.bilantul Contabil

1Bilanțul contabil – sursă informațională fundamentală în analiza

financiară

1.1. Bilanțul contabil – sinteză a fluxurilor informaționale financiare ale întreprinderii.

1.2. Câteva dimensiuni istorice ale bilanțului contabil

1.3. Idei exprimate în literatura de specialitate cu privire la bilanțul contabil

1.4. Scurtă prezentare a teoriilor bilanțului

1.5. Bilanțul și conceptul juridic al patrimoniului

1.6. Abordări contemporane privind bilanțul contabil

1.7. Structuri bilanțiere utilizate în practica mondială

1.7.1. Directivele Uniunii Europene și bilanțul contabil

1.7.2. Bilanțul și referențialul contabil internațional

1.7.3. Bilanțul contabil, potrivit concepției americane

1.8. Modelul de prezentare a bilanțului în țara noastră

2Prezentarea instrumentelor de analiză fianciară.

2.1. Prezentarea firmei

2.1.1. Elemente de identificare

2.1.2. Scurt istoric

2.1.3. Obiectul de activitate

2.1.4. Principalii indicatori economico – financiari

2.1.5. Evoluția capitalului social

2.1.6. Bilanțul contabil

2.1.7. Contul de profit și pierdere

2.1.8. Alte date necesare studiului.

2.2. Program informatic de analiză a bilanțlui firmei

3Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului patrimonial

3.1. Bilanțul financiar – scop, utilitate, structură, construcție

3.2. Analiza structurii financiare a firmei

3.2.1. Caracterizarea situației generale a structrii patrimoniale a întreprinderii și factorii care acționează asupra acesteia

3.2.2. Analiza ratelor de structură patrimonială

3.3. Analiza indicatorilor (absoluți ai) potențialului financiar și rolul acestora în aprecierea echilibrului financiar-patrimonial al întreprinderii

3.4. Analiza corelației dintre creanțe și obligații

3.5. Analiza echilibrului financiar-patrimonial prin rate de finanțare

3.6. Analiza lichidității și solvabilității firmei

3.7. Aprecierea globală a echilibrului financiar al firmei

4Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional

4.1. Întreprinderea în concepția funcțională – Bilanțul funcțional instrument al analizei financiare

4.2. Analiza indicatorilor echilibrului financiar funcțional

4.2.1. Analiza fondului de rulment funcțional

4.2.2. Analiza necesarului de fondului de rulment funcțional

4.2.3. Analiza trezoreriei funcționale

4.2.4.Analiza diferitelor echilibre financiare ale bilanțului funcțional

4.3. Aprecierea globală a echilibrului funcțional al firmei

5Analiza gestiunii financiare pe baza indicatorilor de activitate ai firmei

157 pagini

=== Cap 4 ===

4Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional

4.1. Întreprinderea în concepția funcțională – Bilanțul funcțional instrument al analizei financiare

4.2. Analiza indicatorilor echilibrului financiar funcțional

4.2.1. Analiza fondului de rulment funcțional

4.2.2. Analiza necesarului de fondului de rulment funcțional

4.2.3. Analiza trezoreriei funcționale

4.2.4.Analiza diferitelor echilibre financiare ale bilanțului funcțional

4.3. Aprecierea globală a echilibrului funcțional al firmei

4.1. Întreprinderea în concepția funcțională – Bilanțul funcțional instrument al analizei financiare

Întreprinderea, potrivit concepției funcționale, reprezintă o entitate economică și financiară care exercită anumite funcții precum: funcția de producție sau de exploatare, funcția de investire și dezinvestire și funcția de finanțare.

În centrul analizei funcționale se află ciclul de producție sau de exploatare cu cele patru faze: achiziționarea și stocajul materiei prime; fabricarea; stocajul produselor finite și comercializarea; încasările din vânzări. Fiecare stadiu al ciclului de exploatare este veriga unui lanț funcțional propriu întregii organizări a întreprinderii. Însă, în funcție de natura activității economice, una sau două verigi ale acestui lanț funcțional pot lipsi (în cazul întreprinderilor de comerț și service). Parcurgerea fiecărui stadiu al ciclului de exploatare are un impact direct asupra trezoreriei.

Obiectivul prioritar al analizei funcționale îl reprezintă impactul diferitelor operații ale întreprinderii asupra trezoreriei. Plățile în numerar sunt operații cu incidență imediată asupra trezoreriei, în timp ce creditele acordate sau obținute dau naștere unor decalaje între momentul efectuării operațiilor și cel al încasărilor sau plăților propriu-zise. Astfel, apar decalaje de plăți nefavorabile sub forma stocurilor și creanțelor, din momentul plății aprovizionărilor și cheltuielilor de producție până în momentul încasării produselor vândute, iar în compensarea lor, pasivele circulante generează decalaje de plăți favorabile (plățile pentru furnizori, salarii, obligații sociale). Gruparea posturilor bilanțiere în vederea analizei se va baza pe legătura acestora cu ciclul de exploatare.

Analiza financiară pe baza bilanțului financiar are un demers static ce nu permite evidențierea legăturilor semnificative dintre resurse și utilizarea (alocarea) lor. Scopul bilanțului funcțional nu este inventarierea averii și angajamentelor întreprinderii, ci identificarea nevoilor acesteia, în continuă schimbare, și a modului de alocare a surselor de finanțare pe diferite cicluri, răspunzând în acest fel cerințelor unei analize dinamice. Analiza funcțională are un caracter static atunci când e bazată pe analiza stocurilor, sau dinamic, când operează cu fluxuri de active (utilizări) și resurse. În practica financiară bilanțul funcțional constituie suportul analizei trezoreriei.

Spre deosebire de bilanțul financiar care este o analiză externă, realizată în special, de bănci și furnizori și este întocmit din perspectiva încetării activității (bilanțul financiar trebuie să răspundă la întrebarea: dacă o societate își încetează activitatea, este ea capabilă să-și achite datoriile?), bilanțul funcțional este o analiză internă a întreprinderii și este întocmit din perspectiva continuării activității.

Bilanțul funcțional oferă o imagine asupra modului de funcționare economică a întreprinderii, punând în evidență stocurile și resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare. Analiza funcțională presupune o regrupare peralabilă a diferitelor operații realizate de întreprindere în raport cu natura, destinația sau funcția lor, de unde vine și originea expresiei „analiză funcțională”. Funcțiile avute în vedere sunt grupate în bilanțul funcțional de mai jos:

a) Funcția de investiție este definită prin succesiunea de operații de investiții și dezinvestiții a firmei. Această funcție grupează imobilizările necorporale, corporale și financiare pe cele două categorii (de exploatare și din afara exploatării), indiferent de durata lor de viață. Astfel, imobilizările din afara exploatării cuprind terenuri, clădiri anexe, participații, alte active financiare și de plasament. Imobilizările de exploatare cuprind totalitatea imobilizărilor utilizate în exploatare cum sunt construcțiile, utilajele, mașinile etc.

Această funcție stă la baza strategiei de reînnoire a echipamentelor și a opțiunilor de oportunitate ale dezvoltării între investițiile productive și participațiile financiare. Decizia stabilită reprezintă un arbitraj între rentabilitate și lichiditate. Este benefică existența unui maxim de trezorerie pentru a putea profita de oportunitățile de pe piața financiară. Dar trebuie avut în vedere faptul că, deși condițiile de plasare a trezoreriei pe piața financiară pot fi în anumite momente foarte avantajoase, riscul de a accepta anumite oportunități în detrimentul unor investiții productive, poate fi mare.

