. Importanta Impozitelor Si Taxelor

CAPITOLUL I IMPOZITELE ȘI TAXELE

NOȚIUNI GENERALE

I.1 CONȚINUTUL ȘI ROLUL IMPOZITULUI

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

Prin caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înteles că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dint-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care datorează impozit.

Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. În contrapartidă, plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Taxele reprezintă “suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acestuia de către o unitate economică sau o instituție publică”. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor,privind caracterul obligatoriu, plata cu titlu nerambursabil și urmărirea în caz de neplată. Spre deosebire de impozite, taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze, direct și imediat, de anumite servicii, servicii la care, însă, nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de către instituțiile publice.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social, cu deosebiri de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta, și de la o țară la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Astfel, în țările dezvoltate, impozitele, taxele și contribuțiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În țarile în curs de dezvoltare , ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistează diferențieri importante, variind între cinci și nouă zecimi.

Până prin anii `70-`80, s-a observat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizată în încercările statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de intervenție în activitatea economică. În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare sau de frânare a unei activitați economice, de creștere ori de reducere a producției sau a consumului unui anumit produs.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoane fizice și juridice.

Evoluția impozitelor și taxelor la nivelul fiecărei țări este influențată de:

a)factori proprii sistemului de impozitare concretizați în:

– modul de determinare a materiei prime impozabile (se au în vedere metodele de evaluare a materiei, practicarea unor deduceri, acordarea unor stimulente și facilitați);

– proporționalitatea, progresivitatea sau regresivitatea cotelor de impunere folosite;

– practicarea unor cote de impozit diferențiate pe ramuri de activitate, pe grupe de produse sau pentru veniturile aduse din activitatea de export.

b)factori externi sistemului de impozite privind:

– mărimea produsului intern brut pe locuitor, în sensul că în situația creșterii acestuia poate crește și fiscalitatea;

– nivelul mediu al fiscalității, mai redus din alte țări influențează migrarea capitalurilor sau existența unor “paradisuri fiscale”

– prioritățile stabilite de stat în alocarea pe destinații a resurselor bugetare.

I.2. ELEMENTELE IMPOZITELOR

În individualizarea fiecărui impozit sau taxă în parte au o importanță deosebită o serie de noțiuni cu caracter propriu, care poartă numele de elemente tehnice, necesare în cunoașterea și respectarea fiscalității, atât de către organele fiscale, cât și de către contribuabili. Ele reprezintă însușiri comune tuturor impozitelor și taxelor.

Printre elementele impozitelor și taxelor se numără: denumirea (impozit sau taxă); subiectul impozitului sau contribuabilul; suportatorul; materia primă supusă impunerii (obiectul impunerii); sursa impozitului (taxei); unitatea de impunere; cota impozitului; asieta fiscală; termen de plată; facilității fiscale; sancțiuni aplicabile și căi de contestație.

Denumirea trebuie să corespundă conținutului economic (impozit sau taxă) și lexicului românesc (ex. Impozit pe profit, taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică).

Subiectul impozitului (contribuabilul) reprezintă persoana obligată prin lege la plata impozitului sau taxei. Contribuabililor le revin obligații de declarare a materiei impozabile și a mărimii acesteia, depunerea unor deconturi periodice (ex. salariul pentru impozitul pe salarii, agentul economic pentru impozitul pe profit etc.)

Suportatorul este persoana fizică sau juridică care suportă efectiv impozitul. În mod normal subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul acestuia (ex. la impozitul pe salariu suportatorul real este salariatul; la impozitul pă clădiri, suportatorul real este proprietarul clădirii- în ambele situații suportatorul este subiectul, contribuabilul impozitului). Sunt și alte cazuri în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul, când pe diverse căi se transpune, parțial sau total, sarcina fiscală altor persoane (ex. situația impozitelor indirecte, dar chiar și a unora directe cum este impozitul pe profit, când în anumite situații conjuncturale favorabile se poate realiza transferul acestuia total sau de regulă parțial asupra furnizorilor de materii prime etc.).

Obiectul impozitului (materia supusă impunerii) este bunul (imobilul, produsul destinat vânzării), venitul (salariile, venitul net la impozitul pe venitul global), serviciul prestat etc. Acest fenomen poartă uzual denumirea de materie impozabilă.

Sursa impozitului arată din ce se plătește impozitul (taxa): din venit (ex. veniturile apar sub forma salariului, a profitului, a dividendului) sau din avere (bunuri mobile și imobile).

Unitatea de impunere este unitatea în care se exprimă dimensiunile obiectului impozabil.Ca unitate de impunere întâlnim spre exemplu: unitatea monetară în cazul impozitelor pe venit; mp la impozitul pe clădiri; hectarul la impozitul pe venitul agricol.

Cota impozitului sau cota de impunere, reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o sumă fixă sau în cote procentuale (proporționale, progresive sau regresive).

Asieta fiscală (modul de așezare) reprezintă ansamblul măsurilor privind identificarea subiecților și materiei impozabile. Asieta stabilește existența unei creanțe fiscale și creează obligația de plată a impozitelor în sarcina contribuabililor. Această obligație se lichidează prin încasarea impozitului.

Termenul de plată reprezintă data la care (sau până la care) impozitul sau taxa trebuie achitat(ă) față de stat. Termenele de plată sunt diferențiate în funcție de natura materiei impozabile, ca spre exemplu:

– impozitele pe veniturile comerciale, impozitele pe venituri din profesii liberale, impozitul pa venituri din cedarea folosintei bunurilor, au ca termen de plată: trimestrial, până la data de 15 a ultimei luni din trimestru;

– impozitul pe venituri din salarii și asimilate acestora are ca termen de plată: lunar, până la data de 20 a lunii următoare;

– impozitul pe venituri din dobânzi, are ca termen de plată: lunar, până la data de 25 a lunii următoare;

– impozitul pe venituri din pensii (peste o anumită sumă), termenul de plată este: lunar,până la data de 25 a lunii următoare;la același termen se plătește și T.V.A.

– impozitul pe profit, are termen de plată trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului etc.

În cazul nerespectării termenelor de plată sunt percepute majorări de întârziere, punerea sub sechestru a unor bunuri, vânzarea la licitație a bunurilor sechestrate.

Facilitățile fiscale reprezintă anumite înlesniri în plată concretizate, de la caz la caz, în anumite anumite situații și la anumite impozite în : scutiri, reduceri, amânări, reeșalonări, anularea majorărilor de întârziere.

I.3. PRINCIPIILE IMPUNERII

Impunerea reprezinta un complex de măsuri și operațiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.Impunerea are atât o latură de natură politică, căt și una de ordin tehnic.

Practicarea fiecărui impozit (taxă)trebuie să corespundă unor principii care sunt prezentate mai jos.

I.3.1.PRINCIPII DE ECHITATE FISCALĂ

Ca noțiune, echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite.

Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală sunt necesare : impunerea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului și scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim. Respectarea echității fiscale presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume:

Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare;

Sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum și a situației personale a acestuia (singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa etc.);

La o anumită putere contributivă,sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a unei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială;

Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil)

Tehnica determinării impozitului (taxei) implică folosirea cotei de impunere.Cota de impunere poate fi:fixă sau procentuală. Folosirea uneia sau a alteia din cote are în vedere natura materiei impozabile, consecințele lor pe plan economic, social și financiar, precum și evoluția și cerințele conceptului de echitate de echitate fiscală, în special în legătură cu venitul sau averea persoanelor fizice. În legătură cu ultima cerință se are în vedere presiunea fiscală pe care impozitul sau taxa o exercită asupra subiectului (persoană fizică în special).

Presiunea fiscală reprezintă mărimea procentuală a impozitului (taxei) asupra venitului impozabil:

Pf=I(T)/Vi*100

unde Pf-presiunea fiscală, I(T)-impozitul(taxa), Vi-venitul impozabil.

Impunerea în cote fixe (sume fixe), este o plată pe fiecare locuitor, fără a se ține seama de venitul, averea sau situația acestuia. Acest mod de impunere este folosit la : taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul agricol, itivă a mai multor condiții, și anume:

Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare;

Sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum și a situației personale a acestuia (singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa etc.);

La o anumită putere contributivă,sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a unei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială;

Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil)

Tehnica determinării impozitului (taxei) implică folosirea cotei de impunere.Cota de impunere poate fi:fixă sau procentuală. Folosirea uneia sau a alteia din cote are în vedere natura materiei impozabile, consecințele lor pe plan economic, social și financiar, precum și evoluția și cerințele conceptului de echitate de echitate fiscală, în special în legătură cu venitul sau averea persoanelor fizice. În legătură cu ultima cerință se are în vedere presiunea fiscală pe care impozitul sau taxa o exercită asupra subiectului (persoană fizică în special).

Presiunea fiscală reprezintă mărimea procentuală a impozitului (taxei) asupra venitului impozabil:

Pf=I(T)/Vi*100

unde Pf-presiunea fiscală, I(T)-impozitul(taxa), Vi-venitul impozabil.

Impunerea în cote fixe (sume fixe), este o plată pe fiecare locuitor, fără a se ține seama de venitul, averea sau situația acestuia. Acest mod de impunere este folosit la : taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul agricol, impozitul pe teren.

Impunerea în cote procentuale poate fi întălnită sub forma impunerii proporționale,în cote progresive și în cote regresive.

Prin impunerea în cote proporționale se asigură egalitatea subiecților plătitori în fața impozitului -se aplică aceeși cotă proporțională indiferent de mărimea venitului (valoarea averii). Acest mod de impunere răspunde mai bine cerinței de echitate fiscală față de cel în cote fixe, însă nu are în vedere faptul că puterea contributivă a diferiților subiecți plătitori crește pe măsură ce aceștia obțin venituri mai mari sau posedă averi mai importante. Acest sistem de impunere se folosește în cazul impozitelor indirecte (taxa pe valoarea adăugată, unele accize, taxele vamale, monopoluri fiscale) dar și în cazul impozitelor directe (impozitul pe profit la persoane juridice, pe venituri din dividende, din dobânzi, jocuri de noroc, premii, prime în bani și/sau în natură peste o anumită valoare pentru fiecare câștig realizat, de la același organizator sau plătitor, într-o singură zi, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și a părților sociale și diverse venituri (la persoane fizice), impozitul pe clădiri la persoane fizice și juridice etc.).

Impunerea în cote progresive se caracterizează prin faptul că mărimea cotei impozitului nu rămâne constantă, ci crește pe măsura sporirii materiei impozabile. Cotele progresive cresc fie într-un ritm constant, fie într-unul variabil.

Practica fiscală a cunoscut forma impunerii progresive simple (globale), fie a impunerii în cote progresive compuse (pe tranșe).

În cazul împunerii în cote progresive simple se au în vedere limitele progresivității stabilite prin lege. Determinarea impozitului se obține prin înmulțirea venitului (averii) impozabil(e) și cota de impozit corespunzătoare tranșei de venit (avere). Deși se are în vedere puterea contributivă, se afectează cerința de echitate pentru acei subiecți plătitori ai căror venit (avere) se situează la limita imediat superioară celei până la care acționează o anumită cotă de impozit. Efectul este diminuarea venitului rămas după impozitare.

Inconvenientul, sub raportul echității fiscale, ce se înregistrează în cazul impunerii pe baza cotelor progresive simple (globale) se înlătură în cazul impunerii în cote progresive compuse (pe tranșe). Această metodă de impunere implică împărțirea materiei impozabile pe tranșe, urmând ca pentru fiecare tranșă de venit sau avere să se aplice cota de impozit aferentă. Prin însumarea impozitelor parțiale (pe fiecare tranșă de venit sau avere) se obține impozitul total de plată, ce revine unui subiect plătitor. Pe această cale se asigură cerința de echitate fiscală.

În practica fiscală întâlnim și impunerea în cote regresive, care este caracteristică impozitelor indirecte. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite (aplicabile pentru vânzările de mărfuri și prestări de servicii) nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celor care cumpără mărfurile sau apelează la serviciile care fac obiectul impozitelor indirecte. Raportând impozitele indirecte la veniturile realizate de diferite categorii sau grupuri socuiale, se constată că ponderea acestor impozite la venituri este cu atât mai mare cu cât veniturile realizate sunt mai mici. La impozitele indirecte nu se acordă nici un fel de scutire, rezultând că ele au un caracter regresiv. Impozite indirecte nu afectează veniturile nominale (ca impozitul pe salarii), ci pe cele reale, micșorând puterea de cumpărare.

I.3.2. PRINCIPII DE POLITICĂ FINANCIARĂ

Conțin cerințele de ordin financiar pe care un impozit nou introdus trebuie să le îndeplinească:

să aibă randament fiscal ridicat, respectiv:

– caracter universal (adică să cuprindă toate persoanele, cu întreaga lor materie impozabilă);

– să nu existe posibilități de sustragere de la impunerea materiei impozabile;

– cheltuielile asietei impozitului să fie cât mai reduse;

să fie stabil,

– randament constant de-a lungul întregului ciclu economic;

să fie elastic,

– adaptabil în permanență necesităților de venituri ale statului.

I.3.3.PRINCIPII DE POLITICĂ ECONOMICĂ

La introducerea unui impozit, Parlamentul sau consiliile locale urmăresc realizarea mai multor obiective convergente interesului public, ca:

procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice;

folosirea impozitului ca pârghie de influențare a dezvoltării sau reducerii activității din unele domenii, ramuri;

stimularea sau frânarea consumului unor produse sau grupe de produse (în special prin impozitele indirecte);

stimularea sau frânarea exportului prin politica vamală, mărirea cotelor de impozite și taxe;

stimularea dezvoltării activităților economice prin reducerea cotelor de impozit la profitul reinvestit;

stimularea introducerii tehnicii moderne prin acceptarea folosirii amortizării accelerate;

scutirea de taxe vamale la importul unor mărfuri sau pentru mărfurile provenite din diferite țări.

I.3.4.PRINCIPIILE SOCIAL – POLITICE

Aceste principii se referă la:

menținerea încrederii populației în politica promovată de guvern;

menținerea influenței pe care guvernul o are în rândul anumitor categorii sociale, prin promovarea unor facilități fiscale pentru contribuabilii cu venituri reduse sau care au în întreținere copii și persoane fără venituri, sau cu venituri proprii reduse;

menținerea încrederii populației în politica promovată de guvern ;

limitarea influențelor negative provocate stării de sănătate a persoanelorde consumul băuturilor alcoolice și a tutunului;

practicarea de accize în cazul unor bunuri apreciate ca nefiind de primă necesitate, adică a bunurilor considerate de lux;

practicarea, în unele țări, a unui impozit special în sarcina celibatarilor și a persoanelor fără copii, pentru a stimula creșterea natalității;

Prin politica fiscală, organele legiuitoare trebuie să asigure corelarea adecvată a principiilor prezentate, astfel încât să acționeze convergent.

I.4. AȘEZAREA ȘI PERCEPEREA IMPOZITELOR

Asezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operațiuni succesive, constând în stabilirea mărimii obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului și încasarea impozitului.

I.4.1.STABILIREA OBIECTULUI IMPOZABIL

Această operațiune are drept scop constatarea și evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea să poată fi supuse impunerii este necesar mai întâi ca organele fiscale să constate existența de fapt a acestora, iar apoi să procedeze la evaluarea lor.

Evaluarea materiei impozabile își propune să determine dimensiunea acesteia, ceea ce se paote realiza apelând fie la metoda evaluării indirecte bazate pe prezumție, fie la metoda evaluării directe, bazate pe probe.

Metoda evaluării indirecte cunoaște trei variante de realizare: evaluarea pe baza unor semne exterioare ale obiectului impozabil, evaluarea forfetară și evaluarea administrativă.

-Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil, permite stabilirea doar cu aproximație a mărimii obiectului impozabil, fără să se ia în considerare situația persoanei care deține obiectul respectiv. Această evaluare este simplă și puțin costisitoare. În schimb, ea prezintă dezavantajul că nu permite stabilirea cât de cât exactă a mărimii obiectului impozabil, ceea ce se răsfrânge negativ asupra echității fiscale.

-Evaluarea forfetară constă în aceea că organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. Nici în acest caz nu sunt create premisele necesare pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil.

-Evaluarea administrativă are caracteristic faptul că organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au dispoziție. În măsura în care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea făcută de organul fiscal, el are dreptul să o conteste, prezentând argumentele de rigoare.

Metoda evaluării directe, la rândul ei, cunoaște două variante de realizare: evaluarea pe baza declarației unei terțe persoane și evaluarea pe baza declarației plătitorului de impozit.

