. Contabilitatea Obligatiilor Fiscale ale Agentilor Economici (s.c. Xyz S.r.l.)

CAPITOLUL 1

PREZENTATEA S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL

1.1. Istoricul și obiectul de activitate. Modul de organizare și desfășurare

a activității

S.C. VIA TERRA SPEDITION , este o societate cu răspundere limitată constituită la data de 01 iunie 2001 la numărul din, Registrul Comerțului- J12/826/2001, având doi asociați. Capitalul social al societății este autohton privat în valoare de 50.000.000 lei asociații având o contribuție egală la constituirea acestuia.

Sediul societății este în Cluj Napoca, Str Anatole France nr 62 . Activitatea societății se desfășoară la sediul acesteia precum și în alte localități din țară, unde se vor desfășura acțiuni compatibile cu obiectul de activitate.

Obiectul principal de activitate este TRANSPORTUL PE CALEA FERATĂ.

Activități secundare sunt urmatoarele :

-Alte transporturi terestre pe baza de grafic (cu autocar,autobus,

funicular,teleferic).

-Transporturi cu taxiuri.

-Transporturi terestre de calători ocazionale (închiriere autovehicule cu șofer, excursii cu autocar).

-Transporturi rutiere de mărfuri intern și internațional.

-Alte activități anexe transporturilor terestre (stații de autobus, servicii de exploatare autostrăzi, poduri și tunele, parcare autovehicule).

-Alte activități anexe transporturilor pe apă (servicii de exploatare a căilor navigabile).

-Activități ale altor agenții de transport (expediere, recepție, ambalare si dezambalare mărfuri, comisionar în vamă, furnizare de informații despre tarifele de transport).

Conform statutului partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi este în procent de 50%.

Societatea se va dizolva și lichida în condițiile prevăzute de Legea 31/1990 republicată.

Principalii furnizori de servicii către S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL sunt SNTFM-CFR MARFA SA Cluj și SNTFM-CFR MARFĂ București , care în baza unor contracte vând către societate, servicii de transport pe calea ferată. Conform contractelor cu societățile mai sus amintite acestea au ca obiect :

-plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii luate de client (S.C.VIA TERRA SPEDITION SRL) asupra sa

-acordarea de reduceri tarifare la expeditiile de mărfuri interne,de import-export care se derulează între stațiile CFR și stații CFR portuare, fluviale sau maritime. Clientul ia asupra sa următoarele tarife :

-tarifele de transport pe rețeaua CFR.

-tarifele accesorii preluate de client se comunică odată cu transmiterea cererii de emitere a telegramei de plată centralizată.

În baza contractelor încheiate și respectând termenele de plată impuse de furnizori ,

S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL beneficiază de reduceri la tarife în procente cuprinse între 8% si 28 %. În caz de nerespectare a termenelor de plată reducerile nu se acordă iar valoarea majorărilor de întârziere este de 0,15% pe zi pentru plățile în lei respectiv de

0,83 % pe zi pentru plățile efectuate în valută, .

În urma cumpărării acestor servicii de transport S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL încheie contracte de prestări în transportul pe calea ferata cu clienții

interesați de astfel de servicii. Aceste contracte au deasemenea ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și accesorii (TOU,manevră, avizare ), cât și alte taxe ce grevează transportul feroviar de marfă în trafic intern și internațional. La fel

ca și contractele încheiate cu furnizorii și acestea în caz de nerespectare a termenului de plată sunt purtatoare de majorări în aceleași procente.

Dintre cei mai importanți clienți ai S.C.VIA TERRA SPEDITION SRL sunt : S.C.Sanex ,

Silcotub Zalău , S.C.Lafarge Ipsos Aghireș, S.C. Sapico Oradea , S.C. Mirada Arad etc.

Mai există si alți furnizori importanți pentru buna desfășurare a activității

societății cum ar fi:

– S.C.LOCOMAR SRL , se ocupă cu executarea reviziilor și reparațiilor la locomotive și la componentele acestora.

-S.C.TELECOMUNICATII CFR SA , furnizează servicii de telecomunicații.

-S.C.TIMEX SURVEYORS SRL , determină cantitatea de marfă încarcată și descarcată la bordul navelor, barjelor; mostrarea mărfii la recepție și întocmirea de probe medii pe loturi de marfă ; analize de laborator pentru probele medii;

-S.C. TRANSBORDARE VAGOANE SA IASI, efectuează operațiuni de transbordare a mărfurilor în stația CFR Halmeu.

Societatea se află într-o etapă de dezvoltare, de curând a obținut de la Autoritatea Feroviară Română, autorizarea de a desfășura activitate de operatorie pe calea ferată.

Aceasta presupune asigurarea activității de transport marfă și călători și a activității de infrastructură (adică întreținerea și repararea liniilor de cale ferată, a clădirilor și a caselor de bilete ). Aceste locații numite în limbajul de specialitate trase se preiau împreună cu personalul existent, urmînd pe parcurs să se producă o selecție a personalului în funcție de pregătirea și performanțele profesionale.

Trasele de cale ferată unde se va desfășura activitatea de operatorie sunt:

Ciumeghiu- Holod- Vașcău, Jud Bihor;

Târnăveni-Praid, jud Mureș;

1.2. Structura organizatorică

S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL își desfășoară activitatea în trei amplasamente :

a) Sediul fiscal al societății este în Cluj Napoca, str.Anatole France nr. 62, unde se află conducerea societății și personalul TESA; Numărul personalului TESA este de 9 persoane;

b) Secția CFU( căi ferate uzinale) Zalău, în incinta societății Silcotub Zalău, unde se desfășoară activitatea exploatare cu un număr de 22 de salariați;

c) Secția CFU( căi ferate uzinale) Sudrigiu, în incinta societății Transilvania General Import – Export, unde se desfășoară activitatea de exploatare cu un număr de 23 de salariați;

Activitatea firmei este structurată din punct de vedere organizatoric astfel:

Director general, coordonează și supervizează întreaga activitate a societății

Directorul management calitate, se subordonează directorului general și asigură implementarea managementului calității la toate nivelurile structural-organizatorice.

Directorul comercial, are în subordine serviciul marketing-comercial și are ca atribuții încheierea contractelor cu clienții, păstrarea și dezvoltarea relațiilor cu aceștia;

Directorul de exploatare asigură buna funcționare a activității desfășurate în cadrul secțiilor de căi ferate uzinale;

Directorul economic, are în subordine compartimentul financiar-contabil și are rolul de a asigura buna gestionare a resurselor financiare ale societății, de a asigura buna colaborare între societate și diversele instituții ale statului.

Responsabilul de resurse umane, se ocupă de selectarea și recrutarea de personal, evidența și păstrarea carnetelor de muncă;

Șef stație CFU-Zalău, conduce și supravegează întreaga activitate de manevră desfășurată la stația CFU Silcotub, Zalău;

Șef stație CFU-Sudrigiu, conduce și supraveghează întreaga activitate de manevră desfășurată la stația CFU Sudrigiu, Bihor;

Personalul de execuție, conform atribuțiilor care îi revin, asigură buna desfășurare a activității la punctele de lucru;

1.3. Modul de organizare a contabilității

1.3.1.Necesitatea conducerii și organizării contabilității

Contabilitatea generală, denumită și contabilitate financiară, reprezintă ansamblul operațiunilor de înregistrare a existenței și mișcării elementelor patrimoniale ale unei întreprinderi, pe baza regulilor și normelor speciale.

Obiectul contabilității financiare curente este reflectarea stării patrimoniului economic la un moment dat, urmărirea și înregistrarea cronologică și sistematică a fluxurilor interpatrimoniale și a celor intrapatrimoniale la determinarea rezultatelor economico-financiare într-o perioadă de timp dată, de regulă un exercițiu financiar.

Principala sursă folosită în procesul de management este informația economică care permite examinarea critică a modului de utilizare a resurselor materiale, umane și naturale, în vederea luării deciziilor care se impun.

Valorificarea optimă a informațiilor economice este posibilă numai în cadrul sistemelor informaționale ale firmelor a căror funcție de bază (indiferent de gradul lor de complexitate și de automatizare), este de a vehicula o cantitate rațională de informații,

pe baza cărora să se ia decizii economice bine argumentate pe toate treptele organizatorice. Principala sursă de date a sistemului informațional economic al firmei și totodată, una dintre componentele de bază ale acestuia, este contabilitatea.1

Practica contabilă este o activitate desfășurată în câmpul de acțiune a cel puțin trei protagoniști, în al căror joc de interese apar adesea divergențe și contradicții și anume:

managerii firmelor ;

profesioniștii-contabili, respectiv persoanele însărcinate cu organizarea și conducerea contabilității precum și cu garantarea credibilității informației contabile ;

utilizatorii informațiilor furnizate de contabilitate pentru a diagnostica și lua decizii, cum ar fi: asociați, furnizori, clienți, creditori, salariați, organisme fiscale etc.2

Contabilitatea este instrumentul principal de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului și a rezultatelor obținute de agenții economici. Totodată, contabilitatea este principala sursa de date a sistemului informational, economic și componenta de bază a acestuia.

Deși s-au făcut numeroase progrese în domeniul sistemul informatizat, economia unei țări nu se poate lipsi de contabilitate, rămânând pe mai departe cea mai exactă formă de evidență. Până în prezent nu s-a găsit și nu se preconizează în viitorul apropiat găsirea unui alt mijloc de înlocuire a contabilitații la nivelul agenților economici. Singura care poate să ofere informații precise pe care să se sprijine deciziile managerului este contabilitatea. Putem spune că obiectivul fundamental al contabilității îl reprezintă furnizarea de informații care să ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului și a rezultatelor obținute.

Dezvoltarea sistemului de contabilitate în România a avut ca obiectiv de bază armonizarea legislației cu directivele europene în domeniu, în vederea îndeplinirii cerințelor de aderare la Uniunea Europeană, precum și alinierea la Standardele Internaționale de globalizare economică si de dezvoltarea pieței de capital.

În condițiile dezvoltării economiei și a pieței de capital, în funcție de necesitățile utilizatorilor de informații contabile, a avut loc o delimitare între societațile comerciale tranzacționabile pe piața de capital, companii/societăți naționale și alte persoane juridice de importanță națională, față de celelalte societăți comerciale, respective intreprinderile mici și mijlocii, impunându-se astfel un sistem diferențiat de raportare a informațiilor financiare. Acest sistem diferențiat de raportare a fost prevazut prin Ordonanța Guvernului nr.61/2001 de modificare și completare a Legii contabilitații nr.82/1991, republicată, aprobată prin Legea nr.310/2001, conform căreia persoanele juridice au fost clasificate în următoarele categorii:

persoane juridice care aplică Reglemantările contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.94/2001.

persone juridice care întocmesc situații financiare anuale simplificate și care începând cu 1 ianuarie 2003, vor aplica reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.306/2002 ;

persolor publice nr.306/2002 ;

persoane juridice încadrate prin reglementări speciale în categoria microintreprinderilor, care începând cu 1 ianuarie 2003 vor aplica prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr306./2002, așa cum rezultă din art.7 al ordinului respectiv.

