.intocmirea, Prezentarea Si Analiza Informatiilor Financiare Privind Fluxurile de Trezorerie

CAP.I. CONCEPTUL DE TREZORERIE

Cap.I.1. Definire, rol, importanță, loc în structura activelor

TREZORERIA reprezintã activitatea în cadrul cãreia sunt cuprinse tranzacțiile și evenimentele prin care se gestioneazã instrumentele financiare pe termen scurt (titlurile de plasament, respectiv investițiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitãțile bãnești aflate în conturi la societãțile bancare, disponibilitãțile bãnești aflate în caseria societãților comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitãțile bãnești separate sub forma de acreditive la societãțile bancare și alte valori de trezorerie.

Prin trezorerie se înțelege ansamblul operațiilor bãnești și financiare pe care le efectueazã un agent economic în scopul asigurãrii mijloacelor bãnești necesare desfãșurãrii normale a activitãții sale.

În sens larg, noțiunea de trezorerie cuprinde toate mijloacele de care o unitate dispune pentru a putea face fațã plãților, cum sunt: disponibilitãțile din caserie și din bãnci, valorile mobiliare de plasament, efectele comerciale scontate, creditele pe termen scurt.

În sens restrâns, noțiunea de trezorerie cuprinde doar disponibilitãțile bãnești ale unitații economice aflate în caseria unitãții și la bãnci, fie în lei, fie în valutã.

Ținerea sub control a mijloacelor bãnești și de platã, a relațiilor financiar-bancare și de circulație a capitalului, este una din cele mai vechi și mai viabile secțiuni ale contabilitãții. În acest sector se întâlnesc finanțele — ca teorie și practicã economicã — cu conceptele clasice ale științei contabile.

„Realizarea, simbiozei corespunzãtoare, care sã permitã derularea fluxurilor și a multiplelor implicații financiare dintre partenerii de afaceri, concomitent cu evidența și controlul lor operativ, este un obiectiv de primã mãrime al contabilitãții trezoreriei — ca secțiune motor a contabilitãții manageriale.” [1]

Deși, uneori contabilitatea operațiilor de trezorerie mai este consideratã ca rutinierã, prin repetabilitatea de zi cu zi a fenomenelor sale, noua ordine financiarã, specificã economiei de piațã, și mai ales circulația capitalului financiar implicã aspecte noi, cu numeroase repercursiuni. Din acest motiv, ea rãmâne în continuare sub atenția permanentã a teoriei și practicii economice pentru cã, prudența și spiritul de economicitate manifestate constant în mânuirea finanþelor regiilor autonome și societãților comerciale sunt premise sigure de care depinde eficiența activitãții de ansamblu acestora.

„Deși conceptul de trezorerie este considerat un element determinant în gestiunea firmei, nu existã un consens în ce privește definirea și elementele constitutive ale trezoreriei întreprinderii.”[2]

Într-o accepție globalã, trezoreria a cãpãtat în timp noi expresii:

1) cea mai restrânsã pune semnul egalitãții între trezorerie și disponibilitãți (disponibilitãțile la bancã în lei și în devize, carnete de cecuri cu limitã de sumã, disponibilitãțile în numerar în lei și în devize, disponibilitãțile sub formã de acreditive în lei și în devize);

2) o alta mai extinsã include alãturi de disponibilitãți titlurile de plasament susceptibile de a se transforma în disponibilități;

3) o a treia, acreditatã de Planul Contabil General Francez, se apropie de noțiunea de trezorerie netã (definitã ca diferențã între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment și mãsuratã ca diferențã între disponibilitãți și creditele de trezorerie) dar calculul acestuia presupune numai diferențã între disponibilitãți, pe de o parte și suma dintre creditele bancare pe termen scurt (în Franța, noțiunea mai largã de concursuri bancare) și soldurile creditoare ale conturilor curente, pe de altã parte;

4) o a patra acreditatã de O.E.C. (Franța), care extinde conținutul de trezorerie netã, adãugând disponibilitãților titlurile de plasament iar ansamblului „credite pe termen scurt + solduri creditoare ale conturilor curente” efecte comerciale scontate dar neajunse la scadențã, precum și creanțele cedate (incluse în categoria angajamentelor în afara bilanțului).

Această expresie care corespunde accepțiunii globale definite mai sus este operațională în contextul întocmirii tabloului de finanțare.

5) pentru omul de afaceri însă (gestionarul afacerilor), trezoreria poate fi înțeleasă ca totalitatea mijloacelor financiare de care dispune o întreprindere pentru a face față plăților: disponibilități, conturile bancare, numerar în casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadență, titluri de plasament etc.

În cazul insuficienței acestor mijloace financiare există posibilitatea obținerii imediate a unui credit, sub forma: credit bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial (credit comercial), scontarea unei cambii neajunse la scadență etc.

Conceptul de trezorerie poate fi limitat numai la disponibilitățile în monede străine (deținute în conturile din țara de origine sau în străinătate) și la fluxurile financiare între întreprinderea românească și întreprinderi partenere din alte țări.

Se va vorbi atunci de o trezorerie internațională sau de o trezorerie în devize.

Importanța trezoreriei a crescut în ultima perioadă datorită modificărilor intervenite în viața economică, cum ar fi:

▪evoluția rapidă și contradictorie a ratei dobânzii și cursului de schimb valutar;

▪înzestrarea unităților economice cu tehnică modernă de calcul.

Contabilitatea trezoreriei trebuie organizată și condusă în așa fel încât să asigure înfăptuirea următoarelor obiective:

reflectarea, urmărirea și controlul existenței și gestionării corecte a elementelor de trezorerie;

respectarea disciplinei financiare privind operațiile de încasări și plăți fără numerar prin conturile deschise la bănci;

urmărirea modificărilor ce intervin în componența și volumul elementelor de trezorerie;

asigurarea promptă și corectă a tuturor informațiilor privind elementele de trezorerie necesare factorilor de decizie din unitățile economice.

I.1.1. Locul elementelor de trezorerie în structura activelor

Elementele de trezorerie sunt o componenta a activelor circulante.

Pentru îndeplinirea în bune condiții a obiectivelor ce-i revin, contabilitatea trezoreriei trebuie să fie organizată și condusă în mod corespunzător. În acest scop trebuie să se țină seama de influența următorilor factori:

a) Structura elementelor de trezorerie

În structura trezoreriei sunt cuprinse: titlurile de plasament, disponibilitățile în conturi la bănci și în casă, în lei și în devize, creditele bancare pe termen scurt și alte valori de trezorerie. În contabilitate, elementele de structurã ale trezoreriei sunt reflectate cu ajutorul diferitelor conturi sintetice de gradul I și II și a conturilor analitice.

b) Locul unde se află valorile de trezorerie

care poate fi: casieria unității, băncile, terțe unități sau persoane. Se folosesc evidențe operative și conturi sintetice adecvate locurilor unde se află valorile de trezorerie.

c) Apartenența valorilor de trezorerie

impune folosirea de conturi bilanțiere pentru valorile de trezorerie proprii și de conturi în afara bilanțului pentru valorile de trezorerie ce nu aparțin unității și care se află temporar în păstrarea acesteia.

d) Formele decontărilor

fără numerar prin intermediul conturilor deschise la bănci (acceptarea, acreditivul).

Cap.I.2. Structuri privind trezoreria întreprinderii

I. 2.1. Componentele trezoreriei

În cadrul trezoreriei intrã toate instrumentele de decontare pe care le folosește întreprinderea. Decontarea se poate face în mai multe moduri: în numerar sau prin bancã (folosind ordine de platã, cecuri sau alte instrumente de trezorerie). Tot în cadrul trezoreriei intrã și instrumentele financiare, foarte lichide, pe care întreprinderea intenționeazã sã le deținã pe termen mai mic de un an. Pentru a fi instrumente de trezorerie, instrumentele financiare trebuie sã îndeplineascã mai multe criterii:

•scadența lor este pe termen scurt și sunt extrem de lichide;

•sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar;

•pierderea de valoare în cazul în care se transforma în numerar înainte de scadențã trebuie sã fie cunoscutã și minimã.

În structura trezoreriei sunt cuprinse:

▪titlurile de plasament

▪disponibilitățile în conturi la bănci și în casă, în lei și în devize

▪creditele bancare pe termen scurt

▪alte valori de trezorerie.

I.2.2. Titlurile de plasament (investiții financiare pe termen scurt)

Titlurile de plasament denumite și valori mobiliare de plasament, valori pe termen scurt negociabile sau investiții financiare pe termen scurt sunt titluri de valoare achiziționate în vederea vânzãrii și realizării pe aceastã cale a unui câștig pe termen scurt sau protejării lichidităților, după caz. Aceste câștiguri se determinã ca diferențã între prețul de vânzare (mai mare) și costul de achiziție al titlurilor de plasament. Spre deosebire de titlurile de participare a căror posesiune este durabilă, perioada de rotație a titlurilor de plasament nu depășește, de regulă, un an.

În structura investițiilor financiare pe termen scurt sunt incluse acțiuni, obligațiuni, acțiuni proprii rãscumpãrate, obligațiuni emise și rãscumpãrate de societate, precum și alte titluri și creanțe cum sunt bonurile de tezaur pe termen scurt, certificatele de depozit etc.

Veniturile se realizează prin diferența dintre prețul de vânzare mai mare și prețul de cumpărare și sub forma dividentelor sau dobânzilor încasate. Protejarea sau acoperirea disponibilităților bănești se face în raport cu fenomenul inflaționist, variația puterii de cumpărare a monedei (riscul de schimb) și riscul dobânzii.

Din structura titlurilor de plasament fac parte și acțiunile proprii răscumpărate temporar în vederea atribuirii salariaților societății, regularizării cursului de bursã sau reducerii capitalului societății (de obicei în perioade de prelungită recesiune economică), precum și obligațiunile emise și răscumpărate.

În funcție de sursa de proveniențã și de destinația lor, acțiunile și obligațiunile, ca investiții financiare pe termen scurt, se împart în două categorii:

În funcție de sursa de proveniențã și de destinația lor, acțiunile și obligațiunile, ca investiții financiare pe termen scurt, se împart în doua categorii:

▪acțiuni și obligațiuni cumpărate în scopul vânzãrii și obținerii în acest mod a unui venit

▪acțiuni și obligațiuni proprii; în această categorie sunt incluse acțiunile emise de societățile comerciale, vândute din proprie inițiativã sau la cererea acționarilor și apoi rãscumpãrate în scopul revânzãrii la un preț avantajos sau acordãrii propriilor salariați.

▪tot în această categorie intrã obligațiunile emise de societățile comerciale în scopul de a obține un împrumut pe obligațiuni. În momentul rambursãrii împrumutului, obligațiunile sunt rãscumpãrate și anulate.

În cele ce urmeazã vom puncta câteva dintre cele mai importante caracteristici ale titlurilor de plasament.

I.2.2.a. Acțiuni

Acțiunile sunt titluri financiare primare emise de o societate, care dau dreptul deținãtorilor asupra capitalului societații emitente. Posesorii, denumiți acționari, au dreptul de a încasa dividentele, în funcție de profitul obținut de societate. Dividentul poate varia de la un exercițiu la altul, sau poate lipsi, în funcție de hotãrârea AGA sau dacã societatea nu a obținut profit în anul respectiv. Acțiunile pot avea forme variate: comune (ordinare), preferențiale sau acțiuni mixte, atât cu dividend fix, cât și cu dividend variabil, în funcție de profitul obținut de societate.

I.2.2.b. Obligațiuni

Obligațiunile atestã dreptul de creanțã al posesorului (creditorul) asupra societãții emitente (sau asupra statului). Creditorul împrumutã societatea cumpãrând titlurile de valoare, în schimb el având dreptul de a încasa periodic o dobândã fixã. Emitentul ncasa periodic o dobândã fixã. Emitentul se obligã sã rãscumpere la scadențã obligațiunile. Indiferent de obținerea sau nu a profitului, creditorul spre deosebire de acționar, își va încasa dobânda. În cazul în care societatea intră în lichidare, el este prioritar fațã de acționar. Dobânda se calculeazã în funcție de rata anualã a dobânzii și de valoarea nominalã, indiferent de prețul de emisiune sau de rãscumpãrare.

I.2.2.c. Dreptul de subscriere

Drepturile de subscriere reprezintã privilegiul acordat de societate acționarilor sãi, de a avea prioritate în cazul achiziționãrii de acțiuni nou emise, proporțional cu numãrul de acțiuni vechi deținute. De asemenea este și o modalitate de protejare a vechilor acționari în cazul majorãrii capitalului social. În cazul în care societatea decide creșterea capitalului, pe lângã acțiunile nou emise, va emite și un numãr de drepturi de subscriere. Aceste titluri de valoare dau dreptul noilor acționari sã cumpere acțiuni nou emise. Vechii acționari, pe de altã parte, primesc drepturi de subscriere proporțional cu numãrul de acțiuni vechi deținute. Drepturile de subscriere pot fi cotate pe piețele de capital.

I.2.2.d. Warant

Este un titlu de valoare care dã dreptul deținãtorului sã cumpere acțiunile societãții care l-a emis, la un preț fix, într-o perioadã de timp determinatã. Spre deosebire de dreptul de subscriere, nu are rolul de a proteja sau privilegia vechii acționari și are o duratã mai lungã de viațã (dar mai micã de un an).

I.2.2.e. Opțiuni

Contractele pe baza de opțiuni permit acoperirea împotriva unor variații nefavorabile de curs, oferind însã și posibilitatea de a profita de o eventualã evoluție favorabilã a acestuia. Contactele la termen condițional (options) pot fi de douã feluri: •opțiuni de cumpãrare (CALL)

•opțiuni de vânzare (PUT).

Cumpãrãtorul unei opțiuni dobândește dreptul dar nu și obligația de a exercita acest drept, în timp ce vânzãtorul se angajeazã contractual doar dacã cumpãrãtorul își exercitã dreptul sãu.

Cumpãrãtorul dobândește fie dreptul de a cumpãra (opțiunea CALL), fie dreptul de a vinde (opțiunea PUT) un titlu financiar (acțiuni, bonuri de tezaur, titluri ipotecare, devize, etc.) la un preț de exercițiu fixat de bursã. Acest drept poate fi exercitat în orice zi pânã la scadențã fixatã tot de bursã. Cursul de contract sau prețul opțiunii este cotat prin licitație sau este stabilit electronic.

I.2.2.f. Contracte „Futures”

Reprezintã o înțelegere între douã pãrți de a vinde, respectiv de a cumpãra un anumit activ la o scadențã viitoare. Obligațiile pãrților se regãsesc într-un contract standardizat, obiectivele contractelor sunt standardizate și în plus exista o piațã secundarã pe care se negociazã aceste contracte. Ele au rolul de acoperire la risc, pot fi speculative sau pot fi executate în naturã, în funcție de obiectul lor.

I.2.2.g. Bonuri de tezaur

Sunt titluri de valoare emise de stat cu reducere (discount). Ele sunt emise pe termen scurt, cea mai mare scadențã fiind de un an, cea obișnuitã fiind de 90 de zile. Riscul asociat bonurilor de tezaur este cel mai scãzut, fiind emis de stat, iar rata dobânzii (deși nu este vorba propriu-zis de o dobândã) este micã.

I.2.2.h. Note și obligațiuni de tezaur

Sunt titluri de valoare emise de stat, pe termen scurt, cea mai micã scadențã fiind de un an, de obicei între un an și 10 ani. Pot constitui instrumente de trezorerie doar în mãsura în care societatea nu intenționeazã sã le deținã pâna la scadențã, ci sã speculeze o diferențã de curs. De obicei aceste titluri sunt cumpãrate pentru a fi depuse ca garanție, proprietarul urmând sã încaseze dobânzile generate de ele pe perioada în care au fost gajate. În acest caz, aceste titluri nu fac obiectul activitãții de trezorerie.

