. Piata Asigurarilor din Romania
INTRODUCERE
Importanța și necesitatea asigurărilor au fost resimțite încă din cele mai vechi timpuri, datorită faptului că viața și sănătatea oamenilor au fost și sunt amenințate de diferite fenomene nedorite.
Multe fenomene naturale sau accidente pot provoca boli, îmbătrânirea prematură, pot pune în pericol viața oamenilor și integritatea lor corporală. De aceea, oamenii au înțeles că sunt necesare măsuri de prevedere împotriva acestor evenimente. Există însă fenomene care nu pot fi evitate. Spre exemplu, decesul unei persoane este inevitabil, acesta provocând traume psihice și pierderi semnificative pentru urmași. Constituirea individuală de rezerve este ineficientă pentru că riscurile pot interveni înainte ca rezervele să fie constituite. În aceste situații, omului îi rămâne calea asigurării.
Prin urmare, asigurările de viață au apărut din nevoia de protecție a omului, din nevoia constituirii unor mijloace de existență în condițiile pierderii sau reducerii capacității de muncă ca urmare a bolilor sau vârstei.
În ceea ce privește necesitatea unei asigurări de viață, putem afirma că această formă de asigurare “este justificată din punct de vedere economic, dacă unul dintre membrii unei familii câștigă un venit, iar ceilalți sunt dependenți, total sau parțial, de acel venit. Impactul financiar pe care decesul unei persoane îl are asupra familiei nu este uniform, ci diferă foarte mult în funcție de structura familiei în cauză (celibatari, familii cu un singur părinte, familii cu două surse de venit, familii tradiționale, familii combinate sau familii formate din mai multe generații )”.
Referitor la noțiunea de “asigurare”, în literatura de specialitate s-au emis mai multe puncte de vedere (definiții).
Definiția asigurărilor, așa cum este dată în lucrarea “Dicționar de Asigurări”, semnată de Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., și Macovei E. I. este următoarea: ”Operație economico-financiară ce decurge dintr-o obligație prevăzută de lege sau dintr-un contract (aleatoriu, sinalagmatic, cu titlu oneros și cu executare succesivă), prin care asiguratul se obligă să plătească periodic o anumită sumă, denumită primă de asigurare, în schimbul căreia asigurătorul își asumă obligația ca la producerea evenimentului (riscului asigurat) să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea de asigurare sau suma asigurată.”
La rândul său, Florian Bercea subliniază că asigurarea “acționează în strânsă legătură cu existența în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naționale și populației. Existența riscurilor comune determină, la rândul ei, formarea comunității de risc, compusă din persoane fizice sau juridice, care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituții specializate în vederea constituirii fondului de asigurare.”
În lucrarea “Asigurări și reasigurări” autorii (Văcărel I.și Bercea Fl.) consideră că “asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viața ori integritatea corporală, precum și onorării obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți.”
D.A. Constantinescu definește asigurarea ca un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.
La rândul său, Purcaru I. consideră asigurarea “o operațiune financiară prin care o parte (sau un partener), denumită asigurător despăgubește, în cazul producerii unui sinistru, o altă parte, denumită asigurat, în schimbul unei remunerații (primă sau cotizație)”.
Dr. Galiceanu I. și Galiceanu M. privesc asigurarea ca “un acord contractual între două părți. Prima parte (denumită asigurătorul sau societatea de asigurare) convine să plătească celei de-a doua părți (denumită asiguratul) atunci când are loc un eveniment specificat. La asigurarea de viață, asiguratul este persoana al cărui deces face ca polița să ajungă la maturitate sub forma unei plăți reclamate, efectuată de asigurător.”
În lucrarea “Asigurări”, semnată de Galiceanu I., asigurarea este definită ca o “categorie economică, având menirea să exprime raporturile ce apar în legătură cu constituirea fondurilor bănești – din încasarea de la persoanele fizice și juridice a unor prime de asigurare, calculate prin metode statistico-matematice – necesare prevenirii și acoperirii unor nevoi viitoare, eventuale și evaluabile, prin formarea unei comunități de risc, pe bază de mutualitate în suportarea pagubelor și cu ajutorul unei societăți specializate în practicarea acestui gen de activitate.”
Totodată asigurarea poate fi privită ca o formă de transfer a riscului către asigurători, iar asigurarea de viață – ca un mijloc suplimentar de economisire și prevedere.
Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă reprezintă “raporturi economice ce apar în procesul de formare și repartizare a fondului de asigurare, în scopul menținerii continuității producției la agenții economici, al păstrării integrității bunurilor persoanelor fizice, al asigurării suplimentare a populației pentru cazuri de accidente, supraviețuire, deces etc..”
Asigurarea este definită prin legea nr. 32 / 2000 ca fiind “operațiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlaltor venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate.”
CAP. I CONȚINUTUL ECONOMIC, EVOLUȚIA ȘI IMPORTANȚA ECONOMICO – SOCIALĂ A ASIGURĂRILOR
I.1. Evoluția asigurărilor
Apariția distribuției sau transferului riscului a fost determinată de anumite circumstanțe. Domeniile în care s-a impus distribuția riscului ca o necesitate sunt următoarele:
Navigația;
Agricultura;
Întrajutorarea membrilor unei comunități;
Acoperirea cheltuielilor de înmormântare.
Factorii determinanți care au condus la apariția asigurărilor sunt de natură economică și socială. Dintre factorii economici amintim:
Schimbarea condițiilor economice generale (trecerea de la o economie exclusiv agricolă la una diversificată: breaslă, industrie, comerț);
Dezvoltarea schimburilor internaționale etc..
La rândul lor, factorii sociali se referă la:
Accentuarea procesului de urbanizare (concentrarea populației în orașe, apariția noilor tipuri de locuințe etc.);
Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri în care membrii își acordau ajutor reciproc în caz de pagube.
Prima formă de asigurare, așa-numita “casă de solidaritate”, figurează ca fond de solidaritate al tăietorilor în piatră din vechiul Egipt (pe la 1400 înainte de Christos), fond format anticipat prin contribuția tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse evenimente ce afectau membrii colectivului.
Grație dreptului roman, în Roma antică apare primul contract de asigurare, așa-numitul “contract de împrumut”. Era vorba de un împrumut care acoperea sau garanta un transport de mărfuri cu destinație îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinație în bune condiții, cel ce garanta cu banii pierdea orice drept la rambursarea sumei împrumutate. Acest procedeu, devenit în Evul Mediu “împrumutul marii aventuri”, va fi interzis în 1227 de către Papa Grigorie al IX-lea.
În 1653, Lorenzo Tonti inventează tontinele care sunt grupuri de aderenți ale căror cotizații sunt investite. În termenii contractului, sumele sunt capitalizate și repartizate între supraviețuitori la încheierea perioadei la care se referă o astfel de activitate. În anumite țări africane acest procedeu funcționează încă și azi cu succes.
Pentru a asista la nașterea asigurării moderne va trebui să se aștepte încă până la apariția calculului actuarial a cărui dezvoltare este jalonată de câteva puncte sau etape de referință remarcabile:
Legea numerelor mari: Blaise Pascal (1654)
Primul tabel de mortalitate: Christian Huygens (1657)
Primul calcul de rente viagere: Jean deWitt (1660)
Primul tratat de actuariat: Richard Price (~1750)
De la începutul secolului al XVIII-lea și până în secolul al XIX-lea existau trei mari forme de asigurări: maritime, incendiu și viață. Progresele acestora sunt strâns legate de activitatea economică, precum și de evoluția dreptului. Astfel, odată cu anularea progresivă a interdicției “împrumutului marii aventuri” la sfârșitul Evului Mediu, începe dezvoltarea schimburilor comerciale terestre și maritime. Prima poliță de asigurare maritimă dovedită până astăzi a fost semnată la Genova în 1347, iar cel mai vechi contract de asigurare s-a găsit în orașul Pisa (Italia) și este datat din anul 1384.
Prima intervenție a statului pe piața asigurărilor este semnalizată în 1435, fiind vorba de ordonanța de la Barcelona dată de Jacques I de Aragon, prin care se reglementau condițiile contractelor de asigurare maritimă.
Două secole mai târziu, ca urmare a ascensiunii puterii maritime a Angliei, apar diverse grupuri de asigurători maritimi care vor deveni celebra societate Lloyd’s. De asemenea, marele incendiu din 1666 din Londra este la originea creării renumitului ”Fire Office” și apoi, în 1696, a primei companii de asigurări contra incendiilor (“Hand în Hand”). Franța se dezvoltă în acest domeniu cam cu un decalaj de 50 de ani. Asigurările maritime ființează în această țară din 1681, odată cu Marea Ordonanță a Marinei a lui Colbert.
I.1.1 Evoluția asigurărilor de viață
Dacă în faza de debut a asigurărilor, societățile de asigurare s-au ocupat mai mult de asigurările maritime și de incendiu, abia în secolul al XVIII-lea au apărut și asigurările de viață propriu-zise. Însă forme primitive de asigurare de viață existau încă din secolul al XV-lea, dezvoltarea lor având loc odată cu evoluția dreptului și progresele tehnicii actuariale.
O formă incipientă a asigurărilor de viață a fost practicată de primele Asociații de Înmormântare, al căror scop era acela de a acoperi costurile de înmormântare a membrilor grupului. Acest cost ar fi fost mult mai mare dacă ar fi fost suportat numai de familiile membrilor decedați. Împărțit între cei 100 sau mai mulți membri ai asociației, acest cost devenea minor.
În aceeași categorie, a formelor incipiente a asigurărilor de viață, se înscriu și contractele asupra vieții soției sau părinților ei (din secolul al XV-lea) care garantau capul de familie împotriva pierderilor pe care le-ar fi antrenat eventualul deces al soției sau părinților ei. De asemenea, erau la modă pariurile privind decesul unor oameni iluștri (papi, regi, împărați). În 1681 Colbert a dat o ordonanță care interzicea în Franța asigurarea de viață pe care o considera ca “speculă asupra vieții umane, care atribuia un premiu pentru aceasta”. Această ordonanță va fi anulată în 1720.
În 1762 apare la Londra prima companie de asigurări de viață care practica un tarif variind în funcție de vârstă (grație lucrărilor lui Richard Price), denumită “Echitabila”. Până la acea dată tarifele erau uniforme și numai persoanele în vârstă se asigurau.
Important de remarcat este rolul pe care dezvoltarea statisticii l-a avut în evoluția asigurării de viață. Prețul cerut pentru contractul de asigurare era calculat în funcție de probabilitatea de deces a asiguratului. În secolul al XVII-lea matematicienii au început să elaboreze tabele de mortalitate, cu scopul de a urmări numărul de decese înregistrat într-un anumit oraș.
Primele studii statistice de bază au fost realizate de proprietarul unui magazin, englezul John Graunt, care a analizat evidențele nașterilor și deceselor din Londra, între anii 1604 – 1660. Concluziile sale au fosși categorie, a formelor incipiente a asigurărilor de viață, se înscriu și contractele asupra vieții soției sau părinților ei (din secolul al XV-lea) care garantau capul de familie împotriva pierderilor pe care le-ar fi antrenat eventualul deces al soției sau părinților ei. De asemenea, erau la modă pariurile privind decesul unor oameni iluștri (papi, regi, împărați). În 1681 Colbert a dat o ordonanță care interzicea în Franța asigurarea de viață pe care o considera ca “speculă asupra vieții umane, care atribuia un premiu pentru aceasta”. Această ordonanță va fi anulată în 1720.
În 1762 apare la Londra prima companie de asigurări de viață care practica un tarif variind în funcție de vârstă (grație lucrărilor lui Richard Price), denumită “Echitabila”. Până la acea dată tarifele erau uniforme și numai persoanele în vârstă se asigurau.
Important de remarcat este rolul pe care dezvoltarea statisticii l-a avut în evoluția asigurării de viață. Prețul cerut pentru contractul de asigurare era calculat în funcție de probabilitatea de deces a asiguratului. În secolul al XVII-lea matematicienii au început să elaboreze tabele de mortalitate, cu scopul de a urmări numărul de decese înregistrat într-un anumit oraș.
Primele studii statistice de bază au fost realizate de proprietarul unui magazin, englezul John Graunt, care a analizat evidențele nașterilor și deceselor din Londra, între anii 1604 – 1660. Concluziile sale au fost publicate în anul 1662, în cartea “Observații naturale și politice pe baza datelor statistice privind mortalitatea”, carte al cărui principal scop era de a demonstra valoarea studiilor empirice.
Savantul Edmund Halley (descoperitorul cometei Halley) a continuat lucrările lui Graunt, studiind evidențele orașului Breslau (Germania). Deoarece erau mai complete decât cele din Anglia, aceste înregistrări i-au permis lui Halley să analizeze frecvența deceselor pe categorii de vârstă. Rezultatul studiilor sale l-a constituit tabela de mortalitate, similară celei utilizate în prezent ca bază de pornire în stabilirea primelor de asigurare de viață.
O altă tabelă de mortalitate a fost elaborată de Jan deWitt, un comerciant din Amsterdam, ministru al Olandei în deceniile de la jumătatea secolului al XVII-lea. Examinând în paralel tabela de mortalitate cu rezultatele activității de vânzare a obligațiunilor guvernamentale, deWitt a îmbunătățit măsurile de ordin financiar practicate de stat, permițându-i acestuia să obțină fonduri substanțiale pentru cheltuieli militare. DeWitt este creatorul probabilității de deces deWitt.
Dintre factorii cu rol semnificativ în dezvoltarea asigurărilor de viață amintim:
Măsurarea incertitudinii, care reprezintă o problemă fundamentală pentru statisticieni. În acest sens, Jacob Bernoulli a dezvoltat prima demonstrație a legii numerelor mari, lege care a reprezentat baza matematicii asigurărilor. Bernoulli a demonstrat nu numai că incertitudinea poate fi diminuată prin creșterea numărului de observații, dar a mai arătat că aceasta poate fi cuantificată.
Un al doilea element esențial pentru dezvoltarea asigurărilor a fost utilizarea la scară tot mai largă a banilor, care ofereau posibilitatea convertirii bunurilor și serviciilor în instrumente ușor de cumpărat și vândut. Deoarece oamenii își asigurau acum existența din salarii și nu din bunurile pe care le produceau, s-a pus problema asigurării unui venit văduvei și copiilor, dacă cel care întreținea familia deceda. Asigurarea de viață a devenit astfel un mijloc de economisire pentru un viitor incert.
Un al treilea factor semnificativ în dezvoltarea asigurărilor de viață l-a constituit necesitatea reducerii riscurilor inerente în derularea tranzacțiilor comerciale. Terțe persoane puteau cumpăra o poliță prin care se asigura viața partenerului de afaceri, al cărui deces putea avea efecte catastrofice asupra colaboratorilor săi.
Începând din secolul al XIX-lea, asigurările au cunoscut în țările dezvoltate un progres notabil care se explică prin două tipuri de motive:
Economice: nivel de viață în creștere, dezvoltarea transportului, utilaje complexe, apariția de noi bunuri de consum etc.;
Sociale: generalizarea capitalismului etc..
I.1.2 Evoluția asigurărilor de viață în România
Și în țara noastră, perioada secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este marcată de apariția asigurărilor propriu-zise, prin organizarea primelor societăți specializate de asigurare.
Forme incipiente de asigurare sunt cunoscute însă pe teritoriul României cu mult înainte de secolul al XIX-lea. O formă rudimentară de asigurare a animalelor denumită “Hopșa”, având drept scop întrajutorarea reciprocă a locuitorilor din aceeași comună, a existat din timpurile cele mai vechi.
Primele organizații care au avut și caracter de mutualitate au apărut în Transilvania, în secolul al XIV-lea, odată cu organizarea meseriașilor în bresle. Putem considera acest moment începutul activității asigurărilor în țara noastră. Din aceeași perioadă datează și asociațiile pentru stingerea incendiilor constituite pe mai multe comune vecine. În anul 1744 se menționează existența unei “Case de incendii“ la Brașov care a funcționat până în anul 1763.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în unele localități din Transilvania au apărut și primele asociații de înmormântare, care, pe baza cotizațiilor plătite de membri, acopereau cheltuielile legate de decesul acestora.
Prima societate de asigurare propriu-zisă a luat ființă în țara noastră la 24 iulie 1844: “Institutul General de Pensii din Brașov”, având ca obiect asigurarea de viață. Institutul, având caracterul unei organizații cooperatiste bazate pe principiul mutualității, s-a dezvoltat mereu până în anul 1884, reușind să deschidă filiale la Viena și Kosice. În anul 1921 a fost lichidat ca urmare a unei perioade de declin.
În perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primul război mondial au apărut numeroase societăți de asigurare pe teritoriul țării noastre. Dintre cele mai reprezentative enumerăm: Transilvania (1866), Dacia (1871), România (1873), Naționala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Patria, Banca Generală de Asigurare (1911). În anul 1881 a luat ființă societatea Dacia – România prin fuzionarea celor două societăți, care în anul 1909 a preluat și societatea Patria.
Evoluția societăților de asigurări este puternic marcată de pătrunderea și dezvoltarea capitalismului în Principatele Române, de concentrarea și centralizarea capitalului. Proliferarea asigurărilor și centralizarea capitalului pe plan intern a fost însoțită de o expansiune externă a celor mai puternice societăți din Principatele Române. Astfel, primele societăți de asigurări din Bulgaria au apărut ca filiale ale societăților Dacia – România și Naționala.
Caracteristica principală a activității de asigurare desfășurată până la primul război mondial a constituit-o numărul restrâns de ramuri pe care acestea le-au practicat: incendiu, viață și transporturi fluviale.
În perioada interbelică activitatea de asigurare în țara noastră se intensifică, dezvoltându-se și activitatea în ramura asigurărilor de viață. Gradul de cuprindere al populației în asigurările de viață a fost, totuși, scăzut, majoritatea asigurătorilor orientându-și eforturile asupra categoriilor sociale bogate, care puteau să contracteze pentru sume mai mari. În asigurările de viață, numărul asiguraților nu a depășit niciodată 1% din populația țării, întrucât în condițiile accentuării procesului de pauperizare a maselor muncitoare, clientela era recrutată în mare parte din rândurile burgheziei. Forma cea mai răspândită era asigurarea mixtă, cu plata sumei asigurate la termenele de expirare a asigurării sau mai înainte, în cazul decesului asiguratului.
Ceea ce caracterizează această perioadă este faptul că are loc o pătrundere masivă a capitalului străin în activitatea de asigurare din România. Astfel, începând cu anul 1918, asigurătorii străini își deschid agenții, sucursale proprii pe teritoriul României. Dintre aceștia, cea mai largă activitate au avut “Adriatica” din Italia, “Victoria” din Berlin, “Sun” din Londra, “Phoenix” din Viena etc.. Remarcăm influența capitalului german în activitatea de asigurare din România. De fapt, putem spune că cele mai multe societăți de asigurare naționale erau dependente de capitalul german, francez și italian.
Organizațiile și instituțiile care au avut ca obiect al activității asigurarea, între cele două războaie mondiale, pot fi grupate astfel:
Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S.), înființată în anul 1942, și care deținea monopolul asigurărilor pentru bunuri de stat și comunale;
Societăți de asigurare propriu-zise, cu capital particular (anonime, cooperative sau străine) care asigurau bunurile proprietate particulară a cetățenilor. După apartenența capitalului și după forma de organizare, asigurările particulare au fost practicate de:
Societăți anonime române;
Societăți de asigurare străine;
Societăți cooperative de asigurare (“Vulturul”, înființată în 1923);
Asociații mutuale.
Alte instituții care practicau asigurarea unor bunuri publice legate de activitatea lor, dintre care amintim:
Casa armatei – secția asigurări –, care asigura caii ofițerilor proprietate de stat;
Eforia bisericii ortodoxe române – secția asigurări -, care asigura bisericile proprietate parohială;
Regia Monopolurilor Statului (R.M.S.) – pentru asigurarea culturilor de tutun pentru riscul de grindină.
Cea mai intensă activitate de asigurare în perioada dintre cele două războaie mondiale s-a înregistrat în deceniul al IV-lea al secolului al XX-lea, când s-au practicat toate formele de asigurări cunoscute și toate ramurile acestora.
Începutul celui de-al doilea război mondial a însemnat restrângerea substanțială a activității de asigurare.
Perioada 1949 – 1990 se caracterizează prin naționalizarea societăților de asigurare din țara noastră care au fost trecute în proprietatea statului ca bunuri ale întregului popor. Societățile de asigurare naționalizate au continuat să funcționeze în vechea lor organizare până la data de 1 sept. 1949, când au fost puse în lichidare, fiind înlocuite cu societatea mixtă de asigurare româno-sovietică “Sovromasigurare”, care practica asigurările facultative. În 1952 este înființată “Administrația Asigurărilor de Stat” (A.D.A.S.) care introduce asigurarea sub efectul legii (obligatorie). În anul 1953 A.D.A.S. preia și asigurările facultative de la “Sovromasigurare”, care este desființată.
