. Influenta Situatiei Financiare a Unei Intreprinderi Asupra Cursului Bursier

Introducere

Economia României se află într-o perioadă de tranziție corespunzătoare trecerii de la o economie centralizată, bazată pe monopolul proprietății sociale asupra mijloacelor de producție, la o economie de piață, care se întemeiază pe proprietatea privată, pe libera inițiativă și libertatea economică.

O economie modernă, competitivă, capabilă să se adapteze cerințelor actuale ale globalizării, nu este de conceput fără existența și funcționarea unei piețe de capital eficiente. Piața de capital prin mecanismele sale specifice, concentrează și centralizează capitalurile și oferă instrumente și produse care asigură fructificarea plasamentelor și acoperirea riscurilor.

Cea mai mare parte a operațiunilor de pe piața de capital din România sunt intermediate de Bursa de Valori București.

Bursa de Valori București este organizată ca o instituție non-profit, care își desfășoară activitatea pe principiul autofinanțării, și care are ca scop oferirea unui cadru organizat și legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu și lung. Bursa completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în piața de capital să poată ajunge în zonele productive, la societățile comerciale emitente de titluri, care le pot utiliza în mod eficient.

În ultimii ani, firmelor cotate la categoria I li s-a cerut de către Comitetul Bursei publicarea trimestrială a situațiilor financiare. Motivul acestei cereri îl constituie încercarea autorităților din domeniu de a forța ajustarea cursului bursier pe parcursul anului și diminuarea impactului publicării situațiilor financiare anuale.

Tema aleasă pentru realizarea lucrării de diplomă urmărește determinarea influenței publicării situațiilor financiare ale întreprinderii asupra cursului bursier.

În acest scop, am realizat un model de concepție proprie care presupune calculul anumitor indicatori financiari trimestriali, relevanți pentru activitatea și riscul unei companii și determinarea coeficienților de corelație dintre valorile acestora și cursul bursier mediu pentru perioada imediat următoare publicării situațiilor financiare în circuitul bursei de valori.

Pentru realizarea modelului am ales următorii indicatorii financiari:

rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară și marja de profit net – caracterizează profitabilitatea;

raportul dintre valoarea de piață și profitul pe acțiune (PER) și raportul dintre valoarea de piață și valoarea contabilă – caracterizează valoarea de piață;

viteza de rotație a activelor – caracterizează managementul activelor;

solvabilitatea patrimonială – managementul datoriei;

cota de piață – caracterizează „puterea” companiei.

Cu ajutorul acestui model am verificat legătura directă sau indirectă dintre valorile indicatorilor financiari și cursul bursier mediu.

Pentru a testa modelul personal de analiză am folosit situațiile financiare trimestriale publicate de două dintre cele mai importante societăți bancare cotate la Bursa de Valori București și anume Banca Română de Dezvoltare – Societe Generale și Banca Transilvania.

Analiza pieței de capital din România

Evoluția generală a pieței de capital din România

Anul 1995 este un an de referință pentru reconstrucția pieței secundare de capital din România prin reînființarea bursei de valori mobilare și prin crearea pieței extrabursiere. S-au scurs șapte ani în care s-a elaborat cadrul legislativ, s-au înființat instituțiile specifice, a apărut o nouă profesie – cea de broker și s-au construit și adaptat mecanisme de tranzacționare. Cu toate acestea, piața secundară de capital nu a reușit să reprezinte punctul central de întâlnire al cererii cu oferta, să asigure rentabilitatea și lichiditatea plasamentelor, astfel încât posesorilor de capitaluri să le fie indiferent dacă apelează la instrumentele monetare sau la produsele bursiere.

Bursa de Valori București și piața extrabursieră RASDAQ

Acțiunile au început să fie ocazional tranzacționate după crearea bazei legale respectiv în 1991 prin adoptarea „Legii societăților comerciale” nr. 31/1991 și în anul 1994 prin adoptarea „Legii privind valorile mobiliare și bursele de valori” nr. 52/1994. Astfel s-au creat condițiile existenței unei piețe de capital instituționale. În aprilie 1995, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis crearea Bursei de Valori București și la data de 20 noiembrie 1995 aceasta și-a reluat funcționarea cu șase societăți listate și o sesiune de tranzacționare pe săptămână.

Bursa de Valori București (BVB) este organizată ca o instituție non-profit care își desfășoară activitatea pe principiul autofinanțării, și care are ca scop oferirea unui cadru organizat și legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu și lung. Bursa completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în piața de capital să poată ajunge în zonele productive, la societățile comerciale emitente de titluri, care le pot utiliza în mod eficient.

Asociația Bursei de Valori București este organul suprem de decizie al Bursei de Valori. A fost înființată în iunie 1995 de către 24 de societăți de valori mobiliare autorizate să opereze pe bursă. Conform Cartei sale, Asociația Bursei are scopul de a administra în mod corect sistemul bursier pentru a asigura continuitatea tranzacțiilor la BVB într-un mod eficient, transparent și conform legii, și să ofere protecție corespunzătoare investitorilor. Asociația Bursei răspunde de asemenea de funcționarea sistemului de registru, compensare și decontare ce face parte din infrastructura Bursei de Valori. Fiecare societate de valori membră are dreptul la un vot în adunările generale ale Asociației.

Conducerea Bursei de Valori este realizată de către Comitetul Bursei (format din 9 reprezentanți aleși de către Asociația Bursei). La rândul său, Comitetul Bursei numește Directorul General al Bursei, care răspunde de implementarea strategiilor și funcționarea Bursei. Atât membrii Comitetului Bursei cât și Directorul General trebuie să fie confirmați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare desemnează un Comisar General ca repezentantul său permanent la Bursă. Deși acesta are rolul de observator (fără putere de vot sau de a lua decizii), poate propune Comisiei Valorilor Mobiliare să anuleze anumite hotărâri ale Comitetului Bursei sau ale Directorului General.

Comitetul Bursei este sprijinit de două comisii permanente: Comisia de Etică și Conduită, care are atribuții disciplinare și de sancționare a faptelor care contravin regimului bursier, precum și Comisia de Înscriere la Cotă, responsabilă cu admiterea la Bursă.

Bursa de Valori București are toate departamentele tradiționale ale unor instituții similare – tranzacționare, listare și membrii. În plus, BVB are departamente care se ocupă de servicii auxiliare – departamentul de registru, un departament de compensare și decontare, departamentul informatic și departamentele de relații cu publicul și dezvoltarea pieței.

Cota Bursei de Valori București este structurată în trei sectoare:

sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române

categoria II

categoria I

sectorul valorilor mobiliare emise de către stat, autorități ale administrației publice centrale și locale și alte autorități

sectorul internațional.

Bursa de Valori asigură ținerea unor evidențe cu privire la valorile mobiliare tranzacționate, prin înscrierea lor în Registrul Acțiunilor, Registrul Acționarilor și Registrul Obligațiunilor, adică Registrul Bursei de Valori București. Prin intermediul acestuia se realizează transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare în urma tranzacționării în cadrul sistemului Bursei sau a altor modalități de dobândire a proprietății prevăzute de lege (moșteniri, donații etc.). De asemenea, Registrul operează toate modificările intervenite în atributele de identificare ale persoanelor fizice și juridice, deținătoare de valori mobiliare, înscrise în aceste evidențe.

Indicii oficiali ai Bursei de Valori sunt: BET, BET-C si BET-FI. Primul indice – BET (Bucharest Exchange Trading), „lansat” pe 22 septembrie 1997 urmărește evoluția celor mai lichide zece valori mobiliare cotate la categoria I a BVB; din septembrie 2000, s-a introdus o limită pentru ponderea pe care o pot avea acțiunile unui singur emitent în indice, acesta neputînd fi mai mare de 25% (PETROM și Banca Română de Dezvoltare sunt în prezent supuse acestui prag). BET-C a fost „lansat” pe 17 aprilie 1998 pentru a urmări evoluția tuturor acțiunilor listate. Când au fost cotate la BVB cele cinci Societăți de Investiții Financiare, în decembrie 1999, s-a luat hotărârea de a nu le include în structura indicilor BET și BET-C, din cauza caracterului special al acestor valori. În schimb s-a „lansat” un indice special „financiar”, BET-FI, lansat pe 1 noiembrie 2000, după un an de tranzacționări, când prețurile acestora s-au stabilizat.

Până recent, Bursa ezita să aplice sancțiuni, astfel încât multe abateri de la regulamente și reglementări nu erau luate în considerație. Această atitudine era motivată de teama că o abordare mai dură ar descuraja actorii de pe piață și ar afecta poziția bursei. Totuși, după ce s-au descoperit o serie de fraude grave, cum ar fi furtul de acțiuni inițiat sau perfectat cu complicitatea unor brokeri, Comitetul Bursei a decis să adopte o poziție mai fermă.

Din punct de vedere tehnic, Bursa de Valori București se bazează pe o platformă software evoluată – sistemul de tranzacționare HORIZON și sistemul de compensare-decontare și registru EQUATOR – care integrează tranzacționarea cu compensarea și decontarea.

Bursa nu a reușit atragerea prea multor emitenți valoroși în cei 7 ani de activitate, aceștia fiind în număr de 10-15 în prezent. Mai mult, dintre toate societățile listate numai câteva sunt societăți private înființate după 1989, la care se adaugă cele cinci societăți de investiții financiare, restul fiind societăți cu capital de stat sau privatizate, cu rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare.

Bursa de Valori București a înregistrat în anul 2001 atât o creștere cantitativă cât și una calitativă. Valoarea tranzacțiilor a crescut în termeni nominali cu 105,8% (în 2000 a fost 1837,3 miliarde lei, iar în 2001 3781,6 miliarde lei) iar creșterea reală (în USD) de 51% față de anul 2000 (în 2000 a fost 86,6 milioane USD, în 2001 a fost 130,9 milioane USD). Capitalizarea Bursei de Valori București a depășit anul trecut un miliard de dolari reprezentând 3,56% din Produsul Intern Brut pe 2001, cu 23,5% mai mult față de anul precedent. Aceste creșteri ale capitalizării și volumului tranzacțiilor s-au făcut pe fondul introducerii la tranzacționare a acțiunilor Băncii Române pentru Dezvoltare și Societății Naționale a Petrolului PETROM și a derulării unor tranzacții importante cu acțiunile societății ALRO Slatina.

Evoluția pozitivă a Bursei de Valori București rezultă și din comparația cu anii anteriori și este de remarcat faptul că în anul 2001, pentru prima data, capitalizarea bursiera a depășit în termeni reali anul de vârf al bursei 1997.

Evaluarea acțiunilor la Bursa de Valori București pare scăzută în comparație cu alte piețe, cel puțin din anumite puncte de vedere: raportul preț / valoare contabilă este mai mic de 0,5, în timp ce în Polonia acțiunile sunt tranzacționate la 1,5-1,6 din valoarea lor contabilă, în Ungaria la 2,2 sau în Grecia la 2,8. În acelaș timp, atât capitalizarea pieței cât și lichiditatea sunt mai reduse pentru BVB decât pentru piețele titlurilor vecine.

Atractivitatea lor pentru investitori ar trebui să fie ridicată, dar randamentul dividendelor este foarte redus în comparație cu rata dobânzii la depozite sau la titlurile de stat. Aceasta este principala cauză care determină investitorii să prefere plasarea banilor în depozite sau în titluri de stat în condiții de risc mult mai scăzute.

Indicele BET, care reflectă evoluția celor mai bune 10 titluri trată evoluția celor mai bune 10 titluri tranzacționate la BVB, a crescut cu 38,6% în 2001, creșterea în termeni reali (USD) fiind de 13,8%. Aceasta s-a datorat evoluției favorabile a prețurilor societăților comerciale listate și existente în coșul indicelui.

Indicele BET-FI, care reflectă evoluția prețurilor celor 5 societăți de investiții financiare a crescut în anul 2001 cu 118% exprimat în lei și cu 79% exprimat în dolari SUA și aceasta datorită creșterii prețurilor acțiunilor celor cinci societăți de investiții financiare.

Societățile de investiții financiare sunt rezultatul programului românesc de privatizare în masă, prin care s-a distribuit gratuit 30% din capitalul social al întreprinderilor tuturor cetățenilor adulți. La sfârșitul anului 2000, fiecare din cele cinci SIF-uri avea peste 9 milioane de acționari. În acelaș timp, fiecare SIF are în patrimoniu societăți cotate și necotate, precum și plasamente financiare (depozite bancare, etc.). Acestea se află printre valorile mobile cele mai lichide – au un procent din acțiuni tranzacționate liber de aproape 100% și în statutele lor este stipulat faptul că un investitor nu poate deține mai mult de 0,1% din totalul acțiunilor.

Singurul indice care a scăzut (cu 5% în termeni reali și cu 22% în termeni nominali) a fost BET-C.

Pe linia creșterii standardelor de calitate privind societățile comerciale înscrise la Cota Bursei s-a înscris și măsura de delistare a 52 de societăți comerciale ca urmare a implementării condițiilor de creștere a capitalului social și capitalizării bursiere, similare cu standardele europene. Totodată, anul 2001 a însemnat listarea acțiunilor a trei societăți, Petrom și Banca Româna pentru Dezvoltare fiind cele mai importante.

Din data de 26.11.2001 a început tranzacționarea obligațiunilor municipale pe piața bursieră. Primăriile orașelor Mangalia și Predeal au fost primele care au emis astfel de titluri si au utilizat mecanismele bursiere pentru tranzacționarea lor.

La sfârșitul anului 2001 structura emitenților înscriși la cota bursei era următoarea: 46 de societăți cotate la categoria II, 19 la categoria I și cele 2 primarii care au emis obligațiuni municipale.

O analiză a valorii de tranzacționare și a capitalizării bursiere în anul 2001 arată pe de o parte diversitatea sectoarelor de activitate în care se înscriu acțiunile societăților comerciale listate la Bursa de Valori București și pe de altă parte faptul că ponderea cea mai importantă în capitalizarea bursieră o ocupă sectorul energetic urmat de serviciile bancare și financiare (Tabelul nr. 1).

Tabelul nr. 1

Trend-ul anului 2001 privind societățile de valori mobiliare s-a menținut pe aceeași linie înregistrată în ultimii doi ani, respectiv scăderea numărului membrilor Asociației Bursei, dar într-un ritm mai puțin accelerat comparativ cu cel din anul 2000. Astfel, scăderea numărului societăților de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei a atins o cotă procentuală de 10%. Cauza principala o constituie imposibilitatea societăților de valori mobiliare de a rezista financiar pe o piață lipsita de investitori. Singura soluție viabilă, temporară, ca o contrapondere s-a dovedit a fi fuziunea, în care a fost implicat în cursul anului 2001 un număr de 6 societăți membre. Daca la începutul anului 2001 Asociația Bursei avea 120 de membri, la sfârșitul acestuia, numărul membrilor s-a redus, ajungându-se la 110 membri. Dintre aceștia doar 89 au încheiat tranzacții pe Bursa de Valori București în anul 2001.

Activitatea de tranzacționare s-a caracterizat printr-o dinamică deosebită față de anii anteriori, înregistrându-se o valoare medie zilnica de tranzacționare de 15.436.316.641 lei. De menționat ca o pondere semnificativă a fost deținută de tranzacțiile speciale. Totodată, în perioada analizată s-au derulat cinci oferte publice de cumpărare, tranzacționându-se un număr de 27.629.483 acțiuni cu o valoare totala de 409.910.743.400 lei.

Activitatea de compensare-decontare a tranzacțiilor încheiate în anul 2001 la Bursa de Valori București s-a desfășurat cu participarea directa a 89 de societăți de valori mobiliare și 5 agenți custode înregistrați, care au utilizat pentru decontarea finala bănească a tranzacțiilor bursiere conturi de numerar deschise la 13 bănci de decontare din totalul de 19 autorizate de Banca Națională a României să participe la compensarea multilaterală și decontarea finală realizate de Bursa de Valori București.