I.2.2.i. Certificate de depozit cu dobândã

Sunt instrumente de credit specifice pieței românești și sunt emise fie de cãtre stat, fie de cãtre bãnci. De obicei sunt pe o perioadã micã, sub un an și sunt titluri de valoare, nominale sau nu, care la scadențã asigurã valoarea nominalã plus o dobândã convenitã. Dobânda poate fi simplã sau compusã. În cazul în care nu se așteaptã scadența ci se sconteazã certificatul înainte, dobânda primitã este cea aferentã depozitelor la vedere.

I.2.3. Disponibilitãțile bãnești

Disponibilitățile bănești în lei și în devize se delimitează sub forma numerarului din casieria întreprinderii, depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibil și prin alte valori financiare care datorită naturii lor sunt convertibile imediat în disponibilități bănești. În această ultimă situație se află și valorile de încasat sub forma cecurilor, efectelor comerciale și cupoanelor primite de la plătitori și depuse la bancă spre încasare. Motivația încadrării acestor titluri sau documente de valori în activitatea de trezorerie și nu în categoria creanțelor, este aceea că ele devin lichidabile (disponibile) într-un termen foarte scurt.

Disponibilitățile sau depozitele create în conturile de bancă pot funcționa la vedere sau la termen.

Prin acest cont 5121 „Conturi la bãnci în lei” se înregistrează toate operațiunile bănești între întreprindere și bancă. În situația în care încasările sunt mai mari decât plățile, soldul contului reprezintă disponibilitățile bănești, iar dacă încasările sunt mai mici decât plățile, soldul exprimă creditele acordate de bancă.

•Numerarul din caseria societãților comerciale se prezintã în lei, în devize sau atât în lei cât și în devize. Mãrimea acestuia este limitatã la un anumit plafon stabilit prin lege. Suma care depãșește plafonul de casă obligatoriu se depune la bancã. Peste plafonul de casã se păstreazã în caserie sumele ridicate de la bancã pentru plata salariilor (timp de trei zile), acordarea de avansuri pentru deplasări etc.

•Depozitele la termen în bancă reprezintă o formă de imobilizare a lichidităților putând fi considerate instrumente de trezorerie dacã sunt scadente pe o perioadã de până la un an, dobânda fiind mai mare decât în cazul disponibilităților bănești la vedere, când lipsește sau este foarte mică.

•Avansuri de trezorerie sunt disponibilitățile bănești repartizate spre a fi girate de către administratori sau alte persoane împuternicite de întreprindere în vederea efectuării unor plăți în favoarea întreprinderii. La această poziție se includ și avansurile acordate salariaților pentru efectuarea de cumpărări în interesul intreprinderii.

•Acreditivul este reprezentat de mijloacele bănești păstrate la bancă într-un cont distinct la dispoziția furnizorului, din care urmează a se efectua plățile către acesta pe măsura livrării mărfurilor, executării de lucrări sau prestării de servicii.

Structura patrimonială denumită alte valori de trezorerie se individualizează sub forma timbrelor fiscale și poștale, a tichetelor și biletelor de călătorie, a biletelor de tratament și odihnă și a altor valori.

Structurile de mai sus se regăsesc și în Planul de conturi general clasa a 5-a „Conturi de trezorerie”.

Cap.I.3. Tranzacții generatoare de trezorerie

Procesul de aplicare a reformei în toate domeniile de activitate pentru trecerea de la o economie centralizatã la economia de piațã, a determinat modificãri importante privind rolul și structura sistemului financiar și bancar din cadrul întreprinderilor, cu consecințe deosebite în ceea ce privește organizarea și conducerea compartimentului financiar contabil.

Înainte de înființarea unitãților de trezorerie, desfãșurarea execuției bugetare se realiza prin mai multe bãnci și anume:

▪Banca Naționalã a României care, pe baza datelor furnizate de Banca Comercialã Românã asigură raportarea execuției de casã a bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, a disponibilitãților locale, etc.

Astfel, desfãșurarea execuției bugetare prin mai multe bãnci complică fluxurile financiare și prelungește termenele de raportare a datelor de execuție, influențând negativ urmãrirea execuției și a echilibrului bugetar; creeazã în același timp dificultãți în ceea ce privește controlul asupra operațiunilor de încasãri și plãți, mijloacele financiare rãmânând în sistemul bancar ca resurse de creditare gratuitã în timp ce bugetul statului înregistreazã deficite.

În acest context, s-a elaborat cadrul legislativ pentru exercitarea de cãtre Ministerul Finanțelor a atribuțiilor ce-i revin în domeniul financiar – contabil, în sensul creãrii unui sistem propriu pentru urmărirea execuției bugetare, cu ajutorul cãruia sã coordoneze problemele politicii financiare de care rãspunde, așa cum se procedeazã în țãrile cu economie de piațã.

I.3.1.Funcțiile de bazã ale trezoreriei

Trezoreria este conceputã ca o instituție financiarã prin care își efectueazã operațiunile de încasãri și plãți, asupra carora Ministerul Finanțelor exercitã controlul fiscal și financiar preventiv, îndeplinind în primul rând urmãtoarele atribuții :

▪casier al statului prin care se asigurã încasarea veniturilor, efectuarea plãților și pãstrarea disponibilitãților;

▪asigurarea execuției bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat și a bugetelor locale, reflectate în încasarea veniturilor din impozite și taxe de la agenții economici și contribuabili și efectuarea plãților dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate ;

▪exercitarea operativã a controlului financiar preventiv asupra încasãrii veniturilor cît și a încadrãrii cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în prevederile și destinația aprobatã prin bugetele de venituri și cheltuieli ;

▪atragerea disponibilitãților din economie pe calea constituirii de depozite cât și prin împrumuturi de stat lansate în vederea asigurarii resurselor financiare pentru reabilitarea și retehnologizarea unor sectoare din economie sau acoperirea deficitului bugetar ;

‣efectuarea de plasamente financiare pe termen cu disponibilitãțile statului, existente temporar în conturile trezoreriei ;

‣gestionarea datoriilor, reflectã în primirea împrumuturilor interne și externe, folosirea acestora potrivit destinației prevazute în contracte, rambursarea creditelor la scadențã și plata dobânzilor ;

‣asigurarea evidenței contabile privind execuția de casã pentru toate operațiunile de încasari și plãți cu ajutorul conturilor sintetice și analitice desfãșurate pe subdiviziunile clasificației bugetare și pe plãtitori ;

‣asigurarea funcționãrii corespunzatoare a sistemului informațional contabil privind raportarea execuției bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale și a fondurilor speciale și extrabugetare.

I.3.1.b. Serviciul de control și evidențã a veniturilor

Atribuțiile acestui serviciu constau în primul rând în:

exercitarea controlului asupra documentelor privind încasarea veniturilor bugetului de stat, bugetelor locale și bugetului asigurărilor sociale de stat;

controlarea documentelor privind încasarea veniturilor din mijloace extrabugetare și din fonduri speciale;

urmãrirea încadrãrii în conturile sintetice și analitice cuprinse în subdiviziunile clasificației bugetare și asigurãrii evidenței analitice pe plãtitori la încasarea veniturilor;

verificarea documentelor privind amânarea, eșalonarea și restituirea veniturilor bugetare primite de la compartimentele de urmãrire fiscalã din cadrul Administrației Financiare a municipiului București;

întocmirea jurnalelor privind încasarea veniturilor;

Analiza și verificarea cererilor de compensare între unele impozite și taxe prezentate de contribuabili, iar dupã aprobare, întocmirea notei de înregistrare a operațiunilor respective în vederea compensãrii în evidența analitică;

analizarea și propunerea unor mãsuri pentru intensificarea încasării veniturilor bugetare;

stabilirea la sfârșitul anului a încheierii conturilor sintetice și analitice de venituri;

I.3.1.c. Serviciul de control și evidențã a cheltuielilor

Serviciul de control și evidențã a cheltuielilor are ca atribuții:

‣exercitã controlul asupra documentelor de plãți prezentate de ordonatorii de credite, asigurând în mod deosebit respectarea încadrãrii plãților în limita creditelor bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificației bugetare, potrivit structurii din legea bugetului de stat;

‣asigurã finanțarea investițiilor prin contul de finanțare bugetarã și de disponibil al instituției;

‣urmãrește încadrarea cheltuielilor, pe fiecare unitate administrativ-teritorialã și pe subdiviziuni ale clasificației bugetare;

‣asigurã respectarea reglementãrilor în vigoare cu privire la utilizarea mijloacelor extrabugetare și a fondurilor speciale;

‣conduce evidența conturilor de cheltuieli și disponibilitãți deschise pe ministere și instituții subordonate și elibereazã extrasele de cont împreunã cu documentele justificative;

‣efectueazã control bancar privind plãțile pentru salarii;

‣asigurã decontarea cheltuielilor ce se efectueazã prin transfer din bugetul de stat;

‣întocmește jurnale contabile zilnice, pentru operațiunile de încasări și plãți prin conturile deschise pe seama ministerelor și instituțiilor și asigurã confruntarea cu contabilitatea.

I.3.1.d. Serviciul contabilitate și decontãri

Are ca atribuții mai importante:

▪asigurarea contabilitãții sintetice și analitice privind execuția de casă a bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat, privind constituirea și utilizarea mijloacelor extrabugetare și a fondurilor cu destinație specialã, cu ajutorul conturilor sintetice și analitice desfãșurate pe subdiviziunile clasificației bugetare;

▪întocmirea de lucrări de execuție operativã și periodicã privind execuția de casã a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale, a fondurilor speciale și extrabugetare, a contului de trezorerie;

▪asigurarea lucrărilor de încheiere a exercițiului financiar la finele anului;

▪întocmirea balanței de verificare zilnice și lunare privind operațiile derulate prin trezorerie;

▪efectuarea operațiunilor de plãți din contul trezoreriei prin contul corespondent deschis la Banca Națională;

▪efectuarea decontãrilor între unitãțile trezoreriei, trezoreria județeanã și bãncile comerciale.

Cap.I.4.Relația trezorerie – cheltuieli, venituri

I.4.1. Determinarea și încasarea cheltuielilor

Finanțarea cheltuielilor și repartizarea acestora pe destinații și pe ordonatori de credite se efectueazã în concordanțã cu obiectivele strategiei de dezvoltare economicã și socialã a țãrii și cu prioritãțile imediate stabilite de autoritãțile competente.

Pentru reprezentarea cheltuielilor și veniturilor se pornește de la caracterul de proces al activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate.

Cheltuielile se derulează în mai multe etape:

angajarea, consumul, plățile, imputarea.

angajarea – are loc în momentul în care se contractează obligația bănească generatoare de plăți sau consumatoare de resurse.

consumul – este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive.

plățile – constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare.

imputarea – reprezintă momentul când cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obținute.

Respsctând principiul independenței exercițiilor, toate operațiile care determină cheltuieli sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor.

Potrivit clasificației economice, în bugetul de stat se cuprind urmãtoarele categorii de cheltuieli:

1).Cheltuieli curente:

‣cheltuieli de personal;

‣cheltuieli materiale și servicii;

‣subvenții;

‣prime;

‣transferuri;

‣dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli;

‣sume prevãzute în pozitii globale ca rezervã.

2).Cheltuieli de capital

3).Împrumuturi de acordat

4).Rambursãri de credite, plãți de dobânzi și comisioane de credit:

‣rambursãri de credite externe;

‣plãți de dobânzi și comisioane la credite externe;

‣rambursarea împrumutului acordat din bugetul asigurărilor sociale de stat.

CONTURI DE CHELTUIELI

60 CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE

601 Cheltuieli cu materii prime

602 Cheltuieli cu materialele consumabile

6021 Cheltuieli cu materialele auxiliare

6022 Cheltuieli privind combustibilul

6023 Cheltuieli privind materialele pentru ambalat

6024 Cheltuieli privind piesele de schimb

6025 Cheltuieli privind semințele și materialele de plantat

6026 Cheltuieli privind furajele

6028 Cheltuieli privind alte materiale consumabile

603 Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar

604 Cheltuieli privind materialele nestocate

605 Cheltuieli privind energia și apa

606 Cheltuieli privind animalele și păsările

607 Cheltuieli privind mărfurile

608 Cheltuieli privind ambalajele

61 CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ȘI SERVICIILE EXECUTATE DE TERȚI

611 Cheltuieli de întreținere și reparații

612 Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile

613 Cheltuieli cu primele de asigurare

614 Cheltuieli cu studiile și cercetările

62 CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERȚI

621 Cheltuieli cu colaboratorii

622 Cheltuieli privind comisioanele și onorariile

623 Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate

624 Cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal

625 Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări

626 Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații

627 Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate

628 Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți

63 CHELTUIELI CU IMPOZITELE, TAXELE ȘI VĂRSĂMINTELE ASIMILATE

635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate

64 CHELTUIELI CU PERSONALUL

641 Cheltuieli cu salariile personalului

645 Cheltuieli privind asigurările și protecția socială

6451 Cheltuieli privind contribuția unității la asigurări sociale

6452 Cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de șomaj

6453 Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate

6458 Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială

65 ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE

654 Pierderi din creanțe și debitori diverși

658 Alte cheltuieli de exploatare

6581 Despăgubiri, amenzi și penalități

6582 Donații și subvenții acordate

6583 Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital

6588 Alte cheltuieli de exploatare

66 CHELTUIELI FINANCIARE

663 Pierderi din creanțe legate de participații

664 Cheltuieli privind investițiile financiare cedate

6641 Cheltuieli privind investițiile financiare cedate

6642 Pierderi privind investițiile financiare pe termen scurt cedate

665 Cheltuieli din diferențe de curs valutar

666 Cheltuieli privind dobânzile

667 Cheltuieli privind sconturile acordate

668 Alte cheltuieli financiare

67 CHELTUIELI EXTRAORDINARE

671 Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare

68 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE, PROVIZIOANELE ȘI AJUSTĂREA

LA INFLAȚIE

681 Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele

6811 Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor

6812 Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru riscuri și

cheltuieli

6813 Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea imobilizărilor

6814 Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante

686 Cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele

6863 Cheltuieli financiare privind provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare

6864 Cheltuieli financiare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante

6868 Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor

688 Cheltuieli din ajustarea la inflație

69 CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ȘI ALTE IMPOZITE

691 Cheltuieli cu impozitul pe profit

6911 Cheltuieli cu impozitul pe profit curent

6912 Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat

698 Alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus.

I.4.2.Determinarea și încasarea veniturilor

În cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente:

producția, facturarea sau vânzarea pe credit, încasarea, încorporarea.

producția – este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse;

facturarea sau vânzarea pe credit – constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client;

încasarea – reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani;

încorporarea – este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

Respectând principiul independenței exercițiilor, toate operațiile care determină veniturisunt înregistrate în momentul angajării lor. Ea presupune individualizarea și reflectarea veniturilor în momentul obținerii și a realizării lor.

În cadrul trezoreriei se asigurã încasarea în numerar sau prin alte instrumente de platã a veniturilor bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, mijloacelor extrabugetare și a fondurilor cu destinație specialã.

Pentru urmãrirea încasatorilor, fiecare trezorerie înscrie în evidențele sale analitice persoanele juridice sau fizice care datoreazã impozite, taxe sau alte sume.

Legile fiscale prevãd pentru un numãr important de impozite și taxe obligația plãtitorilor de a calcula sumele datorate și de a le vira în conturile deschise la Trezoreria de care aparține fiecare agent economic, instituție publicã sau altã persoanã juridicã.

