. Produse Si Servicii Bancare

INTRODUCERE

Definirea sferei de cuprindere a serviciilor comparativ cu produsele bancare, a diferențelor care există între cele două categorii este un prim pas pentru conturarea varietății operațiunilor puse la dispoziția clienților băncii.

Una din liniile de demarcație între serviciul și produsul bancar este dată de costul acestora (comisioane respectiv dobânzi). De exemplu, operațiunile de plăți sunt servicii comisionate, în timp ce creditele sunt produse bancare pentru care banca încasează dobânzi.

Produsul bancar este un bun negociabil, în timp ce serviciul bancar este o prestație comisionată.

Există o anumită interdependență, conexiune între serviciile și produsele bancare. De exemplu, depozitul bancar pentru persoane fizice este un produs bancar, dar deschiderea contului și administrarea lui sunt servicii bancare.

Între produsele și serviciile bancare există și anumite deosebiri, și anume:

Veniturile realizate, ca urmare a serviciilor bancare prestate, sunt relativ mai mici comparativ cu dobânzile active (la credite);

Riscul recuperării costului serviciului bancar este mai mic decât riscul încasării dobânzilor aferente creditelor acordate, întrucât comisionul se încasează în momentul efectuării operațiunii.

Oferta de produse și servicii bancare poate fi structurată astfel:

Produse și servicii de bază: Tranzacții financiare la care banca participă în nume propriu ca partener direct al clienților săi și în care se cuprind: acordarea creditelor, constituirea depozitelor, operațiuni cu hârtii de valoare, etc.; Tranzacții la care banca are rol de intermediar, cum ar fi transferul electronic de fonduri; Consultanță legată de produsele și serviciile acordate de bancă clienților proprii.

Produse și servicii periferice (complementare). Produsele și serviciile periferice sunt legate de: asigurările de bunuri și persoane, domeniul valorilor imobiliare, depozitarea și păstrarea în bancă a obiectelor de valoare, etc.

Oferta de produse și servicii bancare trebuie organizată în funcție de specificul și caracteristicile categoriilor de clienți.

Astfel, produsele și serviciile ce privesc activitatea cu amănuntul se vor dezvolta ca produse și servicii standard, iar cele pentru persoane juridice vor fi adaptate fiecărui client în parte.

În domeniul băncii la domiciliul, clienții pot beneficia de produse care le permit să efectueze toate tipurile de transfer bancar și de operațiuni de bursă.

Într-o eră a consumatorului, serviciile bancare sunt orientate spre client, viziunea tradițională transformându-se în “banking relațional”.

Succesele informaticii, reflectate într-o tehnologie de calcul din ce în ce mai sofisticată, au permis apariția și dezvoltarea unor activități ce conduc la reconsiderarea întregii prestații bancare.

Dezvoltarea tehnologiei informației și de distribuire va fi principala presiune ce va determina evoluția noilor strategii de distribuire a produselor și serviciilor bancare.

Prezenta lucrare este structurată în cinci capitole care abordează ca temă oferta de produse și servicii bancare .

Primul capitol abordează descrierea generală a Băncii Comerciale Române, iar următoarele patru capitole partea teoretică a temei.

Astfel, în capitolul doi intitulat “Produse bancare”, este prezentat conceptul de produs bancar precum și inovarea și abandonarea produselor bancare. Clientela bancară este cea care selectează oferta de produse bancare, și de aceea pentru a veni pe piață cu un produs trebuie să se cunoască foarte bine clientela băncii respective. Tot în acest capitol mai sunt prezentate și tarifele bancare precum și politica de prețuri în sistemul bancar.

În capitolul al treilea intitulat “Piața serviciilor”, este prezentată piața serviciilor ca formă concretă de existență a relațiilor de schimb; și fiind vorba despre o piață, mai sunt prezentate și cererea, oferta și tarifele pentru servicii.

În capitolul al patrulea, intitulat “Decontări bancare în RON și valută” sunt prezentate toate produsele și serviciile cu care o bancă ar putea veni în întâmpinarea clienților săi atât în RON cât și în valută. În acest capitol este prezentat atât produsul de bază “contul”, cât și posibilitățile de utilizare a contului, adică operațiunile cu numerar, precum și operațiunile de decontare fără numerar. Tot în acest capitol mai este prezentată și piața valutară, ceea ce presupune ea, precum și caracteristicile acestei piețe. În încheierea acestui capitol este prezentat un produs care începe să se dezvolte tot mai mult, și anume cardul.

Studiul de caz al acestei lucrări este prezentat în capitolul cinci, acesta fiind făcut la Banca Comercială Română Sucursala Județeană Sibiu.

În acest capitol s-a încercat să se prezinte toate produsele și serviciile cu care BCR vine în întâmpinarea clienților săi atât persoane fizice cât și persoane juridice.

Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii și sugestii referitoare atât la produsele și serviciile oferite de BCR, cât și la ceea ce presupune produs și serviciu bancar.

CAPITOLUL I

1. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – PREZENTARE GENERALĂ

1.1 SCURT ISTORIC AL BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

Banca Comercială Română își înscrie numele pe lista băncilor comerciale nou create și reorganizate după decembrie 1989. Ea are o situație specială. Se poate considera o bancă nouă pentru că actul său de naștere poartă data de 01 decembrie 1990, dar, în același timp, prin activitatea comercială desfășurată în cadrul Băncii Naționale din care se desprinde și pe care o continuă, este deopotrivă o bancă cu tradiție în domeniul bancar. Începutul a fost deosebit de dificil. În afara unui act de identitate, unei bănci îi mai sunt necesare un sediu central, o rețea de unității, personal suficient, capital, clienți și o gamă adecvată de produse și servicii utile și tentante pentru acești clienți.

Conducerea Băncii Comerciale Române a fost asigurată în acești ani de prima echipă formată dintr-un președinte și trei vicepreședinți. Acesta a reușit să aducă banca la parametrii deja cunoscuți și confirmați pe plan intern și internațional. În pofida multor greutăți inerente oricărui început, Banca Comercială Română, bine condusă, a devenit astăzi una din cele mai puternice și prestigioase bănci românești.

În fiecare an, grupului de lucrători de bancă de 5.300 cu care B.C.R. a plecat la drum i se adaugă noi contingente. În 2001 – 3.620 noi angajați, în 2002 – 1798, în 2003 – 704, în 2004 – 179 și în 2005 – 337. Rețeaua bancară de început de 100 unități, crește cu 48 unități în 2001, cu 36 în 2002, cu 14 în 2003, cu 6 în 2004 și cu 2 în 2005.

Observăm astfel că atât personalul cât și rețeaua se dublează într-un interval atât de scurt de numai 5 ani. Evoluția capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a forței financiare a băncii. De la un capital social subscris de 120 RON în 2000, capitalul social – la care încep să se adauge fondurile constituite, adică capitalul total – crește la 216 RON în 2001, 883 RON în 2002, 1.886 RON în 2003, 3.800 RON în 2004 și 5.770 RON în august 2005.

La experiența acumulată se adaugă o alta, nouă, urmare a extinderii operațiunilor specifice tranziției și economiei de piață. Astfel, în acest interval de timp banca s-a dezvoltat atât prin creșterea gamei de produse și servicii bancare pe care le-a oferit până acum clientelei sale, cât și prin asimilarea rapidă a unora noi, din care sunt de menționat: trecerea la creditarea pe termen mediu și lung pentru investiții, acordarea de credite în valută, deschiderea de conturi în valută pentru persoane fizice și juridice și efectuarea de operațiuni de schimb valutar, derularea operațiunilor de decontare în numele clienților a activităților de comerț exterior.

Interesul clienților de toate categoriile pentru colaborarea cu B.C.R., evoluția acestei clientele contribuie în final la completarea imaginii despre bancă. Creșterea numărului de clienți de la 50.000 la 1 decembrie 2000 la 662.000 la 31 august 2005 și a numărului de conturi deschise în același interval de timp de la 112.000 la aproape 1.100.00 poate fi considerată o performanță pentru o perioadă așa de scurtă.

Unul din elementele calitative, de marcă, pe care banca le-a adăugat la bilanțul celor 5 ani l-a constituit activitatea internațională. Interdependența dintre piețele interne și externe a făcut necesară adaptarea sistemului de lucru al băncii la practicile bancare internaționale. Prin rețeaua băncii Comerciale Române, la început mai puține, iar în prezent foarte multe societății comerciale își derulează afacerile proprii de comerț exterior și apelează la toată gama de servicii specifice acestor operațiuni.

Prezența Băncii Comerciale Române pe piețele internaționale este ușurată mult de cele aproape 500 bănci corespondente cu care ea lucrează. Una din cele mai importante activități ale acestei perioade este legată de concluzia adoptată de bancă potrivit căreia rezultatele sale sunt și vor fi într-o relație directă cu eforturile depuse pe planul procedurilor și normelor de lucru, al aducerii acestora la nivelul standardelor internaționale.

Scurta și bogata istorie a Băncii Comerciale Române recunoaște ca realizare deosebită pașii făcuți în domeniul informatizării, de la situația anului 1990, când toate lucrările băncii erau executate fără o tehnică de calcul adecvată, astăzi banca utilizează cele mai moderne echipamente din domeniul tehnicii de calcul, care permit o mare flexibilitate și dinamică operațiunilor efectuate.

Banca a reușit o consolidare a infrastructurii la nivelul sediului central prin extinderea configurației calculatorului IBM SAV 400, atât în ceea ce privește puterea de calcul, cât și numărul și diversitatea stațiilor de lucru. Prin aceasta s-a obținut extinderea funcționalității aplicațiilor informatice destinate operațiunilor valutare, banca dispunând în prezent de un sistem modern, de realizare în timp real al tranzacțiilor internaționale care oferă facilități de generare, transmitere și reconciliere a mesajelor SWIFT. Spațiul limitat pentru această generoasă temă a amintirii celor mai importante momente din istoria celor 15 ani de existență a B.C.R. poate determina multe nedreptăți, multe fapte și date tot atât de importante neputând fi etalate aici.

În mod voit, vom încheia însă aceste “file de istorie “ cu cel ce a creat această istorie a B.C.R., cu omul, cu lucrătorul de bancă, cu acest părtaș direct la toate rezultatele bune obținute până acum. Cei 11.000 de angajați, fie ei conducători sau lucrători de toate categoriile, au construit cu profesionalism și dăruire.

Banca Comercială Română, o bancă așa cum arată ea acum: puternică, competitivă și deosebit de necesară și solicitată de un număr mare de clienți de toate categoriile din economia națională și de către populație.

Calitatea resurselor umane a reprezentat condiția esențială a tuturor succeselor obținute până în prezent și, din acest punct de vedere, lucrătorul de bancă se va plasa mereu înaintea oricărui alt factor important care poate condiționa viitorul Băncii Comerciale Române.

1.2 NATURA ACTIVITĂȚII

Grupul Banca Comercială Română SA („Grupul”) este format din Banca mamă, Banca Comercială Română SA („Banca” sau „Banca mamă”) și filialele acesteia: Anglo-Romanian Bank (Marea Britanie), Frankfurt Bukarest Bank (Germania), Banque Franco-Roumaine (Franța), Banca Comercială Română Chișinău (Republica Moldova), Financiara SA (România), Bucharest Financial Plazza SRL (România), BCR Securities SA (România), BCR Leasing SA (România), BCR Asigurări SA (România) și BCR Asset Management SA (România).

Grupul prestează o gamă largă de servicii bancare adresate persoanelor fizice și juridice din România și străinătate precum și alte servicii financiare precum: servicii de brokeraj, asigurări, managementul activelor și leasing. Grupul avea aproximativ 13.029 angajați la 31 decembrmâne.

1.2 NATURA ACTIVITĂȚII

Grupul Banca Comercială Română SA („Grupul”) este format din Banca mamă, Banca Comercială Română SA („Banca” sau „Banca mamă”) și filialele acesteia: Anglo-Romanian Bank (Marea Britanie), Frankfurt Bukarest Bank (Germania), Banque Franco-Roumaine (Franța), Banca Comercială Română Chișinău (Republica Moldova), Financiara SA (România), Bucharest Financial Plazza SRL (România), BCR Securities SA (România), BCR Leasing SA (România), BCR Asigurări SA (România) și BCR Asset Management SA (România).

Grupul prestează o gamă largă de servicii bancare adresate persoanelor fizice și juridice din România și străinătate precum și alte servicii financiare precum: servicii de brokeraj, asigurări, managementul activelor și leasing. Grupul avea aproximativ 13.029 angajați la 31 decembrie 2005 (31 decembrie 2004: 12.400). Grupul își desfășoară activitatea prin intermediul Sediului Central din București și al 297 sucursale și agenții (31 decembrie 2005: 290) localizate în România și în străinătate.

Banca Comercială Română SA este înmatriculată în România din 1990 ca societate pe acțiuni și este autorizată de Banca Națională a României să desfășoare activități bancare.

Sediul social al Băncii mamă este:

Banca Comercială Română SA Bulevardul Elisabeta nr. 5 București, Sector 3, ROMÂNIA.

Grupul deservește o gamă largă de clienți care include societăți, instituții publice și persoane fizice. De asemenea, Grupul desfășoară și tranzacții în nume propriu.

1.3 OFERTA BĂNCII

Banca Comercială Română a fost și rămâne disponibilă să ofere clienților gama de servicii și produse cu specific bancar ce se practică pe piața internă. Paleta largă a activităților băncii, structura clienților săi și acoperirea tuturor zonelor geografice cu unități proprii îi dau acesteia caracterul de bancă universală. Prin cele 4 produse de bază: împrumuturile, depozitele, garanțiile, consultanță, banca asigură principalele grupe de cerințe ale clienților, pe termen scurt sau pe termen mijlociu și lung. O enumerare mai largă a serviciilor bancare puse în slujba societăților comerciale și a persoanelor fizice este însă mai edificatoare. Astfel, banca asigură pentru clienții săi: deschideri de conturi prin virament sau numerar, acordarea de împrumuturi și scrisori de garanție, constituirea de depozite bancare, operări de cecuri, deschideri sau acreditive, evaluarea bunurilor mobile admise în garantarea creditelor, tranzacții pe piața valutară în numele clienților, păstrarea în bancă la cererea titularilor a documentelor de plată, titluri, hârtii de valoare și alte valori posibil de tezaurizat, consultanță economico-financiară și tehnică de specialitate etc.

Pentru viitorul apropiat, banca este pregătită să ofere clienților săi și alte produse și servicii bancare cum ar fi: creditul de scont, operațiuni de leasing, factoring, cărți de credit și de debit, preluarea ordinelor de vânzare-cumpărare a titlurilor și hârtiilor de valoare ce se vor tranzacționa de către societăți de intermediere bursieră și bursa de valori, transmiterea pe modem a informațiilor către clienții băncii, deschideri de conturi de economii pentru înființarea de societăți private etc. Toate produsele și serviciile bancare își au importanța lor, dar creditul rămâne principalul produs oferit de bancă.

Banca Comercială Română a destinat cea mai mare parte a resurselor sale – proprii și atrase – creditării economiei, pentru finanțarea în principal a activelor circulante. La sfârșitul anului 1994, soldul creditelor acordate clienților de toate categoriile era de 23.290 RON, iar la 31 august 1995 acesta ajunge la 30.300 RON, din care 26.610 RON credite în RON și 3.690 RON credite în valută. Creditul în RON reprezintă ponderea cea mai ridicată față de total – 87,8 % – iar dinamica cea mai accelerată o înregistrează creditele în valută.

Multe societăți comerciale apelează la B.C.R. pentru a obține credite în valută pentru asigurarea de importuri, în principal materii prime sau utilaje și subansamble necesare programelor de retehnologizare sau restructurare a actualelor profile și capacități. În ceea ce privește distribuirea pe ramuri a creditelor acordate, industria rămâne principala ramură creditată de B.C.R., cu 74,3% la sfârșitul lunii august 1995, urmată în ordine de comerț cu 6,5% și agricultura și industria alimentară cu 6%. Experiența câștigată și reacția pozitivă a clienților la serviciile oferite de bancă sunt condiții pentru o evoluție pozitivă în viitor.

Procesul de privatizare în plină desfășurare în acești ani oferă băncii o bază nouă și interesantă de clienți cu solicitări specifice, care vor fi onorate cu promptitudine și atenție. Clienților autohtoni și investitorilor străini li se vor face oferte pentru stimularea și încurajarea programelor proprii de investiții, inclusiv asistența pentru selecționarea de parteneri potriviți să participe la constituirea de capitaluri mixte.

Deschiderea și dezvoltarea pieței financiare din România și intrarea în circuit a noilor instrumente financiare cum sunt cambia, biletul la ordin și cecul, sunt un bun prilej pentru bancă de a-și extinde activitatea în mod corespunzător și pentru a contacta noi relații cu partenerii săi de afaceri.

1.4. ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR (AGA)

Adunare Generală a Acționarilor este organul de conducere a băncii si reprezintă totalitatea acționarilor. Toți acționarii pot participa la adunările generale ale acționarilor, personal sau printr-un reprezentant. Acționarii persoane fizice pot fi reprezentați numai de alți acționari, în baza unui mandat. Administratorii si directorii executivi nu pot reprezenta pe acționari, chiar dacă au calitatea de acționar.

AGA ordinară deliberează și ia hotărâri cu privire la:

Situațiile financiare anuale, considerând rapoartele prezentate de Administratori și Auditorul Financiar, Comitetul de Remunerare, Comitetul de Audit si Conformitate și de alte comitete ale Consiliului de Supraveghere;

Alegerea si revocarea Administratorilor, Președintelui și Vicepreședintelui Consiliului de Supraveghere, Președintelui Executiv și a celorlalți membri ai Comitetului Executiv, prin vot secret;

Stabilirea remunerației Administratorilor;

Strategia și Planul de Afaceri, Țintele Financiare, Planul de Structurare a Instituției și Procedurile de Mediu;

Aprobarea Regulamentului AGA.

AGA extraordinară deliberează și ia hotărâri cu privire la:

Majorarea, reducerea sau reântregirea capitalului social;

Schimbarea obiectului de activitate;

Fuziunea sau divizarea Băncii;

Lichidarea si dizolvarea Băncii;

Modificarea Actului Constitutiv al Băncii.

Structura acționariatului

1.5. RESURSELE UMANE

Pentru Banca Comercială Română, factorul uman a constituit și va constitui principala condiție a succesului său. La 1 decembrie 1990, anul înființării banca pleca la drum cu 5.300 de angajați. După numai 5 ani de activitate, personalul băncii a ajuns la aproape 11.000 angajați, salt considerat pe bună dreptate ca spectaculos, dacă se ține seama că, în același timp, peste 2.000 de persoane din specialiștii Băncii Comerciale Române au plecat spre alte bănci sau societăți comerciale. Un alt aspect demn de remarcat este tinerețea personalului propriu, caracteristică dublată de dorința sa de acumulare de cunoștințe și de afirmare.