Ca urmare bilanțul și contul de profit și pierdere deși reprezintă componente commune ale situațiilor financiare anuale întocmite de toți agenții economici, există diferențe generate de principiile contabile aplicate și în corelare cu acestea, conținutul și complexitatea informațiilor prezentate este diferită.

1.3.2 Obligativitatea organizării si ținerii contabilității

Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității în conformitate cu prevederile Legii contabilitații nr.82/1991, republicată, revine administratorului. În acest scop trebuie să se asigure potrivit legii condițiile necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operațiunile patrimoniale; organizarea și ținerea corectă și la zi a contabilității; organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, precum și valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare, publicarea și depunerea la termen a acestora la organele în drept; păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare și organizarea contabilitații de gestiune adaptate la specificul întreprinderii.

Potrivit legii orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind astfel calitatea unui document justificativ.

Documentele justificative sunt documente primare care probează legal o operațiune sau o estimare după caz.

Documentele justificative cuprind, de regulă, urmatoarele elemente principale :

denumirea documentului;

denumirea și sediul întreprinderii care întocmește documentul;

numărul și data întocmirii acestuia;

menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii patrimoniale;

conținutul operațiunii patrimoniale și dacă este cazul, temeiul legal al efectuării acesteia;

datele cantitative și valorice aferente operațiunilor efectuate;

numele și prenumele, precum și semnaturile persoanelor care le-au întocmit vizat și aprobat, după caz;

alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate;

Aceste documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează timp de zece ani în arhiva personală a agentului economic cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite excepție fac statele de salarii, care se păstrează 50 de ani. În caz de pierdere, sustragere sau deteriorare a unor documente contabile, se vor lua măsuri de recontituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare. Responsabilitatea pentru reconstituirea documentelor contabile revine administratorului întreprinderii sau altei persoane care are obligația să gestioneze patrimonial. Aceste documente reconstituite vor purta mențiunea ”Reconstituit”.

1.3.3.Forma de înregistrare contabilă

Forma de înregistrare contabilă poate fi definită ca ansamblul mijloacelor de lucru existente si modalităților de utilizare a acestora în contabilitatea curentă a agenților economici. Ea asigură înregistrarea justificativă în ordine cronologică-în ordinea documentelor sau a numarului de ordine a acestora și sistematică-după natura și felul lor,

privitoare la toate operațiile economice ale întreprinderi.

O formă de înregistrare contabilă, presupune îmbinarea următoarelor elemente:

formularistica de lucru utilizată;

modul de completare a formularisticii de lucru;

tehnica de lucru utilizată;3

S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL folosește formă de înregistrare contabilă “maestru-sah”apreciată ca fiind o formă de înregistrare simplă ușor accesibilă contabililor și economiștilor.

Are o productivitate a muncii redusă deoarece se bazează pe înregistrarea bilaterală în conturi a operațiilor economice, respective atât în debitul cât și în creditul conturilor, fiecare având și conturi corespondente.

Formularistica de lucru utilizată se compune din:

note de contabilitate ;

jurnal de inregistrare ;

registrul jurnal ;

fișe sintetice șah ;

fișe de cont analitice ;

balanță de verificare ;

bilanțul contabil ;

registrul inventar ;

Registrele de contabilitate obligatorii sunt : registrul-jurnal, registrul-inventar, și cartea mare. Acestea se utilizeaă în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.

1.3.4. Modul culegere si prelucrare a datelor

S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL folosește tehnica de lucru computerizată.

Legătura între compartimentele societății se realizează prin intermediul rețelei de calculatoare .

Serverul permite accesul utilizatorilor prin intermediul unei parole. Compartimentele exploatează aplicații specifice activității lor, având totodată posibilitatea vizualizării bazei de date a celorlalte compartimente ale societății fără a putea însă modifica datele existente.

Astfel referindu-ne la compartimentul financiar-contabil documentele primare sunt introduse într-un program de contabilitate pe calculator. Programul de contabilitate folosit atât pentru contabilitatea financiară cât și pentru calculul salariilor poartă denumirea de COMPAS.

Acest program are descrise registre în funcție de documentele introduse astfel:

registrul operațiunilor efectuate prin bancă ;

registrul operațiunilor efectuate prin casă ;

registrul facturilor intrate ;

registrul facturilor emise ;

registrul pentru compensări facturi ;

registrul pentru calculul salariilor ;

registrul pentru deconturi de cheltuieli ;

registrul pentru calculul uzurii obiectelor de inventar și calculul amortizării mijloacelor fixe ;

registrul bon de consum ;

registrul facturi de avans ;

registrul pentru închiderea conturilor de cheltuieli si venituri ;

registrul pentru închiderea conturilor de T.V.A. ;

registrul note contabile pentru diverse operațiuni ;

Un alt element important atât pentru prelucrerea datelor cât și pentru o rapidă informare îl constituie programul de “ Multicash “. Acest program dă posibilitatea efectuării rapide a plăților indiferent de destinație prin accesarea directă a conturilor curente deschise la diferite bănci. Concret societatea VIA TERRA SPEDITION folosește acest sistem de plată accesând conturile curente existente la urmatoarele banci : ABN Amro Bank Cluj, B.R.D Cluj, B.C.R. Cluj. Deasemenea prin Multicash se poate afla în orice moment situația contului curent : plățile, încasările și disponibilul în cont.

Accesul la Internet dă posibilitatea comunicării și schimbului de informații rapid și în siguranță cu clienții și colaboratorii din țară și străinătate; deasemenea cu ajutorul internetului societatea se informează permanent în legătură cu Legile, Ordonanțele de Guvern, Hotărârile de Guvern adoptate, modificate și publicate în Monitorul Oficial al

României.

Există și situații extracontabile care sunt cerute de către directorii și asociații firmei și care sunt realizate în alte programe sub Windows cum ar fi :

situatie creanțe clienți pe total sau pentru fiecare client ;

situație datorii furnizori pe total sau pe fiecare furnizor ;

situație compensări clienți – analitică ;

situație compensări furnizori -analitică ;

Alte situații realizate cu ajutorul calculatorului sunt declarațiile lunare către :Direcția de Muncă și Protecție Socială Cluj, Direcția de Sănătate Publică Cluj și Sălaj, Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj.

CAPITOLUL 2

SISTEMUL FISCAL ÎN ROMÂNIA

2.1. Rolul și obiectul fiscalității .

Locul actual al finanțelor în viața economică este rezultatul transformării finanțelor numite”clasice” în perioada liberală (secolul XIX și începutul secolului XX ), în finanțe intervenționiste (perioada celor două războaie mondiale ) și apoi în finanțele statului în a doua jumătate a secolului XX.

Fiscalitatea are mai multe semnificații:

este legată de noțiunea de stat și de noțiunea de ban public;

reprezintă ansamblul reglementărilor și operațiunilor privind stabilirea și

perceperea impozitelor și taxelor;

este o expresie a sarcinilor fiscale ale persoanelor fizice și juridice;

este o caracteristică a politicii statului în materie de impozite și taxe;

este atribut al statului suveran, dar statul trebuie să ia în considerare și voința și elementele de consimțire la impozite din partea contribuabililor;

Se poate aprecia că cea mai înțeleaptă și prudentă politică fiscală promovată de un

Guvern este arta de a ști să asigure veniturile necesare statului fără ca aceata să însemne o povară, o vătămare a intereselor private și a patrimoniului individual al persoanelor fizice și juridice.

Evoluția fiscalității într-o țară sau alta este determinată de o serie de factori:

gradul de dezvoltare a unei țări-tendința este de a crește fiscalitatea o dată cu nivelul de dezvoltare a unei țări;

nivelul fiscalității din alte țări, mai ales din cele învecinate. Se dorește evitarea migrării capitalurilor spre așa zisele „oaze fiscale” cu nivel de impunere aproape nul;

nivel, structura și eficiența cheltuielilor publice care sunt strâns legate de politica economico-socială și fiscală a partidelor de guvernământ.

structura proprietății și ponderea sectorului public în economie;

politica guvernamentală;

gradul de înțelegere și adeziune a contribuabililor la politica guvernului ;

stadiul democrației;1

Ținând cont de următoarele aspecte :

prezența statului ca instituție socială, politică, juridică ;

amploarea relațiilor bănești ;

apariția economiei de piață ;

putem spune că a fost favorizată apariția finanțelor, ca un concept foarte vast și care ar cuprinde ca și componentă, activitatea fiscală.

Activitatea fiscală apare ca un ansamblu al proceselor de formare și redistribuire a resurselor mai întâi sub forma lor naturală, apoi sub formă bănească, necesare colectivităților locale, celor statale, legate de amenajarea obiectivelor de interes public.

Dacă activitatea fiscală se referă la constituirea resurselor financiare publice, finanțele publice includ și activități privind utilizarea resurselor financiare ale statului, unitățile administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice precum și controlul utilizări lor. Aceste resurse financiare publice se constituie și se gestionează prin :

bugetul de stat ;

bugetul asigurărilor de stat ;

bugetele locale ;

bugetele fondurilor speciale ;

bugetul trezoreriei statului ;

bugete ale altor instituții publice autonome ;

Pe lângă acest obiectiv major fiscalitatea răspunde și unor obiective vizând :

încurajarea anumitor activități necesare pe plan social printr-un regim fiscal mai atrăgător și descurajarea activităților dăunătoare climatului social sau stării de sănătate sau educație ;

protecția socială a unor categorii defavorizate ale populației :

scutiri de la plata impozitului pe salarii ;

scutiri de la plata impozitului agricol pentru invalizi, văduve de război ;

reduceri cu 50% a impozitului pe venitul agricol pentru :

* persoane handicapate asimilate cu gradele I, II

de invaliditate ;

* persoane fizice în vârstă de peste 65 de ani care își

lucrează singure pământul ;

scutirea de taxe asupra mijloacelor de transport a autoturismelor,

motocicletelor care aparțin invalizilor și sunt adaptate invalidității acestora ;

reducerea cu 50% a taxelor pentru vizitarea muzeelor, caselor

memoriale și monumentelor istorice de arhitectură și arheologie de către elevi, studenți și militari în termen.

