. Piata Asigurarilor. Pensia
C A P I T O L U L I
Concept, necesitate, evoluție și importanța pieței asigurărilor
1.1. Apariția și evoluția asigurărilor
Prima reformă de asigurare cunoscută în România este cea a animalelor (denumita hopșa), care avea drept scop întrajutorarea cetățenilor din aceeași localitate în cazul accidentării și sacrificării din necesitate a animalelor. În aceste cazuri, carnea era împărțită între toți locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă pentru partea care-i revenea, acoperind astfel în totalitate sau parțial dauna suferită de proprietarul prejudiciat.
Primele organizații care au avut un caracter de mutualitate și întrajutorare în Transilvania au luat ființă odată cu apariția breslelor de meseriași. În anul 1744, la Brașov, a fost organizată Casa de incendiu prin fuzionarea mai multor societăți de acest gen. Referindu-se strict la asigurare, prima organizație de acest gen a fost înființată la 24 iulie 1848, tot la Brașov, de către Asociația Meseriașilor, care a constituit Institutul General de Pensii, având caracter mutual și asigurând membrilor săi o pensie anuală.
În ceea ce privește asigurările agricole, în anul 1843 a luat ființă prima societate mutuală din Diciosânmărtin, care n-a funcționat însă multă vreme, dar care are meritul de a fi prima și ultima societate de asigurare din Imperiul Austro-Ungar care să asigure numai ramura vite. În anul 1857 a luat naștere prima societate pe acțiuni pentru asigurarea agricolă la Budapesta, care însă a avut o filială importantă la Timișoara, unde a desfășurat o intensă activitate. Această societate a fost înființată de către nobilimea maghiară, care urmărea mai mult interese sociale, naționale, decât pur economice.
Dezvoltarea societății civile și complexitatea tot mai mare a activităților economice desfășurate au determinat, pe de o parte, acumularea de avere, dar, pe de altă parte și creșterea pericolelor la care erau supuse viața și avuția unui individ. În consecință, la sfârșitul secolului XIX, asistăm și în România la dezvoltarea fără precedent a mecanismelor de asigurare.
Primele realizări practice ale ideii de asigurare, în accepțiunea modernă a acestei noțiuni, au apărut în Principatele Române după tratatul de la Adrianopole din anul 1829, tratat care a oferit Principatelor libertatea comercială și, în special, libertatea de a exporta cereale în Occident (trebuie să precizăm că până în anul 1829 Turcia își rezervase dreptul de monopol asupra exporturilor românești). De atunci, o bună parte a exporturilor de cereale ale Principatelor Române a luat drumul Europei occidentale. Această nouă orientare a exporturilor a inaugurat în Principatele Române o epocă de rapidă dezvoltare a producției de cereale și, în general, a economiei naționale. Intensificarea relațiilor comerciale cu occidentul nu era posibilă, însă, fără introducerea unor instituții și întreprinderi economice auxiliare, strict necesare pentru o dezvoltare normală a vieții economice, printre care se numărau, în primul rând, societățile de asigurări.
Trebuie să precizăm că, în decursul primei jumatăți a secolului al XIX-lea și chiar mai înainte, s-a constatat existența, pe teritoriile românești, a unor forme rudimentare de asigurare, în principal sub forma asigurărilor mutuale, în cadrul corporațiilor de meșteșugari și de comercianți.
Însă, începând cu cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea își fac apariția, în Principatele Române, instituții ce practicau asigurările în același mod și pe aceleași baze ca și cele din țările Europei Occidentale.
Începuturile asigurărilor moderne se situează cu peste 130 de ani în urmă, începând cu anul 1871. În luna aprilie a acelui an s-a înființat la București societatea română de asigurări “Dacia”. Ea a fost creată ca o reacție la agențiile străine și ca o încercare de afirmare națională în această ramură de activități economice.
Deși societatea fusese, din punct de vedere cronologic, cea de-a unsprezecea societate anonimă românească de asigurări, ea a fost, totuși, prima societate de acest tip stabilită la București, cu un capital important (3 milioane de lei) și constituită în vederea practicării tuturor ramurilor de asigurări. Din acest motiv literatura de specialitate a consacrat acestei societăți de “prima societate română de asigurări”,
În anul 1873 a fost înființată la București a doua societate română de asigurări “România”. În anul 1882, aceste doua societăți fuzionând, au constituit societatea “Dacia-România”, care a fost una dintre cele mai importante societăți de asigurări din România.
Dintre provinciile românești reunificate cu România în anul 1918, doar în Transilvania existau societăți de asigurări. Printre acestea se numărau “Transilvania”, “Agronomul”, “Prima Ardeleană”, “Minerva”, “Prima Societate pentru asigurarea înmormântării-Brașov”, “cooperativa Ardeleană”, “Ivria” și reprezentantele societății “Assigurazione Generali” din Triest.
Cu câteva excepții, aceste societăți au fost fondate imediat după război în vederea preluării, conform dispozițiilor tratatutului de pace, a portofoliilor agențiilor societăților austro-ungare.
Pe lângă numărul apreciabil de societăți, fiecare având un volum de afaceri destul de important, Transilvania a adus și o îndelungată experiență în acest domeniu. Înainte de anul 1914, în societățile Vechiului Regat, calculul primelor nu se bazează pe date statistice suficiente. În Transilvania, însă, unde conceptul de asigurare era mai dezvoltat, societățile de asigurări, beneficiind de o experiență îndelungată, aplicau metode de calcul mai științifice.
După primul război mondial, România s-a confruntat cu o “explozie” de societăți anonime. Societățile de asigurări nu au făcut excepție de la această revoluție. În afara celor câteva societăți create cu intenții și mijloace serioase, se înființau continuu noi societăți cu mijloace de activitate derizorii și pe baze științifice. Multe dintre ele aveau un capital de doar câteva sute de mii de lei, sau chiar de numai câteva zeci de mii de lei, și derulau operațiuni denumite “asigurări reciproce” pentru căsătorie, deces etc., operațiuni care constituiau un fel de loterii, fără nici un fundament serios, și care conduceau, din nefericire, la ruina asiguraților. După câțiva ani, sau chiar mai devreme, aceste societăți s-au prăbușit, făcând mii de victime și compromițând activitatea serioasă și onestă în materie de asigurări. Această activitate intensă a determinat un progres rapid al asigurărilor în timpul primilor zece ani după război, cu toate că, atâta timp cât era realizată de societăți puțin serioase, se putea compromite ideea de asigurare pentru viitor. Dezvoltarea asigurărilor în România în timpul anilor 1926-1928 a fost urmarea creșterii rapide a valorii asigurate la ramura “viață” în comparație cu țările mari, unde sectorul asigurărilor era foarte bine reprezentat, și cu țările vecine, a căror structură economică era similară cu a noastră, dar unde sectorul asigurărilor era mai puțin dezvoltat. Cifrele se prezentau astfel:
Totuși, pentru a pune capăt activității compromițătoare pentru ideea de asigurare, prin legea din anul 1930 s-a decis trierea societăților de asigurări și dizolvarea celor care nu îndeplineau condițiile legii, sau care nu puteau să se alinieze cât mai repede acestora.
În anul 1948, în urma actului de naționalizare a principalelor mijloace de producție, societățile de asigurare din țara noastră au fost naționalizate și trecute în proprietatea statului. Societățile de asigurare naționalizate au continuat să funcționeze în vechea lor organizare până la data de 1 Septembrie 1949, când au fost puse în lichidare.
În anul 1952 s-a introdus asigurarea prin efectul legii, creându-se și aparatul corespunzător pentru aceasta, Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS) care a preluat și activitatea Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări. Începând cu aceasta data, au funcționat în domeniul asigurărilor două organisme: ADAS pentru asigurările prin efectul legii și pentru reasigurări, și Sovromasigurare, pentru asigurările facultative.
În anul 1953, societatea Sovromasigurare a fost lichidată, iar ADAS a preluat și sarcina asigurărilor facultative. De la această dată, s-a constituit monopolul statului în domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă, ADAS devenind singura instituție de asigurare din România. Această societate își desfășoara activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanțelor, care aprobă regulamentele de funcționare, precum și condițiile generale și specifice de asigurare. Activitatea ADAS era condusă de un Consiliu de Administrație, care lua decizii cu privire la problemele care-i erau conferite prin lege.
În anul 1955, prin efectul legii, asigurările s-au extins și asupra bunurilor din proprietatea cooperativelor agricole de producție, asupra culturilor, viilor, clădirilor și construcțiilor din inventarul meșteșugăresc. Ulterior, pentru a se asigura o protecție mai largă culturilor agricole și animalelor, pe piața s-au introdus și asigurările facultative. În cazul asigurării culturilor, asistăm la o extindere a riscurilor asigurate, și anume la includerea în această grupă a riscurilor de furtună și uragan, pe lângă cele de grindină ploii torențiale și foc.
În anul 1971, în România a fost creat un nou cadru legislativ, prin care era reglementat modul de organizare și funcționare a Administrației Asigurărilor de Stat, stabilindu-se drepturile și atribuțiile organizației de asigurare în ceea ce privește administrarea asigurărilor. Astfel, daca până la acea dată, prin efectul legii, erau asigurate bunurile aparținând organizațiilor cooperatiste și persoanelor fizice, începând cu anul 1972 s-a introdus asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule și asigurarea prin efectul legii a călătorilor în cazurile de accidente. Tot în această perioadă asistăm la extinderea asigurărilor facultative și la îmbunătățirea normelor privind încheierea, derularea și rezilierea contractelor de asigurare.
Tranziția la economia de piață a impus restructurarea și reorganizarea pe baze noi a economiei de piață. Monopolul statului în domeniul asigurărilor a durat până în decembrie 1990, când, prin Hotărârea Guvernului nr. 1279, s-a desființat Administrația Asigurărilor de Stat. Activitatea acesteia a fost preluată de trei societati de asigurări comerciale pe acțiuni:
– Asigurarea Românească S.A., care a preluat portofoliul asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și al altor asigurări.
– Societatea de asigurare si reasigurare ASTRA S.A., care a preluat portofoliul societăților mixte cu participarea ADAS în străinătate și cel aferent asigurărilor și reasigurărilor externe.
– Agenția CAROM, care a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asigurați la societăți de asigurare din străinătate și în cazurile de pagube produse în străinătate de automobiliști români asigurați la societăți de asigurare din țara noastră.
În consecință, au fost adoptate prin Legea privind constituirea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor nr. 47 din 16 iulie 1991 și Legea asigurărilor și reasigurărilor nr. 136 din 29 decembrie 1995, în încercarea de adaptare a legislației la noile condiții economice ale României și la nevoile de protejare a asiguraților.
În perioada anilor 1990-2000, piața românească de asigurare și reasigurare a urmat o traiectorie interesantă, respectând, în principiu, evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul său. Începând însă cu anul 1998, sectorul asigurărilor a înregistrat o evoluție ascendentă destul de semnificativă, constituindu-se într-o fericită excepție în peisajul economic românesc.
Schimbările politice care au avut loc în Europa Centrală și de Est de la sfârderea revine unor asigurați la societăți de asigurare din străinătate și în cazurile de pagube produse în străinătate de automobiliști români asigurați la societăți de asigurare din țara noastră.
În consecință, au fost adoptate prin Legea privind constituirea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor nr. 47 din 16 iulie 1991 și Legea asigurărilor și reasigurărilor nr. 136 din 29 decembrie 1995, în încercarea de adaptare a legislației la noile condiții economice ale României și la nevoile de protejare a asiguraților.
În perioada anilor 1990-2000, piața românească de asigurare și reasigurare a urmat o traiectorie interesantă, respectând, în principiu, evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul său. Începând însă cu anul 1998, sectorul asigurărilor a înregistrat o evoluție ascendentă destul de semnificativă, constituindu-se într-o fericită excepție în peisajul economic românesc.
Schimbările politice care au avut loc în Europa Centrală și de Est de la sfârșitul anilor ’80 au condus, printre altele, la dereglarea și liberalizarea sectorului asigurărilor. Barierele față de furnizorii străini au fost eliminate într-o perioadă foarte scurtă, impunându-se, în același timp, reguli care să conducă la atingerea standardelor Uniunii Europene. Abolirea monopolului de stat pe piața asigurărilor și apariția companiilor străine și locale a dus la creșterea competiției pentru câștigarea de clienți. Gradul de penetrare al asigurărilor pe piețele central și est-europene este inferior gradului mediu de pătrundere al acestora pe piețele Uniunii Europene.
Aceasta se poate datora nivelului mai redus al PNB sau faptului că piețele de asigurări din Europa Centrală și de Est sunt mai puțin dezvoltate. Prin urmare, ratele de creștere înregistrate tind să fie mai mari decât cele din Uniunea Europeană, această tendință manifestându-se mai ales în sfera asigurărilor non-viață. Spre deosebire de situația din statele Uniunii Europene, primele încasate din asigurările non-viață din Europa Centrala și de Est constituie mai mult de jumătate din totalul primelor încasate.
Importantele reforme ale sistemelor de protecție socială, care se află în desfășurare în câteva din țările din această zonă, contribuie la accelerarea ritmului de dezvoltare a sectoruluii asigurărilor. În multe state dintre țările Europei Centrale și de Est se face trecerea de la sisteme sociale ce intră exclusiv în obligația statului, la sisteme de protecție socială cu două componente: publică și privată.
Piața românească a asigurărilor
Piața românească a asigurărilor și reasigurărilor a cunoscut o evoluție interesantă în perioada acestui deceniu, urmând evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul ei. Dacă ar trebui să caracterizăm nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economie, ar trebui să pornim de la prezentarea unor indicatori cantitativi și calitativi.
Din analiza lor se constată că nu s-au înregistrat progrese semnificative în evoluția acestui sector față de anii anteriori. În termeni relativi, comparând nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economia românească cu alte țări europene, putem vedea că nici din acest punct de vedere nu se constată îmbunătățiri, ba dimpotrivă: în timp ce în acestea continuă evoluția, în România predomina stagnarea.
Piața românească a asigurărilor este o piață competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere. România reprezintă un caz aparte, dat fiind că nu este o țară cu tradiții în domeniul asigurărilor, așa cum sunt ele concepute și practicate în țările dezvoltate.
Pentru o înțelegere corectă a pieței, trebuie să analizăm cele două componente: oferta și cererea.
Oferta de asigurare este caracterizată prin următoarele aspecte:
Existența a 73 de companii – la data de 1 noiembrie 1999, dintre care cele mai multe subcapitalizate, dacă ne referim la standardele de securitate financiară pe care le impun țările cu experiență în domeniu.
Oferta de asigurări este puternic concentrată între aproximativ 15 societăți care domină piața; în 1998 se menține aceeași caracteristică 20% din companiile de asigurări cu reprezentat 95% din încasările totale de prime de asigurare.
Concurența dintre societățile de asigurare este în creștere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată de piață datorită concentrării pieței în jurul unui număr relativ restrâns de societăți.
Ponderea societăților de asigurare care provin din sectorul de stat – ASIROM și ASTRA – scade, dar se află în continuare pe locul 1. În paralel, pe locul 1 în topul firmelor cu capital privat se situează firma ASIT.
Sunt și societăți de asigurare cunoscute în lume care au pătruns pe piața României și au înființat societăți cu capital străin: Generala, AIG, Interamerican, Nederlanden.
Sub aspect calitativ, trebuie remarcată, în mod deosebit, tendința de diversificare a ofertei, concretizată în introducerea pe piața a unor produse noi, adaptate nevoilor clienților, care oferă, în special asigurătorilor, noi tipuri de polițe pentru clienții lor. Este un proces pozitiv care a adus și aduce multe beneficii și de care este mare nevoie pentru dezvoltarea pieței românești a asigurărilor.
Numărul redus de personal specializat în asigurări și reasigurări este o altă caracteristică a asigurărilor de astăzi; de aceea, unele companii au început și reușit să organizeze la nivelul lor concursuri de formare a personalului.
Experiența managerială și profesională în domeniu este de asemenea limitată.
Cererea de asigurare este caracterizată prin următoarele aspecte:
Cererea potențială este ridicată datorită numărului mare de proprietăți existente, a populației numeroase, precum și datorită nevoilor reale de asigurare la nivelul economiei și al populației.