Monopolul statului în domeniul asigurărilor a durat până în decembrie 1990 când, prin Hotărârea Guvernului nr. 1279, s-a desființat A.D.A.S.-ul. Activitatea acestuia a fost preluată de trei societăți comerciale pe acțiuni: Asigurarea Românească S.A. (ASIROM), ASTRA și CAROM. Astfel Asigurarea Românească S.A. (ASIROM) a preluat integral portofoliul de asigurări prin efectul legii, de bunuri, persoane și răspundere civilă.
În privința portofoliului de asigurări facultative, acesta s-a împărțit între ASIROM și ASTRA în toate ramurile de asigurări: viață, persoane, altele decât cele de viață, autovehicule, maritime și de transport, de aviație, de incendiu și alte pagube la bunuri, de răspundere civilă, de credite și garanții, de pierderi financiare, toate în noile condiții concurențiale. De asemenea, cele două societăți au preluat și reasigurările de la toate formele de asigurare.
Spre deosebire de acestea, CAROM – S.A. are un profil specific, cuprinzând efectuarea unor prestații solicitate de diverse societăți de asigurare, cum ar fi: constatarea daunelor, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor, urmând a-și recupera cheltuielile avansate de la societățile de asigurare care au mandatat-o, odată cu comisionul cuvenit
.
I.2 Conceptul de asigurare
Conceptul de asigurare poate fi abordat sub trei aspecte:
Juridic;
Economic;
Financiar.
Asigurarea sub aspect juridic
Pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete formă juridică. Această formă este cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o conferă contractul de asigurare care constituie ”legea părților”, precum și legea propriu-zisă, emisă de puterea legislativă.
Conform legii nr. 136/1995, contractul de asigurare este definit astfel: ”prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație”.
Contractul de asigurare prezintă mai multe trăsături caracteristice:
Este un contract consensual – se încheie valabil prin simplul consimțământ al părților. El este valabil din momentul în care asigurătorul și asiguratul și-au exprimat acordul de voință privind conținutul.
Este un contract sinalagmatic – părțile contractante își asumă obligații reciproce și interdependente. Trebuie totuși menționat că asigurătorul este obligat să-și respecte obligațiile contractuale doar în măsura în care și asiguratul face acest lucru.
Este un contract aleatoriu – la încheierea să părțile contractante nu cunosc cu exactitate existența sau mărimea avantajelor patrimoniale ce vor rezulta din respectivul contract. Acest lucru este posibil datorită faptului că obligațiile asumate de asigurat și asigurător depind de un eveniment viitor și incert (fie în ceea ce privește realizarea, fie numai în ceea ce privește momentul realizării sale). Caracterul aleator este esențial la contractul de asigurare: dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând a fi acoperit cu certitudine de către asigurător.
Este un contract cu titlu oneros – fiecare dintre părți urmărește să obțină un avantaj material, o contraprestație în schimbul obligației pe care și-o asumă. Asiguratul beneficiază de protecția asigurătorului, care preia asupra să riscul asigurat, nu în mod gratuit, ci în schimbul unei plăți sub forma primei de asigurare sau a cotizației, după caz.
Este un contract succesiv – valabilitatea să se întinde pe o anumită perioadă de timp, astfel încât este posibilă eșalonarea plății primei de asigurare.
Este un contract de adeziune – deși este redactat și imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul. Asigurătorul întocmește, în special la asigurările de persoane, polițe de asigurare tip pe care potențialii asigurați le pot refuza sau accepta ca atare. În cazul în care prevederile din contract nu sunt suficient de clare, asiguratul poate contesta în justiție forma contractului de asigurare.
Este un contract de bună credință – presupune ca executarea să să se facă cu bună credință de ambele părți: reaua credință a asiguratului este sever sancționată.
Alături de contract, caracterul juridic al asigurărilor este dat de lege prin reglementarea formei asigurărilor: asigurări obligatorii și asigurări facultative. Asigurarea “ex-contractu” are la bază principiul facultativității, iar asigurarea “ex-lege” are la bază principiul obligativității. În România, sfera asigurărilor obligatorii, foarte largă în condițiile monopolului de stat asupra asigurărilor, s-a restrâns la minim după desființarea acestuia.
Asigurarea contractuală constituie o modalitate de dobândire a securității individuale de către asigurați. Asigurarea obligatorie oferă protecție de asigurare anumitor categorii de persoane fizice și juridice din considerente de ordin social și economic național.
Asigurarea sub aspect economic
Existența asigurărilor este strâns legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinate indemnizării pagubelor provocate de anumite evenimente. Acoperirea pagubelor provocate de aceste fenomene sau evenimente se poate realiza pe seama a trei categorii de fonduri bănești:
Fonduri de rezervă constituite în mod individual;
Fonduri de rezervă și/sau asigurare constituite în mod centralizat;
Fonduri de asigurare propriu-zise constituite la dispoziția unor societăți comerciale sau a unor organizații mutuale de asigurare prin plăți descentralizate.
Dintre acestea, numai fondul ce se constituie la dispoziția unei organizații specializate poartă denumirea de fond de asigurare.
Trăsăturile caracteristice ale asigurării
Fondul de asigurare îmbracă în mod necesar formă bănească. Există însă și cazuri când asigurătorii își îndeplinesc obligațiile asumate prin prestații în natură. În aceste cazuri nu este vorba de o infirmare a tezei enunțate mai sus. Astfel, deși fondul de asigurare se constituie tot în expresie bănească, el va fi folosit de asigurător pentru suportarea cheltuielilor aferente prestației în natură la care s-a angajat prin contract.
Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau cotizații) achitate de persoane fizice și juridice. Acestea trebuie să fie îndeajuns de reduse comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să o suporte dacă s-ar produce fenomenul respectiv.
Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare și nesigure.
Asigurarea presupune existența unei comunități de risc (pericole). Comunitatea se formează în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispoziția unei organizații specializate. Paguba provocată de producerea riscului asigurat se împarte între membrii comunității de risc după principiul mutualității, adică la constituirea fondului de asigurare participă toți asigurații, dar acesta se repartizează numai acelor asigurați care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat. În principiu, împărțirea riscului trebuie să se facă între membrii aceleiași comunități de risc.
Asigurarea generează relații economice între participanții la asigurare – pe de o parte fluxuri bănești de constituire a fondului de asigurare, iar pe de altă parte fluxuri bănești sub forma plății despăgubirilor sau sumelor asigurate.
Având în vedere sus-amintitele fluxuri bănești generate de constituirea și distribuirea fondului de asigurare, se poate trage concluzia că asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute, reprezentând o componentă a sistemului financiar.
Ca și celelalte componente ale sistemului financiar, asigurările îndeplinesc anumite funcții:
Funcția de repartiție;
Funcția de control.
Funcția de repartiție se manifestă în :
“Procesul de mobilizare a fondului de asigurare la dispoziția asigurătorului, pe seama primelor plătite de asigurați în procesul repartizării P.I.B.;
Procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinațiile sale legale”, și anume:
Plata sumelor asigurate și acoperirea pagubelor;
Finanțarea unor acțiuni cu caracter preventiv;
Constituirea fondurilor de rezervă specifice ale asigurătorului;
Acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodărești ale asigurătorului și obținerea de profit;
Constituirea unor fonduri centralizate de protecție a asiguraților.
Tot prin intermediul funcției de repartiție, impozitele datorate de asigurători sunt dirijate la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, iar contribuțiile cuvenite asigurărilor sociale sunt îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Funcția de control, având o arie mai largă de manifestare decât funcția de repartiție, se realizează în procesul formării, repartizării și utilizării fondului de asigurare. Astfel, prin ea se urmărește “modul cum se încasează primele de asigurare și alte venituri ale asigurătorului, cum se efectuează plățile cu titlu de indemnizație de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administrativ-gospodărești ș.a., corecta determinare a drepturilor asiguraților, gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare și a rezervelor legale constituite, îndeplinirea integrală și la termen a obligațiilor financiare ale asigurătorului față de stat și de terți.”
I.3 Rolul social, economic și educativ al asigurărilor
Importanța tot mai mare pe care au dobândit-o asigurările în economiile moderne se datorează rolului social și economic pe care acestea îl îndeplinesc.
Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, de a-i ajuta pe cei care suferă o pagubă sau care sunt implicați într-un accident. Altfel spus, rolul asigurării este de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite de către persoane sau organizații.
Scopul asigurărilor fiind cel de a plăti indemnizații celor care au fost victimele evenimentelor nedorite, prin intermediul contribuțiilor vărsate de către asigurați, putem spune că asigurările îndeplinesc o funcție socială sau au un rol social
Astfel, asigurările reprezintă un domeniu extrem de important pentru societatea umană din mai multe motive:
Deși, prin ea însăși, asigurarea nu poate salva o viață, ea contribuie la plata tratamentului medical care poate salva vieți omenești;
Asigurarea poate ajuta familiile să rămână unite (ex.: permite unei mame să-și crească copii după moartea soțului);
Asigurarea îi protejează pe proprietarii de case, de mașini sau de firme împotriva efectelor negative pe care le-ar avea asupra situației lor financiare anumite procese care le-ar putea atrage răspunderea lor civilă;
Asigurarea îi ajută pe proprietarii de bunuri sau afaceri în confruntarea cu un risc potențial legat de deținerea acestor bunuri;
Deși nu poate preveni producerea anumitor daune de ordin material, asigurarea poate contribui la înlocuirea bunurilor distruse astfel încât asiguratul să poată reveni la situația patrimonială anterioară.
Toate acestea – garantarea veniturilor văduvelor și orfanilor după dispariția prematură a capului familiei, oferirea mijloacelor pentru reconstituirea casei sau cumpărarea unei alte locuințe pentru acela a cărei casă a fost distrusă de către un incendiu, acordarea de sume care să compenseze pierderile profesionale ale aceluia care, din cauza unui accident, este în imposibilitatea de a munci sau oferirea posibilității de a se bucura de îngrijire medicală corespunzătoare – reprezintă obiectivele fundamentale ale asigurării. Garantarea în fața indivizilor sau a familiilor a siguranței veniturilor lor și a patrimoniului acestora, în ciuda tuturor riscurilor la care aceștia sunt expuși, contribuie la coeziunea societății și la fericirea indivizilor.
Un alt aspect al rolului social al asigurării este incidența să în supraviețuirea întreprinderilor. Permițând supraviețuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente nedorite (incendiu, faliment al unui client debitor, răspundere civilă etc.), asigurarea salvează locurile de muncă ale angajaților, cu toate implicațiile ce decurg de aici.
Trebuie menționat, totodată, că funcția socială are, prin ea însăși, repercursiuni favorabile asupra economiei:
Permițând victimelor accidentelor și bolilor să-și procure resursele necesare, asigurarea face ca aceste riscuri să nu rămână în sarcina colectivității și, în același timp, menține la un nivel constant puterea de consum a aceleiași colectivități;
Permițând întreprinderilor să continue să funcționeze după producerea unui sinistru, asigurarea consolidează relațiile de muncă, oferă continuitate producției și păstrează rețeaua economică.
În ceea ce privește rolul economic al asigurării, trebuie precizat că acesta nu se limitează la păstrarea entităților economice la un moment dat. Pentru o apreciere completă a impactului asigurării asupra economiei, aceasta trebuie privită sub mai multe aspecte:
Ramură prestatoare de servicii;
Ramură creatoare de valoare adăugată;
Ramură creatoare de locuri de muncă;
Intermediar financiar;
Element de influență a balanței de plăți;
Factor de reducere a incertitudinii economice și mijloc de reluare a activității vremelnic întrerupte;
Activ financiar.
Asigurarea apare ca ramură prestatoare de servicii pentru că societatea comercială de asigurare, în schimbul primelor de asigurare încasate de la asigurați, oferă acestora un produs specific: obligația de a prelua asupra să efectele negative ale producerii riscului. Ea apare, deci, ca un mijloc de a oferi protecție în cazurile convenite în contract. Pentru că această protecție este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerată o ramură ce prestează servicii unei categorii distincte de beneficiari: asigurații.
Asigurarea – ramură creatoare de valoare adăugată. Dezvoltarea asigurărilor și îmbunătățirea raportului dintre prime și P.N.B. este rezultatul acțiunii conjugate a unor factori subiectivi și obiectivi. Dintre aceștia, factorul cel mai important îl constituie creșterea venitului mediu pe locuitor. Din experiența internațională rezultă că pe măsură ce crește P.I.B.-ul pe locuitor crește și mărimea primelor de asigurare ce revin pe locuitor, și invers.
Asigurarea – ramură creatoare de locuri de muncă. Asigurările prezintă importanță pentru economia unei țări nu numai pentru că participă la procesul de creare de valoare adăugată, dar și pentru faptul că oferă locuri de muncă pentru un număr deloc neglijabil de persoane. Concomitent cu creșterea numerică a persoanelor ocupate în asigurări în ultimii ani, se remarcă o sporire a productivității muncii acestora, exprimată ca valoare adăugată ce revine în medie pe o persoană ocupată în această ramură.
Asigurarea – intermediar financiar. Rolul de intermediar financiar, respectiv de entitate care obține sume de bani dintr-o anumită sursă și le redirecționează către o alta, este îndeplinit mai ales de către societățile de asigurare de viață, dar și de către societățile de asigurare de bunuri și răspundere civilă. Ele dispun de anumite resurse financiare temporar disponibile, pe care le oferă spre plasare pe piața de capital. Oferta de capital de împrumut a societăților de asigurare poate fi orientată către diferiți solicitanți de resurse financiare: bănci comerciale, societăți comerciale de producție, autorități publice centrale și locale etc..
Asigurarea – element de influență a balanței de plăți. Societățile de asigurări pot influența balanța de plăți a țării atunci când, pe lângă asigurări directe, mai efectuează și operații de reasigurare. În măsura în care activitățile de reasigurare depășesc cadrul național apar fluxuri în valută constând din prime, comisioane, despăgubiri, participări la beneficii primite sau plătite. Toate aceste sume se reflectă în balanța de plăți, influențând-o pozitiv sau negativ, după caz.
Asigurarea – factor de reducere a incertitudinii economice și mijloc de reluare a activității temporar întrerupte. Încheierea contractului de asigurare semnifică opțiunea pentru protecția oferită de către societatea de asigurări în schimbul autoprotecției. Astfel, pentru asigurat viitorul capătă o anumită certitudine, în sensul unei garanții primite cu privire la sprijinul financiar. Procurând resursele financiare necesare refacerii pagubelor produse de sinistru, asigurarea face posibilă reluarea, într-un termen cât mai scurt, a procesului de producție întrerupt și deci realizarea reproducției simple.
Asigurarea – activ financiar. Persoanele fizice încheie asigurări în dublu scop:
Pentru a se proteja contra unor evenimente viitoare;
Pentru a-și fructifica economiile încredințate societăților de asigurare.
Pentru persoanele fizice titulare ale unor contracte de asigurare, acestea constituie veritabile active financiare cu scadențe de valorificare mai lungi sau mai scurte. Evoluția conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului va influența mărimea absolută nominală a sumelor acumulate și mărimea ei reală la data încetării ei. Prin această prismă, asigurarea apare ca “un activ financiar într-o economie de incertitudini”
În plus, asigurătorul este cu adevărat un factor esențial al dezvoltării economice, adevăr pus în valoare de două aspecte ale activității de asigurare: garanția investițiilor și plasamentul primelor.
Garanția investițiilor Este evident că orice proiect modern de investiție necesită participarea asigurărilor pentru că, în lipsa garanțiilor oferite de acestea, nici antreprenorul și nici bancherul nu și-ar risca capitalurile pentru proiectul respectiv.
Cel de-al doilea aspect – plasamentul primelor – este urmarea faptului că asigurătorul încasează primele înainte ca asigurații să fi fost supuși riscurilor asigurabile. Acest lucru determină existența unor importante sume de bani la dispoziția asigurătorului, pe care el trebuie să le gestioneze cât mai bine în interesul mutualității. Decalajul de timp existent între data apariției sinistrului (și a necesității plății indemnizațiilor) și data încasării primelor oferă posibilitatea efectuării plasamentelor spre fructificare. Se poate opta pentru plasarea sumelor în acțiuni, obligațiuni sau alte înscrisuri ale împrumuturilor de stat, depuneri pe termen la bănci comerciale, achiziționarea de bunuri imobiliare, acordarea de împrumuturi asiguraților în contul sumelor asigurate la asigurările de viață etc..
În plus, prin plasamentele pe piața capitalurilor, societățile de asigurare contribuie la dezvoltarea creditului și finanțării unor proiecte economice, aducându-și o contribuție importantă la realizarea procesului reproducției lărgite.
Resursele bănești atrase în circuitul economic prin intermediul societăților de asigurare sunt orientate fie spre creșterea capitalului productiv al societăților comerciale -direct sau prin mijlocirea băncilor- fie spre acoperirea deficitului bugetar, la nivelul administrației centrale de stat sau a celei locale. Aceste fluxuri de resurse financiare realizează redistribuirea masei monetare: în primul caz, căpătând o destinație productivă, resursele provenind de la societățile de asigurare contribuie la consolidarea echilibrului monetar, iar în cel de-al doilea caz, efectul pozitiv este de evitare a emisiunii monetare pentru finanțarea deficitului bugetar.
Prin asigurarea și reasigurarea mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior, a mijloacelor cu care acestea sunt transportate, se poate procura valuta necesară acoperirii unor eventuale pagube sau se pot realiza importante economii de valută. Pe de altă parte, prin operațiunile de primire și cedare a unor riscuri pe piața internațională, asigurarea contribuie la extinderea relațiilor economice internaționale.
Pe lângă rolul social și cel economic, asigurările au și un important rol educativ. Acesta rezultă din principiile ce stau la baza acordării despăgubirilor, prin care se urmărește cointeresarea asiguraților în păstrarea cu grijă a bunurilor asigurate, în prevenirea incendiilor, limitarea pagubelor în cazul producerii riscului asigurat etc..
În ceea ce privește asigurările de viață, acestea au câteva caracteristici aparte. Ele combină opera de prevedere cu cea de economisire a unui capital, ce va putea fi astfel întrebuințat în diferite scopuri, la timpul său, de către asigurat. Asigurarea de viață, prin crearea de capitaluri, joacă astfel un rol însemnat în economia unei țări și trebuie cultivată mai ales la noi, în România, unde acumularea capitalurilor particulare se face foarte lent. Cu fiecare asigurare de viață se mărește capitalul național.
Rezervele tehnice ale asigurărilor în ramura viață se acumulează de către societățile de asigurare care le păstrează și le fructifică prin construirea de imobile, prin împrumuturi de stat, prin ipoteci și, mai cu seamă, prin acordarea de împrumuturi pe polițele de asigurare asiguraților.
Sumele plătite de societățile de asigurare în caz de daună sau expirare a asigurării devin la rândul lor noi factori de producție în economia națională, devin ajutoare neprețuite ale muncii omenești în procesul de producție, prin transformarea banilor în diferite mijloace de producție.
Totodată, asigurarea de viață este un sprijin al economiei. Aceasta forțează pe capul familiei la o muncă mai intensă, însă pe de altă parte îi dă putere de rezistență.
I.4. Funcțiile asigurării
Dat fiind că gradul de maturitate și experiență a țărilor lumii în privința asigurărilor este foarte diferit, funcțiile asigurării au cunoscut de-a lungul vremii o evoluție aparte. Desigur că acolo unde sectorul asigurărilor este mai dezvoltat asigurările au un rol și funcții mai reprezentative și mai ample, în timp ce în țările în care asigurările se află în proces de formare, consolidare sau maturitate, cum este și cazul României, funcțiile lor sunt limitate.
Funcțiile asigurării se traduc prin metodele prin care asigurarea își atinge obiectivele sociale.
Principalele funcții ale asigurării sunt compensarea financiară a pierderilor, distribuția daunelor între numeroși deținători de polițe, prevenirea pagubelor, reducerea temerilor asiguratului prin securitatea oferită de asigurare, funcția financiară, economisirea, reducerea costurilor statului și promovarea comerțului invizibil.
Compensarea financiară a pierderilor este funcția care a stat la baza apariției și dezvoltării industriei asigurărilor, fiind, totodată, cea mai importantă funcție a asigurărilor. Potrivit acestei funcții, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la acoperirea prejudiciilor pentru care asigurații răspund conform legii și la acordarea unor sume în cazul producerii unor evenimente privind viața și integritatea persoanelor. Realizarea acestei funcții este posibilă datorită existenței fondului de asigurare creat din contribuțiile, respectiv primele de asigurare, plătite de asigurați.
Distribuția daunelor. Daunele financiare ale asiguraților sunt distribuite între toți asigurații prin compensarea celor ce au fost confruntați cu riscul și cu consecințele acestuia din fondurile create prin contribuția numeroșilor deținători de polițe. Distribuția daunelor este echitabilă, deoarece fiecare deținător de poliță plătește o sumă proporțională cu riscul transferat.
Prevenirea pagubelor este o funcție importantă a asigurărilor care se poate realiza prin finanțarea unor activități de prevenire a producerii riscurilor și chiar a unor programe educaționale pentru asigurați; totodată este posibilă practicarea franșizei. Scopul acesteia este dublu: mai întâi, îl obligă pe asigurat să adopte o conduită preventivă, să aibă grijă și să întrețină bunul asigurat; în al doilea rând, pentru pagubele mici, cheltuielile antrenate de administrarea daunelor pot depăși nivelul despăgubirilor și nu se justifică.