Un element de mare utilitate în organizarea evidenței în cadrul trezoreriilor este codul fiscal atribuit fiecarui agent economic cât și celorlalte persoane juridice care se inregistreazã pe toate documentele prin care se efectueazã plata obligațiilor fiscale (persoanele fizice utilizeazã codul numeric personal).

Veniturile bugetului de stat sunt constituite din impozite și taxe încasate de la agenții economici și contribuabili, precum și din vãrsãminte ale instituțiilor publice și alte venituri aprobate anual prin lege bugetarã de cãtre Parlament.

Veniturile se impart în : venituri curente, venituri înregistrate în avans, venituri de realizat.

CONTURI DE VENITURI

70 CIFRA DE AFACERI

701 Venituri din vânzarea produselor finite

702 Venituri din vânzarea semifabricatelor

703 Venituri din vânzarea produselor reziduale

704 Venituri din lucrări executate și servicii prestate

705 Venituri din studii și cercetări

706 Venituri din redevente, locații de gestiune și chirii

707 Venituri din vânzarea mărfurilor

708 Venituri din activități diverse

71 VARIAȚIA STOCURILOR

711 Variația stocurilor

72 VENITURI DIN PRODUCȚIA DE IMOBILIZĂRI

721 Venituri din producția de imobilizări necorporale

722 Venituri din producția de imobilizări corporale

74 VENITURI DIN SUBVENȚII DE EXPLOATARE

741 Venituri din subvenții de exploatare

7411 Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri

7412 Venituri din subvenții de exploatare pentru materii prime și materiale consumabile

7413 Venituri din subvenții de exploatare pentru alte cheltuieli din afară

7414 Venituri din subvenții de exploatare pentru plata personalului

7415 Venituri din subvenții de exploatare pentru asigurări și protecția socială

7416 Venituri din subvenții de exploatare pentru alte cheltuieli de exploatare

7418 Venituri din subvenții de exploatare pentru dobânda datorată

75 ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE

754 Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși

758 Alte venituri din exploatare

7581 Venituri din despăgubiri, amenzi și penalități

7582 Venituri din donații și subvenții primate

7583 Venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital

7584 Venituri din subvenții pentru investiții

76 VENITURI FINANCIARE

761 Venituri din imobilizări financiare

7611 Venituri din titluri de participare deținute la filialele din cadrul grupului

7612 Venituri din titluri de participare deținute la societăți din afara grupului

7613 Venituri din titluri de participare deținute în întreprinderi asociate din cadrul grupului

7614 Venituri din titluri de participare deținute în întreprinderi asociate din afara grupului

7615 Venituri din titluri de participare strategice în cadrul grupului

7616 Venituri din titluri de participare strategice în afara grupului

7617 Venituri din alte imobilizări financiare

762 Venituri din investiții financiare pe termen scurt

763 Venituri din creanțe imobilizate

764 Venituri din investiții financiare cedate

7641 Venituri din imobilizări financiare cedate

7642 Câștiguri din investiții financiare pe termen scurt cedate

765 Venituri din diferențe de curs valutar

766 Venituri din dobânzi

767 Venituri din sconturi obținute

768 Alte venituri financiare

77 VENITURI EXTRAORDINARE

771 Venituri din subvenții evenimente extraordinare și altele similare

78 VENITURI DIN PROVIZIOANE ȘI AJUSTAREA LA INFLAȚIE

781 Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare

7812 Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli

7813 Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor

7814 Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante

7815 Venituri din fondul commercial negative

786 Venituri financiare din provizioane

7863 Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare

7864 Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante

788 Venituri din ajustarea la inflație

79 VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

791 Venituri din impozitul pe profit amânat

Veniturile ce se încasează de la agenții economici și care revin bugetului de stat sunt potrivit „clasificației veniturilor bugetului de stat” urmatoarele:

VENITURI

I. Venituri curente

A. Venituri fiscale

A.1. Impozite directe

200101 Impozitul pe profit

200201 Impozitul pe salarii

200601 Impozitul pe venit

200701 Cote (sume) defalcate din impozitul pe venit

200801 Alte impozite directe

A.2. Impozite indirecte

201301 Taxa pe valoarea adaugatã

201401 Accize și impozit pe circulație

201601 Taxe vamale

201701 Alte impozite indirecte

B.Venituri nefiscale

202001 Vãrsãminte din profitul net al regiilor autonome

202101 Vãrsãminte de la instituțiile publice

202201 Diverse venituri

II. Venituri din capital

203001 Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului

204001 Încasãri din rambursarea împrumuturilor acordate

204201 Încasãri din rambursarea împrumuturilor acordate

Cap.II. Prezentarea cadrului organizatoric al S.C.VITIMAS S.A. Neamț

Cap.II.1. Profilul și caracteristicile întreprinderii

II.1.1.Scurt istoric

Societatea S.C. VITIMAS S.A. Neamț are o istorie de peste 30 de ani.

Ea a servit procesul de mecanizare a agriculturii prin repararea și fabricarea unei game lărgite de utilaje, mai ales pentru producătorii agricoli din județul Neamț, dar si pentru alte județe din țară.

S.C. VITIMAS S.A. provine din „Întreprinderea pentru Mecanizarea Agriculturii” (I.M.A.) Neamț care în baza Hotărârii Guvernului României nr. 1262 din 8.12.1992 s-a reorganizat rezultând actuala întreprindere.

La începutul activității, în anul 1960, profilul de bază a fost reparația capitală a tractoarelor și mașinilor agricole.

Întreprinderea din Piatra Neamț s-a remarcat prin calitatea reparațiilor efectuate și s-a dezvoltat continu, devenind in anii 1980 o unitate bine dotată și cu un potențial uman deosebit.

Întreprinderea a asimilat în fabricație o gamă foarte largă de piese de schimb pentru combine și tractoare și a fabricat mai multe tipuri de mașini agricole și instalații complexe care sunt apreciate de beneficiari.

S.C. VITIMAS S.A. produce și utilaje pentru industria berii, vinifîcație și viticultură. De asemenea execută rezervoare cisterne de inox și instalații complexe pentru alte ramuri ale industriei alimentare și pentru alți beneficiari.

S.C. VITIMAS S.A. Neamț are capacități de producție prin care poate asigura 15-20% din necesitățile agriculturii și industiei alimentare, în domeniile menționate anterior.

II.1.2. Prezentare generală a societății

II.1.3.Date economice la 31 XII.2005

Întreaga activitate a societății se realizează în orașul Piatra Neamț într-o singură incintă situatã pe strada Gh. Petrașcu nr.20.

II.1.4.Obiectul de activitate

Scopul societății este producerea și comercializarea utilajelor pentru agricultură și industrie alimentarã, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației de piese și utilaje.

Obiectul inițial de activitate al societății a fost producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru agricultură în general și în particular pentru vinificație. De asemenea, societatea realizează colaborări cu alte întreprinderi pentru fabricarea unor produse de mai mare complexitate.

Prin Cererea de înscriere de mențiuni din 11.07.1994, obiectul de activitate al S.C. VITIMAS S.A. Neamț s-a completat cu: fabricarea altor mașini și utilaje agricole și forestiere, inclusiv a pieselor de shimb aferente, precum și executarea lucrărilor de întreținere și reparații adecvate, fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, producția de motoare pentru agricultură.

Se remarcă complexitatea obiectului de activitate. Practic, o mare parte din activități nu se realizează în prezent sau prezintă ponderi foarte mici în raport cu activitatea de bază care este producerea de piese de schimb și utilaje pentru agricultură și industrie alimentară.

II.1.5.Analiza aspectelor juridice. Capitalul social.

S.C. VITIMAS S.A. Neamț a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului al județului Neamț sub numãrul: J27/733/1991 din 28.06.1991.

Societatea este cu capital de stat și funcționează în concordanță cu Legea 31/1990 și statutul propriu. Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării la camera de acțiuni.

Hotărârea Guvernului României nr. 1262 din 08.12.1990 la art. 2 stipuleazã că S.C. VITIMAS S.A. se înființează ca o societate pe acțiuni, cu personalitate juridicã.

Capitalul social la înființare a fost de 502,2 mil. lei. Acest capital social a suferit o primă modificare la 18.11.1991 când membrii CIS au hotătrât cedarea patrimoniului grădiniței de copii la buget și astfel s-a micșorat capitalul social la 500,2 mil lei.

Prin reevaluarea mijloacelor fixe făcute pe baza H.G. 26/1992, capitalul social al S.C. VITIMAS S.A. Neamț s-a majorat de la 500,2 mil. lei la 700 mil. lei. Capitalul social era împărțit în 28000 acțiuni cu o valoare nominală de 25000 lei fiecare. Aceste modificări s-au operat prin Cererea de înscriere de mențiuni la Camera de Comerț și Industrie a județului Neamț din 13.04.1993.

Ca urmare a H.G. 500/2005, la reevaluarea mijloacelor fixe ale S.C. VITIMAS S.A., aceasta a solicitat prin reprezentanții sãi legali, Registrului Comerțului să înscrie, în septembrie 2005, la mențiuni capitolul IV următoarele:

a) Modificarea capitalului social de la suma de 700 mil lei la 7000 mil lei;

b)Modificarea valorii nominale a unei acțiuni de la 25000 lei la 250000 lei;

c) Transmiterea noului capital astfel:

La FPS — 70% din valoarea noului capital social, reprezentând 19600 acțiuni în valoare nominală de 250000 lei fiecare, însemnând 4900 mil. lei.

La FPP — 30% din valoarea noului capital social reprezentând 8400 acțiuni în valoare nominală de 250000 lei fiecare, însemnând 2100 mil. lei.

La 31.12.2005 capitalul social conform bilanțului este de 7000 mil lei.

Proprietatea imobiliară a societății constă în deținerea unei suprafețe de teren de 4.076 m pătrați pentru construcții (fără certificat de proprietate la data evaluării), a obiectivelor de construcții reprezentând clădiri administrative și de producție, depozite și construcții speciale (rețele, căi de transport, instalații). Aceste obiective sunt evidențiate în planul topografic întocmit conform HG nr.834/1991.

Proprietatea mobiliară a societății este reprezentată de utilaje, instalații, active fixe, imobilizări și investiții în curs, aflate în inventarul firmei și evidențiate în bilanțul societății.

Sub aspect social, societatea nu prezintă probleme deosebite, activitatea salariaților fiind reglementată prin contractul colectiv de muncă și contractele individuale încheiate conform reglementărilor legale în materie.

Revendicările salariale au fost soluționate operativ prin negocieri între managerul societății și sindicat.

S.C. VITIMAS S.A. are regulament de ordine interioară specific și judicios întocmit în concordanță cu prevederile Codului Muncii, Legii nr. 31/1990, Statutului de organizare și funcționare și a altor reglementări în vigoare.

II.1.6.Diagnosticul producției

Față de anul 2005, producția fizică a societății s-a redus simțitor ca urmare a cererii scăzute de piese de schimb și utilaje.

Analizele întreprinse arată că producția fizică în 2005 a fost de numai 90% din cea realizată în 2004. Este semnificativ să menționăm ca în 2004 societatea avea 954 salariați, iar în 2005 a lucrat cu numai 509 salariați.

II.1.7.Capacități de producție

Cantitativ, întreprinderea are un mare număr de utilaje de diverse tipuri. Principalele utilaje sunt:

Verificarea utilajelor a scos în evidență următoarele: structura și mărimea numărului de utilaje a fost determinată de vechea structură de producție. Societatea dispune, de asemenea, de construcții, hale industriale și spații de depozitare adecvate nevoilor actuale de producție.

II.1.8.Aprecierea nivelului tehnic și tehnologic

Analiza nivelului tehnologic actual a dus la următoarele concluzii:

•tehnologiile de fabricație, în general, sunt depășite comparativ cu necesitățile unei producții moderne și eficiente.

•este absolut necesar să se creeze un laborator de încercări mecanice care să răspundă noilor cerințe ISO și care să permită întreprinderii să crească exigențele în domeniul calității materiilor prime, pieselor și produselor;

•prelucrarea oțelurilor inoxidabile, domeniu prioritar pentru fabricarea utilajului tehnologic pentru industria alimentară și vinificație nu se face în prezent în condițiile tehnologiilor moderne. Este necesar să se organizeze ateliere specializate în acest domeniu, altele decât acelea în care se face prelucrarea oțelurilor obișnuite.

Cap.II.2. Tehnologii de producție principale

Societatea comercială dispune de următoarele unități tehnologice:

‣atelier de debitări și prelucrări mecanice prin presare-ambutisare la rece și la cald;

‣atelier de prelucrări mecanice prin așchiere;

‣atelier de asamblări nedemontabile prin sudură electrică și asamblări demontabile;

Fluxul tehnologic se desfãșoarã dupã următoarele trasee:

▪ De la depozitul laminate la atelierul debitări și prelucrări mecanice prin presare la rece, la atelierul de prelucrări mecanice prin așchiere apoi la atelierul de asamblări nedemontabile și demontabile și la depozitul de livrare. Tehnologiile folosite în atelierele mai sus menționate sunt detaliate în cele ce urmează.

Materialele (laminatele) tabla și profilele din depozitul de laminate prin mijloacele de ridicat și transportat sunt introduse în procesul de fabricație, în atelierul de debitări și prelucrări mecanice la rece, unde suferă următoarele prelucrări: debitare cu foarfeci, ghilotina, foarfeci combinate, pe fierăstraie mecanice sau prin decupare pe prese mecanice. După debitare semifabricatele iși urmează unul din traseele de presare (stanțare, decupare, ambutisare) la rece sau la cald pe prese mecanice sau hidraulice ce sunt în dotarea acestui atelier. Semifabricatele astfel obținute sunt dirijate către atelierele de prelucrări mecanice sau de asamblări demontabile și nedemontabile după caz;

▪În atelierul de prelucrări mecanice prin așchiere, semifabricatele introduse din atelierul de debitări sau din depozitul de semifabricate turnate sau forjate sunt supuse prelucrărilor prin așchiere pe strunguri manuale sau semiautomate cu comanda secvențială sau comandã program. În procesul de producþie, piesele și semifabricatele, pot suferi și operaþii de rectificare sau de tratament termic pe utilajele specifice din dotarea atelierului.

Un alt traseu al semifabricatelor fie debitate, presate, forjate, fie prelucrate prin așchiere sau piese din colaborãri din magazia centrală de materiale este prin atelierele de asamblări demontabile și nedemontabile.

▪În aceste ateliere se realizează subansamble, ansamble și utilaje prin procedee de asamblare nedemontabilă, nituire și sudură electrică sau prin procedee de asamblare demontabilã cu organe de asamblare: șuruburi, șaibe, piulițe și altele.

În aceste ateliere se realizează și finisarea produselor prin ajustare, chituire și vopsire după care sunt expediate spre depozitul de livrare al societății.

În perioada 2000-2005 în cadrul societății au avut loc retehnologizări semnificative prin achiziționarea și dotarea cu mașini și utilaje de precizie semiautomate ca: prese mecanice de precizie, cuptoare de încălzire cu flacără cu gaz metan, strunguri semiautomate CNC, toate din producția indigenă.

Au avut loc modernizări în spațiile de producție, atelier de debitări, hală forjă, extinderi de spații productive (atelierul de prelucrări mecanice prin așchiere).

Cap.II.3. Structura tehnică și funcțională

Structura organizatorică a societății este stabilită funcție de complexitatea activității tehnico-economice și de producție, volumul de muncă necesar îndeplinirii cu înalta rentabilitate a programelor de producție, a contactelor economice încheiate.

Ca elemente ce compun un sistem organizatoric al conducerii pot fi considerate:

‣organe colective de conducere (Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administrație);

‣funcțiile de conducere (director, economist, etc);

‣legăturile sau relațiile de conducere (de subordonare, de coordonare, etc).

Într-o întreprindere, organele de conducere reprezintă un grup de persoane cu sarcini și atribuții bine precizate cu caracter permanent.

