. Studiu Privind Asigurarea Medicilor, Stomatologilor Si Farmacistilor (s.c. Xyz S.a.)
1. PRINCIPII, TRĂSĂTURI ȘI RISCURI ALE
ASIGURĂRILOR
1.1. Principii teoretice și juridice privind asigurările
Asigurările de răspundere civilă, altele decât răspunderea civilă auto, au fost până în prezent practicate într-o măsură redusă de către societățile de asigurări din România, piața autohtonă nefiind pregătită pentru această formă de asigurare. De altfel, și în Occident ponderea acestei forme de asigurare din totalul cifrei de afaceri a societăților de asigurări a început să crească după anii 1060 pentru ca astăzi să constituie o componentă de mare importanță în activitatea de asigurare.
În ultimii ani se constată și în România o creștere a solicitării acestei forme de asigurare ca urmare a unei schimbări de mentalitate la nivelul populației, care devine tot mai insistentă în ridicarea de pretenții în situația unor accidente, evenimente, pagube suferite, împotriva persoanelor vinovate, dar și datorită prezenței tot mai accentuate pe piață a unor parteneri de afaceri străini care în cadrul colaborării cu firmele românești le condiționează acestora participarea la afacere de existența unei asigurări complete, inclusiv pentru răspunderi.
Atât dispersia redusă a acestei forme de asigurare, cât și specificitatea de tranzacție social-economică, corelate cu aspectele de practică judiciară pentru rezolvarea unor cazuri de răspundere civilă și lipsa de cultură a populației în materie de asigurări, conduc în practică la greutăți în perfectarea mecanismului și tehnicilor de realizare a asigurării.
Promovarea acestei forme de asigurare de către diverse societăți de asigurări trebuie să plece, în primul rând, de la aprecierea corectă a contextului general al societății românești. Aceasta deoarece într-o societate stabilizată, lipsa de convulsii social-economice, relațiile interumane sau între partenerii de afaceri sunt nu numai bine reglementate prin lege, dar și relativ bine ținute în frâu, stăpânite de organele abilitate să aplice legea. Pe de altă parte mecanismele economiei de piață funcționând pe deplin fac în așa fel ca partenerii de afaceri incorecți să se autoelimine, fiind repede cunoscuți, evitați și scoși de pe piață. În aceste condiții, pentru o societate de asigurări din Occident a emite, de exemplu, o poliță de răspundere a producătorului pentru o firmă de renume nu reprezintă același risc cu acoperirea aceleiași răspunderi pentru o firmă românească de profil similar. Explicația nu rezidă numai în renumele firmei sau în calitatea recunoscută a produselor sale, ci, mai ales, în organizarea unui sistem de asigurare a calității pe întregul flux tehnologic, pe faze de fabricație, încât orice piese componente, fie din producție proprie, fie achiziționate de la alți producători, sunt garantate, testate, omologate, se cunoaște exact lotul de fabricație din care provin, inclusiv instalația sau persoanele care le-au realizat, iar eventualele disfuncționalități accidentale apărute sunt eliminate imediat, astfel încât calitatea produsului final să nu aibă de suferit. Pe de altă parte, asiguratul, ca firmă, are conștiința apartenenței la o economie de piață ale căror mecanisme îl vor scoate automat dacă face rabat de calitatea produselor, astfel încât eventualele daune plătite de asigurător vor avea un caracter pur “accidental”.
Nu se pot spune aceleași lucruri și despre producătorii români, care, în condițiile concrete ale perioadei de tranziție, cu greutățile specifice cunoscute, nu sunt în stare să scoată pe piață produse competitive din punct de vedere calitativ. Contextul general face în același timp ca piața să fie invadată de produse ce provin din import cu termene depășite, falsificate, alterate, negarantate și neverificate de laboratoarele specializate, autorizate. Acestea ajung să intre în sistemul prestărilor de servicii de tot felul, ceea ce face ca în final angajarea răspunderii de către un asigurător să prezinte riscuri mari, ce se impun a fi bine cunoscute și evaluate. Problema este cu atât mai delicată cu cât evaluarea riscurilor nu se poate face printr-o inspecție în teren identică cu cea pentru clădiri și conținut, care implică probleme tehnice clare, riscuri ce nu pot fi apreciate și prinse într-un algoritm cu determinarea matematică a unor coeficienți de risc.
Problema nu se pune numai sub aspectul răspunderii producătorului sau a prestatorului de servicii, ci pentru toate formele de răspundere civilă, începând de la cea delictuală până la gama largă a asigurărilor de răspundere profesională. Explicația acestui fenomen rezidă în mutațiile la nivelul conștiinței individului sub aspectele etico-morale, legate de specificitatea perioadei de tranziție în societatea românească.
Contractarea asigurărilor de răspundere cere, de cele mai multe ori și (mai mult decât la alte forme de asigurări), abilitate profesională, fler, simțul afacerilor, dar și prudență din partea asigurătorului. De aceea este indicat ca polițele pentru sume asigurate mari să nu se încheie sub presiunea timpului, în regim de urgență, cu numai după o corectă și bine cumpănită evaluare.
Specific pieței românești de profil este că asigurarea de răspundere (alta decât cea de răspundere civilă auto) fiind până în prezent foarte puțin practicară, mecanismul și tehnicile de realizare a asigurării sunt încă puțin cunoscute.
Această formă de asigurare se deosebește mult de asigurarea de bunuri, mai ales sub unele aspecte de ordin practic, legate de tehnica asigurării și anume: stabilirea sumelor asigurate, evaluarea riscurilor, stabilirea primelor de asigurare și determinarea despăgubirii de asigurare.
Astfel, în legătură cu suma asigurată, nu se poate face o evaluare riguroasă ca în cazul unei clădiri sau altui bun asigurat, suma pe care asigurătorul, în cazul producerii unui eveniment cuprins în asigurare, urmează să o achite unei terțe persoane păgubite, nu se poate stabili pe criterii riguroase. De aceea, în practica acestei forme de asigurare se utilizează termenul “limita răspunderii”, care se referă la răspunderea maximă ce revine asigurătorului conform contractului de asigurare, de fiecare accident ori serie de accidente din unul și același eveniment, dar se mai utilizează, de la caz la caz, și termenul “limită agregată de despăgubire” sau “ de răspundere”, termen ce reprezintă suma maximă pe care un asigurător de răspundere va plăti pentru toate cererile de despăgubire formulate de asigurat, în cursul perioadei de asigurare.
Primele de asigurare, de cele mai multe ori, nu se calculează ca la asigurarea de bunuri, prin aplicarea cotei de primă la suma asigurată, ci asupra unor indicatori ca cifra de afaceri, volumul vânzărilor, fondul de salarii, ce caracterizează întinderea afacerii sau activității asiguratului și dau posibilitatea asigurătorului de a evalua riscul și de a stabili cota de primă corespunzătoare. Analiza și aprecierea riscului presupune experiență și abilitate din partea reprezentantului asigurătorului care încheie asigurarea,
Un aspect deosebit de important este delimitarea strictă a răspunderii asigurătorului, adică precizarea activităților desfășurate de asigurat care sunt acoperite prin poliță. În acest caz, încheierea unei polițe de răspundere poate avea în vedere răspunderea producătorului pentru vătămare corporală sau deces a unor persoane cauzate de consumarea produselor sale (exemplu: o fabrică de bere) și răspunderea societății în legătură cu pagubele produse la bunuri.
Un alt aspect tehnic legat de soluționarea dosarelor de daună se referă la caracterul accidental în legătură cu producerea evenimentului. Plata despăgubirii de asigurare este condiționată și de existența culpei (vinovăției) asiguratului. În toate cazurile de răspundere delictuală, partea vătămată trebuie să dovedească în mod clar culpa asiguratului.
Avându-se în vedere faptul că asigurările de răspundere civilă sunt într-o fază incipientă în România și că uneori rezolvarea unor pretenții de despăgubire este soluționată de către organele judecătorești care nu s-au mai confruntat cu astfel de situații este de dorit ca polița de asigurare și anexele acesteia să conțină cât mai multe detalii tehnice cu privire la activitatea asigurată, precum și limitele răspunderii.
De asemenea, ca o problemă de aspect general trebuie ținut cont de faptul că pentru toate formele de asigurare de răspundere profesională asigurătorul acordă despăgubiri pentru pretențiile formulate în perioada de valabilitate a poliței, inclusiv pentru faptele petrecute anterior emiterii sau intrării în vigoare a poliței, fiind excluse de la acoperire și neacordându-se despăgubiri pentru pretențiile formulate după expirarea poliței. Aceasta nu este însă valabil și pentru alte forme de răspundere, cum ar fi răspunderea civilă generală sau răspunderea societății față de proprii angajați la care se acoperă răspunderea pentru prejudicii cauzate în perioada de valabilitate a poliței, chiar dacă cererea de despăgubire apare după expirarea poliței. Acoperirea răspunderii civile se poate face, conform opțiunii asiguratului numai pentru răspundere civilă generală, numai cu extinderea acoperirii d răspundere civilă generală și pentru alte situații, care, conform condițiilor generale, apar ca “excluderi”, prin anexarea unor condiții speciale și, de asemenea, numai pentru situația la care se referă condiția specială, cu excluderea acoperirii răspunderii generale civile.
Răspunderea civilă este fundamentată pe obligația celui ce a păgubit pe altul, de a repara prejudiciul adus. Răspunderea civilă acoperă atât răspunderea delictuală, la care obligația de a repara prejudiciul își are punctul de plecare într-o faptă ilicită, cât și răspunderea contractuală, la care obligația de reparare a prejudiciului decurge dintr-un contract de închiriere, de împrumut, de prestări servicii.
Încadrarea juridică a situațiilor de răspundere civilă are în vederea întrunirea unor elemente ca fapta prejudiciabilă sau faptul generator de pagubă, prejudiciul produs (susceptibil de reparare), raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa debitorului.
Răspunderea delictuală este generată și de drept comun, având în vedere repararea prejudiciului produs printr-o faptă ilicită apărută în afara unor legături preexistente între victimă sau păgubit și autor (asigurat), prin nesocotirea obligației generale de a nu păgubi pe altul. În răspunderea delictuală se impune repararea atât a daunelor previzibile, cât și a celor imprevizibile, în momentul înfăptuirii faptei ilicite. În cazul răspunderii delictuale partea vătămată trebuie să dovedească, de regulă, culpa făptuitorului (asiguratului).
Răspunderea contractuală este specială, întinderea obligației fiind stabilită prin contractul încheiat între părți. Legea permite mărirea sau retragerea cuantumului despăgubirilor prin prevederea unor sancțiuni, precum clauzele penale și clauzele de limitare a răspunderii debitorului. În răspunderea contractuală, debitorul (asiguratul) răspunde pentru daunele previzibile, în timp ce pentru cele imprevizibile răspunde doar în ipoteza în care a acționat cu intenție. Culpa asiguratului funcționează în mod diferit la răspunderea contractuală. Astfel, dacă în cazul răspunderii delictuale partea vătămată trebuie să dovedească culpa făptuitorului, în cazul răspunderii contractuale debitorul contractual care nu execută obligația care îi revine ori o execută necorespunzător este prezumat în culpă. Această prezumție poate fi atacată atunci când se dovedește forța majoră, caz fortuit, culpa creditorului sau fapta de neînlăturat a unui terț. Ca exemplu ce se încadrează ca răspundere delictuală se poate da fapta proprietarului unei clădiri care nu a îndeplinit obligația legală de a curăța zăpada și gheața de pe casă, ceea ce cauzează accidentarea unui trecător, iar ca exemple de răspundere contractuală se pot da: răspunderea chiriașului față de proprietar, răspunderea proprietarului față de chiriaș, potrivit prevederilor din contractul încheiat între cele două părțicare într-o faptă ilicită, cât și răspunderea contractuală, la care obligația de reparare a prejudiciului decurge dintr-un contract de închiriere, de împrumut, de prestări servicii.
Încadrarea juridică a situațiilor de răspundere civilă are în vederea întrunirea unor elemente ca fapta prejudiciabilă sau faptul generator de pagubă, prejudiciul produs (susceptibil de reparare), raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa debitorului.
Răspunderea delictuală este generată și de drept comun, având în vedere repararea prejudiciului produs printr-o faptă ilicită apărută în afara unor legături preexistente între victimă sau păgubit și autor (asigurat), prin nesocotirea obligației generale de a nu păgubi pe altul. În răspunderea delictuală se impune repararea atât a daunelor previzibile, cât și a celor imprevizibile, în momentul înfăptuirii faptei ilicite. În cazul răspunderii delictuale partea vătămată trebuie să dovedească, de regulă, culpa făptuitorului (asiguratului).
Răspunderea contractuală este specială, întinderea obligației fiind stabilită prin contractul încheiat între părți. Legea permite mărirea sau retragerea cuantumului despăgubirilor prin prevederea unor sancțiuni, precum clauzele penale și clauzele de limitare a răspunderii debitorului. În răspunderea contractuală, debitorul (asiguratul) răspunde pentru daunele previzibile, în timp ce pentru cele imprevizibile răspunde doar în ipoteza în care a acționat cu intenție. Culpa asiguratului funcționează în mod diferit la răspunderea contractuală. Astfel, dacă în cazul răspunderii delictuale partea vătămată trebuie să dovedească culpa făptuitorului, în cazul răspunderii contractuale debitorul contractual care nu execută obligația care îi revine ori o execută necorespunzător este prezumat în culpă. Această prezumție poate fi atacată atunci când se dovedește forța majoră, caz fortuit, culpa creditorului sau fapta de neînlăturat a unui terț. Ca exemplu ce se încadrează ca răspundere delictuală se poate da fapta proprietarului unei clădiri care nu a îndeplinit obligația legală de a curăța zăpada și gheața de pe casă, ceea ce cauzează accidentarea unui trecător, iar ca exemple de răspundere contractuală se pot da: răspunderea chiriașului față de proprietar, răspunderea proprietarului față de chiriaș, potrivit prevederilor din contractul încheiat între cele două părți.
Un aspect juridic important legat de specificitatea acestei norme de asigurare este cel privind culpa asiguratului. Dacă în asigurările de bunuri ca și la cele de persoane, culpa asiguratului conduce la decăderea acestuia din dreptul de a fi despăgubit, în asigurarea de răspundere civilă, dimpotrivă, tocmai culpa asiguratului în producerea daunei este o condiție de bază pentru despăgubirea terților. Între culpa asiguratului, pentru fapta sa ilicită ori pentru fapta lucrului și prejudiciul de asigurat terților trebuie să existe întotdeauna un raport de cauzalitate.
Un alt aspect juridic important legat de tehnica constatării daunei și plății despăgubirii se referă la răspunderea producătorului în legătură cu noțiunea de vicii ale produselor vândute care produc pagube sau prejudicii utilizatorului. Se impune ca aceste vicii să fie dovedite că au existat în momentul vânzării produselor și în același timp să fi fost ascunse.
Asigurarea de răspundere civilă acoperă despăgubirile pentru paguba pentru care este răspunzător asiguratul față de terțe persoane, ca urmare a producerii unei fapte care atrage răspunderea asiguratului.
Reglementând asigurarea de răspundere civilă, art.41 din Legea 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, definește obiectul asigurat ca fiind răspundere civilă “în baza legii”. Deci, este vorba de răspunderea civilă delictuală și nu de cea contractuală. Mai mult decât atât, este o răspundere civilă provenită din dispozițiile Codului Civil, care, în art.998-1003, sintetizează un principiu care corespunde unor cerințe de etică și echitate socială, cât și ale unor cerințe ale securității juridice, principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. Potrivit art.998, din Codul Civil, “orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. În completare, prin art.998 se precizează că “omul este responsabil nu numai în prejudiciul ce l-a cauzat prin fapta sa, dar și acela care a cauzat prin neglijența sau imprudența sa!”.
În afară de răspunderea pentru fapta proprie se instituie răspunderea unor categorii de persoane pentru fapta ilicită săvârșită de o altă persoană, răspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri și animale aflate în baza juridică a unor persoane, precum și răspunderea proprietarului pentru prejudiciile produse prin ruina unor construcții ce-i aparțin.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanșează o răspundere civilă delictuală, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat. De fapt, ceea ce ne interesează în cadrul asigurării de răspundere civilă este cvazidelictul, care este o fapta ilicită săvârșită fără intenție (din neglijență sau imprudență), spre deosebire de un delict care presupune intenția.
Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune civilă care se aplică nu atât persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, cât și patrimoniului său. În acest sens, definind obiectul asigurării la asigurarea de răspundere civilă ca fiind “despăgubirile datorate de asigurat ca urmare a răspunderii sale civile față de o terță persoană”, se face referire tocmai la patrimoniul asiguratului din care ar urma să plătească. Riscul acoperit prin asigurarea de răspundere civilă îl reprezintă pericolul la care este expus patrimoniul asiguratului din care ar urma să plătească. Riscul acoperit prin asigurarea de răspundere civilă îl reprezintă pericolul la care este expus patrimoniul asiguratului din cauza producerii unor prejudicii terților din culpă proprie, din culpa altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă potrivit legii ori cauzate de lucruri și animale aflate în paza juridică a asiguratului sau de ruina edificiului. Interesul asigurării îl reprezintă evitarea micșorării patrimoniului asiguratului, ca urmare a angajării răspunderii sale față de persoanele despăgubite.
Dintre particularitățile asigurării de răspundere civilă față de asigurarea de bunuri și persoane, amintim obiectul asigurării de răspundere civilă, obiect pe care îl constituie despăgubirile datorate de asigurat ca urmare a răspunderii sale civile față de o terță persoană pentru pagubele, prejudiciile sau vătămările produse acestora, prin fapta asiguratului ori prin “fapta” lucrului aparținând acestuia; dacă în asigurările de persoane și bunuri culpa asiguratului în producerea riscului asigurat conduce la decăderea acestuia din dreptul de a fi despăgubit, în asigurarea de răspundere civilă, dimpotrivă – culpa asiguratului în producerea pagubei este o condiție de bază pentru despăgubirea terților; spre deosebire de asigurările de persoane, în asigurările de răspundere civilă beneficiarul este necunoscut, de drept și de fapt, în momentul asigurării, aceasta însemnând că în calitate de beneficiar al asigurării apare o terță persoană; răspunderea civilă se naște numai în legături cu pagubele produse la bunuri ce aparțin altor persoane, nu și la bunurile aceluiași proprietar, acum se întâmplă în cazul asigurărilor de bunuri; în asigurarea de răspundere civilă, spre deosebire de asigurarea de bunuri, riscul nu se realizează prin ivirea evenimentului prejudiciat care implică responsabilitatea asiguratului, ci pretențiile formulate de victimă la despăgubire.
Ambele forme de răspundere civilă sunt dominate de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită și culpabile a unei persoane. Elementele care le condiționează sunt existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a acestor fapte, existența unui prejudiciu patrimonial și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, elemente ce sunt aceleași pentru răspunderea civilă delictuală, cât și pentru răspunderea civilă contractuală. Raportul dintre cele două forme de răspundere se concretizează în faptul că răspunderea civilă delictuală alcătuiește drept comun al răspunderii civile, iar răspunderea civilă contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. În urma acestui raport rezultă că ori de câte ori în dreptul nostru civil nu avem de-a face cu o răspundere contractuală, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.
Între răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală există o serie de deosebiri. Una dintre acestea rezultă din natura diferită a obligațiilor încălcate. Astfel, în cazul răspunderii civile delictuale obligația încălcată este o obligație cu caracter general ce revine tuturor și anume obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite. În cazul răspunderii civile contractuale obligația încălcată provine dintr-un acord de voință, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate față de partenerul contractual.
O altă deosebire vizează faptul că în materie contractuală capacitatea cerută pentru răspundere este capacitatea deplină de exercițiu, care se stabilește la 18 ani, iar în materie delictuală nu se stabilește prin lege o anumită vârstă și deci răspunde delictual oricine a acționat cu discernământ, indiferent de vârstă.
Întinderea reparației este mai mare la răspunderea delictuală decât la cea contractuală. Astfel, deși în ambele cazuri cel răspunzător este dator să acopere atât prejudiciul efectiv cât și foloasele nerealizate, debitorul contractual răspunde numai pentru prejudiciul care a fost prevăzut sau care era previzibil în momentul încheierii contractului, atâta timp cât cel vinovat în materie delictuală este ținut pentru toate pagubele cauzate, atât pentru cele previzibile cât și pentru cele neprevizibile.
