. Resursele Materiale In Cadrul Intreprinderii (s.c. Xyz S.a.)

INTRODUCERE

Activitatea pe care agentul economic o desfășoară în scopul acoperirii nevoilor se desfășoară în strictă dependență de mediul natural. Natura furnizează elementele necesare acoperirii nevoilor dar nu pe toate în mod direct. De aceea este necesar un proces de transformare (producția) prin care omul adaptează elementele naturale multiplelor sale nevoi. Toate elementele pe care omul le folosește în activitatea sa pentru a-și satisface trebuințele constituie resursele.

Indiferent de gradul de folosire sau refolosire resursele trebuie interpretate ca fiind limitate. Dezvoltarea științei și tehnicii oferă posibilitatea unei mai bune utilizări a resurselor, dar limitarea acestora rămâne o problemă principală a omenirii. Consumul este o mărime direct proporțională cu gradul de cultură și civilizație, ceea ce înseamnă că nevoile vor crește odată cu dezvoltarea generală a umanității, solicitând tot mai multe resurse. Resursele oricât de diversificate ar fi se limitează teoretic la o cantitate fixă, corespunzător potențialului pe care-l are planeta noastră.

Astfel creșterea nevoilor nu poate fi însoțită de o creștere similară a resurselor. Orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie însoțită de o utilizare mai bună, mai rațională a unor resurse limitate.

Eficiența economică este o componentă a raționalității acțiunii umane. Ea exprimă forma concretă pe care o impune piața pentru relația dintre eforturi (cheltuieli) și efecte (rezultate) în cadrul activității fiecărui agent economic și pe ansamblul economiei.

Evenimentele de amploare și de semnificație deosebită care au avut loc în ultimii 13 ani au determinat și determină în continuare o serie de schimbări profunde în cele mai importante domenii ale vieții noastre economice, politice și sociale care la rândul lor atrag o serie de mutații calitative în aceste domenii.

În domeniul economic, trecerea la o economie de piață este soluția unică pentru folosirea cuceririlor societății omenești în organizarea și funcționarea economiei noastre naționale, de a deschide larg porțile modernizării economiei și societății românești.

Cei aproape 50 de ani în care dictatura producătorului, sub plapuma monopolismului de stat a fost atotstăpânitoare, au format la specialiștii din economie o anumită mentalitate generatoare de lipsă de apetență pentru înțelegerea adevăratului sens al actului comercial. Același om, în două ipostaze, în caliate de producător așteptând ca beneficiarii sa-i deschidă ușa, iar în calitate de cumpărător căutând un producător care sa-l accepte.

Lucrurile se vor schimba odată cu trecerea la economia de piață și pe această cale la societatea de consum.

In cadrul acestei problematici un loc important îl ocupă asigurarea condițiilor materiale, a resurselor de materii prime și energie necesare procesului de dezvoltare, activității economice a întreprinderilor într-o continuă conexiune cu valorificarea superioară a acestora, reducerea cheltuielilor pentru materii prime, materiale, combustibil, energie, creșterea la cote mai înalte a profitului întreprinderii. Accentul care se pune în prezent pe eficientizarea acestor laturi economice pornește de la faptul că și în prezent ponderea cheltuielilor materiale în prețul de cost este foarte mare, ceea ce diminuează treptat posibilitatea unei valorificări superioare a rezultatelor activității și deci realizarea unui profit cât mai mare.

Economiștii francezi au demonstrat că peste 50% din profitul realizat de o întreprindere provine din activitățile care se desfășoară cu privire la negocierea, contractarea și aprovizionarea resurselor materiale și energetice necesare, în legătură cu prețul resurselor materiale, costul transportului, depozitării și conservării acestora, cu condițiile de plată și de garanție.

Astfel în condițiile existenței unui volum limitat de resurse se impune folosirea cât mai eficientă a acestora, prin recuperarea și valorificarea resurselor refolosibile, prin reducerea consumului de resurse, prin utilizarea unor tehnologii superioare de prelucrare a resurselor, a unor utilaje performante, a unor metode moderne de aprovizionare cu resurse materiale atât de la furnizori cât și în cadrul unității economice la locurile de muncă, a unor metode moderne de organizare a producției, evitând formarea stocurilor fără mișcare sau a stocurilor cu mișcare lentă.

Trebuie de asemenea să se țină seama de importanța resurselor în formularea, elaborarea, aplicarea și evaluarea strategiei, care asigură succesul firmei într-o perioadă de schimbări radicale atât la nivel național, regional, cât și la cel global. Managementul resurselor, care implică strategia de alocare entropică a resurselor într-o perioadă plină de dificultăți, necesită cel puțin o “aparatură de bord” ca a unei ambarcațiuni pe timp de furtună, ceea ce nu înseamnă că va traversa perioada cu bine.

De aceea unii autori consideră importantă asigurarea atât a conceptelor, cât și a practicilor valoroase care s-au impus în literatura de specialitate. Acestea trebuie să devină instrumente uzuale de lucru care la rândul lor pot fi îmbunătățite, pot sta la baza unor noi abordări viitoare. Învățarea din experiența altor firme, poate constitui un pas important în ceea ce privește însușirea unor rutine organizaționale care să asigure formularea, elaborarea, aplicarea și evaluarea, revederea curentă a strategiei de ansamblu, a afacerii, a celei funcționale.

CAPITOLUL I

Definirea și clasificarea resurselor materiale

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor și împrejurărilor utilizate – direct sau indirect – sau utilizabile ca premise la producerea și obținerea bunurilor economice.

În sensul cel mai general resursele se definesc prin potențialul natural, financiar, material și uman de care dispune societatea la un moment dat și care exprimă posibilitățile ei de dezvoltare.

Pentru realizarea obiectivelor ei, întreprinderea face apel la resurse, care după natura lor, pot fi grupate în:

resurse materiale naturale și prelucrate;

resurse umane;

resurse financiare;

alte categorii de resurse (informaționale, organizaționale și de conducere, programe științifico-tehnice).

O altă clasificare a resurselor este următoarea:

resurse existente (cele care deja se află în circuitul economic);

resurse potențiale (cele care pot fi atrase în circuitul economic în perioadele viitoare).

Resursele mai pot fi clasificate în:

resurse regenerabile, cum sunt: forța de muncă, apa, aerul etc.;

resurse neregenerabile, ca energia electrică, combustibilii, etc.;

Pentru producție deosebit de importantă este împărțirea în:

resurse stocabile (materiale, piese de schimb);

resurse nestocabile (forța de muncă, energia electrică, etc.).

În general resursele se află într-un raport de apartenență față de genul proxim pe care îl reprezintă factorii de producție. Resursele materiale dau conținut unor factori de bază ai procesului de producție și anume obiectelor muncii și mijloacelor de muncă.

Resursele naturale

Resursele naturale sunt elemente ale naturii de care se poate folosi omul cu ajutorul uneltelor transformându-le și adăpându-le trebuințelor sociale. Ele sunt constituite, fie din obiecte ale naturii sub formă de zăcăminte, de terenuri cultivate, fie din forțe ale mediului natural, cum sunt căderile de apă, viteza vântului, mareele, etc.

Odată cunoscute, resursele naturale sunt atrase în procese de valorificare economică, gradul lor de prelucrare, folosire și consum rămânând dependent de dezvoltarea forțelor de producție, a mijloacelor de muncă de care dispune.

Resursele naturale reprezintă bogățiile pământului cum sunt: zăcămintele de substanțe minerale utile (cărbuni, petrol, gaze naturale, minereuri care se extrag din scoarța pământului în vederea folosirii lor în scopuri industriale, precum și sursele de apă, floră, faună). Substanțele minerale au utilizări multiple în industrie. Cărbunele, ca rocă provenită în principal din acumularea resturilor vegetale și îmbogățirea lentă în carbon are multiple utilizări care sunt polarizate spre două funcții principale: energetică și tehnologică chimică. Petrolul și gazele naturale s-au format prin transformarea unor substanțe de origine vegetală și animală sub acțiunea unor factori termodinamici și a agenților biochimici, pe fondul mărilor închise. Resursele de gaze naturale au fost introduse mult mai târziu în circuitul economic decât cele de petrol.

Materiile prime minerale reprezintă unul din factorii care asigură baza materială a industriei.

În scopul valorificării mai eficiente a resurselor existente pe plan mondial este necesară elaborarea unor soluții tehnologice care să asigure exploatarea și prelucrarea zăcămintelor cu conținut scăzut în substanță utilă, exploatarea aluviunilor, a zăcămintelor de mare adâncime, a minereurilor din platforma continentală a mărilor și oceanelor, exploatarea și prelucrarea nodulilor metaliferi ai oceanelor, valorificarea completă a minereurilor prin extragerea tuturor elementelor utile conținute, valorificarea haldelor fostelor exploatări.

Dezvoltarea economică în țara noastră în noile condiții se impune să fie orientată și reorganizată pe baza unor politici de utilizare corectă a resurselor materiale și energetice, a capacităților de producție și a celorlalți factori ai producției. În acest sens principalele direcții de acțiune ar fi:

intensificarea cercetărilor geografice pentru descoperirea și valorificarea de noi zăcăminte de minereuri, petrol, gaze naturale și cărbune;

introducerea în circuitul economic de noi resurse materiale și substanțe utile, valorificarea prin procese tehnologice și economice adecvate.

Apa reprezintă una din resursele naturale fundamentale și constituie factor de bază al existenței și dezvoltării oricărei industrii, fiind utilizată ca: materie primă principală, agent termic de încălzire – răcire, mediu de reacție, solvent, mijloace de transport, agent de spălare și altele. Resursele de apă au un caracter limitat sub aspectul valorilor medii ale disponibilităților anuale.

Volumul de apă consumat este strâns legat de volumul producției și de nivelul tehnic și de dezvoltare, element care variază de la o țară la alta.

Resursele materiale prelucrate

Resursele materiale prelucrate sunt alcătuite din totalitatea bunurilor materiale asupra cărora s-a depus o muncă socială și care formează mijloacele de muncă și obiectele muncii de care dispune societatea comercială. Aceste resurse constituie cea mai mare parte a factorului material al unităților economice, existența lor având ca sursă autofinanțarea din fonduri proprii.

Din punct de vedere al modului cum participă la produsele de producție și se recuperează prin costurile de producție resursele materiale se împart în două categorii, respectiv mijloace fixe și mijloace circulante.