Unitatea prezentată are în structura sa un Consiliu de Administrație care coordonează activiatea întregii unități. Consiliul de Administrație condus de un director general, urmat de director tehnic, director economic și director comercial. Consiliul de Administrație este numit și aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor.

Adunarea Generală este cel mai important organ fiind plasat in vârful ierarhiei.

Rolul Adunãrii generale a Acþionarilor constă în:

‣alege organele care administrează și controlează activitatea societății;

‣fixează limitele de competență ale administratorului;

‣execută controlul asupra administratorilor și cenzorilor;

‣decide, modifică și completează actul constitutiv al societății.

Consiliul de Administrație are ca sarcină permanentă conducerea afacerilor societății. Acest organism, în funcție de mărimea societății, este format din mai mulți membri aleși de Adunarea Generală dintre asociați pe un anumit termen.

Cenzorii veghează asupra gestiunii întreprinderii. Controlul societății comerciale are ca scop să prevină situații ce pot duce la faliment, la reducerea capitalului social, diminuarea patrimoniului și să protejeze interesele asociaților.

ORGANIGRAMA S.C. VITIMAS S.A. PIATRA NEAMȚ

II.3.1.Organizarea compartimentului financiar-contabil și relațiile acestuia cu alte compartimente

În unitatea studiată în acest proiect S.C. VITIMAS S.A., organizată pe principiul liniei funcționale, scopul general al maximizării profitului poate fi divizat în subscopuri, prin utilizarea următoarelor subunități organizatorice:

marketing cu scopul maximizării venitului din vânzări;

producție cu scopul minimizării costului de producție pe unitate de produs;

finanțe cu scopul mãsurãrii în etalon bănesc al succesului organizației în atingerea scopurilor sale și asigurãrii resurselor necesare operațiilor economice cu cheltuieli minime.

Subsistemul financiar-contabil are următoarele scopuri:

1. Încasează contravaloarea mărfurilor și serviciilor vândute;

2. Încasează dobânzi și penalități;

3. Încheie bilanțuri lunare, trimestriale, anuale:

4. Întocmește bugetul de venituri și cheltuieli;

5. Contabilizeazã costurile;

6. Plătește:

•salarii, prime și toate sporurile;

•materii prime, materiale, combustibil, energie;

•taxe și impozite (inclusiv impozit pe profit și TVA*);

•utilaje și mașini, inclusiv reparații capitale, piese de schimb;

•contribuții (între 10-15%) la învățământ, grădinițe, bilete de odihnă și tratament;

•cota de beneficii pentru fondul de tehnică nouă.

Compartimentul infomațional – contabil al subsistemului financiar-contabil se referă îndeosebi la contabilitatea internă care are următoarele responsabilități:

1. Stabilește gradul de eficiență al realizãrii obiectivelor subunităților în raport cu politica de ansamblu;

2. Urmărește în permanență și îmbunătățește controlul intern pentru asigurarea securității patrimoniului;

3. Urmărește și verificã periodic siguranța înregistrărilor financiare și eficiența metodelor de prelucrare.

Gradul de detaliere a compartimentului de contabilitate depinde de mărimea unității și de măsura în care este folosită tehnica modernă de prelucrare a informațiilor.

Modul în care funcțiile contabilă și de prelucrare a informațiilor sunt organizate pot avea o influență deosebită asupra eficienței unui sistem informațional – contabil.

O responsabilitate majoră a sistemului informațional – contabil este să asigure informația contabilă fiecărei subunități organizatorice pentru planificarea și controlul activității sale.

Astfel necesarul de informații al unei subunități este o funcție necesară atingerii scopului propus.

BILANȚ

– mil lei –

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE LA 31.12.2005

– mil lei –

Informații:

▪ creșterea capitalului a avut loc în cursul anului 2005, prin aport de numerar al acționarilor;

▪ se distribuie dividende acționarilor în valoare de 200 mil. lei;

▪ s-au achiziționat utilaje în valoare de 3100 mil. lei, plătindu-se în numerar întreaga contravaloare a acestora;

▪ s-a rambursat un credit de 750 mil. lei.

TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE PENTRU ANUL 2005

– mil lei –

Concluzii:

Rezultă că în anul 2005, întreprinderea înregistrează la nivelul fluxului de exploatare (A), lichidități în valoare de 2280 mil. lei ca urmare a activității rentabile desfășurate.

Fluxurile de trezorerie din operațiile de investiții (B) evidențiază necesarul de trezorerie (3100 mil. lei) generat de investiția efectuată de firmă pentru achiziționarea utilajelor. Se constată că acest necesar de trezorerie nu poate fi acoperit integral de fluxul de trezorerie degajat de activitatea curentă. Astfel se apelează la o majorare de capital prin aportul acționarilor, concomitent cu distribuirea de devidende către aceștia. Pentru a spori încrederea acționarilor în capacitatea de dezvoltare viitoare a firmei, se fac eforturi pentru rambursarea creditelor bancare.

Deși întreprinderea are performanțe deosebite, trezoreria din activitatea curentă este insuficientă pentru acoperirea operațiilor de investiții, astfel aceasta este nevoită să apeleze la surse externe de finanțare obținute prin majorare de capital, fără a modifica structura acționariatului și evitând intervenția externă în procesul de luare a deciziilor.

Datorită structurii și metodologiei de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie, acesta permite utilizatorilor situațiilor financiare următoarele:

‣ să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități, în special din activitatea de exploatare;

‣ să determine necesitățile de lichidități;

‣să prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare;

‣să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor metode contabile (de amortizare).

Tabloul fluxurilor de trezorerie oferă informații utile despre solvabilitatea și flexibilitatea financiară a firmei, fiind mult mai relevant decât indicatorii de echilibru financiar, fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă, aceasta prezintă anumite limite legate de definirea și rolul trezoreriei, conținutul funcției de exploatare și modul de calcul al fluxurilor asociate acesteia, evaluarea performanțelor prin intermediul fluxurilor de trezorerie, precum și în insuficiența acesteia de a aprecia și previziona evoluția situației financiare pe termen lung a unei firme.

Cap.II.4. Organizarea gestiunii trezoreriei

În accepțiunea ei economicã, gestiunea reprezintã totalitatea valorilor (materiale sau bãnești) încredințate unei persoane care are obligația primirii, pãstrãrii și eliberãrii lor în conformitate cu sarcinile unitãții în care lucreazã și cu legislația economicã în vigoare. Din acest punct de vedere, gestiunea este un compartiment specializat, o subdiviziune a unitãții patrimoniale.

Fără a ocupa locul cel mai important în ansamblul relațiilor financiar-monetare, cel puțin ca volum, operațiile de încasări și plăți în numerar se caracterizează printr-o mare diversitate și frecvență, ca și printr-un puternic impact gestionar.

Unitățile efectuează numeroase operațiuni ce vizează manipularea banilor prin casierii proprii.

În unitățile care au un mare volum de operații de încasări și plăți, în funcție de specificul și complexitatea activității, se pot organiza mai multe ghișee sau puncte de încasări și plăți, a căror activitate este coordonată de către un casier central.

Gama operațiilor de încasări și plăți efectuate prin casierie cu intervenția expresă a banilor poate fi foarte largă, dar este în interesul agentului economic ca din motive de securitate, de operativitate și chiar de asigurare a unei mari fluidități a circulației banilor să reducă volumul acestora la minimul necesar fără să stânjenească activitatea curentă.

Operațiile de încasări și plăți in numerar se efectuează prin casierii. La unitățile care nu au funcția de casier în statutul de funcții, atribuțiile acestuia se îndeplinesc de o altă persoană împuternicită de conducătorul unității, împuternicirea de casier putând fi dată oricărei persoane încadrate în unitate sau în subunitățile acesteia, care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi gestionar, condiții cum sunt cele legate de vârstã, studii, stagiu sau cele legate de conduita juridicã și profesionalã. Astfel legea 22/1969 stabilește ca regulã generalã cã un gestionar trebuie sã aibã vârsta minimã de 21 de ani împliniți, sã fi absolvit școala generalã sau o școalã echivalentã, sã aibã cunoștințele necesare pentru administrarea bunurilor încredințate și sã prezinte suficiente garanții de moralitate.

Casierul nu are dreptul să încredințeze exercitarea atribuțiilor sale altor persoane.

În cazul când casierul lipsește din orice cauză iar operațiile de casă nu pot fi întrerupte, acestea se pot efectua de persoana desemnată de casier, cu acordul conducătorului unității.

Când casierul nu desemnează o persoană ori aceasta nu se prezintă sau când conducerea unității nu este de acord cu persoana desemnată de casier, operațiile de casă vor fi făcute de o persoană delegată de conducătorul unității. Conducătorii unității răspund de buna organizare și desfășurare a activității de casierie.

Casieria trebuie să funcționeze într-un spațiu adecvat, în condițiile unei depline securități. În acest scop, conducătorii unităților sunt obligați să ia măsuri pentru a asigura înzestrarea casieriei cu mijloace tehnice de pază și de alarmă, în funcție de importanța valorilor păstrate și să asigure condițiile de păstrare a numerarului în cadrul unităților și de transport la și de la bănci, conform dispozițiilor legale.

Conducătorii unităților stabilesc programul de funcționare a casieriilor, ținând seama atât de orele la care subunitățile trebuie să depună sau să ridice numerarul, cât și de orele fixate pentru efectuarea vărsămintelor sau ridicarea numerarului de la bănci.

Programul de funcționare a casieriilor unităților trebuie să asigure primirea în aceeași zi a sumelor încasate de la toate subunitățile din localitate.

Unitatea este obligată să depună sumele încasate în numerar la banca la care își are deschise conturile B.A.S.A. Piatra Neamþ și B.C.R.Piatra Neamþ și să ridice de la aceasta numerarul necesar pentru efectuarea plăților în condițiile normelor legale.

Unitățile care nu efectuează încasări în numerar sau realizează încasări mici pot ridica de la bănci și pot păstra în casierii,de la o zi la alta, pentru efectuarea unor cheltuieli mărunte și urgente, precum și a unor plăți ce nu se pot efectua prin virament, sume în numerar, în limita soldului de casă stabilit acestora de către băncile la care au deschise conturile.

În caz de necesitate, băncile pot revizui limita soldului de casă.

Unitățile economice cărora li s-a stabilit limita soldului de casă, pot păstra în casierii sume peste această limită, timp de trei zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru efectuarea plăților și două zile după aceasta, pe riscul și la cererea agenților economici și a altor persoane juridice, precum și cu acordul societății bancare la care aceștia au cont:

a)sumele necesare pentru plata:

•salariilor

•premiilor

•a altor drepturi de personal;

b) sumele ridicate de la bănci pentru plata despăgubirilor de orice natură;

c) sumele reținute din salarii sau alte drepturi de personal cu titlu de garanții, de pensii, de întreținere (popriri) sau cu alt titlu, potrivit dispozițiilor legale.

Agenții economici și celelalte persoane juridice care efectuează plata drepturilor de personal din încasări sunt obligate să asigure, în ziua plății, virarea impozitelor și a celorlalte sume legal reținute de la salariați și să comunice băncii, în condițiile stabilite de aceasta, sumele plătite din încasări.

Sumele rămase neachitate se restituie băncii de la care au fost ridicate, urmând a fi eliberate ulterior, la cererea agenților economici în cauză, cu excepția garanțiilor reținute care se depun la C.E.C. De asemenea, agenții economici pot păstra peste limita soldului de casă sumele încasate după terminarea programului de funcționare a băncilor la care își au deschise conturile, cu condiția să fie depuse sau utilizate în ziua următoare.

În ceea ce privește suma ce poate fi încasată într-o singură zi, în numerar, aceasta este nelimitată, cu condiția ca de la același agent economic să nu se încaseze mai mult de 30.000.000 lei.

Sumele în numerar aflate în caserii proprii ale agenților economici nu pot depăși, la sfârșitul fiecărei zile, plafonul de 20.000.0001ei.

Plățile în numerar se fac pe bază de documente vizate pentru controlul financiar preventiv și aprobate de persoanele competente. Documentele de plată, vizate și aprobate, se predau casierului de către compartimentul financiar-contabil.

La primirea documentelor de plată, casierul trebuie să verifice:

a) existența, valabilitatea și autenticitatea semnăturilor prin care se dispune plata, prin confruntarea acestora cu specimenele de semnături, comunicate în prealabil casierului;

b) existența anexelor la documentul de plată.

În cazul nerespectării uneia din aceste condiții, casierul înapoiază documentele pentru completare și numai după ce acestea sunt completate efectuează plata.

Plățile în numerar se fac persoanelor indicate în documente sau celor împuternicite de acestea pe bază de procură autentificată, specială sau generală.

Plata salariilor, a altor drepturi de personal către alte persoane decât cele indicate în documente se poate face pe bază de împuternicire, vizatã de șeful ierarhic al titularului. Procura sau înscrisul rămân la casier și se anexează la documentele de plată. În cazul eliberãrii sumelor în numerar pe bază de procură generală, originalul se restituie, reținându-se o copie certificată de casier și primitor, care se anexează la documentul de plată.

Pentru plățile făcute unor persoane din afara unității, casierul trebuie să solicite acestora acte de identitate, înscriind pe documentele de plată seria și numărul actului de identitate și unitatea care 1-a eliberat. Prezentarea actelor de identitate se poate solicita și persoanelor din cadrul unității, când se consideră necesar.

Persoanele care primesc numerarul semnează pe documentul de plată, indicând data primirii sumei. După efectuarea plății casierul aplică pe document ștampila cu textul „ACHITAT”, în cazul în care formularul nu are această

mențiune, indicând data operației, după care se semnează pentru confirmarea plății.

Plățile către alți agenți economici se fac în limita unui plafon zilnic de maxim 30.000.000 lei.

Deosebit de important este a se reține faptul că acest plafon limitează la 30.000.000 lei totalul plăților efectuate într-o zi de un agent economic și nu limita pentru o singură plată .

Cap.II.5 Structura informaționalã

Sistemul informatic rezolvă toate cerințele unității. Este structurat pe nivele astfel încât poate oferi prelucrări pentru toate serviciile și birourile implicate.

De asemenea este subordonat cerințelor economice ale unității pe domenii:

gestiune;

investiții;

producție;

desfacere;

aprovizionare;

personal.

Componentele sistemului informatic al unitãții sunt:

A.Componenta hardware constituitã din rețeaua de calculatoare compusă din:

I .Server (file server) de tip Pentium 550 3 Ghz;

II.Stații de lucru de tipul Pentium 540 2,8 Ghz în număr de 16, care deservesc personalul din birourile care sunt implicate prin lucrări software de prelucrare a datelor și sunt integrate în sistemul informațional (Contabilitate, Financiar, PIS, Producție, Mecano-Energetic, Aprovizionare, Desfacere-Livrări).

B.Componenta software constituitã din:

B.1. Sisteme de operare:

a) MS-DOS;

b)Windows 2000 beta 3 -cu licențe

c) Windows XP

B.2. Sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD):

a)FoxPro for DOS;

b) FoxPro for Windows.

B.3. Aplicații soft realizate în unitate (în cadrul Oficiului de calcul), aplicații care utilizeazã resursele hard și soft prezentate mai sus:

•programe de contabilitate:

MENTOR6.0;

GESTOC;

UP;

CONSALT5.

Aplicația de bază pentru contabilitatea S.C. VITIMAS S.A. PIATRA NEAMȚ este „MENTOR”-versiunea 6.0 pentru MS-DOS.

Configurația minimă necesară pentru a rula aceastã aplicație este următoarea: procesor 800Mb;

128 Mb RAM;

10 Mb liberi pe HDD;

imprimantă format A3 sau A4.

