și pot traversa un perete având o compoziție și o grosime dată și între cele două fete prezentând o diferență de temperatură de cel puțin 1 °C.

Valoarea lui K în cultura ciupercilor este de 0,60. Astfel, la pasteurizare, cu temperatura de 55 °C la interior și 15 °C la exterior, situația este următoarea: 40 (55 -15) x 0,60 kcal = 24 kcal vor fi pierdute în fiecare oră/mp, prin traversarea căldurii pereților.

Amenajarea ciupercăriilor intensive

Primele spații pentru cultura ciupercilor au fost reprezentate prin carierele subterane de piatră și în special acelea din jurul orașului Paris, în care Chamby, un general de-al lui Napoleon, căzut în dizgrație, a devenit în 1810 primul și cel mai mare producător de ciuperci Agaricus

bisporus. Ulterior s-a trecut la cultura ciupercilor în spații subterane, reprezentate prin hale și sere.

Perfecționările tehnologiei ciupercilor Agaricus au făcut posibil ca după 1930 să se treacă la executarea acestei culturi în ciupercării supraterane special amenajate.

Tipul francez – în carieră

Cultivarea în cariere de piatră, de cărbuni, în forturi – cetăți vechi prezintă, față de spațiile supraterane, avantajul că prin masa de rocă, beton sau sol, se diminuează variațiile termice diurne.

într-o cultură organizată în cariere, spațiile nu vor depăși 30 m lungime și 10 m lățime pentru a permite desfășurarea mai multor rânduri de lăzi sau stelaje pentru sacii din polietilenă și pentru a evita curenții puternici de aer care se pot forma.

De asemenea, va trebui să se țină seama de:

asigurarea spațiului pentru pasteurizarea (F.D.C.) – permanent controlată și dirijată la compostul în faza aerobă. Faza anaerobă se desfășoară în afara carierei – suprateran;

camere pentru incubare – respectiv de împânzire a miceliului în substrat, dotate cu posibilitatea de realizare a unui regim termic de 20-24 °C;

spații pentru dezinfectarea termică a amestecului de acoperire și acoperirea (sau gobtarea) cu un strat de amestec de 3-4 cm a substratului nutritiv împânzit;

cameră – spațiu pentru recoltare, unde temperatura va trebui să fie menținută la 12-16 °C – fermentație dirijată și controlată, denumire dată de francezi pasteurizării compostului pentru ciupercile Agaricus (F.D.C.);

cameră frigorifică pentru condiționarea prin refrigerare a ciupercilor, până la livrare;

ventilatoare – aeroterme pentru realizarea unei supra- presiuni în spațiul de cultură;

priza de aer proaspăt și introducerea compostului pentru pasteurizare să fie complet separate de cea în care1 se evacuează aerul, substratul uzat și ciupercile din ciu- percărie.

Delmas J. (1989) menționează toate aceste condiții existente într-o mare ciupercărie din Franța, organizata în cariere de piatră. Aerul din galeriile de mină și cariere este saturat cu umiditate, din această cauză suprafața substratului nutritiv nu are posibilitatea să se usuce, spre deosebire de ciupercăriile supraterane.

Tipul olandez – caracteristici

Tipul olandez de cultivare intensivă multizonală de ciuperci pentru o ciupercărie cu producția de peste 600 tone de ciuperci/an se realizează în 5 cicluri/an și necesită o suprafață de teren afectată de 127 m x 47,8 m = 6.070 mp sau cca 1.000 mp/1001 de ciuperci (fig. 13).

Prezentăm caracteristicile de construcție ale ciupercă- riei, după standardul olandez:

Dimensiuni – Ciupercăriile de standard olandez au sălile de cultură cu suprafețe de 186 mp (16 x 5,86 m), înălțimea de 3,70 m și permit realizarea a 200 mp de suprafață de cultură.

Pereții sunt construiți din beton celular cu spații de aer între cele 2 rânduri de zidărie, având o grosime de 20 cm, cei exteriori, și 2 x 14 cm, cei interiori.

A

In spațiul interior pereții sunt tencuiți cu ciment alb sau protejați de o vopsire cu clor cauciuc (sau pe bază de masă plastică) pentru a se putea realiza o etanșeizare cât mai completă.

Acoperișul – este realizat din plăci ondulate de fibroci- ment cu un strat izolator din vată de sticlă, vată minerală etc.

Plafonul – este amenajat din plăci de beton cu hidro- izolație.

Intre tavan și acoperiș va trebui să existe un spațiu (pod) de cel puțin 1 m înălțime, necesar atât pentru creșterea izolației termice, cât și pentru executarea unor reparații ale tavanului.

Ușile – ca și pereții și plafonul ciupercăriei, ușile au înălțimea de 2-2,5 m și prezintă izolație termică. Sunt confecționate din metal – ambutisat (oțel galvanizat) cu un strat izolator și prevăzute cu bandă de cauciuc.

Culoarul tehnologic – este prezent în toate tipurile de ciupercării intensive.

Are lățimea de 4-5 m pentru a permite mecanizarea. De o parte și de alta a culoarului tehnologic simt prezente camerele de cultură, precum și panourile de comandă și automatizare a instalațiilor.

Culoarul tehnologic în partea superioară prezintă camerele de amestec și condiționare a aerului insuflat în spațiul de cultură (filtrare, încălzire, umidificare, răcire). De asemenea, tubulatura de încălzire, răcire și ventilație este prezentă pe culoarul tehnologic.

Șopronul pentru compostare 30 x 47,8 = 1.434 mp – unde se vor desfășura ambele etape din faza 1 de compostare, respectiv preînmuiere și compostare aerobă.

Ciupercăria propriu-zisă (97 x 47,8 = 4.636,6 mp) – situată în imediata apropiere (în continuare) – este compartimentată în următoarele spații tehnologice:

umplerea mecanizată a lăzilor (50 – 60 kg) cu compost pentru pasteurizare (12 x 47,8 = 573, 6 mp);

săli de pasteurizare – 2 încăperi (faza a Il-a) de pregătire a substratului nutritiv (7,2 x 17 = 122,4 mp, 122,4 mp x

= 244,8 mp). Durata pasteurizării – 8 zile;

sală pentru dezinfectare termică a amestecului de acoperire (6,6 x 17 = 112,2 mp);

săli de incubare în lădițe – 2 încăperi (7,2 x 17 = 122,4 mp x 2 = 244,8 mp).

Durata incubării: 16 zile (8 + 8 zile);

centrala termică și frigorifică (6,6 x 17 = 112,2 mp);

culoar tehnologic pentru introducerea mecanizată a lăzilor de la incubare la fructificare, pe la o extremitate și evacuarea lăzilor cu substrat uzat la extremitatea opusă (5,0×97 = 485 mp);

camere de cultură -16 încăperi (8,5 x 21 = 178,5 mp x 16 = 2.856 mp).

Durata fructificării: 60 zile + 5-6 zile dezinfectarea și evacuarea pentru fiecare ciclu de cultură – fructificare – recoltare.

Caracteristici ale camerelor de cultură: lungimea 16,5 m; lățimea 5,6 m; înălțimea 3,7 m; volumul 342 mc; cultura pe stelaje din oțel galvanizat sau aluminiu cu 5 niveluri la 60 cm; suprafața de cultură 185 mp; cantitatea de compost/mp de cultură 108 kg; cantitatea totală de compost din camera de cultură – 20 tone; asigurarea cu aer 4.500 mc/h, respectiv 20-24 mc/mp/h.

Tavan ușor din panouri umplute cu izolație necompactată (granule polistiren expandat și vată minerală).

Acoperișul în 2 pante din panouri ondulate din azbociment.

Uși din oțel galvanizat sau din aluminiu, glisante; cele mici – cu deschidere pe ambele părți.

Fluxul tehnologic al compostului proaspăt pregătit nu se va întâlni cu cel al substratului nutritiv uzat, evacuările fiind executate prin ușile opuse de la fiecare cameră.

Necesitatea încălzirii localului de cultură chiar și în ciu- percării cu tehnologie clasică se impune când ciclurile se vor executa și în perioada rece, când temperaturile în interiorul localurilor, total sau parțial îngropate, scad sub 12 °C; aceasta în general între 15 decembrie și 15 martie.

încălzirea localului poate fi asigurată în extremis chiar de cotlon, în cazul când nu este posibilă o încălzire tehnică, de preferință pe bază de abur, sau cu apă prin conducte și aeroterme.

încălzirea cu cotlon. în acest caz, sursa de căldură nu va trebui să se găsească în interiorul sălii de cultură, ci în ca- mera-tampon de la extremitatea localului.

Cotlonul va trebui să fie construit din olane, cu zidărie de cărămidă și bine protejat împotriva eliminării fumului în interiorul spațiului de cultură. Prezența fumului în inte-

riorul localului de cultură va determina modificări de ha- bitus la basidiofructe prin apariția unor anomalii, monstruozități care afectează calitatea comercială a ciupercilor.

Pentru preîntâmpinarea radiației directe, care produce uscarea straturilor de cultură, se va proceda la:

plasarea de paravane deflectoare de o parte și de alte a cotlonului;

plasarea de tăvi din tablă, cu apă sau nisip umezit deasupra cotlonului.

încălzirea cu cotlon nu se practică decât pentru ciuper cării cu suprafața mică cu totul nereprezentativă, deoareo pe lângă costul foarte ridicat al combustibilului poate pro duce și unele neajunsuri.

încălzirea tehnică prin conducte nu mai este folosită îi cultura ciupercilor.

încălzirea în culturile intensive se execută aeroterm odată cu ventilația. Astfel, în bateriile de amestec, aerul absorbit este dirijat prin serpentine de conducte prin care circulă aburul sau apa caldă, se încălzește și apoi, la temperatura dorită și reglată prin vane magnetice, este dirijată în spațiul de cultură. In acest sens, instalația pentru controlul și reglarea automatizată a temperaturii, ventilației și umidității relative a aerului este dirijată de la un tablou central din culoarul tehnologic.

Pentru fiecare cameră de cultură există amenajată câte o baterie de amestec al aerului.

Capacitatea de încălzire a unei ciupercării este determinată în special de consumurile efectuate la pasteurizarea compostului.

încălzirea cu abur este mai rentabilă decât cea cu apă caldă. în această direcție, cultivatorii utilizează generatoare de abur care pot fi mobile și pot fi folosite și pentru ciu- percăriile mici de 100-150 mp. în România, I.T.M. Amiro — București, fabrică asemenea generatoare de abur cu capacitate de 12.000 kcal, pretabil pentru o dupercărie cu suprafața culturii de cca 60 mp de abur. Consumul caloric, după Vedder P.C.J. 1973, este de 150.000 kcal pentru 558-1.116 mp (respectiv 3-6 dupercării cu suprafața de cultură de 186 mp),, sau 200.000-250.000 kcal pentru 6-12 dupercării, respectiv 1.116-2.232 mp. Aceasta înseamnă, în medie, un necesar de 18.000-20.000 kcal pentru o suprafață de cultură de 100 mp.

Consumul specific de abur este (după unii autori) de 8,1-16 t/tona ciuperci Agaricus bisporus, comparativ cu 3- 4 t abur/tona ciuperci Pleurotus.

Capacitatea centralei termice va fi de 1,34 t abur/oră/100 t ciuperci, cu un consum de combustibil de 0,5-0,7 tone/tona ciuperci. în culturile intensive, încălzirea este complet automatizată; acest fapt permite să se mențină o temperatură constantă, indiferent de temperatura mediului exterior. Există în acest sens, în interiorul localului, o serie de termometre-senzori care, unite prin relee, acționează ca vane electromagnetice care permit intrarea sau ieșirea aburului din local. Pentru fiecare încăpere sau grup de încăperi va trebui să existe aparatură pentru condiționarea aerului și menținerea temperaturii.

Dezinfectare termică. Pasteurizarea termică, pasteuri- zarea spațiului de cultură a compostului.

Instalația de dezinfectare termică a localului de cultură se realizează prin aceleași conducte de otel perforate și amplasate în partea inferioară a pereților laterali, lângă pardoseală, prin care se execută și pasteurizarea substratului.

în acest caz, ventilele conductelor de abur și termo- manometrele cu cadran cu citire de la distantă vor fi amplasate în afara sălii de cultură, în coridorul tehnologic de deservire, datorită temperaturii ridicate din timpul dezinfectării termice, 80-82 °C, și pasteurizării, 60 °C.

Un alt factor esențial în alegerea locului unde va fi amplasată ciupercăria este disponibilitatea materiei prime (paie de grâu, gunoi de pasăre, gunoi de cal etc.), precum și a mâinii de lucru.

în cazul executării în special a culturii clasice de ciuperci și în oarecare măsură și a celei intensive, alegerea localului unde vor fi cultivate ciupercile prezintă o importanță deosebită pentru reușită.

Este necesar să se cunoască exact variația sezonieră a factorului „temperatură" in diferite perioade ale anului, pentru a nu exista pericolul creșterii acestei temperaturi peste limitele admise, când ar provoca compromiterea culturii sau scăderea ei, prin stagnarea creșterii miceliului și formării ciupercilor. De asemenea, existența posibilităților de valorificare a producției în stare proaspătă sau conservată are un rol de seamă în stabilirea locului de amplasare a ciupercăriilor.

Dimensiunile terenului. O suprafață de teren de 8.500 mp (85 x 100) este suficientă pentru amenajarea unei ciu- percării cu suprafața de 4.464 mp (formată din 24 camere x 186 mp (o suprafață de teren de 193-200 mp pentru 100 mp ciupercărie) și o producție de 75 tone anual (după unii autori). La această suprafață se adaugă suprafața necesară pentru compostare, premmuiere și depozitare a paielor și a altor materii prime, totalizând în final cca 500 mp necesari pentru asigurarea fluxului tehnologic, cu o producție de 75-90 t ciuperci/an.

Un teren impropriu pentru agricultură nu constituie un inconvenient, ci, din contră, chiar este de preferat această situație.

De asemenea, amplasarea ciupercăriilor în apropierea unei concentrații de cabaline, păsări sau chiar a altei ciu- percării constituie factor favorabil.

Situații nefavorabile care pot surveni la alegerea sau amenajarea localului de cultură

în cazul localurilor pentru cultura clasică pot exista următoarele situații nefavorabile:

pardoseala din pământ – pericol de a nu putea fi dezinfectată cu ușurință; situație cu totul excepțională în culturile clasice;

imposibilitatea ventilației directe (nu sunt spații de acces al aerului) sau dirijate;

pereții laterali cu fisuri sau crăpături adânci creează pericolul instalării unor boli și dăunători;

lipsa tavanului – în cazul localurilor pe sol – produce variații mari de temperatură care vor influența defavorabil desfășurarea întregii culturi;

lipsa camerei-tampon la intrare – se creează curenți de aer;

localuri cu înălțimea mai mare de 3 m nu sunt recomandate pentru executarea culturii cu așezarea numai pe sol;

amplasarea localului lângă locul de depozitare a mraniței sau a substratului vechi, folosit la un ciclu de cultură;

lățimea mai mică de 3 m necesită manipulări costisitoare;

existența pânzei de apă freatică în stratul imediat următor creează pericolul inundării;

existența pe tavan a picăturilor de apă provenite din infiltrații creează pericolul creșterii umidității relative și a instalării diferitelor boli și dăunători;

neizolarea termică sau executarea superficială a acestei operații creează pericolul formării apei de condens pe tavan în cazul când acesta este un planșeu de beton și al variațiilor mari de temperatură de la zi la noapte.

în cazul construirii localului pentru cultura semiintensivă și intensivă vor fi evitate următoarele situații nefavorabile:

folosirea materialelor din lemn pentru stelaje creează pericolul infestării cu nematozi;

subdimensionarea sau supradimensionarea ventilatorului;

introducerea curentului de 120 sau 220 V în ciu- percărie și folosirea lui la lămpi portative pot produce accidente grave de electrocutare;

amplasarea elementelor de calorifer în interior creează pericolul uscării straturilor de cultură;

absorbția aerului pe jos și refularea pe sus (prin conducte);

sclivisirea pereților laterali favorizează scurgerea picăturilor de condens;

în caz că nu există posibilitatea folosirii încălzirii tehnice pe bază de abur, imposibilitatea de sterilizare pe cale termică după fiecare ciclu de cultură;

neevacuarea apelor reziduale, din lipsa unui canal colector Ia extremități;

amenajarea localului pentru executarea culturii în lăzi de lemn, fără să existe posibilitatea de sterilizare a lor la temperaturi de 80 °C timp de 4-5 ore după fiecare ciclu de cultură, creează pericolul compromiterii ciclurilor următoare și infestarea lor cu nematozi, deoarece Ia temperatura de pasteurizare de 60 °C formele de rezistență a nema- tozilor – cocii – pot supraviețui.

Calendarul folosirii diferitelor spații de cultură pentru cultura ciupercilor Agaricus bisporus

Folosirea periodic ă a localului de cultur ă se practic ă în special în cazul localurilor construite pentru sistemul de cultură clasic și al celor pentru sistemul de cultură semiintensivă (fără posibilitatea de condiționare a aerului prin refrigerare.

TABEL

Pregătirea spațiului pentru cultură

Pentru a putea fi folosit în cultura ciupercilor, localul trebuie să fie pregătit în prelabil. Această pregătire se execută astfel:

Curățarea de resturile culturii vechi. Această lucrare se execută imediat după evacuarea substratului, dezinfectat termic, din localul de cultură. Ea se desfășoară mai cu ușurință când substratul vechi este dispus în lăzi suprapuse și mult mai anevoios când substratul vechi se găsește dispus pe stelaje.

Curățarea localului constă în răzuirea stelajelor cu o perie de scândură, în cazul culturii etajate, și în răzuirea pardoselii în așa fel ca nici o urmă de substrat vechi să nu rămână în localul de cultură.

Curățarea localului se continuă prin spălarea cu apă sub presiune a pardoselii localului.

Dezinfectarea localului de cultură golit se execută diferențiat chimic pentru cultura clasică și pentru cultura intensivă.

Dezinfectarea chimică a localului în cultura clasică

Dezinfectarea chimică în cultura clasică se execută prin două lucrări care se succed în mod obligatoriu:

pulverizarea unor soluții insectofungice pe toate suprafețele interioare ale localului;

gazarea localului.

Ca soluții insectofungicide se folosesc după posibilități:

– sulfat de cupru 2-3 kg; – lapte de var 10 1; – forma- lină 21; – heclotox 5% 11; – apă 100 1.

Se aplică 200-250 cmc/mp suprafață (tavan, pereți laterali, pardoseală);

– var cloros 10 kg; – formalină 2 1; – apă 100 1.

Aplicarea acestor soluții se va face numai cu o pompă

cu presiune, pentru ca soluția să se depună pe tavan, pe pereții laterali și pe pardoseala localului de cultură. La aplicarea acestor soluții se ține seama de respectarea normelor de protecție a muncii, ferind în special ochii, pentru care aceste soluții sunt iritante. Dezinfectarea cu produse insectofungicide este continuată cu gazarea localului de

cultură, care se aplică cu două substanțe, după posibilități:

gazarea cu bioxid de sulf;

gazarea cu aldehidă formică.

Gazarea cu bioxid de sulf. Se folosește de preferință bulgărele de sulf sau, în lipsa acestuia, sulf praf, în cantitate de 30 g/mc volum de aer din localul de cultură.

Sulful se pune pe jar viu și se repartizează în diferite locuri în localul de cultură, care este menținut ermetic închis o perioadă de 24 de ore.

Gazarea cu vapori de aldehidă formică, folosind formali- na 40% în cantitate de 20 cmc/mc încăpere. Cantitatea respectivă de formalină se repartizează în vase de tablă plasate deasupra unor surse calorice; în acest caz, localul se menține ermetic închis 24 de ore, după care se aerisește puternic.

Prin aplicarea acestor măsuri de dezinfectare, se consideră că în localul de cultură sunt create condițiile pentru introducerea substratului nutritiv.

Dezinfectarea termică a localului în cultura intensivă

în aceste condiții, lucrările de dezinfectare sunt mult mai ușor de aplicat, iar eficacitatea lor este mult mai mare. Astfel, înainte de a se scoate substratul vechi pe care s-a realizat un ciclu de cultură, se va proceda la insuflarea puternică a aburului în localul ermetic închis până la realizarea temperaturii de 78-80 °C, la care se menține 4-5 ore, sau la temperatura de 70 °C -12 ore. Urmează evacuarea substratului vechi, fără nici un pericol de infestare a noilor culturi, deoarece principalii dăunători – nematozii – au fost distruși.

\ După operația de curățare, localul gol se supune unei I noi dezinfectări termice care se desfășoară cu același regim j de temperatură. Aceste 2 dezinfectări termice, absolut \ necesare pentru cultura intensivă, se vor executa după

fiecare ciclu și de calitatea lor vor depinde cantitativ viitoarele producții de ciuperci. Și într-un caz și în altul, dacă localul va fi pregătit superficial, recoltele de ciuperci vor fi din ce în ce mai mici, iar în cele din urmă vor deveni cu totul neînsemnate, datorită acumulării în localul de cultură a germenilor diferitelor boli și dăunători, dintre care viermii substratului – nematoizii – ocupă primul loc.

Atât pentru culturile clasice, cât și pentru cele semiin- tensive se va tine seama de respectarea igienii culturii. Astfel, la intrare, se vor pune preșuri din pânză de sac sau buret, îmbibate cu soluții dezinfectate, precum și cutii cu praf de var; zilnic, preșurile vor fi îmbibate cu soluții cu formol 1%, sulfat de cupru 2% sau var cloros 10-15%.

Pentru a nu se crea condiții nefavorabile pentru viitoarele cicluri de cultură, la pregătirea localului se vor evita următoarele situații nefavorabile:

nerăzuirea și nespălarea pardoselii localului;

folosirea unor soluții dezinfectante vechi (2-3 zile) a căror eficacitate este mult mai redusă, în special când are în componentă formalină;

nearderea completă a sulfului sau nefierberea totală până Ia evaporare a formalinei;

folosirea la dezinfectare a unor pompe de stropit defecte (nu se realizează presiunea necesară);

netratarea termică (78-80 °C) a substratului vechi înainte de evacuarea sa din localul de cultură creează pericolul infestării atât a noului substrat, cât și a perimetrului ciupercăriei;

nerealizarea temperaturii de 78-80 °C pentru dezinfectarea termică a localului după golire înainte de umplere, în cultura intensivă.

Compostul pentru ciupercile Agaricus bisporus Ce este compostul pentru ciuperca Agaricus bisporus

Compostul, respectiv substratul nutritiv, trebuie să fie adecvat posibilităților enzimatice și cerințelor energetice și nutritive pe care le au ciupercile Agaricus bisporus.

Astfel, substratul nutritiv trebuie sa prezinte produși de degradare sau de sinteză microbiană sub formă asimilabilă cât mai rapidă de către ciupercă, având o specificitate biochimică corespunzătoare cerințelor metabolice ale ciupercii.

Substratul de cultură constituie unul din factorii hotărâtori, socotit de unii specialiști ca alfa și omega în reușita unei culturi de ciuperci Agaricus bisporus.

Pentru cultura ciupercilor Agaricus bisporus, în sistem clasic, se folosesc următoarele substraturi:

compost pe bază de paie și gunoi de păsări, porc (compost sintetic);

compost pe bază de paie sau alte materiale și gunoi de cal, bovine, porc (compost mixt);

compost pe bază de gunoi de cal (compost clasic).

La aprovizionarea cu materii prime specifice fiecărei tehnologii de pregătire a compostului, trebuie evitate materialele vechi conservate necorespunzător și degradate prin mucegăire sau început de fermentare.

Caracteristicile principalelor componente ale compostului

Compostul, materia primă pentru pregătirea substratului nutritiv pentru cultura ciupercilor, necesită diverse componente de bază și componente suport, la care se adaugă amendamente și îngrășăminte organo-minerale.

Componenta de baza este gunoiul de grajd, iar componentele suport sunt: paiele, ciocălăii, tulpinile de porumb, rumegușul, talașul.

Componentele de bază

Cel mai indicat este gunoiul de cal, atât în cultura clasică, cât și în cea intensivă. în tabelul 29 se redă compoziția

Foarte importantă în aprecierea calității gunoiului de cal este cantitatea de azot total, albumine și azot amonia- cal. Gunoiul de cal, cu miros înțepător de amoniac, va putea asigura o recoltă susținută de ciuperci, spre deosebire de un gunoi la care nu se simte acest miros. Pentru a compensa lipsa amoniacului, în timpul compostării se1 adaugă 30-60 de litri de urină la mc de gunoi. Este de preferat urina de cabaline față de cea de bovine, datorită con-

Compoziția gunoiului de cal este însă determinată și de

TABEL

TABEL

S-a constatat că s-au obținut rezultate foarte bune în ceea ce privește conținutul în substanțe azotoase, dacă s-au folosit ca așternut paiele și turba.

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească gunoiul de cal folosit la formarea compostului. Culoarea trebuie să fie galben-aurie, fără zone cenușii sau negre; mirosul înțepător de amoniac; să cuprindă paie lungi de grâu în proporție de 75% și fecale 25%; fără corpuri străine, coceni, lemne ș.a.; să nu prezinte insecte sau alți dăunători, în special nema- tozi; să nu fie spălat, fiind menținut în strat subțire sub acțiunea ploilor sau a zăpezilor; să nu fi fost în contact cu stratul vechi evacuat din ciupercărie, deoarece există pericolul infestării cu boli și dăunători specifici, spre exemplu cocii nematozilor care rezistă la temperaturi ridicate.

Componentele gunoiului de cal sunt dejecțiile solide (fecalele), cele lichide (urina) și suportul (așternutul din grajd) format din paie. Când paiele de grâu se găsesc în proporție de 80-85%, gunoiul este păios, iar când procentul este de 60% sau chiar mai mic, gunoiul este bogat în fecale. Calitatea superioară a gunoiului de cal este asigurată când se realizează raportul o parte fecale și 3 părți paie.

Urina de cal este mai bogată în substanțe organice decât cea de bovine (9,9% față de 6,2%), iar conținutul de substanțe cu azot (1,15%) este dublu față de cel din urina de bovine (0,58%).

Gunoiul provenit de la caii hrăniți cu ovăz este cel mai bun pentru formarea unui compost pentru cultura ciupercilor.

Din acest considerent se recomandă suplimentarea compostului în faza de preînmuiere cu urină, 30-70 litri/mc, mai puțin pentru culturile clasice și mai mult pentru culturile intensive.

Gunoiul de bovine, în special de la tineretul bovin, a început să fie din ce în ce mai folosit în cultura ciupercilor. Astfel, în Anglia, se folosește gunoiul de bovine provenit de la îngrășătorii, în amestec cu gunoiul de păsări și paie în proporție de 3 : 2 : 5.

Gunoiul de bovine amestecat, la așezarea în patformă, în părți egale cu paiele de grâu este folosit în mod curent în culturile de ciuperci din Rusia.

Compoziția chimică a gunoiului de la tineretul bovin este următoarea: apă 50,4-81,9%, substanță uscată 81,1- 49,6%, azot total 1,26-1,40%, azot amoniacal 0,06-0,07%.

Gunoiul de păsări este folosit în mod curent la formarea compostului pentru culturile intensive de ciuperci în proporție de 5-10%. O rețetă care a dat bune rezultate în ciupercăria industrială de la Stoicănești, județul Olt, a înglobat 10% gunoi de păsări pe suport de coji de floarea- soarelui în stare pulverulentă. Compoziția gunoiului depăsări este următoarea: substanță organică 62,1%, substanță azotoasă 5%, fosfor (P2O5) 5%, potasiu (K20) 2,46%, calciu (CaO) 6,45%.

Calitatea gunoiului de pasăre depinde foarte mult de așternutul folosit, cel mai bun pentru ciuperci fiind cel cu așternut de ciocălăi, pleavă de cereale, coji de floarea- soarelui, iar mai puțin indicat așternutul din pleavă.

Gunoiul de porci este mai puțin folosit în cultura ciupercilor și numai în unele țări care au rezolvat problema condiționării și a compostării lui. Astfel, în Irlanda, gunoiul de porci este condiționat în stare lichidă într-un bazin de beton, de unde se deversează cu pompele peste paie, folosind 1,5-2,5 mc lichid pentru 1 tonă de paie. Platforma de paie îmbibate se așază cât mai tasat. In decurs de 7-8 zile se desfășoară compostarea anaerobă. Pentru suplimentarea cu azot organic a acestui compost se adaugă făină de semințe de bumbac până ce se realizează un conținut de 1,9-2,3% azot total.

Pregătirea se continuă prin compostarea aerobă, în timpul căreia se execută 5-6 întoarceri la intervale de câte trei zile, după care se supune unei pasteurizări și finisări dirijate.

în alte țări (de exemplu Danemarca) se folosește gunoiul de porc singur sau în amestec cu gunoiul de cal în proporție de 1 /1. Durata de compostare, în acest caz, nu va depăși 16 zile. Folosirea la formarea compostului pentru ciuperci a gunoiului de porc are avantajul că necesită numai 20% din cantitatea de apă care trebuie administrată în cazul folosirii gunoiului de cal.

în R.P. Chineză, compostul pentru ciuperci nu cuprinde gunoi de cal. Se folosește compost pe bază de paie de grâu și orez în amestec cu gunoi de păsări și gunoi de porc. Astfel, pentru o suprafață de 500 mp cultură vor fi necesare următoarele materiale: paie de grâu 3,51, paie de orez 7,01, gunoi de porc 8,01, gunoi de păsări 3,01, gips 450 kg (13 kg/tonă). Fermentarea în faza I se desfășoară în 22-23 zile cu executarea întoarcerilor în zilele 7,13,18,22. Faza a Il-a de pregătire, denumită și pasteurizare naturală, se aplică timp de 4 zile în spațiul de cultură, pe stelaje, unde se va asigura temperatura de 58-60 °C timp de 2 zile. Ulterior se trece la executarea straturilor și însămânțarea cu miceliu.

Gunoiul de oi este puțin folosit în cultura ciupercilor datorită faptului că fermentează mai greu și compostul! obținut este tasat și rece. în Argentina se utilizează pentru formarea compostului gunoiul de oi cu o vechime de câteva săptămâni, în amestec cu paiele și îngrășămintele minerale.