Succesele obținute de Banca Comercială Română după 1990, anul înființării instituției, au la bază în principal calitățile personalului propriu. Funcționarul de bancă a fost cel care, în confruntarea cu piața și clientela, a contribuit prin nivelul său de competență la consolidarea imaginii băncii și autorității ei în relațiile cu partenerii de afaceri.

În același timp, în multe situații, funcționarii B.C.R., din propria inițiativă, au venit cu sugestii în sprijinul clienților, i-au ajutat pe aceștia în luarea de decizii, în găsirea unor soluții sau înțelegerea normelor bancare. Din totalul personalului băncii circa 5.400, adică 53%, este în permanentă legătură și față în față cu clientela proprie, în aceste condiții, relația bancă – client fiind susținută puternic de această echipă de funcționari.

Angajații Băncii Comerciale Române manifestă atașament față de bancă, se simt în siguranță și protejați, realizările profesionale și recunoașterea activității lor, repartizarea de responsabilități fiind elemente care consolidează acest atașament și îi dezvoltă o motivație pe termen lung. Pentru toate aceste considerente, factorii responsabili acordă o mare atenție creșterii în continuare a gradului de competență profesională a tuturor lucrătorilor din unitățile băncii prin programe adecvate și eficiente.

Principala direcție de acțiune în acest domeniu o constituie, astfel, dezvoltarea unui sistem propriu de pregătire, care să poată îmbina coerent pregătirea internă cu cea în afara băncii, solicitările pe niveluri ierarhice, precum și cerințele pregătirii inițiale (formarea) cu cele ale perfecționării și specializării.

Plecând de la una din marile priorități ale băncii pentru următorii ani, care constă în realizarea unui sistem bancar integrat, bine orientat spre clienți, bazat pe cele mai moderne tehnologii informaționale, pregătirea utilizatorilor sistemului informatic va căpăta o importanță deosebită. Mutațiile preconizate în domeniul informaticii nu vor fi utile decât în măsura în care pregătirea personalului va asigura capacitatea acestuia de a folosi corespunzător tehnologia informațională.

Odată ajuns în această fază și odată parcurs acest proces de pregătire, personalul băncii își va continua mai sigur pe sine, mai eficient și de pe o treaptă superioară munca sa de satisfacere a cerințelor clientelei băncii. Toate acestea sunt cerințe și perspective în care banca crede foarte mult.

1.6. REȚEAUA

Banca Comercială Română dispune de o rețea de unități dezvoltată, reprezentată prin sucursale, filiale și agenții, care sunt amplasate pe întreg teritoriul țării, începând cu toate capitalele de județ și continuând cu un mare număr de municipii, orașe și chiar comune. La înființare, în 1990, toate unitățile B.C.R. funcționau în sediile Băncii Naționale. În această perioadă banca desfășurat un program de investiții de o mare amploare pentru organizarea unor baze materiale capabile să asigure dezvoltarea și consolidarea rețelei proprii.

Astfel, față de decembrie 1990, când B.C.R. nu dispunea de nici un sediu de bancă proprietatea sa, în prezent din cele 206 unități bancare 116 funcționează în sedii proprietatea băncii. Dintre acestea, 86 sedii au fost cumpărate și amenajate, iar 36 au fost construite. Programele de investiții cuprind în continuare multe alte obiective, acum în diferite stadii de realizare. Dintre cele 37 sedii bancare în construcție, 15 sunt sedii pentru sucursale, 16 pentru filiale și 6 pentru agenții.

Efortul pentru construirea și modernizarea sediilor bancare va continua și în anii următori și modul în care se conduce această activitate dă certitudinea că într-un viitor foarte apropiat întreaga rețea de sedii va satisface în cele mai bune condiții cerințele clienților și va contribui în mod corespunzător la extinderea serviciilor bancare.

CAPITOLUL II

2. PRODUSE BANCARE

2.1. Produsele bancare

2.1.1. Conceptul privind produsele bancare

Rezultatele activității unei întreprinderi pot fi bunuri sau servicii. Pentru bănci produsele reprezintă de fapt servicii.

După natura lor există mai multe tipuri de servicii bancare:

Servicii pure – obținute exclusiv prin munca personalului, ce se referă la consultații, inginerie financiară etc.;

Servicii mixte – îmbină munca personalului și utilizarea bunurilor de echipament. Printre acestea se numără efectuarea plăților pentru clienții băncii.

Servicii ce au suport capitalul – sunt pe de o parte depozitele constituite, iar, pe de altă parte, creditele acordate, această situație fiind reflectată în bilanț.

Caracteristicile principale ale produselor bancare au consecințe imediate asupra desfășurării operațiunilor și optimizării gestiunii, necesitând o analiză a acestora:

1. produsele bancare sunt imateriale. Ele nu fac obiectul unei uzuri fizice și morale, procesul de îmbătrânire fiind, în consecință, mult mai lent.

Fig. 1.1.-1 Schema de viață a produselor

2. produsele bancare nu pot fi protejate prin brevete, ele îndeplinind și condițiile de uniformitate. Diferențierile în acest sens sunt nesemnificative.

Spre exemplu, certificatele de depozit, cărțile de plată au, de la bancă la bancă, colorații și organizări ale cuprinsurilor variate, dar elementele conținute sunt similare.

3. produsele bancare sunt condiționate de reglementările bancare și fiscale. Introducerea unor noi produse bancare este efect al legii, astfel încât, dacă nu există o bază legală, ele nu pot fi promovate. Aceasta este situația leasingului la nivelul României. Până la apariția bazei legale, nu a fost posibilă punerea sa în practică.

4. produsele bancare sunt propuse direct clientelei și nu există posibilitatea unei redistribuiri, concesionări, revânzări etc.. Fiecare produs se utilizează în relație directă cu banca ce l-a lansat și îl utilizează, ceea ce presupune din partea instituției respective, în mod curent, deținerea unor unități proprii în zona în care se aplică și nu folosirea de intermediari. Se determină în acest scop extinderea în teritoriu.

5. serviciile bancare implică angajarea clientelei în derularea operațiunilor. Este un tip autoservire, dar și de colaborare pentru că, în scopul utilizării unor produse, beneficiarul trebuie să întocmească o documentație proprie. Se realizează și o colaborare de concepție, întreprinderea beneficiară de credite trebuind însă să se limiteze la cadrul normat (formularistic) stabilit de bancă.

Inovarea și abandonarea produselor bancare

Fiecare produs bancar are o serie de parametrii:

Volumul angajării;

Cost și randament;

Condiții de securitate (necesitatea codificării și siguranța ciclului informațional);

Probleme de fiscalitate și disponibilități.

INOVAREA de produse poate presupune stabilirea acestor parametrii sau a unor modificări față de cei anteriori.

De obicei, inovarea se bazează pe reglementări bancare sau de regim fiscal. Unele produse au apărut pentru contracararea unor dispoziții legale, dezavantajoase pentru clientelă. De exemplu, limitarea de către stat a regimului de dobândă, în cazul depozitelor la vedere, a generat introducerea conturilor paralele (ATS –Automatic Transfer of Savings), a conturilor NOW și SUPERNOW, în SUA sau a acțiunilor SICAV (Societăți cu Capital Viabil) în Franța (1981), pentru o fructificare mai bună a disponibilităților.

Paralel apar și inovări de proces, ce rezultă prin modificări tehnologice. Exemple reprezintă cardurile, precum și automatele bancare, culminând cu banca la domiciliu.

ABANDONAREA produselor bancare se realizează de obicei o dată cu modificarea reglementărilor în vigoare. Astfel, implementarea prin lege a leasingului a dus, în majoritatea țărilor dezvoltate, la scăderea abruptă a creditelor pe termen mijlociu.

Uneori reglementările există, dar nu se practică operații cu acest produs, băncile neinsistând în utilizarea lor, iar întreprinderile neexcelând în folosirea lor. Un astfel de exemplu, la nivelul României l-ar reprezenta cambia.

Dezvoltarea unor produse mai performante duce și ea la abandonarea altora. Un exemplu elocvent îl reprezintă abandonarea scrisorii de credit în momentul apariției cărții de credit.

Altă cauză a abandonării produselor bancare o reprezintă diminuarea rentabilității lor.

2.2. Clientela Bancară

2.2.1. Cererea de produse bancare și segmentarea clientelei

Veniturile băncii sunt obținute de la clienți, iar în vederea creșterii lor, societățile bancare trebuie să studieze clientela, în totalitate, dar mai ales pe segmente.

Cererea de produse bancare are anumite caracteristici, ce trebuie să stea la baza orientării băncii cu privire la tratarea clientelei:

este eterogenă: fiecare client are preferințe diferite, pentru produsele oferite, ceea ce determină necesitatea studierii lor pe segmente;

este dispersată: fiecare client dorește să fie servit cât mai aproape de locul derulării operațiunilor sale. Cererea este dispersată întrucât clienții sunt prezenți peste tot, în teritoriu, banca trebuind să dea o amplasare corespunzătoare unităților exterioare.

este stabilă: cerințele clienților se caracterizează prin perenitate. Aceasta se reflectă prin necesitatea permanentă constituirii de depozite bancare, a economisirii, a cererii pentru credite ipotecare etc. În România, sistemul bancar trebuie să ajungă să răspundă nevoilor de credit ale populației (persoane fizice). Faptul că cererea este stabilă nu presupune că toate băncile vor avea o cerere constantă, clienții orientându-se după prestigiul fiecăreia, după domeniul ei de activitate etc.

este irațională: adică, toate produsele se raportează la bani. Angajarea în procesul de economisire sau de creditare nu este întotdeauna rațională, existând clienți care acționează sub impulsul altor stimuli decât cei raționali.

Segmentarea clientelei este o tehnică ce permite regruparea elementelor caracteristice unei populații în categorii omogene față de un perimetru dat.

Criteriile utilizate în cadrul persoanelor fizice pot fi:

socioeconomice: vârstă, venit, categorie socioprofesională, avere, etc.

sociogeografice privind domicilierea și proveniența clientului respectiv: rezident, nerezident.

criterii privind personalitatea clientului: hotărâre, labilitate, etc.

criterii ținând de comportamentul în utilizarea produselor bancare: rata sau gradul de utilizare, soldul mediu al contului.

Criteriile utilizate pentru persoanele juridice pot fi reprezentate de:

talie, pentru care se are în vedere: cifra de afaceri, profitul pe ultima perioadă etc.

rezidența: națională, multinațională, regională, locală.

personalitatea grupului de decizie al întreprinderii

soldul mediu al contului etc.

Alte puncte de vedere evidențiază drept criterii și:

stilul de viață al clientului. Se agreează de regulă clienții cu înclinații spre economisire;

în ce categorie de referință se încadrează clientul, expresie concretă a stilului de viață.

2.2.2. Instrumente de lucru pentru cunoașterea clientelei

Pentru cunoașterea clientelei se folosește o serie de instrumente de lucru dintre care au o mare răspândire: fișierul și calculul rentabilității clientului.

FIȘIERUL clientelei. Fiecărui client i se întocmește o fișă în care se colectează și se reprezintă date cu privire la evoluția afacerilor proprii. Aceste fișe au un caracter pur comercial.

Indicatorii urmăriți în cadrul fișierului clientelei se referă la:

Soldul mediu al contului – disponibilitățile din cont reprezintă de fapt resurse pentru bancă în cazul soldului creditor;

Numărul de operațiuni pe care le ordonă – ce scot în evidență dimensiunea serviciilor pe care banca le pune la dispoziția clienților;

Gradul de rentabilitate pe care îl oferă.

O categorie aparte o reprezintă fișierul titularilor de cărți de credit.

Problemele care se pun în ceea ce privește fișierul clientelei privesc:

Amortizarea informațiilor, ceea ce se realizează prin reprezentarea lor la o anumită scară, rezultând o generalizare;

Selecția informațiilor;

Actualizarea fișierului cu date noi.

CALCULUL RENTABILITĂȚII, realizat pentru fiecare client sau grupă

de clienți, se determină pe baza contului de exploatare și a bilanțului, pentru fiecare reprezentare.

Formula de plecare pentru calculul rentabilității este:

R = (profit / CA)*100

unde: R – rentabilitatea

CA – cifra de afaceri.

În urma calculului rentabilității se aleg clienții profitabili și se identifică cei ce prilejuiesc pierderi.

Politica băncii în raporturile cu clienții pleacă tocmai de la calculul acestei rentabilități. Ea se concretizează, cel mai adesea, prin stabilirea unor regimuri de prețuri (dobânzi) diferențiate.

2.3. Regimul prețurilor și politica de prețurilor în sistemul bancar

2.3.1. Tarifele bancare. Concept.

Pentru definirea prețurilor în domeniul bancar trebuie să se țină seama de diferențierea lor, ca servicii pure, sau ca servicii ce au ca suport capitalul.

Pentru produsele care au calitatea de servicii pure remunerarea se face sub formă de comisioane.

Comisioanele se pot percepe sub formă:

Forfetară – în unități monetare, când vizează operațiuni unde esențial în tarifare este numărul de operațiuni;

Ad valorem – ca expresie procentuală, atunci când latura vizată este dimensiunea operațiunii;

Pentru produsele în care serviciile au un suport de capital, în ultimă instanță, veniturile nete ale băncilor se bazează pe marje.

Pentru produsele de credit, respectiv pentru creditele acordate de bănci, prețul este egal cu rata procentuală globală efectivă aplicată în fiecare caz în parte.

Pentru produsele de depozit, respectiv pentru disponibilitățile încredințate pentru fiecare tip de fructificare, se iau pentru fiecare în considerare tarifele în vigoare.

Se apreciază că pentru produsele remunerate funcție de comisioane ca model de expresie, datele sunt comparabile, în timp ce pentru produsele remunerate funcție de rata dobânzii, ratele efective, globale nu sunt comparabile direct, ci prin intermediul unor marje naționale rezultate din ratele efective globale specifice pieței și nu băncii.

Trebuie să fie semnificativ orizontul de observație anual pentru comisioane, dar mai larg pentru dobânzi, pentru a se considera evoluțiile ciclice.

2.3.2. Probleme de ansamblu ale tarifării

Politica de prețuri în domeniul bancar are câteva trăsături, fiind influențată de specificul prestației bancare:

Unele prețuri sunt fixate de autoritatea monetară – un exemplu îl constituie regimul de dobânzi practicat pentru conturile de economii. Conturile de economii sunt convenții realizate între bancă și client pentru realizarea unor economii pe baza unor scheme. Sistemele de economisire sunt stimulate de stat, chiar și prin publicitate, existând și posibilitatea ca după perioada de economisire să se treacă la o perioadă de creditare;

Alte prețuri sunt stabilite la nivelul comunității bancare – în majoritatea țărilor acționează asociații bancare prin intermediul cărora băncile realizează apărarea intereselor proprii, precum și pregătirea personalului cu contribuția angajaților cu experiență;

Pe baza studierii analitice a costurilor pentru fiecare produs – acest procedeu presupune un studiu amănunțit al costurilor bancare ce trebuie stabilite pe baze științifice.

Tarifele bancare vor exprima potențialul economico-financiar cu care banca se afirmă în competiția concurențială, dar în general sistemul de tarifare reflectă și include orientările politice pe care statul, de regulă, prin intermediul autorității monetare, le imprimă asupra evoluțiilor nivelului de prețuri din sistem, pe multiple planuri.

Obiectivele tarifării se referă în principal la:

a). stabilirea unor tarife bazate pe costul real de revenire;

b). modificarea comportamentului clienților în sensul de a-i determina să renunțe la operațiunile comode și ieftine, pentru ei, dar costisitoare pentru bancă. O posibilitate, o reprezintă majorarea tarifelor practicate de bancă.

c). creșterea relativă a aportului de venituri din comisioane și diminuarea dependenței băncii de marja de dobânzi. Veniturile vor trebui să provină în special din comisioane pentru prestări de servicii în condițiile scăderii cifrei de afaceri provenite din creditare.

În procesul tarifări, compartimentele abilitate și conducerea băncii sunt chemate să rezolve aspecte concrete, cum ar fi:

Așezarea tarifelor (asieta) – presupune stabilirea elementelor de referință pentru calculul comisioanelor, cum ar fi: încasările și plățile din cont, rulajele conturilor, numărul operațiunilor etc., fiecare aplicând varianta care-l avantajează;

Modul de tarifare – sunt posibile două modalități de facturare: în sistem forfetar, optim pentru bancă și accesibil totodată și pentru firme; în sistem mixt, în cadrul căruia accesul la sistemul de plăți este forfetar, iar alte servicii, mai puțin standardizate, sunt facturate “a la carte”.

O dimensionare acceptabilă s-ar putea realiza printr-un regim mixt în care costurile fixe ar fi acoperite prin facturare forfetară, iar cele variabile prin tarife specifice.

CAPITOLUL III

3. PIAȚA SERVICIILOR

3.1. Piața serviciilor – formă concretă de existență a

relațiilor de schimb

Prin piață se poate înțelege un anumit loc geografic, un punct fizic, unde la anumite ore, în anumite zile, se întâlnesc cumpărătorii și ofertanții pentru a cumpăra și a vinde bunuri, acestea fiind un mod restrâns de absorbție, de piață în sens concret, real.

Termenul de piață în concepția sa actuală s-a amplificat în semnificații, chiar dacă el derivă din rațiunea acelor locuri, care se mai găsesc și astăzi, în cadrul diferitelor târguri, piețe și burse.

PIAȚA, în sens abstract, este o relație economică generală între producătorii-vânzători, purtători ai condițiilor de producție în contextul economiei de piață, și cumpărătorii-consumatori, purtători ai trebuințelor umane, însoțite de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfuri oferite și care se dovedesc a fi convenabile pentru ei, ale căror garanție nu sunt în mod necesar definite numai prin aria geografică și nici prin clasificările convenționale de produse.

Pe parcursul maturizării sale, piața și-a automatizat câteva funcții specifice, respectiv:

de determinare a prețului, deoarece prin confruntarea cererii și a ofertei anumitor bunuri substanțiale sau servicii se stabilește prețul acestor mărfuri, cât și cantitatea ce urmează a fi schimbată;

de coordonare, întrucât unitățile economice se orientează pe piață potrivit datelor referitoare la cerere și ofertă;

de organizare socio-economică a unităților, pentru că prin piață se realizează legătura între ofertanți și cumpărători, înfăptuindu-se astfel o comuniune economică;

de raționalitate economică, deoarece piața îi obligă pe cei ce participă la schimb să realizeze o activitate economică rentabilă, numai în acest mod putând rezista pe piață.

Toate aceste patru funcții specifice pieței asigură realizarea rolului de bază al ei, și anume de a face posibil schimbul diferitelor produse.

