. Controlul Bancar al Creditelor Acordate Agentilor Economici
INTRODUCERE
Imaginea de altă dată a băncii și a„bancherului”, ca sfătuitor apropiat al fabricantului sau al neguțătorului, a apus demult. Ultimii douăzeci și cinci, treizeci de ani au marcat modernizarea sistemului financiar–bancar, care devine astfel unul dintre pilonii principali pe care se sprijină orice economie de piață.
Cu o activitate pusă în slujba finanțării dezvoltării, a vehiculării depozitelor bănești spre acoperirea cererii de credite, a gestionării sistemului de plăți pentru schimbul de bunuri și servicii și a transformării resurselor bănești în timp, spațiu și sectoare economice, băncile au dobândit marele privilegiu de a se bucura de încrederea populației și a comunității oamenilor de afaceri. În ciuda vremelnicelor refluxuri din rândul unor segmente ale clientelei, cauzate de eșuarea unor bănci de prestigiu, interesul public față de activitatea bancară, nu a cunoscut perioade de declin ci doar de avânt economic.
Tranziția de la o economie de comandă dirijată de stat la o economie a liberei inițiative bazată pe proprietatea particulară asupra factorilor de producție este elementul esențial ce a impus restructurarea sistemului bancar în țara noastră, crearea unor mecanisme și pârghii care să se integreze în noile structuri apărute. Reforma sistemului bancar a abolit sistemul „ monobancar” în care toate băncile erau subordonate statului, fiind simple instrumente de realizare a planului „unic” hipercentralizat și aceasta deoarece economia de piață presupune existența unui sistem bancar sănătos ce să asigure mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei naționale și orientarea acestora către desfășurarea de activități economice eficiente ce determină creșterea nivelului de trai al întregii națiuni.
Astăzi, piața bancară este caracterizată printr-un grad înalt de concentrare și segmentare, atât la depuneri, cât și la împrumuturi, precum și un nivel scăzut al concurenței. Deci, se poate vorbi de o dublă structură a acestei piețe: în amonte, unde sunt localizați investitorii, deponenții, deținătorii de lichidități, furnizorii de materie primă și în aval, unde se află întreprinzătorii, achizitorii de bunuri imobiliare, distribuitorii, utilizatorii, respectiv consumatorii de produse și servicii bancare.
În acest cadru se face simțită prezența Băncii Naționale a României, care prin funcțiile îndeplinite, prin legăturile multilaterale cu celelalte bănci și prin aceasta cu economia, reprezintă o placă turnantă a sectorului bancar, ce realizează următoarele funcții: emisiunea monetară, prin punerea la dispoziția economiei naționale a cantității de monedă necesare creșterii economice; dirijarea prin credit și monedă a economiei țării; efectuarea de operațiuni valutare, în scopul asigurării stabilității valorii interne și externe a monedei naționale; elaborarea de politici monetare, valutare și de credit în corelație cu ansamblul politicilor macroeconomice ale statului.
Deși structurile naționale ale sistemului bancar sunt foarte variate în funcție de evoluțiile lor anterioare sau de tradițiile ce se perpetuează, pretutindeni în lume s-au delimitat cu claritate alături de banca centrală, alte două componente ale acestui sistem: băncile de depozit și băncile specializate. În România, societățile bancare se încadrează în categoria băncilor de depozit, a băncilor comerciale de tip universal ce efectuează toată gama de operațiuni bancare și operează pe întreg teritoriul țării, având o activitate diversificată care se poate modifica liber funcție de cerințe, posibilități și propria orientare. Operațiunile de bază ale acestor bănci sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea lor în scopul acordării de credite agenților economici. Astfel, ele își exercită rolul de intermediar nu numai între agenții economici din afara sistemului bancar, ci și între verigile bancare prin reciclarea și valorificarea capitalurilor, mobilizarea resurselor și distribuirea creditelor în interiorul acestui sistem.
Astfel, legătura directă cu mii și milioane de agenți economici, în calitatea lor de titulari de conturi conferă băncilor comerciale o altă funcție principală în economia modernă, aceea de centru de efectuare a plăților între aceștia și de participare la determinarea și controlarea fluxurilor monedei scripturale. Pe lângă această funcție de bază, băncile comerciale pun la dispoziția clienților și o gamă largă de servicii și produse bancare necesare creșterii economice, care îmbracă forma cumpărărilor și vânzărilor de metale prețioase, valute și a unei palete variate de instrumente financiare, emiterii și acceptării cambiilor, precum și a stabilirii garanțiilor.
Perioada de după ’90 s-a caracterizat prin încercări ale băncilor comerciale de a câștiga o anumită poziție
pe piața bancară și de a-și dezvolta o rețea de unități proprii cât mai extinsă astfel încât să asigure o sporire a clientelei și implicit a profitului bancar. În acest context, structura pe verticală a unei bănci comerciale conferă acesteia configurația unei rețele ce are următoarea componență:
Centrala băncii, ce îndeplinește funcția de conducere a activităților desfășurate în unitățile din subordine, prin urmărirea respectării prevederilor legale, hotărârilor și a altor acte normative ce reglementează activitatea bancară;
Sucursalele județene și orășenești, ce reprezintă unități operative, fără personalitate juridică, și care desfășoară operațiuni bancare în limita competențelor stabilite de centrală;
Agențiile și punctele de lucru, cu același regim juridic ca și sucursalele și cu rol exclusiv operativ, care funcționează acolo unde acestea din urmă nu acoperă volumul operațiilor sau în locuri cu afluență mare de public.
În contradicție cu această structură, structura orizontală a băncilor comerciale variază de la o bancă la alta, fiind influențată pe de-o parte de politica proprie a fiecăreia, iar pe de altă parte, de ansamblul mijloacelor materiale și umane disponibile, identificându-se următoarele funcțiuni: de conducere, comercială, de execuție, administrativă și financiar-contabilă.
Se poate spune astfel că băncile alcătuiesc un sector important și influent în cadrul domeniilor de afaceri din întreaga lume. Ele joacă un rol important în menținerea încrederii în sistemul monetar prin conexiunea strânsă pe care o au cu autoritățile responsabile și guvernele, cât și cu reglementările impuse de aceste guverne.
CAPITOLUL 1
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC
1.1. ROLUL BĂNCILOR ȘI IMPORTANȚA CREDITULUI
ÎN ECONOMIE
În esență, o bancă poate fi definită ca fiind o instituție ce mobilizează mijloacele banești disponibile in economie, finanțează si creditează persoanele fizice si juridice, organizează și efectuează decontările si plățile in cadrul economiei naționale și în relațiile cu celelalte state, cu scopul de a obține profit.
Inserarea băncilor în cadrul unei economii are loc în calitate de intermediari financiari, ce-și desfășoara activitatea colectând mijloace banești de la sectoarele, activitățile, agenții economici nefinanciari care dispun temporar de resurse finaciare excedentare, urmând a le pune la dispoziția agenților cu deficit de resurse. În realitate, în sens larg, sectorul gospodăriilor este cel excedentar, în timp ce sectorul întreprinderilor este cronic deficitar. Astfel, prin activitatea lor băncile contribuie la realizarea unei finanțări indirecte a economiei.
Prin activitatea pe care o desfășoară, o bancă trebuie să încerce să echilibreze interesele diferite ale parților terte cu care intră in contact : pe de o parte cei care își depun excedentele doresc o remunerare (dobânda bonificată) cât mai consistentă din partea băncii, în timp ce cei care se împrumută de la bancă doresc ca prețul împrumutului (dobânda percepută) să fie cât mai mică. Delimitarea intereselor celor două părți se poate realiza și sub aspect temporal, având in vedere faptul ca debitorii urmăresc obținerea unor durate extinse a creditului.
De asemenea, în desfășurarea activității sale o bancă, pentru a fii competitivă și a rezista pe piață, trebuie sa țină cont de activitățile concurenților și de reglementările băncii centrale (aceasta prin supravegherea exercitată asupra sistemului bancar în ansamblul său, fiind interesată în limitarea riscurilor pe care o bancă și le asumă la obținerea si folosirea fondurilor terților si menținerea încrederii publicului în sistemul bancar). Prin urmare orice bancă funcționează sub impactul unor factori de natură economică, factori de reglementare a activității bancare, factori psihologici care-i pot influența într-un mod decisiv rentabilitatea si eficiența.
În vederea desfășurării unei activității profitabile, o bancă (ca orice agent economic) trebuie să acorde o atenție deosebită investițiilor pe care le efectuează. În cazul unei bănci, funcția de investire are o componentă importantă in creditare. Aceasta conferă băncilor responsabilitați majore privind promovarea unei economii bazate pe criterii de eficiență și profitabilitate.
În procesul de creditare al economiei, băncile trebuie să “filtreze” afacerile și să le promoveze pe cele eficiente, viabile și legale, impulsionând astfel desfășurarea unor activități eficiente din partea celor ce apelează la creditele bancare. Promovarea unor afaceri eficiente și acordarea unor credite rentabile pentru bancă, depind în mare masură de calitatea investigației pe care o face banca în legătură cu baza de credit a solicitantului.
Pentru a acorda creditul solicitat, o bancă trebuie să fie convinsă de utilitatea, eficiența și profitabilitatea investiției, precum și de bonitatea întreprinderii solicitatoare. În general în cazul creditelor pe termen scurt și mediu, elementul central îl constituie bonitatea clientului, în timp ce în cazul creditelor pe termen lung banca va fi interesată mai mult de destinația creditului sau, dorind să evalueze planul de afaceri pe care îl realizează întreprinderea (acesta cuprinde o serie de elemente ce descriu firma și activitatea acesteia și modul în care societatea va folosi creditul, urmărindu-se rentabilitatea proiectului propus).
Ideea de credit este strâns legată de ideea de schimb, în sensul că o operațiune de creditare este , de fapt, o operațiune de schimb economic, deci, oneros. Obiectul schimbului oneros, numit «credit», este în mod natural, transferul unui bun dintr-un patrimoniu în altul, însă cu particularitatea ca plata implicată de tranzacția respectivă nu se face în chiar momentul realizării schimbului, ci într-un moment ulterior. Prin urmare se poate spune, într-o manieră generală, că actul oneros numit «act de creditare» dă nastere nu unei plăți, ci unei promisiuni de plată, la o data ulterioară, prestabilită (scadența).
Se observă că actul de creditare este un act care se desfășoară în timp, el implicând un decalaj temporal între prestație (acordarea împrumutului) si contrapretstație (rambursarea acestuia si a dobănzilor aferente). Această implicare a factorului timp conferă operațiunii de creditare un caracter dinamic. Caracterul oneros și dinamic al operațiunii de creditare implică și cea de-a treia caracteristică a acestuia : încrederea.
De altfel, de aici provine și numele operațiunii de creditare ( credeo, credere- în latina = a crede).
Încrederea presupune existența unei anumite ambianțe sociologice, a unei psihologii colective, care diferă de la o comunitate umană la alta, de la un loc la altul și de la o perioadă de timp la alta și care pune problema organizării adecvate a creditului.
1.2. CADRUL LEGISLATIV DE REGLEMENTARE
A ACTIVITĂȚII BANCARE
Băncile, prin ampla lor implicare în viața economică și socială, constituie un element structural deosebit în viața societății, a cărui bună organizare, permanentă și eficientă funcționare condiționează întreaga viață economică. Buna organizare șireaga viață economică. Buna organizare și funcționare a băncilor nu poate fi lăsată în voie, iar comerțul de bancă nu poate fi exercitat pe deplin liber, așa cum se pot desfășura lucrurile pentru mai multe profesii și întreprinderi. O dereglare cât de mică în activitatea bancară creează impedimente miilor de întreprinderi creditate și pune în pericol milioane de creditori.
Aceasta este rațiunea potrivit căreia societatea, prin statul de drept și, implicit sistemul bancar, în ansamblul său, statuează norme precise pentru desfășurarea profesiunii bancare și organizării sale în întreprinderi specifice, norme a căror respectare este supravegheată și controlată cu minuțiozitate de organismele speciale. În România, aceste norme se concretizează în:
Reglementări din dreptul comun: legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, legea nr.26/1990 privind Registrul Comerțului, legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului;
Reglementări specializate: legea bancară nr.58/1998, legea nr.101/1998 privind statutul BNR, legea nr.83/1998 privind falimentul băncilor;
Reglementări emise de BNR sub formă de norme, adrese și circulare;
Reglementări în materie de impozite, taxe și vărsăminte asimilate.
Fundamentul esențial al activității bancare îl constituie legea bancară, care recent a fost armonizată cu prevederile primei directive și acelei de-a doua directive a CEE, precum și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS nr.30 „Informații prezentate în situațiile financiare ale băncilor și ale instituțiilor financiare similare”).
Trăsătura caracteristică a acestor noi documente legislative constă în stabilirea de măsuri menite să asigure consolidarea independenței BNR ca bancă centrală cu competențe depline de reglementare, supraveghere și sancționare în interiorul sistemului bancar, precum și de a interveni în caz de necesitate pentru a închide băncile cu probleme, atunci când se periclitează siguranța sectorului bancar.
Așadar, băncile trebuie să îndeplinească anumite condițiile pentru a fi acreditate să funcționeze în condiții de organizare și specializare declarate. În accepțiunea cea mai largă a legii bancare, băncile reprezintă „persoane juridice autorizate să desfășoare, în principal, activități de atragere de depozite și acordare de credite în nume și cont propriu”, iar mai departe art.9 stipulează: „băncile, persoane juridice române pot funcționa numai pe baza autorizației emise de BNR”. Ele se constituie sub forma juridică de societăți pe acțiuni, în baza aprobărilor BNR, cu respectarea procedurilor legale în vigoare, aplicabile societăților comerciale. Aceste prevederi sunt valabile și în cazul sucursalelor bancare, persoane juridice străine.
Capitalul social minim estimat în prezent la 100 miliarde lei este și el o condiție implicită a bunei funcționări, deși, banca prin natura ei este un intermediar. El trebuie vărsat integral și exclusiv în formă bănească la momentul efectuării subscrierii. Întocmirea și publicarea bilanțului, a contului de rezultate se individualizează ca și o cerință obligatorie pentru bănci și favorabilă băncilor, dacă ele au rezultate bune și sunt de mare interes pentru clientelă, care se poate orienta astfel asupra solidității financiare a băncilor, prin prisma structurii activelor, componentelor, pasivelor și dimensiunile rezultatelor. Legea nr.58/1998 evidențiază in extenso la art.8 activitățile permise băncilor:
acceptarea de depozite;
contractarea de credite, operațiunile de factoring și scontarea efectelor de comerț, inclusiv forfetare;
emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și de credit;
plăți și decontări;
leasing financiar;
transfer de fonduri;
emiterea de garanții și asumarea de angajamente;
tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu:
instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit);
valută;
instrumente financiare derivate;
metale prețioase, obiecte confecționate din acestea, pietre prețioase;
valori mobiliare;
intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de acesta;
administrarea de portofolii ale clienților, în numele și pe riscul acestora;
k. custodia și administrarea de valori mobiliare;
l. depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;
închirierea de casete de siguranță;
consultanță financiar-bancară;
operațiuni de mandat.
Băncile, prin îndeplinirea acestor criterii sunt supuse înscrierii în lista băncilor, iar la cerere, sau în cazuri decurgând din încălcarea normelor, se efectuează radierea, ceea ce înseamnă de fapt pierderea calității de bancă.
Sistemul de reglementare bancară este un sistem al circulației datoriilor bancare. Fiecare bancă acceptă reglementarea interbancară pentru că știe că și celelalte bănci o vor accepta. Este consensul monetar. Într-un sens larg, reglementarea bancară nu se rezumă numai la normele stricte ale funcționării băncilor și la atribuțiile organelor de decizie, consultative și de control bancar. De o deosebită însemnătate în funcționarea băncilor și în special în influențarea activității economice sunt măsurile de politică monetară și reglementarea operațiilor bancare, prin îngemănarea cărora sunt direcționate și dimensionate fluxurile de capital în economie. Deși, statul este implicat major în statuarea și aplicarea acestor norme, analiza lucidă și de profunzime a utilității lor pune pe prim plan caracterul lor de protecție profesională, respectiv subliniază că buna funcționare a băncilor, stabilitatea și siguranța acestora este primordial un deziderat comun al băncilor înseși, o premisă a îndeplinirii rolului lor social, implicit al realizării de profituri înalte.
1.3. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – VERIGĂ A SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
1.3.1. SCURT ISTORIC. EVOLUȚIE. REZULTATE.
Înființată la 1 decembrie 1990, Banca Comercială Română va aniversa în acest an 12 ani de existență și bogată activitate, ani de eforturi și muncă susținută, toate acestea fiind răsplătite prin succesele de necontestat obținute, precum și prin poziția pe care banca a câștigat-o în topul sistemului bancar românesc, precum și în topul european.
O retrospectivă a Băncii Comerciale Române ar conduce la constatarea că a înregistrat pe parcurs multe elemente specifice care îi conturează personalitatea și o impune în viața economico – socială românească. În același timp, făcând parte dintr-un sistem bancar național cu elemente comune de structură și comportament profesional specific, Banca Comercială Română s-a integrat fericit în acest sistem și a contribuit decisiv la evoluția și creșterea rolului acestuia în ansamblul societății romănești.
În perioada scursă de la înființarea sa, în condițiile în care au existat în economie unele probleme, mai cu seamă de ordin financiar, banca a depus eforturi considerabile pentru a-și desfășura activitatea la întreaga sa capacitate, pentru a înregistra rezultatele scontate și un grad mare de lichiditate, solvabilitate și o reală profitabilitate. Factorul decisiv în consolidarea poziției băncii pe piața bancară, în condițiile unui mediu concurențial agresiv, prin înființarea de noi bănci comerciale românești, dar și prin deschiderea unui număr tot mai mare de unități bancare, aparținând unor bănci străine puternice, l-a constituit adaptarea rapidă la cerințele pieței prin promovarea ofertei de bunuri și servicii de cea mai bună calitate, cu o servire exemplară, civilizată și operativă. Dar, realizarea acestui obiectiv impune o apropiere a băncii de structura consumatorului, care nu se poate realiza fără o rețea internă de unități bancare, modernizată și capabilă să ofere atât servicii de bază cât și servicii periferice.
În acest context, a luat naștere și Sucursala Timișoara, organizată ca un centru de profit, ce ar trebui să contribuie la sporirea profitabilității băncii și îndeosebi a rentabilității capitalului propriu și care a manifestat o preocupare activă de restructurare și îmbunătățire a activității desfășurate, atât în planul atragerii în depozite a banilor disponibili pe piață cât și al creditării și diversificării gamei de produse și servicii bancare pentru agenții economici și populație.
Perioada parcursă de Banca Comercială Română de la înființare și până în prezent, poate fi considerată o perioadă de afirmare, de consolidare a locului ocupat în sistemul bancar românesc, caracterizată printr-o dezvoltare a băncii într-o dinamică accelerată materializată printr-o dublă performanță : aceea a creșterii activității tradiționale, care anterior se efectua în cadrul Băncii Naționale a României, în principal creditarea pe termen scurt a economiei naționale și apoi a introducerii din mers a unor noi operațiuni bancare. Printre acestea se remarcă activitatea de creditare a investițiilor și creditarea îm valută, derularea prin unitățiile proprii a operațiunilor de comerț exterior ale clienților din economie și o gamă largă de operațiuni în lei și valută pentru persoanele fizice.
Rezultatele obținute certifică succesul eforturilor depuse de management și întregul personal pentru atingerea parametrilor de eficiență proiectați prin planul de afaceri. În egală masură, însă, ele se datorează clienților și relațiilor pe care banca le-a stabilit cu aceștia, de parteneriat și sprijin reciproc in domeniul afacerilor și al împarțirii câștigului si riscurilor.