Componentele suport

Paiele de cereale. Dintre acestea, paiele de grâu sunt cel mai mult folosite la formarea compostului pentru ciuperci, fiind bogate în substanțe azotoase, fosfor, potasiu, substanțe minerale și deosebit de bogate în hidrați de carbon (2,91%). Pentru a putea fi folosite în proporție de 8- 15% la formarea compostului, paiele trebuie să fie proaspete, să nu fie mucegăite, iar culoarea trebuie să fie galben-aurie. S-a constatat că, fără adaos de paie, structura viitorului compost va avea de suferit, întrucât nu se vor putea crea condiții pentru o compostare aerobă, compostul va fi „gras", „gloduros" și „tasat", deci slab calitativ.

Sunt recomandate paiele lungi, întrucât contribuie la formarea unui compost cu o bună aerisire.

Paiele scurte sunt mai puțin folosite, întrucât formează un compost „gras", „compact" și „greu", care nu va putea oferi condiții pentru producții ridicate de ciuperci.

Paiele din gunoiul de cal trebuie să fie în întregime umectate cu urină de cabaline și să nu depășească timpul de depozitare de 6-7 zile, adică să fie în faza de fermentare incipientă.

Paiele vechi de peste un an, folosite în așternutul cabalinelor, nu sunt recomandate pentru formarea compostului.

In afara paielor de grâu se mai pot folosi ca suport și alte materiale, de natură vegetală, după cum urmează:

Paiele de secară sunt puțin folosite, întrucât sunt mai rezistente la descompunere și necesită o durată de pregătire mai mare.

Paiele de ovăz nu se folosesc decât în stare tocată la formarea platformei de îmbibare.

Paiele de orz au un conținut mai redus de hidrati de carbon, în special de substanțe pectice. Supuse compostării, sunt atacate rapid de bacterii, putrezesc cu ușurință și provoacă o „sufocare" a compostului prin condițiile anaerobe pe care le creează și care în final vor favoriza infestarea compostului cu mucegaiuri și diferiți dăunători: collem- bole (puricii ciupercilor) și nematozi (viermii substratului).

Tulpinile de porumb au început să fie folosite din ce în ce mai mult la formarea compostului pentru ciuperci, fiind apreciate ca surse importante de hidrati de carbon. Sunt utilizate în special tulpinile fără frunze, care se toacă în bucățele de 2-3 cm, se înmoaie în prealabil în platforma de îmbibare și apoi, tocate, se adaugă în proporție de 5- 10% la formarea compostului pentru ciuperci.

Ciocălăii de porumb reprezintă, de asemenea, alte surse de hidrati de carbon. Sunt folosiți în stare tocată în proporție de 5-20%.

Rumegușul de foioase este folosit în cultura ciupercilor mai frecvent decât cel de conifere. Compostul format din gunoi de cal și rumeguș în părți egale, îmbogățit cu azot organic (găinat de păsări, făină sau șroturi de soia) și pregătit printr-o compostare aerobă de lungă durată, 24-26 zile, poate da rezultate bune.

Talasul de foioase este puțin folosit și necesita, de asemenea, suplimentarea cu azot și compostare de lungă durată.

Compoziția chimică a acestor materiale suport se prezintă în tabelul 31.

Caracteristicile materialelor suport în momentul folosirii se prezintă în tabelul 32.

TABEL

TABEL

Amendamente și îngrășăminte organo-minerale adăugate la compost

Amendamentele cu calciu, respectiv ipsosul și carbona- tul de calciu, se administrează în proporție de 16-25 kg/tonă. Calciul este indispensabil pentru creșterea mice- liului și formarea basidiofructelor prin faptul că echilibrează raportul cu potasiu, magneziu, fosfor, sodiu și elimină efectele nocive ale acestora. La pregătirea compostului este folosit mai frecvent ipsosul decât carbonatul de calciu.

Substanțele minerale care se folosesc la pregătirea substratului nutritiv vor trebui să asigure sursa de azot (uree tehnică) și cea de calciu. Calciul este elementul indispensabil pentru miceliu deoarece prezența lui înlătură efectul inhibitor al altor elemente asupra miceliului de ciuperci.

La compostul pentru ciuperci, calciul se administrează sub formă de sulfat de calciu (ipsos) sau carbonat de calciu

(cretă furajeră). Folosirea calciului aduce un spor de recoltă care se manifestă în special prin lipsa ciupercilor saprofite străine (Coprinus, Peziza ș.a.) care, în lipsa acestuia, apar în masă la suprafața substratului de cultură, pe care îl degradează.

Calciul contribuie la formarea unui compost mai puțin compact, gras și cu o structură capabilă să permită accesul aerului, necesar pentru creșterea și dezvoltarea miceliului ciupercii.

Fosforul constituie un alt element nutritiv pentru ciuperci, mult solicitat de miceliul în creștere, dar numai până la o anumită limită (de până la 8 kg/tonă). Dacă această limită este depășită, se produce o inhibare a creșterii miceliului și deci a formării ciupercilor, care vor deveni din ce în ce mai mici și în cele din urmă se produce sistarea apariției lor.

Ingrăsămintele cu fosfor sunt reprezentate prin superfosfat, care se adaugă compostului pregătit atât pentru cultura clasică cât și pentru cea intensivă, în proporție de 3-7 kg/tonă. Superfosfatul conține sulfat de calciu 50%, fosfat primar de calciu 26%, fosfat secundar de calciu 2-4%, fosfat terțiar de calciu 1,5%, apă 6%. Calitatea superfosfa- tului se apreciază după conținutul de P2O5. Cantitatea de fosfor variază în funcție de calitatea comercială, între 15,7

a

și 38% substanță activă. In funcție de calitatea superfosfa- tului, doza de administrare se va mări sau micșora.

Ingrăsămintele chimice cu azot sunt reprezentate prin sulfatul de amoniu și uree.

Sulfatul de amoniu este un îngrășământ mineral care se adaugă în proporție de 4-7 kg/t compost, pregătit atât pentru cultura clasică, cât și pentru cultura intensivă. Sulfatul de amoniu se prezintă ca o sare cristalină, ușor solubilă în apă, cu gust sărat și cu un conținut de azot de 20-31%. Se adaugă în special la pregătirea pentru culturile intensive și numai la sfârșitul perioadei de preînmuiere, când se face trecerea la compostarea aerobă.

Ureea tehnică cu un conținut de 46% N, este un îngrășământ chimic indispensabil la pregătirea compostului pentru culturile intensive de ciuperci.

Se administrează în proporție de 3-5 kg/t compost, la sfârșitul fazei de compostare anaerobă (a preînmuierii) sau la începutul fazei de compostare aerobă.

Ingrăsămintele organice cu azot reprezintă cele mai importante surse de azot pentru ciuperci. Sunt folosite în acest scop găinațul de păsări, făina de oase, de carne, de soia, șroturile de soia, mâlul din canale, gunoiul menajer fermentat, tărâțele de grâu, urina de grajd ș.a.

Din cercetări recente a rezultat că o supradoză cu azot a compostului va avea o influență defavorabilă asupra producției de ciuperci.

O sursă importantă de azot este urina de animale, folosită în cantitate de 70 litri/m3 de compost, întrucât prezintă avantajul că azotul se solubilizează mai repede decât cele din fecale, formând azotul amoniacal, materie primă de bază pentru miceliul ciupercii.

Pentru cultura ciupercilor, substratul nutritiv se pregătește cu o tehnologie adaptată culturii clasice (fără pasteurizare dirijată) și cu o tehnologie adaptată culturii intensive cu pasteurizare dirijată executată obligatoriu.

Rețete de compost pentru cultura clasică

Cultura executată după sistemul clasic folosește, de regulă, compostul clasic, format în exclusivitate din gunoi de cal sau, în cazurile în care cantitatea de gunoi de cal este redusă, poate fi înlocuită parțial fie cu paie, ciocălăi sau tulpini de porumb, fie cu gunoi de grajd provenit de la alte animale. In acest caz se numește compost mixt.

Substratul clasic necesită gunoiul de cal cu o componentă de 25-30% fecale și 70-75% paie de grâu sau, în lipsa acestora, de orz. Pregătirea substratului nutritiv se face pe

platforme acoperite în remize, șoproane sau magazii, cu o suprafață betonată pentru menținerea unei igiene de lucru și pentru preîntâmpinarea infiltrării mustului în sol. In imediata apropiere a localului unde se execută compostarea, trebuie să existe o sursă de apă, iar în cazul mecanizării acestei lucrări și o sursă de curent electric trifazic.

Compostarea exterioară sau pregătirea substratului nutritiv pentru cultura clasică se compune din două etape: anaerobă sau preînmuierea și aerobă sau compostarea pro- priu-zisă. Prima etapă durează 10-12 zile, cu o omogenizare în ziua a 6-a, și constituie perioada în care se face preînmuierea componentelor viitorului substrat în vederea declanșării unor fermentații aerobe. A doua etapă durează 12-14 zile și necesită așezarea compostului în strat cât mai afânat. In această perioadă, la intervale de 3-4 zile,

când temperatura este de + 65 °C la + 70 °C, se vor execu-

>)

A

ta întoarcerile. In timpul întoarcerilor se administrează eșalonat, pentru fiecare tonă (2,5 mc/compost cu umiditatea de 70%), următoarele cantități de amendamente: 25 kg ipsos sau carbonat de calciu, îngrășăminte minerale (uree tehnică 3 kg, superfosfat 7 kg, sulfat de amoniu 7-8 kg).

Procesul de compostare începe după 1-2 zile de la așezarea în platformă etapei a 2-a a compostării.

Pentru a crea în platformă condiții de microclimat necesare microorganismelor declanșatoare ale diferitelor procese de fermentare, la intervale periodice se execută întoarcerea compostului. In timpul întoarcerilor, trebuie ținut seama de următoarele condiții:

compostul de pe marginile platformei vechi, neintrat în fermentație, să fie introdus în mijlocul platformei noi;

compostul să fie bine scuturat (vânturat cu furca);

să nu se mai execute tasarea platformei decât prin baterea ușoară a marginilor cu furca. Urcarea oamenilor pe platformă, pentru efectuarea întoarcerilor, nu este recomandată deoarece se produce tasarea compostului, ceea ce influențează negativ procesele de fermentare aerobă, prin modificarea condițiilor de microclimat;

spațiul din jurul platformei trebuie să fie curățat și dezinfectat înainte și după fiecare întoarcere, iar marginile platformei să fie prăfuite cu Detaxan sau stropite cu o soluție de 0,2% Nogos;

administrarea apei să fie făcută cu multă atenție și numai dacă este cazul, în special la prima întoarcere, pentru a nu se forma o textură gloduroasă la viitorul substrat nutritiv. Dacă totuși, prin necunoaștere, s-a administrat o cantitate prea mare de apă, se va face o vânturare puternică și o suplimentare cu 1-2 kg ipsos/tonă compost, însă calitatea viitorului substrat nutritiv este parțial afectată.

După 3-4 întoarceri executate într-o perioadă de 12-16 zile de compostare aerobă, compostul este gata pregătit și poate fi supus pasteurizării naturale înainte de introducerea sa în localul de cultură adaptat tehnologiei clasice.

Compost clasic: gunoi de cal 10 tone, superfosfat 50 kg, sulfat de amoniu 35 kg, ipsos 200 kg, urină de grajd 700 litri. Durata de compostare 24-26 zile, cu executarea întoarcerilor la 4-5 zile.

Compost mixt: gunoi de cal 5 tone, paie de grâu 2 tone, ciocălăi de porumb 1,7 tone, gunoi de păsări 1,0 tone, borhot de bere 0,3 tone, superfosfat 50 kg, sulfat de amoniu 50 kg, uree tehnică 60 kg, ipsos 180 kg, carbonat de calciu 180 kg sau:

gunoi de cal 5 tone, gunoi de bovine (tineret) 2 tone, paie de grâu 2 tone, gunoi de păsări 1 tonă, superfosfat 60 kg, sulfat de amoniu 60 kg, ipsos 180 kg sau:

gunoi de cal 7 tone, gunoi de bovine (tineret) 2 tone, paie de grâu 1 tonă, superfosfat 60 kg, sulfat de amoniu 60 kg, ipsos 200 kg.

Durata de compostare necesară pentru composturile mixte este cuprinsă între 26 și 32 zile, deci mai mare decât în cazul compostului clasic, iar întoarcerile, în număr de 5, se execută la interval de 8-10,5-6,4-5 și 3-4 zile.

Rețete de compost sintetic pentru cultura intensivă

Compostul sintetic nu cuprinde gunoi de grajd, suportul principal fiind format din paie de grâu, orz, secară, iar suportul auxiliar din fân de lucernă, ciocălăi zdrobiți de porumb, vrejuri de mazăre. Sursa de azot se asigură sub formă de: uree, făină de soia, făină de semințe de bumbac, făină de carne, gunoi de păsări.

Calciul se administrează sub formă de ipsos și în unele cazuri este asociat și cu carbonatul de calciu.

Primul compost sintetic a fost folosit în S.U.A., în anul 1953, de către Yoder și Sinden, și se compune din coceni de porumb tocați și fân de lucernă în proporție de 67% și 33%, așezate în platforme de îmbibare. După îmbibare s-au adăugat pentru fiecare tonă: 12,5 kg KC1,15 kg uree, 10 kg azotat de amoniu, 15 kg ipsos, 150 kg gunoi de păsări și 38 kg deșeuri de soia.

Compost sintetic M.R.A., Anglia. A fost pregătit pentru prima dată de Asociația cultivatorilor de ciuperci din Anglia, în anul 1948, și prezintă următoarea rețetă: la 1.000 kg paie de grâu uscate și tocate se adaugă eșalonat 3 activatori: A, B și C. Operațiile de pregătire sunt: tocarea paielor și așezarea în platformă pentru îmbibare 6-7 zile. La platforma de îmbibare se adaugă activatorul A, format din: sulfat de potasiu 6,3 kg, superfosfat 6,3 kg, carbonat de calciu 22,6 kg, ipsos 15,8 kg, sânge uscat (cu 12% N) 152,4 kg. Când temperatura din compost s-a ridicat, se adaugă activatorul B, format din următoarele substanțe dizolvate în apă: sulfat de mangan 340,2 g, sulfat de fier 340,2 g, sulfat de aluminiu 70,8

sulfat de crom 14,1 g, sulfat de zinc 35,4 g, sulfat de brom 70,85 g, acid boric 35,4 g, molibdat de aluminiu 35,4, bromid de potasiu 7,0 g, iodură de potasiu 7,0 g.

După 10 zile, când temperatura din platformă a atins 50 °C, se execută prima întoarcere; după alte 7 zile, în condiții de temperatură de 60-65 °C în platformă, are loc cel de-al doilea întors, iar la intervale de 4-5 zile se desfășoară întoarcerile III, IV și V. Cu ocazia întorsului V, se administrează în masa compostului activatorul C, format din 6,3 kg superfosfat și 31,7 kg ipsos.

Rețeta dr. Rempe, Germania: 1.000 kg rumeguș uscat, 1.000 kg paie de grâu tocate și uscate, 120 kg carbonat de calciu, 30 kg zgura lui Thomas (18% P2O5), 150 kg malț încolțit, 50 kg uree (46% azot). Acest compost se prepară printr-o compostare care necesită 5-6 întoarceri la intervale de 3 zile, compostul fiind abundent suplimentat cu apă.

Rețeta dr. Till O. a fost elaborată în Germania, de [NUME_REDACTAT] Planck din Hamburg, și cuprinde: paie de grâu măcinat 25 kg, tărâte de grâu 20 kg, făină de semințe de bumbac 5 kg, făină de soia 5 kg, făină de lucernă 5 kg, carbonat de calciu 15 kg, apă 170 de litri. Valoarea pH-ului este de 6,7, iar a azotului total de 2,5%. După așezarea acestui material în vase etanșe se execută sterilizarea la 130 °C, timp de 2-5 ore, după care se execută însămânțarea. După împânzire, miceliul se suplimentează cu făină de semințe de bumbac 0,5% și apoi se execută acoperirea. Primele ciuperci apar după 15-17 zile de la acoperire, iar perioada de recoltare se desfășoară în 6 săptămâni.

Re(eta Weder, Olanda. Compostul sintetic olandez necesită: îmbibarea unei tone de paie timp de 12 zile, timp în care se adaugă 3.500 litri apă, 20 kg uree, 50 kg colți de malț. După 12 zile se desface platforma, se aerisește și se adaugă 75 kg colți de malț și 5 kg uree. După alte 6 zile are loc prima întoarcere, în timpul căreia se administrează 60 kg ipsos, 25 kg carbonat de calciu și 20 kg superfosfat. întorsul II are loc după alte 4 zile și apoi, la intervale de 3 și 2 zile, se execută întoarcerile III și IV.

Introducerea compostului în lăzi se face în cea de-a 15-a zi de la așezare la compostarea aerobă, întreaga pregătire necesitând 27-30 de zile, în afară de pasteurizare (faza I cu etapele I și II).

Această rețetă are condiții de aplicare în culturile din țara noastră.

Rețete standard de compost sintetic. Compostul sintetic „Bulgaria" a fost elaborat de Laboratorul de ciuperci din Sofia și prevede următoarea componență chimică (% s.u.): cenușă 14%, hemiceluloză 20%, celuloză 28%, lignină 15%, albumine care nu se dizolvă în apă 10%, azot total 2%. Se indică ca la formarea compostului sintetic, pe baza analizelor chimice, să se realizeze înainte de pasteurizare un conținut de azot total de minimum 1,6% (s.u.) și maximum 3,0% (s.u.).

Compostul standard din Germania are ca schelet paiele de cereale. Pentru 1 tonă de paie uscate se vor adăuga: 4-10 kg de îngrășământ chimic de azot cu un conținut de 40-50% azot (uree), 600 kg gunoi de păsări, 20 kg sulfat de amoniu sau, în altă rețetă, 200 kg gunoi uscat de păsări, 10 kg sare de potasiu, 30-50 kg ipsos.

în alcătuirea compostului sintetic folosit în special în ciupercăriile intensive din România intră paie de grâu,

gunoi de păsări, amendamente organo-minerale (colți – germeni de malț și uree).

Pregătirea substratului nutritiv se face în timpul perioadei reci din an, pe platforme acoperite și ferite de îngheț. Aceste condiții sunt obligatorii, dacă se urmărește să se execute pregătirea compostului sintetic și în anotimpul rece din an, cu temperaturi sub 0 °C (decembrie – februarie).

Pentru realizarea a 2,5-2,7 t de compost fără gunoi de cal sunt necesare:

-1.000 kg paie de grâu;

500 kg gunoi de păsări;

25 kg uree tehnică;

80 kg ipsos;

150 kg colți de malț (germeni de malț de la fabricile de bere);

25 kg superfosfat.

Compostarea sau faza I de pregătire a substratului nutritiv are loc în două etape: etapa anaerobă sau preînmuie-

rea și etapa aerobă sau compostarea propriu-zisă. Prima fază se execută în 10-12 zile, timp în care se face îmbibarea eșalonată a paielor în bazinul amenajat în acest scop sau pe o platformă betonată prevăzută cu bazin de colectare a mustului în vederea recirculării acestuia.

Paiele umectate se așază ulterior în platforma de îmbibare. La un interval de 5-6 zile, se execută omogenizarea compostului și se adaugă ureea tehnică. Ulterior se așază în platformă de compostare cât mai afânat, în hala de compostare.

în această perioadă, la intervale de 3-4 zile, când temperatura este mai ridicată de 60 °C, se execută întoarcerile compostului, avându-se în vedere următoarele:

să se completeze umiditatea;

să se adauge la întorsul I ipsosul, superfosfatul și colții de malț;

compostul să fie bine scuturat (vânturat), iar reașezarea în noua platformă să fie făcută cât mai afânat pentru a favoriza declanșarea proceselor de fermentare în condiții aerobe.

Considerații ale specialiștilor francezi asupra compostării

Considerații ale specialiștilor francezi privind compostarea:

prima operație constă în îmbibarea paielor, gunoiului de cal sau păsări, pentru a realiza o umiditate mai mare de 70% (timp de 5-10 zile);

așezarea mecanizată în platforme de compostare;

adăugarea la întorsul I a ipsosului pentru a se evita un compost „greu" (compact) și a regla umiditatea; carbona- tul de calciu este necesar pentru a modifica pH-ul; ureea și sulfatul de amoniu, adăugate în timpul întoarcerilor, vor suplimenta lipsurile minerale;

prin întoarcerile masei de compost se asigură omogenizarea compostului și o aerare favorabilă unei activități microbiene intense.

Creșterea temperaturii în masa de compost este datorată microorganismelor amonificatoare, respectiv de transformarea în amoniac a azotului organic. In acest scop se produce o caramelizare, care se explică prin pierdere de apă și de con-

centrare a hidraților de carbon, care mai târziu vor fi folosiți ca sursă energetică de către ciupercă. Ulterior se produce o brunificare ca rezultat al acțiunii dintre azot și zaharuri.

Prima etapă a fazei I de pregătire a compostului (preînmuiere) este terminată când paiele nu mai sunt capabile să absoarbă apă și compostul degajă un miros puternic de amoniac.

A doua etapă a fazei I este reprezentată prin compostarea aerobă, unde apariția culorii brun-negricioasă este un bun indiciu pentru faza I de compostare.

Se constată o creștere a cantității de azot în faza I de pregătire a compostului (compostarea anaerobă și aerobă).

Conținutul în apă va fi de 71-72% pentru compostul care va fi dirijat la pasteurizare, denumită și faza II de pregătire a compostului sau substratului nutritiv.

In această direcție, Delmas J. (1989) indică după Schisler, M. News, 1981, câteva rețete de compost pentru ciuperca Agaricus bisporus (tabelul 33).

TABEL

Spații de compostare

Spatiile de compostare sunt locuri acoperite, unde are loc compostarea aerobă, și descoperite, unde se face preînmuierea. Spatiile destinate preînmuierii vor trebui să asigure următoarele condiții:

pardoseala din beton sau cărămidă, cu dublă înclinație de 1-2%, pentru a favoriza scurgerea și dezinfectarea cu ușurință;

bazine colectoare amplasate lateral sau la extremități, în care se va colecta mustul de gunoi și de unde, prin vidanjare, acesta va fi deversat pe suprafața platformelor în faza de îmbibare. In aceste bazine colectoare nu va trebui să ajungă apa provenită din spălări, aceasta fiind deversată separat.

Spațiile destinate compostării aerobe vor prezenta:

acoperiș în două pante, susținut pe suporturi ferme la cel puțin 4 m de sol, pentru a permite deplasarea combinei de întors în cazul folosirii mecanizării;

amplasarea la o distanță de cel puțin 1,5 km față de locul unde se depozitează substratul vechi, pentru a preîntâmpina infestarea noului compost cu dăunători specifici existenți în vechiul substrat evacuat din ciupercărie;

asigurarea în interior, sau în imediata apropiere, a unei surse de apă, ținând seama că în timpul compostării, necesarul de apă este, pentru fiecare tonă de compost, de cca 500 litri pentru compostare și 100 litri apă pentru spălări. Cantitatea de apă pentru compostare este astfel repartizată: 300 l/t la așezare la preînmuiere, 100 l/t la așezare la compostarea aerobă, 50 l/t la prima întoarcere și

501/1 la cea de-a doua întoarcere; la întoarcerile următoare consumul de apă fiind cu totul neînsemnat;

în imediata apropiere sunt necesare spatii acoperite pentru depozitarea amendamentelor și îngrășămintelor minerale;

spațiul de compostare va trebui să prezinte un perimetru închis, ferit de accesul animalelor, care pot vehicula germenii diferitelor boli sau dăunători, sau ciuperci competitoare.

Pentru pregătirea compostului necesar culturilor mici, executate în sistemul clasic, pot servi ca spatii de compostare: remizele, șoproanele, barăcile la care s-au făcut amenajările necesare. In acest caz, un șopron cu lungimea de 7 m și lățimea de 3 m va asigura pregătirea compostului pentru 100 mp suprafață de cultură, ceea ce revine la

mp/t compost.

Culturile intensive industriale necesită platforme betonate pentru executarea fazei de preînmuiere; în acest caz necesarul este de cca 3 mp/t compost. Compostarea aerobă în această situație se execută tot în spații acoperite, însă capabile să asigure întoarcerea mecanizată a platformei. Spațiul afectat va fi tot de 3 mp/1 compost, însă înălțimea șopronului sau halei de compostare nu va trebui să fie mai mică de 4 m, pentru a permite accesul combinei de întors. Mecanizarea compostării se aplică la: formarea platformelor, administrarea amendamentelor și îngrășămintelor, a apei, aerisirea compostului cu ajutorul unor combine speciale, care solicită, pentru frontul de lucru, platforme betonate.

Tehnologia pregătirii compostului în sistem clasic Execuția platformelor

în cazul sistemului clasic, în care se folosește de regulă numai gunoi de cal, se procedează la așezarea în platforme numai după ce s-a pregătit (curățat și dezinfectat) spațiul de compostare.

Pentru 100 mp suprafață de cultură se execută o platformă cu dimensiunile: 6mx2mx2m, așezată cât mai tasat în straturi succesive.

După udarea la suprasaturație, fiecare strat cu grosimea de 40 cm va trebui să fie tasat prin călcare cu piciorul sau

cu o scândură groasă, până ce grosimea lui va scădea la jumătate, aceasta cu scopul realizării unei greutăți specifice a compostului de cca 400 kg/mc. Fără o udare la suprasaturație o tasare corespunzătoare nu se vor putea crea condițiile cerute de compostarea anaerobă, necesare pentru a pregăti materialul în vederea compostării aerobe. Succesiunea și dimensiunile straturilor la așezarea în platformă – platforma de îmbibare – sunt prezentate în tabelul 34.

După un interval de 4-6 zile, perioadă în care umectarea gunoiului este aproape terminată, încep să se execute întoarcerile, adică să se creeze condiții de aerisire prin vân- turarea masei de compost, așezată în platformă. Aerisirea se face cu scopul:

creării condițiilor aerobe necesare bacteriilor de fermentare, care prin acțiunea lor vor transforma substanțele organice din compost în compuși asimilabili de miceliul ciupercii;

eliminării amoniacului;

asigurării umidității corespunzătoare (65-67%); în acest sens, dacă umiditatea va fi prea pronunțată, compostul se va vântura puternic și se va administra ipsos 2-3 kg/tonă, iar dacă va fi prea redusă se vor aplica stropiri. Pentru aprecierea umidității, la fiecare întoarcere este necesar ca aceasta să fie stabilită pe cale de laborator sau organoleptic, prin strângerea în mână a compostului: dacă apa va musti printre degete, umiditatea este mai mare de 70%, iar dacă numai va umezi mâna, umiditatea este de circa 62-65%.

înainte de executarea întoarcerilor se va înregistra temperatura din compost. In funcție de limitele temperaturii, cultivatorul va deduce mersul fermentației:

temperatura de 38-50 °C indică o slabă aerare a compostului, oxigenul fiind pe cale de dispariție, fapt care favorizează instalarea unei fermentații anaerobe; sunt însă

și cazuri când temperatura din interior este de cca 40 °C și aceasta datorită unei aerafii excesive a compostului (așezarea netasată);

temperatura de 55-65 °C indică o aerație și umiditate corespunzătoare, care au favorizat declanșarea unei fermentări aerobe;

temperatura de 66-72 °C indică o fermentare aerobă activă, ca urmare a unor condiții corespunzătoare de apă și aer, precum și un conținut în substanță organică ridicat. Asemenea composturi, denumite active, vor da recolte ridicate;

la 75 °C începe descompunerea hidrafilor de carbon și caramelizarea compostului, calitatea reducându-se1 simțitor.

La o platformă de compost se disting, de la exterior la interior, 3 zone termice:

zona A, cu grosimea de 15-20 cm, este o zonă aerobă care primește o cantitate ridicată de aer; în această zonă,, temperaturile nu depășesc 40-50 °C;

zona B reprezintă zona activă de fermentare, în care temperaturile sunt de 67-75 °C. La marginea acestei zone, unde temperatura este de 50-55 °C, se formează o bordură albă, datorită dezvoltării actinomicetelor;

zona C, denumită și zona anaerobă, se găsește în mijlocul platformei de compost și are temperatura de 40-50 °C,, iar compostul are o culoare neagră și un miros greu.

Condiții asigurate în timpul întoarcerilor compostului

Să se respecte intervalul dintre întoarceri, 3-5 zile (la 0-6-11-16-21-24-27 zile), ținând seama că, în acastă fază de compostare aerobă, decalarea întoarcerilor la un interval mai mare de 6 zile va influența negativ asupra calității viitorului substrat nutritiv, iar dacă decalarea depășește 10 zile, compostul devine impropriu pentru cultura de ciuperci, datorită pierderilor însemnate de substanțe.

S-a constatat că în cazul compostării cu diferite durate

de compostare este influențată compoziția gunoiului. (Tabelul 35). Bazați pe aceste considerente, cultivatorii au trecut la compostarea de scurtă durată, care se folosește în exclusivitate în cultura intensiv industrială;

spațiul pe care se va executa întoarcerea compostului din platformă va fi curățat și dezinfectat cu substanțe insectofungicide, pentru a preîntâmpina infestarea cu agenți patogeni.

în scopul realizării unei compostări cât mai uniforme, în timpul executării întoarcerilor se va proceda la inversarea marginilor platformei, în așa fel ca marginile vechii platforme să intre în interiorul platformei noi și invers (fig. 17);

la fiecare întoarcere a compostului se va verifica umiditatea, după cum s-a menționat și se va corecta.

Administrarea amendamentelor și îngrășămintelor minerale în timpul fiecărei întoarceri a compostului este indicată în tabelul 36.

O caracteristică a aplicării îngrășămintelor minerale este aceea că ele se administrează spre sfârșitul compostării, spre deosebire de urina de grajd, care se aplică numai la așezarea compostului în platformă.