În cadrul finanțelor publice, fiscalitatea contribuie la :

constituirea fondurilor publice de resurse bănești ;

redistribuirea veniturilor între membrii societății determinând atenuarea unor inegalități cu privire la venituri între cetățeni ;

educarea civică a cetățenilor și dezvoltarea responsabilității acestora pentru realizarea obligațiilor obștești prin stabilirea unor termene de plată a impozitelor și taxelor , precum și a unor amenzi, penalizări sau majorări de întârziere ;

controlul activității fiscale pentru combaterea faptelor ilicite, concurenței neloiale, evaziunii fiscale. Din acest punct de vedere putem spune că este importată obligația cetățenilor și agenților economici care au datorii fiscale să întocmească declarațiile prevăzute de lege pentru plata impozitelor și a taxelor.

Evaziunea fiscală, este sustragerea prin orice mijloace în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine.

Această sustragere a agentului economic de la plata obligațiilor legale către stat constituie mai degrabă o evitare a acestei plăți, nu întodeauna intenționată sau conștientizată. De aceea evaziunea fiscală poate fi :

legală – valorifică inteligent inconsecvențele prevederilor legale ;

nelegală (frauda fiscală ) – încălcarea evidentă a prevederilor

normative;

Pentru o înțelegere mai aprofundată a fenomenului , economiști, juriști și chiar sociologi au emis diferite opinii legate de :

inegalitatea tratamentului aplicat contribuabililor sub aspectul taxelor;

caracterul spoliar al taxelor;

caracterul “sportiv” al fraudei deoarece fiecare contribuabil tinde să-și apere averea;

Contribuabilul este ostil organelor fiscale deoarece este sub impresia că este supus permanent la un regim de micșorare a averii sale.

De fapt cele două scopuri :

al Guvernului – care tinde să-și maximizeze veniturile la buget ;

al agentului economic – care tinde să-și maximizeze profitul net ,

nu sunt contradictorii decât la un nivel superficial pentru că în realitate prosperitatea agentului atrage după sine prosperitatea bugetului și reciproca: un buget relaxat duce la beneficii ale agenților economici.

În ceea ce privește sistemul fiscal, dat de totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoane fizice și juridice și a altor venituri, el este guvernat de anumite principii:

individualității – semnifică faptul că fiscalitatea nu trebuie să aibă drept obiectiv influențarea eronată a opțiunilor individuale pe care le fac cetățenii pentru a-și satisface nevoile lor, pe care le resimt efectiv ;

nediscriminării – impozitul trebuie să fie stabil urmând reguli care sunt aceleași pentru toți ;

impersonalității – prelevarea nu trebuie să implice cercetări de tip inchizițional asupra vieții persoanelor sau gestunii întreprinderilor ;

neutralității – interpretat din punct de vedere al gestiunii optimale și al dinamicii progresului economic ;

legitimității – specifică că sunt considerate să rămână libere de impozit acele venituri care provin din servicii efectiv redate colectivității, venituri din muncă, etc .

nonarbitru – prin care se afirmă că impozitul trebuie să fie prelevat după principii simple, clare si care să nu dea loc la nici un arbitraj.

2.2. Structura sistemului fiscal

Sistemul fiscal are trei componente interdependente :

Impozite și taxe ca venituri ale statului

Mecanismul fiscal

Aparatul fiscal

2.2.1. Impozite și taxe ca venituri ale statului

Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din venitul sau averea

persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale.

Definiția clasică a impozitului spune că acesta este o contribuție obligatorie, necondiționată și fară compensare la suportarea sarcinii publice.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social, dar în mod diferit, de la o etapă la alta de dezvoltare a economiei.

În legătură cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri:

impozitul nu este un scop în sine ci urmărește asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adică participarea tuturor cetățenilor la cheltuielile publice;

prin impozite se realizează și o redistribuire a veniturilor cetățenilor între diferitele paturi ale populației;

scopul inițial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea publică, de regulă, lui i se asociază și unul aflat dincolo de sfera financiară, anume faptul că este folosit de stat pentru a-și asigura intervenția în viața social economică;

ca regulă generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, adică, contribuabilul nu poate pretinde prestrea unui serviciu de către autoritatea publică;

impozitul nu are o destinație specială; 2

Impozitul poate reprezanta o pârghie financiară deosebit de importantă prin intermediul căreia statul poate interveni în economie. De altfel reprezintă cea mai eficientă cale prin care statul poate încuraja anumite tipuri de activități sau de a determina restrângerea acestora.

Câteva din modalitățile tehnice de transformare a impozitului într-un instrument al politicii economice și sociale:

adaptarea bazei de calcul al impozitelor;

instituirea de monopoluri;

instituirea unui sistem de scutiri și înlesniri;

supradimensionarea impozitelor;

sisteme de restituire fiscală;

Taxele, ca formă a impozitelor indirecte, reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice și juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții de drept public.

Ele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor și anume :

caracter obligatoriu ;

titlu nerambursabil ;

urmărirea în caz de neplată ;

Dacă impozitele nu presupun o contraprestație din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Pe de altă parte taxele conțin și elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior contravalorii serviciilor prestate de instituțiile respective.

După natura lor taxele pot fi :

taxe judecătorești ;

taxe notariale ;

taxe consulare ;

taxe ce se încasează de către organe ale administrației de stat ;

Tehnica așezării și perceprerii fiecărui impozit sau taxe presupune precizarea inui anumit număr de elemente definitorii-comune tuturor tipurilor de impozite și taxe:

subiectul impozabil;

suportatorul impozitului;

obiectul ipozabil;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota de impunere;

termenul de plată;

asieta sau modul de așezare a impozitului;

1. Subiectul impozabil, numit adesea plătitor sau contribuabil esta persoana fizică sau juridică obligată la plata unui impozit către stat.

2. Suportatorul impozitului, este persoana care suportă efectiv impozitul din veniturile sale.

3. Obiectul impozabil, reprezintă materia supusă impozitării, care poate fi: veniturile, averea, suma vânzărilor. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificilă. De regulă, aceasta se face pe baza declarației contribuabilului. În alte cazuri, ea se evaluează conform unor norme fixate de către autoritatea publică sau se face o expertiză fiscală.

4. Sursa impozitului este reprezentată de venit, dar și de avere.

5. Unitatea de impunere este în fapt unitatea de masură a materiei impozabile exprimată fie în unități valorice, fie în unități naturale. Spre exemplu la venit, unitatea de impunere este unitatea monetară, la avere avem metru pătrat pentru terenuri sau capacitatea cilindrică, pentru automobile.

6. Cota de impunere reprezintă impozitul ce revine pe unitatea de măsură a materiei impozabile. Aceasta poate fi exprimată în procente sau în unitate monetară.

Cotele de impozitare exprimate în procente pot fi :

progresive;

progresive în tranșe;

proporționale;

Cota de impunere poate fi aparentă, (cea prevăzută de lege) sau reală (care poate fi mai mică sau mai mare decât cea aparentă, datorită unui sistem de scutiri sau penalizări).

7. Termenul de plată este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar, la impozitul microintreprinderilor trimestrial etc.)

8. Asieta sau modul de așezare a impozitului, reprezintă un grup de operațiuni prin intermediul cărora se definește în fiecare caz în parte, forma concretă a impozitului și modul în care se așează3

Așezarea unui impozit presupune:

constatarea și evaluarea materiei impozabile;

stabilirea cuantumului impozitului datorat de către contribuabil;

perceperea sau încasarea impozitului;

Impozitele pot fi clasificate în funcție mai multe criterii deoarece unul și același impozit poate avea diferite implicații în viața social-economică, în funcție de poziția de pe care a fost apreciat.

Asemenea criterii de clasificare sunt:

impactul asupra suportatorului ;

neutralitatea față de contribuabil;

obiectul impozabil;

scopul introducerii impozitului;

frecvența perceperii;

locul în care impozitul se face venit;

în funcție de impactul asupra suportatorului impozitele pot fi:

impozite directe: se stabilesc în sarcina plătitorului în funcție de venitul pe care îl obține, fie în funcție de averea sa. Ca regulă generală, la impozitele directe plătitorul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoană.

Impozitele indirecte: nu se stabilesc în mod direct pe plătitor, ci asupra vânzării de bunuri sau prestărilor de bunuri sau prestărilor de servicii și lucrări. Ele vizează cheltuirea veniturilor, motiv pentru care mai sunt denumite impozite pe cheltuieli. La impozitele indirecte suportatorul este cu totul alta persoană decât plătitorul, în cele din urmă, suportatorul fiind consumatorul final.

în funcție de neutralitatea față de contribuabil:

impozite reale: se stabilesc în funcție de mărimea materiei impozabile (imobile, pământ) facând abstracție de situația personală a plătitorului;

impozite personale: sunt cele ce țin cont de situația contribuabilului și sunt reprezentate, în special, de impozitele pe venit; se mai numesc și impozite subiective;

după obiectul impozabil impozitele pot fi:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe cheltuieli;

după scopul introducerii impozitului:

impozite cu caracter fiscal, adică urmăresc să producă venituri pentru buget și se vizează randamentul lor;

impozite cu caracter de ordine, adică cu scopul de a asigura ordine într-un anumit sector(taxa pe divorț)

în funcție de frecvența perceperii regăsim:

impozite permanente;

impozite incidentale;

în funcție de locul în care impozitul se face venit :

impozite federale;

impozite statale;

impozite ale colectivităților locale;

Noul Cod Fiscal al României, intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, reglementează cadrul legal pentru impozitele și taxele care constituie venituri la bugetul de stat și la bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora.

Astfel impozitele și taxele reglementate de codul fiscal sunt:

impozitul pe venit;

impozitul pe profit;

impozitul pe veniturile microintreprinderilor;

impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;

impozitul pe reprezentanțe;

taxa pe valoare adăugată;

accizele;

impozitele și taxele locale;4

Impozitele directe reprezintă contribuții bănești ale celor care realizează venituri sau posedă avere și care se particularizează prin impactul imediat asupra plătitorului. Ca regulă general, impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane.

Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche și mai simplă, ci și forma care poate asigura echitatea fiscală.

Indiferent că este pe venit sau pe avere, acest tip de impozitare are o incidență directă adică plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul.

O caracteristică importantă a impozitelor directe este aceea că de regulă, acestea au un cuantum și termen de plată ce pot fi precizate în prealabil și ca atare, pot fi cunoscute de către contribuabil.