Din cei șapte agenți custode înregistrați la Bursa de Valori București la începutul anului, doi au pierdut această calitate pe parcursul anului 2001. Banca Națională a României a retras autorizația de participare la compensarea multilaterală realizată de Bursa de Valori București pentru o banca de decontare, astfel că la sfârșitul anului numărul băncilor de decontare autorizate a scăzut la 18. Valoarea anuală totală a sumelor compensate de Bursa de Valori București a fost în anul 2001 de 7.625,55 miliarde de lei iar gradul de compensare total s-a situat la nivelul de 27,4%.

Din datele prezentate în Raportul de activitate pentru anul 2001 al Bursei de Valori București, reiese că aceasta va urmări în anul 2002 creșterea calității activității sale, în paralel cu diversificarea produselor și serviciilor oferite. Astfel, pentru anul 2002 Bursa de Valori București și-a propus realizarea următoarelor obiective:

Atragerea primelor societăți emitente la Categoria Plus si consolidarea acestei categorii;

Creșterea siguranței pieței bursiere;

Stimularea activității de finanțare prin intermediul Bursei de Valori București;

Diversificarea produselor bursiere (titluri de stat, obligațiuni corporatiste);

Creșterea vizibilității Bursei de Valori București pe plan intern si internațional;

Implicarea Bursei de Valori București în procesul de îmbunătățire a pregătirii profesionale a participanților la piața bursieră (societăți de valori mobiliare și societăți emitente).

Cea de-a doua componentă a pieței secundare din România s-a constituit, în anul 1996 sub forma pieței extrabursiere RASDAQ (the Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotation), care asigură o circulație liberă și intensă a valorilor mobiliare la un curs negociat.

Organismul tutelar în cazul pieței de negociere RASDAQ este Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM), organism de autoreglementare, conform deciziei date de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

RASDAQ oferă trei produse:

piața normală de valori mobiliare – unde se pot tranzacționa acțiuni și titluri;

piața ofertelor publice;

piața de licitație electronică – un sistem de tranzacționare destinat special vânzării acțiunilor reziduale deținute de Fondul Proprietății de Stat, în conformitate cu prevederile legislației privind privatizarea.

Sistemul de tranzacționare RASDAQ este declanșat de afișarea unui ordin, permițând agenților să introducă și să negocieze ordinele de pe ecranul calculatorului lor. Tranzacția este limitată la membrii ANSVM, care trebuie să aibă un nivel minim de capital social, diferit pentru intermediari, agenții de valori mobiliare și formatorii de piață.

Societățile nu plătesc taxe pentru cotare sau altfel de taxe. O societate poate hotărî să-și listeze acțiunile pe piața extrabursieră RASDAQ fără a trebui să îndeplinească nici un fel de condiții sau cerințe prealabile. Nu există cerințe de difuzare a informațiilor.

Indicele RASDAQ compozit este indicatorul oficial al pieței, lansat în iulie 1998. Este un indice de capitalizare a pieței, reflectând toate acțiunile cotate.

Spre deosebire de BVB, la RASDAQ nu există reguli de prevenire a tranzacțiilor nereușite: nu se impun limite asupra numărului de acțiuni pe care le pot cumpăra societățile.

RASDAQ este considerat un instrument folosit îndeosebi de investitorii care urmăresc să preia controlul asupra unor anumite societăți. Ofertele publice contribuie cu 30-40% la volumul total de tranzacții.

Valoarea tranzacțiilor în anul 2000 pe piața RASDAQ a fost de 3.066 miliarde lei (144,47 milioane USD), cu 15,3% mai mică decât valoarea din anul 1999. Capitalizarea pieței a fost în 2000 de 21 mii miliarde lei, o valoare cu 19% mai mare față de cea din 1999 (capitalizarea reprezintă 800 milioane USD, cu 16% mai mică decât cea din 1999).

În anul 2000 s-au tranzacționat acțiuni emise de 3264 de societăți, structura acestora fiind: cu acțiunile a 14,8% din societăți s-a realizat o singura tranzacție în anul 2000, cu acțiunile a 40,5% din societăți s-au realizat între 11 și 100 de tranzacții, cu acțiunile a 9,9% din societăți s-au realizat între 101 și 1000 de tranzacții, iar cu acțiunile a numai 0,3% din societăți s-au realizat mai mult de 1000 de tranzacții în anul 2000. Acțiunile a aproximativ 2600 de emitenți listați pe piață nu s-au tranzacționat niciodată în anul 2000.

Valoarea tranzacțiilor pe piața Rasdaq a evoluat în ultimii ani astfel:

– miliarde lei –

În anul 2000 s-au desfășurat 197 de oferte publice secundare de cumpărare, în valoare de 574,8 miliarde lei (cu 89% mai mare decât in anul 1999) și 16 oferte publice secundare de vănzare, în valoare totală de 209 miliarde lei. În același an, valoarea acțiunilor deținute de APAPS (fostul FPS) și vândute prin piața RASDAQ a fost de 230 miliarde lei. Valoarea totală a privatizărilor pe piața RASDAQ în perioada 1997-2000 s-a ridicat la 510 miliarde lei.

Piața Rasdaq nu a reușit să iasă din conul de umbră în care a intrat în ultimii ani, având o evoluție negativă, divergentă față de cea a Bursei de Valori. Nici 2001 nu a fost anul așteptatei relansări a pieței și implementării unor proiecte precum împărțirea emitenților pe nivele, creșterea transparenței, tranzacționarea de instrumente noi, aplicarea noilor regulamente de listare și tranzacționare a acțiunilor și obligațiunilor, limitarea variației maxime a preturilor, etc. Acest lucru este regretabil, cu atât mai mult cu cât piața are un mare potențial care este în mare măsură neexploatat la acest moment. Lipsa de transparență și de organizare a pieței a dus la o pierdere treptată a interesului investitorilor pentru aceasta: reducerea valorii zilnice a tranzacțiilor, a lichidității acțiunilor și a numărului emitenților tranzacționați. Prețurile au evoluat în mare parte aleator, pe baza unor volume reduse și a unei lipse cronice de informații despre emitenți. Indicele Rasdaq a câștigat 20,3% în anul 2001 față de 2000, însă reprezentativitatea sa lasă mult de dorit în condițiile actuale ale pieței.

Nu numai că declinul pieței nu a fost stopat în acest an, dar semnalele transmise de piață au fost în continuare negative: Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM), administratorul pieței Rasdaq, a fost implicată într-un proces cu o persoană fizică, punând în pericol chiar viitorul pieței. Din păcate, modul actual de organizare a pieței nu a dat rezultate iar ANSVM s-a dovedit complet ineficientă în administrarea pieței extrabursiere.

În aceste condiții sunt puține companii importante pe aceasta piață. O mențiune specială o reprezintă acțiunile Brau Union (BURO), cel mai mare concern românesc al berii, care au adus investitorilor un câștig de 151% în 2001. Alte societăți profitabile pentru investitori au fost Petromidia (PTRM), Rompetrol (ROPE), Vega Prahova (VEGA), Victoria Prahova (VICQ), Petrom Aviation (ROFU). Lipsa informațiilor face practic imposibilă o analiză atentă a pieței și o identificare a oportunităților oferite de aceasta.

În anul 2001 a început tranzacționarea acțiunilor societății de asigurări Asigurarea Populară Română (ASPR) și au fost listate acțiunile societății de leasing International Leasing (YTLS), după ce aceasta din urmă a derulat o ofertă publică secundară de vânzare de acțiuni.

Care este viitorul pentru aceasta piață? Este necesară identificarea unui nou mod de organizare a pieței, mai eficient decât cel de până acum și o conducere mai hotărâtă a organismelor pieței extrabursiere, care să poată implementa proiecte ambițioase și să poată obține rezultate concrete, așa cum s-a întâmplat la Bursa de Valori. În al doilea rând, este absolut necesară implementarea în practica a noilor regulamente de listare și tranzacționare a acțiunilor și obligațiunilor, regulamente ce ar aduce un suflu nou pe Rasdaq și un plus de transparență și ordine – elemente atât de necesare pentru stoparea declinului pieței.

RASDAQ este un loc ideal pentru operațiuni speculative – în fiecare lună se naște o nouă stea, câte o firmă obscură care pentru o perioadă scurtă de timp este tranzacționată intens, cu creșteri de prețuri datorită cărora unii vânzători obțin câștiguri foarte mari. De obicei, astfel de evenimente sunt declanșate de o încercare de preluare. Atacurile asupra unor companii măresc instabilitatea pieței și, din cauza caracterului imprevizibil al operației, dau senzația că piața RASDAQ seamănă cu un joc de noroc. Informațiile limitate aflate la dispoziția investitorilor, opacitatea unor operațiuni (cum ar fi tranzacțiile în afara pieței, care se fac direct între cumpărător și vânzător) și cazurile de fraudă au contribuit și ele la subminarea credibilității pieței RASDAQ.

Fondurile de investiții

Investițiile administrate presupun atragerea banilor de la mai mulți investitori (persoane fizice și juridice) și plasarea acestora în comun, în mod mai avantajos decât ar putea-o realiza fiecare investitor în parte. Strategia de investire a banilor este realizată, de regula, de către o societate de administrare a investițiilor, prin intermediul specialiștilor săi care valorifică ”profesional” aceste resurse bănești.

Investițiile administrate se pot clasifica în două mari categorii:

fonduri închise de investiții sau societăți de investiții financiare;

fonduri deschise de investiții sau fonduri mutuale.

Activitatea fondurilor de investiții este supusă autorizării și supravegherii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea legală în domeniul pieței de capital, care este subordonată Parlamentului. Fondurile de investiții sunt reglementate în țara noastră prin Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 (aprobata prin Legea nr. 83/94) și Regulamentul nr. 9/1996 emis de CNVM.

Administratorii fondurilor de investiții s-au organizat într-o asociație profesională non-profit, numită Uniunea Națională a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).

Parametrii realizați în ultimii ani de fondurilor deschise de investiții (fonduri mutuale) membre UNOPC, sunt prezentați mai jos:

Piața fondurilor deschise de investiții a fost puternic influențată de prăbușirea celui mai mare fond – FNI în anul 1999. Acest fond avea cel mai mare număr de investitori, cea mai mare valoare a activelor nete și prezenta o creștere foarte ridicată a valorii titlurilor. Prăbușirea acestuia a condus la o orientare de plasare a fondurilor diferită, spre active cu risc mai redus.

Fondurile de investiții oferă, în prezent, o rentabilitate ridicată la plasamentele în titluri, superioară ratei inflației și a ratei oferite la depozitele bancare în condiții de risc scăzut.

Anul 2001 nu a fost un an spectaculos pentru fondurile mutuale. Evoluția fondurilor mutuale, exprimata prin indicele IFM, a fost de +37,5% in 2001. La nivelul Uniunii Naționale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC), ce grupează cea mai mare parte a administratorilor de fonduri mutuale romanești, numărul investitorilor în fondurile membre ale uniunii a scăzut ușor de la 46.736 în decembrie 2000, la 38.270 în decembrie 2001. Activele totale au crescut de la 197,0 miliarde lei la 267,0 miliarde lei în aceeași perioadă (nu a fost luat în calcul FNA).

Cel mai important eveniment legat de fondurile mutuale românești a fost lansarea primelor fonduri orientate spre acțiuni listate. Este vorba de Fondul de Investiții Napoca, administrat de Globinvest SA și de Fondul Deschis de Investiții Intercapital, administrat de Certinvest SA. Fondul Napoca (operațional din aprilie 2001) a raportat performante foarte bune, demonstrând încă o data eficienta investiției în acțiuni listate la bursă. Fondul Intercapital a devenit operațional mai târziu decât Napoca, în luna decembrie 2001, însa va urma probabil același traseu ascendent. Un alt element pozitiv îl constituie implicarea pe piața fondurilor a unor nume sonore din domeniul bancar. Astfel, grupul BRD – Groupe Societe Generale a lansat fondul mutual Simfonia 1 (fond monetar), iar BCR și-a anunțat intenția pătrunderii pe aceasta piață.

Fondurile menționate anterior nu au fost singurele fonduri lansate în 2001. Lor li se alătură Fortuna Junior și Fortuna Prudent (acesta din urmă închis ulterior) administrate de Capital Asset Management, Vanguard Protector administrat de Vanguard Asset Management și Plus Fidelity administrat de Active Management International. Sfârșitul anului 2001 și începutul anului 2002 au adus și un eveniment nedorit, respectiv suspendarea Fondului de Investitii Gelsor și Fondul Valutar Gelsor.

Reducerea constantă a dobânzilor și a randamentelor plasamentelor monetare forțează fondurile mutuale să își reorienteze strategia spre piața de capital. De altfel, anul trecut primele locuri în topul celor mai performante fonduri au fost ocupate de fondurile cu cele mai mari investiții la bursă; în plus, pe o perioadă mai mica de un an, fondul Napoca a "prins din urmă" și a depășit cea mai mare parte a fondurilor mutuale românești, din punct de vedere al creșterii unității de investiție.

Un element important este distincția ce trebuie făcută între cele trei mari categorii de fonduri mutuale prezente pe piața românească: fondurile de creștere ("clasice"), caracterizate prin performanțe bune și în general grad de risc redus; fondurile monetare, caracterizate prin performante mai reduse, dar lichiditate și operativitate maxime și grad de risc minim; fondurile pe acțiuni, caracterizate printr-un risc mai ridicat, dar posibilitatea obținerii unor performante peste medie.

În măsura în care fondurile vor ști să utilizeze în avantajul propriu oportunitățile oferite de piața de capital (în special la Bursa de Valori), performanțele lor vor fi din ce în ce mai bune. În caz contrar, performanțele obținute se vor ridica la niveluri medii și vor fi legate de randamentele pieței monetare. În orice caz, fondurile mutuale rămân în atenția investitorilor drept cele mai flexibile instrumente ale pieței de capital prin performanțe peste inflație, peste dobânzile bancare și titlurile de stat, riscuri reduse, maturizarea pieței și reducerea posibilităților de fraudă.

Activitatea Comisiei Naționale de Valori Mobiliare și a Societății Naționale de Compensare, Decontare și Depozitare

Comisia Națională de Valori Mobiliare (CNVM) a fost creată ca urmare a adoptării Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori. Aceasta este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are drept misiune stabilită prin Legea nr. 52/1994:

de a favoriza buna funcționare a pieței valorilor mobiliare;

de a asigura protecția investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;

de a realiza informarea deținătorilor de valori mobiliare și a publicului asupra persoanelor care fac în mod public apel la economii bănești și asupra valorilor emise de acestea;

de a stabili cadrul activității intermediarilor și a agenților pentru valori mobiliare, regimul asociațiilor profesionale constituite de aceștia și al organismelor însărcinate cu asigurarea funcționării pieței valorilor mobiliare.

În anul 2000 CNVM a emis 162 de ordonanțe de aplicare a unor măsuri disciplinare și administrative. În același an, la CNVM s-au primit aproximativ 650 de reclamații și sesizări de furturi și pierderi de certificate de acționari.

Au fost aplicate 90 de sancțiuni pentru societăți de valori mobiliare și 55 de sancțiuni pentru agenți de valori mobiliare.

Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare (SNCDD) are un rol complex, de calcul al soldului pentru fiecare titlu, pentru fiecare utilizator direct al sistemului, de efectuare a transferului de proprietate și de deținere în numele utilizatorului și al clienților acestora a valorilor mobiliare tranzacționate.

Funcționând într-un mediu dematerializat, SNCDD importă tranzacțiile la sfârșitul fiecărei zile de tranzacționare, le validează și le prelucrează în vederea decontării. Înregistrată ca o agenție de compensare la Banca Națională a României, SNCDD procesează întreaga circulație a banilor pentru tranzacții printr-un cont la Banca Națională, asigurând eficiența și protecția operațiunilor de decontare.

Înființată în august 1996, SNCDD este organizată sub formă de societate pe acțiuni, fiind proprietatea a mai mult de 160 organizații financiare românești incluzând bănci, societăți de valori mobiliare, Bursa de Valori București și ANSVM. SNCDD a primit statutul de Organism de Autoreglementare de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Are un Consiliu de Administrație alcătuit din 5 membrii, iar funcționarea zilnică este asigurată de Directorul Executiv și un personal de 18 salariați.

Valoarea totală a tranzacțiilor decontată în anul 2000 prin Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare a fost de 2.569 miliarde lei. Numărul total al acțiunilor tranzacționate și decontate a fost de 812 milioane, iar numărul tranzacțiilor decontate a fost de 75.847.