-Evaluarea pe baza declarației unei terțe persoane constă în aceea că mărimea obiectului se stabilește pe baza declarației scrise, pe care o terță persoană, care cunoaște această mărime, este obligată prin lege să o depună la organele fiscale. Astfel, de exemplu, agentul economic declară salariile pe care le-a plătit muncitorilor și funcționarilor săi, chiriașii declară chiria plătită proprietarului etc. Această modalitate de evaluare prezintă avantajul că elimină, în cea mai mare parte, posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părți din materia impozabilă, deoarece terța persoană care declară venitul nu este interesată să ascundă adevărul. Utilizarea acestei evaluări este însă limitată, deoarece la ea nu se poate apela decât în cazul anumitor venituri.

-Evaluarea pe baza declarației contribuabilului se realizează cu participarea directă a subiectului impozitului. Contribuabilul este obligat să țină o evidență strictă privind veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfășoară, să încheie un bilanț fiscal, să întocmească și să înainteze organelor fiscale o declarație din care să rezulte veniturile pe care le realizează și cheltuielile care au fost efectuate pentru obținerea acestora, respectiv averea pe care o posedă. Pe baza acestei declarații, organele fiscale procedează la stabilirea mărimii materiei impozabile. Această modalitate de realizare a evaluării are o aplicabilitate mai largă, însă prezintă neajunsul că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părți importante din materia impozabilă. Această sustragere se poate realiza prin întocmirea unor declarații neadevărate și prin imposibilitatea organelor fiscale de a controla realitatea tuturor datelor menționate în declarație.

I.4.2.DETERMINAREA CUANTUMULUI IMPOZITULUI

După determinarea obiectului impozabil, se trece la calcularea impozitului propriu-zis. În funcție de modul de stabilire, distingem impozite de repartiție și impozite de cotitate.

Impozitele de repartiție s-au caracterizat prin faptul că statul, în funcție de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urma să fie încasate pe întreg teritoriul țării, această sumă era apoi repartizată pe unități administrativ-teritoriale, iar la unitatea de bază avea loc defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite.

Prin modul lor de stabilire, impozitele de repartiție prezentau mari variațiuni de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fără existența unei justificări economice. Drept urmare, în cazul acestor impozite nu poate fi vorba de respectarea cerințelor echității fiscale.

Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos în sus, prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte.În aceste condiții, impozitele de cotitate înlătură, în cea mai mare parte, neajunsurile specifice impozitelor de reparație, deoarece le se stabilesc în funcție de mărimea obiectului impozabil și ținându-se cont de situația personală a plătitorului impozitului.

I.4.3.PERCEPEREA IMPOZITELOR

Odată stabilită mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoștiță contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului și termenele de plată a acestuia. După aceasta se trece la încasarea impozitelor. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de încasare a impozitelor: strângerea impozitelor datorate statului de către unul din contribuabilii fiecărei localității; încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari; perceperea de către aparatul specializat al statului.

Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat în perioada capitalismului ascendent și se utilizează și în prezent. În condițiile existenței unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizează astfel:

direct de către organele fiscale de la plătitori și are două variante de realizare:

-când plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului;

-când organul fiscal are obligația de a se deplasa la plătitorilor pentru a se solicita să achite impozitul.

stopajul la sursă constă în aceea că impozitul se reține și se varsă la stat de către o terță persoană.

c) perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practică în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile în justiție și, de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele și diferitele documente elaborate de notariate publice și de organe ale administrației de stat.

I.5.CLASIFICAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă ci și în ceea ce privește conținutul lor.

Pentru a sesiza mai ușor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice.

După trăsăturile de fond și de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe și impozite indirecte.

-impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul și suportatorul sunt una și aceeași persoană. Dacă ținem cont de criteriile care stau la baza așezării impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.

-impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte, materiale, făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra produsului brut al obiectului impozabil, fără ăse face nici o legătură cu situația obiectului impozitului.

-impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute și sub denumirea de impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii, al importului ori al exportului etc, ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri. În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportătorului acestora.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în:

– taxe de consumație;

– venituri de la monopolurile fiscale;

– taxe vamale;

– taxe de timbru și de înregistrare.

Dacă avem în vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate în impozite pe venit, impozite pe avere și impozite pe cheltuieli.

În funcție de scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare și impozite de ordine.

-impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului. Astfel de impozite sunt, în primul rând, impozitele pe venit, taxele de consumație etc.

-impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei anumite acțiuni sau în vederea atingerii unui țel ce nu are caracter fiscal (de ex. prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice și a tutunului se urmărește limitarea consumului acestora, având în vedere efectul lor nociv asupra sănătății pertsoanelor care le consumă.

După frecvența realizării lor, impozitele sunt grupate în impozite permanente și impozite incidentale, impozitele permanente se încasează periodoic(de regulă, anual) iar impozitele incidentalese introduc și se încasează o singură dată.

Impozitele mai pot fi grupate și după instituția care le administrează.

Din acest punct de vedere, în statele cu structură federală, distingem impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației, și impozite locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale organelor administrației de stat locale.

I.6.CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

În evoluția lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiala sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în perioadele precapitaliste, însă, o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism.

Cu deosebire în primele decenii ale secolului al XX-lea, în locul impozitelor așezate pe obiecte materiale sau pe diferite activități, cum sunt cele comerciale și industriale, deci al impozitelor de tip real, și-au făcut apariția impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impumerii prin aducerea printre plătitorii de impozite și a marii mase a muncitorilor și funcționarilor. Deoarece treptat, și mai ales începând cu ultimile decenii ale secolului al XX-lea, se înregistrează o creștere a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât să asistăm și la extinderea impunerii indirecte.

Prin urmare, impozitele directe fiind nominative și având un cuantum și termene de plată precis stabilite, iar acestea sunt aduse din timp la cunoștința plătitorilor, sunt mai echitabile și deci sunt mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfurii și servicii, de obicei, nu știu cu anticipație când și mai ales cât vor plăti statului, sub forma taxelor de consumație și a altor impozite indirecte.

În vederea procurării resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice se instituie, pe lângă impozitele directe , și impozite indirecte

În țările dezvoltate aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe. Ponderea impozitelor indirecte în totalul încasărilor fiscale cunoaște unele diferențieri de la o țară dezvoltată la alta.

În țările în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe aceea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului. Apelarea pe scară largă a majorității acestor țări la impozitele indirecte trebuie privită în stânsă legătură cu nivelul modest al veniturilor și averii deținute de diferite categorii de persoane fizice și juridice. În condițiile în care multe din aceste venituri nu sunt cu caracter permanent ori este dificilă stabilirea volumului lor cu precizie, iar ținerea unei evidențe corectă a veniturilor și cheltuielilor ocazionate de activitatea desfășurată de către toți întreprinzătorii este dificilă, randamentul impozitelor pe venit și al celor pe avere este scăzut.

Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice și/sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții publice. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor și anume: au caracter obligatoriu, tilu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată. Dacă impozitele nu presupun o contraprestație din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Este necesară precizarea că taxele conțin deseori și veritabile elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de instituțiile respective.

CAP II IMPUNEREA VENITURILOR REALIZATE DE PERSOANELE FIZICE ANTERIOR INTRODUCERII IMPOZITULUI PE VENITUL GLOBAL ANUAL

Sunt obligați la plata impozitului pe venit, , și denumiți contribuabilii:

persoane fizice române care realizează venituri de orice fel și din orice activitate, în România cu excepția celor supuse impozitului pe salarii și impozitul pe venitul agricol;

asociațiile familiale care desfășoară activități economice pe bază de liberă inițiativă, potrivit dispoziților legale în vigoare;

persoanele fizice române și/sau străine asociate și societățile civile profesionale,care dau naștere la persoane juridice;

persoanele fizice străine care realizează venituri în România printr-o bază fixă sau într-o perioadă ce depășește în total 183 zile în orice perioadă de 12 luni începînd sau sfârșind în anul calendaristic vizat.

Prezentăm în continuare, veniturile care se impozitează:

Veniturile realizate din desfășurarea de activități economice pe bază de liberă inițiativă, precum și din practicarea unei profesii libere, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;

Veniturile obținute din închirieri, subînchirieri și din constituirea dreptuilui de uzufruct, uz sau abitație;

Veniturile realizate în baza unor contracte de locație de gestiune sau a altor asemenea forme de dare în exploatare;

Veniturile obținute din drepturi de autor, inclusiv drepturile conexe din cesionarea, încheierea, precum și din valorificarea unor astfel de drepturi dobândite, prin moștenire;

Veniturile obținute din arendare, potrivit legii;

– Veniturile obținute din participarea la o formă de asociere cu alte persoane fizice pentru realizarea în comun a unor activități, conform prevederilor legale în vigoare, altele decât cele prevăzute în legea privind impozitul pe profit;

Veniturile realizate din activități agricole;

Veniturile realizate din activități artistice, distractive sau sportive desfășurate în mod independent, precum și din organizarea unor asemenea activități;

Premiile și orcice câștiguri în bani sau în natură, acordate de o entitate plătitoare, care depășesc suma de 5.000.000 lei, cu excepția celor supuse impozitului pe salarii;

Dobânzile realizate, cu excepția celor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență;

Drepturile cuvenite inventatorilor și inovatorilor;

Alte venituri realizate în mod permanent sau întâmplător;

Nu se supun plății impozitului reglementat, următoarele venituri:

Dobânzile aferente titlurilor de stat, precum și cale aferente depunerilor la vedere în conturi la societățile bancare;

Sumele sau bunurile primite ca ajutoare, donații, moștenire sau sponsorizare, potrivit legii, cu excepțiile menționate în ordonanța de urgență;

Veniturile realizate din producerea și valorificarea obiectelor și produselor de cult, definite astfel potrivit legii;

Sumele primite de asigurați în baza contractelor de asigurare de bunuri sau de persoane;

Pensiile de orice fel și ajutoarele primite, în cadrul sistemului asigurărilor sociale, precum și alocațiile de stat pentru copii;

Bursele elevilor, studenților, și doctoranziilor;

Pensiile de întreținere plătite în condițiile legii;

Premiile de orice fel, în bani, sau în natură, acordate de Regia Autonomă “Loteria Națională” la sistemele sale de joc;

Veniturile realizate de veteranii de război, văduvele de război, văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război și soțiile veteranilor de război din practicare pe cont propriu și în mod singular a unei meserii sau profesii, inclusiv din închirierea unei locuințe, cu excepția veniturilor obținute excusiv din comerț;

Veniturile realizate din servicii turistice prestate în mediul rural pe o perioadă de 10 ani de la data autorizației de funcționare;

Veniturile obținute din vânzarea bunurilor mobile și imobile, cu excepția celor provenite din activități autorizate;

Veniturile relizate din tranzacționarea valorilor mobiliare;

Veniturile realizate din vânzarea produselor agricole în stare naturală, obținute din producție proprie, din creșterea animalelor și a păsărilor, din vânzarea produselor provenite din silvicultură, sericultură, apiciultură, în stare naturală, precum și din vânzarea produselor culese din flora și fauna spontană;

Persoanele fizice în vârstă de peste 65 de ani împliniți, și 70 de ani impliniți, bărbații, invalizii de gradul I și persoanele handicapate asimilabile gradului I de invaliditate , care realizează venituri din practicarea pe cont propriu și în mod singular a unei meserii sau profesii,cu excepția veniturilor obținute exclusiv din activitatea de comerț;

2.1. IMPOZITUL PE VENITUL REALIZAT DIN ACTIVITĂȚI DESFĂȘURAT PE BAZĂ DE LIBERĂ INIȚIATIVĂ

Impozitul se calculează asupra venitului anual impozabil, determinat pe fiecare categorie și loc de realizare a venitului, prin aplicarea următoarelor cote:

Impozitul calculat nu poate depăși 20% din venitul anual impozabil, în cazul veniturilor obținute din activități agricole.

În vederea aplicării prezentei ordonanțe de urgență, venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil.

Contribiuabilii autorizați potrivit legii, se impun pe baza venitului efectiv realizat, venitul efectiv realizat, venitul impozabil determinându-se ca diferență între totalul veniturilor încasate, în bani și în natură, din activitatea desfășurată, și cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor, inclusiv primele plătite pentru asigurările de bunuri, pe baza documentelor justificative.

Veniturile care se iau în calcul la determinarea venitului anual impozabil sunt: cele din activitatea autorizată, din valorificarea unor bunuri din inventarul utilizat de contribuabil pentru eralizarea venitului, din dobânzile primite pentru disponibilitățile bănești din contul contribuabilului autorizat potrivit legii și din alte activități adiacente.

Vom prezenta cheltuielile pentru care se admite deducerea la calculul venitului anual impozabil sunt:

Impozitul pe venit datorat conform dispozițiilor prezentate în ordonațele de urgență;

Amenzile și penalitățile plătite autoritățiilor;

Sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare alocării dispozițiilor legale în vigoare ;

Cheltuielile de sponsorizare efectuate peste limita prevăzută în lege;

Cheltuielile pentru acțiuni de protocol efectuate peste limita a 1% veniturile încasate;

Cheltuielile efectuate peste limita a 10% din veniturile încasate pentru delegarea și detașarea, inclusiv cheltuielile cu mijloacele de transport proprietate individuală a contribuabilului când acestea sunt utilizate în scopul realizări veniturilor, precum și cheltuielile de întreținere și telefon când activitatea se desfășoară în locuința proprie;

Cheltuielile personale ale contribuabilului și ale familiei sale precum și alte cheltuieli care nu sunt efectuate pentru realizarea veniturilor;

Cheltuielile efectuate pentru investiții, dotări și alte utrilități necesare desfășurării activității și care concură direct la realizarea de venituri, precum și cheltuielile cu reparațiile capitale se scad din veniturile încasate până la recuperarea acestora, dar nu mai mult de 50% din venizurile încasate în fiecare an.

În cazul în care contribuabilul își desfășoară activitatea în locuința proprie, se admite deducerea impozitului pe clădire și a impozitului aferent, proporțional cu spațiul utilizat în acest scop -Cheltuielile pentru plata personalului angajat cu contract individual de muncă sau cu contract civil,cum sunt :

Salarii și alte drepturi salariale;

Indemnizații;

Contribuția pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;

Contribuția pentru asigurări sociale și alte obligații față de bugetul asigurărilor sociale sau față de bugetele fondurilor speciale,precum și contribuțiile profesionale obligatorii pentru desfășurarea activității de către contribuabil, inclusiv contribuțiile pentru bugetul asigurărilor sociale și bugetele fondurilor speciale,sunt deductibile,numai dacă se face dovada plății acestor obligații;

Pentru activitatea de interes public desfășurată de notarii publici, care implică determinarea de taxe de timbru aferente actelor notariale, se admite la deducerea, în plus, o cotă de 5% din veniturile încasate ca urmare a acestei activități.

Meseriașii care prestează servicii sau execută lucrări în ateliere stabile se impun pe bază de norme anuale de venit. Meseriile și normele de venit se vor stabili prin hotărâre a consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București.

Aceste norme de venit se reduc,în funcție de vârstă,după cum urmează:

40% pentru bărbații între 60 și 65 de ani și pentru femeile între 55 și 60 de ani;

50% pentru bărbații între 65 și 70 de ani și pentru femeile între 60 și 65 de ani;

Pentru invalizii de gradul II și pentru persoanele handicapate asimilabile gradului II de invaliditate, normale de venit se reduc cu 25%.

Reducerile și scutirile acordate potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se aplică începând cu anul următor celui în care contribuabili împlinesc limitele vârstă menționate.

Contribuabilii care desfășoară exclusiv activitate de comerț în puncte volante, cărăușii cu mijloace de transport cu tracțiune animală și meseriașii ambulanți se supun plății unui impozit forfetar trimestrial, stabilit prin hotărâre a consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București.

Persoanele fizice autorizate care desfășoară cu autoturismele proprii activitate de taximetrie în condițiile legii, datoreză un impozit forfetar trimesatrial de 400.000 lei, care poate fi majorat sau diminuat de consiliile locale, în funcție de condițiile concrete de practicare a acestei activități din fiecare localitate, cu până 50%.

Impunerea veniturilor realizate de contribuabili care desfășoară activități pe bază de liberă inițiativă se face de către organele fiscale pe a căror rază teritorială aceștia își au domiciliul.