Configurația recomandată pentru rularea în condiții optime a aplicației include:

‣procesor Pentium III – 1,2 Gb.

‣20 Mb spațiu liber pe hard disc;

‣imprimantă A3 sau A4.

La lansarea în execuție a managerului program MENTOR, pe ecran vor fi afișate șase butoane corespunzătoare celor șase ramuri ale aplicației:

1.Tranzacții

2.Contabil

3. Configurări

4.Liste

5.Satelit

6.Service

TRANZACȚII-servește la introducerea tuturor documentelor primare: recepții, vânzări, producție, încasări, plăți, alte operațiuni.

CONTABIL-servește la introducerea datelor contabile: configurări contabile, plan de conturi, solduri inițiale și rulaje precedente ale conturilor, note contabile ocazionale, închideri și anulări de lună sau an.

CONFIGURARI-permite stabilirea parametrilor de lucru ai aplicației, forma și dimensiunile datelor, precum și a altor parametri de funcționare a aplicației.

LISTE-servește la afișarea pe ecran și tipărirea la imprimantă a tuturor listelor ce pot fi obținute cu programul precum și la configurarea listelor.

SATELIT-permite introducerea datelor pe mai multe calculatoare, chiar neconectate în rețea și oricât de îndepărtate, și cuplarea logică ulterioară a datelor la BAZA (BAZA este calculatorul la care se adună datele de pe celelalte calculatoare).

SERVXCE-util în cazul în care se dorește refacerea bazei de date afectate accidental de factori externi (căderi de tensiune, funcționarea defectuoasă a calcuiatorolui, etc).

Cu ajutorul aplicației MENTOR, pot fi gestionate maxim 255 firme distincte.

Cap. III. Situația fluxurilor de trezorerie (IAS – 7)

Cap.III.1. Fluxul de trezorerie – componentã a situațiilor financiare

IAS 7 – tratează contabilitatea și cerințele de prezentare aferente situațiilor fluxurilor de numerar.

Informațiile referitoare la fluxurile de numerar aferente unei activități sunt utile deoarece constituie pentru utilizatorii situaþiilor financiare ale entității, o bază de evaluare a capacității entității de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a utilității acestor fluxuri. Utilizatorii doresc să cunoască amănunte despre capacitatea entității de a genera fluxuri de numerar, despre durata acestor fluxuri și de asemenea, despre modalitatea în care le utilizează entitatea, pentru a putea astfel lua decizii economice privind entitatea în cauză.

De exemplu:

•Dacă o entitate desfășoară o activitate profitabilă, dar nu este capabilă să genereze numerar, probabil datorită unui nivel ridicat al creanþelor comerciale care sunt achitate după o perioadă lungă de timp, în acest caz este posibil ca societatea să dea faliment.

•Acei utilizatori care sunt și acționari sau potențiali investitori vor fi interesați să cunoască dacă societatea va fi capabilă să le asigure o rentabilitate a investiției lor.

Situația fluxurilor de numerar îi ajută, de asemenea, pe utilizatori la efectuarea unor comparații între societăți diferite deoarece aceasta elimină efectele utilizării de tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții sau evenimente.

Situația fluxurilor de numerar este parte componentă a situațiilor financiare și trebuie întocmită în fiecare perioadă pentru care sunt prezentate situațiile financiare.

III.1.1. Elementele situației fluxurilor de trezorerie

Numerarul

Acesta este reprezentat de numerarul în casă și de depozitele plătibile la cerere(disponibilul în cont).Prin urmare,numerarul înseamnă banii la care societatea poate avea acces imediat.

Echivalentele de numerar

Sunt investițiile financiare pe termen scurt și extrem de lichide care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar. Investițiile vor fi clasificate, în mod normal, în echivalente de numerar doar atunci când ele au o perioadă scurtă de scadență, de regulă trei luni sau chiar mai puțin de la data achiziției. Prin urmare, investițiile de capital vor fi excluse din această categorie.

Fluxurile de numerar

Acestea sunt reprezentate de ieșirile și de intrările de numerar sau de echivalent de numerar ale entității.

Activitățile de exploatare

Sunt principalele activități producătoare de venit ale întreprinderii. Aceasta constituie o parte importantă a situației fluxurilor de numerar deoarece arată succesul înregistrat de activitățile entității la generarea unor fluxuri de numerar suficiente pentru rambursarea creditelor, plata dividentelor și realizarea de noi investiții fără ca entitatea să fie nevoită să apeleze la surse externe de finanțare.

Exemplele includ :

•Încasările de numerar rezultate din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor.

•Încasările în numerar provenite din redevențe , onorarii, comisioane și alte venituri

•Plățile în numerar către furnizorii de bunuri și servicii

Unele tranzacții, de exemplu, vânzarea unui element al mijloacelor fixe poate genera un câștig sau o pierdere care este inclusă în profitul sau pierderea netă. Totuși astfel de fluxuri de numerar sunt aferente activităților de investiții și prin urmare, trebuie realocate în situația fluxurilor de numerar.

Activitățile de investiții

Acestea constau în achiziționarea și înstrăinarea de active imobilizate precum și alte investiții care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Este importantă prezentarea separată a acestor fluxuri de numerar deoarece ele reprezintă valoarea cheltuielii care a fost efectuată cu resurse menite să

genereze venit și fluxuri de numerar în viitor.

Exemplele includ :

•Plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe;

•Încasările de numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente.

Activitățile de finanțare

Acestea sunt activități ce duc la schimbări ale dimensiunii și compoziției capitalului propriu și datoriilor unei întreprinderi. Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activități de finanțare este importantă deoarece este folositoare în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii.

Exemplele includ :

‣veniturile în numerar din emisiunea de acțiuni

‣rambursările în numerar ale unor sume împrumutate

‣plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.

Situația fluxurilor de numerar trebuie , prin urmare, să analizeze fluxurile de numerar ale perioadei în funcție de natura activității: de exploatare, de investiții sau financiare. Activitățile de investiții și financiare care nu presupun existența numerarului sau a echivalentului de numerar nu trebuie incluse în situația fluxurilor de numerar, dar trebuie prezentate altundeva în situațiile financiare. Este important să nu se uite că o singură tranzacție poate genera fluxuri de numerar care sunt incluse în secțiuni distincte din cadrul situației fluxurilor de numerar. De exemplu, atunci când rambursarea unui împrumut este alcătuită din elementele de capital și dobândă, elementul de dobândă poate fi clasificat ca o activitate de exploatare iar elementele de capital drept activitate de finanțare.

Conform normei internaționale IAS 7, expresia fluxuri de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități sau de echivalente de lichidități. Lichiditățile se referă la fondurile disponibile și la depozitele la vedere. Echivalentele de lichidități sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință într-o mărime determinată de lichidități și a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ. Scopul deținerii echivalentelor de lichidități este de a face față angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. Se deduce că scadența lor este apropiată, de regulă sub trei luni. În orice caz, deținerea de echivalențe de lichidități nu se face în scopul realizării unor obiective de plasament. Titlurile care reprezintă capitalurile proprii sunt excluse din echivalentele de lichidități. Fac excepție acțiunule privilegiate achiziționate cu puțin timp înaintea scadenței lor și care au o dată de rambursare determinată. Dacă împrumuturile bancare sunt, în principiu, elemente ale activităților de finanțare, împrumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse, în unele țări, în categoria lichidităților și

echivalentelor de lichidități.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind mișcările între elementele care constituie lichidități sau echivalente de lichidități, pentru că aceste componente fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. Iar un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare. Cât privește gestiunea trezoreriei, aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichidități în echivalente de lichidități.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situațiilor financiare:

să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități ;

să determine necesitățile de lichidități ;

să prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare ;

să compare rezultatele întrprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor metode contabile pentru aceleași operații și evenimente.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri ale exercițiului, clasificate în :

•fluxuri generate de activitățile de exploatare ;

•fluxuri generate de activitățile de investiții ;

•fluxurile generate de activitățile de finanțare .

Cu alte cuvinte, tabloul se bazează pe o clasificare funcțională a fluxurilor întreprinderii.

Soldul fluxurilor fiecărei categorii relevă mărimea contribuției fiecărei funcții la variația trezoreriei întreprinderii.

Mișcările de trezorerie legate de activitățile de exploatare, investiții și finanțare sunt relativ diferite de la sector la sector de activitate.

Informațiile furnizate de tablou pot să servească , de asemenea, la evaluarea relațiilor între cele trei genuri de activități. Una și aceeași operație (mai complexă) poate să presupună mișcări de trezorerie incluse în categorii diferite. Astfel, atunci când rambursarea unui împrumut se referă atât la dobânzi cât și la capital, partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată în categoria fluxurilor aferente activităților de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului corespunde fluxurilor activităților de finanțare.

Cap.III.2.Activitãți generatoare de trezorerie-exploatare, finanțare, investiții

III.2.1. Fluxurile de trezorerie ale activitãții de exploatare

Activitățile de exploatare sunt principalele activități generatoare de venituri și orice alte activități cu excepția celor definite ca fiind activități de investiții sau de finanțare.

Mărimea mișcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator cheie al măsurii în care întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa împrumuturile sale, a menține capacitatea sa de exploatare, a vărsa dividente și a realiza noi investiții, fără să recurgă la alte surse externe de finantare. De asemenea, utilizate cu alte informații, privind diferitele categorii de fluxuri istorice de trezorerie legate de exploatare pot fi utile pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatării.

Fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare sunt, în mod esențial, consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii. Ca urmare, ele sunt, în general, rezultatul operațiilor și evenimentelor care concură la formarea rezultatului net. Definiția și precizările anterioare, deși imprecise, sunt completate de IAS 7, print-o listă de exemple. Astfel, constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării, cu predilecție:

▪încasările care decurg din vânzarea de bunuri și de servicii;

▪încasările care provin din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

▪plățile privind furnizorii și salariații;

▪plățile de impozite, exceptând cazurile când ele vizează activitățile de investiții sau de finanțare.

O întreprindere poate să dețină titluri în scopuri comerciale, caz în care acestea sunt asemănătoare stocurilor achiziționate pentru a fi revândute. Ca atare, fluxurile de trezorerie, care provin din achiziționarea și cesiunea de titluri deținute în scopuri comerciale, sunt incluse în categoria activităților de exploatare. În mod asemănător, avansurile de casă și împrumuturile acordabile de instituțiile financiare sunt clasificate, în general, în categoria activităților de exploatare, știut fiind că ele se referă la principala activitate generatoare de venituri a acestui tip de unități .

Unele operații, precum cesiunea unei imobilizări de tipul instalațiilor de producție, pot să genereze un plus sau un minus de valoare, care afectează rezultatul net.

Fluxurile de trezorerie legate de astfel de operații nu aparțin, totuși, exploatării, deoarece astfel de operații intră sub incidența activităților de investiții .

O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activității de exploatare făcând apel:

‣fie la metoda directă, conform căreia informațiile furnizate se referă la încasări și plăți (intrări și ieșiri de fonduri) brute;

‣fie la metoda indirectă, conform căreia rezultatul net este corectat, pentru a ține cont :

de influența operațiilor care nu au un caracter monetar;

de orice report sau regularizare a încasărilor sau plăților trecute sau viitoare, de exploatare;

de elementele de venituri sau de cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care vizează investițiile sau finanțarea.

IAS 7 recomandă întrprinderilor utilizarea metodei directe, pentru că această metodă permite obținerea de informații care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.

Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în diferite categorii de încasări și de plăți.

Norma internațională nu face referire la categoriile ce trebuie constituite.

Pe baza exemplelor sale, se poate ajunge totuși la prezentarea tip din tabelul care urmeazã.

Conform metodei directe, informațiile privind principalele categorii de intrări și ieșiri de fonduri brute pot să fie obținute:

•fie pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;

•fie prin ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor (sau dobânzilor și veniturilor asimilate și dobânzilor debitoare și cheltuielilor asimilate, pentru o instituție financiară) și celelalte elemente ale contului de profit și pierdere în funcție de:

▪variațiile intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

▪celelalte elemente fără incidențe monetare;

▪celelalte elemente pentru care incidențele monetare constau în fluxuri de investiții sau de finanțare.

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare (metoda directă)

În privința metodei indirecte, prezentarea tip a normei internaționale vizează următoarele categorii:

Fluxurile de trezorerie relativă la activitățile de exploatare (metoda indirectă)

După cum am remarcat anterior, conform metodei indirecte, fluxul net de trezorerie care provine din activitățile de exploatare se determină prin ajustarea rezultatului net, ținând cont de incidența:

‣variațiilor intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

‣altor elemente care nu comportă nici încasări, nici plăți, precum amortizările, provizioanele, impozitele amânate, câștigurile sau pierderile din schimb nerealizate, beneficiile nedistribuite ale societăților asociate și interesele minoritare (în contextul conturilor consolidate);

‣altor elemente pentru care incidența asupra trezoreriei se realizează prin fluxurile de investiții și cele de finanțare.

O altă soluție de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activitățile de exploatare, pe baza metodei indirecte constă în reliefarea veniturilor și cheltuielilor aferente contului de profit și pierdere a variațiilor intervenite în cursul exercițiului în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare.

III.2.2. Fluxurile de trezorerie ale activitãții de investiții

IAS 7 reamintește că fluxurile care rezultă din activități de investiții indică în ce măsură plățile au fost efectuate pentru achiziționarea de active destinate să genereze venituri și fluxuri de trezorerie viitoare.

Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții oferă informații privind maniera în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea. Ele se referă la:

plăți efectuate pentru achiziționarea de imobolizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate și plățile implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru sine;

încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung;

plăți efectuate pentru achiziționarea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi, precum și plăți efectuate pentru achiziționarea de participații în întreprinderi de tip joint – venture (altele decât plățile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);

încasări relative la vânzărea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi, precum și încasări relative la vânzarea de participații în întreprinderi de tip joint – venture(altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau cele deținute în scopuri comerciale);

avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate ( altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară);

încasări care decurg din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară).

IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare acestor fluxuri.

Totuși, exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de investiții

III.2.3. Fluxurile de trezorerie ale activitãții de finanțare

Activitățile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii capitalurile împrumutate ale întreprinderii.

Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de posibilitatea utilizării în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.

Mișcările de trezorerie generate de activitățile de finanțare se referă la:

•încasările din emisiunea de acțiuni și de alte instrumente ale capitalurilor proprii;

•vărsăminte efectuate acționarilor pentru achiziționarea sau răscumpărarea

acțiunilor întreprinderii;

•încasări din emisiunea de împrumuturi obligatoare, de împrumuturi statuare, de bilete de trezorerie, de titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de împrumut pe termen scurt sau lung;

•rambursarea sub formă de lichidități a sumelor împrumutate;

•vărsăminte efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locație finanțare.

IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare. Totuși exemplele furnizate în anexa normei conduc la prezentarea tip din tabloul de mai jos.

III.2.4. Probleme particulare privind prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie

III.2.4.1. Prezentarea fluxurilor de trezorerie, în mărime netă

În principiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul mărimii lor brute. Ca atare, nu este posibil să se compenseze încasările și plățile din aceeași categorie și chiar din categorii diferite.

IAS 7 admite, totuși, două excepții de la acest principiu. Astfel, unele fluxuri de trezorerie care provin din operații de exploatare, de investiții sau de finanțare pot să fie prezentate (nu este o obligație) în mărime netă.

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de finanțare

Este vorba despre:

încasări și plăți în contul clienților, atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg din activitățile întreprinderii, ci din ale clientului;

încasările și plățile referitoare la elemente ce au ritm de rotație rapid, o valoare mare și scadențe scurte.