Decizia rentabilitate-lichiditate constituie obiectul funcțiunii financiare a întreprinderii, funcțiune ce reprezintă o adevărată interfață între întreprindere și piața financiară.

Imobilizările, regrupate prin funcția de investiție, constituie nevoi (alocări) stabile (aciclice) care în mod necesar sunt finanțate din resurse durabile (aciclice) existente în pasivul bilanțului.

b) Funcția de finanțare regrupează posturile de capitaluri proprii, datorii financiare indiferent de scadența lor (împrumuturi obligatare, împrumuturile bancare, mai puțin creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor) și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli. Activele imobilizate fiind reținute în activ la valoarea lor brută, amortismentele și previzioanele sunt asimilate resurselor proprii.

Această funcție stă la baza strategiei optime de finanțare a întreprinderii, motivată de creșterea valorii acesteia prin reducerea costului mediu ponderat al capitalurilor.

Fluxul de finanțare permite întreprinderii să facă față decalajului dintre lichiditățile de intrare și cele de ieșire, provocat de ciclul de exploatare.

b) Funcției de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producție și vânzări generatoare de stocuri reale și financiare care se reînnoiesc regulat. Posturile de activ legate direct de operațiile ciclului de exploatare (stocuri și producția în curs de execuție, creanțe, clienți, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie active circulante de exploatare (Ace), care, în mod normal, trebuie finanțate din datoriile de exploatare (De) alcătuite din: datorii către furnizori, datorii fiscale, venituri din exploatare constatate în avans, etc.

Atât activele circulante, cât și resursele pentru finanțarea lor au caracter ciclic, recuperarea capitalurilor alocate și reînnoirea surselor făcându-se după încheierea fiecărui ciclu de exploatare. Activul circulant în afara exploatării (Acae) se constituie din: creanțe diverse, operațiuni legate de funcția de repartiție a veniturilor, titluri de plasament, cheltuieli înregistrate în avans din afara exploatării. Acesta are corespondent în pasiv datoriile din afara exploatării (Dcae) care sunt formate din datorii diverse, venituri înregistrate în avans din afara exploatării.

Celelalte posturi formează activul de trezorerie (disponibilități în bancă și casă) și pasivul de trezorerie (credite curente și soldul creditor la bancă).

Construcția bilanțului funcțional are la bază o serie de principii:

Activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, adică valoarea de intrare în patrimoniu, iar în pasiv se iau în considerare amortizările (rulajul creditor al contului 681) și provizioanele; prin urmare la valoarea reală a activelor se adaugă amortizările și provizioanele contabilizate (ceea ce presupune că activele sunt luate în calcul la valoarea brută);

Nu se ia în considerare noțiunea de activ „fictiv” tocmai pentru că activitatea firmei este privită în mod dinamic (cheltuielile de constituire nu sunt incluse în activul bilanțului funcțional și sunt scoase și din pasiv (resursele proprii) pentru a menține echilibrul bilanțului);

Întroducerea imobilizărilor deținute în leasing la valoarea de contractare, care se asimilează activelor aciclice (motivația constă în faptul că și aceste imobilizări participă la procesul de exploatare); în acest caz leasing-ul devine o sursă de finanțare regăsită în pasivul unității unde majorează capitalul propriu cu partea achitată (amortizată), respectiv împrumuturile pe termen mediu și lung cu valoarea rămasă de achitat (partea neamortizată);

Titlurile de plasament sunt asimilate creanțelor în afara exploatării, fiind excluse din trezoreria de activ datorită gradului diferit de lichiditate a acestora;

Cheltuielile înregistrate în avans ce privesc mai multe exerciții viitoare (ex. cheltuieli cu reparațiile capitale) se asimilează investițiilor și majorează nivelul activelor aciclice;

Restul de cheltuieli înregistrate în avans se asimilează creanțelor din exploatare sau din afara exploatării după caz;

Veniturile înregistrate în avans sunt asimilate pasivelor ciclice (datoriilor pe termen scurt), după caz aferente exploatării sau din afara exploatării (încasări sau creanțe aferente unor lucrări sau prestații neefectuate),

Efectele scontate și neajunse la scadență sunt considerate asimilate la activ creanțelor, iar la pasiv integrate trezoreriei de pasiv (creanțe pe care firma le-a cedat băncii sale și înregistrează o creștere de disponibilități);

Debitorii privind capitalul subscris și nevărsat se tratează în același mod ca și la elaborarea bilanțului patrimonial (se scad din activul circulant respectiv din capitalurile permanente (capital social));

Amortizarea și provizioanele sunt incluse în pasivul bilanțului funcțional ca surse aciclice (care rămân la dispoziția firmei o perioadă mai mare de un an).

Structura bilanțului funcțional cuprinde trei niveluri: fondul de rulment funcțional, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă. Dacă detaliem nevoia de fond de rulment, ca fiind aferentă activității de exploatare și, respectiv, în afara activității de exploatare, atunci apare un al patrulea nivel:

1. Nivelul activelor imobilizate (nevoi stabile) și al resurselor stabile. Diferența dintre resursele stabile și nevoile stabile poate fi utilizată pentru acoperirea nevoilor financiare ale ciclului de exploatare, ea identificându-se de fapt cu noțiunea de fond de rulment funcțional. Fondul de rulment funcțional, ca dimensiune, poate fi pozitiv (resursă) sau negativ (nevoie).

2. Nivelul stocurilor și creanțelor din exploatare (nevoi ciclice sau utilizări ciclice) și datoriilor din exploatare. Stocurile și creanțele din exploatare reclamă necesitatea de a fi finanțate (acoperite parțial din datorii din exploatare, datorii care reprezintă credite-furnizori). Diferența dintre nevoile ciclice de exploatare și resursele din exploatare corespunde nevoii de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) și reperezintă nevoia de finanțare angajată din operațiile de exploatare.

3. Nivelul altor creanțe și datorii din afara activității de exploatre generează apariția nevoilor de fond de rulment din afara ciclului de exploatare.

4. Nivelul disponibilităților și al creditelor bancare de trezorerie, respectiv al nevoilor și resurselor de trezorerie, a căror rezultantă o constituie trezoreria netă.

Rolul bilanțului funcțional în analiza echilibrului financiar este de a permite aprecierea structurii financiare a întreprinderii și de a contribui la evaluarea necesităților financiare, funcție de sursele de care dispune întreprinderea. Totodată, el servește la determinarea raportului de echilibru dintre diferite posturi sau grupe omogene, la calculul marjei de siguranță financiară a întreprinderii, servind astfel la fundamentarea luării deciziilor. El exprimă corelația dintre structura financiară a firmei și natura activității sale.

