. Relatiile Financiare ale Firmei cu Bugetul Statului (s.c. Xyz S.r.l., Faget)

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII PRIVIND

SISTEMUL FISCAL

Într-o economie de piață rolul statului se reduce în principal la gestionarea resurselor financiare ce provin din preluarea de la agenții economici a unor părți din veniturile acestora pentru a se finanța anumite activități de interes general, cum ar fi: învățământul, sănătatea, cultură, armata, justiția, precum și unele acțiuni cu caracter economic ce țin de securitatea statului.

Fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere și de încasare a impozitelor și taxelor prin intermediul aparatului fiscal, precum și ca un ansamblu coerent de surse de drept care reglementează impunerea contribuabililor și fundamentează juridic impozitele și taxele.

Dicționarul Larousse dă următoarea definiție fiscalității: „Fiscalitatea reprezintă totalitatea impozitelor și taxelor, a reglementărilor de natură fiscală, precum și a aparatului fiscal, ce vin .să influențeze direct sau indirect activitatea unui agent economic devenit contribuabil”.

Dezvoltarea fiscalității implică existența unui sistem informațional adecvat, capabil să țină seama faptelor și regulilor fiscale.

Reforma în domeniul contabilității și fiscalității în România urmărește fixarea unor idei fundamentale, a unor limite și puncte de referință care să sprijine reforma economică.

În perioada de tranziție la economia de piață prin măsuri în domeniul fiscal s-au asigurat. într-o anumită proporție, resursele bugetare și extrabugetare necesare constituirii fondurilor financiare ale statului. S-a urmărit în același timp și creșterea exportului, accelerarea procesului de privatizare și restructurare, limitarea inflației, dar aceste obiective nu au fost îndeplinite în totalitate.

Impactul fiscalității asupra activității, precum și a rezultatelor finale ale întreprinderii este generat de politica fiscală la nivel național. Această politică poate influența dezvoltarea economică. dar poate și frâna orice inițiativă din partea agenților economici.

Asupra agenților economici, măsurile fiscale pot avea două influențe semnificative:

când fiscalitatea este pronunțată, excesivă ea devine o restricție dură în calea dezvoltării. a progresului economic pe termen scurt, mediu și lung;

dacă fiscalitatea este blândă și rezonabilă ea poate influența dezvoltarea bazei tehnico materiale prin investiții succesive îndreptate spre modernizarea dotărilor existente, spre crearea de noi locuri de muncă.

Impactul politicii fiscale asupra rezultatelor întreprinderii este semnificativ în ceea ce privește orientarea activității în viitor.

Asigurarea eficienței fiscale presupune căutarea de mijloace și direcți în măsură să determine un cost fiscal minim. În acest sens, trebuie găsite soluțiile cele mai potrivite pentru a beneficia de facilitățile fiscale oferite de lege.

În lucrarea de față, voi prezenta contribuțiile agenților economici, sub formă de impozite și taxe, la formarea veniturilor Bugetului Central de Stat și Bugetului Local, luând ca exemplu concret S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. – Făget.

1.1. STRUCTURA ȘI TRĂSĂTURILE

SISTEMULUI FISCAL

Fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere și încasare a impozitelor și taxelor, printr-un aparat specializat, precum și ca un ansamblu coerent de legi care reglementează impunerea contribuabililor și fundamentează juridic impozitele și taxele. Ea constituie, așadar, ansamblul obligațiilor către fisc, mijloacele de percepere a lor, precum și reglementările și practicile folosite în acest sens.

Fiscalitatea afectează orice sursă de venit (profit, dividende), avere (terenuri, construcții, clădiri, mijloace de transport) și cheltuieli (consumul de gaze naturale, petrol etc.). Efectul imediat al acțiunii fiscale este grevarea veniturilor plătitorilor, ceea ce înseamnă constrângere, apăsare și sacrificii pentru acestea. Evaluarea fiscalității este și necesară și utilă, folosindu-se în acest sens indicatorii presiune fiscală, rata fiscalității etc.

Principalele forme în care se concretizează obligațiile fiscale ale firmelor din țara noastră sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe salarii, taxa pentru folosirea terenurilor, taxele vamale pentru import, dividendele cuvenite statului ș.a.

Sistemul fiscal românesc actual se structurează pe trei componente principale: impozitele și taxele; mecanismul fiscal, aparatul fiscal.

Impozitele și taxele reprezintă veniturile bugetului de stat care provin de la persoanele juridice și/sau fizice. În momentul încasării lor, impozitele și taxele sunt utilizate în vederea efectuării cheltuielilor publice pentru realizarea funcțiilor și sarcinilor puterii și instituțiilor sale.

Mecanismul fiscal reprezintă ansamblul de metode și tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului, precum și instrumentele impunerii.

Tehnicile de impunere constau în: identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice și juridice care dețin sau realizează un anumit obiect impozabil; evaluarea bazei de calcul a impozitului; determinarea exactă a cuantumului acestuia. Printre metodele utilizate în practica fiscală menționăm: autoimpunerea, este realizată de plătitor în conformitate cu legislația în vigoare; impunerea directă, prin evaluarea directă a obiectului impozitului de către organele fiscale sau pe baza declarației subiectului impozabil; impunerea indirectă, are la bază informații colaterale; impunerea forfetară, stabilirea unei sume forfetare de plată pe o perioadă de timp. Instrumentele impunerii se concretizează în documente fiscale.

Aparatul fiscal decurge din însăși legile care reglementează impozitele și taxele. Proiectele de acte normative ce se supun autorității publice menționate se elaborează de către „Direcțiile privind impozitele și taxele.”

Economia de piață exclude posibilitatea intervenției statului în sectorul privat prin măsuri administrative. El poate însă să utilizeze pârghii economico-financiare potrivit cerințelor politicii sale economice, financiare, monetare, sociale, prin care să influențeze activitatea agenților economici. Prin urmare, sistemul fiscal se caracterizează prin următoarele trăsături:

a) Prin intermediul sistemului fiscal, statul își procură resursele necesare finanțării cheltuielilor, de a căror realizare depinde îndeplinirea funcțiilor sale. Astfel, în anumite limite, statul exercită controlul asupra economiei. Acest obiectiv principal este realizat prin intermediul principiilor politicii financiare – volumul impozitelor poate spori, prin număr mai mare de plătitori; introducerea de noi impozite sau extinderea bazei impozabile; impozitul are un randament fiscal ridicat, dacă are un caracter universal, fiind achitat de toate persoanele fizice sau juridice care obțin venituri din aceeași sursă; nici-un subiect impozabil nu trebuie să sustragă, pe cale licită, sau ilicită o parte din materia impozabilă.

b) Sistemul fiscal are ca obiectiv dezvoltarea unor ramuri din economie, prin pârghii de influențare a creșterii producției și eficienței activității firmei.

c) Prin sistemul fiscal se urmăresc obiective de ordin social politic, în sensul că se acordă facilități contribuabililor cu venituri relativ mici, fiind scutiți de impozite până la un anumit cuantum, cote de impozitare mari pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătății, etc.

Concluzionând la cele menționate anterior, se poate afirma că sistemul fiscal, din țara noastră, urmărește îndeplinirea celor cinci funcții principale, și anume: funcția financiară, economică stimulativă, socială, de control și cea de echitate.

1.2. PRINCIPIILE IMPUNERII FISCALE

Impunerea fiscală reprezintă ansamblul activităților efectuate de aparatul fiscal, în contextul legii, în scopul așezări impozitului, cât și de stabilire a timpului și mărimii acestuia, ce revin în sarcina persoanelor fizice și/sau juridice. Ea semnifică acțiunea de supunere la impozit, adică de stabilire a sarcinilor fiscale pe plătitori.

Sistemul fiscal nu poate fi considerat perfect, dar el poate fi perfectibil în concordanță cu dezvoltarea sectorului privat, iar statul să dețină în proprietatea sa ramurile strategice ale economiei și cele de interes național. Pornind de la aceste considerente se pot deduce, din punct de vedere fiscal, următoarele principii:

a) justificarea generală a impozitului, în sensul că impozitul, în sine, este justificat, deoarece funcționarea oricărei societăți implică costuri care trebuie să fie acoperite prin resurse suficiente;

b) principiul individualist în impunerea și perceperea impozitelor și taxelor;

c) principiul nediscriminatoriu semnifică că impozitul trebuie să fie stabilit după reguli care sunt aceleași pentru toți contribuabilii;

d) principiul neutralității și eficacității, conform căruia impozitul trebuie să aibă ca finalitate realizarea unei economii eficiente;

e) principiul transparenței impozitului, adică trebuie să fie prelevat după principii simple și clare;

f) principiul excluderii dublei impuneri în cazul oricărui venit, avere sau cheltuială;

g) principiul impersonalității, adică prelevarea sa nu trebuie să implice aspecte infracționale; aparatul fiscal trebuie foarte bine pregătit pentru a da soluții corecte atunci când legea sau normele de aplicare lasă loc interpretărilor.

Principiile impunerii au avut un caracter progresist, în sensul că fiecare nou impozit introdus trebuie să fie în concordanță cu principiile de echitate fiscală (presupun dreptate socială în materie de impozite); de politică financiară (impun ca la baza impozitării trebuie să stea, în primul rând, obiectivele de politică financiară, adică procurarea de venituri la bugetul public); de politică economică (impun folosirea impozitelor ca pârghie de intervenție a statului în economie, în scopul influențării evoluției proceselor și fenomenelor economice); principii social-politice (urmăresc rezolvarea unor obiective de ordin social-politic ca: stabilirea minimului neimpozabil, impunerea diferențiată a venitului și averi, în funcție de situația personală a subiectului impozabil etc.). Aceste principii sunt interpretate de pe pozițiile celor care dețin puterea politică și, drept urmare, sunt aplicate în concordanță cu interesele acestora.

Prin urmare, un sistem fiscal poate fi considerat rațional dacă îndeplinește mai multe cerințe, dacă este organizat și funcționează pe baza anumitor principii. Aceste principii au în vedere ca așezarea și încasarea impozitelor să corespundă atât obiectivelor social-economice ale politicii fiscale ale statului din perioada respectivă, cât și intereselor plătitorilor.

Determinarea bazei impozabile și calcularea impozitului presupune efectuarea, pe baza prevederilor legii, a unui complex de operațiuni atât de către subiecții impozitelor, cât și de către organele fiscale.

Stabilirea impozitului de plată are o latură politică și una de ordin tehnic, care cuprinde metode și tehnici folosite pentru determinarea bazei impozabile și a sumei impozitului. Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerințe, să concorde cu anumite principii formulate pentru prima dată, așa cum s-a precizat anterior, de Adam Smith, și care în economia modernă se prezintă sub următoarele forme:

a) Echitatea fiscală (justețea impunerii, care constă în aceea că plătitorii trebuie să contribuie cu impozite la bugetul statului, în funcție de veniturile pe care le realizează;

b) Certitudinea impunerii, potrivit căruia mărimea impozitelor datorate statului de fiecare persoană trebuie să fie certă și nu arbitrară (termenele, modalitățile și sumele de plată să fie pentru fiecare plătitor);

c) Comoditatea perceperii impozitelor, potrivit căruia impozitele trebuie să fie percepute la termenele și după o procedură cât mai convenabilă pentru plătitori;

d) Randamentul impozitelor, care înseamnă că sistemul fiscal să facă posibilă încasarea impozitelor cu cheltuieli cât mai mici și, în același timp, să fie cât mai acceptabil pentru plătitori;

e) Unicitatea impunerii presupune ca un veni bazei impozabile și a sumei impozitului. Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerințe, să concorde cu anumite principii formulate pentru prima dată, așa cum s-a precizat anterior, de Adam Smith, și care în economia modernă se prezintă sub următoarele forme:

a) Echitatea fiscală (justețea impunerii, care constă în aceea că plătitorii trebuie să contribuie cu impozite la bugetul statului, în funcție de veniturile pe care le realizează;

b) Certitudinea impunerii, potrivit căruia mărimea impozitelor datorate statului de fiecare persoană trebuie să fie certă și nu arbitrară (termenele, modalitățile și sumele de plată să fie pentru fiecare plătitor);

c) Comoditatea perceperii impozitelor, potrivit căruia impozitele trebuie să fie percepute la termenele și după o procedură cât mai convenabilă pentru plătitori;

d) Randamentul impozitelor, care înseamnă că sistemul fiscal să facă posibilă încasarea impozitelor cu cheltuieli cât mai mici și, în același timp, să fie cât mai acceptabil pentru plătitori;

e) Unicitatea impunerii presupune ca un venit impozabil să fie impozitat o singură dată și cu un singur impozit într-o anumită perioadă de timp;

f) Stabilitatea impozitelor constă în menținerea la același nivel a randamentului lor, în toate fazele ciclului economic (impozitul nu trebuie să crească simultan cu creșterea producției și a veniturilor în fazele de înviorare și avânt și nici invers);

g) Elasticitatea impozitelor reclamă ca acestea să se poată adapta în permanență cerințelor bugetare, respectiv să poată fi majorate la nevoie și să poată fi reduse când aceste cheltuieli scad;

h) Proporționalitatea impunerii presupune calcularea impozitului prin aplicarea cotelor proporționale, fapt care asigură păstrarea raportului între venitul impozabil și suma impozitului, contribuind la realizarea echității fiscale;

i) Progresivitatea impunerii conform căruia cotele de impozit și impozitul cresc pe măsura creșterii venitului impozabil, fapt ce afectează echitatea fiscală;

Cu toate că aceste cerințe fiscale sunt raționale, în practică ele sunt greu de realizat, fiind aplicabile doar impozitului pe salarii. Pentru cele mai multe impozite, ca urmare a practicării evaziunii fiscale, o parte din materia impozabilă este sustrasă de la impozit.

