. Riscul In Activitatea de Creditare Bancara. Analiza Riscului de Creditare (s.c. Xyz S.r.l.)
CAPITOLUL I
CREDITUL
I.1 FORMELE ISTORICE SI ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE CREDITULUI
Operațiunile active ale băncilor sunt cele de plasare a fondurilor acestora, iar în cadrul lor cele mai importante sunt cele de creditare. Acestea vizează toate actele prin care banca acționează cu titlu oneros, pune sau promite să pună fonduri la dispoziția persoanelor juridice și fizice sau ia, în interesul acestora, unele angajamente prin semnătură, așa cum este avalul, cauțiunea sau garanția.
Activitatea de creditare a băncii este posibilă dat fiind faptul că banca este, în esență, o instituție de intermediere între cei care au fonduri disponibile și cei care au nevoie de fonduri, astfel, banca este nevoită să plaseze sursele disponibile, în principal, sub forma creditelor.
Termenul de credit își are originea în cuvântul latinesc credere care înseamnă încredere și este utilizat atât în relațiile cotidiene dintre oameni, cât, mai ales, în activitatea economico-financiară.
În evoluția sa istorică, creditul a cunoscut mai multe forme care, deși au apărut treptat în timp, ca răspuns la diverse nevoi, au avut sau au și perioade de coexistență în viata economică a omenirii.
In societatea moderna formele creditului au evoluat cu rapiditate, in strânsa legătura cu gradul si nivelul de dezvoltare al societatii de astăzi.
Diferențierea formelor de credit este dată de complexitatea relațiilor ce se stabilesc între parteneri cu ocazia acordării și primirii creditului. Pentru a înțelege mai bine acest proces și pentru a ușura prezentarea formelor istorice ale creditului, credem că este necesară enumerarea elementelor constitutive ale creditului, privit în general. Cu cât sunt întrunite mai multe din aceste elemente, cu atât avem de-a face cu o formă de credit mai apropiată de economia modernă.
Fig.1. Elementele constitutive ale creditului
Încrederea – cerință principală și primară a relației de credit ;
Utilitatea ( necesitatea ) – care determină apelarea la încrederea creditorului;
Timpul – perioada pentru care se acordă această încredere ( în general, timpul erodează atât bunurile materiale, cât și valoarea sumelor bănești care le înlocuiesc în operațiunea de creditare );
Bonitatea ( solvabilitatea ) debitorului – ceea ce implică aprecierea modalităților de constituire a garanțiilor și întinderea acestora;
Dobânda – se comensurează în funcție de celelalte elemente ale creditului și alte elemente legate de cererea și oferta pe piața creditului.
Fig.2. Formele istorice ale creditului
Creditul ‘ juvenil ‘’ este prima formă a creditului pe care a cunoscut-o omenirea, având caracter de întrajutorare între indivizi sau grupuri de indivizi. El se acorda între persoane cunoscute și se restituia, de regulă, în aceeași cantitate și același fel de bun material cu cel împrumutat. Acestei forme de credit îi lipsește ultimul element, dobânda, ceea ce arată caracterul său de întrajutorare într-o economie închisă. Pe lângă caracterul său de întrajutorare, trebuie să subliniem și caracterul său eminamente neproductiv.
Creditul cămătăresc este a doua formă istorică a creditului și întrunește toate elementele enumerate. Caracteristica principală a acestei forme o constituie dobânda deosebit de ridicată la acordarea creditului, utilizat, în scop neproductiv.
Acest tip de credit este specific economiilor precapitaliste, nefiind deci legat de existența și mișcarea capitalistă a mărfii, apărută după creditul cămătăresc, dar el continuă să existe și la începutul ‘’erei capitaliste’’, când este legat de forma marfă a capitalului ca urmare a ‘’slăbiciunilor’’ formei bani a capitalului ( lipsa de capital bănesc, unele tendințe accentuate de cheltuire a unor sume importante în scopuri neproductive etc. ). De altfel, acest credit, în cazul unor țări, printre care și România, exista chiar și în anul 2000.
Creditul comercial este acordat reciproc între agenți economici cu prilejul vânzării mărfurilor, urmând ca plata să se facă ulterior, la un termen convenit. Deci, la acordarea creditului comercial au loc două operațiuni: vânzarea mărfii și împrumutul de capital.
Apariția și necesitatea acestei forme de credit sunt determinate de neconcordanța dintre cele două cicluri de producție: cel al vânzătorului și cel al cumpărătorului, în sensul că vânzătorul are marfa și vrea să o vândă ( stocarea acesteia la el înseamnă cheltuieli ), iar cumpărătorul are nevoie de marfa respectivă, dar nu are încă disponibilitățile bănești necesare (sunt în schimb certitudini în procurarea lor ).
Deși în aparență acestei forme de credit îi lipsește elementul dobândă, în realitate vânzătorul include în preț dobânda aferentă creditului.
Limita principală a creditului comercial o constituie dependența volumului acestuia de disponibilități de capital la cei care vând și la cei care cumpără, precum și de regularitatea revenirii capitalului la cel care l-a investit
4. Creditul bancar a apărut și s-a dezvoltat tocmai pentru a înlătura limitele creditului comercial și, în plus, a permite fructificarea fondurilor disponibile în economie prin satisfacerea nevoilor de finanțări. El este acordat de bănci întreprinzătorilor din economie ( inclusiv statului ) și, în anumite condiții, cetățenilor , în general. Obiectul său îl formează capitalul de împrumut.
Această formă de credit întrunește toate elementele caracteristice unui credit, dar se particularizează prin elasticitate în ceea ce privește volumul și termenul, precum și aria nevoilor de finanțare acoperită.
Creditul bancar reprezintă sume de bani rezultate din capitaluri disponibile la bănci ale diverșilor clienți pe care băncile le acordă, cu respectarea anumitor condiții, sub formă de împrumut clienților lor la o dobândă mai mare decât cea bonificată clienților pentru capitalurile atrase de la aceștia.
Fig.3. Funcțiile creditului bancar
Functiile creditului bancar sunt:
funcția de mobilizare constă în atragerea de către bănci a tuturor capitalurilor inactive sau disponibile la un moment dat și pe o anumită perioadă de timp;
funcția de distribuție constă tocmai în activarea acestor fonduri (capitaluri) prin acordarea de credite în mod chibzuit celor care au nevoie de ele pentru desfășurarea în bune condiții a activității lor;
funcția de emisiune decurge din fenomenul de multiplicare a banilor care este favorizat de faptul că banii acordați drept credit pe baza unui depozit inițial, ajung, prin intermediul circulației bănești, la o altă bancă care, luându-I în considerație ca depozite, îi utilizează pentru a acorda, la rându-i, un nou credit.
I.2.TRASATURILE CARACTERISTICE ALE CREDITULUI
Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpânire imediată resursele, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.*
Operațiunea privește două părți; o parte acordă creditul, cealaltă parte îl primește, sau altfel spus se îndatorează.
Operațiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de la relații între indivizi sub forma unor acorduri personale simple, până la tranzacții formalizate ce se efectuează pe piețele monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe. O pare importantă a relațiilor de credit privește mobilizarea capitalurilor disponibile și a economiilor.
În amplitudinea sa, esența raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor caracteristice:
Fig.4. Trăsăturile raportului de creditare
1.Subiectele raportului de credit, creditorul și debitorul prezintă o mare diversitate în ceea ce privește apartenența la structurile social – economice, motivele angajării în raport de credit și durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor laturi este dificilă.
O apreciere generală asupra naturii participanților la procesul de creditare: creditori și debitori, conturează trei categorii principale și de amplă cuprindere: întreprinderile, statul și populația.
Raportul de credit implica, din punct de vedere patrimonial , redistribuirea unor capitaluri disponibile, ceea ce presupune existenta unor procese de economisire sau de acumulări monetare.
Se afirmă, preponderent, în calitate de creditori, întreprinderile, care manevrează importante disponibilități monetare, din circuitul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte, întreprinderile, prin repartizarea profitului, constituie fonduri și rezerve, remunerează acționarii, fapte ce majorează global capacitatea de creditare a economiei naționale.
În calitate de debitori alături de întreprinderi și populație se afirmă amplu, în toate țările dezvoltate, statul.
În țările dezvoltate, participațiile cantitative pot diferi dar factorii care le generează și tendințele lor prezintă grade mai mari sau mai mici de similitudine.
2. Promisiunea de rambursare, element esențial al raportului de credit, presupune riscuri, și necesită, adesea, angajarea unei garanții.
În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:
Riscul de nerambursare;
Riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale, sau deficiențelor împrumutatului.
Pentru prevederea riscului trebuie să se analizeze împrumutatul prin prisma cerințelor respectării raportului de credit sub diverse aspecte:
umane ( competență, moralitate ),
economice (situația internațională, națională, cadrul profesional ),
financiare ( situația financiară, îndatorarea existentă, capacitatea de rambursare ),
juridice ( forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi ).
Riscul de imobilizare survine la bancă sau la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate. Prevenirea unui asemenea risc se poate obține prin administrarea judicioasa a depozitelor si creditelor de către bănci, angajarea de credite pe hârtii de valoare, mobilizarea efectelor prin rescont si prin alte operațiuni.
Creditele care se acordă prin bănci angajează fonduri ce nu aparțin băncii. De aici rezultă necesitatea ca banca să-și întărească poziția sa de creditor prin garanții personale sau reale. O buna garanție nu reprezintă decât o precauție suplimentara si nu un suport al unui risc mai mult decât probabil. In caz de necesitate transformarea garanțiilor in bani presupune pentru creditor eforturi si cheltuieli suplimentare, implicând imobilizări îndelungate ale fondurilor.
3. Termenul de rambursare are o mare varietate. De la termene foarte scurte ( 24 de ore ) până la termene de la 30 la 50 de ani și chiar 100 ( în soluții recente pentru împrumuturi privind construcția de locuințe ).
Pentru creditele pe termen scurt, credite acordate întreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristică rambursarea integrală la scadență.
Creditele pe termen mijlociu și lung implică adesea rambursarea eșalonată, fapt ce înseamnă că, pe parcurs, la termene stabilite, lunare, trimestriale etc., odată cu plățile cuvenite pentru dobânzi se rambursează o parte din împrumut ( principalul ).
4. Dobânda este o caracteristică esențială a creditului.
În acordurile de credit s-a încetățenit clauza dobânzii fixe. Respectiv dobânda cuvenită în cadrul acordului de credit este acceptabilă pentru ambele părți, pentru întregul împrumut și pe toată durata creditului.
În condițiile presiunii inflaționiste s-a instituit regimul dobânzilor variabile, situație în care dobânzile se modifică periodic în funcție de nivelul dobânzii pe piață.
Acordurile de credit pot prevede adiționarea dobânzii cuvenite și plata integrală la încheierea contractului. Împrumutul acordat, respectiv valoarea de emisie poate fi 100 sau 70, iar suma de rambursat funcție de termenul și nivelul dobânzii, 142 respectiv 100.
5.Tranzacția. Acordarea creditului
Creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice; acaici rezultă necesitatea ca banca să-și întărească poziția sa de creditor prin garanții personale sau reale. O buna garanție nu reprezintă decât o precauție suplimentara si nu un suport al unui risc mai mult decât probabil. In caz de necesitate transformarea garanțiilor in bani presupune pentru creditor eforturi si cheltuieli suplimentare, implicând imobilizări îndelungate ale fondurilor.
3. Termenul de rambursare are o mare varietate. De la termene foarte scurte ( 24 de ore ) până la termene de la 30 la 50 de ani și chiar 100 ( în soluții recente pentru împrumuturi privind construcția de locuințe ).
Pentru creditele pe termen scurt, credite acordate întreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristică rambursarea integrală la scadență.
Creditele pe termen mijlociu și lung implică adesea rambursarea eșalonată, fapt ce înseamnă că, pe parcurs, la termene stabilite, lunare, trimestriale etc., odată cu plățile cuvenite pentru dobânzi se rambursează o parte din împrumut ( principalul ).
4. Dobânda este o caracteristică esențială a creditului.
În acordurile de credit s-a încetățenit clauza dobânzii fixe. Respectiv dobânda cuvenită în cadrul acordului de credit este acceptabilă pentru ambele părți, pentru întregul împrumut și pe toată durata creditului.
În condițiile presiunii inflaționiste s-a instituit regimul dobânzilor variabile, situație în care dobânzile se modifică periodic în funcție de nivelul dobânzii pe piață.
Acordurile de credit pot prevede adiționarea dobânzii cuvenite și plata integrală la încheierea contractului. Împrumutul acordat, respectiv valoarea de emisie poate fi 100 sau 70, iar suma de rambursat funcție de termenul și nivelul dobânzii, 142 respectiv 100.
5.Tranzacția. Acordarea creditului
Creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice; acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit.
In cadrul sistemelor de credit deschis – linii de credit , împrumuturile efective intervin la intervale de timp liber alese de către debitor, cartile de credit fiind cele mai răspândite pentru aceasta forma.
Consimțirea unei tranzacții, respectiv acordarea creditului, este un act de mare importanță, în vederea căruia creditorul trebuie să-și asigure o bună informare și documentare pentru evitarea riscului.
În acest sens băncile își creează un cadru propriu de informare și documentare, sau apelează la agenți specializați care studiază capacitatea de plată și potențialul economic al firmelor.
6.Consemnarea și transferabilitatea sunt de asemenea, caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri și instrumente de credit a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate.
Esențial în aceste instrumente este obligația fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
Negociarea instrumentelor de plată și a creanțelor ce sunt reprezentate pot avea loc direct între investitori sau în cadrul piețelor de capital și financiare.
Transferabilitatea instrumentelor de credit și deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul este, în primul rând, o expresie a lichidității portofoliului de creanțe, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforme creanța în bani, potrivit unei necesități sau unei noi opțiuni.
Transferabilitatea, permite utilizarea fluxurilor firești de constituire și a capitalurilor temporar disponibile.
I.3. FORMELE CREDITULUI
Forma definitorie a creditului, creditul bancar cuprinde o sfera larga de relații, angajând modalitati diferite, pe termen scurt, mediu sau lung, privind operații bazate sau nu pe înscrisuri garantate sau negarantate. Creditul bancar este o forma de suplinire si completare a creditului comercial, având o sfera mai larga, fiind mai elastic si mai eficient. La baza formarii creditului bancar se afla disponibilitatile devenite temporar libere in urma rotației de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice.
Creditul bancar contribuie la redistribuirea capitalurilor intre diferite ramuri ale economiei si la egalizarea ratei profitului, la economisirea cheltuielilor de circulație, la intensificarea si accelerarea procesului de concentrare si centralizare a capitalului.*
Exista o strânsa interdependenta intre creditul comercial si creditul bancar datorita faptului ca agenții economici care acorda partenerilor de afaceri credite comerciale apelează, la rândul lor, la bănci pentru a-si reconstitui capitalul.
Participanții la angajarea creditului bancar sunt pe de o parte băncile care apar in calitate de creditori, iar pe de alta parte diferiți agenți economici care solicita credit in calitate de debitori.
Raportul de credit existent intre întreprinderi si bănci este reciproc: pe de o parte întreprinderile au conturi deschise la bănci, formează depozite care pot fi folosite de către acestea , ca resurse, iar pe de alta parte băncile acorda credite întreprinderilor pentru nevoile de producție curente sau pentru investiții.
În literatura de specialitate există o multitudine de clasificări ale creditelor după diferite criterii, cum ar fi : destinație (obiect), termen, părți implicate, sursa de mobilizare a fondurilor, moneda în care se acordă, tipul dobânzii, modul de garantare etc.
DUPĂ
DESTINAȚIE
DUPĂ
DURATĂ
Fig. 5. Clasificarea creditelor
1. După destinație,
a). creditele la nivelul agenților economici sunt:
‘’facilități de cont’’, adică un credit temporar ( pe termen foarte scurt, sub 30 de zile) corespunzător unei nevoi bănești de moment;
credite de trezorerie care au rolul finanțării necesarului de capital de lucru net ( active circulante minus datorii pe termen scurt); sunt tipul propriu-zis de finanțare pe termen scurt care, prin caracterul ciclic al activității, tinde să devină permanent; se acordă în special sub forma liniilor de credite;
creditul pe obiect privește o operațiune determinată (formare de stocuri ) și se poate acorda vânzătorului, pentru a-i permite să aștepte efectuarea plății, sau cumpărătorului, pentru a-i permite să efectueze plata la data prevăzută în contract;
creditul pentru investiții, destinat să acopere temporar insuficiența resurselor proprii pentru finanțarea cheltuielilor de investiții ( când se acordă pe termen scurt ) sau să completeze sursele proprii necesare acoperirii cheltuielilor pentru realizarea proiectelor de investiții ( când se acordă pe termen mediu sau lung ).
b). în cazul persoanelor particulare, creditele după destinați sunt:
credite pentru consum ( procurarea de bunuri de folosință îndelungată, excursii etc.)
credite pentru investiții ( construirea sau cumpărarea de case, repararea lor, cumpărarea de autoturisme etc. )
2. După durată , legislația română clasifică creditele în:
credite pe termen scurt ( sub 1 an ),
credite pe termen mediu (între 1 și 5 ani ),
credite pe termen lung ( peste 5 ani ).
Fiecare din aceste categorii de credite corespunde anumitor necesitați ale clientului băncii.. Creditul pe termen scurt este necesar pentru derularea unui ciclu complet de producție de la procurarea de materii prime si pana la vânzarea produsului finit sau de distribuție de la cumpărarea mărfii si pana la revanzarea ei. In funcție de durata concreta a acestui ciclu, termenul de rambursare poate fi de câteva zile sau de câteva luni. Astfel, băncile consimt, uneori, să acorde credite pe termen foarte scurt (spot ), cu posibilitatea de reînnoire ( facilități de cont ).
Creditele pe termen scurt si mediu oferă posibilitatea mobilizării de împrumuturi , ale căror titluri reprezentative sunt cedate Băncii Centrale sau unui organism financiar, in contrapartide obtinandu-se moneda centrala.
În general, majoritatea firmelor sunt finanțate prin credite pe termen scurt, mereu reînnoite, și care constituie, de fapt, o finanțare permanentă pe termen lung.
Creditul pe termen lung este destinat finantarii investițiilor si rambursarea lui eșalonata este legata de amortizarea investiției, de etapele in care aceste investiții dau rezultatele financiare așteptate.
Creditul pe termen mediu nu este decât o subdiviziune a unui credit pe termen lung, se distinge doar prin termenul de rambursare diferit.
Deși formele utilizate de acordare a creditelor sunt multiple, se pot distinge, totuși, în principal, următoarele:
Fig.6. Forme de acordare a creditului
Împrumutul simplu, când banca virează suma reprezentând creditul acordat în contul clientului său; în general, aceasta duce la încheierea unui contract sau la semnarea unui bilet la ordin de către beneficiar în favoarea băncii sale.
Creditul în descoperit de cont ( overdraft ) presupune posibilitatea retragerii de către client ( pe bază de cec sau alte mijloace ) din contul său a unor sume mai mari decât cea de care dispune, diferența constituind, practic, creditul acordat de bancă ( soldul debitor ) la care se percepe dobânda care se calculează zilnic.
Scontul comercial al unei cambii care presupune că banca, în schimbul cambiei primite de la clientul său, să-i avanseze fondurile corespunzătoare rezultate în urma deducerii din valoarea nominală a cambiei, a dobânzilor pe perioada dintre data scontării și data scadenței titlului. Acest tip de credit se mai numește și credit de mobilizare.