Reducerea temerilor asiguratului, prin securitatea oferită de asigurare. Ori de câte ori se pune problema răspunderii legale, protecția este importantă. O societate care se protejează împotriva riscurilor asigurabile își poate mări credibilitatea pe piață. Pe scurt, asigurarea nu înlătură riscul dar distribuie daunele produse anumitor persoane între numeroși deținători de polițe, astfel încât nici o persoană (sau organizație) să nu suporte o daună majoră. Prin urmare, asigurarea reduce temerile asiguratului, oferindu-i securitate.
Funcția financiară. Având în vedere decalajul de timp între momentul încasării primelor și cel al plății despăgubirilor societățile de asigurări centralizează temporar sume importante de bani pe care le plasează pe piața de capital în scopul obținerii unor venituri suplimentare și al creșterii siguranței afacerilor.
Economisirea reprezintă o funcție a asigurărilor, în special a celor de viață. Pentru asigurați, prin polițele de asigurare de viață există posibilitatea ca, alături de protecție, să beneficieze la expirarea contractului de suma asigurată și, în plus, de participarea la profitul obținut din sumele investite.
Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecția socială. Astfel, societățile de asigurare degrevează și sprijină statul în domenii de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă și altele.
Promovarea comerțului invizibil, acolo unde legislațiile naționale permit vânzarea de asigurări unor clienți din alte țări sau cumpărarea de la asigurători străini.
Alături de aceste funcții principale, mai pot fi menționate ca “funcții secundare ale asigurării, următoarele:
Societățile comerciale nu mai sunt nevoite să creeze rezerve pentru acoperirea posibilelor daune. În schimb, ele vor plăti o contribuție fixă, sub formă de prime, obținând astfel o protecție financiară împotriva riscurilor asigurate. Fondurile societății pot fi astfel utilizate pentru dezvoltare.
Securitatea oferită de asigurare facilitează creditele de export și creditele ipotecare.
Fondurile create și investite de către asigurători furnizează capital industriei și comerțului.
Consultanța oferită de asigurători la evaluare și subscriere contribuie la prevenirea daunelor, a prejudiciilor și a pierderilor.”
CAP. II. PIAȚA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1990
II.1. Prezentarea generală a pieței asigurărilor din România din perioada post-decembristă
Piața asigurărilor și reasigurărilor a cunoscut o evoluție interesantă în acest deceniu, urmărind cursul contradictoriu pe care l-a suportat și economia în ansamblul ei.
De la reorganizarea fostului A.D.A.S. până în prezent transformarea pieței asigurărilor a fost punctată de câteva momente semnificative.
Astfel, în 1990, în paralel cu reorganizarea fostului A.D.A.S., au apărut și două societăți cu capital privat: METROPOL și UNITA. Exceptând S.C. ASIROM S.A., primul asigurător în materie de viață a fost societatea UNITA, a cărui portofoliu de asigurări de viață a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă.
După 1994, S.C. ASIROM S.A. și-a revizuit strategia în ce privește oferta de produse de asigurare de viață, aducând-o mai aproape de oferta internațională. Au apărut produsele cu acumulare de capital și cu adaptare dinamică, inclusiv prin corelarea creșterii cu rata inflației.
În 1997, piața asigurărilor a marcat un nou pas înainte prin spargerea monopolului asigurărilor obligatorii auto. După ASIROM o a doua societate (ARDAF) a primit autorizație pentru efectuarea acestui tip de operațiuni. De asemenea, a fost spart monopolul CAROM asupra polițelor de tip Carte Verde prin intrarea pe piața acestui gen de asigurare a unei firme internaționale cu capital austriac. Practic, până în 1997, asigurările de viață reprezentau sub 10% din totalul primelor încasate și un insignifiant procent din P.I.B..
Perioada care a urmat a însemnat un boom pe piața asigurărilor de viață. Au intrat NEDERLANDEN, SARA MERKUR, A.I.G. Life, COMMERCIAL UNION, GRAWE ROMÂNIA. De asemenea, de curând, ulterior preluării Asigurări Ion Țiriac (ASIT) de către societatea internațională ALLIANZ, societatea ASIT a anunțat că din iunie va depune documentația pentru asigurările de viață, vizând în același timp și fondurile de pensii private. Toate aceste evenimente s-au reflectat în volumul de prime, ajungând ca la finele anului 1999 asigurarea de viață să reprezinte 12% din volumul total de asigurări, ceea ce însemnat aproape dublarea procentului anterior amintit. De asemenea, s-a ajuns ca ponderea asigurărilor de viață în P.I.B. să reprezinte 0,1%.
Pentru a întregi tabloul actual ar trebui amintită și preluarea OMNIASIG de către grupul TBI format din Deutsche Bank și Banker Trust, care alături de preluarea ASIT de către ALLIANZ reprezintă două evenimente importante care au dus la crearea a două societăți de o forță deosebită pe piața românească.
Prin urmare, piața asigurărilor din România este o piață din ce în ce mai dinamică, apariția unor noi societăți de asigurare creând cadrul concurențial propice lansării celor mai potrivite oferte către asigurați sau potențialii asigurați.
În prezent, piața asigurărilor din România are o bună reputație, fiind considerată drept singurul segment al pieței financiare ferit până acum de mari scandaluri, fraude etc. Față de orice alt segment al economiei, piața asigurărilor a atras constant investitori străini de calibru.
Trebuie însă precizat că activitatea normală a pieței este afectată de vidul legislativ existent, cu efecte negative asupra climatului de încredere în piață. În acest moment, legea de bază pentru funcționarea societăților de asigurare este Legea nr. 32 / 2000, care însă, în multe puncte, face trimitere la norme care trebuiau emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Această comisie, potrivit legii, trebuia de mult numită de către Parlament. Problema principală este că, în actuala conjunctură legislativă, atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare (O.S.A.A.R.) sunt extrem de limitate. Astfel, O.S.A.A.R. are, în prezent, doar posibilitatea de a supraveghea și controla societățile de asigurare, fără a avea posibilitatea de a aplica sancțiuni. De asemenea, autorizarea unor noi societăți de asigurare nu intră în atribuțiile O.S.A.A.R., ceea ce blochează practic orice nouă investiție.
În ceea ce privește evoluția pieței asigurărilor în anul 2001, tendințele pozitive din punct de vedere economic crează premizele unei dezvoltări de substanță a pieței, pentru că majorarea resurselor financiare implică și o creștere a volumui de prime. În plus, programele de investiții cu asistență internațională au și componenta de asigurare inclusă, ceea ce înseamnă 1-2% din circa 600 de milioane de EURO pe an. O valoare considerabilă a primelor de asigurare plătite societăților românești în cadrul programelor de infrastructură, restructurare, modernizare, retehnologizare.
De asemenea, programele de dezvoltare avute în vedere de Guvern – construcția de locuințe, îmbunătățirea infrastructurii – toate cuprind componenta de asigurare.
Din alt punct de vedere, dacă ar trebui să caracterizăm nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economie, ar trebui să pornim de la prezentarea unor indicatori cantitativi și calitativi.
Notă:
Exprimarea în USD se face la o rată medie de schimb leu/dolar valabilă în anul respectiv;
Nu toate companiile de asigurare înregistrate au fost active;
Estimările anului 2000 indică un volum de prime brute încasate de 6500 miliarde lei (circa 300 milioane dolari) din care 1042 miliarde lei reprezintă prime pentru asigurările de viață (circa 48 milioane dolari).
Din analiza acestor indicatori rezultă că nu s-au înregistrat progrese semnificative în evoluția acestui sector față de anii anteriori. În termeni relativi, comparând nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economia românească cu alte țări europene, se poate observa că nici din acest punct de vedere nu se constată îmbunătățiri, ba dimpotrivă: în timp ce în acestea continuă evoluția, în România predomină stagnarea.
“Pe baza datelor disponibile se pot face unele comparații privind dezvoltarea sectorului din România și din alte țări dezvoltate. Spre exemplu, comparând gradul de penetrare a asigurărilor în economie (volumul primelor de asigurare/P.I.B.), indicator care arată contribuția acestui sector la crearea P.I.B.-ului, se constată valori ridicate în țări precum Luxemburg (32,4%) sau Anglia (11.7%); media țărilor Uniunii Europene este de 7,6% (în anul 1997). În cazul României, acest indicator era în 1997 – 0,52%, în 1998 – 0,61% iar în 1999 – 0,82%.
Dacă ne referim la densitatea asigurării, exprimată în prime de asigurare pe locuitor, în 1997 media europeană era de 1450 ECU/locuitor, în timp ce în România aceasta era de numai 8,11 USD/locuitor, în 1998 – 12,08 USD/locuitor, pentru ca în anul 1999 să atingă o valoare de 12,36%.
Din datele statistice rezultă că în România sunt cheltuite pentru asigurări sub 1% din veniturile nete personale, în timp ce în țările U.E. această cotă depășește în medie 10%. Totuși, aceste date nu sunt relevante pentru că nivelul și structura veniturilor și cheltuielilor în U.E. și România sunt foarte diferite.
Sub aspectul forței de muncă în asigurări, numărul de angajați era, la sfârșitul anului 1998, de 10.000, reprezentând ca și în anul anterior sub 0,2% din totalul salariaților în economie.”
Având în vedere cele de mai sus putem afirma că piața românească a asigurărilor este o piață competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere. Decalajul față de tările dezvoltate europene este, deocamdată, foarte mare. În aceste țări, asigurarea reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu. În mod particular, în condițiile țării noastre se adaugă și factorii obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adaptată la nevoile pieței, mai puțin flexibilă, deși sunt demne de remarcat eforturile asigurătorilor de corectare a acestei situații. Totodată, nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci, etc.), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi și incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienți.
Totuși, pentru o apreciere corectă a pieței trebuie să analizăm cele două componente: oferta și cererea.
II.1.1. Oferta de asigurare
Oferta de asigurare pe piața românească se caracterizează prin următoarele aspecte:
Existența unui mare număr de societăți de asigurare și intermediere (73 de companii înregistrate la data de 31 dec. 2000). Însă oferta este mare numai în aparență, întrucât cele mai multe companii de asigurare existente pe piață în acest moment sunt subcapitalizate dacă ne raportăm la standardele de securitate financiară pe care le impun țările cu experiență în domeniu. Prin urmare, capacitatea lor financiară este insuficientă pentru a susține riscurile cu care sunt confruntați potențialii clienți. Pentru remedierea acestei situații executivul a adoptat Legea nr. 32/10 aprilie 2000. Prin intrarea în vigoare a acestei legi, societățile subcapitalizate vor fi nevoite să fuzioneze sau să intre în stare de lichidare dacă nu vor îndeplini noile cerințe privind limitele minime ale capitalului social vărsat. În ceea ce privește capitalul mediu pe companie, spre deosebire de anul 1997, când era de 3,2 miliarde lei, în 1998 acesta a crescut la aproximativ 5,5 miliarde lei, ajungând în 1999 la circa 7 miliarde lei.
Oferta de asigurare este puternic concentrată, un număr mic de societăți de asigurare și reasigurare (circa 15 societăți) dominând piața. Spre exemplu, în 1998, 20% din companiile de asigurare au încasat 95% din încasările totale din primele de asigurare (vezi tabelul nr. 2 de la pagina nr. 27).
Tabelul nr. 2 Primele 10 societăți de asigurare după volumul de prime încasate în perioada 1996 – 2000
– miliarde lei-
Notă: Valorile pe anul 2000 sunt estimative și au fost obținute prin raportarea la participarea societăților de asigurare la fondul de protejare al asiguraților.
Concurența dintre societățile de asigurare este în creștere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată pe piață datorită concentrării pieței în jurul unui număr relativ restrâns de societăți (vezi tabelul nr. 3 de la pagina nr. 28).
Ponderea asigurătorilor ce provin din sectorul de stat – ASIROM și ASTRA – scade, dar se află în continuare pe locul I (54,37% în 1998, 44,93% în 1999 și 44,28 în anul 2000). În paralel, în mod firesc, se constată creșterea de la an la an a cifrei de afaceri a societăților cu capital privat și creșterea ponderilor acestora în total piață.
Tabelul nr. 3. Cotele de piață deținute de primele 10 societăți de asigurare din România, clasificate după volumul de prime încasate în perioada 1997 – 2000
-%-
Sunt și societăți de asigurare cunoscute în lume care au pătruns pe piața României și au înființat societăți cu capital străin (ex.: GENERALA, A.I.G., INTERAMERICAN, NEDERLANDEN. Alături de numele mai sus amintite, în peisajul asigurărilor din țara noastră se remarcă o nouă prezență: firma Commercial Union – Asigurări de Viață S.A.. Compania face parte din colosul financiar C.G.N.U., un consorțiu format prin fuziunea între firme britanice de prestigiu, cu o experiență în asigurări de peste 300 de ani. Compania C.U. a mai fost prezentă în țara noastră între anii 1890 și 1946, retrăgându-se în urma căderii cortinei de fier. Aceste societăți sunt cele care vin cu marile noutăți pe piață, constituind o concurență serioasă pentru societățile românești.
Sub aspect calitativ trebuie remarcată tendința de diversificare a paletei produselor de asigurare, concretizată în introducerea pe piață a unor produse noi, adaptate nevoilor clienților și posibilităților lor financiare.
Se manifestă tot mai mult legături între sectorul bancar și cel al asigurărilor .
O problemă pe care societățile de asigurare ar trebui să o considere destul de importantă pentru a putea fi rezolvată în cel mai scurt timp se referă la lipsa personalului calificat. Problema personalului este o problemă a tuturor companiilor de asigurare, fiind unul din factorii de care depind performanțele societăților de asigurare. Dacă în ceea ce privește personalul de bază (economiști, ingineri, contabili) societățile nou înființate s-au ocupat de formarea lui pe parcursul a 1-2 ani, în cazul personalului cu specializare mai pronunțată (actuari, juriști) am putea spune că acesta este inexistent sau redus ca număr. Confruntate cu această problemă, societățile de asigurare au căutat soluții concretizate în cursuri și seminarii în țară și străinătate, așa cum este și cazul S.C. ASIROM S.A., sau cursuri de specialitate pentru 1-2 persoane din cadrul fiecărei societăți membră U.N.S.A.R., cu asistență tehnică și financiară din străinătate. Totodată, a existat o ofertă din partea British Know-How și a Asociației Asigurătorilor din Anglia pentru derularea unui program destinat personalului care lucrează deja în asigurări. În viitor de dorește înființarea unui institut de asigurări pentru formarea viitorilor lucrători în acest domeniu, cu sprijinul, sub diverse forme, al unor instituții și școli din toată Europa.
Experiența managerială și profesională în domeniu este, de asemenea, limitată. “În ceea ce privește managementul financiar, el este slab dezvoltat la marea majoritate dintre societățile de asigurare. Managementul resurselor umane este uneori defectuos aplicat și afectează vizibil capacitatea profesională a lucrătorilor din societățile de asigurare.”
“Un eveniment pe piața românească a asigurărilor l-a constituit realizarea, pentru prima dată, a unui pool atomic, format din 5 companii de asigurare : ARDAF, GENERALE ASIGURĂRI, METROPOL, ASIROM, ASTRA. Scopul umărit este acoperirea riscului atomic de la centrala de la Cernavodă.”
În ceea ce privește structura pieței pe principalele categorii de asigurare practicate putem afirma că aceasta a înregistrat unele modificări în ultimii ani. Prezentăm, în continuare, structura pieței pe principalele categorii de asigurare practicate în anii 1997
Evoluția asigurărilor între anii 1997 -2001.
La nivel global (asigurări generale și de viață), în perioada 1997-2001 piața asigurărilor a crescut cu 90%, dacă luăm în considerare primele brute încasate și convertite în dolari la cursul mediu al fiecărui an. Repartiția între cele două mai categorii de asigurări n-a fost însă mereu aceeași. An de an ponderea sectorului de viață a crescut constant, ajungând în 2001 la peste 21% de la doar 6% în 1997. În cifre, în primul an luat în calcul, companiile de asigurări de viață raportau încasări de doar 11,2 milioane USD. Creșterea se bazează, în special pe evoluția ING Nederlanden, compania olandeză deținând în ultimii trei ani mai mult de jumătate din piață. Explicația expansiunii acestui sector într-o perioadă în care nivelul de trai al populației nu a înregistrat o îmbunătățire semnificativă, o dă pentru revista Capital, președintele companiei AVIVA Karl Boehr, afirmând că în perioadele economice cele mai dificile nevoia de protecție a omului este mai mare ca de obicei. Același lucru s-a întâmplat și în țările europene în perioada recesiunii din anii ’50.
În ceea ce privește domeniu asigurărilor generale, lucrurile stau cu totul diferit. Din 1997 și până anul trecut piața a înregistrat o creștere de doar 59%, de la 171 milioane USD la 272 milioane USD, incluzând aici și asigurările obligatorii. A existat chiar un an de stagnare, respectiv 1999, perioadă în care s-au înregistrat aproximativ aceleași încasări în valută ca în 1998. Cu o singură excepție, asigurările CASCO, cele zece categorii de asigurări generale n-au înregistrat variații mai mari de trei patru procente în decursul celor cinci ani. Pentru o piață matură, acest ar trebui să fie un semnal pozitiv. Pentru o piață în devenire, cum este cea românească, este vorba mai degrabă de unul negativ. Asigurările de clădiri și bunuri ar fi trebuit să cunoască o dezvoltare cu mult peste medie, ținând cont că în ultimii ani s-au făcut numeroase privatizări și au venit pe piață multe firme străine. Cu toate acestea ponderea polițelor de bunuri s-a situat în toată perioada de referință la cote între 14 și 16%, iar încasările chiar dacă au crescut în timp, n-au atins încă pragul psihologic de 50 milioane USD.
Dacă asigurările de bunuri au stagnat, cele de aviație au înregistrat chiar un recul în 1998 față de 1997, pentru ca în 1999 să se ajungă la încasări de doar 300.000 USD. Atunci contul flotei Tarom a fost preluat de compania de brokeraj Sedwick (preluată între timp de Marsh), iar primele au fost reduse semnificativ.
Un singur tip de asigurări din cele zece încadrate la secțiunea „generale” a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii cinci ani și acestea sunt asigurările CASCO. În 2001, asigurările facultative de autovehicule reprezentau circa 37% din portofoliul asigurărilor generale și comparativ cu 1997, se înregistrau încasări duble, adică peste 80 milioane USD. Nu în ultimul rând, în perioada luată în calcul asigurările CASCO au crescut ca pondere în portofoliul clasei de care aparțin cu circa 12%.
Explicația este simplă. Parcul auto național s-a mărit de la an la an ajungând la circa 3,5 milioane de mașini. În 2002 în capitală erau înmatriculate 670.000 de autovehicule , dintre care 413.000 autoturisme, iar în 2001 au fost înmatriculate în toată țara 140.000 de mașini noi și second-hand. Parcul auto nu doar s-a mărit, ci a și crescut în valoare de la an la an. Acest ultim fapt a determinat creșterea încasărilor de la asigurările CASCO, pentru că primele se stabilesc în funcție de vechimea și valoarea mașinii. Nu același lucru s-a întâmplat și la asigurările RCA, unde tarifele au în vedere capacitatea cilindrică a motorului.
Diversificarea modalităților de finanțare pentru achiziția automobilelor noi a fost un alt factor care a favorizat asigurările CASCO. Din cele 35.000 de mașini noi vândute în 2001, un procentaj de 60% au fost vânzări în leasing, la care se adaugă achizițiile în rate. La toate aceste sisteme de finanțare, asigurarea CASCO este obligatorie, ceea ce înseamnă că, estimativ, în bugetul asigurătorilor au întrat în plus, în 2001, circa zece milioane USD
II.1.2 Cererea de asigurare
Cererea potențială este ridicată dacă luăm în considerare numărul mare de proprietăți existente, populația numeroasă, nevoile reale de asigurare la nivelul economiei și populației, dar și instabilitatea economică, politică și socială a țării. La acestea se adaugă și probabilitatea mare a dezastrelor naturale (cutremur, inundații etc.)
Cererea efectivă este redusă (în prezent, doar 13% dintre români au încheiat o asigurare de viață). Motivul principal îl reprezintă lipsa de bani și de cunoaștere a tuturor avantajelor oferite de asigurări; este, în același timp, și o lipsă de înțelegere din partea agenților economici și a populației a necesității asigurării. “Asigurarea în România este cumpărată doar acolo unde legea sau contractul o impune, aproape niciodată voluntar. Nu există o “cultură a asigurării”, așa cum se întâlnește în țările industrializate. Unele bănci insistă asupra asigurării bunurilor pentru cumpărarea cărora acordă credite, dar și aceasta se limitează doar la locuințe, ca și la unele sectoare comerciale și industriale. Ambasadele insistă pentru cumpărarea unei asigurări medicale, ca o condiție de acordare a vizelor.”
Se constată că pentru majoritatea asigurărilor facultative, clienții asigurătorilor rămân firmele cu acționari străini, care au “cultura asigurării” și care nu ar concepe să rămână neprotejați. Din multiplele cauze care explică numărul mic de asigurări cumpărate de întreprinderile românești se detașează una: dorința managerilor ca guvernul să fie cel care suportă costul asigurării.