Bilanțul funcțional al firmei S.C. BIOFARM S.A. se prezintă astfel:

Componentele bilanțului funcțional și tendința lor în timp se prezintă astfel:

În structura nevoilor se remarcă ponderea majoritară a activelor ciclice, urmate de activele aciclice și trezoreria de activ. În cadrul resurselor, cele aciclice dețin peste 60% din total resurse. Ca tendință, resursele stabile au înregistrat o creștere absolută, ca rezultat al lărgirii activității economice, al consolidării structurii financiare și sporirii rentabilității. Ritmurile diferite de creștere a componentelor funcționale ale bilanțului au generat modificări structurale corespunzătoare. Astfel, în 2000 și 2001 a crescut ponderea trezoreriei de activ, diminuându-se corespunzător proporția de acive ciclice și aciclice iar în primii trei ani de analiză a scăzut ponderea trezoreriei de activ și a crescut ponderea nevoilor ciclice și aciclice. În cadrul resurselor a sporit ponderea resurselor aciclice în defavoarea celor ciclice.

4.2. Analiza indicatorilor echilibrului financiar funcțional

Din punctul de vedere al conducătorilor firmei și al principalilor acționari echilibrul financiar constă în volumul resurselor stabile de care poate dispune pentru a finanța diferitele cicluri de funcționare. Categoria resurselor durabile din bilanțul funcțional prezintă importanță sub aspectul asigurării echilibrului stabil al firmei.

Analiștii financiari apreciază că nevoia de fond de rulment funcțional este indicatorul cel mai relevant al echilibrului funcțional deoarece pune în evidență acele nevoi ciclice neacoperite financiar din resursele temporare și reînnoibile permanent în cadrul acelorași cicluri de exploatare. Această apreciere pornește de la analiza calitativă a activității de exploatare, calitate apreciată prin capacitatea ciclului de exploatare de a-și echilibra nevoile ciclice cu resursele ciclice de capital. Partea rămasă nefinanțată ar trebui să fie mai mică sau cel mult egală cu fondul de rulment funcțional, altfel calitatea necorespunzătoare a ciclului de exploatare conduce la un dezechilibru funcțional care va afecta trezoreria întreprinderii (întreprinderea este vulnerabilă dacă apelează în cea mai mare parte la finanțări din credite bancare pe termen scurt).

Potrivit modului de structurare a elementelor bilanțului funcțional realizarea echilibrului financiar funcțional este pusă în evidență de cele patru niveluri ale bilanțului funcțional și anume: fondul de rulment funcțional (pentru exploatare) (FRF) sau nivelul finanțării stabile; nivelul nevoii de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), pe de o parte, și al nevoii de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE), pe de altă parte, și nivelul valorilor de trezorerie (TN).

4.2.1. Analiza fondului de rulment funcțional

Fondul de rulment este un indicator clasic, frecvent utilizat în analiza financiară. În teoria economică se folosesc conceptele de fond de rulment net (sau fond de rulment patrimonial) și, respectiv, fondul de rulment funcțional (sau fondul de rulment net global). Mai sunt utilizate și denumirile de fond de rulment brut, economic, total, propriu, străin etc.

Fondul de rulmet patrimonial se calculează pe baza bilanțului patrimonial și este prezentat în subcapitolul 3.3. „Analiza indicatorilor (în mărime absolută ai) potențialului financiar și rolul acestora în aprecierea echilibrului financiar-patrimonial al întreprinderii”.

Majoritatea lucrărilor de specialitate în domeniul economic prezintă fondul de rulment sub accepțiunea de fond de rulment net global (FRNG), calculat pe baza bilanțului funcțional.

Regula de bază este aceea că resursele utilizate pentru finanțarea activelor trebuie să rămână în întreprindere o perioadă de timp cel puțin egală cu durata lor de viață. După această regulă, resursele stabile servesc la finanțarea nevoilor stabile, în timp ce resursele ciclice trebuie să servescă la finanțarea nevoilor ciclice. În realitate, în practica economică nu există o simetrie între datoriile exigibile și activele lichide. De aceea, din motive de securitate financiară, resursele stabile ale unei firme sunt utilizate, pe de o parte pentru finanțarea nevoilor stabile și durabile (brute), iar pe de altă parte pentru finanțarea unor nevoi ciclice, de exploatare.

Realizarea echilibrului financiar funcțional al întreprinderii nu presupune doar existența unui fond de rulment pozitiv ca marjă de siguranță, ci a unui fond de rulment care să acopere nevoile de finanțare ale ciclului de exploatare (stocuri + creanțe de exploatare – datorii de exploatare).

Fondul de rulment global poate fi determinat prin două metode:

a) pornind de la pasivul bilanțului funcțional:

FRNG = Resurse durabile – Nevoi stabile

(RD) (NS)

sau FRNG = (Resurse durabile – Amortizări) – Imobilizări nete

Fondul de rulment funcțional sau fondul de rulment net global (FRNG) reprezintă surplusul resurselor durabile în raport cu valorile imobilizate. Acest indicator este disponibil pentru finanțarea operațiilor ciclului de exploatare.

Nevoile stabile sunt formate din active imobilizate la valoare brută, imobilizările în leasing la valoarea de origine și cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții.

Resursele durabile sunt formate din:

– resurse stabile proprii care sunt de origine internă (rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului, diferențe din reevaluare, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, amortizările și provizioanele) și de origine externă (capitalul social, prime legate de capital etc.);

– resurse stabile împrumutate: împrumuturi din emisiunea de obligațiuni mai puțin prime de rambursare a obligațiunilor, credite bancare pe termen lung și mediu, alte împrumuturi și datorii asimilate.

Astfel, în structura fondului de rulment net global sunt două componente: partea formată numai din capitaluri proprii și asimilate și partea formată din resurse împrumutate.

FRNG = Fondul de rulment propriu + Fondul de rulment străin

b) pornind de la activul bilanțului funcțional:

FRNG = (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – (Resurse ciclice + Resurse de trezorerie)

Fondul de rulment net global reflectă partea rămasă nefinanțată a nevoilor ciclice și a celor de trezorerie de către resursele ciclice și de trezorerie. Conform formulei de mai sus, dacă fondul de rulment este pozitiv sau negativ, firma are lichidități sau dimpotrivă este obligată să angajeze noi credite pentru finanțarea nevoilor de exploatare.

Nevoile ciclice sunt formate din activele ciclice de exploatare și active ciclice din afara exploatării. Resursele ciclice sunt resurse ciclice de exploatare și resurse ciclice din afara exploatării.

Fondul de rulment este o necesitate pentru majoritatea întreprinderilor. El este o marjă de securitate pentru firmă și pentru creditorii săi, o premisă a asigurării independenței financiare față de terți.

Cu cât fondul de rulment net global este mai mare, cu atât întreprinderea își va putea finanța mai ușor activitatea de exploatare.

Fondul de rulment net global este în mod normal pozitiv (cu excepția cazurilor particulare). Pentru o întreprindere industrială este de dorit ca fondul de rulment să fie în mod normal pozitiv. Întreprinderea industrială dispune, în general de imobilizări importante deoarece posedă numeroase instalații (instalații tehnice, mateiale, utilaje industriale etc.). Ele sunt un element fundamental al producției și de aceea ele trebuie finanțate într-un mod durabil și sigur. În acest scop sunt utilizate resurse durabile, evitându-se deci, incertitudinile cu privire la finanțarea bunurilor esențiale pentru existența întreprinderii.

