. Managmentul Riscului Bancar

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND RISCUL BANCAR

1.1 OBIECTIVELE MANGEMENTULUI BANCAR

Managementul bancar cuprinde toate aspectele privind modul în care sunt organizate și utilizate resursele băncii, în scopul maximizării profitului pe termen scurt, mediu și lung, cu diminuarea corespunzătoare și permanentă a riscului specific, generând inițiative eficiente, subordonate satisfacerii cerințelor clienților, angajaților , acționarilor, realizării obiectivelor băncii în ansamblul lor.

Managementul bancar are în vedere atragerea unor resurse bănești de pe piețele financiare, firme și persoane fizice și plasarea lor în condiții de risc și incertitudine.

Sistemul bancar este guvernat de legități specifice, dar se supune aceluiași obiectiv comun fiecărui domeniu de activitate: organizarea resurselor astfel încât acțiunile proprii să se finalizeze cu profit. Acest obiectiv este un atribut al managementului bancar.

Activitatea bancară comportă un risc, ceea ce conferă o anumită specificitate procesului de management. Adoptarea deciziilor privind relația rezultat-risc constituie un obiectiv central al managementului, care se consideră rezolvat în măsura în care s-a atins un anumit grad de profitabilitate care poate permite dezvoltarea și consolidarea băncii.

Ca în orice afacere, într-o bancă, managementul riscului este în primul responsabilitatea consiliului de administrație și, implicit, a comitetului de direcție, care reprezintă managementul executiv. Obiectivul fundamental al consiliului de administrație vizează tratarea riscurilor într-o manieră care să întărească veniturile acționarilor, concomitent cu minimizarea potențialelor daune, având în vedere în același timp protejarea intereselor clienților și personalului propriu.

Riscul bancar este o componentă importantă atât a managementului cât și a strategiei unei băncii. Banca Comercială Română a acordat o importanță cuvenită riscului bancar, acesta constituind un capitol distinct în strategia proprie. În conformitate cu strategia adoptată, obiectivul financiar major al băncii este obținerea de profituri la un nivel scontat, acțiune a cărei realizare presupune existența unor condiții de incertitudine, respectiv asumarea unui risc. În aceste condiții banca urmărește maximizarea profitului său odată cu menținerea riscului la un nivel acceptabil.

1.2 DEFINIREA RISCULUI BANCAR

Oamenii, instituțiile, societățile au fost întotdeauna confruntate cu probleme de risc și incertitudine. Progresul societății contemporane a fost posibil datorită asumării unor riscuri. De aceea, economiile libere contemporane realizează într-o măsură mai mare modele cu condiții de risc și incertitudini decât economiile centralizate.

Astfel, din cele mai vechi timpuri, problematica riscurilor și incertitudinii a preocupat atât lumea specialiștilor, cât și lumea practicienilor și a oamenilor de rând.

Riscurile sunt inerente in toate tranzacțiile, dar sunt rare cazurile în care acestea sunt complet eliminate. De aceea este important, pe cât posibil , ca riscurile să fie înțelese și evaluate într-o manieră logică și explicită.

Pentru noțiunea de risc nu există o definiție unică. În schimb el poate fi prezentat prin trei caracteristici generale:

– Cauzele riscului provin din instabilitate

– Punctul critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele întreprinzătorului

– Riscul reprezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin noțiunea de risc se înțelege pericol, inconvenient posibil, posibilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe nedorite pentru subiect

În anumite accepțiuni prin risc se înțelege manifestarea unei instabilități ce rezultă din alegerea unui obiectiv greșit. Astfel riscul apare în dependență de un obiectiv ales (de exemplu riscul lichidității ) precum și în legătură cu cauzele concrete ale obiectivului greșit ales (de exemplu riscul valutar). Riscul poate fi privit și sub aspectul pericolului /pierderii pe care îl / o generează o decizie greșită în opoziție cu o altă decizie ce ar fi fost mai bună.

Într-o altă accepțiune riscul poate fi privit și doar sub aspectul posibilității apariției unei pierderi. Riscul trebuie abordat în opoziție cu posibilitatea apariției unui câștig. În urma unei decizii financiare rezultatul poate fi sau câștig sau pierdere, în primul caz fiind vorba de “șansă” iar în al doilea caz este vorba de “risc”.

Condițiile apariției și manifestării riscului:

Legendă :

ȘANSĂ

RISC

Ca orice activitate, și cea bancară este supusă riscurilor, dintre cele mai diverse. De aceea, riscul există permanent, el însoțește ca o umbră toate afacerile băncii și se produce sau nu, în funcție de condițiile care i se creează.

Definirea noțiuni de risc este deosebit de dificilă în ceea ce privește activitatea economică, întrucât în evaluarea riscului și în posibilitatea cuantificării cu exactitate a acestuia intervine subiectivismul.

Prin risc bancar se înțelege elementul de incertitudine care poate afecta derularea unei operațiuni economico-financiare a acesteia.

Dar riscul trebuie definit foarte clar pentru a ști la ce ne referim.

Riscul nu se poate defini pornind numai de la o situație judecată ca nesatisfăcătoare. În primul rând, trebuie să știm care este situația satisfăcătoare (ideală), apoi trebuie să strângem o sumă de fapte indiscutabile, să le căutăm cauzele și consecințele și, în final, să propunem o soluție.

Foaia de risc se inspiră din „metodologia rezolvării problemelor" , ea conține, de fapt, un anumit număr de informații necesare pentru abordarea unei probleme anume.

Foaia de risc este :

un dosar format din mai multe părți, în care se găsesc mai multe feluri de informații, tipul de riscuri, faptele observate, cauzele, consecințele reale sau potențiale, recomandările. În foaia de risc, în mod obligatoriu, trebuie să apară : numele șefului misiunii, numele auditorului, numele responsabilului cu domeniul auditat;

un instrument metodologic foarte util, pentru că :

sintetizează toate informațiile care se referă la risc obligând auditorul să facă o analiză metodică și riguroasă;

facilitează identificarea adevăratelor riscuri ;

permite validarea riscurilor și recomandărilor înaintea redactării raportului de audit;

4. facilitează redactarea raportului de audit și a raportului de sinteză.

În ceea ce privește imaginea riscurilor manifestate în urma derulării activității unei societăți bancare, aceasta este prezentata în figura următoare :

Imaginea globală a riscurilor activității bancare:

Indiferent că este vorba de o atragere de resurse (prin operații pasive) sau de un plasament de resurse (prin operații active) poate avea loc manifestarea riscului. Aferent operațiilor active este avut în prim plan riscul activității de creditare și riscul operațiilor indiferente. La desfășurarea activității de creditare trebuie avute în vedere o serie de aspecte ce pot conduce la cumularea riscurilor. Se impune supravegherea unor criterii în domeniul creditului în ceea ce privește: domeniul de acordare al creditului, partenerul, zona geografică precum și riscul operațiilor aferente.

Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității bănci. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern.

Francezii Michael Rouch și Gerard Naullen, în cartea lor „Le control de gestion bancaire et financiére”, definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câștig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.

Domeniul riscurilor bancare este un domeniu vast și prea „mișcător” pentru a fi tratat în manieră exhaustivă. Anumite aspecte sunt tratate insuficient, și aceasta deoarece, în ciuda importanței sale, acest domeniu este acoperit astăzi de contribuții când prea simple, când prea „științifice” pentru ca modelele, conceptele și tehnicile gestionării riscurilor să fie clarificate și exploatabile. Contribuțiile existente pot fi legate de trei orientări.

O primă orientare se limitează exclusiv la instrumentele și conceptele de bază, așa cum ele operează. Prezentarea acestora este obligatorie, dar lasă în urmă numeroase dificultăți puse în discuție și limitele lor.

O a doua orientare este mai „științifică”; ea evidențiază și detaliază toate complexitățile riscurilor financiare și ale gestionării lor. Ea constituie baza modelărilor, un efort necesar pentru măsurarea riscurilor și analiza lor.

O a treia orientare se focalizează asupra instrumentelor bancare prin care se administrează riscurile, contractele la termen, contractele swap, opțiunile, toate instrumentele care permit controlarea riscurilor.

Riscul trebuie privit ca un fenomen obiectiv ce însoțește orice afacere și este mai degrabă un factor de progres, atunci când este gestionat corect, decât de regres.

1.3 CATEGORII DE RISCURI CU CARE SE CONFRUNTĂ

BĂNCILE ROMÂNEȘTI

Există foarte multe tipuri de risc bancar, dată fiind diversitatea produselor și serviciilor bancare. Enumerarea lor este lungă și variată. Un studiu recent al mai multor instituții financiare și bancare internaționale a relevat existența a peste 30 de categorii de riscuri, cu care se confruntă băncile internaționale încă din anii ′80.

La polul opus al restricționării noțiunii de riscuri, cu care sunt confruntate băncile internaționale, acestea se pot regrupa în două mari categorii:

Riscul de pierdere totală de fonduri (riscul de credit, de suveranitate) pe care noile instrumente financiare nu le pot evita;

Riscul de pierdere – în principiu, un risc parțial (riscul ratei dobânzii și riscul cursului de schimb) – grație tehnicilor de „Hedging”, bine utilizate.

Riscurile care privesc toate instituțiile bancare pot fi grupate în trei tipuri distincte din punct de vedere al managementului și anume :

Riscuri ce pot fi eliminate sau evitate prin practici simple de afaceri (cum ar fi standardizarea proceselor, contractelor și procedurilor);

Riscuri ce pot fi transferate către alți participanți, „actori” ai piețelor financiare;

Riscuri care trebuie gestionate în mod activ la nivelul firmei, inclusiv cu ajutorul băncii. Există sisteme complexe de management care pot fi utilizate în gestiunea riscurilor bancare. Acestea cuprind: standarde și rapoarte, reguli și limite, strategii de investiții și obiective, contracte, recompense.

Diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă în activitatea ei zilnică, precum și diversitatea siin cele mai vechi timpuri, problematica riscurilor și incertitudinii a preocupat atât lumea specialiștilor, cât și lumea practicienilor și a oamenilor de rând.

Riscurile sunt inerente in toate tranzacțiile, dar sunt rare cazurile în care acestea sunt complet eliminate. De aceea este important, pe cât posibil , ca riscurile să fie înțelese și evaluate într-o manieră logică și explicită.

Pentru noțiunea de risc nu există o definiție unică. În schimb el poate fi prezentat prin trei caracteristici generale:

– Cauzele riscului provin din instabilitate

– Punctul critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele întreprinzătorului

– Riscul reprezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin noțiunea de risc se înțelege pericol, inconvenient posibil, posibilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe nedorite pentru subiect

În anumite accepțiuni prin risc se înțelege manifestarea unei instabilități ce rezultă din alegerea unui obiectiv greșit. Astfel riscul apare în dependență de un obiectiv ales (de exemplu riscul lichidității ) precum și în legătură cu cauzele concrete ale obiectivului greșit ales (de exemplu riscul valutar). Riscul poate fi privit și sub aspectul pericolului /pierderii pe care îl / o generează o decizie greșită în opoziție cu o altă decizie ce ar fi fost mai bună.

Într-o altă accepțiune riscul poate fi privit și doar sub aspectul posibilității apariției unei pierderi. Riscul trebuie abordat în opoziție cu posibilitatea apariției unui câștig. În urma unei decizii financiare rezultatul poate fi sau câștig sau pierdere, în primul caz fiind vorba de “șansă” iar în al doilea caz este vorba de “risc”.

Condițiile apariției și manifestării riscului:

Legendă :

ȘANSĂ

RISC

Ca orice activitate, și cea bancară este supusă riscurilor, dintre cele mai diverse. De aceea, riscul există permanent, el însoțește ca o umbră toate afacerile băncii și se produce sau nu, în funcție de condițiile care i se creează.

Definirea noțiuni de risc este deosebit de dificilă în ceea ce privește activitatea economică, întrucât în evaluarea riscului și în posibilitatea cuantificării cu exactitate a acestuia intervine subiectivismul.

Prin risc bancar se înțelege elementul de incertitudine care poate afecta derularea unei operațiuni economico-financiare a acesteia.

Dar riscul trebuie definit foarte clar pentru a ști la ce ne referim.

Riscul nu se poate defini pornind numai de la o situație judecată ca nesatisfăcătoare. În primul rând, trebuie să știm care este situația satisfăcătoare (ideală), apoi trebuie să strângem o sumă de fapte indiscutabile, să le căutăm cauzele și consecințele și, în final, să propunem o soluție.

Foaia de risc se inspiră din „metodologia rezolvării problemelor" , ea conține, de fapt, un anumit număr de informații necesare pentru abordarea unei probleme anume.

Foaia de risc este :

un dosar format din mai multe părți, în care se găsesc mai multe feluri de informații, tipul de riscuri, faptele observate, cauzele, consecințele reale sau potențiale, recomandările. În foaia de risc, în mod obligatoriu, trebuie să apară : numele șefului misiunii, numele auditorului, numele responsabilului cu domeniul auditat;

un instrument metodologic foarte util, pentru că :

sintetizează toate informațiile care se referă la risc obligând auditorul să facă o analiză metodică și riguroasă;

facilitează identificarea adevăratelor riscuri ;

permite validarea riscurilor și recomandărilor înaintea redactării raportului de audit;

4. facilitează redactarea raportului de audit și a raportului de sinteză.

În ceea ce privește imaginea riscurilor manifestate în urma derulării activității unei societăți bancare, aceasta este prezentata în figura următoare :

Imaginea globală a riscurilor activității bancare:

Indiferent că este vorba de o atragere de resurse (prin operații pasive) sau de un plasament de resurse (prin operații active) poate avea loc manifestarea riscului. Aferent operațiilor active este avut în prim plan riscul activității de creditare și riscul operațiilor indiferente. La desfășurarea activității de creditare trebuie avute în vedere o serie de aspecte ce pot conduce la cumularea riscurilor. Se impune supravegherea unor criterii în domeniul creditului în ceea ce privește: domeniul de acordare al creditului, partenerul, zona geografică precum și riscul operațiilor aferente.

Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității bănci. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern.

Francezii Michael Rouch și Gerard Naullen, în cartea lor „Le control de gestion bancaire et financiére”, definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câștig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.

Domeniul riscurilor bancare este un domeniu vast și prea „mișcător” pentru a fi tratat în manieră exhaustivă. Anumite aspecte sunt tratate insuficient, și aceasta deoarece, în ciuda importanței sale, acest domeniu este acoperit astăzi de contribuții când prea simple, când prea „științifice” pentru ca modelele, conceptele și tehnicile gestionării riscurilor să fie clarificate și exploatabile. Contribuțiile existente pot fi legate de trei orientări.

O primă orientare se limitează exclusiv la instrumentele și conceptele de bază, așa cum ele operează. Prezentarea acestora este obligatorie, dar lasă în urmă numeroase dificultăți puse în discuție și limitele lor.

O a doua orientare este mai „științifică”; ea evidențiază și detaliază toate complexitățile riscurilor financiare și ale gestionării lor. Ea constituie baza modelărilor, un efort necesar pentru măsurarea riscurilor și analiza lor.

O a treia orientare se focalizează asupra instrumentelor bancare prin care se administrează riscurile, contractele la termen, contractele swap, opțiunile, toate instrumentele care permit controlarea riscurilor.

Riscul trebuie privit ca un fenomen obiectiv ce însoțește orice afacere și este mai degrabă un factor de progres, atunci când este gestionat corect, decât de regres.

1.3 CATEGORII DE RISCURI CU CARE SE CONFRUNTĂ

BĂNCILE ROMÂNEȘTI

Există foarte multe tipuri de risc bancar, dată fiind diversitatea produselor și serviciilor bancare. Enumerarea lor este lungă și variată. Un studiu recent al mai multor instituții financiare și bancare internaționale a relevat existența a peste 30 de categorii de riscuri, cu care se confruntă băncile internaționale încă din anii ′80.

La polul opus al restricționării noțiunii de riscuri, cu care sunt confruntate băncile internaționale, acestea se pot regrupa în două mari categorii:

Riscul de pierdere totală de fonduri (riscul de credit, de suveranitate) pe care noile instrumente financiare nu le pot evita;

Riscul de pierdere – în principiu, un risc parțial (riscul ratei dobânzii și riscul cursului de schimb) – grație tehnicilor de „Hedging”, bine utilizate.

Riscurile care privesc toate instituțiile bancare pot fi grupate în trei tipuri distincte din punct de vedere al managementului și anume :

Riscuri ce pot fi eliminate sau evitate prin practici simple de afaceri (cum ar fi standardizarea proceselor, contractelor și procedurilor);

Riscuri ce pot fi transferate către alți participanți, „actori” ai piețelor financiare;

Riscuri care trebuie gestionate în mod activ la nivelul firmei, inclusiv cu ajutorul băncii. Există sisteme complexe de management care pot fi utilizate în gestiunea riscurilor bancare. Acestea cuprind: standarde și rapoarte, reguli și limite, strategii de investiții și obiective, contracte, recompense.

Diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă în activitatea ei zilnică, precum și diversitatea situațiilor care conduc la ceste riscuri ne fac să credem că o clasificare unică nu este posibilă. De aceea, în continuare voi prezenta o clasificare a riscurilor după mai multe criterii selectate din literatura de specialitate.

A. În funcție de piața care determină apariția riscului:

Riscuri determinate de piața produsului – se referă la aspectele strategice și operaționale ale gestiunii veniturilor și cheltuielilor de exploatare. Riscurile de pe piața produsului cuprind:

Riscul de creditare – este riscul cel mai important dintre cele de pe piața produsului, el datorându-se deprecierii valorii, ca o consecință a falimentului sau nerambursării împrumutului. În asumarea unui risc acceptabil, precum și a unei datorii acceptabile, este important să se înțeleagă modul în care acest risc poate fi micșorat la maximum. Aceasta presupune utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, care pot fi împărțite în două categorii: riscul tranzacției (se referă la diferite aspecte funcționale ale riscului afacerii) și riscul de credit (se referă la profitabilitatea afacerii).

Riscul de strategie (de afaceri) – este riscul ca întreaga linei de afaceri să sucombe datorită competiției sau uzuri morale. Un exemplu îl poate constitui dispariția relativă a pieței tradiționale de credite mari cu risc scăzut pentru corporații, acestea fiind înlocuite cu hârtii comerciale.

Riscul datorat reglementărilor bancare – un astfel de risc îl poate constitui retragerea licenței de funcționare a unor bănci care, deși erau neoperaționale, angajaseră investiții importante pentru sedii și echipamente în momentul retragerii. De asemenea un alt risc de reglementare poate fi retragerea licențelor de dealer de pe piața valutară interbancară românească a mai multor bănci românești și străine. Riscul de reglementare poate fi întâlnit și atunci când o bancă specializată într-un anumit domeniu se transformă într-o bancă universală, urmând astfel să concureze cu celelalte bănci care acționează și ele pe aceleași domenii.

Riscul de operare – este un risc semnificativ pe piața produsului, el neputând fi ignorat de o instituție financiară, și constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcționeze corect.

Riscul de marfă – prețurile mărfurilor pot să afecteze uneori imprevizibil băncile, precum și alți creditori, având impact general atât asupra economiilor, cât și asupra debitorilor. De exemplu creșterea prețului energiei poate să acționeze asupra inflației, contribuind la creșterea ratelor dobânzii și, în continuare, efectul propagându-se asupra unor active financiare bazate pe o rată fixă a dobânzii.

Riscul resurselor umane – reprezintă forma de risc cea mai subtilă, foarte dificil de măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutarea, pregătirea, motivarea și menținerea specialiștilor. Plecarea unui foarte bun specialist poate duce la compromiterea unei activități sau a unui sistem de lucru, protecția împotriva acestui risc presupune plata mai multor salariați pentru a înlocui cu cunoștințe și experiență salariatul plecat Un risc similar celui de pierdere a personalului cheie este riscul de motivare neadecvată a salariaților.

Riscul legal – îmbracă două forme, și anume:

a) responsabilitatea creditorilor atunci când debitorii au pretenția că falimentul lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage creditul sau că va acorda credite suplimentare;

b) litigii legate de deșeuri toxice depozitate pe terenul deposedat, care inițial a stat la baza acordării de credite ca garanție. După deposedarea acestui teren, prin efectul legii, trebuie făcute cheltuieli mai mari decât valoarea lui, pentru a realiza neutralizarea efectului radioactivității sau chiar pentru interdicția de înstrăinare sau folosire a acestuia.

Riscul de produs – se referă la marele risc ca produsele oferite de către o instituție financiară să se uzeze și să devină necompetitive.

Riscuri determinate de piața de capital –din punct de vedere al pieței de capital se întâlnesc următoarele tipuri de risc:

Riscul ratei dobânzii – este reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la schimbările ratelor dobânzii. Fluctuația prețului activelor financiare și pasivelor datorită schimbării ratei dobânzii într-o perioadă de timp poate transforma diverse riscuri într-o amenințare majoră la adresa băncii.

Riscul de lichiditate – este cel mai important risc al pieței de capital și el constă în aceea că o bancă nu dispune de lichidități corespunzătoare pentru a acoperii obligații financiare la un moment dat. Riscul lichidității este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau retragerea de depozite și când nu are acces la noi surse de numerar.

Riscul valutar (riscul ratei de curs) – apare la orice cumpărare sau vânzare de monedă, alta decât cea în care se evidențiază în contabilitate. Acest risc afectează atât piața produselor, cât și piața de capital.

Riscul de decontare – este o formă particulară a riscului de eroare, care presupune implicarea competitorilor băncii. Se referă la transferul de sume între băncile locale și cele internaționale.

Riscul de bază – este o varietate a riscului ratei dobânzii.

B. În funcție de expunerea la risc:

Riscuri pure – sunt cele care apar ca urmare a activității bancare curente, de fiecare zi. La rândul lor riscurile pure se pot împărții în:

Riscuri fizice – avarii accidente etc.

Riscuri financiare – pot apărea ca pierderi complete de date, pierderi de cecuri în curs de încasare, pierderi de efecte, distrugerea arhivelor, nerecuperarea pierderilor.

Riscuri criminale și frauduloase – pătrunderi în fișierele informatice, utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, duplicarea și contrafacerea cărților și a cecurilor, întocmirea dosarului de credit pe bază de falsuri, bancnote false, atac armat etc.

Riscuri de răspundere – nerespectarea normelor privind deschiderea de conturi, erori de gestiune a conturilor și serviciilor de fructificare a economiilor, greșeli de consultanță în inginerie financiară, acordări abuzive de credite etc.

Riscuri lucrative sau speculative – apar ca urmare a unor operațiuni prin care se încearcă obținerea unui profit suplimentar.

C. În funcție de caracteristicile bancare:

Riscuri financiare – sunt cele mai importante riscuri din această categorie. Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societăți bancare sunt:

Riscul de creditare – denumit și risc de insolvabilitate al debitorului, risc de nerambursare sau risc al deteriorării calității activelor bancare. Exprimă probabilitatea încasării la scadență, a fluxului de venituri anticipat.

Riscul de lichiditate sau riscul de finanțare – exprimă probabilitatea finanțări efective a operațiilor bancare.

Riscul de piață sau de variație a valorii activelor financiare – apare ca variație a ratei dobânzii, risc valutar și risc de variație a cursului activelor financiare. Exprimă probabilitatea ca o variație a condițiilor de piață să afecteze negativ profitul bancar.

Riscul de faliment – riscul de capital sau riscul de îndatorare, exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperii pierderile rezultate din activitatea curentă și ca aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor băncii.

Riscuri de prestare – sunt cele care afectează sfera serviciilor bancare. Această grupă de riscuri cuprinde:

Riscul operațional – exprimă incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților.

Riscul tehnologic – este asociat structurii ofertei de produse financiare.

Riscul produsului nou – este asociat inovărilor în sfera produselor financiare.

Riscul strategic – este determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor date (economice, monetare, financiar-bancare, valutare, sociale, politice).

Riscuri ambientale – cuprind acea clasă a riscurilor care este considerată ca având un puternic impact asupra performanței bancare, dar asupra cărora societatea bancară are un control limitat. Această grupă de riscuri cuprinde:

Riscul de fraudă – este un risc de ordin intern și exprimă, de fapt, probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor băncii de către angajații acesteia.

Riscul economic – este determinat de evoluția mediului economic în care funcționează atât întregul sistem bancar, cât și clienții.

Riscul concurențial – exprimă probabilitatea reducerii profitului în condițiile modificării raporturilor de piață în defavoarea băncii.

Riscul legal – se referă la faptul că băncile trebuie să opereze în contextul stabilit de reglementările legale în vigoare, chiar dacă acestea le creează un dezavantaj competitiv față de alte instituții financiare concurente.

D. În funcție de elementele afectate de producerea riscului:

Riscuri financiare, de lichidități : riscul de credit, riscul titlurilor guvernamentale, riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de preț, riscul de lichiditate a pieței, riscuri tehnice, organizatorice.

Riscul tranzacțional – cuprinde: riscul tranzacțional în cazul vânzărilor făcute în monedă străină, riscul tranzacțional în cazul obligațiilor de plată în monedă străină, riscul tranzacțional al contractelor în monedă străină, riscul tranzacțional în cazul primirii de credite sau investiții în monedă străină.

E. În funcție de reflectarea lor în bilanțul contabil:

Riscuri referitoare la pozițiile bilanțiere : riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii, riscul de schimb valutar, riscul de portofoliu, riscul de instrumente financiare folosite, riscul pieței, riscul de țară, riscul de partener, riscul decontării,

riscul profitabilității, riscul indicilor de solvabilitate, riscul structurii bilanțului;

Riscuri în afara bilanțului : contracte la termen, acreditive, futures, options, fraptions, caps, flors, collars, swap, swaptins;

Alte tipuri de riscuri: riscul de tendință, riscul de strategie, riscul de producție, riscul de investiție,riscul concurenței.

F. În funcție de alocarea lor în cadrul sistemului financiar:

Riscuri diversificabile – sunt acele riscuri care ajung să fie relativ nesemnificative atunci când sunt combinate suficient de multe poziții (bilanțiere) pentru ca legea numerelor mari să fie activată;

Riscuri nediversificabile – sunt cele care rămân relativ semnificative ca expunere, chiar și după ce toate posibilitățile de a folosii legea numerelor mari au fost exploatate.

G. În funcție de modul în care sunt evidențiate în nomenclatorul riscurilor, emis în raportul Grupului de Lucru al Asociației Franceze a Gestionarilor Bancari:

Riscuri financiare : riscul ratei dobânzii, riscul de schimb, riscul de lichiditate, riscul pentru titlurile cu venit variabil;

Riscuri de contrapartidă : riscul de clientelă, riscul interbancar, riscul de țară;

Riscuri comerciale : riscul de produs/serviciu, riscul de piață, riscul de imagine comercială;

Riscuri pentru bunuri și persoane : riscul accidental, riscul delictuos;

Riscuri de gestiune internă : riscul de prelucrare a operaților, riscul informatic-studiul informației, prelucrarea informațiilor, telecomunicațiile;

Riscuri de gestiune externă : riscul de reglementare, riscul datorilor, riscul de strategii, riscul de insuficiență funcțională, riscul de gestiune a personalului, riscul de comunicare.

H. O interesantă clasificare a riscurilor bancare o oferă francezii Michael Ruoch și Gerard Naullen, potrivit cărora riscurile cu care se pot confrunta băncile se grupează astfel:

Riscuri financiare – caracterizează cel mai bine activitatea bancară și financiară și multe din aceste riscuri fac obiectul supravegherii reglementate. În această categorie se cuprind: riscul ratei dobânzii, riscul de schimb, riscul de lichiditate, riscul tranzacțional;

Riscuri de contrapartidă – din această categorie fac parte : riscul de clientelă, riscul interbancar, riscul de țară;

Riscuri comerciale – din această categorie fac parte : riscul concurențial, riscul de piață, riscul de imagine comercială;

Riscuri asupra bunurilor și personalului – se disting două tipuri de riscuri asupra bunurilor și personalului : riscul accidental și riscul delictual;

Riscuri operaționale și tehnice – Riscurile legate de tratamentul administrativ și contabil al operațiunilor fac obiectul unor calificative diverse : „riscul operațional”, „riscul administrativ”, „riscul de procedură în tratament/contabilizare”, sau „riscul de back-office”. Este vorba de riscurile cotidiene, fără caracter excepțional : întreruperea activității bursei, greșeli de operare cu clienții, pierderi pe parcurs poștal etc.

Riscuri ale gestiuni interne – regrupează o gamă destul de eterogenă de riscuri, dificil de măsurat, astfel:

Riscul reglementar – desemnează riscul legat de neaplicarea dispozițiilor legale sau a reglementărilor proprii activității sau profesiunii. El poate fi scindat în subcategorii mai precise, cum ar fi: riscul fiscal sau riscul penal.

Riscul deontologic – este definit drept neaplicarea principiilor deontologice definite în interiorul instituției sau al profesiunii.

Riscul strategic – se mai numește și riscul de politică globală sau riscul de management.

Riscul de insuficiență funcțională – reprezintă insuficiența sau organizarea necorespunzătoare a unuia dintre serviciile băncii: contabilitate, control intern, marketing, control de gestiune, comunicare etc.

Riscul de subtratare – denumit și riscul de dependență, reprezintă gradul de dependență al instituției față de utilizarea prestatorilor de servicii.

Riscul de comunicare externă – exprimă riscul specific prin care o operațiune de relații publice poate fi percepută negativ de către clientela instituției.

CAPITOLUL II

CREDITUL BANCAR

2.1 NOȚIUNEA DE CREDIT BANCAR

Termenul „credit” vine din limba franceză de la „crédit”, care înseamnă încredere. În cadrul activității economice prin credit se înțelege împrumutul acordat de o persoană fizică sau juridică numită creditor, fie vânzare de mărfuri, fie executarea de bunuri, prestări de servicii unei alte persoane fizice sau juridice numită debitor. Împrumutul e rambursabil la un anumit termen, numit scadență, în schimbul obținerii în favoarea creditorului a unei sume de bani, care poartă denumirea de dobândă.

Creditul bancar reprezintă creditul acordat de către bănci întreprinzătorilor (industriași sau comercianți). Spre deosebire de creditul comercial care este acordat sub formă de mărfuri, executare de lucrări sau prestare de servicii, creditul bancar se acordă în bani. Creditul în bani se acordă din capitalul propriu, precum și din capitalul bănesc temporar disponibil existent în conturile curente ale clienților. Deci în vederea acordării de credite sub formă bănească băncile, la rândul lor, se împrumută cu o parte din capital de la clienții lor.

Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalități diferite, pe termen scurt și pe termen mijlociu și lung, privind operațiile bazate pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general etc.

Creditele bancare se acordă de regulă pe termen scurt, riscul insolvabilității rambursării împrumutului fiind asumat de către unitatea bancară respectivă.

Pe lângă capitalurile proprii, resursele financiare ale întreprinderii se formează și din capitalul împrumutat, cu mențiunea că o componentă a acestuia o reprezintă creditul pe termen scurt, respectiv contractarea de datorii cu scadență mai mică de un an, în scopul asigurării fondurilor pentru operațiunile a căror desfășurare constituie ciclul curent al exploatării. Din categoria datoriilor pe termen scurt fac parte: creditul furnizor, datorii față de diverși creanțieri, creditul bancar (pe termen scurt) etc.

Creditul furnizor se naște în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit o dată cu livrarea mărfurilor.

Datoriile față de diverși creanțieri reflectă sumele datorate și neplătite. În structura .lor se cuprind următoarele elemente mai importante: salariile datorate personalului, impozite datorate statului, dividende de plătit asociaților etc.

Creditele bancare (pe termen scurt) diferă prin obiect, modalități practice în acordare, garantare, restituire, durată și cost și se obțin direct de la bancă.

În timp ce creditul pe termen lung se va rambursa pe seama activității rentabile, a marjei brute de autofinanțare, restituirea creditului pe termen scurt se asigură prin deznodământul operațiunilor de exploatare. Banca are drept gaj sau garanție, de obicei, o încasare prevăzută; uneori creditul nu are o garanție specială, ci doar gradul de solvabilitate a întreprinderii.

Formele de credit bancar specifice economiei de piață pot fi: de scont, în cont curent, pe gaj de efecte publice (obligațiuni), pe gaj de efecte comerciale (trate, bilete la ordin), pe gaj de mărfuri (credit documentar) etc.

După perioada pe care se acordă creditele bancare se grupează în:

Credite pe termen scurt – acordate pentru o perioadă de până la 1 an;

Credite pe termen mediu – acordate pentru o perioadă cuprinsă între 1și 3 ani;

Credite pe termen lung – acordate pentru o perioadă de peste 3 ani:

În funcție de beneficiarii creditelor, acestea se grupează în:

Credite acordate clienților retail;

Credite acordate clienților corporate.

2.2 PRINCIPII ȘI REGULI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA

DE CREDITARE PENTRU CLIENȚII CORPORATE ȘI RETAIL

2.2.1 Principii și reguli de creditare pentru segmentul corporate:

Operațiunile de aprobare și acordare a creditelor au la bază prudența bancară ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.

Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilității și realismul afacerilor clienților în vederea identificării și evaluării capacității de plată, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii. Analiza și acordarea creditelor trebuie să aibă în vedere influența factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienți, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevăzute asupra afacerilor și rambursării creditelor.

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă pentru bancă, prin extinderea și diversificarea pe baze sănătoase a portofoliului de credite, sursă de profit suplimentar în condiții de risc controlabil, cât și pentru clienți, care pe seama creditelor pot să-și dezvolte afacerile, să obțină profit și, pe această bază, să ramburseze împrumuturile și să-și achite datoriile.

Produsele tip credit, indiferent de suma sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordă prin documente contractuale încheiate între bancă și împrumutați.

Respectarea destinației stabilită prin documentele încheiate este obligatorie pentru împrumutați. Utilizarea creditului aprobat pentru o altă destinație decât cea stabilită, dă dreptul băncii să întrerupă creditarea și să retragă creditul.

La acordarea creditelor, banca urmărește ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest scop banca cere ca împrumutații să prezinte garanții care să acopere datoria maximă formată din credite și dobânzile aferente.

Ținând seama de aceste prevederi, specialiștii băncii vor alege din paleta de garanții prevăzută de reglementările specifice una sau mai multe garanții (mix-ul de garanții).

În conformitate cu prevederile Legi bancare, contractele de credit sau alte documente contractuale, precum și cele de garanții reale și personale încheiate în scopul garantării creditului, constituie titluri executorii.

În vederea acoperirii eventualelor pierderi din credite și dobânzi, banca constituie rezerva generală pentru riscul de credit și provizioane specifice de risc pentru credite și dobânzi, potrivit legii și regulamentelor BNR.

Banca va ține seama la analiza documentațiilor de credite de influența asupra mediului a proiectelor solicitate a fi finanțate, respectiv dacă acestea au efecte semnificative prin natura, dimensiunea sau amplasarea lor asupra: ființelor umane, faunei și florei; solului, apei aerului, climei și peisajului; bunurilor materiale și patrimoniului cultural. În acest sens, se vor respecta reglementările interne specifice în domeniul mediului.

2.2.2 Principii și reguli de creditare pentru segmentul retail:

Operațiunile de aprobare și acordare a creditelor au la bază prudența bancară ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.

Activitatea de creditare a persoanelor fizice și a persoanelor fizice autorizate se bazează, în primul rând, pe identificarea și evaluarea capacității de plată a solicitanților, ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor.

Pornind de la capacitatea de plată a solicitantului, banca va stabilii volumul creditului posibil de acordat și perioada de creditare.

Banca va analiza și verifica, iar solicitanții de credite vor pune la dispoziție, toate documentele și actele din care să rezulte identitatea acestora, natura activităților desfășurate, sursele de venit, precum și orice alte documente și date care să permită evaluarea situației financiare a clientului.