În cazul în care “delictul sau cvasidelictul” este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar pentru despăgubire în materie delictuală, pe când, în materie contractuală principiul solidarității nu funcționează.
O ultimă deosebire se referă la faptul că în materia răspunderii civile delictuale culpa autorului prejudiciului trebuie să fie dovedită de cel păgubit, iar în materia răspunderii civile contractuale creditorul trebuie să dovedească doar existența conținutului și faptul că obligația nu a fost executată, pe baza acestora culpa fiind prezumată.
1.2. Trăsături și condiții generale ale asigurărilor de persoane în România
Ca orice asigurare, asigurarea de persoane răspunde unor preocupări ale omului pentru securitate. Așa cum indică și denumirea sa, are în vedere numai evenimentele care privesc direct persoana însăși :decesul sau supraviețuirea sa, accidentele care îi ating integritatea corporală, bolile sale. Evenimentele luate în considerare în cazul acestei asigurări nu corespund întotdeauna unor pagube (pierderi). Asigurarea de persoane, spre deosebire de asigurările de pagube, este independentă de noțiunea de prejudiciu, nu are o natură indemnitară.
În ceea ce privește domeniul și principiile de gestiune, piața asigurărilor de persoane nu este încă saturată și rămâne susceptibilă de a accepta noi formule de garanție, care sunt mai bine primite decât cele actuale. Aceste formule de garanție se stabilesc în jurul celor două mari categorii de riscuri. Pe de o parte riscurile de viață care iau în considerare asigurarea de viață (deces sau supraviețuire), iar pe de altă parte diverse riscuri inerente vieții (accident corporal, boală).
Natura neidemnitară (de nedespăgubire) a asigurărilor de persoane este o trăsătură generală a acestora. Principiul naturii neindemnitare a asigurărilor de persoane semnifică faptul că de îndată ce evenimentul asigurat survine (deces, supraviețuire, accident corporal) asigurătorul trebuie să plătească suma convenită în contract, indiferent dacă este mai mică sau mai mare decât paguba suferită. Aceasta înseamnă că paguba nu este instrumentul de măsură a protecției asigurătorului, acesta trebuind să plătească exact suma la care s-a angajat, fără alte obligații.
Există o diferență care opune radical asigurarea de persoane asigurării de pagube, in cazul căreia “indemnizația datorată de asigurător asiguratului nu poate să depășească cuantumul valorii bunului asigurat în momentul sinistrului”.
Natura neindemnitară are trei caracteristici majore și anume: prima dintre aceste caracteristici este aceea că suma asigurată are un caracter forfetar. Aceasta presupune că odată cu încheierea contractului, asigurătorul și asiguratul să convină asupra unei sume determinate care va trebui să fie plătită în cazul în care survine evenimentul pentru care a fost încheiată polița de asigurare. Această sumă va trebui să fie plătită de asigurător, fără ca el să țină seama de valoarea pagubei pe care asiguratul o înregistrează. Există astfel o convenție a părților, autorizată de lege, care duce la evaluarea sarcinii pe care o reprezintă evenimentul considerat și care vizează definitiv această evaluare. În acest caz, prestația furnizată de către asigurător nu este o repartiție.
Cea de-a doua caracteristică a naturii neindemnitare a asigurării de persoane o reprezintă faptul că suma asigurată nu este o repartiție. Prestația asigurătorului nu pretinde să repare prejudiciul suportat de asigurat, ea este doar execuția angajamentului luat de în contrapartida plătirii primei. Faptul că evenimentul care determină caracterul executoriu al obligației asigurătorului nu constituie o pagubă, trebuie să fie considerat ca o regulă generală cu consecințe practice importante.
Nu se poate reproșa niciodată unui asigurat faptul de a fi subscris o asigurare sau mai multe asigurări într-un cuantum prea mare, în raport cu paguba riscată. Faptul că prestația asigurătorului este independentă de această pagubă interzice de a se face referire la ea. Spre deosebire de ceea ce este permis în materie de asigurări de pagube unde domină principiul indemnitar, în cazul asigurărilor de persoane, asiguratul poate fi beneficiar al prestațiilor mai multor contracte de asigurare. Asiguratul poate să cumuleze prestația asigurătorului pe care ar plăti-o în profitul său un terț răspunzător pentru paguba plecare el a suferit-o. Această soluție se poate explica prin faptul că asigurătorul de persoane trebuie să plătească în orice ipoteză, de vreme ce prestația sa nu este o repartizare ci contrapartida primei pe care el a perceput-o.
În ceea ce-l privește pe terțul responsabil, el nu se poate prevala de prestația plătită de asigurător pentru că, pe de o parte aceasta nu repară paguba, și că pe de altă parte, îi permită să se sustragă total sau parțial de responsabilitatea sa. Asigurătorul nu dispune de dreptul de recurs împotriva terților responsabili.
Cea din urmă caracteristică presupune că asigurătorul nu are dreptul de recurs împotriva terților responsabili de eveniment. Asigurătorul nu poate acționa împotriva terțului responsabil pe baza unei acțiuni derivate din cea a asiguratului, nici în virtutea unui drept propriu. Legea dispune că asigurătorul de persoane nu poate fi substituit în drepturile asiguratului. Asigurătorul u poate niciodată să beneficieze de drepturile victimei împotriva terțului responsabil. Legea interzice formal acest lucru și nici o convenție Încheiată între asigurător și asigurat n-ar putea contrazice acest fapt. Acest principiu de nesubstituire a asigurătorului este foarte bine conturat în voința legislatorului. Asigurătorul nu poate pretinde că fapta terțului îi provoacă lui o pagubă, ceea ce i-ar permite o acțiune personală împotriva celui ce a provocat paguba suferită de asigurat. Dacă el trebuie să plătească prestația convenită este numai in virtutea contractului pe care l-a încheiat cu asiguratul său.
Gradul de dezvoltare al asigurărilor de persoane este influențat atât de unii factori obiectivi precum nivelul de dezvoltare al economiei naționale și strâns legat de aceasta, posibilitățile materiale ale populației privind alocarea unor sume pentru încheierea de asigurări, cât și de factori subiectivi, ca modul de reglementare al asigurărilor sociale, activitatea desfășurată de instituțiile de asigurare pe linia introducerii unor noi firme de asigurare accesibile care să intereseze un număr cât mai mare de cetățeni.
În România, asigurările de persoane sunt facultative și se încheie pe baze contractuale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu condițiile stabilite de societățile comerciale de asigurare, autorizate să practice aceste asigurări.
Condițiile generale de asigurare facultativă de persoane reglementează cadrul general al acestor asigurări dând o soluționare precisă și obligatorie problemelor legate de contractul de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării, vârsta asiguratului, suma asigurată redusă, reactivare, răscumpărare, plata sumei asigurate, modificarea contractului de asigurare.
Asigurarea facultativă de persoane se practică pe baza unor contracte (polițe) de asigurare pentru sume în lei la alegerea asiguraților care completează și semnează declarații de asigurare pe formulare emise de asigurător. Contractul de asigurare se consideră încheiat după plata primei rate de primă și emiterea poliței de asigurare.
Primele de asigurare sunt anuale, anticipate, iar la cererea asiguraților plata lor se face și în rate semestriale, trimestriale și lunare, tot anticipat, tarifele de prime fiind întocmite cu respectarea acestei modalități de plată. Ele se exprimă sub forma unei sume fixe și diferă după condițiile speciale ale asigurării, după suma asigurată, durata contractului de asigurare, vârsta asiguratului și alte criterii care influențează frecvența riscului și mărimea răspunderii asigurătorului.
Pentru a putea beneficia de toate drepturile prevăzute în poliță, asigurații sunt obligați să plătească la timp primele de asigurare, anticipat față de perioada stabilită ca modalitate de plată, în caz contrar fiind puși în situația de a decade din drepturile ce decurg din contract. Pot apare unele cauze, obiective sau subiective, care duc la neplata la termen a primelor de asigurare. Pentru a preîntâmpina unele consecințe negative ce decurg din întârzierea în plata primelor, asigurătorul acordă un termen de păsuire pe perioada căruia asiguratul poate beneficia în continuare de toate drepturile pe care le oferă contractul de asigurare, chiar dacă primele nu au fost plătite.
Dacă neplata primelor depășește termenul de păsuire, însă primele au fost achitate pe timpul minim prevăzut în condițiile speciale ale fiecărei forme de asigurare, pentru asigurările de viață la care se constituie rezerve de prime (cu excepția asigurărilor de deces), contractul de asigurare rămâne în vigoare pentru o sumă asigurată redusă, a cărei mărime depinde de cuantumul primelor plătite pe perioada respective și care stă la dispoziția asiguratului. Această sumă poate fi ridicată la expirarea contractului de asigurare sau mai înainte, în cazul decesului asiguratului. În cazul în care primele de asigurare au fost achitate pe o perioadă mai mică decât cea minimă, contractul se reziliază fără restituirea primelor și fără alte drepturi. Operațiunea prin care asigurările sunt trecute din poziția activă într-o situație de rezervă cu o sumă asigurată redusă sau sunt desființate fără drepturi, care urmare a neplății la timp a primelor de asigurare, poartă denumirea de stornare. Aceasta este un fenomen negativ în activitatea de asigurare ce trebuie preîntâmpinat, fiind, în primul rând, în defavoarea cetățenilor care în felul acesta nu beneficiază de toate drepturile prevăzute în contractul de asigurare.
În unele situații asigurătorul dă posibilitatea cetățenilor care au asigurări de viață stornate să le pună în vigoare, cu condiția ca de la încetarea plății primelor să nu fi trecut mai mult de 3 ani. Această operație poartă denumirea de reactivare a asigurării și poate fi făcută fie cu plata integrală sau în rate a primelor restante, fie cu prelungirea corespunzătoare a duratei contractului de asigurare.
Reactivarea se poate face numai pentru asigurările de viață la care se constituie rezerve de prime, cu excepția asigurărilor temporare de deces.
În timpul duratei contractului de asigurare la asigurările de viață, asigurații pot să ceară desființarea contractului prin plata sumei de răscumpărare dacă primele au fost achitate pe timpul minim prevăzut în condițiile speciale ale fiecărei forme de asigurare. Suma de răscumpărare se calculează pe baza primelor efectiv plătite până la acea dată, asigurarea desființându-se odată cu încasarea sumei de către asigurat.
După îndeplinirea acestor condiții, în situația în care unii asigurați au nevoie temporară de mijloace bănești, dar doresc să-și mențină în continuare asigurările, li se poate acorda un împrumut care reprezintă 75% din suma de răscumpărare, putând fi restituit integral sau in rate și fiind purtător al unei dobânzi corespunzătoare.
Suma asigurată se plătește în cazurile prevăzute în condițiile speciale pentru fiecare fel de asigurare, asiguratului, dacă acesta este în viață, sau beneficiarului indicat în poliță ori moștenitorilor legali, în calitate de beneficiari, în situația în care nu a fost nominalizat beneficiarul, dacă asiguratul a decedat.
Pe parcursul contractului de asigurare, asiguratul are dreptul să ceară o serie de modificări sau transformări, precum schimbarea numelui său, după modificările intervenite în actele de stare civilă, și schimbarea modalității de plată a primelor pentru toate felurile de asigurări.
La asigurările de viață la care se constituie o rezervă de primă, modificările se referă la micșorarea sau majorarea duratei de plată a primelor și a duratei asigurării, micșorarea sau majorarea sumei asigurate, transformarea asigurării prin trecerea de la un tarif la altul. În cadrul asigurărilor care cuprind riscul de deces se poate efectua schimbarea beneficiarului înscris în poliță.
Asigurările de persoane au ca scop principal realizarea prevederii din partea cetățenilor, iar în unele situații realizarea unor economii planificate. Pe lângă acestea, există posibilitatea ca sumele asigurate să fie plătite înainte de expirare sau de ivirea unui eveniment prin amortizarea asigurărilor.
Suma asigurată poate fi reîntregită la nivelul celei inițiale, la cererea asiguratului, cu condiția achitării rezervei de prime corespunzătoare sumelor amortizate.
1.3. Riscurile și cadrul legal al asigurării de viață în România
Asigurarea, în general, este un acord contractual între două părți. Prima parte (asigurătorul sau societatea de asigurare) convine să plătească o sumă de bani celei de-a doua părți (asiguratul) atunci când are loc un eveniment specificat. La asigurarea de viață, asiguratul este persoana al cărei deces face ca polița să ajungă la maturitate sub forma unei plăți reclamate, efectuate de asigurător. Posesorul este persoana care își poate exercita drepturile asupra poliței, precum desemnarea beneficiarului sau utilizarea asigurării de viață drept gaj pentru un împrumut. Asiguratul și posesorul pot fi, după cum se întâmplă de obicei, aceeași persoană. Beneficiarul este partea (persoana individuală, trust, societate caritabilă) care primește banii atunci când asiguratul decedează. Asiguratul poate să nu fie beneficiarul, dar suma poate fi încasată la moștenirea asiguratului, la dorință sau prin omisiune. Posesorul și beneficiarul pot fi una și aceeași persoană. În schimbul promisiunii asigurătorului, asiguratul plătește o sumă specificată, denumită primă.
Această definiție atinge câteva puncte care caracterizează tranzacția asigurării. În primul rând, asiguratul dă o suma prestabilită, cunoscută, în timp ce asigurătorul face o promisiune nesigură de a plăti suma necunoscută, situată între nimic și o sumă maximă cunoscută sub numele de valoare nominală, ce constituie suma inițială programată a fi plătită. Aceasta înseamnă că, dacă evenimentul specificat (pierdere) are loc, asigurătorul ar putea eventual să plătească o sumă mult mai mare decât prima pe care a încasat-o. Schimbul inevitabil inegal, intre părțile contractului de asigurare, face contractul aleator față de un contract în baza unui schimb egal sau comutativ.
Un al doilea element sugerat de definiție este dorința asigurătorului de a plăti o sumă relativ mică pentru a evita consecințele unei pierderi financiare, relativ mari și necunoscute.
Cel de-al treilea element al tranzacției asigurării transmis prin definiție este fondul bănesc. Asigurarea operează eficient ca un mecanism de transfer bănesc, în care primele colectate de la toți asigurații sunt transferate unui număr relativ mic de asigurai care suferă pierderea. În asigurarea de viață, ca în toate formele de asigurare, de altfel, nu asigurătorul este cel care plătește pierderile. În afara faptului că scrie CEC-ul atunci când se plătește o cerere, asigurătorul plătește sumele reclamate, dar într-o măsură restrictivă. Asigurătorul nu face decât să transfere sume din fondul constituit de primele plătite de toți asigurații către beneficiar.
Societatea de asigurări primește dobândă pentru primele încasate de la asigurați și astfel își constituie veniturile din acest flux de bani, așa cum face o instituție financiară care operează cu conturi.
Esența asigurării este despăgubirea. Teoretic, persoana care a fost despăgubită se află în aceeași poziție financiară după pierdere, ca și înainte de aceasta. Practic, totuși asiguratul primește, în general mai puțin de la asigurător în comparație cu pierderea suferită. Deși este bine stabilit principiul conform căruia asigurarea este un contract de despăgubire, mulți oficiali din sistemul asigurării de viață ezită să plaseze asigurarea de viață în acest cadru al despăgubirii, întrucât suma exactă a pierderii financiare în cazul decesului unei persoane nu poate fi stabilită în același mod în care ea se stabilește în asigurarea proprietății. Totuși, tranzacția asigurării de viață respectă principiul despăgubirii.
Evaluarea științifică a pagubei în cazul morții premature se face, de obicei, prin proces. Estimarea exactă a nevoii de fonduri în cazul decesului unei persoane trebuie făcută înaintea unei astfel de pierderi. Fiecare analiză de acest fel pune la dispoziție baza pentru determinarea valorii economice umane și o estimare a pagubei economice în cazul morții premature. Nici o societate de asigurări de viață nu va încheia deliberat o asigurare pentru o sumă care depășește clar valoarea economică a vieții asigurate. Limitând valoarea asigurării de viață, vândute astfel încât să reflecteze valoarea economică, se respectă explicit regula despăgubirii.
Societățile de asigurări recunosc regula despăgubirii în două moduri. În primul rând valoarea asigurării de viață cumpărate trebuie să fie într-un raport rezonabil cu valoarea eventualei pierderi.
În al doilea rând, numai persoana (persoanele) expuse eventualei pierderi pot să posede în mod legitim asigurarea ce acoperă viata asiguratului. Această doctrină a interesului asigurabil previne folosirea asigurării de viață în jocuri de noroc sau scopuri antisociale (provocarea și comiterea asasinatului).
Asigurătorul nu poate să acorde garanția sa decât după ce riscul luat în sarcina sa a fost precizat. El trebuie, mai ales pentru asigurările de deces, să facă o selecție a riscurilor în scopul de a evita încheierea de contracte în care apariția sinistrului ar avea o probabilitate anormală. El poate recurge la datele statistice (tabele de mortalitate), dar informația furnizată de acestea este insuficientă, ea având în vedere mediile sau tendințele. Alte informații specifice fiecărui asigurat sunt necesare asigurătorului pentru a opera selecția sa. Aceasta se organizează schematic, în jurul a trei serii de elemente. Mai întâi elementele obiective, elementele de variație a riscului, legate de diversele categorii de asigurați după vârstă, sex, profesie. Apoi elementele subiective, elemente specifice fiecărui individ (moralitate, psihologie, religie). Cea de-a treia categorie o reprezintă elementele medicale, care sunt esențiale n măsura în care permit o estimare a speranței de viață a fiecăruia.
În toate cazurile, operația de selectare are pentru asigurător o importanță considerabilă, deoarece, o dată contractul încheiat, el va suporta toate consecințele apariției riscurilor respective. Deci, el trebuie să-și procure informații precise și pentru aceasta legea impune asigurătorului o obligație de sinceritate. Ca rezultat al executării de către asigurat a acestei obligații, asigurătorul stabilește garanția sa.
Informarea asigurătorului cu privire la risc se bazează pe trei elemente: propunerea de asigurare, un examen medical și un raport confidențial al agentului de asigurare. Propunerea de asigurare dă asigurătorului informațiile fundamentale cu privire la contractul avut în vedere: identitatea și starea civilă a asiguratului, natura asigurării dorite, capitalul garantat, durata contractului.
Ceea ce este suficient pentru asigurările de viață nu este suficient pentru asigurările de deces care necesită informații medicale. Examenul medical este făcut de un medic care este enumerat de către compania de asigurări. În unele situații se insistă pe faptul că asiguratul trebuie să răspundă personal unei serii de întrebări (antecedente familiale, consum de țigări, scandal) completând un formular tipizat special de către asigurător.
Raportul confidențial al agentului de asigurare apare ca un element accesoriu al informației. El se practică totuși pentru că permite asigurătorului să-și facă o idee despre personalitatea asiguratului.
Plecând de la aceste informații, asigurătorul va opera selectarea riscurilor, el fiind protejat și prin lege împotriva neregularităților care ar fi putut afecta declararea riscurilor de către asigurat. Într-adevăr, neregularitățile din declarația de risc sunt sancționate sever de către lege mergând până la nulitatea contractului de asigurare.
În temeiul contractului semnat, asigurătorul garantează fie riscul de supraviețuitor fie riscul de deces. În primul caz, garanția presupune ca asiguratul să supraviețuiască la scadența convenită. În schimb, garanția în caz de deces ridică anumite probleme. Ea se referă la toate cazurile de deces. Dar, din motive de moralitate sunt excluse din garanție sinuciderea, fiind necesar în acest caz ca asigurătorul să dovedească că asiguratul s-a sinucis printr-un act voluntar și conștient; uciderea asiguratului de către beneficiarul asigurării. Riscul de război este exclus de la garanție. În acest caz, legea nu privește decât războiul internațional astfel încât asigurătorii să poată să garanteze riscurile de război civil sau rebeliune, putând în același timp și să le excludă convențional.
Excluderile convenționale ale garanției sunt posibile întotdeauna în completarea excluderilor legale. Astfel, garanția poate fi exclusă dacă decesul survine în anumite părți ale lumii. În general, garanția își produce efecte în lumea întreagă, dar asigurătorul poate cere sub pedeapsa nulității contractului plata unei supraprime dacă asiguratul se găsește în anumite regiuni specificate prin contract, puțin timp după încheierea acestuia.