Cererea efectivă este redusă datorită lipsei de bani și de cunoaștere a tuturor avantajelor oferite de asigurări; este, în același timp, și o lipsă de înțelegere a agenților economici și a populației privind necesitatea asigurării. Cererea este dispersată și nu are caracter uniform sub aspectul categoriilor de asigurări solicitate, sub aspectul distribuției geografice, la nivelul de dezvoltare a regiunii sau zonei respective și la nivelul veniturilor.
Pensia – formă de ocrotire a cetățenilor în cadrul sistemului asigurărilor sociale din România
Pensia reprezintă cel mai important pilon al prevederilor referitoare la generația a treia. Cei ce nu sunt zi de zi implicați în complicatul domeniu al pensiilor nu înțeleg de fiecare dată totul despre acest subiect complex.
Înțelesul de bază al cuvântului “pensie” în toate limbile de origine latină înseamnă provizie pentru mâncare și locuință, adică pentru necesitățile vieții. Același cuvânt este folosit pentru a desemna menținerea unei persoane în cadrul unei instituții, sau plata pentru cazarea unei persoane la hotel sau în alt loc similar.
La început cuvântul desemna o alocație periodică plătită veteranilor de armată la romani. În semn de recunoștință pentru serviciile aduse (și ca mijloc de concediere) ele erau oferite și peste granițele Imperiului asigurând persoanei respective o locuință și un venit. Totuși, acolo unde locuințele nu erau disponibile, se putea încasa o alocație regulată în numerar sau un echivalent valorând pentru tot restul vieții. Primele pensii au fost cele ale militarilor și ale personalului civil.
În legătură cu pensiile ce se acordau funcționarilor civili, din aceeași sursă aflăm că “serviciul civil” care s-a menținut până în secolul trecut, era o funcție onorifică, neremunerabilă.
În literatura juridică pensiile de asigurări sociale de stat sunt definite ca drepturi bănești acordate salariaților la expirarea unei perioade determinate de activitate și la împlinirea vârstei prevăzute de lege ori în cazul pierderii totale sau în cea mai mare parte a capacității de muncă, precum și urmașilor acestor persoane.
Constituirea sistemului de asigurări sociale în România a fost rezultatul unui proces îndelungat care a ilustrat, cu egală pregnantă nevoile de securitate socială a muncitorilor, într-un număr din ce în ce mai mare la sfârșitul secolului al XIX-lea, raportul dinamic de forte între patronat și salariați, voința politică a conducătorilor statului român și, nu în ultimul rând, specificul național.
Dezvoltarea mașinismului și odată cu el masiva apariție pe piața muncii a proletariatului, în cadrul instaurării sistemului capitalist în România, au generat, în scurt timp, structurarea unor revendicări sociale și economice între care aceea vizând asigurarea socială a muncitorilor a ocupat un loc de prim ordin.
Dacă într-o primă fază, drepturile de asigurări sociale au avut la bază, exclusiv, forme de sprijin mutual stabilite prin statutele asociațiilor muncitorilor, ideea instituționalizării acestor drepturi prin intermediul reglementării legale și, pe cale de consecință, a garantării lor de către stat și-a făcut loc treptat concretizându-se prin adoptarea unei legi cu acest obiect.
Dezvoltarea unui sistem de pensii de natură privată este unul din obiectivele pe care le va urmări reforma în domeniul asigurărilor sociale în România.
Scopul înființării unui sector privat în sistemul asigurărilor sociale este de a oferi o protecție suplimentară persoanelor care vor dori să-și completeze la pensionare venitul obținut din regimul public, obligatoriu de asigurare pentru pensii.
Asigurarea complementară pentru pensie va fi necesară în contextul schimbărilor ce vor avea loc ca urmare a reformei datorită a două motive majore:
a) Ratele de înlocuire a veniturilor din muncă vor fi mai modeste decât în trecut ca urmare a deteriorării raportului activi-inactivi, precum și datorită principiului asigurării privind legarea mai strânsă a prestațiilor de contribuții, în vederea menținerii permanente a echilibrului financiar al fondurilor de asigurări sociale.
b) Pensia suplimentară, care oferă în actuala legislație un al doilea pilon de sprijin la pensionare (în cuantum foarte modest, de altfel), va fi, în concepția reformei, contopită în pensia de bază. Devalorizat datorită inflației puternice, fondul pensiei suplimentare, format pe principiul capitalizării, a servit și la acoperirea deficitelor unor sisteme independente de asigurări sociale, ceea ce a dus în final la decapitalizarea rezervelor acestui regim de pensii și deci la degradarea în mare măsură a funcției sale reale de sprijinire și completare a pensiei de bază în momentul încetării activității.
Dacă în prezent, atât pensia de bază cât și pensia suplimentară funcționează în regim obligatoriu, se are în vedere ca reforma în domeniul asigurărilor sociale să pună pe picioare un sistem complementar de pensii, ce va funcționa în regim facultativ, capabil să ofere un sprijin real al veniturilor din pensionare obținute în regimul public.
Instituirea unui sistem de asigurări pentru pensii, de natură privată, este o acțiune complexă și de durată care necesită un studiu amănunțit al posibilităților reale pentru funcționarea acestuia în condițiile în care nu este pusă la punct o bază legislativă, administrativă și financiară.
Funcționarea sistemului în regim facultativ, va ridica probleme serioase privind sensibilizarea populației asupra necesității asigurării complementare pentru riscul inevitabil de pierdere a veniturilor datorită bătrâneții, în condițiile în care nivelul de trai este destul de scăzut, iar veniturile din muncă sunt înghițite aproape în totalitate de cheltuielile pentru hrană și cele gospodărești. În plus, rata contribuțiilor individuale obligatorii pentru asigurările sociale va fi majorată, fiind suportată în procente egale de către lucrător și patron, și diversificată pe riscuri sociale, astfel că prevederile sociale pe venitul salarial vor fi destul de mari, alături de impozitele deja împovărătoare.
Responsabilitatea asigurării unui venit decent la bătrânețe este considerată în țările dezvoltate ca fiind o datorie ce revine în primul rând individului, care trebuie să-și organizeze viața în așa fel încât economiile sale să-i permită la o vârsta înaintată să ducă o viață decentă și să nu depindă de ajutoarele sociale. Rolul statului se rezumă din ce în ce mai mult în aceste țări la asigurarea persoanelor defavorizate care, din diferite motive, nu au putut să realizeze o asigurare împotriva riscurilor sociale sau asigurarea nu a fost suficientă pentru a putea obține un venit decent la bătrânețe.
C A P I T O L U L II
Piața internațională a asigurărilor de pensii
2.1. Globalizarea piețelor de servicii. Starea generală a economiei mondiale, ca factor esențial în dezvoltarea sistemului de pensii.
Reforma sistemului de pensii în diferite regiuni ale lumii.
Analiza programelor de reformă a pensiilor trebuie să țină seama desigur de condițiile specifice în diferitele țări. O trăsătură comună însă a tuturor acestor programe este reprezentată de creșterea substanțială a rolului componentelor de pensii capitalizate, administrate privat și reducerea rolului componentei publice, care, în majoritatea cazurilor, se bazează pe redistribuție și protejarea împotriva sărăciei a persoanelor în vârstă.
Stabilirea nivelului componentei publice este categoric, o problemă socială și politică, iar structura și etapizarea programelor de reformă sunt determinate de factori sociali, politici și financiari.
2.2.2. Piața sistemului de pensii din America Latină
Reformele privind pensiile în țările Americii Latine au fost puternic influențate de exemplul chilian. Desigur că, există diferențe semnificative de la țară la țară, neexistând două programe identice.
Reforma pensiilor în CHILE implică participarea obligatorie a lucrărilor noi și participarea voluntară a celor vechi, la un sistem nou, competitiv, capitalizat, administrat privat și strict reglementat. Acesta se bazează pe o serie de reglementări draconice care se referă la: un singur cont pentru lucrător; un singur fond de pensii pentru o societate de administrare; limite investiționale precise; stabilirea unui profit minim relativ; garantarea de către stat, incluzând pensia minimă garantată pentru lucrătorii cu cel puțin 20 de ani contribuție; furnizarea permanentă de informații.
Deși unele dintre aceste reglementări au fost controversate, ele au fost motivate de necesitatea de a crea un sistem simplu, transparent și solid. Noul sistem a generat mari resurse financiare pe termen lung. Acestea au depășit 50% din P.I.B. Ca un aspect negativ este de remarcat nivelul mare al costurilor sistemului (atât costurile legate de comutarea conturilor cât și cele de operare).
Rata medie reală de creștere a fondurilor de pensii a fost de cca. 12%, dar nivelul real de creștere individuală pentru asigurați a fost mai mică cu 3-5%, datorită costurilor mari. Au fost introduse obligațiuni în scopul acoperirii contribuției plătite de lucrători la vechiul sistem, astfel încât costurile ridicate ale tranziției au fost finanțate prin reducerea cheltuielilor altor programe și prin acoperirea deficitului.
La începutul anilor ’90, a fost lansată a doua generație de reforme în Peru, Columbia și Argentina. În COLUMBIA și PERU, sistemul de pensii private este oferit ca alternativă sistemului public; în Columbia, lucrătorilor le este permisă trecerea între sistemul public și privat la fiecare trei ani. În ARGENTINA, toți lucrătorii trebuie să contribuie la o componentă publică, de tip “pay-as-you-go”, care oferă o pensie de bază; aceasta este completată prin participare obligatorie fie la o componentă privată, cu contribuție definită, fie la o componentă publică, cu prestații definite.
Ca și în cazul Chile, toate cele trei țări au introdus modificări pentru raționalizarea, unificarea și diminuarea schemelor publice. În structurarea și proiectarea componentelor lor private, cele trei țări au urmat îndeaproape exemplul chilian, în mod special în ceea ce privește reglementările și controlul sistemului. Societățile de administrare a fondurilor de pensii sunt supuse reglementărilor privind profitul minim relativ, deși acest lucru a fost recent eliminat în Peru. Columbia și Argentina oferă pensii minime.
Mai recent, MEXIC, BOLIVIA și EL SALVADOR au elaborat legi privind reforma pensiilor bazate pe fonduri de pensii capitalizate, administrate privat.
BOLIVIA a adoptat un program de privatizare prin capitalizare, vânzând întreprinderile publice investitorilor strategici străini în scopul infuziei de capital nou și tehnologie modernă. Jumătate din sumele obținute prin privatizare au fost rezervate rezidenților locali, în formă de unități în fonduri naționale de pensii care au fost create. Două grupuri străine (spaniole) au câștigat licența internațională, fiind licențiate pentru crearea și administrarea fondurilor naționale de pensii. Celor două fonduri de pensii li se cere să aibă un portofoliu de investiții diversificat și internațional, dar cu o componentă națională însemnată. De asemenea, ele au restricții privind nivelul comisioanelor pe care pot să-l acorde.
2.2.3. Piața sistemului de pensii din Europa de Est
Țările din această regiune au moștenit sisteme de pensii publice de tip pay-as-you-go, cu prestații definite, aproape universale. Ele se confruntă cu probleme financiare datorită deteriorării ratei de dependență a sistemului (provocată de vârstele scăzute de pensionare, criteriile prea largi pentru pensiile de invaliditate și de creșterea evaziunii) și modalități de indexare a pensiilor.
Majoritatea țărilor din această regiune au luat sau studiază măsuri cum ar fi creșterea vârstelor de pensionare, întărirea criteriilor pentru pensionarea de invaliditate, diminuarea ratelor de înlocuire, etc. Republica Cehă și Ungaria au elaborat deja legi care permit crearea fondurilor suplimentare, opționale, private de pensii.
REPUBLICA CEHĂ a elaborat o lege care diminuează sistemul de tipul pay-as-you-go, cu prestații definite, în timp ce fondurile de pensii private opționale au cunoscut o creștere semnificativă. Acest lucru a fost stimulat de plata unei subvenții din partea statului, care se adaugă la conturile individuale ale lucrătorilor. Costul fiscal al subvențiilor poate fi mare, dar nu așa de mare ca în cazul unui sistem bazat pe contribuții deductibile din impozite. Într-un sistem cu transferuri de credite beneficiază atât plătitorii de impozite cât și cei ce nu plătesc impozite, acesta fiind, în general, mai echitabil. O slăbiciune a sistemului ceh este lipsa de transparență și reglementările inadecvate. Fondurile de pensii sunt administrate de grupuri financiare în dezvoltare și pot suferi datorită falimentelor companiilor de care sunt legate aceste grupuri financiare.
În UNGARIA, fondurile opționale de pensii private s-au dezvoltat lent, cu toate că au beneficiat de impozitarea generoasă a beneficiilor. Ungaria a adoptat în iulie 1997 legislația necesară pentru introducerea sistemului obligatoriu de pensii private.
În POLONIA nu exista încă fonduri private de pensii, dar au fost transmise spre dezbatere Parlamentului o serie de proiecte de legi privind introducerea unor fonduri private de pensii cu utilizarea unei finanțări parțiale din resurse obținute prin procedurile de privatizare. În RUSIA există peste 1.000 de fonduri private de pensii, marea lor majoritate fiind mici și operând ca așa numite cluburi de economii.
Unele țări din Europa de Est (Ungaria, Polonia, Croația, Slovenia, Albania, Rusia) studiază reforme sistemice similare cu modelul din Argentina, implicând o componentă publică, necapitalizată, plătind o pensie de bază și o componentă capitalizată, bazată pe conturi private și contribuții definite. A doua componentă se poate baza pe scheme susținute de patroni sau pe administrarea de către societăți specializate.
2.2.3. Piața sistemului de pensii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord
Majoritatea țărilor din această regiune au componente publice, parțial capitalizate, care se confruntă cu probleme sporite, datorită deteriorării treptate a ratelor de dependență ale sistemului, ratelor de înlocuire ridicate și nivelului redus al profitului provenit din investiții. În unele țări (TUNISIA, MAROC, IORDANIA, EGIPT, etc.) s-au implementat unele măsuri parțiale de reforma pentru îmbunătățire profitului din investiții și diminuarea costurilor sistemului de pensii, dar nu se preconizează încă reforme sistemice. TURCIA se confruntă cu probleme financiare puternice ale sistemului public de pensii, aproape total necapitalizat și foarte mult distorsionat, dar nu se iau măsuri de reforme sistemice ca, de altfel, și în țări sud-europene.
Unele țări arabe au sisteme de pensii care generează resurse financiare substanțiale. Aceasta deoarece sistemele sunt tinere, lucrătorii acoperite sunt tineri și contribuțiile sunt relativ mari. Resursele acumulate reprezintă în multe cazuri, peste 20% din P.I.B. Totuși, profiturile din investiții ale acestor fonduri au fost, în marea lor majoritate inadecvate, moderat negative în termeni reali, cu excepția Iordaniei (care a produs un profit real pozitiv) și Egipt (unde profitul mediu al anilor ’80 a fost negativ, în jur de 12%).
O excepție notabilă o reprezintă ISRAEL care a introdus recent sisteme private de pensii, pe baze opționale.
2.2.4. Piața sistemului de pensii din Africa sub-sahariană
Cu excepția AFRICII de SUD, care are un sistem de pensii funcționând bine (implicând o pensie de bază generoasă, stabilită pe analiza mijloacelor precum și un puternic sistem de fonduri capitalizate, ocupaționale, cu avantaje mari din punct de vedere al impozitelor), majoritatea țărilor africane anglofone au fonduri naționale similare celor din Singapore și Malaezia. Aceste fonduri însă, suferă de rate ale profitului negative și de erodarea, în termeni reali, a echilibrelor financiare. KENIA face excepție studiind posibilitatea privatizării fondului ei național.
Țările africane francofone au sisteme publice de tip “pay-as-you-go” cu beneficii definite, care au probleme financiare, în ciuda structurii demografice tinere. Aceasta este datorată acoperirii limitate și evaziunii foarte răspândite. Măsurile de îmbunătățire a acestor sisteme se focalizează pe reforma administrativă.
2.2.5. Piața sistemului de pensii din Asia Centrală și de Sud
INDIA, PAKISTAN și SRI LANKA au fonduri tradiționale de prevedere, cu grad mic de acoperire. Acestea au fost confundate cu profituri mici, dar nu negative ca în Africa. Există acum un interes sporit de a transforma aceste fonduri în sisteme de tip “pay-as-you-go”, cu prestații definite, care să aibă un grad mărit de acoperire.
