. Performanta Economica In Societatile Multinationale (s.c. Xyz S.a.)

INTRODUCERE

Performanța economică reprezintă o modalitate superioară de exprimare a eficienței economice a unei activități. Prin eficiența economică se poate ințelege maximizarea efectelor prin minimizarea eforturilor, reprezentănd unul dintre scopurile oricărei activitați. Atingerea performanței economice situeaza societatea respectivă deasupra concurenților săi, prin rezultatele superioare obținute său prin tehnologiile de producție practicate.

Pentru evidențierea eficienței economice și implicit a performanței economice atinse, trebuie calculați indicatorii de eficiența economică pe baza carora pot fi observate rezultatele activității respective. Aceste rezultate pot fi obținute și în urma analizei activității de marketing, a activității financiare, a încadrării cu personal și a relațiilor societății cu clienții, furnizorii și diferiții concurenți pe care aceasta îi are.

Mediul extern în care societățile își desfasoară activitatea este, pe baza ce trece timpul, tot mai nesigur, generator de riscuri și totodată, din ce în ce mai complex. În economia de piață, clienții, furnizorii, firmele și concurenții lor acționează ca un sistem dinamic, în permanentă mișcare, la care societatea trebuie să se adapteze continuu. În acest caz, o societate modernă trebuie să ofere atât produse, cât și servicii de calitate superioară, care să-i confere o poziție superioară în sectorul său de activitate.

Atingerea performanței economice de către o societate modernă presupune stabilirea de la bun început a unei strategii referitoare la structura, cantitatea și calitatea producției ce urmează a fi obținută, procesele tehnologice ce vor fi aplicate, modul și nivelul de utilizare al progresului tehnic, nivelul productivității și al costurilor de producție, al gradului de eficiență al folosirii mijloacelor fixe, cu precizarea exactă a nivelurilor acestora în bugetul de venituri și cheltuieli.

Un sector relativ nou introdus în Romania îl reprezintă activitățile de catering care pot fi introduse în categoria “alimente-servicii”, la fel ca și restaurantele. O firmă de catering este practic, un restaurant mobil.

Activitățile de catering reprezintă un serviciu relativ recent introdus în economia de piața din România. Ele presupun realizarea și transportul preparatelor alimentare la sediul beneficiarilor. Cateringul poate fi de două categorii:

– cateringul industrial

– cateringul pentru evenimente (festiv)

Serviciile de catering includ livrarea la domiciliu a meniului comandat, eventual a băuturilor, asigurarea prânzului la serviciu (cateringul industrial) și organizarea meselor festive sau doar prepararea mâncărurilor (cateringul festiv). Multe firme nu practică livrarea la domiciliu, mai ales când comanda este mică, din două motive: nu asigură un profit mare imediat și nu există suficiente cereri pentru a justifica deplasările. Sistemul de comandă clasic este simplu: un telefon, o intâlnire pentru stabilirea condițiilor contractuale (doar pentru cateringul industrial și festiv) și livrarea produselor.

Societatea analizată în capitolele urmatoare, S.C. “ALPHA ROCAS” S.A. desfasoară ambele categorii de catering, accentul punandu-se pe cel industrial, realizând meniurile pentru cursele aeriene, interne și internaționale.

În capitolele urmatoare mi-am propus să analizez performanța economică la S.C. “ALPHA ROCAS” S.A., evidențiată prin intermediul indicatorilor de exprimare a performanței economice, dar și prin evaluarea utilizării resurselor umane și a activității economico-financiare. În finalul lucrării sunt prezentate metodele de creștere a performanței economice, precum și efectele aplicării acestora.

Primul capitol prezintă pe larg conceptul de performanța economică și indicatorii de măsurare a acesteia, precum și funcțiile profitului.

Capitolul al doilea vă aduce la cunoștință factorii care influențează creșterea eficienței economice în societățile multinaționale, în general și în cele din industria alimentară, în special.

În capitolul al treilea sunt prezentate datele societății precum și încadrarea cu forța de muncă și cunoașterea partenerilor săi de afaceri precum și produsele pe care societatea le realizează. De asemenea se realizează și o analiză-diagnostic a societății pe baza căreia se vor prezenta căile de creștere a performanței economice, precum și rezultatele obținute pe baza acestor căi aplicate la nivelul societății. Căile de creștere au caracter intuitiv, ele nefiind puse în practică în momentul actual.

Capitolul I Modalități de evaluare a performanței economice

1.1. Conceptul de performanța economică

Eficiența economică reprezintă caracteristica activității economice la nivel micro și macroeconomic aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităților de producție, când este imposibil să se măreasca volumul producției unui bun fără a se micșora cantitatea produsă dintr-un alt bun.

Eficiența economică reflectă o stare a activității economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obținerea unui anumit bun economic, când o producție suplimentară dintr-un anumit bun, în condițiile unor resurse limitate, nu se poate obține decât dacă se scade producția, pt un alt bun economic. Folosirea resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o activitate eficientă dacă producția se obține cu cel mai redus cost de producție, în condițiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obținut.

La nivel microeconomic, eficiența economică are ca formă principală de apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, productivitatea muncii naționale. În condițiile unor resurse limitate și a unor nevoi nelimitate, toate modalitățile prin care o firmă își poate mări productivitatea factorilor de producție, scădea costurile sau își poate imbunatăți calitatea bunurilor sunt căi concrete de creștere a eficienței economice.

Compararea efectelor cu eforturile, pentru determinarea eficienței economice, reprezintă însă numai o formulă de principiu. Conceptul de eficiență economică asociază și alte elemente de judecată, fără de care eficiența ar fi definită incomplet, iar uneori chiar eronat:

structura resurselor consumate și structura rezultatelor obținute pot da indicii de o importanță esențială în adoptarea deciziilor cu caracter economic. O acțiune considerată ca fiind excelentă prin prisma raportului dintre efecte și eforturi devine inoportună dacă reclama consumul unor resurse neindicate, cum sunt materialele din import, său dacă conduce la rezultate nedorite de societate, cum sunt produsele de care piața este suprasaturată.

timpul acționează asupra eficienței ca un factor care pune în valoare o variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă procesul de producție se petrece intr-un interval mai scurt, ceea ce inseamnă că societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.

cea mai semnificativă fațetă a eficienței economice o constituie calitatea efectelor. O activitate eficiența se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune, produsele obținute trebuind să fie de performanțe ridicate, de o deosebită utilitate pentru societate la momentul considerat.