Mijloacele fixe sunt constituite din mijloace de muncă și din obiectele asimilate acestora care au o valoare mai mare (precizată prin acte normative) și o durată de viață ce depășește un an. Mijloacele fixe participă la mai multe cicluri de producție, își păstrează forța inițială pe toată durata utilizării lor și își transmit valoarea totală asupra producției pe calea amortizării. Sub aspect tehnic mijloacele fixe sunt constituite din utilaje, agregate, instalații tehnologice care participă la realizarea producției precum și construcțiile și suprafețele de producție aferente.

În procesul de folosire mijloacele fixe își pot pierde treptat și continuu o parte din calitățile tehnico-productive fie din cauza anumitor agenți chimici, mecanici, atmosferici, ducând la uzarea lor fizică, fie din cauza apariției unor utilaje noi cu randamente mai ridicate sau costuri mai mici, atrăgând uzarea morală.

Amortizarea este expresia bănească a uzurii mijloacelor fixe cu ajutorul căreia se transformă în costuri de producție valoarea mijloacelor fixe.

După destinația economică și structura lor fizică mijloacele fixe se clasifică în:

clădiri

construcții

mașini de termic de încălzire – răcire, mediu de reacție, solvent, mijloace de transport, agent de spălare și altele. Resursele de apă au un caracter limitat sub aspectul valorilor medii ale disponibilităților anuale.

Volumul de apă consumat este strâns legat de volumul producției și de nivelul tehnic și de dezvoltare, element care variază de la o țară la alta.

Resursele materiale prelucrate

Resursele materiale prelucrate sunt alcătuite din totalitatea bunurilor materiale asupra cărora s-a depus o muncă socială și care formează mijloacele de muncă și obiectele muncii de care dispune societatea comercială. Aceste resurse constituie cea mai mare parte a factorului material al unităților economice, existența lor având ca sursă autofinanțarea din fonduri proprii.

Din punct de vedere al modului cum participă la produsele de producție și se recuperează prin costurile de producție resursele materiale se împart în două categorii, respectiv mijloace fixe și mijloace circulante.

Mijloacele fixe sunt constituite din mijloace de muncă și din obiectele asimilate acestora care au o valoare mai mare (precizată prin acte normative) și o durată de viață ce depășește un an. Mijloacele fixe participă la mai multe cicluri de producție, își păstrează forța inițială pe toată durata utilizării lor și își transmit valoarea totală asupra producției pe calea amortizării. Sub aspect tehnic mijloacele fixe sunt constituite din utilaje, agregate, instalații tehnologice care participă la realizarea producției precum și construcțiile și suprafețele de producție aferente.

În procesul de folosire mijloacele fixe își pot pierde treptat și continuu o parte din calitățile tehnico-productive fie din cauza anumitor agenți chimici, mecanici, atmosferici, ducând la uzarea lor fizică, fie din cauza apariției unor utilaje noi cu randamente mai ridicate sau costuri mai mici, atrăgând uzarea morală.

Amortizarea este expresia bănească a uzurii mijloacelor fixe cu ajutorul căreia se transformă în costuri de producție valoarea mijloacelor fixe.

După destinația economică și structura lor fizică mijloacele fixe se clasifică în:

clădiri

construcții

mașini de forță și utilaje energetice

mașini, utilaje și instalații de lucru

aparate și instalații de măsură, control, reglare

mijloace de transport

animale

plantații

unelte, accesorii de producție și inventar gospodăresc.

Mijloacele fixe mai pot fi clasificate în:

productive și neproductive

proprii și închiriate

active sau în conservare.

Mijloacele circulante sunt de obicei formate din obiectele muncii care spre deosebire de mijloacele fixe se consumă într-un singur ciclu de producție (materii prime, materiale, combustibili, energie) sau într-o perioadă foarte scurtă (piese de schimb, materiale de întreținere). Ele își transformă valoarea integral într-un singur ciclu de producție. Mijloacele circulante sunt destinate să asigure continuitatea procesului de producție și se găsesc într-o permanentă mișcare începând de la aprovizionare, continuând cu transformarea lor în produse și încheind cu livrarea și încasarea de la beneficiar a valorilor, creând astfel posibilitatea reluării în mod sistematic a procesului de producție.

Structura mijloacelor circulante este următoarea:

Mijloace materiale:

materiale de bază, semifabricate;

materiale auxiliare;

combustibil și energie;

obiecte de inventar de mică valoare și scurtă durată

piese de schimb și scule;

ambalaje

echipamente de protecție, de lucru și cazarmament.

Producție neterminată

Cheltuieli pentru perioada viitoare

Mijloace de decontare.

Asigurarea și gestiunea resurselor materiale

Considerații generale

În cadrul pieței din amonte, prin impactul foarte mare asupra costului activității asigurarea resurselor materiale deține un rol hotărâtor. Relațiile de asigurare a resurselor materiale se caracterizează în raport cu celelalte relații, prin existența anumitor trăsături specifice cum ar fi:

relațiile de schimb între întreprinderi determinate de conținutul procesului de producție pe de-o parte, iar pe de alta de autonomia sistemului de producție;

relațiile economice care au ca efect în ultimă instanță o partajare a profitului care se obține la nivelul unei filiere de producție având în vedere că, practic, motorul reluării procesului de producție este recunoașterea (cumpărarea) bunurilor economice de către consumatorul final care poate fi individul sau statul;

relațiile economice ale căror efecte se prelungesc la nivelul întregii activități a unui sistem de producție, din această cauză apreciindu-se că această activitate are un rol strategic;

fiind relații determinate de schimburile între întreprinderi în general sunt influențate de raporturile de putere deținute pe piață de către acestea ca și de eforturile depuse pentru crearea anumitor auturi concurențiale.

Activitatea de asigurare a resurselor materiale are rolul de armonizare dintre interesele contrare ale celor doi parteneri ce participă la realizarea acestor relații: furnizori și cumpărători.

Dacă acest rol general este caracteristic oricărui mod de organizare economico-social în condițiile economiei de piață au loc mutări esențiale atât de conținut cât și din punct de vedere al locului și rolului ce revine acestei activități.

Identificarea noului loc și rol ce i se acordă acestei activități presupune o analiză de ansamblu a întregului proces de producție la nivelul întreprinderii. Se au în vedere circuitele fizic și informațional care determină activitatea de asigurare a resurselor materiale și care trebuie făcută pornind de la obiectivul existențial al fiecărei întreprinderi „A VINDE CU PROFIT” și prin obiectivele specifice pieței de asigurare materială.

Identificarea particularităților ce caracterizează organizarea procesuală și structurală a asigurării cu resurse materiale presupune evidențierea noilor trăsături ce caracterizează:

relațiile dintre întreprinderile și mediul economic din aval;

relațiile dintre subsistemul „producție” (consumatori) și subsistemul „asigurare materială”;

relațiile dintre întreprindere și mediul economic din amonte.

Conceptul de asigurare și gestiune a resurselor materiale

Pentru definirea activității de punere la dispoziția consumatorului a resurselor materiale necesare se folosesc mai multe teorii.

Astfel în literatura economică străină se folosesc doi termeni: „cumpărare” sau „aprovizionare”. Uneori se folosește și termenul de „logistică”, iar în viziunea sistemelor integrate de producție termenul de „gestiunea fluxurilor materiale”.

Conținutul cu care sunt folosiți acești termeni este diferit de la un autor la altul.

Astfel, H. Levis și W. England definesc termenul de „cumpărare” ca fiind „un act comercial care cuprinde identificarea nevoilor, alegerea furnizorilor, negocierea prețului și a altor condiții de tranzacționare și urmărirea comenzilor până la livrarea acestora”.

S. Heinritz definește „a cumpăra” prin obiectivele, pe termen scurt, ce trebuie să le îndeplinească activitatea de asigurare materială în raport cu consumul. „Se definește uneori funcția de cumpărare ca procurarea materialelor de calitatea dorită, în cantitatea dorită, la momentul dorit, la un preț bun și de la o sursă bună”.

Folosirea termenului de „logistică” reflectă o anumită poziție privind integrarea activităților de asigurare materială în activitatea de ansamblu a întreprinderii.

Pentru a reflecta conținutul și obiectivele funcției de asigurare a resurselor materiale necesare apreciem că termenul de „asigurare și gestiune a resurselor materiale” reflectă foarte bine realitatea dacă avem în vedere cel puțin următoarele aspecte:

asigurarea cu resurse materiale este și un act comercial;

asigurarea cu resurse materiale trebuie privită ca o funcție a sistemului de producție rezultată din necesitatea unor obiective specifice;

asigurarea cu resurse materiale nu poate fi redusă la o activitate de aprovizionare propriu-zisă, având un conținut mult mai larg;

nu este indiferent modul cum se asigură resursele materiale din care cauză pentru a închide ciclul și a permite masuri de control-evaluare eficiente trebuie să existe sistemul de apreciere a performanțelor.

Obiectivele activității de asigurare materială

Din misiunea de a asigura resurse materiale necesare în condiții de eficiență și eficacitate rezultă o serie de obiective specifice cum ar fi:

asigurarea continuității procesului de asigurare materială conform planurilor proprii rezultate din realizarea obiectivelor sistemului de producție;

asigurarea securității consumului și obținerii unor efecte economice pozitive cu un minim de stocuri trebuind avute în vedere acele posibilități care să ducă la diminuarea mărimii economice a stocurilor de producție;

eliminarea risipei prin executarea operațiilor suplimentare de pregătire în vederea consumului;

folosirea și dezvoltarea unor norme standard de calitate a activității bazate pe condițiile concrete ale asigurării materiale și consumului;

asigurarea unor raporturi eficiente calitate-preț, deci a unor prețuri apreciate ca sănătoase pentru consum. Aici trebuie avut în vedere faptul că prețul cel mai redus nu este și cel mai eficient, ci acela care permite obținerea celei mai mari utilități pe unitatea de preț;

menținerea și dezvoltarea poziției concurențiale a întreprinderii pe piață.

Definirea conceptului de asigurare și gestiune a resurselor materiale

Conceptul de asigurare materială se deosebește de conceptul de aprovizionare tehnico-materială atât prin conținut și noua stare de spirit care trebuie să existe în abordarea problemelor de asigurare materială a proceselor de consum.

