. Investitiile Straine Directe In Privatizare (xyz S.a., Bucuresti)

CAPITOLUL I

INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ȘI CONTRIBUȚIA LOR LA DEZVOLTAREA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

1.1. Prezentarea generală a investițiilor străine directe

Apărute în economia mondială încă din perioada marilor descoperiri geografice, investițiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacțiile internaționale, fapt ce a generat și un număr surprinzător de mare de studii și analize care le-au fost dedicate. De altfel, creșterea puternică a fluxurilor de investiții străine directe la nivel mondial se bazează în mare măsură pe fenomenul achizițiilor și fuziunilor internaționale, acestea reprezentând 80-90% din total, majoritatea dintre ele fiind de fapt achiziții.

Investițiile străine directe (ISD) se definesc ca “proprietatea unui rezident asupra unor active, cu scopul de a controla folosirea acestor active” (Graham & Krugman, 1989). Particularitatea lor o constituie tocmai controlul exercitat de către investitor asupra activelor în care a fost făcută investiția.

“Investițiile străine directe constau în transferul unui “pachet industrial” în care sunt cuprinse capital, tehnologii, metode de organizare industrială, expertiză managerială, cunoștințe de marketing, ce permite investitorului să exercite dreptul de control asupra investiției”. Totuși, este greu de stabilit ce înseamnă control. Este, mai degrabă, vorba de o participare directă la conducerea și organizarea producției activelor în care s-a investit.

În general, se consideră investiții străine directe întreprinderile în care participarea proprietarului străin depășește o anumită pondere, de obicei între 10-25%. Deși criteriile diferă de la țară la țară, această pondere nu modifică esența fenomenului, având în vedere că, de obicei, proporția de un investitor străin este cu mult mai mare (de regulă peste 50%). Participarea directă la conducerea și organizarea producției și controlul asupra activității întreprinderii constituie diferența fundamentală dintre investiția străină directă și investiția de portofoliu (care dă dreptul investitorului să primească numai dividendele, fără nici un drept de conducere sau de control în întreprinderea în care a investit).

Investițiile străine directe nu sunt un simplu transfer de capital ci, mai degrabă, o prelungire a întreprinderii din țara de origine într-o țară-gazdă străină. Activitatea unei întreprinderi într-o țară străină presupune fluxuri de capital, de tehnologie și de experiență care, în combinație cu factorii locali, generează producție de bunuri sau servicii destinate pieței interne sau exportului. Transferul acestui pachet de servicii rămâne sub controlul întreprinderii investitoare, ca de altfel și activitățile ulterioare de producție sau de comercializare pe care le efectuează în țara gazdă.

Spre deosebire de teoria comerțului internațional, care se regăsește in istoria economiei încă de la Adam Smith, teoria investițiilor străine directe este un domeniu nou al cercetării economice, care a urmat dezvoltării practicii internaționale în ultimul sfert de secol. Analiștii marchează momentul de început al teoriei economice asupra investițiilor străine directe cu lucrarea lui Dunning (1958), care cuprinde o radiografie a investițiilor societăților americane în industria prelucrătoare britanică. Studiul oferă detalii importante cu privire la structura industriilor și a investițiilor aferente, mărimea și sediul filialelor britanice, strategia americană de pătrundere în industria britanică. Aproape în același timp (1960), Hymer și-a elaborat teza de doctorat, lucrare publicată mult mai târziu (1970) și considerată o primă contribuție majoră la studierea investițiilor străine directe. Ea a influențat, în mare măsură, aproape toate analizele ulterioare în materie.

1.2. Impactul ISD asupra economiilor în tranziție

1.2.1.Implicații macro și microeconomice

După anul 1989, statele situate în Europa Centrală și de Est, au trecut, pe rând, la transformarea economiilor lor, bazate pe planificarea centralizată, într-o economie de piață. Ca parte a acestui proces, țările încadrate în acest grup au încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, sa-și deschidă economiile față de investițiile străine, în speranța facilitării perioadei de trecere și a relansării economice. În mod firesc, deschiderea economică a acestor state le-a inclus ca o puternică piața potențială în rândul locațiilor investiționale avute în vedere de comunitatea internațională de afaceri, de corporațiile transnaționale. Interesul pe care îl reprezentau aceste țări pentru investitori ținea în primul rând de masele de consumatori cărora li se puteau adresa, dar și de costurile reduse ale unor factori de producție, în primul rând al forței de muncă, putând asigura o competitivitate prin preț a produselor sau serviciilor. La rândul lor, statele în tranziție, au perceput investițiile străine ca pe o posibilă sursă de capital, tehnologie, competențe și acces la piețe.

Avantajele potențiale în atragerea în atragerea de ISD mai sus menționate au fost net contracarate de factori negativi precum: declinul economic asociat tranziției, greșelile efectuate în gestionarea proceselor de reformă, dificultățile legate de funcționarea instituțiilor specifice economiei de piață, instabilitatea legislativă și instituțională, escaladarea birocrației și corupției.

Efectele economice pe care ISD le-au avut în anii ’90 asupra economiilor în tranziție pot fi urmărite la nivel macro și microeconomic.

Efecte la nivel macroeconomic

Economiile în tranziție au avut nevoie într-o măsură mult mai mare de investiții decât economiile consolidate. Acest fapt este explicabil prin aceea că, economiile în tranziție au fost confruntate după 1990 cu o criză structurală care a necesitat crearea de capacități de producție noi, precum și închiderea totală sau parțială sau modernizarea celor existente.

În acest context, ISD urmau să aibă implicații pozitive la nivel macroeconomic prin stimularea activității de investiții interne și îmbunătățirea calitativă a investițiilor.

Investițiile străine directe au avut, în țările în care au atins nivele semnificative și efecte asupra bugetului de stat. Reducerea investițiilor interne finanțate de stat și preluarea de către investitorii străini a unei părți din aceste investiții a contribuit, la o situație mai bună a balanței de plăți prin reducerea volumului de bunuri de capital importate cu finanțare publică.

O altă implicație pozitivă a ISD asupra economiilor în tranziție este determinată de contribuția lor la creșterea economică. În acest sens trebuie arătat de la bun început că cercetările întreprinse pe plan internațional au pus în evidență o relație complexă între aceste două variabile: fluxul de ISD și creșterea economică se influențează reciproc, între ele neexistând o relație simplă, de tip cauză-efect. În general s-a demonstrat existența unei interdependențe pozitive, în sensul că fluxurile mari de ISD și creșterile economice importante se asociază, fără a fi însă concomitente. Acest fapt se produce în moduri diferite după cum investiția străină ia forma unei investiții noi (greenfield) sau a unei participări a investitorului străin la privatizare.

În cazul investiției noi, contribuția la creșterea economică este evidentă, prin aceea că se creează o nouă capacitate de producție, locuri de muncă noi, un nou consumator și plătitor de taxe în economie.

În cazul participării la privatizare, efectul pozitiv asupra creșterii economice rămâne, chiar dacă, de cele mai multe ori, preluarea unei întreprinderi de către investitorul străin a însemnat reducerea numărului de locuri de muncă.

În Ungaria, spre exemplu, fluxurile ridicate de ISD în procesul de privatizare au încurajat și susținut procesul de creștere economică al țării, pentru ca, la rândul său, să antreneze noi intrări de ISD, din ce în ce mai mult sub formă de investiții greenfield. Pe de altă parte, pașii hotărâți pe calea reformei ai Poloniei au condus la creștere economică și, în consecință, la intrări ulterioare de ISD. În Polonia fluxurile de investiții au îmbrăcat mai întâi forma de investiții greenfield, pentru ca numai mai târziu, o dată cu accelerarea privatizării, să se manifeste în cadrul acestui proces, în ciuda faptului că în planul creșterii economice s-a înregistrat un declin.

Doar în anumite sectoare mai importante ale economiei naționale în cazul țărilor mai sus menționate ISD au contribuit la reforma economică a unor întreprinderi industriale locale. “În Ungaria, doar sectoarele de frigidere și mijloace de iluminat au raportat creșterea producției fizice în perioada 1990-1992, în ambele cazuri principalii producători fiind afiliați unor întreprinderi multinaționale (General Electric și Electrolux). Similar, în industria berii – cel mai performant sector din Ungaria – cinci din cele șapte fabrici sunt deținute de întreprinderi străine. În Polonia, de exemplu, reluarea producției locale de autoturisme s-a făcut prin participarea unor investitori străini (Fiat și General Motors)”.1

De altfel, conform aprecierilor, țările central și est europene devin tot mai dependente de evoluția economiilor occidentale. Economia cehă, cea maghiară, slovenă sau slovacă care au înregistrat creșteri susținute în perioada 1998-2000 și-au încetinit considerabil ritmul spre sfârșitul anului 2001, în contextul internațional de declin economic.

Pe ansamblu, putem aprecia că toate aceste contribuții ale investițiilor străine au un impact pozitiv pentru reluarea creșterii economice în țările în tranziție. În plus, întreprinderile multinaționale au un rol important în construirea economiei de piață în Europa Centrală și de Est și prin participarea lor directă la construcția instituțională, privatizarea și promovarea concurenței.

Investițiile străine directe determinate de participarea la procesul de privatizare pot avea efecte favorabile asupra balanței de plăți externe, furnizând valori importante de capital în perioade critice. Principalii vectori care sintetizează influențele direct identificabile ale ISD la nivelul balanței de plăți externe sunt:

influxul propriu-zis de capital, respectiv componenta financiară a ISD;

ieșirile de capital, reprezentând profituri, dividende repatriate, dobânzi, taxe, redevențe plătite de filialele firmelor-mamă, sume provenind din lichidarea investițiilor.

Investițiile străine directe au efecte nemijlocite și asupra balanței comerciale. Aceasta este reprezentată de:

veniturile realizate din exporturile firmelor cu participare de capital străin;

plățile aferente importurilor realizate de firmele cu participare de capital străin.

“Impactul asupra soldului balanței comerciale va depinde, în bună măsură, de motivația ISD. Dacă acestea au în vedere câștigarea pieței locale, este de așteptat ca activitatea respectivelor filiale să sporească deficitul comercial. Dacă motivația este eficientă și, implicit exportul, efectul se va traduce printr-un aport pozitiv la soldul balanței comerciale, aport a cărui mărime depinde de valoarea adăugată a bunurilor exportate. Asigurarea unui grad de integrare în economia gazdă, prin recurgerea la furnizorii locali de bunuri și servicii constituie varianta optimă din punctul de vedere al economiilor receptoare, prin comparație cu importul respectivelor bunuri sau servicii de la terți”.1

Analizele realizate în cazul Ungariei și Poloniei pun în evidență o contribuție importantă a firmelor cu participare de capital străin la alimentarea deficitului balanței comerciale în a doua jumătate a anilor ’90. În Ungaria se constată însă că o dată cu maturizarea operațiunilor filialelor străine, ponderea lor în generarea deficitului tinde să se reducă în principal pe baza intensificării activităților de export. În Polonia, dimpotrivă, în perioada amintită firmele străine și-au sporit atât ponderea în exporturi, cât și cea în importuri, dar mai mult ponderea în cadrul importurilor, astfel încât aceste firme au alimentat într-o măsură sporită deficitun importuri, dar mai mult ponderea în cadrul importurilor, astfel încât aceste firme au alimentat într-o măsură sporită deficitul balanței comerciale.

Măsura în care deficitul de cont curent este contrabalansat prin intrările nete de ISD constituie un posibil indicator al stabilității financiare a unei țări. După cum se poate constata, situația variază de la țară la țară și de la an la an. Este constant pozitivă, cu excepția anului 1997, în Republica Cehă, țară în care efectul combinat al unui deficit ținut sub control și al unor intrări susținute de ISD au condus la valori ale raportului ISD/deficit de cont curent de până la 398% în 1999. De asemenea, în Bulgaria anii 1998, 1999, 2000 înregistrează un raport favorabil, dar nu atât ca urmare a intrării unor fluxuri substanțiale de ISD, ci mai ales a măsurilor de control al deficitului de cont curent.

ISD au efecte și asupra veniturilor bugetare. Acest efect nu trebuie însă calculat mecanic, deoarece nu este clar câte firme ar fi apărut în absența facilităților. Pe de altă parte, dezvoltarea afacerilor determinată de acordarea de facilități sau de o fiscalitate joasă, face ca numărul întreprinderilor și volumul lor de activitate să crească, ceea ce înseamnă mai multe venituri la buget. Cert este că, pe măsură ce avansează pe calea reformelor, țările foste comuniste tind să renunțe la discriminări, stimulând deopotrivă investițiile străine directe sau locale.

Succinta tentativă de evaluare a sensurilor în care capitalul străin acționează în plan macroeconomic la nivelul statelor cu economie în tranziție sesizează aspecte oarecum contradictorii :

în condițiile în care firmele străine sunt mai înclinate atât de a exporta, cât și de a importa prin comparație cu firmele cu capital integral local, ele sunt, totuși, într-o mai mare măsură responsabile pentru alimentarea deficitului comercial al acestor state;

intrările nete de ISD țin să compenseze deficitul de cont curent;

ieșirile de venituri din ISD sunt încă modeste în majoritatea economiilor;

stimulentele fiscale pentru care se califică într-o mai mare măsură decât firmele cu capital local micșorează considerabil povara fiscală a filialelor străine și reduc implicit contribuția acestora la bugetul statului.

Efecte la nivel microeconomic

Efectele la nivel microeconomic ale investițiilor străine directe sunt mai concrete și mai vizibile, în special în cazul economiilor în tranziție. Accesul la tehnologii moderne, la management și know – how, la piețe de desfacere au fost puternic resimțite în întreprinderile uzate fizic și moral din economiile în tranziție. În plus, modernizarea întreprinderilor cu participare străină de capital are, de regulă, un efect de antrenare, în rândul întreprinderilor autohtone. Exemplele includ Ford și Suzuki în Ungaria, Volkswagen în Republica Cehă, Renault în Slovenia. Investiția Volkswagen în Republica Cehă nu prevede numai transferul de tehnologie pentru ridicarea calității producției, dar și introducerea de articole noi, de lux, ca și documentație pentru noi modele. De asemenea, practic în toate cazurile investițiile au fost însoțite de dezvoltarea resurselor umane și a pregătirii profesionale. Acestea au loc atât în cadrul procesului de producție din întreprinderile cu participare străină, cât și sub forme separate, organizate de întreprinderile multinaționale. În Polonia, Fiat a organizat pregătirea tuturor angajaților în școli speciale, iar Citibank cheltuiește peste 400.000 $ anual numai pe pregătire. O dată cu deschiderea acestor economii au început să apară și să se dezvolte consultanța de management, reclamă și publicitate, serviciile imobiliare, asigurarea și intermedierea financiară.

Cea mai puternică ancoră a capitalului străin în regiune s-a dovedit procesul de privatizare. Țările care au vândut rapid active statului, precum Ungaria, sunt cele care au înregistrat cele mai timpurii și susținute creșteri ale fluxurilor de ISD.

În fine, evoluția legislației în materie a constituit un alt factor care și-a pus amprenta asupra volumului capitalului atras. În general, cadrul legislativ pentru ISD s-a dezvoltat rapid și a impus, la rândul lui, adoptarea de legi și norme complementare, care să sprijine reformele de piață. În unele țări însă, noile legi adoptate foarte repede nu au luat în calcul toate implicațiile; unele au prevederi contradictorii, iar aplicarea lor nu este transparentă și atrage conflicte de competență între autoritățile locale și cele centrale.

Este evident că fenomenul investițional extern, în iteracțiune cu mediile economice de implantare prezintă aspecte complexe, iar beneficiile sale care țin, în final, de racordarea acestor economii la structurile de producție internaționale și la piețele internaționale își au corespondent într-o serie de dezavantaje. Literatura de specialitate arată că această relație de compromis poate fi optimizată din punct de vedere al receptorului pe măsură ce mediul economic intern devine mai stabil, mai funcțional și mai apt să integreze competențe transferate prin ISD.

1.2.2. Contextul investițional în Europa Centrală și de Est

Pentru mai bine de patru decenii, țările central și est – europene (ȚCEE) s-au dezvoltat pe baza unui model orientat spre interior, de substituire a importurilor, cu o foarte redusă specializare și cooperare realizată în cadrul CAER și cu un nivel ridicat de protecție față de economiile dezvoltate. Principala consecință a acestui concept de dezvoltare a constat în slaba competitivitate a exporturilor țărilor socialiste, suplinită prin practicarea unor prețuri mai scăzute decât costurile. O dată cu prăbușirea vechiului sistem, au dispărut și piețele protejate, iar ȚCEE și-au deschis economiile spre exterior.

În anul 1990, companiile străine erau practic ca și inexistente în Europa Centrală și de Est. De la 3,5 miliarde de dolari în acel moment, stocul investițiilor străine directe în zona celor zece țări care se pregătesc să intre în U.E. a crescut la 135 miliarde dolari la începutul anului 2003.

“Conform raportului privitor la investițiile internaționale pentru anul 2003 al UNCTAD, țările cu economie în tranziție au înregistrat, pe ansamblu, o creștere de 15%, receptând un flux de 29 mld dolari. De altfel, cele mai importante creșteri ale influxurilor de ISD în 2002 le-au înregistrat Republica Cehă, Slovacia și Slovenia, ca urmare a unor privatizări importante. Aceste state au primit împreună peste jumătate din cele 29 miliarde, aproximativ 15,2 miliarde dolari.”

În 2002, 10 din cele 19 țări din zona Europei Centrale și de Est au cunoscut valori ale ISD inferioare intrărilor din anul 2001. Între statele în care s-a înregistrat o astfel de situație se numără Polonia (4,1 miliarde dolari față de 5,7 miliarde în 2001), Ungaria (de la 2,4 miliarde dolari în 2001 la 0,9 miliarde în 2002, ceea ce a făcut ca această țară să coboare de pe la poziția a patra, pe cea de-a opta între principalii receptori din regiune), Croația (de la 1,6 miliarde dolari în 2001 la 1,0 miliarde în 2002).

Alte state, între care și România, au înregistrat scăderi mai reduse ale valorii fluxurilor (de la 1,2 miliarde în 2001, la 1,1 miliarde în 2002). În fine, Republica Cehă a fost performerul zonei, cu o valoare de 9,3 miliarde dolari în 2002, în creștere accentuată față de 2001, când s-au înregistrat 5,6 miliarde dolari. Slovacia, de asemenea, a găzduit o creștere importantă, de la 1,6 miliarde dolari în 2001, la 4,0 miliarde dolari în 2002, iar Slovenia a înregistrat 1,9 miliarde față de 0,5 miliarde dolari în 2001.

Continuarea procesului de privatizare în aceste trei din urmă state este o motivație importantă pentru creșterea fluxurilor de ISD în 2002.

Pe de altă parte, între explicațiile oferite pentru valorile inferioare ale ISD în 2002 față de anul anterior în mai multe state cu economie în tranziție, se numără tocmai epuizarea treptată a ofertei de privatizare de interes pentru investitorii străini, cum ar putea fi cazul în Ungaria.

Tabelul 1.1. (vezi ANEXA 1) oferă o imagine a fluxurilor și stocului de ISD în statele central și est – europene, precum și cu privire la greutatea specifică a acestora pentru economiile respective, prin prisma unor indicatori, precum raportul dintre fluxul annual de ISD și formarea brută de capital fix (FBCF) sau cel dintre stocul de ISD și produsul intern brut (PIB).

Astfel, în ceea ce privește ponderea de ISD în formarea brută de capital fix, Republica Cehă și Slovacia înregistrează cele mai ridicate niveluri de 59% și respectiv 57%, urmate de Slovenia (37%) și de Ungaria (20%). Sub media de 17% pentru ansamblul regiunii se situează România (14%), Polonia (11,4%) și Federația Rusă (4%).

În virtutea celui de-al doilea indicator, care are în vedere stocul de ISD și Ungaria relevă o greutate specifică destul de ridicată a fenomenului investițional extern în economie (38%). Pentru România indicațiile sunt modice, poate nu atât de scăzute cum ar putea să indice valoarea redusă a fluxurilor și stocului de ISD. Aceasta și ca urmare a faptului că activitatea economică, pe ansamblul său (reflectată prin nivelul PIB), precum și nivelul investițiilor sunt încă scăzute.

Însă pentru analiza gradului de atractivitate a investițiilor străine este des utilizată comparația ponderii stocului de ISD in P.I.B., evidențiată în figura nr. 1.

Fig. 1.1. Ponderea stocului de ISD din PIB (2003, în %)

Sursa: Newton Holding, 2003

Astfel, ca pondere în PIB, de unde reprezentau doar 2% în 1990, ISD au ajuns azi la 32%, pe ansamblul zonei, ceea ce ilustrează o creștere explozivă.

Cea mai bună performanță în acest sens o are Cehia, care, în anul 2003 înregistra o pondere a stocului de ISD din PIB de 65%. Aceste date reflectă progresul realizat de țările respective în procesul de transformare, de dezvoltare economică și recuperare a decalajului existent între Est și Vest, precum și în procesul de privatizare. Instabilitatea economică generală din zona balcanică constituie însă principalul obstacol în calea investițiilor străine. În schimb țările vecine sunt mult mai atractive, datorită rapidității demonstrate în aplicarea reformelor, neminimizând însă și rolul similitudinilor culturale, precum și al distanței geografice importante. În zona central – europeană, eficiența metodelor de privatizare constituie principalul atu al atragerii de ISD.

Exemplul cel mai elocvent îl constituie Ungaria, care a reușit să privatizeze întreprinderile de stat în timp extrem de scurt, vânzându-le celor care au licitat mai mult. Efectul este simplu : în Ungaria își desfășoară activitatea unii dintre cei mai puternici investitori mondiali. Aici, 65% din veniturile rezultate din privatizare provin din partea investitorilor străini. Pentru Polonia, care s-a înscris mai târziu, dar se pare că la fel de hotărât în cursa pentru privatizare prin atragerea investitorilor străini, anii 1996 și 1997 sunt cei care marchează debutul unor niveluri foarte înalte ale ISD, de 5,2 miliarde de dolari în 1996 și 6,9 miliarde dolari în 1997. Pe ansamblul economiei Cehiei, aproximativ trei sferturi din valoarea ISD provine din procesul de privatizare. Pe de altă parte, celelalte țări au aplicat metode selective în atragerea investitorilor străini, iar managementul întreprinderilor de stat s-a caracterizat prin protecționism și multiple garanții guvernamentale.

Nivelul ISD pe cap de locuitor este redus – circa 170 dolari, față de valori cuprinse între 2000 și 3000 dolari în Europa Occidentală și 1800 dolari în S.U.A. Se remarcă însă faptul că, de exemplu în anul 2000, media țărilor din Europa Centrală era de 260 dolari pe locuitor, pe când în Europa de Sud – Est doar de 80 de dolari pe locuitor. Dacă ne referim la stocul de ISD, atunci nivelul pe locuitor din Ungaria (cu 1988 dolari) sau Cehia (cu 1950 dolari) se apropie de nivelul Europei Occidentale, pe când în România acest indicator este doar de 290 dolari pe locuitor.

Cât privește ieșirile de ISD din ȚCEE cumulate pe întreaga perioadă, acestea se ridică la un nivel marginal de numai 19 miliarde de dolari. Vârful fluxurilor emițătoare de ISD a fost atins în anul 2000 cu 4 miliarde de dolari. Rusia a fost responsabilă pentru trei sferturi din această valoare, principala contribuție având-o concernul petrolier Lukoil.

Aceste prognoze impun mai multe concluzii. Mai întâi este evident că fluxurile de ISD vor crește în continuare, cu fluctuații de la an la an, iar ritmul lor de creștere va fi determinat, în principal, de ritmul de creștere economică din țările gazdă. Condițiile de natură să atragă investițiile străine în țările gazdă vor încuraja și investițiile interne și, deci, creșterea economică. Ponderea investițiilor străine în totalul investițiilor ar putea spori și pe considerentul că ritmul de creștere al fluxurilor de ISD va fi mai mare decât procentul de creștere al investițiilor totale.

“Așadar, tot mai multe țări vor deschide economiile lor investițiilor străine directe. Decalajul dintre intrările și ieșirile de investiții directe vor genera noi posibilități pentru întreprinderile multinaționale. Multe țări care până acum au avut o poziție de primitor (importator) de investiții străine vor accede la poziția de generator (exportator) de investiții în străinătate. Este de presupus că și unele țări din Europa Centrală și de Est, pe măsură ce-și vor fi terminat tranziția la economia de piață, vor deveni importanți investitori în străinătate”.1

Cât privește principalii investitori, Germania este cel mai mare investitor în Europa Centrală, urmată fiind de către Statele Unite. De asemenea, se remarcă și prezența semnificativă a celor mai puternice state europene exportatoare de capital, precum Franța, Italia, Olanda, Elveția și Marea Britanie. Japonia manifestă un interes scăzut pentru această regiune și, asemenea Coreei, este implicată în puține proiecte de investiții de anvergură. Pe de altă parte, investitorii americani preferă să se implice mai degrabă în proiecte ample decât în cele de nivel mediu, având ca țintă principală Polonia. Austria, cu o poziție geografică extrem de favorabilă, care compensează dimensiunile sale reduse, are un rol important ca investitor în această regiune. În Slovenia, Austria reprezintă investitorul numărul 1, devansând S.U.A și Germania. Amprenta investițiilor austriece se simte și în Slovacia.

În ceea ce privește Bulgaria și România, poziționarea lor geografică a favorizat atragerea investitorilor din Turcia și Grecia. În ciuda dimensiunilor sale, Rusia nu reprezintă un investitor semnificativ în această regiune, cu excepția însă a Poloniei.

Domeniile ce atrag cele mai mari ISD sunt :

producția de automobile ;

electronicele ;

materialele de construcții.

Motivația investitorilor străini sau altfel spus tipul de ISD realizate oferă, la rândul său indicii cu privire la capacitatea de impact de restructurare a capitalului străin. Rezultatele majorității studiilor indică faptul că principalul obiectiv la constituit captarea pieței locale, valorificarea costurilor mai scăzute ale factorilor de producție fiind, prin comparație, mai puțin importantă. Cert este că, în această privință, un rol important îl joacă și dimensiunea pieței interne a țării gazdă.

În concluzie, ponderea țărilor în dezvoltare și a țărilor în tranziție în volumul total de ISD va crește, având în vedere că în aceste țări rata profitului la capitalul investit este mai înaltă (desigur, în condițiile în care aceste țări vor continua să liberalizeze regimul investițiilor străine).

1.3. Investițiile străine directe în România

1.3.1. Analiza dinamicii ISD în România

“Analiza dinamicii investițiilor într-un orizont mai mare de timp evidențiază existența unei ciclicități : în perioadele de avânt economic are loc o explozie investițională, iar în cele de recesiune are loc o restrângere puternică a cheltuielilor destinate investițiilor”.1

În perioada 1991 – 2003, investițiile străine directe în România au atins nivelul de circa 10,1 miliarde dolari. Anual, valoarea medie a investițiilor directe în țara noastră s-a situat în jurul valorii de 770 milioane de dolari, pentru perioada 1991-2002, cu un maxim de 1,53 miliarde dolari în anul 2001 și o valoare de 778 milioane dolari pentru anul 2002. În perioada ianuarie-septembrie 2003, volumul acestor investiții a fost de 883 milioane dolari, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 20% față de datele existente pentru perioada similară a anului trecut. Acest nivel este departe de potențialul real al economiei, precum și de situația înregistrată în țările vecine în anul 2002: Polonia (45,15 miliarde dolari), Ungaria (24,42 miliarde dolari), Cehia (38,45 miliarde dolari), Slovacia (10,23 miliarde dolari) și Rusia (22,56 miliarde dolari).