Când fondul de rulment este negativ, se afirmă că este vorba de o insuficiență de fond de rulment (IFR). Aceasta însemnă fie că întreprinderea nu are capacitatea de a-și finanța ciclul de exploatare, fie că ciclul de exploatare este cel care finanțează alocările stabile. Finanțarea unei alocări stabile printr-o resursă ciclică generează grave probleme de finanțare atunci când activitatea este în scădere. În acest caz, necesarul de fond de rulment de exploatare negativ permite finanțarea fondului de rulment net global negativ. Necesarul de fond de rulment de exploatare negativ se poate explica printr-o durată mare a creditului la furnizori (de ex. plata în 120 de zile), vânzări în numerar și stocuri reduse.

Pentru o întreprindere industrială o insuficiență în fondul de rulment nu este o „catastrofă”. Când o întreprindere industrială face investiții majore, creșterea imobilizărilor este foarte puternică și din această cauză este posibil să nu aibă loc o creștere similară a resurselor. Această situație va genera într-un an o insuficiență în fond de rulment, care totuși se va regla de la sine conform schemei următoare: Creșterea imobilizărilor → Creșterea numărului echipamentelor → Creșterea producției → Creșterea vânzărilor (în cazul în care investiția este stimulată prin dorința de creștere a întreprinderii) → Creșterea cifrei de afaceri → Creșterea beneficiilor (dar beneficiile respectiv rezultatul net al exercițiului reprezintă o rubrică de resurse proprii, adică de resurse permanente) → Creșterea resurselor permanente (care va permite resorbția insuficienței în fond de rulment). Deci, o insuficiență în fond de rulment se poate regla de la sine în anul următor prin intermediul unei creșteri a beneficiilor.

Întreprinderile de distribuție tip hiper-piață își pot permite să aibă un fond de rulment net global negativ și resurse stabile reduse, datorită structurii necesarului de fond de rulment de exploatare: furnizorii sunt plătiți cu un termen cuprins între 90 și 120 de zile, clienții plătesc pe loc, viteza de rotație a stocurilor este mare (intervalul dintre intrarea în gestiune a stocurilor și vânzare este în medie de 10 zile).

Dacă o întreprindere se confruntă cu o insuficiență în fond de rulment structurală, adică o insuficiență în fond de rulment întinzându-se pe mai mutți ani, situația este mai delicată și mai riscantă. Finanțarea imobilizărilor apare ca fiind aleatoare și, în consecință, mult mai periculoasă.

Fondul de rulmet se modifică datorită variației posturilor de activ, respectiv de pasiv implicate în determinarea lui. Creșterea FRNG se poate realiza fie prin sporirea resurselor stabile, fie prin reducerea activelor durabile.

Sporirea resurselor stabile poate fi rezultatul unor decizii pe linia creșterii aportului asociaților (în numerar sau în natură), creșterii rezultatului exercițiului, respectiv a rezultatului afectat rezervelor și rezultatului reportat, creșterii, în situații justificate, a provizioanelor, creșterii datoriilor financiare (prin emisiuni de obligațiuni, prin contractarea de noi credite pe termen lung). Împrumuturile pe termen mediu și lung prezintă avantaje față de creditele de trezorerie deoarece: dobânzile sunt mai mici (în general) iar rambursările sunt eșalonate în timp (pe când concursurile bancare trebuie rambursate la o scadență apropiată).

Reducerea activelor imobilizate nu reprezintă un scop în sine, pentru că ea are implicații directe asupra capacității productive și a volumului de activitate al întreprinderii (nu trebuie reduse imobilizările productive în întrepinderile industriale deoarece ele contribuie la fabricarea produselor finite). Totuși, reducerea justificată a activelor imobilizate prin: vânzarea de titluri imobilizate, diminuarea unor active fără valoare etc., conduce la sporirea fondului de rulment.

Reducerea FRNG poate fi determinată de scăderea resurselor stabile sau de creșterea activelor imobilizate brute. Scăderea resurselor stabile are loc prin: distribuirea de dividende, înregistrarea unor pierderi, scăderea amortizărilor, rambursarea datoriilor etc.

Având în vedere caracterul limitat, restrictiv al resurselor, fiecare firmă își concentrează eforturile în utilizarea cât mai eficientă a acestora. Aceasta determină ca fondul de rulment să fie apreciat în funcție de două cerințe cu caracter contradictoriu: solvabilitatea și eficacitatea.

Imperativul solvabilității obligă ca întreprinderea să depună eforturi în a-și asigura mijloacele financiare necesare achitării datoriilor scadente. În aceste condiții, întreprinderea este tentată să-și asigure un fond de rulment suficient de ridicat, pentru ca în orice moment să poată face față plăților scadente.

Utilizarea rațională a resurselor presupune folosirea unei părți cât mai mari din resursele stabile pentru a lărgi capacitățile de producție, vânzările, rezultatele. În aceste condiții satisfacerea imperativului eficacității conduce la minimizarea fondului de rulment.

În practica economică, întreprinderile realizează de regulă un compromis între cele două imperative, ponderea fiecăruia fiind dependentă de sectorul de activitate, de politica financiară a întreprinderii, de faza de maturitate a acesteia etc.

Pentru aprecierea nivelului FRNG sunt utilizate următoarele metode:

analiza în corelație cu specificul sectorului de activitate;

analiza prin metoda ratelor;

analiza prin raportare la necesarul de fond de rulment.

Sectorul de activitate exercită o influiență hotărâtoare asupra mărimii fondului de rulment destinat a acoperi din punct de vedere financiar stocurile întreprinderii. În industria grea și în domeniile cu ciclu lung de fabricație, fondul de rulment trebuie să asigure finanțarea activelor stabile și parțial a nevoilor de exploatare.

Pentru firmele cu un ciclu de activitate de 3 – 6 luni, fondul de rulment trebuie să finanțeze circa 40% din activul său circulant.

Activitatea de distribuție se poate desfășura în condiții normale cu un fond de rulment mic sau chiar negativ (creanțele au o pondere și o durată de rotație mică, iar datoriile către furnizori au o pondere mare și o rotație relativ lentă). În sectorul serviciilor trebuie să existe un fond de rulment, chiar dacă firmele respective nu dispun de stocuri (fondul de rulment ajustează decalajul dintre durata creanțelor și a datoriilor).

Principalele rate ale fondului de rulment net global folosite în analiza financiară sunt: rata de finanțare a cifrei de afaceri, rata de finanțare a activelor circulante, rata de acoperire a nevoii de fond de rulment total.

1. Rata de finanțare a cifrei de afaceri: reflectă „marja de securitate a întreprinderii”. Pentru majoritatea întreprinderilor această marjă ar trebui să fie cuprinsă între 30 și 90 zile.

2. Rata de finanțare a activelor circulante (nevoi ciclice ciclice): arată proporția în care fondul de rulment net global acoperă activele circulante:

3. Rata de acoperire a nevoii de fond de rulment total:

Această rată de acoperire poate fi determinată distinct pentru necesarul de fond de rulment din exploatare și din afara exploatării.

4. Rata de finanțare a capitalului investit:

Un decalaj de 10% între ultimii doi indicatori este acceptabil. Un dezechilibru ce depășește 25 – 30% arată o situație financiară deficitară, cu o probabilitate ridicată a riscului de insolvabilitate.