1.3. CONȚINUTUL IMPUNERII ȘI TEHNICA

DETERMINĂRII IMPOZITULUI

Conținutul impunerii constă în: identificarea persoanelor fizice și juridice care dețin sau realizează un anumit obiect impozabil; evaluarea bazei de calcul a impozitului; determinarea felului și a cuantumului impozitului datorat. Sfera de cuprindere a impunerii este mai mare decât asieta impozitului (identificarea subiecților impozabili și evaluarea obiectului impozabil), pe care o include. La rândul ei, impunerea este inclusă în fiscalitate, care include și stingerea și administrarea impozitelor.

Impunerea se prezintă sub mai multe forme, în funcție de următoarele criterii:

a) din punct de vedere a persoanei care o efectuează: impunerea administrativă (controlată) și autoimpunerea;

b) după momentul evaluării materiei impozabile: impunere provizorie și impunere definitivă;

c) în funcție de stăpânirea materiei impozabile: impunere individuală și impunere colectivă;

d) în funcție de modul de cuprindere a materiei impozabile în impunere: impunere separată (particulară) și impunere globală;

e) după sfera de cuprindere a subiecților și a materiei impozabile: impunere generală și impunere parțială.

Așa cum s-a prezentat anterior, impunerea conține o latură politică, concretizată în principiile și criteriile impunerii, precum și o latură tehnică, concretizată în ansamblul metodelor, tehnicilor și instrumentelor folosite pentru determinarea bazei impozabile și a sursei impozitului.

Metodele impunerii se concretizează în următoarele: autoimpunerea; impunerea directă; impunerea indirectă; impunerea forfetară.

Instrumentele impunerii se concretizează în următoarele: declarația de impunere (proprie sau a unei terțe persoane); procesul de verificare a declarației de impunere; înștiințarea de plată a contribuabilului.

Stabilirea obiectului impozabil are drept scop constatarea și evaluarea materiei impozabile, care se poate realiza prin două metode:

a) Metoda evaluării directe, are la bază două căi de determinare: declarația plătitorului și declarația unei terțe persoane (plata impozitului pe veniturile proprietarilor de imobile, a impozitului pe salarii etc.);

b) Metoda evaluării indirecte, cunoaște trei variante și anume: evaluarea cu ajutorul indiciilor exterioare obiectului impozabil, evaluarea forfetară și evaluarea administrativă.

Evaluarea pe baza semnelor exterioare materiei impozabile, specifică impozitelor de tip real, permite stabilirea cu aproximație a mărimii obiectului impozabil, fără să se ia în considerare situația persoanei care deține obiectul respectiv (impozitul funciar, impozitul pe clădiri).

Evaluarea forfetară presupune stabilirea de către organele fiscale a valorii materiei impozabile, cu acordul subiectului impozabil.

Evaluarea administrativă presupune stabilirea materiei impozabile de către organele fiscale pe baza datelor ce le au la dispoziție. Subiectul impozitului are posibilitatea să conteste mărimea obiectului impozabil, în cazul în care nu este de acord cu acesta.

Legea finanțelor publice prevede o serie de facilități fiscale aferente impozitului – exonerări pentru anumite categorii de subiecți; perioadă de scutire; reduceri de impozite sau restituiri, precum și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale cu privire la mărimea obiectului impozabil, cotele de impozite, termenele de plată.

Contribuabililor li se conferă prin lege posibilitatea cererii revizuirii impunerii, sau aplicării amenzilor, atunci când apreciază că acestea au fost eronat făcute.

Determinarea cuantumului impozitului se face prin două metode: metoda de repartiție și metoda cotelor. Întrucât metoda de repartiție are o serie de inconveniente (creează reacție la instituire, inegalități și lipsă de elasticitate), nu se practică, fiind folosită metoda cotelor.

Conținutul metodei cotelor constă în aceea că impozitele se stabilesc în cote asupra materiei impozabile de care dispune fiecare contribuabil. Impozitul astfel datorat este numit impozit de cotitate. Caracteristicile acestei metode sunt următoarele: a) cota este fixată dinainte de legiuitor, mai trebuie evaluată materia impozabilă; b) tehnica este una administrativă, în sensul că nu implică nici un fel de probleme juridice, politice sau economice; c) operațiile de calcul implicate sunt simple, efectuându-se în prezent cu mijloace electronice; d) cuprinde, în general, întreaga materie impozabilă și ține seama de situația personală a fiecărui contribuabil; e) asigură păstrarea secretului fiscal.

Tehnica determinării impozitului este legată de tipul de cotă ce se aplică masei impozabile. Astfel, în funcție de natura venitului impozabil și categoriile de plătitori, cotele de impunere pot fi:

a) Cotele fixe (în sumă fixă, forfetară) sunt stabilite în sumă fixă, indiferent de mărimea venitului impozabil, de avere sau situația plătitorului (se utilizează când bazele impozabile sunt exprimate în unități naturale: calcularea impozitului agricol în sumă fixă la hectar, cotă fixă pe metrul pătrat în cazul impozitului pe terenurile clădite sau neclădite etc.

b) Cotele procentuale reprezintă o formă avansată de evaluare a cuantumului impozitului și totodată mai echitabilă. Se utilizează mai ales în cazurile când baza de calcul este valoarea, venitul, cifra de afaceri, profitul, etc. La rândul ei ea poate lua una din formele: cotă proporțională, cotă progresivă și cotă regresivă (degresivă).

Cotele proporționale, sunt acelea al căror procent rămâne nemodificat, (constant), indiferent de mărimea obiectului impozabil. Se numesc proporționale deoarece, dacă se face raportul între impozitul rezultat prin aplicarea lor și venitul impozabil, se constată că proporția rămâne constantă. Aceste cote stimulează agenții economici să-și dezvolte și să-și perfecționeze activitatea.

Cotele progresive cresc pe măsura creșterii venitului impozabil. Progresivitatea poate fi: orizontală, caracterizată prin aceea că la venituri egale ca mărime, cota de impozit este diferită în funcție de natura venitului impozabil și categoriile de plătitori (de exemplu, una este cota de pornire în cazul impozitului pe veniturile oamenilor de litere, artă și știință, alta este în cazul impozitului asupra venitului mediu anual ce revine pe un asociat agricol etc.); verticală, caracterizată prin aceea că, pe măsura creșterii veniturilor și în funcție de natura venitului impozabil și de categoriile de plătitori, cota de impozit crește. Cotele progresive verticale pot fi: simple – se aplică procentul de impunere aferent tranșei superioare a venitului impozabil la întregul venit impozabil realizat de către plătitor; compuse (pe tranșe) – se calculează separat, pe fiecare tranșă. Cotele regresive nu sunt specifice economiei noastre, ele se micșorează pe măsura creșterii venitului impozabil.

1.4. PERCEPEREA IMPOZITELOR ȘI PRESIUNEA

FISCALĂ

Perceperea impozitelor presupune, în prealabil, operațiuni succesive referitoare la stabilirea mărimii obiectului impozabil și determinarea cuantumului impozitului. Deci, cele trei operațiuni definesc noțiunea de așezare a impozitelor.

Stabilirea mărimii obiectului impozabil are drept scop constatarea și evaluarea materiei impozabile, iar determinarea cuantumului impozitului, presupune calcularea impozitului propriu-zis, probleme tratate în paragraful anterior.

O dată cu stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoștință contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului și termenele de plată a acestuia. După aceea se trece la perceperea (încasarea) impozitelor, având loc și stingerea obligațiilor fiscale. Această operațiune succede pe cea de finalizare a impozitului (impunerii).

Stabilirea și încasarea impozitelor (a obligațiilor către fisc) constituie conținutul fiscalității, prin care constată concomitent obligația fiscală către contribuabil (obligația de a plăti în contul bugetului public impozitele reglementate prin lege) și creanța fiscală a statului (dreptul statului de a încasa prin organele fiscale impozitele și taxele în contul bugetului public).

De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor: stingerea impozitelor datorate statului de către unul dintre contribuabilii fiecărei localități; încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari (arendași); perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscul) al statului.

Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat în perioada capitalismului ascendent și se utilizează și în prezent. Ca urmare, în această situație, perceperea impozitelor se realizează prin următoarele metode:

a) încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori, care cunoaște două variante de realizare: când plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului; când organul fiscal are obligația de a se deplasa la domiciliul plătitorului;

b) prin stopajul la sursă, care constă în aceea că impozitul se reține și se varsă la stat de către o terță persoană;

c) prin aplicarea de timbre fiscale, mobile, metodă ce se practică în cazul taxelor datorate statului pentru acțiuni în justiție și, de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele și diferitele documente elaborate de notariate publice și de organe ale administrației de stat.

Intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice și/sau juridice, societate sau economie, în ansamblul ei, suportă, pe seama rezultatelor obținute din activitatea desfășurată, impozitele și taxele, ca prelevări obligatorii instituite și percepute prin constrângere legală de către stat, poartă denumirea de presiune fiscală sau grad de fiscalitate.

Presiunea fiscală are o mare relevanță economică, pentru că indică măsura în care veniturile persoanelor fizice și/sau juridice sunt ajustate prin intermediul impozitării. Ea poate fi analizată atât pentru impozitele directe (forma cea mai uzuală), cât și prin totalitatea prelevărilor la buget prin intermediul impozitelor și taxelor.

Interpretarea presiunii fiscale se poate face din următoarele perspective: a) teoriei economice și finanțelor publice; b) plătitorului de impozit; c) statului încasator de impozite.

Subordonată problematicii teoriei finanțelor, presiunea fiscală trebuie analizată în dinamică, și nu ca un simplu raport, care reflectă modul în care PIB se împarte între consumul de bunuri private și consumul de bunuri publice. Prin urmare, este interesant de analizat modul în care factorii implicați în definirea conceptului de presiune fiscală (mărimea impozitului și mărimea materiei impozabile), contribuie la variația coeficientului de presiune fiscală. Astfel, dacă se constată o creștere a coeficientului de presiune fiscală în timp ce materia impozabilă s-a menținut la nivelul anterior, înseamnă că s-a produs o modificare de structură a ratelor individuale de impozitare, care descurajează activitatea economică, și invers.

Din perspectiva plătitorului de impozit, presiunea fiscală reprezintă pentru acesta o sarcină, o obligație. Mărimea presiunii fiscale arată ce parte procentuală din venitul utilizat, care constituie materia impozabilă, va fi sustrasă persoanei fizice și prelevată pentru nevoile generale ale societății.

Din perspectiva statului, mărimea presiunii fiscale indică ce parte din PIB creat de către agenții economici urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea impozitării. Pentru stat, creșterea presiunii fiscale indică o relaxare a mecanismului de finanțare a cheltuielilor bugetare, în timp ce o scădere atenționează asupra tensiunii acoperirii deficitului bugetar.

Plătitorii de impozite și taxe, supuși unei presiuni fiscale necontrolate, exagerate, pot să respingă impozitul, respingere care poate îmbrăca și forme protestatare.

Presiunea fiscală este reflectată, de coeficientul presiunii fiscale sau rata fiscalității, care se calculează prin raportarea încasărilor fiscale, dintr-o anumită perioadă, la baza impozabilă. În funcție de sfera de cuprindere, presiunea fiscală se măsoară prin mai mulți indicatori, și anume:

a) Presiunea fiscală generală, care se apreciază luând în considerare ansamblul prelevărilor la buget, și anume:

în care:

Pf – presiunea fiscală generală (rata generală a fiscalității);

PIB – produsul intern brut (dar, poate fi și un alt indicator macro-economic agregat – produsul național brut, venitul național.

Indicatorul agregat „Pf” măsoară procentajul prelevărilor obligatorii în sens larg, deci importanța acoperirii colective a nevoilor generale ale societății.

b) Presiunea fiscală pentru fiecare categorie de impozit, se calculează cu următoarea relație:

în care: I – un anumit impozit (pe profit, pe valori, CAS etc.).

c) Presiunea fiscală individuală se stabilește luând în considerare totalitatea prelevărilor fiscale, sau a anumitor categorii de impozite, referitoare la un contribuabil plătitor, și o perioadă de timp:

în care:

Ii – o anumită categorie de impozit (pe profit, pe salariu, etc.);

Bi – baza de impozitare ce cuprinde ansamblul categoriilor de venituri;

B'i – baza de impozitare referitoare la un anumit impozit (de exemplu, pentru a calcula presiunea fiscală asupra salariului se raportează impozitul pe salariu la veniturile brute ale contribu-abilului ș.a.)

Abordarea în dinamică a presiunii fiscale este cerută de însăși faptul că aceasta este în legătură, cel puțin, cu următorii factori: a) dezvoltarea și creșterea economiei naționale pe o perioadă scurtă și lungă de timp; b) necesitățile de venituri fiscale ale puterii publice, la un moment dat; c) puterea de cumpărare, la un moment dat, se află sub influența ratei fiscalității. De aceea se impune o analiză a factorilor de influență și a unui anumit nivel al presiunii fiscale care să fie stimulativ pentru toți plătitorii de impozite.

Situația financiară în care se află țara noastră în această perioadă ne conduce la concluzia că reducându-se baza de impozitare, în cazul impozitelor directe, orientarea politicii fiscale este îndreptată spre acele surse colectoare care nu au legătură cu baza materială ce susține impozitul, adică PIB.