Exprimat prin nivelul investițiilor străine directe pe locuitor, pentru anul 2000, acest decalaj este de circa 12 ori între România (38,6 dolari/locuitor) și Republica Cehă (446 dolari/locuitor). Această nedorită diferențiere a României poate fi explicată prin mai multe cauze. În primul rând, în România, respectiv în țările vecine, poziția factorilor de decizie, mai ales a celor politici, față de ISD a fost diferită, atât în conținut, cât și în consecvență. Apreciem că acest factor explică în cea mai mare măsură diferențierea menționată. Totodată este de remarcat faptul că marile intrări de capital străin în aceste țări vecine au fost determinate în special de privatizarea parțială a unor utilități publice (rețelele de telecomunicații, de electricitate, etc.), a unor linii aeriene sau a unor bănci de stat. Din acest punct de vedere, poziția României a fost net diferită. Analiza dinamicii ISD în România (Tabelul 1.2.) ne permite evidențierea unor particularități ale acestui domeniu.

Tabelul 1.1. Evoluția investițiilor străine directe în România în perioada 1990 – 2000

Sursa : Banca Națională a României,2004. Date calculate conform definiției ISD din Manualul de balanță de plăți al FMI.

Analiza evoluției investițiilor străine directe în România în perioada 1990 – 2003, poate să fie făcută în corelație cu ciclurile electorale și, respectiv, cu abordările legislative specifice fiecărei perioade.

Până în 1996 în România a existat un cadru legislativ stabil și chiar atractiv în domeniul investițiilor străine, dar oferta de privatizare a fost foarte redusă și nu a inclus practic deloc utilitățile publice sau băncile. Ca rezultat, s-a înregistrat cel mai mare număr de investitori străini din întreaga Europă Centrală și de Est (peste 45.000), dar investitori mici, majoritatea dintre ei fiind persoane fizice.

În perioada 1997 – 2000 asistăm la o inversare a situației, respectiv cadrul legislativ și instituțional devine extrem de instabil, dar oferta de privatizare crește considerabil. Efectul acestei combinații de factori a fost negativ pe ansamblul economiei României, în primii trei ani ai perioadei menționate înregistrându-se o reducere a PIB de circa 14%, fapt de natură a creat o puternică circumspecție din partea unor potențiali noi investitori străini. Chiar dacă ISD au cunoscut creșteri în perioada 1997 – 2000, totuși este semnificativ faptul că aceste creșteri se datorează majorării de capital la investițiile deja existente și într-o mult mai mică măsură investițiilor străine noi.

În perioada 1998 – 2000, ISD au totalizat 242.073,09 mii dolari, în vreme ce majorările de capital la societățile comerciale cu participare străină deja existente au fost de 3.604.647,03 mii dolari, adică un raport de 14,89.1.

Media anuală a investițiilor directe atrase de România în perioada 1991 – 2002, de aproximativ 750 de milioane de dolari, este inferioară celor din anii 2001 și 2002, când s-au înregistrat 1,3 miliarde de dolari. În ceea ce privește anul 2003, potrivit analiștilor, a fost un an mai bun decât cel precedent, înregistrând o creștere cu 37,6 % a investițiilor străine directe față de anul 2002, menținându-se astfel trendul ascendent înregistrat în fiecare an al acestui indicator. Se prognozează că la sfârșitul anului 2004, ISD atrase de România vor fi de circa 12,5 miliarde de dolari, astfel că tendința de creștere se menține.

Instabilitatea cadrului legislativ și instituțional a descurajat puternic, în special pe noii investitori străini atât în mod direct, cât și indirect : în mod direct prin descurajarea inițiativei de investiție în condițiile imposibilității pregătirii unui plan de afaceri și, indirect, prin afectarea întregului climat de afaceri și a întregii evoluții economice care au devenit total neatractive (scăderea puterii de cumpărare, reducerea investițiilor în economie, etc.).

În ce privește repartiția investițiilor pe principalele ramuri economice, se remarcă o restrângere puternică a sumelor alocate agriculturii al cărui volum a reprezentat 23,6 – 23,8% di nivelul anului 1990 pe perioada 1999 – 2000, ca urmare, baza tehnică materială a agriculturii s-a deteriorat puternic, iar cultivarea pământului a început să se realizeze cu mijloace arhaice. Într-o situație similară se găsesc și transporturile în care eforturile de investiții au reprezentat în 1999 – 2000 doar 27,1 – 27,8% din nivelul anului 1990. Această reducere se poate explica parțial, prin restrângerea necesităților de transport ca urmare a scăderii cerințelor formulate de activitatea economică, în special de cea industrială.

Industria, care are o contribuție majoră la crearea PIB, a beneficiat în perioada 1991 – 1994 de un volum de investiții mai mic decât în 1990, iar cele alocate după acest interval au fost insuficiente în raport cu cerințele procesului de restructurare a acestei ramuri de bază și, în consecința s-a redus forța sa competițională pe piața internă și externă. Datele statistice evidențiază eforturile investiționale făcute în domeniile : activități financiar – bancare și de asigurări, poștă și telecomunicații, comerț, hoteluri și restaurante. Investițiile alocate sistemului financiar – bancar, poștă și telecomunicații în anul 2000 erau de 55 de ori și respectiv 55,7 ori mai mare față de 1990. Aceste eforturi au fost necesare pentru dezvoltarea și modernizarea acestor domenii în raport cu cerințele economiei de piață. O analiză mai concretă a utilizării acestor resurse atestă faptul că, în unele cazuri nu s-au avut în vedere criteriile de eficiență și utilitate, construindu-se unele sedii luxoase și mai puțin funcționale. În comerț și turism extinderea procesului investițional a fost însoțită de reducerea activităților desfășurate, ceea ce a avut un impact negativ asupra eficienței economice.

În perioada analizată s-a produs o modificare în orientarea investițiilor pe principalele sectoare de activitate. Datele cuprinse în tabelul 1.3. reflectă modificarea opțiunilor investiționale.

Tabelul 1.2. Investiții pe principalele activități economice (%)

Sursa : Banca Națională a României.

În perioada analizată are loc o creștere constantă a ponderii sectorului servicii de la 34% în 1991 la 42,2% în 2000 și o reducere a ponderii industriei de la 54,5% la 44,5%, iar a agriculturii de la 9,55% la 6,6%. Extinderea sectorului servicii este o cerință a edificării unei economii moderne în care ponderea acestui sector este de peste 50% la crearea PIB. Restrângerea efortului investițional în agricultură a efectuat într-o anumită măsură securitatea alimentară a țării și echilibrul balanțelor comerciale externe.

1.3.2. Distribuția investițiilor din țările U. E. în România

“România, ca țară candidată la U.E, a cunoscut un influx de ISD crescând de la un an la altul, dar în ritmuri diferite. În prezent volumul și structura sectorială și regională ale ISD în România nu reflectă nici potențialul de atracție pe care-l prezintă economia noastră și nici capacitatea de absorbție a acesteia”.1

Comparativ cu alte ȚCEE, volumul ISD în România este relativ scăzut, situația fiind datorată :

unor factori de natură obiectivă, cum sunt :

cererea mare de capital străin în lume și, mai cu seamă, în această parte a Europei;

volumul limitat al ofertei de ISD;

nivelul relativ scăzut al dezvoltării economice și sociale;

lipsa unor elemente infrastructurale și a unor mecanisme de piață concurențilă instituționalizată.

unor factori de natură subiectivă între care :

ritmul lent al reformei economico-sociale, al privatizării și restructurării;

măsuri eronate de decizii economice și financiare;

rata înaltă a inflației;

instabilitatea legislativă;

fiscalitatea ridicată;

corupția și birocrația foarte extinse.

În perioada 1990-2001 ISD au fost mai mult sau mai puțin crescătoare în fiecare an, dar în ciuda acestei dinamici permanente, volumul total cumulat al ISD nu poate fi considerat suficient și satisfăcător dacă se ia în considerare potențialul economic al țării și nevoile sale pentru relansarea unei dezvoltări sustenabile.

Procentul mediu de firme cu participare de capital din țări U.E. în număr total de firme cu participare de capital străin a fost de 37,9% în întreaga perioadă 1990-2001. Faptul că aproximativ 38% din numărul investitorilor străini din România provin din țările U.E relevă influența puternică pe care aceștia o pot exercita în economia națională. Acest procent a variat între 43,4% în 1991 și 29% în 1995. Relevanța acestui indicator se referă la aspecte privind contribuția firmelor din țări U.E. la creșterea numărului și rețelei de agenți economici privați în România. Dimensiunea acestei contribuții, după cu rezultă din tabelul 1.4., este foarte importantă pentru aproximativ o treime din investitorii străini.

Tabelul 1.3. Numărul companiilor cu capital străin în România

Sursa: date de la Registrul Comerțului.

În ultimii ani, oricum se poate vedea o relativă scădere a ponderii numărului de firme cu capital U.E. în numărul total de firme cu ISD, ceea ce se poate explica prin efectele recesiunii economice și prin alți factori ai climatului economic și de afaceri.

Ponderea companiilor U.E. în valoarea totală a ISD, în perioada analizată, afost în medie de 57,1%, respectiv ponderea depășind în fiecare an mai mult de jumătate din totalul fondurilor ISD în România. Această situație reflectă, pe de o parte, puternica dependență a economiei românești față de investițiile U.E și, pe de altă parte, impactul potențial favorabil asupra participării României la U.E. în perspectiva acestui deceniu, în ceea ce privește transferul de tehnologie, aplicarea schemelor manageriale și de competitivitate ale firmelor străine, în special ale corporațiilor multinaționale.

După criteriul mărimea capitalului subscris în valută, investitorii străini din țările U.E. dețin o pondere cu mult mai mare, comparativ cu criteriul număr de investiții. Volumul valoric al ISD este un criteriu cu mult mai relevant întrucât reflectă puterea economică ți financiară a investitorilor respectivi. După dimensiunea valorică, ISD din țările U.E. pot fi împărțite în două categorii:

țări cu ISD semnificative, având o pondere de peste 9% – Olanda, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Austria;

țări cu ISD relativ modeste cu o pondere sub 9%, cu influență relativ slabă asupra economiei românești, ca de exemplu Luxemburg, Grecia, Suedia, Belgia, Spania, Irlanda, Finlanda, Danemarca, Portugalia.

Toate aceste date sunt clar evidențiate în tabelul 1.5.

Tabelul 1.4. Contribuția țărilor membre ale U.E. la ISD în România, în perioada

1990-2001

Sursa: date de la Registrul Comerțului

Distribuția asimetrică a ISD din țările U.E. poate fi explicată printr-o serie de factori ce se referă la potențialul lor economic, complementaritate, apropierea geografică, tradiții, etc. ISD în general, iar cele din U.E. în special, cu un volum valoric ridicat, au o contribuție însemnată pentru:

crearea sectorului privat în economie;

cooperarea dintre IMM ți întreprinderile mari din țară și străinătate prin formarea unor rețele de afaceri;

externalizarea unor activități economice din România în străinătate și internalizarea unor activități din străinătate în România mai ales în domeniul tehnologiilor avansate;

îmbogățirea ofertei de bunuri și servicii pe piața românească.

Cât privește repartizarea ISD pe sectoare în economia românească, din tabelul 1.6. se desprind câteva aspecte semnificative:

Tabelul 1.5. Structura investițiilor din U.E. în România pe principalele domenii de activitate în perioada 1991- 2001

Sursa: date de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Volumul ISD din industria alimentară și ușoară, ca mărime relativă este apropiat de cel al investițiilor din celelalte ramuri ale industriei românești, respectiv23,5% față de 24,2%, ceea ce relevă o anumită ierarhie a priorităților investitorilor străini pentru ramurile și subramurile industriei cu intensivitate relativ scăzută a capitalului. Investițiile în ramura comerț reprezintă 19,5% din totalul ISD din U.E., acest sector reprezentând, de asemenea, un domeniu predilect, îndeosebi pentru întreprinzătorii străini de talie mică și mijlocie, care urmăresc mai ales realizarea de profituri imediate cu investiții minime de capital.

Serviciile profesionale reprezintă, de asemenea un domeniu prioritar pentru investitorii străini. Agricultura și construcțiile reprezintă ponderi foarte scăzute în totalul ISD din țările U.E., ceea ce evidențiază un slab interes în aceste domenii pentru investitorii străini.

Cea mai mare parte a ISD din țările U.E. se concentrează în ramurile comerț, alimente și băuturi, industrie ușoară și servicii, ceea ce reflectă un interes deosebit al investitorilor străini pentru piața internă, din punct de vedere al consumului și al exportului. ISD în industriile tehnologiilor de vârf și capital intense (construcții de mașini, chimie și altele), cu valoare adăugată ridicată sunt modeste, ceea ce se poare explica atât prin slaba atractivitate a cestora pentru investitorii străini care nu beneficiază de avantaje competitive, cât și prin nivelul scăzut al privatizării în ramurile respective. Tocmai din această cauză, în viitor, o atenție deosebită trebuie acordată domeniilor menționate.

“Potrivit prognozelor din strategia dezvoltării economice a României, până în anul 2005, companiile străine vor investi în România aproape șapte miliarde de dolari suma respectivă reprezentând 5% din valoarea totală a ISD din Europa Centrală și de Est în perioada 2001-2005. Cel mai recent raport al Economic Intelligence Unit (EIU) divizie a The Economist Group, estimează că ISD în cele 27 de state din această zonă vor totaliza, în aceeași perioadă 162 miliarde de dolari, în creștere cu 36% față de de perioada 1996-2000, când valoarea acestora a fost de 119 miliarde dolari. De asemenea, dacă în perioada 1996-2000, ISD au reprezentat, în medie, în fiecare an, aproximativ 3% din PIB al acestor țări în perioada 2001-2005, acestea vor avea o pondere de 3,1%.

În România volumul anual al intrărilor de capital va urca de la 1,11 miliarde dolari, între anii 1996-2000, la 1,35 miliarde dolari în perioada 2001-2005, aceasta însemnând 2,9% din PIB. Valoarea pe cap de locuitor a acestor investiții va crește de la 50 de dolari, la 60 de dolari până în anul 2005”.1

1.3.3. Politica de atragere a ISD în România

România a intrat într-o nouă perioadă a relațiilor sale internaționale prin începerea în anul 2000 a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Începerea acestui proces marchează așezarea clară a țării noastre în zona euro – atlantică, cu toate implicațiile politice, economice și militare care decurg din aceasta. În contextul procesului de aderare la U.E., o componentă deosebit de importantă este cea referitoare la integrarea economică efectivă a țării noastre prin multiplicarea legăturilor economice la toate nivelele, prin dispariția, din punct de vedere economic, a granițelor în cadrul spațiului economic european.

În perioada următoare, România va trebui să încheie în linii generale procesul de privatizare, să asigure liberalizarea piețelor și să facă eforturi pentru a apropia mediul său de afaceri de cel din U.E.

În acest context, rolul Agenției Române de Dezvoltare, ca instituție de specialitate, ar trebui să se axeze pe următoarele direcții:

atragerea ISD, în principal din țările membre ale U.E.;

monitorizarea finalizării procesului de privatizare și post – privatizare;

facilitarea îmbunătățirii mediului de afaceri.

Dar o activitate organizată și sistematică de atragere a ISD în România a început practic în martie 1991, o dată cu apariția Legii 35/1991 – Legea investițiilor străine – și cu începerea activității Agenției Române de Dezvoltare (ARD). De fapt o instituție cu atribuții în domeniul atragerii ISD se înființase încă din 1990, respectiv Agenția Română pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate (ARPIAES), înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 858/1990.

Un element important în marcarea către exterior a dorinței României de a acționa consecvent pentru atragerea de ISD l-a constituit publicarea în 1992 a unei Declarații a Guvernului român privind încurajarea, sprijinirea și garantarea investițiilor străine. La rândul său, înființarea ARD, în fapt o agenție de promovare a investițiilor străine, a reprezentat pentru România o operă de pionierat. ARD s-a structurat și organizat în mod fundamental în perioada 1991 – 1992, ca o instituție specifică economiei de piață, complet armonizată cu legislația și legile U.E. Printre altele, ARD a fost prima instituție guvernamentală din România care a publicat un raport anual începând cu 1991, prima instituție guvernamentală care avea o structură organizatorică de tip occidental, prima instituție guvernamentală care a început promovarea ISD în România pe INTERNET în decembrie 1995 și care a produs un material promoțional pe suport CD – ROM. ARD a fost totodată și primul furnizor sistematic de materiale promoționale și informații referitoare la climatul investițional și oportunitățile de investiții străine în România.

În perioada1991 – 1996, în planul atragerii ISD în România, activitatea ARD a constat practic în:

furnizarea de materiale de referință și informare privind cadrul instituțional și legislativ al ISD în România (ghiduri, broșuri, traduceri de legislație economică, etc.);

furnizarea de servicii de consultanță complexe către potențialii investitori străini;

asigurarea unor interferențe între investitorii străini și instituții și întreprinderi românești și, mai ales, asigurarea soluționării pe cale amiabilă a diverselor și multiplelor probleme care apar la constituirea și în funcționarea societății comerciale cu participare străină;

asistarea întreprinderilor românești în evaluarea ofertelor firmelor străine în sensul asigurării unor evaluări echitabile ale participării străine;

elaborarea de studii și analize privind practicile internaționale în domeniul investițiilor străine și transmiterea acestora către Parlament, Guvern, Președinție, etc.;

colaborarea cu alte instituții românești în realizarea unor proiecte de investiții străine complexe.

Atragerea investițiilor străine în România a fost realizată prin două mecanisme:

acordarea unor stimulente (scutiri de impozit pe profit și de plata taxelor vamale pentru aportul în natură) care au fost substanțial reduse începând cu 1 ianuarie 1995;

acordarea, prin intermediul ARD, a unui sprijin direct către investitorul străin în demersurile acestuia privind înființarea societății comerciale cu participare străină.

Începând cu 1997 au avut loc o serie de mutații în ceea ce privește cadrul instituțional și legislativ al investițiilor străine în România. Astfel, încă din ianuarie 1997 începe o perioadă de incertitudine instituțională, anunțându-se posibilitatea renunțării la instituția de profil – ARD. În plan legislativ au loc o serie de modificări începute cu Ordonanța de urgență nr. 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România, ordonanță care nu a putut fi aplicată deoarece normele metodologice au fost publicate de abia pe 29 decembrie 1997, dată la care se și desființează ARD care era nominalizată să le aplice. Pe 30 decembrie 1997 intră în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 92 privind stimularea investițiilor străine directe, act normativ care consacră tratamentul național, reducând însă drastic facilitățile acordate investitorilor.

În cursul anului 1998 au fost dezbătute implicațiile acestei ordonanțe și ea a fost promulgată ca lege în decembrie 1998 (Legea 241 privind investițiile directe). În pofida prevederii în lege a garantării menținerii reglementărilor pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, în martie 1999 facilitățile acordate investitorilor au fost suspendate prin legea bugetului de stat. Prin Ordonanța de urgență nr. 67 din mai 1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice se reintroduc o serie de facilități pentru investițiile de peste 50 milioane dolari. Un an mai târziu, în mai 2000 prin Ordonanța de Urgență nr. 50, se abrogă Ordonanța de Urgență nr. 60/1999, încheindu-se astfel un traseu sinuos și confuz.

Această succesiune rapidă de modificări în regimul investițiilor a produs efecte extrem de negative, determinând o reacție de reținere a investitorilor străini în a opera într-un climat atât de nesigur.

La începutul anului 2002, Guvernul României, recunoscând importanța unei entități cu sarcini precise în planul promovării investițiilor străine, decide înființarea unei Agenții Române de Investiții Străine (ARIS), agenție care să sprijine potențialii investitori interesați de oportunitățile de afaceri din România. Această agenție vine să înlocuiască diferitele departamente și direcții generale răspândite printr-o serie de ministere, a căror activitate nu a reușit să stimulete interesul investitorilor străini la nivelul necesităților din economia României.

Misiunea acestei agenții este atragerea și menținerea capitalului străin în economia României ca efect a creării unui mediu de afaceri atractiv pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.

Principalele obiective urmărite de ARIS sunt:

creșterea semnificativă a volumului investițiilor străine în România în perioada 2003-2004;

crearea unei imagini pozitive a României ca destinație pentru investitori la nivel de țară, regiune, ramură economică;

abordarea pro-activă a investitorilor străini prin realizarea unei oferte de proiecte și propuneri concrete de investiții;

oferirea unor servicii profesionale de asistență predecizională, pe durata și ulterior realizării investiției.

Atribuțiile noi politici de promovare a investițiilor de către ARIS sunt:

în domeniul promovării proietelor de investiții:

identificarea și promovarea domeniilor prioritare de investiții și a oportunitătilor existente în aceste domenii;

promovarea investițiilor străine în conformitate cu strategiile celorlalte instituții și organizații implicate în procesul de atradere a capitalului străin în economie (Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, minstere, etc.), precum și a imaginii României și a climatului investițional existent, utilizănd toate mijloacele specifice de promovare;

ARIS va fi instituția abilitată să aplice politica guvernului pentru promovarea și atragerea investițiilor străine directe în economie.

2. în domeniul asistenței pentru implementarea proiectelor de investiții:

coordonarea elaborării strategiilor și a programelor de acțiune pentru atragerea capitalului străin în economie;

monitorizarea respectării legislației în domeniul investițiilor străine în România și inaintarea de propuneri pentru îmbunătățirea acesteia;

acordarea de asisrență de specialitate investitorilor străini interesați de dezvoltarea unor proicte de investiții în România, în colaborare cu alte instituții și organizații, guvernamentale sau non-guvernamentale;

informarea periodică a Guvernului asupra volumului, structura, domeniile și tendința investițiilor străine pe plan intern și internațional.

Această nouă agenție se va ocupa în principal de editarea de broșuri, de monitorizarea investițiilor străine, în ideea de a furniza autorităților guvernamentale informații și sugestii privind sporirea activității mediului de afaceri intern din România. În plus, pe lângă preocupările în planul promovării investițiilor străine în România, ARIS își va concentra activitățile și asupra participării României la diverse organizații internaționale (precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Organizația Mondială a Comerțului și alte acorduri bi și multilaterale de profil).

În acest sens, strategia de dezvoltare economică pe perioada 2000 – 2005 presupune stimularea investițiilor, în special a celor care pot determina efecte semnificative pentru creșterea și dezvoltarea economică a României. Pornind de la evaluarea obiectivă a mediului de afaceri existent în România, precum și de la necesitatea îmbunătățirii percepției investitorilor străini asupra acestuia, Guvernul a stabilit o serie de elemente în vederea asigurării creșterii semnificative a volumului investițiilor în România și anume:

stimularea investitorilor români și atragerea investitorilor străini;

stimularea activităților economice care dezvoltă și modernizează infrastructura economică a României, precum și pe cele care determină un efect pozitiv de antrenare în economie;

garantarea stabilității și coerenței cadrului legislativ privind ISD;

aplicarea uniformă a legislației economice în favoarea mediului de afaceri, precum și garantarea investiției și inviolabilității acesteia;

simplificarea și asigurarea transparenței procedeurilor de demarare și derulare a ISD în România;

recunoașterea efectelor convențiilor internaționale în materie de investiții străine, la care România este parte;

accelerarea îndeplinirii criteriilor economice de aderare a României la U.E. și în structurile euro – atlantice.

Îndeplinirea tuturor obiectivelor menționate mai sus presupune o stabilizare și simplificare a cadrului instituțional din România, inclusiv prin modificarea unui mare număr de acte normative din domeniul ISD, privatizării, IMM – urilor, pieței de capital, monopolului de stat și finanțelor publice.

1.3.4. Facilități acordate investițiilor străine în România

Facilitățile acordate investitorilor sunt compatibile cu cele acordate în alte țări cu care România concurează în atragerea de investiții străine. Totodată aceste facilități sunt acordate în condiții de deplină transparență și cu luarea unor măsuri clare de garantare a îndeplinirii obligațiilor asumate de investitorii care vor beneficia de facilități.

Facilitățile fiscale, care, de regulă, nu reprezintă “costuri” pentru țara receptoare sunt mai răspândite în țările în dezvoltare și în tranziție și sunt formate din scutiri sau reduceri ale impozitului pe profit, exceptarea de la plata taxelor vamale, scutirea de plata taxei pe valoare adăugată sau alte taxe. Sunt așa – numitele “facilități pasive”, mai ușor de urmărit și mai accesibile unei administrații tinere, în formare. “Exemple de astfel de facilități pentru investitori sunt:

utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări și produse de software achiziționate din import, exclusiv noi, necesare realizării investiției sunt exceptate de la plata taxelor vamale;

bunurile achiziționate din import sau din România, necesare realizării investiției beneficiază pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, de amânarea plății taxei pe valoare adăugată, potrivit reglementărilor în vigoare, respectiv până pe data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcțiune a investiției;

investițiile noi beneficiază de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora. Deducerea se calculează în luna în care se realizează investiția, numai din punct de vedere fiscal, prin înscrierea acesteia la sumele deductibile prevăzute în declarația de impunere. În situația în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează în următorii 5 ani din profitul impozabil”.1

Se consideră însă că aceste facilități generează distorsiuni fiscale, creează discriminări față de investitorii locali, iar investitorii străini beneficiază de ele după efectuarea investiției și numai dacă înregistrează profit sau realizează alte performanțe. De aceea, în țările dezvoltate s-a renunțat, în general, la facilitățile fiscale, fiind înlocuite în cea mai mare parte cu celelalte categorii de facilități, așa – numitele “facilități active”.

România, care a acordat scutiri de impozite pe profit, le-a anulat, în cea mai mare parte, fără a le înlocui însă cu alte facilități. Cele rămase în vigoare perpetuează distorsiuni generate de aceste facilități, păstrează multe elemente ambigue, generează interpretări diferite și sunt lipsite de un mecanism de control și sancțiune în caz de nerespectare a angajamentelor și induce la mari discriminări investitorilor români. De aceea, pe termen mediu și lung, facilitățile fiscale trebuie reduse și nuanțate concomitent cu reducerea nivelului general al fiscalității și cu introducerea unor facilități de altă natură, mai degrabă active.

Stimulentele financiare sunt cele mai răspândite în țările dezvoltate, legate și de capacitatea lor de stabilire și finanțare a unor obiective clare. Ele constau în subvenții date de stat investitorilor străini pentru dezvoltarea infrastructurii, aplicarea unor programe de pregătire profesională, etc. Se aplică tot mai des în țările dezvoltate, pentru că spre deosebire de cele fiscale, care implică de regulă modificarea legislației și sunt mai dificil de eliminat, cele financiare sunt mai flexibile și pot fi orientate către anumiți investitori. Sunt legate, în cea mai mare parte, cu unele criterii de performanță și, bine administrate, ar putea să stimuleze mai bine crearea de noi locuri de muncă, modernizarea și, poate cel mai important, dezvoltarea regională. Din încasarea impozitelor s-ar putea constitui un Fond de stimulare a ISD, care să acorde participări la capitalul social, subvenționarea dobânzii, finanțarea utilităților necesare unui proiect, subvenționarea pregătirii personalului, etc.

Atât facilitățile fiscale, cât și stimulentele financiare s-au deplasat din ce în ce mai mult de la nivel național la nivel local și, într-o combinație specifică fiecărei țări, sprijină dezvoltarea regională, indiferent de proveniența investitorilor autohtoni sau străini. Resursele pot veni atât de la bugetul central, cât și de la bugetele locale.

România nu și-a consolidat structurile economiei de piață și mai are încă suficiente rigidități și distorsiuni ale pieței interne care o dezavantajează pe termen scurt. Totodată, facilitățile pe care le oferă astăzi sunt discriminatorii, se aplică unui număr redus de investitori și nu stimulează fluxurile continue și în masă. De aceea este nevoie ca autoritățile guvernamentale să elaboreze și să promoveze un sistem mai consistent de facilități specifice, de inspirație vest – europeană, dar dimensionate la interesul nostru național de atragere a ISD.