Țăile Asiei Centrale care au fost republici în fosta Uniune Sovietică au aceleași probleme cu cele ale Rusiei. Aceste țări au structuri demografice mai tinere și unele dintre ele, între care KAZAHSTAN și UZBEKISTAN, studiază posibilitatea creerii unor sisteme de pensii obligatorii, similare celor ce au fost create în America Latină. Dar aceste țări au o infrastructură financiară și legală nedezvoltată pentru implementarea cu succes a unor reforme sistemice în domeniul pensiilor. În prezent, aceste țări fac eforturi pentru crearea unei astfel de infrastructuri pregătind, în același timp, bazele pentru refoma pensiilor.
2.2.6. Piața sistemului de pensii din Asia de Est și Australia
SINGAPORE și MALAEZIA au fonduri naționale de prevedere, cu rate de contribuție ridicate, cu o mare acumulare de capital, cu profituri reale relativ reduse și cu costuri de operare scăzute. De curând, a fost acordată o posibilitate sporită de a investi în instrumente financiare de piață autorizate, incluzând piețele externe.
Alte țări din Asia de Est au componente de pensii publice, parțial capitalizate sau necapitalizate, cu o acoperire limitată, fiind sisteme tinere încă. De aceea, cheltuielile cu pensiile sunt relativ mici. Totuși, populația din această regiune îmbătrânește repede astfel că, presiunile financiare se amplifică datorită evaziunii și profiturilor scăzute din investiții. Unele țări, discută deja posibilitatea unor reforme sistemice care ar putea implica fie o realizare a unor sisteme cu mai multe componente (asemănător Argentinei) fie realizarea unor fonduri de prevedere (asemănător Singaporelui).
CHINA analizează serios posibilitatea unei reforme sistemice a pensiilor. Ea se confruntă cu o problemă presantă care constă în aceea că sistemul actual de pensii se bazează pe scheme necapitalizate, cu beneficii definite, administrate de întreprinderile proprietate de stat. Deoarece aceste întreprinderi au din ce în ce mai multe probleme financiare și forță de muncă îmbătrânește, ele sunt nevoite să-și restructureze aceste scheme, dar sunt împiedicate, printre altele, de marile lor cheltuieli cu pensiile.
De aceea, în prezent se practică unirea schemelor întreprinderilor, fie la nivel regional (provincie sau municipalitate) fie la nivel de ramuri industriale (căi ferate, telecomunicații, bănci, etc.). Această soluție oferă numai o rezolvare parțială a problemei. De asemenea, China se confruntă cu o problemă pe termen lung și anume aceea că se așteaptă o foarte rapidă îmbătrânire a populației datorită politicilor de control a populației. De aceea se pare că reforma sistemică în domeniul pensiilor, poate bazată pe o componentă publică, necapitalizată, oferind pensii de bază modeste și o componentă capitalizată, bazată pe conturi individuale, va fi de actualitate foarte curând. În China, ca și în majoritatea țărilor din Asia de Est, reforma sistemică, implicând extinderea participării, reprezintă atât o necesitate cât și o oportunitate.
JAPONIA și, într-o măsură mult mai mică, COREEA au sisteme de pensii mult mai mature și se confruntă cu presiuni demografice mai puternice. Fondurile de pensii cresc rapid în Japonia, dar și cheltuielile cu pensiile tind să explodeze, dacă vârstele de pensionare nu cresc semnificativ.
AUSTRALIA și, mai recent, HONG KONG au introdus o legislație care face obligatorii schemele de pensii ocupaționale, cu contribuții definite. Componentele obligatorii capitalizate, construite pe schemele de întreprindere și pe pensiile complementare de stat, ce existau anterior, asigură pensii tuturor rezidenților în vârstă, în funcție de veniturile sau proprietățile acestora.
2.2.7. Piața sistemului de pensii din America de Nord și Europa de Vest
Unele țări din această zonă au sisteme de pensii care combină sisteme de securitate socială de tip “pay-as-you-go”, oferind pensii modeste, cu scheme ocupaționale de pensii, puternic capitalizate, majoritatea bazate pe prestații definite. Acest grup de țări conține, pe lângă țările anglo-americane și unele țări continental europene, cu sunt ELVEȚIA și OLANDA. De fapt, ultimele două țări, împreună cu DANEMARCA, au sisteme ocupaționale mai extinse, acoperind peste 80% din toți lucrătorii, decât Statele Unite și Marea Britanie, unde acoperirea este de sub 50%. Totuși, permițând diferite tipuri de scheme de pensii personale, în aceste ultime două țări, acoperirea efectivă este mai mare și în creștere.
În contrast cu acest model, multe țări din Europa continentală, incluzând GERMANIA și AUSTRIA , precum și țările sud europene, au fie scheme de pensii nedezvoltate fie scheme de pensii ocupaționale, necapitalizate. FRANȚA, ITALIA, SPANIA, PORTUGALIA și GRECIA se confruntă cu puternice probleme financiare dar întâmpină o puternică rezistență față de o reforma sistemică.
Reforma în America de Nord și Europa de Vest este foarte gradată. Exista o comutare lentă către scheme ocupaționale, bazate pe contribuții definite. În principal, aceasta reflectă mai mult schimbările în ceea ce privește modelele de ocupare și structura industrială decât necesitatea de conversie a schemelor existente. Totuși, majoritatea schemelor întreprinderilor noi urmează procedura cu contribuții definite, iar multe întreprinderi oferă astfel de scheme pentru noii angajați.
2.2.8. Noul model suedez
O dezvoltare interesantă în Europa o constituie conversia sistemului public de pensii de tip “pay-as-you-go”, cu prestații definite într-o schemă de tip “pay-as-you-go” cu contribuții definite. Acest lucru implică crearea unor conturi individuale noționale, a unei legături directe între contribuții și prestații și a creditării unei dobânzi noționale în bilanțul fondurilor acumulate. La pensionare, lucrătorii obțin o rentă anuală de la sistemul public, care reflectă speranța de viață la pensionare și rata noțională a dobânzii.
Această metodă nouă este introdusă gradual în SUEDIA și va fi aplicată de asemenea noilor lucrători (și celor care au mai puțin de 18 ani de contribuție la vechiul sistem) în ITALIA. În afară de țările O.C.D.E. din Europa, acest tip de reformă a fost adoptat în LETONIA și este parțial aplicat în China.
Avantajul acestei metode, care a fost dezvoltată de experți actuari suedezi, este eliminarea formulei prestațiiilor definite, care reduce posibilitatea manipulării strategice. De asemenea, ea elimină motivațiile actuariale pentru pensionare anticipată. În acest mod, costurile sistemului de pensii vor scădea, permițând crearea conturilor de capitalizare individuală.
Metoda suedeză implică costuri de operare mai scăzute (nu sunt necesare comisioane sau alte cheltuieli impuse de piață) dar stimulează foarte puțin dezvoltarea piețelor de capital, în special în primii ani ai reformei. Rata noțională a dobânzii utilizată poate fi mult mai mică decât rata reală a profitului posibil de obținut în cazul unor conturi individuale capitalizate care sunt investite într-un portofoliu divers.
Caracteristici și comparații între diferite sisteme de asigurări sociale (pensii).
Țările europene au cunoscut dezvoltări diferite ale reformei sistemelor de pensii.
S-a demonstrat, în mod repetat, necesitatea reformei sistemelor de pensii, în sensul preluării către administrarea privată a cât mai mult din contribuțiile colectate prin sistemul public. Aceasta din cauza, în special, a administrării defectuoase a fondurilor de pensii de către stat, fapt ce generează deficite substanțiale în bugetele asigurărilor sociale. În lipa reformei, sistemele de pensii ale tuturor țărilor europene s-au dovedit nesustenabile pe termen lung, ceea ce stabilește încă o dată caracterul obligatoriu al reformei sistemelor europene de pensii.
În ciuda semnalelor de alarmă lanasate în mod repetat de analiști, rezultatele refomelor sistemelor de pensii, aflate în diferite stadii în țătile europene, se lasă mult așteptate. Progrese notabile au fost înregistrate de Olanda și Elveția, iar Suedia și Irlanda sunt destul de avansate către un sistem privat de pensii. De partea cealaltă, în Italia și Spania, lucrurile progresează mai lent, deși reforma a fost inițiată cu aproximativ doi ani în urmă. Centrul și estul Europei a demarat în forță, Polonia și Ungaria fiind cele mai concludente în acest sens. Franța și Germania, două dintre țările europene cu cuantumul cel mai ridicat de contribuții, au însă dificultăți în a convinge sindicatele și grupurile locale de influență de necesitatea reformei. Motivul ar consta în presupusa scădere a nivelului pensiilor ce ar urma reformei, pensii care la ora actuală sunt considerate a fi destul de generoase.
Europenii și-au ales propriul sistem de pensii, mai mult sau mai puțin privat, refuzând să urmeze modelul implementat de Statele Unite, în care fondurile de pensii administrate privat cumulează nu mai puțin de 75% din PIB. Și totuși există opinii care avertizează guvernele în privința reformei sistemului public actual și care susțin că, dacă nu se operează schimbări majore ale acestuia, doar un sistem similar celui american ar putea salva sistemele europene de la faliment. Cea mai dezvoltată piață a pensiilor din Europa este cea a Marii Britanii, totalizând 1.200 miliarde USD, în timp ce Statele Unite însumează 4.200 miliarde USD. În cazul în care sistemul privat de pensii nu va lua amploare, țările europene vor fi nevoite să se împrumute, crescând astfel datoria publică. În acestă situație critică se află Franța, Germania și Italia, țări care atrag acum marile companii ce administrază fonduri. Motivul este că în aceste trei țări nu s-a impus încă nici un grup financiar ca fiind cel mai puternic în administrarea fondurilor de pensii.
Un alt motiv serios de îngrijorare îl constituie îmbătrânirea populației, problemă nu doar a Europei continentale, ci și a Japoniei. Din totalul populației celor mai mari cinci țări europene, 16% sunt persoane cu vârsta trecută de 65 de ani. S-a estimat că peste nu mai mult de 30 de ani, această cifră va fi de 25%.
Aparent, astfel de calcule și-au făcut și administratorii americani de fonduri, care s-au grăbit să-și stabilească rampa de lansare pe piața de peste ocean, în una sau mai multe țări europene, fără a se aștepta însă la obținerea de profituri imediate, ci mizând pe viitoarea dezvolatre a acestor fonduri și pe omogenizarea sistemelor legislative europene.
În prezent, sistemul de pensii european este neomogen din punct de vedere legislativ.
Putem vorbi de o clasificare a sistemelor europene de pensii în două categorii: cele cu o lege permisivă, pentru care competiția între fonduri este acerbă, și cele cu sisteme mai puțin flexibile, unde – o dată ce s-a conturat o structură a pieței – barierele de intrare sunt uriașe.
Din păcate, cele mai puține țări impun însă condiții ce ar părea draconice oricăror manageri de fonduri care așteptă ceva în schimbul investițiilor efectuate și al riscurilor la care s-au expus. În Italia, de exemplu, reforma pensiilor, adoptată în 1998, a restricționat accesul managerilor de fond doar la cei cu o vechime de peste cinci ani în activitate și care dețineau în același timp cel puțin 10 miliarde USD în active administrate de aceștia. Câștig de cauză au avut, astfel, companiile locale foarte mari, fiind puține subsidiarele celor străine care să fi avut astfel de performanțe pe plan local. Situația Italiei este similară celorlalte țări europene, statisticile indicând apropiata falimentare a sistemului de pensii. Dacă reforma nu progresează, până în anul 2050 contribuția la fondul de pensii ar trebui să ajungă la 70% din salarii. O altă cauză a ritmului încetinit al acestei reforme o constituie caracterul facultativ al contribuțiilor la sistemul privat și lipsa facilităților fiscale acordate contribuabililor.
Suedia, una dintre țările ce au trecut recent la reformarea sistemului de pensii, este – după toate aparențele – modelul ce pare să se propage în Europa. Sistemul impune taxe minime de administrare, de la 1,23% pentru sume mai mici de 5,6 milioane USD, până la 0,2% pentru fonduri ce depășesc 3,5 miliarde USD. Din această cauză, firme de renume ca Merrill Lynch, Mercury and Dresdner RCM Global Investors au preferat să nu se hazardeze pe piața suedeză. Pe de altă parte, în Suedia există 70 de manageri care administrază 450 de fonduri, printre care Morgan Stanley, J.P. Morgan, BNP Paribas, Caisse des Depots și societatea de asigurări AIG. Aceștia se bazează pe obținerea unui număr de clenți suficient de mare încât să le asigure masa critică necesară, pentru a compensa taxele mici de administrare.
Marea Britanie deține de departe cel mai avansat sistem de pensii. Sistemul propus pentru viitor presupune contribuția voluntară a forței de muncă, iar taxele de administrare a fondurilor de numai 1%. Nici aceste restricții nu i-au îndepărtat de administratorii de fonduri, aceștia fiind convinși că pot rezista pe acestă piață dacă își reduc costurile cu 80-90%. Strategia acestora va fi astfel obținerea unor volume de contribuții cât mai mari, ceea ce va duce la consolidarea pieței, doar 6-7 manageri de fonduri deținând controlul absolut.
În Germania s-au făcut propuneri în vederea constituirii unor fonduri de pensii private, prin contribuția obligatorie a angajaților cu doar 0,5% din salariul brut. Chiar și aceste propuneri modeste au îmtâmpinat rezitență din partea sindicatelor și opoziției, acuzând Guvernul că se folosește de reforma sistemului de pensii pentru a opera reduceri de buget.
Reforma sistemului de pensii în Franța a fost mult întârziată, de teama revoltei populației în cazul reducerii nivelului de pensii. Din această cauză, francezii nu au reușit să implementeze măsuri radicale, ci doar cățiva pași premergători reformei, ca eliminarea pensionării anticipate. Se pare că reforma sistemului de pensii se va amâna până la viitoarele alegeri prezindențiale, care vor avea loc în 2002.
Polonia este și ea la început de drum, însă se află la polul opus țărilor din Uniunea Europeană din punct d evedere legislativ. Întrucât modelul de reformă propus pentru sistemul românesc de pensii apropiat de cel polonez, merită să studiem cu mare atenție succesele, dar mai ales greșelile acestuia, pentru a preveni repetarea acestora în România. Situația Poloniei este similară celei din țara noastră, raportul între pensionari și contribuabili fiind de trei la doi, acest sistem riscând a intra în faliment peste 15 ani în lipsa reformei. Costurile pentru începerea activităților și costurile cu marketing-ul au totalizat 600 milioane USD, din care doar comisioanele agenților utilizați în atragerea a 9 milioane de contribuabili s-au ridicat la 200 milioane USD. Pentru a compensa aceste costuri, legea permite managerilor de fonduri perceperea unei taxe de administrare, absolut halucinante, de 10%! Această taxă este atât de mare încât contribuabilii nu vor remarca nici o creștere a investițiilor lor în aceste fonduri pentru primii ani. Probleme au fost și cu instituția guvernamnetală, care trebuia să colecteze și să vireze contribuțiile la asigurările sociale către fondurile private. O parte din contribuții nu au luat drumul fondurilor private, creând și mai multă confuzie și neîncredere în sistem. Lipsa controlului asupra agenților de vânzări a generat numeroase practici frauduloase. De exemplu, dintre cei 500.000 de contribuabili atrași de asiguratorul britanic Norwich Union, 25% erau decedați, studenți sau șomeri, deci persoane care nu aveau posbilitatea să se înscrie în cadrul unui fond.
* Estimările OECD
Sursa: William M, mercer, OECD, Institutional Investor, februarie 2000
În orice caz, există deja 21 de administratori de fonduri care se luptă pentru cucerirea pieței poloneze. Câștigătorii au fost în mod cert societățile de asigurări, care și-au utilizat agenții de asigurări pentru vânzările de pensii. Trei asigurători dețin 70% fin piață: CGU (cu 25%), Nederlanden și PZU (societate de asigurări poloneză). Perseverența cu care acești asigurători au abordat această piață se datorează potențialului enorm de vânzări încrucișate, accesând astfel o bază largă de contribuabili tineri, candidați ideali pentru încheierea asigurărilor de viață.
Revenind la situația României, este realitatea poloneză ar sugera că succesul va aparține administratorilor de fonduri care vor porni de la o infrastrucură deja existentă (firme de asigurări, bănci etc.), sinergiile fiind evidente. Lecția poloneză accentuează și importanța unui control adecvat din partea instituțiilor guvernamentale abilitate, pentru a evita obstacolele sau neregulile apărute în timpul implementării reformei. Pe termen lung se prevede, de asemenea, o aliniere legislativă a sistemelor țărilor europene, cel puțin în privința deductibilității fiscale, însă eforturi susține or fi necesare pentru a armoniza aceste sisteme.