Privită prin prisma naturii bunurilor ce formează obiectul tranzacțiilor comerciale, piața bunurilor sub formă de fluxuri are ca obiect atât produse fizice sau substanțiale (grâu, ciment, mașini, etc.) cât și produse nonsubstanțiale (servicii, informații etc.).

Serviciile, ca domeniu socio-economic, face parte din categoria celor ce oferă produse “invizibile”, abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ și calitativ decât parțial și indirect.

PIAȚA SERVICIILOR reprezintă sfera economică de interferență a intereselor purtătorilor ofertei de servicii, materializată prin producția de servicii, cu cele ale purtătorilor cererii de servicii, materializată prin consum.

Dacă piața serviciilor se aseamănă cu alte forme de existență ale pieței în general, prin rolul și funcțiile ce-i revin, se distinge de celelalte prin câteva particularități ale raportului ce-o reprezintă, unele vizând aspecte cantitative, iar altele pe cele calitative, respectiv:

piața serviciilor nu include în totalitate sfera serviciilor, existând și servicii non-marfă sau, cum mai sunt numite servicii necomerciale constituite din serviciile publice sau private care nu se comercializează și din serviciile “gratuite” pe care și le fac oamenii lor înșiși;

dificultatea comensurării dimensiunilor și dinamicii pieței serviciilor, de aceea pentru cuantificarea ofertei, cererii și a volumului tranzacțiilor pe piața serviciilor trebuie să se apeleze la o mulțime de indicatori.

semnificația deosebită a elementelor calitative în aprecierea poziției unui întreprinzător sau a unei țări pe piața serviciilor.

modul specific de manifestare a concurenței – această particularitate prezintă, la rândul ei, următoarele aspecte:

Pe piața serviciilor poziția cea mai înaltă sau mai joasă pe grila rarității nu poate constitui un element determinant al nivelului de preț și deci al concurenței, aceasta deoarece serviciile nu sunt omogene, deci nu sunt comparabile.

Frecvența mult mai mare a situațiilor de monopol sau oligopol, consecință a costurilor mari de intrare sau de ieșire de pe piața serviciilor, a dificultăților deci obiectiv-economice de intrare liberă în ramură și de liberă circulație a capitalurilor.

Fiecare întreprinzător din domeniul serviciilor dispune de o varietate de mijloace pentru a se diferenția de concurenții săi, mai întâi prin calitatea prestației sale, chiar dacă ea nu este întotdeauna percepută integral de către clienți, dar și prin atmosfera din unitate și relația personală pe care producătorul de servicii o întreține cu clientela sa, și nu în ultimul rând, localizarea geografică care, nu de puține ori, este principalul criteriu de alegere al clienților pentru servicii.

În cazul pieței serviciilor, transparența este limitată de caracterul imaterial al acestora. Consumatorii de servicii, fiind supuși la restricții de timp, se află în imposibilitatea de a compara cu rigurozitate relația preț-calitate în cazul tuturor prestațiilor oferite de piață.

3.2. Oferta și producția serviciilor

Specificul sectorului terțiar determină distincția ce trebuie făcută între semnificațiile a două concepte: “oferta serviciilor” și “producția serviciilor”.

Oferta serviciilor grupează ansamblu elementelor care concură la prestarea serviciilor, respectiv: echipamentul de “producție” a serviciilor, diversitatea bunurilor materiale destinate consumului de servicii, potențialul natural și antropic, forța de muncă specializată în activitățile proprii sectorului terțiar, infrastructura și condițiile de comercializare (tarife, înlesniri, etc.), precum și sistemul de relații între prestatori și consumatori.

Producția serviciilor reprezintă ansamblu de activități care mobilizează forța de muncă, echipamentul de producție și bunurile materiale, și care, în cadrul unei ambianțe proprii serviciilor, se concretizează într-un consum efectiv.

Între oferta serviciilor și producția serviciilor există o relație strânsă, care, comparativ cu aceeași relație de pe piața bunurilor fizice, este marcată de următoarele particularități:

Producția serviciilor (Ps) poate fi cel mult egală cu oferta serviciilor (Os); în timp ce pe piața bunurilor materiale, oferta este cel mult egală cu producția.

Oferta serviciilor există și independent de producția serviciilor, în timp ce producția serviciilor nu se poate realiza în afara ofertei.

Structura ofertei serviciilor nu coincide întotdeauna cu structura producției serviciilor.

Oferta serviciilor este fermă, adică ea există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră în structura ei, pe când producția serviciilor este efemeră, adică există cât timp se manifestă consumul, se întrerupe o dată cu întreruperea consumului.

Specificul serviciilor ca sector economic imprimă ofertei și respectiv producției de servicii câteva caracteristici:

complexitatea și eterogenitatea – constituie principala caracteristică a ofertei serviciilor, care vizează atât structura ofertei, cât și structura producției și a întreprinzătorilor din domeniile serviciilor.

caracterul artizanal – reprezintă o altă caracteristică a ofertei serviciilor, asociată gradului înalt de specializare a prestatorilor.

capacitatea organizatorică a furnizorilor de servicii de a satisface în anumite condiții cerințele clienților

modul specific de manifestare a raportului diferențiere/ asemănare – originalitatea, pertinența, ușurința de memorizare și suplețea sunt cele patru caracteristici ale numelui serviciului.

oferta reprezintă un element potențial aflat într-o stare de așteptare activă în raport cu nevoile clienților.

dimensiunea ofertei de servicii este însoțită, de regulă, de un risc relativ ridicat – în sensul incertitudinii manifestării cererii de servicii.

Creșterea ofertei de servicii, în ritmuri superioare creșterilor celorlalte sectoare ale economiei țărilor dezvoltate, se dovedește a fi una dintre tendințele cele mai marcante.

Din statisticile internaționale rezultă că nu există economii naționale în cadrul cărora aportul serviciilor să fie sub 20%.

Nivelul, structura și calitatea producției și respectiv ofertei de servicii se află permanent în corelație directă cu nivelul și starea economică generală a țărilor.

Datele statistice, oferite de analiști, sunt foarte sugestive.

Astfel, la începutul deceniului al nouălea serviciile cotau cu aproape 48% din PIB creat în țările mediu dezvoltate, și deveniseră preponderente în țările dezvoltate. La începutul anilor ’90 ponderea serviciilor în PIB al țărilor avansate a început să se apropie mult și chiar să depășească pragul de 70%: SUA 73,2%, Danemarca 72,9%, Olanda 67,6%, Canada 65,9%.

În România, ponderea serviciilor la crearea PIB a înregistrat următoarea evoluție: 29,4%(2001), 32,4%(2002), 32,3% (2003), 31,6%(2004), 39% (2005).

Șansa reușitei și diminuarea riscului pentru o întreprindere de servicii se bazează, în principal, pe calitatea și eficiența prestării serviciului, abordate din punctul de vedere al satisfacției clientului.

Studiile din domeniu estimează că unei creșteri a fidelității clienților cu 2%, în baza sporirii parametrilor calitativi ai prestației, îi corespunde o creștere a profiturilor similară cu cea atinsă în cazul reducerii costurilor cu 10%. Firmele prestatoare de servicii nu au altă alternativă, pentru fidelizarea clientelei, decât asigurarea satisfacției clienților prin creșterea nivelului calitativ al serviciilor.

3.3. Cererea pentru servicii

Punctul de plecare în înțelegerea conținutului cererii pentru servicii și a implicațiilor ei în economia de piață îl constituie nevoia socială privind serviciile.

Conceptul de nevoie, cunoaște interpretări diferite în literatura de specialitate astfel:

Determinare subiectivă, psihică – fiind definită ca dorință, pasiune sau ca stare provocată de diferența dintre ceea ce este necesar subiectului și ceea ce posedă el în prezent.

Determinarea obiectivă – reflectând obiective necesare vieții oamenilor și totalitatea bunurilor materiale și spirituale.

Trebuințele pentru servicii reprezintă cerințe obiectiv necesare ale vieții umane și reflectă raporturile oamenilor cu mediul natural și cel social. Ele apar, în primul rând, ca o rezultantă a nevoilor individuale ale membrilor societății, dar nevoile sociale privind serviciile cuprind și o serie de necesități condiționate de organizarea și funcționarea corespunzătoare a colectivității în care oamenii trăiesc, cum ar fi cele legate de ocrotirea sănătății publice, funcționarea administrației de stat, protecția mediului ambiant, etc. a căror sferă și intensitate depind de nivelul general al dezvoltării. Rezultă că nevoile sau trebuințele pe care le exprimă cererea pentru servicii se formează la intersecția tuturor parametrilor existenței individuale și sociale, exprimând ansamblul condițiilor materiale, economice, sociale și spirituale de viață.

Cererea pentru servicii conturează partea solvabilă a nevoii sociale reale de servicii care se manifestă pe piață.

Între cererea de servicii și nevoile de servicii există o strânsă legătură, marcată de mai multe caracteristici ale cererii:

Cererea pentru servicii nu se identifică cu nevoia socială, deoarece cererea acoperă numai o parte a nevoilor de consum pentru servicii, și anume numai pe cele care sunt solvabile;

Cererea pentru servicii nu se confundă nici cu consumul de servicii, deoarece aceasta presupune doar o cheltuială efectiv realizată, o achiziție de servicii, în timp ce cererea reflectă doar intențiile de cumpărare puse în corelație cu diverși factori (venituri, tarife, ofertă, etc.). Consumul de servicii are și alte surse în afara pieței, consumul putând avea prin urmare o sferă de cuprindere mai mare decât cererea solvabilă de servicii;

O altă caracteristică a cererii pentru servicii o reprezintă mobilitatea ei teritorială. Sub acest aspect, serviciile pot fi împărțite în trei categorii:

servicii ce impun obiectiv migrarea cererii (serviciile turistice)

serviciile ce permit, în anumite limite, migrarea cererii (comerț, reparații, servicii personale etc.)

servicii ce nu admit obiectiv migrarea cererii (servicii de distribuție a apei, combustibilului, electricității, de curățenie a locuinței, etc.)

elasticitatea ridicată a cererii, în raport cu factorii care o influențează (mai ales veniturile și tarifele practicate), este o altă caracteristică a cererii pentru servicii. Serviciile satisfac în general nevoi de intensitate medie și periferice, și care acționează rapid la modificările intervenite în venituri sau tarife. Sunt însă și nevoi de servicii ce aparțin structurii nevoilor primare (de transport, de servicii bancare etc.) motiv, pentru care cererea în care ele se reflecta are o elasticitate scăzută.

cererea pentru servicii este deosebit de eterogenă, fiind influențată de un număr de factori însemnat, ea se manifestă foarte diferit. De aceea, există o diversitate de categorii ale cererii de servicii.

Aceste caracteristici prezentate se referă, în principal, la cererea de servicii a populației.

În cazul cererii de servicii pentru agenții economici se mai adaugă câteva particularități, și anume:

firmele beneficiare ale serviciilor comerciale, prin importanța lor, antrenează o disparitate considerabilă în ceea ce privește volumul, structura și eșalonarea în timp a cererii de mărfuri-servicii;

cererea de servicii destinate consumului intermediar este fermă, depinzând de capacitățile de producție și de posibilitățile financiare ale întreprinderilor și fiind fundamentată prin considerații de rentabilitate și avantaje tehnice;

cererea pentru asemenea servicii are un caracter tehnic dominant, vânzarea dobândind aspectul unei prezentări tehnice;

factorii psihologici sunt mult mai slabi ca intensitate în determinarea deciziei de cumpărare.

Cererea pentru servicii, privită atât static cât și în mișcarea ei de la o perioadă la alta, este rezultatul acțiunii unui număr mare de factori. O parte din acești factori sunt legați direct de piață – cum ar fi nivelul și structura ofertei de servicii, nivelul tarifelor, calitatea sistemului de comercializare – iar alții, reflectă nivelul dezvoltării economice și elemente de ordin demografic, natural-climateric, sociologic și psihologic. Acțiunea acestor factori este, de regulă, simultană, dar ca intensitate și direcție ea este însă foarte diferită. Aceasta determină situații în care acțiunea unor factori anihilează complet, micșorează sau amplifică acțiunea altor factori.

Importantă este și precizarea după care, rolul și intensitatea factorilor care influențează cererea pentru servicii se diferențiază pentru cererea de servicii a populației, cererea de servicii pentru producție, sau cererea internațională de servicii.

3.4. Tarife pentru servicii

Prețul, în sens general, în condițiile actuale, exprimă o sumă de bani pe care cumpărătorul o plătește în schimbul unei unități de bun economic (material sau serviciu), respectiv, el este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacționat.

În sensul său restrâns, prețul are o varietate de înțelesuri particularizate, și respectiv mai multe denumiri: preț – pentru mărfurile material – palpabile; tarif – în cazul serviciilor; etc..

În strânsă legătură cu plata serviciilor, o altă noțiune ar fi redevența care exprimă contravaloarea serviciilor legate de achiziționarea de licențe sau know-how, plata făcându-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obținută cu licență achiziționată.

Deci, tarifele sunt o categorie specifică a prețului în sensul său larg cuprinzător, adică a acelor prețuri care se stabilesc și se aplică în domeniul prestărilor de servicii efectuate, atât pentru agenții economici cât și pentru populație.

Natura economică a prețului mărfurilor substanțiale și tariful serviciilor este aceeași. Deosebirile care apar rezultă din existența tarifului ca expresie concretă a categoriei de preț într-un domeniu specific de activitate. Astfel, prețul apare drept expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de obiect, de bun material cu existență de sine stătătoare, pe când tariful reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de serviciu. Aceasta întrucât, consumul de servicii nu este separat de producția lor, serviciul neputând circula între producător și consumator; producția și consumul de servicii au loc concomitent, atât în timp cât și în spațiu.

Nu este lipsit de importanță faptul că, deseori în limbajul practic și în vorbirea curentă se produce o substituire reciprocă a noțiunilor de tarif și taxă. Aceasta datorită unor tradiții sau importuri de termeni străini, care include în sfera semnificațiilor lor și implicarea autorităților administrative locale pentru organizarea unor servicii, precum și ca urmare a faptului că unele taxe au la bază ideea contraprestației (taxe de timbru mai ales).

Delimitare între tarif și taxă se impune din mai multe puncte de vedere. În primul rând, sub aspectul destinației lor: taxele se virează la bugetul statului și au în general un caracter fiscal, pe când tarifele se încasează de unitățile prestatoare ca echivalent al valorii serviciilor. În al doilea rând, în cazul tarifelor se determină, se evidențiază și se urmăresc costurile prestațiilor, pe când în cazul taxelor nu se calculează și nu se evidențiază astfel de costuri. În al treilea rând, delimitarea se mai poate realiza și prin prisma organelor care le stabilesc, și anume: stabilirea tarifelor este de competența unităților prestatoare, iar stabilirea taxelor intră în competența organelor financiare și se efectuează pe baza actelor normative adoptate de către organele puterii sau administrației de stat.

Din punct de vedere al delimitării sferei de cuprindere a prețurilor și, respectiv, al tarifelor apar și aici unele aspecte demne de interes teoretico -practic.

Delimitarea se realizează, în general, după natura rezultatului unei activități, și anume: în cazul produsului cu existență fizică folosim noțiunea de preț, iar în cazul serviciilor folosim noțiunea de tarif.

Deși natura economică a prețului și tarifului este aceeași și se aplică aceleași principii și metode de fundamentare și negociere, apar totuși unele particularități determinate de specificul prestărilor de servicii. Structura tarifelor, deși este asemănătoare cu cea a prețurilor, este mai simplă, întrucât serviciile nefăcând obiectul circulației mărfurilor nu include în costul lor cheltuielile de desfacere, iar în tarif nu este cuprins adaosul comercial, dar aceasta se încasează pentru materialele care se decontează separat de tarif, la prețurile cu amănuntul.

Costul serviciilor este în strânsă legătură directă și cu modul în care se face consumul serviciilor respective, determinând diferențierea tarifelor după natura și felul consumului.

CAPITOLUL IV

4. DECONTĂRI BANCARE ÎN RON ȘI VALUTĂ

4.1. Conturi bancare ale clienților

La cererea persoanelor fizice sau juridice, banca poate să deschidă:

Conturi de disponibilități – prin care se fac operațiuni de încasări și plăți curente, soldul contului poate să fie doar creditor.

Conturi curente – se pot efectua acordări și rambursări de credite, soldul debitor reflectă creditele existente, iar soldul creditor reflectă disponibil existent în bancă.

Conturi de depozit – la vedere sau la termen în funcție de opțiunea clientului, soldul acestui cont poate fi doar creditor.

Conturi de credite – se utilizează pentru evidența și urmărirea acordării creditelor, soldul contului la un moment dat poate fi doar debitor.

Conturi cu destinație specială –prin aceste conturi se efectuează prestații bancare “speciale”, cum ar fi: acreditive, cecuri, certificate, conturi aferente cardurilor etc..

Operațiuni cu numerar

Operațiunile cu numerar vizează derularea de încasări și/sau plăți în numerar. Instrumentele cu care se realizează aceste operațiuni sunt:

a). pentru operații de încasări

Foaie de vărsământ cu chitanță – este un document prin care un client al băncii depune în bancă o sumă de bani în numerar.

Ordin de încasare – acesta este un document intern al băncii prin care compartimentul decontări contabilitate dispune casieriei băncii încasarea de la salariați/clienții băncii a unor sume reprezentând restituiri din avansurile spre decontare, depunerea în casă a sumelor încasate de către salariații băncii din vânzarea imprimatelor băncii sau alte sume datorate de către salariați sau clienți.

Borderou însoțitor cu chitanță – se folosește în cazul depunerii de către clienții băncii a numerarului, în genți sigilate, direct la ghișeele băncii sau prin casierii colectori ai băncii, operațiune care se efectuează pe bază de convenție scrisă, încheiată între bancă și client.

b). pentru operații de plăți

Cecul simplu – (cecul pentru ridicarea numerarului) este un înscris prin care titularul de cont, denumit trăgător, dispune băncii la care are deschis contul, denumită tras, să plătească în numerar din fondurile de care dispune la această bancă, o sumă de bani determinată trăgătorului aflat în poziție de beneficiar sau unei terțe persoane.

Ordin de plată intern – este un document intern al băncii prin care compartimentul decontări contabilitate dispune casieriei băncii să se elibereze în numerar beneficiarului ordinului o sumă determinată înscrisă în ordinul de plată.

4.2. Operațiuni de decontare fără numerar

4.2.1. Instrumente de plată

a) ORDINUL DE PLATĂ – este o dispoziție necondiționată, dată de către emitentul acestuia, în formă scrisă, unei societăți bancare de a plăti unui beneficiar, o anumită sumă de bani. Ordinul de plată pe suport de hârtie se întocmește în trei exemplare, pe hârtie autocopiativă, cu următoarele destinații:

– exemplarul nr. 1 – alb- rămâne la banca plătitoare;

exemplarul nr. 2 – roz- se trimite beneficiarului sumei, fiind anexat la extrasul de cont al acestuia;

exemplarul nr. 3 – vernil – se restituie plătitorului împreună cu extrasul de cont în care este înregistrată tranzacția.