La finele anului 2001, Banca Comercială Română avea peste 2,4 milioane clienți și
administra aproape 4 milioane de conturi . Banca deținea o cotă de aproximativ 30 % pe piața
creditelor si depozitelor, fiind lider în sistemul bancar românesc si una dintre cele mai mari bănci din Europa Centrală și de Est (locul 9 după capitalul de rang I).
1.3.2. PROMOVAREA CREDITELOR BANCARE – FUNCȚIE STRATEGICĂ LA B.C.R.
În planul activităților sale, creditul bancar și plasamentele asimilate acestuia au constituit elementul de referință, principalul produs bancar al băncii, întrucât pentru BCR activitatea de creditare constituie o componentă fundamentală a strategiei generale a băncii. Această strategie a asigurat promovarea creditului sub diversele sale forme ca o sursă de finanțare necesară desfășurării, continuării, dezvoltării sau restructurării activităților clienților, iar pentru bancă a reprezentat un plasament cu risc asumat în vederea obținerii unui profit corespunzător.
Ca urmare, procesul de acordare a creditului s-a bazat pe analiza viabilității și realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, dar și pe faptul că acordarea creditului trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea și diversificarea portofoliului se poate obține profit suplimentar, cât și pentru clienți, care pe seama creditelor pot să-și dezvolte afacerile, să obțină profit și pe această bază, să ramburseze împrumuturile și să achite datoriile.
Volumul creditelor acordate de BCR a crescut de la an la an, principala destinație a lor fiind activitatea economică și de producție. În cadrul acestei dinamici a creditului, indicele de creștere a creditelor în valută a devansat indicele de creștere a creditelor în moneda națională datorită evoluției mereu ascendente a cursului leu/dolar, iar în structură, creditele pe termen scurt le-au depășit pe cele pe termen mediu și lung.
Experiența proprie băncii a condus la concluzia că măsurile de prudență bancară referitoare la creditare trebuie continuate și chiar lărgite. În acest scop, toate unitățile băncii au fost orientate spre o colaborare cu unități economice care dovedesc perspectiva în afacerile pe care le promovează, astfel încât să dea într-un fel certitudine proiecțiilor făcute și rambursării sumelor primite sub forma creditului bancar. În cadrul politicilor de prudență bancară, o importanță anume se acordă constituirii provizioanelor specifice de risc, dar mai ales îmbunătățirii portofoliului prin acordarea în continuare de credite sănătoase la clienți cu performanță superioară, iar pentru acele credite și acei clienți care nu se încadrează strict în contractele și convențiile încheiate să se facă apel la toate mijloacele pentru recuperare, începând prin a conveni pe cale amiabilă modalitățile de plată și continuând cu cele permise de lege.
Dar creditarea sub toate aspectele ei, nu constituie unica rațiune a băncii, întrucât realizarea ei este corelată cu modalitatea de procurare și gestionare a resurselor. În acest sens, a fost adoptată o strategie ce vizează reducerea dependenței de finanțarea instituționalizată de la băncile corespondente sau deponenții mari, resursele de bază ale băncii rămânând capitalurile proprii și depozitele clienților, în special cele ale persoanelor fizice. Odată atrase, aceste resurse impun o gestionare corespunzătoare care nu se poate realiza fără măsuri ferme de creștere a veniturilor și de scădere a cheltuielilor, dar și de participare efectivă a tuturor unităților teritoriale la obținerea de profituri conform prevederilor planurilor financiare și bugetelor de venituri și cheltuieli.
1.3.3. B.C.R. ÎN SISTEMUL BANCAR INTERNAȚIONAL
Banca Comercială Română are relații de corespondent bancar (documente de control schimbate), cu peste 800 de bănci comerciale, acoperind practic toate zonele geografice ale lumii, ceea ce permite derularea tranzacțiilor la nivelul standardelor internaționale; dacă însă avem în vedere băncile cu care a fost schimbată cheia SWIFT, numărul acestora se ridica la peste 1400. BCR beneficiază de importante facilități de la peste 100 dintre cele mai mari instituții financiar-bancare.
În anul 2000 a continuat procesul de consolidare calitativă a relațiilor externe ale B.C.R., atât cu băncile corespondente, cât și cu agențiile de garantare a creditelor de export și instituțiile financiare internaționale.
Banca Comercială Română oferă, cu un înalt grad de profesionalism, o gamă largă de credite pentru finanțarea companiilor: acreditivul, factoringul, creditul de forfetare, creditul global de exploatare, creditul pentru activitatea de leasing, creditul pentru export, creditul pentru finanțarea stocurilor sezoniere, creditul pentru finanțarea stocurilor temporare, credite pentru cumpărarea de acțiuni, credite pentru echipament, creditul de scont, creditul pentru facilități de cont, linii de credite, scrisoarea de garanție, creditul în valută pe termen mediu și lung, creditul în valută pe termen scurt, credite pe cecuri remise spre încasare, creditul de trezorerie pentru valuta vandută.
Banca Comercială Română a fost desemnată "Banca Anului 2001" în România, de către cea mai autorizată voce în domeniu din lume, prestigioasa revistă britanică "The Banker", membră a grupului Financial Times. Este al doilea an consecutiv când BCR este apreciată de specialiștii revistei ca Banca Anului în România.
"Banca și-a păstrat poziția dominantă pe segmentul de retail dezvoltând o gamă largă de produse" se arăta in susținerea Premiului, "și-a îmbunătățit calitatea tehnologiilor on-line și a sporit eficiența sistemului de măsurare și gestionare a riscurilor."
BCR "este deasemenea lider pe piața românească în domeniul finanțărilor și cofinanțărilor complexe, acționând ca aranjor alături de alte organizații financiare, inclusiv BERD, Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială" considera The Banker.
În clasamentul dat publicității, în data de 04.09.2001, de The Banker, BCR ocupa locul 201 între marile bănci din Europa, fiind singura prezență românească în Top 300 continental.
1.3.4. PERSPECTIVE
Banca Comercială Română încheie anul 2001 cu rezultate financiare pozitive, care confirmă strategia și planul de afaceri pentru anii 2000-2004. Aceste rezultate și modul în care banca gândește redefinirea priorităților de dezvoltare viitoare, potrivit tendințelor pieței locale și internaționale, alimentează speranța că banca va fi în masură să facă față marilor provocări ale acestui început de mileniu: extinderea globalizării economice, accelerarea dereglementării și a fluxurilor internaționale de capital, explozia tehnologiei și a inovațiilor în domeniul finanțării companiilor.
Rezultatele obținute în anul 2001 au reconfirmat poziția Băncii Comerciale Române de lider pe piața bancară. Prin participațiile sale în diferite societăți financiare, banca este o prezență semnificativă atât pe piața asigurărilor cât și pe piața de capital.
Unul dintre obiectivele fundamentale ale Băncii Comerciale Române îl reprezintă consolidarea poziției sale ca furnizor de servicii financiare integrate. Întărirea structurilor de Grup, prin creșterea complementarității între entitățile acestuia pe linia dezvoltării produselor, procesării și vânzărilor, constituie o pârghie importantă pentru mai buna exploatare a oportunităților de afaceri și îmbunătățirea capacităților de profit atât la nivelul băncii mamă cât și la nivelul subsidiarelor.
Strategia băncii pentru perioada imediat următoare se concentrează în mai mare masură asupra clienților, urmărindu-se găsirea celor mai bune soluții la solicitările și așteptările acestora.
Banca își propune, astfel, ca prin promovarea marketingului personalizat să-și îmbunătățească capacitatea de ajustare a ofertei în timp real la cerințele diferitelor categorii de clienți, pentru satisfacerea nevoilor acestora și întărirea fidelității față de bancă. În scopul unei mai bune apropieri față de clienți, se dorește utilizarea unor canale multiple de distribuție, punându-se accent – în funcție de evoluția mediului de afaceri – pe extinderea activităților de home banking, telephone banking, Internet banking.
Asigurarea calității prestațiilor la un nivel înalt de exigență continuă să fie un obiectiv strategic important, cu atât mai mult cu cât cresterea constantă a standardelor de servire a clienților a constituit un argument decisiv pentru impunerea băncii pe piața românească.
Principalul mijloc de susținere a strategiei băncii nu poate să îl reprezinte decât infrastructura informatică și capacitatea de inovație în domeniul tehnologiei informației. Realizarea unui sistem informatic performant, prin alocarea unei cote importante din cheltuielile de investiții, este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea ofertei de produse și servicii, utilizarea canalelor multiple de distribuție și îmbunătățirea raportului cost/venit. În prezent, banca derulează proiectul informatic „SIBCOR”, ce sintetizează în el proiecția sistemului bancar integrat pentru anul 2002, condiționează, sprijină și facilitează aplicarea tuturor măsurilor de restructurare în ansamblul lor. Proiectul presupune organizarea și dotarea rețelei de comunicații, sau altfel spus crearea comunicației de rezervă prin satelit la nivelul sucursalelor județene și extinderea comunicațiilor la unitățile subordonate sucursalelor.
Rețeaua internă de unități bancare, a doua ca mărime din România, o rețea modernizată, este pregătită să asigure clienților băncii atât serviciile de bază, cât și servicii periferice.. În scopul creșterii profitabilității băncii, îndeosebi a rentabilității capitalului propriu, toate unitățile sunt organizate ca centre de profit.
Folosind avantajele unei rețele extinse de sucursale și agenții, care acoperă întreg teritoriul țării, Banca Comercială Română va continua să se implice activ în zona de retail banking care, pe termen mediu, reprezintă cea mai dinamică piață financiară. Totodată, banca își va consolida poziția în domeniul corporate banking, punând accent pe îmbunătățirea calității portofoliului de afaceri. Banca Comercială Română iși va menține și întări poziția ca bancă de decontare a tranzacțiilor pe piața de capital, societate de administrare și de depozitare pentru fondurile mutuale, societate de distribuire a titlurilor de fond și agent de compensare, urmărind prin aceasta creșterea veniturilor sale din comisioane.
Pe lângă toate aceste obiective, BCR își păstrează disponibilitatea pentru dezvoltarea relațiilor internaționale în primul rând prin bănci de corespondent reprezentative și apoi prin instituțiile financiare ( BIRD, BERD, PHARE etc.), care în ultimii ani i-au acordat toată atenția și încrederea. În acest sens trebuie luate măsuri de așa natură încât toți agenții economici ce derulează comerț exterior și apelează la serviciile sale să beneficieze de o asistență corespunzătoare, iar operațiunile să decurgă în cele mai bune condiții. Amploarea pe care au luat-o decontările externe a generat așadar, descentralizarea către unitățile teritoriale a operațiunilor de plată, ceea ce presupune din partea acestora noi răspunderi și exigențe.
Rolul esențial în realizarea acestor deziderate revine în continuare managementului propriu, aflat într-o permanentă restructurare și schimbare. Potrivit strategiei BCR, managementul performant trebuie să fie generator de inițiative eficiente, subordonate satisfacerii cerințelor clienților, angajaților, acționarilor, realizării obiectivelor băncii în ansamblul lor. Mesajul transmis în legătură cu implicarea BCR în unele segmente importante ale economiei, cum ar fi comerțul exterior, finanțarea IMM-urilor, activitatea cu amănuntul, trebuie să fie preluat de conducerea sucursalei la adevărata sa importanță. În relația dintre Centrală și rețea este firesc ca activitatea de directivă și de conducere prin pârghiile specifice să aibă un rol determinant, dar tot așa de firesc este ca și mesajul de jos în sus să aibă o anumită încărcătură care să ia forma unor analize pe probleme majore, propuneri de perfecționare a activității, comunicarea experienței proprii, semnale interesante și utile pentru bancă.
CAPITOLUL 2
CONTROLUL BANCAR LA ACORDAREA CREDITELOR
2.1. PRINCIPII ȘI REGULI GENERALE PRIVIND CREDITAREA
Definiția creditului bancar își exprimă notele esențiale în doi termeni: timp și încredere, bazată pe promisiunea de rambursare însoțită de garanții. „Creditul este timp sau bani. Este timp care se dă așteptând bani sau bani care se dau așteptând un timp.” Totodată, a acorda credite înseamnă a acorda încredere, a pune imediat la dispoziția altuia o sumă de bani în schimbul promisiunii că suma va fi restituită într-un timp determinat, împreună cu o remunerație cuvenită pentru serviciul prestat și pentru riscul asumat al pierderilor parțiale sau totale pe care îl comportă însăși natura acestui serviciu. Așadar, în prezentarea creditului bancar se împletesc noțiunile de timp, încredere, risc și prudență.
Astăzi, legea bancară nr.58/1998 stipulează următoarele: „prin credit se înțelege orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului de rambursare a sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor tipuri de cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani.”
Creditul are un rol important în toate economiile moderne. În cadrul studiului cererii de credit în contextul economiei de piață sunt necesare o serie de etape preliminare. În acest context, înainte de a se trece la analiza corectă a acestei cereri este indicat să se cunoască conjunctura, situația economică și financiară, atât în acel moment, cât și în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Și aceasta, deoarece aspectele de instabilitate economică, frecvente în perioada de tranziție: eventualitatea declanșării unei crize sau existența deja a acesteia, „ieșirea” de sub control a creșterii prețurilor și implicit a ratei inflației, recesiunea economică, restricții în privința transferurilor valutare în alte țări, restrângerea sau încetarea activității în ramura de activitate a solicitatorului de credite, constituie o realitate. Toate acestea sunt elemente precumpănitoare în deciziile de acordare sau respingere a creditelor solicitate de clientela bancară.
Astfel, se impune ca operațiunile de creditare efectuate de bancă să aibă la bază cerințele prudențiale, ca și criteriu fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga activitate, precum și următoarele principii generale:
Credibilitatea, suportul moral, elementul psihologic esențial, fără de care creditul nu poate exista. Dobândirea încrederii presupune cunoașterea clientului, iar aceasta se realizează printr-o permanentă activitate de informare și documentare pentru formarea convingerilor privind:
calitățile morale și profesionale ale managerilor societății și ale principalilor colaboratori și asociați;
reputația, privită prin prisma calității produselor și serviciilor, a relațiilor cu partenerii;
situația patrimonială și financiară.
În concepția băncii, creditul nu trebuie să constituie pentru solicitator un scop în sine, ci un mijloc de suplimentare a surselor deja existente în patrimoniul întreprinderii.
Forma contractuală, care conform prevederilor art.56 din legea nr.58/1998 privind activitatea bancară în România, presupune:„toate operațiunile de creditare și garanții ale societăților bancare vor trebui consemnate în documentele contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții. Contractul de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale constituie în scopul garantării creditelor bancare, titluri executorii.”
Destinația creditului este principiul care obligă împrumutatul la utilizarea creditului în concordanță cu scopul pentru care a fost acordat și, totodată, dă dreptul băncii de a urmări respectarea modului de utilizare.
Garantarea creditului. Orice credit trebuie garantat cu bunuri mobile și imobile sau cu titluri de valoare existente în patrimoniul societății. Aceste garanții asiguratorii constituie principalul mijloc preventiv prin care se diminuează riscul de nerambursare, generat de incapacitatea de plată și riscul de imobilizare, ca expresie a unei gestiuni nereușite a creditelor acordate. Creditele care se acordă de către BCR, angajează de regulă, fonduri ce nu aparțin acesteia. De aici, necesitatea ca banca să-și întărească poziția de creditor prin garanții reale sau personale.
Rambursarea la termen a creditelor conferă echilibrul întregului proces de creditare și asigură condițiile pentru reluarea continuă a acestuia. Determinarea reală a capacității împrumutatului de a realiza venituri, alegerea și convenirea garanțiilor asiguratorii, precum și supravegherea permanentă a modului de utilizare a creditului sunt principalele măsuri care asigură înfăptuirea acestui principiu. Nerambursarea la termen a ratelor prevăzute în contract atrage după sine plata de dobânzi penalizatoare, precum și declanșarea procedurilor de executare silită.
Dobânda, reprezintă interesul ce stă la baza oricărei operațiuni de creditare și constituie prețul creditului utilizat. Dobânda percepută pentru creditele acordate se negociază de BCR având în vedere dobânda pieței, raportul dintre cererea și oferta de capital, ea neputând fi sub nivelul taxei oficiale a scontului. Dacă în trecut în contractele de credit predomina clauza dobânzii fixe, ulterior în condițiile presiunii inflaționiste accentuate, din anii ’70, s-a instituit regimul dobânzii variabile care se modifică periodic funcție de nivelul dobânzii pe piața națională sau internațională.
În aceste condiții se apreciază că pot beneficia de credite, următorii agenții economici:
sunt constituiți conform legii;
posedă capital social subscris și vărsat conform statutului;
desfășoară activități legale și eficiente potrivit actului de înființare și statutului de funcționare;
îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;
din analiza fluxurilor de lichidități (cash-flow) rezultă că există posibilități reale de rambursare la scadență a ratelor de credit și a dobânzilor aferente;
prezintă garanții materiale și morale pentru utilizarea eficientă a împrumutului, rambursarea la scadență a creditului și achitarea dobânzilor aferente;
valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la nivelul creditelor solicitate și a dobânzilor aferente, calculate pe întreaga perioadă de creditare;
au conturi deschise la una din unitățile teritoriale ale băncii;
prezintă situația angajamentelor din conturile deschise la alte societăți bancare și a garanțiilor aferente;
acceptă clauzele din contractul de credite.
În activitatea ei, pe lângă toate aceste principii, banca trebuie să aibă în vedere și respectarea următoarelor măsuri impuse de lege și reglementările BNR:
expunerea maximă față de un singur debitor, exprimată procentual, ca raport între valoarea totală a acesteia, și nivelul fondurilor proprii ale băncii, să fie de maxim 20%;
expunerea maximă agregată să fie de cel mult 8 ori valoarea fondurilor proprii;
clasificarea creditelor acordate și a dobânzilor neîncasate aferente acestora și constituirea provizioanelor specifice de risc;
constituirea rezervei generale pentru riscul de credit.
2.2. MODALITĂȚI DE CREDITARE
În economia de piață raporturile de credit sunt considerabile, în dimensiunile lor și multiple în varietatea lor. Aceasta, deoarece în decursul timpului, băncile comerciale și-au diversificat tehnicile de creditare pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor și pentru a face față cerințelor dezvoltării acestora, funcție de profilul și posibilitățile lor de creditare. În România, se resimte restricționarea și îngrădirea accesului la credite, care deși au fost concepute de autorități ca măsuri monetariste de stopare a inflației, au avut efecte contrare, creditul devenind insuficient și scump. În aceste condiții, comprimarea creditului până la strangulare în unele perioade, nu poate duce decât la punerea agenților economici în imposibilitatea de a-și onora obligațiile de plată la scadență, la apariția plăților restante și a blocajului financiar, deci a decapitalizării agenților economici. Cu toate acestea, operațiunile de creditare continuă să dețină un loc primordial în ansamblul operațiunilor active, cu rol în îndeplinirea funcționalităților statutare ale băncilor comerciale și obținerii de profit.
Acordarea unui credit presupune înaintarea unei documentații care stă la baza unei convenții intervenite între bancă și persoanele care solicită creditul, documentație ce cuprinde:
cererea de credite, semnată și ștampilată de toate persoanele autorizate să reprezinte societatea, și completată în mod obligatoriu cu toate informațiile solicitate;
bilanțul anual și contul de profit și pierdere, raportările contabile periodice și ultima balanță de verificare;
situația veniturilor și a cheltuielilor ce urmează a fi realizate pe anul în curs și preliminate în perioada pentru care se solicită creditul;
studiul de fezabilitate în cazul unor solicitări de credite pentru realizarea obiectivelor de investiții;
lista bunurilor materiale și a valorilor ce constituie garanții asiguratorii pentru bancă în vederea acordării creditului solicitat;
contractele de vânzare-cumpărare, de import de utilaje pentru bunurile ce se produc din credit, valide în perioada de creditare;
contractele de desfacere a produselor la intern sau extern în vederea justificării creditului;
evaluările tehnice ale bunurilor imobiliare și mobiliare, efectuate de evaluatorii tehnici ai băncii sau de experți neutri;
propuneri privind graficul de rambursare a creditului;
orice alte documente necesare solicitate de bancă.
