. Managementul Resurselor Cultural Turistice din Comuna Xyz

INTRODUCERE

Studiile de management au luat o deosebită amploare în ultimele decenii, ca urmare a problematicii complexe cu care se confruntă societatea, a mutațiilor economice de amploare în prezent și în perspectivă.

Această lucrare constituie o analiză complexă a tuturor factorilor fizici și economico-geografici, cu accent deosebit asupra capitolelor specifice titlului lucrării.

Turismul se înscrie printre acele domenii în care s-au pus mari speranțe în vederea lansării economiei românești pe orbita prosperității. Într-adevăr România dispune de condiții cu totul remarcabile pentru desfășurarea unui turism complex, multifuncțional: de tratament, de agrement, pentru manifestări politice și cultural-științifice etc.

Considerentul că cea ce a lipsit și lipsește încă pentru plasarea turismului românesc printre cele mai performante din Europa, este tocmai competența managerială și cea vizând strategiile de marketing, este cât se poate de apropiat de realitate.

Zona studiată se caracterizează printr-o multitudine de elemente care prin caracterele lor istorice, geografice și economice dovedesc apartenența organică a localității Polovragi la sacrul fizico-geografico-economic și spiritual al României Mari.

Lucrarea conține z capitole, întocmite în funcție de greutatea specifică a fiecăruia și de scopul urmărit.

Prin metodele folosite s-a urmărit ca lucrarea să confere obiectivitate și realism.

Prin metoda observației directe și indirecte au fost acumulate elemente cantitative și calitative necesare cunoașterii ulterioare a problematicii studiate.

Metoda istorică a ajutat la cunoașterea profundă a cauzelor și premizelor ce au favorizat apariția și continuitatea așezărilor omenești pe aceste meleaguri. Din această metodă decurge necesitatea studierii legăturilor existente între fenomenele economice și fizico-geografice și condițiile social istorice concrete care le-au generat.

Metoda statistico-matematică, deține un rol central în analiza cantitativă și calitativă a proceselor și fenomenelor geografico-economice și istorice.

Am amintit anterior sursele informative pe care s-a bazat elaborarea prezentei lucrări. Pe lângă acestea de un real folos au fost și relatările localnicilor, de factură istorică, economică și demografică .

Cu ocazia elaborării acestei lucrari îmi exprim gândurile de stimă și prețuire pentru întreg colectivul didactic al Universității “Jiul de Sus”. Întreaga stimă și prețuire pentru dascălii de azi de la care am avut posibilitatea să-mi lărgesc orizontul, prin cursurile ținute în cei patru ani de studii și discuțiile purtate “pe marginea multor teme economico-sociale”.

Gândurile și sentimentele cele mai alese se îndreaptă către dl. lector univ. drd. Cernăianu Nicolae, conducătorul științific al lucrării. Pentru sprijinul acordat pe tot parcursul elaborării lucrării, pentru grija cu care mi-a îndrumat cercetările, țin să-i aduc caldele mele mulțumiri.

CUVÂNT ÎNAINTE

Cuvântul – bază a toate

“La început era Cuvântul

și Cuvântul era la D umnezeu

și Dumnezeu era cuvântul.”

Sf.Evanghelie după Ioan

Cap.I,1.

Cuvântul este baza facerii, cuvântul zidește sau demolează… Prin cuvânt se sădește și se recoltează, prin cuvânt se împlinește perpetuarea a totul. Valorile morale, sprirituale, materiale, rezistă trecerii timpului datorită cuvântului în cele două forme ale sale: orală și scrisă. Astfel zidirea de om se face mai ușor, astfel, prin cunoașterea cuvântului, omul devine un colector de cuvinte și, datorită firii sale raționale, un bun exploatator al zestrei cultural- spirituale moștenite sau dobândite.

Rezultatul interacțiunilor sociale ale omului, în toate etapele vieții (copilărie, adolescență, maturitate etc), este indivul social, este Omul.

Omul, ca individ, poate fi definit și bine înțeles abia după trecerea lui prin viață. Factorii ce conlucrează pentru formarea individului sunt de natură educațională, morală, sentimentală și, nu în ultimul rând, de natură instinctuală și materială.

Dar, indiferent că o recunoaștem sau nu, factorul educațional corectează toți ceilalți factori. De aceea rolul pedagogului este esențial, este hotărâtor.

Pedagogia nu desemnează doar arta profesorului ci și arta de a fi părinte. Nu doar pedagogul școlar lucrează în personalitatea omului de mai târziu. Un bun părinte este necesar să fie un bun pedagog.

În condițiile în care un copil și un adolescent își petrec numai 20 sau 30 ore săptãmânal cu pedagogul școlar și cel puțin 60 ore cu părinții, scăzând timpul acordat odihnei, putem afirma că influența climatului familial este covârșitoare. Dacă mediul familial nu pune la loc de cinste ceea ce pedagogul școlar sădește în copil sau în adolescent, acesta rătăcește în căutări de sensuri. Iată că este foarte necesară o bună conlucrare între pedagogul școlar și părinte, iată de ce este necesar ca părintele să învețe pedagogia de la dascălii copilului său.

Ca părinte am căutat să privesc copii mei prin ochii dascălilor lor, pentru a nu da curs subiectivismului. De cele mai multe ori metodele mele sau dovedit a fi aspre și m-am bucurat mult când pedagogul școlar a corectat atitudinea mea față de copiii mei.

Este necesar să imprimi copilului valoarea de sine dar mai important este să înțeleagă că nu el stăpânește tainele tuturor lucrurilor și, oricând și de la oricine are ceva de învățat. Aici trebuie intervenit cu valorile moral creștine, pentru că legătura copilului cu Dumnezeu este hotărâtoare.

Copilul, ca și adultul vor căuta un model de viață și, de dorit este ca acest model să nu fie printre cei apropiați, printre cei ca îl pot dezamăgi ușor. Dialogul cu Dumnezeu al copilului și adolescentului, compensează dorința căutării de model. Valorile revelate depășesc dorințele pentru model, pentru că sunt valori morale ce poartă în ele o etică deosebită.

Consider eu că, în aceste condiții, copilul ajunge să angajeze cu respect și responsabilitate un dialog, o activitate…

Citind mersul vieții omului, citind viața înaintașilor noștri, putem aprecia ce mari pedagogi au fost dascălii lor, ce pedagogie au învățat să folosească părinții lor. Putem aprecia că poporul român a fost și este un popor al pedagogiei sănătoase, atâta timp cât totul a fost și este sub semnul moral creștin.

Iată că la noi, la români, este o tradiție să fii bun, să fii primitor, să fii ospitalier… Este o tradiție să fii Om.

Și Dumnezaeu ne-a binecuvântat pe noi, acest neam de oameni, așezându-ne, pentru credința noastră, în locuri de basm…

“Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul !”

CAPITOLUL I

Turismul – fenomen social, economic și cultural

Poporul evreu a fost purtat în pustie 40 de ani. N-a fost o rătăcire a drumului fizico-geaografic, ci o deschidere de drum psihic-mental-logic.

Era un popor de robi, la ieșirea din Egipt, condus de un om liberal – Moise (care fusese crescut, după rânduială egipteană, de către fiica Faraonului). Mentalitatea oamenilor, ideile lor nu aveau, nici pe departe tentă liberală, după anii de robie. Dumnezeu I-a purtat (pentru că le-a asigurat hrană și apă) 40 de ani în pustie dând răgazul nașterii și formării unei noi generații. O generație născută și crescută în libertate, o generație cu mentalitate liberală. Abia după 40 de ani, poporul evreu a cunoscut Țara Făgăduinței… Tânăra genereție cunoștea libertatea și o prețuia…

Este una din cele mai impresionante călătorii în spațiu și, timp. Impresionantă ca participare de personal și bogăție de sacralitate – spiritualitate. Dar cel mai impresionant este faptul că omul înțelege greu scopul său pe pământ, iar pentru înțelegere este nevoie de alternanță social – istorică, de alternanță cultural – economică…

În concluzie, călătoriile sunt surse de cunoaștere, rezerve de exploatat pentru învățătură, spre folosul tuturor oamenilor.

Scurt istoric al turismului

Dintotdeauna oamenii au călătorit, drumețind sau navigând, mergând cu diligența (din 1464) sau cu trenul (din 1802), când s-a construit prima linie de cale ferată de către inginerul Vivien în Anglia), escaldând crestele munților.

Deplasarea în spațiu a oamenilor prin și pentru cunoaștere din anumite motive este consecința progresului civilizației umane. Urmare a călatoriilor intreprinse satu mărturiile care au rămas înscrise în piatră, pe piei de animale, pe papirusuri și mai apoi pe hârtie.

Una din cele mai vechi călătorii, în legătură cu care au rămas informații, este cea efectuată de marele demnitar egiptean Hirhuf care a străbătut cca. 10.000 km din sudul Mării Roșii până la ținutul fluviului Zambezi cu cele 8 corăbii ale sale. La întoarcere în peretele unui templu din vechea capitală egipteană Memfis a fost săpat jurnalul expediției.

În jurul anului 500, cartaginezul Hanon Navigatorul a întreprins o călătorie de explorare de-a lungul țărmului Africii. Descrierea acestei călătorii a rămas în traducere grecească în “Periplul lui Hanon”.

Hecateu din Milet, istoric și geograf grec, realizează una din primele scrieri mai ample de călătorie apreciind distanțele în “zile de călătorii”. Herodot din Helicarnas (484-426 î. Hr.) pleacă în Egipt, vizitează Libia, Fenicia, Siria, Palestina, Arabia, Babilonia, Persia, India, Sciția și Tracia. Sosește după 8 ani în Grecia unde își citește “Istoria” la jocurile primei Olimpiade.

Începând cu anul 138 î. Hr., un alt mare călător, Cian-Tian, străbate munții Nanșan peste Marele zid chinezesc unde rămâne 10 ani printre huni, iar la întoarcere străbate Tianșanul de răsărit și central, se reîntoarce prin Altai, în preajma munților Pamir. De la el au rămas primele mărturii geografice despre munții și apele Asiei Centrale, despre Tianșan, Pamir.

Unul dintre cei mai mari călători ai tuturor timpurilor, Ibn Battuta, străbate mii de kilometri în Europa, Africa și Asia adunând un bogat material istoric, geografic și turistic.

După cucerirea Greciei de către romani, cu un mileniu în urmă, se dezvoltă călătoriile cu un pronunțat caracter turistic ca urmare a prioritățiii culturii ce cucerește Roma. După finalizarea studiilor, tinerii politicieni romani străbat trasee ce cuprind cele 7 minuni ale lumii vechi (mormintele lui Atila, casa lui Pitagora, casa din Babilon unde a murit Alexandru Macedon, câmpul lui Enea, casa lui Horațiu de la Tivoli, piramidele Egiptului), locurile de unde se putea urmări jocurile olimpice de la Nemea și Olympia.

Calătoriile putea fi realizate cu mijloace hipice sau navigabile pe baza unor bilete de calătorie eliberate de un Officium de Facere evectionem, “simple” sau “diplomat” care asigurau transport, cazare și masă.

Odată cu sec. VII, încep călătoriile musulumanilor la Mecca și ale creștinilor la Sain Jacques la Compostelo.

Circulația turistică și a mărfurilor se intensifică odată cu descoperirea drumurilor spre Indii, spre America. Călătoria apare ca modalitate principală a tinerei generații, aceasta călătorind spre “a vedea noi țări, a câștiga noi experiențe, a învăța și a se distra”, așa cum mărturisește scriitorul francez Montaigne (1533-1592) în “Essais” în urma călătoriei prin Franța, Elveția, Bavaria, Tirol și Italia. Tinerii englezi care-și finalizau studiile superioare în Europa, efectuau și o călătorie de circa trei ani care cuprindea: Paris, Torino, Florența, Roma, Viena și regiunea Rinului, în felul acesta apărând “grand-tour-ul”.

Distanțele se micșorează odată cu apariția motorului cu abur. În 1817 apare la Berlin prima carte de călătorii intitulată: “Cel mai nou tratat pentru călători și turiști care călătoresc în Germania și în țările vecine”. În sec. XIX, în Europa se dezvoltă turismul balnear existând circa 160 de stațiuni balneare, dintre care cele mai căutate erau Baden-Baden și Weisbaden.

Și pe teritoriul țării noastre s-au efectuat călătorii, oamenii pornind să cunoască lumea, alte culturi și alte civilizații. Gustul pentru călătorie apare in special în perioada renașterii, când numeroși români călătoresc în diferite părți ale lumii. Ditre aceștia pot fi amintiți Mitropolitul Ga pot fi amintiți Mitropolitul Grigore Țamblac, Vlad Dracul – care călătorește în Europa. Nicolau Olahus, spătarul Nicolae Milescu, Anton din Bistrița (1501) și Toader Postelnicu (1503) călătoresc în calitate de soli ai lui Ștefan cel Mare la Veneția, Ștefan Tomșa (1563-1564) călătorește în Franța, Petru Cercel (1580-1585) în Franța, Italia și Turcia. În secolele XVII – XVIII, alți români realizează lungi călătorii: stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Georg Schuller ajuns la capul Bunei Speranțe și alții.

În această perioadă o serie de scriitori, oameni politici, economiști, geografi, naturaliști, străbat țara, descoperindu-i frumusețile și bogățiile, subliniind importanța educativă a drumețiilor. Acum au fost descoperite și analizate o serie de ape minerale în localități care vor deveni stațiuni balneo-climaterice de renume: Călimănești-Căciulata, Olănești, Geoagiu, Pucioasa, Sovata, Băile Felix, Slănic-Moldova. Băile Herculane și Bazna erau cunoscute și peste hotare. În 1734 s-a efectuat prima analiză chimică a apelor la Herculane, iar apele de la Bazna au fost citate într-o scriere a germanului Othen: Memorabila Europae (Ulm. 1749).

Un loc important îl ocupau preocupările pentru descoperirea muntelui. În 1700 se realizează ascensiuni în munții Făgărașului, în regiunea Lacului Bâlea; începând cu 1767 se realizează ascensiuni pe Bucegi, Ceahlău, Făgăraș.

După Războiul pentru Independență (1877-1878), Constanța și Marea Neagră erau căutate pentru “băi de soare”. În 1881, M. Eminescu a fost la mare și scria Veronicai Micle: “…băile de mare întăresc și grăbesc bătăile inimii”.

Turismul climatic se dezvoltă odată cu construirea drumului Prahovei între anii 1838-1846, la porunca domnitorului Alexandru Ghica, iar în 1879 intră în funcțiune calea ferată Ploiești – Brașov. Acest lucru a făcut posibilă pentru bucureșteni descoperirea “băilor de aer” și “cura de altitudine”. Cazarea lor pe Valea Prahovei era asigurată în vile particulare sau în hoteluri (Sinaia-1880, Caraiman-1882). Din 1880 s-a dat în folosință, pentru uzul turiștilor, pavilionul băilor de hidroterapie.

Secolele XIXI – XX se caracterizează printr-o serie de fapte și evenimente care vor influența dezvoltarea călătoriilor în plan intern și internațional. În București, în anul 1928, se inaugurează l’Hotel de France (actualul Hotel Continental) și Grand Hotel du Bulevard în 1867 (actualul Hotel Bulevard).

Între 1846-1854, în România se construiește prima cale ferată pe distanța Oravița-Buziaș, în 1860 pe distanța Cerna Vodă- Constanța, iar în anul 1869 pe distanța București-Giurgiu.

“Clubul Alpin Român” este prima asociație turistică ce apare pe teritoriul țării noastre, în anul 1873. În 1880 ia ființă “Societatea Ardeleană a turiștilor”- Sibiu, care a existat până în 1944 și care a editat anuare între anii 1881-1944. Preocupările pentru turismul organizat în munții noștri s-au sincronizat cu cele aflate la scară europeană.

La 01.01.1981 se înființează “Cercul excursioniștilor” din București, în 1893 ia ființă “Societatea Carpatică” din Sinaia. La Iași, în 1902 apare “Societatea de gimnastică, sport și muzică”, în 1903 apare “Societatea turiștilor din România”, care avea ca obiectiv cunoașterea frumuseților țării. În 1920 apare “Hanul drumeților”, care se transformă în 1925 în “Touring – Clubul României”, afiliat la Alianța Internațională de Turism. Sub auspiciile Hanului drumeților s-a inițiat seria unor biblioteci menite să realizeze propaganda turismului în țară: Biblioteca literară, Biblioteca turistică. Touring-Clubul României a fost cea mai puternică asociație turistică din țară care a amenajat și construit mai multe cabane, a reparat și a marcat drumuri și poteci de munte.

În 1926 ia ființă asociația “Prietenii mării”, care a urmărit să dezvolte și să întrețină gustul pentru vacanțele petrecute în decorul marin. A organizat ani la rând tabere la Eforie cu participare românească și internațională. În 1926, prin Legea sanitară, ia ființă Oficiul Național de Turism, încorporat în Ministerul Sănătății. La 01.10/1935 apare primul număr al buletinului OMT și tot în acest an ia ființă Camping-Clubul Român. Prin Legea din 29.02.1936, se organizează Oficiul Național de Turism în cadrul Ministerului de Interne și este însărcinat cu promovarea turismului românesc în străinătate, având birouri la Paris, Berlin, Praga și Varșovia. Scopul înființării ONT era “organizarea, coordonarea, îndrumarea și dezvoltarea turismului în România”.

Anul 1948 a marcat un nou moment important în istoria turismului în România, începutul unei perioade ce se va caracteriza printr-o dezvoltare impetuoasă. Este perioada marcată de expolzia mișcării turistice prin participarea maselor largi de oameni ai muncii la acțiunea de turism, prin continua lărgire a bazei materiale și prin creșterea numărului de turiști străini. În orașele mai importante din țară funcționau birouri locale de turism care organizau excursii. Apare “Asociația turismului popular” unde oamenii își manifestau dorința de a călătorii.

Perioada de tranziție de la turismul de asociație la cel de masă s-a încheiat, în baza Decretului prezindențial nr. 88 din martie 1948, prin trecerea patrimoniului ONT la Confederația Generală a Muncii, iar revista Turismul popular – din organul de propagandă la ONT, în organ de propagandă turistică la Confederației.

Tot acum s-au inițiat școli pentru conducători de excursii, filialele Asociației turismului popular (ATP) de la Iași și Timișoara fiind primele care au luat asemenea inițiative.

ATP a funcționat între 1948-1950 concomitent cu Direcția de Turism și Excursii din cadrul CGM.

În anul 1955, pe structura vechiului ONT s-a înființat ONT Carpați, având statut de întreprindere economică de stat pentru comerțul exterior, desfășurându-și activitatea sub îndrumarea și controlul Ministerului Comerțului Exterior. ONT Carpați a organizxat, pe bază de reciprocitate, activități turistice internaționale, s-au constituit agenții care și-au organizat filiale. A alocat fonduri importante pentru lărgirea bazei tehnico-materaile pe litoral, unde solicitările partenerilor externi erau tot mai mari, dar și în zonele din restul țării. Din 1959, ONT Carpați a preluat și atribuțiile cu privire la turismul intern, rămânând în subordinea Ministerului Comerțului Exterior – ca Direcție Generală.

În 1971, baza Decretului prezidențial nr. 78 din 17 martie, a luat ființă Ministerul Turismului care, ca organ central al adminsitrației de stat, preia și dezvoltă în continuare sarcinile care până atunci reveneau Oficiului Național de Turism. Tot din 1971 a început să apară organul de presă al Minsterului Turismului, revista “România pitorească”. Cu ediții în limbile: fraceză, engleză, germană, rusă.

Concepte, definiții

Din punct de vedere etimologic cuvântul turism provine din termenul englezesc to tour(a călătorii, a colinda) având semnificația de excursie.Creat în Anglia sec. al XVIII-lea, desemnând inițial acțiunea de a voiaja în Europa, acest anglicism deriva din cuvântul rancez tour (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeții în circuit) care la randul sau deriva din cuvântul grecesc tornos și, respectiv din cel latin turnus, păstrând semnificația de circuit.

Ca fenomen social-economic, turismul începe sa fie consolidat în Europa înca din 1880, iar în 1905 se conturează prima sa definiție în care se arată că: “…turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sanătății și schimbarea mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.

Au urmat multe alte definiri ale turismului din care mai amintim:

În 1940, profesorul elvețian W. Hunziker a formulat o definiție a turismului care a fost acceptată pe plan mondial: “turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate oarecare”.

Lavaille-Nizerolle, în anul 11939, definea turismul drept “ansamblulactivităților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședință”.

Dicționarul enciclopedic român (1966, volIV) propune următoarea definire a turismului” Activitate cu caracter recreativ și sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor diastanțe, pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor culturale, economice, istorice”.

O exprimare sugestivă a conținutului și complexității activității turistice poate fi redată astfel: ” latură a sectorului terțiar al economiei unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recrere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni, include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale turiștilor”.

Forme de turism

Principalele motivații împreună cu majoritatea factorilor de influență determină stabilirea formelor de turism. De obicei acestea reflectă manifestările de natură social-economică și culturală., structura mediului care le-a generat și posibilitățile tehnico-economice de materializare a fenomenului turistic.

Motivația apare atunci când individul dorește să-și satisfacă o anumită nevoie.

Formele de turism sunt grupate după diverse criterii: locul de proveniență a turiștilor, gradul de mobilitate al turistului, mijlocul de transport folosit, motivația principală, caracteristicile cereriii, ale ofertei, vârsta turiștilor, perioada când se desfășoară, etc. În practică, însă turismul apare ca un agregat complex de formede desfășurare, neputându-se face o delimitare riguroasă a formelor de turism, datorită interferenței sau chiar suprapunerii acestora.

După locul de proveniență a turiștilor:

Turismul național (intern) – practicat de calătorii unei țări în limitele granițelor acesteia;

Turismul internațional (extern) – care cuprinde vizitele cetățenilor străini într-o țară cât și plecăruilecetățenilor autohtoni spre alte țări;

În funcție de fluxurile turistice, turismulinternațional poate fi:

emițător (pasiv, de trimitere), incluzând plecările cetățenilor unei țări spre țări primitoare;

receptor (activ, de primire) incluzând primirile de cetățeni străini într-o țară; reprezintă o imporatantă sursă de încasări valutare.