Factoringul este un substitut al scontului. El constă din ‘’vânzarea’’ de către firmă a facturilor emise ( creanțe ) unei bănci sau unei întreprinderi financiare specializată în acest tip de operațiuni, numită factor. Pe lângă faptul că este o formă de credit, factoringul este, în același timp, o prestație de servicii a factorului, deoarece acesta garantează, în general, recuperarea creanțelor asumându-și riscul nerecuperării. Acest tip de credit este foarte costisitor pentru firme.
Leasingul este o procedură de finanțare a investițiilor prin care o bancă sau o întreprindere financiară specializată dobândește un bun ( mobiliar sau imobiliar )pe care-l închiriază unei firme ( sau unui particular ), acesta din urmă având posibilitatea să răscumpere bunul respectiv la expirarea contractului la un preț convenabil ( valoarea reziduală ). Chiria ( redevența ) plătită de chiriaș ( locatar) include două elemente: dobânda și cheltuiala cu amortizarea bunului.
Angajarea sub semnătură presupune ca banca să intervină nu prin împrumuturi directe, ci acordând garanția sa în favoarea unui client. Astfel, banca poate emite scrisori de garanție prin care ea își asumă anumite angajamente în favoarea clienților săi privind achitarea unei datorii către terți. Dacă scrisoarea de garanție devine efectivă, adică dacă clientul nu-și îndeplinește obligațiile garantate de bancă, atunci ea se transformă într-un credit propriu-zis acordat de bancă clientului său.
Libertatea de inițiativă a unei bănci în alegerea diferitelor modalități de investire a fondurilor este supusă unor limite impuse de legea bancară. Dar, în afara acestor limite generale, inițiativa și opțiunile băncii în acordarea creditului pot fi considerate ca discreționare. Un principiu general al gestiunii bancare este acela că banca, chiar pentru operațiuni ale căror condiții de creditare sunt fixate prin lege, este liberă de a acorda sau nu un credit celui care-l cere.
Totuși, în practică, acordarea creditului se fondează exclusiv pe capacitatea de a oferi garanții și, în consecință, pe o estimare a riscului legat de operațiunea de creditare.
Creditele se clasifică astfel :
Fig.7.Clasificarea creditelor acordate persoanelor juridice
I.3.1.CREDITE PENTRU ACTIVITATEA CURENTĂ
Creditele pentru activitatea curentă a firmelor sunt credite pe termen scurt și ele se acordă în urma semnării unui contract de credit de către firmă și bancă aceasta cuprinde:
Suma împrumutatului;
Durata de acordare a creditului;
Rata procentuală a dobânzii;
Schema rambursării creditului ( care cuprinde datele scadente și sumele aferente compuse din principal și dobândă );
Garanțiile aduse pentru obținerea creditului;
Alți termeni și alte condiții contractuale.
Cea mai mare parte a firmelor au nevoie de credite pentru a compensa decalajele de timp între ciclul de fabricație ( ciclul de conversie a stocurilor ) și ciclul vânzărilor ( de conversie a clienților sau facturilor neincasate ), între plățile pentru cheltuieli și intrările de numerar din încasarea clienților. Cu alte cuvinte, este vorba de finanțarea activelor circulante ( mai exact asigurarea capitalului de lucru net ) care permite asigurarea unui ciclu normal al activității firmei.
Apelarea de către firme la un credit de exploatare care răspunde la problema globală a exploatării este o idee seducătoare, dar dificultățile apar atunci când se caută să se stabilească limitele acestei finanțări.
Dacă se fixează o limită prea mare, se va da firmei o facilitate de trezorerie nejustificată, generatoare de relaxare; dacă însă limita este prea mică , poate apărea riscul unei constrângeri inutile.
Cele mai răspândite forme de credite pentru activitatea de exploatare pe care le promovează băncile românești, sunt;
1.CREDITUL GLOBAL DE EXPLOATARE
Este o practică curentă în anumite țări, printre care și România. Acest tip de credit a apărut în perioade în care băncile căutau să materializeze relațiile noi cu clientela, fiind mai puțin preocupate de personalizarea acestor relații. Astăzi, băncile găsesc în acest credit o anumită securitate, datorită garanțiilor atașate acestui tip de credit. De cealaltă parte, firmele apreciază caracterul mai mult sau mai puțin automat al acestui gen de finanțare.
Practic, creditul global de exploatare funcționează după sistemul revolving, adică se poate reînnoi mereu ( se efectuează plăți și rambursări repetate, fără a depăși plafonul de credite aprobat ), și se acordă în limita unui nivel global de finanțare. Acest nivel acoperă nevoile de capital de lucru net, constând în aprovizionări de stocuri ( materii prime, energie, combustibil, materiale ) necesare realizării produselor și serviciilor și acoperirea cu fonduri a clienților neincasați.
Din cauza tipului de activitate diferit, ciclul de conversie a numerarului, în general, și cel de conversie a stocurilor, în special, sunt diferite de la firmă la firmă, ceea ce imprimă și nivele diferite ale capitalului de lucru și a nevoilor de finanțare a activelor circulante. De asemenea, atât mărimea capitalului de lucru, cât și a necesarului de finanțare depind și de politica de gestionare a capitalului de lucru ( al activelor circulante ), care poate fi agresivă, intermediară sau conservatoare.
Determinarea volumului creditului global de exploatare de care poate beneficia o firmă se realizează pe baza analizei fluxului numerarului (cash flow-lui). Această analiză presupune existența unui buget al numerarului care prezintă impactul activităților de exploatare, investiții și finanțare asupra fluxurilor de numerar ale unei firme într-o anumită perioadă contabilă.
Bugetul numerarului arată planificarea pe care o face firma în legătură cu intrările și ieșirile de numerar pe o perioadă de timp, în final el indicând fie un surplus de numerar ( lichiditate ), fie un deficit de numerar.
Creditul global de exploatare se acordă, în general, pe o perioadă de 90 de zile cu posibilitatea prelungirii lui pe noi perioade de cel mult 90 de zile, fără a depășii un an de zile de la acordarea primului credit.
Rambursarea creditului global de exploatare se face, la termenele și în sumele prevăzute în contractul de credite, din disponibilitățile existente în contul curent al firmei beneficiare a acestui gen de finanțare.
2. LINIA DE CREDIT
Reprezintă o modalitate de creditare a agenților economici prin care se permite acestora să împrumute fonduri de la bancă până la o anumită limită maximă stabilită pentru o anumită perioadă de timp. În cadrul acestei limite, firma împrumutată poate face poate face plăți pe baza sistemului revolving, adică efectuând trageri și rambursări pe perioada creditării, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească plafonul aprobat.
Nivelul liniei de credit (Lc) necesar finanțării activității curente a unei firme se determină pe baza cifrei de afaceri ce urmează a fi realizată în perioada de creditare (CA), perioada medie de încasare a clienților (PMIC) și perioada de creditare (PC):
Pentru partea zilnică de neutralizare a liniei de credit, băncile pot percepe un comision de neutralizare care are menirea să determine firma la o mai mare rigurozitate la stabilirea necesarului de finanțat pe calea liniei de credit,aceasta compensând banca pentru efortul său de a pune la dispoziția clientului nivelul solicitat al liniei de credit.
3. CREDITE PENTRU FINANȚAREA STOCURILOR
O firmă aflată în activitate normală dispune de un anumit volum de stocuri care pot fi considerate un instrument de producție. Există diferite circumstanțe care pot provoca o creștere temporară a stocurilor. În acest caz firmele pot solicita de la bănci credite de trezorerie. Ele sunt credite pe termen scurt menite să acopere decalajele existente între plățile și încasările din exploatare determinate de caracterul ciclului de exploatare.
Creditele pentru finanțarea stocurilor temporare se acordă clientelei pentru finanțarea operațiunilor având caracter ciclic pe baza unei documentații prezentate de solicitanți din care să rezulte obiectul creditării și cauzele care au determinat formarea stocurilor respective (incluzând și stocurile ce urmează să fie aprovizionate de firma creditată).
Garantarea creditelor pentru finanțarea stocurilor temporare se face prin gajarea stocurilor aparținând firmei care solicită împrumutul și fac obiectul creditării. O garantare mai solidă o primesc băncile atunci când finanțează stocuri depozitate de client în depozitele generale administrate de organisme publice sau de societăți private.
CREDITE DE SCONT.
Scontul este operațiunea de credit prin care banca pune la dispoziția unui client, care este deținătorul unei creanțe, o sumă de bani ( valoarea efectului comercial ) în schimbul acestui efect comercial ( cambie sau bilet la ordin ) înainte ca acesta să ajungă la scadență, după deducerea unei dobânzi, a unor cheltuieli diverse și a unui comision.
În cazul în care posesorul legal al unei cambii sau bilet la ordin dorește încasarea sumei înscrise în titlul comercial sau de credit mai înainte de scadență, acesta poate gira titlul către o bancă, operațiunea purtând denumirea de scontare.
Scontarea este o operațiune negociabilă, băncile primind la scontare numai titlurile care, pe lângă respectarea tuturor cerințelor de formă și fond prevăzute de lege, îndeplinesc și următoarele condiții cumulative:
Posesorul titlului să fie client al băncii;
Titlul să fie acceptat legal la plată;
Intervalul de timp dintre momentul prezentării la scontare și scadența titlului să nu depășească un an.
Dacă posesorul titlului este client al altei bănci, titlul poate fi admis de o anumită bancă numai dacă este avizat de banca care-l deservește pe posesor.
Suma dobânzii (scontul) percepută de banca care scontează un titlu de comerț (credit) se stabilește în funcție de valoarea titlului, rata dobânzii și timpul rămas între momentul scontării și scadența efectului, folosind formula:
Unde:
r = dobânda cuvenită băncii (scontul);
VN = valoarea nominală a titlului înscrisă în rubrica special rezervată pe fața titlului;
R = rata anuală a dobânzii;
Nz = numărul de zile calendaristice dintre data scontării și ziua scadenței titlului.
Creditul de scont are avantajul că este mai puțin scump, deoarece efectele scontate reprezintă o garanție suficientă pentru bancă. Ca dezavantaj se reține faptul că apelarea la acest tip de credit de către firme nu este întotdeauna posibilă din cauză că nevoile de lichidități nu coincid întotdeauna cu portofoliul de efecte deținut de firmă și sunt foarte multe firme care nici nu dețin astfel de titluri.
5.CREDITE PE DOCUMENTE ÎN CURS DE ÎNCASARE.
Acest tip de credit se acordă agenților economici pentru documente remise de aceștia pentru încasare (cecuri) sau ordine de plată aflate pe circuitul bancar. Solicitanții creditului trebuie să facă dovada remiterii cecurilor de plată pe circuitul bancar sau a depunerii cecurilor spre încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor. În cazul ordinelor de plată aflate pe circuitul bancar se poate solicita confirmarea existenței acestora de către băncile plătitoare.
Termenul pentru care se acordă acest credit este foarte scurt, între 15 și 30 de zile, având la bază circuitul normal de încasare a documentelor respective.
Creditele pe documente în curs de încasare sunt garantate cu valoarea documentelor ce urmează a se încasa, valoare care trebuie să acopere nivelul creditului și dobânzii, iar această valoare este cesionată în favoarea băncii în baza contractului de credit.
CREDITE DE DESCOPERIT DE CONT ȘI PENTRU FACILITĂȚI DE CONT
Anumite firme pot avea o nevoie suplimentară de credite când traversează o perioadă dificilă sau atunci când cunosc o creștere de activitate și și-au adaptat capitalurile proprii la această creștere de activitate.
În aceste condiții, contul curent al acestor firme poate rămâne descoperit. creditul pentru descoperit de cont (overdraft) este o formă foarte flexibilă de creditare care, în limitele sumei și a duratei fixate de bancă, oferă firmelor posibilitatea să aibă conturi curente la bancă cu solduri debitoare pe anumite perioade.
Perioada de acordare a creditului de descoperit de cont poate fi de la un trimestru la un an. Suma maximă aprobată nu poate fi depășită, iar clientul poate folosi acest gen de credit în sistem revolving (de mai multe ori în intervalul de timp afectat), cu condiția să efectueze rambursări parțiale sau totale.
Creditul de descoperit de cont nu este o practică a băncilor comerciale românești în schimb la noi este utilizat creditul pentru facilități de cont.
Creditul pentru facilități de cont este un credit pe termen foarte scurt (15 –30 de zile) și se acordă în general, clienților care dovedesc seriozitate în relația cu banca, au o situație economico – financiară foarte bună. Acest credit se acordă atunci când clienții nu pot face față temporar plăților.
Volumul creditului se stabilește pe baza analizei încasărilor medii zilnice pe ultimele 3 luni dinainte de apariția nevoii de lichiditate.
Garantarea acestui gen de credit se poate face prin ipotecă, gaj sau prin cesiune de creanță.
7.CREDITE PENTRU ACTIVITATEA DE EXPORT- IMPORT
Atâta timp cât importatorii și exportatorii nu sunt obișnuiți să lucreze împreună, ei vor fi prudenți unul față de celălalt. Primii vor să plătească sau promit că vor plătii, dar nu înainte de a primi marfa; cei din urmă vor să expedieze marfa, dar nu înainte ca aceasta să fie plătită sau de a avea promisiune în acest sens. În acest caz, cea mai bună posibilitate de a aplana suspiciunile unora față de ceilalți este să se recurgă la bănci, care le pun la dispoziție credit documentar.
Credite pentru activitatea de export sunt menite să acopere nevoile de fonduri și trezorerie și pot fi acordate atât în lei cât și în valută.
Fig.8. Forme ale creditelor acordate persoanelor juridice pentru activitatea de export
a) CREDITELE PENTRU PREFINANȚARE A EXPORTULUI
Sunt acele credite de trezorerie destinate să finanțeze nevoile curente sau excepționale provocate de activitatea de export a beneficiarului de credit.
În cadrul acestui tip de credite pot exista credite de prefinanțare specializate care au ca obiect finanțarea afacerilor importante care fac obiectul unui contract privind bunuri de echipament (linii tehnologice, utilaje importante) sau executarea de lucrări în străinătate și cu termene lungi de fabricație.
Beneficiarul acestor credite poate fi orice firmă exportatoare semnatară a unui contract de export, precum și subantreprenorii săi având pondere importantă în afacerea respectivă.
Acest tip de credit se acordă pentru aprovizionarea cu materii prime și materiale, subansamble, combustibili, energie etc., din țară și din import, în vederea realizării de produse cu desfacere la export, fără a depăși 12 luni de la acordare, cu excepția produselor cu ciclu lung de fabricație.
b) CREDITELE PENTRU FINANȚAREA ÎNCASĂRILOR DIN EXPORTURI
Aceste credite se acordă fie exportatorului, fie importatorului pe perioada cuprinsă între livrarea mărfii la export și încasarea acesteia de către exportator.
Atunci când creditul se acordă exportatorului pentru a-i permite acestuia să acorde un răstimp de plată clientului străin, se vorbește de “credit furnizor” și plasează exportatorul în centrul operațiunii comerciale și financiare cu toate consecințele care decurg în planul riscurilor.
Rambursarea creditului are loc pe măsură ce firma încasează contravaloarea facturii externe de la clientul său.
Acest credit poate fi acordat pe termen scurt, mediu sau lung, potrivit prevederilor din contractul extern referitoare la încasarea exportului, dar, în general, băncile românești nu acordă decât credite-furnizor pe termen scurt.
Atunci când împrumutul se acordă importatorului pentru a-i permite acestuia să achite exportatorului contravaloarea mărfurilor cumpărate de la acesta, este vorba de “credit-cumpărător".
Creditul-cumpărător este un credit pe care îl acordă o bancă din țara exportatorului unui cumpărător (importator) străin pentru a-i permite acestuia să plătească obligația (creanța) față de exportator la primirea mărfii.
Caracteristicile creditului-cumpărător sunt următoarele:
Furnizarea de fonduri care au ca unic obiect plata furnizorului în baza instrucțiunilor irevocabile date de cumpărătorul străin;
Obligația cumpărătorului de a rambursa băncii fondurile, independent de raporturile comerciale care îl leagă de exportator.
Acest tip de credit se acordă pe bază de garanții solide și cu asigurarea băncii la societății puternice de asigurări pentru acoperirea riscului de credit.
c) CREDITELE ÎN VALUTĂ ACORDATE EXPORTATORILOR
Sunt credite de trezorerie acordate exportatorilor pentru anticiparea plăților pe care aceștia le așteaptă de la partenerii străini.
Aceste credite respectă, în general, următoarele reguli:
Creditul poate fi acordat în valuta prevăzută în contractul comercial sau în orice altă valută;
Durata creditului este, în general, egală cu cea a creditului consimțit să-l acorde exportatorul cumpărătorului străin, majorată cu termenul de repatriere a fondurilor;
Valuta nu este pusă efectiv la dispoziția exportatorului, ci ea este schimbată pe piața monetară pe lei în ziua când firma exportatoare primește creditul în lei;
Creditul nu este acordat de bancă decât la prezentarea unui document vamal justificativ al mărfurilor sau a unui document de expediere.
Dobânda la aceste credite este în funcție de valuta împrumutată. Ea va fi, în consecință, cu atât mai ridicată cu cât valuta utilizată este mai slabă, și invers.
d) CREDITELE DE EXPORT GARANTATE CU CREANȚE ASUPRA STRĂINĂTĂȚII
Aceste credite se acordă exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada cuprinsă între data livrării mărfurilor și cea a încasării contravalorii lor de la partenerii externi, fără a depăși 12 luni de la acordarea creditelor.
Creanțele în cauză trebuie să răspundă următoarelor cerințe, pentru a sta la baza creditelor de export:
Termenul de plată nu trebuie să depășească 12 luni începând de la data expedierii mărfurilor sau de la data realizării lucrărilor sau prestării de servicii care fac obiectul contractelor;
Creanțele trebuie să privească numai vânzările efective.
Mobilizarea creanțelor care se realizează prin scontarea efectelor de comerț purtând două semnături poate să se refere la:
Cambii trase de către exportator asupra băncii sale și acceptate de ea (mobilizare prin acceptare);
Bilete la ordin subscrise de exportator la ordinul băncii sale și avizate de aceasta (mobilizare prin aval).
Garanțiile băncii care acordă credite pentru mobilizarea creanțelor asupra străinătății pot fi constituite prin:
Deschiderea unui subcont special în numele exportatorului destinat să colecteze plățile efectuate de către cumpărător și care va servi, la scadență, ca sursă pentru plata biletului la ordin subscris;
Scrisoare generală de garanții dată de exportator în favoarea băncii prevăzând folosirea amanetării creanțelor asupra străinătății la rambursarea creditelor;
Crearea de cambii; acestea deși neacceptate, vor permite materializarea existenței creanței exportatorului și stabilirea validității amanetului față de terți;
Garanții reale.
Creditele pentru activitatea de import pot lua forma creditelor de trezorerie în moneda națională, fixate în funcție de nevoile și situația financiară a importatorului, sau forma creditelor în valută pentru plata importurilor acestea din urmă pot fi acordate în moneda prevăzută în contractele comerciale sau în orice altă valută, dar rambursarea lor trebuie să se facă în moneda în care a fost acordat împrumutul.
Creditul în valută pentru plata importurilor se acordă pe termen scurt și cu garantarea sa corespunzătoare.
Creditul documentar este mai mult un procedeu de plată în schimbul documentelor decât o operațiune de creditare, în care băncile servesc ca intermediari între un importator și un exportator.