Accepțiunea noțiunii de eficiența se intâlnește în practică, precum și în studiile de specialitate, în două sensuri:

performante, rezultate dintre cele mai mari

efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

Performanțele ridicate în producție echivalează cu eficiența atunci când sunt obținute în condițiile unei utilizări raționale, într-un regim economic, a utilajelor și echipamentelor. Astfel, sporirea producției este insoțită de costuri reduse și profituri mari, în creștere. Dacă, dimpotrivă, performanțele ridicate sunt obținute prin suprasolicitarea utilajelor și echipamentelor, având consecințe negative (uzura accelerată și ivirea unor dereglări în funcționare) nu avem de-a face cu eficiența. Câștigul obținut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature. Mai exact costurile urcă vertiginos și profiturile scad.

Performanța reprezintă modalitatea superioară de exprimare a competitivității unei activitați.

Performanța – rezultat deosebit de bun obținut de cineva într-o întrecere ; prin extensie: realizare deosebită într-un domeniu de activitate ◊ cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, etc

Performanța economică a societății are o sferă largă de cuprindere, în esență reflectând raportul dintre efecte și eforturi. Performanța economică depinde de gradul de înzestrare cu resurse ale societății, cât și de performanța managementului în toate sferele activității acesteia și în special în plan economico-financiar.

Performanța se află în stransă legatură cu profesionalismul societății, cu timpul, cu mijloacele materiale și financiare investite pentru o anumită afacere pe fondul progresului stiintifico-tehnic și ecologic.

1.2. Indicatori de exprimare ai performanței economice

Teoria și practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei organizații îl constituie creșterea eficienței. Concept viu disputat și deosebit de complex în semnificații, eficiența economică este privită în general ca raportul dintre rezultatele obținute și consumul de factori de producție. În prezent, accepțiunea largă a eficienței economice se referă la maximizarea efectelor obținute în condițiile minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o simplă minimizare aritmetică a cheltuielilor, cât mai ales o creștere a rezultatelor, în așa fel încât să fie evitate contradicțiile între optimul total și optimurile parțiale, între optimul economic și social.

Motivul acestei atitudini manageriale este unul strict pragmatic – perspectiva falimentului devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea unei dezvoltari raționale, gradul de rezistență la faliment fiind dependent de mobilizarea potențialului financiar, uman și material în acest scop. În condițiile trecerii la economia concurențială, factorul financiar are un rol dominant în procesul de înscriere a eficienței societății pe o traiectorie pulsatorie, iar rentabilitatea devine un adevarat barometru pentru aprecierea stării de sănătate financiară a societății. În fapt, indică nivelul de fructificare economică și financiară a capitalului utilizat.

În acest context, funcțiile managementului financiar impun construirea unui sistem de rate ale rentabilității care, prin structură și conținut, să reprezinte un instrument util și performant. Pentru a raspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor de rentabilitate (construite după modelul indicatorilor de eficiență raportând efectul la efort) presupune respectarea unor condiții de bază: formularea unor rate cât mai caracteristice pentru fenomenul studiat, asigurarea comparabilității ratelor și interpretarea prudentă a ratelor.

Activitatea financiară a societății poate fi evaluată prin intermediul a trei categorii de rate ale rentabilității: rată rentabilității comerciale, rată rentabilității economice și rată rentabilității financiare. Dintre toate, rentabilitatea financiară prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevarată productivitate a capitalului. Posesorii de capital sunt direct interesați de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei rentabilității financiare se măsoară eficiența investițiilor efectuate. Astfel, elementele de calcul ale rentabilității financiare vor fi rezultatele obținute (profit net, brut, etc.) și capitalul propriu.

Măsurarea rezultatelor economice necesită informații și, pe baza acestora, calculul unor indicatori parțiali și finali, fizici și valorici, cantitativi și calitativi.

Eficiența economică a oricărei societăți comerciale poate fi masurată pe baza unor indicatori economico-financiari. Aceștia pot fi grupați în mai multe categorii, dintre care cele mai importante sunt:

Indicatori ce reflectă efectele economice (indicatori ai rezultatelor)

1. – producția finită

2. – cifraezultatelor)

1. – producția finită

2. – cifra de afaceri;

3. – valoarea adăugată;

4. – rezultatul (profitul din exploatare, profitul din activitatea financiară, profitul curent al exercițiului, profitul din activitatea excepțională, profitul exercițiului);

5. – profitul net;

6. – profitul fiscal.

7. – pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate

O firmă desfasoară activitate rentabilă atunci când creează profit, adică obține incasări mai mari decât costul total de producție. Rentabilitatea este o formă a eficienței ce se concretizează în capacitatea firmei de a utiliza frontiera posibilităților de producție în interes propriu. Frontiera posibilităților de producție permite formularea unor concluzii importante referitoare la problema alegerii în economie și cea a costului de oportunitate.

Întreprinzătorii sunt preocupați să cunoască pragul de rentabilitate. Un asemenea prag reprezintă punctul dincolo de care nu se mai obține profit, iar rentabilitatea se transformă în pierdere. Cunoașterea acestui prag minim permite întreprinzătorului să stabilească volumul de producție (dar și cel de încasări) de la care firma devine rentabilă .

Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din activitatea depusă și volumul cheltuielilor efectuate pentru obținerea încasărilor respective :

Venituri=Cheltuieli

De la o asemenea egalitate trebuie să pornească activitatea firmei, iar întreprinzătorul trebuie să urmarească schimbarile care intervin în cei 2 termeni, deoarece :

Creșterea primului termen este profitabilă

Creșterea volumlui cheltuielilor constituie un semnal că rentabilitatea încetează, facându-și loc pierderea, ceea ce obligă întreprinzătorul să intervină pentru a ameliora starea respectivă

Pentru exemplificare, se poate considera:

Tabelul 1.1

Pragul de rentabilitate

Pornind de la tabelul 1.1, se poate observa că la nivelul producției de 400 de bucăți, cheltuielile totale sunt egale cu veniturile totale, acesta fiind pragul de rentabilitate. Sub 400 de bucăți, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile înregistrându-se pierdere. La un nivel al producției de peste 400 de bucăți, respectiv 500, 600, veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, înregistrându-se profit pentru societate.

În figura 1.1 este prezentat nivelul pragului de rentabilitate :

Fig 1.1: Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate în raport de volumul producției și prețul său are caracter dinamic de la o perioadă la alta, pe diferite tipuri de firme, din diverse domenii, reflectând schimbarile ce au loc în costurile și în volumul, sortimentul, calitatea producției.

B. Indicatori ce reflectă eforturile economice (indicatori ai cheltuielilor)

1. -cheltuieli de exploatare, financiare, excepționale, variabile, fixe, directe, indirecte, materiale, salariale, investiționale etc.;

2.- costurile de producție pe unitatea de produs.