Alte clauze de excludere a garanției iau în considerare circumstanțele decesului. Aceste excluderi convenționale ale garanției, ca și excluderile legale, contribuie la definirea riscului luat în sarcină de către asigurător și permite acestuia să determine cuantumul primei.
Într-o democrație, legea reflectă regulile și principiile pe care cei ce guvernează le acceptă ca standarde de comportare, reglementându-și relațiile reciproce și controlând relațiile lor cu guvernul. Legea reflectă moralitatea, etica și convingerile societății. Legea are câteva componente identificabile clar, incluzând Codul Civil, Codul Constituțional, Codul Penal Legea patentelor și Legea contractelor. Datorită faptului că polița asigurărilor de viață este un document juridic, un contract, tranzacțiile de asigurări de viață sunt guvernate de legea contractelor. Aceasta acoperă relațiile apărute atunci când două sau mai multe părți convin să încheie o tranzacție comercială, având ca rezultat tipic un schimb de bani, mărfuri, servicii sau promisiuni.
Unele dintre aceste tipuri de relații, precum și categoriile de contracte oferite de către asigurători sunt ilustrate în Anexa 1, tabelul 1.1., respectiv tabelul 1.2.
Orice cumpărare a unei asigurări poate fi caracterizată fie ca o tranzacție de viață, fie ca o tranzacție de bunuri și persoane (altele decât cele de viață).
Asigurarea de bunuri și persoane acoperă pierderile directe și indirecte de proprietate legate de pericole ca incendiul, furtul și furtuna. Pierderile directe au loc atunci când proprietatea este distrusă, iar cele indirecte au loc atunci când daunele financiare rezultă din “pierderea valorii de utilizare” a proprietății. Accidentele, inclusiv cererile de despăgubire ale muncitorilor, răspunderea juridică pentru neglijență și tranzacții cu garanții constituie o zonă distinctă a asigurării de bunuri și persoane.
Tranzacțiile asigurărilor de viață produc pierderi de fonduri cauzate de evenimentele vieții umane, cum ar fi decesul, accidentele, boala și durata de supraviețuire.
Distincția între asigurarea de viață și asigurarea de bunuri și persoane este confuză în zona acoperirii accidentelor. Acoperirea acestor accidente include accidentele de muncă și alte accidente acoperite de către asigurătorii de viață și de către asigurătorii de bunuri și persoane.
În cazul societăților de asigurări de bunuri și persoane se oferă asigurări contra accidentelor, iar societățile de asigurări de viață oferă asigurări pentru sănătate.
2. CONTRACTUL DE ASIGURARE – EXPRESIE A RAPORTULUI JURIDIC CERT ÎNTRE ASIGURAT ȘI ASIGURĂTOR
2.1. Părțile și condițiile de validitate în încheierea contractului de asigurare
Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca la producerea lui să plătească asiguratului sau unei terțe persoane (beneficiarului) o indemnizație, despăgubire sau sumă asigurată în limitele convenite.
Contractul de asigurare este reglementat, pe de o parte, de normele juridice cuprinse în acte normative(lege și decrete), aplicabile oricărui contract de asigurare, iar pe de altă parte de normele speciale corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare (bunuri, persoane și răspundere civilă). În cadrul fiecărei ramuri se întâlnesc și fac parte integrantă din contractul de asigurare încheiat, norme speciale prin care se stabilesc condițiile de asigurare pentru fiecare categorie de contract.
Asigurările implică o serie de factori, persoane fizice și juridice, între care se nasc raporturi juridice, în temeiul legii sau a contractului de asigurare. Acești factori sunt asigurătorul, asiguratul, contractantul și beneficiarul.
Asigurătorul este persoana juridică, societate de asigurare care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați, își asumă obligația să plătească acestora despăgubirea ce li se cuvine pentru cazul de distrugere sau avarie a bunurilor asigurate ca urmare a calamităților naturale sau accidentelor. Totodată, asigurătorul se obligă să plătească suma asigurată la survenirea unui eveniment în viața persoanelor asigurate sau să plătească despăgubirea pentru prejudiciul produs de asigurat unei terțe persoane, potrivit normelor de asigurare.
În țara noastră, rolul de asigurător îl au, în etapa actuală, societățile de asigurare cu capital integral de stat, constituite după desființarea Administrației Asigurărilor de Stat, la 1 ianuarie 1991. Astfel, a fost înlăturat monopolul în domeniul asigurărilor deținut de această administrație. După 1 ianuarie 1991, s-au înființat și funcționează societăți comerciale de asigurări cu capital privat intern sau mixt.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătită asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități ale naturii sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică ce se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate aduce unor terțe persoane, de a cărui producere răspunde potrivit legii. Asiguratul are și calitatea de parte contractantă și este titularul interesului asigurat ori persoana asupra căreia poartă asigurarea și, totodată, titularul indemnizației de asigurare în ipoteza survenirii cazului asigurat.
Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică ce poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să aibă calitatea de asigurat. Intervin în această calitate agenții economici care contractează cu asigurătorul asigurări pentru riscuri la care pot fi supuși proprii angajați în legătură cu raporturile de muncă. Astfel, de exemplu, un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru personalul angajat care este transportat la și de la locul de muncă, folosind autovehicule aparținând acestuia. În acest caz, calitatea de asigurați o au lucrătorii pentru care a fost încheiată asigurarea, iar agentul economic este contractantul asigurării.
Contractantul își asumă sarcina de a încheia contractul de asigurare și de a plăti prima de asigurare. Calitatea de contractant de asigurare trebuie precizată prin condițiile de asigurare și poate surveni la toate categoriile de asigurări de bunuri, de persoane, de răspundere civilă.
În asigurările de persoane, calitatea de contractant de asigurare survine în ipoteza în care contractantul poate asigura și alte persoane, devenind prin același contract și asigurat, precum și în ipoteza n care contractantul, deși încheie asigurarea și se obligă la plata primelor de asigurare, nu are calitatea de asigurat, ci alte persoane au această calitate.
Beneficiarul asigurării este, de regulă, însuși asiguratul. Există categorii de asigurări în care calitatea de beneficiar o pot avea și alte persoane, specificate nominal în contractul de asigurare. Spre exemplu, beneficiar poate fi o terță persoană căreia asigurătorul urmează să plătească indemnizația de asigurare la realizarea evenimentului prevăzut în contract. În alte cazuri, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declarație scrisă comunicată de asigurat societății de asigurare prin tratament. De asemenea, beneficiarul asigurării poate fi desemnat și prin condițiile de asigurare (soțul, moștenitorul legal).
Între noțiunile de contractant și beneficiar al asigurării nu există, în toate cazurile, o delimitare rigidă. Astfel, contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia, în asigurările de persoane. De exemplu, în asigurarea mixtă de viață, dacă asiguratul supraviețuiește până la expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, atunci el este și beneficiar al asigurării. În caz de deces al asiguratului înaintea expirării valabilității asigurării, beneficiar al asigurării devine o terță persoană (soțul, soția, copilul, frații, alte persoane apropiate).
În asigurările de transport, calitatea de asigurat o are, în general, furnizorul de mărfuri, iar beneficiarul asigurării poate fi clientul său, căruia, în cazul producerii evenimentului asigurat, i se va plăti despăgubirea. După caz, beneficiarul asigurării poate fi persoana care va dobândi prin cumpărare proprietatea mărfurilor transportate.
Pentru ca un contract să fie valid este necesar ca părțile să aibă capacitatea de a contracta, consimțământul acestora să fie valabil, să existe un obiect determinat sau determinabil și cauza contractului să fie licită.
Contractele de asigurare pot fi încheiate de persoane juridice în mod direct, prin organele lor de conducere, prin subunitățile lor sau prin reprezentanți. Aceasta, deoarece, spre deosebire de persoanele fizice, persoanele juridice dobândesc capacitatea de exercițiu concomitent cu cea de folosință, din momentul înființării și a legii organelor de conducere.
Persoanele fizice pot încheia contracte de asigurare dacă au împlinit vârsta de 14 ani și nu sunt puse sub interdicție. Cu toate acestea, contractele de asigurare încheiate de persoanele sub 14 ani sau de cele puse sub interdicție rămân valabile atâta timp cât cei în cauză sau reprezentanții lor nu cer anularea. În asigurările de persoane, asiguratul, pentru a încheia în mod valabil un contract, trebuie să aibă cel puțin 16 ani împliniți și să îndeplinească și celelalte condiții din polița de asigurare. Condițiile speciale privind asigurarea de accidente prevăd că o asemenea asigurare poate fi contractată și de persoane în vârstă de 14 ani, care dobândesc venituri din muncă proprie.
Potrivit dispozițiilor Dreptului Comun, consimțământul este valabil dacă nu a fost da prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.
Obiectul contractului de asigurare îl constituie ceea ce s-a asigurat.
Pentru ca un bun să fie asigurat, el trebuie să existe, să fie determinat sau determinabil. Determinarea bunului respectiv se face în funcție de specificul asigurării, potrivit condițiilor de asigurare care fac parte integrantă din contract.
Validitatea unui contract de asigurare se exprimă prin cauza sa ilicită, potrivit legii. Un contract de asigurare va fi considerat ca având cauză ilicită atunci când el s-a încheiat cu încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri specifice societății.
Încheierea și derularea asigurărilor de către o societate de asigurare presupune parcurgerea mai multor faze, care conduc la întocmirea contractului de asigurare.
Întocmirea declarației de asigurare. Este documentul prin care solicitantul unei asigurări se adresează asigurătorului, precizând principalele date în legătură cu riscurile existente, în vederea prezentării de către acesta a unei oferte de asigurare.
La majoritatea formelor de asigurări de persoane, în asigurările externe și la unele asigurări de bunuri care se încheie cu agenți economici, declarația de asigurare se redactează separat și anterior contractului de asigurare. La celelalte asigurări, declarația se întocmește concomitent cu contractul de asigurare. Declarația de asigurare nu este susceptibilă de efecte juridice specifice instituției asigurării până ce nu a fost acceptată de asigurător. În caz de neacceptare, declarația nu produce efecte juridice.
Evaluarea nivelului de risc. Reprezintă pentru asigurător o importanță deosebită deoarece, în funcție de risc, se apreciază dacă se pot accepta dimensiunile primei de asigurare aferente, precum și anumite riscuri. Nivelul de risc se poate evalua imediat după primirea cererii de asigurare, pe baza datelor consemnate de solicitantul asigurării, în vederea prezentării unei oferte de principiu, dacă aceasta a fost cerută după efectuarea unei inspecții de risc de către reprezentanții asigurătorului.
Evaluarea nivelului de risc are scopul de a stabili dacă riscurile ce există la asigurat și care urmează să fi acoperite de asigurător sunt în limitele acceptabile preluării de către acesta din urmă. Un alt obiectiv al evaluării îl reprezintă coeficienții de ajustare ai tarifului de prime specifici fiecărei forme de asigurare în parte, în vederea calculării primei de asigurare. Un ultim scop al evaluării nivelului de risc este constituit din eventualele măsuri obligatorii sau recomandări pentru asigurat, în legătură cu încheierea poliței, în vederea diminuării riscurilor și asigurării respectării de către asigurat a prevederilor cu caracter obligatoriu ale normelor și normativelor legale.
Inspecția de risc se poate efectua și pe parcursul perioadei de asigurare, în scopul verificării evoluției în timp a nivelului de risc. Trebuie făcută distincția între noțiunea de evaluare a riscului și cea de inspecție de risc.
Inspecția de risc este operațiunea executată în teren , în scopul verificării condițiilor în care sunt păstrate, întreținute și protejate bunurile asigurate, iar evaluarea riscurilor presupune analiza tuturor implicațiilor ce pot să apară și tuturor factorilor ce pot contribui la apariția unor daune. Această analiză presupune luarea în considerare și lămurirea unor aspecte legate de riscuri ce nu se asigură neapărat și nu se regăsesc în polița de asigurare. Spre exemplu, pentru clădiri și conținutul acestora, la riscul de incendiu se analizează și cel de furt, chiar și atunci când acesta nu este solicitat de client, deoarece, adeseori, cei care comit furturi caută să acopere urmele incendiind locul în care au operat.
Momentul întocmirii contractului. Potrivit condițiilor și regulamentelor privind asigurările interne, asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea poliței de asigurare, și ea este valabilă exclusiv pentru bunurile și riscurile specificate în poliță. Înscrisul constatator se numește poliță de asigurare pentru asigurările de persoane, iar contract de asigurare pentru asigurările de bunuri.
De regulă, condițiile încheierii contractului se realizează în același timp astfel încât declarațiile de voință, care se contopesc în contract, iau naștere concomitent.
În multe din categoriile de asigurări practicate în țara noastră, contractul de asigurare se încheie între absenți. Cererea de asigurare este chemată prin intermediari, denumiți brokeri, care devin mandatari ai asiguraților și agenți ai asigurătorilor. Relațiile dintre brokeri și asigurători se stabilesc printr-o convenție sub formă generală, în care se stipulează obligațiile reciproce ale acestora.
Un contract de asigurare poate fi perfectat cu intrarea în vigoare a asigurării la o dată ulterioară. De asemenea, intrarea în vigoare a asigurării poate să nu coincidă cu începutul răspunderii asigurătorului.
Conținutul contractului de asigurare. Conține două părți, prim parte incluzând clauze imprimate sub forma unor extrase din condițiile generale ce reglementează raporturile dintre asigurat și asigurător, care sunt menite să atragă atenția asupra drepturilor și obligațiilor acestora. Cea de-a doua parte este rezervată rubricilor care urmează să fie completate și care se referă , în principal, la indicarea părților (asigurat, asigurător, beneficiar, contractant), denumirea riscurilor, prima de asigurare, suma asigurată.
Durata contractului. Reprezintă perioada de timp la care se referă drepturile și obligațiile părților. După criteriul întinderii în timp, contractele de asigurare pot fi pe durată determinată (fixă) sau nedeterminată (nelimitată).În cazul asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă contractele pot fi încheiate pe o perioadă de maximum 1 an. La asigurările de persoane contractele pot fi încheiate pe o perioadă determinată de timp sau pe o perioadă nedeterminată (pe viață). Contractele de asigurare încheiate pe o perioadă determinată pot fi reînnoite pe o nouă perioadă, egală cu cea anterioară.
Proba contractului. Consimțământul valabil al părților se cere a fi exprimat în scris. Forma scrisă este cerută ad probationem și nu ad solemnitatem. Așadar, cerința formei scrise se referă la proba contractului și nu la existența lui, care poate fi recunoscută de asigurător dacă rezultă din registre sau alte acte emise de asigurător. Părțile sunt nevoite să adopte forma scrisă pentru a nu se vedea puse în imposibilitatea de a dovedi existența contractului de asigurare, deoarece un act de neputință de probă este echivalent din punct de vedere juridic cu un act inexistent.
Forma scrisă face posibilă stabilirea certă a momentului încheierii contractului, a intrării sale în vigoare, a începutului și încetării răspunderii asigurătorului. Elementele esențiale ale contractului sunt precizate cu exactitate, ceea ce constituie o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor părților, așa cum au fost stabilite, evitându-se neînțelegerile ulterioare.
Interpretarea contractului. Principiul care se aplică în materie de asigurări este cel al interpretării stricte a condițiilor contractului. Înțelesul unui termen de poliță, ca și cel al expresiilor curente, se vor interpreta în sensul lor de bază, folosit de persoana obișnuită. Deoarece stabilirea primei de asigurare se face în funcție de riscul asumat, definirea acestuia trebuie făcută în termeni cât mai preciși, pentru a evita interpretările eronate. Spre exemplu, s-a stabilit, pe cale de interpretare, că în asigurarea culturilor agricole riscul de ploi de lungă durată nu este echivalent cu cel de ploi torențiale, risc pentru care s-a încheiat asigurarea.
Tot ca o consecință a strictei interpretări, s-a hotărât că deteriorarea mărfurilor la magazinul aflat la parterul unui bloc, din cauza neglijenței locatarilor de la etajul 1, care au lăsat robinetul de apă deschis, nu poate fi identificată cu nici unul de cazurile acoperite prin asigurare. Asigurătorul se obligă numai pentru cazurile de inundație și stricăciuni accidentale la instalațiile de apă, canal sau încălzire centrală.
2.2. Trăsături juridice și conținutul contractului de asigurare
Contractul de asigurare este actul juridic încheiat între asigurat și asigurător, care reglementează drepturile și obligațiile lor reciproce, în funcție de felul asigurării facultative.
Asiguratul se obligă prin contract să plătească primele de asigurare la anumite termene, iar asigurătorul își asumă obligația să acorde asiguratului sau beneficiarului asigurării, la producerea cazului asigurat, despăgubiri pentru bunurile asigurate și sume asigurate în cazul asigurărilor de persoane.
În conformitate cu prevederile art.49 din Codul Civil Român, adoptat în anul 1930, prin contractul de asigurare, întreprinderea de asigurare ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc.
Încheierea și derularea asigurărilor se fac prin parcurgerea mai multor etape: completarea de către potențialii asigurați a cererii sau declarației de asigurare, specific formei de asigurare ce urmează a fi încheiată; analiza condițiilor de acceptabilitate de către asigurător pe baza datelor de cerere înscrise de client sau la cererea clientului avansarea unei oferte de principii pe baza cotațiilor inițiale din tariful de prime; efectuarea inspecției de risc; cotarea, întocmirea metodei de calcul, transmiterea ofertei către client și negocierea; încasarea primei, emiterea, completarea în conformitate cu datele negociate și semnarea poliței sau a contractului de asigurare de către cele două părți.
Contractul de asigurare prezintă anumite caractere juridice:
a. Caracterul consensual implică consimțământul părților și forma scrisă, dovada lui prin martori nefiind admisă. Lipsa formei scrise nu va atrage nulitatea contractului, ci va determina numai limitarea posibilității de a dovedi existența și conținutul acestuia. În practică, polița, certificatul de asigurare și decontul de primă transmis asiguratului fac dovada contractului de asigurare, ca acord de voință al părților.
b. Caracterul sinalagmatic, adică părțile se obligă reciproc una față de cealaltă, respectiv una să plătească prima de asigurare, iar cealaltă să acorde despăgubirea sau suma asigurată, la ivirea cazului asigurat. Având în vedere faptul că asigurarea se referă la un eveniment viitor și incert cu privire la producerea lui, obligațiile asigurătorului sunt supuse condiției ca asigurătorul să nu datoreze indemnizația la care s-a obligat decât la producerea evenimentului viitor.
c. Caracterul oneros constă în aceea că fiecare parte urmărește un anumit avantaj, o contraprestație, în schimbul aceleia pe care o face în favoarea celeilalte părți. Acest caracter nu exclude posibilitatea ca asiguratul să încheie asigurarea în favoarea unui terț, care devine beneficiarul asigurării.
d. Caracterul unic, pentru întreaga sa durată, există chiar dacă plata primei de asigurare are loc prin divizare. Unicitatea contractului generează consecințe juridice, cum ar fi aceea că, contractul de asigurare este guvernat de condițiile inițiale, stabilite pe parcursul întregii durate de realizare. O altă consecință este aceea că stabilirea primei anuale are în vedere întreaga durată a contractului de asigurare.
În cadrul unei perioade de asigurare determinată, contractul de asigurare poate fi modificat la cererea asiguratului, prin excluderea unui risc suplimentar, cum este, spre exemplu, riscul de război pentru navele care navighează în zone unde se desfășoară ostilități militare. În acest caz se calculează și se achită o primă suplimentară față de prima de bază.
Executarea succesivă și printr-o singură prestație nu are loc dintr-o dată. Asiguratul este obligat să plătească primele la termenele stabilite, iar asigurătorul să acorde continuu protecția asiguratului, prin acoperirea riscului.