2.4. Profitabilitatea asigurărilor
C A P I T O L U L III
Sistemul de pensii în România
Sistemul public de pensii.
Pensiile de asigurări sociale de stat sunt definite, în literatura juridică, ca drepturi bănești acordate salariaților la expirarea unei perioade determinate de activitate și la împlinirea vârstei prevăzute de lege ori în cazul pierderii totale sau în cea mai mare parte a capacității de muncă, precum și a urmașilor acestor persoane.
Dreptul la pensie face parte, conform formulării exprese a legii, din categoria drepturilor imprescriptibile, altfel spus, orice persoană care îndeplinește condițiile legii pentru a primi pensie poate oricând să solicite înscrierea la pensie, oricât timp ar fi trecut de la data nașterii dreptului la pensie; plata pensiei nu se poate face însă retroactiv. Tot potrivit legii, dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau parțial, cu alte cuvinte, este vorba de incesionabilitatea acestui drept.
Sistemul de pensii este întemeiat pe principul echității sociale, mărimea pensiei acordate fiecărui individ fiind calculată în raport cu salariul obținut în perioada activă. Sursele de formare a fondurilor bănești destinate plății pensiilor se formează prin contribuția salariaților, agenților economici, instituțiilor, întreprinzătorilor particulari și a cetățenilor care folosesc personalul casnic.
Se poate spune că, prin intermediul asigurărilor sociale – mai concret, prin plata contribuției de asigurări sociale – patronul și salariatul se asigură cu anticipație în vederea limitării efectelor patrimoniale negative generate de producerea unui risc social, inclusiv al pierderii temporare a capacității de muncă ca urmare a îmbolnăvirii. Trebuie menționat faptul că oricine poate primi doar o singura pensie de bază. În cazul în care o persoana are dreptul să primească mai multe pensii de bază, ea este obligată să opteze pentru una dintre ele.
Prin intermediul asigurărilor sociale de stat se acordă urmatoarele pensii:
pensia pentru munca depusă și limita de vârstă;
pensia pentru pierderea capacității de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională;
pensia pentru pierderea capacității de muncă în afara procesului de muncă;
pensia de urmaș;
pensia suplimentară.
Pensia pentru munca depusă și limită de vârstă se acordă atunci când o persoană îndeplinește condițiile impuse de lege în ceea ce privește vârsta și vechimea în muncă.
Pensionarea se face la cerere sau din oficiu. La cerere, pensionare se face pentru bărbați la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au o vechime în muncă de minim 30 de ani, iar la femei la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă au o vechime în muncă de minim 25 de ani.
Pensionarea din oficiu se face după împlinirea de către bărbați a vârstei de 62 de ani, dacă au o vechime în muncă de minim 30 de ani, și la femei după atingerea vârstei de 57 de ani, dacă au o vechime în muncă de minim 25 ani. Pe baza cererii salariaților, agenții economici pot însă aproba ca aceste persoane să-și continue activitatea.
Mărimea pensiei se determină pe baza unui procent din salariul mediu tarifar. Acest procent variază între 54% si 85% din salariul mediu tarifar lunar pe o perioadă de 5 ani consecutivi din ultimii 10 ani de muncă, ani selectați de către viitorul pensionar.
La baza de calcul a pensiei se afla salariul tarifar la care se adaugă, atunci când este cazul:
sporuri pentru desfășurare a muncii în subteran, pe platforme marine și de extracție;
indemnizația de zbor;
sporul pentru condiții grele de muncă;
sporul pentru lucrul sistematic peste program, pentru exercitarea unei funcții suplimentare etc.
Pensia pentru pierderea capacității de muncă din cauză de accidente de muncă sau boală profesională se acordă persoanelor încadrate în muncă și care, din cauza unor accidente de muncă survenite în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau pe perioada transportului la/de la serviciu, din cauza bolilor profesionale sau tuberculozei, și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă.
Acest tip de pensie se acorda și persoanelor care, deși nu au fost încadrate în muncă în momentul apariției bolii/accidentului care provoacă o invaliditate de gradul I (pierderea totală a capacității de muncă, a capacității de autoservire sau de orientare spațială), II (pierderea totală a capacității de muncă cu posibilitatea individului de a se autoservi) sau III (pierderea a mai mult de jumatate din capacitatea de muncă) au avut caliatatea de soldat, elev, ucenic sau student.
Încadrarea în una din cele trei grupe de invalidiate se face ținând seama de:
natura, gravitatea și evoluția bolii;
posibilitățile de recuperare a capacității de muncă;
elementele care pot determina agravarea bolii.
Pentru primele grade de invaliditate, marimea pensiei se stabilește în raport cu vechimea în muncă ca procent din salariul tarifar și alte venituri salariale la data stabilirii pensiei, procent diferențiat pe grupe de muncă și tranșe de salariu.
În situația în care gradul de invaliditate se modifică, pensia corespunzătoare noului grad de invaliditate se stabilește pe baza cuantumului pensiei avute la gradul anterior de invaliditate, iar la împlinirea vârstei standard prevăzute de lege pentru obținerea pensiei pentru limita de vârstă beneficiarul pensiei poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.
Pensia pentru pierderea capacității de muncă în afara procesului de muncă (invaliditate) se acordă persoanelor care și-au pierdut capacitatea de muncă total sau parțial în afara procesului de muncă sau din cauza unor boli obișnuite, cu condiția ca persoanele în cauză să aibă o vechime minimă în muncă diferențiată; în raport cu vârsta și sexul solicitantului.
Pensia de urmaș se acordă pesoanelor aflate în întreținerea legală a celui decedat, a cărui obligație legală de întreținere este asumată de asigurările sociale de stat.
Dreptul la pensie de urmaș este recunoscut copiilor și soției supraviețuitoare, aceasta acordându-se, în lipsa unei restricții legale, indiferent de tipul de pensie cuvenită persoanei decedate.
Pensia de urmaș poate fi folosită numai pentru acoperirea necesităților copiilor, indiferent de persoana care o încasează, de numărul copiilor sau de starea civilă a soțului/soției în viață.
Pensia de urmaș se acordă și soției supraviețuitoare numai dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege cu privire la vârsta, durata căsătoriei, numărul copiilor rezultați din căsătorie, capacitatea de muncă și starea civilă.
Trebuie menționat faptul că dreptul la pensie de urmaș este pierdut de către soția supraviețuitoare în cazul în care aceasta se recăsătorește, este încadrată în muncă sau dobândește venituri permanente dintr-o activitate desfășurată în calitate de liber profesionist sau meseriaș.
Pensia suplimentară este acordată pensionarilor sau urmașilor acestora, dacă susținătorii decedați au contribuit la formarea fondului destinat acestui scop, mărimea acestei pensii depinzând de valoarea contribuției și de mărimea salariului mediu tarifar lunar.
Din punct de vedere juridic, pensia suplimentară face parte din așa-numitul sistem complementar de pensii, respectiv din acea categorie de drepturi de asigurări sociale care au la bază contribuția exclusivă a persoanei asigurate. Accesul la pensia suplimentară este deschis asiguratului din momentul în care devine pensionar în sistemul asigurărilor sociale de stat, indiferent de categoria pensiei pe care o primește (pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, pensie de invaliditate).
Trebuie menționat faptul că, dacă o persoană a plătit contribuția la mai multe sectoare cu sisteme proprii de asigurări sociale, se iau în considerare toți anii de contribuție, în aceste cazuri pensia suplimentară fiind platită de sectorul care a acordat pensia de bază de asigurări sociale.
Pensionarea anticipată cu reducerea limitei de vârsta a fost instituită prin Legea nr. 2/1995 și are în vedere, în principiu, reducerea cu maxim 5 ani a vârstei minime de pensioanre, de această reducere beneficiind însă numai anumite categorii de salariați.
Mărimea pensiei anticipate este calculată potrivit procedurii generale, la pensia astfel obținută aplicându-se un coeficient de 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta de pensionare.
Cu aceasta valoare se reduce pensia rezultată.
De această pensie pot beneficia asigurații care și-au desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă și persoanele care au primit deja atât alocația de somaj, cât și cea de sprijin.
La împlinirea vârstei standard de pensionare, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă, prin eliminarea diminuărilor de 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta de pensionare și adăugarea eventualelor strategii de cotizare realizate în perioada de anticipare.
Elemente ale reformei sistemului public de pensii.
La elaborarea proiectului legii sistemului public de pensii s-au avut în vedere o serie de principii de bază care vor fi prezentate pe scurt în cele ce urmează.
Sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, va fi organizat ca un sistem unic, garantat de stat, pe principiul redistribuirii, cu definirea prestațiilor. Acesta va integra toate sistemele actuale de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (de stat, pensie suplimentară, al agricultorilor, alte sisteme independente, neintegrate pâna în prezent în sistemul de stat), cu excepția sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru militari, caz în care se prevede elaborarea unei legi speciale.
Mărirea numărului de contribuabili se va realiza prin cuprinderea obligatorie, prin efectul legii, în sistemul public, a tuturor persoanelor fizice, care desfășoară activități aducătoare de venituri și îndeplinesc condițiile prevăzute în lege.
În proiectul legii se propune, ca odată cu intrarea în vigoare a legii, să se procedeze la o creștere treptată a vârstelor de pensionare atât pentru bărbați cât și pentru femei, algoritmul folosit presupunând creșterea mai lentă în prima parte a intervalului. În acest mod, bărbații vor ajunge la vârsta standard de pensionare de 65 de ani după 14 ani de la intrarea în vigoare a legii, în timp ce femeile vor atinge aceiași vârsta după 28 de ani.
Este prevazută de asemenea schimbarea structurii contribuției de asigurări sociale. Contribuția la sistemul public va fi plătită atât de persoanele fizice asigurate cât și de persoanele fizice și juridice care folosesc munca salariată. În cazul persoanelor salariate, contribuția este distribuită între salariat și angajator. Astfel, persoana salariată va plăti 1/3 din contribuția de asigurări sociale, indiferent de sectorul în care lucrează, în timp ce angajatorul va suporta 2/3 din contribuție în cazul locurilor de muncă cu condiții normale, iar pentru locurile de muncă în condiții speciale sau deosebite și o majorare de contribuție.
Pentru ca, la data intrării în vigoare a legii, veniturile nete ale salariaților să nu fie afectate, se propune o majorare a salariilor corespunzătoare contribuției individuale a asiguratului.
În cazul persoanelor fizice asigurate, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale nu va putea depăși 2,5 venituri salariale brute pe economie.
În cazul șomerilor, contribuția de asigurări sociale este suportată de fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
Se propune ca stabilirea cotei de contribuție de asigurări sociale să fie făcută anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și să fie diferențiată în funcție de condițiile de muncă.
Modul de calcul al prestațiilor a suferit modificări substanțiale. Astfel, prestațiile sistemului public includ următoarele tipuri de pensii:
pensie pentru limita de vârstă;
pensie de retragere și pensie parțială;
pensie de invaliditate, gradele I, II si III;
pensie de urmaș.
La calculul pensiilor se va lua în considerare contribuția plătită pentru persoana asigurată pe toata perioada de activitate, stabilindu-se, pentru fiecare an de contribuție, un numar de puncte calculat ca raport între salariul mediu lunar brut pe anul respectiv al persoanei asigurate (sau venitul mediu lunar asigurat în acel an) și salariul mediu brut pe economie, la nivelul aceluiași an. La ieșirea la pensie, punctele realizate în fiecare an sunt cumulate, obținându-se un punctaj total, care va permite determinarea cuantumului pensiei, fără influența negativă cumulativă a eroziunii nivelului real al pensiei datorat inflației acumulată pe termen lung.
În cadrul sistemului public, valorile punctului de pensie, diferențiate pentru femei și bărbați, se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceste valori se calculează prin împărțirea sumei reprezentând 50% din salariul mediu net lunar pe economie prognozat pentru anul respectiv, la stagiul complet de cotizare stabilit prin lege pentru acel an, atât pentru femei cât și pentru bărbați.
Proiectul prevede și posibilități de pensionare anticipată. Astfel, în cazul în care unele persoane asigurate având o anumită vârstă, din motive personale sau datorită faptului că nu mai pot găsi un loc de muncă, după o perioadă de șomaj, doresc să se pensioneze, este prevăzută această posibilitate, cu anticipare de până la cinci ani față de vârstele standard de pensionare, în condițiile în care au realizat stagiile complete de cotizare, potrivit legii. În acest caz se poate opta fie pentru o pensie de retragere fie pentru o pensie parțială.
Se propune de asemenea, revizuirea sistemului grupelor de muncă, în sensul restrângerii locurilor de munca încadrate în fostele grupe I și II, instituindu-se sistemul locurilor de muncă încadrate în condiții speciale (foarte restrictiv) și a celor încadrate în condiții deosebite, lucru ce se va realiza pe baza unor noi criterii și metodologii de încadrare. Pentru noile tipuri de locuri de muncă se asigură pensionarea anticipată cu condiția suportării de către angajator a unei contribuții majorate față de cea pentru condiții normale de muncă. Se pornește de la premisa că, în acest fel angajatorii vor fi stimulați să îmbunătățească condițiile de muncă prin efectuarea unor investiții la un anumit moment, în loc să plătească contribuții majorate perioade lungi de timp.
Pensiile de invaliditate se vor baza pe prezumția că, în cazul în care nu ar fi intervenit invaliditatea, persoana devenită invalidă ar fi continuat activitatea până la vârsta legală de pensionare, acordându-i-se, pentru această perioadă, o creditare la stagiul de cotizare realizat efectiv.
Se introduc prevederi de dezvoltare a sistemului de reabilitare a capacității de muncă, total sau parțial, prin obligativitatea programelor medicale de recuperare pentru pensionarii de invaliditate și asigurați cu incapacitate temporară de muncă, corelarea trimiterilor la tratament balnear cu aceste programe, dezvoltarea sistemului de reabilitare profesională în aceste cazuri.
Dreptul la pensia de urmaș este recunoscut oricăruia dintre soți. Copii orfani de ambii părinți au dreptul la pensie de urmaș de pe urma ambilor părinți decedați.
În ceea ce privește reglemetările privind bugetul asigurărilor sociale de stat sunt de menționat cele referitoare la constituirea unui fond de rezervă (în limita a 3% din nivelul veniturilor) ce poate fi folosit în situații de excepție, pentru plata la timp a drepturilor de asigurări sociale și la suportarea cheltuielilor de administrare.
Sunt prevăzute răspunderile juridice pentru nerespectarea dispozițiilor legii, precum și prevederi privind înființarea unor secții speciale de asigurări sociale pe lângă tribunale și curți de apel, menite să rezolve litigiile având ca obiect drepturi sau obligații de asigurări sociale.
Administrarea sistemului public va fi realizată prin Casa Națională de Asigurări Sociale și casele județene sau locale de asigurări sociale, care vor fi servicii publice autonome, cu personalitate juridică. Conducerea Casei Naționale va fi reprezentată de un președinte, numit pe o perioada de șapte ani de către primul ministru și de 18 membrii, reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, Consiliul pentru Reformă și Privatizare, organizațiilor patronale, confederațiilor sindicale reprezentative, precum și ai organizațiilor naționale ale pensionarilor.
2.1.2. Condițiile inițiale pentru reforma pensiilor
Uneori se argumenteză că reforma pensiilor nu ar trebui începută înainte ca piețele de capital să fie bine dezvoltate.
Părerea noastră este că, acesta este un mod îngust de a vedea problemele. Fondurile de pensii vor acumula gradat resurse financiare. Pentru un guvern care aplică un program puternic de reforme este suficient timp să modernizeze și să dezvolte piețele de capital și cadrul legal, până când fondurile de pensii cresc și devin mult mai sofisticate din punct de vedere financiar.
Ceea ce este esențial pentru o refomă de succes a pensiilor este o stabiliatte economică rezonabilă și un cadru legal solid, incluzând diferite sisteme de protecție și garanție. Reglementările prudențiale și de protecție pentru fondurile de pensii și societățile de asigurări similare, în multe privințe, cu cele impuse băncilor. Există aceeași necesitate pentru crietrii de autorizare, reguli de proporționalitate și diversificare a capitalului, transparența informațiilor, audit extern, supraveghere exterioară și control intern etc.