FIG

TABEL

Dimensiunile platformei de fermentare

Din diferite cercetări a reieșit că platformele cu o lățime și înălțime mai mică asigură condiții mai bune de acces al aerului decât platformele mai late și mai înalte. La așezare, lățimea platformei în care se va executa îmbibarea compostului va trebui să fie cuprinsă între 2 și 3 m, iar înălțimea între 13-2,0 m. în cursul compostării, atât înălțimea cât și lățimea platformelor se vor micșora, cu scopul creării condițiilor de aerare necesare unei compostări cât mai active. Dimensiunile sunt redate în tabelul 37.

Aerul în compost constituie o necesitate fără de care nu se va putea realiza un compost de calitate.

TABEL

Pentru a favoriza accesul aerului în compost se execută:

așezarea platformelor pe grătare de forma triunghiulară, cu înălțimea de 50 cm, formate din șipci;

crearea unor canale de aer în interiorul compostului cu ajutorul unor tuburi din tablă cu diametrul de 10-12 cm, care se vor ridica pe măsură ce platforma se apropie de

sfârșit. Aplicarea unei aerări suplimentare a compostului accelerează descompunerea compușilor organici cu azot și preîntâmpină formarea unui compost greu, necopt, în care s-au acumulat gaze toxice pentru miceliu: butan, hidrogen sulfurat. Toate acestea se aplică cu succes în ciupercăriile din România.

Calitatea substratului rezultat

în compost se manifestă o serie de procese de fermentare, a căror declanșare este în funcție de temperatura existentă în compost (fig. 18 indică pragurile termice ale unor procese biologice):

la temperatura de 30 °C începe descompunerea substanțelor albuminoide;

la temperatura de 35-40 °C începe descompunerea

hidraților de carbon, dintre care hemiceluloza și celuloza

/\

au un rol important. In aceste procese acționează bacteriile: Clostridium butiricum, Clostridium disolvens, [NUME_REDACTAT]; actinomicetele: Micromonospora; ciupercile: Altemaria, Humicola;

la temperatura de 60 °C are loc descompunerea compușilor organici în compuși mai simpli: datorită bacteriilor Bacillus vulgatus, Bacillus fuscus, Nitrosomonas, Nitroso- cocus, Nitrobacter, Bacillus subtilis, Bacillus mezentericus;

la temperatura de 75 °C au prioritate procesele chimice, se produce oxidarea hidraților de carbon (carameli- zare), pusă în evidență de cultivator prin înnegrirea compostului;

la temperatura de 77-80 °C se termină domeniul de activitate al microorganismelor.

La sfârșitul compostării, compostul transformat în substrat nutritiv prezintă următoarele caracteristici: miros plăcut, conținutul în amoniac mai mic de 0,03%, culoarea

cafenie-ciocolatie din punctul de vedere al texturii, paiele se rup ușor, substratul este elastic pufos, iar din punctul de vedere al umidității, strâns în mână nu murdărește mâna, iar dacă se determină apa, este de 62-65%, pH 7,2-7,7, azotul total de 2,2-2,4% s.u.

în timpul compostării se produce o pierdere de 20-30% de substanță, care a fost folosită de microorganisme.

în scopul evitării formării unui substrat necorespunzător se redau caracteristicile substraturilor obținute în diferite situații:

substratul verde este rezultat printr-o compostare mai mică de 18 zile în cultura clasică sau printr-o înghețare a platformei. Pe asemenea substraturi apar în masă ciuperci saprofite competitoare, dintre care Coprinus produce cele mai mari pagube;

substratul uscat prezintă o umiditate mai mică de 62%, paiele nu sunt afectate de fermentare, iar miceliul nu are condiții de dezvoltare;

substratul supraumezit prezintă o umiditate mai mare de 67%, care poate periclita intrarea în vegetație a miceliu- lui. Această deficiență se poate corecta prin amânarea însă- mânțării, aerisirea substratului și administrarea a 2-4 kg ipsos/tonă;

substratul supracompostat prezintă o culoare neagră, fiind impropriu pentru realizarea unor producții ridicate.

FIG

Acest lucru se poate evita prin nedecalarea intervalului dintre întoarceri și realizarea unei compostări cu o durată normală. Pe un asemenea substrat, fructificarea are o fre- cevență limitată, însă de scurtă durată;

substratul „gras" prezintă în componentă paie puține și o umiditate mai ridicată de 67%. Un asemenea substrat este în general rece și nu poate asigura o împânzire a mice- Iiului întrucât, în lipsă de aer, acesta formează cordoane (sineme miceliene) și își reduce capacitatea de fructificare;

substratul „lung" se caracterizează prin paie de grâu puțin afectate de fermentare în platforma de umectare; în condițiile aplicării pasteurizării și finisării cu abur, un

asemenea substrat dă rezultate;

substratul „scurt" prezintă în componență paie scurte, dar cu o umiditate normală, fapt care îl diferențiază de substratul gras. Pentru culturile clasice este puțin recomandat, întrucât asigură condiții mai puțin favorabile decât în culturile intensiv industriale;

substratul „greu" este de culoare neagră, cu paie foarte puține în componență, fiind în general supracompostat;

substratul „cald" este denumit astfel datorită capacității, de autoîncălzire pe care o manifestă după așezarea straturilor., Substratul care se încălzește ulterior este fie „verde", fie „uscat", însă în ambele cazuri are grosimea mai mare de 25 cm.

Tehnologia pregătirii compostului în sistem intensiv

Compostul pentru cultura intensivă de ciuperci se obține din amestecul format din gunoi de cal, în anumite proporții, cu gunoi provenit de la tineretul bovin, cu un conținut ridicat de paie, gunoi de păsări, rezultat de la combinatele avicole, folosind diferite așternuturi. Se mai poate folosi și gunoiul de taurine sau porcine, dar cu rezultate mai slabe în producție.

Rezultate mai bune se obțin și în condiții de producție industrială, când se folosește gunoiul de cal, la care se mai pot adăuga până la 20% paie de grâu, de mazăre, vreji de

soia, coceni de porumb măcinați etc. Tehnologia de producție a compostului se diferențiază în funcție de materialele de bază folosite.

Pe plan mondial sunt cunoscute și se practică diverse rețete și metode de compostare, fiecare dintre acestea fiind adaptate la condițiile specifice ale zonei unde se folosesc.

în țara noastră s-a format o tehnologie proprie de cultură adaptată la condițiile existente în zona unde se găsește ciupercăria intensivă.

Materiale folosite

în România, tehnologia de producere a compostului se face după rețete proprii, care au făcut ca rezultatele obținute să fie bune la toate ciupercăriile intensive.

Ponderea gunoiului de cal în rețetele folosite în țara noastră este determinată de capacitatea de care dispune fiecare unitate cultivatoare de a procura acest material. Cu cât ponderea gunoiului de cal este mai mare, cu atât producția de ciuperci va fi mai sigură, mai mare și calitativ superioară.

Experiența unităților de producție din tara noastră, din ultimii 8-10 ani, au scos în evidentă faptul că gunoiul de cal poate fi substituit în compost în proporție de 30-35% fără a se reduce producția de ciuperci.

Compostul mixt, care necesită substituirea gunoiului de cal, presupune înlocuitori ca: paie de grâu, tulpini și ciocă- lăi de porumb, vreji de mazăre, fânuri, colți de malț. în condițiile de cultură de la Stoicănești, județul Olt, materialul cel mai folosit a fost paiele de grâu.

în acest caz, producțiile mari au fost influențate favorabil și de calitatea gunoiului, care în unele perioade din an (noiembrie-aprilie), când cabalinele sunt hrănite cu mai multe furaje concentrate, este de calitate superioară.

în continuare se dă un calcul al materiilor prime după una din rețetele practicate în țara noastră în ciupercăriile industriale existente, în cantitățile necesare pentru producerea a 120 tone compost (necesar pentru 1.000 mp):

gunoi de cal (cu 25% dejecții, 70% umiditate) 77,6 t

-paie 181

gunoi de pasăre uscat (cu 25% umiditate) 18 t

colți de malț uscat

ipsos

uree (concentrație de 46%)

superfosfat

[NUME_REDACTAT] de compost necesară la mp cultură este de

100 kg/mp la umiditatea de 70% și la o dispunere pe

paturile de cultură cu o grosime de 20-22 cm.

Pentru formarea a 90 tone de compost au fost folosite în

unele ciupercării din România următoarele materiale:

gunoi de cal 70 t

paie de grâu 81

ciocălăi de porumb 3 t

gunoi de păsări uscat 9 t

colți de malț uscat 5 kg/1

ipsos 25 kg/1

-uree 5 kg/t

superfosfat 7 kg/1

sulfat de amoniu 7 kg

Gunoiul de cal, principalul component al compostului

pentru ciuperci, se poate înlocui cu diferite materiale, care se pot folosi în următoarele procente:

cocenii de porumb tocați 5-10%

paie de grâu

vreji de mazăre și de soia tocați

fânuri diferite

ciocălăi de porumb tocați

Toate materialele se calculează în volume, la 70% umiditate.

Transformarea compostului în substrat nutritiv pentru Agaricus bisporus este rezultatul activității unei flore micro- biene și tehnica de compostare constă în utilizarea populației de microorganisme în funcție de regimul lor hidrotermic cu

scopul de a realiza un material nutritiv cât mai bun.

La materia primă constituită din așternutul din grajduri sau puiemițe și deșeuri celulozice sau lignocelulozice ca: paie de grâu, orz, ciocălăi de porumb, fân.

Fermentația este asigurată de azotul organic și amonia- cal al activităților animale și este activat prin suplimentarea cu sulfat de amoniu sau uree.

Textura și structura materialelor are o importantă deosebită în reținerea apei și din această cauză se practică:

zdrobirea paielor prin călcarea lor cu un tractor, înainte de a se pune în platforma de îmbibare;

tocarea paielor, ciocălăilor de porumb, cojilor de copac, fânului, pentru a permite o cât mai bună îmbibare cu apă și tasarea materialelor în platforma de îmbibare.

Prima operație a etapei I de fermentare în faza I constă în stropirea cu apă, din abundentă, în așa fel încât conținutul în apă să depășească 70% din greutatea totală a compostului, preînmuiere care reprezintă prima etapă a fazei I de fermentare denumită și faza anaerobă.

Așezarea în platformă se poate face manual sau mecanizat în ciupercăriile mari.

în timpul fermentării – faza I, etapa a Il-a se adaugă:

ipsos pentru a corecta caracteristicile fizice și a se evita un compost „gras" sau lipicios, cât și pentru a regla conținutul de umiditate;

carbonatul de calciu pentru a modifica pH-ul. Se poate adăuga în loc de ipsos;

uree și sulfatul de amoniu pentru a suplimenta compostul în azot.

Creșterea temperaturii în platforma de compost în faza I de compostare este datorată microorganismelor care produc amonificarea azotului organic prin reacții chimice particulare de tip caramelizare, care sunt datorate eliminării apei și concentrării hidraților de carbon, care vor însemna în final materia energetică și alimentară pe care o va utiliza ciuperca.

Caramelizarea este sesizabilă prin brunificarea paielor din compost în fermentare.

Calitatea compostului după faza I de compostare

Prima fază se evidențiază prin:

înmuierea paielor; compostul degajă un miros pătrunzător de amoniac, iar culoarea brun negricioasă care se dezvoltă reprezintă un indice al unei bune evoluții a materiilor primare;

conținutul în apă scade de la 75% la 71%;

pH-ul scade de la mai mult de 8,5% la mai puțin de 8,5%;

raportul C/N scade de la 30 la 20;

amoniacul liber scade de la 1,5 la 0,40%;

lignina rămâne staționară;

celuloza și hemiceluloza, principalii hidrați de carbon, scad aproape la jumătate;

zaharurile ușor degradabile scad.

Platforme de compostare

Producerea compostului la scară industrială reclamă și spații amenajate în acest scop care să permită mecanizarea și organizarea muncii pentru faza I de pregătire a substratului nutritiv.

întregul proces de compostare se desfășoară pe o platformă betonată, descoperită și ulterior acoperită (hala de compostare).

Pe platforma descoperită are loc preînmuierea componentelor compostului sau compostarea anaerobă, începând cu așezarea materiilor din componența compostului în prisme mari și udarea lor, timp de 7-10 zile (fig. 19).

Pe platforma acoperită sau în hala de compostare, compostul adus de la preînmuiere se așază în platforma de compostare, unde i se adaugă elemente minerale ca: sulfat de calciu, superfosfat, sulfat de amoniu. întorsul compos-

tului din platforme se tace 5 mecanizat de 3-4 ori, după caz, i iar după 7-10 zile este gata de • transportat în halele de pro- | ducție.

[ Platforma descoperită tre-

i buie să fie construită cu o sin-

gură pantă, pe lungimea plat- ; formelor de compost executate

sau în pregătire, pentru a se : scurge plusul de apă de la \ înmuierea paielor și mustul de ■ la gunoiul de grajd umectat.

5 La unul dintre capetele plat-

\ formei betonate se prevede un ] bazin de colectare îngropat,

construit din beton și prevăzut cu o electropompă pentru recircularea mustului scurs la umectarea șirelor de materiale ale platformei de preînmuiere.

Hala de compostare trebuie să protejeze vara compostul împotriva intemperiilor (uscăciune și ploi) care pot modifica procesele biochimice, iar iama împotriva temperaturilor scăzute, care stagnează declanșarea proceselor de fermentare.

în acest sens, hala de compostare trebuie să fie prevăzută cu pereți laterali cu ferestre de ventilație, cu uși glisante și dimensionată la gabaritul mașinilor folosite.

La ciupercăria industrială Stoicănești, hala de compostare prezintă pardoseala cu pante în lungul șirurilor de compost, pentru a crea condiții de lucru mașinilor de așezat și întors.

Desfășurarea tehnologiei de pregătire a compostului pentru cultura intensivă folosită în [NUME_REDACTAT] tehnologiei de pregătire a compostului pentru cultura intensivă folosită în România, pentru sistemul de cultură monozonal are două faze:

Faza I de compostare și anume etapa I, denumită și de preînmuiere, cu două variante de realizare:

când procentul de paie este sub 20% în componența gunoiului, se impune ca procesul de compostare să se realizeze într-o singură etapă;

când procentul de paie este peste 20%, compostarea se execută în două etape.

Faza a Il-a de compostare se realizează într-o singură etapă, în hale de compostare și mai este denumită și compostare aerobă.

Pentru faza I de compostare, desfășurată în perioada de vară, paiele de. grâu la baza platformei, în grosimea care rezultă din calculul pentru cantitatea de paie care s-a preconizat, se udă bine timp de 1-2 zile, după care se așază cantitatea de gunoi calculată.

După așezarea gunoiului de cal se umectează platforma; în funcție de umiditatea pe care a avut-o gunoiul la așezare se va întreține în permanență o stare de umiditate în platforma de compost de 70-75%, pentru a facilita declanșarea unei fermentații cât mai uniforme.

Suprafața compostului în platformă trebuie să fie plană, pentru a permite ca apa folosită pentru stropit să fie cât mai uniform repartizată în masa compostului.

In ziua a 5-a de la așezare se adaugă pe suprafața platformei de compost 120-150 kg gunoi de pasăre, 200 kg colți de malț și 5 kg uree, pentru fiecare tonă de compost. Acestea se dispun într-un strat cât mai uniform. Apoi se face o udare pentru ca prin spălare aceste materiale să fie antrenate în masa compostului (fig. 19).

FIG

Este foarte important ca în tot timpul fermentării să se urmărească umiditatea și temperatura din compost. O fermentare optimă se desfășoară când umiditatea este de 70-75%, iar temperatura se menține între 65 și 70 °C.

In aceste limite de temperatură și umiditate, bacteriile termofile descompun glucidele, iar transformările azotului organic în amoniac se realizează cu randament maxim.

In sectoarele de compostare specializate, umiditatea și temperatura din compost se măsoară la început cu aparatură adecvată, iar după o perioadă de timp, lucrătorii se specializează, astfel încât dirijează evoluția acestor factori în limite optime, numai prin observații directe.

La realizarea acestor limite optime contribuie și modul cum se așază materialele componente ale compostului pe platformă, cum se face umectarea și cum se intervine în cazul când temperatura și umiditatea sunt peste limita menționată sau sub această limită. Analizele de laborator pot determina valorile acestor factori, pentru un moment dat.

Palparea compostului este o metodă simplă de apreciere a umidității, în special pentru faza I de compostare aerobă.

O umiditate bună se consideră când prin strângerea în mână a compostului se scurg picăturile rare și acestea numai la baza degetelor.

Durata de descompunere în faza I, de vară, este de 7 zile, în condiții normale de climă, iar iarna această perioadă se prelungește cu 2-3 zile.

în ziua a 8-a, compostul se transportă pe platforma acoperită, pentru a continua etapa a 2-a a fazei I de compostare aerobă în condițiile de mediu protejat.

Etapa I a fazei de compostare este denumită de unii autori faza de preînmuiere, iar de alții – faza de compostare anaerobă. Alți autori consideră că faza I de compostare împreună cu faza a Il-a sunt divizate în mai multe etape care includ în faza a Ii-a de compostare și perioada de pasteurizare.

In lucrarea de fată am considerat că tratând sistemul de cultură intensivă de tip monozonal, să folosim termeni corespunzători tehnologiei noastre de pregătire a compostului.

Preînmuierea sau faza I de compostare, etapa I, începe de la așezarea materiilor prime pe platformă și până la transportarea după 7-10 zile a compostului în hală, pe platforma acoperită, pentru a continua procesul de compostare în alte condiții decât cele din prima fază.

Preînmuierea sau etapa I de compostare anaerobă se mai poate desfășura și în altă variantă. în această situație, paiele se umectează separat de gunoiul de cal. La platforma de paie se va adăuga gunoi de păsări și uree. Această variantă este indicată când cantitatea de paie depășește 20% din volumul total de compost. în acest caz, paiele sunt așezate cât mai presate pe platforme cu lățimea de 6 m, înălțimea de 1,8-2 m, iar lungimea după necesitate.

Se consideră că din 1 kg de paie uscate, după udare și trecerea în fermentare incipientă, după 7 zile, vor rezulta 3 kg paie cu un procent de umiditate de 65-70%.

Paiele așezate în prima zi se umectează și se tasează cu un tractor cu șenile pentru a se accelera începerea fermentării. Udările se vor repeta până Ia saturație folosind și mustul recirculat și colectat din platformă. Nu este bine ca umezirea să se facă în exces, mai ales în timpul friguros, pentru că în acest fel se încetinește procesul de fermentare.

în ziua a 5-a de la așezare se adaugă pe platformă câte 200 kg gunoi de pasăre și 30 kg uree la fiecare tonă de paie, după schema din fig. 20.

In ziua a 8-a de la așezare, paiele umectate se transportă pe platforma descoperită, pentru a continua compostarea anaerobă împreună cu gunoiul de cal. Așezarea în platformă este bine a se face în două straturi. Primul strat este format din jumătate din cantitatea de paie, peste care se pun 25% din gunoiul de cal. Apoi se așază stratul al doilea de paie, peste care se va pune cealaltă cantitate de gunoi de cal.

Compostarea aerobă, sau etapa a 2-a de compostare, începe de la așezarea compostului în spatii acoperite (hale) și până la introducerea la pasteurizare. în cultură intensivă, această fază se simplifică mult, comparativ cu cultura clasică, mai ales datorită mecanizării.

Compostul adus în faza I de compostare din platforma de preînmuiere se așază în platforme cu lățimea de 2 m, înălțimea și lungimea după necesități.

Transportul compostului se face cu încărcătorul frontal de tip IFRON 402, având capacitatea de lucru de 8 t/h (ridicat compostul, transportat la platforma acoperită și deversare în mașina de format platforme – așezat compost

tip Thilot). Această mașină așază cu multă exactitate; compostul în platforme, cu lățimea de 2 m și 1,6 m înălțime și lungimea după necesitate.

în ziua a 4-a de la așezarea în platforme, compostul se aerisește prin întoarcere cu mașina de compostat Thilot,, după ce în prealabil s-au repartizat deasupra platformei, în strat uniform, câte 25 kg sulfat de calciu și 5 kg superfosfat la fiecare tonă de compost.

în ziua a 6-a se repetă întoarcerea compostului din platformă, iar în ziua a 8-a, compostul trebuie să fie gata pentru a fi trecut în camerele de producție pentru pasteurizare (faza a Ii-a de pregătire).

Durata de compostare intensivă, etapa a Il-a a fazei I de compostare este de 7 zile, perioadă în care se execută două întoarceri, atunci când factorii de mediu sunt asigurați (fig. 21).

în timpul iernii, durata de compostare se poate prelungi cu 2-3 zile. De aceea este necesar ca hala de compostare să fie astfel construită încât să existe o cât mai bună protecție împotriva diverselor intemperii.

în cazul prelungirii duratei de compostare aerobă din cauza frigului, procesele biochimice sunt încetinite și o parte din materia organică, în loc să se transforme în elemente nutritive necesare în hrana ciupercii, suferă degradări nefavorabile, care reduc potențialul energetic necesar în perioada de recoltare a ciupercilor.

în timpul verii, hala de compostare aerobă va trebui să fie prevăzută cu posibilități de ventilație directă, pentru a evita arderile prea intense care pot favoriza oxidarea rapidă a hidraților de carbon și caramelizarea compostului, ce se manifestă în special în lipsă de aer.

Raportul apă-aer în compost, realizat în limite optime, constituie un factor hotărâtor în desfășurarea normală a procesului de compostare. Demn de menționat pentru culturile intensive de ciuperci este faptul că o umiditate de peste 75% a compostului, când este adus din faza I de compostare în faza II – pasteurizare, mai ales în timpul iernii, este nefavorabilă la așezare, întrucât se tasează prea puternic. Se elimină astfel în mare parte aerul din interior și aceasta dereglează procesul de oxido-reducere și celelalte transformări biochimice care stau la baza proceselor de nutriție a miceliului.

Udarea trebuie să se facă în raport de capacitatea de reținere a compostului și etapa de compostare. In faze incipiente de descompunere, compostul reține mai puțin apa, fiind necesare udări repetate cu cantități mari de apă, spre deosebire de cazul în care descompunerea compostului este mai avansată, când udările se fac în vederea transformării lui cu cantități moderate de apă.

La prepararea compostului pentru ciuperci se va urmări (în etapa a Ii-a a fazei I de pasteurizare):

o așezare cât mai uniformă a compostului;

întreținerea umidității optime la 70-75% și a temperaturii între 65 și 72 °C, pentru a-și păstra starea afânată, făcând corecțiile corespunzătoare pentru întoarceri, aerisiri și udări;

repartizarea cât mai uniformă a adaosurilor (îngrășăminte chimice, amendamente) pe platforma de compost și omogenizarea acestora m masa compostului prin întoarceri;

transformarea materialelor de bază, în special a paielor, la sfârșitul compostării trebuie să fie într-un stadiu incipient de descompunere, pentru a pune la .dispoziția ciupercilor potențialul energetic și nutritiv necesar.

Transportul compostului pregătit în faza I și introducerea pentru pasteurizare – cultură monozonală, bizonală sau multizonală – marchează sfârșitul fazei I de pregătire.

Compostul sintetic olandez se prepară în două faze: în faza întâi, în prima zi se execută platforma de îmbibare, în care la 1 tonă de paie se adaugă 3.500 litri apă, 20 kg uree, 50 kg colți de malț. In ziua a 12-a se desface platforma și se adaugă 75 kg colți de malt- în faza a doua, în prima zi se vântură paiele și se reașază în platformă, se adaugă 6 kg uree. în ziua a 6-a se execută întorsul I, în timpul căruia se adaugă 60 kg ipsos, 25 kg carbonat de calciu, 20 kg superfosfat și apă după necesități. în ziua a 10-a se execută întorsul II și se administrează apă după necesități, în ziua a 13-a are loc întorsul III, se administrează apă după necesități. în ziua a 15-a se execută întorsul IV, se administrează apă după necesități.

Caracteristicile acestei tehnologii sunt: compostarea aerobă se desfășoară în 15 zile, perioadă în care au loc patru întoarceri la intervale de 6, 4, 3 și 2 zile și administrarea ureei în cantitate de 6 kg/tonă.

Compost sintetic unguresc. Secția hortiviticolă a [NUME_REDACTAT] de la Budapesta a experimentat cu bune rezultate amestecul format din: paie de grâu, tulpini de porumb, ciocălăi de porumb în proporție de 1:1:1, la care s-au adăugat 15% gunoi de păsări și 8% colți de malț. Amestecul a fost suplimentat cu amendamente și îngrășăminte minerale: 12 kg/tonă uree, 60 kg/tonă carbonat de calciu,

16 kg/tonă superfosfat și 6 kg/tonă ipsos.

Indiferent de rețeta de compost sintetic care se folosește se va avea în vedere să se respecte următoarele condiții:

suportul de bază format din paie de grâu, de secară, de orez, fân de lucernă, rumeguș, să fie supus în prealabil preînmuierii;

îmbibarea în platforme tasate, o perioadă de 8-14 zile;

aplicarea unei vânturări, aerisiri puternice, la platforma de îmbibare a suportului de bază, cu scopul accelerării intrării în fermentare a acestuia;

executarea întoarcerilor la intervale de 6-8 zile, în condițiile când temperatura a depășit 60 °C;

folosirea gunoiului de păsări ca sursă de azot organic;

îmbogățirea substratului cu surse de azot organic, făină, gozuri sau șroturi de soia, făină de oase, făină de carne, făină de semințe de bumbac;

pentru a asigura o deplină desfășurare a transformărilor biochimice în lipsa posibilităților de executare a pasteu- rizării cu abur, numărul întoarcerilor compostului trebuie să fie mai ridicat (5-6), comparativ cu compostul clasic;

pregătirea compostului sintetic, pe perioada iernării, trebuie să aibă loc în spații acoperite și protejate împotriva înghețului.

Pasteurizarea compostului

Rolul pasteurizării compostului pentru ciuperca Agaricus bisporus

Pasteurizarea reprezintă acțiunea de inhibare a germenilor vii cu ajutorul căldurii. Sterilizarea reprezintă tot o distrugere a germenilor vii, dar prin utilizarea temperaturilor ridicate (peste 100 °C), spre deosebire de pasteurizare, la care inhibarea germenilor este numai selectivă, datorită temperaturilor de 58-60 °C.

Metoda pasteurizării compostului pentru ciuperci este relativ recentă, fiind elaborată pentru prima dată în anul 1941, în S.U.A. In prezent, pasteurizarea se aplică obligatoriu în cultura semiintensivă și intensiv-industrială, fiind executată fie în camere speciale de pasteurizare (sistemele cu 2 și 3 zone tehnologice), fie în camere de cultură (în sistemul cu o zonă tehnologică).

Compostul pentru ciuperci, pregătit pentru sistemul semiintensiv și intensiv de cultură, se supune pasteurizării sau fermentării dirijate și controlate, după cum o denumesc cultivatorii francezi, cu scopul:

eliminării din compost cu ajutorul temperaturilor de 58-60 °C a unor dăunători ca: nematozii (viermii substratului), căpușele (acarienii), precum și ouăle și larvele de muște;

în cadrul pasteurizării, datorită temperaturilor mai ridicate și condițiilor de ventilație intensă se produce și o finisare a compostului în vederea transformării acestuia în substrat nutritiv pentru ciuperci.

Schimbările fizico-chimice care au loc în substrat în timpul pasteurizării sunt datorate conținutului în azot total și azot amoniacal, pH-ului și umidității, după cum urmează:

conținutul în azot total crește până la sfârșitul pasteurizării și din această cauză compostul nu trebuie să prezinte înainte de pasteurizare un conținut în azot total care să depășească 3% s.u., valoarea optimă limită fiind de 2,4% s.u., întrucât poate deveni dăunător la o concentrație mai mare;

azotul amoniacal scade simțitor până la limite de 0,03%, când nu mai poate influența defavorabil creșterea miceliului. Dacă cantitatea de azot amoniacal este mai mare de 0,16%, se creează în substrat condiții pentru apariția diferitelor ciuperci saprofite, competitoare, care pot compromite în întregime cultura;

umiditatea compostului, datorită ventilației existente scade cu circa 6%;

pH-ul compostului scade, de asemenea, în timpul pasteurizării.

In timpul pasteurizării începe descompunerea hidrați- lor de carbon, a ligninei, celulozei și hemicelulozei. La acest proces contribuie în mare măsură ciuperca termofilă Humicola, care își face apariția, sub forma unui mucegai alb-cenușiu, la suprafața straturilor. Astfel, datorită proceselor metabolice din compost se micșorează și raportul carbon/azot (C/N). Dinamica caracteristicilor fizico-chimice în timpul pasteurizării este redată în tabelul 38.

Rezultă că umiditatea scade cu 3,1%, iar pH-ul scade foarte puțin. Cea mai evidentă scădere s-a constatat în cazul azotului amoniacal, la care valoarea înregistrată în cea de-a șasea zi reprezintă 30% față de inițial și a 15-a parte față de cea semnalată în compost, în cea de-a doua zi, când datorită proceselor biochimice, valoarea azotului amoniacal este maximă.

De asemenea, în timpul pasteurizării, pierderile exprimate în substanță proaspătă sunt de 34,2%, iar în substanță

uscată de 27,4%. Singurul component la care s-au semnalat creșteri este azotul total, valoarea înregistrată în cea de-a 6-a zi reprezintă față de valoarea semnalată inițial 142%. De aici,

rezultă că pentru culturile intensive de ciuperci, compostul vai trebui să prezinte un conținut inițial mai scăzut în azot totali decât pentru culturile clasice executate fără pasteurizare.

TABEL

Pasteurizarea naturală în cultura clasică

Substratul de cultură pregătit pentru cultura clasică se supune pasteurizării naturale înainte de așezarea sa în straturi.

Pasteurizarea naturală se execută în platforme cu înălțimea de 1,5-1,7 m, cu lățimea de 1,5-2 m și cu lungimea de 6-8 m, așezate în anticameră sau chiar în camera de cultură.