În cazul instituțiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate în mărime netă, în cazul:

▪încasărilor și plăților legate de acceptarea și de rambursarea de depozite cu scadență determinată;

▪plasări de depozite la alte instituții financiare și retragerii acestor depozite;

▪împrumuturilor acordate și avansurilor consimțite în favoarea clienților și rambursării acestor împrumuturi și avansuri.

Cap.III.3. Întocmirea fluxului de trezorerie din activitatea de exploatare

Pentru întocmirea situației fluxurilor de numerar IAS 7 permite utilizarea a două metode – directă și indirectă.

Metoda directă

Pe baza acestei metode, sunt prezentate clasele majore de plăți și încasări brute în numerar.Pentru a obține informațiile ce trebuie prezentate pe baza acestei metode, este necesar să se obțină întâi informațiile care aplică prevederile metodei indirecte.

Metoda indirectă

Profitul sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacțiilor ce nu au natură de numerar, amânările sau angajamentele de plăți sau încasări în numerar din exploatare trecute sau viitoare, și elementele de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau finanțări.

Ambele metode vor furniza aceleași cifre, dar metoda directă este preferată de IAS 7 deoarece furnizează mai multe informații despre societate. Totuși, această metodă este rar utilizată în practică deoarece aplicarea ei este mai dificilă și solicită mai mult timp. Prin urmare, prezentarea de față se va concentra pe metoda indirectă.

Fluxurile de numerar din activitățile de investiții și de finanțare trebuie prezentate în cadrul claselor majore de plăți și încasări brute în numerar apărute.

Informațiile necesare pentru situația fluxurilor de numerar sunt obținute prin analizarea cifrelor de bilanț conform diferitelor secțiuni standard ale situației fluxurilor de numerar. Prin urmare, de exemplu, reconcilierea profitului din exploatare înainte de impozitare, preluat din contul de profit și pierdere, cu fluxul de numerar rezultat din activitățile de exploatare nu va include toate mișcările înregistrate în conturile debitorilor și creditorilor ale acelui an, ci doar acele mișcări survenite în aceste conturi, care sunt aferente activităților de exploatare. Aceasta înseamnă că de exemplu, mișcarea înregistrată în dobânda de plătit nu trebuie inclusă în secțiunea aferentă activităților de exploatare din situația fluxurilor de numerar, dar trebuie inclusă în secțiunea aferentă activităților de investiții.

Exemplu de metodă indirectă

Pe baza metodei indirecte, fluxul de numerar net din activitățile de exploatare este determinat prin ajustarea profitului sau pierderii nete înainte de impozitare cu:

modificările apărute pe parcursul perioadei în valoarea stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare

alte elemente decât numerarul, cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amânate, câștiguri și pierderi valutare nerealizate

profiturile nedistribuite ale întreprinderilor asociate

interesele minoritare

alte elemente pentru care au rezultat fluxuri de numerar din investiții sau finanțare.

Exemplul include doar tranzacțiile aferente perioadei curente. IAS 7 în „Prezentarea situațiilor financiare”, impune, de asemenea, prezentarea informațiilor comparative.

Sunt furnizate, de asemenea, extrase din contul de profit și pierdere și din bilanț cu scopul de a ilustra modul în care acestea se leagă cu informațiile furnizate în situația fluxurilor de numerar.

S.C. VITIMAS S.A.

BILANȚUL DE LA DATA DE 31 DECEMBRIE 2005

S.C. VITIMAS S.A.

CALCULUL FLUXURILOR DE NUMERAR ALE ANULUI CU ÎNCHIDERE

LA 31 DECEMBRIE 2005.

Atunci când se lucrează la întocmirea unei situații a fluxurilor de numerar sau la verificarea computerizată a uneia deja întocmite poate fi de un real ajutor următoarea abordare: compararea bilanțului curent cu cel al anului anterior și, ulterior,alocarea mișcărilor aferente anului în situația fluxurilor de numerar. Aceasta va asigura înregistrarea tuturor mișcărilor și prevenirea situației apariției unor erori.

Scopul final este acela ca totalul fiecărei coloane de cifre să fie egal cu zero.

Pentru a stabili dacă o mișcare reprezintă sau nu o ieșire de numerar, este necesar să se știe ce anume reprezintă tranzacția care a dus la acea mișcare de numerar.

▪dacă s-a înregistrat o creștere în valoarea creanțelor, atunci aceasta reprezintă numerarul pe care entitatea este îndreptățită să-l încaseze, dar nu îl are încă. Prin urmare, în loc să aibă în casă numerar, entitatea are o creanță. Aceasta reprezintă o ieșire efectivă de numerar deoarece entitatea nu-și poate cheltui creanțele.

▪dacă s-a înregistrat o creștere în valoarea conturilor de furnizori, înseamnă că entitatea a reușit să-și păstreze numerarul dar are, în schimb, un sold creditor în contul de furnizori. Prin urmare, această creștere reprezintă o intrare efectivă de numerar deoarece entitatea a evitat cheltuirea numerarului în scopul decontării datoriilor.

▪dacă se înregistează o creștere a valorii stocurilor, atunci acest lucru reprezintă o ieșire efectivă de numerar. Ca și în cazul creanțelor, entitatea a renunțat la dreptul său de a ține numerar și a achiziționat în schimb stocuri, reducând astfel soldul contului de numerar.

Alte cifre care trebuie ajustate pentru a exista siguranța că ele reflectă doar mișcările de numerar sunt:

‣Dobânda plătită și înregistrată în contul de profit și pierdere poate fi o combinare între un sold de angajament inițial, dobânda plătită efectiv în cursul anului și soldul final.Cifra din contul de profit și pierdere este, prin urmare, adunată înapoi în situația fluxurilor de numerar și înlocuită cu suma reală plătită.Același principiu se aplică și în cazul dobânzii încasate.

‣Amortizarea este adăugată deoarece ea nu reprezintă un flux de numerar – ea poate constitui pur și simplu o ajustare contabilă.

S.C. VITIMAS S.A.

SITUAȚIA FLUXURILOR DE NUMERAR PRIN METODA INDIRECTĂ

Note referitoare la transferarea datelor din tabelele de calcul în situația fluxurilor de numerar

Amortizarea imobilizărilor corporale

Mișcarea generală înregistrată în imobilizări în valoare de 230 mil. lei se compune din cheltuiala cu achiziționarea și amortizarea imobilizărilor pentru anul în curs. Așa cum s-a menționat mai sus, amortizarea este adunată, deoarece ea nu reprezintă o ieșire reală de numerar. Ea reprezintă o ajustare contabilă menită să reflecte utilizarea de către entitate a imobilizărilor acesteia. Deoarece intrările de imobilizări au fost plătite în întregime, atunci valoarea totală a plății intră în situația fluxurilor de numerar la capitolul activități de investiții.

Venitul din investiții

Acesta trebuie întâi adăugat (prin adunare) și apoi ajustat pentru a reflecta venitul real din investiții încasat în cursul perioadei.

În exemplul dat, cifra adăugată și cea nou introdusă pentru venitul din investiții încasat este aceeași deoarece nu există nici un venit din investiții plătit în avans sau acumulat la sfârșitul nici unuia din exercițiile financiare.

Dobânzile plătite

În același fel în care venitul din investiții este ajustat la valoarea reală încasată în cursul anului,dobânda plătită trebuie ajustată cu scopul de a reflecta valoarea reală plătită. Pentru a se ajunge la această cifră din exemplul dat mai sus, s-au efectuat următoarele calcule:

Dobânda plătită din contul de profit și pierdere 200

Dobânda inițială de plătit 100

Dobânda finală de plătit ( 130 )

Dobânda reală plătită 170

Ajustarea impozitului pe profit

Este făcută din aceleași rațiuni pentru care este făcută ajustarea dobânzii plătite.

Cheltuiala din contul de profit și pierdere este alcătuită din soldul angajat inițial, valoarea plătită în cursul anului și soldul angajat final. Ajustarea poate fi calculată relativ simplu prin însumarea cifrelor corespunzătoare cheltuielii cu impozitul pe profit și mișcarea survenită în soldurile finale ale fiecărei închidere de exercițiu. Prin urmare, pentru calculele din tabelul de mai sus, ajustarea este egală cu 1.200 mil. lei, reprezentând cheltuiala anuală din contul de profit și pierdere plus 700 mil. lei, reprezentând mișcarea survenită în acumularea finală în cursul anului.

Creșterea (descreșterea) netă – din valoarea numerarului și a echivalentelor de numerar.

Aceasta este reprezentată de diferența dintre valoarea inițială și cea finală a numerarului și a echivalentelor de numerar. În exemplul dat mai sus, această creștere sau descreștere reprezintă pur și simplu diferența dintre soldurile inițiale și finale ale conturilor de numerar. Totuși, ea mai poate include investiții pe termen scurt care pot fi ușor covertite în numerar la o valoare cunoscută.

Cap.III.4. Întocmirea fluxului de trezorerie din activitatea de investiții

Fluxurile de trezorerie referitoare la activitățile de investiții

Variația elementelor de activ pe termen lung și de pasiv pe termen lung pot proveni fie din operații care au indicență asupra lichidităților, fie din operații care nu modifică decât elementele nemonetare.

Fluxurile de trezorerie referitoare la activitățile de investiții:

‣Achiziționarea unor terenuri

‣Achiziționarea unei clădiri

‣Achiziționarea unor mașini, utilaje și instalații de lucru

=Fluxul net de trezorerie relativ la activitățile de investiții [ b ]

Operații de investiție

Sunt operatii privind fluxurile de trezorerie specifice imobilizărilor.

Formula de calcul proprie acestui gen de operații se prezintă astfel:

Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor necorporale și corporale:

+Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor financiare

+Rambursarea obținută din creanțe imobilizate

-Plăți provenind din achiziționarea de imobilizări necorporale și financiare

-Plăți provenind din achiziționarea imobilizărilor financiare

-Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții

=Fluxul de trezorerie provenit din operații de investiție

Cap.III.5. Întocmirea fluxului de trezorerie din activitatea de finanțare

Fluxurile de trezorerie referitoare la activitățile de finanțare:

Emisiunea de împrumuturi din emisiunea de obligațiuni

-Dividente plătite

=Fluxul net de trezorerie relativ la activitățile de finanțare [ c ]

Operații de finanțare

În perimetrul acestor operații se includ fluxurile de trezorerie generate de finanțarea pe termen lung.

Formula de calcul folosită în acest sens este:

Încasări din creșteri de capitaluri proprii

+Creșterile de datorii financiare

+Plăți privind reduceri de capitaluri proprii

-Rambursări de datorii financiare

-Dividente vărsate asociaților

-Avansuri pe termen lung primite de la terți

=Fluxul de trezorerie provenit din operații de finanțare

Precizarea făcută în Standardul de Contabilitate Internațional nr.7 „Situația de finanțare poate fi prezentată în diferite feluri.

Această situație poate, de exemplu, să prezinte resursele egale cu utilizările. Este, de asemenea, posibil de a înlocui în situație diferența între resurse și utilizări, fie prin majorarea sau diminuarea netă a lichidităților, fie prin variația fondului de rulment. În practică, nu există nici o prezentare unică acceptabilă pentru toate întreprinderile. De aceea, întreprinderea își va alege varianta care îi oferă informația cea mai corectă cu privire la circumstanțe.

Când tabloul de finanțare cuprinde numai variația netă a fondului de rulment, informațiile complementare sunt adesea furnizate în ce privește evoluția fiecărui element de fond de rulment.”

Cap.III.6. Corelarea fluxului de trezorerie cu fondul de rulment. Trezoreria netã

Concepția fundamentală de corelare a fluxului de trezorerie cu fondul de rulment,o întâlnim în „Bilanțul funcțional”. Bilanțul se bazează pe evaluarea activului și pasivului la valoarea contabilă de intrare făcând abstracție totală de valoarea actuală (inventar).

Modelul rezumat al bilanțului funcțional se prezintă astfel:

Ecuațiile specifice bilantului funcțional sunt:

▪ecuația fondului de rulment

▪ecuația nevoii (necesarului) în fond de rulment din exploatare

▪ecuația nevoii (necesarului) în fond de rulment în afara exploatării

▪trezoreria netă

▪nevoia (necesarul) în fond de rulment

▪trezoreria netă globală

▪determinarea variației fondului de rulment net global prin prisma resurselor și utilizărilor stabile

▪analiza variației fondului de rulment net global prin prisma egalității

unde

▪analiza în dinamică a variației fondului de rulment așa cum este ea structurată în Tabloul de finanțare se prezintă astfel:

Sau

TABLOUL DE FINANȚARE

Variația indicatorilor din partea a ll – a, necesar și degajări, se calculează ca diferență între soldul activelor la începutul și închiderea exercițiului, respectiv cel al pasivelor la aceleași momente. Pentru active, creșterile se înscriu în coloana „necesar” iar micșorările în coloana „degajări”. În cazul pasivelor,creșterile în coloana „degajări” iar micșorările în coloana „necesar”.

Din componența Tabloului de finanțare, unii indicatori cum sunt capacitatea de autofinanțare și cash-flow-ul, impun o explicație suplimentară.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă ceea ce rămâne întreprinderii odată ce au fost renumerați partenerii săi: personalul (salarii), statul (impozite și taxe), creditorii (furnizorii și alți creditori) și acționarii (dividentele). Pentru determinarea capacității de autofinanțare, în practică se folosește o metodă simplificată, potrivit căreia:

În plan teoretic se disting două metode:

a).Metoda excedentului brut de exploatare:

b).Metoda rezultatului net contabil:

Cele două metode de calcul a capacității de autofinanțare se prezintă astfel:

Pe baza excedentului brut:

Pe baza rezultatului net contabil:

CASH – FLOW (fluxul de numerar) acoperă două noțiuni, prima definește capacitatea de autofinanțare, iar cea de a doua fluxul net al lichidității disponibile la sfârșitul perioadei, adică a încasărilor și plăților, ceea ce este o reprezentare în termeni de trezorerie a rezultatului.

Formula de calcul pentru această ultimă variantă se prezintă astfel:

O asemenea formulă pornește de la situația că nu toate cheltuielile angajate sunt plătite, iar veniturile realizate nu sunt în totalitate încasate.Față de cele două semnificații prezentate mai sus, în literatura de specialitate se mai întâlnesc și alte accepții cum sunt:

CASH – FLOW ANGLO – SAXON definit ca sumă a profitului net plus amortizările și provizioanele, din care se deduc variația nevoii de fond de rulment și investițiile de mentinere a potențialului existent al întreprinderii.

CASH – FLOW NET definit ca sumă a beneficiului net și dotațiilor la amortizări și a Provizioanelor cu caracter de rezervă (marja brută de autofinanțare);

CASH – FLOW CURENT delimitat prin prisma cash – flow net, corectat de elementele excepționale și de distorsiuni fiscale.

Exemplificativ, în baza datelor de sinteză din bilanțul contabil, constituirea Tabloului de finanțare se prezintă astfel:

Partea l. Calculul variației fondului de rulment net global

Partea a ll – a . Analiza variației fondului de rument (în lei)

•Determinarea necesarului în fond de rulment de exploatare

•Alte venituri și alte cheltuieli de exploatare

•Alte venituri și alte cheltuieli financiare

•Alte venituri și alte cheltuieli excepționale

•Necesarul în fond de rulment în afara exploatării

Prezența celor două tablouri de flux ridică problema opțiunii și instrumentării pentru NSC din România. În înțelegerea noastră, prin ambele modele se realizează degajarea pentru analiză a informației contabile privind situația patrimoniului și rezultatul obținut.Pe această cale se intersectează evoluția situației financiare și activitatea de trezorerie a întreprinderii. Astfel,tabloul de finanțare se articulează la bilanțul situației patrimoniului, printre multiplele sale valențe informaționale este și aceea că se delimitează ca o punte între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere ale unui exercițiu.