Cea mai importantă sarcină în reglemetarea fondurilor de pensii este poate necesitatea prevenirii fraudelor. Acest lucru este și mai important atunci când nevoile d efonduri de pensii sunt create ca urmare a implenetării unui program de reforme sistemice. Prevenirea fraudelor poate fi realizată prin impunerea unor reguli stricte privind controlul extern și cerințele referitoare la o transparență totală a imformațiilor.
Trecerea de la un sistem de pensii de stat la unul privat
Tranziția de la un sistem redistributiv de pensii, administrat public către un sistem complex, compus din două componente, una administrată public și cealaltă admistrată privat implică costuri ce trebuiesc acoperite nu numai de contribțiile persoanelor asigurate.
În cazul României, ca și a altor țări care au sisteme publice de pensii de dimensiuni mari și cu costuri ridicate, părerea noastră este că tranziția către un sistem complex de pensii, reformat radical implică, pe lângă proiectarea noului sistem, stabilirea nivelului datoriei implicite în condițiile vechiului sistem și găsirea de modalități de finanțare care să fie acceptabile atât din punct de vedere politic cât și economic.
Pentru minimizarea nivelului datoriei implicite în condițiile sistemului public actual, un pas important îl constituie reforma acestuia simultan cu introducerea noului sistem complex. În acest mod, eficienta și echitatea economică a sistemului public actual se ameliorează, redefinind nivelul contribuțiilor sau subvențiilor de stat necesare acoperirii datoriilor acestui sistem.
Datoria în domeniul pensiilor publice este reprezentată de valoarea pensiilor așteptate, pe care persoanele acoperite și pensionarii le-au dobândit în condițiile actualului sistem. Deși dificil de estimat, datoria implicită totală este prealabil estimată la peste 80% din P.I.B. Având în vedere faptul că, o parte a contribuțiilor vor fi alocate noului sistem, trebuiesc găsite alte mijloace financiare pentru acoperirea acestei datorii.
Înainte de toate, câștigurile datorate creșterii economice vor acoperi o paret din această datorie. O a doua sursă de acoperire a acestei datorii o reprezintă însăși reforma sistemului de pensii prin efectele directe asupra unor factori cum ar fi: creșterea gradului de acoperire, reducerea sectorului informal și dezvolatrea celui formal, creșterea vârstei de pensionare, creșterea motivației pentru reducerea evaziunii. A treia sursă o constituie introducerea acumulării de capital în fondurile private de pensii, cu efecte directe asupra pieții de capital și a creșterii economice.
Ceea ce rămâne din datorie poate fi finanțat în mai multe moduri. Între acestea, o posibilitate o constituie alocarea de fonduri obținute în procesul de privatizare.
2.2.1. Arhitectura generală a noului sistem complex de pensii
În cadrul noului sistem, pensiile vor fi obținute din două componente: componenta universală de tip redistributiv, administrată public și componenta universală capitalizată, administrată privat.
Suplimentar, persoanele care doresc pot accede prin contribuții suplimentare și la o a treia componentă de pensii capitalizate, administrate privat care va furniza o pensie, suplimentară celor obținute din primele două componente.
În plus, persoanele în vârstă cu venituri mici sau fără venituri vor beneficia de ajutoare sociale, finanțate din bugetele locale, echivalând cu o „pensie minimă”, garantată de stat.
În actualul sistem de pensii, contribuția totală, care este de 28,5%, 25,5% în medie fiind suportată de angajator din fondul de salarii va fi transferată către componenta capitalizată, administrată privat. În acest mod se va constitui cea de-a doua componentă obligatorie a sistemului de pensii, fără creșterea nivelului contribuțiilor cerute pentru asigurarea unei pensii. Partea rămasă a contribuțiilor (între 18,5% și 22,5% din fondul de salarii) va fi alocată în continuare componentei obligatorii, administrată public.
Pensiile obținute din componenta administrată public vor depinde de numărul de puncte, acumulate în decursul vieții active a persoanei asigurate și de valoarea anuală a unui punct, stabilită ca raport între 50% din salariu mediu net pe economie, prognozat pentru anul respectiv, și numărul anilor de contribuție, necesari pentru obținerea unei pensii integrale.
Va exista o flexibilitate relativă a posibilității ieșirii la pensie în sensul că, persoanele asigurate pot decide individual asupra ieșirii anticipate la pensie cu până la 5 ani, în condițiile obținerii unui cuantum penalizat al pensiei, după cum, persoanele doresc să rămână în viața activă mai mult decât vârsta standard de pensionare, vor fi încurajate prin creșterea cuantumului pensiei obținute. Pensiile obținute vor fi indexate automat, cu creșterea prețurilor.
Componenta obligatorie capitalizată va consta în existența unor fonduri de pensii. În perioada inițială vor fi create aproximativ 6 – 8 astfel de fonduri. Persoanele asigurate își vor trimite contribuțiile pentru pensii unuia dintre fondurile selectate.
Persoanele asigurate obligatoriu prin aceste fonduri vor include pe acei care, la momentul introducerii reformei, vor avea sub o anumită vârstă, decisă în funcție de varianta de tranziție ce va fi luată în considerare.
Componenta capitalizată poate avea în vedere două alternative în ceea ce privește tipurile de pensii ce urmează a fi asigurate.
În prima variantă, componenta capitalizată va asigura numai pensii pentru limită de vârstă. Pensiile de invaliditate și cele de urmaș vor fi acoperite în continuare de componenta administrată public. Desigur, în cazul în care persoana asigurată moare, sumele individuale acumulate în fondul de pensii vor fi moștenite, conform dreptului comun, ca orice proprietate.
În a doua varinată, componenta capitalizată va putea asigura atât pensii pentru limită de vârstă cât și pensii de invaliditate și urmaș. În acest caz, modul de stabilire a pensiilor, plecând de la sumele individuale acumulate este mai complicat.
Pensiile obținute din componeta capitalizată vor fin indexate urmând aceleași principii și tehnici de indexare ca și pentru pensiile obținute din componenta administrată public.
Fondurile de pensii vor realiza investiții sub un strict control guvernamental pentru a putea fi asigurată securitatea acestora. Mai mult, societățile private de administrare a fondurilor de pensii nu vor avea custodia acestor fonduri de pensii. Aceste fonduri vor fi păstrate în bănci interdependente care, la rândul lor trebuie să aibă un capital minim propriu reprezentând cel puțin echivalentul a 150 milioane de dolari.
Fondurile obținute din contribuții vor fi investite în principal în instrumente financiare, comercializate public, inclizând instrumente financiare emise de Ministerul de Finanțe sau Banca Națională, depozite bancare pe termen sau acțiuni la fonduri de investiții.
Cotele de contribuție obligatorii pentru componenta administrată public cât și cele pentru componenta administrată privat pot fi aplicate până la un plafon reprezentat de 2,5 salarii medii pe economie.
Exceptarea unei părți a venitului de la contribuțiile pentru pensii va permite persoanelor cu venituri mai mari să apeleze opțional, la societăți de asigurări sau fonduri de investiții în vederea realizării unor venituri suplimentare pentru perioada pensionării. În plus, economiile făcute prin plata unor contribuții plafonate vor conduce la scăderea costurilor cu forța de muncă ale societăților comerciale.
Apelarea opțională la societăți de asigurare sau fonduri de investiții poate fi completată cu participarea voluntară a angajaților la programe de pensii ce vor putea fi organizate de angajatori sau, suplimentar, la fondurile private de pensii.
Programele de pensii, realizate cu consimțământul angajaților, pot consta în transferul unei părți a salariului către o societate de asigurări de viață sau alte societăți de asigurare sau pentru achiziționare de unități financiare ale unor fonduri deschise de investiții. De asemenea, aceste programe pot realiza finanțarea participării angajaților la fondurile de pensii administrate privat. Această modalitate suplimentară, opțională poate fi considerată ca o a treia componentă a sistemului complex de pensii.
O problemă specială o reprezintă pensiile pentru militari. Ca și în alte țări, pensiile acestora sunt finanțate într-o manieră specială, din bugetul statului. Deși în multe țări se pune problema ca toate persoanele active să fie incluse într-un sistem universal de pensii, în cazul României nu sunt propuse reforme radicale în ceea ce privește pensiile militarilor. Suntem de părere totuși că sistemul de pensii al militarilor, chair dacă rămâne separat de sistemul complex de pensii, ar trebui să fie reformat în ideea reducerii diferențelor privind funcționarea și finanțarea, ce există în raport cu sistemul complex de pensii.
Implicații financiare ale introducerii sistemului complex de pensii
Implicațiile financiare pe termen lung ale introducerii sistemului complex de pensii au fost determinate prin simulare matematică și s-au bazat pe următoarele principii generale:
sistemul public de pensii va fi reformat, prin introducerea procedurii de calcul a pensiei prin puncte;
la implementarea noului sistem public de pensii nu va mai exista sistemul complementar obligatoriu de pensii suplimetare;
începând cu anul 2000, persoanele sub 40 (45) ani vor contribui obligatoriu atât la componenta administrată public, cât și la cea administrată privat. Contribuția pentru componenta administrată privat va fi de 8 sau 10%;
rata de înlocuire ce va fi obținută de persoanele ce nu vor contribui la componenta administrată privat, începând cu anul 2000 până la plata primelor pensii de limită de vârstă de către componenta administrată privat (cca. 20 – 25 ani) va fi de 50% din salariul mediu net;
se determină prin simulare costurile creșterii ratei de înlocuire din sistemul public de 50%, deficitul sistemului public crest prin creșterea nivelului prestațiilor simultan cu reducerea contribuției precum și nivelul acumulărilor în componenta capitalizată, administrată privat, toate în procente din Produsul Intern Brut;
determinările se fac în condițiile a trei scenarii: optimist, pesimist și mediu (probabil).
Ipotezele avute în vedere, pentru fiecare din cele trei scenarii, precum și evoluția lor în timp sunt prezentate in tabelele nr. 2.1, 2.2, 2.3.
Tabel nr. 2.1
Tabel nr. 2.2
Tabel nr. 2.3
Structura asigurării de pensie privată. Caracteristici. Trăsături.
Esența reformei în domeniul pensiilor constă în aceea că se alocă o parte a contribuțiilor către conturi individuale de pensii, componente ale unor fonduri de pensii administrate privat. Din contribuția actuală de 28,5% la fondul de salarii se va transfera între 21% și 35%, adică între 6% și 10%, raportat la fondul de salarii, în funcție de varianta de cuplare a contribuțiilor ce va fi decisă în urma analizei efectelor financiare și a costurilor tranzitorii implicate.
Fiecare persoană participantă la acest sistem complex, va alege fondul de pensii la care se va plăti contribuția. Contribuțiile vor fi colectate inițial de instituțiile care le colectează și în prezent. Odată cu înființarea Casei autonome a Pensiilor, aceasta va prelua și colectarea contribuțiilor pentru componenta capitalizată, pe lângă cele pentru componenta publică. Contribuția va fi împărțită astfel încât plata ei să devină atât angaajtorului cât și angajatului, proporția fiind aceea care se va practica și pentru componeta publică.
Alegerea fondului de pensii capitalizate constă în notificarea casei teritoriale de pensii de care aparține domiciliul solicitantului sau sediul angajatorului acestuia, direct sau prin intermediul angajatorului, asupra fondului de pensii către care să fie direcționată contribuția.
Funcțiunea statului este, în cea mai mare parte, rezultatul următoarelor condiții:
Sociale – presiunile sociale de a asigura siguranța fondurilor acumulate pentru pensii sunt tot așa de puternice ca și presiunile și responsabilitățile pentru asigurarea îngrijirii medicale de bază sau a asistenței sociale. Funcția socială devine cu atât mai importnată atunci când statul cere cetățenilor lui să economisească pentru pensionare prin instituții predefinite. Chiar și în țările în care participarea la schemele de pensii administrate privat este opțională, statul supraveghează cu rigurozitate toți participanții la sistem. Intenția acestei supravegheri este aceea de a garanta obținerea de către toți participanții a pensiilor promise.
Economice – economiile acumulate în scopul obținerii unor pensii sunt plasate în fonduri de pensii, în cele mai multe cazuri, înaintea impozitării. Aceasta înseamnă că, pensiile plătite de fondurile de pensii capitalizate sunt subiectul impozitului pe venit. De aceea, bugetul de stat nu este indiferent dacă aceste fonduri investite cresc sau scad în perioada de acumulare. Sumele mari acumulate de fondurile de pensii pot reprezenta o stimulare importantă pentru dezvoltarea economică a țării. Acest stimulent crește interesul față de introducerea fondurilor de pensii capitalizate și față de politicile de investire a acestor fonduri.
Guvernul joacă un rol diferit față de componenta de pensii capitalizată, administrată privat decât rolul avut în cazul sistemului redistributiv, administrat public. Rolul guvernului este acela de a crea mecanisme, cum sunt reglemetaările și supravegherea, care să asigure siguranța sistemului pe durata perioadei de acumulare a sumelor necesare plății pensiilor.
Experiența internațională arată că fondurile de pensii, administrate privat sunt supravegheate cel mai eficient de instituții specializate, separate. În țările în care obligația plății contribuțiilor la fondurile de pensii, administrate privat, revine cetățenilor, o condiție fundamentală pentru succesul reformei a fost înființarea unei instituții separate de supraveghere.
În România având în vedere pe de o parte lipsa unei tradiții în funcționarea unor sisteme private de pensii, precum și lipsa de încredere a populației în diversele fonduri de investiții sau jocuri financiare piramidale, administrate privat, este cu atât mai important rolul statului de a realiza o supraveghere riguroasă a funcționării fondurilor de pensii capitalizate, administrate privat. Acest lucru trebuie realizat prin înființarea unei instituții guvernamentale separate care să se concentreze numai asupra obiectivelor de supraveghere a fondurilor de pensii, administrate privat.
Părerea noastră este că, această instituție trebuie să aibă în vedere că supravegherea fondurilor de pensii implică sarcini noi care nu sunt similare cu sarcinile și activitățile unor alte instituții administrative guvernamentale. Un fond de pensii, datorită importantului său rol social, nu poate fi tratat la fel ca altă instituție financiară la care s-a adăugat elementul „pensii”.
În aceste condiții, ideea de a atribui această responsabiliatte unei instituții existente cum ar fi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din cadrul Ministerului de Finanțe, Comisiei Naționale de Valori Mobiliare sau Oficiul de Protecție a Consumatorului, nu se justifică.
Noul sistem complex de pensii, în care pensiile obținute din componenta capitalizată, administrată privat, vor reprezenta o parte importantă a pensiilor totale obținute d ecetățean, este o problemă cheie pentru majoritatea societății. Acest sistem este mult mai important ca subiect al obligațiilor de supraveghere și control ale statului decât alte instituții existente.
Fondurile de pensii se vor ocupa cu acumularea contribuțiilor și profiturilor pe toată perioada de actvitate a participanților. Asigurarea siguranței fondurilor de pensii pe perioada de acumulare se face prin:
separarea completă a activelor fondurilor de pensii de cel al societății de administrare al acestuia. Această separare, atât din punct de vedere legal cât și din punct de vedere fizic, se va putea realiza prin cerința existenței unui depozitar independent al fondului de pensii;
cerințele privind diversificarea portofoliului de investiții al fondurilor de pensii și a limitelor de investire. Acestă limitare interzice fondurilor de pensii de a investi în instrumente financiare și tipuri de investiții considerate riscante, după standardele internaționale;
cerința existenței unui profit minim al fondurilor de pensii. Acestă cerință va asigura participanții la un anumit fond că profitul fondului respectiv nu va diferi semnificativ de de profitul mediu al tuturor fondurilor de pensii, realizând astfel o garanție minimă de siguranță;
dreptul participantului de a se transfera la alt fond de pensii fără cost sau penalități, atunci când a fost îndeplinită condiția referitoare la perioada minimă de participare la fond;
noua instituție de supraveghere a fondurilor de pensii va urmări și supravegherea continuu funcționarea sistemului și activitățile fiecărui participant la acesta;
obligația fondurilor de pensii de a furniza participanților informații sistematice cu privire la situația financiară a fondului, nivelul profitului cu privire la situația fiannciară a fondului, nivelul profitului și situația individuală a contului participantului.
După introducerea reformei, fiecare persoană va participa la un singur fond de pensii capitalizate, pe care îl va alege. Fondurile de pensii, operând în cadrul componentei capitalizate, trebuie să fie fonduri deschise. Aceste fonduri nu pot restricta nici intrarea unor particioanți noi nici drepturile de retragere din fond a participanților.