După gradul de mobilitate a turistului:

Turismul de sejur – caracteristic persoanelor care rămân la aceeași destinație perioade de timp ce coincid cu acelea ale vacanței sau concediului.

Turismul de sejur poate fi:

lung (rezidențial)- când staționarea într-o zonă este mai mare de o lună;

de durată medie – când staționarea este mai mică de 30 de zile;

scurt (1 – 3 zile).

Turismul itinerant – presupune deplasarea permanentă, cu înoptări de scurtă durată în aceeași localitate, fiind specific, în mod deosebit, posesorilor de vehicule și caracteristic perioadelor de extrasezon.

3. După momentul și modul de angajare a prestațiilor turistice:

Turismul organizat (contractual) în grip sau individual – serviciile angajate fiind precumpărate;

Turismul neorganizat (necontractual);

Turismul semiorganizat (mixt) , în cadrul căruia o parte din prestații sunt achitate anticipat.

4. După momentul manifestării cererii (sezonalitate):

Turismul de vară cu o durată de circa 120 zile;

Turismul de iarnă vizează mai ales zonele montane și submontane și valorifică obiceiurile de iarnă;

Turismul ocazional (de circumstanță).

5. După motivația care generează călătoria:

Turismul de odihnă și recreere- practicat în vacanțe;

Turismul de agrement – include vizitarea unor oviective turistice, contemplarea peisajelor inedite, cunoașterea obiceiurilor locale;

Turismul cultural – include vizitarea de galerii și colecții de artă, participări la festivaluri de artă, vizitarea anumitor zone pentru cunoașterea modului de viață, a specificului local, asigurând funcția formativă a turismului;

Turismul balnear – apare ca formă de întreținere și refacere a sănătății. Este una din cele mai vechi și mai constante forme de turism,asigurând o clientelă relativ stabilă;

Turismul sportiv – este o variantă a turismului de agrement;

Turismul de reuniuni (seminarii,congresesesiuni științifice, conferințe) peteme de diverse domenii de activitate; necesită o dotare tehnică și servicii adecvate; are sezonalitate redusă;

Turismul de afaceri;

Turismul științific – practicat de cercetători care explorează anumite peșteri, rezervații naturale.

6. După caracteristicile social-economice ale cererii:

Turismul particular – practicat de categorii de populație cu venitruri mari; include turismul de vânătoare, croaziere și alte forme aleturismului de lux;

Turismul social – practicat decategorii de populație cu venituri reduse, finanțate de cãtre sindicate, asigurări sociale; este practicat în special de elevi, studenți, persoane de vârsta a treia, persoane cu handicap;

Turismul de masă – constituie cea mai mare parte a turismului național, practicat în unități de confort mediu sau redus.

7. După vârsta participanților:

Turismul pentru preșcolari;

Turismul pentru elevi;

Turismul pentru tineret – vacanțe, schimburi internaționale, tabere de creație;

Turismul pentru adulți – cuprinde peste 50% duin turiștii prezenți în unitățile de profil;

Trurismul pentru vârsta a treia – include, in special tratamente balnea-medicale.

8. După perioada când se desfășoară:

Turism de week-end – cuprinde deplasări de maxim 2 zile;

Turism de vacanță – practicat în vacanță de studeți și elevi și în concediile de odihnă, mai ales în sezonul cald.

9. După mijlocul de transport folosit:

Drumeția – formă de turism activ; motivația fiind vizitarea unor monumente ale naturii, vânătoarea, pescutul, alpinismul; se desfășoară în toate anotuimpurile;

Turismul cu trenul;

Turismul rutier;

Turismukl aerian;

Factorii care influiențează evoluția turismulu

În teoria turistică există numeroase criterii de clasificare a acestor factori:

1. După natura social-economică:

Economici;

Tehnici;

Sociali;

Demografici;

Psihologici;

Organizatorici și politici.

2. După durata acțiunii în timp:

Permanenți;

Conjuncturali.

3. După importanța lor în determinarea fenomenului turistic:

Primari- oferta, veniturile, timpul liber, migrația populației;

Secundari – cooperarea internațională, facilități de viză, varietatea serviciilor suplimentare.

4. După influența asupra laturilor corelative ale pieței:

Factorii cererii – urbanizarea, veniturile, timpul liber, dinamica populației;

Factorii ofertei: diversitatea și calitatea serviciilor, prețurile, calitatea personalului, dotarea bazei tehnico-materiale, diversificarea agrementului.

5. După gradul de atractivitate:

Factori de atracție; peisaje inedite, factori naturali și de cură, ospitalitate, atracții antropice, manifestari cultural-artistice și sportive de amploare;

Factori relativ restrictivi: artere rutiere aglomerate, zone poluate.

Factorii reprezentativi care influențează fenomenul turistic sunt:

I. Nivelul de dezvoltare economico-socială ilustrat de PIB care infuențează, la rândul său, veniturile populației.

Veniturile reprezintă un factor de acțiune complexă, ele infuențând intensitatea circulației turiștilor prin creșterea numărului de turiști, dar și durata călătoriei, distanța deplasării, caracterul organizat al deplasării, realizarea călătoriei în interiorul sau în afara granițelor țării.

Printre țările cu venituri mari pe locuitorși, deci cu posibilități sporite de practicare a turismului se numără: Elveția, Franța, Germania, Austria, Danemarca, SUA, Canada, Italia, Olanda, țări care ocupă poziții importante pe piața mondială a turismului.

II. Prețurile și tarifele se constiuie ntr-un factor reprezentativ, de stimulare a dezvoltării turismului.Influențează fie întreg produsul turistic în ansamblul său, ori fiecare componentă în ansamblul produsului turistic.

Practicarea unor prețuri reduse stimulează manifestarea cererii, dar există posibilitatea scăderii consumatorului potențial în calitatea prestațiilor xconsecința va fi reducerea consumului.

Practicarea unor prețuri ridicate limitează consumul de prestații turistice și determină reducerea numărului de turiști, durata medie a sejurului.

Prin politica de preț adoptată trebuie să se asigure stabilitatea fluxurilor turistice, o bună utilizare a bazei tehnico-materiale. Este foarte important să se mențină un raport just între calitate și preț și să se practice un sistem de facilități care să sporească atractivitatea zonelor turistice.

III. Oferta turistică cu principalele sale componente naturale și antropice, la care se adaugă baza tehnico-materială creată, are o inluenfluență decisivă asupra activității de turism. Varietatea elementelor din structura ofertei, calitatea superioară a prestațiilor conduc la creșterea consumului de turism.

IV. Progresul tehnic este un alt factor cu implicații în dezvoltarea turismului, care influențează deplasarea în interes turistic prin creșterea gradului de mobilitate a populației ca urmare a perfecționarii căilor și mijloacelor de transport în comun și creșterea gradului de dotare cu automobile.

V. Mutațiile demografice legate de creșterea numerică apopulației, diferențierea în structură pe grupe de vârstă sau sex, medii de viață, medii socio-profesionale influențează direct circulația turistică întrucât populația reprezintă , de fapt, purtătorul cerererii, consumatorii potențiali de turism.

VI. Procesul de urbanizare influențează direct circulația turistică. Creșterea populației urbane are drept consecință sporirea fluxurilor turistice, determină necesitatea recreerii ritmice, săptămânale pentru refacerea forțelor și reducerea efectelor nedorite ale stres-ului.

VII. Timpul liber reprezintă un factor esențial în dezvoltarea circulației turistice întrucât cea mai mare parte a activității turisticese desfășoară în timpul liber. Timpul liber, exprimă în linii generale, nivelul de viață materială și spirituală influențat de gradul de dezvoltare al forțelor de producție. În concepția lui J. Dumazedier, timpul liber apare ca suport obiectiv al societății, iar loisir-ul este expresia alegerii individuale.

Se apreciază că, în prezent, în țările dezvoltate circa 30% din totalul timpului liber este destinat turismului.

VIII. Alți factori psiho-sociologici care influențează activitatea turistică ar mai putea fi considerați: moda, tradițiile, manifestările științifice, culturale, populare și nu, în ultimul rând, acțiunile guvernamentale și facilitățile acordatepentru promovarea și stimularea circulației turistului.

Circulația turistică

Circulația turistică include totalitatea tranzacțiilor comerciale cu servicii și mărfuri care premerg, însoțesc și decurg din călătoriile turistice.

Sistemul de indicatori folosit astăzi pentru măsurarea circulației turistice este:

Turism internațional

Circulația turistică globală cu ajutorul indicatorilor:

Numărul de turiști străini intrați în țară, pe țări de proveniență, puncte de frontieră și mijloace de transport;

Numărul de turiști români plecați în străinătate, pe țări de proveniență, puncte de frontieră și mijloace de transport;

2. Circulația turistică internaționalăîn interiorul țării este urmărită cu ajutorul următorilorindicatori:

Numărul de turiști;

Numărul de zile – turist detaliat pe țări de proveniență, formede turism, zone turistice (litoral, munte, stațiuni balneo-climaterice).

3. Încasările și plățile valutare se urmăresc cu ajutorul următorilor indicatori:

Încasări valutare și proveniența lor (orestații externe și suplimentare, schimb valutar, alte încasări);

Plăți valutare și destinații (pentru plecările turiștilor români în străinătate pentru transportulaerian)

Plăți valutare pentru acțiuni promoționale și deplasări în străinătate în scopuri comerciale;

Încasări valutare rezultate din vânzările de mărfuri directe, în valută.

B. Turism intern este urmărit cu ajutorul indicatorilor:

Numărul de turiști la odihnă, tratament și participanți la excursii interne;

Numărul de turiști in stațiuni balneo-climaterice;

Numărul de zile-turist;

Încasări din turismul intern;

Numărul persoanelor cazate și al înnoptărilor pe forme de cazare.

Circulația turistică se măsoară în unități fizice reprezentate de numărul de turiști care poate fi înregistrat sub formă de sosiri și plecări. Atât sosirile cât și plecările se înregistrează fie la frontieră, fie la unitățile de cazare. Statistica înregistrată la frontieră trebuie completată cu înregistrările hoteliere.

Numărul de zile-turist este un indicator ce se obține ca un produs între numărul de turiști și durata activității turistice, exprimată în zile. Perioada maximă laută în calcul este de un an.

Numărul zile-turist = Σ zt.t

Numărul mediu de turiști (t–) exoprimă circulația turistică medieîntr-o perioadă. Se calculează ca număr mediu de sosire pe zi prin raportarea numărului total de zile-turist (Σ zt) la numărul de zile (Σ z) luat în calcul, respectiv :

t– = Σ zt / Σ z

Acest indicator oferă posibilitatea aprecierii intensității circculației turistice în anumite perioade sau într-un sezon turistic.

Numărul de înnoptări se înregistrează la unitățile de cazare și reprezintă numărul de nopți petrecute de turiștii care consumă cazarea. Poate fi cel mult egal cu numărul de zile-turist. În general, este un număr mai mic pentru că nu toți turiștii înnoptează în unități de cazare care sunt specializate.

Durata medie a sejurului (z –) se calculează ca raport între numărul total de zile-turist Σ zt și numărul total de turiști Σ t, adică

z – = Σ zt / Σ t

Acest indicator este influențat de o serie de factori:

calitatea și tipul de ofertă turistică; motivații;

nivelul veniturilor consumatorului de turism;

distanța de la carevin turiștii; z – crește odată cu creșterea distanței de călătorie.

CAPITOLUL II

SERVICIILE TURISTICE

TOUR-OPERATORII

II.1. Tour-operatorii

Tour-operatorii pot fi considerați angrosiștii industriei turistice. Produsul lor, care este mai degrabă un serviciu decât o marfă tangibilă, este pachetul de servicii (sau tour-ul împachetat). Tour-operatorii oferă servicii de transport, cazare în hotel și transfer la și de la aeroport. Turistul plătește un preț mai mic pentru acest pachet decât dacă încearcă să facă toate aceste aranjamente pe cont propriu. În plus, la caracteristicile de bază, pachetul de servicii cuprinde și servicii de divertisment, plimbări, închirieri mașini și alte servicii.

Primul tour, în accepțiunea modernă a fost realizat de Thomas Cook în 1841. Cook a oferit pachete de servicii în întreaga lume, ideea câștigând teren foarte repede, nu numai în Anglia, dar și în alte țări europene și în SUA. Firma lui Thomas Cook a rămas o putere în industria călătoriilor, în ciuda numeroaselor schimbări în structura proprietății. Principalul său rival a fost și este compania „American Express”. Cele două companii funcționează ca angrosiști de servicii și ca agenții de voiaj detailiste; aceasta înseamnă că vând servicii pe care le distribuie direct publicului, prin propriile lor filiale și agenții. American Express- de exemplu este implicat în multe alte afaceri: a fost prima companie care a emis cecurile de călătorie; este proprietarul unuia dintre cele mai importante servicii de creditare a clienților; de asemenea, prestează servicii de asigurare și bancare internaționale.

Pe lângă tour-operatori activează și liniile aeriene propriu-zise. Multe dintre ele sunt angajate în afaceri hoteliere, precum și în transporturi. Această situație le avantajează, pentru că propun pachete proprii de servicii de transport aerian și de cazare hotelieră.

Companiile maritime sunt, de asemenea, touri-operatori. Croazierele sunt o formă de tour (deplasare) cu vaporul, apelând în același timp la hotel pentru asigurarea cazării. Croaziera este aproape singura formă de serviciu turistic oferită de companiile maritime, liniile maritime regulate rămânând de domeniul trecutului.

Puternica dezvoltare a turismului din ultimii ani, în special în Europa, este, în parte, rezultat al creșterii numărului firmelor ai căror manageri s-au ocupat cu realizarea de servicii (touri-uri).

Expansiunea rapidă a tour-operatorilor a generat schimbări în managementul și în metodele de operare ale firmelor. Astfel, a devenit necesară o bază financiară mai solidă pentru plata “cash” a prețurilor curselor charter de către grupurile tour. Unii tour-operatori au fost absorbiți de către corporațiile mari cu activitate diversă, alții întrețin strânse legături cu liniile charter particulare sau cu lanțuri hoteliere, alții s-au implicat în dezvoltarea stațiunilor turistice.

Există două tipuri de tour-uri:

pachetul de vacanță care are ca destinație un hotel de stațiune. Poate

include peisajul sau divertismentul local, dar în general aceste vacanțe

se caracterizează printr-o varietate fără atracții prea scumpe.

Atracțiile importante includ: soarele, marea și activități, cum sunt

golful sau tenisul, oferite de stațiunea respectivă.

Tour-ul cu ghid (condus)care include peisajul sau alte atracții speciale; aceste tour-uri sunt însoțite de un ghid cunoscător al aranjamentelor și activităților călătoriei. Activitatea oferită de tour este principala sa atracție. Persoana care conduce astfel de tour-uri este tour-ghidul. El este poliglot, comunică bine cu oamenii și rezolvă o varietate de probleme ridicate nu numai de aranjamentele de călătorie, ci și de ducerea lor la bun sfârșit. El trebuie să rezolve probleme privind bagajele pierdute și servicii hoteliere nesatisfăcătoare, îmbolnăviri neprevăzute și probleme interpersonale în cadrul grupului. El este în același timp și psiholog și specialist în voiaje.

Tour-operatorii sunt producătorii sau „fabricanții” de voiaje forfetare.

Prezența acestora este mai frecventă în Europa, în special Anglia și Germania . Tour-operatorii, spre deosebire de agențiile de voiaj, sunt întreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate pe plan național și internațional, atât pe orizontală cât și pe verticală.

Specializarea tour-operatorilor în fabricarea voiajelor forfetare îi

diferențiază de agențiile de voiaj, care nu intervin decât în comercializarea produselor turistice. Tour-operatorii au deci statutul juridic de agent de voiaj, dar și cel de asociație care „fabrică și vinde” forfetar produsele turistice integrate.

II.2. Sectorul Tour-operator în turismul european

Structura operatorilor de tour-operating este total diferită de cea a operațiunilor de hotelărie, deoarece în timp ce hotelurile sunt de obicei localizate în țările receptoare de turiști, tour-operatorii sunt localizați în țările emițătoare, în marea lor majoritate țări dezvoltate, având totuși și filiale (oficii de vânzare a sejururilor) în unele țări receptoare mai mari.

Există însă importanți tour-operatori care intervin pe piața mondială a turismului, localizați în unele țări în curs de dezvoltare mai avansate, precum: Mexic, Brazilia sau țările din Asia de S-E (TRADE WINDS CHARTERS și STOPOVER HOLIDAY, asociate linilor aeriene SINGAPORE INTERNATIONAL AIRLINES, care oferă voiaje în țările din zonă).

Dependența țărilor receptoare (în special țările în curs de dezvoltare) de tour-operatorii din țările generatoare de turiști (țările dezvoltate) derivă din experiența acestor tour-operatori ca producători și distribuitori de servicii turistice, din cunoașterea de către aceștia, a pieții internaționale și accesul lor la servicii complementare prin care poate fi asigurat întregul pachet de servicii.

Avntajele pe care tour-operatorii din țările generatoare le au față de concurenții lor din țări receptoare, se traduc prin:

realizarea unor pachete de servicii turistice atrăgătoare și posibilitatea mai bună a vânzării;

cunoașterea mai profundă a gusturilor și nevoilor clienților;

posibilitatea de transfer a turiștilor către și înapoi în țările receptoare;

cazare la locul destinației turistice (prin conexiuni cu liniile aeriene și lanțurile hoteliere);

asigurarea unor facilități locale;

coordonarea pe plan local a elementelor pachetului de servicii;

asigurarea unei percepții adecvate a turiștilor asupra performanțelor activității desfășurate de tour-operatori.

Puternic implantați în țările anglo-saxone, scandinave și în Germania ei

cunosc o dezvoltare rapidă în celelalte țări europene cât și în Japonia. Tour-operatorii,spre deosebire de cea mai mare parte a agențiilor de voiaj, sunt întreprinderi importante, foarte concentrate la scara națională și internațională. Această activitate de producător de voiaje îi distinge de agențiile de turism care nu intervin, de obicei, decât în comercializarea produselor turistice (detailiști). Tour-operatorii pot avea statutul juridic al unei agenții de voiaj sau al unei asociații și, în anumite cazuri, cel al unui transportator sau hotelier care “montează“ și unele produse turistice forfetare integrate.

În ierarhia principalelor 25 de companii tour-operatoare din Europa se numără cele ce au cifra de afaceri anuală cuprinsă între 150-250 milioane ECU.

Analiza ce urmează nu se limitează la tour-operatori în sensul îngust al unei companii care pune componentele unui program turistic împreună (contractând cu furnizorii de servicii- hotel, restaurant, mijloace de transport, ghizi- cu agențiile de turism vânzătoare, cu firmele ce tipăresc broșuri) ci, mai de grabă, se referă la întreaga lume a industriei turistice pe care o dirijează și care gravitează în jurul lor.

Pentru a înțelege cât mai bine arena competițională turistică din Europa, v-am prezentat în tabelul de mai sus, clasamentul acestora după cifra de afaceri.

Topul firmelor de turism din Europa

II.2.1. Tour-operatorii francezi

Tour-operatorii francezi cunosc, în ciuda unei expansiuni rapide și recente, o dezvoltare mai redusă decât în alte țări europene, ca Germania și Marea Britanie. Club Mediterranee reprezintă totuși o excepție cu atât mai mult este singurul tour-operator puternic implantat pe piețele externe mai ales în SUA. În Franța există peste 300 de întreprinderi organizatoare de voiaje care utilizează peste 20000 salariați pentru aproximativ 150000 de clienți. Principalii tour-operatori sunt SOTAIR cu jet Tours (Air France), FRAN, Nouvelles Frontieres, Club Mediterranee și Paquet.

Asociații și organizatorii de voiaje s-au dezvoltat prin vânzare marilor formule de voiaje (transport aerian- doar întâmpinarea la aeroport sau organizări de circuite inedite de tip trecking). Printre acești noi tour-operatori, cel mai important este “Nouvelles Frontieres”, care a dezvoltat o politică de creare de agenții exclusive în Franța și în Europa.

Față de concurența tour-operatorilor germani și britanici, primii trei tour-operatori francezi nu dispun decât de 30% din piața națională de voiaje forfetare, pe când primii doi britanici ajung la 60%. Iată de ce, sub influența anumitor instituții financiare (mai ales Caisses de depots și Credit Lyonnais), grupările importante au fost realizate sub forme juridice și financiare diverse, mergând de la acorduri de cooperare (SOTEIR-FRAMSNCF) la o variabilă integrare a Club Aquaris în Club Mediterranee, sau Wagnoslits și Tourisme în grupul hotelier ACCOR, și aceasta după ce diverse alte tentative de cooperare sau grupare au eșuat, în special cele în privința lui Nouvelles Frontiére.

Sursa: The Economist Intelliquence Special Report, Nr. 141, London, 1994

II.2.2. Tour-operatorii britanici

Marea Britanie este țara în care tour-operatorii au apărut pentru prima dată. În ciuda unor puternice tulburări economice care au provocat o criză foarte severă în 1989 și 1990, piața voiajelor forfetare este aici foarte întinsă, cu numeroși tour-operatori care ating aproape 10 mil. de voiaje forfetare vândute în fiecare an.

Principalii producători sunt THOMSON, OWNERS ABROAD și AIRTOURS. Totuși principalii tour-operatori britanici au fost destul de afectați în momentul războiului din Golf, în 1990-1991, ceea ce i-a făcut să-și reducă ofertele pe piață.

Sursa: Francois Vellas, “Turismul- tendințe și Previziuni”, Editura Wolforth,

București 1995.

Adăugându-se efectelor crizei din 1989-1991, climatul concurențial al pieței britanice a provocat o mare concentrare prin dispariția unor întreprinderi (falimentul ILG, Internațional Leisure Group în 1990). În 1990, primele trei grupuri Thomson Holiday, Owners Abroad, Airtours, dețineau peste 50% din piața totală. În schimb, se constata o fărâmițare a pieței micilor tour-operatori, întrucât primii 30 de tour-operatori dețin numai 79% din piața britanică totală.

II.2.3. Tour-operatorii germani

Germania este principala țară europeană pentru vânzarea voiajelor forfetare. Este și țara în care concentrarea este cea mai extinsă, întrucât primii doi principali tour-operatori: TUI (Touristik Union, International) și NUR (Neckerman und Reisen) realizează 505 din vânzări.