Contribuabili care își desfășoară activitatea în mod temporar sau sezonier în altă localitate decât cea de domiciliu, se impun de organe fiscale pe a căror rază teritorială se află, acestea având obligația transmiterii, în termen de 15 zile a dispoziției de impunere la organele fiscale la care contribuabilii sunt în evidență, în vederea definitivării impunerii. În acest caz, impozitul plătit în localitatea unde s-a desfășurat activitatea în mod temporar sau sezonier se scade din impozitul total datorat, stabilit de organele fiscale unde contribuabilul este în evidență.

Contribuabilii care desfășoară activități pe bază de liberă inițiativă sunt obligați să depună declarația anuală de impunere, pentru veniturile realizate în anul precedent, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal.

În cazul începerii activității în cursul anului, în termen de 30 de zile de la data eliberării autorizației de funcționare, contribuabilii au obligația să depună o declarație de impunere provizorie, pe baza veniturilor și a cheltuielilor în perioada de activitate parcursă și a celor preliminate a se realiza până la sfîrșitul anului .

În cazul încetării activității, contribuabilii sunt obligați să depună autorizația de funcționare la autoritatea publică care a eliberat-o și să declare organului fiscal, în termen de 5 zile de la data depunerii acesteia, încetarea sursei de venit, concomitent cu depunerea declarației de impunere definitive.

În cazul unei creșteri sau reduceri a venitului realizat, în cursul anului, de peste 20%, organele fiscale au dreptul, o singură dată pe an în cursul semestrului II, să recalculeze impozitul provizoriu în funcție de venitul efectiv realizat de la începutul anului de impunere, repartizând impozitul rezultat în urma recalculării pe termenele de plată următoare.

Pentru contribuabili impuși pe bază de forfetare, impunerea se face până la data de 15 aprilie a anului în curs. În cazul în care aceștia își desfășoară activitatea pe perioade mai mici de un an, impozitul forfetar trimestrial se calculează proporțional cu perioada lucrată.

Diferențele de impozit stabilite pe anul anterior ca urmare a definitivării impunerii și cele pentru anul în curs, precum și impozitul stabilit în limita termenului de prescripție se plătesc în 30 de zile de data comunicării dispoziției de impunere.

Impozitul stabilit pentru anul curent de impunere se plătește trimestrial, în patru rate egale, până la data de 15 incusiv a ultimei luni din fiecare trimestru;

În cazul în care impunerea anuală se face după expirarea termenului de plată pentru trimestrul I contribuabilul va plăti, cu titlu de impozit, o sumă egală cu cuantumul impozitului aferent trimestrului precedent.

În cazul în care constatării de către organele fiscale a unor abateri de la legislația în vigoare pe linia nedeclarării veniturilor a evidențierii și declarării eronate a veniturilor și a cheltuielilor, în scopul sustragerii de la plata impozitului sau neconducerii evidențelor obligatorii prevăzute de lege, organele fiscale vor proceda la impunerea din oficiu pe baza metodelor stabilite prin instrucțiuni clare, iar în caz de abateri repetate sau în cazul deținerii nejustificate a autorizației de funcționare, prin lipsa de activitate a contribuabililor, pe o perioadă de 6 luni, organele fiscale vor proceda la reținerea autorizațiilor de funcționare și la înaintarea acestora, în procedură de urgență, autoritățiilor care le-au eliberat, în vederea anulării.

Contribuabili autorizați au obligația de a prezenta organelor de control autorizația de funcționare în original.

2.2.IMPOZITUL PE VENITURILE DIN DREPTURI DE AUTOR, INCLUSIV DREPTURILE CONEXE, DIN CONCESIONAREA, DIN ÎNCHIRIEREA, PRECUM ȘI DIN VALORIFICAREA UNOR ASTFEL DE DREPTURI DOBÂNDITE PRIN MOȘTENIRE

Veniturile din drepturi de autor, inclusiv drepturile conexe, din cesionarea, din închirierea, precum și din valorificarea unor astfel de drepturi dobândite prin moștenire se supun anual impunerii de către unitățile plătitoare sau după caz, de către organismele de gestiune colectivă, înființate potrivit legii;

Venitul anual impozabil se determină prin scăderea din venitul brut realizat a unei cote forfetare de cheltuieli, după cum urmează:

50% în cazul operelor de artă plastică, de arhitectură și fotografie;

40% în cazul operelor muzicale, indiferent de gen;

30% în cazul operelor științifice, precum și al operelor și prestațiilor artistice;

20% în cazul operelor literare, indiferent de gen;

15% în cazul veniturilor din drepturi conexe dreptului de autor;

În situația realizării de venituri din activități distincte pentru care se acordă cote diferite de cheltuieli, pentru calculul venitului impozabil se folosește cota cea mai mare;

În cazul lucrărilor de artă monumentală, venitul anual impozabil se determină prin scăderea din venitul brut realizat a cheltuielilor efective;

Cotele prevăzute mai sus nu se aplică în cazul moștenitorilor, cu excepția drepturilor obținute din opere muzicale;

Impozitul se calculează de către fiecare plătitor de venit, cumulat de la începutul anului, prin recalcularea impozitului la fiecare plată efectuată către aceeași persoană;

Când veniturile de natura celor care fac obiectul prezentului capitol sunt aferente unui grup de persoane, impunerea veniturilor obținute se face separat, în funcție de cota-parte ce se cuvine fiecărei persoane;

Impozitul se calculează și se reține de către plătitorii de venit la fiecare plată și se varsă la bugetul consiliului local pe a cărui rază teritorială se află unitatea plătitoare, o dată cu ridicarea numerarulului de la societatea bancară sau cu depunerea la aceasta a documentelor pentru plata drepturilor respective sau în ziua lucrătoare imediat următoare plății acestora, în celelalte cazuri.

2.3. IMPOZITUL PE VENITURILE DIN ÎNCHIRIERI, DIN SUBÎNCHIRIERI ȘI DIN CONSTITUIREA DREPTULUI DE UZUFRUCT, UZ SAU ABITAȚIE

Veniturile realizate de persoanele fizice, în mod permanent sau temporar, direct sau prin agenții economici specializați, din închirieri, din subînchirieri și din constituirea dreptului de uzfruct uz sau abitație, se supun impozitării conform dispozițiilore legale în vigoare;

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impozit de 15% asupra venitului annual impozabil;

Venitul annual impozabil se determină prin scăderea din veniturile încasate în decursul unui an a impozitului pe clădiri, a primelor de asigurare plătite și impozitul pe teren aferente spațiului închiriat, iar în cazul închirierilor sau subînchirierilor de camere mobilate se mai deduce și o cotă forfetară de 20% din venitul rămas după scăderea impozitelor și a primelor menționate,

În cauzl închirierilor și subînchirierilor de camere mobilate prin agenții economici specializați, înainte de deducerea cotei forfetare de 20% se scade comisionul reținut de aceștia, pe baza documentelor justificative.

Venitul din chirii înscris în declarația de impunere nu poate fi mai mic decât nivelurile valorice stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale;

Declarația de impunere se depune odată cu înregistrarea contractului de închiriere la organul fiscal și în termen de 5 zile de la data încheierii convenției între părți atunci când legea nu prevede obligativitatea înregistrării la organul fiscal;

Această declarație se depune o singură dată sau ori de câte ori se produc modificări ale veniturilor care fac obiectul aacestui capitol;

La încetare sursei de venit, contribuabilii sunt obligați să declare aceasta la organul fiscal în termen de 5 zile.

2.4.IMPOZITAREA ALTOR VENITURI

Agenții economici, instituțiile publice și orice alte entități sunt obligate să calculeze, să rețină și să verse impozit pe sumele brute datorate persoanelor fizice pentru dobânzi, servicii prestate și lucrări executate de acestea, precum și pentru orice activitate desfășurată în afara unității la care este salariată persoana fizică beneficiară de venit, prin următoarele cote:

Fac excepție următoarele venituri care se impozitează astfel:

-dobânzile plătite de societățile bancare pentru depozitele persoanelor fizice se impozitează cu 1%.

-în cazul celor care livrează mărfuri sau vând bunuri în regim de consignație, cu excepția bunurilor din inventarul propriu al persoanei fizice depunătoare se aplică o cotă de 15%

-în cazul drepturilor bănești cuvenite pentru invenții și inovații se folosește un procent de 20%

Veniturile realizate de persoanele fizice din contracte de management nu intră sub incidența dispozițiilor legale

Impozitul calculat se reține de la beneficiarii de venituri și nu se aplică în cazul persoanelor autorizate care au obligația de a emite documentul de încasare a venitului respectiv;

În cazul veniturilor realizate prin încasări repetate de la aceeași unitate plătitoare de venit, cu excepțiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, impozitul se calculează prin cumularea veniturilor realizate în cadrul aceleiași luni, deducându-se impozitul reținut pentru plățile anterioare;

Sumele reținute ca impozit reprezintă impozit definitiv și se virează la bugetul consiliului local pe al cărui rază teritorială plătitori de venituri își au domiciliul sau sediul. Vărsarea impozitului se face odată cu ridicarea numerarului de la societatea bancară sau în ziua lucrătoare imediat următoare plății,în cazul în care plata se face din casă;

În cazul dobânzilor impozitul reținut se varsă de către unitatea plătitoare până la data de 25 inclusiv a luni următoare plății;

Veniturile, altele decât cele realizate în baza unui contract individual de muncă obținute de artiști, sportivi și alte categori asemănătoare de persoane, profesioniști sau amatori realizate în mod independent prin intermediul unor instituții publice, asociații sau alte entități, ca urmare a participării la spectacole, concursuri, campionate și alte manifestări artistice, culturale și sportive, cu excepția premiilor, se impozitează cu cotele menționate mai sus, iar termenul de plată se face precum am subliniat mai sus;

În cazul veniturilor realizate prin instituții publice, asociații sau alte entități și prin organizatori de manife3stări artistice culturale și sportive, persoane fizice autorizateși persoane juridice, impozitarea se face prin reținere la sursă.

Impozitul necalculat, nereținut și nevărsat se suportă de către unitatea plătitoare de venit și reprezintă cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal.

Contribuabili,persoane fizice,care realizează venituri din premii și orice fel de câștiguri au obligația de a plăti impozit calculat prin aplicarea cotei de 10% asupra sumei ce depășește plafonul neimpozabil menționat anterior;

Impozitul se calculează și se reține prin stopaj la sursă de către unitățile care acordă premiile și câștigurile ,vărsarea impozitului facându-se în termen de 5 zile de la data acordări acestora.

CAPITOLUL III IMPOZITUL PE VENIT

3.1 SEMNIFICAȚIA TERMENILOR SPECIFICI FOLOSIȚI ÎN DOMENIUL IMPOZITELOR PE VENITURILE POPULAȚIEI

În sensul prezentei ordonanțe, termenii sau expresiile de mai jos au următorul înțeles: – impozitul pe venitul anual global reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinate prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil stabilit în condițiile prezentei ordonanțe;

– venitul anual global impozabil reprezintă suma veniturilor nete realizate din activități independente din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceeași natură realizate din străinătate, obținute de persoanele fizice romane, din care se scad pierderile fiscale reportate și deducerile personale;

– venitul brut aferent fiecărei categorii de venit cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură;

– venitul net/pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile;

– cheltuielile aferente deductibile sunt acele cheltuieli efectuate in cadrul activitatilor desfășurate in scopul realizării venitului, în conditiile prevăzute de legislatia in vigoare;

– deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordata contribuabilului, cuprinzând deducerea personala de baza și deducerile personale suplimentare, in functie de situatia proprie sau a persoanelor aflate in intreținere;

– creditul fiscal extern reprezinta suma plătita in străinatate cu titlu de impozit și recunoscută în Romania, care se deduce din impozitul pe venit datorat in România;

– impozitul final este impozitul stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat și care nu se includ in venitul anual global impozabil, conform prezentei ordonanțe.

3.2 ELEMENTE TEHNICE ALE IMPOZITULUI PE VENIT

Este subiect al impozitului pe venit, in condițiile prezentei ordonanțe, persoana fizică rezidentă, denumită in continuare contribuabil:

– persoana fizică română cu domiciliul in România, pentru veniturile obținute atât din România, cat și din strainatate;

– persoana fizică româna fără domiciliu in România, pentru veniturile obținute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile in orice perioadă de 12 luni, incepând sau sfârșind in anul calendaristic vizat;

– persoana fizică străină, pentru veniturile obținute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau intr-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.

Sunt, de asemenea, contribuabili, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe, persoanele fizice române fără domiciliu in România,. precum și persoanele fizice străine, care realizeaza venituri din România , potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Sunt contribuabili, persoanele fizice române fără domiciliu ]n România, precum și persoanele fizice străine, rezidente ale unor state cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, care realizează venituri din România în următoarele condiții:

– veniturile sunt obținute din activități care nu se realizează prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României;

– veniturile sunt obținute într-o perioadă care nu depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat, în condițiile prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri.

România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona. economică exclusivă, asupra cărora România își exercită, in conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția.

Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt: – venituri din activități independente;

– venituri din salarii;

– venituri din cedarea folosinței bunurilor – venituri din dividende și dobanzi;

– alte venituri.

În categoriile de venituri se includ atât veniturile în bani, cat și echivalentul în lei al veniturilor în natură.

Veniturile din activități independente, din salarii și din cedarea folosintei bunurilor sunt venituri care se supun procedurii de globalizare și de determinare a impozitului pe venitul anual global.

Veniturile din dividende și dobânzi și cele cuprinse în categoria „alte venituri" se supun impozitării, pe fiecare loc de realizare, în cadrul acestor categorii de venituri, impozitul fiind final.

Nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează, potrivit prezentei ordonanțe, următoarele:

ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, precum și cele de aceeași natură primite de la terțe persoane, cu excepția indemnizatiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul plătit pentru ingrijirea copilului în vârsta de până la 2 ani, care sunt venituri de natură salarială;

alocația de stat pentru copii;

– alocația de stat pentru copii cu handicap, în condițiile și în cuantumul prevăzute de lege, majorat cu 100%;

-alocația de intreținere pentru copii cu handicap, aflați în plasament familial sau încredintați, potrivit legii, unei familii sau persoane ori unui organism privat, autorizat potrivit legii, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 50%;

– ajutorul special lunar acordat pe toata durata handicapului pentru cei care sunt inapți de muncă din cauza handicapului;

– alocația suplimentară pentru familiile cu copii;

– indemnizația acordata începând cu cea de-a doua naștere;

– ajutoarele care se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu;

– ajutorul social acordat potrivit legii;

– ajutorul de urgentă acordat de Guvern și de primari în situatii de necesitate,în limita fondurilor existente;

– alocatia pentru fiecare copil încredințat sau dat în plasament familial;

– ajutorul de șomaj;

– alocatia de sprijin;

– indemnizația lunară reparatorie, acordată urmașilor sau părinților eroilor rnartiri, rnamelor care se pensioneaza din motive de sănătate survenite după pierderea copilului și răniților;

indemnizatia lunară de ingrijire acordată persoanelor încadrate în gradul 1 de invaliditate, precum și marilor mutilați;

– indemnizația lunară acordată persoanelor persecutate din motive politice;

– indernnizația lunară acordată magistraților înlăturați din justiție din considerente politice;

– renta lunară acordată, potrivit legii, veteranilor de război;

ajutorul anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice;

ajutorul de înmormântare;

ajutoarele acordate emigranților politici greci;

ajutorul pentru refugiați;

ajutoarele umanitare, medicale și sociale;

ajutoarele sociale acordate în baza legislației de pensii.

sumele încasate din asigurări de bunuri, de accident, de risc profesional și din altele similare, primite drept compensație pentru paguba suportată;

sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităților naturale, precum și pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse ca urmare a unor acțiuni militare, conform legii;

sumele fixe de ingrijire pentru pensionarii care au fost încadrați în gradul 1 de invaliditate, precum și pensiile de orice fel;

contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispoziților legale în materie;

contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protecție și de lucru, alimentației de protecție, medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, ce se acordă potrivit legislației în vigoare;

Nu sunt venituri impozabile:

– contravaloarea echipamentelor tehnice primite de angajat sub forma de aparatură, dispozitive, unelte, alte mijloace asemănătoare, necesare în procesul muncii;

– contravaloarea echipamentului individual de protecție cu care este dotat fiecare participant în procesul muncii pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc;

– contravaloarea echipamentului individual de lucru care cuprinde mijloacele primite de un angajat în vederea utilizării lor în timpul procesului muncii pentru a-i proteja îmbrăcămintea și încălțămintea;

– contravaloarea alimentației de protecție primite în mod gratuit de persoanele fizice care lucrează în locuri de muncă cu condiții grele și vătămătoare;

– contravaloarea medicamentelor primite de cadrele militare în activitate;

– contravaloarea echipamentului și a materialelor de resortul echipamentului (materiale de spălat și de igienă, materiale de gospodărie, materiale pentru atelierele de reparații, întreținere, rechizite și furnituri de birou), primite în mod gratuit de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în condițiile legii.

sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat;

alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator, și hrana acordată potrivit dispozițiilor legale;

În această categorie se cuprind:

– alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, primită de angajați și, suportată integral de angajator;

– alocațiile zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanța, internă și internațională, diferențiată pe categorii de acțiuni;

– contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentației de efort necesare în perioada de pregătire;

– drepturile de hrană în timp de pace primite de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională;

alte drepturi de această natură primite potrivit dispozițiilor legale.

veniturile obținute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obținute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale;

sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizației sau diurnei acordate pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și in străinatate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, inclusiv sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii militari ai instituțiilor de invățămant militare și civile;

bursele primite de persoanele care urmează orice formă de școlarizare sauperfecționare profesională în cadru instituționalizat;

sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire și donație;

veniturile din agricultură și silvicultură.