1.3.5. Efectele ISD în economia românească

Volumul redus de ISD atras de România nu a permis realizarea unor efecte macroeconomice semnificative. Efectele ISD asupra balanței comerciale au fost preponderent negative, contribuind la creșterea deficitului comercial prin importul de bunuri de investiții, materii prime etc., ele fiind contrabalansate în mică măsură prin exporturile generate. Efectele ISD asupra balanței externe de plăți comportă la modul general două aspecte: contribuție pozitivă, printr-o intrare de fonduri în țară și negativă prin repatrierea profiturilor și utilizarea prețurilor de transfer.

Având în vedere că România are nevoie de investiții majore pentru restructurarea industriei, utilităților publice și a sectorului financiar, capitalul străin a avut un rol benefic de suplimentare a capitalului autohton.

De asemenea, ISD au contribuit din plin la creșterea veniturilor bugetare prin taxele și impozitele plătite, dacă e să luăm în considerare ponderea ridicată a economiei subterane în rândul firmelor autohtone. Diferite rapoarte ale Curții de Conturi au arătat însă și folosirea pe scară largă de către firmele străine prezente în România a prețurilor de transfer, prin care și-au diminuat profitul impozabil în România.

Totodată, potrivit aprecierilor Ministerului Dezvoltării și Prognozei, legislația permisivă a încurajat importurile mascate, la prețuri de dumping a materiilor prime și a echipamentelor sau evaziunea fiscală. De asemenea, randamentul facilităților acordate a fost slab, mai ales în cazul zonelor defavorizate. În perioada decembrie 1998 – iunie 2001, prin raportarea stimulentelor fiscale nete acordate agenților economici din zonele defavorizate la numărul de locuri de muncă create rezultă că statul a cheltuit, în medie, 1.200 dolari pentru fiecare loc de muncă creat în zonele defavorizate.

în ceea ce privește influența capitalului străin asupra performanței la export a României și a creării și consolidării de avantaje comparative, rezultatele sunt dificil de determinat, mai ales că ponderea capitalului străin în industrie este de numai 23%.

Raportul dintre exporturile firmelor străine și exporturile totale sau ponderea firmelor străine în industriile orientate spre export ale României ne oferă o imagine orientativă despre dimensiunea în care ISD contribuie la activitatea de export.

Datele statistice pentru industria prelucrătoare din România demonstrează per ansamblu un grad scăzut de penetrare străină și puține industrii orientate spre export. Un nivel mai ridicat de penetrare străină poate fi identificat în industriile ușoare orientate spre export care utilizează forța de muncă ieftină: textilele și confecțiile, încălțămintea și mobila.

Dacă judecăm după raportul dintre ponderea fiecărui sector în exporturile și în importurile totale ale țării, datele referitoare la comerțul exterior al României indică avantaje comparative în textile și confecții, încălțăminte și produse metalurgice, precum și în produsele din lemn.

ISD pot avea o contribuție majoră în restructurarea și îmbunătățirea activităților existente acționând ca un catalizator pentru creșterea competitivității. Companiile străine depășesc în general mai ușor problema costurilor comercializării produselor la distanțe mari și dețin informațiile, cunoștințele de marketing, numele de marcă și alte avantaje necesare pentru a genera exporturi.

Există și posibilitatea ca firmele străine să nu genereze beneficii dinamice în condițiile în care filialele lor sunt simple locații de prelucrare primară. În cazul activităților cu valoare adăugată scăzută în care costurile fixe sunt mici, progresul tehnic se produce treptat și costurile cu pregătirea profesională sunt reduse, înclinația către deplasarea operațiunilor către alte locații este mare.

în această categorie intră și principalele ramuri de implantare a firmelor străine în România, confecțiile și încălțămintea, ceea ce creează un pericol latent pentru cei implicați în acest sector. Întrucât predomină prelucrarea în lohn și există un număr mare de potențiali subcontractanți în diferite țări, firmele românești pot să fie scoase de pe piețele de export într-un timp foarte scurt. Relația limitată ca extindere ce există între subcontractanți și firmele străine, precum și absența unor legături cu consumatorii finali, împiedică încercarea firmelor locale de a clădi avantaje competitive și de a-și restructura activitățile. O transformare de succes necesită eforturi susținute din partea firmelor locale în direcția creșterii capacității de a concura pe piețele internaționale și impunerii unor nume de marcă proprii odată cu preluarea organizării activității de marketing. Între acestea, trebuie să avem în vedere în primul rând transferul unui „pachet” format din trei resurse: capital, tehnologie, practici manageriale.

La nivel microeconomic, investițiile străine directe aduc beneficii certe, mai ușor cuantificabile și cu o influență vizibilă în cazul României. Capitalul financiar este absolut necesar pentru retehnologizarea și restructurarea firmelor românești. Capitalul străin a determinat cel mai adesea și o utilizare mai eficientă a resurselor, în activități cu o productivitate mai ridicată.

Daewoo a investit în fabrica de automobile de la Craiova peste 800 milioane dolari, fiind cea mai mare investiție străină realizată până în prezent în România. Pe lângă companiile străine care au investit în privatizarea unor întreprinderi românești, alte câteva exemple de firme care au investit sume considerabile sunt:

Mobifon și MobilRom – peste 400 milioane dolari;

Coca-Cola HBC – în jur de 300 milioane dolari;

Brau Union România (BBAG) – 75 milioane dolari, pe lângă sumele de achiziționare a șapte fabrici de bere – circa 210 milioane dolari;

Metro, Shell, Luxten Lighting, Kraft Foods România – circa 150 milioane dolari;

Alcatel, Solectron, Unilever, Interbrew – circa 100 milioane dolari.

Transferul de tehnologie a permis introducerea unor produse noi, sau obținerea unor produse de o calitate net superioară. Accesul la tehnologii moderne, la mașini și echipamente cu performanțe superioare reprezintă unul din beneficiile-cheie ale ISD pentru întreprinderile românești, aflate într-un stadiu avansat de uzură fizică și morală din punct de vedere tehnologic.

Practicile manageriale reprezintă cea de-a treia categorie din “pachetul” principal de resurse transferate prin intermediul ISD. În condițiile în care conducerea s-a dovedit defectuoasă, fiind una din principalele carențe la majoritatea întreprinderilor românești cu capital de stat, accesul la competențe manageriale și organizaționale moderne, specifice unei economii de piață este esențial.

Majoritatea companiilor multinaționale au selectat personalul cu multă exigență și au pregătit manageri români, care au preluat treptat diferite funcții. Pe măsură ce s-a realizat transferul experienței manageriale, firmele străine au păstrat în general directori străini doar la nivelul strategic, de top-management, sau în compartimente precum cel financiar sau de marketing.

Firmele străine au contribuit decisiv la creșterea nivelului de calificare al personalului, finanțând programe de pregătire a personalului propriu pentru activități de cercetare a pieței, management financiar, dezvoltare a resurselor umane, distribuție etc., punând la dispoziție tehnici și instrumente moderne de analiză. De asemenea, aceste companii oferă burse de studii în străinătate, cursuri de master, stagii de pregătire și specializare la alte filiale sau la sediile companiilor-mamă. Ca exemple în această privință putem cita următoarele:

Daewoo a trimis începând cu luna martie 1995 mai mult de 1.000 de ingineri și muncitori români la uzinele sale din Coreea pentru pregătire. De asemenea, în perioada ianuarie – iunie 2000, au fost organizate cursuri de specializare a muncitorilor români însumând peste 26.000 de ore de specializare;

Renault a trimis în anul 2000 circa 1.200 de angajați la cursuri de perfecționare profesională, câțiva dintre aceștia fiind trimiși în franța la un curs de pregătire privind controlul costurilor (înainte de preluarea de către Renault, în cadrul Dacia nu exista conceptul de control al costurilor);

Continental a alocat 1 milion dolari pentru instruirea a circa 370 angajați.

De asemenea, ISD au avut un impact direct asupra eficienței activității prin salvarea de la faliment a unor firme locale în urma privatizării lor cu investitori străini. Astfel, chiar dacă s-au făcut restructurări, au avut loc concedieri și au fost închise unele capacități de producție, societățile comerciale respective au continuat să funcționeze. Sporul de competitivitate realizat prin introducerea de metode noi de organizare a producției s-a dovedit decisiv pentru poziția unor firme pe piață.

Un efect deloc neglijabil al investițiilor străine este crearea de locuri de muncă. Printre investițiile pe loc gol care au dus la crearea unui număr considerabil de locuri de muncă se numără companiile Coca-Cola (3.500), Metro (2.000), Mobifon, MobilRom, Solectron (peste 1.500) ș.a. Din păcate, per totalul industriei românești, ponderea firmelor cu participare străină în numărul locurilor de muncă nu depășește 15%.

În cazul întreprinderilor românești privatizate cu ajutorul investitorilor străini, datorită restructurării acestora s-a înregistrat în general o reducere a locurilor de muncă.

La Daewoo Automobile România numărul de angajați s-a redus de la peste 5.000 la 4.145 la sfârșitul anului 2000, iar la Dacia, de la aproximativ 27.500 angajați existenți la preluarea uzinei de către Renault, numărul lor trebuie să ajungă la 16.000 în 2004.

Programul de disponibilizări de la Dacia se va desfășura după un plan social bine pus la punct, prin care majoritatea angajaților ce urmează să părăsească firma fie vor ieși la pensie, fie vor fi reintegrați în industria orizontală, cei disponibilizați beneficiind de plata unui salariu mediu pe întreprindere pe o perioadă cuprinsă între 18–24 luni și sprijin în cazul în care doresc să se formeze în altă profesie.

Totuși trebuie avut în vedere că acest efect mai puțin benefic de reducere a locurilor de muncă a fost condiționat de creșterea eficienței și nu poate fi considerat o pierdere dacă firma achiziționată se afla într-o situație financiară dificilă. În acest caz investitorii străini au dus de fapt la o conservare a ocupării, chiar dacă numărul angajaților s-a redus. Același lucru este valabil și pentru redistribuirea forței de muncă existente și locurile de muncă păstrate, care în lipsa investițiilor ar fi dispărut. În plus, odată depășită ajustarea inițială în urma privatizării, pe măsură ce firmele vor deveni competitive, este de așteptat ca ele să genereze locuri de muncă suplimentare prin dezvoltarea activității.

Rezultatul net în privința locurilor de muncă este greu de cuantificat. Însă, indiferent care a fost efectul cantitativ al ISD asupra întreprinderilor privatizate sau nou-înființate, în majoritatea cazurilor efectele calitative au fost net pozitive, atât în ceea ce privește nivelul salariilor, condițiile de muncă cât și creșterea productivității.

Un alt efect al ISD în economia românească, ce iese în evidență în industria auto, dar și în domeniul bunurilor de consum, este contribuția la dezvoltarea industriilor furnizoare orizontale, a rețelei de distribuție și a verigilor de comercializare.

Chiar dacă în perioada inițială, gradul de integrare realizat de Daewoo era foarte redus (sub angajamentele inițiale), în prezent acesta se ridică la 58%, aproape 60% din subansamble fiind realizate în românia. Compania colaborează cu 226 producători români, care asigură peste 1.000 componente.

Dacia-Renault are și ea peste 200 de furnizori iar pentru a-și păstra statutul de furnizor al Dacia, rolast Pitești (principalul producător de articole tehnice din cauciuc din țară) a efectuat investiții de peste 10 milioane USD pentru modernizarea producției.

Brau Union România a anunțat derularea unui amplu program de stimulare a producției locale de orz care urmează să le asigure agricultorilor nu numai desfacerea recoltei ci și un important ajutor prin furnizarea unor semințe de calitate, îngrășăminte și consultanță. Acest program va permite ca orzul să nu mai fie importat, ci obținut în România la parametri similari soiurilor utilizate în alte țări cu tradiție în fabricarea berii.

Coca-Cola a stimulat cercetarea tehnologică în masele plastice pentru obținerea granulelor pentru ambalaje PET (la Terom Iași), în prezent compania importând integral doar concentratul de cola, restul ingredientelor, precum și ambalajele, etichetele sau materialele publicitare fiind preluate în cea mai mare parte din România.

Reversul medaliei îl constituie renunțarea la unii furnizorii locali. Un aspect negativ al investiției Renault la Dacia poate fi considerat faptul că aproape 80% din firmele românești producătoare de componente au fost înlocuite cu furnizori străini, parteneri tradiționali ai firmei franceze. Astfel Renault a renunțat la unele produse oferite de firme ca Sidex (tablă), Sinterom (bujii), Electroprecizia (electromotoare).

Motivația pentru această mutare o constituie neîndeplinirea standardelor calitative necesare pentru realizarea unui automobil competitiv pe piețele externe. Aceeași situație o întâlnim și la Daewoo, pentru care raportul calitate–preț asigurat de unele firme românești pentru diferite piese și subansamble s-a dovedit inacceptabil, renunțându-se la unele dintre ele (de exemplu Roți Auto Drăgășani). Prin impunerea acestor standarde de calitate și încurajarea creșterii nivelului calitativ al componentelor și subansamblelor produse de firmele românești, investițiile străine au contribuit din plin la introducerea practicilor internaționale în producție, management și marketing.

Ca o concluzie, putem afirma că cel mai direct impact al ISD asupra economiei românești s-a concretizat în dezvoltarea sectorului privat, încurajarea concurenței și a apariției de noi întreprinzători prin încheierea unor contracte de parteneriat între firmele străine și cele locale.

Investițiile străine directe sunt, neîndoielnic, un factor de creștere economică. Departe de a fi resursa principală a dezvoltării – care se bazează în primul rând pe efortul intern, investițiile străine directe oferă elemente cantitative și calitative care amplifică, stimulează și mobilizează factorii dezvoltării. Investițiile străine directe au efect multiplicator, impactul lor propagându-se în economie și societate.

CAPITOLUL II

INVESTIȚIILE STRĂINE ÎN PRIVATIZARE

2.1. Aspecte ale privatizării în cadrul țărilor din Europa Centrală și de Est

Privatizarea este considerată alături de liberalizare, macrostabilizare și reformă structurală unul dintre pilonii fundamentali ai transformării unei economii centralizate într-o economie de piață.

Cu toate că în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare și în țările în curs de tranziție problemele privatizării și ale reformri se aseamănă, prioritățile și modalitățile de implementare diferă în funcție de țară, de stadiul de dezvoltare și de situația economică și culturală. Între țările în curs de dezvoltare și țările în curs de tranziție din Europa Centrală și de Est există diferențe fundamentale care trebuie luate în considerare în conceperea și inplementarea programelor de privatizare. În țările în curs de dezvoltare privatizarea înseamnă redefinirea rolurilor pe care le dețin statul și sectorul privat.

În Europa Centrală și de Est se pune problema introducerii unor sisteme economice cu totul noi bazate pe principiile economii de piață, deci a transformării unor sisteme economice în ansamblu. În aceste țări privatizarea este partea integrantă a schimbării radicale a societății. Având în vedere această situație specială din Europa de Est, se pune întrebarea dacă este bine să se ea mai întâi măsurile de privatizare și apoi să se urmeze celelalte etape de transformare (liberalizarea piețelor, liberalizarea prețurilor, deschiderea spre exterior) sau invers. Astfel, de exemplu, dacă se începe privatizarea și abia după un timp se liberalizează prețurile, nu se poate ști dacă evaluările activelor din întreprinderile ce urmează a fi privatizate sunt realiste în noul sistem de prețuri.

Procesul privatizării este parte integrantă a stabilirii economiei de piață, iar întreprinderile multinaționale pot juca un rol direct și indirect asupra creării structurii de proprietate privată. Întreprinderile multinationale participă direct, cu mijloace financiare substanțiale, la cumpărarea întreprinderilor de stat, contribuie la reducerea decalajului între rata de economisiri și rata de investiții, care este deosebit de gravă în Europa Centrală și de Est din cauza nivelului redus al economisirilor, creșterea inflației, subdezvoltarea instituțiilor financiare și a piețelor de capital. Indirect, întreprinderile multinaționale încurajează inițiativa particulară și spiritul întreprinzător prin efectul demonstrativ și prin relațiile pe care le dezvoltă în economie. Mai mult, exemplele de privatizări reușite au un efect de încurajare, arătănd investitorilor străini dorința guvernelor de a încuraja activitatea economică privată, ceea ce atrage investiții străine suplimentare. ISD au avut un rol important în dezvoltarea privatizării în Europa Centrală și de Est, deși în forme și dimensiuni diferite de la țarâ la la alta. Dat fiind volumul mare de capital implicat în procesul de privatizare din fiecare țară este evident că în absența investitorilor străini nu se poate vorbi în mod real de o privatizare pe scară largă. Acest fapt este cu atât mai evident în cazul privatizării utilităților publice (telecomunicații, energie, apă, poștă etc.) sau a firmelor de mari dimensiuni, în care valorile de ordinul miliardelor de dolari elimină posibilitatea participării investitorilor străini.

În general, întreprinderile multinaționale au participat și la privatizarea întreprinderilor de dimensiuni mijlocii și mari, mai ales în Polonia (45% din ISD au mers în privatizare), Ungaria (78% din investițiile totale) și fosta Cehoslovacie (87% din volumul investițiilor totale). În unele țări, participarea străină este proeminentă în sectoarele de infrastructură, care au nevoie de investiții masive, infuzie de capital, transfer de tehnologie (exemplu, telecomunicații în Estonia, Ungaria, Lituania).

“Efectul imediat al ISD în privatizare este complex și uneori înșelător. Astfel, dincolo de încasarea unei sume mari de către statul respectiv, apar efecte mai puțin plăcute, precum reducerea drastică a personalului și reducerea capacităților de producție. Unele proiecte au fost criticate pentru că au fost subevaluate și vândute prea ieftin investitorilor străini. Întreprinderile preluate și integrate în strategia globală a întreprinderilor multinaționale au încetat producția anumitor produse, s-au restructurat sau reprofilat (cazul Tungsram/General Electric sau industria cimentului din Ungaria)”.1

În acest context, Republica Cehă, Ungaria și Polonia au eliminat scutirile de impozit inițiale acordate investitorilor străini și au acum o politică mai prudentă privind implicarea investitorilor străini în procesul de privatizare.

Privind lucrurile și din alte puncte de vedere, efectul investițiilor străine în procesul de privatizare este net pozitiv, deoarece pe de o parte are loc o creștere a productivității muncii și a calității în întreprinderile privatizate și, pe de altă parte, nu există o alternativă reală pentru menținerea întreprinderilor și a personalului în forma moștenită de la sistemul central planificat.

Așadar, cea mai puternică ancoră a capitalului străin în regiune s-a dovedit procesul de privatizare. Țările care au vândut rapid active ale statului sunt și cele care au înregistrat cele mai timpurii și susținute creșteri ale fluxurilor de ISD.

2.2. Procesul de privatizare în România

2.2.1. Privatizarea – nu doar un simplu transfer de proprietate

Privatizările au ca element determinant crearea cadrului propice în care atât elementul economic, cât și cel social să se poată dezvolta singure în viitor, fără acțiunea directă a statului. Statul și organismele sale trebuie să fie doar elemente creatoare de echilibru macroeconomic pe termen lung. Astfel că privatizarea nu trebuie privită simplist, numai ca un transfer de proprietate din mâna statului în mâini privatate. Scopul provatizării îl reprezintă deci, nu atât vânzarea respectivei întreprinderi, ci și obținerea dezvoltării macroeconomice, astfel ca, în urma transferului de proprietate, să se obțină de fapt și punerea în funcțiune a mecanismului de autoatragere de investitori secundari, români sau străini.

Privatizarea unei societăți mari oarecare trebuie să determine în mod necesar un lanț, atât de alte privatizări ale unor companii mijlocii și mici, cât și de investiții noi (așa numitele “greenfield”), care să contribuie atăt la dezvoltarea unei zone geografice, cât și a unui sector orizontal al economiei naționale.

“Cel mai important avantaj al privatizării îl constituie, deci, nu obținerea neapărat de venituri imediate, deși și acesta este un aspect care nu trebuie neglijat. Privatizarea reprezintă de fapt o cerință de fond pentru relansare economică, prin care se urmărește inclusiv “nașterea” mult mai multor companii, mai ales în domeniul serviciilor, sector încă deosebit de deficitar și datorită vieții economice din România de astăzi”.1

2.2.2. Privatizarea în contextul investițional din România

Investițiile în privatizare (exprimate prin sume în valută efectiv încasate) înregistrate în perioada 1993 – 2001 se ridică la circa 1,5 miliarde dolari. Din punct de vedere metodologic, trebuie explicat faptul că adesea este citată o cifră mai mare privind investițiile în procesul de privatizare, dar ea se referă la totalul investițiilor angajate (deci, sumele plătite efectiv plus investițiile ulterioare asumate prin contracte). În condițiile în care s-a dovedit că nu toți investitorii și-au onorat în totalitate obligațiile asumate, cifra efectiv realizată este evident mai mică.

Din datele APAPS, în perioada 1993-2001, s-au încheiat 226 contracte de vânzare-cumpărare cu investitori străini; valoarea capitalului vândut de APAPS prin aceste contracte este de 10.095, 35 mld lei, ceea ce repretintă 38,9% din capitalul total vândut de APAPS.

O imagine sintetică a evoluției privatizării în România, cu investitori români și străini, în perioada 1993-2001 este redată în tabelul de mai jos.

Tabelul 2.1. Contracte de privatizare în perioada 1993-2001

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Patrimoniului Statului.

Printre cele mai mari privatizări industriale în funcție de capitalul vândut se află:

cu investitori din Austria: SC. Danubiana Roman; Artrom Slatina; Someș Dej;

cu consorțiu Austria-Ungaria: Cesarom București;

cu investitori din Elveția: Cimentul turda Cluj; Laromet București; Petrolexportimport București;

cu investitori din Franța: Romcim București; BRD; Automobile Dacia;

cu investitori din Germania: Oțelinox Dâmbovița; Moldocim Neamț; Lamdro Drobeta Tr. Severin;

cu investitori din Japonia: Rulmenți Alexandria;

cu investitori din Luxemburg: Azomureș Târgu Mureș;

cu investitori din Marea Britanie: Laminorul Brăila;

cu investitori din Olanda: Phoenix Baia Mare; Petromidia Constanța.

Cele mai semnificative contracte de privatizare cu investitori străini s-au încheiat în domeniul materialelor de construcții (Romcim, Moldocim Bicaz, Casial Deva, Cimentul Turda), precum și în domeniile construcțiilor de mașini (Oltcit, Dacia) și metalurgiei, în cadrul cărora au fost vândute societăți mari, precum Oțelinox Târgoviște, Laromet București, Rulmenți Grei Ploiești sau Rulmenți Alexandria.

România are câteva sectoare care au fost integral privatizate și restructurate relativ repede, cum sunt: industria textilă, încălțăminte, cosmetice, industria cimentului, industria berii, industria farmaceutică. “Sectorul bancar românesc a trecut, de asemenea, prin dificultăți semnificative urmate de un proces susținut de restructurare”1. Statul a rămas majoritar în industria constructoare de mașini, celuloză și hârtie, sectorul extractiv și metalurgic.

Dacă procesul de privatizare și deficiențele acestuia și-au pus amprenta asupra nivelului ISD în sens negativ, reciproca este și ea valabilă, dar cu efect pozitiv. Investițiile străine au contribuit la menținerea pe piață a unor societăți comerciale românești aflate în net dezavantaj competitiv sau în pragul falimentului și au adus cu sine nu numai un influx de capital ci, în cele mai multe cazuri, tehnologii și practici manageriale moderne care să ajute la creșterea productivității muncii și a competitivității acestor firme.

Un clasament al celor mai importante privatizări cu investitori străini include:

Daewoo Automobile România: 156 milioane USD pentru 51% din acțiuni, plus circa 870 milioane USD investiți până în prezent în fabrica de la Craiova;

RomTelecom: 675 milioane USD angajați de OTE (Grecia) pentru 35% din acțiuni;

Romcim: 251 milioane USD achitați de grupul francez Lafarge pentru 92% din acțiuni (1997-1998) plus 100 milioane USD investiții efectuate din programul de 164 milioane pentru 1998-2001, căruia îi va urma un altul de 120 milioane USD pentru 2002-2008;

Petrotel: aproape 300 milioane USD investiți de concernul ruso-anglo-american LUKOIL pentru preluarea a 51% din acțiuni și extindere (1998-2000);

Sidex Galați: peste 500 milioane USD, reprezentând valoarea contractului, 350 milioane USD investiți în modernizare, 100 milioane USD capital de lucru, cu un pachet de acțiuni de aproximativ 70 milioane USD;

MDF – Frati Sebeș: 200 milioane USD investiți de compania italiană într-o întreprindere deja falimentară (1998-1999);

BRD: 200 milioane USD vărsați de Groupe Societe Generale (Franța) pentru 51% din acțiuni, la care se adaugă un plan de investiții de 81 milioane USD pe3 ani (1998);

Moldocim Bicaz și Casial Deva: 18 milioane USD plătiți de compania germană Heidelberger Zement pentru achiziționarea pachetelor majoritare, plus 52 milioane USD investiți (1998-2000);

Banca Agricolă – Raiffeisen: 52 milioane USD reprezentând valoarea contractului, cu o infuzie de capital de 37 milioane USD, deținând un pachet majoritar de acțiuni (98%);

Banc Post: General Electric Capital (care a cedat ulterior partea sa băncii elene Eurobank) și Banco Potugues de Investimento au angajat 42,8 milioane USD pentru controlul a 45% din acțiuni, plus investiții de 50 milioane USD (1999);

Dacia: 50 milioane USD plătiți de Renault (Franța) pentru 50,96% din acțiunile Daciei (într-o primă fază), ulterior după o investiție totală de 234 milioane USD cota de acțiuni a lui Renault a ajuns la 92,72% (1999-2001);

Combinatul Siderurgic Reșița: 4,5 milioane USD plătiți de Noble Ventures din SUA pentru 94,49% din acțiuni, plus alte 79,7 milioane USD angajați pentru investiții operaționale și de mediu (2000)

De asemenea, între privatizările cu investitori străini pot fi menționate următoarele reușite: Trinity – Astra Vagoane Arad, Damen Shipyard Galați, Samsung – Oțelinox Târgoviște, Timken – Rulmenți Grei Ploiești, Koyo – Rulmenți Alexandria, Unilever – Dero Ploiești, Procter&Gamble Timișoara, Kraft Foods România (la Brașov).

2.2.3. Derularea procesului de privatizare în România

Inițierea procesului de privatizare s-a realizat odată cu Legea nr. 58/1991 prin care a fost înființat Fondul Proprietății de Stat (FPS), principala instituție publică din România responsabilă cu procesul de privatizare, reprezentând statul român ca acționar. Cadrul instituțional al privatizării s-a definitivat pe o durată de doi ani, primele acțiuni de vânzare experimentală a unor active fiind efectuate de Agenția Națională de Privatizare până la constituirea și funcționarea FPS, ceea ce a întârziat și apariția investitorilor străini. Primele contracte cu aceștia au fost încheiate abia în 1993 și au fost de mică anvergură.

Marea privatizare a avansat lent în principal datorită problemelor instituționale. Un prim val a dus la vânzarea a doar 8% din activele statului, iar cel de-al doilea (1995) a fost considerat prea complicat și nu a dat rezultatele scontate.

În ce privește mica privatizare, după un transfer inițial al unor întreprinderi, unități comerciale și ferme agricole, în principal către angajați, și aceasta a continuat încet. Legea nr. 77/1994 a declanșat avalanșa privatizărilor realizate de salariații întreprinderilor, o inițiativă care s-a dovedit nu tocmai potrivită pentru o economie slab capitalizată.

Investițiile străine în privatizare în perioada 1992-1996 au fost infime, România pierzând teren în fața țărilor vecine printr-o ofertă nesemnificativă.

O dată cu anul 1997, începe să se facă simțită și în România semnificația privatizărilor cu participarea investitorilor străini. Dacă până la sfârșitul anului 1996 numai aproximativ 5% din totalul capitalului străin investit în România provenea din privatizare (numai 11 societăți comerciale fuseseră privatizate prin atragerea capitalului străin), la sfârșitul anului următor acest procent sporise la 18%.