Impozitele directe se manifestă sub două forme :

1. impozite reale

– impozitul pe clădiri;

– impozitul pe teren;

– taxa asupra mijloacelor de transport;

impozite personale:

– impozitul pe venit;

– impozitul pe avere;

1.Impozitele directe reale se caracterizează prin aceea că aici obiectul impunerii se definește în mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe clădiri, pe pământ etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori și de aceea, de multe ori, sarcina suportată de plătitor nu este echitabilă, neținându-se seama de capacitatea plătitorului de a realiza venit și de a plăti impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la impozitele personale.

2. Impozitele personale se definesc prin aceea că, la așezarea lor se ține seama și de situația personală a plătitorului,contează nu doar veniturile și averea dar și obligațiile personale. Cel mai bun exemplu de impozit personal este venitul global.

Alături de impozitele directe orice țară apelează și la impozitele indirecte care îmbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum).

Pentru a pune în evidență conținutul și necesitatea impozitării indirecte se impune comparerea diferențelor ce există, atât din punct de vedere stiințific, cât și din punct de vedere juridic administrativ, între cele două mari categorii de impozite: directe și indirecte.

Spre deosebire de impozitele directe, unde obiectul impunerii este averea, în cazul celor indirecte obiectul impunerii îl constituie consumul acesteia.

Impozitarea indirectă are marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un profit, o avere, ci o circulație o vânzare, o cumpărare, un consum. Un alt avantaj îl reprezintă rapiditatea perceperii impozitului și în același timp este și mai puțin costisitoare decât impozitarea directă.

Marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o parte, ca urmare a proporționalității cotei de impunere, iar pe de altă parte, din cauza faptului că nu ține seama de situația personală a plătitorului.

Principalele categorii de impozite indirecte sunt:

taxele de consumație;

taxa pe valoare adăugată;

accizele;

taxele vamale;

monopolurile fiscale;

taxele de înregistrare și de timbru;

2.2.2. Mecanismul fiscal

Mecanismul fiscal constă în impunerea veniturilor văzută ca un complex de măsuri și operații efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei personae fizice sau juridice. Impunerea are atât o latură de natură politică cât și una de ordin etnic concretizată în metodele și tehnicile utilizate pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil și a cuantumului impozitului.

Evaluarea bazei impozabile se poate realiza apelând la trei metode :

evaluarea directă – bazată pe probe ;

evaluarea indirectă –bazată pe prezumție ;

evaluare normativă;.

Metoda indirectă cunoaște trei variante de realizare :

pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil – se specifică impozitul de tip real și permite stabilirea cu aproximație a mărimii obiectului impozabil fără să se ia în considerare situația persoanei care deține obiectul respective;

evaluare forfetară – organele fiscale cu acordul subiectului impozabil;

evaluare administrativă – organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe care le au la dispoziție;

Metoda directă are două variante de realizare :

pe baza declarației unei terțe persoane

Aceasta presupune existența unei declarații scrise de o terță persoana care cunoaște mărimea obiectului impozabil și care este obligată prin lege să o depună la organe fiscale,

are avantajul că elimină în cea mai mare parte posibilitatea sustragerii de la impunere a uniei părți din materia impozabilă.

2. pe baza declarației plătitorului de impozit

Această a doua variantă se realizază cu participare directă a subiectului impozitului care este obligat să țină o evidență privind veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfășoară, să întocmească și să înainteze o declarație organelor fiscale în care să specifice veniturile pe care le realizează, respectiv averea pe care o posedă. Neajunsul acestei variante este reprezentat de posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părți însemnate din materia impozabilă prin intermediul declarațiilor nesincere care nu pot fi controlate de organele fiscale în condițiile secretului comercial bancar.

2.2.3. Aparatul fiscal

Prin definiție aparatul fiscal este un ansamblu de instituții și organisme care asigură partea legislativă a fiscalității și totodată execuția ei.

Legislația fiscală este inițiată de Ministerul de Finanțe și Guvern. Ea este supusă aprobării Parlamentului , o parte din Ministerul finanțelor, Garda Financiară, Curtea de Conturi. Administrațiile Financiare minicipale și județene, Direcția Generală a Vămilor, asigură execuția, realizarea veniturilor la bugetul de stat, respectiv a încasării impozitelor și taxelor de la agenții economici și persoanelor fizice.

Curtea de Conturi: este organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar. Înființarea Curții de Conturi este prevăzută de Constituția României din 1991, care stabilește că organizarea și funcționarea să se reglementează prin lege organică.

Necesitatea și importanța Curții de Conturi sunt determinate de faptul că, în conformitate cu principiile democratice ale organizării și funcționării statului, popilația trebuie să cunoască, din sursă independentă și competentă, dacă impozitele plătite și averea publică sunt administrate conform legii.

Prin modul cum este concepută și organizată, Curtea de Conturi care funcționează pe lângă Parlamentul României și își exercită funcțiile în deplină independență și în conformitate cu dispozițiile prevăzut în Constituție și în celelalte legi ale țării are menirea de a asigura populației atât cunoașterea dacă banii de care se dispensează prin impozite și averea publică sunt administrate conform legii, cât și convingerea că toți cet care nu respectă legea sunt obligați la răspundere, la recuperare prejudiciilor cauzate.

Curtea de conturi are două principale atribuții:

atribuții de control: asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

atribuții jurisdicționale:

să prezinte anual, Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate;

să controleze la cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, modul de gestionare a resurselor publice ți să raporteze despre cele constatate.

Curtea de Conturi este organizată și funcționează pe baza principilului independenței, ceea ce inseamnă:

Curtea de Conturi se supune numai legii;

Programul său de control este decis în mod autonom;

Sunt obligatoruii numai hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului prin care se cere Curții de Conturi să efectueze acțiuni de control;

Nici o altă autoritate publică nu o mai poate obliga;

Principiul independenței curții de conturi este statuat prin lege;

Independența membrilor săi, numirea acestora de către Parlament, iar a judecătorilor financiari de către Președintele României;

Inițierea acțiunilor de control din oficiu;

Buget propriu;

Stabilirea salariului prin lege specială;

Autonomie în recrutarea personalului de control;

Acces neîngrădit la informațiile necesare atribuțiilor sale;

Din punct de vedere organizatoric Curtea de Conturi este compusă din:

Secția de control ulterior;

Secția jurisdicțională;

Colegiul Jurisdicțional al Curții de Conturi;

Camerele de Conturi județene;

Procurorul general financiar și procurorii financiari;

Secretariatul general al curții de conturi;

Curtea de Conturi își exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.

De asemenea, Curtea de Conturi urmărește respectarea legilor și aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate și eficiența în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.5

Ministerul de finanțe este instituția de maximă importanță, cu rol de sinteză în desfășurarea activității structurilor economice, financiare și fiscale din România.

Ministerul Finanțelor, în numele statului, efectuează, prin aparatul specializat, controlul administrării și utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale și locale ale administrației de stat, precum și lae instituțiilor de stat și verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, societăți comerciale și alți agenți economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat.

Aparatul specializat al Ministerului Finanțelor acționează operatin pentru prevenirea și combaterea fraudelor,contravențiilor și infracțiunilor la regimul fiscal, vamal și de prețuri, luând măsurile prevăzute de lege.

Controlul financiar al statului se organizează și funcționează în Ministerul Finanțelor și se realizează prin:

Direcția generală a controlului financiar de stat;

Garda financiară;

Direcția generală a contolului financiar de stat are următoarele atribuțiuni:

controlează administrarea și utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat, unităților finanțate de la buget;

controlează utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general;

verifică folosirea mijloacelor și a fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat;

verifică exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege și de actele constitutive a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat;

dispune de luarea de măsuri în vederea înlăturării și prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar contabilă a administrației centrale locale, precum și a regiilor autonome;

corectarea și completarea bilanțurilor contabile și vărsarea la buget a impozitelor și a altor venituri legal datorate statului;

aplicarea de măsuri pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul prețurilor și tarifelor;

suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar –contabile și fiscale;

La cererea organelor de control financiar, conducerile și salariații administrației, instituțiilor de stat și agenților economici supuși controlului au obligația:

să pună la dispoziție registrele și corespondența, actele, documentele justificative, dările de seamă, bilanțurile contabile și alte documente necesare controlului;

să prezinte pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează sau le au în păstrare, care potrivit legii intră sub incidența controlului;

să dea informații și explicații scrise și verbale, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul controlului;

să elibereze, documentele solicitate în original sau copii certificate;

să asigure sprijinul și condițiile necesare bunei desfășurări a controlului și să-și dea concursul pentru clarificarea constatărilor;

Garda financiară este un control financiar, militarizat, neîncazamat, care funcționează potrivit legii, în cadrul Ministerul Finanțelor.

Garda financiară exercită control operativ și inopinat în legătură cu:

aplicarea și executarea legilor financiare și a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor;

respectarea normelor de comert, urmărind să împiedice activitățile de contrabandă și orice procedee interzise de lege.

verificarea registrelor și a altor documente din care rezultă îndeplinirea obligațiilor fiscale;

să efectueze, în condițiile și potrivit Codului de procedură penală, percheziții în localuri publice sau particulare dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse mărfuri sau instalații cu care se fabrică produse fără îndeplinirea obligațiilor fiscale sau dacă comit alte fraude fiscale;

să confiște, în condițiile legii, obiectele sau produsele, corpuri delicte, sustrase de la plata impozitelor și taxelor sau a căror fabricație și desfacere este interzisă, precum și să ridice documente care pot servi la dovedirea fraudelor sau contravențiilor descoperite;

să constate contravenții și să aplice sancțiunile corespunzătoare potrivit competenței prevăzute de lege;

să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracțiunile constatate cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu;

să poarte uniforma, să păstreze, să folosească ți să facă uz de armamentul și mijloacele din dotare, în condițiile legii.

Membrii Gărzii financiare sunt funcționari publici și au următoarele ierarhii:

comisar șef;

comisar principal I ;

comisar principal II ;

Garda financiară desfărșoară zilnic sau la anumite perioade controale de specialitate fără a fi necesar un ordin special, precum și acțiuni care se execută numai în baza ordinelor și delegațiilor speciale date de Ministerul Finanțelor.

CAPITOLUL 3

IMPOZITUL PE VENIT

3.1. Definiție și sfera de cuprindere a impozitului pe venit

Impozitele pe venit sunt acele impozite la care plătitorul,(una și aceeași persoană cu suportatorul) sunt persoana fizică sau juridică care realizeată venit.

