. Resurse Umane In Imm (s.c. Xyz S.r.l)

Economie

. Resurse Umane In Imm (s.c. Xyz S.r.l)

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL I. IMM-URILE – SISTEME SOCIALE

Fima de succes de astăzi nu se mai consideră ca un ansamblu de compartimente, ci ca un sistem menit să asigure derularea proceselor interne ale afacerii. Fiecare proces presupune parcurgerea mai multor etape și necesită o analiză din partea mai multor compartimente ale firmei.În activitatea de managenent nu trebuie să uităm că omul este cea mai importantă resursă.

1.1. LOCUL ȘI ROLUL IMM-URILOR

În general, întreprinderea poate fi definită ca “ mod de organizare a elementelor umane și materiale, care compun organismul social și juridic, căreia i se afectează bunurile necesare îndeplinirii în condiții de rentabilitate a actelor și faptelor de comerț specifice obiectului statutar de activitate ”. [ 1 ]

Potrivit legii 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, întreprinzătorul este “ o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială denumită în continuare întreprindere, în vederea desfășurării unor fapte și acte de comerț ”. Peter Drucker (1985) referindu-se la același întreprinzător îl caracterizează ca fiind “ cel care caută întotdeauna schimbarea, o identifică, răspunde la ea și o exploatează ca o oportunitate, activitatea acestuia nefiind nici știință și nici artă, ci practică ” . [ 2 ]

Întreprinderea reprezintă celula economică de bază a fiecărei societăți. Existența de întreprinderi rentabile în cadrul fiecărei țări reprezintă o condiție primară în asigurarea bunăstării și prosperității economiilor țărilor respective.

operare pentru utilizarea eficientă a resurselor umane și a capitalului.

Cel mai frecvent parametru folosit pentru a exprima dimensiunea unei organizații este numărul de salariați. Avantajele sale rezidă în ușurința obținerii informațiilor necesare și comparabilitatea sa – nefiind afectat de conversia și dinamica unităților monetare implicate -indiferent de țara sau ramura implicate. În funcție de acest criteriu, în România – ca și în U.E., de altfel – firmele se clasifică în 4 categorii de firme: microîntreprinderi cu 1-9 salariați, întreprinderi mici cu 10-49 salariați, întreprinderi mijlocii cu 50-249 salariați și întreprinderi mari cu peste 250 de salariați.

În unele țări se utilizează și categorii de firme foarte mari începînd de la 1000 sau 2000 de salariați Dintre toate aceste categorii, cele mai numeroase sunt microîntreprinderile și întreprinderile mici. În cvasitotalitatea țărilor, acestea furnizează majoritatea P.I.B. și a veniturilor la bugetul statului. Principalele avantaje le reprezintă flexibilitatea, dinamismul și inovativitatea.

Ele sunt principala sursă a clasei de mijloc, care conferă stabilitate economică, socială și politică unei țări. Așa se explică de ce în toate țările cu economii prospere și dinamice se acordă o atenție deosebită creării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

În plan economic, sectorul privat a devenit predominant în majoritatea aspectelor majore: pondere în produsul intern brut, în forța de muncă ocupată în economie, în export și în veniturile încasate la bugetul statului.

În cadrul sectorului privat, IMM-urile ocupă locul principal chiar și în țările cele mai dezvoltate alături de marile corporații. Se spune că sectorul IMM-urilor reprezintă “ uriașul ascuns al economiei ”, un veritabil vector al creșterii economice.

] SBA (Small Business Administration) definește o afacere mică sau mijlocie ca fiind “ o afacere care se află în proprietatea unor întreprinzători, este administrată de aceștia pentru obținerea de profit și nu este dominantă pe piața pe care funcționează ”.

Rațiunile creării de IMM-uri sunt variate: nevoia de independență a întreprinzătorilor, dorința materializării unei idei, perspectiva obținerii unor câștiguri superioare, dobândirea puterii de decizie și de conducere a altor persoane, dorința plasării unui capital disponibil.

IMM-urile posedă o serie de caracteristici :

Sectorul IMM-urilor are o identitate bine definită în configurația oricărei economii moderne, contribuind la reînnoirea structurii și la creșterea competitivității acesteia. Organizarea și funcționarea unui sector al IMM-urilor bine articulat și dinamic condiționează într-o mare măsură sănătatea și vigoarea unei economii.

IMM-urile sunt cele care au o contribuție majoră la îmbunătățirea mediului concurențial; dimensiunile și numărul lor mare accentuează caracterul de atomicitate al pieței diminuînd puterea marilor întreprinderi de-a o influența. Stimulând concurența, IMM-urile reduc pozițiile de monopol ale marilor întreprinderi, și prin aceasta, posibilitățile acestora de a crește prețurile și a combina într-un mod ineficient factorii de producție.

IMM-urile se dovedesc a fi cel mai important generator de locuri de muncă. Datele statistice demonstrează că sectorul IMM creează în medie un număr semnificativ mai mare de noi locuri de muncă decât cele mari, cu un cost de capital mai scăzut, acționând ca un amortizor al fluctuațiilor de pe piața muncii și constituind cea mai importantă alternativă pentru șomaj.

Contactul nemijlocit cu piața permite o receptivitate sporită a IMM-urilor la nevoile acesteia, o mai bună adaptare a ofertei lor la cerințele clienților. Prin flexibilitatea lor specifică, capacitatea de inovare, viteza mare de reacție, IMM-urile tind să devină singurele întreprinderi compatibile cu un mediu tot mai dinamic și complex.

Prin activitatea lor, IMM-urile creează oportunități de dezvoltare și adaptare a tehnologiilor corespunzătoare. Nișele de piață care nu sunt profitabile pentru întreprinderile mari devin oportunități intens și eficient valorificate de IMM-uri.

Prin valorificarea resurselor locale (financiare, materiale, de forță de muncă, informaționale), IMM-urile sunt puternic ancorate în economiile locale. Prin abilitatea lor de a răspunde cerințelor locale, prin informațiile detaliate privind piețele locale, IMM-urile acționează mai eficient decât firmele mari din interiorul sau din afara localității.

IMM-urile stimulează dezvoltarea capacităților antreprenoriale și deci crearea unei mase mari de întreprinzători capabili să-și asume riscuri. Ele asigură un teren excelent de manifestare a talentului de întreprinzător, a celui managerial și dezvoltă în același timp o rezervă semnificativă de muncitori calificați și semicalificați.

Un rol important îl au aceste întreprinderi în încurajarea investițiilor, având ca sursă economiile populației (familie, rude, prieteni) sau din alte fonduri care altfel ar fi neproductive.

În țările foste comuniste, deci și în România, avantajelor menționate li se adaugă și altele, ce țin de contextul concret al restructurării economiilor respective:

intesificând concurența pe piață, IMM-urile sunt ca un motor principal în schimbările structurale și regenerării economice, favorizând descentralizarea;

IMM-urile atrag o parte importantă a forței de muncă disponibilizate prin restructurarea radicală a giganților industriali;

Sectorul IMM-urilor facilitează transferul resurselor economice din sectoarele aflate în declin, spre cele în dezvoltare;

IMM-urile acționează ca un factor dinamizator al economiei prin numărul mare de întreprinzători activați, dezvoltând, totodată, o nouă categorie socială, care contribuie la punerea bazelor sociale ale tranziției;

IMM-urile stimulează dezvoltarea regională și rurală și diminuează consecințele negative ale programelor de privatizare și / sau restructurare;

Prin activitățile desfășurate, IMM-urile contribuie activ la procesul de restabilire a echilibrului macroeconomic și mută piața către o stare de stabilitate relativă, căreia îi corespunde un anumit preț de echilibru la care are loc tranziția.

În aceste condiții, evoluția în termeni reali a economiei României depinde decisiv de firmele private – în cadrul cărora IMM-urile sunt predominante la toate capitolele.

Dezvoltarea IMM-urilor este crucială pentru dezvoltarea economică a României. În momentul de față, IMM-urile se confruntă cu un hățiș birocratic, privind reglementările din mediul de afaceri. Procedurile complicate și greoaie sunt costisitoare pentru sectorul privat, iar activitatea comercială, în loc să fie stimulată, este dată înapoi. Există o mare varietate de legi și reglementări, incompatibile între ele și care se suprapun, ceea ce ilustrează o lipsă de viziune sau de consens asupra direcției, scopului și strategiei de adoptat.

Birocrația reglementărilor duce la un mediu de afaceri nefast și dăunător, în care firmele nu se dezvoltă sau evită să participe la economia “ de suprafață ”. Fiecare barieră birocratică sau legislativă e o taxă implicită, exprimată în bani sau în timp, și toate acestea duc la o povară financiară de nesuportat.

IMM-urile formează un univers, având drept coordonate majore: diversitatea, dinamismul și flexibilitatea.

Mobilitatea, adaptarea operativă la cerințele în schimbare rapidă ale pieței induc o serie de elemente specifice în abordarea teoretică și în modalitățile de practicare managementului IMM-urilor.

1.2. RESURSA UMANĂ, PRINCIPALA RESURSĂ A FIRMELOR

În centrul tuturor activităților stă omul. Toate celelalte resurse ce intră în procesul de producție : mașini, utilaje, clădiri, pământ, animale și plante, resurse financiare, nu pot fi puse în valoare fără om și nu pot fi valorificate eficient fără un management superior. Fundamentarea științifică a măsurilor tehnice, economice și sociale dintr-o întreprindere constituie principalul factor al dezvoltării în condiții de înaltă eficiență economică.

Resursele umane se caracterizează prin faptul că ele:

produc și reproduc ceilalți factori de producție;

creează și pun în valoare mijloacele de producție;

transformă materiile prime și materialele, din starea lor de materiale neconsumabile, în bunuri destinate satisfacerii nevoilor societății;

sunt un factor determinant în utilizarea eficientă a tuturor resurselor materiale și financiare.

Resursele umane constituie elementul creator, activ și coordonator al activității economico- sociale.

În cadrul managementului resurselor umane, afirmația filosofului grec Protagoras “ omul este măsura tuturor lucrurilor ” capătă o valoare reală, constituind punctul de pornire în aprecierea oricărei întreprinderi. Studiul activităților legate de personal are o importanță majoră pentru realizarea unei activități eficiente, costul erorii umane putând fi enorm, însemnând chiar falimentul firmelor.

Managementul este procesul de stabilire și atingere a scopurilor prin utilizarea și coordonarea resurselor umane, tehnice și financiare în contextul mediului. [ 3 ]

Managementul modern, în abordarea sa sistemică, pornește de la considerentul că întreprinderile sunt sisteme deschise, dinamice, care interacționează cu mediul. Pe această bază, managementul trebuie să țină seama de resursele interne și externe disponibile, de dezvoltările tehnologice și de tendințele pieții, în toate deciziile pe care le adoptă.

Un sistem poate fi cel mai bine explicat prin intermediul caracteristicilor sale, sistemul de management având caracteristici speciale după cum urmează:

sistemul transformă intrările în ieșiri

Figura nr. 1 DIAGRAMA UNUI SISTEM

Intrările în sistem apar sub formă de:

informații: comenzile clienților, opinii, standarde, informații despre trendul activității și pieței, cercetările de piață, informații despre competitori;

bani (capital);

materii prime;

consumabile;

muncă;

alte bunuri și servicii necesare desfășurării activității;

mediul de afaceri.

Procesul este cel ce prelucrează informațiile primite și ia deciziile corespunzătoare. Procesul de management constă în ansamblul fazelor, proceselor prin care se determină obiectivele întreprinderii și ale subsistemelor încorporate, resursele și procesele de muncă necesare realizării lor și execu explicat prin intermediul caracteristicilor sale, sistemul de management având caracteristici speciale după cum urmează:

sistemul transformă intrările în ieșiri

Figura nr. 1 DIAGRAMA UNUI SISTEM

Intrările în sistem apar sub formă de:

informații: comenzile clienților, opinii, standarde, informații despre trendul activității și pieței, cercetările de piață, informații despre competitori;

bani (capital);

materii prime;

consumabile;

muncă;

alte bunuri și servicii necesare desfășurării activității;

mediul de afaceri.