Sub aspectul distribuției teritoriale, cererea este dispersată, iar sub aspectul categoriilor de asigurări solicitate, nu are un caracter uniform. Dat fiind că este în mod decisiv influențată de progresul economic, cererea este concentrată în zonele cu potențial economic ridicat și la grupele de populație cu venituri peste medie.
II.2. Locul și rolul asigurărilor de viață pe piața asigurărilor din România
În România, asigurările de viață sunt facultative și se încheie pe baze contractuale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu condițiile stabilite de societățile de asigurare, autorizate să efectueze asemenea operațiuni.
Pentru a ilustra evoluția pieței asigurărilor de viață din România prezentăm următorii indicatori:
Tabelul nr. 4 Indicatori privind evoluția pieței asigurărilor de viață din România în perioada 1997 – 1999
Tabel 4
Din datele prezentate mai sus se constată o creștere semnificativă a volumului de prime brute încasate de asigurările de viață în 1999, și anume 518,7 miliarde lei față de 199,45 miliarde lei în 1998, explicația constând în faptul că, având o componentă investițională, produsele cu acumulare de capital s-au dovedit mai atractive pentru populație. Totodată, acest segment de piață s-a dovedit mai dinamic prin prisma produselor noi oferite.
Spre deosebire de anii precedenți, clasamentul principalilor actori de pe piață a cunoscut modificări semnificative în 1999. ASIROM, liderul asigurărilor de viață în ultimii ani, a fost detronată din această poziție de NEDERLANDEN Asigurări de Viață, companie membră a prestigiosului grup financiar I.N.G.. “NEDERLANDEN este în prezent liderul pieței asigurărilor de viață în România, cu o cotă de piață de peste 60% pentru anul 2000 și un volum al primelor încasate de 625,5 miliarde lei. Numărul de clienți ai companiei a ajuns la impresionanta cifră de 140.000, iar cifra de afaceri a crescut în anul 2000 față de anul 1999 cu circa 50%.
Cheia succesului companiei olandeze o reprezintă produsele noi prin care societatea s-a impus ca lider pe piața asigurărilor de viață, produse din care menționăm:
Produsele de tip Unit – Linked în lei și dolari și corespunzător acestora – Programele de investiții Nederlanden Unit – Linked în lei și dolari;
Polița de asigurare individuală de accident;
Programul de asigurare de grup Nederlanden;
I.N.G. Employee Benefits, un pachet de servicii financiare integrate “.
“În procente, cele două societăți dețin peste jumătate din piață, dar poziția acestora în următorii ani pare amenințată nu atât de vechii competitori Sara Merkur și Unita, cât mai ales de companiile mari pătrunse de puțină vreme pe piața românească: AIG Life și Commercial General Union (C.G.U.). Spre deosebire de compania mamă, Omniasig S.A. (care a înregistrat un salt spectaculos în clasamentul cumulat pe toate categoriile de asigurări, depășind ASIT), subsidiara Omniasig Asigurări de Viață, cu doar 0,95% din piață, se situează pe un loc modest, explicația fiind fie un management defectuos, fie un sistem de distribuție mai puțin pus la punct.”
Prezentăm în continuare modificările survenite în perioada 1997 – 1999 în clasamentul primelor societăți de asigurare care practică asigurările de viață:
1997
1998
1999
II.3. Cadrul legislativ de desfășurare a activității de asigurare
Într-o democrație legea reflectă regulile și principiile pe care cei ce guvernează le acceptă ca standarde de comportare. Legea reflectă moralitatea, etica și convingerea societății.
După 1989, în condițiile privatizării economiei naționale, s-a impus crearea cadrului juridic adecvat desfășurării activității de asigurare, care să faciliteze o activitate bazată pe principiile concurenței specifice economiei de piață.
Evoluția cadrului legislativ de desfășurare a activității de asigurare a fost punctată de apariția:
Hotărârii de Guvern nr. 1279 / 8 decembrie 1990;
Legii nr. 47 / 14 iulie 1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor;
Hotărârii de Guvern nr. 574 / 23 august 1991 privind atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare (O.S.A.A.R.);
Legii nr. 136 / 29 decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările în România
Legii nr. 32 / 10 aprilie 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor;
Altor hotărâri de guvern și norme prudențiale emise de Ministerul Finanțelor.
Pe baza Hotărârii de Guvern nr. 1279 / 8 decembrie 1990, s-au înființat “primele societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor, ca persoane juridice ce realizează obiectivele de activitate pe bază de contracte încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, precum și în baza actelor normative din domeniul asigurărilor”.
Pentru ca activitatea de asigurare să se desfășoare în condiții de eficiență economico-socială, Legea nr. 47 / 14 iulie 1991 a impus respectarea unor cerințe ca: existența unui capital corespunzător asumării unor obligații de plăți importante încă de la înființare, constituirea de rezerve tehnice (fonduri), pentru a putea face față obligațiilor de plată în viitor și, mai ales, în cazuri de catastrofe, menținerea unui raport optim între mărimea capitalului și volumul încasărilor din prime de asigurare pentru a garanta solvabilitatea societății de asigurare, investirea disponibilităților bănești atât pentru protejarea acestora față de fenomenele de inflație și devalorizare, cât și pentru obținerea de profit, folosirea reasigurării ca mijloc de redistribuire a obligațiilor unui asigurător altor societăți de profil din țară și străinătate, înființarea unui organ guvernamental (O.S.A.A.R.) în cadrul Ministerului de Finanțe.
Legea mai prevedea că societățile comerciale din domeniul asigurărilor pot investi o parte din capital, din rezervele de capital și cele tehnice în titluri de valoare, bunuri mobiliare și imobiliare ori le pot folosi pentru acordarea de credite instituțiilor cu profil bancar, cu respectarea unui coeficient de lichiditate de minim 15% din aceste fonduri.
Societățile comerciale din domeniul asigurărilor au obligația să prezinte anual O.S.A.A.R.-ului, până la data de 15 aprilie a anului următor, bilanțul și contul de profit și pierdere. De asemenea, societățile de asigurare au obligația să constituie, potrivit obiectului lor de activitate, rezerve de prime pentru asigurările de viață (care se stabilesc pe baza calculelor actuariale și se administrează separat), ca și rezerve de daune și de prime pentru celelalte feluri de asigurări și reasigurări. Acestea din urmă se constituie din cotele părți corespunzătoare riscurilor neexpirate în anul în care s-au încasat primele. Razarvele de daune nu pot fi mai mici de 40% din diferența dintre primele încasate și daunele plătite la asigurările și reasigurările cu valabilitate în cursul anului.
“Conform Normelor prudențiale privind plasarea lichidităților și plasamentelor investiționale ale societăților din domeniul asigurărilor:
Acestea trebuie să-și păstreze disponibilitățile bănești în cel puțin două bănci comerciale, dar mai puțin de 50% într-o singură bancă comercială;
Plasamentele investiționale într-un fond de investiții nu vor putea depăși 20% din totalul sumelor investite în astfel de fonduri;
Asigurătorii trebuie să notifice în scris O.S.A.A.R.-ul asupra băncilor și fondurilor de investiții prin care se efectuează în scris investiții și plasamente.”
În vederea supravegherii aplicării dispozițiilor legale cu privire la activitatea de asigurare, conform Hotărârii de Guvern nr. 574 / 1991 s-au stabilit atribuții în acest sens pentru O.S.A.A.R.. Prin aceste atribuții se urmărește prevenirea stării de insolvabilitate a societăților de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților. Astfel, printre atribuțiile O.S.A.A.R.-ului se numără:
Avizarea constituirii societăților de asigurare;
Autorizarea includerii asigurărilor prin efectul legii în obiectul de activitate, când este cazul, și stabilirea tarifelor de prime și a normelor tehnice de aplicare a acestor asigurări;
Avizarea elementelor de calcul a tarifelor de prime la asigurările la care se constituie rezerve de prime;
Anala bilanțurilor anuale ale asigurătorilor și situațiilor financiare ale reprezentanțelor străine și publicarea, anual, a unui raport asupra situației financiare a asigurătorilor;
Stabilirea marjei de solvabilitate a asigurătorilor;
Rezolvarea reclamațiilor împotriva asigurătorilor, în vederea protejării drepturilor asiguraților.
Legea nr. 136 / 1995 prevede în mod expres formele de asigurare – reasigurare care pot fi practicate în România:
Asigurări facultative;
Asigurări obligatorii;
Reasigurări.
În țara noastră este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule.
Reasigurarea completează activitatea de asigurare prin cedarea și primirea unor riscuri de pe piața internă și internațională de asigurare, cu mențiunea că cedarea în reasigurare pe piața internațională se va face numai în măsura în care riscurile care fac obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piața internă.
Legea prevede, ca o noutate, și constituirea unor fonduri de protecție:
Fondul de protecție a asiguraților, destinat plăților de despăgubiri și sume asigurate în caz de faliment al societăților comerciale din domeniul asigurărilor. Acest fond se constituie și se administrează de către O.S.A.A.R., care va stabili anual o cotă procentuală ce se va aplica asupra volumului de prime brute încasate de societățile de asigurare. Începând din anul 1997, acest fond se păstrează în contul general al trezoreriei statului și este purtător de dobândă. Dobânzile încasate constituie surse de venit ale fondului de protejare a asiguraților.
Fondul de protecție a victimelor străzii, constituit în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație auto în care autorul a rămas neidentificat și autovehicolul este neasigurat. Acest fond se constituie și se administrează de către Biroul asigurătorilor de autovehicule care va stabili o cotă procentuală ce se va aplica asupra volumului de prime brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto de către societățile autorizate.
Legea nr. 32 / 10 aprilie 2000 aduce o serie de elemente noi referitoare la domeniul asigurărilor și reasigurărilor. Activitatea de asigurare se grupează în asigurări de viață și asigurări generale. Totodată, se înființează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă de specialitate, cu personalitate juridică. Aceată Comisie are ca atribuții:
Elaborarea sau avizarea proiectelelor de acte normative care privesc domeniul asigurărilor;
Supravegherea situației financiare a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților, scop în care poate dispune efectuarea de controale ale activității asigurătorilor;
Reprezentarea României la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări;
Aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător înregistrat în România.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are drept venit:
Taxa de autorizare de 75.000.000 lei pe care un asigurător care solicită autorizarea o achită la depunerea cererii de autorizare;
Asigurătorul achită, din momentul acordării autorizației de funcționare, pe durata valabilității acesteia, o taxă de funcționare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate;
Taxa de autorizare de 30.000.000 lei pe care un broker de asigurare o achită la depunerea cererii de autorizare;
Taxa de funcționare a brokerilor de asigurare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din comisioanele încasate în perioada pentru care sunt datorate;
Majorări de întârziere pentru nevirarea la termen a taxei de funcționare;
Veniturile provenite din donații, publicații și alte surse legale.
Capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de rezervă liberă vărsat (totalul sumelor cu care membrii societății mutuale au contribuit la fondurile acesteia) nu poate fi mai mic de:
7 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii;
14 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale;
10 miliarde lei pentru activitatea de asigurări de viață;
suma valorilor prevăzute la literele a) și c) sau b) și c), după caz, în funcție de activitățile de asigurare desfășurate.
Prin Legea nr. 32 pe piața asigurărilor din România se produc modificări, în sensul dispariției sau fuzionării unor societăți datorită prevederilor referitoare la limita minimă a capitalului social. Prin această creștere a capitalului social, printr-o actualizare periodică a valorii acestuia precum și prin norme prudențiale pentru supravegherea pieței, se crează un cadru corespunzător astfel încât ideea de asigurare să nu fie compromisă prin activitatea unor firme ineficiente.
Potrivit prevederilor Legii nr. 32 s-a adoptat un principiu de calcul a marjei de solvabilitate în conformitate cu cel aplicat în țările europene care va conduce la creșterea solidității financiare a societăților de asigurare și, implicit, a încrederii pe care asigurații o pot avea în acestea. Deloc de neglijat este și faptul că se creează, în sfârșit, un criteriu clar pe baza căruia asigurații vor putea selecta societățile cu care să încheie o poliță de asigurare.
În ceea ce privește asigurările de viață, legea prevede că asigurătorul care exercită o activitate de asigurare de viață să țină conturi distincte pentru asigurările de viață. De asemenea, el este obligat să înregistreze toate veniturile și cheltuielile aferente asigurărilor de viață în conturi separate, care să constituie și să aparțină unui fond de asigurare distinct, numit fondul asigurărilor de viață. Trebuie să asigure conducerea contabilității fondului asigurărilor de viață, pentru identificarea operativă a activelor și a obligațiilor aferente acestuia.
Asigurătorul care exercită o activitate de asigurare de viață este obligat:
să inițieze examinarea activității de asigurare de viață, constând din calcularea obligațiilor aferente fondului asigurărilor de viață și a rezervelor matematice necesare;
să redacteze un raport asupra rezultatelor examinării, “denumit raport asupra asigurărilor de viață”;
să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o copie după raportul asupra asigurărilor de viață într-un interval de patru luni de la data la care s-a făcut examinarea sau într-un interval mai mare, dacă termenul a fost aprobat în scris de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în urma unei solicitări scrise și temeinic motivate, primită de la asigurător;
să furnizeze orice alte informații solicitate de Comisie.
Potrivit acestei legi, sunt scutite de impozite și taxe:
primele de asigurare și reasigurare, precum și comisioanele aferente acestora;
despăgubirile, sumele asigurate și orice alte drepturi ce se acordă asiguraților, beneficiarilor sau terților, din asigurările de orice fel;
transferurile de valori ale plasamentelor și transferurile de portofolii de asigurări, intervenite între asigurători, din patrimoniul societății cedente în patrimoniul celei cesionare;
contribuțiile plătite de asigurători și brokerii de asigurări la uniunile profesionale de profil.
II.4 Orientările privind asigurările în rândul clienților
Romanii devin tot mai preocupați de protejarea vieții și bunurilor personale. Dacă în urmă cu un deceniu aproape nimeni nu se gândea să încheie altă asigurare decât cea obligatorie, ultimii ani au făcut ca în una din trei familii de orășeni să existe o poliță. Un studiu de piață realizat de compania Daedalus Consulting ("Polițe și companii de asigurări") arată că în 34,9% din gospodăriile din mediul urban există încheiat cel puțin un tip de poliță de asigurare. Studiul, pentru care s-au cules datele în iunie 2003, a fost realizat pe un eșantion de 2.846 de gospodarii și este reprezentativ pentru mediul urban, orașe cu peste 50.000 locuitori.
Obișnuința orășenilor de a încheia diferite polițe de asigurări, la fel ca și companiile preferate, diferă de la o regiune la alta a țării. Nu întotdeauna, însă, clienții sunt și mulțumiți de asigurătorii cu cele mai mari cote de piață.
Chiar daca în ultimii trei ani piața asigurărilor non-viață a fost dominata de Asirom, în topul "satisfacției clienților" conduce Allianz Țiriac, societatea care în prima parte a anului 2004 a preluat poziția de lider pe acest segment, urmată de Ardaf și Unita (companii care oferă o "satisfacție mare"). Topul satisfacției diferă de clasamentul cotelor de piață și în cazul asigurărilor de viața. În plus, polița cea mai frecvent încheiată – RCA – se bucura de o apreciere mai mica din partea clienților decât asigurările de viață, locuință sau Casco.
Clientul care a fost convins să-și încheie o asigurare de viață renunță mai greu la o astfel de poliță. Asigurătorul care a câștigat un client cu o asigurare de viață are șanse mari de a-l păstra și în viitor. Potrivit studiului realizat de Daedalus Consulting, pe acest segment se manifestă cel mai mare grad de loialitate a clienților față de societatea de asigurări.
În 89,8% din gospodăriile din mediul urban în care există cel puțin o asigurare de viață, firma nu a fost schimbată. Asigurătorul a fost schimbat o singură dată de 6,4% din gospodării, în timp ce numai 3,8% din acestea s-au mutat la două sau mai multe companii.
Mai înclinați să apeleze la mai multe firme de asigurări sunt cei cu venituri mai mari. Față de media de 3,5%, 11,2% din gospodăriile cu venit net lunar de peste 150 de dolari pe membru de familie au schimbat asigurătorul. Explicabilă prin natura poliței, cu durată lungă, loialitatea față de compania la care s-a încheiat primul contract este justificată și de gradul de satisfacție mult mai mare pe care îl au clienții comparativ cu celelalte tipuri de asigurări: o medie de 4,15, față de 4,08, la locuințe, 4,03 la Casco și 3,93 la RCA. Cea mai buna evaluare din partea asiguraților o au, potrivit studiului citat, companiile AIG Life (cu o medie de 4,52), Allianz Țiriac (4,31), ING (4,12), Omniasig (4,08), Unita (4,03) și Asirom (4,00).
Chiar daca a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, asigurările de viata nu se regăsesc, totuși, decât în 10,3% din gospodăriile din mediul urban. Procentul reprezintă mai puțin de jumătate din cel corespunzător asigurărilor obligatorii de răspundere civila auto (RCA). Peste 82% din gospodăriile care au încheiat polițe de viață au luat această decizie în ultimii șase ani. Ordinea firmelor la care s-a încheiat cel puțin o polița de viață în ultimii trei ani este: ING (29,1%), Asirom (19,2%), Allianz Țiriac (8,7%), AIG Life (8,1%), Omniasig (5,9%). Clasamentul în funcție de cotele de piață deținute în mediul urban este, însa, puțin diferit. Piața a fost clar dominată în ultimii trei ani de ING Nederlanden, cu o cota de 36,3%, urmată de liderul anilor ‘90, Asirom (12,4%), AIG Life (10,3%), Allianz Țiriac (9,5%), Omniasig (8,3%), Interamerican (4,7%) și AVIVA (3,5%).
Cea mai spectaculoasă evoluție a avut-o, începând din 1999, ING. Cota de piața a companiei olandeze a crescut de la 18,1% la 36,3% (medie pentru ultimii trei ani). În aceeași perioadă, Asirom a pierdut procente importante din piața, cota să scăzând la 12,4%, față de 29,6% până acum trei ani. Pentru AIG Life, ultimii trei ani au adus o creștere a cotei de piață la 10,3%, societatea depășind în acest interval de timp Allianz Țiriac (9,5%). Liderii pieței au reușit să câștige teren în mod diferit de la o regiune geografică la alta. Astfel, ING are cel mai mare succes în Muntenia (42%, față de 29,1%, media la nivel național). Pentru Asirom, piețele principale sunt Moldova (36,4%, față de media de 19,2%) și Ardealul (30,5%, față de media naționala de 19,2%). Bucureștiul este principala piața pentru AIG Life, compania deținând în Capitală o cota de 18,3%, față de media de 8,1%, consemnata la nivel național în gospodăriile din mediul urban.
II.5 Tipuri de asigurări
II.5.1 Asigurarea locuințelor
Amenințarea cutremurului, considerat iminent în următorii ani, nu i-a făcut pe românii din orașe să alerge către societățile de asigurări pentru a-și proteja locuințele. Aceasta, cu toate că riscul producerii unor pagube este mult mai mare în mediul urban, unde forma majoritară de locuire este în clădiri înalte, iar riscului de cutremur i se adaugă cel de inundație, incendiu sau furt. Potrivit studiului realizat de Daedalus Consulting, în numai 7,6% din gospodăriile din mediul urban există cel puțin o polița de asigurare pentru locuință. Cei care și-au asigurat totuși casele au luat decizia destul de recent. În cazul a 82,1% din gospodăriile care au o astfel de polița contractul a fost încheiat în ultimii șase ani(1998-2004). Merită amintit că înainte de 1990 toate locuințele din țară erau asigurate prin efectul legii. Imediat după revoluție însă, românii au renunțat în majoritate la asigurarea casei, bucuroși ca au scăpat de plata primei obligatorii, percepută multă vreme ca o taxă.
Clientul care și-a asigurat locuința este asemeni celui care are o polița de viață, fidel primei companii alese. În general, având valori asigurate și durate mai mari decât în cazul polițelor auto, românii decid să încheie cele doua asigurări la o firma sau alta după ce analizează mai mult piața. Schimbarea ulterioară a asigurătorului este mai puțin probabilă. În aceste condiții, cotele de piață o dată câștigate se pierd mai greu prin migrarea clienților. De altfel, și gradul de satisfacție a asiguraților față de acest tip de asigurări este ridicat, existând un număr mai mic de nemulțumiri comparativ cu alte tipuri de polițe.
Până acum, principalele companii la care s-a apelat pentru încheierea unei polițe de asigurare a locuinței au fost, potrivit studiului citat:
Asirom (45,4%),
Allianz Țiriac (17,9%),
Omniasig (11,1%),
Unita (5,3%) și
Ardaf (5,1%).
Pentru perioada ultimilor trei ani, clasamentul în funcție de cotele de piața deținute în mediul urban a fost următorul:
Asirom (36,5%),
Allianz Țiriac (18,2%),
Omniasig (15,2%),
Ardaf (5,5%),
Unita (5,4%) și
Astra (4,6%).