După ce s-a făcut compostarea cu cel puțin 4 întoarceri, materialul se aduce cu diferite mijloace: tărgi, coșuri, roabe și se introduce în interiorul sau în imediata apropiere a sălii de cultură. Aici, pe o suprafață plană dezinfectată cu soluții insecto-fungicide (soluție de 3% sulfat de cupru și 1% Lindan), se execută reașezarea compostului în platformă. O platformă cu dimensiunile de 1,5 x 1,5 x 10 m, așezată cât mai afânat, va asigura o suprafață de 100 mp cultură. Pentru crearea condițiilor puternic aerobe în interiorul platformei este bine să se creeze canale de aer, cu ajutorul unor tuburi din tablă, care pe măsură ce se înalță platforma, se scot și se mută la distanța de 1,5 m față de primul canal. Totul se acoperă cu o folie din masă plastică, lăsând libere canalele. Se urmărește ca temperatura din platforma de compost să se mențină timp de 2-3 zile în limitele de 60-65 °C, pentru ca pasteurizarea să se realizeze în toată masa. Se poate executa

o întoarcere suplimentară în această fază cu scopul de a fi supuse pasteurizării și marginile platformei (în caz că nu

s-a executat acoperirea cu folie din masă plastică).

Așezarea în straturi a substratului se poate executa numai după ce întreaga masă a fost supusă pasteurizării naturale, cu realizarea temperaturii de 60 °C, 24-28 de ore.

Folosirea acestei metode în cultura clasică se execută în special în localurile mai reci (cariere, pivnițe adânci) și are pe lângă rolul de pasteurizare și pe cel de finisare a compostului, influențând totodată și microclimatul localului de cultură prin ridicarea atât a temperaturii, cât și a umidității relative.

Condiții necesare pentru executarea pasteurizării naturale:

compostul trebuie să prezinte o umiditate de maximum 70% și minimum 65%;

durata de compostare aerobă 20-22 zile;

inversarea marginilor platformei în cele două faze ale pasteurizării naturale (în caz că nu s~a executat acoperirea cu folie plastică);

respectarea igienei culturale a spațiului de așezare și întoarcere a compostului;

accesul aerului prin ventilare directă sau dirijată.

La composturile executate în sistemul clasic în localurile naturale (cariere) pe suprafețe mari, metoda pasteurizării naturale se folosește în mod curent ca o măsură profilactică, mai ales când nu sunt posibilități de abur tehnologic.

Pasteurizarea în culturile intensive

Specialiștii francezi menționează că pasteurizarea sau faza a Ii-a de pregătire a substratului nutritiv are ca principal rol eliminarea paraziților (nematozi, acarieni) și a insectelor dăunătoare care au supraviețuit prin fermentare (faza I).

Pasteurizarea, denumită de francezi și fermentația dirijată și controlată (F.D.C.), are și rolul de condiționare a compostului prin îmbunătățirea calităților fizico-chimice și biologice.

Pasteurizarea executată în camere speciale acționează microorganismele termofile și mezofîle într-un regim termic și de: aerație strict dirijat, care face ca substratul nutritiv rezultat să fie total diferit de compostul rezultat după faza I Astfel, prin pas- teurizare, respectiv prin cea dea doua fermentare, se poate corecta starea fizico-chimică a compostului și nu se concepe cultură de ciuperci asigurată economic fără aceste verigi tehnologice.

Desfășurarea pasteurizării

Atunci când compostul a fost introdus în cameră, activitatea microroganismelor începe să se manifeste prin degajare

Activarea acestei flore microbiene se face printr-o oxigenare a camerei de pasteurizare și menținerea temperaturii la 58-60 °C timp de câteva ore, care va asigura distrugerea completă a larvelor, ouălor și formelor parazitare, dintre care

menționăm nematozii sau viermii substratului care au un roii

După această primă etapă a pasteurizării, cu un rol activ antiparazitar, se va introduce aer proaspăt care, prin aportull de oxigen, va elimina amoniacul prin procese biochimice.

Astfel, amoniacul, datorită microorganismelor termofile, este transformat în proteine. Aceste microorganisme termofile

FIG

au o necesitate termică în limitele de 48-58 °C și sunt formate

actinomicete, din ciuperci ca Humicola, Torula, cât și

Se menține temperatura favorabilă microflorei sub 55 °C, prin aport de aer proaspăt, pe o perioadă de cca 96 ore.

După această perioadă, mirosul de amoniac a dispărut, fiind convertit în proteine, iar excesul a fost eliminat și se va

De asemenea, prin condiționarea – respectiv partea a doua a pasteurizării, azotul total atinge 2,2-2,3%, pH-ul +/- 7,5 și

în figura 22, se explică, după Delmas J. (1989), regimul termic în faza I și a D-a de compostare, adică cea exterioară în platformă și cea interioară în sala de pasteurizare, cât și în perioadele de incubare și fructificare.

în compostare – celuloza și hemiceluloza suferă pierderi de cca 50% în faza I și de 10% în faza a Il-a de pregătire a compostului.

Aceste pierderi sunt datorate consumului de către microorganismele de fermentare, ele fiind folosite ca sursă energetică. Din această cauză, cercetările executate în această direcție au avut ca scop reducerea perioadei de compostare, în special în faza I, de la 30 la 10 zile.

Pasteurizarea în culturile de tip monozonal la diferite temperaturi

în culturile de tip monozonal se utilizează două sisteme diferite de pasteurizare:

pasteurizarea la temperaturi ridicate;

pasteurizarea la temperaturi joase.

Fiecare din aceste două sisteme are o tehnologie aparte și se realizează în mai multe etape.

Etapele pasteurizării la temperaturi ridicate. Sunt două etape:

etapa I: pasteurizarea propriu-zisă;

etapa a Il-a: recondiționarea și finisarea compostului.

Prima etapă se caracterizează prin ridicarea temperaturii în aer și compost până la 60-63 °C, timp de cca 4 ore. Scopul acestei temperaturi înalte este de a distruge eventualii agenți patogeni incubaji în compost și în special nematozii ciupercilor. Această temperatură ridicată trebuie ținută sub control permanent, pentru a se evita eventualele depășiri. Creșterea temperaturii în compost la 65 °C va produce distrugerea florei bacteriene termofile aerobe și degradarea totală a compostului.

De asemenea, temperaturile mai ridicate de 63 °C favorizează apariția în timpul culturii a mucegaiului verde măsliniu (Chaetomium olivaceum), care fiind o ciupercă concurentă se dezvoltă rapid și împiedică creșterea miceliului ciupercii de cultură. Este știut că lipsa de ventilație, lipsa de oxigen, combinată cu depășirea temperaturii

de 63 °C, favorizează apariția acestui concurent periculos.

Etapa a doua, condiționarea și finisarea, se caracterizează prin menținerea compostului la temperaturi cuprinse între 46 și 60 °C, cu asigurarea corespunzătoare a necesarului de oxigen. In caz că nu se poate asigura oxigenul necesar proceselor de transformare biochimică, va începe apariția diferitelor ciuperci competitive (mucegaiuri).

Pericolul depășirii temperaturii de 63 °C poate apărea mai frecvent în cazul composturilor sintetice și mai rar la cele mixte, cu excepția celor cu conținut prea mare de paie. In acest caz, condiționarea compostului se va face prin prelungirea timpului de menținere a temperaturii, după cum urmează scăderi treptate.

Tehnologia pasteurizării la temperaturi ridicate este următoarea: după terminarea așezării compostului pe stelaje, se închid etanș ușile și prin ventilație (aer proaspăt + aer recirculat) se ridică temperatura în compost până la 55-57 °C, apoi se stimulează creșterea temperaturii prin injectarea în cameră a aburului sub presiune, folosind instalația special destinată acestui scop.

In acest caz, temperaturile din mediul ambiant (aer) și din compost cresc până la 63 °C, nivel la care se mențin 6 ore. Perioada de acțiune a temperaturii maxime este cea mai importantă, de aceea trebuie să nu depășească parametrii termici indicați, din motivele amintite mai sus.

Prin manevrarea atentă a instalațiilor de ventilație și de abur, dar mai ales cunoscând calitatea compostului, se parcurge cu succes această etapă și se trece la perioada de menținere a temperaturii de pasteurizare.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere și un alt criteriu pentru obținerea unei pasteurizări eficiente, și anume omogenizarea temperaturilor, uniformitatea lor, atât în aer, cât mai ales în compost, căutând să se evite creșterea temperaturii Ia nivelurile superioare ale stelajelor. Un regim de ventilație adecvat este operațiunea esențială în această etapă. Conținutul de oxigen în mediul ambiant în tot timpul acestei perioade nu trebuie să scadă sub 16%, deoarece în caz contrar ele împiedică înmulțirea și dezvoltarea bacteriilor aerobe termofile.

După cele 6 ore de menținere a compostului la temperatura de vârf, începe etapa doua – condiționarea și finisarea compostului. Această etapă se caracterizează prin reducerea cât mai rapidă a temperaturii compostului până la 58- 60 °C, prin oprirea aburului și introducerea în cameră a unei cantități mari de aer proaspăt (rece) cu ajutorul ventilației, concomitent cu refularea aburului și aerului cald cu ajutorul exhaustoarelor. După această răcire rapidă, temperatura compostului este redusă apoi treptat și menținută între 46 și 60 °C timp de 4-5 zile, până când se produce dispariția totală a mirosului de amoniac (convertirea) din compost. După dispariția amoniacului se poate începe răcirea compostului la 24-26 °C, în vederea însămânțării. în toată această perioadă, prezenta oxigenului în mediul ambiant va trebui permanent asigurată la o proporție de peste 16%.

în cazul compostului Ia care a fost depășită temperatura de 63 °C și au fost distruse bacteriile termofile aerobe, va trebui prelungită etapa de condiționare pentru refacerea acestor bacterii. De cele mai multe ori, un compost la care a fost depășită temperatura de vârf devine un mediu propice pentru dezvoltarea unor ciuperci saprofite care, odată cu eliminarea bacteriilor termofile aerobe, datorită temperaturilor ridicate, rămân „stăpâne pe situație", nemai- având concurenți în dezvoltarea lor, producându-se astfel compromiterea totală a compostului.

Lipsa bacteriilor termofile aerobe influențează scăderea rapidă a temperaturii compostului sub 52 °C. în această situație se va continua procesul de condiționare prin ventilație abundentă și fără aburi, până ce dispare complet orice urmă de amoniac. Nu este admisă creșterea temperaturii în compost a doua oară peste 54 °C. Numai după ce se constată în mod cert dispariția amoniacului, se poate începe răcirea în vederea însămânțării.

Această metodă de pasteurizare asigură o eficiență rapidă, dar trebuie avut în vedere că temperaturile ridicate care trebuie realizate în etapa activă de menținere pot favoriza degradarea compostului dacă depășesc limita termică de 63 °C și cu o intensitate mult mai mare, dacă ventilația este insuficientă.

• Etapele pasteurizării la temperaturi scăzute se realizează la valori ale temperaturii mai mici de 60 °C și cuprinde 5 etape distincte:

etapa I – ridicarea temperaturii aerului; etapa a Il-a – ridicarea temperaturii compostului și reducerea temperaturii aerului;

etapa a IlI-a – pasteurizarea (faza de vârf); etapa a IV-a – condiționarea compostului;

etapa a V-a – reducerea temperaturii compostului în vederea însămânțării.

După așezarea compostului pe stelaje și omogenizarea temperaturilor în toată masa compostului, se ridică temperatura până la 52 °C în mediul ambiant, cu ajutorul aburilor, și se menține astfel până ajunge la această valoare și temperatura compostului.

Imediat ce temperatura compostului a ajuns la 52 °C, se scade temperatura aerului la 46 °C, dând posibilitatea încălzirii compostului prin activitatea bacteriilor termofile aerobe care au fost stimulate în etapa I, prin ridicarea temperaturii în aer și prin asigurarea în permanență a oxigenului în proporție mai mare de 16%.

Diferența de temperatură dintre compost și aer asigură o aerisire adecvată, un intens schimb de gaze ajutat de mișcarea aerului prin ventilație (etapa a Il-a).

Treapta imediat următoare (etapa a IlI-a) se caracterizează prin ridicarea temperaturii în aer la 60 °C, în timp cât mai scurt, cu ajutorul aburului, pentru o perioadă de 4 ore, cu ventilație complet pe recirculare, urmată apoi de o aerisire abundentă, în scopul reducerii temperaturii aerului la 40 °C cât mai repede, menținând sub control temperatura compostului la valoarea de 58 °C.

In timpul încălzirii compostului, în etapele I și a Il-a, larvele și adulții insectelor dăunătoare, nematozii, migrează din zonele calde înspre suprafața compostului, în căutarea zonelor mai reci (aerul rece din etapa a Il-a). Rapida ridicare a temperaturii în etapa a IlI-a asigură distrugerea totală a acestor dăunători.

După expirarea etapei a IlI-a, urmează eliminarea amoniacului din compost pe două căi:

aerarea compostului prin ventilație abundentă;

favorizarea dezvoltării bacteriilor termofile.

Bacteriile termofile folosesc o parte din amoniacul din

compost ca hrană necesară creșterii lor, transformându-1 prin oxigenare și fixare în compost, în compuși azotați asimilabili pentru ciuperci. Timpul necesar eliminării și transformării amoniacului depinde de cantitatea existentă în compost, de ritmul de dezvoltare a bacteriilor și de diferența de temperatură între compost și mediul ambiant (aer).

O scădere a temperaturii compostului în etapa a IV-a cu câte 4 °C la 28 ore asigură o condiționare și o finisare eficientă a compostului. în mod normal, de Ia expirarea etapei a IV-a și până la însămânțare sunt necesare cca 5 zile.

La începutul etapei a IV-a, temperatura în aer trebuie menținută sub temperatura compostului, în așa fel ca în compost temperatura să fie cuprinsă între 46 și 60 °C. Un rol important îl are uniformitatea temperaturii aerului din camera de cultură, factor condiționat de existența unui sistem corespunzător de ventilație.

Când compostul este gata finisat, se poate începe etapa a V-a – scăderea temperaturii în compost la 24-26 °C în vederea însămânțării.

Pentru realizarea unui astfel de sistem de pasteurizare trebuie avut în vedere că:

controlul temperaturilor este foarte util în etapele I și a D-a;

composturile cu conținut bogat în azot total, obținute printr-o compostare rapidă, favorizează ridicarea căldurii interioare și implică o atenție deosebită în etapa a IlI-a,

pentru a se elimina posibilitățile de creștere necontrolată a temperaturilor;

nu se menține temperatura aerului la nivel ridicat îm etapa a IlI-a decât atâta timp cât este necesar;

după cele 4 ore de menținere a temperaturii la 60 °C,, temperatura aerului se va reduce cât mai repede, pentru ai nu favoriza salturi termice de peste 60 °C;

depășirea în compost a temperaturii de 60 °C, chiar pentru un timp scurt, înseamnă obținerea unui compost

care nu va da rezultatele așteptate.

Acest sistem de pasteurizare este eficient și are avantajul că durează timp mai scurt, ceea ce înseamnă într-un sistem intensiv, în flux continuu, obținerea unei recolte mai timpurii.

Dezavantajele pasteurizării la temperaturi joase:

reglarea temperaturilor este mai dificilă, necesitând o atenție deosebită și o supraveghere permanentă;

omogenizarea temperaturilor în mediul ambiant, dar mai ales în compost, se realizează mai greu.

Pasteurizarea în ciupercăriile din țara noastră

Pasteurizarea compostului în ciupercăriile intensive din tara noastră se realizează pe stelaje suprapuse, direct în camerele de cultură (fig. 23, fig. 24, fig. 25).

Acest proces se desfășoară într-o perioadă de 7-9 zile și începe imediat după terminarea așezării compostului pe stelaje. Se realizează în 6 etape cu regimuri climatice diferite, care contribuie la obținerea unui compost de calitate superioară, cu un conținut ridicat de elemente nutritive. Acestea sunt ușor asimilabile de către conținutul ridicat de ciuperci, cu umiditate și pH optim liber de boli și dăunători, apt pentru asigurarea unei nutriții corespunzătoare ciupercilor.

Etapa I. Imediat după așezarea compostului pe stelaje și spălarea pardoselii cu apă se închid ușile etanș, urmărindu-se omogenizarea temperaturilor în aer și în compost. In acest scop, ventilația trebuie să funcționeze complet în regim de recirculare, aproximativ timp de 2-3 ore, până când în masa compostului temperaturile s-au uniformizat, iar diferențele de temperatură sunt de maximum 4-5 °C. Din acest moment, fără să se întrerupă ventilația reglată pe recirculare totală, se injectează abur în cameră, la presiune de 4-5 atm, până ce temperatura compostului ajunge la 55-57 °C, la toate nivelurile. In această perioadă, se introduc în cameră, prin instalația de ventilație, primele rate de aer proaspăt, pentru aprovizionarea cu oxigen a bacteriilor termofile. întrucât bacteriile, în dezvoltarea lor rapidă, cedează o mare cantitate de căldură, se va reduce cantitatea de abur introdus în cameră, urmărindu-se în continuare ridicarea uniformă a temperaturii compostului către 59-60 °C.

Această etapă trebuie să se realizeze în maximum 12-15 ore, reușita depinzând bineînțeles de instalația de aburi, de ventilație, dar mai ales de calitatea compostului.

Etapa a Il-a reprezintă menținerea compostului la pasteurizare, etapă care începe din momentul când temperatura din compost a ajuns la 59-60 °C. Acest nivel de temperatură se va menține constant în următoarele 12-24 ore, în funcție de calitatea compostului, exprimată prin procentul de gunoi de cal din compoziția sa, prin gradul de fermentare, precum și prin perioada când este pregătit (anotimp). [NUME_REDACTAT] industrială a întreprinderii de [NUME_REDACTAT] s-a ajuns la concluzia că, pentru rețeta de compost pe care o folosește, o menținere în etapa a Il-a de 15 ore dă rezultate bune. [NUME_REDACTAT] industrială Stoicănești, perioada de menținere la pasteurizare a compostului era de 24 ore. Pentru menținerea acestui nivel termic constant este necesară o reglare, după necesitate, a debitului de aer proaspăt, al aerului recirculant și a debitului de abur.

Este foarte important ca în timpul menținerii compostului la pasteurizare să se asigure o aprovizionare maximă cu aer proaspăt, pentru a crea condiții de dezvoltare a bacteriilor termofile aerobe menite să realizeze transformările

A

biochimice în masa compostului. In această etapă, ventilatoarele trebuie să asigure un debit de 20-25 mc/h/mp aer proaspăt. Lipsa oxigenului provoacă pierirea bacteriilor aerobe, caramelizarea compostului și crearea condițiilor pentru instalarea bacteriilor anaerobe, precum și pentru producerea unor reacții chimice nedorite în masa compostului.

Este foarte important ca nivelul de temperatură de 59- 60 °C să fie uniform în toată masa compostului, deoarece numai astfel se realizează distrugerea totală a insectelor dăunătoare, a nematozilor și parțială a sporilor ciupercilor competitoare, care ulterior ar putea ataca miceliul sau chiar basidiofructul ciupercii de cultură.

Etapa a IlI-a este marcată de reducerea temperaturii compostului de la 60 °C la 52 °C, prin oprirea totală a aburului, ventilație maximă cu aer rece, evacuarea aburului și a aerului cald din încăpere în timp de maximum 12 ore.

Pentru asigurarea unei circulații oprime a aerului în întreaga masă a compostului este necesar ca temperatura aerului să fie cu 5-10 °C mai mică decât cea a compostului, creându-se condiții de aprovizionare maximă cu oxigen a bacteriilor aerobe termofile.

Etapa a IV-a marchează condiționarea compostului, care începe din momentul când în compost s-au realizat (uniform) temperaturi în jur de 52 °C și durează un număr diferit de ore, între 48 și 84 ore, în funcție de:

procentul de gunoi de cal din compost;

procentul de dejecții din gunoiul de cal;

cantitatea și calitatea paielor folosite la compostare în amestec cu gunoiul de cal;

umiditatea compostului în timpul pasteurizării;

reușita menținerii temperaturii în etapa a Il-a; în caz de depășire a temperaturii din compost (62-63 °C) se va prelungi perioada de condiționare pentru refacerea bacteriilor aerobe termofile.

Durata acestei etape va fi mai mare dacă compostul va conține un procent mai scăzut de gunoi de cal, paiele vor fi

proaspete și în proporție mai mare, atât la compost, cât și la gunoiul de cal.

Pe tot timpul acestei etape se va asigura

o diferență de 5-8 °C între temperatura compostului și cea a mediului ambiant, pentru a se realiza o aprovizionare cât mai bogată cu oxigen a bacteriilor din compost. Este dăunătoare o creștere a temperaturii din compost de peste 55 °C, deoarece se pot crea condiții favorabile dezvoltării unor bacterii care vor consuma elementele nutritive solubilizate de către bacteriile nutrifica- toare, aerobe, iar compostul va deveni inapt pentru nutriția viitoare a miceliului. In această perioadă, se va asigura menținerea constantă a temperaturii compostului în jur de 52 °C, prin alimentarea cu aer proaspăt, recircularea continuă a aerului din încăpere și alimentarea intermitentă cu abur, după necesitate. Se consideră că un procent de 60- 70% aer proaspăt și 30-40% aer recirculat asigură atât necesarul de 16% oxigen pentru dezvoltarea și înmulțirea bacteriilor, cât și uniformitatea temperaturilor în aer și compost. Această etapă este de mare importanță în procesul de pasteurizare, deoarece în timpul ei se realizează finisarea compostului prin convertirea amoniacului volatil în substanțe azotoase capabile a fi asimilate de miceliul ciupercilor, desăvârșirea trans-

formării fosforului, potasiului, caldului, a microelementelor, a hemicelulozei și ligninei în forme ușor asimilabile, datorită enzimelor și bacteriilor aerobe din masa compostului.

La terminarea acestei etape nu trebuie să se mai perceapă miros de amoniac în compost, iar paiele din compost să fie pigmentate din abundentă cu colonii de actinomyete.

Etapa a V-a constă în coborârea finală a temperaturii, în decurs de cca 30 ore, de la 52 la 24-26 °C, în vederea însămânțării.

Coborârea temperaturii se realizează forțat, cu un debit sporit de aer rece, cu recirculări intermitente pentru păstrarea uniformității temperaturilor. Este necesară păstrarea unei umidități ridicate în aer pentru compensarea pierderilor masive de umiditate din compost în timpul răcirii.

Etapa a Vl-a marchează stabilizarea pe o durată de 10-12 ore a temperaturii compostului la 24-26 °C în întreaga masă de compost. Această stabilizare face ca după însămânțare să nu se mai producă eventualele creșteri de temperatură și să nu existe refermăntări (autoaprinderi).

In această etapă trebuie stabilizată temperatura în aer la 20-22 °C și umiditatea relativă a aerului la 90-95%.

Dacă pasteurizarea și condiționarea s-au desfășurat în condiții corespunzătoare, se obține un substrat de culoare brună-ciocolatie, cu paiele pigmentate în alb-cenușiu de colonii de actinomycete. La strângerea în mână nu mai murdărește, paiele se rup cu ușurință, nu se mai simte miros de amoniac, umiditatea compostului este de 68-70%, pH-ul 7,2-7,4 și conținutul în azot total de 2,4-2,6%.

Compostul dus la acest nivel de calitate poate fi însămânțat cu miceliu.

Pasteurizarea în culturile de tip bizonal

A

In acest sistem de cultură, așezarea compostului se face în lăzi suprapuse (fig. 26). Există, în prima zonă tehnologică, o încăpere special amenajată, cu destinație în exclusivitate pentru pasteurizare, iar în zona a doua, sălile de cultură în care se va desfășura atât incubarea – împânzirea miceliului, cât și perioada de recoltare a ciupercilor.

Camera de pasteurizare. Forma alungită a camerei de pasteurizare va permite o mai bună aerisire și recirculare. Dimensiunile camerei de pasteurizare: lungimea să nu depășească 35 m, iar lățimea 7,5 m. înălțimea prezintă importanță pentru omogenizarea condițiilor de mediu din interiorul camerei de pasteurizare. Dacă înălțimea este prea mare, peste 1 m deasupra ultimului nivel al lăzilor/omogenizarea se realizează cu greutate. între lăzile de cultură cu înălțimea de 12-16 cm există un spațiu de 5 cm, care este suficient pentru a permite o circulație a aerului. în cazul când lăzile sunt prevăzute cu picior încastrat în construcție, spațiul nu va trebui să depășească 20 cm.

Ventilarea și recircularea sunt importante întrucât pasteurizarea și condiționarea dirijată a compostului necesită o aprovizionare permanentă cu aer proaspăt și o eliminare a bioxidului de carbon rezultat în procesele microbiologice ale fermentării aerobe. Fără oxigen nu se va putea ridica temperatura și nu se va putea elimina sau fixa amoniacul.

Pentru realizarea aerisirii corespunzătoare și a omogenizării condițiilor de microclimat sunt folosite diferite sisteme de absorbție a aerului prin amestecare și recirculare.

Amestecul aerului în interiorul sălii de pasteurizare se poate executa cu ventilatoare elicoidale, de 30-40 cm, amplasate pe tavan, care vor activa circulația aerului de sus în jos, amestecând în felul acesta aerul cald de sus cu cel mai puțin cald de jos.

Recircularea aerului este o măsură strict obligatorie pentru toate sălile de pasteurizare. Absorbția aerului pentru recirculare se face la nivelul solului cu ajutorul unui ventilator și a unei tubulaturi în legătură cu aerul proaspăt care se introduce în local.

Evacuarea gazelor din interiorul camerei de pasteurizare este strict obligatorie și se execută prin depresiune, spațiul de ieșire a aerului fiind prevăzut cu clapete. Pentru accelerarea evacuării se montează și exhaustor la spațiile de refulare.

Izolarea camerei de pasteurizare are importanță prin aceea că evită formarea condensului, care în anotimpul rece poate cauza deprecierea compostului. Pereții laterali și tavanul trebuie să fie bine izolați cu vată de sticlă, plută, polistiren expandat sau beton celular. Ușile de acces, construite din oțel comier și tablă (uși ambutisate), sunt izolate cu polistiren expandat.

Indici tehnologici ai camerei de pasteurizare în sistemul bizonal.

Dimensiuni: 18,8 x 7,5 m x 3,25 m; suprafața de 145 mp; volumul 451 mc; numărul de lăzi 1.440, dispuse în 24 de rânduri în lungime, 10 rânduri în înălțime și 6 rânduri în lățime; ventilatorul centrifugal cu un debit de 3.000 mc/oră și presiunea 30 mm, cu tubulatură pe toată lungimea camerei de 18,8 m (fig. 16).

Volumul de aer este de 3,1 mc/tonă compost sau de 21 schimburi/oră pe mp; spațiul de ieșire a gazelor prezintă dimensiunile de 20 x 20 cm, iar numărul de serpentine pentru eliminarea aburului din local este de 8 și sunt amplasate imediat sub tavan de o parte și de alta a tubulaturii de ventilație, depsărțite fiind de ventilatorul orizontal pentru circulare.

A

In culturile intensive din țara noastră se practică sistemul bizonal în camere special echipate pentru pasteurizare (la toate ciupercăriile organizate în perioada 1980-1986).

Perioada folosirii camerei de pasteurizare în sistemul

A

bizonal. In acest sistem de cultură, camera de pasteurizare cu destinație specială este folosită mult mai activ decât în sistemul monozonal, unde în cursul unui an, în aceeași cameră, nu vor putea executa decât 34 pasteurizări, întrucât acesta folosește și la cultură.

Ritmul de folosire a camerei de pasteurizare se redă în tabelul 39.

TABEL

Desfășurarea pasteurizării în lăzi (sistem bizonal). Compostul, cu umiditatea de 71-72% iama și 73-75% vara, se introduce mecanizat în lăzile de cultură, cât mai afânat, până la grosimea de circa 15 cm. Temperatura compostului la introducerea în lăzi va fi de cca 70 °C și va prezenta o degajare de amoniac. După umplere, lăzile se stivuiesc mecanizat pe mai multe niveluri. Unii cultivatori folosesc lăzile prevăzute cu picioare de 15-20 cm, care asigură o circulație de aer mai activă decât în cazul când spațiul dintre lăzi este de 5 cm. Ulterior, în sala de cultură, lăzile se stivuiesc pe cadre de 20 cm. Pentru manevrarea lăzilor se folosește electrostivuitorul cu pneuri, care poate transporta 5 lăzi de câte 2 mp sau 10 lăzi de câte 1 mp (circa 1.500 kg). După umplerea completă a camerei de pasteurizare, din fund spre ieșire, ușile sunt închise și instalația de recirculare este pusă în funcțiune cu scopul omogenizării tempera-

turilor din compost la toate nivelurile. Faza de urcare a temperaturii din compost până la 56 °C se realizează în 12-24 ore, iar această perioadă nu necesită acces de aer. Menținerea la temperatura de 56-58 °C durează 24-36 ore, în care timp se execută ventilarea la maximum a sălii de pasteurizare, necesarul de aer fiind de 20 mc/h/mp. Acest debit de aer este obligatoriu atât pentru aportul de oxigen necesar bacteriilor aerobe activatoare ale pasteurizării compostului, cât și pentru dirijarea temperaturii în masa de compost. In timpul acestei perioade de intensă ventilație, compostul își reduce umiditatea inițială de la 74% la 69-70%, iar în unele cazuri la 67-69%; amoniacul se transformă o parte în substanțe proteice, iar altă parte se elimină prin ventilație. La sfârșitul acestei perioade de menținere a temperaturii la 56-58 °C, va urma

o scădere până la 52-55 °C a acesteia în compost, timp de 72 ore și ulterior la 4748 °C, timp de 2448 ore. Aceste mențineri la cele două trepte contribuie la distrugerea aproape totală a germenilor și asigură finisarea compostului și păstrarea umidității. în următoarele două zile, are loc scăderea temperaturii din compost până la 24-26 °C, pasteurizarea și finisarea compostului fiind determinată după această perioadă de 7-9 zile. Acest regim termic de pasteurizare s-a aplicat cu bune rezultate și în culturile intensive de tip mono- zonal executate la Stoicănești, județul Olt.