Din acest punct de vedere trebuie sa evidențiem atât apariția și dezvoltarea unor trăsături noi ale funcției de asigurare materială cât și dezvoltarea unor direcții de acțiune specifice economiei de piață. Astfel evidențiem următoarele trăsături:

asigurarea materială devine o funcție cu puternice accente comerciale, la nivel de întreprindere;

asigurarea materială pentru a-și realiza obiectivele în condiții de eficacitate trebuie să se bazeze pe studii strategice ce vizează perspectiva;

în vederea creșterii eficienței activității de asigurare materială pe termen scurt trebuie să se bazeze pe planuri și sisteme de gestiune rezultate direct din obiectivele strategice generale.

În funcție de rolul pe care și-l asumă sau i se acordă activitatea de asigurare materială poate sa aibă:

un rol de informare strategică;

un rol de participant activ la elaborarea strategiilor.

Activitatea de asigurare materială poate fi astfel definite:

“Funcție a întreprinderii ce are drept obiectiv pe termen scurt asigurarea consumului, în condiții de eficiență și utilitate maximă, cu resurse materiale necesare luării unor decizii eficiente pe baza analizei posibilităților de asigurare materială”.

Dacă obiectivul esențial al unui proces de asigurare materială este acela de a asigura consumul cu resursele materiale necesare, acestea trebuie în același timp să se realizeze în condiții de eficiență și utilitate așteptate.

Obținerea eficienței și utilității așteptate în spiritul conceptului de control total al calității constă în satisfacerea consumului astfel încât să se răspundă la următoarele cerințe:

să se satisfacă consumul cu ce se cere;

să se satisfacă consumul așa cum se cere;

să se asigure resursele necesare atunci când se cer;

să se asigure cât se cere;

să se obțină costul de aprovizionare care se cere.

Îndeplinirea acestor cerințe impune existența unor sisteme de gestiune care să creeze premisele și posibilitățile unor acțiuni de autoreglare permanentă a sistemului de asigurare materială. Această activitate de control și autocontrol se va concretiza în existența unor acțiuni de gestiune a resurselor materiale.

Gestiunea resurselor materiale poate fi definită ca un proces prin care decidenții se asigură că resursele necesare sunt obținute și folosite cu eficiența și eficacitatea necesară atingerii obiectivelor generale ale întreprinderii.

Gestiunea utilizării resurselor materiale se poate face folosind mai multe metode, dintre care amintim:

gestiunea pe bază de studii și analize pe probleme;

gestiunea pe bază de analize pe baza informațiilor oferite de contabilitatea de gestiune și financiară a întreprinderii;

gestiunea pe bază de bugete;

utilizarea balanței materiale, a planului strategic de aprovizionare al unității economice;

utilizarea bilanțurilor materiale-instrumente principale în aprovizionarea și valorificarea resurselor materiale și energiei.

Putem astfel concluziona că posibilitățile de realizare a gestiunii resurselor materiale pot fi dezvoltate în două variante:

sisteme de gestiune fără bugete (gestiune pe bază de studii, tabloul de bord);

sisteme de gestiune cu bugete (gestiune prin bugete).

Balanța materială a întreprinderii

Planul strategic de aprovizionare al unității economice

Desfășurarea la parametrii proiectați a activității unităților economice impune asigurarea în timp util, ritmic, în cantitățile, calitatea și sortimentația prevăzute a tuturor resurselor materiale și energetice necesare pentru toate destinațiile de consum și în primul rând pentru producția de bază. Aceasta se realizează prin stabilirea încă înaintea perioadei de gestiune a unei strategii, a unui plan, a unor programe judiciare. Prin acestea se nominalizează cererile de resurse materiale ale întreprinderii pe o anumită perioadă, pe categorii de resurse, conform nomenclatorului, nivelul acestora și surselor de acoperire.

Balanța materială este instrumentul prin care întreprinderea își determină nevoile de resurse materiale și energetice, pe de o parte, și sursele de acoperire a acestor nevoi, pe de altă parte, asigurând o situație de echilibru în raporturile dintre acestea. Prin balanța materială a întreprinderii se urmărește ca permanent să se asigure o strictă corelare între necesitățile de consum ale unităților economice cu potențial, pe structură, de resurse materiale care poate fi asigurat.

Balanța materială cuprinde două părți fiecare fiind definite prin mai mulți indicatori, care în funcție de natura lor economică, pot fi grupați pe două categorii:

indicatori care reflectă necesitățile de consum de materii prime, materiale, combustibili, energie, lubrifianți, piese de schimb, destinate realizării activității de ansamblu a unității, în principal a celei de bază, în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice ale firmei;

indicatori care evidențiază sursele și potențialul de acoperire cantitativă și structurală cu resurse materiale a necesitaților de consum.

Indicatorii cuprinși în prima parte a balanței sunt următorii:

Necesarul de resurse materiale și energetice pentru îndeplinirea propriului program de producție (Npp);

Necesarul de resurse materiale pentru produsele pe care întreprinderea le execută în calitate de subfurnizor (Nps);

Necesarul de resurse materiale pentru reparații curente, reparații capitale, revizii periodice, materiale de întreținere a mașinilor, instalațiilor, pentru încălzit și iluminat pentru lucrările administrative și birotică (Npi);

Cantități materiale care vor trebui să se găsească în stoc în depozitele întreprinderii la finele perioadei de gestiune pentru a asigura continuitatea producției în intervalul dintre două aprovizionări succesive și evident pentru trecere de la un an la altul (Nsf);

Resursele materiale pentru alte nevoi, ca de pildă pentru schimburi cu alte resurse, pentru situații conjuncturale de piață de prețuri (Na).

Suma acestor indicatori care privesc nevoile întreprinderii pe o anumită perioadă este exprimată de Nt:

Npp + Nps + Npi + Nsf + Na = Nt

În ce privește indicatorii din partea a doua a balanței de materiale, cea care se referă la sursele de acoperire a necesarului de consum, aceștia sunt:

Cantitățile de resurse materiale de care dispune întreprinderea și pe care le poate folosi din nou, resurse rezultate din producția proprie anterioară sub formă de resturi, capete, margini, rebuturi, deșeuri, piese sau subansamble rezultate din demontări, dezmembrări, casări (Srr);

Cantitățile de resurse materiale pe care întreprinderea le primește din afară (Ssf);

Cantitățile de resurse materiale ce vor exista în stoc în depozitele întreprinderii la începutul perioadei de gestiune (Ssi);

Stocurile existente la un moment dat, de fapt la data la care se face inventarierea lor în depozitele și secțiile întreprinderii (Sz);

Cantitățile de resurse materiale ce vor intra în întreprindere (Ic);

Cantitățile de resurse materiale ce se vor consuma de la data inventarierii stocurilor până la finele perioadei de gestiune (Cp).

St = Srr + Ssf + Ssi

Ssi = Sz + Ic – Cp

Relația de bază a balanței materiale este:

Nt = St

Bilanțurile materiale

În activitatea de determinare a necesarului de resurse materiale și energetice, de elaborare a programelor de aprovizionare și de încheiere a contractelor economice cu furnizorii, precum și de urmărire a modului cum au fost utilizate resursele materiale ce au intrat în întreprindere, un rol deosebit îl au bilanțurile materiale. Acestea prezintă în mod sintetic direcțiile de consum către care au fost repartizate aceste resurse materiale și energetice, gradul lor de revalorificare, respectiv partea din aceste resurse care se regăsește în valorile de întrebuințare create în perioada anterioară pentru care se elaborează programul precum și destinațiile și soluțiile de punere în valoare a cantităților care nu s-au înapoiat în resurse utile societății, pieței; totalitatea bilanțurilor materiale sunt un instrument de bază în controlul și urmărirea respectării cu grijă, cu eficiența cât mai înaltă a resurselor pentru consumul ei productiv.

Bilanțurile materiale pun la îndemâna managerilor tabloul sinoptic privind modul și gradul în care au fost utilizate resursele materiale în perioada trecută, pentru a constitui un mijloc de intervenție și de corecție a programelor de utilizare a acestor resurse în perioada următoare.

Principii care stau la baza colaborării bilanțurilor de materiale:

reflectarea modului în care s-a asigurat valorificarea resurselor materiale, determinate de partea din materialele intrate în procesul de fabricație care se regăsesc în produse finite

realizarea unui volum cât mai mare de produse finite din aceeași cantitate de materiale consumabile prin reducerea treptată a ponderii cantității de materiale încorporate în produs și creșterea ponderii cantității de muncă vie, de valoare adăugată fiecărui produs realizând astfel o valoare cât mai ridicată a producției nete.

Gradul de recuperare, refolosire, recondiționare a tuturor categoriilor de materii prime, materiale, piese și subansamble rezultate din procesul de producție sau consum în scopul satisfacerii într-o proporție sau consum în scopul satisfacerii într-o proporție cât mai mare a nevoilor proprii în cadrul activității unității economice sau pentru prelucrare în alte întreprinderi în locul materiilor prime și materialelor noi.

La baza elaborării bilanțurilor materiale stau consumurile specifice efective realizate în perioada anterioara analizele complexe efectuate cu participarea compartimentelor tehnice, de producție, plan, aprovizionare, măsurile stabilite pe secții, sectoare, ateliere de fabricație care au asigurat înfăptuirea în perioada următoare a unei riguroase gospodăriri a tuturor resurselor de materii prime și materiale.

Bilanțul de materiale prezintă 3 direcții ale procesului de utilizare judicioasă și gospodărire rațională a resurselor materiale:

cantitatea de materiale și materii prime ce au fost introduse în consumul productiv (Cb)

Cb = Cb unitar * Q; Q = volumul producției

cantitățile de materiale și materii prime care s-au regăsit distinct în produsele finite (Cn)

Cn = Cn * Q

cantitățile și destinațiile materialelor refolosibile care au rezultat din procesul de producție (Mr)

Mr = Cb – Cn

Bilanțurile materiale reflectă, așadar, în forma concentrată modul de utilizare într-o anumită perioadă a întregii cantități din materia primă și materialul ce a fost aprovizionat de întreprindere.

Indicatori de consum și valorificare utilizați pentru aprecierea folosirii resurselor materiale

Utilizarea rațională a resurselor materiale este un proces integrat organic în activitatea de ansamblu a fiecărei unități economice. Procesul presupune utilizarea unui sistem complex de indicatori care cuprinde:

normele de consum de materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble, repere, combustibili și energie;

coeficienți tehnici de utilizare productive a resurselor materiale;

coeficienții de valorificare a materiilor prime și materialelor noi și refolosibile;

coeficienții de masă netă specifică a produselor;

coeficienții de recuperare, recondiționare și refolosire a resurselor materiale și pieselor materiale și piesele reutilizabile.