Valoarea medie a unei tranzacții s-a ridicat la 34.090.524 lei, prețul mediu al unei acțiuni în tranzacțiile decontate a fost de 3.164 lei/acțiune, iar numărul mediu de acțiuni pe tranzacție a fost de 10.775.

Numărul emitenților înregistrați la SNCDD a fost de 5.964, din care în anul 2000 s-au tranzacționat acțiunile a numai 3.264 de emitenți. Numărul utilizatorilor direcți activi (societăți de valori mobiliare) la sfârșitul anului 2000 era de 97 iar numărul băncilor de decontare active – 12.

Cadrul macroeconomic general și impactul acestuia asupra pieței de capital

În anul 2001 a continuat tendința de creștere economică a anului precedent, principalii indicatori macroeconomici înregistrând performante remarcabile. Astfel, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu aproximativ 4,5%, producția industriala a crescut cu 8,6%, exportul cu 11,6%, iar inflația a fost de 30% comparativ cu nivelul de 40,7% înregistrat la sfârșitul anului 2000. O contribuție importantă în scăderea ratei inflației a avut-o procesul de apreciere reală a leului astfel încât populația a fost încurajată să își orienteze deținerile dinspre dolari spre lei. O evoluție contradictorie a avut-o indicatorul investițiilor străine directe, consemnând o scădere cu aproximativ 5%.

În acest context economic Bursa de Valori București a înregistrat în anul 2001 atât o creștere cantitativa cât și una calitativă. Valoarea tranzacțiilor a crescut în termeni nominali cu 105,8% (în 2000 a fost 1837,3 miliarde lei, în 2001 a fost 3781,6 miliarde lei) iar creșterea reală (în USD) de 51% față de anul 2000 (în 2000 a fost 86,6 milioane USD, în 2001 a fost 130,9 milioane USD). Capitalizarea Bursei de Valori București a depășit anul trecut un miliard de dolari, reprezentând 3,56% din Produsul Intern Brut pe 2001, cu 23,5% mai mult față de anul precedent. Aceste creșteri ale capitalizării și volumului tranzacțiilor s-au făcut pe fondul introducerii la tranzacționare a acțiunilor Băncii Române pentru Dezvoltare și Societății Naționale a Petrolului PETROM și a derulării unor tranzacții importante cu acțiunile societății ALRO Slatina.

Conform Raportului OECD/USAID economia românească este în prezent „o junglă populată de țepari, tunari, șmenari și miliardari de carton pentru care sursele de prosperitate sunt: umflarea costurilor, raportările financiare fictive, relațiile clientelare, SRL-urile căpușe, evaziunea și corupția.

Pentru a ajunge la o economie de piață matură și stabilă este nevoie de: reglementarea piețelor, competiție corectă, transparența afacerilor, protecția acționarilor minoritari și stimularea acestora de a se implica în dezvoltarea piețelor de capital. Pe scurt, mediile de afaceri trebuie să fie construite potrivit regulilor de guvernantă corporativă, care să fie respectate de toți actorii pieței.

Un mediu de afaceri sănătos și civilizat este dominat de companii mari și deschise, organizate ca societăți pe acțiuni (SA), în care proprietatea și managementul sunt separate. Acest tip de companii, care se disting prin mărime, forma de proprietate și modul de organizare, reprezintă așa numitul „univers corporativ”. Listarea lor la bursă, obligația furnizării de informații financiare corecte și suficiente pentru ca acționarii să-și poată exercita controlul, precum și alte multe reguli de guvernantă corporatistă sunt în măsură să stimuleze investițiile și să impună o competiție onestă și benefică pentru toți.”

Structura mediului de afaceri din România, constată autorii raportului, are cu o cu totul altă înfățișare: dintre cei aproape 850 de mii agenți economici înregistrați la Registrul Comerțului la începutul acestui an, doar 612 mii sunt organizați ca firme, iar dintre acestea numai 12 mii(adică 3%) sunt societăți pe acțiuni. Cea mai răspândită formă de organizare a persoanelor juridice este societate cu răspundere limitată (SRL): 73%.

Din totalul firmelor active (330 mii, după ultima statistică oficială din 1999), doar 0,7% sunt societăți mari, cu peste 250 de angajați.

Teoretic, universul corporativ din România este format din circa 12 mii de societăți pe acțiuni, dintre care o mie sunt întreprinderi mici și mijlocii. În realitate, cele mai mari companii românești, care dau și tonul, sunt societăți cu capital de stat: Petrom, Conel, Termoelectrica, SN CFR Marfă, SN CFR Călători, Romgaz. Doar două companii din acest top sunt listate la bursă: Automobile Dacia și Petrom.

Dar nici firmele private nu corespund prea mult exigențelor corporative. Numai 13 dintre primele 200 de companii private sunt listate la Bursa de Valori București, iar jumătate din primele 100 aparțin unor proprietari unici sau unor grupuri foarte restrânse. Marile societăți sunt, așadar, „închise”, aflându-se fie în proprietatea statului, fie în aceea a unor investitori strategici.

Ceea ce rămâne în sectorul corporativ din România sunt circa 6000 de firme mici, mijlocii și mari care au trecut de etapa de privatizarii și au acționariat diversificat. Ele reprezintă un sector minor, iar expansiunea acestuia presupune: o piață de capital și reglementări juridice care să încurajeze dezvoltarea guvernanței corporatiste.

Dacă în privința construcție legislative și instituționale „stăm bine”, aplicarea reglementărilor nu este satisfăcătoare. Raportul relevă numeroase abuzuri ale acționarilor majoritari și ale managerilor, precum și slăbiciunea organismelor de supraveghere și control.

Conducerea bursei a devenit mai fermă în a-și impune regulile abia în ultima vreme. În plus, rolul bursei este pe măsura ponderii sectorului corporativ, adică foarte redus. În decembrie 2000, capitalizarea bursei era de numai 2,9% din PIB, întrecând-o doar pe aceea a bursei de la Sofia (1,2%). Media capitalizării este de 7,5 milioane USD pe fiecare dintre cele 144 societăți listate. În fapt însă, piața este extrem de concentrată, primele zece mari companii deținând 80%, îndeosebi SIF-urile și cele două bănci.

Cu doar câteva excepții, randamentul investițiilor în valori mobiliare listate la bursă este inferior celui la depozite bancare. De la înființare, bursa a fost mai mult un loc de tranzacționare secundară, a jucat un rol și în privatizare, dar n-a fost și un instrument de acces la capital.

Situația RASDAQ, unde oricum nu există vreo cerință privind publicarea informațiilor, este și mai dificilă. De altfel, tranzacțiile frauduloase au dus la suspendarea pieței. Din cele 5.427 de societăți listate, doar 15 au fost tranzacționate regulat. Mai mult de jumătate din primele 100 au câte un acționar majoritar (strategici sau instituționali, aproximativ aceiași ca și la BVB). Aproximativ 1.500 nu au fost tranzacționate vreodată: societăți controlate de salariați, de stat sau de beneficiarii cuponiadei.

Piețele de capital românești sunt fragile și vulnerabile, dar dispun, în prezent de o infrastructură modernă, robustă și eficientă, conchid autorii Raportului. Ei speră că, mai devreme ori mai târziu, marii investitori români sau străini, care astăzi operează discret, în afara universului corporativ, să crească până acolo unde vor avea nevoie de micii investitori, care, la rândul lor, trebuie să li se câștige încrederea prin protecția oferită de sistemul guvernanței corporative.

Domnul Septimiu Stoica, Vicepreședintele Bursei de Valori București consideră că activitatea bursei în cei șase ani scurși de la reînființarea sa este bună, precizând că: „piața secundară pentru titlurile cotate a funcționat continuu, fără incidente majore; sistemul de tranzacționare și sistemul pre și post tranzacționare sunt performante, conform exigențelor piețelor secundare actuale; criteriile de listare și menținere la cotă au fost respectate și chiar înăsprite; instituția păstrează o imagine și un prestigiu nealterate de situația dificilă și de unele evenimente nedorite petrecute pe piața financiara.

Văzută strict ca suport tehnic de derulare a operațiunilor de piață secundară – și nu numai – Bursa și-a îndeplinit obiectivul fundamental. Dacă însă o judecam ca pe o componentă esențială a pieței românești de capital, nu putem ca, împreună cu aceasta, să-i dăm notă de trecere. Funcționând într-un mediu sărac în resurse, îngrădită, pe de altă parte, de un sistem prea rigid de norme ce nu numai ca nu stimulează, dar inhibă inițiativele și inovația financiară, piața de capital românească agonizează în aventura post-privatizare.

Deși nu era direct menirea sa, Bursa ar fi trebuit, poate, să încerce mai mult în promovarea conceptelor pieței de capital și al tehnicilor și instrumentelor moderne. Filtrarea societăților păstrate la cotă, introducerea categoriei PLUS (a transparenței), listarea obligațiunilor municipale (în baza adoptării unui regulament nou, pentru obligațiuni) și – curând –a titlurilor de stat cu maturitate egala sau mai mare de un an costituie argumente pentru acest lucru.

Un element important ce lipsește pieței de capital românești este o piața de tranzacționare a instrumentelor de venit fix. Bursa de Valori a făcut primii pași în această direcție prin tranzacționarea obligațiunilor municipale. Condițiile esențiale pentru ca aceste produse să aibă succes: rata inflației (implicit și cea a dobânzii) să scadă, și să existe entități care să emită semnificativ astfel de titluri.

Din punct de vedere tehnic si regulamentar, după niște eforturi considerabile depuse, Bursa de Valori din București este pregătita din 15 noiembrie, sa acomodeze operațiunile legate de tranzacționarea si pre/post tranzacționarea titlurilor de stat.”

În finalul interviului, acesta afirma că în România este greu să faci planuri pe termen lung. „Mai mult decât atât, planurile sunt (sau nu sunt ) puse în operă de către oameni. Presupunând (ipoteza grea) că la cârma instituției și a pieței de capital, în ansamblu se vor găsi în această perioadă de timp oameni excepționali (din punct de vedere al capacității, angajamentului, cinstei și reputației), acesta crede că Bursa de Valori își va spori vizibilitatea și importanța instituțională și speră că se vor tranzacționa toate cele trei clase mari de produse: acțiuni (nu numai aduse de privatizare), instrumente cu venit fix (emise de societăți comerciale, autorități publice și de către stat) și derivate, precum și combinații și dezvoltări ingenioase ale lor. Crede că se va face finanțare – în sfârșit! – și prin intermediul pieței de capital, având ca efect creșterea capitalizării (spre 20-30% din PIB) și a lichidității. și speră să avem listate la Bursă, pe lângă marile societăți de utilități publice și titluri străine, precum și titluri românești pe alte piețe. În fine, acesta crede ca meseria de broker nu va dispărea, societățile de brokerage vor depăși criza curentă și vor avea forța și înțelepciunea să se organizeze, asocieze și să se specializeze. Iar în ceea ce-i privește pe investitori, aceștia vor fi reușit să se maturizeze și să accepte o singură referință și arenă a disponibilităților proprii: Bursa de Valori.”

Determinarea influenței publicării situațiilor financiare asupra cursului bursier

În cadrul oricărui proces de luare a deciziilor de investiție, aspectul fundamental îl reprezintă cunoașterea unor informații corecte și actuale. Decizia de investiție are la bază, în consecință, o analiză investițională care pleacă de la evaluarea factorilor calitativi ai unui portofoliu și continuă cu determinarea momentelor optime de vânzare și cumpărare a activelor financiare din care este constituit. Aceasta analiză a investiției de portofoliu se realizează printr-o analiză fundamentală și o analiză tehnică.

Analiza fundamentală

Această analiză ia in considerare "sănătatea" financiară a societății, condițiile macroeconomice și politice ale mediului în care societatea operează, factorul de dezvoltare globală a industriei în care se înscrie, precum și prognozele cu privire la performanțele societății în viitor.

Analiza fundamentală a situației economico-financiare a firmelor ale căror acțiuni se află la dispoziția investitorilor pe piața de capital, fie că este vorba de cea primară, fie de cea secundară, se referă la studiul comparativ al unui set de indicatori.

Acești indicatori se obțin pe baza analizei rezultatelor financiare conținute în rapoartele financiare ale societății (Contul de Profit și Pierdere, Bilanțul Contabil) și a prețului format pe baza confruntării cererii cu oferta. Pe o piața organizată, prețul va reflecta în mod justificat performanțele emitentului, nefiind altceva decât imaginea interesului investitorilor pentru activul financiar respectiv.

În același timp, analiza fundamentală își propune să determine un curs teoretic al acțiunilor, o valoare intrinsecă, și pornind de la aceasta, să se stabilească dacă valorile mobiliare în discuție sunt supraevaluate, subevaluate sau corect evaluate. Pentru acest tip de analiză informațiile și datele necesare sunt furnizate de bilanțurile companiei. Pornind de la aceste date, se pot elabora prognoze asupra fluxurilor de venituri viitoare, dividendelor și ale prețului. Rezultatele obținute sunt corelate cu efectele pe care mediul economic și politic național și internațional le are asupra companiei.

Aspectele de bază ale analizei fundamentale sunt:

evaluarea stabilității veniturilor societății prin una din metodele statistice (deviație standard, coeficient de variație, index de instabilitate al veniturilor etc.);

determinarea factorilor de risc care sunt implicați în operarea curentă (de afacere, de mediu, social, de industrie, economic, politic)

analiza calitativa a produselor și a pieței de desfacere;

calitatea managementului.

În cadrul analizei fundamentale se disting două tipuri de abordări importante. În literatura și practica anglo-saxonă acestea au fost numite „top-bottom approach” și „bottom-up approach”. Sintagma „top-bottom” are în vedere începerea analizei de la nivel macroeconomic, luând în calcul evoluția economiei mondiale, previziunile asupra economiei naționale respective, studiindu-se apoi situația și perspectivele industriei sau ramurii economice în care se încadrează compania supusă analizei, urmând ca în final observația să se oprească asupra companiei. În mod contrar, abordarea de tip „bottom-up” pornește de la nivel microeconomic, adică de la poziția firmei, urmând aceeași cale de mai sus, numai că în sens invers.

Analiștii consideră că abordarea „top-bottom” este cea mai „naturală” și oferă rezultatele cele mai bune. Cu toate acestea s-a conturat și idea, admisă în general, că folosind acest tip de analiză este posibil ca unele companii, profitabile și puternice, să fie cu ușurință trecute cu vederea, și neincluse în plaja oportunităților de investiție. În practică, în funcție de domeniul de activitate al companiei analizate, se folosesc ambele metode. Aceasta rămâne, în ultimă instanță, la latitudinea și alegerea analistului, în funcție de priceperea și modul său de înțelegere a fenomenului sau companiei în cauză.

Situațiile financiare care prezintă o importanță deosebită pentru o companie sunt următoarele:

Bilanțul și anexele la bilanț.

Contul de profit și pierdere

Situația patrimoniului (trimestrial)

Rezultatele financiare (trimestrial)

Raportul de gestiune

Bilanțul este un document de sinteză, prin care se prezintă activul și pasivul întreprinderii la încheierea exercițiului financiar.

După cum se știe, structurile calitative prin care bilanțul realizează dubla reprezentare a patrimoniului, sunt activul și pasivul. Activul bilanțier pune în evidență bunurile economice ca forme funcționale de investire și folosire a capitalului, iar pasivul proveniența sau sursele de finanțare a bunurilor delimitate patrimonial. Totodată, în cadrul activului sunt reprezentate și pierderile, iar în pasiv, profitul. Interpretarea acestui fapt este următoarea: pe de-o parte, pierderile, ca elemente de activ, exprimă mărimea bunurilor consumate în desfășurarea activității economice care nu au putut fi acoperite din veniturile proprii, iar pe de altă parte beneficiile ca elemente de pasiv, reprezintă sursa de finanțare proprie a activelor create ca excedent al veniturilor față de cheltuieli.