Pasteurizarea în culturile de tip plurizonal

în culturile desfășurate după sistemul cu trei zone tehnologice distincte: pasteurizarea, incubarea și recoltarea, tehnologia pasteurizării se desfășoară total diferențiat ca microclimat și utilități.

Pasteurizarea compostului în masă – spațiu si desfășurare. Spre deosebire de pasteurizarea compostului dispus etajat (pe stelaje sau în lăzi), pasteurizarea în masă a compostului, denumită și pasteurizare în tunel, nu mai necesită material lemnos care suferă anual degradări care depășesc 10% (parapetele stelajelor sau lăzi de lemn).

Detaliile de amenajare a camerei (sălii) pentru pasteurizarea în masă a compostului sunt redate în fig. 26.

Pasteurizarea în masă a compostului a putut fi acceptată ca o nouă tehnologie de către cultivatori datorită deosebitei sale eficiente economice fată de pasteurizarea pe stelaje sau în lăzi.

în această direcție se relevă:

nu se mai folosește așezarea compostului pe stelaje sau în lăzi, cu un volum apreciabil de muncă, material lemnos și energie termică;

suprafețele camerei de pasteurizare se ocupă în întregime, nemaiexistând spațiu de circulație care reprezintă cca 50% din suprafața camerei;

introducerea și evacuarea compostului în și din sala de pasteurizare se fac în totalitate mecanizat;

calitatea substratului nutritiv care se va realiza este superioară substratului obținut prin pasteurizarea în lăzi sau pe stelaje;

construcția destinată pasteurizării în masă prezintă un volum cu cca 75% mai redus decât o sală de cultură monozonală.

Tehnologia pasteurizării în masă. Introducerea compostului se face mecanizat cu multicar basculant, buncher repartizor și benzi transportoare până la înălțimea de 2,0 m și până în apropiere de ușa de acces unde se taluzează. Compostul se așază cât mai afânat, direct pe pardoseala perforată a camerei de pasteurizare. Pardoseala este executată din bârne (traverse) de stejar dispuse pe canalele de aer existente în pardoseală, lăsând spații de ventilație între ele, prin care va circula amestecul de abur/aer, antrenat fiind de un ventilator axial. Fără o așezare afânată a compostului în sala de pasteurizare în masă, acesta nu va putea fi penetrat de abur și deci nu va fi afectat de regimul termic necesar pentru procesele fizico-chimice și biologice capabile să transforme compostul în substrat nutritiv.

în condițiile acestei tehnologii, omogenizarea temperaturii compostului, care în cazul pasteurizării etajate se desfășura în 12-20 ore, se realizează acum în maximum 3-4 ore în diferite puncte din masa de compost.

Pentru regimul termic al pasteurizării și finisării se poate folosi una din curbele termice indicate anterior, luân- du-se în considerație numai temperatura compostului. In această direcție, pentru urmărirea temperaturii compostului, care va fi echivalentă cu temperatura aerului, se pot monta 1-2 senzori ai termomanometrelor cu citire la distanță. Aerul filtrat, circulat cu viteza de 8 m/s, insuflat prin partea inferioară, va trece prin întreaga masă a compostului, necesarul fiind de 150-200 mc aer/h/tonă compost.

Pasteurizarea se desfășoară cu priza de aer proaspăt de 3/4 și recirculare de 1/4, iar finisarea cu 1/2 priza de aer proaspăt și 1/2 recirculare. In aceste condiții, compostul va fi tapițat în întregime cu actinomicete, va lua o culoare

brunie-cenușie, cu aceeași umiditate și cu același miros plăcut, fără urme de amoniac.

La sfârșitul celei de a VII-a sau a VlII-a zi, substratul nutritiv va fi dirijat cu banda transportoare către bunkerul repar tizor în saci din polietilenă (cultură bizonală) sau în mijloace speciale de transport spre sălile de cultură, în cazul culturii pe parapete (monozonală). In cazul culturii plurizonale, combinele pentru umplut și însămânțat lăzi – paturile mobile vor fi aprovizionate cu compost pasteurizat în masă.

Sala de pasteurizare în masă reprezintă o construcție destinată în exclusivitate acestui scop. Are asigurată etanșeitatea, termoizolarea tavanului și a pereților laterali, coeficientul de izolare fiind de 0,4. Aerul proaspăt absorbit în partea superioară a acoperișului este filtrat și dirijat în

spațiul de amestec cu aer recirculat sau cu abur și eliminat prin canalele din pardoseală în masa de compost. Ventilatorul va trebui să aibă o presiune statică care să depășească 100 mm coloană de apă, pentru ca aerul sau amestecul de aer-abur să pătrundă prin toată masa de compost.

Evacuarea aerului viciat se realizează printr-o clapetă de suprapresiune amplasată în partea superioară a încăperii și prevăzută cu posibilități de dirijare.

Acționarea clapetelor de admisie aer și a ventilelor pentru abur este automatizată.

Regimul termic este, de asemenea, automatizat printr-un termostat.

Raportul de suprafață utilă dintre cele trei zone tehnologice și folosirea lor în cultură se prezintă în tabelul 40.

TABEL

Rezultă că aceeași cameră de pasteurizare în masă, cu o suprafață exemplificată de 100 mp, va putea asigura desfășurarea anuală a unei suprafețe de 5.400 mp. Comparând relațiile stabilite pentru cele două sisteme de cultură

rezultă că sistemul plurizonal oferă o suprafață de cultură anuală și o ritmicitate a ciclului cu 20% mai mare, care compensează sporul de suprafață de construcție și indică o folosire mai eficientă a spațiului de cultură.

Pasteurizarea compostului nu trebuie să fie înțeleasă ca un remediu general de îmbunătățire a oricărui compost, în sensul că un compost fermentat necorespunzător se va putea remedia prin pasteurizare.

Temperatura din compost urcă sau scade foarte repede. Cauza acestui fenomen poate fi datorată compostului fermentat necorespunzător, care se prezintă degradat. Bacteriile și în special ciupercile termofile nu sunt răspândite sub forma unui strat uniform, ci prezintă aglomerări (zone de fermentare activă). Acest fenomen produce autoaprinderea compostului.

Compostul are la sfârșitul pasteurizării un miros de amoniac. Este un fenomen datorat fie unei adăugiri excesive de îngrășăminte organice cu azot, fie unei aerații insuficiente în perioada pasteurizării. De asemenea, tasarea prea puternică a substratului pe stelaje sau în lăzi, în special când acesta prezintă o umiditate mai ridicată, poate constitui cauza acestui fenomen.

Urcarea temperaturii în compost se face foarte lent. Această situație poate avea drept cauze: un compost insufi-

cient compostat sau un exces de aer prea rece la pasteurizare.

Coloniile de actinomicete nu se formează în compost. Acest fenomen nedorit este pus în evidență la un compost din care se degajă amoniac sau în condițiile când compostul se prezintă cu un conținut insuficient de ipsos sau cu o umiditate ridicată.

Prezența nematozilor vii la analiza microscopică reprezintă o situație care indică nerealizarea temperaturilor de pasteurizare în interiorul compostului.

infestarea substratului nutritiv cu nematozi este mai greu de realizat decât în cazul biloanelor dispuse pe sol;

infestarea localului cu paraziți specifici acestei culturi, după executarea câtorva cicluri de cultură, se realizează mult mai anevoios, fapt care avantajează în mare măsură pe cultivatori;

în cazul culturii etajate, sacii din polietilenă permit o reducere cu 25-30% a suprafețelor de susținere a parapetelor stelajelor;

permite transportul substratului nutritiv la distanțe mai mari de locul unde s-a executat compostarea.

Calitățile substratului nutritiv rezultat după pasteurizare TABEL

După specialiștii francezi (Delmas J. 1989), în timpul celor două faze (compostarea și pasteurizarea) de pregătire a substratului nutritiv pentru ciuperci, în masa de compost se petrec modificări în compoziția chimică:

zaharurile sunt ușor degradabile în ambele faze;

celuloza și hemiceluloza scad de la o fază la alta;

lignina nu este afectată, rămânând inițial;

amoniacul liber scade în faza I de la 0,4% la 0,1% – 0,05% în faza a II-a;

raportul C/N scade în faza I de la 30 la 20 și în faza a n-a la 16;

pH-ul scade în faza 1 de compostare anaerobă și aerobă de la mai puțin de 8,0 și în faza a II-a la 7,5 sau chiar mai puțin;

conținutul în apă din masa de compost suferă scăderi ușoare de la 75 Ia 72% în faza I, până la 66-67% în faza a II-a de pasteurizare.

Prin strângerea în mână a substratului nutritiv rezultat nu mai apar picături de apă, ci numai se umezește ușor mâna.

FIG

Cum se cultivă ciupercile Agaricus bisporus

Așezarea substratului nutritiv în cultura clasică

După ce s-a executat proba de verificare a calității compostului, transformat în substrat nutritiv, se procedează la introducerea sa în localul de cultură. In cazul culturii executate după sistemul clasic se practică două metode la introducerea substratului:

introducerea substratului cu reașezarea sa în platformă, în interiorul localului de cultură;

introducerea substratului cu așezarea sa sub formă de straturi de cultură.

Introducerea substratului cu reașezarea sa în platforme în localul de cultură

Această metodă este practicată în special în cazul localurilor de cultură cu izolare termică asigurată: galerii de mină, cariere, pivnițe mari și, în general, în acelea cu o constantă termică scăzută. Reașezarea substratului nutritiv în platforme cu lățimea de 1 m și înălțimea de 1,2 m contribuie la:

o reîncălzire a sa, foarte favorabilă în aceste condiții de temperatură scăzută;

o pasteurizare naturală, care se declanșează datorită temperaturilor de 55-60 °C, ce se dezvoltă în interior și contribuie la îmbunătățirea substanțială a calității substratului;

o încălzire a localului de cultură, în special în localurile cu suprafață mare și fără posibilități de încălzire tehnică.

în cazul folosirii acestei metode, substratul nutritiv se reașază în localul de cultură, numai după întorsul 4, iar timpul maxim de menținere este de 2-3 zile, în așa fel ca temperaturile interioare de 55-60 °C să se mențină 24 ore. Platformele de compost care se realizează în localul de cultură vor trebui să îndeplinească aceleași condiții ca și plat-

formele care se așază în afară, la compostarea anaerobă.

In această situație nu trebuie prelungită perioada de compostare mai mult decât timpul indicat, deoarece scade calitatea substratului nutritiv. La sfârșitul perioadei de reîncălzire a substratului nutritiv se trece la executarea straturilor de cultură.

Folosirea acestei metode este impusă de următoarele considerente:

până la introducerea în local și așezarea sub formă de straturi, substratul este manipulat de mai multe ori, creân- du-se în felul acesta pericolul infestării;

preîncălzirea spațiului de cultură.

In localurile de cultură calde nu este indicată folosirea acestei metode.

Datorită rezultatelor de producție scăzute această metodă se folosește mai puțin introducându-se obligatoriu executarea pasteurizării dirijate în cultura ciupercilor din ultimii ani.

Cultura în saci de polietilenă

Această metodă de cultură era necunoscută în tara noastră. Din anul 1971, ea a început să fie experimentată pe suprafețe mici de cultură și are perspective de a se extinde în special în cultura clasică. Din anul 1981 s-a trecut la folosirea cu prioritate a culturii ciupercilor în saci din polietilenă.

Pentru confecționarea sacilor de plastic se folosesc folii din polietilenă, cu grosimea de 0,1 mm. Sacii cu capacitatea de 20 kg pot asigura o suprafață de 0,2-0,25 mp. In ultima perioadă, în România se folosesc mai ales saci cu lungimea de 500-700 mm și lățimea de 300400 mm cu pliuri de 10 cm. La un kg de polietilenă sunt cuprinse 28-40 buc.

Substratul de cultură se introduce în saci și se așază prin tasare, în așa fel ca sacul să prezinte forma și suprafața de cultură necesitată. Sacii se transportă în localul de cultură, unde se pot dispune sub formă de șiruri longitudinale sau

transversale, în funcție de forma localului.

Cultura în saci mai pote fi executată și sub formă de cultură etajată, pe stelaje cu 1-3 parapete. In acest caz, parapetele stelajelor pot fi executate din plasă, fier-balot sau prefabricate din beton dispuse cu mari intervale între ele (spații libere de 20-25 cm) (fig. 29).

Pentru obținerea unor randamente de recoltă eficiente, în special în cultura clasică fără pasteurizare, sacii au o singură folosire, întrucât numai prin dezinfectarea chimică cu sulfat de cupru și formalină nu pot fi eliminate virozele rămase de la vechea cultură. Dacă există posibilități de tratament termic cu abur, o menținere a sacilor la temperatura de 80-85 °C timp de 4-5 ore, atunci se permite refolosirea lor. De asemenea, folosirea Dazometului 98% în cantitate de 10 g/mp suprafețe interioare a spațiului de cultură în perioada caldă 15 iunie-15 iulie, cu cel puțin o lună înainte de introducerea tratamentului sub formă de soluție cu care se vor dezinfecta și sacii din polietilenă.

Avantajele culturii ciupercilor în saci din polietilenă:

umplerea se realizează rapid, necesitând mai puțină manoperă ca la realizarea biloanelor;

introducerea și evacuarea din localul de cultură se face în condiții mai avantajoase decât în cazul biloanelor sau al straturilor plane;

infestarea substratului nutritiv cu nematozi este mai greu de realizat decât în cazul biloanelor dispuse pe sol;

infestarea localului cu paraziți specifici acestei culturi, după executarea câtorva cicluri de cultură, se realizează mult mai anevoios, fapt care avantajează în mare măsură pe cultivatori;

în cazul culturii etajete, sacii din polietilenă permit o reducere cu 25-30% a suprafețelor de susținere a parapetelor stelajelor;

permite transportul substratului nutritiv la distanțe mai mari de locul unde s-a executat compostarea.

[NUME_REDACTAT] de ciuperci și procurarea lui

Producerea miceliului de ciuperci este făcută de unități autorizate și oameni competenți pentru a nu se produce:

infestarea cu ciuperci saprofite și parazite a suportului și miceliului în creștere sau chiar a oamenilor;

prevenirea instalării unor contaminări cu spori de ciuperci (macromicete) toxice se poate face atât prin spori, cât și prin porțiuni de miceliu, vectorii fiind: aerul, insectele, ustensilele și chiar omul pregătit necorespunzător;

pagube bănești însemnate atât la producătorul de miceliu, cât mai ales la beneficiarul miceliului, respectiv în ciupercării, prin lipsa de producție și calitatea comercială scăzută a ciupercilor produse, asupra cărora noțiunea de tulpină (soi) și uneori chiar specie este relativă.

De-a lungul celor peste trei sute de ani de când se practică

cultura ciupercilor comestibile, cei care le-au studiat și cultivat au fost preocupați de găsirea celor mai bune metode de obținere a materialului de însămânțare – miceliul de ciuperci.

Sigur că la început miceliul era recoltat din flora spontană, dar cum acesta era infestat cu boli și dăunători, s-au întreprins, cercetări care au dus în cele din urmă la producerea miceliu- lui în condiții sterile de laborator. Astfel, în 1725, Micheli descoperă și descrie sporii ciupercilor; în 1772, Hedwig aprofundează aceste cercetări; în 1868, [NUME_REDACTAT] descrie procesul sexuat la ciuperci, iar în 1885-1898, Constantin și Matruchot realizează primele culturi pure, element primordial, inocul primar în procesul producerii miceliului. Pe baza acestor cercetări, [NUME_REDACTAT] din Paris a început să producă din

anul 1900 miceliu obținut în condiții sterile.

Tipurile de miceliu au evoluat concomitent cu perfecționarea tehnologiei culturii ciupercilor, de la cultura pe biloane, pe compost nepasteurizat și în spații fără microclimat asigurat, la cultura executată în saci sau lăzi, pe compost pasteurizat și în spații cu tehnologie specifică (incubare, formare, recoltare), prevăzute cu mecanizare și automatizare. In aceste condiții, cultura ciupercilor s-a transformat într-o adevărată industrie de producere a „cărnii vegetale".

Miceliul clasic s-a produs pentru prima oară, în condiții sterile, pe un suport de gunoi de cal și paie. Se prezenta sub formă de role și producția necesita următorul flux tehnologic: fermentarea compostului, spălarea, presarea, repartizarea în cilindri de sticlă, etanșeizarea acestora, sterilizarea în auto- clave la 130 °C timp de 3 ore, răcirea, inocularea cu inocul produs din culturi pure, incubarea în camere termostat la 24 °C, scoaterea suportului compactizat de miceliu denumit acum rolă cu greutatea de 500-1.000 g, ambalarea și livrarea. Pentru însămânțare în ciupercărie, rola de miceliu era fragmentată manual în porțiuni de mărimea unei nuci. însămânțarea se executa în cuiburi, administrând 25-40 cuiburi/mp.

Folosirea acestui tip de miceliu nu permitea mecanizarea lucrării de însămânțare și nu asigura un număr sporit de puncte de inoculare, în masa substratului, fiind posibile numai 65-70 de cuiburi/100 kg substrat nutritiv. In aceste condiții, perioada de împânzire a miceliului era mai înceată și dezvoltarea culturii întârziată. De asemenea, folosirea mecanizării la însămânțare nu era posibilă. Acest tip de miceliu s-a produs până în anii 1960-1970, trecându-se treptat la alte tipuri.

[NUME_REDACTAT], primul miceliu clasic sub formă de role s-a produs în anul 1960 la Centrul de îngrășăminte [NUME_REDACTAT]-București, renunțându-se la aducerea lui din import. Din anii 1975-1977 s-a renunțat la producerea miceliului clasic și s-a trecut la producerea miceliului granulat.

Miceliul granulat folosește ca suport boabele de grâu, orz, secară, mei etc. A început să se producă după cel deal doilea război mondial în perioada 1948-1955, odată cu introducerea mecanizării și trecerea la-cultura intensiv-industrială. La noi, miceliul pe suport granulat și-a oficiliazat producerea din anul 1977.

Pregătirea miceliului granulat se desfășoară în două zone tehnologice de lucru, cu următorul flux:

In zona nesterilă, se pregătește suportul granulat și se sterilizează fiacoanele cu suport granulat, prin menținerea lor timp de 2-3 ore la temperatura de 130 °C;

In zona sterilă, se execută inocularea cu inocul produs la culturi pure selecționate, incubarea în flacoane, refrigerarea și pregătirea pentru livrare a miceliului granulat, în pungi cu dop de vată și capacitatea de 1-2 kg. Accesul pesonalului de lucru, în zona sterilă, se face numai prin filtru biologic (duș și echipament steril).

Miceliul granulat permite mecanizarea lucrării de însă- mânțare și dezvoltarea mai rapidă a culturii de ciuperci, datorită celor 2-3 mii de puncte de inoculare/kg miceliu, dispersate la însămânțarea prin amestecare în masa substratului.

Cultura pură de miceliu este rezultatul cercetării științifice (fiind obținută pe cale sporală, clonală sau hibridare) și este specifică fiecărei specii și tulpini de ciuperci. Culturile pure fiind provenite din culturi comparative, atât în faza de sub- cultură, pe medii de creștere în condiții de laborator, cât și de culturi în condiții de ciupercărie.

Ciupercile coprofile folosesc un substrat nutritiv rezultat prin fermentare naturală și dirijată a gunoiului de grajd, gunoiului de păsări și paie. Cuprind trei specii și 10 tulpini:

Agaricus bisporus (Șampinionul criofil) prezintă tulpini de culoare albă (325,411,418,425), de culoare crem (410,414) și de culoare brună (183,415);

Agaricus edulis (Șampinionul termofil) are tulpina (303) de culoare albă;

Coprinus comatus (burete ciuciulete) are tulpina 354.

Ce reprezintă însămânțarea. Introducerea miceliului comercial în interiorul substratului nutritiv de cultură, la o adâncime și distanță stabilită, în funcție de calitatea substratului și condițiile de microclimat din local, constituie operația de însămânțare.

De aproape 20 de ani, în România nu se mai produce mi- celiu sub formă de role pe suport de paie. Pentru însămânțare în cultura clasică se folosește cu succes miceliu pe suport granulat încorporat în substratul nutritiv prin amestecare. Aceasta este posibil în cazul culturii în saci din polietilenă, miceliul fiind administrat la fiecare sac în proporție de 0,5-1%, respectiv 50-100 g la un sac de 10 kg.

în cazul folosirii culturii pe biloane, situație foarte rar întâlnită în prezent, miceliul pe suport granulat se încorporează în cuiburi de 20-25 buc./m bilon pe perete și coamă, însămânțarea se execută când temperatura din interiorul substratului nutritiv a scăzut sub 30 °C (26-27 °C) și când nu mai există pericolul de ridicare a temperaturii peste limita admisă. în această fază, temperatura aerului în camera de cultură nu va trebui să depășească 26 °C; valo

rile optime fiind cuprinse între 22-24 °C, cunoscând faptul că temperatura substratului din localul de cultură este mai ridicată cu 2-4 °C decât temperatura aerului. Aceste diferențe dintre temperatura aerului și cea a substratului, în interiorul localului de cultură, tind să se uniformizeze pe măsură ce cultura intră în faza de fructificare. In culturile de toamnă, executate în localuri calde, cu substraturile de cultură dispuse pe sol, există pericolul fie de menținere mai multe zile a unei temperaturi ridicate, fie de ridicare a temperaturii după o perioadă de stagnare. In ambele situații va trebui amânată însămânțarea, cunoscând faptul că la temperaturi mai ridicate de 30 °C miceliul ciupercii de cultură piere, iar producția este compromisă. In cazul localurilor reci, fără încălzire, temperatura substratului nutritiv va scădea brusc, iar însămânțarea se poate executa la interval de o zi de la așezarea stratului.

a

Măsuri care se realizează în vederea însămânțării. In

afară de temperatura substratului nutritiv mai trebuie îndeplinite unele condiții în vederea executării însămânțării miceliului:

asigurarea umidității relative a aerului în localul de cultură, la 80-85%, realizată prin stropiri suplimentare a potecilor de circulație sau a pereților laterali;

îndepărtarea eventualelor mucegaiuri care pot apărea la suprafața substraturilor de cultură din cauza unei umidități prea ridicate sau a lipsei de aerisire;

dacă substratul se prezintă prea umed la suprafață, se va executa pudrarea sa cu ipsos, folosind 1-5 g/mp la intervale de 2-3 zile;

dacă localul este uscat, pentru realizarea umidității, se va așterne pe pardoseală sau numai pe poteci un strat de nisip cu grosimea de 2-3 cm.

însămânțarea în cuiburi. însămânțarea în cuiburi, cu miceliu clasic, a constituit cea mai veche metodă de însă- mântare, care se execută în exclusivitate la substratul nepasteurizat și dispus sub formă de biloane. Pentru această lucrare se va proceda astfel: dispunerea cuiburilor va fi în formă de triunghi, iar dechiderea lor se va face de 2-4 cm la distantă de 20 cm între ele. Se introduce miceliul la adâncimea de 2 cm. Când substratul se prezintă cu o umiditate mai ridicată, mai mare de 65% este „gras"; format din componente foarte mici, este „scurt", fapt care împiedică accesul aerului la cuibul de miceliu. în prezent, pentru această lucrare se folosește miceliu pe suport granulat.

Se însămânțează la adâncimea de 4 cm, când substratul nutritiv este mai păios și se prezintă cu o umiditate ceva mai redusă, iar în localul de cultură condițiile optime de umiditate și temperatură relativă vor fi mai greu de realizat (localuri reci și uscate).

Tehnologia însămânțăm în cuiburi. Cu mâna dreaptă se deschide în substrat cuibul, ridicând substratul oblic în sus, iar cu mâna stângă se introduce fragmentul de miceliu în cuib, la vârful degetelor. Se trag apoi ușor degetele și se apasă cu podul palmei, în așa fel încât să rămână după presare un spațiu de aerisire numit de cultivatori „gura cuiburilor de miceliu". Pe pantele bilonului se dispun câte 9 cuiburi (la 1 m liniar), în două rânduri, distanțate la 20 cm. Primul rând se dispune la o distanță de 5-6 cm de pardoseală, iar cel de-al doilea, la aceeași distantă de coama bilonului. Pe coama bilonului se deschid 5 cuiburi de miceliu, amplasate în spațiile dintre cuiburile rândului superior de pe pante. In total, la un bilon de 1 m lungime, se vor deschide 9 + 9 + 5 = 23 cuiburi de miceliu. In ultima perioadă, așezarea substratului, chiar și în cultura clasică, se execută în saci din polietilenă, în care însămânțarea se face prin amestecarea miceliului în toată masa de substrat fie o dată cu așezarea, fie după această lucrare, în proporție de 0,7%.

Lucrările culturale aplicate imediat după însămân- țâre. După însămânțare se vor executa în ordine succesivă următoarele lucrări:

tasatul straturilor sau al pantelor și al coamei biloanelor, în așa fel ihcât să rămână o suprafață cât mai netedă, pe care se va putea dispune, peste trei săptămâni, amestecul de acoperire într-un strat cu grosime uniformă. Această lucrare se execută cu o drișcă din lemn cu lățimea de 20 cm și lungimea de 40 cm, prevăzută cu mâner și geluită în partea exterioară;

curățarea potecilor de circulație și a intervalelor dintre biloane sau rândurile de saci din polietilenă de resturile de substrat căzute cu ocazia deschiderii cuiburilor de însămânțare sau a însămânțării prin amestecare;

prăfuirea cu ipsos a biloanelor sau a suprafeței substratului din saci, în caz că suprafața lor se prezintă umezită, iar în local ventilația este mai anevoioasă, în special în localurile subterane (pivnițe adânci cu ventilație liberă). In această situație, ipsosul se administrează în mod eșalonat în rații de câte 5 g/mp la o prăfuire.

Metode de însămânțare

în această situație se folosește miceliul pe suport granulat, întreaga lucrare fiind mecanizată, cu ajutorul unor mașini speciale pentru culturile mono și bizonale, sau cu linii tehnologice pentru culturile plurizone. în prezent, în culturile intensive, însămânțarea sau încorporarea miceliului în masa substratului nutritiv este în totalitate automatizată.

Culturile monozone. însămânțarea se execută mecani- . zat după terminarea pasteurizării substratului. Mașina de ! însămânțat acționată electric se deplasează pe marginile parapetelor verticale ale stelajelor. De la un nivel la altul,

mașina se mută manual. Mașina de însămânțat este prevăzută cu o tobă de repartizare, o freză pentru scărmănat și un tambur pentru netezit substratul.

Culturile bizonale și plurizonale. Pentru însămânțarea lăzilor se folosesc mașini complexe – linii tehnologice cu mare capacitate. Aceste linii tehnologice au prețuri ridicate și achiziționarea lor nu este rentabilă decât pentru marile exploatări care lucrează cu un volum ridicat de lăzi. Lăzile sunt însămânțate când sunt scoase de la pasteurizare, atât în cultura bizonală cât și în cea plurizonală.

Metode de însămânțare folosite în cultura intensivă

A

Insămânțarea prin amestecare.

înainte de însămânțarea propriu-zisă se va executa:

un control minuțios al suprafeței straturilor, în special în cazul unei pasteurizări defectuoase, care are rolul să depisteze eventualele ciuperci saprofite (mucegaiuri) apărute la suprafața straturilor, precum și insectele, larvele și adulții de musculițe sau căpușe (larvele și adulții de acarieni). In caz de depistare se va proceda la îndepărtarea focarelor de atac și la tratarea substratului cu produse insectofungiride;

o mobilizare a substratului dispus pe stelaje, în saci sau în lăzi, cu scopul creării unei dispersări și încorporări

D mai uniforme a miceliului în masa substratului;

miceliul ambalat în pungile de polietilenă. Cantitatea de miceliu care se administrează este de 500-600 g/100 kg substrat. Din această cantitate, 20% se retine pentru a fi însămânțat numai la suprafață.

Se procedează la încorporarea miceliului prin amestecarea sa cu substratul care se întoarce succesiv de la o margine la alta, a stelajului sau a lăzii, lucrarea fiind executată manual sau mecanizat în cultura cu caracter industrial.

După amestecarea miceliului cu masa substratului, se va proceda la nivelarea suprafeței și dispunerea miceliului rămas.

Urmează operația de tasare a substratului, folosind în

acest sens drișca de lemn sau un tăvălug.

La însămânțarea prin amestecare va trebui să se țină seama de următoarele măsuri care trebuie aplicate:

încorporarea în substrat a miceliului să fie cât mai omogenă;

miceliul dispus la suprafață să fie dispersat, bob cu bob, pentru a asigura o împânzire cât mai uniformă a masei de miceliu;

tasarea substratului să fie puternică, pentru a favoriza o aderare rapidă a hifelor de miceliu în masa de substrat. Dacă substratul nu se tasează suficient, există pericolul unei aerisiri prea accentuate, care favorizează uscarea și o neuniformitate a vegetației miceliului;

acoperirea cu hârtie a subtratului nutritiv însămânțat.

însămânțarea la suprafață se execută prin dispersarea

miceliului pe suport granulat la suprafața substratului nutritiv. Cantitatea de miceliu este de 300-500 g/100 kg substrat nutritiv. După executarea însămânțării, și în acest caz se va executa tasarea substratului.

Supraînsămânțarea reprezintă o metodă elaborată în Danemarca. Substratul pasteurizat, așezat în lăzi cu adâncimea de 15-20 cm, se supune aceleiași tehnologii de însămânțare prin amestecare, folosind 600 g miceliu/mp suprafață de cultură. La suprafața substratului, după însămânțarea prin amestecare, se însămânțează miceliul clasic folosind 1 kg/mp. După o perioadă de 13-15 zile de incubare a lăzilor la temperatura de 22 °C, când substratul de cultură a fost împânzit în totalitate, se va proceda la executarea celei de-a doua părți a acestei metode:

se pregătește un număr dublu de lăzi cu substrat pasteurizat;

lădițele cu substrat pasteurizat și cele cu substrat împânzit se răstoarnă pe o prelată din material plastic dezinfectată;

se procedează la executarea amestecului format din două lăzi substrat pasteurizat cu o lădiță substrat împânzit cu miceliu;

după amestecarea substratului, se așază în sălile de producție și se trece la executarea acoperirii. Această metodă necesită aplicarea mecanizării, iar în lipsa ei solicită multă manoperă, care o face neeficientă pentru suprafețe mari de cultură.