Privatizarea s-a accelerat în 1998-1999 prin realizarea unor tranzacții majore, ca RomTelecom – OTE sau preluarea Băncii Române pentru Dezvoltare de către Societe Generale. Acestea au fost urmate de vânzarea companiei Dacia către Renault și a 45% din acțiunile BancPost. La începutul anului 2000, alte trei mari companii au fost privatizate: Aerostar Bacău, Lamdro Drobeta Tr. Severin și UMT Timișoara. Până la sfârșitul anului s-a realizat privatizarea a 19 mari companii și aproape 1.000 întreprinderi mici și mijlocii plus alte 348 firme unde statul mai avea o participare de sub 33%.

Noua lege a privatizării votată în iunie 1999 a eliminat condiția prețurilor minime de vânzare, a introdus posibilitatea ca băncile de investiții să acționeze ca agenții de vânzare și a fost destinată pentru a atrage investitorii strategici și a îndepărta lipsa de transparență a vânzărilor anterioare. Vânzări strategice importante care urmează a fi efectuate cu sprijinul unor bănci de investiții după anul 2003 includ vânzarea de acțiuni la societăți importante ca BCR, Petrom și Tarom.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și complementările ulterioare, a fost spart monopolul privatizării deținut de fostul Fond al Proprietății de Stat, prin preluarea atribuțiilor de instituție publică implicată și de către unele ministere economice.

Pentru numeroasele nereguli semnalate pe parcursul delurării procesului de privatizare și restructurare a societăților comerciale, Fondul Proprietății de Stat a fost restructurat și reorganizat, devenind Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 296/2000, aprobată prin Legea nr. 225/2001, fără a fi însă prejudiciată activitatea de fond a instituției.

“Analiza realistă a modului în care s-a desfășurat privatizarea și restructurarea societăților în 2001 evidențiază faptul că Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a trebuit să contracareze numeroși factori care influențează în mod evident rezultatele, reușind să-i neutralizeze pe cei de sorginte internă, prin restructurarea și reorganizarea instituției, selecția specialiștilor în funcție de profesionalism șiu corectitudine, simplificarea procedurilor de lucru, urmărirea modului în care sunt administrate societățile comerciale etc”.1

În acest sens, A.P.A.P.S. a inițiat o serie de acțiuni extrem de importante în domeniul său de activitate. Ele au fost evidente și au constituit un semnal puternic pentru investitorii străini din România.

Astfel, în 2001 au fost vândute pachete de acțiuni pentru aproape 130 de societăți comerciale, dintre care peste 50 cu capital majoritar de stat. Dintre acestea, 20 au fost societâți mari și foarte mari cuprinse în programul internațional PSAL I agreat cu Banca Mondială. Totalul capitalului social deținut de aceste societăți a fost de peste 150 de milioane de dolari, iar bugetul statului a încasat pentru aceste societăți 44 de milioane de dolari. Volumul investițiilor asumate prin contracte de privatizare, în cazul celor 20 de privatizări este de aproximativ 175 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă 120% față de valoarea capitalului social trecut în proprietatea privată în anul 2000.

La data de 1 martie 2002 în portofoliul A.P.A.P.S. se mai aflau 1.475 de societăți comerciale dintre care 274 se aflau în proces de lichidare. La un număr de 541 de societăți comerciale, A.P.A.P.S. deținea pachetul mașoritar de acțiuni, iar la 660 deținea doar pachete reziduale. Din cele 541 de societăți comerciale, un număr de 77 urmau să fie privatizate prin cele două programe internaționale și anume 57 prin PSAL I și 20 prin PSAL II. Celelalte 464 de societăți comerciale urmau să fie privatizate de A.P.A.P.S.

La lansarea sa, în urmă cu câțiva ani, PSAL I cuprindea 62 de societăți comerciale, dintre care 15 au fost, între timp, privatizate (Sidex, Hidromecanica, Tehnofrig, Argeșana etc.), iar alte 18 se află în plin proces de privatizare (Șantierul Naval Constanța, Antibiotice, Vulcan etc.). În cadrul aceluiaș program, A.P.A.P.S. a lansat la privatizare și alte 24 de societăți.

Fig. 2.1. Stadiul realizării programului PSAL I la 31. 12. 2002

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Fig. 2.2. Stadiul realizării programului PSAL I la 31. 12. 2003

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Programul PSAL II are două componente: privatizarea și restructurarea. Pentru privatizare sunt programate, printre altele, Energoaparataj, Energoutilaj și UMUC-București, Rulmant Suceava, Caromet Caransebeș, Verachim Giurgiu etc., iar pentru restructurare, în vederea privatizării, Agmus Iași, Unirea Cluj-Napoca, Metalurgica Aiud, Tubinox și Helitube București, Premagro Oradea, Hart Miercurea-Ciuc, Cometin Costești, Iaifo Zalău și UTA Arad.

În al doilea semestru al anului 2002, A.P.A.P.S a lansat la privatizare importante societăți din portofoliul său între care se numără: Fabrica de Rulmenți de la Slatina, Metalurgica Reghin, Petrovest Oradea, Hidrosib Sibiu, Combinatul de Utilaj Greu din Cluj, Fabrica Electronica din București Fabrica de Utilaj Chimic Grivița Roșie – Griro din București, Uzina de Construcții de Mașini U.C.M. Reșița, Fabrica de Robineți – Armături Sanitare Urbis din București.

Fig. 2.3. Structura proprietății de stat la 01. 01. 2001

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Fig. 2.4. Structura proprietății de stat la 01. 01. 2002

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Fig. 2.5. Structura proprietății de stat la 01. 01. 2003

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

În vederea realizării acestor obiective, în 2001 – 2002, s-a reușit vânzarea unui capital social de 17.898,53 mld.lei, ceea ce a contribuit semnificativ la reducerea ponderii statului în economie. Astfel, în această perioadă, ponderea proprietății de stat gestionată de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a scăzut de la 15,43% la 8,47%, așa cum rezultă din prezentarea grafică a evoluției structurii proprietății de stat.

De asemenea, evolutia capitalului social privatizat, a înregistrat urmatoarea evolutie:

Fig. 2.6. Evoluția capitalului social privat în perioada 1993-2002

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

În urma analizei din grafice, se observă urmatoarele:

valoarea capitalului social vândut în 2001 si, respectiv, în 2002 depășește maximul anual din perioadele anterioare;

valoarea capitalului social vândut în perioada 2001 – 2002, reprezintă aproape jumatate din totalul capitalului social vândut până în prezent (prima societate comerciala privatizată s-a înregistrat în dec. 1992);

capitalului social vândut în perioada 2001 – 2002, reprezintă 60% din valoarea capitalului social deținut de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului la 01.01.2001 (29.750 mld. lei);

valoarea capitalului social vândut în perioada 2001 – 2002 este de 3 ori mai mare decât cea din perioada 1997 – 1998 și aproape egală cu cea din perioada 1997 – 2000;

valoarea capitalului social privatizat cu investitori străini în perioada 2001 – 2002 este de 5,6 ori mai mare decât cea din perioada 1997 – 1998.

În 2002 Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și-a intensificat eforturile pentru trecerea în proprietate privată a societăților comerciale mari și, în mod deosebit, a celor cu situație economico – financiară dificilă, a căror funcționare influențează nefavorabil rezultatele la nivel macroeconomic si, totodată, condiționează situația economică a altor agenți economici sau creează probleme sociale greu de soluționat în plan teritorial.

Analiza modului în care a evoluat privatizarea în 2002 evidențiază urmatoarele aspecte calitative:

din cele 280 societăți comerciale privatizate, la 117 statul era acționar majoritar;

din cele 117 societăți comerciale cu capital majoritar de stat, 35 sunt societăți mari și foarte mari, pentru care a fost necesară derularea a 78 de cicluri de privatizare;

din cele 23 societăți comerciale privatizate în cadrul programului PSAL I, un număr de 15 societăți comerciale au fost cuprinse și în programul RICOP;

valoarea capitalului social vândut reprezintă 36% din capitalul social deținut de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului la 01.01. 2002;

valoarea capitalului social vândut în 2002 este aproape egală cu cea vândută în 2001 (când a fost puternic influențată de privatizarea SIDEX), deși numărul societăților comerciale din PSAL I vândute în 2002 a fost cu 60% mai mare decât al celor vândute în anul 2001;

valoarea capitalului social vândut/salariat a fost superioară în 2002 față de 2001, creșterea fiind de 12%;

volumul investițiilor atrase este de 250 mil. USD;

eficiența actului de negociere a prețului, evidențiată prin raportul între prețul încasat și datoriile asumate de către investitor față de capitalul social vândut, a fost cu 35% mai mare în 2002 fata de 2001.

Implicarea capitalului străin în procesul investițional din România după 2002, rezultă din datele centralizate la ONRC. Astfel, soldul existent al investiției străine la 31 ianuarie 2003, ca urmare a operațiunilor efectuate în perioada decembrie 1990 – 31 ianuarie 2003, cuprinde :

– numărul total al societăților comerciale, care este de 91.480, din care 695 s-au înregistrat în luna ianuarie 2003;

– capitalul social subscris de investitorii străini, care totalizează 9,27 mld USD (8,57 mld EURO).

În raport cu evoluțiile înregistrate, cu tendințe diverse de la o țară la alta, în clasamentul pe țări de rezidență a investițiilor în societățile comerciale cu participare străină, cumulat pentru întreaga perioadă a anilor 1991 – 2003 (luna ianuarie), pe primele locuri figurează, ca țări de rezidență a investitorilor: Olanda (locul 1 cu 17,3 % din total investiție străină exprimată în echivalent valută), Germania (locul 2, cu 9,9%), SUA (locul 3, cu 8%), Franța (locul 4, cu 7,3%) și Austria (locul 5, cu 6,2%).

Soldul investițiilor străine exprimate în echivalent valută de la 31 ianuarie 2003 este cu 93,8 mil. USD (86,6 mil Euro) mai mare decât cel de la finele lunii decembrie 2002. În evoluția de la lună la lună a investițiilor străine în România, atât ca număr de comercianți cât și ca mărime a capitalului social subscris, s-au observat mișcări oscilante.

Structura pe domenii de activitate a numărului de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, înmatriculate în perioada 1991-ianuarie 2003, evidențiază preferința investitorilor pentru activitățile din domeniul comercial. 55% din numărul total de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social reprezintă societățile comerciale care au declarat în actele constitutive intenția de a-și desfășura activitatea principală în comerț. În ordinea preferințelor urmează industria (18,8%), serviciile profesionale (11,2%), turism (4,4%) și agricultura (4,1%).

Fig. 2.7. Structura pe domenii de activitate a nr. de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, înmatriculate îm perioada 1991-2003.

Sursa: date de la Registrul Comerțului.

Structura pe domenii de activitate a valorii capitalului social subscris de societățile comerciale cu participare străină la capitalul social este semnificativ diferită de structura numărului de înmatriculări. Din capitalul social total subscris, 53,8% a fost investit în industrie, 16,7% în servicii profesionale și 15,6% în comerț.

Din datele referitoare la luna ianuarie 2003 rezultă, în principal, următoarele:

pe ansamblul țării, s-au înmatriculat 695 societăți comerciale noi cu participare străină, cu un capital total exprimat în echivalent valută de 8,8 mil. USD. În această lună, datele de caracterizare teritorială indică pe primul loc, după volumul capitalului social subscris în societăți noi, în echivalent valută, județul Călărași cu un capital de 6,7 mil USD (6,2 mil Euro) și 5 societăți noi, Municipiul București cu un capital de 911 mii USD (841,6 mii Euro) și 279 societăți noi și județul Ilfov cu un capital de 582 mii USD (537,7 mii Euro) și 34 societăți noi. În ceea ce privește capitalul social subscris, în echivalent valută, la societățile noi cu participare de capital străin, luna ianuarie 2003 se situează peste nivelul înregistrat în luna ianuarie 2002. În aceste condiții de evoluții diferențiate a numărului de societăți cu participare de capital străin și a capitalului social subscris, valoarea medie a capitalului social subscris în echivalent valută pe o unitate a fost în luna ianuarie 2003 de 12,6 mii USD, față de 13,6 mii USD în ianuarie 2002.

Cel mai mare număr de societăți comerciale cu participare străină la capital (313 societăți) au fost înmatriculate în luna ianuarie in Regiunea București-Ilfov. Următoarele regiuni preferate în luna de investitori au fost Vest (91 societăți), Nord-Vest (84 societăți). Din punct de vedere al valorii capitalului social subscris în societăți noi pe primul loc este Regiunea Sud-Muntenia cu 6,8 mil USD.

un fenomen caracteristic al lunii ianuarie 2003 îl reprezintă prezența, în cadrul operațiunilor din registrul comerțului, a unui volum apreciabil de majorări la capitalul social al societăților comerciale cu participare străină, respectiv 118,8 mil. USD (109,8 mil Euro) exprimat în echivalent valută, consemnate la 613 societăți comerciale existente. Majorările de capital sunt localizate mai ales în Municipiul București, cu o valoare de 46,1 mil USD (42,6 mil Euro), județul Olt, cu investiții în valoare de 37,8 mil. USD (34,9 mil Euro), județul Ilfov cu 8,4 mil. USD (7,7 mil Euro) și județul Timiș cu 5 mil. USD (4,6 mil Euro). În județul Vaslui , în luna ianuarie 2003, nu s-au înregistrat majorări de capital social la societățile comerciale cu participare străină. În funcție de valoarea majorării capitalului social, în luna ianuarie, pe primele locuri sunt regiunile : București-Ilfov, cu 54,5 mil USD, Sud-Vest Oltenia cu 38,4 mil USD și Sud- Muntenia, cu 9,8 mil USD.

în luna ianuarie 2003 a avut loc radierea unui număr de 76 societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, în valoare de 5,8 mil USD (5,3 mil Euro) exprimat în echivalent valută. Din numărul total de radieri, 26 au fost consemnate în județul Satu Mare. În funcție de regiunile economice, cele mai multe radieri de societăți cu participare străină la capitalul social s-au efectuat în Nord-Vest (34) și București-Ilfov (20).

investiția străină realizată în luna ianuarie 2003 a avut ca sursă investitori din toate continentele globului, evidențiindu-se, ca număr și valoare a capitalului social subscris, investitorii din Europa cu 509 societăți noi și un capital de 8,5 mil USD (7,8 mil Euro), urmați de cei din Asia cu 158 societăți noi și 277,8 mii USD (256,6 mii Euro).

în cazul mențiunilor de majorare de capital social, pe primele 2 locuri se situează investitorii din Europa cu un capital de 109,4 mil USD și 373 societăți comerciale și investitorii din America de Nord cu un capital de 5 mil USD și 26 societăți comerciale. Investițiile din țările O.E.C.D. dețin locul dominant în ansamblul investițiilor străine din România, înregistrate în luna ianuarie 2003. Astfel, din totalul de 695 societăți comerciale noi înmatriculate pe ansamblul țării, 512 firme care au subscris un capital social la înmatriculare de 8,4 mil. USD (7,7 mil Euro) sunt reprezentate de O.E.C.D., iar majorările de capital s-au înregistrat la 370 societăți comerciale cu investitori proveniți din țările O.E.C.D., care au adus, în luna ianuarie 2003, în societățile lor, încă 103 mil. USD (95,2 mil Euro).

În ceea ce privește clasificarea pe țări de rezidență a investiției străine, din datele lunii ianuarie 2003 rezultă:

la înmatriculările de societăți noi, pe primele locuri se situează, în raport de capitalul social subscris în echivalent valută, investitorii din Italia cu 159 societăți comerciale noi și 7,2 mil USD (6,6 mil Euro), Spania cu 9 societăți comerciale noi și 238,6 mii USD (220,4 mii EURO), China cu 28 societăți comerciale noi și 204,5 mii USD (189 mii Euro) și Germania cu 59 societăți comerciale noi și 143,9 mii USD (133 mii Euro).

la majorările de capital social, pe primele locuri se află investitorii din: Marea Britanie cu 16 societăți comerciale și 38 mil. USD (35 mil Euro), Olanda cu 22 societăți comerciale și 12,4 mil. USD (11,5 mil Euro), Germania cu 31 societăți comerciale și 10,3 mil. USD (9,5 mil Euro) și Austria cu 21 societăți comerciale și 10,1 mil. USD (9,3 mil Euro).

în clasamentul pe luna ianuarie anul curent, alcătuit după mărimea capitalului social subscris în echivalent valută, la societățile noi și la cele existente anterior, prin mențiuni de majorare, între primele 40 de societăți comerciale cu participare străină la capital figurează societăți cum sunt: Alro S.A. (cu partener din Marea Britanie), la care investiția în echivalent valută a fost de 29,8 mil. USD (27,6 mil Euro), OMV Romania Mineraloel SA (Austria) cu 10 mil. USD (9,2 mil Euro), Praktiker Romania SRL (cu partener din Germania) cu 6,9 mil. USD (6,4 mil Euro), Donasid SA (Italia) cu 6,7 mil USD (6,2 mil Euro).

Din cele prezentate rezultă că evoluțiile recente ale investițiilor de capital străin în România, așa cum reiese din datele Registrului Central al Comerțului, indică, în continuare, un trend pozitiv al prezenței investitorilor străini în România, care beneficiază și de facilitățile acordate de Legea investițiilor directe. În continuare, există premise pentru valorificarea substanțială a prevederilor acestei legi, în fapt a potențialului de investiții al României.

“Privatizările recente au demonstrat că implicarea directă a statului în procesul de restructurare pe parcursul procesului de privatizare este foarte utilă și contribuie într-o mare măsură la încheierea cu succes a tranzacțiilor”.1

Totuși, guvernul nu se poate considera lipsit de probleme, deoarece există încă multe companii-gigant, aflate într-o situație financiară precară, ce trebuie restructurate, ele fiind principalii generatori ai blocajelor financiare ce distorsionează întreaga economie. De asemenea, disponibilizarea a numeroși angajați este în continuare o problemă spinoasă. Guvernului îi lipsesc în continuare banii și curajul necesar pentru a iniția o restructurare fundamentală a acestor companii.

2.3. Facilități pentru privatizare

În ultimii ani, privatizarea societăților comerciale a fost unul din subiectele fierbinți în cadrul dezbaterilor legislative. Deși intențiile în acest domeniu au fost bune, rezultatele obținute au creat uneori confuzie și nesiguranță. Reglementările privind cumpărarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale românești s-au succedat cu repeziciune (în special după 1995) și au constituit, în general, motiv de derută pentru potențialii investitori (români sau străini). Faptul că, pentru anumite perioade de timp, aceste reglementări includeau și facilități financiare sau fiscale, nu a putut compensa lipsa de stabilitate în domeniul legislativ.

Începând din iunie 1997, în ideea încurajării investițiilor străine în România, legislația prevedea (prin intermediul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/1997) anumite facilități fiscale în cazul cumpărării de acțiuni deținute de FPS, pachetul de acțiuni trebuind să aibă o valoare minimă de un milion de USD. Aceste facilități cuprindeau: aplicarea unui impozit pe profit de 15% (față de rata obișnuită a impozitului pe profit de 38%) pe o perioadă de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a acțiunilor, scutiri sau reduceri ale taxelor vamale pe diferite perioade de timp în cazul importurilo de ehipamente, instalații necesare producției, materii prime, piese de schimb etc.

Pentru a beneficia de aceste facilități, investitorul străin trebuia să se angajeze, prin contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni încheiat cu FPS, la îndeplinirea anumitor condiții, printre care: asigurarea modernizării și rentabilizării companiei ale cărei acțiuni erau cumpărate, o anume cotă a exportului din total producție, participarea la dezvoltarea economică din respectiva zonă geografică, efectuarea unor investiții pentru protecția mediului. În funcție de angajamentele asumate de investitorul străin în contractul cu FPS și de anumite criterii de clasificare, se stabilea dacă societățile comerciale puteau sau nu să beneficieze de facilitățile de mai sus.

Deși Ordonanța de urgență 31/1997 a apărut în iunie, normele metodologice care menționau modul în care se vor evalua criteriile de clasificare pentru obținerea facilităților fiscale (norme care trebuiau să apară în 30 de zile de la data apariției Ordonanței) au apărut abia în 29 decembrie 1997. Din acel moment se părea că lucrurile se vor clarifica și societățile comerciale își pot creiona un plan de afaceri pe termen lung pe baze fiscale cunoscute. Chiar dacă ritmul alert în care se modifică legislația fiscală în România era deja cunoscut investitorilor străini, felul în care a apărut și apoi a dispărut Ordonanța de Urgență 31/1997, a produs stupoare: a doua zi după apariția normelor (fără de care Ordonanța nu putea fi practic aplicată), Ordonanța a fost abrogată.

Un an mai târziu, prin Legea 241 (publicată în 16 decembrie 1998) se revenea la contractele de vânzare – cumpărare de acțiuni încheiate între FPS și investitorii străini în perioada 19 iunie – 29 decembrie 1997. Noua lege menționa încheierea unor acte adiționale (în cazul contractelor cu o valoare mai mare de un milion USD) în baza cărora investitorii străini să se oblige la îndeplinirea condițiilor menționate în Ordonanța 31/1997. Pentru a avea valabilitate, actele adiționale trebuiau încheiate până la data de 16 martie 1999.

Prin aceeași lege, companiile înregistrate în România beneficiau de scutire de la plata impozitului pentru profitul reinvestit în acțiuni sau active din oferta FPS. Prin această facilitate fiscală, investitorii români erau încurajați să participe la privatizarea societăților deținute de stat. Se pare totuși că, datorită constrângerilor bugetate pentru anul 1999, Guvernul a suspendat această facilitate prin Legea bugetului de stat din același an, motiv pentru care implicarea investitorilor români în privatizarea societăților comerciale ar putea fi diminuate.

“Se constată deci că opțiunea de viabilizare a societăților comerciale o constituie privatizarea. În aplicarea politicii privind procesul de privatizare a societăților comerciale au fost legiferate acte normative menite să să accelereze procesul de privatizare și, totodată, să deblocheze unele disfuncționalități apărute în aplicarea concretă a legislației privatizării”.1

Aceste probleme au fost analizate în mod detaliat de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prin prisma proceselor de privatizare, concluzionându-se că este necesară adoptarea unor măsuri de ordin legislativ, care să conducă la accelerarea procesului de privatizare.

În acest context s-a ivit oportunitatea și necesitatea completării Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, prin prevederi care să vizeze completarea principiilor teoretice și practice pe care se bazează realizarea procesului de privatizare, în contextul în care se urmărește ca privatizarea să fie un proces global de tranzacție.

Cea mai importantă în acest sens este Legea nr. 137/2002. Ea cuprinde prevederi menite să crească atractivitatea societăților în vederea privatizării. Astfel, se va realiza scutirea totală sau parțială la plata obligațiilor restante la 31 decembrie 2000, către bugetul de stat, permițând societăților să pornească la drum cu cât mai puține datorii.

Această lege introduce, de altfel, multe elemente cu caracter de noutate, complementare cadrului legislativ exitent în materie de privatizare, cum ar fi:

noi metode de privatizare prin vânzarea societăților total neatractive la prețul simbolic de un euro;

restructurarea datoriilor;

scurtarea procedurilor de privatizare și a termenelor de soluționare a litigiilor în instanță.

Pe această bază, A.P.A.P.S. va accelera în mod rezonabil ritmul privatizării, ținând cont în același timp de calitatea și performanța, dar mai ales de transparența și corectitudinea acestui proces. A.P.A.P.S. este în continuare preocupată în ceea ce privește crearea condițiilor necesare pregătirii tuturor societăților comerciale din portofoliul pentru privatizare și accelerarea procedurilor de vânzare a acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale mari pentru creșterea ponderii capitalului social privat și, implicit, pentru diminuarea efectelor nefavorabil la nivel macroeconomic.

Prin noul cadru legislativ se dorește reducerea unor termene și simplificarea procedurilor stabilite în legislația anterioară, atât sub aspectul administrării societăților comerciale cu capital majoritar de stat cât și sub aspectul procedurii de privatizare efectivă. Prin aceasta se urmărește armonizarea întregului cadru de privatizare a societăților comerciale, în vederea asigurării punerii de acord a tuturor prevederilor din domeniul privatizării prin crearea unor proceduri flexibile și coerente și să realizeze punerea în aplicare a politicii Guvernului României cu elementele definitorii privatizării societăților comerciale cuprinse în programele încheiate cu organismele financiare internaționale.

2.4. Perioada postprivatizare

Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului este deosebit de preocupată de îmbunătățirea activității de monitorizare a societăților în perioada postprivatizare inițiând, în acest sens, o serie de măsuri legislative.

O problemă căreia i s-a acordat mai puțină atenție pănă acum, dar care devine de strictă actualitate este aceea a postprivatizării. Întrebarea cea mai frecventă adresată conducerii A.P.A.P.S. s-a referit la numărul societăților privatizate sau cât de repede au fost ele privatizate. Mai puțin s-a insistat asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla după privatizarea acestor companii. Or, situația în care se prezintă aceste companii este foarte diversă. Există societăți care au mers foarte bine, cu impact benefic asupra economiei românești, dar și societăți care nu au avut o evoluție bună. Cei care le-au cumpărat nu au fost capabili să respecte contractul încheiat.

Cu prilejul realizării contractelor și a clauzelor contractuale s-a observat, că s-au creat confuzii din cauză că nu au fost suficien de bine redactate. În plus, cadrul legislativ nu a dat posibilitate creării condițiilor tehnice de apreciere a modului de respectare a clauzelor contractuale. Toate acestea au dus la un mare număr de procese înter A.P.A.P.S. și cumpărătorii pachetului majoritar de acțiuni.

Întrucât cele mai multe procese au fost determinate de o interpretare rigidă a clauzelor contractuale și de redactarea defectuasă a acestora, Guvernul a aprobat Ordonanța nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale.

În principal, prin respectivul act, s-a urmărit reglementarea următoarelor aspecte:

definirea termenilor și expresiilor utilizate frecvent în cadrul contractelor de privatizare pentru a asigura o interpretare clară și unitară a acestora, în cadrul acțiunii de urmărire a modului de respectare a obligațiilor contractuale;

definirea sferei de aplicare a controlului postprivatizare;

s-au definit obligațiile care revin conducerii societăților comerciale pe perioada de derulare a contractelor, în ceea ce privește datoriile istorice ale societăților, de dinainte de privatizare, către A.P.A.P.S;

posibilitatea utilizării părții din profitul net cuvenită cumpărătorului pentru realizarea obligației de investiții;

posibilitatea realizării obligației investiționale și prin virarea sumelor aferente de către terți, în numele și pe seama cumpărătorului;

s-a introdus un mecanism flexibil în relația cu investitorii, anumite obligații asumate prin contract putând fi reeșalonate sau revăzute ca volum și termene, în funcție de evoluția societății comerciale și în strictă concordanță cu nevoile curente ale acesteia.

În acest context, Guvernul va asigura prin prevederile sale cadrul legal, în care privatizarea, ca proces, să devină o realitate care să atragă investitori și să producă efectele pozitive avute în vedere.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA “SOCIETĂȚII NAȚIONALE A SĂRII” S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA “SALINA” TÂRGU OCNA –

3.1. Înființarea și funcționarea Societății Naționale a Sării

Sarea, substanță naturală de o abundență inepuizabilă, ocupă un loc aparte în gama bunurilor de care noi dispunem acum, în civilizația cea mai evoluată. În același timp, prin întrebuințările industriale extrem de variate, sarea reprezintă una din principalele substanțe minerale utile planetei noastre.

Deși sarea figurează printre produsele cele mai ieftine, volumul mare de sare extrasă sau produsă în lume în fiecare an, o plasează valoric pe locul doi (dupa minereul de fier) între toate minereurile neenergetice. Sarea a constituit unul dintre factorii sedentarizării, întrucât în jurul locurilor de extracție sau în locurile unde era depozitată pentru comercializarea ei, s-au format aglomerări umane, uneori considerabile. Datorită acestui fapt, istoria sării se confundă cu istoria marilor civilizații, însoțind evoluția omului și a societății, istoria sării fiind cea a comerțului, a strategiilor comerciale și politice pe care le-a inspirat, numai istoria petrolului putând s-o egaleze.