2.2.1. CREDITAREA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE
ALE AGENȚILOR ECONOMICI
Nevoile întreprinderilor privind acoperirea cheltuielilor curente se satisfac de către bancă pe următoarele căi:
prin creditarea creanțelor comerciale;
prin acordarea de credite de trezorerie;
prin intermediul creditelor de export.
a). Creditarea creanțelor comerciale.- înseamnă pentru bancă a prelua, contra monedă, creanțele comerciale pe care furnizorii întreprinderilor le au asupra clienților lor. Mărfurile primite pe credit comercial reprezintă pentru beneficiari, datorii exigibile și implică o amânare mai scurtă sau mai îndelungată a termenelor de plată. O parte importantă a acestor credite sunt acordate prin înscrisuri de credit specializate: cambii și alte efecte, ceea ce permite transferabilitatea creanțelor, cedarea lor unui alt beneficiar, de regulă, bancă sau instituție financiară. Transferabilitatea creanțelor către bancă înseamnă modificarea calitativă a creditului, adică transformarea creditului comercial în credit bancar. Astfel de tehnici de creditare sunt:
Scontarea reprezintă cesiunea unui efect de comerț, de regulă cambie către un alt beneficiar la valoarea actuală a efectului respectiv. Necesitatea scontării cambiei apare în condițiile în care beneficiarul acesteia, care (în perspectivă, la scadență, urmează să încaseze valoarea integrală a creanței), având nevoie urgentă de bani, cedează dreptul băncii, aceasta la rândul ei punându-i la dispoziție, valoarea efectului, mai puțin agio(taxa de scont și comisioanele aferente). Scontarea cambiei este o vânzare specială ce atrage după sine răspunderea solidară a tuturor semnatarilor ei, dar și actul prin care creditul comercial, consacrat de cambie, se transformă în credit bancar. Ea angajează banca în raporturi cambiale specifice. Devenind beneficiară a cambiei, fie în mod definitiv, fie ca intermediar, în cazul în care recurge la rescontare, banca își asumă în calitate de consemnatară a cambiei, obligația de a plăti în caz de necesitate, respectiv riscul de a participa la acoperirea sumei de plată.
Factoringul constituie operația prin care clientul devenit „aderent” transferă proprietatea facturilor sale băncii, denumită „factor”, aceasta având obligația, conform contractului încheiat, de a asigura încasarea facturilor aderentului, asumându-și riscul de neplată a acestora. Banca, pe baza documentelor primite, plătește valoarea nominală a creanțelor, mai puțin agio, fie imediat, fie la scadența contractuală stabilită cu aderenții.
Pentru a evita riscul de a deveni participantă la procesul cambiei, banca efectuează și alte operațiuni cambiale:
Pensiunea este operațiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu condiția răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite. Aceste operațiuni se desfășoară, în mod frecvent, în relațiile băncii cu firmele mari și îndeosebi cu celelalte bănci. Efectele ce fac obiectul pensiunii rămân, de regulă, la beneficiar, iar banca cumpărătoare primește angajamentul de răscumpărare, emis de beneficiar, și borderoul efectelor respective.
Împrumutul pe efecte comerciale în gaj, se acordă în toate cazurile în care banca apreciază solvabilitatea beneficiarului de cambii ca fiind pozitivă, dar are rețineri cu privire la capacitatea de plată a celorlalți semnatari. Împrumutul acordat acoperă, de regulă, parțial valoarea nominală a cambiilor depuse în gaj.
b). Creditele de trezorerie sunt credite pe care agenții economici le obțin de la bancă atunci când activul circulant din bilanț nu este finanțat integral prin încasările de la diverși creditori și când această insuficiență nu este acoperită de fondul de rulment. Aceste credite sunt destinate satisfacerii necesităților monetare legate de ciclul de fabricație și comercializare și îmbracă următoarele forme:
Avansurile în cont curent, constituie raporturi de credit întemeiate pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii, fără a fi consemnate în înscrisuri relative la fiecare angajament. Ele sunt menite să satisfacă necesitățile curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat în obiective care să reprezinte o garanție veridică. Deși, în principal, creditul este acordat pe termen scurt, în fapt, soldurile debitoare ale conturilor curente se mențin de-a lungul vremii, ceea ce implică creditarea curentă de către bancă a activităților întreprinderii respective. De fapt, cuantumul creditului este „flotant”, deoarece suma de acoperit variază funcție de evoluția soldului curent. Când încasările firmei sunt predominante, creditul se restrânge, iar când plățile agentului economic preponderează creditul se majorează. În cazul avansurilor în cont curent, sistemul de acordare general este linia de credit, ce îmbracă forma liniei de credit confirmată sau a creditului „revolving”, ce presupune acordarea acestuia pe perioada stabilită în contract.
Creditele specializate sunt credite destinate acoperirii necesităților legate de desfășurarea producției. Ele sunt:
creditele de campanie (credite de producție sezonieră) menite să asigure resursele necesare în cazul iregularității ciclului aprovizionare- producție- vânzare. Ele vizează o activitate sezonieră, respectiv se referă la acea producție care se realizează într-o anumită perioadă a anului în timp ce consumul este constant sau dimpotrivă, la o producție care se întinde pe întreg anul, în timp ce consumul se face într-o perioadă mai scurtă;
creditele pentru stocuri, garantate prin warrant, sunt destinate acoperirii mărfurilor susceptibile de a fi gajate și depozitate în docuri sau aflate în curs de transport. Warrantul atestă existența mărfurilor într-un depozit general, fiind utilizat pentru obținerea și garantarea creditului, dar și ca efect de comerț;
– creditele cu prefinanțare, sunt acordate în scopul fabricării și pregătirii pentru export a unui produs strict determinat. Ele au în vedere produse de valori mari, cu ciclu lung de fabricație, care ating un nivel valoric minim prestabilit de bancă și vizează acei producători-exportatori cu flux continuu de fabricație sau cu o valoare ridicată a exporturilor.
c). Creditele pentru export sunt creditele acordate clienților în vederea sprijinirii activității de export a acestora și se materializează prin:
creditul de scont-cumpărător apare în situația în care exportatorul, posesor al cambiei o scontează la bancă, încasând contravaloarea ei, mai puțin scontul. Astfel, o vânzare pe credit este transformată într-o vânzare cu plata la livrare. Cunoscând aceste posibilități, deseori, exportatorii includ în prețul de ofertă o marjă suplimentară care să le acopere costul scontării;
creditul de scont-furnizor, în cazul căruia relația de scontare apare între importator și banca exportatorului. Prin scontarea cambiei direct de către importator, acesta asigură exportatorului plata integrală a mărfurilor la livrare; el rămâne pe de-o parte, debitor față de banca exportatorului până la scadența cambiei, iar pe de altă parte suportă costul scontării;
creditul de accept în favoarea exportatorului constă în aceea că, în cazul în care partenerul de contract, din diferite considerente nu acceptă utilizarea titlurilor de credit, exportatorul are dreptul să tragă o cambie asupra băncii sale, care acceptă cambia pentru o scadență ce nu depășește 180 zile. Există două posibilități: fie banca acceptantă rescontează titlurile la BNR sau la instituția de finanțare a exportului, fie exportatorul, pe baza acceptului bancar primit scontează cambia la o altă bancă. În acest caz, banca exportatorului, deși nu finanțează operațiunea, înlesnește, prin semnătura dată pe cambie finanțarea exportatorului de la o altă bancă. Costul creditului de accept include taxa scontului și un comision de accept;
– creditul de accept acordat importatorului apare în situația în care banca acceptantă în conformitate cu condițiile stipulate în contractul de credit acceptă cambii trase asupra sa și scontate în favoarea importatorului, cambii a căror destinație este de a achita exportatorul în calitatea sa de client al băncii. În acest caz, exportatorul este plătit la vedere, iar importatorul rămâne debitor față de bancă, suportând costul creditului de accept.
Indiferent de natura creditului de exploatare acordat, clauzele ce fac obiectul contractului de împrumut sunt aceleași:
destinația creditului, trebuie să aibă în vedere doar acele stocuri și cheltuieli prevăzute în statut și necesare desfășurării activității curente a societății, iar producția realizată sau mărfurile achiziționate să aibă asigurată desfacerea în cadrul termenului de creditare;
acordarea creditelor, care se va realiza prin cont special de împrumut, pe baza situațiilor de stocuri sau cheltuieli, ce trebuie să ateste atât cantitatea și valoarea de achiziție pentru fiecare tip sau sortiment de materii prime, materiale, mărfuri etc., respectiv suma aferentă elementelor de cheltuieli, cât și sursele care stau la baza restituirii creditelor;
volumul creditului, care va fi convenit având în vedere necesarul de stocuri și cheltuieli, astfel:
volumul încasărilor în perioada creditării să permită rambursarea integrală a creditului și a dobânzilor aferente;
volumul garanțiilor asiguratorii să permită acoperirea integrală a creditului solicitat și a dobânzilor;
volumul creditului ce se acordă să nu depășească cel mult de 10 ori capitalul efectiv vărsat, înregistrat la ultimul bilanț contabil;
termenele de efectuare a plăților din credite, care vor fi convenite în funcție de necesități, stabilindu-se data începerii efectuării plăților, precum și data la care se poate efectua ultima plată. Plățile din credite vor fi realizate direct din contul separat de împrumut, de regulă prin virament, utilizându-se instrumentele de decontare convenite în contract. Eventualele plăți în numerar vor fi aprobate de bancă pe măsura apariției necesităților, în funcție de natura acestora;
termenele de rambursare a creditelor, care vor fi stabilite în funcție de termenele prevăzute pentru realizarea încasărilor, putând fi fixe, la o dată anume în cursul lunii sau trimestrului sau convenționale, la finele lunii sau trimestrului;
nivelul dobânzilor, care va putea fi negociat în cadrul competențelor și limitelor comunicate de centrala băncii. Se va conveni asupra clauzei privind dreptul băncii de a modifica nivelul dobânzilor, ori de câte ori pe parcursul creditării, dobânda pieței va suferi modificări, dar noul cuantum al acesteia este restricționat de o anumită limită acceptată de împrumutat;
garanțiile asiguratorii, care vor fi convenite în funcție de situația patrimonială la zi a agentului economic și de capacitatea acestuia de rambursare a creditului, avându-se în vedere condițiile prevăzute pentru fiecare tip de garanție;
alte clauze, care se stabilesc în funcție de situația concretă a fiecărei societăți.
2.2.2. CREDITAREA NECESITĂȚILOR DE CAPITAL FIX
Apariția, menținerea și agravarea blocajului financiar, ce derivă din situația de ansamblu a economiei românești, aflată într-un dificil proces de trecere la economia de piață, a afectat și activitatea de investiții care s-a limitat la ceea ce s-ar putea numi un „prag de subzistență”, fiind orientată în principal către înlocuirea capacităților de producție scoase din funcțiune și foarte puțin către realizarea de noi capacități de producție, modernizare și retehnologizare.
În aceste condiții, formarea brută a capitalului fix a suferit o contracție în termeni reali, înregistrând creșteri modeste, de departe insuficiente, în comparație cu potențialul economic al țării și cu necesitățile economiei naționale. Cu toate acestea, recurgerea la credite pe termen mediu și lung este necesară pentru că ele finanțează partea superioară a bilanțului, adică imobilizările, instrumentele de lucru ale întreprinderii, rambursarea lor neputând fi asigurată decât prin obținerea de beneficii.
Astfel, se impune ca banca să analizeze capacitatea de autofinanțare, adică să deducă posibilitatea întreprinderii de a face față anuităților de rambursare a împrumuturilor pe care le-a contractat. Nu trebuie neglijat nici raportul fonduri proprii/îndatorare la termen, deoarece este normal ca investițiile să fie finanțate în mod cert, din credit, dar și din fonduri proprii. O întreprindere cu astfel de fonduri importante și o îndatorare la termen lejeră, chiar și supusă fenomenelor conjuncturale, nu neliniștește grav banca. Dimpotrivă, în cadrul rupturii autofinanțării, un raport foarte tensionat fonduri proprii/îndatorare la termen preocupă banca, din cauza absenței unei dimensiuni mari a întreprinderii, subcapitalizarea devenind un handicap a acesteia.
În același timp, banca caută să identifice raportul existent între autofinanțare și datoriile la termen, pentru a determina importanța în timp a unor astfel de datorii, dar și pentru a aprecia semnificația activului net, respectiv a acelor valori din activ negrevate de obligații.
Întrucât strategiile investiționale ale societăților necesită resurse care depășesc nivelul celor proprii, la care în unele cazuri se adaugă alocațiile bugetare, întreprinderile recurg pentru completarea lor, la credite pentru investiții menite să finanțeze pe de-o parte strategiile interne de natură industrială și/sau comercială, care necesită capital în vederea achiziționării de active corporale, necorporale, materiale destinate consolidării și extinderii pe piață, iar pe de altă parte strategiile externe, de natură financiară, materializate prin realizarea de participații financiare la formarea capitalului altor societăți sau prin plasamente financiare. În categoria creditelor pentru finanțarea necesităților de capital fix acordate de către bancă se cuprind:
creditele pentru echipament, destinate finanțării investițiilor productive efectuate de clienți și anume:
realizarea de noi obiective și/sau capacități de producție;
dezvoltarea, modernizarea și retehnologizarea capacităților de producție, utilajelor, mașinilor, instalațiilor;
asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivelor și capacităților noi sau existente;
cumpărarea de active imobilizate, corporale și necorporale, de materiale pentru investiții, precum și alte cheltuieli.
Sunt considerate credite pentru echipament și creditele puse la dispoziția agenților economici care își desfășoară activitatea în agricultură și silvicultură pentru:
procurarea de animale de producție și reproducție;
înființarea de plantații pomicole, viticole etc.
De remarcat este faptul, că banca manifestă flexibilitate în abordarea clienților săi și în acest sens, termenele de acordare a creditelor pentru investiții în echipamente sunt stabilite în funcție de scopul pentru care au fost contractate, de necesitățile reale ale solicitanților, de capacitatea de rambursare a acestora, dat fiind faptul că o afacere bună este numai aceea în care au de câștigat ambii parteneri, respectiv împrumutatul să-și poată dezvolta afacerile și să-și mărească profitul, iar banca să-și recupereze creditele avansate și să încaseze dobânzile aferente.
În vederea realizării unor obiective de investiții care necesită resurse financiare de valori mari, dar și pentru dispersarea și limitarea riscurilor în activitatea proprie de creditare, banca acordă credite în cofinanțare cu alte societăți bancare, asumându-și în funcție de situație, rolul de bancă coordonatoare a derulării unor astfel de contracte.De asemenea, pentru clienții care achiziționează echipamente în leasing, BCR oferă credite pentru plata avansului solicitat de compania de leasing, numai în măsura în care debitorul acoperă cu surse proprii cel puțin 30% din valoarea avansului. Încercând să asigure clienților cele mai bune condiții pentru realizarea unor obiective de investiții mai ample, banca poate acorda la cererea acestora o perioadă de grație
de 1-3 ani, în decursul căreia, împrumutatul achită dobânzile aferente, însă nu rambursează rata din credit.
Având în vedere necesitatea dezvoltării pieței interne de capital și a extinderii proprietății private în economie, se constată și o orientare a băncii către segmentul investițiilor financiare în valori mobiliare, creditele astfel acordate vizând cumpărarea de acțiuni ordinare sau preferențiale emise fie de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, fie de societățile, companiile naționale și celelalte entități rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes național.
creditele pentru bunuri imobiliare, destinate achizițiilor, amenajărilor sau reparațiilor de locuințe, care se divid în :
creditul investitor, acordat direct persoanelor juridice române care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială și persoanelor juridice care doresc să construiască locuințe de serviciu sau de intervenție pentru salariații lor;
– creditul promotor, orientat către finanțarea activităților promotorilor imobiliari, respectiv a agenților economici specializați în construcția și vânzarea de locuințe, și care se concretizează într-o ofertă de credit destinată cumpărării sau concesionării suprafețelor de teren, parcelării acestora și construirii de imobile pentru locuințe.
În funcție de valoarea proiectului pentru investiții, capitalul propriu și alte resurse pentru finanțarea acestuia, banca stabilește elementele contractului de împrumut:
valoarea creditului, care se determină ca diferență între valoarea totală a investiției și sursele proprii de finanțare(minimum 15-30%, după caz). La dimensionarea creditului se va ține seama de totalul surselor proprii din care urmează a se rambursa atât creditul cât și dobânzile aferente;
durata de acordare a creditului, care se stabilește avându-se în vedere atât durata de execuție a investiției prevăzută în documentație, cât și perioada de realizare a surselor de rambursare a creditului;
acordarea creditului pentru investiții, ce se va realiza prin cont separat de împrumut, plățile făcându-se, de regulă, prin virament, pe baza instrumentelor de decontare acceptate la plată de împrumutat;
sumele și termenele de efectuare a plăților din credit, care pot fi convenite fie integral, la o dată fixă, fie eșalonat, pe măsura achiziției și efectuării cheltuielilor creditabile;
termenul de rambursare a creditului. Rambursarea creditului se va face în rate lunare sau trimestrial, în funcție de constituirea surselor proprii pentru investiții, în timp ce dobânda se va calcula și percepe lunar;
nivelul dobânzilor și comisioanelor, ce va putea fi negociat în cadrul competențelor și limitelor comunicate de centrala băncii;
garanțiile asiguratorii, care se stabilesc în funcție de situația concretă a fiecărei societăți.
2.3. ANALIZA ASPECTELOR NEFINANCIARE
Activitatea de documentare cu care începe analiza unei cereri de credit trebuie să urmărească în primul rând obținerea cât mai multor informații în vederea cunoașterii clientului și a activității pe care el o desfășoară. Această analiză este impusă de necesitatea atestării credibilității clientului, ca și element psihologic, dar și de necesitatea formării de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale agenților economici solicitanți de credite, la reputația privind calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri. Pe baza acestor informații, banca va putea oferi clienților acele servicii ce corespund cel mai bine nevoilor financiare ale acestora.
O bună cunoaștere a activității, a evoluției clientului, a locului ocupat de acesta pe piață va da posibilitatea ofițerului de credit să înțeleagă, să interpreteze și să aducă cât mai aproape de realitate prognozele prezentate de client. În abordarea aspectelor nefinanciare se au în vedere următoarele elemente:
datele generale despre societate, care se referă la tipul societății, numărul de acționari, nivelul capitalului, forma de organizare, modul de administrare, limita de competență a asociaților;
tipul de proprietate, ce vizează natura capitalului social, modul de distribuire al acțiunilor, implicația proprietarilor în dirijarea afacerilor;
conducerea societății, întrucât deciziile acesteia influențează întreaga acțiune desfășurată de client. Calificarea, calitatea, abilitatea și moralitatea conducătorilor societății sunt criterii ce nu pot fi neglijate în analiza aspectelor nonfinanciare. La fel de importantă este și aprecierea eficienței și a performanțelor obținute în conducerea afacerii comparativ cu rezultatele altor manageri cu activitate în același domeniu;
personalul, deoarece este util a se cunoaște dacă personalul agentului economic este suficient și capabil să desfășoare activitatea respectivă, dacă este supus unui permanent proces de perfecționare sau înlocuirea lui este posibilă fără prea mult efort;
afacerea, care cuprinde diverse aspecte semnificative ce trebuie analizate și care au în vedere: caracteristicile spațiilor de producție sau comerciale, dotarea tehnică a societății, organizarea activității, modalitățile de control și asigurare a calității, caracteristicile materiilor prime și materialelor folosite și furnizorii tradiționali, istoricul afacerii;
piața și marketingul solicitantului de credite, ce presupune obținerea de date cu privire la:
produsul realizat, serviciile prestate sau mărfurile comercializate de către solicitantul de credit;
segmentul de piață controlat de agentul economic, tendințele actuale ale cererii pentru produsele oferite de el;
date cu privire la clienți, furnizori și concurență;
politica de marketing promovată de solicitantul de credite, stabilirea prețurilor, distribuția produselor realizate, modalitățile de promovare și vânzare adoptate;
previziunile asupra activității împrumutatului, deoarece după ce ofițerul de credite s-a informat cu privire la activitatea desfășurată de client va trebui să-și formeze o părere asupra viitorului afacerii. .