După atingerea vârstei de pensionare, fiecare participant la fondul de pensii va fi obligat să achiziționeze o rentă anuală de la o societate de asigurări. Participantul va alege societatea de asigurări care trebuie să fie licențiată pentru vânzarea de rente anula garanatate.
Activele transferate din fondurile de pensii către societățile de asigurări trebuie să fie sub strictul control al guvernului. În acest scop trebuie introduse reglementări specifice care să se refere în principal la:
rente anual pe viață și pensiile asigurate, obținute cu activele furnizate de fondurile de pensii pot fi vândute numai de societăți de asigurare pe acțiuni, acreditate. Capitalul inițial al acestora, care trebuie depus integral înaintea înregistrării societății, trebuie să reprezinte cel puțin echivalentul a 20 milioane dolari. În plus, guvernul va avea dreptul de a crește această sumă, în funcție de valoarea curentă a prestațiilor societății de asigurare.
societățile de asiguarre oferind pensii sub formă de rentă anuală nu vor avea dreptul de a desfășura alte tipuri de asigurări.
licențele pentru funcționarea unor astfel de societăți de asigurare nu pot fi emise cu mai mult de un an înainte ca primii participanți la fondurile de pensii deschise să ajungă la vârsta minimă de pensioanre, stabilită de lege. Aceasta însemnă că aceste societăți de asigurare pentru pensii nu vor putea fi licențiate decât cel mai devreme după 11 ani de la intrarea în vigoare a măsurilor privind reforma pensiilor.
în afara normelor prudențiale privind investițiile, este necesar ca guvernul să fie autorizat de a introduce limite investiționale pentru aceste societăți în scopul întăririi siguranței sistemului de pensii.
stabilirea unui fond de garantare a asigurărilor de pensii care trebuie să asigure plata tuturor prestațiilor imediat după anunțul falimentului unei societăți de asigurare.
instituția guvernamentală de supravegere a asigurărilor trebuie să aibă dreptul de a interveni asupra acestor societăți de asigurare în scopul minimizării riscului falimentului. În acest scop, pe lângă restricțiile privind politica investițională, această instituție guvernamentală va analiza situația rezervelor financiare ale societății de asigurare. În cazul riscului datorat unor lichidități reduse, instituția guvernamnetală va avea dreptul să interzică anumite investiții sau să ceară societății de asigurare creșterea capitalului ei de bază.
Societățile de asigurare oferind pensii sub formă de rente anuale trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele aspecte legale:
pensiile sunt sume plătite lunar și indexate cel puțin în fiecare an. Indexarea nu trebuie să fie mai mică decât indicele prețurilor de consum și mai mare decât indicele salariilor pentru perioada dată.
numai doi factori pot influența valoarea pensiei oferite. Primul este suma transferată din fondul deschis de pensii și dedicată obținerii unei pensii și al doilea îl reprezintă vârsta participantului. Stabilirea rentei anuale, adică a pensiei, luând în considerare sexul participantului, starea lui de sănătate, rezidența sau alte criterii sunt interzise.
Toate schemele posibile de pensionare oferite de societățile de asigurare acreditate trebuie să fie disponibile și să utilizeze contracte standard. Contractele încheiate de aceste societăți vor fi transmise și Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care este autorizat să interzică anumite clauze în unele contracte.
Un fond deschis de pensii este o entitate legală, similară unui fond deschis de investiții. Un fond deschis de pensii poate fi creat după obținerea licenței de la instituția de supraveghere a fondurilor de pensii. Cererea de licență trebuie transmisă împreună cu cererea de licență pentru crearea unei societăți de administrare a fondului de pensii. Cele mai importante cerințe ce trebuiesc îndeplinite de astfel de societăți și de acționarii acestora includ:
acumularea a cel puțin echivalentul a 10 milioane dolari drept capital inițial, plătibil integral în numerar.
acționarii individuali sau persoanele care sunt membre ale consiliilor de admnistrație a unor persoane juridice acționare nu pot avea cazier. De asemenea ele nu pot lucra în domeniul contribuțiilor sau plăților privind asigurările sociale.
acționarii nu pot deține acțiuni la mai mult de o societate de admnistrare a fondurilor de pensii. Această cerință este valabilă și pentru societățile controlate de acționari.
pentru evitarea conflictelor de interese, persoanele având poziții influente pe piața de capital nu pot fi memebri ai consiliului de admnistrație sau să îndeplinească funcții de conducere în societatea de administrare.
Cererile de obținere a permisului de funcționare adresate instituției de supraveghere a fondurilor de pensii trebuie să conțină anumite informații. Modificarea acestora impune informarea instituției de supraveghere. Astfel de midificări pot fi:
achiziționarea de acțiuni la societatea de administrare de către un acționar nou;
numirea unor persoane noi în consiliul de admnistrație al fondului de pensii;
modificarea statutului fondului de pensii, schimbarea depozitarului fondului sau modificarea înțelegrii încheiate cu banca depozitară.
Pentru început, o societate de admnistrare va putea conduce un singur fond deschis de pensii. Singura excepție o constituie cazurile de fuzionare a unor societăți de admnistrare a fondurilor de pensii sau lichidarea unei astfel de societăți. În acest caz, o societate de administrare va putea conduce mai multe fonduri de pensii pentru o perioadă limitată care nu poate depăși 12 luni.
Statutul societății de administrare a fondului de pensii va defini relațiile între fond și participanții la acesta. Instituția de supraveghere a fondurilor de pensii va aproba statutul pentru fiecare societate de admnistrare. Modificările statutului vor trebui aprobate de instituția de supraveghere a fondurilor de pensii iar conținutul acestor modificări trebuie publicat în Monitorul Oficial cu cel puțin 6 luni înaintea intrării lor în vigoare. Această perioadă poate fi scurtată numai prin decizia instituției de supraveghere și numai în cazul în care interesele participanților nu sunt periclitate sau aceste interese impun o perioadă mai scurtă.
Mecanismul de funcționare a unui fond deschis de pensii este asemănător celui reglementat pentru fondurile deschise de investiții. Contribuția plătită fondului de pensii va fi convertită în unități de participare la fond la „data conversiei”. Guvernul va stabili termenele de conversie, care trebuie să fie de cel puțin patru ori pe lună.
Scopul acestei reglementări este de a preveni fluctuațiile ciclice lunare ale prețului instrumentelor financiare pe piață ca urmare a cererii din partea fondurilor de pensii, ce va crește periodic. În primii 20 de nai de funcționare a acestor fonduri se va înregistra un surplus foarte important de active ce vor intra în fond față de activele ce vor ieși din fond. De aceea, unitățile de participare la fond sau părți ale acestora vor fi contabilizate în conturile individuale ale participanților.
Vor exista două surse de creștere a contului individual al participantului la fondul de pensii și anume:
suma unităților de participare care va crește prin plata regulată a contribuțiilor la fondul de pensii;
politica de investiții a fondului de pensii care va conduce la creșterea valorii unei unități de participare.
Pentru a facilita evaluarea, fiecare unitate de participare va reprezenta o parte proporțională din activele fondului de pensii. Activele fondului, deci valoarea unei unități de participare, se vor baza pe valoarea curentă de piață a fiecărei activ al fondului de pensii. Instituția de supraveghere a fondurilor de pensii va stabili reguli speciale, uniforme pentru toate fondurile de pensii, referitoare la determinarea valorii de piață a activelor fondului.
Activele pot fi transferate altui fond, utilizate pentru achiziționarea unei pensii pentru limită de vârstă de la o societate de asigurări pentru pensii sau pentru plata urmașilor în cazul morții participantului la fond. Suma ce îi va reveni unui participant la fond va fi determinată prin înmulțirea numărului de unități de participare acumulate cu valoarea unitară a acestora, stabilită la „data evaluării”. Această dată de evaluare va fi cu cel mult cinci zile lucrătoare înaintea datei transferului sumei sau plății acesteia.
Fiecare participant va avea dreptul să aleagă liber fondul de pensii la care să participe. Fiecare participant va avea dreptul să schimbe fondul la care participă, fără cost, dacă a contribuit cel puțin 12 luni la fondul de pensii la care a participat. Transferul tuturor activelor acumulate de participant de la un fond la altul va avea loc numai în ultima zi a ultimei luni a trimestrului.
Pornind de la condițiile noii legi a sistemului public și de la date revăzute, au fost realiazte simulări pe termen lung.
Consecințele reformei sistemului public de pensii (tranziția către un sistem de puncte, mărirea vârstei de pensionare, creșterea ariei de cuprindere a schemei publice) sunt luate în considerare la stabilirea scenariului pentru simulare.
În ceea ce privește recorelarea, presupunem costul total în anul 2000, când creșterile sunt realizate pe categorii de ieșiri la pensie între lunile mai – noiembrie, ca fiind 2.400 miliarde lei. Costul total datorat recolerării în 2001 va fi de 3.880 miliarde lei.
Conform noii legi a pensiilor, numărul contribuabililor la sistemul public va crește cu 2 milioane de liber – profesioniști. Din motive tehnice, o integrare imediată a acestora nu este realistă. De aceea, presupunem că această integrare va fi efectivă într-o perioadă de trei ani.
Creșterea previzionată a populației active și creșterea populației cuprinsă de sistemul public trebuie transformată într-o importantă creștere a numărului contribuabililor. Creșterea vârstei de pensionare va face posibilă limitarea creșterii numărului de pensionari.
Aceste evoluții vor permite creșterea ratei de dependență (contribuabili/pensionari). Numărul pensioanelor active raportat la numărul pensionarilor va crește de la 1 în momentul actual, la 2,6 în anul 2015. apoi, rata va reveni la un nivel apropiat de 1,6.
Cu o rată a contribuției constantă (presupunem că rata medie a contribuției salariaților și a liber – profesioniștilor este de 35%), creșterea demografică va fi transformată într-o diminuare a creșterii cheltuielilor. În același timp, resursele acumulate vor crește considerabil.
La începutul perioadei, sistemul public va cunoaște un deficit (6.600 miliarde lei), rata efectivă a contribuției fiind mai mică decât rata de echilibru a contribuției. După anul 2002, sistemul public va fi capabil să realizeze rezerve importante, rata de echilibru a contribuției fiind cu câteva puncte procentuale sub rata efectivă (tabelul 3).
Simulările arată că reforma sistemului va permite o descreștere a contribuțiilor pentru pensie. Dacă rata reală a contribuției va ramâne neschimbată, se pot introduce fonduri universale de pensii direcționând către acestea o parte a diferenței dintre ratele plătite ale contribuției și ratele necesare pentru echilibrul sistemului public.
Următoarea simulare a fost efectuată în concordanță cu scenariile anterioare și considerând că:
fondurile universale de pensii vor fi operaționale începând cu iunie 2001.
10% din contribuții vor fi direcționate către fondurile universale de pensii.
Costurile de operare reținute sunt de maxim 10% din fluxul contribuțiilor și 0,5% din activele administrate.
Persoanele obligate să participe la fondurile universale depensii au vârsta mai mică cu 20 de ani decât vârsta de pensionare.
Persoanele cu vârste mai mici decât vârsta de pensionare cu 20 până la 10 ani pot să contribuie opțional la fond. Presupunem că cei ce vor contribui vor reprezenta circa 35% din totalul persoanelor din această categorie (tabelul 4).
Tabel 1
Tabel 2
Tabel 3
Tabel 4
Cadul legislativ.
Sigurața financiară a persoanelor în vârstă și dezvoltarea economică pot fi cel mai bine susținute dacă sistemul de pensii se bazează pe diversificarea resurselor de obținere a pensiilor, cuprinzând mai multe componente între care un rol important poate să îl joace componenta privind fondurile capitalizate de pensii administrate privat.
Iată de ce reforma complexă a sistemului de pensii din România este definită de un pachet legislativ curpinzând patru proiecte de legi și anume:
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;
Proiectul Legii privind organizarea și funcționarea fondurilor universale de pensii;
Proiectul Legii privind schemele de pensii suplimentare;
Proiectul Legii privind beneficii adiționale pentru pensionarii existenți.
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale permite un nou echilibru financiar al bugetului asigurărilor sociale de stat prin prevederile legate de creșterea semnificativă a numărului de contribuabili, creșterea treptată a vârstelor de pensionare, îmbunătățirea criteriilor de eligibilitate pentru pensie precum și de schimbarea formulei de calcul a pensiilor.
Celelalte trei proiecte de lege, bazate pe capitalizarea fondurilor și admnistrare privată, permit oamenilor din toate generațiile să participe la fonduri capitalizate de pensii care să le aducă un nivel de trai mai bun după ieșirea la pensie, contribuind în același timp la dezvoltarea economiei românești prin furnizarea unor noi resurse importante de investiții.
Componentele administrate public și privat ale reformei sisietmului de pensii sunt complementare. În timp ce componenta administrată privat va îmbunătăți fără îndoială previziunile privind colectarea contribuțiilor pentru componenta administrată public, aceasta din urmă va produce economiile care vor face posibilă introducerea componentei administrată privat, fără creșterea contribuțiilor de asigurări sociale.
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Proiectul de lege propune un sistem de pensii unic, garantat de stat, bazat pe redistribuire. Acest sistem va integra toate sistemele independente de pensii din România, cu excepția sistemului pentru militari. De asemenea el va integra și sistemul pensiilor suplimentare. Noua lege prevede extinderea acoperirii obligatorii a sistemului public de pensii la toți cetățenii care realizează un venit profesional peste o anumită limită, indiferent de faptul că sunt angajați sau lucrează pe cont propriu.
Vârsta standard de pensionare va crește treptat de la 55 la 60 ani pentru femei și de la 60 la 65 ani pentru bărbați, într-o perioadă de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Contribuția de asigurări sociale va fi împărțită între angajat și angajator, angajatorului plătind 2/3 din aceasta iar angajatul 1/3.
Formula de calcul a pensiei se va baza pe o schemă prin puncte care ia în considerare contribuția individuală plătită pentru o persoană pe toată activității acesteia. În cadrul acestei scheme prin puncte se va calcula un anumit punctaj pentru fiecare an de contribuție la sistem.
Punctajul anual va reflecta raportul între salariul individual mediu brut lunar realizat în anul restrictiv și salariul mediu brut lunar pe economie din același an. La ieșirea la pensie, o persoană asigurată va avea un număr de puncte obținut prin însumarea punctajelor anuale realizate în toată perioada de activitate.
Valoarea unui punct și implicit, a noilor pensii, va fi determinată în fiecare an în așa fel încât să asigure unei persoane care a contribuit la nivelul salariului mediu brut pe economie în fiecare an, un număr de ani ceruți pentru o pensie integrală (care vor crește de la 25 la 30 de ani pentru femei și de la 30 la 35 ani pentru bărbați într-o perioadă de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii) o pensie egală cu 55% din salariul mediu net pe economie prognozat pentru anul ieșirii la pensie.
În baza acestei formule de calcul a pensiei prin puncte, este evident că persoanele asigurate care au realizat salarii mai mari/mai mici perioade mai mari/mai mici vor obține pensii mai mari/mai mici.
Proiectul de lege include o serie de prevederi care reduc opțiunile de pensionare anticipată pentru anumite categorii profesionale precum și unele prevederi privind reabilitarea fizică și profesională a invalizilor.
De asemenea, proiectul de lege prevede o anumită etapă de recolerare a pensiilor aflate în plată în scopul restabilirii raporturilor între pensii, existente în 1990. O dată fixată, atât pentru pensionarii existenți cât și pentru noii pensionari, pensia va fi indexată în funcție de indicele prețului de consum.
.
Proiectul Legii privind organizarea și funcționarea fondurilor universale de pensii
Acest proiect de lege cere ca toți contribuabilii la sistemul public de pensii să contribuie cu 10% din salariul brut lunar – obligatoriu, cei care mai au 20 de ani până la împlinirea vârstei standard de pensioanre și opțional, cei care mai au între 10 și 20 ani până la împlinirea aceleiași vârste – la un fond de pensii administrat privat, la alegerea lor. Pentru cei care contribuie, obligatoriu sau opțional, la fondurile de pensii contribuția la sistemul public de pensii se va diminua proporțional astfel încât contribuția totală plătită la cele două sisteme să nu depășeașcă contribuția de asigurări sociale stabilită prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Un fond de pensii se va constitui prin contract de societate civilă încheiat între toți memebrii săi în conformitate cu prevederile Codului Civil referitoare la societate civilă particulară și prevederile proiectului de lege. Activele fondului sunt provenite din profitul realizat prin investirea acestor contribuții. Administrarea unui fond de pensii va fi realizată de o societate de pensii organizată sub forma de societăți pe acțiuni care are ca obiect exclusiv de activitate administrarea unui singur fond de pensii.