A

In cadrul aplicării acestei metode, camerele de pas- teurizare și cele de incubare pot fi folosite la maximum, oferind material pentru executarea a șase cicluri de cultură în camerele de recoltare, după următorul program: 12 zile formarea fructificațiilor în stratul de acoperire, 45 de zile perioada de recoltare.

Pentru aplicarea metodei se impune respectarea riguroasă a condițiilor de igienă, deoarece există pericolul ca în perioada amestecării substratului împânzit cu miceliu cu cel pasteurizat, să se producă contaminări care pot favoriza în scurt timp compromiterea culturii.

însămânțarea mixtă. Constituie o metodă recent elaborată în Danemarca și Olanda (1971) și constă în amestecarea cât mai omogenă a substratului împânzit cu miceliu în compostul pasteurizat, evitând de a mai executa însămânțarea la suprafața lăzilor. Această metodă necesită de asemenea respectarea unei igiene riguroase și contribuie la creșterea producției de ciuperci cu circa 40%.

însămânțarea activă. Folosește la fel substratul dispus în lăzi, pasteurizat și cel împânzit cu miceliu. Substratul împânzit se însămânțează într-un număr de 10 ori mai mare, la intervale de 15 zile. Astfel, dacă se pornește cu 10 lăzi, după 15 zile de incubare se vor introduce în producție de 90 lăzi, iar cu 10 lăzi, rezultate din amestecul inițial, se va proceda, după o perioadă de 15 zile, la reamestecarea lor în proporția amintită.

Ca și celelalte metode, și aceasta necesită respectarea cu strictețe a igienii pentru prevenirea diverselor contaminări care pot surveni în perioada executării amestecurilor. După executarea însămânțării, indiferent de metoda folosită, suprafața substratului nutritiv se acoperă cu hârtie.

Perioada executării însămânțarii

Pentru a preîntâmpina producerea unor condiții nefavorabile obținerii producțiilor ridicate, se prezintă în tabelul următor perioadele când se pot executa însămânțările.

TABEL

Cunoașterea acestei perioade când se poate executa însămânțarea, fără riscul survenirii unor temperaturi prea ridicate în etapa de recoltare, prezintă importanța în cultura clasică și semiintensivă de ciuperci, unde nu se dispune de un sistem de răcire a spațiului de cultură,

cunoscând faptul că ciupercile Agricus bisporus sunt mai mult consumatoare de frig (temperaturi scăzute) decât de temperaturi prea ridicate. Astfel, dintr-o perioadă de vegetație de 100 zile, în 60 de zile temperaturile nu vor trebui să depășească 16 °C.

Situații nefavorabile care trebuie evitate la însămânțare

Pentru realizarea unei cât mai active împânziri a miceliu- lui în masa de substrat, cultivatorul va trebui să evite crearea unor condiții nefavorabile în perioada însămânțării miceliu- lui în substratul nutritiv:

nerepartizarea uniformă a miceliului, prin cântărire față de cantitatea de substrat nutritiv, ce urmează a fi însămânțat;

nerespectarea condițiilor de igienă la repartizarea miceliului;

însămânțarea prea profundă a miceliului în cuiburi;

netasarea substratului după însămânțare;

însămânțarea la temperaturi mai ridicate de 28 °C în substratul de cultură;

însămânțarea pe un substrat cu umiditate mai mare de 70%;

însămânțarea unui substrat cu miros de amoniac și cu un procent cantitativ al acestuia mai mare de 0,03%;

nedispunerea miceliului de control în cazul însămân- țării straturilor plane, a lăzilor sau a sacilor din polietilenă în cultura semiintensivă și clasică;

contactul sub diferite forme dintre miceliu și petrol, motorină, uleiuri minerale va favoriza producerea formelor teratologice (monotrozitali) la ciuperci, scăzând valoarea comercială;

însămânțarea unui substrat nutritiv cu o vechime mai mare de 15 zile de la data așezării în local și în special când localul este cald și puțin ventilat (situație numai pentru culturile clasice);

nerespectarea igienei la însămânțarea miceliului prin amestecare, supraînsămânțare și însămânțare activă;

folosirea pentru însămânțare a unui miceliu care prezintă infecții străine sau executarea însămânțării pe un substrat nutritiv pe care se găsesc infecții străine (ciuperci competitoare) sau diferiți dăunători.

Incubarea – perioada de împânzire

împânzirea miceliului în substratul nutritiv, în cultură, reprezintă o etapă care condiționează în mare măsură realizarea unor producții susținute de ciuperci. Dacă împânzirea miceliului va fi slabă, la fel va fi și recolta care se va realiza după 5-6 săptămâni de la însămânțare. Perioada în care micelul se împânzește în masa substratului și creează masa vegetativă necesară următoarelor etape culturale durează 18-21 de zile, în timpul cărora vor trebui să fie îndeplinite o serie de condiții și de aplicat diverse lucrări culturale.

Condiții de microclimat

Aceste condiții sunt hotărâtoare în asigurarea unei împânziri corespunzătoare a miceliului. Temperatura aerului de 22 °C oferă condițiile cele mai favorabile unei împânziri rapide a miceliului în masa substratului. Dacă temperatura va fi mai ridicată de 24-26 °C, există pericolul să se realizeze în substrat temperaturi apropiate de cele nefavorabile, 29-30 °C. In condițiile când temperatura substratului prezintă valori mai scăzute de 16-18 °C, împânzirea miceliului se face într-o perioadă mai mare (30 de zile), iar dacă aceste temperaturi vor fi și mai scăzute 14-15 °C, substratul nutritiv nu va putea fi împânzit cu miceliu decât după 35 de zile.

= Desfășurarea perioadei de împânzire a miceliului în

substrat la temperaturi mai scăzute de 20 °C este mai z puțin favorabilă executării mai multor cicluri de cultură = pe an în același local.

• Umiditatea relativă a aerului. In această perioadă va 5 trebui să fie de 80-85%. In condițiile când este mai redusă

se creează pericolul uscării suprafeței straturilor și a im- j posibilității împânzirii miceliului în aceste zone. Când

există o umiditate relativă prea ridicată (95%-100%), la 5 suprafața straturilor de cultură se va forma o zonă de con-

dens, favorabilă apariției diferitelor ciuperci străine, care 5 vor manifesta o acțiune de concurență față de miceliul ciu- \ percii de cultură.

$ • Ventilația. In această perioadă nu este necesar a se

5 executa cu intensitate, fiind suficient un schimb de aer pe \ oră. Dacă ventilația este mai puternică, se creează peri- ț colul uscării straturilor la suprafață și a neîmpânzirii lor cu miceliu. Dacă ventilația va fi suprimată, suprafața substratului se va menține umezită, va crește umiditatea relativă și astfel se va crea pericolul apariției în special a mucegaiurilor de îmburuienire cu rol competitor față de ciuperca de cultură. In aceste condiții pot apărea și insecte sau alți dăunători care, atacând miceliul la început de dezvoltare, creează pericolul compromiterii totale a culturii.

In perioada de incubare, ca și în cea de fructificare, reglarea ventilației este extrem de importantă. In culturile mici, aceasta se face manual, spre deosebire de culturile intensive industriale unde această operație este automatizată, în funcție de umiditatea relativă.

Astfel, o umiditate relativ ridicată, în care aerul este

/V

saturat cu vapori, reduce evaporarea. In acest sens, va trebui să se coreleze apa evaporată și circulația aerului pentru a se evita condensarea, respectiv punctul de rouă.

Capacitatea de reținere a apei de către aer este, după Edwaral (1978) citat de Delmas J. (1989), în funcție de temperatură (tabelul 45).

Dacă mediul ambiant va prezenta umiditatea relativă de 80% și temperatura de 12 °C va trebui să se adauge 10,9 – 8,4 = 2,5 g apă la mmc, pentru a realiza umiditatea relativă de 85% și temperativa de 15 °C.

Toate aceste combinații în ciupercăriile industriale moderne sunt realizate automat prin sistemul de ventilație (aer proaspăt din exterior și recircularea aerului interior), cât și de umidificator, conduse prin calculator.

TABEL

Prevenirea uscării straturilor

Uscarea suprafeței substratului nutritiv poate influența negativ împânzirea miceliului în substrat și în final afectează recolta de ciuperci ce se va realiza.

Cum se manifestă uscarea suprafeței substratului. Paiele din componența substratului încep să devină mai evidente, substratul ia o culoare ceva mai deschisă, iar dacă a fost

A

împânzit cu miceliu, capătă nuanțe roșcate. Intr-un grad mai mare de uscăciune, palpat cu mâna, substratul este elastic, pufos și se desface cu ușurință. In aceste porțiuni miceliul ciupercii nu mai poate fi pus în evidență cu ochiul liber.

Cauzele care provoacă uscarea suprafeței straturilor:

Existența curenților de aer în interiorul localului, rezultat fie printr-o ventilație executată necorespunzător, fie prin lipsa de dirijare a accesului aerului în local. In acest sens, pe lângă spațiile de ventilație, există și alte posibilități de pătrundere necontrolată a aerului în interiorul localului de cultură și existența unei radiații directe asupra straturilor de cultură datorită:

amplasării sursei de căldură în interior;

amplasării de elemente de calorifer, precum și a conductelor termice la mică distanță (50 cm) de straturile de cultură, fără paravane deflectoare;

variațiilor de temperatură (mai mari de 3 °C) care denotă localul cu izolare termică scăzută;

umiditatea relativă a aerului mai mică de 80%;

substratului nutrivit așezat netasat sau tasat necorespunzător după însămânțare, care favorizează uscarea substratului;

Măsuri pentru prevenirea uscării straturilor.

Acoperirea straturilor cu folii de polietilenă se execută în localurile de cultură foarte uscate și în condițiile când și substratul nutritiv s-a prezentat uscat și pâios. Deasupra stratului de cultură se dispun folii din polietilenă, care se lasă timp de 34 zile, până când pe suprafața interioară se vor forma picături de condens. Când picăturile de condens au devenit mari și există pericolul să cadă, se procedează la scuturarea foliilor, prin ridicare la marginea straturilor de cultură, pentru ca apa de condens să reintre în masa de substrat. Nu se admite scuturarea foliilor pe pardoseală, deoarece acest lucru favorizează uscarea accentuată a substratului.

Acoperirea straturilor cu hârtie. Această metodă se folosește în mod curent în localurile care prezintă o umiditate relativ normală și pe substratul care are o umiditate corespunzătoare. Pe suprafața straturilor se aștern coli de hârtie subțire care va trebui să fie cât mai bine mulată. Hârtia se va umezi, însă nu mai este cazul să se scuture ca la folosirea foliilor de polietilenă. Dacă există pericolul u- nei uscăciuni prea avansate a straturilor de cultură, atunci se vor putea administra cantități mici de apă (50 cmc /mp) cu o pompă cu presiune, însă numai deasupra hârtiei, bine mulate pe straturi. Nu se admite în nici un caz ca apa să se administreze direct pe suprafața substratului nutritiv.

Dacă hârtia se va umezi, nu există nici un pericol pentru cultură, ca în cazul folosirii foliilor din polietilenă. Când se observă că hârtia a început să capete culoarea brunie-roșietică, înseamnă că în locurile respective a fost atacată de enzimele miceliului care au descompus-o. Dacă acest fenomen se manifestă pe suprafețe mari, nu mai este cazul de ridicare a hâriei la executarea acoperirii straturilor, deoarece amestecul de acoperire se poate dispune direct la suprafața hârtiei puternic descompusă de miceliu.

S-a putut constata că folosirea acestei metode contribuie la realizarea unor recolte susținute de ciuperci. Recolta de ciuperci ce se va realiza în acest caz va fi mult mai precoce decât cea care se obține în cazul când nu se va practica acoperirea straturilor de cultură.

Aceste grupe de insecte, țânțarii, musculițele și puricii ciupercilor, pot provoca pagube însemnate culturii în curs de desfășurare. La aceste grupe de insecte, adulții și în special larvele sunt cele mai dăunătoare, putând să distrugă miceliul și primordiile care se vor forma. Acumularea acestor dăunători în masa substratului creează un pericol de prim ordin pentru etapa culturală imediat următoare în care se vor forma fructificațiile.

Dacă nu se iau măsuri de combatere și prevenire, toată recolta va fi compromisă, creându-se pericolul de atac și

pentru culturile următoare.

Preventiv, pe straturi, se va aplica periodic Detox, administrat cât mai uniform, în cantitate de 1 g/mp, la intervale de 4-5 zile, în caz că s-au semnalat adulți sau larve de insecte și 8-10 zile când nu s-au semnalat.

Potecile de circulație și spațiile de sub stelaje și lăzi vor fi menținute în stare de igienă și periodic pulverizate cu o soluție de 5% Detox emulsie sau clorură văroasă 10%. O măsură foarte eficace constă în filtrarea aerului admis în sălile de cultură.

Ciupercile saprofite, cunoscute și sub numele de mucegaiuri de îmburuienare sau mucegaiuri competitoare, manifestă o acțiune de inhibare a creșterii miceliului ciupercii de cultură prin antagonismul biologic și consumul substanțelor organice din substratul nutritiv.

Condiții care favorizează apariția mucegaiurilor. Aceste condiții sunt tocmai acelea care defavorizează creșterea miceliului ciupercii de cultură:

umiditatea prea ridicată în substratul nutritiv (mai mare de 69-70%) creează condiții pentru o aerisire insuficientă și apariția ciupercilor saprofite competitoare;

substraturile „grase" sau „scurte", adică acele substraturi care au fost supracompostate și au înglobat paie de orz și ovăz și oferă condiții pentru apariția ciupercilor saprofite;

ventilația redusă în spațiul de cultură, de regulă asociată și cu temperatura ridicată a aerului;

pregătirea necorespunzătoare a localului pentru cultură (nu s-a executat dezinfectarea pe toate suprafețele interioare în cazul culturii clasice ori s-au folosit soluții insecto-fungi- dde vechi, fără eficacitate);

accesul în localul de cultură se face necontrolat și fără nici o măsură preventivă de igienă (perne ștergătoare îmbibate în soluții insecto-fungicide și cutii cu praf de var la intrări).

Măsuri de preveiure a ciupercilor saprofite:

limitarea umidității suprafeței straturilor de cultură prin prăfuirea cu ipsos a suprafeței substratului și accentuarea ventilației în spațiul de cultură;

dezinfectarea periodică a potecilor de circulație și controlul accesului în ciupercărie, cu respectarea regulilor de igienă;

executarea lucrărilor de compostare în condiții corespunzătoare, cu păstrarea regulilor de igienă;

executarea pasteurizării la indici termici corespunzători, în această direcție, se subliniază faptul că dacă în cursul pasteurizării nu se vor realiza temperaturi corespunzătoare, pe lângă totala ineficacitate a pasteurizării se vor crea condiții favorabile pentru apariția ciupercilor saprofite și, în general, a mucegaiurilor de îmburuienare.

Alpicarea scuturării (zdruncinării) substratului nutritiv

Scuturarea sau zdruncinarea substratului nutritiv, în faza de împânzire cu miceliul ciupercii de cultură, constituie o metodă agrotehnică, care se aplică la culturile semiintensive și monozone. Această metodă constă în executarea unei mobilizări totale a substratului nutritiv după diferite perioade de timp de la însămânțare. In general, scuturarea substratului împânzit se execută după o perioadă de 7-9 zile de însămânțare, când substratul se prezintă mai mult de jumătate împânzit cu miceliu.

Cum se execută scuturarea. Se poate executa manual, în cazul culturii în lăzi sau saci, pe suprafețe mici, sau mecanizat, în cazul culturii pe stelaje. In acest ultim caz se folosește o freză similară cu cea prezentată la însămânțare. In timpul mobilizării stratului trebuie ținut seama ca întreaga masă de substrat să fie mobilizată.

Scopul scuturării constă în ruperea hifelor miceliene, a dispersării lor în întreaga masă de substrat, a aerisirii accentuate a substratului și a creării de condiții favorabile pentru împânzirea rapidă și totală a întregii mase de substrat. In

acest caz, între hifele miceliene se petrece fenomenul de anastomoză, adică unirea hifelor, care duce rapid la o împânzire activă a substratului.

Sporurile de producție sunt de 25-30% și atestă nece- sitarea executării acestei lucrări ca metodă obligatorie pentru culturile semiintensive și intensiv monozone. Rezultatele cele mai semnificative s-au realizat când scuturarea substratului s-a aplicat 1a intervale cuprinse între 6-10 zile, iar cele mai slabe când scuturarea s-a realizat cu întârziere, la peste 15 zile de la însămânțare.

Aplicarea scuturării substratului, după un interval de timp de la însămânțare mai mare de 15 zile, este nefavorabilă, datorită faptului că se reduce potențialul de anastomoză a hifelor de miceliu, după scuturare acestea intrând în faza de formare a primordiilor de fructificare, ded într-un stadiu mai avansat de maturitate. în tabelul 46 se prezintă influența metodei de scuturare în cazul aplicării ei la diferite perioade de timp de la însămânțare.

TABEL

Aprecierea împânzirii substratului

Substratul nutritiv poate avea la sfârșitul perioadei de in- cubare a miceliului diferite intensități de împânzire. Pentru a familiariza pe cultivatorul amator cu aspectul diferitelor grade de împânzire a miceliului în substrat, se prezintă cinci aspecte ale intensității de împânzire: foarte slabă, slabă, +/- bună, bună, foarte bună.

A

împânzire foarte slabă. Substratul se găsește foarte puțin împânzit cu miceliu, acesta fiind foarte subțire, format din hife puțin evidente. La suprafața substratului și în profunzime se văd porțiuni aproape neîmpânzite cu miceliu. Suprafața substratului este aproape neagră, cu slabe nuanțe cenușii. Foarte caracteristic pentru un asemenea substrat este și lipsa mirosului puternic caracteristic de miceliu. Acest tip de împânzire este favorizat de următoarele condiții:

umiditatea ridicată a substratului în condițiile unei aerisiri insuficiente;

concentrație prea mare de săruri minerale în substrat;

substrat nutritiv „scurt" și „gras", cu posibilități reduse de aerisire.

Pe acest substrat se pot instala cu ușurință diferite ciuperci saprofite și mucegaiuri de îmburuienare.

împânzire slabă. Substratul se prezintă puțin împânzit cu miceliul ciupercii de cultură. La exterior se distinge un ușor aspect cenușiu format de masa de filamente miceliene. In profunzime, substratul este împânzit neuniform. Ruperea substratului se face fără nici o rezistență, iar mirosul caracteristic de ciupercă este foarte puțin perceptibil.

Acest tip de împânzire este favorizat de următoarele condiții:

așezarea substratului prea afânat (substratul se usucă parțial, iar miceliul nu are condiții de dezvoltare);

ventilație prea puternică în local;

influența radiației termice a conductelor.

A

împânzire mai mult sau mai puțin bună. Substratul se prezintă împânzit, însă hifele miceliene sunt relativ subțiri și distanțate unele de altele. La rupere, substratul manifestă re zistență, iar mirosul este caracteristic de ciuperci. In profunzime există anumite „insule" mai puțin împânzite, însă la suprafață culoarea are o puternică tentă cenușie.

Prin cauzele care favorizează acest aspect sunt:

ventilație ceva mai pronunțată decât normal, în local există curenți de aer;

substrat cu umiditate mai scăzută de 65%;

umiditate relativă a localului mai redusă.

A

împânzire bună. Acest tip de împânzire a miceliului în substrat este caracterizat prin:

culoare cenușie cu nuanțe argintii la suprafață;

hife dese de miceliu împânzesc în totalitate substratul;

la rupere, substatul opune rezistență;

hife miceliene cu aspect pufos prezintă din loc în loc un miceliu aerian de culoare albă-argintie, care reprezintă pri- mordiile în stare incipientă. Acest tip de împânzire va asigura o producție bună de ciuperci.

împânzire foarte bună. Această împânzire se caracterizează prin:

culoare puternică cenușie în totalitate, la suprafață și în interior, substatul apare țesut într-o împletitură densă și compactă de hife miceliene;

hifele miceliene prezintă însulițe dese de miceliu ușor a- erian, pufos, ce va constitui, după cum s-a arătat în cazul pre cedent, primordiile în stare incipientă a viitoarelor ciuperci;

substatul opune rezistență la rupere și la desprinderea unei porțiuni mari de substrat din straturile de cultură se aude un pârâit;

substratul emană un puternic miros de ciupercă. Ca o caracteristică generală, se poate afirma că între substratul cu

o împânzire foarte bună și împânzirea pungii cu miceliul comercial nu există deosebiri. Producția care se va realiza de pe un substrat cu această împânzire va fi maximă, dacă celelalte lucrări se vor executa în condiții normale.

Incubarea în masă a miceliului constituie o metodă recentă, foarte pretențioasă de aplicat, întrucât pot surveni infectări cu agent patogen a întregii mase de substrat nutritiv pasteurizat.

Pentru incubarea miceliului în masa de substrat nutritiv se folosesc spații similare cu tunelele de pasteurizare. Substratul nutritiv după pasteurizare este scos mecanic, cu

asigurarea măsurilor profilactice, și reașezat, însămânțat fiind în spațiul de incubare. Perioada de incubare este de 8-10 zile, după care substratul împânzit se dispune în lădițe sau saci și se execută imediat acoperirea cu turbă.

Această metodă este apreciată prin faptul că face o economie de timp, spațiu, materiale și manoperă și este folosită pentru incubarea obișnuită.

Protecția fitosanitară la incubare

Protecția fitosanitară a straturilor de cultură se face prin stropirea cu Formalină 0,5%, Nogos 0,2%, Tiodan 0,2% deasupra hârtiilor care acoperă stratul de cultură; prin aceasta se limitează și chiar se anulează atacul diferitelor boli și dăunători, dintre care mucegaiurile competitoare dețin primul loc.

In cazul culturilor în strat plan, în lădițe sau saci acoperiți cu hârtie, imediat după însămânțare se vor aplica următoarele tratamente și stropiri pe suprafața hârtiei, administrând 50-100 cmc/mp cultură.

Se poate aplica scuturarea sau zdruncinarea substraturilor și tratamentul ulterior, pe hârtia acoperitoare.

Formalină 0,5%;

Nogos 0,2%; apă;

Formalină 0,5%;

Tiodan 0,2%; apă;

se începe acoperirea substratului împânzit cu miceliu cu amestec de acoperire pregătit și dezinfectat în prealabil.

Menținerea în permanență a hârtiei care acoperă straturile în stare umedă asigură buna reușită.

Pentru a preîntâmpina producerea unor accidente culturale, în faza împânzirii miceliului în substrat, prezentăm cele mai grave greșeli, pentru cunoașterea și evitarea lor de către cultivatorul de ciuperci:

stropitul suprafeței substratului nutritiv în această fază este considerat ca accidentul cel mai grav. Această greșeală este de regulă făcută de cultivatorii începători care observă că suprafața substratului nutritiv începe să se usuce. S-au arătat mai înainte diverse metode de umezire indirectă a suprafeței substratului nutritiv în această fază;

uscarea suprafeței substratului nutritiv;

suprafața substratului nutritiv prea umezită;

ciuperci străine, insecte și dăunători pe suprafață și în interiorul straturilor de cultură;

ridicarea temperaturii în substrat peste 30 °C influențează negativ asupra creșterii miceliului care se reduce până la stagnare și va scădea producția de ciuperci ce se va realiza;

curenți puternici (mai mari de 0,3 m/secundă) în localul de cultură;

pătrunderea fumului rezultat din arderea combustibilului lichid și a lemnelor, precum și a gazelor de eșapament de la tractoare, vor influența viitoarea producție de ciuperci prin apariția malformațiilor, a monstruozităților, care scad simțitor valoarea comercială.

Sfârșitul incubării. Activarea creșterii miceliului prin scuturarea substratului

Scuturarea substratului împânzit este o metodă recent introdusă în tehnologia culturii ciupercilor și se execută unde sunt suprafețe mici de cultură. Reprezintă o mobilizare a masei de substrat care se aplică la diferite intervale de timp de la însămânțare, cu scopul de a produce o reîntinerire, o reactivare a creșterii hifelor miceliene, evitând formarea cordoa- nelor care reduc posibilitatea de hrănire și deci frecventa ba- sidiofructelor care pot apărea. In tabelul 47 se prezintă rezultatele unor cercetări întreprinse în acest sens în tara noastră.

Când se execută scuturarea. Această lucrare se aplică în faza în care miceliul începe să se împânzească în masa de substrat într-o măsură mai mare sau mai mică. Rezultate bune s-au realizat în condițiile în care scuturarea s-a aplicat la intervale de 6-10 zile de la însămânțare. Prin decalarea

aplicării scuturării nu mai există posibilitatea de anastomoză, de unire, între hifele miceliene rupte prin scuturare, iar reintrarea în vegetație a miceliului va fi slabă, afectând viitoarea producție.

Pentru aplicarea acestei lucrări se iau anumite măsuri profilactice: se controlează starea fotosanitară a suprafeței straturilor; apoi, cu ajutorul unor furci întoarse cu colții tăiați, dezinfectată în prealabil, se mobilizează în întregime toată masa de substrat; ulterior se execută o ușoară tasare a substratului, în așa fel încât la aplicarea stratului de amestec acoperitor să se asigure uniformitatea.

Aplicarea scuturării substratului nutritiv împânzit cu miceliu la intervale menționate asigură producții mai ridicate cu 10-12%.

TABEL

| • Lucrări după scuturarea substratului. Se execută o

prăfuire cu Zineb, lg/mp, după care se aplică stratul de 1 amestec acoperitor. Se coboară temperatura mediului ambiant la 20 °C și se dezinfectează potecile cu o soluție de sulfat de cupru 2%.

Acoperirea substratului nutritiv împânzit cu miceliu Ce reprezintă acoperirea

Acoperirea substratului împânzit, denumită și gobtare, constituie o lucrare tehnologică strict obligatorie în cultura ciupercilor. Această lucrare este premergătoare perioadei de recoltare și constă în așezarea unui strat de amestec acoperitor cu grosimea de 34 cm deasupra substratului împânzit cu miceliu. în acest strat acoperitor se vor forma fructificațiile ciupercii.

Mecanismul fructificării miceliului s-a explicat prin aceea că stratul de amestec este mai sărac în substanțe nutritive, însă asigură condiții mai bune de aerisire, temperatură și umiditate dacă substratul nutritiv în care miceliul se găsește împânzit. Este cunoscut faptul că creșterea vegetativă este opusă reproducției sexuate. Astfel, în unele cazuri, în special pe un amestec în care umiditatea sau circulația aerului sunt insuficiente, miceliul are tendința de a crește la suprafața straturilor, formând o peliculă albă și compactă denumită stroma, fără să mai formeze vreun organ de fructificare.

De ce se execută acoperirea

Acoperirea se face în funcție de regimul termic, după 6-10 zile de la însământare, cu scopul:

asigurării unor condiții favorabile pentru fructificarea miceliului, formarea primordiilor „mugurașilor" și a bu- tonilor de fructificare, care vor folosi amestecul acoperitor ca suport de formare.

Din această cauză, când se va recolta o ciupercă, nu va trebui să se ajungă, prin scoaterea ei, la substratul nutritiv, întrucât în acest caz recoltarea următoare nu mai poate avea loc din lipsa unei zone de fructificare formate din muguri și butini de fructificare, prezenți în stratul de amestec de acoperire;

protejări de curenți de aer, umiditate excesivă sau sub- optimală, precum și față de germenii unor boli și dăunători specifici culturii de ciuperci;

realizării unui tampon pentru ph-ul stratului împânzit.

Pentru declanșarea începutului fructificării, respectiv a

formării ciupercilor, este necesar ca suprafața substratului nutritiv, împânzită, să fie acoperită cu un strat de „pământ" de acoperire. Lucrarea este denumită „acoperire" sau gob- tare. Amestecul (pământul) de acoperire va trebui să prezin-

te o structură granulară pentru a permite circulația aerului. Acest „pământ" este reprezentat în culturile intensive de o turbă cu precădere neutră în Olanda, Germania, Anglia și de brizuri de rocă calcaroasă sau argilo-calcaroasă la care se adaugă și o cantitate de turbă. în România, exploatări de turbă folosite în ciupercării se găsesc lângă Făgăraș și [NUME_REDACTAT].

Amestecul de acoperire va trebui să prezinte pH-ul mai mare de 7,5 să fie sărac în substanțe organice și să prezinte o bună capacitate de reținere a apei.

Pământul de acoperire va trebui să fie liber de paraziți și pentru aceasta va trebui să fie dezinfectat termic, în prealabil.

Rolul amestecului de acoperire este multiplu:

suport pentru formarea primordiilor;

prin aportul de bacterii, contribuie Ia absorbția unor produși notabili rezultați din metabolismul miceliului ciupercii Agaricus bisporus și care, în lipsa pământului de acoperire, ar deveni nocivi;

protejează substratul nutritiv împânzit contra uscării;

protejează substratul nutritiv contra agenților patogeni și, în general, contra extinderii unor boli.

Caracteristicile amestecului de acoperire

Alegerea componentelor amestecului este foarte importantă întrucât viitoarea producție de ciuperci este în mare măsură condiționată de calitatea amestecului de acoperire.

Caracteristicile de bază ale amestecului de acoperire sunt următoarele:

să aibă structura granulată, adică să fie format din particule cu diametrul de 2-3 mm, limita maximă fiind de 5-6 mm. Se folosește: turba nefibroasă, pământul întelenit din lucerniere, piatra calcaroasă, nisipul cu bobul mai mare (măzărat), întrucât producția de ciuperci va fi mai mare când aeratia amestecului de acoperire va fi mare;

să prezinte un pH ușor alcalin, 7,2-7,8, cunoscând faptul că aparifia ciupercilor saprofite devine mai evidentă într-un mediu mai acid decât în unul alcalin. Pe un amestec de

acoperire acid se vor forma puține ciuperci, dar vor fi foarte mari, frecvența ciupercilor recoltate fiind invers proporțională cu conținutul în aciditate;

să conțină calciu în cantitate de 2,5-3%. Sub 2% calciu, randamentul descrește simțitor. Este necesară această proporție de calciu în amestecul de acoperire, întrucât favorizează realizarea unei capacități crescute de reținere a apei și o bună aeratie în interiorul amestecului, calciul contribuind la realizarea unei structuri glomerulare a amestecului de acoperire. Când calciul se găsește în cantitate mai mică, ciupercile vor fi mai rare, dar de talie mai mare;

să nu formeze scoarță și să permită accesul aerului în interiorul substratului.