Sunt venituri scutite de impozit pe venit, potrivit prezentei ordonanțe, următoarele:

– veniturile membrilor misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare, cu condiția reciprocității, în virtutea regulilor generate ale dreptului internațional și a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, precum și veniturile nete în valută acordate personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii;

– veniturile persoanelor fizice străine care desfășoară în România activități de consultanță în cadrul unor acorduri de finanțare gratuită încheiate de Guvernul României cu alte guverne sau organizații internaționale guvernamentale ori neguvernamentale;

– veniturile obținute de corespondenții de presă străini, cu condiția reciprocității;

– premiile și orice alte avantaje în bani și/sau în natură, obținute de elevi și studenți la concursuri interne și internaționale;

În această categorie se cuprind :

-premii obținute Ia concursuri pe obiecte de învățământ, pe meserii, cultural-științifice, tehnico-științifice, la campionate și concursuri sportive,școlare naționale și internaționale;

– contravaloarea avantajelor sub forma de masă, cazare și transport;

– alte drepturi materiale primite de participanți cu ocazia acestor manifestări.

– sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuate de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, acordate potrivit legii;

– sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de pensie;

– sumele reprezentând diferențe de dobândă subvenționată la creditele acordate, subvențiile primite pentru achiziționarea de bunuri, precum și uniformele obligatorii și drepturile de echipament, potrivit legislației în vigoare;

– veniturile reprezentând avantajele în bani și/sau în natură acordate persoanelor cu handicap, veteranilor de război, invalizilor și văduvelor de război, accidentaților de război în afara serviciului ordonat, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri, urmașilor eroilor martiri, răniților, luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie1989; .

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.

Venitul impozabil realizat pe o fractiune de an se consideră venit anual impozabil.

Anul fiscal corespunde cu perioada celor 12 luni ale unui an calendaristic în care se realizează venituri. Venitul impozabil ce se realizează într-o fracțiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracțiuni ale aceluiași an se consideră venit anual impozabil.

Impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a următorului barem anual de impunere:

Pentru calculul impozitului lunar, pentru veniturile din salarii, Ministerul Finanțelor a stabilit începând cu luna ianuarie a anului 2002, baremul lunar cuprinzând tranșele de venituri impozabile lunare și impozitul lunar, astfel :

Baremul lunar se actualizează semestrial prin hotărâre a Guvernului, în functie de indicele de inflatie .realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică.

O dată cu aprobarea baremului lunar aplicabil in semestrul II, Guvernul aprobă și baremul mediu anual care se utilizează pentru determinarea impozitului pe venitul anual global impozabil realizat.

Hotărârile Guvernului prin care se aprobă baremul lunar și baremul mediu anual de impunere se vor publica în Monitorul Oficial al României până la data de 25 iunie și, respectiv, 25 decembrie a fiecărui an.

Reguli comune pentru categoriile de venituri

În aplicarea prezentei ordonanțe, în categoriile de venituri prevăzute la art. 4 se cuprind și orice avantaje în bani și/sau în natură primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata parțială, precum și folosirea în stop personal a bunurilor și drepturilor aferente desfășurării activității. Avantajele acordate includ folosința în scop personal a vehiculelor de once tip, hrana, cazarea, personalul pentru munci casnice, diferența dintre dobânda practicată de aceeași bancă la împrumuturi și dobânda preferențială, reduceri de prețuri sau tarife în cazul cumpărării unor bunuri sau prestări de servicii, gratuități de bunuri și servicii, inclusiv sume acordate pentru distracții sau recreere, precum și altele asemenea.

În categoriile de venituri realizate de o persoană fizică se includ atât veniturile in bani, cat și echivalentul în lei al veniturilor în natură.

Echivalentul în lei al veniturilor în natură se obține prin evaluarea în lei la prețul pieței la locul realizării acestora.

Avantajele în bani și în natură sunt considerate a fi orice foloase primite de contribuabil, ca urmare a unei relații contractuale între părți, sau de la terți.

Tratamentul fiscal al avantajului va fi stabilit în aceeași manieră ca și pentru categoria de venituri în care este încadrat.

Avantajele în bani și echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile numai dacă acestea au fost considerate cheltuieli deductibile aferente activitații desfășurate de persoana sau de entitatea care le-a acordat.

Avantajele în natură pot fi primite cu titlu gratuit sau cu plata parțială și pot avea, printre altele, și următoarele forme:

– folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii în scop personal;

– folosirea unei locuințe în scop personal;

– acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc, cărbuni, energie electrică, termică și altele;

– abonamente de radio și televiziune, de transport, abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartele telefonice;

– bilete de tratament și odihnă, sume acordate pentru distracții sau recreere;

– cadouri primite cu diverse ocazii.

Avantajele în bani pot fi:

– sumele primite pentru procurarea bunurilor și serviciilor menționate mai sus;

– diferența pozitivă dintre dobânda practicată pe piată de creditor și dobânda preferențială la creditul acordat contribuabilului;

– diferența dintre dobânda preferențială plătită contribuabilului și dobânda practicata pe piața de aceeași entitate.

Avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la prețul pieței la locul acordării avantajului. Avantajele primite cu plata parțială sunt evaluate ca diferență între prețul pieței la locul acordării avantajului și suma reprezentând plata parțială.

Evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:

a) evaluarea folosinței cu titlu gratuit a vehiculului se face aplicand un procent de 1, 7% pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestuia. În cazul în care vehiculul este închiriat de la o terță persoană, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;

b) evaluarea folosinței cu titlu gratuit a locuinței primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafețele locative deținute de stat. Avantajele conexe (apa, gaz, electricitate, cheltuieli de întreținere și reparații etc.) sunt evaluate la valoarea lor efectivă;

c) evaluarea folosinței cu titlu gratuit a altor bunuri decât vehiculul și locuința se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitate de măsura specifică sau la nivelul prețului practicat pentru terți.

Evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosință mixtă se face astfel:

a) pentru vehicule evaluarea se face conform pct. 7 lit. a) și avantajul se determină proporțional cu numărul de kilometri parcurși în interes personal, justificat cu foaia de parcurs;

b) pentru alte bunuri evaluarea se face conform prevederilor pct. 7 și avantajul se determină proporțional cu numărul de metri pătrați folosiți pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal.

Evaluarea utilizării bunurilor din patrimoniul personal cu folosință mixtă (pentru afacere și în scop personal), în vederea determinării cheltuielilor deductibile, iar cheltuiala deductibilă se determină, după caz, proporțional cu:

– numărul de kilometri parcurși în interes de afacere,

– numărul de metri pătrați folosiți în interes de afacere;

– numărul de unități de măsură specifice în alte cazuri.

În vederea determinării venitului net ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile, pentru cheltuieli se aplică următoarele reguli:

a) cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente;

b) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului;

c) cheltuielile recunoscute ca deductibile sunt cele aferente venitului, în limitele prevăzute de legislația în vigoare, după caz. Cheltuielile cu perisabilitățile și cheltuielile de reclamă și publicitate sunt deductibile în condițiile și în limitele stabilite de legislația în vigoare pentru persoanele juridice. Cheltuielile privind amortizarea sunt deductibile în condițiile în care calculul se efectuează conform legislației în materie;

d) cheltuielile corespunzătoare veniturilor ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate, care sunt neimpozabile sau sunt scutite de impozit pe venit, nu sunt cheltuieli deductibile;

e) impozitul pe venit datorat conform prezentei ordonanțe, precum și impozitul pe venitul realizat în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile;

f) cheltuielile cu bunurile din patrimoniul afacerii, utilizate și în scop personal, precum și cu bunurile din patrimoniul personal al contribuabilului sau asociaților, utilizate pentru afacere, sunt deductibile în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Veniturile și cheltuielile în natură se evaluează potrivit metodelor stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe.

Venitul net obținut din bunuri și drepturi de orice fel, deținute în comun, este considerat ca fiind obținut de proprietari, uzufructuari sau alți deținători legali, inscriși într-un document oficial, și se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate sau în mod egal, în situația în care acestea nu se cunosc.

Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală deținute în comun ca urmare a unor creații comune se repartizează între coautori conforrn reglementarilor în vigoare specifice fiecărui domeniu.

În lipsa unor astfel de reglementări, repartizarea veniturilor se face proporțional cu contribuția fiecărui autor la creația respectivă.

Dacă aceasta contribuție nu este determinată, repartizarea se face în mod egal între coautori.

Venitul net din cedarea folosinței bunurilor deținute în comun pe cote-părți se repartizează între coproprietari proporțional cu cotele deținute de aceștia în coproprietate. Venitul net din cedarea folosinței bunurilor deținute în comun în devălmășie se repartizează în mod egal între proprietarii comuni. Repartizarea venitului net conform prevederilor de mai sus se face în condițiile în care în contractul de cedare a folosinței se menționează că partea contractantă care cedează folosința este reprezentată de coproprietari. În condițiile în care coproprietarii decid asupra unei alte impărțiri, se va anexa la contract un act autentificat din care să rezulte voința părților.

Contribuabilii au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază și deduceri personale suplimentare, acordate, pentru fiecare lună a perioadei impozabile.

Deducerea personala de bază pentru semestrul I al anului 2002 este fixată la suma de 1.600.000 lei pe lună.

Deducerea personală suplimentară se calculeaza în funcție de deducerea personală de bază, aplicându-se un procent de 0,5 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru copiii, soția/soțul sau alte persoane aflate în întreținere

Contribuabilii mai beneficiază de reduceri personale suplimentare în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere, astfel:

a) I,0 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul 1 și persoanele cu handicap grav;

b) 0,5 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II și persoanele cu handicap accentuat.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere acele persoane ale căror venituri (impozabile; neimpozabile și scutite) depășesc sumele reprezentând deduceri personale. În cazul în care o persoană este întreținută de mai multi contribuabili, suma reprezentând deducere personală a acesteia se împarte în părți egale între contribuabili, exceptând cazul în care ei se înteleg asupra unui alt mod de împărțire a sumei. Copiii minori ai contribuabilului sunt considerați întotdeauna întreținuți, iar suma reprezentând deducerea personală suplimentară pentru fiecare copil se acordă integral unuia dintre părinți/tutori conform înțelegerii acestora. Deducerea personală suplimentară se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea contribuabilului pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.

Sunt considerați alți membri de familie , rudele soțului/soției până la gradul al doilea de rudenie inclusiv.

Deducerile personale se însumează. Suma deducerilor personale admisă pentru calculul impozitului nu poate depăși 3 înmulțit cu deducerea personală de bază și se acordă în limita venitului realizat.

Deducerile personale determinate potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.

Determinarea coeficienților de deduceri personale suplimentare pentru fiecare contribuabil se efectueaza astfel :

a) de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România pentru veniturile din salarii realizate pe teritoriul României, la funcția de bază;

b) de către organul fiscal pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii, precum și pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor.

Pentru determinarea coeficienților de deduceri personale suplimentare, contribuabilul va prezenta angajatorului sau organului fiscal documente justificative care să ateste situația proprie și a persoanelor aflate în întreținere, cum sunt: certificatul de căsătorie, certificatele de naștere ale copiilor, certificatul emis de comisia de expertiză medicală, adeverința de venit a persoanei întreținute sau declarația pe proprie răspundere și altele. Documentele vor fi prezentate în original și în copie, angajatorul sau organul fiscal, după caz, păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul. Contribuabili care depun declarația de venit global prin poștă vor anexa la această declarație copii legalizate de pe documentele justificative care atestă dreptul la deduceri personale suplimentare.

Pentru copiii aflați în întreținerea unei familii deducerea personală suplimentară va fi acordată parinților, conform înțelegerii dintre aceștia. Coeficientul de deducere personală suplimentară se va aloca în funcție de data nașterii copilului aflat în întreținere. Nu se va fracționa între părinți deducerea personală suplimentară pentru fiecare copil aflat în întreținere. Astfel, în situația în care într-o familie sunt mai mulți copii aflați în întreținere, deducerile personale suplimentare se pot acorda unuia dintre părinți pentru toți copiii sau fiecărui părinte pentru un număr de copii, conform înțelegerii dintre părinți. În aceste situații angajații vor prezenta angajatorilor sau organului fiscal fie o declarație pe propria răspundere din partea soțului/soției, fie o adeverință emisă de angajatorul acestuia, după caz, din care să rezulte numărul de copii pentru care beneficiază de deduceri personale suplimentare, precurn și coeficientul de deducere personală suplimentară alocat pentru fiecare copil. Declarația/adeverința va conține în mod obligatoriu numele și prenumele părintelui, calitatea acestuia (tată/mamă), codul numeric personal al părintelui, numele și prenumele copiilor pentru care se acordă deducere personală suplimentară, codul numeric personal al fiecărui copil, data nașterii fiecărui copil.

Dacă o persoană, alt membru de familie, este întreținută de mai multe persoane, deducerea personală suplimentară pentru aceasta se îrnparte în părți egale între persoanele care contribuie la întretinere, exceptând cazul în care aceste persoane doresc o altă impărțire la intreținere convenită între acestea se dovedesc printr-un act autentificat. Este pemisă și repartizarea întregii deduceri personale suplimentare către o singură persoană care contribuie la întreținere, data părțile convin astfel.

Deducerile personale suplimentare pot fi luate în considerare numai pentru perioade în care se îndeplinesc următoarele condiții.

a) persoana pentru care se acordă deducerile suplimentare se află efectiv în întreținerea contribuabilului;

b) contribuabilul sau persoana în întreținere s-a aflat în stare de invaliditate sau de handicap.

Perioada pentru care se acordă deducerile personale suplimentare se rotunjesc în favoarea contribuabilului la luni intregi.

Dacă la un angajat intervine o schimbare care are influență asupra deducerilor personale suplimentare acordate și această schimbare duce la diminuarea deducerii personale suplimentare, angajatul este obligat să înștiințeze angajatorul în termen de I5 zile calendaristice.

Sumele fixe, exprimate în lei, din cuprinsul prezentei ordonanțe se actualizează semestrial în funcție de indicele de inflație, conform procedurii prevăzute la Art. 8 alin. (3).

Sumele exprimate în valută se transformă în lei, potrivit normelor de aplicare a prezentei ordonanțe, la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României.

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligate să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, completând Registrul jurnal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile stabilite prin norme.

Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe baza de norme de venit nu au obligația să organizeze și să conducă evidență contabilă în partidă simplă pentru activitatea respectivă.

Contribuabilii la care venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli au obligația, pentru activitatea respectivă, să completeze Registrul jurnal de încasări și plăți. . În Registrul-inventar aferente desfășurării activității se trec toate bunurile și drepturile

3.3.DETERMINAREA VENITURILOR NETE CARE SE GLOBALIZEAZĂ

3.3.1. VENITURI DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE

În înțelesul prezentei ordonanțe, veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale și veniturile.din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.

Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii , precum și din practicarea unei meserii.

Constituie venituri din profesii liberale veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert-contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii asemănătoare, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.

Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice., know-how, din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor și altele asemenea.

Se supun impozitului pe veniturile din activități independente persoanele fizice române și străine care realizează aceste venituri în mod individual sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea realizării de activități producătoare de venit, asociere care se realizează potrivit dispozițiilor legale și care nu dă naștere unei persoane juridice.