Nivelul acestor indicatori se stabilește atât anticipat acțiunii de folosire a resurselor materiale, cât și după încheierea acesteia. Nivelul prestabilit este o limită maximă sau minimă, care trebuie respectată iar nivelul calculat după desfășurarea activității are caracter statistic și va servi la analiza comparativă. În urma acestei analize se apreciază dacă ceea ce s-a prevăzut pe linia utilizării resurselor materiale s-a și realizat. În funcție de rezultat se stabilesc și măsurile care trebuie aplicate în viitor pe linia folosirii resurselor.

Norme de consum

În grupa indicatorilor de consum se încadrează consumurile specifice din documentațiile tehnico-economice de fabricație a produselor, de execuție a lucrărilor sau prestare a serviciilor. Acestea sunt cunoscute în practică sub denumirea de “norme tehnice de consum”.

Consumurile specifice din documentațiile tehnico-economice reprezintă cantitatea maximă de materii prime noi și refolosibile, combustibili, energie electrică, energie termică și carburanți, piese de schimb etc. admisă a fi consumată pentru fabricarea unei unități de produs sau serviciu în condiții tehnice, tehnologice și organizatorice definite.

Se impune a fi precizată definiția dintre noțiunile de “normă tehnică de consum” și “consum specific efectiv”. Astfel, “norma de consum” este elaborată înaintea perioadei de timp la care se referă și are caracter obligatoriu pentru executanți iar “consumul specific” reprezintă cantitatea medie de resurse folosită în procesele de fabricație pentru obținerea unei unități de produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu.

Se apreciază ca “normală” folosirea resurselor materiale atunci când consumul specific este mai mic sau cel mult egal cu norma tehnică de consum.

Structura materială a normei de consum cuprinde:

materii prime, materiale, combustibili, energie termică, piese de schimb “noi”, aprovizionate din afara unității economice consumatoare;

materii prime, materiale, combustibili, energie termică, piese de schimb “noi” produse de unitatea care le și consumă;

materii prime, materiale, combustibili, energie termică, piese de schimb “refolosibile” aprovizionate din afara unității economice care le consumă;

materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb “refolosibile” rezultate în cadrul unității economice consumatoare.

Unitatea de măsură a normei de consum se prezintă sub forma unui raport între unitatea de măsură specifică fiecărei resurse materiale și cea a produsului lucrării sau prestației la care se prevede folosirea acesteia.

Relațiile de calcul folosite pentru determinarea normei de consum sunt următoarele:

Nc = Nct + Nrpnt

Nc = Cn + Mrt + Pt + Mrnt + Pnt, unde:

Nc – norma tehnică de consum;

Nct – norma de consum tehnologic;

Nrpnt – norma de recuperare a materialelor refolosibile și de pierderi în fazele netehnologice;

Cn – norma de consum net sau util;

Mrpt – norma de recuperare a materialelor refolosibile și de pierderi în fazele tehnologice;

Mrt – norma de recuperare a materialelor refolosibile și fazele tehnologice;

Pr – norma de pierderi tehnologice;

Mrnt – norma de recuperare a materialelor refolosibile în fazele netehnologice;

Pnt – norma de pierderi netehnologice.

Datorită diversității nomenclatorului de materii prime și materiale și a celui de produse clasificarea normelor de consum se face utilizând mai multe criterii:

După elementele componente:

norma de consum tehnologic;

norma de consum de aprovizionare;

După destinația de consum a resurselor materiale și energetice:

norme de consum pentru materii prime de bază;

norme de consum pentru materiale auxiliare;

După natura resurselor materiale:

norme de consum pentru materii prime siderurgice și materiale metalurgice;

norme de consum pentru lemn și produse plate din lemn;

norme de consum pentru materii și produse chimice;

norme de consum pentru carburanți;

norme de consum pentru piese de schimb etc.

După orizontul de timp de aplicare sau perioada de valabilitate:

norme de consum pe termen scurt;

norme de consum de perspectivă;

După modul de grupare și nivelul de agregare:

norme de consum individuale;

norme de consum grupate pe material sau familia de materiale, de produs sau grupa de produse, pe mai multe tipuri de utilaje și instalații, pe veriga organizatorică a întreprinderii sau pe întreprindere.

Coeficienții tehnici de utilizare productivă a resurselor materiale

În procesul utilizării resurselor materiale se urmărește realizarea producției specifice în condițiile folosirii complete și complexe a materiilor prime și materialelor provizionate. Nivelul de realizare a acestui obiectiv se apreciază cu ajutorul “coeficienților tehnici de utilizare productive a resurselor materiale”.

Coeficientul tehnic de utilizare productivă (Kup) exprimă ponderea cantității de materie primă sau de material care se prevede să se regăsească în fiecare sortiment, tip sau variantă constitutivpă a unui produs. Se determină prin raportarea normei de consum net la norma de consum tehnologic sau de aprovizionare, conform relației de mai jos:

Kup = Ncn / Nct sau Kup = Ncn / Ncu

Dacă se iau în considerare toate elementele de calcul ale normei de consum relația de mai sus se poate scrie:

Kup = Nc – (Mrt + Pt + Mrnt + Pnt) / Nc = 1 – Mr + Pt + Mrnt + Pnt / Nc

unde: Mrt – materiale refolosibile tehnologice

Pt – pierderi tehnologice

Mrnt – materiale refolosibile netehnologice

Pnt – pierderi netehnologice

Coeficienții de valorificare a resurselor materiale

Coeficientul de valorificare a resurselor materiale sunt de natură sintetică și evidențiază într-o formă concentrată aspectele de ansamblu ale acțiunii complexe de valorificare a materialelor în general. Se prezintă sub mai multe forme:

Coeficientul material – produs (Kmq) care indică realizarea unității de produs în condițiile unui consum economic de resurse materiale

Are două expresii:

fizică, redată prin relația:

Kmq = N / Q (t/t, Kg/t, Kg/buc)

valorică, redată prin relația:

Kmq = M / Pm (lei chelt mat / 1 leu producție)

în care: N – cantitatea fizică de materie primă prevăzută sau efectiv utilizată în prelucrare;

Q – producția fizică estimată sau efectiv obținută prin prelucrarea cantității de materie primă N

M – cheltuielile materiale estimate sau efectiv înregistrate pentru realizarea unei anumite producții de marfă

Pm – producția marfă exprimată în mld. lei

b) Coeficientul produs material (Kqm) care exprimă cantitatea fizică de produse finite sau, după caz, valoarea producției care se prevede a fi obținută sau care se realizează efectiv prin prelucrarea unei unități fizice de materie primă sau dintr-un leu materie primă folosită în următoarele forme:

eficiența fizică netă (Efn) care se calculează cu ajutorul relației:

Efn = Q / N

eficiența valorică globală (Evg) care se calculează cu ajutorul relației:

Evg = Pm / M

eficiența valorică netă (Evn) care se calculează cu ajutorul relației:

Evn = Pn / M, în care Pn – valoarea producție nete

c) Coeficientul acumulare-cheltuieli materiale (K(pr-M)) care exprimă nivelul profitului estimat a se obține sau efectiv realizat la 1 leu cheltuieli materiale:

K(pr-M) = Pr / M, în care Pr – profitul estimat sau efectiv realizat

Coeficienții de valorificare asigură, prin formele de exprimare, condiții pentru stabilirea unor niveluri stimulatoare privind utilizarea mai eficientă a resurselor materiale și energetice în ansamblu.

Coeficienții de masă netă specifică a produselor

Condiții de masă netă exprimă cantitatea netă de resurse materiale încorporată în produsul finit, raportată la caracteristica fundamentală a acestuia și se prezintă sub diferite forme în funcție de unitățile de măsură caracteristice produselor: greutate neta, suprafața netă, lungimea netă, volum net pe unitatea de caracteristică esențială a produsului.

Indicele de masă netă se calculează cu ajutorul relației:

Imn = Mni / Mno, unde:

Mno – masa neta corespunzătoare variantei constructive inițiale

Mni – masa neta corespunzătoare variantelor următoare

Pe baza relației de mai sus se determină mărimea absolută și relativă a economiilor care se pot obține aplicând o variantă constructivă mai bună stabilită în faza de construcție, proiectare sau în cea de reproiectare. Astfel relațiile de calcul sunt:

pentru economia absolută:

∆Mn = Mni – Mno

pentru economia relativă:

KMn = ∆Mn / Mno * 100 = Mni – Mno / Mno * 100 = (IMni – 1) * 100

Coeficienții de masă netă specifică exprimă aspectul calitativ al utilizării resurselor materiale. Cu ajutorul acestora se apreciază cât este de mare consumul net de material pentru realizarea unui produs în raport cu caracteristica fundamentală a acestuia.

Coeficienții de masă netă specifică sunt caracteristici în general mașinilor, utilajelor și instalațiilor. Caracteristica fundamentală reflectă nivelul tehnic atins de un produs, potențialul productiv care i-a fost asigurat prin concepție-proiectare. Se determină cu ajutorul relației:

Kms = Mn / K, în care:

Mn – masa netă a produsului finit

K – caracteristica fundamentală a produsului finit.

Coeficienții de recuperare și valorificare a resurselor materiale și energetice

În urma analizei procesului de utilizare a resurselor materiale se poate constata că, în cele mai multe cazuri, materiile prime nu se pot transforma integral din forma inițială în produsele finite pentru care au fost asigurate. Se formează astfel o categorie de “materiale refolosibile și pierderi tehnologice și netehnologice”.

Se determină pe această bază coeficienții de recuperare a materialelor refolosibile și cantitatea de asemenea resurse ce va rezulta în mod inevitabil din prelucrarea materiilor prime noi în cadrul proceselor tehnologice sau în afara acestora și care poate fi recuperată și valorificată.

Relația de calcul pentru coeficienții de recuperare este următoarea:

KMR = Mrt + Mrnt / Nc, în care:

Mrt – materiale refolosibile tehnologice prevăzute pentru recuperare

Mrnt – materiale refolosibile netehnologice de recuperat.

Ca bază de raportare poate fi folosită norma de consum sau de aprovizionare.

Coeficientul de recuperare se mai poate stabili și cu ajutorul relației:

KMR = 1 – Kup, unde:

Kup – coeficientul de utilizare productivă determinat anterior.

Prin stabilirea coeficienților de recuperare a materialelor refolosibile se urmărește atingerea următoarelor obiective:

identificarea nivelului pierderilor tehnologice de materiale și stabilirea căilor de acțiune în vederea reducerii la minimum a acestora;

așezarea pe baze reale a acțiunilor de recuperare a materialelor refolosibile;

limitarea cantităților de aprovizionat la nivelul necesarului real.