Circuitele și termenele de finalizare a transferului- credit în cazul ordinului de plată sunt menționate în anexele la Regulamentul nr.10/1994 elaborat de Banca Națională a României.

b) CECUL – este un instrument de plată creat de un trăgător, care în baza unui disponibil constituit în prealabil la o societate bancară – aflată în poziție de tras – prin care aceasta dă un ordin necondiționat acesteia să plătească la prezentare o sumă determinată unei terțe persoane sau însuși trăgătorului emitent – aflat în poziția de beneficiar.

Tipuri de cecuri:

cecul barat – reflectă condițiile de formă și conținut al cecului simplu. El conține în plus două linii oblice, paralele pe fața cecului ceea ce implică o încasare a acestuia în bancă, doar în cont, nefiind posibilă încasarea directă în numerar. Acest cec are două forme: cecul cu barare generală: caz în care nu apare nici o mențiune suplimentară față de cecul simplu, el putând circula prin girare; cec cu barare specială: care conține între cele două bare denumirea societății bancare unde se efectuează încasarea cecului. Un cec simplu poate fi transformat în cec barat, un cec cu barare generală poate fi transformat în cec cu barare specială dar nu și invers. Acest instrument este utilizat pentru operațiuni de plăți prin virament ca o alternativă față de ordinul de plată.

cecul de călătorie – este emis în sume fixe, prestabilite, iar achitarea lui este condiționată de identitatea semnăturii persoanei ce a ridicat de la bancă cecul și cea care îl prezintă pentru încasare.

Un cec poate fi supus următoarelor operațiuni: certificare, girare, avalizare.

Cecul certificat – certificarea conține confirmarea băncii aflată în postura de tras, referitoare la existența banilor în contul clientului trăgător.

Confirmarea se efectuează prin aplicarea de către bancă a ștampilei cu înscrisul “certificat” însoțită de numele, prenumele și semnătura contabilului șef al băncii, precum și ștampila băncii în spațiul liber dreapta unității bancare trase.

Girarea – este operațiunea prin care beneficiarul cecului (girant), transferă altei persoane (giratar) toate drepturile ce revin din cecul în cauză. Transferul se face în baza unei mențiuni scrise, noul beneficiar având drepturi depline asupra cecului în cauză.

Avalizarea – avalul cecului este o operație prin care o terță persoană, numită avalist garantează o obligație asumată de una din persoanele obligate prin cec, denumită avalizat.

c) CAMBIA – este un titlu de credit și un instrument de plată negociabil care constată obligația asumată de către debitor de a plăti la vedere sau la o scadență fixată, beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani determinata.

În Codul Comercial Român din 1929 atât cambia cât și biletul la ordin sunt definite ca și un ordin de a se plăti respectiv ca și o promisiune de plată. În acest caz cambia apărea și sub denumirea de poliță sau trată.

Acest instrument este utilizat și în cazul relațiilor comerciale internaționale el este creat de trăgător în calitate de creditor (vânzător/explitate de creditor (vânzător/exprului său numit tras (cumpărătorul/importatorul), să plătească unui beneficiar sau la ordinul acestuia, o anumită sumă de bani, la o dată determinată de timp (la vedere sau la termenul înscris pe cambie) numită scadență.

Scadența este termenul la care este exigibilă și trebuie plătită cambia. Ea trebuie să fie unică, certă și posibilă. Titlul cu scadențe succesive, sau care poartă o scadență imposibilă este nul.

Scadența cambiei poate fi:

La vedere – în această situație cambia este plătibilă la prezentarea în termenul legal de un an de la emitere sau în termenul fixat de trăgător. În acest caz se va face mențiunea:” la vedre” sau “la prezentare“.

La un anumit timp de la vedere – este determinat de data acceptării.

La un anume timp de la data emiterii.

La o dată fixa.

d) BILETUL LA ORDIN

Biletul la ordin este un titlu de credit sub semnătură privată prin care emitentul, în calitate de debitor se obligă să plătească o suma de bani fixată la un anumit termen sau la prezentarea unei persoane unei alte persoane denumite beneficiar, care are calitatea de creditor.

4.2.2. Modalități de plată

În cazul scrisorii de garanție și acreditivului se realizează asigurarea anticipată a sumelor necesare onorării obligațiilor de plată și prezintă pentru clientul încasator un plus de securitate.

În cazul ce privește cecul el poate să fie sau nu o modalitate de plată cu asigurarea prealabilă a sumelor de plată, în cazul în care se supune operațiunii de certificare din partea băncii.

a). ACREDITIVUL

Este o modalitate de plată prin care plătitorul solicită băncii să asigure anticipat din disponibilitățile pe care le are sau din credite, sumele necesare efectuării plăților pentru livrările de mărfuri, executările de lucrări și prestările de servicii între părțile contractante.

Acreditivul îmbracă următoarele forme:

Acreditivul simplu – presupune rezervarea de către bancă, la cererea clientului plăților, a unei sume din disponibilul bănesc al acestuia sau din creditul disponibil pentru achitarea obligațiilor față de beneficiar.

Acreditivul documentar- modalitate de plată prin care banca la solicitarea clientului plătitor, se obligă să rezerve banii necesari și să achite obligațiile față de beneficiar, în mod direct sau prin virament, unei bănci corespondente cu condiția prezentării documentelor care certifică expedierea mărfii, executarea lucrărilor, sau prestarea serviciilor pentru care s-a deschis acreditivul în cauză.

Acreditivul documentar poate îmbrăca următoarele forme:

acreditiv revocabil;

acreditiv irevocabil;

acreditiv irevocabil confirmat;

acreditiv revolving;

acreditiv transferabil.

b). SCRISOAREA DE GARANȚIE BANCARĂ

Scrisoarea de garanție bancară în RON, constituie un angajament irevocabil al băncii de a plăti în cazul în care clientul său nu-și poate onora obligațiile sale contractuale.

Părțile implicate în circuitul scrisorii de garanție bancară sunt:

clientul băncii, solicitant al scrisorii de garanție bancară, aflat în postura de debitor, persoană juridică;

partenerul de afaceri al clientului băncii, aflat în postura de creditor al obligației de plată garantate;

banca, în calitate de terță persoană care apare ulterior inițierii relației contractuale dintre cei doi parteneri de afaceri, vine să garanteze onorarea la scadență a obligațiilor financiare ale debitorului, client al său.

Pot fi întâlnite următoarele tipuri de scrisori de garanție bancară:

scrisoarea de garanție simplă;

scrisoarea de garanție bancară solidară.

Pentru a beneficia de o scrisoare de garanție bancară clientul băncii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie persoană juridică;

să aibă la bancă deschis cont de disponibil și cont curent.

4.3. Piața valutară interbancară

Componentele regimului valutar vizează următoarele aspecte:

Proprietatea asupra valutei;

Convertibilitatea monedei naționale;

Piața valutară.

În ceea ce privește proprietatea asupra valutei este menținut regimul “full retention” care dă dreptul posesorului de a păstra valuta fără restricții.

Convertibilitatea monedei continuă să fie o convertibilitate limitată, de cont curent.

Reglementările prin care se instituia piața valutară interbancară (Regulamentul nr.7/1994) iar ulterior se actualiza cadrul de funcționare a acesteia (Regulamentul nr. 3/1997), reprezintă un punct de cotitură în derularea operațiunilor valutare pe teritoriul României.

Principalele caracteristici ale pieței valutare interbancare sunt:

participanții apar atât în calitate de broker cât și în calitate de dealer. Ei sunt obligați:

să efectueze operațiile ordonate de către clienți;

să asigure informarea permanentă a clienților pe tot timpul funcționării pieței privind evoluția cursurilor de schimb valutar;

să asigure confidențialitatea operațiilor clienților.

cursurile sunt stabilite:

la vedere;

la termen, cu scadență pentru cel puțin următoarele termene de 1 lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni.

în cursul zilei cursurile se pot modifica în funcție de evoluția cererii și a ofertei de valută.

clienții au posibilitatea de a alege multiple forme de formare a cursului la care va fi adjudecat ordinul de tranzacționare.

în executarea ordinelor clienților aceștia vor avea prioritate, intermediarii în calitate de dealeri având obligația de a nu concura în executarea ordinelor acestora cu ordine în nume și cont propriu.

operativitate în finalizarea tranzacțiilor valutare de pe piață.

Cursurile ce pot fi întâlnite în acest moment sunt:

curs afișat – este un curs cu caracter orientativ prezentat de fiecare bancă, în cursul zilei rămâne nemodificat.

curs cotat – este cursul efectiv la care are loc încheierea tranzacției.

El se caracterizează în momentul actual prin flexibilitate în cursul zilei;

curs de referință – este calculat și publicat la sfârșitul zilei operative de către Banca Națională a României. Acest curs este folosit drept reper pentru decontarea unor tranzacții ale unităților economice.

Operațiunile clienților pot fi la vedere sau la termen.

Operațiunile la vedere pot să fie de vânzare sau cumpărare de valută, decontarea tranzacțiilor putând să aibă loc în trei forme distincte în funcție de modul în care s-a menționat ordinul inițial.

Operațiunile la termen sunt și ele de vânzare sau cumpărare. Decontarea tranzacției are loc în momentul stabilit prin ordinul de vânzare/cumpărare, cursul de decontare fiind cel stabilit în momentul tranzacționării ordinului.

Tranzacțiile între intermediari presupun realizarea confirmărilor și reconfirmărilor realizate între arbitrajiști. În acest sens confirmările pot fi realizate în variantele:

telefonic;

telex;

reuters dealing;

iar reconfirmările:

letric;

telex;

SWIFT;

În urma derulării de tranzacții valutare, fiecare bancă, intermediar pe piața valutară interbancară poate înregistra o poziție valutară închisă sau deschisă. Poziția închisă presupune realizarea unui echilibru între activele și pasivele în valută, în caz contrar se înregistrează o poziție deschisă.

Toate operațiunile de vânzare și cumpărare de valută efectuată atât de rezidenți cât și de nerezidenți se raportează zilnic la BNR.

4.4. Cărțile de plată

CARDUL reprezintă un instrument de decontare prin intermediul căruia posesorul autorizat poate achiziționa bunuri sau servicii fără prezența efectivă a numerarului.

Cardul facilitează legătura financiară între comercianți și consumatori, fiind o simplă cheie de acces la un cont bancar: acela al deținătorului de card.

Având caracteristicile universale ale unui instrument de plată, cardul asigură și posibilitatea obținerii necondiționate de numerar fie de la automatele de bani (ATM), fie de la ghișeele băncii (în cazul sumelor mari), înlăturându-se astfel orice barieră funcțională de utilizare.

Datorită acestor caracteristici, cardul este un instrument de plată universal aplicabil și global acceptabil.

Cardurile pot fi clasificate în funcție de o serie de criterii, cele mai utilizate fiind următoarele:

I. După funcția atribuită

carduri de credit = care dă posesorului de a utiliza o linie de credit pe o anumită perioadă de timp, egală de regulă cu termenul de valabilitate al cardului;

carduri de debit = care asigură deținătorului posibilitatea achiziționării de bunuri sau servicii, sau retragerea de numerar în limita soldului disponibil în contul aferent cardului;

carduri de garantare a cecurilor = care garantează că suma de plată înscrisă pe cec are acoperire în contul personal.

II. După tehnologia utilizată

carduri cu bandă magnetică;

cardurile cu microprocesor (smartcardurile).

III. În funcție de calitatea emitentului

carduri emise de către bănci;

carduri emise de societăți nonbancare.

IV. În funcție de momentul înregistrării tranzacției

sistemul “pay later” = deținătorul își reglează datoriile față de bancă la anumite intervale de timp stabilite în comun acord cu banca.

sistemul “pay before “ = deținătorul de card plătește datoriile pe care i le facilitează banca înainte de a beneficia de ele (în momentul în care i se eliberează cardul).

sistemul “pay now”

SISTEME DE CARDURI UTILIZATE ÎN ROMÂNIA

VISA International: este o organizație non-profit, înființată și subvenționată prin intermediul taxelor și costurilor de participare percepute clienților. La ea participă organisme financiare cum ar fi: băncile, casele de economii, bănci specializate etc..

Cardurile de tip VISA sunt următoarele:

Classic Card;

Business Card;

Gold/Premier Card;

Electron Card;

Travellers Cheques.

Fiecare membru VISA decide asupra condițiilor de furnizare a serviciilor VISA clienților săi. Ei aleg produsele care se potrivesc cel mai bine necesităților de pe piețele lor, serviciile pe care le oferă împreună cu produsele VISA precum și costul serviciilor VISA în orice mod doresc.

Europay International: este de asemenea o organizație non-profit, înființată și subvenționată prin intermediul taxelor și costurilor de participare.

Europay International cuprinde societatea MasterCard International cu sediul în SUA și Eurocard International, cu sediul în Belgia, cele două societăți acordând reciproc dreptul de emitere și acceptare a cărților de plată MasterCard și Eurocard pe teritoriul național.

Europay International a creat o gamă largă de produse pentru diverse categorii de clienți atrași:

Eurocard/MasterCard – classic card;

Cirrus;

Eurocard-ATM;

Eurocheque;

Edc;

Maestro;

Europay CLIP.

Pentru bănci este interesant acest produs datorită securității sale deosebite: valoarea unui card pierdut este strict limitată la valoarea pe care aceasta o conține, nu poate fi folosit peste suma stocată în cip sau încărcat fără un PIN corect.

Toate sumele sunt încărcate on-line și controlate permanent de bănci.

CAPITOLUL V

5. STUDIU DE CAZ – PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE pentru persoane fizice și juridice oferite de către BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

Banca Comercială Română în toți anii ei de activitate a realizat un proces continuu atât ca volum de activitate, cât și ca diversitate, tehnicitate și modernitate.

Această evoluție se regăsește atât pe plan național și internațional: în activitatea externă a BCR, cât și pe plan local, la nivelul unităților bancare teritoriale.

Oferta actuală de produse și servicii a băncii noastre este o chintesență a eforturilor materiale și umane (profesionalism, experiență, competență) dezvoltate de la 1decembrie 1990 până în prezent.

Definirea sferei de cuprindere a serviciilor vizavi de produsele bancare, a diferențelor care există între cele două categorii este un prim pas pentru conturarea varietății operațiunilor puse la dispoziția clienților ei – persoane fizice sau persoane juridice – de BCR.

Deși activitatea bancară este încadrată în sfera serviciilor, produsul bancar este o realitate evidentă și incontestabilă.

Una din liniile de demarcație între serviciul și produsul bancar este dată de costul acesteia (taxe și comisioane sau dobânzi). Astfel, operațiunile de încasări și plăți în numerar, decontările prin virament, etc. sunt servicii bancare (comisionate), în timp ce creditele (în diversitatea lor), depozitele în RON și valută (la vedere sau la termen), certificatele de depozit etc. sunt produse bancare (pentru care se percep sau se bonifică dobânzi).

Este evidentă interdependența, conexiunea între serviciile și produsele bancare, unele fiind aproape simbolice: astfel, contul de depozit pe 3 luni pentru persoanele fizice este un produs bancar, dar deschiderea contului și administrarea acestuia sunt servicii bancare; creditul pe termen scurt pe obiect pentru societăți private este un produs bancar, în timp ce expertizarea bunurilor aduse în garanția acestui credit constituie un serviciu bancar.

Prin această complementaritate a serviciilor cu produsele bancare se realizează o deservire optimă a clienților printr-o prestație bancară completă.

Serviciile oferite clienților de BCR sunt numeroase. Ele nu se rezumă la operațiunile în conturile agenților, ci se extind la asistența tehnică și juridică de specialitate, garanții bancare, intermediere financiară.

Diversitatea acestora a crescut în timp, fiind determinată de cerințele pieței, mediul concurențial bancar, evoluția economiei românești, necesitatea integrării europene a României și adaptării la standardele internaționale în domeniul financiar-bancar.

Produsele BCR au ca centru de gravitate creditul, de fapt menirea inițială a oricărei bănci, credit care cunoaște o mare diversitate de forme (pe termene, pe feluri de activități, pe destinații, pe categorii de clienți, sau diferite combinații între aceste tipuri).

Alături de credit, BCR oferă și produse bancare destinate acumulărilor bănești și economisirii (depozite la vedere și pe diferite termene și certificate de depozit).

O prezentare completă a tuturor serviciilor și produselor Băncii Comerciale Române, cu interdependențele, caracteristicile și avantajele lor este o acțiune temerară.

Este dificil de comentat fiecare dintre aceste produse și servicii. Este însă interesant de observat evoluția lor în timp, impactul asupra clientelei actuale sau potențiale, dar și feed back-ul acestui impact asupra BCR, determinând restructurări, modificări de priorități, revizuiri și remodelări ale actului decizional, chiar reorientări strategice.

De exemplu, un serviciu consacrat – încasări și plăți în numerar în și din conturile agenților economici – a cunoscut o diversitate pe parcurs: depunerea numerarului prin genți sigilate, colectarea numerarului de la clienți și transportul acestuia la destinatarii sumelor cu mijloacele BCR, depunere de foi de vărsământ în program prelungit de după-amiază și sâmbătă, sau chiar duminică.

Iată, cum cel mai simplu serviciu bancar are o rețea complexă de implicații și evoluții prezente și de perspectivă, necesitând o mare flexibilitate.

Un alt produs bancar – fostul credit pentru completarea necesarului de mijloace circulante, devenit credit pentru capital de lucru – s-a extins de la agenții cu capital de stat la cei privați, inițial sub forma liniei de credit, apoi ca plan de trezorerie. Aceasta are o mare pondere la ora actuală, datorită decalajului între durata realizării creanțelor agenților economici și urgența aprovizionărilor pentru reluarea ciclului de producție.

Produsul bancar – depozitul la termen – și-a redus și segmentat durata inițială de 12 luni la 1,3,6,9 luni.

Fiecare produs și serviciu bancar are o adresabilitate pentru un segment mai vast sau mai restrâns al clienților BCR, actuali și potențiali.

Analiza care va fi prezentată în continuare, relevă varietatea, complexitatea, vasta, arie de cuprindere a serviciilor și produselor Băncii Comerciale Române și multitudinea de interrelații bancă-client-mediu economic intern și internațional, ilustrând situarea BCR în topul societăților bancare românești și aspirația sa legitimă pentru pătrunderea în clasamentul bancar modern.

5.1. Oferta BCR de produse și servicii pentru persoane fizice

5.1.1. Credite în RON pe termen scurt

Credite de trezorerie (punte):

acordate în RON persoanelor fizice, proprietari legali ai unei locuințe, în scopul achiziționării unei alte proprietăți imobiliare.

