. Evolutia Impozitelor Directe In Romania In Perioada de Tranzitie
I. CARACTERIZARE GENERALĂ A
IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN PERIOADA DE
TRANZIȚIE
CONȚINUTUL ȘI ROLUL IMPOZITELOR
Impozitele indirecte reprezintă o prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
În vederea acoperirii nevoilor sale tot mai mari statul instituie pe lângă impozite directe și impozite indirecte, asupra vânzărilor de mărfuri și prestării de servicii.
Impozitele indirecte sunt acele impozite percepute contribuabililor plătitori, cu prilejul vânzării unor bunuri si prestării unor servicii, fiind incluse în prețurile mărfurilor și tarifelor plătite direct de cumpărătorii acestora.
Prelevarea unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contra-prestație din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor care consumă produse și apelează la servicii.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul și el se exercită de cele mai multe ori prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) iar uneori și prin organele de stat locale.
Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de stat‚ de importanță națională(generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităților administrativ – teritoriale. În România , conform Constituției, consiliile locale sau județene stabilesc impozitele și taxele locale , în limitele și în condițiile legii.
Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil.
În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social. Modul concret de manifestare al acestui rol cunoaște unele diferențieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, în țările dezvoltate , impozitele, taxele și contribuțiile procura opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În cadrul țărilor în curs de dezvoltare , ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferențieri importante variind între cinci și nouă zecimi.
Caracteristica pentru evoluția impozitelor și taxelor in perioada postbelică este tendința de creștere continuă a acestora ca mărime , atât absolută ,cât și relativă.
Sporirea volumului încasărilor de impozite s-a realizat prin creșterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere , precum și prin majorarea cotelor de impunere.
Până prin anii ’70- ’80 s-a observat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic , concretizată în încercările statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de intervenție în activitatea economică. În funcție de intenția legiuitorului, impozitele pot fi folosite ca instrument de încurajare sau de frânare a unei anumite activități economice, de creștere sau de reducere a producției sau a consumului unui anumit produs.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor , statul procedează la redistribuirea unei părți importante din Produsul Intern Brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor statul preia la buget între patru și cinci zecimi și chiar mai mult din Produsul Intern Brut, în țările dezvoltate și între trei și patru zecimi în țările în curs de dezvoltare.
1.2. ELEMENTELE IMPOZITULUI
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare , economice și sociale urmărite de către stat , la introducerea lor este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale cât și de contribuabili. Drept urmare , în legile prin care se instituie impozite se precizează persoanele în sarcina cărora cade sarcina impozitelor , materia supusă impozitării , mărimea relativă a impozitelor , termenele de plată , sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice și/sau juridice , care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite , sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numără :
Subiectul (plătitorul) ;
Suportatorul ;
Obiectul impunerii ;
Sursa impozitului ;
Unitatea de impunere ;
Cota (cotele) impozitului ;
Asieta ;
Termenele de plată.
Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia.
În reglementările fiscale , ca și în vorbirea curentă , subiectul impozitului este denumit contribuabil.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal , subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia. În realitate , sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil , deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune , într-o măsură mai mare sau mai mică , impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.
Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării , serviciul prestat , bunul importat sau uneori cel exportat.
Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se folosește o anumită unitate de măsură care poartă denumirea de unitate de impunere.
Drept unitate de impunere putem întâlni : bucata , kg. , litrul la unele taxe de consumație.
Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul.
Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale (proporționale , progresive sau regresive ) .
Prin asietă (mod de așezare a impozitului) se înțelege totalitatea măsurilor care se iau de către organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege , atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere. Prin lege sunt prevăzute și alte sancțiuni care se aplică contribuabililor rău platnici , cum sunt : popriri , sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului neachitat la termen.
PRINCIPIILE IMPUNERII
Impunerea reprezintă un complex de măsuri și operațiuni , efectuate în baza legii , care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice . impunerea are atât o latură de natură politică , cât și una de ordin tehnic (concretizată în modelele și tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil și a cuantumului impozitului ) .
Din punct de vedere politic , prin impunere se urmărește , ca fiecare impozit introdus să răspundă anumitor cerințe , să fie în concordanță cu anumite principii.
După părerea lui Adam Smith , la baza politicii fiscale a statului ar trebui să stea mai multe principii sau maxime , după cum urmează :
Principiul certitudinii impunerii , care presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară , iar termenele , modalitatea și locul de lată să fie stabilite fără echivoc pentru a fi cunoscute și respectate de fiecare plătitor . Prin promovarea acestui principiu , se urmărea să se pună capăt „domniei bunului plac” în stabilirea și încasarea impozitelor.
Adam Smith considera că un mic grad de nesiguranță este un defect mai mare decât un considerabil grad de nedreptate.
Principiul comodității perceperii impozitelor , cere ca impozitele să fie percepute la termenele și în modul cel mai convenabil pentru contribuabil.
Principiul randamentului impozitelor , urmărea ca sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli și să fie cât mai puțin apăsătoare pentru plătitori .
Acest principiu este o reflectare a tezei „ guvernului ieftin ” , conform căreia aparatul pentru stabilirea și perceperea impozitelor , la fel ca întregul aparat de stat , nu trebuie să fie costisitor. Totodată , acest aparat nu trebuie să stingherească activitatea economică a plătitorilor și nici să-i îndepărteze de la ocupațiile lor.
1.3.1. PRINCIPII DE POLITICĂ FINANCIARĂ
La introducerea unui impozit se cere ca acesta să îndeplinească și unele cerințe de ordin financiar. Astfel , acesta trebuie să aibă un randament fiscal ridicat , să fie stabil și elastic.
Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat , se cer a fi îndeplinite mai multe condiții :
Impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice sau juridice ;
Să nu existe posibilități de sustragere de la impunere (pe căi licite sau ilicite) a unei părți din materia impozabilă ;
Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile , calcularea și perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil.
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic. Randamentul unui impozit nu trebuie , deci , neapărat să sporească o dată cu creșterea volumului producției și a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic și nici să scadă în perioadele de criză și depresiune ale ciclului economic.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanență necesităților de venituri ale statului. Astfel , dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitul să poată fi majorat în mod corespunzător și invers.
Din practica fiscală a diferitelor țări rezultă că de regulă elasticitatea impozitului acționează mai ales în sensul majorării impozitelor.
1.3.2.PRINCIPII DE POLITICĂ ECONOMICĂ
Cu ocazia introducerii unui impozit , statul urmărește realizarea mai multor obiective . Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice , apoi de folosirea impozitului ca instrument de stimulare ori de reducere a producției sau a consumului unor mărfuri , de extindere sau de restrângere a importului anumitor bunuri.
Încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată și prin măsuri de ordin fiscal , cum sunt :
Stabilirea unor taxe vamale ridicate la import ;
Reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone.
În vederea creșterii consumului unei anumite mărfi , statul procedează la micșorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmărește reducerea consumului , atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective.
Extinderea relațiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulate prin măsuri fiscale constând în restituirea parțială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate ; reducerea nivelului taxelor vamale percepute de către stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului mărfurilor străine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protecționist la importul anumitor mărfuri , iar restrângerea exportului unor categorii de produse , prin practicarea unor taxe vamale la exportul acestora. Acest ultim procedeu se folosește în unele țări în curs de dezvoltare , pentru a limita exportul de materii prime și semifabricate și a încuraja exportul de produse manufacturate.
1.3.2abilirea materiei impozabile , calcularea și perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil.
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic. Randamentul unui impozit nu trebuie , deci , neapărat să sporească o dată cu creșterea volumului producției și a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic și nici să scadă în perioadele de criză și depresiune ale ciclului economic.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanență necesităților de venituri ale statului. Astfel , dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitul să poată fi majorat în mod corespunzător și invers.
Din practica fiscală a diferitelor țări rezultă că de regulă elasticitatea impozitului acționează mai ales în sensul majorării impozitelor.
1.3.2.PRINCIPII DE POLITICĂ ECONOMICĂ
Cu ocazia introducerii unui impozit , statul urmărește realizarea mai multor obiective . Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice , apoi de folosirea impozitului ca instrument de stimulare ori de reducere a producției sau a consumului unor mărfuri , de extindere sau de restrângere a importului anumitor bunuri.
Încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată și prin măsuri de ordin fiscal , cum sunt :
Stabilirea unor taxe vamale ridicate la import ;
Reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone.
În vederea creșterii consumului unei anumite mărfi , statul procedează la micșorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmărește reducerea consumului , atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective.
Extinderea relațiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulate prin măsuri fiscale constând în restituirea parțială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate ; reducerea nivelului taxelor vamale percepute de către stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului mărfurilor străine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protecționist la importul anumitor mărfuri , iar restrângerea exportului unor categorii de produse , prin practicarea unor taxe vamale la exportul acestora. Acest ultim procedeu se folosește în unele țări în curs de dezvoltare , pentru a limita exportul de materii prime și semifabricate și a încuraja exportul de produse manufacturate.
1.3.2. PRINCIPII SOCIAL – POLITICE
Prin politica fiscală promovată de unele state se urmărește și realizarea unor obiective de ordin social – politic. Astfel , partidul de guvernământ urmărește ca politica fiscală pe care o promovează să fie în concordanță cu interesele categoriilor și grupurilor sociale pe care le reprezintă. Uneori prin intermediul unor măsuri cu caracter fiscal , partidul de guvernământ încercă să-și mențină influența în rândurile unor categorii sociale , în perioada din preajma alegerilor.
Impozitele sunt folosite și pentru limitarea consumului unor produse care au consecințe dăunătoare asupra sănătății (tutun , băuturi alcoolice ).
1.4. IMPOZITELE INDIRECTE – RESURSĂ IMPORTANTĂ A VENITURILOR FISCALE ALE STATULUI
În țările dezvoltate , de regulă , aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe.
În țările în curs de dezvoltare , ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale ale statului.
Tendința din ultimii ani , mai ales 1998 și 1999 în sistemul fiscal românesc , este de creștere pronunțată a ponderii impozitelor indirecte , ca rezultat al imaturității sistemului , al unei politici fiscale haotice și fără perspectivă , precum și al unui aparat fiscal nemotivat , nestructurat și neadecvat în totalitate menirii sale .
Impozitul indirect , în sistemele fiscale , nu este perceput conform principiului echivalenței și prin urmare el nu mai este deci considerat ca un cvasipuț achitat în mod voluntar drept plată pentru serviciile furnizate .
Prelevat conform principiului capacității contributive , el are o natură obligatorie și de constrângere și în plus el este resimțit ca o sarcină.
Impozitul indirect poate fi un instrument în serviciul eficacității. El joacă acest rol în cadrul a două funcții ale statului , respectiv funcția de alocare și funcția de regularizare.
Două ipoteze justifică în mod obișnuit utilizarea impozitului în scopuri de alocare : existența efectelor externe și dorința tutelară a statului.
Existența efectelor externe constituie un obstacol în calea alocării optimale a resurselor. În cazul unor efecte negative externe , generatoare de divergențe între costurile private și costurile sociale, impozitele corectează acest eșec al pieței , restabilind prețuri optimale. Impozitul selectiv asupra vânzării de anumite bunuri , poate fi justificată prin necesitatea de a internaliza efectele negative provocate prin consumatorii lor , prețul de vânzare reflectând atunci adevăratul lor cost social.
Impozitarea alcoolului și a tutunului , de exemplu , răspunde la acest obiectiv , rolul său disuasiv satisfăcând pe de o parte dorința statului de a pune aceste bunuri sub tutelă.
Prin acțiunea sa tutelară , statul subscrie preferințele sale proprii preferințelor individuale în scopul de a maximiza interesul colectiv. Această tutelă corectoare se bazează pe insuficienta informare a indivizilor care reacționau împotriva propriilor interese.
Impozitele indirecte constituie împreună cu cele directe și cu cheltuielile publice , o variabilă a politicii bugetare. Politicile care privilegiază acțiunea asupra cererii globale utilizează impozitele ca mijloace de stabilizare conjuncturală.
În practică impozitele indirecte răspund la trei obiective :
Finanțarea producției de bunuri și servicii „colective pure ” ;
Finanțarea deficitului exploatărilor monopolurilor publice care funcționează cel mai adesea în situația unor randamente crescătoare ;
Operarea unor realocări optimale a resurselor.
Impozitele indirecte considerate un mod normal de finanțare a cheltuielilor publice trebuie să concilieze patru preocupări enunțate de Adam Smith :
Justețea : egalitatea în fața impozitului ;
Certitudinea : realizarea unei asiete fiscale obiective , care să elimine arbitrajul în stabilirea impozitului și care să fie viabilă ;
Comoditatea : stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al înțelegerii susceptibile , deci de a favoriza acceptabilitatea socială a sistemului fiscal ;
Eficacitatea : finanțarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost .
În concepția economistului Iulian Văcărel, preferința pentru impozitele indirecte se poate explica prin aceea că :
necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitului printr-un act normativ și până devin operaționale ;
reclamă cheltuieli modice de așezare , percepere și urmărire ;
sunt mai voalate , fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor , iar nemulțumirea cumpărătorilor se îndreaptă asupra agenților economici care practică prețuri majorate , iar nu a statului care a ordonat sporirea impozitelor , ce a dus la scumpirea acestora ; cumpărătorul nu știe cât din prețul plătit pentru produsul (serviciul) achiziționat revine agentului economic și cât ajunge în tezaurul public .
Milton Friedman , laureat al premiului Nobel pentru economie , surprinde unele dintre atuurile impozitelor indirecte .
Astfel „ prin utilizarea aproape exclusivă a impozitelor indirecte s-a reușit eliminarea aproape totală a evaziunii și ca urmare , nivelul general de taxare a scăzut , permițând indivizilor și corporațiilor să-și exprime liber opțiunea pentru consum și investiții ”.
Sistemul impunerii consumului de bunuri și servicii corespunde atât unor interese interne cât și cel ale firmelor străine care și-au înființat unități de producție ori de comercializare pe teritoriile țărilor în curs de dezvoltare . Utilizarea unor sisteme fiscale bazate în principal pe impunerea venitului și a capitalului ar putea conduce la stabilirea unor impozite mai mari în sarcina firmelor străine comparativ cu cele stabilite în sarcina firmelor autohtone.
Impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vânzărilor de mărfuri și prestărilor de servicii , prin adăugarea unor cote de impozitare la prețurile mărfurilor și tarifelor serviciilor .
Consumatorul unui bun economic plătește așadar acest impozit odată cu achitarea prețului mărfurilor cumpărate .
Impozitul indirect se virează la bugetul statului în mod obișnuit de către industriași , comercianți , însă sunt suportate de către consumatori.
Subiectul impunerii , în cazul impozitelor indirecte nu coincide cu suportatorul lor , ca la impozitele directe.
Așadar , aceste impozite au o incidență indirectă asupra contribuabililor plătitori și nu una directă , ca în cazul impozitelor directe.
O altă deosebire între cele două tipuri de impozite constă în aceea că în timp ce impozitul direct vizează existența venitului sau averii , impozitele indirecte vizează consumul. Pentru aceste considerente , ele mai poartă și denumirea de impozite pe consum sau impozite de cheltuială.
Impozitele indirecte sunt percepute de la toți consumatorii bunurilor supuse impunerii , indiferent de venituri , averea sau de situația personală a cumpărării de mărfuri și / sau a beneficierii de servicii.
Impozitele indirecte conduc la scăderea nivelului de trai al cetățenilor , micșorând veniturile reale , reducând puterea de cumpărare a cetățenilor. Există falsa convingere că ele ar afecta deopotrivă veniturile tuturor consumatorilor. Deoarece impozitele indirecte sunt percepute de regulă cu ocazia vânzării bunurilor de consum curent , de larg consum sau indispensabile existenței , ele afectează îndeosebi pe cumpărătorii consumatori cu venituri mici.
Dacă raportăm impozitele indirecte la veniturile realizate de diferite clase sociale vom constata că ponderea acestora în venituri este cu atât mai mare cu cât veniturile realizate sunt mai mici.
În condițiile în care , la impozitul pe venit , contribuabilii cu venituri situate sub minimul neimpozabil sunt scutiți de impozit , iar la impozite indirecte nu se acordă nici un fel de scutire , rezultă că acestea din urmă au un caracter regresiv.
„ Așadar , impozitul asupra consumului nu ține seama de principiul echității fiscale , împovărând contribuabilii cu capacitate redusă de plată și favorizând pe cei aflați la polul opus ”.
Economistul A. Eichner afirmă : „… este îndeobște cunoscut caracterul regresiv al taxelor de consumație …., ori o politică optimă a veniturilor nu poate să ia în seamă necesitatea unei reduceri a acestora ”.
Caracterul regresiv al impozitelor indirecte este evidențiat și de faptul că rata medie a acestor impozite (T/Y ) este mai mare decât rata lor marginală ( T, Y) : T/Y T/Y.
Având un caracter injust , datorită regresivității lor în raport cu nivelul veniturilor reale ale consumatorilor plătitori , impozitele indirecte lovesc consumul direct de mărfuri și de servicii , afectând în mod special categoriile sociale cu venituri mici și fixe prin nerespectarea principiilor echității fiscale.
Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală , sunt necesare : impunerea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului și scutirea de plata impozitului , a persoanelor cu venituri mici , adică , stabilirea unui minim neimpozabil.
Impozitele indirecte au cel mai ridicat randament fiscal , explicația constând în faptul că pe de o parte consumul de mărfuri și servicii de strictă necesitate deține o pondere relativ mare în totalul consumului , iar pe de altă parte în aceea că impozitele indirecte asupra consumului neindispensabil sunt progresive.
Pe măsura creșterii veniturilor , partea destinată consumului înregistrează o descreștere relativă , datorită faptului că se află sub incidența legii psihologice fundamentale conform căreia după J. M. Keynes și adepții săi , variația consumului are loc în același sens cu variația veniturilor , relația funcțională dintre un anumit venit și mărimea cheltuielilor pentru consum fiind de tipul c = f (v ), respectiv , consumul este o funcție de venituri ( adică depinde de mărimea veniturilor ), în sensul că cu cât veniturile cumpărătorilor consumatori de mărfuri și de servicii sunt mai mari , cu atât sarcina fiscală suportată pe calea acestor impozite este mai mică.
Unii economiști consideră că impozitele indirecte ar avea un caracter benevol , deoarece renunțându-se la consumul de bunuri și servicii impozitate , există posibilitatea ca ele să fie evitate. În condițiile în care impozitele indirecte se percep cu deosebire la vânzarea bunurilor de larg consum, această afirmație rămâne fără acoperire.
„ Dacă aceste impozite ar fi percepute numai la vânzarea obiectelor de lux , atunci s-ar putea vorbi de caracterul lor voluntar fiindcă astfel de bunuri nu sunt indispensabile vieții ”.
În cazul impozitelor indirecte nu este vorba de o constrângere politică , așa cum se întâmplă la impozitele directe , ci de una de ordin economic.
Atunci când economia înregistrează o anumită creștere , impozitele indirecte au un randament fiscal mai ridicat , iar când traversează perioade de criză , când producția și consumul au un nivel scăzut și încasările din impozite directe scad.
În perioada când o economie înregistrează un curs ascendent , impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat , în schimb în perioade de depresiune , când producția și consumul înregistrează un recul . încasările din impozitele indirecte urmează aceeași evoluție periclitând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la adâncirea deficitului bugetar.
Astfel , în România , bugetul de stat pe anul 1998 , prevedea ca impozitele indirecte să devină predominante și să dețină o pondere de 68,7 % în totalul veniturilor fiscale. În procesul de execuție , deoarece Produsul Intern Brut , în loc de o creștere zero , cum se preconizase a înregistrat după primele șase luni o scădere de aproape 6% , a fost necesară rectificarea bugetului de stat , prilej cu care veniturile ce urmau să se realizeze din impozite indirecte au fost diminuate cu 8,3 mii miliarde lei , adică cu 18,6 %.
Rezultă , că impozitele indirecte manifestă o sensibilitate sporită față de conjunctura economică.
Aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale diferă atât de la o categorie de țări la alta , cât și de la o țară la alta , în cadrul aceleiași categorii.
Astfel , în țările dezvoltate , din punct de vedere economic , contribuția veniturilor fiscale ale statului este mai mică decât cea a impozitelor directe, iar în țările care se află în curs de dezvoltare , situația este inversă.
Din categoria veniturilor provenite din taxele și impozitele indirecte care intră în structura bugetului țării noastre fac parte :
Taxa pa Valoarea Adăugată ;
Accizele ;
Impozitul la țițeiul din producția internă și la gazele naturale ;
Impozitul pe spectacole ;
Taxe vamale și alte venituri încasate prin unitățile vamale de la persoane fizice , la ieșirea sau la intrarea lor din/în țară cu diverse bunuri precum și în cazul primirii unor bunuri din străinătate ;
În cazul în care aceste bunuri nu fac ulterior obiectul vânzării-cumpărării , aceste taxe vamale au o incidență directă asupra plătitorilor lor , astfel că includerea acestora în categoria impozitelor indirecte nu mai este justificată.