C. Indicatori ai eficienței producției (indicatori ai utilizării potențialului)

1.- rată de eficiență a mijloacelor fixe (cifră de afaceri, valoare adăugată, profit la 1000 lei mijloace fixe);

2.- cota de eficiență a activelor circulante de exploatare (cifră de afaceri, valoare adăugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare);

3.- viteza de rotație a activelor circulante;

4. – productivitatea muncii;

5. – rată de eficiență a cheltuielilor (cheltuieli totale său grupări la 1000 lei venituri, respectiv cifra de afaceri;

6.-rată rentabilității sau a profitabilității (economică, financiară, comercială, a capitalurilor etc.).

D. Indicatori financiari

Acești indicatori se utilizează în analiza financiară și permit stabilirea bonității societății (firmei). Bonitarea exprimă performanța financiară a agenților economici. Printre cei mai semnificativi indicatori financiari (de bonitate) sunt:

Indicatori de lichiditate care arată dacă societatea are sau nu disponibilități pentru plata la termen a datoriilor.

1. Rată lichidității curente (Lc):

Lc =

Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arată o bună lichiditate pentru societate.

2. Rată lichidității imediate (testul acid):

Li=

Acest coeficient trebuie să fie superior indicelui 1.

Indicatori de solvabilitate:

1. Rată datoriilor (Rd), exprimă capacitatea unei societăți de a-și onora obligațiile față de terți pe seama activelor sale.

Rd=

Nivelul indicatorului cuprins între 35% și 40% este satisfacator pentru societate.

2. Solvabilitatea generală (Sg), indică ponderea datoriilor în total active fixe și circulante.

Sg=

3. Rată de solvabilitate (Rs), indică ponderea datoriilor pe termen mediu și lung în capitalurile proprii.

Rs=

O rată de solvabilitate de 35-50% este un indiciu al efortului depus de societate pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.

4. Solvabilitatea financiară (Sf) :

Sf=

Solvabilitatea cuprinsă între limitele 0,35-0,50 arată o pondere corespunzătoare a capitalului propriu în cifra de afaceri.

Indicatori ai echilibrului financiar

1. Rata autonomiei financiare (Af) :

Af=

Nivelul normal se află între 50-75%.

2. Rata de finanțare a activelor circulante (Rfac) :

Rfac=

Fondul de rulment rezultă din scăderea activelor fixe (imobilizări corporale) din capitalul permanent (capital propriu plus credite pe termen mediu și lung).

3. Gradul de îndatorare (Gi) :

Gi=

Valoarea subunitară a indicatorului arată că societatea are independență financiară.

Indicatori de gestiune, reflectă modul în care s-a realizat gestiunea activelor fixe și circulante, a producției, a mărfurilor, a resurselor materiale și financiare etc.

1. Viteza de rotație a stocurilor (Vrs):

Vrs=

2. Durata medie de stocare (Sz) :

Sz=

3. Rotația activelor fixe în cifra de afaceri(Rafca):

Rafca=

4. Durata medie de recuperare a creanțelor (Dmrc) :

Dmrc=

5.Rotația activului total în cifra de afaceri (Ratcca) :

Ratcca=

6.Rotația activelor circulante în cifra de afaceri (Racca) :

Racca=

Ratele (indicatorii) de rentabilitate

1. Marja de profit (Mp) ;

Mp=

2. Rata rentabilității financiare (Rrf) :

Rrf=

3. Rata rentabilității economice (Rre) :

Rre=

4. Rata rentabilității activelor totale (Rrat) :

Rrat=

5. Rata rentabilității resurselor consumate (Rrrc) :

Rrrc=

6. Rata rentabilității generale (Rrg) :

Rrg=

Importanța ratei rentabilității :

Importanța ratei rentabilității pentru societate este deosebit de mare și se manifesta pe diverse planuri :

Rata rentabilității favorizează orientarea structurii producției pe produse, ramuri și subramuri în scopul găsirii celor ce oferă cel mai mare avantaj. În acest scop, unii întreprinzători își restrâng său chiar abandonează unele activități cu profit mai mic și amplifică său chiar inițiază alte activitați cu profit mai mare.

Rata rentabilității stimulează gestiunea prin utilizarea rațională a resurselor. Intreprinzatorii își intăresc autoritatea în privința deciziilor referitoare la cantitatea de produse ce o creeaza.

Rata rentabilității contribuie la intărirea interesului întreprinzătorului pentru diferențierea produselor, având în centrul acesteia modernizarea conceptului de calitate. Se trece la o noua civilizație a produselor manifestată în sensul perfecționării parametrilor tehnico-economici și ecologici, modernizării design-ului, îmbunătățirii metodelor de vânzare, dezvoltării service-ului, iar în industria alimentară prin introducerea "alimentelor-servicii".

Rata rentabilității favorizează segmentarea pieței și diferențierea strategiilor concurențiale. În lupta de concurență își fac loc tot mai mult mijloace moderne cum ar fi: motivația, informația, calitatea, etc pe lângă mijloacele tradiționale.

Rentabilitatea este deosebit de importanta, ea se poate obține printr-o gestiune corespunzătoare a activității economice, prin realizarea unor anticipări științifice, realiste, prin evoluția propriei activități a întreprinzătorilor, conjuncturii piețelor pe care ei acționeaza. Altfel, se poate ajunge la faliment.

Falimentul este situația prin care sunt indepărtați din câmpul acțiunii economice subiecții necompetitivi, incapabili să se adapteze stărilor mereu schimbatoare ale realității economice. Când măsurile de asanare, de rentabilizare nu dau rezultatele scontate, se procedează la lichidarea societății falimentare.

Orice relație comercială a societății implică un risc. Riscul poate proveni din cauza unor factori endogeni (evaluări greșite, necunoașterea corectă a potențialului real propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor reacții neprevăzute și necunoscute legate de partenerii de afaceri său de piață.

Cunoașterea performanței economice a societății, ca și analiza unor informații despre bonitatea partenerilor de afaceri, stă la baza elaborării programelor de producție, a organizării și functionalității fluxurilor materiale și financiare. Informațiile despre performanța economică și bonitatea societăților pot asigura evitarea riscului și permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează numeroase decizii privind activitățile de producție, comercializare și financiare ale firmei.

Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite ale bonității societății (performanța financiară). În final se poate aprecia capacitatea beneficiara a societății, respectiv capacitatea acesteia de a produce un anumit profit.

1.3. Profitul – scopul activității economice

Obținerea profitului reprezintă scopul oricarui agent economic. El propune o strategie prin care activitatea societății pe care o conduce să fie profitabilă. Managerii societăților agroalimentare stabilesc, în funcție de strategia adoptată, repartizarea profitului net pentru fondurile de dezvoltare a societății din partea destinată cointeresării salariaților societății și acționarilor (dividende). O parte din profitul net stă la baza formării fondurilor principale ale societății agricole: fondul de dezvoltare, fondul de rezervă, fondul pentru activitați social-culturale, fondul pentru perfecționarea salariaților, fondul de premiere și altele.