Una din problemele pe care le ridică politica fiscală este aceea a optimului fiscal. Ideea că impozitele și taxele afectează preferințele, conduce teoreticienii și practicienii la căutarea de sisteme fiscale optime. Astfel, teoreticienii americani, reprezentanți ai școlii ofertei, în frunte cu Arthur Laffer, au regândit la începutul anilor 1980 problema optimului fiscal. Pe baza unor observații statistice, Arthur Laffer a reprezentat curba ce-i poartă numele, care exprimă evoluția în timp a raportului dintre volumul prelevărilor obligatorii (PO) și rata presiunii fiscale (r). Pe baza datelor prezentate în graficul din figura 5.1. s-a ajuns la următoarele concluzii:

Fig. 1.1. Curba Laffer (modificată)

a) într-o economie dezvoltată, presiunea fiscală poate crește fără a fi afectată baza fiscală, ceea ce face ca nivelul absolut al prelevărilor obligatorii să crească peste un anumit prag al presiunii fiscale (rM), căruia îi corespunde suma maxim posibilă a încasărilor din prelevări obligatorii (M);

b) același volum al prelevărilor obligatorii poate fi obținut prin intermediul a două niveluri diferite de cote de impozit (r), și anume: o cotă situată în zona admisibilă (zA), care permite creșterea „PO” pe măsura creșterii „r”, iar alta în zona neadmisibilă (zB), care duce la scăderea „PO” pe măsura creșterii „r”;

c) punctul „M” este cel care asigură, în condiții de fiscalitate normală, un nivel maxim al prelevărilor obligatorii, este diferit de la un impozit la altul.

Stabilirea unei mărimi optime a cotei de impunere, care să permită un nivel maxim al încasărilor, trebuie să țină seama de riscurile legate de presiunea fiscală, și anume: riscul legat de evaziunea fiscală; riscul inflației generate de presiunea fiscală.

Căutând soluții pentru relansarea economiei, economiștii ofertei consideră că oferta și nu cererea este veritabilul stimul al activității economice și, ca atare, propun reducerea prelevărilor obligatorii și a cheltuielilor publice pentru a elimina frâna pusă în calea dezvoltării economice. Ei definesc o serie de criterii de optimizare fiscală, și anume: presiunea fiscală optimă este aceea care permite maximizarea PIB; și cea care maximizează randamentul prelevărilor ce trebuie suportate de contribuabili.

Limitele presiunii fiscale nu pot fi fundamentate științific și aplicabile în practică pentru a se atinge „optimul fiscal”, atât din punctul de vedere al contribuabilului, cât și din cel al puterii publice. Aceasta, pentru că problema limitelor fiscalității este legată de o serie de considerente de ordin psihologic și politic, economic, compensații sociale etc.

1.5. EFECTELE PRESIUNII FISCALE ȘI PREMISELE

REFORMEI FISCALE

Fiscalitatea exercită o varietate de efecte, care se intercondiționează în formarea și modificarea comportamentului agenților economici. Aceste efecte se pot grupa în trei categorii: efecte asupra contribuabilului, efecte asupra economiei și efecte sociale.

a) Efecte asupra contribuabilului semnifică ansamblul reacțiilor și atitudinilor contribuabililor față de impozit. Ele pot fi de două feluri: „de anunț”, care se situează înainte de plata impozitului, când contribuabilul caută să reducă sarcina fiscală, fenomen cunoscut și sub denumirea de „evaziune fiscală”; „de venit”, situat după plata impozitului, diminuând venitul plătitorului care va încerca să transfere obligația sa fiscală asupra altor persoane, fenomen numit repercusiune.

b) Efectele economice, apar la nivelul modificării cererii agregate (la nivelul societății), precum și la nivel individual. La nivel macro, presiunea fiscală conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei părți mari din venitul nominal la dispoziția statului. Cu toate că scăderea cererii agregate pentru consumul privat, presupune, într-o oarecare măsură, creșterea consumului de bunuri publice, într-o economie aflată în criză această afirmație este „falsă”, fapt pentru care propunem reducerea fiscalității și acordarea unui evantai larg de facilități întreprinzătorilor.

Efectele economice ale fiscalității se resimt nu numai la nivel ofertei globale, ci și la nivelul structurii cererii agregate. Astfel, în funcție de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate mai mult decât cele mici. De asemenea, întreprinzătorii cu venituri mici beneficiază mai mult din resursele bugetare, decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea comportamentelor de consum, de acumulare și de investiții, la nivel micro și macroeconomic.

Efectele presiunii fiscale se resimt și asupra producției agenților economici, cel puțin, sub două aspecte, și anume: asupra afacerii (activitate caracterizată prin efectuarea de investiții și dezvoltarea celor existente) și asupra muncii (descurajează munca, deoarece cu cât este mai mare venitul brut, cu atât este mai mare impozitul plătit către stat).

c) Efectele sociale ale fiscalității se manifestă în forma scăderii capacității de cumpărare la nivelul venitului real (prin scăderea venitului nominal, nu prin creșterea prețurilor). Dar, aceste efecte sunt uneori contradictorii, întrucât cei cu venituri mici sunt compensați prin politica de protecție socială asigurată prin intermediul bugetului de stat. Puterea de cumpărarea a unei unități monetare este afectată de fenomenul inflaționist din economie, și anume: cu cât rata inflației crește, cu atât puterea de cumpărare a unei unități monetare scade.

Considerăm necesar a face câteva precizări privitoare la legislația românească în domeniul fiscal, care prezintă o serie de carențe:

a) Legislația fiscală românească este neclară, ambiguă, lăsând loc interpretărilor, fiind în continuă schimbare, reprezentând un element incert, lipsit de predictibilitate în decizia agenților economici;

b) Politica financiară și fiscală actuală este restrictivă și inechitabilă. Este restrictivă deoarece urmărește, în primul rând, maximizarea veniturilor bugetare, este inechitabilă și nediferențiată, pentru că folosește cote unice de impozitare (25% pentru impozitul pe profit; 19% TVA), indiferent de puterea de câștig a agentului economic și de domeniul său de activitate. Astfel, politica fiscală nu stimulează dezvoltarea acelor sectoare economice care, corespunzător strategiei guvernamentale privind restructurarea economiei românești, sunt considerate viabile și competitive pe plan mondial;

c) Dividendele emise de firme se impozitează cu o cotă de 5%. Deoarece, dividendele sunt plătite din profitul net, se realizează practic o dublă impunere;

d) Este posibilă lărgirea bazei de impozitare prin impunerea unor categorii de venituri încă neimpozitate, introducerea impozitului pe venitul global, reducerea evaziunii fiscale, degrevarea bugetului de stat de cheltuieli fără justificare economică;

e) Sistemul fiscal românesc nu prezintă suficientă flexibilitate nici în domeniul amortizării. Amortizarea reprezintă pentru firmă un avantaj fiscal. Pe de o parte, nu este o ieșire de numerar, iar pe de altă parte, produce o creștere a fluxului de numerar ce rămâne la dispoziția firmei după plata impozitelor, deoarece este o sumă deductibilă în scopuri fiscale. Există durate normale de funcționare stabilite prin lege, de la care nu se fac derogări. Sunt folosite tipurile de amortizare liniară și degresivă, cea accelerată fiind posibilă numai cu aprobare, conform Legii 15/1994 privind amortizarea, modificată prin O.G. 54/1997.

Sistemul fiscal românesc, pe lângă deficiențele ce-l caracterizează, oferă totuși anumite facilități, care sunt prezentate într-un paragraf din capitolul următor: a) este stimulată finanțarea prin îndatorare, deoarece cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile comparativ cu dividendele plătite care nu pot fi deduse în scopuri fiscale; b) conform legii, impozitul pe profit este redus atunci când firma creează locuri de muncă protejate pentru handicapați, când se încasează valută din exporturile bunurilor obținute din propria activitate; c) cadrul legal permite, totodată, recuperarea pierderilor înregistrate de firmă într-o perioadă de 5 ani.

Din cele relatate reiese că se impune restructurarea majoră a sistemului fiscal românesc, pentru relansarea economiei naționale.

Stimularea activităților firmelor mici și mijlocii din sectorul privat, sector care este în măsură să creeze noi locuri de muncă pentru a resorbi forța de muncă disponibilizată în procesul restructurării și privatizării întreprinderilor de stat. De asemenea, acest sector poate fi cel mai dinamic și profitabil. Pentru a stimula acest sector de activitate, sistemul fiscal trebuie să ofere o flexibilitate și o diferențiere a împovărării fiscale a agentului economic în funcție de importanța activității desfășurate și de puterea sa economico-financiară, să stimuleze investițiile;

În condițiile actuale, a unei legislații fiscale incomplete, instabile și inflexibile, a unui acces prohibit la creditul bancar, al decapitalizării firmelor, al blocajului financiar, politicile financiare sunt greu de realizat.

Reforma fiscală în România trebuie să urmărească trei obiective principale:

ieșirea din criza economică și relansarea dezvoltării durabile;

reducerea sensibilă a inflației și menținerea acesteia la un nivel acceptabil pentru creșterea economică și a standardului de viață;

diminuarea șomajului și promovarea unei politici de autoprotecție socială.

Pentru a fi realizate aceste obiective, fiscalitatea în România trebuie să se bazeze pe o serie de principii și practici validate de economia de piață, care se referă la:

asigurarea finanțării funcționării guvernului și a celorlalte instituții ale statului, fără a recurge la finanțarea inflaționistă și fără a permite cheltuieli bugetare ineficiente;

rentabilitatea economică, în sensul că impozitarea contribuie în măsură importantă la alocarea optimă a resurselor disponibile, nu discriminează agenții economici;

încurajarea muncii, a economisirii și investițiilor, evitându-se poveri fiscale inhibante pentru libera inițiativă, cu baza redusă de impozitare;

ratele de impozitare să fie cât mai scăzute posibil, evitându-se povara fiscală excesivă și minimizându-se efecte adverse ale fiscalității, inechității și distorsiuni generate de tentația către evaziunea fiscală;

justețea și corectitudinea care presupun aplicarea în plan orizontal a unei impozitări similare pentru toți contribuabilii care se află în situații similare, și în plan vertical, diferențierea de tratament a celor aflați in situații diferite din punct de vedere al venitului;

simplitate sistemului de impozitare, condiție importantă mai ales pentru contribuabilii fără experiență și cu personal insuficient experimentat;

siguranță și stabilitate, prin care se oferă investițiilor mai multă încredere în afaceri, cunoscând modul în care vor fi tratații din punct de vedere fiscal, și se dă posibilitatea atingerii unui înalt nivel de profesionalism;

înscrierea în tendința de internaționalizare a economiei mondiale și armonizarea cu reglementările fiscale ale Uniunii Europene.

În adoptarea unui nou sistem fiscal este foarte important să se țină seama de impactul pe care sistemul fiscal îl are asupra firmelor în adoptarea deciziilor de dezvoltare, întrucât practicarea unui sistem de impozitare care tinde să confiște veniturile nu motivează înclinația spre investiții, accentuează evaziunea fiscală și corupția, fenomene care sunt exacerbate de inflație care, de obicei, conduce la practicarea unui sistem de impozitare inadecvat.

Ar trebui să se urmărească atât reducerea cheltuielilor totale, prin concentrarea lor în domeniile esențiale, cum ar fi: infrastructura, serviciile publice și serviciile sociale, cât și diminuarea treptată a rolului statului în domenii ca: subvenționarea industriei, administrației și apărării. Se poate asigura lărgirea bazei de impozitare prin introducerea unor noi domenii supuse impozitării paralel cu scăderea ratelor de impozitare, ratele scăzute de impozitare joacă un rol important deoarece contribuie la încurajarea investițiilor, sporirea potențială a veniturilor, stimulând creșterea economico-socială.

În constituirea noilor sisteme fiscale, organismele economice și financiare europene consideră că în etapa actuală trebuie avute în vedere câteva direcții importante:

a) Asigurarea eficienței sistemului fiscal este elementul fundamental al reformei, care presupune practicarea unui tratament fiscal nediferențiat astfel ca presiunea fiscală să fie împărțită corespunzător între diferiți contribuabili, fie ei indivizi sau firme;

b) Flexibilitate în adoptarea deciziilor și în utilizarea unor mijloace eficiente de combatere a corupției;

c) Stabilitatea sistemului fiscal, fără a apela la schimbări frecvente ale regulilor și ratelor de impozitare, evitând creșterea evaziunii fiscale și reducerea dorinței de a investi a întreprinzătorilor;

d) Sistemul fiscal să urmărească înfăptuirea echității sociale prin utilizarea unor rate diferențiate de impozitare și a unor scheme de sprijinire a veniturilor categoriilor defavorizate ale societății;

e) Coerența sistemului fiscal care să armonizeze impozitele practicate la diferite niveluri administrative.

1.6. CARACTERIZAREA GENERALĂ

A IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

Principala grupare a impozitelor după trăsăturile de fond și formă, cuprinde:

A. Impozite directe;

B. Impozite indirecte.

a) Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina persoanelor fizice sau juridice, în funcție de venitul sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitat, la termenele dinainte stabilite (ex. impozite pe clădiri, pe venit, pe terenuri, pe profit etc.).

Subiectul impozitat este același cu suportatorul acestora.

Impozitele directe se împart în:

impozite reale;

impozite personale.

Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (terenuri, clădiri), făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil (ex. impozitul pe clădiri, impozitul funciar etc.).

Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului.

Impozitele personale pot fi:

pe venit, ex: impozitul pe veniturile persoanelor fizice, impozitul pe venit;

pe avere, ex. impozitul pe averea propriu-zisă.

b) Impozite indirecte, sunt percepute cu prilejul vânzării unor bunuri și prestării unor servicii (transport, spectacole etc), ceea ce înseamnă că vizează cheltuielile. În cazul acestor impozite se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorul acestora.