Executarea succesivă a contractului determină mai multe consecințe precum: regulile stabilite nu sunt aplicabile contractului de asigurare; partea care și-a îndeplinit obligația are dreptul la o contraprestație din partea cocontractantului până la desființarea contractului; neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor sale nu produce efecte decât pentru viitor și, ca urmare, primele plătite pe perioada anterioară rezilierii contractului nu se restituie asiguratului; dispariția obiectului asigurat ca urmare a producerii unui eveniment, altul decât cel pentru care s-a încheiat asigurarea, implică rezilierea de drept a contractului.
e. Caracterul aleatoriu, întrucât efectele acestui contract pentru părți depind de un viitor nesigur, incert. La încheierea contractului nu se poate ști măsura în care fiecare dintre părți va avea un avantaj sau o pierdere ca rezultat al contractului. Astfel, plata despăgubirii are loc numai dacă evenimentul asigurat s-a produs, în caz contrar asigurătorul este avantajat. Dacă despăgubirea este mai mare decât sumele încasate în contul primelor de asigurare, avantajul este de partea asiguratului.
Contractul de asigurare este un contract de adeziune și ca urmare formalizarea clauzelor din contract aparține societății de asigurare, asigurații având latitudinea de a le accepta sau nu în totalitate.
f. Contractul de asigurare implică buna credință. Pe de o parte, din partea asiguratului cu ocazia perfectării asigurării, apoi în legătură cu realitatea pagubelor reclamate, pentru stabilirea despăgubirii. Pe de altă parte, din partea societății de asigurare, în legătură cu clauzele impuse, răspunderea asumată, modul de evaluare a pagubelor și stabilirea despăgubirii. Doctrina bunei credințe înseamnă că toate părțile dintr-un contract sunt obligate prin lege să dezvăluie toate informațiile necesare, toate faptele și circumstanțele care ar interesa cealaltă parte de a intra în relații contractuale. În cazul contractelor de asigurare, viitorii asigurați trebuie să dezvăluie asigurătorilor toate informațiile care pot influența riscul asigurat. Si reciproc, asigurătorii au datoria de a nu ascunde informațiile care ar putea să-i determine pe asigurați să obțină contracte mai favorabile.
Reglementările în materie diferă de la o țară la alta, dar în cadrul național organele de supraveghere a activității de asigurare impun încadrarea contractelor de asigurare, prin conținut și structură, în anumite coordonate juridice, de fond și de formă. Contractul de asigurare își definește specificul în funcție de ramura de asigurare, de riscurile agreate și de caracterul asigurării.
În mod obișnuit, contractul de asigurare a devenit imposibilă și astfel asigurarea nu-și mai are rațiunea. In aceste cazuri, primele plătite pentru perioada ulterioară se restituie. De asemenea, rezilierea poate interveni și atunci când asiguratul nu-și respectă obligația de achitare, după trecerea termenului de păsuire acordat de asigurător. Rezilierea contractului de asigurare înseamnă, deci, desființarea pentru viitor a acestuia datorită neexecutării obligației uneia dintre părți din cauze care i se pot imputa.
Nulitatea contractului poate rezulta din declarațiile neexacte sau necomplete făcute de asigurat cu prilejul contractării asigurării, ca urmare a încetării prevederilor cuprinse în condițiile de asigurare sau de lipsa de interes privind bunurile asigurate în momentul contractării asigurării. Nulitatea îi readuce pe contractanți la situația juridică avută la restituirea reciprocă a prestațiilor efectuate. Asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul, idemnizația, dacă a fost plătită.
2.3. Suma asigurată și prima de asigurare
Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
În cazul asigurărilor de bunuri suma asigurată nu poate să depășească valoarea reală a bunului la data asigurării (valoarea de asigurare). Supraasigurarea nu este admisă deoarece poate trezi interesul asiguratului la producerea cazului asigurat. În schimb, suma asigurată poate fi inferioară valorii reale a bunului (subasigurare). În aceste limite, suma asigurată se stabilește de către părți în contract.
În cazul asigurărilor de răspundere civilă, întrucât nu există o valoare de asigurare, suma asigurată se stabilește prin convenție, iar în cazul asigurării obligatorii prin hotărârea Guvernului.
În cazul asigurărilor de persoane, suma asigurată nu este limitată. Fiind vorba de viața și de sănătatea omului, nu se poate stabili o limită – fie minimă, fie maximă, de valoare. În aceste condiții, noțiunile de supraasigurare și subasigurare sunt aplicabile și suma asigurată se stabilește potrivit înțelegerii dintre cele două părți, în mod liber. În cazul asigurărilor de persoane, contractul de asigurare are un caracter indemnitar, adică, în schimbul primelor de asigurare, asigurătorul nu se obligă să plătească despăgubirea, să acopere un prejudiciu, ci să plătească, la realizarea riscului, suma asigurată, independent de orice idee de prejudiciu, dat fiind faptul că atât viața, cât și sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani. În acest context, se exclude orice raport, legătură între suma asigurată și paguba suferită de asigurat.
Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului sau a legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanției pe care acesta i-o acordă și se folosește pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanțarea acțiunilor de prevenire și combatere a unor evenimente provocatoare de pagube și pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este, așadar, prețul stabilit de asigurat pentru ca asigurătorul să preia riscul asupra sa.
Cuantumul primei de asigurare depinde de cota de primă tarifară stabilită, precum și de mărimea sumei asigurate. Prin urmare, prima de asigurare se calculează prin înmulțirea cotației (exprimată în procente) ajustată, în urma inspecției de risc și a negocierii, cu suma asigurată.
Există mai multe categorii de prime de asigurare și anume:
Prima pură, denumită și primă de risc sau primă tehnică, este destinată constituirii fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile de asigurare și sumele asigurate. Ea se calculează înmulțind frecvența sinistrelor cu costul lor mediu.
Spre exemplu, se presupune că un asigurător asigură împotriva incendiului 2000 de case, care costă, în medie, 200 mil. lei. Suma asigurată va fi 200 mil. x 2 mii = 400 miliarde lei.
Dacă, potrivit statisticilor, în fiecare an, în medie, una din aceste case arde complet, asigurătorul va trebui să plătească 200 mil. lei pentru a-și onora angajamentele. Prima pură necesară pentru a face față acestei sinistralități este egală în fiecare an cu 100 mii lei, după cum rezultă din următoarele calcule:
– frecvența = 1/2 mii lei = 0,05%
– suma asigurată = 200 mil. lei
– prima pură = frecvența, suma asigurată = 0,05% x 200 mil. lei = 100 mii lei.
Asigurătorul celor 2000 de case va încasa 100 mii x 2 mii = 200 mil. lei, ceea ce îi permite să facă față acestei sinistralități medii anuale constatată statistic.
Prima pură poate fi exprimată în valoare absolută (100 mii lei în cazul exemplului de mai sus) sau în procente raportate la valoarea fiecărui risc (0,05%). Asigurătorul plătește în practică o primă variabilă, în funcție de valoarea bunului său. În continuarea exemplului nostru, asiguratul (a cărui casă nu valorează decât 100 mil. lei) va plăti 100 mil. lei x 0,05% = 50 mii lei, iar cel a cărui casă valorează 400 mil. lei, va trebui să plătească 400 mil. x 0,05%, adică 200 mii lei.
Prima netă este egală cu prima pură la care se adaugă cheltuielile necesare pentru încheierea și gestionarea contractelor de asigurare plus profitul asigurătorului. Aceste cheltuieli variază în funcție de tipurile de produse de asigurare și în funcție de modurile de distribuție utilizate.
Prima totală este prima plătită de asigurat și rezultă din însumarea primei nete cu cheltuielile accesorii denumite suplimentul de cotizație sau “costul poliței”, reprezintă în majoritatea țărilor o sumă forfetară, mică, a cărei justificare era la început aceea că asiguratul trebuia să plătească costul material al încheierii contractului.
De-a lungul timpului, în cadrul asigurărilor, s-au folosit mai multe metode de stabilire a primei de asigurare, cum ar fi: acordarea garanției de asigurare fără stabilirea și plata anticipată a primei, acest lucru făcându-se la sfârșitul perioadei de asigurare, în funcție de despăgubirile și sumele plătite și de cheltuielile ocazionate de această activitate. Această metodă a fost utilizată la începutul asigurărilor, în prezent fiind abandonată, datorită faptului că nu permite asiguratului să cunoască anticipat costul asigurării și cere asigurătorului să dispună de fonduri importante pentru a face față obligațiilor asumate până la încasarea primelor de asigurare.
O altă metodă folosită în stabilirea primei de asigurare o reprezintă încasarea de la asigurați a unor avansuri asupra primelor, în baza unor calcule provizorii, urmând ca după expirarea perioadei de asigurare să se stabilească primele definitive. Deși elimină o parte din neajunsurile metodei anterioare, nu întrunește calitățile unei metode moderne de calcul, ceea ce face să fie folosită din ce în ce mai puțin la anumite categorii de asigurări.
Stabilirea și încasarea în prealabil a unor prime fixe constituie cea mai adecvată metodă, generalizată în prezent la toate categoriile de asigurări, ținând seama că asigurările acoperă pagube prealabile și nu certe. Folosirea acestui tip de metodă este posibilă ca urmare a perfecționării calculului probabilităților și a evidenței statistice, aplicate în domeniul asigurărilor sub forma calculului actuarial.
În ceea ce privește locul de plată al primei de asigurare, trebuie menționat că, dacă la început prima era cherabilă, adică se încasa prin grija asigurătorului, ulterior pe măsură dezvoltării asigurărilor , prima a devenit potabilă, adică asiguratul este obligat să plătească prima la scadența organelor de încasare la casierie sau să o vireze în contul asigurătorului, neputând ridica pretenții la despăgubire în cazul producerii evenimentelor asigurate dacă nu este la zi cu plata primelor.
Ținând seama că mărimea primelor de asigurare depinde și de perioada în care operează răspunderea asigurătorului, este necesar a se cunoaște un alt element al asigurării și anume durata asigurării. Aceasta reprezintă perioada în care sunt valabile raporturile de asigurare între asigurat și asigurător. Durata asigurării variază în funcție de tipul asigurării (de bunuri, asigurări de persoane, de răspundere civilă). În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării este de un an, putând fi și mai scurtă (3 – 6 luni). La asigurările de persoane, durata asigurării este de obicei mai îndelungată, contractul de asigurare putându-se încheia pentru o perioada de 5 – 20 ani.
2.4. Paguba și despăgubirea de asigurare
Paguba sau dauna în asigurări reprezintă pierderea exprimată valoric, intervenită la bunul asigurat, ca urmare a producerii riscului asigurat. Dauna de asigurare se numește prejudiciul suferit de asigurat în urma realizării cazului asigurat. Se au în vedere numai prejudiciile efective suferite de asigurat, nu și beneficiul realizat. În cazul asigurării de răspundere civilă, beneficiul nerealizat de terța persoană păgubită reprezintă pentru asigurat o pagubă efectivă, deoarece se include în despăgubirile datorate.
Noțiunea de daună este aplicabilă numai la asigurările contra pagubelor (asigurări de daune). În materia asigurărilor de persoane, dauna nu interesează, deoarece indemnizația de asigurare se plătește indiferent de aceasta asiguratului sau beneficiarului asigurării din asigurările sociale independent de repararea pagubei de cei răspunzători de producerea ei sau de indemnizația primită de la asigurătorul de răspundere civilă a acestora.
Deoarece paguba poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunului asigurat, se întâlnesc noțiunile de pagubă totală, apărută în cazul în care bunul a fost distrus n întregime și noțiunea de pagubă parțială, atunci când pierderea intervenită este mai mică decât valoarea bunului.
Despăgubirea de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o plătește asiguratului pentru refacerea bunului distrus de un risc asigurat sau pentru compensarea unui prejudiciu la asigurarea de răspundere civilă.
Cuantumul despăgubirii de asigurare depinde de mărimea pagubei și nu poate depăși suma asigurată. Despăgubirea de asigurare se stabilește în funcție de răspunderea pe care și-a asumat-o asigurătorul și care poate fi: răspundere proporțională, răspundere după primul risc și răspundere limitată.
Prin sistem de acoperire în asigurare se înțelege modul în care se stabilește nivelul despăgubirii și, deci, raportul dintre paguba de asigurare și despăgubirea de asigurare.
Problema sistemului de acoperire în asigurare se pune numai în cazul asigurării contra pagubelor de daune. În asigurările de persoane, această problemă nu se pune deoarece indemnizația se plătește independent de daună, în funcție de suma asigurată în raport de care s-a calculat și prima de asigurare.
Sistemul acoperirii proporționale constă în aceea că indemnizația de asigurare reprezintă aceeași parte din daună pe care o reprezintă suma asigurată față de valoarea de asigurare. În acest caz, despăgubirea de asigurare se calculează pe baza relației:
, de unde rezultă că:
în care:
D = despăgubirea de asigurare
P = cuantumul daunei
S = suma asigurată
V = valoarea reală a bunului asigurat.
De exemplu, un bun în valoare de 10 mil. lei a fost asigurat la 8 mil. lei (în proporție de 80%). Dacă bunul a fost distrus parțial (de exemplu 50%), valoarea pagubei este de 5 mil. lei. În acest caz, după aplicarea relației de mai sus rezultă:
D =5 x 8/10 = 4 mil. lei
De reținut este faptul că regula proporționalității, aplicabilă în principiu, în materia asigurării facultative de bunuri, prezintă importanță numai în caz de avariere parțială a bunului asigurat. Dacă bunul a suferit o pagubă totală, asigurătorul suportă integral paguba, în limita sumei asigurate.
În cazul asigurării de răspundere civilă, sistemul asigurării proporționale nu poate fi aplicat dacă obiectul asigurării este nedeterminat și nedeterminabil până în momentul realizării riscului. Astfel fiind, în asigurarea de răspundere civilă se aplică, de regulă, sistemul primului risc.
Sistemul primului risc presupune că asigurătorul să suporte dauna în întregime, în limitele sumei asigurate. În acest caz, raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului nu are importanță. De exemplu, un bun în valoare de 10 mil. lei a fost asigurat la 5 mil. lei (50% din valoare), iar paguba este de 4 mil. lei. Asigurătorul va plăti 4 mil. lei din pagubă, și nu 50%, deoarece nu depășește suma asigurată. Dacă însă paguba va fi de 7 mil. lei, asigurătorul ar plăti numai de 5 mil. lei (în limita sumei asigurate).Dacă comparăm volumul despăgubirilor stabilite conform celor două principii de acoperire în asigurare, se observă că el diferă numai atunci când suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, iar paguba înregistrată a fost parțială.
De menționat că în cazul ambelor principii de acoperire, partea din pagubă care depășește suma asigurată este suportată în întregime de asigurat.
Analizând cele două sisteme de acoperire a pagubei, prin prisma avantajelor pe care le oferă asiguraților, rezultă că principiul primului risc este mai avantajos decât cel al răspunderii proporționale, deoarece pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Această compensare însă presupune încasarea de la asigurați a unor prime de asigurare mai mari.
Sistemul acoperirii limitate are caracteristic faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depășește o anumită limită, dinainte stabilită. Prin urmare, în acest caz o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului, iar mărimea relativă a acesteia este stipulată în contractul de asigurare. Partea din valoarea pagubei care cade în sarcina asiguratului poartă denumirea de franșiză. Aceasta poate fi deductibilă sau absolută, care se deduce din orice pagubă, și nedeductibilă sau simplă când nu se deduce din pagubă dacă cuantumul pagubei depășește valoarea franșizei.
Sistemul franșizei nedeductibile contribuie la descongestionarea asigurătorului prin eliminarea pagubelor mărunte, iar sistemul franșizei deductibilă contribuie la cointeresarea asiguratului în prevenirea producerii cazului asigurat. În ambele cazuri, franșiza atrage și reducerea primelor de asigurare. Sistemul acoperirii limitate poate fi întâlnit, de exemplu, la asigurarea mărfurilor în transportul internațional.
3. ASIGURAREA PROFESIONALĂ A MEDICILOR, STOMATOLOGILOR ȘI FARMACIȘTILOR ÎN PRACTICA S.C. ASTRA S.A.
3.1. Prezentarea generală a S.C. ASTRA S.A.
Societatea de asigurare-reasigurare ASTRA S.A. a fost înființată la data de 1 ianuarie 1991, prin preluarea unei părți din patrimoniul Administrației Asigurărilor de Stat (alături de ASIROM și CAROM). Aflată în topul societăților de asigurare românești, ASTRA este singura societate de asigurare-reasigurare de pe piața românească la care statul este principal acționar, cu o cotă de 75,67% din acțiuni.
Având peste 10 ani de experiență în asigurări, ASTRA S.A. își desfășoară activitatea în interesul clienților, bazându-se pe un management performant și pe o filosofie organizațională rezumată prin cuvintele cheie: RAPIDITATE, SOLICITUDINE, EFICIENTA.
De la înființare, societatea s-a dezvoltat continuu, ajungând de la un capital social subscris și vărsat de 1 miliard lei în 1991m la 50,4 miliarde lei în prezent.
Obiectivul principal al societății ASTRA îl constituie mulțumirea deplină a clienților, în acest sens introducându-se în portofoliul de asigurări o serie de noi produse care să vină în întâmpinarea solicitărilor clienților. Din anul 1997 a fost introdus cu succes produsul Răspundere Civilă Auto (RCA). Acest fapt a dus ca în anul 2000, S.C. ASTRA S.A. să se situeze pe locul 2 în țara noastră, din punct de vedere al primelor încasate din RCA.
Începând cu septembrie 2000, ASTRA a intrat pe piața asigurărilor de viață, lansând produsul de asigurare mixtă de viață TEZAUR, produs ce include o serie de facilități pentru client, parte din ele reprezentând noutăți pe piață.
În luna februarie 2001 a fost introdus în vânzare produsul de pensie RESPECT și are clauze suplimentare privind acoperirea riscurilor de accidente. Produsul de pensie RESPECT are o componentă de capitalizare mare și o dinamică clară a fondului de acumulare al clientului ce permite retragerea sau infuzia de capital în orice moment al contractului.
Societatea ASTRA se bucură de o serie de avantaje ce-i conferă un bun potențial de dezvoltare pe piața românească de asigurări. Cel mai important avantaj comparativ este volumul mare de lichidități pe care îl posedă, ceea ce îi permite dezdăunări rapide sigure și, în general, o dinamică financiară mai amplă. Lichiditățile conferă societății o bonitate financiară ridicată care, la rândul său, creează companiei posibilitatea să desfășoare cel mai amplu program de reasigurare de pe piața românească, cu servicii care presupun asumarea unor riscuri financiare majore.
Un alt avantaj comparativ al companiei este rețeaua teritorială , alcătuită din peste 150 de unități operaționale, în marea lor majoritate cu dotare logistică și sisteme informative de ultimă generație.
De asemenea, ASTRA se bucură de avantajul resurselor umane de înaltă clasă, cu experiență vastă în domeniul serviciilor de asigurare-reasigurare.
S.C. ASTRA S.A. este membră a Asociației Asigurătorilor din Țările în Curs de Dezvoltare (A.I.R.D.C.). Ca o confirmare a recunoașterii internaționale de care se bucură, în 1998 ASTRA a fost desemnată de organizația profesională Internațional Network of Insurance (I.N.I.), ca reprezentant în România al acesteia, ceea ce contribuie la dezvoltarea portofoliului de asigurări și a celui de reasigurări primite.
3.2. Principalele produse de asigurare ale S.C. ASTRA S.A.
În fiecare zi, pe o piață competitivă, așa cum este cea a asigurărilor, apar solicitări noi care trebuie satisfăcute. Prin atitudinea sa, ASTRA S.A. dovedește că este o prezență activă pe această piață, iar produsele oferite au reușit să se impună în condiții concurențiale dure.
Principalele produse ale societății de asigurare-reasigurare “ASTRA” S.A. pot fi clasificate după cum urmează:
3.2.1. Asigurări de viață
ASIGURAREA MIXTĂ DE VIAȚĂ “ASTRA TEZAUR”. Acest produs asigură protecția financiară, oferind clienților săi o serie de facilități, unele dintre ele fiind noi pe piața românească. Asiguratul primește suma asigurată plus beneficiile, iar finalul perioadei de asigurare, în caz de supraviețuire. În caz contrar, beneficiarii primind suma asigurată plus beneficiile pe perioada contractului.
Pachetul “ASTRA TEZAUR” acoperă și riscuri de accidente (invaliditate permanentă, indemnizație zilnică de spitalizare, etc.).