Cheltuielile implicate de consumul de resurse materiale

Costul este expresia consumului de resurse ocazionat de desfășurarea activității unui agent economic. În evidențierea mărimii acestui consum dar și a eficienței efectuării lui este operabil un sistem de indicatori care are la bază conceptual de cheltuială sau cost.

Necesitatea de a avea o gestiune corectă și completă sub toate aspectele, inclusiv a consumului de resurse a condus la gruparea cheltuielilor după diferite criterii.

Unul dintre acestea este conținutul sau natura cheltuielilor, conform căruia în gestiunea agenților economici întâlnim:

cheltuieli cu munca vie – generate de consumul de resurse umane în timpul activității;

cheltuieli materiale – generate de consumul de resurse materiale în timpul activității.

În structura cheltuielilor materiale întâlnim consumuri de:

materii prime

materiale

combustibil, energie, apă

mijloace de muncă – evidențiat prin amortizare

lucrări, servicii efectuate de terți

alte cheltuieli materiale.

Evidența contabilă a acestor consumatori se face în clasa 6 de conturi pentru contabilitatea financiară și în clasa 9 de conturi grupa 92 pentru contabilitatea de gestiune.

CAPITOLUL II

2.1. Denumirea, forma juridică, sediul, durata

2.1.1. Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea Comercială “Utchim” S.A. Găești. S.C. “Utchim” S.A. Găești a luat ființă prin reorganizarea Întreprinderii de Utilaj Chimic Găești, fondată în 1969, și își desfășoară activitatea conform legii numarul 31/1990 având atribuții multiple pentru realizarea produselor solicitate de piață, fiabile și rentabile.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte documente care emană de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele societate pe acțiuni sau inițialele S.A., de capitalul social, de numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului și codul fiscal.

2.1.2. Forma juridică și tipul societății comerciale

Scietatea Comercială “Utchim” S.A. Găești este persoană juridică romană având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația aplicabilă societăților comerciale, persoane juridice române și cu actul constitutiv.

S.C. “Utchim” S.A. Găești este societate deschisă.

2.1.3. Sediul societății

Sediul societății este în orașul Găești, str. 13 Decembrie nr. 208, Județul Dâmbovița. Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii Adunarii Generale a Acționarilor, potrivit legii.

2.1.4. Durata societății

Durata societății este nelimitată cu începere de la data înregistrarii la Registrul Comerțului.

2.2. Obiectul de activitate al societății

2.2.1. Domeniul principal de activitate al societății

Domeniul principal de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea utilajului tehnologic și a pieselor de shimb, asistența tehnică și servicii pentru industria chimică și petrochimică, alte produse și servicii specifice activității de construcții de mașini în regim de unicat și serie mică pentru terți, fabricare și comercializare import-export de utilaje pentru industria alimentară, utilaje pentru activitatea comercială, aparate de masură și control, fabricare și import-export a altor utilaje și tehnologii.

2.2.2. Obiectul de activitate

Obiectul principal de activitate este codificat astfel :

2811 – Construcții metalice și părți componente ;

2710 – Producția de metale feroase sub forme primare și semifabricate

2751 – Turnarea fontei

2752 – Turnarea oțelului

2753 – Turnarea metalelor neferoase ușoare

2754 – Turnarea altor metale neferoase

2812 – Structuri și tâmplării metalice

2830 – Producția generatoarelor de aburi

2840 – Metalurgia pulberilor

2873 – Fabricarea articolelor din fire metalice

2921 – Fabricarea cuptoarelor industriale și arzătoarelor

2952 – Fabricarea utilajelor pentru mine, cariere și construcții

2411 – Fabricarea gazului industrial

7132 – Închirierea mașinilor și echipamentelor pentru construcție fără personal de deservire aferent

7133 – Închirierea mașinilor și echipamentelor de birou

S.C. UTCHIM S.A. Găești își desfășoară activitatea în beneficiul următoarelor ramuri industriale: chimice, petrochimice, metalurgice, ciment, industria energetică, industria petrolieră, industria minieră, industria alimentară, domeniul sanitar, protecția mediului, infrastructură.

2.3. Nomenclatorul general de produse

Programul de fabricație al S.C. UTCHIM S.A. Găești cuprinde:

utilaj pentru transfer termic;

recipiente de depozitare;

vase sub presiune;

coloane;

reactoare (vase cu agitator);

răcitoare de aer cu țevi cu aripioare;

filtre;

filinguri (coturi, teuri, reducții);

elementele elastice (tuburi metalice flexibile, compensatoare lenticulare, sifoane);

diverse (reductori, roți dințate, șenile, excavator, semifabricate).

UTIAL ca secție a UTCHIM S.A. Găești în participațiune mixtă produce la cei mai înalți parametri utilaj alimentar:

linii complete pentru panificație cu cuptoare rotative și cuptoare cu vetre fixe;

vitrine frigorifice.

S.C. UTCHIM S.A. Găești produce în Sistemul de Asigurare a Calității conform standardului ISO 9001.

2.4. Procesul tehnologic de realizare a produsului “SECȚIUNE TUBULARĂ”

Procesul tehnologic de realizare a produsului “SECȚIUNE TUBULARĂ” presupune realizarea următoarelor piese:

placă tubulară (R1);

țeavă cu aripioare (R2);

ureche (R3);

za (R4);

prezon M20 (R5).

Fiecare dintre cele 5 repere se realizează parcurgand mai multe operații, astfel:

pentru reperul “placă tubulară” operațiunile sunt:

controlul U.S. conform C36-82 obs. M353;

trasat contur placă tubulară, marcat, debitat, autogen;

frezat contur, degajare conform sect. C-c;

prins pe strung, centrat, strunjit o față la cotele din desen;

trasat centre găuri;

găurit, canelat, zencuit;

alezat;

găurit, filetat conform desenului ;

pentru reperul “țeavă cu aripioare” operațiile sunt:

trasat țeavă la lungime, debitat mecanic;

probat hidraulic țeavă cu țeavă;

susținut capete țeavă;

tăiat canele;

înfășurare bandă pe țeavă;

pentru reperul “ureche” operațiunile sunt:

trasat contur ureche

marcat, debitat, autogen;

trasat, găurit, zencuit;

pentru reperul “za” operațiile sunt:

debitat la lungime;

scurtat la cotă, strunjit capete;

încălzit, îndoit, montat ureche;

sudat electric;

polizat sudură.

pentru reperul “prezon M20” operațiunile sunt:

debitat în bară;

strunjit, filetat, netezit la cotă;

frezat cap ;

ansamblarea generală presupune efectuarea următoarelor operații :

pregătit repere și subansamble în vederea asamblării;

finat placă tubulară pe dispozitiv, introdus țevi, fascicol în placă, montat placă, mandrinat, bercuit capete țevi conform secțiunii A-A;

ansamblare urechi cu plăci tubulare;

sudat electric;

montat prezon M20 la placă tubulară conform desen;

testat dispozitiv;

protejat cu unsoare și grunduit suprafețele ;

ambalat, depozitat.

2.5. Caracterizarea factorilor de producție

Capacitățile principale de producție sunt :

cazangeria, cu o suprafață de 20387 metri pătrați ;

atelierele specializate în executarea compensatorilor și a tuburilor felxibile, în pregatirea țevilor pentru schimbatoare de căldură, etc. cu o suprafață de 14865 metri pătrați;

prelucrările mecanice, acoperă o suprafață de 5787 metri pătrați ;

turnătoria, cu o suprafață de 8881 metri pătrați.

Secția Cazangerie este formată din 5 hale de producție unde se execută utilaj tehnologic. În aceste hale funcționează:

un atelier pentru pregătirea fabricației care are în subordine o formație de debitare și o formație pentru asamblare și sudare automată;

un atelier de montaj care are în subordine trei formații de montaj, fiecare formație fiind condusă de un maistru sau un șef de formație ;

un atelier de întreținere și reparații.

Fiecare atelier este condus de către un șef de atelier.

Atelierele sunt dotate cu următoarele utilaje și echipamente de producție :

mașină de debitat;

mașină de șanfrenat țevi;

presa abkant 315t;

foarfece ghilotină;

mașină de găurit ;

roboteză șanfrenat tablă ;

masă poziționare și rotire ;

mașină ansamblat virole ;

grup convertizor ;

pod rulant 20 tone forță ;

vagonet automat ;

valt țeavă ;

aparat Roetgen ;

redresor RSMA 1000 ;

automat sudură AST 3 ;

coloană deplasabilă ;

mașină de frezat Manix 37 ;

instalație sudură autogen ;

compresor rețea N2 ;

mașină debitat oxigaz ;

pompă hidraulică normală ;

cuptor pentru uscat electrozi, etc.

Secția prelucrari mecanice cuprinde sector prelucrare la cald, sector prelucrare la rece. Este dotat cu mașini unelte cu precizie ridicată de prelucrare la rece ce compun o linie de prelucrare a tablelor subțiri cu grosime maximă de 5 mm. Acestea pot executa lucrări de prelucrare la rece a metalului în condiții de toleranță reduse și calitate deosebită, mare finețe și interschimbabilitate a ajustajelor.

Utilajele și echipamentele de producție din această secție sunt :

foarfeca ghilotină pentru debitat tablă cu poziționare automată a limitatoarelor ;

presa hidraulică de îndoit tabla (ABKANT) cu poziționare automată a tampoanelor și forța de apărare reglabilă ;

mașina de perforat table PUNZONARICE cu comandă numerică SIEMENS ;

centre de prelucrare prin frezare cu comandă numită SIEMENS 5810 ;

strung cu comandă numerică cu prelucrare din bară cu diametrul barei maxim 39 mm care execută toate operațiile de strunjire, filetare, găurire ;

mașină de filetat țeava ½ “11/2” ;

ferestrău pentru debitat bare și profile cu bandă continuă ;

aparate de sudură în argon pentru sudarea materialelor din oțel, corbon, inox, aluminiu.

2.6. Prezentarea resurselor umane de care dispune firma

În intervalul de timp analizat (2000-2001) numarul de personal a avut o evoluție fluctuantă, înregistrând mai întâi o scădere de la 486 la 405 și apoi o creștere la 475 angajați.

Stuctural numărul mediu de personal a înregistrat următoarea situație :

Din punct de vedere structural ponderea cea mai mare o au muncitorii (80,1% în anul 2000 ; 81,23% în anul 2001 ; 80,2% în anul 2002).