Procesul este cel ce prelucrează informațiile primite și ia deciziile corespunzătoare. Procesul de management constă în ansamblul fazelor, proceselor prin care se determină obiectivele întreprinderii și ale subsistemelor încorporate, resursele și procesele de muncă necesare realizării lor și executanții acestora, prin care se integrează și controlează munca personalului, folosind un complex de metode și tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a rațiunii ce a determinat înființarea respectivelor firme. [ 4 ]

Ieșirile sistemului pot fi :

produsele finite: cantitate, calitate, valoarea desfacerilor;

informații privind activitatea desfășurată;

reputație.

Sistemele sunt interdisciplinare folosind cunoștințe dintr-o gamă largă de științe: statistică, matematică, informatică etc.

Sistemele sunt holistice- sistemul trebuie văzut ca un întreg cu toate părțile sale.

Sistemele sunt sinergetice –proprietatea de a avea sinergie este dată de calitatea ca întregul să depășească suma părților sale componente.

Abordarea sistemică pornește de la teoria generală a sistemelor fondată de Bertalanffy, potrivit căreia “ … în vederea înțelegerii și organizării întregului este necesară să fie cunoscute atât părțile, cât și relațiile dintre acestea ”. [ 5 ]

Sistemul cibernetic este un sistem compus dintr-un anumit număr de elemente, între care există legături ( conexiuni ).

Elementele sunt părțile cele mai simple care au caracteristici specifice și individuale și care îndeplinesc anumite funcțiuni, ce nu pot fi îndeplinite de alte elemente. Conexiunile exprimă raporturile dintre elementele unui sistem, ele pot fi directe sau inverse. Conexiunile directe asigură procesul de reglare a sistemului, prin care mărimile de ieșire sunt menținute într-o anumită stare de dependență față de mărimile de intrare, stare dictată de necesitatea realizării obiectivelor sistemului. Conexiunea inversă asigură autoreglarea sistemului.

Omul reprezintă unul dintre cele mai complexe sisteme, format din subsisteme și elemente, între care există multiple legături. Avem, de pildă, subsistemul nervos central, locomotor, digestiv, glandular etc.

Fiecare subsistem este format din elemente (organe) care fiecare îndeplinește o anumită funcțiune specifică. Organele tubului digestiv (stomacul, fierea, pancreasul, intestinele) au un anumit rol, o anumită funcțiune, în totalitate asigurând transformarea hranei în energie.

Ce neplăcut este să nu funcționeze un organ sau să fie extirpat. Funcția lui poate fi preluată de alt organ, dar în totalitate, funcția sistemului este perturbată. Perturbarea se resimte și la nivelul întregului organism (sistem).

Întreprinderea poate fi considerată ca un sistem cibernetic complex, dinamic și deschis spre mediu, de unde primește materii prime, utilaje, energie, forță de muncă, informații și căruia îi restituie produse, lucrări, servicii, informații.

În cele mai multe cazuri, luarea unei decizii într-o întreprindere poate avea serioase implicații asupra celorlalte elemente ale întreprinderii. O decizie eronată într-un loc al întreprinderii face ca toată întreprinderea să sufere, să fie afectată în calitatea slabă a produselor comercializate, în prețurile necompetitive. Serviciile necorespunzătoare dintr-un departament vor afecta imaginea și vor determina clienții să-și facă cumpărăturile în altă parte. Acest caracter al managementului modern recunoaște și ține seama de aceste interrelații.

Managementul reprezintă o concepție unitară cu privire la administrarea resurselor materiale și financiare ale întreprinderii, dar în același timp, chiar în primul rând, administrarea personalului angajat, a oamenilor. Activitatea de management se definește a fi un proces social, având în vedere raporturile pe care trebuie să le stabilească managerul cu oamenii, care prin acțiunile lor pun în valoare resursele materiale.

“Administrarea oamenilor” presupune o altă concepție, alte metode, decât cele cu privire la gestiunea resurselor economice și a proceselor tehnice, pentru că individul inclus în procesul de management și al execuției se constituie ca un sistem de personalitate cu comportament probabilist și autoadaptiv ceea ce înseamnă că reacțiile lui la stimulii exteriori nu se înscriu întotdeauna în raportul univoc, cauză-efect. [ 6 ]

De aceea toate principiile, metodele și tehnicile de management trebuie aplicate diferențiat în funcție de particularitățile fiecărui individ, astfel punându-se în valoare cea mai importantă și nelimitată resursă – omul. Dacă organizarea social-umană a unei firme este fundamental dezechilibrată , orice alte măsuri de natură tehnică nu vor putea spori producția și rezultatele economice. Natura activităților indivizilor în sistemele conduse are un caracter complex, fiind determinată de diverși factori motivaționali specifici.

Fiecare individ vrea să știe unde este situat în procesul muncii, care este importanța activității lui în întreprindere în raport cu toți ceilalți indivizi. De aici nevoia de comunicare interpersonală și intergrupală care imprimă un puternic caracter psihologic și social managementului.

La conceperea unei organizații trebuie avut în vedere că mediul sub aspect fizic și social, capacitățile și nevoile individului sunt factori importanți pentru obținerea eficienței.

Mașinile, uneltele, materiile prime, modelele de acțiune tehnică, din combinarea cărora rezultă, prin intermediul acțiunii umane, procesul de producție, reprezintă “ sistemul tehnic ”.

Întreprinderea poate fi însă descrisă și dintr-o perspectivă complementară – ca un sistem social.

Orice întreprindere este formată din oameni care intră în relații reciproce de cooperare, subordonare, supraordonare în cadrul activității lor comune, formând grupuri; grupurile intră, la rândul lor, în relații de același tip unele cu altele.

Oamenii, participanți la activitatea unei întreprinderi, sunt cei care dau viață sistemului tehnic.

Sistemul social al unei întreprinderi este determinat într-o foarte mare măsură de:

caracteristicile biologice și psihologice ale oamenilor care îl compun;

posibilitățile lor naturale și culturale de acțiune;

propriile exigențe.

Omul se modelează în așa fel încât să se integreze cât mai eficace în procesul de producție, dar, totodată, și procesul de producție trebuie să țină seama de exigențele sale, să se modeleze el însuși în acord cu acesta. Întreprinderea, în general, trebuie să ia în considerare caracteristicile omului, nevoile și aspirațiile sale.

Eficiența economică reprezintă obiectivul prioritar al oricărei întreprinderi. Numeroase studii din ultimul timp au evidențiat o corelație semnificativă între caracteristicile sociale și umane ale unei întreprinderi și performanțele sale economice, eficiența ei. Aceasta înseamnă că, în condiții tehnice similare, două întreprinderi pot obține în final rezultate economice diferite, în funcție de starea sistemelor lor sociale.

Dimensiunile reduse ale întreprinderilor favorizează și chiar presupune interrelaționări frecvente, strânse, ale managerilor cu fiecare din subordonați. Personalizarea relațiilor interumane, specifică IMM-urilor, dar absentă în întreprinderile mari, creează posibilitatea unei evaluări eficiente a subordonaților, în strânsă corelație cu gradul lor de implicare, cu contribuția lor reală la atingerea obiectivelor propuse.

Problema resurselor umane capătă dimensiuni mult mai mari în IMM-uri, deoarece acestea nu-și pot permite erori privind numărul și calitatea angajaților. Volumul desfacerii este direct legat de atitudinile angajaților, de abilitatea lor de a răspunde nevoilor consumatorilor, de a atrage și forma o clientelă loială.

Utilizarea efectivă a angajaților este, de asemenea, crucială pentru aceste întreprinderi, deoarece cheltuielile cu salarizarea au o pondere foarte ridicată în totalul cheltuielilor.

Într-o importantă lucrare din domeniul teoriei organizațiilor, Rensis Likert sugerează lărgirea criteriilor de estimare a valorii economice a unei întreprinderi, respectiv, pe lângă valoarea tehnologiei și a tuturor premiselor ei materiale, el propune luarea în considerare și a:

poziției în cadrul pieței economice;

prestigiului social al întreprinderii;

capacității de a colabora eficient;

pregătirii profesionale a resurselor umane;

atitudinii lor față de muncă;

calității tehnice și social-umane a conducerii;

într-un cuvânt, a stării sistemului social al întreprinderii.

În ultimele decenii s-au investit multe eforturi pe linia utilizării factorului uman ca sursă de creștere a eficienței activității, obținându-se rezultate semnificative. Au apărut experți și chiar institute specializate pentru sprijinirea întreprinderilor în perfecționarea sistemului social, în soluționarea problemelor sociale și umane ale întreprinderilor. Există programe speciale de dezvoltare socială ce pot duce la creșteri ale eficienței globale cu 20-30 %, fără orice fel de altfel de investiție, decât cea în sistemul social.

Întreprinderile ca sisteme sociale pot prezenta, în anumite condiții, disfuncționalități sociale care au numeroase și adesea greu de prevăzut consecințe.

Disfuncționalitățile sociale sunt perturbări ce afectează funcționarea unei întreprinderi datorită modificării comportamentului, în special profesional, al salariaților. Cele mai frecvente, recunoscute și cercetate disfuncționalități sunt: absenteismul, fluctuația, conflictele sociale și accidentele de muncă. Ele pot fi analizate ținând seama de efectele sau de cauzele lor.

Din punct de vedere al efectelor, disfuncționalitățile, așa cum am precizat, sunt tratate ca perturbări în funcționarea unui sistem, ceea ce presupune determinarea costurilor pe care le generează, evident în vederea reducerii lor.

În ceea ce privește cauzele disfuncționalităților sociale, acceptând că sunt indicatori sociali care reflectă climatul sistemului social existent, evoluțiile simultane, în același sens, ale mai multor astfel de indicatori ne îndreptățesc să apreciem că este posibilă o apropiată schimbare a climatului social, dacă ea nu a avut încă loc.

Datorită dezvoltării științelor sociale și umane, investiția în factorul uman a devenit aproape tot atât de rentabilă ca și cea efectuată în tehnică, perfecționarea sistemului social al întreprinderii având consecințe pozitive nu numai asupra productivității muncii, ci chiar și asupra tehnologiei însăși, în special pe linia unei utilizări mai raționale și mai ales a unui grad mai ridicat de inițiativă și inventivitate în dezvoltarea acesteia Dezvoltarea umană sistemică, reprezintă o necesitate tot mai presantă a societății contemporane, fiind o extrem de importantă resursă de dezvoltare.

Un proiect de dezvoltare a unei întreprinderi din punct de vedere al sistemului ei social cuprinde, de regulă, următoarele etape :

formularea obiectivelor generale ale întreprinderii;

diagnoza stării sistemului său social;

elaborarea unor programe complexe în scopul atingerii obiectivelor concrete stabilite, ținând seama de starea reală a sistemului;

implementarea programelor;

urmărirea realizării întocmai și la timp a programului de perfecționare a sistemului;

analiza periodică și finală a evoluției sistemului social, ca urmare a aplicării planului, precum și cu scopul estimării eficienței diferitelor acțiuni întreprinse, a rolului lor în evoluția întreprinderii.

Perfecționarea sistemelor sociale presupune o activitate continuă, permanentă a conducerii, și nu punctuală, desfășurată doar atunci când sistemul social, ajuns într-o fază critică, prezintă numeroase și tot mai grave disfuncționalități. Pentru perfecționarea sistemului social se poate avea în vedere un singur obiectiv, sintetic, care de fapt reflectă însăși eficiența sistemului pe care îl analizăm: creșterea satisfacției muncii.

În funcție de particularitățile fiecărei întreprinderi în parte, acest obiectiv major se poate atinge cu ajutorul unor direcții de acțiune, dintre care menționăm:

dezvoltarea facilităților sociale acordate angajaților;

perfecționarea mediului organizațional, creșterea atenției acordate colectivelor de muncă;

îmbunătățirea condițiilor de muncă;

creșterea cuantumului și a structurii facilităților economice acordate.