Caracteristicile acestui tip de credit sunt: volumul creditului va fi dimensionat la 80 % din valoarea apreciată a locuinței ce urmează a fi vândută, rezultată din raportul de evaluare întocmit de evaluatorul băncii; nu este necesar un avans deținut inițial; termenul maxim de rambursare este de 180 zile; rambursarea creditului se garantează cu ipotecă de rangul 1 asupra imobilului personal propus spre valorificare și cu veniturile lunare nete realizate de solicitant, soțul/soția acestuia și de maxim 2 giranți; imobilul ipotecat va fi asigurat la o societate de asigurări agreată de bancă cu cesionarea drepturilor de încasare în favoarea BCR; în cazul în care se garantează cu depozite colaterale, din surse proprii sau pe baza unei fidejusiuni/cauțiuni, nu se mai solicită de către bancă a altă formă de garanție; forma de decontare este viramentul.

Dobânda percepută este cea aferentă creditelor în RON pe termen scurt și dobânda este viabilă, în funcție de modificările intervenite pe piața bancară.

Avantajele acestui tip de credit sunt: asigură resursele financiare necesare achiziționării unei noi proprietăți imobiliare până la vânzarea imobilului deținut inițial; dobânzi atractive; operativitate în acordarea creditului; polița de asigurare se încheie în sediul băncii.

În această categorie de credite mai pot fi adăugate și:

creditele de trezorerie pentru plata unor tratamente medicale;

credite de trezorerie pentru plata unor forme de școlarizare;

credite de trezorerie, nenominalizate – acordate în RON persoanelor fizice în limita a 6 salarii/pensii nete lunare;

credite pentru achiziționare de materii prime, materiale și mărfuri (persoane fizice autorizate).

O caracteristică importantă la aceste tipuri de credite este termenul de rambursare care este de maxim 12 luni.

5.1.2. Credite în RON pe termen mediu și lung

Credite pentru cumpărarea/construirea de locuințe și cumpărarea de terenuri aflate în intravilan.

Acest tip de credit se acordă în RON persoanelor fizice.

Caracteristicile acestui tip de credit sunt: se acordă în baza unei cereri de creditare și a precontractului de vânzare-cumpărare; avans minim 15% din prețul locuinței sau al terenului aflat în intravilan prevăzut în precontractul de vânzare-cumpărare; termen maxim de rambursare este de 10 ani; rambursarea creditului se garantează cu ipotecă de gradul 1 asupra unor bunuri imobiliare/terenuri aflate în intravilan, precum și cu veniturile nete lunare realizare de împrumutat, soțul/soția acestuia și de maxim 2 giranți; imobilul va fi asigurat pentru riscuri generale la o societate agreată de bancă, cu cesionarea drepturilor de încasat în favoarea BCR; în cazul în care se garantează cu depozitele colaterale, din surse proprii sau pe baza unei fidejusiuni/cauțiuni, nu se mai solicită de către bancă și o altă formă de garanție; forma de decontare este viramentul.

Dobânda percepută este cea aferentă creditelor acordate pe termen lung, ea fiind variabilă, în funcție de modificările intervenite pe piața bancară.

Avantajele acestui tip de credit sunt: completarea resurselor financiare în vederea unor achiziții imobiliare; dobânzi atractive; operativitate în acordarea creditului; polița de asigurare se încheie la sediul băncii.

În această categorie de credite se mai include și:

credite ipotecare;

credite pentru amenajări și reparații de locuințe –credit acordat pe 5 ani în care persoana fizică trebuie să dețină minim 15% din valoarea creditului;

credite pentru achiziții de materiale de construcții, obiecte și instalații sanitare – credit acordat pe 2 ani și cu două variante de creditare: cu avans cuprins între 0-15%, sau cu avans de minim 15% din prețul de vânzare cuprins în factura proformă;

credite pentru achiziționarea de autoturisme, motociclete sau bărci cu motor, noi – termenul maxim de rambursare este de 5 ani, existând două variante de creditare: cu avans cuprins între 0-25%, sau cu avans minim 25% din prețul autoturismului specificat în factura proformă;

credite pentru achiziționarea de biciclete – termenul maxim de rambursare este de 12 luni, existând două variante de creditare: cu avans cuprins între 0-15%, sau cu avans minim 15% din prețul de achiziție al bicicletei;

credite pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată – se acordă în RON persoanelor fizice pentru achiziționarea de: aparatură electronică și electrocasnică, mobilier și calculatoare de la societățile comerciale cu care BCR are încheiate protocoale și de la dealerii autorizați ai acestora, termenul maxim de rambursare este de 3 ani, existând două variante de creditare: cu avans cuprins între 0-15%, sau cu avans minim de 15% din prețul produsului ce urmează a fi cumpărat din credit, în funcție de vânzător;

credite pentru achiziționarea de inventar agricol mecanic – pentru persoane fizice autorizate;

credite pentru procurarea de animale de producție și reproducție, plantații pomicole și viticole – pentru persoane fizice autorizate;

credite pentru realizarea unor investiții – pentru persoane fizice autorizate;

credite pentru investiții cu caracter productiv acordate revoluționarilor beneficiari ai legii 42/90;

5.1.3. Credite în valută pe termen scurt

Credite pentru petrecerea de sejururi în străinătate

Acordate în valută persoanelor fizice.

Caracteristicile acestui tip de credit sunt: avans minim de 15% din costul estimat al excursiei; solicitantul va prezenta o adresă din partea societății de turism, în cazul excursiilor organizate; termenul maxim de rambursare este de 12 luni; suma maximă acordată este de 5.000 USD; rambursarea creditului se garantează cu veniturile nete lunare (salarii/venituri/pensii) realizate de împrumutat, soțul/soția acestuia și de maxim 2 giranți; presupune încheierea unei polițe de asigurare contra riscului general (deces și invaliditate) cu cesionarea drepturilor de încasat în favoarea băncii; forma de decontare este viramentul în contul societății de turism. La cererea solicitantului o parte din sumă (până la 25%) poate fi acordată prin cec de călătorie, card sau cash.

Dobânda percepută este cea aferentă creditelor pe termen scurt, ea fiind variabilă în funcție de modificările intervenite pe piața bancară.

Avantajele sunt: dobânzi atractive, completarea resurselor în vederea realizării unui sejur de vis, operativitate în acordarea creditului, polița de asigurare se încheie la sediul băncii.

În această categorie de credit se mai includ și:

credite pentru participarea la simpozioane și conferințe în străinătate – termen maxim de rambursare este de 12 luni, iar suma maximă ce se acordă este de 3.000 USD;

credite pentru cumpărarea de produse tehnico-medicale pentru uz personal – cu un termen de rambursare de 12 luni, iar suma maximă ce se acordă este de 3.000 USD.

5.1.4. Credite în valută pe termen lung și mediu

Credite pentru plata unor forme de școlarizare în străinătate

Acordate în valută persoanelor fizice.

Caracteristicile acestui tip de credit sunt: avansul minim este de 15% din costul estimat al școlarizării, care va fi depus într-un cont în valută deschis la BCR; documentele necesare sunt: invitație nominală sau alt act doveditor, primit de la instituția de învățământ din străinătate din care să rezulte perioada și costul școlarizării, viza de intrare în țara respectivă, o estimare a cheltuielilor de transport și întreținere; termenul maxim de rambursare este de 36 luni; suma maximă ce se acordă este de 10.000 USD; rambursarea creditului se garantează cu veniturile nete lunare realizate de împrumutat, soțul/soția acestuia și de maxim 2 giranți; presupune încheierea unei polițe de asigurare contra riscului general (deces și invaliditate) cu cesionarea drepturilor de încasat în favoarea băncii; forma de decontare este viramentul în contul instituției de învățământ din străinătate. La solicitarea clientului o parte din sumă (până la 25%) poate fi acordată prin cec de călătorie, card sau cash pentru acoperirea cheltuielilor de transport și întreținere.

Dobânda percepută este cea aferentă creditelor pe termen mediu, ea fiind variabilă, în funcție de modificările intervenite pe piața bancară.

Avantajele creditului sunt: dobânzi atractive; completarea resurselor pentru plata unor forme de școlarizare în străinătate, operativitate în acordarea creditului; polița de asigurare se încheie la sediul băncii.

În cadrul acestui tip de credit se mai oferă și:

credite pentru plata unor tratamente medicale în străinătate – termen maxim de rambursare este de 36 luni, suma maximă acordată este de 10.000 USD;

credite pentru cumpărarea din import de bunuri de folosință îndelungată – suma maximă ce se acordă este de 5.000 USD pentru bunuri de folosință îndelungată, 15.000 USD în cazul achiziționării de autoturisme noi, termen maxim de rambursare este de 36 luni;

credite pentru cumpărarea/construirea de locuințe și pentru achiziționarea de terenuri aflate în intravilan – volumul creditului poate reprezenta maxim 85% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 30.000 USD sau echivalentul în EURO, termenul maxim de rambursare este de maxim de 10 ani;

credite pentru achiziționarea din import de utilaje de strictă specialitate – persoane fizice autorizate.

5.1.5. Scrisori de garanție

Scrisoarea de garanție reprezintă modalitatea de garantare de către bancă a unei plăți/prestații, din care decurge bonitatea clientului; se eliberează în RON și în valută la cererea clienților persoane fizice.

5.1.6. Instrumente de economisire

Contul curent – în RON

Cont prin care se efectuează operațiuni de încasări și plăți în numerar și prin virament.

Clientul, persoană fizică trebuie să semneze o convenție de deschidere a contului de disponibilități, poate efectua operațiuni de alimentare cu numerar și prin virament, de eliberare de sume la cererea și în favoarea sa, de plăți prin virament în limita soldului disponibil, primește pentru disponibilitățile existente în cont o dobândă care variază în funcție de dobânda pieței, plătește o singură dată un comision de 4 RON la deschiderea contului, indiferent de numărul de conturi ce se deschid, comisionul pentru eliberare de numerar este în prezent 0,50%, nu mai puțin de 0,5 RON, trebuie să depună o sumă minimă de deschidere, ce se stabilește prin reglementări interne ale băncii.

Avantajele sunt: nu se percep comisioane pentru operațiunile de alimentare a conturilor, în numerar și prin virament, clientul plătește o singură taxă pentru deschiderea de cont, indiferent de numărul de conturi deschise, nu se percepe comision pentru eliberarea extrasului de cont, rapiditate, maxim 24 de ore pentru operațiuni în sistem intrabancar.

Contul curent – în valută

Cont prin care se efectuează operațiuni de încasări și plăți în numerar și prin virament.

Clientul, persoană fizică, semnează o convenție de deschidere a contului, poate să deschidă cont numai în valutele cotate de BNR, poate alimenta aceste conturi prin depuneri în numerar și viramente bancare, trebuie să depună suma minimă de 100 USD sau echivalent, plătește o singură dată un comision de 4 RON la deschiderea contului, indiferent de numărul de conturi ce se deschid, comisionul pentru eliberare de numerar este în prezent 0,5% minim 1 USD pentru sume de până la 100.000 USD inclusiv, sau 1% pentru sume de peste 100.000 USD, poate efectua încasări și plăți prin virament, clientul este comisionat în prezent pentru plăți dispuse în valută cu 0,5% minim 5 USD, maxim 1.500 USD.

Avantajele sunt: banca oferă siguranța și confidențialitatea economiilor și tranzacțiilor clienților, nu se percepe comision la alimentarea contului, BCR bonifică lunar dobânda în contul de disponibilități.

În cadrul instrumentelor de economisire mai sunt cuprinse și:

depozit la termen în RON – depuneri de sume în RON pe termen de 1,3,6,9,12,18 luni;

certificatul de depozit – titlu de credit pe termen, emis de bancă, care atestă depunerea unei sume de bani pe baza căruia, la scadență, se poate încasa atât suma depusă cât și dobânda aferentă, termenul fiind de 3,6 luni cu valori între 10 RON și 10.000 RON;

certificatul de depozit cu discount – instrument de economisire ce se oferă posibilitatea de a beneficia, pe o anumită perioadă de timp de avantajele unor dobânzi atractive;

depozitul pentru pensii – depozit la termen al persoanelor fizice, în care se pot efectua depuneri în intervalul dintre momentul deschiderii și cel scadenței;

depozitul pentru vacanță – depozit la termen al persoanelor fizice, în care se pot efectua depuneri pe întreaga perioadă, de la deschidere până la scadență;

depozit la termen în valută – depozit pe un anumit termen, din care se pot efectua doar operațiuni de constituire și de lichidare a depozitului;

depozit la termen de 12 luni în valută cu plata dobânzii lunar la scadență;

depozitul pentru minori – destinat persoanelor fizice cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.

5.1.7. Carduri

cardul BCR VISA Maestro – instrument de plată emis în RON, sub sigla EUROPAY INTERNATIONAL, destinat persoanelor fizice, pentru obținerea de numerar de la ATM-urile tuturor băncilor și plata de bunuri sau servicii oriunde este afișată sigla edc/Maestro și unde există dispozitive electronice de plată pe teritoriul României.

cardul BCR VISA Clasic – instrument de plată emis în RON, destinat persoanelor fizice, pentru plata de bunuri și servicii oriunde este afișată sigla VISA, precum și pentru obținerea de numerar de la ATM-urile tuturor băncilor pe teritoriul României.

cardul BCR VISA Electron – instrument de plată emis în RON, dar cu posibilitatea utilizării atât în țară cât și în străinătate, destinat persoanelor fizice.

cardul BCR VISA INTERNATIONAL – instrument de plată emis în USD destinat persoanelor fizice care călătoresc în străinătate în interes personal, pentru plata bunurilor și serviciilor oriunde este afișată sigla VISA, precum și pentru obținerea de numerar de la automatele și ghișeele bancare.

cardul BCR Eurocard MasterCard – instrument de plată emis în RON, destinat persoanelor fizice, pentru plata de bunuri și servicii sau pentru obținerea de numerar de la ATM-uri pe teritoriul României oriunde este afișată sigla Eurocard MasterCard (EC/MC).

MOBILE BANKING BCR – serviciu destinat posesorilor de carduri de debit BCR și utilizatorilor de telefoane mobile în rețeaua Vodafone.

Fig. 4.1.7 – 1 evoluția în perioada 2001-2005 a conturilor de carduri deschise de BCR

Carduri pentru persoane fizice – în RON MAESTRO, VISA, VISA

ELECTRON

– în valută VISA INTERNATIONAL

Carduri pentru persoane juridice – în RON EROCARD BUSINESS

– în valută VISA BUSINESS

Fig. 4.1.7 – 2 structura tipurilor de carduri BCR în anul 2005

Evoluția cardului MAESTRO

Cardul B.C.R. MAESTRO care reprezintă 90,2% din total are cea mai dinamica evoluție: 114,9 %

Tabelul nr. 4.1.7. – 1 Număr de carduri BCR în perioada 2003 -2005

Fig. 4.1.7 – 3 Grafic privind evoluția conturilor de card deschise la BCR începând din 31.12.2003 până în 31.12.2005

5.1.8. Instrumente de plată

Cecuri de călătorie – utile persoanelor fizice care călătoresc în străinătate. Clientul poate opta pentru cecuri emise sub sigla AMERICAN EXPRESS ( exprimate în USD, CAD, EURO) sau THOMAS COOK (exprimate în USD, EURO).

Cecuri de călătorie SUA, acceptate la plată – instrumente de plată emise la Trezoreria SUA, utilizate pentru achitarea drepturilor de pensii și asigurări sociale sau altor venituri garantate de guvernul SUA.

Cecul la ordine în valută – aceste cecuri sunt exprimate în următoarele valute: USD, CAD, CHF, GBP, EURO.

5.1.9. Alte servicii oferite de B.C.R.

Transferul sumelor în valută

Transferul sumelor în valută prin rețeaua MoneyGram- serviciul oferit persoanelor fizice, ce asigură transferul rapid al sumelor în USD spre și dinspre România, prin rețeaua MoneyGram.

Transferul sumelor în valută prin Merchants Bank- serviciu prin care se asigură primirea/transmiterea sumelor în valută din/către SUA și Canada.

Ordine de plată

Servicii de plată

Plăți pe bază de mandat din conturile titularilor, pentru achitarea contravalorii unor servicii/produse/rate cu caracter de repetabilitate către prestatorii de servicii/furnizori – modalitate de plată prin care banca achită în baza mandatului scris al beneficiarului și acordul prealabil al clienților săi, contravaloarea unor servicii/produse/rate, cu caracter de repetabilitate (telefon, energie electrică, etc.).

Servicii efectuate de BCR în numele unor societăți comerciale

Încasarea contravalorii abonamentelor unor societăți comerciale și a ratelor lunare în contul societăților cu care banca are încheiate convenții (Avon, Zepter, Vodafone, Orange, etc.)

B.C.R. mai oferă și alte servicii precum:

Păstrarea valorilor în casete – serviciu destinat păstrării în tezaurul cu casete al băncii a titlurilor, hârtiilor de valoare și altor valori posibil de tezaurizat.

Preschimbarea bancnotelor străine cotate de BNR, uzate, deteriorate sau a celor scoase din circulație;

Operațiuni pe piața valutară – vânzare/cumpărare cu data valutei în ziua tranzacționării, cu data valutei spot și la termen;

Banca, garant al tranzacțiilor imobiliare – cont de depozit escrow, destinat persoanelor fizice;

Operațiuni de încasări și plăți, cu și fără numerar;

Plata taxelor (permis/talon auto, participare conferințe, abonamente reviste, etc.)

Compensare și decontarea colectivă a valorilor mobiliare (agent custode)- persoane fizice;

Operațiuni de schimb valutar.