Momentele premergătoare acordării unui credit documentar sunt:
încheierea contractului comercial;
importatorul dă ordin băncii sale să acorde un credit documentar în favoarea vânzătorului său, creditul poate fi revocabil sau irevocabil;
banca emitentă cere băncii sale corespondente, situată cel mai adesea în țara vânzătorului, să notifice sau să confirme creditul acordat de banca importatorului.
banca notificatoare notifică deschiderea creditului în favoarea vânzătorului și adaugă, confirmarea sa.
Când se vorbește despre un credit documentar trebuie să se menționeze dacă este revocabil sau irevocabil altfel creditul va fi considerat revocabil.
Un credit revocabil poate fi modificat sau revocat în orice moment fără avizarea prealabilă a beneficiarului.
Banca la care a fost transmis creditul va putea să facă rambursarea la banca emitentă dacă plata a fost efectuată anterior avizului de revocare, conform condițiilor creditului.
Creditul irevocabil, care este în mod obișnuit cel mai întrebuințat, constituie pentru banca emitentă un angajament ferm de a executa clauzele de plată prevăzute la acordarea creditului. Angajamentul băncii nu poate fi anulat sau modificat decât cu acordul tuturor părților interesate riscul nu poate fia anulat în totalitate decât prin intervenția unei bănci din țara exportatorului prin mecanismul confirmării.
Notificarea creditului se realizează prin două forme care duc la două soluții diametral opuse:
banca notificatoare se limitează să notifice creditul fără a-l confirma, în acest fel ea neasumându-și nici o obligație proprie față de beneficiar ;
banca notificatoare confirmă creditul și atunci are aceleași obligații ca și banca emitentă .
8. CREDITUL DE FACTORING
Factoringul este operațiunea prin care clientul denumit aderent transferă proprietatea creanțelor sale izvorâte din facturile sale comerciale către un creditor (bancă sau altă firmă angajată în operațiuni de factoring), denumită factor , aceasta având obligația, conforma contractului încheiat, de a încasa creanțele aderentului. Pentru această operațiune aderentul plătește factorului un comision sau o dobândă.
După modalitatea de efectuare a plății creanțelor de către factor, există două tipuri principale de factoring;
factoringul la scadență, în cazul în care factorul cumpără toți clienții neîncasați (creanțele) și face plata aderentului o dată pe lună constând din valoarea creanțelor încasate în cursul lunii;
factoringul în avans, în cazul în care factorul achită aderentului contravaloarea facturilor prezentate și acceptate de factor.
Banca preia facturile de la aderent, în baza contractului de factoring, pe baza cererii de plată a facturilor care are anexat un borderou ce conține toate facturile acceptate de factor.
În cadrul contractului de factoring, banca, în calitate de factor, asigură realizarea sarcinilor ce decurg din contract, asumându-și următoarele obligații:
preluarea selectivă a facturilor pe baza documentelor justificative: contracte de livrare; documente ce atestă expedierea mărfurilor sau prestarea serviciilor; confirmarea aderentului că facturile în cauză nu se află în litigiu cu debitorii etc.;
plata facturilor acceptate;
gestionarea creanțelor preluate;
asigurarea încasării acestor creanțe.
Creditul de factoring se garantează cu însăși creanțele respective care prin operațiunea de factoring revin direct băncii care le-a preluat.
Agioul (diferența de valoare sau câștig) reținut de bancă (factor) în operațiunea de factoring reprezintă costul suportat de aderent pentru finanțarea primită și el include, practic, un comision oferit factorului și dobânda aferentă creditului.
Finanțarea prin factoring constituie pentru firme o finanțare de ultimă instanță, când firma a epuizat posibilitățile apelării la creditul bancar și nici nu poate să-și mărească propriul capital.
9. CREDITUL PENTRU INVESTIȚII PE TERMEN SCURT.
Acest credit se acordă de către bănci pentru acoperirea temporară a decalajului dintre resursele proprii și cheltuielile pentru finanțarea investițiilor productive ale clienților. Ele se pot acorda pentru finanțarea întregii activități de investiții, sau pe obiective ori acțiuni de investiții pe un termen de maxim 12 luni.
Principalele domenii acoperite prin finanțarea pe baza creditelor de investiții pe termen scurt sunt următoarele:
decalajul dintre momentul constituirii resurselor proprii, conform bugetului de venituri și cheltuieli, și necesitățile de plăți rezultate din derularea contractelor cu furnizorii și antreprenorii pentru investiții;
realizarea în devans a unor cheltuieli de investiții reprezentând lucrări și/sau achiziții de utilaje;
acoperirea cheltuielilor pentru efectuarea probelor tehnologice;
achiziționarea de către beneficiarii de investiții a unor materiale speciale, conform contractelor de execuție a lucrărilor de construcție-montaj, precum și de piese de schimb ca primă dotare la noile obiective de investiții;
achiziționarea de mașini, utilaje, instalații și alte mijloace fixe;
amenajarea, modernizarea, dezvoltarea spațiilor și capacităților de producție existente.
La acest gen de credite, banca impune clientului să aducă la finanțarea obiectivului creditat un aport propriu care poate atinge 25 % din valoarea totală a investiției. Acordarea creditelor pentru investiții pe termen scurt se face pe baza unei documentații tehnico-economice a investiției din care să rezulte viabilitatea afacerii, posibilitatea suportării de către client a costului creditării și a rambursării integrale la scadență a creditului și a dobânzii aferente.
10. CREDITE ACORDATE CLIENȚILOR CARE VÂND MĂRFURI CU PLATA ÎN RATE.
Acest tip de credite se acordă firmelor care vând mărfuri cu plata în rate, pentru acoperirea necesarului temporar de lichiditate pe perioada cuprinsă între momentul vânzării bunurilor de folosință îndelungată către populație și încasarea integrală a contravalorii acestora de la cumpărători. În acest scop se încheie o convenție între bancă și cel împrumutat, în care se inserează termenii și condițiile creditării.
Pentru acordarea creditelor, comercianții respectivi trebuie să prezinte băncii, pe lângă documentația generală cerută în cazul altor credite, și borderoul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu persoanele fizice ce cumpără astfel de bunuri care trebuie să conțină date despre numărul și data fiecărui contract, valoarea totală a contractelor, avansul achitat, valoarea fiecărei rate lunare și data la care se va achita aceasta.
Rambursarea creditului se face in rate lunare al căror cuantum este egal cu suma ratelor ce urmează a fi achitate de cumpărător în luna respectivă.
I.3.2. CREDITE PENTRU INVESTIȚII
In vederea realizării activitatii de investitii societatile cu capital privat – persoane juridice – in completarea surselor proprii de finanțare , pot contracta credite bancare. Creditele pentru investiții in funcție de termenul de rambursare pot fi:
pe termen scurt, cu durata de cel mult 12 luni;
pe termen mediu, cu o durata de rambursare intre 1 si 5 ani;
pe termen lung, cu o durata de rambursare intre 5 si15 ani.
La creditele pentru obiective noi de investiții cu caracter direct productiv, banca poate acorda o perioada de gratie, determinata in funcție de durata prevăzuta pentru construire si pentru atingerea parametrilor proiectați, dar nu mai mult de 12 luni de la data prevăzuta in grafic pentru terminarea execuției. In perioada de gratie nu se stabilesc si nu se rambursează rate de credite, dar se calculează si se încasează dobânzi pentru creditele utilizate.
CREDITE PENTRU FINANȚAREA ECHIPAMENTELOR.
În cadrul creditelor pe termen mediu, cel mai răspândit credit este cel pentru finanțarea echipamentelor care este destinat să favorizeze dezvoltarea și modernizarea echipamentelor constând din:
Realizarea de obiective noi și/sau capacități de producție;
Dezvoltarea, modernizarea și/sau retehnologizarea unor obiective de investiții (capacități de producție) existente;
Procurarea de mașini, utilaje și mijloace de transport;
Achiziționarea de clădiri, construcții etc.;
Achiziționarea de imobilizări necorporale.
Valoarea maximă a creditului este cuprinsă, în cazul băncilor românești, între 70 și 85% din valoarea investiției, ceea ce înseamnă că diferența reprezentând 15-30% trebuie să fie formată din aportul propriu al clientului, constituit fie din lichidități aflate în contul curent, fie din realizarea efectivă a unei părți din investiția respectivă.
Durata creditului este stabilită în raport cu natura bunurilor de investiții finanțate și de capacitatea de autofinanțare a beneficiarului creditului. O importanță deosebită trebuie acordată echilibrului bilanțului care presupune că situația financiară a celui creditat să fie echilibrată. Un indicator al echilibrului bilanțului este raportul dintre capitalul propriu și datoriile față de bănci care este recomandat să fie de cel puțin 50/50 și dintre capitalul propriu și datoriile totale ce se recomandă a fi de cel puțin 40/60.
Rambursarea creditului trebuie corelată cu prevederile din bugetul de venituri și cheltuieli, iar în anumite situații, pentru a da posibilitatea creării surselor de rambursare din veniturile generate de obiectivul finanțat, banca poate acorda o perioadă de grație în rambursarea creditului (nu și a dobânzii).
În țara noastră, creditul bancar pe termen lung este puțin susținut din mai multe cauze: capitalurile mici ale băncilor comerciale românești, riscurile mai mari existente în cazul unei astfel de finanțări și nesusținerea de către stat a acestui tip de credit prin măsuri de genul celor existente în alte țări.
CREDITE PENTRU ACTIVITATEA DE LEASING.
Creditele pentru susținerea activității de leasing se acordă societăților și instituțiilor financiare specializate în desfășurarea activității de leasing pentru achiziționarea activelor ce fac obiectul contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii.
Leasingul este o procedură de finanțare a investițiilor pe care o societate sau o instituție financiară specializate achiziționează un bun pe care-l închiriază unei firme (sau unui particular), acesta din urmă având posibilitatea să-și exprime opțiunea cumpărării bunului la sfârșitul contractului la un preț convenit. Leasingul mai poate fi privit și ca o convenție prin care locatorul (în calitate de proprietar) cedează locatarului (în calitate de chiriaș), pe o perioadă determinată, dreptul de utilizare a bunului respectiv, destinat activității de exploatare a locatarului, contra unei chirii (redevențe), cu opțiunea de cumpărare la scadență la un preț convenit prin contractul de leasing.
Legislația română distinge două forme de leasing:
Leasingul financiar presupune îndeplinirea a cel puțin unuia din criteriile:
riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
părțile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare pe care acesta o are la data la care operațiunea poate fi exprimată;
perioada de folosire a bunului în sistem leasing acoperă cel puțin 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă, în final dreptul de proprietate nu este transferat.
Leasingul operațional presupune o închiriere pe o perioadă mai scurtă, iar la sfârșitul contractului părțile pot opta pentru:
Prelungirea duratei de închiriere, prin încheierea unui nou contract de leasing;
Încetarea contractului și returnarea bunului societății de leasing.
Leasingul prezintă două avantaje economice însemnate pentru utilizatori, deoarece;
bunurile mobile care sunt importate în scopul utilizării în sistem de leasing se încadrează în regimul bunurilor admise temporar la import, fără plata taxelor vamale, deci cu un impact pozitiv asupra trezoreriei acestora, datorită faptului că taxele vamale se vor plăti, la intrarea în proprietatea utilizatorului, asupra valorii reziduale a bunului;
facilitează introducerea tehnicii noi în procesul de producție al utilizatorului.
În vederea acordării creditelor pentru activitatea de leasing, banca urmărește:
să fie inclusă în obiectul de activitate a solicitantului de credit activitatea de leasing;
existența contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii din care să rezulte natura bunurilor, valoarea de achiziție a acestora, cota lunară de amortizare, perioada pentru care bunul va fi închiriat etc.;
înscrierea în contractul de leasing a clauzei obligatorii pentru societatea de asigurări de a face dovada plății primelor de asigurare pe toată perioada de creditare;
perioada de creditare să nu depășească durata contractului de leasing;
contractul de leasing să nu prevadă clauza posibilității rezilierii înainte de termenul prevăzut;
plata chiriei să se efectueze în contul societății de leasing deschis la banca finanțatoare.
Pentru fundamentarea deciziei de creditare, banca analizează bonitatea solicitanților de credite pe baza indicatorilor financiari, concomitent cu analiza acestei bonități și pentru locatar, obligația depunerii documentelor financiare ale acestuia revenind solicitantului de credite.
La acordarea creditelor pentru activitatea de leasing, sunt acceptate, cu prioritate, în garanție bunurile ce fac obiectul contractului de leasing, cesiunea de creanțe asupra încasărilor din contractul de leasing, precum și alte garanții.
CAPITOLUL II
GARANȚIA – FORMA DE REDUCERE
A RISCULUI DE CREDITARE
II.1 GARANTIA SI PARTILE IMPLICATE IN GARANTIE
Garanția este denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă, instrument sau angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziția sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure banca de realizarea certă a drepturilor garantate, respectiv recuperarea sumelor împrumutate (inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării acestora la termen de către debitor.
Pornind de la accepțiunea dată garanției, obligația din contractul de împrumut este obligația principală. În virtutea ei, clientul este obligat să ramburseze ratele scadente și dobânzile aferente la termenele convenite. Garanția cerută suplimentar de bancă dă naștere unei a doua relații secundare; dacă obligația inițial asumată nu a fost îndeplinită, banca apelează la executarea garanției.
În practică există mai multe tipuri de garanții, fiecare tip având caracteristici și utilizări proprii și necesitând o documentare specifică pentru a permite băncilor să beneficieze de drepturile pe care aceste garanții le conferă
Fig.9. Tipuri de garanții
Băncile solicită clienților garanții în preocuparea lor de a reduce riscul de creditare, respectiv de nerambursare a sumelor datorate*. Cel care oferă o garanție suplimentară băncii, privind îndeplinirea obligației de rambursare a creditului are, în principal, două alternative:
Poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe care le pune la dispoziția băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar etc., acestea fiind denumite garanții reale;
Poate apela la o terță persoană (garant), care să-și asume obligația că va achita datoria (sau va despăgubi bănește banca), în cazul în care cel pentru care garantează (debitorul, clientul băncii) nu își îndeplinește obligația asumată prin contractul de împrumut. Instrumentul garantării poate fi în acest caz scrisoarea de garanție bancară, avalul cambial etc., acestea făcând parte din garanțiile personale.
Indiferent de tipul garanției (reală sau personală), aceasta trebuie să răspundă anumitor cerințe de bază:
Existența unui patrimoniu independent de relația contractuală, suficient de mare și cert în timp, pentru a acoperi obligația garantată;
Garanția să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul și posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune acestei executări;
Banca, în calitate de beneficiar al garanției, să aibă asigurată posibilitatea de a transforma garanția în bani, rapid și fără pierderi. Altfel spus, garanția să aibă un grad ridicat de lichiditate, dacă trebuie executată în cazul în care clientul nu își rambursează datoria.
Prin solicitarea unei garanții de o valoare considerabil mai mare decât împrumutul, o bancă își reduce capacitatea de a împrumuta. Garanțiile solicitate fiind prea mari, clienții băncii vor renunța la a mai solicita credite. Acest lucru nu numai că va limita profitul băncii, dar va însemna că banca nu va mai îndeplini un obiectiv principal al activității sale: sprijinirea prin credit a dezvoltării economice.
Deci, garanția este importantă în diminuarea riscului, dar acesta constituie doar un aspect luat în considerare de către creditor. Dacă activitatea prin care se solicită creditul este îndeajuns de profitabilă și riscul este scăzut, garanția ar putea să nu mai fie necesară sau valoarea ei să fie relativ scăzută.
PĂRȚILE IMPLICATE ÎN GARANȚIE
Atunci când se solicită o garanție, de regulă, se disting trei părți implicate:
Ordonatorul garanției, care este debitorul principal: el este cel căruia partenerul de contract (de exemplu, în contractul de credit, partenerul de contract e banca ce acordă creditul) îi solicită o garanție. În consecință, ordonatorul fie oferă o garanție din propriul său patrimoniu (sub formă de gaj sau ipotecă), fie solicită unui terț -garant- să ofere o garanție, în locul lui.
Beneficiarul garanției este cel în favoarea căruia s-a constituit garanția (banca). Beneficiarul execută garanția, respectiv încasează banii care rezultă din vânzarea bunului, dacă debitorul principal nu și-a îndeplinit obligația asumată de a rambursa banii.
Garantul este debitorul secundar, care, în anumite cazuri, poate fi însuși debitorul principal, când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un terț (o altă bancă, o altă firmă sau instituție) care garantează că, în cazul neîndeplinirii obligațiilor debitorului principal, va îndeplini obligația de plată sau de rambursare a sumelor.
Deci, în relația de garantare pot apărea:
Două persoane – beneficiarul garanției (banca) și debitorul (clientul băncii), când acesta din urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipotecă, gaj);
Trei persoane – când debitorul apelează la o terță persoană, garantul, ca acesta din urmă să garanteze obligația lui de plată.
În ambele cazuri, beneficiarul este banca, în calitate de creditor.
II.2 ATRIBUTELE UNEI BUNE GARANȚII
Înainte de a accepta o garanție, indiferent de natura obligațiilor garantate sau instrumentul de garantare utilizat, banca trebuie să aibă în vedere patru aspecte generale:
Dreptul de proprietate;
Perfectarea contractului de garanție;
Valoarea garanției.
Executarea garanției
Dreptul de proprietate
Înainte ca un client să acorde drepturi asupra unui bun pe care îl acceptă drept garanție, acesta trebuie să aibă drept de proprietate asupra bunului respectiv. Evident, nu poate fia angajat un bun în sistem de garantare, dacă nu este proprietatea celui ce-l oferă drept garanție.
În cazul garanțiilor reale, cum este ipoteca, este important de știut dacă nu mai există un terț care are anumite drepturi asupra bunului respectiv. În cazul ipotecii, proprietatea rangului se determină prin prioritatea datei la care aceasta a fost legal înscrisă. Acest lucru este foarte important deoarece, în caz de executare silită a debitorului, creditorii ipotecari sunt preferați altor creditori, eI își recuperează banii din vânzarea bunului, în ordinea priorității rangului.
În consecință, băncile trebuie să urmărească permanent bunurile luate drept garanție și să cunoască eventualele ipoteci asupra bunului respectiv sau modificări din acest punct de vedere. În cazul mai multor ipoteci, valoarea bunului trebuie să fie suficient de mare ca să acopere toate datoriile garantate cu unul și același bun ipotecat.
Totodată, se poate întâmpla ca alte persoane care, direct sau indirect, sunt asociate bunului ce formează obiectul garanției, să aibă anumite drepturi. Acest aspect trebuie luat în considerare și atunci când o proprietate comună este utilizată pentru garantarea unui împrumut acordat numai în numele uneia dintre părți.
Proprietarul unui bun poate fi altcineva decât împrumutatul. În practică, adesea, un terț oferă propriul său patrimoniu drept garanție pentru împrumutul acordat de bancă unui client. Această garanție este numită garanția unui terț.
În concluzie, în măsura în care debitorul poate separa într-o formă legală o parte din avutul său pe care o pune necondiționat la dispoziția băncii, el poate fi garant. În același timp, el poate apela la un terț în măsura în care patrimoniul acestuia îndeplinește condițiile cerute și amintite mai înainte.
Perfectarea contractului de garanție.
Perfectarea contractului de garanție reprezintă un termen generic pentru a desemna ansamblul activităților și cerințelor impuse de lege și a căror respectare asigură băncii drepturile asupra garanției constituite.