Taxele pentru acordarea licențelor solicitate de câtre agenții economici în vederea practicării jocurilor de noroc ;
Majorările și penalitățile percepute pentru neonorarea la termen a obligațiilor legale în domeniul fiscalității ;
Alte încasări .
Impozitele mai cunosc și următoarele forme de manifestare :
Taxe de consumație ;
Monopoluri fiscale ;
Taxe vamale ;
Alte taxe.
Impozitele indirecte sunt eficiente, adică ușor de încasat , sunt elastice , ceea ce înseamnă că pot fi ușor majorate, au caracter anestezic, fiind mai sigur de încasat și pentru faptul că cetățenii nu reacționează imediat , atunci când le suportă.
Impozitele indirecte sunt instrumente fiscale care prezintă cele mai mici prejudicii , deoarece ele au efecte sociale , economice și financiare , în general nu țin seama nici de persoane , nici de capacitatea contributivă a celor care le plătesc , nici de împrejurări și nici de locul unde se plătesc.
Distincția dintre impozite directe și indirecte are la origine criteriile :
Juridic (administrativ ) , pe care se bazează noțiunea de volum nominativ ;
Incidența impozitului;
Personalizarea ;
Elasticitatea , adică variația impozitului în funcție de evoluția condițiilor economice.
În cazul impozitelor indirecte, obligația fiscală este determinată de contribuabilii înșiși , deoarece ea depinde de ce și cât de mult ei cumpără , în timp ce în cazul impozitelor directe , autoritatea de impunere așează (stabilește) obligația în mod direct pe fiecare contribuabil , persoană fizică sau juridică , deci ei plătesc direct autorității.
Scopul fundamentării unei politici fiscale care să vină în sprijinul creșterii economice trebuie să aibă în vedere unele criterii de bază, pe termen mediu, care pot orienta reforma fiscală în procesul tranziției, dintre care cele mai semnificative:
generarea de venituri suficiente la bugetul de stat și la bugetele locale, în vederea opririi emigrării forței de muncă și a capitalului;
eficiența impunerii trebuie să orienteze sistemul fiscal spre evitarea erodării inutile a economiilor agenților economici și ale populației;
echitatea fiscală, care trebuie asigurată între agenții economici din același domeniu de activitate, precum și orientarea sistemului de impunere în direcția echității și protecției sociale a cetățenilor prin fiscalitate;
evitarea protejării producției interne, prin taxe vamale excesive și prin reducerea importurilor;
protejarea exporturilor;
cuprinderea în sfera impozitării a tuturor surselor de venit;
armonizarea sistemului fiscal autohton cu cel din exterior, în special cu cel din Uniunea Europeană.
1.5. ARMONIZAREA LEGISLAȚIEI ROMÂNE CU
CEA COMUNITARĂ ÎN MATERIE DE IMPOZITE INDIRECTE
În Acordul de asociere a țării noastre cu Comunitățile Europene (la art. 69.) se precizează că armonizarea legislației prezente și viitoare a României cu cea comunitară , constituie o condiție importantă a integrării economice a României în Comunitate , iar între domeniile de interes special în care urmează a se extinde armonizarea se menționează impozitarea indirectă (art. 70).
Referindu-se la solicitarea României de aderare la Uniunea Europeană , adresată acesteia în anul 1995 , Comisia Comunităților Europene preciza , în anul 1997, ce anume se așteaptă din partea autorităților române în domeniul impozitelor indirecte și care este stadiul îndeplinirii angajamentelor luate de acestea.
Astfel , în privința impozitării indirecte , se precizează : „ în documentul comunitar – acquis-ul constă în primul rând în armonizarea legislației privitoare la taxa pe valoarea adăugată și la accize. Aceasta include aplicarea unui impozit general necumulativ (taxa pe valoarea adăugată) în fiecare stadiu al producției de bunuri și servicii și implică egalitatea de tratament fiscal a tranzacțiilor interne și externe (de import). Acquis-ul în materie de taxa pe valoarea adăugată , conține de asemenea , dispoziții tranzitorii aplicabile la impozitarea tranzacțiilor între persoane juridice din interiorul Uniunii Europene. În domeniul accizelor acquis-ul include armonizarea structurilor fiscale și rate minime ale accizelor , împreună cu reglementări comune privind deținerea și circulația bunurilor la care sunt aplicabile accizele respective. Incluzând și folosirea depozitelor fiscale) ”.
În anul 1997, Comisia de la Bruxelles evalua stadiul armonizării legislației referitoare la taxa pe valoarea adăugată , astfel : „ Sistemul actual al taxei pe valoarea adăugată este bazat pe principiile esențiale ale legislației comunitare privind taxa pe valoarea adăugată. Cu toate acestea , aplicarea sa este destul de generală și inconsecventă. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată sunt mult mai numeroase decât cele permise de Comunitate. De asemenea , în absența reglementărilor care să permită rambursarea taxei pe valoarea adăugată persoanelor străine neînregistrate , această taxă le creează costuri suplimentare.
Aderarea României la Uniunea Europeană va necesita o substanțială adaptare a legislației , privitoare la taxa pe valoarea adăugată , pentru a o aduce în acord cu cerințele acquis-ului comunitar atât în ceea ce privește dispozițiile generale , cât și referitor la sistemele de impozitare într-o Comunitate fără controale la frontierele interioare ”.
În legătură cu aprecierile de mai sus se pot spune următoarele :
În anul 1997, în România existau într-adevăr mai multe bunuri și prestări de servicii care beneficiau de scutire sau de o cotă redusă de taxă pa valoarea adăugată , decât în Uniunea Europeană. Măsurile de restrângere a scutirilor puse în aplicare la 1 februarie 1998 , au mers tocmai pe linia armonizării legislației românești cu cea comunitară. Dar , chiar și după această dată , continuă să rămână o serie de bunuri și servicii care se bucură de un regim de taxă pe valoarea adăugată mai avantajos în țara noastră , decât cel prevăzut de Directiva Comunitară ;
Tratamentul mai favorabil la noi , decât în Comunitate vizează anumite produse alimentare de primă necesitate , ori materii prime pentru prepararea acestora ; unele articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii ; lucrări agricole și semințele tratate fotisanitar , de care au sringentă nevoie producătorii agricoli și în special cei cu un slab potențial economic ; aparatură de tehnică medicală și bunuri indispensabile instituțiilor spitalicești și care au o bază materială precară și resurse financiare mult sub necesități.
Accelerarea ritmului de restrângere (anulare) a facilităților fiscale ar afecta condițiile de viață ale populației și mai ales ale celor care se află sub pragul sărăciei. O asemenea măsură s-ar dovedi contra-productivă , deoarece ar avea drept efect reducerea cererii solvabile și micșorarea desfacerilor de mărfuri, ar provoca tensiuni sociale justificate , dar nedorite.”
Consiliul Comunităților Europene , prin directiva referitoare la armonizarea taxei pe valoarea adăugată în statele membre , a fixat nivelul minim al cotei reduse (la 5%) și al celei normale (la 15%) , fără să stabilească și un plafon al acestor cote , lăsând deocamdată libertatea statelor membre să hotărască în această privință.
II. TAXELE DE CONSUMAȚIE
2.1. TAXELE SPECIALE DE CONSUMAȚIE – ACCIZELE –
2.1.1. CARACTERIZAREA ACCIZELOR
Taxele speciale de consumație sau impozitele pe consum speciale , cunoscute și sub denumirea de accize , sunt instituite în mod obișnuit asupra unor bunuri de consum curent , cu cerere inelastică , care se consumă în cantități mari și nu pot fi substituite de consumatori cu altele.
Teoria economică recomandă aplicarea accizelor asupra bunurilor cu cerere inelastică , deoarece creșterea prețurilor bunurilor impozitate prin accize nu determină reduceri semnificative ale consumului acestor bunuri , astfel încât veniturile bugetare provenite din accize sunt relativ stabile.
Inițial , accizele au fost concepute ca taxe complementare în raport cu impozitul pe circulația mărfurilor , în sensul că produsele sau bunurile economice care erau sub incidența accizelor nu erau purtătoare și de impozitul pe circulația mărfurilor.
În țara noastră accizele au fost introduse începând cu data de 1 decembrie 1991, prin Hotărârea Guvernului nr. 779 din 15 noiembrie 1991, sfera de aplicare cuprinzând atunci numai un număr de 15 produse sau grupe de produse , cu cote variind între 30 și 60 de procente.
Produsele pentru care se datorează accize sunt grupate în două categorii distincte și anume :
Produse obligatoriu supuse accizelor în toate țările membre ale Uniunii Europene, respectiv :
Alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic ;
Produse din tutun ;
Produse petroliere.
Alte produse și grupe de produse , nesupuse obligatoriu accizelor în țările membre ale Uniunii Europene, respectiv :
Cafea ;
Confecții din blănuri naturale, indiferent dacă acestea sunt executate din blănuri întregi sau din deșeuri de blană;
Articole de cristal;
Bijuterii din aur sau din platină ;
Autoturisme și autoturisme de teren ;
Parfumuri, ape de colonie și ape de toaletă ;
Aparatură electronică ;
Cuptoare cu microunde ;
Aparate pentru aer condiționat ;
Arme de vânătoare.
Aria de aplicare a accizelor poate fi extinsă sau restrânsă în funcție de politica economică adoptată de un anumit stat, în ultimele două decenii intensificându-se preocuparea în acest sens, pentru înfăptuirea unor obiective sociale.
Plătitorii de accize, pentru produsele care intră sub incidența acestor impozite, sunt agenții economici – persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate – care produc sau importă astfel de produse.
Nu datorează bugetului de stat accize :
Agenții economici care desfășoară activitate de prestări servicii ;
Agenții economici care desfășoară activitate de comercializare în sistem en-gross și en detail ;
Persoanele fizice neautorizate.
Există și unele excepții și anume :
Sunt plătitori de accize agenții economici procesatori de produse petroliere;
Sunt plătitoare de accize persoanele fizice , atunci când importă autoturisme și autoturisme de teren (inclusiv rulate).
Momentul datorării accizelor este diferit în funcție de proveniența produselor pentru care se datorează accize , și anume:
Pentru produsele din producția internă – data efectuării livrării sau a trecerii în consum propriu (pentru produsele petroliere);
Pentru agenții economici importatori – data înregistrării declarației vamale de import ;
Pentru agenții economici achizitori – data cumpărării produselor ;
Pentru agenții economici care comercializează bunuri provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici sau pentru bunurile amanetate, devenite proprietatea caselor de amanet – data vânzării bunurilor respective;
Pentru alcoolul supus regimului monopolului de stat – data facturării de către stat , prin supraveghetorul fiscal, a cantităților de alcool , către beneficiarul acestora.
Plata accizelor se efectuează lunar până la data de douăzeci și cinci a lunii următoare, pe baza declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat, prin virament sau prin numerar , după caz, în contul bugetului de stat, deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului, iar pentru produsele din import, la organele vamale , concomitent cu plata taxelor vamale.
2.1.2. MODUL DE DETERMINARE AL ACCIZELOR
Sistemul de impozitare prin accize, practicat în România, prevede trei tipuri de exprimare a accizelor și anume:
Accize specifice, exprimate în echivalent euro pe unitatea de produs;
Accize ad-valorem (procentuale) ;
Accize compuse (acciza specifică + acciza ad-valorem) ;
Principiul general care stă la baza determinării valorii accizelor specifice, constă în înmulțirea accizei specifice exprimată în echivalent euro/unitatea de măsură, transformată în lei, cu cantitatea de produs livrată, exprimată în aceeași unitate de măsură. Transformarea în lei a sumelor exprimate în echivalent euro se face pe baza cursului valutar comunicat de Banca Națională a României, pentru ultima zi a fiecărei luni. Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata lunii imediat următoare.
Produsele și grupele de produse pentru care se datorează accize sunt:
Alcool, distilate, băuturi alcoolice, vinuri și bere;
Produse din tutun, uleiuri minerale;
Alte produse și grupe de produse.
Determinarea accizelor pe categorii de produse, se face astfel:
Sumele datorate bugetului de stat cu titlu de accize pentru alcool, băuturi alcoolice, vinuri și bere, accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite în sumă fixă pe unitatea de măsură (în Anexa nr.1 la O.U.G. nr158/2001) și se determină astfel:
Pentru alcool etilic, distilate de origine agricolă și băuturi alcoolice distilate:
C K x R
A = x x Q
în care: 100 100
A = cuantumul accizei;
C = concentrația alcoolică exprimată în procente de volum;
K = acciza specifică;
R = cursul de schimb;
Q = cantitatea (în litri).
Pentru vinuri, băuturi fermentate, (altele decât berea și vinul) și pentru porodusele intermediare:
în care:
K x R
A = C x x Q
100
A = cuantumul accizei;
C = numărul de grade alcoolice conținute;
K = acciza unitară, în funcție de natura produsului;
R = cursul de schimb;
Q = cantitatea (în litri).
Pentru bere:
K x R
A = C x x Q
100
în care:
A = cuantumul accizei;
C = numărul de grade Plato conținute;
K = acciza unitară, în funcție de capacitatea de producție anuală;
R = cursul de schimb;
Q = cantitatea (în litri).
sumele datorate bugetului de stat cu titlu de accize pentru produsele din tutun se determină astfel:
pentru țigarete:
TOTAL ACCIZĂ DATORATĂ = A1 + A2 ,
În care:
A1 = acciza specifică;
A2 = acciza procentuală;
A1 = K1 x R x Q1 ;
A2 = K2 x PA x Q2 ,
În care:
K1 = acciza unitară;
K2 = acciza procentuală;
R = cursul de schimb;
PA = prețul de vânzare cu amănuntul maxim declarat;
Q1 = cantitatea exprimată în 1000 bucăți de țigarete;
Q2 = numărul de pachete de țigarete aferente lui Q1.
Pentru țigări și țigări de foi :
A = Q x K x R ,
În care :
A = cuantumul accizei;
Q = cantitatea exprimată în unități de 1000 bucăți de țigări ;
K = acciza unitară;
R = cursul de schimb.
Pentru tutun destinat fumatului:
A = Q x K x R ,
În care :
A = cuantumul accizei;
Q = cantitatea în kg.
K = acciza unitară;
R = cursul de schimb.
sumele datorate bugetului de stat drept accize pentru uleiuri minerale se determină astfel :
A = K x R x Q ,
În care:
A = cuantumul accizei;
K = acciza unitară;
R = cursul de schimb;
Q = cantitatea în tone.
sumele datorate bugetului de stat drept accize pentru alte produse și grupe de produse, respectiv pentru autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv rulate, accizele se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a autoturismelor în raport cu gradul de poluare al autoturismului.
2.1.3. SCUTIRI DE LA PLATA ACCIZELOR
Sunt scutite de la plate accizelor :
băuturile alcoolice distilate produse în țară exclusiv din alcool etilic rafinat sau din distilate de origine agricolă – ca materii prime achiziționate direct de la agenții economici producători interni sau provenite din import;
alcoolul etilic rafinat utilizat în producția de medicamente, de oțet alimentar, în industria cosmetică, precum și cel utilizat pentru producerea de arome alimentare;
gazele naturale provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat și din zăcăminte de țiței, indiferent de proveniența lor, respectiv din țară sau din import;
produsele (uleiuri minerale) rezultate din operațiuni de procesare a unor materii prime provenite din import , în cazul în care sunt exportate direct de agentul economic importator al materiei prime;
combustibilii pentru încălzit, lichizi, solizi și gazoși , aprovizionați direct de la producători sau de la unitățile din subordinea acestora de către agenții economici în scop tehnologic propriu sau pentru producerea de agent termic și apă caldă pentru populație;
hidrocarburile ciclice aprovizionate direct de la producători de către agenții economici ,pentru utilizarea în scop industrial;
combustibilii pentru încălzit aprovizionați direct de la producători pentru consum propriu de către spitale, sanatorii, cămine de bătrâni și cămine de copii;
combustibilii pentru încălzit utilizați de persoane fizice în scopul încălzirii, preparării apei calde și pregătirii hranei;
gazele petroliere lichefiate utilizate în consum casnic, distribuite în butelii tip aragaz;
petrolul turboreactor și benzină pentru aviație, destinate utilizării exclusive drept carburant pentru aviație;
produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.
L. produsele exportate direct sau prin agenți economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision ;
M. produsele comercializate prin magazinele autorizate potrivit legii să comercializeze mărfuri în regim de duty- free ;
N. produsele în regim de tranzit și produsele în regim de import temporar. Pentru produsele importate temporar , scutirea se acordă cu condiția depunerii de către agentul economic importator a unei garanții egale cu valoarea accizelor aferente. Această garanție se va restitui agentului economic numai după încheierea regimului vamal acordat.
O. bunurile de import provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate de guverne străine, organisme internaționale și organizații non-profit și de caritate, către instituțiile de învățământ și de cultură, ministere și alte organe ale administrației publice;
Nu în toate cazurile aceste scutiri acționează direct. De exemplu, în cazul produselor comercializate prin magazinele autorizate conform legii, să comercializeze mărfuri în regim de duty-free, scutirea se acordă prin restituirea accizelor plătite de agentul economic la achiziționarea acestora.
Pentru a beneficia de scutire de la plata accizelor, agentul economic producător de băuturi alcoolice distilate, trebuie să dețină în mod obligatoriu documentele care să ateste proveniența materiilor prime și anume:
Factura fiscală de achiziție a materiei prime , în care acciza să fie evidențiată separat;
Dovada plății accizelor către furnizorul materiei prime, constând în documentul de plată confirmat de banca la care are contul deschis;
O copie de pe documentul care atestă autorizarea comercializării materiei prime de către furnizor – în calitate de agent economic producător sau importator.
În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții agentul economic producător de băuturi alcoolice distilate, la livrarea acestor produse , va calcula și va vărsa la bugetul de stat o diferență valorică echivalentă cu valoarea accizelor prevăzută pentru băuturi alcoolice distilate.
În cazul produselor supuse accizelor provenite din import sau din țară, utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse supuse accizelor, altele decât băuturile alcoolice distilate produse exclusiv din alcool etilic rafinat sau din distilate de origine agricolă, agenții economici prelucrători vor deduce, pe bază de documente justificative, din accizele datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite în vamă sau la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime.
Agenții economici care utilizează alcool etilic rafinat pentru producția de medicamente, de oțet alimentar , în industria cosmetică, pentru producerea de arome alimentare, beneficiază de scutire de la plata accizelor, aceasta urmând să se efectueze fie prin compensarea sumelor ce constituie accizele plătite furnizorului cu sume reprezentând alte impozite și taxe datorate bugetului de stat, fie prin restituirea sumelor plătite, în cazul în care dețin documentele care să ateste proveniența legală a materiei prime.
În situația agenților economici producători de alcool, care lucrează în sistem integrat, scutirea de la plata accizelor pentru alcoolul etilic rafinat utilizat în producție proprie de oțet alimentar se acordă direct, procedându-se astfel :
la livrarea din secția proprie a alcoolului etilic rafinat către secția de producere a oțetului alimentar se calculează și se evidențiază acciza aferentă alcoolului etilic introdus în prelucrare. Documentele de transfer al alcoolului către secția de producție vor sta la baza determinării volumului accizelor aferent cantităților de alcool prelucrat în acest scop;
lunar, corespunzător cantităților de oțet alimentar efectiv livrate , se vur deduce din suma totală a accizelor datorate bugetului de stat accizele aferente alcoolului utilizat ca materie primă pentru obținerea acestui produs.
Pentru alcool, distilate, băuturi alcoolice, vinuri și bere din producția internă, faptul generator al accizelor îl constituie data efectuării livrării.
Pentru alcoolul etilic rafinat și distilatele utilizate de agenții economici pentru obținerea alcoolului sanitar și a băuturilor alcoolice distilate în sistem integrat, faptul generator al accizelor datorate bugetului de stat îl constituie data livrării produselor finale rezultate din prelucrarea materiilor prime utilizate.
Scutirea de la plata accizelor în cazul uleiurilor minerale se acordă fie prin compensarea sumelor ce constituie accizele plătite furnizorului cu sume ce reprezintă alte impozite și taxe datorate bugetului de stat , fie prin restituirea sumelor plătite.
Documentele justificative care stau la baza operațiunilor de compensare sau de restituire a accizelor sunt, după caz:
documentul care atestă plata accizelor în vamă, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis, în cazul materiilor prime provenite din import;
documentele care atestă exportul produselor rezultate din procesare;
contractele încheiate direct cu producătorii interni;
facturile fiscale de achiziție în care acciza este evidențiată separat;
documentul care atestă plata accizelor către furnizor, confirmat de către banca la care plătitorul are contul deschis.
Agenții economici importatori de cafea verde, care exportă cafea prăjită rezultată din operațiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct, pot solicita organelor fiscale teritoriale compensarea cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat sau restituirea efectivă a accizelor plătite în vamă, aferente cantităților de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată.