Evaluarea tuturor acestor aspecte stă la baza fundamentării deciziilor de creditare a unor clienți, de estimare a situației lor, dar și de apreciere a calității portofoliului de împrumuturi.
2.4. ANALIZA ASPECTELOR FINANCIARE
Cunoașterea detaliată a clientului presupune alături de analiza aspectelor nefinanciare și o foarte amănunțită evaluare a situației financiare a acestuia. În acest scop, firma trebuie să se prezinte în fața băncii cu o activitate economică care să nu implice riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. Astfel, întregul univers intern și extern al întreprinderii este supus unei analize și interpretări riguroase în scopul depistării efectelor generate de modificări în evoluția cererii sau de incidențe ale inflației și recesiunii.
Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt studiate de inspectorii bancari și comunicate spre interpretarea finală Comitetului de creditare al băncii. Acesta, la rândul său, acordă informațiilor privind managementul întreprinderii anumite punctaje pe care le folosește în luarea deciziilor de creditare. Pentru acceptarea cererii de credit, rolul hotărâtor îl au performanțele economice și financiare realizate de întreprinderea solicitatoare, atât cele privind perioadele precedente cât și cele estimate pentru perioada de angajare a creditului. Punctul de plecare în acest sens îl constituie documentele de sinteză obligatorii.
A). Bilanțul contabil – oferă o imagine fidelă, clară și completă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute de societate. Conform legislației române, el furnizează în primul rând informații fiscale, ușurând munca statului în atragerea de impozite. În analiza efectuată, banca are nevoie de alte informații care să reflecte imaginea reală, respectiv valoarea de piață a activelor. În acest sens, ea apelează la o nouă metodă de analiză, așa-numita analiză internă, ce presupune restructurarea bilanțului contabil pe trei nivele, prin agregări sau divizări ale unora din elementele sale componente așa cum se prezintă în tabelul 2.1:
Tabelul 2.1
Bilanțul restructurat
Posturile din activul și pasivul bilanțului au fost grupate în ordinea descrescătoare a lichidității, respectiv a exigibilității lor. În acest fel, partea superioară a bilanțului reflectă sursele permanente, formate din capital propriu și datorii pe termen lung, precum și utilizările acestora materializate prin active imobilizate, iar partea inferioară prezintă sursele curente și utilizările lor. Astfel, prin compararea celor trei secțiuni ale bilanțului contabil, banca obține primele evaluări asupra situației financiare a împrumutatului prin intermediul următorilor indicatori:
fondul de rulment, constituie diferența dintre pasivele pe termen lung și activele imobilizate, iar valoarea lui pozitivă reflectă marja de siguranță financiară ce oferă întreprinderii posibilitatea de a face față nevoilor de finanțare ale exploatării atunci când sursele ciclice sunt insuficiente;
necesarul de fond de rulment, reprezintă diferența dintre valoarea activelor realizabile și cea a datoriilor curente cu scadență mai mică de 1 an, diferență care atunci când este negativă semnifică un dezechilibru financiar curent, favorabil însă întreprinderii;
trezoreria netă, ce se determină scăzând din fondul de rulment necesarul de fond de rulment sau deducând din trezoreria pozitivă, trezoreria negativă; dacă această diferență se situează peste valoarea 0 , societatea se află în stare de echilibru financiar, fiind create premisele pentru desfășurarea unei activități profitabile.
B). Contul de profit și pierdere – dacă bilanțul contabil exprimă starea patrimonială existentă la închiderea exercițiului, contul de profit și pierdere reflectă modalitatea prin care s-a ajuns la această stare, dar și fluxurile de venituri și cheltuieli ce au definit evoluția economico-financiară a agentului analizat, de la începutul la sfârșitul perioadei. Pe baza celor patru nivele structurale ale contului de rezultate: de exploatare, financiar, excepțional și respectiv global, se vor analiza de către ofițerul de credite soldurile intermediare de gestiune:
marja comercială, constituie câștigul realizat sub formă de adaos, rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor și se determină ca diferență între veniturile din vânzarea mărfurilor și costul mărfurilor vândute;
cifra de afaceri, reflectă expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de întreprindere și se obține prin însumarea veniturilor realizate din comercializare cu veniturile din vânzarea produselor proprii;
producția exercițiului, rezultat al activității globale, reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor produse de firmă pe o perioadă mai mare de 1 an și are în structura sa următoarele elemente componente: producția vândută, producția stocată și producția imobilizată;
valoarea adăugată, respectiv bogăția creată de întreprindere într-o perioadă de timp prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale firmei peste nivelul consumurilor intermediare provenite de la terți constituie valoarea nou creată, care nu ține cont de amortizare, adică de remunerarea imobilizărilor;
excendentul brut de exploatare sau altfel spus potențialul de autofinanțare a investițiilor, reprezintă rezultatul obținut de societate în activitatea sa curentă, nefiind influențat de nivelul amortizării, provizioanelor sau de alte venituri și cheltuieli de exploatare;
rezultatul exploatării reflectă performanțele activității de exploatare a întreprinderii, deoarece rezultă prin deducerea cheltuielilor totale din ansamblul veniturilor aferente acestei activități;
rezultatul curent, adică rezultatul obținut din operațiile normale ale firmei, este determinat prin luarea în considerare a rezultatului financiar, astfel încât să poată fi apreciat și impactul politicii financiare promovate de societate;
rezultatul net, respectiv rentabilitatea netă sau pierderea aferentă activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale și a impozitului pe profit aferent unui exercițiu financiar, este măsura absolută a rentabilității financiare a capitalului propriu.
capacitatea de autofinanțare, constituie surplusul monetar global rezultat din confruntarea veniturilor care generează încasări cu cheltuielile care generează plăți din întreaga activitate a firmei în decursul unui exercițiu financiar, sau astfel spus lichiditățile potențiale rămase la dispoziția firmei și folosite pentru autofinanțare;
autofinanțarea, obținută prin deducerea din capacitatea de autofinanțare a dividendelor și altor repartizări, reprezintă lichiditățile efectiv folosite pentru finanțarea prin mijloace proprii a investițiilor de orice natură: menținere, înlocuire, creștere; sporirea valorii ei are drept consecință consolidarea structurii financiare a firmei.
C). Bugetul de venituri și cheltuieli este util în analiza efectuată de bancă, întrucât pe baza lui se poate aprecia modul în care firma cuantifică și alocă resursele de care dispune în vederea realizării obiectivelor prestabilite, în condiții de eficiență și rentabilitate. Structura sa, solicitată de bancă este prezentată în tabelul 2.2:
Tabelul 2.2
Buget de venituri și cheltuieli
D). Fluxul financiar este necesar a fi proiectat întrucât banca este interesată să cunoască resursele financiare lichide ce pot fi distribuite efectiv diverselor categorii de participanți la activitatea întreprinderii. Ca urmare, aceste lichidități vor fi utilizate pentru restituirea ratelor și a dobânzilor aferente creditului. Tabloul fluxurilor de numerar îmbracă conform tabelului 2.3 următoarea formă:
Tabelul 2.3
Flux financiar
Din analiza tuturor acestor aspecte, banca obține o serie de informații, utile în stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare, indispensabil în adoptarea deciziei de creditare. Dar, dat fiind faptul că o bună strategie de creditare vizează plasarea resurselor băncii în investiții profitabile, acordarea de credite rambursabile la scadență și încurajarea extinderii creditelor ce satisfac nevoile de performanță bancară, este necesar un studiu cât mai detaliat asupra activității clientului respectiv, ceea ce impune recurgerea la un nou set de indicatori, cei ai bonității financiare.
2.5. BONITATEA AGENȚILOR ECONOMICI -CRITERIU FUNDAMENTAL ÎN ACORDAREA CREDITELOR
O analiză a bonității este deci, extrem de importantă, pentru că ea reflectă capacitatea de plată a obligațiilor pe care întreprinderea le are acum și cele pe care urmează să și le asume. Sub aspect economico-financiar, bonitatea se exprimă prin mai mulți indicatori stabiliți pe baza diferitelor elemente ale bilanțului contabil anual sau ale situațiilor trimestriale ale patrimoniului.
2.5.1. INDICATORI DE NIVEL ȘI STRUCTURĂ
În categoria acestor indicatori determinați pe baza bilanțului se înscriu:
Indicatorii de lichiditate, consemnează la un moment dat posibilitatea agentului economic de a-și acoperi toate obligațiile într-un termen cât mai scurt și sunt reprezentați de:
lichiditatea curentă(Lc), determinată prin raportarea activelor curente(Ac) la pasivele curente(Pc), exprimă modul în care datoriile pe termen scurt sunt finanțate prin valorificarea activelor circulante:
Lc = Ac / Pc
lichiditate imediată(Li), reflectă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt din lichidități și se calculează ca raport între disponibilitățile bănești(Db) și pasivele curente(Pc):
Li = Db / Pc
Limitele optime ale acestor indicatori sunt considerate a fi: 1,2÷2 în primul caz, și 0,1÷0,3 în cel de-al doilea caz; pentru orice nivel al lichidității ce nu atinge pragul inferior, cererea de credit este respinsă de societatea bancară..
2. Indicatorii de solvabilitate, reprezintă gradul în care agenții economici își pot acoperi obligațiile de plată din surse proprii și sunt:
solvabilitatea curentă(Sc), determinată ca raport procentual între activele totale(At),exclusiv stocurile nevalorificabile(Snv) și alte active incerte(Ainc) și datoriile totale(Dt), mai puțin diferențele de conversie pasiv(Difp):
Sc = [ (At – Snv – Ainc) / (Dt – Difp)] * 100
Banca urmărește ca nivelul solvabilității să fie supraunitar, partea de activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită din surse proprii, iar ponderea datoriilor totale în ansamblul activului să nu depășească 50%.
3. Indicatorii de activitate exprimă modul de gestionare a resurselor pe care le are la dispoziție întreprinderea, precum și dacă această gestionare a fost făcută în mod rațional și eficient, și sunt :
viteza de rotație a activelor circulante(Ac), exprimă numărul de rotații (nrAc) sau durata medie a unei rotații(dzAc) efectuate de activele circulante prin cifra de afaceri:
nrAc = CA / Ac [rot / an];
dzAc = Ac / CA [ zile / rot].
Pentru o gestiune eficientă se recomandă un număr de rotații cât mai mare și o durată de rotație în zile cât mai mică.
perioada de recuperare a creanțelor, arată eficiența cu care sunt gestionate creanțele clienți(Cl) în procesul de exploatare, respectiv decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării de către întreprindere a contravalorii bunurilor vândute:
dzCl = (Cl / CA) * timp [ zile / rot].
O valoare normală a vitezei de rotație a clienților pe piața românească este de cel puțin 12 rotații, care corespunde unei durate medii de încasare a creanțelor de 30 zile.
perioada de rambursare a datoriilor, exprimă creditul-furnizor(Fz) primit de întreprindere, adică durata medie în zile între data facturării și data plății bunurilor achiziționate de la furnizori:
dzFz = ( Fz / CA ) * Timp [ zile / rot].
Având în vedere că duratele de achitare a furnizorilor trebuie să fie comparabile cu cele de încasare ale clienților, se consideră că nivelul ratelor de gestiune care asigură o stare normală a gestiunii datoriilor față de furnizori pe piața românească, corespunde unei durate medii de plată a facturilor de 30 zile.
2.5.2. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ
Indicatorii de performanță prezintă situația economico- financiară a întreprinderii la un moment dat pe baza informațiilor furnizate de contul de profit și pierdere. Acești indicatori sunt:
Indicatorii de rentabilitate, reflectă eficiența activității desfășurate de un agent economic, în sensul capacității acesteia de a genera un surplus de resurse peste nivelul celor necesare derulării procesului de exploatare. Indicatorii de rentabilitate utilizați de către bancă în vederea adoptării deciziei de creditare sunt:
rentabilitatea din exploatare(Rexpl), constituie capacitatea unei întreprinderi de a obține profit, exclusiv din activitatea sa proprie, și se determină în două moduri în funcție de gradul de cuprindere al rezultatului:
Rexpl brută = (excendent brut din exploatare / cifra de afaceri) * 100;
Rexpl netă = (rezultatul exploatării / cifra de afaceri) * 100.
– rentabilitatea economică(Re), exprimă gradul de eficiență a capitalului total(sau a unei părți a acestuia) aflat la dispoziția întreprinderii, indiferent de proveniența sa:
Re = rezultatul economic al exploatării / activul total sau o parte a acestuia.
– rentabilitatea financiară(Rf), reflectă în mărimi relative gradul de remunerare a investiției făcute de proprietari, fiind de fapt scopul final urmărit de către aceștia:
Rf = profitul proprietarilor / capitaluri investite de proprietari.
Analiza ratelor de rentabilitate trebuie realizată în strânsă corelație cu riscurile cu care se confruntă întreprinderea.
Gradul de îndatorare(Gî), reprezintă limita până la care agentul economic este finanțat din alte surse decât fondurile sale proprii și se determină prin raportarea plăților exigibile(Pe)-obligații, inclusiv creditele, ratele scadente și dobânzile aferente- și activele patrimoniale totale(At):
Gî = ( Pe / At ) *100.
Cu cât valoarea indicatorului se îndepărtează mai mult de 1, cu atât îndatorarea firmei scade și sporește autonomia sa financiară.
Rata valorii adăugate (RVA), reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activității sale:
RVA = (valoarea adăugată / cifra de afaceri) * 100.
Cu cât valoarea indicatorului crește de la o perioadă la alta, cu atât imaginea întreprinderii se îmbunătățește în fața societății bancare.
Politica de dividende(PD), exprimă politica societății, de repartizare și utilizare a profitului, pentru că este important să se cunoască dacă acționarii reinvestesc beneficiul sau ridică dividende și se determină astfel:
PD = dividende / rezultatul net al exercițiului.
5. Indicatorii de risc, apreciază, pe baza unor metode de evaluare a riscului de faliment, variabilitatea rezultatelor întreprinderii sub incidența factorilor din mediul economic. Principiul acestor metode constă în folosirea informațiilor de sinteză contabilă în calculul unor indicatori derivați, ce reflectă dificultățile economico-financiare cu care se confruntă agentul economic. Ratele calculate pe 2,3 sau 4 ani anteriori permit, prin compararea în dinamică sau cu niveluri reprezentative ale întreprinderii, să se concluzioneze asupra stării funcționale, respectiv asupra riscului de faliment. BCR face apel la următorul model:
– mărimea „Z” sau funcția lui Altman, ce are ca relație generală de calcul:
n
Z = ∑ ( α + βiRi ) unde, α – constantă;
i=1 Ri – rate economico-financiare;
βi- ponderea relativă atașată ratei βi
n – numărul de rate economico- financiare ale funcției „Z”.
Particularizând, mărimea „Z” se determină astfel: Z = 1,2X1 +1,4X 2+3,3X3 +0,6X4+ 1,0X5, în care variabilele X1,X2,X3,X4,X5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele exprimă ponderea sau importanța variabilei în logica economică a riscului de faliment.
Cei cinci indicatori economico-financiari luați în calcul la determinarea mărimii „Z” sunt următorii:
– indicatorul X1, măsoară flexibilitatea de acțiune a agentului economic și se calculează astfel:
X1= capital circulant / total active = (active curente – pasive curente) / total active;
– indicatorul X2, exprimă capacitatea internă de finanțare a obiectivelor de dezvoltare a activității agentului economic și are următoarea formulă de calcul:
X2 = profit reinvestit / total active= (profit net – dividende) / total active;
– indicatorul X3, are semnificația de rată a rentabilității sau de eficiență a utilizării activelor:
X3 = profitul înainte de impozitare și plata dobânzilor / total active;
– indicatorul X4, măsoară îndatorarea agentului economic prin contractarea de credite pe termen lung:
X4= valoarea de piață a capitalului subscris și vărsat / datorii pe termen lung (peste 1 an);
– indicatorul X5, reflectă eficiența utilizării activelor prin prisma efectului economic generat de cifra de afaceri a societății:
X5 = cifra de afaceri / total active.
Punctajul „Z” este interpretat având în vedere următoarele limite:
când Z<= 1,8 , starea de faliment este iminentă;
când Z >3 , situația financiară a agentului economic este bună;
când 1,8< Z <=1,3 , starea întreprinderii este dificilă, iar riscul de faliment este crescut.
Cu toate că banca apelează la această metodă, ea prezintă și dezavantajele, precum:
– informațiile folosite la calculul mărimii “Z” se referă la o perioadă trecută;
– nivelul indicatorilor financiari poate fi deformat printr-o contabilitate creativă;
– evaluările contabile pot fi distorsionate prin aprecieri subiective afectuate de cenzori;
2.6. ÎNCADRAREA CREDITULUI. METODA CREDIT- SCORING
În scopul protejării capitalului băncii și depozitelor persoanelor fizice și juridice, se impune gruparea plasamentelor societății bancare pe categorii.
Această grupare are la bază un sistem de analiză și clasificare a agenților economici în cinci categorii distincte, încadrarea într-o categorie sau alta, făcându-se în funcție de punctajul obținut la diverse criterii cuantificabile și necuantificabile impuse de bancă. În urma evaluării performanțelor financiare ale clienților, creditele vor fi incluse în una din următoarele categorii:
categoria A, cuprinde împrumutații cu o activitate economico-financiară rentabilă, ce au asigurate toate condițiile de aprovizionare-desfacere, tehnologice, organizatorice și de personal și pot rambursa la termen ratele scadente aferente creditelor contractuale și dobânzile bancare;
categoria B, se referă la agenții economici cu o bună situație economico-financiară în prezent, care își realizează indicatorii de bonitate la un nivel superior, dar pentru perioada următoare nu sunt perspective privind menținerea performanțelor financiare la același nivel, datorită unor probleme de natură organizatorică, tehnică, de personal sau a unor dificultăți legate de natura și obiectul activității;
categoria C, include împrumutații cu situație financiară și economică satisfăcătoare în prezent, și cu tendințe de înrăutățire a indicatorilor de producție, eficiență, organizatorici și de personal în viitor;
categoria D, are în vedere agenții cu o situație economico-financiară caracterizată prin indicatori inferiori, oscilând în perioade relativ scurte de timp între o activitate nesatisfăcătoare și una satisfăcătoare;
categoria E, ia în considerare împrumutații cu activitate nerentabilă, ce înregistrează pierderi, existând totodată incertitudinea cu privire la capacitatea de rambursare a creditelor și dobânzilor.
În ce privește serviciul datoriei, acesta va fi considerat ca fiind:
– bun, dacă ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu întârziere maximă de 7 zile;
– slab, atunci când ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 zile;
– necorespunzător, în cazul în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 zile.
Pornind de la datele cu privire la performanța financiară a clientului și la serviciul datoriei, banca va realiza clasificarea portofoliului său, așa cum se prezintă în tabelul 2.4:
Tabelul 2.4
Clasificarea portofoliului de credite al băncii
Cuprinderea agentului economic într-o categorie sau alta se face cel mai adesea utilizând metoda credit-scoring, ce ia în considerare indicatorii cuantificabili și punctajele înscrise în tabelul 2.5:
Tabelul 2.5
Metoda credit-scoring
unde, Lc- lichiditate curentă; Ac-active curente; Pc -pasive curente; S- solvabilitate; Cp- capital propriu; P –total pasiv; Gi- grad de îndatorare; D –datorii totale; RAc- rata utilizării activelor circulante; CA- cifra de afaceri; Rf -rentabilitatea financiară; Pn- profit net; Gd –gradul de acoperire a dobânzii; Pb- profit brut; Chd- cheltuieli cu dobânda.