Se disting mai multe aspecte ale perfectării unei garanții:
Cunoașterea cadrului legal de folosire a garanțiilor, atât în sensul respectării legilor specifice (Codul Comercial, Codul Civil), cât și a normelor bancare;
Îndeplinirea tuturor formalităților legale pentru ca banca, în calitate de beneficiar al garanției, să aibă asigurată posibilitatea utilizării rezultatelor executării garanției în cazul în care banii trebuie recuperați;
Documentele privitoare la garanție trebuie să fie astfel concepute încât să asigure băncii dreptul și posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune;
Constituirea (emiterea) oricărei garanții presupune anumite costuri; banca trebuie să le evalueze și să stabilească cine le suportă.
Valoarea garanției.
Este important ca banca să cunoască valoarea atribuită garanției în momentul în care aprobă împrumutul. Mai mult decât atât, este necesar ca valoarea garanției să fie constantă în timp, astfel încât să nu scadă sub suma datorată (pe toată durata rambursării). Dacă apar situații în care clientul nu poate plătii suma luată cu împrumut, banca, prin executarea garanției, poate să-și recupereze în întregime banii dați cu împrumut.
4.Executarea garanției
Este termenul utilizat pentru a desemna procedura în urma căreia garanția este transformată în bani.
Adesea, executarea garanției obligă banca la obținerea unei aprobări din partea tribunalului pentru acționarea în judecată a debitorului și vânzarea la licitație a bunului imobil ipotecat. Ca rezultat al acestei acțiuni, banca poate suporta cheltuieli care vor reduce beneficiul obținut din garanție.
În practică, băncile calculează nivelul de acoperire asigurat de garanție, în raport cu valoarea obligației garantate. Bunurile oferite drept garanție sunt evaluate de specialiști ai băncii sau ai unor instituții specializate. Din valoarea bunurilor astfel evaluate, băncile calculează un anumit procent care constituie valoarea garanției.
În stabilirea nivelului de acoperire, banca trebuie să aibă în vedere că, în cazul în care bunul trebuie vândut, poate nu va exista cerere pentru astfel de produse sau, prin vânzarea unui stoc mare, prețul se poate reduce, fapt ce va influența negativ suma ce poate fi obținută. Luând în considerare toți acești factori, practica bancară demonstrează că o bancă va acorda împrumuturi sub valoarea stocului menționat în ultimele situații contabile ale firmei.
Un alt factor care a devenit din ce în ce mai important, privește obligațiile referitoare la priorități, în special la prioritățile industriale. Dacă o bancă a acceptat drept garanție o fabrică cu profil chimic, s-ar putea ca banca să trebuiască să suporte costurile privind poluarea mediului, dacă afacerea dă faliment. Cunoscând astfel de situații, băncile refuză, adesea, garanțiile de acest tip, deoarece costurile de remediere a efectelor poluării pot fi atât de ridicate, încât să conducă la falimentul băncii.
Trebuie avută în vedere orice schimbare posibilă a valorii garanției. Valoarea unei garanții fluctuează corespunzător ciclului economic general, în timp ce altele își păstrează valoarea constantă.
II.3 TIPURI DE GARANȚII ACCEPTATE DE BANCII
Pentru reducerea la minim a riscului de creditare băncile solicita diferite tipuri de garanții dintre care:
garanția principala a creditorului;
depozite bancare;
ipoteca;
gajul
Fig.10. Tipurile de garanții acceptate de băncii
Garanția principală a creditorului
Garanția principală a creditorului este consacrată în legislație sub denumirea de drept de gaj general asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale debitorului.
Dreptul de gaj general nu presupune indisponibilizarea bunurilor ce constituie patrimoniul debitorului.
Pentru bancă, garanția principală a creditorului presupune cel puțin două riscuri:
Primul risc derivă din dreptul de gaj de care se bucură toți creditorii unui debitor; astfel, în cazul în care obligațiile de plată asumate de debitori sunt de valori mari și față de mai mulți creditori patrimoniul poate deveni insuficient pentru a acoperi toate sumele datorate;
Al doilea risc derivă din faptul că debitorul poate, oricând, înstrăina o parte sau întregul său patrimoniu, iar banca nu mai poate să-și recupereze creanțele.
La aceste dezavantaje se mai poate adăuga și faptul că, în cazul în care debitorul refuză să plătească, este necesară acționarea sa în judecată. Acest demers poate presupune cheltuieli însemnate și perioadă îndelungată până la recuperarea banilor de către bancă; în acest timp, debitorul dispune în continuare de patrimoniul său,
Garanția principală a creditorului poate fi luată în considerare de bănci numai în cazul clienților cu integritate și situație financiară foarte bună și cunoscută de bancă.
Riscurile insolvabilității debitorului pot fi evitate prin sistemul garanțiilor, care cuprinde: depozitul bancar, ipoteca, gajul etc.
Depozitul bancar
Îndeplinește cele mai multe din cerințele unei garanții:
Este accesibil oricând;
Se constituie sub forma unei sume fixe, cunoscută de bancă;
În cazul în care depozitul este constituit în altă monedă decât cea în care s-a dat împrumutul, la stabilirea nivelului depozitului drept garanție banca trebuie să aibă în vedere riscurile rezultate din fluctuațiile cursului de schimb al celor două monede (moneda în care s-a acordat împrumutul și moneda depozitului).
Dezavantajul depozitului bancar este legat de faptul că o bancă nu poate lua ca angajament legal de plată, propriile sale pasive. Acest neajuns poate fi evitat dacă depozitul este constituit la altă bancă. Banca la care există acel depozit poate emite o garanție în favoarea băncii care acordă împrumutul.
Avantaje
În cazul în care depozitul se constituie la o altă bancă, în vederea emiterii de către aceasta a unui angajament de plată în favoarea băncii creditoare, sunt utilizate de fapt două garanții:
Garanția reală, depozitul constituit la o terță bancă în vederea asumării angajamentului de plată față de banca creditoare;
Garanția personală, respectiv garanția de plată, documentul prin care banca depozitară se angajează să plătească băncii creditoare, în cazul în care debitorul respectiv nu va rambursa creditul. Această garanție de plată se regăsește sub forma scrisorii de garanție bancară de rambursare a creditului.
Prin scrisoarea de garanție bancară, banca ce o acordă se angajează necondiționat și irevocabil ca, în cazul în care o anumită persoană juridică, numită debitor principal, nu va plăti la un anumit termen o sumă determinată și indicată în mod expres în scrisoare, să plătească suma neachitată în favoarea băncii beneficiare sau altui beneficiar al scrisorii de garanție bancară.
Dezavantaje
În evaluarea cheltuielilor bancare asociate constituirii depozitului și emiterii garanției, pot apărea dificultăți care conduc la creșterea costurilor creditului.
Ipoteca
Este una din formele de garantare cele mai utilizate. Ipoteca servește la garantarea obligațiilor debitorului față de creditorul său printr-un bun imobiliar din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop.
Ipoteca se materializează printr-un contract de ipotecă, care este un contract accesoriu la contractul de creditare.
Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferința si dreptul de urmărire.
Garantarea plății prin ipotecă, constă în aceea că, dacă la scadență debitorul nu rambursează ratele și obligațiile aferente, banca creditoare în favoarea căreia a fost constituită ipoteca poate cere vânzarea bunului ipotecat, iar din suma obținută să-și acopere creanța.
În cazul folosirii proprietăților drept garanție, trebuie luate în vedere două probleme importante:
modul de evaluare deoarece evenimente neașteptate pot modifica valoarea reală a garanțiilor într-un sens nedorit. Pentru a evita pierderile care ar rezulta din producerea unor evenimente neprevăzute, bunurile ipotecate se asigură la o societate de asigurări, iar polița de asigurare este andosată la ordinul băncii creditoare.
timpul necesar vânzării proprietății, mai ales pe o piață imobiliară în stagnare sau pe care se manifestă o supraofertă de imobile și o cerere scăzută.
Se va urmări ca bunurile ipotecate sa nu fie afectate de alte creanțe si sa fie asigurate la o societate de asigurări. Nu sunt admise in garanția creditelor bunurile imobile pentru care nu se poate face dovada proprietarii si nici terenurile situate in extravilan.
Alte elemente ce trebuie analizate sunt: evoluția costurilor de întreținere a proprietăților, drepturile ocupanților, proprietățile închiriate în sistem leasing, situații care limitează folosirea proprietății și reduc posibilitatea de vânzare.
Avantaje
Procesul preluării în garanție este bine cunoscut; banca este protejată; proprietatea ipotecată în favoarea băncii nu poate fi vândută; garanția este ușor de identificat.
Dezavantaje
Pot exista dificultăți în evaluarea garanției și întârzieri în executarea ipotecii (vânzarea și încasarea banilor). Repunerea în posesie a proprietății poate implica responsabilități și costuri substanțiale pentru bancă.
Gajul
Gajul, spre deosebire de ipotecă, presupune înstrăinarea bunului și constă în remiterea de către debitor în favoarea creditorului a unui bun mobil care, în cazul în care datoria nu va fi achitată la scadență, va fi vândut și, din banii obținuți se va acoperii datoria debitorului.
Contractul de gaj este un contract accesoriu pentru că implică o obligație principală pe care o garantează, el urmând soarta acesteia în ceea ce privește existența și stingerea sa. Totodată este un contract unilateral, deoarece creează obligații numai în sarcina creditorului gajist, respectiv de a păstra bunul și de a-l restitui după ce a fost plătit efectiv.
Creditorul titular al gajului are in virtutea gajarii anumite drepturi :
de preferința – de a fi plătit înaintea altora, in cazul vânzării bunului ce reprezintă garanția:
de urmărire – daca se schimba proprietarul;
de reținere – păstrarea obiectului ce reprezintă obiectul gajului;
de vânzare – vânzarea in justiție a bunului gajat.
Alături de gajul de deposedare, legislația din țara noastră permite gajul fără deposedare.
Gajul cu deposedare se poate constitui asupra:
depozitelor in valuta aflate in conturile personale ale membrilor asociați sau giranților societatii. Admiterea in garanție se face numai pentru principalele valute convertibile. La depozitele in valuta constituite drept garanții pentru acordarea creditelor in lei se bonifica o dobânda mai mica fata de dobânda de banca la depozitele constituite pentru același fel de valuta si termen.
obiecte din metale prețioase expertizate si evaluate de organele specializate autorizate. Admiterea in garanție se va face la prețul legal de achiziție practicat de stat pentru metalele prețioase respective..
titluri de valoare, respectiv acțiuni si obligațiuni care se cotează la bursa, precum si cambii si bilete la ordin care se iau in garanție la un anumit procent din valoarea acestora.
Gajul fara deposedare se poate constitui asupra:
bunurilor mobile existente in proprietatea societatii de natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor si produselor finite sau mărfurilor daca pe toata perioada creditării se vor putea regăsi sub aceiași forma, vor putea fi măsurate si depozitate separat intr-un loc bine determinat.
Aceste bunuri se admit in garanție la prețul de achiziție rezultat din factura sau din alte documente din care se deduce o marja de risc.
bunuri mobile de natura mijloacelor fixe aflate in proprietatea societarii ,care vor fi admise in garanție numai daca sunt in buna stare de funcționare, la valoarea rămasa daca gradul de uzura nu depaseste 50% , iar valoarea admisa in garanție este aceasta valoare rămasa din care se deduce o marja de risc.
bunuri mobile ce urmează a se procura din credite, de natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor si mărfurilor, ele vor putea fi constituite in gaj din momentul înregistrării in patrimoniul societatii, daca pe perioada creditării se vor regăsi sub aceiași forma, vor putea fi măsurate si depozitate separat.
Bunuri mobile ce urmează a se procura din credite de natura mijloacelor fixe vor putea fi constituite in gaj din momentul înregistrării in patrimoniul societatii. Nu vor putea fi admise in garanție si constituite drept gaj bunurile mobile ce nu pot fi ușor valorificate, cele care nu sunt depozitate si utilizate corespunzător si cele cu un grad de uzura înaintat Bunurile gajate nu trebuie sa fie afectate de alte creanțe si trebuie sa fie asigurate la o societate de asigurări.
În cazul gajului fara deposedare, bunurile rămân în posesia debitorului. Contractul de gaj fără deposedare este un contract consensual, remiterea bunului nemaiconstituind o condiție a existenței contractului.
În principiu, orice bun poate fi utilizat drept gaj. Pentru a accepta un bun drept gaj, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții:
Bunul gajat să aibă o valoare îndestulătoare în raport cu creanța garantată;
Valoarea să fie constantă sau crescătoare în timp;
În cazul unui bun material, acest să fie asigurat la o societate de asigurare sau depozitat spre păstrare la instituții specializate.
Ca și în cazul ipotecii, bunurile gajate își pot modifica valoarea în timp. Din acest motiv, la preluarea unui bun drept gaj se stabilește un anumit procent din valoarea sa pentru acoperirea garanției (între 10-60%) și se procedează la verificarea și evaluarea lunară a garanției, mai ales în cazul gajului fără deposedare (care poate fi constituit din stocuri de materii prime, semifabricate sau produse finite).
Avantaje
Acest tip de garanție este ușor de preluat de către bancă; are un cadru legislativ stabilit și cunoscut de părțile implicate; clienții îl pot folosi drept garanție a împrumutului prin gajarea bunurilor investite în afacere.
Dezavantaje
Evaluarea bunurilor constituite drept gaj este uneori dificilă, mai ales din punct de vedere al evoluției viitoare; bunurile pot “dispărea”; dificultatea vânzării lor pe piață (datorită evoluției prețurilor, a lipsei cumpărătorilor interesați etc.).
GAJUL ASUPRA TITLURILOR DE CREDIT
Gajul asupra titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin) se face prin gir sau andosare, cu clauza “valoare în garanție” sau o altă clauză din care să rezulte clar că transmiterea înscrisului respectiv s-a făcut cu titlu de gaj și nu în scopul transmiterii titlului de credit noului deținător.
Titlurile de credit pot fi gajate prin redactarea unui înscris separat, însoțit de remiterea titlurilor, procedura transmiterii prin gir nefiind obligatorie.
Acceptarea titlurilor de credit drept gaj, impune avalizarea lor de către un garant (de preferință altă bancă). Astfel, în cazul în care debitorul nu plătește, avalistul va plăti în locul primului. În cazul avalului, o garanție reală, gajul, este dublată de o garanție personală, adică avalul dat de un terț.
GAJUL ASUPRA CREANȚELOR ȘI DREPTURILOR NECORPORALE.
Adesea, debitorii dețin înscrisuri care evidențiază dreptul lor de a încasa o sumă, documente care însă nu pot fi transmise prin gir. Astfel de exemple sunt acreditivele documentare irevocabile deschise în favoarea lor. Utilizarea acestora drept gaj presupune transmiterea dreptului de încasare prin cesiune.
Cesiunea se face în favoarea băncii creditoare, cu mențiunea că a fost făcută cu titlu de gaj: dacă debitorul nu plătește la scadență, banca, în baza titlului cesionat este în măsură să încaseze contravaloarea acestuia în baza documentelor depuse de vânzător pentru marfa livrată.
Desigur, există riscul ca documentele prezentate la încasarea prin acreditiv, de către client, să nu fie în ordine și, deci, banca să fie în imposibilitatea de a-și încasa banii.
GAJUL ASUPRA BUNURILOR MOBILE
Bunurile debitorului (stocuri) pot fi gajate direct, în sensul gajării efective a acestora în favoarea creditorului (sau a unui terț indicat de acesta), sau gajarea lor se poate face prin transmiterea de către debitor a titlului ce reprezintă marfa (de exemplu, conosament, recipisa warant sau un alt titlu de depozit). În cazul conosamentului, care este un titlu de proprietate asupra mărfii, andosarea lui în alb sau la ordinul băncii dă dreptul acesteia ca, la scadența creditului, dacă debitorul nu plătește, să vândă marfa la care conosamentul face referire.
Codul Comercial Român prevede posibilitatea constituirii gajului asupra produselor solului, asupra materiilor prime industriale, a produselor în curs de fabricație sau finite și păstrate în fabrici sau depozite. Gajul se consideră constituit prin singurul efect al contractului de gaj, la data întocmirii actului, în care se va preciza numărul, natura, calitatea și locul unde se află gajul, fără a se lua din posesia debitorului (gaj fără deposedare). Și în aceste cazuri se păstrează riscurile pentru creditor privind: păstrarea valorii în timp a bunurilor, dificultatea transformării rapide în bani lichizi etc.
CASH-COLATERALUL
Este o formă de garanție care constă în gajarea sumelor în depozit la banca creditoare cu sumele deținute de clienți fie în cont la banca creditoare, fie în cont la alte bănci. În cazul din urmă, sumele în cauză pot fi luate în garanție, dar cu acceptul băncii respective.
În situația cash-colateralului, gajul trebuie perfectat de client în favoarea băncii în formă scrisă tipizată, astfel încât banca să aibă dreptul prioritar asupra depozitului în cazul apariției unor revendicări asupra sumelor în cauză din partea unor terțe persoane (creditori).
FIDEJUSIUNEA (CAUȚIUNEA)
Garanțiile personale sunt constituite în funcție de personalitatea debitorului. Ele constau dintr-un angajament pe care o altă persoană decât debitorul principal și-l asumă față de creditor de a executa obligațiile, în cazul în care debitorul nu o va face.
Prin contractul de cauțiune, garantul se angajează față de creditorul unui terț, debitorul principal, să execute obligația subscrisă de cel pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Obligația debitorului față de creditor trebuie să existe în fapt, iar validitatea contractului de cauțiune este, în mod normal, subordonată obligației principale. Singurele părți în contractul de cauțiune sunt garantul (fidejusorul) și creditorul. Garantul nu este obligat la plata față de creditor decât în caz de neplată din partea debitorului.
Obligația fidejusorului este o obligație accesorie. De aici decurge posibilitatea ca acesta să poată invoca unele excepții privind urmărirea inițiată de creditor.
CAPITOLUL III.
RISCUL DE CREDITARE
III.1. ESTIMAREA RISCULUI DE CREDITARE
Riscurile cu care se confrunta instituțiile bancare in activitatea lor sunt determinate de particularitatile specifice domeniului bancar.
Activitatea bancara este individualizata datorita trăsăturilor specifice ale banilor, care sunt pentru bănci „ materie prima” dar si „produs” in același timp.
Caracterul banilor, de instrument universal de schimb, de mijloc de măsura a valorii si de tezaurizare, pe de o parte, iar pe de alta parte de volatilitatea banilor precum si sensibilitatea acestora fata de fluctuațiile cu sens pozitiv sau negativ ce au loc in economie fac ca scopul activitatii băncilor sa fie acela de maximizare a profitului in condițiile minimizării riscurilor.
Dublul rol al băncilor, de entitati economice care au ca scop maximizarea profitului si de elemente componente ale sistemului bancar coordonat de banca centrala care are drept obiectiv implementarea propriei politicii monetare implica o noua dimensiune a riscului in sensul ca politicile duse de bănci in scopul realizării obiectivului propriu pot sa intre in contradicție cu masurile de politica monetara impuse de banca centrala la un moment dat.
Condițiile de apariție a riscurilor bancare sunt determinate de manifestarea unui complex de factori care depind de evoluția generala a economiei, schimbările legate de organizarea băncii, luarea unor decizii financiare, condițiile politice si economice.
Activitatea bancara este insotita de risc permanent. Riscul bancar reprezintă posibilitatea ca intr-o tranzacție sa nu se obtina profitul așteptat si chiar sa apară o pierdere.
Riscurile trebuie identificate, cunoscute si utilizate instrumente, tehnici si metode specifice de diminuare si/sau evitare a influentei lor asupra activitatii bancare.
Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare si care provoacă efecte negative asupra activitatii respective prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi , afectarea functionalitatii băncii.
Riscul de credit „ credit risk” sau „business risk” este primul dintre riscurile bancare cu care se confrunta o instituție financiara si s-a dovedit in decursul timpului ca fiind cel mai periculos dintre toate.*
Riscul de credit trebuie evaluat prin comparație cu beneficiile pe care banca se asteapta sa le obtina din acordarea creditelor. Beneficiile directe reprezintă dobânzile si comisioanele încasate la creditul acordat. Beneficiile indirecte constau in inițierea sau menținerea unei relații cu clientul care poate oferi băncii depozite mai mari sau cere o varietate mai mare de servicii.
Riscul de creditare exprima posibilitatea ca imprumutatii sau emitenții sa nu-si poată onora la scadenta obligațiile .Pentru împrumutat riscul de credit exprima degradarea situației financiare a acestuia, din diverse motive legate fie de situația generala a economiei, fie de condițiile afacerii imprumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile si afectează situația financiara a acestuia si contribuie la riscul de credit.
Băncile gestionează riscul de credit prin:
deciziile echilibrate de creditare prin care riscul creditului este corect apreciat;
asigurarea unor debitori diverși astfel încât pierderile sa nu fie concentrate in timp;
cumpărarea unor garanții de la terțe parți – asigurarea creditelor astfel ca riscul de faliment sa fie parțial sau total transferat de la creditori.
Pentru asumarea unui risc acceptabil si a unei datorii acceptabile este important sa se inteleaga modul in care acest risc poate fi minimizat ceea ce presupune utilizarea unui sistem de investigare a componentelor de risc:
riscul tranzacției referitor la aspectele funcționale ale riscului afacerii;
riscul de credit referitor la profitabilitatea afacerii.
Aceste doua componente ale riscului se afla in legătura directa, ele trebuie cunoscute pentru aprecierea riscului de ansamblu pe care îl implica creditul respectiv.
Riscul tranzacției se refera la natura, structura si perioada de risc dar si la implicațiile juridice, politice si practice.
Riscul de credit presupune asumarea de către banca a riscului ca la data scadentei clientul va putea sa-si onoreze obligațiile pe care le are fata de banca.
Banca trebuie sa evalueze toate componentele versus clientul sau, activitatea pe care o desfasoara acesta in vederea formarii unei opinii prudente vizând posibilitatea rambursării creditului.
Banca urmareste cuantificarea riscului utilizând metode, proceduri si anumite tehnici, luând in considerare următoarele elemente:
performantele financiare ale clientului;
structura tranzacției;
calitatea si structura sursei de rambursare;
calitatea si structura garanției.
Obiectivul principal al analizei cuantificate a riscului creditului este de cunoaștere a evoluției clientului in trecut dar si de prognozare a perfomantelor viitoare ale acestuia in vederea unei previzionari a viabilitatii lui.
Băncile caută sa evite împrumuturile mari, care sunt determinate ca nivel de reglementările in vigoare , suma totala a împrumuturilor nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii, iar sumele acordate unui singur debitor nu pot depasi 20% din fondurile proprii ale băncii*.
O măsura prudentiala suplimentara este avizarea si gestionarea împrumuturilor ce depasesc 10% din fondurile proprii ale băncii de către Centrala.
O preocupare permanenta pentru asigurarea unui control eficient al riscului de credit este monitorizarea volumului creditelor, a structurii si calitatii acestora, evidențiindu-se cauzele creditelor restante si dinamica acestora.
Aproape toate băncile, intr-o măsura mai mica sau mai mare, isi asuma riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei atente a modului in care evoluează in timp calitatea portofoliului de credite, cu impact deosebit asupra profitabilitatii, adecvării capitalului si încrederii generale in banca respectiva. Pentru aceasta se calculează doi indicatori de referința pentru estimarea riscului de creditare pe baza ponderii activelor de calitate slaba, care întârzie sau nu permit realizare veniturilor anticipate, respectiv:
volumul creditelor restante/total creditex100
volumul creditelor neperformante/total creditex100
Aceste doua rapoarte trebuie sa aibă valori minimale (tinzând către 0 in primul caz si situate in jur de 1 in al doilea caz) creditele restante dar mai ales cele neperformante grevând activitatea si rezultatele financiare ale băncii.
Alți indicatori ai riscului de creditare utilizează in formula de calcul rezervele si provizioanele constituite de banca pentru acoperirea eventualelor pierderi cum ar fi:
rezerve pentru pierderi din credite/total creditex100,
raport care exprima expectațiile manageriale privind evoluția calitatii portofoliului de împrumuturi;
provizioane pentru pierderi din credite/pierderi netex100,
raport care reflecta nivelul de prudenta adoptat de banca in politica sa de creditare;
profitul brut/provizioane pentru pierderi din creditex100,
respectiv costul acoperirii riscului de creditare asumat de banca.
Indicatorii potențiali de măsurare a riscului care pot semnala in avans variațiile veniturilor băncii sunt : concentrarea geografica si pe sectoare economice a creditelor , ritmul accelerat de creștere a volumului de credite, rentabilitatea ridicata a unor categorii de credite.
III.2. PROCESUL DECIZIONAL DE ACORDARE A CREDITULUI
Creditul bancar este necesar finantarii, extinderii si modernizării producției sau desfacerii ( achiziționare materii prime, de resurse energetice, de stocuri de marfa, de echipament tehnologic si de tehnologie) dar si finantarii progresului economiei si creșterii nivelului vieții. Pornind de la necesitatile firmei si de la oferta băncii se procedează la fundamentarea si adoptarea deciziei de creditare.
Procesul decizional in vederea acordării unui credit cuprinde următoarele etape:
analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit;
analiza solicitării de credit;
adoptarea deciziei de creditare
analiza periodica a calitatii portofoliului de credite pe termen scurt deținute de banca.
Parcurgerea acestor etape se realizează cu ajutorul unui fond de informații economice, financiare, manageriale, monetare provenite de la solicitantul creditului, de la sistemul bancar si din economia naționala.
III.2.1 ANALIZA MANAGERIALA SI ECONOMICO-FINANCIARA A FIRMEI SOLICITATOARE DE CREDIT
In momentul in care o firma se adresează băncii cu o solicitare de credit pe termen scurt, aceasta procedează la realizarea unei analize detaliate a firmei respective.
Inspectorul bancar poarta cu solicitantul creditului o discuție cu caracter de informare documentara axata in principal pe: activitatile prevăzute in statutul societatii sau in autorizația de funcționare, sursele de aprovizionare si posibilitatile de desfacere, cheltuielile si veniturile preliminare ale societatii, capitalul social de care dispune, creditul necesar si alte elemente necesare primelor concluzii.
In aceasta etapa nu se completează nici un act, inspectorul bancar isi face doar o imagine generala asupra solicitantului, a necesitații reale a acestuia de disponibilitati. Daca sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea creditului , solicitantul trebuie sa depună documentația economica si financiara complexa compusa din:
cererea de credit sau emiterea unui angajament cu menționarea expresa a documentelor anexate;
dovada înregistrării la Registrul Comerțului;
împuternicire din parte AGA pentru contractarea împrumutului;
lista bunurilor materiale si a valorilor ce constituie garanții asiguratorii pentru creditul solicitat;
situația stocurilor si a cheltuielilor pentru care se solicita creditarea cantitati, valori, cauze, termene de valorificare);
ultimul bilanț contabil;
contul de profit si pierdere;
modificările in legătura cu capitalul social;
orice aprobări prevăzute in contractul societatii;
contractul de import-export sau orice alt contract de vânzare-cumpărare care poate face obiectul solicitării clientului;
studiul de fezabilitate pe ansamblu al societatii care sa includă in mod obligatoriu si studiu de fezabilitate al investiției ce face obiectul creditului;
certificat de bonitate privind situația economio-financiara a societatii prin prisma angajamentelor bancare asumate de client la banca care gestionează contul principal;
situația patrimoniala lunara cuprinzând in mod obligatoriu situația încasărilor si plaților atât in lei cat si in valuta;
cash-flow-ul in valuta pe perioada pana la rambursarea creditului;
licența de import-export;
textul scrisorii de garanție bancara;
garanția materiala reala oferita de agentul economic in contul creditului care se acorda sau angajamentul care se asuma in numele lui de către banca ( cesionarea încasărilor in lei sau valuta pentru perioada pana la restituirea creditului, ipoteca, contractul de gaj întocmit si înregistrat in conformitate cu legislația in vigoare, polița de asigurare a bunurilor la o societate de asigurări recunoscuta, cesionata in favoarea băncii, scrisori de garanție bancara de la bănci corespondente in limita plafonului de lucru cu aceasta si orice alte garanții materiale evaluate de organele in drept )
Alte condiții cerute de către banca: agentul economic trebuie sa aibă contul de disponibil deschis la banca respectiva si sa aibă dosarul juridic la zi.
In fata băncii, firma trebuie sa vina, cu o activitate economica care sa nu prezinte riscuri majore in perioada de utilizare a creditului. In acest sens firma in ansamblu este supusa unei analize si interpretări riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare sau ale unor schimbări tehnologice in evoluția cererii precum si sub influenta inflației, recesiunii.
Pe baza documentelor prezentate de client banca procedează la analiza si pregătirea documentației in vederea acordării de credite sau asumării de angajamente de către banca in numele si in favoarea acestuia.
Analiza documentației este realizata de inspectorii bancari in competenta cărora revine creditul respectiv. Aceștia trebuie sa constituie si sa verifice dosarul juridic al clientului sub aspect legal. De asemenea in urma analizei situației bilanțiere a solicitantului se vor calcula mai mulți indicatori privind :
solvabilitatea patrimoniala, lichiditatea imediata, gradul de îndatorare, rata rentabilitatii generale.
Comitetul de creditare al băncii pe baza concluziilor formulate de inspectorul bancar si a informațiilor privind managementul firmei acorda anumite puncte care alături de cele privind performantele economico-financiare contribuie la luarea deciziei de creditare.
Pentru acceptarea cererii de creditare rolul hotărâtor îl au performantele economice si financiare ale firmei in perioada precedenta si cele estimate pentru perioada de angajare a creditului. Luarea in calcul a cererii de credit presupune o analiza concreta a bonitatii agentului economic pe baza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate si de echilibru.
Baza de date necesara pentru determinarea acestor indicatori este reprezentata de informațiile cuprinse in Situația patrimoniala întocmita de societate la sfarsitul trimestrului.
Fiecare banca este autorizata sa-si întocmească propria metoda de evaluare a bonitatii firmelor care solicita credit încadrându-se in prevederile legale in vigoare.
Principali indicatori economici si financiari care redau performantele firmei sunt:
Lichiditatea curenta este dat de raportul dintre activele curente ce pot fi transformate in disponibilitati banesti si pasivele curente ( obligații si credite pe termen scurt).
Lc= Active curente( active circulante)
Pasive curente (obligatii+credite pe termen scurt)
Nivelul optim al indicatorului este când acesta este mai mare 100%.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a transforma in disponibilitati in termen de 90 zile stocurile de materii prime si producție neterminata pentru a putea face fata plaților devenite scadente in aceeași perioada (salarii, aprovizionare, obligații financiare, rambursări credite)
S= Total Active (active fixe+active circulante)
Total Pasive (datorii)
O solvabilitate buna este cuprinsa in intervalul 40%-60%, limita minima fiind de 30%.
Rata rentabilitatii generale se determina ca raport intre profitul net si cheltuielile totale.
Rg= Profit net x100
Cheltuieli totale
Rata rentabilitatii capitalului propriu măsoară rezultatele managementului firmei in ansamblu sau si arata pentru acționari, efectul angajării lor.
Rcp= Profit net x100
Capital propriu
Gradul de îndatorare arata gradul de acoperire a datoriilor de către capitalul propriu.
G= Total Pasive (datorii)
Capital propriu
Indicatorul este optim când rezultatul obținut este sub 50%. O valoare relativa apropriata de 0 a indicatorului arata ca agentul economic are datorii minime sau ca acestea sunt inexistente.
Pentru banca, cu cat este mai mare gradul de îndatorare, cu atât este mai mare riscul ca firma sa nu-si mai poată rambursa la un moment dat datoria, de asemenea un grad mare de îndatorare poate însemna nu in mod special prea mult capital împrumutat, ci si prea puțin capital propriu cu toate riscurile care decurg de aici. Banca dorește sa vadă implicarea acționarului in activitatea firmei sale, sa se asigure ca acționarul este la fel de interesat ca si banca de o performanta cat mai buna a firmei sale, fiind si banii lui implicați.
Acționarul este interesat sa obtina un capital împrumutat cat mai mare pentru ca efortul sau investitional sa fie cat mai mic, iar in caz de nereușita pierderile sale sa fie cat mai mici.
Înainte de a trece la analiza concreta a cererii de credit prudenta bacara solicita si o analiza in dinamica a bonitatii agentului economic. Sub aspect economico-financiar, bonitatea se exprima prin mai mulți indicatori stabiliți pe baza diferitelor elemente ale situației trimestriale a patrimoniului.
Punctajul indicatorilor ca valori estimative pentru încadrarea in clasa de bonitate se stabilește astfel:
Tabel nr.1 Punctajul acordat indicatorilor financiari
In funcție de punctajul obținut fiecare solicitant de credit va fi încadrat
intr-una din următoarele grupe de bonitate:
Tabel nr.2 Încadrarea creditelor in grupe de bonitate
Încadrarea agenților economici pe grupe de bonitate in funcție de indicatorii financiari poate fi corectata in funcție de unii factori subiectivi cum ar fi:
calitatea echipei de conducere;
posibilitatea obținerii unor finantari suplimentare in perioada imediat următoare;
obținerea unor garanții din partea statului sau a altor instituții financiare;
fuziuni care sa permită imbunatatirea indicatorilor financiari;
retehnologizarea producției in anul analizat care va conduce la reducerea costurilor, obținerea profitului.
Indicatorii de activitate sunt :
Rotația activelor care exprima numărul de rotații pe care le efectuează activele totale in perioada analizata (de obicei un an).
Ra= Cifra de afaceri
Total Active
Perioada de recuperare a creanțelor arata numărul mediu de zile in care se încasează creanțele fata de cifra de afaceri realizata in perioada respectiva.
Prc= Creanțe x 365
Cifra de afaceri
Perioada de rambursare a datoriilor exprima numărul de zile in care se rambursează datoriile fata de cifra de afaceri realizata.
Prd = Obligații x365
Cifra de afaceri
III.2.2 ANALIZA EFECTIVA A SOLICITARII DE CREDIT
Odată acceptata solicitarea de credit prima etapa va fi identificarea scopului si a nivelului creditului solicitat. Scopul solicitării trebuie specificat foarte clar sub forma deficitului de resurse pe care îl va suplini creditul cerut. Cererea de credit trebuie sa se încadreze in prevederile legislației bancare si in Normele metodologice ale băncii.
După precizarea si acceptarea scopului solicitării de credit echipa de decizie va trece la analiza nivelului creditului . In acest sens firma solicitanta va întocmi Fluxul de încasări si plăti cu defalcare pe fiecare luna.
După stabilirea si acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie va trece la negocierea dobânzii si a comisioanelor care revin băncii.
Dobânzile stabilite de banca au in vedere dobânda de referința stabilita de BNR si dobânda de depozit acordata celor care isi păstrează disponibilitatile banesti in conturi la banca respectiva. La aceste dobânzi banca adaugă dobânda proprie care ii acoperă cheltuielile si profitul rezultând dobânda propusa solicitatorului de credit.
Rata dobânzii se poate prezenta in următoarele variante:
rata fixa pentru întreaga perioada de rambursare;
stabilirea unui plafon minim pentru întreaga durata utilizării creditului cu dobânda variabila;
dobânda poate fi modificata unilateral de către banca in funcție de anumiți factori (de ex. in funcție de dobânda practicata de BNR, in funcție de dobânda pieței si rata inflației);
dobânda se renegociaza in următoarele situații:
prin manifestări de voința exprese ale ambelor parți;
prin manifestarea de voința expresa a băncii, notificata celeilalte parți.
Cea de-a doua etapa a analizei efective a solicitării de credit este identificarea surselor de rambursare a creditului. In cazul creditelor cu risc redus, banca solicita o singura sursa de achitare, pentru celelalte tipuri de credite cu risc ridicat, banca solicita si o a doua sursa de rambursare. Prima sursa este reprezentata de lichiditatea ce rezulta din circuitul normal al firmei. Sursa colaterala reprezentata de regula de garanția depusa de firma, trebuie identificata clar si corect de către inspectoratul bancar si echipa de decizie.
Echipa de decizie apreciază mersul conversiei activelor firmei in numerar in corelație cu planul de eșalonare a rambursării negociat in procesul decizional al creditării.
Un moment important in procesul de adoptare a deciziei de creditare este cel de identificare si verificare atenta a garanțiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezintă . Banca in acest scop va solicita imprumutatilor garanții asigurătorii care pot fi oferite atât de debitori cat si de terțe persoane fizice sau juridice denumite garanți.
Valoarea minima a garanțiilor acceptate de banca va fi in toate cazurile cel puțin egala cu datoria cea mai mare a debitorului formata din creditul acordat plus dobânda datorata pana la rambursarea primei rate a împrumutului.
Cuantumul garanțiilor trebuie sa asigure marja de siguranța peste valoarea creditului, in eventualitatea situației incapacitatii de plata a clientului si pentru valorificarea garanțiilor in vederea recuperării debitelor si depind de strategia fiecărei bănci.
Pentru majorarea garanțiilor, banca încheie cu solicitantul de credit contractul de gaj, de depozit bancar, de cesiune sau de garanție imobiliara specificându-se baza legala si obligațiile firmei creditate de a păstra in bune condiții bunurile gajate si de a le folosi in caz de producere a riscului.
Conform normelor legale băncile sunt obligate, ca in scopul protejării depozitelor persoanelor fizice si persoanelor juridice sa limiteze riscul de credit si sa depună toate eforturile pentru a-si incasa creanțele de la debitorii lor.
Pentru determinare si limitarea riscului de credit, societatile bancare trebuie sa-si clasifice creditele acordate in funcție de performantele financiare ale clientului, evaluate in funcție de performantele financiare ale clientului, evaluate după criterii stabilite de banca si de capacitatea acestuia de rambursare a creditului la scadenta in una din următoarele cinci categorii*:
categoria A (standard) daca performantele financiare sunt bune si permit achitarea la scadenta a ratelor plus dobânda si daca se prefigurează menținerea si in continuare a performantelor financiare la un nivel ridicat;
categoria B (in observație ) daca performantele financiare sunt bune, dar nu permit menținerea la același nivel in perspectiva mai îndelungata;
categoria C (substandard) daca performantele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o tendința evidenta de inrautatire;
categoria D (îndoielnic) daca performantele financiare sunt scăzute si cu evidenta ciclitate la intervale scurte de timp;
categoria E (pierdere) daca situațiile financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi încasate la scadenta nici ratele nici dobânzile aferente.
In raport cu punctualitatea rambursărilor (serviciul datoriei) debitorul va fi notat cu unul din următoarele calificative:
bun daca ratele si dobânzile sunt plătite la scadenta sau cu o întârziere de maxim 7 zile;
slab daca platile sunt efectuate cu o întârziere de pana la 30 zile;
necorespunzător daca întârzierea este mai mare de 30 zile.
In analiza destinata aprecierii serviciului datoriei si apoi a calitatii portofoliului de împrumuturi, băncile se confrunta cu situații in care unitatile beneficiază de mai multe categorii de credite si in care trebuie aplicate proceduri acoperitoare pentru unitatile proprii.