Exercitare unei activități independente presupune desfășurarea acesteia în

mod obișnuit, pe cont propriu și urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existența unei activități independente sunt: libera alegere a desfășurării activității, a programului de lucru și a locului de desfășurare a activității; riscul pe care și-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfășoară pentru mai mulți clienți; activitatea se poate desfășura nu numai direct, ci și cu personalul angajat de întreprinzător.

Persoanele fizice române care nu au domiciliul stabil în România și persoanele fizice străine sunt supuse impozitării în România pentru veniturile obținute din desfășurarea în România, potrivit legii, a unei activități independente, printr-o bază fixă, sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârșind în anul calendarestic vizat.

Prin baza fixă se înțelege locul prin intermediul căruia activitatea unei persoane fizice române care nu are domiciliul în România sau a unei persoane fizice străine pe teritoriul României se desfășoară, în totalitate sau numai parțial, în scopul obținerii de venit.

Definirea noțiunii de bază fixă cuprinde elemente referitoare la un centru de activitate care are un caracter fix sau permanent. Se consideră bază fixă spațiul pentru acordarea de consultanță pe diverse domenii, deținut în proprietate sau închiriat, precum și sediul unității beneficiare a serviciului prestat. În această noțiune se cuprinde și biroul pentru exercitarea unei profesii independente.

Sunt considerate venituri comerciale, veniturile realizate din fapte de comerț de către persoane fizice sau asociații fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii liberale, precum și cele obținute din practicarea unei meserii.

Principalele activități care constituie fapte de comerț sunt:

-activități de producție;

-activități de cumpărare efectuate în scopul revânzării;

-organizarea de spectacole (culturale, sportive, distractive și altele asemenea);

-activități al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacții comerciale printr-un intermediar (contract de comision, consignație);

-activități de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, și alte asemenea;

-transport de bunuri și de persoane.

Pentru persoanele fizice asociate, impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fără personalitate juridică, potrivit contractului de asociere (inclusiv al societății civile profesionale), asupra venitului net distribuit.

Sunt considerate venituri din profesii liberale veniturile obținute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfășurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniul științific, literar, artistic și educativ.

Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt venituri realizate din valorificarea drepturilor industriale (brevete de invenții, know-how, mărci înregistrate, franciză, etc.), precum și a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor. Veniturile de această natură se supun regulilor de determinare pentru veniturile din activități independente și în situația în care drepturile respective fac obiectul unor caractere de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licență, franciză, precum și cele transmise prin succesiune, indiferent de denumirea sub care se acordă (remunerație directă, remuneratie secundară, onorariu etc.)

În situația în care titularul de drepturi este angajat ca salariat, se includ în această categorie numai veniturile rezultate din cesiunile de drepturi prevăzute în mod expres în contractul dintre angajat și angajator. De asemenea, sunt incluse în categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală și veniturile din cesiuni pentru care reglementările în materie stabilesc prezumția de cesiune a drepturilor în lipsa unei prevederi contrare în contract.

Sunt considerate venituri din activități independente și veniturile obținute de sportivii profesioniști.

Venitul net din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile.

Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură. Nu sunt considerate venituri brute sumele primite sub formă de credite.

Nu sunt cheltuieli deductibile:

a) amenzile, majorările de întârziere și penalitățile, altele decât cele de natură contractuală;

b) donațiile de orice fel;

c) cheltuielile de sponsorizare sau mecenat, care depășesc limitele prevăzute de lege;

d) cheltuielile pentru protocol, care depășesc limita legală;

e) ratele aferente creditelor angajate;

f) dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziționanea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizării corporale potrivit prevederilor legale;

g) cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;

h) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile;

i) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare;

j) sumele reprezentând perisabilitați care depășesc limitele. maxime stabilite prin legislația în vigoare;

k) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;

1) sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura indemnizației zilnice de delegare sau de detașare și diurnă, acordate pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în tară și în străinătate, în interesul serviciului, care depășesc limitele stabilite prin hotarare a Guvernului;

m) alte sume care depășesc limitele cheltuielilor prevăzute prin legislația în vigoare.

Baza de calcul la care se aplică limitele de cheltuieli se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor aferente deductibile, exclusiv a celor pentru care se face calculul plafonului.

Venitul net din activități independente, realizat de persoanele fizice în cadrul unor asociații fără personalitate juridică, se calculează la nivelul asociației.

În venitul brut se includ toate veniturile în bani și în natură, cum sunt: venituri din vânzarea de produse și de mărfuri, venituri din prestarea de servicii și executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii și orice alte venituri obținute din exercitarea activității, precum și veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilitățile bănești aferente afacerii, din alte activități adiacente.

Prin activități adiacente se înțeleg toate activitățile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat.

În cazul încetării definitive a activității sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul-inventar (mijloace fixe, obiecte de inventar etc.), sunt incluse în venitul brut.

În cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, evaluarea urmând a se face la prețurile practicate pe piața iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii.

Nu constituie venit brut următoarele:

– aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activități sau cursul desfășurării acesteia;

– sumele primite sub formă de credite bancare sau cu împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

– sumele primite ca despăgubiri;

– sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau de mecenat.

Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizării venitului, astfel cum rezultă din evidențele contabile conduse de contribuabili.

Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt :

a) să fie efectuate în interesul direct al activității ;

b) să corespundă unor cheltuieli efective și să fie justificate cu documente ;

c) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu:

– cheltuielile cu achiziționarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar și mărfuri;

– cheltuieli cu lucrările executate și servicii prestate la terți;

– cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executare de lucrări și prestarea de servicii pentru clienti;

– chiria aferentă spațiului în care se desfășoară activitatea, cea aferentă utilajelor și altor instalații utilizate în desfășurarea activității, în baza unui contract de închiriere;

– dobânzile aferente creditelor bancare;

– dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice și juridice, utilizate în desfășurarea activității, în limita dobânzii de refinanțare a Băncii Naționale a Romaniei pe baza contractului încheiat între părți;

– cheltuielile cu comisioanele și cu alte servicii bancare;

– cheltuielile cu primele de asigurare care privesc bunurile înscrise în Registrul-inventar sau de asigurare profesională;

– cheltuielile cu reclama și publicitatea;

– cheltuielile poștale și taxele de telecomunicații;

– cheltuielile cu energia și apa;

– cheltuielile cu transportul de bunuri și de persoane;

– cheltuielile de delegare, detașare și deplasare;

– cheltuielile de personal;

– cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;

-cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, pentru asigurările sociale de sănătate precum și alte contrbuții obligatorii;

– cheltuielile reprezentând contribuțiile profesionale obligatorii datorate potrivit legii asociațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;

– cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu reglementările în vigoare;

– valoarea rămasă neamortizată a bunurilor și drepturilor amortizabile înstrăinate, determinate prin deducerea din prețul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în cursul exploatării, în limita venitului realizat din înstrăinare;

– cheltuielile privind operațiunile de leasing operațional și financiar;

– alte cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor.

Cheltuielile cu sponsorizarea, protocolul, privind perisabilitățile sunt deductibile în limitele stabilite prin legislația în vigoare . De asemenea , sunt cheltuieli deductibile plafonat și cheltuelile aferente bunurilor cu utilizare mixtă.

Veniturile și cheltuielile exprimate în monedă străină se evaluează în lei la cursul de schimb valutar din momentul încasării, respectiv al plății.

Pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și își desfășoară activitatea singuri, într-un punct fix sau ambulant, venitul net se determină pe bază de norme de venit. Ministerul Finanțelor a stabilit nomenclatorul activităților independente pentru care venitul net se poate determina pe bază de norme de venit.

Normele de venit se propun de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat teritoriale ale Ministerului Finanțelor și se aprobă prin hotărâre a consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, până cel târziu la 31 ianuarie a anului fiscal.

Organul fiscal competent va comunica contribuabilului, până la data de l5 aprilie a anului fiscal, suma reprezentând venitul net și nivelul plăților anticipate în contul impozitului anual.

În cazul contribuabililor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care își desfășoară activitatea pe perioade mai mici de un an, normele de venit se reduc proporțional cu perioada nelucrată. .

În sensul acestui articol, pentru persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activități independente și își desfășoară activitatea pe cont propriu singuri, fără salariati sau colaboratori, într-un punct fix sau ambulant, având un singur obiect de activitate înscris pe autorizația de functionare, venitul net se poate determina pe bază de norrne anuale de venit. Normele de venit se propun de către direcțiile generate ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, pe baza nomenclatorului activităților independente, stabilit prin ordin al ministrului finanțelor, pentru domeniile pentru care se justifică stabilirea venitului net în acest sistem. Normele de venit vor fi aprobate prin hotărâre a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului fiscal de impunere.

Prin punct fix se întelege locul unde se desfășoară activitatea în mod permanent.

Principalele criterii ce pot fi luate în calcul la stabilirea normelor de venit sunt următoarele:

– vadul comercial și clientela;

– vârsta contribuabililor;

– activitatea se desfășoară într-un spațiu proprietate a contribuabilului sau închiriat;

– realizarea de lucrări, prestarea de servicii și obținerea de produse cu material propriu sau al clientului;

– folosirea de mașini, dispozitive și scule, acționate manual sau de forța motrică.

Venitul net din activități independente, determinat pe bază de norme anuale de venit, se reduce proporțional cu:

– perioada de la începutul anului și până la momentul autorizării din anul începerii activității;

– perioada rămasa până la sfârșitul anului fiscal, în situația încetării activității, la cererea contribuabilului.

Pentru întreruperile temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizării și altor cauze obiective dovedite cu documente justificative, normele de venit se reduc proporțional cu perioada nelucrată la cererea contribuabililor. În situația încetării activității în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare, persoanele fizice autorizate și asociațiile fără personalitate juridică sunt obligate să depună autorizația de funcționare și să anunțe organele fiscale în a căror rază teritorială aceștia își desfășoara activitatea.

Pentru contribuabilii impuși pe bază de norme de venit, care își exercită activitatea o parte din an, venitul net aferent perioadei efectiv lucrate se determină prin raportarea norrnei anuale de venit la 365 de zile, iar rezultatul se înmulțește cu numărul zilelor de activitate.

Venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală reprezintă totalitatea încasărilor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate din drepturi de proprietate intelectuală.

Venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 25%, aplicată la venitul brut.

Venitul net din drepturi de autor aferente operelor de artă monumentală se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de. cheltuieli de 40%, aplicată la venitul brut.

În cazul în care venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli prevăzute de ordonanță, nu există obligativitatea înregistrării și prezentării de documente justificative pentru cheltuielile efectuate în vederea obținerii venitului.

Cheltuielile forfetare prevăzute de ordonanță includ și comisioanele și alte sume care revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de venituri drept plată a serviciilor prestate pentru gestiunea drepturilor de către aceștia din urmă către titularii de drepturi.

Sunt considerate opere de artă rnonumentală următoarele:

– lucrări de decorare (pictură murală) a unor spatii și clădiri de mari dimensiuni, interior-exterior;

– lucrări de artă aplicată în spații publice (ceramică, metal, lemn, piatră, marmura etc.);

– lucrări de sculptură de rmari dimensiuni, design rnonumental, amenajări de spații publice;

– lucrări de restaurare a acestora.

Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, obținute din străinătate, se supun regulilor aplicabile veniturilor din străinătate, astfel cum acestea sunt prevăzute în secțiunea „Aspecte internationale", indiferent dacă acestea sunt încasate direct de titulari sau prin intermediul entităților responsabile cu gestiunea drepturilor de proprietate intelectuală.

În cazul exploatării de către moștenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și în cazul remunerației reprezentând dreptul de suită și al remunerației compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut al sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli.

În următoarele situații venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină ca diferență între venitul brut și comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau a altor plătitori care au atribuții de colectare și de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi.

Dreptul de suită este dreptul acordat de lege autorului unei opere de artă plastică de a primi o cotă de 5% din prețul de revânzare al operei respective, dacă revânzarea se face prin licitație sau prin intermediul unui agent comisionar ori de către un comerciant. Licitatori, agenții comisionari și comercianții au obligația reținerii și plății către autor a sumei corespunzătoare cotei de 5% din prețul de vânzare

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente, impuși pe bază de norme de venit, precum și cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real.

Opțiunea se face pa bază de cerere adresată organului fiscal competent înaintea începerii anului fiscal următor și este obligatorie pentru contribuabil pentru o perioadă de 2 ani. Opțiunea se consideră reînoită pentru o nouă perioadă de 2 ani, în cazul în care contribuabilul nu depune o cerere de renunțare la opțiune , înaintea expirării celui de- al doilea an.

Beneficiari de venituri din drepturide proprietate intelectuală datorează în cursul anului un impozit de 15% din venitul brut încasat, reprezentând prăți anticipate în contul impozitului anual.

Plătitori de venituri din drepturi de proprietate intelectuală sunt obligați să calculeze, să rețină impozitul și să îl vireze la bugetul de stat până la data de 10 ale lunii următoare celei în care se face plata venitului.

Plătitori de venituri din drepturi de proprietate intelectuală cărora le revine obligația calculării și reținerii impozitului anticipat sunt:

-utilizatori de opere, invenții etc., în situația în care titulari de drepturi își exercită drepturile de proprietate intelectuală în mod personal, iar relația contractuală între titularul de drepturi de proprietate intelectuală și utilizatorul respectiv este directă;

organismele de gestiune colectivă sau alte entități, care au atribuții de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, a căror gestiune le este încredințată de către titulari

Impozitul anticipat se calculează și se reține în momentul plății sumelor reprezentând venituri din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală către titulari de drepturi.

3.3.2.VENITURI DIN SALARII

Sunt considerate venituri din salarii, toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Sunt asimilate salariilor în vederea impunerii:

a) indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

b) drepturile de soldă lunară, indemnizații, prime, premii, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii;

c) indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/ societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

d) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;

e) veniturile realizate din încadrarea în muncă ca urmare a încheierii unei convenții civile de prestări de servicii;

f) sumele primite de reprezentanții în adunarea generala a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

h) alte drepturi și indemnizații de natură salarială.

Veniturile de natură salarială, denumite în continuare venituri din salarii, sunt venituri din activități dependente, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:

-părțile care intră în relația de muncă, denumite în continuare angajat și angajator, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;

-partea care utilizează forța de muncă pune la dispoziția celeilalte părti mijloacele de muncă (spații cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte specială, unelte de muncă etc.);

-persoana care activează contribuie numai cu forța ei fizică sau cu capacitatea ei intelectuală (nu și cu capitalul propriu);

-plătitorul de venituri de natură salarială suportă cheltuielile în interesul serviciului ale angajatorului (diurnal, alte cheltuieli de deplasare) ;

-plata indemnizației de concediu de odihnă, precum și a indemnizației pentru concediu medical în caz de boală;

-persoana care activează lucrează sub îndrumarea unei alte persoane și este obligată să respecte îndrumările acesteia.

În scopul determinării impozitului pe veniturile din salarii, se consideră angajator persoana fizică sau juridică și orice altă entitate, la care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează muncă în schimbul unei plăți.

Angajatul este persoana fizică care își desfășoară activitatea la un angajator în baza unei relații contractuale de muncă (contract individual de muncă, convenție civilă de prestări de servicii) sau în baza unor legi speciale, în schimbul unei plăți.

Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din:

– sume primite ca urmare a contractului individual de muncă și a contractului colectiv de muncă:

– salariile de bază;

– sporurile și adaosurile de orice fel;

– indemnizațiile de orice fel;

– recompensele și premiile de orice fel;

– sumele reprezentând premiul anual și stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituțiile publice, cele reprezentând stimulentele din fondul de participare la profit, acordate salariaților agentilor economici după aprobarea bilanțului contabil, potrivit legii:

– sumele primite pentru concediul de odihnă ;

– sumele primite din fondul de asigurări sociale în caz de incapacitate temporară de muncă și de maternitate;

– sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani;

– sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului cu handicap, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani;

– sumele primite pentru concedii medicale privind îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav, până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani;

– orice alte câștiguri în bani și în natură, primite de la angajatori de către angajați, ca plată a muncii lor;

– indemnizațiile, precum și orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorității publice, alese sau numite în funcție potrivit legii, precum și altora asimilate ca funcții de demnitate publică stabilite potrivit sistemului de stabilire a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică;

– drepturile cadrelor militare în activitate și ale militarilor angajati pe bază de contract, reprezentând solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, premii și alte drepturi stabilite potrivit legislației speciale;

– drepturile administratorilor obținute în baza contractului de administrare încheiat cu companiile/ societățile naționale, societățile comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este actionar majoritar, precum și cu regiile autonome, stabilite potrivit legii, cum ar fi indemnizația lunară brută, suma cuvenită prin participare la profitul net al societății;

– sumele plătite membrilor fondatori ai unei societati comerciale constituite prin subscripție publică, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilită de adunarea constitutivă, potrivit legislației în vigoare;

– veniturile realizate din activități desfășurate în baza unei convenții civile de prestări de servicii, plătite de agenți economici, instituții publice și de alte entități;

– sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și sumele primite de membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori;

– sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite;

– alte drepturi și indemnizații de natură salarială.