5.2. Produse acordate de Banca Comerciala Română persoanelor juridice

5.2.1. Credite pe termen scurt

În RON

Tip de credit

Credite globale de exploatare – funcționează după sistemul revolving; se acordă pe o perioadă de 180 zile sau 365 zile; se acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale clienților: aprovizionări cu materii prime și materiale, mărfuri subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli cu salariile și asimilatele acestora, impozite, taxe și alte cheltuieli aferente perioadei curente, necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestări de servicii, care au un consum și desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme de livrare la intern sau export;

Utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite) – modalitate de finanțare care funcționează după sistemul revolving; se acordă fie pentru creditarea de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii, fie a unor subactivități, proiecte, contracte etc.; se acordă pe o perioada de 180 sau 365 zile, agenților economici care îndeplinesc anumite condiții;

Credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare – se acordă pentru finanțarea operațiunilor cu caracter temporar: stocuri care au fost aprovizionate deja în perioada precedentă fără a fi achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate și cheltuielile temporare aferente acestor stocuri;

Credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere – se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri: produse agricole, agroalimentare, de proveniență animală sau vegetală, precum și orice alte stocuri care nu sunt de natura celor curente și se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăși 12 luni de la constituire; se acordă pe perioade ce nu depășesc intervalul dintre două sezoane (cicluri) de producție naturale;

Credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație – în aceasta categorie de produse intră: construcția și reparațiile de nave maritime si fluviale, aeronave, elicoptere, instalații și utilaje complexe; se pot acorda pe perioade mai lungi de 12 luni, fără a depăși însă ciclurile tehnologice de execuție stabilite prin documentația tehnică;

Credite pentru prefinanțarea exporturilor – au ca destinație satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului; se acordă pentru aprovizionări din producția internă (RON) sau din import (valută) cu materii prime și materiale, semifabricate, subansamble, combustibili, energie; se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu excepția produselor cu ciclu lung de fabricație;

Credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății – se acordă exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii lor externi, fără a depăși 12 luni;

Credite de scont – se acordă în cazul în care posesorul legal al unei cambii sau bilet la ordin dorește încasarea sumei înscrise în titlul de credit mai înainte de scadența;

Credite pe documente de plată aflate în curs de încasare (cecuri și ordine de plată) – se acorda până la 90% din valoarea nominală a documentului, diferență de 10% fiind destinată acoperirii dobânzii aferente;

Factoring – este un contract între o parte denumită “aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, și o societate bancară sau instituție financiară specializată, denumită “factor”, prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți;

Credite pentru facilități de cont – se acordă pe perioade de până la 30 zile calendaristice, în limita sumei maxime de 500.000 RON, agenților economici care, din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar față plăților;

Credite pe descoperit de cont – se acordă pe perioade de până la 7 zile calendaristice, în limita sumei maxime de 500.000 RON, pentru achitarea unor obligații stringente privind aprovizionări cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe curente, alte obligații curente;

Credite acordate asociațiilor de proprietari constituite în baza Legii locuinței nr.144/1996, care au personalitate juridică și nu desfășoară activități în scop lucrativ.

Costuri aferente tipurilor de credit

Dobânda – revizuibilă în funcție de costul resurselor de creditare pe perioada creditării (în prezent este de 40% p.a.);

comision de gestiune (flat) – 0.5% aferent creditelor acordate (se percepe o singură dată la acordarea creditului;

comision de neutilizare – 2% pe an, calculat la plafonul de credit acordat și neutilizat;

evaluarea bunurilor mobile și imobile în vederea admiterii în garanție a acestora la împrumutul solicitat – 17,5 RON/om/oră (exclusiv TVA);

întocmirea contractelor de garanție imobiliară și înregistrarea acestora în Cartea Funciară – 10 RON pentru fiecare contract;

expertizarea documentațiilor tehnico – economice, a studiilor de fezabilitate și prefezabilitate, în baza cărora se solicită și se aprobă creditarea investițiilor– 28,5 RON/om/oră (exclusiv TVA).

Costuri factoring

comision de factoring – 1% – 3% /factură;

comision de finanțare – la nivelul dobânzii pentru creditul pe termen scurt în cazul clienților cu serviciul bun al datoriei;

În Valută

Tip de credit

Credite acordate importatorilor de bunuri și servicii;

Utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite) – modalitate de finanțare care funcționează după sistemul revolving; se acordă fie pentru creditarea de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii, fie a unor subactivități, proiecte, contracte etc; se acordă pe o perioadă de 180 sau 365 zile, agenților economici care îndeplinesc anumite condiții;

Credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare – se acordă pentru finanțarea operațiunilor cu caracter temporar: stocuri care au fost aprovizionate deja în perioada precedentă fără a fi achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate și cheltuielile temporare aferente acestor stocuri;

Credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație – în această categorie de produse intră: construcția și reparațiile de nave maritime și fluviale, aeronave, elicoptere, instalații și utilaje complexe; se pot acorda pe perioade mai lungi de 12 luni, fără a depăși însă ciclurile tehnologice de execuție stabilite prin documentația tehnică;

Credite pentru prefinantarea exporturilor – au ca destinație satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului; se acordă pentru aprovizionări din producția internă (RON) sau din import (valută) cu materii prime și materiale, semifabricate, subansamble, combustibili, energie; se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu excepția produselor cu ciclu lung de fabricație;

Credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății– se acordă exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii lor externi, fără a depăși 12 luni;

Credite de scont – se acorda în cazul în care posesorul legal al unei cambii sau bilet la ordin dorește încasarea sumei înscrise în titlul de credit mai înainte de scadentă;

Factoring – este un contract între o parte denumită “aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, și o societate bancară sau instituție financiară specializată, denumită “factor”, prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți;

Costuri aferente tipurilor de credit

Au la bază natura sursei de finanțare:

Finanțare externă

Comision de gestiune: 1% flat

Comision de neutilizare: 0.75% p.a.

Comision de administrare a 0.3% – 0.5% p.a., calculat la sold

liniei de finanțare externă:

Dobânda curentă: dobândă băncii finanțatoare + marjă risc

client + rezervă minimă obligatorie (1%)

Dobânda penalizatoare: 3% p.a. peste dobânda curentă

Surse BCR

Comision de gestiune: 1% flat

Comision de neutilizare: 0.75% p.a.

Dobânda curentă: dobânda de baza a creditului

Dobânda penalizatoare: 3% p.a. peste dobânda curenta

Costuri factoring

Pentru creanțele externe aferente acreditivelor irevocabile la termen și cele cu modalități de plată garantate cu scrisoare de garanție bancară, taxa de agio se stabilește diferențiat, în funcție de riscul fiecărei tranzacții, ca LIBOR/EURIBOR + marja (cuprinsă între 2% – 4,5% p.a.) aplicată diferențiat în funcție de riscul de bancă. Pentru acreditivele irevocabile la termen, taxa de agio minimă va fi de 150 USD.

Pentru tranzacțiile de factoring internațional derulate în sistem FCI:

comision de finanțare EURIBOR/LIBOR + 2% p.a.;

comision de factoring: între 1% si 2% flat (0,4% – 0,8% pe factură, peste comisionul flat al Factorului de Import).

Pentru tranzacțiile de factoring negarantate dar asigurate la EXIMBANK:

comision de finanțare: LIBOR/EURIBOR + 8% pe an

5.2.2. Credite pe termen mediu și lung

În RON

Tip de credit

Credit pentru echipament (investiții), în completarea surselor proprii– se acordă pentru realizarea de noi capacități de producție, precum și dezvoltarea celor existente, modernizarea și/sau retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor, mașinilor, instalațiilor, clădirilor și construcțiilor existente, realizarea de investiții; creditele se acordă pentru finanțarea a 85% din valoarea totală a investiției, restul de 15% reprezentând aportul propriu al agentului economic; se poate acorda o perioadă de grație de 1-3 ani;

Credite pentru cumpărarea de acțiuni și active – pot beneficia de aceste credite persoanele juridice de drept privat române, clienți ai băncii, cu un standing financiar ridicat, serviciul datoriei bun și un rating al creditelor de cel mult 3; volumul creditului pentru cumpărarea de acțiuni este de cel mult 70% din prețul de ofertă ce trebuie achitat, iar volumul creditului pentru cumpărarea de active este de cel mult 80% din valoarea totală a activelor; termenul maxim de rambursare este de 5 ani;

Credite promotori – se acordă persoanelor juridice autorizate și specializate în construcția și vânzarea de locuințe (sociale, de serviciu, de intervenție, de necesitate, de protocol, case de vacanța) pentru: cumpărarea terenurilor destinate construcției de locuințe din credit, demararea construcțiilor de locuințe, efectuarea construcțiilor de locuințe, finanțarea construcțiilor construite, aflate în așteptarea vânzării; perioada maximă de rambursare este de 15 ani; volumul maxim al creditelor ce se poate acorda este de 80-85% din costurile totale din devizul general; perioada grație de 1-3 ani;

Credite ipotecare – se acordă clienților băncii persoane juridice române,

are au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială; se acordă cu respectarea Legii 190/1999; termen minim de rambursare: 5 ani;

Credite pentru activitatea de leasing – se acordă pentru achiziționarea

activelor care fac obiectul contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii; termen maxim: 5 ani; volumul maxim al creditului nu poate depăși 85% din prețul de achiziție (inclusiv TVA) al bunurilor ce urmează a fi cumpărate și închiriate în regim de leasing;

Credite acordate asociațiilor de proprietari constituite în baza Legii locuinței nr.144/1996, care au personalitate juridică și nu desfășoară activități în scop lucrativ

Costuri aferente tipurilor de credit

dobânda revizuibilă în funcție de costul resurselor de creditare pe perioada creditării (în prezent aceasta este de 42% p.a.);

comision de gestiune (flat) – 0.5% aferent creditelor acordate (se percepe o singură dată la acordarea creditului;

comision de neutilizare – 2% pe an, calculat la plafonul de credit acorpdat și neutilizat;

evaluarea bunurilor mobile și imobile în vederea admiterii în garanție a acestora la împrumutul solicitat – 17,5 RON om/oră (exclusiv TVA);

întocmirea contractelor de garanție imobiliară și înregistrarea acestora în Cartea Funciară – 10 RON pentru fiecare contract;

expertizarea documentațiilor tehnico – economice, a studiilor de fezabilitate și prefezabilitate, în baza cărora se solicită și se aprobă creditarea investițiilor – 28,5 RON/om/oră (exclusiv TVA).

În Valută

Tip de credit

Credite pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii- se acordă pentru realizarea de noi capacități de producție, precum și dezvoltarea celor existente, modernizarea și/sau retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor, mașinilor, instalațiilor, clădirilor și construcțiilor existente, realizarea de investiții; creditele se acordă pentru finanțarea a 85% din valoarea totală a investiției, restul de 15% reprezentând aportul propriu al agentului economic; se poate acorda o perioadă de grație de 1-3 ani;

Credite pentru activitatea de leasing – se acordă pentru achiziționarea activelor care fac obiectul contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii; termen maxim: 5 ani; volumul maxim al creditului nu poate depăși 85% din prețul de achiziție (inclusive TVA) al bunurilor ce urmează a fi cumpărate și închiriate în regim de leasing;

Credite de forfetare – forfetarea reprezintă operațiunea prin care un vânzător sau prestator de servicii își vinde creanțele în valută rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare pe care le are față de un cumpărător sau beneficiar, unei societăți bancare sau instituții financiare specializate, contra unui cost de forfetare, înainte de ajungerea acestora la scadență, dar nu cu mai puțin de 30 de zile înainte de termen; titlul prezentat la bancă în vederea forfetării trebuie să fie avalizat sau însoțit de o scrisoare de garanție din partea unei bănci străine de prim rang agreată de BCR.

Au la bază natura sursei de finanțare

Finanțare externă

Comision de gestiune: 1% flat

Comision de neutilizare: 0.75% p.a.

Comision de administrare a liniei de finanțare externă: 0.3% – 0.5%

p.a., calculat la sold

Dobânda curentă: dobânda băncii finanțatoare + marja risc client* +

rezerva minimă obligatorie (1%)

Dobânda penalizatoare: 3% p.a. peste dobânda curentă

Surse BCR

Comision de gestiune: 1% flat

Comision de neutilizare: 0.75% p.a.

Dobânda curenta: dobânda de baza a creditului

Dobânda penalizatoare: 3% p.a. peste dobânda curentă * marja risc

client – 1 – 2 puncte procentuale în funcție de

performanța financiară a clientului stabilită pe

baza indicatorilor de performanță economico-

financiari

5.2.3. Scrisori de garanție bancară

În RON

Tip de scrisoare de garanție bancară

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea unui credit;

Scrisoare de garanție bancară pentru aprovizionarea cu materii prime, materiale, energie, subansamble, produse finite din țară și din import, executări de lucrări și prestări de servicii;

Scrisoare de garanție bancară pentru participare la licitații în vederea achiziției publice de bunuri și lucrări;

Scrisoare de garanție bancară pentru buna execuție;

Scrisoare de garanție bancară de bună execuție a licențelor de export;

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea plătii taxelor vamale și a celorlalte creanțe bugetare aferente acestora;

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea plații accizelor (cu valabilitate de cel mult 12 luni; stabilită în suma fixă de minim 50.000 RON pt. producătorii interni sau importatorii de băuturi alcoolice);

Scrisoare de garanție globală, care este furnizată pt. mai multe operațiuni de tranzit, cu termen de valabilitate de cel mult 2 ani, cu posibilitatea de prelungire o singură dată cu încă 2 ani;

Scrisoare de garanție bancară de bună execuție și restituire a avansurilor acordate;

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea plății chiriilor;

Costuri aferente tipurilor de scrisori de garanție bancară

comision de garantare, se percepe la încheierea acordului de garanție și se calculează la valoarea respectivului acord, în funcție de numărul de zile de valabilitate a acordului de garanție; se stabilește în mod diferențiat în funcție de natura contragaranțiilor acceptate de banca astfel:

0,15% pe an, min. 50 RON, în cazul constituirii de depozite colaterale din surse proprii sau împrumutate sau contrgaranții bancare emise de bănci corespondente de prim rang;

0,2% pe an, min. 100 RON, în cazul constituirii altor tipuri de contragaranții;

comision de eliberare, se percepe flat la scrisorile de garanție eliberate clienților în baza acordurilor de garanție încheiate, calculat la valoarea scrisorii de garanție emisă, astfel:

1% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate până la 6 luni inclusiv;

1,5% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate între 6 – 12 luni inclusiv;

2% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate între 1 – 2 ani inclusiv;

3% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate între 2 – 3 ani inclusiv;

4% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate peste 3 ani.

Pentru scrisori de garanție bancară/avaluri emise în baza acordului de garanție/avaluri/contracte de credit contragarantate integral cu depozite colaterale, nivelul comisionului de eliberare este ˝ din tariful prevăzut la acest punct.

comision de modificare, perceput astfel:

se modifică valoarea/termenul de valabilitate al acordului de garanție/contract de credit și/sau scrisorii de garanție – se consideră operațiune nouă și se comisionează ca atare;

se modifică scrisoarea de garanție – se percepe suplimentar comis. de 50 RON;

se modifică unele clauze cuprinse în scrisoarea de garanție – 50 RON;

comision de renunțare, se percepe atunci când clientul își retrage solicitarea de eliberare după efectuarea analizei, dar înainte de încheierea acordului de garanție – 50 RON.

În Valută

Tip de scrisoare de garanție bancară

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea plăților unor echipamente achiziționate în sistem credit furnizor;

Scrisoare de garanție bancară pentru oferta depusă în vederea participării la licitație;

Scrisoare de garanție bancară pentru bună execuție pe perioada de execuție tehnică;

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea unor echipamente achiziționate în leasing;

Scrisoare de garanție bancară pentru garantarea plății unor echipamente importate;

Scrisoare de garanție bancară pentru restituire avans;

Scrisoare de garanție bancară pentru contragarantarea unor scrisori de garanție emise de o bancă străină corespondentă în favoarea unui client BCR;

Scrisoare de garanție bancară pentru transmiterea de instrucțiuni irevocabile băncii depozitare a efectelor de comerț acceptate de tras și avalizate de bancă;

Scrisoare de garanție care este supusă legislației străine sau prevede termen de valabilitate nelimitat, în condițiile în care clienții solicitanți prezintă băncii un angajament în forma autentică de asumare a riscurilor care decurg din aceste cerințe solicitate de beneficiarii lor externi.

Costuri aferente tipurilor de scrisori de garanție bancară

comision de garantare, se percepe la încheierea acordului de garanție și se calculează la valoarea respectivului acord, în funcție de numărul de zile de valabilitate a acordului de garanție; se stabilește în mod diferențiat în funcție de natura contragaranțiilor acceptate de banca astfel:

0,15% pe an, min. 50 echiv. USD, în cazul constituirii de depozite colaterale din surse proprii sau împrumutate sau contragaranții bancare emise de bănci corespondente de prim rang;

0,2% pe an, min. 100 echiv. USD, în cazul constituirii altor tipuri de contragaranții;

comision de eliberare, se percepe flat la scrisorile de garanție eliberate clienților în baza acordurilor de garanție încheiate, calculat la valoarea scrisorii de garanție emisă, astfel:

1% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate până la 6 luni inclusiv;

1,5% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate între 6 – 12 luni inclusiv;

2% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate între 1 – 2 ani inclusiv;

3% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate între 2 – 3 ani inclusiv;

4% flat, pentru scrisori de garanție cu termen de valabilitate peste 3 ani.

Pentru scrisori de garanție bancară/avaluri emise în baza acordului de garanție/avaluri/contracte de credit contragarantate integral cu depozite colaterale, nivelul comisionuliui de eliberare este ˝ din tariful prevăzut la acest punct.

comision de modificare, perceput astfel:

se modifică valoarea/termenul de valabilitate al acordului de garanție/contract de credit și/sau scrisorii de garanție – se consideră operațiune nouă și se comisionează ca atare;

se modifică scrisoarea de garanție – se percepe suplimentar comis. de 25 echiv. USD;

se modifică unele clauze cuprinse în scrisoarea de garanție – 25 echivalent USD.

comision de renuntare, se percepe atunci când clientul își retrage solicitarea de eliberare după efectuarea analizei, dar înainte de încheierea acordului de garanție – 50 echivalent USD.

5.2.4. Alte produse acordate de Banca Comercială Română persoanelor juridice

Multicash – permite accesul on-line la calculatorul băncii, asigurând transmiterea ordinelor de plată, primirea zilnică a extraselor de cont, primirea la cerere a unor informații solicitate cu privire la operațiunile valutare, cotațiile Bursei de Valori s.a..

Costuri:

Taxa instalare + asistență tehnică – franco

Extrase pentru conturile proprii RON/valută – echivalentul în

RON a 8 USD/lună

Extrase pentru subconturi RON/valută – echivalentul în

RON a 8 USD/lună

Ordine de plată RON/valută – echivalentul în

RON a 8 USD/lună

Punerea la dispoziția clienților a buletinului informativ al Direcției de Trezorerie – echivalentul în RON a 5 USD/lună

Piața valutară prin MultiCash – echivalentul în RON a 8 USD/lună

Transmitere extrase de cont prin mesaje

SWIFT de tip MT 940 – echivalentul în RON a 8 USD/lună

Constituirea de depozite la termen în RON sau valute – franco

În situația utilizării de către client a 3 servicii MultiCash, pentru celelalte servicii solicitate nu se percepe comision.

Colectarea numerarului prin genți sigilate și transportul acestuia cu mijloace speciale de transport valori de la sediile firmei dumneavoastră la sediile BCR – posibilitatea de a dispune de lichidități când și unde este nevoie și/sau de a scăpa de grija manipulării acestora.

BCR oferă acest serviciu bancar clienților cu un volum mare de încasări în numerar și o rețea teritorială extinsă. Transportul numerarului se realizează cu mașinile blindate ale BCR însoțite de personal de pază specializat.