La finele contractului, asiguratul poate alege o distribuire a fondurilor sale între următoarele variante: pensie viageră, pensie pe perioadă determinată, administrarea fondurilor de către societate, retragerea fondurilor.
ASIGURAREA DE PENSIE PRIVATĂ CAPITALIZATĂ “ASTRA RESPECT”. Produsul este structurat astfel încât să răspundă cerințelor clienților, în cadrul unui contract unic, cerințe de a dispune de asigurare de viață, pensie viageră sau pe o perioadă determinată și de un produs financiar de tip investiții.
Asiguratul poate alege și acoperirea unor riscuri suplimentare legate de accidente, invaliditate permanentă, intervenii chirurgicale, etc.
3.2.2. Asigurări de autovehicule
R.C.A. – ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PENTRU PAGUBE PRODUSE TERILOR PRIN ACCIDENTE DE AUTOVEHICULE. Prin această asigurare, se acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații S.C.ASTRA S.A. răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente auto, care au loc pe teritoriul României, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
“CASCO” – ASIGURARE DE AVARII ȘI FURT A AUTOVEHICULELOR CU VALABILITATE ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE. Societatea “ASTRA” asigură autovehiculele pentru cazurile de avarii provocate de ciocniri, loviri sau izbiri de alte autovehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau fixe, zgârieturi, căderi, derapări, răsturnări, grindină, trăsnet, inundații, cutremure de pământ, furt, incendiu etc.
ASIGURAREA DE ACCIDENTE A CONDUCĂTORILOR DE AUTOVEHICULE ȘI A ALTOR PERSOANE AFLATE ÎN ACESTEA. Acest tip de asigurare asigură conducătorii autovehiculelor și alte persoane aflate în acestea pentru cazurile de invaliditate permanentă și deces din accident, asigurarea fiind valabilă atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.
“CARTEA VERDE” – ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE AUTO CU VALABILITATE ÎN AFARA TERITORIUL ROMÂNIEI. S.C. “ASTRA” S.A. asigură deținătorii de autovehicule, în situația deplasării în afara teritoriului României, prin emiterea documentului internațional de asigurare “CARTE VERDE”. Prin aceasta se acoperă sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubire și cheltuieli de judecată pentru prejudiciile de care răspunde, în baza legii, față de terțe persoane păgubite printr-un accident produs de vehiculul asigurat, ca urmare a vătămării corporale sau decesului, precum și avarierii sau distrugerii unor bunuri.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A AUTOVEHICULELOR, EXCEDENT PESTE LIMITA MAXIMĂ A RĂSPUNDERII LA ASIGURAREA OBLIGATORIE. În baza acestei asigurări, se acordă în conformitate cu primele plătite, despăgubiri pentru prejudicii de care asigurații S.A. “ASTRA” S.A. răspund în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule care au avut loc pe teritoriul României, precum și cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE A TRANSPORTATORULUI PENTRU PAGUBE PRODUSE CĂLĂTORILOR PRIN ACCIDENTE DE TRANSPORT. Se asigură răspunderea transportatorului fată de călători pentru cazurile de deces și/sau invaliditate permanentă, pentru cheltuielile medicale și daunele materiale (bagaje, îmbrăcăminte), rezultate din accidente de transport efectuate pe căi rutiere, ferate sau fluviale, de care este răspunzător asiguratul, precum și cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE A CĂRĂUȘULUI PENTRU MĂRFURILE TRANSPORTATE (C.M.R.). Societatea “ASTRA” acoperă răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagubele produse mărfurilor transportate cu autovehicule, în condițiile prevăzute în “Convenția privitoare la contractul pentru transport internațional de mărfuri pe șosele”.(C.M.R.).
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE A TRANSPORTATORULUI ÎN CALITATE DE CĂRĂUȘ PENTRU MĂRFURILE TRANSPORTATE ÎN TRAFIC RUTIER INTERN (C.M.R. INTERN). În acest caz, se acoperă răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagube produse mărfurilor transportate cu autovehicule, în condițiile legii române aplicabile traficului rutier intern de mărfuri.
ASIGURAREA FACULTATIVĂ DE RĂSPUNDERE CIVILĂ FAȚĂ DE TERȚI A AUTOVEHICULELOR CU DIFERITE DESTINAȚII SPECIALE, NESUPUSE ÎNMATRICULĂRII, NUMAI PE TIMPUL DEPLASĂRII ACESTORA PE DRUMURILE PUBLICE.
Societatea “ASTRA” preia riscul de răspundere civilă, obligându-se să plătească, în limitele convenite, despăgubiri pentru prejudiciul adus neintenționat de către asiguratul, persoană fizică sau juridică, răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite prin accidente produse de autovehicule nesupuse înmatriculării, menționate în contractul de asigurare.
ASIGURAREA DE AVARII ȘI FURT A UTILAJELOR NEÎNMATRICULABILE. Societatea “ASTRA” asigură utilajele (combine, semănători, excavatoare, macarale, prese de balotat, pluguri grape), nesupuse înmatriculării, pentru riscurile de incendiu, trăznet, explozie, căderi și răsturnări, ciocniri, loviri sau izbiri cu alte corpuri mobile sau imobile aflate n interiorul sau exteriorul utilajului asigurat, precum și pentru riscul de furt.
3.2.3. Asigurări de bunuri
ASIGURAREA BUNURILOR PENTRU CAZURILE DE INCENDIU ȘI ALTE CALAMITĂȚI, INCLUSIV FURT. În cadrul acestui tip de asigurare se asigură clădirile, alte construcții și dotările acestora (mașini, utilaje, instalații, materii prime, produse finite), pentru pagube produse de riscuri ca: incendiu, explozie, trăsnet, inundație, cutremur de pământ, greutatea stratului de zăpadă sau gheață, căderea pe clădiri sau construcții a unor corpuri. Prin asigurare se acoperă și valoarea bunurilor furate prin efracție sau prin acte de tâlhărie.
ASIGURAREA UTILAJELOR ȘI A INSTALAȚIILOR PENTRU CAZURILE DE AVARII ACCIDENTALE. Societatea “ASTRA” asigură utilajele și instalațiile în cazul pagubelor produse prin avarierea sau distrugerea bruscă și neprevăzută a acestora din cauze ca: erori de proiectare, de material, turnare sau execuții defectuoase, greșeli de montare sau instalare, neglijență, scurt circuit, explozie, dezmembrare cauzată de forța centrifugă, insuficiența apei în boilere sau alte cauze care nu sunt în mod expres excluse și care fac necesară reparația sau înlocuirea bunurilor asigurate.
ASIGURAREA BANILOR ȘI A ALTOR VALORI. Prin această poliță se asigură banii din seifurile Asiguratului, banii transportați cu mijloace proprii sau închiriate, specializate în acest sens și cu îndeplinirea condițiilor de pază și securitate.
Asigurătorul se angajează să despăgubească Asiguratul pentru pierderea banilor, din orice cauză, întâmplată în perioada asigurată și, totodată, să despăgubească pentru costul reparației sau înlocuirii seifurilor din clădire sau a cutiilor de siguranță din mijloacele de transport a banilor, ca urmare a unui furt sau tentativă de furt, care a avut loc în perioada asigurată.
3.2.4. Asigurări de răspundere civilă față de terți
“ASTRA” acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii față de terțe persoane, ca urmare a vătămării corporale sau a decesului, precum și a avarierii sau distrugerii unor bunuri și pentru cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la dezdăunare.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A PRODUCĂTORULUI. Polița acoperă răspunderea civilă a asiguratului pentru despăgubiri datorate terților păgubiți, ca urmare a activității desfășurate de aceștia în timpul perioadei asigurate. ASTRA despăgubește prejudicii generate de vătămarea corporală sau decesul unei persoane, cauzate de un produs, avarierea sau distrugerea cauzate de un produs, a unor bunuri ce nu aparțin asiguratului sau unui prepus al său.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A ANGAJATORULUI FAȚĂ DE ANGAJAȚI. Este o asigurare facultativă care îl acoperă pe angajator pentru răspunderea civilă față de angajații săi, victime ale unor accidente de muncă sau ale bolilor profesionale, din vina sa, prin vătămarea corporală a acestora, urmată sau nu de invaliditate permanentă sau de deces.
RĂSPUNDEREA CIVILĂ FAȚĂ DE TERȚI A PRESTATORULUI DE SERVICII. Asigurătorul acordă despăgubiri asiguratului pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare pentru prejudiciile provocate din culpa sa clienților care apelează la serviciile sale datorate vătămărilor corporale și/sau pierderii, avarierii sau distrugerii bunurilor ce aparțin beneficiarilor săi. Totodată, asigurătorul mai acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la dezdăunare, decurgând dintr-un eveniment asigurat care a avut loc în timpul perioadei asigurate, în legătură cu activitatea asiguratului.
3.2.5. Asigurări de răspundere civilă profesională
RĂSPUNDEREA CIVILĂ PROFESIONALĂ A MEDICILOR, STOMATOLOGILOR, FARMACIȘTILOR ȘI A PERSONALULUI MEDICAL AUXILIAR. Polița practicată de S.C. “ASTRA” S.A. se adresează medicilor cu autorizație de liberă practică medicală, precum și asistentelor, surorilor și, în general, personalului mediu calificat autorizat care asigură asistență medicală pe baza pregătirii profesionale de specialitate.
Asigurarea de răspundere civilă profesională a farmaciștilor este facultativă și se adresează farmaciștilor și asistenților de farmacie cu autorizație de liberă practică, indiferent de calitatea pe care o au: farmacist șef, farmacist șef de depozit , farmacist șef laborator, asistent de farmacie, șef drogherie.
“ASTRA” acoperă riscul de eroare, omisiune sau neglijență a medicului sau farmacistului, apărut în exercitarea profesiunii sale și care se soldează cu vătămări corporale și/sau pagube materiale provocate pacienților.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN FUNCȚII DE CONDUCERE. Riscul asigurat acoperă consecințele răspunderii civile a asiguratului rezultând din actele de eroare, omisiune sau neglijență exercitate în funcția de conducere pe care o ocupă.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PROFESIONALĂ A AVOCAȚILOR. Societatea “ASTRA” asigură avocații în raport cu riscul producerii unui prejudiciu clienților lor prin încălcarea obligațiilor profesionale asumate , prin eroare, omisiune sau neglijență.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE PROFESIONALĂ A CONTABILILOR AUTORIZAȚI, A EXPERȚILOR CONTABILI ȘI A EXPERȚILOR TEHNICI. Acest produs se adresează persoanelor fizice care au calitatea de expert contabil, contabil autorizat, evaluator, expert tehnic, practician în reorganizare și lichidare, precum și societățile comerciale autorizate să desfășoare activități de expertiză contabilă și tehnică, consultanță, audit și evaluare, asociaților și uniunilor profesionale. Prin această poliță se acoperă riscul producerii unui prejudiciu clienților lor prin încălcarea obligațiilor profesionale asumate.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PROFESIONALĂ A OPERATORILOR AUTORIZAȚI AI ARHIVEI ELECTRONICE DE GARANȚII REALE MOBILIARE. Asigurarea acoperă erorile, omisiunile comise din neglijență de către operatorul arhivei cu ocazia verificării formularului de aviz de garanție primit de la solicitant, ca și în timpul introducerii avizului de garanție în arhiva electronică a garanții reale mobiliare.
Obligațiile profesionale ale operatorului se limitează la operarea arhivei sau, după caz, la supravegherea acesteia, conform reglementărilor cuprinse în Regulamentul pentru organizarea și funcționarea arhivei electronice de garanții reale mobiliare.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PROFESIONALĂ A SOCIETĂȚILOR IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA DE PROIECTARE. Societatea “ASTRA” îl va despăgubi pe asigurat până la limita răspunderii prevăzute pentru: sumele pe care asiguratul sau un salariat al acestuia, nominalizat, este obligat să plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii produse antreprenorului sau beneficiarul de investiție prin încălcarea neintenționată a obligațiilor profesionale și comiterea în perioada de asigurare a unor acte de neglijentă, eroare sau omisiune.
Se vor despăgubi și prejudiciile produse din culpa asiguratului ca urmare a pierderii sau deteriorării neintenționate a unor documente originale, care au tangență cu proiectul, primite sau produse de asigurat. Cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la dezdăunare, sunt și ele despăgubite.
3.2.6. Asigurări de persoane, altele decât de viață
ASIGURAREA MEDICALĂ PENTRU CĂLĂTORII ÎN STRĂINĂTATE. “ASTRA” încheie asigurări medicale pentru călătorii în străinătate acoperind prin asigurare cheltuielile medicale survenite ca urmare a îmbolnăvirii neașteptate în timpul călătoriei peste hotare sau a survenirii unui accident în această perioada. Asigurarea se încheie de către persoane fizice sau juridice cu domiciliul, respectiv sediul, permanent în România.
ASIGURAREA DE ACCIDENTE A ANGAJAȚILOR. Acoperirea oferită de “ASTRA” asiguratului este pentru o sumă din care să se poată plăti compensații în caz de accidente de muncă întâmplate angajaților săi în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, care au drept consecință incapacitatea temporară sau decesul acestora. La cererea asiguratului, polița poate acoperi și riscuri suplimentare ca boli profesionale, extinderea acoperirii și în afara programului de muncă (24 ore pe zi, inclusiv sărbătorile legale).
ASIGURAREA DE ACCIDENTE A CONDUCĂTORILOR DE AUTOVEHICULE ȘI A PERSOANELOR TRANSPORTATE. Societatea “ASTRA” asigură persoanele aflate cu consimțământul asiguratului în autovehiculul menționat în contractul de asigurare, în momentul accidentului, în limita numărului de locuri înscris în actele autovehiculului. Riscurile acoperite sunt: deces și invaliditate permanentă din accident. Pentru zilele de spitalizare sau tratament ambulatoriu este prevăzută o indemnizație zilnică.
ASIGURAREA DE ACCIDENTE PENTRU PERSOANE. Se asigură persoanele cu vârsta de la 16 la 70 ani, pentru invaliditate permanentă sau deces produs din accidente. Dacă ulterior unei invalidități permanente, în perioada asigurată, suma asigurată se va acorda beneficiarului asigurării va fi diminuată cu despăgubirea plătită asiguratului pentru invaliditate permanentă.
ASIGURAREA DE ACCIDENTE PENTRU SPORTIVI. “ASTRA” încheie contracte de asigurare cu cluburile sportive pentru sportivii profesioniști legitimați la clubul respectiv, în calitate de beneficiari ai asigurării, pentru consecințele pe care aceștia le suportă ca urmare a accidentelor întâmplate pe parcursul poliței de asigurare, ca urmare a participării la competițiile sportive menționate, precum și a antrenamentelor aferente acesteia.
Obiectul asigurării îl constituie compensarea pierderii financiare generate de neparticiparea asiguratului la competiții sportive, ca urmare a unui accident întâmplat în timpul desfășurării competițiilor sau antrenamentelor.
3.2.7. Asigurări maritime, de transport și aviație
ASIGURAREA FACULTATIVĂ A PASAGERILOR PE TIMPUL TRANSPORTULUI CU NAVE DE NAVIGAȚIE INTERIOARĂ. Asigurarea pasagerilor în transportul pe căi navigabile se aplică pentru călătoriile cu punct de plecare și punct de destinație pe teritoriul României. “ASTRA” se obligă să plătească despăgubiri pentru cazurile de invaliditate permanentă și decesul călătorilor, cât și despăgubiri pentru cheltuieli medicale și pagube materiale pe care le suportă călătorul, rezultate din accidente de navigație, de care este răspunzător asiguratul.
ASIGURAREA FACULTATIVĂ CASCO A NAVELOR MARITIME ȘI FLUVIALE, PRECUM ȘI A ALTOR AMBARCAȚIUNI, INSTALAȚII SI UTILAJE PLUTITOARE, ASIMILATE NAVELOR. “ASTRA” asigură CASCO navele maritime și fluviale, în lei sau în valută, acordând asiguraților compensații bănești pentru pierderi și daune produse navelor asigurate, în aceeași valută în care s-au plătit primele de asigurare. Acest tip de asigurare poate acoperi pierderea totală, cheltuielile de salvare, avariile și răspunderea pentru coliziuni cu terți ai navelor.
3.2.7.3. ASIGURAREA NAVELOR PE TIMPUL CONSTRUCȚIEI. Acest produs prevede asigurarea corpului, mașinilor, instalațiilor și echipamentelor navei aflate în construcție în șantier, precum și a subansamblelor, echipamentelor montate pe navă de către subcontractori.
Prin acest tip de asigurare se acoperă: pierderi și avarii ale navei sau subansamblelor, echipamentelor sau componentelor cauzate de incendiu, explozie, defecte (greșeli de proiectare, coliziune, costuri generate de lansarea eșuată la apă a navei, măsuri de salvare a navei, cheltuieli reprezentate din contribuția navei la avaria comună, răspunderea asiguratului ce rezultă din coliziuni cu terți).
3.2.7.4. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A AUTORITĂȚILOR PORTUARE. Polița acoperă riscul de răspundere civilă a autorităților portuare, în lei sau în valută, acordând asiguraților compensații bănești pentru pierderile și daunele produse navelor asigurate, în aceeași valută în care s-au plătit primele de asigurare.
3.2.7.5. ASIGURAREA FACULTATIVĂ A AMBARCAȚIUNILOR DE AGREMENT. Acest tip de asigurare acoperă pierderea totală, cheltuielile de salvare, avariile corpului, precum și furtul ambarcațiunilor și motoarelor acestora înregistrate atât pe timpul exploatării, cât și în perioada de staționare.
3.2.7.6. “CARGO” – ASIGURAREA BUNURILOR PE TIMPUL TRANSPORTULUI. Societatea “ASTRA” asigură facultativ bunurile pe timpul transportului pe cale rutieră, maritimă, fluvială, aeriană sau combinată, atât pe teritoriul României cât și în străinătate.
3.2.7.7. ASIGURAREA VALORILOR PENTRU CAZURILE DE FURT PRIN ACTE DE TÂLHĂRIE ASUPRA CURIERILOR. Această asigurare este valabilă pentru transporturile de valori efectuate în limitele localității în care își are sediul sau reședința unitatea asigurată ori pentru transportul între localități.
“ASTRA” acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin furtul săvârșit prin acte de violență sau amenințări asupra unuia sau mai multor curieri din serviciul asiguratului, în exercitarea serviciului lor de curieri.
3.2.8. Asigurări de risc financiar
ASIGURAREA DE RISC FINANCIAR. Produsul oferă acoperire pentru prejudiciile potențiale la care sunt expuse interesele și activitățile antreprenoriale în tranzacții comerciale de vânzare/cumpărare ale asiguratului – bancă, companie financiară sau furnizor de bunuri – ca urmare a imposibilității de a recupera total sau parțial creanțele de la persoanele fizice sau juridice beneficiare ale unor credite bancare și comerciale.
ASIGURAREA PRIVIND RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DE REPATRIERE ȘI/SAU A SUMELOR ACHITATE DE CĂTRE TURIȘTI, ÎN CAZUL INSOLVABILITĂȚII SAU FALIMENTULUI AGENȚIEI DE TURISM. Prin această poliță de asigurare se asigură riscul de neplată a debitului pe care îl are agenția de turism față de turist (beneficiarul asigurării, în temeiul contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice încheiat cu acesta, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism.
3.2.9. Asigurări complexe
ASIGURAREA COMPLEXĂ A APARTAMENTELOR. Societatea asigură apartamentele (clădirile) cu destinația de locuință sau birouri aflate la adresa menționată, pentru pagube provocate de incendii, trăznet, explozie, cădere pe clădire a unor corpuri, cutremur, inundație, furtună, grindină, greve, tulburări civice, acțiuni de vandalism, terorism, greutatea zăpezii sau a gheții, avalanșe, izbire de către autovehicule, altele decât ale asiguratului.
ASIGURAREA TURIȘTILOR. “ASTRA” asigură turiștii, cetățenii români, care participă la programe turistice interne și externe pentru: deces sau invaliditate permanentă din accident, cheltuieli de spitalizare impuse de tratamentul medical, pagube materiale produse turistului, sume pe care asiguratul trebuie să le plătească cu titlu de dezdăunare pentru prejudicii de care răspunde.
