Imaginea Profesiei Militare
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………. 5
CAPITOLUL I
IMAGINEA PROFESIEI MILITARE…………………………………….. 6
1.1 Conceptul de imagine………………………………………………….. 6
1.2 Identificarea imaginii dominante………………………………………. 9
1.3 Implicațiile inducerii imaginii negative în funcționarea armatei……… 11
1.4 Strategii de gestionare a imaginii armatei………………………………. 11
1.4.1 Gestionarea imaginii armatei – funcție a conducerii…………… 13
1.5 Dreptul la imagine al militarilor………………………………………. 14
1.6 Considerații generale privind cariera militară………………………… 18
CAPITOLUL II
PUBLICITATEA PROFESIEI MILITARE……………………………. …23
2.1 Strategii publicitare……………………………………………………. 23
2.2 Canalele mediatice…………………………………………………….. 28
2.2.1 Presa……………………………………………………………. 29
2.2.2 Radioul…………………………………………………………. 30
2.2.3 Televiziunea……………………………………………………. 35
2.2.4 Cinematograful…………………………………………………. 35
2.2.5 Afișajul…………………………………………………………. 36
2.3 Promovarea carierei militare………………………………………….. 37
CAPITOLUL III
PERCEPȚIA PROFESIEI MILITARE ÎN COMUNITATEA LOCALĂ….44
3.1 Percepția socială ………………………………………………………..44
3.2 Factorii care influențează relațiile civili – militari…………………….. 46
3.3 Comunitatea locală………………………………………………………47
3.3.1 Relațiile cu comunitatea locală………………………………………. 47
3.3.2 Obiectivele activității de relații cu comunitatea locală………… 49
3.4 Încrederea publică în armată…………………………………………… 49
3.4.1 Definirea încrederii…………………………………………….. 50
3.4.2 Cultura versus performanță……………………………………… 52
3.4.3 Evaluarea modelelor…………………………………………….. 53
CAPITOLUL IV
INSTITUȚIA MILITARĂ REFLECTATĂ ÎN MASS-MEDIA……………58
4.1 Imaginea armatei în presa civilă………………………………………… 58
4.2 Analiza profilului de imagine indus de mass-media…………………… 61
CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………….. 67
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………… 68
ANEXE
INTRODUCERE
Piața ofertelor educaționale și profesionale, extrem de dinamică și de variată, cu conținuturi adeseori mult mai atractive și mai accesibile candidaților, precum și scăderea atractivității profesiei militare, dispariția mitului siguranței locului de muncă în contextul reducerii efectivelor armatei, revenirea în actualitate a riscurilor asociate profesiei militare sunt numai câteva dintre condițiile care au determinat campania de publicitate pentru profesia militară.
Noile realități ale pieței muncii și crearea unei armate complet profesioniste, impun folosirea de "arme" specifice în competiția pentru atragerea celor mai bune resurse umane.
Pornind de la alegerea corectă a mediului de informare și utilizarea metodelor optime de abordare a tinerilor, în conformitate cu aspirațiile și determinările afective, cognitive și morale, continuând cu activitatea de recrutare și selecție se va putea atrage atât calitativ cât și cantitativ numărul de personal pentru încadrarea posturilor din armată. „Să menții o relație bună cu persoane și organizații influente, să atragi cei mai buni candidați, să obții sprijin, să-ți evaluezi activitatea și să o îmbunătățești, să schimbi percepții, atitudini și mentalități, este mai mult o problemă de tact, imaginație, pregătire, transparență și … insistență,(…)”
Garanția succesului în această activitate este reprezentată de stabilirea unor relații interpersonale corespunzătoare cu grupurile țintă și de sprijin, obținerea și menținerea accesului pe piața școlară, cunoașterea tehnicilor de prezentare și vânzare a profesiei militare, cunoașterea tehnicilor de negociere, crearea și menținerea motivației pentru cariera aleasă, precum și urmărirea candidaților pe întreg parcursul proceselor de recrutare și selecție.
În lucrarea de față am studiat interdependențele care există între imaginea și publicitatea profesiei militare. Primele două capitole abordează probleme teoretice legate de conceptele de imagine și cariera militară și strategii publicitare privind promovarea profesiei militare. Capitolele trei și patru prezintă cum este percepută profesia militară de comunitatea locală și de mass-media și ce influență are această imagine asupra tinerilor care doresc să urmeze cariera militară.
CAPITOLUL I
IMAGINEA PROFESIEI MILITARE
1.1. Conceptul de imagine
Prin imagine se înțelege „reprezentarea care s-a format ca o sumă de credințe, atitudini, opinii, prejudecăți, experiențe sau presupuneri (așteptări), la grupe de persoane sau în cadrul opiniei publice asupra unei persoane fizice sau juridice, instituții / organizații sau orice fenomene sau obiecte” .
În acest context, imaginea armatei apare ca un „complex informațional generat de percepția preponderent mediată a semnalelor emise de către aceasta, ca urmare a funcționării ei în cadrul societății și ca urmare a acțiunilor de informare desfășurate în mod deliberat” .
Din punct de vedere sociologic, armata poate fi abordată în sens instituțional sau ca model ocupațional. În sens de instituție, armata este înțeleasă ca organizație ale cărei particularități îi conferă unicitate, o individualitate aparte. Pe noi ne interesează cealaltă latură, cea ocupațională, dat fiind faptul că din această perspectivă armata este privită ca un segment social, supus presiunii factorilor cei mai dinamici ai societății – regulile pieței. Din acest punct de vedere, armata se supune analizelor de tip cost-beneficiu, competiție și rentabilitate. Abordarea armatei prin prisma ocupațională nu înseamnă că diminuează rolul instituțional al acesteia, ci scoate în evidență faptul că armata este constrânsă să se adapteze unei societăți în care eficiența, competența și responsabilitatea sunt esențiale.
Caracteristici ale pieței muncii din România
Dacă analizăm ritmul de dezvoltare al reformelor în România ultimilor 14 ani, s-ar putea să ni se pară prea lent, dar dacă luăm în calcul toată istoria noastră și felul în care am evoluat sau am fost încetiniți să evoluăm, ritmul nu mai este atât de lent pe cât pare, ci dimpotrivă. Comparând piața românească a muncii cu cea din Uniunea Europeană, constatăm că lipsa investițiilor străine directe din multe zone geografice din România, încetineala reformelor, lipsa tradiției în a face „business”, sistemul legislativ care până în prezent s-a schimbat în funcție de anumite interese subiective, fac încă dificilă implementarea generalizată de norme de afaceri eficiente și mențin încă țara noastră în urma celorlalte țări din zona Europei Centrale. Ceea ce ne avantajează este acea sete de informație și o capacitate mare de adaptare.
Față de celelalte țări ale Uniunii Europene, piața românească a muncii nu este uniform dezvoltată. Investițiile străine au fost orientate cu precădere către București, în zona de vest (Timiș, Arad, Bihor), în Brașov, Prahova, Argeș, Sibiu și sporadic, în alte zone din țară. În aceste regiuni au fost atrași majoritatea specialiștilor, cu toate că și în celelalte zone există un potențial enorm. Datorită rezistenței la schimbare și a lipsei de informație, în orașele cu o populație și o dezvoltare medie sau mică, calitatea profesională a oamenilor este mai puțin apreciată, deși potențialul multora, după cum spuneam, este mare.
Încă de la începutul tranziției din România, pierderile de locuri de muncă au cuprins, cu precădere, sectorul industrial, iar ocuparea forței de muncă a devenit una din zonele cele mai tensionate ale tranziției. În condițiile accelerării restructurării și sporirii insecurității locului de muncă, pe piața muncii s-a acumulat un mare număr de probleme sociale. Ocuparea forței de muncă a devenit una din zonele cele mai tensionate ale tranziției. România s-a confruntat cu o criză a ocupării forței de muncă, în condițiile declinului economic instalat după 1990.
Privatizarea și restructurarea economiei românești au influențat semnificativ piața muncii, determinând masive disponibilizări și apariția fenomenului de șomaj. Involuțiile din economie au restrâns posibilitățile de ocupare a forței de muncă; numărul populației active și ocupate, respectiv rata de activitate și de ocupare s-au redus, iar șomajul s-a cronicizat.
Ocuparea forței de muncă în sectorul public a scăzut cu 56%, între anii 1994 și 2001. Cea mai semnificativă scădere a survenit după 1996 (-50%) ca o consecință a accelerării privatizării și restructurării companiilor de stat, iar ocuparea forței de muncă în sectorul privat a crescut cu 60%. Ponderea sa, în ansamblul ocupării a crescut de la 44%, în 1994, la 71% în 2001. Pentru atenuarea tensiunilor sociale, provocate de disponibilizările masive de personal, au fost inițiate programe de reducere a șomajului pentru diferite categorii de populație (tineri, femei, minorități etnice ș.a.), precum și de reconversie profesională.
Aceste tendințe de evoluție a ocupării forței de muncă s-au înregistrat și în instituția militară. Pentru a nu produce dezechilibre suplimentare pe piața muncii, ca urmare a reducerii efectivelor militare, Ministerul Apărării Naționale, prin structurile specializate, a inițiat un sistem de reconversie profesională. Astfel în anul 1998 se înființează cadrul instituțional al reconversiei profesionale a militarilor, prin care se realizează consilierea, recalificarea și sprijinul în plasarea pe piața civilă a muncii, a personalului militar care nu îndeplinește condițiile de acordare a pensiei militare de serviciu.
Integrarea profesiei militare pe piața muncii
Analiza structurii de personal din armata română a evidențiat existența a cel puțin două realități. Prima se referă la absența unei planificări a resurselor umane, bazată pe rigoare științifică, iar cea de-a doua vizează existența unor fenomene și procese generatoare de disfuncții, la nivel organizațional.
Până în 1989 armata a fost supradimensionată, existând practic două armate, cu misiuni total diferite. Cea dintâi, mai puțin numeroasă și mai judicios repartizată în teritoriu, avea drept sarcină pregătirea pentru luptă, îndeplinind practic rolul ei în societate, și cea de-a doua „armată”, mai numeroasă, utilizată în economia națională. De aici au derivat o serie de disfuncționalități, cum ar fi:
• Degradarea evidentă a ideii de carieră militară, caracterizată prin tendința multor ofițeri și subofițeri de a se „eterniza” într-o funcție ce le oferea o relativă stabilitate și siguranță, refuzând practic orice propunere de perfecționare profesională. Promovarea internă (în cadrul aceleiași unități) și ieșirea la pensie din prima unitate au constituit o variantă de ideal profesional;
• Erodarea corpurilor personalului militar prin investirea cu responsabilități sub standardele rangului lor și preluarea aproape în întregime a atribuțiilor și responsabilităților de către ofițeri. Acest fapt a afectat în special statutul moral și profesional al subofițerilor;
• Lipsa de transparență în gestionarea resurselor umane.
Implementarea măsurilor de reformă a generat un alt neajuns, evidențiat și de analiștii francezi , și anume, inversarea raportului între comandă și execuție. Este vorba despre o distribuție nefirească a gradelor militare prin „umflarea“ piramidei ierarhice a gradelor militare în zona mediană, evidențiind un deficit de personal cu grade de locotenent, corespunzătoare funcțiilor de comandant de pluton (similare) și un surplus al celor cu funcții de maior sau de locotenent-colonel. Armata franceză a rezolvat această situație printr-un program tentant de reconversie profesională, similar cu ceea ce se întâmplă acum și în armata română.
Opinia noastră este că reforma profesiei militare reprezintă principala componentă a reformei armatei, componenta calitativă. Ea trebuie să aibă în vedere reabilitarea statutului social al militarului prin aplicarea unui sistem coerent și eficient de promovare, recrutare și selecție a candidaților; asigurarea transparenței și implicarea fiecărui individ în designul propriului traseu profesional; motivarea corespunzătoare pentru a se asigura creșterea performanțelor în îndeplinirea atribuțiilor funcționale, precum și elaborarea unor planuri viabile ideii de carieră militară, caracterizată prin tendința multor ofițeri și subofițeri de a se „eterniza” într-o funcție ce le oferea o relativă stabilitate și siguranță, refuzând practic orice propunere de perfecționare profesională. Promovarea internă (în cadrul aceleiași unități) și ieșirea la pensie din prima unitate au constituit o variantă de ideal profesional;
• Erodarea corpurilor personalului militar prin investirea cu responsabilități sub standardele rangului lor și preluarea aproape în întregime a atribuțiilor și responsabilităților de către ofițeri. Acest fapt a afectat în special statutul moral și profesional al subofițerilor;
• Lipsa de transparență în gestionarea resurselor umane.
Implementarea măsurilor de reformă a generat un alt neajuns, evidențiat și de analiștii francezi , și anume, inversarea raportului între comandă și execuție. Este vorba despre o distribuție nefirească a gradelor militare prin „umflarea“ piramidei ierarhice a gradelor militare în zona mediană, evidențiind un deficit de personal cu grade de locotenent, corespunzătoare funcțiilor de comandant de pluton (similare) și un surplus al celor cu funcții de maior sau de locotenent-colonel. Armata franceză a rezolvat această situație printr-un program tentant de reconversie profesională, similar cu ceea ce se întâmplă acum și în armata română.
Opinia noastră este că reforma profesiei militare reprezintă principala componentă a reformei armatei, componenta calitativă. Ea trebuie să aibă în vedere reabilitarea statutului social al militarului prin aplicarea unui sistem coerent și eficient de promovare, recrutare și selecție a candidaților; asigurarea transparenței și implicarea fiecărui individ în designul propriului traseu profesional; motivarea corespunzătoare pentru a se asigura creșterea performanțelor în îndeplinirea atribuțiilor funcționale, precum și elaborarea unor planuri viabile de reconversie profesională pentru cei care părăsesc sistemul.
Desigur funcționarea unui astfel de sistem este condiționată de existența unor componente, cum ar fi: o logistică adecvată, în care sistemul locuințelor de serviciu să fie dotate și echipate cu tot ceea ce este necesar unei familii; un sistem eficient de gestiune a carierei militare, bazat pe transparență și reguli clare; o mentalitate adecvată profesiei și carierei militare, diferită de cea a unui funcționar public.
Din păcate, nici armata și nici societatea nu sunt pregătite să facă față unui asemenea sistem dinamic. Costurile mari cerute de funcționalitatea lui nu pot fi suportate de o economie aflată într-o perpetuă tranziție, iar argumentul amortizării acestor cheltuieli prin asigurarea securității naționale este prea abstract pentru clasa noastră politică.
Conținutul mesajelor emise de armată ca urmare a funcționalității ei efective în cadrul sistemului social global poate fi identificat prin decelarea activităților specifice desfășurate de aceasta pentru îndeplinirea misiunilor ce-i revin și a funcțiilor cu care este investită.
Acțiunile cu semnificație pentru imaginea socială a armatei sunt următoarele:
Acțiunile de pregătire pentru luptă – aplicații și exerciții tactice, trageri de luptă, antrenamente cu tehnica din dotare, competența corpului de comandă și profesionalismul militarilor, acțiuni de pregătire a populației pentru situații de criză și dezastre;
Susținerea și exprimarea unor opțiuni și atitudini de politică externă ale statului național – participarea la acțiuni de menținere a păcii și capacitatea de a îndeplini aceste misiuni; activități în cadrul Parteneriatului pentru Pace, în vederea integrării în NATO; participarea la efortul de reconstrucție în țări unde au avut loc conflicte militare; dezvoltarea relațiilor militare cu armatele țărilor vecine și cu armatele țărilor membre NATO pentru întărirea securității zonale și continentale; gradul de interoperabilitate cu armatele țărilor NATO;
Acțiuni derivate din tranziția politico-economică și socială a statului român – susținerea opțiunii fundamentale a poporului român pentru instaurarea statului de drept și a economiei de piață; acțiuni de susținere a stabilității sociale; echidistanța și neutralitatea politică;
Implicarea armatei în viața societății românești – participarea la eliminarea urmărilor catastrofelor; participarea la viața cultural-științifică; sprijinirea activităților asociațiilor veteranilor de război și ale cadrelor militare în rezervă și în retragere; acțiuni umanitare; acțiuni ecologice și de protecție a mediului; activități sportive; asistență sanitară oferită populației civile prin sistemul medical militar; caracterul formativ-educativ al instituției militare;
Asimilarea și conservarea simbolurilor, tradițiilor și valorilor naționale – valorile naționale, îndeosebi cele militare, și respectul față de ele; ceremonialul și simbolurile militare; normele militare și gradul lor de interiorizare; miturile și credințele militare;
Reprezentarea armatei în structurile de decizie administrative și politico-militare – reprezentarea armatei în Parlament, Guvern, C.S.A.Ț. etc.;
Întreținerea sistemului de relații al armatei în cadrul sistemului social global – armata ca partener social viabil și de încredere.
1.2. Identificarea imaginii dominante
Structurile specializate ale armatei trebuie să cunoască permanent impactul mesajelor rezultate din funcționalitatea acesteia asupra diferitelor organizații și categorii de cetățeni. De aceea, vor fi evitate activitățile cu impact negativ asupra populației (acțiunile foarte costisitoare în condiții de austeritate, acțiunile poluante sau de degradare a mediului etc.). Pe de altă parte, dacă asemenea acțiuni sunt de importanță strategică și trebuie desfășurate, atunci este necesară pregătirea cetățenilor pentru ca impactul negativ asupra imaginii sociale a armatei să fie cât mai redus.
Imaginea socială a armatei – ca imagine globală – nu poate fi concepută ca un tot unitar și stabil. Populația nu are o singură imagine despre armată, ci o mulțime de imagini. Coexistă, astfel, mai multe imagini ale cetățenilor și organizațiilor, în funcție de vârstă, sex, religie, apartenență / neapartenență la organizații politice, nivel de cultură și instrucție școlară, mediu de rezidență (urban, rural – cu și fără garnizoane militare), zone cu probleme etnice, zone cu tradiții istorice și militare, zone centrale ale țării, zone de graniță etc.
Pentru orientarea în acest conglomerat eterogen, este importantă identificarea imaginii dominante a cetățenilor pe baza aprecierilor pozitive / negative exprimate la adresa armatei și a atitudinilor acestora transformate în acțiuni, în condițiile unor relații normale cu organizația militară.
Identificarea imaginilor dominant-pozitive și dominant-negative se realizează pe baza opiniilor exprimate de cetățeni, a atitudinii și comportamentului lor atunci când fac aprecieri cu privire la armată sau când sunt în relație directă ori mediată cu organizația militară. Cetățenii se pot exprima direct când sunt chestionați, prin intermediul liderilor de opinie sau prin mass-media. Analiza opiniilor, atitudinilor și comportamentelor exprimate de cetățeni are un grad de relevanță mult mai mare decât exprimările liderilor de opinie și ale mass-media despre ce gândesc, ce spun, ce atitudine au și ce fac cetățenii în legătură cu armata.
Imaginea dominant-pozitivă poate să fie asociată cu încrederea cetățenilor în armată, iar imaginea dominant-negativă cu neîncrederea manifestată față de aceasta. Însă orice diagnosticare are un anumit grad de relativitate, întrucât nu poate surprinde decât parțial manifestarea imaginii într-un interval de timp. În acest caz, încrederea oamenilor în instituția militară nu poate fi corect investigată decât dacă opiniile declarate ale cetățenilor sunt comparate cu atitudinile lor comportamentale, exprimate prin prezentarea / neprezentarea la încorporare, satisfacerea stagiului militar activ sau optarea pentru serviciul militar alternativ, prezentarea / neprezentarea la formele de pregătire militară după efectuarea stagiului militar, sprijinirea / nesprijinirea armatei pe timpul calamităților naturale, numărul de cereri pentru a deveni militar angajat pe bază de contract, numărul de candidați pentru instituțiile militare de învățământ etc.