Modul de utilizare a profitului net reprezintă una din deciziile foarte importante ale conducerii strategice a societății, care diferă de la o perioadă la alta, dar reflectă previziunea managerului. În condițiile unui management performant, profitul este rezultatul:

Inovației, reflectată prin ideile managerului său ale specialiștilor, idei pe care cel care conduce societatea le asimilează și le pune în practică;

Managementului, respectiv efortul de conducere care imbină cunoștințele științifice cu talent, artă, pricepere;

Speculației comerciale, care se referă la capacitatea compartimentului de marketing de a organiza și desfașura o vânzare de succes a produselor și serviciilor.

Căile de maximizare a profitului în managementul performant sunt stabilite de manageri în funcție de perioada urmarită, scurtă sau lungă, și se referă la:

Căile de creștere a veniturilor prin creșterea producției și a prețurilor de vânzare, mai ales pe seama calității;

Căile de reducere a costurilor care permit reducerea prețului de vânzare pe piață la aceeași calitate față de alți producători.

Principalele funcții ale profitului sunt:

Funcția de motivare, profitul stimulând inițiativa economică a proprietarilor și a managerilor și contribuind astfel la stimularea producției de bunuri agroalimentare și servicii;

Funcția de creștere, care pune astfel în evidență că profitul net stă la baza creșterii producției, a dezvoltării societății, a apariției de noi societăți, pentru ca investițiile au la baza acumulările;

Funcția de control asupra activității economice a societății agricole: profitul reprezintă un barometru, indicând nu doar eficiența, ci și nivelul acesteia permițând efectuarea de comparații și analize cu perioade precedente ale societății; el generează și imprimă tuturor participanților un spirit de economisire care se transmite de la nivelul conducerii pana la ultimul angajat al societății.

Cap.II Factorii care influențează eficiența economică

2.1 Factori de influență ai eficienței economice în societățile multinaționale

Experiența economică arată că incasările inițiale înregistrate din desfacerea bunurilor produse de o firmă nu se ridică la nivelul costurilor totale de producție, firma desfașurând o activitate nerentabilă până la un anumit punct al volumului de producție. Astfel, se confirmă faptul că rentabilitatea este o mărime variabilă în timp și spațiu, în funcție de un sistem de factori ce o influențează și de care managerul trebuie să țină seama.

Eficiența economică este influențată de o serie de factori care pot fi clasificați după anumite criterii, și anume :

După modul cum acționează în vederea asigurării creșterii eficienței economice :

Factori cu acțiune directă :

Ridicarea nivelului de pregătire profesională a forței de muncă

Îmbunătățirea structurală în sensul creșterii calității, a capitalului fix utilizat în procesul de producție

Perfecționarea metodelor de conducere, organizare și programare a producției

Promovarea progresului tehnic

Perfecționarea structurală a activității de comerț

2) Factori cu acțiune indirectă :

Modernizarea activității societăților situate în ramurile conexe

Ridicarea calitații materiilor prime

Creșterea performanțelor utilajelor realizate de ramurile furnizoare

Reorientarea exigențelor consumatorilor

Creșterea gradului de confort și de civilizație a populației

După caracterul lor :

Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în direcția creșterii randamentului utilajelor, a productivității muncii și a gradului de prelucrare a materiilor prime

Factori economici – includ principalele pârghii economice și modul de repartizarea a acestora ( prețul, creditul, dobânda )

Factori naturali – includ condițiile de climă, fertilitatea, bagăția zăcămintelor care prezintă o importanță deosebită în domeniul agriculturii, industriei exctractive, forestiere

Factori sociali – constituie elemente dinamice de stimulare a creșterii eficienței economice (cointeresarea materială, crearea unor condiții favorabile de muncă și viață, etc.)

După sfera de cuprindere:

Factori generali – aplicați oricărui domeniu de activitate, de exemplu, promovarea progresului tehnic

Factori specifici – pentru anumite activitați ( îmbunătățirea structurii progresului tehnic)

Fiecare factor de influență trebuie analizat și dimensionat încă în faza de proiectare a activității economice pentru a se cunoaște din acest moment gradul de rentabilitate care să fie urmarit pe toata durata activității respective. Diagnosticarea activității tehnico-productive și economico-financiare se poate face prin măsurarea performanțelor activităților și pe ansamblul societății pentru a gasi soluții ca aceasta să devina competitivă. Se urmarește cât va costa pregătirea și demararea unei activități creatoare de bunuri, care sunt resursele disponibile și cele ce pot fi atrase, felul de utilizare al lor, cunoașterea șanselor societății de a deveni competitivă pe piață, care va fi profitul estimat a se obține și pragul minim al rentabilității, asanarea activităților nerentabile, șansele de a-și relansa și stabiliza activitatea economică sau de a intra în faliment. În cazul unor șanse reale de redresare economică se elaborează un plan de afaceri detaliat.

Informațiile necesare în vederea măsurării performanței economice prezente și previzibile se obțin din contabilitatea analitică, din bilanțul contabil și anexele acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli, din investigarea și evaluarea stării tehnice a societății și a desfasurarii proceselor tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonității și a previziunilor financiare.

2.2. Factorii care conduc la îmbunatățirea eficienței economice în industria alimentara

Sporirea performanței în societățile alimentare poate fi asigurată atât prin maximizarea efectelor economice, cât și prin minimizarea efortului depus. La realizarea acestora participă numeroși factori, printre care:

Măsuri care participă la maximizarea efectelor economice:

Eficiența utiliării fondurilor fixe:

Creșterea fiabilității fondurilor fixe

Creșterea ponderii fondurilor fixe active

Folosirea intensivă și extensivă a fondurilor fixe

Modernizarea și automatizarea unor procese tehnologice

Măsuri ce influențează folosirea obiectelor muncii:

Reducerea consumurilor specifice

Creșterea gradului de prelucrare a materiilor prime

Aprovizionarea ritmică cu materii prime și materiale

Reducerea deșeurilor și eliminarea rebuturilor

Optimizarea mărimii stocurilor

Modernizarea structurii producției

Măsuri ce influențează folosirea forței de muncă:

Creșterea numărului muncitorilor direct productivi

Creșterea nivelului de calificare a personalului

Creșterea timpului disponibil de muncă

Cointeresarea morală și materială a lucratorilor

Măsuri care participă la minimizarea efortului necesar creșterii eficienței:

Măsuri ce influențează organizarea conducerii:

Perfecționarea conducerii la toate nivelurile ierhice ale societății

Introducerea metodelor moderne de conducere

Perfecționarea sistemului informațional și a celui decizional

Perfecționarea relațiilor cu mediul exterior

Măsuri ce influențează organizarea producției:

Introducerea metodelor moderne de pregătire, programare, lansare și urmărire a producției

Perfecționarea tehnologiilor de calitate și introducerea de tehnologii moderne

Modernizarea transportului intern

Perfecționarea organizării și desfașurării controlului tehnic de calitate

Măsuri ce influențează organizarea muncii

Capitolul III Prezentarea modalităților de evaluare a performanțelor la S.C. “ALPHA ROCAS” S.A

3.1 Descrierea societății

3.1.1 Obiectul de activitate

Conform actului constitutiv al SC “ALPHA ROCAS” S.A., activitatea principală a societății este realizarea de produse din carne.