2. Determinarea venitului din salarii

Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului.

Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut, a următoarelor cheltuieli, după caz:

– contribuțiile reținute, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, pentru protecția socială a șomerilor și pentru asigurările sociale de sănătate;

– o cotă de 15% din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli profesionale, odata cu deducerea personală de bază la același loc de muncă.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.

Impozitul lunar prevăzut la aliniatul anterior se determină astfel:

– la locul unde se afla funcția de bază, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii aferent unei luni și deducerile personale acordate pentru luna respectivă;

– pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuția la asigurările sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia.

În cazul diferențelor de salarii care privesc perioade anterioare lunilor în care se plătesc, în cadrul anului fiscal, acordate în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive, acestea se defalchează în vederea impunerii, pe lunile la care se referă.

În cazul diferențelor de salarii care privesc anii anteriori celui în care se plătesc, acordate în baza unor hotărâri judecătoresti rămase definitive, recalcularea impozitului se efectuează de plătitorul de venit sau de organul fiscal competent pe baza documentației transmise de plătitorul de venit, după caz.

Venitul brut din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate, precum și a avantajelor primite de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.

Pentru persoanele fizice care desfășoară activități pe teritoriul României sunt considerate venituri din salarii realizate din România, sumele primite de la angajatori cu sediul din România, precum și de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, indiferent unde este primită suma.

Sumele primite sub formă de venituri din salarii de persoanele fizice cu domiciliul în România, care desfășoară activitate în străinătate și sunt plătite de un angajator străin, se supun prevederilor convenților și acordurilor de evitare a dublei impuneri pe care Guvernul român le-a încheiat cu alte state.

Persoanele fizice străine și cele române care nu au domiciliul în România se impozitează numai salariul obținut din România.

Persoanele fizice române cu domiciliul în România se supun impunerii anuale atât pentru veniturile din salarii obținute în țară, cât și pentru cele din străinătate.

Contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează lunar impozit reprezentând plăți anticipate în contul impozitului pe venitul anual, calculat și reținut de către plătitorul de venituri.

Evaluarea drepturilor salariale acordte în natură, precum și a avantajelor acordate angajaților se face în momentul acordării și se impozitează în luna în care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor și avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată.

Transformarea în lei a sumelor obținute, în valută, reprezentând venituri din salarii realizate în România, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, pentru ultima zi a lunii pentru care se face plata acestor drepturi. În situația în care veniturile din salarii sunt plătite în cursul lunii sau în cazul încetării raporturilor de muncă se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, în vigoare în ziua precedentă celei în care se face plata.

Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat baremul lunar de impozit se aplică asupra bazei de calcul determinate astfel:

– asupra venitului net lunar din salarii, determinat prin scăderea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii reținute și a sumei reprezentând cheltuieli profesionale, diminuat cu deducerile personale de bază și suplimentare acordate în luna respectivă, după caz, pentru veniturile din salarii la funcția de bază;

– asupra venitului net calculat ca diferență între venitul brut realizat într-o lună contribuția la asigurările sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia, pentru veniturile din salarii, altele decât cele de la funcția de bază.

Venitul net din salarii se determină fără a se lua în considerare veniturile care, sunt scutite de impozit pe venit.

În scopul determinării impozitului pe veniturile salariale prin locul unde se află funcția de bază se întelege:

– pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă, ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice care, sunt asimilate acestora;

– în cazul cumulului de funcții, locul ales de persoanele fizice unde sunt achitate contribuția de asigurări sociale de stat, contribuția la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și alte sume datorate potrivit legii.

Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-1 vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.

Impozitul pe veniturile din salarii pentru fiecare lună, se calculează și se reține de angajatorii care au sediul sau domiciliul în România la data plății acestor venituri, indiferent de perioada la care se referă.

Veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor și avantajelor în natură se reține din salariul primit de angajat în numerar pentru aceeași lună.

Calculul și reținerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajatori astfel:

– în situația în care veniturile din salarii se plătesc o singură data pe lună sau sub formă de avans și lichidare, calculul și reținerea se fac la data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente fiecărei luni (lichidare);

– în situația în care în cursul unei luni angajatorii efectuează plăți de venituiri, cum sunt premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihnă neefectuat și altele asemenea, denumite plăți interrnediare, impozitul se calculează la fiecare plată prin aplicarea baremului lunar asupra plăților intermediare cumulate până la data ultimei plăți pentru care se face calculul.

Impozitul de reținut la fiecare plată intermediară reprezintă diferența dintre impozitul calculat potrivit aliniatului precedent și suma impozitelor reținute la plățile intermediare anterioare.

La data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente unei luni (lichidare) impozitul se calculează, potrivit art. 24 din ordonanță, asupra veniturilor totale obținute prin cumularea drepturilor respective la plățile intermediare.

Impozitul de reținut la această dată reprezintă diferența dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale și suma impozitelor reținute la plățile intermediare.

În cazul în care un angajat care obține venituri din salariu la funcția de bază se mută în cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare loc de realizare a venitului. Deducerile personale și ale cheltuielilor profesionale se acordă numai de primul angajator, în limita veniturilor realizate pentru acea lună, până la data lichidării, recalcularea urmând să se efectueze odata cu calculul impozitului anual

Plătitorii de venituri din salarii au obligația să vireze la bugetul de stat impozitul calculat și reținut pentru o lună la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă.

Termenul de plată a ultimei plăți a drepturilor salariale pentru o lună poate fi cuprins între 1- 15 ale lunii următoare plății acestora.

Contribuțiile obligatorii reprezentând cheltuieli deductibile aferente veniturilor din salarii se determină conform reglementărilor legale în materie.

Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală.

Plătitorii de venituri au obligația să solicite organului fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor, formularul tipizat al fișelor fiscale pentru salariati și pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor.

Fișa fiscală va fi completată de plătitorul de venituri cu datele personale ale contribuabilului, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii obținute și impozitul reținut și virat în cursul anului, precum și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii. Până la completarea fișei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare, salariații vor beneficia de deducerea personală de bază, urmând ca angajatorii să efectueze regularizarea veniturilor salariale.

Plătitorul de venituri are obligația să completeze formularele pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor, să recalculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii.

Plătitorul este obligat să păstreze fișa fiscală pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent și salariatului câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.

Datele personale din fișele fiscale se vor completa pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere se acordă pe bază de declarație pe propria răspundere a contribuabilului, însoțit de documente justificative.

1. Calculul impozitului pe veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscala 1 (FFI).

2. Dacă la un angajat intervin schimbări care conduc la modificări ale deducerilor personale suplimentare, în urma inștiințării angajatorului, acesta înscrie în fișa fiscala 1 (FFl) rnodificările intervenite. Modificarea se poate face și pentru luni deja expirate din anul calendaristic în curs.

Angajatorul poate face modificări referitoare la deducerea personală în fișa fiscala 1 (FFI) în cursul anului calendaristic și în cazul în care se constată că înscrierile făcute sunt greșite.

În cazul încetării activității în timpul anului, angajatorul va elibera angajatului un exemplar al fișei fiscale la data lichidării, iar către organul fiscal unde acesta își are sediul va transrnite fișa fiscală respectivă până la data de 31 ianuarie a anului următor, în vederea regularizării anuale a impozitului.

Plătitorii de venituri din salarii, au obligația să determine venitul anual impozabil din salarii, să calculeze impozitul anual, precum și să efectueze regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal, pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

au fost angajații permanenți ai plătitorului în cursul anului;

nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil.

Plătitorii de venituri din salarii care la data de 31 decembrie a anului fiscal au un număr de angajați permanenți mai mic de 10 persoane inclusiv pot efectua calculul venitului și impozitului anual și regularizarea acestuia.

În cazul angajaților pentru care angajatorii nu efectuează regularizarea anuala a impozitului pe salarii, determinarea venitului anual impozabil din salarii, calculul impozitului anual, precum și regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat se pot efectua, pe bază de cerere, de către organul fiscal competent.

Operațiunile prevăzute a fi efectuate de către angajator și, respectiv, de organul fiscal, pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii, se realizează până în ultima zi a lunii februarie a anului fiscal următor.

Pentru angajații care obțin venituri din salarii numai la funcția de bază, impozitul anual pe veniturile din salarii se calculează prin aplicarea baremului mediu anual, prevăzut la Art. 8 din ordonanță, asupra bazei de impozitare anuală determinată ca diferență între venitul net anual și suma deducerilor personale acordate în acel an.

În vederea calculării impozitului anual și a efectuării regularizărilor, angajatorii vor proceda astfel:

– fișele fiscale 1 (FF1) pentru care angajatorul nu este obligat să efectueze calculul anual al impozitului și regularizarea acestuia, precum și fișele fiscale 2 (FF2) vor fi transmise până la data de 31 ianuarie a anului următor unității fiscale în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul sau domiciliul, după caz, sau unde este luat în evidența fiscală, în vederea efectuării regularizării anuale a impozitului;

– pentru cazurile în care angajatorii au obligația să efectueze, pe baza fișelor fiscale I (FFI), calculul impozitului anual și regularizarea sumelor rezultate, aceștia vor efectua, până la data de 31 ianuarie a anului următor, calculul impozitului anual și vor stabili diferențele dintre impozitul anual calculat și suma impozitului calculat și reținut lunar pentru anul respectiv.

Impozitul rest de plată sau de restituit, rezultat în urma recalculării anuale, se va regulariza cu angajatul și va fi consemnat în fișa fiscală până la data de 28 februarie a anului următor celui de realizare a venitului.

Angajații permanenți care au realizat și alte venituri de natura celor care se globalizează (venituri din salarii, altele decât cele de la funcția de bază, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor ) sunt obligați să înștiințeze în scris angajatorul despre acest fapt în perioada 1-15 ianuarie a anului următor celui pentru care se face regularizarea.

Contribuabilii care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România au obligația ca, personal sau printr-un reprezentant fiscal, să calculeze impozitul , să îl declare și să îl plătească în termen de 15 zile de la expirarea lunii pentru care s-a realizat venitul.

Persoana juridica sau fizică la care contribuabilul își desfășoară activitatea este obligată să ofere informații organului fiscal competent referitoare la data începerii desfășurării activității de către contribuabil și, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Contribuabilii care iși desfăoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate care,se impun în România, precum și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România au obligația să depună lunar o declarație la organul fiscal competent.

Organul fiscal competent este:

– organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul își are domiciliul – pentru persoanele fizice române cu domiciliul în România;

– organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul își are reședinta -pentru persoanele fizice române care nu au domiciliul în România și pentru persoanele fizice străine.

Contribuabilii trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere prin care să solicite formularele de declarații. La cerere se va anexa o copie de pe documentul care reglementează raportul de muncă. Persoanele fizice române care nu au domiciliul în România și persoanele fizice străine, care desfăoară activitate în România și obțin venituri din străinătate, vor anexa la cerere o traducere legalizată a contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

Contribuabilii, persoane fizice române cu domiciliul în România, care obțin venituri în baza unui raport de muncă (la funcția de bază, vor depune o dată cu cererea și documentele care le atestă dreptul la deduceri personale suplimentare.

Copiile de pe documentele justificative vor fi certificate de organul fiscal pe baza originalelor prezentate de contribuabil.

Dacă în timpul anului intervin modificări care au influență asupra deducerilor personale suplimentare ale contribuabilului, acesta va înștiința organul fiscal în termen de 15 zile de la data la care s-a produs modificarea.

În cazul în care modificarea are ca efect creșterea coeficientului deducerilor personale suplimentare, contribuabilul va depune la organul fiscal copia de pe documentul justificativ care atestă modificarea.

În cazul în care modificarea are ca efect scăderea coeficientului deducerilor personale suplimentare, contribuabilul va înștiința în scris organul fiscal despre aceasta, menționând persoana în întreținere ori situația proprie sau a persoanelor în întreținere la care se referă modificarea.

Persoanele,fizice sau juridice la care își desfășoară activitatea contribuabilii au obligația depunerii unei declarații informative privind începerea/încetarea activității acestor contribuabili.

Declarația informativă se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau sediul persoana fizica ori juridică la care își desfășoară activitatea contribuabilul, ori de câte ori apar modificări de natura începerii/încetării activității în documentele care atestă raporturile de muncă, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Venituri din cedarea folosinței bunurilor

Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile în bani și/sau în natură provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar,uzufructuar sau alt deținător legal.

În această categorie de venit se cuprind veniturile din închirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile, precum și veniturile din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal.

Veniturile obținute din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile sunt cele din cedarea folosinței locuinței, caselor de vacanță, garajelor, terenurilor etc., a căror folosință este cedată în baza unor contracte de închiriere, inclusiv a unor părți din acestea utilizate în scop de reclamă, afișaj și publicitate.

Veniturile din cedarea folosinței bunurilor se stabilesc pe baza contractului încheiat între părți, în formă scrisă, și înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia.

Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor încasate în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal.

Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli de 30%, aplicată la venitul brut, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului.

În cota forfetară de cheltuieli se cuprind și impozitele și taxele pe proprietate datorate potrivit legii, comisionul reținut de intermediari, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosință etc.

Venituri din dividende și dobânzi

Dividendul este orice distribuire făcuta de o persoană juridică, în bani și/sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi.

Se cuprind în această categorie de venit, în vederea impunerii, și sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții.

Veniturile sub formă de dobânzi sunt venituri obținute din titluri de creanțe de orice natură și orice fel de sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutați, precum și din titluri de participare la fonduri deschise de investiții pentru care prețul de răscumpărare este mai mare decât prețul de cumpărare este asimilat dobânzilor și acea parte a sumelor asigurate obținute din asigurări de viață prin produsele care au la bază principiul economisirii pure

Sunt considerate venituri de această natură:

-dobânzi obținute din obligațiuni;

-dobânzi obținute pentru depozitele la termen (inclusiv la certificatele de depozit); .

– componenta investițională, în cazul asigurărilor de tipul eeonomisirii pure;

– suma primită de deținătorul de titluri de participare la fondurile deschise de investiții, stabilită ca diferență între prețul de răscumpărare și prețul de cumpărare;

– suma primită sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate;

– alte venituri obținute din titluri de creanță.

Sunt scutite de impozit, potrivit prezentei ordonanțe, dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitelor la vedere, precum și obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe.

Veniturile sub formă de dividende distribuite, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora.

Veniturile sub formă de dobânzi se impun cu o cotă de 1 % din suma acestora.

În cazul veniturilor realizate sub formă de dobânzi ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile deschise de investiții, baza de calcul se determină ca diferență între prețul de răscumpărare și prețul de cumpărare.

Prețul de răscumpărare este prețul care i se cuvine investitorului la retragrea din fond și este format din valoarea unitară a activului net din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare, din care se scad comisioanele de răscumpărare.

Prețul de cumpărare (subscriere) este prețul plătit de investitor, persoană fizica, și este format din valoarea unitară a.activului net la care se adaugă comisionul de cumpărare, dacă este cazul.

Obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

Pentru veniturile sub formă de dobânzi impozitul se calculează și se reține de care plătitorii de astfel de venituri în momentul calcuIului acestora și se virează de către aceștia, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face calculul dobânzii.

În cazul veniturilor realizate ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurilor închise de investiții, obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revive:

-societății de investiții, în cazul în care nu are încheiat un contract de administrare;

-societății de administrare, în cazul în care societatea de investiții are încheiat un contract de administrare cu societatea de administrare.

Pentru veniturile sub formă de dobânzi impozitul se calculează, se reține și se virează de către plătitorii de astfel de venituri, cum ar fi: bănci, societăți de asigurare, societăți de administrare și altele.

În cazul veniturilor realizate ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile deschise de investiții, obligația calculării, reținerii și virării revine societății de administrare. Impozitul datorat se reține de către societatea de administrare, în numele fondului.