În practica finanțelor publice se cunosc două modalități principale de așezarea impozitelor directe în raport de tratamentul veniturilor:

impunerea separată a fiecărui tip de venit realizat din surse și locuri diferite;

impunerea globală ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent de sursa acestora;

Prima modalitate este mai simplă și ușor de realizat, se micșorează cheltuielile de colectare a impozitelor dar nu se realizează echitatea fiscală. Impozitarea globală conduce la împărțirea egală a sarcinii fiscale asupra contribuabililor și la echitate fiscală prin impozitarea în funcție de posibilitățile economice concrete ale subiectului impozabil și prin introducerea deducerilor personale.

În țara noastră s-a trecut la impozitarea globală începând de la 1 ianuarie 2000.

Impozitul pe venitul global este suma datorată de contribuabil pentru veniturile realizate în anul fiscal.

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt următoarele:

venituri din activități independente;

venituri din salarii;

venituri din cedarea folosinței bunurilor;

venituri din pensii;

venituri din premii ;

venituri din activități agricole;

alte surse;1

În afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizează există și alte venituri cum sunt cele din dividende și dobânzi și altele a căror impunere este finală și se impozitează separat.

3.1.1. Impozitul pe veniturile din activități independente

Veniturile din activități independente provin din trei surse principale:

activități comerciale;

profesii liberale (medici, avocați, consultanți);

drepturi de proprietate intelectuală (brevete, mărci, drepturi de autor);

Sunt considerate venituri comerciale, veniturile din fapte de comert ale contribuabililor, din prestări de servicii, precum și din practicarea unei meserii.

Veniturile obținute din exercitarea de profesii libere sunt obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, arhitect, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.

Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, drepturi de autor și altele.

Venitul din activități independente se determină ca diferența între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Venitul brut cuprinde:

sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfășurarea activității;

veniturile sub formă de dobânzi din creanțe comerciale sau din alte creanțe utilizate în legătură cu o activitate independentă;

câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii;

veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă;

Nu sunt considerate venituri brute:

aporturile în numerar sau în natură făcute la începerea activității;

sume primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

sumele primite ca despăgubiri;

sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donații;

Pentru ca o cheltuială să fie considerată deductibilă trebuie să îndeplinească trei condiții:

să fie efectuată în interesul direct al activității;

să fie cuprinsă în cheltuielile exercițiului financiar în cursul căruia au fost plătite;

să fie justificată cu documente;

Există însă și cheltuieli care nu sunt deductibile. Dintre acestea sunt:

sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

donații de orice fel;

amenzile, confiscările, penalitățile de întârziere datorate autorităților române sau străine;

ratele aferente creditelor angajate și dobânzile acestora;

cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliță de asigurare;etc

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați să organizeze și să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglemenărilor în vigoare privind evidența contabilă, și să completeze Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislație.

Venitul net dintr-o activitate independentă și care este desfășurată de către contribuabil, individual, fără salariați, se determină pe baza normelor de venit.

Normele se eliberează de către Ministerul Finanțelor Publice și conțin nomenclatorul activităților pentru care venitul net se stabilește pe baze de norme de venit și precizează regulile care se utilizează pentru stabilirea acestor norme de venit.

Direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale au obligația de a stabili și publica anual normele de venit înainte de data de 1 ianuarie a anului în care urmează a se aplica normele respective.

Dacă un contribuabil desfășoară două sau mai multe activități desemnate, venitul net din aceste activități se stabilește pe baza celei mai ridicate norme de venit pentru respectivele activități.

Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net de determină pe bază de norme de venit nu au obligația să organizeze și să conducă contabilitate în partidă simplă pentru activitatea respectivă.

Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabilește prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

o cheltuială deductibilă egală cu 40% din venitul brut;

contribuțiile sociale obligatorii plătite;1

3.1.2. Impozitul pe veniturile din salarii

Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani2.

Salariul curinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Salariile se stabilesc prin contracte individuale și colective între angajator și reprezantanții acestora.

Salariul minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre a Guvernului după consultarea sindicatelor și patronatelor.

În prezent salariul minim brut stabilit de Guvern este de 3.100.000 lei.

Impozitul pe salarii reprezintă una dintre sursele veniturilor bugetare importante, care se regăsește la toți agenții economici care angajează personal conform legii .Prin perceperea acestuia, se urmărește participarea salariaților la asigurarea veniturilor bugetare și a echității în sfera participării lor la formarea veniturilor bugetare.

Baza de calcul a impozitului pe salarii cuprinde toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract de muncă individual sau a unui statut special prevăzut de lege ,indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Determinarea lunară a impozitului pe venitul din salarii termenul de plată a acestuia

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.

Impozitul lunar se determină astfel:

la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei unice de 16% asupra venitului net calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii (contribuția la asigurările sociale 9,5 %, contribuția la fondul de șomaj 1%, contribuția la asigurările sociale de sănătate 6,5% ), și a deducerilor personale acordate pentru luna respectivă. Deducerile personale se acordă diferențiat in funcție de mărimea salariului și de numărul de persoane aflate în întreținere, acestea putând fi rudele contribuabilului până la gradul al doielea inclusiv. Cu cât mărimea salariului este mai mare cu atât deducerile personale sunt mai reduse.

La veniturile de peste 30 milioane lei nu se mai acordă deduceri personale.

pentru veniturile realizate în afara funcției de bază prin aplicarea cotei unice de impozit de 16 % asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 a lunii inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

Declararea și plata impozitului pe venit

Potrivit codului fiscal, declarația fiscală se depune de către persoanele obligate, la termenele stabilite de acesta.

Obligația de a depune declarația privind impozitul din venituri salariale revine angajatorului. Acesta trebuie să întocmească și să depună declarația la organul fiscal unde își are declarat sediul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare realizării veniturilor pentru care se calculează .

Declarația 100 se depune pe suport magnetic însoțită de 2 exemplare pe suport de hârtie. Nedepunerea ei atrage după sine posibilitatea ca organul fiscal să stabilească din oficiu obligația fiscală prin estimarea bazei de impunere .

Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fișele fiscale. Plătitorul de venituri are obligația să completeze fișele fiscale pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor. Plătitorul este obligat să păstreze fișele fiscale pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până la ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.

Modelul și conținutul formularelor se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

3.1.3. Impozitul pe venituri din cedarea folosinței bunurilor

Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietari, uzufructuar sau alt deținător legal, altele decât veniturile din activități independente.

Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și /sau echivalentul în lei al veniturilor în natură și se stabilește pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole stabilite prin hotărîri ale consiliilor județene și respectiv, ale Consiliului General al Municipiului București, ca urmare a propunerilor direcțiilor teritoriale de specialitate a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal.

Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiași termen direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pentru a fi comunicate unităților fiscale din subordine.

3.1.4. Impozitul pe veniturile din investiții

Veniturile din investiții cuprind:

dividende;

venituri impozabile din dobânzi;

câștiguri din transferul titlurilor de valoare;

venituri din operațiuni de vânzare cumpărare de valută la termen, pe bază de contract și alte operațiuni similare;

venituri din lichidare/dizolvare, fără lichidare a unei persoane juridice;

Impozitul pe veniturile din dividende: veniturile sub formă de dividende, inclusiv sume primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice odată cu plata acestora către acționari sau asociați. Termenul de plată a impozitului este până la data de 25 inclusuv a lunii urnătoare celei în care se face plata.

Impozitul pentru venitul din dobânzi se calculează și se reține de către plătitorii de astfel de venituri, la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, în cazul dobânzilor capitalizate, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. Cota de impozit aplicată acestor venituri din dobânzi este de 10% din suma acestora.

Impozitul pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, se calculează, se reține și se virează de către intermediarii acestor transferuri. Acest impozit în procent de 10%, urmează să fie aplicat începînd din data de 1 iunie 2005 și se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Impozitul pe veniturile din operațiuni de vânzare cumpărare de valută la termen, se calculează, se reține și se plătește de intermediarul tranzacțiilor. Cota de impozit este de 10% , se aplică începând cu data de 1 iunie 2005, și se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Impozitul asupra transferului de proprietate asupra părților sociale și valorilor mobiliare se calculează și se reține de cel care dobândește părțile sociale sau valorile imobiliare, în momentul încheierii tranzacției, pe baza contractului încheiat între părți. În situația în care părțile contractante convin ca plata părților sociale sau a valorilor imobiliare să se facă eșalonat, termenul de virare a impozitului pentru plătitorii de astfel de venituri, este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

3.2. Impozitul pe venit la S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL

3.2.1 Calcularea și contabilizarea impozitului pe venitul din salarii la S.C. VIA

VIA TERRA SPEDITION SRL

Activitatea societății se desfășoară la sediul social și la încă două puncte de lucru unul fiind în localitatea Zalău, județul Sălaj și altul în Comuna Sudrigiu, județul Bihor.

Pentru o mai bună analiză a cheltuielilor cu salariile evidența acestora se ține analitic pe cele trei puncte de lucru : Cluj, Zalău, Sudrigiu.

La sediul social își desfășoară activitatea conducerea societății compusă din director general, director executiv, director de exploatare, director calitate, director economic și personalul tesa format din economiști, ingineri, responsabil resurse umane, casieri- operatori. La Zalău și la Sudrigiu se află personalul muncitor prin specificul activității format din: sefi manevră, manevranți, mecanici de locomotivă, ajutor mecanic de locomotivă, electricieni, electromecanici, muncitori necalificați, etc.

Perioada analizată pentru calculul impozitului pe salarii este luna martie 2005.