Banca va ține seama la analiza documentațiilor de credite de influența asupra mediului a proiectelor solicitate a fi finanțate, respectiv dacă acestea au efecte semnificative prin natura, dimensiunea sau amplasarea lor asupra: ființelor umane, faunei și florei; solului, apei, aerului, climei și peisajului; bunurilor materiale și patrimoniului cultural. În acest sens se vor respecta reglementările interne specifice în domeniul mediului.

La acordarea creditelor, banca urmărește ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest scop, banca cere ca împrumutații să prezinte garanții care să acopere datoria maximă formată din credite și dobânzile aferente.

Ținând seama de aceste prevederi, specialiștii băncii vor alege din paleta de garanții prevăzută de reglementările specifice una sau mai multe garanții (mix-ul de garanții).

Toate operațiunile de credit și de garanție, conform prevederilor Legii privind activitatea bancară, vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și condițiile respectivelor tranzacții.

În conformitate cu prevederile Legii privind activitatea bancară, contractele de credit sau alte documente contractuale, precum și cele de garanții reale și personale încheiate în scopul garantării creditului constituie titluri executorii.

La creditele și garanțiile bancare acordate, banca percepe dobânzi și comisioane ale căror niveluri de bază se aprobă de către organele de conducere ale băncii.

Produsele tip credit, indiferent de suma sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordă pentru destinația stabilită prin documentele contractuale încheiate, respectarea acesteia fiind obligatorie pentru împrumutați.

Utilizarea creditului aprobat pentru o altă destinație decât cea stabilită, dă dreptul băncii să întrerupă creditarea și să retragă împrumutul acordat.

În vederea acoperiri eventualelor pierderi din credite și dobânzi, banca constituie rezerva generală pentru riscul de credit și provizioane specifice de risc pentru credite și dobânzi, potrivit legii și regulamentelor BNR.

Toate operațiunile efectuate prin conturi se reflectă în extrase de cont, atât pentru conturile curente personale, cât și pentru cele de împrumut.

Banca poate administra alte surse de finanțare decât cele proprii pe bază de acorduri/convenții/protocoale etc. încheiate cu finanțatorii interni sau externi.

2.3 DEFINIREA ȘI GESTIONAREA CREDITELOR PROBLEMĂ

Creditele problemă sunt cele la care, pe parcursul derulării, se înregistrează restanțe la rambursarea ratelor de credit și/sau întârzieri la plata dobânzilor/comisioanelor, iar performanța financiară a împrumutaților se deteriorează în comparație cu cea de la data acordării creditului.

Pe baza principiului declasării prin contaminare, un credit problemă va contamina toate plasamentele aceluiași client care vor deveni credite problemă și va cuprinde:

creditele/dobânzile/comisioanele evidențiate în bilanțul băncii;

angajamente extrabilanțiere înregistrate în conturi cu funcție de activ de tipul scrisorilor de garanție, acreditivelor, avalurilor etc.;

creanțe din evidența axtrabilanțieră, în cazul în care clientul are angajamente atât bilanțiere cât și extrabilanțiere.

Structura organizatorică:

La nivelul Centralei B.C.R., monitorizarea creditelor problemă se va realiza la Direcția Politicii de Credite Monitorizare Portofoliu și Recuperări Creanțe, prin serviciile nou create, Monitorizare credite corporate, de Urmărire și rambursare credite problemă bilanțiere persoane juridice și de Evidență și gestionare a creditelor problemă și a creanțelor extrabilanțiere.

La nivelul unităților teritoriale, monitorizarea creditelor persoanelor juridice din bilanț se va face de către:

administratorul de credite;

analistul din cadrul Serviciului analiză financiar bancară, risc, trezorerie, la nivelul Sucursalei Municipiului București, respectiv Serviciul administrare riscuri, linii și programe de finanțare și piețe de capital la sucursalele județene;

responsabilul cu credite problemă, acolo unde a fost desemnat.

În cazul în care la nivel de agenție și/sau sucursală nu există personal suficient pentru monitorizarea portofoliului de credite problemă, sau nu se poate realiza separarea responsabilităților, acest lucru se face la nivelul sucursalei județene/Municipiului București.

2.3.1 Criterii de constituire a portofoliului creditelor problemă:

Criteriile de clasificare a creditelor în categoria problemă au în vedere principiile de bază prevăzute de N.M. nr. 7/2003 ale B.C.R. privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, respectiv: serviciul datoriei, performanța financiară, inițierea de proceduri judiciare. De asemenea se pune accent pe corecta determinare a ratingului de credite, ca element activ în vederea urmăririi performanței economico-financiare a clienților.

A. Dacă un client, persoană juridică, înregistrează un credit care se regăsește în una din situațiile de mai jos, toate angajamentele acestuia vor deveni credite problemă:

creditele intrate în suferință prin neachitarea uneia sau mai multor rate de credit/dobânzi, iar la sfârșitul lunii de raportare au serviciul datoriei peste 30 de zile, indiferent de performanța financiară;

creditele și dobânzile clienților cu expunere în cadrul bilanțului contabil, dar față de care banca înregistrează și creanțe ce au fost trecute în afara bilanțului;

creditele și dobânzile considerate de către unitățile teritoriale ca fiind în dificultate de a fi rambursate, indiferent de serviciul datoriei, ca urmare a unor probleme apărute în luna de raportare, cum ar fi: anularea integrală/parțială a portofoliului de contracte, blocarea conturilor prin hotărâri ale instanțelor judecătorești sau prin poprirea conturilor ca urmare a obligațiilor de plată restante față de bugetul consolidat, avarii sau situații de calamitate care blochează activitatea de producție, interdicții de a produce și vinde date de către organele abilitate, garanțiile asiguratorii nu mai pot acoperii soldul creditelor, provizioane constituite etc.;

creditele care au fost reeșalonate/reactivate, altele decât cele de la punctele a, b,c;

În cadrul acestui portofoliu se cuprind toți clienții persoane juridice, inclusiv IMM cu credite problemă, precum și clientela bancară, pentru situațiile de depreciere a activității.

La nivelul unității teritoriale, responsabilul cu creditele problemă identifică portofoliul creditelor problemă pe baza criteriilor de constituire a acestui portofoliu și centralizează portofoliul de credite problemă, (conform cu procedura privind raportarea creditelor și scrisorilor de garanție bancară).

Din prima zi de la intrarea în suferință a creditului și până în ziua trecerii în portofoliul creditelor problemă (raportarea pentru finele lunii), unitățile teritoriale vor iniția o serie de acțiuni preventive menite să conducă la restituirea ratelor scadențe cum ar fi.

telefon de informare la clienți;

trimiterea unei scrisori recomandate (standard) cu confirmare de primire, de comunicare a debitului și scadenței;

vizite la sediul clienților;

alte acțiuni standardizate.

Evidențierea creditelor problemă se face pe fiecare client și indiferent de sumă.

În cazul clienților care fac parte dintr-un grup de debitori, se va evidenția numai cel la care creditul a devenit problemă.

Lunar, în a șaptea zi lucrătoare a lunii curente, sucursalele județene vor comunica letric Direcției Politici de Credite, Monitorizare Portofoliu și recuperări creanțe, din Centrala băncii, principalele aspecte rezultate din execuția programului de credite acordate (atât în lei cât și în valută) pe luna expirată, pe coduri CAEN, pentru fiecare client din următoarele categorii: clienți mari, clienți IMM și comunități locale.

2.3.2 Monitorizarea creditelor problemă:

Activitatea de monitorizare și urmărire a creditelor problemă are în principal următoarele scopuri:

de identificare din timp a posibilelor probleme financiare ale clienților ce pot conduce la înrăutățirea capacității de rambursare a creditelor și luării măsurilor corespunzătoare de îmbunătățire a serviciului datoriei față de bancă;

analiza activității economico-financiare și recomandarea continuării sau sistării finanțării de către Departamentul Corporate, în vederea recuperării creanțelor, sau de însănătoșire a calității portofoliului de credite, care se va prezenta sub forma unei Fișe de recomandare, în cadrul organelor de conducere colectivă ce se va supune avizării/aprobării conform procedurilor în vigoare și limitelor de autoritate stabilite prin ordinul președintelui.

Fișa de recomandare va cuprinde în principal informații referitoare la: afacere, conducerea societății, cauzele care au determinat înregistrarea de restanțe, situația expunerii față de client, a provizioanelor și garanțiilor asiguratorii, a serviciului datoriei, planul de măsuri stabilit de către unitatea teritorială/centrală, termenele de realizare a acestor măsuri, persoanele responsabile de urmărirea atentă a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor convenite.

de informare asupra modului în care s-au respectat procedurile și reglementările interne privind activitatea de urmărire și rambursare a creditelor problemă;

propuneri de efectuare de controale de fond de către Direcția de Inspecție Generală și Control Intern, în situațiile în care se constată nereguli și abateri grave de la normele de creditare.

2.3.3 Atribuții pe linia monitorizării și urmăririi creditelor problemă:

La nivelul unităților bancare teritoriale și respectiv la Direcția Politici de Credite Monitorizare Portofoliu și Recuperări Creanțe, activitatea de monitorizare se va urmări îndeosebi prin:

a) Pentru sucursalele județene și a Municipiului București și unităților din subordinea acestora:

identificarea creditelor problemă;

comunicarea letric, în primele 7 zile lucrătoare din luna curentă pentru luna expirată la Direcția Politici de Credite Monitorizare portofoliu și Recuperări Creanțe, a fiecărui client existent în portofoliul creditelor problemă și datelor necesare realizării unui volum corespunzător de informații;

monitorizarea creditelor problemă la nivelul fiecărei entități, asigurând permanent informațiile privind activitatea desfășurată, posibilitățile de rambursare, precum și de achitare a datoriilor față de bancă;

identifică atât cauzele cât și soluțiile, de comun acord cu clienții, care să conducă la îmbunătățirea calității creditelor problemă și la recuperarea creanțelor băncii;

analize cu clienți în vederea obținerii unor angajamente de plată, de preferință în formă autentică, privind achitarea datoriilor față de bancă;

reanalizarea și redimensionarea garanțiilor;

urmărirea modului de aprobare a produselor bancare tip credit de unitățile teritoriale subordonate, îndeosebi destinația, respectarea limitelor de autoritate aprobate, realitatea datelor din documentații, realitatea garanțiilor;

deplasări în teritoriu la clienți, în vederea definitivării concluziilor privind viabilitatea afacerilor cât și măsurilor necesare recuperării creanțelor;

deplasării la unitățile bancare din subordinea sucursalei județene pentru urmărirea modului în care s-au aprobat produse bancare tip credit, îndeosebi destinația, respectarea limitelor de autoritate aprobate, realitatea datelor din documentații, realitatea garanțiilor etc.;

urmărirea recomandărilor transmise de Direcția Politici de Credite Monitorizare Portofoliu și Recuperări Creanțe prin Fișa de recomandare, privind perspectiva de continuare sau sistare a creditării clienților.

Măsurile aprobate prin Fișa de recomandare vor deveni aplicabile numai după întocmirea documentației (referat de credite, referat privind propunerea de trecere în afara bilanțului, de declanșare a executării silite etc.) și supunerea spre aprobarea acestora conform nivelului de autoritate corespunzător.

Trimestrial sucursalele județene și respectiv a Municipiului București, vor întocmi sinteza analizelor și rezultatelor verificărilor unităților teritoriale și o vor transmite Direcției Politici de Credite Monitorizare Portofoliu și Recuperări Creanțe, până la data de 15 a luni următoare trimestrului expirat.

b) la nivelul Direcției Politici de Credite Monitorizare portofoliu și Recuperare Creanțe:

se constituie/actualizează lunar baza de date și se determină lunar portofoliul credite problemă provenite din activitatea de creditare a persoanelor juridice; se gestionează evidența creditelor problemă; se analizează și centralizează lunar portofoliul creditelor problemă pe total B.C.R.;

în situația în care Direcția Creditare propune spre acordare un produs de credit, pentru un agent economic, care se regăsește în portofoliul creditelor problemă, referatul de credite se vizează și de către reprezentații DPMR;

se vor iniția acțiuni în teritoriu de către reprezentații SURCPB în vederea stabilirii unei strategii de recuperare a creanțelor băncii în urma întâlnirii cu debitorii;

la nivelul DPMR se întocmește Planul de măsuri, ca urmare a întâlnirii în teritoriu cu clienții care înregistrează credite problemă, precum și o informare, care va fi prezentată conducerii DPMR și vicepreședintelui executiv coordonator;

în cazuri deosebite se întocmește o informare/pro memorie care va fi înaintată vicepreședintelui coordonator;

în cazul în care se constată nereguli și abateri de la normele de creditare se pot face propuneri de efectuare de controale de fond de către Direcția de Control Intern;

informarea periodică a Conducerii băncii asupra evoluției portofoliului de credite problemă, cu propuneri de măsuri.

2.3.4 Rescadențarea, reeșalonarea, reactivarea, prelungirea acordării creditelor:

La cererea clienților săi, în cazuri justificate economic, banca poate rescadența creditele în sensul amânării sau prelungirii termenului de rambursare a acestora, pentru una din următoarele operațiuni:

amânarea termenului de rambursare a cel mult două rate intermediare în interiorul termenului inițial maxim aprobat;

amânarea de cel mult două ori a aceleiași rate intermediare în interiorul termenului inițial maxim aprobat;

modificarea o singură dată atât a termenelor cât și a sumelor ratelor de rambursare pentru întregul credit, cu încadrare în termenul maxim de creditare aprobat inițial.

În cazuri deosebite, justificate economic, când împrumutatul se confruntă cu greutăți majore temporare în rambursarea ratelor de credit și achitarea dobânzilor aferente acestora, la solicitarea clientului, ofițerii de credite vor analiza situația economico-financiară a împrumutatului și vor putea propune reeșalonarea de plată a întregului credit, ca o măsură intermediară, înainte de declararea în incapacitate de plată și declanșarea procedurii de executare silită.

Prin reeșalonare se pot prelungii sau amâna toate scadențele ratelor intermediare și finale, precum și modificarea cuantumului acestora în cadrul soldului total rămas de rambursat, cu depășirea termenului inițial aprobat, dar fără a se putea depăși termenele maxime de creditare, prevăzute de lege și normele metodologice pentru respectivul tip de credit. Noile scadențe și costurile aferente stabilite în urma rescadențării și reeșalonării vor fi stipulate într-un act adițional la contractul de credite.

Cererile de rescadențare și reeșalonare a creditelor vor fi depuse la bancă, de împrumutați, în timp util, înainte de scadența ratelor de credit respective.

În cazul agenților economici care, ca urmare a aplicării programelor de redresare, restructurare, rentabilizare, a schimbărilor produse în cadrul acționariatului, a managementului, găsirii de noi piețe de desfacere etc., există perspective de redresare a activității și de asigurare pe termen lung a unor rezultate pozitive, banca poate reactiva, în cazuri deosebite, la cererea agenților economici creditele nerambursate la scadență, evidențiate în activul bilanțului.

Reactivarea creditelor din bilanț, nerambursate la scadență, presupune transformarea acestora în credite noi, pentru care se vor solicita de către bancă garanții acoperitoare dintre cele prevăzute de norme, se va achita comisionul de gestiune și se vor încheia acte adiționale la contractele de credit încheiate sau noi contracte de credite și garanții.

Unui credit reactivat i se pot stabilii scadențe intermediare, fără ca scadența finală să depășească termenele de rambursare stabilite de lege și norme.

Este admisă o singură reeșalonare/reactivare a aceluiași credit. În cadrul unui credit reeșalonat nu se admit rescadențări. Centrala băncii poate aproba, la propunerea sucursalelor județene, și alte rescadențări/reeșalonări/reactivări ale unor credite problemă care au continuat să înregistreze restanțe.

Rescadențarea/reeșalonarea/reactivarea/revizuirea/acordarea creditelor se aprobă conform limitelor de autoritate stabilite.

Creditele la care s-a îmbunătățit categoria de clasificare și nu se mai încadrează în portofoliul creditelor problemă vor fi evidențiate și raportate la Departamentul Corporate, urmând regulile și uzanțele acestuia.

Pentru creanțele la care s-au epuizat toate căile de îmbunătățire a categoriei de clasificare și de rambursare a restanțelor, se vor lua măsuri, cu precădere a celor care au un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile, sau pentru care instanțele judecătorești au dat hotărâri de declanșare a falimentului, de trecere la scoaterea în afara bilanțului, în condițiile Procedurii de recuperare a creanțelor băncii și de scoatere în evidența extrabilanțieră a debitorilor insolvabili.

2.3.5 Alte modalități de recuperare pe cale amiabilă a creanțelor băncii:

Cesiunea de creanță – presupune transmiterea de către bancă a creanțelor sale asupra debitorilor ajunși în suferință și care nu au capacitatea de a rambursa creditele și dobânzile restante, către o terță persoană;

Contractul de cesiune de creanță va urma regulile vânzării (titlu oneros). Contractul de cesiune de creanță este valabil încheiat prin simplul acord de voință între părții, executarea sa realizându-se prin transmiterea titlului constatator al creanței (contract de credit cu toate accesoriile acestuia). Pentru perfectarea acestui tip de convenție nu este necesar consimțământul debitorului.

Întrucât această „tranzacție” se încheie înainte de a fi recurs la scoaterea în afara bilanțului a respectivei creanțe, prețul creanței băncii (cedent) – credit, dobânzi, comisioane, creanțe atașate etc. – va fi Plăți integral la data încheierii convenției de cesiune de creanță cu agentul economic solicitant (cesionar).

Contractul de credit și anexele sale se vor transmite cesionarului pe bază de proces verbal de predare-primire.

În situația în care, se identifică ca o modalitate de rambursare a unor creanțe restante cesiunea de creanță, ofițerul responsabil cu creditele problemă va propune în fișa de recomandare, ca modalitate de recuperare a creanțelor, cesiunea de creanță și o va supune aprobării, conform limitelor de autoritate stabilite prin ordinul președintelui. După aprobarea fișei de recomandare, ofițerul de credite, va întocmi referatul privind recuperarea creanțelor bilanțiere, referat care se va supune aprobării conform limitelor de autoritate stabilite.

Subrogația – presupune acceptarea de către bancă a Plății de la o altă persoană (terț solvens), în acest mod, transmițând acesteia toate drepturile și acțiunile pe care le are împotriva debitorului său. Astfel cel care face subrogația este creditorul și numai el trebuie să consimtă la subrogarea terțului, fără a fi necesar să se obțină consimțământul debitorului. Aprobarea operațiunii de recuperare a creanțelor băncii prin subrogație se va face conform prevederilor.

Novația prin schimbare de creditor – are loc prin substituirea unui nou creditor celui vechi. Debitorul va fi eliberat față de creditorul inițial și, ca efect al novației, se obligă față de noul creditor.

Novația prin schimbare de debitor – are loc atunci când un terț se angajează față de bancă să plătească datoria debitorului inițial. În cazul recuperării creanțelor băncii prin novația prin schimbare de debitor, când novatorul dorește preluarea unui contract de credit în derulare, banca va încheia pe lângă contractul de novație și un contract de credit în care se vor stipula noile condiții de derulare a creditului. Totodată, după aprobarea fișei de recomandare, ofițerul de credite va efectua analiza bonității novatorului și va întocmii referat de credite conform prevederilor normelor de creditare în vigoare, pe care îl va înainta spre aprobare conform limitelor de autoritate stabilite. După aprobarea referatului de credit se va încheia contractul de credit și contracte de garanții conform normelor de creditare în vigoare.

Delegația – poate prezenta interes practic în situația în care debitorul (delegant) are o creanță împotriva unei terțe persoane (delegat). Pentru a evita o dublă plată, adică terța persoană să-i plătească debitorului, iar acesta la rândul său să plătească pe propriul creditor, se poate recurge la această operațiune. Aceasta va însemna că debitorul (delegant) convine cu o terță persoană (delegat), ca aceasta să plătească direct băncii (delegatar).

Vânzarea de active aflate în garanția băncii:

În situația în care, din activitatea curentă, rezultă că un agent economic nu are posibilitatea ca din activitatea desfășurată să genereze fluxuri de lichidități, care să permită rambursarea creanțelor față de bancă, la solicitarea debitorilor/garanților, banca poate aproba în vederea stingerii pe cale amiabilă a obligațiilor înregistrate, valorificarea activelor aflate în garanția băncii.

În acest scop, unitățile teritoriale vor proceda la evaluarea tuturor garanțiilor, aferente creanțelor care se solicită a fi stinse din valorificarea garanțiilor, și în funcție de limitele de autoritate stabilite prin ordinul președintelui, se va aproba valorificarea garanțiilor (banca își va da acordul privind vânzarea de către debitor/garant a activelor aflate în garanție la o valoare cel puțin egală cu valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, dar nu mai mică decât valoarea de piață stabilită în raportul de evaluare realizat la data acordării creditului).

În situația în care sumele valorificate nu acoperă integral creanțele garantate, respectiv credite și dobânzi aferente, banca va urmării ca pentru creanțele care rămân în sold, să existe garanții asiguratorii acoperitoare. Sumele rezultate din vânzarea activelor, vor fi transferate într-un cont escrow, în care banca va avea calitatea de agent și beneficiar al sumelor, care vor fi utilizate la rambursarea creanțelor garantate.

Radierea ipotecilor și/sau a gajurilor se va face numai după achitarea integrală a prețului în contul datoriilor, iar în cazul în care părțile convin ca operațiunea de vânzare să se deruleze printr-un cont escrow, la data alimentării contului de credit cu sumele din contul de credit din contul de depozit escrow.

2.4 PROBLEME SPECIFICE CREDITELOR RETAIL

2.4.1 Criteriile de stabilire a creditelor problemă:

Criteriile de încadrare a creditelor în categoria creditelor problemă au în vedere principiile de bază prevăzute la clasificarea creditelor și plasamentelor din N.M. nr. 7/2003 ale B.C.R. privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, respectiv: serviciul datoriei, performanța financiară (bonitatea clientului) și inițierea de proceduri judiciare.

În categoria creditelor problemă se cuprind următoarele situații:

creditele intrate în suferință prin neachitarea uneia sau mai multor rate de credit și/sau dobânzi și/sau comisioane, iar la sfârșitul lunii de raportare au serviciul datoriei peste 30 de zile;

creditele acordate clienților (persoane fizice autorizate) care se încadrează la una din categoriile de performanță financiară C, D, E și au serviciul datoriei cuprins între 0-30 de zile de întârziere;

creditele considerate de către unitățile teritoriale ale băncii ca fiind în dificultate pentru a putea fi rambursate sau de a fi achitate dobânzile/comisioanele, ca urmare a unor probleme apărute în luna de raportare, cum ar fi: trecerea în șomaj a împrumutatului, diminuarea veniturilor prin schimbarea locului de muncă, incapacitate temporară de muncă (concediu medical) etc.;

creditele/dobânzile/comisioanele clienților cu expunere în cadrul bilanțului contabil și care mai înregistrează alte creanțe în evidența extrabilanțieră.

Din prima zi de la intrarea în suferință a creditului și până în ziua de trecere în portofoliul creditelor problemă (raportarea pentru finele lunii), unitățile teritoriale vor iniția o serie de acțiuni menite să conducă la restituirea ratelor scadente cum ar fi: telefoane de informare la clienți, trimiterea de notificări cu confirmare de primire prin care se comunică valoare restanței, vizite la domiciliul clienților.

2.4.2 Monitorizarea creditelor problemă:

Activitatea de urmărire a creditelor problemă va avea în principal următoarele scopuri:

de identificare a problemelor financiare ale clienților, ce pot conduce la înrăutățirea capacității de rambursare a creditelor și luării măsurilor corespunzătoare de îmbunătățire a serviciului datoriei față de bancă;

de informare asupra modului în care au fost acordate creditele aflate în portofoliul creditelor problemă, sens în care se va pune accent pe latura prevenirii încălcării normelor de lucru și aducerea unor prejudicii băncii;

analiza situației financiare și recomandarea continuării sau sistării finanțării de către Direcția Produse și Servicii Bancare pentru Persoane Fizice, în vederea recuperării creanțelor, care se va prezenta sub forma unei fișe de recomandare în cadrul organelor de conducere colectivă, potrivit limitelor de autoritate la: Comisia de Credite pentru Persoane Fizice/Comitetul de Credite/Comitetul de Direcție/Consiliul de Administrație.

În vederea monitorizării creditelor problemă se va completa lunar „Situația privind monitorizarea creditelor problemă în luna …..”, care se va transmite separat Direcției Produse și Servicii pentru Persoane Fizice la aceeași dată cu „Nota privind analiza activității de creditare a persoanelor fizice pe luna …..”.

2.4.3. Atribuții privind monitorizarea creditelor problemă:

Prin activitatea de urmărire a creditelor problemă desfășurată la nivelul unităților teritoriale și la nivelul Direcției de Produse și Servicii Bancare pentru Persoane Fizice se vor avea în vedere următoarele aspecte:

identificarea creditelor problemă;

monitorizarea creditelor problemă la nivelul fiecărei unități teritoriale, asigurând permanent informațiile privind activitatea desfășurată, posibilitatea de rambursare și achitare a datoriilor față de bancă;

comunicarea la Direcția de Produse și Servicii Bancare pentru Persoane Fizice a fiecărui client existent în portofoliul creditelor problemă și a datelor necesare realizării unui volum corespunzător de informații;

realizarea la nivelul Direcției de Produse și Servicii bancare pentru Persoane Fizice, Compartimentul de urmărire și rambursare credite problemă persoane fizice a portofoliului creditelor problemă;

analiza în vederea stabilirii măsurilor pentru recuperarea datoriilor restante;

analiza clienților în vederea obținerii unor angajamente de plată, de preferință în formă autentică, privind achitarea datoriilor față de bancă;

analiza și redimensionarea garanțiilor în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru recuperarea creanțelor băncii și întocmirea fișei de recomandare;

urmărirea modului de aprobare a produselor bancare tip credit de unitățile teritoriale subordonate, îndeosebi destinația, respectarea limitelor de competență aprobate, realitatea datelor din documentații, realitatea garanțiilor etc.;

deplasări în teritoriu la clienți, în vederea definitivării concluziilor privind recomandările ce urmează a fi făcute.

2.5 TIPURI DE CREDITE BANCARE ACORDATE

SEGMENTULUI CORPORATE

Din categoria creditelor acordate întreprinderilor fac parte următoarele două mari grupării care cuprind o mare diversitate de tipuri de credite acordate acestora:

Credite de exploatare

Credite pentru investiții

CREDITELE DE EXPLOATARE

Creditele de exploatare (de funcționare) sunt cele care finanțează activele circulante ale bilanțului, adică în mod esențial valorile de exploatare și realizabilul.

Din această categorie fac parte:

Credite de exploatare (funcționale) care finanțează global activul circulant

Credite adaptate la anumite active circulante

Finanțarea postului „clienții”

Angajamente prin semnătură

Finanțările comerțului internațional

Aceste credite cu caracter general prezintă un risc relativ mare pentru bancă și nu pot fi garantate prin active speciale de exploatare. Pentru acordarea lor, banca procedează la o analiză financiară profundă, în special cu privire la gradul de lichiditate a întreprinderilor pe care le creditează. Asemenea credite, după rolul și obiectul lor, sunt legate direct de trezorerie.

2.5.1.1 Credite de exploatare care finanțează global activul circulant

Se numesc cu titlu general „credite de trezorerie”, creditele de exploatare care finanțează activul circulant. Ele sunt puse de către o bancă la dispoziția unei întreprinderi ale cărei nevoi de fond de rulment depășesc posibilitățile proprii ale acestora.

Creditul furnizor este cel pe care-l obține o întreprindere de la o bancă atunci când activul circulant din bilanț nu este finanțat integral prin încasările de la furnizori și de la diverși creditori și când această insuficiență nu este acoperită de fondul de rulment. Dacă nevoia de fond de rulment este inferioară fondului de rulment, întreprinderea va avea posibilitatea să se finanțeze fără a recurge la creditul bancar; dacă fondul de rulment este insuficient pentru a acoperii nevoile sale de fond de rulment, întreprinderea va trebui să recurgă la creditul bancar.

În general întreprinderile care au un ciclu de fabricație lung și o valoarea adăugată importantă au nevoie de fonduri de rulment importante. Întreprinderile care au un ciclu de fabricație scurt și o valoare adăugată mică au nevoie de fonduri de rulment mai puține

Aceste credite se acordă de bancă pentru a-și îmbunătății trezoreria; nu au o garanție specială, banca informându-se doar de lichiditatea pe termen scurt a clientului.

În structura creditelor de exploatarea care finanțează global activul circulant se includ următoarele feluri de credite:

Facilitatea de casă

Este un credit de trezorerie destinat să acopere decalajul de scurtă durată care poate intervenii la un anumit moment în trezoreria unei întreprinderi pentru că fluxul încasărilor din vânzări nu coincide în mod perfect armonios cu fluxul cheltuielilor (cumpărarea de materii prime și produse, salarii, impozite etc.). Creditele pentru facilitatea de casă se acordă pe o scurtă durată (câteva zile), în situația în care întreprinderea are scadențe dificile, cu mențiunea că încasările care vor servi la restituirea împrumutului trebuie identificate cu claritate.

Lipsa de acoperire (creditele pentru descoperire )

Este în general un credit de trezorerie pus la dispoziția unei întreprinderi ale cărei nevoi de fond de rulment depășesc posibilitățile proprii de producere a acestuia. Este, deci, un credit global, dar se vorbește, de asemenea, de lipsa de acoperire în legătură cu o operațiune foarte specifică, datorate unei cauze bine precizate de nevoie de credit.

Lipsa de acoperire face obiectul unei analize în momentul în care este solicitată de către un producător sau comerciant, atât pe plan uman, piață și valoarea utilajului industrial, cât și financiar. Dacă se apreciază că o întreprindere are o structură financiară, o activitate, o rentabilitate și o competență satisfăcătoare, banca acordă creditul care va fi utilizat după nevoi, ținând seama de alte mijloace de finanțare existente.

În mod periodic, cel puțin în fiecare an, bancherul și clientul său stabilesc nevoile întreprinderii în acest domeniu, luând în considerare evoluția activităților, a rentabilității, a fondului de rulment și a nevoilor de fond de rulment.

Certificate de trezorerie

În scopul de a lărgii mijloacele financiare și a contribui la reducerea dobânzilor la credite, puterea publică a creat prin organizațiile nebancare posibilitatea de a împrumuta bani întreprinderilor pe termene de la 10 zile la 7 ani. Dobânda la ceste credite se stabilește în funcție de nivelul dobânzilor pe piața monetară, ținând seama de calitatea celui care ia cu împrumut. Atunci când dobânda pieței monetare se situează sub dobânda de bază bancară, cel împrumutat poate face față nevoilor în condiții mai bune.

Băncile nu mai sunt deci intermediarul obligatoriu al tranzacțiilor. Ele joacă totuși un rol în aceste tranzacții pentru că pun față în față împrumutații și împrumutătorii și acordă împrumutaților, dacă se consideră convenabil, un credit de substituire care asigură acestuia posibilitatea de a revenii în sfera bancară în cazul în care piața n-ar putea să absoarbă certificatele emise.

Creditul sezonier

Se au în vedere activitățile sezoniere. Este vorba de acea producție care se realizează într-o anumită perioadă a anului, în timp ce consumul este constant sau se situează în special într-o altă perioadă sau, dimpotrivă, o producție care se întinde pe întreg anul, în timp ce consumul se face într-o perioadă mai scurtă.

În toate aceste cazuri, o întreprindere poate avea nevoie de finanțare datorată nevoii temporare a fondului de rulment. Această nevoie va fi satisfăcută printr-un credit sezonier, întreprinderea solicitând băncii să o ajute la finanțarea perioadei de sezon. În sprijinul solicitării sale, ea va prezenta un plan de finanțare sezonieră din care vor rezulta, lună de lună, nevoile și resursele prevăzute. Bancherul va analiza riscurile asumate de întreprinderi și în consecință și de el însuși (nerambursarea creditului la scadență sau scadențele convenite, dar recuperarea posibilă prin vânzări ulterioare; posibilitatea deteriorării stocurilor nevândute, ceea ce determină încheierea sezonului cu pierdere etc.).

Creditul releu

Acest tip de credit se acordă în așteptarea unei intrări de fonduri sigure și apropiate, ca de exemplu, în cazul emiterii de obligațiuni și al majorării de capital.

Creditul releu anticipează desfășurarea unei operațiuni, în general financiară sau de credit.

Acesta se află la frontiera a două feluri de credite bancare. Din motive diverse, creditul releu anticipează o operațiune financiară (majorarea de capital) sau, în general, o finanțare pe termen mijlociu sau lung. Este necesar ca această variantă să aibă un grad înalt de siguranță a realizării, în caz contrar bancherul fiind nevoit să recurgă la un credit de altă natură. Se poate, de asemenea, printr-un credit releu să se finanțeze dezinvestirea de active imobilizate, înainte de încasarea produsului vânzării lor.

2.5.1.2 Credite adaptate la anumite active circulante

Aceste credite specifice, întotdeauna legate de un activ circulant, necesită în general o garanție reală. Ele dau naștere la depunere în gaj a unor active circulante, în cadrul unor operațiuni specifice.

O garanție reală este activul, dat în gaj de către un debitor creditorului său, care permite acestui creditor să-i acorde un credit însoțit de o anumită siguranță.

O garanție reală trebuie să îndeplinească anumite condiții juridice astfel o garanție reală nu trebuie contractată fără deposedarea sub o formă sau alta a debitorului, cu unele excepții (warrant-ul industrial, warrant-ul petrolier, warrant-ul agricol). De asemenea este necesară încheierea unui contract.

Garanțiile reale necesită o responsabilitate din partea celor care le păstrează. Ei sunt răspunzători de conservarea bunurilor luate în gaj. Ele trebuie gestionate cu precauție și necesită din partea celui care le solicită posibilități serioase de conservare.

Beneficiarul unor astfel de garanții are riscul de a fi surclasat de un creditor care are un privilegiu în comparație cu creditorul beneficiar de gaj. Există trei mari categorii de creditori:

Creditorul chirografar – care nu posedă nici o garanție,

Creditorul beneficiar de gaj – care posedă garanții reale,

Creditorul privilegiat- poate obține gajul aflat în mâinile creditorului beneficiar de gaj pentru că rangul său de privilegiu îi permite.

Creditorul beneficiar de gaj trebuie să respecte un anumit număr de formalități juridice la constituirea gajului și să gestioneze gajul fiind conștient de responsabilitatea care-i incumbă din deținerea gajului. Acesta trebuie să evite să ia garanții în perioadele periculoase din viața unei societăți. El trebuie să fie conștient permanent de posibilitatea de a vedea gajul său preluat de un creditor privilegiat.

Garanția personală este angajamentul unei persoane fizice sau juridice, de a achita suma creditorului în cazul în care debitorul nu o poate face. Garanția personală este de gradul doi, în sensul că ea intervine în sprijinul solvabilității debitorului. Ea se materializează în general sub formă de cauțiune sau aval.

Garanția personală este o apreciere dificilă și aceasta pentru că valoarea sa este mult mai aleatorie.

Cauțiunea personală este totuși o garanție pe care băncile o primesc cu bunăvoință.

Garanțiile pot fi produse și de persoanele juridice. De exemplu: de la o societate mamă pentru filiala sa, a cărei structură financiară este insuficientă.