Metoda credit-scoring necesită luarea în considerare și a unor criterii necuantificabile, care au însă, un punctaj mai mic deoarece nu reflectă direct efortul agentului economic. Aceste cerințe se referă la: forma de organizare și sectorul în care își desfășoară activitatea societatea, garanțiile asiguratorii, sezonalitatea activității derulate, gradul de dependență față de piețele de aprovizionare și desfacere, nivelul sprijinului guvernamental, calitatea conducerii, perspectiva economico-financiară a unității. Punctajul se obține prin înmulțirea numărului de puncte atribuit criteriilor, după care se însumează produsele obținute la toate criteriile luate în calcul. În funcție de punctaj, încadrarea poate fi stabilită conform tabelului 2.6:
Tabelul 2.6
Încadrarea creditelor conform metodei credit-scoring
Pe baza încadrării, banca poate acorda sau nu creditul solicitat. Este recomandabil, ca în urma evaluării performanțelor financiare, să se ofere credite agenților economici încadrați în categoriile A și B, excluzându-i de la creditare pe cei din categoriile C,D și E. Această măsură, pusă în practică, poate conduce la minimizarea riscului de neplată la scadență a datoriilor și dobânzilor aferente creditului.
2.7. GARANTAREA CREDITULUI
Garanțiile constituie denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă, instrument sau angajament accesoriu contractului de credit, pus la dispoziție sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure banca de recuperarea certă a creditelor, în situația în care împrumutatul nu-și execută obligațiile contractuale din cauze neprevăzute la acordarea creditului. Funcția esențială a garanțiilor este de a elimina sau atenua riscul pierderii care decurge pentru bancă din insolvabilitatea debitorului, contribuind în același timp și la securitatea creditului și uneori, chiar la înlocuirea lui, substituindu-se transferului efectiv de fonduri. Deci, garanția este importantă în micșorarea riscului, dar acesta constituie doar un aspect luat în considerare de creditor. Dacă activitatea pentru care solicită credit este îndeajuns de profitabilă și riscul este scăzut, garanția ar putea să nu mai fie necesară sau valoarea ei să fie relativ scăzută. Înainte de a accepta o garanție, indiferent de natura obligației garantate sau instrumentul de garantare utilizat, banca trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
dreptul de proprietate să aparțină clientului ce oferă bunul drept garanție, iar în situația în care există un terț ce are anumite drepturi asupra bunului respectiv, banca să poată dispune de această informație;
perfectarea contractului de garanție să se realizeze astfel încât să asigure respectarea cadrului legal cu privire la folosirea garanțiilor, îndeplinirea formalităților procedurale și conceperea documentelor întrucât banca trebuie să aibă dreptul și posibilitatea de a executa garanția fără ca debitorul să se poată opune;
nivelul de acoperire asigurat de garanție să fie optim, pentru că prin solicitarea unei garanții de o valoare considerabil mai mare decât împrumutul, banca își reduce capacitatea de a împrumuta. Garanțiile solicitate fiind prea mari, clienții băncii vor renunța la a mai contracta credite. Acest lucru va limita profitul bancar, iar că banca nu va mai putea îndeplini un obiectiv principal al activității sale: sprijinirea prin credit a dezvoltării economice.
La acordarea creditelor și a scrisorilor de garanție bancară, băncile solicită următoarele tipuri de garanții:
1. Garanții reale, acestea constituind mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin afectarea unui bun mobil sau imobil din patrimoniul debitorului sau al unui terț în vederea asigurării obligațiilor asumate. Indiferent de natura bunului constituit drept garanție, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– să poată fi transformată rapid în lichidități;
– să se materializeze printr-un titlu sau înscris autentic;
– bunul să fie în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului sau a garantului și să nu fie afectat de alte creanțe;
– proprietarul bunului să aibă capacitatea de a le gaja sau ipoteca;
– bunurile achiziționate și puse în funcțiune anterior solicitării creditului trebuie să fie în stare corespunzătoare de exploatare;
– bunurile achiziționate și nepuse în funcțiune, precum și bunurile ce urmează a fi procurate și achitate parțial din credit, să fie noi și însoțite de certificatele de credit și garanție;
– existența piețelor de desfacere sau a potențialilor cumpărători pentru bunurile produse drept garanție;
– bunurile girate să fie în stare bună de funcționare și să se încadreze în uzura maxim admisă pentru fiecare categorie și tip de active.
Garanțiile reale îmbracă una din următoarele forme:
Ipoteca, este o garanție imobiliară, reală și accesorie, care nu comportă deposedarea celui ce o constituie și care are ca obiect terenurile și bunurile imobile de orice fel. Ea conferă creditorului ipotecar, neplătit la scadență, dreptul de urmărire a imobilului, dreptul la executare silită, precum și dreptul de a fi plătit cu preferință din prețul astfel realizat. Aceste drepturi se referă la rangul ipotecii, adică la data la care aceasta a fost legal înscrisă. Constituirea legală a ipotecii necesită materializarea ei printr-un contract de ipotecă, accesoriu la contractul de creditare, care pentru a deveni opozabil față de terți și pentru a se determina rangul de preferință, trebuie înscris în Registrul de transcripțiuni sau în Cartea funciară, după caz. Stingerea ipotecii se realizează odată cu plata ultimei rate a creditului garantat și a dobânzilor aferente, prin radierea ei.
Avantajul ipotecii reiese din faptul că, procesul preluării în garanție este bine cunoscut întrucât garanția este ușor de identificat, iar banca este protejată, deoarece proprietatea ipotecată nu poate fi vândută. Cu toate acestea pot exista dificultăți la evaluarea garanției și întârzieri în executarea ipotecii, iar repunerea ei în posesie poate implica responsabilități și costuri substanțiale pentru bancă.
Gajul, este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul sau garantul, după caz, remite băncii un bun mobil, care atunci când datoria nu va fi achitată la scadență va fi vândut și astfel se va acoperi datoria debitorului. Pot constitui obiect al gajului numai bunurile mobile, fie corporale(produse, mărfuri), fie incorporale(creanțe, titluri de creanță, acțiuni), cu condiția ca ele să existe în circuitul civil, respectiv să facă obiectul vânzării-cumpărării. Gajul poate fi:
– gaj cu deposedare(amanet) ce presupune deposedarea de bunul mobil al constituitorului și depunerea acestuia la bancă. Această formă de gajare se adresează bunurilor de volum mic și de valoare mare: pietre prețioase, tablouri, acțiuni, valori nominative. El se materializează printr-un contract unilateral, deoarece creează obligații numai în sarcina creditorului gajist, care trebuie să păstreze bunul și să-l restituie după ce acesta a fost plătit efectiv;
– gajul fără deposedare, ce nu presupune deposedarea de bunurile mobile aduse în garanție. El se practică pentru bunuri voluminoase: autoturisme, aparatură, mașini sau care sunt legate de pământ: recolte, utilaje, agregate. Contractul aferent acestui tip de garanție este consensual, remiterea bunurilor nemaiconstituind o condiție a existenței lui.
Stingerea contratului de gaj are loc cu ocazia stingerii contractului de împrumut. De la această regulă, există excepții, cum ar fi: renunțarea creditorului la gaj, dispariția fortuită a bunului gajat, remiterea voluntară a acestuia de către debitor. Gajul este preferat de bancă, deoarece îl poate prelua cu ușurință. El are și un cadru legislativ, stabilit și cunoscut de ambele părți implicate. Inconvenientul gajului provine din faptul că uneori evaluarea bunurilor constituite drept gaj este dificilă, mai ales din punctul de vedere al evoluției viitoare și dificultății vânzării lor pe piață.
Bunurile cumpărate din credit, se iau în calculul garanțiilor chiar dacă celelalte elemente acoperă valoarea creditului și a dobânzilor datorate. Se cuprind în această categorie:
– materiile și materialele cumpărate, necesare desfășurării activității;
– obiectele de inventar și mijloacele fixe, dobândite sau realizate cu ajutorul creditului bancar. Aceste bunuri fac obiectul unui contract de gaj fără deposedare.
Cesiunea de creanță, este un mijloc specific de transmitere a obligațiilor, constând în acordul de voință prin care creditorul cedent transmite în mod voluntar cu titlu oneros sau gratuit dreptul său de creanță unei alte persoane, numită cesionar, care va deveni astfel creditor în locul său și va putea încasa creanța de la debitorul cedat. Pot constitui obiect al cesiunii, creanțele din livrări de mărfuri, executări de lucrări și prestări de servicii, titlurile de valoare, acțiunile, obligațiunile cotate la bursă, cambiile și biletele la ordin. Și acest tip de garanție presupune încheierea unui contract de cesiune între bancă și clientul care cesionează încasările din livrări, cu titlu de garanție.
În scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca va solicita beneficiarului creditului și scrisorii de garanție bancară, să asigure la societăți de asigurare-reasigurare bunurile constituite drept garanție. Această asigurare este facultativă pentru clienții din categoriile de performanță economico-financiară A și B, fiind obligatorie în cazul clienților din categoriile C,D și E. După semnarea contractului de credit, înainte de angajarea efectivă a creditului, împrumutații vor prezenta băncii polițele de asigurare pentru bunurile aduse în garanție, inclusiv a celor cumpărate din credit. Asigurarea bunurilor se face la valoarea de piață, reală, ce trebuie să atingă cel puțin valorile cu care bunurile respective au fost luate în calculul garanțiilor. Pentru bunurile la care societățile de asigurare încheie contracte numai pentru o perioadă limitată, împrumutatul este obligat să reînnoiască asigurarea înainte de data expirării contractului de asigurare pentru perioada următoare.
Executarea garanției se concretizează în transformarea acesteia în bani, adeseori fiind necesară obținerea de către bancă a unei aprobări din partea tribunalului pentru acționarea în judecată a debitorului și vânzarea la licitație a bunului imobil ipotecat.
2. Garanții personale, constituie mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane se angajează, printr-un contract accesoriu încheiat cu banca, să plătească acesteia datoria debitorului, în cazul în care nu o va plăti el însuși. Aceste garanții îmbracă una din următoarele forme:
Fidejusiunea (cauțiunea), ce constituie un contract accesoriu, unilateral, consensual și cu titlu gratuit, prin intermediul căruia o persoană numită fidejusor se obligă față de bancă să execute obligația asumată de debitorul băncii, în cazul în care acesta nu o va executa. Pentru a fi valabilă cauțiunea, este necesar să fie îndeplinite următoarele cerințe:
să existe un contract separat prin care o persoană fizică sau juridică se obligă să garanteze obligația împrumutatului cu întregul său patrimoniu;
garantul să fie o persoană cu deplină capacitate, adică persoana fizică să aibă 18 ani împliniți, iar persona juridică să fie legal constituită, solvabilă și cu un patrimoniu îndestulător;
să aibă domiciliul sau sediul în raza teritorială a județului unde funcționează banca care acordă creditul.
Acest tip de garanție antrenează alături de răspunderea împrumutatului și răspunderea unei alte persoane cu întregul său patrimoniu.
Depozitul bancar, ce reprezintă o formă specifică a gajului cu deposedare, fiind materializat printr-o sumă de bani depusă de debitor sau de garant la bancă. Chiar dacă la prima vedere, depozitul este o garanție ideală, clienții care îl oferă, nu sunt debitorii doriți de bancă. Se recurge la această formă de garanție, deoarece depozitul bancar este accesibil oricând, fiind constituit sub forma unei sume fixe, cunoscută de bancă. În cazul în care este realizat într-o altă monedă decât cea în care s-a dat împrumutul, la stabilirea nivelului său, banca trebuie să aibă în vedere riscurile rezultate din fluctuația cursului de schimb al celor două monede. Cu excepția acestui caz, depozitul bancar este ușor de evaluat și nu e dificil de încasat, în situația în care debitorul nu plătește ratele scadente. Neajunsul depozitului bancar provine din faptul că, banca nu poate utiliza drept angajament legal de plată în favoarea unui terț, propriile sale pasive, dezavantaj ce poate fi evitat dacă depozitul e constituit la o altă bancă. Acest proces este, însă, adesea, dificil și costisitor. De altfel, creșterea costurilor poate fi și rezultatul apariției unor dificultăți în evaluarea cheltuielilor asociate constituirii depozitelor și emiterii garanțiilor.
Scrisoarea de garanție, ce constituie un înscris prin care o altă bancă (garant) se angajează necondiționat și irevocabil ca, în cazul în care un debitor (împrumutat) nu va executa obligația de a plăti la o dată prestabilită o sumă de bani determinată, să plătească suma neachitată în favoarea băncii beneficiare (împrumutător). De regulă, garanția bancară se utilizează, fie pentru garantarea către o altă societate bancară a unui credit acordat de bancă unui client al său, fie pentru garantarea de către bancă a unui credit contractat de un client al său la o altă societate bancară. La eliberarea scrisorilor de garanție, cererile agenților economici vor fi însoțite de angajamentul irevocabil și necondiționat al acestora de a plăti sumele datorate băncii, prin cedarea încasărilor ce se vor realiza din contractele prezente sau viitoare. Scrisorile de garanție îmbracă diferite forme: scrisori de garanție bancară emise, date sau primite pentru operațiuni comerciale de import, operațiuni comerciale la extern sau operațiuni de prestări servicii. Eliberarea scrisorilor se face pe bază de comision, iar în situația executării lor, creditele în așteptare devin operative și se transferă la credite curente.
Indiferent de natura garanțiilor ce însoțesc contractul de credit, modalitatea de garantare a creditelor acordate are la bază următoarele norme și criterii:
garanțiile acceptate de bancă, la data acordării creditului, trebuie să acopere în proporție de cel puțin 120%, valoarea creditului plus dobânda aferentă perioadei de creditare;
dreptul de gaj asupra materiilor prime și materialelor supuse prelucrării se menține pe întreaga perioadă de creditare și se extinde și asupra producției neterminate, semifabricatelor și produselor finite rezultate;
pentru creditele pe termen mediu și lung, valoarea garanțiilor constituite va acoperi în proporție de cel puțin 120% valoarea creditului și dobânda aferentă primului an de creditare;
bunurile cumpărate din credit se iau în calculul garanției creditului în toate cazurile, chiar dacă acoperă în procent de 120% creditul și dobânda aferentă;
în cazul obiectivelor de investiții, pentru care clienții nu au garanții asiguratorii în limita solicitată de bancă, acestea se pot completa cu garanții acordate de Fondul Român de Garantare a Creditelor SA și de Fondul de Garantare a Creditului Rural SA;
toate bunurile aduse în garanție se vor asigura la o societate de asigurări agreată de banca creditoare, cu mențiunea expresă de cesionare în favoarea băncii creditoare a drepturilor de despăgubire pentru bunurile asigurate.
Garanția nu constituie, însă, principala sursă de recuperare a creditului. Poate fi ușor pentru bancă să ignore riscurile inerente creditării pe considerentul că are la dispoziție o garanție, dar aceasta se consideră adeseori a fi o practică periculoasă.
2.8. CONTRACTUL DE CREDIT
În conformitate cu noua lege bancară, contractul de credit bancar constituie baza pe care se fundamentează acordarea oricărei forme de credit și poate fi definit ca o convenție unilaterală și intuitu personae prin care o bancă sau o altă instituție similară se obligă în schimbul unei remunerații, să pună la dispoziția unei persoane fonduri bănești pe un anumit termen și în cuantum determinat sau să își asume, în interesul unei persoane, un angajament bănesc prin aval sau scrisoare de garanție.
Având valoare de înscris autentic, dar și de titlu executoriu, contractul de credit îmbracă forma unui contract de adeziune, a cărui particularitate constă în aceea că, clientul nu aderă doar la clauzele exprese ale contractului, ci și la condițiile generale ale băncii, adică la ansamblul normelor ce reglementează totalitatea operațiunilor efectuate de bancă, la uzurile și la regulile profesionale bancare. În același timp, el antrenează obligația de discreție a băncii care se referă la: protecția secretului și protecția interesului clientului băncii, vizând pe de-o parte nedivulgarea informațiilor secrete, iar pe de altă parte obligația de a nu folosi nici pentru sine, nici pentru altul aceste informații.
Indiferent de natura contractului de credit, încheierea sa presupune respectarea următoarelor cerințe:
a).Condiții de fond, care la rândul lor vizează:
1. consimțământul părților capabile:
– consimțământul băncii, ce trebuie exprimat în formă scrisă și individualizat în funcție de client și fiecare contract bancar;
– consimțământul clientului, care trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină, în cazul persoanelor fizice, respectiv al reprezentanților, persoane fizice, desemnate conform statutului sau legii dacă este vorba de persoane juridice. Acest consimțământ trebuie să fie liber și neviciat de eroare, dol sau violență;
– obligația de informare ce revine băncii pentru a informa clientela asupra condițiilor contractuale.
2. capacitatea părților, care se materializează prin:
– capacitatea persoanelor fizice, ce trebuie să fie deplină;
– capacitatea persoanelor juridice, fie dobândită în momentul înregistrării, fie prin respectarea principiului specialității capacității de exercițiu, conform Decretului nr.31/1954, dacă persoana juridică are ca reprezentant legal o persoană fizică.
3. obiectul contractului bancar, ce vizează operațiunea bancară ce urmează a fi derulată, dar și prețul datorat de client pentru serviciile prestate;
4. cauza contractului, ce trebuie să fie certă și licită.
b).Condiții de formă. Deși contractele bancare au caracter consensual, încheindu-se valabil prin simplul acord de voință al părților, totuși practica bancară actuală, pentru dovada existenței lor a consacrat forma scrisă.
După încheierea contractului, ofițerul de credit împreună cu juristul băncii, anterior termenului prevăzut pentru punerea la dispoziție a creditului acordat, verifică:
Înscrierea garanțiilor la judecătoria din raza teritorială în care se află imobilul ipotecat sau își are sediul debitorul în cazul constituirii gajurilor;
Constituirea și utilizarea integrală a surselor proprii cu care împrumutatul participă la realizarea proiectului creditat;
Alte prevederi din contract care conțin punerea creditului la dispoziția clientului.
Odată încheiat, contractul poate fi modificat unilateral de către bancă, prin clauzele înscrise de aceasta. Orice modificare ulterioară încheierii contractului nu poate fi notificată decât prin intermediul unui act adițional. În ceea ce privește rezilierea, aceasta nu poate avea loc decât atunci când:
– clientul a furnizat date nereale, care au fost luate în considerare de către bancă la semnarea contractului,;
– clientul a încălcat condițiile contractului de credite sau situația financiară a acestuia nu mai asigură condițiile de rambursare.
Contractul de credit se întocmește în minim 3 exemplare, cu următoarele desinații:
– exemplarul 1, se păstrează într-un loc distinct, stabilit de conducerea unității, fiind inclus în portofoliul de contracte de credit al unității respective;
– exemplarul 2, se predă împrumutatului ce va semna de primire pe exemplarul 1;
– exemplarul 3, se păstrează în dosarul de credite al agentului economic pe întreaga perioadă de creditare până la rambursarea integrală. Toate cele trei exemplare ale contractului sunt exemplare originale cu putere juridică, fiind păstrate și înregistrate de ofițerii de credite în „Registrul contractelor de credite și garanții”.