În baza Legii 15/1990, societatea are intocmit statut propriu, potrivit căruia are ca obiect de activitate:

Activitați de catering

Prepararea de produse de catering specifice și vanzarea acestora la bordul mijloacelor de transport aeriene române și străine

Producerea și vânzarea de produse de panificațiesi pentru alimentația publică

Producerea, comercializarea de produse alimentare în restaurante și alte unități comerciale

Producerea, comercializarea en-gross și en-detail de legume-fructe și produse alimentare

Producția industriala specifica obiectului de activitate

Aprovizionarea și comercializarea echipamentelor de catering

Administrator și director general al Societății este Antoine Rachet, cetățean grec, născut în Liban, cu reședința în București. În subordinea sa, la data de 31.12.2005 avea 350 salariați, împărțiți în sectorul direct productiv și în cel administrativ. Partea productivă se împarte în bucătărie rece, bucătărie caldă și patiserie-cofetărie.

3.1.2 Capitalul social

Capitalul social subscris de acționari este de 3.350.000 mii lei, reprezentat de 33.500 acțiuni egale și indivizibile, fiecare cu o valoare nominală de 100.000 lei, în întregime subscrise de acționari.

Societatea comerciala este mixtă, cu capital româno-olandez. După cum se poate observa in tabelul 3,1, capitalul majoritar aparține holdingului olandez, Wakom Holding, cu 63.65% din numărul total de acțiuni, TAROM detinând doar 30.84% din numărul acestora.

Tabelul 3.1

Capitalul social subscris și varsat

3.1.3 Furnizorii, clienții și concurenții

SC “ALPHA ROCAS” S.A. având ca obiect principal de activitate activitățile de catering, se ocupă cu realizarea meniurilor pentru cursele companiilor aeriene interne și internaționale. Pentru realizarea acestor meniuri, se folosește o gamă diversă de produse alimentare dar și băuturi alcoolice și nealcoolice, furnizate de o multitudine de firme din industria alimentară.

Pe langă furnizorii de produse alimentare, ca principal furnizor de servicii (apa, energie electrica, spatiu, etc.), este Aeroportul Internațional Otopeni–Henri Coandă. Ceilalți furnizori pot fi analizați în anexa lucrării.

Datorită unui numar destul de redus de clienți pe care îi are în prezent firma, se urmarește atragerea altor categorii de potențiali clienți printr-o politică de promovare intensă și prin introducerea de noi servicii.

Desfacerea produselor alimentare prin intermediul pieței reprezintă actul final al activității societății. De modul de organizare al desfacerii depinde satisfacerea necesităților clienților cu produsele de care au nevoie, nivelul cheltuielilor ocazionate de procesul circulației produselor de la producător la consumator, refacerea fondurilor economice consumate , ducând ulterior la creșterea performanței economice și, implicit, a profitului.

În domeniul desfacerii produselor, sarcinile societății cuprind și probleme legate de formarea lotului de livrarea către beneficiari, de asortarea lor, de ambalare și de expedierea lor către clienți. În contractele economice încheiate sunt stabilite: destinatarii, termenele de livrare, produsele și cantitățile respective, modul de ambalare și formele necesare pentru expedierea produselor alimentare.

Clientii SC “ALPHA ROCAS” S.A. pot fi urmariți în anexa 2.

Pentru perioada urmatoare se urmarește implementarea activitaților de catering industrial în cadrul unor societăți importante, gradinite, școli și chiar în spitale, acolo unde este posibil. În spitale, pentru pacienți, se pot asigura servicii de catering prin consumabile, care ulterior sunt aruncate, sau servicii tip restaurant desfasurate în interiorul spitalelor.

Presiunea concurențiala asupra SC “ALPHA ROCAS” S.A. este practic inexistentă pentru companiile aeriene. În ceea ce privește cateringul industrial, concurență există și este destul de puternică. Dintre concurenții ce desfașoară activități de catering de acest fel pot fi amintiți:

Bucharest Marriott Grand Hotel

Bumerang Pizza

Casa Țărănească

Restaurant Cramă Pui de Urs

Stefany’s Pizza

Trocadero

Yin – Yang

Societăți de catering există în România, dar le lipsesc utilajele, mașinile necesare urcării meniurilor până la nivelul avioanelor. În cazul achiziționării de astfel de mașini, aceste societăți ar constitui un adevarat pericol.

Specificul meniurilor internaționale

Este un lucru pretutindeni cunoscut că diferitele popoare au specificul lor culinar, de care nu se despart, oriunde ar fie. De accea și societățile de catering trebuie să se adapteze la cultura diferitelor popoare, respectând tradițiile culinare ale acestora. Așa se face că la cumpărarea biletelor de avion se atașează un formular în care pasagerul este întrebat de preferințele sale în domeniul culinar.

Astfel, la companiile aeriene arabe nu se servesc meniuri pe bază de carne de porc și nici băuturi alcoolice, la companiile indiene nu se servesc meniurile pe bază de carne de vită. Trebuie respectate toate dorințele pasagerilor, în ceea ce privește meniul, pentru a nu se ivi probleme neplacute datorită tradițiilor interculturale.

Tot referitor la meniuri, pe cursele care durează mai puțin de 60 minute, meniurile au fost înlocuite cu simple sandwich-uri pentru a se elimina costul realizării meniurilor pentru o perioadă scurtă de timp.

În ceea ce privește prețurile meniurilor, acestea au scăzut, în special după evenimentele din 11 septembrie 2001. După această dată, numărul pasagerilor s-a redus semnificativ, scăzând totodată și numărul comenzilor din partea companiilor aeriene, pentru toate societățile de catering din întreaga lume. Astfel, incasările acestor societăți au fost reduse considerabil pentru o bună perioadă de timp.

Analiza indicatorilor de rezultate și de eficiența economică

Din indicatorii rezultatelor fac parte:

Cifra de afaceri

Rezultatul

Profitul net

Pragul de rentabilitate

În continuare se analizează evoluția acestora de-a lungul celor 4 ani, după cum se poate observa în tabelul 3.2.