2.7. Sistemul de management

Sistemul metodologic-managerial al S.C. UTCHIM S.A. Găești cuprinde următoarele sisteme de management :

managementul prin obiective, regăsit sub forma unor liste de obiective ;

managementul prin bugete, concretizat în realizarea și urmărirea bugetului de venituri și cheltuieli ;

managementul participativ, exercitat la nivelul celor două organisme participative de management : Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație .

Ca metode și tehnici de management sunt utilizate următoarele :

diagnosticarea, regăsită sub forma raportului de gestiune al Consiliului de Administrație, ce insoțește bilanțul contabil ;

ședința ;

delegarea.

Sistemul decizional poate fi reprezentat prin lista deciziilor adoptate de către managementul de nivel superior, respectiv decidenții de grup – A.G.A. și C.A. și cei individuali – directorul general și directorii de compartimente.

Sistemul informațional cuprinde următoarele documente informaționale : notă de intrare-recepție, bon de consum, notă de predare, aviz de însoțire a mărfii, dispoziție de plată, CEC cu limită de sumă, notă de contabilitate, ordin de plată, facturi, bon de mișcare, fișe limită de consum, registru de casă, extras de cont, ștate de plată, listă de avans, balanță de verificare sintetică, balanță analitică lunară, bilanț.

Firma dispune și de un compartiment de informatică (Oficiul de Calcul) la nivelul căruia se realizează diferite aplicații informatice : program pentru calculul salariilor angajaților, program pentru stocurile materiale, pentru stocurile de produse finite, pentru stocurile de obiecte de inventar, pentru determinarea consumurilor specifice.

În ceea ce privește organizarea procesuală semnalăm existența funcțiunilor de bază ale întreprinderii și a majorității activităților ce o compun. Informațiile referitoare la sistemul organizatoric sunt preluate din Regulamentul de organizare și funcționare, fișele de post.

Organizarea structurală evidențiază componentele structural-organizatorice, gradul de dotare cu personal pe total și pe categoriile structurii organizatorice. Asemenea informații sunt evidențiate atât de unele documente organizatorice (R.O.F., organigrama) cât și din încadrarea cu personal a structurii organizatorice.

Analizand organigrama S.C. UTCHIM S.A. se constată o structură de tip piramidal ce evidențiază nivelurile ierarhice și structurile funcționale. Se remarcă existența unor compartimente înființate pentru adaptarea structurii organizatorice la cerințele economiei de piață-tranziție : Serviciul Marketing – oferte, contractare, Biroul Financiar – compensare, Birou analize economice post-calcul.

Structura organizatorică este tipică unei societăți integrate, de tip industrial. Majoritatea compartimentelor productive sunt interdependente. Se pot evidenția totuși câteva active ce pot funcționa independent (ca centre de profit) ca de exemplu : Fabrica de oxigen, Atelier compensatori, Laborator sudură.

2.8. Relațiile întreprinderii cu mediul concurențial

Societatea comercială UTCHIM S.A. Găești își desfășoară activitatea în stransă legătură cu cerințele pieței. De aceea activitatea societății este influențată negativ de restrângerea activității în industria chimică și petrochimică a cărei pondere este de 45% din vânzările totale ale societății comerciale. De asemenea, activitatea S.C. UTCHIM S.A. este influențată de societățile din industria construcțiilor de mașini a cărei pondere este de 30% din totalul vânzărilor și de regiile autonome a căror pondere este de 18% din vânzările totale ale societății comerciale.

Furnizorii de materii prime și materiale utilizate pentru desfășurarea activității sunt următoarele societăți comerciale : SIDEX S.A. Galați, COS S.A. Târgoviște, OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, UZINELE SODICE Govora, SILCOTUB S.A. Zalău, FABRICA DE SCULE Râșnov, POLICOLOR București, ALCADIBO Pitești, FASTEC Brașov. Aprovizionarea cu materii prime și materiale se face prin Biroul Aprovizionare și Biroul Import-Export pentru piața externă în baza comenzilor lansate și a contractelor încheiate.

Societatea nu are o rețea de distribuție proprie, desfacerea unora din produsele sale la export efectuându-se pe baza contractelor încheiate cu diverse societăți comerciale din țară cum ar fi : S.C. INDUSTRIAL EXPORT S.A. București, CAROL TRADING S.R.L. București, SARA Buzău, S.C. COMAT S.A. Sibiu. Exportul realizat de societate sub marcă proprie este semnificativ. Clienții de pe piata internă ai S.C. UTCHIM S.A. Găești sunt : ARPECHIM Pitești, UPSON Ocna Mureș, ALPROM Pitești, ELEX Pașcani, CIMUS Câmpulung, SARO Târgoviște, AZOMUREȘ Târgu Mureș.

Principalii concurenți ai societății comerciale UTCHIM S.A Gaești la fiecare dintre produse sau servicii sunt în domeniul utilajelor tehnologice fiind reprezentați prin următoarele firme:

GRIRO S.A București, UZUC S.A Ploiești, UTON S.A Onești, VILMAR S.A Râmnicu Vâlcea, ROTEC S.A Buzău, NIMB S.A Târgoviște.

2.9. Analiza în dianmică a situației economico-financiare a întreprinderii

Referitor la S.C UTCHIM S.A Găești dinamica situației economico-financiare înregistrată în perioada 2000-2002 este evidențiatăprin intermediul unor indicatori economici după cum se va putea vedea în tabelul de mai jos. Se va opera deasemenea cu indici aceștia fiind în măsură să evidențieze în dinamică evoluția sau involuția rezultatelor obținute și a obiectivelor asumate.

Indicatorii din tabelul de mai sus sunt preluați din bilanțul contabil pe anii 2000, 2001, 2002 și sunt determinați pe baza următoarelor formule :

pentru productivitatea muncii (WL) :

unde CA = cifra de afaceri

NS = numărul mediu de salariați

pentru salariul mediu (S) :

, unde Cs = cheltuieli cu remunerarea personalului ;

pentru rotația stocurilor (Rs) :

, unde S = valoarea stocurilor

rata rentabilității economice (Rec):

rata rentabilității comerciale (Rcom):

Analiza indicatorilor economico-financiari

1) În anul 2001 firma inregistrează o pierdere de 24824100 mii lei. Pierderea este determinată în primul rând de cheltuielile de investitii efectuate de firmă pentru modernizare, lucru evidențiat și prin creșterea mijloacelor fixe în anul 2001 față de anul 2000 cu 77,52%.

2) Stocurile inregistrează o reducere de 22,23% în anul 2001 față de anul 2000, acesta fiind un aspect pozitiv.

3) În ceea ce privește datoriile se constată o scadere a acestora în perioada 2002/2001 față de perioada 2001/2000

4) Creanțele cresc de asemenea, dar într-un ritm mai mic în anul 2002 față de anul 2001

5) Evoluția numărului de personal este oscilatorie, acesta înregistrând o reducere 16,7% în anul 2001 față de anul 2000 și o creștere a numărului de personal cu 17,3% în anul 2002 față de anul 2001.

6) Productivitatea muncii și salariul mediu cresc respectând corelația de bază în anul 2001 față de anul 2000 iar în anul 2002 față de anul 2001 ambii indicatori înregistrând reduceri, dar productivitatea muncii scade mai repede decât salariul mediu determinând astfel nerespectarea corelației de bază (IWL > IS).

7) Fondul de rulment în cei trei ani analizați are o tendință de scădere în primii doi ani întrucât activele imobilizate cresc mai repede decât creșterea capitalurilor proprii, reprezentând o situație favorabilă pentru S.C. UTCHIM S.A. În anii 2002 față de anul 2001 fondul de rulment inregistrează o ușoară creștere, fiind un aspect nefavorabil.

8) Trezoreria netă este pozitivă în toți cei trei ani analizați deoarece necesarul de fond de rulment este mai mic decăt fondul de rulment efectiv.

CAPITOLUL III

3.1 ANALIZA CHELTUIELILOR MATERIALE

3.1.1. Analiza dinamicii cheltuielilor materiale

În contul de rezultate indicatorii sunt evaluați în unități monetare curente. Prin urmare și cheltuielile materiale sunt evaluate în unități monetare curente. În vederea unei aprecieri corespunzătoare a performanțelor societății este necesară folosirea prețurilor comparabile în analiză

Evoluția în dinamică a cheltuielilor materiale

Tabelul nr.1

Ponderea cheltuielilor materiale în total cheltuieli de exploatare

Urmărind evoluția indicatorilor în prețuri comparabile se observă o scădere a cheltuielilor materiale cu 20% în anul 2001 față de anul 2002 și cu 11% în anul 2002 față de anul 2001, scădere explicabilă având în vedere în vedere evoluția situației de ansamblu a întreprinderii și evoluția veniturilor (scad cu 17% în anul 2001 față de anul 2000 și 1% în anul 2002 față de 2001) respectiv a CA (scade cu 6% în anul 2001 față de anul 2000 și 15% în anul 2002 față de anul 2001)

Comparând indicele cheltuielilor de exploatare (0,93 în 2001 față de 2000 și 0,84 în 2002 față de 2001) cu indicele cheltuielilor materiale se constată că în anul 2001 față de anul 2000 reducerea cheltuielilor de exploatare este determinată în mare măsură de reducerea cheltuielilor materiile, iar în anul 2002 față de anul 2001 reducerea cheltuielilor de exploatare este mai mare (16%) decât reducerea cheltuielilor materiale (11%) contribuind la reducerea cheltuielilor de exploatare mai mult cheltuielile cu munca vie.

Analizând evoluția veniturilor și a CA se constată în anul 2001 față de anul 2000 că procentul de reducere a veniturilor (17%) este mai mare decât procentul de reducere a CA (6%) evidențiind o situație negativă. În anul 2002 față de anul 2001 se constată o scădere a veniturilor cu doar 1% față de scăderea de 15% a CA.

În concluzie, în ceea ce privește cheltuielile materiale se constată că în perioada 2000-2002 acestea au înregistrat o scădere semnificativă (cu 20% în anul 2001 față de anul 2002 și 11% în anul 2002 față de anul 2001) dar această scădere nu poate fi interpretată ca un aspect pozitiv deoarece și veniturile și CA au înregistrat scăderi, constatându-se astfel o restrângere a activității desfășurate de S.C UTCHIM S.A.

3.1.2. Analiza structurii cheltuielilor materiale

Structura cheltuielilor materiale se face pe elemente primare de cheltuieli, elemente cărora în contabilitate le corespund conturi distincte.