Astăzi, în cadrul economiei românești, această tradiție minieră și comercială românească este valorificată de o binecunoscută firmă cu o veche existență în exploatarea și prelucrarea sării: SOCIETATEA NAȚIONALĂ a SĂRII S.A. – SALROM, singurul producător de sare din România autorizat de Guvernul României.

SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII – S.A. este persoană juridică română, cu capital integral de stat, având forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu statutul societății prin reorganizarea Regiei Autonome a Sării, care se desființează. Sediul societății comerciale este în România, municipiul București, Calea Victoriei, nr. 220, sectorul 1. Societatea poate înființa subunități fără personalitate juridică, cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor.

La data intrării în vigoare a Hotărârii nr. 767 din 21 noiembrie 1997 privind înființarea S.N.S., se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1286/1990 privind inființarea Regiei Autonome a Sării București, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 145 bis din 17 decembrie 1990, cu modificările ulterioare. Durata Societății Naționale a Sării – S.A. (S.N.S.) este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în Registrul Comerțului. S.N.S. are emblema SALROM.

S.N.S. are ca scop îndeplinirea strategiei naționale stabilite prin extracția, prelucrarea și comercializarea sării și a unor substanțe nemetalifere, prin efectuarea, cu respectarea legislației române, de acte de comerț, corespunzătoare obiectului de activitate aprobat prin statutul societății. Societatea are ca obiect de activitate:

efectuarea de activități miniere (prospecțiune, dezvoltare, exploatare și preparare) în perimetrele în care a obținut licența;

activități de comerț intern și extern pentru aprovizionare și pentru valorificarea produselor obținute din activitatea proprie;

activități de proiectare, de construcții – montaj, confecționarea și repararea pieselor de schimb, transport, informatică, protecția mediului și orice alte activități și servicii necesare realizării obiectului principal de activitate.

Societatea Națională a Sării – S.A. se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, având un capitalul social de 76.911 miliarde lei, constituit prin preluarea activului și pasivului Regiei Autonome a Sării București, evidențiat în bilanțul contabil pe semestrul I al anului 1997, actualizat potrivit reglementărilor în vigoare împărțit în 769.112 acțiuni nominative în valoare nominală de 100.000 lei fiecare. Capitalul social inițial este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat integral la data constituirii societății comerciale.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii, drepturile și obligațiile aferente acțiunilor aflate în proprietatea statului, ale societății comerciale sunt exercitate de Ministerul Industriei și a Comerțului.

Adunarea generală a Acționarilor este organul de conducere al societății comerciale, care decide asupra activității acesteia și asupra politicii ei economice. AGA se convoacă de către președintele Consiliului de administrație. Hotărârile AGA se iau prin vot deschis. Acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate AGA cu privire la schimbarea obiectului de activitate, la mutarea sediului sau la schimbarea formei juridice a societății comerciale au dreptul de a se retrage și de a obține contravaloarea acțiunilor pe care le posedă conform prevederilor legale. Una dintre principalele atribuții ale Adunării Generale a Acționarilor o constituie aprobarea structurii organizatorice a societății comerciale și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție.

AGA alege trei cenzori și trei cenzori supleanți, care împreună cu acționarii controlează gestiunea societății comerciale. Cel puțin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil.

În cursul exercițiului financiar, cenzorii verifică gospodărirea mijloacelor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează Consiliul de administrație asupra neregulilor constatate.

La încheierea exercițiului financiar controlează exercitarea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de Consiliul de administrație asupra conturilor societății comerciale, bilanțului contabil și contului de profit și pierderi, prezentând Adunării Generale a Acționarilor un raport scris. La lichidarea societății comerciale, cenzorii controlează operațiunile de lichidare. Prezintă punctul de vedere la propunerile de reducere de capital social sau de modificare a statului și a obiectului de activitate al societății comerciale. Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României. Lichidarea societății și repartizarea patrimoniului se fac în condițiile legii și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Centorii au, de asemenea, obligația să facă lunar și inopinant, inspecții ale casei și să verifice existența titlurilor sau valorilor care sunt proprietatea societății comerciale sau au fost primite în gaj, cauțiune sau depozit.

AGA alege Consiliul de Administrație, îl descarcă de gestiune și îl revocă. Societatea Națională a Sării – S.A. este administrată de un Consiliu de Administrație compus din șapte membrii, numiți pe o perioadă de patru ani.

Conducerea executivă a societății comerciale este asigurată de un director general. Societatea Națională a Sării – S.A. este organizată pe departamente, compartimente, servicii și sectoare. Administratorii pot avea calitatea de acționari.

Consiliul de administrație poate delega, prin regulamentul său de organizare și funcționare o parte dintre atribuțiile comitetului de direcție și poate recurge la experți pentru soluționarea anumitor probleme. Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

În relațiile cu terții, societatea comercială este reprezentată de către un manager, pe baza și în limitele împuternicirilor date de Consiliul de administrație, care semnează actele care o angajează față de aceștia.

Președintele Consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și cenzorilor la cererea acestora, toate documentele societății comerciale. Membrii Consiliului de administrație răspund individual sau solidar, după caz, față de societatea comercială, pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la prevederile legale, pentru abateri de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății comerciale. În acest caz ei pot fi revocați. Membrii vor depune o garanție conform prevederilor legale.

Printre atribuțiile Consiliului de administrație se numără și:

aprobarea regulamentului său de organizare și funcționare și a contractului colectiv de muncă;

aprobă delegarea de competență pentru directorul general, directorii executivi și persoanele din subunitățile societății comerciale în prevederea executării operațiunilor societății;

rezolvă orice alte probleme cu care a fost însărcinat.

Adunarea Generală a Acționarilor mai are și alte atribuții, cum ar fi:

aprobă propunerile privind strategia de dezvoltare, retehnologizare, modernizare, restrucționare economico-financiară a societății comerciale;

stabilește nivelul îndemnizațiilor lunare ale membrilor Consiliului de administrație, precum și a cenzorilor;

aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe exercițiul financiar următor;

aprobă bilanțul contabil și contul de profit și pierderi;

aprobă repartizarea profitului conform legii;

hotărăște cu privire la asocierea cu alte persoane juridice sau fizice;

se pronunță asupra gestiunii administratorilor și modului de recuperare a prejudiciilor produse societății comerciale de aceștia.

Societatea Națională a Sării – S.A. are subunități cu statut de sucursale care nu au personalitate juridică și vor efectua operații contabile până la nivelul balanței de verificare, în condițiile Legii contabilității nr.82/1991 cu modificările ulterioare.

Fig. 3.1. Sucursalele Societății Naționale a Sării – S.A.

Sursa: www.salrom.ro

Societatea Națională a Sării își desfășoară activitatea prin cele 7 sucursale ale sale și anume:

Exploatarea minieră Râmnicu Vâlcea – municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Căpitan Negoescu, nr. 15, județul Vâlcea.

Salina Slănic – Slănic Prahova, str. Cuza-Vodă, nr. 22, județul Prahova.

Salina Ocna Dej – Ocna Dej, Str. Salinei, nr. 6, județul Cluj.

Salina Ocna Mureș – Ocna Mureș, str. Mihai Eminescu, nr. 19, județul Alba.

Salina Târgu-Ocna – Tg. Ocna, str. Salinei, nr. 12, județul Bacău.

Salina Praid – Praid, str. Gării, nr. 44, județul Harghita.

Salina Cacica – Cacica, str. Republicii, județul Suceava.

3.2. Prezentarea sucursalei “Salina” Târgu Ocna

3.2.1. Scurt istoric

În inima Moldovei, pe valea Trotușului, se află Salina Târgu Ocna, în perimetrul orașului Târgu Ocna din județul Bacău. Documente vechi, atestă existența exploatării sării în zonă de cel puțin cinci secole (1380). Primele exploatări s-au efectuat pe valea Oituzului, în jurul localității Grozești, pe lângă care trecea cel mai vechi drum comercial ce lega Moldova de Ardeal, prin pasul Oituz.

Exploatările miniere vechi, au fost executate sub formă de ocne separate în formă de clopot, Ocna Tâlharilor, Ocna Surpată, Ocna Comblată, Ocna Cantemir, Ocna cu Brad, Ocnele Unite, Ocnița, și în majoritatea lor s-au surpat. Ultimele dintre acestea au funcționat în perioadele 1800-1850 (Ocnele Unite) și 1850-1870 (Ocnița).

În anul 1870, din mina Ocnița, prin puțul Sf. Constantin a fost deschisă mina Moldova Veche, exploatarea sării realizându-se prin intermediul a 4 camere de formă trapezoidală, ce a funcționat până în anul 1936. Tot prin camere mari trapezoidale s-a efectuat și exploatarea în mina Moldova Nouă până în 1968. În perioada 1967-1970 s-a lucrat în mina Pilot, pe 2 orizonturi, mină situată la NE de mina Moldova Nouă. În 1970 s-a deschis mina Trotuș situată la sud de minele vechi (clopot), care este în funcțiune și în prezent.

Despre puține saline din țara noastră s-a scris atât de mult ca despre Salina Târgu Ocna.
În veacul al XVII-lea, se arată că "în acest ținut se găsesc saline, de unde se scoate sarea în cantități așa de mari, încat se trimite în toată Țara Moldovei, Rusia, în alte țări, transportându-se pe Dunare, pe Marea Neagră până la Constantinopol". Sarea din această ocnă își avea întrebuințare nu numai în Moldova ci și în Rusia, Ucraina, Turcia unde se exporta. Partea de sud a Bucovinei, toată Moldova și Basarabia au fost aprovizionate cu sare de către inepuizabilele ocne de la Târgu Ocna.

Marile goluri rezultate în urma excavației sării sunt amenajate în prezent pentru tratament și recuperare, datorită microclimatului stabil (temperatură constantă de cca 12 grade Celsius și umiditate de cca. 50%) și a aerosolilor salini. Astfel, în sanatoriul amenajat la 130m adâncime, în salină, se tratează cu maximă eficiență, boli astmatiforme, maladii provocate de poluare, sindromul de suprasolicitare, nevroze.

Istoria Salinei Târgu Ocna se împletește cu istoricul metodelor de exploatare a sării din masivele de sare. Din punct de vedere administrativ, zăcământul este situat în perimetrul orașului Târgu Ocna. Accesul în perimetrul zăcământului este asigurat pe calea ferată Adjud-Ciceu și de șoselele Adjud-Comănești, Bacău-Onești și Brașov-Onești. În zonă, în afara exploatării subterane a sării din zăcământul Târgu Ocna, se exploatează în soluție zăcământul de sare gemă Gura Slănic, precum și țiței prin câteva schele de extracție.

Din datele existente la Salina Târgu Ocna, volumul de sare excavat din zăcământ prin ocnele și minele vechi, se apreciază următoarele cantități:

1500-1870, Ocnele Unite – 1.298 mii tone;

1871-1941, min Moldova Veche – 2.375 mii tone;

1941-1969, mina Moldova Nouă – 1.634 mii tone;

1969-1970, mina Pilot – 433 mii tone;

1970-1998, mina Trotuș – 8.934 mii tone.

Până în 1875 exploatarea sării s-a făcut în camere în formă de clopot cu diametrul de 60m și înalțimea de 100m. În perioada anilor 1875-1970 exploatarea sării s-a facut în camere trapezoidale cu deschiderea de 35m și înalțimea de 50m. Incepând cu anul 1970 exploatarea sării se face prin metoda cu camere mici și pilieri pătrați. In prezent desprinderea sării din masivul de sare se face printr-o tehnologie de lucru similară cu cea aplicată pe plan mondial.

Este cunoscut faptul că principalul centru de exploatare a sării în Moldova a fost în trecut și rămâne și astăzi Târgu Ocna, chiar dacă între timp acestuia i s-a adăugat cel de la Cacica – Suceava.

3.2.2. Structura organizatorică

Structura organizatorică poate fi considerată, printr-o abordare funcțională, drept scheletul întregului organism care este societatea, funcționarea acesteia fiind dependentă de modul în care sunt plasate și utilizate resursele umane de care dispune al un moment dat.

Directorul sucursalei Salina Târgu Ocna, celelalte persoane din conducerea acestei precum și personalul de execuție din aparatul societății sunt numiți și concediați de directorul general al Societății Naționale a Sării – S.A. Angajarea și concedierea personalului din cadrul subunității, cu excepția celui din conducerea acesteia, se fac de către conducătorul subunității, în limita delegării de competența care i-a fost acordată.

Drepturile și obligațiile personalului se stabilesc de către Consiliul de administrație prin regulamentul de organizare și funcționare și prin regulamentul de ordine interioară. Drepturile de salarizare și celelalte drepturi ale personalului se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau de către Consiliul de administrație pentru personalul pe care acesta îl numește. Totalitatea drepturilor cuvenite salariaților constituie fondul de salarizare al sucursalei. Acesta reprezintă, pe de o parte, cheltuieli ale sucursalei, iar pe de altă parte decontări cu personalul unității și cu alte organisme beneficiare ale unor sume legate de drepturile salariale ale personalului.

Fig. 3.2. Organigrama sucursalei Salina Tg. Ocna

Numărul total de personal de care dispune sucursala Salina Tg. Ocna la această dată este de 360, din care:

52 personal TESA, din care: 21 de ingineri, 4 subingineri, 5 economiști și alții;

6 maiștrii;

302 muncitori, din care: 5 artificieri de mină, 25 de mineri subteran, 23 operatori extracție, 45 operatori sfărâmare minereu, 2 operatori măsurători geofizice, 2 șefi depozit, 3 șefi rampă și alții.

3.2.3. Date financiare

Pentru îndeplinirea obiectului său de activitate și în conformitate cu atribuțiile stabilite, societatea comercială utilizează sursele de finanțare constituite în conformitate cu legea, credite bancare și alte surse financiare.

Exercițiul financiar începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu financiar începe la data constituirii societății.

Consiliul de administrație stabilește în condițiile legii, modul de amortizare a mijloacelor fixe.

Sucursala Salina Tg. Ocna ține evidența contabilă în lei și întocmește anual bilanțul și contul de profit și pierderi având în vedere normele metodologice elaborate de către Ministerul Finanțelor. Bilanțul contabil și contul de profit și pierderi sunt publicate în Monitorul Oficial al României, conform prevederilor legale.

Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de către AGA. Profitul impozabil se stabilește în condițiile legii. Profitul rămas după plata impozitului se repartizează conform hotărârii AGA și dispozițiilor legale în vigoare, pentru constituirea de fonduri destinate dezvoltării, investițiilor, modernizării, cercetării sau altor asemenea fonduri, precum și pentru fondul cuvenit acționarilor. Societatea își constituie fond de rezervă și alte fonduri în condițiile legii. În cazul înregistrării de pierderi AGA va analiza cauzele și va hotărî în consecință. Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capitalul social și în limita capitalului subscris.

Cât privește cifra de afaceri înregistrată de sucursala Salina Tg. Ocna în ultimii trei ani, aceasta este prezentată în figura următoare, fiind exprimată în miliarde lei.

Fig. 3.3. Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2001-2003 (dolari)

Sursa: date de la sucursala Salina Târgu Ocna

Așa cum se poate observa și din figură, comparativ cu anii 2001 și 2002, când sucursala a înregistrat o cifră de afaceri de 4.697.085 dolari, respectiv 4.750.385 dolari, anul 2003 a fost unul prosper, cifra de afaceri ridicându-se la 5.883.221 dolari, depășind astfel cu 1.132.836 dolari valoarea cifrei de afaceri a anului precedent.

3.2.4. Prezentarea produselor firmei

Sortimentele tradiționale de sare rezultate din exploatarea zăcămintelor, produsele rezultate din prelucrarea ei, precum și substanțele nemetalifere sunt destinate atât pieței interne, cât și celei externe, unde Salrom are o serie de parteneri tradiționali. În urma extracției și prelucrării sării se obțin 3 mari categorii de produse :

sare gemă cu diverse granulații, iodată sau neiodată, alimentară sau industrială ce se exploatează cu lucrări miniere și se utilizează atât pentru consumul uman cât și pentru industrie, zootehnie, întreținerea drumurilor pe timp de iarnă;

sare recristalizată alimentară sau industrială, iodată sau neiodată, ce se produce în instalații speciale de recristalizare cu utilizări în alimentație și industrie;

sare în soluție ce se exploatează prin dizolvare cinetică cu ajutorul sondelor, trimisă prin saleduct la combinatele chimice de produse clorosodice, constituind materia primă pentru acestea.

Sucursala Salina Târgu Ocna oferă partenerilor de afaceri un sortiment bogat de produse din sare, cu certitudinea că oferta poate satisface cele mai diverse și exigente cereri:

Sare gemă bulgări pentru industrie 3-50 Kg;

Sare gemă industrială măruntă vrac 0-2 mm, 0-3 mm, 0-4 mm, 0-15 mm;

Sare gemă măruntă ambalată în saci de 25 Kg sau 50 Kg;

Sare de bucătărie măruntă iodată în saci 25 Kg;

Sare gemă alimentară uruială 0-4 mm în saci de 25 Kg sau 50 Kg;

Sare gemă măruntă în pungi 1/1 reambalată în saci 25Kg;

Sare gemă măruntă în pungi de 5kg reambalată în saci de 40 kg;

Sare măruntă iodată în pungi 1/1 reambalată în saci de 25 Kg;

Sare soluție.

Printre produsele noi comercializate de sucursala Salina Tg. Ocna se numără și sarea de bucătărie fină iodată necesară în alimentația umană, deoarece lipsa iodului din organism provoacă disfuncții ale glandei tiroide. Consumul zilnic de sare iodată este recomandat la toate vârstele și în special copiilor și femeilor însărcinate. La copii ea favorizează creșterea fizică și dezvoltarea intelectuală. La adult menține în armonie funcțiile tiroidiene. Sarea iodata oferă același gust și același grad de salinitate ca și sarea obișnuită. Ea se utilizează în aceleași cantități atât la masă cât și la gătit.

Principalele produse comercializate, precum și domeniile de utilizare sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 3.1. Principalele produse ale sucursalei Salina Târgu Ocna

Sursa: date de la sucursala Salina.

Sarea bulgări și sarea industrială achiziționate de clienți nu se vor utiliza pentru consumul uman conform H.G. 568/2002.

Producția fizică de sare gemă, unul din cele mai importante produse ale societății, este prezentată comparativ pe ultimii doi ani, atât pentru cererea internă, cât și pentru export.

Tabel 3.2. Producția de sare gemă pentru intern în perioada 2002-2003

Sursa: date de la sucursala Salina.

Fig. 3.4. Producția de sare gemă pentru intern în perioada 2002-2003 (tone)

Sursa: date de la sucursala Salina

Se observă din așadar faptul că în perioada toamnă – iarna (de la sfârșitul lunii august și până în februarie) cererea de sare înregistrează o creștere majoră. Lunile de vârf sunt octombrie și noiembrie când, pe lângă sarea gemă se solicită cu precădere sarea industrială, cât și sarea bulgări. Aceasta este folosită în industrie, dar mai ales pentru drumuri și conservarea alimentelor.

Lunile cele mai puțin productive sunt aprilie, mai iunie, iulie. În această perioadă cererea scade, sucursala încheind contracte doar cu partenerii loiali.

Tabel 3.3. Producția de sare gemă pentru export în perioada 2002-2003

Sursa: date de la sucursala Salina

Producția de sare pentru export este mai mică decât cea pentru intern, dar de obicei solicitările sunt aceleași. Sarea vândută la export se folosește atât în industrie, cât și pentru drumuri. Pe lângă sarea gemă, partenerii externi precum Bulgaria, Iugoslavia sau Ungaria solicită

și sare bulgări.

Fig. 3.5. Producția de sare gemă pentru export în perioada 2002-2003 (tone)

Sursa: date de la sucursala Salina

În anul 2003, contractele pe care “Salina” Târgu Ocna le-a încheiat cu partenerii externi în perioada toamnă – iarnă au fost mult mai numeroase decât cele încheiate anul precedent.

Societatea Națională a Sării S.A. – SALROM se preocupă permanent pentru realizarea de produse noi, printre care, produse pe baza de sare, alimentare: sare cu arome de tarhon, piper, cimbru, mărar, fum, țelină, usturoi și sare cu boia dulce, aromatizant pentru supe , sare cu aditivi (cu vitamine, cu fluor, cu iod și fluor, cu nitrit), sare cu ingrediente (pentru murături, fripturi, cârnați, pizza, salate) și nealimentare : săruri de baie.

Nomenclatorul general de produse cuprinde întreaga gamă sortimentală realizată de Societatea Națională a Sării S.A. – SALROM, cu caracteristicile tehnice ale fiecărui produs.

3.3. Poziția pe piață a sucursalei “Salina” Târgu Ocna

Categorie a economiei de schimb, în accepțiunea cea mai frecventă, piața desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau o rețea de relații de vânzare-cumpărare între părți contractante care sunt, pe de o parte, unite prin legături de interdependență și, pe de altă parte, se află în raport de opoziție, fiecare urmărindu-și propriul interes. Participanții la aceste relații sunt producătorii de bunuri și servicii, ofertanții de factori de producție și consumatorii, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului interes, dar sunt legați în același timp printr-o solidaritate funcțională.

În același timp piața este privită de mulți economiști drept un mecanism complex care cuprinde în principal cererea și oferta, concurența, prețurile, etc.

Sucursala Salina Târgu Ocna extrage sare pe cale uscată, o prepară în diferite sorturi granulometrice și o comercializează. În instalația de preparare cu o capacitate de 370.000 tone/an cu moderne utilaje de sfârâmare, tratare și ambalare se obțin produse de calitate, unanim apreciate pe piața internă și internațională.

Principalii beneficiari interni ai sucursalei salina Tg. Ocna sunt:

CHIMCOMPLEX BORZEȘTI;

APROVIZIONARE DĂRMĂNEȘTI;

CELHART BRĂILA;

TERMICA BOTOȘANI;

EPECA-G IAȘI;

LOTURI VASLUI;

POLBAC BACĂU;

DROP IAȘI;

ROMPAK PAȘCANI;

PRIMĂRIA BACĂU;

UZINA TERMICĂ COMĂNEȘTI;

AMIGO COM MIERCUREA CIUC;

CAROM ONEȘTI;

TERMICA SUCEAVA;

SIND ROMÂNIA SLĂNIC MOLDOVA;

SARMEX SATU MARE;

TORANAVIS GALAȚI;

ACVATERM RÂMNICU-SĂRAT;

OMEGA TRUST SILIȘTEA;

SAB RĂDĂUȚT;

CET IAȘI;

AMIRI PIATRA NEAMȚ.

Unicul beneficiar al sării soluție pentru industria chimică comercializată da Salina Tg. Ocna este CHIMCOMPLEX S.A. BORZEȘTI.

Principalii beneficiari externi sunt:

SIVES BULGARIA;

TERRA TEHNICS BULGARIA;

AVEX BULGARIA;

YANADA BULGARIA;

SEVADALIN BULGARIA;

ET GHE KOST TOS BULGARIA;

NIAMA BULGARIA;

VEN METAL BULGARIA;

VLADICA-R BULGARIA;

EUROPA NL R. MOLDOVA;

PLASTIROUTE UNGARIA;

OCTOPUS UNGARIA;

VARFALVI UNGARIA;

UNIVERSAL SERBIA;

WINEX SERBIA.

Livrarea sării se face vagonabil în maximum 5 zile, iar cu mijloacele auto pe loc, la prezentarea în aceeași zi. Salina Târgu Ocna asigură și transport auto cu mijloace proprii la prețuri avantajoase.

Plata produselor se face în avans, la livrare sau cu documente de plată asiguratorii (cec, certificat de bancă a cumpărătorului) în cazul plăților la termen, conform legii 469/2002, art. 6. În general prețurile (vezi ANEXA 2) sunt stabile, ele fiind modificate de creșterea prețurilor la materialele folosite, utilități, carburanți

Societatea a încheiat contracte cu diverși furnizori, contracte în care pe lângă drepturile și obligațiile partenerilor, gama de produse, termene de livrare, se specifică și termenele și modalitățile de plată. Acestea variază de la contract la contract, în funcție de rulajul cu furnizorul respectiv pe o anumită perioadă de timp.

Principalii furnizori sunt:

LIVING PLASTIC S.A. BUZĂU – saci;

PETROCOMINVEST SRL BISTRIȚA – folie;

NITRAMONIA FĂGĂRAȘ – astroliță;

ICME BUCUREȘTI – cablu electric;

FEPA S.A. BÂRLAD – aparataj electric;

GESIL PROD SRL DĂRMĂNEȘTI – material lemnos;

ROLINE COM SRL CLUJ – uleiuri de import;

LASADO BACĂU – uleiuri indigene;

NEGURS COMERȚ ONEȘTI – piese auto;

RULMENTUL S.A. BACĂU – rulmenți;

BADR BRAȘOV – rulmenți;

ELBA COM S.A. TIMIȘOARA – electrice;

IPORO COM BRAȘOV – piese auto;

LEGATO SRL BACĂU – detergent.

Furnizorii de utilități sunt:

ELECTRICA BACĂU – energie electrică;

DISTRIGAZ NORD BACĂU – gaze naturale;

GENSOFT CONSULTING SRL CLUJ – programe de calculator;

LOGIC FOR SRL ONEȘTI – programe calculator;

ICPM S.A. CLUJ – proiecte și studii;

FOREP SRL ONEȘTI – reparat stingătoare;

PRIMĂRIA TÂRGU OCNA – apă, depozitare gunoi.

Echilibrul pieței este dat de egalitatea între cerere și ofertă. Cererea de sortimente de sare este mai mică primăvara și vara, ea crescând o dată cu venirea toamnei și a iernii. În acest sens se iau măsuri organizatorice speciale pentru satisfacerea cererilor.

Concurenții sucursalei Salina Târgu Ocna pe plan local sunt toate celelalte sucursale ale Societății Naționale a Sării S.A.

Deși România are rezerve semnificative de sare, țara noastră importă zeci de mii de tone de sare, majoritatea provenind din Grecia, Turcia și Ucraina. Așadar există și concurenți externi pentru toate sucursalele Salrom, lucru posibil datorită faptului că sarea de consum ce provine din exterior este mai ieftină, dar de proastă calitate datorită conținutului mai mare de carbonat de calciu.

3.4. Distribuție și promovare

Societatea își distribuie produsele atât direct prin intermediul magazinului de prezentare din cadrul unității, cât și prin colaborare cu diverși furnizori locali. De asemenea, pe plan local, sarea se distribuie în urma încheierii unui contract, în cazul livrării unor cantități însemnate de sare. Pentru încheierea unui astfel de contract, noii parteneri se prezintă în cadrul sucursalei la departamentul de desfacere.

Societatea practică de asemenea și distribuția prin compensare: acoperă eventualele datorii către un partener-furnizor de servicii către sucursală-prin livrarea de produse societății respective.

Sucursala Salina își promovează produsele pe care le comercializează prin intermediul presei locale scrise, a radioului și chiar prin intermediul internetului. De asemenea se trimit oferte cu produsele societății și prețurile practicate de aceasta către primăriile orașelor din zona Moldovei. În funcție de cantitățile de sare comandate, sucursala oferă discounturi sau oferă transport gratuit.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ: PRIVATIZAREA CU INVESTITORI STRĂINI A “SOCIETĂȚII NAȚIONALE A SĂRII” S.A. – ÎNTRE OPORTUNITATE ȘI NECESITATE

4.1. Privatizarea – o alternativă a trecerii la economia de piață

4.1.1. Concepte, idei și instrumente pentru privatizare

A vorbi despre privatizare înseamnă a vorbi despre proprietate și proprietari, noțiuni în jurul cărora s-au născut, s-au dezvoltat și au dispărut orânduirile sociale care au marcat dezvoltarea umanității, de la comuna primitivă la comunism, până la capitalismul din zilele noastre. În mod evident, a privatiza proprietatea de stat înseamnă a accepta faptul că motorul dezvoltării economiei este proprietatea privată, care, la rândul ei, este simbolul capitalismului.