Spre deosebire de tour-operatorii britanici care s-au constituit plecând de la societăți de turism sau de la companii aeriene, tour-operatorii germani s-au dezvoltat plecând fie de la rețele comerciale de mari magazine sau bănci, fie de la grupuri de agenții de voiaj. Producția de călătorii forfetare este extrem de concentrată, întrucât principalul tour-operator, TUI, reprezintă 33% din vânzări. El este urmat de NUR cu 16%. TUI este un holding creat în 1968.

Tour-operatorii independenți și marile agenții de voiaj trebuiau să reziste la concurența fabricanților legați de lanțuri de distribuție a marilor magazine Neckerman și Reisen și absorbite de lanțul KARSTAD.

Sursa: Gabriela Stănciulescu, “Curs de Tehnica Operatiunilor de Turism”, A.S.E.

1996

Reușita firmei TUI, cel mai mare tour-operator din lume (la nivelul anului 1991) ține mai ales de varietatea destinațiilor produse (peste 4000 de stațiuni turistice) și o foarte largă difuzare de broșuri și cataloage (peste 30 de broșuri difuzate într-un triaj de 20 de milioane de exemplare).

II.2.4. Tour-operatorii din Olanda, Elveția și Țările Scandiave

Olanda, Elveția si țările scandinave au o piață caracterizată printr-un procent de pătrundere a tour-operatorilor foarte ridicat, până la 40% din populație pentru Suedia. Această importanță a cererii de voiaje forfetare internaționale se explică prin nivelul foarte ridicat al veniturilor pe locuitor al acestor țări(Elveția primul loc în lume la nivelul anului 1991), prin situația geografică ce necesită utilizarea avionului pentru vacanțe la soare de scurtă durată (țările scandinave), printr-o ofertă bine adaptată (Olanda).

În aceste țări, piața voiajelor forfetare este foarte concentrată :

în Olanda, primii trei tour-operatori (HIT Holand International, Arke Reisen și Neckerman Hollande) reprezintă peste 50% din vânzări;

în Elveția, concentrarea este și mai ridicată: Kuoni, Hotelplan, Airtours și Imholg reprezintă 70% din piață;

în Suedia, Vingresor, Atlas, Speis și Ress asigură peste 70% din producția de voiaje forfetare.

Succesul tour-operatorilor din aceste țări se explică prin calitatea prestațiilor produse. Astfel este cazul firmei Kuoni care exportă o parte din producția sa pe piețele țărilor vecine, mai ales în Franța.

II.3. Sectorul tour-operator în turismul extraeuropean

Tour-operatorii nord-americani au o producție de voiaje forfetare orientată, în special (70%) pe destinații americane sau canadiene: Florida, California, Hawaii, Puerto Rico etc., călătoriile în străinătate cu destinații Insulele Caraibe, America Latină etc.

Producția de voiaje forfetare în Japonia nu s-a dezvoltat decât la sfârșitul anilor ’60. Această dezvoltare este încetinită de numărul redus de zile de concediu al populației și intensitatea scăzută a voiajelor externe. Tour-operatorii cei mai importanți sunt Japan Travel Brad, Japan Cretive Tours și Nippon Express.

II.3.1. STATELE UNITE ȘI CANADA

Tour-operatorii din SUA operează pe o scară mult mai restrânsă decât concurenții lor europeni datorită întinsei distribuții a populației, mari varietăți a formelor de turism în SUA și proximității unor destinații populare precum Mexic și Canada.

De altfel, circa 70% din producția de voiaje forfetare a tour-operatorilor americani sunt orientate spre destinații populare nord- americane cum ar fi: California, Florida, Hawaii, Puerto Rico, Quebec, Mexico City. Principalele destinații externe sunt Insulele Caraibe, țările europene, Asia de Sud-Est și America de Sud.

Cel mai mare tour-operator american este AMERICAN EXPRESS TRAVEL, parte a marii societății diversificate de servicii financiare American Express. Pe lângă relizarea de voiaje, acest tour-operator dispune și de propria carte de credit (având milioane de aderenți), emite cecuri de călătorie, asigură diverse servicii legate de voiaj. Un alt mare tour-operator, CARTAN este parte a societății Avco Financial Services, care promovează cartea de credit CARTE BLANCHE. Beneficiile acestei integrări a tour-operatorilor în societăți financiare sunt, pe de o parte, suportul financiar asigurat de societate-mamă a tour-operatorilor pentru operațiunile lor, iar pe de altă parte promovează operațiunile cu cărți de credit și cecuri de călătorie prin intermediul tour-operatorilor, caracteristică unică tour-operatorilor americani.

Alți tour-operatori care acționează pe piața aneicană sunt:

Gateway Holidays, înființat de linia aeriană TWA;

Etc Travel Club, înființat de Eastern Airlines.

În Canada cei mai importanți tour-operatori sunt:

Canadian Pacific (înființat de linia aeriană cu același nume);

Tour Montreal;

Venturex, înființat de linia aeriană Air Canada.

II.3.2. JAPONIA

În Japonia, cele două tipuri principale de voiaje aranjate de tour-operatori sunt voiajul de grup, organizat la nivelul întreprinderii pentru angajați și familiile lor și voiajul forfetar (inclusiv tour) pentru călătorii individuali sau alte categorii de grupuri.

Înclinația mare a japonezilor de a călători peste hotare în grupuri și prin inclusive tour se datorează unei multitudini de factori, printre care merită citați:

menținerea unor prețuri relativ înalte la călătoriile companiilor aeriene regulate din Japonia;

limitarea zborurilor charter în interes turistic;

reglementarea strictă a facilităților practicate la transportul aerian;

bariera lingvistică întâmpinată de japonezii care călătoresc în străinătate;

incitația japonezilor de a vizita mai multe destinați în cadrul unui voiaj, în special în Europa.

Importanți tour-operatori concentrează producția de voiaje vândute fie în mod direct, prin rețele proprii, fie prin agenții de voiaj. Ei sunt companii de mai mari dimensiuni (mulți dintre ei având peste 5000 de angajați), implicați atât în turismul intern cât și în cel extern precum și în unele domenii ale industriei de loisir.

Principalii tour-operatori japonezi sunt:

Japan Creative Tours (al cărei capital este deținut în proporție de 50,2% de Japan Air Lines);

Jet Tours ( World Tour Operators), care dispune din 1978 de un sistem informatizat perfecționat, Tourcom, care îl pune în legătură cu peste 4000 de agenții de voiaj;

Japan Travel Bureaux, care în afara ponderii și comercializării de voiaje împreună cu Nippon Express Company (NEC) are interese și în transportul aerian și terestru, precum și în publicarea de materiale turistice (hărți, pliante, literatură turistică);

Nippon Travel Agency și Kiuki Nippon Tourist LTD.

Este de remarcat că asocierea tour-operatorilor japonezi cu lanțurile hoteliere și liniile aeriene este mai limitată ca în Europa.

*

* *

Dezvoltarea și în continuare a acestor mari tour-operatori europeni, americani și japonezi este o importanță deosebită în turism, în principal pentru liniile aeriene și lanțurile hoteliere.

De capacitatea acestor tour-operatori de a atrage și a direcționa un număr cât mai mare de persoane către călătorii externe va depinde în cea mai mare măsură creșterea circulației turistice internaționale și pe această cale schimbul de valori materiale și spirituale între națiunile lumii.

CAPITOLUL III

Așezarea geografică a comunei Polovragi

3.1. Considerații generale

Comuna Polovragi este așezată în Depresiunea Polovragi – Baia de Fier care este situată în partea central sud-vestică a țării, făcând parte din Depresiunea Subcarpatică Olteană ce se întinde ca un uluc adânc scobit la poalele munților între Bistrița Vâlcii și Tismana.

V. Mihăilescu(1936) menționa că “depresiunea subcarpatică Olteană este cea mai frumoasă depresiune subcarpatică de la marginea externă a Carpaților românești”. Prezența culoarului deperesionar între munți și dealurile subcarpaților getici dă o notă deosebită ansamblului reliefului, cu atât mai mult cu cât, indiferent de unde ar fi privit se înfațișază ca o suprafață de o uimitoare netezime de parcă de curând ar fi ieșit de sub apele unor vechi lacuri scurse prin crăpăturile create de râuri în șirul de dealuri care o închid spre sud. Nu este un fund de depresiune, ci sunt mai multe local dezvoltate, legate unul de altul dar și separate prin spinări deluroase joase ce pot fi traversate ușor de șosele transversale.

Din punct de vedere fizico-geografic, Depresiunea Polovragi-Baia de Fier este situată la poalele sudice ale Munților Căpățânei și Parâng, Em de Martona fiind cel care a delimitat cele două grupe muntoase de către valea superioară a Oltețului și Curmătura de la obârșiile sale.

Depresiunea se încadrează în Subcarpații Vâlcii, considerați în Tratatul Geografiei României – vol.IV – până la Gilort, deoarece sunt caracterizați printr-un șir concludent de depresiuni situate la poalele munților, spre deosebire de cei de la vest de Gilort, Subcarpații Gorjului, în care se remarcă două șiruri de depresiuni: unul subcarpatic (pe sub munte) și altul intracolinar (Depresiunea Tg.Jiu- Câmpu Mare).

Depresiunea este cuprinsă între 45 grade 6 min 25 sec. și 45 grade 2 min 45 sec. latitudine nordică și 23 grade 44min 35 sec. si 23 grade 54 min 32 sec. longitudione estică.

3.2. Prezentare hidrografică

Raportat la rețeaua hidrografică, depresiunea este situată în bazinul hidrografic al Oltețului, tributor Oltului.

Resursele de ape sut reprezentate prin:

ape curgătoare permanente;

ape curgătoare temporare;

izvoare;

ape freatice;

ape de adâncime.

Cea mai mare parte a rețelei hidrografice are un caracter permanent explicat prin faptul că zona noastră primește o cantitate suficientă de precipitații. Sunt însă și pâraie care seacă în perioadele secetoase.

Apele subterane sunt mai bogate în zona de munte unde precipitațiile sunt mai abundente, reprezentând principala sursă de alimentare a rețelei hidrografice majore. În depresiune pânza de apă freatică se află la adâncimi variabile și anume: în apropierea văilor puțin adâncite ale Tărâiei nivelul fântânilor este mai aproape de suprafață, în schimb în terasele 6ianlte aleOltețului, pânza de apa freatică se află la d6ancimide peste 15 – 20 m. Iată de ce locuitorii au trecut, începând cu 1968, la captarea pe grupe de gospodării, a izvoarelor din rama depresiunii și chiar din amonte de Cheile Oltețului.

Se remarcă prezența izbucurilor formate în masivele calcaroase, la baza acestora – izbucul “Albina”,la intrarea in cheile Oltețului, este elocvent.

Principalele ape curgătoare din zonă sunt Oltețul si Tărâia; direcția de curgere fiind Nord – Sud, dinspre munți spre zonele mai puțin joase din sudul lor.

Oltețul, afluent al Oltului, își adună apele de pe versanții sudici ai Culmii Căpățânei și Parângului. Izvoarele sale (Oltecior și Urlieș) se află sub Curmătura oletețului, la circa 1.500 m. altitudine. Are ca principali afuenți:

pe stânga: Beleoaia, Sâvu, Pârâul Rău, Izmana

pe dreapta: Agrișul, Ungurelul (Ungurelașul), Pârâul Iepei

De remarcat cã în zona “Cheilor Oltețului”, Oltețul primește un mare afluent subteran, numit “Cerna”. Este numit așa pentru că provine dintr-o deviație , prin masivul calcaros, a unei părți din debitul râului Cerna, precum și ale “Văii Seci”. Însă cea maimare parte a volumului de apă din acest râu subteran provinedin precipitațiile căzute pesuprafața masivului calcaros care se infiltrează până la baza acestuia, strângându-se într-un lac subteran situat sub Peștera Polovragi, de unde debușează în Olteț sub numele de “Cerna”.

Fiind un râu subteran el modifica temperatura apei Oltețului cu cca 5 grade C (mai scăzută vara șimai ridicată iarna). De aceea apele Oltețului nu îngheață iarna pe raza depresiunii nici chiar lângă maluri, făcând posibilă funcționarea pivelor, morilor și joagărelor șipe timp de iarnă.

3.3. Căi de comunicație

3.3.1. Drumuri

Așezarile umane din teritoriu sunt străbătute de câteva axe de circulație rutieră, atât transversal cât și longitudinal.Astfel prin sudul depresiunii trece Drumul Național 67 Rm Vâlcea – Tg. Jiu – Tr. Severin, care constitue principala axă de circulație rutieră prin zonă, permițând legătura cu principalele cetntre urbane din apropiere, respectiv Tg. Jiu și Rm Vâlcea, centre care exercită cea mai puternică influență asupra localității Polovragi, în special din punct de vedere economic. Tot prin intermediul acestei șosele este permis accesul spre Sibiu, Pitești, București, Craiova etc.

O altă axă de circulație rutieră, tot pe direcția longitudinală est – vest, dar de importanță loaclă, o reprezintă Drumul Județean 665 desprins din D.N.67 pe traseul Horezu – Vaideeni – Polovragi – Novaci – Bumbești Jiu.

Alte axe de circulație sunt cele de orientare transversală: una pe Valea Oltețului și în continuare pe a Tărâiei spre Bălceștii de Vâlcea și spre Craiova, iar spre Nord, are legătură cu șoselele ce permit accesul spre Valea latoriței și Lotrului- peste Curmătura Olețului.

3.3.2. Telecomunicații

Instalarea unei centrale telefonice digitale în anul 1994 a permis o creștere a volumului de informații pe fibră optică, atât prin telefonie cât și prin folosirea internetului.

În anul 2002 a fost dată în folosință rețea de televiziune prin cablu, rețea are a permis locuitorilor comunei Polovragi accesarea a 20 programe de televiziune.

3.4. Date administrative

Din punct de vedere administrativ, comuna Polovragi aparține județului Gorj, ocupând colțul de Nord – Est al acestuia, la hotarul cu județul Vâlcea. Comuna este formată dion două sate: Polovragi și Racovița (satul Racovița, până în anul 1957, a fost comună de sine stătătoare, aparținând județului Vâlcea).

3.5. Temperaturi, nebulozitate, precipitații

Depresiunea Polovragi – Baia de Fier este mai călduroasă față de alte regiuni ale țării datorită topclimatului de adăpost dat de relief.

Aici izoterma anuală scade odată cu relieful fiind de 8 – 10 grade C în vatra depresiunii, 6 – 8 grade C la contactul cu muntele, 2 –4 grade C în zonamunților mijlocii și 0 grade c pe vârful munților înalți. La stația Polovragi temperatura medie multianuală este de 9,2 grade C.

Dacă umiditatea relativa este mai ridicată iarna, situația se prezintă invers în cazul umidității totale cu maximum în iunie și minimum în februarie, concordând cu regimul baric, termic și pluviometric.

De-alungul unui an, sfârșitul verii și începutul toamnei au de obicei nebulozitate scăzută și iarna mai ridicată.

Cele mai mari cantități de precipitații cad la sfârșitul primăverii și începutul verii – cu valori ce se apropie sau depășesc 100 mm/lună, ca urmare a intesificării circulației vestice a maselor de aer – iar cele mai reduse la sfârșitul verii și inceputul toamnei – valorile lunare se apropie de 50 mm/lună – în unii ani înregistrându-se lungi perioade de secetă (anii 1987, 1996).

3.6. Analiza reliefului

Între zona montană Parâng – Căpățânei și Depresiunea Polovragi este un triplu contact: geologic, tectonic și morfologic, care se observă clar în teren.

Din punct de vedere geologic, zona montană este alcătuită din formațiunile autohtonului danubian – în Parâng – și cristalinul pânzei getice în munții Căpățânei. Marginea sudică a acestor munți este căptușită cu calcare jurasice care dau un peisaj abrupt, chei și peșteri (calacrul a avut și are o mare importanța economica în viața localității). Granitul este larg răspândit în Parâng. De o mare importanță economică pentru localitate au fost și continuă să fie șisturile grafitoase de pe Valea Oltețului ( Muntele Piscul Boierului) și Valea Galbenului (Muntele Catalinu).

Cercetările geologice (Gr. Popescu – 1955) au scos în evidență linia tectonică ce corespunde unei falii imporatnte paralelă cu marginea muntelui.

Formațiunile saramațiene de pietrișuri și nisipuri slab cimentate au favorizat îanintarea eroziunii ceea ce a detereminat degradarea unor întinse terenuri (despădurite și folosite ca izlazuri), mai ales pe pantele cu expunere sudică.

Conform hartei hipsografice, relieful din Depresiunea Polovragi, precum și zona montană din vecinătatea nordică este dispus în maimulte trepte și anume:

o primă treaptă cu altitudini de 480 – 550 m, reperezentată de Vatra Depresiunii, sau Câmpul Polovragilor (alt.medie 500 m);

a doua treaptă corespunde cu înălțimile ce reprezintă rama depresiunii pe latura sudică, estică și prispa piemontană, cu altitudini între 550 – 700 m. În cadrul său intră și Gruiul Polovragiului, un martor de eroziune fluvială, rămas de pe vremea când Oltețul curgea împreună cu Tăraia, pe actuala Vale a Tărâiei din aval de satul Milostea, județul Vâlcea, comuna Slătioara.

a treia treaptă cuprinsă între 800 – 1.000 m; îi corespund înălțimile uneori netede, alteori rotunjite, ce domină depresiunea subcarpatică. Este vorba de Piatra Polovragilor, un șes neted în vârful masivului calcaros cunoscut sub numele de Platoul de la Crucea lui Ursache, apoi poienile Padeș, Runcu și Ograda.

a patra treaptă cuprinde munții de înălțime mijlocie ce se desprind ca niște contraforturi prelungi din culmea alpină Parâng – Căpățânei. Ei poartă numele de plaiuri deoarece vârfurile au fost despădurite devenind poieni frumoase. Este vorba de: Plaiul Izmana, Plaiul Stânișoara, Poiana Ascunsă (deasupra Polovragilor) și Plaiul Fântânilor (deasupra satului Racovița). Toate se încadrează la altitudini cuprinse între 1.100 m și 1.500 m.

a cincea și ultima treaptă, cu înălțimi între 1.600- 2.200 m., sunt reprezantate de culmile de o mare netezime: Negovanul, Nedeiul, Cujba. Marea netezime a acestor culmi și întinsele suprafețe acoperite cu pajiști alpine au favorizat dezvoltarea păstoritului.

Dealurile piemontane pornesc imediat de sub munte, ca niște gruiri: Dealul Roșcăi, Dealul Cernii, Dealul Fometeștilor.

Văile râurilor principale: Valea Oltețului și Valea Tărâiei prezintă unele particularități datorită clippelor de calcal pe care le traversează la ieșirea din munți. În amonte de chei, cele două cursuri de apă prezintă un aspect tipic montan al văilor, respectiv profilul literei “V” și numai la obârșii profil de vale galciară. La înălțimea de 140 m prezintă umeri de teresă veche înaltă, corespunzătoare vechiului fund al depresiunii subcarpatice înainte de adâncirea râurilor. La traversarea barierei calcaroase, cele două cursuri de apă formează defilee spectaculoase, în special Oltețul. Aici întâlnim abrupturi calcaroase (culare), brâne de piatră, abriuri, grohotișuri și bineînțeles grote și peșteri. Defileul Oltețului, în partea superioară are un aspect mai larg cu umeri de terasă la 110 m. față de albia Oltețului. În apropierea acestui nivel întâlnim un șirag de peșteri (Peștera Roșia, Peștera Postelnicului, Peștera Săbăreanu, creație a unor deviații ale Oltețului în vremea când râul curgea pe acest aliniament. În partea interioară aspectul defileului se schimbă total. Pereții se apropie la numai câțiva metri, abrubtul este vertical, dovedind o adâncire rapidă ce se continuă și azi., impusă de captarea râului subcarpatic, de un Olteț sudic ce își avea obârșia în satul Ciuperceni, comuna Alimpești, Gorj.

Vegetația

Vegetația naturală și în special pădurile reprezintă o componentă a mediului de viață al societății omenești, care asigura apa și aerul curat, conservă solul, apără drumurile și așezările de viituri, ameliorează clima și constituie ambianța optimă pentru recreere.

Pădurea conservă, de asemenea, o bogată floră și vegetație, numeroase specii de animale și microorganisme care reprezintă o adevărata resursă genetică. Pajiștile montane, ca și cele din zona depresionară, asigură pe timp de vara hrana vitelor și, în special a turmelor de oi, în care zona noastră are veche tradiție. Întinsele suprafețe de fânețe asigura hrana vitelor pe timp de iarnă.

De asemenea în zonă se găsesc numeroase plante melifere. Înflorirea lor treptată, din aprilie până în octombrie, asigură hrana albinelor pe întreg sezonul lor de activitate.

Cum zona montană ocupă o mare parte din suprafața localității Polovragi, vegetația de aici a reprezentat și reprezintă o componentă foarte importantă pentru viața și activitatea locuitorilor.

Întâlnim mai multe etaje de vegetație:

Etajul alpin – golul de munte, la înălțimi de peste 1.800 m – întinse pajiști alpine;

Etajul boreal – mai multe specii de conifere, întâlnit pe o fâșie altitudinală cuprinsă între 1.400 – 1.800 m, uneori întreruptă de înaintarea pădurilor de fag;

Etajul nemoral – pădurile de foiase (fag, paltin, carpen, frasin, mestecăn, tei și corn), altitudini de 550 – 1.200 m. Lângă Mânăstirea Polovragi, mai sus de fâșia plantată cu castani, se întâlnește o pădure de gorun pur (numită sugestiv “Goruniș) și care datorită îmbătrânirii arborilor a fost în cea mai mare parte exploatată, în locul său plantdu-se paltin și pin. Pâlcuri de păduri de gorun mai întâlnim în zona “Trifoneasa” și “Dumbrava Racoviței”.

Apele curgatoare din zonă sunt însoțite pe tot parcursul văilor lor, cu excepția “Cheilor Oltețului”, de o vegetație de luncă reprezentată de plante hidrofile, respectiv aninul alb (în zona de munte), aninul negru (în zăvoaiele din afara zonei montane), precum și rogozul, plopul, salcia plesnitoare. Arbuștii sunt bine reprezentați prin alun, păducel, călin, crușin, socul negru.