În scopul protejării intereselor membrilor fondurilor de pensii, proiectul de lege prevede pentru ambele entități condiții stricte de autorizare și licențiere incluzând în cazul societăților de pensii, cerințe exprese referitore la depunerea unui capital social minim echivalent a 40 milioane USD.
Contribuțiiile membrilor la fondurile universale de pensii vor fi colectate prin intermendiul Casei Naționale de Asigurări Sociale care colecteză și contribuțiile pentru sistemul public de pensii. Casa Nțională va dirija contribuțiile colectate către fondul ales de persoana asigurată.
În acest mod, costurile de administrare vor fi mult scăzute crescând implicit nivelul sumelor acumulate în conturile individuale ale membrilor fondurilor în care vor fi consemnate atât contribuțiilor lor cât și profitul provenit din investiții.
Persoanele asigurate sunt libere să se mute la alt fond de pensii, fără taxe dacă mutarea se face după 24 de luni de participare la fondul de plecare sau cu o taxă stabilită de lege în cazul în care această mutare se face mai repede de 24 de luni. Proiectul de lege prevede controale stricte asupra marketing-ului privind fondurile de pensii.
Investițiile fondului de pensii vor fi făcute cu prioritate în economia românească dar vor fi admise, în anumite limite stabilite prin lege investiții în instrumente financiare de mare calitate din străinătate.
Proiectul de lege impune o gamă largă de condiții pentru asigurare unor investiții prudente într-o gamă diversificată de active. Toate fondurile de pensii vor fi obligate să aibă un depozitar, de regulă o bancă autorizată să funcționeze în România.
Inițial, Comisia va primi cererile unor instituții financiare pentru obținerea autorizațiilor și licențelor necesare creării fondurilor universale de pensii și a societăților de pensii care le vor administra. După o analiză atentă pe baza unor reglemetări foarte stricte privind capitalul minim, experiența anterioară și competența profesioanală Comisia va acorda licențele de funcționare. Deși legea nu prevede un număr limitat de fonduri de pensii implicit societăți de pensii, este de presupus că nu vor putea îndepli condițiile stricte cerute de lege și de reglemetări mai mult de 10-12 fonduri universale, implicit societăți de pensii care să le administreze.
După constituirea fondurilor universale de pensii și operaționalizarea societăților de pensii, Comisia de Control al Pensiilor va supraveghea actvitatea acestor instituții fiind în măsură să aplice penalizări pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul pensiilor admnistrate privat. În plus, Comisia va avea autoritatea ca, în cazurile de încălcare gravă a legii sau de administrare improprie a fondurilor universale de pensii, să retragă licența unei societăți de pensii și să transfere activele fondului administrat de acesta uneia sau mai multor fonduri universale de pensii în funcțiune.
Proiectul de lege prevede crearea unui Fond Național de Garanție pentru Pensii, alimentat atât de soietățile de pensii cât și de societățile specializate în furnizarea de pensii. Fondul va fi utilizat pentru a garanta că prestațiile furnizate membrilor fondurilor universale de pensii nu vor fi mai mici decât valoarea cumulată a contribuțiilor plătie, indexată cu indicele prețurilor de consum.
Proiectul Legii privind schemele de pensii suplimentare
Proiectul își propune să reglemeteze înființarea și funcționarea schemelor de pensii suplimentare care să asigure cadrul legal de furnizare a unor pensii suplimentare complet disticte de pensiile furnizate de sistemul public de pensii și de fondurile universale de pensii.
Furnizorii de scheme de pensii suplimentare vor colecta contribuții, vor investi resursele financiare și vor plăti pensii care vor suplimenta pensii furnizate de componentele obliagtorii ale sistemului de pensii.
Schemele de pensii suplimetare vor putea fi furnizate de societăți de pensii titulare a licenței de administrare de fonduri de pensii suplimentare emisă de Comisia de Control al Pensiilor, de societăți de asigurare titulare a licenței pentru exercitarea de activități privind asigurările de viață în conformitate cu legislația privitoare la asigurări sau de fonduri deschise de investiții înființate conform ordonanței numărul 24/1993 și autorizate de Comisia Națională de Valori Mobiliare.
Proiectul de lege prevede de asemenea posibilitatea ca patronii și sindicatele să constituie și să susțină scheme de pensii suplimentare pentru angajații sau membrii lor.
Acest lucru se poate realiza fie prin constituirea de către aceștia în condițiile legii, a unei societăți de pensii care să administreze fondul de pensii suplimentare, fie prin contractarea pentru furnizarea unei scheme de pensii unei societăți de asigurări, unui fond de investiții sau unei societăți de pensii care administrează un fond de pensii suplimentare și care nu este afiliată patronului sau sindicatului, după caz.
Fiecare schemă de pensii suplimetare, indiferent de furnizor va trebui să fie autorizată de Comisia de Control al Pensiilor și să respecte reguli specifice privind condiții de eligibilitate pentru obținerea calității de membru, obligații ale contribuabililor, principii investiționale ale schemei, condiții de plată a pensiilor, mod de stabilire a taxelor către furnizor, procedura de raportare către membrii, condiții și proceduri de încetare a participării și de transfer la alt fond etc. care vor trebui aprobate de Comisie înainte de aplicare.
Schemele de pensii suplimentare furnizate de societăți de pensii, societăți de asigurări sau fonduri de investiții nu pot să refuze calitatea de membru nici unui cetățean român între vârsta de 16 ani și vârsta de pensionare din sistemul public de pensii, atât timp cât acesta consimte să plătească contribuția minimă solicitată.
În ceea ce privește schemele de pensii suplimentare inițiate de patroni sau sindicate, calitatea de membru se va limita la angajați și soții/soțiile acestora respectiv la membrii și soții/soțiile acestora.
Proiectul de lege prevede modalitățile și limitele de investire a activelor fondurilor de pensii suplimentare, modul de depozitare a activelor fondurilor, modul de finanțare a activității furnizorilor de scheme de pensii suplimentare restricțiile referitoare la marketing-ul schemelor de pensii suplimentare precum și modul de supraveghere și control a activității fondurilor de pensii suplimentare, furnizorilor de scheme de pensii suplimentare și depozitarilor activelor.
Sunt stabilite clar modalitățile de încetare a actvității unui fond de pensii suplimentare, condițiile în care Comisia de Control al Pensiilor poate retrage licența de funcționare a societăților de pensii, de asigurări sau a fondurilor de investiții care administrează fonduri de pensii suplimentare.
Proiectul Legii privind beneficii adiționale pentru pensionarii existenți
Acest proiect de lege prevede plata unor beneficii adiționale tuturor pensionarilor sistemului public de pensii aflați în plată la o dată specificată de lege.
Este recunoscut faptul că pensionarii existenți au fost dezavantajați de reducerea nivelului real al pensiilor furnizate de sistemul public de pensii și nu au putut beneficia de transformarea economiei românești într-o economie de piață. De aceea, scopul principal al acestui proiect de lege este de a compensa „pierderile” suferite de acești pensionari.
În acest scop va fi creat un fond special sub forma unei societăți civile la care statul va contribui cu acțiuni sau opțiuni pentru acțiuni pe care le are la agenții economici care nu au fost încă privatizați în totalitate. Se propune ca statul să contribuie la fondul special cu 15% din activele pe care le deține în prezent la societăți comerciale și regii autonome.
În primii trei ani de funcționare a acestui sistem se stabilește prin lege un procent anual din activele fondului special (nu mai mic de 4% și nu mai mare de 10%) care va fi alocat în mod egal tuturor pensionarilor. Plățile vor fi efectuate o dată sau de două ori pe an. După primii trei ani de funcționare, procentul anual va fi determinat periodic de Comisia de Control al Pensiilor. Suma pe care fiecare pensionar o va primi va depinde de profitul obținut prin investirea activelor furnizate inițial de stat precum și de numărul pensionarilor ce urmează a primi un astfel de beneficiu adițional.
Deoarece fondul special va cuprinde o sumă importantă de bani estimată la câteva procente din Produsul Intern Brut este imperativ necesară o foarte bună admnistrare a acestuia. În acest scop, proiectul legii prevede ca activele fondului special să fie administrate de trei societăți financiare de nivel internațional selectate prin licitație. Cele trei societăți vor avea în administrare câte o treime din activele fondului și vor fi obligate prin lege să le investească.
În momentul când activele fondului scad sub o anumită valoare stipulată de lege, societatea financiară cu cele mai bune rezultate dintre cele trei va fi nominalizată ca un singur administrator al fondului, activele administrate de celelalte două fiind transferate spre administrare acesteia.
În acest mod se asigură competiția pe piață atât înainte de operaționalizarea sistemului cât și în timpul procesului de administrare a activelor fapt ce va conduce la obținerea unui profit mai bun al sumelor existente în fondul special decât în cazul unei singure societăți de administrare monopolistă.
Toate cheltuielile administrative legate de administrarea fondului special vor fi suportate din activele fondului. Comisia de Control al Pensiilor creată prin Legea privind organizarea și funcționarea fondurilor universale de pensii va supraveghea și controla toate activitățile desfășurate de fondul special și societățile financiare de administrare.
Trebuie menționat că propunerea de a finanța beneficiile adiționale numai din contribuția cu acțiuni și opțiuni pentru acțiuni la societăți de stat sprijină procesul de privatizare a acestora. Majoritatea valorii ce va fi transferată fondului special va proveni de la marile regii autonome de altfel programate a fi privatizate treptat în următorii ani.
Transferul de acțiuni sau opțiuni pentru acțiuni la aceste societăți de stat nu va avea influențe asupra bugetului de stat pe anul 1999 dar va avea un impact semnificativ asupra accelerării procesului general de privatizare. El va reduce stocul rezidual de acțiuni păstrat de Fondul Proprietății de Stat și va conduce la susținerea procesului de privatizare de aproximativ 6 milioane de pensionari.
C A P I T O L U L IV
Oportunități de ocrotire a cetățenilor oferite prin
reforma sistemului de pensii din România
Avantajele și dezavantajele pensiei private pe piața economică din România. Condiții de integrare.
Avantajele reformei propuse constau atât în crearea unei susțineri financiare, pe termen lung, a persoanelor în vârstă, în condițiile în care nivelul contribuțiilor de asigurari sociale nu va crește, fiind posibilă chiar micșorarea acestuia, în același timp cu reșterea treptată a nivelului pensiilor în raport cu salariile la cca. 55-60% în următorii 40 de ani.
În plus, dezvoltarea componentei de pensii capitalizate, administrate privat, va crea o infuzie importantă de capital pe piața internă, capital care poate ajunge gradal la peste 50-60% din P.I.B., în următorii 40 de ani.
Concepția și implementarea unei astfel de reforme implică o serie de decizii care se referă la:
opțiunea pentru un sistem de pensii cu mai multe componente, dintre care una de tip redistributiv, administrată public și una sau mai multe de tip capitalizat, administrate privat;
participarea obligatorie sau opțională a persoanelor active la una din componentele capitalizate, administrată privat;
nivelul contribuțiilor și modul de împărțire a acestora între componentele obligatorii (cea administrată public și cea capitalizată, administrată privat);
rata de înlocuire ce se dorește a fi obținută din cele două componente obligatorii;
afectarea unei părți din venituruile realizate din privatizarea întreprinderilor cu capital de stat, sau majoritar de stat pentru acoperirea costurilor tranziției de la sistemul actual la cel reformat;
implemetarea simultană a componentelor sistemului; opțiunea asupra întârzierii adoptării proiectului legii privind pensiile publice pentru a fi dezbătut împreună cu celelalte legi referitoare la componentele private (obligatorie și opțională) precum și la modul de finanțare al tranziției;
opțiunea asupra termenelor de elaborare a actelor normative necesare și de implementare a sistemului reformat;
opțiunea asupra unui program complex de transparentizare a conținutului și avantajelor rerformei pensiilor, în scopul obținerii consensului politic și social;
opțiunea asupra structurii organizatorice și funcționale a „task force” necesar elaborării, susținerii și implementării legislației privind sistemul reformat de pensii.
Tranziția către un sistem complex de pensii
În cazul României, ca și al altor țări care au sisteme publice de pensii de dimensiuni mari și au costuri ridicate, tranziția către un sistem complex de pensii, reformat radical implică, pe lângă proiectarea noului sistem, stabilirea nivelului datoriei implicite în condițiile vechiului sistem și găsirea de modalități de finanțare care să fie acceptabile atât din punct de vedere politic cât și economic.
Pentru minimizarea nivelului datoriei implicite în condițiile sistemului public actual, un pas important îl constituie reforma acestuia simultan cu introducerea noului sistem complex. În acest mod, eficiența și echitatea economică a sisitemului public actual se ameliorează, redefinind nivelul contribuțiilor sau subvențiilor de stat necesare acoperirii datoriilor acestui sistem.
Datoria în domeniul pensiilor publice este reprezentată de valoarea pensiilor așteptate, pe care persoanele acoperite și pensionarii le-au dobândit în condițiile actualului sistem. Deși dificil de estimat, datoria implicită totală este prealabil estimată la peste 80% din P.I.B. Având în vedere faptul că, o parte a contribuțiilor vor fi alocate noului sistem, trebuiesc găsite alte mijloace financiare pentru acoperirea acestei datorii.
Înainte de toate, câștigurile datorate creșterii economice vor acoperi o parte din această datorie. O a doua sursă de acoperire a acestei datorii o reprezintă însăși reforma sistemului actual de pensii prin efectele directe asupra unor factori cum ar fi: creșterea gradului de acoperire, reducerea sectorului informal și dezvoltarea celui formal, creșterea vârstei de pensionare, creșterea motivației pentru reducerea evaziunii. A treia sursă o constituie introducerea acumulării de capital în fondurile private de pensii, cu efecte directe asupra pieții de capital și a creșterii economice.
Ceea ce rămâne din datorie poate fi finanțat în mai multe moduri. Între acestea, o posibilitate o constituie alocarea de fonduri obținute în procesul de privatizare.
Perioada de tranziție
Pentru includerea tuturor persoanelor active în noul sistem complex de pensii va fi nevoie de o lungă perioadă de tranziție.
Introducerea măsurilor privind reforma componentei publice vor permite alegerea unei variante de tranziție care să aibă o durată rezonabilă și să implice costuri relativ mici. Între măsurile de reformă a componentei publice care vor facilita alegerea celei mai realiste variante de tranziție, pot fi menționate: creșterea gradului de acoperire al sisitemului, creșterea graduală a vârstelor de pensionare, reducerea posibilităților de pensionare anticipată, în special cele oferite de grupele de muncă, întărirea crietriilor de acordare a pensiilor de invaliditate și dezvoltarea măsurilor de prevenire invalidității și de reabilitare socio-profesională a persoanelor invalide etc. Aceste măsuri conduc la posibilitatea reducerii contribuțiilor de asigurări sociale, referitoare la componenta publică, permițând introducerea componentei private, fără mărirea contribuțiilor totale de pensii, deci costuri tranzitorii mai mici.
Lungimea perioadei de tranziție va depinde, de asemenea, de opțiunea privind transferul către noul sistem. Tranziția către noul sistem înseamnă împărțirea contribuției de asigurări sociale, existentă în prezent, între cele două componente obligatorii ale sistemului complex de pensii, cea administrată public și cea administrată privat. De asemenea, traziția către noul sistem înseamnă și stabilirea vârstei până la care persoanele active urmează să participe obligatoriu în ambele componente.
În scopul determinării implicațiilor financiare pe termen lung ale reformei sistemului de pensii au fost simulate, prin modelare matematică, un număr mare de variante, luând în calcul diferite combinații de contribuții public-privat și diferite vârste până la care participarea în cele două sisteme este obligatorie. În urma analizelor rezultatelor obținute au fost reținute două variante privind vârstele și două variante privind contribuțiile.
Referitor la vârstele până la care este obligatorie participarea în cele două componente de pensii, variantele sunt:
Varianta 1: toate persoanele care realizează venituri din muncă, și care au sub 45 ani, vor participa obligatoriu la componenta capitalizată privat. Persoanele peste aceste vârste nu vor participa la această componentă ci numai la componenta administrată public. Ele vor avea posibilitatea, datorită plafonului stabilit pentru contribuții la 2,5 salarii brute medii pe economie, în cadrul componentei administrate public, să participe opțional la societăți de asigurare, fonduri de pensii organizate de angajatori etc. Care să le permită realizarea unor venituri suplimentare în momentul pensionării. În această variantă, perioada de tranziție va fi de cca. 20 ani.