Tipurile de credite adaptate la anumite active circulante, care necesită o garanție reală, sunt următoarele:

Avansuri pe titluri

Se practică rar avansul pe titluri pentru a satisface nevoile de fond de rulment ale întreprinderii. Dacă intervin unele cazuri speciale, garanția pe titluri puse în gaj trebuie să cuprindă valori cotate, pe o piață largă, și să constituie o acoperire a creditului consimțit. Avansul pe titluri este mult mai frecvent întâlnit în cazul creditelor acordate particular.

b) Avansul pe marfă

Aceste avansuri pe mărfuri trebuie să facă obiectul unei deposedări de marfă garantată prin gaj și al remiterii acestuia în mâinile bancherului. Este o operațiune care constă în a finanța un stoc și a prelua în contrapartida acestei finanțări mărfuri care sunt puse în gaj la creditor.

Finanțare prin avansuri – analiza pieței în acest caz este un factor foarte important. Bancherul care pretinde în mod curent avansul pe mărfuri trebuie să cunoască bine mărfurile în cauză, caracteristicile lor, caracterul lor mai mult sau mai puțin speculativ, evoluția cursurilor. Trebuie să se analizeze totdeauna riscul real și să se compare acest risc real cu existența fondului de rulment mai mult sau mai puțin important, în funcție de riscurile intervenite. Trebuie să se prevadă cote, marje care să fie impuse între creditul acordat și valoarea gajului conferit. Trebuie să existe, de asemenea, preocuparea ca marfa finanțată să nu poată fi revândută și posibilități de acoperire la termen prin bursele de mărfuri.

Finanțarea prin scontul de warrant – Scontul warrant-ului se referă la mărfurile aflate în magaziile generale care joacă rolul de terț deținător. Ele fac obiectul emisiunii uni efect de comerț care se numește recipisă – warrant. Acest titlu se compune din două părți: warrantul, care este un mijloc de finanțare și recipisa care este un titlu de proprietate. Privilegiile care revin creditorului beneficiar de gaj sunt limitate în cazul warrant-ului.

Delegarea de creanțe, avansul de pe piață

Avansurile pe piață necesită în mod special o examinare întrucât corespund unei nevoi de finanțare importante, exprimată de întreprinderi care lucrează pe piețe publice sau private. Întreprinderile care lucrează cu statul, colectivitățile publice, societățile cu economie mixtă, societățile concesionare de servicii publice au importante probleme de finanțare; ele se adresează deci băncilor.

O întreprindere poate cere să i se finanțeze o tranzacție sub trei forme: creditul de prefinanțare, creditul de însoțire și creditul de mobilizare a creanțelor. Acestea sunt însoțite de aconturi, altă sursă de finanțare legată de condițiile bancare.

1. Aconturile – sunt elemente ale finanțări tranzacției, sunt în general garantate, întrucât administrația nu le va plăti decât în măsura în care o bancă se angajează să le restituie administrației, în cazul în care întreprinderea devine falimentară. Garanția pentru un acont nu este altceva decât un credit.

2. Prefinanțarea – rezultă din planul de finanțare și trebuie să fie apreciată în cadrul acestui plan. În măsura în care bancherul acceptă să finanțeze o tranzacție trebuie să examineze dacă întreprinderea are un fond de rulment care să-i permită să facă față la neprevăzutele tranzacții ce ar putea conduce la deficite.

3. Creditele de însoțire – finanțează stadiile estimative ale lucrărilor realizate, administrația nefiind întotdeauna dispusă să emită atestări de drepturi constatate. Acestea sunt deja credite de mobilizare a creanțelor, dar al căror grad de certitudine este mai redus.

4. Creditele de mobilizare a creanțelor – Drepturile constatate angajează administrația și pun creditorul într-o situație relativ delicată, în măsura în care el are deja în mână aprobarea teoretică a creditului. Garanțiile reale pot oricând să furnizeze surprize. Există mai ales creditori privilegiați care pot oricând, în orice momente, să blocheze o încasare garantată prin gaj în favoarea organismului care finanțează tranzacția.

Legiuitorul a urmărit limitarea privilegiilor în acest domeniu, dar acestea rămân importante: pe de o parte se exercită două privilegii generale asupra patrimoniului debitorului (privilegiile de cheltuieli de judecată, superprivilegiul salariaților – ultimele 60 de zile de muncă, concediu de odihnă), iar pe de altă parte două privilegii cu caracter general asupra bunurilor mobile: cele ale Trezoreriei publice și Asigurărilor sociale.

5. Cauțiunile pentru cote de retenție – pot avea consecințe negative asupra trezoreriei întreprinderilor. Până la recepția definitivă a lucrărilor, care poate avea loc după unul sau mai mulți ani de la terminarea efectivă a acestora, administrația are în general dreptul, în cadrul condițiilor tranzacției, de a reține un anumit procentaj din valoarea tranzacției. Aceste rețineri apasă pe trezoreria întreprinderilor cu o cifră de faceri importantă. Atunci când tranzacția prevede astfel de rețineri s-a căutat un mijloc de înlocuire prin cauțiuni bancare. Astfel, bancherul emite administrației o cauțiune care-i permite acesteia să deblocheze reținerile de garanție.

2.5.1.3 Finanțarea postului clienți

În finanțarea postului „clienți” se are în vedere mobilizarea creanțelor comerciale. Una dintre formele clasice constă în scont, o alta mai recentă este creditul de mobilizare a creanțelor comerciale. De asemenea, se practică mobilizarea de creanțe după legea DAILLY.

Scontul

Se acordă prin scontarea la băncile comerciale a efectelor comerciale înainte de scadență în schimbul unei taxe de scont. Aceasta reprezintă dobânda până la scadență plus comisionul băncii. Efectele scontate nu mai sunt reflectate în bilanțul întreprinderii ca efecte de încasat ci sunt înscrise până la scadență în angajamente în afara bilanțului.

Bancherului îi revine responsabilitatea de a se asigura că scontul de efecte de comerț

nu acoperă operațiuni care constituie un delict.

Aspecte economice:

Justificarea economică a scontului presupunea a da timp pentru a permite fabricarea, transformarea, comercializarea, livrarea la locurile de consum a unei mărfi sau a unui produs.

Pe de altă parte, se consideră că livrarea unei mărfi sau a unui produs este un element de îmbogățire a activului circulant al debitorului care se obligă la scadență să asigure plata biletului la ordin sau a cambiei.

Aceste aspecte esențiale constituie justificarea profundă a termenului de plată din partea furnizorului către client.

Scontul implică riscuri în primul rând pentru industriașul care vinde și care consimte un termen de plată anormal, apoi pentru bancherul care scontează aceste creanțe.

În cadrul aspectelor economice ale scontului prezintă interes solidaritatea economică și solidaritatea financiară. Solidaritatea economică este legătura economică existentă de fapt între furnizor și client. Solidaritatea financiară leagă afacerile aceluiași grup.

Aspecte juridice:

Aspectele juridice ale scontului se rezumă la caracteristicile esențiale ale dreptului cambial:

Dreptul cambial este procedura de care te poți prevala în calitate de beneficiar al efectului de comerț, trată, bilet la ordin sau warrant, atunci când trăgătorul este un comerciant, sau atunci când este vorba de o tranzacție comercială;

Aplicarea sa judiciară este de competența tribunalelor comerciale;

Procedura cambială nu admite manevre dilatorii pentru a contesta justețea unei creanțe comerciale;

Bancherul care se află în posesia unei trate pe care a scontat-o își vede afectate fondurile, în situația în care debitorul este în incapacitate de plată. El are posibilitatea să urmărească trăgătorul și trasul pentru a restitui sumele care depășesc creditul în ipoteza în care redobândirea ar depăși creditul;

Chiar dacă o trată nu este acceptată, se pot furniza facturi care justifică livrarea și nu se poate discuta creanța respectivă etc.

B. Creditul de mobilizarea a creanțelor comerciale

Acesta s-a născut din constatarea marilor greutăți de gestiune pe care le antrenează, pentru bănci, manipularea efectelor de comerț. Creditul de mobilizare a creanțelor comerciale tinde să permită finanțarea acestor creanțe fără scontarea de rate. Banca, în aceste condiții, mobilizează creanțele asupra clientelei prin bilete care regrupează creanțele născute într-o perioadă de 10 zile și care vin la scadență într-o perioadă de 10 zile: în loc să sconteze direct efectele, ea scontează biletele reprezentative ale creanțelor comerciale, suportul acestor credite.

În înțelegerea creditului de mobilizare a creanțelor este necesar să se analizeze problema acoperirii creanțelor. Până în anul 1973 băncile nu au oferit un instrument de substituire a tratei, ca mijloc de acoperire a creanțelor comerciale. Începând cu acest an există un mijloc de acoperire a creanțelor care aduce o soluție reală, conciliind imperativele bancherului cu cele ale creditorului – Scrisoarea de schimb borderou.

Scrisoarea de schimb-borderou pune la dispoziția creditorului un instrument de plată care poate să dea aceleași avantaje și aceeași siguranță ca și trata, dar nu prezintă pentru banca ce le manipulează aceleași inconveniente. Aceasta, în principiu, nu trebuie să circule, sau cel puțin nu trebuie să circule decât în cazuri speciale.

2.5.1.4 Angajamente prin semnătură

Un angajament prin semnătură este un angajament dat de o bancă, sub forma unei cauțiuni sau a unui aval, de a plătii pentru contul unui debitor în cazul în care acesta se dovedește în incapacitate de plată.

A. Angajamente furnizate de bănci pentru contul unor eventuali debitori față de administrație în contrapartida creanțelor fiscale:

Angajamente furnizate cu titlu de T.V.A. – o întreprindere are posibilitatea de a deconta T.V.A. în loc să o deconteze imediat, dar trebuie să prezinte Administrației Contribuțiilor Indirecte o cauțiune de la o bancă sau de la un organism specializat. Cauțiunea se angajează să plătească pentru contul debitorului dacă acesta nu va putea onora la scadență tratele semnate în contrapartida drepturilor datorate.

Angajamente furnizate pentru drepturi de vamă – Drepturile de vamă trebuie plătite imediat. Importatorul are posibilitatea să obțină un credit pe termen de patru luni, care-i permite să-și amelioreze trezoreria, sub rezerva prezentării către Administrația Vămilor a unei cauțiuni bancare care să acopere angajamentele debitorului. Există cauțiuni de tranzit și cauțiuni de depozit.

B. Angajamente prin semnătură emise în cadrul tranzacțiilor publice:

Atunci când o întreprindere tratează o afacere cu străinătatea, ea poate fi solicitată să prezinte cauțiuni de adjudecare, cauțiuni de bună executare, cauțiuni pentru aconturi. Ea se poate afla în situația să solicite garanții de mai mare amploare, care sunt veritabile angajamente în caz de incapacitate financiară a întreprinderii. Băncilor le este neplăcut să furnizeze asemenea angajamente în cazul în care nu sunt limitate la o anumită sumă.

Există, de asemenea, cauțiuni emise pentru tranzacții externe care să garanteze lipsa unor acoperiri locale.

2.5.1.5 Finanțarea comerțului internațional

A. Importurile

O formă deosebită de finanțare a importului o reprezintă acreditivul documentar.

Acreditivul documentar este o formă de credit care facilitează intervenția băncilor, înlesnind o tranzacție care nu comportă apriori minimum de încredere necesară între furnizor și client.

Acreditivul documentar s-a născut din preocuparea pe de o parte a vânzătorului care vrea să-și livreze marfa, dar să fie sigur că va fi plătit, iar pe de altă parte a cumpărătorului care vrea să plătească, dar să fie sigur că va primii marfa.

Cumpărătorul, în aceste condiții, va cere băncii sale să deschidă un acreditiv documentar. Acesta este un angajament de plată din partea unui terț, cu o solvabilitate mult mai mare decât cea a cumpărătorului: un bancher care se angajează să plătească marfa importată contra remiterii unui anumit număr de documente.

Documentele esențiale sunt următoarele:

– În domeniul transportului maritim, conosamentul , care este un titlu de transport prin care căpitanul unui vas recunoaște că a primit o marfă, cu obligația să livreze la destinație. Conosamentul este un titlu de transport și un titlu de proprietate și poate fi la ordin sau la purtător;

– În domeniul transportului feroviar, scrisoarea de vagon, care este un titlu de transport ale cărei caracteristici juridice asigură celui care o deține o proprietate a mărfii;

– Alte documente: certificate de expertiză, certificate sanitare, certificate de sănătate, polițe de asigurare, în funcție de condițiile contractului.

Un acreditiv documentar se poate folosii în mai multe feluri, astfel:

– documente contra plată, presupune ca banca ce deschide acreditivul (banca vânzătorului care notifică sau confirmă un acreditiv) să ridice, contra plată, documentele prevăzute în acreditiv. Aceasta solicită băncii care i-a dat dispoziția să deconteze imediat documentele plătite.

– documente contra acceptare. Această modalitate permite să i se dea un termen cumpărătorului pentru a se achita de datoria sa. Acceptarea este, în general, o acceptare bancară, adică bancherul care deschide acreditivul acceptă, în contrapartida ridicării documentelor, o trată pe care o negociază în general imediat, adică în baza căreia el varsă suma vânzătorului.

Domeniul de aplicare a acreditivului documentar este, în general, limitat la materiile prime sau produsele de bază. Este utilizat în mod excepțional când este vorba de bunuri de consum și, de asemenea, de bunuri de echipamente.

B. Exporturile

1. Finanțarea exporturilor de bunuri de consum și de bunuri de echipamente ușoare:

Pentru a finanța fabricarea și vânzarea acestor produse există două modalități de credite:

Credite de prefinanțare – în cazul creanțelor pe termen scurt, creditele de prefinanțare nu sunt creanțe specifice pentru o comandă dată. Acestea sunt credite „revolving”, adică destinate prefinanțării unui anumit volum de comenzi pentru export. Importanța lor este în funcție de cifra de afaceri tratată și de structura financiară a celui interesat.

Mobilizarea creanțelor din export – Se poate asigura creditul pe creanțe din „export” de bunuri de consum. Contrar termenului mediu și lung, unde asigurarea creditului se face pentru fiecare operațiune în parte, în ceea ce privește termenul scurt, principiul este de a sigura cifra globală de export.

2. Finanțarea exportului pe termen mijlociu și mediu (credit furnizor clasic):

Finanțările pe termen mediu și mijlociu constitui un domeniu mult mai complex. Aici se au în vedere creanțe pe o durată maximă de șapte ani, sau a căror rambursare se întinde pe șapte-zece ani, sau chiar mai mult (termen lung).

Pe termen mediu există două feluri de credite: prefinanțarea și mobilizarea creanțelor.

Prefinanțarea – este un credit specific adaptat la un contract dat. Creditul de prefinanțare presupune stabilirea unui plan de trezorerie al tranzacției, care va fi fixat în funcție de perspectivele de cheltuieli și încasări decurgând din contractul comercial.

Dobânda acestor credite poate fi fie dobândă obișnuită legată de dobânda de bază bancară, fie dobânda fixă, pentru toată durata creditului, bonificată de trezorerie, constantă pe perioada de fabricație.

Mobilizarea creanțelor apărute pe termen mediu – este mobilizarea anuităților de plată pe termen de maxim șapte ani. Această mobilizare de creanțe este în funcție de contractul comercial făcut cu cumpărătorul și de poziția de asigurare a creditului pentru riscurile fundamentale.

Cu privire la mobilizarea creanțelor pe termen mediu, pot apărea următoarele riscuri:

Riscul monetar – este riscul fluctuației monedei;

Riscul catastrofă – este riscul de insolvabilitate a cumpărătorului în urma unui fenomen catastrofal, de exemplu ciclon, cutremur de pământ, manifestări ale naturi care-l fac pe cumpărător temporar insolvabil;

Riscul de netransfer – se naște din imposibilitatea, în baza unei legislații valutare din țara cumpărătorului, de a transfera sumele corespunzătoare unei anuități datorate.

Pe termen lung, se utilizează creditul furnizor. În materie de exporturi, durata creditelor pe termen lung începe dincolo de șapte ani.

C. Creditul cumpărător clasic

Prin creditul cumpărător, banca nu acordă credit exportatorului pentru a-i permite să mențină creanțele pe termen mediu și lung față de cumpărătorul străin; banca acordă un credit cumpărătorului străin pentru a-i permite să plătească imediat furnizorul sau furnizorii, la livrarea bunurilor, a lucrărilor de artă sau a uzinelor exportate. Suportul creditului nu mai este deci vânzătorul, ci cumpărătorul.

Procedura creditului cumpărător poate fi aplicată oricărei finanțări la exportul aflat la libera alegere a vânzătorului, a cumpărătorului și a bancherului.

D. Inovațiile din 1985 – 1986:

Credite libere, al căror risc poate să fie în totalitate în sarcina băncilor, au ca obiect, într-o economie de piață concurențială, să permită reorientarea comerțului internațional către țările cele mai solvabile;

Credite în devize – dau posibilitatea exportatorului să prezinte o propunere în moneda importatorului, și permit astfel acestuia să facă o comparație echitabilă a ofertelor, ținând cont de dobânzile practicate pe piață.

F. Alte stimulente bancare la export:

Garanțiile – Băncile emit garanții pentru a permite realizarea de operațiuni privind comerțul exterior. Acestea sunt: garanții de participare la licitații, garanții de restituire de aconturi, garanți de bună executare, garanții de restituire a unor rețineri, garanții de lipsă de acoperire locală;

Finanțarea materialului utilizat în străinătate;

Operațiuni speciale – Cu scopul de a sprijinii trezoreria, pot fi acordate exportatorilor credite pentru a le permite angajarea unor operațiuni speciale: asigurarea prospectării, finanțarea de stocuri în străinătate, împrumuturi pe termen lung după procedura DIE (Dezvoltare Industrială în Străinătate) (aceste împrumuturi pot să acopere nevoile de orice natură legate de implantarea industrială în străinătate), stimulente financiare către cumpărătorul străin (refinanțarea aconturilor, finanțarea preluării de participații), protocoale financiare (sunt protocoale încheiate între două guverne sau între băncii, în scopul de stabilii cadrul financiar pentru un anumit volum de operațiuni de comerț exterior).

2.5.2 CREDITE PENTRU INVESTIȚII

Creditul pe termen scurt finanțează activele circulante ale bilanțului și se rambursează prin fluxul de încasări corespunzătoare.

Creditul pe termen mediu și lung finanțează partea superioară a bilanțului, imobilizările, instrumentele de muncă ale întreprinderii. Rambursarea unui credit de investiții nu poate nu poate fi asigurată într-un mod fundamental decât prin realizarea de beneficii.

Creditele pe termen mediu și lung pentru investiții se rambursează prin autofinanțare. Autofinanțarea se constituie din beneficiile realizate de întreprindere pentru a-i permite să facă față nevoilor de structură și consecințelor creșterii sale.

2.5.2.1 Credite pe termen mediu

Creditul de investiții pe termen mediu se înscrie în intervalul 2-7 ani. Se finanțează, în acest cadru, active a căror durată de amortizare este compatibilă cu cea a creditului. Amortizarea înseamnă autofinanțare, adică stabilirea deprecierii unui bun supus deteriorării prin uzură. Domeniul de predilecție al creditului pe termen mediu este, în consecință, cel al materialelor sau al instalațiilor ușoare, a căror durată de amortizare fiscală este compatibilă cu cea unei amortizări financiare de 7 ani.

În domeniul creditelor de investiții pe termen mediu, garanția reală este logică. Este practicată pentru întreprinderile mici și mijlocii, fiind mai puțin solicitată pentru întreprinderile importante și bine structurate.

Se întâlnesc următoarele feluri de credite pe termen mediu:

Credite mobiliare pe termen mediu – sunt acele credite care se acordă pentru de una sau mai multe instituții de credit, pe riscul lor, dar care au făcut obiectul unui acord prealabil cu un organism mobilizator, în domeniul industrial și comercial, în special Creditul Național, mai rar Casa de Depuneri și Consemnațiuni și, începând cu anul 1974, Creditul Hotelier, Industrial și Comercial.

Creditele directe – sunt acordate sub forma unor împrumuturi sau deschideri (linii) de credite. Acestea sunt ca o rezervă de siguranță finanțând investițiile sau nevoile de fonduri de rulment sau furnizând capacitatea potențială pentru achiziții

Creditele de investiții pe termen mediu mai pot fi acordate și de instituțiile de credit specializate. Acestea acordă mai ales credite pe termen mediu pe obiect (materiale).

2.5.2.2 Credite pe termen lung

Băncile consimt să acorde credite directe pe termen lung întreprinderilor, al căror obiect este de a contribui la consolidarea capitalurilor permanente ale întreprinderilor.

Creditul pe termen lung finanțează imobilizările a căror durată de amortizare este mai mare de 7 ani. Din categoria acestor imobilizări fac parte imobilizările grele: uzinele, magazinele, depozitele și lucrările de participare la alte obiective importante.

Durata creditului poate fi determinată în funcție de cea a amortizării imobilizărilor respective. Astfel, unele credite pe termen lung sunt destinate finanțării unor noi unități de producție, altele au drept obiect ameliorarea productivității întreprinderii.

De asemenea, se pot consolida, prin creditul pe termen lung, operațiuni cu un termen mai scurt și mai ales cu un termen mediu. Așa se întâmplă la o întreprindere al cărei volum de finanțare pe termen mediu este incompatibil cu autofinanțarea sa. Este vorba, în acest caz, de anticiparea unei operațiuni de consolidarea eșalonată, din considerațiuni care țin de posibilitățile tehnice ale pieței financiare, sau ale economiei de cheltuieli financiare, aferente realizării proiectului.

În domeniul creditului pe termen lung, garanțiile, mai ales asigurările reale, constituie o regulă. Cu cât intervenția este mai lungă, cu atât este mai indispensabilă garanția reală.

Creditele pe termen lung pot fi acordate, pe lângă băncii și de alte instituții de credit, astfel:

Creditul Agricol, care consimte împrumuturi pe termen lung ce permit achiziționarea sau modernizarea bunurilor destinate exploatării agricole;

Creditul Funciar – are ca obiect operațiuni funciare;

Casa Centrală a Creditului Hotelier, Industrial și Comercial – este organismul de împrumut pe termen lung și mediu către Băncile Populare;

Casa Centrală de Credit Cooperatist – este organismul de împrumut pe termen mediu și lung pentru circuitul cooperatist de consum, de producție și artizanal;

Societățile de Dezvoltare Regională (S.R.D.);

Institutele de Participare Regională.

2.5.2.3 Creditul – locație (leasing-închirieri)

Astăzi, creditul-locație este practicat în mod curent de către multe întreprinderi.

Atunci când un industriaș alege mijloacele de finanțare a investițiilor sale, poate recurge la creditul clasic sau la creditul –locație. În această a doua ipostază, va cere unei instituții de credit să-i închirieze imobilizarea proiectată, adăugând la acest contract cu durata determinată o promisiune de vânzare la scadență, promisiune care se referă la o sumă ce constituie valoarea reziduală a bunului.

Din punct de vedere juridic, contractul de credit locație, care se referă la bunuri imobiliare ca și la bunuri mobiliare, este un contract de locație însoțit de o promisiune de vânzare eventuală.

Există următoarele forme speciale de credit-locație:

Închirierea-retur

Un industriaș care dorește să renunțe la o investiție și să facă rost de bani poate să vândă la o societate de închirieri un activ imobiliar și să-l închirieze de la această societate.

De exemplu: o întreprindere proprietară a sediului său social, îl cedează unei societăți de închirieri imobiliare care i-l închiriază; altfel spus, ea și-a procurat banii, dar și-a mărit cheltuielile prin jocul chiriilor pe care le va plătii;

Închirierea clasică

Închirierea clasică este un contract de locație pură, adică nu conține clauze care să dea posibilitatea de a cumpăra bunul la expirarea contractului.

De exemplu, contractul de închiriere clasică este făcut de o societate care practică locația de avioane comerciale. Ea le închiriază și încearcă să-și asigure astfel planul de cheltuieli, dar nu are ca obiect să-și vândă aparatele la expirarea contractului; în consecință, face o operație de locație pură.

Leasing combinat

Leasing-ul combinat este operațiunea realizată de un fabricant care produce materialul pe care-l cedează unei societăți de închiriere mobiliară, iar aceasta îi închiriază materialul respectiv și-i dă astfel posibilitatea de a practica el însuși locația.

De exemplu, o întreprindere care face calculatoare poate să vândă un anumit număr din acestea unei societăți de închirieri. Această societate de credit-locație îi plătește materialul și îl închiriază. Atunci fabricantul poate să subînchirieze la rândul său materialul și să obțină astfel finanțarea urmărită într-un domeniu în care locația este forte răspândită.

Închirierea se dezvoltă în domeniile mobiliare și imobiliare. Se dezvoltă chiar și în domeniul public. De exemplu, contribuie la finanțarea instalațiilor telefonice sau într-o formă mai generală a echipamentelor, care în mod normal sunt în sarcina unor colectivități publice.

2.6 TIPURI DE CREDITE ACORDATE SEGMENTULUI

RETAIL

Categoriile de beneficiari ai acestor credite sunt următoarele:

Persoane fizice rezidente sau nerezidente, în vârstă de cel puțin 18 ani;

Persoanele fizice autorizate, respectiv: persoane fizice și asociații familiale care exercită fapte de comerț în baza unor autorizații, inclusiv producătorii agricoli ce lucrează suprafețe de teren agricol aflate în proprietate sau arendate pe bază de contract/convenție și crescătorii de animale, individuali sau asociați în diferite forme, fără personalitate juridică; persoane fizice care exercită profesii liberale în baza unor legi speciale (arhitecți, avocați, auditori financiari, notari publici, experți contabili, farmaciști etc.).

Categoriile de produse tip credit acordate sunt următoarele:

1. Credite:

1.1. Categorii de credite acordate persoanelor fizice:

1.1.1. Credite cu destinație multiplă:

a) Credite acordate prin intermediul cardurilor;

b) Linii de credit;

c) Credite nenominalizate.

1.1.2. Credite pentru nevoi personale:

a) Tratamente medicale;

b) Studii;

c) Conferințe și simpozioane;

d) Sejururi.

1.1.3. Credite pentru achiziționarea de bunuri sau servicii:

a) Bunuri pentru uz casnic și personal;

b) Vehicule (autoturisme, motociclete, motorete, bărci cu motor, avioane, tractoare

etc. ), noi și rulate:

1.1.4. Credite pentru imobile:

a) Credite punte;

b) Credite ipotecare;

c) Credite imobiliare.

1.2. Categorii de credite acordate persoanelor fizice autorizate:

1.2.1. Credite pe obiect pentru capital de lucru (achiziționarea de materii prime, materiale și mărfuri, necesare desfășurării activităților de producție, prestări servicii, comerț, alte activități economice, inclusiv pentru participarea la cursuri de specializare ).

1.2.2. Linii de credite pentru activitatea curentă

1.2.3. Credite pentru investiți:

a) Echipamente de lucru (birouri, tehnică de calcul, tehnică medicală etc.);

b) Vehicule noi sau rulate;

c) Inventar agricol mecanic (tractoare, combine, remorci, autocamioane etc.);

d) Alte investiții (animale de producție și reproducție, plantații pomicole și viticole, inclusiv terenul aferent etc.).

1.2.4. Credite pentru imobile cu destinație de sediu/spațiu de producție:

a) Reparații, modernizări, consolidări și extinderi de imobile și/sau viabilizare;

b) Cumpărare de terenuri;

c) Cumpărare și/sau construire de imobile.

2. Garanții bancare date clienților:

a) Scrisori de garanție/contragaranție bancară;

b) Aval acordat persoanelor fizice autorizate.

3. Alte tipuri de scrisori: scrisori de bonitate/referință.

Creditul Cămin – este un credit imobiliar acordat pentru achiziționarea sau construirea de imobile/case de vacanță, precum și pentru cumpărarea de teren intravilan construibil.

Moneda în care se acordă: lei/euro/USD.

Perioada de acordare – maxim 20 de ani în valută sau maxim 25 de ani în lei.

Suma maximă de acordare – 500 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – maxim 12 luni.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – tariful standard de comisioane.

Avans – minim 15 % din valoarea imobilului achiziționat/construit.

Capacitate de rambursare – rata totală lunară nu va depăși 50%/35% în cazul creditului ipotecar, din veniturile nete ale solicitantului și membrii familiei acestuia, dacă este cazul.

Garanții – conform manualului de garanții al băncii care acordă creditul.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă și cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Creditul Domus Plus – reprezintă pachetul pentru investiții imobiliare compus dintr-un credit punte, un credit imobiliar sau ipotecar și/sau un card de credit MasterCard.

Moneda în care se acordă: lei/euro/USD.

Perioada de acordare – cumulează trei etape:

Etapa I: acordarea creditului punte:

credit punte pentru achiziționarea de imobile: maxim 12 de luni;

credit punte pentru construcția de imobile: maxim 24 de luni.

Etapa a II-a: acordarea creditului imobiliar/ipotecar – maxim 20 sau 25 de ani.

Etapa a III-a (opțional): acordarea unui credit de card MasterCard cu un plafon de creditare a cărui rată să reprezinte maxim 30% din veniturile nete totale și rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar. Ratele totale lunare de rambursare nu trebuie să depășească 50% din veniturile nete.

Suma maximă de acordare :

Creditul punte – 100% din valoarea de garanție (80% din valoarea apreciată rezultată din raportul de evaluare acceptat de către bancă) a locuinței ce urmează a fi vândute;

Creditul imobiliar/ipotecar – 500 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – numai pentru creditul imobiliar/ipotecar: maxim 12 luni.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – tariful standard de comisioane.

Avans – surse proprii și/sau creditul punte obținut în cadrul pachetului.

Capacitate de rambursare – rata totală lunară nu va depăși 50%/35% în cazul creditului ipotecar, din veniturile nete ale solicitantului și membrii familiei acestuia, dacă este cazul.

Garanții – conform manualului de garanții al băncii care acordă creditul.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă și cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Creditul Funciar – este un credit imobiliar acordat pentru achiziționarea de teren extravilan (agricol, pădure, pășune etc.)

Moneda în care se acordă: lei/euro/USD.

Perioada de acordare – maxim 20 de ani.

Suma maximă de acordare – 500 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – maxim 12 luni.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – tariful standard de comisioane.

Avans – minim 15 % din valoarea terenului achiziționat.

Capacitate de rambursare – rata totală lunară nu va depăși 50%/35% în cazul creditului ipotecar, din veniturile nete ale solicitantului și membrii familiei acestuia, dacă este cazul.

Garanții – conform manualului de garanții al băncii care acordă creditul.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă și cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Creditul Decor – este un credit imobiliar acordat pentru amenajări/modernizări și reparații, consolidări, extinderi de locuințe și/sau viabilizare (alimentare cu gaze, căldură, energie electrică, telefon etc.).

Moneda în care se acordă: lei/euro/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 de ani.

Suma maximă de acordare – 10 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – maxim 12 luni.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – tariful standard de comisioane.

Avans – minim 15 % din valoarea devizului de lucrări/reparații/ modernizare/amenajare a locuinței, întocmit de antreprenor.

Capacitate de rambursare – rata totală lunară nu va depăși 50%/35% în cazul creditului ipotecar, din veniturile nete ale solicitantului și membrii familiei acestuia, dacă este cazul.

Garanții – conform manualului de garanții al băncii care acordă creditul.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă și cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Creditul pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutatului:

Moneda în care se acordă: lei/euro/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 de ani în valută și maxim 10 ani în lei.

Suma maximă de acordare – 5000 EURO (echivalent USD) sau 10 000 echivalent EURO pentru cele acordate în lei.

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – tariful standard de comisioane.

Avans – nu se solicită.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții al băncii care acordă creditul.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă și cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Credit ipotecar pentru persoane fizice – se acordă pentru: cumpărarea/construirea/ modernizarea/consolidarea sau extinderea de imobile cu destinația de locuințe permanente, temporare sau case de vacanță; cumpărarea de terenuri aflate în intravilan și locuințe pe acestea; efectuarea de lucrări de viabilizare a terenurilor și/sau construcțiilor existente pe acestea; finalizarea unor construcții aflate într-un anumit stadiu de execuție, pe baza unui deviz general estimativ, însoțit de devizul lucrărilor rămase de executat, ambele cantitativ și valoric.

Moneda în care se acordă: ROL/RON/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 25 de ani pentru creditele în lei și maxim 20 de ani pentru creditele în valută.

Suma maximă de acordare – 500 000 EURO (echivalent lei/USD).

Beneficiari – persoane fizice care au cetățenie română și domiciliul în România.

Perioada de grație – maxim 12 luni pentru construirea de locuințe.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans – minim 25 % din valoarea investiției.

Garanții – ipoteci de rang I și privilegii, precum și alte garanții reale/personale în completare, după caz.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă; în polița de asigurare a imobilului construit/cumpărat din credit, banca va figura ca beneficiar.

Creditul Motor – este un credit acordat pentru achiziționarea de vehicule (autoturisme, motorete, bărci cu motor, tractoare etc.) noi, din producția internă și din import, comercializate în țară de către producători/dealeri autorizați și de vehicule rulate din producția internă și din import, de la persoane fizice/juridice române.

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 ani.

Suma maximă de acordare – pentru vehicule noi 300 000 EURO (echivalent lei/USD), iar pentru vehicule rulate maxim 12 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans – pentru vehiculele noi 0% la creditele în lei și minim 15% la creditele în valută; pentru vehiculele rulate minim 25% din valoarea reală a autoturismului, care se stabilește de către angajatul societății de asigurare-reasigurare cu care banca are relații de colaborare.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții..

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Credit acordat persoanelor fizice pentru achiziționarea de bunuri de uz casnic sau personal și servicii aferente acestora.

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 ani.

Suma maximă de acordare – maxim 5 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – maxim 2 ani.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans –se poate obține și în condiții de avans zero.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții..

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Credite de nevoi personale pentru persoane fizice:

– credit pentru studii:

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 10 ani.

Suma maximă de acordare – maxim 30 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans –se poate și fără avans.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții..

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

– credit pentru participarea la conferințe și/sau simpozioane în țară și/sau în străinătate:

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 ani.

Suma maximă de acordare – maxim 10 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans –se poate și fără avans.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții..

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

– credit pentru plata tratamentelor medicale în țară și/sau în străinătate:

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 ani.

Suma maximă de acordare – maxim 10 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans –se poate și fără avans.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții..

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

– credit pentru sejururi în țară și/sau în străinătate:

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 5 ani.

Suma maximă de acordare – maxim 10 000 EURO (echivalent lei/USD).

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans –se poate și fără avans.

Garanții – risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute în manualul de garanții.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

Linie de credit pentru persoane fizice – se acordă pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutaților.

Moneda în care se acordă: lei.

Perioada de acordare – maxim 1 ani.

Suma maximă de creditare: maxim 90% din valoarea garanției constituite.

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, cu două puncte procentuale mai mică față de dobânda standard la creditele pe termen scurt pentru persoane fizice.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans – nu se solicită.

Garanții – depozite colaterale/certificate de depozit cu discount/certificate de depozit la purtător cu parolă, în lei sau valută, constituite în sistemul băncii de către solicitant, asupra cărora se va încheia un contract de garanție reală mobiliară fără/cu deposedare, înscris în Arhiva Electronică a Garanției Reale Mobiliare.

Asigurare – nu este cazul.

Credit de trezorerie nenominalizat, garantat cu garanții reale.

Creditul este destinat satisfacerii nevoilor personale ale împrumutatului

Moneda în care se acordă: lei/EUR/USD.

Perioada de acordare – maxim 10 ani pentru creditele în valută și maxim 20 de ani pentru creditele în lei.

Suma maximă de creditare – maxim 30 000 EURO (echivalent lei/USD), dar nu mai mult de: 100% din valoarea de garanție (80% din valoarea apreciată) a locuinței ce urmează a fi adusă în garanție, rezultată din raportul de evaluare acceptat de către evaluatorul băncii, în cazul garantării cu garanție reală imobiliară, sau 90% din valoarea garanțiilor cash.