Prin intermediul FONDULUI DE RULMENT ca indicator nucleu se definește și explică echilibrul financiar al întreprinderii.Totodată, prin corectarea sa cu necesarul în fond de rulment și trezorerie se definește echilibrul monetar și se analizează capacitatea de plată.

În schimb, tabloul de trezorerie este paralel și se asociază în bună măsură contului de rezultat, el explică variația de trezorerie pornind de la rezultatul descris și analizat prin contul de rezultat.Pornind de la rezultatul exercițiului corectat cu variația stocurilor, creanțelor și angajamentelor care nu au îmbrăcat încă forma de încasări și plăți se definește și explică fluxul net de trezorerie sau cash-flow-ul întreprinderii. De asemenea, prin intermediul raportului dintre investiție (utilizare) și finanțarea de capital se exprimă incidența sa asupra activității de trezorerie.

Urmare la cele arătate mai sus, în măsura în care contabilitatea financiară a adoptat cele două conturi anuale, contul de bilanț privind situația patrimoniului și contul de rezultat, vizavi de acestea trebuie să accepte și cele două tablouri de analiză contabilă: Tabloul de finanțare și Tabloul de trezorerie. Deși cele două tablouri conțin unele informaþii redundante, ele se diferențiază prin felul în care reușesc să degaje informația contabilă privind activitatea de trezorerie.Tabloul de finanțare pornind de la variația în timp a activelor și pasivelor prin integrarea rezultatului ca o componentă a situației patrimoniale. Tabloul de trezorerie plecând de la rezultatul exercițiului, prin integrarea variației activelor și pasivelor.

Cap.III.7. Fluxul de trezorerie în devize

Operațiunile bancare în devize sunt reflectate de contul 5124 „Disponibil la bancă în devize”, cont de activ. În măsura în care băncile acordă credite în devize pentru activitatea curentă, cotul 5124 este cont bifuncțional.

Contul 5124 se desfășoară pe fiecare bancă în parte unde s-a deschis un asemenea cont, cu gestionarea distinctă a fiecărei valute.

Pentru operațiunile în devize sunt de asemenea introduse unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare la agenții economici cu capital de stat. aceștia trebuind să-și păstreze disponibilitățile în valută în conturi deschise, de regulă la aceeași unitate bancară la care au deschis contul de disponibilități pentru activitatea curentă. Pentru evitarea plății comisioanelor aferente transferurilor de sume între bănci, agenții economici care efectuează operațiuni de import-export își pot păstra disponibilitățile în valută la banca prin care se derulează aceste activități.

Operațiunile bancare în devize se contabilizează atât în devize cât și în lei.

Proiectul de norme contabile prevede ca operațiunile prin conturile de disponibilități bancare în devize să se înregistreze în contabilitate la cursul zilei sau la un curs fix. Deoarece contabilitatea se ține conform Legii contabilității, în monedă națională, la finele exercițiului, disponibilitățile în devize existente în conturile la bănci se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată(ultimul curs oficial). Diferențele de curs valutar se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz. Astfel, diferențele favorabile de curs se înregistrează în contul 765 „Venituri din diferențe de curs valutar” iar cele nefavorabile, în contul 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

Pentru diferențele de curs valutar rezultate în urma operațiunilor bancare de lichidare a creanțelor și datoriilor în valută ale unității se utilizează aceleași conturi de venituri și cheltuieli din diferențe de curs valutar (conturile 765 și 665).

III.7.1. Acreditive în devize

Operațiunile de deschidere a acreditivelor, plățile din acreditivele constituite, lichidarea acreditivelor la încetarea valabilității folosirii lor sunt reflectate de contul 541 „Acreditive”, cont de activ, desfășurat pe două subconturi:

•5411 „Acreditive in lei”

•5412 „Acreditive în devize”

Contul 541„Acreditive” se debitează cu sumele depuse la bancă cu acest titlu, la deschiderea acreditivului, cat și cu diferențele favorabile de curs valutar aferente existentului în conturile de acreditive în devize; se creditează cu plățile efectuate din acreditive sau cu sumele retrase ca urmare a încetării folosirii acreditivelor (anularea acreditivului) cât și cu diferențele nefavorabile de curs valutar aferente acreditivelor în devize.Soldul debitor reprezintă acreditive deschise la bănci ºi neutilizate.

Contul 5412 „Acreditive în devize” ,după conținutul economic este un cont de plasamante și active bănești;după funcția contabilă este un cont de activ:

•se debitează cu sumele în devize virate în conturile de acreditive deschise la dispoziția furnizorilor și cu diferențele favorabile de curs valutar, aferente soldului la închiderea exercițiului;

•se creditează cu sumele plătite furnizorilor în devize, restituie din acreditivele expirate și cu diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente operațiilor și soldului privind acreditivele deschise;

•soldul debitor reprezintă acreditivele în devize, deschise la bănci;

•se dezvoltă pe analitice deschise pe feluri de acreditive și în cadrul lor pe feluri de devize.

III.7.2. Conturi la bănci, casa și acreditive

În această structură de patrimoniu se cuprind disponibilitățile în lei și în devize din conturile bancare și casieria unității, valorile de încasat (cecuri de încasat, efecte de încasat, efecte remise spre scontare), dobânzile de încasat, alte valori și acreditive.

Disponibilitățile în devize se evaluează la sfârșitul exercițiului financiar la cursul oficial din data de 31 decembrie, diferențele de curs valutar existente înregistrându-se după caz:

‣la venituri financiare (cursul de la 31decembrie este mai mare decât cursul din momentul intrării în patrimoniu a devizelor);

‣la cheltuieli financiare (cursul de la 31 decembrie este mai mic decât cel din momentul intrãrii în patrimoniu a devizelor).

Acreditivul reprezintă suma rezervată din disponibilitățile bănești ale plătitorului și pusă la dispoziția terților, la unitățile bancare unde aceștia își au deschise conturile. Evaluarea acreditivelor în devize la sfârșitul exercițiului financiar se face la cursul valutar din data de 31 decembrie.

Datorită posibilităților de transformare rapidă în mijloace bănești sub formă de lichidități, sunt asimilate acestora si alte valori aflate în casieria unității cum sunt:

timbrele fiscale și poștale;

biletele de tratament și odihnă;

tichetete și biletele de călătorie;

alte valori.

Cap.IV. Analiza economico – financiarã a

fluxurilor de trezorerie

Cap.IV.1. Analiza generalã pe componente

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurenþial. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici și financiar-bancari pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilității și a riscului și, în final a valorii întreprinderii[x].

Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de rezultate și anexa la bilanț.

Contabilitatea furnizează cea mai mare parte a informației necesară elaborării bugetelor.

IV.1.1. Planificarea financiară

În conformitate cu semnificația dictonului „a guverna înseamnă a prevedea”, conducerea modernă a întreprinderii are ca primă atribuție previziunea, iar previziunea financiară este cea mai importantă activitate de planificare.

În cadrul activității de planificare se analizează și aspectul trezoreriei sub forma previziunii trezoreriei. Literatura de specialitate relevă că în practica þãrilor occidentale sunt întâlnite mai multe tipuri de previziune de trezorerie, și anume:

▪Bugetul de trezorerie:

‣orizontul: anul următor celui de întocmire a bugetului;

‣pasul: lunar sau trimestrial;

‣nivelul de agregare: de la fiecare bancă parteneră la ansamblul băncilor.

▪Previziunea de trezorerie pe termen scurt cu orizont de 2-4 luni, cu un pas lunar sau diferi de o lună (de exemplu, decadal) și cu un nivel de agregare situat, de obicei, la nivelul ansamblului băncilor.

▪Previziunea de trezorerie pe termen foarte scurt, numită ºi situație zilnică a trezoreriei pentru următoarele 8 zile, o lună sau, cel mult, pentru trei luni, nivelul de agregare fiind un partener bancar.

▪Previziune particulară de trezorerie se referă la spațiu financiar distinct (de exemplu, o piață financiară importantă) sau la realizarea unor operații distincte (de investiții sau financiare).

Câteva date au un rol crucial în realizarea previziunilor de trezorerie:

‣închiderea exercițiului financiar pentru prezentarea prin bilanț a unei situații patrimoniale mai avantajoase din punct de vedere al imaginii întreprinderii în fața terților. În acest sens, trezorierul acesteia poate să mobilizeze mai multe efecte comerciale în operația de scontare sau să facă apel la un supliment de credite pe termen scurt, pentru a prezenta o imagine cât mai atractivă în ceea ce privește conturile de disponibilități;

‣sfârșitul de lună, cu care ocazie necesarul de trezorerie este, în cele mai dese cazuri, mai ridicat datorită scadenței plății salariilor sau a efectelor comerciale;

‣scadențele de plată a impozitelor, cotizațiilor privind asigurările sociale,dividentelor cuvenite acționarilor și datoriilor fată de diverși creditori.

‣momentul de plata a investițiilor, datoritã disponibilităților uneori uriașe care se dislocă;

‣momentele de declanșare a operațiilor financiare legate de capitaluri;

‣emisiunea de noi titluri, angajarea de noi credite pe termen lung, rambursarea ratelor scadente la împrumuturi [x].

Dintre tipurile de previziuni de trezorerie cele mai utilizate sunt bugetul de trezorerie și situația zilnica a trezoreriei.

Bugetul de trezorerie are ca funcțiune previziunea încasărilor și a plăților pornind de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (cum ar fi amortizările și provizioanele calculate) ºi de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (respectiv producția stocată, vânzările pe credit). Astfel încasările vor cuprinde:

vânzările cu plata imediată;

încasarea vânzărilor pe credit din perioada anterioară;

vânzările cu valori mobiliare; vânzările de imobilizări;

obținerea unui împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;

încasarea chiriilor, dobânzilor, dividentelor și altor venituri.

Plățile vor cuprinde, de asemenea, achitarea previzibilă a următoarelor datorii:

•plata cumpărărilor la vedere și pe credit (din perioada anterioară);

•plata salariilor și a premiilor;

•plata cheltuielilor de exploatare, de administrație și de desfacere;

•vărsarea impozitelor și taxelor la bugetul statului:

•achizițiile de imobilizări;

•plata dobânzilor și a ratelor scadente;

•răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere:

•vărsarea dividenteîor către acționari sau retragerilor de fonduri de către proprietari.

În funcție de datele disponibile și de interesele gestiunii financiare se pot face previziuni ale trezoreriei în bugete lunare, trimestriale, semestriale sau anuale. Se înțelege că exactitatea estimărilor este mai mică pentru orizonturi de timp mai mari (an, semestru). De asemenea, în funcție de modalitatea de luare în calcul a încasărilor și plăților se poate distinge un buget brut de trezorerie cuprinzând toate încasările și plățile perioadei și un buget net obținut prin ajustarea profitului net cu veniturile și cheltuielile care nu antrenează încasări, respectiv plăți, rezultând evoluția previzibilă a situației financiare a întreprinderii.

IV.1.2. Situația zilnică a trezoreriei

În cazul în care orizontul depășește o lună (2 sau 3 luni), se utilizează un pas zilnic pentru prima lună ºi un pas decadal pentru luna (lunile) următoare.

Din punct de vedere al conținutului, situația este structurată în încasări și plăți, iar în analitic se realizează o clasificare a acestora după natura instrumentelor de plată utilizate: viramente, cecuri, efecte comerciale.

Sursele de informații sunt de natură contabilă (facturi, extrase de cont, fișele de cont privind clienții, furnizorii, debitorii și creditorii), dar și extracontabilă (bugetul de trezorerie în căzul unor evenimente sigure sau cu efect imediat asupra trezoreriei, scadențele privind împrumuturile, statele de plata și situațiile privind cheltuielile sociale, previziunile serviciilor comerciale privind evoluția cifrei de afaceri, date privind condițiile impuse de bănci în relațiile lor cu întreprinderile: rata dobânzii, comisioane).

Cap.IV.2.Analiza pe componente

– Exploatare, Investiții, Finanțare

Standardul de contabilitate Internațional IAS 7 propune o formă a tabloului de finanțare, bazată pe analiza fluxurilor de trezorerie ale intreprinderii, denumită „Tabloul de trezorerie”. În cadrul tabloului, operațiile de trezorerie sunt grupate pe trei funcții, exploatare, investiție și finanțare.

Pentru fiecare funcție pornind de la analiza comparativă încasărilor și plăților se determină soldul net de trezorerie. Elementele de detaliu specifice fiecărei funcții, implicit părți ale tabloului se prezintă astfel:

▪Operații de exploatare

Prin această parte a tabloului se degajă informația privind eliberările sau utilizările de resurse pentru trebuințele exploatării întreprinderii. Indicatorul – analiză calculat fiind fluxul net de trezorerie privind exploatarea.

Așa cum s-a anticipat la „Tabloul de finanțare” formula de principiu de calcul a acestui indicator este:

venituri încasate – cheltuieli plătite.

Două metode se pot folosi pentru determinarea fluxului de trezorerie din exploatare, metoda capacității de autofinanțare și metoda fluxurilor de exploatare.

Metoda capacității de autofinanțare se bazează pe corectarea capacității de autofinanțare cu variația necesarului (nevoi) în fond de rulment.

Corespunzător celor două variante de stabilire a capacității de autofinanțare, excedentul brut de exploatare și rezultatul net contabil, se diferențiază și modul de structurare a datelor în cadrul primei părți a tabloului de trezorerie. Astfel, în cazul în care se pornește de la excedentul brut de exploatare, fluxul de trezorerie privind exploatarea se construiește astfel:

Dacă capacitatea de autofinanțare este calculată pornind de la rezultatul net contabil, compoziția primei părți a tabloului de finanțare se prezintă astfel:

Metoda fluxurilor de exploatare se porneºte de la delimitarea fluxurilor de încasări și plăți intervenite în masa veniturilor și cheltuielilor. Exemplu, în modelul american privind prima parte a tabloului de trezorerie se prezintă astfel:

Se precizează că suma în sens algebric a celor trei fluxuri de trezorerie trebuie să fie egală cu variația de trezorerie calculată ca diferență între trezoreria la închiderea exercițiului și trezoreria la deschiderea exercițiului.Pentru NSC din România, apreciem că prezintă interes spre a fi instrumentat modelul tablourilor de trezorerie recomandat în cadrul reformei de Ordinul Experților Contabili din Franța.

Modelul unui asemenea Tablou de trezorerie completat pe exemplul NSC se prezintă astfel:

Cap.IV.3. Analiza eficienței sub forma ratelor

Rentabilitatea și eficiența sunt trăsăturile fundamentale ale economiei și autonomiei financiare care angajează agenții economici, pe calea realizării unor profituri cât mai mari.

Eficiența economică este forma corectă, cu cea mai largă sferă de acțiune, pe care o îmmbracă raționalitatea în domeniul activității economice. Ea reprezintă o cerință fundamentală care se impune oricărei activități economice și acțiunii oricărui agent economic.

O formă a eficienței este și rentabilitatea activității economice. Aceasta se realizează atunci când respective activitate are capacitatea de a produce profit. Ratele de rentabilitate sunt constituite prin raportarea unui rezultat, fie la sursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat. Varietatea indicatorilor implicați în calcul face posibilă determinarea unui număr, practice nelimitat, de rate ale rentabilității. Esențial pentru analiza financiară este constituirea unui system de rate care, prin structură și conținut, să reprezinte un instrument de lucru util, operațional și performant.

Ratele ce urmează sunt cele mai folosite în practica economică:

‣Rata rentabilității comerciale.

‣Rata rentabilității economice.

‣Rata rentabilității financiare.

IV.3.1. Rata rentabilității comerciale

Rata rentabilității comerciale arată eficiența politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare și desfacere), și mai ales a politicii de prețuri a agentului economic.