Documentele justificative care stau la baza operațiunilor de compensare sau de restituire a accizelor sunt, după caz :
declarația vamală de import al cafelei verzi;
documentul care atestă plata accizelor în vamă, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
declarația vamală de export al cafelei prăjite.
În ceea ce privește scutirea de la plata accizelor pentru combustibilul pentru încălzit utilizat pentru consumul casnic, acesta se acordă numai persoanelor fizice.
2.1.4. EVOLUTIA SISTEMULUI DE IMPOZITARE PRIN ACCIZE
Începând cu data de 1 iulie 1993, dată la care a fost introdusă în România taxa pe valoarea adăugată, metodologia de calcul a accizelor a fost modificată în sensul alinierii ei la metodologia de calcul a taxei pe valoarea adăugată , prin intrarea în vigoare a Legii nr. 42/1993.
Această lege a funcționat până la data de 1 ianuarie 1998, fiind supuse accizelor, inițial un număr de 17 produse, după care, numărul lor a crescut la 27.
De-a lungul aplicării prevederilor Legii 42, datorită imperfecțiunilor acesteia, s-au manifestat tendințe de amplificare a fenomenului de evaziune fiscală, în special în domeniul alcoolului.
Acest fenomen a fost stopat începând cu data de 21 august 1995, odată cu modificarea și completarea unor reglementări referitoare la accize, taxa pe valoarea adăugată și comisionul vamal.
Neajunsurile legislației de până atunci în domeniul accizelor , dar și necesitatea armonizării acesteia cu legislația comunitară în domeniu, au impus apariția unui nou act normativ pe linia accizelor, în anul 1997.
Noul act normativ privind regimul accizelor, respectiv O.U.G. nr. 82/1997, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998, a reprezentat o adevărată revoluție în domeniul accizelor, sistemul de impozitare prin accize devenind un sistem modern, foarte apropiat de sistemul practicat în țările membre ale Uniunii Europene.
Primele modificări importante ale acestei ordonanțe, au fost făcute în același an prin O.U.G. nr.50/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 18 decembrie 1998, prin care s-a realizat transformarea accizelor specifice din Ecu în lei, reorientarea sarcinii fiscale aferente băuturilor alcoolice din producția internă numai către alcool alimentar, instituirea sistemului de autorizare a agenților economici care obțineau venituri din comercializarea unor produse impozitate prin accize, introducerea obligativității utilizării facturilor speciale de către agenții economici care comercializau produse supuse regimului de autorizare.
În anul 2000, au fost luate unele măsuri privind regimul produselor supuse accizelor:
Măsuri de reducere a accizelor;
Măsuri de contracarare a influențelor negative asupra bugetului, rezultate din reducerea accizelor prin lărgirea sferei de aplicare a acestui impozit;
Măsuri de disciplinare a agenților economici în scopul reducerii evaziunii fiscale.
Cu toate măsurile întreprinse prin ordonanță, în special în domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice spirtoase, pe linia diminuării fenomenelor de fraudă și evaziune fiscală, aceste fenomene luau în continuare amploare, iar economia subterană în cazul producției de alcool căpăta proporții alarmante. În această perioadă s-au înregistrat fenomene negative și în domeniul producției și circulației produselor petroliere, precum și în cel al circulației cafelei. Astfel s-a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 134/2000, care a adus îmbunătățiri prin extinderea sferei de aplicare a accizelor prin introducerea în acest regim a unor noi produse din grupa produselor petroliere, prin instituirea obligației de plată a accizelor în sarcina importatorilor în cazul cafelei, prin măsuri de întărire a supravegherii fiscale la alcool și băuturi alcoolice spirtoase în vrac.
Prin Ordonanța de Urgență nr.164/2000, s-a urmărit creșterea veniturilor bugetare, creșterea producției agenților economici producători de alcool, băuturi alcoolice spirtoase și băuturi alcoolice naturale, scăderea prețurilor și diminuarea volumului tranzacțiilor de pe piața neagră în favoarea agenților economici bun-platnici ai datoriilor către buget.
Pentru stoparea fenomenelor de contrabandă și evaziune fiscală, de producție subterană și concurență neloială, precum și pentru asigurarea unui climat economico-financiar sănătos, care să permită o activitate de producție la întreaga capacitate existentă a agenților economici care lucrează legal, cu consecințe directe și imediate asupra încasărilor la bugetul de stat , a fost institut începând cu 1 decembrie 2000 monopolul de stat asupra comercializării alcoolului prin Ordonanța de Urgență nr. 181/2000.
Această ordonanță prevede ca toate cantitățile de alcool produse să fie predate statului, la un preț unic, iar acesta să-l vândă în vrac numai către producătorii de băuturi alcoolice autorizați legal.
2.2. TAXELE GENERALE DE CONSUMAȚIE : CARACTERIZARE GENERALĂ
Taxele generale de consumație sau impozitele pe consumul general, cunoscute și sub denumirea de taxe generale pe vânzări, vizează toate mărfurile, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau bunuri de capital.
Taxele generale pe vânzări se întâlneau sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Acest impozit a fost introdus după primul război mondial fiind așezat asupra deverului total al întreprinderilor industriale și comerciale (cifra de afaceri a acestora, adică totalul vânzărilor).
În funcție de veriga de la care se încasează (unitatea producătoare, comerțul cu ridicata) în practica internațională, impozitul pe cifra de afaceri îmbrăca una din următoarele forme de așezare :
Impozitul cumulativ (multifazic);
Impozitul unic (monofazic).
Impozitul cumulativ, „în cascadă ”, „bulgăre de zăpadă ”, „în piramidă ” , se caracterizează prin faptul că mărfurile sunt supuse impunerii la nivelul tuturor verigilor prin care trec din momentul ieșirii lor din producție și până când ele ajung la consumatori.
Astfel, cu cât o marfă tranzitează mai multe verigi din lanțul circuitului economic, cu atât impozitul plătit statului era mai mare.
Acest impozit se calcula asupra prețului de vânzare al mărfurilor, în care se includea de fapt și impozitul plătit în amonte. În felul acesta era perceput impozit la impozit.
Randamentul fiscal al acestui tip de impozit era relativ mare, chiar și în condițiile practicării unor cote mici de impunere.
Impozitul unic (monofazic) se caracterizează prin aceea că este încasat o singură dată indiferent de numărul verigilor prin care tece marfa supusă impunerii, de la producător la consumator.
În unele cazuri impozitul se încasează în momentul vânzării mărfii de către producător și atunci se numește taxă de producție (prin folosirea acestui procedeu de impunere sunt avansate statului sume cu titlu de impozite asupra unor mărfuri încă nevândute consumatorilor propriu-ziși și care fac parte chiar din capitalul întreprinderii producătoare determinându-i-se în acest mod desfacerile și obligând-o adesea să recurgă la diverse împrumuturi, scumpind în acest fel producția), iar în alte cazuri se încasează în momentul vânzării cu ridicata sau cu amănuntul, purtând denumirea de taxă asupra vânzării (livrării) sau impozit pe circulație.
În funcție de baza de calcul, impozitul pe cifra de afaceri se practică sub două forme și anume:
Impozitul pe cifra de afaceri brută;
Impozitul pe cifra de afaceri netă.
2.2.1. IMPOZITUL PE CIFRA DE AFACERI BRUTĂ
Impozitul pe cifra de afaceri brută se caracterizează pin faptul că se stabilește prin aplicarea unei cote de impunere asupra valorii tuturor mărfurilor vândute, valoare care se include în ea și impozitul plătit de către furnizor în fazele anterioare ale circuitului economic prin care au trecut mărfurile respective.
Fiind încasate la toate verigile prin care trec mărfurile, acest impozit are un randament fiscal relativ ridicat, dar prezintă inconvenientul că se percepe impozit la impozit, adică duce la o stratificare a impozitului, la o aplicare cumulată a acestuia.
Impozitul pe cifra de afaceri brută stimulează concentrarea producției, datorită faptului că întreprinderile integrate într-un sistem organizatoricvo-funcțional puteau evita plata acestuia la una sau mai multe verigi, comparativ cu cele neintegrate, dar nu erau transparent, în sensul că nu oferea posibilitatea cunoașterii exacte a sumelor plătite la buget de la producător la consumatorul final, în vederea solicitării rambursării impozitului aferent exportului.
Cunoașterea acestor sume este utilă, deoarece bunurile economice care fac obiectul comerțului exterior sunt impuse în țara de destinație și nu în țara de origine a acestora, unele țări destinatare restituind parțial sau chiar total impozitele indirecte aferente mărfurilor exportate.
2.2.2. IMPOZITUL PE CIFRA DE AFACERI NETĂ:IMPOZITUL PE CIRCULAȚIA MĂRFURILOR ȘI TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ;
În România până la data de 1 ianuarie 1993 când a fost introdusă taxa pe valoarea adăugată, cel mai important impozit indirect , care apărea ca o formă a impozitului pe cifra de afaceri brută (multifazic) era impozitul pe circulația mărfurilor.
În condițiile în care principalele mijloace de producție se aflau în proprietatea statului, iar economia națională era condusă de la centru, pe bază de plan, o parte din valoarea adăugată brută era preluată de la bugetul de stat pe calea impozitului pe circulația mărfurilor . cealaltă parte căpăta forma beneficiului, a contribuției pentru asigurările sociale ș.a.
Impozitul pe circulația mărfurilor apărea ca o mărime fizică, dinainte stabilită, cuprinsă în prețul mărfurilor , iar nu ca un adaos la preț. Evident, existau nu puține produse de consum restrâns, de modă, de calitate deosebită sau nocive sănătății , oferite în cantități mici, din producția autohtonă sau din impozite care se vindeau la prețuri peste valoare.
La astfel de produse, deși impozitul pe circulația mărfurilor era cuprins în preț, acesta reprezenta un adaos la prețul la care s-ar fi valorificat în condițiile formării libere a prețurilor la piață, adică un veritabil impozit pe consum. Alături de acestea existau , firește și produse de larg consum, de primă necesitate, articole pentru copii și altele asemănătoare, care se vindeau la prețuri sub valoare, uneori chiar sub costuri.
Sarcina vărsării la buget a impozitului pe circulația mărfurilor, revenea unității de stat sau organizației cooperatiste (cu excepția cooperativelor agricole de producție) ori de câte ori aceasta realiza un asemenea venit prin prețuri sau tarife.
De regulă, vărsarea impozitului la buget se efectua de către întreprinderile producătoare (industriale), întreprinderile care executau lucrări sau prestau servicii, efectuau transporturi, confecționau produse cu materialul clientului, executau reparații ; întreprinderi de achiziții și contractări de produse agricole ca și de unitățile de alimentație publică.
Aportul acestui impozit la formarea veniturilor înscrise în bugetul administrației centrale de stat, pe anul 1991 era de 43,3%.
Liberalizare prețurilor – una dintre primele măsuri luate în 1990, în vederea edificării economiei de piață – a făcut necesară reconsiderarea modului de așezare și percepere a impozitului pe circulația mărfurilor. Atâta vreme cât statul stabilea prețurile și tarifele în economie, acestea erau unice pentru unul și același produs (serviciu) , indiferent de nivelul costurilor individuale de producție.
Unică era și mărimea impozitului pe circulația mărfurilor, cuprins în preț (tarif) ,indiferent dacă acesta se stabilea sub formă de diferență între prețul cu amănuntul și adaosul (rabatul) comercial și prețul de livrare sau de producție stabilit ca atare, sub forma unei cote procentuale sau în sumă fixă pe unitatea de produs.
În condițiile formării libere la piață, în funcție de cerere și ofertă, prețurile încetează să mai fie unice pe economie și variază de la un agent economic la altul. Ca urmare, impozitul pe circulația mărfurilor nu mai poate constitui un element al prețului și devine un adaos la preț. În faza de început a tranziției, prețurile materiilor prime de bază, ale combustibililor și energiei se stabileau de către guvern. De către aceeași autoritate publică erau stabilite prețurile (tarifele) și la produsele pentru care nu existau condiții pentru o concurență reală, asigurată de el puțin trei agenți economici, precum și la produsele subvenționate temporar de la bugetul de stat.
Același regim de stabilire a prețurilor (tarifelor) a fost aplicat și la unele resurse de bază, pentru care trebuia promovată o politică de protejare și folosire rațională de către toți agenții economici, precum și la unele produse și servicii de importanță strategică pentru economia națională și nivelul de trai al populației.
Conform actelor normative în vigoare în acea perioadă, toți agenții economici , persoane fizice și juridice care erau autorizați să producă, să livreze sau să comercializeze produse, să execute lucrări ori să presteze servicii, aveau obligația să plătească statului impozit pe circulația mărfurilor. Pentru calcularea acestui impozit se utilizau cote procentuale al căror nivel era diferențiat pe produse sau pe grupe de produse.
Impozitul pe circulația mărfurilor se datora pentru :
Vânzarea produselor de orice fel din producția internă ;
Vânzarea produselor din import;
Încasările unităților de alimentație publică,
Servicii prestate și lucrări executate la intern, pentru terți.
De la plata acestui impozit erau exonerate :
Produsele industriei extractive, cu excepția țițeiului, gazelor naturale și sării ;
Energia electrică și termică ;
Produsele agricole;
Produsele de tehnică militară, precum și produsele livrate la rezerva de stat pe perioada cât au acest regim;
Medicamentele de uz uman și veterinar ;
Produsele livrate și serviciile prestate la export;
Produsele aprovizionate la prețuri care cuprind impozitul pe circulația mărfurilor sau accize și revândute ca atare;
Aportul în natură la capitalul social al investitorului străin la constituirea societății comerciale;
Bunuri importate în regim de tranzit sau importate temporar, atâta timp cât se află în această situație.
Impozitul era stabilit în cote procentuale diferențiate pe sectoare ale economiei naționale și pe grupe de produse.
Astfel, cote mici, de 1% – 5% , se aplicau la :
materiile prime, materiale și semifabricate supuse prelucrării industriale sau care serveau la construcții ;
la produsele de natura mijloacelor de producție și care serveau la investiții (utilaje și echipamente tehnologice, mașini de forță și de ridicat, motoare, mijloace de transport ș.a. );
produsele alimentare de consum, de primă necesitate;
Cotele de nivel mediu, variind între 10% și 20%, se aplicau la :
bunurile de uz casnic și gospodăresc, cosmetice și diverse bunuri de consum din industria chimică;
citrice, banane ș.a.;
făină din cereale și mălai, produse zaharoase, băuturi răcoritoare și sucuri naturale ;
confecții textile, tricotaje, ciorapi și încălțăminte.
Cu cote mari și foarte mari , variind între 30% și 90%, se impuneau :
băuturile alcoolice, vinul, berea cafeaua;
țigaretele și produsele din tutun;
țițeiul și gazele naturale din producția internă.
Pentru a asigura respectarea principiului armonizării la frontiere, pe lângă impunerea produselor importate și exonerarea celor exportate, estre de menționat faptul că persoanele juridice și asociațiile familiale care produceau mărfuri și le livrau la export, puteau solicita restituirea impozitului pe circulația mărfurilor cuprins în prețul principalelor materii prime , materiale și semifabricate, încorporate în mărfurile respective. Totodată , impozitul pe circulația mărfurilor se restituia exportatorilor, în cazul în care aceștia cumpărau de la producătorii interni, în scopul revânzării lor la export, produse la prețuri care cuprind acest impozit.
Începând cu 1 decembrie 1991 s-au adus noi perfecționări în ceea ce privește stabilirea și metodologia de calcul a impozitului pe circulația mărfurilor, urmărindu-se ca pe ansamblul economiei să nu se mărească fiscalitatea pe seama acestui impozit.
Potrivit reglementărilor, îmbunătățirile constau în :
Reducerea numărului de cote de la 19 la 4, plus cota zero;
Exonerarea de la plata impozitului a aportului în natură la capitalul social al investitorului străin la constituirea societății comerciale, precum și a bunurilor importate în regim de tranzit sau import temporar, atâta timp cât se aflau în această situație și a produselor livrate și serviciilor prestate la export.
Deoarece impozitul pe circulația mărfurilor practicat în interiorul țării noastre prezenta neajunsurile specifice impozitului pe cifra de afaceri, multifazic sau „în cascadă” ,(stratificare de impozite în preț, volum mare de muncă) , s-a stabilit ca acesta să fie înlocuit cu taxa pe valoarea adăugată, care a fost introdusă de la 1 ianuarie 1993.
Taxa pe valoarea adăugată.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, care se aplică asupra operațiunilor privind livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii, precum și operațiunile asimilate acestora.
În cadrul măsurilor de promovare a reformei economice și financiare din țara noastră, taxei pe valoarea adăugată îi revine un loc major, fiind considerată o componentă esențială a unui sistem fiscal modern.
Sub aspectul conținutului său, taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect cu caracter universal sau general, iar instituirea sa în practica financiară română a fost realizată cu începere de la 1 iulie 1993, înlocuind impozitul pe circulația mărfurilor.
Pentru actualul sistem fiscal românesc, taxa pe valoarea adăugată reprezintă o preluare a unui impozit indirect cunoscut din practica Europei Occidentale, impozit care și-a dovedit eficacitatea în cadrul economiilor de tip concurențial, al țărilor din această zonă.
Multe dintre elementele taxei pe valoarea adăugată au fost bine preluate, dar în cazul denumirii s-a greșit. În acest context, mai potrivită ar fi fost titulatura de impozit pe valoarea adăugată, căci trăsăturile caracteristice ale acestui venit bugetar sunt cele ale unui impozit indirect și nu ale unei taxe ( de altfel denumirea de impozit se utilizează în Spania și Italia ).
În acest cadru, reamintim că taxele presupun o relație de contraserviciu, fiind percepute în cazul diverselor servicii prestate de instituțiile publice în favoarea persoanelor fizice și/sau juridice plătitoare.
Originea taxei pe valoarea adăugată este reprezentată de diversele impozite generale așezate asupra consumului, care au început să fie percepute după primul război mondial.
Astfel, în ordinea practicării lor, sunt cunoscute taxele asupra facturilor, impozitul pe cifra de afaceri, taxele unice pentru diferite produse, așezate în faza de producție sau în faza de comercializare, taxa unică asupra producției – cu referire la totalitatea produselor realizate; taxa asupra prestațiilor.
Adoptarea de către România a taxei pe valoarea adăugată, reprezintă și o modalitate de strângere a legăturilor cu țările comunitare, întrucât ea reprezenta o cerință esențială pentru membrii Comunității Europene, aplicarea ei facilitând legăturile comerciale dintre state.
Taxa pe valoarea adăugată a fost precedată în România da impozitul pe circulația mărfurilor, care reprezenta continuatorul impozitului pe cifra de afaceri și accize (taxa de consumație), care au pregătit terenul pentru introducerea taxei pe valoarea adăugată.
Taxa pe valoarea adăugată a înlocuit practic impozitul pe circulația mărfurilor, care reprezenta principalul impozit indirect. Acesta prezenta un mare neajuns și anume impunerea în cascadă, adică impozitarea repetată (impozit la impozit).
Spre deosebire de acesta, taxa pe valoarea adăugată este un impozit unic, dar cu plata fracționată.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit care se percepe pe valoarea adăugată (forma pe consum), fundamentat pe principiul destinației mărfurilor, calculat prin metoda facturării (sau a creditării), cu plata fracționată, asupra diferențelor dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare al unei mărfi, respectiv asupra valorii adăugate (valorii aduse în plus) în fiecare stadiu al circuitului economic, de fiecare participant la procesul de producție și circulație a produsului respectiv.
Taxa pe valoarea adăugată se caracterizează prin faptul că are un caracter general, în sensul că se aplică tuturor bunurilor și serviciilor economice, atât în activitatea curentă de exploatare, cât și în activitatea financiară de fructificare a capitalurilor disponibile, respectiv asupra vânzării bunurilor de consum și de capital, precum și asupra executărilor de lucrări și prestărilor de servicii și ca urmare a acestui fapt randamentul său fiscal este relativ ridicat.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit neutru, în sensul că elimină inegalitățile fiscale dintre diferitele structuri organizatorice, prin intermediul cărora circulă bunurile economice, presiunea sa neexercitându-se numai asupra unui număr restrâns de produse.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit unic, multistadial, în accepțiunea că, indiferent de numărul verigilor sau fazelor pe care le parcurge materia primă până la obținerea produsului final, taxa are același nivel al cotei de impunere, adică nu depinde de întinderea circuitului economic, aplicarea ei făcându-se numai pe teritoriul țării în care se consumă produsul respectiv (tot ce se exportă este degrevat complet de plate acestui impozit).
Taxa pe valoarea adăugată se caracterizează prin transparență, datorită faptului că asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact care este mărimea impozitului și a obligației de plată ce-i revine.