Perioada de grație – nu este cazul.

Dobânda – fixă sau variabilă, stabilită prin reglementările interne ale băncii.

Comisioane – conform tarifului standard de comisioane.

Avans – nu se solicită.

Garanții – conform manualului de garanții din cadrul băncii respective.

Asigurare – asigurarea aferentă garanției constituite, încheiată de o societate de asigurare agreată de bancă cu cesionarea poliței de asigurare în favoarea băncii.

CAPITOLUL III

RISCUL DE CREDITARE

3.1 MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDITARE

Managementul riscului de credit presupune:

– prevenirea riscului;

– măsurarea riscului;

– gestiunea propriu-zisă.

Prevenirea riscului vizează la rându-i două aspecte: divizarea riscului și constituirea garanțiilor.

Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităților să reducă posibilitatea înregistrărilor unor pierderi mari din partea băncii.

Divizarea riscurilor se face mai întâi între particulari și întreprinderi, deoarece băncile își fixează plafoane de credit. O modalitate de a repartiza riscurile pentru bancă o constituie repartizarea riscurilor, prin acordarea de credite producătorilor mari și mici. Se încearcă să se lucreze cu sectoare de activitate diferite și având o repartiție teritorială amplă. O altă modalitate, dacă ne referim la persoane fizice, este aceea că băncile acordă credite de preferință salariaților.

Riscul de credit se poate menține în limite controlabile de către bancă, prin diversificarea domeniilor în care acționează banca.

Intervine aici și noțiunea de pol-bancar: monopol bancar specializat, alcătuit dintr-un număr mare de bănci care finanțează aceeași întreprindere. Acest lucru este practicat în Franța și permite divizarea riscurilor și finanțarea întreprinderilor mari de către bănci mici.

În ceea ce privește constituirea garanțiilor, trebuie subliniat faptul că prezența garanțiilor este absolut obligatorie la acordarea creditelor, ele fiind constituite înainte chiar de acordarea creditelor.

Garanțiile îmbracă diferite forme, cum ar fi ipoteca și gajul.

Bineînțeles că nu prezența garanțiilor este hotărâtoare în acordarea creditelor, băncile având datoria de a acorda credite în urma analizei afacerii firmei solicitante de credit.

Oricum primii despăgubiți sunt întotdeauna creditorii privilegiați, fiscul și statul, deci garanția este insuficient de mare pentru a acoperi creditul acordat.

Măsurarea riscului de credit se face în două etape. În prima etapă se stabilește limita maximă a activelor cu risc față de fondurile proprii ale băncii, prin calcularea raportului de solvabilitate și pe care banca va trebui să o respecte, lucru impus de altfel de BNR. În a doua etapă se măsoară riscurile la care este supusă banca prin evaluarea periodică a portofoliului de credite. Banca Națională impune băncilor să-și clasifice portofoliul de credite și să-și constituie provizioane de două ori pe an, la sfârșitul lunilor iunie și decembrie și să raporteze situația, în termen de 30 de zile, Direcției de Autorizare și Supraveghere Prudențială a societăților bancare din cadrul BNR.

Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc presupune evaluarea performanțelor financiare ale tuturor clienților băncii pe baza bilanțurilor contabile de la 30 iunie și 30 decembrie, această evaluare fiind identică cu cea utilizată la acordarea creditelor.

Se pot determina pe sectoare de activitate: ponderea din împrumuturi acordate acestor ramuri și categorii de clienți în total împrumuturi acordate de bancă și ponderea provizioanelor în total împrumuturi.

Comparând rezultatele din fiecare etapă, banca intervine sau nu în vederea diminuării riscului, fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe sectoare și categorii de clienți, fie nu mai acordă credite sectoarelor care aduc pierderi băncii.

Banca trebuie să-și adapteze din mers politica de creditare, la condițiile reale ale economiei și să se orienteze către alte categorii de clienți.

Gestiunea riscului de credit reprezintă o serie de tehnici prin care banca poate să diminueze (elimine) pierderile sau poate să salveze creditul.

Diminuarea sau eliminarea pierderilor se realizează prin monitorizarea calității portofoliului de credite, acest lucru facilitând observarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite neperformante.

De exemplu:

Categoria creditului Nota Program de monitorizare

Credit “Standard” 10 180 zile

Credit “În Observație” 8 90 zile

Credit “Sub standard” 5 60 zile

Credit “Îndoielnic” 2 30 zile

Monitorizarea creditelor asigură și abordarea următoarelor aspecte:

planificarea uniformă a documentației de creditare;

verificarea respectării politicii de credit, normelor și a reglementărilor bancare;

informarea managementului băncii despre situația generală a portofoliului de credite;

monitorizarea ofițerilor de credite care sunt răspunzători de evoluția nefavorabilă a creditelor, în cazul în care nu au luat nici o măsură.

Bineînțeles că această operațiune depinde de mărimea băncii. De exemplu, în băncile mari, există personal care se ocupă de revizuirea creditelor, sub coordonarea Comitetului de Risc, pe când în băncile mici, această activitate revine Direcției de Creditare.

Însă, indiferent cine realizează operația de revizuire, scopul este același: urmărirea stării financiare și capacitatea de rambursare a clientului, precum și existenta și starea garanțiilor.

Elementele care indică faptul că respectivul credit acordat a devenit un credit problemă sunt: plați întârziate ale ratelor și dobânzilor, schimbarea managementului, acțiuni legale împotriva clientului, deteriorarea relațiilor cu partenerii de afaceri sau cu personalul și evenimente ca furturi, dezastre naturale.

Un credit problemă este tratat cu atenție deosebită deoarece se încearcă atât salvarea băncii, cât și a clienților de pierderile posibile. Soluția frecvent întâlnită este renegocierea planului de acțiuni cu clientul. Acest plan de acțiune este un acord, o înțelegere, un contract de împrumut revizuit, în care se stabilește o nouă modalitate de rambursare a creditului și a dobânzilor, pe fondul implicării băncii în managementul firmei, la luarea deciziilor.

Probleme pot interveni atunci când prețul garanțiilor a scăzut față de cel din contract și deci banca solicită garanții suplimentare de la debitor și când creditul solicitat este folosit în alte scopuri decât cele specificate în contract.

În ceea ce privește operațiunea de salvare a creditului, ea duce la recuperarea unor creanțe de către o altă întreprindere care finanțează cumpărarea creanțelor.

O altă întreprindere acceptă să cumpere creanțele debitorului în situația în care acesta din urmă a suferit un “accident” și imaginea lui, puterea economică prezintă interes.

În această situație, banca este avantajată, deoarece, pe de o parte, ea își recuperează creanțele, iar pe de altă parte, și le recuperează la valoarea lor contabilă (nu la valoarea lor de piață, ce ar fi putut fi cu mult sub valoarea contabilă).

3.2 NOȚIUNEA DE RISC DE CREDIT

Riscul de credit („credit risk” sau „business risk”) este primul dintre riscurile bancare cu care se confruntă o instituție financiară.

Creditul reflectă fluxurile monetare determinate de atragerea disponibilităților bănești existente în economie de către unitățile specializate (de regulă, băncile comerciale) și apoi de realocare a acestora, sub forma împrumuturilor, către alți sau către aceeași subiecți economici (persoane juridice sau fizice) în condiții de rambursabilitate, de plată a unei dobânzi, precum și de punere la dispoziția băncii a unei garanții. Creditul le oferă solicitaților posibilitatea de a-și completa sau chiar forma capitalul inițial necesar pentru înființarea sau dezvoltarea unor activități pe baza liberei inițiative.

Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. Din această perspectivă, fluxul de încasări, orice credit comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze deloc sau doar parțial. Acest risc mai este denumit și risc de insolvabilitate al debitorului, el este esențial în activitatea bancară deoarece principala funcție a unei bănci o reprezintă acordarea de credite. Intervine aici responsabilitatea ofițerului de credit care întocmește analiza creditului având în vedere costurile și profiturile realizate din credite. De asemenea, în acest proces intervin și comitetele de credit specifice fiecărei bănci, care în urma analizării documentației de credit, aprobă sau resping anumite solicitări de credite. Aprecierea justă a riscului de credit este deci de o importanță majoră pentru bancă.

Băncile au datoria de a identifica riscurile tuturor cererilor de credite, să le recunoască și chiar să contribuie la reducerea sau eliminarea lor.

Riscul creditării este inerent și se regăsește în toate documentele, sintezele, rapoartele rezultate la nivelul agentului economic care împrumută de la bancă. Astfel de documente sunt: bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, raportări contabile periodice, apoi analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor, analiza fluxului de lichidități, cash-flow-ul perioadei următoare.

Riscul de credit este acea categorie de riscuri la care este expusă o bancă ce decurge din activitatea de creditare desfășurată de aceasta și se manifestă prin incapacitatea unor împrumutați în rambursarea creditelor și/sau plata dobânzilor la scadențele convenite.

Pentru împrumutat, riscul de credit exprimă, într-o formă mai largă, degradarea situației financiare a acestuia.

Riscul de credit este generat de o serie de factori printre care amintim:

Insuficiența fluxurilor de venituri obținute de împrumutat, care să-i permită achitarea ratelor și a dobânzilor la termenele convenite cu banca;

Deciziile politice și condițiile legislative restrictive adoptate după acordarea creditului, care nu au putut fi prevăzute în momentul contractării creditului;

Eroare băncii în aprecierea eficienței creditului și a posibilităților de rambursare și achitare a dobânzilor;

Necinstea împrumutatului, atunci când banca nu dispune de suficiente informații despre acesta și nesesizarea comportamentului acestuia;

Calitatea și moralitatea managementului împrumutatului;

Calitatea personalului bancar;

Deficiențe în gestionarea creditului;

Supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri;

Selecția defectuoasă a dosarelor de creditare;

Abordarea tradițională a creditării, ceea ce conduce la costuri mai mari ale creditelor.

Din punct de vedere al riscului de creditare nivelurile de risc pot fi:

Ferit de risc;

Risc minim;

Risc mic;

Risc sub medie;

Risc mediu;

Risc ce atrage atenția;

Slăbiciune potențială;

Slăbiciune (fără pierderi, dar se poate pierde o parte a dobânzii);

Potențiale pierderi;

Pierderi.

3.3 ASPECTE GENERALE REFERITOARE LA PREVEDERILE

ACORDUL BASEL II ÎN DOMENIUL RISCURILOR BANCARE,

ÎN SPECIAL ÎN DOMENIUL RISCULUI DE CREDIT

COMITETUL DE LA BASEL DE SUPRAVEGHERE BANCARĂ este un organism internațional format din reprezentanții autorităților de supraveghere bancară și ai băncilor centrale din principalele țări industrializate. Acesta își desfășoară activitatea prin întruniri periodice (la fiecare trei luni) efectuate la sediul Băncii Reglementelor Internaționale de la Basel (Elveția): Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Suedia, Elveția, Anglia și SUA.

În anul 2001, Comitetul a elaborat proiectul unui nou Acord privind capitalul minim al societăților bancare, necesar pentru acoperirea într-o proporție minimă de 8% a expuneri băncilor la principalele riscuri (de credit, de piață și operațional), care în urma consultării cu reprezentanții sectorului bancar și autorităților de supraveghere din întreaga lume a fost revizuit, ultima formă (în proiect) fiind emisă în aprilie 2003.

Acordul încheiat în 1988 a stabilit o limită minimă a capitalului numai prin prisma riscului de credit (riscul cel mai important pentru bănci), chiar dacă s-a presupus că întreg capitalul alocat (nivel minim de 8%) acoperă și celelalte tipuri de riscuri, prin înglobarea acestora în riscul de credit.

Începând cu 1996, riscul de piață a fost tratat separat și, pentru acoperirea acestuia, a fost alocat un anumit nivel al capitalului. În prezent Comitetul elaborează un model din care să rezulte nivelul de capital necesar pentru diverse tipuri de riscuri operaționale, cum ar fi de exemplu riscul pierderilor pentru întreruperea / defectarea rețelei de calculatoare, documentare insuficientă sau fraudă. Majoritatea băncilor de prim rang alocă în prezent peste 20% din capitalul lor riscurilor operaționale.

Abordarea riscurilor operaționale este în continuă dezvoltare, existând trei modalități diferite de tratare a acestora:

1 Indicatorul de bază – presupune folosirea unui singur indicator ce reflectă riscul operațional pentru întreaga activitate a băncii.

2 Indicatorul standard – ce presupune stabilirea unui coeficient diferit pentru diferitele tipuri de activități

3 Metodele interne de evaluare – solicită băncilor să utilizeze normele interne pentru determinarea cerinței minime de capital

Având în vedere lucrările Comitetului până în prezent, se așteaptă ca și sub noul Acord, partea din capital destinată acoperirii riscurilor operaționale să se situeze în jurul valorii de 20%.

Prevederile generale ale acordului Basel II:

Acordul prezintă modul de calcul al indicatorilor de solvabilitate ai băncilor (ratele de adecvare ale capitalului), prin stabilirea unui raport minim de 8% între capital (fondurile proprii) și suma expunerilor la riscul de credit, riscul de piață și riscul operațional.

Expunerile la risc vor fi evaluate conform unor metode utilizate pe plan internațional de băncile cu reputație, bazate pe observații istorice și pe metode matematice probabilistice și actuariale (Value at Risk – VaR, stabilirea unor indicatori de tipul Probability of Default – PD, Loss Given Default – LDG etc.).

Acordul va fi finalizat până la jumătatea anului curent și se va aplica începând cu finele anului 2006 / începutul anului 2007.

Băncile vor trebui să-ți creeze, până la aplicare, anumite baze de date istorice, care să stea la baza estimării anumitor indicatorii statistici privind probabilitatea de neplată (PD), pierderea dată de neplată (LGD) etc. aferente expunerilor, cu ajutorul cărora se vor evalua expunerile la risc din portofoliul propriu.

Noul Acord de va aplica tuturor băncilor cu activitate internațională la fiecare nivel în cadrul grupului bancar respectiv.

Noul acord este format din trei piloni (segmente):

Cerințe minime de capital

Activitatea de supraveghere bancară

Disciplina de piață

Pilonul numărul 1 : Cerințele minime de capital :

În conformitate cu prevederile noului Acord, băncile trebuie să dețină un volum al capitalului minim care să acopere riscul de credit, riscul de piață și riscul operațional.

Metodele și cerințele noului Acord referitoare la riscul de credit vizează calculul activelor ponderate cu gradul de risc și concretizate în următoarele variante:

A) Abordarea standardizată – este varianta revizuită dar mult mai complexă a Acordului din 1988, aplicat în prezent și băncilor din România prin Normele B.N.R. nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor care constă în atribuirea fiecărui element de activ bilanțier și din afara bilanțului a anumitor grade de risc, în funcție de tipul entității de risc și garanțiile aferente. Un coeficient de risc de 100% înseamnă că o expunere este luată în considerare la calculul activelor ponderate cu gradul de risc la întreaga ei valoare, care corespunde unui procent al capitalului de 8% din acea valoare.

Comitetul propune ca gradele de risc aferente expunerii băncilor către entități suverane, bănci și agenți economici să se bazeze pe evaluările externe efectuate de agențiile internaționale de rating și de alte instituții de profil.

B) Abordări bazate pe ratingul intern – IRB

de bază

avansată

Reflectă evoluțiile înregistrate de managementului riscului de credit la nivelul sectorului bancar mondial, având în vedere faptul că băncile prestigiu utilizează de mult timp sisteme interne de rating în scopul clasificării expunerilor în clase diferențiate de risc. S-au înregistrat în ultimii ani progrese calitative considerabile, prin utilizarea unor indicatori care exprimă probabilitatea de pierdere aferentă fiecărui tip de credit și contrapartidă, de tipul Probability of Default – PD, Loss given Default – LGD etc.. Acești indicatori sunt calculați pe baza unor observații istorice și pe metode matematice probabilistice și actuariale.

Probabilitatea de neplată (PD) a unui debitor sau a unui grup de debitori este conceptul de bază pe care este construită abordarea IRB. Riscul / probabilitatea de neplată se referă la apariția a cel puțin unuia din evenimentele următoare:

a) atunci când din analiză a reieșit posibilitatea ca debitorul să nu-și plătească obligațiile față de bancă în întregime;

b) atunci când debitorul are restanțe față de bancă mai mari de 90 de zile.

Estimarea probabilității de neplată poate avea la bază trei tehnici: experiența internă utilizarea unor date externe și utilizarea unor modele statistice de neplată. Indiferent de sursa de date utilizată, estimările PD trebuie să aibă la bază o perioadă de observare minimă de 5 ani.

Având în vedere faptul că probabilitatea de neplată aferentă debitorului nu furnizează o imagine completă asupra pierderii potențiale aferentă creditului/facilității respective, băncile vor să măsoare cât de mult vor pierde dacă angajamentele unui client devin restante. Aceasta presupune determinarea a două elemente:

LGD – pierderea aferentă expunerii, respectiv indicatorul pierderea dată de neplată, exprimată ca procent de expunere

EAD – expunerea la neplată. Reprezintă suma cu care banca este expusă față de client în momentul apariției neplății.

Băncile trebuie să clasifice activele bilanțiere în 5 clase, pentru care trebuie calculați distinct acești indicatori, respectiv: expuneri corporate, retail, bănci, suverane și equity, care sunt la rândul lor separate în subclase. Astfel pentru evaluarea expunerii la riscul de credit aferent expunerilor corporate, bănci și suverane, băncile pot utiliza două metode:

Abordarea de bază – în care pot folosii estimările proprii privind probabilitatea de neplată (PD) aferentă debitorului, iar factorii de risc suplimentari (LGR, EAD și M) sunt stabiliți la nivel standard de autoritățile de supraveghere;

Abordarea avansată – în care pot folosii estimările proprii privind toți cei patru indicatori.

Băncile care adoptă abordarea de bază sau cea avansată, trebuie să calculeze indicatorii de solvabilitate atât conform prevederilor noului Acord de la Basel cât și celui aplicat în prezent, pe o perioadă de un an, înainte de implementarea noului acord, la finele anului 2006.

Abordările pe baza ratingurilor nu se bazează pe categorii clasice de ponderi de risc stabilite de autoritățile de supraveghere, dar acestea permit diferențierea mai mare a riscului în funcție de ratingurile stabilite pe plan intern de instituțiile bancare. Gradele de risc aferente abordărilor IRB sunt exprimate în funcție de indicatorii aferenți unei expuneri, pe baza unor formule prin care componentele riscului sunt transformate în ponderi de risc.

Pentru fiecare categorie de expunere, se au în vedere trei elemente importante: componentele riscului, proceduri/funcțiuni de ponderare cu riscul – care transformă componentele riscului în ponderi de risc în vederea utilizării de către bănci la calculul activelor ponderate cu riscul, o serie de cerințe minime pe care o bancă trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibilă pentru utilizarea acestei abordări.

Comitetul propune atât o abordare de bază cât și una avansată pentru estimarea LGD cu privire la expunerile față de corporații, sovereigns și bănci.

Maturitatea (M) este, de asemenea, menționată ca un element important al riscului de credit și de aceea Comitetul a luat în considerare încorporarea maturității ca un element explicit al riscului sub abordare IRB, în funcție de care se pot face anumite ajustări ale expunerii la risc. Maturitatea poate fi calculată astfel:

– în funcție de cash flow-ri după formula:

M = t * CFt / CFt

Unde: t = perioada; iar CFt = cash flow-ul aferent perioadei t (în principal dobândă și comisioane)

– ca timpul rămas până la scadența contractului.

Cerințele minime pentru aplicarea unei abordări pe baza ratingului intern (IRB)

Pentru a fi eligibilă pentru o abordare IRB, o bancă trebuie să întrunească un set de cerințe minime, unele stabilite încă de la început și altele care trebuie respectate pe parcurs. Acestea privesc integritatea și credibilitatea sistemului de rating al băncii și al proceselor prin intermediul cărora se estimează expunerea la risc.

1 Structura sistemului de rating al băncii.

Băncile care adoptă abordările IRB trebuie să dețină sisteme de rating intern care furnizează evaluări distincte ale debitorului și tranzacției. Băncile trebuie să aibă o distribuție a expunerilor pe grade de rating fără concentrări excesive, atât din punct de vedere al ratingului debitor cât și al ratingului facilităților (produselor). Sistemele de rating performante trebuie să aibă în vedere un set de minim 7 grade de rating pentru clienții performanți (non-defaulted) și un grad pentru clienții neperformanți (defaulted).

2 Gradul de acoperire al ratingului.

Fiecare debitor și facilitate acordată trebuie să primească un rating înainte ca banca să se implice într-un angajament de finanțare. Ratingul de credit al debitorilor trebuie să fie revăzut sau aprobat de o persoană sau o unitate (bancară, departament etc.) care nu beneficiază de atribuirea unui anumit grad de rating. Băncile trebuie să aibă unități/compartimente de control al riscului de credit independente, care să fie responsabile pentru realizarea, implementarea și monitorizarea sistemelor de rating. Se solicită ca o bancă să utilizeze un sistem de rating care răspunde unor cerințe minime cel puțin trei ani înainte să implementeze una din abordările IRB.

3 Expunerea față de segmentul retail.

Comitetul presupune o abordare IRB pentru activitatea retail care este distinctă față de cea aplicabilă portofoliului corporativ, cu privire la elementele luate în calcul, structura gradelor de risc și cerințele minime. Comitetul presupune un tratament bazat pe ratingul intern (IRB) al portofoliului de retail, care reflectă caracteristicile particulare ale acestor expuneri. Una dintre cele mai importante față de segmentul corporate este dată de modul în care băncile diferențiază riscul. Băncile vor trebui să grupeze expunerile retail în segmente determinate la nivel intern în conformitate cu un set de cerințe minime, iar evaluarea componentelor riscului va fi făcută la nivel de segment și nu la nivel de rating așa cum este în cazul expunerii pentru agenții economici, iar băncile trebuie să folosească propriile estimări al indicatorilor PD, LGD și EAD.

Pilonul numărul 2 : Procesul de supraveghere a activității bancare.

Procesul de supraveghere este un element strâns legat de cerințele minime de capital și disciplina de piață.

Considerații ale Comitetului de la Basel:

fiecare bancă trebuie să aibă procese interne performante, capabile să evalueze gradul de adecvare al capitalului propriu pe baza unei evaluări corespunzătoare a riscurilor portofoliului;

autoritățile de supraveghere vor fi responsabile pentru evaluarea gradului în care băncile își estimează nevoile de capital în funcție de riscurile aferente;

se are în vedere îmbunătățirea dialogului între bănci și autoritățile de supraveghere, astfel că atunci când sunt identificate anumite deficiențe să poată fi întreprinse acțiuni prompte care pot fie să reducă riscul, fie să majoreze capitalul.

Pilonul numărul 3 : Disciplina de piață

Comitetul de la Basel subliniază următoarele elemente:

disciplina de piață reprezintă un element important în promovarea siguranței și solidarității băncilor și a sistemului financiar – bancar în ansamblu;

publicarea anumitor informații de către bănci va contribui la informarea mai bună a participanților la piață, investitori, depunători etc. și va facilita realizarea unei discipline de piață eficiente;

frecvența publicării acestor informații este foarte importantă pentru menținerea disciplinei de piață; publicarea anuală a acestor informații este insuficientă, deoarece după un timp, ar putea să nu mai reflecte adevăratul profil de risc al instituției;

noul Acord propune ca publicarea acestor informații să se facă de două ori pe an, iar anumite categorii de informații privind anumiți indicatori care se pot degrada rapid în timp, de exemplu expunerea la risc, precum și informațiile privind activitatea băncilor cu activitate internațională să fie publicate trimestrial.

3.4 POLITICA B.C.R. PRIVIND ADMINISTRAREA RISCULUI

DE CREDIT

3.4.1 Principii generale :

Pentru protejarea intereselor acționarilor, deponenților și celorlalți clienți ai săi, Banca Comercială Română are un profil prudent de expunere la risc, care este reflectat prin întreaga activitate desfășurată și prin obiectivele, politicile și expunerea la fiecare risc semnificativ, inclusiv în ceea ce privește activitățile externalizate.

În categoria riscurilor semnificative se includ riscurile cu impact însemnat asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a băncii respectiv :

riscul de credit

riscul de piață

riscul de lichiditate

riscul operațional și riscul reputațional

Modul de abordare și expunere la fiecare risc semnificativ se bazează pe raportul pe care banca îl consideră acceptabil între riscul asumat și profitul prognozat (pe total portofoliu, pe activități și tranzacții). Banca este în curs de implementare a unui sistem de alocare a capitalului pe principalele linii de afaceri (corporate, retail, piața de capital, interbancare și altele) care va permite orientarea resurselor disponibile (financiare, umane etc.) către activitățile care furnizează o rentabilitate ajustată cu riscul (de credit, de piață și operațional) superioară unui etalon stabilit de bancă.

În acest sens s-a realizat următoarea segmentare a clientelei nebancare:

a) pentru clienți corporate :

clienți strategici, clienți mari și IMM-uri;

b) pentru clienți retail :

persoane fizice – private banking, clienți importanți, segmentul de bază și segmentul mici întreprinzători privați.

În vederea alinierii la standardele naționale/internaționale sunt necesare o serie de măsuri, dintre care menționăm pe cele mai importante:

În vederea administrării riscurilor semnificative care îi pot afecta activitatea și performanțele financiare, B.C.R. întreprinde demersurile necesare în scopul identificării surselor de risc, evaluării și monitorizării expunerii băncii, stabilirii de limite de expunere la risc și monitorizării acestora etc.

Riscurile semnificative sunt identificate și evaluate atât pe ansamblul băncii, cât și la toate nivelurile organizatorice ale acesteia, de la inițierea fiecărei tranzacții până la finalizarea acesteia, pentru toate tranzacțiile și având în vedere posibilitatea apariției unor noi activități. Pentru identificarea și evaluarea riscurilor semnificative se au în vedere atât factori interni (cum ar fi complexitatea structurii organizatorice, natura activităților desfășurate, calitatea personalului și fluctuația acestuia) cât și factori externi (cum ar fi condițiile economice, schimbările legislative sau legate de mediul concurențial în sectorul bancar, progresele tehnologice).

Procesul de evaluare a riscurilor include identificarea atât a riscurilor care sunt controlabile de către bancă, cât și a celor necontrolabile.

În cazul riscurilor controlabile, banca stabilește dacă își asumă aceste riscuri sau măsura prin care dorește să le reducă prin proceduri de control.

În cazul riscurilor necontrolabile, banca decide dacă le acceptă, fără a fi afectați indicatorii de prudență bancară, sau dacă elimină ori reduce nivelul activităților afectate de riscurile respective.

Banca efectuează sistematic o evaluare a riscurilor semnificative, care ține cont și de:

implicațiile corelării fiecărui risc semnificativ cu celelalte riscuri semnificative la care este expusă;

previzionările profitului și fondurilor proprii pe baza unor scenarii alternative, inclusiv în condiții de criză, care cuprind și o cuantificare a pierderilor maxime în condiții extreme.

Pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor semnificative banca utilizează :

un sistem de proceduri de autorizare a operațiunilor afectate de riscurile respective, constând în modul de stabilire a componentelor/limitelor de autoritate pentru: acordarea de credite și produse de tip credit, plasamente interbancare, operațiuni cu instrumente financiare derivate etc.;

un sistem de stabilire a limitelor de expunere la risc și monitorizare a acestora, care reflectă profilul de risc ales, în conformitate cu legislația și reglementările în vigoare (constând în module de stabilire a limitelor de expunere pe clienți, pe ramuri de activitate, pe țări, bănci, societăți de factoring, societăți de asigurare-reasigurare etc.). Limitele sunt stabilite în contextul profilului de risc global al băncii, pentru a reflecta aspecte precum adecvarea capitalului, lichiditatea, calitatea portofoliului de credite etc.;

un sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum și a altor aspecte legate de riscuri, către nivelurile de conducere corespunzătoare;

un sistem de proceduri pentru situații neprevăzute/de criză, referitor la riscurile semnificative, cuprinzând măsurile necesar a fi întreprinse de bancă, în vederea depistării cauzelor crizei respective și limitării/reducerii efectelor acesteia;

un sistem de proceduri care să prevină utilizarea necorespunzătoare a informației, prin care să se evite: prejudicierea directă sau indirectă a reputației băncii, dezvăluirea informațiilor secrete sau confidențiale, utilizarea informațiilor de către personalul băncii pentru obținerea unor beneficii personale;

criterii de recrutare și remunerare a personalului, care să prevadă standarde ridicate privind pregătirea, experiența și integritatea acestuia;

programe de instruire a personalului.

Banca întreprinde măsurile necesare în vederea menținerii unui sistem de informare adecvat pentru identificarea, evaluarea monitorizare și documentarea sistematică a riscurilor semnificative, atât la nivelul băncii, cât și la nivelul compartimentelor și sediilor secundare.

Evaluarea riscurilor se realizează de către specialiști din cadrul băncii, care nu au responsabilități directe în realizarea performanței comerciale și financiare a acesteia, urmărindu-se repartizarea corespunzătoare a atribuțiilor la toate nivelele organizatorice și să se asigure că personalului nu îi sunt alocate responsabilități care să ducă la conflicte de interese.

Așadar banca își asigură o monitorizare sistematică a conformității cu procedurile stabilite pentru riscurile semnificative și întreprinde demersurile necesare în vederea soluționării deficiențelor constate.

3.4.2 Politici specifice privind administrarea riscurilor

1 Politica privind administrarea riscului de credit :

Activitatea de creditare în bancă se desfășoară pe baza planului de credite, care se corelează cu resursele de acoperire a acestora și cu strategia, planul financiar și planul de afaceri al băncii.

Banca acordă credite agenților economici capabili să genereze fluxuri de lichidități, cu reputație bună în mediul de afaceri, cu un rating de credit corespunzător și persoanelor fizice care realizează venituri sigure și prezintă credibilitate în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor contractuale față de bancă.

Banca limitează accesul la credite al agenților economici nerentabili și fără posibilități certe de redresare, care înregistrează pierderi din activitatea desfășurată, au datorii restante față de bugetul statului și bugetul asigurărilor sociale de stat, au rating de credit necorespunzător.

Banca va putea acorda credite și alte facilități agenților economici care înregistrează conjunctural pierderi ori aceasta se datorează caracterului sezonier al activității desfășurate, al căror trend este în scădere și companiile prezintă programe temeinice pentru recuperarea și rentabilizarea activităților.

Banca nu acordă credite pentru:

1 Oricare dintre următoarele activități, dacă împrumutatul nu este implicat în mod substanțial în aceasta (activitatea respectivă este secundară , nefiind activitatea principală a împrumutatului):

specularea în valute sau proprietăți imobiliare;

investiții în titluri de orice fel;

activități excluse de la finanțare pe criterii de mediu, prevăzute în procedura de mediu – B.C.R.

2 Încălcarea sau derularea de activități care încalcă terenuri aflate în proprietate sau în litigiu cu cetățenii autohtoni, fără consimțământul documentat, total al acestor persoane.

Evaluarea expunerii băncii la riscul de credit asociat clienților săi, persoane fizice și juridice, se face utilizând tehnici și proceduri cum ar fi: analiza aspectelor financiare și non-financiare, ratingul de credit, de fluxul de lichidități, scoringul etc. (care indică probabilitatea de nerespectare a obligațiilor față de bancă) conform procedurilor în vigoare.

Orice expunere, înregistrată față de un client (debitor unic), mai mare de 10% din fondurile proprii ale băncii este considerată expunere mare. Expunerea băncii față de un client (debitor unic) nu poate să depășească 20% (25%) din fondurile proprii ale băncii în cazul în care acest debitor unic are în componența sa cel puțin un membru al Grupului B.C.R.. Identificare, evaluarea și monitorizarea expunerilor mari se face conform reglementărilor în vigoare.

Orice tranzacție care conduce la înregistrarea de expuneri mari se aprobă conform limitelor de autoritate stabilite în reglementările interne ale băncii, respectiv de Consiliu de Supraveghere pe baza unui raport al Comitetului de Administrare a Riscurilor. Direcțiile implicate în Administrarea Centrală (Direcția de Creditare, Direcția de Investiții de Capital, Direcția de dezvoltare Afaceri Corporate) au responsabilitatea transmiterii către Direcția de Management al Riscurilor a materialelor necesare întocmirii respectivului raport.

Suma expunerilor mari înregistrate de bancă nu poate depăși de 8 ori fondurile proprii ale băncii.

Banca monitorizează expunerea față de clienții săi care au calitatea de debitori unici, precum și expunerea față de primii 100 de clienți. Identificarea și monitorizarea debitorilor unici se face conform procedurilor în vigoare. Expunerea netă față de persoanele cu care B.C.R. se află în relații speciale nu poate depășii 20% din fondurile proprii ale băncii.

Banca acordă împrumuturi persoanelor cu care se află în relații speciale, conform limitelor de autoritate stabilite în reglementările interne ale băncii, în prezent de către Consiliul de Supraveghere potrivit Normei B.N.R. nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor, cu modificările și completările ulterioare.

Expunerea netă înregistrată de bancă față de personalul propriu și familiile acestuia, nu trebuie să depășească 6,5% din fondurile proprii ale băncii. Identificarea și monitorizarea personalului propriu și familiilor acestuia se face conform procedurilor în vigoare.

Aprobarea solicitărilor personalului propriu și familiilor acestuia se face potrivit limitelor de autoritate în vigoare.

Pentru evitarea concentrări riscului de credit pe un număr de clienți mic, banca urmărește dispersia echilibrată a riscului de credit pe categorii de clienți, unități teritoriale, zone geografice, sectoare de activitate și produse bancare. Astfel, banca stabilește, pe baza unui sistem de analiză tip scoring, limitele de expunere la risc a portofoliului de plasamente pe sectoare de activitate, regiuni geografice și produse bancare specifice.

Banca stabilește limite de risc pentru principali clienți față de care înregistrează expunere, care reprezintă nivelul maxim potențial (riscul maxim) până la care banca se poate expune față de un client/debitor unic.

Banca urmărește menținerea uni echilibru între obiectivul propriu privind dispersia riscului și cel de interes general care vizează dezvoltarea economiei naționale în ansamblu, cu susținerea prioritară a unor ramuri considerate strategice sau potențial competitive pe piața externă și internă și evitarea concentrării riscului de credit la nivelul sectoarelor de activitate care nu au perspective de dezvoltare sau care acumulează pierderi și arierate.

Banca stabilește limitele de autoritate valorice/competențe de aprobare pentru unitățile teritoriale și Centrala Băncii, care reprezintă limitele maxime referitoare la aprobarea de credite, acorduri de garantare, avaluri etc., competența de aprobare fiind în funcție de totalul expunerii/client/debitor unic, precum și limitele de autoritate referitoare la aprobarea creditelor și altor angajamente în funcție de performanța clientului și natura operațiunii bancare solicitate.

Banca clasifică portofoliul de credite și plasamente, constituie și utilizează provizioane (specifice și generale) de risc de credit având în vedere criteriile stabilite de B.N.R., ratingul intern al băncii și practica internațională.

La acordarea creditelor, banca are în vedere întotdeauna principiul că prima sursă de rambursare a creditului o constituie capacitatea împrumutatului de a genera lichidități (pentru persoanele juridice) respectiv de a obține venituri certe pentru persoanele fizice.

Banca poate realiza dispersia riscului de credit față de un client cu expunere mare prin sindicalizarea împrumuturilor înregistrate față de acesta cu alte societăți bancare (inclusiv pentru avaluri și garanții emise).