Nivelul intervenției statului și rolul lui mai mare sau mai mic într-o economie sunt deja nuanțe, atât timp cât opțiunea clară este proprietatea privată și capitalismul.

“În țările industrializate din Occident, privatizarea a însemnat consolidarea bugetului statului prin vânzarea patrimoniului acestuia. În multe țări în curs de dezvoltare sau în cele aflate în proces de tranziție către economia de piață, guvernele speră să realizeze venituri mari în urma privatizărilor. Adesea însă veniturile obținute prin vânzare sunt mici din cauza numărului mare de întreprinderi publice ineficiente. Cu toate acestea, ca o consecință a privatizării, se va produce o degrevare suplimentară a bugetului statului prin reducerea explicită și implicită a subvențiilor acestuia către respectivele întreprinderi. Deoarece întreprinderile private produc mai eficient decât cele publice și se ajunge astfel la efecte de creștere pozitive, se poate conta și pe încasări suplimentare ale statului, rezultate din impozite și taxe”.1

Mulți oameni de știință și practicieni solicită o privatizare cât mai rapidă pentru a asigura, în timp scurt, realizarea unui spor de eficiență rezultat din activitățile economiei private. Pe de altă parte însă, trebuie spus că o privatizare rapidă și nechibzuită poate avea și ea numeroase efecte negative, efecte care pot produce tulburări sociale și pot pune sub semnul întrebării continuitatea reformei. Experiența germană oferă exemple de conflicte care pot apărea prin accelerarea procesului de reformă. Privatizarea unui număr mare de întreprinderi într-un interval relativ scurt a dus la crize grave în economia națională a Germaniei, crize care au fost amortizate prin sprijinul masiv al statului pentru a se asigura un grad de suportabilitate socială cât mai mare. Doar puține alte țări au capacitatea de a finanța astfel de deficite. Dacă se ține seama de aceste fenomene, privatizarea trebuie realizată cu măsură.

“Cu toate că în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare și în țările în curs de tranziție problemele privatizării și ale reformei se aseamănă, prioritățile și modalitățile de implementare diferă în funcție de țară, de stadiul de dezvoltare și de situația economică și culturală. Între țările în curs de dezvoltare și țările în curs de tranziție din Europa Centrală și de Est există diferențe fundamentale care trebuie luate în considerare în conceperea și implementarea programelor de privatizare”1. În țările în curs de dezvoltare privatizarea înseamnă redefinirea rolurilor pe care le dețin statul și sectorul privat. În aceste țări, o mare parte din activitățile economice sunt deja în mâini private și există structuri ale economiei de piață, precum reglementări referitoare la proprietate și legi în domeniul concurenței, astfel încât sunt asigurate, cel puțin parțial, condițiile – cadru ale funcționării unui sistem economic orientat spre piață.

În Europa Centrală și de Est se pune problema introducerii unor sisteme economice cu totul noi, bazate pe principiile economiei de piață, deci a transformării unor sisteme economice în ansamblu. În aceste țări privatizarea este parte integrantă a schimbării radicale a societății. Mulți factori de răspundere din țările Europei de Est nu dispun nici de cunoștințe despre politica economică orientată spre piață sau des pre conducerea întreprinderilor și nici de o experiență practică în aceste domenii. Având în vedere această situație specială din Europa de Est, se pune problema dacă este bine să se ia mai întâi măsurile de privatizare și apoi să se urmeze celelalte etape de transformare (liberalizarea piețelor, liberalizarea prețurilor, deschiderea spre exterior) sau invers.

În strânsă legătură cu procesul de privatizare sunt și investițiile străine directe (ISD). Rezultatele economice tot mai slabe ale multor întreprinderi de stat, creșterea datoriei publice și a deficitelor bugetare, instaurarea unui climat economic influențat de piață într-o mai mare măsură în anii ’80, ca și necesitatea atragerii tot mai multor ISD, au condus la adoptarea de programe de privatizare în toate regiunile lumii, permițând întreprinderilor multinaționale să participe la cumpărarea de acțiuni / active și la preluarea întreprinderilor locale.

În țările dezvoltate, în câteva cazuri, privătizările au fost făcute prin vânzarea completă a întreprinderilor către investitorii străini, iar în alte cazuri, o parte din întreprinderea privatizată a fost oferită ca acțiuni pe piața internațională de capital.

În țările în dezvoltare, restricțiile impuse investitorilor străini de a participa la programele de privatizare au fost mai mari, astfel că volumul ISD în privatizare a fost mai mic decât în țările dezvoltate sau în țările din Europa Centrală și de Est.

Deși țările dezvoltate au început privatizarea înaintea celorlalte țări, la începutul anilor ’90, explozia privatizării a avut loc în țările în dezvoltare și în țările în tranziție din Europa unde, pentru prima dată, valoarea privatizărilor a fost mai mare decât a celor din țările dezvoltate.

Criza economiilor țărilor în tranziție are rădăcini structurale adânci în sistemul economiei socialiste. De aceea, chiar sub influența unui cadru extern mai favorabil și a acțiunii reformelor interne, apropierea de un nivel comparabil de dezvoltare cu cel al țărilor industrializate este un obiectiv extrem de dificil și de ambițios. Indiferent de obiectivele economice adoptate, problema de bază este credibilitatea și încrederea în climatul economic. Este factorul care va determina fluxurile de ISD și va încuraja economisirile interne și investițiile ca factor – cheie pentru succesul transformării economice și a stabilizării macroeconomice.

Pentru țările din Europa Centrală și de Est, politica de promovare a investițiilor străine directe este parte componentă a politicilor de restructurare economică, comerciale și de privatizare. Se urmărește ca ISD să contribuie la creșterea intrărilor de capital, accelerarea restructurării economice, transferul de tehnologii și răspândirea calității manageriale și a pregătirii de marketing în economie.

Deși există diferențe de la țară la țară în privința situației socioeconomice de pornire, a mediului politic, a ritmului transformărilor economice și a reformelor instituționale, toate țările din Europa Centrală și de Est au, în mare, aceleași obiective ale tranziției la economia de piață. Toate programele economice subliniază importanța ISD în dezvoltarea economică. Măsurile adoptate diferă însă în privința controlului și coordonării investițiilor străine, a tratamentului preferențial acordat investitorilor străini în comparație cu investitorii locali, liberalizarea piețelor de capital și participarea întreprinderilor multinaționale la procesul de privatizare.

4.1.2. Privatizarea în contextul democrației noastre

În condițiile căderii regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est în anul 1989 și a lansării schimbărilor profunde cu caracter politic, social și economic în fostele țări socialiste, România a marcat în anul 1990 începutul tranziției la un sistem politic pluralist și la o economie de piață.

Reprimarea economică și politică condusă de regimul autoritar și excesiv de centralizat, a generat o explozie a cererii de produse inexistente pe piața României, în paralel cu existența unor stocuri de produse nevandabile și a unor capacități de producție în exces, amplificate și de adversitatea mediului extern, conjunctura internațională și pierderea unor piețe de export. Deși a preluat un excedent apreciabil al balanței de plăți externe, nevoile reprimate ale populației și economiei, au fost așa de mari, încât anul 1990 a marcat cel mai mare deficit al contului curent, ca de altfel și un masiv dezechilibru intern.

Așadar, în anii ce au urmat revoluției, s-au căutat soluții pentru reorganizarea economiei românești. Una din cele mai potrivite forme în acest sens ar fi fost privatizarea: cu cât mai multă privatizare, cu atât mai bine pentru România.

Din modul cum s-a derulat procesul de privatizare pâna azi, când România face parte din grupul intârziaților în zona Europei Centrale și de Est, rezultă că managementul politic de după 1989 a adoptat una din următoarele atitudini:

nu a dorit privatizarea, dar nu a recunoscut acest lucru;

a dorit privatizarea, dar nu a știut/putut să o facă;

a dorit privatizarea, ar fi putut/știut să o facă, dar a amânat-o din lașitate politică, având în vedere consecințele electorale pe termen scurt datorate impactului social;

combinație a celor de mai sus.

A existat oare o strategie a privatizării care, în fapt, să fie pusă în slujba unei strategii de dezvoltare a României pe termen lung, ținând cont de parametrii politici, economici, industriali, sociali, culturali și care, în fapt, avea menirea să ofere o viziune asupra intereselor prioritare ale țării noastre? Care este strategia industrială, politica industrială a României? Ce ne propunem să dezvoltăm cu prioritate și ce ne propunem să abandonăm, ținând cont de evoluțiile pieței locale și internaționale, resursele materiale și umane disponibile. A fost sau va fi gestionată privatizarea pentru a se încadra marilor obiective politico-economice care vizează integrarea europeană, intrarea în NATO, individualizarea și accentuarea avantajelor competiționale și a atractivității specifice României în context regional și european?

Care este strategia de dezvoltare a capitalului românesc în relație cu diverse sectoare/industrii ale economiei naționale în perspectiva susținerii lui pentru a face ulterior față competiției deschise în urma aderării la Uniunea Europeană, între timp fiind supus presiunii competiției central-europene?

O dată stabilite marile linii strategice industriale la nivel operațional, ne "lovim" de următoarele tipuri de întrebări:

ce privatizăm cu prioritate, astfel încât să aibă și un impact pozitiv pe verticală și orizontală;

cui vindem;

când privatizăm, astfel încât să prindem momentele favorabile previzibile ale pieței;

cum privatizăm, metoda folosită urmând să servescă în cel mai înalt grad scopului;

de ce privatizăm, respectiv, ce vrem să obținem în fiecare caz: cash imediat, investiții ulterioare, management strategic, acces la o piață, consolidarea economică a unor relații politice, etc.

cine privatizează.

Dar privatizarea nu rezolvă întotdeauna problemele sociale. Pentru a a vea o economie stabilă, pentru a sigura oamenilor un loc de muncă și un nivel de trai decent, România are nevoie de investiții. Cei 14 ani de tranziție nu au fost prea generoși cu atragerea de capital în economie. Jumătate din această perioadă a fost necesară pentru a ne convinge că trebuie să privatizăm și să deschidem porțile investitorilor străini. Gradul de tehnologizare din majoritatea societățolor comerciale cu capital de stat din portofoliul APAPS este la nivelul anilor 1970-1980. Privatizarea este importantă, dar nu suficientă pentru a rezolva această problemă. Esențiale sunt afacerile care pornesc de la zero. Ele ar trebui să aspire forța de muncă rămasă disponibilă după restructurările de personal din marile întreprinderi. Însă, în anii care au trecut, acest fenomen a fost extrem de firav. Un aparat stufos al administrației publice a întreținut o birocrație excesivă. Acest lucru, alăturat unui mediu de afaceri ostil, dat de schimbările repetate ale legislației, a ținut deoparte potențialii investitori interesați să pornească o afacere în România.

Toate analizele efectuate de experți români sau străini au arătat clar că nu se poate acoperi integral costul tranziției din capitalul intern, că este nevoie de capital străin care, pe lângă aspectul pur financiar, presupune și un aport de tehnologie de vârf, de management modern și de acces la piețe de desfacere. De aceea, obiectivele strategice de atragere a investițiilor străine directe vizează:

construirea unei credibilități externe reale a României ca potențială piață investițională, în perspectiva integrării în structurile Uniunii Europene și NATO.

promovarea României, ca potențială piață receptoare de investiții, în contextul competiției cu țările cu economie în tranziție din Europa Centrală și de Est.

Trebuie subliniat că atragerea capitalului străin sub formă de investiții străine directe este o activitate specifică, bine definită pe plan internațional și care a fost inițiată și perfecționată în țările dezvoltate care sunt nu numai principalii investitori mondiali, dar și principalii destinatari ai fluxurilor de investiții străine directe. În aceste condiții, succesul în atragerea de investiții străine directe presupune în mod clar alinierea la practicile internaționale în domeniu dată fiind participarea în condiții concurențiale la oferta mondială de proiecte de investiții.

Drept urmare, politica de atragere a investițiilor străine directe trebuie să fie pro-activă, generatoare de investiții, în care inițiativa de afaceri trebuie să pornească de la Agenția Română pentru Investiții Străine (ARIS), nu numai prin oferta de oportunități de investiții, cât și prin încurajarea și menținerea unui climat de afaceri prietenos și generator de profit. Pentru abordarea pro-activă a investitorilor străini, pentru 2000 – 2005, trebuie indentificate sectoarele prioritare și dirijate investițiile străine în proiecte concrete, prin:

stabilirea industriilor pentru care ARIS își concentrează efortul de identificare a proiectelor de investiții ce urmează a fi promovate în străinătate ;

determinarea piețelor externe către care ARIS își concentrează atenția în scopul identificării partenerilor țintă potențiali (în primul rând firme provenind din țările membre ale Uniunii Europene) ;

generarea unor decizii investiționale favorabile din partea clienților țintă, în urma activității de promovare direcționată ;

menținerea unui cadru legislativ atractiv, stabil, favorabil mediului de afaceri.

Pentru materializarea celor de mai sus, ARIS va desfășura următoarele activități concrete:

identificarea de investitori pentru proiectele de investiții mari, stabilite de guvern ca având un impact major pentru economie;

stabilirea unui sistem de colectare a proiectelor de investiții ale firmelor private românești și identificarea de parteneri străini pentru aceștia;

înființarea unei sistem național de birouri de asistență pentru investitorii străini în colaborare cu alte instituții sau asociații publice și private;

colaborarea permanentă cu oamenii de afaceri români și străini în vederea identificării problemelor ce apar în mediul de afaceri din România și propunerea de soluții pentru rezolvarea acestora;

derularea de acțiuni, inclusiv sub formă de inițiative legislative, în vederea alinierii mediului de afaceri din România la cerințele și regulile din Uniunea Europeană.

Implementarea cu succes a acestor activități va presupune un contact permanent cu mediile de afaceri din țară și străinătate, precum și o activitate intensă de informare și consultanță acordată acestora în vederea derulării de afaceri în România.

Cu toate acestea au existat rezultate semnificative ale activității de privatizare desfășurate de APAPS, atât cu investitori locali, cât și cu investitori străini.

În perioada 1993 – 2003 au fost încheiate 9756 contracte de vânzare – cumpărare acțiuni, cu un capital social vândut de 53.043,11 mld.lei, din care capitalul social aferent societăților comerciale mari și foarte mari este de 38.435,37 mld.lei. În perioada 2001 – 2003 au fost încheiate 805 contracte de vânzare – cumpărare acțiuni, cu un capital social vândut de 31.654,19 mld.lei, din care capitalul social aferent societăților comerciale mari și foarte mari este de 29.418,44 mld. lei.

Evoluția capitalului social privatizat pe ani, cu capitalul social vândut către investitorii străini, este prezentată în graficul următor:

Fig. 4.1. Evoluția capitalului social privat, aferent societăților comerciale privatizate cu investitori străini (mld. lei)

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Corelarea dintre valoarea capitalului social vândut și numărul societăților comerciale privatizate evidențiază următoarele:

• în perioada 1992 – 1996 au fost privatizate societăți comerciale mici, cu grad ridicat de atractivitate, din sectoarele economice de interes – industrie ușoară, mobilă, comerț, servicii, etc;

• în perioada 1997 – 2000 a prevalat numărul societăților mici și mijlocii comerciale privatizate, de regulă procesul desfășurându-se în baza unor strategii anuale de privatizare, aprobate de Guvern, cu caracter general și formal, fără a se analiza posibilitățile de redresare ale fiecărei societăți după privatizare și impactul pe care îl are asupra sectorului propriu de activitate, altor sectoare sau în profil regional;

• în perioada 2001 – 2003 s-au elaborat strategii individuale de privatizare pentru toate societățile comerciale mari, în general neatractive, pe care guvernările anterioare nu au avut curajul și priceperea să le treacă în sectorul privat.

În tabelul următor sunt prezentate sintetic rezultatele privatizării societăților comerciale pe perioadele mari de guvernare:

Tabel 4.1. Privatizarea societăților comerciale pe perioade de guvernare

Sursa: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Din compararea informațiilor de mai sus se pot formula următoarele concluzii:

valoarea capitalului social vândut în fiecare din anii 2001-2003 depășește maximul anual din perioadele anterioare;

valoarea capitalului social vândut în perioada 2001 – 2003, reprezintă peste jumătate din totalul capitalului social vândut până în prezent (perioada dec.1992 – 2003); valoarea capitalului social vândut în ultimii trei ani (31.654,19 mld. lei în 35 de luni) reprezintă 59,7% din valoarea capitalului social vândut în întreaga perioadă de privatizare (53.043,11 mld. lei în 132 de luni);

valoarea capitalului social vândut în perioada 2001 – 2003 este de 1,7 ori mai mare decât valoarea capitalului social vândut în perioada 1997 – 2000;

media lunară a capitalului social vândut în perioada 2001 – 2003 este de peste 2,2 ori mai mare decât media lunară obținută în întreaga perioadă de privatizare și de 2,4 ori mai mare decât cea din perioada 1997 – 2000;

valoarea capitalului social privatizat cu investitori străini în perioada 2001 – 2003 este de 4,4 ori mai mare decât cea din perioada 1997 – 2000 și reprezintă 81% din valoarea totală a capitalului social vândut către investitori străini.

Succese și eșecuri ale procesului de privatizare

Așa cum rezultă și din prezentarea generală a activității, eforturile au fost direcționate spre privatizarea societăților comerciale mari și foarte mari incluse în programele PSAL I și PSAL II, putând considera adevărate succese trecerea în proprietate privată a societăților: SIDEX Galați, ALRO Slatina, ALPROM Slatina, ELSID Titu, ROTEC Buzău, CORD Buzău, ARGEȘANA Pitești, FABRICA DE SCULE Râșnov, ȘANTIERUL NAVAL Constanța, SUBANSAMBLE AUTO Sf. Gheorghe, UZUC Ploiești, PETROUTILAJ Câmpina, VIROMET Victoria, UZINELE

SODICE Govora, COST Târgoviște, VULCAN București, NICOLINA Iași, BIOSIN Calafat, ROFEP Urziceni, IUG Craiova, INDUSTRIA SARMEI Câmpia Turzii, CORAPET Corabia, MECANICA Mârșa, NITRAMONIA Făgăraș, URBIS ARMĂTURI SANITARE București, TIMPURI NOI București, ROMAN Brașov, TRACTORUL Brașov, ARO Câmpulung, MOLDOSIN Vaslui, BICAPA Târnăveni, TUBINOX București.

Se află în negocieri următoarele societăți: din PSAL I – UCM Reșița, FAUR + OMEGA București, ELECTRONICA București și din PSAL II – HART Miercurea Ciuc, ELECTROUTILAJ București, PREMAGRO Oradea, UMUC București, UTA Arad. De asemenea se află în curs de depunere ofertele pentru societățile comerciale: din PSAL I – GRIRO București și din PSAL II – IAIFO Zalău. În aceste condiții, în următoarele luni se va finaliza privatizarea tuturor societăților comerciale incluse în aceste programe.

În perioada 2001 – 2003 au fost privatizate și prin forțe proprii numeroase societăți comerciale mari, cum sunt – PETROVEST Borș, DURĂU Durău, REMPES Deva, MEFIN Sinaia, MAT Craiova, LETEA Bacau, IASITEX Iași, ICMUG Giurgiu, RETROM Pașcani, TEPRO Iasi, CHIMCOMPLEX Borzești, FORMIN Caransebeș, OLTPLAST Drăgășani, CONSIRD Târgoviște, SKI ALPIN Sinaia, IPRS Băneasa, MOLDOVA TRICOTAJE Iași, METALURGICA Reghin, ÎNFRĂȚIREA Oradea, POLIROM Roman, GALENUS Satu–Mare, DERMATINA Timișoara, PETROTUB Roman, PROMEX Brăila, TUFON Craiova, ABROM Bârlad, FORAJ SONDE Tg. Cărbunești, GEROM Buzău, ARIS Arad, ASTRA București, ROSTRAMO Tg. Jiu, MAȘINI UNELTE ȘI MECANIZĂRI UTB Brașov.

Dintre indicatorii care exprimă succesul tranzacțiilor realizate în perioada 2001– 2003 semnalăm:

prețul obținut pe pachetele de acțiuni – 190.018.408 EURO;

volumul de investiții asumat prin contractele de vânzare – cumpărare acțiuni –

1.145.289.418 EURO;

diminuarea pierderilor aferente portofoliului Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului cu 18.177,821 mld. lei;

reducerea plăților restante cu 62430, 341 mld. lei;

trecerea în sectorul privat a unui numar de 155.615 salariați.

Totodată, putem aprecia că la marea majoritate a societăților comerciale privatizate în ultimii ani se înregistrează evoluții favorabile ale indicatorilor economico-financiari, pe baza realizării programelor de investiții și a celorlalte angajamente asumate de cumpărători.

Monitorizarea finalizării procesului de privatizare

Finalizarea procesului de privatizare va necesita un intens efort de prezentare a ofertei românești, precum și de selectare a potențialilor investitori. Totodată, atingerea obiectivelor din programul de guvernare presupune și monitorizarea post-privatizare, respectiv verificarea respectării clauzelor contractuale care se întind, în multe cazuri pe perioade de mai mulți ani. Din acest punct de vedere, ARIS trebuie să acționeze nu doar ca un reprezentant al guvernului care verifică respectarea unor obligații, ci și ca un consultant pentru investitorul străin care îl asistă pe acesta în găsirea unor soluții constructive pentru problemele cu care se poate confrunta ulterior încheierii contractului de privatizare.

4.2. Obiective în cadrul privatizării resurselor

4.2.1. Situația resurselor în România

Din punct de vedere al considerentelor economice se constată că, printre principalii factori care influențează decizia de a investi în țările din Europa Centrală și de Est, așadar și în România, se numără și existența resurselor naturale. Pentru o serie de domenii de activitate, precum: industria forestieră, minerit, materiale de construcții, materiale de construcții, industria petrolieră, etc., acest factor prezintă o importanță deosebită.

Se pare însă că interesul statului român pentru acest domeniu este relativ scăzut, el manifestându-se o dată cu înființarea prin OUG, în noiembrie 2001, a Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării din Industrie (OPSPI), instituție ce se află sub directa autoritate a Ministerului Industriei și Resurselor (MIR).

“Sarcina sa este atât de a restructura și pregăti pentru privatizare, cât și privatiza agenții economici din portofoliul ministerului. În prezent, 55% din societățile neprivatizate, se află în administrarea MIR, APAPS deținând 11%. Oricum, din capitalul deținut de MIR, 91% este capital social privatizabil: 65,5% energie, 24,31% petrol, 4,38% gaze, 3,92% minerit și 2% alte sectoare. Capitalul social al acestei baze economice aparținând MIR este de peste 5 mld. dolari, iar necesarul de investiții de circa 4 mld. de dolari”.1

Strategii de dezvoltare puse în aplicare de către OPSPI

Prin HG 647/2001 a fost aprobată Strategia de dezvoltare energetică a României pe termen mediu 2001-2004. Aceasta are în vedere crearea unor piețe eficiente de energie, a căror dezvoltare să fie realizată în mod durabil, în condiții de înaltă calitate și siguranță a alimentării cu energie, cu respectarea standardelor UE referitoare la utilizarea eficientă a energiei și la protecția mediului.

Priorități ale strategiei energetice:

asigurarea cu resurse primarea;

producerea de energie electrică și termică;

finalizarea și punerea în funcțiune până în anul 2005 a Unității nr. 2 a Centralei Nuclear – electrice Cernavodă;

reabilitarea unor grupuri în termo și hidrocentrale care să asigure creșterea eficienței și prelungirea duratei de viață a capacităților respective;

reabilitarea și modernizarea sistemului de transport a energiei electrice;

dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea sistemului de distribuție a energiei electrice.

Priorități ale strategiei în domeniul gazelor naturale:

alocarea de resurse financiare pentru activitatea de cercetare-dezvoltare;

siguranța alimentării cu gaze naturale prin reabilitarea și optimizarea sistemului de transport.

Priorități ale strategiei în domeniul petrolului:

reabilitarea și dezvoltarea sistemului național de transport al țițeiului;

inițierea de contacte în vederea stabilirii unor acorduri pentru realizarea oleoductului Constanța – Trieste.

Strategia de privatizare a agenților economici aflați în administrarea Ministerului Industriei și Resurselor:

Privatizarea SNP Petrom se va face în cadrul programului PSAL II convenit cu Banca Mondială, cu consultanți internaționali, prin oferirea de acțiuni către investitori strategici și va fi coordonată de o comisie de privatizare numită prin Hotărâre a Guvernului.

Privatizarea Distrigaz Sud și a Distrigaz Nord se face în cadrul programului PSAL II, cu consultanți internaționali, prin oferirea de acțiuni către investitori strategici și va fi coordonată de o comisie de privatizare numită prin Hotărâre a Guvernului.

Privatizarea Electrica:

filialele Electrica Dobrogea și Electrica Banat se vor privatiza, în cadrul programului PSAL II, cu consultantul internațional, BNP Paribas. Consultantul va analiza toate metodele de privatizare aplicabile, iar strategia concretă de privatizare va fi stabilită prin Hotărâre a Guvernului;

alte două filiale ale Electrica se vor privatiza cu consultant internațional în cadrul unui proiect PHARE care va finața componenta fixă a onorariului consultantului;

a treia filială a Electrica se va privatiza prin metoda atragerii de capital privat în domeniul utilităților conform prevederilor Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Privatizarea agenților economici din sectoarele industriei de apărare, minier, activități auxiliere și alte activități, va urma o strategie proprie.

În cadrul procesului de privatizare vor fi folosite atât metode clasice (negociere, licitație, ofertă publică, metode specifice pieței de capital), cât și metode noi (majorare de capital, parteneriat public – privat, societăți mixte etc.).

În portofoliul MIR se află opt societăți naționale, șapte companii naționale, 38 societăți comerciale, șapte institute naționale, două regii autonome și 36 filiale ale agenților economici.

Tabel 4.2. Capitalul social al resurselor primare și de bază (mld. lei)

Sursa:date de la Ministerul Industriei și Resurselor.

Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) estima că va obține, în anul 2003, venituri totale de aproximativ 5.000 de miliarde lei, adică peste 151 de milioane dolari, dintre care cea mai mare parte obținându-se din privatizare, 2.700 de miliarde de lei – 81,8 milioane dolari, iar 1.950 de miliarde de lei adică 59 milioane dolari, vor fi reprezentat plata de dividende. Sumele prezentate de Ministerului Industriei și Resurselor nu includeau, însă, eventualele veniturile obținute din privatizare Societății Naționale a Petrolului – Petrom.

Procesul de privatizare parțială sau totală a celor mai importante societăți din sectorul minier ar fi trebuit să înceapă anul trecut. Unitățile vizate erau: Compania Națională (CN) a Lignitului Oltenia, CN a Huilei Petroșani, CN Remin Baia și CN Minvest Deva, Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești, precum și Minbucovina, Moldomin și Societatea Minieră Banat.

Tot anul trecut erau pe lista de privatizare și Compania Națională a Uraniului București, Societatea Națională (SN) a Sării București și SN a Apelor Minerale, încă două filiale ale Electrica, Uzina Termoelectrica Deva și Compania Națională Romarm, precum și unele institute de cercetare și proiectare din portofoliul Ministerului Industriei. În aceeași situație se află și Petrotrans Ploiești, dar această privatizare va începe după divizarea ei și transferarea administrării bunurilor din domeniul public la societatea Conpet Ploiești. Reprezentanții oficiului au anunțat, totodată, că societatea Plafar a fost lansată la privatizare.

Principii și obiective în procesul de privatizare

Conform Programului Național de Dezvoltare pe perioada 2002-2005, agenții economici aflați în administrarea MIR vor avea nevoie de investiții la o valoare de peste 4 miliarde euro.