Cifra de afaceri reprezintă veniturile încasate de societate în urma vânzării produselor sau prestării serviciilor. Aceasta se obține prin îmulțirea prețului de vânzare cu cantitatea vândută, în cazul societății analizate, cu numărul de meniuri. Cifra de afaceri a avut o variație oscilantă; în anul 2002, a scăzut cu 7% față de 2001, iar în 2003 a scăzut cu doar 0.1%, însă în 2004 a crescut cu 15%. Această modificare s-a datorat, în mare masură evenimentelor din 2001, numărul pasagerilor diminuându-se și totodată și volumul producției realizate.

Tabelul 3.2

Evolutia indicatorilor rezultatelor

– mii lei –

Rezultatul din exploatare, obținut ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile din exploatare, este reprezentat de profit, drept dovadă că societatea desfasoară o activitate profitabilă. Cu toate că s-au înregistrat fluctuații se poate observa că veniturile din exploatare sunt mai mare decât cheltuielile.

Rezultatul curent obținut din însumarea celui din exploatare cu cel financiar, a fost în anul 2001 același cu cel din exploatare, datorită inexistenței rezultatului financiar. În 2002 față de 2001, rezultatul curent a scăzut cu 21%, iar în 2003 cu 12%, față de același an 2001. În 2004 a scăzut cu 2% față de 2001.

În ultimii trei ani nu s-au înregistrat nici venituri excepționale și nici cheltuieli excepționale, ca atare rezultatul excepțional este 0.

Rezultatele de exploatare, financiare, excepționale sunt prezentate grafic, astfel:

Fig. 3.1 Evoluția rezultatelor societății

Rezultatul brut, obținut ca diferența între veniturile totale și cheltuielile totale, este reprezentat de profit, în 2002 și 2003 mai mic decât cel din primul an, însă în 2004 a cunoscut o evoluție ascendentă. În 2002 a scăzut cu 14976683000 lei, iar în 2003 cu 4813888000 lei. În 2004 a crescut cu 1422201000 lei față de 2001.

Fig. 3.2 Dinamica rezultatului brut și a celui net

La sfarșitul exercițiului financiar se calculează profitul net în urma plății impozitului pe profit. Acesta s-a diminuat în anul 2002 cu 28% față de 2001, iar în anul 2003 cu 8% față de același an. Creșterea față de anul 2002 s-a datorat în principal redresării numarului curselor și creșterii numărului de pasageri. În anul 2004 a scăzut cu 3% față de 2001.

Dinamica profitului brut și a celui net se poate observa în figura 3.2, în care sunt reprezentati cei doi indicatori ai efectelor.

Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din activitatea depusă și volumul cheltuielilor efectuate pentru obținerea încasărilor respective. Tot ceea ce depășește pragul de rentabilitate reprezintă profit pentru societate, iar ceea ce este sub acest prag este reprezentat de pierdere.

În situatia societății analizate, în toți cei 4 ani, veniturile au fost mai mari decât cheltuielile, societatea înregistrând profit. Acest lucru poate fi observat în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3

Analiza cheltuielilor și a veniturilor

– mii lei –

Căi de creștere a performanței economice adoptate de societate

Societatea își desfașoară activitatea în principal din urma serviciilor furnizate pentru companiile aeriene. Deține, de asemenea și restaurantele din cadrul Aeroportului Internațional Otopeni. În cadrul Aeroportului deține monopol în ceea ce privește furnizarea platourilor cu mâncare.

Însă, unele dintre companiile aeriene, în dorința diminuării costurilor, au renunțat la serviciile furnizate de societatea de catering. Aceste companii sunt cele care efectuează curse pe durate mai mici de 2 ore. Drept urmare, veniturile societății vor urma un trend descendent, dacă nu se iau anumite măsuri de creștere a lor.

Prognoza dezvoltarii

Stabilirea rațională și din timp a viitorului societății, fundamentarea acestuia pe elemente realiste, interpretate și prelucrate prin metode științifice, pe care desfașurarea viitoare a evenimentelor să o confirme în mare parte, reprezintă o condiție principală a reușitelor ulterioare.

Aspectele principale ale activității de prognoza sunt:

Evaluarea cererii de consum în viitor la produsele alimentare și modul în care se cere asigurarea acestora (cantități, sortimente, perioade de livrare, condiții de transport și păstrare, etc), care reprezintă prognoza desfacerii;

Tendințe privind posibilitatea de asigurare cu materii prime și materiale agroalimentare, care reprezintă prognoza aprovizionării;

Perspectiva de perfecționare a procedeelor tehnologice, a metodelor și echipamentelor de fabricare a produselor, a gradului de valorificare a materiilor prime, etc, reprezentând prognoza dezvoltării și a cercetării industriei alimentare;

Modificările ce decurg din schimbarile ce vor interveni pe diferite planuri asupra indicatorilor economici ai producției alimentare (niveluri de productivitate, nivelul cheltuielilor, randamente, consumuri, prețuri de vânzare, etc) care formează prognoza economică a industriei alimentare.

Căile de creștere a performanței economice

În vederea creșterii veniturilor, societatea poate acționa prin urmatoarele modalități:

Diversificarea domeniului de activitate prin pătrunderea pe noi piețe. De exemplu, ar putea presta activități de catering industrial, însemnând realizarea de meniuri pentru diferite firme, școli, gradinițe sau chiar spitale.

Creșterea producției în vederea acoperirii capacității de producție.

În prezent, capacitatea de producție este de 5000 porții/zi, producându-se doar 3800 porții/zi.

Pornind de la producția totală prezentată în tabelul 3.4 se poate prognoza producția pentru anii următori.

Tabelul 3.4

Producția totală în perioadă 2001 -2004

Prognozarea producției pentru următorii ani se poate realiza folosind metoda sporului mediu:

=

Yn – producția ultimului an

Y0 – producția primului an

n- numărul de ani

== 83521 porții

Yk = yn + (k-1)

În urma calculării sporului mediu al producției, s-au obținut urmatoarele valori, reprezentate grafic în figura 4.1:

Y2005 = 1.397.779+ (4-1)*83521=1648344 porții

Y2006 = 1.397.779+ (5-1)*83521=1731866 porții

Y2007 = 1.397.779+ (6-1)*83521=1815387 porții

Y2008 = 1.397.779+ (7-1)*83521=1898909 porții

După cum se poate observa, în anii 2005, 2006, 2007 și 2008 producția va intra pe un trend crescator, cu o dinamică de 83521 porții de la un an la celalalt. Cu toate că producția totală a crescut, capacitatea de producție de 5000 porții/zi nu este valorificată la maxim:

2004: = 116481 porții/luna

= 3882 porții/zi , iar in 2005: 1648344/365= 4500 porții/zi.