Utilizarea acestui serviciu bancar reduce cheltuielile de colectare a numerarului pentru firme, elimină riscurile aferente păstrării și transportului de numerar și accelerează încasările de numerar de la unitățile teritoriale ale clienților.

Costuri:

comision colectare numerar de la sediile firmei dumneavoastră la sediile BCR: 0,15 – 0,30% din valoarea colectată, negociabil în funcție de distantă, risc și volumul încasărilor, exclusiv TVA;

comision transport numerar de la sediile BCR la sediile firmei: 0,05 – 0,15% din valoarea transportată, negociabil în funcție de distantă, risc și volumul încasărilor, exclusiv TVA.

Contul colector – centralizarea încasărilor clienților într-un cont curent principal.

Prin deschiderea de subconturi la unitățile teritoriale ale BCR și a unui cont curent principal la una din acestea, clientul poate mandata banca să vireze în întregime soldurile subconturilor în contul curent principal sau numai sumele ce depășesc un anumit plafon stabilit în prealabil. Sumele acumulate în contul curent principal la sfârșitul fiecărei zile lucrătoare bancare pot fi investite ulterior pe piața monetară sau valutară.

Costuri:

comision pentru depuneri de numerar în subconturi:

– de către reprezentanții firmei: franco; – de către terți la aceeași unitate bancară unde este deschis contul: 0,5% min. 1 RON;

– de către terți la alte unități bancare decât aceea unde este deschis contul: 0,6% min. 1 RON;

comision pentru ridicări de numerar de către clienții BCR: 0,5%

Avantaje :

decontarea între subconturi și contul principal se va face “azi cu azi” ;

centralizarea tuturor încasărilor zilei într-un singur cont, permițând o mai buna gestiune a lichidităților firmei ;

realizarea de plasamente cu sumele existente în contul colector utilizând produsele de trezorerie;

creditarea contului curent principal cu sumele virate din subconturi, deschisă la Banca Comercială Romană este scutită de comision.

Operațiuni de încasări și plăți în RON în/din conturile curente:

Costuri:

În sistem interbancar

uzual special (telex)

Până la 10 RON 12.000 14.000

10,01-50 RON 15.000 20.000

50,01-500 RON 30.000 35.000

500,01-49.999,99 RON 50.000 55.000

50.000 RON și peste 160.000 160.000

În sistem intrabancar

uzual special (telex)

Până la 5 RON franco franco

5,01-50 RON 10.000 15.000

50,01-500 RON 25.000 30.000

500,01- 49.999,99 RON 45.000 50.000

50.000 RON și peste 75.000 100.000

Plata contravalorii unor produse/servicii/mărfuri/rate etc. cu caracter de repetabilitate, din contul curent al persoanelor juridice, către prestatorii de servicii/furnizori, în sistem intrabancar, în baza contractului de mandat, pe baza unui fișier pe suport magnetic însoțit de un borderou centralizator pe suport hârtie.

Clientul își deschide cont curent la o unitate teritorială BCR, cu obligativitatea alimentării acestuia cu sumele necesare efectuării plaților către prestatorii de servicii/furnizorii cu care banca va încheia convenții și care au deschis un cont curent la una din unitățile teritoriale ale BCR, pentru încasarea contravalorii serviciilor/produselor respective. Pentru disponibilul existent temporar în cont, clientul va primi dobânda la vedere practicată de BCR. Clientul autorizează banca, pe baza contractului de mandat să efectueze plăți din contul sau în favoarea prestatorilor de servicii/furnizorilor.

Costuri:

Plătitorii (clienții) vor plăti comisionul prevăzut pentru plățile fără numerar pe tranșe valorice, în regim special .

Contul de garantare – Constituirea garanțiilor/anticipatiilor depuse de abonații societăților furnizoare de bunuri și servicii la BCR

Garanția/anticipația reprezintă contravaloarea unor bunuri și/sau servicii (consumului prezumat de energie electrică, gaze naturale etc. sau contravaloarea unor bunuri livrate), suma ce va fi încasată de către furnizorul de bunuri sau servicii, în conformitate cu reglementările prevăzute în contractul de furnizare de bunuri sau servicii și cu prevederile legale în vigoare. Nivelul dobânzii ce se va bonifica la disponibilitățile existente în conturile analitice deschise pe fiecare consumator este cel stabilit pentru depozitele în RON la termen de 1 an.

Costuri:

Comisionul practicat este cel prevăzut pentru plățile fără numerar pe tranșe valorice , aplicat la fiecare creditare/debitare a fiecărui cont analitic în parte.

Deschideri și avizări de acreditive:

Preavizare – 25 USD

Avizare/majorare – 0,10% min. 100 USD, max. 2.000 USD

Repunere în vigoare – 50 USD

Confirmare – de la caz la caz

Avizare modificare – 25 USD

Plata – 0,15% min. 100 USD

Plata diferată – 0,20% min. 200 USD

Deschidere acreditiv, majorare valoare, prelungire valabilitate – 0,10% min. 100 USD, max. 2.000 USD pe trim. sau fracțiune din acesta

Se percepe de la început pe întreaga perioadă de valabilitate. Dacă valoarea acreditivului este variabilă, comisioanele se percep la limita superioară permisă.

Discrepanțe – 25 USD/discrepanța

Anulare – 30 USD

Manipulare documente – 0,10% min. 100 USD (acest comision se percepe în cazul acreditivelor care nu sunt domiciliate la BCR)

Rambursarea către o terță bancă în cadrul acreditivului – 25 USD (comision perceput mandatarului)

Transferul unui acreditiv – 0,10% min. 100 USD

Refuz de plată – 25 USD

Notificare cesiune – 50 USD

Înlocuirea unor documente prezentate inițial remise deja la extern – 25 USD/poziție

Investigații în cadrul L/C: – până la 3 luni – 25 USD

– mai vechi de 3 luni – 50 USD

Stornare sold neutilizat – 10 USD

CECURI

Plăți în valută efectivă pentru:

Achitare cecuri până la 5.000 USD – 1,5%, min. 4 USD

Achitare cecuri peste 5.001 USD – 1%, max. 1.000 USD

Vânzare cecuri de călătorie:

Pana la 3.000 USD – 0,5%, min. 5 USD

Peste 3.000 USD – 1%

Vânzări cecuri comerciale:

Până la 1.000 USD/cec – 4 USD

Peste 1.001 USD/cec – 20 USD

Speze remitere cec în numele clientului – 5 USD

Speze investigație cec – 10 USD

Neonorarea cecului de către băncile străine – min. 3 USD la care se adaugă spezele băncilor corespondente;

Anularea cecului prin “Stop Plata” – 5 USD la care se adaugă spezele băncilor corespondente.

Produse de trezorerie

Operațiuni pe piața monetară :

depozite la termen în RON și/sau valută constituite la termene fixe de 1, 3, 6, 9, 12 luni (LEU) și 3, 6, 12 luni (VALUTĂ) cu dobânzi atractive; pentru sume ce depășesc suma de 100.000 RON sau 50.000 echiv. USD se pot constitui depozite la termene negociabile – 1 zi, 2 zile, 3 zile, etc. cu dobânzi negociabile în funcție de suma și nivelul dobânzilor pasive practicate de bancă la depozitele atrase de la persoanele juridice;

certificate de depozit in RON; termene: 3 luni și 6 luni; valori nominale: 10 RON; 30 RON; 50 RON; 10 RON; 500 RON ; 1.000 RON ; 2.500 RON; 5.000 RON; 10.000. RON; dobânda rămâne fixă pentru toată perioada depozitului; certificatul se poate răscumpăra înainte de scadența, caz în care, dobânda bonificată va fi de ˝ din dobânda aferentă termenului de depunere, calculată pentru perioada scursă de la data cumpărării certificatului până la data răscumpărării acestuia; comision zero la cumpărarea și răscumpărarea certificatelor;

certificate de depozit cu discount în RON și devize, oferă posibilitatea clienților băncii de a păstra în cont certificate de depozit cu discount cu o dobândă fixă și de a le răscumpăra înainte de scadență. Valoarea nominală unitară este de 1.000 RON; 1.000 USD; 1.000 EUR. După data scadenței certificatului de depozit cu discount, banca bonifică o dobândă egală cu dobânda aferentă disponibilităților la vedere; nu se comisionează vânzarile și rascumpărările de certificate de depozit cu discount efectuate prin cont curent;

plasamente în titluri de stat emise de către Ministerul Finanțelor pe piața primară atât în RON cât și în valută;

BCR achiziționează în numele clienților titluri de stat pe baza solicitărilor primite de la client privind valoarea plasamentului în titluri și dobânda (randament/ discount) cu care se va participa la licitație; în sprijinul obținerii tuturor informațiilor financiare cu privire la emisiunile de titluri anterioare și viitoare, înainte de întocmirea cererilor de participare la licitații, clienții beneficiază de toate aceste informații;

operațiuni REPO cu titluri de stat – plasamente în titluri de stat cu acord de răscumpărare la o data ulterioară;

operațiuni pe piața secundară de capital în care clientul cumpără titluri de stat din portofoliul BCR și le revinde la BCR la o dobânda negociată cu banca și după un anumit interval de timp convenit de comun acord în data în care se realizează cumpărarea titlurilor de către client.

Această operațiune este similară constituirii unui depozit pe un termen egal cu durata scursa între cumpărarea și vânzarea titlurilor de stat, suma inițială de cumpărare constituind valoarea inițială a depozitului iar suma finală va conține și dobânda aferentă.

La aceste tranzacții, clienții dețin titlurile de stat drept garanție până la decontarea finală (respectiv până la vânzarea înapoi către BCR în cazul REPO sau scadentă finală a titlurilor în cazul cumpărării de pe piața secundară a titlurilor deținute de BCR și emise de Ministerul Finanțelor).

Pentru operațiunile de intermediere pe piața secundară a titlurilor de stat BCR nu percepe comisioane;

contract de cont curent cu clauza de investire “over night” a sumei în RON și/sau valută, ce depășește un anumit nivel stabilit în prealabil de ambele părți;

Costuri:

Comisioanele percepute de BCR pentru tranzacțiile cu titluri de stat pe piața primară sunt:

Sume pana la 500.000 RON …………………..0.5%

Sume intre 500.000-2.000.000 RON …………0.3%

Sume peste 2.000.000 RON……………………0.1%

Operațiuni pe piața valutară :

operațiuni de vânzare-cumpărare valută-valută și/sau valută – RON, cu data valutei azi (today), mâine (tom ) și la vedere (spot – decontare la doua zile). În prezent, pentru operațiunile de schimb valutar cu sume mai mari sau egale cu 5.000 USD sau echivalent cât și pentru operațiuni de vânzare-cumpărare valută-valută pentru sume mai mari sau egale cu 100.000 USD, banca poate negocia cursul de schimb în funcție de nivelul pieței.

Avantaje ofertă BCR : posibilitatea acordării unor dobânzi și cursuri avantajoase ținând seama de faptul că banca noastră este unul din cei mai importanți operatori pe piața interbancară românească.

Costuri:

Pentru operațiunile de schimb valutar:

Transformarea dintr-o valută efectivă în alta valută efectivă – 3% min. 3 USD;

Transformarea dintr-o valută în alta pentru depuneri cash în cont sau ridicări de cash din cont:

< 100 mii USD – 3% min. 3 USD;

> 100 mii USD – comisionul este cuprins în cursul stabilit de Serv. Arbitraj;

operațiunile de schimb valutar leu-valută sunt scutite de comisioane.

Alte servicii :

Transmiterea cursurilor valutare curente, prin telex sau fax – 2 RON;

Lista cursurilor valutare pe o anumită perioadă – 2 RON;

Comunicare dobânzi practicate de BCR pe anumite perioade – între 10 si 30 RON, în funcție de perioadă;

verificare autenticitate bancnote – 0,5. RON/bancnotă.

Consultanța economico – financiară la solicitările de credite, eliberări scrisori de garanție bancară, constituiri de depozite, deschideri de conturi s.a. – franco

5.2.5. Carduri

BCR pune la dispoziția clienților săi, persoane fizice și juridice, carduri de debit și credit, în RON și valută: VISA, EUROCARD/MASTERCARD ȘI MAESTRO.

Avantaje :

accesul la o vastă rețea internațională de comercianți acceptatori de carduri și ATM-uri;

pentru disponibilul în RON din contul de card se bonifică dobânda de cont curent de 6% la persoanele juridice si dobânda de 12% pentru persoane fizice ;

toate tranzacțiile efectuate de către deținătorii de carduri emise de BCR, constând în plăți la comercianți clienți ai BCR sau în obținerea de numerar de la ghișeele BCR sau de la ATM-uri aflate în proprietatea BCR sunt scutite de comisioane;

plata salariilor se poate realiza prin carduri;

persoanele fizice, salariate, pot beneficia de cardul BCR Maestro pentru salarii, cu trageri în descoperit de cont.

BCR VISA CLASIC – card de debit în RON

Emis în RON, sub sigla VISA, cea mai cunoscută marcă financiară din lume;

Destinație: obținerea de cash de la ATM-uri, de la ghișeele BCR ce au afișate sigla VISA, de la automatele bancare ale altor bănci ce au afișata sigla VISA sau pentru plata bunurilor și serviciilor la comercianții acceptatori de carduri VISA, care dețin POS-uri;

Alimentarea contului de card se face fără perceperea de comisioane, prin depunere efectivă de numerar la ghișeele BCR, transfer bancar dintr-un alt cont deschis la BCR sau prin virarea drepturilor bănești direct în contul de card de către instituția unde este angajat clientul;

Contul de card se deschide pentru suma minimă de 100 RON, iar deținătorul are obligația de a menține suma de 10 RON;

Taxe și comisioane :

Taxa de emitere inițială – franco;

Orice altă emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 2 USD, plătibili în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 3 USD/card, plătibili în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Taxa pentru regenerarea PIN-ului – 1 USD, plătibili în RONla cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash:

* la ghișeele BCR – 0,5% din val. tranzacției

* la automatele bancare din rețeaua BCR -0,2 RON/tranzacție;

* la ghișeele și automatele bancare ale altor bănci – 0.5% din val. tranzacției, plus 0,5 RON.

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision de transfer la cerere din contul de card:

Intrabancar: * în contul aceluiași client – franco

* în contul altui client BCR – 15 RON

Interbancar: – 15 RON

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 5 RON

– reținut la BCR – 3 RON

Comision blocare card pierdut/furat – 5 RON;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision lichidare cont card – 5 RON;

Numărul tranzacțiilor de eliberare de numerar în cursul unei zile este limitat la sase, iar suma maximă ce poate fi obținută în cursul unei zile este de 3.000 RON, etc.

MAESTRO – card de debit in RON

Card emis în RON sub sigla Europay International, una dintre cele mai mari organizații internaționale de pe piața cardurilor. Cardul BCR Maestro este un card de debit, electronic, emis pentru persoanele fizice;

Utilizare: pentru plata salariilor angajaților societăților comerciale;

Destinație: obținerea de cash de la ATM-uri, de la ghișeele BCR ce au afișate siglele edc/Maestro și ec/Cirrus, de la automatele bancare ale altor bănci ce au afișată sigla ec/Cirrus sau pentru plata bunurilor și serviciilor la comercianții acceptători de carduri, care dețin POS-uri;

Contul de card se deschide pentru suma minima de 5 RON, iar deținătorul are obligația de a menține suma de 4,9 RON;

Alimentarea contului de card se face fără perceperea de comisioane, prin depunere efectivă de numerar la ghișeele BCR, transfer bancar dintr-un alt cont BCR sau prin virarea drepturilor bănești direct în contul de card de către instituția unde este angajat clientul .

Taxe și comisioane :

Taxa de emitere inițiala – franco;

Orice altă emitere ulterioara (cu excepția reînnoirii cardului) – 2,5 RON;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 3 USD/card, plătibili în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Taxa pentru regenerarea PIN-ului -1 USD, plătibili în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash:

* la ghișeele BCR – 0,5% tranzacție;

* la automatele bancare din rețeaua BCR -0,2 RON/tranzacție;

* la ghișeele și automatele bancare ale altor bănci – 0.5%tranzacție, plus 0.5 RON.

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision de transfer la cerere din contul de card:

Intrabancar: * în contul aceluiași client – franco

* în contul altui client BCR – 15 RON

Interbancar: – 15 RON

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 5 RON

– reținut la BCR – 3 RON

Comision blocare card pierdut/furat – 5 RON;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2.5 RON/solicitare;

Comision interogare sold la ATM BCR -0.15 RON/operațiune;

Comision pentru lichidare cont card – 2.5 RON;

Numărul tranzactiilor de eliberare de numerar în cursul unei zile este limitat la sase, iar suma maximă ce poate fi obținută în cursul unei zile este de 3.000 RON.

VISA ELECTRON – card de debit în RON

Card emis în RON, sub sigla VISA, cea mai cunoscută marcă financiară din lume;

Utilizare atât națională (în RON), cât și internațională (în valută); pentru plata salariilor angajaților societăților comerciale;

Destinație: obținerea de numerar de la ghișee sau ATM-uri; pentru plata bunurilor și serviciilor la comercianții acceptatori de carduri VISA, care dețin POS-uri;

Alimentarea contului de card se face fără perceperea de comisioane, prin depunere efectivă de numerar la ghișeele BCR, transfer bancar dintr-un alt cont BCR sau prin virarea drepturilor bănești direct în contul de card de către instituția unde este angajat clientul;

Contul de card se deschide pentru suma minimă de 10 RON, iar deținătorul are obligația de a menține suma de 10 RON.

Taxe și comisioane :

Taxa de emitere inițială – franco;

Orice altă emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 5 RON;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 3 USD/card, plătibili în RONla cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Comision regenerare PIN – 2.50 RON;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash :

* la ghișeele BCR – 0,5% tranzacție

* la automatele bancare din rețeaua BCR – 0.2 RON/tranzacție;

* la ghișeele și automatele bancare ale altor bănci – 0.5% din val. tranzacției, plus 0,5 RON.

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision de eliberare numerar în străinătate: – 1,75% min.5 USD, plătibili în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății;

Comision de transfer la cerere din contul de card:

Intrabancar: * în contul aceluiași client – franco

* în contul altui client BCR -15 RON

Interbancar -15 RON

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 10 RON

– reținut la BCR – 3 RON

Comision blocare card pierdut/furat – 5 RON;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2,5 RON/solicitare;

Comision interogare sold la ATM BCR – 0,15 RON/operațiune;

Comision conversie valutară pentru tranzacțiile în altă valută față de USD– 2%;

Comision lichidare cont de card – 5 RON.