Formula de calcul este:

Rc =RE/CA*100

sau

Rc = Rex/CA*100

În care: Rc – rata rentabilității comerciale;

RE – rezultatul exploatării;

CA – cifra de afaceri;

Rex – rezultatul exercițiului.

IV.3.2. Rata rentabilității economice

Această rată măsoară eficiența mijloacelor materiale și financiare allocate întregii activități a întreprinderii. Capitalurile asupra cărora se analizează profitabilitatea sunt cele angajate de întreprindere în cadrul exercițiului.

Rentabilitatea economică a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrinsecă ce nu ține seama de modalitatea de procurare a lor (proprii sau împrumutate). Este, deci, independentă de politica de finanțare promovată de întreprindere.

Formula de calcul este:

Re = Pb/Cp*100

În care: Re – rata rentabilității economice;

Pb – profit brut;

Cp – capital permanent;

Analiza ratei de rentabilitate economică nu se poate face decât prin studierea evoluției în timp a indicatorilor și a componentelor acestora (rezultate, capitaluri) referitoare la aceeași întreprindere. De asemenea, rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei de inflație, pentru ca întreprinderea să-și poată menține substanța economică.

Rata rentabilității economice trebuie să renumereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) și al riscului economic și financiar pe care l-au asumat furnizorii de capitaluri (acționarii și creditorii întreprinderii).

În anul N se remarcă o scădere semnificativă a ratei rentabilității economice. Această scădere se datoreză diminuării profitului brut; deși capitalul permanent a înregistrat o creștere cu 1%, ea este nesemnificativă față de diminuarea profitului brut cu 76%. Această scădere a ratei rentabilității economice denotă o ineficiență a mijloacelor materiale și financiare allocate întrgii activități a întreprinderii.

IV.3.3. Rata de rentabilitate financiară

Această rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci, al plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întrprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii, prin acordarea de dividente către aceștia și prin creșterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o creștere a averii proprietarilor.

Formula de calcul este:

Rf = Pn/Cpr *100

În care: Rf – rata rentabilității financiare;

Pn – profitul net;

Cpr – capital propriu;

Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piață pentru a face atractive acțiunile întreprinderii și a crește cursul lor bursier.

În anul N rata rentabilității financiare a înregistrat o scădere semnificativă față de N – 1. Această scădere arată ineficiența plasării capitalului. Scăderea se datorează diminuării semnificative a profitului net (cu 88%) ceea ce denotă o scădere a rentabilității firmei.Pentru întreprinderile care cotează la bursă se poate calcula un randament bursier al acestora cu ajutorul coeficientului de capitalizare bursieră PER.

PER măsoară de câte ori investitorii sunt dispuși să cumpere profitul pe acțiune, permițând o comparație a întreprinderilor din aceeași ramură economică. Alte rate, ce mai pot fi calculate pentru a analiza eficiența unei întreprinderi, sunt prezentate în tabelul următor:

Se observă o scădere, în anul analizat, a celor trei rate calculate anterior. Această scădere s-a datorat, în special, diminuării profitului brut cu 76%. Totodată, se remarcă o majorare a cheltuielilor totale cu 44,02% (ce afectează rata rentabilității resurselor consummate, în sensul scăderii acesteia) și o diminuare a veniturilor totale cu 75,63% (afectează rata rentabilității veniturilor în sensul scăderii). Plecând de la valorile ratelor de rentabilitate calculate, putem aprecia că societatea prezintă o rentabilitate scăzută și este neatractivă din punct de vedere al unui investitor. Îngrijorătoare este și tendința înregistrată în anul analizat, de reducere a valorii ratelor de rentabilitate.

IV.3.4.Ratele de structură a capitalurilor

Aceste rate caracterizează modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii. Se pot grupa în :

Rate ale echilibrului financiar.

Rate ale îndatorării.

Ratele echilibrului financiar constitue, de fapt, expresia fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment și a trezoreriei, respectiv, a importanței și evoluției lor în timp.

Rata de finanțare a activelor fixe evidențiază existența, sau nu, a unui fond de rulment (rfr), chiar a unui fond de rulment propriu (rfp). Este normal ca aceste rate să fie supraunitare.

Calculul ratei de finanțare a activelor fixe:

Rata de finanțare a activelor fixe înregistrează o diminuare nesemnificativă ceea ce înseamnă că există resurse pentru finanțarea activelor fixe. Complementar cu aceste rate se poate calcula rata de finanțare a nevoii de fond de rulment (rfr), care este de preferat să fie, de asemenea, mai mare ca 1, pentru a evidenția existența, la sfârșitul exercițiului, a unei trezorerii nete.

În N se constată o rată de finanțare a nevoii de fond de rulment supraunitară (1,50), ceea ce reflectă existența la sfârșitul exercițiului a unei trezorerii nete.

Ratele de trezorerie, de asemenea, complementare ratelor de finanțare, măsoară capacitatea de plată a întreprinderii (solvabilitatea pe termen scurt). O valoare supraunitară a acestor rate dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile.

Rata capacității de plată a ciclului de exploatare (numită și rata de lichidare r1):

▪Rata capacității de plată imediată (numită și rata de trezorerie imediată ri):

Calculul ratei de trezorerie

O rată a lichiditații r1> 1 ne indică existența unor active circulante mai mari decât obligațiile pe termen scurt și, prin urmare, utilizarea unei părți a capitalului permanent pentru finanțarea activității de exploatare. Deci, pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. În ceea ce privește rata capacității de plată imediată, ri < 1, conducând la imposibilitatea de plată a obligațiilor pe termen scurt, doar cu numerarul de casă și disponibilitățile din conturile bancare. Această situație va determina societatea la împrumuturi ce vor majora datoriile întreprinderii.

IV.3.5.Rate ale îndatorării

Ratele îndatorării măsoară importanța îndatorării pentru gestiunea financiară a întreprinderii .

a).Rata îdatorãrii

b).Rata datoriilor financiare caracterizeazã gradul de îndatorare pe termen lung:

c). Rata creditelor de trezorerie caracterizeazã gradul de îndatorare (bancarã) a activitãții de exploatare:

d).Rata capacitãții de rambursare exprimã, în numãr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile financiare

Rata capacității de rambursare a datoriilor financiare ale societății se încadrează în normele impuse de bancă (maxim 3 ani). Pentru o analiză mai profundă a ratelor de rentabilitate prezentate se procedează la descompunerea lor în două rate:

rate de structură valorică a cifrei de afaceri (rate de marjă);

rate de rotație a capitalurilor prin cifra de afaceri.

Ratele de structură caracterizează condițiile de exploatare economică (capitaluri consummate), iar ratele de rotație caracterizează eficacitatea capitalurilor angajate de întreprindere în desfășurarea activității sale economice și financiare.

Descompunerea ratelor de rentabilitate evidențiază influența a doi factori:

•un factor cantitativ (marja de acumulare);

•un factor calitativ (rotația capitalurilor);

Rata rentabilității economice poate fi descompusă astfel:

Cap. V.Concluzii

În urma documentarii întreprinse la S.C. VITIMAS S.A.Neamț am reușit să realizez o cunoaștere directă a realităților economico-financiare și de trezorerie ale firmei.

Tema lucrării „Întocmirea, prezentarea și analiza fluxurilor de trezorerie” reprezintă o preocupare esențială pentru orice firmă, dar în același timp cu un grad mare de complexitate.

Pentru a traversa situațiile complexe generate de fenomene conjuncturale, monetare, tehnologice și de altă natură este necesară inițierea și promovarea permanentă a unor măsuri de cunoaștere a performanțelor tehnice, economice și organizatorice.

Pe piața internă a mașinilor și echipamentelor pentru firmele agricole și pentru industrializarea produselor agricole se manifestă o tendință de instalare a unui mediu concurențial specific trecerii la economia de piață.

În aceste condiții, S.C. VITIMAS S.A. Neamț a început să simtă concurența unor firme cu capital de stat și cu profil asemănător. Se constată de asemenea, o ușoară tendință de segmentare a pieþii între principalii producători de utilaje și piese de schimb pentru agricultură și industria alimentară.

S.C. VITIMAS S.A. Neamț este obligatã să consolideze actualele segmente de piață pentru utilaje agricole și de industrie alimentară, acordând atenție pentru exploatații mici și mijlocii, și pentru echipamente și instalații pentru firmele private de mici dimensiuni din industria alimentară.

În general, se poate aprecia că întreprinderea a rezistat schimbărilor din perioada de tranziție, și-a păstrat și îmbunătățit profilul și clienții, în 2004 a avut o situație bună comparativ cu anii anteriori și comparativ cu alte societăți comerciale din ramura construcției de mașini.

În sinteză s-au identificat:

flexibilitatea producției – utilaje pentru agricultură (piese de schimb, utilaje tehnologice pentru industria alimentară și vinificație), reprezintă un domeniu important al întreprinderii care va asigura o mai mare stabilitate economică în viitor;

o rețea de distribuție în toată țara, care s-a creat în timp și s-a păstrat în ultimii ani cu toate greutățile și dificultățile prin care au trecut atât executantul cât și clienții;

diversitatea ofertelor de utilaje și piese de schimb astfel încât pot fi atrași numeroși clienți și pe această cale să se asigure comenzi care să determine un grad corespunzător de utilizare a capacităților de producție.

elasticitatea ofertei întreprinderii în raport cu nivelul calitate preț poate fi mare și astfel poate rezista mai bine concurenței;

întreprinderea are o dotare specializatã, modernă care poate fi adaptată la fabricarea de produse de serii mari caracterizate prin procese tehnologice moderne.

Flexibilitatea proceselor tehnologice nu necesită costuri importante.

tradiția și experiența întreprinderii în domeniul pieselor de schimb și utilajelor pentru agricultură și industria alimentară sunt remarcabile și greu de realizat de alte întreprinderi cu profil asemănător;

întreprinderea are exclusivitate în domeniul prelucrării materialelor inoxidabile în diferite produse și stăpânește tehnic și tehnologic acest domeniu.

De asemenea întreprinderea are exclusivitate în domeniul fabricației mașinilor de tratat semințe, toate tipurile de mașini de tratat semințe cu care a fost dotată agricultura după1980 și până în prezent provenind de la această unitate;

managementul în toate laturile sale reprezintă de asemenea un punct important activitatea întreprinderii;

Între problemele cu care se confruntã unitatea și care constitue de fapt puncte care trebuie corectate, se pot aminti:

școlarizarea și pregătirea personalului tânăr din unitate;

reducerea cererii de utilaje pentru agricultură și industria alimentară afectează mult sistemul actual de producție al societății conducând la o insuficientã utilizare a capacităților și resurselor umane;

seria micã în care se utilizează unele repere piese de schimb ca urmare a reducerii cererii, obligã uneori societatea să mențină în stare de funcționare linii de fabricație sau utilaje care se folosesc o foarte scurtă perioadă de timp pe an. În aceste condiții prețurile produselor sunt mari și devin necompetitive pe piața unde se întâlnesc cu producătorii care desfac o producție de serie mijlocie sau mare;

starea tehnică și funcțională a utilajelor și instalațiilor este un factor care asigură atingerea calității corespunzătoare.

În acest context randamentul utilajelor poate fi redus, iar cheltuielile pentru întreținere, funcționare si reparaþii sunt cu 25-35% peste limitele admise;

structura de tip ierarhic permite persoanelor și compartimentelor să-și exercite în mod normal atribuțiile, competențele și responsabilitățile pentru realizarea în bune condiții a obiectivelor întreprinderii;

proprietatea de stat asupra patrimoniului frânează inițiativa managerilor și executanților, menține importante fenomene de centralism și dăunează întreprinderii;

măsurile de stabilizare macro – economică declanșate de putere au vizat limitarea drastică a liniilor de credite însoțite de o creștere energică a dobânzilor, descurajând accesul societății la credite, măsuri care s-au dovedit a fi contraproductive, deci contrare scopului și anume accentuarea și mai puternică a declinului economic;

Pentru depãșirea situației economico – financiare defavorabile în care se aflã majoritatea unitãþilor cu capital de stat, S.C. VITIMAS S.A. NEAMȚ poate adopta o serie de mãsuri dintre care cele mai urgente vizeazã:

•restructurarea societății, în primul rând, restructurarea organizatorică ca problemă prioritară;

•îmbinarea producției de serie mare cu producția de serie micã;

•stabilirea corectă a tipurilor de utilaje care să facă obiectul de producție al societății în viitor. A rezultat clar că societatea nu poate face față concurenței dispersându-și resursele și eforturile pe o gamă foarte largă de utilaje. Restrângerea produselor la 3-4 grupe de utilaje, care au cerere și pot fi produse în condiții competitive ca preț și calitate, reprezintă una din problemele societății;

•în domeniul produselor — piese de schimb — societatea trebuie să se stabilească într-un segment de piațã care să fie greu accesibil concurenței.

Contractarea concurenței care în prezent se manifestă activ, poate fi realizata prin optimizarea structurii și mărimii producției de piese de schimb ºi retehnologizarea ºi modernizarea capacităților implicate în acest domeniu.

Menținerea și chiar lărgirea fabricației pieselor de schimb pentru combine de cereale din producția internă, una din direcțiile de dezvoltare posibile pentru

S.C. VITIMAS S.A.Neamț, necesită cunoașterea exactă a reperelor care se cer și pe care alte societăți nu le produc, la nivel calitativ și de preț solicitat de beneficiari.

Bibliografie

Feleangã Niculae, Ion Ionașcu – Tratat de contabilitate financiarã – Ed. Economicã, București 1999

Feleangã Niculae – Sisteme contabile comparate – Ed. Economicã, București 1999

Nicolae Georgescu – Analiza bilanțului contabil – Ed. Economicã, București 1999

Constantin Stãnescu, Aurel Ișfãnescu, Aurel Bãicuși – Analiza economico financiarã – Ed. Economicã, București 1999

Aurel Ișfãnescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu – Analiza economico financiarã – Editura ASE 1999

Lande Eveline, Blin Pierre, Denos Pascal, Gothner Marcel, Delesalle Eric, Obert Robert, Leclere Didier – Contabilitatea financiarã aprofundatã – Ed. Economicã, București 2002

Morariu Ana, Țurlea Eugeniu – Auditul financiar contabil – Ed. Economicã, București 2001

Morariu Ana, Gheorghe Suciu – Contabilitatea instituțiilor publice – Editura Universitarã 2004

dan Doru Șaguna – Tratat de drept financiar și fiscal – Ed. Eminescu/All Beck 2002

Moșteanu Tatiana – Buget și finanțe publice

Iulian Vãcãrel (coordonator) – Finanțe publice – Ed. Didacticã și Pedagogicã Ed. a IV-a 2003

Oprean Ioan – Întocmirea și auditarea bilanțului contabil – Ed. Intelcredo, Deva 1997

Oprean Ioan – Control și audit financiar – contabil – Ed. Intelcredo, Deva 2002

Perochon Claude, Dubrulle Louis – Contabilitate financiarã – Colecția Romexco, Ed. economicã București 2002

Ristea Mihai, Dumitru Corina Graziella – Contabilitate aprofundatã – Editura Universitarã 2004

Ristea Mihai, Dumitru Corina Graziella – Contabilitate financiarã – ed. Mãrgãritar 2003

Ristea Mihai (coordonator) – Contabilitatea financiarã a întreprinderii – Editura Universitarã 2004

Ristea Mihai, Mirela Dima – Contabilitatea societãților comerciale – Editura Universitarã 2003

Stark Eros Lorant, Pântea Ioan Marius – Analiza situației financiare a firmei – Ed. economicã București 2001

Stan Sorin – Evaluarea întreprinderii, metode și uzanțe – Ed. Teora 1996

Țuțu Anca – Bilanțul contabil în gestiunea întreprinderii – Editor Tribuna Economicã 1999