O caracteristică foarte importantă este aceea că taxa pe valoarea adăugată este întotdeauna suportată de beneficiar și deci în cazul în care o marfă ar fi produsă într-o țară și valorificată în altă țară, atunci taxa se aplică în statul în care se valorifică efectiv marfa și tot ce se exportă este degrevat de această taxă.
Taxa pe valoarea adăugată reprezintă un stimulent pentru export.
Un avantaj al impozitului pe cifra de afaceri netă constă în posibilitatea stabilirii cu ușurință a compensațiilor pentru mărfurile exportate.
Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
Să constituie o livrare de bunuri , o prestare de servicii efectuată cu plată sau o operație asimilată acestora;
Să fie efectuate de persoane impozabile;
Să rezulte din activitățile economice ale producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și cele ale profesiunilor libere sau asimilate, din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri.
Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată cuprinde operațiunile cu plată și cele asimilate acestora :
Livrările de bunuri, care constau în transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar , direct sau prin cei care achiziționează în numele acestora.
Bunurile la care se face referire sunt:
bunurile mobile corporale, cum sunt: materiile prime, materialele, obiectele de inventar, mijloacele fixe care pot fi detașate;
bunurile imobile cum sunt: locuințele, construcțiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate pentru alte activități , terenurile agricole, terenurile pentru construcții, inclusiv cele aferente localităților urbane sau rurale pe care sunt amplasate construcții sau alte amenajări;
bunurile de natură mobilă care nu pot fi detașate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseși sau care devin bunuri imobiliare prin destinație;
energia electrică și termică, gazele, agentul frigorific.
Se consideră livrări de bunuri următoarele:
vânzări de bunuri cu plata în rate;
trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în schimbul unei despăgubiri;
transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite.
Este asimilată livrărilor de bunuri preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit , dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părțile lor componente a fost dedusă total sau parțial. Se exceptează de la aceste prevederi bunurile acordate în mod gratuit , în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute prin lege.
Operațiile privind transferul de bunuri au efectul a două livrări separate. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către două sau mai multe persoane impozabile, prin intermediul mai multor tranzacții, fiecare tranzacție se consideră o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Același regim se aplică în cazul schimbului de bunuri cu servicii.
Prestările de servicii reprezintă orice activitate care nu constituie livrare de bunuri. Astfel de operațiuni pot fi :
Orice muncă fizică sau intelectuală;
Lucrări de construcții-montaj;
Transport de persoane și mărfuri;
Servicii de poștă și telecomunicații , de transmisiuni radio și TV;
Închirierea, arendarea și concesionarea de bunuri mobile sau imobile ;
Operațiuni de intermediere sau de comision;
Reparații de orice natură;
Cesiuni si concesiuni ale drepturilor de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și de comerț , titluri de participare și alte drepturi similare;
Servicii de publicitate;
Operațiuni bancare, financiare , de asigurare și/sau reasigurare;
Punerea la dispoziție de personal;
Mandatarea;
Asigurarea sau cedarea unei clientele , exclusivitatea unei vânzări sau cumpărări;
Angajamentul de a nu exercita o activitate economică sau un drept;
Amenajarea de spații de parcare, de depozitare și de camping;
Activitățile hoteliere și de alimentație publică;
Reasigurarea accesului la rețelele de comunicații și a posibilității de utilizare a acestora;
Prestațiile consilierilor, inginerilor, avocaților, notarilor publici, executorilor judecătorești, auditorilor, experților contabili, birourilor de studii și alte prestații similare, precum și prelucrarea de date și furnizarea de informații;
Operațiuni de leasing.
Efectuarea unor servicii, potrivit unui ordin emis de/sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii, se consideră prestare de servicii.
Următoarele operațiuni sunt asimilate cu prestările de servicii:
Utilizarea bunurilor care fac parte din activele persoanei impozabile în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică sau pentru a putea fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane fizice sau juridice, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor bunuri a fost dedusă total sau parțial;
Prestările de servicii efectuate în mod gratuit de persoana impozabilă în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică, pentru uzul personal al angajaților săi sau al altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor prestări a fost dedusa total sau parțial.
Schimbul de servicii are efectul a două prestări separate, fiecare dintre ele fiind supusă impozitării. În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacții succesive, fiecare tranzacție se consideră o prestație separată și se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.
Regimuri de impozitare
Operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se clasifică din punctul de vedere al regimului de impozitare astfel:
operațiuni taxabile , la care se aplică cota standard a taxei pe valoarea adăugată;
operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru care furnizorii și/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor respective;
operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, pentru care furnizorii/prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate , destinate realizării operațiunilor respective;
operațiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată .
Operațiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată sunt reglementate prin lege și nu se admite extinderea lor prin analogie.
Operațiunile desfășurate în zonele libere se supun regimurilor de impozitare și regulilor prevăzute în Legea nr.345 publicată în Monitorul Oficial nr. 371/01. 06. 2002.
Operațiuni scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată
Scutiri în interiorul țării.
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele activități de interes general:
spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de sănătate urbane sau rurale, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și diagnostic, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități, precum și cantinele organizate pe lângă aceste unități. Sunt de asemenea scutite serviciile de cazare, masă și tratament prestate cumulat de către persoanele impozabile autorizate care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament, precum și serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;
prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor, de către tehnicienii dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de către stomatologi și de către tehnicienii dentari, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate;
prestările de îngrijire și supraveghere la domiciliu a persoanelor, efectuate de personal specializat cu exercitarea profesiunilor medicale și paramedicale;
livrările de organe, de sânge și de lapte uman;
activitatea de învățământ desfășurată de autoritățile autorizate de Ministerul Educației și Cercetării și care sunt cuprinse în sistemul național de învățământ, precum și achiziționarea de către acestea de documentație tehnică și materiale de construcții destinate învățământului de stat și particular, precum și de aparatură, utilaje, publicații și dotări pentru procesul didactic. Sunt de asemenea scutite cantinele organizate pe lângă unitățile cuprinse în sistemul național de învățământ autorizate de Ministerul Educației și cercetării;
prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de asistența și protecția socială, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social;
prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de protecția copiilor și tinerilor, efectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca având caracter social;
prestările de servicii și livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizații fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial ce au ca obiectiv de natură politică , sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică sau civică, în condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență;
serviciile ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educației fizice prestate de organizații fără scop patrimonial în beneficiul celor care practică sportul sau educația fizică;
prestări de servicii culturale și livrări de bunuri legate nemijlocit de acestea, efectuate de instituții publice;
prestările de servicii și livrările de bunuri efectuate de unități ale căror operațiuni sunt scutite, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar și organizate în profilul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurențiale;
realizarea și difuzarea programelor de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate;
vânzarea de filme sau licențe de filme destinate difuzării prin televiziune, cu excepția celor de publicitate;
transportul bolnavilor sau răniților cu vehicule special amenajate și autorizate în acest sens.
Alte operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:
activitățile de cercetare-dezvoltare și renovare pentru realizarea programelor, subprogramelor, proiectelor și temele componente ale programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, precum și acțiunile cuprinse în acestea, sau ale planului național de cercetare și inovare. Sunt de asemenea scutite acțiunile de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate în parteneriat internațional, regional și bilateral;
livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali;
următoarele operațiuni bancare și financiare:
acordarea de credite inclusiv acordarea de împrumuturi de asociații/acționarii societăților comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societății, precum și acordarea de împrumuturi de către orice persoană fizică sau juridică;
operațiunile efectuate de băncile persoane juridice române, sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine, organisme financiar-bancare internaționale, casele de economii, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit și alte societăți de credit, casele de schimb valutar, precum și alte persoane juridice autorizate să desfășoare activități bancare, cu excepția următoarelor operațiuni: operațiunile de leasing financiar , închirierea de casete de siguranță, tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu metale prețioase, obiecte confecționate din acestea și/sau pietre prețioase, expertizare de studii de fezabilitate, acordarea de consultanță, evaluări de patrimoniu;
operațiunile specifice efectuate de Banca Națională a României. Nu sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată achizițiile de aur, argint, alte metale și pietre prețioase, efectuate de Banca Națională a României de la persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
operațiunile de investiții financiare, de intermediere financiară, de valori mobiliare și instrumente financiare derivate, precum și alte instrumente financiare;
intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de acestea.
gestiunea fondurilor comune de plasament și a fondurilor comune de creanță efectuată de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar , Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privați – S. A. , Fondul de Garantare a Creditului Rural – S.A., Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A., precum și de alte organisme constituite în acest scop;
operațiunile de asigurare și de reasigurare, precum și prestările de servicii aferente acestor operațiuni efectuate de intermediarii în operațiuni de asigurare;
activitățile de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, efectuate de Compania Națională „ Loteria Româna ” – S.A. și contribuabilii autorizați de Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc;
livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate cu deținuți de unitățile din sistemul penitenciar;
lucrările de construcții, amenajări, reparații și întreținere executate pentru monumente comemorative ale combatanților, eroilor, victimelor de război și ale Revoluției din decembrie 1989 , precum și pentru muzee, case memoriale , monumente istorice și de arhitectură;
încasările din taxele de intrare la muzee, castele, târguri și expoziții , grădini zoologice și botanice, biblioteci precum și operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;
editarea, tipărirea și/sau vânzarea de manuale școlare și/sau de cărți , exclusiv activitatea de publicitate;
livrările de proteze de orice fel, accesorii ale acestora, precum și de produse ortopedice;
transportul fluvial al localnicilor în Delta Dunării și pe relațiile Orșova – Moldova Noua, Brăila -Hârșova, Galați – Grindu;
valorificarea obiectelor și veșmintelor de cult, tipărirea cărților de cult, teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului, precum și a celor asimilate obiectelor de cult;
transferul dreptului de proprietate al bunurilor către Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, ca efect al dării în plata pentru stingerea obligației de plata a debitorului total sau parțial.
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activitățile persoanelor impozabile cu venituri din operațiuni taxabile declarate, sau după caz, realizate anual de până la 1,5 miliarde lei inclusiv. În situația realizării unor venituri superioare plafonului de impozitare de 1,5 miliarde lei în cursul unui an fiscal, persoanele impozabile au obligația să solicite înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
Operațiuni scutite la import
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;
bunurile introduse în țară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară sau în străinătate, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;
reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate, precum și carburanții și alte bunuri , aprovizionate din străinătate , destinate utilizării pe nave și/sau aeronave;
importul de bunuri a căror livrare este scutită de taxă pe valoarea adăugată în interiorul țării. Același regim se aplică pentru servicii efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe, și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune;
importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectură și importurile de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate României de organisme internaționale, de guverne străine, și/sau de organizații nonprofit și de caritate ;
importul următoarelor bunuri: mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare și de documentare, bunurile de origine română, bunurile străine care potrivit legii devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi, în perioada de garanție, bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unor expedieri eronate, echipamentele pentru protecția mediului stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare și pentru transportul internațional
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
Exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor , precum și bunurile comercializate prin magazinele duty-free;
Transportul internațional de persoane în și din străinătate, precum și prestările de servicii legate direct de acesta;
Transportul de marfă și de persoane, în și din porturile și aeroporturile din România, cu nave și aeronave sub pavilion românesc comandate de beneficiari din străinătate;
Trecerea mijloacelor de transport de mărfuri și de călători cu mijloace de transport fluvial specializate, între România și statele vecine;
Transportul, prestările de servicii accesorii transportului, precum și alte prestări de servicii aferente mărfurilor din import și a căror contravaloare este inclusă în baza de impozitare;
Livrările de bunuri destinate utilizării pe nave și aeronave, care prestează transporturi internaționale de persoane și de mărfuri;
Prestările de servicii efectuate în aeroporturi aferente aeronavelor în trafic internațional, precum și prestările de servicii efectuate in porturi , aferente navelor de comerț maritim și pe fluvii internaționale;
Reparațiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din străinătate;
Alte prestări de servicii efectuate de persoane impozabile cu sediul în România , contractate cu beneficiari din străinătate ;
Prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigație care își desfășoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum și livrările de nave în întregul lor către aceste companii;
Livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și a personalului acestora, pe bază de reciprocitate, livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directă a reprezentanțelor internaționale interguvernamentale acreditate în România , precum și a personalului acestora;
Bunurile cumpărate din expozițiile organizate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate, de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România;
Livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine , de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice;
Construcția, extinderea reabilitarea și consolidarea lăcașurilor de cult religios;
Livrările de utilaje, echipamente și prestările de servicii legate nemijlocit de operațiunile petroliere, realizate de titularii acordurilor petroliere, persoane juridice străine;
Livrările de utilaje, echipamente și prestările de servicii aferente obiectivului de investiții „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional București – Otopeni ” ;
Prestările de servicii efectuate de intermediari care acționează în numele sau în contul altuia.
Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri
Se scutesc de taxa pe valoarea adăugată următoarele operațiuni, cu condiția ca acestea să nu ducă la utilizare și/sau consumare finală:
operațiunile de perfecționare activă;
bunurile realizate în regim de perfecționare activă de persoane impozabile cu sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate și care din dispoziția acestora sunt livrate în antrepozite vamale aflate pe teritoriul României;
introducerea în țară de bunuri plasate în regim vamal suspensiv cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import, potrivit Codului vamal al României;
introducerea de bunuri în zone libere direct din străinătate, în vederea simplei depozitări a acestora, fără întocmirea de formalități vamale;
Introducerea de mărfuri în zonele libere direct din străinătate, precum și operațiunile comerciale de vânzare – cumpărare a acestora între diverși operatori în perimetrul zonelor libere și care ulterior acestor operațiuni părăsesc în aceeași stare teritoriul zonelor libere cu destinație externă, fără întocmirea de declarații vamale;
Prestările de servicii legate direct de operațiunile de mai sus.
Baza de impozitare
Obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transmiterea proprietății bunurilor mobile și/sau pretării serviciilor.
Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii cu plata în rate, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor. Cotele aplicate operațiilor impozabile sunt cele în vigoare la data în care ia naștere obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată.
Baza de impozitare reprezintă contravaloarea bunurilor livrate și serviciilor prestate.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, în interiorul țării, este constituită din:
pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii , din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
prețurile de achiziție, sau în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării/prestării pentru :
operațiunea de preluare de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial ;
utilizarea bunurilor care fac parte din activele persoanei impozabile, în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică sau pentru a putea fi puse la dispoziție , în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane fizice sau juridice , dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor bunuri a fost dedusă total sau parțial;
prestările de servicii efectuate în mod gratuit de persoana impozabilă în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa economică, pentru uzul personal al angajaților săi sau al altor persoane , dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor prestări a fost dedusă total sau parțial;
compensația pentru trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile precum și pentru efectuarea unor servicii potrivit unui ordin emis de/sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii;
Sunt cuprinse în baza de impozitare:
impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
cheltuielile accesorii cum ar fi : comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:
rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor , în condițiile prevăzute în contractele încheiate;
penalizările, precum și sumele reprezentând daune, interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;
dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere , vânzări cu plata în rate, operațiuni de leasing;
sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;
ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare;
Baza de impozitare se reduce corespunzător:
în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, prețurile sau alte elemente cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate, precum și în cazul retururilor de până la 15% din presa scrisă;
în situația în care reducerile de preț (rabaturi, risturnele, remizele, sconturile) sunt acordate conform contractelor încheiate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, la importul de bunuri, este constituită din valoarea în vamă , determinată potrivit legii , la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal și alte taxe datorate potrivit legii.
Sunt cuprinse în baza de impozitare, cheltuieli accesorii cum ar fi : comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin după intrarea bunului în țară până la primul loc de destinație a bunurilor.
Prin primul loc de destinație se înțelege locul care figurează pe documentul de transport care însoțește bunurile la intrarea în țară.
Nu sunt cuprinse în baza de impozitare:
rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori clienților;
dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operațiuni de leasing;
ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare.
În cazul în care elementele care servesc la determinarea bazei de impozitare la import sunt exprimate într-o valută străină, cursul de schimb la care se face evaluarea este cel stabilit pentru calculul valorii în vamă.
Cotele de impozitare
Începând cu 1 ianuarie 2000, ca urmare a unei politici fiscale promovate de guvernul țării noastre în direcția creșterii contribuției impozitelor indirecte la formarea veniturilor bugetare, în România se aplică cota de 19% și cota de 0%.
După punerea în aplicare a taxei pe valoarea adăugată, cotele de impozitare au suferit mai multe modificări, astfel că după ce în 1993 s-a folosit o cotă normală de !(% și una redusă de )%, în 1996 s-a trecut la noi cote de impozitare de 22% și redusă de 11%, iar din 1999, prin O.U.G. nr. 211 cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2000 s-a trecut la o cotă unică de 19%.
În conformitate cui reglementările în vigoare, cotele de impunere sunt:
Cota de 19% pentru operațiile privind livrările de bunuri, transferurile imobiliare și prestările de servicii, din țară și din import cu excepția celor prezentate anterior;
Cota 0% pentru:
Exportul de bunuri efectuat de agenții economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută, în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României;
Transportul internațional de persoane în și din străinătate, efectuat prin curse regulate de agenții economici autorizați, precum și prestările de servicii legate direct de aceasta;
Transportul de marfă și de persoane, în și din porturile și aeroporturile din România, cu nave și aeronave românești, comandate de beneficiarii cu sediul în străinătate;
Trecerea mijloacelor de transport, de mărfuri și de călători cu mijloace de transport fluvial specializate, între România și statele vecine;
Transporturile și prestările de servicii, accesorii , transportului, aferente mărfurilor de import, efectuate pe parcurs extern și pe parcurs intern până la punctul de vămuire și întocmire a declarației vamale;
Livrări de carburanți și alte bunuri destinate utilizării sau încorporării în nave și în aeronave care prestează transporturi internaționale de persoane și de mărfuri;
Prestări de servicii efectuate în porturi și în aeroporturi, aferente navelor de comerț maritim și pe fluvii internaționale, precum și a aeronavelor;
Reparații la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din străinătate;
Prestări de servicii efectuate de agenții economici cu sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României;
Materialele, accesoriile și alte bunuri care sunt introduse din teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților de export;
Bunurile și serviciile în favoarea directă a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a reprezentanțelor internaționale intraguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora, pe bază de reciprocitate;
Bunurile cumpărate din expozițiile organizate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România;
Bunurile și serviciile finanțate direct din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații non-profit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv din donații ale persoanelor fizice;
Construcția de locuințe, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor existente;
Construcția de lăcașuri de cult religios.
Regimul deducerilor și rambursarea taxei pe valoarea adăugată
Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.
Pentru operațiunile prevăzute mai jos, dreptul de deducere ia naștere:
La data plății efective, sau după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plății taxei pe valoarea adăugată în vamă;
La data plății efective, sau după caz la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente , pentru operațiunile de leasing, pentru serviciile contractate cu prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
La data plății efective la bugetul de stat pentru livrările de mașini industriale, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări și produse de software;
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor destinate realizării de :
Operațiuni taxabile;
Livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată;
Acțiuni de sponsorizare publicitate, protocol, precum și pentru alte acțiuni prevăzute de legi, cu respectarea limitelor și destinațiilor prevăzute de acestea;
Operațiuni rezultând din activitățile producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și cele ale profesiunilor sau asimilate, efectuate în străinătate, care ar da drept de deducere dacă aceste operațiuni ar fi realizate în interiorul țării;
Transferul total sau parțial al activelor și pasivelor unei persoane impozabile, cu plată sau cu titlu gratuit, efectuat cu ocazia operațiunilor de fuziune și divizare a societăților comerciale, precum și aportul în natură la capitalul social al unei societăți comerciale, dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi aplicabilă transferului respectiv;
Taxa pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă are dreptul să o deducă este:
Taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată , aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează să îi fie prestate de către o altă persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
Taxa pe valoarea adăugată achitată pentru importate;
Taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plății în vamă ;
Taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente, pentru operațiunile de leasing și serviciile contractate cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate , pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
e) Taxa pe valoarea adăugată achitată de beneficiar în numele beneficiarului pentru mașini industriale, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări și produse de software;
Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la :
Operațiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile;
Bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;
Servicii de transport, hoteliere, alimentație publică și altele de aceeași natură, prestate pentru persoane impozabile care desfășoară activitate de intermediere în turism;
Băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol ;
Bunurilor lipsă sau depreciate calitativ în timpul transportului, neimputabile, pe baza documentelor întocmite pentru predarea-primirea bunurilor de la transportator și pentru înregistrarea lor în gestiunea persoanei impozabile.
Dreptul de deducere se exercită lunar prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată facturată pentru bunurile livrate și/sau serviciile prestate , denumită taxă colectată.
Gradul de participare a bunurilor și serviciilor la realizare operațiunilor cu drept de deducere se determină pe bază de pro rată , rezultată ca raport între contravaloarea operațiunilor realizate , inclusiv investiții care generează drept de deducere și totalul operațiunilor realizate, indiferent de sursa de finanțare.