CAPITOLUL 3
CONTROLUL BANCAR ULTERIOR ACORDĂRII CREDITULUI
3.1. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE
Riscul este un fenomen inerent operațiunilor bancare, ce induce efecte negative asupra activității băncii, concretizându-se în deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului, înregistrarea de pierderi sau chiar afectarea funcționalității băncii. Primul dintre riscurile cu care se confruntă banca este riscul de credit, ce reflectă posibilitatea ca împrumutații să nu fie în măsură să-și onoreze obligațiile contractuale, să ramburseze creditul și dobânzile aferente. Pentru împrumutat, riscul de credit exprimă, într-o formă mai largă, degradarea situației financiare a acestuia. Apariția riscului de credit este generată, fie de situația generală a economiei, fie de condițiile afacerii împrumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile și afectează situația financiară a acestuia. Principalii factori cauzatori de risc sunt :
neexecutarea sau neîndeplinirea obligațiilor contractuale, datorită lipsei de lichiditate și solvabilitate a debitorului. Aceasta are ca efect, fie recuperarea parțială a unor credite, fie imposibilitatea recuperării altora. În acest context, pentru protecția sa, banca procedează la:
diversificarea portofoliului pentru dispersarea riscurilor;
includerea unei prime de risc în cadrul ratelor dobânzii practicate;
includerea unei clauze protectoare, de garantare, în contractul de credit, cu scopul de a reduce efectele neexecutării de către debitor.
modificarea dobânzii pe parcursul perioadei de creditare. Creditele pot fi contractate cu dobânzi fixe, valabile pe întreaga durată a contractului sau cu dobânzi variabile, care se modifică periodic, funcție de fluctuațiile ratei dobânzii pe o anumită piață. O creștere a dobânzilor fixe afectează creditorul, întrucât posibilitățile de valorificare a capitalului se modifică și ele.
modificarea puterii de cumpărare a monedei în aceeași perioadă, care este generată de intensitatea procesului inflaționist, în acest caz, riscul putând fi măsurat cu ajutorul dobânzii reale.
Din perspectiva băncii, aceste riscuri sunt cauzate de factori obiectivi și subiectivi. În categoria riscurilor obiective, independente de actul de voință al băncii, se includ riscuri de fraudă, generate de reaua credință a clientului, riscuri de forță majoră determinate de catastrofe naturale, riscuri politice, fiscale, comerciale sau de piață.
La rândul lor, riscurile subiective pot avea drept cauze: nerespectarea prevederilor din normele de creditare; analiza cu superficialitate a cererilor de credit; necorelarea informațiilor financiare cu cele nefinanciare privind solicitantul de credite; evaluarea necorespunzătoare a garanțiilor; acceptarea de către bancă a unei documentații de credit, incomplete sau neactualizate; încrederea prea mare în anumite categorii de clienți.
Pentru a evita acțiunea unor astfel de factori, banca trebuie să procedeze la evaluarea riscului de credit. În acest sens, se apelează la o metodă de analiză concentrată asupra următoarelor caracteristici ale creditului:
caracterul, respectiv evaluarea dorinței și hotărârii solicitatorului de credit de a-și îndeplini obligațiile față de bancă, stabilite prin interviuri și verificări de fond asupra personalului și activității;
capacitatea împrumutatului de a produce numerar din activitatea sa globală sau din proiectul de investiții creditat de bancă, precum și de a gestiona numerarul;
capitalul, adică posibilitatea împărțirii riscului de proiect cu banca, prin asigurarea unei proporții acceptabile de capital în total resurse;
condițiile sau evaluarea situației curente și de perspectivă asupra ramurii industriale, zonei geografice și a economiei naționale în care activează clientul;
colateralul, respectiv garanția angajată, reală sau personală, în măsură să asigure protejarea băncii, în cazul în care agentul economic nu plătește obligațiile scadente.
La analiza riscului de credit, BCR ia în considerare aceste criterii, dar nu le sistematizează în fișa de analiză pentru aprobarea creditului. Analiza de risc este destul de laborioasă și parcurge mai multe etape, începând cu identificarea evenimentelor de risc și finalizând cu măsurarea efectelor probabile ale acestora și cuprinderea lor într-o singură mărime, numită marja de risc. În prima fază, analiza are ca scop identificarea evenimentelor de risc și împărțirea lor în două mari grupe: evenimente legate de proiect și evenimente privind situația financiară a debitorului.
Cea de-a doua fază realizează trecerea din lumea evenimentelor în lumea cifrelor, prin transformarea factorilor de risc în indicatori economico-financiari. Riscurile legate de proiect se exprimă prin indicatori de eficiență economică, iar cele privind situația financiară se evidențiază printr-o gamă largă de indicatori de solvabilitate, lichiditate, profitabilitate, îndatorare etc. În această fază, analiza cuantifică evenimentele, dar ne pune în fața unor indicatori eterogeni care nu pot fi însumați pentru a avea în final gradul de risc urmărit.
Faza a treia a analizei, vizează cuantificarea influenței factorilor asupra capacității de plată și departajarea acestor influențe pe mai multe clase în funcție de anumite procente de risc determinate pe baze statistico-matematice. Încadrarea în clasa de risc este cea mai importantă și, în ciuda, metodelor matematice disponibile, această etapă este cea mai subiectivă, întrucât cazurile concrete nu se pot cuprinde în totalitate în modelele existente. Odată identificate aceste riscuri, banca încearcă să le diminueze prin măsuri prudențiale de o mare varietate. Numai după epuizarea acestor măsuri se trece la încadrarea creditului într-una din clasele folosite.
Ultima fază este aceea a marjei de risc. Fiecare clasă are stabilită o anumită marjă de risc pe baza determinărilor statistico-matematice, așa cum se prezintă în tabelul 2.7:
Tabelul 2.7
Clase de risc
Prin această clasificare se creează posibilitatea constituirii de provizioane de risc, prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane, iar în situația în care se constituie diferențe între nivelul necesarului și provizioanele constituite, provizioanele de risc de credit se vor regulariza tot pe seama cheltuielilor, indiferent de rezultatul financiar al băncii.
Gradul de expunere la risc al portofoliului băncii reprezintă un alt aspect al riscului de credit. Normele de prudență bancară din România, conțin un anumit grad de subiectivism, în sensul că, banca își poate clasifica portofoliul după propria apreciere. Totuși, BNR a introdus limite obligatorii de expunere la risc ce vizează:
expunerea netă a băncii față de un singur debitor nu poate depăși 20% din fondurile sale;
suma totală a expunerilor mari acordate debitorilor nu poate depăși de 8 ori fondurile proprii;
toate creditele, scrisorile de garanție și orice alte angajamente în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung acordate unui agent economic, indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, nu vor putea depăși de cel mult 12 ori capitalul propriu al agentului economic respectiv.
Prin normele proprii, banca stabilește și restricții cu privire la acordarea creditelor în anumite condiții, în scopul evitării de la început a riscului în activitatea proprie. Aceste restricții vizează:
agenții economici care înregistrează pierderi și sunt fără perspective de redresare;
agenții economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de dezvoltare;
unitățile economice pentru care s-a instituit procedura de reorganizare sau lichidare judiciară.
Se poate aprecia că normele proprii ale băncii, prin caracterul lor preventiv, constituie o pârghie fundamentală pentru protecția împotriva riscului. Limitarea subiectivismului băncii în evaluarea riscului de credit se impune și mai mult în perioada de tranziție. BNR ar trebui, pe de-o parte, să supravegheze cu atenție situația creditelor și să emită reglementări obligatorii pentru toate categoriile de credit din sectoarele economice cu grad de risc mare, iar pe de altă parte, cel puțin pentru agricultură și stocurile de produse industriale, ar trebui să stabilească nivelul minim de provizioane care să devină obligatoriu, pentru că acestea constituie ponderea cea mai mare a creditelor neperformante ce se regăsesc la nivelul băncii.
În plus, legea bancară nr.58/1998 și normele BNR nr.10/1995 prevăd obligativitatea constituirii rezervei generale pentru riscul de credit. Aceasta are ca scop administrarea corectă a riscului și protejarea capitalului băncii și depozitelor clienților. Rezerva se constituie în limita a 2% din soldul creditelor acordate, existent la sfârșitul anului, fiind deductibilă, din punct de vedere fiscal, la determinarea profitului impozabil. Ea se utilizează, exclusiv, pentru acoperirea pierderilor din credite, numai după epuizarea tuturor celorlalte măsuri legale de recuperare a creditelor și de acoperire a eventualelor pierderi aferente.
3.2. CONTROLUL BANCAR ASUPRA UTILIZĂRII ȘI GARANȚIEI CREDITELOR
Este un control financiar de gestiune ce se realizează de organele bancare la agenții economici beneficiari de credite și presupune verificarea respectării dispozițiilor legale cu privire la gestionarea și gospodărirea mijloacelor materiale și bănești, pe baza documentelor înregistrate în contabilitate și a documentelor din evidența tehnico-operativă și contabilă. De regulă, această formă de control presupune o verificare documentară, dar există situații în care, în funcție de condițiile și termenele fixate prin normele bancare și metodologice, se impune și efectuarea unei analize faptice, ce are ca obiectiv disciplina financiară, de credit și casă.
Eficiența controlului ulterior se apreciază în funcție de: pagubele descoperite, pentru care s-au luat măsuri de imputare sau sesizare a organelor de urmărire penală; recuperarea operativă, în numerar, a deficiențelor constatate; sancțiunile disciplinare și amenzile contravenționale aplicate; plusurile de valori monetare identificate și înregistrate în evidențe; gradul de pregătire a personalului cu atribuții de control financiar; operativitatea definitivării rezultatelor acțiunii de control ulterior și verificarea lor.
În cadrul băncii, controlul financiar de gestiune funcționează într-un compartiment distinct, respectiv Corpul de control, aflat în subordinea conducătorului societății bancare. Controlul se efectuează în totalitate sau prin sondaj, în raport cu volumul, valoarea și natura creditelor, modalitățile de garantare, precum și în funcție de frecvența abaterilor constatate anterior, fiind recomandată cuprinderea unui număr reprezentativ de repere și documente, care să permită tragerea unor concluzii temeinice asupra respectării normelor legale și prevederilor contractuale. La agenții economici care au înregistrat pierderi, credite și dobânzi restante, precum și alte abateri de la normele băncii, se procedează la efectuarea de controale încrucișate. Indiferent de natura procedeelor și tehnicilor de exercitare a controlului, activitatea de control se desfășoară pe baza unor programe de lucru semestriale, întocmite de șeful compartimentului de control de gestiune și aprobate de conducătorul băncii. În cadrul acestor programe sunt nominalizate atât obiectivele ce urmează a fi controlate, perioada supusă controlului, cât și organele competente.
Controlul utilizării creditelor și garanțiilor aferente acestuia se derulează sub forma controlului faptic și a controlului scriptic astfel:
Controlul faptic. Efectuat la unitatea creditată, aceasta reprezintă principala modalitate de control a utilizării și garanției creditelor și se derulează trimestrial sau la perioade mai scurte stabilite prin decizii ale Comitetului de credite, în funcție de performanțele și rezultatele financiare obținute de agenții economici împrumutați.
Atunci când se urmărește verificarea faptică a creditelor acordate, organele de control au în vedere următoarele obiective:
respectarea graficului de acordare și rambursare a creditului;
analiza realizării fluxului de numerar comparativ cu cel estimat la aprobarea creditului;
respectarea destinației creditelor, prin utilizarea lor numai în scopurile pentru care au fost aprobate; în cazul în care ofițerii de credite constată efectuarea de plăți pentru alte destinații decât cele prevăzute, banca va sista imediat, fără preaviz, utilizarea creditului acordat;
modul de folosire a capacităților productive și a spațiilor comerciale, modalitatea de realizare a programelor de producție, precum și depozitarea și conservarea produselor obținute;
efectuarea plăților din credite sub control bancar, pe bază de documente legale;
reflectarea corectă și la zi, în evidența contabilă, a operațiunilor legate de utilizarea și rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor și comisioanelor aferente;
păstrarea în conturile deschise la bancă a disponibilului băncii rezultat din activitatea desfășurată.
Alături de verificarea faptică a modului de utilizare a creditelor, organele de control ale băncii au obligația de a efectua lunar, verificări asupra garanțiilor aferente tuturor creditelor acordate agenților economici prin conturi separate de împrumut. Controlul faptic al garanțiilor se face prin sondaj sau dacă este posibil în totalitate, și are ca obiective:
verificarea existenței efective a bunurilor luate în garanție;
controlul asupra condițiilor de depozitare, păstrare și consumare a acestora.
În cazul în care agenții economici au utilizat bunurile ce constituie garanții în procesul de producție, le-au înstrăinat sau degradat, se va solicita înlocuirea lor imediată cu alte bunuri din activul societății acceptate de bancă. Dacă agentul economic refuză, se iau măsuri pentru sistarea creditului, iar creditele deja angajate se vor rambursa. În cazuri speciale, se procedează la executarea silită.
Conform normelor interne ale băncii, verificarea faptică a garanțiilor acordate de unitățile cu o situație economico-financiară bună și un serviciu al datoriei corespunzător, se efectuează o dată pe an. Pe întreaga perioadă de creditare se va urmări reînnoirea contractelor de asigurare pentru bunurile gajate și ipotecate, precum și cesionarea în favoarea băncii a drepturilor de despăgubire rezultate din acest contracte.
Dacă în urma controlului efectuat se constată, încălcarea prevederilor contractuale, concretizată în lipsa de garanție sau nerespectarea destinației creditului se va proceda la rambursarea de egală valoare a împrumutului. Dacă agentul economic nu are însă disponibil în cont, suma respectivă se înregistrează la credite restante, urmărindu-se recuperarea ei cu prioritate.
Toate rezultatele controlului se consemnează în procesele verbale și rapoartele de control, în care se înscriu constatările făcute și măsurile luate pentru îmbunătățirea activității agentului economic creditat .
Controlul scriptic. Controlul scriptic, denumit și analiză financiară, se derulează la sediul băncii, pe baza informațiilor furnizate de agenții economici beneficiari de credite și presupune parcurgerea următoarelor etape:
analiza graficului de acordare și rambursare a creditului, ce se efectuează lunar, și presupune compararea sumelor acordate, respectiv recuperate, cu cele prevăzute în graficul de rambursare a creditului și plată a dobânzilor. Dacă în urma controlului, nu se constată abateri față de plan, nu mai este necesară o analiză suplimentară. În caz contrar, se trece la următoarea etapă: analiza echilibrului financiar;
analiza echilibrului financiar, realizată lunar, constă în verificarea scriptică a garanției creditelor. Ea necesită luarea în considerare a evidențelor contabile, tehnice, operative și statistice ale agenților economici împrumutați. Din aceste evidențe, în scopul determinării plusului sau minusului de garanție sunt extrase informații cu privire la: activele circulante totale, activele circulante excluse de la creditare, activele circulante creditabile, datoriile pe termen scurt, garanțiile pentru credite, creditele pe termen scurt, plusurile și minusurile de garanție.
În situația în care se constată un plus de garanție, banca nu acordă credite suplimentare agentului economic. Ea va ține însă cont de acest plus, numai dacă agentul economic va solicita în viitor noi credite. Dacă, dimpotrivă, se constată un minus de garanție, se vor lua măsuri pentru rambursarea imediată a creditelor de egală valoare sau, acestea vor fi trecute la restanțe și se va urmări recuperarea lor cu prioritate. Minusurile identificate de bancă, de regulă, sunt efectul pierderilor de active circulante, deturnări de fonduri, stocuri nevandabile, clienți neîncasați și alte deficiențe în activitatea agentului economic.
Determinarea bonității agenților economici. Această etapă de analiză se execută trimestrial și necesită calcularea tuturor indicatorilor în măsură să ofere informații cu privire la starea economico-financiară a agentului economic beneficiar de credite. Este recomandat ca valoarea indicatorilor să se situeze între limitele minime acceptate de bancă, în caz contrar, aceasta va proceda la recuperarea anticipată a creditului, cu efecte negative asupra gestiunii agentului economic.
Confruntarea rezultatelor obținute prin verificarea faptică și scriptică a activității împrumutatului, permite băncii să tragă concluzii cu privire la corectitudinea reflectării în evidențele contabile a modului de utilizare a creditului acordat și a bunurilor constituite drept garanții, precum și asupra concordanței datelor înscrise în evidențe cu cele efective, descoperite pe teren. Toate constatările inspectorului de credite vor fi consemnate în procesul verbal de control ce cuprinde:
aspecte ce reies din verificarea evidenței contabile (indicatori de solvabilitate, lichiditate, punctaj Z etc.);
aspecte referitoare la bunurile existente în garanția creditului(situație, așezare, componență);
concluzii și propuneri ale inspectorului de credite.
Cunoașterea situației patrimoniale, a capacității agenților economici de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment, în care se pot afla aceștia la un moment dat, pe parcursul perioadei de creditare, este asigurată atât prin intermediul controlului financiar, organizat și exercitat în mod efectiv și exigent, cât și prin intermediul activității de supraveghere bancară.
Supravegherea bancară nu este un scop în sine, ci o necesitate obiectivă și subiectivă, un mijloc de perfecționare a activității executive, inclusiv a procesului de conducere al acesteia. Astfel, în vederea asigurării rambursării integrale și la termen a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, societatea bancară va urmări respectarea permanentă de către împrumutat a tuturor clauzelor prevăzute în contractul de credit. Se vor avea în vedere, cu prioritate, următoarele aspecte:
menținerea bonității împrumutatului pe tot parcursul perioadei de creditare;
modul de elaborare a bugetului de venituri și cheltuieli;
reînnoirea contractelor de asigurare pentru bunurile gajate sau ipotecate, precum și cesionarea în favoarea băncii a drepturilor de despăgubire rezultate din aceste contracte;
modalitatea prin care agentul economic respectă destinația creditului, reflectă în evidența contabilă operațiunile de acordare, utilizare și rambursare a acestuia;
În cazul în care împrumutatul furnizează date nereale, banca va proceda la anularea sau reducerea cuantumul creditului acordat, dar numai după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile, termen care va fi comunicat în scris agentului economic. Sistarea creditului devine operantă și atunci când sunt încălcate prevederile contractuale sau situația economico-financiară a agentului economic se dovedește a fi precară.
3.3. LICHIDAREA GARANȚIILOR
Modalitatea prin care banca va putea proceda la lichidarea garanțiilor este determinată de poziția pe care debitorul împrumutat o are față de obligația sa de rambursare a creditului și dobânzilor.
Executarea voluntară este situația în care debitorul înțelege de bună voie să procedeze el însuși, cu acordul băncii, la valorificarea garanțiilor. În acest caz, din sumele obținute se va rambursa creditul și dobânda pe care nu le-au putut achita la termenele prevăzute în contractul de credit, întrucât din motive obiective sau subiective nu a realizat veniturile necesare.
Executarea voluntară este preferabilă pentru părți, creditorul fiind interesat să ajungă cât mai curând la recuperarea creanțelor sale, iar pentru debitor această cale prezintă avantajul de a evita cheltuielile și neplăcerilor unei proceduri de executare silită.
Executarea silită se declașează de către bănci în situația în care debitorul evită, se sustrage sau nu este de acord cu valorificarea garanțiilor pentru restituirea creditului și dobânzilor neachitate la termenele prevăzute în contractul de credit.
Executarea silită a creditelor bancare reprezintă un ansamblu de proceduri reglementate de Codul de procedură civilă și alte acte normative prin mijlocirea cărora se asigură, cu ajutorul forțelor de constrângere realizarea drepturilor băncii în calitate de creditor, în cazul neândeplinirii de bunăvoie a obligațiilor corelative de către debitor.
Executarea silită poate fi urmărită:
în baza unei hotărâri judecătorești
în baza unui titlu executoriu
Titlul executoriu este înscrisul în care alcătuit în conformitate cu prevederile legii de către organele competente, permite punerea în executare a creanței pe care o constată.
Începerea executării silite se face comunicând către debitor o somație, în cazul executării bunurilor mobile sau prin constituirea unu comandament în cazul bunurilor imobile. Comandamentul se trimite de către creditor debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc. Creditorul formulează și înaintează o cerere de executare silită imobiliară la judecătoria în a cărei rază se află imobilul. Comandamentul se semnează de către executor, are valoare în scris autentic și este un act începător de executare. După transmiterea comandamentului se procedează la stabilirea situației imobilului și a prețului de vânzare.
În acest scop, în termen de 30 zile de la cominarea comandamentului executorul se deplasează la locul imobilului și întocmește un proces verbal de situație care cuprinde reproducerea în extras a titlului executoriu, descrierea imobilului și stabilirea prețului cu care acesta se scoate la vânzare. Acest proces se depune la grefa judecătoriei, președintele acestuia fixând termenul de vânzare.