Impozitele indirecte se împart în:

a) taxe de consumație (ex. accize pe produs, T.V.A);

b) venituri de la monopolurile fiscale asupra unor mărfuri ca: tutun, alcool;

c) taxe vamale;

d) taxa de timbru și înregistrare.

Clasificarea impozitelor și taxelor se mai poate realiza și după alte criterii:

a) După instituția care le administrează, pot fi:

Impozite și taxe cuvenite Bugetului de Stat:

Directe:

impozit pe profit;

impozit pe salarii;

impozit suplimentar asupra fondului de salarii;

impozit pe veniturile realizate de persoanele fizice și juridice nerezidente;

impozit pe sumele din vânzarea activelor societăților comerciale cu capital de stat;

impozit pe dividende.

Indirecte

accizele și impozitul la țițeiul din producția internă și gazele naturale;

taxele vamale;

majorări și penalități pentru veniturile nevărsate la termen;

taxa de compensație pentru vinurile din import;

T.V.A.;

taxe pentru acordarea licențelor în vederea practicării jocurilor de noroc.

Impozite și taxe cuvenite Bugetelor Locale

Directe

impozitul pe profit;

impozit pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor si altor persoane fizice independente și asociațiilor familiale;

impozit pe terenurile și clădirile populației;

impozit asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice;

taxe de timbru asupra succesiunilor pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești;

impozitul pe venitul agricol;

taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor;

taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;

impozitul pe clădiri

taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice.

Indirecte

impozitul pe spectacole;

taxa de turism la persoanele juridice;

majorări și penalități de întârziere pentru veniturile nevărsate la termen;

alte încasări din impozite indirecte.

Impozite și taxe cuvenite Bugetului Asigurărilor Sociale

C.A.S.;

Fondul pentru pensie suplimentară;

Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.

Impozite și taxe cuvenite Bugetelor fondurilor speciale

fondul special pentru sănătate;

fondul de șomaj;

fondul de risc și accident;

fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice;

timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și artelor plastice;

fondul special pentru dezvoltarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum și a celorlalte unități vamale.

b) După obiectul urmărit, avem:

impozite pe venit;

impozite pe avere impozite pe consum.

c) După scopul urmărit, avem:

impozite financiare

impozite de ordine

Impozitele financiare sunt constituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului.

Impozitele de ordine sunt introduse, mai ales, pentru limitarea unor operațiuni sau în vederea atingerii unui țel care nu are caracter fiscal. De exemplu, prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea tutunului și a băuturilor alcoolice se urmărește limitarea consumului acestora, având în vedere efectul lor nociv asupra sănătății persoanelor care le consumă.

d) După frecvența realizării lor, distingem:

impozite permanente, care se încasează periodic;

impozite incidentale, care se introduc și se încasează o singură dată.

Impozitele și taxele conțin elemente comune și specifice cum ar fi:

denumirea;

subiectul impunerii, persoană fizică sau juridică;

suportatorul (destinatarul) impozitului, persoana care plătește efectiv impozitul (ex. impozitul pe salarii – agentul economic);

obiectul impunerii, elementul concret impozabil (ex. impozit pe dividende – dividendul);

baza de calcul sau sursa impozitului, arată din ce se plătește impozitul, din venit sau din avere. Obiectul impunerii îl reprezintă venitul, valoarea, profitul, care este și baza de calcul, în alte cazuri sursa impunerii este un bun (ex. impozitul pe clădiri – sursa este clădirea, iar baza de calcul valoarea);

cota impozitului, impozitul aferent unei cantități de impunere și poate fi în sumă fixă sau în cote procentuale;

asieta (modul de așezare a impozitelor), totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect, pentru identificarea subiectului impozabil, stabilirea mărimii impozitului și determinarea impozitului datorat statului.

CAPITOLUL II

CARACTERISTICILE ȘI PERFORMANȚELE

S.C. „ROMEO LYN” S.R.L.

S.C. “Romeo Lyn” SRL Făget a luat ființă în anul 1991, forma juridică de înființare și funcționare fiind de societate cu răspundere limitată. Capitalul societății este de 40.000.000 lei, divizat în părți sociale deținute de cinci asociați în proporții egale.

2.1. DATE DE IDENTIFICARE ȘI OBIECTUL

DE ACTIVITATE

Înainte de a prezenta obiectul de activitate al S.C. „Romeo Lyn” SRL vom evidenția câteva din trăsăturile caracteristice societăților comerciale cu răspundere limitată. Aceste societăți îmbină atât trăsăturile societăților comerciale de persoane, cât și a societăților de capital, în sensul căsub această formă (SRL) se îmbină necesitatea concentrării de mari capitaluri (specifice societăților pe acțiuni), cu principiul netransmisibilității părților sociale cu răspunderea limitată a acestora la nivelul aportului adus.

S.C. „Romeo Lyn” SRL are prevăzut în contractul de societate și în statut o gamă largă de activități, în realitate, societatea practică comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun en gros, cât și en detail, prin intermediul magazinului și barului de zi de care dispune.

2.2. ANALIZA INDICATORILOR

ECONOMICO-FINANCIARI

Analiza indicatorilor economico-financiari ai societății se face pornind de la bilanțul contabil pe anul 2001, prezentat în tabelul 2.1.

Bilanț contabil 2001 (mii lei)

Tabelul 2.1.

Tabelul 2.2.

Analiza datelor din bilanțul contabil evidențiază o creștere a imobilizărilor corporale atât pe total, cât și în structura acestora, în anul 2001 față de anul 2000, așa cum reiese din tabelul 2.3.

Structura imobilizărilor corporale

Tabelul 2.3.

După cum se observă valoarea imobilizărilor corporale în perioada de raportare este mai mare cu circa 102% (202% – 100%) ceea ce înseamnă că valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcțiune în anul 2001 devansează valoarea amortizării plus valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune.

Dacă calculăm rata imobilizărilor corporale (Ric), adică ponderea acestora în totalul activ, se constată o reducere a acestora de la 41% la 30%, în anul 2001 față de anul 2000.

Situația ar părea paradoxală întrucât ca și valoare mijloacele fixe în anul 2001 au crescut cu 102%. Explicația justă poate veni numai din compararea indicelui de modificare a postului „Imobilizări corporale” cu indicele activului total (IAT):

în care:

AT1 – activul total în perioada curentă (2001);

AT0 – activul total în perioada de bază (2000).

Din compararea celor doi indici rezultă faptul că imobilizările corporale au crescut într-o proporție mai mică decât activul total (202% față de 280%) ceea ce face ca ponderea lor în totalul activului să scadă (de la 41% la 30%).

În ceea ce privește evoluția stocurilor în perioada 2000-2001 se constată creșterea valori acestora, așa cum rezultă din tabelul 2.4., și anume:

a) valoarea mărfurilor și ambalajelor au crescut în anul 2001 față de anul 2000 cu 118%, respectiv 8%;

b) valoarea stocurilor totale au crescut cu 101% (201% – 100%).

Structura stocurilor

Tabelul 2.4.

Analiza evoluției stocurilor de materii prime, materiale, ambalaje se face cu ajutorul ratelor de structură, care se determină cu relațiile:

în care:

S – stocuri;

AT – activ total.

Din compararea celor două rate cu indicele activului total (IAT), rezultă că stocurile au crescut într-o proporție mai mică decât activul total (20% față de 280%) ceea ce face ca ponderea lor în totalul activului să scadă de le 47% la 34%.

Se admite ca justificată creșterea stocurilor de la un an la altul doar dacă este însoțită de creșterea cifrei de afaceri. În acest sens se compară indicele de afaceri (ICA) cu indicele stocurilor (IS). Relația care trebuie să existe între cei doi indicatori este următoarea:

ICA > IS

Indicele cifrei de afaceri se calculează cu relația :

în care:

CA1 – cifra de afaceri în perioada curentă (2001);

CA0 – cifra de afaceri în perioada de bază (2000).

Din relația de mai sus rezultă că această corelație nu a fost respectată, iar la SC „Romeo Lyn” SRL Făget, stocurile au devansat creșterea cifrei de afaceri (201% față de 156%).

Analizând, în continuare, structura activelor circulate pe baza datelor din bilanțul contabil se constată următoarele:

a) au crescut foarte mult creanțele față de clienți (ICR = 534%);

b) au crescut, de asemenea, disponibilitățile în cont și în numeral (IDP = 269%).

Întrucât indicele de modificare a creanțelor (ICR) este net superior indicelui cifrei de afaceri (ICA) respectiv 534% față de 156%, înseamnă că a crescut durata medie de încasare a clienților, cu efecte negative asupra situației financiare a firmei.

Dacă analizăm disponibilitățile bănești din totalul activelor circulante și în totalul activului că acesta este de 0,96%, respectiv de 0,67% la nivelul anului 2001. Relațiile de calcul sunt:

în care:

Db – disponibilități bănești;

AC – active circulate;

AT – active totale.

Valorile de mai sus evidențiază faptul că societatea nu se află într-o situație favorabilă, întrucât se apreciază, pe baza experienței practice, că disponibilitățile bănești pot satisface cerințele de plată imediate dacă dețin:

între 3 și 5% din totalul activelor circulante;

sau între 1 și 1,5% din totalul activului.

În ceea ce privește pasivul se poate remarca următoarele:

a) la grupa capitaluri proprii figurează o pierdere reportată (neacoperită din anii precedenți) de 48.866 mii și profitul net al exercițiului de 18.524 mii;

b) la grupa datorii se dublează creditele bancare pe termen scurt de la 200.000 mii la 400.000 mii, iar datoriile față de furnizor cresc cu 290% (390% – 100%).

Aprofundarea analizei privind performanțele economico-financiare ale SC „Romeo Lyn” SRL Făget se face luând în considerare „Contul de rezultate” prezentat în tabelul 2.5.

Contul de rezultate

Tabelul 2.5.

În baza analizei succinte a datelor din tabelul 2.5. „Contul de rezultate” rezultă informațiile prezentate în tabelul 2.6.

Contul de rezultate

Tabelul 2.6.

Concluziile ce se desprind din analiza datelor prezentată în tabelul 2.6. sunt următoarele:

a) atât veniturile cât și cheltuielile din exploatare au crescut cu 56%;

b) rezultatul exploatării a fost în anul 1999 negativ și a rămas negativ și în anul 2000 respectiv pierderea de 176.529 mii și pierderea de 310.834;

c) veniturile financiare au crescut mai mult decât cheltuielile financiare și s-a obținut din această activitate un profit care a contrabalansat pierderea din exploatare pe anul 2000 astfel încât rezultatul curent a fost de 45.926 mii;

d) pierderea din exploatare pe anul 2000 face să se reducă profitul curent și astfel rezultatul net al exercițiului este un profit de + 18.524 mii.

Încasarea impozitului se poate face:

prin plăți directe;

prin stopaj la sursă;

prin aplicarea de timbre fiscale.

Termenul de plată, data achitării datoriei statului. Neachitarea atrage majorări, dar și alte sancțiuni pentru rău platnici.

CAPITOLUL III

RELAȚIILE FINANCIARE ALE FIRMEI

CU BUGETUL DE STAT

3.1. IMPOZITUL PE PROFIT

Temeiul legal – Impozitul pe profit este reglementat prin acte normative care conferă cadrul general, cu modificări ulterioare (O.G. nr. 70/1994 aprobată prin Legea nr. 73/1996, modificată prin O.U.G. 83/1997 / M.O. nr 376/dec.1997, O.G. 40/1998 / M.O. 43/ian.1998, Legea 249/1998, O.U.G. nr 217 /1999 și H.G. nr. 402/2000).

Subiectul (contribuabilul) – În conformitate cu prevederile în vigoare sunt obligați la plata impozitului pe profit următoarele categorii de persoane :

a) persoanele juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice sursă în România cât și în străinătate;

b) persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acestui sediu permanent;

c) persoane fizice și juridice străine care desfășoară activități în România ca parteneri într-o asociere care nu dă naștere unei persoane juridice, pentru toate veniturile realizate din activitatea desfășurată în România;

d) persoane juridice ară scop lucrativ pentru activitățile desfășurate în scopul obținerii de profit;

e) instituțiile publice, pentru veniturile extrabugetare din activități economice desfășurate în condițiile legii.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

a) trezoreria statului pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul de trezorerie;

b) instituțiile publice pentru fondurile publice constituite potrivit Legii 72/1996 privind finanțele publice;

c) unitățile economice ară personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale asociațiilor persoanelor cu handicap;

d) fundațiile testamentare;

e) cooperativele care funcționează ca unități protejate special organizate, potrivit legii;

f) unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult (Legea 103/1992 );

g) instituțiile de învățământ particular acreditate precum și cele autorizate, potrivit legii;

h) asociațiile de proprietari, constituite ca persoane juridice potrivit Legii 114/1996

Cota de impozit pe profit este de 25 % cu următoarele excepții:

contribuabilii care obțin venituri și în domeniul jocurilor de noroc autorizate, inclusiv pariuri și cluburi cu program de noapte, plătesc o cotă adițională de impozit de 25% asupra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor;

în cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondurilor de rezervă, potrivit legii;

orice majorare de capital social efectuează prin încorporarea rezervelor precum și a profiturilor, cu excepția rezervelor legale și a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, se impozitează cu o cotă de 10%.

Suportatorul e de regulă subiectul – persoana juridică realizatoare de profit.

Obiectul impozitului – profitul impozabil.