Imaginile sociale ale organizației militare reflectă consecințele directe ale relațiilor și reacțiilor generate de instituția militară în sistemul social global. Natura acestor relații cu elementele socialului se exprimă prin raporturi funcționale, raporturi de influențare (armata afectează prin acțiunile ei organizații și cetățeni) și raporturi de interese. În acest sens, sunt relevante pentru organizația militară imaginile sociale care se formează la nivelul tipurilor de organizații și al categoriilor de cetățeni care se află în raporturi funcționale cu armata, ce pot fi afectate de armată și care pot avea interese față de armată.
1.3. Implicațiile inducerii imaginii negative în funcționarea armatei
Inducerea imaginii negative a armatei în sistemul de referință al personalului militar poate genera efecte negative cu mari implicații în funcționarea de ansamblu a organizației militare: demoralizare, slăbirea coeziunii și a spiritului de corp, scăderea capacității combative, indisciplină, apariția neîncrederii în comandanți și șefi, manifestarea tendințelor centrifuge și căutarea alternativelor profesionale, diminuarea responsabilității și discernământului social, neangajarea în muncă, instalarea sentimentului inutilității etc.
În plan social, imaginea negativă a organizației militare poate avea ca finalitate sentimente de demoralizare națională, de insecuritate și acceptare necritică și pasivă a oricăror decizii externe, instalarea convingerilor că resursele acordate apărării sunt o risipă inutilă, fapt ce poate genera atitudinea favorabilă a politicului și a cetățenilor pentru diminuarea drastică a bugetului armatei, atitudinea pasivă a populației față de securitatea și apărarea națională și acceptarea fără rezerve a transferului acestui atribut al suveranității către organizații internaționale, acceptarea tacită a agresării simbolurilor naționale și înlocuirea lor tacită cu alte simboluri etc.
Denaturarea imaginii organizației militare pe plan internațional contribuie, de fapt, la denaturarea imaginii României, la încurajarea practicilor de izolare, a scenariilor separatiste, a excluderii din organismele internaționale de securitate și la îndepărtarea potențialilor aliați politici și militari.
În condițiile în care situația organizației militare în societatea românească depinde din ce în ce mai mult de imaginea socială, putem afirma că valoarea strategiilor de gestionare a imaginii armatei condiționează capacitatea acesteia de a-și gestiona reproducerea funcțională în interiorul națiunii.
1.4. Strategii de gestionare a imaginii armatei
Strategiile performante de gestionare a imaginii organizației militare trebuie să asigure perspectiva relaționării ei cu elementele socialului, în condițiile schimbării accelerate a acestuia, continuitatea activităților de conducere și de relații publice bazate pe criterii și principii care să conducă la evitarea atitudinilor ostile și agresarea imaginii sociale a organizației militare, corelarea obiectivelor managementului organizației militare cu obiectivele activității de relații publice în scopul realizării compatibilității între schimbările sociale și schimbările interne ale armatei, eșalonarea acțiunilor de gestionare a imaginii sociale a armatei în timp și spațiu, ținând seama de exigențele impuse de condiționările prezente și de perspectivă ale schimbării și dezvoltării organizației militare.
Conținutul mesajelor emise de armată în mod deliberat trebuie stabilit pe baza unei strategii unitare de gestionare a imaginii armatei elaborate pe principiile teoriei comunicării. Strategia de gestionare a imaginii cuprinde decizii la mai multe niveluri:
Elaborarea obiectivelor strategice;
Conceperea programelor de îndeplinire a obiectivelor pe domenii (în interiorul armatei, cu presa, cu organizații din interiorul societății românești și din străinătate etc.);
Elaborarea politicilor sectoriale menite să concretizeze secvențele programelor (relațiile concrete cu instituțiile statului, organizațiile politice și apolitice, structurile de relații publice, mass-media);
Planurile de prevenire și gestionare a crizelor de imagine.
Strategia de gestionare a imaginii include și strategia de comunicare; ea cuprinde obiectivele de comunicare, conținutul mesajelor care urmează să fie emise, receptorii sociali cărora li se adresează mesajele, canalele de comunicare, suportul mesajelor transmise (articole, documentare, casete audio și video etc.).
Mesajele emise de armată în mod deliberat trebuie să urmărească, în principal, următoarele:
Informarea privind starea și parametrii de funcționare a organizației militare;
Potențarea (punerea în valoare a) mesajelor generate de funcționalitatea organizației militare, în primul rând a mesajelor cu ponderea cea mai mare în formarea imaginii pozitive a armatei;
Diminuarea impactului negativ asupra populației a mesajelor generate de crize sau disfuncționalități ale organismului militar;
Menținerea în opinia publică a problematicii apărării și a interesului pentru instituția militară.
Conținutul mesajelor trebuie subordonat dezideratelor arătate mai sus și, de aceea, el trebuie să cuprindă:
Informații despre toate mesajele emise ca urmare a funcționării organizației;
Informații despre toate elementele componente ale organizației militare;
Informații despre concepția de funcționare și conducere;
Informații despre conducerea efectivă;
Informații despre oameni, în primul rând despre lideri și personalități militare;
Informații privind schimbarea și dezvoltarea organizației militare;
Informații despre disfuncționalitățile ce se manifestă;
Informații despre climatul organizațional;
Informații despre resurse și folosirea lor;
Informații despre cultura organizației (valori, norme, simboluri, ceremonial etc.);
Informații despre nivelul tehnologic, performanțele mijloacelor militare și nivelul dotării cu mijloace moderne;
Informații despre relațiile armatei cu alte elemente ale sistemului social, în primul rând cu organismele statului;
Informații despre criteriile și standardele aplicate în instituția militară;
Informații despre comportamente individuale și colective etc.
Cele două tipuri de mesaje sunt complementare și, în consecință, trebuie să existe concordanță în ceea ce privește conținutul lor de principiu.
Discordanța accentuată între mesajele emise deliberat și mesajele generate de funcționalitatea armatei duce la deprecierea imaginii sociale a acestei organizații pentru că informațiile contradictorii potențează aspectele negative și erodează (depreciază) aspectele pozitive ale funcționării ei. Decalajul dintre ceea ce face armata și ceea ce spune că face duce la schimbarea imaginii pozitive percepute la un moment dat, în opusul ei. Este vorba de fenomenul de răsturnare de imagine sau răsturnare imagologică, desigur, în acest caz, în sens negativ.
1.4.1. Gestionarea imaginii armatei – funcție a conducerii
Conștientizarea legăturilor dintre starea organizației militare și imaginea ei în mediul social ne îndreptățește să afirmăm că gestionarea imaginii armatei trebuie concepută ca o funcție a conducerii armatei. Prin această funcție, armata capătă posibilitatea de a exercita conducerea în modalități care cultivă încrederea cetățenilor în capacitatea ei de a-și îndeplini menirea socială și de a fi garantul real al Constituției, democrației și statului de drept. Prin gestionarea imaginii, conducerea organizației militare favorizează funcționarea normală a armatei și reproducerea organizației militare în modalități care facilitează integrarea în mediul social, evitarea disfuncționalităților de comunicare în interiorul armatei, precum și între armată și mediul extern.
Conceperea gestionării imaginii armatei ca o funcție a conducerii acesteia decurge din faptul că, în actualele condiții, imaginea condiționează din ce în ce mai mult și mai subtil performanțele organizației militare. Conexiunile dintre starea armatei și imaginea ei în mediile relevante determină preocuparea sistematică pentru evitarea denaturării imaginii organizației militare în cele trei zone de percepție: în rândul personalului armatei, în societatea românească și în mediul internațional.
În încheierea acestui subcapitol, dorim să subliniem faptul că strategiile de gestionare a imaginii sociale a armatei se construiesc și se aplică în condițiile unor puternice presiuni determinate de schimbările politice, sociale, economice, tehnologice, militare, de securitate etc. și, de aceea, succesul lor nu poate fi asigurat decât dacă ele beneficiază de autoritatea managementului militar la cel mai înalt nivel, prin punerea în aplicare, în mod corelat, a planurilor strategice de dezvoltare organizațională și schimbare organizațională cu planurile de relaționare organizațională și socială.
O parafrazare aproximativă a lui Darwin ar îndreptăți afirmația că „nu organizațiile puternice vor supraviețui în acest nou mileniu, ci organizațiile capabile să-și ajusteze acțiunile și să se adapteze unei lumi în schimbare, prin dialog și comunicare”.
1.5 Dreptul la imagine al militarilor
În societățile moderne, imaginea nu mai este doar un exercițiu și un produs al artei. Tot mai mult și tot mai spectaculos, imaginea face parte din arsenalul principal al mijloacelor de comunicare în masă.
Potrivit dicționarelor imaginea este:
o formă de reprezentare în conștiință a realității înconjurătoare pe baza senzațiilor dobândite cu ajutorul simțurilor;
reprezentare a unui obiect obținută din reunirea razelor luminoase emanate de la un corp și reflectate de altul;
reprezentare plastică a unei ființe, a unui obiect, etc.;
simbol.
De asemeni, prin imagine înțelegem reprezentarea care s-a format ca o sumă de credințe, atitudini, opinii, prejudecăți, experiențe sau presupuneri la grupe de persoane sau în cadrul opiniei publice asupra unei persoane fizice sau juridice, instituții, organizații sau orice fenomene și obiecte.
În sens larg, imaginea semnifică o “reflectare senzorială a unui obiect în conștiință sub forma unei senzații, percepții sau reprezentări”. Într-un sens conturat mai în detaliu, imaginea este definită drept “reprezentare sensibilă sau tablou mental concret, rezultat al reflectării senzoriale a obiectelor și a fenomenelor”.După analizatorul (organul de simț) prin care se realizează, pot fi deosebite: imagini vizuale, auditive, tactile, sinestezice, gustative, olfactive, etc.
În mod obișnuit, termenul este utilizat în filozofie, în limbajul psihologiei și al analizei estetice. Imaginea artistică, spre deosebire de imaginea în sens general, are în vedere un “semnificant cu valoare estetică”, o “obiectualizare” într-un material anumit: culoare, sunet, corp material tridimensional (piatră, bronz, fildeș, lemn etc.), a unui elaborat al fanteziei artistice. Imaginea artistică poate fi constituită și prin cuvinte (în arta literară), dar sensul cuvintelor trimite atunci la o reprezentare mentală, concretă a unei realități semnificate intenționat de către artist. Imaginea artistică este constituent gândirii artistice, așa cum este conceptul constituentul gândirii științifice.
De regulă, imaginea este materializată, concretizată într-un obiect (ca purtător de imagine). Legată de obiectul în care este încorporată, imaginea nu se reduce la acesta, ea întruchipând tocmai sensul,înțelesul degajate prin percepția socială (individuală sau de grup) a obiectului ca purtător de imagine. Imaginea poate fi și un simplu cuvânt, însă un cuvânt cu o forță de sugestie, cu o putere de a sugera și de a-și plasticiza sensul dintre cele mai mari.
În numeroase situații, o imagine se exprimă simultan și distinct atât prin “cuvânt”, cât și printr-o formă concretă, plastică. De exemplu, “țara” este un cuvânt (un cuvânt comun, în general, dar un cuvânt încărcat de sens pentru cetățenii unei anumite țări); în același timp, “ țara” poate fi simbolizată printr-o formă plastică, printr-o imagine (harta, stema, drapelul național etc.).
De remarcat este faptul că expansiunea, ofensiva imaginii în lumea modernă, cu deosebire în deceniile postbelice, constituie un proces real, tot mai substanțial și mai tumultos.
În lumea de astăzi, nu numai macro-colectivitățile sociale, nu numai națiunile și popoarele sunt interesate în promovarea unei “imagini de sine” pozitive și în raportarea adecvată la “imaginea celuilalt”; tot mai mult acest fapt devine o caracteristică a organizațiilor sociale, cu deosebire a celor politice și economice.
Se impune precizarea că termenul de “imagine” nu se reduce, restrictiv, la reproducerea materială a unei realități date, ci se referă la un atribut al vieții psihice bazat pe capacitatea psihicului uman de a constitui reprezentări mentale, determinant în relația comunicațională. Se poate afirma,deci, că imaginea poate să influențeze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivități.
Pentru a putea vorbi despre imaginea militarilor, trebuie să conturăm, în linii mari, pornind de la statutul socio-profesional al militarilor un posibil cod deontologic. Acest cod deontologic al militarului poate fi conceput sub forma unui summum de principii, reguli și norme, exprimate ca imperative la persoana a doua plural care să surprindă elemente de bază, firești de ordin moral, spre a fi de folos oricărui militar în multitudinea de situații, ipostaze și solicitări în care se poate afla.
Aceste imperative conțin un potențial de orientare, motivare, declanșare și susținere a acțiunilor militarului, niște repere, câteva sisteme de referință la care să se raporteze atunci când își evaluează atitudinile și conduita, judecățile sale nu numai prin prisma cerințelor legilor țării și regulamentelor militare, ci și din perspectiva valorilor morale și a celor general-umane, precum dragostea de țară, cinstea, omenia, generozitatea, altruismul, onoarea, demnitatea etc. fără de care nici reglementările cu forță coercitivă, juridică nu pot avea efecte pozitive.
Fără pretenția de abordare exhaustivă, acele principii, reguli și norme ce ar putea configura un eventual cod deontologic al militarului sunt următoarele:
Nimeni nu-i mai presus de lege să vă fie călăuză în viață și în muncă. Numai respectând Constituția, legile țării, jurământul militar, prevederile regulamentare și deopotrivă cerând acest lucru de la toți subordonații veți putea parcurge cu rezultate meritorii și în demnitate întreaga carieră militară;
Puneți mai presus de orice și în toate împrejurările, interesele țării, ale armatei. Serviți-le cu credință și destoinicie. Implicit, prin slujirea lor veți fi și dumneavoastră beneficiarii realizării lor.
Consacrați zilnic dincolo de gradul, funcția și vechimea în armată, câteva ore pentru perfecționarea prin eforturi proprii, a pregătirii profesionale, conștientizând că de acestea depinde decisiv îndeplinirea atribuțiilor ce vă revin în calitate de comandant, că numai dovedind competență veți obține prețuirea și respectul subordonaților;
Respectați și promovați în întreaga activitate principiile și normele morale militare tradiționale precum dragostea de patrie, respectul jurământului militar, a drapelului de luptă și a uniformei armatei, cinstirea eroilor neamului, spiritul de sacrificiu și dăruire, curajul onoarea și demnitatea militară. Trăind în spiritul acestor valori, promovându-le vă îmbogățiți imaginea, veți obține respectul și considerația subordonaților, superiorilor precum și a societății;
Fiți loiali țării și armatei, legați-vă destinul personal de cel al instituției în care lucrați. Oferiți cu generozitate și cât mai mult din cunoștințele, experiența și puterea dumneavoastră de muncă și nu așteptați “negustorește” să primiți în aceeași măsură sau chiar mai mult. Călăuziți-vă după deviza “ți se va da mai puțin decât dai”. Loialitatea să fie deopotrivă exprimată și față de șefi, colaboratori și subordonați, atașamentul și identificarea cu valorile morale, departe de slugărnicie și obediență, de fățărnicie și cameleonism.
Participați activ la competiția pentru afirmarea valorilor, pentru a ocupa o funcție, a primi un grad, o recompensă, o recunoaștere socială, Nu-i nimic rău în aceasta, dar cu condiția să o faceți cu mijloace loiale, cinstite, prin munca proprie și fără a lovi “sub centură” pe ceilalți competitori.
Tot ce se va obține pe alte căi – intervenții, relații, aranjamente de culise se dovedesc, în timp, efemere și fără a genera satisfacții autentice.
Asumați-vă întotdeauna, fără nici o reținere sau întârziere, responsabilitatea personală pentru tot ce se întâmplă în subunitatea, unitatea, compartimentul ce-l conduceți. Nu aruncați vina pe subordonați, împărțiți cu ei deopotrivă bucuria succeselor cât și amărăciunea nereușitelor. Orice încercare de a nu accepta responsabilitatea proprie, de a o împinge doar la subordonați, vă erodează credibilitatea și prestigiul.
Fiți un bun camarad, stimulați spiritul de corp, camaraderia, solidaritatea umană, sentimentul de apartenență a fiecărui militar la structura din care face parte, apărarea prin fapte a prestigiului ei. Ajutați și la rândul dumneavoastră veți fi ajutați. Nu lăsați în singurătate, fără a simți sprijinul și ajutorul comandantului, pe nimeni, mai ales când apar momente grele, situații complexe și cu un anume grad de risc și incertitudine.
Țineți la prestigiul, autoritatea și demnitatea instituției militare, apărați-o în orice împrejurare față de încercările unora de a denigra sau subaprecia locul și rolul ei în societate, acțiunile și rezultatele sale.
Și modalitatea cea mai eficientă de a o apăra este conduita și munca dumneavoastră, a subordonaților, o viață trăită în cinste, demnitate, în portul cu mândrie a uniformei militare, în respectul jurământului de credință depus față de țară.
Fiți permanent și în orice împrejurare un exemplu pentru subordonați din toate punctele de vedere: cultură, pregătire de specialitate, muncă, moralitate, curaj, condiție fizică, echilibru psihic, disciplină, onoare și demnitate, conduită familiară și civică.
Dați ordine clare, concise, legale, morale și posibil de executat în condițiile date. Controlați cu exigență și obiectivitate îndeplinirea lor întocmai, cereți să vi se raporteze despre executarea lor.
Respectați demnitatea oamenilor. Nu fiți vulgar, nu folosiți trivialități un limbaj necivilizat și în afara prevederilor regulamentare, nu permiteți asemenea manifestări subordonaților. Aroganța și disprețul față de oameni, impolitețea și grosolănia nu generează respect, ci doar resentimente rănește și demotivează. Nu poate fi demn cel ce calcă demnitatea altuia, respectat cel ce nu respectă pe ceilalți.
Nu așteptați, nu pretindeți, nu sugerați subordonaților să vă ofere avantaje materiale ori servicii de orice fel. Nu acceptați asemenea favoruri. Vă discreditează și vă slăbește autoritatea de șef.
Nu comentați niciodată , explicit sau implicit, ordinele șefilor în fața subordonaților, nu le transmiteți deciziile și măsurile lor ca și cum nu ați fi de acord cu ele, dar dacă e ordin… Purtați-vă cu șefii așa cum doriți să se poarte cu dumneavoastră subordonații. Nu permiteți critica superiorilor de către subalterni, căci veți fi imitat imediat de către aceștia.
Nu exagerați greșelile subordonaților, nu ironizați unele posibile defecte fizice, nu fiți batjocoritor și sarcastic în aprecierea calităților și muncii subordonaților.
Nu recompensați și nu pedepsiți cu ușurință, sub imperiul primei porniri sau într-o stare de euforie emoțională, depresivă sau de oboseală accentuată Nu uitați că lauda pentru munca bine făcută este mai productivă decât pedepsirea greșelilor.
Nu acceptați și nu încurajați pe cei care vă ridică osanale, vă laudă și manifestă servilism și lingușeală. Feriți-vă deopotrivă de intriganții care înveninează relațiile interumane, dar și de lingușitorii care din oportunism vă preamăresc mereu. Nu respingeți și nu marginalizați pe cei care au verticalitatea morală și demnitatea de a raporta deschis despre neajunsurile conducerii, inclusiv ale dumneavoastră ca șef.
Este evident că armata trebuie să se modernizeze, atât din punct de vedere al imaginii,cât și din punct de vedere al forței de negociere pe care o are în discutarea bugetului. Ar trebui să dezvolte o politică de imagine prin care să creeze o imagine despre sine diferențiată. Prin natura ei, armata este o instituție închisă, însă armata română nu comunică destul de mult cu comunitățile. Sigur, se întâmplă la sărbători, la depuneri de coroane, la ceremonii ale jurământului, dar totuși armata română nu are o politică strategică de imagine. Ar trebui să-și arate toate dimensiunile, să renunțe la această pudoare păguboasă, să nu arate numai dimensiunea ei simbolică, ci și dimensiunea ei umană, firească, confruntată cu grijile cotidiene. Pentru că problemele nereflectate nu există. Și cum la noi politica reacționează mai degrabă la stimulii de presă decât la cei instituționali, ar trebui ca armata să folosească mai intens și mai inteligent aceste canale. Dacă problemele armatei ar deveni publice, presiunea media ar produce efecte pozitive, deoarece armata română merită mai mult decât ceea ce primește acum. Așa funcționează mecanismul cerere-ofertă în lumea contemporană, care este mai curând unul de translație simbolică. Armata trebuie să iasă din ascundere, să devină actor al scenei publice. Totuși, există o limită până la care armata poate deveni mai transparentă.