Realizatorii studiului remarcă apariția recentă a unor noi competitori pe piață: Interamerican, cu o cotă de 2,8%, Asitrans, cu 2,4%, dar și BCR Asigurări, care, o dată cu dezvoltarea creditelor ipotecare (acordate și de banca acționară) a câștigat în aproximativ un an o cota de 2,2% pe piața asigurărilor de locuințe din mediul urban. În aceeași zonă și-a îmbunătățit poziția și Omniasig, societatea ajungând să dețină 15,2% din piață, față de cota de 4,2% înregistrată până acum trei ani.
Pe regiuni geografice, Banatul este regiunea în care Asirom a avut cel mai mare succes, la fel ca și Unita, în timp ce polițele Omniasig sunt concentrate în special în Moldova și Muntenia. Capitala este piața pe care a mizat cel mai mult Allianz Țiriac, Ardaf a încheiat mai multe polițe ardelenilor și bucureștenilor. Interamerican s-a concentrat pe orașele din zona Moldovei, în timp ce BCR Asigurări a avut mai mult succes la ardeleni.
Asirom: clienți cu venit lunar net pe membru de familie mai mic de 75 de dolari;
Allianz Țiriac: clienți cu peste 150 de dolari venit lunar net pe membru de familie;
Omniasig: clienți cu venit lunar intre 75 și 100 de dolari;
Ardaf: clienți cu venit intre 100 și 150 de dolari pe membru de familie
Unita: clienți cu venit lunar net pe membru de familie intre 75 și 100 de dolari
Astra: clienți cu venit lunar net pe membru de familie între 75 și 150 de dolari
II.5.2 Polița RCA
Cea mai "populară" polița în momentul actual este asigurarea obligatorie de răspundere civila auto. Polița RCA exista în 23,4% din gospodăriile din mediul urban, procent mai mare decât în cazul oricărui alt tip de asigurări, în condițiile în care posesorul fiecărui autovehicul aflat în circulație este obligat de lege să-și asigure mașina pentru eventualele pagube produse terților prin accidente.
Cele mai frecvent încheiate asigurări le provoacă asiguraților și cele mai mari nemulțumiri, pe acest tip de polița înregistrându-se majoritatea plângerilor depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Studiul de piața realizat de compania Daedalus Consulting plasează asigurările obligatorii de răspundere civilă auto pe ultimul loc în clasamentul satisfacției oferite clienților.
Aceeași sursă constată, totodată, că asigurații RCA au și cea mai scăzută loialitate față de firmele la care au încheiat contractul. Astfel, doar în 58% din gospodăriile în care există cel puțin o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto a fost păstrată aceeași companie de asigurări, restul având la activ una sau mai multe schimbări de asigurători. Totuși în 68,8% din gospodăriile din Muntenia firma de asigurări rămâne neschimbată. Migrația asiguraților RCA de la o companie de alta este explicabila prin valabilitatea relativ scurtă a poliței: jumătate de an sau un an. În plus, la fiecare început de an societățile din piață declanșează ample campanii mediatice pentru atragerea clienților, mulți fiind tentați să-și schimbe asigurătorul datorită diferitelor premii puse în joc (în anii trecuți se ofereau și reduceri importante de prime, interzise recent de CSA).
Liderii pieței rămân neschimbați Piața asigurărilor obligatorii de răspundere civila auto a fost dominată în mod clar, pe toată perioada ultimilor trei ani, de Asigurarea Româneasca – Asirom. Societatea deține 58,6% din totalul polițelor încheiate până în prezent, fiind urmată, la mare distanță, de Omniasig (15%), Astra (9,4%), Allianz Țiriac Asigurări (5,9%) și Unita (5,3%).
Ordinea se păstrează, în mare, neschimbată și în cazul cotelor de piața. Asirom a deținut în ultimii trei ani 50,7% din piață, Omniasig 15,1%, Astra 14,5%, în timp ce cota Allianz Țiriac a fost de 7,5%, cea deținută de Unita 5,5%, iar Ardaf 1,5%. Studiul citat remarcă evoluția consemnată de Astra în ultimii trei ani, cota companiei în mediul urban dublându-se (creștere de la 7,2% pana acum trei ani, la 14,5%).
Cel mai mare succes l-au avut campaniile RCA derulate de Asirom în Muntenia, zona în care societatea a deținut o cotă de 58,5%, față de media de 50,7%. Omniasig a câștigat mai mult de pe piața Moldovei, iar gospodăriile din București au optat într-o mai mare măsură pentru compania Astra (o cota de 26,1% fata de 14,5%, media la nivel național). Tot în orașele din Muntenia a încheiat cele mai multe polițe de răspundere civila auto și Allianz Țiriac, în timp ce Unita și Ardaf au avut mai multă trecere la bănățeni. Clientela dominantă a asigurătorilor, după venit, pentru polițe RCA:
Asirom: clienți cu peste 150 de dolari venit lunar net pe membru de familie
Omniasig: clienți cu peste 150 de dolari venit lunar
Astra: clienți cu venit lunar net pe membru de familie mai mic de 75 de dolari
Allianz tiriac: clienți cu venit lunar net pe membru de familie intre 100 și 150 de dolari
Unita: clienți cu venit lunar net pe membru de familie mai mic de 75 de dolari
Ardaf: clienți cu venit lunar net pe membru de familie intre 100 și 150 de dolari.
II.5.3 Asigurarea CASCO
Majoritatea românilor se opresc, atunci când vine vorba de asigurarea mașinii, la polița obligatorie RCA, fără care nu pot circula. Protecția suplimentară, oferită de asigurările facultative Casco, împotriva riscurilor de furt și avarii, este cumpărată, de obicei, de proprietarii mașinilor mai scumpe sau de persoanele care au achiziționat autovehiculul printr-un credit bancar sau în leasing. Polița este impusă, în acest din urmă caz, de către finanțator, fie că este vorba de bancă, fie de societatea de leasing.
În numai 6,3% din gospodăriile situate în mediul urban există cel puțin o polița de tip Casco, arată studiul realizat de Daedalus Consulting. Majoritatea asigurărilor, respectiv 75,4%, au fost încheiate în ultimii șase ani. "Se poate spune ca în Ardeal a fost înregistrat cel mai mare grad de receptivitate în ceea ce privește acest tip de asigurare", precizează autorii studiului. Astfel, între gospodăriile de la oraș în care a fost încheiată o poliță Casco în urmă cu șase până la zece ani, cele din Transilvania ocupa un loc important. Fata de media de 10,7% la nivel național, ponderea gospodăriilor din Ardeal care au asigurări Casco este dublă, de 23,9%. Ardelenii se dovedesc astfel mai "grijulii" cu propriul autovehicul decât românii din alte regiuni.
Dacă în cazul asigurărilor auto obligatorii (RCA) românii obișnuiesc să schimbe destul de frecvent compania, la polițele Casco fidelitatea față de asigurător este mult mai mare. În 80,5% din gospodăriile care și-au făcut asigurare de furt și avarii societatea aleasă prima dată a rămas neschimbată în următorii ani.
Lider pe piață se menține de mai mulți ani Asirom. Din totalul polițelor Casco, societatea deține mai mult de jumătate (60,5%), urmată de Allianz Țiriac (10,56%), Omniasig (10,35%), Ardaf (5,2%) și Astra (5,1%). Asirom are și cea mai mare cota pe totalul pieței ultimilor trei ani (48,8%). Următoarele locuri sunt ocupate de Omniasig, cu o cotă de 14,2%, Allianz Țiriac cu 12%, Astra cu 8,7%, Asiban cu 6,2%, Unita cu 3,4% și Ardaf cu 3%.
Piața nu a rămas nemișcată în ultimii trei ani. Omniasig a depășit Allianz Țiriac, majorându-și cota de piața de la 6,4% la 14,2%. Cota Astrei a crescut în trei ani de la 1,5% la 8,7%, iar a societății Asiban de la 0,5% la 6,1%, arata studiul citat.
Companiile de asigurări și-au concentrat fiecare activitatea pe segmentul Casco în anumite regiuni geografice, orientându-se și pe categorii speciale de clientelă. Pentru Asirom, Capitala și Ardealul au furnizat cele mai multe polițe, în timp ce Allianz Țiriac a câștigat în Muntenia, iar Omniasig în Moldova. Ardaf, Unita și Asitrans s-au concentrat pe piața bănățeană, iar Astra i-a țintit cu precădere pe bucureșteni. Dintre puținii români cu venituri mici și foarte mici care au încheiat polițe Casco, majoritatea au ales contractele Asirom. Allianz Țiriac a atras în special clienți cu venituri mari, celelalte societăți asigurând cu precădere autovehiculele clienților cu venituri lunare mai mici de 150 de dolari pe membru de familie. Clientela dominantă pentru polițe CASCO:
Asirom: clienți cu mai puțin de 75 de dolari venit lunar net pe membru de familie
Omniasig: clienți cu venit lunar intre 75 și 100 de dolari
Allianz tiriac: clienți cu peste 150 de dolari venit lunar net pe membru de familie
Astra: clienți cu venit lunar intre 75 și 100 de dolari
Asiban: clienți cu venit lunar net intre 100 și 150 de dolari
Unita: clienți cu mai puțin de 75 de dolari venit lunar net
Ardaf: clienți cu venit lunar intre 75 și 100 de dolari.
Capitolul III. EVENIMENTE PE PIAȚA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA
III.1 Companiile străine de asigurări pătrund pe piața românească a asigurărilor
Șapte din primele zece societăți de pe piață, ca volum de prime brute încasate, au ca acționar majoritar companii de asigurări străine. Prezente pe piața românească a asigurărilor în număr din ce în ce mai mare, companiile străine de profil s-au instalat deja pe poziții fruntașe în clasamentele anuale alcătuite de organismul de supraveghere (OSAAR).
La asigurările de viață, șapte din primele zece societăți prezente în clasamentul alcătuit de OSAAR pe 1999 au ca acționari majoritari companii de asigurări străine. Este vorba despre Nederlanden, AIG Life, Interamerican, Sara Merkur, Garanta, Unita.
Cea de-a șaptea, Omniasig Asigurări de viață, are un statut oarecum special. Acționarul majoritar al Omniasig SA, companie română până în 1999 are acum proprietari străini – TBI Holding, un concern israeliano-german înregistrat în Olanda.
La nivel de vârf, piața asigurărilor de viață este dominată, așadar, de companiile străine. Volumul de prime brute încasate certifică o dată în plus acest fapt. Conform aceluiași clasament al OSAAR, cele șapte companii de mai sus au încasat împreună în 1999 din asigurările de viață un volum de prime brute de 369 miliarde lei, dintr-un total de 517,1 miliarde lei, echivalentul unei cote de 71,21% din piață. Cu 238 miliarde lei încasări din prime, Nederlanden și-a tras partea leului, depășind Asirom și instalându-se autoritar în fotoliul de lider al acestei categorii de asigurări.
Pe de altă parte, luată ca procent brut, cota de piață redusă a AIG Life (1,93%) poate crea o impresie falsă asupra potențialului acestei companii. Dacă ținem cont însă de faptul că AIG Life România (fondată în decembrie 1998) se află în primul an de activitate pe piața românească, răstimp în care a reușit să se claseze între primele cinci companii de asigurări de viață de pe această piață, performanța sa este, fără îndoială, remarcabilă. Fără a înregistra aceeași dinamică, companiile străine sunt prezente masiv și la alte categorii de asigurări decât cele de viață (non life).
În topul primelor zece asigurători în 2000 se regăsesc Omniasig SA, Unita, Anglo-Română, AIG Romania și Generali Asigurări, cu încasări totale din prime de peste 800 miliarde lei și cote de piață variind între 2,40% (Generali) și 10,04% (Omniasig). Începând cu anul 2001 (și parțial în 2000), grupul companiilor de asigurări cu acționari majoritari străini va fi completat cu fostul ASIT, devenită Allianz Țiriac Asigurări, prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni de către grupul german.
Pe o piață încă în formare (aproximativ 1% din PIB în 2000) prezența destul de numeroasă a asigurătorilor străini, mulți dintre aceștia nume de marcă în Europa și în lume, poate părea un paradox. Explicații însă există. Una dintre ele este legată tocmai de potențialul acestei piețe. La o populație de 23 milioane de locuitori, un volum de prime încasate din asigurări de viață de sub 100 miliarde lei și un număr de 16 companii care fac acest lucru este, fără îndoială, foarte puțin. Cam la același număr de locuitori, în Canada de pildă, activează pe piață peste 140 de societăți, iar volumul de prime încasate este cu mult mai mare.
România nu are, de altfel, o tradiție în acest domeniu. Exceptând perioada interbelică, despre asigurările de viață se poate vorbi abia din 1995. Până atunci, singura companie care vindea polițe de acest tip a fost Asirom, dar oferta – cea preluată de la fostul Adas – era total neatractivă.
Când primele companii străine au intrat în România, au găsit o piață aproape virgină, dar și o populație puțin obișnuită să-și asigure viața.
Dacă prima constatare reprezenta în același timp un atu considerabil pentru noii veniți, cea de-a doua constituia un handicap greu de depășit. Ascensiunea firmelor de asigurări de viață străine în ultimii cinci ani s-a bazat în principal pe experiența dobândită de acestea pe alte piețe din Europa și din lume. Nederlanden, de pildă, este o companie fondată la jumătatea secolului trecut, American Internațional Group (AIG) este prezentă aproape în toată lumea de la începutul acestui secol, în timp ce Merkur Versicherung AG, acționarul majoritar al SARA Merkur, are o istorie de 200 de ani pe piața austriacă.
Pe lângă experiență, implementarea unui know how performant a contribuit decisiv la succesul de piață înregistrat de aceste societăți până acum. Modalitățile moderne de training al consilierilor au făcut ca prezentarea pe înțelesul clientului a unor produse complexe de asigurare cu acumulare de capital să nu mai fie o problemă greu de rezolvat.
Pe de altă parte, creșterea numărului de polițe vândute a fost posibilă și prin perfecționarea sistemelor de vânzări și distribuție, a celor de motivare și promovare a personalului în cadrul companiei, precum și prin dezvoltarea rețelelor teritoriale, implantarea unor soft-uri performante.
Costurile nu aveau cum să fie mici. După trei ani de activitate, Nederlanden România, de exemplu, înregistra și în 2000 pierderi, e drept planificate și explicabile prin volumul investițiilor făcute, și nu prin lipsa de eficiență, în condițiile în care compania este liderul pieței. Companiile străine prezente pe piață își asumă acest risc, planificându-și atent cheltuielile și așteptând momentul când, alături de asigurările de viață, vor putea obține licența pentru administrarea unui fond privat de pensii. Investind deja 5 milioane de dolari, în câteva luni, într-o companie nouă, Commercial Union are planuri mari de viitor, în acest sens firma britanică deținând deja aproape jumătate din piața poloneză a fondurilor private de pensii.
În același timp, intrând pe domeniul asigurărilor de viață, Allianz Țiriac Asigurări își propunea majorarea capitalului social până în 2005 cu încă 20 milioane de dolari .
Nederlanden Asigurări
După numai trei ani de activitate, în anul 2000 compania olandeză Nederlanden domina piața asigurărilor de viață. Alături de ING Barings Securities și Barings Private
Equity Partners, Nederlanden Asigurări de viață este membră a grupului ING, una dintre primele cinci instituții financiare din Europa.
În urma achiziției companiilor de asigurări americane ReliaStar și Aetna, ING a devenit și liderul asigurătorilor de viață din Statele Unite după criteriul primelor încasate, și a șasea companie după activele deținute.
Grupul este prezent în România începând cu 1994 prin ING Bank, subsidiara de asigurări fiind înființată trei ani mai târziu. Nederlanden și-a început activitatea la 1 iulie 1997 cu cinci agenții și 200 de consultanți pe o piață – cea a asigurărilor de viață – dominată la acea vreme de Asirom. Ascensiunea companiei a fost extrem de rapidă. După șase luni de la încheierea primelor polițe, Nederlanden deținea deja o cotă de 3,62% din piață, procentaj cu care se instala pe locul trei în clasamentul OSAAR pe 1997 (după Asirom și Unita).
Un an mai târziu, compania olandeză făcea din nou un salt spectaculos. Încasând prime în valoare totală de 43,88 miliarde lei, Nederlanden câștiga o cotă din piață de 22% și începea să amenințe serios poziția de lider deținută de Asirom. Pentru compania românească a fost, de altfel, și ultimul an când a mai putut rezista presiunii exercitate de principalul concurent.
În 1999, la numai doi ani de la înființare, compania olandeză a trecut în fruntea topului, încasând 238 miliarde de lei cu care a ocupat aproape jumătate din piață (45,94%). Lider de piață, Nederlanden devine și cea mai puternic capitalizată companie de asigurări din România. Majorările de capital s-au făcut succesiv de la 150 de miliarde lei în 1998 la 278 miliarde în 1999 și 303 miliarde lei în 2000, demonstrând intenția companiei de a investi pe termen lung pe o piață totuși destul de firavă.
Succesul Nederlanden are la bază cel puțin trei explicații. Prima se referă la calitatea produselor de asigurare lansate pe piață. A doua are în vedere extinderea teritorială rapidă a companiei. Nu în ultimul rând, managementul performant reprezintă un alt argument al succesului Nederlanden. Să le luăm pe rând.
Îmbinând componenta de protecție cu cea de investiție, produsele unit linked lansate de Nederlanden s-au dovedit atractive pentru clienții companiei, permițând consultanților acesteia să încheie, în medie, un număr de 6.500 polițe lunar pe total companie. În esență, acestea se bazează pe un sistem în care primele de asigurare sunt utilizate la cumpărarea de unituri (diviziuni ale fondurilor Nederlanden). O parte din acestea sunt utilizate pentru plata despăgubirilor în cazul producerii unui risc asigurat (deces, de pildă). Cealaltă parte a uniturilor cumpărate de client este investită de companie în unul din fondurile Nederlanden (în lei sau valută) ales de asigurat.
Cum de la înființarea lor, fondurile Nederlanden s-au situat ca performanțe peste rata inflației, asiguratul a putut beneficia, pe lângă protecția oferită de poliță, și de câștiguri stimulative pe termen lung. Numărul consilierilor a crescut progresiv, de la 200 în 1997, la 1.500 în 1998 și 2.100 în 2000. Nederlanden a trebuit să se extindă în teritoriu în același ritm. În trei ani, compania a reușit să deschidă un număr de 28 de agenții și 38 de birouri teritoriale, având din acest punct de vedere una dintre cele mai bune rețele din țară.
AIG
AIG a investit până în 2000 în România 125 milioane USD. Concernul american este prezent pe piața românească prin două companii de asigurări și un fond de investiții.
Pe plan mondial, American International Group (AIG) este unul dintre giganții domeniului asigurărilor.
Cifrele sunt semnificative. La sfârșitul anului 1999, valoarea activelor grupului se ridica la 267 de miliarde dolari, AIG având peste 4.000 de filiale în 130 de țări și un număr de aproximativ 36.000 de angajați. Pentru comparație, vom spune că volumul total al primelor brute încasate de companiile românești de asigurări în 1999 a fost abia de 280 milioane dolari, ceea ce tradus în procente înseamnă doar aproximativ 5% din profitul AIG pe 1999 (5,01 miliarde dolari).
În România, AIG este prezentă începând din 1994, o dată cu înființarea de către concernul american a primei subsidiare de asigurări non life. Strategia de abordare a pieței de către AIG a fost total diferită de a celorlalte companii, încă de la înființare. Fără a desfășura campanii susținute de promovare, compania și-a stabilit propria nișă de piață, reprezentată de segmentul firmelor multinaționale și al celor românești de calibru, AIG non life nefiind interesată să asigure persoane fizice. „Este și motivul pentru care nu a fost necesar să apelăm la campanii publicitare susținute, declara Michael Jensen, managing director AIG România.
„Important pentru noi nu este să devenim lideri ai pieței, ci să fim cei mai buni pe nișa pe care lucrăm“, adăuga Jensen. Asigurând doar persoane juridice, AIG România a apelat doar la sprijinul brokerilor, neavând nevoie de o rețea de agenți de asigurări proprii. „Zece dintre colaboratorii noștri sunt brokeri multinaționali, iar aproximativ 15-20, brokeri locali“, spunea directorul AIG.
Cu un portofoliu dominat de asigurările de clădiri și bunuri, AIG România s-a situat, an de an, în topul primelor zece companii la asigurările non life. În locul unei creșteri spectaculoase, compania a preferat o evoluție mai lentă, dar însoțită de creșterea rezervelor. Rezultatele n-au întârziat să apară. Standard & Poor’s și Moody’s au acordat subsidiarei grupului american ratingul maxim AAA, AIG România fiind singura companie activă din țară care deține acest calificativ. „Pentru asigurat, un rating de acest nivel semnifică în primul rând siguranța de care beneficiază apelând la serviciile companiei. Este, de altfel, elementul esențial în orice afacere de succes“, opinează Michael Jensen.
În decembrie 1998, AIG înființează pe piața românească a doua subsidiară, de data aceasta o companie de asigurări de viață – AIG Life România.