Conceptul de sistem social are un conținut nespecificat, el diferă de la o întreprindere la alta.

CAPITOLUL II. CREATIVITATEA, CONDIȚIE NECESARĂ PENTRU SUPRAVIEȚUIREA FIRMEI

Managementul resurselor umane asigură un control sistemic asupra unui set de procese interdependente ce afectează și implică toți membrii unei întreprinderi. Aceste procese includ: planificarea resurselor umane, recrutarea, selectarea și evaluarea personalului, pregătirea și dezvoltarea personalului, compensații și recompense, reprezentarea și protecția angajaților.

Recrutarea personalului este momentul în care căutarea unui post de către o persoană se întâlnește cu căutarea unei persoane de către o întreprindere, pentru ocuparea unui post. Ea se finalizează prin realizarea unei depline concordanțe între exigențele postului respectiv și caracteristicile persoanei respective, rezultând oferta de angajare. Acțiunea de recrutare are loc permanent, fiind necesară înlocuirea persoanelor care părăsesc întreprinderea din diferite motive, a celor care sunt promovați și pentru asigurarea posturilor noi create pentru dezvoltare.

Costurile recrutării personalului sunt determinate de particularitățile posturilor ce urmează a fi ocupate și de condițiile cererii și ofertei de forță de muncă. Recrutarea se poate face din interiorul sau exteriorul întreprinderii, ambele situații având propriile avantaje și dezavantaje.

Procesul de recrutare a personalului este strict legat de procesul de selecție și promovare a personalului.

Selecția înseamnă alegerea dintr-un număr mare de candidați, pe cei mai buni. Ea este un proces continuu, de îmbunătățire a personalului, analog cu procesele de ameliorare a tehnologiilor.

Selecția personalului se impune atât la angajare, cât și la promovarea personalului. Procesul de selecție constă în aplicarea simultană sau succesivă a mai multor metode de selecție și el cuprinde mai multe etape cum sunt:

cererea de angajare;

interviul de departajare;

teste;

interviuri suplimentare;

verificarea referințelor;

examenul medical;

oferta de angajare;

angajarea.

Acceptarea într-o etapă permite trecerea la etapa următoare. În practică, în general, și în cazul IMM-urilor, în special, nu se parcurg toate aceste etape, o persoană putând demonstra chiar de la primul interviu că posedă calitățile corespunzătoare postului.

Încadrarea și promovarea personalului în sectorul privat se face în funcție de politica specifică fiecărei firme, legislația economică făcând doar recomandări în această privință.

IMM –urile, indiferent de profilul lor și de domeniul în care operează, joacă, concomitent și cu intensități diferite, dublul rol de efect și cauză ale schimbărilor ce se produc și care dau conținut progresului tehnic.

Calitatea procesului de conducere și rezultatele obținute de o întreprindere depind în cea mai mare parte de manager. Din acest punct de vedere, Ovidiu Nicolescu afirmă că “ nu există întreprinderi cu rezultate bune sau rele, ci întreprinderi bine sau prost conduse ”.

Alegerea, repartizarea și promovarea pe funcții a personalului este unul din principiile generale ale managementului pe toate treptele ierarhice, cu un rol deosebit în condițiile economiei de piață și ale progresului științifico-tehnic contemporan. Realizarea problemelor complexe ale activității firmelor, în condițiile unei concurențe crescânde, nu poate fi îndeplinită decât cu ajutorul unui personal cu un grad ridicat de competență și profesionalism, cu spirit întreprinzător, cu o mare capacitate de organizare și responsabilitate deplină.

Este necesar, de asemenea, ca firmele să se preocupe continuu de perfecționarea și ridicarea continuă a calificării personalului prin diferite forme pentru a se asigura competență permanentă a personalului.

2.1. CONCEPTUL DE CREATIVITATE

“ O întreprindere valorează atât cât prețuiesc indivizii care o compun ”. [ 7 ] Pornind de la aceasta, una din calitățile angajaților din întreprinderile mici și mijlocii se impune a fi creativitatea, prin care întreprinzătorii să-și depășească concurenții, găsind noi modalități de a cuceri piața și proprii lor clienți și colaboratori.

De origine latină, dar preluat din franceză în limba română, conceptul de creativitate are numeroase definiții. Cele mai simple ar fi: “creativitatea este capacitatea de a crea” și “a crea înseamnă a produce idei originale și utile combinând elemente ce existau deja”.

Până în anii ’70 creativității nu i s-a acordat un foarte mare interes. Schimbarea a intervenit atunci când producția de idei și inovații a creatorilor spontani a început să fie insuficientă în raport cu nevoile economice ale societății.

Unii consideră noțiunea de creativitate ca fiind nu numai o serie de însușiri și funcții parțiale, ci ansamblul de calități ce generează noul; alți autori consideră că termenul de creativitate a fost introdus de Jacob Levi Moreno –“părintele sociometriei”- pentru a desemna “facultatea de a introduce în lume un oarecare lucru nou”. Dispoziția de a crea există în stare potențială la toți indivizii, dar această capacitate variază de la o persoană la alta sub influența multor factori (inteligența, educația, mediul, curiozitatea, motivarea, nivelul cultural etc.). [ 8 ]

Creativitatea este o facultate superioară a omului, un proces psihic de identificare a posibilităților noi, originale de schimbare a unor elemente disparate, mai mult sau mai puțin depărtate, constând în cunoștințe acumulate prin studii sau experiență, combinarea realizată reprezentând o creație științifică, tehnică sau artistică ce constituie un bun material sau spiritual, util societății o anumită perioadă. [ 9 ]

O asemenea definiție necesită unele completări:

actul de creație este exclusiv individual și constă într-o descoperire relevatoare, făcută pe baza unui proces combinatoriu;

posibilitățile de găsire a unor combinații noi sunt determinate, în mare măsură, de volumul și calitatea cunoștințelor posedate;

cu cât elementele ce se combină sunt mai distanțate, cu atât originalitatea produsului creativ este mai accentuată, iar aceasta reprezintă un progres mai semnificativ față de nivelul existent;

utilitatea produsului creativ este limitată în timp ca urmare a uzurii morale a cunoștințelor și a bunurilor materiale în care se concretizează acesta.

Creativitatea este proprietatea sistemului psihic uman prin care o persoană sau un grup de persoane generează noul, ineditul, caracterizat prin originalitate și valoare, într-un mod specific. [ 10 ]

Creativitatea reprezintă un mod de a angaja elementul uman pentru a crea ceva nou.

Creativitatea este definită ca "o aptitudine complexă, distinctă de inteligență și de funcționarea cognitivă și existentă în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de calități perceptive și de personalitate, ca și în funcție de inteligența divergentă în măsura în care ea favorizează diversitatea soluțiilor și rezultatelor."

Printre altele, rolul important al resurselor umane în societate și în întreprindere se datorează unei caracteristici pe care numai ființa umană o deține – creativitatea.

Creativitatea este o idee la fel de veche ca și omul, care în întreaga sa istorie a creat: obiecte, mașini, orașe, sisteme, etc. Celebrul sociolog american, Abraham Maslow afirma că “viața este un amestec personal de rutină și creativitate”. Creativitatea este necesară ori de câte ori trebuie inovat ori introdusă o schimbare originală într-o situație.

Rolul determinant al creativității pentru dezvoltarea unei firme apare la dimensiunile reale dacă se are în vedere progresul general al societății pe perioade mai lungi. Într-adevăr progrese semnificative se pot obține pe perioade relativ scurte și prin aplicarea informațiilor deja cunoscute. Peste un anumit interval însă, informațiile neactualizate nu sunt suficiente.

2.2. ETAPELE, NIVELURILE ȘI FACTORII CREATIVITĂȚII

Criteriul principal de evaluare a creativității îl constituie produsul creat, care trebuie să fie nou, original și în același timp , de valoare pentru societate. Procesul de creație, care este aspectul psihologic interior al activității creative, cuprinde toate momentele, mecanismele și dinamica psihologică internă, de la generarea problemei sau a ipostazei până la realizarea produsului creativ. În acest proces este implicată nu numai activitatea gândirii, capacitatea de a transforma informația inițială și de a găsi noi relații între elementele informației, ci și dinamica vieții afective și a factorilor de personalitate. Actul creativ poate fi de scurtă durată, dar poate să dureze luni sau chiar ani.

După G. Wallas ar exista patru faze sau etape ale procesului de creație:

pregătirea;

incubația;

iluminarea;

verificarea.

Pregătirea este o fază complexă, care poate fi hotărâtoare, buna ei desfășurare depinde de creator, de conștiinciozitatea cu care acesta se ocupă de problema abordată. Primul moment îl constituie sesizarea problemei, proprie domeniului științific, însemnând formularea obiectivului prin conștientizarea deficiențelor ce trebuie remediate, imperfecțiunilor ce se pot înlătura.

Odată sesizată problema, urmează desprinderea ei din contextul în care se angrenează și formularea ei în termeni clari și familiari. „ Simpla formulare a unei probleme este adeseori mult mai importantă decât rezolvarea ei ”, spune Einstein, „care poate fi doar o chestiune de matematică sau de tehnică experimentală. A ridica întrebări, posibilități, a privi problemele vechi dintr-un unghi nou presupune imaginație creativă și marchează un real progres în știință ”. O formulare corectă a problemei creative asigură un avans chiar din start, facilitând parcurgerea etapelor următoare.

Incubația pare o perioadă pasivă, o pauză sau o întrerupere voită a efortului. În faza de incubație problema pare să fie părăsită, dar la un moment dat apare rezolvarea.

Iluminarea este faza în care se consideră că procesul de creație ajunge la punctul culminant. Iluminarea este momentul în care tot ceea ce părea obscur devine clar. Răspunsul pe care îl căutam apare ca o iluminare bruscă a conștiinței. Inspirația poate fi provocată de o întâmplare. Hazardul însă favorizează numai o minte pregătită, trebuie să fii deja în căutarea unui răspuns pe care să-l observi atunci când el îți apare.

Verificarea este stadiul final al procesului de creație în care materialul brut furnizat de căutările anterioare este prelucrat; se verifică dacă soluția găsită este corectă.

Deși se consideră obișnuit că iluminarea este faza în care procesul de creație ajunge la punctul culminant, produsul nu devine valabil decât după ce a trecut prin faza de verificare.

Pe baza analizei valorii produselor creative, I.A. Taylor distinge cinci niveluri ierarhice de creativitate la care se pot situa indivizii, fiecare nivel implicând experiențe psihologice diferite.

Primul nivel îl constituie creativitatea expresivă. Caracteristicile esențiale ale acestor produse, nu sunt abilitatea, originalitatea, calitatea, valoarea, ci spontaneitatea și libertatea de expresie. Se consideră că, cu cât se oferă mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan și independent, cu atât mai creator va fi mai târziu; pe de altă parte însă, este deosebit de dăunătoare pentru dezvoltarea creativă a copilului aprecierea critică a desenelor sale.

Al doilea nivel îl constituie creativitatea productivă. În acest stadiu, individul, însușind anumite informații și tehnici, a ajuns la un nivel nou de îndemânare și de realizare a unui produs științific sau artistic finit. În general, planul productiv este planul tehnicilor.

Al treilea nivel îl constituie creativitatea inventivă. Creativitatea inventivă implică flexibilitatea în perceperea de relații noi și neuzuale între părți anterior separate. Această formă constă în utilizarea unor elemente vechi pentru elaborarea de idei noi. Caracteristicile esențiale ale acestui nivel sunt invenția și descoperirea.

Al patrulea nivel îl reprezintă creativitatea inovativă, și implică modificarea semnificativă a fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui domeniu al științei și necesită o remarcabilă aptitudine de conceptualizare abstractă. Indivizii care cultivă și dezvoltă principii fundamentale stabilizate sunt considerați discipoli ai unei anumite școli.