Armata poate fi mai deschisă spre societatea civilă, poate câștiga o dimensiune democratică în sensul eliberării individului de balastul birocratic, inevitabil instituțiilor ierarhice.
Poate că armata s-ar putea implica mai mult în activitățile sociale, iar dacă ținem cont și de valoarea ridicată a încrederii populației în armată, imaginea ei și a militarilor în general, va fi mult mai bună.
Imaginea publică a armatei este o componentă de bază a capacității de apărare a țării. Întreaga activitate de relații publice din armată are drept scop crearea și menținerea unei imagini publice veridice, credibile a instituției militare și implicit a militarilor. Putem spune că imaginea publică a militarului se poate cuantifica în nivelul de încredere al populației și al organizațiilor cu care intră în contact instituția militară.
Gestionarea imaginii publice a armatei revine sistemului de relații publice și este evaluată de Direcția Relații Publice. Aceasta prezintă periodic rapoarte ministrului apărării naționale și șefului Statului Major General care cuprind rezultatele evaluării imaginii publice a armatei și face propuneri de corectare a deficitelor de imagine prin eliminarea surselor de erodare acesteia. De asemenea, Direcția Relații Publice informează structurile de relații publice cu rezultatele evaluării imaginii publice a armatei.
1.6. Considerații generale privind cariera militară
Conceptul de carieră
Deși în limbajul curent noțiunea de carieră este foarte larg folosită, conceptul de carieră are numeroase înțelesuri, neexistând până în prezent o definiție oficială unanim acceptată, care să întrunească consensul specialiștilor, în literatura de specialitate fiind cunoscute diferite formulări sau diferite opinii.
În general, înțelesul popular al termenului de carieră este asociat cu ideea de mișcare ascendentă sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obține mai mulți bani, mai multă responsabilitate sau de a dobândi mai mult prestigiu si mai multă putere.
O carieră se referă la situații diferite pentru oameni diferiți. Este posibil ca un individ să conceapă cariera ca fiind o serie de posturi diferite în firme țintă de diferite, în timp ce un alt individ vede cariera sa similară cu o ocupație.
Treptat însă, conceptul de carieră a dobândit o accepțiune mult mai largă și o aplicabilitate tot mai globală. Astfel, devenind deosebit de complex, conceptul de carieră are în vedere atât întregul personal al firmei, cât și dezvoltarea în cadrul postului de ținut sau chiar în cadrul altor ocupații, deoarece capacitatea unei persoane de a face față unor noi servicii sau unor noi responsabilități mai mari create pe măsură ce timpul trece și se acumulează experiență.
Cu alte cuvinte, cariera reprezintă un aspect important și o parte însemnată din viata unui individ care, la rândul ei, reprezintă o permanentă luptă pentru atingerea scopurilor sau obiectivelor personale. Astfel, indivizii sunt, de obicei, dornici să-ți dezvolte cariera care ține cont atât de nevoile personale și familiale, inclusiv educația copiilor, cât și carierele partenerilor sau de calitatea vieții.
Prin urmare, dezvoltarea carierei profesionale nu este o problemă de sine stătătoare, ci trebuie privită în contextul vieții și dezvoltării de ansamblu a unei persoane și nu numai în calitatea sa de angajat.
Astfel potrivit literaturii de specialitate, conceptul de carieră are mai multe înțelesuri.
Carieră = avansare – această viziune presupune mobilitate, de obicei, ascensiunea într-o organizație sau în ierarhia profesională;
Carieră = profesie – potrivit acestui punct de vedere, anumite ocupații constituie o carieră (managerii, profesioniștii, militarii), în timp ce alte ocupații sunt gândite ca „posturi” (ospătarii, muncitorii necalificați sau vânzătorii);
Carieră = succesiunea de posturi de-a lungul vieții – în această viziune, cariera reprezintă istoria unor posturi individuale.
Alți autori înțeleg prin carieră succesiunea de funcții, în ordinea crescătoare a prestigiului, prin care trece angajatul în mod ordonat, după o regulă previzibilă.
De asemenea, Gary Johns, prezintă cariera ca „o succesiune evolutivă de activități și de propoziții profesionale pe care le atinge o persoană, ca și atitudine, cunoștințele și competentele asociate care se dezvoltă de-a lungul timpului”
Carieră = serie de roluri de-a lungul vieții, legate de experiență – aceasta este o abordare subiectivă care se concentrează asupra istoriei unei experiențe de muncă ce poate cuprinde propriile concepții, aspirații, succese, insuccese etc.
O definiție asemănătoare este dată de David J. Cherington, care înțelege cariera ca pe o succesiune de experiențe individuale, legate de muncă și câștigate de-a lungul vieții. Aceasta înseamnă că o carieră este un concept individual, deoarece fiecare persoană are o unică succesiune de experiențe legate de muncă.
Carieră = percepere individuală a succesiunii de atitudini și comportamente, asociate cu experiențele și activitățile de muncă de-a lungul vieții profesionale. După cum se poate constata, această definiție propusă de Douglas T. Hall are în vedere atât aspecte subiective (experiențe, roluri), cât și cele obiective (atitudini și comportamente pe posturi) care pot să apară de-a lungul vieții active a unei persoane, fără a face vreo referire la ceea ce înseamnă avansarea persoanei respective.
Carieră = cadrul dinamic în care o persoană îți percepe viata în întregul ei și interpretează semnificația diferitelor calități personale, acțiuni și lucruri care i s-au întâmplat. Deci tot o interpretare subiectivă a carierei.
Promovarea în carieră
Evoluția în cariera militară înseamnă promovare în funcție și înaintare în grad pentru cadrele militare performante, menținerea în aceeași funcție sau numirea în funcții succesive prevăzute cu același grad pentru cele competente și trecerea în rezervă pentru cele care au încheiat contractul și nu există posibilitatea reânoirii lui sau nu corespund cerințelor ori nevoilor Ministerului Apărării. Înaintarea în grad este una dintre problemele cele mai dificile pentru managementul resurselor umane în armată. Nu doar criteriile folosite pentru a selecționa persoanele care vor fi promovate ci crearea și menținerea de posturi libere care să permită cadrelor militare valoroase să promoveze.
Criteriile și regulile de evoluție în carieră sunt transparente și urmăresc acordarea de șanse egale tuturor celor care îndeplinesc specificațiile de personal ale postului respectiv.
În acest sens, evoluția în carieră a personalului militar profesionalizat se derulează în corelație directă cu nivelul de pregătire realizat prin cursuri și exercitarea atribuțiilor funcționale, precum și cu parcurgerea unor etape obligatorii pentru o treaptă superioară a ierarhiei. Pe această bază, precum și pe temeiul principiilor de evoluție și promovare în carieră, sunt stabilite reguli cu caracter normativ pentru personalul militar profesionalizat actual.
Selecția în vederea frecventării unui curs de carieră este condiționată de propunerea de a fi numit într-o funcție care necesită competență asigurata prin acel curs.
Frecventarea unui curs de carieră se face începând din ultimii 2 ani ai stagiului minim în gradul respectiv.
Evoluția în carieră se bazează pe elemente ce țin exclusiv de individ: performanța în funcțiile anterioare, competențele avute luate în calcul pentru ocuparea funcției următoare, potențial de dezvoltare în carieră.
Promovarea în funcție și înaintarea în grad, precum și trecerea maiștrilor militari și subofițerilor în corpul ofițerilor se fac în temeiul hotărârilor comisiilor de selecție.
Promovarea în funcție și înaintarea în grad sunt condiționate de:
Îndeplinirea stagiului minim obligatoriu, corespunzător cerințelor fiecărui tip de funcție;
Calificativele obținute pe parcursul întregii cariere militare;
Absolvirea cursului de carieră necesar în vederea îndeplinirii atribuțiilor noii funcții;
Înaintarea în grad a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate și în rezervă se face în ordinea ierarhică a gradelor, în raport cu nevoile și posibilitățile forțelor armate, pe baza competenței profesionale și conduitei morale, consemnate în aprecierea de serviciu;
La înaintarea în grad a ofițerilor, se va acorda prioritate celor care prin profesionalism și rezultate deosebite obținute în muncă, prin cultură, personalitate, spirit de organizare și inițiativă au perspective de a îndeplini funcții superioare și au stagiu în grad mai mare.
În timp de pace, ofițerilor, maiștri militari și subofițeri în activitate vor fi înaintați în grad, la termen, dacă îndeplinesc următoarele condiții:
Au împlinit stagiul minim în grad prevăzut de Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare sau împlinesc acest stagiu în cursul anului calendaristic respectiv;
Au fost apreciați pe întreaga perioadă a stagiului minim în grad, iar cei care au depășit acest stagiu, și în anul premergător înaintării în grad, cel puțin cu calificativul “corespunzător”; anii în care li s-au acordat calificative inferioare acestuia nu se socotesc la calculul stagiului minim în grad;
Numărul cadrelor militare din Ministerul Apărării care urmează să fie înaintate în gradul următor în cursul uni an calendaristic se va stabili anual de către ministrul apărării, în raport cu numărul funcțiilor cu acest grad ce urmează să fie încadrate, în limitele prevăzute în lege.
Orice nou intrat în sistemul militar își poate construi mai multe scenarii de evoluție și poate anticipa etapele obligatorii și reglementările/condiționările stabilite pentru fiecare dintre acestea. Rolul persoanelor cu atribuții de consiliere, este de a orienta persoana către acele funcții care îi pun în valoare la maxim aptitudinile, abilitățile, experiența și pregătirea anterioară. Acest principiu se materializează prin următoarele măsuri:
consemnarea în aprecierea de serviciu a domeniului de activitate cu care este compatibil (înalt calificat, calificat, mediu calificat) și în care se poate afirma ca specialist;
atribuțiile și standardele de performanță corespunzătoare fiecărei funcții au fost stabilite prin Carta Posturilor, sunt revizuite și completate periodic și ori de câte ori situația o impune. Astfel, se realizează un proces de îmbogățire a muncii, fapt ce are valențe motivaționale și, totodată, realizează o adaptare permanentă individ – funcție;
în cadrul temelor de instruire trebuie subliniată importanța, rolul și locul cadrului militar, fapt ce ar duce la creșterea aprecierii pentru profesie;
la nivelul politicilor de personal trebuie realizată rotația indivizilor în diverse funcții (se realizează, în acest mod, o specializare continuă indivizilor, eliminarea rutinei, creșterea aprecierii acestora pentru profesie și pentru conținuturile activităților).
Evoluția personalului în carieră este un obiectiv instituțional care asigură organizației, în zonele de vârf ale ierarhiei, persoanele cu maximum de aptitudini și competențe raportate la cerințele funcției. Echilibrul dintre necesitățile individului și ale instituției se realizează printr-o serie de măsuri de protecție socială: Legea 80/1995 – privind statutul cadrelor militare; O.G. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se aplică în perioada restructurării Ministerului Apărării; Ordinul Ministrului Apărării nr. M 48/1998 – norme metodologice de aplicare a O.G. 7/1998; Ordinul comun al Ministerului Apărării și Ministerului Muncii Solidarității Sociale/Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în vederea aplicării unor servicii de preconcendiere și măsuri active de protecție socială pentru personalul disponibilizat; Ordinul comun al Ministerului Apărării și Ministerului Educației și Culturii nr. M 80/2001 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar disponibilizat ca urmare a restructurării armatei.
Cadrele militare au avut întotdeauna cariere, însă, numai relativ recent, managementul resurselor umane și-a orientat mai serios atenția și preocuparea asupra metodelor și căilor de dezvoltare a carierelor, precum și a tipului de planificare necesară pentru atingerea scopurilor acestora.
CAPITOLUL II
PUBLICITATEA PROFESIEI MILITARE
2.1 Strategii publicitare
Obiectivul publicității este în general găsirea unui anumit tip de modificare a atitudinii, act ce trebuie obținut în privința unei anumite categorii de public, într-o anumită proporție și într-un anumit interval de timp.
În ceea ce privește sistemul militar obiectivul publicității este promovarea carierei militare și creșterea gradului de atractivitate a acestei profesii.
Atragerea tinerilor spre cariera militară și instituțiile militare de învățământ trebuie abordată în contextul unei reacții rapide la semnalele pieței forței de muncă și a adaptării ofertei la evoluțiile cererii. Aceasta presupune, totodată, diversificarea formelor și modalităților de promovare a ofertei privind profesia militară și o mai mare flexibilitate a sistemului militar, având la bază principiile nediscriminării, șanselor egale, accesului liber și necondiționat la informații.
Strategiile publicitare având ca scop promovarea profesiei militare trebuie să parcurgă următoarele etape:
– studiul obiectivelor și al grupului țintă;
– stabilirea strategiei de comunicare instituțională;
– mijloacele de comunicare prin care se atinge rezultatul dorit.
Deși, potrivit tuturor sondajelor de opinii, instituția armată este foarte apreciată la nivelul societății românești, evoluția mediului social-economic, diversificarea ofertelor educaționale și a profesiilor civile, coroborate cu reforma sistemului militar și reducerea efectivelor armatei au atras după sine scăderea atracției tinerilor către profesia și cariera militară, comparativ cu profesiile civile. Dispariția mitului siguranței locului de muncă și conștientizarea actualelor riscuri ale profesiei militare au făcut ca tinerii zilelor noastre să fie mai pragmatici, mai bine informați despre lumea în care trăiesc și mai fermi în alegerea profesiei.
În acest context problematica atragerii resursei umane spre cariera militară se conturează ca o provocare esențială, a cărei abordare necesită cu siguranță o schimbare de atitudine și imagine, atât din partea angajatorului, cât și a celor care optează pentru profesia militară.
Pentru rezolvarea în interesul armatei a problemei în cauză se impune găsirea a noi modalități de promovare a profesiei militare, de recrutare și selecție a resursei umane care urmează să fie integrată în procesul de profesionalizare a instituției militare.
Se impune, de asemenea, o recrutare de tip activ, prin căutarea candidaților și contactul direct cu aceștia în mediile în care-și desfășoară activitatea, nu așteptarea lor, alături de dezvoltarea și diversificarea colaborării cu mediile civile și grupurile de suport ale acestora (părinți, profesori, lideri de opinii, personalități politice și din mass-media etc.) și, nu în ultimul rând, utilizarea cu prioritate a metodelor și procedeelor specifice marketing-ului agresiv.
Mesajele publicitare trebuie să „vândă” postul și să propage filozofia instituției, identitatea și rolul său, în condițiile respectării constrângerilor legale referitoare la înlăturarea unor discriminări în calea accesului la post. Ele insistă asupra unor factori atractivi (cum ar fi: deschidere, dinamism, condiții financiare avantajoase ș.a.), lasând candidaților „plăcerea” de a descoperi anumite aspecte ale vieții în cadrul colectivității specifice.
Se poate determina tipul de mesaj ce lovește coarda sensibilă a celor mai mulți subiecți. Posibilii candidați trebuie informați despre ceea ce înseamnă serviciul sub arme:
Activitatea promoțională și de propagandă este fundamentală în această etapă. Dacă se dorește mărirea bazei de recrutare este necesar ca tinerii să fie informați, stimulați și edificați prin toate metodele posibile. Evident, aceste demersuri sunt costisitoare, dar „nu poate fi subevaluată influența lor și imposibilitatea renunțării la ele, fapt demonstrat cu claritate de unele țări (SUA, Anglia, …) care au introdus profesionistul în forțele lor armate de mai mult timp”.
Se mai cere specializarea și mai buna pregătire sociologică și psihologică a recrutorilor pentru ca în limitele resurselor disponibile (spații, informații, bugete, timp etc.) să reușească descoperirea „diamantelor în mulțime”. Această cerință ține seama de rezultatele metodelor utilizate în publicitate. Spre exemplificare, costurile de atragere a unui „client” sunt situate la nivelul de: „5-8 $ prin discuții directe, 50-100 $ prin expedieri poștale și 75-150 $ prin reclamă cu ajutorul mass-media”.
Un sondaj efectuat asupra voluntarilor germani referitor la factorii cei mai importanți ce le-au influențat decizia de a intra în slujba forțelor armate arată că această opțiune a fost determinată de:
„respingerea serviciului civil alternativ – 35,29%;
dorința de a îndeplini o îndatorire prevăzută de Constituție – 26,14%;
influența militarilor activi ori în rezervă – 16,34%;
influența mass-media – 9,80%;
influența școlii – 0,6%;
altele – 11,83”.
Dacă se acceptă rezultatele acestui sondaj (obținut într-un alt mediu cultural, dar acceptabil în lipsa unuia propriu), precum și rezultatele prezentate se poate lesne construi mesajul publicitar și alege calea de influențare a potențialilor angajați. Influența militarilor este mai mare cu 67% decât cea a mass-media, iar costurile pe un candidat potențial sunt mai mici cu cel puțin un ordin de mărime.
Această realitate impune o activitate de teren, desfășurată în numeroase locuri, în mod descentralizat, cu mijloace ireproșabile, utilizate de animatori competenți, dinamici și motivați. Efortul este cu atât mai mare cu cât „conform cercetărilor efectuate în SUA, pentru a primi în armată un voluntar trebuie să se desfășoare o muncă preliminară cu 24 de candidați”.
Forțele armate italiene vorbesc despre un raport „între cereri și locuri de 29/1”. Un asemenea raport nu se bazează pe improvizații și presupune campanii de informare sistematică a tinerilor, precum și veritabile studii de piață.
În armată sunt primiți tineri cu vârsta între 18 și 26. Din cei 2.736.268 tineri (care îndeplinesc condițiile de vârstă) pot fi influențați în mod direct cei de vârstă școlară (18-19 ani), respectiv cel mult 764.782 tineri. Dacă se adaugă condiția de a fi absolvit liceul cu diplomă de bacalaureat, mediul țintă se restrânge la elevii claselor a XII – a, adică cel mult 179504 tineri. Într-un chestionar aplicat în mediul țintă doar 46% dintre băieți și 44% dintre fete doresc să facă armata, și doar 20% apreciază activitatea instituției miliare cu calificativul foarte bine, respectiv 35.900 (probabil că aceștia reprezintă potențialii candidați la instituția militară).
Cu toate acestea, la porțile instituțiilor militare se prezintă pentru testări în vederea înscrierii la concursurile de admitere în instituțiile militare de învățământ aproximativ 10-12.000 tineri (din surse autorizate, dar neoficiale). Cu un raport între cereri și locuri de aproximativ 10/1 activitatea centrelor de recrutare nu poate fi apreciată la calificative maxime, chiar dacă „carierele militare și-au pierdut mult din atractivitate”.
Trebuie să se țină seama de renunțările dinainte, din timpul și de după concurs, ca și de numărul celor care nu se prezintă la probe. Mulți tineri susțin mai multe concursuri de admitere simultan. Adesea, dacă sunt admiși în același timp la o instituție de învățământ civilă și la una militară, o aleg pe prima.
Chiar dacă influența școlilor asupra tinerilor pentru ai determina să îmbrace haina militară este minimă, în opinia autorului de aici trebuie pornit. Este posibil ca centrele de recrutare să acopere cu dificultate cele 1.315 licee din țară. Apoi prezentările acestor emisari ar putea fi anihilate de cinismul unora dintre elevi (după care militarii exercită o meserie grea și prost plătită).
Dacă trecutul contează atunci cei care ar putea influența sistematic orientările tinerilor sunt profesorii. Dacă există mecanisme de stimulare, aceștia ar putea juca un rol important în recrutarea tinerilor pentru instituția militară (prin discuții directe, scrisori, discuții cu părinții etc.).