O vegetație caracteristică este cea de pe stâncile calcaroase din Defileul Oltețului, unde întâlnim în afară de arborii și arbuștii amintiți, numeroase plante ierboase caracteristice terenurilor calcaroase: unghia ciutei, strejnicul, ruginița, garofița de stâncă, mixandra de munte, stelița vânătă, sugărarul, varza pietrei.

Pe solurile bătătorite din curți, pe marginea drumurilor de țară (ulițelor), în grădini și pe lângă garduri se întălnesc desișuri de pelin, spanac sălbatic, lobodă măselariță, ciumăfaie, cătina de gard și brusturul. O categorie aparte o formează comunitățile care se instalează pe islazurile degradate și în preajma stânelor în care predomină diferite tipuri de scaieți, ștevia, urzica, scaiul măgarului și holera.

Fauna

Fauna este variată deoarece și condițiile de viață ale animalelor sunt foarte variate, însă înzestrate cu mijloace de locomoție, animalele depășesc arealul lor caracteristic.

În etajul alpin întâlnim mamifere (capra neagră, șoarecele de zăpadă, chițcanul de munte), păsări (fâșa de munte, brumărița alpină), reptile (șopârla de munte). Demn de semnalat este coborârea caprei negre până în Cheile Oltețului, atrasă de abundența de hrană de aici.

În pădurile de conifere se întâlnesc șoareci (șoarecele vărgat și șoarecele scurmător), cocoșul de munte, cucuveaua încălțată, forfecuța, iar dintre amfibieni: tritonul de munte.

În pădurile de fag întâlnim: mistrețul, râsul, jderul, ursul brun (care urcă și mai sus, până la golul alpin), căprioara. Numărul mistreților a crescut mult în ultima vreme periclitând mult, spre sfârșitul verii și toamna, culturile agricole.

În depresiune se întâlnesc: iepurele, veverița, pârșul de ghindă, pisica sălbatică, ciocănitoarea verzuie, huhurezul, iar dintre reptile: șerpi, șopârle și broasca țestoasă de uscat.

În peșterile din Cheile Oltețului se întâlnesc liliecii de peșteră, iar în afara lor două specii de păsări foarte rare în țara noastră: lăstunul de stâncă și fluturașul de stâncă, cu un penaj viu colorat.

În apele de munte cel mai răspândit pește este păstrăvul (auriu și indigen), urmat de lipan și boiștean, iar în apele din depresiune: mreana, zglăveaca și grindeiul.

Solul

Depresiunea are puține terenuri cu adevărt fertile, prielnice agriculturii, a fost și mai este dependentă încă de piața cerealieră. În schimb pomicultura și viticultura, cultura cartofului și a fasolei găsesc condiții favorabile de dezvoltare. Aceste produse mergând la schimb cu cerealele spre satele din Câmpiile Olteniei și Podișul Getic.

Concluzii

Așezările umane preferă locurile adăpostite, Un exemplu îl poate oferi evoluția teritorială a vetrei satului Polovragi care inițial era amplasată la contactul depresiunii cu dealurile piemontane și prispa joasă a acestora, pe lângă râul Tărâia, într-o zona ferită de vânturile din afara depresiunii.

Extinderea sa ca urmare a creșterii demografice, s-a făcut spre Câmpul Polovragilor, pe un teren mai neted dar mai expus vânturilor și cu soluri mai puțin fertile, fapt dovedit și de amplasarea noii biserici cu circa 400 m mai spre vest în direcția extinderii vetrei satului Polovragi.

Modul de folosire al râurilor s-a schimbat în ultima vreme prin construirea pe râul Olteț al unor microhidrocentrale care au produs schimbări în peisajul Văiii Oltețului prin apariția de baraje și lacuri de acumulare. Forța apei a fost folosită în trecut pentru punerea în mișcare a morilor, pivelor și joagărelor. De asemenea Oltețul a fost folosit și pentru plutăritul sălbatic al lemnului, până la punerea în exploatare a șoselei forestire (1965) ce traversează Cheile Oltețului și munții până la Obârșia Lotrului.

Depresiunea are puține terenuri cu adevărat fertile, prielnice agriculturii, a fost și mai este dependentă încă de piața cerealieră. În schimb pomicultura și viticultura, cultura cartofului și a fasolei găsesc condiții favorabile de dezvoltare. Aceste produse mergând la schimb cu cerealele spre satele din Câmpiile Olteniei.

CAPITOLUL IV

RESURSELE NATURALE DIN CADRUL ZONEI

Zona localității Polovragi se caracterizează prin prezența unor importante materii prime necesare industriei și construcțiilor.

Cea mai însemnată resursă este grafitul exploatat în bazinul Oltețului sub muntele Piscul Boierului, pe lângă pârâul Ungurelașu. Prin flotație grafitul poate fi înobilat și folosit ca materie primă în industria chimică, electrotehnică și mai ales siderurgică. Importante rezerve de grafit se găsesc în bazinul Oltețului, în partea stângă a acestuia, între pâraiele Poiana Mică și Urlieș, puse în evidență de geologii: M. Trifulescu, N. Dragomir, A. Schuster.

Altă resursă o constituie calcarul exploatat, până de curând, din Cheile Oltețului și ale Tărâiei, prin arderea lui în cuptoare numite “varnițe”.

În albiile râurilor și mai ales pe Olteț, după ieșirea din Chei, se exploatează mari cantitați de bolovani de râu (pentru temelii de construcții), balast (atât pentru betoane cât și pentru pietruirea drumurilor) precum și nisip. Alte surse de materii prime utilizate în special pentru industria alimentară, sunt cele agricole: prune, mere, vișine, cereale pentru boabe, cartofi, legume, căpșuni și coacăze.

Nu pot fi trecute cu vederea produsele animaliere: carne, lapte, lână, piei de animale etc.

În ultima vreme s-a trecut mai susținut la valorificarea potențialului hidroenergetic al râului Olteț (două microhidrocentrale). S-a exeperimentat în Muntele Curmătura Oltețului și folosirea energiei vântului prin construirea unei centrale eoliene.

Cantități însemnate de masă lemnoasă și cele auxiliare pădurii intră în categoeia resurselor forestiere.

Incontestabil, cea mai de valoare resursă a Polovragilor este cadrul natural geografic prin mirificul fascinant al peisajelor. Mioriticul geografic împletit cu mioriticul specific ciobanilor din Polovragi, este un tot unitar cu un potențial ce se dorește a fi exploatat, date fiind condițiile economice și social-culturale ale localității.

CAPITOLUL V

CONSIDERAȚII ISTORICO – ECONOMICE ASUPRA ZONEI

Depresiunea Polovragi, ca de altfel întrega arie de sub Carpați, se caracterizează printr-o străveche locuire, fapt dovedit de numeraose cercetări arheologice, care atestă existeța unor centre bine populate încă din secolul II Î. Hr.

Ospitalierul cadru geografic al zonei a favorizat stabilirea omului pe aceste meleaguri. Peșterile din defileu au constituit principalul refugiu, în cazuri de război, pentru femei, bătrâni și copii. În timp de pace, locuitorii de aici, creșteau animale (oi și vaci) și cultivau plante pe terenurile din imediata vecinătate a munților.

S-a descoperit o așezare dacică cu două nivele, datânddin sec. II – I Î. Hr. Un nivel al așezării era situat la înălțime pe Platoul Padeșului și al Crucii lui Ursache și funcționa ca o cetate de refugiu. Un alt nivel, jos, în apropiere de ieșirea Oltețului din Chei, în punctul numit “Gura Pietrei”, nivel ce funcționa ca așezare civilă.

Urmând firul evoluției istorice, constatăm că triburile geto–dace populau atât terasele și văile râurilor cât și înălțimile strategice, unde au fost construite adevărate complexe de cetăți și așezări omenești întărite.

Stăpânirea romană preia și duce mai departe experiența geto–dacilor în exploatarea resurselor naturale și acordă o atenție mai mare funcției comerciale și strategice a drumurilor. Regiunea noastră fiind la jumătatea distanței între drumul Oltului (Limes Alutans) și cel al Jiului (Pasul Vulcan) de pătrundere spre inima Daciei, cu legătură peste munți, cu Castrul Roman de pe Vârful lui Pătru, este de presupus că zona a fost locuită și în epoca daco – romană și că populația a crescut numeric prin aportul coloniștilor romani.

Aceasta poate fi dovedită prin exploatarea resurselor metalifere de la Baia de Fier (comuna vecină de la vest), exploatare datând din acea vreme.

În frământata perioadă a migrației popoarelor, bazinele depresionare subcarpatice funcționează ca adevărate cetăți naturale unde autohtonii cultivau pământul, creșteau animale, iar la contactul depresiunii cu muntele, sau la marginea pădurilor își făceau case. Când vremurile se înăspreau, oamenii putea face semănături și sus, împingând ogoarele pe spinările însorite ale dealurilor și ale “Plaiurilor”, revenind odată cu liniștea la cele de pe fundul depresiunii.

Elementului daco–roman i s-a adăugat în perioada migrațiilor și alte elemente, printre care cel slav este pus în evidență de hidronimele și oiconimele slave prezente în întreaga zonă subcarpatică Olteană.

În epoca feudalismului timpuriu, odată cu reactivarea drumurilor comerciale și a comerțului de tranzit prin orașele din nordul Carpaților Meridionali (Brașov, Sibiu) și în lungul Dunării, se constată intensificarea economiei și a relațriilor de schimb, care duc la apariția de noi orașe (cele din sudul Carpaților Meridionali) și la închegarea în această zonă a formațiunilor politico-administrative: cnezatele și voievodatele oltene și jiene, scoase de sub ceața evului mediu de către Diploma Ioaniților (1247), care le surprinde crescute sub poala Carpaților sau încălecate pe ambele versante ale Carpaților.

Zona noastră făcea parte din Cnezatul lui Farcaș, vecin la răsărit cu Cnezatul lui Ioan și la apus cu cel al lui Litovoi. Împreună cu acestea și cu altele situate la răsărit de Olt s-a construit Țara Românescă a Basarabilor. De remarcat că în zonă există familii care poartă numele de “Basarabă”, ceea ce ne duce cu gândul la posibilitatea că familia domnitoare să fi avut un reprezentant pe aceste locuri, un fel de “bănișor” peste populația de aici.

Obștea sătească, acea colectivitate umană dintr-o zonă restrânsă, bazată pe folosirea în devălmășie a celei mai mari părți a pământului, este anterioară apariției cnezatelor și a trebuit să fie recunoscută și de statul feudal la apariția lui., dăinuind multă vreme după aceea, formele sale fiind prezente până aproape de zilele noastre.

Începând cu sec. al XIV – lea, sub protecția tânărului stat feudal “Țara Românească” se afirmă în întreaga zonă subcarpatică o puternică viață economică prin introducerea în circuitul productiv a tuturor resurselor naturale și prin circulația bunurilor materiale transilvănene și suddunărene. Deși existau cu multă vreme în urmă, sunt atestate documentar toate așezările din zonă, începând cu anul 1480 (Polovragi și Baia de Fier), apoi Racovița (1502) și Cernădia (1587). Documentele respective arătă aceste sate, până atunci libere, devin cu timpul proprietate feudală (domnească, boierească și apoi mânăstirească).

Manifestarea vieții feudale asupra sătenilor are loc diferit de la sat la sat și, diferit, chiar în cadrul aceluiași sat.

În această perioadă reîncep exploatările minereului de fier de la Baia de Fier, pe vremea lui Matei Basarab.

Cauză de natură istorico-socială ca și de ordin geografic, au alimentat, pe tot parcursul evului mediu, acestă regiune de la poalele sudice ale Carpaților, cu populație românescă venită de peste munți din Mărginimea Sibiului. I. Conea afirmă că primele ”decantări” demografice “de ungureni” datează din feudalismul timpuriu, ducând la apariția satelor “de ungureni” pe lângă cele “de pământeni” sau “români”: Crasna Ungureni, Novaci Ungureni, etc. La Polovragi și Baia de Fier, “ungurenii” s-au amestecat cu autohtonii fără a forma sate sau cătune distincte.

Tot în evul mediu, datorită înăspririi mai accentuate a exploatării feudale în satele de câmpie, ca și desele invazii turcești, vin spre zonele subcarpatice locuitori din sudul țării.

I.Conea preciza că în satul Racovița unul din bătrânii din neamul Priporenilor a venit tocmai din marginea Dunării de laVârtopul – Dolj; cei din neamul Moțoilor de la Greci – Olt; cei din neamul Rusu de la Rușii de Vede – Teleorman. N. Rădescu în “Monografia satului Racovița- 1941”, susține că Dobrogenii din Racovița sunt veniți din Dobrogea iar cei din familia Gogâță și Chifert de pe Jiul Unguresc, partea vestică a Depresiunii Petroșani.

Actele interne localizează în perioada feudală pe lâmgă târguri și sate din această zonă și un număr mare de așezări ecleziastice: Arnota, Bistrița, Hurezi, Polovragi.

Ana Toșa – Turdeanu arată că numărul mare de mânăstiri din nordul Olteniei se explică atât prin influența Episcopiei de la Râmnic cât si datorită vecinătății drumului transcarpatic de pe Valea Oltului, ca și vecinătatea drumului de pe marginea sudică a munților, față de care mânăstirile au avut un rol de pază și control. Constituirea domeniilor feudale și mânăstirești a dus la aservirea multor sate culminând cu “rumânirea” masivă a satelor libere din timpul reformei fiscale a lui Matei Basarab. Conform materialelor cartografice vechi se observă că satele din subcarpați sunt mai dese și mai mari față de satele din zona de șes (Câmpia Olteană) – Harta lui Schwantz..

Pe măsură ce populația crește numeric, satele și-au extins atât vatra cât și terenurile agricole prin defrișarea și curățirea terenurilor. Topice ca : Jarostea, Iazuri, Curătură, Runcu, Codrișor – atestă acest lucru.

Epoca fanariotă înrăutățește și mai mult situația locuitorilor. Iancu Jianu își are ascunzișurile în pădurile și grotele din zona noastră și nu se poate să nu fi avut adepți printre localnici. În timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu mânăstirile Olteniei, printre care și cea din Polovragi au servit ca puncte fortificate de rezistenă și aprovizionare a pandurilor. Întâlnirea numelui de familie “Panduru”, în această zonă nu poate fi o simplă coincidență.

Revoluția lui Tudor Vladimirescu ca și cea din 1848 nu a rezolvat problema clăcașilor. De abia după Unire, prin “reforma agrară” promovată de Cuza au fost secularizate averile mânăstirești și îmroprietăriți țăranii clăcași. Dar punerea în posesie s-a întârziat mult și s-a făcut în funcție de puterea de muncă a fiecărei categorii: fruntașii – cei cu 4 boi, au primit 5 ha , mijlocașii – cu doi boi – 4 ha, pălmașii – toporașii – câte 2 ha.

Satele noastre își aduc contribuția la câștigarea independenței prin participarea mai multor săteni, dintre care unii nu s-au mai întors: C. Vițescu – Racovița; Alexandrescu, Tomescu și Pacearescu – Polovragi.

Din analiza hărțilorlui Szatmari (1864), se constată că satele aveau mai mult decât astăzi o structură răsfirată (Polovragi), iar Racovița un aspect aproape risipit, deoarece și terenul este mai vălurit. Îndeșirea locuințelor s-a produs ulterior și continuă și astăzi, satele căpătând o structură răsfirată cu tendințe de concentrare.

După realizarea României Mari la care și-au adus contribuția și numeroși locuitori din zona noastră, satele se dezvoltă economic prin apariția, pe lângă ocupațile tradiționale (păstorit, agricultură, pomicultură) și a unor activități de tip industrial.

Dacă până atunci pe apele din zonă funcționau mori și pive, acum se înmulțesc joagărele. Pentru exploatarea pădurilor iau ființă societăți forestiere, unele cu capital străin italo – belgian: “Feltrinelli”, “Codrul” și “Carpatina”.

În anul 1965 începe exploatarea grafitului din Muntele Piscul Boierului.

Satele cresc în continuare atât în ceea ce privește suprafața vetrei cât și în ceea ce privește numărul de locuitori.

Are loc, în perioada postbelică conturarea unui început de centru civic prin construirea de școli, sediul Primăriei, brutărie etc

Adevărata dezvoltare economică și edilitară se desfășoară după 1960, când pe văile celor două râuri: Olteț și Tărâia, se construiesc șosele forestiere până departe în inima munților, șoseaua de pe Olteț făcând legătura cu șoselele de pe Latorița și Lotru, până la Voineasa. Pe aceste șosele se transportă grafitul și lemnul provenit din exploatările forestiere. Mulți locuitori ai satelor, până atunci ciobani sau agricultori, devin muncitori forestieri la pădure sau în fabricile de cherestea de la Baia de Fier, Novaci etc., șoferi sau muncitori silvici la plantațiile care se înființează în urma exploatărilor forestiere de tip “bandă rasă”. Această diversificare a ocupațiilor cât și datorită faptului că satele componente ale comunei Polovragi nu au fost colectivizate, a dus la creșterea bunăstării locuitorilor și la dezvoltarea edilitară a satelor prin construirea de case noi, moderne dar și a noilor localuri de școală, grădiniță, magazine, dispensare (uman și veterinar).

Deși nu există date concrete din care să poată fi trasă o concluzie asupra evoluției demografice, se poate trage concluzia, în contextul social – economico – istoric, că populația a avut în general o creștere continuă – datorită atât sporului natural cât celui migratoriu, cu excepția unor perioade de stagnare sau chiar scădere datorită unor molime sau războaielor.

În anul 1889 satul Polovragi număra 1.011 locuitori iar satul Racovița 536 locuitori. La începutul sec. XX creșterea numerică se face oarecum lent pentru că la natalitate ridicată îi corespnde și o mortalitate ridicată la care se adună și pierderile de vieți omenești, în sepcial bărbați, în cele două războaie mondiale.

O creștere rapidă se îregistrează după 1948 și mai ales după 1956. După 1970, mai ales după 1990, creșterea este lentă, înregistrându-se chiar sporuri negative. Creșterea mai lentă după 1970 și chiar scăderea numărului de locuitori după 1990 se datorește emancipării femeii, schimbării mentalității în rândul familiilor privind planificarea familială, lipsa unei legislații corecte și realiste cu privire la întreruperile de sarcină, cât și grijile provocate de perioada de tranziție. Se mai remarcă și plecarea tineretului spre marile orașe: Tg. Jiu, Rm Vâlcea, Pitești, București, Petroșani, Craiova, Sibiu, Hunedoara, Timișoara etc.

În prezent în comuna Polovragi sunt înregistrați 3.046 locuitori din care 410 rudari. Cătunul Rudărie din Polovragi a înregistrat de-a lungul timpului o natalitate ridicată (22%) și o mortalitate foarte scăzută (după 1992 decedând doar 18 rudari). Stabiliți în localitate, pe Valea Verde, în jurul anului 1900, rudarii, la început au fost doar 4 familii – numărând 10 membrii – Multe decenii trăind în bordeie și ocupându-se cu cioplitul în lemn și împletituri.

Familile cu 7 – 8 copii sau mai mulți sunt foarte frecvente în cazul rudarilor.

Deplasările românilor ardeleni dincoace de Carpați sunt menționate în sens de interdicție chiar în Diploma Ioaniților (1247) în care se spune, între altele “nu vom lăsa ca țăranii din regatul nostru să se așeze în ținuturile de peste munți decât cu îngăduința noastră regească” Plecările românilor trasilvaneni erau probabil numeroase dacă sunt pomenite și în actele oficiale. Fuga în masă a țăranilor ardeleni a fost cauzată de încălcarea dreptului de proprietate și transformarea lor în iobagi. Altă parte a populației s-a strămutat datorită presiunilor bisericii catolice de convertire a românilor la catolicism. De o deosebită importanță și amploare au fost deplasările definitive ale oierilor Mărginimii Sibiului ca urmare a păstoritului trashumant, fapt dovedit de așezările cu dublă denumire (“Pământeni” și Ungureni”), de ocupațiile diferite a celor veniți, de portul și obiceiurilor lor distincte care cu timpul s-au transmis și locuitorilor lângă care s-au așezat.

După primul război mondial apar “țapinarii” maramureșeni (majoritatea din Vieșerul de Sus), apoi muscelenii – recunoscuți în confecționarea “jilipurilor” (scocuri din scândură de brad unse cu parafină). O parte din aceștia se căsătoresc cu localnicele, devenind cetățeni ai satelor noastre.

În trecut au fost și perioade când locuitori ai satelor noastre au migrat spre alte regiuni ale țării, în special spre Banat, unde oltenii se numea “bufeni”.

Dacă în trecut a predominat recepția de populații venite din alte zone ale țării, în ultimele decenii și în zilele noastre predomină emisia de populație mai tânără spre alte zone, mai mult sau mai puțin îndepărtate. Mulți tineri cu studii medii sau superioare au fost repartizați înalte zone ale țării, stabilindu-se definitiv în acele locuri.

Migrațiile sezoniere s-au intensificat mai ales după al doilea război mondial. Într-o primă etapă, când exploatările forestiere au luat o deosebită amploare – mai ales după construirea șoselelor forestiere – a predominat recepția de muncitori forestieri specializați în munca de pădure (maramureșeni, musceleni), care veneau din martie până în noiembrie. Mai târziu, prin anii 1970 – 1980 a precumpănit emisia de muncitori agricoli din zona noastră spre Câmpia Română și mai ales spre Banat, care plecau, la sfârșitul verii până toamna târziu, la culesul porumbului; o parte din cei plecați (în special fete) au rămas definitiv, căsătorindu-se cu bănățeni. După 1990, odată cu desființarea CAP–urilor și liberalizarea comerțului cu cereale, acest fenomen a scăzut în totalitate.

S-au mai remarcat în perioada 1960 – 1990 migrații sezoniere pentru plantații silvice, când ritmul exploatărilor forestiere și al reîmpăduririlor era mult mai intens decât astăzi. În prezent, puține suprafețe ce urmează a fi împădurite anual sunt realizate forța de muncă locală.

Migrațiile zilnice sunt astăzi destul de intense, zona noastră având un excedent de forță de muncă.