Pornind de la aceste valori extrem de ridicate pentru investiții, MIR își pune toată speranța într-o privatizare de succes, bazată pe noi metode. Se au în vedere metode și principii care vor porni de la: asigurarea transparenței și corectitudinii procesului de privatizare; utilizarea fondurilor obținute din privatizare, cu prioritate pentru capitalizarea, modernizarea și dezvoltarea agenților economici, pe baza unor concepte și metode de privatizare; crearea de noi locuri de muncă; deplasarea accentului de pe aspectul cantitativ al privatizării pe cel calitativ; dezvoltarea unui cadru stimulativ pentru investiții; evitarea monopolului sectorului privat.

Tabel 4.3. Necesarul de investiții al agenților economici din portifoliul MIR pe perioada

2002 –2005 (în milioane euro)

Sursa: date de la Ministerul Industriei și Resurselor

Planuri privind privatizarea PETROM

Dintre toate societățile privatizabile din portofoliulu MIR, Petrom a fost una din puținele companii care au prezentat un real interes în fața investitorilor străini. SNP este cea mai mare companie petrolieră din Europa Centrală și de Est și dispune de o piață de desfacere pe măsură. Singura companie din zonă ce poate rivaliza cu Petrom este firma austriacă OMV, dar aceasta are un punct sensibil în aprovizionarea cu materie primă. “SNS Petrom s-a constituit în 1997 ca o companie cu capital majoritar de stat, pornind de la o valoare negativă de 1,5 miliarde dolari (reprezentând datoria Companiei Române de Petrol – CRP). Capacitatea de rafinare a celor două rafinării din SNP – Petrobrazi și Arpechim – este de 10,5 milioane tone de țiței anual, suficient pentru consumul intern, situat în prezent la aproximativ 8,7 milioane tone annual. Pe piața internă, Petrom deține o cotă de 60%, prin cele aproximativ 600 de puncte de desfacere.”1

În ceea ce privește statul român, decizia de privatizare a Petrom nu a fost deloc ușoară. Pe de o parte, compania petrolieră este cel mai mare contribuabil la bugetul statului: 36.400 miliarde lei în 2001 și 45.530 miliarde lei în 2002, sume plătite integral către buget. Din valoarea totală a bugetului în 2002, 13,7% sunt bani încasați de la o singură companie, respectiv Petrom.

Privatizarea companiei înseamnă pierderea controlului asupra modului consecvent în care se fac plățile la buget. Mai mult, privatizarea Petrom înseamnă renunțarea la prețul de referință pentru gaze naturale, deoarece o treime din gazele naturale consumate în România sunt de fapt gaze de sondă rezultate în urma procesului de extracție a țițeiului. Pe de altă parte, privatizarea Petrom înseamnă pentru statul român renunțarea la o proprietate care a realizat în 2002 o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de dolari și a exportat produse petroliere de 613 milioane de dolari, în timp ce importurile au fost doar de 459 milioane dolari. De această cifră de afaceri, realizată de compania petrolieră, se leagă afacerile și supraviețuirea a peste 1.400 de companii private din România, dependente direct de contractele în derularea cu SNP Petrom.

Înainte de a agita spiritele pe piața internațională, vânzarea celei mai mari companii din Europa Centrală și de Est a pus în mișcare rețelele de interese ale oamenilor de afaceri români. Cum miza pusă în joc este evaluată la peste un miliard de dolari, bătălia aliniază nume importante ale afacerilor din România.

Acțiunile SNP Petrom se vor vinde unui investitor strategic care desfașoară activități de producție și care va putea prezenta un program investițional solid. Pentru a se simplifica procesul de negociere cu firmele care vor depune oferte, Guvernul va adopta un act normativ prin care acțiunile deținute de Ministerul Finanțelor Publice (10,2%) și de Ministerul Muncii (1,4%) vor fi transferate la Ministerul Industriei, astfel încât negocierile să fie derulate de o singură instituție guvernamentală. Calendarul pentru privatizarea Petrom prevedea ca anunțul de privatizare a societății să fi fost publicat până la 30 iunie 2003 și că termenul de depunere a ofertelor să expire la sfirșitul lunii septembrie.

Înainte de finalizarea strategiei de privatizare, nume sonore din industria petrolieră mondială au vizitat Bucureștiul pentu a “spiona” felul în care se va privatiza Petrom, dar și care sunt planurile potențialilor contracandidați.

Cel mai interesat de preluarea Petrom părea să fie British Petroleum – Amoco. Byron E. Grote, director financiar și de investiții al BP, spunea că grupul americano – britanic ar fi interesat de rafinăriile SNP, dar nu și de zăcăminte. Ținând cont de expunerea pe distribuție pe care BP o are în zona balcanică și Turcia, rafinăriile Petrom ar reprezenta totuși o bună investiție.

Chevron Texaco și Conoco Philips, în schimb, ar fi interesați să preia exploatările din România și activitatea de exploatare. Chevron, de exemplu, pare mai interesată să dezvolte divizia de uleiuri pe marca Texaco și mai puțin de distribuție și rafinare.

Grupul ENI, prezent în România prin benzinăriile AGIP, condiționeză preluarea Petrom de demararea construcției conductei Constanța – Omisaly, cu prelungire la Triestre. În plus, ENI nu a mai făcut în ultimii ani nici o preluare în această zonă.

Din păcate la sfârșitul anului 2003 nici o companie petrolieră din topul mondial nu a rămas în cursa pentru Petrom. Retragerea din competiția pentru preluarea Petrom a companiilor Conoco Philips și Alon Inc., face ca bătălia pentru preluarea Petrom să se dea acum între firmele petroliere din europa Centrală și de Est. În momentul de față, pe lista Petrom nu se găsește nici o companie din top 10 mondial. OMV din Austria, Mol din Ungaria, PKN Orlen din Polonia, Gazprom din Rusia și Hellenic Petroleum din Grecia sunt acum companiile petroliere din Europa Centrală și de Est care caută să devină acționarii majoritari ai Petrom. Alături de acestea, în cursă au rămas ENI din Italia, Casa de Comerț Glencore cu sediul în Elveția și Occidental Oil.

Ministerul Economiei a anunțat că va informa cele opt companii despre criteriile de selecție, modalitățile de plată și instrucțiunile privind depunerea ofertelor finale, după care va negocia această tranzacție, pe baza ofertelor preliminare, cu fiecare dintre cele opt firme. În baza lor vor fi depuse ofertele finale, în urma cărora va fi selectat un câștigător cu care se va negocia și semna tranzacția.

4.2.2. Conjunctura mondială pe piața sării

Cunoscută, dar mai ales folosită, sarea își confundă vârsta cu aceea cu aceea a primelor manifestări ale omului, fiindu-i în primul rând necesară hranei. Scoasă din apele oceanelor, mărilor și lacurilor sărate la început, apoi din zăcăminte la suprafață sau din saline în subteran, sarea a fost cunoscută, folosită și comercializată în lumea întreagă.

Deși sarea figurează printre produsele cele mai ieftine, volumul mare de sare extrasă sau produsă în lume în fiecare an, o plasează valoric pe locul doi (dupa minereul de fier) între toate minereurile neenergetice. Sarea a constituit unul dintre factorii sedentarizării, întrucât în jurul locurilor de extractie sau în locurile unde era depozitată pentru comercializarea ei, s-au format aglomerări umane, uneori considerabile. Datorită acestui fapt, istoria sării se confundă cu istoria marilor civilizații, însoțind evoluția omului și a societății, istoria sării fiind cea a comerțului, a strategiilor comerciale și politice pe care le-a inspirat, numai istoria petrolului putând s-o egaleze.

O sursă imensă de sare o constituie apa oceanelor și mărilor, cu cele peste 1 370 000 000 km3 de apă cu un conținut de sare de circa 30 grame/litru, ceea ce se poate evalua la peste 40 milioane de miliarde de tone de sare. Salinitatea acestor ape este variată, în funcție de debitele de ape dulci cu care se alimentează, precum și datorită climei, cu efecte de creștere a salinității la mările din regiunile cu climă caldă. Obținerea sării din apele mărilor s-a făcut (și se face și astăzi în țările cu climă corespunzătoare, ca de exemplu în China) în așa zisele “saline marine” unde, sub acțiunea căldurii solare și a vântului are loc cristalizarea și depunerea sării.

A doua sursă de sare o constituie zăcămintele solide de sare, care sunt și ele foarte răspândite pe glob. Formarea acestora este explicată de geologi prin teoria pragurilor sau a barierelor. Conform acestei teorii, cu milioane de ani în urmă, când bazinele mărilor și oceanelor au început să-și restrângă suprafața și au apărut noi uscaturi continentele, s-au format și unele golfuri și mări cu apă sărată care erau despărțite de restul apelor prin bariere de uscat.

O altă teorie privind formarea zăcămintelor saline este teoria mareelor. Conform acestei teorii, sub influența apelor mărilor și oceanelor năvălesc asupra uscatului umplând depresiunile cu ape saline care, după retragere, suferă procesul de evaporare și depunere a sărurilor.

Prin hărți întocmite de geologi s-a dovedit că sarea există pe toate continentele, dar se găsește cu precădere în Europa și America de Nord, urmate de Asia.

În Europa sunt cunoscute zăcăminte bogate în sare în:

Polonia – cunoscuta mină de la Wieliczka – exploatată cu peste 1000 ani în urmă;

Germania – cu zăcăminte bogate la: Hanovra, Westfalia, Braunschwig, Saxa, etc.;

Anglia – cu zăcămintele de la Cheshire, la sud de Liverpool, de asemenea cunoscute de acum o mie de ani;

Franța – cu regiuni salifere în Lorena, cunoscute din sec. X, apoi după sec. XIX sunt cunoscute zăcămintele de lângă Bayonne, Biarritz.;

Spania – cu salinele de la Cordoba din Catalonia, precum și cele din bazinul Elbrului, la Zaragoza și Soria;

Elveția – posedă saline încă din secolul XVI, în zonele Vaud, Aargau și Basel;

Italia – cu mari resurse marine, posedă zăcăminte la Lunaro și în Calabria, masive mari în Sicilia, ca și masivele de la Agrigento, Caltanisetta și Catania.

În America de Nord se găsesc zăcăminte în statele: New – York, Pennsylvania, Ohio, West Virginia și Michigan întinse pe o suprafață de circa 70 000 km2. În alte regiuni precum Kansas, Colorado, Oklahoma, Texas și New Mexico, zăcămintele se întind pe o suprafață de aproximativ 100 000 km2.

Zăcăminte mai mici se găsesc în Asia de Sud (Laos, Cambodgia, India) ca și în Africa (Tunisia și Maroc).

Cât privește producția mondială de sare, aceasta a înregistrat, în ultimul secol, o creștere de la 10 de milioane de tone anual, la 200 milioane tone pe an. În anul 2000, producția mondială de sare a fost de 210 milioane tone.

Producția de sare din America de Nord reprezintă o pătrime din totalul producției mondiale de sare. În cadrul acesteia, Statele Unite produc 45 de milioane de tone de sare pe an, aproximativ jumătate din această producție servind marilor companii din industria chimică americană din state precum Michigan sau Texas. O parte din sarea Statelor Unite ale Americii provine din apa mărilor și lacurilor sărate și este obținută prin așa zisele “saline marine” prin evaporare sub acțiunea căldurii soarelui.

În prezent, în cadrul industriei de sare a Statele Unite operează 48 de companii producătoare de sare, cele mai importante situându-se în Louisiana, , Ohio, New York, Kansas, Michigan, Utah, Texas și California. Majoritatea producătorilor de sare din Statele Unite fac parte din cadrul Institutului de Sare.

În cadrul industriei de sare din Canada se produc anual 12,5 milioane de tone de sare exploatată din zăcămintele solide de sare din Ontario, Quebec și New Brunswick și care este ulterior prelucrată în cadrul rafinăriilor din Alberta, Saskatchewan, Ontario, New Brunswick și Noua Scoția.

Mexicul produce anual 8,6 milioane de tone de sare, majoritatea provenind din apa lacurilor sărate.

Tabel 4.4. Producția mondială de sare (milioane tone)

Sursa: www.saltinstitute.org

Și în Europa se produc cantități însemnate de sare. Așa cum reiese și din tabelul de mai sus, cel mai mare producător de sare din această zonă este Germania. Majoritatea țărilor europene producătoare de sare sunt membre ale Asociației Europene a Producătorilor de Sare (EU – Salt), iar unele au chiar propriile lor asociații de acest gen (ex.: Franța, Germania, Marea Britanie).

4.2.3. Industria sării în România

Pământul țării noastre cuprinde nenumărate zăcăminte de sare și de lacuri sărate, iar exploatarea sării se cunoaște și este dovedită de descoperiri arheologice și de documente din cele mai îndepărtate timpuri. O serie de lacuri sărate împânzesc țara, iar zonele lângă care acestea sunt amplasate fiind folosite de multă vreme ca stațiuni balneare. Sunt cunoscute lacurile Techirghiol, lacurile sărate de la Slănic Prahova, lacul de la Telega, lacul Ursului la Sovata, Ocna Sibiului (cunoscute ca băi din sec. XVI), lacul Amara din Câmpia Bărăganului, Ocnele Mari (Ocnița) ș.a.

Cât privește zăcămintele de sare, acestea se prezintă sub formă de masive, cu apreciabile întinderi în suprafață și adâncime. Din punct de vedere geologic, masivele reprezintă o formă secundară de zăcământ rezultată prin modificarea formei primare datorită presiunilor tectonice tangențiale.

Astăzi, în cadrul economiei românești, această tradiție minieră și comercială românească este valorificată de o binecunoscută firmă cu o veche existență în exploatarea și prelucrarea sării: SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. – SALROM, singurul producător de sare din România autorizat de Guvernul României. Această organizație economică minieră se impune ca un partener sigur prin puternica sa bază alcătuită din importante rezerve de materii prime.

Pentru Societatea Națională A Sării S.A., obiectul de activitate primordial îl constituie gestionarea, exploatarea, valorificarea și comercializarea zăcămintelor de sare, dar și a substanțelor nemetalifere (calcar, grafit, mică, feldspat) din perimetrele miniere încredințate spre exploatare. Nomenclatorul general de produse cuprinde întreaga gamă sortimentală realizată de Societatea Națională A Sării S.A. – SALROM, cu caracteristicile tehnice ale fiecărui produs.

Sortimentele tradiționale de sare rezultate din exploatarea zăcămintelor, produsele rezultate din prelucrarea ei, precum și substanțele nemetalifere sunt destinate atât pieței interne, cât și celei externe, unde Salrom are o serie de parteneri tradiționali.

Cifrele de afaceri înregistrate și rezervele calitativ superioare considerabile de care dispunem, de cca. 400 mil. tone, fac din Societatea Națională A Sării S.A. – SALROM, un partener de afaceri viabil și atractiv.

Cu toate astea, țara noastră importă zeci de mii de tone de sare, exporturile fiind de doar câteva mii de tone. Astfel, conform datelor oferite de Centrul de Comerț Exterior, dacă în 1999 importurile de sare au totalizat doar 306 tone (peste 50% fiind din Grecia), în ultimii patru ani importul a avut o creștere uriașă, de peste 270 de ori, ajungând la aproape 83.000 tone (peste 80% provenind din Ucraina). Potrivit datelor Departamentului pentru Comerț Exterior, valoarea sării alimentare importate de România în anul 2002 a fost în valoare de peste un milion de dolari, valoarea exporturilor nedepășind 634.000 de dolari. Potrivit unor reprezentanți ai Societății Naționale A Sării – Salrom, acest lucru a fost posibil și datorită faptului că sarea ucraineană este ceva mai ieftină, probabil și din cauza conținutului mai mare de carbonat de calciu. Acest compus nu sărează, lasă sediment, înmoaie și înverzește murăturile, brânza și carnea la care este adăugat, chipurile, pentru a le săra și conserva.

În România postdecembristă, nici un guvern nu s-a gândit la aplicarea unor taxe de salvgardare la importurile de sare, în condițiile în care sarea românească, de departe cea mai bună din sud-estul Europei (de minimum 98,7% NaCl), este exportată la prețuri derizorii, de circa 60 euro/tona. Importurile sunt realizate de către diverși agenți economici, care aduc în țară in special sare de masă.

Dacă în România se produceau, până în 1989, circa 5,5 milioane tone sare, această producție a scăzut în 2000 la circa 2,2 milioane tone. Perspectivele sunt sumbre, atâta vreme cât din alte țări continuă să sosească anual zeci de mii de tone de sare, fie ieftină și proastă, fie scumpă, dar frumos ambalată și, în fond, la fel de sărată.

Situația exporturilor și importurilor de sare

Potrivit datelor oferite de Centrul de Comerț Exterior, în 1998, România a exportat 8.815 tone sare alimentară la 70 USD/tonă (în Iugoslavia – peste 6.000 tone, în Franța – 5 kg, etc.). Cât privește importul, în același an au fost aduse în țară 493 tone de sare, la 300 USD/tonă (din Grecia – 191 tone, din Austria – 129 tone, din Marea Britanie – 60kg, din Israel – 204 kg, etc.).

Un an mai târziu, exportul a crescut, ajungând la 10.070 tone la preț de 69,78 USD/tonă (în Iugoslavia aproape 7.200 tone, iar în Franța 5 kg, etc.), iar importul a scăzut la 305 tone, la prețul de 340,54 USD/tonă (din Grecia 176,6 tone, iar din Franța – 50 kg, etc.).

În 2000 exportul a scăzut cu peste 3.300 tone, din țară ieșind doar 6.722 tone de sare, la prețul de 65,67 USD/tonă (în Iugoslavia – 4.579,85 tone, în Bulgaria – 263 tone, în Olanda – 5 kg). În același an importul a crescut brusc de peste 10 ori și a atins nivelul de 3.876 tone, la prețul de 80,46 USD/tonă (din Ucraina – 2.393,90 tone, din Basarabia – 149,65 tone, din Bulgaria – 197 tone, în condițiile în care România I-a exportat 263 tone).

În 2001, exporturile de sare ale României au continuat să scadă, ajungând la 5.058 tone, la prețul de 53,08USD/tonă (Bulgaria – 3.544,12 tone, Malta – 5 kg). Importurile în 2001 au fost de 21.074 tone la prețul de 38,45 USD/tonă (Ucraina – 19.371,30 tone, Belarus – 926 tone, Japonia – 50 kg, S.U.A. – 1 kg).

România a exportat în 2002 ceva mai multă sare decât în 2001, respectiv 8041,40 tone la prețul de 52,70 USD/tonă (Bulgaria – 5.265,10 tone, Canada – 13kg, etc.), dar a importat cea mai mare cantitate înregistrată vreodată: 57.682,57 tone, la prețul de 34,87 USD/tonă (Ucraina – 57.731,19 tone, Belarus – 1.717 tone, Japonia – 25 kg). Importurile de sare industrială din Italia au totalizat în 2002 aproximativ 279,13 tone în valoare de 48.155 de dolari, în timp ce din Germania acestea au fost în volum de 102,30 tone în valoare de 33.617 de dolari.

Demn de remarcat faptul că, dacă în 1998, sarea românească se exporta la prețul de 70 de dolari tona, în prezent nu se mai obțin nici 53 USD/tonă.

În momentul de față Societatea Națională A Sării S.A. – Salrom nu are desfacere la nivelul capacității de producție, iar potențialul de producție la toate categoriile de sare poate satisface întreg consumul european. Acest lucru dovedește faptul că întreprinzătorii autohtoni nu au condițiile economice necesare pentru a se dezvolta și a realiza produse la același nivel ca cele din alte state. În aceste condiții trebuie luate măsuri serioase pentru ca importurile românești de sare să scadă, iar exporturile să cunoască creșteri importante, acest lucru implicând o dezvoltare semnificativă a acestui sector al industriei românești. Și pentru ca prețul și calitatea sării românești să îi determine pe comercianții străini și autohtoni să fie interesați de ea, trebuie ca produsele S.N.S. – Salrom să se ridice la nivelul produselor de același gen din țările europene, acest lucru implicănd investiții serioase și interes aparte al Guvernului României în ceea ce privește soarta acestei societăți comerciale.

4.3. Privatizarea cu investitori străini a Societății Naționale a Sării – Salrom

Exploatările de sare din țara noastră au cunoscut un regres datorită faptului că aproximativ 80% din producție era destinată industriei chimice, care are la bază clorura de sodiu. Industria chimică din țara noastră a decăzut mult în ultimii ani, datorită în primul rând faptului că se folosea tehnologie învechită din care rezultau foarte mulți poluanți. Așadar, prelucrarea sării, activitate veche de sute de ani în România, se află la un moment de cotitură, Societatea Națională A Sării – Salrom urmând să fie scoasă la vânzare. E drept că această “amenințare” planează asupra Salrom de vreo câțiva ani. În 2002, Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie și-a propus ca până în 2004 să fie vândute o serie de societăți comerciale, printre care și Societatea Națională A Sării. Din păcate intenția OPSPI nu s-a finalizat în nici un fel, S.N.S. rămânând în continuare în proprietatea statului.

Conform unor surse sindicale, societatea are un capital social de circa 400 miliarde de lei, 2.700 de salariați și în întreaga sa activitate, societatea a funcționat cu profit, fără a beneficia de subvenții de la stat, fiind la zi cu absolut toate datoriile la stat, ceea ce reprezintă o excepție în cadrul activității miniere din România. Nu toate sucursalele Societății Naționale A Sării sunt rentabile, datorită faptului că o parte din acestea produc și sare extrafină și sunt mari consumatoare de energie, ceea ce nu le acoperă cheltuielile. Însă S.N.S. echilibrează balanța între sucursalele rentabile și cele nerentabile, fiind profitabilă la nivel național.

În acest caz e lesne de înțeles de ce statul român nu se grăbește să scoată la privatizare această societate, cu toate că ea necesită investiții importante în vederea alinierii la standardele europene.

4.3.1. Metode de privatizare a sucursalei “Salina” Târgu Ocna

În principiu există două aspecte ale privatizării: privatizarea materială și privatizarea managementului. Dacă în cel de-al doilea caz întreprinderea rămâne în proprietatea statului, în cazul privatizării materiale se modifică raporturile de proprietate, adică întreprinderea devine proprietate privată. Deseori, atunci când din anumite motive nu este posibilă o privatizare materială, dar trebuie realizată cel puțin o creștere a eficienței, privatizarea managementului constituie primul pas în vederea unei privatizări totale.

Se pune problema privatizării întregii societăți sau numai a anumitor părți, în acest caz a fiecărei sucursale în parte. În cazul privatizării întregii societăți comerciale, statul pierde dintr-o dată și definitiv controlul asupra acțiunilor deținute până atunci. De aceea se practică adesea o privatizare parțială în cazul întreprinderilor importante: în acest caz câștigă atât statul, care ar deține în continuare o parte din acțiuni până la privatizarea totală și, în acest caz, controlul asupra societății, cât și viitorul proprietar, care face o investiție mai mică și mai eficientă, fără riscuri prea mari.

Acest lucru se poate aplica și în cazul S.N.S., deoarece amplasarea sucursalelor în apropierea marilor combinate chimice le-ar permite o desprindere de societatea mamă, nemaiavând nevoie de susținerea și controlul acesteia, putând lesne obține profit la nivel de sucursală, reușind totodată să “cucerească” atât piața națională, cât și cea mondială, în cazul unei investiții substanțiale.

Soluția cea mai potrivită în cazul S.N.S ar fi vânzarea către investitori din țară sau din străinătate? Pornind de la temerile cu privire la vânzarea întregii economii naționale către străini, există în multe țări restricții privind participarea investitorilor străini la privatizare.

În cazul Societății Naționale A Sării, investitorii străini nu trebuie descurajați, deoarece o privatizare în acest sens ar fi benefică societății, deoarece investițiile lor nu aduc numai capital necesar în țară, ci facilitează și accesul la tehnologii și piețe noi. În cazul privatizării cu investitori străini a Societății Naționale A Sării, investițiile străine vor impulsiona modernizarea care este absolut necesară.

Așadar, în cazul privatizării Societății Naționale A Sării, mai exact a sucursalei “Salina” Târgu – Ocna, se emit acțiuni, care mai apoi sunt transferate investitorului străin. Alegerea investitorului străin se poate efectua prin diferite tipuri de licitații sau prin negocieri cu investitorii selectați. Deoarece sucursala are un randament slab în domeniul tehnic, al managementului și marketingului, se vor stabili anumite criterii de selecție în vederea căutării și negocierii cu potențiali cumpărători străini – reputație, putere financiară, experiență. În felul acesta proprietarii de mai târziu pot fi mai bine apreciați și se poate negocia în mod flexibil asupra viitoarei politici a sucursalei.

De ce sucursala Salina Târgu Ocna în detrimentul celorlalte șase sucursale ale S.N.S.? Deoarece, în primul rând această sucursală beneficiază de o așezare geografică de excepție, fiind situată în inima Moldovei, pe valea Trotușului, în perimetrul orașului Târgu Ocna din județul Bacău, la 19 km de stațiunea balneoclimaterică Slănic Moldova și la 13 km de municipiul Onești, unde se află combinatul chimic Chimcomplex, ce a fost la rândul său privatizat și care are la bază prelucrarea saramurii obținută la câmpul de sonde de la Salina Târgu Ocna. O oportunitate în cazul unei investiții in cadrul acestei sucursale o poate constitui și existența tuturor posibilităților de exploatare, în timp ce celelalte dispun doar de câte una.

Dar demararea unei privatizări reprezintă o sarcină dificilă. Trebuie avută în vedere o analiză complexă a societății în cauză, o evaluare a piețelor de desfacere și aprovizionare, a structurilor industriale existente, a concurenților, a tehnologiilor, a costurilor, etc. Importantă este identificarea clară a problemelor – cheie și a punctelor – forte, precum și estimarea șanselor și a riscurilor pentru ca societatea (în cazul acesta sucursala) să se poată afirma pe piețele importante cu resursele existente. Pornind de la aceste estimări, se elaborează strategia adecvată care, într-o etapă ulterioare, va fi aplicată în mod consecvent.

Pentru a se putea lua în considerare în mod corespunzător toate aspectele relevante care influențează alegerea strategiei de privatizare adecvate, obiectul analizei poate fi subdivizat în următoarele domenii de activitate:

producție;

gestionarea materialelor;

marketing și desfacere;

organizare și tehnică informațională;

management și resurse umane;

finanțe și contabilitate;

strategia și planificarea sucursalei;

mediul acesteia.

Punctul de plecare al analizei trebuie să fie domeniul productivității sucursalei. Se culeg informații calitative despre standardele tehnice ale instalațiilor, performanță, nivelul calității, investițiile necesare pentru restructurarea/creșterea performanței. Situația este problematică în cadrul Societății Naționale A Sării și, implicit, în cazul sucursalei Salina Târgu Ocna unde, majoritatea instalațiilor de producție sunt depășite.

Analiza domeniului marketing și desfacere trebuie să evidențieze în special relațiile și poziția societății pe piețele de desfacere: cum au evoluat cotele de participare la piață, care este repartizarea lor regională, ce imagine și-au format clienții despre sucursală, etc. Această analiză are drept scop evidențierea viitoarelor evoluții ale pieței și a potențialului de care dispune societatea. Contractele existente cu furnizori și clienți necesită, de asemenea, o analiză pentru a se sesiza eventualele lor repercursiuni asupra privatizării.

Analiza structurii societății ar trebui să indice posibilități de sporire a eficienței, ceea ce ar determina o creșterii a valorii ei. Și aici trebuie adoptate măsuri în ceea ce privește organizarea desfășurării activităților , pentru a se asigura funcționarea eficientă și efecticvă a societății.

În privința gestionării materialelor, S.N.S., ca de altfel și celelalte societăți ce au făcut parte cândva din modelul de economie dezvoltată spre interior, prezintă particularități: accentuate prin experiența lipsurilor economice, stocurile și depozitele supradimensionate sunt la ordinea zilei.