ASIGURAREA ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR. În cazul acestui tip de asigurare sunt cuprinse: asigurarea bunurilor casnice și gospodărești luate oriunde de elevul sau studentul asigurat, în afara domiciliului, în aceeași zi sau în altă localitate, asigurarea de răspundere civilă legală, ca urmare a avarierii sau distrugerii unor bunuri din culpa elevului ori studentului asigurat, asigurarea de accidente pentru elevi sau studenți.
CONVENȚIA DE ASIGURARE TRANSPORT INTERNAȚIONAL RUTIER. Prin acest produs de asigură autovehiculele înmatriculate în România, aparținând asiguratului, inclusiv cele primite în folosință asupra cărora are un interes asigurabil, autovehicule destinate transportului internațional de mărfuri sau de persoane.
ASIGURAREA CONSTRUCȚIILOR RĂSPUNDERII CONSTRUCTORULUI. Societatea, montaj, forări executate în țară și străinătate, pentru pagube produse în timpul lucrărilor de construcții – montaj a instalațiilor, utilajelor, mașinilor și materialelor. Se mai acordă despăgubiri “ASTRA” asigură lucrările de construcții, instalații și pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le achite cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată, pentru prejudicii de care răspunde în baza legii.
3.2.10. Asigurări agricole
ASIGURAREA FACULTATIVĂ A CULTURILOR AGRICOLE ȘI A RODULUI VIILOR. Asigurarea se poate încheia în una din următoarele trei variante: în cadrul primei variante se acoperă riscuri cu privire la grindină și incendiu provocat de trăznet, cea de-a doua variantă se referă la grindină, incendiu provocat de trăznet, furtună/uragan, ploaie torențială, efecte directe, a treia variantă asigură riscuri referitoare la grindină, incendiu provocat de trăznet, furtună/uragan, ploaie torențială – efecte directe, înghețuri târzii de primăvară și timpurii de toamnă.
Valoarea asigurării se stabilește în funcție de producția medie la hectar, estimată a se obține, în suprafața culturii, suma asigurată pe kilogram de producție estimată.
Prima de asigurare se stabilește pentru anul agricol în curs, pe feluri de culturi și se achită integral (cu reducere de 10%) sau în 2-3 rate.
ASIGURAREA FACULTATIVĂ A ANIMALELOR. În baza acestei asigurări se despăgubesc cazurile de pieire a animalului ca urmare a accidentelor, bolilor. Dintre accidente menționăm: incendiu, trăznet, cutremur, avalanșe de zăpadă, mușcătura înțepătura insectelor veninoase, otrăvirea subită cu plante, insolația, asfixierea, înecul, loviturile sau rănile subite, căderea pe animale a unor corpuri ca: copacii, blocuri de gheață sau zăpadă, bolovani dislocați etc.
3.3. Asigurarea de răspundere civilă profesională a medicilor, stomatologilor și personalului auxiliar
3.3.1. Obiectul asigurării, riscuri asigurate, excluderi si răspunderi
Termenul de ”tratament greșit”, deși folosit de obicei în procesele intentate împotriva medicilor, este, de fapt, imprecis și potențial poate conduce la interpretări eronate. În esență acest termen poate fi definit ca o încălcare sau o pretenție de încălcare a standardelor la care trebuie să se acorde îngrijirea medicală.
Aceste standarde se referă la nivelul de cunoștințe, îngrijirea și îndemânarea care sunt folosite în mod obișnuit, în împrejurări identice sau similare, de către un personal medical calificat corespunzător.
Aceasta înseamnă că medicii vor fi ținuți răspunzători prin substituire pentru neglijența personalului medical cu care lucrează în echipă sau este angajat de acesta. De exemplu un medic poate angaja o asistentă medicala pentru a administra pacienților medicația necesară. Dacă apare o greșeala în administrarea medicației unui pacient/pacienți , din care rezultă o vătămare corporală , medicul este cel care este ținut răspunzător.
În afara medicilor și asistentelor medicale, și alte cadre medicale sunt răspunzătoare în fața legii pentru neglijență în serviciile acordate pacienților. Printre aceștia sunt opticienii , farmaciștii, anesteziștii și fizioterapiștii care lucrează în echipă cu medicul respectiv.
În același fel și spitalul este răspunzător în numele și pentru fiecare angajat care acordă servicii medicale pacienților, în absența unor asigurări individuale, indiferent că acesta este medic, tehnician ,laborant etc. Răspunderea spitalului acoperită prin această poliță rezidă în activitățile angajaților individuali cauzatoare de vătămări corporale produse pacienților. Deci, sub aspectul asistenței medicale, medicul nu este un prepus al organizației sanitare care l-a angajat, ci răspunde singur și personal în temeiul art.998-999 din Codul Civil pentru că asigură asistentă medicală în mod independent, pe baza pregătirii sale profesionale, fără îndrumări de specialitate date de conducerea unității sanitare.
Medicul acționează însă ca prepus al asiguratului atunci când se pune în discuție îndeplinirea sau neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu stabilite prin regulamente sanitare, cum sunt îndeplinirea programului de gărzi, efectuarea vizitelor sau contravizitelor, polița prezentă nu acoperă, deci, cererile de desdăunare din neglijența sau imprudența medicului ca urmare a nerespectării îndatoririlor de serviciu stabilite prin regulamentele sanitare.
O astfel de răspundere poate fi acoperită pe o poliță de răspundere civilă. Această răspundere poate apărea și ca urmare a îngrijirilor acordate de asistente medicale, surori, moașe și a celorlalte categorii de persoane enumerate mai sus. In ceea ce le privește pe infirmiere, acestea au calitatea de prepuși ai unităților sanitare și astfel prejudiciile produse pacienților prin neexecutarea sau executarea necorespunzătore a îndatoririlor ce le revin antrenează numai răspunderea civilă a unităților sanitare.
Pe de altă parte, datoria unui medic include și obligația de a-și informa pacientul asupra riscurilor și efectelor secundare ale folosirii medicației respective. Mai mult, răspunderea sa profesională este angajata și printr-o faptă omisivă, ca de exemplu neacordarea îngrijirilor medicale unei persoane accidentate , având drept urmare agravarea stării de sănătate sau chiar decesul acesteia.
Obiectul asigurării îl reprezintă protecția oferită asiguratului (medic și personal medical cu calificare medie , precum și personalul auxiliar care colaborează cu medicul respectiv) față de răspunderea civilă a acestuia de a plații despăgubiri terților (pacienți), care au suferit prejudicii ca urmare a propriei sale neglijențe profesionale.
Se acoperă cererile de despăgubire adică comiterea actului de eroare, omisiune, neglijență și nu evenimentul .
Răspunderea asigurătorului este atrasă numai dacă se îndeplinesc concomitent și cumulativ două condiții:
cererea de despăgubire să fie depusă în perioada de asigurare;
cerea de despăgubire să fi fost făcută pentru prima oară, înțelegându-se prin aceasta că fie asiguratul să fi primit o cerere de despăgubire , fie asigurătorul să fi primit o notificare scrisă privitoare la o reclamație depusă împotriva asiguratului sau o notificare în legătură cu o cere de despăgubire depusă în instanță, la oricare dintre aceștia notificarea ar sosi prima , cu alte cuvinte să nu mai existe alte cereri de despăgubire anterioare formulate împotriva asiguratului în legătură cu cazul respectiv și depuse la acesta , la asigurătorul acestuia, în instanță sau alte societăți de asigurare.
Depunerea cererii de despăgubire la asigurător de către asigurat trebuie să fie însoțită de notificarea scrisă pe care terțul păgubit a depus-o la asigurat sau la alt for competent.
Perioada în care sunt acoperite erorile comise de medic este în mod uzual perioada de asigurare , deoarece despăgubirile făcute pe criteriul momentului în care s-a produs eroarea sau dauna vor arăta o limită a răspunderii foarte depreciată, datorită ratei inflației ridicate, ceea ce îl dezavantajează net pe asigurat. Cererea de despăgubire depusă in perioada asigurată limitează astfel derularea pe termen lung a lichidării daunei.
Totuși, la cererea expresă a asiguratului se poate acorda și o perioadă retroactivă, ceea ce înseamnă că eroarea comisă oricând înaintea începerii perioadei asigurate va fi acoperită dar numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții expuse mai sus. În această situație, se anexează suplimentul referitor la acoperirea perioadei retroactive, care va putea fi atașat numai polițelor ce au fost vândute la o cotație de primă cel puțin egală cu 0,4% pentru medici și 0,3% pentru personalul mediu calificat.
Riscuri asigurate
În baza prezentei polițe asigurătorul acceptă ca, după plata primelor de asigurare de către asiguratul nominalizat în poliță, în cuantumul și la termenele stabilite în poliță, să despăgubească pe asigurat până la limita răspunderii prevăzută în polița anexată pentru:
suma pe care asiguratul este obligat să o plătească cu titlu de desdăunare, precum și cheltuieli de judecată, decurgând dintr-o cerere de despăgubire, depusă în scris pentru prima oară împotriva sa în timpul perioadei asigurate, pentru prejudicii de care răspunde în baza legii ca urmare a vătămării corporale sau a decesului pacientului sau pagubelor materiale produse bunurilor personale ale acestuia din vina asiguratului, provocate sau care se pretind a fi provocate prin eroare, omisiune sau neglijență manifestate în timpul serviciilor medicale acordate sau care ar fi trebuit să fie acordate (denumite în prezenta poliță „tratament inadecvat”) de către asigurat, pe parcursul perioadei de asigurare.
În această situație, dacă primei cereri de despăgubire depusă la asigurător îi urmează o serie de cereri de despăgubire vor fi despăgubite toate cererile de despăgubire din cadrul seriei, în limita sumei stabilite pe cerere de despăgubire.
cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acțiunea penală pusă în mișcare nu mai este judecată, iar acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale), precum și cheltuielile extrajudiciare făcute cu consimțământul prealabil, în scris, al Asigurătorului pentru stabilirea pe cale amiabilă a sumelor cu titlu de desdăunare.
Excluderile în cazul asigurărilor de răspundere civilă profesională a medicilor, stomatologilor și personalului auxiliar, presupun ca asigurătorul să nu acorde despăgubiri pentru:
servicii medicale care nu fac obiectul serviciilor profesionale, tratamentelor, consultațiilor oferite în calitate de medic practicant al unei anumite specialități medicale, conform legislației în vigoare și a codului de deontologie profesională;
servicii medicale altele decât cele oferite stabilirea diagnosticului sau în scopuri terapeutice; în cazul chirurgiei reparatorii se acordă acoperire numai pentru intervențiile chirurgicale plastice necesare ca urmare a accidentelor și/sau malformațiilor congenitale;
tratamente/servicii medicale efectuate în scopul provocării gravidității/provocării sterilității, inclusiv fertilizarea in vitro, operațiile de schimbare a sexului ca și pierderi financiare indirecte decurgând din activitățile descrise mai sus;
vătămări corporale ( inclusiv stări emoționale sau traume mentale ori fobie), pierderi sau pagube materiale care sunt cauzate sau care se pretind a fi cauzate, agravate sau în vreun fel legate de SIDA sau hepatită;
utilizarea băncilor de sânge, cu excepția situațiilor în care acestea sunt folosite pentru obținerea sângelui și a produselor sangvine necesare intervențiilor chirurgicale acoperite prin prezenta poliță;
accidente/manipulări genetice și folosirea medicamentelor pentru scăderea în greutate;
prejudicii produse de intervenții de transplant de organe;
efectuarea de către medici stomatologi sau chirurgi stomatologi a anesteziei generale sau procedurilor medicale ce se desfășoară sub anestezie generală, dacă nu sunt efectuate într-un spital autorizat;
servicii profesionale acordate sub influența băuturilor alcoolice sau a narcoticelor;
pretenții de despăgubire formulate pentru pagube produse cu intenție de către asigurat sau angajații săi, ori pagube produse în timpul comiterii unor fapte incriminate ca infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă aceste fapte rezultă din actele încheiate de organele în drept (poliție, alte organe de cercetare etc.);
pretenții de despăgubire pentru vătămările cauzate direct sau indirect de aparatura medicală prin contaminare cu radiații ionizante;
consecințele directe și indirecte ale războiului, invaziei, acțiunii unui dușman extern, ostilităților, indiferent dacă războiul a fost declarat sau nu, războiului civil, terorismului , revoltei, revoluției, insurecției, grevei, grevei patronale, tulburărilor civile, puterii militare sau uzurpării de putere, acțiunii unor grupuri de persoane răuvoitoare în legătură cu o organizație politică;
pretenții de despăgubire rezultând din daune morale. Acest risc poate fi asigurat numai în schimbul plății unei prime suplimentare;
prejudicii generate de provocarea invalidității prin autorănire și intenția de sinucidere sau decesul pacientului prin sinucidere;
servicii medicale și stomatologice acordate cetățenilor străini care nu au domiciliul în România.
Asiguratul nu are răspundere dacă prejudiciul a fost produs:
dintr-un caz de forță majoră (împrejurare externă imprevizibilă, extraordinară și invincibilă, fără relație cu lucrul care a provocat vătămarea sau paguba sau cu însușirile sale naturale), ca de exemplu: trăsnet, inundație, etc.;
din vina exclusivă a persoanei vătămate sau păgubite;
din culpa exclusivă a unei terțe persoane.
Limitele răspunderii sunt de două feluri:
a. Pe cerere de despăgubire/serie de cereri de despăgubire:
Răspunderea asumată de asigurător nu va depăși în total, în legătură cu un prejudiciu, consecință a unui singur act de eroare , omisiune sau neglijență, limita pe fiecare cerere de despăgubire.
Seria de cereri de despăgubire este definită ca fiind toate cererile de despăgubire:
pentru prejudicii care sunt consecințe sau rezultate diferite ale unui singur act de neglijență, eroare sau omisiune;
care sunt consecințele mai multor acte de eroare, omisiune, cauzatoare de același prejudiciu.
Toate cererile de despăgubire dintr-o serie de cereri de despăgubire vor fi considerate ca una și aceeași cere de despăgubire, data daunei fiind data când a fost depusă în scris împotriva asiguratului prima cerere de despăgubire dintr-o serie posibilă de cereri de despăgubire.
b. Pe perioada asigurată (agregat):
Răspunderea asumată de asigurător față de un păgubit sau un număr de păgubiți nu va depăși în total, în legătură cu accidentele întâmplate pe perioada asigurată, limita răspunderii pe perioada asigurată .
Despăgubirea aferentă pagubelor produse bunurilor se va stabili sub formă de sub limită din limita din limita răspunderii pe cerere de despăgubire.
Limita minimă privind cota de primă anuală aferentă medicilor este de 0,3% din limita răspunderii pe întreaga perioadă de asigurare și are o valoare unică pentru toate categoriile de medici ( inclusiv chirurgi)
Cota de primă pentru personalul auxiliar este de 0,2 % din limita răspunderii pe întreaga perioadă de asigurare. În funcție de condițiile pieței se va alege cotația optimă, valoarea de 0,3 %, respectiv de 0,2 % reprezentând un plafon minim.
Prima de asigurare se calculează aplicând cota de primă la limita agregat.
Limita maximă a răspunderii pe întreaga perioadă de asigurare este 1 miliard lei.
Limita răspunderii pe fiecare cerere de despăgubire va fi stabilită la orice valoare, în funcție de opțiunea asiguratului , dar nu mai mult de 500 milioane lei și fără a depăși limita agregat;
În cadrul acestor limite asiguratul poate să propună , în funcție de necesitățile proprii, sumele corespunzătoare pe care le dorește , atât în ceea ce privește limita agregat, cât și limitele răspunderii pe cerere de despăgubire, pentru cazuri de vătămare corporală, deces și pagube la bunuri materiale (ca sublimită la limita răspunderii pe cerere de despăgubire).Tot ca sub limită la limita răspunderii pe cerere de despăgubire, se pot acoperi și daunele morale, în ponderea pe care o dorește asiguratul, dar nu mai mult de 50% din limita răspunderii pe cerere de despăgubire, prima de asigurare majorându-se cu același procent ( raportul dintre sub limita pentru daune morale și limita pe cerere de despăgubire).
3.3.2. Primele de asigurare
Plata primei de asigurare se va face anticipat și integral. Ca o facilitate pentru asigurat și la cererea acestuia, asigurătorul poate accepta ca plata primei de asigurare anuale să fie efectuată și în rate semestriale, trimestriale sau după caz în rate lunare. Asigurătorul nu are obligația să avizeze asiguratul cu privire la scadențele ratelor de primă.
Răspunderea asigurătorului începe după ora 24 a zilei în care s-a încheiat contractul de asigurare și s-a încasat prima de asigurare sau prima rată, în cazul în care s-a convenit plata în rate. Plata celorlalte rate de primă se va face la termenele precizate în Specificația la polița de asigurare.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea și s-au plătit primele de asigurare.
Cuantumul și termenele de plată a primelor de asigurare sunt cele menționate în specificația la polița de asigurare.
În acest caz de neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi, asigurătorul acordă asiguratului posibilitatea achitării acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la scadența ratei respective, asiguratul rămânând acoperit până la expirarea acestui termen.
În cazul în care sumele prevăzute la alineatul de mai sus nu sunt plătite în termenul de păsuire de 5 zile lucrătoare de la scadență, polița se reziliază în mod automat.
Prin derogare de la cele prevăzute la alineatul de mai sus, asigurătorul poate repune în vigoare contractul de asigurare în cazul în care ratele de primă au fost încasate peste termenul de 5 zile lucrătoare de la scadență , dacă se îndeplinesc următoarele condiții:
primele de asigurare scadente au fost plătite integral;
asiguratul declară în scris că nu are nici un fel de pretenții față de asigurător pentru eventualele prejudicii produse terților în perioada în care nu a achitat în termen primele de asigurare.
Răspunderea asigurătorului începe după ora 24 a zilei în care s-a încheiat polița de asigurare și s-a încasat prima de asigurare sau prima rată, în cazul în care s-a convenit plata în rate.
Franșiza se aplică numai la daune materiale produse de personalul medical obiectelor personale, ale pacienților și se despăgubește ca sub limită din limita răspunderii pe cerere de despăgubire. Aceasta se recomandă a fi majorată în cazul stomatologilor care, acționând asupra lucrărilor dentare plătite de pacienți, le pot deteriora sau chiar distruge .
Cheltuielile efectuate de către asigurător, care în virtutea prezentei clauze, intră în răspunderea asiguratului, vor fi restituite imediat de către asigurat asigurătorului, la cererea acestuia.
3.3.3. Obligațiile asiguratului
Să depună toate diligențele (gesturile profesionale) pentru atingerea performanței, să respecte jurământul depus, legile și regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de medic, precum și Codul de deontologie medicală.
Asiguratul este obligat să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător în cererea de asigurare cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc, pe care le cunoaște. Asiguratul este obligat să declare asigurătorului, în momentul încheierii poliței de asigurare, despre existența unei cereri de despăgubire depusă împotriva sa înainte de începerea perioadei de asigurare.
Să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea sau diminuarea prejudiciului.
Să nu recunoască nici o răspundere și să nu facă nici o ofertă, promisiune sau plată, fără acordul scris al asigurătorului, care va fi îndreptățit să folosească calea intervenției în interesul asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului, în conformitate cu art.49 și următoarele din Codul de procedură civilă, ori de câte ori în acest fel se asigură o mai bună apărare a intereselor asigurătorului.
Să se apere în proces ținând seama și de eventualele recomandări ale asigurătorului. Asigurătorul este îndreptățit, în cazurile în care apreciază că este necesar, în procesul civil, să indice asiguratului să-și angajeze apărător atât în prima instanță, cât și în căile de atac.
Să păstreze evidențe corecte ale serviciilor medicale acordate pacienților și să le pună la dispoziția asigurătorului sau a reprezentanților acestuia, în scopul verificării sau utilizării acestora în măsura în care se referă la eventuale cereri de despăgubire. În această situație asiguratul are obligația de a pune la dispoziția asigurătorului sau a reprezentanților acestuia toate informațiile și declarațiile scrise solicitate și de a acorda asigurătorului tot sprijinul pe care acesta îl poate solicita , fără a pretinde vreo plată în schimbul acestor activități.
Asiguratul este obligat să înștiințeze în scris asigurătorul despre cererile de despăgubire formulate pentru prima oară împotriva sa în perioada asigurată de un potențial pacient prejudiciat, în termen de 5 zile de la data formulării cererii de despăgubire.