Baza de calcul – profitul impozabil, care se determină în felul următor:

Rezultatul exercițiului = Venitul – Cheltuielile

(înainte de impozitare) exercițiului exercițiului

Rezultatul fiscal = Rezultatul + Cheltuieli – Deduceri – Pierderea

(profit impozabil) exercițiului nedeductibile fiscale fiscală

Cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal sunt:

impozitul pe profit;

amenzi și penalități datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prevăzute în contractele economice;

cheltuieli pentru protocol care depășesc limita de 1% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și cheltuielilor aferente mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol ale anului;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală cu excepția celor create de bănci in limita a 2% din soldul creditelor acordate și a fondului de rezervă potrivit Legii bancare nr. 58/1998;

sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile conform legii bugetare anuale;

cheltuieli cu diurna care depășesc limitele legale stabilite pentru instituții publice;

cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, TVA aferentă acestor cheltuieli, TVA aferentă bunurilor, altele decât cele din producția proprie, acordate salariaților ca și avantaje în natură.

cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale și necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurările de viață ale personalului angajat;

orice cheltuieli acute în favoarea acționarilor sau asociaților;

cheltuieli înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ;

cheltuieli de conducere și cele de administrare înregistrate de un sediu permanent care depășesc 10 % din salariile impozabile ale sediului permanent din România;

cheltuieli de sponsorizare peste limitele prevăzute în normele legale în vigoare.

Cheltuielile deductibile fiscal sunt:

cheltuieli efectuate pentru reclamă, publicitate, în baza unui contract scris;

cheltuieli determinate de efectuarea unor lucrări de intervenție pentru reducerea riscului seismic al clădirilor aflate în proprietate sau administrare și care prezintă clasa I de risc seismic;

cheltuieli privind transportul și cazarea salariaților, ocazionate de delegarea, detașarea și deplasarea acestora în țară și în străinătate la nivelul efectiv al acestora constatat prin documente justificative;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale, potrivit legii bugetare anuale.

De asemenea sunt recunoscute la deduceri, următoarele venituri considerate neimpozabile:

dividendele primite de o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română sau străină;

veniturile rezultate din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea ori recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

sumele folosite pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă, în limita a 5 % din profitul brut anual, până când rezervele ating 20 % din capitalul social.

Termenul de plată – impozitul pe profit se calculează lunar și cumulat de la începutul anului și se plătește trimestrial, până la 25 inclusiv ale primei luni din trimestrul următor, cu excepția B.N.R. și a celorlalte bănci, care plătesc lunar. Pentru trimestrul IV, contribuabilii plătesc o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat în lunile octombrie și noiembrie, iar pentru decembrie se adaugă o sumă echivalentă cu impozitul pe noiembrie, urmând ca regularizarea să se facă până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil. Aceasta este regula teoretică, pentru că în practică mulți contribuabili complectează declarația de impozit pe trimestrul IV pe baza datelor cumulate cunoscute la sfârșitul anului.

La sfârșitul anului, după încheierea bilanțului se calculează impozitul pe profit anual și se depune „Declarația privind impozitul pe profit” ( Anexa nr. 1 ).

În această declarație se prezintă detaliat veniturile, cheltuielile, sumele nedeductibile deducerile fiscale și celelalte elemente care au stat la baza stabilirii rezultatului fiscal și a impozitului pe profit. Rezumând această situație, la S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. pentru anul 2000 rezultă datele din tabelul 3.1. referitoare la performanțele economico financiare ale firmei.

Tabelul 3.1.

Societatea a achitat în cursul anului un impozit pe profit mai mare decât cel efectiv datorat cu 12.410.724 lei.

Reflectarea în contabilitate a impozitului pe profit se realizează cu ajutorul contului de pasiv 441 „Impozit pe profit” care are rolul de a evidenția decontările cu bugetul de stat privind acest impozit.

Se creditează: la sfârșitul fiecărei luni cu impozitul pe profit datorat bugetului de stat prin debitul contului 691 „Cheltuieli privind impozitul pe profit”.

Se debitează: trimestrial cu sumele virate la bugetul statului (reprezentând achitarea impozitului) în corespondență cu contul 512 „Conturi curente la bănci”.

Soldul creditor reprezintă impozitul pe profit datorat de societate, deci obligații neachitate.

Contul poate să aibă și sold debitor, ceea ce evidențiază că societatea are creanțe fată de bugetul de stat, reprezentând impozitul vărsat în plus peste cel efectiv datorat.

Întrucât în cursul anului S.C. „Romeo Lyn” S.R.L a înregistrat pe cheltuieli un impozit cumulat de 14.148.887 lei:

14.148.887 691 „Chelt. cu imp. pe prof.” = 441 „Imp. pe profit” 14.148.887

și a achitat această sumă:

14.148.887 441 „Imp. pe profit” = 512 „Cont la bănci” 14.148.887

Iar impozitul efectiv datorat pe exercițiul financiar 2000, calculat în Anexa 3 este de 1.738.163, rezultă că s-a achitat în plus 12.410.724 (14.148.887 – 1.738.163 ).

Se vor rectifica înregistrările privind înregistrarea obligațiilor față de buget cu sumele în roșu pentru această diferență:

-12.410.724 691 „Chelt. cu imp. pe proft” = 441 „Imp. pe profit” – 12.410.724

Concomitent se vor storna și cheltuielile cu impozitul pe profit din contul de rezultate:

-12.410.724 121 „Profit și pierdere” = 691 „Chelt. cu imp. pe profit -12.410.724

3.2. IMPOZITUL PE VENITUL DIN SALARII

Cadrul legal care reglementează acest aspect este O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, modificată de O.U.G. nr. 87/2000 și H.G. nr. 1066/1999 privind aprobarea normelor metodologice privind aplicarea impozitului pe venit, H.G. nr. 611/2000 privind baremul de impozitare pentru veniturile lunare din semestrul II și baremul veniturilor anuale totale realizate în 2000.

Subiectul impozitări îl reprezintă persoanele fizice române sau străine care realizează venituri sub formă de salarii și alte drepturi asimilate salariilor obținute atât în România cât și în străinătate.

Impozitul pe salarii reprezintă o componentă importantă a impozitului pe venitul global. Veniturile din salarii sunt reprezentate de toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Sunt asimilate salariilor, în vederea impunerii:

indemnizațiile lunare brute și suma din profitul net cuvenit administratorilor de la companiile și societățile naționale;

drepturile de soldă lunare, indemnizații, premii, prime, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare;

indemnizațiile cuvenite ca urmare a îndeplinirii unei funcții de demnitate publică;

veniturile realizate ca urmare a încheierii unei convenții civile de prestări de servicii;

sumele primite de reprezentanții în A. G. A., Consilii de Administrație și de Comisia de Cenzorii;

alte drepturi și indemnizații de natură salarială.

Determinarea venitului din salarii

Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor totale realizate de un salariat la fiecare loc de muncă.

Venitul net din salarii se determină prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli după caz:

contribuția persoanelor la pensia suplimentară, pentru fondul de șomaj și pentru asigurările sociale de sănătate;

cotă de 15 % din deducerea personală de bază acordară cu titlu de cheltuieli profesionale;

deducere personală de bază (926.000 pentru semestrul II 2000);

deduceri personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere (soț, soție, copii, alți membri de familie aflații în întreținere și îngrijire).

Salariații datorează un impozit lunar pentru veniturile nete realizate minus deducerile din salarii, determinat pe baza baremului lunar cuprinzând tranșele de venituri impozabile lunare și impozitul lunar elaborat semestrial de Ministerul Finanțelor.

Calculul impozitului pe salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în „Fișa fiscală”. Impozitul reținut pe „Statele de plată” de către angajator trebuie virate la bugetul de stat în ziua plății salariilor dar nu mai târziu de 15 a luni următoare celei pentru care se achită aceste drepturi.

Fișa fiscală se complectează de angajator menționând datele personale ale contribuabilului deducerile personale, veniturile din salarii, impozitul lunar reținut și virat în cursul anului și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii,

Se constată deci că angajatorul are obligația să recalculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii.

Conform Legii nr. 36/1999 Legea bugetului de stat, angajatorii au obligația să vireze la data plății salariilor, impozitul calculat datorat astfel:

50% în contul Bugetului de Stat;

35% în contul Bugetului Local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își desfășoară activitatea firma;

15% în contul Bugetului Local Județean.

În cazul operațiunilor de virare a impozitului plată” pe salarii se utilizează documentul „Ordin de plată”.

Pentru reflectarea în contabilitate a impozitului pe salarii se utilizează contul de pasiv 444 „Impozit pe salarii”.

Se creditează: cu sumele datorate bugetului de stat reprezentând impozitul pe salarii reținut din veniturile sub formă de salarii, potrivit normelor legale prin debitul conturilor: 421 „Personal remunerații datorate”, 423 „Personal – ajutoare materiale datorate”, 424 „Participarea personalului la profit” și cu sumele reținute de unitate, reprezentând impozitul datorat bugetului de stat de către colaboratorii unității pentru plățile efectuate către aceștia prin debitul contului 401 „Furnizori”.

Se debitează cu sumele virate la bugetul de stat, reprezentând achitarea impozitului prin creditul conturilor care arată modalitatea de plată: 512 „Conturi la bănci” sau 531 „Casa”.

Soldul creditor al contului reflectă sumele datorate de unitate, bugetului de stat reprezentând impozitul pe salarii reținut angajaților nevirat.

Lunar în „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat” apare la aliniatul B Impozitul pe venitul din salarii și pe venituri asimilate salariilor” (Anexa nr. 4)

„Pe luna decembrie S. C. Romeo Lyn S. R. L. Făget, conform centralizatoarelor statelor de plată, a reținut un impozit pe salarii total de 1.060.206 lei.

1.060.206 421 „Personal – remuneratii datorate” = 444 „Impozite salarii” 1.060.206

Întrucât societatea nu a plătit în decursul anului 2000, din totalul impozitului datorat de 3.180.618 decât 12.000 rezultă o diferență de vărsat (deci obligații neachitate) de 3.168.618 lei. .

Contul 444 „Impozitul pe salarii” arată sintetic astfel:

3.3. TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

T.V.A. este conform definiției O.G. nr. 17/2000, un impozit indirect care se stabilește asupra operațiunilor care privesc livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii și operațiunile asimilate.

Legislația de bază pentru T.V.A. a constituit-o până la 15.03.2000, O.G. nr. 3/1993 republicată în 1995 cu modificările ulterioare aduse de diverse ordonanțe în 1996, 1997, 1998 și 1999. Începând cu 15.03.2000, intră in vigoare O.U.G. nr. 17/2000 care abrogă toate actele normative anterioare și este însoțită de H.G. nr. 401/2000 referitoare la normele metodologice de aplicare, la care se adaugă O.M.F. nr. 564/2000, O.M.F. nr. 565 și O.M.F. nr. 566.

În sfera de aplicare a T.V.A. Se cuprind operațiunile cu plată, precum și cele asimilate acestora efectuate de o manieră independentă de către persoane fizice sau juridice și care se referă la:

livrări de bunuri și prestări de servicii;

transferul proprietății bunurilor imobiliare;

importul de bunuri și servicii;

operațiuni asimilate cum sunt: vânzări cu plata în rate, preluarea unor bunuri de către agenții economici în vederea folosirii sub orice formă în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane cu titlu gratuit etc.

Nu sunt cuprinse in sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile privind livrările de bunuri și servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuată de:

a) asociațiile fără scop lucrativ, pentru activitățile având caracter social – filantropic;

b) organizațiile care desfășoară activități de natură religioasă, politică sau civică;

c) organizațiile sindicale, pentru activitățile legate de apărarea intereselor colective ale membrilor lor;

d) instituțiile publice, pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, sportive;

e) Regi autonomă „Administrația națională a drumurilor din România”.

Operațiunile scutite de T.V.A. sunt expres prevăzute în H.G. nr. 401/2000 și se pot grupa astfel:

a) livrări de bunuri și prestări de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuate în tară de:

unități sanitare, veterinare și de asistență socială și servicii de cazare, masă și tratament pentru agenții economici care își desfășoară activitatea în stațiunile balneo-climaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament scutite de T.V.A;

serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;

unitățile și instituțiile cuprinse în sistemul național de învățământ;

unitățile care desfășoară activități de cercetare dezvoltare și inovare și execută programe și teme ale Planului național de cercetare;

avocații și notarii;

gospodăriile agricole individuale;

casele de economii, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit, casele de schimb valutar;

societăți de investiții financiare;

B. N. R., și societățile bancare;

societățile de asigurare și reasigurare pentru primele încasate de la asigurați cu precizarea că despăgubirile acordate cuprind T.V.A.;

compania națională „Loteria română” și alți agenți economici autorizați să exploateze jocuri de noroc etc.

b) operațiuni de import:

bunuri scutite de taxe vamale;

mărfuri importate și comercializate în regim de duty-free;

mijloace de transport, mărfurile și alte bunuri introduse în țară direct în zonele libere etc.

Plătitorii de T. V. A. sunt:

contribuabilii înregistrați la organul fiscal ca și plătitori de T.V.A. pentru operațiunile supuse T.V.A.

titularii operațiunilor de import de bunuri -persoanele fizice pentru bunurile introduse în țară

persoanele juridice sau fizice cu sediul în România pentru bunurile din import închiriate (operațiuni de leasing, brevete, mărci de fabrică etc.).

Operațiunile impozabile se împart în două grupe:

a) operațiuni supuse cotei de 19% pentru livrările de bunuri și transferul proprietății asupra bunurilor, importul de bunuri mobile și prestările de servicii;

b) operațiuni supuse cotei zero: exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate de exportul bunurilor.

Cota de T.V.A. se aplică asupra bazei de impozitare în care nu se include taxa.