Ordinea de dispunere a posturilor în activul bilanțier este, de regulă, cea inversă a lichidității activelor de la cele mai puțin lichide, cum ar fi imobilizările necorporale, către disponibilitățile bănești. Pe de altă parte, ordinea de succesiune a pozițiilor de pasiv, aceasta este inversă exigibilității surselor de finanțare, pornind de la elementele capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung și cu cele curente.

Anexele la bilanț reprezintă un set de note care cuprind informații complementare și explicative în raport cu bilanțul și contul de profit și pierdere, precum și o prezentare sub formă de text privind regulile și metodele contabile și de date complementare.

Contul de profit și pierdere pune în evidență și explică, într-o formă analitică, rezultatele prin prisma raporturilor de echilibru dintre cheltuieli și venituri. Criteriul utilizat pentru gruparea cheltuielilor și veniturilor este cel al naturii activităților.

În România, modelul adoptat pentru ierarhizarea cheltuielilor și veniturilor este cel sub formă de listă.

Dacă bilanțul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la încheierea exercițiului, atunci contul de profit și pierderi exprimă, în parte, cum s-a ajuns la respectiva starea patrimoniala finală. Acesta evidențiază fluxurile de venituri și cheltuieli de gestiune, de la începutul până la sfârșitul exercițiului.

Contul de rezultate sintetizează deci fluxurile economice, respectiv cheltuielile și veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară și excepțională.

Analiza contului de rezultate se poate face prin mai multe metode:

analiza funcțională a contului de rezultate (în Anglia, SUA , Canada);

analiza prin cheltuieli directe pe produs(este cea mai apropiată de cea din tara noastră);

analiza prin cheltuieli variabile în raport cu cifra de afaceri (analiza pragului de rentabilitate util pentru previzionarea bugetului întreprinderii ).

Situația patrimoniului este asemănătoare bilanțului. Spre deosebire însă de bilanț, care este un document anual, aceasta se întocmește trimestrial.

Rezultatele financiare se întocmesc trimestrial, având o structura asemănătoare cu cea a contului de rezultate (de profit și pierdere).

Raportul de gestiune este documentul întocmit de administratori folosit pentru interpretarea analitică a situației patrimoniului, a evoluției financiare și a rezultatului. În cadrul raportului de gestiune se degajă informația bilanțieră privind situația patrimoniului și evoluția sa previzibilă, elementele deosebite intervenite în activitatea unității patrimoniale după încheierea exercițiului, participațiile la capital la alte unități și alte referiri privitoare la activitatea desfășurată și care sunt considerate necesare a fi înscrise în raportul de gestiune.

Situațiile financiare trimestriale și anuale asigură informații cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile guvernamentale și alți creditori.

Analiza fundamentală, dincolo de aspectele de ordin teoretic presupune doua faze distincte: pe de-o parte, calculul indicatorilor financiari – "rate", pentru determinarea echilibrului financiar al companiei, iar pe de alta parte estimarea valorii intrinseci a acesteia prin folosirea modelelor de evaluare care pornesc de la perspectivele de creștere, nivelul de risc și cash flow.

Este foarte important de apreciat dacă o companie a avut performanțe economico-financiare bune de-a lungul unei perioade de timp. Aceasta se poate face prin intermediul ratelor financiare, calculate pe baza informațiilor degajate din situațiile financiare anuale. O rată în sine nu este folositoare, pentru a deveni relevantă, ea trebuie comparata cu ceva. În practică se utilizează următoarele baze de comparație:

un nivel prestabilit al ratei ce decurge din strategia financiara proprie firmei;

nivelul ratei din trecut sau standardul istoric, urmând apoi ca prin compararea trendului să se observe daca evoluția în timp a fost favorabilă sau nu;

nivelul ratei înregistrat de companiile concurente sau din același domeniu, ramură de activitate, industrie;

nivelul ratei înregistrat de companii care se încadrează în aceeași clasă de risc;

standardul care este general acceptat de experți, bancheri sau analiști.

Utilizarea analizei financiare pe baza ratelor se lovește de trei impedimente de care trebuie să se țină seama în ultimă instanță. Primul se referă la faptul că toate ratele au un caracter imperfect și imprecis astfel că trebuie apreciate doar ca tendință. De exemplu, ar fi periculos ca lichiditatea sau levierul unei companii să fie judecate doar pe baza informațiilor oferite de bilanț și anexele sale, care se referă, în definitiv, doar la situația dintr-o zi certă a anului. Concluziile ar putea fi eronate, mai ales dacă acea companie se încadrează într-o ramură industrială cu caracter ciclic.

O a doua problemă se referă la modul și termenii de comparație. Dificultăți deosebite apar mai ales dacă respectivele companii își desfășoară activitatea în țări diferite, dat fiind că practica și principiile contabile diferă de la o țară la alta.

În al treilea rând, ratele financiare sunt pe atât de valabile și de încredere, pe cât sunt și cifrele contabile pe care se bazează. Contabilitatea unei companii se realizează pe baza unui număr de principii și procedurii contabile, care tind doar către o imagine fidelă a realității. În consecință, utilizatorii ratelor trebuie să fie atenți și conștienți la ce stă în spatele cifrelor din rapoartele contabile.

La baza analizei fundamentale stau ratele financiare care se clasifică în șase tipuri fundamentale:

Rate de lichiditate – măsoară capacitatea firmei de a-și onora obligațiile de plată pe termen scurt.

Rate privind managementul datoriei – explică în ce măsură firma se finanțează prin credite.

Rate privind managementul activelor – măsoară gradul de eficacitate a firmei în utilizarea activelor de care dispune.

Rate de profitabilitate – măsoară eficacitatea generală a echipei manageriale, așa cum rezultă din veniturile obținute și din rentabilitatea investițiilor.

Rate de creștere – măsoară abilitatea firmei de a-și menține poziția economică, atunci când economia se află într-o perioadă de expansiune.

Rate ale valorii de piață, care măsoară capacitatea echipei manageriale de a crea o valoare de piață (creșterea cursului bursier).

Aceste rate de evaluare sunt măsura cea mai competentă a performanței, în sensul că reflectă riscul asociat companiei (primele două) și ratele de rentabilitate (următoarele trei). Ratele valorii de piață sunt de o importanță majoră pentru că ele relaționează, în mod direct, cu obiectivul urmărit – maximizarea valorii firmei.

Ratele de lichiditate

Termenul de lichiditate se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.

Lichiditatea se traduce prin capacitatea companiei de a face față plăților și de a-și onora obligațiile pe termen scurt, pe măsură ce acestea devin exigibile.

Managerii financiari ai companiilor urmăresc, în general, aceste rate cu atenție pentru că orice modificare notabilă care poate apărea de la un raport anual la altul va determina analiștii externi să tragă concluzii mai mult sau mai puțin încurajatoare în legătură cu poziția de lichiditate și capacitatea de plată a companiei. Dacă aceste rate de lichiditate chiar își merită importanța practică care li se acordă în cadrul luării deciziilor de investiție este, desigur, un aspect discutabil. Dincolo de aceasta însă, managerii companiei trebuie să se asigure ca nivelul acestor rate nu se îndepărtează prea mult de la linia standardelor acceptate. O companie nu este singură pe piață, ea coexistă în cadrul unei comunități financiare și, în consecință, trebuie să-si modeleze politica financiară internă în concordanță cu standardele general acceptate. În evaluarea poziției de lichiditate a unei companii analiștii externi folosesc doi indicatori cheie: rata curentă și rata acidă (rata imediată sau testul acid).

Denumirea de "active curente" se referă la activele ce pot fi transformate în numerar de-a lungul unui an. Aici sunt cuprinse numerarul, sumele debitoare (creanțele) și stocurile. În aceeași ordine de idei, "pasivele curente" sunt datoriile a căror exigibilitate este mai mică sau egală cu un an, respectiv sumele creditoare (datoriile) și împrumuturile pe termen scurt.

În mod tradițional, ca regulă empirică, o rata curentă de 2:1 este considerată a fi acceptabilă, indicând că poziția financiară a companiei pe termen scurt este sănătoasă. Dificultățile financiare, alături de îmbunătățirea tehnicilor de „cash management” au condus la părerea, acceptată destul de larg, că valoarea minimă considerată a fi satisfăcătoare poate varia între 1,2 și 1,8 – în funcție de sectorul de activitate din care face parte firma.

Pe de altă parte, o rata curentă prea înaltă, deși încurajatoare pentru creditorii companiei, poate fi un semnal negativ pentru acționari, în sensul că prea multe resurse sunt concentrate în activele curente și în consecință eficiența utilizării lor este redusă.

Rata imediată sau testul acid este mai relevantă și reprezintă o mai bună modalitate de estimare a lichidității, în raport cu rata curentă, mai ales pentru companiile care dețin stocuri ce nu pot fi transformate foarte rapid în numerar. În general, însă un raport de cel puțin 1:1 indică o lichiditate buna. Rata rapidă poate fi considerată satisfăcătoare în intervalul 0,65–1,1.

Ratele de lichiditate prezentate mai sus au însă două importante neajunsuri. În primul rând, orice evaluare completă a poziției de lichiditate a unei companii trebuie să ia în considerație și plafoanele de creditare pe termen scurt la care are acces aceasta. Evident, acest lucru nu apare în rapoartele anuale ale companiei, dar posibilitatea companiei de a lua împrumuturi pe termen scurt și foarte scurt în contul unei linii de credit deschise de către o bancă, dă o altă perspectiva asupra poziției de lichiditate în care aceasta se află la un moment dat. Este foarte dificil, însă, pentru analiștii din exteriorul companiei să intre în posesia unor asemenea informații.

În al doilea rând, aceste rate au un caracter static, în sensul ca ele nu reflectă fluxurile sau potențialele modificări rapide ce pot apărea în situația financiară a unei companii. Chiar dacă poziția de lichiditate a companiei nu este foarte bună în raport cu normele general acceptate, este însă relevant să se știe dacă situația poate fi remediată fără a se apela la măsuri drastice. Un factor important în aceasta situație poate fi profitul, fluxul de venituri viitoare fiind în măsura să îmbunătățească poziția de lichiditate a companiei.

Rate privind managementul datoriei

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente. Spre deosebire de lichiditate, care caracterizează o situație pe termen scurt, solvabilitatea se referă la un orizont de timp mai larg. Intervine și în acest caz comparația dintre elementele de activ și pasiv, respectiv dintre disponibilități și obligații. O întreprindere poate fi considerată solvabilă dacă dispune de disponibilități, de mijloace de plată. Pornind de la aceasta se construiesc diferiți indicatori, care includ ambele noțiuni, fiind utilizați în scopuri diferite.

Indicatorii privind managementul datoriei exprimă nivelurile relative ale riscului suportate de creditori și de acționarii firmei. Cu cât este mai mare proporția dintre fondurile împrumutate și fondurile cu care au contribuit proprietarii firmei, cu atât mai mare va fi riscul pentru creditori, incluzând aici și deținătorii de obligațiuni.

In general, pentru analiștii vest-europeni nivelul alarmant la acest raport este de 30% – 35%, iar situația este considerată normală peste 50%. Situația este diferită pentru analiștii japonezi care îl accepta până la 70%.

Se poate calcula și o rată a datoriilor totale (solvabilității generale) și o rată a datoriilor la capital :

Ca regulă, o rata a datoriilor totale mai mica de 0,3 indica o poziție buna.

Această rată trebuie să se situeze sub 1, pentru a indica o situație bună.

EBIT = Profit înainte de plata dobânzii și impozitului

Aceasta rata este cunoscută în literatura anglo-saxonă sub denumirea de "time interest earned". Ea măsoară capacitatea companiei de a face față cheltuielilor cu dobânzile. Această capacitate este foarte importantă și pentru estimarea expunerii la risc. O rată înaltă este un semnal pentru acționari și creditori că posibilitatea falimentului este foarte redusă, pentru că profitul anual este sensibil mai ridicat decât obligațiile de plată a dobânzilor. Ca regula, nivelul ratei este considerat acceptabil atâta vreme cât nu coboară sub 2 sau 3.

Rate privind managementul activelor

Acești indicatori oferă informații cu privire la eficiența managerilor în gestionarea activelor companiei. Acest lucru se face prin compararea vânzărilor companiei cu diferitele categorii de active.

Acest indicator măsoară suma obținută din vânzări corespunzătoare unei unități monetare imobilizate în activele firmei. Altfel spus, este o măsură a eficienței cu care compania își utilizează activele. Nivelul acestei rate variază foarte mult de la o ramură industrială la alta. De exemplu, pentru o companie de vânzări cu amănuntul, unde nivelul investiției în active nu este necesar să fie foarte mare, viteza de rotație a activelor va avea un nivel mult mai mare decât în cazul unei companii petroliere sau din industria grea.

De fapt, această rată este unul din indicatorii cheie care arată daca o companie este capabilă sau nu să producă profituri. Ea este legată de alte două rate importante prin următoarea formulă:

adică,

Prin urmare, rata rentabilității economice poate fi majorată pe două căi: fie prin majorarea marjei de profit net, fie prin creșterea vitezei de rotație a activelor.

Legat de viteza de rotație activelor, se poate calcula și o rotație a activelor fixe. Calculul acestei rate este important pentru că activele fixe sunt de obicei de valori mari și de lungă durată.

Aceasta rată indică valoarea bunurilor vândute ce corespund unei unități monetare de stocuri. În general, cu cât este mai mare viteza de rotație a stocurilor, cu atât compania se dovedește mai eficientă în utilizarea fondurilor imobilizate în stocuri.

unde:

Vânzări medii = Valoarea mărfurilor vândute anual / 360

Acest indicator indică numărul mediu de zile de stocare.

Viteza vânzărilor sau perioada medie de recuperare a creanțelor evidențiază timpul mediu de încasare a creanțelor de la debitori. Se poate constata astfel eficienta conducerii din punctul de vedere al încasării datoriilor, precum și politica de creditare față de clienți. În mod evident, viteza vânzărilor diferă de la un domeniu de activitate la altul. Esențial este ca aceasta rată să fie comparată cu perioada de creditare, respectiv durata medie dintre momentul la care marfa este vânduta și data încasării efective a banilor.

Viteza vânzărilor și perioada medie de creditare sunt strâns legate, în sensul că, atunci când cel din urmă este superior primului, compania se află într-o situație de echilibru financiar. În caz contrar însă, trebuie să apeleze la împrumuturi din alte surse.

În afară de acești indicatori se mai pot calcula rate prin raportarea unor elemente de cost individual ( materii prime, energie, chirii, asigurări, salarii, etc.) la valoarea vânzărilor. La acestea se mai pot adăuga: rata de creștere a angajaților, schimbările procentuale în numărul acestora reprezentând o măsură a creșterii activității, precum și o rată a cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare. Toate aceste rapoarte exprimă eficiența producției și pot permite efectuarea de comparații pe ramuri între companii, pe fiecare categorie de cheltuieli în parte.

Rate de profitabilitate

Acești indicatori exprimă capacitatea de dezvoltare a firmei.

Marja de profit sau rentabilitatea vânzărilor exprimă profitul obținut de companie la fiecare unitate monetara de vânzări. Acest indicator nu este foarte relevant în sine, pentru că variază foarte mult de la o industrie la alta sau de la o companie la alta. Pentru a-și păstra relevanța, comparația este bine să se realizeze între companii care activează în aceeași ramură industrială sau același sector de activitate.

Acest indicator exprima eficiența utilizării activelor, altfel spus, capacitatea managerului companiei de a obține profituri din activele pe care le are la dispoziție.

Analiza rentabilității activelor totale (ROA) poate fi adâncita prin raportarea acestui indicator la marja de profit și vânzări:

respectiv,

ROA este deci o funcție crescătoare, atât de vânzări cât și de marja de profit. Relația de mai sus este interesantă și prin prisma corelației ce se stabilește între cele doua variabile (marja de profit net și viteza de rotație a activelor). Ideal pentru o companie care încearcă să-și majoreze rentabilitatea activelor, este să acționeze simultan, în sensul creșterii, atât a marjei de profit cât și a rotației activelor. În practică, aceasta situație este dificil de realizat.

Spre deosebire de ROA, rentabilitatea financiară (ROE) se concentrează numai asupra randamentului capitalului investit de acționari. O rată mică poate da insatisfacții acționarilor pentru că nu dă posibilitatea distribuirii de dividende pe măsura așteptărilor, pe de alta parte, o rata prea mare indică o subcapitalizare.