Al cincilea nivel, creativitatea emergentă ( imprevizibilă ), este cea mai înaltă și cea mai rară formă, implicând aptitudinea de a absorbi experiențele existente, realizându-se din ele ceva deosebit. Desigur, orice idee nouă are rădăcini istorice, dar marii creatori sunt capabili să reorganizeze experiențele și să le vizualizeze dincolo de capacitatea de înțelegere sau apropriere a publicului larg.

Creativitatea, presupune trei însușiri:

a) Fluiditate – posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un mare număr de imagini, idei, situații etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obișnuit ca fiind "bogăția" de idei, viziuni, unele complet neobișnuite, dar care nouă nu ne-ar putea trece prin minte;

b) Plasticitate – constă in ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedește inoperant ; sunt persoane "rigide" care greu renunță la o metodă, deși aceasta își dovedește ineficiența ;

c) Originalitatea – este expresia noutății, a inovației, ea se poate constata, când vrem să testăm posibilitățile cuiva, prin raritatea statistică a unui răspuns, a unei idei. Neîndoielnic, ne gândim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui să apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.

Maslow afirmă că fiecare individ uman se caracterizează prin două tendințe: una de creștere, de dezvoltare, de afirmare, de autorealizare, alta defensivă, exprimând nevoia de certitudine, de securitate, nevoie implicând teama de manifestare independentă. Motivul creativ, caracterizat prin atracție și orientare spre situații noi, apare totdeauna ca un motiv care-l împinge pe om înainte către deplina funcționare a tuturor capacităților sale.

Atitudinile intelectuale nonconformiste reprezintă una dintre caracteristicile de personalitate ale indivizilor creativi. Creativitatea și conformitatea sunt antitetice. Conformitatea restrânge libertatea și independența gândirii, îngrădesc potențialul creativ, canalizându-l în direcții convenționale.

Tipul creativ e sensibil la tot ce se petrece în jurul său, la evenimente, la sentimentele și reacțiile altora. Stilul receptiv, lipsit de prejudecăți, este considerat a fi o importantă premisă a creativității. Individul creativ acordă prioritate experienței și ajustează teoria în funcție de experiență. Necreativul, în schimb, este rigid și admite numai acele experiențe care sunt conforme teoriei.

O altă importantă caracteristică a personalității indivizilor creativi constă în atitudinea mai permisivă față de propriile impulsuri. De mod obișnuit, considerându-și impulsurile periculoase, individul le reprimă, renunțând astfel și la ceea ce ar putea constitui o sursă a creativității. Alte caracteristici ale indivizilor creativi sunt: încrederea în sine, inițiativa, independența, impulsivitatea, spiritul de dominare, năzuința spre perfecțiune, tăria de caracter, slaba preocupare pentru aprecierea și aprobarea acțiunilor lor de către alții.

Sfera de manifestare a creativității este foarte cuprinzătoare, iar obiectul său de studiu îl constituie orice domeniu al activității umane. În abordarea acestei problematici, specialiștii sunt tentați să accentueze unele aspecte legate de creativitate:

produsul creat – rezultatul procesului creativ;

persoana creativă – subiectul care crează noul;

procesul creativ – etapele de derulare a acestuia.

În literatura de specialitate sunt cunoscute două tipuri de creativitate:

creativitate primară, care este explicată ca un proces inconștient, constând în generarea unei noi idei, ce poate apărea o dată în viață și este neplanificat, neintenționat, întâmplător;

creativitate secundară, constă în concentrarea eforturilor subiecților creativi la soluționarea unei probleme.

In afară de aceste aspecte, dacă nu creativitatea, cel puțin imaginația este necesară fiecăruia dintre noi în condițiile vieții obișnuite. O echipă de psihologi de la Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creează fluctuația forței de muncă, aspect stânjenitor pentru managerii întreprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajează într-o fabrică, dar după o lună-două, pleacă în altă parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a arătat că majoritatea lor erau lipsiți de imaginație, în sensul de a nu fi capabili să-și imagineze cum de ceilalți văd lucrurile altfel, au alte opinii, alte valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoană și a vedea lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei – empatie. Empatia presupune puțină imaginație care însă lipsea muncitorilor amintiți mai sus și de aceea ei aveau numeroase neînțelegeri, ducând fie la părăsirea instituției, fie la demiterea lor.

In ceea ce privește factorii creativității, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creație. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaștem, care favorizează imaginația, ele creând predispoziții de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuși e nevoie de intervenția mediului, a experienței pentru ca ele să dea naștere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagerează chiar rolul muncii în creație.

Fără îndoială, un al doilea factor care trebuie amintit îl constituie experiența, cunoștințele acumulate. Importantă nu este doar cantitatea, bogăția experienței, ci și varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de soluțiile găsite in altă disciplină. Nu întâmplător se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.

Se disting doua feluri de experiențe: a) o experiență directă, acumulată prin contactul direct cu fenomenele sau prin discuții personale cu specialiștii și b)o experiență indirectă, obținută prin lectura de cărți ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai puternic ecou psihic, ceea ce nu înseamnă ca ar fi de neglijat cărțile, care ne pun in contact cu mari spirite ce strălucesc de-a lungul multor secole.

Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltării creativității, motivația și voința. Creșterea dorinței, a interesului pentru creație, ca si a forței de a birui obstacole are, evident, un rol notabil in susținerea activității creatoare.

In ce privește rolul inteligenței, situația e mai puțin clară, deși e evident că in domeniul științei prezența sa este de netăgăduit. In conformitate cu experiențele efectuate, relația dintre inteligență și creativitate e complexă. S-au aplicat, la un mare număr de subiecți, teste de inteligență și creativitate. S-au obținut corelații semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a arătat că printre subiecții cu note ridicate la inteligență sunt unii având cote slabe la creativitate. In schimb, cei cu performanțe ridicate de creativitate aveau la inteligență cote cel puțin mijlocii, de unde concluzia necesității sale pentru o creativitate superioară. Totodată reiese că în anumite tipuri de inteligență (gândirea, critica) nu e implicat și spiritul creativ.

In ultima analiză, societatea are o influență deosebit de importantă pentru înflorirea spiritului creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rând, intervin cerințele sociale. In secolul nostru, interesele societății s-au îndreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent.

Un alt factor determinat in stimulare creativității îl constituie gradul de dezvoltare a științei, tehnicii, artei. De pildă, forța aburului era cunoscută încă din antichitate. Existau jucării ce se mișcau datorită presiunii aburului. La începutul secolului 18-lea, dezvoltându-se manufactura, a apărut și diviziunea muncii. Prin simplificarea operațiilor efectuate de un muncitor s-a putut contura ideea folosirii forței aburului pentru mișcarea unor mecanisme, executând mișcări simple rectilinii ori circulare. De asemenea, Einstein n-ar fi putut formula teoria sa asupra relativității dacă, în prealabil alți savanți n-ar fi efectuat o serie de experiențe al căror rezultat nu se putea explica prin legile mecanice cunoscute atunci.

După criteriul psihosociologic, factorii care influențează conținutul creativității și eficacitatea persoanelor creative au fost grupați în trei categorii :

operaționali sau cognitivi, care se referă la o serie de caracteristici ale procesului de cunoaștere: gândire creatoare, flexibilitate mentală, receptivitate la nou și sensibilitate față de probleme, intuiție, curiozitate, simț prospectiv și interes științific, abilitatea de a evalua și prospecta o situație etc.

psihologici, care sunt reprezentați de motivație, afectivitate, atitudine, caracter, trăsături de personalitate, relații interpersonale etc. Aceștia au rolul de a activa, orienta și concretiza potențialul creativ al oamenilor contribuind la desfășurarea proceselor creative.

sociali, care se referă la gradul de libertate în exprimarea ideilor, stilul practicat de managerii implicați, tipul relațiilor de muncă, atitudinea și intensitatea respectului față de valoare etc.

Experiența acumulată de-a lungul vieții constituie un alt factor deosebit de important. Si cu cât experiența este mai variată, cuprinzând mai multe domenii, cu atât șansele unei soluții originale, spre exemplu, sunt mai mari. Un celebru aforism susține ca geniul constă în 99% transpirație și 1% inspirație. Daca considerăm adevărat acest aforism, nu trebuie să neglijăm rolul motivației și voinței ca factori ai creativității, cel puțin ca factori ce condiționează munca susținută, atât de necesară pentru a ajunge la rezultate.
Mediul își pune amprenta asupra creativității și a dezvoltării ei. De pildă, în urma unor cercetări, Ursula Schiopu și M. Gârrboveanu au constatat o scădere a creativității la copii de 6-7 ani. Scăderea a fost atribuită severității imprimate de școală. În cele mai diverse situații, rigorile societății își pun amprenta asupra creativității. Pe drept cuvânt se afirma că simțul critic, teama de ridicol, de a nu fi înțeles și conformismul de grup sunt barierele cele mai frecvente ale creativității.

Gradul de dezvoltare al științei, tehnicii, artei, societății, în general, condiționează creativitatea. Rămân memorabile cuvintele lui Marin Preda în Cel mai iubit dintre pamânteni: "Ideile unui timp plutesc în acel timp." Probabil cea mai plastică și concisă exprimare pentru a prezenta acest ultim factor.

CAPITOLUL III. STIMULAREA CREATIVITĂȚII

Creativitatea, în general, și cea în domeniul managementului, în special, răspunde cerințelor curente ale eficienței pe termen scurt și ale dezvoltării eficiente în perspectivă. Este necesar ca sistemul de management să-și axeze evoluția viitoare pe creativitate și să se caracterizeze prin flexibilitate și diversitate, atribute care favorizează schimbarea prin generarea, dezvoltarea continuă și transpunerea rapidă în practică a ideilor noi.

3.1. NECESITATEA STIMULĂRII CREATIVITĂȚII

Premisele de la care se poate porni în abordarea problematicii creativității sunt :

stimularea interesului pentru cunoașterea și promovarea noului;

cunoașterea și explicarea necesității creativității;

încurajarea, promovarea și implicarea tot mai mare a personalului în soluționarea creativă a problemelor, pornind de la premisa că orice individ are un anumit nivel pe scara creativității.

Studiile efectuate au arătat că fiecare persoană posedă aptitudinea de a fi creativă, existând diferențe în ceea ce privește intensitatea sa și domeniile de activitate.

În literatura română și străină de specialitate, problematica studiului creativității în domeniul managementului se orientează cu precădere asupra procesului decizional, asupra soluționării unor probleme folosindu-se metode și tehnici care stimulează creativitatea. Dar personalul cu potențial creativ poate fi utilizat cu succes pentru generarea de noi idei și soluții în legătură cu activitățile desfășurate în cadrul funcțiunilor firmei, pentru găsirea unor posibilități de corelare a organizării informale cu structura formală și valorificarea avantajelor acesteia în vederea realizării obiectivelor firmei.

Managementul este o parte a științei în care factorul uman este puternic implicat. Managerul creativ este acela care poate, prin fondul de cunoștințe de care dispune, să coordoneze și să antreneze celelalte categorii de resurse ale organizației pentru rezolvarea creativă a unei mari diversități de probleme.

Figura nr. 2 RELAȚIA MENTALITATE-CREATIVITATE-REZULTATE

În condițiile actuale, apare evidentă nevoia accentuării laturii creative a managementului în IMM-urile românești, acționându-se pentru :

popularizarea sau familiarizarea personalului din întreprindere în general și a managerilor în special cu noțiuni despre creativitate;

extinderea preocupărilor managementului pentru a depista persoanele creative și constituirea unor grupuri creative care să participe la soluționarea problemelor organizației;

crearea unui climat psiho-social al creativității care să încurajeze exprimarea persoanelor creative.

Managementul firmei are rol de catalizator în detectarea, încurajarea, stimularea și recompensarea persoanelor creative care contribuie la realizarea obiectivelor firmei, la eficientizarea acesteia. Varietatea, flexibilitatea, dinamismul, creativitatea și eficiența devin atribute de bază ale mangementului întreprinderilor competitive, iar aceste atribute fundamentale presupun un management creativ-inovativ.