Atenția recrutorilor față de realizarea efectivului de recruți cerut nu înseamnă însă doar o simplă chemare a candidaților, chiar dacă timpul și resursele disponibile sunt limitate. Vizita medicală, probele sportive, testele aplicate în procesele de selecție costă (între 2,5 și 5 milioane lei pe candidat). Și în direcția reducerii costurilor acțiunea profesorilor de liceu (special instruiți) ar putea face o primă triere a tinerilor care au aptitudini sportive, nu au probleme de sănătate sau cu disciplină, au un nivel de inteligență suficient de ridicat etc.
Desigur, se poate adopta pe mai departe o atitudine pasivă care în aparență presupune costuri minime ale procesului de asigurare cu personal. Însă aceste costuri sunt depășite cu mult de:
-cheltuielile de formare ale unor persoane care nu împărtășesc sistemul de valori al instituției militare;
-scăderea calității activităților desfășurate de persoane care nu corespund întru totul specificațiilor de post. Pentru a se sublinia importanța proceselor de recrutare se poate arăta că „în 1990, conducerea forțelor armate [americane] a trebuit să mărească sumele pentru reclamă la 20 milioane dolari”.
Oricât de mult s-ar insista pe importanța proceselor de recrutare a resurselor umane, este greu de spus că se exagerează. Măsura în care se reușește atragerea și angajarea personalului capabil să-și îndeplinească sarcinile în mod consecvent, cu asumarea deplină a responsabilităților, determină ocuparea unei poziții mai mult sau mai puțin avantajoase pe piața forței de muncă. Rezultă că recrutarea resurselor umane trebuie prevăzută și programată cu conștiinciozitate și scrupulozitate, fără a lăsa nimic la voia întâmplării și eliminând orice improvizație.
Un impact deosebit l-ar avea asupra tinerilor potențiali candidați să urmeze o carieră militară prezentarea materialelor promoționale prin intermediul elevilor și studenților aflați la studii în instituțiile militare de învățământ, cu prilejul unor acțiuni educative extrașcolare comune (științifice, cultural-artistice și sportive). Acțiunile gen "Ziua Porților Deschise", festivitățile de depunere a Jurământului militar, aniversările și ceremonialurile militare, precum și întâlnirile tinerilor civili cu reprezentanții unităților operaționalizate și ai instituțiilor militare de învățământ, având ca tematică consilierea și orientarea școlară a acestora, constituie prilejuri favorabile de mediatizare și creștere a atractivității carierei militare.
O altă modalitate de atragere a tinerilor spre cariera militară o constituie vizitarea de către elevii școlilor și liceelor civile, acolo unde este posibil, a instituțiilor militare de învățământ și a unităților operaționalizate, unde aceștia pot vedea ceea ce fac militarii, pe care de multe ori îi admiră, văzându-i îmbrăcați în uniformă, pe stradă, la televizor sau la parade.
În concluzie, problematica atragerii tinerilor spre profesia și cariera militară trebuie abordată în contextul noilor reglementări privind profesionalizarea resursei umane. Important este ca cei interesați să intre în sistemul militar să perceapă corect "meseria de militar", care conferă unui tânăr tot ceea ce-și poate dori de la o profesie și îi permite să facă față tuturor provocărilor vieții.
2.2 Canalele mediatice
În funcție de strategia media trebuie să se opereze o alegere între diferitele canale mediatice care pot fi utilizate. Toate posibilitățile mediatice prezintă interes, însă fiecare deține specificul său.
„De la începutul schimbului economic interuman, producătorul, ca și vânzătorul, a folosit toate mijloacele posibile pentru a-și asigura o desfacere cât mai largă a produselor, a făcut, cu alte cuvinte, reclamă.”
Istoricește vorbind, reclama a existat sub diverse forme, în toate timpurile. Reclama variază în intensitatea ei după țări și domeniul care se promovează un produs, loc de muncă etc.
Seyfefrt definea reclama ca „trezirea intenționată a atenției și a interesului la persoane sau grupe de persoane în legătură cu grupuri de persoane…”
Reclama este mijlocul de activitate asupra psihicului uman, cu scopul de a actualiza o dorință, dublată de dorința voluntară de dobândire a „ceva”.
După natură și scop distingem:
Reclama informativă:
Publică (Dau informații generale despre casa producătoare, fac cunoscute articolele care se pun în discuție, servicii etc.)
Reclama organizațiilor (De producție, comerciale, de transport, profesionale, etc.)
Reclama insistent explicativă
Individuală (a actorului, atletului, literatului, militarului etc.)
Reclama Bunurilor economice (bunurile destinate direct pentru consumul populației)
Reclamele, sub orice formă s-ar prezenta, nu constituie altceva decât o situație ce apare în câmpul variat al fenomenelor exterioare, în fața căreia indivizii sunt chemați să se adapteze.
Făcând referiri la condițiile stimulării atenției și procesul de percepție putem afirma faptul că: „Procesul perceptiv al individualității, care consistă în prinderea situațiilor din mediul ambiant, merge mână în mână cu procesul de atenție”
Pentru profesia militară, domeniile și aspectele motivaționale identificate cel mai des la potențialii candidați sunt următoarele:
a) Dorința de calificare profesională;
b) Dorința de a lucra în domeniul militar;
c) Patriotism;
d) Avantajele (materiale și de altă natură) profesiei militare;
e) Spirit de aventură/dorința de a călători.
Reclama trebuie să canalizeze informația, în sensul de a oferi potențialului candidat domeniile și aspectele motivaționale identificate cel mai des, menționate mai sus.
2.2.1 Presa
Presa scrisă are o poziție de lider în ceea ce privește repartiția investițiilor publicitare în cadrul celor cinci mari canale mediatice. Această poziție îi este asigurată de marea sa bogăție atât la nivelul diversității titlurilor sale, cât și al posibilităților pe care le oferă clienților din punct de vedere geografic (presă locală, regională, națională etc.) și temporal (publicații săptămânale, lunare etc.)
Cel mai important canal de difuzare a informațiilor despre instituția militară rămâne presa scrisă.
Publicațiile care au avut cele mai multe referiri la instituția militară au fost: Evenimentul zilei, Adevărul, Ziua, Curierul național, Realitatea românească, România liberă, Jurnalul național, Azi, Dimineața și Gardianul.
Presa militară este presă de tip profesional. Principalul său avantaj îl reprezintă puternica selecție a publicului-țintă pe care o permite impactul puternic în privința mediilor interesate și lectura atentă și competentă a suportului. Seriozitatea ei oferă credit anunțului pe care îl publică.
Materiale publicistice privind prioritățile organismului militar românesc și realitățile din viața cotidiană a oștirii sunt oferite de Trustul de Presă al Armatei prin săptămânalul Observatorul militar și revistele Spirit militar modern și Viața militară care apar lunar respectiv săptămânal. Acestora li se adaugă publicații pe categorii de forțe Revista Forțelor Terestre, Cer senin și Marina Română, publicații teritoriale Curierul Armatei, Scutul Patriei, În slujba patriei și publicații departamentale Gândirea Militară Românească, Revista de Istorie Militară, Revista de Medicină Militară și Revista Consilierilor Juridici din Armată Lex.
Observatorul militar este principalul produs de presă al Ministerului Apărării. Primul număr a apărut pe 23 iulie 1859. La acea dată, era nu doar prima publicație militară din România, ci și unul dintre primele ziare militare din lume.
În 2004, a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural, gradul de Cavaler. Este un săptămânal de 24 de pagini, toate color.
Observatorul Militar își propune:
– să informeze personalul armatei asupra preocupărilor principale ale conducerii ministerului și asupra măsurilor de adaptare a Forțelor Armate ale României la standardele euroatlantice;
– să inducă o imagine pozitivă a instituției militare în opinia publică din țară și din străinătate;
– să promoveze un dialog real între armată și societatea civilă;
– să susțină efortul de modernizare al armatei;
– să prezinte aspecte relevante ale contribuției Forțelor Armate ale României la misiunile internaționale.
Revista Viața militară se adresează militarilor din toate armele și specialitățile militare, de la elevul de liceu (colegiu) militar și până la veteranii de război, cadrelor în rezervă și în retragere, dar, în egală măsură, și tinerilor din mediul civil interesați de fenomenul militar la nivel planetar, de istoria literaturizată a armatei romane, de poezia respectiv arta plastică practicată de militari ori inspirată din viața lor, dar și de memoriile de război ori de actualitatea militară expusă într-o formă accesibilă, atractivă, instructivă.
Revista Spirit militar modern publică studii, articole, anchete, dezbateri și documentare pe teme de psihologie, sociologie, învățământ militar, etică, managementul resurselor umane, relații publice, semnate de nume de prestigiu ale vieții științifice și culturale din România, precum și de psihologi sau sociologi militari din alte armate.
Se adresează cadrelor militare și elevilor instituțiilor militare de învățământ, având următoarele obiective de bază:
• prezentarea problemelor legate de pregătirea psihologică a luptătorului;
• sprijinirea comandanților aflați pe toate treptele ierarhice pentru îndeplinirea în cele mai bune condiții a actului de comandă;
• cultivarea spiritului de corp în armată;
• întărirea legăturilor instituției militare cu societatea civilă;
• promovarea imaginii militarului de profesie în societate;
• dezvoltarea culturii militare a viitorilor ofițeri și subofițeri.
2.2.2 Radioul
Transmiterea informației la distanță a reprezentat idealul omului din cele mai vechi timpuri, dar o dată cu descoperirile tehnice în domeniu s-a dorit ca distanțele la care se putea comunica să fie mărită. Desigur că acest ideal a fost realizat și este de neconceput acum, în condițiile existenței telefoniei mobile, a internetului, a radioului și a televiziunii să se mai pună problema unei îngrădiri sau limitări a comunicării între oameni.
Se știe că publicul alege din multitudinea mijloacelor de presă pe acela sau acelea care răspund gustului lui. El caută în acestea informațiile de care are nevoie, sau găsește ceva interesant în comentariile care răspund afinităților sau convingerilor sale.
În audiovizual accesul publicului este aproape total, el având posibilitatea să asculte mai multe posturi de radio sau să urmărească mai multe televiziuni. El migrează în permanență, accesul nefiind îngrădit.
Se spune că: „radioul anunță, televiziunea arată și presa scrisă comentează”. Există în această afirmație mult adevăr, care sintetizează în câteva cuvinte rolul fiecărui canal de presă, radioul fiind cel care dă informația cu operativitate, urmează televiziunea care o completează cu imagine, iar presa scrisă la care procesul de elaborare și difuzare este mai lent trebuie să urmărească explicarea și comentarea informației.
Demersul unor cercetători sociologi și teoreticieni în a stabili tipologii mult mai complexe ale funcțiilor mass-media a fost continuu aducând, odată cu evoluția societății, elemente noi sau renunțând la cele ale predecesorilor. O tipologie mai didactică o găsim în volumul din culisele celei de-a patra puteri.
Autorul, M. Coman sintetizează funcțiile mass-media în cinci categorii:
funcția de informare;
funcția de interpretare;
funcția de legătură;
funcția culturalizatoare;
funcția de divertisment.
Informarea este principala funcție a radioului ce poate fi utilizată în promovarea profesiei și carierei militare prin genurile radiofonice specifice:
Știrea – în care se relatează o informație sau un eveniment actual semnificativ ce interesează publicul-țintă. O știre difuzată de un post local trebuie să conțină informații în legătură cu zona respectivă pentru că publicul este mai interesat de ce se întâmplă în imediata lui apropiere. Astfel în sprijinul celor care doresc să urmeze o carieră militară vin informațiile transmise de Birourile informare-recrutare zonale.
Interviul – este considerat în radio un gen publicistic fundamental, fiind prezent în majoritatea emisiunilor. Dialogul dintre jurnalist și interlocutor reprezintă cel mai eficient mijloc de a obține și transmite o informație către public, mai ales în radio unde se lucrează cuvântul rostit. Nimic nu este mai convingător pentru ascultător decât informația primită direct de la intervievat, acesta fiind considerat ca prima și cea mai credibilă sursă. Prin dialogul între reporter și interlocutor (personal al Ministerului Apărării) se obțin informații necesare tinerilor care doresc să opteze pentru o carieră militară.
Reportajul – prin definiție un reportaj raportează ceea ce se întâmplă și ceea ce s-a întâmplat. El prezintă un eveniment, o situație, expune fapte. Reportajul este genul publicistic prezent și în presa scrisă. Aici reporterul reușește să-și atingă scopul propus, prin expresivitatea textului jurnalistic, multe elemente descriptive, de atmosferă sau care prezintă acțiunea în desfășurare. Uneori jurnalistul din presa scrisă se folosește și de imagine, fotografiile având rolul de a întregi informația transmisă prin text. Prin intermediul reportajului se pot prezenta opiniei publice aspecte din viața și activitatea militarilor români.
Relatarea – este un gen publicistic informativ situat între știre și reportaj, în care se prezintă un eveniment. Evenimentele pot fi de diferite tipuri: conferințe de presă, ceremonii militare, competiții militar aplicative sportive, depunerea jurământului militar, expoziții de tehnică și armament etc.
Emisiunea radiofonică
Structura emisiunilor difuzate de un post de radio este dictată de câteva criterii în funcție de care fiecare post își alcătuiește o grilă de programe sau un format radio.
Profesia constituie unul din criteriile de elaborare a unei emisiuni. În cadrul acestei categorii se înscriu și emisiunile pentru armată. Ele reprezintă o zonă de interes care depășește publicul țintă propus. Nu numai militarii sunt interesați de aceste emisiuni ci chiar civilii, prin rudele acestora sau oameni care nu au nici un fel de legătură cu acest segment (armata reprezintă un factor de stabilitate pentru țară și aceste emisiuni pot avea un impact mare la un public numeros). Acest tip de emisiuni sun găzduite și de România Tineret care a acordat spațiul de emisie în grila sa de programe fiind vizat tocmai acest public tânăr care este în armată sau urmează să își aleagă o profesie militară.
Principalele emisiuni radiofonice specializate realizate de redactorii militari la nivel central și teritorial sunt:
Central:
Ora armatei;
Voci de acasă.
Teritorial:
Jurnal militar –Cluj-Napoca;
Ostașii noștri – Iași;
Scutul Dobrogei – Constanța;
Uniți sub Tricolor – Timișoara;
Viața oștirii – Craiova.
Ora Armatei – prima emisiune s-a difuzat la 7 iulie 1940 printr-un acord între Marele Stat Major al Armatei și Societatea Româna de Radiodifuziune. În timpul celui de-al doilea război mondial, emisiunea a fost difuzată zilnic.
Ora Armatei este o emisiune tip magazin de informație militară (știri, reportaje, interviuri, corespondențe din țară și străinătate, comentarii politico-militare, muzică) și se adresează, în principal, populației civile (comunicare externă).
Voci de acasă – este o emisiune tip magazin dedicată, în principal, militarilor români aflați în teatrele de operații dar și românilor din străinătate (comunicare internă și externă). Conține știri din țară și din garnizoanele de reședință ale militarilor români, știri din teatrele de operații și de la comandamentele operaționale din străinătate, invitatul emisiunii, revista presei, magazin sportiv, mesaje de la cei de acasă, divertisment și muzică românească și străină. Se poate asculta pe internet.
De asemenea posturile teritoriale de radio difuzează periodic emisiuni ale redacțiilor militare locale, care au rolul de a promova imaginea Armatei României și de a prezenta opiniei publice aspecte din viața și activitatea militarilor români. Redacțiile militare locale au o istorie bogată și realizări deosebite în domeniu.
1. Redacția Radio specializată de la Cluj-Napoca este principalul mijloc de informare în masă privind activitatea Corpului 4 Armată Teritorial Mareșal CONSTANTIN PREZAN.
Redacția realizează două emisiuni militare, de radio și televiziune, difuzate pe canalele publice teritoriale.
Astfel, în fiecare duminică, este difuzată emisiunea radio JURNAL MILITAR, găzduită de Studioul Teritorial de Radiodifuziune Radio Cluj. Emisiunea tip mozaic este realizată cu mijloace proprii în cadrul redacției Jurnal Militar. Conform sondajelor de audiență ale Radio Cluj, emisiunea se bucură de o audiență de aproximativ 2 milioane de ascultători, fiind astfel una din emisiunile reprezentative ale acestui post.
2. Emisiunea radio „OSTAȘII NOȘTRI” de la Iași poate fi audiată și pe Internet. Sub deviza „ONOARE ȘI PATRIE”, ce datează din vremea lui Al. I. Cuza, s-a difuzat la Radio Iași prima ediție a emisiunii pentru militarii Armatei României în ziua de 5 decembrie 1992.
S-a dorit ca emisiunea „ONOARE ȘI PATRIE” să contribuie la menținerea conștiinței naționale, aducând ca pildă jertfa ostașilor români, precum și voința celor care se aflau sub drapelul românesc de a apăra libertatea, integritatea teritorială și suveranitatea patriei.
Emisiunea cuprinde știri, corespondențe, interviuri și radioreportaje, iar principalele subiecte ale genurilor publicistice incluse în emisiune vizează:
– activitățile de instruire a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”;
zilele armelor sărbătorite în această perioadă;
concursurile aplicativ-militare;
interesul tinerilor pentru profesia militară;
evidențierea tradițiilor de luptă ale Armatei României;
misiunile militarilor români în teatrele de operații;
principalele acțiuni de reprezentare la nivelul conducerii Ministerului Apărării.
3. GRUPUL MASS-MEDIA AL FORȚELOR NAVALE (GMMFN) contribuie prin mijloace specifice la îndeplinirea obiectivelor de imagine publică, de informare internă a personalului și de realizare a transparenței activităților Forțelor Navale.
Emisiunea radio "SCUTUL DOBROGEI". Prima redacție teritorială a fost înființată în anul 1991 pentru crearea și menținerea imaginii publice a instituției militare în zona de sud-est a țării.
Pentru realizarea acestor produse mediatice, GMMFN colaborează cu:
– comandanții și ofițerii de relații publice ai unităților Forțelor Navale;
– ofițerii responsabili din Statul Major al Forțelor Navale;
– Trustul de Presă al Ministerului Apărării;
– structurile de presă ale categoriilor de forțe din M. Ap. și M.A.I;
– structurile de presă civilă, naționale sau particulare, implicate în difuzarea produselor mediatice realizate de GMMFN;
– Centrul Tehnic Editorial al M. Ap.;
– colaboratorii voluntari ai GMMFN.
De asemenea, GMMFN contribuie la mediatizarea imaginii Forțelor Navale la nivel național prin colaborări cu redacțiile emisiunilor militare de radio și televiziune și redacțiile publicațiilor militare subordonate Trustului de Presă al M. Ap. și Direcției Relații Publice.
Pentru informarea corectă și oportună a publicului, GMMFN furnizează informații înregistrate și date pentru redacțiile radio-TV ale posturilor locale de radio și televiziune, cu respectarea prevederilor legale privind protecția informațiilor și apărarea prestigiului și onoarei organismului militar.
4. Emisiunea militară de la Radio Timișoara s-a difuzat pentru prima dată în ianuarie 1990, fiind prima emisiune militară la un post teritorial de radio. În perioada ianuarie – aprilie 1990 emisiunea s-a numit „Armata este și a fost a poporului” având o durată de 90 minute. Este important de menționat că această emisiune a apărut la Timișoara imediat după evenimentele din decembrie 1989, și a avut un rol important în construirea imaginii armatei în comunitatea locală după Revoluție. Începând cu aprilie 1990 emisiunea se numește UNIȚI SUB TRICOLOR. Emisiunea se adresează tuturor cetățenilor de pe raza de emisie a postului „Radio Timișoara”, informațiile difuzate definind imaginea instituției militare în cadrul sistemului socio-global.
Rubricile permanente, în funcție de evenimente:
„Militari români în teatrele de operații”- corespondențe de la militarii aflați în Irak, Afganistan și Kosovo.
„Scorpionul săptămânii”- participă militari din cadrul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”.
„Reportajul săptămânii”- are la baza cel mai important eveniment militar petrecut în garnizoana Timișoara în săptămâna respectivă.