După fixarea termenului de vânzare, președintele judecătoriei, va cere lista cu toate inscripțiile, transcripțiile de privilegiu sau ipoteci care există asupra imobilului urmărit.
Vânzarea se va face numai după 5 zile de la afișarea ultimelor afișe, vânzarea va fi publică și are loc în biroul executorului judecătoresc (pentru creanțe principale cu o valoare de peste 10 milioane lei, competența revine executorului judecătoresc pe lângă tribunalul județean).
La licitație, concurenții vor depune o garanție reprezentând a 20-a parte a prețului de pornire a licitației; când imobilul este adjudecat garanția depusă se reține până după plata prețului; fac excpție de la depunerea garanției creditorii ipotecari. Strigările vor începe numai după ce unul dintre creditori declară.
În ceeea ce privește desfășurarea licitației, la fiecare preț se fac 3 strigări, din cinci în cinci minute, iar bunul se adjudecă provizoriu celui care a oferit prețul cel mai mare, dar nu mai mic decât de la care a început strigarea.
În situația în care imobilul nu se vinde nci la al treilea termen, vânzarea se sesizează putând fi reluată la cererea creditorului următor în termenul general de prescripție (trei ani).
Adjudecătorul provizoriu semnează lista de licitație, după care nu se va mai putea retrage. Executorul întocmește un proces verbal în care se va arăta termenul de supra licitație. La supralicitație, imobilul se va pune în vânzare la un preț cu 10% mai mare decât cel oferit de adjudecătorul provizoriu. Executorul va încheia un proces verbal iar noului adjudecător i se eliberează ordonanța de adjudecare.
Adjudecătorul este obligat să depună la CEC, în numerar, prețul adjudecării, taxele executorului și taxa de înregistrare în termen de o lună de la data adjudecării definitive.
Hotărârea judecătorească de înființare și validare rămasă definitivă și investită cu formula executorie se va înainta terțului poprit care este banca la care debitorul își are conturile.
În cazul în care debitorul nu dispune de mijloace bănești pentru executarea prin poprire a creanțelor băncii, se va proceda la urmărirea garanțiilor creditului și dacă acestea nu sunt îndestulătoare, se vor urmări produsele finite și materiile prime aflate în circuitul civil, proprietatea debitorului
.
3.4. ROLUL CONTROLULUI ÎN OPTIMIZAREA PERFORMANȚELOR BANCARE
Având în vedere că baza financiară a oricărei economii de piață o constituie creditul, ce are un rol deosebit în asigurarea resurselor necesare înfăptuirii dezvoltării economice, se recomandă acordarea acestuia de către bancă numai atunci când există garanția obținerii de profit. Asemenea cazuri, se impun însă analizei atente, pentru ca aplicarea lor să nu prolifereze practici birocratice, întrucât neacordarea creditului la momentul oportun poate duce la înrăutățirea situației economico-financiare a unității creditate. Pe lângă efectele sale pozitive, creditul poate duce însă și la situații în care folosirea lui determină disproporții în economie și imobilizări de resurse. De asemenea, în condițiile în care resursele de credit sunt limitate, iar posibilitățile reale de absorbție au și ele mărimea lor, expansiunea creditului poate influența negativ echilibrul economic, cu atât mai mult cu cât acesta se acordă spontan și liber de către un mare număr de bănci. De aici, și posibilitatea de opțiuni îndreptate spre activități neeficiente pentru economie, fie și numai datorită mărimii exagerate a creditului.
În aceste condiții, rolul controlului financiar devine esențial, pentru că el este cel care asigură buna funcționare a activității bancare, prin acționarea sistematică asupra prevenirii abaterilor și neajunsurilor, creșterii eficienței, dar și asupra unei mai bune organizări a muncii, întăririi ordinii și disciplinei și gospodăririi mai eficiente a mijloacelor umane, materiale și financiare, obiectivul fiind acela de sporire a eficienței bancare, respectiv a profitului.
Activitatea de control desfășurată de BCR permite luarea măsurilor pentru neajunsurile constatate și soluționarea problemelor apărute, în vederea creșterii economice a profitului și a rentabilității activității bancare. Controlul contribuie la folosirea cu maximum de eficiență a mijloacelor materiale și a disponibilităților bănești, la creșterea răspunderii în angajarea și efectuarea cheltuielilor, la respectarea strictă a legislației de gestiune, la înlăturarea oricărei forme de risipă și a deficiențelor ce produc efecte negative pentru societatea bancară.
Între controlul financiar preventiv și cel ulterior exisă relații de condiționare, influențare și completare astfel:
Controlul financiar preventiv preîntâmpină pagubele, deficiențele, abaterile, iar controlul ulterior identifică și mobilizează rezervele existente, constată lipsurile sau pagubele produse, stabilește cauzele sau vinovații și propune măsuri pentru preîntâmpinarea unor abateri similare în viitor;
Controlul financiar preventiv oprește în faza de angajare sau de efectuare, operațiile pentru care nu sunt îndeplinite condițiile legale, dar nu evaluează rezultatele operațiunilor respective și nu descoperă operațiile nereale întrucât acestea nu s-au produs încă, până în momentul exercitării controlului. Controlul financiar ulterior examinează atât legalitatea cât și rezultatele efective obținute după producerea operațiilor și ca atare, are o sferă de cuprindere și de cunoaștere mai mare, în care este inclus și modul de exercitare a controlului financiar preventiv. El constată însă eventualele abateri și deficiențe, după ce acestea au avut loc și au produs consecințe negative;
Controlul financiar preventiv proiectează desfășurarea operațiilor în condiții de legalitate, iar controlul financiar ulterior constată, dacă aceste condiții au fost respectate întocmai, cu ocazia producerii efective a operațiilor. Pe lângă funcția de constatare a unor eventuale deficiențe sau abateri prin măsurile de remediere a acestora și de perfecționare a activității, controlul financiar ulterior prezintă și un accentuat caracter preventiv pentru operațiile și activitățile ce urmează a se desfășura în viitor.
Controlul asupra sistemului de documente primare și evidență tehnico-operativă și contabilă conduce la luarea de măsuri ce pot preveni falsul în acte a cărui producere este înlesnită de :
forma necorespunzătoare a actelor;
modul defectuos de întocmire a acestora;
folosirea unor materiale de scriere necorespunzătoare;
absența mijloacelor speciale de protecție;
insuficienta instruire a funcționarilor bancari care lucrează cu astfel de acte;
evidența și păstrarea necorespunzătoare a actelor.
Astfel, prin verificarea documentelor din punctul de vedere la formei și conținutului, activitatea de control înlătură eventualele neajunsuri constatate și proiectează activitatea bancară spre eficientizarea acesteia. În cadrul controlului un rol esențial îl are verificarea faptică, care se bazează cel mai adesea pe tehnica inventarierii. Inventarierea se efectuează în vederea asigurării integrității patrimoniului, prin verificarea realității constatate și a luării măsurilor de recuperare a pagubelor. În urma acțiunilor de control prin inventariere și a măsurilor dispuse se asigură întărirea spiritului gospodăresc din gestiunea societății bancare.
Prin acțiunile de control și prin măsurile luate se asigură totodată respectarea reglementărilor bancare și a celor fiscale cu impact asupra performanței bancare, ținând cont de penalizările prevăzute de lege în cazul nerespectării reglementărilor respective. Banca, în relația cu BNR, trebuie să vegheze prin organele de control asupra:
respectării prevederilor legii bancare nr.58/1998 ori a reglementărilor emise de BNR în aplicarea legii menționate;
respectării oricărei condiții sau restricții prevăzute în autorizația emisă băncii;
neefectuării de operațiuni fictive și fără acoperire reală;
raportării la timp și în mod corect a datelor privind indicatorii de prudență bancară sau alți indicatori prevăzuți în reglementările BNR;
administrării corespunzătoare a fondurilor ce i-au fost încredințate.
În situația încălcării uneia din prevederile de mai sus, BNR poate aplica societății bancare următoarele sancțiuni:
avertisment scris dat băncii;
limitarea operațiunilor băncii;
amendă aplicabilă băncii, între 0,1 și 1% din capitalul social;
retragerea autorizației băncii.
O contribuție a controlului bancar la creșterea performanței BCR este reprezentată de optimizarea structurii activelor. Aceasta se realizează pe două căi și anume: fie sortarea activelor prin confruntarea profitabilității lor cu riscurile bancare, fie diversificarea portofoliului. Selecția activelor, între grupe și în cadrul fiecărei grupe, trebuie să țină seama în afară de gradul de lichiditate, de riscul neplății, acesta decurgând din modificarea prețului creditului, respectiv a ratei dobânzii. Diversificarea portofoliului urmărește pe de-o parte, minimizarea riscurilor, iar pe de altă parte menținerea și creșterea nivelului de profit existent, variantele de modificare a portofoliului fiind fundamentate pe efectele previzibile privind creșterile de profit obținute.
Succesul activității bancare este strâns legat de corelarea eficientă între activele și pasivele sensibile. Astfel, controlul va acționa în vederea asigurării unui echilibru de durată între activele și pasivele sensibile.
Controlul bancar contribuie la dezvoltarea activității prin luarea de măsuri, ca urmare a analizei indicatorilor economico- financiari, a comparațiilor acestora cu indicatorii obținuți în perioadele precedente, precum și a confruntărilor între datele reieșite din conturile anuale și datele anterioare, posterioare și previziunile băncii sau ale altor bănci. Măsurile luate în urma acțiunilor de control conduc la înlăturarea deficiențelor constatate și în special, la desfășurarea în viitor a activității bancare în condiții de respectare a normelor interne și a reglementărilor legale, în spiritul unei gospodăriri eficiente a resurselor cu impact direct asupra performanței bancare.
Controlul stabilește pentru neajunsurile constatate măsuri eficiente de soluționare a acestora; prin măsurile luate se acționează în vederea perfecționării activității bancare, factor esențial al sporirii rezultatelor financiare. Controlul bancar prin măsurile dispuse conduce la protejarea valorilor, la promovarea eficacității exploatării bancare, la asigurarea fidelității și informării contabile. Calitatea și rapiditatea informațiilor are o importanță deosebită în condițiile unui climat concurențial tot mai dur, ca urmare a rolului acestuia în luarea deciziilor manageriale.
Totodată, controlul conduce la înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor bancare, ce antrenează o modificare a patrimoniului, situației sau rezultatelor financiare, la asigurarea concordanței dintre scriptic și faptic, precum și la corecta înregistrare în contabilitate și prezentare în conturile anuale a operațiunilor bancare ce necesită:
să fie contabilizate în perioada corespunzătoare, urmărindu-se respectarea principiului independenței exercițiului;
să fie corect evaluate, adică sumele să fie bine determinate, aritmetic-exacte, respectându-se principiile contabile și metodele de evaluare;
să fie înregistrate corect în conturile corespunzătoare;
să fie corect totalizate, centralizate, astfel încât să li se asigure o prezentare în conturile anuale în conformitate cu regulile în vigoare.
Analiza economico-financiară este un instrument de control bancar, ce conduce la cunoașterea rezultatelor obținute în îndeplinirea programelor de activitate bancară și a factorilor care și-au pus amprenta, luându-se măsuri de influențare a creșterii sau descreșterii acestora, în scopul eficientizării activității bancare. Activitatea de control contribuie la asigurarea concordanței dintre activitatea economico-financiară și deciziile de conducere, la corectitudinea organizării activității bancare, precum și sporirea profitului, acesta fiind scopul urmărit de bancă.
În condițiile actuale ale tranziției, piața bancară trebuie astfel gândită încât să se realizeze un sistem bancar, capabil să asigure prestarea diverselor și complexelor produse și servicii, legate de viața financiară a economiei de piață. În acest scop, pe lângă măsurile menite să creeze un sistem bancar cu o structură instituțională adecvată mecanismului pieței, se impun și unele schimbări, privind conținutul de ansamblu al relațiilor ce definesc domeniul bancar astfel:
Pentru depășirea deficiențelor de natură managerială, manifestate în activitatea de creditare, băncile trebuie să elaboreze politici de creditare bine fundamentate în paralel cu pregătirea unor specialiști(ofițeri de credite). Identificarea segmentelor de piață care au adus băncii câștiguri sau pierderi, precum și stabilirea cauzelor care le-au determinat, contribuie la conturarea mai clară a politicii de credit. Aceasta trebuie să țină cont de evoluția politicii monetare și de dezvoltare promovată de către stat. În același timp, trebuie modificate condițiile de creditare, astfel încât să se asigure utilizarea eficientă a creditului; garantarea acestuia cu patrimoniul agenților economici solicitanți; întărirea controlului în cursul acțiunii creditate, în vederea menținerii echilibrului dintre masa monetară în circulație și cantitatea de bunuri și servicii nou create și destinate pieței. Este necesară clasificarea portofoliului de credite în: standard, sub standard, în observație, îndoielnic și pierdere. Aceasta va permite identificarea segmentelor de piață profitabile.
Întărirea rolului și funcționării controlului bancar, ținând seama de noile raporturi ce se stabilesc între regii autonome, societăți comerciale, populație și bancă. Controlul trebuie să urmărească: respectarea regimului decontărilor, a formelor și instrumentelor de plată între toți titularii de conturi, pentru a se asigura fluența circulației monetare, siguranța plății furnizorilor și mutualitatea acceptării plăților; urmărirea utilizării creditelor pentru producție, circulație și investiție conform destinațiilor, verificării garanțiilor și rambursării acestora la termenele scadente; încadrarea în prevederile bugetelor proprii; calculul corect și vărsarea la timp a impozitelor, taxelor, contribuțiilor din activitatea proprie sau a altor sume datorate statului etc. Banca trebuie să aibă în vedere că presează servicii regiilor, societăților, firmelor particulare și populației, că acestea au posibilitatea să opteze asupra băncii unde își deschid conturile de disponibilități; de aceea, banca trebuie să slujească clienții corect și cu promptitudine, să-i ajute și să-i îndrume(inclusiv printr-un control exigent), fără a îi bloca însă, prin excese birocratice și fără a le leza autonomia.
Băncile trebuie să găsească noi produse bancare, care să la permită atragerea de fonduri. În perioadele în care dobânzile la depozitele bancare scad, apare probleme atragerii resurselor, fără de care activitatea de creditare ar avea de suferit. Pentru rezolvarea acesteia se poate apela la metode utilizate în țări vest-europene sau în SUA. Specificul acestor metode îl reprezintă nivelul ridicat al dobânzilor acordate. Prin introducerea unor costuri speciale se încearcă, practic, o eliminare a diferențelor dintre depunerile la vedere și cele la termen.
Sănătatea sistemului bancar trebuie să rămână un subiect de preocupare atât pentru guvernanți, cât și pentru specialiști. Este necesar ca eforturile actuale de restructurare a băncilor să fie susținute prin îmbunătățirea mijloacelor de control, a procedurilor de inspecție, instituirea normelor pentru fondurile proprii și întărirea regulilor de clasificare a împrumuturilor, precum și printr-un cadru contabil și juridic ameliorat.
Determinarea punctului de la care fiecare bancă și sistemul în ansamblu sunt subcapitalizate, utilizând date coerente și realiste referitoare la valoarea activelor, pentru a putea calcula costul total de recapitalizare sau de lichidare. Acest proces presupune clasificarea băncilor după viabilitatea și importanța lor pentru economie și asigurarea gestionării activelor neproductive și a bunurilor băncii lichidate.
Îmbunătățirea și perfecționarea relațiilor băncii cu întreprinderile și cu statul vor genera un câștig efectiv pentru întreaga activitate economică și pentru societate.
BIBLIOGRAFIE
=== Anexa ===
ANEXA 1
ACTIVUL BILANȚIER RESTRUCTURAT
– MII LEI –
ANEXA 2
PASIVUL BILANȚIER RESTRUCTURAT
ANEXA 3
CONTUL DE PROFIT/PIERDERE RESTRUCTURAT
ANEXA 4
AGENTUL ECONOMIC
S.C. “FELIX“ SRL Moldova Nouă
INDICATORII DE PERFORMANTA
ECONOMICA SI FINANCIARA
INDICATORI PERIOADA ANALIZATĂ NR. PUNCTE
31.12.2001 OBȚINUTE
LICHIDITATE % 159,19 4
SOLVABILITATE
GENERALĂ % 143,72 6
GRAD DE ÎNDATORARE
GENERALĂ % 285,44 -1
ROTAȚIA ACTIVELOR
CIRCULANTE nr.rot. 5,77 3
RENTABILITATEA
CAPITAL. PROPRII % 53.98 4
ACOPERIREA DOBÂNZII % 3,19 3
DEPENDENȚA
PIEȚE DESFACERE At>50,1% : Dt>50,1% 2
GARANȚII: GAJ FARA DEPOSEDARE 2
IPOTECA 3
TOTAL PUNCTAJ INTERMEDIAR 26
– CRITERII NECUANTIFICABILE:
– calitatea organizării 1
– calitatea conducerii 1
– poziția în ramură 1
– sect. în care își desf. activit. —
– perspectiva unității —
TOTAL PUNCTAJ GENERAL 29
Credit categoria “A”
Director Ofițer credite
ANEXA 5
REFERAT DE CREDIT
nr. 28/15.02.2002
NUME CLIENT: S.C. FELIX SRL
COD FISCAL: NR. J11/124/1997
ADRESA: str., George Enescu nr. 127, loc. Moldova Nouă, jud Caraș-Severin
FORMA JURIDICĂ: Societate cu răspundere limitată; Capital privat; Asociat unic Georgescu Vasile
SCOPUL REFERATULUI: Acordare de credit
DESCRIERE CLIENT: Înființat în 1997, Obiect de activitate: Comerțul;
RISCURI ȘI METODE DE MICȘORARE: În prezent nu se întrevede nici un risc în legătură cu BCR Moldova Nouă
RISC ASUPRA CLIENTULUI:
Credit standard DA
Credit în observație —
Credit substandard —
Credit îndoielnic —
Pierdere —
CLIENTUL NOSTRU SE ÎNCADREAZĂ ÎN CATEGORIA “A”: -împrumutatul are o situație economico-financiară bună în prezent, își realizează indicatorii de bonitate, dar pentru perioada următoare nu sunt perspective privind menținerea performanțelor financiare la același nivel.
PROPUNERI PRIVIND LIMITA TOTALĂ: Suma creditului solicitat este de 80.000.000 lei; Clientul nu are alte credite la nici o bancă.
DESCRIEREA PRODUSULUI:
CATEGORIA DE CREDIT: Pentru activitatea de aprovizionare
SURSA DE RAMBURSARE: Din veniturile realizate pe perioada viitoare
GARANȚII: Imobilul situat în str. Traian Vuia, nr. 9, loc. Moldova Nouă, jud. Caraș-Severin și autoturism Dacia 1310
TERMEN DE RAMBURSARE: 15.05.2002
DOBÂNDĂ: 38%
STRUCTURA CREDITULUI, RISCUL GARANȚIEI: Utilizarea creditului se efectuează conform destinației precizate în contractul de credit; Riscul garanției există.
RELAȚII CU BCR ȘI ALTE BĂNCI: Are cont deschis și la BRD Moldova Nouă
RISCUL FINANCIAR: ——
PROPUNERI: ——
ANEXA 6
Au fost intrunite procedurile de constituire a garantiilor asiguratorii, acestea fiind inregistrate la Registrul de gajuri al Judecatoriei din Moldova Noua.