III.2.1 Calculul imozitului pe veniturile din salarii

Fond salariu Cluj = 34.803.000 lei –

Contribuție la asigurări sociale 9,5% = 3.306.285 lei –

Contribuție fond somaj 1% = 348.030 lei –

Contribuție la asigurările de sănătate 6,5% = 2.262.195 lei –

Deduceri personale = 0 lei –

(deduceri personale nu se acordă la salarii

mai mari de 30 milioane lei)

Venit bază de calcul impozit venit = 28.886.000 lei

Impozit pe venitul din salarii = 28.886.000 x 16% = 4.621.760 lei

Fond salariu Zalău = 13.343.426 lei –

Contribuție la asigurări sociale 9,5% = 1.267.625 lei –

Contribuție la fondul de șomaj 1% = 127.875 lei –

(salar tarifar 12.787.500 lei)

Contribuție la asigurările de sănătate 6,5% = 867.323 lei –

Deduceri personale(2 copii) = 3.800.000 lei –

Venit bază de calcul impozit venit = 7.280.603 lei

Impozit pe venitul din salarii = 7.280.000 x 16% = 1.164.896 lei

Fond salariu Sudrigiu = 9.130.434 lei –

Contribuție la asigurări sociale 9,5% = 867.391 lei –

Contribuție la fondul de șomaj 1% = 84.000 lei –

(salar tarifar 8.400.000 lei)

Contribuție la asigurările de sănătate 6,5% = 593.478 lei –

Deduceri personale = 3.500.000 lei-

Venit bază de calcul impozit venit = 4.085.565 lei

Impozit pe venitul din salarii = 4.085.000 x 16% = 653.600 lei

3.2.2 Contabilizarea impozitului pe venitul din salarii

Impozit pe venitul din salarii Cluj = 4.621.760 lei

Impozit ve veniturile din salariu Zalău = 1.164.896 lei

Impozit pe veniturile din salariu Sudrigiu = 653.690 lei

Total = 6.440.425 lei

421 = % 16.164.597

Personal remunerații datorate 4312 Contribuția pentru asigurări sociale 5.441.301

4372 Contribuția personalului 559.905

la fondul de șomaj

Contribuția personalului la fondul 3.722.966

de sănătate

444 Impozitul pe venitul din salarii 6.440.425

III.2.3 Contabilizarea fondului de salar și a contribuțiilor datorate de angajator

Total fond salar = 57.276.760 lei

Contribuția unității la asigurări sociale 22% = 12.600.909 lei

Contribuția unității la fondul de sănătate angajator 7% = 4.009.380 lei

Contribuția unității la fondul de șomaj 3% = 1.718.306 lei

Contribuția unității la fondul de boli profesionale 1,149% = 658.111 lei

Comision I.T.M. 0,75% = 429.576 lei

Înregistrarea fondului de salar

641 = 421 57.276.860

Cheltuieli cu remunerațiile Personal remunerații datorate

personalului

Înregistrarea contribuției unității la asigurările sociale

6451 = 4311 12.600.909

Cheltuielile unității la Contribuția unității la

asigurările sociale asigurările sociale

Înregistrarea contribuției unității la fondul de șomaj

6452 = 4371 1.718.306

Cheltuielile unității la Contribuția unității la

fondul de șomaj fondul de șomaj

Înregistrarea contribuției unității la fondul de sănătate

6453 = 4313 4.009.380

Cheltuielile unității la Contribuția unității la

fondul de sănătate fondul de sănătate

Înregistrarea contribuției la fondul de boli profesionale și accidente

635 = 4381 658.111

Cheltuieli cu alte impozite Alte datorii sociale

taxe și alte vărsăminte

asimilate

Înregistrarea comisionului datorat Inspectoratului de Muncă

635 = 447 429.576

Cheltuieli cu alte impozite Alte impozite, taxe

taxe și alte vărsăminte și vărsăminte

asimilate asimilate

Se întocmește și se depune declarația privind obligațiile la bugetul de stat

(anexa nr.1)

CAPITOLUL 4

IMPOZITUL PE PROFIT

4.1. Locul și rolul impozitului pe profit

Profitul, ca și rezultat concret al unei activități lucrative este definit ca o diferență între veniturile realizate de o entitate economică și cheltuielile care au contribuit la realizarea acestor venituri într-o anumită perioadă de timp.

Impozitul pe profit reprezintă o sursă de alimentare cu venituri la bugetul de stat pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

4.1.2. Elementele definitorii ale impozitului pe profit

1. Anul fiscal

2. Contribuabili și sfera de aplicare a impozitului pe profit

3. Determinarea impozitului pe profit

Anul fiscal : este în principiu anul calendaristic

În cazul înființării contribuabilului, în cursul anului fiscal perioada impozabilă începe:

la data inregistrării acestuia la Registrul Comerțului ;

la data înregistrării acestuia în registrul de evidență a judecătoriilor ;

la data intrării în vigoare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei persoane juridice ;

În cazul desfințării unui contribuabil, în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă încetează :

la data înregistrării în Registrul Comerțului a cererii de fuziune sau diviziune cand se produce încetarea existenței persoanelor juridice supuse acestor operațiuni ;

la data radierii din Registrul Comerțului în care a fost înregistrată înființarea contribuabilului ;

la data încetării contractului de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei persoane juridice ;

Contribuabilii și sfera de aplicare a impozitului pe profit

Sunt obligați la plata impozitului pe profit, următoarele persoane denumite în contribuabili :

persoanele juridice române ;

persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România ;

persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică ;

persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în Romînia sau din vânzarea /cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică ;

persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice romîne, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică ; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține de către persoana juridică romînă.

Sfera de aplicare a impozitului pe profit

1.Agenții economici nominalizați pentru plata impozitului pe profit sunt :

persoanele juridice romăne pentru profitul obținut din orice sursă, atât în România cât și în străinătate;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România pentru profitul aferent acelui sediu permanent

persoanele juridice sau fizice nerezidente care desfășoară activități în România ca beneficiari ori parteneri împreună cu o persoană juridică română într-o asociere sau o altă entitate ce nu dă naștere unei persoane juridice, pentru profitul realizat în România ;

persoanele jurudice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietățile imobiliare situate în România sau din vânzarea cesionarea titlurilor de participare deținute la persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri ;

persoanele fizice rezidente acociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică asupra părții din profitul impozabil al ascocierii atribuite persoanei fizice rezidente ;

2.Agenții economici exceptați de la plata impozitului pe profit sunt :

trezoreria statului ;

instituțiile publice ;

persoanele juridice care române care plătesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor ;

fundațiile romane ;

cultele religioase , pentru activități economice care sunt utilizate pentru susținerea activităților cu scop caritabil ;

cultele religioase pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produsele necesare activității de cult ;

instituțiile de învățământ particulare acreditate , precum și cele autorizate ;

asociațiile de proprietari constituiteca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari ;

fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar ;

fondul de compensare a investitorilor ;1

Determinarea impozitului pe profit

Baza de calcul a impozitului pe profit este profitul impozabil care se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal din care se scad veniturile neimpozabile și se adaogă cheltuielile nedeductibile. Deci baza de calcul a impozitului pe profit, respectiv profitul impozabil, este :

Pim = Vt – Ct – Vn + Cn ,

în care :

Pim – profitul impozabil

Vt – venituri totale

Ct – cheltuieli totale

Vn – venituri neimpozabile

Cn – cheltuieli nedeductibile

VENITURI NEIMPOZABILE

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil :

dividendele primite de la o persoană juridică română ;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare precum și a diferențelor din reevaluare a investițiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de participare ;

veniturile din anularea obligațiilor unei persoane juridice, dacă obligațiile se anulează în schimbul titlurilor de participare la respectiva persoana juridică ;

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-au acordat deducere, venituri din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile ;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

CHELTUIELI DEDUCTIBILE

Pentru determinarea profitului sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Sunt considerate cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri următoarele :

cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către conrtibuabil ;

cheltuieli efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale ;

cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă, boli profesionale sau riscuri profesionale ;

cheltuieli de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte buniri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor ;

cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate de către salariați și administratori, în cazul în care contribuabilul realizează ptofit în exercițiul curent și/sau din anii precedenți ;

contibuția la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit ;

taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă ;

cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat ;

cheltuielile de marketing, studiul pieții, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, participarea la târguri și expoziții la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii, în cazul in care contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și /sau în anii precedenți, precum și în situația în care acesta se află înăuntrul perioadei de recuperarea pierderii fiscale, conform legii ;

cheltuielile de cercetare- dezvoltare ;

cheltuieli pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management a calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate ;

cheltuieli pentru protejarea mediului și conservarea resurselor ;

taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comert și industrie, organizațiile sindicale și patronale ;

pierderile înregistrate, după data de 1 ianuarie 2007 , la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate , ca urmare a încheierii procedurii de faliment a debitorilor, pe baza hotărîrii judecătorești prin care se atestă această situație.

CHELTUIELI CU DEDUCTIBILITATE LIMITATĂ

Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată :

cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit ;

suma cheltuielilor cu îndemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și sau în anii precedenți. În cazul în care contribuabilul realizează pierdere acestea se suportă în limita nivelului stabilit pentru instituțiile publice ;

cheltuielile sociale în limita unei cote de 2% aplicată asupra fondului de salarii realizat (ajutoarele pentru naștere; înmormântare, ajutoarele pentru boli incurabile; cheltuieli efectuate cu unități precum grădinițe, creșe; cadouri în bani sau în natură acordate salariaților etc)

perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice ;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate, în limita prevederilor legii anuale a bugetului de stat ;

cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale, în limita echivalentului în lei a 2.000 euro anual ;

cheltuieli cu provizioane și rezerve ;

cheltuielile cu dobanda și diferențele de curs valutar ;

amortizarea;

cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii ocupaționale, în limita stabilită potrivit legii ;

cheltuieli cu primele de asigurare private de sănătate, în limita stabilită potrivit legii ;

cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de legea locuinței, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10% ;

cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal în baza unui contract încheiat între părți în acest scop ;

cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții. Aceste cheltuieli trebuie justificate legal pentru a fi deductibile fiscal ;1

CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE

Cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal sunt :

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat;amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale

cheltuielile provind bunurile de natura stocurilor sau activelor corporale constatate lipsa din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferntă;

cheltuielile cu taxa pe valoare adăugată aferntă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă ;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților altele decât cele generate de plăți pentru bunurile sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii ;

cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz ;

cheltuielile înregistrate de societățile agricole pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați,peste cota de distribuție din producția relizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau de asociere ;

cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și diferențele nefavorabile aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vanzarea –cesionarea acestora ;

cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile ;

cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative ;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului ;

alte cheltuieli salariale sau asimilate acestora care nu sunt impozitate la angajat ;

cheltuieli cu servicii de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activle contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanția bancară pentru creditele utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau leasing, potrivit clauzelor contractuale ;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu neîncasate. În această situație, contribuabilii, care scot din evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz ;

cheltuielile de sponsorizare sau mecenat efectuate potrivit legii ;

4.2. Plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale

Contribuabilii au obligația de a plati impozitul pe profit trimestrial pâna la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Banca Naționala a României, comerciale bancare, persoane juridice române, și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozitul pe profit lunar, până la date de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

Organizațiile nonprofit au obligația de a plăti impozitului pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor care se calculează impozitul.

Contribuabili care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit, până la termenul prevăzut pentru depunerea stuațiilor financiare. În cursul anului fiscal, contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenul de plată al impozitului pe profit, inclusiv.