Cu privire la grosimea stratului de amestec de acoperire, după unele cercetări executate în țara noastră, a rezultat că frecvența basidiofructelor este corelată direct cu grosimea amestecului de acoperire și în corelație inversă cu greutatea

basidiofructelor (tabelul 48). Astfel, față de grosimea amestecului de 1 cm, la grosimea de 4 cm numărul total de ciuperci recoltate a fost de peste patru ori mai mare.

TABEL

Pentru a realiza producții susținute de ciuperci, grosimea amestecului de acoperire va trebui să fie de 3 cm, iar pentru a realiza ciuperci de talie mai mică, grosimea amestecului de acoperire va trebui să fie de 4 cm.

Azotul organic din amestecul de acoperire este indicat să fie cuprins în limitele de 0,07-0,18%. Se cunoaște faptul că un exces de azot organic în amestecul de acoperire va

influența negativ asupra producției, prin formarea numeroșilor butoni de fructificare, din care însă puțini vor ajunge la maturitate. Ciupercile formate pe un amestec de acoperire cu un conținut ridicat de azot se vor deschide repede și vor fi de talie mică. Unele analize au scos în evidență faptul că între conținutul în azot al amestecului și cel al compoziției ciupercii nu există corelație directă.

Umiditatea amestecului de acoperire

Amestecul de acoperire va trebui să se prezinte în stare jilavă, o umiditate de 70%. Dacă umiditatea amestecului de acoperire va fi mai mică, în stratul acoperitor nu se vor forma muguri și butoni de fructificare, iar dacă va fi peste 70%, condițiile de aerisire a amestecului vor fi limitate, iar miceliul va forma cordoane, potențialul de fructificare fiind puternic afectat.

Amestecul de acoperire nu trebuie să conțină germenii unor boli, ciuperci competitive și dăunători, printre care și

nematozii (viermii substratului sunt cei mai periculoși).

Amestecul de acoperire constituie, în caz că nu va fi dezinfectat, o sursă de contaminare pentru suprafețele de cultură în faza de împânzire totală sau parțială a miceliului, în substrat. Dintre dăunătorii animali, pot fi diseminați cu amestecul de acoperire nedezinfectat, pe lângă nema- tozi, acarienii, muștele și puricii ciupercilor.

Amestecul de acoperire se dezinfectează pe cale chimică sau termică, prin tratare cu abur.

Componentele amestecului de acoperire

Amestecul de acoperire necesită mai multe componente, ca turbă, pământ de telină, piatră calcaroasă, nisip.

Turba este folosită în exclusivitate în culturile semiin- tensive și intensive. Se folosește în special turbă neagră (joasă), cu pH-ul cuprins între 5,5 și 8, favorabil creșterii miceliului.

Turba joasă se utilizează singură sau cu carbonat de calciu în proporție de 4-6%. Se folosește amestecul format din 75% turbă neagră, 25% nisip, la care se adaugă 4-6% carbonat de calciu. Amestecul realizat prezintă o capacitae de reținere a apei mai mare de 3 ori decât cea realizată de pământul de

> telină, fapt care face ca fructificarea să fie mai abundentă.

Turba roșie provine din turbării înalte. Este mai puțin folosită în culturile intensive, și numai corectată cu praf de var, întrucât este puternic acidă, cu pH cuprins între 3 și 5. Se folosește în amestec turba neagră și carbonat de calciu în proporție de 4-6%, iar la culturile cu suprafața mică se adaugă și nisip în proporție de 15-20%.

Pământul de telină este provenit din lucemiere de 2-3 ani, recoltat de la adâncimea de 20-30 cm, pentru a evita orice posibilitate de contaminare din stratul superficial. Nu este indicată folosirea pământului de țelină din lucemierele pe care s-a repartizat sub formă de îngrășământ natural substratul vechi de cultură o perioadă de cel puțin 5 ani.

Pământul de telină, recoltat în perioada caldă din an trebuie depozitat la loc ferit de ploi și zăpezi, întrucât își modifică repede structura.

Piatra calcaroasă este mult folosită, în special în culturile executate în cariere de piatră. In cazul când se folosește

o proporție mai mare de piatră calcaroasă, ciupercile sunt recoltate și ambalate cu piciorul întreg netăiat. 0 calitate deosebită a pietrei calcaroase constă în faptul că ciupercile rezultate din valurile de recoltare 2,3 și 4, la care s-a aplicat acoperirea suplimentară, sunt mult mai curate decât în cazul când s-a folosit pentru acoperire turbă.

Nisipul este larg folosit în cultura ciupercilor, ocupând primul loc în cultura clasică și semiintensivă și este folosit mai rar și în cultura intensiv-industrială, în special în cea de tip monozon. Se folosește cu bune rezultate nisipul aluvionar, însă cu grăunții mai mari. Nisipul de carieră, deoarece conține oxizi de fier inhibitori ai creșterii miceliului ciupercii de cultură, nu se prea recomandă. De asemnenea, folosirea nisipului de carieră este limitată și de faptul că formează scoarță chiar în culturile executate după sistemul clasic. Nisipul se folosește în proporție de 50-60%, alături de pământul de țelină și turbă. Asocierea nisipului cu piatra calcaroasă se face mai rar și numai în proporții mici. Prin creșterea proporției de nisip, în amestecul de acoperire se creează o permeabilitate excesivă, care va face ca numărul ciupercilor să scadă, iar greutatea lor să crească, ciupercile formate fiind mult mai rare, dar mai grele.

In tabelul 49 sunt prezentate câteva caracteristici ale componentelor amestecului de acoperire.

TABEL

Amestecul format din turbă 75% și nisip de râu 25%, administrat pe o grosime de 3 cm, cântărește 25 kg /mp.

Se menționează că orice component al amestecului de acoperire nu va trebui să prezinte inițial valoarea pH-ului

mai mică de 6, întrucât în această situație se creează pericolul întreruperii producției, prin scăderea pH-ului în cursul perioadei de vegetație a ciupercii.

Rețete de amestec de acoperire

Sunt foarte variate, majoritatea rețetelor fiind în funcție de sistemul de cultură folosit. în general, folosirea în proporție mai mare a nisipului caracterizează sistemul clasic de cultură (tabelul 50).

T A RET I TT c;n

TABEL

Rezultă că pentru asigurarea acoperirii suprafeței de 200 mp vor fi necesari 6 mc de amestec, în a cărui componență pot intra, în diferite variante și proporții, cele 5 componente menționate. Cu privire la folosirea pământului de țelină trebuie folosit un pământ de țelină cu o structură granulată, iar aplicarea stropirilor de întreținere se va face cu mare atenție, întrucât un exces de apă aplicat la stropire poate contribui Ia pierderea structurii, compactizarea stratului de amestec și stagnarea producției după cel mult 2-3 valuri de recoltare.

Din cercetări executate în țara noastră, în condiții de cultură intensivă, a reieșit potențialul diferit de fructificare în urma aplicării unor rețete de amestec de acoperire (tabelul 51).

TABEL

Randamentul amestecului este ridicat în condițiile în care proporția de turbă neagră este cuprinsă între 50 și 100%. în cazul în care amestecul de acoperire prezintă o permeabilitate foarte ridicată (nisip de râu 50% + piatră calcaroasă 50%), producția de ciuperci este scăzută.

în Olanda a început introducerea maselor plastice ca o componentă a amestecului de acoperire. Astfel, este frecvent folosit în amestecul format din următoarele componente: 70% turbă, 10% nisip, 10% pământ argilos și 10% mase plastice măcinate, la care se adaugă 80 g carbonat de calciu/mc. De asemenea, cercetări mai recente executate în Germania au scos în evidență faptul că masele plastice, la care s-a adăugat cantitatea corespunzătoare de calciu, au favorizat realizarea unor producții asemănătoare cu cele rezultate folosind amestecul format din 3 părți turbă și

parte nisip, la care s-a adăugat carbonat de calciu.

Pregătirea amestecului de acoperire

Pregătirea amestecului de acoperire comportă două faze distincte: omogenizarea componentelor și dezinfectarea pe cale chimică sau termică a amestecului rezultat.

Omogenizarea se realizează prin dumirea, zdrobirea, mărunțirea fiecărei componente, folosind în acest sens du- ruri-site sau mașini de zdrobit și duruit pentru suprafețele mari de cultură. Faza a doua a omogenizării constă în amestecarea în proporția stabilită a componentelor amestecului de acoperire. Această operație se realizează prin lopătare, pentru suprafețe mid de cultură sau cu ajutorul unei betoniere, echipate cu o cupă cu capadtatea de 0,3 mc. O condiție esențială pentru realizarea unei omogenizări cât mai uniforme constă în faptul că toate componentele trebuie să fie jilave, sau chiar uscate. Subliniem faptul că nu se va putea realiza un amestec omogen în condițiile în care umiditatea componentelor va fi mai ridicată cu 50%.

In cazul componentelor care necesită apă, aceasta se va adăuga în timpul malaxării, având grijă ca procentul de umiditate al amestecului să nu depășească 70%.

Această stare fizică a componentelor, necesară pentru omogenizare, impune depozitarea lor la un loc uscat, ferit de ploi, zăpezi, în special în timpul toamnei și iarna.

După omogenizarea componentelor se execută dezinfectarea.

Dezinfectarea chimică se aplică în special în culturile clasice sau semiintensive, executate pe suprafețe mid, folosindu-se în acest sens formalina în cantitate de 2 l/mc amestec de acoperire.

Tehnologia dezinfectării pe cale chimică este următoarea. Amestecul gata omogenizat, dacă umiditatea sa permite acest lucru, se stropește cu ajutorul unui aparat cu presiune, cu o soluție de formalină. Stropirea are loc succesiv, pe măsura așezării amestecului în prisme trapezoidale. Amestecul se acoperă apoi cu prelate din polietilenă și se lasă 8-10 zile pentru ca vaporii de aldehidă formică să-și manifeste acțiunea bacteriddă și fungiddă. In momentul folosirii, amestecul nu va mai trebui să aibă miros de formalină. înainte de folosire, amestecul se lopătează.

In cazul când amestecul este prea umed, se impune ca așezarea să se facă tot în prisme, dar să nu se mai ude succesiv amestecul, d să se toarne cantitatea echivalentă de formalină în canale, dispuse intercalat, la diferite adâncimi în interiorul masei de amestec. Pentru a acționa vaporii de aldehidă formică, se va proceda de asemenea la acoperirea timp de 8-10 zile cu folii de polietilenă, cu prelate sau cu carton bituminat.

Folosirea metodei de dezinfectare chimică cu ajutorul formalinei necesită ca temperatura să fie de cel puțin 10 °C, condiție care face ca în timpul iernii utilizarea acestei metode în teren deschis să fie problematică.

Pentru dezinfectarea pe cale chimică a amestecului deacoperire, în Danemarca se mai folosesc, în afară de for- malină, Vapamul, Cloropicrina și Basamidul, însă cu mare aten{ie, fiind produse cu toxicitate ridicată.

Dezinfectarea termică a amestecului de acoperire este mult mai eficace ca dezinfectarea chimică. Amestecul omogenizat cu umiditate de cca 70% se introduce în camere speciale pentru dezinfectare termică. In aceste încăperi, amestecul va fi așezat în lăzi de lemn, 50 x 30 x 10 cm, cu spații libere de 1-1,5 cm și cu picioare de 5-10 cm, încastrate în construcție, pentru stivuire. După dezinfectare, lăzile sunt transportate pe cărucioare în interiorul camerei de cultură.

In condiții de cultură intensivă, amestecul de acoperire se introduce cu ajutorul benzilor transportatoare în camere speciale și se dispune pe stelaje într-un strat cu grosimea de până la 20 cm. După dezinfectare, amestecul este transportat în sala de cultură cu ajutorul lăzilor de lemn, a găleților PVC sau zincate, însă în orice caz, cu mijloace destinate numai acestui scop, pentru a preveni infestarea cu germenii diferitelor boli și dăunători și vehicularea lor în ciupercărie.

Pentru culturile semiintensive, care nu dispun de încăperi cu destinație specială, pentru dezinfectarea amestecului de acoperire se folosește metoda dezinfectării în remorci de fier, adaptate în acest sens. Pe pardoseala remorcii sunt dispuse conducte perforate care sunt racordate la sursa de abur. Conductele sunt acoperite cu un strat de balastru. Pentru a proteja suprafața amestecului de contaminare, remorca se acoperă cu o prelată de polietilenă.

Regimul termic la dezinfectare a amestecului de acoperire. Nu este indicat a se depăși temperatura de 60 °C pe durata de 6-10 ore. Menținerea o perioadă mai mare de timp la temperaturi mai ridicate cu 60 °C produce deprecierea amestecului de acoperire (acrirea), caracterizată printr-o umezire excesivă și prin distrugerea florei microbiene existentă în amestec, necesară formării ciupercilor. In măsura în care crește sterilitatea amestecului de acoperire, la temperaturi de peste 60 °C descrește frecvența basidiofructelor ce se vor forma și, implicit, viitoarea producție de ciuperci.

Folosirea amestecului dezinfectat termic poate avea loc după câteva zile de la dezinfectare, pentru refacerea florei bacteriene afectate în parte chiar și la temperaturi de 60 °C. Unele ciupercării folosesc ca metodă de dezinfectare a amestecului de acoperire tratarea combinată. In timpul dezinfectării termice, se administrează eșalonat formalină (40%) în cantitate de 500-600 cmc/mp la așezarea stratului de amestec cu grosimea de 20 cm. Când se execută acoperirea straturilor de cultură, temperatura amestecului nu va depăși 25 °C.

Perioada executării acoperirii este în funcție de temperatura existentă în localul de cultură.

Dacă se întârzie acoperirea straturilor, se produce o întârziere a intrării în faza de recoltare a culturii, Momentul acoperirii se stabilește în funcție de diametrul petalelor de miceliu apărute la suprafața biloanelor. Se recomandă ca acoperirea să se execute când diametrul petelor de miceliu vor conflua, se va produce o îmbătrânire a filamentelor miceliene, evidențiate prin apariția unor îngroșări a miceliului sub formă de cordoane, iar potențialul de fructificare va scădea.

Cum se execută acoperirea în cultura clasică. După controlul fitosanitar al suprafeței straturilor, acestea se tasează cu o drișcă de lemn pentru uniformizare și pentru faptul că în timpul fructificări, masa de substrat va scădea și se vor produce crăpături în stratul de amestec acoperitor care va putea să se desprindă de pe straturi provocând pagube.

Amestecul de acoperire se aduce cu targa sau cu găleata și se repartizează pe coama biloanelor. Dispunerea amestecului pe suprafața biloanelor se face cu mâna, de jos în sus, așezând în trepte cât mai tasat amestecul de acoperire și controlând în permanență ca grosimea să fie de cca 3 cm, iar la

baza biloanelor de 4 cm. După acoperirea totală a suprafeței bilonului, se execută o pulverizare ușoară cu apă, administrând 50-100 cmc/mp și ulterior se discuiește.

în Franța, pentru acoperirea straturilor se folosește o lopată specială (polka), cu care cultivatorii cu experiență ridică amestecul de jos în sus.

în timpul acoperirii biloanelor vor trebui prevenite următoarele:

dispunerea unui strat de amestec de acoperire prea subțire în special pe „umerii" biloanelor, care favorizează apariția neuniforma a ciupercilor;

dispunerea unui strat de acoperire netasat, uscat, care are tendința sa alunece de pe straturile de cultură și să producă pagube în special la începutul perioadei de recoltare;

folosirea unui amestec de acoperire prea umed, care formează un „capac" greu accesibil pentru miceliul ciupercii de cultură;

folosirea unui amestec nedezinfectat sau dezinfectat superficial, deoarece favorizează infectarea localului de cultură cu germenii diferitelor boli și dăunători, iar cultura va da producții din ce în ce mai reduse.

Tehnologia acoperirii în cultura intensivă

în sistemul intensiv de cultură, acoperirea substratului este precedată de două lucrări de bază:

îmbogățirea substratului cu diferite forme de azot organic;

aplicarea subsatantelor fungicide la suprafața substratului împânzit.

Suplimentarea cu diferite forme de azot organic în etapa acoperirii, când substratul se găsește împânzit cu miceliul ciupercii, influențează favorabil asupra producției totale de ciuperci.

în tabelul 52 se redă influenta asupra producției, a surselor de azot organic, administrate înainte de acoperire.

TABEL

Suplimentarea cu diferite forme de azot organic compensează pierderile care se produc în timpul compostării și ridică raportul C/N.

In tara noastră se folosește cu rezultate bune făina din semințe de bumbac, făina din soia în proporție de 3-4 kg/tonă, asigurându-se sporuri de producție ridicate, care au compensat cheltuielile pentru procurarea și administrarea acestor surse organice de azot.

Tehnologia de aplicare a surselor organice de azot este simplă. După controlul fitosanitar al substratului împânzit, sursa organică de azot se repartizează la suprafața substratului. Se încorporează ușor în stratul superficial (1-2 cm) al subtratului nutritiv împânzit cu miceliu, după care se execută tasarea cu o drișcă din lemn.

Folosirea surselor organize de azot necesită ca, la aplicare, substratul nutritiv să fie cât mai împânzit cu miceliu, întrucât în caz contrar, sursa de azot organic administrată va fi afectată de ciuperci competitoare (mucegaiuri), care

pot compromite cultura.

Tratarea cu substanțe fungicide înainte de acoperire.

Această lucrare este obligatorie, indiferent dacă se execută sau nu suplimentarea cu forme organice de azot.

In acest sens, după controlul fitosanitar și după administrarea surselor de azot organic, se aplică, cu un prăfuitor fin, 1 g/mp zineb, în așa fel ca substanța fungicidă să fie repartizată cât mai uniform pe toata suprafața substratului nutritiv de cultură.

în cultura intensivă, acoperirea se execută la un interval de 10-12 zile de la însămânțarea miceliului și când s-a constatat că împânzirea în substrat este corespunzătoare (a împânzit mai mult de jumătate din masa substratului) și este liber de infecții străine. Din cercetările efectuate în țara noastră s-a constatat că executarea acoperirii la un interval mai mare de 16 zile de la însămânțare poate produce scăderi de recoltă de cca 25% (tabelul 53).

TABEL

Executarea acoperirii în cultura intensivă de tip bizonal sau plurizonal. în aceste sisteme de cultură, executate în exclusivitate în lăzi, acoperirea se execută repartizând amestecul la suprafața substratului direct în sala de incubare sau de recoltare, pentru culturile de tip bizonal,, sau în spațiul dintre sala de incubare și cea de recoltare, în cazul culturilor de tip plurizonal.

în ciupercăriile în care cultura se excută în sistemul! plurizonal, acoperirea este în totalitate mecanizată, folosin- du-se, în acest sens, linii automate care, pe lângă acoperire,,

execută și umplerea lăzilor și însămânțarea.

înainte de acoperire, în aceste sisteme de cultură se execută un riguros control fitosanitar al suprafeței substratului nutritiv. Pentru a ușura acest control, în multe unități cultivatoare, muncitorii sunt echipați cu lămpi frontale, întrucât spațiul dintre lăzi este numai de 20-25 cm. Amestecul se distribuie în strat de 3-3,5 cm, folosindu-se pentru control șipci marcate. După acoperire, se execută numai o netezire ușoară pentru uniformizarea suprafeței, fără a mai fi nevoie de tasare.

Lucrări de întreținere după acoperire Lucrări de întreținere în cultura clasică

Asigurarea stării fitosanitare a culturii. După acoperirea straturilor de cultură se aplică un tratament cu Zineb (As- por, Dithane Z.) în stare pulverulentă, dând câte 1 g/mp, după care la interval de 1-2 zile se tratează cu formalină 1% în cantitate de 100 cmc/mp suprafață de cultură. Tratamentul cu formalină se repetă la intervale de 5-7 zile, însă în concentrație de 0,5% de 2-3 de ori până la apariția butonilor de fructificare.

Pentru prevenirea atacului diverșilor dăunători, imediat după acoperire și după prăfuire cu Zineb, se aplică o stropire cu Carbetox (Malation, aplicat în concentrație de 0,5% și în cantitate de 50 cmc/mc). Tratamentul se repetă, dacă este cazul, o sigură dată, la interval de 10 zile.

Aplicarea substanțelor fungicide și insecticide menționate se execută și pe potecile de circulație.

Dacă pe straturile de cultură și-au făcut apariția acarienii (căpușele) ciupercilor, se va aplica un tratament cu Tedion 0,2% câte 100-150 cmc/mp. Acest tratament va fi obligatoriu în localurile de cultură care prezintă o umiditate ridicată și o ventilație mai redusă.

Controlul fitosanitar al suprafețelor de cultură. Dacă pe suprafața straturilor și-au făcut apariția ciuperci saprofite, cu o creștere radiară, formate dintr-un miceliu dens aerian, de

culoare albă, brună, verde, roșiatică și chiar neagră, cu un aspect pâslos, pulverulent sau pufos aerian, se vor executa ' dezinfectări locale prin tamponare cu o soluție de sulfat de | cupru 2% atât înaintea, cât și după răzuirea petelor de mucegai. Pentru colectarea și îndepărtarea diferitelor infecții, se folosesc vase speciale, marcate în acest sens.

; In caz că atacul a pătruns și în amestecul de acoperire, ; acesta se va racla până la substratul nutritiv, iar locul, după : dezinfectarea locală, se va reacoperi cu amestec proaspăt, pre-

gătit.

Menținerea umidității straturilor și evitarea alunecărilor ! amestecului de acoperire se face prin udări periodice cu apă,

» cu o pompă de presiune, administrând cantități reduse de apă, 50-100 cmc/mp suprafață de cultură. Dacă se vor aplica cantități mai mari de apă, se creează pericolul pătrunderii apei în substrat, în special pe coama biloanelor, provocându-se distrugerea miceliului și alunecarea stratului acoperitor. Alunecarea stratului de amestec pe pantele biloanelor se poate produce și în cazul unei uscări excesive a acestuia. In această situație va fi foarte dificil de a umezi amestecul, fără să se producă crăpături și alunecări de amestec sau în cazul când se administrează o cantitate mai mare de apă, o pătrundere excesivă a acesteia în substratul nutritiv.

Altă cauză a alunecării amestecului este determinată de crăparea și ridicarea stratului acoperitor de ciupercile care se formează în interiorul sau la baza stratului de amestec, ca urmare a executării cu întârziere a acoperirii. Acest fenomen provoacă pagube, iar în porțiunile în care amestecul de acoperire se prezintă ridicat, va trebui raclat și îndepărtat, urmând a se executa o nouă acoperire cu amestec proaspăt.

Menținerea umidității relative a mediului ambiant se face prin stropiri repetate ale pereților și ale pardoselii spațiului de cultură.

Pentru a menține umiditatea în localul de cultură se folosește metoda menținerii apei pe pardoseală, între digu- lete de nisip, până la începerea recoltărilor. Această metodă asigură pentru localurile uscate o creștere a umidității, însă ea nu se poate aplica decât în cazul când cultura este în totalitate etajată.

Asigurarea necesarului de aer se face prin deschiderea suplimentară a ferestrelor de ventilație, iar dacă spațiul de cultură are asigurată ventilația dirijată, prin creșterea debitului de la 0,5-1 mc aer/h/mp la 2-3 mc aer/h/mp suprafață de cultură.

Intensificarea ventilației se va face fără a crea curenți de aer, care pot provoca uscarea straturilor de cultură. In lipsă de aer, concentrația de CO2 poate depăși 0,03%, ceea ce va duce

la apariția unui miceliu abundent pâslos, alb-cenușiu, aderent pe suprafața straturilor. Dacă se intensifică ventilația, ciupercile care se vor forma vor fi rare, cu piciorul puternic alungit și cu pălăria mică.

Asigurarea igienei culturale constituie o măsură care va trebui să fie realizată permanent. In acest sens, la intrare se vor pune perne-ștergător îmbibate în soluții dezinfectante (soluție de sulfat de cupru 2%). De asemenea, este bine să se folosească și praful de var, ca măsură preventivă de deA

zinfectare a încălțămintei. In același scop se va face in fiecare zi, la sfârșitul lucrului, dezinfectarea uneltelor (găleți din plastic, greble, furci, mături, driști ș.a.) cu o soluție de sulfat de cupru 2%, pregătită într-un butoi din lemn, care periodic se va înlocui. Uneltele din fier, spre a fi ferite de acțiunea de coroziune a sulfatului de cupru, se vor dezinfecta cu o soluție de formalină 3% care, spre deosebire de soluția de sulfat de cupru, va fi preparată și folosită în aceeași zi.

Lucrări de întreținere în cultura intensivă

Spre deosebire de cultura clasică, în sistemul intensiv, întreținerea culturii necesită, din partea cultivatorului, o atenție deosebită, un control permanent, o dirijare riguroasă și eficientă a factorilor de mediu.

De asemenea, aplicarea lucrărilor culturale nu suportă amânări nici măcar de o singură zi. Sunt situații când prin amânarea udării unei culturi, înainte de prima recoltare, se produc pagube însemnate atât asupra cantității, cât și asupra calității ciupercilor.

îngrijirea culturilor intensive necesită executarea unei multitudini de lucrări care, combinate cu dirijarea judicioasă a factorilor de mediu (temperatură, umiditate, ventilație) vor contribui la realizarea unei fructificări abundente.

După acoperirea substratului și executarea curățeniei cât mai minuționase în camera de cultură, se închid ușile și se limitează la maximum circulația personalului. Se va urmări apoi executarea lucrărilor, precum și crearea condițiilor de mediu arătate în continuare.

Tratarea de bază, după dispunerea amestecului de acoperire, decurge în felul următor (pentru o cameră cu suprafața de cultură de 1.000 mp):

ziua I – tratarea stratului acoperitor, precum și a scândurilor, a pereților și pardoselii cu soluție de formalină 2% – cca 1.000 litri, preventiv, împotriva ciupercilor competitive și a nematozilor;

ziua a Ii-a – pulverizare pe suprafața stratului cu cca 600 litri apă (0,6 litri/mp);

ziua a IlI-a – pulverizare cu apă, până la completarea umidității stratului acoperitor (70-72%). Este necesară această umectare în rate pentru a nu se îmbiba amestecul dintr-o dată cu apă și a elimina astfel aerul dintre particulele de amestec.

Se impune o atenție deosebită la executarea acestei lucrări, deoarece în cazul când umiditatea amestecului sau ventilația sunt insuficiente, miceliul are tendința de a crește lai suprafața amestecului, formând „stromă", o țesătură densă de hife miceliene, fără fructificații. în acest caz, peste stratul de amestec împânzit de miceliu, se va aplica un alt strat acoperitor, în grosime de 1 cm, denumit „muici", căruia i se va asigura umiditatea și ventilația corespunzătoare.

în perioada de la acoperire și până la apariția fructifi- cațiilor, care durează 16-18 zile, trebuie asigurate următoarele condiții de microclimat:

ziua 14 – temperatura în aer: 20-22 °C;

– temperatura în compost: 23-24 °C;

-ventilația: 25% în aer proaspăt + 75% aer recirculant (1,5 + 4,5 mc/h/mp); ziua 5-10- temperatura în aer: 18-20 °C;

temperatura în compost: 20 °C;

ventilația 50% aer proaspăt + 50% aer

recirculant (3 + 3 mc/h/mp); ziua 10-15 – scăderea treptată a temperaturii aerului

de la 18 °C la 16-15 °C;

ventilația 75% aer proaspăt + 25% aer recirculant (4,5 +1,5 mc/h/mp). Umiditatea relativă a aerului se menține pe toată perioada la 85-90%, prin instalația de umezire. Pentru prevenirea atacului ciupercilor competitoare, manifestat spre sfârșitul perioadei, se reduce umiditatea relativă a mediului ambiant la 18%, în care caz se mărește debitul de aer proaspăt al instalației de ventilație.

Tot în vederea prevenirii atacului unor ciuperci parazite (Verticillium, Mycogone, Fusarium), se execută la fiecare 3 zile prăfuirea amestecului cu Zineb, 1 g/mp, până la apariția primordiilor fructificării.

Unii cultivatori folosesc în tratament formalina (40%) în concentrație 1% și în cantitate de 100 cmc/mp.

în cazul depistării musculițelor, care sunt vectorii diferiților agenți patogeni, și a larvelor acestora, care distrug ciupercile, se fac săptămânal tratamente cu Nogos 0,2% pulverizat fin sau fumigări cu Basudine, 1 bandă/40 mp.

Până la apariția recoltei, stratul acoperitor trebuie menținut jilav, cu umiditate în jur de 70%, până ce miceliul a împânzit complet stratul și a început să formeze primordiile de fructificare. Este ușor de înțeles că formarea unei cruste care împiedică pătrunderea aerului sau tasarea stratului acoperitor prin udări excesive va întârzia în mod simțitor apariția ciupercilor și va reduce recolta. In aceste condiții, o metodă tehnologică obligatorie pentru culturile intensive, aplicată în ziua 8-10 de la acoperire, o constituie gratejul denumit și scerificare. Aceasta reprezintă mobilizarea amestecului de acoperire pe cca 3/4, respectiv 0,75-1 cm de la suprafață. Executând această zgâriere a suprafeței amestecului împânzit, se produce o rupere a cordoanelor miceliene, se evită apariția ciupercilor în buchete și se accelerează apariția și formarea primordiilor. După executarea gratejului se face nivelarea amestecului de acoperire mobilizat.

Dacă stratul de acoperire începe să se usuce datorită unei ventilații prea abundente, a lipsei de udări sau a unor radiații calorice directe (registre, conducte etc.) se impune aplicarea unor pulverizări fine cu apă în reprize succesive, dar nu în cantități mari, de 0,1 – 0,2 1/mp.