La S.C. BIOFARM S.A. situația fondului de rulment este următoarea:

Fondul de rulment net global, pe întreaga perioadă de analiză are valori pozitive și un trend permanent crescător, ceea ce însemnă că resursele durabile ale firmei reușesc să finanțeze integral utilizările stabile, rămânând și un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice. Această creștere a fondului de rulment se datorează creșterii continuie într-un ritm superior pe perioada de analiză a resurselor durabile față de creșterea nevoilor stabile. Creșterea resurselor durabile se datorează în primul rând creștereii capitalurilor permanente (firma nu are datorii financiare) iar creșterea imobilizărilor este datorată creștereii imobilizărilor corporale.

În toți anii firma folosește cel puțin 42% din resursele durabile pentru a acoperi nevoile ciclice și de trezorerie. Fondul de rulment pe întreaga perioadă este capabil să finanțeze nevoile ciclice în proporție de 48% în 1997 până la 138% în 2001.

La S.C. BIOFARM S.A. fondul de rulment propriu este egal cu fondul de rulment net global deoarece firma nu are contractate datorii financiare. Din acest punct de vedere, situația este pozitivă deoarece firma reușeste să acopere utilizările stabile pe baza resurselor durabile proprii.

Din punctul de vedere al duratei de rotație al fondului de rulment prin cifra de afaceri situația nu poate fi considerată favorabilă deoarece durata în zile a unei rotații este foarte ridicată. Marja de securitate ar trebui să se situieze între 30 – 90 zile. Sporirea duratei în zile a rotației semnifică creșterea imporanței finanțării stabile asupra activității, adică cifra de afaceri se realizeză cu un fond de rulment mai mare.

În concluzie firma reușește să acopere nevoile stabile pe seama resurselor durabile dar, fondul de rulment net global, luat izolat, nu are decât o semnificație relativă. Pentru a determina dacă nivelul său este satisfăcător, trebuie comparat cu nevoia de fond de rulment.

4.2.2. Analiza necesarului de fondului de rulment funcțional

Desfășurarea activității de exploatare antrenează formarea nevoilor de finanțare, dar în același timp presupune și constituirea în contrapartidă a resurselor adecvate finanțării acestor nevoi. Din compararea globală a nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare cu resursele de finanțare corespunzătoare, se naște nevoia de fond de rulment. Ea este determinată în esență de decalajele în timp între fluxurile veniturilor și cele ale cheltuielilor, între fluxurile încasărilor și plăților.

Nevoile de finanțare aferente ciclului de producție sau nevoile ciclice reprezintă o blocare de lichidități pentru constituirea stocurilor și creanțelor. În vederea acoperirii acestor nevoi, întreprinderea, pe măsura desfășurării ciclului de exploatare, generează resurse ciclice care trebuie să asigure finanțarea nevoilor ciclice.

Nevoia (necesarul) de fond de rulment totală (NFRT) se calculează astfel:

NFRT = Nevoi ciclice – Resurse ciclice

Nevoia de fond de rulment are un caracter permanent și de aceea trebuie acoperită din resurse de același tip, adică din excedentul de resurse stabile peste valoarea activelor durabile, respectiv fondul de rulment.

Ca și bilanțul funcțional, necesarul de fond de rulment face distincție între exploatare și în afara exploatării, respectiv necesarul de fond de rulment de exploatare (NFRE) și necesarul de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE). Cele două componente ale fondului de rulment total sunt stabilite la nivelul al doilea și al treilea al bilanțului funcțional:

NFRT = NFRE + NFRAE

Necesarul de fond de rulment din (pentru, de) exploatare (NFRE) reprezintă excedentul de nevoi ciclice din exploatare rămase după acoperirea activelor ciclice pe seama resurselor ciclice din activitatea de exploatare și care vor trebui acoperite din resurse durabile ale întreprinderii.

NFRE = Nevoi ciclice de exploatare – Resurse ciclice din exploatare

Nevoile ciclice din exploatare se reînnoiesc în același timp în care se derulează ciclul de exploatare (stocuri, avansuri acordate clienților, creanțe din exploatare inclusiv efectele scontate neajunse la scadență, cheltuieli efectuate în avans din exploatare etc.).

Resurse cicilice din exploatare cuprind furnizori și conturi asimilate, avansuri acordate de clienți, datorii fiscale și sociale din exploatare, venituri înregistrate în avans din exploatare.

Necesarul de fond de rulment din (în) afara exploatării (NRAE) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea nevoilor ciclice pe seama resurselor ciclice din afara exploatării și care vor trebui acoperite din resurse durabile.

NFRAE = Active curente din afara exploatarii – Datorii curente din afara exploatarii

Sau

NFRAE= NFRT – NFRE

Activele curente din afara exploatării sunt creanțe din afara exploatării, titluri de plasament, cheltuieli înregistrate în avans din afara exploatării etc. Datoriile curente din afara exploatării sunt: datorii asupra imobilizărilor, datorii cu impozitul pe profit, venituri înregistrate în avans din afara exploatării, alte datorii diverse, dividende etc.

Este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare să dețină o pondere majoritară și în creștere în necesarul de fond de rulment total.

Mărimea necesarului de fond de rulment depinde de: natura sectorului de activitate și durata ciclului de exploatare, nivelul de activitate, structura exploatării (de ponderea consumurilor provenind de la terți în cifra de afaceri), durata de rotație a activelor și pasivelor, sezonalitatea activității, modul de organizare și asigurare a gestiunii întreprinderii.

În mărimea necesarului de fond de rulment se reflectă de asemenea deficiențele de organizare a ciclului de exploatare: facturarea cu întârziere a clienților, puterea slabă de negociere cu clienții și cu furnizorii, alegerea necorespunzătoare a acestora.

O întreprindere care ar vinde mărfurile imediat după aprovizionare, fără a obține credite de la furnizorii săi și fără să acorde credite clienților și care totodată nu înregistrează stocuri, nu are nevoie de un fond de rulment de exploatare. Așadar, necesarul de fond de rulment de exploatare este funcție de duratele de rotație ale elementelor ce o compun.

În mod normal, o întreprindere industrială prezintă în general un necesar de fond de rulment și aceasta din mai multe motive:

– stocurile sunt importante (materii prime, produse în curs, produse intermediare, produse finite etc.); stocurile de produse finite sunt în cea mai mare parte a timpului preponderente în raport cu celelalte categorii de stocuri pentru că sunt contabilizate la nivelul costului de producție.

– creanțele clienți sunt importante pentu că se bazează pe sume mari (prețul de vânzare adică costul de producție + cheltuielile de distribuție + marja pe care și-o acordă întreprinderea).

În concluzie, o întreprindere industrială având stocuri ridicate, creanțe ridicate, are un NFRE important.

Atunci când NFRE este negativ necesarurile sunt mai mici decât resursele. Se vorbește atunci de resurse de fond de rulment (RFR) pentru că resursele depășesc necesarul.

O întreprindere de distribuție (un supermarket de exemplu) generează de regulă resurse de fond de rulment de exploatare (RFRE) din mai multe cauze: crențele clienți sunt nule, deoarece ei plătesc în numerar iar datoriile furnizori sunt foarte mari. Stocurile nu sunt ridicate datorită rotației foarte rapide a acestora. În concluzie, întreprinderile mari de distribuție au un RFRE foarte mare datorită necesarurilor slabe (stocuri normale, credite clienți nule) și a resurselor foarte importante (datorii furnizori foarte ridicate).