4.3. Determinarea și contabilizarea impozitului pe profit la S.C. VIA TERRA

SPEDITION SRL

Principala sursă de date pentru evaluarea rezultatelor întreprinderii o constituie contul de profit și pierdere. Performanțele economice ale societății sunt determinate cu ajutorul unui tablou contabil care grupează ansamblul operațiunilor de gestiune ale unui exercițiu financiar, exprimate în venituri și cheltuieli, generatoare de profituri sau pierderi, denumit contul de profit și pierdere.2

Contului 121 “Profit și pierdere”, este un cont bifuncțional, care la sfîrșitul exercițiului financiar reflectă pierderea sau profitul realizat.

Obligația de plată către bugetul statului se evidențiază cu ajutorul contului

441 “Impozitul pe profit”, un cont de pasiv, iar soldul creditor la sfârșitul lunii reflectă datoria către bugetul de stat.

1. Se înregistrează factura nr 7755332/10.03.2005 reprezentînd prestații transport furnizor S.N.T.F.M. „CFR Marfă ” SA București :

% = 401 117.983.205

624 Furnizori

Cheltuieli de transport 99.145.550

4426

T.V.A. deductibilă 18.837.655

2.Se înregistrează factura nr.9890945/23.03.2005 reprezentînd prestații transport

furnizor S.N.T.F.M. „ C.F.R.Marfă ” Cluj Napoca:

% = 401 1.395.474.245

624 Furnizori

Cheltuieli de transport 1.816.028.778

409

Furnizori debitori – 643.361.345

4426

T.V.A deductibilă 222.806.812

3. Se înregistrează factura nr.8981387/21.03.2005 reprezentînd prestații transbordare

vagoane, furnizor TVM Iași:

% = 401 178.815.909

628 Furnizori

Alte chelt.cu serviciile exec.de terți) 150.265.470

4426

T.V.A. deductibilă 28.550.439

4. Se inregistrează factura nr.7996858/20.03.2005 reprezentând convorbiri telefonice,

furnizor Telemobil SA București:

% = 401 24.470.087

626 Furnizori

Chelt.poștale și taxe de telecomunicații 20.563.088

4426

T.V.A. deductibilă 3.906.989

5. Se înregistrează factura nr.7290593/25.03.2005, reprezentînd tarife transport local

martie 2005, client S.C. Siloctub S.A Zalău :

411 = % 1.639.659.826

Clienți 704

Venituri din servicii prestate 1.377.865.400

4427

T.V.A. colectată 261.794.426

6. Se înregistrează factura nr. 7290534/25.03.2005, reprezentând tarife transport local

martie 2005, client S.C. Sanex S.A.Cluj (anexa nr.) :

411 = % 3.184.882.616

Clienți 704

Venituri din servicii prestate 2.676.371.946

4427

T.V.A colectată 508.510.670

Închiderea conturilor de cheltuieli

121 = % 2.162.696.027

624 1.915.174.328

626 20.563.087

628 150.265.470

635 1.087.687

641 57.276.860

6451 12.600.909

6452 1.718.306

6453 4.009.380

Închiderea conturilor de venituri

704 = 121 4.054.237.346

Baza de calcul a impozitului pe profit este de 1.891.541.319 lei.

Calculul impozitului este următorul:

1.891.541.319 x 16% = 302.646.611 lei

Reținerea și plata impozitului pe profit

691 = 441 302.646.611

Plata impozitului pe profit

441 = 5121 302.646.611

Se întocmește și se depune declarația privind impozitul pe profit(anexa nr.1)

Capitolul 5

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

5.1. Definiția și caracteristicile microintreprinderii

Microintreprinderea este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiții :

are înscrisă ca obiect de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii sau comerțul;

are de la 1 până la 9 salariați;

a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro intr-un an fiscal;

capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice;1

Persoanele juridice care se înființează în cursul anului fiscal pot opta în cererea de înscriere la registrul comerțului pentru plata impozitului pe profit sau pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor.

Opțiunea este definitivă pentru anul fiscal respective și pentru anii fiscali următori, cât sunt îndeplinite toate cele patru condiții mai sus amintite.

Pentru a-și păstra calitatea de microintreprindere în termen de 60 de zile de la înregistrarea la registrul comerțului, persoana juridică nou înființată are obligația de a angaja personal salariat în baza unui contract de muncă.

Microintreprinderile plătitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

În cazul în care, în cursul anului fiscal, una din condițiile nu mai este îndeplinită, microintreprinderea are obligația de a păstra pentru anul fiscal respectiv, regimul de impozitare pentru care a optat. Astfel persoana juridică care și-a pierdut statutul de microintreprindere, devine plătitoare de impozit pe profit. De asemenea are obligația de a depune o declarație de mențiuni, la organele fiscale în raza cărora își desfășoară activitatea, până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microintreprinderilor.

Nu pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice române care desfășoară :

activități în domeniul bancar;

activități în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii;

desfășoară activități în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;

au capitalul social deținut de un acționar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajați;

5.2. Baza impozabilă și cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă din care se scad

veniturile din variația stocurilor;

veniturile din producția de impobilizări corporale și necorporale;

veniturile din exploatare reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale și a altor resurse pentru finanțarea investițiilor;

veniturile din provizioane;

venituri rezultate din anularea datoriilor și majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil;

veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii.

Dacă persoana juridică desfășoară activități care impun folosirea casei de marcat, atunci la achiziționarea acesteia, din baza impozabilă se scade valoarea de achiziție a casei de marcat, în baza actului de cumpărare, în trimestrul în care a fost pusă în funcțiune.

Anul fiscal al unei microintreprinderi este anul calendaristic

Cota de impozit pe venituril microintreprinderii este de 3% aplicată asupra veniturilor, cu excepția celor enumerate mai sus.

5.3. Plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale

Calculul și plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor se efectueată trimestrial, pînă la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Tot până la această dată microintreprinderile au obligația de a depune declarația de impozit pe venit.2

Reținerea și plata impozitului pe venitul microintreprinderii

698 = 441 X

Plata impozitului pe venitul microintreprinderii

441 = 5121 X

CAPITOLUL 6

TAXA PE VALAOAREA ADĂUGATĂ

6.1. Definiția și sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată (T.V.A.)

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect stabilit și perceput în fiecare stadiu al producției și al distribuției bunurilor economice.

T.V.A. este un impozit universal deoarece se aplică asupra cvasitotalității bunurilor economice rezultate atât din activitatea de exploatare, cât și din activitatea financiară de fructificare a capitalului. În același timp, este un impozit neutru, deoarece se aplică asupra cvasitotalității activităților economice, iar nivelul lui este independent de întinderea circuitului economic.1

T.V.A. se caracterizează prin transparență adică cunoașterea în orice moment exact și concret mărimea impozitului și a obligației de plată ce îi revine.

Adoptarea T.V.A. în practica financiară a României poate fi considerată o premiză pentru stimularea exporturilor și diminuarea importurilor, pentru accelerarea circuitului economic din intreprinderi, pentru stimularea investițiilor și creșterea productivității muncii, în general pentru îmbunătățirea activității economico financiare a unității economice.

În sfera de aplicare a T.V.A. –ului intră operațiunile care îndeplinesc, cumulativ, următoatele condiții :

să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată cu plată sau o operațiune asimilată acestora ;

să fie efectuate de persoane impozabile prin care se ințelege orice persoană, indiferent de statutul său juridic, care efectuează de o manieră independentă, activități economice în calitate de producător, comeciant, prestator de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole ți cele ale profesiunilor libere sau asimilate. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri;

se cuprind de asemenea, în sfera taxei pe valoarea adăugată importurile de bunuri ;

Operațiunile impozabile pot fi :

operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele de 9% , respectiv 19% ;

operațiuni scutite cu drept de deducere pentru care nu se datorează T.V.A. dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite penrtru bunurile sau serviciile achiziționate ;

operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată și nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate ;

operațiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată, pentru care nu se datorează T.V.A. în vamă ;

6.2. Persoanele impozabile și activitatea economică

Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activitățile economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

Activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Nu acționează de o manieră independentă angajații sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice, dacă tratarea lor ca persoane neimpozabile ar produce ditorsiuni concurențiale.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în aceleași condiții legale ca și cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică.

Sunt asimilate instituțiilor publice în ceea ce privește regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, orice entități a căror înființare este reglementată prin legi sau hotărîri ale Guvernului, pentru activitățile prevăzute prin actul normativ de înființare, care nu creează distorsiuni concurențiale, nefiind desfășurate și de alte persoane impozabile.

Operațiunile ce cad sub incidența taxei pe valoarea adăugată sunt :

livrările de bunuri

prestările de servicii

importurile de bunuri

6.3. Locul operațiunilor supuse taxei pe valoarea adăugată

Locul unei livrări de bunuri se consideră a fi în România atunci când :

locul de unde a pornit expediția bunurilor sau transportul către beneficiar, indiferent dacă bunurile sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de terți ;

locul unde se găsesc bunurile în momentul cînd are loc livrarea, în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate ;

locul livrării bunurilor se consideră a fi în România, în cazul în care locul de unde a pornit expediția sau transportul se află în afara României, însă destinația finală este în România.

Locul prestărilor de servicii se considera a fi în România când prestatorul își are stabilit în Româia sediul activității economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile ori în lipsa unui astfel de sediu, domociliul sau reședința sa obișnuită, cu următoarele excepții :

locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliară, pentru lucrările de construcții montaj executate pentru realizarea, repararea și întreținerea bunurilor mobile, indiferent de locul unde este situat sediul prestatorului- în țară sau în stăinătate ;

locul de plecare a transportului de bunuri sau de persoane, respectiv locul de sosire a transportului sferent bunurilor importate ;

locul unde beneficiarul are stabilit sediul activității sau în lipsa acestuia domiciliul stabil al acestuia. În această categorie se încadrează :

închirierea de bunuri mobile corporale ;

operațiuni de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile ;

cesiuni sau concesiuni dreptului de autor, de brevete, de licențeși alte drepturi similare ;

serviciile de publicitate ;

serviciile consultanților, inginerilor, avocaților, experților contabili șialte servicii similare ;

prelucrerea de date, furnizarea de informații, relizarea și furnizarea de programe informatice , licenșe de programe informatice ;

operațiuni bancare, financiare, de asigurare, reasigurare ;

punerea la dispoziție de personal ;

locul unde serviciile sunt prestate efectiv și anume :

activități culturale, artistice, sportive, științifice, educative, de divertisment sau similare

prestările accesorii trasportului cum sunt : încarcarea –descarcarea mijloacelor de transport, nanipulare, paza și depozitarea marfurilor ;

lucrări efectuate asupra bunurilor mobile corporale ; 2

6.4 . Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator de T.V.A. este tranzacția comercială. Exigibilitatea T.V.A. ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile și/sau prestării serviciilor cu următoarele excepții cân exigibilitatea ia naștere la :

data înregistrării declarației vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import;

data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

data plății prestatorului extern, în cazul plăților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import;

data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestațiile de servicii care dau loc la decontări sau plăți succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăți;

data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignație;

data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane juridice impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit ;

data colectării monedelor din mașina pentru mărfurile vândute prin mașini automate;

termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte operațiunile de leasing;

pentru livrările de bunuri cu plata în rate, exigibilitatea T.V.A. intervine la data prevăzută pentru plata ratelor;

6.5. Baza de impozitare și cotele de taxa pe valoarea adăugată

Baza de impozitare o reprezintă prețurile de achiziție și în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării bunurilor sau prestării serviciilor, precum și tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului sau a unui terț, inclusiv subvențiile legate de prețul acestor operațiuni, esclusiv taxa pe valoarea adăugată cum ar fi: impozitele, taxele, comisioanele, cheltuielile de ambalare transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

Baza de impozitare pentru bunurile importate, este constituită din valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaogă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate potrivit legii.