AIG Life vine tare din urmă deși concurentul principal Nederlanden înregistrase un succes cu produsele unit linked, concernul american a preferat din nou prudența, evitând să lanseze acest gen de polițe pe piața românească. „În opinia mea, spunea Ian Harrocks, general manager AIG Life Romania, nu este momentul acum pentru acest gen de produs. Îl vom lansa atunci când vom considera că mediul investițional românesc va oferi o siguranță mai mare“.
După primele zece luni de la începerea vânzărilor, noua companie avea deja un portofoliu de 12.000 de clienți și încasări din prime de un milion de dolari.
Explicația debutului mai prudent dată de managerul general a fost aceeași, respectiv preocuparea pentru siguranța investiției. „Am venit în România să facem afaceri pe termen lung. Suntem interesați de rezultate, dar nu în orice condiții. Pentru noi, mult mai important este să ne consolidăm reputația de companie solidă pe piața românească. O dată realizat acest lucru, vor veni cu siguranță și rezultatele.
Primele semne se întrevăd. După mai puțin de doi ani de la înființare, 1.032 de consultanți și peste 1.000 de intermediari lucrează pentru AIG Life România, compania având deja sucursale și birouri în 12 orașe din țară. Numărul de clienți a crescut progresiv.
De la primul contract încheiat și până în 2000, AIG Life a reușit să adune în portofliu peste 21.000 de polițe noi, iar în 2001 avea un total de 45.000 de polițe de asigurări de viată.
Pe lângă cele două companii de asigurări, AIG este reprezentată în România și de un fond regional de investiții, AIG New Europe Fund. Este vorba un fond de private equity, acționar minoritar (cu procente între 10 și 35%) la trei mari companii de pe piața românească, respectiv Mobil Rom (telefonie mobilă), Astral (companie de cablu TV) și Luxten (obiecte de iluminat și servicii).
AIG România
Acționar majoritar: American Internațional Group 99,99%
Prezența pe piața românească: 1994
Forță de vânzări: colaborează cu 10 brokeri multinaționali, 20 brokeri locali
Rating Standard &Poor’s: AAA (singura firmă din România care are acest calificativ)
Rating Moody’s – AAA
Volum de prime brute încasate în 1999: 95 miliarde lei
Cotă de piață în 1999: 2,51% (asigurări nonviață)
Locul 9 în clasamentul OSAAR pe 1999
AIG Life Asigurări România
Pe piața românească: decembrie 1998
Forța de vânzări 1032 consultanți, 1000 intermediari ce vând produse AIG
Brokeri parteneri MBI, ECG
Rețea teritorială agenții și sucursale în 12 orașe
Prime brute încasate în 1999: 10 miliarde lei
Prime brute încasate în 2000 (9 luni) 45 miliarde lei
Nederlanden Asigurări de Viață
Membră ING Group
Prezența pe piața românească: 1 iulie 1997
Forța de vânzări: 2100 consultanți
Vânzări (în medie): 6500 polițe pe lună
Rețea teritorială 28 agenții, 38 de birouri teritoriale
Capital social 303 miliarde lei (24 mil $)
Prime brute încasate în 1999: 238 miliarde lei
Cotă de piață în 1999: 45,94%
Locul 1 în clasamentul OSAAR pe 1999
Rating Standard & Poors pentru ING.Group: AA-
Rating Moody’s pentru ING Group: Aa2
Generali Asigurări
Acționar majoritar Generali (Italia)
Prezența pe piața românească: 1993
Investiții de 1 milion de dolari
Rețea teritorială: 24 agenții
Număr total de angajați: 125 (jumătate în București)
Volum de prime brute încasate în 1999: 88,6 miliarde lei
Interamerican România
Acționar majoritar – Interamerican (Grecia)
Prezența pe piața românească – 1994
Capital social – 120 miliarde lei
Rețea teritorială – 45 de filiale
Investiții în perioada 1995 – 2000 – 4 milioane USD (din care 2,5 milioane USD sediul central și restul rețeaua teritorială de agenții)
Investiții preconizate în următorii 3 ani – 20 milioane USD (asistență rutieră, servicii medicale, financiare)
III.2 Cele mai importante companii de asigurări de pe piața românească în 2003
Rezultatele financiare comunicate de societățile de asigurări pentru sfârșitul primului semestru al anului 2003 și previziunile pentru întregul an indică o creștere substanțială a acestei piețe de peste 43%.
Asirom
Ușor schimbat la jumătatea anului, topul primelor 6 societăți de asigurări realizat pe baza primelor brute subscrise la jumătatea anului 2003 păstrează pe primul loc singura societate privata cu capital romanesc, Asirom SA. Potrivit sondajelor efectuate de companie, Asirom are un grad de notorietate de 70% și o cotă de piață de 20% din total. Pe baza numărului de contracte RCA încheiate în 2003, Asirom a ajuns să dețină o pondere de 43,89% din totalul acestei piețe. Cu peste 80 de forme de asigurare, de la asigurările auto (Casco și RCA), asigurarea pentru călătorii în străinătate, asigurarea bunurilor de uz casnic și gospodăresc, asigurarea locuinței și altele, până la asigurările de viață (12 tipuri), principalul obiectiv al Asirom pentru 2003 și 2004 este să-și păstreze poziția de lider al pieței asigurărilor. Asirom totuși până la sfârșitul anului 2003, a pierdut primul loc în favoarea concurentului direct Allianz Țiriac.
Allianz Țiriac
Deloc surprinzător, ocupantul locului al doilea la jumătatea anului 2003 este Allianz Țiriac, al cărei volum de prime brute subscrise a fost de 68 milioane. Cifra indică o creștere (exprimată în moneda europeană) a principalului indicator de venituri cu 27,4%. Allianz raportează o creștere cu aproximativ 35% față de anul precedent pe segmentul asigurărilor generale, asigurările non – viață depășind 66 de milioane de euro.
Creșterile din segmentul non-viață au fost susținute de evoluția conform așteptărilor a vânzărilor de polițe de asigurări auto, în speță asigurări CASCO și asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, cu valabilitate pe teritoriul României (RCA obligatorie), respectiv în afara granițelor țării (Carte Verde).
Cele trei clase de asigurări continuă să contribuie, cumulat, în proporție de aproximativ 70% la formarea portofoliului non-viață al Allianz-Țiriac. "În comparație cu mulți dintre competitorii săi, Allianz-Țiriac Asigurări are un grad scăzut de dependență a portofoliului de vânzările de asigurări obligatorii. În consecință, ne așteptăm, foarte curând, la consacrarea Allianz-Țiriac în postura de lider absolut și incontestabil al pieței asigurărilor", a declarat Cristian Constantinescu, director general Allianz Țiriac.
Omniasig
Omniasig deține locul patru cu un volum al primelor brute subscrise de 1.114 miliarde de lei, reprezentând o creștere de 30% în echivalent dolari față de aceeași perioada a anului 2002. De menționat că la capitolul RCA, Omniasig a înregistrat o creștere de cinci milioane de dolari față de aceeași perioadă din anul precedent.
Obiectivele Omniasig pentru 2004 sunt consolidarea poziției dobândite și menținerea cotei de piață.
ING Nederlanden
Din acest an, probabil datorită creditelor ipotecare promovate de ING Bank, pe piața asigurărilor generale a intrat și ING Nederlanden. Ea a ocupat locul trei în top, dar trebuie să menționăm că în proporție de 99% rezultatele sale financiare sunt date de polițele de viață, segment din care deține o pondere apropiată de 50%.
Astra Asigurări
Astra Asigurări și-a păstrat locul patru în top (daca nu luăm în calcul ING Nederlanden, societate cu asigurări preponderent de viață), înregistrând 755 de miliarde de lei pe primul semestru al anului 2003, în creștere cu 45%, față de aceeași perioadă a anului trecut. "Rezultatele obținute pe primul semestru al anului confirmă faptul că Astra Asigurări își menține trendul ascendent, depășindu-și estimările pentru acest an", a declarat Dan Domnițanu, vicepreședinte Astra Asigurări.
Unita
O evoluție surprinzătoare a avut Unita care deține locul șase în clasament și deținea în 2003 o cota de piață de 5,20%, cu 1,05% mai mult decât în anul 2002. "Primele încasate se preconizează a depăși 1.000 de miliarde lei pentru anul 2003. Se va pune accent, în partea a doua a anului, pe dezvoltarea vânzărilor de produse de viață și de produse de asigurări de bunuri, noi produse fiind deja lansate sau în curs de lansare pe piață", a declarat Daniel Stan, director general Unita.
Estimările specialiștilor din piață, firme de consultanța și de audit, certifică valoarea totală a pieței asigurărilor în 2003 în jurul a 700 de milioane de euro, cu mici variații de la o firma la alta (cifrele variază în jurul sumei de 750 de dolari).
Cele 45 de societăți de asigurare care au funcționat în 2002 au însumat un total al primelor brute încasate de 478,2 milioane de euro.
Potrivit informațiilor furnizate de societățile de asigurări din piață, cele mai mari creșteri consemnate în principal la finalul semestrului întâi 2003 au fost la asigurările auto obligatorii, CASCO și asigurările Carte Verde.
Pe locul doi în anul 2003, în topul polițelor care au înregistrat creșteri semnificative se situează asigurările de incendiu și alte bunuri, în general locuințele.
Majorări semnificative au fost semnalate și în segmentul asigurărilor de viață, unde creșterile înregistrate comparativ cu cele din anul precedent au depășit în unele cazuri cu mult 100%.
Pentru anul 2004, asigurătorii așteaptă o anumita mișcare a pieței pe segmentul polițelor private de sănătate, al pensiilor private și pe cel al segmentului de produse de bancassurance, creșterea polițelor de risc financiar și a celor aferente creditelor bancare fiind așteptată în continuare.
Creșterea spectaculoasă de pe piața asigurărilor din acest an nu va continua în același ritm și în 2004. Creșterile au provenit din asigurările de viață, locuințe, credite și Carte Verde.
Comparativ cu totalul primelor brute încasate în 2002, de 478,2 milioane de euro, reprezintă o creștere de peste 60%, în valori nominale, la nivelul întregului an. Creșterea a provenit, în principal, ca urmare a evoluției primelor de asigurare pe segmentul viata, cel al asigurărilor de incendiu și alte bunuri, asigurărilor auto obligatorii, CASCO și asigurărilor de Carte Verde. Bineînțeles, creșteri importante au fost consemnate la asigurările de credite și garanții de pierderi financiare.
Cu toate acestea, datorită nivelului destul de redus al primelor de asigurare aferente creditelor bancare, ponderea acestora în totalul primelor brute subscrise se situează între cinci și șapte la sută. Referitor la evoluțiile viitoare ale pieței asigurărilor, Cristian Constantinescu, director general Allianz Țiriac, a declarat ziarului Capital că avem de-a face cu "o piață care va continua să crească, mai temperat totuși. Ritmul va fi dictat, în primul rând, de reformele instituționale promovate de autoritățile centrale, respectiv de către organismul cu rol de supraveghere și control specifice domeniului.
În acest sens, stimularea cererii potențiale de polițe prin acordarea de facilități fiscale ar avea efecte concrete imediate în sensul creșterii gradului de cuprindere în asigurare. În timp, implementarea cadrului normativ european specific activităților de asigurări va redimensiona, pe termen mediu și lung, anumite segmente ale pieței locale a asigurărilor (de exemplu, asigurările de răspundere civilă auto)". De aceeași părere este și Monica Dragu, director de dezvoltare de la ARDAF, care consideră că "Modificările legislative care privesc deductibilitățile fiscale pentru persoanele fizice ce încheie diverse forme de asigurări vor avea un efect favorabil în dezvoltarea pieței asigurărilor din România."
De fapt, toate companiile de asigurări așteaptă cu mare interes promulgarea noului cod fiscal, cel care prevede deductibilități pentru primele de asigurare, în special pentru cele private de sănătate, dar și o legislație clară în domeniul fondurilor private de pensii. Tudor Moldovan, director executiv Asigurări de Viață la Generali, a declarat pentru ziarul Capital "anul 2004 nu va mai aduce o creștere spectaculoasă, dar mișcări vor fi și, mai ales, pe partea asigurări de sănătate, pe cele legate de credite bancare și produse de bancassurance. Vor fi, probabil, ceva mișcări și pe piața pensiilor private, dacă legislația va deveni mai clară și mai stabilă".
Societatea Grawe a specificat că pentru anul 2004 își propun o rată de creștere stabilă, în ciuda impactului negativ pe care noile prevederi ale Codului fiscal (în ceea ce privește domeniul asigurărilor – mult mai firave decât așteptările și limitate la durata unui singur an) îl vor avea asupra posibilităților de dezvoltare ale pieței asigurărilor.
Practic, asigurările private de sănătate sunt cele mai lovite de actualele prevederi ale noului cod fiscal. Pe piața romaneasca, acestea sunt doar suplimente ale polițelor de viață. Totuși, Omniasig Addenda a lansat pe piață, încă din 2003, asigurările private în baza unor contracte încheiate cu spitalele de stat.
Interamerican promite ca, din anul 2004, va pune în funcțiune un spital ultramodern pentru asigurații săi, iar Generali Asigurări se pregătește să lanseze o asigurare de sănătate "gratuită". În cadrul unei asigurări de viață Generali, clientul va beneficia de asigurarea de sănătate, fără ca sumele primite pe parcursul vieții, în cazul în care s-a îmbolnăvit, să-i afecteze veniturile finale (suma asigurată și beneficiile).
În ultimii ani, piața românească a asigurărilor a cunoscut un dinamism deosebit comparativ cu ritmurile de creștere economică și cu cele ale altor domenii și nu numai atât: această creștere a adus cu sine și o intensificare a concurenței care în acest domeniu se manifestă "în afara domeniului"; acest lucru este o consecință a situației concrete a pieței românești, respectiv a segmentelor de piață limitate cărora asigurătorii li se adresează.
Practic, dacă un client are o poliță de asigurare de viață, este greu de crezut că în actualul context va lua o poliță de asigurare la o companie concurentă. Fiind încă o piață potențială destul de restrânsă, concurența se manifestă între toate companiile care se adresează prin activitatea lor clienților persoane fizice.
Așadar, asigurările concurează cu supermarketurile, firmele de construcții și cele de intermedieri imobiliare, dealerii de mașini, agențiile de turism, vânzătorii de produse de lux etc. Chiar și așa, piața româneasca a asigurărilor a înregistrat o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, o creștere net superioară ritmului de creștere economică înregistrată. Volumul total de prime încasate a ajuns în 2002 471 milioane euro (din care 352 milioane euro încasări din prime pentru asigurări generale și 118,7 milioane euro asigurări de viață).
Anul 2002 reprezintă primul an în care gradul de penetrare a asigurărilor în economie este supraunitar, ajungând la 1,09%, desigur încă departe de nivelul înregistrat în piețele mature (în medie 8% în tarile UE ș3-5% în țările Europei Centrale). Densitatea asigurărilor a crescut la 21,7 euro/locuitor față de 16 euro/locuitor în 2001. Structura primelor încasate continua trendul început cu câțiva ani în urma. Ponderea asigurărilor de viața a crescut în fiecare an, ajungând la 25% în 2002 față de 8,3% în 1998. Tendința aceasta va continua și în anii viitori, ca urmare a maturizării pieței și creșterii nevoii de protecție, economisire și creării unui fond de pensii.
Încercând o estimare a evoluției asigurărilor în prima jumătate a anului 2003, încasările de prime de asigurare depășesc 12.000 miliarde lei, respectiv o creștere nominală cu peste 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2002, circa 25% creștere reală. Putem prevedea un puternic dinamism pentru întregul an 2003 față de anul 2002. Această evoluție este explicată preponderent prin creșterea mai accentuată a asigurărilor pe segmentul retail atât în domeniul asigurărilor de viață, cât și al asigură generale (locuințe, auto, răspundere civilă auto etc.).
Un impact pozitiv deloc de neglijat îl au și vânzările de credite ipotecare oferite de băncile din România care, de cele mai multe ori, obligă clientul la o asigurare a locuinței sau construcției și la asigurare de viață și invaliditate permanentă. Alături de acestea, unele tipuri de credite imobiliare, credite de consum pe termen mediu, dezvoltarea leasingului etc. vor contribui semnificativ la creșterea vânzărilor de asigurări.
Pentru viitor, creșterea economică previzionată va aduce cu sine efecte pozitive, sub aspectul creșterii segmentului de piață potenți al căruia asigurările i se adresează și implicit, a primelor de asigurare încasate; deși statisticile arată creșteri deosebite ale acestui indicator, efectele directe asupra nivelului de trai al populației și creșterii nivelului real al veniturilor vor dura. Efecte semnificative asupra dezvoltării acestui sector vor avea fondurile de pensii așteptate de operatorii de pe piața financiară: vor contribui la dezvoltarea acesteia în toate componentele sale, la mobilizarea economiilor populației și investirea lor în economia națională, la relaxarea pe termen lung a bugetului asigurărilor sociale.
Facilitățile în domeniul taxelor și impozitelor care se așteaptă prin introducerea Codului fiscal 2004 pot sprijini puternic dezvoltarea asigurărilor și pot avea efecte importante asupra întregului sistem economic, precum: stimularea spiritului de economie la nivelul populației, mobilizarea investițiilor în economie, stimularea construcțiilor de locuințe, degrevarea statului de o parte din poverile bugetare ce ii revin prin însăși esența să (accidente, pensii, sănătate etc).
Crearea de produse noi, adaptate nevoilor tot mai complexe ale clienților, și creșterea calității serviciilor oferite la nivelul așteptărilor acestora vor fi din ce în ce mai importante. Alături de aceste aspecte, tendințele de a oferi servicii financiare sub un singur nume sunt tot mai frecvente. Chiar dacă în prezent nu sunt multe firme sau grupuri financiare care oferă o gamă variată de astfel de servicii, constatăm tot mai mult că se încheie parteneriate între bănci/ societăți de asigurări/ companii de leasing etc. care îndrumă clientul către una sau mai multe companii de un anumit tip. O practică mai puțin loiala este îndrumarea "exclusivă" către anumite companii, nu întotdeauna pe criterii de eficiență financiară clară.
Nu exemplele sunt relevante, ci doar faptul ca aceste practici există și nu întotdeauna aduc protecția necesară pentru cei implicați în acest proces. Esențială rămâne încrederea clienților în sistemul financiar, încredere care se poate atinge numai printr-o abordare corectă și profesionistă a tuturor operatorilor din piața, prin reglementari, supraveghere și control adecvate.
Există potențial pentru creșterea pieței, important este când devine cu totul operant și vom vedea că indicatorii cantitativi și cei calitativi pentru serviciile financiare vor apropia România de țările Uniunii Europene.
III.3 Lupta pe cote de piața devine tot mai strânsa intre asigurători
În 2003, piața asigurărilor și-a schimbat liderul. După anii în care nu a putut fi detronată, Asirom a cedat prima poziție, în clasamentul primelor brute subscrise, companiei Allianz-Țiriac. Din urmă vin puternic însă și alți competitori. Mai mult de 80% din piața asigurărilor este împărțită de zece companii, iar primele trei dintre acestea au strâns anul trecut aproape jumătate din banii asiguraților.
Lupta la vârf pe cote de piața se poartă de câțiva ani între aceiași actori, însa pozițiile au început să se inverseze. Companiile își dispută cote pe o piață care a depășit anul trecut 700 de milioane de euro (peste 26.700 de miliarde de lei – asigurări directe și primiri în reasigurare). Creșterea față de anul 2002 a fost de 41% în lei și de 17,75% calculat în euro, cu mult peste ritmul mediu de creștere a economiei românești.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Gheorghe Cismaru, primele de asigurare aferente anului 2003 au ajuns să reprezinte 1,3% din PIB. Mult timp, pragul de 1% din PIB nu a putut fi depășit de piața românească a asigurărilor, deși în țările dezvoltate ponderea este de câteva zeci de ori mai mare. Pentru 2004, perspectivele de creștere sunt chiar mai bune. Dacă anul trecut piața a câștigat un plus de circa 100 de milioane de euro față de 2002, în anul 2003 acesta s-ar putea subscrie în plus de trei ori pe atât, astfel încât să se atingă pentru prima dată miliardul de euro la finele anului .
O astfel de evoluție nu este imposibilă, dacă se iau în considerare faptul că numai în primul trimestru încasările totale din prime au depășit 9.200 de miliarde de lei.
După o lungă perioadă în care s-a menținut lider absolut al pieței, Asigurarea Romaneasca – Asirom – s-a plasat în 2003 pe poziția a doua în ierarhia primelor brute subscrise, cu un volum de 4.965,7 miliarde de lei (132,2 milioane de euro). Învingător a ieșit Allianz-Țiriac Asigurări, cu 5.146 miliarde de lei (137,03 milioane de euro) prime brute subscrise. Locurile trei și patru în clasamentul total al asigurătorilor au rămas neschimbate față de anul 2002, fiind ocupate de ING Nederlanden, respectiv Omniasig, în timp ce Asiban a urcat de pe locul opt pe locul cinci, iar Unita de pe locul nouă pe locul șase, ambele devansând Astra, Ardaf și Generali.