În situația în care un contribuabil înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată realizează atât operațiuni cu drept de deducere cât și operațiuni fără drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă aprovizionărilor , dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor și serviciilor la realizarea operațiunilor cu drept de deducere. Gradul de participare a bunurilor și serviciilor la realizarea operațiunilor cu drept de deducere se determină pe bază de pro rată rezultată ca raport între contravaloarea operațiunilor realizate, inclusiv investiții care generează drept de deducere și totalul operațiunilor realizate, indiferent de sursa de finanțare. Suma înscrisă la numitor va cuprinde suma înscrisă la numărător și contravaloarea operațiunilor realizate, care nu generează drept de deducere.
În cursul unui an calendaristic nu pot fi folosite două metode de determinare a pro ratei.
Pro rata se determină de regulă anual, pe baza realizărilor din anul precedent sau corespunzător regimului taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor prevăzute să fie realizate în anul curent. La finele anului se regularizează taxa pe valoarea adăugată de dedus, determinată pe bază de pro rata efectiv realizată, iar diferența se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit pentru luna decembrie.
La cererea justificată a contribuabililor, organele fiscale la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pot aproba ca pro rata să fie determinată lunar. Contribuabilii cărora li s-a aprobat în cursul anului trecerea de la pro rata anuală la cea lunară au obligația să regularizeze taxa pe valoarea adăugată de dedus , iar diferența se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna în care au primit aprobarea.
Subunitățile tip sedii secundare fără personalitate juridică, înregistrate ca plătitoare de taxă pe valoarea adăugată beneficiază de rambursare numai dacă unitatea centrală și toate unitățile componente și-au achitat taxa pe valoarea adăugată datorată.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabilește lunar, pe bază de deconturi ale plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată, ca diferență între taxa colectată și taxa deductibilă conform legii. În situația în care taxa dedusă potrivit legii este mai mare decât taxa colectată, rezultă taxa de rambursat, iar în situația în care taxa colectată este mai mare decât cea dedusă potrivit legii, rezultă taxă de plată la bugetul de stat.
Taxa de rambursat pentru luna de raportare stabilită prin decontul de taxă pe valoarea adăugată se regularizează în ordinea următoare:
Prin compensarea efectuată de persoana impozabilă în limita taxei rămasă de plată rezultată din decontul lunii anterioare sau din deconturile lunilor următoare , după caz, fără avizul organului fiscal, la întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată;
Prin compensarea cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat, de persoana impozabilă, efectuată de organele fiscale din oficiu sau, după caz, la solicitarea expresă a persoanei impozabile, în termen de treizeci de zile de la data depunerii cererii de compensare;
Rambursarea efectuată de organele fiscale.
Taxa de plată stabilită prin decontul de taxă pe valoarea adăugată se achită bugetului de stat până la data de 25 a lunii următoare.
Rambursarea diferenței de taxă , rămasă după compensarea realizată și după scăderea taxei corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor, se efectuează la organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza documentației stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice și a verificărilor efectuate de organele de control fiscal.
Organele teritoriale vor efectua, la solicitarea persoanelor impozabile care se încadrează în condițiile stabilite prin lege, rambursări de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de rambursare , cu verificarea ulterioară a documentației.
Rambursarea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată lunar.
Persoane obligate la plata taxei pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plătește de către:
persoanele impozabile înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operațiuni taxabile;
titularii operațiunilor de import de bunuri, efectuat direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice care acționează în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale, cu excepția importurilor scutite;
persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit Regulamentului Vamal, aplicabil acestora;
persoanele juridice sau fizice cu sediul ori domiciliul stabil în România, beneficiare ale prestărilor de servicii efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale.
În situația în care persoana care realizează operațiuni taxabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, aceasta este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, care se angajează să îndeplinească obligațiile care îi revin conform prevederilor legii.
Beneficiarii prestărilor de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit criteriilor de aplicare teritorială, sunt obligați la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă prestatorii din străinătate nu au îndeplinit obligația desemnării unui reprezentant fiscal domiciliat în România.
Obligațiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată
Persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere au următoarele obligații:
Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:
la începerea activității, precum și în cazurile și în condițiile stabilite prin lege, persoanele impozabile sunt obligate să se înregistreze ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, urmând procedurile privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe;
să solicite organului fiscal scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situația respectivă.
Cu privire la întocmirea documentelor:
a) să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date: denumirea, adresa și codul fiscal al furnizorului/prestatorului și, după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, cantitățile, după caz, prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxa pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată.
Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv, la aceste documente se anexează și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
persoanele impozabile, plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei, sunt obligate să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului.;
persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emită facturi fiscale în cazul următoarelor operațiuni:
transport cu taximetre, precum și transport de persoane pe bază de bilete de călătorie și abonamente;
vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii consemnate în documentele specifice aprobate prin acte normative în vigoare;
vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii pentru populație pe bază de documente fără nominalizări privind cumpărătorul.
Importatorii sunt obligați să întocmească obligația vamală de import, direct sau prin reprezentanți autorizați, să determine baza de impozitare pentru bunurile importate și să calculeze taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat.
C. Cu privire la evidența operațiunilor:
a) să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă intrărilor;
b) să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugate;
să întocmească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit Ministerul Finanțelor Publice;
să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități;
să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune.
D. Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:
a) să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, potrivit decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv;
b) să achite taxa pe valoarea adăugată, aferentă bunurilor plasate în regim de import, la organul vamal, cu excepția operațiunilor de import scutite de taxa pe valoarea adăugată;
c) prin derogare de la prevederile de la punctul b), se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru:
mașinile industriale, mijloacele de transport destinate realizării de activități productive, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări, care au fost produse cu cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate, importate de către întreprinderile mici și mijlocii, în vederea realizării investiției, pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, dar nu mai mult de 12 luni de la data începerii investiției;
mașinile industriale, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, care au fost produse cu cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate, importate de către societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum și de către persoanele fizice și asociațiile familiale, autorizate conform Decretului- lege nr. 541990, cu modificările ulterioare care își au sediul și își desfășoară activitatea în zona defavorizată, în vederea efectuării de investiții în zonele defavorizate, pe perioada de realizare a investiției până ța punerea în funcțiune a acesteia, dar nu mai mult de 12 luni de la data începerii investiției;
mașinile industriale, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, care au fost produse cu cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate, importate de către persoane impozabile care realizează investiții care se încadrează în prevederile Legii nr. 332/2001, privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, dar nu mai mult de 30 de luni de la data înregistrării statistice a Ministerului Dezvoltării și Prognozei.
Mașinile industriale, utilajele, instalațiile, echipamentele care se importă în vederea efectuării și derulării investițiilor prin care se realizează o unitate productivă nouă, se dezvoltă capacitățile existente sau se tehnologizează fabrici, secții, ateliere precum și pentru mașinile agricole, pe termen de 120 zile de la data efectuării importului. De asemenea, se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 60 de zile, pentru materiile prime care nu se produc în țară, sau sunt deficitare, importate în vederea realizării obiectului de activitate.
Să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor de leasing, corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatori/finanțatori din străinătate;
Să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, exclusiv operațiunile de leasing contractate cu locatori/finanțatori din străinătate, în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe;
Să achite, în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe, taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, în situația în care prestatorul de servicii nu și-a desemnat un reprezentant fiscal în România;
Să achite taxa datorată bugetului de stat, anterior datei depunerii cererii la organul fiscal pentru scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității;
în cazul persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dacă din decontul privind taxa pe valoarea adăugată din luna precedentă rezulta taxa de rambursat, acestea au dreptul să compenseze această sumă cu suma datorată.
Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.
Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, ia naștere în momentul efectuării livrării bunurilor și/sau momentul prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute de lege .
Pentru operațiunile prevăzute mai jos, faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naștere la :
data înregistrării declarației vamale în cazul bunurilor plasate în regim de import;
data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
data plății prestatorului extern, în cazul plăților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoanele impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import;
data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la decontări sau plăți succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadei aferente acestor decontări sau plăți;
data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignație;
data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea, sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;
data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea, sau pentru alte persoane fizice sau juridice în mod gratuit;
data colectării monedelor din mașină, pentru mărfurile vândute prin mașini automate;
termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operațiunile de leasing;
Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe valoarea adăugată, la o anumită dată, plata taxei datorată bugetului de stat.
Exigibilitatea ia naștere concomitent cu faptul generator, cu excepțiile prevăzute de lege.
Pentru livrările de bunuri cu plata în rate, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
Exigibilitatea este anticipată faptului generator, atunci când:
Factura fiscală este emisă înaintea livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
Contravaloarea bunurilor sau serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
Se încasează avansuri cu excepția avansurilor acordate pentru:
Plata importurilor și a datoriei vamale stabilite conform legii ;
Realizarea producției destinate exportului;
Efectuarea de plăți în contul clientului;
Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite de plata taxei pe valoarea adăugată;
Teritorialitatea
Locul unei livrări de bunuri se consideră a fi în România atunci când este situat pe teritoriul României.
Se considera a fi locul livrării:
Locul de unde a pornit expediția bunurilor sau transportul către beneficiar, indiferent dacă bunurile sunt expediate sau transportate;
Locul unde se găsesc bunurile în momentul când are loc livrarea, în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate.
Locul livrărilor bunurilor pentru importator se consideră a fi situat in România, în cazul în care locul de unde a pornit expediția sau transportul se află în afara României, însă destinația finală este în România.
Locul prestărilor de servicii se consideră a fi în România când prestatorul își are stabilit în România sediul activității economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reședința sa obișnuită, cu următoarele excepții pentru care locul prestării este:
locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliară, pentru lucrările de construcții-montaj executate pentru realizarea, repararea și întreținerea bunurilor imobile, indiferent de locul unde este situat sediul prestatorului – în țară sau în străinătate. Același regim se aplică și închirierii de bunuri imobile, operațiunilor de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor imobile , serviciilor de arhitectură, proiectare, de coordonare a lucrărilor de construcții, precum și serviciilor prestate de alte persoane impozabile înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu activitate în domeniul bunurilor imobile – studii, expertize, reparații și alte prestări ale agenților imobiliari;
locul de plecare a transportului de bunuri sau de persoane, respectiv locul de sosire a transportului aferent bunurilor importate pentru:
transportul de bunuri sau de persoane, locul prestării se consideră a fi în România, dacă locul de plecare al transportului se află în România, indiferent dacă locul de sosire a transportului se află în România sau în străinătate;
transportul de bunuri cu locul de plecare în străinătate , locul prestării se consideră a fi în România, dacă locul de sosire a transportului se afla în România.
locul unde beneficiarul are stabilit sediul activități sau, în lipsa acestuia, domiciliul stabil al acestuia. In aceasta categorie se încadrează :
închirierea de bunuri mobile corporale;
operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile;
cesiunile și/sau concesiunile drepturilor de autor, de brevete, de licențe, de mărci de fabrică și de comerț și alte drepturi similare;
serviciile de publicitate;
serviciilor consultanților, inginerilor, birourilor de studii, avocaților, experților contabili și alte servicii similare;
prelucrare de date, furnizarea de informații , realizarea și/sau furnizarea de programe informatice si/sau licențe de programe informatice;
operațiunile bancare, financiare, de asigurare și/sau reasigurare;
punerea la dispoziție de personal;
prestările intermediarilor care intervin în furnizarea serviciilor de mai sus.
locul unde serviciile sunt prestate efectiv. În aceasta situație se cuprind următoarele activități :
culturale, artistice, sportive, științifice , educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii și cele ale organizatorilor de astfel de activități;
prestările accesorii transportului cum sunt: încărcarea, descărcarea mijloacelor de transport, manipularea , paza și/sau depozitarea mărfurilor și alte servicii similare;
expertize privind bunurile mobile corporale ;
lucrări efectuate asupra bunurilor mobile corporale.
III. TAXELE VAMALE
3.1. CARACTERIZARE GENERALĂ
Taxele vamale sunt cunoscute pe teritoriul României încă din antichitate .Taxele vamale erau încasate pentru produse și călători atât la trecerea frontierei provinciilor, cât și la intrarea în orașe, trecerea peste poduri ,pentru folosirea principalelor căi de comunicație.
Surse documentare atestă că taxele vamale s-au perceput într-o perioadă apropiată de întemeierea statului, fiind legate și de începuturile vieții urbane.
Taxa vamală apare acum, sub forma unui instrument simplu de politică fiscală , ca un impozit indirect ,acele prelevări pecuniare obligatorii la bugetul public, percepute de către stat asupra mărfurilor care trec granițele țării.
Taxa vamală trebuie definită în calitatea sa bifuncțională , pe de o parte, ca instrument fiscal de formare a veniturilor statului ; iar pe de altă parte , ca instrument de formare a prețurilor produselor care fac obiectul tranzacțiilor internaționale , în special a importurilor.
Aceste taxe fac parte ca și impozitele , din sistemul veniturilor bugetare , fiind sinonime conceptual cu acestea în sensul că:
Sunt stabilite prin lege ;
Au caracter obligatoriu ;
Nu au contrapartidă directă pentru cei care le suportă ,
Nu au o destinație specială , constând în fluxuri fiscale , care finanțează bugetul de stat.
Spre deosebire de impozite , care reprezintă o prelevare sau o contribuție bănească obligatorie, cu titlu nerambursabil ( neamortizabilă , definitivă ) , datorată conform legii bugetului de stat , de către persoane fizice și persoane juridice , pentru venituri pe care acestea le obțin , sau averea pe care ele o posedă , taxele , în general , inclusiv taxele vamale , reprezintă plăți neechivalente la bugetul de stat , efectuate de persoane fizice și juridice pentru servicii prestate acestora de organe sau instituții de drept publice .
Altfel spus , taxele reprezintă plăți neechivalente , pentru servicii sau lucrări efectuate de diverse organe , sau instituții publice , subiectele plătitoare ale acestora fiind precis determinate din momentul în care persoana fizică sau juridică solicită organelor sau instituțiilor statului efectuarea unor activități , și au rolul de a acoperi cheltuielile necesare efectuării serviciilor solicitate.
Denumirea de taxe vamale ar trebui interpretată ca un arhaism lingvistic care datează din perioada când aceste taxe erau utilizate în scopuri exclusiv fiscale , adică de procurare a veniturilor pentru stat .
În prezent , taxele vamale îndeplinesc atât un rol fiscal , de procurare a veniturilor bugetare necesare organizării și funcționării statului , cât și rolul de principale instrumente tarifare de politică comercială , fie de limitare a exporturilor unor mărfuri ( de exemplu , limitarea exporturilor de materii prime în scopul prelucrării lor în țară ), fie de protejare a pieței interne, a economiei naționale, de o concurență străină, în scopul diversificării producției industriale , creării unor noi ramuri de activitate , susținerii ramurilor importante din punct de vedere economic, strategic și social , protejării forței de muncă din anumite sectoare ; de acționare asupra importurilor în sensul reducerii lor .
Prin nivelul lor , care depinde de felul mărfurilor care formează obiectul impunerii ( materii prime , semifabricate , produse finite , produse agro-alimentare sau industriale ), precum și de natura relațiilor comerciale existente între țara importatoare și țara exportatoare , taxele vamale pot influența oferta și cererea , atât pe piața internă cât și pe cea internațională.
Din punct de vedere juridic , taxele vamale sunt obligații financiar-bugetare , fiind reglementate în virtutea necesității fondului bănesc al statului . Prin această obligație se înțelege îndatorirea de a plăti în contul bugetului statului taxele vamale reglementate ca venituri ale bugetului. Beneficiarul acestei obligații financiar-bugetare este în exclusivitate statul , reprezentat prin organele financiare , cărora li s-a atribuit competența de a încasa taxele vamale.
Prin fixarea taxelor vamale , statul percepe un impozit care va produce modificări ale prețurilor produselor ce fac obiectul tranzacțiilor comerciale. Din acest punct de vedere , taxele vamale afectează în primul rând pe importator , care trebuie să verse autorităților fiscale o sumă de bani , sumă care este corespunzătoare taxelor vamale evidențiate în tariful vamal. Taxa vamală este trecută de importator asupra prețului de vânzare al produsului , astfel încât ultimul care suportă taxa vamală este consumatorul.
Taxele vamale percepute asupra importului de mărfuri au următoarele funcții :
De protejare a economiei naționale sau a producției interne ;
De redistribuire a veniturilor dintre diferite categorii de participanți la activitatea economică
( producători , consumatori , stat ) ;
De formare a veniturilor statului ;
De influențare a raportului de schimb , ca indicator macroeconomic al eficienței comerțului exterior ;
De influențare a consumului intern ,
De modificare a costurilor ;
De influențare a competitivității mărfurilor importate și indigene ;
Au consecințe directe asupra balanței de plăți externe.
Se poate concluziona că , taxele vamale operează asupra decalajului de competitivitate comercială a produselor de origini diferite. Când diferența de competitivitate este în favoarea produselor indigene, taxele vamale pot îndeplini funcția prohibitivă, deși au nivel redus .Când diferența de competitivitate este net în favoarea produselor provenite din import , deși au un nivel ridicat , taxele vamale pot îndeplini numai o funcție de echilibrare a prețului .
Astfel , politica vamală contribuie la stimularea și diversificarea producției interne și externe , la satisfacerea cerințelor economiei naționale cu materii prime și mărfuri de import, la lărgirea cooperării economice și tehnico-științifice internaționale.
Politica de comerț liber este formal apărată de către state , fiind evidențiată prin maximizarea producției mondiale , statele găsesc motivații suficiente pentru a introduce taxe vamale , pentru a pune în funcțiune o politică tarifară proprie , manifestată și prin funcționarea unui tarif vamal național. Printre aceste motivații se
pot enumera :
Protecția tarifară susține ramuri importante din punct de vedere social , strategic și economic , nepermițînd ca acestea să fie afectate în mod nefavorabil de concurența străină ;
Prin taxa vamală se protejează forța de muncă și locurile de muncă în anumite ramuri , în fața concurenței cu produse realizate în străinătate la costuri mai reduse ;
Taxa vamală conduce la reducerea importurilor , iar prin aceasta se stimulează producția internă și se majorează utilizarea forței de muncă și veniturile producătorilor ;
Taxele vamale pot fi utilizate pentru diversificarea structurii industriale a unei țări , dacă aceasta dorește să producă pe plan intern anumite produse cel puțin pentru o perioadă de timp , o asemenea producție trebuind apărată de concurența din străinătate ;
Stabilirea taxelor vamale este necesară în lumea contemporană pentru ca țările să aibă posibilități de negocieri comerciale reciproce , bilaterale și multilaterale.
Un rol important îl dețin taxele vamale în domeniul concurenței internaționale , pe piețele de mărfuri Pentru ca taxele vamale să contribuie în mod eficient la creșterea veniturilor bugetare ale statului , ele nu trebuie să aibă un caracter prohibitiv pentru importuri , ci să fie scăzute , încurajatoare pentru importator.
Protecția pe care o asigură taxa vamală pentru consumatorul de produse importate , se poate calcula luându-se în considerare faptul că importatorul va trebui să verse la organele fiscale suma produsului dintre nivelul nominal al taxelor vamale și valoarea importurilor vămuite. Pentru producătorul intern de produse similare nu este suficient nivelul nominal al taxelor vamale , el trebuind să afle nivelul efectiv al protecției tarifare asupra valorii adăugate în țară.
Pentru calcularea ratei efective a protecției taxelor vamale , se ține seama de taxele vamale prelevate asupra materialelor importate , din produsul finit respectiv, stabilindu-se gradul de protecție al valorii adăugate în procesul de prelucrare.
Rata de protecție efectivă a taxelor vamale pentru un nivel dat al prețurilor mondiale indică excedentul de valoare adăugată pe plan intern , obținut prin impunerea taxelor vamale ca parte a valorii adăugate în codiții de comerț liber. De aici rezultă patru categorii de taxe vamale :
TAXE VAMALE LIBERALE – în care nivelul prețului extern al unui produs se majorează cu o taxă care permite ca prețul intern să fie mai mic decât prețul de producție internă , al produsului respectiv ;
TAXE VAMALE RESTRICTIVE – aduc la același nivel prețul intern cu prețul de producție internă al produselor ;
TAXE VAMALE PROHIBITIVE – nivelul prețului intern crește foarte mult, scăzând interesul consumatorilor pentru produsul respectiv ;
TAXE VAMALE EGALIZATOARE – atunci când prețul intern este mai mate decât prețul intern de producție.
CLASIFICAREA TAXELOR VAMALE
Taxele vamale pot fi clasificate după mai multe criterii :
Din punct de vedere al scopului impunerii , taxele vamale pot fi clasificate în :
Taxe vamale fiscale care au ca obiectiv procurarea de venituri la bugetul statului ;
Taxe vamale protecționiste care au ca principal scop protejare economiei naționale prin crearea unor bariere pentru mărfurile străine , în vederea eliminării concurenței de pe piața țării respective și înfăptuirea expansiunii pe piețele externe ;
II. După obiectul impunerii vamale :
Taxe vamale de import, sunt plătite de către importatori pentru mărfurile care fac obiectul importului și sunt incluse în prețurile de vânzare ale acestora , pe piața internă .