Una din trăsăturile IMM-urilor este potențialul inovațional ridicat, în ciuda disponibilităților lor bănești reduse alocate cercetării-dezvoltării. Forța creativă a IMM este apreciabilă, o asemenea realitate având multiple explicații: necesitatea de a “forța” intrarea în unele industrii, prin realizarea de produse noi sau prin diferențierea sensibilă a produselor proprii față de cele existente; contactul nemijlocit cu clienții constituie o sursă extrem de fertilă de idei privitoare la noi produse, servicii și tehnologii; existența unui mare număr de IMM, fiecare constituind un potențial centru generator de idei; poziția de subcontractant al multor IMM în raporturile cu marile întreprinderi, care le obligă pe primele să-și îmbunătățească și să-și adapteze continuu piesele, subansamblele sau serviciile pe care le furnizează secundelor, în ritmul în care acestea din urmă își perfecționează sau își înnoiesc propriile produse. [ 11 ]

Treptat, stimularea creativității devine soluția de rezolvare a crizelor, de implementare a schimbărilor, răspunsul la rămânerile în urmă ale unor țări față de altele, ale unor întreprinderi față de altele.

Pentru întreprindere sunt foarte importante inovațiile în domeniul produselor și tehnologiilor, dar nu trebuie neglijate inovațiile în alte departamente (sisteme informaționale, structuri organizatorice, procedee decizionale ș.a.).

Necesitatea creativității este adesea rezultanta forțelor ce acționează pentru schimbare:

progresul tehnic (tehnologia avansată);

presiunea concurenței (alinierea, depășirea);

uzura morală accelerată a produselor (produse competitive);

schimbările majore privind forța de muncă (forța de muncă perfecționată pe măsură).

Cadrul social din întreprindere, alături de condițiile economice ale acesteia, este punctul de plecare ce va condiționa desfășurarea activității creative a personalului. Creativitatea nu reprezintă un scop în sine; fără o aplicabilitate practică ea nu are sens. Mediul propice este acela unde există sentimentul că situația actuală este nesatisfăcătoare și că este necesară o ameliorare.

Aristotel evidenția faptul că pentru creație sunt necesare atât daruri firești, înnăscute, cât și dobândite –învățătură, meșteșug. Nu există creație fără competență și fără acumulare de experiență. De asemenea, nu există invenție fără știință și “ savoir faire ”, cu condiția ca competența să fie dublată și de îndrăzneală.

Crozier propune: “ ca să ne dezvoltăm în ceea ce privește adaptarea și creația este necesară participarea, un efort cooperativ ”.

Stimularea curiozității în toate direcțiile, neîncercând ca toți cei ce se pregătesc să se conformeze stilului de a învăța al profesorilor, deschiderea școlii către viață, folosirea multimediei cu discernământ, iată o serie de acțiuni care pot valorifica la un nivel superior calitățile indivizilor încă din faza pregătirii lor. “ Faptul că posed o diplomă nu probează decât un lucru ”, scrie un expert american, “ acela că am fost capabil de a reuși la examenul ce condiționa eliberarea acestei diplome ”.

De asemenea, formarea și educarea trebuie urgent să fie privite ca niște motoare esențiale ale dezvoltării economice, iar creația este rezultatul învățării permanente. Peter Drucker spunea că: “ inovația poate fi reprezentată ca o disciplină, poate fi învățată, poate fi practicată ”. [ 12 ]

Capacitatea inovațională a IMM este asigurată, în măsură mai mică, prin cercetare-dezvoltare internă și, mai ales, pe bază de contracte încheiate cu firme de consultanță, instituții de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, laboratoare de analiză și testări. Asigurarea unui nivel ridicat al procesului inovațional în cadrul IMM depinde de modul în care este orientată și definită strategia de produs a acestora, precum și de resursele financiare și creative de care dispun. [ 13 ]

Atitudinea creativă presupune spontaneitate, autonomie intelectuală, orientare independentă a gândirii. Independența implică libertate psihologică, ceea ce-i permite individului să fie sensibil, receptiv la idei noi.

În timpul sesiunilor de creativitate în grup s-a putut constata experimental că memoria nu constituie un bun stimul pentru imaginație. Îndeplinirea la un nivel superior a unei activități implică acțiunea sinergică a unui grup destul de mare de aptitudini. Cele mai multe dintre acestea au un caracter general: spiritul de observație, capacitatea de concentrare a atenției, productivitatea gândirii, etc. acestora li se adaugă aptitudinile specifice numai anumitor categorii de activității: simțul proporțiilor, memoria vizuală puternică absolut necesare în artele plastice, auzul fin pentru muzicieni etc. Dintre aceste însușiri cele care au contribuția cea mai mare în transformarea activităților umane în activități cu caracter creator sunt: forța imaginației, inteligența, suplețea gândirii și calitățile voinței, afectivității și motivației.

Datorită funcției compensatorii a scoarței cerebrale, aptitudinile deficitare sunt suplinite de alte aptitudini care sunt puternic dezvoltate la persoana respectivă. Astfel la baza realizării a aceleași activități, pot sta combinări complet diferite de aptitudini. Din aceasta rezultă că lipsa unei aptitudini necesare într-o activitate nu constituie un obstacol de nedepășit pentru un om care se simte ajutat de interesele, înclinațiile și restul aptitudinilor sale. În același timp însă, este falsă impresia că aptitudinile deosebite l-ar putea scuti pe om de necesitatea de a munci. Talentul nu poate înlocui munca. Munca, în schimb, poate suplini lipsa unor aptitudini.

Interesul fundamental existent în prezent vizează să înlăture orice risipă de energie umană și să utilizeze în mod rațional forțele vitale, prin organizarea științifică a muncii și prin îndrumarea tinerilor spre profesiuni potrivite cu aptitudinile fiecăruia și cu nevoile sociale astfel încât creativitatea fiecăruia să fie utilizată la un nivel cât mai ridicat.

Majoritatea cercetătorilor asupra motivației umane au demonstrat faptul că ea rezultă dintr-o complexitate și diversitate de relații, proprii unui anumit context social. Unul dintre factorii nefavorabili creativității, în special motivației creatoare, este sentimentul de nedreptățire, datorat modului în care se folosesc mijloacele stimulative ale creativității desfășurate în colectiv. Formarea și dezvoltarea motivației creatoare în colectiv presupun existența unui climat motivațional pus în evidență de gradul înalt de concordanță între particularitățile motivației membrilor din colectivul respectiv.

3.2. METODE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII

Multă vreme creativitatea a fost considerată apanjul exclusiv al unei minorități restrânse. Distingând însă mai multe trepte calitative în creativitate și observând cum și eforturile de gândire obișnuită implică ceva nou, cel puțin pentru persoana aflată intr-un impas, astăzi nu se mai face o separare netă între omul obișnuit și cel creator. Orice om normal poate realiza o îmbunătățire în munca sa, o mică inovație sau invenție. Ca dovadă, în multe țări, numărul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor și chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanță, e nevoie de preocupare specială, de condiții favorabile dezvoltării imaginației. Si, într-adevăr, asistăm astăzi la deschiderea unor ,,cursuri de creativitate'' și chiar ,, școli de inventică''. Ce se poate face deci pentru stimularea creativității? Mai întâi, trebuie să fim conștienți, si să combatem anumite piedici in calea manifestării imaginației, creativității. Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite, de obicei, blocaje.

1) blocaje culturale: conformistul este unul din ele: dorința oamenilor ca toți cetățenii să gândească si să se poarte la fel. Cei cu idei sau comportări neobișnuite sunt priviți cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, există in general o neîncredere in fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii logice, a raționamentelor. Dar, vom vedea când se va studia gândirea, ca deducțiile riguroase nu permit un progres real decât dacă fundamentează rezultatele unor construcții sau ale unor operații imaginare. Nici matematica nu poate progresa fără fantezie. Aceasta atitudine sceptică, observată atât la oameni simpli, cât si la cei cultivați, si-ar putea avea originea in existența unor indivizi cu imaginație bogată, dar comozi, leneși, care nici nu-și fac cum trebuie obligațiile serviciului, ca să nu abordăm problema ca ei să creeze opere de valoare. 2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire. Așa e cazul rigidității algoritmilor anteriori. Se numește algoritm o succesiune determinată de operații permițând rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi suntem obișnuiți să aplicăm intr-o situație un anume algoritm si, deși nu pare a se potrivi, stăruim in a-l aplica, in loc sa încercam altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate funcțională: folosim obiecte si uneltele potrivit funcției lor obișnuite și nu ne vine in minte să le utilizăm altfel.

Tot în aceasta categorie de blocaje găsim și critica prematură, evidențiată de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivării creativității. Atunci când ne gândim la soluționarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente când ne vin in minte tot felul de idei. Dacă, îndată ce apare o sugestie, ne apucăm să discutăm critic valoarea ei, acest act blochează venirea altor idei in conștiință. Si cum prima sugestie de obicei nu e cea mai bună, ne aflăm în impas. Când imaginația trece printr-un moment de efervescență, trebuie să lăsăm ideile să curgă – doar să le notăm. Numai după acest izvor de inspirație seacă, trecem la examenul analitic al fiecăruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi "furtuna, asaltul creierului" . Brainstormingul poate fi utilizat si in munca individuală, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup.

3) mai există și blocaje emotive, întrucât, așa cum se știe, factorii afectivi au o influență importantă: teama de a nu greși, de a nu se face de râs, poate împiedica pe cineva să exprime și să dezvolte un punct de vedere neobișnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este greșită, fiindcă rareori soluția apare de la început. Unii se descurajează rapid, dat fiind că munca de creație, de inovație este dificilă și solicită eforturi de lungă durată. Tendința exagerată de a-i întrece pe alții implică evitarea ideilor prea deosebite și dăunează procesul de creație.

Aspirația spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combată blocajele, iar pe de altă parte, să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor, utilizând astfel la maximum resursele subconștientului.

Pentru creșterea calității deciziei colective în întreprinderile mici și mijlocii se pot folosi tehnici specifice de stimulare a creativității. Metodele de stimulare a creativității pot fi împărțite în două grupe: raționale și intuitive sau psihosociale.

Metode raționale

Aceste metode se bazează pe un demers logic și urmăresc identificarea tuturor combinațiilor posibile între diferite elemente, obiecte sau proprietăți.

metoda inventarelor de atribute – constă în alegerea unui atribut al unui obiect și aplicarea acestuia la alt obiect. Această metodă este aplicabilă la ameliorarea produselor existente prin substituirea, combinarea, divizarea, multiplicarea, relansarea unora dintre proprietățile acestora.

Încrucișarea forțată – constă în găsirea unor asocieri dintre elemente depărtate, prin forțarea combinațiilor dintre acestea. Metoda comportă anumite faze precum: listarea elementelor privind obiectul a cărui schimbare se urmărește, alegerea altui obiect depărtat de primul și listarea elementelor care îl definesc; încrucișarea elementelor privind cele două obiecte.

Analiza morfologică – se bazează pe principiul că soluția corectă a unei probleme se obține prin determinarea tuturor elementelor cunoscute și a relațiilor dintre acestea. Metoda constă în listarea factorilor din problema ce trebuie rezolvată și înscrierea lor pe fișe independente, împărțirea, la întâmplare, a fișelor în grupe și citirea lor de câteva ori cu scopul transferării ideilor în preconștient; părăsirea pentru câteva minute a problemei prin efectuarea altor activități de relaxare, pentru a permite efectuarea combinațiilor noi în preconștient; examinarea combinațiilor rezultate, în funcție de anumite criterii prestabilite. Metoda se aplică la analiza produselor existente, în scopul perfecționării lor constructive și funcționale.

Matricea descoperirilor – se aplică în cazul schimbării sau combinării funcțiilor unei game de produse și vizează: listarea produselor sau a funcțiilor acestora, a căror combinare aste dorită, construirea unei matrice pătratice, în care se înscriu produselor sau funcțiile dorite, evaluarea și selecționarea combinațiilor posibile.

Metoda catalogului – constă în consultarea listelor, prospectelor, cataloagelor de produse, în vederea obținerii unor idei care vor induce alte idei de modificare sau de adaptare a produselor existente.