O atenție deosebită trebuie acordată domeniului managerial și resurselor umane, deoarece cadrele de conducere și angajații reprezintă capitolul cel mai important al unei societăți, de care depinde pe termen lung strategia privatizării și valoarea societății. În cadrul privatizării, structura de personal trebuie reorganizată și redusă pentru a se atinge productivitatea necesară pe piață.

În cazul României și, implicit, în cazul S.N.S. – sucursala Salina Târgu Ocna trebuie luat în considerare faptul că personalului de conducere îi lipsește, în general, experiența în asumarea răspunderii personale în ceea ce privește dezvoltarea produselor corespunzătoare pieței și, respectiv, pentru vânzarea activă, pentru achiziția bine calculată sau pentru producția în condiții de costuri reduse. De asemenea, lipsește și experiența practică în conducerea unei societăți: cadrele de conducere trebuie să-și însușească un stil bazat pe cerințele economiei de piață, urmărind asigurarea rentabilității.

Toate aceste criterii și multe altele trebuie luate în considerare în cadrul privatizării S.N.S. – sucursala Salina Târgu Ocna, dacă se dorește găsirea unei soluții optime pentru funcționarea eficientă a societății.

4.3.2. Motive și oportunități

Una din oportunitățile de privatizare a sucursalei Salina Târgu Ocna ar putea-o constitui câmpul de sonde. Materia primă ce provine de la sucursală, și anume saramura, împreună cu combinatul chimic de la Borzești ar putea forma o entitate. Combinatul, privatizat anul trecut prin forțele proprii, este un factor poluant în zonă, fapt ce necesită o investiție majoră în utilajele de filtrare și purificare a substanțelor care sunt eliminate în aer. Cel ce investește în resurse, ar putea investi și în combinat, beneficiind atât de materia primă, cât și de prelucrarea și produsul finit.

O incertitudine mare asupra privatizării câmpului de sonde o reprezintă precedentele care există în domeniu, respectiv accidentele ecologice rezultate în urma extracției saramurii, datorate imperfecțiunii aparatelor de control. Un exemplu în acest sens îl constituie scufundările tectonice ce au avut loc în “Parcul Măgura”din localitate, în urma exploatărilor de sare necorespunzătoare. Dotarea cu tehnologia necesară pentru a putea preveni pe viitor asemenea accidente necesită un efort financiar de care un eventual investitor autohton nu ar dispune și nici nu s-ar implica datorită costurilor ulterioare a studiilor de stabilitate necesare câmpului de sonde. Astfel de studii asupra stabilității sunt efectuate de un singur Institut specializat din țară, fapt ce necesită o investiție suplimentară. Un investitor străin ar beneficia de resursele financiare și tehnologia necesară acoperirii riscurilor de acest gen, ceea ce i-ar permite o siguranță mărită în exploatare.

O facilitate pentru investitor ar constitui-o în acest sens existența infrastructurii (legătura dintre combinatul chimic și sonde), el rezumându-se doar la investiții în tehnologie, poluare și stabilitatea terenului la exploatare prin sonde.

Sucursala Salina Târgu Ocna necesită o investiție majoră în cadrul sectorului de extracție, prelucrare șiexpediție a sării geme. În zona Moldovei mai există o sucursală care nu produce decât sare extrafină, sarea gemă fiind extrasă doar la Târgu Ocna.

Din 1 ianuarie 2004, conform cu Hotărârea de Guvern nr. 568 din 5 iunie 2002, privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, "pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializării, precum și producția și comercializarea de sare neiodată pentru utilizarea în alimentația omului, hrana animalelor și industria alimentară" (cap II, Art. 10). În condițiile în care 16% din populația Europei suferă de carență de iod (OMS), uneori cu manifestări severe, iodarea sării este o măsura mai mult decât bine venită, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România fiind în totalitate de acord cu acest lucru și susținând pe deplin această măsură cu efecte mai mult decât salutare. Secția de preparare a sării din cadrul sucursalei are dotarea necesară încadrării în reglementările Ministerului Sănătății în acest domeniu. Așadar o investiție ăn acest sens nu mai este necesară.

Însă secția ar necesita îmbunătățiri de modernizare a procesului de ambalare și de diversificare a gamei de produse în vederea alinierii la cerințele pieței mondiale. În opinia reprezentanților Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor Români (ANEIR) motivul pentru care, deși deținem resurse considerabile de minereu de sare, în România se mai simte încă nevoia sării de import, constă în faptul că, spre exemplu, sarea de masă importată este ambalată mai frumos sau este mai rafinată. De exemplu, sarea de masă produsă la Salina Târgu Ocna este neatractiv ambalată.

Prin tehnologizarea ambalării sării și a expediției acesteia ar scădea costurile prin reducerea personalului de deservire, a instalațiilor depășite moral și ar aduce profit mare pentru investitor.

Lărgirea pieței de desfacere a acestui sector prin promovarea produselor atât în țară, cât și în afară, ar putea constitui o altă oportunitate de privatizare. În acest caz sucursala nu ar mai fi condiționată de sistemul de desfacere actual, ceea ce ar determina o producție liniară pe parcursul unui an. Explicația pentru lipsa unei piețe de desfacere pentru sarea românească este concurența țărilor unde producția de sare, indiferent de categorie, este masiv subvenționată. Spre exemplu, principalii concurenți ai României, în ceea ce privește comerțul cu sare, sunt Ucraina și Belarus. Producătorii din aceste două state primesc subvenții atât pentru combustibil cât și pentru energie, putând astfel menține un preț mai scăzut pentru produsul finit.

Perspectiva privatizării sectorului de sare gemă cuprinde și activități cu carecter de turism, legat în primul rând și de sanatoriul existent în mina Trotuș. Momentan sanatoriul are aceeași cale de acces cu aceea la zăcământul de sare, ceea ce determină un cost mare al aerajului.

Sanatoriul existent în mină la Orizontul 1 tratează astmul, având posibilitatea de extindere în primul rând prin crearea unei căi de acces separate. Existența sanatoriului paote constitui o oportunitate de afaceri,pe lângă sectorul de producție obținându-se beneficii în plus prin amenajarea acestuia.

Acest palat de sare cu un microclimat constant, temperatură de cca 20 ° C, umiditatea aerului de de cca 50%, cu aerosoli salini cu efecte terapeutice asupra sănătății constituie un loc cu condiții ideale pentru o mare diversitate de activități, ca:

amenajarea unor mari depozite subterane pentru o gamă mare de produse (bănci genetice de semințe, arhive, colecții filatelice, numismatice, de pictură, etc.);

amenajarea de trasee turistice în subteran, care permit vizitatorului să vadă dinăuntru structura unică, frământată de timp a sării , oferindu-i ocazia de excepție de a "vedea" timpul în pereții de sare;

amenajarea unor complexe subterane moderne de sănătate și recreere care valorifică potențialul microclimatului specific prin prezența aerosolilor salini, într-un cadru inedit.

Așadar prin crearea celei dea doua căi de acces se facilitează introducerea în circuitul turistic a sanatoriului și a singurei Biserici Ortodoxe din sare, singura de acest fel din întreaga țară.

4.3.3. Modalități de estimare a rezultatelor în urma privatizării

Pe baza investiției de retehnologizare – modernizare, întreprinderea își planifică obținerea unor produse de calitate mai bună, poate să ofere pe piață produse noi, moderne. Aceasta presupune schimbări majore în gestiune, cu consecințe favorabile pe plan financiar.

Estimarea evoluției cifrei de afaceri

Având informații cu privire la situația internă și la mediul extern, conducerea firmei poate stabili marile linii ale dezvoltării viitoare, respectiv principalele obiective. Acestea se referă la: cifra de afaceri, profitul, rentabilitatea capitalului investit. Creșterea cifrei de afaceri este indicatorul reprezentativ al rezultatelor investiției. Pentru estimarea sa, se va ține seama de cota de piață ce revine societății, prețul de vânzare și posibilitățile de concurență. Mai exact, se va ține seama de raportul produs – piață, stabilit pe baza unui ansamblu de reguli, și anume:

ce tehnici de producție sunt utilizate;

unde și cui vinde produsele firma;

cum își asigură avantajul asupra concurenților.

Deci, rezultatele mai bune depind de dezvoltarea activității într-o manieră profitabilă și de extinderea vânzărilor pe diverse piețe.

În vederea elaborării previziunii cifrei de afaceri a societății care urmează a fi privatizată, în acest caz sucursala “Salina “ a S.N.S. – Salrom, care în perioada 2001-2003 a avut valorile: 4.697.085 dolari, 4.750.385 dolari și, respectiv, 5.883.221 dolari, trebuie făcută o estimare globală. Nu sunt importante rezultatele exacte; ele trebuie să indice direcția de evoluție, să releve șansele de progres ale societății.

Creșterea vânzărilor

Cunoașterea evoluției cifrei de afaceri a societății presupune estimarea vânzărilor sale. Astfel, poate să determine și cât să producă și cu ce costuri. Vânzarea unui produs poate avea una din caracteristicile: demarare, creștere puternică, creștere lentă, stabilizare, scădere. În situația de față, sucursala “Salina” în urma privatizării, demarează și procesul de retehnologizare, păstrând profilul de fabricație, dar îmbunătățind sortimentele și procedând la diversificarea unor produse și la introducerea altora noi, pe lângă îmbunătățirile calitative care se impun. Astfel se ajunge la o producție net superioară comparativ cu anii anteriori privatizării, care duce la creșterea vânzărilor pe total.

Dacă sucursala își stabilește ca obiectiv o creștere semnificativă pe următorii 2-3 ani, va trebui să intensifice unele măsuri pe linie de marketing (promovare, publicitate) la toate produsele sale. Pe baza studiului de marketing se stabilesc cu anticipație cererile de produse ale firmei și modul de distribuție, care să-i asigure rentabilitatea.

Așadar, modul cum evoluează cifra de afaceri, precum și vânzările societății, determină, în cele din urmă, rentabilitatea firmei.

Totodată, este utilă o cunoaștere a concurenților pentru a vedea dacă firma va produce la costuri mai reduse, datorită introducerii tehnologiei noi, pe seama investiției.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Investițiile străine directe sunt, fără îndoială, un factor de creștere economică. Așa cum reiese și din primul capitol al lucrării, investițiile străine directe au o contribuție importantă la realizarea reformelor în economie, construirea și consolidarea sistemului economiei de piață, realizarea unei piețe libere și a unui mediu intern favorabil creșterii economice, într-un cuvânt influențează factorii determinanți ai creșterii economice.

În același timp, creșterea economică internă, realizarea reformelor structurale, liberalizarea și funcționarea piețelor, eliminarea disfuncționalităților din mediul economic determină, la rândul lor, fluxurile de investiții străine directe care intră într-o țară.

Una din problemele fundamentale de cea mai mare actualitate în România la ora actuală o reprezintă investițiile atât din punct de vedere al cantității acestora cuantificabilă în lei, dolari sau euro, cât și latura lor calitativă, respectiv necesitatea creșterii eficienței economice a investițiilor. La începutul perioadei de tranziție prin care țara noastră trece, contribuția calitativă a fost preponderentă față de contribuția cantitativă, care este mai importantă după ce sunt puse în practică mecanismele economice ale pieței libere.

Considerată drept o prioritate a programului de redresare economică a României, atragerea de investiții străine a beneficiat de constanta preocupare din partea legislativului. Din păcate, nu s-a reușit crearea unui cadru legislativ adecvat care să determine stimularea procesului investițional. În acest fel frecventa modificare a condițiilor de realizare a investițiilor străine, precum și a facilităților acordate, au generat imaginea unui mediu investițional nesigur, în care procedurile birocratice și greoaie de realizare a investiției străine în România au pus investitorii străini în fața imposibilității de a-și concepe un plan de afaceri coerent, pe o perioadă de timp îndelungată. S-a mizat și se mizează prea mult pe facilitățile oferite investitorilor și pe mâna de lucru ieftină, care nu mai sunt argumente hotărâtoare pentru cineva dispus să riște să-și investească banii în țara noastră.

Analiza efectuată în paginile primului capitol demonstrează faptul că în lupta concurențială dintre țările din Europa Centrală și de Est, aflate în tranziție, pentru atragerea de investitori străini, au câștigat Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia, în timp ce România și Bulgaria au fost ocolite. Cele patru țări menționate au atras 2/3 din totalul investițiilor făcute în ultimii 12 ani în statele est-europene, în timp ce România și Bulgaria nu au reușit să atragă decât 10% din fluxurile de capital investit în această parte a Europei. Dacă în ultimii ani în Polonia s-au investit 38 miliarde de dolari, în Cehia 26 miliarde de dolari, în aceeași perioadă, în România, investițiile sunt puțin peste 10 miliarde de dolari.

Se poate spune așadar că investițiile străine directe sunt compatibile numai cu economia de piață și cu un model de dezvoltare economică orientat spre exterior? Un lucru este cu siguranță cert: mediul economic stimulativ pentru investițiile străine este cel mai avantajos și pentru investițiile interne, iar atragerea capitalului străin încurajează în același timp și dezvoltarea capitalului național, iar acest lucru este demn de luat în considerare și de țara noastră.

Așadar, consider că în cadrul strategiei de dezvoltare economică, țara noastră trebuie să țină cont de stimularea investițiilor străine directe ca mijloc important pentru o integrare tot mai avansată în fluxurile economice internaționale, în contextul fenomenelor de globalizare și de integrare în Uniunea Europeană.

Drept urmare, politica de atragere a investițiilor străine directe trebuie să fie activă, iar inițiativa de afaceri ce trebuie să pornească de la Agenția Română pentru Investiții Străine (ARIS), să se manifeste nu numai prin oferta de oportunități de investiții, dar și prin încurajarea și menținerea unui climat de afaceri prietenos și generator de profit.

Atingerea unor astfel de scopuri este însă condiționată de realizarea unor progrese semnificative în procesul de privatizare. Cei 14 ani de tranziție nu au fost prea generoși cu atragerea de capital în economie. Jumătate din această perioadă a fost necesară pentru a ne convinge că trebuie să privatizăm și să deschidem porțile investitorilor străini. Privatizarea societăților comerciale a fost unul din subiectele fierbinți în cadrul dezbaterilor legislative. Deși intențiile în acest domeniu au fost bune, rezultatele obținute au creat uneori confuzie și nesiguranță. Reglementările privind cumpărarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale românești, s-au succedat cu repeziciune (în special după 1995) și au constituit, în general, motiv de derută pentru potențialii investitori (români sau străini). Faptul că, pentru anumite perioade de timp, aceste reglementări includeau și facilități financiare sau fiscale, nu a putut compensa lipsa de stabilitate în domeniul legislativ.

În România, la această dată, în cadrul privatizării, trebuie urmărită crearea cadrului propice în care atât elementul economic, cât și cel social să se poată dezvolta singure în viitor fără acțiunea directă a statului. Statul și organismele sale trebuie să fie doar elemente creatoare de echilibru macroeconomic pe termen lung.

Scopul privatizării îl reprezintă nu atât vânzarea respectivei întreprinderi, ci obținerea și punerea în funcțiune, în urma transferului de proprietate, a mecanismului de autoatragere de investitori români sau străini. Succesul programelor de privatizare depinde, în final, de disponibilitatea investitorilor de a investi capitalul în acțiuni la societăți care urmează a fi privatizate.

Consider că în România este necesară implicarea societăților străine, deoarece capitalul existent la noi în țară este insuficient. Vânzarea societăților românești se desfășoară destul de greu. Investitorii occidentali nu prea sunt interesați de aceste societăți din cauza disfuncționalității acestora, precum și din cauza cadrului economic și politic nesigur. Astfel, una din condițiile esențiale pentru creșterea prezenței capitalului străin în societățile românești este asigurarea stabilității legislative, deoarece aceste societăți necesită cu desăvârșire capital străin. Anumite tipuri de privatizare necesită un volum mare de capital. Investitorii străini pot contribui în acest sens, nu numai prin posibilitatea lor de a mobiliza sume mari de bani pentru cumpărarea unei societăți, dar și prin posibilitatea de a face investiții ulterioare și de a eficientiza rapid societatea privatizată.

Investițiile străine au contribuit la menținerea pe piață a unor societăți comerciale românești aflate în net dezavantaj competitiv sau în pragul falimentului și au adus cu sine nu numai un influx de capital ci, în cele mai multe cazuri, tehnologii și practici manageriale moderne care să ajute la creșterea productivității muncii și a competitivității acestor firme.

România are câteva sectoare care au fost integral privatizate și restructurate relativ repede, cum sunt: industria textilă, încălțăminte, cosmetice, industria cimentului, industria berii, industria farmaceutică. Sectorul bancar românesc a trecut, de asemenea, prin dificultăți semnificative urmate de un proces susținut de restructurare. Statul a rămas majoritar în industria constructoare de mașini, celuloză și hârtie, sectorul extractiv și metalurgic.

Investițiile în privatizare (exprimate prin sume în valută efectiv încasate) înregistrate în perioada 1993 – 2003 se ridică la peste 2 miliarde dolari. Din punct de vedere metodologic, trebuie explicat faptul că adesea este citată o cifră mai mare privind investițiile în procesul de privatizare, dar ea se referă la totalul investițiilor angajate (deci, sumele plătite efectiv plus investițiile ulterioare asumate prin contracte). În condițiile în care s-a dovedit că nu toți investitorii și-au onorat în totalitate obligațiile asumate, cifra efectiv realizată este evident mai mică.

Din datele APAPS, în perioada 1993-2001, s-au încheiat numai 226 contracte de vânzare-cumpărare cu investitori străini; valoarea capitalului vândut de APAPS prin aceste contracte de numai 10.095, 35 mld lei este destul de mic comparativ cu capitalul investit în țările vecine în aceeași perioadă. În perioada 2001 – 2003, valoarea capitalului social vândut reprezintă peste jumătate din totalul capitalului social vândut în perioada anterior menționată.

Finalizarea procesului de privatizare va necesita un intens efort de prezentare a ofertei românești, precum și de selectare a potențialilor investitori. Totodată, atingerea obiectivelor din programul de guvernare presupune și monitorizarea post-privatizare, respectiv verificarea respectării clauzelor contractuale care se întind, în multe cazuri pe perioade de mai mulți ani.

Dar din păcate pentru România fluxul investițiilor scade și nu sunt perspective prea încurajatoare pe termen scurt. Banii se îndreaptă către piețe mari, cu potențial imens și spre sectoare care aduc profituri mai reduse, dar mai sigure pe termen lung. Astfel, dacă România vrea să se încadreze în sfera acestui gen de investiții, trebuie să recurgă la privatizarea utilităților și a resurselor.

Din punct de vedere al considerentelor economice s-a constatat că, printre principalii factori care influențează decizia de a investi în România, se numără și existența resurselor naturale. Pentru o serie de domenii de activitate, precum: industria forestieră, minerit, materiale de construcții, materiale de construcții, industria petrolieră, etc., acest factor prezintă o importanță deosebită.

Se pare însă că interesul statului român pentru acest domeniu este relativ scăzut. Procesul de privatizare parțială sau totală a celor mai importante societăți din sectorul minier ar fi trebuit să înceapă anul trecut. Tot anul trecut era pe lista de privatizare și Societatea Națională a Sării București.

Așadar, conform noilor orientări de pe plan mondial și european din punct de vedere investițional, “sarea”, ca și resursă naturală, trebuie scoasă la “vânzare”. Conform legislației, investiții străine pot fi făcute în toate sectoarele din domeniul industriei și exploatării resurselor naturale. Așa că statului român îi revine datoria de a trezi în rândul potențialilor investitori un interes cât mai mare în ceea ce privește Societatea Națională a Sării, pentru ca aceștia să vină cu capitalul de care este nevoie.

Conform datelor contabile, societatea are un capital social de circa 400 miliarde de lei, 2.700 de salariați și în întreaga sa activitate, societatea a funcționat cu profit, fără a beneficia de subvenții de la stat, fiind la zi cu absolut toate datoriile la stat, ceea ce reprezintă o excepție în cadrul activității miniere din România. În acest caz e lesne de înțeles de ce statul român nu se grăbește să scoată la privatizare această societate.

Se pune problema privatizării întregii societăți sau numai a anumitor părți, în acest caz a fiecărei sucursale în parte. În cazul privatizării întregii societăți comerciale, statul pierde dintr-o dată și definitiv controlul asupra acțiunilor deținute până atunci. De aceea este recomandabilă privatizare parțială în cazul întreprinderilor importante: în acest caz câștigă atât statul, care ar deține în continuare o parte din acțiuni până la privatizarea totală și, în acest caz, controlul asupra societății, cât și viitorul proprietar, care face o investiție mai mică și mai eficientă, fără riscuri prea mari.

Acest lucru se poate aplica și în cazul S.N.S., deoarece amplasarea sucursalelor în apropierea marilor combinate chimice le-ar permite o desprindere de societatea mamă, nemaiavând nevoie de susținerea și controlul acesteia, putând lesne obține profit la nivel de sucursală, reușind totodată să “cucerească” atât piața națională, cât și cea mondială, în cazul unor investiții substanțiale.

Așadar, în cazul Societății Naționale a Sării, investitorii străini nu trebuie descurajați, deoarece o privatizare în acest sens ar fi benefică societății, căci investițiile lor nu aduc numai capital necesar în țară, ci facilitează și accesul la tehnologii și piețe noi. În cazul privatizării cu investitori străini a Societății Naționale a Sării, investițiile străine vor impulsiona modernizarea atât de necesară, care va crea producătorilor autohtoni de sare condițiile necesare pentru a se dezvolta și a realiza produse la același nivel ca cele din statele europene.

Acest lucru va atrage după sine modernizarea procesului de ambalare și de diversificare a gamei de produse în vederea alinierii la cerințele pieței mondiale, fapt ce îi va determina pe comercianți să renunțe la importurile de sare.

În acest context, privatizarea Societății Naționale a Sării ar putea constitui atât o oportunitate care să satisfacă pretențiile investitorilor străini, dar și necesitatea unor investiții substanțiale pentru modernizarea și restructurarea societății în vederea alinierii la standardele europene.

Și consider că toate acestea se pot realiza mult mai ușor dacă Guvernul României va ține seama de premisele ce facilitează atragerea de capital pentru investiții precum: un mediu politic și economic stabil pe deplin, perspective bune pentru viitor și o apreciere realistă a societăților privatizabile.

Oricum, se poate observa că, indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o investițiile, societățile cu capital parțial sau integral străin au participat și participă la dezvoltarea și modernizarea producției și la creșterea economiei românești.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

BONCIU, FLORIN – Atragerea și monitorizarea investițiilor stăine directe, Ed. Științifică, București, 1997.

BONCIU, FLORIN și DINU, MARIAN – Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe, Ed. Albatros, București, 2001.

ILIE, GEORGETA – Investiții internaționale, Ed. Dimitrie Cantemir, București, 2002.

MARINESCU, NICOLAE – Investițiile străine directe în România, Caiete de Studii și Cercetări Economice, Universitatea Transilvania din Brașov, 2002.

NEGRIȚOIU, MIȘU – Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe, Ed. PRO & Ed. EXPERT, București, 1996.

PHILIPP, CHRISTINE & SCHMITZ, NORBERT– Privatizarea în țările în tranziție și în curs de dezvoltare – strategii, consultanță, experiențe, editura Economică, București, 1997.

POPESCU, CRISTIAN – Privatizarea – ciclul final. Restructurarea post – privatizare, Ed. Tribuna Economică, București, 1997.

VASILESCU, ION și CICEA, CLAUDIU – Investiții, Ed. Economică, București, 2000.

ZIARE, REVISTE, RAPOARTE

Colecția ADEVĂRUL ECONOMIC, 2002.

Colecția CAPITAL, 2001, 2002, 2003.

Colecția TRIBUNA ECONOMICĂ, 2000, 2001, 2002, 2003

*** – Raport al biroului M.R.U. pe anul 2003 al sucursalei “Salina” Târgu Ocna, către S.N.S București;

*** – Raport al Compartimentului Financiar pe anul 2002, respectiv 2003 al sucursalei “Salina” Târgu Ocna către S.N.S. București;

*** – Raport al Biroului de Producție pe anul 2002, respectiv 2003 al sucursalei “Salina” Târgu Ocna către S.N.S. București.

ADRESE INTERNET

1. www.apaps.ro

2. www.arisinvest.ro

3. www.cotidianul.ro

4. www.mediauno.ro

5. www.onrc.ro

6. www.roinvest.traderom.ro

7. www.salina.ro

8. www.salrom.ro

9. www.saltinstitute.org

10. www.sisnet.ro

11. www.unctad.org

12. www.ziarulfinanciar.ro

BIBLIOGRAFIE CAP. I

CĂRȚI

BONCIU, FLORIN – Atragerea și monitorizarea investițiilor stăine directe, Ed. Științifică, București, 1997.

BONCIU, FLORIN și DINU, MARIAN– Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe, Ed. Albatros, București, 2001.

ILIE, GEORGETA – Investiții internaționale, Ed. Dimitrie Cantemir, București, 2002.

MARINESCU, NICOLAE – Investițiile străine directe în România, Caiete de Studii și Cercetări Economice, Universitatea Transilvania din Brașov, 2002.

NEGRIȚOIU, MIȘU – Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe, Ed. PRO & Ed. EXPERT, București, 1996.

VASILESCU, ION și CICEA, CLAUDIU – Investiții, Ed. Economică, București, 2000.

ZIARE ȘI REVISTE

Colecția TRIBUNA ECONOMICĂ, 2000, 2001, 2002.

ADRESE INTERNET

www.arisinvest.ro

www.roinvest.traderom.ro

www.sisnet.ro

www.unctad.org

BIBLIOGRAFIE CAP. II

CĂRȚI

BONCIU, FLORIN & DINU, MARIAN – Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine direce, Ed. Albatros, București, 2001.

MARINESCU, NICOLAE – Investițiile străine directe în România, Caiete de Studii și Cercetări Economice, Universitatea Transilvania din Brașov, 2002.

NEGRIȚOIU, MIȘU – Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe, Ed. PRO & Ed. EXPERT, București, 1996.

PHILIPP, CHRISTINE & SCHMITZ, NORBERT– Privatizarea în țările în tranziție și în curs de dezvoltare – strategii, consultanță, experiențe, editura Economică, București, 1997.

POPESCU, CRISTIAN – Privatizarea – ciclul final. Restructurarea post – privatizare, Ed. Tribuna Economică, București, 1997.

ZIARE ȘI REVISTE

Colecția TRIBUNA ECONOMICĂ, 2002, 2003.

Colecția CAPITAL, 2001, 2002.

ADRESE INTERNET

www.onrc.ro

www.ziarulfinanciar.ro

BIBLIOGRAFIE CAP. III

RAPOARTE

*** – Raport al biroului M.R.U. pe anul 2003 al sucursalei “Salina” Târgu Ocna, către S.N.S București.

*** – Raport al Compartimentului Financiar pe anul 2002, respectiv 2003 al sucursalei “Salina” Târgu Ocna către S.N.S. București.

*** – Raport al Biroului de Producție pe anul 2002, respectiv 2003 al sucursalei “Salina” Târgu Ocna către S.N.S. București.

ADRESE INTERNET

www.salina.ro

www.salrom.ro

BIBLIOGRAFIE CAP. IV

CĂRȚI

BONCIU, FLORIN și DINU, MARIAN– Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe, Ed. Albatros, București, 2001.

NEGRIȚOIU, MIȘU – Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe, Ed. PRO & Ed. EXPERT, București, 1996.

PHILIPP, CHRISTINE & SCHMITZ, NORBERT- Privatizarea în țările în tranziție și în curs de dezvoltare – strategii, consultanță, experiențe, editura Economică, București, 1997.

ZIARE ȘI REVISTE

Colecția ADEVĂRUL ECONOMIC, 2002.

Colecția CAPITAL, 2003.

Colecția TRIBUNA ECONOMICĂ, 2002.

ADRESE INTERNET

www.apaps.ro

www.cotidianul.ro

www.mediauno.ro

www.saltinstitute.org