Pentru o înțelege mai bine factorii care afectează ROE, inclusiv trendul său în timp, analiștii descompun această rată într-un produs de mai multe rate. Acest sistem de descompunere este denumit "metoda Dupont". Fiecare rată componentă are o semnificație particulară, iar procesul servește la observarea separată a factorilor care influențează performanța companiei.

O descompunere preferată de analiști, relevantă prin prisma modelului contabil european este următoarea:

sau

unde

Criteriul principal în orientarea plasamentului pentru un analist îl constituie corelația rentabilitatea financiară (ROE), rentabilitatea economica (ROA), rata dobânzii aferentă creditelor (costul capitalului) și nivelul impozitelor.

Se pornește de la formula ratei financiare (ROE):

unde:

i = cota de impozite si taxe

d = rata medie a dobânzii aferente creditelor

Daca rata dobânzii este mai mare decât rata rentabilității economice (ROA), atunci rentabilitatea financiară va fi mai mică decât cea economică. În aceste condiții dacă conducerea întreprinderii contractează împrumuturi pe termen mediu și lung acționarii vor avea de pierdut.

Dacă rata dobânzii va fi egală cu rata rentabilității economice, atunci și rata rentabilității financiare va fi egală cu acestea. În acest caz, structura capitalului nu este în măsură să influențeze decizia de cumpărare a acțiunilor.

Cea mai interesantă situație este cea în care rentabilitatea economică este mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, compania se află într-o situație favorabilă, acționarii realizând un câștig superior datorat efectului de levier al îndatorării.

Următorii indicatori sunt calculați pe baza numărului de acțiuni:

Acest indicator reflecta capacitatea emitentului unei acțiuni de a obține profit.

Dividendele nete sunt cele care rămân după plata impozitului pe dividend (10%). Rata de mai sus dă măsura venitului pe care îl obține posesorul acțiunii din investiția sa.

În legătură cu dividendele, se poate calcula și o rată de distribuire a dividendului. Aceasta va reflecta partea din profitul exercițiului financiar ce va fi distribuită acționarilor.

Mărimea acestei rate este influențată în mod fundamental de decizia Adunării Generale a Acționarilor privind distribuirea profitului. Se pot constata următoarele situații:

Când rata dividendului tinde către zero, se constata preocuparea companiei pentru asigurarea autofinanțării prin reinvestirea profitului;

Când rata dividendului tinde către 100%, compania este preocupata de menținerea interesului acționarilor în deținerea pe mai departe a acțiunilor ei, distribuind dividende mari;

Când rata dividendului este egal cu 100%, compania nu incorporează în rezerve nimic din profitul obținut;

Când rata dividendului depășește 100%, compania apelează la rezervele acumulate anterior, pentru a le distribui ca dividende.

În practica internațională, s-au structurat trei tipuri de politici de dividend, și anume :

politica reziduală sau oportunistă, în care mărimea dividendului pe acțiune depinde în mare măsură de politica de finanțare și investiții a întreprinderii respective. Dacă sunt oportunități de investiții, acestea vor fi acoperite în primul rând prin autofinanțare, iar dividendul de distribuit va fi suma din profit rămasă neinvestită. Se pornește de la idea că noile proiecte de investiții vor conduce la creșterea valorii acțiunilor și ca acționarii vor fi remunerați, în primul rând, prin câștigurile din creșterea valorii acțiunii și numai în al doilea rând prin dividendele distribuite.

politica ratelor, în conformitate cu care emitentul distribuie anual un anumit procent din profitul realizat. Dividendul variază de la an la an în funcție de profitul realizat și de rata de distribuire a acestuia

politica de stabilizare sau de prudentă, în care întreprinderea își propune să asigure un dividend constant sau, mai mult, o rată “g” constantă de creștere anuala a dividendului, indiferent de variațiile profitului brut. Mărimea dividendului din anul „t” depinde de cea a dividendului din anul „t-1”

Alegerea uneia sau alteia dintre alternative este guvernată de aceeași dorința majoră de: maximizarea a valorii întreprinderii.

Rate de creștere

Ratele de creștere demonstrează cât de bine își menține întreprinderea poziția economică, considerând-o atât la nivelul economiei, cât și la nivelul sectorului în care operează. În decursul perioadelor de inflație, interpretarea ratelor de creștere devine mai dificilă. Într-o perioadă inflaționistă, ratele nominale de creștere se măresc foarte mult și trebuiesc transformate pentru relevanță în rate reale.

Rate ale valorii de piață

Rațiunea care stă la baza calculului ratelor de piața este determinată de faptul că, odată cotate la bursa, valorile mobiliare (acțiunile) ale unei companii vor avea o valoare de piața diferită de cea contabilă, rezultată din raportul dintre cererea și oferta din titlurile respective exprimate zilnic pe piață. În consecință, valoarea de piață sau capitalizarea bursieră a companiei, respectiv numărul de acțiuni multiplicat cu cursul bursier, va diferi de valoarea capitalului social.

Calculul ratelor de piață vine în întâmpinarea nevoii de a estima valoarea intrinsecă a acțiunilor, altfel spus a cursului teoretic la care trebuie să se raporteze analistul când apreciază nivelul curent, de piață a activelor financiare.

Obiectivul determinării valorii intrinseci a unei acțiuni îl constituie posibilitatea determinării oscilațiilor titlului respectiv în cadrul bursei, în sus sau în jos fața de această valoare, și, ca urmare, luarea unei decizii de vânzare sau cumpărare a titlului respectiv.

În aceste condiții, valorii contabile a titlurilor i se asociază și alte categorii de valori, cum sunt: valoarea de piață, valoarea de rentabilitate și valoarea patrimonială.

Valoarea de rentabilitate se bazează pe rezultatul întreprinderii. Ea poate fi financiară sau de randament.

Valoarea financiară exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului anual pe acțiune la o rata medie a dobânzii pe piață sau, altfel spus, corespunde sumei totale care plasată la o dobândă sigură, va aduce un câștig egal cu veniturile titlurilor.

Rata dobânzii este cea corespunzătoare titlurilor de valoare cu venituri fixe(obligațiuni). În ceea ce privește dividendul luat în calcul este cel distribuit în cursul exercițiului sau o medie aritmetică a dividendelor distribuite în cursul ultimelor cinci exerciții.

Valoarea de randament este valoarea corespunzătoare profitului net pe o acțiune care se poate capitaliza în cursul unui exercițiu financiar, la rata medie a dobânzii de piață.

unde:

În evaluarea titlurilor prin metoda valorii financiare și valorii de randament trebuie să se acționeze cu prudență, pentru că alegerea unei rate a dobânzii neconforme cu realitatea poate conduce la rezultate greșite.

Valoarea patrimoniala se obține prin calculul valorii titlurilor pornind de la situația financiară evidențiată în bilanț.

Într-o abordare simplistă, valoarea patrimonială poate fi calculată ca valoare contabilă, după următoarea formula:

Daca valoarea contabilă este mai mică decât cursul bursier, se consideră că titlurile sunt supraevaluate, aceasta putând constitui și un semnal de vânzare, în sensul că se poate produce o ajustare în jos a cursului.

Atunci când valoarea contabilă este mai mare decât cursul bursier, situația poate fi interpretată ca un semnal de cumpărare, mai devreme sau mai târziu piața urmând să revină, grație legităților ei intrinseci, la starea de echilibru în care cursul va reflecta valoarea intrinsecă.

Toți indicatorii calculați mai sus au relevanță, însă pentru un orizont de timp relativ scurt, dat fiind caracterul lor static. În completarea lor vin însă o serie de indicatori care realizează o estimare a valorii acțiunilor în funcție de valoarea actuală a veniturilor viitoare produse de titlul financiar respectiv. Caracteristica principală a acestor metode este faptul că ia în calcul întreaga durata de existență a activului la care se referă. În cazul acțiunilor se poate utiliza următoarea formulă:

unde :

Dt = Dividendul pe acțiune estimat pentru anul t

V0 = Valoarea intrinseca a acțiunii la momentul inițial

a = coeficientul de actualizare

Abordarea valorii intrinseci ca valoare de randament, a condus la apariția în practica bursieră a unor indicatori derivați, și anume raportul preț-câștig (PER, price-to-earning earning ratio), rata valorii de piața (PBR, market-to-book-value ratio) și raportul preț-vânzări (PSR, price-to-sales ratio). Aceste rate reprezintă cea mai completă măsură a performanțelor companiei pentru că reflectă influența agregată atât a ratelor de risc cât și a celor de rentabilitate.

Raportul preț – câștig (PER)

PER este unul din cei mai utilizați indicatori folosiți în analiza bursieră. În mod simplist acest raport indică perioada de timp necesară unui investitor pentru a-și recupera investiția inițiala. Altfel spus, PER arată cât trebuie să plătească investitorul pentru a obține o unitate monetara din profiturile firmei. Ca regulă, un PER relativ mare este caracteristic unei acțiuni scumpe și posibil supraevaluată. În caz contrar, când PER este relativ scăzut, acțiunea este ieftină și în consecință se recomandă cumpărarea ei.

Deși PER este foarte utilizat, interpretarea acestui indicator și relevanța sa în analiza bursieră prezintă anumite limite. Într-o abordare statică este firesc, prin prisma celor arătate mai sus, că o acțiune cu un PER mic, să fie preferată uneia cu un PER ridicat. Posesorul acțiunii are însă dreptul la veniturile viitoare în aceeași măsura ca și la cele curente, iar profitul curent adus de valoarea mobiliara poate fi foarte diferit de profiturile viitoare ale acesteia. În aceste condiții este posibil ca acțiunea cu un PER mai mare sa fie mai profitabilă decât cea cu un PER mai scăzut dacă există perspectiva ca profiturile și implicit dividendele să crească rapid în exercițiile următoare. Așadar, în analiza PER trebuie să se țină seama și de creșterea sau scăderea veniturilor aferente acțiunii în viitor.

Rata valorii de piață (PBR)

Indicatorul de mai sus măsoară valoarea pe care piața o adaugă managementului și modului de organizare a firmei, aceste două elemente fiind factori care influențează creșterea valorii companiei. Valoarea contabilă a acțiunii reflectă costul istoric al activelor fizice ale companiei. O companie bine condusă, cu un management puternic și o organizare care funcționează eficient va avea o valoare de piață mai mare decât valoarea istorica a activelor sale.

Analiștii consideră că acțiunile unei companii cu un o PBR scăzută reprezintă o investiție "sigură" prin prisma faptului ca valoarea contabilă este un nivel pe care se "sprijină" cursul de piață.

Valoarea contabilă este considerată deci nivelul dincolo de care prețul de piață nu va scădea, pentru că firmei îi va rămâne oricând opțiunea de a lichida sau a vinde activele sale la valoarea lor contabilă. Un PBR scăzut este considerat în măsura să asigure o "marjă de siguranță", mulți analiști evitând acțiunile cu un PBR ridicat în procesul de constituire a unui portofoliu.

Adepții acestei concepții susțin că, în condițiile în care ceilalți indicatori rămân identici, pentru două acțiuni, cea cu un PBR mai scăzut este mai sigura. Deși pentru anumite companii aceasta abordare se dovedește valabilă, faptul ca valoarea contabilă nu este chiar o valoare de lichidare face ca idea "marjei de siguranță" să își piardă din relevanța. De fapt, apelând la modelele de evaluare a acțiunilor, se constată că o rată a valorii de piață ridicată este un indiciu ca investitorii gândesc că firma în cauza are posibilități de a obține o rentabilitate financiară (ROE) mai mare decât rata capitalizării pieței. S-a constatat ca PBR este corelat pozitiv cu ROE, adică pentru o rata a veniturilor reinvestite, un PBR în creștere va determina o majorare a ROE. Aceasta observație este valabilă, pentru că cu cât este mai mare rentabilitatea sperată a investițiilor viitoare a companiei, cu atât mai mare va fi valoarea sa pe piață.

Raportul Preț – Vânzări (PSR)

După cum se observă în relația de mai sus, acest indicator este dat de raportul dintre cursul bursier și vânzările anuale pe acțiune. PSR a început să fie utilizat de către analiști datorită faptului că s-a constatat relevanța sa în cadrul identificării acțiunilor supraevaluate. Principiul de baza atașat acestei rate este aceea că o acțiune este cu atât mai puțin probabil să fie supraevaluată cu cât PSR este mai scăzut.

Folosirea indicatorului în practică a arătat că acesta este mai util în identificarea investițiilor neprofitabile, decât în descoperirea celor profitabile. Mai mult, analiștii care îl folosesc afirmă că este util mai ales în evaluarea acțiunilor companiilor cu profituri mici sau neprofitabile, în special datorită faptului că în cazul acestora calculul PER se dovedește inoperant, fără să ofere semnificații importante.

Analiza tehnică

Prin analiza tehnică se realizează estimări și previziuni asupra prețurilor de pe piață pornind de la statisticile economice și industriale ale companiilor. Principalele variabile de decizie folosite îmbracă forma profiturilor și dividendelor. Analiza fundamentală judecă valoarea bursieră pe baza unui cadru conceptual al riscului și rentabilității, fundamentat pe capacitatea de a aduce beneficii și pe mediul economic.

Acest lucru implică un efort considerabil, fără garanția unui succes sigur, chiar dacă munca este bine realizată. Informațiile folosite sunt cele aflate la dispoziția oricui, deci informații disponibile. Astfel, chiar dacă analistul găsește un titlu considerat ca fiind subevaluat, este foarte probabil ca și mulți alții să-l găsească, o mulțime de indivizi folosind aceleași date și în general aceleași reguli. Daca toți ajung la concluzia că un titlu este subevaluat, ei se vor grăbi să-l cumpere, ceea ce va avea ca efect creșterea cursului acelui titlu, el nemai fiind subevaluat. Conform tehnicienilor care folosesc analiza tehnică, titlurile subevaluate pot fi găsite și cu alte metode.

O abordare alternativa a estimării comportamentului cursurilor bursiere este analiza tehnică. Acest tip de analiză nu constituie un substituent al analizei fundamentale ci mai degrabă cunoaște o utilizare complementara cu a acesteia. În aceste condiții, analiza tehnica poate, și de cele mai multe ori o face, să confirme rezultatele derivate din aplicarea analizei fundamentale.

Analiza tehnică este procesul de analizare a istoriei cursului valorilor mobiliare, într-un efort de a determina cursurile viitoare probabile. Analiza tehnică poate fi definită ca un proces în care istoria se repetă, sau ca un proces prin care învățăm din trecut.

Asemenea fundamentaliștilor, tehnicienii își bazează demersul tot pe valoare, dar nu în sensul pe care îl rețin și îl folosesc cei dintâi. Tehnicienii cred că forțele cererii și ofertei sunt reflectate de prețurile și volumele tranzacțiilor, de modelele create pe baza acestora. Examinând aceste structuri, ei pot realiza estimări și prognoze cu privire la sensul în care se vor mișca cursurile, precum și la amplitudinea acestor mișcări.

În sensul cel mai restrâns, analistul tehnic crede că fluctuațiile prețului reflectă forțe și influențe logice și emoționale. Mai mult, mișcările prețului, oricare ar fi factorii ce le determină, odată apărute, vor persista încă o perioada de timp, putând fi astfel detectate.

Se constată, așadar, că analiza tehnică poate fi folosită mai mult ca un supliment al analizei fundamentale. Cea din urmă permite analistului să determine randamentul în perioada de posesie și riscul obținerii beneficiului respectiv, dar acestea singure nu sunt suficiente pentru a indica cumpararea sau vânzarea. Analiza tehnică devine importantă în indicarea momentului lansării ordinului de vânzare sau cumpărare – ordin fundamentat, de altfel, pe previziunile referitoare la risc și rentabilitate.

Activitatea tehnicianului se orientează în două direcții:

să identifice tendința;

să determine sfârșitul trend-ului, momentul când prețurile încep să evolueze în direcția opusă acestuia.