Prin aniii 1960 – 1980 au fost destul de intense și migrațiile zilnice spre zona noastră pentru exploatarea grafitului și a lemnului în bazinele forestiere. Începând cu anul 1980, o mare parte din forța de muncă a satelor noastre migrează zilnic spre centre de exploatare a lignitului de la contactul Subcarpaților cu Podișul Getic, respectiv: Copăceni, Berbești – Alunu, Seciuri, Albeni. Plecarea se făcea cu autobuze și autocamioane tip dubă, în aceste centre lucrând – până în anii 1998 – 2002 circa 550 muncitori din întreaga zonă.

Deplasări zilnice aveau loc și la sfârșitul verii și începutul toamnei (în deosebi forța de muncă feminină) la culesul fructelor – prune și mere – în bazinul pomicol Câmpu Mare.

Spre orașele învecinate – Novaci și Horezu – migrau zilnic, cu autobuze, salariații întreprinderilor de industrie locală, spitale, Întreprinderea de stofe din Horezu.

Densitatea populației – dacă raportăm populația la suprafața totală, rezultă o densitate mai mică de 31 loc./ km2. Valoarea aceasta, mult redusă față de media pe țară – 92,4 loc./ km2 se datorește faptului că suprafața comunei Polovragi are o mare întindere pădureană și alpină, aparținând zonei montane. Dacă însă raportăm populația doar la zona depresionară , respectiv vatra și rama depresiunii, densitatea trece de media pe țară, fiind de 112 loc./ km2; teritoriul studiat fiind unul din cele mai vechi și mai dens populate.

Structura populației pe grupe de vârstă ne oferă unele sugestii în legătură cu evoluția forței de muncă.

Structura profesională este rezultatul modului de organizare a activităților social – economice. Cunoașterea sa prezintă o importanță deosebită, mai ales în problemele de autoconsum local. Este necesară cunoașterea raportului dintre populația activă și cea inactivă, aceasta marcând o influență deosebită asupra resurselor generale, reliefând starea de dezvoltare economico – socială a localității.

Dacă cu trei decenii în urmă cea mai mare parte a populației active era încadrată în extracția grafitului și exploatările forestiere în ultimele două decenii cea mai mare parte a acestei categorii lucrează în centrale miniere de extragere a lignitului.

Din totalul populației active 47,9 % lucrează în agricultura și silvicultură; 26,9 % în industrie; 17,5 % în servicii (administrație, învățămât, sănătate, comerț); restul fiind liber profesioniști.

Ponderea populației active în comuna Polovragi este de 52,9 %. Acest procent se datorește faptului că mulți locuitori au lucrat în minerit și exploatări forestiere, beneficiind de grupă de muncă în condiții grele ce le-a permis ieșirea la pensie în jurul vârstei de 50 ani. Dar ieșirea la pensie nu înseamnă totuși inactivitate, deoarece având dintotdeauna gospodărie și pământ, acești oameni continuă să lucreaze în agricultură, completându-și astfel veniturile.

Numărul șomerilor reprezintă 8,6% din totalul populației active.

Inițial satele din zona noastră erau libere iar locuitorii foloseau cea mai mare parte a pământului în devălmășie. Cu timpul ele cad sub ascultarea domnitorilor care le donează după bunul lor plac celor care le-au slujit cu credință, sau mânăstirilor după apariția acestora. Așa s-au întâmplat lucrurile (dovedite cu documente) cu satul Polovragi care a fost stăpânit o vreme de boieri și apoi de Mânăstirea Polovragi. Satul Racovița nu a intrat în domeniul mânăstiresc, dar și aici o parte a moșiei satului a fost acaparată de boieri care le-au stăpânit până de curând.

Un aport deosebit în evoluția așezărilor din zonă a fost dat de populația de oieri mărgineni venită de peste munți. Aceștia au impulsionat de-a lungul timpului ocupațiile pastorale, făcând ca legătura dintre om și munte să se intesifice.

Așezările temporare din Depresiunea Polovragi sunt reprezentate de stâne, cabane de exploatare forestieră, cabane silvice și cabane turistice.

Stânele, cele mai răspândite așezări temporare împânzesc golul alpin la contactul acestuia cu pădurea, în locuri mai adăpostite și expuse la soare în apropierea izvoarelor. Sunt construite din bârne având de obicei două încăperi, una pentru prepararea produselor lactate, alta pentru depozitarea acestora.

Majoritatea sunt simple din punct de vedere funcțional, respectiv pentru creșterea ovinelor, altele cu destinație dublă, alături de ovine crescându-se și bovine. Sunt și stâne amenajate pentru pășnarea vacilor – “văcării”.

Ele poartă numele muntelui în care se găsesc, iar uneori pe al ungurenilor care le folosesc an de an.

După cum susține Claudiu Giurcăneanu în “Populația și așezările din Carpații Românești” – 1988, Stâna – ca terminologie face parte din fondul autohton de cuvinte traco – dac și apariția lor în Carpați este străveche – o dată cu apariția păstoritului.

Sălașele existau în trecut când nu erau șosele de-a lungul râurilor din munți. Vestite erau sălașele din Luncile Oltețului și Poiana Izmana. Fânul se cosea și se depozita în clăi fiind consumat cu vitele în perioada de iarnă. Sălașul se mai numea și “pătuiag”.

Cabanele forestiere erau mai numeroase și mai mult folosite în trecut, când și exploatările forestiere erau mai intense. Astăzi muncitorii forestieri fac naveta de acasă la locul de muncă cu curse speciale.

Cabanele și popasurile turistice se întâlnesc la contactul muntelui cu depresiunea.

CAPITOLUL VI

ACTIVITĂȚI UMANE ÎN CADRUL ZONEI

6.1. Valorificarea economică a cadrului natural

Locuitorii comunei Polovragi au practicat de-a lungul timpului activități de natură economică în volum și cu specific diferențiat de cele al așezărilor situate în vecinătatea sudică. Economia agrară, bazată în special pe creșterea vitelor, a alternat cu forma de economie industrială caracterizată prin practicarea unor meșteșuguri țărănești și prelucrarea fierului.

Zăcămintele de minereu de fier de pe Valea Galbenului, golurile alpine ale munților și pădurile întinse, calcarul din nordul depresiunii au prilejuit locuitorilor de aici activități mixte, agrar – industriale care le-au dat posibilitatea să trăiască în condițiile unei iobăgii dublată de o semilibertate pe care sătenii și-au asumat-o din proprie inițiativă, peste capul și voința feudalului, reprezentat prin domnitor, boier sau mânăstire” (I. Nițulescu, 1972).

Condițiile naturale și istorice în care s-au dezvoltat satele de aici au permis locuitorilor să îmbine activitatea industrial – minieră și industrial – forestieră cu caracter meșteșugăresc cu activitatea de creștere a vitelor, care a rămas multă vreme ocupația de căpetenie.

Râurile de munte au fost folosite pentru punerea în mișcare a morilor, joagărelor și pivelor de bătut dimie care au dăinuit până în zilele noastre.

Calcarul din Cheile Oltețului și ale Tărâiei a fost ars în cuptoare locale numite “vărniți” timp de mai multe generații.

Toate aceste activități, atât agricole cât și de tip industrial, au făcut ca satele comunei Polovragi să fie considerate “mai răsărite” ca aspect și nivel de viață, comparativ cu satele din sud.

6.2. Activități industriale.

În prezent principalele activități industriale din zonă sunt: extracția și prelucrarea grafitului, industria energiei electrice – reprezentată de cele două microhidrocentrale de pe Olteț, exploatarea lemnului și prefabricarea lui și arderea calcarului (producerea de var).

6.2.1. Industria minieră

Această activitate are o vechime milenară în zona noastră.. Gropile de pe Valea superioară a Galbenului “de la băi”, atestă exploatarea fierului de pe vremea romanilor și chiar înainte de cucerirea romană, activitate care se reia în evul mediu pe vremea lui Matei Basarab.

Spre sfârșitul sec. al XVIII-lea încetează știrile despre “ocna” de la Baia de Fier. Se pare că fost părăsită definitiv și în aceasta situație se găsește și azi.

Dacă nu se mai extrage minereu de fier, în schimb se extrage grafitul, zona muntoasă din nordul Depresiunii Polovragi – Baia de Fier fiind unica producătoare de grafit din țară.

Extracția grafitului începe la scară mică după primul război mondial, luând amploare dupa 1953 când se amenajează instalația de flotare și când se trece la o extracție prin galerii în Muntele Catalinu. După 1965 începe exploatarea grafitului și în Bazinul superior al Oltețului pe Pârâul Uungurelul, în muntele Piscul Boierului. Dacă până în 1989 producția de grafit se apropia de capacitatea de preparare – 9.000 tone/an, având un număr de 300 muncitori (50 Catalinu, 30 Ungurelul, 120 stația de flotare), astăzi datorită cerințelor de desfacere mult reduse producția de grafit preparat a scăzut la 2.950t/an – provenit din 9.000 tone/an grafit brut extras din punctul Ungurelul. Mina de la Catalinu și-a întrerupt activitatea fiind în faza de conservare. Cei 8 muncitori de aici lucrează la întreținerea puțului de extracție și a galeriilor de exploatare. Personalul s-a redus, per total, la 129 muncitori ditre care 27 la Cariera Ungurelul și 94 la Stația de flotare.

După preparare grafitul este încărcat în saci și transportat în autocamione la gara Govora de unde ajunge la beneficiari: combinate siderurgice, în industria electotehnică, în industria chimică (prepararea vopselelor), în industria materialelor de construcții (pastă refractară pentru carămizi refractare).

6.2.2. Industria energiei electrice

Dacă în trecut râurile din zonă erau folosite doar pentru plutăritul sălbatic al lemnului și pentru punerea în mișcare a morilor, joagărelor și pivelor, astăzi forța apei acestor râuri, în special Oltețul, este folosiă la punerea în mișcare a turbinelor celor două micorhidrocentrale, cu o putere instalata de 0,8 MW fiecare. Utilajele cu care sunt echipate sunt produse de Uzinele mecanice Reșița.

Industria constructoare de mașini.

Este reperezentată doar prin ateliere de reparații a utilajelor forestiere (TAF-uri, drujbe, funiculare).

6.2.4. Industria forestieră

Reprezentată prin exploatrea și prelucrarea lemnului.

Economia forestieră

Pădurea constituie una din bogățiile de seamă ale regiunii. Până la începutul sec. XIX pădurile ocupau nu numei cea mai mare parte a zonei montane ci și a zonei depresionare.

În 1996 fondul forestier se întinde pe o arie de 53,1% din suprafața localității. Masivele păduroase cele mai puternice se desfășoară în treptele montane în bazinele Oltețului și Tărâiei, de-a lungul cărora s-au construit drumuri forestiere de acces și transport. Densitatea arborilor este destul de ridicată (200-300 m.c./ha), deci un volum apreciabil de masă lemnoasă.

Din suprafețele fondului forestier 55% este ocupată de pădurile de fag, 40 % de cele de rășinoase și 5% alte esențe: mesteacăn, Carpen, paltin, tei, plop, gorun.

Produsele pădurii

Pe lângă lemn care constituie produsul principal, pădurea mai furnizează și alte bunuri numite produse secundare. De raza Ocolului Silvic Polovragi se recoltează anual 10 tone smeură, 2 tone afine, 3 tone ciuperci, 3 tone mure, 3 tone măceșe, 1tonă păducele și 1 tonă plante medicinale.

Vânătoarea

Pădurile carpatice și subcarpatice constituie un spațiu de străveche activitatea cinegetică. Anual sunt vânate un număr de 3 cerbi carpatini (1 mascul și 2 femele), 4 căprioare (2 masculi și 2 femele)3 capre negre, 10 mistreți, 2 cocoși de munte, iar lupul, ursul și râsul cu autorizație specială, fiind animale ocrotite.

Piscicultura

Fauna piscicolă este bogată și de mare valoare economică, în apele Oltețului trăind păstrăvul (indigen și auriu), iar la ieșirea din munți mreana.

Într-un viitor apropiat se va amenaja la ieșirea Oltețului din Chei o păstrăvărie.

INDUSTRIA DE EXPLOATARE A LEMNULUI

Până la construirea șoselelor de pe Văile Oltețului și Tărâiei (anii 1960 – 1965), exploatările forestiere erau reduse, folosindu-se mijloace greoaie de tăiere și transport, respectiv ferăstrăul manual, tracțiune animală – boi cu roate de munte – și plutăritul sălbatic pe Olteț. Buștenii și “bilele” (din care se făcea șiță) erau aduse până la firul apei și prin acumulări în lacurile “hituri” de la Urlieși, Strâmtori și Luncile Oltețului, cu bătaie de 2 – 3 ori pe zi, erau împinși până la ieșirea din Chei. De aici cu autocamioanele, bușteniii erau transporatți la Fabrica de cherestea Baia de Fier, iar bilele împărțite de cei care le făceau în munte și transportate acasă, unde pe timp de iarnă erau sparte și trasformate în șiță, pe care locuitorii o transportau apoi în satele de podiș sau câmpie pentru bani sau pentru cereale.

După construirea șoselelor forestiere a urmat o perioadă de circa 20 ani când exploatarea a luat proporții, versanți întregi rămânând dezgoliți, plantați cei drept imediat, cu rășinoase – în special. Exploatările au fost favorizate de marile doborâturi de vânt din anii 1969 – 1981, 1986.

În prezent ritmul de expoloatare a scăzut la 20.000 mc, personalul muncitor s-a redus la 180 muncitori. Doar 4 muncitori din zona hațegului lucrează în sezonul cald la exploatările forestiere, iarna înapoindu-se acasă..

INDUSTRIA DE PRELUCRARE A LEMNULUI

Din cei 20.000 m.c exploatați numai 30% se prelucreaza la Fabrica de cherestea de le Baia de Fier, restul fiind orientat spre C.P.L. Vâlcea (lemn derulaj pentru furnire) și C.P.L. Brăila și Dej (lemn pentru celuloză).

Fabrica de cherestea din zonă produce scândură de rășinoase, grinzi, scândură de fag aburit pentru export, semifabricate pentru mobilă.

Pentru transportul lemnului de la pădure spre punctele de prelucrare și de aici către beneficiari sunt folosite autocamioane.

ALTE ACTIVITĂȚI INDUSTRIALE

Aici se înscriu prestările de servicii. Asfet în comuna Polovragi funcționează 3 mori pentru mălai (2 în satul Polovragi, 1 în satul Racovița) și una pentru furaje- satul Polovragi – toate acționate electric. Mai funcționează un joagăr și 2 gatere, de asemenea cu acționare electrică; o pivă hidraulică și un atelier de tâmplărie.

Agricultura în localitatea Polovragi

Din cele prezentate mai înainte se observă că analiza pe o perioadă mai îndelungată asupra terenului permite înțelegerea cauzelor ce au dus la utilizarea actuală, dând o persepectivă a dezvoltării ramurilor agricole în funcție de cerințele locale și naționale ale economiei de piață.

În urma observațiile din teren, din analiza hărților topografice și din interpretarea datelor luate de la Direcția pentru Agricultură Gorj am ajuns la următoarele concluzii:

Cea mai mare suprafață este ocupată cu păduri (53,1%), având o frecvență mai mare în zona montană. În perioada 1965 – 1995 s-a observat o scădere sensibilă a fondului forestier, ca urmare a exploatărilor intense – mai ales pană în anul 1985;

Poziția a doua este deținută de suprafețele agricole cu o pondere de 38,5% din suprafața totală;

Alte terenuri (drumuri, suprafețe acvatice, vetre de așezări, terenuri neproductive etc.) dețin o pondere de 8,4%.

Analizând structura suprafețelor agricole constatăm faptul că terenurile arabile ocupă suprafețe mai mici.

Livezile de pomi fructiferi ocupă în general suprafețe modeste, comparativ cu alte regiuni subcarpatice. Se impune creșterea suprafețelor pomicole mai ales pe terenurile cu pantă accentuată, ocupate în prezent de fânețe.

Livezi mai întinse se găsesc pe raza satului Racovița, atât datorită reliefului fragmentat cât și tradiției introdusă aici de familia Rusu, recunoscută cu 60-70 de ani în urmă pentru priceperea în sădirea, altoirea și îngrijirea pomilor fructiferi (N. Rădescu – monografia satului Racovița).

O plantație care a dat bune rezultate a fost și cea de pe raza satului Polovragi în punctul denumit “Întovărășire”, unde în urmă cu 45 de ani s-a plantat specii de prun productiv: Anașpet, Tuleu gras. În prezent plantația prezintă semne de îmbătrânire.

Producția pomicolă este folosită local în fabricarea țuicii, colectare pentru producția de conserve și la vânzarea pe piața orașelor și centrelor muncitorești.

Viile și pepinierele viticole plantate pe terenurile puțin productive și pe versanții însoriți au înregistrat o sensibilă creștere în ultimii 45 ani.

Dacă în urmă cu 40 – 50 de ani această cultură ocupa puține suprafețe, cea mai mare parte a locuitorilor satelor noastre cumpărând de sărbători vin din localitățile situate mai la sud, în prezent vița-de-vie s-a extins, cu bune rezultate pe suprafețele puțin fertile, pietroase și nsipoase neprielnice altor culturi. Se folosesc soiurile autohtone: nova și fraga și hibrid local și mai puțin soiul altoit.

Culturile agricole

Principala cultură de câmp este porumbul care găsește condiții bune pe terenurile aluviale de pe dreapta Tărâiei în punctele “Bengeasca și Săiele”. Culturile de porumb se mai practică și pe terenurile de de pe lângă casă, numite și “bătături” sau “săliștea casei”, terenuri cu randament mai ridicat în partea de est a satului Polovragi, mai apropiate de Tărâia.

Grâul și celelalte păioase ocupau suprafețe mai întinse în trecut (în special ovăzul și grâul furajer – triticale), dar după 1989, odată cu creșterea costului lucrărilor agricole, s-au redus mult aceste suprafețe.

Cartoful se cultivă pe suprafețe relativ întinse, nefiind prea pretențios la condițiile pedoclimatice. Fiind căutat în localitățile “din jos”, adică cele din Podișul Getic și Câmpia Olteniei, la schimb cu cerealele, suprafețele cultivate au crescut simțior, în ciuda necazurilor pricinuite de gândacul de Colorado.

Dintre leguminoase o mare extindere a căpătat fasolea cultivată fie separat fie în culturi intercalate (cu cartoful sau porumbul). Ca și cartoful este căutată în zonele centrale și sudice ale țării.

Culturile de legume și zarzavaturi se practică pe terenurile de pe lângă case. Mai răspândite sunt: ceapa, usturoiul, ardeii, varza și roșiile.

Plantele furajere: lucerna, trifoiul, sfecla furajeră sau extins în ultima vreme ca urmare a dorinței locuitorilor de a avea vite bune, cu un randament sporit de carne și lapte.

O cultură care a luat amploare în ultimii 40 de ani este cea a căpșunului, nefiind pretențioase la condițiile de sol. Dacă în urmă cu câțiva ani erau foarte nmeroase centrele de colectare, în prezent se practică fie livrarea lor unor intermediari (bucureșteni, ploieșteni, buzoieni, hunedoreni), fie deplasarea producătorilor cu marile centre muncitorești. Aduce venituri destul de imporatnte cultivatorilor, care astfel uită munca destul de grea prestată la întreținerea culturii și recoltare.

Creșterea animalelor

Existența unor întinse pășuni de munte, ca și a supafețelor întinse ocupate de fânețe naturale a făcut ca locuitorii satelor Polovragi și Racovița să practice această activitate din timpuri imemoriale.

I.Conea arăta că în preajma primului război mondial, comuna vecină Vaideeni avea în jur de 150.000 oi și tot el menționa că păstoritul era practicat și în celelalte sate de sub munte: Marița, Racovița, Polovragi, Baia de Fier, Novaci și Crasna.

Mara N. Popp, în lucrarea “ciobănia la ungurenii din dreapta Oltului” menționa printre altele, că activitatea pastorală practicată de românii din sudul Carpaților provine din zona”Mărginimii Sibiului”, pentru care mai sunt numiți “ungureni”.

În lucrarea “Păstoritul Românesc și problemele sale”, I. Donat arăta că în deceniul VI și VII al sec. al XX-lea, în zonele Novaci și Horezu nu mai erau decât cca. 25.000 oi, ceea ce ne face să credem că în decurs de 50 de ani numărul ovinelor a scăzut vertiginos. Ulterior, numărul lor a crescut simțitor, dar după 1989, scade din nou deoarece lâna țurcană nu mai este căutată de Industria textilă Rmânească, preferându-se lână adusă de la mari distanțe din țările emisferei sudice (Australia, Africa de Sud, Argentina).

Crașterea ovinelor se practică în două moduri:

vărat pe pășunile de munte și iernat în Ccâmpia Dunării sau Câmpia Banatului (tanshumanță);

vărat pe pășunile de munte și iernat acasă cu bază furajeră asigurată din fânețele naturale. Acest mod este preferat de cei care au mai puține oi, iar primul de cei care au turme mari.

În afară de ovine se mai cresc și bovine pentru carne și lapte și mai puțin pentru tracțiune. Rasele întâlnite sunt: Bruna de Maramureș, Sura de stepă ameliorată, Bălțata Românească și în ultima vreme Holstein.

Dacă în trecut predominau boii pentru tracțiune, în special pentru transportul buștenilor din pădure cu roate de munte, astăzi numărul lor a scăzut doar la câteva perechi pe sate. Acest fapt se datorește introducerii pe scară largă a mijloacelor mecanizate: tractoare, TAF-uri, autocamioane. Ca animale de tracțiune se cresc caiii al căror număr a crescut simțitor, deoarece transportul cu aceste animale este mai rapid.

Porcinele se cresc în sistem gospodăresc, fiecare familie crescând 1-2 porci pentru nevoile proprii și mai rar pentru vânzare. Rase de porci: Marele alb, Bazna, Landrace.

Păsările, se cresc de asemenea în siatem gospodăresc: găini, rațe, gâște, curci.

Pentru creșterea albinelor există o bază meliferă diversă: salcâm, tei, smeur, flori de câmp.Încă nu este dezvoltată apicultura pe măsura posibilităților. De aceea primăvara și vara apicultorii din Câmpia Olteniei își aduc stupii pentru mai multe saptămâni în zona noastră.