Impozitul reținut este impozit final.

Alte venituri

În această categorie se. cuprind veniturile obținute din jocuri de noroc, din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale, din premii și prime în bani și/sau în natură, precum și diverse venituri care nu se regăsesc în mod expres menționate în prezenta ordonanță.

În această categorie se cuprind:

venituri obținute din jocuri de noroc, cum sunt: venituri din jocuri tip cazino, din jocuri tip bingo și keno în săli de joc, pronosticuri (pariuri) sportive, jocuri concurs cu câștiguri de orice fel, loterii, inclusiv premiile de orice fel, în bani sau în natură;

venituri sub forma de premii de orice fel, prime în bani și/sau în natură, cum sunt: premiile pentru sportivi, premiile pentru antrenori și alți tehnicieni, primele de lot, premiile acordate oamenilor de cultură, știință și artă la festivaluri sau la alte concursuri internaționale, orice alte câștiguri de aceeași natură;

venituri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale;

diverse venituri.

Valori mobiliare pot fi acțiunile, obligațiunile, precum și instrumentele derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare în această categorie.

Sunt scutite veniturile obținute din jocuri de noroc, din premii și prime în bani și/sau în natură, sub valoarea de 3.000.000 lei pentru fiecare câștig realizat, de la același organizator sau plătitor, într-o singură zi.

Veniturile obținute din jocuri de noroc, din premii și prime în bani și/sau în natură, se impun prin reținere la sursa cu o cotă de 10% aplicat la venitul brut.

Contribuabilii, persoane fizice, care realizează venituri din jocuri de noroc, din premii în bani și/sau în natură, datorează un impozit calculat prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între câștigul realizat și suma reprezentând venitul scutit .

Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine plătitorilor de venituri, impozitul fiiind final.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părtilor sociale, impozitul se calculează prin reținere la sursă, aplicandu-se cota de 1% la valoarea tranzacției. Pentru tranzacțiile derulate prin intermediari cota de 1% se aplică asupra diferenței dintre valoarea tranzacției și comisionul reținut de intermediari. Impozitul astfel calculat, reținut și vărsat de.plătitorul de venit este final.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine societății de valori mobiliare.

Pentru veniturile realizate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale, obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine dobânditorului de părți sociale. În acest caz, termenul de plată a impozitului către bugetul de stat este data la care se face înscrierea transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale la registrul comerțului.

Impozitul calculat și reținut în momentul plății venitului se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Veniturile care nu se regăsesc în mod expres menționate în prezenta ordonanță se supun impunerii cu o cotă de 10% aplicată asupra veniturilor brute, impozitul fiind final.

3.4. ASPECTE FISCALE INTERNAȚIONALE

Venitul este considerat din România, în înțelesul prezentei ordonanțe; dacă locul de proveniență a veniturilor persoanei fizice, a exercitării activității sau locul de unde aceasta obține venit se află pe teritoriul României, indiferent dacă este plătit în România sau din/în străinătate.

Venitul este considerat din România, în înțelesul ordonanței, dacă:

– plătitorul venitului își are sediul sau domiciliul pe teritoriul României (dobânda plătită unei persoane fizice de către o bancă situată pe teritoriul României, salariile plătite unor persoane fizice de către un angajator care are sediul sau domiciliul pe teritoriul României și altele asemenea);

– bunul generator de venituri se află pe teritoriul României (veniturile din închirierea unor bunuri imobile situate pe teritoriul României și altele asemenea);

– prestarea activității se desfășoară pe teritoriul României (veniturile din salarii realizate ca urmare a desfășurării unei activități dependente, plătite din străinătate, veniturile obținute din reparații sau intrețineri efectuate, asistența tehnică, studiul pieței, precum și orice alte prestații efectuate, plătite din .străinatate.

Venitul care nu este din România este venit din străinătate.

Contribuabilii care pentru același venit și în decursul aceleiași perioade impozabile sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în limitele prevăzute, denumit în continuare credit fiscal extern.

Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

impozitul aferent venitului realizat în străinătate a fost plătit direct sau prin reținere la sursă, lucru dovedit cu documente care atestă plata, eliberate de autoritățile fiscale ale statului în care s-a realizat venitul;

impozitul datorat și plătit în străinătate este de aceeași natură cu impozitul pe venit datorat în România.

Persoanele fizice române cu domiciliul în România sunt supuse impozitării în România pentru veniturile din România și din străinătate. În situația în care pentru venitul din străinătate statul respectiv și-a exercitat dreptul de irnpunere, aceste persoane au dreptul să deducă din impozitul pe venit datorat în România irnpozitul pe venit plătit în străinătate pentru acel venit, în condițiile prevăzute de ordonanță.

Creditul fiscal extern se acordă dacă irnpozitul plătit în străinătate pentru venitul obținut în străinătate a fost efectiv plătit în mod direct de către persoana fizică sau de către reprezentantul său legal sau prin reținere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedește prin document eliberat de autoritatea fiscală a statului străin respectiv.

Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice române cu domiciliul în România, pentru care s-a plătit în străinătate impozit pe venit, se declară în România, în cadrul declarației de venit global a anului de realizare a venitului, declarație care, se completează și se depune la organul fiscal până la data de 31 rnartie a anului urmator celui de realizare a venitului.

Creditul fiscal extern nu va fi acordat în lipsa anexării la declarația de venit global a documentului care atestă plata în străinătate a impozitului care se solicită să fie recunoscut.

Dacă documentul care atestă plata nu se depune o dată cu declarația de venit global la termenul stabilit la momentul prezentării acestui document organele fiscale române vor declanșa procedura de regularizare a impozitului pe venitul anual, rămas de achitat în România.

Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în stăinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului din străinătate.

Calculul creditului fiscal extern se face separat pentru veniturile realizate pe fiecare țară. În cazul veniturilor a căror impunere în România este final, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare venit similar din România potrivit prezentei ordonanțe.

În vederea calculului creditului fiscal extern, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României din anul de realizare a venitului.

Impozitul plătit în străinătate care se deduce din impozitul pe venitul anual global datorat în România este limitat la partea de impozit pe venit datorat în România, calculat astfel:

Venit din sursa

Credit fiscal = din străinătate x Impozit pe venit

extern Venit mondial anual global

Prin venit mondial se înțelege suma veniturilor din România și din străinătate din categoriile de venituri din activități independente, salarii și cedarea folosinței bunurilor, realizate de o persoană fizică română cu domiciliul în România.

Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mare decât impozitul plutit în străinătate, atunci suma recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în străinătate.

Calcularea creditului fiscal extern se face de organul fiscal, separat pe fiecare natură de venit, prin raportarea la venitul mondial.

În situația în care contribuabilul în cauză obține venituri din străinătate din mai multe state, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula potrivit procedurii de mai sus pentru fiecare natură de venit și pe fiecare tară.

Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice române cu domiciliul în România, a căror impunere în România este finală, se supun impozitări în România, recunoscându-se impozitul plătit în străinătate, sub forma creditului fiscal, dar limitat la impozitul pe venitul similar datorat în România.

Creditul fiscal extern pentru veniturile din străinătate a căror impunere în România este finală se va acorda astfel:

– în situația în care în străinătate cota de impozit este mai mare decât cea prevăzută în ordonanța pentru un venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit calculat aplicând cota prevăzută în ordonanță;

– în situația în care cota de impozit este mai mică în străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul irnpozitului plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în Rornânia se calculează ca diferența, intre impozitul pe venit calculat aplicând cota de impozit din ordonanță și impozitul pe venit plătit în străinătate pentru venitul realizat în străinătate.

Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice române cu domiciliul în România, precum și impozitul aferent a cărui plată în străinătate este atestată cu document eliberat de autoritatea fiscală a statului străin, exprimate în unități monetare proprii fiecăuri stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu annual comunicat de Banca Națională a României din anul de realizare a venitului respective.

Contribuabilii care realizează venituri din România în calitate de artiști de spectacol, cum sunt artiștii de teatru, de film, de radio sau televiziune, ori ca interpreți muzicali sau ca sportive, din activitățile lor personale desfășurate în această calitate, precum și cei care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuală se impugn cu o cota de 15% aplicată la venitul brut, prin reținere la sursă, impozitul fiind final. Impozitul reținut la sursa de cătreplătitorii venitului se varsă la bugetul de stat în aceeași zi în care se efectuează plata venitului supus impozitării.

Contribuabilii pentru perioada în care sunt absenți din România, au obligația să desemneze un reprezentant fiscal rezident în România, împuternicit să îndeplinească obligațile acestora față de organele fiscale.

Pentru aplicarea prevederiilor convențiilor de evitare a dublei impuneri, beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din România certificatul de rezidență fiscală, în original, eliberat de organul fiscal din țara de rezidență, prin care să ateste că este resident al statului respective și că ii sunt aplicabile prevederile convenției de evitare a dublei impuneri.

Veniturile din România, indiferent de categoria din care fac parte, și de locul de realizare, obținute de contribuabili se impozitează separate pe fiecare categorie de venit. astfel:

veniturile din salarii, impozitul se va calcula lunar, sumele reprezentând plăți anticipate în contul impozitului annual pe venit. Organul fiscal va recalcula impozitul anual pe baza baremului anual și va elibera documentul care să ateste venitul realizat și impozitul plătit;

pentru calcul impozitului pe venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor, din profesii liberale, se aplică baremul anual.

La determinarea impozitului se va avea în vedere principiul celor 130 de zile care încep sau sfârșesc în anul calendaristic vizat.

Veniturile din salarii realizate de persoanele fizice române care nu au domiciliul în România sau de persoanele fizice străine pentru activitatea desfășurată în România vor fi impozitate astfel:

-dacă persoana fizică este prezentă în România o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat, veniturile din salarii se impozitează începând cu prima zi de la data sosirii lor, dovedită cu viza de intrare în România de pe pașaport. Organele fiscale române vor elibera documentul care atestă plata impozitului în România, la cererea contribuabilului pentru fiecare an fiscal;

– dacă persoana fizică este prezentă în România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind anul calendaristic vizat, dar este rezidentă într-un stat cu care guvernul României a încheiat o convenție sau un acord de evitare a dublei impuneri, veniturile din salarii vor fi impozitate în străinătate, dacă sunt îndeplinite cumulative următoarele condiții:

– persoana fizică care beneficiază de, salariu stă în România o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 de zile într-o perioadă de 12 luni calendaristice începând sau sfârșind în anul fiscal vizat.

– salariul esle plătit de un angajator care nu este rezident al României;

– salariul nu este suportat de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care angajatorul o are în România.

Contribuabilii sunt obligați ca în termen de l5 zile de la data. începerii activității să se adreseze organului fiscal în a cărui rază teritorială își au reședința, în vederea stabiliri regimului fiscal aplicabil acestor venituri, în conformitate cu prevederile convențiilor și acordurilor de evitare a dublei impuneri încheiate de Guvernul României cu alte state.

Astfel, contribuabilul va depune la organul fiscal urmatoarele:

– cerere;

– copie de pe documentul care reglementează raportul de rnuncă;

– certificatul de rezidență fiscală eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului al cărui rezident este.

Dacă persoanele fizice străine și persoanele fizice române care nu au domiciliul în România nu prezintă în termenul stabilit documentele prevăzute la aliniatul precedent, acestea datorează impozit pe veniturile din salarii din prima zi de desfășurare.a activității. În situația în care persoanele respective depun ulterior documentele solicitate, organul fiscal va efectua regularizarea impozitului plătit.

Modul de calcul al celor 183 de zile se va face aplicându-se metoda zilelor de prezență. Contribuabilul are posibilitatea să furnizeze dovezi ale prezenței sale pe baza datelor din documentele de transport, pașapart și alte documente prin care atestă intrarea în România. În calculul celor 183 de zile se includ: ziua de sosire, ziua de plecare și toate celelalte zile petrecute pe teritoriul României. Orice fracțiune de zi în care contribuabilul este prezent în România conteaza drept zi de prezență pentru calculul celor 183 de zile.

Reglementările convențiilor de evitare a dublei impuneri prevalează față de prevederile prezentei ordonanțe:

În situația în care cotele de impozitare din legislația internă sunt mai favorabile decât cele din convențiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile.

3.5.PROCEDURA DE GLOBALIZARE A VENITURILOR,DE DETERMINARE ȘI DE PLATĂ A IMPOZITULUI PE VENIT ȘI SANCȚIUNI

Venitul anual global impozabil este format din suma veniturilor nete a categoriilor de venituri determinate, obținute de persoanele fizice române din străinătate, din care se scad în ordine, pierderile fiscale reportate și deducerile personale.

Categoriile de venituri care se supun procedurii de globalizare sunt:

– venituri din activități independente;

– venituri din salarii;

– venituri din cedarea folosinței bunurilor.

Impozitul pe venitul anual global impozabil se calculează pentru veniturile din România și/sau din străinătate pe care o persoană fizică română cu domiciliul în România le realizează în cursul aceluiași an calendaristic.

Următoarele venituri nu se cuprind în venitul anual global impozabil:

– veniturile din dividende și dobânzi;

– veniturile din jocuri de noroc, din transferul dreptului de proprietate asupra valoriilor mobiliare și părților sociale, din premii și prime.

Pentru determinarera venitului anual global impozabil se procedează astfel:

-se determină venitul net/pierderea fiscală pentru activitatea desfășurată în cadrul fiecărei categorii de venit supuse globaizării, potrivit regulilor proprii. Pentru persoanele fizice asociate venitul net/pierderea anuală luat/luata în calcul la determinarea venitului anual global impozabil este venitul net/pierderea distribuită;

-se însumează veniturile nete, avându-se în vedere și pierderile admise la compensare pentru anul fiscal de impunere. Din rezultatul obținut, se deduc, în ordine, pierderile fiscale reportate, acesta reprezentând venitul anual global. Dacă pierderile sunt mai mari decât suma veniturilor nete, rezultatul reprezintă pierdere de reportat;

-din venitul anual global se scad deducerile personale , rezultând venitul anual global impozabil.

Pierderea fiscală anuală înregistrată din activități independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii și asimilate salariilor, obținute în cursul aceluiași an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată în cursul aceluiași an fiscal devine pierdere reportată.

Pierderile provenind din străinătate ale persoanelor fizice române se compensează cu veniturile de aceeași natură, din străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în cursul aceluiași an fiscal, sau se reportează pe următorii 5 ani asupra veniturilor realizate din țara respectivă.

Rezultatul negativ dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile înregistrate pentru fiecare loc de realizare la o categorie de venituri reprezintă pierderea fiscală obținută dintr-un loc de desfăsurare a activității pentru acea categorie de venit.

Compensarea pierderilor fiscale anuale se realizează astfel:

– pierderea fiscală obținută dintr-un loc de desfăurare a unei activități independente se poate compensa cu venitul net obținut în alt loc de desfășurare a unei activități independente. Dacă pierderea fiscală obținută dintr-un loc de desfășurare a unei activități independente se compensează numai parțial cu venitul net obținut în alt loc de desfășurare a unei activități independente, suma rămasă necompensată reprezintă pierdere fiscala anuală din activități independente;

– pierderea fiscala anuală din activitate independentă din România nu se poate compensa cu veniturile din salarii, dar se poate compensa cu veniturile nete din cedarea folosinței bununilor obținute, în cursul aceluiași an fiscal;

– pierderea fiscala anuală din activități independente înregistrată de un contribuabil în România nu poate fi compensată cu veniturile realizate de acesta din străinătate;

– pierderea fiscala din străinătate se compenseaza cu veniturile din străinătate, de aceeași natură și din aceeași țară, în cursul aceluiași an fiscal. Pierderea anuală necompensată se reportează pe următorii 5 ani și se compensează cu veniturile de aceeași natură și din aceeași țară obținute în cursul perioadei respective.

Regulile de reportare a pierderilor sunt umătoarele:

– reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;

– dreptul la report este personal și netransmisibil;

– pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierderi definitive ale contribuabilului;

Dacă în urma compensărilor admise pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta reprezintă pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al cincilea an inclusiv. Astfel, pierderea fiscală înregistrată în anul 2002 poate fi reportată, dacă nu a putut fi compensată cu veniturile obținute în anul 2002, până în anul 2007. Dacă această pierdere nu va fi compensată cu veniturile realizate până în anul 2007, atunci diferenta de pierdere care nu a putut fi compensată în limita de 5 ani va reprezenta pierdere definitivă.