Necesarul de fondul de rulmet se modifică datorită variației posturilor de activ, respectiv de pasiv implicate în determinarea lui. Reducerea NFRT se poate realiza prin reducerea activelor circulante. Acest lucru se poate realiza prin diminuarea stocurilor sau prin reducerea creanțelor clienți și creșterea datoriilor furnizori. Pentru reducerea creanțelor clienți trebuie să se diminuieze creditele acordate clienților în sensul că, reducând termenele de plată, aceștia plătesc în medie la o scadență apropiată. O altă cale de reducere a volumului de creanțe – clienți este și restrângerea proporției clienților considerați îndoielnici.

În situația în care activele circulante de exploatare depășesc datoriile corespunzătoare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidențiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul celui atras din pasivele circulante. În această situație, nevoia de fond de rulment din exploatare îmbracă forma unei veritabile investiții cu același titlu ca și imobilizările de exploatare. Capitalul angajat de întreprindere poate fi reflectat în strânsă dependență cu funcțiile pe care acesta trebuie să le asigure, astfel:

Capital angajat = Imobilizări de + Imobilizări în afara

(total activ) exploatare exploatării și financiare

+ (NFRE + NFRAE) + Disponibilități (D)

Capitalul economic = Imobilizări din exploatare + NFRE

Capitalul investit = Imobilizări din afara exploatării + Capital economic

Capital angajat = Capital investit + NFRAE + Disponibilități

Ecuația echilibrului funcțional se bazează pe egalitatea capitalului angajat din activul cu cel din pasivul bilanțului funcțional astfel:

Capital angajat =Resurse proprii + Datorii pe termen lung + Credite de trezorerie

(total pasiv) (Rpr) (Dtl) (Ctr)

Egalând termenii celor două ecuații privind capitalul angajat, rezultă:

(NFRE + NFRAE) + (D – Crt) = (Rpr + Dtl) – Ai

=> NFRT + TN = FRNG

Din relația de mai sus rezultă că principala componentă a echilibrului funcțional este nevoia de fond de rulment, indicator dinamic a cărei mărime este dependentă, în mod direct proporțional, de evoluția cifrei de afaceri și poate fi previzionată în funcție de politica viitoare a conducerii întreprinderii privind vânzările. Dacă nu intervin modificări importante în structura resurselor nevoilor stabile, această interdependență a nevoii de fond de rulment cu cifra de afaceri previzionată prezintă o anumită stabilitate, care permite întreprinderii să realizeze o previziune pertinentă a echilibrului funcțional.

Analiza nevoii de fond de rulment se poate face și pe baza metodei ratelor. Cele mai utilizate rate sunt:

1. Rata nevoii de fond de rulment totală:

Între nevoia de fond de rulment totală și cifra de afaceri există o strânsă legătură, deoarece creșterea vânzărilor este în strânsă dependență, pe de o parte, cu deținerea de stocuri și acordarea de credite clienți, iar pe de altă parte, cu obținerea unor credite furnizori. Situația este favorabilă când nivelul acestei rate scade, ceea ce semnifică o ameliorare a trezoreriei. Această rată poate fi calculată distinct pentru activitatea de exploatare și pentru operațiuni din afara exploătării.

2. Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment totală prin trezorerie:

Mărimea acestei rate este subunitară (R < 100%) și reflectă măsura în care trezoreria participă la acoperirea financiară a nevoii de fond de rulment totale.

La S.C. BIOFARM S.A. situația fondului de rulment este următoarea:

Nevoia de fond de rulment a înregistrat valori pozitive și crescătoare în întreaga perioadă de analiză, ceea ce înseamnă că a existat permanent un surplus de nevoi ciclice în raport cu resursele ciclice. Nevoia de fond de rulment din exploatare este pozitivă și crescătoare ca ritm. Nevoia de fond de rulment din afara exploatării este negativă, ceea ce înseamnă că a existat un surplus de resurse ciclice din afara exploatării peste nevoile ciclice din afara exploatării. NFRAE constituie o sursă de finanțare a ciclului de explatare, cu consecințe favorabile asupra echilibrului funcțional al firmei. O parte din nevoia de fond de rulment din exploatare este finanțată din fondul de rulment pozitiv iar o altă parte e asigurată de resursele ciclice din afara exploatării.

Din punctul de vedere al duratei în zile a unei rotații a necesarului de fond de rulment situația firmei este nefavorabilă deoarece crește necesarul de fond de rulment necesar realizării cifrei de afaceri pe întreaga perioadă. Dacă în 1997 durata se încadrează în limitele normale (30 – 90 zile) pe ultimii patru ani de analiză această durată este mare și în creștre. Ea ajunge să fie în 1999 133 zile iar în 2000 144 zile.

4.2.3. Analiza trezoreriei funcționale

În timp ce componentele nevoii de fond de rulment sunt legate de activitatea curentă și în special de activitatea de exploatare, cele ale trezoreriei sunt legate de operațiile financiare în termen scurt realizate de firmă. Pentru a putea face față nevoilor financiare pe termen scurt, întreprinderea trebuie să dispună de resursele cu caracter financiar denumite resurse de trezorerie care, spre deosebire de resursele ciclice obținute în cadrul activității curente, sunt furnizate de parteneri financiari specifici care relevă în special gestiunea financiară pe termen scurt (gestiunea trezoreriei). Pe de altă parte firma degajă excedente monetare care permit acoperirea diverselor nevoi de trezorerie. Excedentele de trezorerie pot fi utilizate pentru efectuarea de plasamente pe piața monetară și/sau financiară, în scopul procurării unor valori mobiliare de plasament rentabile, ușor negociabile pe piața de capital.

Trezoreria netă este evidențată în ultimul nivel al bilanțului funcțional. Ea rezultă prin deducerea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente.

TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie

Sau TN = Trezoreria de activ – Trezoreria de pasiv

Nevoile de trezorerie (sau trezoreria de activ) sunt formate din disponibilități bănești din casă și din bancă. Resursele de trezorerie (sau trezoreia de pasiv) sunt formate din credite de trezorerie (curente), soldul creditor la bancă și efecte scontate nejunse la scadență (integrate în creanțele de exploatare). Cu cât pasivele de trezorerie ale firmei cresc, cu atât mai mult situația financiară a ei devine mai vulnerabilă.

Trezoreria nu este analizată ca un necesar, poziția sa în balanța nevoilor nu răspunde decât unui singur obiectiv și anume acela de a menține echilibrul dintre nevoi și resurse.

Echilibrul funcțional are la bază relația fundamentală a trezoreriei, care se determină pornind de la egalitatea dintre activul și pasivul bilanțului funcțional:

FRNG – (NFRE + NFRAE) = TN

În optica funcțională, echilibrul financiar este respectat dacă FRNG > NFR. Aceasta implică un sold pozitiv de trezorerie. Deci, fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finanțarea necesarului de fond de rulment, ci și pentu asigurarea unei trezorerii care să-i permită efectuarea de plasamente și deținerea unor disponibilități. O asemenea structură financiară apare la prima vedere favorabilă. Pe termen scurt pot apărea unele dificultăți financiare dacă anumite resurse de trezorerie au termene scurte de plată. O astfel de situație nu generează grave probleme de solvabilitate, deoarece negocierea unui nou credit sau realizarea unor active ar trebui să permită firmei să treacă peste dificultățile evocate. Existența unui sold pozitiv de trezorerie pe termen mediu și lung, ar putea însemna o utilizare insuficient de eficace a acestora. Dar, într-o conjunctură financiară caracterizată printr-o rată a dobânzii foarte ridicată, care desurajează investițiile productive incită întreprinderile să-și orienteze fondurile spre utilizări de trezorerie, mai puțin riscante.