Material realizat (Corespondențele, interviuri) la una dintre unitățile din zona de vest a țării. În colaborarea cu BIR și CMZ, periodic au loc informări ale publicului pe tematica promovării carierei militare.
Prin alternanță, apar și rubricile următoare:
„Breviar tehnico-militar” – rubrică în care sunt aduse în atenția publicului larg noutăți din industria românească de apărare și ultimele informații despre tehnica militară a armatelor occidentale.
„Ce mai fac pensionarii militari ?”- rubrică cu și despre cadrele militare în rezervă și retragere.
„Calendar religios” – rubrică realizată cu sprijinul preotului militar al garnizoanei Timișoara.
„Cronica faptelor de arme” – pagini de istorie.
„Poșta redacției” –este un dialog cu ascultătorii la care aceștia primesc răspunsuri la întrebările adresate în direct sau în scris.
5. Emisiunea VIAȚA OȘTIRII este difuzată săptămânal sâmbăta la RADIO OLTENIA CRAIOVA între orele 15.00-16.00.
Emisiunea VIAȚA OȘTIRII a existat și înainte de decembrie 1989 în cadrul redacției ziarului Armatei a 3-a din Craiova, dar și-a încheiat activitatea odată cu dispariția studioului teritorial RADIO OLTENIA CRAIOVA.
În prezent, în cele 60 de minute de emisie se regăsesc ultimele evenimente militare derulate la nivel național în săptămâna premergătoare difuzării, evenimentele militare din garnizoana Craiova, personalități militare, precum și corespondențe din teatrele de operații, cu precădere misiunile la care participă militari ai batalioanelor subordonate Brigăzii 2 Infanterie „ROVINE”. În colaborarea cu BIR și CMZ Dolj, periodic au loc informări ale publicului pe tematica promovării carierei militare.
2.2.3 Televiziunea
Televiziunea este un canal mediatic având o acoperire națională. Prezintă un puternic efect de notorietate. Are un impact rapid și un puternic efect demonstrativ asupra publicului.
Evoluția diferitelor canale naționale sau private aduce cu sine obligația de a reconsidera neîncetat utilizarea ce i se poate da acestui canal mediatic.
Emisiunea TV intitulată JURNAL MILITAR este difuzată bilunar, sâmbăta, și are durata de 20 minute. Și această emisiune este realizată cu mijloace proprii din punct de vedere al culegerii informațiilor, dar totul se realizează tehnic în cabinele de montaj din studioul de la Cluj-Napoca al Televiziunii Române. Difuzată la o oră de foarte bună audiență (17.00), emisiunea, care promovează imaginea armatei în societate, se bucură de un real succes; deseori, materialele difuzate sunt apreciate de specialiști.
Emisiunea TV "SCUTUL DOBROGEI"
În prezent, se realizează o emisiune de televiziune cu durata de 30 minute, o dată la două săptămâni, difuzată pe postul local TV Neptun (duminica în intervalul 08.00-08.30 și în reluare marți între 16.30-17.00 și joi în intervalul 23.45-00.15) și pe postul de televiziune TV Galați-Brăila (sâmbăta între orele 13.00-13.30 și în reluare duminica între orele 13.00-13.30)
2.2.4 Cinematograful
Slaba frecventare a sălilor de cinema face ca piața acestui canal mediatic să nu fie prea solicitată. Ținta constituită de publicul de cinema este cu precădere tânărul (15-35 ani). Cinematograful permite, în plus, o selectivitate geografică foarte precisă, la fel ca în cazul anunțurilor pentru anumite magazine locale.
Este fără îndoială un canal ce antrenează cea mai bună calitate a contactului, în măsura în care spectatorul este în întregime disponibil. Totuși, gradul de repetitivitate (ocazii de vizionare și de audiție) este redus.
Dimpotrivă, în cazul în care aceste ocazii au fost fructificate, cinematograful este bine plasat, dar costul său rămâne ridicat, știut fiind faptul că, pentru o mai bună memorizare, filmul publicitar trebuie să depășească deseori 45 de secunde.
În scopul publicității profesiei militare s-a realizat filmul publicitar „Alege cariera militară!”, precum și un CD audio-video pe această temă.
2.2.5 Afișajul
Dintre toate mediile, afișajul este cel mai vechi din lume. De la graffitti la afișajul tridimensional, dorința de a lăsa ceva în urmă este proprie fiecărui om. Acesta este motivul pentru care afișajul rămâne, împreună cu presa scrisă și cu televiziunea, cea mai importantă media. Totuși, marele său inconvenient îl presupune incapacitatea de a-și selecta grupul-țintă.
În afară de aceasta, afișajul mai prezintă un mare inconvenient, acela că nu comportă decât foarte rar un text argumentativ, dat fiind faptul că lecturarea lui este foarte rapidă, în afară poate de anumite locuri publice în care afișajul beneficiază de un suport de lectură ce permite cititorului să aibă răbdare (metrou, gară, aerogară, autogară etc.)
În funcție de comportamentul nostru sociocultural, afișajul garantează, în psihicul oamenilor, calitatea mărcii. Apartenența noastră la o societate bazată pe cuvântul scris face ca tot ceea ce este scris să pară serios, decent și să rămână credibil.
În ceea ce privește acoperirea asigurată de afiș, ea este totală. Afișajul devine din ce în ce mai mult un canal mediatic complementar celorlalte canale mediatice, el fixează într-un anumit fel imaginea transmisă de celelalte canale. Dar marele dezavantaj ține de natura sa. Aceasta trebuie să implice un concept creativ foarte puternic dacă vrea să intereseze cititorul.
Ministerul Apărării a realizat în cadrul campaniei de promovare a carierei militare afișe promoționale.
Promovarea profesiei militare, carierei militare
Promovarea profesiei militare – constă în difuzarea sistematică și oportună a informațiilor despre armată, în mediile și grupurile țintă de recrutare.
Se realizează prin:
a). campanii publicitare:
– concepere, realizare și difuzare pe diverse canale de informare în masă a diferitelor materialele promoționale;
– participare la bursa locurilor de muncă și la târgurile de oferte educaționale.
b) campanii de relații publice – vizează cultivarea unor contacte directe cu diferite categorii de public (persoane influente din alte instituții, mass-media, oameni politici, lideri de opinie) ce pot contribui la promovarea imaginii armatei și profesiei militare, în general și a imaginii biroului informare recrutare în particular.
c) campanii directe – identificarea surselor de recrutare, desfășurarea de activități de informare prin contacte directe cu grupurile țintă și distribuirea de materiale promoționale privind profesia militară.
Eficiența acțiunilor de promovare a profesiei militare, recrutare și selecție este garantată de aplicarea următoarelor principii:
a. Principiul coerenței. Activitatea de promovare a profesiei militare, recrutare și selecție se desfășoară pe baza unei strategii globale, materializată în planuri pe termen lung, mediu și scurt, strategie elaborată în acord cu politica de resurse umane a Ministerului Apărării.
b. Principiul centralizării concepției și descentralizării execuției. Strategia globală de promovare a profesiei militare, recrutare și selecție se elaborează de către Direcția Management Resurse Umane, în acord cu interesele Armatei României; execuția acesteia se realizează de structuri teritoriale constituite în acest scop.
c. Principiul continuității. Activitatea de promovare a profesiei militare, de recrutare și selecție a candidaților are caracter permanent.
d. Principiul complementarității. Promovarea profesiei militare, recrutarea și selecția candidaților se realizează de către toate structurile cu atribuții în acest scop, în folosul întregii armate.
e. Principiul acțiunii profesionale. Activitatea de promovare a profesiei militare, recrutare și selecție se realizează de structuri constituite în acest scop și de personal specializat. Pregătirea acestuia se realizează de către Direcția Management resurse Umane, prin forme adecvate.
f. Principiul obiectivității. Elaborarea criteriilor de recrutare și selecție, proiectarea, etalonarea, validarea și aplicarea instrumentelor de selecție se va realiza pe baza rezultatelor științelor în domeniu.
g. Principiul transparenței. Criteriile de recrutare și selecție și implicațiile ce derivă din fiecare alternativă profesională vor fi cunoscute de către toți angajații.
h. Principiul specificității. Criteriile și standardele de recrutare și selecție vor fi corelate cu modelele personalului militar profesionalizat și particularitățile tipului de carieră pentru care candidații au optat.
i. Principiul permeabilității. Prin intrări și ieșiri succesive, sistemul va asigura o selecție graduală astfel încât cei motivați, apți și performanți să aibă posibilitatea de a intra și de a se menține în sistem, iar cei demotivați, inapți și neperformanți să fie eliminați.
j. Principiul flexibilității opționale. Existența posibilității ca cei respinși la un anumit nivel și pe o anumită pistă de selecție să rămână opțional în sistem pe o altă traiectorie profesională.
Cerințele momentului îndeamnă la o atitudine mai activă, chiar agresivă, pentru a se obține personalul necesar, dată fiind competiția de pe piața forței de muncă. Trebuie căutate mijloacele care să confere meseriei armelor atractivitate și competitivitate în relație cu alte profesiuni de pe piața muncii. Rezultă că principalul instrument al proceselor de recrutare este constituit de abordarea directă a grupurilor țintă.
Mediile de recrutare furnizează candidați pentru filiera directă (nu presupune pregătire militară anterioară) și pentru filiera indirectă (cu sau fără pregătire militară anterioară) și sunt reprezentate de:
1. instituțiile de învățământ (școli generale, licee, școli postliceale, universități) – principalul furnizor de candidați. Diferențele între acestea trebuiesc conștientizate și cunoscute de către recrutori, pentru ca activitățile desfășurate în acestea să aibă un pronunțat caracter individualizat.
2. unități militare, variază ca mărime, tip și structură iar activitățile desfășurate în acestea sunt diferențiate în funcție de filierele de acces în instituția militară. Ceea ce este specific pentru acest mediu ține de caracteristicile unei organizații militare.
3. unități economice.
4. alte medii de recrutare.
Un exemplu de instrument care poate surprinde specificul unui anumit mediu de recrutare îl constituie „Situația candidaților recrutați din alte medii de recrutare”
Prin studiul acestuia putem identifica:
– perioadele de recrutare „de vârf”, necesar a fi cunoscute pentru realizarea unei planificări echilibrate a activităților;
– ponderea tinerilor recrutați din alte medii din totalul candidaților recrutați;
– dacă rezultatele obținute pe timpul activităților de recrutare și selecție au fost pe măsura eforturilor depuse pentru atragerea acestora;
– direcția în care să se concentreze efortul recrutării.
Grupurile țintă apreciate ca principale surse de furnizare a potențialilor candidați sunt reprezentate de elevii din ultimul an de gimnaziu, din anul terminal al liceului sau instituțiilor de învățământ postliceal, studenții instituțiilor de învățământ superior, tinerii absolvenți în căutarea unui loc de muncă, precum și gradații profesioniști.
Activitățile de promovare a profesiei militare planificate și desfășurate pentru atragerea tinerilor aparținând grupurilor țintă specificate mai sus, vor avea un pronunțat caracter individualizat, cu mesaje de promovare particularizate, pe baza cunoașterii profilului psihosocial, motivațional, comunicațional și al așteptărilor acestora față de profesia militară.
Grupurile sau persoanele de influență sunt constituite din acele grupuri sau persoane care, datorită poziției pe care o dețin în anturajul potențialilor candidați sau prestigiului de care se bucură pot influența (direct sau indirect, pozitiv sau negativ) modul în care aceștia percep un anumit domeniu profesional, cu rol în opțiunea profesională a tinerilor. Exemple de grupuri de influență: cercul de prieteni, familia, oficialii școlii, colegii, reprezentanții mass-media locală.
Datele obținute pot fi integrate într-o grilă, care va ajuta să identificăm:
– grupul sau persoana de influență asupra potențialilor candidați ;
– gradul de predominanță al unor grupuri de influență asupra altora ;
– măsura în care informațiile difuzate prin anumite canale de transmitere a mesajului promoțional au ajuns în mediile și grupurile țintă.
În funcție de datele astfel obținute, personalul recrutor va putea face corecțiile necesare pentru trimiterea unor mesaje de promovare adecvate, prin cele mai utilizate canale de informare, celor care pot influența cu adevărat opțiunea profesională a tinerilor.
Grupurile sau persoanele de sprijin sunt constituite din acele grupuri sau persoane de influență care pot determina decizia potențialului candidat de a urma profesia militară. Aceste grupuri sau persoane constituie totodată și surse informaționale primare, prin intermediul cărora tinerii pot afla despre oportunitățile oferite de profesia militară și de aceea, trebuie cultivate și exploatate la maximum de către recrutor.
Conceperea, planificarea și execuția cu eficiență maximă a activității de promovare-recrutare în instituțiile de învățământ se bazează pe folosirea anumitor metode și tehnici care, aplicate corespunzător, conduc la câștigarea și menținerea unui acces constant pe piața școlară.
Pentru asigurarea succesului în concurență cu celelalte instituții care recrutează absolvenți, recrutarea în instituțiile de învățământ trebuie să se bazeze pe principiul recrutat de primul care l-a contactat.
Aplicarea eficientă a acestui principiu presupune ca problemele de bază ale recrutării și selecției să fie cunoscute încă de la începerea anului școlar, iar cariera militară să fie percepută ca o alternativă profesională pozitivă de îndată ce tinerii încep să se gândească la viitor. Dacă aceste probleme nu vor fi stabilite și transmise în mod oportun, personalul recrutor nu va avea posibilitatea să informeze din timp potențialii candidați, aceștia orientându-se către alte domenii profesionale unde metodologia de accedere în instituție este mai simplă, iar informațiile referitoare la selecție sunt disponibile în timp util.
Repartiția instituțiilor de învățământ unde se desfășoară activități de promovare-recrutare se face de către șeful structurii de recrutare pe baza unei analize temeinice a acestora (în funcție de caracteristici, predominanța furnizării candidaților pentru această profesie, nivelul pregătirii ce o asigură, etc.). Trebuie să se realizeze o repartiție judicioasă a acestora pe recrutori, astfel încât fiecare dintre aceștia să aibă create toate condițiile pentru îndeplinirea planului personal de recrutare, din punct de vedere cantitativ și calitativ.
Pentru asigurarea continuității, menținerea unui raport optim și îmbunătățirea relațiilor interpersonale cu oficialii școlii, este necesar ca repartizarea școlilor pe recrutori să nu se modifice decât în situații excepționale (de exemplu, când aceștia se mută în altă structură).
Stabilirea priorității fiecărei instituții de învățământ și periodizarea activităților sunt responsabilitățile șefului structurii de recrutare, iar executarea activităților în acest mediu de recrutare constituie responsabilitatea fiecărui recrutor în parte. Stabilirea corespunzătoare a priorităților de recrutare pentru fiecare școală, se face pe baza rezultatelor obținute în anii anteriori, numărului de elevi din anul terminal școlarizați, specializărilor pentru care aceștia se pregătesc și limbile străine studiate, precum și calității relațiilor stabilite cu grupul de sprijin reprezentat de oficialii școlii.
Calendarul desfășurării activităților promoționale va fi stabilit pe categorii de candidați, în funcție de nevoile de recrutare, filierele de acces și limitele de timp impuse de recrutarea și selecția pentru instituțiile de formare a militarilor profesioniști, pe baza liniilor directoare stabilite prin extrasul din Planul anual al campaniei de promovare a profesiei militare. Pentru ca strategia de promovare-recrutare pe plan local să fie eficientă, aceasta trebuie să fie brodată și focalizată pe diferite evenimente din viața școlii, evenimente care constituie tot atâtea ocazii de potențiale contacte și de transmitere a mesajelor de promovare în rândul grupurilor țintă și de sprijin.
Relațiile cu școala:
Activitățile de promovare-recrutare desfășurate în școli se vor desfășura cu eficiență atât timp cât acestea vor îmbina obiectivele îndeplinirii planului personal de recrutare cu nevoile de orientare școlară și profesională ale elevilor.
Relațiile între personalul recrutor și factorii de decizie din școala reprezintă o potențială sursă de confort sau disconfort, o relație bună fiind în beneficiul ambelor părți. În continuare, sunt prezentate câteva probleme referitoare la particularitățile școlii, precum și modalitățile de stabilire și menținere a raportului necesar accesului constant și eficient pe piața școlară.
Particularitățile școlii. Dacă te gândești la fiecare școală ca la un individ cu nevoi și interese specifice, va fi mai ușor să înțelegi particularitățile fiecărei instituții în parte.
Fiecare recrutor are repartizat un anumit număr de școli, licee, instituții de învățământ postliceal și superior de scurtă și lungă durată, în care desfășoară activități de promovare a profesiei militare și de recrutare a candidaților pentru cariera militară.
Principalul furnizor de candidați îl constituie instituțiile de învățământ liceal. Pentru planificarea și desfășurarea unui program coerent și eficient de promovare-recrutare în licee, pentru fiecare dintre acestea, recrutorul responsabil întocmește și actualizează în permanență un dosar.
Datele înregistrate în acest dosar reflectă specificul fiecărui liceu, conținând următoarele elemente :
– puncte de contact și persoane care pot ajuta activitatea de recrutare ;
– activități mai importante din viața liceului la care recrutorul trebuie să participe ;
– un scurt rezumat al activităților desfășurate pe parcursul mai multor ani de recrutare ;
– opțiunile cele mai frecvente și aspectele motivaționale identificate la grupul de candidați aparținând instituției respective ;
– rezultatele obținute în diferite etape ale procesului de recrutare și selecție.
Având în vedere anumite particularități ale liceului (interesul arătat de elevi și oficialii școlii, modul în care au fost receptate activitățile de promovare desfășurate, numărul de candidați contactați/recrutați, predilecția acestora către un anumit tip de carieră/ specialitate în funcție de profilul liceului, etc.) și rezultatele din anii de recrutare anteriori, personalul recrutor surprinde specificul, în funcție de care stabilește obiective concrete și modalități specifice de promovare care să conducă la îndeplinirea cantitativă și calitativă a planului de recrutare.
Totodată, dosarul liceului este folosit și ca instrument pentru evaluarea eficienței activității desfășurate de recrutor în instituția respectivă, asigură șefului structurii de recrutare informațiile necesare atât pentru formularea celei mai eficiente metode de penetrare în școală cât și pentru mărirea cotei de piață pe acest segment al grupului țintă.
Stabilirea și menținerea unui raport credibil și de durată cu oficialii școlii reprezintă condiția de bază în obținerea sprijinului și menținerea accesului pe piața școlară, asigurând parcurgerea cu succes a celorlalte etape (informări, prezentări, participări la activități desfășurate în sprijinul recrutării, etc).
Atât școala, cât și recrutorii au anumite așteptări unii față de alții.
Se așteaptă ca școala
– să ofere recrutorilor oportunități de prezentare a ofertei educaționale a armatei, elevilor școlii respective
– să sprijine recrutorii în organizarea activităților stabilite de comun acord
– să invite recrutorii să participe la evenimentele majore ale școlii și la alte activități de prezentare a ofertelor educaționale și de carieră, făcute de personal din afara școlii.
Profesia militară este una dintre cele mai atractive. Pentru cei care vor să îmbrățișeze cariera armelor, s-a format o structura specializată în orientarea, selecționarea și informarea acestora – centrele zonale de selecție și orientare.
Birourile de informare-recrutare dezvoltă periodic o serie de programe menite să promoveze, într-un cadru coerent, profesia armelor.
Această activitate constă în acțiuni de propagandă a meseriei de militar printr-un periplu în școli din județ, organizarea unor standuri la Târgul de oferte educaționale, editarea unor broșuri pentru viitorii candidați.
Un aspect important al promovării carierei militare este derularea modulelor "Programului de formare continuă – consilierea și orientarea elevilor spre cariera militară" și distribuirea, prin mijloace proprii, de afișe și materiale promoționale.
Ministerul Apărării desfășoară permanent campanii de informare, inclusiv prin publicitate media, pentru promovarea carierei militare și creșterea gradului de atractivitate a profesiei militare.
Campania de promovare a profesiei militare are mai multe componente, iar una dintre cele mai importante este contactul direct cu potențialii candidați pentru cariera militara.