CONTRACT DE CREDITE
NR. 12 . din 15. 02. 2002
Între Banca Comercială Română S.A. – Sucursala Județeană Caraș Severin, Reșița, Agenția Moldova Nouă, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J/11/444/1991, în prezentul contract “BANCA”, reprezentată prin ec. Popa Mihaela, în calitate de director, și de Aleaxandru Ion contabil șef, pe de o parte și S.C. „FELIX” S.R.L. înmatriculată la Registrul Comerțului la nr. J/11/124/1997, cu sediul în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș Severin denumită “ÎMPRUMUTAT”, reprezentată prin Dl. Georgescu Vasile, în calitate de administrator a intervenit următorul contract de împrumut:
Banca acordă împrumutatului un credit pentru creditare de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii, fără activitate de investiții, în suma de 80.000.000 (optzecimilioane) lei pe termen de 90 zile, cu o perioadă de grație de – luni, cu o dobândă curentă de 38% pe an.
Creditul va fi utilizatnumai pentru creditarea de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii, fără activitate de investiții.
Creditul se acordă prin următoarele conturi: “utilizări din deschideri de credite permanente (linie de credite)” – simbol 20214.1 – 125.2 / ROL, începând cu data de 15 februarie 2002.
Modalitatea de efectuare a plăților din credite este viramentul ca regulă generală pentru toate plățile.
Creditul se utilizează: – integral la data de 15 februarie 2002.
Pentru administrarea creditului, banca va percepe împrumutatului, odată cu acordarea creditului, un comision de gestiune de 0,5 % calculat la valoarea plafonului aprobat, iar pentru neutilizarea acestuia se va percepe un comision de neutilizare de 2% pe an din suma plafonului neutilizat.
Comisionul de gestiune (flat) de 0,5% se percepe o singură dată la acordarea creditului și se calculează la valoarea plafonului de credite aprobat, indiferent de termenul de acordare.
În cazul creditului global de exploatare și a liniei de credite, care se revizuiesc periodic când se încheie acte adiționale la contractele de împrumut, comisionul de gestiune se va percepe și cu ocazia revizuirii acestor categorii de credite.
De asemenea, acest comision se va calcula și percepe și cu ocazia suplimentării unor credite pentru partea cu care se suplimentează creditul inițial.
Comisionul de neutilizare de 2% pe an, se calculează la plafonul de credite aprobat, și neutilizat. Comisionul de neutilizare se calculează și încasează lunar, odată cu dobânzile, în funcție de dobânda neutilizată din plafonul aprobat și numărul de zile.
În cazul creditelor care se angajează (trag) eșalonat,în tranșe, suma neutilizată se va determina în funcție de nivelul tranșei (nu al plafonului total) și angajamentele respective.
Pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate modifica dobânda în funcție de evoluția inflației și a costului resurselor de creditare pe piața financiar-bancară, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.
Împrumutatul acceptă nivelul actual al dobânzii curente de 38% pe an, precum și eventualele modificări până la nivelulș de 150% pe an, iar în situația în care pe parcursul creditării nivelul dobânzii curente va depăși limitele acceptate inițial, banca se obligă să aducă la cunoștință împrumutatului noul nivel al dobânzii.
În cazul în care, urmare comunicării băncii împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, banca are dreptul de a considera ca acceptat noul nivel al dobânzilor și următoarele, până la rambursarea integrală a creditului fără îndeplinirea altor formalități.
Nivelul dobânzilor curente la credite se stabilește de banca în funcție de serviciul datoriei clienților, astfel:
împrumutaților care nu înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută, sau acestea sunt de până la 30 de zile, li se percepe o dobândă de 38%;
împrumutaților care înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută de peste 30 de zile li se percepe un nivel de dobândă de 41% pe an.
Pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția serviciului unic al datoriei clientului față de bancă.
Dobânda se va calcula de la data primei trageri a creditului până la data rambursării integrale. Calculul se va face lunar utilizând soldul nerambursat al creditului și se va încasa lunar, în prima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna expirată, cu excepția cazurilor în care prin contractul de împrumut, s-a prevăzut altfel.
În cazul creditelor care au scadența finală în cursul lunii, dobânda se va calcula și încasa la scadență.
Calculul dobânzilor se va efectua la numărul exact de zile de folosire a creditului raportat la un an calendaristic de 360 de zile.
Dobânda și comisionul de neutilizare la împrumutul acordat se calculează și se plătește lunar începând cu luna următoare angajării creditului, inclusiv în perioada de grație când nu se rambursează ratele de credit.Dobânda și comisioanele se încasează de bancă direct din contul curent de bază de nota contabilă, eliberând împrumutatului un extras de cont și un exemplar al notei contabile privind plata acestora.
Termenele și ratele de rambursare a creditului au fost stabilite de comun acord între părți astfel:
– mii lei –
Nr
1. 15.05.2002 80.000. – –
Creditul se poate rambursa, integral sau parțial și înainte de scadență, cu acordul băncii, în care caz aceasta va recalcula în mod corespunzător dobânda datorată. Banca poate recupera de la împrumutat eventualele daune reparatorii determinate de retragerea de către bancă a creditului ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către clienți.
Nerambursarea la termenele stabilite a ratelor de credit datorate, dă dreptul băncii de a percepe o dobândă majorată cu 7% pe an peste dobânda curentă, iar începând cu ziua scadenței, acestea se vor trece la credite restante.
Eventualele dobânzi datorate băncii, care nu au putut fi încasate în prima zi lucrătoare a lunii, vor fi înregistrate în contul “Dobânzi restante” și se va urmări recuperarea lor din încasările împrumutatului, potrivit legii și normelor de creditare.
Ordinea încasării creanțelor bilanțiere cuvenite băncii este următoarea:
comisioane și taxe bancare;
dobânzi îndoielnice;
dobânzi restante;
creanțe atașate creditelor îndoielnice;
creanțe atașate creditelor restante;
credite îndoielnice;
credite restante;
creanțe atașate creditelor curente;
credite curente (ajunse la scadență).
Împrumutatul se obligă să garanteze creditul în sumă de 80.000.000 lei și dobânzile aferente cu următoarele garanții constituite în favoarea băncii, astfel:
cesionarea obligatorie în favoarea băncii a cash flow-ului împrumutatului care se va derula prin conturi deschise la bancă;
gaj imobiliar (ipotecă rang I) asupra apartament nr.3, bl. 41, sc.6, constituit pentru suma de 78.000.000 lei, situat în str. Traian Vuia, nr. 9, loc. Moldova Nouă, județ Caraș Severin;
autoturism DACIA 1310, evaluat la 60.000.000 lei;
Total garanții: 138.000.000 lei;
Bunurile admise în garanție sunt asigurate astfel:
polița de incendiu și alte calamități nr. I 288396/15.02.2001, eliberată de societatea de Asigurare-Reasigurare ASIBAN SA, BCR Moldova Nouă.
polița de asigurare ASIROM seria A 127459/15.02.2001.
Drepturile de despăgubire, ce vor rezulta din contractele de asigurare încheiate pentru bunurile admise în garanție, sunt cesionate după cum urmează:
despăgubirile cuvenite pentru daunele parțiale de valoare mică, respectiv până la cel mult 50% din valoarea asigurată, vor fi cesionate în favoarea asiguratului, cu obligația refacerii bunului asigurat;
despăgubirile cuvenite pentru daune medii, respectiv între 51% și 75% din valoarea asigurată vor fi cesionate jumătate asiguratului în vederea remedierii bunului avariat și jumătate băncii;
despăgubirile cuvenite ca urmare a producerii riscurilor majore respectiv daune mari, totale sau cvasitotale, între 76% și 100% din valoarea asigurată a bunurilor aduse în garanție, vor fi cesionate în favoarea băncii.
Împrumutatul se obligă:
să utilizeze creditul aprbobat numai în scopul pentru care a fost acordat;
să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele bancare la termenele prevăzute în prezentul contract;
să respecte prevederile instrucțiunilor de lucru ale băncii și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile privind acordarea, utilizarea și rambursarea credituluiș
să depună la bancă, la termenele stabilite de Ministerul Finanțelor (data de 25 ale lunii pentru luna expirată), bilanțul contabil și celelalte situații periodice, pe toată perioada creditării;
să pună la dispoziția băncii toate documentele solicitate (buget de venituri și cheltuieli, contul de profit și pierdere, fluxul de lichidități prognozat (cash-flow), precum și orice alte documente privind garanțiile, bunurile cumpărate sau realizate din credit și cele care privesc activitatea desfășurată);
să menționeze pe documentele de plată poziția din documentații, unde se regăsește cheltuiala, precum și sursa din care se efectuează plata (surse proprii, credit) în cazul creditelor pentru echipament (investiții);
să deruleze prin BCR fluxurile de lichidități (cash-flow) pe toată perioada de creditare.
Banca are dreptul să verifice, inclusiv la sediul împrumutatului, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, destinația creditului, existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării.
Înstrăinarea, degradarea, păstrarea sau utilizarea bunurilor admise în garanție în condiții necorespunzătoare, precum și minusurile de garanție constatate, dau dreptul de a retrage creditul negarantat înainte de scadențele stabilite.
Banca va anula creditul aprobat în cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale, trecând la rambursarea acestuia după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile, dat în scris.
Banca are dreptul:
să rezilieze unilateral contractul de credit printr-o adresă scrisă fără preaviz sau altă formalitate, în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin prezentul contract sau în care situația economico-financiară a acestuia nu mai asigură condiții de rambursare a creditului, rezilierea acționează de deplin drept, fără a fi necesară punerea în întârziere a împrumutatului și fără orice altă formalitate prealabilă;
la data rezilierii contractului, obligațiile de plată ale împrumutatului devin exigibile;
să recupereze pe calea executării silite sumele datorate de către împrumutat în și pe baza prezentului contract ori de câte ori acesta a fost reziliat sau în situația în care împrumutatul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin semnarea prezentului contract;
să încaseze din conturile împrumutatului, fără acceptul acestuia, obligațiile scadente rezultate din prezentul contract, cu prioritate față de alte datorii ale acestuia, cu excepțiile prevăzute de lege.
Banca n u preia riscul politic sau cel ce decurge din calamitățile naturale și nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de împrumutat.
Relațiile reciproce dintre părțile contractante, nereglementate prin prezentul contract sunt supuse regulilor generale de creditare precum și celorlalte instrucțiuni și norme de lucru ale băncilor în vigoare în prezent.
Împrumutatul se obligă să declare băncii dacă are contracte de creditare și cu alte societăți bancare și care sunt garanțiile acestora.
NU ESTE CAZUL
Clauzele specifice:
Alte clauze: – litigiile de orice fel dintre părțile contractante și nerezolvate pe cale amiabilă, vor fi rezolvate de instanțe judecătorești competente.
Prezentul contract are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.
Modificarea prevederilor prezentului contract poate fi făcută numai prin acordul ambelor părți pe baza unui act adițional.
Prezentul contract de credit de credit intră în vigoare la data semnării lui, dar nu mai înainte de primirea la bancă a documentelor de garantare a creditului prevăzute la pct. 20.
Acest contract a fost încheiat în număr de 3 exemplare din care 2 exemplare rămân la bancă și un exemplar la împrumutat.
Anexele, și biletul la ordin în sumă de 50.000.000 lei emis de SC “FELIX” SRL, fac parte integrantă din contract.
BANCA ÎMPRUMUTAT,
DIRECTOR, Contabil șef, Administrator,
Ec. Popa Mihaela Alexandru Ion Georgescu Vasile.
ANEXA 7
ACT ADIȚIONAL
La contractul de credit cu nr. _123_ din _15.02.2002_
încheiat astăzi _20.03.2002_____
Între Banca Comercială Română S.A. sucursala județeană Caraș, Agenția Moldova Nouă, înmatriculată la Regisrul Comerțului sub nr. J/ 11 / 444 / 1991 cu sediul în localitatea Moldova Nouă str. Minerilor, nr. 6, jud. Caraș-Severin, numită în prezentul contract “BANCA” reprezentată prin ec. Popa Mihaela, în calitate de director și de Alexandru Ion contabil șef, pe de o parte și _S.C. FELIX SRL__________ înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. __J11/124/1997_____ cu sediul în localitatea __Moldova Nouă_______ str. __George Enescu_______ nr. __127__ jud. _Caraș Severin_____ denumită “împrumutat”, reprezentată prin ___Georgescu Vasile_______ în calitate de _Ad-tor unic și prin __________——___________ în calitate de _______——_________ a intervenit următorul act adițional:
De comun acord am convenit ca la contractul de credit nr. _123 din __15.02.2002_ să intervină următoarele modificări:
Prevederile pct. 1, 5 și 10 din contractul de credit anterior menționat se pot modifica și vor avea următorul cuprins:
Pct.1 Banca menține împrumutatului un credit __linie de credit____________________ în sumă de ___80.000.000__ (cifre) _(optzecimilioanelei)______________ (litere) pe termen de ___—__ ani ____3______ luni cu o perioadă de grație de ___——__ luni, cu o dobândă curentă de _____38_____ % pe an.
Pct. 5 Creditul se utilizează:
integral la data de __20.03.2002____________
eșalonat, la datele și sumele menționate mai jos: nu este cazul
eșalonat prin decontarea documentelor de plată până cel mai târziu la data de ___nu este cazul___
Pct. 10 Termenele și ratele de rambursare a creditului au fost stabilite de comun acord între părți, astfel:
Prevederile prezentului act adițional fac parte integrantă din contractul de credit anterior menționat, celelalte prevederi ale acestuia rămânând nemodificate.
Încheiat astăzi __20.03.2002___ în 3 exemplare, din care 2 au fost reținute la bancă iar 1 exemplar a fost predat împrumutatului, toate având aceeași valabilitate.
BANCA ÎMPRUMUTAT,
DIRECTOR, CONTABIL ȘEF, S.C. Felix SRL
Popa Mihaela Alexandru Ion
ADMINISTRATOR
Georgescu Vasile
AVIZA
Oficiul Juridic
Tănase Victor
ANEXA 8
R.A./S.C.___FELIX SRL___
_____MOLDOVA NOUĂ______
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
Sucursala ______CARAȘ SEVERIN_____
Filiala ________MOLDOVA NOUĂ_____
R.A./S.C. _FELIX SRL_ cu sediul în _MOLDOVA NOUĂ Nr. 127_ înmatriculată la registrul comerțului sub nr. J11/124/1997 cod fiscal R107288546 având un capital social subscris de 10.000.000 lei și vărsat de 10.000.000 lei, vă rugăm să ne acordați un credit pe termen de _90 zile_ în sumă de _80.000.000 lei pentru ______Creditarea de ansamblu a activității curente (linie credit)_____
Garanțiile asiguratorii ce urmează a fi constituite în favoarea băncii sunt:
În prezent R.A./S.C. FELIX SRL înregistrează datorii din credite și dobânzi, către bănci, după cum urmează:
– mii lei –
La prezenta anexăm:
situația evolutivă a petrimoniului și a principalilor indicatori de rezultate financiare;
situația de stocuri sau cheltuieli;
proiecția surselor de finanțare a investițiilor;
documentația tehnico-economică (STE, proiect de execuție sau memoriu de necesitate) și studiu de fezabilitate;
bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs;
proiecția fluxului de lichidități prognozat (cash-flow);
bilanțul contabil și contul de profit și pierderi încheiat la 31 XII’99;’00 și balanța de verificare pe luna __DECEMBRIE__/ an __2001__.
Persoanele care angajează societatea
Numele și prenumele Funcția Semnătura
_GEORGESCU_____ _AD-TOR_ _________
___VASILE________ __UNIC___ _________
ANEXA 9
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
Sucursala (Agenția) __MOLDOVA NOUĂ__
Compartimentul de credite
Comunicare de plafon de credite
nr. _15_ din __15.02.2002_
Pentru __S.C. FELIX SRL__, potrivit contractului de împrumut nr. __12__ din __2002__ s-a aprobat un credit ___LINIE CREDIT____ pe o perioadă de __—__ ani __3__ luni, în sumă (la nivelul plafonului) de ___80.000.000___ lei, cu o dobândă de __38__ % pe an, cu următoarea destinație:
CREDITAREA DE ANSAMBLU A ACTIVITĂȚII CURENTE, FĂRĂ
__________________INVESTIȚII___________________________________.
Creditul se pune la dispoziția împrumutatului prin contul separat de împrumut simbol 20214.1-125.2/ROL începând cu data de 15.02.’02 până la data de _15.05’02___, astfel:
Data____________________15.02.2002______________________________
Plafon (mii lei) = 80.000 =
Data________________________X___________________________________
Plafon (mii lei) X
Creditul se rambursează potrivit următoarelor scadențe:
Data____________________15.05.2002______________________________
Rata credit (mii lei) = 80.000 =
Data____________________________________________________________
Rata credit (mii lei)
Data____________________________________________________________
Rata credit (mii lei)
ȘEF SERVICIU, OFIȚER CREDITE,
ANEXA 10
CONTRACT DE GARANȚIE IMOBILIARĂ NR. _18_/15.02.2002
Între părțile contractante:
____________________S.C. FELIX SRL________________ cu sediul în __M. NOUĂ_ str. GEORGE ENESCU nr. 15 sector/județ CS, reprezentată prin Dna/Dl Georgescu Vasile în calitate de debitor și
Banca Comercială Română __Agenția Moldova Nouă____ cu sediul în M. Nouă str. ____MINERILOR____ nr. 116 județ/sector __CS__ reprezentată de Dna/Dl __Popa Mihaela__ și prin Dna/Dl _Alexandru Ion__ în calitate de creditor, care mandatează pe Dna/Dl Tănase Victor consilier juridic să reprezinte interesele băncii, a intervenit prezentul contract de garanție imobiliară, în următoarele condiții:
Obiectivul contractului
Obiectivul prezentului contract îl constituie garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de __80.000.000__ lei plus dobânzile aferente, acordat de Banca Comercială Română în baza contractului de credit nr. 12/2002 prin ipotecarea imobilului Apartament __ situat în _M. NOUĂ_ compus din __4 camere + dependințe__ și a terenului aferent, învecinat cu __Ap. 4 și 6__ aflat în proprietatea debitorului.
Imobilul și terenul aferent se află în proprietatea debitorului _S.C.FELIX SRL_ în baza _Extras CF_, autentificat sub nr. 11118/1997 înscris în registrul de transcripțiuni de la Judecătoria __M. NOUĂ__ sub nr. 237/1997 și este liber de orice sarcini, așa cum rezultă din certificat de sarcini nr. __823/2002__, eliberat de Judecătoria _____M. NOUĂ_____.
Constituitorul garanției declară că imobilul și terenul aferent pentru care se ia inscripție ipotecară nu este scos din circuitul civil și a fost stăpânit continuu de acesta timp de __2__ ani, sau a fost dobândit în baza Act de vânzare-cumpărare autentificat la not. public M. Nouă sub nr. 152/1997_______
Obligații
(debitorul) se obligă prin prezentul contract:
să nu înstrăineze imobilul adus în garanție prin acest act;
să nu aducă imobilului modificări care să-i scadă valoarea de circulație;
să se comporte cu diligența unui adevărat proprietar;
să asigure bunul împotriva tuturor riscurilor;
să cesioneze în favoarea băncii toate drepturile pe care le va avea de primit de la societatea de asigurări pentru daunele produse imobilului descris anterior și asupra căruia s-a luat inscripție ipotecară conform art. 1782 Cod Civil.
În caz de neachitare a creditului garantat și a dobânzilor aferente, banca se va îndestula cu sumele obținute prin executarea silită a imobilului și a terenului aferent ipotecat prin prezentul act de garanție.
Banca acceptă această garanție imobiliară constituită prin prezentul contract, cu îndeplinirea formelor de inscripție ipotecară prevăzută de art. 1782 Cod Civil.
Redactat și dactilografiat de consilierul juridic al băncii, în __5__ exemplare, din care s-au înmânat băncii __3__ exemplare la data autentificării.
DEBITOR, CREDITOR,
S.C. FELIX SRL BCR AG. MOLDOVA NOUĂ
DIRECTOR, DIRECTOR,
Georgescu Vasile Popa Mihaela
CONTABIL ȘEF, CONTABIL ȘEF,
Ionescu Ana Alexandru Io
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Controlul Bancar al Creditelor Acordate Agentilor Economici (ID: 131872)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.