Importatorul , o dată cu depunerea documentelor prin care intră în posesia mărfii importate , achită și taxa vamală de import.
Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor importate în momentul în care trec frontiera țării importatoare . Această taxă are rolul unui impozit de egalizare , deoarece conduce la apropierea nivelului mărfii importate la nivelul prețului mărfii indigene – în unele cazuri taxa vamală conduce la scumpirea mărfii importate în raport cu marfa indigenă, acționând restrictiv pentru importator. În astfel de situații pentru ca importatorul să poată realiza profit , este necesar ca exportatorul să reducă nivelul prețului de export, asigurând mărfii sale o competitivitate egală cu cea a mărfii indigene . această reducere poate conduce le scăderea rentabilității exportatorului , ori de câte ori în țara exportatoare nivelul productivității muncii este mai scăzut , sau costurile de producție sunt mai ridicate decât în țara importatoare. Ca tendință se observă preocuparea țării importatoare de a recupera valoarea taxelor vamale de import de la exportator , prin reducerea prețului de export cu taxa vamală . Acest lucru este posibil în condițiile în care ester vorba de o creștere a ofertei mondiale de export și deci a concurenței , împrejurare în care importatorul nu acceptă să-și diminueze beneficiului comercial cu valoarea taxei vamale . prin urmare , natura economică a taxei vamale de import este similară cu cea a taxelor de consumație percepute asupra mărfurilor din producția autohtonă.
În general , nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere – ofertă din țara importatoare și de coordonatele politicii economice pe care aceasta o promovează.
Taxele vamale se determină pe baza Tarifului Vamal de Import al României, care este aprobat prin lege, de către Parlament.
Taxele vamale de export sunt instituite asupra mărfurilor autohtone la exportul acestora , au o răspândire limitată , fiind percepute la un număr redus de mărfuri și pe timp limitat , în scopul obținerii unor venituri bugetare suplimentare sau al limitării exportului unor produse de bază , în vederea prelucrării lor la intern.
Taxele vamale de export au drept urmare creșterea prețului mondial la marfa respectivă , când aceasta deține o cotă ridicată în aprovizionarea pieței externe.
Taxele vamale de export se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate în încurajarea exportului de mărfuri , acestea constituind în majoritatea cazurilor mijlocul cel mai important de realizare a resurselor valutare.
Atunci când se percep astfel de taxe , ele au fie un rol pur fiscal , fie unul economic.
Taxele vamale de tranzit sunt percepute asupra mărfurilor străine . care fac obiectul comerțului exterior , cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terțe țări.
În condițiile actuale , taxele vamale de tranzit nu se practică decât cu titlu de excepție , deoarece statele sunt interesate de încurajarea tranzitului de mărfuri , încasările pentru transportul mărfii aflate în trecere pe teritoriul vamal fiind mai mari decât taxele vamale propriu-zise și se încasează în valută ( de exemplu : tarife pentru folosirea căilor ferate , taxe pentru utilizarea drumurilor publice ).
III. În funcție de modul de fixare și de nivelul lor , taxele vamale se împart în :
Taxe vamale autonome sau generale , sunt stabilite de către stat în mod independent , asupra mărfurilor care provin din țările cu care statul importator nu are încheiate convenții sau alte contracte și nu se aplică Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate , au un nivel mai ridicat decât cele aplicate în condițiile Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate.
Taxele vamale autonome se aplică asupra tuturor importurilor realizate de o țară din țările cu care nu a încheiat acorduri bilaterale.
Taxele vamale în condițiile Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate , se aplică la importul de mărfuri pa care o țară membră îl efectuează din țările membre ale aceluiași organism sau din alte țări cu care acestea au acorduri bilaterale , pe baza cărora își acordă reciproc Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate.
Taxele vamale aplicate la import conform clauzei , pot avea un nivel consolidat sau un nivel neconsolidat , după caz.
Nivelul consolidat al acestor taxe este stabilit în cadrul unor negocieri comerciale multilaterale și nu poate fi schimbat fără acordul celorlalte state participante la negocieri ( în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului ).
Nivelul neconsolidat se practică pentru produsele care nu au făcut obiectul unor negocieri comerciale multilaterale. El poate fi schimbat de către autoritățile cu drept de decizie din țările respective, dacă reducerea/majorarea se extinde asupra tuturor țărilor care beneficiază de Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate.
Taxele vamale preferențiale (de favoare ) se practică în relațiile comerciale dintre țările care fac parte din diferite uniuni vamale cu caracter închis. Aceste taxe mai sunt utilizate in relațiile dintre țări cu nivele diferite de dezvoltare și în primul rând între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.
Taxele vamale preferențiale au un nivel mai redus decât cele aplicate în regimul Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate.
Practicarea de către un stat a unei politici vamale preferențiale , înseamnă de fapt reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri din alt stat sau grup de state, care beneficiază de asemenea preferințe.
Taxele vamale preferențiale au la bază acorduri ( Acordul privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale ), protocoale ( Protocolul celor 16 ) și înțelegeri internaționale.
Aceste taxe vamale pot fi unilaterale sau reciproce.
Taxe vamale de retorsiune sau de răspuns , sunt percepute de stat ca o reacție de răspuns la practicile discriminatorii utilizate de unele state partenere , față de mărfurile exportate pe piețele lor .
Aceste taxe vamale sunt suplimentare celor incluse în tariful vamal.
Taxele vamale de retorsiune pot fi taxe antidumpyng și taxe compensatorii.
Taxele antidumpyng reprezintă taxele vamale suplimentare , percepute de către stat peste taxele vamale obișnuite cu scopul de a anihila dumpingul practicat în anumite țări , pe piața internațională.
Legislația internațională antidumpyng prevede că importul unor produse la prețuri inferioare valorii lor normale poate fi supus taxelor antidumpyng numai dacă se face dovada că importurile respective cauzează un prejudiciu , sau amenință cu producerea unui prejudiciu.
Taxele compensatorii sunt percepute în cazul importurilor unor produse subvenționate , la producție sau la export , direct sau indirect , în țara de origine sau în țara exportatoare.
IV. După modul lor de percepere:
Taxe vamale ad-valorem , percepute asupra prețurilor mărfurilor importate, sub forma unor procente aplicate asupra valorii vamale a mărfurilor importate. Aceste taxe prezintă avantajul că nu necesită un tarif vamal detaliat.
Taxe vamale alternative , se calculează în funcție de prețul mărfii pe piața internă.
Taxe vamale specifice, sunt percepute pe unitate de măsurare directă a mărfurilor (lei/tonă, lei/bucată ) , ca sumă fixă. Aceste taxe sunt descrise detaliat în tariful vamal.
Taxe vamale mixte (compuse) , sunt percepute ca adaos la taxele vamale ad-valorem și speciale , în sensul aplicării unei taxe ad-valorem peste o taxă specifică și invers.
V. În funcție de plătitori , taxele vamale se clasifică astfel:
Taxe vamale percepute de la organele de stat ;
Taxe vamale percepute de la persoane fizice ;
Taxe vamale percepute de la persoane private .
POLITICA VAMALĂ PROMOVATĂ DE ROMÂNIA DUPĂ 1989
Taxele vamale utilizate, în practica fiscală curentă de către o țară sunt cuprinse în tariful vamal, care reprezintă un catalog în care sunt înscrise toate produsele supuse impunerii vamale, precum și taxele vamale aferente fiecărui produs sau grupă de produs în parte .
În unele cazuri în tariful vamal sunt nominalizate și produsele scutite de plata taxei vamale la importul sau la exportul pe teritoriul vamal al țării.
În funcție de modul de stabilire al taxelor vamale tarifele vamale se clasifică în:
Tarifele vamale generale, include toate taxele vamale care se aplică mijloacelor importate sau exportate, indiferent de originea lor, dacă nu există acorduri sau convenții încheiate între state cu privire la aceste influențe.
Tariful vamal convențional, include numai taxele vamale pe baza unor convenții de tarif vamal, încheiate între diferite state, sau pe baza unor clauze înserate în acordurile comerciale survenite între anumite țări.
Tariful vamal diferențial , vizează îndeosebi numai unele vânzări de mărfuri care fac obiectul relațiilor comerciale dintre anumite state , în scopul asigurării protecției care trebuie acordată unor interese economice.
Tarifele vamale diferențiale se stabilesc prin negocieri multilaterale ,între diferite state și în cadrul uniunilor vamale.
Tariful vamal al țării noastre include taxe vamale de import, convenționale și preferențiale, care sunt percepute ad-valorem și sunt aplicate la valoarea în vamă a mijloacelor importate.
În România regimul taxelor vamale este stabilit prin reglementările vamale , respectiv Codului Vamal al României și alte acte normative care cuprind prevederile referitoare la domeniul vamal.
Expansiunea economică ce a urmat după cel de-al 2-lea război mondial, a fost însoțită de o explozie a comerțului internațional, arătat în ceea ce privește dinamica fluxurilor informaționale și mutațiile care s-au produs în structura acestor fluxuri.
Astfel ritmurile de creștere ale celor mai multe din fluxurile economice internaționale au devansat creșterea producției materiale și totodată a avut loc o diversificare tot mai mare a gamei de mărfuri care fac obiectul comerțului internațional prin reducerea substanțială a ponderii produselor de bază și creșterea ponderii produselor manufacturate în exporturile mondiale , prin creșterea ponderilor fluxurilor comerțului internațional de la 5% la circa 20 % , în prezent.
Aceste mutații care s-au produs după cel de al 2-lea război mondial în structura comerțului internațional au influențat, într-un mod sau altul direct sau indirect, relațiile economice , financiare și valutare dintre state.
De exemplu fluxurile comerțului internațional invizibil (cu mijloace necorporale. brevete, licențe de invenții, operațiuni de know-how , consulting-engineering , leasing, producția de cunoștințe științifice, de tehnologii noi, asigurările bancare și financiare) nu sunt înscrise și în tarifele vamale ale țărilor și deci lor nu li se aplică taxe vamale la trecerea frontierei.
Această evoluție a comerțului internațional a avut loc, desigur, pe fondul adâncirii diviziunii sociale a muncii în contextul revoluției tehno-științifice și în strânsă legătură, printre altele, cu practicarea, de către statele participante la circuitul economic mondial a două tipuri de politici : protecționismul și liberalizarea comerțului mondial.
Protecționismul, reprezintă acel tip de politică comercială, care are menirea să încurajeze depresiunea economică a unei țări, protejând-o de concurența altei țări, cu ajutorul unor instrumente de natură tarifară (vamală) și netarifară, iar liberalizarea comerțului mondial constă în procesul de eliminare treptată a tuturor obstacolelor tarifare și netarifare din calea schimburilor economice internaționale.
Cele două tipuri de politici comerciale uneori s-au succedat, alteori s-au combinat în anumite proporții.
În primele decenii postbelice, politica comercială mondială, s-a caracterizat prin accentuarea politicii vamale și netarifare, paralel cu neglijarea politicii de stimulare a exporturilor.
Pe acest fond au fost inițiate ample acțiuni menite să conducă la eliminarea treptată a tuturor barierelor și restricțiilor din calea comerțului internațional, în primul rând a celor discriminatorii, și la statornicirea unor regulii, principii și a unei discipline după care statele să se ghideze în desfășurarea schimburilor comerciale reciproce.
Un moment de referință în cadrul acestui amplu și complex proces de coordonare a eforturilor statelor de liberalizare a schimburilor economice internaționale , l-a reprezentat încheierea la 30 oct. 1947 a unui Tratat multilateral de comerț între 23 de țări (dintre care 11 în curs de dezvoltare),cunoscut sub denumirea de Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) care a intrat în vigoare la 01.01.1948.
Obiectivul declarat al acestui tratat l-a constituit ,, reducerea substanțială a tarifelor vamale și a altor piedici și eliminarea discriminărilor din calea schimburilor comerciale ”.
Principiile esențiale pe care s-a bazat la început act GATT sunt : nediscriminarea, liberalizarea și multilateralizarea schimburilor comerciale internaționale. Instrumentul principal de aplicare a nediscriminării și reciprocității în materie de politici comerciale este Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate.
Tratamentul nediscriminatoriu în materie de comerț între firmele naționale și cele străine se realizează prin ,,clauza regimului național,, care presupune ca mărfurile importate să fie supuse la aceleași măsuri fiscale ca și producțiile autohtone similare.
Potrivit prevederilor GATT, toate țările membre ale acestui tratat trebuie să renunțe în principiu la barierele tarifare în crearea uniunilor vamale și a zonelor de liber schimb au fost acceptate cu condiția să nu se soldeze cu aplicarea unor taxe vamale mai ridicate țărilor terțe.
Însușindu-și regulile și principiile fundamentale înscrise în GATT, la care a aderat printr-un protocol adițional, România a procedat după 1989 la demonopolizarea comerțului său exterior, respectiv la liberalizarea importurilor și exporturilor sale , a renunțat la practicarea barierelor netarifare și a angajamentelor cantitative în favoarea sistemului de concesii tarifare, a adoptat unele măsuri de politică comercială în concordanță cu protocoalele, convențiile sau acordurile încheiate în acest domeniu cu diferite state și organisme internaționale , cu interesele sale conjuncturale (apelarea la măsuri de salvgardare, aplicarea de taxe antidumping și taxe compensatorii, contingentarea cantitativă sau valorică a importurilor unor mărfuri în anumite perioade, revizuirea licențelor de import-export, majorări sau reduceri ale cotelor de impunere, eliminarea taxelor de export pentru persoanele juridice, etc.)
Astfel, prin măsura de neimpozitare cu TVA a mărfurilor destinate exportului și prin impozitarea importurilor la fel ca și producția autohtonă, România a aplicat în practică unul dintre principiile de baza înscrise în GATT, principiul unui tratament nediscriminatoriu între firmele naționale și cele străine.
Și adoptarea noului tarif vamal de import de către România , se înscrie în ansamblul reglementărilor privind desfășurarea liberă a comerțului exterior al țării noastre.
TARIFUL VAMAL DE IMPORT, este principalul instrument legitim de protecție a economiei naționale recunoscut de GATT.
Componentă de baza a regimului valutar al țării noastre, noul tarif vamal de import este actul normativ în care sunt nominalizate și clasificate mărfurile care fac obiectul tranzacțiilor de import și taxele aferente acestora, care sunt preluate la bugetul statului , pe baza unui nomenclator de mărfuri.
Fiind un catalog în care sunt înscrise mărfurile, noul tarif vamal de import al României este constituit din nomenclatorul vamal și taxele vamale aferente mărfurilor înscrise în acest nomenclator. În tariful vamal sunt cuprinse în mod expres și mărfurile scutite de impunerea vamală , la importul lor pe teritoriul vamal al țării respective.
Taxele vamale aferente mărfurilor înscrise în nomenclatorul vamal sunt impozitele indirecte preluate asupra mărfurilor care trec frontiera vamală a țării.
Taxele vamale înscrise în tariful vamal sunt stabilite diferențiat pentru persoanele juridice și cele fizice.
Vechiul tarif vamal al României care a operat până la 31.12.1991 , a fost elaborat pe baza regulilor unei economii planificate centralizat , cu sistem de prețuri controlate și monopolul statului asupra comerțului.
În anul 1991 au fost efectuate câteva modificări ale acestui tarif pentru a-l face complet aplicabil. Având în vedere necesitatea modernizării tarifului , în concordanță cu nomenclatorul folosit de majoritatea partenerilor comerciali ai României și ținând cont de importanța colectării și deținerii de informații și date statistice privind comerțul , importul și exportul ,s-a luat decizia de elaborare și implementare a unui nou tarif vamal , cu scopul de a asigura în același timp protecția necesară a producătorilor locali în noul cadru al economiei românești.
Comparând fostul tarif cu cel nou , rezultă următoarele :
Începând cu 01 ianuarie 1992 , Ministerul Finanțelor și Ministerul Comerțului au elaborat și pus în aplicare un nou tarif vamal , în baza convenției vamale din 1993 , privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor .
Intrarea în vigoare a noului tarif vamal a fost reglementată prin H.G. nr. 673 / 15 septembrie 1991 , privind tariful vamal de import al României.
Noul tarif vamal se aplică la toate mărfurile care fac obiectul importurilor. Clasificarea mărfurilor se face potrivit Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles ; încadrarea mărfurilor și nomenclatura folosită pentru tariful vamal de import se determină în conformitate cu Regulile generale privind încadrarea în nomenclatura vamală , precum și cele de stabilire a originii mărfurilor.
Taxele vamale prevăzute în tariful vamal de import al României , sunt percepute ad-valorem și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate, vărsându-se la Bugetul Administrației Centrale de Stat.
Hotărârea precizează că sunt scutite de taxele vamale de import următoarele categorii de bunuri :
Bunurile dobândite prin succesiuni testamentare, dovedite pe baza unor documente oficiale ;
Ajutoare și donații cu caracter social , umanitar , cultural , sportiv , didactic , primite de asociații sau organizații cu caracter umanitar sau cultural , ministere și alte organe ale administrației publice , sindicate și partide politice , organizații de cultură , federații , cluburi sportive , instituții de învățământ , fără a fi destinate sau a fi folosite pentru subvenționarea campaniei electorale sau a unor activități ce pot constitui amenințări la siguranța națională;
Materiale pentru probe , experimentări sau cercetări ;
Bunurile străine , ce devin , potrivit legii , proprietatea statului ;
Mostrele fără valoare comercială , materialele publicitare , de reclamă și documentare.
Pentru ca aceste bunuri să fie scutite de taxele vamale trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții :
Să fie trimise de către expeditor către destinatar fără nici un fel de obligație de plată ;
Să nu facă obiectul comercializării ulterioare; să nu fie utilizate pentru prestații către terți , aducătoare de venituri ;
Să fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice și înregistrată în evidența contabilă proprie ;
De asemenea este scutit de taxe vamale , importul următoarelor categorii de bunuri :
Bunurile de origine română ;
Bunurile care au fost reparate sau înlocuite de partenerii externi în perioada de garanție ;
Bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate .
Hotărârea mai prevede , că guvernul , la propunerea Ministerului Comerțului și Ministerului Finanțelor poate aproba taxe reduse sau exceptări de la plata taxelor vamale. În aceleași condiții pot fi instituite suprataxe vamale de import , cu caracter temporar, în cazul în care anumita importuri , prin cantitățile sau condițiile de realizare , produc sau amenință cu producerea unui prejudiciu grav producătorilor interni ai unor produse similare.
În afara acestor prevederi din H.G. 673/1991 , mai trebuie subliniat și faptul că noul tarif vamal a avut inițial trei coloane de taxe vamale. Prima coloană prevedea taxe vamale convenționale , pe care România le aplica la importurile în regimul Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate ; a doua coloană cuprindea taxele vamale preferențiale , pe care România le aplica în relațiile comerciale cu țările semnatare ale acordului privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale (S.G.P.C.) ; a treia coloană cuprindea tot taxe vamale preferențiale pe care România le aplica în relațiile comerciale cu țările semnatare ale Protocolului celor 16.
În martie 1993 a fost adoptată o nouă Hotărâre de Guvern , nr120/1993 , referitoare la tariful vamal al României , care prevedea că la 01 mai 1993 , clasificarea mărfurilor în tariful vamal de import al României se detaliază de la 6 la 8 cifre.
Taxele vamale din tariful vamal de import al României se aplică doar agenților economici- persoane juridice.
Pentru persoanele fizice , taxele vamale se aplică la valoarea în vamă , din „ Lista de Valori Unice În Vamă ” ; călătorii au unele facilități (conform Convenției de la Washington ) , în ceea ce privește introducerea și scoaterea bunurilor personale din țară.
Totodată , a fost elaborat un nou Ghid de utilizare a tarifului vamal de import , care cuprinde prevederi legate de tariful vamal de import al României , reguli de interpretare a Nomenclaturii Sistemului Armonizat , reguli generale de stabilire a asigurării mărfurilor , acorduri multilaterale și regionale de comerț , încheiate de România , cu implicații asupra tarifului nostru vamal, evaluarea în vamă a mărfurilor , descrierea detaliată a coloanelor Ghidului de aplicare a tarifului vamal de import.
Tariful vamal de import are 97 de capitole și 21 de secțiuni . în anul 1995 a fost revizuit și adoptat un nou tarif vamal de import , care cuprinde taxe vamale pe perioada 1995-2004 , luându-se în considerare diversele acorduri sau aranjamente la care România a fost sau a devenit parte .
După intrarea în vigoare la 1 februarie 1995, a Acordului European, care instituie asocierea dintre România și U.E., au început să fie puse în aplicare în conformitate cu prevederile acestui acord , măsuri de liberalizare treptată a importurilor românești care provin din țările comunitare
Importatorii sau comisionarii în vamă sunt obligați să înscrie în declarația vamală încadrarea tarifară , valoarea în vamă a mărfurilor și bunurilor , coeficientul tarifar , cuantumul taxelor vamale , precum și felul , numărul și data instrumentului de plată.