În acest sens, rolul primordial revine Birourilor de Informare-recrutare județene. S-a participat și la un târg de joburi organizat în București. Armata intră astfel într-o competiție dură pe piața locurilor de muncă cu oferte atractive, inclusiv pentru soldații voluntari – profesioniști.
Campania de promovare a carierei militare are o componentă de informare prin publicitate. Mai întâi, a fost comandat un sondaj de opinie privind imaginea armatei și atractivitatea profesiei militare în cadrul publicului-țintă.
Plecând de la interpretarea datelor acestui sondaj de opinie, specialiștii militari au stabilit obiectivele concrete ce trebuie îndeplinite la sfârșitul campaniei. Campania publicitară constă în difuzarea de spoturi de televiziune și radio, publicarea de machete de presă, afișarea de postere și panouri stradale.
Au avut loc și o serie de întâlniri și schimburi de experiență cu partenerii de relații publice din armatele Canadei, Franței și Ungariei.
Acțiunea a pornit din start cu un avantaj – în mod constant, în ultimii ani, încrederea populației în instituția armatei s-a situat la aproximativ 75 de procente. Pe de altă parte, campania trebuie să convingă, în ciuda mentalităților legate de amintirea stagiului militar obligatoriu, de unele evenimente negative care s-au produs de-a lungul anilor și în care au fost implicați militari.
Se oferă tinerilor care doresc să aleagă cariera militară, dincolo de câteva avantaje materiale, palpabile, și anumite stimulente morale, cum ar fi respectul, stabilitatea, profesionalismul.
Prin această campanie, Ministerul Apărării a intenționat să realizeze o bază de selecție extinsă pentru corpul gradaților și soldaților voluntari.
Tot în cadrul acestei campanii, pentru a marca suspendarea serviciului militar pe timp de pace și trecerea la serviciul militar bazat pe voluntariat, a fost organizat în Piața Revoluției din București, un spectacol dedicat "ultimei încorporări", intitulat "MIL FEST 2006".
De asemenea, Forțele Terestre, alături de celelalte categorii de forțe, au prezentat publicului atât categorii de tehnică, echipamente și uniforme militare, cât și aspecte privind tradițiile militare, oferta educațională pentru instituțiile de învățământ și participarea la misiunile internaționale.
Cariera militară ca soldat voluntar s-a dovedit că este o opțiune nouă și incitantă pe piața forței de muncă. La două luni și jumătate de la declanșarea campaniei de promovare a profesiei militare, numărul persoanelor care și-au manifestat interesul pentru acest gen de carieră a ajuns la cifre impresionante.
Un număr de 26.643 tineri (19.491 bărbați și 7.152 femei) au fost înregistrați la Birourile de Informare-recrutare județene, 5.066 persoane (4.344 bărbați și 722 femei) au solicitat informații suplimentare despre cariera militară la numărul Telverde (0800 808 880) pus la dispoziție gratuit, iar 46.815 persoane au accesat pagina de Internet a Ministerului Apărării (www.mapn.ro) și aproximativ 16.000 pe cea a Forțelor Terestre (www.forter.ro), pentru a obține informații în legătură cu modul în care se pot angaja în armată ca militari profesioniști. În total, 31.709 persoane (23.835 bărbați și 7.874 femei) au fost înregistrate nominal în baza de date a Ministerului Apărării.
Un element de atractivitate s-a dovedit a fi și principiul egalității de șanse, aplicat corespunzător și în domeniul militar, lucru care a făcut ca, dintre tinerii care s-au interesat la Birourile Informare-recrutare și la Telverde, aproape 20 la sută să fie de sex feminin.
Se poate afirma cu certitudine că obiectivele campaniei de informare, declanșată de Ministerul Apărării, la care au participat și Forțele Terestre, au fost îndeplinite integral. Au fost impuse în mass-media sintagmele "armată profesionistă", "militar profesionist", fapt care creează acum un nou cadru de interpretare a mesajelor Ministerului Apărării, cu privire la: modernizare/dotare, cerințe bugetare, misiuni internaționale.
De asemenea, a fost conștientizată și impusă profesia militară ca opțiune pe piața muncii, a crescut vizibilitatea instituției militare în mass-media, interacțiunea structurilor din Ministerul Apărării cu societatea civilă și cu populația, expunerea media a conducerii instituției militare, și s-a oferit ocazia transmiterii mesajelor din Planul de comunicare strategică al Ministerului Apărării.
CAPITOLUL III
PERCEPȚIA PROFESIEI MILITARE
ÎN COMUNITATEA LOCALĂ
3.1. Percepția socială
În permanență, individul uman realizează un proces de extragere și prelucrare a informației referitoare la lumea exterioară și la propriul său Eu. Omul este astfel subiect al propriei cunoașteri – în urma căreia își formează identitatea de sine – și subiect al cunoașterii celorlalți. Percepția socială reprezintă procesul mental de cunoaștere, activ implicat în cunoașterea curentă, prin care se reflectă persoane, grupuri, fenomene sociale, în funcție de raporturile și interacțiunile subiectului cunoașterii cu acestea. Percepțiile au ca rezultat producerea de evaluări și aprecieri asupra obiectelor și fenomenelor percepute și reprezentări ale acestora, ajungându-se în final la producerea de comportamente și de raporturi față de mediul înconjurător.
„În interiorul organismului se manifestă, așadar, un proces de construcție a percepției, care conduce la un anumit eveniment corespunzător conștientizării obiectivului, a realității în ipostaza de a fi percepută.“ (Serge Moscovici, ). Principalele surse de eroare în receptarea și interpretarea informațiilor despre o persoană sau un grup sunt categorizarea, atribuirea, prejudecata și stereotipul.
Armata fiind o instituție cu un statut aparte între toate celelalte instituții dintr-un stat, asupra sa sunt create, în rândul societății civile, multiple stereotipuri, apar categorizări atât favorabile, cât și defavorabile, în funcție de reprezentanții instituției cu care s-a intrat în contact, sursele de informare, mediul de proveniență etc.
Imaginea armatei, în opinia majorității oamenilor, este o construcție în timp, bazată pe un proces complex de stereotipizare socială. Anumite aserțiuni au circulat cu frecvență mare atât în cadrele formale, cât și în mod neinstituționalizat. Reprezentarea armatei ca grup social s-a format în contrast cu alte grupuri. Dintr-o anchetă realizată în anul 2000 de către Marian Predoaica despre imaginea armatei în rândul tinerilor, reiese că aceștia au o imagine foarte bună despre armată, iar ceea ce apreciază tinerii la armată sunt, în general, elemente abstracte, dezirabile, greu de verificat de persoane care nu sunt implicate în mod direct în viața militară.
Aceste aspecte sunt proiecții asupra instituției ale trăsăturilor oricărei armate, care se pot desprinde din multiple surse (cărți, filme etc.) și mai puțin din contactul direct. Dintre acestea fac parte: disciplina, ordinea, seriozitatea, organizarea, prestanța, colegialitatea, rigurozitatea. Deci are loc un proces de atribuire și de categorizare în funcție de subiectul perceptor, teoriile naive pe care le posedă, raportarea la surse de informații pe care nu le poate verifica. Aceste imagini nu sunt rezultatul unor aprecieri obiective, confundându-se realitatea cu dezirabilitatea.
Din prelucrarea datelor la interviul de evaluare din cadrul selecției în centrele zonale se desprind aceleași concluzii: candidații, în motivarea opțiunii lor pentru alegerea carierei militare, se raportează la informații generale, la reprezentările lor neconfirmate despre armată. Răspunsurile sunt în general dezirabile, oarecum determinate de situația de examinare. Mare parte din candidați nu posedă informații clare, ancorate în realitate.
Principalele motive care fac atractivă cariera militară ar fi calitatea învățământului militar, siguranța oferită de o instituție esențială în orice stat – care „nu se va desființa niciodată“, după cum consideră unii candidați –, faptul că profesia militară îți poate oferi un viitor strălucit, că este o meserie interesantă, în care există ordine, disciplină, seriozitate.
Din punctul de vedere al elevilor, tinerii care se orientează spre o carieră militară sunt caracterizați de următoarele elemente: nivelul de pregătire foarte bun, pasiunea pentru mediul militar, credința că au aptitudini corespunzătoare pentru acest mediu, constituție fizică adecvată, sunt capabili să reziste la stres, sunt disciplinați și serioși, curajoși, cu aptitudini de lider, dau dovadă de patriotism și chiar de un pic de nebunie. În opinia studenților, pe primul loc se situează pasiunea pentru mediul militar, apoi interesul pentru domeniul militar, aptitudinile corespunzătoare pentru acest domeniu (inteligenți, înzestrați, cu încredere în forțele proprii, dornici de o viață riguroasă), siguranța financiară a meseriei. Caracteristicile pe care studenții consideră că trebuie să le aibă candidatul ideal pentru mediul militar sunt: să fie apt fizic și psihic, inteligent, pasionat de armată, disciplinat, cu simț de răspundere, sănătos fizic și mental.
De cealaltă parte, elevii cred că un candidat ideal pentru mediul militar ar trebui: să fie apt fizic, capabil de efort intens, să fie bine pregătit din punct de vedere al cunoștințelor; disciplinat, capabil să respecte ordinele, regulile, inteligent, cu gândire logică. Se observă, din aprecierile subiecților, că armatei îi sunt asociate efortul fizic, regulile, ordinea, cunoștințele și inteligența.
În concluzie, se poate spune că este necesară o mai mare implicare a celor în drept în procesul de promovare a profesiei militare și a actului de selecție și, de asemenea, folosirea mai multor mijloace prin care informația să ajungă la tinerii interesați a intra în sistemul militar. Considerăm benefică realizarea de schimburi informaționale utile cu publicul-țintă al centrelor de selecție și orientare, precum și asigurarea unui feedback eficient prin intermediul tinerilor admiși în sistemul militar de învățământ. Aceste măsuri contribuie la îmbunătățirea imaginii centrelor de selecție și orientare, la cunoașterea mai bună a tinerilor care ajung în instituțiile militare de învățământ și la facilitarea unei mai bune adaptări a acestor tineri la stilul de viață militar.
3.2. Factorii care influențează relațiile civili – militari
Pentru români, instituția militară a fost permanent „vizibilă”, atât în timp de pace, cât și în timp de război. Armata este apreciată ca fiind una dintre cele mai importante instituții ale statului pentru rolul ei în păstrarea și apărarea unora dintre valorile naționale fundamentale: independența, suveranitatea și integritatea teritorială.
Încrederea de care se bucură armata, alături de biserică, în rândurile opiniei publice se poate datora și bunelor relații menținute constant cu populația civilă. Există mai mulți factori care pot fi luați în considerare atunci când se analizează relațiile civili – militari în țara noastră.
În primul rând, serviciul militar obligatoriu a făcut ca militarii și civilii să facă schimb de informații și valori, să-și cunoască reciproc misiunile și modul de viață. Aproape fiecare cetățean bărbat al României a trăit experiența vieții de cazarmă, cu bucuriile și greutățile ei. În acest mod, în timp de pace, existența armatei, a militarilor, nu a putut fi ignorată, așa cum s-a întâmplat în alte țări unde serviciul militar este bazat pe voluntariat.
În al doilea rând, România nu a avut și nu are baze militare, cu facilități speciale pentru militari, dispuse la mare distanță de comunitățile civile. Unitățile militare sunt dislocate în interiorul sau în apropierea localităților. Din acest punct de vedere, nu se poate spune că viața și activitatea militarilor sunt ascunse privirilor cetățenilor civili. Mai mult decât atât, exceptând militarii în termen, personalul armatei locuiește în aceleași locuințe și în aceleași condiții ca și vecinii lor civili. Astfel, profesia militară a fost percepută ca oricare altă meserie, cu excepția acelor restricții care dau asprime serviciului militar.
Civilii au știut întotdeauna că, în afară de cazărmi, arme și uniforme, în armată sunt oameni asemenea lor, cu greutăți și probleme, cu frustrări și speranțe pe care și le-au asumat.
Militarii nu fac greve și demonstrații pentru drepturile ce li se cuvin, mulțumindu-se să recunoască: „suntem aici pentru că aveți nevoie de noi”. Cultul disciplinei, spiritul de sacrificiu, onoarea și demnitatea sunt pentru militari mai mult decât niște simple vorbe scrise pe hârtie.
Armata a acordat permanent sprijin autorităților civile. Au fost nenumărate cazurile în care în care militarii au înlăturat efectele unor dezastre (inundații, cutremure, incendii, înzăpeziri) demonstrând astfel profesionalismul lor și spiritul de sacrificiu. Înainte de 1989, sfera de „competență” a militarilor era extinsă și spre alte sectoare cum sunt: agricultura, mineritul, construcția drumurilor, șoselelor, căilor ferate, blocurilor, digurilor, canalelor etc. Nimic nu se putea construi mai bine și mai repede fără militari.
Toți acești factori au făcut ca Armata să fie percepută ca parte a societății, loială și de încredere, capabilă să îndeplinească orice misiune. Nu a existat vreun semn vizibil sau suspiciune că Armata ar putea amenința sau submina autoritățile civile.
De altfel, în întreaga istorie a românilor forțele armate s-au aflat sub controlul autorităților civile. Cu atât mai mult astăzi, când controlul democratic instituționalizat a fost creat și funcționează conform standardelor moderne. Instituția militară este deschisă dezvoltării unor relații efective, flexibile, viabile cu societatea civilă, pe bază de încredere și credibilitate reciprocă.
3.3. Comunitatea locală
3.3.1. Relațiile cu comunitatea locală
Comunitatea locală reprezintă structura socială exterioară organizației militare ce se manifestă în aria geografică în care activează respectiva unitate militară. Ea poate fi orașul, comuna, satul în care este dispusă unitatea sau în apropierea cărora se găsește. Comunitatea locală are o structură complexă și un caracter dinamic; ea cuprinde instituții, organe ale administrației locale, organizații și asociații neguvernamentale, personalități publice etc.
Din punctul de vedere al activității militare de relații publice, comunitatea locală cuprinde mai multe categorii de public, structurate pe baza unor interese, atitudini, aptitudini comune (politice, economice, culturale, religioase, etnice, rasiale etc.); adesea, atitudinile acestor categorii de public sunt influențate de anumiți lideri de opinie (oficialități locale, lideri sindicali sau religioși, industriași, bancheri, editori de presă etc.).
Categoriile de public ale comunității locale sunt într-o interacțiune permanentă. Unele dintre ele au un rol important în cristalizarea opiniei publice locale; de aceea, ele sunt denumite „categorii-cheie de public”.
Faptul că unitatea militară nu este izolată ci, dimpotrivă, are în jurul său comunități umane mai mari sau mai mici, mai apropiate sau mai depărtate, implică existența unor legături de vecinătate. Pentru ca unitatea militară să-și îndeplinească în bune condiții misiunile ce îi revin, ea este condiționată de o serie de factori fizici (care țin de amplasarea ei din punct de vedere geografic, dotare etc.) și umani. Aceștia din urmă se referă atât la personalul unității militare (militari și civili), cât și la membrii comunității locale din vecinătatea unității.
Relațiile cu comunitatea locală se nasc, în primul rând, din necesitatea unui cadru social în care personalul unității să nu se simtă izolat, ci să ducă o existență normală, un mediu capabil să-i satisfacă trebuințele firești de comunicare, de informare, educative, culturale, de recreare, de integrare și de apartenență socială.
Neglijarea acestor necesități poate afecta negativ chiar capacitatea de luptă a unității în toate componentele sale, în pofida unei foarte bune pregătiri profesionale a personalului. Iată de ce personalul unității are nevoie de sprijinul și înțelegerea localnicilor, mai ales atunci când activitățile lui le-ar putea crea probleme sau nemulțumiri. În acest sens, el va căuta să inițieze contacte mai întâi cu reprezentanții comunității locale, ocazii în care își va manifesta disponibilitatea de a coopera cu aceștia și dorința de a se ajuta reciproc.
Localnicii vor afla astfel cum vor beneficia ei înșiși de sprijin din partea unității în cazul unor situații deosebite. Odată stabilite, aceste legături vor putea fi întărite punând în practică programe de relații cu comunitatea menite să întrețină atitudinea pozitivă a celor două părți, una față de cealaltă.
Importanța programelor eficiente în domeniul relațiilor unei unități militare cu comunitatea locală nu este exagerată. Comandantul (și / sau ofițerul de relații publice) trebuie să ia în considerare efectele posibile în cazul înăspririi relațiilor dintre unitate și comunitatea locală. Pierderea prestigiului, sprijinului sau înțelegerii în asemenea activități poate fi dezastruoasă.
Dezvoltarea opiniilor publice își are rădăcinile în convingerile, atitudinile și opiniile individuale. Este evident că opiniile individuale se bazează – de cele mai multe ori – pe acțiuni imagologice la nivel local. La aceasta se poate adăuga faptul că „oamenii au tendința de a judeca întregul după parțialul pe care îl cunosc”. În mod consecvent, rădăcinile opiniei publice naționale se regăsesc frecvent în societatea locală din județe, orașe, comune sau în diferite segmente sociale active. Atitudinea de sprijinire a unității militare (sau de neacordare a acestui sprijin) se formează în plan local sau la segmentele sociale de interes. De aceea, va fi necesară concentrarea atenției în vederea realizării unor relații excelente cu comunitatea locală din imediata vecinătate.
Scopul principal al relațiilor unei organizații cu comunitatea locală este acela de a comunica. Prin activitatea de comunicare se urmărește asigurarea unei bune vizibilități (clare și distincte) a organizației în opinia publică și descifrarea sau decodificarea cerințelor publicului cu privire la organizația respectivă. Comunicarea, indiferent de limbajul sau mijlocul folosit, trebuie să întărească – în reprezentarea publicului – nucleul atomar al imaginii: organizația este serioasă, de mare încredere, este modernă etc.
Relațiile cu comunitatea locală includ planificare și angajare în evenimente și activități având drept scop creșterea înțelegerii și acceptării (din partea societății) a acțiunilor și obiectivelor organizației. Dar funcția de relații cu comunitatea locală include și elemente de marketing și, implicit, întrebuințează unele tehnici folosite de experții în marketing. Astfel, metaforic vorbind, în loc de a se urmări să influențăm obiceiurile vecinilor, ne asumăm sarcina de a fi vecini buni și de a fi siguri că și vecinii noștri știu acest lucru.
Acest tip de relații se desfășoară, de obicei, în jurul unui eveniment planificat sau al unei activități. Dar, implicit, ele solicită și programe de continuitate, cu scopul de a spori aprecierea la adresa activităților derulate de instituție. Acest fapt este adeseori realizat punând în valoare beneficiul reciproc ce revine atât societății, cât și organizației ca urmare a activității pe care aceasta din urmă o desfășoară.
Așadar, scopul principal al relațiilor cu comunitatea locală este acela de a explica sistemul simbiotic de relații ce se pot dezvolta atunci când ambele elemente (organizația și comunitatea locală / segmente ale ei) sunt sensibile la cerințele și speranțele reciproce.
În concluzie, relațiile cu comunitatea locală reprezintă „participarea planificată, activă și continuă a organizației cu și în societate, în beneficiul atât al organizației, cât și al societății”.
3.3.2. Obiectivele activității de relații cu comunitatea locală
Pentru ce cheltuim resursele și timpul necesare în domeniul relațiilor cu comunitatea locală? Ce încercăm să realizăm? Ce beneficiu va reveni unității noastre ca rezultat al acestor programe? Ce s-ar întâmpla dacă am abandona toate aceste programe?