Cu o creștere susținută, la fel ca și în cazul Asiban, asigurărilor asociate creditelor bancare, BCR Asigurări a urcat în cel de-al doilea an de funcționare direct pe poziția zece. Explozia activității de creditare bancară a stat, de altfel, și la baza celor mai mari creșteri din piață, consemnate în volumul primelor subscrise de BCR Asigurări și Asiban. În cazul primei societăți, creșterea nominală a fost de aproape 288% față de 2002, aducându-i într-un timp foarte scurt o cotă de piața de 2,86%, în timp ce Asiban a consemnat o dublare a primelor subscrise în aceeași perioada, concomitent cu creșterea cotei totale de piață de la 4% la 5,66%. Companiile cu acționari bancari nu sunt singurele aspirante care vor să urce, în perioada următoare, pe unul din primele trei locuri ale clasamentului.
Oficialii societăți Unita au declarat că se doresc pe podium în 2004, în timp ce Omniasig speră că recentele achiziții (AGI România și Asirag Pitești) o vor ajuta să ajungă în aceeași zonă a clasamentului. Actuala ocupantă a locului trei – ING Nederlanden – domina detașat o piață – cea a asigurărilor de viață – care, chiar dacă are, încă, o pondere mult mai mică în total decât asigurările generale, crește considerabil de la an la an.
Ușor de detronat nu va fi nici Asirom, companie care, cu toate ca a pierdut în 2003 prima poziție a clasamentului, deține în continuare o cota semnificativa de piața – 18,57%. Cât privește actualul lider, Allianz-Țiriac, acesta își menține prima poziție pe segmentul asigurărilor auto, care reprezintă mai mult de jumătate din piața asigurărilor generale, și ș-a dublat încasările la asigurări de viață.
Top 10 asigurători
Societate/ Prime brute subscrise
Allianz-tiriac 5.146 miliarde de lei (137,03 milioane euro)
Asirom 4.965,7 miliarde de lei (132,2 milioane euro)I
NG Nederlanden 2.748 mld. lei (73,19 milioane euro)
Omniasig 2.232,532 mld. lei (59,45 milioane euro)
Asiban 1.524 miliarde de lei (40,34 milioane euro)
Unita 1.317,47 miliarde de lei(35,08 milioane euro)
Astra 1.305 miliarde de lei (34,74 milioane euro)
Ardaf 1.090,1 miliarde de lei (29,02 milioane euro)
Generali 816,1 miliarde de lei (21,73 milioane euro)
BCR Asigurări 764,3 miliarde de lei (20,35 milioane euro)
III.4 Piața asigurărilor în 2004
Grija asigurătorilor constituie, de obicei, riscurile altora. Reguli noi pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, reasigurări tot mai scumpe, apropierea momentului când concurenței interne i se va alătura cea a companiilor străine de profil. Acestea sunt doar câteva dintre motivele actuale de îngrijorare pentru piața românească a asigurărilor. Veștile bune vin, în schimb, dinspre creșterea susținută a pieței din ultimii ani (chiar dacă ritmul s-a temperat în 2003) și perspectivele bune pentru evoluția viitoare.
"Ritmul de dezvoltare a pieței pare să se confirme și în acest an, primele brute încasate din asigurări directe în primul trimestru fiind de peste 9.100 miliarde lei. Față de perioada similară a anului 2003, se înregistrează astfel o creștere în euro de peste 24%", spune Nicolae Crișan, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Potrivit afirmațiilor sale, anul trecut primele brute încasate din asigurări directe au fost de circa 24.225 miliarde de lei, creșterea reală anuală (raportat la inflația decembrie pe decembrie) fiind de circa 29%.
Creșterea pieței mărește miza concurenței între asigurători. Aceștia vor avea de ce se teme în viitor, nu numai de competitorii interni, ci și de companiile străine la care românii vor avea dreptul să încheie polițe de asigurare. O consecință bună va fi însă creșterea calității serviciilor.
O altă cerință a demersurilor de integrare va face asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) să funcționeze după un sistem nou. Celebrele "campanii RCA", în care societățile aruncă la fiecare sfârșit de ani premii de miliarde pentru a atrage asigurații, vor deveni istorie, asigurarea urmând să se facă pe baze contractuale, în orice perioadă a anului. Schimbarea ar putea crea probleme societăților cu o pondere mare a polițelor RCA în portofoliul total. Până acum, acestea raportau un grad de solvabilitate la 31 decembrie 2003, în care contau și sumele încasate în avans în timpul campaniei RCA din decembrie. Societățile puteau prezenta astfel o situație bună a lichidităților existente în bănci, fără a fi luate însă, în considerare și obligațiile rezultate din încasările la RCA (polițele au valabilitate din anul următor). "Cosmetizarea" solvabilității la finele anului 2004 nu va mai fi posibilă după ce asigurarea se va încheia pe baze contractuale.
III.4.1 Sistemul polițelor RCA se schimbă
Tot în cazul polițelor RCA, "o încercare pentru asigurători va fi pregătirea sistemelor informatice și pentru introducerea sistemului bonus-malus", spune președintele Ardaf, Steluța Racolta. Acesta va elimina prima fixă plătită până acum de proprietarii autovehiculelor (diferențiată doar după capacitatea cilindrica a motorului). În locul ei, "prețul" asigurării va crește sau va scădea în funcție de "cazierul rutier" al șoferului. Mai mult, unificarea polițelor obligatorii RCA și Carte Verde, precum și majorarea limitelor de despăgubire în vederea alinierii la standardele Uniunii Europene, vor ridica în viitor problema scumpirii tarifelor de primă și a suportabilității acestora pentru asigurați.
O problemă pe care companiile de asigurări încep să o resimtă tot mai acut este creșterea costurilor de reasigurare. Potrivit vicepreședintelui Astra Asigurări, Dan Domnițanu, aceasta impune și o majorare a tarifelor de asigurare, dacă societățile vor să își mențină standardele calitative. Concurența în creștere face însă ca "scumpirile" necesare să fie uneori amânate. Semnalele nu tocmai pozitive indica faptul ca unele companii de elită au renunțat la standardele calitative în favoarea celor cantitative. Scumpirile ar putea ține, însă, departe de asigurările de locuințe marea majoritate a românilor, chiar dacă deductibilitățile acordate de Codul fiscal și creșterea probabilității statistice de producere a unui cutremur cu magnitudine mare ar trebui să acționeze în sens contrar.
Alte facilitați fiscale care ar fi trebuit să stimuleze dezvoltarea pieței și creșterea concurenței – cele pentru asigurările private de sănătate – au întârziat să producă efecte vizibile din cauza întârzierilor legislative. Problema s-a rezolvat abia anul acesta.
Situația este valabilă și în cazul unei alte "portițe" deschise de Codul Fiscal pieței asigurărilor – schemele de pensii ocupaționale – care nu a putut funcționa mult timp din cauza absenței altor legi necesare. O altă "oportunitate" a anului pentru asigurători – polițele de riscuri financiare, credite și garanții – ridică problema transferului de risc dinspre sistemul bancar spre piața asigurărilor și a posibilelor efecte negative pe care le-ar putea avea în viitor creșterea restanțelor la rambursarea împrumuturilor bancare.
La solicitarea FMI, un set de norme emise de CSA a limitat riscul, însă a creat asigurătorilor și probleme, obligându-i "să cumpere reasigurare" într-o perioadă de creștere a tarifelor pe piața externă.
Factorii ce generează dificultăți:
• Costurile reasigurării. Creșterea tarifelor de reasigurare obligă societățile de asigurări să "scumpească", la rândul lor, polițele asiguraților. Efecte negative pot apărea în cazul asigurărilor de locuințe.
• RCA. Dispariția "campaniilor RCA" de la finele anului 2004 nu va mai permite atragerea de clienți prin premii și nici "cosmetizarea" solvabilității la 31 decembrie. În plus, introducerea sistemului bonus-malus va obliga societățile să facă investiții în infrastructura informatică.
• Riscul creditelor. Piața asigurărilor a câștigat o dată cu bancherii în urma exploziei creditelor de consum. Dinspre piața bancară s-a transferat însă, în același timp și o parte a riscului de nerambursare.
• Facilitați fiscale. Deducerile fiscale permise pentru asigurările de locuințe, ori pentru pensiile ocupaționale deschid noi porți de dezvoltare a pieței, însă carențele legislative taie din entuziasmul asigurătorilor interesați de aceste zone.
• Concurența străină. Asigurătorii vor concura în viitor nu numai cu societățile autohtone, ci și cu cele străine la care românii au primit dreptul să încheie polițe
III.5 Privatizarea Astra
Aportul în natură, clădirea City Business Center, permis de contractul de privatizare, nu va fi avizat de CSA. Dacă nu realizează investițiile de 42 milioane de dolari promise, Nova Trade riscă rezilierea contractului de privatizare. Majorarea capitalului prin aport în natură nu mai este însa permisă prin noua legislație a asigurărilor.
În luna iulie a anului 2001, Astra Asigurări se privatiza cu firma Nova Trade, aparținând omului de afaceri Dan Adamescu. Prețul de 2,5 milioane de dolari plătit pentru 75,67% din acțiunile societății, considerat destul de mic la data respectivă, a fost totuși justificat de pierderile companiei la acel moment (95 miliarde de lei la finele lui 2001) și de datoriile mari ale acesteia. În plus, Nova Trade s-a angajat prin contractul de privatizare să investească circa 43 milioane de dolari în decurs de cinci ani.
La un an de la privatizare, problemele preluate o dată cu societatea desprinsă după revoluție din fostul ADAS încep să creeze tot mai multe dificultăți noilor proprietari.
Potrivit contractului de privatizare, investițiile de 43 milioane de dolari, incluzând majorarea capitalului social, pot fi realizate fie în numerar, fie prin aport în natură. În iunie 2003, Dan Adamescu a anunțat că intenționează să majoreze capitalul, până la finele aceleiași luni, cu peste 36 milioane de dolari. Din aceasta suma doar un milion de dolari urma să fie adus în numerar, iar restul aport în natura, prin includerea în capital a imobilului City Business Center (actualul sediu Connex). Cu o singura clădire, Astra ar fi devenit cea mai capitalizata societate de asigurări din țară.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Nicolae Crișan, a precizat însă, destul de clar, la momentul respectiv ca nu mai poate aviza o majorare de capital în natură la nici o societate, în condițiile noii legislații în domeniul asigurărilor. La Astra, CSA mai avizase o majorare prin reevaluarea activelor imediat după privatizare (de la 95 miliarde de lei la 345 miliarde de lei), deoarece o astfel de operațiune nu mai fusese efectuată de foarte mulți ani.
Reprezentanții companiei susțin totuși ca modificările în legislația asigurărilor au fost adoptate ulterior datei la care a fost încheiat contractul de privatizare. Mai mult, Crișan a arătat în primăvara anului 2002 că majorarea de capital în numerar este chiar o necesitate la Astra pentru a se încadra în cerințele de solvabilitate, în condițiile în care o serie de obligații (estimate la cinci-șase milioane de dolari) au început să apară în urma unor contracte de reasigurare mai vechi, încheiate de fostul ADAS.
Lucrurile s-au mai liniștit între timp, însă problema nu a dispărut. Majorarea capitalului a fost amânată până pe data de 11 august 2002, prelungirea termenului de subscriere fiind justificată de necesitatea de a permite și celorlalți acționari să participe la majorare. Totodată, CSA a publicat pentru Astra, în raportul anual pe 2002, un grad de solvabilitate de 2,26, plasând compania în afara oricărui risc, chiar daca nu fusese operată nici o majorare de capital. CSA a acceptat, însă, să nu ia în considerare obligațiile rămase în urma contractelor de reasigurare încheiate de fostul ADAS, pentru simplul motiv ca acestea nu au putut fi determinate cu exactitate.
Președintele CSA spune însă că imediat ce va apărea certitudinea existenței unei pretenții, ca urmare a unui litigiu, aceasta va fi luată în considerare, iar Astra va avea obligația să-și constituie rezerva corespunzătoare. "Până acum, noi, Comisia, nu știm cu certitudine decât de un singur litigiu care a apărut, cu o societate din SUA. Pretențiile sunt în jur de 3,5 milioane de dolari. Nu au fost luate în considerare în raportul pe 2003, dar acum va trebui să ținem cont de ele", precizează Crișan.
Din punctul de vedere al Comisiei, orice pretenție apărută în urma unor obligații mai vechi asumate de ADAS, chiar dacă ar putea să fie considerată ulterior nejustificată în instanță, va trebui să fi acoperită corespunzător, prin rezerve, de către Astra, cu implicații asupra solvabilității companiei.
Președintele CSA își menținea poziția potrivit căreia Comisia nu poate aproba la Astra decât o majorare a capitalului în natură. Neclintiți în decizia de a include în capital clădirea City Business Center rămân însă și reprezentanții societății, care cer să se țină cont de legislația privatizării la momentul încheierii contractului cu APAPS, chiar daca aceasta înseamnă o derogare de la legislația asigurărilor. "Nu s-a schimbat nimic în planurile noastre, chiar daca am extins termenul de subscriere a acțiunilor. Avem o înțelegere prin contractul de privatizare, încheiat înaintea modificării legislației asigurărilor. Așteptăm până pe 11 august, majoram capitalul și vedem ce se întâmplă", a declarat Ian Harroks, vicepreședintele Astra pentru ziarul Capital.
Albin Biro, membru în Consiliul CSA, afirmă că "în condițiile legislației actuale Comisia nu poate aproba în nici un caz majorarea de capital în natură. Pe de altă parte, dacă nu majorează capitalul Nova Trade risca rezilierea contractului de privatizare la Astra". În opinia să, soluția unei noi modificări a legislației, special pentru cazul Astra, nu poate fi aplicată nici măcar teoretic în timp util.
Când a preluat 75,67% din acțiunile Astra, Nova Trade s-a angajat să realizeze investiții, inclusiv majorarea capitalului social, de 43 milioane de dolari. Potrivit contractului încheiat în iulie 2002 cu APAPS, acestea puteau fi realizate și prin aport în natura. Majorarea de peste 36 milioane dolari anunțată de Nova Trade va include doar un milion de dolari în numerar, restul aport în natură: imobilul City Business Center.
Legislația din domeniul asigurărilor, modificată după privatizarea societății Astra, nu mai permite majorarea capitalului social al companiilor de asigurări decât cu aport în numerar. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care trebuie să aprobe orice majorare de capital la societățile de asigurări, nu-și poate da avizul pentru o majorare prin aport în natură.
Compania de asigurări se va întoarce în patrimoniul statului dacă acționarul Nova Trade nu va face investițiile promise, inclusiv majorarea de capital.
III.6 Preluarea Agras de către Omniasig
Compania de asigurări agricole s-a trezit cu un nou acționar principal, după manevre abile la Bursă. Mai puțin ortodox, dar perfect legal. Așa s-ar putea caracteriza modul în care compania Omniasig a preluat un pachet important de acțiuni ale Agras SA, devenind astfel principalul acționar al acestei societăți de asigurări Președintele Omniasig, Constantin Toma, își freacă mâinile mulțumit. După mariajul companiei sale cu gigantul financiar, TBI Holding, achiziția a 30,7% din acțiunile celui mai important actor de pe piața asigurărilor agricole din România pare să-i ofere motive justificate de satisfacție. Tranzacția în sine a fost însă una încărcată de suspans, justificând, dacă vreți, faptul că piața de capital este văzută mai degrabă ca un perimetru al rechinilor financiari decât ca o școală a manierelor elegante.
Povestea începe la sfârșitul lunii octombrie, când acționarii semnificativi ai Agras erau Banca Agricola (20%), Brimex Agro (24,97%) Paulo Tocco(7,76%) și Lupetin Giovanni (5,57%). De la acea dată, unul dintre acționari, Brimex Agro, s-a decis să vândă treptat pe piața de capital pachete importante din acțiunile sale la Agras. Drept urmare, procentele deținute de această companie s-au diminuat corespunzător de la 24,97% la 21,40% (3.11.1999), 12,13% (11.11) 7,60% (17.11), ajungând sub pragul de 5% pe 19.11.1999, data la care Brimex Agro a încetat să mai dețină poziția de acționar semnificativ.
Noii cumpărători nu s-au grăbit însă să-și decline prea curând identitatea obligând analiștii pieței să încerce explicații dintre cele mai diverse. La prima vedere se părea că acțiunile vândute de Brimex au fost cumpărate în pachete mici de până la 5% de către investitori fără legătură unul cu celalalt, ceea ce ar fi justificat lipsa numelor acestora de pe lista acționarilor semnificativi ai Agras. Explicația, bună pentru neinițiați, nu stătea în picioare pentru specialiștii bursei. Tranzacțiile speciale încheiate pe 9,12,15,17 noiembrie indicau faptul ca acțiunile, cumpărate în cantități mici de terțe persoane aveau ca destinație un singur investitor, cel mai probabil o companie puternica (în cazul de fata Omniasig) interesata să nu apară la vedere până la finalizarea tranzacției.
Declinarea înainte de vreme a identității Omniasig ar fi făcut transparentă intenția companiei de preluare a unui pachet mare de acțiuni, ceea ce ar fi dus fie la creșterea prețului pe piață a acțiunilor Agras, fie la blocarea planurilor societății de către un alt concurent care s-ar fi interpus pe traiectorie cumpărând un număr mare de acțiuni. Drept urmare, Omniasig și-a început operațiunile prin ordinul de cumpărare dat către doua SVM-uri, Financiara Stock Agency, respectiv, Danubius Securities, acestea achiziționând de pe piață, în numele companiei și al celor desemnați de conducerea acesteia, atât pachetul Brimex Agro, cât și altele aparținând micilor acționari.
Odată terminată operațiunea, acțiunile sunt cedate prin tranzacții speciale titularului de drept și când nimic nu se mai putea întâmpla, pe 23 octombrie, Omniasig apare oficial ca acționar semnificativ, la început cu 6,45%, apoi 28,9% și, în final, cu 30,7%. „Cumpărarea de acțiuni Agras a reprezentat pentru noi un adevărat succes de casa“ – declara Constantin Toma, președinte Omniasig pentru ziarul Capital, menționând că intenția companiei pe care o conduce este de a mai cumpăra încă 20% din acțiuni pentru a deține controlul societății. „Totul depinde de modul cum va evolua prețul acestora pe piață“, opinează președintele Omniasig.
Pe anul 1999 (primele nouă luni) Agras a înregistrat o cifră de afaceri de peste 32 miliarde lei, obținând un profit net de aproximativ 14 miliarde (mai mare decât cel realizat pe tot parcursul anului 1998), în principal, din asigurări agricole. Capitalul social al companiei este de 22,25 miliarde lei.
După două tentative eșuate, Omniasig a crescut prețul în oferta publică de cumpărare
Compania de asigurări Omniasig a lansat recent o noua ofertă publică de cumpărare a 19,29% din acțiunile Agras SA, încercând dobândirea pachetului majoritar al acestei societăți. Față de precedentele tentative, când oferta Omniasig era de 2.300-2.500 lei, noul preț de cumpărare oferit de compania de asigurări este de 3.300 lei/acțiune. La Bursă, în ultimele zile, cursul acțiunilor Agras s-au situat în medie în jurul a 3.500 – 3.600 lei/acțiune, ceea ce înseamnă ca în condiții normale, Omniasig are acum mai multe șanse de a-și atinge obiectivul, între cerere și ofertă nefiind un decalaj foarte mare.
Principalul actor de pe piață asigurărilor agricole din România, cu o pondere de piață de 50,69% conform ultimului raport oficial al OSAAR (Oficiul pentru Supravegherea Asigurărilor) și un volum de prime brute încasate anul trecut de 38 miliarde lei, Agras este în același timp și singura companie de asigurări cotată la Bursă. Pe de alta parte, evaluarea făcută în toamna 1998 de către Ernst& Young, la cererea Omniasig, a scos în evidență soliditatea financiara a companiei-țintă, lucru de loc de neglijat în condițiile în care o bună parte a societăților de asigurări de pe piață sunt subcapitalizate. Nu în ultimul rând, preocuparea Omniasig pentru achiziționarea Agras ține și de interesul reprezentat de o piață, cea a asigurărilor agricole, exploatată insuficient din motive mai degrabă obiective, dar cu un potențial de dezvoltare pe termen lung ce nu poate fi neglijat.
Luând în calcul toate aceste argumente, Omniasig a început ofensiva pentru acțiunile Agras la sfârșitul lunii octombrie. Prin intermediul a două SVM-uri, Financiara Stock Agency, respectiv Danubius Securities, și cu ajutorul tranzacțiilor speciale, compania condusă de Constantin Toma a reușit să cumpere de pe Bursa 30,7% din acțiunile Agras, marea majoritate a acestora (24,97%) fiind cedate de Brimex Agro unul dintre acționarii semnificativi din acea vreme ai societății de asigurări agricole. „Achiziția a reprezentat pentru noi un adevărat succes de casă“, declara președintele Omniasig și faptele nu puteau decât să-i dea dreptate.
La un preț per acțiune variind în jurul a 2.300 lei, compania nu se putea declara mai mult decât mulțumită de afacerea făcută. Până la achiziționarea pachetului majoritar, drumul avea să fie însa mult mai lung.