Regulile de compensare și reportare a pierderilor sunt următoarele:

– reportarea pierderilor se va face an după an, începând cu pierderea cea mai veche;

– dreptul la reportul pierderii este personal și supus identității contribuabilului; nu poate fi transmis moștenitorilor sau oricărei alte persoane, în scopul reducerii sarcinii fiscale ce revine acestora, și reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului decedat.

Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal în raza căruia își au domiciliul o declarație de venit global, precum și declarații speciale, în mod eșalonat până la data de 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului.

Declarațiile speciale se completează pentru fiecare categorie de venit și pe fiecare lot de realizare a acestuia și se depun la organul fiscal unde se află sursa de venit.

La propunerea Ministerului Finantelor, Guvernul aprobă criteriile și termenele de depunere eșalonată a declarației de venit global și a declarațiilor speciale.

Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii, nu sunt obligați să depună declarațiile de venit global.

Contribuabilii precum și asociațiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal, sunt obligate să depună la organul fiscal competent o declarație referitoare la veniturile și cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac exceptie de la Prevederile acestui aliniat contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la sursă.

Contribuabilul care încetează să mai aibă domiciliu în România are obligația să depună la organul fiscal competent o declarație a veniturilor impozabile cuprinzând veniturile realizate până la acel moment.

Declarațiile privind venitul estimat cuprind informații despre veniturile și cheltuielile estimate a se realiza în anul la care se referă declarația.

Contribuabilii care încep o activitate independentă în vederea obținerii de venituri comerciale sau de venituri din profesii liberale au obligația să depună o declarație privind venitul estimate, la organul fiscal unde se află sursa venitului, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Această obligație revine atât contribuabililor care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din evidența contabilă în partidă simplă, cât și celor pentru care venitul net se deterrnină pe baza de norme de venit.

În cazul în care contribuabilul obține venituri de această natură într-o formă de asociere, fiecare asociat va completa și va depune, individual, o declarație privind veniturile estimate rezultate din distribuirea venitului net estimat al asociației.

Asociatiile fără personalitate juridică, ce încep o activitate independentă, au obligația să depună o declarație privind venitul la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are sediul asociația, în termen de 15 zile de la încheierea contractului de asociere, o dată cu înregistrarea acestui contract la organul fiscal.

Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal au obligația să depună o declarație privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părți.

Declarația privind venitul estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părți.

Organul fiscal la care se înregistrează contractul între părți și se depune declarația privind venitul estimat este:

– pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor imobile – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul;

– pentru venituri din cedarea folosinței bununilor mobile – organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul în Romania vor depune la organul fiscal de domiciliu, în cel rnult 5 zile de la încetarea activității, o declarație de venit global, însoțită de declarații speciale;

Declarațiile vor cuprinde veniturile și cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România.

În termen de 5 zile de la depunerea declarației, organul fiscal de domiciliu va emite decizia de impunere și va comunica contribuabilului eventualele sume de plată sau de restituit.

Certificatul de atestare fiscală va fi eliberat numai după plata integrală a impozitului datorat de contribuabil.

Declarațiile se supun reglementărilor în vigoare privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe.

Determinarea impozitului pe venitul anual global

Impozitul pe venitul anual global datorat este calculat de organul fiscal pe baza declarației de venit global, depusă de contribuabil, prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil, determinat în condițiile prezentei ordonanțe.

Organul fiscal stabilește impozitul anual datorat pentru anul precedent și emite o decizie de impunere în intervalul stabilit anual prin ordin al ministrului finanțelor.

În această decizie organul fiscal stabilește și diferențele de impozit anual rămase de achitat sau impozitul anual de restituit, care se determină prin scăderea din impozitul anual datorat a plăților anticipate cu titlu de impozit, a reținerilor la sursă și a creditelor fiscale externe pentru veniturile realizate din toate categoriile de venituri. Decizia de impunere va cuprinde și plățile anticipate cu titlu de impozit, datorate pentru anul fiscal curent.

Organul fiscal va emite o nouă decizie de irnpunere în cazul în care apar elemente care conduc la modificarea impozitului datorat.

Plata impozitului pe venit

Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați să efectueze plăți anticipate cu titlu de impozit, în baza deciziei de impunere emise de organul fiscal competent, exceptându-se cazul reținerilor la sursă.

Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal, luând ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul din decizia de impunere pentru anul fiscal precedent. Dacă impunerea definitivă se realizează, după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilul va plăti cu titlu de impozit anticipat o sumă egală cu cuantumul impozitului aferent trimestrului IV al anului precedent.

Plățile anticipate se efectuează în patru rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Organul fiscal are dreptul de a stabili din oficiu plățile anticipate, în următoarele cazuri:

– contribuabilul nu a depus declaratia de venit global pentru anul fiscal încheiat;

– contribuabilul nu conduce o evidență contabilă sau datele din contabilitatea condusă nu sunt certe;

– contribuabilul nu a furnizat date referitoare la venitul estimat.

Organul fiscal are dreptul de a modifica o decizie de plată anticipată, și de a stabili alte plăți anticipate fie în baza unui control ulterior, fie în baza unor date deținute, referitoare la activitatea contribuabilului.

Contribuabilul are dreptul să solicite emiterea unei noi decizii de plăți anticipate cu titlu de impozit, dacă prezintă organului fiscal noi acte justificative referitoare la veniturile realizate din activitatea desfășurată. Aceasta modificare a plăților anticipate se poate solicita numai dacă venitul se modifică cu mai mult de 20% față de venitul luat în calculul impozitului, o singură dată pe an, în cursul semestrului II.

Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați să efectueze plăți anticipate cu titlu de impozit.

Plățile se vor efectua la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul își are domiciliul, indiferent de locul unde obține venitul respectiv și pentru care a întocmit și depus declarația specială prevăzută la art. 59 alin. (7) din ordonanță.

Pentru stabilirea plăților anticipate organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în cazul în care contribuabilul este în primul an de activitate, precum și în cazul în care în anul precedent a înregistrat pierdere, sau venitul din decizia de impunere pentru anul fiscal precedent, când acesta se află cel puțin în al doilea an de activitate.

Data impunerea definitive se realizează după expirarea termenelor de plăți stabilite de organul fiscal la primul termen de plată anticipat al anului următor, contribuabilul va achita cu titlu de impozit anticipat o sumă egala cu impozitul aferent trimestrului IV al anului precedent.

Plățile anticipate se efectueaza în patru rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 15 martie,15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie.

Dacă contribuabilul începe o activitate independentă sau cedează folosința unor bunuri în cursul anului, primul termen de plată stabilit de organul fiscal competent va fi data de 15 a ultimei luni a trimestrului următor depunerii primei declarații speciale.

Organele fiscale competente au dreptul de a stabili din oficiu, folosind metoda estimării, obligația de plată, dacă:

– contribuabilul nu se prezintă în termen de 15 zile de la terrnenul stabilit de organul fiscal pentru efectuarea corecturilor, în cazul depunerii unei declarații în a cărei completare au fost constatate erori;

– contribuabilul nu depune declarația în termen de 15 zile de la primirea înstiințării prin care organul fiscal îi notifică depășirea termenului legal de depunere a declarației;

– contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau datele din evidența contabilă condusă nu sunt certe;

– contribuabilul nu depune declarații.

Estimarea obligației de plată se va face pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului, referitoare la perioada de raportare anterioară:

– declarații depuse pentru perioada anterioară;

– procese-verbale de control.

În cazul în care la dosarul fiscal al contribuabilului nu există astfel de document, contribuabilul în cauză va fi supus de îndată unui control fiscal.

Din documentele prevăzute la pct. 4 se vor selecta ultimele venituri și cheltuieli cunoscute ale contribuabilului, care vor fi folosite drept etalon în cadrul procedurii de estimare.

Prima etapă în stabilirea obligației de plată va fi actualizarea veniturilor și cheltuielilor folosite drept etalon, avându-se în vedere rata inflatiei comunicată de Comisia Națională pentru Statistică, aferentă perioadei cuprinse între data stabilirii debitului folosit drept etalon și data stabilirii obligației fiscale din oficiu.

Rezultatul astfel obținut va fi ajustat pe baza oricăror date și informații deținute de organele fiscale (date și informații obținute în urrna controalelor efectuate la alți contribuabili care au legături de afaceri cu plătitorul în cauză, date din dosarul fiscal al plătitorului, inforrnații de la terți).

În aplicarea acestei proceduri organul fiscal va întocmi o notă de constatare, care va cuprinde, în mod obligatoriu, elementele care au fost avute în vedere la stabilirea din oficiu, modul de calcul al debitului, precum și penalitățile aplicate pentru nedepunerea la termen a declarației.

Nota de constatare va fi aprobată de către conducătorul unității fiscale.

Pe baza notei de constatare organul fiscal va emite o decizie de impunere, care va fi comunicată contribuabilului. Impozitele stabilite din oficiu de organele fiscale cornpetente se corectează :

– la data depunerii efective de către contribuabil a declarației referitoare la impozitele care au fost stabilite din oficiu;

– la data efectuării unui control fiscal care se desfeșoară pentru impozitele care au fost stabilite din oficiu.

Penalitățile calculate la suma impozitelor stabilite din oficiu sunt datorate așa cum au fost stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioară a impozitelor.

În cazul în care din decizia de impunere rezultă diferențe de impozit de restituit de la bugetul de stat, sumele plătite în plus se compensează cu obligații neachitate în termen, din anul fiscal curent, iar diferența se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Decizia de impunere anuala se stabilește, în baza documentelor necesare, de către organul fiscal care va efectua globalizarea, respectiv de organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul își are domiciliul.

Pentru neplata la termen a acestor diferențe, contribuabilul datorează rnajorări de întârziere, calculate conform legii.

Dacă sumele plătite anticipat cu titlu de impozit, prin însumare sunt mai mari decât sumele rezultate din decizia de impunere anuală, diferențele plătite în plus se compensează cu obligații neachitate în termen din anul fiscal curent, potrivit legii.

Diferențele rămase după compensare se restituie de organul fiscal în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere anuale.

Obligațiile și răspunderile reprezentantilor fiscali și ale plătitoritor de venit cu regim de reținere la sursă a impozitelor

Plătitorii de venit cu regim de reținere la sursa a impozitelor sunt obligați să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului, la organul fiscal competent, la termenul stabilit de Ministerul Finanțelor.

Plătitorul unui venit cu regim de reținere la sursă a impozitului răspunde pentru modul de îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din prezenta ordonanță.

Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă sunt obligați să comunice organului fiscal competent informații cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit, conform formularului stabilit de Ministerul Finanțelor. Comunicarea se face până la data de 31 martie a anului curent pentru anul expirat. Pentru veniturile din salarii informațiile respective sunt cuprinse în fișa fiscală.

Reprezentanții fiscali desemnați potrivit prezentei ordonanțe sunt solidar răspunzători cu beneficiarii de venituri pentru neîndeplinirea obligațiilor de declarare a veniturilor și de plată a impozitelor datorate.

Sancțiuni

Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiți încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

nerespectarea de către plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor a obligațiilor privind completarea și păstrarea fișelor fiscale;

netransmiterea fișelor fiscale la organul fiscal competent la termenul prevăzut

APLICAȚIE

Să se determine impozitul pe veniturile din salarii aferente anului 2001, pentru un angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cunoscându-se că are un salariu tarifar de încadrare de 4.450.000 și un spor de vechime de 25%. Salariatul nu are persoane în întreținere. Se solicită și completarea fișei fiscale (FF1) pentru veniturile din salarii la funcția de bază, știind că angajatul nu a beneficiat de nici o mărire de salariu, precum și determinarea impozitului pe venitul anual global, în condițiile în care nu mai are nici o altă sursă de venit.

Determinarea impozititului pe veniturile din salarii, aferente semestrului I:

Determinarea impozitului pe veniturile din salarii, aferente trimestrului III

Detrminarea impozitului pe veniturile din salarii, aferente trimestrului 3

Determinarea impozitului pe venit din salari , aferente trim. 4

2. Să se determine impozitul pe veniturile din salarii , aferente anului 2001 , pentru un angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată . cunoscându-se că are un salariu tarifar de încadrare de 3.900.000 și un spor de vechime de 25 % .Salariatul are în întreținere soția și un copil minor . Se solicită și completarea fișei fiscale ( FF1 ) pentru venituri din salarii la funcția de bază , știind că angajatul nu a beneficiat de nici o mărire de salariu , precum și determinarea impozitului pe venitul anual global , în condițile în care persoana în cauză nu are nici o altă sursă de venit .

Determinarea impozitului pe veniturile din salarii aferente semestrului 1 :

Determinarea impozitelor din salarii aferente trim. 3 :

Determinarea impozitului pe veniturile din salarii aferente trim. 4

Se efectuează regularizarea la sfârșitul anului

APLICAȚIE III:

Cetățeanul X, proprietar al imobilului cu destinație de spațiu comercial, încheie în data de 01,01,2002 cu SC Y ARL un contract de închiriere pe durată de un an, contract pe care îl depune în data de 10,01,2002 la organul fiscal teritorial.

Contractul conține următoarele clauze :

Chiria a fost stabiliită în USD, în sumă de 175 USD/lună.

Suma aferentă chiriei lunare va fi plătită în fiecare 15 a lunii în curs, la cursul BNR din ziua plății. Pentru ultima zi a lunii: ian.2002-cursul BNR a fost 33750 lei/USD;feb -2002 -33900 lei/USD; mart-2002-34053 lei/USD; aprilie -34785 lei/USD; mai-2002-35013l lei/USD; iunie -2002- 35127 lei/USD; iulie -2002-35395; august-2002-34847 lei/USD; sept.-2002-34536 lei/USD; oct.- 2002-36641 lei/USD; noiembrie-2002- 35962 lei/USD; dec.-2002-37280 lei/USD.

Cursul BNR în data la care a fost depusă declarația la organul fiscal teritorial este 33950 lei/USD.

Suma aferentă cheltuielilor de întreținere se plătește proporțional de chiriaș în simă de 1250000.

Plata anticipată pe trimestrul IV a fost întârziată cu 10 zile.

Să se calculeze plățile anticipate cu titlu de impozit și impozitul pe venit plătit de contribuabilul Z, precizând și data la care trebuie făcută plata.

Etape de rezolvare :

calcularea venitului estimativ și stabilirea plăților anticipate de impozit.

calcularea venitului efectiv și a impozitului pe venitul datorat.

efectuarea regularizării.

Calcularea venitului estimativ șiu atabilirea plăților anticipate de impozit.

Venit brut estmat lunar = 175 USD * 33950 + 1250000 = 7191250 lei

Cheltuieli deductibile estmate lunare = 50% * 7191250 = 3595625 lei

Venit net impozabil estmat = venit brut estimat – 50% venit brut estimat = 50% venit brut estimat

Venit net impozabil estimat lunar = 50% * 7191250 lei = 3595625 lei

Venit net impozabil estimat anual = 3595625 *12 = 43147500 lei

I venit estimat = 3888000 +(43147500 – 21600000)* 23% = 8843925 lei

I venit estimat trimestrial = 8843925 / 4 = 2210981 lei

Plata impozitului anticipat plătit trmestrial va fi făcută până în 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.

calcularea venitului efectiv și a impozitului pe venitul datorat

Efectuarea regularizării. Penalizarea pentru întârzierea plății impozitului anticipat în trimestrul IV este de :

Pen. într. = 10* 2210981 * 0,3 % = 66329 lei

Impozitul de plată impozitul virat anticipat

D. vir. = I calc. – I vir. anticipat + Pen. într. = 9123434 -8843925 + 66329 = 345838 lei

Plata se va face în cal mult 60 de zile de la înștiințare

BIBLIOGRAFIE

1.Georgescu,L;Moldovan,N „Impozite și taxe”-teorie și practică-

Belea,S;Dănilă,S Editura Presa Universitară Română

-Timișoara 2002-

2.Văcărel,I „Finanțe pulice”

Editura Didactică și Pedagogică

-Timișoara 2000-

3.Ministerul Finanțelor „Manual pentru aplicarea impozitului

pe venit”

-București 2000-

4.Talpoș,I „Finanțele României”,vol 1,

Editura Sedona,

-Timișoara1996-

5.Cătineanu,F „Finanțe publice-îndrumător teoretic

și practic „

Editura Marineasa

-Timișoara 2000-

6.Ordonanța de Guvern nr.7/2001

7.Ordonanța de Guvern nr.73/1999

8.Ordonanța de Guvern nr.85/1997

9. XXX – impozitul pe venitul global, Editura CARMEL, București, 2000