Toate aceste întrebări sunt legitime. Pentru a putea răspunde la ele, trebuie luate în considerare mai întâi obiectivele fundamentale ale programelor unității din domeniul relațiilor cu comunitatea locală și anume:
Creșterea conștientizării și înțelegerii publice în privința prezenței unității militare, a activităților și misiunilor specifice desfășurate de ea;
Inspirarea patriotismului și încrederii și încurajarea tinerilor extrem de dotați să solicite încadrarea în unitatea militară;
Păstrarea bunelor relații – în termeni reciproc avantajoși – cu categoriile variate de public cu care elemente din unitatea militară vin în contact;
Menținerea reputației de bun vecin, precum și de instituție demnă de respect din punct de vedere profesional și social, responsabilă față de public;
Sprijinirea programului de obiective umanitare din cadrul comunității cu accent pe infinita demnitate și valoare a individului și pe principiul șanselor egale;
Îndeplinirea în condiții foarte bune a propriilor misiuni și planuri, fără a se știrbi reputația unității;
Integrarea organizației militare în viața comunității, în sistemul relațiilor existente.
3.4. Încrederea publică în armată
Periodic, cetățenii sunt invitați să își exprime, prin intermediul sondajelor de opinie, gradul de încredere față de organizația militară. Unii se gândesc la armată prin prisma informațiilor prezentate despre militari în mass-media, despre o operație militară sau un accident întâmplat în timpul instrucției. Alții vor avea în vedere experiența lor directă în organizația militară ca militari profesioniști, ca rezerviști sau veterani de război. Puțini sunt însă cei care și-au format o opinie fată de organizația militară în urma unei analize obiective a activității acestei organizații.
Blau și Scot (1962) au creat o tipologie a categoriilor de persoane aflate în relație cu orice organizație formală. Acestea sunt:
*membrii organizației;
*proprietarii organizației;
*clienții sau, mai general, publicul aflat în contact cu organizația, oameni aflați în afara organizației, dar în contact cu aceasta (pacienți, clienți, studenți etc.);
*publicul larg, membrii societății în care organizația operează.
Astfel, cei doi sociologi americani au clasificat organizațiile pe baza principalilor beneficiari ai activităților acestora, oferind o tipologie pe categorii de organizații, în funcție de beneficiarul principal:
*asociațiile cu beneficiu mutual, precum sindicatele, asociațiile profesionale, nonguvernamentale, sectele religioase au ca principal beneficiar membrii acestora;
*organizațiile de afaceri (firme, bănci, etc.) de care beneficiază mai ales proprietarii acestora;
*organizațiile de servicii (agențiile de asistență socială, spitalele, școlile etc.) principalii beneficiari fiind aceia care apelează la serviciile oferite.
*organizațiile care asigură bunăstarea publică (organizații publice) au ca principal beneficiar publicul larg. Astfel de organizații, precum cele militare, de poliție, servicii de informații, pompieri etc., servesc tuturor cetățenilor unui stat, mai degrabă decât anumitor categorii.
3.4.1. Definirea încrederii
McKnight și Chervany (1996) realizează o sinteză a peste 60 de studii despre încredere și constată varietatea definițiilor acestui concept. Cei doi autori disting: intenția de încredere, comportamentul de încredere, credințele de încredere.
Intenția de încredere reprezintă măsura în care o parte are voința de a depinde de o alta intr-o anumita situație, având sentimentul unei relative siguranțe, chiar daca sunt posibile și consecințe negative. Din aceasta definiție rezultă că, pentru a fi generată încredere, sunt necesare un anumit risc și dependența unei părți de cealaltă. Intenția de încredere este diferită de încrederea bazată pe frică. Aceasta din urmă se întemeiază pe mecanisme de control și putere. Dacă un șef își monitorizează subordonații folosind camere de luat vederi, atunci nu putem vorbi despre intenția de încredere, ci de mecanisme de control. Intenția de încredere poate fi măsurată direct, prin determinarea voinței unei părți de a depinde de alta.
Comportamentul de încredere este măsura în care o parte depinde în mod voit de o alta într-o anumită situație, în ciuda unor posibile consecințe negative. În timp ce intenția se referă la voința de a depinde, comportamentul de încredere are în vedere dependența propriu-zisă. Comportamentul de încredere este, mai degrabă, un construct latent care are o serie de indicatori măsurabili, precum plasarea resurselor sau a autorității în mâinile altuia, cooperarea, reducerea controlului unei părți asupra alteia, implicarea subordonaților în luarea deciziilor, reducerea numărului regulilor etc.
Credințele de încredere constituie măsura în care o parte crede că cealaltă parte este de încredere (credibilă) într-o anumită situație. Credibilitatea presupune că cineva este competent și vrea să acționeze în interesul altcuiva.
Se poate observa, așadar, o relație de cauzalitate între cele trei constructe, în sensul în care credințele determină intenția și aceasta comportamentul de încredere.
Încrederea nu este un sentiment ocazional sau o intuiție incidentală; ea reprezintă o opinie concretă cu o expresie concretă. Ca în cazul oricărei opinii, o persoană nu o adoptă și nu o manifestă pe baza unui capriciu, ci pe baza unui raționament. Acest raționament poate fi o generalizare falsă sau poate porni de la o premisă falsă. De aceea, este foarte importantă înțelegerea raționamentului care stă la baza opiniei unei persoane, mai ales dacă ne propunem să convingem acea persoană să-și schimbe opinia.
Printre multe alte dimensiuni ale încrederii, putem distinge între încredere orizontală și încredere verticală (Bretzer, 2002).
Încrederea orizontală apare între actori egali din punct de vedere social sau politic. Ea poate apărea între indivizi, dar și între organizații. Încrederea orizontală poate fi, atât generalizată, atunci când oamenii au, în general, încredere în alți oameni, cât și particulară, când oamenii au încredere în alți oameni pe baza unor anumite criterii. Ce-a de-a doua categorie, încrederea verticală, apare între inegali (ca între indivizi și instituții). Încrederea cetățenilor în armată, în justiție, în biserică sau în guvern sunt exemple în acest sens.
Hardin (2000) afirma că ar trebui să ne concentrăm atenția asupra credibilității, mai degrabă decât asupra încrederii, fie că e vorba de indivizi sau de organizații. Dacă ne referim la organizațiile publice, încrederea este atributul cetățenilor, în timp ce credibilitatea aparține organizațiilor. Dacă se dorește să se schimbe ceva, atunci va fi avută în vedere credibilitatea. Nu este de dorit o creștere a încrederii fără o evoluție similară, în prealabil, a credibilității. Încrederea implică așteptarea ca cel în care se are încredere nu este doar motivat, dar are și competența să realizeze acțiunea pentru care i se acordă încredere.
Pentru organizațiile publice, încrederea nu este o decorațiune atractivă. Acestea au obligația de a produce încredere în rândul comunității. Absența încrederii publicului larg în organizațiile publice poate genera efecte negative.
Rolul organizațiilor publice este acela de a furniza un anumit tip de servicii (protecție, educație etc.) cetățenilor care asigură finanțarea acestor organizații.
Dacă oamenii nu au încredere în organizațiile publice cu sarcini în domeniul siguranței cetățeanului, acest fapt poate afecta negativ o serie de libertăți pe care le oferă democrația. Teama de crime, terorism, război limitează libertatea de mișcare a cetățenilor în condițiile în care aceștia nu au încredere în organizațiile publice cu atribuții în domeniul securității, calitatea vieții lor fiind afectată. Iar dacă cetățenii nu au încredere ca organizațiile publice sunt dedicate satisfacerii nevoilor lor, vor evita contactul cu acestea și nu vor coopera.
Tot ceea ce face o organizație publică este rodul acțiunilor membrilor ei. De competența și motivația acestora depinde și nivelul performanței organizației. Pentru a-și îndeplini misiunile, o organizație publică are obligația să recruteze oameni cu competențe și motivații adecvate scopului organizației. În condițiile în care cetățenii manifestă lipsa de încredere într-o anumită organizație, vor fi înclinați să evite intrarea în aceasta.
3.4.2. Cultura versus performanță
În demersul de explicare a încrederii în organizațiile publice sunt utilizate două tipuri de abordări teoretice: culturale și instituționale. În cadrul ambelor abordări există distincții între nivelele macro și micro.
Teoriile culturale pleacă de la ipoteza că încrederea în organizațiile publice își are originea în afara sferei acestor organizații, în credințele oamenilor cu privire la semenii lor, credințe care își au rădăcinile în normele culturale ale societății transmise prin procesul de socializare timpurie a oamenilor. Din aceasta perspectivă, încrederea în organizațiile publice este o extensie a încrederii interpersonale, aceasta din urmă fiind o trăsătură de caracter formată în perioada de dezvoltare timpurie a personalității. Indivizii învață, încă de la naștere, să aibă sau nu încredere în oameni, fiind socializați prin felul în care sunt tratați și reacționează la comportamentul celorlalți.
Dacă, inițial, este vorba de membrii familiei, în timp interacțiunile lor se extind, ceea ce va contribui la generalizarea sentimentului de încredere sau neîncredere în alții și, prin extensie, în organizațiile publice. Abordarea culturală presupune ca oamenii care au încredere în semenii lor sunt mai predispuși la cooperare, prin asocierea în diferite tipuri de structuri sociale, culturale și comunitare, precum coruri, cluburi, asociații profesionale etc. În acest mod, încrederea interpersonală devine instituționalizată, ceea ce permite o mai bună transmitere a ei prin mecanismele de socializare.
În timp ce abordarea macro-culturală subliniază existența unei tendințe de omogenizare la nivel național, fără variații ale încrederii în cadrul societății, abordarea micro-culturală se orientează asupra diferențelor individuale de socializare, ca sursă a variațiilor încrederii în organizațiile publice. Din punct de vedere micro-cultural, socializarea într-o societate omogenă cultural permite variații între indivizi bazate pe gen, mediu familial, educație, profesie etc.
La nivel macro-instituțional, performanța agregată a unei organizații publice în domeniul ei de activitate (creștere economică, asigurarea siguranței cetățenilor etc.) este evaluată rațional, această evaluare determinând răspunsurile cetățenilor. În mod diferit, din punct de vedere micro-instituțional, evaluarea individuală a performanței organizațiilor publice este condiționată de atitudinile, valorile și experiențele personale vizavi de activitatea organizației. Oamenii pot considera, spre exemplu, că, la un moment dat, nu există amenințări la adresa siguranței personale și naționale și că altele sunt problemele importante pentru ei și societate. Fiecare perspectivă asupra organizației militare poate reprezenta un fundament pentru determinarea încrederii în aceasta. O relatare jurnalistică cu privire la un accident minor poate reduce încrederea cititorilor în capacitatea comandanților de a-și conduce unitățile eficient, după cum prezentarea succeselor operațiilor militare în zone de mare interes pentru public poate determina creșterea încrederii în armată ca organizație, în profesionismul comandanților ei și în valorile, normele și curajul militarilor.
În vederea analizei încrederii publice în organizația militară, folosind abordările prezentate anterior, putem diferenția :
1. Încrederea în armată variază în concordanță cu experiențele naționale înglobate în încrederea interpersonală. (Cultura națională)
2. Încrederea în armată variază în acord cu încrederea interpersonală determinată de variațiile demografice individuale. (Socializare individuală)
3. Încrederea în armată variază în acord cu performanța acestei organizații. (Performanța instituțională)
4. Încrederea în armată variază în corelație cu atitudinile și valorile individuale ale cetățenilor. (Evaluare individuala)
3.4.3. Evaluarea modelelor
În Figura 1 este prezentată evoluția încrederii românilor în principalele instituții ale statului. Dincolo de modificarea periodică a nivelului încrederii pentru diferite instituții, se poate observa ca Armata și Biserica se mențin constant în topul încrederii cetățenilor.
Într-o analiză privind distribuția încrederii în semeni în 61 de țări (printre care și România), Inglehart (1999) precizează că încrederea interpersonală este o caracteristică relativ stabilă a societăților și reflectă întreaga moștenire istorică a comunităților, inclusiv factori economici, religioși, politici etc. România se înscrie în grupa țărilor ortodoxe și foste comuniste, caracterizate de un nivel scăzut al încrederii interpersonale.
Încrederea interpersonală este măsurată în sondajele de opinie care fac obiectul Barometrului de Opinie. În mod direct încrederea interpersonală este măsurată prin întrebarea: Dumneavoastră credeți că se poate avea încredere în cei mai mulți dintre oameni? Răspunsurile la aceasta întrebare sunt: 1. da; 2. nu; 3. nu știu; 4. nu răspund.
Indirect, încrederea interpersonală este măsurată prin determinarea apartenenței oamenilor la diferite forme de asociere culturală, socială și comunitară. Întrebarea utilizată este: Dumneavoastră sunteți membru al vreunei organizații sau asociații care nu vă aduce venit (inclusiv asociații de locatari sau proprietari)? Răspunsurile sunt similare cu cele de la întrebarea anterioară.
Încrederea în instituții se măsoară prin întrebarea: Câtă încredere aveți în… (Armata, Parlament, Poliție etc.)? La această întrebare răspunsurile sunt codificate pe o scală de la 0 la 4, unde 0 înseamnă deloc, iar 4 foarte multă.
Analiza de corelație, realizată între încrederea în armată și încrederea interpersonală (direct și indirect, indică valori foarte mici ale coeficientului de corelație: 0,046 respectiv 0,050. Valoarea coeficientului de corelație variază între –1 și +1. Ambele valori arată corelații perfecte între variabilele supuse analizei (–1 corelație negativă – crește valoarea uneia și scade valoarea celeilalte; +1 corelație pozitivă – cresc ambele valori). În cazul nostru, deși coeficienții sunt semnificativi statistic, în realitate corelația dintre încrederea interpersonală și încrederea în armată este foarte mică. Dacă avem în vedere semnul coeficientului(+), valabil pentru corelația dintre încrederea interpersonală și încrederea în toate celelalte organizații publice, putem spune că oamenii care nu au încredere în organizațiile publice tind să pună mai mult accent pe relațiile interpersonale, o caracteristică specifică fostelor țări comuniste (Mishler, Rose, 2001), ceea ce demontează prima ipoteză, potrivit căreia încrederea interpersonală ar genera încredere în organizațiile publice. Se poate spune că atât cei care au, cât și cei care nu au încredere în semenii lor au încredere în armată în aproape aceeași măsură.
În privința celei de a doua ipoteze, referitoare la influența factorilor demografici asupra nivelului încrederii în armata, analizele statistice efectuate prin utilizarea datelor furnizate de barometrul de opinie din mai 2003 au identificat faptul că încrederea în armată este relativ uniform distribuită în cadrul populației României. Doar 2,3 % din încrederea în armată este explicată de variațiile demografice (R2 = 0,023).
În pofida acestui fapt, putem afirma că există câteva tendințe, deși nu foarte puternice:
* Încrederea în armată crește pe măsura ce crește vârsta celor intervievați;
* Pe măsură ce trecem de la orașe mari către sate, încrederea în armată tinde să crească:
* Creșterea nivelului educațional determină o descreștere a nivelului încrederii în armată;
* Femeile tind să aibă mai multă încredere în armată decât bărbații.
Având în vedere ca nivelul încrederii în organizațiile publice, în general, și în armată, în special, a rămas relativ constant din 1990 până astăzi, putem afirma ca există un model cultural național care nu permite determinarea cauzelor fluctuațiilor periodice ale nivelului încrederii românilor în organizațiile publice și, de aceea, trebuie să ne orientam către teoriile instituționale. Analizele factoriale realizate nu încadrează în aceeași categorie Armata și Biserica, existând cauzalități diferite pentru fluctuațiile nivelului încrederii în cele două instituții.
S-ar putea identifica trei categorii de organizații publice, daca le luăm în considerare doar pe cele șase prezentate mai sus, astfel:
*organizații politice – Parlamentul și Guvernul, la care se adaugă Președinția;
* organizații apolitice – Armata, Politia și Justiția;
* Biserica.
Abordarea macro-instituțională pornește de la ipoteza că încrederea în armată depinde de caracterul și performanța acesteia, dar lasă deschisă întrebarea cu privire la modul în care ar trebui măsurată performanța, la criteriile utilizate în acest demers. Sondajele de opinie avute la dispoziție nu cuprind întrebări referitoare la acest aspect și, de aceea, ipoteza 3 nu permite testarea empirică.
La nivel micro-instituțional trebuie avute în vedere atitudinile și valorile cetățenilor prin prisma cărora ar putea fi atribuit nivelul încrederii în organizațiile publice și, în cazul de față, în Armată. Baza de date a Barometrului de opinie din mai 2003 nu conține nici un fel de date relevante privind atitudinile și valorile românilor față de armată.
Barometrul de opinie din octombrie 2002 cuprinde un modul de întrebări referitoare la NATO. În urma analizei factoriale am reunit întrebările cuprinse în acest modul în câteva dimensiuni:
* Patriotismul: Dumneavoastră cât de mândru sunteți în calitate de cetățean al României? Într-un eventual război, dumneavoastră ați fi gata să vă dați viața pentru țară?
* Teama de agresiuni: Cât de îngrijorat sunteți de posibilitatea unor atacuri teroriste pe teritoriul României după intrarea în NATO? În ce măsura credeți că România ar putea fi atacata, în următorii câțiva ani, de o alta tara?
* NATO în România: Daca am intra în NATO, s-ar putea să ni se ceară să facem unele lucruri. Vă rog să-mi spuneți dacă ați fi sau nu de acord cu următoarele lucruri?
1. Efectuarea de aplicații militare ale forțelor NATO pe teritoriul României.
2. Zboruri regulate ale avioanelor NATO deasupra teritoriului României.
3. Staționarea unor trupe NATO pe teritoriul României.
4. Construirea de baze militare NATO pe teritoriul României.
5. Trimiterea de trupe romanești în misiuni militare ale NATO.
* Imaginea NATO: Dacă țara noastră ar deveni membru NATO și o alta țară ar ataca România, credeți ca NATO ar veni în ajutorul nostru? În general, imaginea dumneavoastră despre NATO este foarte bună, bună, proastă sau foarte proastă?
* Serviciul militar obligatoriu: Dumneavoastră credeți că în România serviciul militar trebuie să fie obligatoriu pentru toți bărbații tineri?
* Participarea în Irak: Credeți că România ar trebui să participe, alături de SUA, într-un eventual război împotriva Irakului?
S-au efectuat analize de regresie și corelație între răspunsurile la întrebările cuprinse în aceste dimensiuni și întrebarea referitoare la încrederea în armată. Atât românii care se tem de o posibila agresiune militara sau de atacuri teroriste la adresa României, cât și cei care nu se tem manifestă un nivel relativ egal al încrederii în armată. Sondajele relevă alte probleme ca fiind importante pentru români, siguranța națională nefiind o preocupare în această perioadă.
Românii care nu sunt de acord cu efectuarea de aplicații militare ale forțelor NATO pe teritoriul României, cu zboruri regulate ale avioanelor NATO deasupra teritoriului României, cu staționarea unor trupe NATO pe teritoriul României, cu trimiterea de trupe românești în misiuni militare NATO tind să aibă o mai mică încredere în armată (coeficienți de corelație între –0,046 și –0,088). Această dimensiune ar putea explica doar 1% din variația încrederii în armată.
De asemenea, românii care nu cred că România ar trebui să participe, alături de SUA, în războiul împotriva Irakului tind să aibă mai puțină încredere în armată (coeficient de corelație –0,101)
Același Barometru de opinie arată că cei care nu cred că în România serviciul militar trebuie să fie obligatoriu pentru toți bărbații tineri sunt mai puțin înclinați sa aibă încredere în armată (coeficient de corelație rm:–0,125).
În același timp, românii care sunt mândri de cetățenia lor au mai multă încredere în armată (+0,188), ceea ce se poate afirma și despre cei care și-ar da viața pentru țară într-un eventual război.
În total, aceste dimensiuni explica 10% din încrederea în armată. Deși nu explică foarte mult, tendințele corelate cu atitudinile exprimate în dimensiunile prezentate anterior pot justifica, parțial, scăderea cu 12 procente a încrederii în armată, în mai 2003 față de octombrie 2002. În această perioadă a început intervenția coaliției antiteroriste în Irak și implicarea României în etapa post-conflict.