Serviciul datoriei unui agent economic fata de banca va fi unic si se va stabili in funcție de modul de achitare a datoriilor împrumutatului – credite si dobânzi – indiferent daca acestea provin de la creditele in lei sau de la cele in valuta.
De asemenea , serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea mai mare a creditelor si/sau a dobânzilor neplatite.
In politica de creditare, banca utilizează si restricții menite sa elimine riscul acestei activitati. Astfel banca nu acorda credite:
agenților economici cu pierderi, fara perspectiva de redresare;
agenților economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor circulante sau a investițiilor;
unitatilor economice reorganizate sau lichidate.
Combinându-se cele doua criterii: performanta financiara si puctualitatea plaților si a garanțiilor propuse, creditul va fi clasificat conform matricei data de B.N.R*.
In raport cu clasificarea creditelor, societatile bancare sunt obligate sa-si constituie următoarele provizioane specifice:
standard –nu se constituie provizioane;
in observație –in limita a 5% din soldul acestora;
substandard –in limita a 20% din soldul acestora;
îndoielnic- in limita a 50% din soldul acestora;
pierdere – 100% din soldul acestora.
Sistemul de provizioane in cadrul băncilor comerciale, reglementat de normele in vigoare, este destinat protejării capitalului băncii, protejării depozitelor persoanelor fizice si juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini in recuperare.
Sumele aferente acestor provizioane specifice de risc vor fi incluse pe cheltuieli.
O data stabilita clasa creditului, in funcție de aceasta se poate proceda astfel:
In cazul in care inspectorul bancar constata ca riscul pe client sau operație este foarte mare, garanțiile sunt neacoperitoare sau necorespunzătoare politicii băncii, acesta va întocmi o nota de prezentare cu propunerea de respingere a solicitării clientului pe care o va supune la nivelul de competente de aprobare la care se încadrează suma solicitata la care se anexează toate situațiile întocmite si clasificarea creditului. După aprobarea propunerii sale, va comunica in scris clientului respingerea solicitării creditului si motivarea acestei respingeri.
In cazul in care inspectorul bancar considera pe baza analizei, ca solicitarea clientului este interesanta si se încadrează din toate punctele de vedere in politica si procedurile băncii, acesta va întocmi o nota de propunere de aprobare insotita de analizele si clasificarea întocmita. La întocmirea notei inspectorul bancar trebuie sa aibă in vedere următoarele principii:
cunoașterea deplina a clientului, fapt pentru care trebuie sa analizeze cu mare atenție toate informațiile si pe cat posibil, sa facă verificări independente;
sa aibă in vedere principala sursa de rambursare a creditului, de plata a dobânzilor si a comisioanelor, abilitatea clientului de a crea venituri in activitatea curenta;
a doua sursa, ca alternativa, in cazul in care prima devine imposibila , o reprezintă garanțiile pe care banca le poate pretinde de la clientul in cauza. Rolul garanțiilor in principal este acela de a determina clientul sa se simtă răspunzător fata de banca. Executarea garanțiilor pentru recuperarea sumelor datorate de client trebuie sa fie unul dintre ultimele obiective ale bacii. Aceasta se va face doar atunci când toate celelalte modalitati de recuperare a creditelor neperformante s-au epuizat;
sa coreleze rezultatele obținute prin aplicarea indicatorilor de evaluare cu toate informațiile despre client din documente cu concluziile reieșite din discuțiile personale cu patronul sau cu conducerea executiva si cu informațiile din mass-media, pentru a stabili in ce condiții se propune aprobarea creditului solicitat de client;
informațiile vor fi prezentate sintetizând aspectele cele mai importante si mai relevante pentru ca decizia de aprobare sa se ia in cunostinta de cauza.
Treapta următoare in activitatea de creditare o reprezintă aprobarea notelor prezentate si semnarea de către ofițerii de credit.
III.2.3. ADOPTAREA DECIZIEI DE CREDITARE
După parcurgerea etapelor de fundamentare, adoptare deciziei de creditare se ia de către Comitetul de Direcție sau Consiliul de Administrare si se va comunica in scris cu eventualele modificări de condiții si recomandări solicitantului.
Pentru orice banca exista restricții de creditare date de limitarea resurse-lor sale si a celor procurate de pe piața interna si externa. O administrare eficienta presupune o prognoza realista a resurselor de creditare pe un termen scurt asociata cu preocuparea de lărgire a gamei de resurse la un cost optim dat de dobânzile de depozit plătite de banca , de dobânda creditelor cumpărate de la BNR si de rezervele minime obligatorii ce trebuie depuse la BNR.
In procesul de acordare a creditelor băncile trebuie sa respecte reglementările in vigoare. Astfel legea interzice acordarea de credite unui singur agent economic intr-un volum mai mare de 20% din capitalul băncii respective*.
Pe baza analizei agentului economic si a solicitării de credit, Comitetul de credite al băncii considera ca cererea de credit înaintata de firma analizata este admisa la creditare.
După primirea aprobărilor, decizia de creditare este comunicata solicitantului, care va fi invitat la banca pentru a se i se face cunoscute condițiile finale si a se stabili modalitatile si etapele de încheiere a documentației si de utilizare a creditului. Se va întocmi forma finala a contractului de credit si de garantare, după care se va lua viza Departamentului juridic al băncii si apoi ele se vor semna de câtre client.
La semnare se va avea grija:
din partea clientului:
sa fie persoana împuternicita de a angaja firma;
sa se verifice specimenele de semnături;
sa se semneze pe fiecare pagina in coltul din dreapta-jos exceptând ultima pagina unde sunt deja semnături ( măsura de precauție pentru a nu se înlocui nici o pagina din contract);
sa se aplice pe semnături si ștampila firmei;
din partea băncii:
sa nu semneze înaintea clientului;
daca se trimite contractul la sediul clientului, ofițerul de credite va semna pe fiecare colt al paginii iar la primirea lor înapoi, va verifica daca nu s-au schimbat pagini sau pârti din text;
contractele de credit si de garantare vor fi semnate din partea băncii numai de câtre acele persoane ce au drept de semnătura din partea băncii, aplicându-se ștampila băncii;
fiecare parte primește un original al contactelor încheiate;
contractele de credit vor purta obligatoriu un număr format din simbolul tipului de credit ( scurt, mediu sau lung) si numărul curent, in ordinea încheierii tuturor contractelor de credit.
După ce s-au întocmit toate condițiile aferente creditului, se va verifica din nou de câtre Departamentul Juridic legalitatea acestora, dadu-se viza de utilizare a creditului . Departamentul Contabilitate deschide conturile necesare pentru înregistrarea si derularea in viitor a tuturor operațiunilor implicate de creditul acordat
Pe parcursul perioadei de utilizare a creditului banca analizează evoluția stării economice si financiare a debitorului. Aceasta analiza este efectuata de Serviciul datoriei care a constatat ca agentul economic analizat nu a avut credite restante la data solicitării creditului si de asemenea nu exista plăti restante. Pe baza analizei efectuate a rezultat ca serviciul datoriei este „bun” ceea ce înseamnă ca ratele si dobânzile sunt plătite la scadenta, sau cu o întârziere de maxim 7 zile, echipa manageriala a societatii se preocupa de bunul mers al activitatii, activitatea economico-financiara este corespunzătoare tendința de rentabilitate si eficienta se menține in continuare, relațiile cu banca sunt bune.
In perspectiva, in funcție de situația concreta a agentului economic si de strategia propusa se vor urmări:
evoluția volumului de activitate ( cifra de afaceri, volumul producției )
evoluția rezultatelor financiare ( creșterea profitului, diminuarea pierderilor
prioritati ale restructurării ( eforturi si efecte, volumul de investiții, surse de finanțare)
imbunatatirea poziției pe piața interna si externa
Ofițerul de credite are responsabiltatea păstrării dosarului fiecărui debitor cu documentația financiara a acestuia care va fi completata semestrial si anual. Dosarul va cuprinde contractul de credit, garanțiile constituite in original, extrasele de cont cu operațiile efectuate, corespondenta si toate celelalte documente aferente creditului.
Arhivarea si păstrarea dosarului se face astfel : dosarul juridic al clientului după ce s-au închis toate conturile la banca, documentele din dosarul de credit, originalul contractului de credit se va păstra de regula 3 ani, de la rambursarea integrala a creditului si a achitării tuturor conturilor aferente acestuia. Contractele de garanții, constituite in original se vor păstra doua saptamani de la rambursarea integrala a creditului si se va da o dovada scrisa clientului, prin care se recunoaște eliberarea de obligații a creditorului, dându-i astfel posibilitatea sa-si efectueze radierea ipotecii, gajului. Originalele documentelor se vor păstra de către banca timp de un an. In ceea ce privește extrasele de cont si celelalte documente aferente, se arhivează si se păstrează de regula 2 ani de la încheierea operațiunii. După expirarea acestor date, documentele se vor distruge.
Întocmirea de situații privind aspecte ale activitatii de creditare sunt necesare pentru o buna urmărire a expunerii ancii, pentru stabilirea politicilor si a strategiilor de creditare ale ancii pe perioade scurte si de perspectiva, precum si pentru efectuarea diferitelor raportări la B.N.R.
III.3 REGLEMENTARI PRIVIND LIMITAREA RISCULUI DE CREDIT
Creditarea reprezintă activitatea de baza a băncilor si principalul mod prin care acestea obțin venituri si profit . In cazul in care o banca acorda un credit iar clientul nu-si va putea achita obligațiile pe care le are fata de banca, banca va înregistra pierderi pe care trebuie sa le suporte din profit. Pentru a reduce pierderile din credite neperformante si pentru a proteja in acest mod depozitele persoanelor fizice si juridice, lucrătorii bancari implicați in acordarea creditelor trebuie sa evalueze cu responsabilitate riscurile pe care le presupune acordarea împrumuturilor .
Banca Centrala prin statutul sau de funcționare, exercita o activitate de supraveghere prudentiala, in scopul reducerii riscurilor si asigurarea stabilitatii globale a sistemului bancar. Astfel Banca Naționala a României emite reglementari in conformitate cu prevederile legii pentru analiza si limitarea riscului de creditare, a riscului de solvabilitate, a riscului ratei dobânzii, a riscului valutar, precum si pentru alte categorii de risc.
La rândul sau, fiecare banca comerciala isi elaborează propriile norme in acest sens, având ca scop final prevenirea si limitarea riscurilor si maximizarea profitului.
Analiza riscurilor este permanenta, in concordanta cu schimbările intervenite in tranzacțiile bancare.
La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanții sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. Pentru limitarea riscului de credit Banca Centrala poate stabili următoarele reguli:
limitarea creditării unui singur debitor;
limitarea împrumuturilor mari acordate;
constituirea de provizioane.
III.3.1 EXPUNEREA MAXIMA FATA DE UN SINGUR DEBITOR
Normele bancare romanești stabilesc ca impruturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi cumulate 20% din fondurile proprii ale acesteia*.
Un singur debitor este considerat orice persoana sau un grup de persoane fizice sau juridice, împreuna sau cu titlu individual care beneficiază de împrumuturi si garanții acordate de aceeași societate bancara si care sunt legate intre ele economic in sensul ca:
una dintre persoane exercita asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de control;
nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru societatea bancara, întrucât persoanele sunt legate încât daca una dintre ele va întâmpina dificultati de rambursare si celelalte vor întâmpina dificultati similare.
Băncile sunt obligate de normele legale sa acorde împrumuturi persoanelor aflate in relații speciale cu banca, numai pe baza unei decizii adoptate de consiliul de administrație, aceasta decizie se va baza pe un raport al direcțiilor de specialitate care va cuprinde descrierea naturii relației speciale in cauza, analiza tranzacției, a situației financiare si a bonitatii persoanei aflate in relații speciale cu banca.
Persoanele aflate in relații speciale cu banca sunt potrivit normelor impuse de Banca Naționala a României*:
reprezentanții Fondului Proprietatii de Stat in adunarea generala a acționarilor băncii;
administratorii băncii (inclusiv conducătorii băncii ) si cenzorii băncii persoane fizice precum si persoanele fizice desemnate sa reprezinte societati de expertiza contabila, care au calitatea de cenzor sau auditor independent al băncii;
cenzorii persoane juridice, ai băncii si auditorul independent al băncii;
membrii unor comisii special constituite potrivit dispozițiilor legale in vigoare (comisia de supraveghere speciala a băncii, comisia de privatizare a băncii etc);
orice acționar persoana juridica care exercita controlul efectiv asupra băncii, acționarii care dețin cel puțin 10% din capital;
orice acționar semnificativ al băncii;
orice societate comerciala la al cărei capital social banca are o participație de cel puțin 10%
personalul Băncii Naționale a României care exercita atribuții de control sau supraveghere bancara;
membrii Consiliului de Administrare al Băncii Naționale a României.*
Volumul creditelor care pot fi acordate de o banca acționarilor săi este de maxim 20% din fondurile proprii. Când clientul este acționar semnificativ care deține mai mult de 5% din capitalul băncii, restricția se accentuează , la 20% din fondurile proprii pentru toți acționarii semnificativi la un loc. Astfel, posibilitatea băncii de a intra in relații bancare cu acești clienți este mult mai redusa.
III.3.2 EXPUNEREA MAXIMA AGREGATA
Potrivit reglementarilor prudentiale ale B.N.R. băncile sunt obligate in cazul in care încheie tranzacții care conduc la expuneri mari sa se bazeze pe deciziile luate de consiliul de administrație . Decizia consiliului de administrație se va lua numai pe baza unui raport al comitetului de risc care va cuprinde cel puțin analiza tranzacției , a situației financiare si a bonitatii persoanelor fizice sau juridice reprezentând un singur debitor, precum si analiza structurii grupului de persoane fizice si/sau juridice in cazul in care acestea reprezintă un singur debitor.
Suma totala a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii.
Un împrumut este considerat mare atunci când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garanțiilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia depaseste 10% din fondurile proprii ale societatii bancare.
Împrumuturile mari pot fi acordate numai pe baza unei decizii luate in unanimitate de comitetul de direcție, iar suma acestora trebuie comunicata B.N.R.
La stabilirea împrumuturilor mari, ca si la expunerea maxima pentru un singur debitor, nu se iau in calcul impruturile garantate de bugetul de stat si împrumuturile acordate altei societati bancare sau garantate de alta banca.
III.3.3. CONSTITUIREA PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC
In vederea limitării riscurilor din activitatea de creditare si pentru a menține in permanenta un nivel minim de solvabilitate băncile sunt obligate sa-si constituie provizioane specifice de risc , in urma clasificării creditelor in funcție de calitatea lor. La fel ca si analiza calitatii portofoliului de credite, cea de constituire de provizioane are caracter continuu, ce rezulta din evoluția calitatii creditelor acordate de banca.
Dezvoltarea unui sistem performant de analiza si evaluare a portofoliului de credite, precum si determinarea unui nivel optim de provizioane reprezintă un domeniu de interes pentru conducerea băncii, cu atât mai mult cu cat volatilitatea mediului economic determina necesitatea unor abordări prudente in activitatea bancara.
Analiza riscului de creditare, pe baza portofoliului, se face de către toate societatile bancare din România. In urma acestei analize, se determina credite neperformante care generează pentru bănci cheltuieli mari de gestionare a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins in cazul creditelor care înregistrează pierderi, la care nu se mai poate recupera nimic si care sunt acoperite de provizioanele constituite.
Pentru protejarea fata de pierderile din credite băncile folosesc atât provizionarea cat si cedarea riscurilor prin asigurare. Astfel, banca poate încheia asigurări cu instituțiile specializate, in vederea acoperirii riscurilor de pierderi la portofoliul de credite.
Constituirea de provizioane specifice de risc de credit se refera la crearea acestora si se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit**.
La determinarea provizioanelor , expunerea debitorului poate fi micșorata doar cu valoarea angajamentelor apărute din: depozite gajate, colaterale acceptate de banca, garanții necondiționate primite de la Guvern, de la B.N.R., de la o alta banca .
Regularizarea provizioanelor specifice de risc se refera la modificarea nivelului existent al acestora in vederea restabilirii egalitatii intre nivelul existent si cel al necesarului si se va realiza prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând diferența dintre nivelul existent in sold al provizioanelor specifice de risc de credit si nivelul necesarului.
Utilizarea provizioanelor specifice de risc se refera la anularea provizioanelor specifice de risc, in cazul realizării riscului de credit si se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent in sold a provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor si/sau plasamentelor care se scot in afara bilanțului.
Băncile vor constitui si/sau vor regulariza lunar provizioanele specifice de risc de credit aferente creditelor si plasamentelor evidențiate in sold la finele lunii respective, utilizând moneda de exprimare a creditelor si/sau plasamentelor.
CAPITOLUL IV
ANALIZA RISCULUI DE CREDITARE LA S.C. SANSTICLO S.R.L IN VIZIUNEA BANCII CARPATICA PLOIESTI
IV.1. ANALIZA S.C. SANSTICLO S.R.L.
IV.1.1. ANALIZA ACTIVITATII COMERCIALE
Obiectivele analizei activitatii comerciale sunt:
evaluarea capacitatii de plata si a credibilitatii personale si financiare a beneficiarului;
evaluarea riscului;
pregătirea referatului privind acordarea creditului.
Analiza consta in obținerea si analizarea informațiilor si consta in :
evaluarea abilitaților legale ale solicitantului de a împrumuta realizata in colaborare cu consiliul juridic al sucursalei;
evaluarea credibilitatii si capacitatilor de management al proprietarului (proprietarilor) / directorului (directorilor) realizata de către administratorul de credite si este responsabilitatea compartimentului credite;
evaluarea capacitatii de împrumut si a capacitatii de rambursare a solicitantului realizata de administratorului de credite si este responsabilitatea compartimentului de credite;
evaluarea riscurilor realizata de către administratorul de credit si este responsabilitatea compartimentului de credite.
PREZENTAREA S.C. SANSTICLO S.R.L.
Societatea comerciala SANSTICLO S.R.L. a fost infiintat in noiembrie 1995 in baza Legii 31/1990 , forma de organizare fiind de societate cu răspundere limitata, cu asociat unic pe domnul SANDU PETRE, cu domiciliul in Câmpina, st. Constantin Istrati , nr.52, bl. 1, sc. B, ap.20.
Societatea a fost infiintata inițial sub denumirea de „ SAN PETRO S.R.L.” cu capital social de 100.000 lei divizat in 20 parți sociale a cate 5.000 lei fiecare.
La data de 18 mai 1996 prin actul adițional nr.10054 denumirea societatii s-a schimbat din „SAN PETRO S.R.L.” in „STICLO PROD S.R.L.” si completarea obiectului de activitate fara a desfasura activitati de comerț, servicii sau producție.
In data de 09.august 2001, prin actul adițional autentificat sub nr. 192 s-a hotărât majorarea capitalului social la 2.000.000 lei , reprezentând 20 pârti sociale in valoare de 100.000 lei fiecare si completarea obiectului de activitate, fara a desfasura activitate.
In anul 2000 S.C. STICLO PROD S.R.L. a desfasurat activitate de comerț conform situației contabile. In aceasta perioada societatea a înregistrat profit.
La data de 24 aprilie 2001 societatea a închiriat de la S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești, spațiul fostei brutarii din Valea Călugăreasca, conform contractului de închiriere nr. 3184/24.04.2001 , cu scopul amenajării unei fabrici pentru produse din sticlărie.