Pentru bunurile comercializate prin comerțul cu amănuntul (magazine, consignații, unități de alimentație publică) precum și unele prestări de serviciu (transport, poștă, telefon, telegraf) prețurile și tarifele practicate cuprind și T.V.A.. În aceste condiții, taxa se determină prin aplicarea unei cote recalculate asupra sumei obținute din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor cota recalculată fiind de:

Obligația plății T.V.A. ia naștere la data efectuării livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii sau la data importului. I n cazul livrărilor cu plata în rate, obligația de plată intervine la data scadenței ratelor.

Baza de impozitare o reprezintă contravaloarea bunurilor livrate, a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Unitățile plătitoare de T.V.A. au dreptul să deducă din T.V.A. aferent livrărilor de bunuri și servicii T.V.A. aferent cumpărărilor.

Dacă T.V.A. colectată este mai mică decât T.V.A. deductibilă, diferența este recuperată de la buget sau se va compensa în lunile următoare, iar în cazul când taxa colectată este mai mare decât taxa deductibilă, atunci diferența se plătește la buget.

Nu poate fi dedusă T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor destinate: realizării de operațiuni scutite de T.V.A.; folosirii în scop personal sau punerea la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit; achiziționate de furnizor în numele clientului și care apoi se decontează acestuia; servicii de transport, hoteliere, de restaurant etc. efectuate pentru activitatea de intermediere în turism și care sunt utilizate sau consumate de turiști; cheltuieli de distracție divertisment etc.

Exercitarea dreptului de deducere se face pentru ansamblul operațiunilor realizate în cursul lunii. Dacă agentul economic realizează atât operațiuni impozabile cât și operațiuni scutite de plata T.V.A., dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor sau serviciilor la realizarea operațiunilor impozabile.

Gradul de participare la realizarea operațiunilor impozabile se determină lunar ca raport între suma reprezentând contravaloarea bunurilor livrate și serviciilor prestate supuse T.V.A. și totalul operațiunilor realizate în luna respectivă. Acest raport este denumit prorata deducerii.

În gestiunea agenților economici plătitori de T.V.A., care nu realizează operațiuni scutite, T.V.A. este neutrală, adică nu influențează rezultatele financiare ale exercițiului.

Agenții economici beneficiază de dreptul la deducerea T.V.A. aferent intrărilor dacă:

justifică prin documente legale cuantumul taxei;

justifică că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.

Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate a T.V.A. sunt:

factură fiscală;

declarația vamală de import;

chitanță fiscală;

borderou zilnic al vânzărilor și al încasărilor;

procese verbale sau situații de lucrări.

Lunar se complectează și înaintează organelor fiscale la care sunt înregistrați agenții economici „Decontul privind taxa pe valoare adăugată” ( Anexa nr. 5 ) care cuprinde:

T.V.A. colectată;

T.V.A. deductibilă;

T.V.A. de rambursat respectiv;

T. V. A. de plată.

Organizarea contabilității T.V.A. are ca obiect evidența distinctă a taxei pe conturi sintetice de gradul II, în concordanță cu fluxurile de determinare și fluxurile de decontare a T.V.A.:

4423 „T.V.A. de plată”;

4424 „T.V.A. de recuperat”;

4426 „T.V.A. deductibilă”;

4427 „T.V.A. colectată”;

4428 „T.V.A. exigibilă”.

Conturile 4426 „T.V.A. deductibilă” și 4427 „T.V.A. colectată” sunt utilizate pentru evidența curentă pe tot parcursul lunii a T.V.A. aferentă intrărilor în vederea deducerii și pentru colectarea acesteia din vânzări și prestări executate. Conturile 4423 „T.V.A. de plată” și 4424 „T.V.A. de recuperat” intervin numai la sfârșitul lunii, pentru înregistrarea T.V.A. de decontat (de recuperat sau de plată) rezultată în urma deducerilor la care societatea are dreptul.

4426 „T.V.A. deductibilă”

Prin intermediul acestui cont se tine evidenta T.V.A. înscrisă în facturile emise de furnizori pentru bunurile sau serviciile achiziționate de unitate deductibilă din punct de vedere fiscal. Este un cont de activ.

a) Se debitează:

în cursul lunii cu T.V.A. din facturile furnizorilor aferente achiziționărilor efectuate prin creditul conturilor 401 „Furnizori” sau 404 „Furnizori de imobilizări”;

cu T.V.A. aferent bunurilor și serviciilor achiziționate înscrisă în factură și achitate direct cu numerar prin creditul conturilor 53 1 „Casa” sau 542 „Avansuri de trezorerie”;

cu valoarea T. V.A. aferentă ratelor devenite scadente, pentru aprovizionările acute cu plata în rate prin creditul contului 4428 „T.V.A: exigibilă”; în corespondență cu același cont, pentru T.V.A. aferentă vânzărilor fâcute anterior și care se facturează mai târziu de către furnizor.

b) Se creditează:

cu sumele deductibile din T.V.A. colectată în corespondență cu debitul contului 4427 „T.V.A. colectată;

cu sumele reprezentând T.V.A. deductibilă care depășește valoarea T.V.A. colectată, ce urmează a se încasa de la buget, în corespondență cu 4424 „T.V.A. de recuperat”;

cu prorata din T.V.A. deductibilă devenită nedeductibilă, în corespondență cu 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”.

Soldul debitor reflectă creanța unității față de buget. După virarea soldului la contul 4424 „T. V.A. de recuperat”, contul se soldează.

4427 „T.V.A. colectată”

Acest cont tine evidenta sumelor datorate de unitate bugetului de stat, reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de mărfuri, prestărilor de servicii și executării de lucrări.

Este un cont de pasiv.

a) Se creditează:

cu valoarea T.V.A. aferentă vânzărilor facturate terților, prin debitul conturilor 411 . „Clientii”, 461 „Debitori diverși” , 531 „Casa”;

cu T.V.A. aferentă lipsurilor imputate, în corespondență cu 428 „Alte decontări și creanțe în legătură cu personalul”, 461 „Debitori diverși”;

cu T.V.A. neexigibilă devenită exigibilă în cursul lunii, prin debitul contului 4428 „T.V.A. nexigibilă”;

cu T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scopul personal sau predate cu titlu gratuit, T.V.A. aferentă lipsurilor peste normele legale neimputabile, cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natură, prin debitul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”.

b) Se debitează:

cu T.V.A. de plată datorată bugetului statului, prin creditul contului 4423 „T.V:A. de plată”;

cu sumele reprezentând T.V.A. deductibilă, în corespondentă cu creditul contului 4426 „T.V.A. deductibilă”;

cu „T.V.A. aferentă clienților insolvabili scoși din activ, prin creditul contului 416 „Clienți incerti”.

La sfârșitul perioadei contul nu prezintă sold.

4423 „T.V.A. de plată”

Ține evidența T.V.A. de plătit bugetului de stat. Este un cont de pasiv.

a) Se creditează:

cu diferențele rezultate la sfârșitul perioadei între T.V.A. colectată mai mare și T.V.A. deductibilă mai mică prin debitul contului 4427 „T.V.A. colectată”.

b) Se debitează:

cu plățile făcute la bugetul statului, reprezentând T.V.A. datorată, în corespondentă cu 512 „Conturi curente la bănci”;

cu T.V.A. de recuperat, compensată prin creditul contului 4424 „T.V.A. de recuperat”.

Soldul contului reprezintă T.V.A. exigibila la plată.

4424 „T.V.A. de recuperat”

Tine evidența T.V.A. de recuperat de la buget. Este un cont de activ.

a) Se debitează:

cu diferențele rezultate la sfârșitul lunii între T.V.A. colectată mai mică si T.V.A. deductibilă mai mare, în corespondentă cu 4426 „T.V.A. deductibilă.

b) Se creditează:

cu T.V.A. încasată de la buget în baza cererii de rambursare sau cu T.V.A. de recuperat compensată în perioadele următoare cu T.V.A. de plată, în corespondență cu 512 „Conturi curente la bănci”, respectiv 4423 „T.V.A. de plată”.

Soldul contului reprezintă T.V.A. de recuperat de la bugetul statului.

4428 „T.V.A. neexigibilă”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența T.V.A. neexigibilă rezultată din vânzări și cumpărări de bunuri, prestări de servicii efectuate cu plata în rate, precum și T.V.A. inclusă în prețul de vânzare cu amănuntul la unitățile comerciale ce țin evidenta la acest preț. Este un cont bifuncțional.

a) Se creditează:

cu T.V.A. aferentă livrărilor de bunuri, prestării de servicii sau efectuării de lucrări cu plata în rate, prin debitul contului 411 „Clienți”;

cu T.V.A. aferentă livrărilor de bunuri, prestării de servicii sau efectuarea de lucrări pentru care nu s-au întocmit facturi, în corespondență cu debitul contului 418 „Clienți – facturi de întocmit”;

cu T.V.A. aferentă mărfurilor intrate în unitățile cu amănuntul, în . corespondentă cu debitul contului 371 „Mărfuri”;

cu T.V.A. aferentă cumpărărilor cu plata în rate și cea aferentă facturilor sosite devenită deductibilă, prin debitul contului 4426 „T.V.A. deductibilă”.

b) Se debitează:

cu T.V.A. aferentă cumpărărilor cu plata în rate și cu T.V.A. aferentă facturilor nesosite, prin creditul conturilor 401 „Furnizori” și 404 „Furnizori de imobilizări” respectiv 408 „Furnizori facturi nesosite”;

cu T.V.A. aferentă mărfurilor scăzute din gestiune la unitățile cu amănuntul prin creditul contului 371 „Mărfuri”;

cu T.V.A. aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau efectuării de lucrări cu plata în rate devenită exigibilă prin creditul contului 4427 „T.V.A. colectată”.

Soldul debitor sau creditor evidențiază taxa pe valoare adăugată neexigibilă.

La S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. Făget pe luna decembrie s-au făcut următoarele înregistrări pentru decontarea T.V.A. ( Anexa nr. 5 )

Deoarece pe luna noiembrie societatea a avut de plată la 4423 un T.V.A. de 22.766.491 lei s-a procedat la compensarea acestuia

22.766.491 4423 „T.V.A. de plată” = 4424 „T. V.A. de recuperat” 22.766.491

Și rezultă un T.V.A. de recuperat pe noiembrie de 89.231.209 lei.

3.4. ACCIZELE

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație care se datorează bugetului de stat, pentru anumite produse din țară și din import. Produsele pentru care se datorează accize sunt:

a) alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului care conțin alcool etilic alimentar;

b) produsele din tutun;

c) produse petroliere;

d) alte produse și grupe de produse.

Cadrul legal care a reglementat sistemul de accizare până la 15.02.2000 au fost O.U.G. nr. 82/1997, aprobată de Legea nr. 196/1998 și modificată prin O.G. nr. 35/1998, O.U.G. nr. 50/1998, O.U.G. nr. 1/1999 și O.U.G. nr. 14/1999. Toate aceste norme au fost abrogate fiind înlocuite cu O.G. nr. 27/1999, valabilă începând cu 15.02.2000.

Pentru alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat și băuturile alcoolice obținute din alcool etilic rafinat sau din cereale distilate, se vor stabili prețuri minime care se vor practica pentru comercializarea lor pe piața internă. Aceste prețuri minime vor cuprinde în mod obligatoriu în prețul de producție și acciza specifică aferentă.

Agenții economici producători interni și importatori de alcool etilic rafinat îmbuteliat și de băuturi alcoolice obținute pe bază de alcool etilic rafinat și din distilare de cereale, vor stabili și prețuri maxime de vânzare cu amănuntul care vor fi înscrise în facturile fiscale.

Pentru alcoolul brut și alcoolul etilic se datorează bugetului de stat o acciză specifică exprimată în echivalentul euro pe hectolitrul pur.

în care:

Ca – concentrația alcoolică;

Acsu – acciza specifică unitară;

Cs – Cursul de schimb;

Q – cantitatea (litri)

Pentru băuturile alcoolice spirtoase obținute pe bază de alcool etilic rafinat sau din distilare de cereale la acciza specifică ( Ai ) calculată ca mai sus se adaugă o acciză procentuală ( AZ ) de 1% aplicată asupra prețului cu amănuntul maxim declarat.

Acciza2 = 1% Preț maxim pe butelie Numărul de butelii

Total acciză datorată = A1 + A2

Berea este supusă accizei specifice calculate prin aplicarea unor sume fixe exprimate în euro pe hectolitru și grad alcoolic.

Plătitorii de accize pentru produsele enumerate anterior sunt agenții economici care produc sau comercializează astfel de bunuri.

Activitatea de producție și comercializare a acestor bunuri este supusă unui regim foarte strict de supraveghere fiscală, realizată de o persoană desemnată de fisc.

Se supun accizării și produsele din tutun, plătitorii fiind agenții economici care produc sau importă astfel de produse și pentru țigarete se stabilesc prețuri maxime de vânzare cu amănuntul pentru fiecare agent economic producător sau importator.

Pentru țigarete, indiferent de proveniența acestora, se datorează bugetului de stat o acciză specifică ( Ai ) stabilită în echivalent euro pe 1.000 țigarete, la care se adaugă o cotă procentuală (25%) aplicată la prețurile maxime de vânzare cu amănuntul.

Produsele petroliere pentru care se datorează accize sunt: carburanții auto, benzine de primă distilare de DAV, combustibili de tip „M” și „P”, uleiuri pentru motoare auto, aditivi pentru benzine, vaseline, parafine.

Plătitorii sunt agenții economici producători sau importatori, iar cuantumul obligației de plată se determină în echivalent euro pe tona de produs finit.

Acciza = Acciza specifică Cursul de schimb Cantitatea (to)

Se supun accizării și alte produse cum sunt: cafeaua, confecții din blănuri naturale, articole din cristal, bijuteriile, autoturisme, parfumuri, aparate video. Aparate pentru aer condiționat etc. Plătitorii sunt persoanele juridice sau fizice care importă aceste bunuri, le produc și le comercializează.