Metoda input-output – constă în descompunerea unui sistem dinamic în trei părți – intrări, transformări, ieșiri – și în modificarea uneia dintre părți în condițiile păstrării constante a celorlalte două și luării în considerație a anumitor restricții.

Metode intuitive sau psihosociale

cercuri de creativitate

Un cerc de creativitate este o reuniune de zece persoane care se grupează în același loc, timp de două zile, sub direcția unui îndrumător sau monitor calificat, cu scopul de a construi „ o bancă de idei noi ” pentru ca o întreprindere să poată dispune de inovații de rezervă, care să-i permită să facă față incertitudinii, să poată prezenta sub formă foarte diversă tacticile și strategiile pornind de la ipoteze foarte variate.

Cercul de creativitate se poate forma selecționând personalul dintr-o aceeași întreprindere sau din întreprinderi diferite care să nu fie concurente. Bogăția , adevărata bogăție a întreprinderilor, oricare ar fi activitatea lor de bază, oricare ar fi mărimea lor, este de fapt competența întreprinderii, valoarea oamenilor săi. Dezvoltarea imaginației creatoare, fertilizarea creierului uman, realizarea ideilor personale și stabilirea schimbărilor favorabile reprezintă țelul cercurilor de creativitate.

În cazul IMM-urilor, conceperea cercurilor de creativitate constă în a grupa patru, cinci sau șase întreprinderi care să nu aparțină aceluiași sector de activitate. Cercul de creativitate apare ca un fel de „ comando ” care trebuie să înfrunte incertitudinea spațiului economic și social, propunând o serie de idei noi, care se consideră favorabile pentru întreprindere. Puterea muncii trebuie să fie puterea inovației.

Fiecare întreprindere ar trebui să posede, în măsura în care este posibil, un serviciu de cercetare, de promovare și de dezvoltare, chiar dacă într-o întreprindere mică acest serviciu se reduce la o singură persoană. Cercetarea și dezvoltarea afectează întreprinderea în ansamblul ei și spiritul cercului de creativitate trebuie să inspire pe toți conducătorii întreprinderii.

Brainstormingul – se bazează pe emitere liberă, pe cale asociativă, a cât mai multor idei, în mod spontan, fără vreo reflecție critică asupra lor, într-o fază ulterioară acestea fiind analizate și validate. Este cea mai răspândită metodă de creativitate colectivă, simplă ca organizare și extrem de productivă.

Principiul de bază al metodei este producția de idei ( cantitate, nu calitate ) prin stimularea unui grup restrâns de persoane pentru a găsi idei noi.

Metoda are două perspective asupra lucrului în echipă:

deschisă

închisă.

Varianta „ deschisă ” , concepută de inițiatorul metodei, prof. Alexander Osborn de la Universitatea Buffalo, constă în faptul că după ce participanților li se expune tema consfătuirii, li se solicită părerea cu privire la rezolvările posibile. Toate ideile sunt înregistrate de leader, în ordinea apariției. Orice participant poate face tot timpul orice remarcă, critica însă fiind cu desăvârșire interzisă.

Varianta „ închisă ” a fost adoptată mai recent: membrii grupului nu au voie să comunice între ei, caută rezolvări personale pe care le înaintează în scris leaderului, iar leaderul organizează informațiile.

Aplicarea metodei presupune trei faze:

pregătirea grupului de către un specialist privind cadrul de lucru;

emiterea de idei ( căutarea cât mai multor soluții la problema ce trebuie rezolvată);

selectarea ideilor.

Pentru reușita acestor reuniuni, se impune asigurarea următoarelor condiții:

numărul persoanelor participante să fie între 5 –12;

grupul să fie eterogen, pentru a se asigura o mai mare spontaneitate în emiterea unor idei;

alegerea unui conducător de grup, care să lanseze idei ce pot fi valorificate continuu;

alegerea unui moment de desfășurare a ședinței, în care grupul de participanți este deconectat;

organizarea discuțiilor într-un loc confortabil;

stabilirea, în funcție de problema de discutat, a timpului, care să nu depășească, în general, o oră; astfel că în primele 20 de minute, fiecare participant emite o serie de idei, după care urmează valorificarea lor.

Ideile pot fi emise pe mai multe căi:

calea progresiv-liniară, care reprezintă avansarea unei idei prin completarea ei, până la găsirea ideii practice de soluționare a problemei puse în discuție;

calea catalitică, în care ideile se declanșează fie prin analogie, fie prin apariția unei idei noi, chiar opuse celei care a generat-o;

calea mixtă, în care o idee poate da naștere unei idei de completare celei inițiale, care, la rândul ei, poate dezvălui idei fie de completare, fie idei nelegate de ea sau chiar opuse.

Statisticile arată că, prin metoda brainstorming, se pot genera, în același timp de 1,7 ori mai multe idei decât individual, iar din opiniile exprimate cca. 20% sunt direct aplicabile, dintre care o cincime sunt de o reală valoare. Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a sucita asociații benefice altuia, poate deschide un nou orizont, dând prilejul persoanei să formuleze păreri care nu i-ar fi venit in minte dacă ar fi lucrat singur. Experiențe riguroase au arătat că, lucrând in grup, se produc mai multe idei, se găsesc mai multe soluții, decât dacă membrii grupului ar lucra fiecare separat.

Confruntarea punctelor de vedere este o metodă aplicabilă la soluționarea problemelor complexe, a căror abordare trebuie făcută din toate unghiurile posibile.

Jocul rolurilor constă în interpretarea, de către mai multe persoane, a unor roluri desemnate în prealabil și urmărirea acestora de către alte persoane, care acționează ca observatori și care au sarcina de a stabili relații dintre replicile spontane ale actorilor și datele problemei care trebuie rezolvată.

Scenariul teratologic constă în deformarea unei probleme prin modificarea unora dintre datele ei și transformarea acesteia, pentru alte condiții de mediu sau de timp, în scopul de a se percepe problema sub o viziune nouă, eliberată de constrângeri asociate logic problemei respective.

Sinectica este o tehnică folosită pentru stimularea creativității în grup, introdusă de W.I. Gordon în 1961, în care grupul compune persoane cu pregătire și experiență intelectuală diferită, în acțiunile acestuia elementele emoționale și cele raționale fiind, deopotrivă, stimulate. Sinectica folosește analogia ca tehnică concretă de lucru, în vederea găsirii unor idei de rezolvare a problemelor. Analogiile se folosesc atât pentru a construi noi obiecte fizice, cât și pentru a înțelege mai bine situația materială și socială. Se folosesc trei feluri de analogii:

analogia personală – presupune ca fiecare membru al echipei de sinectică să se identifice cu problema ce trebuie rezolvată;

analogia directă – se referă la compararea în paralel a două lucruri și alegerea mecanismului de funcționare a lor;

analogia simbolică – constă în stabilirea unor asociații libere și spontane cu idei între problema care se dorește a fi rezolvată și un grup de cuvinte, mai mult sau mai puțin legate de această problemă, dar care are un sens pentru aceasta.

Cum, după aceasta doctrină, "sinele" se exprimă prin metafore, in centrul atenției se află strădania de a găsi metafore cu problema prezentată. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai întâi se face "străinul familiar" adică se clarifică bine dificultățile problemei. Apoi se transformă "familiarul în ceva străin", adică se caută metafore, comparații, personificări. De pildă, dacă se studiază îmbunătățirea unui carburator, cineva iși imaginează ca este "un plămân când rar și profund, când superficial si repede" ; altcineva invocă "balena care, după o inspirație puternică, nu mai respiră multa vreme" etc. După ce se formulează circa 20 de analogii-metafore, aceleași persoane studiază impreună cu specialiștii soluționarea optimă a problemei, sugerată de una sau alta din metafore. Acesta e partea cea mai dificilă și durează mai multe ore. Există și alte metode in care nu se recurge la asociații libere, dar se stimulează creativitatea prin grup.

Retro-prospectiva este indicată pentru analiza previzională a factorilor probabili de succes sau de eșec a unei decizii, și constă în folosirea metodei brainstorming sau a confruntării punctelor de vedere pentru rezolvarea problemei, proiectată însă nu în viitor, ci în trecut. Metoda este justificată de faptul că viitorul inhibă gândirea creativă, în timp ce trecutul nu prezintă restricții.

Metoda visului provocat se bazează pe ideea că în stările onirice nu mai operează modelele de gândire logică ale creierului, funcționarea acestuia fiind eliberată de restricțiile logicii conștiente.

Metoda „ Phillips – 66 ” poate fi considerată drept o variantă a brainstormingului în care numărul participanților este fixat la 6, iar durata discuțiilor este limitată la 6 minute. Se obțin astfel șase grupuri care discută concomitent aceeași chestiune de interes general sau care trebuie urgent soluționată, timp de șase minute.

Discuția Phillips 66 implică parcurgerea următoarelor faze:

conducătorul grupului enunță tema ce urmează a fi discutată, clar formulată;

se face divizarea în grupuri de șase persoane, fiecare alegându-și un conducător care va coordona discuția, și un secretar, care notează soluțiile la care s-a ajuns.

discuția propriu-zisă poate avea loc în două modalități:

Fiecare membru al grupului își expune opinia, pentru ca în final să se rețină acele argumente asupra cărora tot grupul cade de acord;

Un membru al grupului își expune opinia, care apoi este analizată de toți ceilalți, și dacă grupul cade de acord asupra ei, aceasta e reținută de secretarul discuției, dacă nu ea este eliminată, urmând ca următorul membru al grupului să-și prezinte părerea și să se procedeze în aceiași manieră ca și cu colegul său de grup.

după epuizarea celor șase minute de discuție, soluțiile notate de secretar sunt arătate conducătorului general al discuției.

Toți membrii grupului sunt invitați să-și expună opinia asupra fiecărei idei notate de secretarii celor șase grupuri, vizând ierarhizarea acestor idei. Această discuție finală poate oferi noi idei, soluții, argumente, care nu fuseseră formulate inițial de nici unul dintre subgrupuri.

Printre avantajele metodei se pot enumera:

posibilitatea participării la discuție a tuturor membrilor grupului;

este o metodă care impulsionează membrii grupului în exprimarea opiniilor;

permite obținerea rapidă a numeroase idei, soluții, variante, stimulând creativitatea;

determină membrii grupului să își argumenteze punctele de vedere, și să renunțe la unele idei care se dovedesc neadecvate și să accepte gândirea colective.

Tehnica grupului nominal – a fost concepută ca o modalitate de a ajunge la soluția cea mai bună prin determinarea matematică a „ învingătorului ”.

Membrii grupului își exprimă fiecare în scris ideile în legătură cu problema de rezolvat. Urmează apoi o discuție în care se solicită fiecărui participant să-și exprime una dintre idei grupului, pledând pentru respectiva idee ca un avocat, pentru cauza pe care o reprezintă. Grupul discută și evaluează fiecare idee, iar în final, fiecare idee este supusă unui vot secret care desemnează cea mai bună idee.

Una dintre variantele acestei tehnici este cunoscută sub numele de metoda Delphi. Particularitatea metodei constă în faptul că grupul este format din experți care completează un chestionar cu privire la problema ce urmează a fi rezolvată. Pe baza datelor obținute se constituie un alt chestionar care să clarifice eventualele ambiguități rezultate în urma primului chestionar. Rezultatele obținute sunt sintetizate și se ierarhizează soluțiile. Ultima fază constă într-o combinare matematică a rezultatelor pentru a se ajunge la o soluție finală.

Prin aceste metode se obțin decizii superioare calitativ prin crearea de norme care determină creșterea probabilității de participare și creativitate a membrilor grupului.

Promovarea controversei este o tehnică elaborată de D. Tjosvold cu scopul de a demonstra că în contextul unui climat de cooperare discuțiile contradictorii pot să sporească capacitățile grupului în luarea deciziei.