„Pentru noi, spunea în noiembrie 1998 Maura Klassek, președintele Agras, Omniasig este un musafir nepoftit“. Declarația, anunța un război de lungă durată și viza în esența atât modul în care Omniasig și-a dobândit poziția de acționar semnificativ (prin tranzacții speciale), cât și faptul că în opinia domniei sale acțiunile companiei valorau mult mai mult.
La sfârșitul anului 1998, Omniasig își anunța intenția de cumpărare a încă 20% din acțiunile Agras, pentru a dobândi poziția majoritara, încercând în același timp să-și impună propriii oameni în consiliul de administrație, conform poziției dobândite până atunci. Acționarii Agras reacționează punându-i în față președintelui Toma statutul Agras, care prevedea posibilitatea modificării board-ului societății doar prin votul acționarilor reprezentând 85% din capitalul social.
Mai mult decât atât, în februarie 1999 s-a convocat AGA extraordinară, care propune fuziunea companiei cu alte două societăți de asigurare Naționala SA, respectiv Asigurarea Populară Română. Omniasig se abține așteptând rezultatul evaluării Agras. Între timp, oferta publică de acțiuni lansată între 13 și 28 ianuarie nu a avut nici un rezultat concret, deținătorii de acțiuni Agras nefiind interesați de oferta de preț a Omniasig. Ulterior, a doua ofertă (de fapt o prelungire a primei cu acordul CNVM) a avut aceeași soartă, între timp prețul acțiunilor urcând la Bursă de la 2.300 lei la 4.000 lei/acțiune și rămânând la aceasta cotă încă o bună perioadă de timp. Noua ofertă publică lansată recent de Omniasig demonstrează că interesul companiei pentru acțiunile Agras nu s-a schimbat nici măcar pentru o clipă, confirmând practic declarația făcută cu două luni în urmă de președintele Toma: „Am pierdut doar o bătălie, nu și războiul“.
Omniasig achiziționează la Bursa, la preturi variind intre 2.100-4.050 lei/acțiune un pachet 30,7% din acțiunile Agras SA.
decembrie 2000. Divergențe Omniasig – Agras pe tema prevederii statutare privind posibilitatea modificării board-ului firmei numai prin votul acționarilor reprezentând 85% din capitalul social.
13-28 ianuarie 2000. Omniasig lansează prima oferta publică de cumpărare a 69,30% din acțiunile Agras la prețul de 2.300 lei/acțiune.
30 ian. – 18 febr. 2000. Cu acordul CNVM, Omniasig prelungește oferta publică de cumpărare a acțiunilor Agras, modificând prețul de la 2.300 la 2.500lei/acțiune.
28 aprilie – 17 mai 2000. Omniasig lansează a doua ofertă publică de cumpărare a 19,29% din acțiunile Agras, prețul oferit fiind de 3.300 lei/acțiune
Cu un procentaj de 50,05% din acțiunile asigurătorului agricol, Omniasig a devenit acționar majoritar la Agras. Omniasig a reușit să facă și ultimul pas în ce privește preluarea pachetului majoritar al companiei de asigurări agricole Agras SA.
Constantin Năstase. Un pas mic ca efort financiar pentru Omniasig, dar mare în calculele privind numele noului acționar majoritar al Agras.
Diferența, de la un procentaj de 49,99% cât deținea Omniasig până de curând, la 50,05% cât deține în prezent, a costat compania cu sediul în Aleea Alexandru circa 18 milioane de lei, sumă reprezentând contravaloarea a 14.600 de acțiuni la un preț per acțiune de 1.200 lei. Față de prețul plătit în cadrul ofertei publice făcute anterior – 4.000 lei/acțiune, cel al ultimei tranzacții este, fără îndoială, derizoriu. „Cred că ceilalți acționari ai Agras au realizat beneficiul pe care îl pot avea în urma preluării societății de către o companie de talia Omniasig“ este explicația dată de Constantin Toma, președintele noului acționar majoritar al Agras.
O explicație în care nu lipsesc, de altfel, nuanțele protocolare. În total, corespunzător noii cote, Omniasig deține în acest moment un număr de 11.140.374 de acțiuni din totalul aparținând asigurătorului agricol. Suma totală plătită pentru pachetul majoritar se ridică la aproximativ 44 miliarde, ceea ce, la un curs mediu al perioadei de derulare a ofertelor publice, înseamnă circa 2,2 milioane de dolari.
Se va prezenta în continuare istoria preluării Agras de către Omniasig. La sfârșitul lunii octombrie 1999, unul dintre acționarii de atunci ai Agras, Brimex SA (24,97%), s-a decis să vândă treptat, prin intermediul Bursei, cota deținută la această societate. Receptivă la intenția Brimex, Omniasig a reușit, prin intermediul tranzacțiilor speciale și cu ajutorul SVM-urilor Financiara Stock Agency și Danubius Securities, să cumpere de pe piață pachetul scos la vânzare, dar și alte acțiuni, devenind în scurt timp acționar semnificativ cu un procentaj de 30,07% din acțiunile Agras. Plătind un preț mediu per acțiune de circa 2.300 lei, pentru președintele Toma, pasul până la pachetul majoritar părea o formalitate. Însă n-a fost să fie așa. Printr-o declarație făcută la câteva zile după aflarea numelui noului acționar, președintele Agras anunța un război iminent între cele două companii: „Pentru noi, spunea la acea vreme Maura Klassek, Omniasig este un musafir nepoftit“.
Evoluția ulterioară a evenimentelor a urmat regulile unui joc de șah. Omniasig a făcut prima mutare încercând să-și impună propriii oameni în Consiliul de administrație al Agras. Acționarii asigurătorului agricol au replicat, punându-i în față președintelui Toma statutul societății, conform căruia modificarea managementului firmei nu se putea face decât prin votul acționarilor reprezentând 85% din capitalul social. Omniasig încearcă să cumpere alte acțiuni de pe Bursă, lansând, între 13 și 28 ianuarie anul 2000, o nouă ofertă publică de cumpărare. Replica Agras este însă promptă. Deși timp de două săptămâni nimeni nu a vândut o acțiune, prețul acestora a crescut brusc de la 2.300lei/acțiune cât era oferta Omniasig la 3.900-4.000lei/acțiune. În plus, la propunerea Consiliului de administrație, acționarii Agras (ceilalți decât Omniasig) pun pe tapet varianta fuziunii companiei cu alte două societăți din domeniul asigurărilor, Naționala CAR, respectiv Asigurarea Populară Română.
În ce privește Omniasig, până la aflarea rezultatelor auditului companiilor ce urmau să fuzioneze, reprezentanții companiei au preferat să se abțină de la vot. „Timpul va demonstra că oferta noastră făcută acționarilor Agras este cea mai bună“, declara președintele Omniasig.
La 2.300 lei/acțiune, oferta Omniasig nu era nici pe de parte una care să mulțumească acționarii asigurătorului agricol. Prelungită cu încă două săptămâni cu acordul CNVM, aceasta nu a adus la nici un rezultat favorabil companiei, Omniasig nereușind să mai cumpere vreo acțiune Agras de pe Bursă.
Suprasubscriere la ultima ofertă publică
După o scurtă pauză de modificare a strategiei, Omniasig reia planurile de preluare a Agras la începutul lunii mai 2000, lansând o nouă ofertă publică de cumpărare, la prețul de atunci al pieței, respectiv 4.000lei/acțiune. Rezultatul a fost de data aceasta cel scontat. La 29 mai, Finarex anunța acționarii Omniasig că oferta a fost subscrisă integral, existând chiar o suprasubscriere de 1,5 milioane de acțiuni. Teoretic, cu 49,99% din acțiunile Agras, compania condusă de Constantin Toma nu era încă acționar majoritar.
Practic însă, deținea controlul societății, nici unul din ceilalți acționari (Banca Agricolă, SVM Acțiuni Naționale, Lupertin Giovanni, nedeținând mai mult de 20% din acțiuni. Din contestatar vehement al acțiunilor Omniasig, președintele Agras, Maura Klasek, a devenit peste noapte unul dintre susținători, vânzându-și la rândul său pachetul de 4,076% din acțiunile deținute la compania pe care o conduce. Cum învingătorul ia întotdeauna totul, Omniasig a reușit să modifice prevederea statutară privind posibilitatea de a face schimbări în managementului societății, obținând reducerea procentajului de la 85% la 65%.
Ultimul pas făcut, achiziția a încă 0,06% din acțiunile Agras, a consfințit și teoretic calitatea de acționar majoritar al Omniasig. Cu toate acestea, planurile legate de viitorul acestei companii nu par foarte bine conturate pentru acționarul majoritar. Unul dintre motive este legat de situația Omniasig Asigurări Agricole, companie având ca acționat majoritar Omniasig SA. „Este clar faptul că nu putem avea două societăți cu același profil – asigurările agricole. Nu am luat însă o hotărâre în privința modalității în care vom uni interesele celor două companii“, declară Constantin Toma. Cea mai probabilă variantă este, evident, cea a fuziunii dintre Agras și Omniasig Asigurări Agricole. Cum Agras este un nume mult mai cunoscut pe piața de profil, este posibil ca, pentru societatea nou-creată, Omniasig să renunțe la titulatura vechii subsidiare în favoarea celei a liderului actual al pieței asigurărilor agricole
Achiziționarea de către Omniasig, a companiei specializată în asigurări agricole a adus câștiguri semnificative. Unita a cumpărat acțiunile Agras de la Omniasig contra sumei de 2,7 milioane USD. Tranzacția s-a efectuat prin Raiffeisen Capital & Investment. "Noi am câștigat din aceasta afacere și acesta este motivul pentru care am renunțat la Agras“, declară Constantin Toma, președintele Omniasig. El adaugă faptul ca decizia de vânzare luată de consiliul de administrație s-a bazat pe oportunitatea ivita (interesul Unita), Omniasig câștigând atât din vânzarea acțiunilor, cat și din dividendele încasate în cei doi ani în care a deținut compania. "Nu pot să va dau acum o cifra exacta, dar din vânzarea acțiunilor am câștigat câteva sute de mii de dolari față de momentul când am cumpărat Agras“, declara Toma.
În cei doi ani de administrare a Omniasig, rezultatele Agras au fost intr-adevăr crescătoare. La sfârșitul anului 2000, compania avea încasări din prime, conform rapoartelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, de 29,5 miliarde lei, echivalentul a 1,4 milioane USD. Un an mai târziu, Agras raporta cifra de 85 miliarde (trei milioane USD), pentru ca în primul semestru din 2002 să înregistreze încasări de 2,8 miliarde lei, cam cât tot anul trecut.
Reprezentanții Unita au fost mai discreți în declarații, oficialii contactați de Capital declinându-și competenta de a vorbi despre planurile societății. Cu o zi înainte de încheierea ofertei publice secundare de vânzare nu se știa încă dacă acțiunile Agras vor fi cumpărate în numele Unita sau al acționarului majoritar al acesteia, Wiener Staedtische. În final însă cele peste 12 milioane de acțiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Agras, au fost subscrise de către SC Unita SA la prețul de 7.560 lei/acțiune, valoarea totala a tranzacției ridicându-se la 2,7 milioane USD.
În ce privește conducerea Agras, președinta Maura Klassek declara ca Omniasig este "un musafir nepoftit“, nefiind de acord cu preluarea companiei, deși acțiunile Agras erau cotate la Bursă.
Agras este liderul pieței asigurărilor agricole, dar acest sector este încă slab dezvoltat. În anul 2000 încasările totale ale firmelor din domeniu au fost de circa cinci milioane USD, o cifră foarte mică în comparație cu alte țări din regiune.
Perspective însă există. După trei ani de tergiversări, în anul 2001 a fost promulgată Legea nr. 381, privind acordarea despăgubirilor, în agricultură, în caz de calamitați naturale, despăgubiri de care vor beneficia numai producătorii care au încheiată o poliță de asigurare, pentru culturi sau animale, la una din firmele de pe piață. Firmele care alături de Agras practica asigurări agricole (Allianz tiriac și Asirom, în principal) speră că aplicarea legii să le aducă un plus de încasări, deși nu se specifică și care este limita minimă a sumei asigurate.
III.7 Fuziuni pe piața asigurărilor
Agras a absorbit Omniasig Asigurări agricole, în timp ce Petroas și ADAS au ales varianta fuziunii prin contopire. Cele două fuziuni au multe puncte comune. În primul rând, ambele se realizează între companii având același acționar majoritar (Gelsor, respectiv Omniasig SA). La Petroas, participația Gelsor este de 71%, în timp ce la ADAS, grupul lui Sorin Vântu deține 98,2% din acțiuni. De cealaltă parte, în urma achiziției din cursul anului trecut a pachetului majoritar al Agras, Omniasig SA deține acum un procentaj de 51% din acțiunile asigurătorului agricol, în timp ce la subsidiara Omniasig Asigurări Agricole, compania mamă are o cotă de participare de 86,89%.
Motivele pentru care cei doi acționari majoritari au ajuns la soluția fuziunii sunt de asemenea comune. „E vorba în primul rând de reducerea costurilor, constituirea unei forțe comune de vânzări și armonizarea operațiunilor între companii cu același obiect de activitate“, declară Ovidiu Dan, directorul general al Petroas ziarului Capital. Motive considerate valabile și de reprezentanții Omniasig în cazul asigurătorilor agricoli.
Compania rezultată din fuziunea Agras și Omniasig Asigurări Agricole va purta numele de Agras-Omniasig. De ce această denumire? „ Am păstrat numele Agras pentru că este unul consacrat pe piața asigurărilor agricole, compania fiind de altfel liderul pieței. În același timp însă, Agras este o companie a grupului Omniasig și acest lucru trebuia evidențiat“, declară Constantin Toma, președintele Omniasig SA.
De altfel, fuziunea celor două companii este doar o primă etapă din planurile Omniasig pentru acest an, planuri care vizează organizarea tuturor societăților membre în cadrul unui holding. „Holdingul va cuprinde companiile la care Omniasig este acționar majoritar, respectiv Omniasig SA, Omniasig Asigurări de viață, Agras-Omniasig și Autosig. Vom avea în plus un serviciu de recuperare și comercializare a mașinilor asigurate, dar și activități ce țin de domeniul financiar, în special leasing)“, spune președintele Omniasig SA.
Începând din 2002, Agras-Omniasig se va concentra exclusiv pe activitatea de asigurări agricole, acționarii renunțând până atunci la portofoliul de asigurări auto (RCA) pe care îl deține în prezent Agras.
„În afara culturilor agricole, compania va continua să asigure mașini și utilaje specifice domeniului, precum și alte active aparținând fermelor sau asociațiilor agricole. Vrem să valorificăm potențialul acestei piețe, chiar dacă pentru moment condițiile nu sunt dintre cele mai favorabile“, declara Constantin Toma.
De cealaltă parte, deși zvonul fuziunii dintre Petroas și ADAS circula de multă vreme, în 2001 omul de afaceri Sorin Vântu declara revistei Capital că nu a luat încă o decizie în acest sens. Lucrurile s-au precipitat, se pare, brusc. „Ce știm deocamdată este faptul că sediul central al noii companii va fi la București, deși acum Petroas este înregistrată la Cluj“ spune Emil Achimescu, directorul general al ADAS.
Petroas a fost înființată în 1998, iar ADAS un an mai târziu. Fără să facă parte din elita pieței asigurărilor, cele două companii au avut de la înființare rezultate destul de bune, Petroas încasând în 2000 prime de asigurare brute în valoare de 23 miliarde lei, în timp ce ADAS a ajuns la cota 8,55 miliarde lei la acest indicator. În urma fuziunii, capitalurile sociale ale celor două companii vor fi transferate noului asigurător, astfel că acesta va porni la drum cu 33,5 miliarde lei, suficient pentru a se încadra în limitele impuse de noua lege a asigurărilor.
III.8 Publicitatea companiilor de asigurări1
Conform monitorizării făcute de Alfa Cont, cheltuielile cu publicitatea, înregistrate de industria asigurărilor, au fost mai mari în perioada ianuarie-septembrie 2002, cu circa 35% comparativ cu primele nouă luni ale anului 2001. În cifre, întreaga piață a investit în 2002 circa șase milioane USD, față de circa 4,5 milioane anul trecut, creșterea fiind așadar de 1,5 milioane USD. Cifrele arată volumul brut de publicitate, calculat pe baza tarifelor listă.
Evoluția este normală dacă ne gândim la faptul că și indicatorii de performanță ai pieței au crescut în prima parte a anului. În august 2002, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor anunță că, industria de profil a înregistrat la nivel global (asigurări generale și de viață) pe primele șapte luni un volum de prime de 331 milioane de euro, ceea ce reprezintă circa 90% din încasările pe total anul trecut.
Deși majoritatea companiilor au înregistrat încasări mai mari, doar o parte dintre ele au investit mai mulți bani în publicitate. Patru din primele zece companii care figurau în topul anului 2001 ca volum de publicitate consumat nu mai sunt prezente în clasamentul pe 2002. Este vorba de Interamerican, Omniasig, Astra și ING Nederlanden, cu mențiunea că în cazul ultimei companii cifrele sunt mult mai mari, dacă luăm în calcul și publicitatea de promovare a grupului ING, grup din care face parte compania de asigurări.
La o analiză atentă a structurii primilor zece investitori în publicitate din acest an se pot evidenția două categorii de companii. Prima este aceea a firmelor multinaționale, aflate în plin proces de expansiune pe piața românească, grup din care fac parte Allianz Țiriac, AVIVA și AIG Life și-au triplat investițiile în media față de anul 2001. A doua categorie este ce a firmelor de asigurări care și-au schimbat de curând (câteva luni, maximum unu-doi ani acționarul majoritar. Este cazul Unita, Ardaf și AGI România, firme care speră ca printr-o publicitate mai agresivă și mai susținută să-și întărească poziția pe piață.
În ceea ce privește repartiția bugetelor de publicitate pe cele patru vehicule media monitorizate (TV, radio, ziare, reviste), televiziunea rămâne principalul canal de promovare preferat de asigurători și, în același timp, instrumentul mediatic cu cel mai mare impact. Dacă în anul 2001, circa 66,5% din cheltuielile publicitare efectuate de firmele de profil erau alocate televiziunii, în anul 2002 procentul a crescut până la 70%. Mai mulți bani alocați televiziunii au însemnat mai putini bani repartizați celorlalte canale media.
Ponderea publicității făcute de asigurători în ziare a scăzut de la 21,6% din total în 2001, la 17,6% în 2002, în timp ce cota revistelor s-a diminuat în același interval de timp cu 2%. În ceea ce privește procentajul din total al radioului, acesta a crescut ușor (de la 2,6% la 4%), în principal ca urmare a bugetului alocat de Ardaf (134.000 USD)acestui canal, buget care reprezintă jumătate din total. Direcționarea bugetelor către TV se datorează impactului mare pe care îl au posturile TV (campanii de imagine) dar și preturilor reduse practicate de televiziuni.
Dacă publicitatea pe baza tarifelor listă se poate calcula cu ușurință, cheltuielile nete sunt greu de evaluat din cauza reducerilor pe care agențiile le aplică în funcție de volumul de publicitate contractat de companii. Un indicator mai obiectiv al creșterii expunerii publicitare îl reprezintă însă numărul de spoturi TV – radio sau cel de inserții în reviste și ziare. La acest capitol, în primele nouă luni ale anului 2002, s-au înregistrat un număr de 9.684 de inserții față de 7.125 în aceeași perioadă din 2001 și de circa 5000 în 2000.
Sursa tabele ALFA CONT
CONCLUZII
Având în vedere cele de mai sus putem afirma că piața românească a asigurărilor este o piață competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere.
Decalajul față de țările dezvoltate europene este, deocamdată, foarte mare. În aceste țări, asigurarea reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu.
În mod particular, în condițiile țării noastre se adaugă și factorii obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adaptată la nevoile pieței, mai puțin flexibilă, deși sunt demne de remarcat eforturile asigurătorilor de corectare a acestei situații. Totodată, nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci, etc.), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi și incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienți.
În ultimii ani, piața românească a asigurărilor a cunoscut un dinamism deosebit comparativ cu ritmurile de creștere economică și cu cele ale altor domenii și nu numai atât: această creștere a adus cu sine și o intensificare a concurenței care în acest domeniu se manifestă "în afara domeniului"; acest lucru este o consecință a situației concrete a pieței românești, respectiv a segmentelor de piață limitate cărora asigurătorii li se adresează.
Pentru viitor, creșterea economică previzionată va aduce cu sine efecte pozitive, sub aspectul creșterii segmentului de piață potenți al căruia asigurările i se adresează și implicit, a primelor de asigurare încasate; deși statisticile arată creșteri deosebite ale acestui indicator, efectele directe asupra nivelului de trai al populației și creșterii nivelului real al veniturilor vor dura. Efecte semnificative asupra dezvoltării acestui sector vor avea fondurile de pensii așteptate de operatorii de pe piața financiară: vor contribui la dezvoltarea acesteia în toate componentele sale, la mobilizarea economiilor populației și investirea lor în economia națională, la relaxarea pe termen lung a bugetului asigurărilor sociale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Piata Asigurarilor din Romania (ID: 132635)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.