Accizele preced T.V.A. și se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale asupra bazei de impozitare.

Momentul datorării accizelor:

data livrării pentru produsele din producția internă;

data livrării băuturilor alcoolice în cazul unităților care dețin atât secții de producere a alcoolului etilic rafinat, cât și secții de producere a băuturilor alcoolice;

data înregistrări declarației vamale pentru importatori;

data cumpărării pentru achizitori.

Accizele se declară lunar în „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat” (Anexa nr. 4 ) și se achită până în 25 a lunii următoare.

Reflectarea în contabilitate a obligațiilor față de bugetul de stat privind accizele și decontarea acestora se realizează prin intermediul contului 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” cont de pasiv.

a) Se creditează:

cu accizele datorate de producătorii de bunuri supuse accizării prin debitul contului 63 5 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”

cu accizele datorate de importatori în corespondență cu debitul contului 371 „Mărfuri”

b) Se debitează:

cu accizele achitate bugetului prin creditul contului 512 „Conturi la bănci”.

Soldul creditor reflectă obligațiile agențiilor economici față de stat reprezentând accizele datorate.

Nu putem ilustra cu date filiera de înregistrări pentru accize, deoarece S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. luată în studiu nu intră sub incidența acestor reglementări.

3.5. TAXELE VAMALE

Taxele vamale reprezintă sumele percepute de stat în momentul în care bunurile trec granițele țării în vederea exportului, importului sau tranzitului. În prezent în România, se calculează taxe vamale pentru importul de bunuri și servicii.

Cadrul legal care reglementează acest domeniu este: O.G. nr. 26/1993, Legea nr. 102/1994, Legea nr. 129/1999, H.G. nr. 625/1997, H.G. nr. 329/1999.

Taxa se stabilește prin aplicarea cotei procentuale asupra valorii în vamă, exprimată în lei. Valoarea în vamă se determină și se declară de către importatori, direct sau prin reprezentanții autorizați ai acestora, care sunt obligați să depună la vamă, împreună cu celelalte documente necesare vămuirii mărfii, o declarație pentru valoarea în vamă însoțită de facturi și alte documente, de plată a mărfii.

Declarația vamală va fi însoțită de dovada plătii taxelor vamale datorate. Exprimarea în lei a elementelor exprimate în devize se face la cursul de schimb stabilit și comunicat de B.N.R. în fiecare zi de joi și este valabil pentru toată săptămâna următoare. Pentru autovehiculele folosite valoarea în vamă se stabilește prin O.M.F în funcție de vechimea acestora și de caracteristicile lor tehnice.

Reflectarea în contabilitate a taxelor vamale se face tot cu ajutorul contului de pasiv 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” la un analitic distinct. Funcția acestui cont a fost redată deja la paragraful precedent referitor la accize.

Precizăm că în vamă se stabilește și achită și un comision vamal ce se evidențiază la contul 447 „Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate”.

Deoarece S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. luată în studiu nu face operațiuni de importuri, vom ilustra doar înregistrările implicate (la importul unui utilaj) fără date.

212 „Mijloace fixe” = %

404 „Furnizori de imobilizări”

446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”

-taxe vamale

447 „Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate”

-comision vamal

3.6. IMPOZITUL PE DIVIDENDE

Dividendul este cota parte din profit care urmează să se plătească fiecărui acționar sau asociat persoană fizică sau juridică. Dividendele se stabilesc în funcție de cota de participare la capitalul social și în limitele stabilite de A.G.A.

Subiectul impunerii – asociatul sau acționarul care primește dividende ca urmare a deținerii de părți sociale sau acțiuni la o societate care a înregistrat profit, acesta fiind supus distribuirii după aprobarea A.G.A.

Plătitorul – este societatea care distribuie dividende prin reținerea impozitului de la asociat sau acționar, pe statul de plată al dividendului.

Baza de calcul – sumele cuvenite acționarilor sau asociaților în conformitate cu hotărârea A.G.A.

Profitul net se repartizează sub formă de dividende conform hotărârii AG.A. În cazul dividendelor în natură, evaluarea produselor acordate ca plată în natură se face astfel:

la prețul de vânzare practicat de unitate, pentru produsele din producția proprie;

la prețul de achiziție pentru alte produse;

la tariful practicat la data efectuării plății în natură în cazul serviciilor.

Cota de impunere – este de 5%

Termenul de plată – la data efectuării plății dividendelor. Pentru dividendele care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților, din lipsă de lichidități, până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul, termenul de plată a impozitului pe dividende este de 31 decembrie a anului respectiv.

Acest impozit se evidențiază în contabilitate prin intermediul contului 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”, la un analitic distinct.

a) Se creditează:

cu impozitul de 5 % asupra dividendelor reținute asociaților sau acționarilor, prin debitul contului 457 „Dividende de plătit”;

cu majorările și penalitățile datorate pentru neplata în termen a obligației fiscale prin debitul contului 671 „Despăgubiri și penalități”.

b) Se debitează:

cu sumele virate la bugetul statului prin creditul contului 512 „Conturi curente la bănci”.

Soldul creditor reflectă sumele datorate de unitate bugetului de stat sub forma impozitului pe dividende reținut și nevărsat.

Întrucât S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. Făget, a folosit întreg beneficiul de 18.524.000 lei la acoperirea pierderilor din anii precedenți, vom ilustra în continuare filiera de înregistrări implicată de distribuirea de dividende, fără a prezenta și sumele aferente:

repartizarea profitului sub formă de dividende;

129 „Repartizarea profitului” = 457 „Dividende de plătit”

evidențierea impozitului pe dividende reținut

457 „Dividende de plătit” = 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”

impozit pe dividende

vărsarea impozitului datorat

446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” = 512 „Cont curent la bănci”

impozit pe dividende

CAPITOLUL IV

RELAȚIILE FINANCIARE ALE FIRMEI

CU BUGETELE LOCALE

În domeniul finanțelor publice, pe lângă impozitele și taxele care se constituie ca venituri ale bugetului de stat, sunt prevăzute și surse de alimentare a bugetelor locale. Normele cele mai reprezentative, care reglementează aceste obligații sunt: Legea nr. 27/1994 republicată în 1998, O.U.G. nr. 62/1998, O.U.G. nr. 15/1999, O.U.G. nr. 16/1999, O.U.G. nr. 27/1999, Legea nr. 122/1999, Legea nr. 123/1999.

4.1. IMPOZITUL PE CLĂDIRI

Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de contribuabili (persoane fizice sau juridice) pentru clădirile aflate în proprietatea lor.

În continuare ne vom ocupa de impozitul pe clădiri aparținând persoanelor juridice. Impozitul pe clădiri în aceste cazuri se datorează de societatea care le administrează.

Din punct de vedere fiscal sunt impozitate și clădirile în rezervă sau în conservare, amortizate integral, noi sau dobândite în cursul anului.

Clădirile noi sunt impozitate pe baza suprafeței din contractul de vânzare -cumpărare al locuinței.

Baza impozabilă = Valoarea impozabilă cota de impozit între 0.5 – 1%

evaluată/mp

În categoria clădiri supuse impunerii se includ și următoarele:

dependințele situate fie în corpul clădirii, fie în afara acesteia (bucătărie, pivniță, magazie etc.);

diverse spații cum sunt: chioșcuri, cabane, magazine, depozite;

alte clădiri, folosite pentru policlinici, creșe, grădinițe etc.

Potrivit Anexei 2 la Legea nr. 27/1994, republicată în 1998 nu sunt impuse:

clădirile instituțiilor publice, cu excepția celor folosite în alte scopuri;

monumente istorice, de arhitectură și arheologie, muzee și case memoriale, cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice sau comerciale;

clădiri reprezentând lăcașuri de cult;

construcții și amenajări funerare din cimitire.

Acest impozit se stabilește de contribuabil prin „Declarația de impunere” (Anexa nr. 6) și se plătește trimestrial, până la data de 15 ale ultimei luni din fiecare trimestru.

Clădirile se scad de la impunere cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirile s-au demolat, distrus ori s-au transmis în administrarea sau în proprietatea altor contribuabili , proporțional cu partea de clădire aflată in această situație.

Impozitul pe clădiri stabilit pe baza „Declarației de impunere”, se depune la organul fiscal teritorial pe raza căruia se află clădirea, însoțită de copii după actul de dobândire al clădirii.

Reflectarea în contabilitate este următoarea:

Obligația de plată a impozitului pe anul 2001

6.750.000 635 „Cheltuieli cu alte = 446 „Alte impozite, taxe și vărsă. asimi.” 6.750.000 impozite, taxe și analitic pentru impozitul pe

vărsăminte asimilate” clădiri

Plata obligației în baza „ordinului de plată”

6.750.000 446 „Alte impozite , taxe și = 5121 „Conturi curente la 6.750.000

vărsăminte asimilate analitic” bănci in lei”

4.2. IMPOZITUL PE TEREN

Impozitul pe terenurile deținute în proprietate situate în municipii, orașe și comune se stabilește anual în sumă fixă/mp de teren diferențiat pe cinci categorii de localități, iar în cadrul acestora pe categorii de zone, în perimetrul construibil ( A, B, C, D ).

Impozitul se achită trimestrial, în rate egale, până în data de 15 ale ultimei luni din trimestru. În baza O.U.G. nr. 84/1997 pentru modificarea și complectarea Legii nr. 27/1994 începând cu 01.01.1998 acest impozit a fost actualizat cu indicele de inflație de 200,5% prin Hotărâri ale Consiliilor locale.

Impozitul se datorează cu începere de la data de întâi a luni următoare celei în care a fost dobândit terenul, pe numele noului proprietar. Impozitul se dă la scădere cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost înstrăinat.

Impozitul pe terenuri se stabilește pe baza „Declarației de impunere” (Anexa nr. 6 ) depusă la organul fiscal pe raza căruia se află terenul, Declarația se depune în termen de 30 de zile de la data dobândirii terenului. Impozitul pe terenurile aflate în orașele care trec în categoria municipiilor și a comunelor care trec în categoria orașelor se modifică corespunzător noii încadrări a localităților în care sunt situate terenurile începând cu data de 1.01.

Evidenta contabilă se face în felul următor:

Obligația de plată:

635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și = 445 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”

vărsăminte asimilate” analitic pentru impozitul pe terenuri

Plata obligației:

446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” = %

analitic 53 11 „Casa în lei”

5121 „Conturi curente

la bănci în lei”

4.3. TAXA ASUPRA MIJLOACELOR

DE TRANSPORT

Cadrul legal: Legea nr. 27/1994, O.G. nr. 24/1995.

Această taxă se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului la fiecare 500 cm3. Ea se achită trimestrial, în rate egale, până la data de 15 ale ultimei luni din trimestru. Pentru remorci de orice fel și rulote, taxa se stabilește în funcție de capacitatea acestora.

Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează pentru două categorii de mijloace de transport:

mijloace de transport rutier;

mijloace de transport pe apa.

Sunt scutiți de plata taxei următoarele categorii de contribuabili:

persoane fizice invalide;

instituții publice, precum și persoane juridice care au ca profil de activitate transportul de călători în comun în interiorul localităților, pentru autovehiculele folosite în acest scop.

Taxa se datorează cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dobândit mijlocul de transport. Taxa se dă la scădere cu începere de la data de întâi a luni următoare celei în care a fost înstrăinat sau radiat.

Această taxă se stabilește de către organele fiscale teritoriale pe raza cărora contribuabili își au sediul sau domiciliul, pe baza „Declarații de impunere” { Anexa nr. 7 ).

Taxa se evidențiază în contabilitate astfel:

Obligația de plată: la S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. pe anul 2001.

792.000 635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „Alte impozite taxe 792.000

taxe și vărsăminte asimilate” și vărsă. asimilate”

-analitic taxa mijloace

de transport

Plata obligației:

792.000 446 „Alte impozite, taxe și = 5121 „Conturi curente la bănci 792.000

vărsăminte asimilate” în lei”

-analitic

4.4. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE

În categoria „Alte impozite și taxe” includem:

A) Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere

Cadrul legal : Legea nr. 27/1994, complectată și modificată ulterior.

Această taxă se stabilește de Consiliile locale și poate fi majorată cu până la 30% de către acestea, față de sumele prevăzute în legea mai sus menționată.

Taxa este stabilită în suma fixă/zi în funcție de natura activității desfășurate.

Această taxă se evidențiază în contabilitate astfel:

Obligația de plată:

635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte

taxe și vărsăminte asimilate” asimilate” analitic taxa pentru

folosirea locurilor publice de desfacere

Plata obligației:

446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte = %

asimilate” analitic taxa pentru 5311 „Casa in lei”

folosirea locurilor publice de desfacere 5121 „Conturi curente la bănci în lei”

B) Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj, reclama

Cadrul legal: Legea nr. 27/1994, O.G. nr. 24/1995 complectată și modificată ulterior, O.U.G. nr. 15/1999.

Taxa se stabilește anual și se achită anticipat la bugetul Consiliilor locale. Taxa se stabilește diferențiat după cum urmează:

în suma fixă în funcție de dimensiuni (mp) în cazul taxei pentru publicitate, afișaj reclama pentru firmele instalate la locul exercitării activității;

în suma fixă pe exemplar, în cazul taxei pentru afișaj și bilete de publicitate netipărite;

în suma fixa pe obiect pentru obiectele expuse în scop de reclamă și de publicitate și care nu sunt destinate vânzării și desfășurării propriei activități;

în cota de 20% din valoarea contractului scris, în cazul efectuării serviciului de reclamă și de publicitate pe panouri exterioare, mijloace de transport și afișaj public pentru țigări, băuturi alcoolice, exceptând berea sub 12 % alcool;

micșorată în cazul taxei pentru obiectele expuse cu scop de reclamă și de publicitate și care nu sunt destinate vânzării și desfășurării propriei activități;

majorată pentru firmele, reclamele, afișele și de publicitatea realizate exclusiv într-o limba străină, si care este de 500 % din nivelul taxei pentru publicitate, afișaj, reclamă și a taxei pentru firmele instalate la locul exercitării activității.