Acest spor de producție urmează a fi realizat ca urmarea a intorucerii de noi utilaje, utilaje provenite din Olanda. Acționarul majoritar urmeaza a investi în România in baza de mijloace fixe existenta in societatea românească.

În tabelul 3.5 poate fi urmarită evoluția viitoare a producției, conform valorilor de mai sus:

Tabelul 3.5

Evolutia producției viitoare

Fig. 3.3 : Evoluția producției

Dintre căile cele mai importante de creștere a productivității, pot fi enumerate : robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea, pregătirea și perfecționarea resurselor umane, perfecționarea organizării producției și a muncii, înnoirea tehnologiilor de producție.

Robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea reprezintă coordonate ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag sporirea producției și implicit a productivității, deoarece se obțin sporuri de producție mai mari cu aceleași cheltuieli, creșterea rentabilității, realizarea de economii, în condițiile obținerii unor produse de calitate superioară.

În aceasta privintă o mare influență o are introducerea de linii automatizate, robotizarea proceselor de producție de grade diferite, realizarea de sisteme de grade diferite de complexitate și creșterea prelucrării automate a informațiilor. Acest lucru se poate realiza prin combinarea sistemelor informatice cu cele electronice. Prin pătrunderea științei și a cercetării științifice în toate activitățile se poate crește nivelul ritmului etapelor, se pot elimina timpii morți și se poate asigura continuitatea procesului de producție.

Pregătirea și perfecționarea resurselor umane are efecte de lungă durată, care se resimt pe termen lung pe mai multe planuri. Formarea profesională și perfecționarea continuă reprezintă calea principală de autovalorificare și dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potențialului creativ și anticipativ al omului. Dependente de acestea sunt viteza de adaptare la nou, cât și receptivitatea, precum și reintegrarea rapidă a resurselor umane în alte activități.

Efectele directe ale pregătirii personalului sunt observate în creșterea productivității, îmbunătățirea calității produselor, creșterea disponibilității față de societate. Ca urmare a parcurgerii unui proces de pregătire, personalul mai capabil în realizarea sarcinilor primite dobandește noi abilități. În urma participării la programul de perfecționare, se urmărește dacă participanții au dobândit cunoștințele prezentate. Pe baza activității de perfecționare, randamentul în muncă al celor ce au participat ar trebui să crească, executarea sarcinilor să fie mai bună, iar ca un cuvânt definitor, acesta ar trebui să fie performanța.

Studiile de economie au pus în evidență contribuția importanței pe care pregătirea și perfecționarea personalului o au la creșterea producției, ducând la o sporire a acesteia cu 15-20%.

Perfecționarea organizării producției și a muncii reprezintă un proces complex, cu caracter dinamic și de continuitate realizat de managerii de producție. Presupune adoptarea unui set de măsuri organizatorice cu privire la desfășurarea procesului de muncă, prin care se urmărește utilizarea maximă a factorilor de producție, concentrându-se și descoperirile științei și ale progresului tehnic în vederea sporirii calitative, cantitative și structurale a producției.

Asigurarea unor fluxuri continue de fabricație, sincronizarea efectuării în timp a diferitelor operațiuni, folosirea rațională și incărcarea optimă a mijloacelor de producție, imbunătătirea activității de reparație și întreținere, perfecționarea activității de transport intern și depozitare reprezintă doar câteva dintre metodele de perfecționare a producției. Îmbunătățirea organizării muncii se poate realiza prin cooperarea în producție, normarea muncii, organizarea timpului de lucru și a locurilor de muncă, toate acestea putând conduce la reducerea volumului de muncă.

Înnoirea tehnologiilor de producție urmărește creșterea capacităților de producție existente prin îmbunătățirea parametrilor tehnico-funcționali, în vederea reducerii consumului de materii prime și energie, creșterii vitezei de lucru și ridicării gradului de siguranță în exploatare. Modernizarea bazei tehnico-materiale pornește de la una deja existentă, pe care o dezvoltă și o reînnoiește, pe când construirea de noi capacitați pornește de la 0. Aceasta reclamă investiții substanțiale pe care societatea trebuie să le facă, pe când, în cazul în care se dorește înnoirea capacității de producție, aceasta se va realiza într-o perioadă scurtă de timp cu concursul noilor cuceriri ale științei și tehnicii.

Modernizarea se axează în special pe parteă activă a utilajului, influențând direct elementele care realizează direct producția.

3.3.3 Efectele metodelor de creștere a performanței societății

Drept urmare a creșterii producției, societatea și-a sporit atât cheltuielile cât și veniturile.

Cheltuielile se pot prognoza pe baza celor înregistrate în anii anteriori, folosind metoda ritmului mediu sau a indicelui mediu.

Pe baza cheltuielilor efectuate în anii precedenți prognozării, am ales folosirea metodei indicelui mediu. Întreaga metodologie a calculului cheltuielilor pe baza metodei indicelui mediu este prezentată mai jos.

R=

R2004 = = 1.86

Indicele mediu poate fi obținut după formula : I = 1+

I = 1+0.018 = 1.018=1.02

Ch2005 = Ch2004 I = 202152126*1.02 = 206195168

Ch2006 = Ch2004 I2 = 202152126*1.022=210319072

Ch2007 = Ch2004 I3 = 202152126*1.023=212525423

Ch2008 = Ch2004 I4 = 202152126*1.024= 218815962

Tabelul 3.6

Prognozarea cheltuielilor de producție

Așa cum se poate observa din tabelul de mai sus, cheltuielile totale au avut o evoluție crescătoare în cei 4 ani. În acest caz, costul de producție va avea urmatoarele valori, prezentate în tabelul 3.7.

Cheluielile totale vor crește datorită modernizării bazei tehnico-materiale, modernizare ce necesită investiții. Urmează a fi importate utilaje ce vor duce la un consum mai mic de energie, la o creștere a producției realizate si a vitezei de lucru, însă, ducând la diminuare a numarului de salariați.

Costul de producție :

Cunoscându-se atât cheltuielile cât și producția totală, estimată pe baza metodei sporului mediu, am putut afla costul de producție, prin raportarea cheltuielilor la producția totală.

Costurile de producție s-au redus considerabil, față de primii patru ani, reducere datorată în mare parte creșterii producției mult mai rapide decât creșterea costurilor. La creșterea cheltuielior s-au adaugat investițiile pe care societatea a trebuit să le facă, investiții pe care acționarul olandez le-a implementat aici, in România. La această creștere a cheltuielilor a contribuit și angajarea unor persoane calificate pentru a lucra cu noile utilaje.