CAPITOLUL VII

TRANSPORTURILE ÎN ZONĂ

Geografia trasporturilor – ramură a geografiei economice – studiază repartiția în teritoriu a transporturilor și căilor de cominicație și rolullor în valorificarea și modificarea mediului înconjurător.

Transporturile mijlocesc deplasarea materiilor prime din centrele de exploatare spre centrele de prelucrare și consum. Totodată prin intermediul mijloaceleor de transport se efectuează deplasarea oamenilor de la domiciliu la locul de muncă, de la sat la oraș, sau în alte scopuri. Căile de comunicație se comportă ca un adevărat sistem vascular al zonei.

Regiunea noastră a avut posibiltăți de legătură mai dificile, datorită fragmentării reliefului și rețelei mai dese de văi. Forța mare de eroziune și transport al rețelei hidrografice la care se adaugă și marile cantități de precipitații ce înlesnesc declanșarea unor alunecări de teren, rostogolirea pe pante de grohotișuri și stânci sau avalanșe pe timp de iarnă, afectează stabilitatea drumurilor și îngreunează circulația. Toate acestea au impus construirea unor lucrări de artă inginerească: viaducte, poduri, ziduri de sprijin și de reținere a surpărilor.

Cu toate acestea prezența drumurilor în zona noastră datează din timpuri străvechi. Hărțile din sec. XVIII și sec. XIX, indică atât drumurile principale care traversează zona de la est la vest, trecând pe la mânăstirile subcarpatice, cât și drumurile de “plai” care împânzeau Carpații în toate direcțiile, dar mai ales din localitățile de sub munte pe interfluvii până la culmea alpină.

Transporturile rutiere. Prin modernizarea șoselei naționale D.N. 67 (Rm Vâlcea – Tg. Jiu) și a celei județene D.J. 665 (Horezu – Vaideeni – Polovragi – Novaci – Bumbești Jiu) ca și construirea șoselelor prin Văile Oltețului și Tărâiei, zona are acum o rețea destul de densă de drumuri care suplinește în bună parte lipsa unei căi ferate.

Pe șoseaua națională D.N. 67 Rm.Vâlcea – Tg. Jiu, sunt transportate zilnic 4.500 tone mărfuri.

Legături rutiere transcarpatice se realizează pe Valea Oltețului, șoseaua ajungând peste Curmătura Oltețului în Valea Latoriței și, de aici în Valea Lotrului până la Voineasa.

Numeroase sunt drumurile forestiere pe afluenții Oltețului, în zona de munte, folosite de tractoare și TAF-uri pentru transportul lemnului.

Înainte de cel de-al doilea război mondial s-a pus problema construirii unei căi ferate cu plecarea de la Polovragi, pe Valea Tărâiei, apoi pe Valea Oltețului, până la Balș, unde ar fi întâlnit calea ferată Craiova – Piatra Olt – Pitești – București. Poate nu ar fi lipsită de interes reluarea ideii și realizarea ei în viitor.

Trasporturile speciale. Sunt reprezentate de funiculare în bazinele forestiere și de conducte de apă care alimentează comuna Polovragi. În prezent se derulează lucrări de suplimentare și extindere a rețelei de alimentare cu apă.

CAPITOLUL VIII

TURISMUL

8.1. Considerații generale

Depresiunea subcarpatică Polovragi – Baia de Fier și zona montană aferentă ei prezintă o atracție turistică deosebită datorită marii varietăți de obiective naturale și antropice cu care este înzestrată.

De aceea zona este intrată mai demult în circuitul turistic național și chiar internațional, anual vizitând regiunea noastră zeci de mii de turiști români și străini.

8.2. Potențialul turistic natural – istoric

Este dat în primul rând de aspectul peisajului înfrumusețat de prezența barei calcaroase ce formează abruptul de la contactul muntelui cu depresiunea, de existența în aceste calcare a cheilor, peșterilor și altor forme carstice.

Se remarcă, prin sălbăticia și spectaculozitatea lor, Cheile Oltețului cu o lungime de 2.000 m. care, prin îngustimea lor, prin verticalitatea și înălțimea amețitoare a pereților, rivalizează cu vestitele Chei ale Bicazului.

Tot aici se află Peștera Polovragi (Peștera lui Pahomie) cu o lungime de 9.200 m (în care intră și ramificațiile), fiind una dintre cele mai lungi din țară. Electrificată pe o lungime de 700 m., care este deschisă marelui public, peștera prezintă numeroase concrețiuni calcaroase pe care fantezia localnicilor le-a botezat cu diferite nume: Jilțul lui Zamolxe, Cuptorul dacic etc. De altfel credința populară susține că ”după înfrângerea dacilor de către romani, zeul protector al acestora – Zamolxe, s-ar fi retras în peșteră plângând soarta poporului său. Picurii din tavan nefiind altceva decât lacrimile sale” (Al. Vlahuță România Pitorească – 1901). Restul peșterii, cercetată în amănunțime de un colectiv al Institutului Speologic București, condus de I. Povară și G. Diaconu în anii 70, a fost închis, deoarece mulți falși speologi intrați aici au început să devasteze concrețiunile calcaroase foarte bogate în acest sector.

Mai la vest, pe teritoiul comunei Baia de Fier, Cheile Galbenuli, mai puțin impresionante, ascund în interiorul lor cea mai cunoscută peșteră din România – “Peștera Muierilor”, cu o mare bogație de forme pe care luminile reflectoarelor desenează figuri și umbre dintre cele mai interesante. Peștera a fost cercetată științific în perioada 1951 – 1956 de către un colectiv al secției de antropologie a Academiei, condus de C.S. Nicolăescu – Plopșor și ulterior de un colectiv al Institutului Speologic Emil Racoviță din București. Ea prezintă două etaje, unul superior de 640 m, electrificat și deschis circuitului turistic; altul inferior – de 200 m., nevizitat, fiind rezervație speologică.

Un obiectiv turistic al comunei Polovragi, mai puțin cunoscut și mai greu de vizitat îl reprezintă “Cetatea dacică” de pe platoul Pietrei Polovragiului, pus în evidență de săpăturile arheologice din anii 70 – 80 de profesorul Floricel Marinescu de la Muzeul Militar Central din București. Cetatea situată pe un platou calcaros înconjurat din trei ărți de abrupturi greu accesibile a servit ca loc de refugiu pentru un trib dacic din sec. II –I î. Hr., ce avea așezare stabilă jos pe terasa Oltețului. S-a propus organizarea unui muzeu în aer liber cu vitrine care să conțină obiectele găsite aici: vase, monezi romane,. Obiecte din bronz și fier, obiecte din piatră șlefuită. Propunerea nu s-a materializat niciodată.

Tot aici este “Crucea lui Ursache” și “Oborul Jidovilor”- o dolină uriașă adâncă de 2,5 m. cu pereții abrupți despre care se spune ca ar fi funcționat ca staul pentru vitele oamenilor preistorici. Și astăzi ea servește, primăvara înainte de urcatul oilor la munte, ca obor pentru oile localnicilor.

Crucea lui Ursache, domină platoul calcaros fiind vizibilă din satul Polovragi. Este cioplită în piatră dură, fiind o mărturie a existenței Căpitanului de plai Ursache, care a străjuit pe aceste locuri la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX.

Sfânta Mânăstire Polovragi

Sfânta Mânăstire Polovragi este așezată într-un cadru pitoresc, la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în vecinătatea Cheilor Oltețului, într-o livadă cu pomi fructiferi și castani comestibili, amintind de clima blândă a Mânăstirilor Tismana și Bistrița.

Străbătând larga depresiune a Polovragilor, pelerinul își amintește cu emoție că străbunii noștri geto-daci s-au stabilit aici din vremuri străvechi, dezvoltând o înfloritoare așezare civilă, pe șesul din fața actualei mânăstiri și alta militară, sus pe munte – în Poiana Padeșului. Despre ele mărturisesc vetrele, uneltele, podoabele,monezile precum și obiectele cultice și casnice aduse la lumină de recentele cercetăti arheologice.

DENUMIREA MÂNĂSTIRII

Mânăstirea și-a luat denumirea de la localitatea vecină – Polovragi – Această toponimie românească cu rezonanță particulară, a dat naștere la multe interepretări. Unii au pus-o în legătură cu o plantă numită povragă sau polvragă, folosită ca medicament; alții au derivat-o de la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna mult stâncoasă (Ghenadie Enăceanu); sau de la cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alții au văzut în ea o vale diabolică sau o câmpie vrăjită (Aurelian Sacerdoțeanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare la credințele religioase și practicile medicale răspândite în vița strămoșilor noștri. În sprijinul acestei opinii ar veni și faptul că în conștiința localnicilor se păstrează tradiția, conform căreia, zeul dac Zamolxis a locuit în peștera de la Polovragi. În preajma lui se găseau vraci, medici sau preoți, cunoscători ai cultului dar și ai tainelor vindecării neputințelor trupești, oferind oamenilor leacuri preparate din plante medicinale răspândite din belșug în flora locală. Scriitorul Alexandru Vlahuță consemnează această legendă în lucrareasa. “România Pitorească”, unde spune că zeul îndemna poporul să-și apere pământul strămoșesc, “iar stropii ce se preling și picură și azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”.

VECHIMEA ȘI CTITORII MÂNĂSTIRII

Recentele cercetări istorice stabilesc vechimea Mânăstirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitorită fiind de Radu și Pătru, fii lui Danciul Zamona, menționați într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).

Timp de un secol și jumătate documntele nu mai pomenesc nimic despre această mânăstire.

În anul 1645, satul Polovragi devine proprietatea logofătului Danciul Pârârianul, fiul lui Hamza. Stăpân peste o serie de moșii, potrivit tradiției, a zidit la “Braniștea semănată”, cum se numea atunci Platoul Polovragilor, un locaș de cult pentru odihnă și reculegere sufletească, iar în caz de pericol, pentru refugiu și adăpost.

Prima atestarea documentară a Mânăstirii Polovragi rezultă dintr-un hrisov emis la 6 iulie 1648 de Matei Basarab, prin care vioevodul îi confirmă satul cu același nume, dăruit de ctitor.

Danciul Pârâianul a zidit biserica pe vechile temelii, păstrând partea cea bună, cum dovedește zidăria din partea inferioară a construcției. Ctitorirea vechilor biserici pe fundații anterioare era un procedeu frecvent, datorită distrugerilor și calamităților de tot felul, care se țineau lanț.

În anul 1657, mânăstirea a fost vizitată de arhidiaconul Paul de Alep, însoțitorul patriarhului Macarie al Antiopiei,prin Țara Românească. În jurnalul său consemnează că un boier vestit a clădit în satul Polovragi “o mare mânăstire cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”… Am făcut și slujbă în fața lui, într-o mare biserică de lemn, lângă zidirea cea nouă.”. De aici se constată că în perioada respectivă, a existat la Mânăstirea Polovragi o biserică de lemn, ridicată în urma ruinării celei de zid, unde s-a oficiat cultul divin, până la terminarea bisericii actuale.

Ctitorul Danciul Pârâianul a închinat mânăstirea Sfântului Mormânt, către care călugării trebuiau să plătească anual 50 de taleri.

Perioada “închinării” a fost, pentru Mânăstirea Polovragi, o etapă întunecată. De aceea marele domnitor Constantin Bâncoveanu o răscumpără în anul 1763 și o face metoc al Mânăstirii Hurezi.

Istoria Mânăstirii Polovragi din această perioadă este cuprinsă în frumoasa inscripție chirilică din pronaosul bisericii, așezată deasupra ușii de la intrare.

Voievodul Constantin Brancoveanu este, deci al treilea ctitor al Mânăstirii Polovragi. Prin purtarea sa de grijă s-a zugrăvit interiorul, s-a adăugat pridvorul în stil brâncovenesc, s-au construit unele chilii și clopotnița precum și zidurile de cetate.

Mânăstirea Polovragi s-a bucurat și de sprijinul unor creștini evlavioși. Dintre ei amintim pe jupânița Stanca, sora lui Danciul Pârâianul, care a donat la 1 aprilie 1650 întreaga sa avere. De asemenea, amintim și pe Ioan Bengescu, ginerele lui Andrei Scorei, ctitorul a cinci chilii.

ARHITECTURA ȘI PICTURA BISERICII

Biserica Mânăstiri Polovragi este zidită în stil bizantin, având formă trilobată, realizată într-o simetrie proporțională

Ca elemnte arhitectonice deosebite se remarcă brâul exterior orizontal, rotunjit, încadrat între carămizi așezate în zimți. Încingând întreaga construcție, conferă două părți dinstincte zidului: partea inferioară- caracteristică prin rânduri de cărămidă aparentă și piatră cioplită, intercalată cu câte o cărămidă verticală și cea superioară – tencuită în alb. Ancadramentele ferestrelor sunt din piatră cioplită, având partea de sus decorată cu diferite motive sculpturale. O conișă realizată din trei rânduri de cărămizi suprapuse așezate în dinți de ferăstrău, se găsește la baza acoprișului. Pe naos se înalță turla Pantocratorului, având interiorul cilindric, iar exteriorul cu 12 laturi.

Pridvorul – deschis, așezat pe opt coloane dreptunghiulare, cu un coronament în față din travee, susținut pe coloane octogonale de zidărie. Boltirea constă într-o calotă sprijinită pe patru axuri neegale. Din pridvor se intră în pronaosul luminat de două ferestre sub formă de firidă. Un zid masiv prevăzut cu o ușă largă desparte pronaosul de naos.

Naosul, spațios, este luminat de patru ferestre laterale, precum și de lumina primită din turla pantocratorului. Absioda altarului este boltită. În stânga se află proscomidiarul, iar în dreapta veșmintarul, practicate în grosimea zidului.

Între altar și naos se găsește catapeteasma executată din lemn de tei, o adevărată capodoperă a vechii sculpturi românești, având o bogată ornamentație cu împletituri florale, săpate măiestrit, pline de finețe și stălucire. În chip deosebit impresionează ușile împarătești , ornamemntate pe întreaga suprafață.

Pictura bisericii, deși asemănătoare cu cea de la Hurezi, fiind opera comună a unor pictori renumiți, are și caracteristici proprii, cu valoare de prototip..

În exterior, deasupra arcadei mijlocii a pridvorului, găsim icoana ”Acoperământului Maicii Domnului”, executată în 1713 de zugravul Constantin.

În pridvor este icoana hramului mânăstirii “Adormirea Maicii Domnului”. De o parte și de alta a intrării, există reprezentarea iconografică, unică în țara noastră, a mânăstirlor de la Sfântul Munte Athos.

Pictura interioară, păstrată intactă, are o mare valoarea artistică. Coloritul, pe fond albastru, are nuanțe armonioase și sobre.

Motivele florale care împodobesc anumite părți ale bisericii și arcadele pridvorului amintesc arta populară exprimată în covoarele oltenești, cu preferință ale celor gorjene.

INCINTA MÂNĂSTIRII

Biserica Sfintei Mânăstiri Polovragi este înconjurată de chiliii, formând o puternică cetate de apărare. În ea se pătrunde printr-o poartă masivă, deasupra căreia căreia se înalță clopotnița ridicată în timpul lui C-tin Brâncoveanu.

Clădirile vestice, cu etaj și cerdac, adăposteau odinioară stareția, chiliile, arhondaricul, arhiva, cămările, iar la subsol beciurile. În aceste chilii se îndeletniceau călălugării cunoscători ai scrisului, cu copierea hrisoavelor și a și a actelor de danie, cu cu traducerea și transcrierea lor în condica mânăstirii. Aici s-au păstrat mai multe documente, porunci domnești, acte de danii, actul de închinare al mânăstirii la Sfântul Mormântn cel de răscumpărare al ei, zapisele referitoare la moșiile și proprietațile cu care a fost înzestrată, etc.

În partea sudică și cea răsăriteană se află în prezent chilii și ateliere, iar în partea nordică un zid masiv. Lângă el se înalță o elegantă ceșmea cu foișor, pe bazinul căreia scrie : “Ceea ce vezi, e făcut de Pisios Polovrag(eanu) 1854, martie 15”.

BISERICA BOLNIȚĂ

Marile mânăstiri ortodoxe aveau întodeauna în preajma lor un corp de clădiri destinate scopurilor umanitare ,pentru tratarea și îngrijirea suferinzilor, având și o biserică pentru satisfacerea dorințelor sufletești, numită de obicei “Biserica Bolniță”. Cea de la Mânăstirea Polovragi este situată în partea de nord a incintei, fiind zidită în anul 1732 de egumenul Lavrentie și închinată Sfântului Ierarh Nicolae, marele ocrotitor al celor neputincioși.

Biserica, în stil bizantin, are formă de corabie. În 1738 a fost zugrăvită de pictorii Gheorghe și Ioan. Frescele interioare, de colorit viu, s-au conservat excepțional; cele exterioare, care acopereau probabil întreaga suprafață a pereților, se mai pot vedeea în mici fragmente, numai în jurul ușii de la intrare , unde este reprezentată icoana Sfântului Nicolae, patronul locașului.

Biserica nu are pirdvor, printr-o ușă practicată în zidul sudic, se intră direct în pronaos. Aici sunt zugrăvite o serie de personalități bisericești. Pe zidul nordic vedem chipul unei călugărițe, al unui boier, al unei femei cu doi copii.

Un zid prevăzut cu o ușă centrală și două ferestre laterale, separă naosul de pronaos. Pictura din naos reprezuntă scene din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Maicii Domnului. De pe boltă Pantocratorul, înconjurat de cete îngerești binecuvântează poporul.

Între absida SfântuluiAltar și naos există o catapeteasmă de zid, pe spatele căreia este pictată jertfa lui Avraam. Pe boltă Maica Domnului cu Pruncul în brațe, iar, mai jos, sfinții ierarhi, într-o delicatețe serefică, oficiază Sfânta Liturghie.

TRECUT ȘI PREZENT LA MANĂSTIREA POLOVRAGI

Începuturile vieții monahale la gurile Cheilor Oltețului nu sunt cunoscute. Deși documentele menționează secolul al XVII-lea, iar cercetările mai noi pe cel al XVI-lea, totuși se crede că sunt mult mai vechi, dăinuind cel puțin sub forma unui schit. Se știe că, potrivit vechilor tradiții românești, la toate trecătorile existau schituri pentru odihna și adăpostirea călătorilor care străbăteau cărările înguste ale munților, ca să mențină legăturile dintre frații stabiliți de o parte și de alta a Carpaților.

De-a lungul secolelor, la Polovragi au viețuit călugări. În anul 1968, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aici s-a stabilit o obște de călugărițe. Organizate după pricipiul de bază al monahismului ortodox “Roagă-te și muncește” , viețuitoarele au reușit să ridice în scurt timp la un înalt nivel spiritual și material mânăstirea. Sfintele slujbe se oficiază după pravila monahală, iar munca se desfășoară în atelierul și gospodăria proprie Prin purtarea de grijă a conducerii Arhiepiscopiei Craiovei, în frunte cu Înalt Preasfințitul Mitropolit Nestor Vornicesu, în anul 1984 s-au terminat la Polovragi marile lucrări de restaurare a sfântului locaș. Ele au constat în readucerea clădirilor în formă originală, dar și consolidarea lor , potrivit celor mai avansate principii și norme ale tehnicii moderne. Zidurile fortificate, tâmplăria refăcută, instalațiile electrice, de apă curentă și sanitare înlocuite, introduicerea încălzirii prin termoficare, împrejmuirea livezii cu gard înalt de ulucă, iar la intrare o monumentală poartă din lemn de stejar sculptat, fac din Mânăstirea Polovragi o adevrată oază de trăire și reculegere spirituală.

Creându-se noi spații, o parte din fostele clădiri a fost destinată Depozitului valorilor de patrimoniu național. Aici s-au colectat și se păstrează în condiții execepționale peste 3.000 de volume în limbile română, slavonă și greacă. Printre ele găsim cărți rare ca: Indreptarea legii (1652), Evanghelia de la București(1682) și Apostolul (1683), sau manuscrise de muzică psalmică, dintre care amintim: Evanghionul lui Anton Pann (1846) și Anastasimatorul lui Gherontie (1683).

Alături de cărți se găsește o bogată coleție de icoane pe lemn și sticlă, totalizând peste 650 de exemplare provenind din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea.

De asemenea este în curs de reorganizare, în spații corespunzatoare, colecția de obiecte bisericești. Printre ele se poate admira un steag cu semnătura Zugravului Gheorghe. El reprezintă botezul lui Hristos, înconjurat de chipuri de apostoli, evangheliști și sfinți, având următoarea însemnare: ”Acest sfânt steag s-a lucrat cu toate cele trebuincioase, precum se vede, prin osârdia și cheltuiala dumnealui Kir Petru Gheorghiu Peleponisiu din eparhia Sparthiatis care au fost și îngrijitorul Sfântului Schit Polovragi 33 de ani, în zilele Sfinției Sale Părintelui Arhimandrit Kir Hrisant Peneți, egumenul Sfintei Mânăstiri Hurezi 1843, noiembrie 16”. Pe partea opusă este zugrăvită Adormirea Maicii Domnului, încadrată de prooroci și de marii ierarhi ai ortodoxiei, având scris în colțul din dreapta : “S-a zugrăvit de Ggheorghe Zograv 1843, noiembrie, 12”. Aici se păstrează și un Epitaf imprimat de Episcopul filaret al Rîmnicului în anul 1786, purtând o inscripție cu litere chilirice.

Din epoca lui Constantin Brâncoveanu există o sfită și un stihan, țesute în fir de aur. De asemenea se mai găsesc două rânduri de veșminte preoțești, ornamentate cu motive populare românești. O cădelniță de argint, pe piciorul căreia este marcat numele donatorului “Hrisan Polovrăgeanul”; o cruce îmbrăcată în argint, pe lemnul căreia sunt mimate mai multe scene cu Întâmpinarea, Botezul, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domnului, iar pe picior are următoarea inscripție : “1826, Ana, Stanciu și Ioana).

Interesant de reținut este și pomelnicul Domnului Constantin Brâncoveanu, scris pe un fragment de lemn cu rama reliefată din același corp. Numele, cu inițialele colorate în roșu, iar restul în negru, sunt scrise pe două coloane: pe prima este familia lui Brâncoveanu, iar pe a doua, ctitori și binefăcători ai Mâsnăstirii Polovragi.