În vederea evaluării expunerii băncii sau a bonității clienților, este obligatorie consultare informației de risc bancar înscrisă în arhiva Centralei Riscurilor Bancare sau altor entități cu activitate similară, înainte de acordarea oricărui produs tip credit unui client, persoană fizică sau juridică, indiferent de nivelul expunerii totale a B.C.R. față de clientul respectiv.

În acest sens se vor folosii și informațiile furnizate de Biroul de Credit, care a devenit operațional în cursul anului 2004, pentru persoane fizice și juridice autorizate identificate cu cod numeric personal, precum și informațiile existente în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți.

2 Politica privind administrarea riscului de bancă:

Riscul de bancă (cunoscut sub denumirea de risc de contrapartidă interbancară) corespunde riscului asumat de bancă în legătură cu o instituție de credit națională sau străină.

Acesta reprezintă riscul ca o bancă să acorde un împrumut/să efectueze un plasament la o altă bancă, pe care aceasta nu-l rambursează, având ca efect înregistrarea de pierderi de capital și de dobânzi, parțiale sau totale.

În cadrul activității desfășurate pe piața internă și internațională, banca selectează băncile interne/externe, printr-o evaluare corespunzătoare pe baza rating-urilor și a altor informații financiare și non-financiare și o supraveghere frecventă a contrapartidelor.

Banca evaluează riscul de bancă parteneră, utilizând metode proceduri și tehnici folosite pe plan internațional, luând în considerare elemente cum ar fi:

performanța financiară a băncii analizate;

structura acționariatului;

poziția băncii în țară și în lume;

istoricul băncii;

achiziții;

fuziuni;

ratingul acordat de agențiile internaționale de rating;

anul înființării, opinia și reputația auditorului etc.

O bancă din orice țară nu poate avea un rating superior ratingului suveran (ratingului de țară).

Banca stabilește și monitorizează limitele de expunere la risc față de băncile corespondente, pe categorii de tranzacții, în echivalent EUR, pe care le revizuiește o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie.

Expunerea maximă pe care B.C.R. poate să o înregistreze față de o bancă este calculată atât sub forma unui procent din capitalurile proprii ale B.C.R., conform practicilor internaționale, cât și ca procent din capitalurile acționarilor băncii respective.

Banca stabilește limite de expunere la risc față de societățile internaționale de factoring. Analiza societăților internaționale de factoring are la bază modelul scoring (al numărului de puncte), prin care societățile sunt împărțite în categorii de risc.

3.5 LIMITELE DE RISC PE CLIENT/DEBITOR UNIC

3.5.1 Identificarea, înregistrarea și monitorizarea debitorilor unici

3.5.1.1 Identificarea debitorilor unici

Debitorii unici sunt grupuri de clienți B.C.R., față de care banca are un risc de credit comun (respectivii clienți sunt legați într-o asemenea măsură încât, dacă unii dintre aceștia vor întâmpina dificultăți de rambursare, ceilalți vor întâmpina dificultăți similare) și care au conturi /subconturi deschise la unitățile teritoriale ale băncii, indiferent dacă înregistrează sau nu angajamente la bancă.

Criteriile de constituire a debitorilor unici, fără a fi limitative sunt următoarele:

1. Relații de tip familial:

1.1. Relații de familie (soți, rude și afini până la gradul al doilea inclusiv);

1.2. Relații între persoanele prevăzute la punctul 1.1. și societățile aflate sub controlul acestora;

2. Relații de tipul persoanelor aflate sub controlul altor persoane, direct sau indirect:

2.1. Societatea comercială care exercită controlul și societățile controlate,

2.2. Societăți aflate sub controlul aceleiași ori acelorași persoane fizice (inclusiv membrii de familie)/juridice;

3. Relațiile dintre societatea mamă și filialele sale;

4. Relațiile de interdependență comercială, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

între cei doi clienți (unul în calitate de furnizor/prestator de servicii/vânzător și celălalt în calitate de client/beneficiar/cumpărător) s-au derulat în ultimii doi ani și/sau se află în curs de derulare, în proporție de minim 50%;

relațiile comerciale dintre cei doi parteneri nu pot fi substituite într-un termen scurt (maxim 12 luni).

Combinații ale primelor patru categorii.

Tipuri de debitori unici:

Pot fi constituiți fie numai din persoane fizice, fie numai din persoane juridice sau, în cadrul aceluiași debitor unic, pot fi incluse atât persoane fizice, cât și juridice. În cadrul debitorilor unici se includ și entitățile fără personalitate juridică, asociațiile profesionale, unitățile fără patrimoniu, persoane fizice, persoane fizice autorizate, PAS-urile, asociațiile salariaților, asociațiile sindicale, băncile etc.

Se consideră următoarele tipuri de debitori unici:

1. Între persoane există relații de familie conform criteriilor codului civil:

– soții, rudele de gradul I (părinții și copii clientului);

– afinii de gradul I (părinții soțului/soției clientului – socrii acestuia);

– rudele de gradul II (bunicii clientului, nepoții clientului – copiii copiilor acestuia, frații și/sau surorile clientului);

2. Între persoane fizice între care există relații de familie și societățile la care acestea dețin controlul;

3. Societățile aflate sub controlul unei persoane fizice și persoana respectivă;

4. O persoană juridică exercită controlul asupra altei persoane juridice;

5. Doi sau mai mulți clienți ai băncii se află sub controlul unei persoane juridice, în mod permanent, chiar dacă acesta din urmă nu este client B.C.R.;

6. Clienții B.C.R. care sunt filiale ale unei persoane juridice (au personalitate juridică și au coduri fiscale diferite);

7. Clienții B.C.R. care sunt sucursale/agenții/puncte de lucru (care nu au personalitate juridică) ale unei persoane juridice (care are același cod fiscal cu clienții respectivi) și sunt evidențiate distinct în cadrul unităților teritoriale ale B.C.R.;

8. Clientul B.C.R. care are deschise două sau mai multe conturi la unități teritoriale B.C.R. distincte;

9. Orice alte situații care pot conduce la constituirea debitorilor unici.

În vederea identificării debitorilor unici se au în vedere o serie de surse, astfel:

Documentația prezentată de client la deschiderea contului curent și ori de câte ori se va actualiza, potrivit reglementărilor interne ale băncii în ceea ce privește cunoașterea clientului,

Consultarea datelor de la Registrul Comerțului;

Documentația prezentată de client la solicitarea oricăror produse bancare tip credit din care pot rezulta informații utile (de exemplu: titluri de participare deținute la societăți comerciale, reflectate în imobilizările financiare din bilanț; acționarii societății care dețin controlul și altor societăți; relațiile de familie în interiorul societății sau cu alte societății etc.);

Informații din mass-media;

Consultarea bazei de date „ Clienți ai B.C.R.”;

Orice alte surse de informare.

3.5.1.2 Înregistrarea debitorilor unici

După analiza și însușirea propunerilor furnizate de unitățile din subordine (din punct de vedere a criteriilor de identificare a unui nou debitor unic, a verificării datelor de identificare a unităților componente, denumirii acestuia, care trebuie să fie unică), sucursalele județene/SMB transmit DMR anexa „Solicitare pentru atribuirea unui cod debitor unic”.

Atât unitățile teritoriale, cât și sucursalele județene/SMB au obligația de a solicita atribuirea de cod, imediat ce a fost identificat criteriul de constituire a debitorilor unici. Nu se acceptă cumulări de informații în vederea transmiterii unui număr restrâns de documente.

În scopul creșterii operativității, solicitările pentru atribuirea de cod debitor unic se transmit DMR de către Sucursalele Județene/SMB pe fax/e-mail:

Zilnic, până la orele 14 și ulterior, letric;

Pentru ultima zi lucrătoare a lunii în curs, până la orele 10; orice solicitare ulterioară se consideră atribuire de cod debitor unic pentru luna următoare.

DMR analizează solicitările primite pentru atribuirea de coduri și le centralizează, zilnic, urmând să transmită DINF, electronic, nomenclatorul debitorilor unici, până la orele 15, în formatele corespunzătoare celor două sisteme informatice existente în bancă (format DBF pentru SIBCOR '99 și format TXT pentru SIBCOR 2000).

După replicarea nomenclatorului debitorilor unici tuturor unităților teritoriale ale băncii de către DINF, codurile nou atribuite de sistemul informatic devin active, respectiv pot fi vizualizate de unitățile teritoriale ale băncii.

După alocarea codului DU, utilizatorii autorizați vor asocia clienților proprii debitorul unic corespunzător, prin alegerea codului din lista de coduri (SIBCOR '99) sau a numelui din lista de nume a DU (SIBCOR 2000).

Înainte de înregistrarea codului DU, unitățile teritoriale B.C.R. verifică concordanța denumirii acestuia din nomenclatorul debitorilor unici, cu solicitarea formulată. În cazul unor erori, acestea se vor comunica în scris DMR pentru remediere. De asemenea înainte de înregistrarea unui debitor unic, DMR efectuează următoarele verificări: unicitatea codului/denumirii DU, eventualele legături cu alte sucursale județene etc.

3.5.1.3 Întreținerea nomenclatorului debitorilor unici

a) Modificarea componenței debitorilor unici – constă în includerea/excluderea unor unități componente din cadrul debitorilor unici deja constituiți.

Pot intervenii modificări privind unitățile componente ale DU datorită: modificării structurii acționariatului, relațiilor de control, relațiilor de familie, fuziunii dintre societăți, diviziunii acestora etc., care au ca rezultat includerea/excluderea de noi unități componente din grup (condiția este să mai rămână cel puțin 2 entități din cadrul grupului).

Responsabilitatea pentru modificarea componenței unor DU revine utilizatorului desemnat din cadrul unităților teritoriale, care va introduce/șterge codul/denumirea debitorului unic corespunzător clientului unității teritoriale B.C.R. respective, aspecte care vor fi notificate DMR prin sucursalele județene/SMB.

DMR i se transmit prin fax/e-mail modificările intervenite și dacă este cazul, aceasta comunică, în scris, altor sucursale județene includerea/excluderea unor unități componente, care au conturi deschise în cadrul sucursalelor județene respective, în/din cadrul unor DU înregistrați.

După excluderea unor unități, sucursalele județene/SMB vor verifica componența grupului, astfel:

În cazul în care mai rămâne o singură unitate componentă, din cadrul sucursalei județene/SMB, se va solicita DMR invalidarea de debitor unic. După confirmarea invalidării codului, sucursala județeană/SMB va înștiința unitatea din subordine despre invalidarea codului de debitor unic, în vederea operării modificărilor corespunzătoare;

În cazul în care unitatea rămasă este din cadrul altei sucursale județene și/sau are sucursale/agenții/puncte de lucru în cadrul altei sucursale județene, se va comunica DMR, care va înștiința unitățile respective pentru invalidarea codului de debitor unic;

Sucursalele județene/SMB vor trebui să anunțe DMR și în situația în care se identifică o legătură de control a unui client propriu, unitate componentă a debitorilor unici cu persoane fizice/juridice din alte sucursale județene.

b) Modificarea denumirii debitorului unic – este operațiunea determinată de apariția unor eventuale evenimente, astfel:

atunci când devine dominantă o altă unitate componentă din grup, care preia controlul, în urma unor modificări din structura grupurilor;

atunci când devine mai relevantă o altă denumire, ca urmare a schimbării denumirii unor unități componente, achiziționării unor unități de către un alt investitor etc.

Sucursale județene/SMB transmit Direcției de Management al Riscurilor anexa, prin care se solicită modificare denumirii DU în nomenclator, acesta fiind transmis zilnic DINF.

În cazul în care în componența DU, a cărui denumire a fost modificată, sunt unități care au conturi deschise la mai multe sucursale județene, DMR comunică acestora, în scris, modificarea efectuată. Modificarea denumirii debitorului unic nu înseamnă și schimbarea codului acestuia.

c) Invalidarea debitorului unic – constă în eliminarea din aplicația DEBITARĂ a codului/denumirii unui debitor unic și se realizează prin ștergerea codului/denumirii acestuia. Aceasta intervine atunci când nu mai sunt întrunite criteriile de constituire a unui debitor unic, din următoarele cauze:

transferul conturilor unui client B.C.R. la altă bancă și închiderea acestora (în cazul unui debitor unic format din două unități componente);

încetarea activității unei unități componente din cele două existente, ca urmarea unor situații apărute (falimentul unei societăți, decesul unei persoane fizice cu putere de control etc.);

nu mai sunt valabile oricare alte criterii de constituire (structura acționariatului, interdependențe comerciale, conducerea comună și alte situații similare).

Solicitările de invalidare sunt formulate de sucursalele județene/SMB, către DMR, la propunerea și pe baza analizei informațiilor transmise de unitățile din subordine. DMR înregistrează în nomenclatorul DU invalidarea respectivă, prin specificare „cod X invalidat”, modificare ce urmează a fi transmisă DINF. Începând cu a doua zi, unitățile teritoriale vor anula apartenența care nu mai întrunesc criteriile de constituire la DU invalidat, prin ștergerea codului DU – în cazul SIBCOR 1999, sau a denumirii DU – în cazul SIBCOR 2000. în cazul neefectuării invalidării propriu-zise, de către unitățile teritoriale B.C.R., codul rămâne eronat, în baza de date, cu denumirea „cod X invalidat”.

Dacă este cazul, DMR comunică în scris invalidarea unui cod de DU, Sucursalelor Județene care au unități componente în cadrul DU invalidat.

d) Divizarea/fuziunea debitorilor unici

În cadrul unui debitor unic pot apărea situații de divizare a grupului, adică un grup se divide în două sau mai multe grupuri de sine stătătoare; astfel de condiții se pot crea, când un client se desprinde de un grup și își creează propriile condiții de constituire în cadrul altui grup. Prin divizare se mai creează, în plus, unul sau mai mulți DU, pentru care sucursalele județene/SMB vor solicita coduri de DU.

Fuziunea unor debitori unici se poate realiza când s-au creat condițiile ca un client să controleze doi debitori unici înregistrați sau când două grupuri sunt achiziționate de același investitor etc.

prin fuziune se invalidează unul sau mai mulți DU, pentru care sucursalele județene/SMB vor solicita invalidarea codurilor;

fuziunea poate implica modificarea denumirii DU.

3.5.1.4 Monitorizarea expunerii

Baza de date DEBITARĂ (acces, utilizare, responsabilități)

Informațiile privind DU se centralizează și se prelucrează informatic la finele lunii prin intermediul aplicației RISC.

Lunar, DINF generează baza de date DEBITARĂ, în care se consolidează situațiile privind angajamentele lunare ale grupurilor pentru luna anterioară, pe baza informațiilor transmise de unitățile bancare teritoriale.

În baza de date DEBITARĂ se centralizează situațiile consolidate privind clienții B.C.R., care se constituie în DU indiferent de județul unde aceștia își desfășoară activitatea.

Toate informațiile din baza de date DEBITARĂ se actualizează o dată pe lună, pe baza datelor din aplicația RISC și fișierul de clienți transmis de sucursalele județene la DINF, cu ocazia actualizării datelor de închidere de lună, indiferent de modificările intervenite în cursul lunii.

Utilizatorii bazei de date DEBITARĂ vor folosii informațiile furnizate de aplicația informatică pentru:

analiza solicitărilor de credite/produse de tip credit și stabilirea limitelor de autoritate (competențelor) a acestora pe baza expunerii agregate la nivelul debitorului unic;

calcularea expunerilor mari;

monitorizarea debitorilor unici înregistrați;

identificarea de noi DU etc.

Verificarea concordanței datelor:

Actualizarea bazei de date DEBITARĂ cu datele aferente lunii anterioare se realizează de către DINF în intervalul de 9-14 ale lunii (în funcție de corecțiile realizate la transmiterea aplicației RISC), în variantă provizorie, numai în cadrul SMRC. Dacă din verificările efectuate se identifică unele neconcordanțe, vor fi atenționate în scris sucursalele județene/SMB la care s-au înregistrat deficiențe, în scopul remedierii datelor eronate și retransmiterii corecte a acestora către DINF. Baza de date DEBITARĂ, astfel actualizată, se completează de către DMR, cu informațiile existente la nivelul Centralei (Direcția Investiții de Capital, Direcția Afaceri Documentare și Finanțarea Comerțului), care nu se regăsesc în aplicația RISC, cu privire la:

participațiile deținute de B.C.R. la societăți – unități componente ale DU, portofoliul B.C.R. de titluri de pe piața internă și internațională de capital;

acreditive de import deschise din credite/efecte de comerț avalizate, acreditive de export confirmate;

oricare alte date care se reflectă în bilanțul băncii referitoare la clienții – DU care nu se înregistrează în contabilitatea unităților bancare teritoriale.

În urma verificărilor și completărilor realizate, DMR transmite în scris DINF forma completată și corectă a bazei de date DEBITARĂ (împreună cu formularul electronic), în vederea replicări acesteia către toate unitățile teritoriale și Centrala B.C.R., care va fi valabilă până la primirea următoarelor versiuni. Lunar, după replicarea în teritoriu a Bazei de date DEBITARĂ, DMR va transmite tuturor sucursalelor județene/SMB o adresă de comunicare/buletin informativ privind:

deficiențele constatate la ultima verificare a aplicației DEBITARĂ;

modul de soluționare a atenționărilor anterioare transmise;

noutăți legislative în domeniu;

informații cu privire la debitori unici cu răspândire în mai multe sucursale județene;

răspunsuri la întrebările unor sucursale județene, care au aplicabilitate pentru toate sucursalele județene.

În cazul în care sucursalele județene/SMB au fost atenționate asupra deficiențelor constatate, acestea trebuie să transmită DMR modul de soluționarea deficiențelor constatate.

În activitatea de monitorizare, responsabilul cu DU din cadrul sucursalelor județene/SMB va verifica lunar fișele DU din punct de vedere al componenței și expunerii înregistrate de fiecare unitate și se va efectua, ori de câte ori este necesar, activitatea de îndrumare și control a unităților subordonate.

Comitetul Director al sucursalelor județene/SMB analizează deficiențele constatate și stabilește măsurile ce se impun, pe care le va transmite DMR.

Semestrial sau la solicitarea unui produs tip credit, SJ/SMB trebuie să revizuiască criteriile care au stat la baza constituirii DU, sub aspectul structurii acționariatului, administratori, directori, activitate economică, măsuri de natură organizatorică etc.

Gestionarea informațiilor privind debitorii unici se realizează prin:

Utilizarea informațiilor de către unitățile teritoriale B.C.R.:

Informațiile din baza de date DEBITARĂ se utilizează în cadrul compartimentelor de credite pentru analiza economico-financiară efectuată în vederea acordării clienților a unor produse bancare de tip credit. Ofițerii de credite sistematizează informațiile privind grupurile de care aparțin solicitanții, în partea a III-a referatului de credite „distribuirea riscului în cazul debitorului unic”.

Pentru clienții care fac parte din cadrul unui debitor unic se va analiza expunerea băncii față de toate unitățile componente ale grupului, utilizând baza de date DEBITARĂ.

Utilizarea informațiilor de către DMR, în vederea efectuării de aceasta de raportări către: BNR, Vicepreședintele coordonator, Comitetul Executiv și Direcțiile de specialitate din Centrala băncii.

3.5.2 Reguli generale privind limitele de risc

Limitele de risc față de clienți corporate se stabilesc anual, pentru un eșantion reprezentativ de clienți, sau în cursul anului, atunci când în acest eșantion apar modificări reprezentative.

În vederea gestionării corespunzătoare a riscului față de debitorii unici, se stabilesc limite de risc pentru un eșantion de debitori unici ai băncii.

Limita de expunere la riscul de credit propusă pentru un debitor unic poate fi mai mare decât suma limitelor de risc ale entităților din cadrul grupului.

Diferența dintre suma limitelor de risc stabilite unităților componente și limita de risc totală stabilită debitorului unic respectiv este utilizată de DMR-SMRC pentru alocarea de limite de risc unităților componente, la care nu s-au stabilit la data analizei limite de risc, deoarece nu erau evidențiate în cadrul debitorului unic sau nu aveau angajamente la bancă.

În cadrul limitelor de risc aprobate pe total debitor unic, competența de redistribuire a limitelor de risc între unitățile componente ale grupului revine DMR, la cererea unităților bancare teritoriale .

Ca regulă generală, limitele de risc care pot fi atribuite unui client, pot fi cu atât mai mari cu cât performanțele economico-financiare/aspectele nefinanciare sunt mai bune.

Limita de risc are caracter confidențial, utilizându-se numai pentru uzul intern al băncii, de către persoanele autorizate (directorul, directorul adjunct, șeful serviciului de administrare riscuri, linii programe finanțare, piețe de capital, șeful compartimentului de credite și ofițerul de credite care se ocupă de clientul respectiv). În contractele de credite/acordurile de garantare/avalizare care se încheie între bancă și clienții se înscriu elementele care definesc tranzacțiile aprobate în cadrul limitelor de risc stabilite.

Nivelul limitei de risc nu se înscrie în evidențele contabile ale băncii (în bilanț sau în afara bilanțului) și nici în documentele contractuale încheiate cu clientul băncii (contract de credit; acord de garantare/avalizare – contract de credit).

Limita de risc este totodată și un instrument de planificare al managementului unităților bancare teritoriale și al Centralei băncii, prin care banca își stabilește pentru o perioadă de timp viitoare la cât se poate expune (ca nivel maximal) față de fiecare din principalii clienți, indiferent dacă aceștia vor solicita sau nu produse bancare în perioada respectivă.

Limita de risc nu trebuie să se confunde cu expunerea băncii față de un client la un moment dat, expunerea reprezentând suma angajamentelor asumate de bancă prin contracte încheiate cu clientul și evidențiate în bilanț sau în afara bilanțului, după caz.

Limitele de risc stabilite sunt valabile pentru anul respectiv, existând posibilitatea modificării acestora în structura sau majorării/diminuării/anulării nivelului limitelor, în funcție de schimbările intervenite în situația economico-financiară a clientului precum și în relația acestuia cu banca.

Stabilirea limitelor de risc se realizează pe baza analizei interdependente a aspectelor financiare și nefinanciare care caracterizează activitatea clientului, a reputației de care acesta se bucură în comunitatea de afaceri internă/internațională, precum și a capacității sale de rambursare.

Pentru clienții cu standing financiar ridicat, serviciul datoriei bun, cu posibilități certe de păstrare a acestui standing în perioada în care se stabilește limita de risc, precum și pentru cei care execută produse cu ciclu lung de fabricație, limitele de risc se aprobă și se revizuiesc anual. La stabilirea (alocarea)/ revizuirea anuală a limitelor de risc, unitățile bancare teritoriale trebuie să transmită DMR-SMRC, prin intermediul SJ/SMB, propuneri fundamentate pe o cunoaștere aprofundată atât a activității și a standing-ului economico-financiar curente ale clientului cât și a tuturor nevoilor de finanțare viitoare.

SJ/SMB transmit DMR-SMRC solicitările de majorare/diminuare/anulare/modificare a structurii limitelor de risc înainte de adresarea solicitării de acordare de noi produse DCR. În situația în care, în urma analizei nu se aprobă solicitarea SJ/SMB, sucursala nu va mai înainta documentația respectivă entității care are competența de aprobare necesară.

În cazul clienților pentru care limitele de risc stabilite sunt mai mici decât angajamentele existente la data aprobării acestora, angajamentele care exced acestor limite se vor eșalona la rambursare de comun acord cu împrumutații.

În situații deosebite, când angajamentele nu pot fi recuperate până la finele perioadei pentru care

s-a stabilit limita de risc se vor face propuneri fundamentate de revizuire a limitelor de risc.

În orice moment, produsele aprobate unui client, angajate sau nu, trebuie să se încadreze în limita de risc stabilită clientului.

Limitele de credit față de clienții corporate se stabilesc în EUR. Sumele care exced limitelor de risc stabilite, datorate exclusiv diferențelor de curs valutar nu se consideră depășire de limită.

Limita de expunere la riscul de credit – nivelul maxim potențial (riscul maxim) până la care banca se poate expune față de un client, expunere care poate provenii din: credite, scrisori de garanție, acorduri de garantare, efecte de comerț avalizate și/sau scontate, factoring, operațiuni de schimb valutar la termen, investiți în valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni etc.) emise de acesta și aflate în portofoliul B.C.R., precum și orice alte operațiuni prin care banca își asumă în mod controlat un risc față de un client, indiferent de termenul de acordare și de gradul de risc de credit al garanțiilor aferente;

Limita de risc directă – acoperă riscul de credite implicat de creditele și scrisorile de garanție de care beneficiază clientul, din operațiunile de schimb valutar la termen (forward pe cursul de schimb și swap pe devize), cât și din investițiile pe care banca le efectuează în valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni etc.) emise de client și achiziționate de pe piața de capital, care de asemenea implică risc de credit.

Limita de risc indirectă – acoperă riscul de credit indirect față de un client, risc ce derivă din operațiuni de factoring și scont (facturi, cambii, bilete la ordin) efectuate de bancă pentru alți clienți, dar clientul pentru care se stabilește limita de risc este emitentul/obligatul la plată al titlurilor.

Structura limitei de risc – cuprinde limitele de risc directe și indirecte pe termene: scurt, mediu și lung.

3.5.3 Stabilirea (alocarea) / revizuirea anuală a limitelor de risc

DMR-SMRC analizează portofoliul de credite al băncii, concentrarea creditelor pe anumiți clienți/debitori unici și stabilește eșantionul reprezentativ de clienți (inclusiv debitori unici), pentru care se vor determina limitele de risc. DMR – SMR comunică la începutul fiecărui an, unităților bancare teritoriale, componența eșantionului de clienți corporate pentru care se vor stabilii limitele de risc. Unitățile bancare teritoriale vor completa „Fișa de risc” pentru clienții corporate proprii, incluși în eșantionul reprezentativ, fiind responsabile pentru integritatea și corectitudinea informațiilor și pentru propunerile efectuate privind limitele de risc.

Principalele informații financiare/nefinanciare pe baza cărora se efectuează analiza în vederea stabiliri limitelor de risc sunt cuprinse în „Fișa de risc”.

În vederea propunerii unui nivel al limitei de risc, unitățile bancare teritoriale vor efectua o analiză a portofoliului contractelor economice încheiate de clienți și a celor aflate în curs de derulare/încheiere, asupra strategiei de dezvoltare a acestora, politici investiționale etc.

SJ/SMB centralizează „Fișele de risc” întocmite de unitățile bancare teritoriale, analizează informațiile transmise de unitățile din subordine și transmit DMR – SMRC propuneri pentru stabilirea nivelului limitelor de risc. DMR – SMRC analizează informațiile cuprinse în „Fișele de risc” înaintate de SJ/SMB, pentru clienții băncii cuprinși în eșantionul reprezentativ și realizează propuneri pentru stabilirea limitelor de risc, astfel:

Se stabilește categoria de risc în care se încadrează fiecare client (există cinci categorii de risc, categoria I fiind cea mai bună, iar categoria V având cel mai mare grad de risc), și tendința prin care se poate ajusta limita de risc a B.C.R. față de acesta, utilizând credit – scoring-ul.

Nivelul maxim al limitei de risc a B.C.R. față de clientul respectiv se determină conform scoring-ului calculat pe baza a 11 criterii.

Nivelul propus al limitei de risc se stabilește prin coroborarea categoriei de risc în care se încadrează clientul, cu tendința prin care se poate ajusta limita de risc, cu nivelul maxim al limitei de risc și cu alți indicatori care exprimă standig-ul economico-financiar al agentului economic (capacitate de rambursare, calitatea portofoliului, gradul de utilizare al limitei în perioada anterioară) preluați din „Fișa de risc”.

Propunerile de limite de risc sunt stabilite de DMR spre analiză și avizare CAR pentru aprobare CE. După aprobarea limitelor de risc, acestea se transmit de către DMR – SMRC unităților bancare teritoriale și devin operaționale.

Alocarea de noi limite de risc se poate realiza și în cursul anului, DMR – SMRC luând această decizie pe baza propunerilor SJ/SMB, urmare a unor modificări semnificative în activitatea clientului respectiv.

Analiza și aprobarea alocării limitelor de risc față clienții corporate se realizează la fel ca și în cazul stabilirii acestora.

3.5.4 Modificarea limitelor de risc

Ori de câte ori este necesar, pe parcursul perioadei de valabilitate a limitelor de risc, în funcție de noile aspecte apărute în situația clienților, DMR la solicitare SJ/SMB, analizează propunerile de majorare/diminuare/anulare a limitelor de risc și/sau de modificare a structurii acestora (în situația în care, în urma solicitării unor noi produse de către client, acesta se încadrează în total, dar nu și în structura aprobată a limitei de risc).

Solicitările privind modificarea limitelor de risc aprobate, se vor transmite DMR de către sucursalele județene/SMB. Propunerile vor fi fundamentate cu informațiile conținute în „Fișa de risc” actualizată cu cifrele din ultima situație financiar-contabilă disponibilă, precum și referatul de credite.

Majorarea/diminuarea/anularea limitelor de risc se efectuează conform analizei în cazul stabilirii limitelor de risc și se aprobă de CAR. Modificarea structurii limitei de risc se aprobă de către DMR-SMRC.

După aprobarea modificării limitelor de risc, noile limite de risc se comunică de către DMR unităților teritoriale și entităților funcționale interesate, pentru a devenii operaționale.

3.5.5 Monitorizarea limitelor de risc

DMR-SMRC gestionează limitele de risc aprobate pentru clienții corporate, inclusiv debitori unici, iar în cadrul acestora pe unități componente, pe baza raportărilor lunare primite de la SJ/SMB și a informațiilor referitoare la modificările intervenite în structura grupurilor.

Lunar, până la data de 10 ale lunii următoare celei raportate, SJ/SMB transmit DMR – SMRC situația angajamentelor clienților corporate față de limitele de risc aprobate.

Unitățile bancare teritoriale trebuie să verifice încadrarea în nivelul și structura limitelor de risc transmise, iar SJ/SMB coordonează activitatea inclusiv pentru unitățile din subordine.

Trimestrial, DMR – SMRC prezintă spre informare CE, cu avizul CAR, situația încadrării angajamentelor clienților în limitele de risc aprobate.

3.6 INDICATORI DE MĂSURARE A RISCULUI DE CREDIT

Măsurarea riscului de creditare se face în două etape. În prima etapă se stabilește limita maximă a activelor cu risc față de fondurile proprii ale băncii, prin calcularea raportului de solvabilitate și pe care banca va trebui să o respecte, lucru impus de altfel de BNR. În a doua etapă se măsoară riscurile la care este supusă banca prin evaluarea periodica a portofoliului de credite. Banca Națională impune băncilor să-și clasifice portofoliul de credite și să-și constituie provizioane de două ori pe an, la sfârșitul lunilor iunie și decembrie și să raporteze situația, în termen de 30 de zile Direcției de Autorizare și Supraveghere Prudențială a societăților bancare din cadrul BNR.

Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc presupune evaluarea performanțelor financiare ale tuturor clienților băncii pe baza bilanțurilor contabile de la 30 iunie și 30 decembrie, această evaluare fiind identică cu cea utilizată la acordarea creditelor.

Se pot determina pe sectoare de activitate: ponderea din împrumuturi acordate acestor ramuri și categorii de clienți în total împrumuturi acordate de bancă și ponderea provizioanelor în total împrumuturi.

Comparând rezultatele din fiecare etapă, banca intervine sau nu în vederea diminuării riscului, fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe sectoare și categorii de clienți, fie prin neacordarea de credite sectoarelor care aduc pierderi băncii.

Banca trebuie să-și adapteze din mers politica de creditare la condițiile reale ale economiei și să se orienteze către alte categorii de clienți.

Doi indicatorii de referință pentru estimarea riscului de creditare se determină pa baza ponderii activelor de calitate slabă, care întârzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate, respectiv:

volumul creditelor restante/total credite x 100;

volumul creditelor neperformante/total credite x 100.

În mod cert, este de dorit ca cele două rapoarte să aibă valori minime (tinzând spre 0 în primul caz și situate în jur de 1 în al doilea caz), creditele restante, dar, mai ales, cele neperformante grevând activitatea și rezultatele financiare ale băncii. Aceste categorii de credite generează una dintre problemele de fond ale sistemului bancar din economiile de tranziție, confruntate cu puternice dezechilibre micro și macroeconomice.

Alți indicatori ai riscului de creditare utilizează în formula de calcul rezervele și provizioanele pe care băncile și le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi, cum ar fi:

rezerve pentru pierderi din credite/total credite x 100 – acest raport exprimă sintetic expectațiile manageriale privind evoluția calității portofoliului de împrumuturi;

provizioane pentru pierdere din credite/pierderi nete x 100 – acest raport reflectă nivelul de prudență adoptat de bancă în politica sa de creditare;

profitul brut/provizioane pentru pierderi din credite x 100 – exprimă costul acoperirii riscului de creditare asumat de bancă.

Indicatorii potențiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variațiile veniturilor băncii sunt:

concentrarea geografică și pe sectoare economice a creditelor;

ritmul accelerat de creștere a volumului de credite;

rentabilitate ridicată a unor categorii de credite.

Deși nici unul dintre indicatorii menționați nu reprezintă un predictor perfect, se poate afirma că nivelul corespunzător al unuia dintre aceștia (sau al mai multora) constituie în sine un barometru al viitoarelor probleme de creditare.

Cuantificarea expunerii globale a băncii la riscul de creditare se face prin analiza și monitorizarea permanentă a unui sistem de indicatori care se pot grupa în trei categorii:

Indicatori de structură sau de pondere – exprimă procentual, la un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de credite. Ca indicatori de risc monitorizați se pot folosi unul sau mai mulți dintre următorii:

credite totale raportate la active totale – cu cât ponderea creditelor în total active este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este mai riscantă;

credite de calitate medie raportate la credite totale – exprimă direct ponderea creditelor de calitate inferioară (din punct de vedere al riscului de creditare ) în total credite;

pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totală a portofoliului de credite – valoarea raportului trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fi fost gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare.

Indicatori de dinamică – exprimă evoluția în timp a indicatorilor valorici a căror mărime este corelată cu evoluția riscului de creditare. Din această categorie fac parte:

dinamica fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite – exprimă felul în care conducerea băncii anticipă evoluția expunerii la riscul de creditare: cu cât creșterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atât se poate spune că banca anticipă pierderi mai mari și că, deci, este de așteptat o scădere a calității portofoliului de credite;

dinamica activelor și, mai ales, a creditelor totale – sunt interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci când exprimă o creștere accelerată.

Indicatori relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul și fondurile bancare – dau o expresie cantitativă a raportului dintre expunerea la risc și sursa de finanțare a acestei expuneri. Se pot folosi ca indicatori:

portofoliul net raportat la pierderile la portofoliul de credite – calculat în această formă indicatorul este cel mai adesea supraunitar.

raportul dintre fondul de rezervă și pierderile înregistrate la portofoliul de credite – acest raport trebuie să fie mai mare decât 1 pentru se putea aprecia că managementul este prudent.

Valoarea acestor indicatori ne permite să apreciem calitatea portofoliului de credite și evoluția acestuia. De asemenea ei pot fi folosiți pentru a se aprecia calitatea managementului bancar de către operatorii de pe piețele financiare și de autoritatea bancară.

3.7 INSTRUMENTE ȘI TEHNICI DE MANGEMENT UTILIZATE

PENTRU ANALIZA RISCULUI DE CREDITARE

3.7.1 Analiza calității portofoliului de credite și determinarea gradului de risc.

Cerințe generale ale analizei calității creditului.

Cea mai importantă funcție a managementului bancar este de a controla și analiza calitatea portofoliului de credite, deoarece slaba calitate a creditului constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar. Procesul de analiză a portofoliului de credite constituie o acțiune care se repetă, parcurgând mai multe momente, dintre care se detașează două:

Momentul ce precede acordarea creditului și care include, în principal, analiza financiară a clientului, respectiv analiza internă, la care se aduc în completare și aspecte nefinanciare;

Etapa acordării și postacordării creditului, care presupune o atentă supraveghere a clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit și dobânzile.