Dacă FRNG <NFR, întreprinderea are un sold negativ de trezorerie. În acest caz necesarul de fond de rulment nu poate fi finanțat în întregime din resurse permanente, întreprinderea fiind obligată să apeleze la resurse de trezorerie (mai ales credite bancare) pentru a acoperi nevoia de finanțare generată de ciclul de exploatare. În o asemenea situație întreprinderea este considerată vulnerabilă. Problema generată de o trezorerie negativă nu se pune în termeni de solvabilitate, ci în dependență față de bănci (care furnizează majoritatea resurselor de trezorerie), dependență care poate genera practic riscul de neaînnoire a creditelor curente, precum și riscul de a accepta condiții de creditare neavantajoase, în special o rată a dobânzii mai mare.

Dacă FRNG = NFR soldul de trezorerie este nul. Această egalitate este numai teoretică. Practica menținerii unei trezoreii care să tindă spre zero apără întreprinderea împotriva riscurilor pe care le prezintă atât deținerea unor supralichidități (folosirea ineficientă a resurselor), cât și o trezorerie negativă (dependența față de bănci).

Chiar dacă indicatorii neoaie de fond de rulment și fond de rulment dimensionați prin ambele metode de analiză financiară (patrimonială și funcțională), prezintă valori diferite, datorită criteriilor diferențiate care stau la baza regrupării posturilor bilanțiere, trezoreria întreprinderii nu este afectată.

În 1998 și 1999 situația poate fi considerată negativă, situație de dezechilibru financiar. Este afectată autonomia financiară pe termen scurt. În 1998 cash-flow-ul este negativ iar în 1999 si trezoreria netă și cash-flow-ul e negativ. Firma a trebuit să apeleze la credite de trezorerie pentru a putea să-și finanțeze activitatea curentă.

În 2000 și 2001 situația este pozitivă. Firma dispune de o rentabilitate ridicată și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției pe piață. Mărimea foarte mare a trezoreriei în ultimii doi ani, ar putea semnifica o utilizare insuficient de eficace a acestora.

Analiza fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment și a trezoreriei permite obținerea unei prime impresii cu privire la sănătatea întreprinderii. Pentru ca acest studiu să fie edificator, el trebuie aplicat pentu mai multe exerciții în scopul evidențierii activității.

4.2.4. Analiza diferitelor echilibre financiare ale bilanțului funcțional

În figura urătoare pot fi observate șase categorii de structuri funcționale:

NFR > 0 NFR < 0

FRNG > 0 FRNG < 0 FRNG > 0 FRNG <0

TN=Nevoi TN=Resurse TN=Resurse TN=Nevoi TN=Nevoi TN=Resurse

Detaliind cele șase categorii de structuri funcționale, pot fi puse în evidență diverse modalități de realizare a echilibrului funcțional:

1. Nevoile de fond de rulment sunt finanțate în întregime din resursele stabile (FR pozitiv) sau parțial din resurse stabile și resurse ciclice (RFRAE), a căror valoare totală permite degajarea unei trezorerii pozitive. Acest echilibru trebuie să fie structural pentru a fi considerat sănătos, altfel spus el trebuie să se mențină pe mai mulți ani.

2. Resursele stabile și ciclice finanțează parțial nevoile de fond de rulment, diferența fiind acoperită din credite de trezorerie. Dar, NFR constituie o nevoie permanentă care este finațată, în acest caz, din resurse de trezorerie prezente, resurse care vor căpăta un caracter stabil, structural, dacă întreprinderea nu reușește să-și reconstituie FR și/sau să-și limiteze NFR. Situația nu devine riscantă decât atunci când proporția împrumuturilor bancare atinge niveluri inacceptabile (30%). Această situație poate fi viabilă dacă întreprinderea continuă să beneficieze de resurse de trezorerie de la partenerii săi financiari.

3. Creditele bancare curente, dar și resursele în fondul de rulment, finanțează o parte din activele fixe, nevoile de fond de rulment și disponibilitățile. Este vorba aici de o situație cu mari riscuri financiare, datorită dependenței totale a întreprinderii față de bănci. Situația finanțării integrale a nevoilor de fond de rulment din credite de trezorerie este critică, dacă nu are caracter ocazional, și impune reconstituirea structurii financiare (restructurarea FR, diminuarea pe cât posibil a NFR).

4. Resurse induse de ciclul exploatării se adaugă surplusului de resurse permanente (FR pozitiv), pentru a finanța nevoile ciclice și a degaja un important excedent de lichidități. Acest tip de echilibru se înregistrează foarte rar la o întreprindere industrială, echilibru în care ea degajă RFR (o întreprindere industrială are, în general, mari, NFR). Totuși, se poate întâmpla ca o întreprindere industrială să degaje resurse de fond de rulment în afara exploatării net superioare necesarurilor de fond de rulmet, ceea ce poate explica originea RFR-urilor. O firmă de distribuție degajează structural RFRE importante deoarece ea dispune de necesaruri scăzute și resurse importante. Plasarea disponibilului se poate face în valori mobiliare de plasament, în titluri imobilizate etc.

5. Resursele permanente nu sunt suficiente pentru a finanța totalitatea imobilizărilor. IFR este finanțată din RFR, generând și o trezorerie netă pozitivă. Pentru o firmă industrială IFR prezintă unele riscuri în situația în care anumite imobilizări nu sunt finanțate într-un mod stabil și durabil. Se observă în această situație dependența întreprinderii de terți (ca furnizori sau clienți). În această situație se impune examinarea și consolidarea resurselor durabile.

6. Resursele permanente nu sunt suficiente pentru a finanța totalitea imobilizărilor, acestea din urmă fiind finanțate prin resurse de fond de rulmet degajate de întreprindere și de credite bancare curente. O întreprindere industrială nu mai e stăpână pe situație pentu că acum depinde în finanțarea imobilizărilor sale nu numai de clienți și de furnizori, dar și de bănci. Un asemenea echilibru poate fi considerat drept precar datorită riscurilor financiare foarte mari pe care le prezintă. Mai multe motive pun întreprinderea într-o situație delicată: instabilitatea RFR care nu asigură cu certitudine finanțarea activelor fixe, pierderea încrederii de către bănci care pot, în orice moment, să înceteze acordarea de credite bancare și pierderea controlului întreprinderii datorită dependenței sale crescute față de terți și față de sistemul bancar.

Realizarea echilibrului funcțional ridică problema alegerii strategiei de finanțare a nevoii de fond de rulmet: finanțarea integrală cu fonduri permanente (care presupune o lipsă de flexibilitate), sau parțială și în completare cu resurse de scurtă durată. Se poate afirma că există o parte stabilă (structurală) a NFR care trebuie, în principiu, să fie finanțată din fondurile permanente și o parte aleatoare (conjuncturală) care poate fi finanțată de capitalurile provizorii (credite bancare curente). Strategia optimă de finanțare va fi cea care asigură cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.

4.3. Aprecierea globală a echilibrului funcțional al firmei

Aprecierea echilibrului permanent.