Astfel, Sfânta Mânăstire Polovragi constituie un loc privilegiat pentru căutătorii de istorie, cultură, liniște sufletească și meditație religioasă.

NEDEIA DE LA “SFÂNTUL ILIE”

În perioada 14-20 iulie ale fiecărui an, în comuna Polovragi, judetul Gorj, se desfășoară “Nedeia de la Polovragi”.

Bâlciul, fiind printre cele mai mari din țară, este un eveniment deosebit pentru viața social–culturală și economică din Polovragi.

Nedeia – târg de la Polovragi este atestată documentar încă din sec. al XVII – lea și se bucură de o largă afluență de mărfuri și animale, cu participare a mii si mii de oameni, fapt ce i-a conferit în timp prestigiul național de care se bucură astăzi.

Între 14-17 iulie se desfășoară târgul de animale, unde vin pentru vânzare și cumpărare, crescătorii de vite din Polovragi și din împrejurimi.

Începând cu 17 iulie se desfășoară târgul de mărfuri. Acum, tradiția trăiește. Meșteri olari, sculptori în lemn, creatori de costume populare și instrumente muzicale (fluiere) își expun piesele spre vânzare.

Manifestarea tradițională de la Polovragi își are ziua sa de vârf pe 20 iulie când, în cadru sărbătoresc, se desfășoară parada portului, cântecului și dansului păstoresc. Acum, pe 20 iulie, ansambluri folclorice cu specific păstoresc vin să–și dea concursul pentru menținerea tradiției, vin să-și dea concursul pentru curățirea izvorului de suflet și de simțire românească. Prin tradiție poporul român a conservat nealterat, secole de-a rândul, frumosul de viață.

La festival participă formații din județul Gorj (Polovragi, Baia de Fier, Novaci, Stănești), din județul Vâlcea (Vaideeni, Băbeni), din județul Sibiu (Jina și Valea Viilor), din județul Alba și din Hunedoara.

Încă din sec. XVII, la izvoarele Oltețului, pe vârful lui Nedei se ținea Nedeia, o sărbătoare tradițională, prilej de cinstire a muntelui, cerului, animalelor și vieții. Aici se adunau în fiecare an, la 20 iulie, ciobanii de la Săliște, Mărginimea Sibiului, Jina, Șugag precum și ciobanii de la Polovragi, Novaci și Vaideeni.

La această Nedeie se făcea și un mic bâlci unde negustorii aduceau clopote, șei de piele, cuie de șindrilă, hamuri, desagi, frânghii, încălțăminte.

Cu timpul sărbătoarea pastorală Nedeia s-a mutat pe moșia Mânăstirii Polovragi și, mai târziu în Vatra Tâgului din cetrul satului Polovragi, unde se ține și în zilele noastre.

8.4. Modul de valorificare al potențialului turistic

Potențialul turistic al zonei este valorificat într-o foarte mică măsură. Electrificarea peșterii și înzestrarea cu un ghid dă o notă de valoare la punctajul valorificării. De asemenea oferta de cazare și masă oferită în perioadele de vară de către viețuitorii Mânăstirii Polovragi, este o notă în plus a ospitalității Polovrăgenilor.

Există în construcție un motel, în platoul de lângă Mânăstirea Polovragi, care este prevăzut a oferi 70 –100 locuri de cazare. Locuitorii din apropiere preiau surplusul de turiști și oferă servicii de cazare și masă; asistăm așadar la încercări sporadice ale unei forme de turism rural., agro – pastoral. De altfel la Liceul din Novaci funcționează și profilul turistic–agro–pastoral, prin care cei tineri se pregătesc pentru o mai bună rezolvare și valorificare a potențialului turistic al zonei.

Dezvoltarea în persepectivă a turismului în zonă

Deși bine cunoscută și intrată în circuitul turistic zona ar putea deveni și mai atrăgătoare prin mărirea capacităților de cazare prin punerea în funcțiune a motelului din platoul din vecinătatea Mânăstirii Polovragi, amenajarea și dotarea cabanei construite din lemn de pe Platoul Padeș – de lângă Crucea lui Ursache.

Terminarea acestor construcții și consturirea unei șosele de acces spre Cetatea dacică și Crucea lui Ursache, vor mări interesul pentru frumusețile zonei și vor rezolva problemele de masă și cazare ale turiștilor.

Sunt propuneri pentru amenajarea unui muzeu al satului Polovragi, în aer liber, amplasat în platoul din fața Mânăstirii Polovragi.

Consider eu, că benefică și salutară ar fi deschiderea de trasee de turism ecvestru, trasee ale căror rute să respecte potecile de munte ale ungurenilor de odinioară. Plecarea acestor trasee să fie din platoul de lângă Mânastirea Polovragi cu urcare la Cetatea dacică, Oborul Jidovilor și Crucea lui Ursache, continuând apoi în urcare pe crestele munților – la gol alpin – la stâna din muntele Pleșa, stâna din muntele Cujba, stâna din muntele Beleoaia, stâna din muntele Negovanu, stâna din muntele Turcinu, stâna din muntele Huluzu, stânele din Curmătura Oltețului cu coborâre pe Valea Oltețului, prin CheileOltețului până la Mânăstirea Polovragi. Transportul turiștilor se va face cu cai special pregătiți, ai localnicilor, iar trecerea pe la stână fiind un prilej de popas de odihnă și hrană pentru oameni și animale. Hrana pentru turiști va fi pregătită la stânele din traseu și va avea specif pastoral. Acest mod de turism fiind o bună sursă de venituri pentru localnici. Întregul traseu cuprinde circa 35 – 40 Km și necesită pentru parcurgere ușoară circa 7 ore de mers. În concluzie, traseul poate fi străbătut în maximum 2 zile, odihna de peste noapte fiind asigurată la stânele de pe traseu.

Un alt traseu turistic, care ar naște un viu interes în rândul turiștilor, are plecarea tot din platoul de lângă Mânăstirea Polovragi, cu urcare pe un traseu de picior cu un grad de dificultate mai ridicat, dar care conferă persepctive de neuitat, până la Crucea lui Ursache, Cetatea Dacică, Oborul Jidovilor, coborârea pe pârâul Prihodiștea în Cheile Oltețului, Peșterile din Cheile Oltețului (Peștera Polovragi, Peștera lui Sebereanu) și Mânăstirea Polovragi.

Cel de-al treilea traseu, dar nu ultimul, ar avea plecarea din platoul de la Mânăstirea Polovragi, traseu rutier, prin Cheile Oltețului, Valea Oltețului, Curmătura Oltețului cu coborâre în Valea Latoriței și Petrimanu spre Voineasa.

Cei care se încumetă să strată primele două trasee menționate vor fi însoțiți de către ghizi care vor prezenta locurile și punctele unde persepectivele sunt deosebite. Îmbrăcămintea ghizilor lor va fi îmbrăcămintea ungurenilor. Ghidul de serviciu va face o prezentare a tradiției și a folclorului local păstoresc. De altfel, turiștii vor avea surpriza ca, la stânele de pe traseu să fie primiți în cântec de fluier sau legănați pe melodioasa doină ori cu strigături de joc și voie bună, cu specific pastoral local.

Tot ca o măsură pentru impulsionarea turismului o constituie și amenajarea potecilor de acces spre peșterile mai puțin cunoscute din defileul Oltețului, Peștera lui Sebereanu, Peștera Pustnicului (a Postelnicului), Peștera Roșie, Peștera din fund, Peștera Pătrunsei.

Aceste măsuri vor impulsiona turismul în zonă și vor mări interesul pentru cunoașterea frumuseților naturii și trecutului istoric al acestor locuri, atât de către localnici cât și de cei care vizitează zona.

CAPITOLUL IX

ARTA POPULARĂ ȘI TRADIȚII FOLCLORICE

Comorile de arta populară ale acestei țări ca și tradițiile sale folclorice nu sunt cu nimic mai prejos de frumusețile peisagistice și bogațiile naturale ale acestui ținut, constituind împreuna zestrea patrimoniului național și, totodată, conferindu-i personalitate dinstinctă .

Numele de folclor provine din cuvantul englez folk = popor și love = intelepciune, știinta (înțelepciunea poporului), totalitatea operelor de artă create de popor într-un spațiu delimitat geografic și care posedă un limbaj comun .

Folclorul românesc cuprinde: proverbe, zicători, basme, legende, doine, colinde, balade, cântece de dor, dansuri populare, obiceiuri etc .

Poporul român a păstrat forma originală a obiceiurilor, datinilor, creațiilor materiale și cultural artistice. Acestea, strâns legate de viața socială a țăranului, l-au însoțit de la naștere până la moarte. Prin folclorul muzical, poporul român și-a căutat dragostea, dorul, durerea, jocul, desnădejdea, eroii, însoțindu-și fiecare moment al vieții cu cântec.

Pentru a face cunoscute elementele de folclor autentice trebuie să amintim de marii ctitori sau fondatori ai etnomuzicologiei românești care au fost: Constantin Brailoiu si George Breazu, recunoscuți ca mari specialiști și peste hotare, fiecare dintre ei au fondat o arhivă de folclor. Constantin Brăiloiu a făcut studiu de folclor și în județul Gorj .

Aceste elemente de etnomuzicologie și pedagogie muzicală din lucrările ambilor ctitori au format o zestre indinspensabilă pentru crecetarea spiritualității noastre populare .

Consider că datoria de onoare a generației noastre este de a cunoaște aceste valori, a le înțelege, a le asigura drumul spre generațiile viitoare pentru că, așa cum spunea Sabin Dragoi, citez “Un popor care a creeat Miorița nu poate avea complexe față de nici un experiment al marilor culturi “ iar marele cărturar Nicolae Iorga spunea că: “La noi romanii intai se aud cantecele si apoi rasare soarele “.

Cântecele populare constituie, fiecare în parte, autentice modele de perfecțiune artistică – uimitoare prin diversitatea de mijloace, bogația tematicii, varietatea expresiei, diversitatea genurilor și stilurilor regionale, fiind o oglindă vie a specificului național .

Copiii și tinerii de azi au îndatorirea patriotica de a prelua de la vârstnici comorile tezaurului folcloric, taina mesteșugului popular – deoarece marii maeștrii ai muzicii, literaturii, sculpturii, plasticii noastre contemporane, reprezintă culmile cele mai înalte la care pot să ajungă cei care au pornit de la arta, de la cultura populară.

Constantin Brancuși spunea: “Arta nu face decât să înceapă continuu “.

Cunoașterea creației populare de către tânăra generație are marea importanță de a-i apropia de artă, de a-și însuși unele valori de bază ale creației noastre populare. Ele reprezintă creații vii care au fost cultivate și desăvârșite de generațiile precedente și, care trebuie privite ca un adevărat patrimoniu spiritual pentru care admirația specialiștilor europeni este mereu vie.

In activitatea mea culturală am înțeles să transmit copiilor unele genuri ale creației folclorice din comuna Polovragi, cunoscând caracteristicile copiilor, setea de cunoaștere, curiozitatea pentru tot ce este în jurul lor, obligându-mă să utilizez strategii didactice, eficiente și modalității adecvate vârstei pentru a-i determina să se integreze în atmosfera obiceiurilor tradiționale, să-i îndrum spre izvoarele culturii.

În acest sens am urmărit atingerea principalelor obiective:

– prezentarea valorilor autentice ale simțirii poporului nostru prețuite ca o zestre lasată de înaintașii noștri;

– prezentarea tradițiilor și obiceiurilor populare care stau la baza creațiilor de factură cultă;

– implicarea copiilor în desfășurarea obiceiurilor și a folclorului local .

Creația populară din zona noastră, a Polovragiului, și-a păstrat trăsăturile specifice, caracterul oral, caracterul colectiv, caracterul sincretic (participarea mai multor arte la fenomenul artistic – muzică, poezie, coregrafie, literatura) și se practică cu diferite ocazii .

Pentu ca obiceiurile și tradițiile locale să nu piară, pentru generațiile ce ne vor urma, colectivul didactic al gradinitei noastre, colectivul didactic al claselor I-IV și al caleslor V-VIII, din comuna Polovragi, Gorj au fost preocupați de cercetarea folclorului gorjenesc și punerea în repertoriu și în scenă a unor cântece specifice și a unor obiceiuri păstorești cum ar fi: Sânzâienele, Șezătoarea de iarnă (Claca), Craii , Plugușorul, etc..

Sânzâienele, ca obicei, face parte din folclorul obiceiurilor de primăvară – vară, ce se desfășoară în jurul datei de 24 iunie , obicei ce sincretizează muzică, poezie ,dans, costume, țesături, geacuri, șervete, desagi, obiecte din lemn – vedre, găleți de muls oile, bâdâie, putineici, șiștare .

În fiecare an școlar cu copii de lagrădiniță organizăm, pregătim șii prezentăm un spectacol cu acest obicei din care voi prezenta câteva secvențe .

Din acest obicei s-a păstrat strigatul peste munte .

“ Alăuă, băăă ! …

Ciobanași de la Vaidei,

Luați bacițele cu voi,

Treceți vârful lui Nedei.

Treceți munți, treceți poiene

Și veniți la Sânzâiene, băăă !……

Alăuă, băăă!…

Și voi, ciobani de la Baia

Și băcițe din Micaia,

Coborâți printre buhaci

Și veniți la Polovragi, băă !…. “

Foarte aplaudate au fost cântecele pastorale locale, culese de la ciobanii locului :

“Mă cunosc că-s Polvrăgeană,

După vestă și năframă,

După poale și șurțoi

C-așa-i portul pe la noi “

Apoi urmează strofa care face proba sublimului acord dintre tradiție și actualitate, dintre actualitate și posteritate :

” Noi păstrăm portul prin ani

De la daci, de la romani…

Ca e portul românesc

Și cu el eu mă mândresc “

Ca în ultima strofă să exprime jurămntul de credintă față de îndeletnicire și față de țară :

“Cât e Jiul și cu Oltul

Ne–om ține graiul și portul

Și-om păzi mioarele,

Pacea și hotarele “.

Pe parcursul scenariului grupuri de copii, prin alternare, presară câte o chiuitură (strigatură), în timp ce se ascund coronițele din flori de sânzâiene:

“ Sânzâiană Polovrăgeană

Sărut ochii și-o sprânceană

Că ești harnică la stână

Și frumoasă la cunună.

Că ești harnică baciță

Și mândră cu coroniță “.

Îndeletnicire omenească, păstoritul a creeat, cum era și firesc, o lume de obiceiuri și preocupări legate de acesta. În zona Novaci – Polovragi nimic nu s-a pierdut din datina și cultura pastorală care definește spațiul mioritic; păstorii noștrii reînoiesc an de an legăturile lor din moși-strămoși cu confrații de peste munte într-o minunată întalnire de munca și veselie.

În vremurile trecute, în muntele Curmătura era hotarul dintre vechiul regat și Transilvania, dar piatra de hotar din Curmătura niciodată nu a despărțit românii din cele două provincii, dimpotrivă i-a unit. Acolo, lângă Curmătură – în muntele Nedei – se întâlneau ciobanii din Gorj, cu ciobanii din Sibiu, Alba, Vâlcea și se schimbau produse, jucau și chiuiau împreună. Așa se explică faptul că mulți ciobani și băcițe au trecut într-o parte și în cealaltă ducând cu ei costumul, obiceiurile și tradițiile locale, așa se explică faptul ca Gorjul de pe sub munte are același costum cu cei din Sibiu ( Marginimea Sibiului ) .

Ca o preocupare permanentă, a educatorilor școlari din Polovragi, pentru valorificarea folclorului local, a fost și aceea de a-i învăța pe cei mici tainele fluierului și au reușit, apelând la competența profesorului de muzică Marin Chirițescu.

Ani de-a rândul gradinița și Școala generala din Polovragi a avut și au o echipa de fluierași care a prezentat programe artistice apreciate de public pe diferite scene din țară. Trebuie să arăt că formația Școlii generale a fost premiată de șase ori la nivel național cu premiul întâi, din echipă făcând parte și preșcolari.

Gradinița, școala au fost o adevarată pepinieră de talente care apoi s-au încadrat perfect în formația adultă a comunei, condusă zeci de ani de dl. profesor Constantin Mesteacăn și care ne reprezintă cu cinste în toate ocaziile.

Nu lipsesc din repertoriul școlii și grădiniței nici doina care, după afirmațiile cercetătorilor folcloriști își are originea în viața pastorală. Versurile doinei cuprind o tematică bogată în care predomină puternice sentimente de dragoste, de dor, de jale, de revoltă, gânduri, frământări și năzuințe ale omului – exemplu: Doina păstorului:

“ Ce frumos cântă păstorul

Când poartă prin munți cioporul

De oițe și mioare,

În vale, pe lăsătoare ! “

Doinele de tip străvechi sunt executate solo, dar la Polovragi s-a reușit, după multă muncă, să se execute și colectiv de grupul de bacițe ( 18 – 20 bacițe ).

Doina este îndrăgită de publicul spectator datorită structurii ritmice axată pe sistemul parlando–rubato și se caracterizează prin repetarea sunetului, multe coroane, mlădierea liberă a duratei sunetului, apropierea de inflexiunile cuvântului vorbit. Întâi o execută fluierașii (instrumental), după care cântă vocile–băcițele.

Din programele artistice pe care le prezentăm nu lipsesc jocurile specifice locului: Invârtita, Sârba, Ungureneasca, Târcolul, jocuri care se regăsesc și-n obiceiul Sânzâienele și care sunt însoțite de strigături:

“ Târcolit, am târcoli

Peste vârful Balotii,

Peste vârful lui Nedei

C-o băciță din Vaidei “

Portul popular din zona noastră constituie unul din domeniile vaste și, în același timp, de mare complexitate ale artei. Cunoscută fiind însemnătatea deosebită pe care o are viața omului, îmbrăcămintea, costumul popular reprezintă un document prețios și păstrează elemente tradiționale care îi conferă valoarea de document. Pot afirma că la toate manifestările cultural–artistice copii de la Polovragi vin îmbracațiîin costum popular și un rol important în menținerea acestor costume îl avem noi, instructorii și educatorii școlari care le sfătuim și le cerem mamelor să confecționeze astfel de costume (câteva fotografii vin să confirme cele relatate).

Portul popular din zona etnografică a Gorjului de pe sub munte se diferențiază de celelalte zone prin faptul că este cusut cu negru pe alb. Să amintim de Badea Cârțan care a bătut drumul până la Roma pentru a vedea Columna, costumul barbaților de la noi seamănă cu al lui.

Copiii din Polovragi sunt sănătoși, având robustețea și purtarea omului de la munte, inteligenți și cu credință în Dumnezeu, talentați, păstrând cu sfințenie tot ce ne-au lăsat stramoșii.

CAPITOLUL X

Organizarea agenției de turism Sandu Tour-Onești

Agenția este condusă de directorul și asociatul unic, domnul Sandu Virgil și are în subordine următoarele birouri și compartimente:

Biroul turism

Compartimentul transport

Biroul contabilitate

Organigrama agenției este următoarea:

secretariat contabilitate transport departament

turism

agenții

ticketing

incoming outgoing promo

agent

A.Biroul turism – principalele atribuții de serviciu în compartimentele aferente :

primiri de turiști străini în România și vacanțe, tratament pentru turiștii români (INCOMING);

trimiteri de turiști români în străinătate (OUTGOING);

vânzare propriu-zisă de programe turistice (PROMO AGENT);

constituire de programe la cerere și pachete de servicii pentru simpozioane, conferințe, misiuni economice;

intermedieri vize turistice și de serviciu;

asigurări medicale.

În ceea ce privește compartimentul de INCOMING ,aceasta are următoarele atribuții:

contractarea spațiilor de cazare cu prestatorii interni;

contractarea serviciilor de transport auto;

conceperea unor programe turistice pentru piața externă;

studii de marketing ale produselor turistice din România;

contractarea și închirierea contractelor de agrement cu partenerii externi;

derularea contractelor încheiate cu prestatorii interni și urmărirea plăților;

derularea contractelor încheiate cu prestatorii externi, urmărirea și verificarea încasărilor pe perioade de timp ( lună, semestru, trimestru, an)

În ceea ce privește compartimentul OUTGOING, acesta are următoarele atribuții:

contractarea spațiilor de cazare la hoteluri și stațiuni din străinătate și de programe turistice ( excursii, vacanțe);

alcătuirea de programe turistice externe pentru cetățenii români, individual sau grupuri;

studiul pieței locale și corelarea prețului la excursii interne;

planificarea rezervărilor pe curse de transport auto;

derularea contractului cu transportatorii ( dacă este cazul);

promovarea vânzărilor prin agenția proprie și prin alți colaboratori;

În ceea ce privește compartimentul de vânzări propriu-zise PROMO AGENT, aceasta are următoarele atribuții:

cunoașterea în detaliu a programelor turistice, serviciilor de cazare, transport ce fac parte din oferta agenției Sandu Tour;

legătura strânsă cu clientela și informarea ei despre condițiile de înscriere și calitatea serviciilor oferite;

evidența vânzărilor structurale pe destinații și natura serviciilor oferite;

întocmirea documentelor necesare turistului pentru serviciile cumpărate (chitanța fiscală, document de călătorie, bilet de îmbarcare );

efectuarea de rezervări, pe rutele stabilite conform programelor, pentru grupuri organizate ca turiști sau oameni de afaceri;

urmărirea deconturilor;

alte servicii turistice;

În ceea ce privește compartimentul programe la cerere și activități speciale, acesta are următoarele atribuții:

– întocmirea de materiale publicitare de prezentare a ofertei agenției de turism

(adrese, pliante, broșuri);

pregătirea materialelor specifice participării la târguri de turism ;

alcătuirea programelor turistice la cerere si detalierea manifestărilor ocazionale (conferințe, simpozioane, acțiuni cultural-sportive) care presupun următoarele servicii: transport auto sau aerian, cazare și masă în hoteluri, secretariat, xerox, fax, telefon, ghid însoțitor;

contractarea, derularea și supravegherea programelor specifice și urmărirea eficienței lor economice;

B. Compartimentul Transport-principalele atribuții de serviciu:

exploatarea, întreținerea, valorificarea si restabilirea bazei materiale la parametrii optimi;

organizarea , conducerea, pregătirea și valorificarea la maxim a potențialului uman angajat;

transporturi de persoane ;

transfer turistic auto ;

excursii incoming, outgoing, tour-operator.