De asemenea, excesul de umiditate este foarte dăunător, deoarece reduce creșterea miceliului, ca urmare a reducerii schimburilor metabolice survenite în urma acoperirii. în aceste condiții, în interiorul substratului se creează condiții pentru acumularea produșilor de metabolism, dintre care bioxidul de carbon manifestă acțiunea cea mai defavorabilă asupra primordiilor de fructificare.

Metodele de determinare a umidității prin palpare pot înșela cu ușurință un cultivator neexperimentat, fapt care

impune analiza de laborator drept cea mai sigură metodă de determinare a umidității.

Formarea primordiilor în stratul de acoperire

Aceasta constituie o altă lucrare care va trebui să se execute periodic, după acoperire. După o perioadă de cca 6 zile, miceliul ciupercii începe să pătrundă în interiorul stratului de acoperire și formează primordiile butonilor de fructificare. Stratul de acoperire va deveni din ce în ce mai compact, lucru pe care cultivatorul îl poate aprecia prin palpare. O împânzire

foarte compactă a stratului de acoperire va trebui să se preA

zinte după 14 zile de la aplicarea acestuia. In această situație, stratul acoperitor nu se va mai dispersa, fiind împânzit de miceliul ciupercii.

Dacă după 14 zile, stratul de acoperire nu va prezenta o împânzire corespunzătoare, iar la palpare va avea o consistență moale, producția de ciuperci va fi slabă, cu un ciclu scurt, limitat la 1-2 valuri.

Măsuri profilactice în perioada formării ciupercilor

înainte de acoperire, straturile care se află în ultima etapă de incubare și deci sunt încă învelite de hârtie se stropesc din nou cu o soluție de Thiodan sau, în lipsa acestuia, cu Nogos 0,2%.

De 1-2 ori pe săptămână, după acoperire și până la apariția ciupercilor, se prăfuiește suprafața paturilor cu Vondozeb 1 g/mp. Acesta este un foarte valoros fungicid pentru prevenirea și combaterea multor ciuperci saprofite și

parazite, având în compoziția sa 70% Maneb și 9% Zineb. Se pot folosi, de asemenea, cu bune rezultate stropiri cu forma- lină 0,5%, Zineb 0,2% sau Benlate 0,05%.

Amestecul folosit la acoperirea curentă cât și cea suplimentară se va dezinfecta suplimentar termic și chimic și va fi păstrat până la folosire în condiții de strictă igienă culturală, pentru a-1 feri de reinfectare.

Perioada de recoltare a ciupercilor Agaricus bisporus

Ciuperca își anunță începerea recoltării prin formarea în interiorul stratului de amestec acoperitor a zonei fertile, formate din primordii-muguri de fructificare, din care se vor forma butonii și ulterior ciupercile. După gradul de împânzire a

zonei de fructificare, formate din interiorul stratului de acoperire, va depinde în mare măsură viitoarea producție de ciuperci.

Forme de manifestare a primelor apariții

în cadrul perioadei de recoltare se întâlnesc următoarele faze:

Mugurii (primordii) formați în interiorul stratului de amestec acoperitor care indică, după intensitatea apariției lor, abundența recoltărilor. Un strat acoperitor lipsit de muguri de fructificare sau cu o apariție neuniformă va marca o producție slabă de ciuperci. Apariția mugurilor de fructificare la suprafața straturilor de cultură denotă o slabă aerisire a spațiului de cultură sau un conținut ridicat în substanțe organice a amestecului de acoperire.

Butonii de fructificare apăruți cu o frecvență mare la suprafața straturilor de cultură constituie, de asemenea, o formă de apariție nedorită, întrucât majoritatea butonilor pier, devenind focare puternice de infecții, care se produc în condițiile când stratul de amestec acoperitor are în componența sa un procent ridicat de substanțe organice, este compact și are o umiditate inițială prea ridicată. Straturile de acoperire argiloase favorizează această formă de manifestare.

Miceliul abundent pe suprafața straturilor își are cauza într-o aerisire insuficient survenită, în special, imediat după acoperire, în perioada formării ciupercilor. Această formă de manifestare produce pagube însemnate în culturi, în special la primele două valuri, care au potențialul de fructificare cel mai abundent.

Ciupercile formate în interiorul stratului de acoperire constituie altă formă de apariție a primelor ciuperci, care produce pagube pentru ciclul de cultură. în interiorul sau sub stratul de amestec de acoperire se formează ciuperci care, prin dezvoltare, ridică stratul de amestec de acoperire sub forma unor mușuroaie de cârtiță.

Apariția acestui fenomen se datorează:

unei umidități prea reduse a substratului nutritiv, datorită fie curenților de aer, fie unei lipse inițiale de umiditate, chiar de la introducere;

decalării perioadei când trebuie executată acoperirea straturilor, cu mai mult de 5-6 zile. Pierderile care survin în cazul când acoperirea este întârziată sunt 5%/zi decalare.

Ciupercile apărute în buchete constituie, de asemenea, o formă de apariție, determinată de caracteristicile tulpinilor de ciuperci folosite și care se manifestă în special la primul val de recoltă. Prin aplicarea grotajului se elimină această formă de apariție a ciupercilor.

Buchetele formate din 5-25 ciuperci care apar distanțate; în general ajung în același timp la maturitatea comercială. Recoltarea se face eșalonat, prin desprinderea fiecărei ciuperci în parte, urmând ca la sfârșit să se scoată „stânca" sau postamentul micelian, care a servit ca suport pentru formarea ciupercilor. Dintre tulpinile românești, acest fenomen se manifestă la tulpina „Crem de Băneasa".

Ciupercile solitare, cu o frecvență mică și fără butoni de fructificare constituie un fenomen care, de asemenea, produce pagube. Lipsa butonilor de fructificare la suprafața straturilor de cultură marchează întreruperea recoltărilor pe o perioadă mare de timp. In aceste condiții, în interiorul stratului de amestec de acoperire, primordiile de fructificare și, în general, întreaga zonă fertilă este slab dezvoltată.

Dintre cauzele care produc acest fenomen sunt:

aplicarea unei udări excesive în perioada formării ciupercilor; apa a pătruns prin stratul de acoperire provocând pierderea totală sau parțială a primordiilor de fructificare;

existența unor curenți puternici de aer în spațiul de cultură influențează defavorabil umiditatea straturilor pro-

ducând pieirea primordiilor de fructificare;

butonii de fructificare și ciupercile individualizate răspândite uniform constituie o apariție corespunzătoare a primelor ciuperci. In aceasta situație, la suprafața stratului de acoperire, între ciupercile individualizate sunt spații libere în care se formează butonii de fructificare. Stratul de amestec

acoperitor la acest mod de apariție este în totalitate împânzit cu miceliul ciupercii, formând o zonă de fructificare densă.

Ciupercile ajung la maturitatea comercială în mod succesiv și, după recoltare, la suprafața straturilor de cultură vor trebui să se găsească butoni de fructificare care asigură succesiunea recoltărilor.

Criterii de estimare a producției

Aceste criterii sunt foarte necesare a fi cunoscute întrucât arată cultivatorului și perspectivele culturii pe care o execută.

Producția de ciuperci poate fi evaluată pe baza a două criterii;

gradul de împânzire a miceliului în stratul acoperitor,

intensitatea zonei de fructificare a miceliului (tabelul 54);

modul de manifestare a primei apariții (tabelul 55). Cultivatorul va trebui să știe că din momentul în care

miceliul a început să fructifice, cu greu se vor mai putea corecta unele neajunsuri în cultura respectivă.

TABEL

Stabilirea corectă a perioadei de executare a recoltării prezintă o mare importanță pentru cultivator, întrucât aceasta are influență asupra calității ciupercilor, respectiv asupra valorificării și asigurării calității lor comerciale. Criteriul de bază care indică momentul recoltării pentru o valorificare superioară este apariția velumului. în acest sens, pentru a putea fi valorificate la prețuri maximale, ciupercile sunt recoltate cu velumul întreg și cu pălăria complet închisă.

Ritmul recoltărilor este în funcție de creșterea ciupercilor și apariția velumului, determinată de temperatura existentă în localul de cultură, după cum urmează:

la temperatura de 12-13 °C recoltările se fac la 2-3 zile;

la temperatura de 14-15 °C se recoltează la 1-2 zile;

la temperatura de 16-18 °C, ciupercile formează un picior alungit și o pălărie mai puțin cărnoasă, care se deschide într-o perioadă mai scurtă de 24 de ore. în aceste condiții, cultura devine ineficientă.

Cum se executa recoltarea. Aceasta prezintă importanță prin faptul că va trebui să fie păstrată atât calitatea comercială a ciupercilor recoltate, cât și a stratului de acoperire de unde se recoltează, ținând seama că, din același loc, în cursul unei perioade de fructificare, se vor executa mai multe recoltări.

Recoltarea se va pregăti prin asigurarea din timp a unor condici de lucru, de exemplu:

în ziua recoltării, straturile nu se vor uda, întrucât la recoltare se pot produce deprecieri atât la ciuperci, cât și asupra stratului de acoperire, care la umiditate mare, odată cu ciupercile recoltate, va permite să fie îndepărtate și pri- mordiile viitoarelor ciuperci. Acest fapt va influența negativ producția de ciuperci, care se va reduce simțitor și după 1-2 valuri de recoltare va stagna;

asigurarea de găleți din PVC pentru colectarea cioturilor, a postamentelor miceliene, a ciupercilor bolnave, înmuiate sau pătate, care se vor extrage după fiecare recoltare, pentru a fi îndepărtate imediat. Sunt recomandate gălețile din PVC, întrucât acestea rezistă mai bine dezinfectării cu soluții insecto-fungicide;

asigurarea de ambalaje de diferite tipuri: lăzi, cutii compartimentate din carton. Acestea trebuie să fie pregătite, întrucât sortarea și calibrarea pe calități comerciale se face chiar la recoltare, spre a elimina manipulări în plus, care duc la deprecierea ciupercilor;

în marile exploatări industriale, la recoltarea ciupercilor de calitate extra, sunt folosite mănuși de cauciuc, cu scopul

protejării suprafeței ciupercilor (evitarea amprentelor);

lucrătorul care lucrează la recoltare va fi echipat cu: halat alb și cu șorț de masă plastică pentru respectarea condițiilor de igienă a culturii;

cutitaș cu lamă inoxidabilă pentru a tăia, la recoltare, partea bazală a piciorului.

La recoltare se evită ca ciupercile să se apuce numai de pălărie, ci și de baza piciorului, pentru a evita apariția unor pete care duc la o scădere a calității comerciale. Ciupercile se desprind prin răsucire și apăsare ușoară în jos, operație care are rostul de a detașa ciuperca din împletitura de filamente miceliene, și nu de a le smulge și pe acestea.

La ciupercile apărute în buchete se execută o recoltare eșalonată, prin desprinderea succesivă a ciupercilor. După recoltare se îndepărtează postamentele miceliene, buturugile pe care s-au format buchetele, întrucât prin putrezirea lor se creează condiții favorabile pentru infestarea primordiilor și butonilor din apropiere. Dacă nu se face imediat extragerea postamentului micelian din stratul de acoperire, postamentul se va înmuia, iar după 2-3 zile va fi dificil de scos fără a afecta și zona fructiferă din jur.

Printre accidentele tehnologice cele mai grave, care pot provoca pierderi însemnate de recoltă se menționează:

recoltarea ciupercilor în faza de rupere a velumului;

recoltarea ciupercilor imediat după ce s-a aplicat stropirea straturilor;

nescoaterea buturugilor și a postamentelor miceliene

după recoltare;

nescoaterea ciupercilor sau executarea acesteia cu manipulări repetate;

păstrarea ciupercilor perioade prea mari de timp și în condiții necorespunzătoare de temperatură.

Desfășurarea perioadei de fructificare-recoltare în cultura clasică

A

In cultura clasică executată mai rar pe biloane și de regulă în saci de polietilenă, primele ciuperci apar la baza biloanelor și după aceea pe pantele și coama biloanelor. In cazurile în care s-a aplicat udatul mai excesiv, apariția ciupercilor pe coama biloanelor poate fi întârziată sau chiar stagnată. Asemenea biloane „pleșuve" sunt deci semnul aplicării unor lucrări de întreținere necorespunzătoare. In cazul culturii în saci nu se manifestă diferente de apariție a ciupercilor.

Treptat, în 5-6 zile de la apariția primilor butoni la baza biloanelor, toată suprafața de cultură a bilonului va fi acoperită de fructificații.

In cultura executată pe biloane, recoltările trebuie făcute la timp, întrucât sunt frecvente cazurile de desprindere a ciupercilor de pe pantele biloanelor.

Caracteristicile lucrărilor din perioada recoltării în cultura clasică. Ciupercile apărute la baza biloanelor vor fi mai mari, cu o talie mai robustă decât cele formate pe pantele biloanelor și pe coamă. Acest fapt poate fi dirijat de cultivator prin aplicarea unei umidități mai ridicate în această zonă.

Ciupercile grupate în buchete se întâlnesc în special la

baza biloanelor și pe coamă, mai rar pe pantele biloanelor. In urma recoltării vor trebui extrase și postamentele miceliene pe care s-au format buchetele. Stratul de amestec acoperitor va fi menținut jilav, cunoscând faptul că prin udări prea abundente se produce o spălare a pantelor biloanelor, care va duce la distrugerea primordiilor de fructificare. In cazul culturii în saci de polietilenă, aceste diferențieri dispar.

La aplicarea stropirilor, cultivatorul trebuie să știe că zonele cele mai ușor afectate de stropiri sunt „umerii" biloanelor. în aceste zone, mugurii de fructificare pot fi ușor distruși, dacă se va uda abundent și în special dacă această udare nu va fi aplicată cu un pulverizator fin, ci cu o stropitoare.

Sortarea ciupercilor se execută de către culegătoari. La recoltare aceștia vor folosi cutii din lemn, coșuri din nuiele, lăzi PVC capitonate cu hârtie.

Imediat după recoltare, se execută plivitul ciupercilor bolnave. Cu această ocazie, se vor îndepărta, prin smulgere, toți butonii care și-au schimbat aspectul, au devenit de culoare mai închisă și cu o consistență mai moale sau compact

GRAFIC

pietroasă. Plivitul se execută înaintea celorlalte lucrări culturale (acoperirea suplimentară și stropitul), pentru a preîntâmpina extinderea anumitor infecții sau distrugerea prin stropit a mugurilor de fructificare.

Locurile de unde s-au recoltat ciuperci, s-au extras buturugi și s-au plivit ciuperci bolnave se acoperă cât mai tasat cu amestec de acoperire proaspăt pregătit, pentru a nu fi antrenat de stropiri sau de ciupercile din imediata apropiere care se dezvoltă.

Amestecul de acoperire necesar pentru acoperirea suplimentară este păstrat cel mult 10 zile în condiții de igienă culturală.

în culturile clasice, apa folosită pentru udat trebuie condiționată la temperatura localului de cultură, iar cantitatea aplicată trebuie să crească succesiv de la udatul aplicat după prima recoltare, până la sfârșitul perioadei de recoltare (de la 100 la 800 cm2/m2). Udarea se face în funcție de tipul localului de cultură, de izolarea termică pe care o prezintă localul și de etapa în care se găsește cultura, consumurile fiind mai mari de regulă la începutul formării unui val de recoltare, când butonii și-au făcut deja apariția.

în perioada dintre valurile de recoltare, cantitatea de apă folosită la udat va fi foarte mică, iar dacă formarea butonilor de fructificare nu a început, udatul va fi stagnat.

Pentru preîntâmpinarea bătătoririi stratului de acoperire și lezării butonilor de fructificare, udatul este indicat să se facă cu lancea aparatului de presiune îndreptată în sus, în cazul biloanelor dispuse pe sol sau oblic, când cultura se execută și pe stelaje.

Succesiunea recoltărilor. în cazul unei perioade de recoltare pot fi executate un număr de 25-35 recoltări într-o perioadă de 45-90 zile.

Recoltările se succed zilnic sau la 1-3 zile, în funcție de temperatura spațiului de cultură. Fiecare recoltare marchează sfârșitul unei generații de ciuperci, în care ciupercile s-au dezvoltat din faza de primordii și până în faza de apariție a velu- mului (maturitatea comercială). Generațiile sunt într-o continuă succesiune, fiind grupate în valuri de creștere sau de recoltare. Un val de recoltare cuprinde 2-6 recoltări, iar numărul valurilor dintr-o perioadă de recoltare este de 4-10.

în cursul perioadei de recoltare, abundența recoltărilor este constatată la primele 2-3 valuri de creștere, după care cantitatea recoltată descrește simțitor. Acesta este unul dintre motivele pentru care în culturile intensiv industriale perioada de recoltare nu durează mai mult de 40-50 zile, întrucât intensitatea recoltărilor scade și nu mai este asigurată eficiența economică.

Succesiunea recoltărilor este în funcție de câțiva factori:

temperatura spațiului de cultură; orice ridicare de temperatură peste valorile indicate ca optime accelerează succesiunea recoltărilor, însă depreciază calitatea comercială a ciupercilor. De asemenea, existența unor variații pozitive zilnice de temperatură mai mari de +3 °C creează pericolul apariției în masă a ciupercilor, însă cu o valoare comercială mult mai scăzută;

gradul de împânzire a substratului nutritiv determină în mare măsură succesiunea recoltărilor. Pe un substrat bine împânzit, compact, recoltările se vor succeda mult mai repede decât pe un substrat cu o împânzire laxă;

gradul de împânzire a zonei de fructificare din amestecul de acoperire va asigura un număr sporit de recoltări, comparativ cu un strat de acoperire în care zona fructiferă cu primordiile ciupercii este mai puțin reprezentată;

prezenta agenților patogeni (ciuperci concurente, parazite și dăunători) constituie alt factor care influențează atât succesiunea, cât și abundența recoltărilor. Caracteristic este faptul că între valurile de recoltare există o perioadă de repaus, care se mărește pe măsură ce cultura se apropie de sfârșit.

în graficul din figura 31 se redă desfășurarea producției de ciuperci într-o cultură clasică de ciuperci, la care perioada de recoltare s-a desfășurat în 60 de zile, în timpul căreia s-au executat 33 de recoltări, grupate în 7 valuri de recoltare. Reiese abundenta maximă, atât a recoltărilor, cât și a valurilor de recoltare, la valul 2 și 3, după care urmează o descreștere treptată până la valul 7.

Mărimea producției de ciuperci în cultura clasică este cuprinsă între 4 și 8 kg/mp/ciclu, cu o medie de 6-7 kg/mp/ciclu. Limita de variație a acestei producții este în funcție, în special, de localul de cultură și îndeosebi de izolarea termică a acestuia. în spațiile de cultură în care izolarea termică este bună și variațiile termice mici, producțiile realizate vor fi mai mari.

Cele mai ridicate producții în cultura clasică sunt realizate în primele 2-3 cicluri, după care producția poate să scadă dacă

spațiul de cultură a fost infestat cu dăunători specifici sau dacă din lipsă de mijloace tehnice nu vor putea fi preveniți prin

dezinfectarea pe cale termică a spațiului de cultură, efectuarea pasteurizării și tratarea cu abur a substratului nutritiv.

Desfășurarea perioadei de fructificare-recoltare în cultura clasică

Succesiunea recoltărilor și abundenta valurilor de recoltare. In cultura intensivă, perioada de recoltare durează 40-55 de zile, putându-se astfel realiza 3-3,5 cicluri pe an în sistemul monozonal și 5-6 cicluri pe an în sistemele bizonal și plurizonal. In condițiile culturii în sistem intensiv, primele două valuri de recoltare vor fi cele mai puternice, făcând posibilă realizarea, în maximum 10-15 zile, a unei recolte ce va reprezenta cca 50% din întreaga producție planificată (10 kg/mp). De aici rezultă că dacă în primele 20-25 de zile de recoltare, producția nu a atins cel puțin 70% din cea planificată, va fi greu ca în următoarele 20-25 de zile să se realizeze restul de producție. Această situație denotă existența unor factori nefavorabili fructificării miceliului (calitatea substratului, amestecul de acoperire și condițiile de microclimat). Dacă la începutul perioadei de fructificare sau în timpul desfășurării valurilor de recoltare survin boli sau atacul unor dăunători, iar lucrările culturale nu sunt aplicate corespunzător se poate produce o scădere a abundenței sau chiar suprimarea unui val de creștere. Intre valurile de creștere există o perioadă de repaus sau de stagnare care poate dura între 2 și 7 zile, în funcție de condițiile de microclimat (temperatura, umiditatea relativă și ventilația din camera de cultură) (fig. 32).

Mărimea producției de ciuperci. In sistemul intensiv de cultură, producțiile realizate sunt cuprinse între 10 și peste 15 kg/mp la ciclu, datorită posibilităților sporite de dirijare a condițiilor de microclimat și de aplicare a unei agrotehnici superioare. Primele 2 valuri reprezintă cca 50% din recolta totală și în general nu este economic de a prelungi o cultură până la al 6-7-lea val deoarece, pe lângă abundența redusă a ultimelor valuri (5,6,7), scade și rezistența ciupercii Agaricus și își fac apariția numeroase ciuperci saprofite și parazite care pot infesta spațiul de cultură și periclita celelalte cicluri.

Tehnologia recoltării în sistem intensiv. Recoltarea se execută diferit în sistemul de tip monozonal – la care toate fazele unui ciclu de vegetație se desfășoară în aceeași încăpere. Recoltarea se execută direct în camera de cultură, de către personal instruit în acest scop, iar în ciupercăriile mari, de către echipe specializate.

Accesul acestor echipe la nivelurile superioare de cultură ale stelajelor este posibil cu ajutorul unor pasarele metalice sau din material lemnos, montate la nivelul median al camerei de cultură. Dacă numărul nivelurilor este mai mic (3- 4), accesul la straturile de sus se realizează cu ajutorul banchetelor, scărilor fixe sau scărilor rulante, dotate cu platformă pentru așezarea lădițelor. Platforma scării rulante poate fi prevăzută cu un cric pentru coborârea lăzilor pline până la nivelul pardoselii. De asemenea, scările rulante se construiesc simple sau duble, putând fi manipulate de 1-2 persoane.

în unele tari se folosesc pentru recoltare platforme suspendate de plafon, care glisează pe o cale de rulare sau pe un cablu puternic ancorat la un plafon cu gabaritul calculat astfel pentru a permite mișcarea platformelor în cameră, pe toate aleile de circulație. Pe platformele suspendate se depozitează lăzile în vederea recoltării, personalul folosind banchete sau scărițe pentru accesul la nivelurile superioare ale stelajelor. Pentru recoltatul mecanizat aplicat în mod curent în marile dupercării intensiv industriale sunt folosite diferite tipuri de mașini de recoltat (fig. 33). în cadrul culturii compactizate, în care dupercile „vin" la cultivator sunt folosite linii de recoltare, sortare, ambalare.

Pentru o bună desfășurare a lucrărilor de recoltare și a re alizării sortării chiar în timpul recoltării, la dupercăria industrială de tip monozon de la Arad, fiecare membru al unei echipe spedalizate pentru recoltare are la dispoziție următoarele: – suport pentru 2-3 lădițe de recoltare pe calități, lădite de recoltare din PVC, găleată din PVC pentru cotoare, cârlig pentru agățarea găleții pe marginea patului, un cuțit din otel inoxidabil bine ascuțit, o pereche de mănuși din cauciuc subțire, o lampă frontală sau portativă.

Ciupercile valorificate prin industrializare trebuie să fie mid, însă acest fapt influențează scăderea producției totale. în aceste condiții se recomandă ca procentul de duperd cu diametrul mic să fie reprezentat numai de acele exemplare care trebuie desprinse de la baza dupercilor mari sau din buchete. De regulă, la valurile de recoltare 3-6 se pot obține duperd cu diametrul mic în procent mai mare, mai ales dacă cultura este

forțată, prin ridicarea temperaturii la 17 sau chiar la 18 °C.

In vederea recoltării, personalului i se repartizează straturile de cultură, având fiecare la dispoziție uneltele menționate anterior. Astfel, fiecare muncitor va agăța de marginea parapetului de la stelaje suportul de lădite, pe care va așeza 2- 3 lădife de recoltare, restul ținându-le la rezervă, iar alături, la îndemână, va agăța găleata pentru cotoare.

Ciupercile recoltate se așază după mărime, în lădițele de recoltare, punând în fiecare lădiță ciuperci de aceeași mărime. Ciupercile mai mari de 35 mm este necesar să se așeze în lădite cu pălăria în sus. Ciupercile mai mici, calibrate pe mărimi, se pot așeza în toate pozițiile, având însă grijă ca umplerea lăditei să se facă de la un capăt.

Se va avea o deosebită grijă ca în timpul recoltării mănușa care vine în contact cu ciupercile să fie perfect curată, spălând-o și ștergând-o de câte ori este nevoie.

La tăierea bazei piciorului se va urmări ca tăietura să fie perpendiculară pe axul piciorului. In vederea mecanizării tăierii bazei piciorului ciupercii, în timpul recoltării, în anul 1965 s-a construit la Universitatea din Pennsilvania un aparat special ([NUME_REDACTAT] Cutter). Acest aparat foarte simplu și ușor de mânuit are un randament cu 22% mai mare decât alte mașini și respectiv 60-80% fată de tăierea manuală.

Recoltarea tuturor ciupercilor apte pentru recoltare tre-

buie să se facă la rând, astfel încât să rămână numai ciupercile care urmează a fi recoltate în ziua următoare.

Pentru menținerea igienei culturale în timpul perioadei de recoltare, se recomandă ca după fiecare val de recoltare să nu rămână nici o ciupercă matură nerecoltată. In anumite situații, valurile se întrepătrund, fapt care face ca în permanență să existe ciuperci în dezvoltare pe straturi.

Lădițele pline cu ciuperci se scot pe coridorul tehnologic de unde se transportă la sala de recepție-sortare, la depozitul frigorific sau direct la stația de industrializare, transportul fiind paletizat și executat cu electrostivuitoare.

Ciupercile destinate consumului în stare proaspătă se recomandă a fi preambalate în ambalaje corespunzătoare, pentru a fi ferite de depreciere în timpul transportului și al valorificării în magazinele de desfacere. In acest scop, se folosesc pungi de polietilenă perforate, cu capacități de 0,5-1 kg, legate cu bandă metalică și apoi așezate în lăzile în care se efectuează transportul.

Norma de recoltare. Un muncitor cu experiență poate recolta într-o zi 30-40 kg ciuperci mici și de mărime medie, în funcție de densitatea ciupercilor și respectiv 50-60 kg ciuperci de diametru mare (peste 60 mm). La sfârșit de val de cultură sau la terminarea recoltării, de regulă densitatea pe strat a ciupercilor este mult mai redusă.

Lucrări culturale în perioada recoltării

Plivitul ciupercilor bolnave, respectiv al butonilor înmuiați sau pătați, cu o culoare mai închisă decât cea normală și cu o consistență moale, cauciucată, mult diferită de consistența normală se execută îndată după fiecare recoltare.

Acoperirea suplimentară (muici) se execută imediat după plivitul ciupercilor bolnave, înmuiate sau pătate. Se va folosi aceeași rețetă de amestec întrebuințat la acoperirea pro- priu-zisă. In culturile industriale, acoperirea suplimentară se execută după fiecare val de recoltare.

Dacă nu se execută acoperirea suplimentară, se creează condiții nefavorabile pentru perioada de recoltare care va înceta brusc după 2-3 valuri de recoltare.

Stropitul straturilor de cultură se execută, în general, după fiecare recoltare și numai după ce s-a făcut plivitul ciupercilor bolnave și acoperirea suplimentară.

Este indicat ca:

apa folosită la stropit să fie condiționată la temperatura localului de cultură;

stropitul să se execute cu pompe cu presiune tip ver- morel sau climax.

Cantitatea de apă care se administrează la recoltări. Cantitatea de apă care se administrează prin pulverizare crește de la începutul perioadei de recoltare de la 100 la 1.000 cmc/mp cultură, în funcție de cantitatea previzibilă a se recolta în ziua următoare, fiind dublu aplicată. In culturile intensiv industriale atât climatizarea, cât și principalele lucrări tehnologice, dezinfectarea termică, pasteurizarea, aplicarea stropitului și chiar recoltarea sunt automatizate.

Sfârșitul perioadei de recoltare este considerat, în condițiile de cultură intensivă, după 45-50 de zile, iar în condițiile de cultură clasică, după 60-90 de zile de la executarea primei recoltări, în funcție de temperatură și spațiul de cultură.

Terminarea perioadei de recoltare marchează sfârșitul unui ciclu de cultură.

De asemenea, sfârșitul unui ciclu de cultură poate interveni și în mod accidental, după o perioadă de 20-30 de zile de recoltare și aceasta în urma atacului de nematozi sau a ciupercilor parazite sau concurente.

In culturile clasice, substratul uzat se evacuează imediat din local, având grijă să nu vină în contact cu substratul proaspăt sau cu amestecul de acoperire. In caz că în cultură au existat boli criptogamice, înainte de evacuarea substratului uzat se execută stropiri cu o soluție de Formalină 2% sau cu var cloros 10% atât pe suprafața substratului uzat, cât și la

dezinfectarea spațiului de evacuare.

In culturile intensive, înainte de evacuarea substratului uzat se aplică un tratament termic cu aburi, prin menținerea la o temperatură de 60-70 °C, timp de 12-24 ore.

în vederea sfârșitului de cultură se vor lua următoarele măsuri pregătitoare:

în ultima săptămână nu se va mai executa acoperirea suplimentară și nici tratamente, iar în condițiile de cultură intensivă, sau dacă există posibilitatea, temperatura se va ridica la peste 180 °C;

în cazul culturilor intensive, unde se aplică tratamentul termic cu abur, înainte de evacuare, în substratul uzat se vor introduce senzorii termometrelor cu citire la distantă și se va proceda la ermetizarea spațiului de cultură. Urmează realizarea temperaturii de 60 °C și menținerea acesteia timp de 24 de ore.