Prin contul de rezultate s-au preluat elemente primare, componente ale cheltuielilor materiale.

Dinamica și structura cheltuielilor materiale

Tabel nr.2:

În structura cheltuielilor materiale a scăzut ponderea cheltuielilor cu materiile prime și a crescut ponderea cheltuielilor cu materialele consumabile, a cheltuielilor cu energia și apa și a altor cheltuieli materiale (acestea reprezintă în principal consumul de obiecte de inventar și materiale nestocate) în anul 2001 față de anul 2000. În anul 2002 față de anul 2001 se constată creșterea ponderii cheltuielilor cu materiile prime și a altor cheltuieli materiale și scăderea ponderii cheltuielilor cu materialele consumabile și a cheltuielilor cu energia și apa.

Ponderea mai mare a cheltuielilor cu materiile prime în anul 2000 este determinată de realizarea unui volum mai mare de producție în anul 2000 față de anul 2001-respectiv 71057416 față de 67070559 iar creșterea ponderii acelorași cheltuieli în anul 2002 față de anul 2001 este de asemenea determinată de creșterea volumului producției.

Privind în ansamblu situația dinamicii și structurii cheltuielilor materiale observăm că în anul 2001 are loc o reducere a volumului de activitate desfășurată de firmă, iar în anul 2002 activitatea firmei începe să se redreseze, lucru evidențiat și prin evoluția personalului societății. Acesta înregistrează o scădere de la 486 în anul 2000 la 405 în anul 2001 și apoi ca urmare a dezvoltării activității, creșterea numărului personalului de la 405 în anul 2001 la 475 în anul 2002.

Cheltuielile cu amortizarea și provizioanele au înregistrat următoarea evoluție:

Din datele prezentate mai sus se constată o creștere a cheltuielilor cu amortizarea și provizioanele. Acest fenomen reprezintă un aspect pozitiv întrucât semnifică o creștere a fondului de investiții, respectiv o politică de investire care pe termen lung va avea efect favorabil asupra rezultatelor activității.

3.1.3. Analiza factorială a cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale au un comportament variabil legat de volumul producției.

În analiza factorială a acestor cheltuieli există două modele consacrate:

Model pentru analiza cheltuielilor materiale aferente exploatării:

unde :

-Rcm=rata cheltuielilor materiale aferente exploatării sau cheltuieli materiale la 1000 lei venituri din exploatare ;

-g structura veniturilor din exploatare ;

-rcm=rata cheltuielilor materiale pe categorii de venituri din exploatare.

Dezvoltarea factorială a acestui model :

1.influența structurii veniturilor din exploatare asupra ratei cheltuielilor materiale:

2.influența ratei cheltuielilor materiale pe categorii de venituri din exploatare asupra modificării ratei cheltuielilor materiale (totale):

unde:

=rata cheltuielilor materiale in perioada de comparație(de regula „N-1”);

=rata cheltuielilor materiale în perioada analizată sau curentă(de regulă anul “N”);

Rrcm=rata cheltuielilor materiale recalculată(luând în considerare structura veniturilor din anul “N” și ratele pe categorii de venituri din anul “N-1”)

Elementele necesare analizei factoriale a cheltuielilor materiale aferente exploatării:

Tabel nr. 3:

Analiza factorială a cheltuielilor aferente exploatării:

la 1000 lei Ve

1.influența structurii veniturilor din exploatare asupra modificării ratei cheltuielilor materiale :

lei la 1000 lei venituri din exploatare .

lei la 1000 lei venituri din exploatare

2.influența ratei cheltuielilor materiale pe categorii de venituri din exploatare asupra modificării ratei cheltuielilor materiale (totale):

lei la 1000 lei venituri din exploatare

Rezultatele calculelor pe baza acestui model sunt următoarele :

lei

1. lei

2. lei

Modelul de analiză factorială a cheltuielilor materiale de mai sus ne oferă următoarele informații:

Cheltuielile materiale la 1000 lei venituri din exploatare înregistrează o scădere cu 52,936 lei, acesta fiind un aspect pozitiv

Scăderea cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri din exploatare se datorează atât modificării structurii veniturilor din exploatare cât și reducerii ratelor cheltuielilor materiale pe categorii de venituri.

Astfel influența structurii veniturilor din exploatare asupra ratei cheltuielilor materiale este una pozitivă în sensul că structura veniturilor din exploatare contribuie la reducerea cheltuielilor materiale la 1000lei venituri din exploatare cu 1,94 lei. Structura acestor venituri se modifică în sensul scăderii veniturilor din vânzarea mărfurilor, a celor din producția vândută și a altor categorii de venituri în anul 2002 față de anul 2001 și creșterea ponderii veniturilor din producția stocată. Veniturile din vânzarea mărfurilor scad cu 9,3% în timp ce cheltuielile privind mărfurile cresc cu 120,43% acesta fiind unul din aspectele negative, dar nu cu mare importanță deoarece activitatea de vânzare a mărfurilor nu este una din activitățile principale ale S.C UTCHIM S.A.

Influența ratei cheltuielilor materiale pe categorii de venituri din exploatare asupra modificării ratei cheltuielilor materiale este de asemenea pozitivă, ea contribuind la reducerea cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri din exploatare cu 50,996 lei la 1000 lei venituri din exploatare

Model pentru analiza cheltuielilor materiale aferente cifrei de afaceri:

unde:

Rcm=rata cheltuielilor materiale aferente CA sau cheltuieli materiale la 1000 lei CA;

volumul producției

cm=cheltuieli materiale pe unitatea de volum

p=prețul pe unitatea de volum

cheltuieli materiale totale

cifra de afaceri

Dezvoltarea factorială a acestui model este următoarea:

1.influența modificării structurii CA asupra modificării ratei cheltuielilor materiale :

2.influența modificării prețurilor medii de vânzare asupra modificării ratei cheltuielilor materiale:

3.influența cheltuielilor materiale pe unitățile de volum asupra modificării ratei cheltuielilor materiale:

Pentru calculul termenului se vor folosi indicele mediu al prețurilor materialelor (Ip’) și indicele mediu al consumurilor specifice (Ics):

Elemente necesare analizei factoriale a cheltuielilor materiale la 1000 lei CA.

Tabel nr.4

Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei CA

lei

1.influența modificării structurii Ca asupra modificării ratei cheltuielilor materiale :

lei

2.influența modificării prețurilor medii de vânzare asupra modificării ratei cheltuielilor materiale :

lei

3.influența cheltuielilor materiale pe unitățile de volum asupra modificării ratei cheltuielilor materiale:

lei

Rezultatetle calculelor pe baza acestui model sunt următoarele:

lei

lei

lei

lei

Prin urmare cheltuielile la 1000 lei CA au crescut cu 3,803 lei ceea ce înseamnă că la S.C UTCHIM S.A ritmul de creștere al cheltuielilor materiale este superior ritmului de creștere al vânzărilor, acesta fiind un aspect nefavorabil.

La această evoluție au contribuit toți cei trei factori de influență în sensuri și cu intensități diferite. Astfel:

-Structura vânzărilor a determinat o reducere a cheltuielilor materiale la 1000 lei CA (vânzări) de 34,323 lei ceea ce înseamnă că în total vânzare a crescut ponderea vânzărilor acelor produse realizate cu cheltuieli materiale unitare mai mici decât media pe întreprindere.

Modificarea structurii vânzărilor se poate datora evoluției cererii pe piață sau unor aspecte care ar ține strict de organizarea activității la S.C UTCHIM S.A, cum sunt: aprovizionarea cu materii prime, urmărirea și respectarea timpului pe operațiuni ale fluxului tehnologic, calificarea forței de muncă, randamentul utilajelor.

Conducerea S.C UTCHIM S.A, putem constata că a răspuns cererii pieței, dovedind o preocupare pentru bunul mers al activității, ceea ce este un aspect favorabil cu efecte pozitive în viitor.

-Prețul mediu de vânzare are de asemenea influență favorabilă economic, contribuind la reducerea cheltuielilor materiale la 1000 lei CA cu 42,544 lei ceea ce înseamnă, având în vedere relația invers proporțională între consumuri și vânzări, în modelul de calcul al ratei, că prețul a crescut.

Creșterea prețului este determinată în primul rând ca urmare a inflației. În al doilea rând creșterea prețului este determinată și de îmbunătățirea calității produselor, într-o mai mică măsură, reflectând efortul propriu al S.C UTCHIM S.A pentru creșterea performanțelor sale. Creșterea prețului datorită inflației este un factor conjunctural care are efect asupra performanțelor firmei dar numai într-un anumit moment, motiv pentru care nu poate fi luat în calcul.

-Costul material unitar determină creșterea cheltuielilor materiale la 1000 lei CA cu 80,67 lei, un efect nefavorabil cu o intensitate mai mare decât influența favorabilă a celorlalți doi factori -structura vânzărilor și prețul mediu de vânzare-(-76,867 lei) ceea ce înseamnă că ritmul de creștere al vânzărilor și prețului mediu de vânzare este inferior celui de creștere al costului material unitar.

Pe ansamblu conjugând efectele favorabile ale prețului și structurii CA cu cele nefavorabile ale costului material unitar se ajunge la o situație nefavorabilă la nivelul societății.

Comparând cheltuielile materiale la 1000 lei venituri din exploatare cu cheltuielile materiale la 1000 CA se constată că cele dintâi au o evoluție pozitivă în sensul reducerii cu 52,936 lei în anul 2002 față de anul 2001 iar cele din urmă au o evoluție negativă în sensul creșterii cu 3,803 lei în anul 2002 față de anul 2001. Influența pozitivă a cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri din exploatare este determinată în primul rând de faptul că în componența veniturilor din exploatare în anul 2002 față de anul 2001 crește considerabil ponderea veniturilor din producția stocată în timp ce în structura CA scade atât ponderea veniturilor din vânzarea mărfurilor cât și din producția vândută. În timp ce veniturile din exploatare cresc, CA înregistrează o evoluție descrescătoare.

3.2 ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE

Resursele materiale fac parte din ansamblul intrărilor în întreprindere care prin combinare și consumare concura la realizarea ieșirilor reprezentând bunuri și servicii destinate pieței și aducătoare de profit.

Practic resursele materiale (echipamente, utilaje, materii prime, materiale) ca proces de combinare și consumare acoperă spațiul funcției de producție pentru care operează criteriul general al eficienței. Ele formează suportul capitalului fix real și capitalului circulant.