Varianta 2: toate persoanele având sub 40 ani vor participa obligatoriu la componenta capitalizată administrată privat, iar cele între 40 și 45 ani vor putea opta pentru trecerea în acesta. În această variantă, perioada de tranziție va fi de cca. 25 ani.
Referitor la împărțirea contribuției între componenta administrată public și cea administrată privat, variantele analizate se referă la:
Varianta A: din contribuția totală de asigurări sociale ce se plătește în prezent, de 28,5% (incluzând și contribuția de 3% pentru pensia suplimentară), se va direcționa o contribuție de 8% către componenta capitalizată, administrată privat (această contribuție va fi formată din contribuția de 3% pentru pensia suplimentară și 5% din contribuția actuală de asigurări sociale de stat care este 25,5%). Contribuția ce va fi plătită obligatoriu sistemului public va fi de 20,5%, pentru persoanele sub vârsta de 40 (45) ani și de 28,5% pentru persoanele asigurate de peste 40 (45) de ani, ce vor contribui obligatoriu numai la sistemul public;
Varianta B: din contribuția totală de 28,5% se va direcționa o contribuție de 10% către componenta capitalizată, administrată privat (această contribuție va fi formată din contribuția de 3% pentru pensia suplimetară și 7% din contribuția actuală de asigurări sociale de stat care este de 25,5%). Contribuția plătită către sistemul public va fi, în acest caz, de 18,5%, pentru persoanele sub 40 (45) ani și de 28,5% pentru persoanele asigurate de peste 40 (45) ani.
La stabilirea variantei de tranziție este important a se avea în vedere următoarele elemente:
estimarea mai ușoară a numărului persoanelor care vor participa la noul sistem, putând astfel să fie previzionat costul datorat împărțirii contribuției și transferul unei părți a acesteia către componenta capitalizată;
accelerarea întregii proceduri, înțelegând prin aceasta pensionarea ultimei persoane sub vechiul sistem, care implică costuri mai scăzute de menținere a două sisteme și o perioadă de tranziție mai acurtă.
Dacă toate persoanele sub vârsta de 45 ani vor fi obligate să participe la noul sistem de pensii, începând cu anul 2020 numărul persoanelor pensionate care nu au participat la sistemul obligatoriu cu două componente va scădea semnificativ, procesul accelerându-se în următorii ani. În aceste condiții, costul menținerii sistemului vechi va scădea și va face posibilă o reducere a contribuțiilor implicate.
Implicații pe termen lung ale reformei sistemului de pensii
Reforma sistemului public de pensii cuprinde cel puțin trei elemente principale care vor influența semnificativ evoluția pe termen lung a acestui sistem. Aceste elemente pot fi sintetizate astfel:
creșterea vârstei de pensionare, de la 60 la 65 ani pentru bărbați în 14 ani și de la 55 la 65 ani pentru femei în 28 ani. Aceasta corespunde unei creșteri a vârstei de pensionare cu aproximativ 4 luni în fiecare an.
trecerea de la un sistem de calcul a pensiilor bazat pe puncte care descurajează evaziunea, referindu-se la întreaga carieră a persoanelor asigurate. Valoarea unui punct se calculează în fiecare an, în funcție de nivelul salariului mediu net prognozat pe economie, diferențiat pentru bărbați și femei, până la egalizarea vârstelor de pensionare.
extinderea obligativității perticipării la sistemul public de pensii asupra întregii populații active.
În afara elementelor meționate mai sus, la simularea implicațiilor pe termen lung ale reformei sisitemului public de pensii au fost luate în considerare și unele ipoteze suplimentare, referitoare la:
flexibilitatea pietii muncii. Consecința creșterii vârstei de pensionare este creșterea numărului populației active. Acestă creștere poate avea două efecte: (i) creșterea șomajului, deoarece piața muncii este încă rigidă, nefiind capabilă să absoarbă mai mult decât îi este necesar; (ii) reducerea nivelului salariilor actuale datorită unei forțe de muncă suplimentară intrată în economie.
rata evaziunii. Unul dintre sopurile reformei îl constituie limitarea acesteia. De aceea s-a presupus scăderea acesteia și evaluarea pe termen lung a acestei scăderi. S-au considerat două ipoteze în ceea ce privește evoluția ratei evaziunii. Într-o variantă optimistă aceasta va scădea de la nivelul actual de cca. 25% la 5% iar în varianta pesimistă scăderea se va realiza până la un nivel de 15%.
deși reforma sistemului public conține reglementări privind obligativitatea populației active de participare la sisitemul de pensii, s-a estimat că proporția din populația activă ce va participa real la sistem nu va depăși 85%.
raportul între salariile bărbaților și femeilor care în prezent este de 1,3 s-a presupus că va ajunge la 1,05 la sfârșitul perioadei de simulare.
Simulările efectuate au urmărit trei tipuri de scenarii și anume: scenariu optimist, scenariu pesimist și scenariu mediu sau probabil (caracterizarea de „optimist”, „pesimist” sau „probabil” este făcută din punctul de vedere al evoluției sistemului public de pensii).
Scenariul optimist a avut în vedere o speranță de viață mai redusă decât cea prognozată (79 ani pentru femei și 72 ani pentru bărbați), un nivel relativ ridicat al fertilității (2,1 copii pe femeie în anul 2020) și o scădere semnificativă a ratei evaziunii.
Scenariul pesimist a luat în considerare o speranță de viață mai mare decât cea prognozată (82 ani pentru femei și 74 ani pentru bărbați), un nivel relativ redus al fertilității (1,5 copii pe femeie) și o rată relativ mare a evaziunii.
În aceste două prime scenarii, optimist și pesimist, simulările arată o creștere a raportului contribuabili-pensionari de la cca. 1,6 la nivelul anului 1996 la 2,5 (scenariul optimist) și 2,1 (scenariul pesimist), în anul 2015, va exista o perioadă de relativă constanță a acestui raport la valorile menționate, până în anul 2030, după care raportul se va deteriora ajungând în anul 2050 la 1,5 )varianta optimistă) și 1,1 (varianta pesimistă) (fig. nr. 4).
Fig. nr. 4
În același context, în condițiile păstrării unei rate medii de înlocuire a salariilor prin pensii de 50%, contribuția pentru sistemul public se va putea diminua de la 25,5% în prezent la cca. 14% (scenariul optimist) și cca. 17% (scenariul pesimist), în anul 2015, după care va crește astfel încât în anul 2050 va atinge cca. 24% (scenariul optimist) și cca. 30% (scenariul pesimist) (fig. nr. 5).
Simulările au avut în vedere și un scenariu mediu sau probabil ale cărui principale ipoteze și calendarul de prognoză sunt prezentate în tabelul nr. 2.
Evoluția pe termen lung a sistemului public de pensii a fost analizată și din punct de vedere al echilibrului financiar. Ca rezultat, rata medie de înlocuire a salariilor prin pensii, numai pentru categoria referitoare la pensii pentru limită de vârstă va înregistra o scădere de cca. 55% în prezent la cca. 48% în anul 2015, după care va rămâne constantă (fig. nr. 3).
Reducerea ratei de înlocuire se datorează faptului că salariul mediu pe economie devine element de referință în calculul pensiilor și că femeile deseori sunt plătite mai puțin decât bărbații. Nivelul mai ridicat al valorii punctului de pensie pentru femei, până la egalizarea vârstelor de pensionare, nu echilibrază diferența între salarii.
Este de notat că reforma sistemului public de pensii conduce la o scădere a contribuției care asigură echilibrul financiar al sistemului, într-o perioadă de cca. 20 ani, păstrându-se la o valoare scăzută încă cca. 13 ani (fig. nr. 5)
Garantarea unui profit minim al fondurilor de pensii
Una dintre cele mai importante modalități de a realiza o siguranță relativă a activelor fondurilor de pensii o reprezintă impunerea realizării unei rate minime a profitului acestor fonduri. Acest concept este practicat de toate țările care au fonduri naționale obligatorii de pensii private.
Această regulă va funcționa astfel:
la sfârșitul fiecărui trimestru, instituția de supraveghere a fondurilor de pensii va calcula rata medie ponderată a profitului realizat în ultimele 24 luni de toate fondurile deschise de pensii ce au operat în această perioadă. Participarea fiecărui fond la stabilirea acestei medii va depinde de valoarea activelor fondului la sfârșitul perioadei de evaluare.
fiecare societate de administrare a fondurilor de pensii, a cărei rată reală a profitului pentru perioada dată este mai mică decât media cu mai mult de 50% din rata reală de profit a tuturor fondurilor, va face imediat plăți adiționale către activele fondului respectiv. Pentru garantarea acestei completări, fiecare societate de administrare va aduna între 1 și 5% din valoarea activelor pe care le administrează, în funcție de mărimea fondului, într-un fond de rezervă. Acest fond de rezervă este parte integrantă a fondului de pensii respectiv.
Societatea de administrare va fi obligată să anunțe falimentul în cazul în care fondul de rezervă și alte active la dispoziția societății sunt insuficiente pentru acoperirea scăderii profitului.
În ceea ce privește fondul de pensii:
suma necesară acoperirii profitului va fi plătită fondului de fondul de garanatre, finanțat de toate societățile de administrare a fondurilor de pensii;
banca depozitară va prelua administrarea activelor;
toți participanții sunt liberi să aleagă un nou fond de pensii;
după o perioadă minimă de tranziție, o societate de administrare a fondurilor de pensii poate prelua voluntar toți participanții care nu și-au manifestat opțiunea pentru un nou fond. Dacă nici o societate de administrare nu-și manifestă interesul, societatea de administrare cu cel maimare fond de pensii va prelua automat acești participanți.
Această societate de administrare va lichida fondul vechi prin integrarea acestuia, în termen de 9 luni, în fondul de pensii pe care îl administrază.
Programe de pensii pentru angajați
În multe țări, angajatorii încearcă să asigure accesul angajaților lor la pensii suplimenatre. Una dintre puținele posibilități este aceea de a prelua o asigurare de grup de la o societate de asigurări de viață. Condițiile se negociază individual pentru fiecare loc de muncă.
Acest tip de asigurare este atractivă pentru angajtori deoarece nu sunt obligați să selecteze între diferitele posibilități de asigurare a unei pensii suplimentare existente pe piață și să analizeze riscul individual, adică să procedeze la interviuri privind istoria individuală a bolilor sau istoria bolilor familiei. Aceste analize nu sunt necesare cum nu sunt necesare examinările privind sănătatea.
Toți angajații societății au acces la asigurare, chiar și cei care nu ar fi admiși drept clienți individuali. În acest caz, angajatorii includ costurile necesare pentru procurarea unei polițe de asigurare de grup în costurile totale, astfel că aceste costuri sunt exceptate de la impozitare. Angajții trebuie să acopere o parte din costul asigurării plătit de angajator din propriul salariu.
În principiu, decizia achiziționării unei asigurări de grup trebuie să fie o decizie comună a angajatorului și a angajaților. Cu cât este mai mare nesiguranța cu privire la solvabiliattea reală a actualului sistem de pensii cu atât angajații vor fi de acord cu venituri mai mici în schimbul unor pensii viitoare. Preluarea unei asigurări de grup este în prezent considerată, în multe țări, ca un progres pe drumul către creșterea veniturilor pensionarilor. Totuși această posibilitate este limitată și este favorabilă pentru anumite locuri de muncă sau societăți.
Societățile mari sau chiar unele ramuri industriale pot crea forme favorabile de economisire în grup, mai puțin costisitoare. Societățile sau ramurile industriale pot crea fonduri de pensii pentru angajați, fonduri cunoscute sub numele de fonduri de întrprindere, planuri sau programe de pensii. Acest tip de economii este cel mai apropiat de economiile pentru pensioanre deoarece nu este posibilă retragerea activelor acumulate în fond înaintea împlinirii vârstei de pensionare.
Dupa introducerea reformelor privind pensiile, angajatorii vor avea dreptul să realizeze programe de pensii pentru angajați în patru forme organizaționale și legale:
preluarea unei asigurări de grup pentru angajați de la o societate de asigurări de viață, care operează sub formă de societăți pe acțiuni;
plata contribuțiilor angajaților la o societate de asigurări mutuale;
plata contribuțiilor angajaților la un fond de pensii pentru angajați;
plata contribuțiilor angajaților la un fond deschis de investiții.
Criteriul de a defini acțiunile unui angajator drept „program de pensii pentru angajați” este îndeplinirea următoarelor condiții:
asigurarea că toți angajații întrunind criteriile definite de nagajator au oportunități egale de participare la program. Aceste criterii se pot referi numai la durata activității la un loc de muncă dat;
posibilitatea ca cel puțin jumătate din angajați să participe la program;
plățile individuale ale angajatului să nu depășească 7% din salariul mediu, care stă la baza calculului contribuției pentru componenta publică de pensii;
pensiile ce vor fi plătite de program nu vor putea fi obținute înainte ca participanții să îndeplinească vârsta legală de pensionare, conformă cu condițiile de muncă, în cazul invalidității confirmate sau a decesului participantului la program.
Dacă un angajator decide crearea unui program de pensii pentru angajați, regulile de detaliu privind funcționarea acestuia vor fi definite printr-un contract de întreprindere privind pensiile. Acest contract trebuie negociat cu reprezentanții angajaților.
Sumele plătite de angajați pentru programul de pensii vor fi incluse în salariul individual din motive de impozitare. Cele plătite de nagajator vor reprezenta costuri de persoanl. Contribuțiile până la 7% din salariul individual, plătite în cadrul programului de pensii pentru angajați nu vor fi incluse în baza de calcul a contribuțiilor obligatorii pentru asigurările sociale.
Termenii asigurării de grup vor fi negociați de nagajator cu societatea de asigurări. Vor exista totuși anumite restricții legale pentru considerarea poliței de asigurare drept program de pensii pentru angajați.
Activitatea fondurilor de pensii pentru angajați va fi similară fondurilor deschise de pensii. Cele mai importante diferențe vor consta în existența unor reguli de investire mai puțin restrictive, precum și în lipsa unor reglementări privind profitul minim.
Pentru asigurarea unor drepturi egale ce provin din asigurările de grup preluate de la societăți de asigurare de viață sau oferite de societățile de asigurări mutuale, fondurile deschise de investiții sau fondurile d epensii pentru anagajați și a posibilității ca aceste surse să reprezinte un program de pensii pentru angajați, legea trebuie să garanteze:
opțiunea angajatului de a-și transfera activele în programul de pensii al noului angajator. Această garanție se referă la situația în care angajatorul își schimbă locul de muncă. Anagajatul își poate transfera activele între societățile de asigurare, între fondurile de pensii pentru angajați și între fondurile deschise d einvestiții.
posibilitatea transferării activelor către orice societate de asigurări, fond deschis de investiții sau fond de pensii pentru angajați în cazul falimentului sau lichidării. Dacă angajatul se mută la un angajator care nu susține un program de pensii pentru angajați, el are dreptul să-și transfere activele la un plan care nu este susținut de angajator. În acest caz, societatea de asigurări sau fondul de pensii pentru angajați vor avea dreptul să accepte transferul de active în condițiile lor.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Athanasiu Dreptul securitatii sociale, Editura Actami, Bucuresti, 1996, pag. 36
Constantin Tufan Forme de asigurari sociale în România, Casa de editura si presa “Sansa” SRL, Bucuresti, 1997, pag. 64
Constantin Tufan Forme de asigurari sociale în România, Casa de editura si presa “Sansa” SRL, Bucuresti, 1997, pag. 203
Dan Anghel Constantinescu Istoria asigurarilor în România, vol. II, Colectia Nationala, 2002, Bucuresti
I.I. Lapedatu, “Prima societate ardeleana de asigurari generale”, “Transilvania”, fondata în anul 1868; “Prima Ardeleana”, în anul 1911
Violeta Ciurel – Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, 2000, Bucuresti
Cartea Alba, Propuneri privind crarea unui sistem national de fonduri de pens capitalizate, administrate privat, 1997
Decret Lege nr. 38/1952 privind unele asigurari si înfiintarea Administratiei Asigurarilor de Stat
Decret Lege nr. 146/1955 privind asigurarea bunurilor apartinind cooperativelor agricole de productie
Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971 cu privire la asigurarile de stat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Piata Asigurarilor. Pensia (ID: 132636)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.