Înainte de toate sunt câteva condiții reglementate de care banca trebuie să țină seama permanent. Ele sunt reglementate fie de către Banca Națională, în îndeplinirea funcției sale de supraveghere bancară, fie de propriile norme și proceduri. Este cunoscut că normele românești stabilesc unele restricții sau condiții în acordarea creditului, de care orice bancă comercială ține seama și își face, din această perspectivă, propriile verificări de încadrare în respectivele prevederi.

Riscul creditării este inerent și se regăsește în toate documentele, sintezele, rapoartele rezultate la nivelul agentului economic care împrumută de la bancă. Astfel de documente sunt: bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, raportări contabile periodice, apoi analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor, analiza fluxului de lichidități, cash-flow-ul perioadei următoare.

Pe baza acestor documente, banca va analiza bonitatea clienților, utilizând indicatori de nivel și structură și indicatori de performantă.

Indicatorii de nivel și structură utilizați în analiza și evaluarea bonității clienților sunt:

cifra de afaceri;

capitaluri proprii;

rezultatul exercițiului (profit / pierdere);

necesarul de fond de rulment;

trezoreria netă;

lichiditatea:

lichiditatea imediată;

lichiditatea curentă;

lichiditatea la o dată viitoare.

solvabilitate;

gradul de îndatorare;

gradul de îndatorare generală;

gradul de îndatorare financiară;

viteza de rotație:

rotația activelor circulante;

rotația stocurilor de materii prime;

rotația stocurilor de produse în curs de fabricație;

rotația stocurilor de produse finite / mărfuri;

durata medie de încasare a clienților;

durata medie de plată a furnizorilor.

Indicatorii de performanță sunt:

rentabilitatea;

rentabilitatea de exploatare: bruta, netă;

rentabilitatea economică;

rentabilitatea financiară;

riscul financiar;

gradul de acoperire a dobânzii;

rata valorii adăugate;

politica de dividende.

În final, aprecierea bonității clienților se realizează prin unirea rezultatelor celor două categorii de indicatori, astfel încât să poată fi determinate performantele bune și foarte bune, precum și cele slabe, în vederea luării unor decizii adecvate în domeniul creditării.

Fiecare bancă operează cu un număr de indicatori ce se centrează, în principal, pe capacitatea de onorare a obligațiunilor adică pe solvabilitate. Asemenea indicatori sunt cuprinși în grila de punctaj.

În afară de aceștia fiecare bancă mai solicită și analizează o gamă mai mult sau mai puțin largă de indicatori economico-financiari complementari, precum și informații vizând unele stări calitative ale gestiunii (capacitatea managerială, profitul activității, organizarea relațiilor de piață în amonte și în aval etc.).

De exemplu o bancă operează cu următorii indicatori și punctaj al bonității:

Analiza și clasificarea portofoliului de credite se fac având în vedere și evaluarea performanțelor financiare ale împrumutatului, precum și serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacității sale de a-și onora datoriile la scadență.

Agenții economici sunt clasificați în cinci categorii, în vederea determinării performanțelor financiare, astfel:

Categoria A – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei.

Categoria B – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menține acest nivel în perspectivă mai îndelungată.

Categoria C – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire.

Categoria D – performanța financiară este scăzută și cu o evidentă ciclicitate în intervale scurte de timp.

Categoria E – performanțele financiare arată pierderi și există perspectiva clară că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.

Această încadrare a agenților economici se face pe baza analizei financiare, ce permite atribuirea unui punctaj criteriilor cuantificabile care, apoi, se coroborează cu rezultatele analizei criteriilor necuantificabile. Serviciul datoriei, potrivit normelor Băncii Comerciale Române este apreciat astfel:

Bun – în situațiile în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere maximă de 7 zile;

Slab – când ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile;

Necorespunzător – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.

În vederea limitării riscurilor în activitatea de creditare și pentru a menține în permanență un nivel minim de solvabilitate, banca își constituie provizioane specifice de risc, în urma clasificării creditelor în funcție de calitatea lor.

Banca constituie provizioane specifice de risc, în conformitate cu Normele B.N.R. nr. 3/1994, pentru următoarele categorii de credite și dobânzile aferente acestora:

Credite „pierderi” – în limita a 100% din soldul acestora;

Credite „îndoielnice” – în limita a 50% din soldul acestora;

Credite „sub standard” – în limita a 20% din soldul acestora;

Credite „în observație” – în limita a 5% din soldul acestora.

Pentru credite „standard” nu se constituie provizioane.

Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a documentației de credit și de stabilire a garanțiilor. Această evaluare a riscului este o componentă a strategiilor băncilor comerciale, datorită faptului că în analiza complexă se determină resursele, limitele, politica economică a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislația economico-financiară, piața produsului și strategiile împărțirii pieței.

3.7.2 Principiile analizei riscului de creditare

Întreaga analiză a riscului de creditare este realizată în scopul evaluării bonității clientului, a posibilității sale reale de rambursare a creditului la scadență. Aceasta presupune organizarea analizei clientului pe baza unor principii care să asigure luarea în considerare a tuturor aspectelor financiare sau nefinanciare care au impact asupra clientului, a activității sale, a profitului său, a capacității sale de rambursare.

Aceste principii sunt cunoscute sub denumirea de cei șase C ai creditului – Caracterul, Capacitatea, Cash-ul (numerarul), Colateralul, Condițiile și Controlul. Pentru a acorda creditul, banca trebuie să fie satisfăcută de toate aspecte care privesc fiecare principiu în parte (Anexa nr. 1 ).

Caracterul – banca va dori să se convingă de bunele intenții în utilizarea creditului și în rambursarea acestuia.

Capacitatea – banca trebuie să verifice capacitatea legală, legitimitatea clientului de a cere credit și statutul juridic care să ofere legalitatea semnăturii sale pe un contract de credit.

Cash-ul – acest aspect se referă la întrebarea cheie legată de orice credit: Are clientul posibilitatea de a genera suficient cash, sub formă de venituri sau fluxuri de numerar, pentru a rambursa împrumutul ? În general, există practic trei surse de fonduri pe care un agent economic le poate utiliza la rambursarea unui credit: 1 – fluxul de cash din activitatea curentă; 2 – vânzarea unor active; 3 – emisiunea unor titluri de capital sau de credit.

Colateralul – banca trebuie să analizeze activele clientului, nu numai pentru a estima posibilitatea de realizarea a eventualei garanții pe care clientul o va oferii în schimbul creditului, ci mai ales pentru a estima capacitatea acestor active de a susține în continuarea activitatea clientului, posibilitatea acestuia de a obține produse și, implicit, vânzări și profit, utilizând activele pe care le are la dispoziție.

Controlul – presupune verificarea impactului unei modificări în legislația care afectează activitatea clientului, precum și asigurarea faptului că împrumutul acordat satisface standardele băncii și ale autorităților reglementative în ceea ce privește calitatea creditului.

3.7.3 Surse de informații utilizate în derularea analizei riscului de creditare

În analiza situației financiare și a garanției clientului, banca se bazează pe informații externe, în principal de la client. Banca trebuie să cerceteze ce sumă este necesară, ce garanții oferă, ce posibilități de rambursare are clientul etc.

Banca poate contacta și alte bănci pentru a afla ce experiențe au avut la rândul lor cu clientul respectiv. Poate afla dacă plățile au fost efectuate la scadență, dacă soldurile disponibilităților și depozitelor au fost mari, dacă au existat întârzieri, cât de mari au fost acestea etc.

În evaluarea cererii de credit, analistul trebuie să analizeze clientul și în contextul economiei locale sau naționale și chiar internaționale. Mulți dintre agenții economici sunt vulnerabili la fluctuațiile activității economice, determinate de diverși factori sezonieri. Analistul trebuie să evalueze prognozele de dezvoltare ale clientului, să le compare cu perspectiva sectorului de activitate în care acesta se încadrează și să le accepte numai în situația în care diferențele sunt justificate.

Rezumând sursele de informații pe care le au băncile la dispoziție, putem enumera:

situații financiare ale clientului (bilanț, cont de profit și pierdere situația fluxurilor de fonduri);

planurile financiare și nefinanciare ale clientului;

raportul auditorilor/cenzorilor;

rapoarte ale băncii;

rapoarte ale Bursei de valori, ale pieței RASDAQ;

ziare, reviste, mass-media în general;

diverse organisme (Camera de Comerț și Industrie, Registrul Comerțului etc.).

3.7.4 Analiza financiară a clienților

Analiza financiară se bazează pe informațiile financiare furnizate de client – bilanț și raport de gestiune, cont de profit și pierdere, balanța de verificare, situația fluxului de fonduri. Prin această analiză financiară se urmărește să se identifice și cuantifice riscul performanței clientului, riscul de lichiditate și riscul legat de structura capitalului și finanțare.

Analiza financiară a clientului este structurată pe mai multe etape, astfel:

3.7.4.1 Analiza ciclului capitalului circulant:

Analiza capitalului circulant este considerată o analiză primară, care nu oferă o imagine prea clară asupra situației financiare a clientului, ci, mai degrabă, o imagine asupra eventualelor probleme pe care le are clientul. Ea permite analistului să-și elaboreze o listă de „semne de întrebare” pe care să le verifice ulterior, în cadrul celorlalte etape ale analizei financiare sau prin diverse metode de analiză nefinanciară.

Capitalul circulant (CC) este definit ca diferență între activele circulante (AC) și pasivele curente (PC), după formula: CC = AC – PC

Activele circulante cuprind: stocurile de materii prime, materiale, producție neterminată, produse finite, debitori, clienți, disponibilități în conturi curente și în casierie. Pasivele curente cuprind: toate datoriile cu scadență în anul financiar în curs.

Pentru a calcula durata capitalului circulant – perioada dintre momentul în care banii sunt investiți în marfă și momentul în care produsele vândute devin bani din nou – trebuie calculate cele cinci perioade ale ciclului capitalului circulant. Banca este interesată mai ales de evoluția acestor perioade, semnificația acestor evoluții și impactul acestora asupra capacității de finanțare a clientului și asupra lichidității acestuia.

1. Perioada creditorilor – reprezintă perioada de timp dintre momentul aprovizionării și momentul plății furnizorilor. Se calculează după următoarea formulă:

De asemenea, aproximând totalul achizițiilor efectuate pe credit cu costul mărfurilor vândute, putem exprima perioada creditorilor ca fiind:

Analizând evoluția acestui indicator, banca dorește să vadă o evoluție ascendentă de la o perioadă de analiză la alta.

În situația în care perioada creditorilor scade, se ridică următoarele semne de întrebare:

– S-a deteriorat relația cu furnizorii ? De ce ?

– Există posibilitatea ca datoriile la furnizori să fie achitate înainte de termenul prevăzut în contract ? De ce ? În ce stare se găsește managementul lichidităților ?

Chiar dacă perioada este în creștere, analistul își poate pune semne de întrebare, pe care să le verifice ulterior:

– Această prelungire a perioadei creditorilor nu riscă să deterioreze relația cu creditorii ?

– Creșterea nu se datorează numai unei aprovizionări efectuate înaintea încheierii bilanțului?

– Creșterea perioadei a avut loc cu acordul creditorilor ? Sau clientul are datorii restante?

Aceasta ar însemna probleme de lichiditate.

2. Perioada de stocare a materiilor prime, materialelor – reflectă cât de bine sunt gestionate stocurile și cât de corect este condusă activitatea de aprovizionare. Calculul perioadei de stocare a materiilor prime se face după formula:

Tendința de evoluție a perioadei de stocare a materiilor prime trebuie să fie descendentă. O creștere a acestei perioade ar putea ridica semne de întrebare asupra modului de gestionare.

3. Perioada de producție – perioada de producție propriu-zisă nu se poate determina practic pe cale contabilă. Ea depinde de factori care nu se reflectă în evidențele contabile: tehnologia de producție, starea utilajelor, calitatea materiilor prime etc. Perioada de producție poate fi asimilată cu perioada de stocare a producției neterminate, care se calculează după formula:

Analizând acest indicator, banca urmărește o scădere a perioadei de producție, fără ca aceasta să genereze o reducere a calității produselor finite. În situația în care tendința de evoluție a acestei perioade este descrescătoare, se ridică semne de întrebare legate de: tehnologia de producție, starea utilajelor, productivitatea muncii etc.

4. Perioada de stocare a produselor finite – oferă o imagine asupra pieței produselor clientului, asupra cererii de piață a acestor produse și, în situația în care indicatorul este considerat satisfăcător, oferă o siguranță mai mare în legătură cu planurile de viitor ale firmei. Se calculează după formula:

Perioada de stocare a produselor finite trebuie să fie cât mai redusă. Tendința de creștere a acestei perioade prezintă un risc. Înseamnă că produsele sunt greu vandabile, ceea ce generează scăderea vânzărilor, a profiturilor, a fluxurilor de intrare de fonduri.

5. Perioada debitorilor – reprezintă numărul de zile dintre livrarea mărfurilor către clienți și încasarea contravalorii lor. Se calculează după formula:

Având în vedere faptul că vânzările pe credit se pot asimila cu cifra de afaceri, perioada debitorilor se poate exprima și după cum urmează:

Indicatorul trebuie să înregistreze o scădere de la o perioadă de analiză la alta, iar o creștere poate însemna probleme cu lichiditatea.

Potrivit considerațiilor prezentate, se poate determina perioada durata ciclului capitalului circulant, compusă din:

Perioada de stocare + Perioada de + Perioada de stocare + Perioada

a materiilor prime producție a produselor finite debitorilor

Scăzând din ciclul capitalului circulant perioada creditorilor se poate calcula ciclul numerarului, a cărui analiză prezintă, de asemenea, o importanță deosebită pentru bancă, pentru a vedea cât de repede poate clientul să ramburseze creditul:

Perioada de stocare + Perioada de + Perioada de stocare + Perioada – Perioada

a materiilor prime producție a produselor finite debitorilor creditorilor

Obiectivul general al analizei capitalului circulant și a ciclului de numerar îl reprezintă minimizarea ciclului capitalului circulant și a ciclului numerarului fără a compromite calitatea produselor, a forța creditorii și a subevalua creditul acordat clienților.

3.7.4.2 Analiza indicatorilor de performanță:

Analiza indicatorilor de performanță pornește de la situațiile financiare tradiționale ale clientului (bilanțul și contul de profit și pierdere) pentru evaluarea profitabilității activității clientului. În fiecare bancă există niveluri orientative, considerate optime, pentru indicatorii de performanță ai clienților.

S-a desprins ideea că indicatorul primar al performanței unei companii îl reprezintă rentabilitatea capitalului utilizat. Acesta se calculează după formula:

În calculul rentabilității, profitul care se ia în considerare este profitul din exploatare. În literatura de specialitate acest profit este cunoscut ca profit înainte de dobândă și impozite. Pentru determinarea capitalului utilizat de o companie pe parcursul unei perioade de gestiune pentru obținerea profitului, se iau în calcul următoarele: capitalul social, fondurile proprii și creditele pe termen mediu și lung.

Evoluția acestui indicator trebuie să fie descendentă, să reflecte o îmbunătățire a performanțelor întreprinderii.

Pentru analizarea în amănunt a performanței clientului, economistul american Du Pont a elaborat o „piramidă” de analiză, pornind de la rentabilitatea capitalului utilizat. Această piramidă structurează indicatorii pe trei nivelul, pe nivelul doi situându-se indicatorii secundari, care sunt descompunerea indicatorului primar, iar pe nivelul trei vom găsi indicatori terțiari, descompunerea indicatorilor de pe nivelul doi.

Marja profitului – reflectă probabilitatea vânzărilor și se calculează după formula:

Marja profitului trebuie să aibă o evoluție ascendentă. În caz contrar evoluția indicatorului reflectă probleme în vânzarea produselor, care pot fi generate de: costuri prea mari, venituri prea mici, cheltuieli de funcționare prea mari etc.

Pentru a putea detecta unde anume sunt probleme marja profitului de poate defalca în:

Marja profitului din producție – ia în calcul profitul determinat prin scăderea din volumul vânzărilor a costurilor directe, raportat la cifra de afaceri. În situația în care această marjă este în scădere, înseamnă că întreprinderea a scăpat de sub control costurile directe cu materiile prime, forța de muncă directă etc.

Marja profitului brut – se calculează prin raportul procentual dintre profitul brut din exploatare și cifra de afaceri. Scăderea acestui indicator reflectă probleme cu cheltuielile de funcționare.

Eficiența (rotația) activelor – reflectă capacitatea de a se genera vânzări utilizând capitalul. Se determină astfel:

Creșterea eficienței activelor este factor determinant în creșterea rentabilității firmei. Cu cât este mai mare cifra de afaceri generată de capitalul utilizat, cu atât crește și profitabilitatea firmei.

Pentru a analiza factorii care determină evoluția acestui indicator trebuie avută în vedere egalitatea bilanțieră: total active = total pasive, respectiv:

Active fixe + Active circulante = Pasive curente + Capital utilizat sau:

Capital utilizat = Active fixe + Active circulante – Pasive curente

Ecuația oferă posibilitatea de a analiza ce anume influențează cel mai mult, sau în sens negativ evoluția eficienței activelor. Astfel, indicatorul se poate descompune pe cel de al treilea nivel al piramidei în trei indicatori:

Eficiența utilizării activelor fixe – se calculează ca raport între cifra de afaceri și total active fixe. Dacă eficiența activelor fixe este în scădere, înseamnă că acestea sunt din ce în ce mai puțin productive, ceea ce ne determină să considerăm că perioada de producție propriu-zisă crește din cauza uzurii mari a mijloacelor fixe;

Eficiența utilizării activelor circulante – se calculează ca raport între cifra de afaceri și totalul activelor circulante. Indicatorul reflectă contribuția vitezei de rotație a activelor circulante la creșterea cifrei de afaceri;

Eficiența utilizării pasivelor curente – reflectă contribuția pasivelor curente la cifra de afaceri. Eficiența pasivelor curente se traduce prin viteza lor de rotație. Ținând cont de faptul că pasivele curente sunt principala sursă de finanțare a ciclului capitalului circulant, obiectivul este de a avea o rotație cât mai mică a lor, în special a creditorilor.

3.7.4.3 Analiza structurii capitalului, a gradului de îndatorare:

Banca analizează cu atenție gradul de îndatorare a clienților, grad pe care îl calculează după formula:

Capitalul propriu cuprinde: capitalul social, fondurile constituite din profitul obținut și, în general, toate rezervele constituite de-a lungul activității clientului.

Pentru calculul capitalul împrumutat există două variante, în vederea relevanței indicatorilor pentru bancă.

În prima variantă, în capitalul împrumutat se iau în considerare creditele bancare și toate sursele de finanțare externe, rezultând gradul de îndatorare financiară cu următoarea formulă de calcul:

În cea de-a doua variantă, în capitalul împrumutat se includ numai acele datorii financiare purtătoare de dobândă, rezultând gradul de îndatorare financiară cu următoarea formulă de calcul:

Indiferent de varianta aleasă, banca va dori ca gradul de îndatorare să fie cât mai redus, existând aici un conflict de interese cu clientul. Pentru bancă, cu cât este mai mare gradul de îndatorare, cu atât este mai mare riscul ca firma să nu-și poată rambursa la un moment dat datoria. De asemenea, pentru bancă, un grad mare de îndatorare poate însemna și prea puțin capital propriu, cu toate riscurile care decurg de aici.

Acționarul, și deci firma, este interesat să obțină un capital împrumutat cât mai mare, pentru ca efortul său investițional să fie cât mai mic, iar în caz de nereușită, pierderile sale să fie cât mai mici.

Un alt indicator al gradului de îndatorare îl reprezintă gradul de acoperire al dobânzii din profitul de exploatare, calculat ca multiplu, după formula:

Indicatorul trebuie să fie cel puțin supraunitar, dar băncile doresc să lucreze cu clienți cu un indicator specific cât mai mare. El arată de câte ori poate scădea profitul, fără să existe pericolul să nu poată fi acoperite cheltuielile financiare, sau arată de câte ori pot crește cheltuielile financiare înainte de a intra pe pierdere.

Un alt indicator de acoperire a dobânzii este:

Acest indicator reprezintă ponderea cheltuielilor cu dobânda în cifra de afaceri obținută de societate. Indicatorul trebuie să înregistreze valori cât mai mici.

3.7.4.4 Analiza lichidității:

Studiul lichidității are drept scop aprecierea capacității unui client de a face față datoriilor sale pe termen scurt, prin transformarea continuă și progresivă a activelor sale circulante. Calculul lichidității generale se face după formula:

Indicatorul se poate exprima fie ca multiplu, fie procentual. Pentru acuratețea sa, este de recomandat ca din activele circulante să se deducă stocurile nevalorificabile și clienții incerți. În pasivele curente trebuie incluse toate datoriile care au scadență în anul de analiză. Indicatorul este considerat bun dacă este cel puțin unitar (100%).

Un alt indicator al lichidității este testul acid (lichiditatea imediată). Se calculează după formula:

Banca are la dispoziție un instrument mai puternic pentru analiza lichidității – situația fluxurilor de numerar/fonduri. Acesta reflectă evoluția încasărilor și plăților care au ca rezultat variația soldului de lichidități de la o perioadă la alta.

Situațiile financiare oferă informații vitale în legătură cu modul în care se modifică în timp poziția financiară a firme, cu modul în care se finanțează firma și modul în care își alocă fondurile pe care le mobilizează.

Sursele de informații utilizate pentru elaborarea acestor situații sunt:

Bilanțul de început și sfârșit de perioadă de analiză;

Contul de profit și pierdere pentru perioada de analiză;

Balanța de verificare.

În anexa nr. 2, este evidențiat un format tipic care stă la baza analizei financiare privind lichiditatea și fluxurile de fonduri/cash la o societate comercială.

Cashflow-ul brut din producție și cashflow-ul net din producție reflectă capacitatea internă a firmei de a susține producția și reluarea ciclului capitalului circulant.

Cashflow-ul net din producție este cu mult mai reprezentativ pentru bancă, deoarece acesta oferă o imagine internă în legătură cu capacitatea organică pentru contractarea unei noi datori.

Se poate spune că situația fluxurilor de fonduri reflectă măsura în care firma a avut sau va avea capacitatea organică de finanțare pentru a-și onora datoriile și pentru necesarul de cheltuieli de investiții.

Trebuie reținut, ca un principiu fundamental, că orice companie poate supraviețui pe perioade semnificative cu profituri mici sau pierderi, dar nu va supraviețui niciodată fără bani lichizi. Capacitatea de a plăti creditorii și de a onora obligațiile la scadență are o importanță fundamentală. Fără această capacitate companiile se îndreaptă inevitabil către starea de incapacitate de plată, executare silită și/sau lichidare.

3.7.5 Analiza nefinanciară

Analiza nefinanciară vine în completarea analizei financiare a clientului, pentru confirmarea rezultatelor obținute din analiza financiară, pentru clarificarea semnelor de întrebare rămase și, în general, pentru obținerea unei imagini cât mai clare despre un client. Ea se derulează într-un cadru mai puțin formal, prin vizite la sediul clientului și discuții cu conducerea și, eventual, acționarii și salariații firmei.

Principalele aspecte vizate se referă la: activitatea desfășurată, modul de conducere, segmentul de piață deținut de client, clienții și furnizorii acestuia, investițiile sale financiare, strategia lui etc.

Principala metodă de analiză financiară este analiza SWOT(strenghts – puncte tari, weaknesses – puncte slabe, opportunities – posibilități, threats – amenințări). Aceasta este o metodă care se bazează pe tehnica investigării, respectiv a chestionării, utilizându-se întrebările.

Astfel, sunt depistate punctele tari ale companiei, baza succesului ei, care poate fi o conducere puternică, abilă și eficientă, având calități morale deosebite, dominând piața produselor.

Punctele slabe reprezintă diverse lipsuri ale companiei referitoare la tehnologie, înlocuirea personalului necalificat cu personal calificat etc.

Posibilitățile se referă la anumiți factori externi conjuncturali, pe care compania poate să-i considere favorabili pentru activitatea ei (subvenții, reduceri de impozite).

Amenințările sunt evenimente care pot afecta sau nu compania.

În final, toate informațiile obținute despre client, respectiv factori interni, precum și factori externi care influențează bunul mers al activității, vor fi grupate pe componentele analizei – puncte tari, puncte slabe, posibilități, amenințări.

Toți factori interni care influențează activitatea companiei sunt cuprinși in PEST (considerații politice și legale, sociale, tehnologice ).

Rezultatele analizei SWOT se concretizează în :

Factori interni – puncte tari și puncte slabe;

Factori externi – posibilități și amenințări.

3.7.6 Analiza factorilor care pot conduce la deteriorarea activității și faliment:

Bancherii care iau în considerare acordarea unei facilități de credit au obligația să evalueze într-un mod cuprinzător stabilitatea companiei și potențialul de deteriorare și faliment.

Succesul în activitatea de creditare se bazează pe calitatea informațiilor, pe calitatea evaluărilor și estimărilor făcute, pe calitatea relației cu clientul, pe stabilirea unei relații de „parteneriat” cu clientul.

În analiza cauzelor care pot conduce la deteriorarea activității și la faliment pot fi identificate următoarele tipuri de cauze:

1. Cauze financiare – printre principalele cauze ale deteriorării activității se numără:

Controlul financiar slab;

Structura riscantă a capitalului;

Creșterea duratei ciclului capitalului circulant;

Scăderea profitului de la an la an și față de media pe ramură;

Probleme legate de capitalul propriu și de fondurile proprii.

2. Cauze strategice – principalele cauze ale deteriorării activității sunt:

Obiective neclare de activitate;

Selectarea slabă a pieței produsului;

Nerespectarea modelului de extindere a activității. Specialiștii au ajuns la concluzia că există, practic, trei posibilități de extindere a activității (Anexa nr. 3). Aceștia sunt de părere că singurele căi care oferă siguranță în extindere sunt:

– de la piața existentă, produsul existent – piață nouă, produs existent – piață nouă, produs nou;

– de la piața existentă, produsul existent –piață existentă, produs nou – piață nouă,

produs nou.

Extinderea prea mare a activității;

Răspunsul lent la modificările survenite pe piață;

„Proiectele mari” – reprezintă orientarea tuturor eforturilor într-un singur scop, care, dacă eșuează, poate duce la falimentul firmei.

3. Cauze organizatorice – printre principalele cauze organizatorice ale deteriorării activității putem enumera:

Cunoștințe de conducere și aplicare neechilibrate;

Structură organizatorică slabă.

4. Metode de identificare a riscului de faliment :

Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a firmei. Riscului financiar i se asociază riscul de faliment (de insolvabilitate).

Metode contabile. În studiile și cercetările efectuate, specialiștii au încercat să urmărească situațiile financiare ale firmelor care dăduseră faliment pe o perioadă de 2 – 3 ani înainte de producerea falimentului. Scopul a fost determinarea unor indicatori sau a unei funcții de indicatori a căror evoluție negativă să sugereze din timp îndreptarea către faliment. Rezultatul a fost, într-o primă fază, o analiză univariată, care lua în considerare indicatori de genul:

sau ori prețul acțiunilor

Soluțiile propuse nu au fost satisfăcătoare. Indicatorii calculați și analizați izolat nu erau suficient de relevanți.

Problemele riscului de faliment se centrează pe două stări financiare: starea privind fondul de rulment și starea privind solvabilitatea pusă în evidență prin mai multe rate.

Evaluarea riscului se poate face prin metoda „scoring” care presupune observarea unui ansamblu de întreprinderi formate din două grupuri:

un grup de întreprinderi cu dificultăți financiare;

un grup de întreprinderi „sănătoase”.

Metoda „scoring” se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. După aplicarea analizei discriminante, se obține pentru fiecare întreprindere un scor „Z”, funcție liniară de un ansamblu de rate. Distribuția diferitelor scoruri permite distingerea întreprinderilor sănătoase de cele în dificultate. Scorul „Z” atribuit fiecărei întreprinderi se determină cu ajutorul funcției:

Z = a1x1 + a2x2 + a3 x3 + ………….+ anxn

Unde : x1–n = ratele implicate în analiză

a1…n = coeficienții de ponderare ai fiecărei rate

Modelele bazate pe metoda scorurilor sunt următoarele:

modelul Altman,

modelul Conan și Holder,

modelul Loeb și Portier,

modelul Băncii Franței.

Modelul Altman:

În 1968, profesorul american Altman a reușit să sintetizeze o funcție de mai mulți indicatori, analizând un eșantion de peste 200 de firme americane care dăduseră faliment într-o perioadă de 2 ani. Pe cale empirică, el a stabilit o funcție pe care a numit-o „Z” sau punctajul Z.

Modelul ,,Z” al lui Altman se prezintă astfel:

Variabilele X1, X2, X2, X3, X4, X5 sunt indicatori economico-financiari, constantele cu care sunt amplificați indicatorii sunt de natură statistică și exprimă ponderea sau importanța variabilei în logica economică a evaluării riscului de faliment.

Cei cinci indicatori economico-financiari luați în considerare în metoda scorului ,,Z” sunt:

Capitalul circulant reprezintă activele circulante din care se scad pasivele circulante, deci este chiar fondul de rulment.

X1= o măsură a flexibilității întreprinderii și arată pondera capitalului circulant în totalul activelor. Cu cât rezultatul acestui raport este mai mare, cu atât mai bine folosit este capitalul circulant.

unde: Profitul reinvestit = Profit net – Dividende

X2 = este o măsură a capacității de finanțare internă a întreprinderii. Se recomandă valoarea acestui raport să fie cât mai mare.

X3 = are semnificația unei rate de rentabilitate economică sau de eficiență a utilizărilor activelor; este de dorit să fie mai mare.

Capitalizarea bursieră = Valoarea pe piață a capitalului subscris și vărsat

X4 – exprimă gradul de îndatorare a întreprinderii prin contractarea de împrumuturi pe termen lung. În țara noastră în practica evaluării întreprinderii, la numărătorul acestui raport se utilizează capitalul social. Rezultatul acestui capitol se recomandă să fie cât mai mare.

X5 – este tot un indicator de eficiență a utilizării activelor, care exprimă rotația activului prin cifra de afaceri. Cu cât vânzările vor fi mai mari, activele se vor înnoi mai repede prin cifra de afaceri.

Din informațiile prezentate mai sus referitor la acești indicatori rezultă că valorile lor sunt cu atât mai bune cu cât se înregistrează o valoare absolută mai mare. De aceea scorul „Z” are trei interpretări și anume:

Când Z < 1,8 – starea de faliment este iminentă ( apariția falimentului este sigură);

Când Z > 3 – situația financiară este bună; banca creditoare poate avea încredere in clientul său, deoarece întreprinderea este solvabilă;

Când 1,8 < Z ≤ 3 – situația financiară a întreprinderii este dificilă cu performanțe vizibil diminuate și apropiate de starea de faliment. În această situație întreprinderea își poate relansa activitatea dacă adoptă o strategie financiară corespunzătoare.

Modelul Conan și Holder:

Un alt model, de analiză a riscului de faliment, cel al lui J. Conan și M. Holder poate fi aplicat întreprinderilor industriale cu un număr de 10 până la 500 de salariați și are la bază analiza lichiditate-exigibilitate .Stabilirea modelului a avut loc în anul 1978, prin observarea unui număr de 31 de rate pe un eșantion de 190 întreprinderi mici și mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970-1975.

Și acest model are în vedere 5 variabile. Aceste variabile sunt următoarele:

Z = 0,24 X1 + 0,22 X2 + 0,16 X3 + 0,87 X4 – 0,10 X5

Unde:

2 =

X3 =

X4 =

X5 =

Unde: VA = valoarea adăugată

Ca urmare a determinării riscului de faliment prin metoda lui Conan și Holder, întreprinderea se poate afla în una din următoarele situații:

Dacă valoarea riscului Z > 0,16 – situația întreprinderii este bună, iar riscul de faliment este mai mic de 10 % ;

Dacă valoarea riscului 0,1< Z < 0,16 – situația întreprinderii este bună, iar riscul de faliment este de la 10% la 30% ;

Dacă valoarea riscului este 0,04<Z < 0,1 – întreprinderea este în alertă, cu riscul de faliment între 30% și 65% ;

Dacă valoarea riscului este –0,05 < Z < 0,04 – întreprinderea este în pericol, cu un risc al falimentului de la 65% la 90% ;

Dacă valoarea riscului este Z < – 0,05 întreprinderea înregistrează un eșec total, iar posibilitatea apariției falimentului este mai mare de 90%.

Ca și concluzie se poate spune că întreprinderea analizată este mai vulnerabilă cu cât valoarea lui Z este mai mică.

Modelul Băncii Franței:

Funcția de scor stabilită de Centrala Bilanțurilor a Băncii Franței cuprinde o baterie de 8 rate, ale căror relații de calcul și coeficienți de ponderare sunt sintetizate în tabelul următor:

Z = -1,255×1 – 2,003×2 – 0,824×3 +5,221×4 – 0,689×5 -1,164×6 + 0,706×7 + 1,408×8

În funcție de valoarea lui „Z” se disting:

o zonă nefavorabilă, dacă Z < -0,25

o zonă de incertitudine, dacă -0,25 < Z < 0,125

o zonă favorabilă, dacă Z > 0,125

Punctajul lui Taffler:

Punctajul „Z” al lui Taffler se calculează astfel:0,53 X1 + 0,13 X2 + 0,18 X3 + 0,16 X4

Unde :

X1 =

X2 =

X3 =

X4 =

Punctul de echilibru între supraviețuirea clientului și apariția simptomelor de faliment după Taffler este de 0,2.

Metoda punctajului este eficientă dar prezintă anumite dezavantaje, astfel:

– punctajul Z a fost stabilit prin cercetarea unui eșantion de firme americane care dăduseră faliment;

– pentru a fi cu adevărat relevant, punctajul Z ar trebui însoțit de o evaluare critică a: managementului, rapoartelor auditorilor, relației cu creditorii, gradului de satisfacere a salariaților, variației prețului acțiunilor etc.

Metode bancare de identificare a riscului de faliment

Metodele bancare utilizate pentru evaluarea deteriorării potențiale a activității unei firme și/sau posibilității de faliment identifică și analizează „semnalele de pericol” sau trăsăturile specifice identificate în companiile care au dat faliment.

Abordarea băncilor este empiric bazată și implică identificarea primilor indicatori de deteriorare . Indicatorii de deteriorare includ:

Mutarea contului de la o bancă la alta;

Creșterea nejustificată a limitelor facilităților financiare acordate de creditori (atât furnizori cât și bancă);

Depășirea limitelor de facilități fără o explicație satisfăcătoare;

Nerespectarea clauzelor limitative din contractul de credit;

Trimiterea cu întârziere a informațiilor financiare;

Inexistența planurilor și bugetelor;

Schimbarea cenzorilor, auditorilor sau conducerii;

Încercări recente de diversificare și/sau achiziții.

Economistul american Argenti citează succesiunea care are ca rezultat falimentul, ca fiind următoarea: Defecte → Greșeli → Simptome → Faliment.

Defectele, greșelile și simptomele sunt clasificate după Argenti astfel:

Defecte:

– De conducere: un director executiv autocrat – care nu acceptă păreri contrare; cunoștințe și îndemânări neechilibrate în conducerea firmei; un consiliu de administrație pasiv, care aprobă întru totul deciziile președintelui; lipsa profesioniștilor la nivel mediu de conducere.

– Evidență contabilă: lipsa sau inadvertența controlului bugetar, a planurilor de cashflow, a sistemelor de prognozare a activității.