Tabelul 3.7

Situația comparativă a costului de producție în perioada prognozată față de perioadă actuală

Prețul de vânzare :

Veniturile obținute în anii următori 2005, 2006, 2007 și 2008, nu pot fi cunoscute, datorită nivelului inflației și altor variabile care pot influența veniturile făcându-se doar o estimare, pe baza celor actuale. Veniturile și prețurile de vânzare sunt prezentate în tabelul 3.8.

Tabelul 3.8

Veniturile și prețul de vanzare

Prețurile de vânzare sunt diferite. Cele destinate catering-ului industrial pentru companiile aeriene sunt asemănătoare cu cele din perioada 2001-2004, iar cele pentru

spitale, gradinițe și creșe vor avea un alt nivel. Meniurile destinate acestui segment de piață vor fi diferite față de cele destinate firmelor și companiilor aeriene.

Prețul de vânzare va înregistra evoluții oscilante în perioada prognozată. În anul următor prognozei prețul de vânzare va scădea la 192250,33 lei/porție, urmând să scadă în următorii 3 ani la aproximativ 194000 lei/porție, față de anul 2004.

Aceasta evoluție a prețului de vânzare se datorează în mare parte creșterii veniturilor într-un ritm mai încet decât crește producția.

Profitul unitar, obținut ca diferență între prețul de vânzare și costul de producție poate fi urmărit în figura 3.5.

Fig. 3.4 Profitul unitar

Profitul unitar are o evoluție oscilantă, dată de evoluția prețului de vânzare. În primii 3 ani a scăzut de la 57991 lei/portie la 44858 lei/porție, iar în următorii ani va crește până la 78117lei/porție.

Productivitatea muncii :

Pentru a crește producția, urmează a spori atât numărul de salariați cât și resursele financiare necesare investițiilor în mijloace fixe.

Necesarul de personal al societății depinde de numeroși factori, dintre care cei mai importanți sunt :

Nivelul producției ce urmeaza a fi obținută

Cunoștintele și, în general, calificarea personalului

Organizarea rațională a proceselor de muncă, pentru a folosi potențialul productiv al personalului, concomitent cu crearea unui regim rațional de muncă

Modul în care este folosit timpul disponibil de lucru

Condițiile tehnice în care se realizează producția.

Astfel, numarul de salariati, va ajunge de la 290 cât sunt în prezent, la 350 în 2005 și 380 în anul 2006, 400 în 2007 și 425 în anul 2008. În acest caz, productivitatea va fi (tabelul 3.9):

Tabelul 3.9

Nivelul productivității muncii

Se poate observa că productivitatea muncii va crește, datorită fluctuației numărului de salariați. Folosind utilajele performante pe care holdingul olandez le-a dat în folosință anul trecut, numărul de personal direct productiv nu va mai fi atât de mare, urmând să se mențină constant în perioada 2006-2007 și chiar să scadă în anul 2008. Însă. Ca urmare a implementării unor tehnici moderne, productivitatea de 5000 porții/zi va fi atinsă și chiar depășită.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma analizării activității S.C. “ALPHA ROCAS” S.A., se pot observa urmatoarele:

Societatea dispune de construcții adecvate desfășurării procesului de producție, precum și de toate utilitățile necesare, fiind în conformitate cu legislația în vigoare;

Organizarea structurală a conducerii este adecvata cu mărimea și complexitatea societății;

Se menține permanent legătura cu acționarul principal, raportându-se periodic rezultatele înregistrate

Forța de muncă are un nivel corespunzator de calificare, fiind foarte bine structurată;

Structura managerială este corespunzator organizată pe niveluri ierarhice;

Se remarcă o bună organizare a activității precum și realizarea unui climat favorabil muncii în echipă, foarte important în creșterea competitivității societății;

Furnizorii societății sunt din domenii diverse de activitate, reușind să asigure toate necesitățile societății comerciale;

Profitul net a înregistrat o evoluție oscilantă, ca urmare a evenimentelor petrecute în toamna anului 2001, diminuându-se în anul 2002, pentru ca apoi să urmeze un trend crescator;

Ratele rentabilității au înregistrat evoluții crescătoare în anul 2003, ca urmare a creșterii profitului, exprimând performanța pe care o realizează societatea în perioadă analizată;

Referitor la măsurile pe care societatea ar trebui să le adopte în viitor, acestea pot fi:

Dezvoltarea compartimentului de marketing existent;

Adoptarea unei politici de marketing agresive prin reclame în revistele de specialitate și panotaj exterior;

Introducerea în producție a unei game sortimentale care să se adreseze unei noi categorii de consumatori;

Creșterea nivelului de producție la capacitatea de producție maximă existentă.

Anexa 1:

Cei mai importanți furnizori ai SC “ABELA ROCAS” S.A. sunt:

Agroalim

Angst

Best

Brau-Union

Caroli

Coca-Cola

Danone

Dorna

Excelent

Heidi

Ifantis

Indlacto

J.T.I

Les Gastronomes

Moara Loulis

Overseas

Parma

Patiseriile Ana

Selgros

Suprem – Gourmet

Vincon

Anexa 2:

Cei mai importanti clienți ai SC “ABELA ROCAS” S.A. sunt:

TAROM – principalul client

Majoritatea companiilor aeriene straine

LUFTANSA (Germania)

BRITISH AIRWAYS (Marea Britanie)

ALITALIA (Italia)

AIRFRANCE (Franța)

TURKISH AIR (Turcia)

Companii care contracteaza mai puține meniuri

KLM (Olanda)

SWISS AIR (Elveția)

MALEV (Bulgaria)

CSA (Cehia)

ROMAVIA (România)

Companii accidentale – care efectueaza curse ocazionale

Printre cei mai mari clienti ai diviziei de catering industrial se numără:

Orange

Ilbau

Compaq

Microsoft

Tornado Systems

BIBLIOGRAFIE

Ciucur D., Gavrilă I. – Economie – manual universitar, Editura Economică, București, 1999

Gheorghe, Ana – Profitul, Editura Economică, București, 1999

Iosif, Gh – Analiza economico-financiară a firmei, Tribuna Economică, București, 2000

Mironiciuc, Marilena – Analiza performanței economico-financiare a întreprinderii, Junimea, Iași, 1999

Nicolescu O, Lung I. – Abordări moderne în managementul și economia organizatorică, Editura Economică, București, 2003

Pană D, Pană D D – Curs de management și marketing în industria alimentară, Editura “Universitaria” Craiova, 1996

Russu, C. – Management, Editura Expert, București, 1993

xxx – Revista Capital, Colecția 2000-2003

xxx – Revista Tribuna Economică, Colecția 2000-2003

www.tarom.ro