Persoanele implicate în aceste activități sunt buni profesioniști: mecanici și conducători auto cu permis de conducere internațional. Referitor la dotarea proprie cu mijloace de transport și echipamente, oferta agenției de turism este următoarea:

un autoturism Dacia 1300 ;

un autoturism de teren ARO 244 ;

un autocar Mercedes cu 40 de locuri ;

un microbuz Tico ;

C. Biroul Contabilitate –principalele atribuții de serviciu:

asigurarea gestionării și evidența întregului patrimoniului al agenției;

întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli;

întocmirea situațiilor financiar contabile cu privire la numerarul încasat zilnic, situația plăților și încasărilor la terți pe perioade diferite;

înregistrarea tuturor documentelor specifice ( chitanțe, facturi, ordine de plată );

întocmirea balanțelor contabile lunare;

întocmirea bilanțelor contabile pe trimstru și pe an;

stabilirea și menținerea de contacte cu unitățile bancare și administrațiile tritoriale și centrale;

urmărirea plății și impozitelor legale și depunere la timp a balanțelor, bilanțurilor și a altor situații financiare-contabile și statistici cerute de legile în vigoare;

informarea permanentă asupra legislației în vigoare cu privire la activitatea financiar-contabilă;

punera la dispoziția celorlalte compartimente, a situațiilor economico-financiare necesare;

întocmirea dosarelor de angajare a personalului și evidența cărților de muncă;

alte atribuții specifice activității financiar-contabile,de personal și administrativ;

Managementul resurselor umane

Resurse umane, pregătirea și perfecționarea profesională

La capitolul organizarea managementului resurselor umane, Agenția de turism Sandu Tour Onești se ridică la nivelul cerințelor actuale ale economiei de piață. Turismul presupune în primul rând contacte între oameni, atitudini și comportamente corespunzătoare care se ridică la standardele internaționale ale cerințelor economiei de piață, ilustrate în calitatea serviciilor și managementului acestora.

Conceperea sistematică a unei firme-în cazul de față a Agenției de turism Sandu Tour Onești implică abordarea resurselor umane în strânsă interdependență cu celelalte resurse: financiare, materiale și informaționale.

Eficacitatea utilizării resurselor materiale și informaționale depind intr-o măsură hotărâtoare de resursa umană, singura creatoare nu numai sub aspect economic ci și sub aspect spiritual științific.

În acest sens, problemele de încadrare și pregătire a personalului sunt încredințate directorului agenției, domnul Sandu Virgil care este și managerul acestuia.

La selecția și încadrarea personalului, managerul se bazează pe anumite criterii de selecție și anume:

studiile atestate de certificate sau diplome;

vechimea în muncă;

postul deținut anterior;

cunoștințele, deprinderile, aptitudinile și comportamentul persoanei în cauză.

Personalul agenției

În cadrul agenției Sandu Tour Onești, conform organizării agenției pe birouri și compartimente, avem următoarea structură de personal:

1 manager, care este directorul agenției :cu atestat de limbă străină și cursul de manager;

2 agenți de turism la cele două sedii; cu studii superioare;

1 ghid, cu atestat de limbă străină și cursul de formare ghizi;

1 economist, cu studii superioare;

3 conducători auto profesioniști, cu permis de conducere internațional;

1 angajat cu statutul de colaborator (mecanic);

1-2 angajați sezonieri.

În afara angajaților sezonieri și cu statut de colaboratori, toți au carte de muncă.

Managerul(directorul)

organizează, coordonează și conduce întreaga activitate a agenției;

verifică și controlează activitatea birourilor și compartimentelor;

selecționează, încadrează și pregătește personalul agenției;

centralizează, analizează, aprobă și semnează situațiile întocmite de compartimentele din subordine( necesarul de materiale, mașini, aparatură

electrică și electronică, aprovizionarea propriu-zisă cu piese de schimb, salarii,

lărgirea parcului de mașini, balanțe și bilanțuri financiar-contabile);

analizează fondurile de investiții ale agenției;

face demersuri pentru contactarea de credite;

face propuneri de achiziție.

Agentul de turism se ocupă cu studiul programelor de voiaj, formarea itinerariilor, alcătuirea devizului estimativ al costurilor pentru serviciile prestate, studiul modalităților de executare și vânzare a voiajelor, organizarea serviciilor de receptivitate, de primire și de acces a turiștilor, în limita atribuțiilor sale, îndeplinirea operațiunilor referitoare la formarea devizelor estimative cerute din afară pentru voiajele cu itinerarii particulare neprogramate, studiul serviciilor agențiilor corespondente, păstrarea în fișiere structurate a informațiilor referitoare la hotelurile existente, itinerariile vizitelor și excursiilor cuprinse in oferta agențiilor corespondente, tour-urile ce se efectuează, mersul trenurilor și cursele aeriene regulate, la instrucțiunile cu caracter valutar, vize, pașapoarte, asigurări. Toate aceste sarcini se rezolvă în strânsa colaborare cu directorul agenției.

Economistul îndeplinește sarcinile de efectuare a contabilității primare cât și pe cele referitoare la efectuarea contabilității finale;

gestionarea și evidența întregului patrimoniu al agenției;

întocmirea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli;

întocmirea situațiilor financiar – contabile cu privire la numerarul încasat zilnic, situația plaților și încasărilor de la terți pe perioade diferite;

înregistrarea tuturor documentelor specifice( chitanțe, facturi, ordine de plata);

întocmirea balanțelor contabile lunare;

întocmirea bilanțurilor contabile pe trimestru și pe an;

urmărirea plăților taxelor și impozitelor legale și depunerea la timp a balanțelor, bilanțurilor și a altor situații financiar-contabile și statistice cerute de legile în vigoare;

alte atribuții specifice activității financiar-contabile de personal și administrativ;

Toate aceste sarcini se rezolvă în strânsă colaborare cu directorul agenției.

Instrumente și modalității de plată -Agenția de turism Sandu Tour folosește diverse instrumente și modalități de plată, în funcție de specificul activităților sau serviciului prestat sau de care beneficiază. Cele mai folosite modalități de plată sunt ordinele de plată, cecurile și cash (numerar). De menționat că agenția a emis un voucher cu ocazia efectuării turistice în grup în Grecia și Italia.

Documente interne și externe

În cadrul Agenției de turism Sandu Tour, organizarea și structurarea documentației interne și externe ocupă un loc important în activitatea agenției. Documentația are în vedere în primul rând actele de constituire și funcționare a agenției. De menționat că , în cadrul agenției, toate birourile și compartimentele concură la structurarea rapoartelor proprii de activitate, la colaborarea documentației referitoare la programele de voiaj, formarea itinerariilor, vizitelor și excursiilor cuprinse în oferta acestora, referitoare la planurile de publicitate și comenzile pentru activitatea de promovare și publicitate a agenției și a ofertelor turistice ale acesteia.

Sunt păstrate și gestionate după criterii riguroase documente cuprinzând informații referitoare la: trasee turistice pe care se organizează voiaje;căi de acces și itinerarii; formalității vamale necesare; organizării de partide de vânătoare și pescuit, obiective turistice antropice și naturale de pe traseele respective; date cu caracter științific.

Propuneri

Ca urmare a desfășurării activității în domeniul turismului intern și internațional, Agenția de turism Sandu Tour din Onești și-a creat fonduri pentru a-și construi, în viitorul apropiat un parc auto diversificat și modern, conform cerințelor actuale ale pieței, cu scopul de a satisface în cele mai bune condiții cererile, doleanțele, exigențele și preferințele turiștilor săi. Acest parc auto trebuie să corespundă și cererii diversificate din punct de vedere al prețurilor, concepute astfel încât să satisfacă toate categoriile sociale de turiști.

De asemenea, se are în vedere alocarea din profit a unor fonduri pentru publicitate și reclamă prin anunțuri, reportaje, prezentări la televiziunea locală ( T.V, EuroT.V) și distribuiri gratuite a programelor, pliantelor și fluturașilor ce conțin întreaga gamă de servicii pe care agenția le oferă clienților săi.

X.2.Club Mediterranée

“Inventatorii de fericire”, creatori ai acestui club în 1950 sunt Gerard Blitz și Serge Trigano.Astfel este prezentată societatea într-una din campaniile sale publicitare. Această prezentare, puțin prea idilică a realității, totuși arată un lucru, și anume că G. Blitz –creatorul și dezvoltatorul- a inventat practic și a impus un nou concept de vacanță apreciat la scară mondială și copiat de concurenții mai puțin inventivi.

În 1988, Serge Trigano scria:

“Clubul este foarte diferit de ceea ce era la crearea lui și totuși aceleași. Foarte diferit deoarece hotelurile, bungalow-rile și vilele au înlocuit corturile de la început, activitățile s-au multiplicat, a pătruns în organizare și informatica. Același, deoarece spiritul care-l anima pe G.O. ( “gentil organizateur”) a rămas neschimbat: încearcă sa-i aducă puțină fericire lui G.M. (“ gentil membre”). Eliberat de constrângeri, G.M. poate să facă orice, să încerce orice”.

Obiectivele de la început erau:

adăpost rudimentar și relativ ieftin;

practicarea sporturilor “naturale”;

turism asociat tendinței sociale.

Aceste obiective sunt puțin șterse în fașa dinamicii de internaționalizare și constrângerilor de gestiune ale unei puternice firme multinaționale, care realizează o cifră de afaceri în 1990 de 8,8 mild. FF, un beneficiu net de 395 milioane FF, acest club fiind cotat la bursele din Paris, Bruxelles, Luxembourg și New York.

Ocupă locul 11 în clasamentul lanțurilor hoteliere, cu cele 78000 de paturi din satele sale de vacanță, făcând din Club Mediterranée primul organizator mondial de vacanțe.

Evoluția sa se înscrie în același timp în:

diversificarea și sofisticarea formulelor de primire, de la primul sat de corturi la Baleares în 1950, la satul polinezian în Grecia (1955), la satul de iarnă în Elveția (1956), la satul permanent în Agadir (1965);

extensiunea rețelei internaționale de la Marea Mediterană (la început) la arhipelagul caraibean (după 1968), America de Sud și Pacific (1979, SUA 1980) și Japonia (1987);

creșterea capitalului cu participări succesive ale marilor bănci și companii de asigurări(Rothchild, Credit Lyonnais, CEC, UAP Suez,Paribas) și a unor investitori particulari (holding-ul Angliei de la FIAT, grupul japonez Seibu Season, La Layonnaise des Eaux), în scopul evitării unei oferte publice de cumpărare făcută posibilă prin introducerea la Bursa Societăților din 1966.

În timpul acestui remarcabil progres( totalul clienților a trecut de la 2300 în 1957 la 1,3 milioane persoane în 1990), elementele originale ale succesului s-au menținut:

intervenția cât mai limitată a gestiunii;

“formula magică a satului” propice întrunirilor;

echipament complet și modern( firma este cel mai mare club sportiv din lume cu 1400 de vapoare, 1550 iole, 8000 rachete de tenis, 1900 cluburi de golf, 320 de cai,etc.);

“animația” este asigurată de un personal motivat și impregnat puternic cu “cultura întreprinderii”, a firmei;

puternic suport publicitar, încredințat unor creatori renumiți.

În mod obișnuit, clasat în categoria satelor de vacanță, Club Mediterranée poate fi considerat ca exemplu uneia dintre cele mai reușite mondiale în domeniul “loisir-ului” și a turismului.

Dezvoltarea s-a realizat pornind de la crearea unui produs turistic nou( o mare diversitate de distracții, calitatea echipamentului, a alimentației, ruptura de constrângerile vieții cotidiene) l-a făcut dificil de imitat prin profesionalismul lui G.O., prin calitatea locurilor unde a fost implantat și prin cercetare constantă pentru inovații. Prin acest Club, produsul turistic a devenit un produs de tehnologie avansată.

Structura Clubului

Această structură este alcătuită din:

– CLUB MEDITERRANÉE S.A. ,societatea mamă, regrupând activități din zona Europei – Africa;

– CLUB MEDITERRANÉE Inc. , filială, din care 20% din acțiuni sunt cotate la bursa din New York. Această filială regrupează activitățile din zona America – Caraibe – Pacific.

Această structură îi permite Clubului să recurgă la toate posibilitățile oferite de piața financiară americană pentru a-și asigura dezvoltarea, în principal prin creșterea fondurilor în perioadele când dobânzile reale sunt anormal de mari.

Marea repartizare geografică a ”satelor” sale și a birourilor de vânzare pe toate piețele emițătoare reprezintă un factor esențial în creșterea și repartizarea riscului de orice natură( zone de criză economică: Europa; zone de creștere: America de Nord, Japonia; riscuri politice, financiare, climatice).

În același timp dacă potențialul de dezvoltare al Clubului rămâne considerabil de mare, el se situează într-un segment aparte al pieței turismului pentru care trebuie să aducă noi produse și care este vulnerabil la fluctuațiile conjuncturii economice și politice. Astfel s-a putut dezvolta Clubul în activitățile de croazieră cu Club Med One în Caraibe și cu Club Med Two în Pacific, precum și în transport aerian prin achiziționarea companiilor MINERVE și AIR LIBERTE care constituiau al II lea pol al transportului aerian francez companiile din grupul AIR FRANCE.

Comercializarea

Club Mediterranée are exclusivitatea comercializării produsului său. Spre deosebire de alți organizatori de voiaje, el comercializează produsul său prin propria

rețea de vânzare și birourile de vânzare sunt legate direct la ordinatoarele centrale instalate la Paris. Club Mediterranée a recurs, de asemenea, la o rețea de vânzare

indirectă, grație acordurilor cu agenții de voiaj care pot vinde produsele Clubului prin rețeaua lor proprie.

Grație acestei organizări, Clubul este comercializat în 44 de țări.

Franța nu reprezintă decât 35% din clientelele Clubului, alte țări ale Europei Occidentale 27%, 3% reprezintă Africa de Nord și Orientul Mijlociu, America de Sud 3%,Asia 12% iar America de Nord reprezintă 20% din clientela Clubului.

Funcționarea Clubului Mediterranee

Este un caz unic de organizare a vacanței, oferind un produs particular.

Clubul Mediterranée propune un ansamblu de servicii, total integrate, condiționând transportul, cazarea, servicii de restaurație, activități culturale, sportive și de loisir, vândute la un preț forfetar.

Clubul Mediterranée nu vinde sejururi într-un hotel, ci într-un sat de vacanță. Prestațiile sale integrate (hoteliere, sportive, culturale) conduc la animație într-un cadru de vacanță și nu la gestiunea hotelieră clasică, serviciile acestuia (instalațiile sportive și animația, restaurația) fiind mult mai dezvoltate decât în hotelăria tradițională.

Personalul

Spre deosebire de tour-operatori, Clubul Mediterranée administrează produsul lui, care îi aduce clienți.

Originalitatea produsului său nu decurge din forma sa (prestațiile integrate într-un pachet de servicii), dar mai ales datorită echipei care îl crează .

Într-un sat de vacanță al acestui Club este posibil de distins două tipuri de servicii și de activități:

servicii hoteliere;

activități de animație și de coordonare.

Serviciile hoteliere constau în întreținerea camerelor și a satelor în general, funcționarea barului și a restaurantului.

G.O. (“gentiles organizateur”):

– au în sarcină activitățile de animație și organizare;

– dau originalitate Clubului și calitatea vieții într-un sat al Clubului;

– ei nu sunt angajați în sensul tradițional al termenului, așa cum aderenții

Clubului nu sunt clienți în sens tradițional.

Relațiile clienți – angajați sunt deosebite datorită faptului că aceștia trăiesc în același mediu.

Trăind în interiorul satului, G.O. se formează lângă G.M. (“gentiles membres”) cu care își împart viața: dorm în camere identice, mănâncă la aceleași mese, beau la același bar, practică aceleași activități.

G.O. și G.M. fac parte din aceeași comunitate de vacanță.

G.O. au în sarcină, de asemenea activități administrative(gestiune, planificare), sportive sau culturale, aceștia fiind în același timp animatorii satului.

Echipa G.O. are două caracteristici:

este nobilă;

este cosmopolită.

Ei nu sunt legați de un sat sau de o țară. Petrec un sezon de 6 luni într-un sat, după care schimbă satul și țara.

Această modalitate permite o reînoire continuă a echipei, evită plafonarea, stimulează dinamismul.

G.O. sunt de naționalități multiple. Implantat în 30 de țăi, Club Mediterranée are un personal conform cu imaginea implantării sale geografice.

Întotdeauna G.O. respectă regula mobilității, cei mai mulți dintre ei nu lucrează în țara de origine, astfel că, la începutul anului 1990, cei 90000 de G.O. ai Clubului erau originari din 64000 de țări ale lumii.

Structura integrată

Clubul este integrat în totalitate de la construcția infrastructuri la comercializare. El este totodată creator de produse turistice, constructor, hotelier, tour-operator, transportator, agent de voiaj.

Clubul joacă rolul concepătorului –în ansamblu arhitectural, asistența tehnică și controlul produsului, pentru construcția satului de vacanță.

Ca hotelier – el administrează ansamblul imobilelor de vacanță, dar acestea sunt sate de vacanță și nu hoteluri pe care le administrează direct (sau prin filiale ); nici o exploatare în franșiză nu există.

Clubul este tour- operator ,dar vis-à-vis de el însuși. Produsele pe care le creează sunt sejururi de vacanță în propriile baze materiale.

Ca agent de voiaj, Clubul comercializează vacanțe, dar acestea sunt propriile produse, pe care le vinde.

Clubul nu realizează transportul clienților (turiștilor), dar îl organizează. Totodată, el are “interes” la două companii aeriene: AIR LIBERTE și MINERVE.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CLUBULUI MEDITERRANEE

Plecând de la un produs universal, Clubul Mediterranée a putut să internaționalizeze piețele sale în cadrul unei strategii mondiale.

Conceptul Clubului descris anterior este același în întreaga lume, unitatea G.O. fiind respectată pe plan mondial: fiecare sezon (6 luni), schimbarea satului, trecând de la o localizare geografică la alta, de la un tip de produs la altul.

În interiorul acestui concept Clubul oferă produse diferite prin localizarea lor, stilul lor arhitectural, tipul de activități dominante.

Dar, prestațiile propuse sunt aceleași. Club Mediterranée consideră că produsul său este, prin natura sa, mondial, răspunzător nevoilor fundamentale ale omului.

Ajustările realizate în funcție de tipul clientelei sunt mai mult tactici decât strategii(bucătărie chinezească și japoneză în Asia, servicii de bar adaptat la clientela americană). Adaptarea esențială se referă la limba vorbită de G.O. Clubul vinde un produs de comunicare ( al comunicării ), echipa trebuie să vorbească limba aderenților (clienților) săi și să înțeleagă cultura lor.

Dar Clubul Mediterranée este, de asemenea, internațional prin pozițiile sale situate în 30 de țări, care au dat Clubului numeroși G.O., făcând din el o veritabilă comunitate internațională de vacanță. Este clar deci că echipa Clubului este și va fi din ce în ce mai internaționalizată.

Pe lângă vacanțe, el creează și vinde fericire. Acest aspect a condus la menținerea în permanență a unui program foarte riguros al calității, care este condiția succesului său.

Clubul a asociat întotdeauna amplasările sale la piețe. Există astfel trei mari “locuri de vacanță”: Marea Mediteraneană, Marea Caraibelor și Marea Chinei, fiecare mărginită de piețe potențiale importante: Europa, America de Nord, Australia, Japonia și Asia de Sud-Est.

Clientela Clubului este încă puternic regionalizată: 90-95% din aderenții care vin în statele mediteraneene provin din Europa Occidentală; procentajul este la fel pentru clientela din statele din Antile și Mexic, în proveniență din America de Nord.

Această strategie a permis Clubului:

– să fie relativ fără dependență de fluctuațiile pieței transportului aerian

internațional;

– să repartizeze riscurile comercializării între diferite țări;

– să-și adapteze oferta la clientelă.

În urcușul său neîncetat spre desăvâșire, omul – coroana tuturor creaturilor – poartă în suflet nemărginitul dor după ziditorul său. “În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule”, grăiește psalmistul (Psalmul 41,1).

B I B L I O G R A F I E

Albert Fr. Dialog cu timpul liber, Editura Politică,București, 1970

Albert J. Conception et organozation d’un caine hotelier integree, Ordre des Expertes Copatables et des Compatables Agrees, 1986

Angelescu C., Jula D. Dezvolatarea serviciilorpentru populație și timpul

Cetină I. liber, Ed. Politică, București, 1989

Balaure V. Marketing în alimentația publică și turism, București, 1984

Barbu Gh. Turismul în economia națională, Ed. Sport Turism, București, 1983

Baretje R., Defert P. Aspects economiques du turisme, Edition Berger – Lavrault, Paris, 1972

Berbecaru I. Strategia promoțională în turism, Ed. Sport – Turism, București, 1976

Berbecaru I., Botez M Teoria și practica amenajării turistice, Ed. Sport Turism, București, 1977

Boier Rodica Comportanmentul consumatorului, Ed. Grafix, Iași, 1994

Botez M. Teoria și practica amenajării turistice, Ed. Academiei, București, 1980

Cazes G., Lanquar R., L’ amenagement touristique, PUF, Paris, 1980

Rayonard Y.

Cristureanu C. Economia și politica turismului internațional, Ed. Abeona, ASE, București, 1992

Cristureanu C., Baron P. Econimia turismului, ASE, București, 1987

Dastot Jean – Claude Lapublicite, startegie de l’ entreprise, Edition Gerard & Co, Verniers, 1973

Defert P. La localisation touristique, Edition Gurten, Berna, 1966

Erdeli G., Istrate I. Amenajări turistice, Ed. Universității, București, 1996

Florescu C Marketing, Ed. Independența Economică, București, 1997

Florescu C. Startegii în conducerea activității intreprinderii, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987

Istrate I., Bran Fl. Economia turismului și mediului înconjutător, Ed. Economică, București, 1996

Kotler Ph. Managementul marketingului, Ed. Teora, București, 1997

Lupu N. Hotelul – Economie și management, Ed. All, București, 1998

Minciu R. Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București, 1995

Minciu R., Baron P. Economia turismului, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București, 1991

Moldoveanu M., Știința afacerilor, Ed. Expert, bucurești, 1995

Dobrescu E.