Inițiatorul tehnicii a plasat managerii unor organizații în trei tipuri de situații. În prima situație s-a încercat evitarea apariției de controverse, să fie o atmosferă relaxantă. În a doua situație s-a creat un context de producere a controverselor într-un climat de cooperare. În a treia situație controversele sunt promovate într-un climat competitiv. Rezultatele studiului au demonstrat că atunci când controversele au fost permise într-un climat de cooperare s-a ajuns la o creștere a gradului de înțelegere și acceptare a opiniilor și argumentelor celorlalți participanți, iar deciziile finale au fost mai complexe și integratoare, dovedindu-se cea mai eficientă situație din cele trei prezentate.

Implicarea oamenilor în procesul decizional are darul de a stimula creativitatea și de a determina o creștere a încrederii în propriile lor capacități de a determina o creșterea încrederii în propriile lor capacități de a produce idei.

EXISTENȚA ȘI STIMULAREA CREATIVITĂȚII ÎN CADRUL SC TECHNOVA INVEST SRL

DATE DE PREZENTARE A SOCIETĂȚII

Denumirea societății: S.C. TECHNOVA INVEST S.R.L. ORADEA

Adresa societății: Oradea, str. Săvineștilor, nr. 3, scara D, ap. 34, jud. Bihor.

Data înființării: 17.01.1996

Asociați: Portelechi Florin – asociat unic.

Conducerea societății: Portelechi Florin – administrator.

Obiectul de activitate: import și comercializare a echipamentelor și furniturilor de fierărie, ipsoserie și încălzire.

Număr de angajați: 37

ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ

S.C. TECHNOVA INVEST S.R.L. ORADEA și-a început activitatea în anul 1996, efectuând comerț cu ridicata de produse alimentare, iar la începutul anului 1998 s-a reprofilat pe import și comerț cu ridicata de mărfuri tehnico-sanitare, conform cu obiectul de activitate actual. Începând cu luna iunie 2003 societatea a deschis 3 magazine cu amănuntul în: Oradea, str. I. Cantacuzino, nr.6, Cluj Napoca, str. Avram Iancu nr.52, Timișoara, str. Spl. T. Vladimirescu, nr. 25.

PLAN DE AFACERI 2003

Planul de afaceri pentru anul 2003 se concretizează în principalele obiective:

încheierea de noi contracte de livrare de mărfuri pe termen lung cu actualii clienți, încheierea de contracte ferme cu potențiali clienți.

desfășurarea de alte activități legate de activitatea de bază a societății, respectiv: montarea de contoare de apă caldă și rece, montarea de centrale termice, instalații termice și sanitare pentru locuințe, instruire clienții privind utilizarea instalațiilor livrate, asigurarea transportului la mărfurile livrate.

Dimensiunea redusă a societății favorizează interrelaționări strânse ale administratorului societății cu angajații săi. Acesta poate astfel evalua munca subordonaților în funcție de implicarea lor în realizarea activităților care conduc la înfăptuirea obiectivelor. Resursa umană în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii posedă o mare capacitate inovativă, exploatată însă insuficient din cauza numeroaselor probleme cu care se confruntă societățile, interesate, în primul rând, să-și asigure supraviețuirea.

S.C. TECHNOVA INVEST S.R.L. dispune de un personal tânăr, media de vârstă a acestuia fiind de 28 de ani. Acest fapt constituie un avantaj, care se reflectă într-o mare mobilitate și flexibilitate a personalului, în acceptarea cu ușurință a ideilor noi, inovatoare, menite să ușureze munca prin adoptarea celor mai noi metode de comunicare între angajați ( e-mailuri, culegerea de date de pe internet, utilizarea de web camere pentru ținerea ședințelor între punctele de lucru).

Analizând metodele de stimulare a creativității, societatea folosește cu precădere metoda catalogului prin consultarea cataloagelor de produse în vederea obținerii de idei pentru lărgirea gamei sortimentale prin elemente accesorii necesare și solicitate de către populație. Cu ocazia întrunirilor angajaților de la toate punctele de lucru, respectiv Oradea, Cluj, Timișoara se folosește metoda confruntării punctelor de vedere asupra problemelor care apar în desfășurarea activității, în vederea comparării opiniilor și găsirea de soluții aplicabile pentru fiecare problemă în parte.

În timpul ședințelor de lucru apare utilizată tehnica promovării controverselor și implicarea activă a personalului în procesul decizional sub coordonarea directă a administratorului.

IMM-urile au un rol important în inovare, atât ca intermediari între infrasctructura cercetării publice și firmele mari, cât și în dezvoltarea de noi idei. Pentru a beneficia însă de asemenea avantaje firmele trebuie să-și stimuleze resursa umană prin motivare și recompensare a performanțelor. Intreprinderile mici și mijlocii trebuie să reconsidere poziția personalului în cadrul firmei, transformându-l din simplu executant al deciziilor, într-un participant activ la viața firmei, printr-o implicare continuă în bunul mers al afacerii.

Pentru optimizarea creativității, în spiritul celor prezentate, ar trebui respectate o serie de reguli:

cunoașterea implicării persoanelor și aptitudinilor lor de a crea, pe lângă aportul competenței lor;

cunoașterea ameliorărilor ce se cer introduse prin inovare, stabilirea obiectivelor;

păstrarea realismului în inovare – să nu se depășească nivelul realizabil;

crearea atât cât este oportun, fără a se rămâne în urmă, dar nici anticipând mult nevoile.

Pentru a stimula creativitatea, IMM-urile ar putea lua următoarele măsuri:

să creeze un bun climat de comunicare internă și externă, pornind de la principiul că “toți oamenii posedă potențial creativ”;

să creeze un bun sistem de motivare;

să descopere, recruteze și selecteze persoane care să corespundă și cerințelor legate de creativitate.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Cercetarea științifică furnizează tehnici și metode din ce în ce mai puternice pentru depășirea noilor probleme cu care se confruntă întreprinderile. Managerii au nevoie să realizeze previziuni pe termen lung, astfel încât deciziile luate să aibă un fundament rațional, deși, de multe ori, problemele imediate împiedică reflecția atentă despre activitățile viitoare. Rapiditatea cu care avansează tehnologia implică o adaptarea permanentă la noile condiții create. Informatica constituie un sprijin al activității umane, preluând din sarcinile acestuia, eliberând omul de muncile de rutină și repetitive.

Există numeroase conexiuni între creativitate si educație permanentã, care pot fi apreciate ca niște propuneri în direcția ameliorãrii activitãții în învãtãmânt, în profesii și în activitatea instituțiilor de cercetare, ca și în cea a întreprinderilor în general:
a) Sã se orienteze în lumina conceptului de educație permanentã toate gradele de învãtãmânt, de la cel prescolar la cel postuniversitar, pentru a asigura acel continuum educativ, care formeazã personalitãți capabile de a se instrui si educa de-a lungul întregii vieți, nu numai prin însușirea de cunoștințe si deprinderi, ci si prin muncã creatoare si comportament etic, superior.
b) Sã se promoveze la modul concret circuitul educatie-formare-creativitate prin diversificarea si particularizarea acestui circuit, ținând seama de cerințele sociale și tot atât de mult de aptitudinile oamenilor, de mobilitatea social-profesionalã contemporanã si de perspectivã, ceea ce implicã o orientare profesionalã cu mult mai atentã, deci întemeiatã pe cercetare si îndrumare cu eficiențã socialã și deschizãtoare creativitãții.
c) Promovarea creativitãtii se conexeazã cu "scientizarea profesiilor", un proces categoric sub aspectul eficientei economico-sociale, un comandament democratic, de largi consecințe, oferind satisfacții oamenilor si o dezvoltare progresivã a societãții. A descoperi si a promova cercetarea științificã, o nouã putere socialã, care va însemna trecerea la nivelul tãrilor avansate și va aduce nu numai speranța, ci și cunoașterea adevãrului social-politic, ceea ce va oferi deschiderea spre problemele reale ale producției.

d) sã se promoveze implementarea științei în viata realã, în profesie. Se cere formarea unui om care va apela la științã prin specialiști, ca si prin propria sa științã.
În acest mod știința va deveni o hranã spiritualã, o hranã zilnicã a omului si va constitui un apel suprem la viata statelor. Omul va deveni tot mai mult un consumator de produse științifice și, totodatã, un creator de valori de științã si tehnologie. Imaginea prospectivã a acestui om cu adevãrat democratic va promova educația permanentã și se va completa, în timp, prin setea de artã, de urbanism, de cerințele dezbaterii si organizãrii social-politice.
e) Creativitatea stiintificã si implementarea produselor stiintifice si tehnice se cer animate prin multiple activitãți între care importante sunt: conducerea si organizarea institutelor de cercetãri științifice pe baze noi de informație; promovarea noilor descoperiri în tehnica investigației de laborator; tehnicile statistice; colaborarea si afilierea la institutele de cercetare de faimã mondialã; promovarea personalitãților cu libertate de gândire; trezirea curiozitãții pentru cercetare în rândul tinerilor; "animarea studiatã" a imaginației creatoare;
f) Promovarea tineretului de 16-30 de ani devine obligatorie – scontând pe ivirea noilor talente și noi personalitãți tinere, dornice de afirmare în științã si, în același timp, prețuirea personalitãților deja afirmate prin experiența lor bogatã si cu o vioiciune a inteligentei mereu treazã.
g) în creativitate trebuie sã se îmbine studiul si promovarea calitãților psihice -morale, între care nu pot lipsi: rigoarea argumentãrii logice și slãbirea entuziasmului "momentan"; acuitatea analizei si sintezei bazate pe fapte reale si pe idei verificate; capacitatea proiectãrii si demersului concret "sistemic"; modelarea euristicã tehnicã; apelul necontenit la faptele concrete.
Demersurile omului prin inovare, descoperire etc., în general prin creativitate, constituie o luptã universalã care alungã dezordinea necunoscutului, a ignorãrii si a lipsei de sensibilitate si, totodatã, cucerește securitatea omului în fața universului actual si viitor.
Dupã cum spunea Nicolae Bãlcescu "nu se poate fi fericire fãrã libertate". Creativitatea în toate domeniile, se naște și se dezvoltã în libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individualã și socialã, în deplinã concordanțã cu actele sociale constitutive – politice si economice, morale si culturale – ale societãții, care permit și asigurã independența personalitãții în vocație și în acțiune practicã.

Este cert cã personalitatea nu este si nu poate fi singurul element important în creație. Obiectivele sociale înnoitoare, resursele morale ale mediului social, ca si orice relații dintre oameni constituie factori hotãrâtori pentru animarea, "asteptarea" si cererea de creatii.
Curentele si școlile de creație vor trebui sã acționeze cu tact deosebit pentru a nu îngusta filoanele creației, ci dimpotrivã, pentru a elibera pe creator de obstacolele cunoscute ale superficialitãții si grabei de popularizare, de a-l elibera de teama riscului si a izolãrii neproductive. Stimularea curentelor de gândire, a școlilor de creație științificã si tehnicã constituie o deschidere spre dialog si confruntare de metode si opinii care țin de aspectele esențiale ale democrației creatoare, libere de îngrãdirile unilaterale si grãbite sã aducã ultima si urgenta soluție definitivã. În științã, ca si în viatã, nu existã nimic definitiv.
Ar fi exagerat și greșit sã se considere cã reflecția si studiul acțiunii libere a creatorilor produc o inhibiție a procesului de creație. Studiul si observația actului creator trezesc calea conștiinței inovãrii, o deschide spre orizonturi noi si-l fac pe creator sã fie mai conștient de procesul inovării.

Foarte multe exemple de spirite inovante se dovedesc printr-o viatã dedicatã creației, inspirației, care devine un mod de a trãi si de a se devota zi de zi, ani si ani, spre continua desãvârșire si autodepãșire. Nu este suficient sã îndrumãm pe tineri la descoperiri si invenții; trebuie sã însoțim îndemnul cu exemplul, cu observația si autoobservația tânãrului, pentru ca el sã beneficieze de marea putere a studiului si exemplelor reale care sã-l însoțeascã în propria sa devenire creatoare. Talentul trebuie sã fie însotit de calitãtile morale, de tãria caracterului etic al personalitãtii îndrumate spre creatie.