În cazul producerii unui incident care poate da naștere unei cererii de despăgubire sau în cazul în care se poate anticipa solicitarea unei despăgubiri, asiguratul este obligat să încunoștințeze în scris asigurătorul în legătură cu una din cele două situații, în termen de 5 zile de la data producerii incidentului.
Asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii dacă asiguratul nu a păstrat o evidență corectă a serviciilor medicale acordate pacienților și nu a pus-o la dispoziția asigurătorului. De asemenea, asigurătorul poate refuza plata despăgubirii dacă asiguratul nu a înștiințat în scris pe acesta în cazul producerii unui incident care poate da naștere unei cereri de despăgubire. Aceste refuzuri la plată din partea asigurătorului se iau în măsura în care nu s-a putut determina cauza producerii prejudiciului și întinderea acestuia.
3.3.4. Constatarea, evaluarea și plata despăgubirilor
Constatarea și evaluarea despăgubirilor se fac de către asigurător, direct sau prin împuterniciți, împreună cu asiguratul sau împuterniciții lui, inclusiv prin experți, dacă s-a convenit în acest mod de către cele două părți, despăgubirile stabilindu-se pe baza convenției dintre părți (pe cale amiabilă), cu acordul asigurătorului, sau prin hotărâre judecătorească, conform legislației din România.
În cazul în care despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă între asigurat și persoana păgubită, suma care urmează a fi achitată de către asigurat se va stabili doar cu consimțământul prealabil în scris al asigurătorului. În această situație, culpa poate fi determinată printr-o expertiză extrajudiciară inițiată de asigurător și efectuată de un expert autorizat de Ministerul Justiției, suportată de inițiator.
Stabilirea despăgubirilor pe baza convenției dintre părți (pe cale amiabilă) se poate face numai dacă din actele întocmite de organele competente și din înștiințarea asiguratului rezultă cu certitudine răspunderea civilă a acestuia pentru producerea pagubelor, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
Despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza convenției dintre părți, în cazul în care:
prejudiciul face obiectul unui proces penal, cu excepția cazului în care, potrivit legii, acțiunea penală poate fi stinsă prin împăcarea părților și în cazul în care , deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă printr-un proces civil;
nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, cauzele și împrejurările producerii acestuia, precum și la cuantumul prejudiciului produs;
prejudiciul a fost produs datorită acțiunii simultane sau succesive a mai multor persoane, fără să se poată stabili dacă prejudiciul a fost produs sau că nu putea să fie produs prin fapta asiguratului;
persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul, soția sau persoane care se află în întreținerea asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului;
persoanele care formulează pretenții de despăgubire sunt copiii, părinții, frații sau surorile asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului și care nu se află în întreținerea asiguratului;
se formulează pretenții de despăgubiri ce se cuvin sub formă de prestații bănești periodice (pensie de întreținere), precum și în cazul în care pentru aceste prestații se solicită o sumă globală;
se formulează pretenții având ca obiect daunele morale.
În situația în care cel prejudiciat a contribuit a contribuit din culpă la producerea prejudiciului sau la mărirea acestuia, asiguratul va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu pe care a produs-o.
În cazul în care un prejudiciu a fost produs prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că prejudiciul a fost produs sau că nu putea să fie produs prin fapta numai a uneia din persoane, acestea răspund, împreună, față de păgubit (coautori).Despăgubirea se plătește până la concurența limitei prevăzută în Specificația anexată la polița de asigurare. În cazul pagubelor produse bunurilor, despăgubirea nu poate depăși valoarea bunurilor la data producerii prejudiciului.
În cazul în care prin hotărâre judecătorească se prevede plata unei prestații bănești periodice (pensii de întreținere), pe o durată limitată, se va plăti suma stabilită prin această hotărâre, fără a depăși, însă, valoarea limitei răspunderii pe cerere de despăgubire menționată in Specificația anexată la polița de asigurare dacă după stabilirea prestației bănești periodice (pensie de întreținere), starea persoanei vătămate s-a îmbunătățit, asigurătorul este în drept să inițieze o expertiză în vederea micșorării cuantumului sumelor ce urmează să le plătească sub formă de prestații bănești periodice sau in vederea încetării plății acestora.
Asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui prejudiciat (înștiințându-se asiguratul despre aceasta în scris), în măsura în care cel prejudiciat nu a fost despăgubit de asigurat, iar despăgubirea nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
Despăgubirea se plătește asiguratului in cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel prejudiciat, cu condiția ca această despăgubire să fie justificată și recunoscută de asigurător.
Actele de umanitate față de terțe persoane care au suferit vătămări corporale care au putea fi imputabile asiguratului nu se consideră ca o recunoaștere a răspunderii lui și nici ca un început de înțelegere între părți.
Prin plata despăgubirii pe baza de înțelegere amiabilă sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se sting orice pretenții ale persoanelor prejudiciate față de asigurător. Odată cu plata despăgubirii, persoana prejudiciată va menționa, în scris, că a fost despăgubită de asigurător. Odată cu plata despăgubirii, persoana prejudiciată va menționa în scris, că a fost despăgubită de asigurător pentru prejudiciile suferite și nu mai are nici o pretenție în legătură cu prejudiciul respectiv față de asigurător. Drepturile persoanelor prejudiciate împotriva celor răspunzători de producerea prejudiciilor rămân neștirbite, potrivit dreptului comun, pentru tot ceea ce depășește sumele plătite de asigurător.
Asiguratul poate fi chemat in judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din polița de asigurare.
În raporturile juridice directe dintre asigurat și asigurător, termenul de prescripție în cadrul căruia asiguratul poate solicita asigurătorului restituirea despăgubirilor plătite de acesta către client, despăgubiri la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, este de doi ani calculați de la data când a plătit despăgubirea.
În situația în care persoana păgubită solicită despăgubirea direct de la asigurător, termenul de prescripție este de 3 ani de la data rămânerii definitive hotărârii judecătorești prin care asiguratul a fost obligat la plata despăgubirilor, în limita obligațiilor ce revin asigurătorului prin prezenta poliță.
Asigurarea încetează automat la retragerea sau suspendarea autorizației de liberă practică medicală. Actele provocatoare de prejudicii conform prezentelor condiții de asigurare, produse înainte de retragerea autorizației de liberă practică, avizate asigurătorului conform prevederilor poliței anterior retragerii acesteia sunt considerate ca fiind cuprinse în perioada de valabilitate a poliței.
Respectarea riguroasă și îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezenta poliță, în măsura în care se referă la obligațiile care îi revin asiguratului, precum și prezumția că declarațiile și răspunsurile asiguratului la cererea de asigurare, sunt adevărate, vor fi o condiție ce precede orice răspundere care revine asigurătorului.
Dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată cunoscută asigurătorului schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul, asigurătorul are dreptul :
înainte de producerea prejudiciului, să rezilieze polița:
în cazul în care schimbările apărute exclud menținerea în vigoare a asigurării, de la data când a intervenit modificarea, cu restituirea primei de asigurare plătite pentru perioada ulterioară denunțării;
în cazul în care, cunoscând exact împrejurările, nu ar fi încheiat asigurarea, cu restituirea integrală a primelor de asigurare plătite.
după producerea prejudiciului, să refuze plata despăgubirii, dacă față de acele împrejurări polița nu s-ar fi încheiat, cu restituirea primelor plătite.
Asigurătorul poate să rezilieze polița de asigurare înainte de producerea prejudiciului sau să refuze plata despăgubirii, după producerea prejudiciului, în cazul în care asiguratul a încercat sau încearcă să obțină, prin fraudă sau tentativă de fraudă, despăgubiri de la asigurător.
Frauda sau tentativa de fraudă va trebui să rezulte din acte emise de organe neutre (organe de poliție, experți tehnici etc.) sau declarații de martori.
Polița de asigurare poate fi denunțată oricând de asigurat sau asigurător, cu un preaviz de 30 de zile, dat prin scrisoare recomandată trimisă la ultima adresă cunoscută. În cazul în care asiguratul anunță denunțarea, asigurătorul va returna partea din prima de asigurare, calculată „pro rata temporis”, pentru perioada de timp rămasă până la expirarea perioadei asigurate.
Despăgubirea se va face în limita obligațiilor ce revin asigurătorului prin prezenta poliță.
Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu această poliță, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea sau denunțarea acesteia, se va soluționa de către instanțele judecătorești.
Asigurarea de răspundere civilă profesională a farmaciștilor
3.4.1. Obiectul asigurării, riscuri asigurate, excluderi și răspunderi
În aplicarea poliței de asigurare cu privire la asigurarea de răspundere civilă profesională a farmaciștilor, putem defini următorii termeni astfel:
Prin „Asigurat” se înțelege:
farmaciștii și asistenții de farmacie cu autorizație de liberă practică , conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 2234/94, indiferent de calitatea pe care o au : farmacist șef, farmacist șef de depozit, farmacist șef laborator, asistent de farmacie, șef drogherie (unitate „Tehnofarm”) și care își desfășoară activitatea în cadrul farmaciilor, depozitelor farmaceutice sau drogheriilor ( unități „Tehnofarm”);
uniuni și asociații profesionale în numele și pentru membru, pe bază de tabel anexat la polița de asigurare.
Prin „franșiză” se înțelege partea de risc care rămâne în răspunderea asiguratului și care se deduce din fiecare despăgubire pentru pierderi materiale. Franșiza reprezintă 5% din valoarea despăgubirii.
Prin „activitatea profesională a Asiguratului” se înțelege: eliberarea și prepararea de medicamente și produse farmaceutice, în conformitate cu formulele, rețetele, licențele de fabricație, buletinele de analiză, înregistrarea medicamentelor în vederea punerii în circulație, modificarea compoziției, controlul calității, depozitarea și desfacerea produselor farmaceutice.
Prin „ pierderi materiale” se înțeleg prejudicii produse clienților ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor, lăsate de aceștia în grija asiguratului, în vederea completării lor, a preparării rețetelor (ex. : carnete de sănătate, rețete, prospecte de medicamente, instrucțiuni de păstrare și utilizare ), precum și sumele cheltuite de asigurat pentru reconstituirea, refacerea , înlocuirea documentelor de mai sus cu condiția obținerii consimțământului scris prealabil al asigurătorului cu privire la cuantumul acestora.
O cerere de despăgubire va fi considerată ca fiind introdusă pentru prima oară când fie asiguratul, fie asigurătorul vor primi o încunoștințare (notificare) scrisă privitoare la o cerere de despăgubire depusă împotriva asiguratului sau privitoare la o cerere de despăgubire depusă împotriva asiguratului în instanță, la oricare dintre aceștia notificarea ar sosi mai întâi, și numai în situația în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
– cererea de despăgubire să fie prima reclamație formulată în scris împotriva asiguratului în legătură cu prejudiciul respectiv;
– reclamația să fie formulată în perioada de asigurare;
– notificarea asiguratului bazată pe această reclamație să fie adusă la cunoștința asigurătorului în perioada asigurată.
Data daunei este data când a fost formulată și datată în scris cererea de despăgubire împotriva asiguratului.
Obiectul asigurării. În baza prezentei polițe asigurătorul despăgubește pe asigurat până la limita răspunderii prevăzută în Specificația anexată pentru:
suma pe care asiguratul este obligat să o plătească cu titlu de desdăunare, precum și cheltuieli de judecată, decurgând dintr-o cerere de despăgubire, depusă în scris pentru prima oară împotriva sa în timpul perioadei asigurate, pentru prejudicii de care răspunde în baza legii ca urmare a vătămării corporale sau a decesului clientului sau pierderilor materiale produse acestuia al prezentei polițe, provocate sau care se pretind a fi provocate prin eroare, omisiune sau neglijență manifestate în timpul exercitării activității sale profesionale, pe parcursul perioadei de asigurare. În această situație, dacă primei cereri de despăgubire îi urmează o serie de cereri de despăgubire vor fi despăgubite toate cererile de despăgubire din cadrul seriei, în limita sumei stabilite pentru fiecare cerere de despăgubire.
cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acțiunea penală pusă în mișcare nu mai este judecată, iar acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale), precum și cheltuielile extrajudiciare făcute cu consimțământul prealabil în scris al asigurătorului pentru stabilirea pe cale amiabilă a sumelor cu titlu de desdăunare.
Polița de răspundere civilă profesională a farmaciștilor se adresează, persoanelor care posedă autorizația de liberă practică în domeniu. Aceasta înseamnă că obiectul poliței este acela de a acoperi activitatea profesională a asiguratului, despăgubindu-se doar daunele rezultate din erori, omisiuni, neglijență în exercitarea actului profesional, polița ne acoperind acele activități care, deși desfășurate în activitatea curentă a unor categorii de farmaciști (evidențe contabile sau de altă natură, relații comerciale cu furnizorii și clienții etc.), nu au nici o tangență cu actul profesional (pot fi asigurate pe polița de răspundere civilă generală).
Polița de asigurare se poate încheia pentru fiecare persoană în parte sau pentru toți angajații dintr-o unitate farmaceutică, în aceleași condiții ca la polița de răspundere civilă profesională a medicilor.
În cazul în care polița de asigurare se încheie pe numele unei singure persoane fizice dar acoperirea acesteia se extinde asupra mai multor asigurați (menționați pe o listă anexată), se vor trece în Specificație numele tuturor persoanelor asigurate, specialitatea, limitele răspunderii și primele de asigurare ale fiecărei persoane acoperite prin asigurare. Fiecare persoană asigurată trebuie să completeze cererea de asigurare în mod individual.
Asigurările de răspundere profesională a farmaciștilor se pot încheia și prin colaboratori cu practicarea unui comision de 15% .
Riscurile asigurate. Asigurătorul acceptă ca , în schimbul primelor de asigurare încasate de la asiguratul nominalizat în poliță, să acopere prejudiciul provocat de asigurat, ca urmare a activității sale profesionale, clientului său și pentru care răspunde în baza legii.
Excluderi. Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
servicii medicale care depășesc obiectul serviciilor profesionale, tratamentelor, consultațiilor oferite în calitate de farmacist, conform legislației în vigoare și a codului de deontologie profesională;
prejudicii datorate nerespectării de către client a instrucțiunilor de păstrare, a modului de folosire și a programului de administrare a medicamentelor ori rețetelor preparate de asigurat;
prejudicii rezultate din consumarea de către client a medicamentelor preparate de asigurat, la insistența clientului, fără rețetă emisă, semnată și parafată de medic;
accidente/manipulări genetice și folosirea medicamentelor pentru scăderea în greutate;
servicii profesionale acordate de către asigurat aflat sub influența băuturilor alcoolice sau a narcoticelor;
pretenții de despăgubire formulate pentru pagube produse cu intenție de către asigurat sau angajații săi, ori pentru pagube produse în timpul comiterii unor fapte incriminate ca infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă aceste fapte rezultă din actele încheiate de organele de drept (poliție, alte organe de cercetare etc.);
consecințele directe și indirecte ale războiului, invaziei, acțiunii unui dușman extern, ostilităților, indiferent dacă războiul a fost declarat sau nu, războiul civil, terorismului , revoltei, revoluției, insurecției , grevei, grevei patronale, tulburărilor civile, puterii militare sau uzurpării de putere, acțiunii unor grupuri de persoane răuvoitoare în legătură cu o organizație politică;
pretenții de despăgubire rezultând din daune morale;
prejudicii generate de provocarea invalidității prin autorănire și intenție de sinucidere sau decesul clientului prin sinucidere;
pierderile financiare ale asiguratului rezultate din: compensarea prețurilor medicamentelor și neîncasarea sumelor de la buget precum și pierderile datorate ieșirii din uz, retragerii de pe piață a unor medicamente sau distrugerea celor expirate , contravaloarea probelor pentru control, cheltuieli pentru analiza probelor;
prejudicii rezultate din desfășurarea de către asigurat a altor activități și/sau prestarea de servicii care nu sunt prevăzute în autorizație.
Asiguratul nu are răspundere civilă față de terți dacă prejudiciul a fost produs:
dintr-un caz de forță majoră (împrejurare externă imprevizibilă, extraordinară și invincibilă, fără relație cu lucrul care a provocat vătămarea sau paguba sau cu însușirile sale naturale );
din vina exclusivă a persoanei vătămate sau păgubite;
din culpa exclusivă a unei terțe persoane.
Polița de asigurare se aplică actelor cauzatoare de daune care au loc pe teritoriul României, în legătură cu activitatea asiguratului desfășurată în această țara.
Limitele răspunderii
a. Pe fiecare cerere de despăgubire /serie de cereri de despăgubire:
Răspunderea asumată de asigurător nu va depăși în total, în legătură cu un prejudiciu, consecință a unui singur act de eroare , omisiune sau neglijență, limita răspunderii pe fiecare cerere de despăgubire.
Seria de cereri de despăgubire este definită ca fiind toate cererile de despăgubire:
pentru prejudicii care sunt consecințele sau rezultatele diferite ale unui singur act de neglijență, eroare sau omisiune;
care sunt consecințele mai multor acte de eroare, omisiune, cauzatoare de același prejudiciu.
toate cererile de despăgubire dintr-o serie de cereri de despăgubire vor fi considerate ca una și aceeași cerere de despăgubire, data daunei fiind dat când a fost depusă în scris împotriva asiguratului prima cerere de despăgubire dintr-o serie posibilă de despăgubire.
Pentru întreaga perioadă de asigurare (agregat):
Răspunderea asumată de asigurător față de un păgubit sau un număr de păgubiți nu va depăși în total, în legătură cu prejudiciile produse de către asigurat în perioada de asigurare , limita răspunderii pe perioada asigurată .
Despăgubirea aferentă pierderilor materiale produse pacienților se va stabili sub formă de sub limită din limita răspunderii pentru fiecare cerere de despăgubire.
Limita răspunderii, cuantumul și modalitatea de plată sunt prevăzute în Specificația la poliță.
Franșiza. Asigurătorul este răspunzător numai pentru acea parte a daunei care depășește franșiza pentru pierderi materiale , menționată în Specificație.
Cheltuielile efectuate de către asigurător, care în virtutea prezentei clauze intră în răspunderea asiguratului, vor fi restituite imediat de către asigurat asigurătorului, a cererea acestuia.
3.4.2. Primele de asigurare
Plata primei de asigurare se va face anticipat și integral. Ca o facilitate pentru asigurat și la cererea acestuia, asigurătorul poate accepta ca plata primei de asigurare anuale să fie efectuată și în rate semestriale, trimestriale sau, după caz, în rate lunare. Asigurătorul nu are obligația să avizeze asiguratul cu privire la scadențele ratelor de primă.
Răspunderea asigurătorului începe după ora 24 a zilei în care s-a încheiat contractul de asigurare și s-a încasat prima de asigurare sau prima rată, în cazul în care s-a convenit plata în rate. Plata celorlalte rate de primă se va face la termenele precizate în Specificația la polița de asigurare.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurare și s-au plătit primele de asigurare.
Cuantumul și termenele de plată a primelor de asigurare sunt cele menționate în Specificația la polița de asigurare.
În caz de neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi, asiguratul are dreptul să o plătească în termen de 5 zile lucrătoare de la scadența ratei respective, situația contractului rămânând neschimbată până la expirarea acestui termen.
În cazul în care sumele datorate de asigurat cu titlu de primă nu sunt plătite în termen de 5 zile lucrătoare de la scadență, contractul de asigurare se suspendă pe o perioadă maximă de 30 de zile calendaristice, după care se reziliază în mod automat.
Asigurătorul poate repune în vigoare contractul de asigurare în cazul în care ratele de primă au fost încasate peste termenul de 5 zile lucrătoare de la scadență, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
primele de asigurare scadente au fost plătite integral într-un termen maxim de 30 de zile calendaristice de la scadență;
asiguratul declară în scris că nu are nici un fel de pretenții față de asigurător pentru eventualele cereri de despăgubire depuse în perioada în care nu a achitat în termen primele de asigurare. În acest caz, răspunderea asigurătorului se reia la ora 24 a zilei în care s-au îndeplinit cumulativ condițiile de mai sus.
Obligațiile asiguratului
Asiguratul este obligat să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător în cererea de asigurare cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc, pe care le cunoaște. Asiguratul este obligat să declare asigurătorului, în momentul încheierii poliței de asigurare despre existența unei cereri de despăgubire depusă împotriva sa înainte de începerea perioade de asigurare.