– Răspunsul la schimbări: răspuns lent la schimbările din producție, procesare, piață, calificarea personalului etc.

Greșeli: extinderea prea mare a activității, structura prea riscantă a capitalului, investiții în „proiecte mari”.

Simptome: deteriorarea indicatorilor financiari și a punctajului Z, contabilitate dublă.

3.7.7 Utilizarea ratingului de credit ca instrument de evaluare a riscului de credit

în cadrul B.C.R.

Ratingul de credit reprezintă un calificativ exprimat numeric aferent calității portofoliului de împrumuturi al fiecărei unități bancare teritoriale.

Scopul introducerii ratingului de credit este acela de a diferenția nivelurile de risc în cadrul portofoliului de împrumut al băncii pentru:

Evitarea situației grupării creditelor în categorii cu risc major;

Determinarea trendului calității portofoliului astfel încât să se poată întreprinde măsurile necesare pentru a evita o deteriorare, în timp, a acestei calități;

Asigurarea managementului riscului de credite și protecția corespunzătoare a băncii împotriva acestui risc.

Ratingul de credit, exprimat printr-un calificativ numeric, reprezintă opinia băncii în ceea ce privește capacitatea economică și conectarea juridică a firmei de a-și îndeplinii integral, în permanență și la timp, obligațiile de plată asumate față de bancă.

Ratingul de credite se bazează atât pe comparația de ordin statistic (istoric), cât și pe analiză și prognoză.

Sistemul se rating de credite al B.C.R. este de tip bidimensional, prin coroborarea rezultatelor analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clientului.

În cadrul criteriilor cantitative (cuantificabile) stabilite pentru clienții băncii, agenți economici se cuprind:

indicatori de bonitate înregistrați de aceștia (lichiditate patrimonială, solvabilitate patrimonială, profitabilitatea, gradul de îndatorare);

unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri;

ponderea exportului în cifra de afaceri realizată de client;

surse de rambursare.

Pentru fiecare din aceste criterii, nivelurile de încadrare sunt stabilite în funcție de ramura de activitate din care face parte clientul, astfel încât, în final, scorul obținut să aibă un grad ridicat de relevanță din punctul de vedere al standingului financiar al clientului și în funcție de specificul fiecărei industrii.

Criteriile calitative (necuantificabile) stabilite pentru clienții băncii, agenți economici, se bazează pe analiza calității acționariatului, gradului de îndeplinire a condițiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client, condițiilor de piață în care acesta își desfășoară activitatea, a realității raportărilor contabile și natura colateralelor.

Ratingul de credit se determină pe baza algoritmilor specifici, stabiliți pe cele trei tipuri de segmente de clienți:

„Ratingul de credite”, pentru determinarea performanței financiare a agenților economici;

„Ratingul de credite” pentru determinarea performanței financiare a autorităților publice locale;

„Ratingul de credite” pentru determinarea performanței financiare a entităților nou înființate.

Determinarea ratingului de credite conduce la încadrarea clientului în una din cele cinci categorii de performanță financiară (A, B, C, D, E). Ratingul de credite se calculează pentru toți clienții beneficiari de credite, aflați în portofoliu pe baza bilanțurilor contabile anuale/conturilor de execuție bugetară, iar în cursul anului cu ocazia acordării/revizuirii creditelor.

Nivelul cel mai bun al ratingului de credite este 1, iar cel mai slab este 5. Un credit cu ratingul 5 este considerat pierdere, ratingul 3 și 4 fiind, de regulă, nivelul acceptabil pentru bancă.

Ratingul de credite se calculează atât pe baza situațiilor contabile periodice pentru a se cunoaște în mod real și obiectiv calitatea și structura de ansamblu a portofoliului de împrumuturi a băncii, dar și ca obiectiv strategic de atins în perioada următoare privind calitatea portofoliului de credite, ca pârghie a managementului riscului de credite.

În vederea monitorizării stricte a ratingurilor acordate clienților s-a aprobat efectuarea de către Direcția de Management al Riscurilor, Serviciul Managementului Riscului de Credit, a operațiunilor de calcul, respectiv validarea/invalidarea ratingurilor de credite pentru clienții corporate. Măsurile întreprinse în acest scop sunt următoarele:

Pentru un eșantion format din primii 50 de clienți din categoria corporate, se va aplica măsura de calcul, respectiv validarea/invalidarea ratingului de credit, urmând ca acest eșantion să fie extins gradual. Ratingul de credite se calculează la nivelul entităților economice cu personalitate juridică și nu la nivelul debitorului unic sau al grupului.

Calculul, respectiv validarea/invalidarea ratingului de credite se va realiza trimestrial de către Direcția de Management al Riscurilor, Serviciul Managementului Riscului de Credit, pe baza:

informațiilor proprii referitoare la clienții respectivi (ce se vor constitui într-o fișă pe fiecare client), pe baza situațiilor financiare disponibile la 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie ale fiecărui an;

altor informații disponibile la nivelul B.C.R.

În cazuri deosebite Direcția de Management al Riscurilor va putea revizui ratingul de credit și în cursul trimestrului curent pe baza evoluțiilor și informațiilor nou apărute. În ce privește prima operațiune de validare/invalidare a ratingului de credite, unitățile teritoriale transmit operativ Direcției de Management al Riscurilor, Serviciului Managementului Riscului de Credit, prin e-mail și letric, ratingul de credit propus, care va fi însoțit de anexa „Fișa de determinare a performanței financiare a agentului economic”, rezultată din aplicația „Analiza internă” după introducerea datelor din balanța de verificare la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie sau 31 decembrie după caz.

Direcția de Management al Riscurilor va comunica operativ unităților bancare teritoriale și direcțiilor de specialitate din Centrala băncii calculul, respectiv validarea/invalidarea ratingului de credit pentru clienții din eșantion aflați în portofoliul acestora.

În funcție de ratingul de credit determinat de Direcția de Management al Riscurilor, se stabilește tendința expunerii băncii față de clientul respectiv, astfel:

Ratingul de credite pentru primii 50 de clienți ai băncii va fi avut în vedere de către entitățile funcționale din Administrația Centrală și unitățile bancare teritoriale la analiza acordării și revizuirii diferitelor facilități (credite, garanții, acreditive, avaluri etc.) acordate de bancă clienților săi, precum și la analiza și clasificarea portofoliului de credite și constituirea de provizioane specifice de risc.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

4.1 CREDITUL IPOTECAR

Creditul destinat activității imobiliare reprezintă una dintre cele mai importante categorii de credit din sistemul național în economia de piață, economie care cultivă și dezvoltă sprijină și susține, proprietatea individuală.

Creditul ipotecar presupune o convenție între creditor și împrumutat, în care se prevede, în general:

Proprietatea care servește ca garanție a rambursării împrumutului;

Condițiile de remunerare și scadențele de rambursare;

Penalitățile în caz de rambursare anticipată, parțială sau completă, a împrumutului;

Circumstanțele în care prin nerespectarea condițiilor de împrumut, debitorul poate pierde proprietatea.

Principalul împrumut pe ipotecă comportă o sumă de rambursare și o rată a dobânzii fixă (constantă și identică). Rambursările sunt identice pe întreaga perioadă și fiecare rambursare cuprinde, dobânda și suma cu care se reduce datoria în curs. De regulă, în cadrul ratei fixe, scade partea privind dobânzile și crește partea privind rambursarea propriu-zisă.

În ultimul timp s-au dezvoltat și alte tipuri de credite ipotecare cum ar fi:

Împrumut pe ipotecă cu dobânzi variabile

Împrumut pe ipotecă cu rambursare progresivă

Împrumut pe ipotecă inversat, purtător de anuități.

Împrumutul pe ipotecă cu dobânzi variabile s-a instituit în special datorită creșterii și variației ratei dobânzii în anii 80, în care s-a produs creșterea costurilor de procurare a fondurilor de împrumut.

Creditul pe ipotecă cu dobânzi variabile presupune variația acestora, în funcție de un indicator precis al pieței financiare.

Împrumutul pe ipotecă cu rambursare progresivă satisface cerințele crescânde ale familiilor cu venituri modeste, aflate la începutul activității, care au perspectiva ameliorării veniturilor lor. Formulele propuse prevăd pentru perioadele inițiale, reduceri între 9 și 05% față de rambursările constante.

Împrumutul pe ipotecă inversat, purtător de anuități urmărește să valorifice capitalul imobilizat în locuințe proprietate, fără a se renunța la dreptul de proprietate și la uzufruct. Ca atare, împrumutul obținut prin ipotecarea unei părți a proprietății servește la achiziționarea unui contract de anuități și aduce astfel proprietarului un venit regulat. Este un sistem considerat de perspectivă.

Dimensiunile ample ale creditului ipotecar în toate țările dezvoltate, implică o mobilizare amplă de resurse, de regulă, capitalurile disponibile pe termen lung.

4.2 ACORDAREA UNUI CREDIT IPOTECAR PENTRU PERSOANE FIZICE

Obiectul finanțării: cumpărarea unei locuințe

Perioada de acordare: 10 ani

Moneda în care se acordă: lei

Valoarea avansului: 25% din valoarea investiției;

Capacitatea de rambursare: în cazul creditelor în LEI rata totală lunară (credit +dobândă) nu trebuie să depășească ½ din veniturile nete realizate de împrumutat și, după caz, de soțul sau soția acestuia. Pot fi acceptați maxim 2 coplătitori în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de mai sus. Garanți: nu este cazul.

Suma creditată: 360 000 000 lei

Garanții: ipoteca de rang I asupra imobilului cumpărat cu credit ipotecar

Nivelul dobânzii: 12%

Costuri:

comision pentru analiza dosarului de credit 300 000 lei;

comision pentru deschiderea contului 80 000 lei;

comision de gestiune: 1,5% flat;

comision pentru întocmirea raportului de evaluare: garsoniere: 2 000 000 lei valoare la care se adăugă TVA;

comision pentru rambursare în avans: 0;

asigurarea imobilului (în funcție de zona seismică, de exemplu, pentru București cota de primă este de 0,27% din valoarea apartamentului);

asigurare de viață: nu este cazul.

În urma cererii (Anexa nr. 4) întocmite de către solicitantul creditului, acesta primește oferta privind condițiile de acordare și derulare a creditului ipotecar (Anexa nr.5 și Anexa nr. 6).

În vederea acordării unui credit pentru cumpărarea de imobile existente banca solicită clientului o serie de documente standard și tipizate prezentate în anexa nr. 7.

În baza documentelor depuse de către clientul solicitator al creditului ( cum sunt:Anexa nr. 8 , Anexa nr. 9 , Anexa nr. 10) banca analizează situația acestuia pentru a determina dacă îndeplinește condițiile de creditare impuse (Anexa nr. 11), întocmind referatul de credite și stabilind plafonul creditului admis (Anexa nr. 12 și Anexa nr. 13).

Dacă solicitantul creditului ipotecar, destinat cumpărării unei locuințe, îndeplinește condițiile pe care banca le-a impus, se aprobă cererea și se întocmește contractul de credit (Anexa nr. 14).

Informațiile care se referă la creditul solicitat, privind data tragerii, data primei scadențe, data scadențelor intermediare, data ultimei scadențe și cuantumul ratelor totale lunare (ratele lunare și dobânzile) sunt prezentate în graficul de rambursare (Anexa nr. 15).

4.3. CONCLUZII

Riscul de creditare reprezintă cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare, întrucât de infiltrează la nivelul unei game largi se servicii și expuneri.

Prima cerință pentru gestionarea cu succes a riscului de creditare constă în existența unei „culturi” solide în acest domeniu. O cultură puternică presupune menținerea unui echilibru prudent în dezvoltarea afacerii, pe de o parte și controlul calității, pe de altă parte.

Un management bancar care își impune standardele de conduită contează pe un comportament similar din partea clienților. În completarea informațiilor standard utilizate la analiza acordării unui credit, o deosebită importanță revine specificării limitelor de expunere maximă și încadrarea clientului într-o anumită categorie de risc. În scopul monitorizării și stabilirii de limite, expunerile de credite se recomandă a fi prin suma maximă supusă riscului, ceea ce corespunde mai exact practicilor contabile actuale.

Îmbunătățirea managementului riscurilor bancare reprezintă un obiectiv obligatoriu al politicilor de dezvoltare durabilă, atât la nivelul fiecărei bănci în parte, cât și la nivel global.

Prudența bancară reprezintă principiul fundamental în desfășurarea activității Băncii Comerciale Române, fiind monitorizate toate categoriile de risc generate de activitățile desfășurate.

Prin implementarea obiectivelor strategice prevăzute pentru perioada 2001-2004, s-a promovat o nouă arhitectură a structurilor organizatorice și a compartimentelor funcționale ale băncii; s-a asigurat cadrul pentru desfășurarea unor politici bancare moderne, adaptate modificărilor din mediul economic și celor de natură legislativă; s-au perfecționat metodologiile și instrumente operaționale și de prognoză. În aceste condiții se anticipează obținerea unor rezultate financiare superioare și o creștere a eficienței și profitabilității generale a băncii, premise pentru consolidarea locului și prestigiului Băncii Comerciale Române în sistemul bancar românesc pe plan internațional

ANEXE

ANEXA NR. 1

Cei șase C ai creditului

ANEXA NR. 2

Situația fluxului de fonduri

ANEXA NR. 3

CERERE DE CREDIT PENTRU PERSOANE FIZICE* Nr. 5783

* se completează și în cazul solicitărilor de descoperit de cont/credit prin intermediul cardurilor

inițiala majorare diminuare prelungire prelungire și majorare prelungire și diminuare

I. INFORMAȚII GENERALE:

Suma solicitată: 360.000.000 _________ _____________

pe o perioada de 120 luni pentru cumpărare locuință (destinația creditului)

** Coplătitori pot fi membrii familiei împrumutatului, reprezentând soțul, soția, copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună.

II. SITUAȚIE FINANCIARĂ:

În prezent dispun de resurse proprii în sumă de 150 000 000, astfel:

disponibilități existente în cont la BCR 150 000 000;

alte surse ………………………………………………………… .

Garanțiile pe care le propun pentru rambursarea creditului solicitat sunt următoarele:

III. ACORD DE TRANSMITERE, PRELUCRARE ȘI CONSULTARE A INFORMAȚIILOR LA S.C. BIROUL DE CREDIT S.A.

Îmi exprim în mod expres consimțământul ca Banca Comercială Română să prelucreze informațiile indicate în chenarul de mai jos înregistrate pe numele meu în evidențele proprii și să transmită către S.C. Biroul de Credit S.A., persoană juridică română cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 15, sector 3, în vederea prelucrării acestor informații de către Biroul de Credit (BC) și consultării informațiilor înregistrate pe numele meu în baza de date a BC de către oricare Participant la Sistemul BC (bănci, instituții de credit, financiare, de asigurări și alte instituții) ori de câte ori este necesar în scopul inițierii sau derulării unei relații contractuale cu Participantul.

* cuprinde informații legate de numele și prenumele clientului, numele anterior, codul numeric personal, domiciliul, sexul, data nașterii, numărul de telefon, numele angajatorului, data angajării.

** cuprinde informații legate de produsele de tip credit, precum și alte angajamente de care beneficiază clientul: tipul produsului, numărul contului, termen de acordare, data acordării, data scadenței, sume acordate, sume datorate, sume restante, număr rate restante, data scadentă a restanței, starea contului.

*** cuprinde informații legate de săvârșirea de infracțiuni sau contravenții în raport cu Banca Comercială Română care sunt constatate prin hotărâri judecătorești definitive.

**** cuprinde informații privind documentele pe proprie răspundere prezentate B.C.R., care conțin neconcordanțe față de alte documente prezentate sau alte tipuri de inadvertențe.

Am luat la cunoștință faptul că îmi pot exercita toate drepturile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, în mod special următoarele drepturi:

(i) Dreptul de acces la date: dreptul de a obține de la Biroul de Credit la cerere și în mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele în legătură cu mine sunt sau nu prelucrate de către acesta. Acest drept poate fi exercitat în următoarele condiții: se adresează o cerere către S.C. Biroul de Credit S.A., întocmită în formă scrisă, datată și semnată în care se va menționa adresa de domiciliu a persoanei care își exercită dreptul. Cererii i se va atașa o copie xerox, lizibilă, după actul de identitate al solicitantului;

(ii) Dreptul de intervenție: dreptul de a obține, la cerere și în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, ștergerea sau transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte. Acest drept poate fi exercitat în următoarele condiții: se adresează o cerere câtre instituția care a înscris datele la Biroul de Credit, întocmita în formă scrisă, datată și semnată, în care se vor menționa datele asupra cărora se solicita intervenția, motivul justificat și modul de intervenție. Cererii i se va atașa o copie xerox, lizibilă, după actul de identitate al solicitantului;

(iii) Dreptul de opoziție: dreptul de a mă opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația mea particulară, ca datele care mă vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. Acest drept poate fi exercitat în următoarele condiții: se adresează o cerere către S.C. Biroul de Credit S.A., întocmita în formă scrisă, datată și semnată, în care se vor menționa datele asupra cărora se solicită opoziția și motivul întemeiat și legitim legat de situația particulară a persoanei. Cererii i se va atașa o copie xerox, lizibilă, după actul de identitate al solicitantului.

IV. ACORD DE CONSULTARE A BAZEI DE DATE A CENTRALEI RISCURILOR BANCARE

Prin prezenta autorizăm unitatea teritorială:

Să solicite și să primească de la Centrala Riscurilor Bancare următoarele informații de risc bancar înregistrate pe numele meu :

V. Alte mențiuni

Declar pe proprie răspundere că sunt/ nu sunt rudă și/sau afin până la gradul II inclusiv cu nici un salariat al B.C.R. sau cu alte persoane aflate în relații speciale cu B.C.R.:

Nu sunt rudă și/sau afin până la gradul II cu nici un salariat al B.C.R. sau cu alte persoane aflate în relații speciale cu B.C.R.

Sunt de acord ca în conformitate cu prevederile legale, B.C.R. să efectueze orice verificări, să solicite și să obțină orice informații despre subsemnatul de la orice autoritate competentă, registru public, arhiva, baza de date electronică sau terț abilitat, destinator de astfel de informații.

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale, direct sau prin intermediul terților contractanți, în scopul îndeplinirii de către B.C.R. a obligațiilor legale și a realizării intereselor legitime ale acesteia, precum și în vederea derulării oricăror raporturi juridice între bancă și subsemnatul și intrării în raporturi juridice cu banca.

Declar că am luat cunoștința de prevederile Legii 677/2001 privind dreptul de acces, de intervenție și de opoziție, precum și faptul că acestea pot fi exercitate printr-o cerere scrisă adresată Băncii întocmita în conformitate cu Legea 677/2001.

Sunt de acord cu folosirea datelor mele personale pentru a primi informația despre produse și activități ale Băncii și ale partenerilor săi.

DA NU

Sunt de acord ca B.C.R. să transmită către societatea intermediară a creditului datele mele personale de natura celor prevăzute la pct. III din prezenta cerere.

DA NU

Solicit/ nu solicit acordarea unei perioade de grație de 0 luni, pentru credit și dobânzi aferente. Am luat la cunoștința că, în cazul acordării perioadei de grație, dobânda se calculează la soldul creditului și se capitalizează la sfârșitul perioadei de grație, fiind inclusă în valoarea inițială a creditului. Rambursarea dobânzilor aferente perioadei de grație se va face lunar după expirarea perioadei de grație, împreună cu principalul, în conformitate cu graficul de rambursare.

Sunt de acord cu plata  comisionului perceput de bancă, în valoare de 300 000 lei, pentru analiza documentației, indiferent dacă solicitarea va fi aprobată sau respinsă.

În cazul creditelor acordate pe baza de parteneriate, acest comision este inclus in valoarea creditului. Plata se va efectua după cum urmează:

– OP nr. …………………. (anexat);

– Foaie de vărsământ nr. ……………..;

– din contul curent simbol ………………, prin debitarea automată a acestuia de către bancă, în care sens îmi dau/ne dam acordul.

Înțeleg că îndeplinirea tuturor condițiilor menționate nu îmi conferă dreptul implicit la acordarea creditului. Banca Comerciala Română SA îți rezervă dreptul de a respinge cererea de credit fără a prezenta detaliat motivele.

Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal privind falsul în declarații, că toate datele din prezenta cerere și documentele anexate sunt reale și complete.

Recunosc faptul că, înainte de semnarea acestei cereri, mi s-au prezentat contractele de credit pe care le oferă B.C.R., tipul și suma totală a creditului cel mai adecvat, luând în calcul situația mea financiară, avantajele și dezavantajele, precum și scopul creditului.

Data 20.06.2005

ANEXA LA CEREREA DE CREDIT

Documentele solicitate de bancă

ANEXA NR. 5

Oferta privind condițiile de acordare și derulare a creditelor ipotecare

Către

D-ul/D-na Popescu Rodica

Prin prezenta vă facem cunoscut condițiile de acordare și derulare a creditului ipotecar solicitat de dumneavoastră prin cererea înregistrată la sucursala noastră sub nr. 5783 din data de 20.06.2005

Informații generale

1. Cadrul legal de acordare a creditelor ipotecare:

Codul civil

Legea bancară 58/1998

Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Norme metodologice nr. 3/2000 de aplicare a legii nr. 190/1999 emise de BNR și CNVM

Ordonanța de urgență 201/2002

2. Creditele ipotecare se acordă în lei sau valută (USD sau EUR) pe termen de cel mult 20 ani atât pentru cele în lei cât și pentru cele în valută.

3. Creditul ipotecar va acoperi cel mult 75% din prețul locuinței cumpărate sau valoarea investiției prevăzute în Devizul General al Locuinței ce urmează a fi construite consolidate, extinse, inclusiv terenul aferent unde e cazul, indiferent dacă operațiunea se realizează cu o societate de construcții sau în regie proprie.

4. Dovada constituirii resurselor proprii poate fi efectuată de dumneavoastră prin oricare din următoarele modalități:

Depunerea în numerar sau prin virament în contul deschis la B.C.R. a sumei minime prevăzute și care va fi evidențiată într-un subcont cu afectațiune specială;

Achitarea unui avans, pe bază de chitanță autentificată la notariat sau precontract/contract de vânzare-cumpărare în cazul unui bun imobil (teren și/sau construcție) de la o persoana fizică sau juridică.

Achitarea parțială sau totală în avans a terenului și a unor materiale de construcții sau servicii

Pentru a determina suma creditului pe care solicitantul poate să îl contracteze se va avea în vedere ca rata totala lunară de rambursat (credit+dobândă) să nu depășească 50% din veniturile nete lunare certe cu caracter de permanență realizate de împrumutat și după caz soțul/soția acestuia.

În cazul creditelor acordate în valută la determinarea volumului creditului se vor lua în considerare: rata totală lunară de rambursat și o marjă suplimentară de 10% destinată acoperirii riscului valutar care împreună nu trebuie să depășească 50% din veniturile nete lunare certe cu caracter de permanență realizate de împrumutat și după caz de soțul sau soția acestuia.

Nu se solicită garantarea creditului cu venituri realizate de garanți.

Pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția indicelui de referință LIBOR/EURIBOR/BUBOR.

Nivelul dobânzii curente se stabilește astfel:

Pentru credite ipotecare în lei, dobânda practicată va fi egală cu nivelul dobânzii BUBOR la 6 luni la care se adăugă o marjă de 9 puncte procentuale

Pentru credite ipotecare în USD dobânda practicată va fi egală cu nivelul dobânzii LIBOR la 6 luni la care se adăugă o marjă de 9 puncte procentuale

Pentru credite ipotecare în EUR dobânda practicată va fi egală cu nivelul dobânzii EURIBOR la 6 luni la care se adăugă o marjă de 8 puncte procentuale

La credite restante de peste 60 de zile banca percepe o dobândă majorată cu 2 pp. față de nivelul dobânzii curente

În legătură cu solicitarea dumneavoastră vă facem cunoscute următoarele:

Destinația creditului: cumpărare locuință

Valoarea creditului acordat și modul în care se va acorda creditul: 360 000 000lei.

Perioada pentru care se va acorda creditul: 10 ani

Nivelul dobânzii la data aprobării creditului 12 % pe an

Valoarea ratei lunare de rambursat 5 164 954

Imobilul care va constitui garanția creditului vor fi cesionate în favoarea băncii.

Creditul va fi angajat numai după prezentarea dovezii privind depunerea cererii de înregistrare a contractelor de vânzare-cumpărare și de ipotecă la Registrul de Carte Funciară sau după prezentarea extrasului de Carte Funciară care atestă publicitatea ipotecii în favoarea băncii în funcție de sursa de finanțare

Costuri:

Comision de analiză a documentației de credit 300 000 lei

Comision de evaluare: 2 380 000 lei

Comision de gestiune: 1,5% flat, calculat la valoarea împrumutului (se percepe o singură dată la angajarea creditului)

Prima de asigurare va fi stabilită după efectuarea evaluării

Taxele notariale și cele pentru intabularea contractelor de vânzare-cumpărare și de ipotecă sunt în sarcina dumneavoastră

Prima de asigurare pentru asigurarea de viață

Împrumutatul poate efectua rambursări anticipate ale ratelor de credit parțial sau total caz în care se va reface în mod corespunzător graficul de rambursare. Plățile anticipate admise și considerate ca atare numai după plata integrală a datoriilor restante.

Contractul de credit este valabil până la îndeplinirea de către împrumutat și eventual coplătitor a tuturor obligațiilor ce rezultă din acesta

În cazul întârzierii la plată banca va trimite împrumutatului în 10 zile de la data scadenței o notificare prin scrisoare recomandată prevenindu-l asupra consecințelor încălcării contractului

În cazul în care în termen de 30 de zile de la primirea notificării prevăzute mai sus împrumutatul nu-și execută obligațiile, contractul se consideră reziliat de plin drept și întreaga sumă a ratelor de credit cu dobânzile aferente devine exigibilă

Contractul de credit ipotecar, precum și garanțiile reale și personale subsecvente constituie titluri executorii, urmând să fie investite cu formulă executorie de către instanța locului unde este situat imobilul

Executarea debitelor se va face fără condiționarea ei de atribuirea unui alt spațiu de locuit

Anexele prezentului model de contract de credit ipotecar și grafic de rambursare (simulare) fac parte integrantă din prezenta ofertă.

B.C.R. Solicitant de credit ipotecar

Ofițer de credit Popescu Rodica

Bicheru Constantin

Am primit un exemplar

astăzi: 17.06.2005

ANEXA NR. 6

SCRISOARE PREAVIZARE

Nr. /(data)

De la: Sucursala Județeană/Sucursala/Agenția: Tg-Jiu

Către: D-na/D-ul: Popescu Rodica

Referitor: preavizare credit : credit ipotecar (tipul creditului solicitat)

Conform informațiilor furnizate de dumneavoastră în data de 20.06.2005 vă facem cunoscut că puteți beneficia* de un credit în sumă de 360 000 000 ROL/USD/EUR, destinat pentru cumpărarea unei locuințe.

Aprobarea creditului este condiționată de prezentarea documentației specifice fiecărui tip de credit, de veridicitatea datelor declarate de dumneavoastră și de rezultatul interogării Biroului de Credit, Centralei Riscurilor Bancare și a bazei de date a B.C.R..

Va așteptam la sediul nostru din Tg-Jiu strada Victoria nr. –

Persoana de contact Bicheru Constantin tel. 0723.232578

sau InfoBCR 0801.0801.227.

Vă mulțumim că ați apelat la produsele și serviciile B.C.R.

Specialist credite retail/Consilier client retail

(nume, prenume, semnătura)

* preavizare valabilă până la data de ________

Schimbarea condițiilor de cost (dobânzi, comisioane, etc.) și de eligibilitate pot conduce la modificarea prezentei preavizări

Adresa unității bancare teritoriale

Înmatriculată la Registrul Comerțului : ……….; Înmatriculată în Registrul bancar: nr. …………..

……………. /……….; Cod unic de înregistrare ……..; Capitalul social ……………….. lei, SWIFT : …………….. ; Telex ……………; Telefon : ……………/……….. ; Fax. …………. ; Site :http://www.bcr.ro

ANEXA NR. 7

O P I S

Documente necesare în vederea obținerii unui credit

IPOTECAR

Pentru cumpărare de imobile existente

ANEXA NR. 8

Către,

Banca Comercială Română Suc. Tg-Jiu

Subsemnata Popescu Rodica beneficiarul unui credit ipotecar în lei vă depun alăturat următoarele documente potrivit Contractului de credit ipotecar în lei acordat în baza Legii nr. 190/1999.

Extrasul de carte funciară eliberat pe numele meu

Polița de asigurare a locuinței

Contract de ipotecă

Contract de vânzare-cumpărare

Polița de asigurare pe viață

Numele,

Popescu Rodica

ANEXA NR. 9

DECLARATIE – ACORD

Subsemnatul (a) Popescu Grigore, domiciliat în Tg-Jiu, str. 9 Mai, nr. -, bloc 8, sc. 2, etaj p., ap. 1, județ/sector Gorj, telefon 238.314, născut la data de 15.07.1958, în localitatea Tg-Jiu, naționalitatea română, legitimat cu BI/CI seria GZ, nr. 070945, emis de Poliția Tg-Jiu, la data de 1.08.2003, CNP 25807151800, declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal privind falsul în declarații, următoarele:

1. La data prezentei salariul meu este / nu este grevat de sarcini, care înregistrează următoarele solduri, astfel:

Credite: ……………… lei/EUR/USD la ………………… (se va preciza creditorul), din care exigibile și neonorate ……………… lei/EUR/USD;

Contracte de leasing: ……………… lei/EUR/USD încheiate cu …………… (se va preciza locatorul), din care exigibile și neonorate …………… lei/EUR/USD;

Contracte de cumpărare în rate: ……………… lei/EUR/USD la ………………… (se va preciza vânzătorul), din care exigibile și neonorate ………… lei/EUR/USD;

Alte angajamente de plată (CAR, pensie alimentară, datorii către terți, debite către organele sau instituțiile de stat, alte debite) :

– ………………… : ……………… lei/EUR/USD la …………………, din care exigibile și neonorate ……………… lei/EUR/USD;

– ………………… : ……………… lei/EUR/USD la …………………, din care exigibile și neonorate ……………… lei/EUR/USD;

e) Îndeplinesc calitatea de garant: ……………… lei/EUR/USD la …………………, din care exigibile și neonorate ……………… lei/EUR/USD.

2. La data prezentei am / nu am pe rol litigii patrimoniale cu terții în care am calitatea de pârât, astfel:

– sunt în litigiu cu ……………………………………………………… pentru ………………………………………………… valoare ……………… lei/EUR/USD;

– sunt în litigiu cu ……………………………………………………… pentru ……………………………………………………valoare………………… lei/EUR/USD.

Declar pe proprie răspundere că sunt/ nu sunt rudă și/sau afin de până la gradul II inclusiv cu nici un salariat al B.C.R. sau cu alte persoane aflate în relații speciale cu B.C.R.:

Nu sunt rudă și/sau afin de până la gradul II inclusiv cu nici un salariat al B.C.R. sau cu alte persoane aflate în relații speciale cu B.C.R.:

3. ACORD DE TRANSMITERE, PRELUCRARE ȘI CONSULTARE A INFORMAȚIILOR LA SC BIROUL DE CREDIT SA

Îmi exprim în mod expres consimțământul ca Banca Comercială Română să prelucreze informațiile indicate în chenarul de mai jos, înregistrate pe numele meu în evidențele proprii și să transmită către S.C. Biroul de Credit S.A., persoană juridică română cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 15, sector 3, în vederea prelucrării acestor informații de către Biroul de Credit și consultării informațiilor înregistrate pe numele meu în baza de date a Biroului de Credit de către oricare Participant la Sistemul Biroului de Credit (bănci, instituții de credit, financiare, de asigurări și alte instituții) ori de câte ori este necesar în scopul inițierii sau derulării unei relații contractuale cu Participantul.

* cuprinde informații legate de numele și prenumele clientului, numele anterior, codul numeric personal, domiciliul, sexul, data nașterii, numărul de telefon, numele angajatorului, data angajării.

** cuprinde informații legate de produsele de tip credit, precum și alte angajamente de care beneficiază clientul: tipul produsului, numărul contului, termen de acordare, data acordării, data scadenței, sume acordate, sume datorate, sume restante, număr rate restante, data scadentă a restanței, starea contului.

*** cuprinde informații legate de săvârșirea de infracțiuni sau contravenții în raport cu Banca Comercială Română care sunt constatate prin hotărâri judecătorești definitive.

**** cuprinde informații privind documentele pe proprie răspundere prezentate Băncii Comerciale Române, care conțin neconcordante față de alte documente prezentate sau alte tipuri de inadvertențe.

Am luat la cunoștință faptul că îmi pot exercita toate drepturile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, în mod special următoarelor drepturi:

(i) Dreptul de acces la date: dreptul de a obține de la Biroul de Credit la cerere și în mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele în legătura cu mine sunt sau nu prelucrate de către acesta. Acest drept poate fi exercitat în următoarele condiții: se adresează o cerere către S.C. Biroul de Credit S.A., întocmita în formă scrisă, datată și semnată în care se va menționa adresa de domiciliu a persoanei care își exercita dreptul. Cererii i se va atașa o copie xerox, lizibilă, după actul de identitate al solicitantului;

(ii) Dreptul de intervenție: dreptul de a obține, la cerere și în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, ștergerea sau transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte. Acest drept poate fi exercitat în următoarele condiții: se adresează o cerere către instituția care a înscris datele la Biroul de Credit, întocmita în formă scrisă, datată și semnată, în care se vor menționa datele asupra cărora se solicită intervenția, motivul justificat și modul de intervenție. Cererii i se va atașa o copie xerox, lizibilă, după actul de identitate al solicitantului;

(iii) Dreptul de opoziție: dreptul de a mă opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația mea particulară, că datele care mă vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. Acest drept poate fi exercitat în următoarele condiții: se adresează o cerere către S.C. Biroul de Credit S.A., întocmită în formă scrisă, datată și semnată, în care se vor menționa datele asupra cărora se solicită opoziția și motivul întemeiat și legitim legat de situația particulară a persoanei. Cererii i se va atașa o copie xerox, lizibilă, după actul de identitate al solicitantului.

4. ACORD DE CONSULTARE A BAZEI DE DATE A CENTRALEI RISCURILOR BANCARE

Prin prezenta autorizăm unitatea teritorială:

să solicite și să primească de la Centrala Riscurilor Bancare următoarele informații de risc bancar înregistrate pe numele meu :

5. ALTE MENȚIUNI

Sunt de acord ca în conformitate cu prevederile legale, B.C.R. să efectueze orice verificări, să solicite și să obțină orice informații despre subsemnatul de la orice autoritate competentă, registru public, arhivă, bază de date electronica sau terț abilitat, destinator de astfel de informații.

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale, direct sau prin intermediul terților contractanți, în scopul îndeplinirii de către B.C.R. a obligațiilor legale și a realizării intereselor legitime ale acesteia, precum și în vederea derulării oricăror raporturi juridice între bancă și subsemnatul și intrării în raporturi juridice cu banca.

Declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 677/2001 privind dreptul de acces, de intervenție și de opoziție, precum și faptul că acestea pot fi exercitate printr-o cerere scrisă adresată Băncii întocmita în conformitate cu Legea nr. 677/2001.

Sunt de acord cu folosirea datelor mele personale pentru a primi informații despre produse și activități ale Băncii și ale partenerilor săi.

DA NU

Sunt de acord ca B.C.R. să transmită către societatea intermediară a creditului datele mele personale de natura celor prevăzute la pct. 3 din prezenta declarație-acord.

DA NU

Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal privind falsul în declarații, că toate datele din prezenta declarație-acord și documentele anexate sunt reale și complete.