Rata resurselor stabile (durabile), care reflectă măsura în care participă resursele permanente la finanțarea activității, are o evoluție ascendentă pe toți anii de analiză (crește de la 61% în 1997 la 84% în 2001), semnificând creșterea importanței finanțării permanente în total finanțare. Rata utilizărilor stabile, care reflectă participarea investițiilor în total patrimoniu, are o evoluție ascendentă pe primii trei ani de analiză (crește de la 31% în 1997 la 43% în 1999), semnificând cerșterea gradului de importanță ca nevoie de finanțat a utilizărilor stabile, iar pe ultimii doi ani rata se diminuează la 34% în 2000 și 27% în 2001 (semnificând scăderea gradului de importanță ca nevoie de finanțat a utilizărilor stabile). Diferența dintre rata resurselor stabile și rata utilizărilor stabile reflectă măsura în care fondul de rulment net global participă în total resurse la finanțarea activității, care crește de la 30% în 1999 la 57% în 2001, semnificând creșterea importanței ca sursă în total resurse.

Pe întreaga perioadă de analiză se înregistrază valori pozitive și un trend crescător al fondului de rulment global, ceea ce înseamnă că sursele permanenete, reușesc să finanțeze integral alocările permanente rămânând și un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice.

Firma reușeste pe întreaga perioadă să finanțeze activele ciclice într-un procent de 49% în 1999, 60% în următorii doi ani, 97% în 2000 și 138% în 2001.

Rata de finanțare stabilă pe întreaga perioadă de analiză arată că nevoile cu caracter permanent au fost acoperite integral din surse permanente,degajându-se un excedent de resurse financiare stabile, adică un fond de rulment global pozitiv. Finanțarea s-a făcut doar cu surse proprii. Nivelul ratei a crescut în fiecare an confirmând sporirea fondului de rulment global. Tendința indicatorului este în general de creștere, ceea ce reprezintă o situație favorabilă din punctul de vedere al finanțării permanente, însă atrage atenția asupra dimensionării excedentare a resurselor în raport cu nevoile permanente.

Rata resurselor proprii, care reflectă măsura în care participă resursele proprii la finanțarea activității, este egală cu rata resurselor durabile. Finanțarea nevoilor stabile se face doar prin resursele proprii ale firme și nu împrumutate.

În concluzie firma a reușit pe întreaga perioadă să-și acopere nevoile pemanente pe seama surselor permanente.

Aprecierea echilibrului curent.

Rata resurselor ciclice, ce reflectă măsura în care participă resursele ciclice la finanțarea activității, are o evoluție descrescătoare. Ea scade de la 34% în 1997 la 12% în 2001, scăzând importanța finanțării ciclice în total resurse. Rata utilizărilor ciclice, ce reflectă participarea activelor ciclice în total patrimoniu are tot o evoluție descrescătoare. Ea scade de la 60% în 1997 la 40% în 2001, scăzând importanța ca nevoie de finanțat a utilizărilor ciclice. În cadrul activelor ciclice ponderea cea mai mare o dețin activele ciclice din exploatare. Diferența dintre rata utilizărilor ciclice și rata resurselor ciclice reflectă măsura în care necesarul global de fond de rulment participă la constituirea nevoii totale de finanțat a activității, care are o evoluție fluctuantă, ea aflându-se în jurul valorii de 30%.

Nevoia de fond de rulment a înregistrat valori pozitive și o tendință crescătoare pe întreaga perioadă, însemnând un permanent surplus de nevoi în raport cu resursele temporare.

Rata finanțării ciclice pe întreaga perioadă de analiză arată că nevoile cu caracter temporar, n-au fost acoperite decât parțial din resurse cu caracter temorar degajându-se nevoi ciclice neacoperite, adică un necesar global de fond de rulment pozitiv. Valoarea indicatorului (evoluție descrescătoare pe primii patru ani de la 56% la 24%) reflectă o acoperire nesatisfăcătoare a nevoilor ciclice pe seama resurselor ciclice. Tendința generală de reducere reflectă accentuarea dezechilibrului financiar din activitatea curentă.

Rata resurselor ciclice din exploatare, care reflectă măsura în care participă resursele ciclice din exploatare la finanțarea globală a activității, a avut o evoluție descrescătoare pe primii patru ani de analiză (a scăzut de la 32% în 1997 la 8% în 2000) semnificând o scădere a importanței finanțării ciclice a exploatării în total. În ultimul an de analiză rata a crescut de la 8% l a 9,49% mărind importanța finanțării ciclice a exploatării. Rata utilizărilor ciclice din exploatare, ce reflectă participarea activelor ciclice din exploatare la constituirea patrimoniului, a avut o evoluție descrescătoare, semnificând scăderea importanței ca nevoie de finanțat a utilizărilor ciclice din exploatare. Diferența dintre rata utilizărilor ciclice și rata resurselor ciclice din exploatare reflectă măsura în care necesarul de fond de rulment al exploatării participă la constituirea nevoii totale de finanțat a activității, care în ultimul an era 42% față de anul anteror, semnificând scăderea importanței ca nevoie de finanțat în total utilizări. În primii patru ani de analiză rata are o evoluție crescătoare, semnificând creșterea importanței ca nevoie de finanțat în total utilizări.

Nevoia de fond de rulment a exploatării a fost permanent pozitivă și a înregistrat o tendință crescătoare pe întreaga perioadă, ceea ce însemană că a existat un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare ale exploatării. Rata finanțării ciclice a exploatării pe întrega perioadă de analiză arată că nevoile cu caracter temporar din exploatare n-au fost acoperite decât parțial din resurse cu caracter temporar, degajându-se nevoi ciclice neacoperite, adică un necesar de fond de rulment aferent exploatării pozitiv. Valoarea indicatorului reflectă o acoperire nesatisfăcătoare a nevoilor ciclice pe seama resurselor ciclice. O parte a nevoilor ciclice afernte exploatării sunt finanțate prin resursele ciclice din afara exploatării. Rata finanțării ciclice din afara exploatării arată că nevoile cu caracter temporar din afara exploatări sunt acoperite în totalitate din resursele ciclice din afara exploatării, degajându-se resurse ciclice din afara exploatării, resurse care sunt folosite la acoperirea necesarului de fond de rulment aferent exploatării.

Ca o concluzie, firma nu a reușit să acopere nevoile ciclice pe sema surselor ciclice.

Aprecierea echilibrului global

Rata trezoreriei de pasiv a avut o evoluție fluctuantă. În ultimii trei ani ai analizei rata a scăzut de la 4.86% la 3.21%, reflectând scăderea finanțării actiității curente prin credite de trezoreire. Rata trezoreriei de activ pe ultimii trei ani de analiză a crescut de la 3% la 32%.

În 1999 s-a înregistrat un deficit de trezorerie, situație negativă. Acest lucru se datorează valorilor mai mari ale necesarului global de fond de rulment în raport cu fondul de rulment net global.

Rata finanțării globale în 1999 arată că surplusul de nevoi ciclice nu putea fi acoperit din surplusul de resurse permanente. Valoarea ei (94.76%) reflectă deficitul în acoperirea globală a nevoilor de finanțat prin resursele financiare globale, refletând dezechilibrul financiar global, manifestat prin trezoreria negativă. Restul nevoilor de finanțat ce au rămas neacoperite (nevoi ciclice din exploatare), au fost acoperite prin creditele de trezorerie.