Conform analizelor de regresie întreprinse, pornind de la informațiile din baza de date a Barometrului de opinie – mai 2003, rezulta că încrederea în Poliție și Justiție explică 34% din nivelul încrederii în armată, în timp ce încrederea în organizațiile politice explică 21 %. Aceste date nu trebuie reținute ca o relație de cauzalitate (încrederea în armată nu este determinată de încrederea în alte organizații publice). Mai degrabă putem concluziona că la baza aprecierii nivelului încrederii în aceste organizații publice se afla un set de valori relativ stabil prin prisma căruia oamenii le evaluează pe toate. Dacă privim Figura 1 putem observa că variațiile încrederii în organizațiile publice urmează relativ același traseu, la niveluri diferite. Apropierea este mai evidentă când le analizăm pe categorii: organizații politice și organizații apolitice.
În același mod, variația încrederii în Biserică explică doar 2% din variația încrederii în armată. Analizele statistice ne demonstrează că, în pofida nivelului de încredere ridicat de care se bucură în raport cu celelalte organizații publice, Armata și Biserica nu sunt evaluate după aceleași criterii și nu intră în aceeași clasă de valori.
Analizele statistice relevă faptul că există un model cultural național care menține încrederea în armată la un nivel ridicat, relativ constant în timp. În același timp, variațiile periodice ale nivelului încrederii sunt determinate de evaluările românilor asupra activității armatei prin prisma valorilor și atitudinilor lor.
Pentru a menține nivelul relativ ridicat al încrederii în armată ar trebui să încercam să determinăm care sunt valorile culturale care conservă poziția Armatei în aceste sondaje. Daca variațiile periodice pot fi prevăzute și contracarate prin programe de comunicare eficiente care să prezinte performanțele și profesionalismul militarilor și să susțină diferitele programe și activități, o schimbare a valorilor culturale care susțin acest nivel relativ înalt poate avea efecte negative pe termen lung.
King (2001) afirma că încrederea în armata americană, după scăderea drastică din perioada războiului din Vietnam, a crescut foarte mult atât datorită creșterii performanței și profesionismului acesteia, dar și datorită persuasiunii prin folosirea reclamelor, a filmelor și a știrilor de presă care să prezinte aceste realizări în cel mai favorabil mod posibil. În condițiile unei armate viitoare, bazate doar pe profesioniști, contactul cetățenilor va fi aproape exclusiv prin intermediul mass-media.
Unele studii (Gronke si Feaver, 2001) arată că dacă relația unei persoane cu organizația militară este mai puternică – fie prin efectuarea serviciului militar, fie prin intermediul prietenilor sau al cunoscuților – atunci aceasta este mai înclinată să sprijine valorile instituției militare.
CAPITOLUL IV
INSTITUȚIA MILITARĂ REFLECTATĂ ÎN MASS-MEDIA
4.1. Imaginea armatei în presa civilă
Modul cum este reflectată armată, ca instituție publică specifică, în diverse mijloace scrise, audio sau vizuale, are implicații atât asupra cotei de încredere a populației în instituția militară, asupra conținutului unor decizii luate în interiorul sistemului, cât și asupra aspirației unor tineri de a urma cariera militară, de a îndeplini serviciul militar, sau asupra menținerii unei stări morale favorabile în rândul personalului armatei.
Libertatea de opinie a ziariștilor, cât și capacitatea acestora de a reflecta esențial și corect activitățile armatei, evoluțiile și tendințele de transformare a sistemului militar în procesul reformei și modernizării lui, determină luarea în considerare, cu seriozitate și încredere, a oricărei evidențieri/redări în mass-media a realităților militare.
Activitatea armatei nu mai este considerată un secret, o realitate greu accesibilă pentru opinia publică. Emisiuni televizate, transmisii radio, ziare cu impact mai mare sau mai mic la public vehiculează informații despre armată, ca instituție publică, despre personalul și activitățile militare. Peste 80 de ziariști sunt acreditați să informeze opinia publică despre diverse aspecte sau activități ale armatei.
Direcția Relații Publice este structura specializată creată pentru gestionarea imaginii publice a armatei prin difuzarea de informații concrete, oportune și complete, pentru ca mass-media, publicul larg să poată analiza și înțelege adecvat problematica apărării și securității. Pentru fundamentarea strategiei de comunicare și a activităților de informare și relații publice sunt monitorizate și evaluate zilnic referirile la armată apărute în mass-media internă.
Rapoartele lunare de analiză a imaginii publice a instituției militare se bazează pe evaluarea datelor obținute prin monitorizarea a patru agenții de presă (Mediafax, Rador, Rompres, Amos News), 8 posturi de televiziune (TVR 1, TVR 2, Antena 1, Pro TV, Prima TV, Acasă, 7 ABC, Realitatea TV), 25 cotidiane (Libertatea, Adevărul, Evenimentul zilei, România liberă, Național, Ziua, Jurnalul național, Azi, Curentul, Cotidianul, Curierul național, Dimineața, Cronica romana, Realitatea românească, Ultima oră, Atac la persoană, Ziarul financiar, Independent, Monitorul de București, Ziarul, Bursa, Gardianul, Economistul, Nine O'Clock), 6 săptămânale (Academia Cațavencu, Capital, Timpul 7 zile, România Mare, Formula AS, România literară, Națiunea).
În perioada ianuarie-februarie 2004, în mass-media civilă s-au înregistrat 4408 de referiri la instituția militară cu o frecvență medie de aproximativ 73 referiri pe zi. Analiza dinamicii numărului de referiri arată că mediatizarea instituției militare are un trend general ascendent de la o medie de 28 referiri zilnice (ianuarie) la 37 referiri zilnice (februarie).
Ca evenimente cu impact mediatic pe primele două luni ale anului, s-au remarcat:
activitatea de bilanț al M.Ap.N. pe anul 2003, la care a participat întreaga conducere a ministerului;
rotirea efectivelor de militari români participanți la operațiile din Afganistan și Irak, precum și reușita misiunilor acestora;
participarea ministrului apărării naționale, Ioan Mircea Pașcu, la München, la un dejun de lucru informal al miniștrilor apărării din țările membre NATO și invitate și la cea de-a 40-a Conferință anuală pentru politica de securitate;
vizita premierului român, a ministrului apărării naționale și a sefului Statului Major General, împreună cu delegațiile pe care le-au condus, în teatrele de operații din Irak;
vizita ministrului apărării naționale și a șefului Statului Major General la militarii romani dislocați în teatrele de operații din Afganistan, Kosovo, Bosnia și Herțegovina;
aprobarea de către Parlamentul României a proiectului de lege privind aderarea țării noastre la NATO;
întâlnirea ministrului apărării naționale, Ioan Mircea Pașcu, cu ministrul apărării patriei din Ungaria, Juhasz Ferenc ;
Interesul mass-media s-a axat îndeosebi pe eficacitatea structurilor militare (37,24 % din totalul de referiri), capacitatea instituției militare de a răspunde cerințelor NATO (31,93% din totalul de referiri) și nivelul dotării cu armament și tehnică militară (16,06% din totalul de referiri). Aspectele privind promovarea opțiunilor de securitate ale statului român au înregistrat 9,06% din totalul de referiri, iar cele despre implicarea armatei în viața societății românești au întrunit 5,71% din totalul referirilor.
Cel mai important canal de difuzare a informațiilor despre instituția militară a fost presa scrisă, cu un procent de 67,07% din totalul referirilor.
Publicațiile care au avut cele mai multe referiri la instituția militară au fost: Evenimentul zilei (12,88%), Adevărul (9,29%), Ziua (7,99%), Curierul național (7,99%), Realitatea românească (7,17%), România liberă (7,01%), Jurnalul național (6,52%), Azi (6,52%), Dimineața (6,19%) și Gardianul (5,87%). Referitor la celorlalte publicații au reprezentat mai puțin de 5% din totalul de referiri.
Posturile de televiziune au contribuit într-o mai mică măsură la difuzarea informațiilor despre instituția militară (14,40%), impactul acestora fiind, însă, semnificativ mai mare față de presa scrisă (30,93% din impactul prognozat).
Principalele posturi de televiziune care au difuzat știri despre instituția militară sunt: România 1 (36,50%), Realitatea TV (36,50%), Antena 1 (13,68%), Pro TV (9,12%), B1 TV (8,36%), Prima TV (5,70%). La acestea se adaugă postul Radio România Actualități cu 23,31% din referiri, ceea ce reprezintă 32,95% din impactul prognozat.
Atitudinea principalelor canale mediatice a fost diferită. Cele mai favorabile referiri la adresa instituției militare au fost difuzate prin radio (99,42% referiri pozitive, ceea ce reprezintă 20,58% din totalul referirilor pozitive), iar cele mai nefavorabile sunt cele din presa scrisă (12,74% referiri negative, ceea ce reprezintă 81,54% din totalul referirilor negative). Posturile de televiziune au difuzat referiri favorabile instituției militare în proporție de 87,32%, ceea ce reprezintă 14,04% din totalul referirilor pozitive.
Rezultă că, în perioada ianuarie-februarie 2004, instituția mediatică care a difuzat știri cu cel mai mare impact referitoare la Armată a fost postul Radio România Actualități.
Referirile negative cu impactul cel mai puternic au fost difuzate de Evenimentul zilei (3,14%) și Adevărul (2,06%), pentru presa scrisă, și de Pro TV (5,8%) și Realitatea TV (4,29%), pentru televiziune.
Imaginea globală a instituției militare este puternic pozitivă (90,28% din totalul de referiri).
Imaginea Armatei a avut un trend ascendent, ponderea referirilor pozitive crescând de la 82,79% (ianuarie) la 95,32% (februarie).
Mass-media au acordat atenție vizitei conducerii armatei în teatrele de operații unde sunt desfășurate trupe românești.
Astfel, în perioada 24-26 februarie, pe marginea acestui subiect au fost 18 referiri la televiziune, 14 la “Radio România Actualități” și 30 de referiri în presa scrisă, preponderent pozitive.
În ceea ce privește segmentul negativ, el se referă, în special, la eficacitatea structurilor militare (15,30% din totalul de referiri negative), fiind vizați subindicatorii:
ordinea și disciplina militară (3,97% din totalul de referiri negative);
standardele morale ale personalului (2,07% din totalul de referiri negative);
competența personalului de conducere (0,97% din totalul de referiri).
Aspectele legate de descoperirile PNA au fost prezente într-o proporție mai mică în luna ianuarie, atingând punctul culminant în perioada 13-18 februarie. După această dată, referirile negative s-au diminuat considerabil, aceasta datorându-se transparenței de care a dat dovadă Ministerul Apărării, prin aparițiile în mass-media civile ale ministrului apărării naționale și ale purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării.
4.2. Analiza profilului de imagine indus de mass-media
Analiza profilului de imagine indus de mass-media, a atitudinii clasei politice față de armată și a rezultatelor sondajelor de opinie conduce la concluzia că armata este percepută ca instituție fundamentală a statului, cu o contribuție importanța în integrarea României în Alianța Nord-atlantica, având o concepție de restructurare modernă și o capacitate operațională la standardele NATO.
În luna aprilie, vizibilitatea Ministerului Apărării pe Internet a crescut ca intensitate cu circa 17 procente datorită inițierii de către Direcția Relații Publice a proiectelor „Tabăra de vară pentru cercetași“ și „Curs de corespondenți de război“, precum și a accelerării introducerii pe pagina proprie de Internet a fotografiilor și clipurilor video de la diferite activități.
Într-un sistem binar de monitorizare (pozitiv/negativ), imaginea instituției militare indusa de mass-media civile (Figura 3) a fost preponderent pozitivă (referirile pozitive reprezentând 93,45% din totalul referirilor înregistrate).
Dintre acestea, 36,35% au reprezentat referirile la eficacitatea structurilor militare, 28,86% au reprezentat referirile la indicatorul membru viabil NATO, în contextul în care, în luna aprilie, s-au derulat numeroase evenimente legate de momentul admiterii țării noastre în Alianța Nord-atlantică.
În urma analizei comparate realizate pe mass-media civile, pe de o parte, și pe comunicatele și buletinele de presă transmise de Ministerul Apărării, pe de altă parte, au rezultat următoarele:
mass-media au tendința să acorde dimensiuni negative mult mai mari acelor probleme cu care este confruntată instituția militară. Astfel, la subindicatorul standarde morale, disciplina și dotarea corespunzătoare cu armament și tehnică militară, ponderea referirilor negative este de 3,20% din totalul itemilor înregistrați la adresa instituției militare în luna aprilie. Presa scrisă și cea audio-vizuală tind să imprime o notă de senzațional tocmai prin prezentarea sincopelor în activitatea structurilor militare;
cazurile aflate în cercetarea PNA privind cadre militare acuzate de mită, trafic de influență, fals și uz de fals pot eroda imaginea instituției militare și se pot transforma într-un risc de vulnerabilitate pentru factorii de decizie.
Potrivit ultimului sondaj Gallup (Figura 4), realizat în luna mai 2004, armata se situează, cu 69 de procente, pe locul doi în ceea ce privește încrederea populației în instituțiile statului, după Biserică (82%).
Față de luna aprilie, când s-au înregistrat 1765 de referiri la instituția militară, în luna mai acestea au scăzut la 1286, ca urmare a desfășurării campaniei electorale la nivel local și a evenimentului de la Mihăilești, mass-media orientându-și centrul de interes pe acestea din urmă.
Ponderea referirilor la instituția militara, pe diferitele canale mediatice, este repartizată astfel: presa scrisă (46,11%), emisiunile de televiziune (26,87%), emisiunile radio (27,02%) (Figura 5).
Gradul de vizibilitate în mass-media a conducerii instituției militare a fost de 7,41% din totalul referirilor la instituția militară (Figura 6).
Principalele teme mediatizate pozitiv au fost: eficacitatea structurilor militare (47,98% din referiri), interoperabilitatea cu structurile NATO (7,31%), participarea la exerciții multinaționale (6,14%), promovarea deciziilor politico-militare ale Alianței (5,99%), participarea la activități politico-militare internaționale (5,84%), participarea la viata cultural-științifică (4,89%).
Figura 7.
Atitudinea pozitivă față de armată pe diverse canale mediatice
(număr de referiri)
Canalele mediatice cu atitudine pozitivă față de instituția militară sunt (Figura 7):
Presa scrisă: Dimineața (98,69% referiri pozitive), Adevărul(1%), Cronica română (75%), Realitatea românească (72,72%), Curierul național (70,31%);
Televiziuni: Prima TV (85,71% referiri pozitive), România 1 (83,33%), Realitatea TV (76,47%);
Radio România Actualități : 98,43% referiri pozitive.
Impactul posibil al referirilor din mass-media asupra imaginii instituției militare (Figura 8) a fost preponderent pozitiv (70,09% din totalul referirilor).
Pentru mass-media civile, problematica referitoare la domeniul militar este constant prezentă, iar armata este considerată ca fiind instituția în care disciplina și onoarea sunt repere reprezentative. De aceea, semnalarea unor cazuri care nu concordă cu aceste valori esențiale ale instituției militare este foarte promptă, fiind considerată ca informație cu impact pentru opinia publică.
Dar cele mai multe referiri la armată privesc procesul de reformă, transformarea instituției într-o armată formată din profesioniști, cu o contribuție majoră în NATO, aptă să răspundă noilor provocări ale luptei moderne.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Pornind de la faptul că omul este cea mai importantă resursă a organizației militare trebuie ca toate acțiunile întreprinse de instituția militară să fie focalizate cu precădere pe resursa umană, singura capabilă să integreze și să pună în valoare toate celelalte resurse de apărare.
Odată cu trecerea de la serviciul militar obligatoriu la cel pe bază de voluntariat a crescut valoarea resursei umane.
Cerințele momentului îndeamnă la o atitudine mai activă, chiar agresivă pentru a se obține personalul necesar, dată fiind competiția de pe piața forței de muncă.
O mai bună informare cu privire la traseul pe care trebuie să îl urmeze și la dezavantajele și avantajele pe care le are în sistemul militar ar duce la creșterea atractivității profesiei militare.
Atragerea tinerilor spre profesia și cariera militară trebuie abordată în contextul noilor reglementări privind profesionalizarea resursei umane. Important este ca cei interesați să intre în sistemul militar să perceapă corect profesia militară.
Interdependențele care există între publicitatea și imaginea profesiei militare determină stabilirea următoarelor obiective:
menținerea gradului de încredere al populației în Armata României la un nivel mediu de 75%, printr-o informare oportună și corectă atât în exteriorul, cât și în interiorul instituției militare și prin sporirea vitezei de transmitere a informației;
intensificarea promovării imaginii armatei prin diversificarea și utilizarea eficientă a canalelor de informare a audiențelor naționale și internaționale în legătură cu participarea Armatei României la misiuni NATO, UE, ONU și în cadrul unor alianțe sau coaliții internaționale;
creșterea nivelului de mediatizare a activităților armatei, în presa audio vizuală, fără a reduce gradul de mediatizare în presa scrisa.
BIBLIOGRAFIE
J.M. Ivancevich, W.F. Gluek, Foundation of Personnel/Human Resource Management, Business Publications, Inc., Texas, 1986, p. 521;
L.A. Kallt, R.G. Murdick, F.E. Schusther, Human Resourse Management, Charles E. Merrill Publishing, A. Bell Howell Company, Colombus Toronto London Sydney, 1985, p. 380;
R.L. Mathis și colab., Managementul resurselor umane, Editura Economică, București, 1997, p. 81;
D.J. Cherrington, The Management of Human Resources, Allyn and Bacon, Boston, 1991, p.81;
L.A. Klatt, R.G. Murdick, F.E. Schuster, op. cit., p. 380;
M. Armstrong, Personnel Management Practice, Kogan Page, London, 1991, p. 471;
D. Torrington, D.T. Hall, Personnel Management: HRM, Action Prentice-Hall International, London, 1995, p. 436;
H.G. Heneman și colaboratorii, Personnel/Human Resource Management, Fourth Edition Irwin, Boston, 1989;
Manolescu, Aurel, Managementul Resurselor Umane, Editura Economică, București 2003;
Armstrong, Michael, Managementul Resurselor Umane, Editura Codecs, București, 2003;
Colectiv, Proiectul Ghidului Carierei militare în Armata României, București, 2006;
Carmona, R.-Le recrutement et la formation des cadres militaires d'active (Selecționarea și formarea cadrelor ), Editura Défense Nationale, Franța, mai 1998;
Comisia Națională pentru Statistică – Anuarul Statistic al României, 1999;
Dimitrie Todoran, Psihologia reclamei, Editura Trironic, 2004
Stelian Moise-Ghidul Recrutorului- 2005;
Sergio. G- Recrutarea Ofițerilor, Italia nr 2 1996
Tibil Ghe- Încrederea în instituția militară- Spirit militar modern- nr 3 1996;
Podoaica. M – Imaginea Armatei în conștiința tinerilor, Spirit militar modern nr 6 -2000;
Alviana, E –Voluntari în cadrul trupelor de uscat italiene, 1997;
Stăncioiu, I., Militaru, Ghe. – Management. Elemente fundamentale, Editura Teora, București, 1998;
Cartea Albă a Guvernului – Armata României 2010; reformă și integrare euroatlantică, București, 1999;
Col. dr. Vasile Tran – Comunicarea socială în situații critice. Repere pentru gestionarea comunicării militare, Editura A.I.S.M., București 2000;
Mr. Mircea Dan -Relațiile cu comunitatea locală, București, 1998;
Valentin Stancu Marcela M. Stoian Adrian Stoica – Relații publice – succes și credibilitate, Editura Concept, București, 1997;
Cracsner, Constantin-Edmond, Elemente de psihologie militară, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2003;
Șchiopu, Ursula, Dicționar de psihologie, București, Editura Babel, 1994;
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, București, Editura Babel, 1998;
Luc Marcenac, Alain Milon, Serge-Henri Saint-Michel -Strategii publicitare, Editura Polirom, 2006;
Ion Zară, Cecilia Rus – Imaginea și creatorii săi, Editura Victor, 2000;
Revista Panoramic militar numerele 2,3,4 / 1998, 2/1999, 2/2000;
Spirit militar modern, 1996 – 2007.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Imaginea Profesiei Militare (ID: 132067)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.