VISA BUSINESS (pentru persoane juridice) – card de debit în valută

emis în USD, sub sigla VISA, destinat deplasărilor în străinătate în interes de serviciu a angajaților societăților comerciale;

Destinație: pentru plata cheltuielilor ocazionate de deplasările acestora, pentru efectuarea unor cheltuieli mărunte ale firmei;

Alimentarea contului de card se face fără perceperea de comisioane;

Contul de card se deschide pentru suma minimă de 3.000 USD, iar deținătorul are obligația de a menține suma de 1.000 USD.

Taxe și comisioane:

Emitere inițiala – 10 USD;

Orice alta emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 10 USD;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 30 USD/card;

Comision de conversie valutară pentru tranzacții în alte valute față de USD – 2%;

Comision regenerare PIN – 1 USD;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash:

* la alte bănci românești – 1,75% min.5 USD;

* în străinătate – 1,75% min.5 USD;

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision de transfer la cerere din contul de card:

Intrabancar: * în contul aceluiași client – franco;

* în contul altui client BCR – 10 USD;

Interbancar – 25 USD ;

suma maximă ce poate fi obtinută în cursul unei zile: – 500 USD în străinătate;

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 4 USD;

– reținut la BCR – 1 USD;

Comision blocare card pierdut/furat – 10 USD;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2 USD;

Comision lichidare cont de card – 10 USD.

EUROCARD BUSINESS (pentru persoane juridice) – card de debit în RON

emis în RON, sub sigla Eurocard / Mastercard, destinat angajaților societăților comerciale, care efectuează deplasări în interes de serviciu, pe teritoriul României;

destinație: pentru plata cheltuielilor ocazionate de deplasările acestora, pentru efectuarea unor cheltuieli mărunte ale firmei;

alimentarea contului de card se face fără perceperea de comisioane, prin depunere efectivă de numerar la ghișeele BCR sau transfer bancar dintr-un alt cont;

contul de card se deschide pentru suma minima de 500 RON, iar deținătorul are obligația de a menține suma de 100 RON.

Taxe și comisioane:

Taxa de emitere inițială – 5 USD/RON;

Orice altă emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 2 USD/RON;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 10 USD/RON/card;

Comision regenerare PIN – 1 USD/RON;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash :

* la ghișeele BCR – 0,5% ;

* la automatele bancare din rețeaua BCR – 0.2 RON/tranzacție;

* la ghișeele și automatele bancare ale altor bănci – 1% + 0.5 RON;

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision de transfer la cerere din contul de card:

Intrabancar: * în contul aceluiași client – franco

* în contul altui client BCR -15 RON

Interbancar -15 RON

Suma maximă ce poate fi obținută în cursul unei zile: – 90 RON;

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 10 RON

– reținut la BCR – 3 RON

Comision blocare card pierdut/furat – 5 RON;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2,5 RON/solicitare;

Comision interogare sold la ATM BCR – 0.15 RON/operațiune;

Comision lichidare cont de card – 5 RON.

VISA INTERNATIONAL (pentru persoane fizice) – card de debit în valută

emis în USD, sub sigla VISA, cea mai cunoscută marcă financiară din lume;

destinație: obținerea de numerar în străinătate sau pentru plata bunurilor și serviciilor la comercianții acceptatori de carduri VISA, care dețin POS-uri;

Alimentarea contului de card: franco;

Contul de card se deschide pentru suma minimă de 1.500 USD, iar deținătorul are obligația de a menține suma de 500 USD.

Taxe si comisioane:

Emitere inițială – 5 USD;

Orice altă emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 5 USD;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 10 USD/card;

Comision de conversie valutară pentru tranzacții în alte valute față de USD – 2%;

Comision regenerare PIN – 1 USD;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash:

* la ghișeele BCR – 0,5%;

* la ATM-urile BCR – 1,75% min.5 USD;

* la alte bănci românești – 1,75% min.5 USD;

* în străinătate – 1,75% min.5 USD;

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision de transfer la cerere din contul de card:

Intrabancar: * în contul aceluiași client – franco;

* în contul altui client BCR – 10 USD;

Interbancar – 25 USD ;

Suma maximă ce poate fi obținută în cursul unei zile: – 500 USD în străinătate;

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 4 USD;

– reținut la BCR – 1 USD;

Comision blocare card pierdut/furat – 5 USD;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2 USD;

Comision lichidare cont de card – 10 USD.

EUROCARD/MASTERCARD (pentru persoane fizice) – card de credit în RON

emis în RON, sub sigla Eurocard / Mastercard;

destinație: pentru efectuarea unor tranzacții în limita unui plafon de credit aprobat de către bancă; obținerea de numerar;

Taxe și comisioane:

Taxa de emitere inițială – 12,5 RON;

Orice altă emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 12,5 RON;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 25 RON;

Comision deschidere cont de card – 2,5 RON;

Comision regenerare PIN – 2,5 RON;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash – 2%;

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 10 RON;

– reținut la BCR – 3 RON

Comision blocare card pierdut/furat – 5 RON;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2,5 RON;

Comision lichidare cont de card – 2,5 RON;

Comision depășire limita credit autorizată, la suma care depășește limita – 5% din excedent;

Comision nerambursare la termen suma minimă lunară – 5% din suma

minimă de plata

Comision alimentare cont de card la ordinul clienților BCR – franco;

Data extrasului – ultima zi lucrătoare a

lunii;

Data scadenței – 15 zile de la data

extrasului;

Suma minimă de plată – 20% din

creditul utilizat + 100% din dobânda și comisioane;

EUROCARD/MASTERCARD BUSINESS (pentru persoane juridice) – card de credit în valută

emis în valuta, sub sigla Eurocard / Mastercard;

destinație: plata mărfurilor și serviciilor la comercianții abilitați și obținerea de numerar;

Taxe și comisioane:

Taxa de emitere inițială – 5 USD;

Orice altă emitere ulterioară (cu excepția reînnoirii cardului) – 5 USD;

Taxa anuală de mentenanță a contului de card – 17 USD/card;

Comision deschidere cont de card – 1 USD;

Comision regenerare PIN – 1 USD;

Comision pentru tranzacțiile de eliberare cash – 2%;

Comision pentru tranzacțiile de cumpărare bunuri/servicii: – franco;

Comision recuperare card: – reținut la alte bănci – 4 USD;

– reținut la BCR – 1 USD;

Comision blocare card pierdut/furat – 2 USD;

Comision eliberare extras de cont lunar – franco;

Comision eliberare extras de cont la cerere – 2 USD;

Comision lichidare cont de card – 1 USD;

Comision depășire limita credit autorizată, la suma care depășește limita – 5% din excedent;

Comision nerambursare la termen suma minimă lunară – 5% din suma

minimă de plată

Comision alimentare cont de card la ordinul:

* clienților BCR – franco;

* agenților economici neclienți BCR – franco;

* instituțiilor bugetare – franco;

Data extrasului – ultima zi lucrătoare a

lunii;

Data scadenței – 15 zile de la data

extrasului;

Suma minimă de plată – 20% din creditul

utilizat + 100% din dobânda și comisioane;

5.2.6. Documentația necesară pentru obținerea creditelor

Pentru obținerea unei oferte de finanțare ferme din partea BCR, clientul trebuie să prezinte unității bancare teritoriale următoarea documentație:

cererea de credit semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant, care cuprinde și descrierea condițiilor creditului;

bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, încheiate pentru ultimii doi ani, ultimele situații privind: “Rezultatele financiare” și “Situația patrimoniului”, balanța de verificare încheiată pentru ultima lună;

situația prognozată a plăților și încasărilor (cash flow) aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutul și bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanțelor;

situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățile, valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;

fișa de prezentare generală a activității societății;

situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;

lista garanțiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat și evaluarea acestora;

planul de afaceri;

orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

5.2.7. Documentele necesare a se prezenta băncii împreună cu cererea de deschidere a contului în RON sau devize

În cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu capital privat și pentru regii autonome, companii și societăți naționale

Actul constitutiv (statut, contract de societate);

Regulamentul de organizare și funcționare (pt. regii autonome) / Autorizația de funcționare în România, eliberată de autoritățile competente, pe perioade determinate;

Codul fiscal și certificatul de înregistrare fiscală la DGFPCFS;

Certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului;

Hotărârea organului competent, potrivit actului constitutiv, care confirmă dreptul conducătorului societății sau a reprezentanților acestuia de a dispune de cont sau actul de numire a directorului;

Fișa specimenelor de semnături purtând amprenta ștampilei societății și lista persoanelor delegate;

Acte adiționale, procese-verbale și cereri de mențiuni aferente oricăror modificări intervenite;

Acordul Agenției Române de Dezvoltare privind funcționarea societății în România și copie după Certificatul de Investitor.

Pentru persoane juridice străine nerezidente

Autorizația de funcționare din țara de origine, în copie tradusă și original, legalizate;

Statutul firmei, în copie tradusă și legalizată;

Împuternicirea acordata reprezentantului firmei in România, în copie tradusă și original, legalizate;

Scrisoare cu antetul firmei prin care se solicită deschiderea contului;

Fișă cu specimene de semnături.

Pentru organizații de masă, politice, obștești și fundații nonprofit

Actul de constituire al organizației

Hotărârea judecătorească de înființare;

Statutul organizației;

Codul fiscal;

Certificatul de înscriere eliberat de judecătorie;

Hotărârea organului competent, potrivit actului constitutiv, pentru desemnarea celor ce dispun operațiuni în cont;

Fișa specimenelor de semnături purtând amprenta ștampilei organizației;

Acte adiționale, procese-verbale aferente oricăror modificări intervenite;

Lista persoanelor delegate.

Pentru ambasade și consulate acreditate în România

Scrisoare din partea Ministerului Afacerilor Externe din țara respectivă câtre Ministerul Afacerilor Externe din România prin care se desemnează conducătorul autorizat al ambasadei;

Acordul încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe din România privind deschiderea ambasadei;

Comunicarea Ministerului afacerilor Externe din România – Direcția Consulară cu privire la confirmarea persoanei care exercită funcția de Consul general din ambasadă;

Patentul de funcționare în România a consulatului respectiv;

Fișa cu specimenele de semnături ale persoanelor autorizate să dispună de cont și amprenta ștampilei.

Pentru asociațiile de propietari

Actul de constituire a asociației de la prima adunare generală (proces-verbal);

Cod fiscal;

Ultimul proces-verbal al adunării asociației prin care s-a stabilit comitetul de bloc și administratorul;

Fișa cu specimenele de semnături ale persoanelor autorizate să dispună de cont și amprenta ștampilei.

6. CONCLUZII ȘI SUGESTII

Relația bancă-client este, și trebuie să fie susținută de ambianța a doi factori:

oferta băncii cu tot ce poate cuprinde specificul serviciilor bancare;

factorul uman capabil să materializeze această ofertă.

Comportamentul și atitudinea băncilor față de clienți nu sunt întâmplătoare, ele trebuie conduse și în cunoștință de cauză.

Dacă se dorește să se demonstreze eficiența și aportul la bunul mers al băncii, atunci trebuie înțeles că un factor determinant îl constituie calitatea relației bancă – client.

Banca trebuie să aibă în vedere:

asigurarea clientului cu servicii și produse de cea mai bună calitate;

trebuie să cunoască clientul în sensul cel mai larg posibil.

Banca Comercială Română este organizată astfel încât să poată acoperii corespunzător funcția de atragere de depozite bănești de la clienți și cea de acordare de împrumuturi.

Ambele funcții se exercită prin intermediul produselor și serviciilor adecvate acestora și prin respectarea condițiilor de bază ce-i garantează activitatea, respectiv: câștigarea încrederii clienților, acoperirea tuturor tranzacțiilor ce decurg din operațiunile specifice și impune confidențialitatea, respectiv discreția față de afacerile acestora.

Actuala strategie a BCR, de dezvoltare a băncii debutează cu produsele și serviciile oferite pe piață.

Într-o economie de piață, clienții își aleg banca cu care vor lucra: opțiunea le aparține.

Banca, însă, face o largă ofertă de produse și servicii care se dorește să fie la nivelul cerințelor consumatorilor, dar selecția clienților rămâne un drept de opțiune al băncii.

Concepția băncii ar trebui să fie astfel încât să pregătească produsele și serviciile pe care piața le dorește, dar banca nu trebuie să fie indiferentă cui acordă aceste produse și servicii.

BCR își propune pe baza strategiei elaborate, să perfecționeze mecanismele și procedurile proprii, să elaboreze noi politici bancare, subordonate obiectivului global.

BCR își propune să pună accent în zona produselor și serviciilor proprii prin:

dezvoltarea operațiunilor și serviciilor specifice comerțului exterior și altor aranjamente externe;

promovarea noilor produse și servicii;

extinderea operațiunilor cu instrumente specifice piețelor financiare și consultanță financiară;

extinderea serviciilor de prelucrare informațională și de depozitare și păstrare în bancă a valorilor posibile de tezauriat;

dezvoltarea serviciilor periferice sau complementare prin care se asigură condițiile optime pentru oferta de produse și servicii proprii (adaptarea programului de lucru, asigurarea informării clienților)

În viitor BCR se va preocupa de lărgirea cadrului de afaceri cu întreprinderi mici și mijlocii, dar în același timp va duce și o politică de păstrare a clientelei rentabile.

Prin oferta diversificată de produse și servicii moderne, concretizată într-un număr mare de operațiuni bancare realizate cu rapiditate, seriozitate și respectarea cerințelor de confidențialitate, BCR își va menține poziția sa de lider de necontestat în cadrul sistemului bancar românesc.

Unul din obiectivele fundamentale ale BCR îl reprezintă consolidarea poziției sale ca furnizor de servicii integrate.

Întărirea structurilor de Grup, prin creșterea complementarității între entitățile acestuia pe linia dezvoltării produselor, procesării și vânzărilor, constituie o pârghie importantă pentru mai buna exploatare a oportunităților de afaceri și îmbunătățirea capacităților de profit atât la nivelul băncii mamă, cât și la nivelul subsidiarelor.

La finele anului 2005, BCR avea peste 6 milioane clienți și administra aproape 8,5 milioane conturi.

Banca deține o cotă de cca. 35% pe piața creditelor și depozitelor, fiind lider în sistemul bancar românesc și una dintre cele mai mari bănci din Europa Centrală și de Est (locul 9 după capitalul de rang I).

BCR dorește să utilizeze canalele multiple de distribuție, punând accent – în funcția de evoluția mediului de afaceri – pe extinderea activităților de home banking, telephone banking, Internet banking.

Pe măsură ce băncile se pregătesc să intre în mileniul al III-lea, acestea se simt tot mai confuze.

Pe de o parte, acestea trebuie să fie mai mari, mai diversificate și să ofere servicii cât mai substanțiale pentru a putea concura pe plan global.

Pe de altă parte, numai băncile cele mai agile vor supraviețui.

Băncile europene întâmpină cele mai dure provocări, acestea luptând cu implicațiile monedei unice și pentru recuperarea în domeniul tehnologiei informaționale.

Fuziunile s-au accelerat pe măsură ce băncile caută să-și apere pozițiile prin consolidare.

Acționarii sunt mai sceptici în privința fuziunii, astfel se lasă ca băncile să caute căi pentru reducerea costurilor și creșterea afacerilor.

Apariția tranzacțiilor electronice, care cresc într-un ritm accelerat, zgâlțâie din fundație tranzacțiile de acțiuni tradiționale.

Noile tranzacționări electronice subminează multe din bursele tradiționale, și sunt sugestii că însăși bursele ar putea fi sub amenințare dacă nu se pot adapta rapid noii lumi.

În lumea bancară toate semnele direcționează în același sens: cei mai mari se descurcă cel mai bine.

Similar Posts

  • Studiu de Caz Sergiana Prodimpex

    CUPRINS Sergiana Prodimpex-lucrul bine făcut .…………………………………………3 1.Scurt istoric……………………………………………………………………4 2.Mediul înconjurător general și concurențial………………………………….5 3.Descrierea produselor, serviciilor …………………………………………………………..8 4.Producția………………………………………………………………………………………………8 5.Marketingul……………………………………………………………………9 6.Managementul resurselor umane………………………………………….….9 7.Finanțele……………………………………………………………………..10 8.Structura organizaționlă……………………………………………………..11 9.Cultura organizațională……………………………………………………..11 10.Management strategic…………………………………………………………….12 Bibliografie…………………………………………………………………….13 Sergina Prodimpex un lucru bine făcut pe piața românească Sergiana este numele unei firme care se ocupă cu producerea de produse și preparate din carne…

  • Studiu Privind Piata Hoteliera a Municipiului Oradea

    INTRODUCERE Prezenta lucrare se intitulează „Studiu privind piața hotelieră a municipiului Oradea” și are drept scop abordarea acestei piețe prin prisma cererii și a ofertei turistice, punând accentul cu precădere pe oferta turistică, prin potențialul și baza materială deținută. Dat fiind faptul că Oradea este atât orașul meu natal cât și cel de reședință, am…

  • Crеditеlе Реntru Invеѕtitii

    Crеditul еѕtе о ɑctivitɑtе dе bɑză într-о bɑncă, еɑ рutând gеnеrɑ рrоfituri imроrtɑntе реntru invеѕtițiе. Crеditul rерrеzintă о ɑnticiрɑrе ɑ unоr câștiguri viitоɑrе și cоmроrtɑ, рrin vɑlоɑrеɑ ѕɑ, ехiѕtеnțɑ unоr riѕcuri: unul dе inѕоlvɑbilitɑtе ɑ cliеntului, cɑrе роɑtе ducе lɑ рiеrdеrеɑ din рɑrtеɑ băncii ɑ ѕumеi dɑtе cu îmрrumut și ɑltul dе imоbilizɑrе, ѕituɑțiе în…

  • Cresterea Eficientei Organizatiei Prin Implementarea Managementului Prin Obiective”

    INTRODUCERE 1. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND APLICAREA MANAGEMENTULUI PRIN OBIECTIVE ÎN ORGANIZAȚIE 1.1 ABORDĂRI TEORETICE ALE ORGANIZAȚIILOR 1.2. Definiții si premise ale managementului prin obiective 1.3. Metode de stabilire si planificare a obiectivelor cApitolul 2 STUDIU PRIVIND cresterea eficientei organizatiei prin implementarea managementului prin obiective la sc adams srl 2.1.DESCRIEREA SOCIETĂȚII CAPITOLUL 3 3.1.CONCLUZII GENERALE 3.2.CONCLUZIILE…

  • Managementul Riscului Bancar In Contextul Crizei Financiare

    LUCRARE DE DISERTAȚIE MANAGEMENTUL RISCULUI BANCAR ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE CUPRINS 1. INTRODUCERE 2. LITERATURA DE SPECIALITATE 3. METODOLOGIE SI DATE 4. REZULTATE 5. CONCLUZII 6. Listă bibliografică MANAGEMENTUL RISCULUI BANCAR ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE Rezumat: Datorită datorită intensificării concurenței dintre bănci, datorită creșterii piețelor financiare, datorită numărului tot mai mare de produse și servicii…