Despre viitor s-au scris multe cãrți. Se cere ca noi sã "inventãm" viitorul si nu pur si simplu sã-l ghicim. Prospectiva a devenit un auxiliar al întreprinderilor si statelor democratice, dar esențialã rãmâne conștiința accelerației ritmului istoriei, o conștiințã în plinã afirmare în România dupã 22 decembrie 1989. Fiecare creație presupune concentrarea si efortul întregii personalitãți.

De când se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc toate muncile monotone, stereotip si deci omului ii revin mai mult sarcini de perfecționare, de înnoire, cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcina importantă a școlilor de masa. Pe lângă efortul tradițional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbări importante, atât in mentalitatea profesorilor, cat si in ce privește metodele de educare si instruire.

In primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale si emotive, puternice in școala din trecut. Se cer relații distinse, democratice, intre elevi si profesori, ceea ce nu înseamnă a coborâ statutul social al celor din urmă. Apoi, modul de predare trebuie să solicite participarea, inițiativa tinerilor. Fantezia trebuie si ea apreciată corespunzător, alături de temeinicia cunoștințelor, de raționamentul riguros si spiritul critic.

Există anumiți oameni, care prin felul lor diferit de a-i privi pe ceilalți si capacitatea de a surprinde neobișnuitul si de a-l exploata la maxim clădesc atât pentru ei cât si pentru cei din jur, un nou univers. Aparent identici cu semenii lor, acești oameni se disting de ceilalți prin ținută, comportament, limbaj și mai ales prin bogăția lor spirituală. Persoanele creative au într-adevăr multă imaginație, pot crea un nou univers dar nu îl păstrează pentru ei ci îl împărtășesc celorlalți străduindu-se să se facă înțeleși de semenii lor. Chiar daca sunt suflete cam singuratice si câteodată neînțelese, prin creațiile lor nu se rup de lumea înconjurătoare ci încearcă sa se apropie de semenii lor, reușind de cele mai multe ori sa-i ajute pe aceștia sa-si îmbogățească universul sufletesc si senzorial, sa se înțeleagă pe sine si pe ceilalți.

Lumea contemporană, mult prea absorbită de reguli și politici financiare a uitat o vorbă străveche, care spunea ca jocul, departe de a fi o deviere de la norma muncii de zi cu zi, este baza întregii culturi – că totul se învață întâi prin joc si ca omul este mai uman atunci când se joaca. Societatea și-a pierdut puternica simetrie cu natura și și-a permis să devină un spațiu de impact al consecințelor științei, tehnologiei si socialului, în loc de a le modela în serviciul umanității. Trebuie observat că deîndată ce oamenii își asuma si își folosesc libertatea, munca lor ia forma jocului. O astfel de infuzie de creativitate în spațiul economic nu numai că ar transforma sensul muncii, dar ar ajuta la redefinirea comportamentului economic, restaurând dimensiunea umanista a lui. Acest lucru va trebui să fie făcut cu ajutorul noilor tehnologii și în contextul unei rețele globale de servicii, piețe și utilități. Echilibrarea acestor forte trebuie să cuprindă si o separare a teritoriilor si o recunoaștere a faptului că un lucru considerat astăzi îndrăzneț, poate fi mâine o banalitate.

Există o nouă ordine a comunicațiilor pe planeta noastră, dar una care operează într-un mod foarte inegal si incorect. Marea majoritate a cetățenilor lumii este redusă de această ordine la condiția de consumator – si ceea ce consuma mai ales sunt imagini vizuale. Alegerea trebuie făcută între a deveni consumatori de imagine într-o cultura pasivă sau creatori de imagine în cadrul unei culturi active dintr-o societate democratică. Cu cât structurile noastre politice devin mai unificate si mai omogene, cu atât popoarele se vor întoarce la culturile indigene, ca expresie a propriei lor ființe.

Va trebui să recunoaștem creativitatea ca factor de producție și astfel vom fi capabili sa vedem că societatea, întărindu-se singură, prin eliberarea creativității, înlesnește performanta personală, că nu trebuie să ne încredințăm noi înșine cuvintelor, lucrărilor si visurilor unei elite restrânse pentru a atinge performanța. Creativitatea este una din cele mai importante chei ale reușitei in afaceri. Poate prin calitatea managementului, a marketingului practicat si, cu siguranța, prin calitatea angajaților care contribuie decisiv la reușita respectivă.
Altceva contribuie la reușita față de concurență si acest ceva este folosirea de soluții care nu se găsesc in cărți sau altundeva. Poate fi vorba de un nou mod de a aborda reclama, de a vinde produsele, de un produs revoluționar sau de o modalitate ingenioasa de a motiva personalul.

Sursa pentru astfel de soluții este, evident, mintea proprie și a angajaților. Numai că această sursă trebuie antrenată pentru a o putea pune in valoare. Minte are fiecare om, dar mințile creative sunt rare, chiar extrem de rare. Creativitatea se poate antrena intr-un mod similar cu musculatura, desigur, cu mijloacele potrivite. Creativitatea este vitală. Dubiile pot fi înlăturate observând că marile companii au făcut din creativitate aproape o religie.
Tehnica de calcul poate fi folosită în sprijinul găsirii de soluții inovative care să asigure eficiența afacerilor. Memoria calculatorului poate stoca informațiile referitoare la asociațiile de idei deja obținute dând posibilitatea unor noi asocieri. Un alt rol al calculatorului în creativitate se referă la implementarea ideilor noi, care trebuie concretizate până la ultimele detalii.

Memoria calculatorului poate fi utilizată pentru a transfera aici toate datele necesare, lăsând creierului uman spațiu suficient pentru capacitatea sa de reînnoire, de înlocuire și lansarea în incertitudine. Asocierea dintre om și mașină multiplică din ce în ce mai mult facultățile conjugate, absolut necesare progresului. Aptitudinile creierului uman sunt deosebit de complexe, neputând fi estimate. Calculatorul distribuie, grupează, deduce, ordonează, calculează, execută totul cu o perfecțiune legată de programul pe care îl are la bază și cu o viteză extraordinară. El culege informația, o asociază, o compară și acționează fără a reflecta. Viitorul înseamnă integrarea puterii umane de creație cu capacitatea de stocare și viteză a mașinii. „ Fiecare cu rolul său: mașina trebuie să fie folosită pentru a ne ușura munca și nu pentru a ne-o complica, programatorul nu trebuie să fie niciodată un program”.[ 14 ]

Calculatoarele constituie un ajutor esențial al oamenilor de afaceri, puterea putând fi exercitată în condițiile actuale doar dacă se bazează pe posedarea informațiilor de ultimă oră, veridice și oportune. Robotizarea va contribui inevitabil la creșterea productivității. Uzura morală a echipamentelor utilizate va afecta și va stabili decalaje între diferite firme concurente.

Oricare dintre activitățile unei organizații poate fi făcută mai bine, iar pentru asta nu există vreo limită. Singura limită este capacitatea inovativă a companiei, adică potențialul intern de dezvoltare de noi soluții tehnice, organizatorice și de marketing.

Un plan de inovare va inventaria acele activități pentru care trebuie să mobilizați forțele creative ale companiei și procedura prin care să le ameliorați cu soluții inedite și eficiente. Spre exemplu, s-ar putea stabili ca timp de câteva ore pe săptămână angajații să se dedice exclusiv căutării de soluții la problemele care se descoperă in interiorul organizației.
Metoda nu poate funcționa decât dacă personalul va fi stimulat financiar și dacă vede că ideile bune sunt cu adevărat aplicate in practică.

REFERINȚE ȘI NOTE BIBLIOGRAFICE

[ 1 ] Dumitrescu, M. – Privatizarea –succes al economiei moderne, Ed. Eurounion S.R.L., Oradea, 1993, p. 28

[ 2 ] Drăgușin, Mariana – “ Politica de personal a IMM ”, Tribuna economică, nr.3/1997,

p. 9

[ 3 ] Lloyd S. Baird, James E. Post, John F. Mahon – Management – Functions and Responsabilities, Ed. Harper & Row, 1990, p. 39

[ 4 ] Mercioiu, V., C-tin, A. Bob, Drăgușin, M., Tomescu, F., Bucur, C. – Management comercial, Ed. Economică, București, 1998, p. 174

[ 5 ] Bertalanffy, Ludwig von- The History and Status of General Systems Theory, Academy of Management Journal, 1972

[ 6 ] Goian, Maria – Introducere în management, Ed. Sedona, Timișoara, 1995, p. 117

[ 7 ] Mercioiu, V., C-tin, A. Bob, Drăgușin, M., Tomescu, F., Bucur, C. – Management comercial, Ed. Economică, București, 1998, p. 117

[ 8 ] Emilian, Radu – Conducerea resurselor umane, Ed. Expert, București, 1999, p. 260

[ 9 ] Russu, Corneliu – Management, Ed. Expert, București, 1993, p. 143

[ 10 ] Androniceanu, Armenia – Managementul schimbărilor, Ed. All, București, 1998, p. 83

[ 11 ] Russu, Corneliu – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. Expert, București, 1996, p. 131

[ 12 ] Drucker, P. F. – Inovația și sistemul antreprenorial, Ed. Enciclopedică, București, 1993, p. 83

[ 13 ] Russu, Corneliu – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. Expert, București, 1996, p. 132

[ 14 ] Bucurean, Mirela – Management și creativitate în micile afaceri, Ed. Tribuna Economică, București, 2001, p.242

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

Androniceanu, Armenia – Managementul schimbărilor, Ed. All, București, 1998

Bășanu, Gh., Pricop, M. – Managementul aprovizionării și desfacerii, Ed. Economică, București, 1996

Bucurean, Mirela – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2000

Bucurean, Mirela – Management general, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2000

Bucurean, Mirela – Management și creativitate în micile afaceri, Ed. Tribuna Economică, București, 2001

Burloiu, Petre – Managementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, București, 1997

Ceaușu, Iulian – Tratat de management, ATTR, București, 1996

Drucker, P. F. – Inovația și sistemul antreprenorial, Ed. Enciclopedică, București, 1993

Emilian, Radu – Conducerea resurselor umane, Ed. Expert, București, 1999

Goian, Maria – Introducere în management, Ed. Sedona, Timișoara, 1995

Heyel, Karl – Encyclopedia of Management, Reinhold Publishing Corporation, New York, 1963

Garry, Johns – Comportament organizațional, Ed. Economică, București, 1998

Meryem, Le Saget – Managerul intuitiv, Ed. Economică, București, 1999

Robert, L. Mathis, Panaite, Nica, Costache, Rusu – Managementul resurselor umane, Ed. Economică, București, 1996

Mercioiu, V., C-tin, A. Bob, Drăgușin, M., Tomescu, F., Bucur, C. – Management comercial, Ed. Economică, București, 1998

Mihuleac, Emil – Managerul și principalele activități manageriale, vol.II, Ed. Fundației “ România de mâine”, București, 1994

Nicolescu, Ovidiu – Ghidul managerului eficient, Ed. Tehnică, București, 1993

Nicolescu, O., Verboncu, I. – Management, Ed. Economică, București, 1997

Russu, Corneliu – Management, Ed. Expert, București, 1993

Russu, Corneliu – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. Expert, București, 1996

Rusu Voicu, Monica – ABC-ul managerului, Ed. Gh. Asachi, Iași, 1993

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Resurse Umane In Imm (s.c. Xyz S.r.l) (ID: 132811)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Resurse Umane In Imm (s.c. Xyz S.r.l)

Copyright Notice

Convergente Si Divergente Intre Contabilitate Si Fiscalitate

Tipuri de Comunicare In Afaceri Internationale a Companiei Brd

Asigurarea Obligatorie In Sistemul de Asigurari.rolul Ei In Acoperirea Riscului

Aderarea Romaniei la Spatiul Schengen

Obiectivitatea In Presa Scrisa DIN Campania Electorala Prezidentiala DIN 2014

Elaborarea Programului de Marketing la Hotel Intercontinental

Copyright Notice

Similar Posts