Aspectul esențial constă în a identifica și a face distincție între „întoarcerile” și „răsturnările” din cadrul trend-ului și schimbările, modificările trend-ului însuși. Această problemă este critică, atâta vreme cât modificările prețurilor nu se fac într-o manieră „lina” și neîntreruptă.

Tehnicienii privesc modificările prețurilor și semnificația lor prin prisma statisticilor referitoare la preț și volum. Acești indicatori ajută la cuantificarea și măsurarea relațiilor preț-volum și cerere-ofertă atât pentru ansamblul pieței, cât și pentru acțiunile individuale. Analiza tehnică se bazează rareori pe un singur indicator, nici unul nedovedindu-se infailibil, ci acordă credit utilizării unui grup de indicatori agregați.

Prin utilizarea indicatorilor de presiune tehnicienii pot previziona evoluția întregii piețe prin următoarele trei tipuri de indicatori :

indicatori care arată ce fel de investitori cumpără și vând acțiuni;

indicatori care evaluează activitatea pe piață;

indicatori care releva psihologia indivizilor;

Indicatori privind comportamentul investitorilor

Dacă se consideră că unii cumpărători sunt mai „inteligenți”, mai informați, mai rapizi în decizii decât alții, achizițiile și vânzările de titluri vor fi coordonate cu acțiunile acestor investitori, dacă ei pot fi identificați. Astfel, dacă aceștia nu cumpără, preferând să-și sporească poziția de lichiditate, trebuie adoptată aceeași tactică. Acest lucru presupune însă identificarea corectă a acestor investitori inteligenți , precum și aflarea informațiilor care dezvăluie acțiunile lor .

Teoria „odd-lot”

Micul investitor nu cumpără de obicei mai mult de 100 de acțiuni ale unei companii. Aceste pachete de până la 100 de acțiuni și-au găsit în literatura de specialitate, denumirea de „odd-lot”, spre deosebire de pachetele mari de acțiuni numite „round-lot”.

Cei care vând și cumpără „odd-lot” încearcă sa acționeze în modul cel mai bun pe piață în cea mai mare parte a timpului, adică să cumpere când piața este în scădere, respectiv să vândă când aceasta crește. Este de fapt ilustrarea unei reguli de aur a oricărui investitor: "cumpără ieftin și vinde scump". Cu toate acestea tehnicienii înclină să creadă că micul investitor tinde să acționeze greșit în punctele critice, de cotitură a pieței. În concluzie, dacă presupunem că investitorul obișnuit, „nesofisticat”, de regulă se înșeală, atunci va fi avantajos să urmăm o strategie total opusă cu a sa.

Lichiditățile instituționale

O alternativa la direcția de a acționa în funcție de direcția în care acționează micii investitori o constituie identificarea investitorilor inteligenți și urmarea acțiunii lor.

Pentru aceasta este necesar să se identifice acei investitori, să se găsească indicatorii obiectivi ai activității lor de tranzacționare. Investitorii inteligenți pot fi considerați gestionarii profesioniști de bani, persoanele care gestionează portofoliile fondurilor de pensii, fondurilor mutuale, etc.

Fondurile mutuale, de exemplu, raportează lichiditățile în fiecare lună. Astfel, acești indicatori de structura a portofoliului lor se modifică la fiecare raportare, acționându-se după respectivul model, ei interpretându-se astfel: creșterea lichidităților caracterizează o piața în scădere, iar scăderea lichidităților semnifică o piață în creștere.

Insiderii

Managerii portofoliilor pot fi „inteligenți”, dar în mod sigur cel mai inteligent investitor dintre toți trebuie sa fie un insider, cineva care lucrează într-o companie, cineva care află de la sursă ce plănuiește compania să facă în viitor.

În acest mod se poate tranzacționa după modelul insiderilor: dacă ei cumpără, se va cumpăra, și se va vinde daca ei vând. Din nefericire, informația poate avea vechime de câteva luni fața de momentul dezvăluirii ei .

De asemenea, investitorii trebuie să discearnă care influență este mai puternică, dacă insiderii cumpără și vând în același timp.

Indicatori care măsoară activitatea de piața

Odată cu încercarea de a identifica grupurile de vânzători și cumpărători, mulți tehnicieni recunosc că este importanta măsurarea presiunilor de cumpărare și vânzare pentru ansamblul pieței. In acest scop sunt folosite următoarele metode :

Teoria Dow

Teoria Dow pleacă de la aserțiunea că piața evoluează la întâmplare și este influențată de trei tendințe ("trend-uri") ciclice distincte care îi determina orientarea generală. Prin urmărirea și observarea acestor trend-uri se pot face estimări ale tendinței generale a pieței. Ciclurile au fost clasificate de Dow în cicluri primare sau principale, secundare și minore.

Trend-ul primar sau principal este ciclul pe termen lung care conduce piața în sus sau în jos, putând acoperi o perioadă de până la patru ani. Acest tip de fluctuație indica tendința generala a pieței.

Tendințele secundare se manifesta sub forma unor forțe restrictive asupra trend-ului primar, tinzând să corecteze deviațiile de la limitele generale. Cu alte cuvinte, acestea acționează în contrasensul tendinței pe termen lung, respectiv sunt mișcări ascendente până când se atinge o fază pe termen lung descendentă, și invers. Durata acestor trend-uri secundare se poate întinde de la cel puțin doua săptămâni la câteva luni.

Trend-urile minime sunt de fapt fluctuațiile zilnice. Sunt considerate neglijabile și cu o valoare analitică foarte scăzută datorită duratei scurte și variației reduse în amplitudine.

Presupoziția de la care pleacă teoria Dow este relativ simplă. „Avem de a face cu o piața în creștere ("bull market") când se ating creșteri succesive ce survin după corecții secundare încadrate intr-un trend ascendent. Teoria mai cere ca toate corecțiile secundare descendente sa fie de mai scurta durata și amplitudine decât cele ascendente. Situația inversa va fi valabila pentru o piață în scădere ("bear market").”

Volumul tranzacției

În acest caz se pornește de la aserțiunea că scăderile și creșterile substanțiale de curs sunt acompaniate cel mai adesea de o activitate de tranzacționare intensă. In aceste condiții pentru tehnicieni volumul acțiunilor tranzacționate de-a lungul unei anumite perioade poate fi la fel de important ca schimbările ce pot interveni în unul din indicii pieței.

Indicele creștere / descreștere (AD-R)

Acest indice reprezintă raportarea numărului de titluri pentru care cursul este în creștere la numărul de titluri pentru care cursul este în scădere în fiecare perioada aleasa. El măsoară intensitatea creșterii sau descreșterii pieței titlurilor de valoare. Atâta timp cît seria are un trend ascendent, mulți tehnicieni vor rămâne „bullish” în legătură cu piața, în timp ce un trend descendent cere o atitudine „bearish.”

Indicele valoare maximă / valoare minima (NH/NL)

Acest indicator este constituit pe baza datelor publicate în periodice de specialitate în care apar numărul de titluri care au fost tranzacționate la cursul lor maxim din ultimele 52 de săptămâni raportate la numărul de titluri care au fost tranzacționate la nivelul cel mai scăzut al cursului înregistrat în ultimele 52 de săptămâni.

Închiderea ponderata (Weighted Close)

Indicatorul arată media preturilor unei acțiuni care pune accent pe prețul de închidere, ca un preț care are mare relevanta asupra viitorului trend al acțiunii respective.

Indicatorul se caracterizează prin simplicitate fata de alți indicatori de moment.

Moving Average Convergence/Divergence (MACD)

Acest indicator este un oscilator, arătând relația dintre doua medii mobile (calculat pentru 12 si 26 de zile). Pentru a putea analiza acest indicator se calculează unul suplimentar numit trigger, calculat ca o medie mobilă exponențială cu perioada de 9 zile. Semnalele de cumpărare sunt generate când oscilatorul MACD creste deasupra trigger-ului, iar semnalele de vânzare sunt în momentul în care MACD scade sub trigger.

Oscilatorul stocastic

Oscilatorul stocastic compara relația dintre prețul de închidere al unei acțiuni cu plaja de variație a prețului peste o perioada de timp.

Indicatorii psihologici

Unii tehnicieni consideră că psihologia investitorilor este factorul dominant pe piața. Dacă investitorii sunt prudenți și conservatori, piața va suferi. Invers, optimismul investitorilor va conduce probabil la cursuri înalte și la o piața puternică. Desigur, problema constă în măsurarea optimismului sau pesimismului investitorilor.

In acest scop sunt folosiți mai des următorii indicatori :

Indicele de încredere al lui Barron

Acest indice, dezvoltat de Barron în anul 1932 folosește randamentul obligațiunilor private ca una dintre componentele sale. Acest indice încearcă să măsoare “încrederea” pe care investitorii o au în economia respectivă, comparând randamentul obligațiunilor speculative cu randamentul obligațiunilor stabile pe piață.

Dacă investitorii sunt optimiști în legătura cu evoluția viitoare a economiei, este mai mult decât probabil ca ei să investească în obligațiunile speculative, ceea ce va face ca randamentul acestora să scadă și, în același timp, să crească indicele. Pe de altă parte, dacă ei sunt pesimiști în legătură cu starea viitoare a economiei, ei își vor investi banii în obligațiunile mai sigure, ceea ce va face să le scadă randamentul, și în același timp, să scadă indicele de încredere.

Panta curbei randamentului

Curba randamentului arată relația dintre randamentul titlurilor de credit până la scadență și randamentul la scadență.

O curbă normală a randamentului este considerată ca fiind cea care are o pantă pozitivă. Aceasta înseamnă că cu cît este mai îndepărtata scadenta unui instrument, cu atât este mai mare randamentul sau. Uneori totuși, curbele randamentului se inversează.

În aparență, o curba a randamentului inversată pare o anomalie: de ce ar primi investitorii randamente mai joase la instrumente cu scadență mai îndepărtată care sunt în mod clar mai riscante decât cele cu scadentă mai apropiată. Răspunsul se bazează pe faptul ca investitorii se așteaptă ca ratele dobânzii să scadă și prin aceasta ei vor câștiga mai mult pe termene mai lungi. Tehnicianul de piața consideră ca investitorii în obligațiuni sunt inteligenți și că aprecierea lor că ratele dobânzii vor scădea este un semnal pentru a începe cumpărarea de acțiuni.

Tranzacționarea acțiunilor cu cursul scăzut

Aceste operațiuni se presupune ca își măresc ritmul pe măsură ce tendința de creștere a pieței se apropie de sfârșit, deoarece indică o creștere a activității micilor investitori care sunt atrași de acțiunile cu cursurile mai scăzute, toți investitorii vor ignora acțiunile care au cursurile mai înalte, acțiunile cele mai tranzacționate până nu demult, în favoarea acțiunilor cu cursuri mai scăzute care le pot aduce o creștere mai importanta din punct de vedere procentual.

Raportul PUT/CALL

Dezvoltat de Martin Zweig, raportul PUT/CALL este un indicator psihologic ce releva relația dintre numărul de contracte PUT și de contracte CALL pentru același titlu.

In mod tradițional, contractele cu opțiuni sunt efectuate în special de către micii investitori care sunt atrași de profitul imens în raport cu capitalul ce trebuie investit.

Deoarece investitorii care achiziționează opțiuni CALL speră ca piața să crească, iar cei ce achiziționează PUT se așteaptă ca piața sa scadă, relația dintre numărul de contracte PUT și numărul de contracte CALL ilustrează așteptările pentru o piața bullish/bearish.

Cu cât este mai ridicat indicatorul PUT/CALL cu atât așteptările ca piața să scadă sunt mai mari și invers. Acest indicator este un indicator contrariu. Când indicatorul ajunge la un nivel foarte înalt, piața de obicei suferă o corecție, schimbându-și trendul.

Tehnicienii sunt interesați în folosirea acestor indicatori, mai ales pentru virtuțile lor în domeniul prognozelor, dar în realitate se pot ridica anumite întrebări legate de eficienta lor. Pentru ca, asemeni ratelor și indicatorilor analizate în paragrafele precedente, indicatorii de presiune incumba un mare grad de relativitate. In consecința, putem fixa cel puțin trei repere pentru a releva daca un indicator important este eficace sau nu.

Indicatorul trebuie sa ofere un semnal corect

Indicatorul sa emită semnalul pentru o perioada de anticipare suficienta, astfel încât sa justifice o acțiune care se impune (vânzare / cumpărare).

Indicatorul sa aibă un orizont de timp sau perioada de timp suficiente, adecvate.

Semnale corecte

Foarte mulți indicatori nu oferă în mod consecvent semnale corecte, cu alte cuvinte uneori este posibil ca ei sa anunțe o creștere a pieței, dar piață sa o ia în jos ulterior.

Perioada suficienta de anticipare

Chiar în condițiile în care un indicator generează un semnal corect, este posibil ca în momentul în care este interpretat și luat în considerație, piața să se fi mișcat deja.

Orizont de timp adecvat

Se poate întâmpla ca între indicator și piața să existe perioade de anticipare foarte nepotrivite. Graficul poate fi confuz și se poate cu ușurință concluziona că piața este cea care conduce, anticipează indicatorul și nu invers. Altfel spus, piața o ia înaintea indicatorului, și în consecința acesta se dovedește inoperant.

Dacă cele două serii de timp sunt studiate prin metode statistice și matematice se va constata probabil că ele tind să se miște simultan, și nu una înaintea celeilalte. Dacă acest lucru este adevărat atunci indicatorul își pierde calitatea sa de anticipare, și în consecința se poate pune prea puțină bază pe el în activitatea de previzionare.

În urma celor prezentate mai sus se poate pune în mod legitim întrebarea, „pot intr-adevăr indicatorii de presiune sa ajute în adoptarea unor decizii de investiție mai bune?”. Înainte de a da un răspuns trebuie să luam în considerație următorul fapt, și anume cei care folosesc acești indicatori vor încerca în mod evident, implicit, sa-și sincronizeze vânzările și cumpărările de titluri în funcție de ceea ce consideră ei că sunt ciclurile pieței. Literatura de specialitate a acumulat însa dovezi considerabile care atestă că această sincronizare de cele mai multe ori se arata a fi cu nimic mai bună decât o strategie de genul "cumpăra și păstrează" (buy-and-hold). Mai mult, în prezenta comisioanelor și taxelor, duce la rezultate mai proaste.

Pentru investitorul neinițiat, indicatorii de presiune ai tehnicienilor, precum și larga varietate de grafice apar de cele mai multe ori drept niște construcții matematice foarte complexe, pe cât de încredere, pe atât de puțin de înțeles. Dar majoritatea lor nu au un substrat matematic și nici o complexitate atât de mare. Substratul rațional pentru foarte mulți dintre ei, este inexistent. De exemplu, nu există nici o evidență palpabilă care să arate că cei care tranzacționează așa-zisele "odd-lot"-uri obțin rezultate inferioare, respectiv superioare celor implicați în tranzacțiile cu "round-lot"-uri. Mai mult, deseori, performantele obținute de managerii fondurilor mutuale se dovedesc mai slabe chiar decât cele unui indice al pieței neadministrat, astfel încât pare mai rațional să se urmeze o strategie total opusa de cea pe care o aplica aceștia la un moment dat.

Chiar în condițiile în care logica internă a unui indicator pare mai substanțială, rămân în continuare probleme de luat în considerație. De exemplu, pe piața americană s-a constatat ca toate inversările de tendința în curba randamentului au fost urmate de scăderea ratei dobânzii și de creșteri ale preturilor acțiunilor. Dar perioada de anticipare dintre momentul inversării curbei și cel al modificării ratei dobânzii a fost, într-o foarte mare măsură, greu de prevăzut. Folosirea curbei randamentului în realizarea de previziuni asupra pieței se dovedește de cele mai multe ori mai puțin eficienta decât aplicarea unei strategii simple de genul "cumpăra întotdeauna când cursul scade cu 30%,și vinde după ce cresc cu 50%".

Baza de temelie a analizei tehnice sunt graficele. În acest caz, un grafic corect realizat valorează mai mult decât 1000 de cuvinte. Cele mai importante tipuri de grafice sunt următoarele:

Media mobilă

Media mobilă ne dă informații despre trendul pieței, pe care o simplă medie a tuturor valorilor istorice l-ar putea ascunde.