Pentru amenajarea spațiului de producție s-a construit un cuptor de topit sticla cu o capacitate de 5800 kg. din borhart, S.N.2, S.P.11, șamota si ancoraj metalic , patru cuptoare de recoacere cu o capacitate de 24 mc, construite din cărămida si ancoraj metalic.
S-au achiziționat următoarele:
– o mașina semiautomata de făcut borcane sticle de îmbuteliat si alte produse de serie mare;
– un slaif cu banda;
– un slaif cu disc de fonta;
– o mașina de tăiat si decalotat sticla;
– doua arzătoare pentru cuptor;
– compresor de aer si vid;
– trei ventilatoare de aer pentru arzător cuptoare;
– autoturism Opel capacitate 1600 m3;
– autofurgon izoterma RABA10t;
– matrițe, scule, dispozitive de turnat si prelucrat sticla topita.
La data de 15 mai 2001, prin actul adițional nr.3240, denumirea societatii s-a schimbat din „S.C. STICLO PROD S.R.L” in „ S.C. SANSTICLO S.R.L.” si s-a schimbat sediul societatii din comuna Blejoi, sat Ploiestori, strada Morii, nr.166, jud. Prahova in mun. Câmpina, strada Constantin Istrati, nr.52, bl.1, sc.B, ap.20, jud.Prahova.
PREZENTAREA PRODUSELOR
Produsele executate de S.C. SANSTICLO S.R.L. sunt articole din sticla suflata in diferite forme si dimensiuni constând in : vaze, bomboniere, vaze Flamingo, sticla monogena si in general tot ce cuprinde producția din sticla.
Din punct de vedere calitativ, produsele executate se încadrează in toate standardele de export si datorita îndeplinirii acestor condiții de calitate aproape toata producția este destinata exportului.
Serviciile si produsele societatii se adresează in mod deosebit pieței externe , in special pieței vest europene, iar produsele sunt accesibile tuturor categoriilor de persoane fizice , cat si tuturor claselor sociale.
Societatea s-a orientat pentru produse de un finisaj superior , produse de unicitate a căror valorificare superioara a dus firma spre produse din marca Gale.
PIATA
Fabrica este funcționala din anul 2003 iar producția este vânduta la export după cum urmează :
Factura nr.1 / 05.03.2003 in valoare de 7840.8 euro cu destinația Mega Ceramics – Olanda;
Factura nr.2 / 22.03.2003 in valoare de 4209.95 euro cu destinatia Casper Reebeen – Olanda;
Factura nr.3 / 15.04.2003 in valoare de 1841,76 euro cu destinația Mega Ceramics – Olanda;
Factura nr.4 / 23.04. 2003 in valoare de 6518 euro cu destinația Casper Reebeen – Olanda.
Produsele societatii sunt vândute in mare parte pe piața externa, segmentul de piața deținut fiind in creștere in tari precum Benelux , Germania.
Societatea urmareste sa se alinieze la schimbările care intervin pe piața externa si la evoluția acesteia.
Cei mai importanți clienți externi si interni sunt:
Mega Ceramics din Olanda pentru produsele clear vases, candy pot, twinvases, care deține in cifra de afaceri a firmei o pondere de 40%;
Casper Reebeen din Olanda pentru produsele flamingo vases, square, care deține in cifra de afaceri a firmei o pondere de 50%;
I.C.U.U. Valea Călugăreasca pentru produsele din sticla pentru îmbuteliat vin, care dețin in cifra de afaceri a firmei o pondere de 10%.
Concurenți cei mai importanți pe piața interna pentru produsele din sticla sunt:
S.C. Fast S.R.L. din Blejoi – Prahova
S.C. Rombat S.R.L. din Paulesti – Prahova.
Produsele firmelor concurente au același nivel calitativ , preț de cost egal sau mai mare decât al societatii SANSTICLO S.R.L.
Principalii furnizori pentru materiile prime, materiale sunt:
S.C. URANCART S.A. din Adjud pentru cartoane de ambalaj;
S.C. STIMIN S.R.L. din Buzău pentru sticla ca materie prima;
S.C. DOROHOI S.A. pentru sticla ca materie prima.
CAPACITATEA TEHNICA SI PROCESUL DE PRODUCTIE
Dotarea tehnica a fabricii este compusa din următoarele :
Cuptor pentru topit sticla – 1 buc., capacitate 5800 kg.
Cuptoare recoacere – 4 buc. , capacitate 4x8m3;
Mașina decalotat si tăiat sticla;
Mașina semiautomata de făcut borcane si sticle;
Slaif cu disc fonta – 1 buc;
Slaif cu banda – 1 buc;
Compresor de aer si vid – 1 buc;
Ventilator de aer pentru arzător cuptoare – 1 buc;
Compresor de aer – 1 buc;
Autofurgon izoterma Raba 10t ;
Autoturism Opel ;
Matrițe, scule, dispozitive pentru turnat si prelucrat sticla topita.
Fluxul tehnologic începe cu sortarea, spălarea si selecționarea cioburilor de semicristal si introducerea la fiecare 15 minute aproximativ 8 kg. de cioburi in cuptorul de topit sticla . Se continua cu activitatea sticlarilor suflători la țeava, unde se sufla produsul in matrița respectiva, după care urmează prelucrarea de un muncitor purtător si coacerea in cuptorul de recoacere.
După un ciclu de recoacere de aproximativ 8 ore, produsul este scos din cuptor si merge pe flux la tăiat si decalotat, apoi urmează procedura de șlefuire la discul de fonta si apoi pe banda adeziva fina.
Produsul ieșit de la ultima operațiune se spală si se controlează din punct de vedere al calitatii. Odată acceptate din punct de vedere calitativ produsele sunt etichetate si apoi ambalate.
O alta linie tehnologica confectioneaza ambalajele de carton, ce se executa in regim propriu.
Ultima operațiune este etichetarea cutiilor si paletizarea pe paleti tip euro cu folie tip strach.
Fluxul tehnologic este asigurat 24 ore pe zi deoarece este un regim cu foc continuu, reprezentat prin graficul urmator: 365 zile pe an, trei schimburi a cate 8 ore pe zi.
Ciclul activitatii este format din ciclul de producție si cel de comercializare . Ciclul de comercializare începe cu demersul comercial prin care serviciul comercial al societatii stabilește nevoile clienților , volumul producției de executat , eșalonarea in timp a distribuirii produselor către clienți.
Asigurarea fabricației efective se face de către funcția producție a societatii care prin control asigura conformitatea produselor cu documentația tehnica elaborata.
Programarea si urmărirea producției este realizata prin următoarele activitati:
primire, preluarea si lansarea comenzilor către secția de producție;
optimizarea structurii sortimentelor de fabricat pe termen scurt;
întocmirea programului de producție, repartizarea lucrărilor in timp si spațiu;
ocuparea continua a forței de munca;
minimizarea stocurilor de producție ;
programarea elementelor necesare desfasurarii procesului de fabricație ( energie, apa);
urmărirea si actualizarea programului de producție;
respectarea termenelor de livrare.
Activitatea comerciala a societatii include o serie de acivitati care pot fi grupate in doua mari categorii:
activitati de aprovizionare tehnico-materiala;
activitati de desfacere a produselor.
In categoria activitatii de aprovizionare sunt incluse toate acțiunile care se refera la aprovizionarea cu materii prime si materiale precum si cele prin care se asigura repartizarea acestora in mod organizat in cadrul secțiilor in care se desfasoara procesul de productie de baza, auxiliare, deservire si anexe.
Dintre activitatile specifice acestei categorii pot fi menționate:
determinarea normelor de consum specific de materii prime, materiale, combustibil, energie;
determinarea nivelului diferitelor categorii de stocuri, resurse materiale;
încheierea contractelor de aprovizionare cu diverși furnizori, aprovizionarea propriu-zisa de resurse respectiv primirea materiilor prime, recepția si depozitarea acestora, organizarea aprovizionării locurilor de munca.
Activitatea de desfacere se refera la prospectarea pieței in vederea stabilirii de relații contractuale de desfacere vânzare pentru produsele fabricate , încheierea de contracte pe aceste direcții, expedierea produselor, asigurarea rezolvării reclamațiilor beneficiarilor .
IV.1.2. ANALIZA RESURSELOR UMANE
Calitatea resurselor umane este o condiție esențiala pentru succesul unei societati comerciale, pentru asigurarea dezvoltării sale si a unei eficiente si profitabilitati corespunzătoare. Forța de munca reprezintă cea mai puternica si valoroasa resursa a unei societati.
Măsura in care angajații sunt conduși devine un factor crucial pentru creșterea eficientei fiecărei societati comerciale. Pentru realizarea acestor obiective managementul resurselor umane presupune asigurarea anumitor activitati:
planificarea forței de munca;
administrarea salariilor si a fondurilor de premiere;
dezvoltarea societatii ca structura umana;
instruirea profesionala si educaționala a salariilor;
protecția muncii si alte servicii pentru angajați ( transport, tichete de masa etc.);
relațiile cu organismele profesionale si sindicale.
Pentru asigurarea personalului S.C. SANSTICLO S.R.L sa analizeze permanent statul sau de personal si statul de funcțiuni , structura personalului încadrat urmând sa determine: dezvoltarea in viitor a societatii comerciale, protecția societatii împotriva concurentei cu alte firme similare, modificările cerute de progresul informatic si cel de tehnologie.
Analiza resurselor umane la S.C. SANSTICLO S.R.L nu se poate rezuma doar la calitatea si numărul angajaților ci si la analiza managementului.
Managementul propriu este asigurat de domnul Sandu Petre, administator si acționar semnificativ pentru domeniul tehnico- administrativ si de doamna Simu Laura – expert contabil pentru resursele umane.
Pentru o buna gestionare a resurselor umane este necesar sa se cunoască de către conducerea societatii necesarul de personal, personalul, fluctuația personalului.
La S.C. SANSTICLO S.R.L. datorita domeniului de activitate, pentru activitatea de producție se impune existenta a doua categorii de personal:
personal specializat in producerea sticlei: suflători, turnători, tăietori de sticla, formatori;
personal necalificat folosit pentru selecționarea produselor finite pe grupe si categorii: împachetare, livrare, lucrători purtători, personal pentru asigurarea curteniei si a pazei.
Pentru asigurarea relațiilor cu terții societatea dispune de doua categorii de personal :
personal specializat in finanțe-contabilitate, bănci pentru relația cu organele fiscale si banca creditoare, personal specializat in operațiuni vamale pentru vămuirea produselor livrate la export precum si personal de reprezentare in relațiile cu oficialitatile locale si instituțiile de control ( Sandu Petre si Simu Laura);
personal cu calificare redusa pentru încărcarea produselor finite in containere si pentru descărcarea materiilor prime folosite.
Structura personalului in funcție de calificare este următoarea :
necalificati – 18 din care paznici 4, personal administrativ 2, incarcatori descărcători 12;
calificați – 22 din care muncitori 19, funcționari 3.
In funcție de nivelul de pregătire , structura personalului este următoarea:
cu studii superioare 2 ( tehnic 1, economic 1);
cu studii medii 28;
cu studii generale ( necalificati ) 10.
Dat fiind specificul activitatii dar si neomogenitatea structurii personalului in ceea ce privește calificarea si studiile s-au înregistrat fluctuații de personal in categoria muncitorilor necalificati deoarece specificul muncii este special (temperaturi ridicate, mediu toxic, castiguri nu foarte ridicate, disciplina a muncii stricta ).
Datorita specificului activitatii – producție produse din sticla , a amplasamentului si a dotărilor, personalul lucrează in schimburi in doua incinte fabricație si depozitare.
In privința imbunatatirii calificării acestora se merge pe perfecționarea personalului in procesul de producție inclusiv prin crearea de noi produse.
S-a constatat ca personalul angajat la S.C. SANSTICLO S.R.L. manifesta următoarele tentinte:
creșterea nevoilor personale ale salariaților prin solicitările adresate patronatului de creștere a salariilor, in special de către personalul calificat
tendința parasirii locului de munca cate 1-2 ore de către personalul necalificat .
Structura personalului si calificarea acestuia neomogena contribuie la fluctuații de personal care au impact negativ asupra ritmicitatii producției si a calitatii produselor finite destinate exportului.
IV.1.3. ANALIZA FINANCIAR CONTABILA
Obiectivele analizei financiar- contabile sunt :
evaluarea capacitatii financiare a solicitantului , a posibilitatii de rambursare a creditului si de plata a dobanziilor in întregime si la termenele stabilite;
determinarea capacitatii de îndatorare a solicitantului;
determinarea mărimii si duratei creditului care poate fi acordat.
Analiza financiar contabila se bazează pe informațiile financiare furnizate de client : bilanț, raport de gestiune, cont de profit si pierderi, balanța de verificare.
Prin analiza financiar- contabila se urmareste verificarea si cuantificarea riscului performantei clientului, riscul de lichiditate si riscul legat de structura capitalului si finanțare.
Analiza financiara a clientului in situația de fata S.C. SANSTICLO S.R.L. este structurata in mai multe etape:
Analiza capitalului circulant;
Analiza indicatorilor de performanta;
Analiza gradului de îndatorare;
Analiza lichiditatii.
1.ANALIZA CAPITALULUI CIRCULANT
Aceasta analiza este considerata ca fiind o analiza primara , care nu oferă o imagine clara asupra situației financiare a clientului ci , mai degrabă o imagine asupra eventualelor probleme pe care le are clientul.
Capitalul circulant este definit ca fiind egal cu diferența dintre activele circulante si pasivele curente după relația :
CC= AC – PC unde
CC= capital circulant
AC= active circulante
PC= pasive curente
In activele circulante sunt incluse stocurile de materii prime, materialele, producția neterminata, produsele finite, debitorii, clienții, disponibilitatile in conturi curente si in casierie , iar in pasivele curente sunt incluse toate datoriile cu scadenta in anul financiar in curs ( furnizorii, creditorii diverși, datorii către stat si acționari, creditele pe termen scurt si partea din datoria pe termen lung scadenta in anul in curs.
Capitalul circulant reprezintă sursele de care dispune societatea comerciala pentru reluarea ciclului de producție.
Tabel nr. 1 Calculul capitalului circulant
Grafic nr.1 Evoluția capitalului circulant la S.C. SANSTICLO S.R.L.
După cum se observa din graficul prezentat capitalul circulant a înregistrat o creștere semnificativa ceea ce este un lucru favorabil pentru evoluția societatii.
Banca este interesata de evoluția capitalului circulant in perioadele analizate si de semnificația acestor evoluții si impactul lor asupra capacitatii de finanțare a clientului.
.ANALIZA INDICATORILOR DE PERFORMANTA
Analiza indicatorilor de performanta pornește de la situațiile tradiționale ale clientului: bilanț si cont de profit si pierdere pentru evaluarea profitabilitatii clientului. Pentru aceasta analiza se va urmări evoluția următorilor indicatori:
rentabilitatea capitalului utilizat;
marja profitului;
eficieta (rotația) activelor
lichiditatea imediata, solvabilitatea patrimoniala.
Rentabilitatea capitalului utilizat
Rcu= Profit din exploatare / Capitalul utilizat
Situația firmei S.C. SANSTICLO S.R.L. se prezintă conform tabelului următor:
Tabel nr.2 Rentabilitatea capitalului utilizat
Numai rentabilitatea capitalului utilizat nu este suficienta pentru a crea o imagine de ansamblu asupra situației financiare a societatii, deoarece rentabilitatea poate sa scadă de la un an la altul.
Grafic nr.2 Rentabilitatea capitalului utilizat la S.C. SANSTICLO S.R.L.
Marja profitului
Acest indicator reflecta profitabilitatea vânzărilor si se calculează ca raport intre profit si capitalul utilizat . Marja profitului trebuie sa aibă o evoluție ascendenta , in caz contrar , evoluția indicatorului reflecta probleme in vânzarea produselor care pot fi generate de costuri prea mari, cheltuieli de funcționare prea mari etc.
Tabel nr.3 Calculul marjei profitului la S.C. SANSTICLO S.R.L
Grafic nr. 3 Evoluția indicatorului marja profitului
Eficienta ( rotația ) activelor – reflecta capacitatea societatii de a genera vânzări utilizând capitalul, se calculează după formula:
R active= C.A. / Cu unde
C.A.= Cifra de afaceri
C.u. = Capital utilizat
Tabel nr.4 Evoluția eficientei activelor
Creșterea eficientei activelor ( rotația activelor) determina creșterea rentabilitatii firmei , cu cat este mai mare cifra de afaceri generata de capitalul utilizat, cu atât creste si profitabilitatea firmei.
Grafic nr.4 Evoluția eficientei activelor ( rotatia activelor)
In ceea ce privește lichiditatea imediata, solvabilitatea patrimoniala si gradul de îndatorare evoluția se prezintă după cum rezulta din tabelul următor:
Tabel nr.5 Situația indicatorilor financiari
In cazul indicatorului lichiditate imediata care oferă o imagine asupra capacitatii firmei de a-si onora obligațiile pe termen scurt se constata o creștere semnificativa in anul 2003.
Gradul de îndatorare al firmei este destul de ridicat, iar pentru banca cu cat mai mare este gradul de îndatorare, cu atât mai mare este riscul ca firma sa nu-si poată rambursa la un moment dat datoria.
IV.2. ANALIZA SI COORDONAREA CREDITULUI PENTRU NEVOI TEMPORARE LA S.C.SANSTICLO S.R.L.
Pentru analiza si coordonarea creditului voi folosi ca exemplu creditul pentru finanțarea cheltuielilor si stocurilor temporare pe care S.C. SANSTICLO S.R.L. l-a solicitat Băncii Comerciale Carpatica Ploiești la data 22.05.2003.
In abordarea teoretica creditul pentru finanțarea stocurilor se acorda unei societatii aflate in activitate normala si dispune de un anumit volum de stocuri care pot fi considerate un instrument de producție. In cazul unei gestiuni bune, aceste stocuri trebuie sa fie finanțate din capitalul propriu firmei si nu prin credit bancar.
In anumite cazuri pot exista situații care pot provoca creșterea temporara a stocurilor – primirea de la furnizori in avans fata de termenele contractuale a materiilor prime si materiale , greutati in livrarea produselor contractate către clienți etc. In acest caz firmele solicita băncii un credit pentru acoperirea acestui deficit. Acest credit pe termen scurt este destinat acoperirii decalajelor existente intre platile si încasările din exploatare, care conduc la existenta stocurilor in plus sau in minus, întreruperi ale producției, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutati in expedierea produselor către clienți.
Creditele pentru finanțarea stocurilor temporare se acorda firmelor pentru finanțarea operațiunilor cu caracter ciclic pe baza unei documentații prezentate de solicitanți din care sa rezulte obiectul creditării si cauzele care au determinat apariția decalajelor. Sunt incluse si stocurile ce urmează sa fie aprovizionate de firma creditata pe baza unor contracte ferme si destinate fabricării unor produse care au desfacerea asigurata. Garantarea creditelor pentru finanțarea stocurilor temporare se poate face prin gajarea stocurilor care aparțin firmei ce solicita împrumutul si fac obiectul creditării. Deși firma are controlul asupra stocurilor, valoarea garanției poate sa scadă sub nivelul existent in momentul când a fost acordat creditul. Drept urmare banca poate avea o protecție redusa împotriva riscului de nerambursare a creditului. Aceasta situație impune băncilor obligația de a urmării si controla evoluția preturilor pentru a evita ca garanția primita prin stocuri sa nu-si diminueze valoarea.
O garanție mai solida o primesc băncile atunci când finanteaza stocurile depozitate de client in depozitele generale administrate de organisme publice sau de societati private.