Data: 25.06.2005 Semnătura ………………

Semnătura autorizata și ștampila* băncii

_________________________________

* ștampila consilierului clienți retail/supervizorului front-Office se aplică pe ambele exemplare ale declarației, iar exemplarul nr. 2 se va înmâna coplătitorului/garantului

ANEXA NR. 10

(Denumirea unității)

Tel: 233 343 Fax: 245787

ADEVERINȚĂ DE SALARIU

Societatea Comercială (Instituția publică) S.C. AVOEXIM S.A. cu sediul în TG-JIU, str. ALEEA PLOPILOR nr. – , județul/ sectorul GORJ , înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J045121654, cod fiscal 215484 , adeverim prin prezenta că:

D-ul (d-na) POPESCU RODICA este angajatul(a) nostru(ă) cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată/determinată (data expirării ______________), din anul 1982, în prezent îndeplinind funcția de ECONOMIST la direcția __________________________________, serviciul ___________________, secția ________________, având o vechime în muncă de 23 ani, și – luni.

La data eliberării prezentei, salariul de încadrare este de 21.154.000 lei iar salariul net realizat (fără prime și ore suplimentare) în ultimele 2 luni a fost de:

– luna ____________ : _________________ lei,

– luna ____________ : _________________ lei,

Diferența dintre salariul de încadrare și salariul net realizat în aceste luni provine din : _________________________________________________________ (sporuri fixe și orice alte venituri certe, realizate lunar, cu caracter de permanență).

În prezent înregistrează următoarele rețineri pe statul de plată pentru achitarea altor debite:

___________________________________________________________________ , iar din modul cum și-a achitat obligațiile anterioare s-a dovedit/ nu s-a dovedit un bun platnic.

Prin prezenta ne obligăm să informăm în scris BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., asupra oricărei modificări intervenită în contractul de muncă al salariatului nostru (desfacerea contractului de muncă, transfer, pensionare, etc.), dacă va fi cazul.

Prezenta adeverință o semnăm în mod valabil, certificând că semnăturile date sunt ale persoanelor autorizate să reprezinte în mod legal societatea.

Director general (Numele în clar) Director economic (Numele în clar)

(Semnătura și stampila) (Semnătura)

ANEXA NR. 11

Banca ……………

Unitatea bancară: TG-JIU

SCORING

de apreciere a persoanelor fizice solicitante de credite

Nume solicitant: POPESCU RODICA

Suma solicitată: 360 000 000 Rata lunară: 5 164 954

Nume Consilier Clienți Retail: BICHERU CONSTANTIN

La analiza tip scoring clientul îndeplinește / nu îndeplinește condițiile de creditare stabilite de bancă.

Capacitate de rambursare garanți: DA NU

Nume și prenume garanți:

1. _____________________________________

2. _____________________________________

venituri totale lunare certe: ______________________

datorii lunare totale de plată: ______________________

raport datorii/venituri: ______ (trebuie să se încadreze în 30%/35%/50% din veniturile totale lunare certe cumulate ale garanților)

Pentru creditele simple:

Propunere:

a) volumul creditului: 360 000 000

b) destinația: cumpărare locuință

c) perioada de creditare: 10 ani

d) rata totală lunară de rambursat 5 164 954

Pentru creditele complexe: dosarul de credit se transmite Serviciului credite și back-office retail în vederea continuării analizei și întocmirii referatului.

Director Șef serviciu credite

Ofițer credite

ANEXA NR. 12

Referat,

privind acordarea unui credit destinat cumpărării unei locuințe, în lei

Subsemnatul Bicheru Constantin ofițer de credite în cadrul biroului Produse și Servicii Bancare pentru Persoane fizice analizând posibilitatea de acordare a unui credit de 360.000.000 lei solicitat de Popescu Rodica, în vederea cumpărării unei locuințe proprietate personală am constatat următoarele:

Doamna Popescu Rodica posesor al CI seria GZ nr.093558 eliberat de Politia Tg-Jiu este salariat la S.C. AVOEXIM S.A. unde îndeplinește funcția de Economist având o vechime în muncă de 23 de ani.

Solicită un credit ipotecar pentru cumpărarea unei locuințe în valoare de 360.000.000 lei, locuință compusă din cameră de locuit și dependințe situată în Tg-Jiu str. 22 Decembrie conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr.___din ___________încheiată cu vânzătorii în valoare totala de 480.000.000 lei.

Sursele proprii sunt de 120.000.000 lei care au fost achitate vânzătorului sub formă de avans conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Suma de 360.000.000 lei urmează a fi achitată prin credit acordat de B.C.R. Împrumutul va fi garantat de: Ipoteca de rangul I constituită de către doamna Popescu Rodica cu ipotecă asupra imobilului compus dintr-o cameră de locuit și dependințe, situat în Tg-Jiu, str. 22 Decembrie, având o valoare totală de circulație de 500.000.000 lei și admisă în garanție de 480.000.000 lei conform Raportului de Evaluare întocmit la data de 20.06.2005

Venituri lunare nete realizate de solicitant în sumă de 21 154 000 lei conform adeverinței de salariu nr. 35873 eliberată de S.C. AVOEXIM S.A. în calitate de împrumutat.

Rata lunară de rambursat va fi de 5.164.954 reprezentând 41% din venitul lunar realizat de solicitant.

Față de cele arătate mai sus și întrucât din raportul de evaluare întocmit pentru imobilul ce urmează a fi adus în garanția creditului solicitat valoarea garanției este acoperitoare pentru suma solicitată, propun acordarea creditului în sumă de 360.000.000 pe termen de 120 luni, cu o dobândă de12% pe an rambursarea ratei de 5.164.9654 lei efectuându-se lunar prin reținere pe ștatul de plată sau depunere în numerar la casieria băncii.

Director, Șef birou

Ofițer credite,

ANEXA NR. 13

Banca

Sucursala Județeană Gorj

Plafon nr._____ din _____________

pentru contractul de împrumut 2051 al doamnei Popescu Rodica

Cererea de împrumut nr. 5783 din 20.06.2005 împreună cu întreaga documentație a fost analizată de Liliana Dobran șef serviciu birou credite în data de 21.06.2005 pentru suma de 360.000.000 lei.

Documentația a fost analizată și aprobată în ședința Comitetului Director al B.C.R. SA Suc. Județeană Gorj pentru suma de 360.000.000 lei.

Constatând că au fost îndeplinite condițiile și procedurile de analiză și aprobare a împrumuturilor, precum și condițiile de acordare efectivă, în baza prevederilor din contractul de împrumut nr. 2051/25.06.2005 semnat de părți, dispune efectuarea operațiunilor în contul de împrumut astfel:

1. Plafon aprobat 360.000.l000 lei

2. Termen de valabilitate 21.01.2006

3. Plățile din contul de împrumut vor fi efectuate numai pentru cumpărare de locuință proprietate personală situată în Tg-Jiu.

Șef birou credite, Ofițer credite,

Dobran Liliana Bicheru Constantin

ANEXA NR. 14

CONTRACT DE CREDIT IPOTECAR BANCAR

pentru persoane fizice

nr. 2051/ 25.06.2005

Între:

S.C. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – prin Sucursala județeană (sucursala, agenția), TG-JIU cu sediul în STR. VICTORIA , înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J178539, Cod fiscal/CUI __________ reprezentată prin Dna BICHERU CONSTANTIN, OFIȚER CREDITE(se va completa funcția) și Dna Dobran Liliana, șef birou credite (se va completa funcția), în calitate de creditor ipotecar, denumită în continuare BANCA,

și

POPESCU RODICA, domiciliat în localitatea TG-JIU str. 9 MAI nr. – județul GORJ cod poștal 225487 posesor al BI/CI seria GZ nr. 092558, eliberat de POLIȚIA TG-JIU CNP 2550827182754 cetățean român cu domiciliul în România, căsătorit cu POPESCU GRIGORE , în calitate de beneficiar al creditului ipotecar, denumit în continuare ÎMPRUMUTAT,

și

POPESCU GRIGORE , domiciliat în localitatea TG-JIU str. 9 MAI nr. – județul GORJ cod poștal 225487 posesor al BI/CI seria GZ nr. 070945, eliberat de POLIȚIA TG-JIU CNP 25807154180013 cetățean român cu domiciliul în România, căsătorit cu POPESCU RODICA în calitate de COPLĂTITOR, a fost semnat prezentul Contract de Credit Ipotecar Bancar (denumit în continuare CONTRACT), în baza dispozițiilor Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul căruia:

1. BANCA acordă ÎMPRUMUTATULUI un credit ipotecar pentru CONSTRUIREA UNEI LOCUINȚE în sumă de 360.000.000 (cifre) lei, TREI SUTE ȘAIZECI DE MILIOANE LEI (litere).

2. Durata creditului este de 10 ani / 120 luni, calculată de la data primei trageri din credit, care include, în cazul creditelor pentru construire, și o perioadă de grație de – luni, calculată de la data primei trageri din credit.

În cadrul perioadei de grație împrumutatul achită numai comisioanele aferente, fără a rambursa ratele de credit și dobânda datorată. Dobânda se calculează lunar la soldul creditului și se capitalizează la sfârșitul perioadei de grație, fiind inclusă în valoarea creditului. Rambursarea dobânzii aferente perioadei de grație se va face lunar, după expirarea perioadei de grație, împreună cu creditul, în conformitate cu graficul de rambursare.

3. Tragerile din credit se efectuează după cum urmează :

a) integral, în termen de 10 zile, pentru efectuarea plații către vânzător;

Termenul/termenele de tragere curg de la data îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la pct. 3.1. din Condițiile generale de creditare.

4. Nivelul dobânzii curente la data semnării CONTRACTULUI este LIBOR/EURIBOR/BUBOR + 9.9% p.p marja pe an, în prezent 2.1 + 9.9 = 12 % pe an.

5. Pentru plata cu o întârziere mai mare de 60 de zile a ratelor de credit, ÎMPRUMUTATUL va plăti băncii o dobânda majorată al cărei nivel se stabilește cu 5 p.p. pe an peste dobânda curentă, stabilită conform prevederilor de la pct. 4.1-.4.7. din Condițiile Generale de Creditare.

Dobânda majorată se aplică la ratele de credit restante, pe toata perioada în care se înregistrează restante mai mari de 60 de zile.

6. Pentru creditul acordat, ÎMPRUMUTATUL va plăti următoarele comisioane:

a) comision de gestiune de 1,5 % flat;

b) comision de rambursare anticipată aplicat la suma rambursată în avans, după cum urmează:

în primii 5 ani de creditare: 0,5% flat;

între 5 – 10 ani: 0,5% flat.

c) comision de neutilizare de 25 % pe an, calculat la soldul creditului neutilizat, plătibil lunar;

d) alte comisioane: comision pentru deschiderea de cont 80.000 lei, comision pentru analiza dosarului de credit 300.000 lei, comision pentru întocmirea raportului de evaluare 2.380.000 lei .

7. Comisioanele prevăzute la pct. 6 lit. b) și c) se plătesc de către ÎMPRUMUTAT și în perioada de grație.

8. ÎMPRUMUTATUL se obligă să garanteze creditul, dobânzile, dobânzile majorate, comisioanele aferente creditului, rezultate din prezentul CONTRACT, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea creditului, și celorlalte sume datorate, inclusiv a cheltuielilor de judecată și de executare silită, cu următoarele garanții constituite în favoarea BĂNCII:

– ipoteca rang I asupra imobilului  situat în 22 Decembrie

9. Prezentul CONTRACT este valabil și își produce efectele, de la data semnării și până la îndeplinirea de către ÎMPRUMUTAT și COPLĂTITOR(I) a tuturor obligațiilor care rezultă din acesta, respectiv până la recuperarea de către BANCĂ a tuturor sumelor la care este îndreptățită în baza prezentului CONTRACT.

10. Prezentul CONTRACT se supune legislației române.

11. Prezentul CONTRACT poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale.

12. Prezentul CONTRACT împreună cu contractele de garanții accesorii constituie, conform Legii bancare, titluri executorii.

13. În aplicarea prevederilor prezentului CONTRACT, orice referire la un act normativ va fi înțeleasă ca incluzând toate amendamentele aduse la acesta, înainte sau ulterior încheierii acestui CONTRACT.

14. Prezentul CONTRACT intră în vigoare la data semnării sale de către toate părțile.

Obligația băncii de a pune la dispoziție creditul și dreptul împrumutatului de a efectua trageri din acesta, intră în vigoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 3.1. din Condițiile generale de creditare, precum și a următoarelor condiții:

constituirea garanțiilor prevăzute la pct. 8 lit. b) și următoarele, și efectuarea publicității acestora (pentru alte garanții decât ipoteca asupra imobilului finanțat din credit);

încheierea polițelor de asigurare pentru bunurile aduse în garanție prevăzute la pct. 8 lit. b) și următoarele, și cesionarea drepturilor de despăgubire în favoarea BĂNCII (pentru alte garanții decât ipoteca asupra imobilului finanțat din credit);

……………………………………..………… (se vor trece orice alte condiții solicitate de bancă înainte de tragerea creditului) .

15. În situația în care împrumutatul nu îndeplinește condițiile de tragere în termen de 90 zile calendaristice de la semnarea contractului de credit, prezentul contract se consideră desființat de

plin drept, fără îndeplinirea nici unei formalități și proceduri prealabile.

16. Condițiile generale de creditare prezentate în Anexa la contractul de credit și graficul de rambursare fac parte integrantă din prezentul contract. Contractele de garanție sunt accesorii prezentului CONTRACT.

Prezentul CONTRACT s-a semnat la data de 25.06.2005, la TG-JIU (localitatea în care se semnează), în 3 exemplare, toate având aceeași valoare juridică, din care 2 exemplare pentru BANCĂ și 1 exemplare pentru ÎMPRUMUTAT.

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ Dl./ Dna.

prin Sucursala județeană (sucursala, agenția) TG-JIU

(semnăturile autorizate ) Împrumutat, ___________________

Coplătitor, _____________________

Coplătitor, _____________________

ANEXĂ LA CONTRACTUL DE CREDIT

CONDIȚII GENERALE DE CREDITARE

PARTE INTEGRANTĂ A CONTRACTULUI DE CREDIT

1. OBIECTUL CONTRACTULUI

Creditul se va utiliza conform destinației prevăzute la pct. 1 din contractul de credit ipotecar bancar și numai după îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 3 din prezentele CONDIȚII GENERALE DE CREDITARE .

2. DURATA CREDITULUI

Durata creditului poate include și o perioadă de grație de maximum 12 luni, în cazul creditelor acordate pentru construire, calculată de la data primei trageri din credit.

3. TRAGEREA CREDITULUI

3.1. ÎMPRUMUTATUL va putea efectua trageri din credit, numai după prezentarea documentelor și îndeplinirea următoarelor condiții:

– Pentru creditele acordate pentru cumpărare imobile (clădire, apartament) existente, pe terenul deținut de vânzător în proprietate/concesiune/ folosință /superficie:

a) cont curent deschis la BANCĂ de către ÎMPRUMUTAT;

b) dovada depunerii de către ÎMPRUMUTAT a avansului în contul său curent în lei/valută sau dovada achitării avansului către vânzător pe bază de precontract/contract de vânzare-cumpărare sau chitanță autentificată de notar;

c) declarație pe proprie răspundere a vânzătorului că imobilul nu este revendicat conform Legii 10/2001 și nu există alte litigii în legătură cu acesta ;

d) contract de vânzare-cumpărare înregistrat la Biroul de Carte Funciară;

e) contract de ipotecă întocmit conform Legii nr. 190/1999 înregistrat la Biroul de Carte Funciară ;

f) copia actului de proprietate/concesiune/superficie/folosință asupra terenului deținut de vânzător (după caz) ;

g) declarația prin care concedentul (i) declară că în conformitate cu contractul de concesiune, concesionarul este proprietarul construcției situate pe terenul respectiv, (ii) declară că terenul nu face obiectul nici unui litigiu cu privire la dreptul său de proprietate sau posesiune sau revendicare în baza Legii nr. 10/2001, (iii) consimte la constituirea unei ipoteci asupra construcției, pe toată perioada de rambursare a creditului și (iv) este de acord că, dacă urmare a executării silite bazate pe contractul de ipotecă încheiat cu privire la construcție, BĂNCII sau oricărei terțe părți i se adjudecă construcția, ÎMPRUMUTATUL va avea dreptul să transfere dreptul de concesiune la noul proprietar al construcției (unde este cazul);

h) contract/poliță de asigurare a imobilului ipotecat, încheiată pe toată perioada de rambursare a creditului ipotecar, până la lichidarea tuturor obligațiilor ÎMPRUMUTATULUI față de BANCĂ rezultate din CONTRACT, în care BANCA va figura ca beneficiar (polița de asigurare se va semna în aceeași zi cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare);

i) extrasul de Carte Funciară a imobilului din care să rezulte ipoteca de rang I în favoarea BĂNCII;

j) alte condiții prevăzute în contract;

3.2. ÎMPRUMUTATUL este de acord că utilizarea creditului se va efectua după cum urmează:

pentru cazul prevăzut la 3.1., astfel: din contul de împrumut în contul vânzătorului, în vederea achitării prețului către vânzător, prin intermediul contului curent al ÎMPRUMUTATULUI;

3.3. ÎMPRUMUTATUL este de acord că BANCA va elibera sumele din contul curent al ÎMPRUMUTATULUI, numai pe baza prezentării documentelor și îndeplinirii condițiilor prevăzute în CONTRACT și în prezentele CONDIȚII GENERALE și numai pentru destinațiile prevăzute la pct. 3.1.

3.4. Creditele se pun la dispoziția împrumutaților în moneda stipulată la pct. 1 din contract.

Plățile efective din credite se efectuează în moneda stipulată în documentele justificative în baza cărora se efectuează plățile respective. În situația în care moneda în care s-a aprobat creditul este diferită de moneda stipulată în aceste documente, împrumutatul completează un ordin de vânzare pe piața valutară, până la limita sumelor din documentele respective. Ordinul de vânzare pe piața valutară se execută de bancă conform reglementarilor în vigoare.

3.5. Suma neutilizată la sfârșitul perioadei de tragere se consideră anulată și creditul se diminuează corespunzător, dacă între BANCĂ și ÎMPRUMUTAT nu a intervenit un acord de prelungire a acesteia, prin act adițional la CONTRACT, încheiat cu cel puțin 5 zile înainte de data expirării perioadei de tragere.

3.6. Modalitatea de efectuare a plăților din credite este viramentul, cu excepția plaților pentru manopera în cazul executării construcției/lucrărilor în regie proprie, care se pot efectua și în numerar.

4. DOBÂNZI ȘI COMISIOANE

4.1. Dobânda curentă se va calcula începând cu data efectuării primei trageri din contul de împrumut asupra soldului creditului angajat de la data calculării dobânzii, după cum urmează:

Sold cont împrumut x Rata anuală a dob. x Nr. Efectiv de zile

Dob. Datorată = ––––––––––––––––––––––––

360 x100

4.2. Pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se poate modifica în funcție de evoluția indicelui de referința LIBOR/EURIBOR/BUBOR.

4.3. Orice modificare a ratei dobânzii va fi comunicată ÎMPRUMUTATULUI cel mai târziu la data aplicării noii rate.

4.4. În cazul modificării nivelului ratei dobânzii, noua rată a dobânzii se va aplica automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării acesteia , în conformitate cu prevederile pct. 5.3. din Condițiile Generale de Creditare.

4.5. În cazul în care în urma comunicării noului nivel al dobânzii de către BANCĂ, ÎMPRUMUTATUL nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră ca ÎMPRUMUTATUL a acceptat noul nivel al dobânzii.

4.6.. Dobânda se calculează și se încasează lunar la scadentele stabilite, odată cu rata de credit.

4.7. Calculul dobânzilor se va efectua la numărul exact de zile de utilizare a creditului raportat la un an calendaristic de 360 de zile.

4.8. Comisionul de gestiune se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului.

4.9. În cazul în care banca finanțează și comisioanele aferente creditului, comisionul de gestiune se aplica la valoarea obiectului creditat, din care se scade avansul împrumutatului. În funcție de opțiunea împrumutatului, la creditele acordate în lei, la valoarea rezultată se adăugă și alte costuri aferente acordării creditului.

4.10. Comisionul de rambursare anticipată se calculează asupra sumei rambursate anticipat .

4.11. Pentru creditele încadrate pe linii de finanțare externă, împrumutatul va plăti comisioanele conform condițiilor băncii finanțatoare externe, precum și orice alte costuri implicate de negocierea, pregătirea și derularea contractului de împrumut (de exemplu speze telex, swift, costuri DHL), inclusiv cheltuieli legale de avocatură, determinate de întocmirea și semnarea Legal Opinion . Cuantumul acestor costuri și modalitatea lor de plată se stabilesc conform condițiilor prevăzute în acordul de finanțare încheiat între B.C.R. și banca finanțatoare externă .

4.12. Comisioanele prevăzute în prezentul contract se plătesc de către împrumutat și în perioada de grație.

4.13. Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, fără consimțământul împrumutatului. Nivelul comisioanelor este comunicat prin afișare la sediile băncii.

5. RAMBURSAREA CREDITULUI ȘI GRAFICUL DE RAMBURSARE

5.1. Creditul va fi restituit în aceeași moneda în care a fost acordat, de către ÎMPRUMUTAT și/sau COPLĂTITOR, care vor plăti costurile de conversie și vor suporta riscurile de schimb valutar.

5.2. Creditul și dobânzile aferente vor fi rambursate conform Graficului de rambursare.

5.3. Dacă graficul de rambursare se modifică urmare schimbărilor nivelului ratei dobânzii, BANCA va notifica corespunzător ÎMPRUMUTATUL, aceste modificări fiind obligatorii pentru ÎMPRUMUTAT.

5.4. ÎMPRUMUTATUL este răspunzător de efectuarea plaților la timp și în cuantumul stabilit.

5.5. Dacă data de scadență stabilită prin acest CONTRACT este o zi bancară nelucrătoare, plata se va face în prima zi bancară lucrătoare următoare, fiind considerată în termen (aceasta clauză se va elimina în cazul metodei de calcul „payment”).

5.6. Din sumele achitate de ÎMPRUMUTAT, BANCA va acoperi datoriile acestuia în următoarea ordine: primele de asigurare, comisioanele, dobânzile majorate, dobânda curentă, ratele de credit restante și ratele de credit curente.

5.7. ÎMPRUMUTATUL poate efectua rambursări anticipate din creditul acordat, parțial sau integral, cu plata unui comision de rambursare anticipată, caz în care se va reface în mod corespunzător graficul de rambursare și se va transmite un exemplar ÎMPRUMUTATULUI.

5.8. Plățile anticipate sunt admise și considerate ca atare numai după plata integrală a datoriilor restante.

5.9. ÎMPRUMUTATUL autorizează BANCA să debiteze automat conturile sale în lei/valută deschise la BANCĂ cu sumele datorate conform CONTRACTULUI, pe măsură ce acestea devin scadente. Până la limita sumelor datorate, ÎMPRUMUTATUL autorizează BANCA să facă în numele și pe contul său orice operațiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deținute de ÎMPRUMUTAT în conturile sale curente în moneda creditului. Ordinea de îndestulare a BĂNCII este mai întâi din contul în lei/valută alocat prezentului CONTRACT, dacă există disponibilități în acest cont.

5.10. În cazul întârzierii la plată, BANCA va trimite ÎMPRUMUTATULUI în cel mult 10 zile de la data scadenței o notificare prin scrisoare recomandată, prevenindu-l asupra consecințelor încălcării CONTRACTULUI.

5.11. Dacă, în termen de 30 de zile de la data notificării, împrumutatul și/sau coplătitorii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte sume datorate, devin exigibile, iar banca este îndreptățita să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanțiilor asiguratorii sau a oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului și/sau coplătitorilor.

6. GARANTAREA CREDITULUI

6.1. Ipoteca de rang I ce se va constitui pentru garantarea creditului ipotecar este valabilă până la rambursarea integrală a creditului, dobânzilor, comisioanelor și oricăror sume datorate BĂNCII în temeiul CONTRACTULUI, conform prevederilor Legii nr. 190/1999, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1786 Cod Civil.

6.2. Bunurile reprezentând garanții ale creditului ipotecar nu vor putea fi înstrăinate decât cu acordul prealabil al BĂNCII și cu rambursarea integrala a creditului, dobânzilor și celorlalte datorii față de BANCĂ, din prezentul CONTRACT.

6.3. ÎMPRUMUTATUL va suporta toate cheltuielile și/sau taxele aferente constituirii în bună regulă a garanțiilor și efectuării publicității acestora conform legii.

7. ASIGURARE

7.1. ÎMPRUMUTATUL are obligația ca bunul imobil adus în garanție să fie asigurat, pe toată perioada creditului, până la lichidarea tuturor obligațiilor sale față de BANCĂ ce rezultă din prezentul CONTRACT, la o instituție sau societate română de asigurări agreata de bancă.

Pe întreaga perioadă de rambursare a creditului ipotecar, până la plata integrală a sumelor datorate BĂNCII, beneficiarul poliței de asigurare este BANCA.

7.2. Polița de asigurare se va încheia pentru cazul prevăzut la pct. 3.1. în aceeași zi cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare și/sau a semnării contractului de ipotecă.

7.3. Contractul de asigurare a bunului imobil adus în garanție se va încheia la valoarea rezultată din raportul de evaluare a imobilului (clădire sau apartament) adus în garanție.

7.4. Originalul contractelor/polițelor de asigurare se depune la BANCĂ înainte de efectuarea tragerilor din credit.

7.5. În cazul în care contractele/polițele de asigurare nu sunt prelungite, BANCA are dreptul – fără a fi obligată în nici un fel – să facă prelungirea acestora pe cheltuiala ÎMPRUMUTATULUI. Pentru plata, de către BANCĂ, a primelor de asigurare ÎMPRUMUTATUL autorizează BANCA să-i debiteze automat conturile de disponibilități în lei sau valută. în cazul lipsei de disponibilități, cheltuielile făcute în acest scop de către BANCĂ se consideră scadente la data plații efective către societatea de asigurare, BANCA urmând să recupereze cu prioritate contravaloarea primei de asigurare plătite, din sumele depuse de ÎMPRUMUTAT în contul curent pentru rata imediat următoare.

7.6. În caz de producere a riscurilor asigurate, ÎMPRUMUTATUL se obligă să acționeze cu diligentă potrivit prevederilor din contractele/polițele de asigurare și să informeze societatea de asigurare în 24 de ore, iar BANCA în 48 de ore asupra producerii riscurilor asigurate.

8. DREPTURILE ȘI OBLIGATIILE PĂRTILOR

8.1. ÎMPRUMUTATUL și COPLĂTITORUL se obligă :

a) să utilizeze creditul aprobat numai în scopul pentru care a fost acordat;

b) să restituie BĂNCII creditul utilizat și să achite dobânda la termenele prevăzute în graficul de rambursare ;

c) să utilizeze proprietatea cumpărată/construită/reabilitată cu credit ca un bun proprietar și să ia toate măsurile necesare să o păstreze în bună stare;

d) să pună la dispoziția BĂNCII toate documentele solicitate în legătură cu utilizarea creditului, precum și cele referitoare la garanții;

e) să încheie contractele de garanție și să prezinte dovada înregistrării contractului/ contractelor de ipotecă la Biroul de Carte Funciară în termen de cel mult 30 de zile de la semnarea contractului de credit ipotecar bancar;

f) să permită BĂNCII verificarea periodică a bunurilor ce constituie garanția creditului;

g) să achite la termen comisioanele prevăzute la pct. 6 din CONTRACTUL de credit ipotecar bancar;

h) să înștiințeze BANCA în maxim 5 zile lucrătoare de la apariția unor situații care-l pun în imposibilitatea achitării obligațiilor ce decurg din CONTRACT;

i) să anunțe BANCA în 48 de ore de la producerea riscului asigurat;

j) să mențină deschis, până la îndeplinirea tuturor obligațiilor din CONTRACT, cont curent la BANCĂ;

k) să permită reprezentanților BĂNCII accesul pentru inspectarea lucrărilor ce se realizează din creditul acordat;

l) să plătească toate taxele și impozitele aferente imobilului ipotecat în favoarea BĂNCII, pe care le datorează către stat;

8.2. În cazul declarării creditului scadent și plătibil, ÎMPRUMUTATUL și COPLĂTITORUL rămân direct răspunzători pentru toate consecințele financiare directe și/sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipată a creditului, fiind obligați să achite BĂNCII toate pagubele cauzate.

8.3. BANCA are dreptul:

a) să verifice respectarea condițiilor de utilizare a creditului, devizul general,  destinația creditului, existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării;

b) să urmărească, pe toată durata creditului ipotecar, îndeplinirea condițiilor prevăzute în CONTRACT și în CONDIȚIILE GENERALE DE CREDITARE, referitoare la: destinația sumelor avansate, rambursarea la scadență a ratelor de credit, plata dobânzii și comisioanelor aferente, precum și bonitatea ÎMPRUMUTATULUI;

c) să recupereze pe calea executării silite sumele datorate de către ÎMPRUMUTAT în baza CONTRACTULUI și CONDIȚIILOR GENERALE DE CREDITARE, în oricare din situațiile prevăzute la capitolul Cazuri de culpă;

d) să debiteze conturile ÎMPRUMUTATULUI cu orice datorie restantă.

8.4. În cazul creditelor ipotecare acordate pentru construirea, reabilitarea, consolidarea și extinderea imobilului, BANCA are dreptul să verifice, cel puțin o data la 3 luni, încadrarea constructorului în graficul de execuție a lucrărilor.

8.5. Banca se obligă :

a) să furnizeze ÎMPRUMUTATULUI anual un extras privind soldul creditului, dobânzile plătite în cursul anului, dobânzile penalizatoare (unde este cazul);

b) să comunice ori de câte ori este cazul, ÎMPRUMUTATULUI noul nivel al comisioanelor aferente creditului, precum și modificările în structura acestora (ex. pentru plăți întârziate, eliberare extrase, rambursare anticipată, reipotecare, etc.);

c) sa notifice în scris ÎMPRUMUTATUL în cazul în care creanța BĂNCII față de acesta, precum și ipoteca aferentă sunt cesionate altui creditor;

9. CAZURI DE CULPĂ

9.1. Nerespectarea de câtre ÎMPRUMUTAT a oricăreia dintre obligațiile sale asumate prin prezentul CONTRACT și/sau contractele accesorii acestuia constituie CAZ DE CULPĂ. Constituie, de asemenea, CAZ DE CULPĂ în temeiul prezentului CONTRACT, nerespectarea clauzelor contractuale de către orice persoană terță obligată față de BANCĂ în baza contractelor accesorii la acest CONTRACT.

9.2. Neexercitarea de către BANCĂ a oricărui drept prevăzut în prezentul CONTRACT nu constituie o renunțare la acesta, iar BANCA va putea uza de acel drept oricând până la stingerea tuturor obligațiilor ÎMPRUMUTATULUI față de aceasta.

9.3. Fără a renunța la prevederile pct. 5.11. si 5.12. din Condițiile Generale de Creditare, neîndeplinirea de către Împrumutat/Coplătitori a oricărei obligații contractuale, dă dreptul băncii de a declara soldul creditului scadent imediat, indiferent de graficul de rambursare și, ca urmare, să ia orice măsură pe care o consideră necesară pentru a-și recupera pagubele cauzate în acest mod, cu condiția notificării prealabile ale Împrumutatului/Coplătitorului. Prevederile menționate se vor aplica de asemenea, în cazul în care banca constată că situația financiară a împrumutatului nu mai asigură condițiile de rambursare ale creditului.

10. CLAUZE SPECIALE

10.1. ÎMPRUMUTATUL se obligă să respecte legislația mediului din România și să obțină orice autorizații de mediu impuse de reglementările legale în vigoare pentru construirea imobilelor finanțate din creditul ipotecar acordat.

10.2. Împrumutatul și/sau coplătitorii sunt de acord și autorizează în mod expres Banca să obțină orice fel de date cu caracter personal înregistrate pe numele lor de la un birou independent de credit sau de la o altă unitate din cadrul Grupului B.C.R., precum și ca Banca să transmită datele lor cu caracter personal unui birou independent de credit sau unei entități din cadrul Grupului B.C.R..

În aplicarea prezentului articol, prin date cu caracter personal se înțeleg date și/sau informații despre împrumutat/coplătitori, referitoare la credit și la orice alte angajamente asumate de bancă față de aceștia, incluzând fără a se limita: datele de identificare ale acestora, suma creditului/angajamentului, soldul creditului, dobânzi, sume scadente și neachitate, penalități aplicate de Bancă conform prezentului contract etc.

Informațiile obținute/ transmise de la/ la biroul independent de credit sau entității din cadrul Grupului B.C.R. vor respecta principiul confidențialității informațiilor.

……………………………………………………………….(se vor trece orice alte clauze speciale impuse prin reglementările interne ale B.C.R. sau prin acordurile de finanțare externă, în funcție de tipul de credit și de sursa de finanțare)

11. LITIGII

11.1. Orice neînțelegere, rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului CONTRACT, se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.

11.2. În cazul în care soluționarea pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești de drept comun.

12. Prezentele condiții generale fac parte integrantă din contractul de credit ipotecar bancar.

ANEXA NR. 15

GRAFIC DE RAMBURSARE

ANEXA NR. 16

GLOSAR

Acord: înțelegere, învoire, tranzacție

Adeverință de venit: act care dovedește venitul lunar al unui angajat; se obține de la firma angajatoare

Aprobare credit: acceptul de acordare a creditului de la bancă

Biroul de Carte Funciară: compartiment ce funcționează în cadrul fiecărei Judecătorii, care se ocupă de ținerea evidenței de Carte Funciară. Președintele fiecărei Judecătorii numește judecătorii de carte funciară care conduc aceste birouri.

Cadastru: știință aplicată care se ocupă cu determinarea elementelor economice și juridice, caracterizând proprietatea funciară.

Carte Funciară: registru ținut de Judecătoria teritorială cu evidența proprietarilor de bunuri imobile (terenuri și construcții). După încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cumpărătorul trebuie să înscrie în cartea funciară acest contract, pentru că, în caz contrar el nu va putea vinde sau ipoteca bunul cumpărat.

Clauze contractuale: prevederile convenite de părți într-un contract.

Contract de credit: contract prin care o bancă, având calitatea de creditor, acordă un împrumut (o sumă de bani numită credit) unei persoane numită debitor, cu obligația pentru debitor de a restitui la scadență creditul plus dobânda.

Contract de ipotecă: contractul prin care se constituie dreptul de ipotecă.

Documentație cadastrală: documentație care prezintă situația imobilului: amplasarea în teren, dimensiuni.

Drept de ipotecă: drept de garanție asupra unui imobil (teren sau construcție) prin care cel care are de primit o sumă de bani de la proprietarul imobilului este asigurat că în cazul în care proprietarul imobilului nu o restituie, va putea vinde bunul care este ipotecat și din vânzarea acestuia va primi suma datorată.

ERIBOUR: valoare de reper pentru dobânzile EUR oferită de piața interbancară londoneză.

Evaluarea unui imobil: estimarea costurilor de vânzare conform stării existente a imobilului.

Extras de Carte Funciară: document care atestă cine este proprietarul.

Flat: procentul care se aplică la toată suma și se plătește integral.

Înscrierea dreptului de ipotecă: înregistrarea în Cartea Funciară a dreptului de ipotecă.

LIBOUR: London Interbanking Offered Rate valoare de reper pentru dobânzile în USD oferită de piața interbancară londoneză.

Tragerea creditului: deblocarea creditului, adică virarea creditului, a banilor în contul beneficiarului creditului.

BIBLIOGRAFIE