3.2.1. Analiza diagnostic a activelor circulante de exploatare ca resursă materială (stocuri)

Problema stocurilor are multiple laturi care în general sunt pe larg tratate în literatura de specialitate. Ele privesc procesul de formare cu referire la lotul optim, intervalul optim între două aprovizionări și corespunzător, costul stocării.

Potrivit celor menționate mai înainte aici se relevă modalitățile de caracterizare și diagnosticare sintetică a stocurilor ca active circulante de exploatare.

In acest sens indicatorii sunt:

; ;,

unde :

Qe=producția exercițiului

CA=cifra de afaceri

Pe =profit din exploatare

=stocul mediu

În afara modelelor de corelație diagnosticarea de tip factorial se realizează și prin modele multiplicative.

implică utilizarea modelului:

Tabel nr.5

Pentru analiza gestiunii resurselor materiale utilizăm în continuare modelul multiplicativ următor:

1.influența factorului Qe/St

2.influența factorului CA/Qe

Pe baza informațiilor din tabelul nr.5 se constată următoarele:

stocul mediu înregistrează mai întâi o scădere de 22,2% în anul 2001 față de 2000 și o creștere de 48,83% în anul 2002 față de anul 2001.

Reducerea stocurilor este evidențiată în anul 2001 și prin faptul că cifra de afaceri este mai mare decât producția exercițiului ceea ce înseamnă că S.C UTCHIM S.A a avut o cerere pentru produsele sale în anul 2001 mai mare decât producția realizată, fapt ce dovedește și reducerea stocurilor.

În anul 2002 creșterea cu 48,83% a stocului mediu poate fi determinată și de faptul că producția exercițiului este mai mare decât cifra de afaceri.

3.2.2. Analiza gestiunii mijloacelor fixe

3.2.2.1. Analiza dinamicii și structurii mijloacelor fixe

Analiza în dinamică a mijloacelor fixe

urmărește să evidențieze pe de o parte materializarea programului investițional, iar pe de altă parte dinamica și masa efectelor produse;

Modificarea în dinamică a mijloacelor fixe presupune evidențierea modificărilor atât în mărime absolută cât și în mărime relativă.

Modificarea absolută a mijloacelor fixe

mf 1,0=valoarea medie anuală a mijloacelor fixe în anul curent și anul anterior

Modificarea relativă a mijloacelor fixe

Evoluția în dinamică a mijloacelor fixe are următoarele caracteristici:

se înregistrează creșterea valorii medii anuale a mijloacelor fixe cu 25,596599 mii lei în anul 2001 față de de anul 2000 și cu 22536943 mii lei în anul 2002 față de anul 2001, ceea ce în mărime relativă înseamnă 77,54% respectiv 38,45%.

Analiza structurală a mijloacelor fixe

permite evidențierea acelor categorii de mijloace fixe spre care s-a orientat programul investițional al întreprinderii.

În procesul de analiză se acordă importanță deosebită creșterii compoziției tehnologice a mijloacelor fixe , cerința de bază fiind:

Pentru perioada 2001/2002 corelația este respectată:

Pentru perioada 2002/2001 corelația nu este respectată:

33.06%<50.26%

3.2.2.2. Analiza corelației dintre compoziția tehnologică a mijloacelor fixe și indicatorii de eficiență

Aceasta analiză se face pe baza funcției de regresie de tip parabolic:

unde:

X=variabila independentă (compoziția tehnologică a mf)

Y=variabila dependentă (unul din indicatorii de eficiență)

Analiza este efectuată pe baza datelor din tabelul de mai jos:

Analiza cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe se face pe baza următorului model multiplicativ:

Analiza în mărimi relative :

Analiza în mărimi absolute :

CONCLUZII:

La nivelul S.C UTCHIM S.A în perioada analizată (2001-2002) se constată următoarea evoluție:

o scădere a eficienței utilizării mijloacelor fixe cu 29,32% ceea ce în mărime absolută înseamnă o reducere a CA la 1000 lei Mf cu 338,84 lei.

înrăutățirea compoziției tehnologice a mijloacelor fixe în sensul reducerii acesteia și a influenței nefavorabile exercitate asupra CA la 1000 lei Mf contribuind în mod practic la reducerea fenomenului analizat cu 303,59 lei, ceea ce în mărime relativă înseamnă o scădere cu 26,27%.

Deși în mărime absolută mijloacele fixe active au crescut în anul 2002 față de anul 2001, aceasta semnifică în mărime relativă o creștere cu doar 2,09%.

Ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe s-a redus cu 26,27% acesta fiind un aspect nefavorabil, crescând ponderea mijloacelor fixe inactive de tipul construcțiilor cu 74,88%.

Din punct de vedere al eficienței utilizării mijloacelor fixe active se constată înregistrarea unei situații nefavorabile prin influența pe care o exercită asupra fenomenului analizat, CA la 1000 lei Mf scăzând cu 35,25 lei iar în mărime relativă cu 3,05%. Situația este consecința realizării unor intrări de mijloace fixe prin investiții (de tipul construcțiilor) care au eficiență redusă.

3.3 INDICATORI DE CONSUM ȘI VALORIFICARE A RESURSELOR MATERIALE

Conducerea unității S.C UTCHIM S.A Găești, respectiv atelierul de proiectare ne-a pus la dispoziție pentru exemplificarea calculului indicatorilor de consum și valorificare a resurselor materiale procesul tehnologic al produsului numit “secțiune tubulară”. Procesul tehnologic respectiv este prezentat detaliat în capitolul II al lucrării, paginile 29-31. Produsul este format din 5 repere: placă tubulară, țeavă cu aripioare, ureche, za, prezonM20. Potrivit documentației tehnice unitatea trebuie să realizeze produsul respectiv într-o cantitate de 3 bucăți.

Conform centralizatorului “consum specific de materiale” produsul “secțiune tubulară” necesită următoarele materiale cu consumurile tehnologice evidențiate în tabelul de mai jos:

Preț total=1422,80 ml

Indicatorii de consum și valorificare care se pot determina pe baza datelor de mai sus sunt următorii:

Coeficienții tehnici de utilizare productivă a resurselor materiale:

în care:

MN=masa netă de material

MB=masa brută de material.

Pentru produsul secțiune tubulară coeficientul tehnic de utilizare productivă este:

Pentru acest produs coeficientul are o valoare normală, respectiv 0,93.

Coeficienții de valorificare a resurselor materiale:

Acești coeficienți se prezintă în forme variate dintre care, mai expresive fiind următoarele:

Coeficientul material-produs în expresie fizică:

(t/t ,kg/t ,kg/buc)

în care:

N=cantitatea fizică de materie primă prevăzută sau efectiv utilizată în prelucrare(t ,kg )

Q=producția fizică estimată sau efectiv obținută prin prelucrarea cantității de materie primă N(buc, t)

Pentru produsul secțiune tubulară coeficientul material-produs este:

Coeficientul produs-material se prezintă sub forma eficienței fizice nete:

,

în care Q,N au semnificațiile anterioare.

Coeficientul acumulare-cheltuieli materiale, care exprimă nivelul profitului estimat sau efectiv realizat la 1 leu cheltuieli materiale

,

în care:

Pr=nivelul profitului estimat sau efectiv realizat

M=cheltuielile materiale estimate sau efectiv realizate pentru obținerea unei anumite producții marfă (Pm) exprimată în mil lei sau mld lei

lei profit la un leu cheltuieli materiale

Coeficienții de recuperare și valorificare a resurselor materiale refolosibile:

KMR=1-kup,

în care kup reprezintă coeficientul de utilizare productivă

Pentru produsul analizat coeficientul de recuperare este:

KMR=1-0,93=0,07

Un alt indicator de recuperare a materialelor refolosibile este cantitatea totală de materiale refolosibile estimată a se obține din prelucrarea produselor i în volumul Qi din resursa materială definită.

MRt=Qi*(Mrt+Mrnt),

În care:

Mrt=materiale refolosibile tehnologice prevăzute pentru recuperare;

Mrnt=materiale refolosibile netehnologice de recuperat.

MRt=2*319,396=638,8kg

CONCLUZII:

coeficientul tehnic de utilizare productivă are valoarea 0,93, valoare considerată acceptabilă încadrându-se în limitele admise;

coeficientul material-produs are valoarea 3041,8 kg/buc, ceea ce înseamnă că pentru realizarea unei bucăți din produsul “secțiune tubulară” se folosesc 3041,8kg resurse materiale;

coeficientul produs-material are valoarea de 0,00065kg/buc ceea ce înseamnă că dintr-un kg resurse materiale se realizează 0,00065 bucăți; acest indicator are o valoare foarte mică

coeficientul acumulare-cheltuieli materiale are valoarea 0,010 lei profit la un leu cheltuieli materiale, ceea ce înseamnă o rată a profitului de 1%

coeficientul de recuperare a resurselor materiale refolosibile are valoare 0,07

cantitatea totală de materiale refolosibile este de 638,8kg

3.4 SINTEZA PUNCTELOR FORTE ȘI A PUNCTELOR SLABE IDENTIFIACTE ÎN URMA ANALIZEI FĂCUTE

PUNCTE FORTE:

scăderea cheltuielilor materiale cu 17% în anul 2001 față de anul 2000 și cu 1% în anul 2002 față de anul 2001;

creșterea sumelor alocate investițiilor, evidențiată prin creșterea cheltuielilor cu amortizarea și provizioanele;

scăderea cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri din exploatare;

existența unui coeficient tehnic de utilizare productivă în valoare de 0,93 pentru produsul secțiune tubulară supus analizei prin prisma indicatorilor de consum și valorificare;

un coeficient de recuperare a resurselor materiale refolosibile in valoare de 0,07.

PUNCTE SLABE

-reducerea într-un ritm mai puțin rapid a cheltuielilor materiale față de cheltuielile cu munca vie;

-creșterea cheltuielilor materiale la 1000 lei CA;

-creșterea stocului mediu de active circulante în anul 2002 față de anul 2001 cu 48,83%;

-nerespectarea corelației referitoare la compoziția tehnologică a mijloacelor fixe ,respectiv:

-scăderea eficienței utilizării mijloacelor fixe cu 29,32%;

-înrăutațirea compoziției tehnologice a mijloacelor fixe

-coeficientul produs-material are o valoare foarte mică,respectiv 0,00065buc/kg;

-coeficientul acumulare-cheltuieli materiale are de asemenea o valoare foarte mică, respectiv 0,01 lei profit la 1 leu cheltuieli materiale.