Să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea sau diminuarea prejudiciului.
Să nu recunoască nici o răspundere și să nu facă nici o ofertă, promisiune sau plată, fără acordul scris al asigurătorului, care va fi îndreptățit să folosească calea intervenției în interesul asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului, în conformitate cu art. 49 și următoarele din Codul de procedură civilă, ori de câte ori în acest fel se asigură o mai bună apărare a intereselor asigurătorului.
Să se apere în proces ținând seama și de eventualele recomandări ale asigurătorului.
În cazul în care prima de asigurare aferentă prezentei polițe a fost calculată pe baza cifrelor estimative comunicate de asigurat, acesta are obligația de a ține o evidență riguroasă conținând datele relevante și de a permite asigurătorului, oricând acesta consideră că este cazul, să inspecteze înregistrările făcute, iar la sfârșitul fiecărei perioade asigurate să pună la dispoziția asigurătorului cifrele reale pentru calculul primei de asigurare definitive, urmând ca diferența în plus sau minus să fie plătită de asigurat sau restituită acestuia.
Asiguratul trebuie ca, în mod permanent:
să păstreze o evidență riguroasă a serviciilor profesionale acordate clienților prin înregistrări care trebuie să fie accesibile asigurătorului sau reprezentanților săi legali în scopul inspectării și utilizării acestora pe toată durata de lichidare a daunei, în măsura în care se referă la eventuale cereri de despăgubire;
să ofere asigurătorului sau reprezentanților săi legali acele informații, declarații scrise, asistență și acorduri semnate pe care asigurătorul le poate solicita, și
să acorde sprijin asigurătorului într-un litigiu sau proces având ca obiect a daună, fără majorarea cheltuielilor puse în seama acestuia ,și fără a pretinde vreo plată în schimbul acestor activități.
Asiguratul este obligat să înștiințeze în scris asigurătorul despre cererile de despăgubire formulate pentru prima oară împotriva sa în perioada asigurată de un potențial prejudiciat, în termen de 5 zile de la data formulării cererii de despăgubire.
În cazul producerii unui incident care poate da naștere unei reclamații sau în cazul în care se poate anticipa solicitarea unei despăgubiri, asiguratul este obligat să încunoștințeze în scris asigurătorul în legătură cu una din cele două situații, în termen de 5 zile de data producerii incidentului.
În caz de neîndeplinire a obligațiilor de mai sus, asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, în măsura în care din acest motiv nu a putut determina cauza producerii prejudiciului și întinderea pagubei.
Constatarea, evaluarea și plata despăgubirilor
Despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător (pe cale amiabilă) sau prin hotărâre judecătorească, conform legislației din România.
În cazul în care despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă între asigurat și persoana păgubită, suma care urmează a fi achitată cu titlu de desdăunare de către asigurat se va stabili doar cu consimțământul prealabil în scris al asigurătorului. În această situație, culpa poate fi determinată printr-o expertiză extrajudiciară inițiată de asigurător și efectuată de un expert autorizat de Ministerul Justiției, cheltuielile urmând a fi suportate de asigurător.
Stabilirea despăgubirilor pa baza convenției dintre părți (pe cale amiabilă) se poate face dacă din actele întocmite de organele competente și din înștiințarea asiguratului rezultă cu certitudine răspunderea civilă a acestuia pentru producerea pagubelor, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
Despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza convenției dintre părți, în cazul în care:
nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, cauzele și împrejurările producerii acestuia, precum și la cuantumul prejudiciului produs;
prejudiciul a fost produs datorită acțiunii simultane sau succesive a mai multor persoane, fără să se poată stabili dacă prejudiciul a fost produs sau că nu putea să fie produs prin fapta asiguratului;
persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul, soția sau persoane care se află în întreținerea asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului;
persoanele care formulează pretenții de despăgubire sunt copiii, părinții, frații sau surorile asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului și care nu se află în întreținerea asiguratului;
se formulează pretenții de despăgubiri ce se cuvin sub formă de prestații bănești periodice, precum și în cazul în care pentru aceste prestații se solicită o sumă globală;
se formulează pretenții având ca obiect daunele morale.
În situația în care cel prejudiciat a contribuit din culpă la producerea prejudiciului sau la mărirea acestuia, asiguratul va fi ținut răspunzător numai pentru partea de prejudiciu pe care a produs-o.
În cazul în care un prejudiciu a fost produs prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că prejudiciul a fost produs sau că nu putea să fie produs prin fapta numai a uneia din persoane, acestea răspund, împreună, față de păgubit (coautori).
Despăgubirea se stabilește până la concurența limitei răspunderii prevăzută în Specificația anexată la polița de asigurare. În cazul pagubelor produse bunurilor, despăgubirea nu poate depăși nici valoarea bunurilor la data producerii prejudiciului.
În cazul plății unei despăgubiri, asigurătorul are dreptul de a compensa ratele de primă ce i se datorează până la sfârșitul perioadei de asigurare prin scăderea acestora din valoarea despăgubirilor cuvenite.
Dacă la data depunerii cererii de despăgubire există și alte polițe de asigurare încheiate de asigurat sau în favoarea asiguratului, care acoperă prejudicii ce intră sub incidența prezentei polițe de asigurare, asigurătorul plătește despăgubiri în baza prezentei polițe de asigurare proporțional cu raportul dintre limita pe cerere de despăgubire din prezenta poliță și totalul limitelor răspunderii pe cerere de despăgubire pe toate polițele de asigurare în curs pentru care a primit sau este îndreptățit să primească dreptul la despăgubire. Asiguratul are obligația să declare existența altor asigurări acoperind aceeași răspundere la asigurători diferiți, atât la încheierea poliței de asigurare, cât și pe parcursul valabilității acesteia.
În cazul în care prin hotărâre judecătorească se prevede plata unei prestații bănești periodice pe o durată limitată, se va plăti suma stabilită prin această hotărâre, fără a depăși, valoarea limitei răspunderii pentru fiecare cerere de despăgubire menționată în Specificația anexată la polița de asigurare.
Dacă după stabilirea prestației periodice (pensie de întreținere), starea persoanei vătămate s-a îmbunătățit, asigurătorul este în drept să inițieze o expertiză în vederea micșorării cuantumului sumelor ce urmează să le plătească sub formă de prestații bănești periodice sau în vederea încetării plății acestora.
Asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui prejudiciat (înștiințându-se asiguratul despre aceasta în scris),în măsura în care cel prejudiciat nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
Despăgubirea se plătește asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel prejudiciat, cu condiția să fie justificată și recunoscută de asigurător.
Actele de umanitate față de terțe persoane care au suferit vătămări corporale, care ar putea fi imputabile asiguratului, nu se consideră ca o recunoaștere a răspunderii lui și nici ca un început de convenție între părți.
În raporturile juridice directe dintre asigurat și asigurător, termenul de prescripție în cadrul căruia asiguratul poate solicita asigurătorului restituirea despăgubirilor plătite de acesta către client, despăgubiri la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, este de 2 ani calculați de la data când asiguratul a plătit despăgubirea.
Persoana păgubită poate solicita despăgubirea direct de la asigurător în termenul general de prescripție de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care asiguratul a fost obligat la plata despăgubirilor, în limita obligațiilor ce revin asigurătorului prin prezenta poliță.
Prin plata despăgubirii pe bază de convenție între părți sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se sting orice pretenții ale persoanelor prejudiciate față de asigurător. Odată cu plata despăgubirii, persoana prejudiciată va menționa în scris că a fost despăgubită de asigurător pentru prejudiciile suferite și nu mai are nici o pretenție în legătură cu prejudiciul respectiv față de asigurător.
Drepturile persoanelor prejudiciate împotriva celor răspunzători de producerea prejudiciilor rămân neștirbite, potrivit dreptului comun, pentru tot ceea ce depășește sumele plătite de asigurător.
Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din polița de asigurare, în limita obligațiilor ce revin asigurătorului prin prezenta poliță.
Asigurarea încetează automat la retragerea sau suspendarea autorizației de liberă practică. Actele provocatoare de prejudicii conform prezentelor condiții de asigurare, produse înainte de retragerea autorizației de liberă practică, avizate asigurătorului conform prevederilor poliței anterior retragerii acesteia, sunt considerate ca fiind cuprinse în perioada de valabilitate a poliței.
Respectarea riguroasă și îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezenta poliță, în măsura în care se referă la obligațiile care îi revin asiguratului, precum și presupunerea că declarațiile și răspunsurile asiguratului la Cererea de asigurare sunt adevărate, vor fi o condiție ce precede orice răspundere care revine asigurătorului.
În cursul valabilității poliței de asigurare, asigurătorul are dreptul să efectueze verificări ale informațiilor prezentate de asigurat ori de câte ori consideră necesar.
În cazul în care, cu acest prilej, se constată apariția unor elemente care amplifică semnificativ riscul asigurat, asigurătorul poate suspenda asigurarea, pe bază de notificare scrisă, ea putând fi repusă în vigoare după restabilirea termenilor de asigurare.
Dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incorecte ori dacă nu a făcut de îndată cunoscută asigurătorului schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul, asigurătorul are dreptul:
A. Înainte de producerea prejudiciului, să rezilieze polița:
în cazul în care schimbările apărute exclud menținerea în vigoare a asigurării, de la data când a intervenit modificarea, cu restituirea primei de asigurare plătite pentru perioada ulterioară denunțării;
în cazul în care, cunoscând exact împrejurările, nu ar fi încheiat asigurarea, cu restituirea integrală a primelor de asigurare plătite;
B. După producerea prejudiciului, să refuze plata despăgubirii, dacă față de acele împrejurări polița nu s-ar fi încheiat, cu restituirea primelor plătite.
Asigurătorul poate să rezilieze polița de asigurare înainte de depunerea unei cereri de despăgubire sau să refuze plata despăgubirii după depunerea cererii de despăgubire, în cazul în care asiguratul a încercat sau încearcă să obțină, prin fraudă sau tentativă de fraudă, despăgubiri de la asigurător.
Frauda sau tentativa de fraudă va trebui să rezulte din acte emise de organe neutre (organe de poliție, experți tehnici etc.), eventual coroborate cu declarații de martori.
Polița de asigurare poate fi denunțată oricând de asigurat sau asigurător cu un preaviz de 30 de zile, dat prin scrisoare recomandată trimisă la ultima adresă cunoscută.
În cazul în care polița de asigurare este denunțată , asigurătorul va returna partea din prima de asigurare, calculată ”pro rata temporis” , pentru perioada de timp rămasă până la expirarea perioadei de asigurate .
Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu această poliță de asigurare, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desființarea ei, se va soluționa potrivit legii, de către instanțele de judecată competente din România.
Prezentele condiții de asigurare, formularul de poliță, Specificația, Cererea de asigurare și eventualele anexe vor fi considerate ca făcând parte integrantă din contractul de asigurare iar expresia „ această poliță”, ori de câte ori este folosită, va fi citită ca incluzând toate aceste documente. Orice cuvânt sau expresie al căror înțeles a fost definit undeva în textul respectivelor documente va avea același înțeles oriunde va fi regăsit în text.
STUDII DE CAZ
În ANEXA 2 este exemplificată polița de asigurare încheiată din partea asigurătorului, de către S.C. „ASTRA” S.A. – sucursala Târgu-Jiu, cu asiguratul Dr. BRATU SORIN CONSTANTIN, domiciliat în Bumbești-Jiu, str. Jiului, bl. 7, ap. 13, județul Gorj.
Polița privește asigurarea medicului stomatolog BRATU SORIN CONSTANTIN pentru limita răspunderii după cum urmează:
pentru fiecare cerere de despăgubire pentru suma de 30 mil. lei;
pentru întreaga perioadă asigurată de 60 mil. lei.
Prima de asigurare datorată este în sumă de 300 mii lei.
În condițiile date, prima de asigurare totală datorată de dr. BRATU SORIN CONSTANTIN este de 300 mil. lei primă care s-a achitat anticipat și integral cu chitanța nr. 0167533 din 09.01.2002. Franșiza reprezintă 5% din valoarea despăgubirii pentru una și aceeași daună materială fiind suportată de către asigurat.
Asigurarea s-a încheiat fără intervenția unui broker intermediar direct între cele două părți implicate în contractul de asigurare pentru o perioadă de un an de zile, respectiv perioada 10.01.2002 – 09.01.2003. În această perioadă polița este în perioada de valabilitate și neproducându-se evenimente asigurate.
ANEXA 3 exemplifică polița de asigurare încheiată de asigurătorul S.C. „ASTRA” S.A. – sucursala Târgu-Jiu, și asiguratul Cabinet medical individual Dr. POPESCU NICOLETA cu domiciliul în Târgu-Jiu, str. Zona Traian, bl. 1, ap. 28, județul Gorj.
Polița de asigurare se referă la asigurarea medicului POPESCU NICOLETA pentru a se stabili limita răspunderii:
pentru fiecare cerere de despăgubire pentru suma de 15 mil. lei;
pentru întreaga perioadă asigurată de 30 mil. lei.
Prima de asigurare datorată este de 240 mii lei.
În condițiile date, prima de asigurare totală datorată de dr. POPESCU NICOLETA este de 240 mil. lei plătită anticipat și integral cu chitanța nr. 0168482 din 30.01.2001. Franșiza reprezintă 5% din valoarea despăgubirii pentru una și aceeași daună materială și va fi suportată de asigurat.
Asigurarea s-a încheiat prin brokerul intermediar DOLOC GABRIEL VICTOR, pentru o perioadă de un an de zile, respectiv perioada 31.01.2001 – 30.01.2002, polița fiind în perioada de valabilitate și neproducându-se evenimente asigurate.
Pentru exemplificare, în ANEXA 4, prezentăm polița de asigurare încheiată de asigurătorul S.C. „ASTRA” S.A. – sucursala Târgu-Jiu, cu asiguratul „ROMEDICA” S.R.L. cu sediul în Târgu-Jiu, str. 22 decembrie 1981, bl. 8, parter, județul Gorj.
Polița privește asigurarea farmacistei CHELU RODICA pentru limita răspunderii:
pentru fiecare cerere de despăgubire pentru suma de 30 mil. lei;
pentru întreaga perioadă asigurată de 60 mil. lei.
Prima de asigurare datorată este de 240 mii lei.
Pentru asistenții farmaciști MOLDOVAN MARIA și VĂDUVA ȘTEFAN, polița privește asigurarea pentru fiecare după cum urmează:
pentru fiecare cerere de despăgubire pentru suma de 20 mil. lei;
pentru întreaga perioadă asigurată de 40 mil. lei.
Prima de asigurare datorată este de 240 mii lei.
Pentru DIJMĂRESCU FLORENTINA, asistent farmacie, polița de asigurare se referă la asigurarea pentru limita răspunderii:
pentru fiecare cerere de despăgubire pentru suma de 20 mil. lei;
pentru întreaga perioadă asigurată de 20 mil. lei.
Prima de asigurare datorată este de 120 mii lei.
În condițiile date prima de asigurare totală datorată de S.C. „ROMEDICA” S.R.L. este de 600 mil. lei care s-a achitat anticipat și integral cu chitanța nr. 0269370 din 11.02.2002. Franșiza reprezintă 5% din valoarea despăgubirii pentru una și aceeași daună materială și va fi suportată de asigurat.
Asigurarea s-a încheiat printr-un broker intermediar, și anume, DOLOC GABRIEL VICTOR, pentru o perioadă de un an de zile, respectiv perioada 12.02.2002 – 11.02.2003, polița fiind în perioada de valabilitate și neproducându-se evenimente asigurate.
4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Prin tema abordată am intenționat să prezentăm principii și trăsături de bază din domeniul asigurărilor precum și categoria de riscuri care fac obiectul asigurărilor, în contextul cadrului legal care segmentează activitatea societăților de asigurare în general și a asigurărilor de viață și profesionale în particular.
Pentru atingerea obiectivelor propuse am abordat aspectele de principiu privind condițiile de validitate, trăsăturile juridice și conținutul contractelor de asigurare privite prin raportul juridic cert pe care îl statuează între asigurat și asigurător. În derularea sa, contractul de asigurare necesită stabilirea, cunoașterea și respectarea din partea asiguratului și asigurătorului a elementelor tehnice de bază și anume: suma asigurată reprezentând partea din valoarea de asigurare pe care asigurătorul o preia în răspunderea sa, în cazul producerii evenimentului asigurat, precum și prima de asigurare pe care asiguratul are obligația să o plătească asigurătorului în schimbul garanției pe care acesta i-o acordă.
În condițiile producerii riscului asigurat, asigurătorul are obligația de a achita asiguratului său despăgubirea de asigurare cu scopul reparării pagubelor suportate sau a compensării prejudiciilor.
În partea aplicativă lucrarea tratează una din categoriile de asigurare dintre cele mai actuale și anume asigurarea profesională a medicilor, stomatologilor și farmaciștilor în calitatea lor de profesioniști care desfășoară activitatea în baza autorizației de liberă practică medicală, reglementată legal în condițiile noului sistem de asigurare medicală a persoanelor. Acest tip de asigurare se încadrează în categoria „asigurărilor facultative”.
Exemplificarea s-a realizat la societatea de asigurare-reasigurare ”ASTRA” S.A., sucursala Târgu-Jiu.
Concluzia pe care am putea să o formulăm cu privire la problematica abordată și exemplificarea realizată este aceea că, în condițiile actuale ale economiei de piață din țara noastră, categoriile de profesii liberale noi organizate trebuie să se asigure împotriva complexității riscurilor cu care se confruntă, motiv pentru care societățile de asigurare în calitatea lor de asigurători promovează noi produse de asigurare prin care să acopere și să satisfacă solicitările asiguraților.
Ca o propunere pe care o apreciem necesară în contextul practicii asigurărilor medicale ar fi aceea care să privească asigurarea reală și certă a pacientului, prin încheierea unui tip de piață de asigurare a riscurilor care pot interveni în cadrul tratamentelor medicale de durată sau a intervențiilor chirurgicale.
De asemenea, am propune ca pacienții să poată beneficia de asigurare medicală în cadrul relației cu medicii de familie prin încheierea unui contract de asigurare încheiat de aceștia cu un asigurător, în beneficiul pacienților.
Cele două propuneri privesc activitatea societății de asigurare-reasigurare “ASTRA” S.A. care a dat dovadă de permanență, receptivitate în promovarea celor mai actuale și noi produse de asigurare adaptate nevoilor asiguraților.
ANEXE
ANEXA 1 Legea și contractul asigurărilor de viață. Produsele asigurărilor de viață.
ANEXA 2 Polița de asigurare a stomatologilor.
ANEXA 3 Polița de asigurare a medicilor.
ANEXA 4 Polița de asigurare a farmaciștilor.
BIBLIOGRAFIE
CIUREL, VIOLETA – Asigurări și reasigurări. Abordări teoretice și practici internaționale, Editura ALL, București, 2000
CONSTANTINESCU, DAN ANGHEL – Asigurări și reasigurări, Editura Tehnică, București, 1998
GALINICEANU, ION;
GALINICEANU, MIHAELA – Asigurări interne și internaționale, Editura Spirit Românesc, Craiova, 1999
POPOVICI, DUMITRU – Teoria și tehnica asigurării – reasigurării de persoane, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 1999
ȘEULEAN, VICTORIA și colaboratorii – Asigurări comerciale. Teorie și practică, Editura Mirton, Timișoara, 1999
*** S.C. „ASTRA” S.A. – Raport anual 2000
*** Revista FINANȚE, BĂNCI, ASIGURĂRI editată lunar de Tribuna Economică
*** Legea nr. 32/03.04.2000 privind societățile de asigurări și supravegherea asigurărilor (Monitorul Oficial, nr. 148/10.04.2000)
*** Ordonanța Guvernului, nr. 116/29.06.2000, pentru modificarea Legii nr. 32/2000, privind societățile de asigurări și supravegherea asigurărilor (Monitorul Oficial, nr. 311/05.07.2000)
=== Anexa ===
ANEXA 1
Tabelul 1.1
Legea și contractul asigurării de viață
Tabelul 2.1
Produsele asigurării de viață
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Studiu Privind Asigurarea Medicilor, Stomatologilor Si Farmacistilor (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132897)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.