Declarația vamală va fi însoțită de dovada plății taxelor vamale datorate. Plata taxelor vamale se face de importator sau de comisionarul în vamă, în contul unității care a efectuat vămuirea , prin folosirea formelor și instrumentelor de decontare care asigură cu anticipație sumele necesare efectuării plăților.
Mărfurile se consideră introduse legal în țară pe baza liberului de vamă ce se acordă în scris , după îndeplinirea condițiilor și efectuarea formalităților de vămuire inclusiv încasarea taxelor vamale de import.
Până la încasarea efectivă , în contul unității vamale și a drepturilor cuvenite bugetului de stat , liberul în vamă are caracter provizoriu.
Liberul de vamă se poate acorda pe timp de până la 30 de zile dacă importatorul depune o garanție egală cu valoarea taxelor vamale datorate .
Contestațiile cu privire la aplicarea tarifului vamal de import se depun în termen de 30 de zile de la luarea în cunoștință de către agentul economic și se soluționează de șeful unității vamale , unde s-a efectuat vămuirea.
Operațiunile de primire temporară de mărfuri din străinătate pot fi efectuate numai cu garantarea taxelor vamale. Garantarea plății taxelor vamale se face de către importator prin depunerea la unitatea vamală a unei sume bănești egală cu cuantumul taxelor vamale aferente bunurilor sau prin depunerea unei scrisori de garanție , prin care o unitate bancară , cu sediul în România , se angajează să plătească organelor vamale suma reprezentând cuantumul taxelor vamale.
Pentru operațiunile temporare , care nu au fost încheiate în termen și pentru operațiunile de import admise cu liber de vamă provizoriu , dacă taxele nu au fost achitate de titularul operațiunii până la expirarea termenului acordat , încasarea taxelor vamale se face din oficiu de către organele vamale; în acest caz se vor percepe majorări de 1% asupra cuantumului taxelor vamale datorate, pentru fiecare zi de depășire a termenului de plată.
Importatorii vor depune la cererea organelor vamale sau din proprie inițiativă , expertize tehnice sau de laborator , privind felul , natura, compoziția mărfurilor sau bunurilor , în vederea încadrării corecte în tariful vamal.
Declarațiile vamale și actele constatatoare ale organelor vamale privind taxele și drepturile cuvenite bugetului de stat constituie titluri executorii.
În tariful vamal fiecărei poziții a nomenclatorului de mărfuri (nomenclatorul tarifar ) îi sunt asociate taxe vamale . De altfel , se poate aprecia că tariful vamal este format din binomul nomenclator tarifar – taxe vamale.
În timp ce nomenclatorul tarifar are variație universală , taxele vamale exprimă , prin structura și nivelul lor interesele specifice de politică comercială a fiecărei țări.
Evoluția modernă a taxelor vamale a fost și este influențată de interese economice , susținute de concepții evoluate de politică vamală și de reglementări periodice , atât naționale cât și internaționale , cu dispoziții privind operațiunile vamale , taxele și condițiile de plată a lor , coercițiunile aplicabile în cazuri de încălcări ale acestor dispoziții , toate acestea alcătuind un „ drept vamal ”.
În condițiile economiei României , taxele vamale constituie un mijloc de stimulare a exporturilor , de lărgire a cooperării economice cu alte state. Totodată , prin taxele vamale , se asigură folosirea avantajelor participării României la diviziunea internațională a muncii , intensificarea pe baze reciproc avantajoase a schimbărilor economice și tehnico-științifice cu alte țări. Taxele vamale au rol activ în asigurarea cu materii prime și alte materii deficitare. Astfel , pentru produsele exportate nu se datorează taxe vamale , iar sistemul vamal este astfel conceput, încât să stimuleze importurile , cu precădere spre materii prime și materiale necesare economiei naționale.
Subiecții impunerii , sunt persoane juridice în al căror obiect de activitate sunt prevăzute operațiuni de import și persoanele fizice autorizate să realizeze astfel de operațiuni. Pot deveni subiecți ai impunerii și persoane juridice neautorizate atât în cazul introducerii unor bunuri în țara noastră , cât și în cazul scoaterii acestora din România , dar numai dacă depășesc o anumită valoare sau plafonul valoric de scutire , în vigoare la data trecerii frontierei.
Cotele de impunere a taxelor vamale cele mai frecvente , sunt cuprinse între 10 – 30 %, astfel , spre exemplu pentru produsele farmaceutice , cota este în general între 5 – 10 % ; pentru carne de bovine, porcine , ovine și caprine proaspătă , refrigerată sau congelată , se aplică cota de 20 % ; pentru pește viu 25 % ; pentru îngrășăminte 10 % ; pentru produse fotografice și cinematografice 15 –30 % ; pentru materiale plastice și articole din materiale plastice 20 % ; pentru cauciuc și articole din cauciuc 3 – 25 % ; pentru produse din fontă , fier sau oțel 10 – 15 %.
În aplicarea taxelor vamale ca instrument de protecție a statului , în perioada actuală , se conturează tendința de reducere a nivelului taxelor vamale în condițiile Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate , între țările membre ale Organizației Mondiale a Comerțului , ca urmare „a desfășurării unui șir de negocieri tarifare multilaterale ”.
În anul 1998, s-a hotărât exceptarea sau reducerea taxelor vamale aplicate unor produse din import (bumbac).
După numărul de coloane de taxe pe care le conține, tariful vamal actual al Românie se încadrează în categoria tarifelor vamale compuse, care se caracterizează prin aceea că are două sau mai multe coloane cu taxe vamale al căror nivel este diferențiat pe categorii de țări, spre deosebire de tarifele vamale simple care cuprind o singură coloană de taxa vamale, aplicabile tuturor mărfurilor importate, indiferent de originea acestora.
Prin adoptarea noului tarif vamal de import, România s-a aliniat exigențelor țărilor cu regimuri vamale permisive la importuri.
În cadrul politicii vamale promovate de România după , 1989 un loc deosebit de important îl dețin, acordurile încheiate de țara noastră cu Comunitatea Europeană și statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.) ș.a.
Este vorba, printre altele de : eliminarea oricăror taxe vamale aplicate producției industriale până cel mai târziu 1 ianuarie 2002 și de suprimarea barierelor netarifare la import , încă din momentul intrării în vigoare , la 01.ianuarie 1995 a Acordului de Asociere .
Părțile contractante și-au rezervat însă dreptul de a introduce și reintroduce unele măsuri cu caracter limitativ la import , în cazul în care apar situații care ar putea aduce prejudicii producătorilor naționali.
Aceste situații sunt reglementate prin aplicarea clauzelor salvgardare (adoptarea unor măsuri urgente precum : modificarea , retragerea totală sau parțială a concesiilor comerciale acordate introducerii de suprataxe la import , instituirea de contingente , fixarea unor prețuri limită la import în vederea protejării pieței interne atunci când importul unui anumit produs a crescut rapid și sunt în măsură să aducă grave prejudicii producătorilor autohtoni , echilibrul balanței naționale de plăți ) și de antidumpyng ( impunerea unei taxe antidumpyng, cel mult egală cu marja de dumpyng constatată , sau asumarea unui angajament de respectare a unui minim se preț de către exportator.
O contribuție importantă la dezvoltarea schimburilor comerciale externe ale României cu parteneri străini o au și prevederile Acordului încheiat între țara noastră și statele membre A.E.L.S.
Sub incidența acestui Acord intră o gamă largă de produse industriale , agrare , conform prevederilor acordului amintit , în decurs de zece ani de la data intrării în vigoare ( 01.mai 1993 ) , între România și statele A.E.L.S. va lua naștere o zonă de comerț liberă , prin desființarea tuturor taxelor vamale de import și a oricăror taxe cu efect echivalent.
Politica vamală promovată de țara noastră după 1989 , se află într-o strânsă legătură cu politica generală a statului , fiind subordonată acesteia , în sensul că ea contribuie la realizarea principalelor sale obiective și anume dezvoltarea potențialului economic al României și integrarea acesteia în structura economică mondială.
Înfăptuirea obiectivelor presupune adoptarea unor măsuri menite să contribuie la eliminarea restricțiilor tarifare și netarifare care afectează schimburile comerciale dintre state , cât și la protejarea economiei noastre naționale.
În general se consideră că taxele vamale , jucând un rol de impozit afectează în primul rând pe importator , care trebuie să plătească autorităților fiscale , o sumă de bani corespunzătoare nivelului taxelor vamale , înscrisă în coloanele Tarifului Vamal . Importatorul are însă grijă să tracă suportarea plății taxelor vamale asupra prețului intern de vânzare a produsului pe piață , astfel că cel care suportă taxele vamale va fi până la urmă consumatorul sau utilizatorul final al mărfii. La mărfurile greu vandabile taxa vamală este suportată uneori de firma exportatoare și chiar de producătorul mărfii , în efortul de a vinde produsul.
Practica internațională , arată că prețul unui produs importat este mai ridicat decât cel al produsului indigen similar , ținându-se seama că asupra produsului autohton nu se aplică o impunere fiscală cu caracter vamal. Se creează în acest fel o preferință pentru produsul indigen , avantajând producătorii din țara respectivă și dezavantajând exportatorii.
Efectul aplicării taxelor vamale nu se reduce numai la afectarea importului și a consumatorului , ci lovește deci și pe exportatorul străin , deoarece scumpirea importurilor, ca urmare a perceperii taxei vamale,
determină o diminuare a cererii pentru exporturile acestuia. Exportul străin nu este afectat numai cantitativ . sub presiunea nevoii de a nu pierde piața de desfacere a produselor sale , o dată cu introducerea unei taxe vamale , sau crearea unor poziții mai favorabile din punct de vedere vamal pentru alți concurenți , exportatorul se va vedea silit să ia decizia de a-și reduce prețul de export. De aici rezultă funcția valutară a tarifului vamal pentru exportator sau importator , ca acționând în planul majorării sau reducerilor încasărilor sau plăților valutare ale agenților economici. Cât de mare va fi incidența taxelor vamale sau a modificării intervenite în raport cu alți parteneri asupra prețului de export , depinde în primul rând de gradul de competitivitate a mărfurilor , dar și de măiestria , în cursul negocierii , a exportatorului și importatorului.
În funcție de cerere și ofertă , experiența a dovedit că este posibil ca impunerea fiscală să fie suportată parțial de importator (prin majorarea prețului intern al produsului importat , din cauza creșterii costurilor la utilizatori ) , parțial de exportator ( care reduce prețul său de vânzare în valută ) dar până la urmă consumatorul este cel care va suporta majorarea prețului . Mărimea acestei creșteri depinde inclusiv de potențialul și capacitatea de argumentare a exportatorului , respectiv a importatorului .
Gradul de protecție se măsoară în mod tradițional după marfa cu care prețurile interne ale produselor protejate depășesc prețurile mondiale .
Un progres important pe calea înțelegerii gradului real de protecție a fost însă realizat o dată cu elaborarea acum circa două decenii, a conceptului de protecție afectivă care arată că :
Este necesar să se țină seama de incidența restricțiilor la import atât asupra prețurilor factorilor de producție , cât și asupra produselor finite ;
Măsura corectă a gradului de protecție este dată prin incidența protecției asupra valorii adăugate (prețul de vânzare din care se deduc costurile materiei prime ) și nu asupra prețului integral de vânzare .
Acest lucru a pus în lumină faptul că o restricție la import a unui factor de producție utilizat de către o industrie exportatoare , în cazul de față sub formă de taxă vamală la import , echivalează de fapt cu o taxă de export. Aceasta demonstrează importanța funcției valutare a tarifului vamal de import , rolul său în facilitarea încasărilor de devize la export.
Principalul document internațional în care sunt definite principiile de funcționare a tarifelor vamale este G.A.T.T. Întreaga
„filozofie” a G.A.T.T. (astăzi O.M.C. Organizația Mondială de Comerț ) se axează pe folosirea taxelor vamale ca instrumente principale de reglare ale schimburilor comerciale internaționale .
În acest sens Art. XI din G.A.T.T. prevede că „ nici o prohibiție sau restricție , altele decât taxele vamale , impozitele și alte perceperi sub formă de contingente, licențe de import sau export și de alte măsuri nu vor fi instituite sau menținute de oricare parte contractantă la importul oricărui produs din teritoriul oricărei alte părți contractante , sau la exportul sau vânzarea pentru export a oricărui produs destinat pentru teritoriul oricărei părți contractante ”. De la această regulă se exceptează folosirea restricțiilor cantitative pentru salvgardarea balanței de plăți externe , cu condiția ca astfel de îngrădiri să fie administrate în mod nediscriminatoriu ( Art. XII . , XIII. ).
Punând în centru politicii comerciale tariful vamal G.A.T.T. – fără a da indicații cu privire la nivelul taxelor vamale , stabilirea acestora fiind de competența fiecărei țări – acesta cuprinde în detaliu reguli de percepere a taxelor vamale și modalități de convenire a concesiilor vamale respective.
În strânsă legătură cu definirea valorii în vamă , există precizarea inclusă în statutul G.A.T.T. privind coeficientul de transformare a prețului de import din valuta străină în preț de import în moneda națională.
În acest sens Art. VII. Din G.A.T.T. , prevede : când pentru o parte contractantă apare necesar în scopul aplicării prevederilor mai sus menționate , să convertească în propria sa monedă , un preț exprimat în moneda altei țări ; cursul de schimb ce va fi folosit pentru conversiune trebuie să se bazeze , pentru fiecare din monedele respective , pe paritatea stabilită conform art. F.M.I. , pe un curs necunoscut de Fond , sau pe o paritate stabilită în conformitate cu un acord special de schimb , încheiat în cadrul G.A.T.T. În absența unei astfel de parități sau curs necunoscut , rata de conversiune va trebui să corespundă efectiv valorii curente a monedei naționale în tranzacțiile comerciale . Criteriile și modelele ce servesc la determinarea valorii produselor supuse taxelor vamale , altor impuneri sau restricții fondate pe valoare sau în funcție de valoare , trebuie să fie constante și să beneficieze de publicitatea necesară, pentru a permite comercianților să determine valoarea vamală cu o aproximație suficientă.
PARTICIPAREA TAXELOR VAMALE LA FORMAREA VENITURILOR BUGETARE
Taxa vamală reprezintă impozitul indirect perceput de către stat asupra mărfurilor , atunci când acestea trec granițele vamale ale unei țări.
Taxa vamală trebuie definită în calitatea sa bifuncțională, pe de o parte , ca instrument de formare a prețurilor produselor, care fac obiectul tranzacțiilor internaționale , în special a importurilor, dar mai ales ca instrument fiscal , de formare a veniturilor statului.
Marea majoritate a statelor lumii percep taxe vamale la import și numai în cazuri de excepție , pentru produsele deosebite , și la export . Tranzitul , supus altă dată taxelor vamale , este scutit în zilele noastre de taxele vamale , decontându-se numai prestațiile de servicii pentru transportul mărfurilor în tranzit , sau pentru depozitarea lor temporară pe teritoriul de tranzit.
Nivelul taxelor vamale depinde de nevoia de protecție , taxa fiind cu atât mai ridicată , cu cât condițiile de producție pe piața internă , sunt mai defavorabile față de cele ale exportatorilor străini. La stabilirea nivelului taxelor vamale , se au în vedere , ca elemente de bază , diferențele între prețurile externe și cele interne.
La noi în țară taxele vamale se percep numai la import, ad-valorem , în cote procentuale.
În anul 1992 , taxele vamale s-au realizat în sumă de 78,9 miliarde lei , cu 0,4 miliarde lei , peste nivelul aprobat prin lege. În totalul încasărilor , ponderea o dețin taxele vamale de la persoane juridice (90,7 % ) .
Ponderea taxelor vamale în Produsul Intern Brut pe anul 1992 este de 104 % , față de 0,36 % în anul 1991. Această depășire s-a datorat în special aplicării tarifului vamal de import , în condițiile începerii procesului de liberalizare a prețurilor , în etape succesive și creșterii volumului mărfurilor importate.
În anul 1993 taxele vamale , în sumă de 269,2 miliarde lei , din care 251,3 miliarde lei reprezintă taxe vamale de la persoane juridice . s-au încasat cu 55,3 miliarde lei , respectiv cu 16,6 % , peste evaluările bugetare, ca urmare a creșterii volumului importurilor în trimestrul IV 1993 , cu circa 287,4 milioane dolari , față de media pe primele trei trimestre ale anului , precum și ca urmare a creșterii cursului de schimb valutar într-un ritm mai accelerat în luna decembrie 1993 , față de cel prognozat.
În anul 1993 taxele vamale reprezentau 7 % din totalul veniturilor bugetare și 1,34 % din Produsul Intern Brut , înregistrându-se o ușoară scădere față de 1992 ( o scădere de sub o jumătate de punct procentual ).
În anul 1994 taxe vamale au fost realizate în sumă de 562,7 miliarde lei , cu 67,8 miliarde lei (-10,8 % ) mai puțin decât prevederile din programul rectificat , datorită în principal realizării unui volum mai redus de importuri față de cel care a stat la baza stabilirii evaluărilor bugetare , precum și reducerii și scutirilor de taxe vamale la unele produse pe bază de acte normative .
În anul 1994 , taxele vamale aveau o pondere de 6 % din totalul veniturilor bugetare , cu un punct mai puțin față de anul 1993 ; de asemenea , taxele vamale reprezentau 1,13 % produsul Intern Brut (înregistrându-se iarăși o ușoară scădere față de anul 1993 ).
În anul 1995 , taxele vamale , în sumă de aproape 920 miliarde lei ( taxe vamale de la persoane juridice de aproximativ 875 miliarde și taxe vamale și alte venituri încasate de la persoane fizice prin unități vamale 45 miliarde ).S-au încasat cu 13,4 % peste prevederile inițiale . Cu toate că taxele vamale în anul 1995 , au avut o pondere în totalul veniturilor bugetare de 8 % (deci o creștere cu 2 procente față de 1994), ele au înregistrat o scădere ca pondere în Produsul Intern Brut de 0,14%.
Această scădere se poate explica printr-o creștere mai rapidă a Produsului Intern Brut , decât a ponderii taxelor vamale . Creșterea taxelor vamale ca pondere în totalul veniturilor bugetare , are printre cauze și deprecierea continuă a cursului de schimb valutar.
În anul 1996 , taxele vamale , încasate în sumă de 1673,7 miliarde lei sunt cu 11% sub prevedere, totuși ca pondere în totalul veniturilor față de anul 1995 , sunt mai mici cu 1 %.
Această creștere a fost determinată de creșterea impozitului cu 5,9 % , și a cursului de schimb valutar cu 54,1 %. Creșterea masivă a cursului de schimb a făcut ca ponderea taxelor vamale în Produsul Intern Brut să urce în jur de 1,5 %.
În anul 1997 , taxele vamale reprezentau aproximativ 12 % din totalul veniturilor bugetare . Au fost prevăzute în buget , în sumă de 4760 miliarde lei ( taxe vamale de la persoane juridice – 4660,3 miliarde lei și taxe vamale de le persoane fizice 100 miliarde lei )
În anul 1998, taxele vamale reprezentau aproximativ 1,56 % din P.I.B. , având o creștere de 0,23 % față de anul 1997, în anul 1999, au început să scadă încasările din taxele vamale, ponderea acestora diminuându-se pănâ la 1,50%, în anul 2000 s-a ajuns la 1,27%, iar în anul 2001 atingând cel mai mic nivel, de 0,90 %.
IV. STUDIU DE CAZ
S.C. a importat în luna iulie 2002 mărfuri în valoare de 344.410.000 lei,.
Pentru sistematizarea ciclului de operaPentru sistematizarea ciclului de operțiuni care au avut loc cu ocazia derulării acțiunii de import este necesară explicarea următoarelor operațiuni specifice :
Valoarea în vamă ( Pv ), care este formată din :
prețul de import ;
cheltuieli de transport pe parcurs extern;
cheltuieli de asigurarea mărfurilor importate, pe parcurs extern.
2. Taxele vamale și suprataxele ( tv. )
Taxele vamale reprezinta impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec graniimpozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec granițele vamale ale țării, în acest fel majorând prețul de import și de vânzare pe piața internă și de a le face mai puțin competitive sau necompetitive cu produsele și marfurile naționale.
Uneori, pentru considerente de rațiuni economioce și politice, statul poate să constituie pentru o categorie sau mai multe categorii de mărfuri suprataxe de import.
3. Comisionul vamal cuvenit importatorului.
4. Accizele ( az ) impozite ce se include în prețul anumitor mărfuri importate, se aplică asupra prețului în vamă , la care se adaugă taxe vamale șio accize.
5. Taxa pe valoarea adăugată deductibilă, se stabilește prin aplicarea cotei legale de 19 %, asupra prețului cu ridicata, al importatorului.