Pentru ca băncile sa evite sa ramana fara garanții sau ca aceste sa-si diminueze valoarea pot solicita la acordarea creditelor pentru finanțarea stocurilor si alte garanții.
In situația de fata Banca Comerciala Carpatica a acordat S.C. SANSTICLO S.R.L un credit pentru finanțarea cheltuielilor si stocurilor temporare in valoare de 225.000.000 lei, pe un termen de 6 luni, cu o dobânda de 38 % an, credit care urma sa fie utilizat numai pentru plata furnizorilor.
S.C. SANSTICLO S.R.L. a solicitat acest credit ca urmare a intampinarii unor greutati la livrarea unui export către Mega Ceramics B.V. – Olanda, fapt care a condus la întârzierea plaților pentru produsele exportate, ceea ce a influențat negativ societatea care a intrat in imposibilitate temporara de efectuare a platiilor către furnizori.
Pentru administrarea creditului , Banca Comerciala Carpatica a perceput împrumutatului odată cu acordarea creditului un comision de gestiune de 0,5% calculat la valoarea plafonului aprobat iar pentru neutilizarea acestuia s-a perceput un comision de neutilizare de 2% pe an din suma plafonului neutilizat.
In decursul termenului pentru care este acordat creditul, banca poate modifica dobânda in funcție de evoluția inflației si a costului resurselor de creditare pe piața financiar bancara , noul procent de dobânda aplicându-se de la data modificării acesteia la soldul creditului existent.
Creditul a fost angajat eșalonat, la datele si sumele menționate in următorul grafic de rambursare:
Tabel nr.6 Graficul rambursării creditului
Creditul poate fi rambursat integral sau parțial si înainte de scadenta cu acordul băncii, caz in care se va recalcula dobânda datorata.
Împrumutatul s-a obligat sa garanteze creditul de 225.000.000 lei si dobânzile aferente cu următoarele garanții constituite in favoarea băncii :
cesionarea obligatorie in favoarea băncii a cash- flow-ului împrumutatului , care se va derula prin conturile deschise la banca , contractul de cesiune cash-flow nr.241A-22.05.2003 înregistrat la AEGRM sub nr.2002- 1022496780172 WBU.
ipoteca rang I situata in Ploiești , Bd.Calea Bucureștilor, nr.1, bl 7A,sc 1, et. 6, ap. 32, evaluat la 337.600.000 lei admis in garanție conform contractului de garanție imobiliara autentificat cu nr. 1316/27.05.2003.
contract de cauțiune nr.241/22.05.2003.
Bunurile admise drept garanții au fost asigurate prin polițe de asigurare încheiate la Banca Comerciala Carpatica.
Prin contractul de creditare, banca si-a rezervat dreptul de a verifica, inclusiv la sediul împrumutatului respectarea condițiilor in care s-a acordat creditul, destinația creditului, existenta permanenta si integritatea garanțiilor asigurătorii pe toata durata creditării.
Înstrăinarea, degradarea, păstrarea sau utilizarea bunurilor admise in garanție in condiții necorespunzătoare, precum si minusurile de garanție constatate, dau dreptul băncii de a retrage creditul negarantat înainte de scadentele stabilite.
Banca va anula creditul aprobat, in cazul furnizării de către împrumutata a unor date nereale, trecând la rambursarea acestuia după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile, dat in scris.
Litigiile de orice fel dintre pârtile contractante si nerezolvate pe cale amiabila se vor soluționa de către instanțele judecatoresti competente.
Utilizând date din formularele contabile ale societatii puse la dispoziția Băncii Comerciale Carpatica s-au calculat indicatorii următori:
Rata lichiditatii curente=Active circulante / Datorii pe termen scurt sau curente ;
Solvabilitatea patrimoniala = Capitaluri proprii/ Cheltuieli cu dobânzile;
Rata rentabilitatii financiare= Profit net/ Capital propriu;
Gradul de indatorare= Datorii totale / Active totale;
Gradul de acoperire a cheltuielilor din exploatare de veniturile din exploatare= Venituri din exploatare/ Cheltuieli din exploatare
Tabel nr.7 Calculul performantelor financiare si punctajul acordat S.C. Sansticlo S.R.L.la data 30.05.2003
IV.3. METODE DE ACOPERIRE A RISCULUI DE CREDIT
Orice banca isi asuma riscuri in momentul in care acorda credite, nivelul acestor riscuri asumate poate fi minimizat insa daca operațiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism. Pentru diminuarea riscului Banca Comerciala Carpatica are constituit un comitet de credite care analizează si aproba documentația pentru credite.
Regulile de finanțare care trebuie respectate in activitatea de creditare de către comitetul de creditare al băncii sunt următoarele:
– suma si termenul de acordare a creditului trebuie sa fie in concordanta cu activitatea ce urmează a fi finanțata. Se va evita acordarea creditelor cu o durata si o suma ce vor depasi necesitatile financiare ale solicitantului.
– suma si termenul creditului sunt influențate de capacitatea de plata a solicitantului si de gradul de îndatorare al acestuia după obținerea creditului . Capacitatea de plata a unui solicitant si gradul lui de îndatorare se determina tinand cont de toate sursele de venit regulat si de toate activele si pasivele ce au legătura cu activitatea economica a solicitantului.
– mărimea si termenul de acordare a unui credit trebuie stabilite in așa fel încât:
a. suma ratei de rambursat sa nu depaseasca suma pe care solicitantul a declarat ca o poate plăti;
b. proiecția cash-flow-ului solicitantului arata ca pe toata durata creditului exista posibilitatea de rambursare;
c. datoriile solicitantului, inclusiv creditul solicitat nu vor depasi 70% din activele totale;
d. plafonul liniei de credit nu va putea depasi 70% din volumul cheltuielilor ( de producție, de exploatare, de achiziție etc.) stabilit prin bugetul de venituri si cheltuieli;
e. in cazul creditelor care se vor acorda in valuta comitetul de analiza a creditelor trebuie sa acorde o atenție sporita capacitatii solicitantului de a suporta riscul cursului de schimb;
f. activitatea curenta a solicitantului nu trebuie întrerupta din cauza implementării proiectelor finanțate prin credit.
Acordarea de credite este mai puțin riscanta pentru banca daca perioada de rambursare a creditului este mai scurta de aceea trebuie sa se tina cont de perioada de rotație a capitalului circulant pentru acordarea unui credit.
Exista următoarele forme de risc de creditare:
neindeplinirea obligațiilor stipulate in contract de către împrumutat;
modificarea ratei dobânzii in perioada de creditare;
modificarea puterii de cumpărare a monedei naționale.
Neindeplinirea clauzelor contractuale de către împrumutat decurge in majoritatea cazurilor din lipsa de solvabilitate si de lichiditate a agenților economici imprumutati.
Metodele bancare de evaluare a riscului au in vedere următoarele elemente:
depasiri ale limitelor de creditare;
creșterea inexplicabila a limitelor facilitaților de finanțare;
furnizarea de informații financiare cu întârziere;
un raport nefavorabil intre datorii si fonduri proprii;
modificări in conducerea societatii;
dezacorduri intre datele contabile si de buget, pe de o parte si datele de control pe de alta parte.
Pentru a reduce sau chiar elimina riscul de creditare băncile folosesc mai multe metode dintre care:
clauze suplimentare de garantare si protecție a capitalului împrumutat;
diversificarea produselor si serviciilor bancare oferite clienților;
introducerea primei de risc in rata dobânzii practicate.
Societatea SANSTICLO S.R.L. a încheiat la data 21.06.2003 un contract de linie de credit in valoare de 360.000.000 lei cu Banca Comerciala Carpatica , linia de credit fiind destinata finantarii activitatii curente, termenul de acordare al acesteia fiind de 6 luni.
Pentru diminuarea riscului in cazul creditelor banca trebuie sa se asigure ca solicitantul creditului are capacitatea restituirii creditului si oferă posibilitatea recuperării acestora si a dobânzilor aferente.
Garanțiile reprezintă acoperirea materiala a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate si constituie un privilegiu pentru banca in raporturile cu alți creditori.
Așa cum am menționat mai sus, S.C. SANSTICLO S.RL. a încheiat un contract de creditare cu Banca Comerciala Carpatica pentru o linie de credit in valoare de 360.000.000 lei , pe termen de 6 luni pentru finanțarea activitatii curente .
Pe data de 16.08.2003 societatea solicita ancii suplimentarea liniei de credit la 425.000.000 lei , termenul de acordare fiind de 6 luni cu destinația finantarii activitatii curente.
Garanțiile acceptate de Banca Comerciala Carpatica la încheierea contractului pentru acordarea liniei de credit sunt prezentate in următorul tabel.
Tabel nr.8 Garanțiile acceptate de B.C.C pentru acordarea liniei de credit
Valoare credit + dobânzile aferente = 432.000.000
Valoarea garanțiilor ponderate = 600.716.386
Gradul de acoperire a creditului cu garanții = 139 %
Pentru suplimentarea liniei de credit solicitata la data 16.08.2003 S.C. SANSTICLO S.RL. a oferit drept garanție un apartament de 4 camere din Ploiești Bd. București, bl 7A, et 6, ap.32 cu valoarea conform evaluării de 464.000.000 lei la care s-a aplicat un procent de corecție de 80%, valoarea acceptata fiind de 371.200.000 lei. Valoarea garanțiilor acceptate a crescut la 971.916.386 lei.
Pentru a diminua riscul in creditarea S.C. Sansticlo S.R.L, Banca Comerciala Carpatica a solicitat ca volumul garanțiilor constituite sa acopere datoria maxima a împrumutatului.
In același scop, banca va analiza pe durata derulării creditului activitatea societatii in ceea ce privește evoluția activitatii si profitul acesteia, starea garanțiilor materiale.
CAPITOLUL V
CONCLUZII SI PROPUNERI
Pornind de la locul si importanta creditului in economie, de la funcțiile si rolul acestuia, precum si de la raporturile care apar intre banca si client in decursul activitatii de creditare voi formula câteva concluzii cu privire la credit si riscul in activitatea de creditare.
Pârtile implicate, tipul de instrumente utilizate si condițiile in care creditul este consimțit sunt extrem de variate si in continua evoluție, dar elementele esențiale si definitorii ale creditului au rămas aceleași si anume o valoare se transmite de către creditor – împrumutător unui debitor – împrumutat care se angajează sa o restituie intr-o perioada de timp, sa plătească dobânda stabilita si acceptata conform condițiilor specificate in acordul de credit.
Banca este o instituție de intermediere intre cei care au resurse disponibile si cei care au nevoie de resurse pentru a-si desfasura activtatea. Oferind întreprinzătorilor disponibilitatile banesti , băncile contribuie la punerea in mișcare a capitalului si la creșterea avuției reale a societatii. Creditul prin natura lui, contribuie la creșterea vitezei de rotație a banilor, la multiplicarea monedei si la rularea permanenta a fondurilor.
Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi angajând modalitati diferite, pe termen scurt, mediu sau lung, privind operațiile bazate pe înscrisuri sau fara, garantate sau negarantate, in fiecare caz in parte sau in cadrul unui acord general.
Relațiile dintre banca si clienți se desfasoara pe terenul valorificării capitalurilor disponibile si realizarea de profit, in special sub forma dobânzilor.
Activitatea de atragere de disponibilitati de pe piața, care împreuna cu capitalul propriu sa fie plasate sub forma de credite presupune ca băncile vor fi măsura sa asigure prețul resurselor atrase de piața, cheltuielile de funcționare proprii si sa obtina profit. Aceasta activitate comporta insa si riscuri. Riscul bancar reprezintă posibilitatea ca intr-o tranzacție sa nu se obtina profitul așteptat sau sa apară pierderi.
Riscurile trebuie sa fie identificate, sa fie cunoscute si utilizate instrumente, tehnici si metode specifice de diminuare si evitare a influentei lor negative asupra activitatii bancare.
Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare si care provoacă efecte negative asupra activitatii prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea profitului sau înregistrarea de pierderi, afectând funcționarea băncii .
Băncile se confrunta cu o serie de riscuri legate de operațiunile lor curente dintre care :
riscurile financiare includ: riscul de creditare, riscul de lichiditate, riscul de piața, si riscul de faliment;
riscurile de prestare asociate operațiunilor din sfera serviciilor financiar-bancare care includ riscul operațional, riscul tehnologic, riscul produsului nou si riscul strategic;
riscurile ambientale sunt generate de faptul ca băncile operează intr-un mediu concurențial strict reglementat de Banca Naționala a României.
Din cadrul riscurilor financiare cu care se confrunta băncile riscul de creditare, care constituie tema lucrării prezente mai este denumit si risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare si se datorează deprecierii valorii ca o consecința a nerambursarii împrumutului.
Riscul de creditare este asumat de către toate băncile si poate crea probleme serioase atât băncii in cauza cat si sistemului bancar daca expunerea la risc este substanțiala. Strategia fiecărei băncii trebuie sa includă programe si proceduri de gestionare a riscurilor bancare, in general si a celor de creditare, in special , care sa vizeze minimizarea expunerii la risc, alături de maximizarea rentabilitatii.
Riscul de credit presupune asumarea de către banca a riscului ca la data scadentei clientul va putea sa-si achite datoriile pe care le are fata de banca.
Banca trebuie sa evalueze activitatea desfasurata de client pentru stabilirea unei opinii privind posibilitatea de rambursare a creditului si de plata a dobânzilor. Pentru aceasta banca va lua in considerare la acordarea unui credit: performantele financiare ale clientului, structura tranzacției, calitatea si structura surselor de rambursare, calitatea si structura garanțiilor.
Garanțiile nu înlocuiesc analiza de fond a afacerii care este necesara pentru identificare mijloacelor de rambursare a creditului.
Pentru completarea informațiilor utilizate la analiza acordării unui credit, o importanta deosebita trebuie acordata specificării limitelor de facilitați si încadrării creditului acordat intr-o anumita categorie de credite.
Clasificarea creditelor asigura un cadrul analitic pentru determinarea pierderilor anticipabile sau nu, furnizând informații despre calitatea creditelor si trecerea dintr-o clasa in alta. Clasificarea creditelor se stabilește in funcție de caracteristicile clienților.
Solicitarea de garanții pentru creditele acordate reprezintă o forma clasica de diminuare a riscului asumat de banca in activitatea de creditare deoarece favorizează atenuarea pierderilor posibile.
O alta metoda de diminuare a riscului de creditare o constituie obținerea unor asigurări externe pentru acoperirea riscurilor .
Potențialul operațional inca redus al pieței de capital si al pieței specifice pentru valorificarea garanțiilor si utilizarea incompleta a unor instrumente financiare limitează alternativele practice de diminuare a riscurilor apărute in activitatea bancara.
Principalele masuri care ar trebui adoptate pentru prevenirea riscului de creditare sunt următoarele:
acordarea creditelor sa se bazeze in primul rând pe analiza viabilitatii afacerilor, in vederea identificării si evaluării capacitatii de plata a clienților, respectiv a posibilitatii de a genera venituri si lichiditati ca principala sursa de rambursare a creditului si de plata a dobânzii. Determinarea capacitatii de plata se va face prin analizarea aspectelor financiare si nefinanciare ale afacerii din perioada trecuta si din cea prognozata. Activitatea de creditare trebuie sa fie avantajoasa pentru ambele pârti, atat pentru banca in termeni de profitabilitate cat si pentru clienți care, valorificând creditul sa isi dezvolte afacerea si sa poată rambursa astfel creditul si sa-si achite dobânzile;
creditele trebuie sa fie garantate , iar volumul garanțiilor constituite trebuie sa achite datoria maxima a împrumutatului către banca , un rol important revenind modului in care fiecare banca stabilește propriile criterii de acceptare a diferitelor tipuri de garanții. Principiul relevant la acordarea creditelor trebuie sa fie acela ca prima sursa de rambursare o constituie capacitatea clientului de a genera un cash- flow pozitiv, garanțiile materiale ocupând un rol secundar.
Pentru reducerea riscurilor se impune din partea băncii analiza periodica si exigenta a portofoliului de credite, de dorit la intervale cat mai scurte de timp, precum si constituirea de provizioane si rezerve pentru acoperirea eventualelor pierderi. Una dintre masurile care pot fi luate pentru limitarea riscului este asigurarea creditelor împotriva riscului de neplata la instituțiile specializate- Fondul de Garantare a Creditelor pentru întreprinzătorii privați, Fondul de Garantare a Creditului Rural.
Dispersia riscului de creditare in cazul împrumuturilor mari prin asocierea cu alte societati bancare precum si diversificarea bazei de clienți si a tipurilor de credite practicate. Astfel creditele acordate pe obiect trebuie sa fie prioritare fata de creditele globale de exploatare .
Pentru evitarea concentrării creditelor fata de o anumita ramura de activitate trebuie stabilite anumite limite de expunere. Alături de expunerile pe ramuri economice, expunerile fata de principalii clienți ai băncii trebuie sa facă obiectul unei supravegheri permanente.
Capitalurile proprii ale băncilor trebuie consolidate continuu, concomitent cu creșterea profiturilor , băncile urmărind realizarea unui indice de adecvare a capitalului de minimum 15-17% in condițiile creșterilor de capital cu cele ale activelor riscante.
Pentru cunoașterea si evaluarea situației economico-financiare prezente si de perspectiva a clienților săi , precum si pentru aprecierea riscului in activitatea de creditare, banca trebuie sa-si asigure o baza de informații asupra fiecărui client pe care sa o actualizeze si sa o monitorizeze permanent.
Tinand cont de conjunctura specifica procesului actual de tranziție si de faptul ca sistemul bancar romanesc este relativ tanar gestionarea riscurilor constituie o problema actuala in care identificarea , cuantificarea precum si neutralizarea efectiva a riscurilor sunt principalele coordonate ce trebuie analizate.
Evoluția actuala a României obliga la o atenta politica de măsurare a riscurilor bancare, pentru a obține profit in viitor in condițiile influentei pe care o banca le poate suferi din interior din partea clienților sau din cauza mediului concurențial extern.
BIBLIOGRAFIE
Basno Cezar, Nicolae Dardac , Constantin Floricel – „Moneda. Credit . Bănci.” – Ed. Didactica si Pedagogica, București – 2000
Basno Cezar, Nicolae Dardac – „Operațiuni bancare „ – Ed. Didactica si Pedagogica, București – 1999
Bucur Ion – ‚Bazele Macroeconomiei „ – Ed. Economica, București 1999
Dan Drosu Saguna – „Tratat de drept financiar si fiscal” – Ed. All Beck, București – 2000
Dedu Vasile – „Gestiune bancara „ – Ed Economica, București – 2000
Diaconescu Mariana – „ Bănci, sisteme de plați. Riscuri – Ed. Economica, București – 1999
Nitu Ion – „ Managementul riscului bancar „ – Ed. Expert, București – 2000
Turcu Ion – „ Operațiuni si contracte bancare” București – 1994
Legea nr.58/ 5 martie 1998 – legea bancara (M.O.nr.121/1998)
Norma nr.3/26 februarie 2002 privind standardele de cunoaștere a clientelei ( M.O. nr.154/2002 )
Norma nr.8/26 aprilie 1999 privind limitarea riscului de creditare al băncilor ( M.O. nr.245/ 1999)
Regulamentul nr.5/ 22 iulie 2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor precum si constituirea , regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice riscului de creditare (M.O.nr.626/2002 )
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Riscul In Activitatea de Creditare Bancara. Analiza Riscului de Creditare (s.c. Xyz S.r.l.) (ID: 132823)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.