Când se calculează o medie mobilă se face de fapt o analiză matematică a preturilor medii a unei acțiuni peste o perioadă predeterminata de timp . O data cu mișcarea prețului acțiunii, are loc și o mișcare în sus sau în jos a mediei mobile.

Media mobilă se poate calcula prin cinci metode: simplă (aritmetică), exponențială, triunghiulară, variabilă și ponderată. Ea se poate aplica la prețul de închidere, deschidere, maxim, minim, la volum sau chiar la altă medie mobila.

Media mobilă exponențială

Media mobilă exponențială prin aplicarea unui procentaj al prețului de închidere de azi la prețul de închidere de ieri. Media mobilă exponențială pune accent pe ultimele prețuri de închidere.

Graficul prin bare

Această metodă este în mod particular utilizată pentru a reprezenta variațiile de curs într-un interval de timp dat : zilnic, săptămânal, lunar sau prin alte perioade mai mari.

Graficul se reprezintă într-un sistem de axe gradate aritmetic, în care abscisa reprezintă unitatea de timp aleasă, iar ordonata reprezintă diferitele niveluri ale cursurilor unui titlu.

Se trasează pe grafic cursul cel mai mare și cel mai mic dintr-o săptămână, apoi se unesc printr-o dreaptă verticală. Se trasează apoi cursul de închidere la sfârșitul perioadei printr-un segment de dreaptă orizontal, îndreptat spre dreapta și cursul de deschidere de la începutul perioadei, printr-o dreaptă orizontală îndreptată spre stânga. Interpretarea graficului prin bare se bazează pe doua concepte importanta: nivelul de rezistență și nivelul de sprijin.

Graficul prin “x” și “o”

Acest tip de grafic se reprezintă, în general, într-o zona caroiată. Ordonata reprezintă valorile cursului bursier ale unui anumit titlu. Abscisa are o semnificație cu totul particulară, nereprezentând, ca de obicei, axa temporală. Graficul se prezintă sub forma unei juxtapuneri de coloane umplute alternativ cu mai multe sau mai puține caractere “x” sau “0”.

Graficul prin candlesticks

În anii 1600 japonezii au inventat o metodă de analiză tehnică pentru a analiza contractele de orez. Această tehnică a fost numită analiza candlestick. Steven Nison a popularizat graficul prin candlestick în restul lumii și a devenit cel mai cunoscut expert în interpretarea acestui tip de grafic.

Metoda de reprezentare grafică prin candlesticks (sfeșnice) este oarecum similară celei prin bare. Reprezentarea grafică prin metoda candlesticks permite evidențierea evoluției de ansamblu a unei zile bursiere (de creștere sau scădere)., prin compararea cursului de închidere cu cel de deschidere.

Plecând de la concepțiile chinezești despre cele două tipuri de energie (Yin, negativă și Yang pozitivă), analiștii japonezi realizează o similitudine între comportamentul bursier al unei zile și infuziile de energie corespunzătoare. Astfel, un curs de închidere superior celui de deschidere corespunde unei zile cu energie negativă (zi Yin sau zi negativă), iar un curs de închidere inferior unuia de deschidere corespunde unei zile de energie pozitivă (zi Yang sau zi pozitivă). Axioma metodei rezidă în interpretarea că o piața este economic pozitiva dacă se înregistrează evoluții ascendente ale cursurilor titlurilor (sau ale indicelui general). Graficul corespunzător va fi format din mai multe desene standard, care au insa elemente comune .

Model pentru determinarea influenței publicării situațiilor financiare asupra cursului bursier

În ultimii ani, întreprinderilor cotate la categoria I li s-a cerut de către Comitetul Bursei publicarea trimestrială a situațiilor financiare. Motivul acestei cereri îl constituie încercarea autorităților publice din domeniu de a forța ajustarea cursului bursier pe parcursul anului și diminuarea impactului publicării situațiilor financiare anuale.

Tema aleasă de către mine pentru realizarea lucrării de diplomă urmărește determinarea influenței publicării situațiilor financiare trimestriale asupra cursului bursier a societății emitente.

În acest scop, am realizat un model de concepție proprie care presupune calculul anumitor indicatori financiari trimestriali, relevanți pentru activitatea și riscul unei companii și determinarea coeficienților de corelație dintre valorile acestora și cursul bursier mediu pentru perioada imediat următoare publicării situațiilor financiare în circuitul Bursei de Valori.

Cu ajutorul acestui model am verificat legătura directă și indirectă dintre valorile indicatorilor financiari și cursul bursier mediu.

Pentru a aplica modelul am folosit situațiile trimestriale publicate de două dintre cele mai importante societăți cotate la Bursa de Valori București și anume Banca Română de Dezvoltare – Societe Generale și Banca Transilvania.

Pentru a aplica acest model trebuie obținute următoarele informații:

situațiile trimestriale publicate de către companie în sistemul bursei (acestea pot fi obținute de pe site-ul www.bvb.ro sau de pe alte site-uri care urmăresc îndeaproape activitatea de pe bursă – site-uri ale societăților de valori mobiliare);

data exactă a publicării acestor situații financiare în sistemul bursier (aceste informații pot fi obținute de pe site-ul bursei);

cursul bursier de-a lungul întregii perioade de analiză (cursul bursier zilnic poate fi obținut de pe site-ul bursei; trebuie obținute fișierele zilnice și prelucrate pentru a se obține un tabel care să conțină toate cursurile de închidere pentru compania analizată);

valoarea totală a activelor bancare pentru ultima lună din trimestrele în care au fost publicate situațiile financiare (aceste valori apar in rapoartele lunare publicate de BNR – secțiunea statistică si disponibile pe site-ul acesteia www.bnr.ro )

Modelul presupune analiza cursului bursier pentru o perioada de 35 de zile; 7 zile înainte de publicarea situațiilor financiare, cu scopul de a încorpora în curs scurgerile de informații si 28 de zile după, pentru a urmării reacția investitorilor după studierea situațiilor financiare.

Indicatorii calculați pentru a măsura „atractivitatea” financiară și riscul companiei sunt următorii:

Rentabilitatea economică (ROA) – determinată ca raport între profitul brut efectiv și activul total; Profitul brut efectiv este calculat ca diferență dintre profitul brut preluat din situația financiară de la momentul respectiv și cel de la momentul anterior, respectiv valorarea aferenta trimestrului analizat.

Rentabilitatea financiară (ROE) – determinată ca raport între profitul net efectiv și capitalul propriu; Profitul net efectiv se calculează în acelaș mod ca și profitul brut respectiv.

Raportul dintre cursul bursier mediu și profitul net (PER); Cursul bursier mediu este determinat ca o medie simpla pentru perioada de trei luni aferentă situației financiare respective;

Cota de piață este calculată ca un raport între activul total și activele totale ale sistemului bancar conform raportărilor BNR;

Solvabilitatea patrimonială este determinată ca raport între capitalul propriu și total pasiv.

Viteza de rotație a activelor este calculată prin raportul dintre total venituri efective și active totale; Valoarea veniturilor efective este determinată în acelaș mod ca și profitul brut efectiv.

Marja de profit net este determinată ca raport între profitul net efectiv și total venituri.

Raportul dintre cursul bursier mediu aferent unui trimestru și valoarea contabilă a unei acțiuni (PBR). Aceasta din urmă se calculează ca raport între capitalul propriu și numărul de acțiuni emise.

Indicatori ROA, ROE și marja de profit net caracterizează profitabilitatea, PER și PBR – valoarea de piață, viteza de rotație a activelor – managementul activelor, solvabilitatea patrimonială – managementul datoriei iar cota de piață – „puterea” companiei.

Rezultatul anticipat testează corelația pozitivă dintre acești indicatori și cursul bursier mediu, cu excepția indicatorului PER (pentru care corelația este negativă).

Pentru realizarea acestui model trebuie ținut cont de faptul că o companie nu este cotată tot timpul, putând apărea zile în care acțiunile acesteia nu sunt tranzacționate din motive subiective (emisiune de noi acțiuni, depășirea pragului de 15% de creștere a cursului bursier într-o zi, etc.) și obiective (bursa este deschisă doar de luni până vineri). Pentru aceasta am presupus că investitorii își formează așteptările cu privire la cursul bursier și viitorul companiei și în timpul cât compania nu este tranzacționată. Acest lucru este reflectat în creșterea sau scăderea cursului bursier imediat ce compania a fost din nou tranzacționată.

Pentru a reflecta acest lucru am calculat cursuri teoretice pentru zilele în care acțiunea nu este tranzacționată. Formula folosită este următoarea:

unde:

= Cursul bursier înainte de oprirea de la tranzacționare;

= Cursul bursier după reluarea tranzacțiilor;

n = numărul de zile în care acțiunea nu este tranzacționată;

Această formulă este folosită pentru prima zi în care societatea este oprită de la tranzacționare. Pentru celelalte zile se înlocuiește cursul din momentul 0 (de la începutul formulei) cu cel calculat anterior.

Se obțin astfel nouă serii cronologice de date, opt indicatori și cursul mediu bursier aferent perioadei de 35 de zile.

Pentru determinarea influenței indicatorului financiar asupra cursului bursier se calculează un coeficient de corelație (r). Acesta măsoară intensitatea legăturii liniare dintre indicatorul financiar respectiv și cursul bursier.

; ;

unde:

= coeficientul de corelație;

= valoarea indicatorului financiar aferenta unui trimestru;

= valoarea media a indicatorului financiar;

= valoarea cursului bursier mediu aferent perioadei analizate (35 de zile);

= valoarea medie a cursului bursier;

= abaterea medie pătratică a indicatorului financiar;

= abaterea medie pătratică a cursului bursier mediu;

= indicatorul de covarianță.

Coeficientul de corelație poate să ia valori între –1 și +1.

Între –1 și 0, legătura dintre cele două variabile este de sens invers și este cu atât mai intensă cu cât se apropie de –1.

Între 0 și 1, legătura dintre cele două variabile este directă și este cu atât mai intensă cu cât se apropie de 1.

Testarea modelului folosind situațiile financiare și cursul bursier pentru Banca Română de Dezvoltare S.A. (BRD) – Studiu de caz

Prezentarea BRD

În anul 1923 se înființează prin lege Societatea Națională pentru Credit Industrial (SNCI) ca instituție publică, în care statul deținea 20%, BNR 30% iar restul persoane particulare. După al doilea război mondial, prin Legea privind naționalizarea, SNCI a fost naționalizata și redenumită Banca de Credit pentru Investitii; după 1957 se redenumeste “Banca de Investitii.”

Banca Română pentru Dezvoltare S.A. (BRD) a fost înființată prin hotărâre a Guvernului în decembrie 1990 și înmatriculată în februarie 1991 ca societate pe acțiuni prin preluarea patrimoniului Băncii de Investitii, cu capital social deținut de statul român. În martie 1999, Societe Generale (SG) a cumpărat un pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al BRD, prin intermediul unei achiziții de la Fondul Proprietății de Stat, combinată cu o participare la majorarea de capital social.

BRD posedă autorizație privind desfășurarea de servicii bancare pentru persoane fizice și juridice, având ca obiectiv principal atragerea de depozite în lei și în valută, acordarea de credite, precum și furnizarea unei game complete de alte operațiuni și servicii bancare.

De la înființarea sa ca societate pe acțiuni, BRD și-a orientat și și-a adaptat activitatea la noile condiții de piață, concentrându-se în special pe extinderea afacerilor din sectorul privat și pe activități bancare pentru persoane fizice, punând accent în primul rând pe afacerile mici și mijlocii, dar și pe cele cu mari societăți private.

În ciuda dificultăților economice cu care România s-a confruntat în ultimii trei ani, BRD a reușit să mențină și să dezvolte un portofoliu important de credite pentru agenți economici, ceea ce a dus la formarea unei baze solide de clienți și a permis BRD să acumuleze capital în vederea unei viitoare dezvoltări economice. În plus, BRD intenționează să valorifice bunul renume creat prin achiziționarea pachetului majoritar de către Societe Generale, prin atragerea corporațiilor multinaționale care operează în România sau a filialelor române a unor astfel de corporații.

În viziunea BRD, serviciile bancare pentru populație prezintă un potențial puternic de dezvoltare în România, luându-se în considerație faptul că numărul persoanelor fizice care dețin conturi bancare este mult mai scăzut decât în Europa de Vest și în câteva din țările din Europa Centrală și de Est, care sunt mai avansate din punct de vedere al reformei economice.

Pe termen mediu, BRD intenționează să rămână o bancă universală, oferind în principal servicii bancare pentru agenți economici și populație.

Activitatea băncii este guvernată de Legea Bancară. În conformitate cu această lege, Banca Nationala Română (BNR) adoptă regulamente privind desfășurarea activității bancare și răspunde de autorizarea și supravegherea operațiilor instituțiilor bancare din România.

BRD este cotată la Bursa de Valori București începând cu 15 ianuarie 2001, la prețul inițial de ofertă de 28.960 lei/acțiune.

La 31 decembrie 2001 BRD avea un capital social de 1.742.253.350.000 lei, un numar de 348.450.670.000 acțiuni emise cu o valoarea nominala de 5000 lei.

Acționarii semnificativi sunt: Societe Generale 51%, FPS 7,32%, SIF Oltenia 5,55%, SIF Muntenia 5,26%, SIF Transilvania 5,00%, SIF Moldova 5,00%, SIF Banat-Crisana 5,00% și alții.

Analiza fundamentală a acțiunilor BRD

Analiza fundamentală a acțiunii BRD presupune calculul indicatorilor financiari reprezentativi folosind situațiile financiare anuale și determinarea tendinței acestora care sunt prezentați în graficele de la paginile următoare.

Valorile contabile au fost transformate în prețuri curente, obținându-se astfel valori reale comparabile. (de ex. Activ total real 1999 = 23.481.498.500 * (1+40,7%)*(1+30,3%))

– mii lei –

Concluzii prind aplicarea analizei fundamentale:

cea mai mare bancă privată din România, o bancă “veche” (care a trecut prin procesul de privatizare);

este în al doilea an de tranzacționare la Bursa de Valori București;

acționarii semnificativi dețin o pondere foarte importantă din totalul acțiunilor 84,13%.

Activului total real a crescut cu 14,09% în primul interval și cu 10,04% în al doilea, ajungând la 54.271.332.134 mii lei la sfârșitul anului 2001, acesta este un aspect pozitiv al activității desfășurate. Ritmul de creștere al activului total s-a modificat cu 4,05%, acesta reprezintă un aspect negativ al activității.

Rezultatul curent real a crescut cu 2% în primul interval și cu 17,45% în al doilea interval, ajungând la 2.541.129.966 mii lei la sfârșitul anului 2001; acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității desfășurate. Rezultatului curent real a crescut cu 15%, acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Rezultatul excepțional real s-a diminuat semnificativ in perioada analizata dar continua sa aibă o valoare negativa, acest lucru se va reflecta in profitul net in sensul scăderii acestuia, acesta reprezintă un aspect negativ al activității desfășurate de societate.

Profitul net real a crescut cu 25,63% in primul si cu 15,89% in al doilea interval ajungând la 2.045.969.336 mii lei la sfârșitul anului 2001, acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Tendința de diminuare a valorii contabile reale a acțiunii reprezintă un aspect negativ al activității.

Profitul net real pe acțiune a crescut cu 25.64% in primul interval si cu 15,9% in al doilea ajungând la 5872 lei la sfârșitul anului 2001, acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Valorile anuale ale rentabilității economice (ROA) se afla pe un trend ascendent, acest indicator a crescut cu 0,33 puncte procentuale in primul interval si cu 0,18 puncte procentuale in al doilea. Tendința de creștere a acestui indicator reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Valorile anuale ale rentabilității financiare (ROE) se afla deasemenea pe un trend ascendent, acest indicator a crescut 6,72 puncte procentuale in primul interval si cu 4,04 puncte procentuale in al doilea. Tendința de creștere a acestui indicator reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Mai mult de jumătate din profitul net este distribuit prin dividende, acest lucru este reflectat de rata dividendului.Ritmul de creștere al companiei pe termen lung este influențat in sens negativ de aceasta politica.

Compania este intr-un proces de dezvoltare, acest lucru este evidențiat de tendința de creștere cotei de piață, acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității sociețății.