Valoarea ( prețul ) mărfii în vamă ( Pv. ) = 344.410.000 lei
Valoarea taxelor vamale și a suprataxelor :
( 15 + 2 )% x 344.410.000 lei = 58.549.700 lei
Comisionul vamal :
344.410.000 x 0.5 % = 1722.050 lei
Baza de calcul pentru accize : valoarea în vamă + comisionul vamal + taxele vamale și suprataxe.
344.410.000 + 1.722.050 + 58.549.700 = 404.681.750 lei
Accize 3% :
3 % x 404.681.750 = 12.140.452 lei
Baza de calcul pentru taxa pe valoarea adăugată în vamă = preț în vamă + comision vamal + taxe vamale + accize
404.681.750 + 12.140.452 = 416.822.202 lei
Taxa pe valoarea adăugată în vamă :
416.822.202 x 19 % = 79.196.218 lei
Ulterior agentul economic vinde detailiștilor mărfuri în valoare de 350.000.000 lei, practicând un adaos comercial de 20 %.
Adaos comercial 10 % :
350.000.000 x 20 % =75.000.000 lei
Valoarea vânzării = prețul de vânzare + adaosul comercial
350.000.000 + 75.000.000 = 425.000.000 lei
La sfârșitul lunii se efectuează regularizarea taxei pe valoarea adăugată.
Taxa pe valoarea adăugată colectată se stabilește aplicând cota de 19% asupra valorii mărfurilor vândute la intern.
425.000.000 x 19 % = 80.750.000 lei
Taxa pe valoarea adăugată deductibilă = 79.196.218 lei
Datorită faptului că taxa pe valoarea adăugată colectată este mai mare decâ taxa pe valoarea adăugată deductibilă, razultă taxă pe valoarea adăugată de plată.
Taxa pe valoarea adăugată de plată = taxa pe valoarea adăugată colectată – taxa pe valoarea adăugată deductibilă
80.750.000 – 79.196.218 = 1.553.782 lei
EVIDENȚIEREA ACCIZELOR
Evidențierea în contabilitate a accizelor calculate și datorate se efectuează după cum urmează:
635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „ Alte impozite, taxe și 12.140.452 lei
taxe și alte vărsăminte asimilate vărsăminte asimilate
EVIDENȚIEREA TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ
În cursul lunii, pentru toate cumpărările ce se efectuează se înregistrează taxa pe valoarea adăugată facturată sau înscrisă în chitanțe fiscale de către furnizori, debitându-se contul 4426 „ TVA deductibilă ”.
Pentru aprovizionările efectuate și nefacturate de furnizori și pentru cele facturate cu plata în rate se debitează contul 4428 „ TVA neexigibilă”, care se creditează ulterior pe baza facturilor ce se primesc de la furnizori sau în măsura în care ratele devin scadente, prin debitul contului 4426 „ TVA deductibilă ”.
De asemenea, în cursul lunii, pentru toate livrările efectuate, se înregistrează taxa pe valoarea adăugată înscrisă în documentele de vânzare, creditându-se contul 4427 „ TVA colectată ”.
La sfârșitul fiecărei luni sau an, după caz, se determină pe bază de pro rată, atunci când situația impune acest lucru, taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă care se reflectă în debitul contului 635 „ Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate ”, în corespondență cu creditul contului 4426 „ TVA deductibilă ”.
De asemenea la finele fiecărei luni se închide, pe de o parte contul 4426 „ TVA deductibilă ” pentru taxa deductibilă fiscal, care se creditează prin debitul contului 4427 „ TVA colectată ” sau prin debitul conturilor 4427 „ TVA colectată ” și 4424 „ TVA de recuperat ”, după cum taxa pe valoarea adăugată este mai mică sau egală și respectiv mai mare decât cea colectată.
În situația în care taxa pe valoarea adăugată colectată este mai mare decât cea deductibilă se procedează la debitarea contului 4427 „TVA colectată ” prin creditul conturilor 4426 „ TVA deductibilă ”și 4423 „ TVA de plată ”.
În continuare se înregistrează unele operații economice privind taxa pe valoarea adăugată.
Înregistrarea mărfurilor la valoarea în vamă plu taxa pe valoarea adăugată :
% = 401 423.606.218 lei
“ Furnizori”
371 344.410.000 lei
“Mărfuri”
4426 79.196.218 lei
“ Taxa pe valoarea
adăugată deductibilă”
Înregistrarea vânzării de mărfuri :
5121 = % 430.750.000
“ Conturi la bănci în lei “ 707
“ Venituri din
vânzarea mărfurilor” 350.000.000
4427
“ Taxa pe valoarea
adăugată colectată “ 80.750.000
Regularizarea taxei pe valoarea adăugată :
4427 = 4426 79.196.218
“ Taxa pe valoarea “Taxa pe valoarea
adăugată colectată “ adăugată deductibilă”
4427 = 4423 1.553.782
“Taxa pe valoarea “ Taxa pe valoarea
adăugată colectată “ adăugată de plată “
EVIDENȚIEREA TAXELOR VAMALE
Taxele vamale se percep de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec granițele vamale ale țării, în scopul realizării importului.
Obiectul sau materia impozabil o constituie bunurile provenite din import.
Subiectul impunerii este persoana juridică în al cărui obiect de activitate sunt prevăzute operațiuni de import și care posedă licențe de import – export.
a) În contabilitate taxele vamale sunt evidențiate astfel :
635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446 „ Alte impozite, taxe și 58.549.700
vărsăminte asimilate vărsăminte asimilate”
CONCLUZII
Sistemul de impozitare din România nu este bine conceput pentru a-i lărgi baza de impozitare, a-i determina pe agenții economici să respecte de bunăvoie normele fiscale sau să faciliteze controlul și verificarea eficientă și corectă de către autoritățile statului. Rezultatele se văd în raportul relativ redus dintre colectarea impozitelor și dimensiunile economiei. Așa de exemplu, baza pentru taxa pe valoarea adăugată reprezintă doar 62% din media realizată de țările Uniunii Europene și doar 77% din media țărilor în tranziție din Europa Centrală și de Răsărit. Deci, un important element de strategie este de a face sistemul mai ușor de urmărit făcându-l mai simplu și aducându-l mai aproape de normele internaționale, și cu rate de impozitare mai moderate în cazul în care considerentele de natură fiscală permit acest lucru.
Agenții economici consumă foarte mult timp cu întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale. O altă parte a timpului este consumată pentru cunoașterea și însușirea diverselor reglementări legale, multe dintre ele contradictorii sau evazive, în condițiile în care unii specialiști în drept nu mai înțeleg ierarhia textelor juridice.
Legislația în domeniul impozitelor ți taxelor este edificatoare : este obligatorie, se adresează majorității agenților economici, este primitivă, este confuză, este greu accesibilă pentru nespecialiști, este arborescentă, în sensul că legile de bază sunt susținute prin hotărâri de Guvern, norme, metodologii, dispoziții de aplicare, multe dintre acestea sunt publicate cu întârziere, sunt contradictorii, se anulează reciproc.
A devenit o problemă dificilă pentru orice agent economic să știe ce obligații are față de autoritățile de diferite grade. A devenit o dificultate să articuleze eficace informația; a devenit un calvar să actualizeze informația economică.
Informația de conformitate poate fi înțeleasă ca fiind ansamblul informațiilor privind informațiile pe care le are un agent economic pentru a funcționa în legalitate. În perioada actuală volumul informațional este atât de diversificat încât actualizarea la zi presupune muncă de echipă, de la care să nu lipsească sprijinul imens acordat de tehnica de calcul electronică.
Operațiile întreprinderii pot fi analizate din două puncte de vedere, pe de o parte sunt operații comerciale de vânzare, de cumpărare și prestări servicii, care dau naștere la o impozitare a cifrei de afaceri sub forma de taxă pe valoarea adăugată, pe de altă parte, agenții economici practică și operații juridice altele decât cele de vânzare – cumpărare sau prestările de servicii, cum ar fi modificările în structura juridică și operațiile imobiliare. Asemenea modificări juridice dau dreptul administrațiilor fiscale la perceperea de drepturi de înregistrare și taxe de timbru. Legat de acestea, baza de impozitare este în legătură directă cu valoarea mutației produse la nivelul întreprinderii iar taxa variază după natura bunurilor supuse înregistrării.
Întreprinderea, indiferent de forma acesteia, generează un cost fiscal, din momentul creării sale, pe perioada vieții cu ocazia operațiunilor pe care le realizează, a dezvoltării și transformărilor pe care le cunoaște. De asemenea, conform reglementărilor în vigoare, ea este taxată și în momentul dispoziției sale pe calea fuziunii, sciziunii sau lichidării.
Pentru a putea fi competitiv, agentul economic, supus impozitării indirecte, trebuie să-și optimizeze sarcina fiscală. În acest scop este necesar ca gestionarii entităților economice să dispună de instrumente accesibile pentru a se afla în permanență în conformitate cu legislația fiscală. Aceste situații nu se verifică încă în practică, ceea ce generează un anumit tip de opoziție între administrația fiscală și contabilitate.
Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă apreciabilă de venituri ușor de obținut și la un cost relativ redus. Cele mai mari cote de accize afectează, în general băuturile, țigările, automobilele, carburanții și lubrefianții și furnizează majoritatea veniturilor procurate prin intermediul acestor taxe speciale asupra consumurilor.
Accizele se deosebesc de impozitele generale asupra consumului pentru faptul că intră în formarea prețului în amonte de taxa pe valoarea adăugată, fiind considerate, de unii autori, a nu fi impozite ad-valorem. Faptul că se aplică asupra valorii în vamă majorată cu taxele vamale, în cazul produselor importate, sau în sumă fixă asupra cantităților livrate la petrol, gaze naturale, sub forma impozitului pe circulație, determină în condiții de inflație, o diminuare a valorii reale veniturilor bugetare, pe care ele le generează. Astfel, apare necesară o modificare periodică a nivelului acestor taxe pentru a compensa efectele inflației.
Partea accizelor în totalul, prelevărilor obligatorii variază de la o țară la alta : este moderată în Belgia, Franța, Germania, Danamarca, Olanda și foarte ridicată în Portugalia, Grecia, Irlanda. Structura lor diferă în egală măsură : țările nordice impozitează puternic băuturile alcoolice, țările din sud le taxează foarte puțin, iar Franța, Germania și Belgia aplică taxe medii.
Interesul economic al accizelor rezidă în justificările de ordin teoretic care s-au adus în scopul justificării utilității lor. Constituind o masă importantă a veniturilor bugetare, ușor de procurat, , prin ele se urmăresc obiective bugetare dar și eficiența administrativă.
Regula de eficiență are următorul raționament: taxarea unui bun trebuie să fie invers proporțională cu elasticitatea cererii, în raport cu prețul. Ori, produsele precum băuturile, țigările, carburanții, țițeiul, gazele naturale, nu reclamă substituiri masive, fapt pentru care cererea le este considerată în general , inelastică în raport cu prețul. Bunurile și serviciile complementare pot fi de asemenea taxate. Astfel, este cazul chibriturilor, brichetelor, cărților de joc. În realitate, inelasticitatea cererii în raport cu prețul nu este , întotdeauna verificat. Populația este foarte sensibilă la costul carburantului, lucru demonstrat de fiecare dată când au loc modificări de prețuri ale acestor produse, chiar în condițiile în care aceste modificări nu sunt semnificative. Transporturile cu autoturismul personal pot fi înlocuite cu transporturile în comun , deci o modificare a costului carburantului provoacă substituiri între cele două modalități de transport. Anumite băuturi, de calitate superioară, au o puternică elasticitate, în sensul că impozitul specific asupra lor generează substituiri între categorii de calitate diferită.
Asemenea influențe implică o absență a neutralității impozitelor speciale asupra consumului, condiție a eficienței și nu o sursă de distorsiune. O puternică rezistență s manifestă l a întreprinderile din țările comunitare la proiectul de „ecotaxă” asupra energiei, pe motiv de influențare a competitivității lor , ceea ce demonstrează, încă o dată, că aceste taxe sunt caracterizate prin absența neutralității.
Accizele în România reprezintă o importantă sursă a veniturilor bugetului de stat care au cunoscut creșteri semnificative de la o perioadă la alta , chiar în condițiile reducerii permanente a Produsului Intern Brut, așa cum reiese și din Figura nr.5.
Până în momentul de față, taxa pe valoarea adăugată, a fost adoptată în peste 50 țări, cuprinzând majoritatea țărilor din Estul Europei, dintre care și România.
Contrar impozitelor cumulative, taxa pe valoarea adăugată, este un impozit care taxează numai valoarea pe care întreprinderea a adăugat-o unui produs. Ea nu reprezintă o taxă asupra valorii adăugate în sensul contabilității naționale, și nici o taxă asupra profitului al cărui element este. Taxa pe valoarea adăugată, achitată asupra mijloacelor de producție este recuperată, mărfurilor exportate li se aplică o rată zero de impozitare, iar taxa percepută la produsele importate afectează o valoare adăugată localizată în străinătate. Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată este echivalentul unei taxe asupra consumului, dotată cu o tehnică de acoperire științifică.
Taxa pe valoarea adăugată asigură neutralitatea externă, în sensul că aceeași taxă se impune atât produselor importate, cât și produselor interne similare. Printre altele, taxa pe valoarea adăugată reduce riscul de fraudă, prin posibilitatea de a proceda la confruntări între declarațiile vânzătorilor și cumpărătorilor, aceștia din urmă exercitând un control asupra primilor.
Nivelurile și structura cotelor taxei pe valoarea adăugată diferă puternic de la o țară la alta. Aceleași produse nu sunt supuse acelorași taxe, deci consumul final este impozitat diferit, în funcție de țară. Cotele aplicate în cadrul țărilor din Comunitatea Europeană au suportat, în ultimii ani modificări esențiale legate de reforma fiscală adoptată de către fiecare în parte.
Toate țările practică cel puțin două cote, uneori trei : o cotă redusă, una normală și una majorată.
Adoptarea taxei pe valoarea adăugată în sistemul fiscal românesc poate fi considerată o premisă pentru stimularea exporturilor și concomitent diminuarea importurilor, pentru accelerarea ciclului de exploatare din întreprindere, pentru sporirea investițiilor și creșterea productivității muncii. Toate acestea se bazează pe faptul că, pentru recuperarea rapidă a cheltuielilor cu taxa pe valoarea adăugată, cumpărătorii de bunuri și servicii, trebuie să-și realizeze și valorifice rezultatul producției, într-un timp cât mai scurt. Aceasta presupune aprovizionarea numai cu cantitățile absolut necesare de utilaje, materii și materiale consumabile, o mai bună organizare a activității de producție astfel încât produsele respective să ajungă, în termenele contractate, la beneficiari, să penetreze pe noi piețe de desfacere, iar încasarea contravalorii mărfii livrate sau serviciilor prestate să nu întâmpine dificultăți.
În ianuarie 1992, când, în țara noastră, introducerea pentru prima dată a taxei pe valoarea adăugată, eliminându-se impozitul pe circulația mărfurilor din prețul de livrare al produselor, s-au făcut anumite demonstrații cu privire la faptul că această taxă nu acționează ca un impozit care intră în costul produsului ( tarifului serviciului ) , cum era impozitul pe circulația mărfurilor și că, din acest motiv, ea nu ar avea un efect direct asupra prețului de livrare și cu amănuntul pe care îl plătește comerciantul sau consumatorul, după caz, ca ultima verigă beneficiară.
Totodată, s-a afirmat că introducerea taxei pe valoarea adăugată va avea un efect benefic asupra prețului final al produsului, întrucât va reduce numărul verigilor intermediare prin care se va „ plimba ” produsul, fiecare verigă intermediară fiind obligată să plătească taxa pe valoarea adăugată, dar se omitea precizarea că în final se recuperează de la client.
Aceste două teorii susținute inițial, care, după 7 ani, s-au dovedit a fi neadevărate, ca urmare a faptului că introducerea taxei pe valoarea adăugată nu conduce la reducerea prețului de livrare la comerciant sau cu amănuntul la consumator și nici nu determină pe cei care „plimbă ” produsul să renunțe la această practică. Din contră, acest procedeu s-a amplificat , iar consecința a fost majorarea prețului la consumatorul final, fiecare intermediar adăugând o cotă de cheltuieli în plus și calculând taxa pe valoarea adăugată, de multe ori nu numai asupra cheltuielilor adăugate, ci și asupra taxei pe valoarea adăugată cu care a venit în el produsul – taxa pe valoarea adăugată care trebuia scăzută sau amplificând cota maximă la prețul cu amănuntul, în loc de cea determinată ( 22 : 122 = 18, 0378% ) , practicată până la 31 decembrie 1999, la produsele și serviciile de care beneficiază în principal populația.
Ținând seamă de caracteristicile și avantajele arătate mai sus precum și de inconvenientele impozitului pe circulația mărfurilor, introducerea taxei pe valoarea adăugată în România a fost avută în vedere în cadrul măsurilor de reformă economică și financiară.
În cazul taxelor vamale, evoluția modernă a acestora a fost și este influențată de interesele economice, susținută de concepții evoluate de politică vamală și de reglementări juridice, atât naționale cât și internaționale, cu dispoziții privind operațiunile vamale, taxele și condițiile de plată a lor, coercițiunile aplicabile în cazuri de încălcări ale acestor dispoziții, toate acestea alcătuind un adevărat „ Drept Vamal”.
Din ansamblul concepțiilor și dispozițiilor de drept vamal sunt de reținut mai întâi noțiunile privind taxele vamale de import, export și tranzit, precum și tariful vamal, apoi conceptele internaționale și comunitare privind aplicarea taxelor vamale și regimul juridic al statului nostru.
În dezvoltarea comerțului internațional de mărfuri, taxele vamale s-au dovedit a fi , în general un obstacol, denumit deseori „ bariera taxelor vamale”.
Conceptele moderne despre taxele vamale pornesc de la considerarea acestor taxe ca bariere comerciale și urmăresc aplicarea cu preponderență a unor tarife vamale convenționale și chiar înlăturarea taxelor vamale între unele state asociate și uniuni vamale sau în organizații economice internaționale.
În urma primirii României ca membru asociat al Comunității Economice Europene, avem obligația să aplicăm concepte comunitare referitoare la comerțul internațional și la tariful vamal. Astfel suntem obligați să urmărim libera circulație a mărfurilor, prin diminuarea treptată a obstacolelor tarifare și netarifare, contribuind în acest fel la crearea zonelor europene de comerț liber comunitar.
Analiza evoluției taxelor vamale în perioada de tranziție, este relativ dificilă, întrucât, ca și celelalte impozite au suferit numeroase transformări fundamentale, prin introducerea unui nou Cod Vamal și un nou Regulament de aplicare a Codului Vamal. Aceste modificări legislative au schimbat radical regimul taxelor vamale, iar inflația puternică, precum și creșterile neîncetate ale cursului de schimb valutar sun încă doi factori care au dus la creșterea – nu întotdeauna reală – a taxelor vamale cu consecințe dramatice asupra întreprinderilor mai ales în domeniul retehnologizării.
Bibliografie:
Iulian Văcărel – „Spre o nouă filozofie în materie de resurse financiare publice ? ” în revista Economistul nr. 60 din 30 martie 1998
Milton friedman – „Tzranz of the Status New York 1983”
A. Eichner – „ Post-Keznesian Theorz : A Look Farword in Challenge ” , nr 5 din 1978 , pg 21.
Iulian Văcărel – „ Finanțe publice” Teorie și Practică , Editura Științifică și Enciclopedică București , 1981
„ Acord European instituind o asociație între România pe de o parte , Comunitățile Europene și statele membre , pe de altă parte ” , din 11 februarie 1993 , ratificat prin Legea Nr. 20 din 6 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial , Partea I , nr 73/1993.
„Agenda 2000. puncte de vedere ale Comisiei în legătură cu solicitarea României de aderare la Uniunea Europeană ”,Bruxelles 1997
Iulian Văcărel – „ Politici fiscale și bugetare în România 1990-2000” Editura Expert 2001
O.U.G. nr 22/1995
O.U.G. nr.82/1997, privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, publicată în Monitorul Oficial nr. 380 din 29 decembrie 1997.
Prin O.U.G. nr.27/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 44/ 31 ianuarie2000
Hotărârea Guvernului cu privire la liberalizarea prețurilor , nr.1109 din 18 octombrie 1990, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr 115 din 23 octombrie 1990.
Ordonanța Guvernului privind taxa pe valoarea adăugată nr.3 din 27 iulie 1992 aprobată prin Legea nr. 130 din 1992, publicată în Monitorul Oficial , partea I, nr.200 din 17 august 1992.
Dan Grosu Șaguna – „Drept financiar și fiscal ” Vol. II., editur Oscar Print 1997
Ion Mihăilescu – „ Managementul Fiscalității și protwcției sociale în gestiunea întreprinderii, Editura Coresi 2000, pg. 142.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Evolutia Impozitelor Directe In Romania In Perioada de Tranzitie (ID: 132035)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.