Taxa pentru reclamă și publicitate, efectuată pentru țigări, tutun, băuturi alcoolice este exigibila Ia data intrării în vigoare a contractului scris și se plătește pană la data de 10 ale lunii următoare celei în care taxa a devenit exigibilă.

În contabilitate, această taxă se înregistrează astfel:

Obligația de plată:

635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte

taxe și vărsăminte asimilate” asimilate” analitic taxa pentru

folosi. mijloa. de afișaj, recl. pub.

Plata obligației:

446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” = %

analitic 5.311 „Casa în lei”

5.121 „Conturi curente la bănci

în lei”

C) Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat

Temeiul legal: H.G. nr 251/1991, Legea nr. 69/1993 modificată ulterior.

Impozitul pe terenurile ocupate de clădiri, construcții, stadioane, săli pentru sport, bazine de înot se stabilește anual și se achită trimestrial, în rate egale, până la data de 15 ale ultimei luni din trimestru.

Impozitul se calculează în sume fixe/mp de teren și este diferențiat pe categorii de localități, iar in cadrul acestora pe zone.

În contabilitate se evidențiază astfel:

Obligația de plată:

635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „ Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”

taxe și vărsăminte asimilate” analitic taxa pentru folosirea terenurilor

proprietate de stat

Plata obligației:

446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte = 5121 „Conturi curente la bănci în lei”

asimilate” analitic

D) Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură

Cadrul legal: H.G. nr. 251/1991 , Legea nr. 69/1993.

Această taxă se calculează, pentru mediul urban, în sumă fixă în funcție de categoria unității și zona în cadrul localității, iar pentru mediul rural în funcție de zona de fertilitate.

Taxa se achită în patru rate trimestriale egale, pană la data de 15 ale ultimei luni din trimestru. Taxa se poate majora cu pană la 50% conform O.G. nr. 15/1992 și a Hotărârii Consiliului local.

Plătitorii acestei taxe sunt regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat, alte persoane juridice care dețin în administrație terenuri proprietate de stat pe care le utilizează în alte scopuri decât pentru agricultură și silvicultură.

Pentru linii ferate și drumuri, taxa este anuală și se stabilește în lei/km de cale ferata și drum.

Reflectarea în contabilitate se face astfel:

Obligația de plată:

635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte

taxe si vărsăminte asimilate” asimilate” -analitic pentru folosirea

terenurilor de stat în alt scop decât

pentru agricultură și silvicultură

Plata obligației:

446 „Alte impozite, taxe și = 5121 „Conturi curente la bănci în lei”

vărsăminte asimilate” analitic

E) Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor

Această taxă este diferențiată în funcție de valoarea construcției sau instalației, de suprafață, terenurilor ocupate și se plătește înainte de eliberarea autorizațiilor respective. În această categorie se includ:

certificatul de urbanism, autorizarea de construire;

autorizarea de foraje și excavări

autorizarea construcțiilor provizorii de șantier

autorizații pentru lucrări de racorduri și branșamente la rețelele publice de apa, canalizare, gaze, termică, energie electrica și telefonie;

alte lucrări.

CONCLUZII

Fiscalitatea face parte din viața economică a întreprinderii. Fiscalitatea are o mare incidență asupra activității întreprinderii în următorul sens:

când fiscalitatea este excesiva, ea devine o piedică în calea dezvoltării pe termen scurt mediu sau lung iar

dacă fiscalitatea este rezonabilă ea poate influența dezvoltarea bazei tehnico-materiale prin investiții succesive îndreptate spre modernizarea dotărilor existente, spre crearea de noi locuri de muncă.

În lucrarea de față am abordat aspectele teoretice ale fiscalității legate de datoriile agenților economici față de bugetul central și local de stat, în paralel cu prezentarea aspectelor practice referitoare la contabilizarea acestor relații și decontarea lor pe baza datelor culese de la S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. Făget.

Sintetizând cele analizate la S.C. luată în studiu rezultă:

a) Deși a realizat în exercițiul financiar 2000, un beneficiu net de 18.524.401 lei, profitul impozabil este de 6.928.653 lei datorat:

pe de o parte cheltuielile nedeductibile cu amenzi și penalități de 27.402.356 și cheltuieli de protocol peste limita admisă de lege și care au mărit profitul impozabil cu 37.270.356 lei, aducându-l la nivelul total de 55.794.610 lei (18.524 401 + 37.270.209 = 55.794.610);

pe de altă parte pierderii provenite din anii precedenți compensată din beneficiile anului curent de 48.865.957 lei și care au diminuat profitul impozabil cu această sumă aducându-l la nivelul de 6.928.653 lei.

Pentru acest profit s-a stabilit un impozit de 1 732 163 lei.

b) Întrucât în cursul anului s-a înregistrat și virat un impozit pe profit de 14.148.887 lei, rezultă că întreprinderea are o creanță față de bugetul statului pentru impozitul vărsat în plus de 12.410.724 lei (14.148.887 – 1.732.163 = 12.410.724).

c) Impozitul pe venitul din salarii pe total an a fost de 3.180.618 lei, din care s-a achitat doar suma de 12.000 lei, rezultând o obligație neonorată față de buget de 3.168.618 lei.

d) T.V.A de plată pe întreg anul 2000 a fost de 104.901.499 lei iar T.V.A. de recuperat pe întreg anul a fost de 180.813.840 lei, deci care s-au recuperat prin compensarea 91.582.632 lei, rămânând la sfârșitul anului un T.V.A. de recuperat deci o creanță a S.C. față de buget de 89.231.208 lei.

e) S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. nu datorează bugetului nici accize și nici taxe vamale.

f) Întreg beneficiu al anului 2000 de 18.524.401 lei a servit la acoperirea unei părți din pierderile provenite din anii anteriori și în consecință nu s-au distribuit dividendele și ca atare S.C. nu datorează pe anul 2000 impozit pe dividende.

g) În ceea ce privește impozitele și taxele locale, S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. a datorat și vărsat pe anul 2000 impozit pe clădiri și pe terenuri de 5.253.000 lei și taxa asupra mijloacelor de transport de 1.005.000 lei.

h) Analizând situația creanțelor din activul bilanțului se constată că a crescut durata medie de încasare a creanțelor (Icr = 534 > Ica = 156 %) cu efecte negative asupra situației financiare a firmei.

i) Datoriile totale din pasivul bilanțului au crescut de la 1.223.210 mii lei la 3.608.011 mii lei, deci o creștere de 194% (294% – 100%).

Rata de îndatorare globală se calculează:

pe anul 1999 rata îndatorării globale a fost:

iar în anul 2000 de:

se constată o rată a îndatorării globale îngrijorător de ridicată, se apropie de 1, nici nu se poate vorbii de autonomie financiară în acest caz.

j) Concluzia finală este că întreprinderea face față cu greu obligațiilor de plată întrucât nu dispune de lichidități, fiind în permanență în una din dilemele :

achitarea obligațiilor fală de principalii furnizori pentru a se putea asigura continuitatea exploatării sau achitarea obligațiilor față de buget, a căror plată cu întârziere atrage după sine penalități usturătoare;

acordarea de amânări de la plată a clienților în speranța de a nu pierde piața câștigată și apelarea la împrumuturi bancare care atrag după sine dobânzi.

Încercând să facă fală plăților la scadentă S.C. „Romeo Lyn” S.R.L. Făget și-a dublat creditul bancar de la 200 mil. la 400 mil.

ANEXE

ANEXA 1

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

Lei

Tipărit la C.N. „Imprimeria Națională” S.A. Cod 14.13.01.07 Format: A4/t2

Sub sancțiunile faptei de fals în acte publice declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Nume, prenume RUS EMILIA .

Funcția ASOCIAT Semnătura și ștampila

Prezentul titlu de creanță devine titlu executoriu, în condițiile legii.

ANEXA 2

MF DECLARAȚIE

ROMÂNIA privind obligațiile de plată la

bugetul de stat

luna DECEMBRIE anul 2001

SUMELE ÎNSCRISE NU INCLUD DIFERENȚELE STABILITE PRIN ACTE DE CONTROL

A. TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ SUME lei

B. IMPOZIT PE VENITUL DIN SALARII ȘI PE VENITURILE ASIMILATE SALARIILOR*

C. IMPOZIT PE PROFIT

D. ACCIZE

E. IMPOZIT LA ȚIȚEIUL ȘI LA GAZELE NATURALE DIN PRODUCȚIA INTERNĂ

F. TAXA PENTRU JOCURI DE NOROC

G. IMPOZIT PE DIVIDENDE *)

H. IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE

NEREZIDENTE REȚINUTE DE PLĂTITORII DE VENIT *)

I. IMPOZIT PE VENITURILE DIN VALORIFICAREA SUB ORICE FORMĂ

A DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

J. IMPOZITUL PE VENITURILE SUB FORMĂ DE DOBÂNZI

K. IMPOZIT PE VENITURILE OBȚINUTE DIN TRANSFERUL DREPTULUI

DE PROPRIETATE ASUPRA VALORILOR MOBILIARE ȘI PĂRȚILOR SOCIALE

L. VĂRSĂMINTE DIN PROFITUL NET AL REGIILOR AUTONOME

M. ALTE IMPOZITE/TAXE DATORATE BUGETULUI DE STAT

Se completează numai pentru impozite reținute la sursele marcate cu *)

**)

B. IMPOZIT PE VENITUL DIN SALARII ȘI ASIMILATE SALARIILOR

G. IMPOZIT PE DIVIDENDE

H. IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANLOR FIZICE ȘI JURIDICE NEREZIDENTE REȚINUTE DE PLĂTITORII DE VENIT

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Nume, prenume RUS EMILIA .

Funcția ASOCIAT Semnătura și ștampila

Prezentul titlu de creanță devine titlu executoriu, în condițiile legii

ANEXA 3

DATE DE IDENTIFICARE ALE PLĂTITORULUI

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ COLECTATĂ lei

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ DEDUCTIBILĂ lei

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele din această declarație sunt corecte și complete.

Nume, prenume RUS EMILIA .

Funcția ASOCIAT Semnătura și ștampila

ANEXA 4

Județul: TIMIȘ Adresa imobilului Verificat

Contribuabilul: S.C. “ROMEO LYN” S.R.L Județul: Timiș Organul fiscal

Sediul (conform certificatului de înmatriculare) Localitatea: Periam Numărul și data înregistrări

Str. 585/31.01.2002

Domiciliul: Făget, nr. 919 Nr. Semnătura

Telefon: 056/375182 sau 375164 Ștampila

Nr. din Reg. Comerțului: J35/1383 data 1991

BANCA/CONT

DECLARAȚIE

pentru stabilirea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren

și a taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat,

în cazul contribuabilor persoane juridice

A. Impozitul pe clădiri *)

a) pe baza valorii de inventardin evidența contabilă

*) Se completează și de către persoanele fizice autorizate

B. Impozitul pe teren

C. Taxa pentru folosirea terenurilorde stat

I. Taxa pentru folosirea terenurilor de stat

II. Taxa pentru terenurile ocupate de liniile ferate și drumuri

III. Total taxă teren

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice declar că datele din această declarație sunt corecte și complecte.

(data completării declarației)

Director, Contabil șef

ANEXA 5

Județul: TIMIȘ Verificat

Contribuabilul: S.C. “ROMEO LYN” S.R.L Organul fiscal

Sediul (conform certificatului de înmatriculare) Numărul și data înregistrări

585/31.01.2002

Domiciliul: Făget, nr. 919 Semnătura

Telefon: 056/375182 sau 375164 Ștampila

Nr. din Reg. Comerțului: J35/1383 data 1991

BANCA/CONT

DECLARAȚIE *

pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport în cazul

contribuabililor persoane juridice

Data completări declarației

DIRECTOR, Contabil șef,

* Declarația se complectează și nominal, potrivit datelor de pe verso

Județul Verificat de

** Se înțelege ansamblul format dintr-un autovehicul și remorca, care participă la circulație ca o unitate, cum sunt: autotrenurile (formate dintr-un autoremorcher și remorca) și autovehicule cu șa (formate din autotractor și remorca).

SITUAȚIA

nominală privind stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport

* Se vor specifica mijloacele de transport în proprietate

BIBLIOGRAFIE

l. F. Cătineanu, L Donath; – „Finanțe publice”, Ed. Mirton, 1995

2. H. Cristea – „Gestiunea financiară a firmei” Ed. Mirton, 1996

3. E. Drehuța, V. Darie; – „Manualul expertului contabil și al contabilului autorizat”, Ed. Agora, 1997

4. M. Epuran, D. Cotlet, – „Contabilitate financiar”, Ed. de Vest Timișoara, 1996

5. C. Istrate; – „Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei”, Ed. Polirom, 2000

6. M. Ristea și colaboratorii – „Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii”, Ed. Tribuna economică, 1995

7. A. Stoian; – „Contabilitatea și fiscalitatea societăților comerciale”, Ed. Infomedia, București, 1997

8. x x x Acte normative ce reglementează tematica abordată și indicată la fiecare paragraf din lucrare

9. x x x Colecțiile: „Tribuna economică – impozite și taxe” și „Finanțe – credit -contabilitate” anii 1997-2002.