Determinarea influenței publicării situațiilor financiare asupra cursului bursier pentru BRD

Evoluția cursului bursier zilnic

În graficul de la pagina următoare este prezentată „Evoluția cursului bursier zilnic al acțiunilor BRD” în perioada 15.01.2001 – 14.06.2002.

În acest grafic sunt evidențiate:

Primul interval de analiză începe la data de 01.05.2001 și se termină la data de 04.06.2001; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 08.05.2001;

Al doilea interval de analiză începe la data de 30.07.2001 și se termină la data de 02.09.2001; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 06.08.2001;

Al treilea interval de analiză începe la data de 09.10.2001 și se termină la data de 12.11.2001; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 16.10.2001;

Al patrulea interval de analiză începe la data de 02.04.2002 și se termină la data de 06.05.2002; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 09.04.2002;

Al cincilea interval de analiză începe la data de 22.05.2002 și se termină la data de 14.06.2002; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 29.05.2002.

Concluzii privind aplicarea modelului de determinare a influenței publicării situației financiare trimestriale asupra cursului bursier pentru BRD

În urma aplicării acestui model se observă că indicatorii financiari caracterizează o situație financiară foarte bună, a unei bănci puternice, aflată într-o continuă dezvoltare. Cu toate acestea raportul dintre activul total al băncii și total active de pe piață (cota de piață) nu respectă situația normală, respectiv acesta este invers corelat cu media cursului bursier. O explicație pentru acestă situație poate fi faptul ca investiorii își formează așteptările în funcție de anumiți indicatori dintre care, surprinzător, nu face parte și cota de piață a băncii.

Situația normală nu este respectată nici de raportul dintre valoarea de piață și valoarea contabilă a acțiunii. Această situație s-a datorat evoluției negative a cursului bursier mediu în primele șase luni ale anului 2001, prima perioadă de tranzacționare a acestui titlu.

Testarea modelului folosind situațiile financiare și cursul bursier pentru Banca Transilvania S.A. (TLV) – Studiu de caz

Prezentarea TLV

Banca Transilvania este o societate bancară românească cu capital mixt român și străin, integral privat. A fost fondată la sfârșitul anului 1993 din inițiativa unor oameni de afaceri români și străini, iar activitatea băncii a început să se deruleze din luna februarie 1994, după obținerea autorizației definitive de funcționare din partea Băncii Naționale a României. Capitalul inițial, de 2 miliarde lei, a fost subscris în proporție de 21.35% de câtre investitori străini, rezidenți în tări ca Austria, Italia, S.U.A., Franța, Germania și altele.

Obiectivul de activitate al acesteia constă în: deschidere de conturi curente si conturi de depozit in lei si in valuta, efectuarea de încasări și plăți prin aceste conturi; acordarea de credite in lei si valuta; emiterea si primirea de cecuri sau documente de plata; acceptarea de efecte de comerț si efectuarea de operațiuni de scont; efectuarea de operațiuni de plasament, subscriere, gestionare și de păstrare de titluri si alte valori, etc. Principalele servicii oferite clienților sunt: o gama larga de depozite (flexibil cu dobânda fixa, variabila si bonificata, revolving); certificate de depozit cu discount; cecuri de călătorie; banca de decontare, depozitar și agent custode pentru valori mobiliare tranzacționate pe Rasdaq; banca de decontare pentru tranzacțiile efectuate pe Bursa de Valori; tranzacții internaționale, scrisori de garanție, consultanta financiara.

Capitalul social este de 396.160.091 mii lei, divizat in 396.160.091 acțiuni cu o valoare nominala de 1.000 lei/actiune.

In Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din 7 septembrie 2001 s-a aprobat intrarea Băncii Europene pentru Reconstrucție si Dezvoltare, ca acționar semnificativ cu o pondere de 15% din capitalul social.

Acțiunile emise de societate se tranzacționează la categoria I a Bursei de Valori București sub simbolul TLV, prima zi de tranzacționare fiind 15.10.1997.

Analiza fundamentală a acțiunii TLV

Analiza fundamentală a acțiunii BRD presupune calculul indicatorilor financiari reprezentativi folosind situațiile financiare anuale și determinarea tendinței acestora.

Valorile contabile au fost transformate în prețuri curente, obținându-se astfel valori reale comparabile. (de ex. Activ total real 1999 = 1.426.664.771 * (1+40,7%) * (1+30,3%))

– mii lei –

Concluzii prind aplicarea analizei fundamentale:

Este o bancă tânăra cu capital integral privat;

Este în al șaselea an de tranzacționare la Bursa de Valori București;

Acționarii semnificativi dețin o pondere foarte redusă din totalul acțiunilor, respectiv 15%.

Activul total real a crescut cu 46,88% în primul interval și cu 38,51% în al doilea ajungând la 5.321.180.005 mii lei la sfârșitul anului 2001; acesta este un aspect pozitiv al activității băncii.

Rezultatul curent real a crescut cu 47,25% în primul interval și cu 6,75% în al doilea interval ajungând la 435.599.847 mii lei la sfârșitul anului 2001; acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Rezultatul excepțional real s-a diminuat semnificativ în perioada analizată dar are o valoare pozitivă, acest lucru se va reflecta în profitul net în sensul creșterii acestuia, acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Profitul net real a crescut cu 46,33% în primul interval și cu 6,33% în al doilea, ajungând la 364.646.774 mii lei la sfârșitul anului 2001; acesta reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Tendința de diminuare a valorii contabile reale a acțiunii reprezintă un aspect negativ al activității desfășurate.

Profitul net real pe acțiune a scăzut cu 15,74% în primul interval și cu 53,39% în al doilea ajungând la 920 lei la sfârșitul anului 2001, acesta reprezintă un aspect negativ al activității și se datorează creșterii anuale a numărului de acțiuni.

Valorile anuale ale rentabilității economice (ROA) se află pe un trend descendent, acest indicator a scăzut cu 0,03 puncte procentuale în primul interval și cu 2,08 puncte procentuale în al doilea. Tendința de scădere a acestui indicator reprezintă un aspect negativ al activității.

Valorile anuale ale rentabilității financiare (ROE) se află deasemenea pe un trend descendent, acest indicator a scăzut cu 2,05 puncte procentuale în primul interval și cu 13,37 puncte procentuale în al doilea. Tendința de scădere a acestui indicator reprezintă un aspect negativ al activității societății.

Rata de distribuție a dividendelor este 0% pe parcursul perioadei analizate. Valoarea 0% a acestui indicator reprezintă un aspect pozitiv al activității – ritmul de creștere al companiei pe termen lung este influențat în sens pozitiv de această politică.

Compania este într-un proces de dezvoltare, acest lucru este evidențiat de tendința de creștere a cotei de piață a acesteia, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv al activității.

Determinarea influenței publicării situațiilor financiare asupra cursului bursier – TLV

Evoluția cursului bursier zilnic

În graficul de la pagina următoare este prezentată „Evoluția cursului bursier zilnic al acțiunilor TLV” în perioada 03.01.2001 – 31.05.2002.

În acest grafic sunt evidențiate:

Primul interval de analiză începe la data de 18.04.2001 și se termină la data de 22.05.2001; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 25.04.2001;

Al doilea interval de analiză începe la data de 30.07.2001 și se termină la data de 02.09.2001; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 06.08.2001;

Al treilea interval de analiză începe la data de 17.10.2001 și se termină la data de 20.11.2001; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 24.10.2001;

Al patrulea interval de analiză începe la data de 19.03.2002 și se termină la data de 22.04.2002; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 26.03.2002;

Al cincilea interval de analiză începe la data de 18.04.2002 și se termină la data de 22.05.2002; în acest interval data publicării situației financiare trimestriale este 25.04.2002.

Concluzii privind aplicarea modelului de determinare a influenței publicării situației financiare asupra cursului bursier pentru TLV

În urma aplicării modelului, se observă că indicatorii financiari caracterizează o situație financiară foarte bună doar că raportul dintre capitalul propriu și activul total al băncii – solvabilitatea patrimonială nu respectă situația normală, respectiv acesta este invers corelat cu media cursului bursier. O explicație pentru acesta situație poate fi faptul ca investiorii își formează așteptările în funcție de anumiți indicatori din care nu face parte și solvabilitatea patrimonială.

Situația normala nu este respectata nici de raportul dintre valoarea de piață și profitul net pe acțiune – PER și media cursului bursier. Această situație se datorează faptului că la începutul anului 2001 și 2002 au avut loc emisiuni de acțiuni.

Concluzii

Concluzii privind compararea indicatorilor financiari rezultați în urma analizei fundamentale efectuate la cele două societăți bancare

Activul total real pentru BRD și TLV se află pe o tendință ascendentă. Totodată, se observă și diferența dintre acestea, activul total real pentru BRD este de 10 ori mai mare decât cel pentru TLV.

Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a face profit. Pentru ambele societăți bancare se observă tendința ascendentă. Rezultatul curent real este pentru BRD doar de 6 ori mai mare decât cel pentru TLV.

Rezultatul excepțional real pentru BRD este negativ, acest lucru va conduce la diminuarea profitului net, totuși se observă tendința de diminuare a acestuia. Pentru TLV se observă rezultatul excepțional real pozitiv.

Pentru ambele societăți bancare se observă tendința de creștere a profitului net real; valoarea acestuia pentru BRD este doar de 6 ori mai mare decât cea pentru TLV.

Pentru BRD se observă o tendință de menținere a valorii contabile reale a acțiunii iar pentru TLV o diminuare a valorii datorată în principal celor două modificări ale numărului de acțiuni care apar în perioada analizată.

Profitul net real pe acțiune pentru TLV se află pe o tendință descendentă datorată celor două emisiuni de acțiuni care au avut loc în perioada analizată, iar pentru BRD tendința este de creștere ușoară.

Indicatorul rentabilitate economică (ROA) care măsoară performanțele managementului se află pe o tendință ușor ascendentă pentru BRD și descendentă pentru TLV. Valorile acestui indicator pentru TLV sunt net superioare, de aproximativ 2 ori mai mari.

Indicatorul rentabilitate economică (ROE) măsoară performanțele companiei din prisma acționarului. Se observă tendința ascendentă pentru BRD și descendentă pentru TLV. Pe parcursul perioadei analizate valorile acestui indicator pentru TLV sunt superioare celor pentru BRD. Tendința este de apropiere a valorilor celor două companii.

Cele două societăți bancare au politici diferite de dividend, BRD menține o rată foarte ridicată pentru dividende, de aproximativ 60 % iar TLV nu acordă dividende, o rată de 0%. Acestă situație apare datorită diferenței semnificative dintre cele două bănci, BRD este o bancă cu “vechime”, acționarii semnificativi dețin o mare parte din acțiuni, presiunea acestora asupra managementului este foarte ridicată, fapt observat și prin rata ridicată a dividendului. În schimb TLV este o bancă “tânără”, în afară de BERD nu există alți acționari semnificativi și managementul dorește dezvoltarea acesteia, creșterea cotei de piață, iar presiunea acționarilor pentru acordarea de dividende este foarte mică.

BRD deține o cotă de piață foarte ridicată în comparație cu TLV, respectiv de 10 ori mai mare. BRD este de fapt a doua bancă importantă de pe piața bancară românească, după Banca Comercială Română (BCR). Politica TLV privind dezvoltarea este foarte agresivă, cota de piață a acesteia a crescut cu 63% în prima perioadă și cu 19% în a doua perioadă. În schimb, cota de piață a BRD a crescut cu 26% în prima perioadă și a scăzut cu 5% în a doua perioadă.

Concluzii privind compararea indicatorilor financiari aferenți modelului de determinare a influenței publicării situațiilor financiare trimestriale asupra cursului bursier

Valorile trimestriale ale rentabilității economice sunt superioare pentru TLV demonstrând abilitatea managementului de a utiliza activele proprii mai bine decât managementul BRD. Tendința este de scădere a valorilor indicatorului pentru TLV și de menținere pentru BRD.

În primul trimestru al anului 2002 rentabilitatea financiară pentru BRD este superioară celei pentru TLV. Se observă tendința de creștere a acestui indicator pentru BRD și de diminuare accentuată a acestuia pentru TLV.

Tendințele indicatorului PER pentru cele două companii sunt contradictorii, scădere pentru BRD și creștere pentru TLV. Acest indicator semnifică costul unui unități de profit. Se observă o scumpire pentru TLV și o ieftinire pentru BRD. În ultimul trimestru valorile sunt apropiate, aspect negativ pentru BRD.

În ultimele cinci trimestre cota de piață pentru BRD se concretizează printr-o tendintă de scădere ceea ce reprezintă un aspect negativ. În schimb, cota de piață TLV se află într-o tendință de ușoară creștere.

Surprinzător, indicatorul de solvabilitate patrimonială este cu 55% mai mare pentru TLV față de BRD. Tendința este de scădere pentru BRD și de ușoară creștere pentru TLV.

Indicatorul viteza de rotație a activelor pentru BRD este de 2,9 ori mai ridicat pentru TLV. Acest lucru arată performanțe mai ridicate pentru managementul BRD decât cel al TLV.

Pentru BRD se observă o tendință de menținere a indicatorului marja de profit net iar pentru TLV o tendință de puternică scădere. Din punct de vedere al profitabilității se observă o rată de 4 ori mare pentru TLV.

Se observa tendința de creștere a indicatorului PBR (raportul dintre cursul bursier mediu și valoarea contabilă a acțiunii) pentru TLV și de diminuare pentru BRD. În ultimul trimestru, valoarea de 1,22 pentru BRD arată că investitorii sunt optimiști cu privire la viitorul acesteia, în schimb valoarea de 0,90 pentru TLV semnifică pesimismul investitorilor.

Concluziile analizei comparative a indicatorilor financiari pentru cele două societăți bancare sunt următoarele:

Din punct de vedere al activului total real, BRD este de zece ori mai mare decât TLV, dar rezultatul curent real este de numai șase ori mai mare;

Indicatorii de rentabilitate economică și rentabilitate financiară sunt superiori pentru TLV în comparație cu BRD;

TLV are o politică agresivă de dezvoltare, cota de piață a acesteia crește constant, în schimb pentru BRD se observă o ușoară tendință de scădere;

Deși BRD are o viteză de rotație a activului superioară, se observă că rata profitabilității acesteia este de 4 ori mai scăzută.

Surprinzător, indicatorul de solvabilitatea patrimonială pentru TLV este superior celui pentru BRD.

În urma aplicării modelului de determinare a influenței publicării situațiilor financiare trimestriale asupra cursului bursier se observă că 75% dintre indicatorii financiari calculați respectă situația normală din punctul de vedere al corelării cu media cursului bursier pentru o perioadă de 35 de zile atât pentru BRD cât și pentru TLV.

Bibliografie

Anghelache, Gabriela – Bursa și piața bursieră – Editura Economică, 2000

Biji, Elena Maria; Wagner, Pavel; Lilea, Eugenia – Statistică – Editura Didactică și Pedagogică, 1999

Brealey, Richard A.; Myers, Stewart C. – Principles of Corporate Finance – fifth edition –– ed. The McGraw-Hill Companies, Inc., 1996

Halpern, Paul; Weston, J. Fred; Brigham, Eugene F. – Finanțe manageriale – Editura Economică, 1998

Higgins, Robert C. – Analysis for Financial Management – third edition – ed. Irwin, 1992

Stancu, Ion – Finanțe – Editura Economică, 2002

„Analiza tehnică și fundamentală a valorilor mobiliare” material elaborat de Chițu Cristian; Indicatori și parametri ai pieței de capital în anul 2000 și 2001; Colecția buletinelor săptămânale de informare și analiză a pieței de capital din Romania – PULS Capital; materiale disponibile pe site-ul www.kmarket.ro

Raportul OECD privind Guvernanța Corporativă în România, OECD 2001 (www.oecd.org)

Raportul de activitate pentru anul 2001 al Bursei de Valori București (www.bvb.ro)

Rapoartele lunare emise de Banca Națională a României – 2001, 2002 (www.bnr.ro)

Colecția revistei Capital 2001, 2002 (www.capital.ro)

Colecția Ziarului Financiar 2001, 2002 (www.zf.ro)