Nu se includ în baza de impozitare:

– rabaturile, remizele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor, în condițiile prevăzute în contractele incheiate ;

– sumele reprezentând daune interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;

– dobânzile percepute pentru plăți cu întârziere, livrări cu plata în rate, operatiuni de leasing ;

– valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb fără facturare ;

– sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia ;

-taxa de reclamă și publicitate și taxa hotelieră care sunt percepute de către autoritățile publice locale prin intermediul prestatorilor ;

Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.

Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii și sau bunuri :

– dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții ;

– livrarea d manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității ;

– livrările de proteze de orice fel și accesoriilor acestora cu excepția protezelor dentare ;

– livrările de produse ortopedice ;

– medicamentele de uz uman și veterinar ;

– cazarea în cadru sectorului hotelier sau a sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping ;3

6.6. Regimul deducerii taxei pe valoare adăugată

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabilește ca difernță între valoarea T.V.A. facturată pentru bunurile livrate și serviciile prestate, denumită T.V.A colectată și valoarea T.V.A. aferentă intrărilor de bunuri și servicii prestate denumită T.V.A. deductibilă .

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă.

Pentru a-și putea exercita dreptul de deducere a T.V.A. deductibilă, persoanele impozabile sunt obligate să justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabili înregistrați ca plătitori de T.V.A.

Dreptul de deducere se exercită lunar prin scăderea taxei deductibile din T.V.A. colectată. Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operațiune, ci pentru ansamblul operațiunilor realizate în cursul unei luni.

În cazul în care taxa dedusă potrivit legii este mai mare decât taxa colectată, rezultă taxa de rambursat, iar în situația în care taxa colectată este mai mare decât taxa dedusă potrivit legii rezultă taxa de plată la bugetul de stat.

Persoanele înregistrate ca platitor de T.V.A pot solicita rambursarea soldului sumei

negative negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de T.V.A din perioada fiscala de raportare, decontul fiind și cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă o persoană imozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, acesata nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 50 milioane lei aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

6.7. Obligațiile plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată

Înregistararea la organele fiscale : în calitate de plătitori de T.V.A, trebuie să depună la organul fiscal teritorial o declarație de mențiuni în termen de 15 zile de la înființare în care să menționeze data de la care este plîtitor de T.V.A. Același termen de 15 zile operează și în cazul declarației de mențiuni privind trecerea de la regimul de scutire la cel de plătitor de T.V.A. , precum și scoaterii din evidența ca plătitor de T.V.A. în cazul încetării activității.

Întocmirea documentelor fiscale : constă în obligația oricărei persoane înregistrate ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată să emită facturi fiscale. Factura fiscală este un formular cu regim special de tipărire și înseriere și personalizat pentru fiecare agent economic în parte. Facturile se întocmesc manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, la livrarea produselor și mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, pe baza dispoziției de livrare, avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente care atestă executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor.

Persoanele impozabile care nu sunt înregistrați ca platitori de T.V.A., nu au dreptul să emită facturi fiscale și nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către altă persoană, în documentele emise.

Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată.

Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăși finele lunii ăn care a avut loc livrarea.

Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente:

seria și numărul facturii ;

data emiterii facturii ;

numele, adresa, codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura ;

numele, adresa și codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii ;

denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate ;

valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată ;

cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare ;

valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile ;

Nu au obligația să emită factură fiscală persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru următoarele opearțiuni, cu excepția cazurilor când beneficiarul solicită factura fiscală :

-transportul persoanelor cu taximetre, precum și transportul persoanelor pe baza biletelor de calătorie sau a abonamentelor ,

– livrări de bunuri prin magazinele de comerț cu amănuntul și prestări servicii către populație, consemnate în documente fără nominalizarea cumpărătorului ;

Evidența operațiunilor impozabile și depunerea decontului

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, au următoarele obligații din punct de vedere al evidenței operațiunilor impozabile:

să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să se poată determina baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate,precum și cea dedictibilă aferentă achizițiilor.

Evidența operațiunilor privind T.V.A. se ține conducând următoarele registre :

-„Jurnalul pentru vanzări ” cu ajutorul căruia se ține evidența operativă a vanzărilor și a T.V.A.-ului.

-„Jurnalul pentru cumpărări” cu ajutorul căruia se ține evidența operativă a cumpărărilor și a T.V.A.-ului deductibil. Aceste jurnale pot fi completate manual sau pot fi editate prin softuri informatice cu respectarea conținutului lor reglementat .

să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată .

să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități .

să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune.

să întocmească și să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale inclusiv, decontul de taxă pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice.

Plata taxei pe valoarea adăugată

Persoanele obligate la plata taxei pe valoarea adăugată trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, stabilită prin decontul întocmit pentru fiecare perioadă fiscală până la data la care au obligația depunerii acestuia.

Plătitorii de T.V.A. trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor din import definitiv, la organul vamal, conform regimului în vigoare privind plata taxelor vamale.

6.8. Contabilizarea operațiunilor privind taxa pe valoarea adăugată

Potrivit actualului Plan de conturi general, conatabilizarea operațiunilor privind taxa pe valoarea adăugată se realizaează cu ajutorului contului 442 „Taxa pe valoarea adăugată detaliat în următoarele conturi operaționale de gradul II :

1) Contul 4423 „T.V.A. de plată ” cu ajutorul căruia se ține evidența T.V.A plătit la bugetul statului. Este un cont de pasiv.

În creditul contului de înregistrează :

-diferențele rezultate le finele perioadei între T.V.A colectată mai mare și T.V.A deductibilă ;

În debitul contului se înregistrează :

-plățile efectuate către bugetul statului, reprezentțnd T.V.A. ;

-taxa pe valoarea adăugată de recuperat, compensată;

-datorii anulate ;

Soldul contului reprezintă T.V.A. de plată.

2) Contul 4424 „T.V.A. de recuperat ” cu ajutorului căruia se ține evidența T.V.A. de recuperat de la bugetul statului. Este un cont de activ.

În debitul contului se înregistrează

-diferențele rezultate la sfîrșitul perioadei între T.V.A deductibilă și T.V.A colectată;

În creditul contului se înregistrează :

-T.V.A. de incasat de la bugetul statului sau T.V.A. de recuperat compensată în perioadele următoare cu T.V.A. de plată ;

Soldul contului reprezintă T.V.A. de recuperat de la bugetul statului.

3) Contul 4426 „T.V.A. deductibilă ”, cu ajutorul acestui cont de ține evidența T.V.A.

deductibilă. Este un cont de activ.

În debitul acestui cont se înregistrează:

-sumele reprezentând T.V.A. deductibilă ;

-sumele reprezentând T.V.A. evidențiată anterior ca amanată la plată ;

În creditul contului se înregistrează:

-sumele compensate din T.V.A. colactată;

-diferențele rezultate la sfârșitul perioadei între T.V.A. deductibilă și T.V.A. colectată;

Contul nu prezintă sold la sfârșitul perioadei .

4) Contul 4427 „T.V.A. colectată ” , cu jautorul acestui cont se ține evidența T.V.A.

colectată. Este un cont de pasiv.

În creditul contului se înregistrează:

-T.V.A. colactată aferente vânzarilor de bunuri, lucrărilor executate și serviciilor prestate ;

-T.V.A. aferentă lipsurilor imputate ;

-T.V.A. neexigibilă devenită exigibilă ;

-T.V.A. aferentă avansurilor încasate de la clienți ;

În debitul contului se înregistrează :

-T.V.A. de plată, datorată bugetului de stat ;

-sumele reprezantând T.V.A. deductibilă ;

-T.V.A. aferentă garanțiilor pentru bună execuție a lucrărilor, reținute de către beneficiari ;

-decontarea T.V.A. aferentă avansurilor încasate ;

Contul nu prezintă sold la sfârșitul perioadei.

5) Contul 4428 „ T.V.A. neexigibilă ”.

Este un cont bifuncțional.

În creditul contului se înregistrează:

-T.V.A. aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și executărilor de lucrări cu plata în rate conform prevederilor legale

-T.V.A. aferentă mărfurilor din unitățile comerciale cu amănuntul ;

-T.VA. aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și executării de lucrări pentru care nu au întocmit facturi ;

-T.V.A. aferentă facturilor cu plata în rate, precum și cea aferentă facturilor sosite devenită deductibilă ;

În debitul contului se înregistrează:

-T.V.A. aferentă cumpărăturilor efectuate cu plata în rate ;

-T.V.A. aferentă vînzărilor de mărfuri din unitățile comerciale cu amănuntul ;

Soldul contului reprezintă T.V.A. neexigibilă.

6.9. Evidența contabilă a taxei pe valoarea adăugată la S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL

Înregistrarea în contabilitate a T.V.A. deductibilă

1. Se înregistrează factura nr 7755332/10.03.2005 reprezentînd prestații trasport furnizor S.N.T.F.M. „CFR Marfă ” SA București :

% 401 117.983.205

624 Furnizori

Cheltuieli de transport 99.145.550

4426

T.V.A. deductibilă 18.837.655

2.Se înregistrează factura nr.9890945/23.03.2005 reprezentînd prestații transport

furnizor S.N.T.F.M. „ C.F.R.Marfă ” Cluj Napoca:

% 401 1.395.474.245

624 Furnizori

Cheltuieli de transport 1.816.028.778

409

Furnizori debitori – 643.361.345

4426

T.V.A deductibilă 222.806.812

3. Se înregistrează factura nr.8981387/21.03.2005 reprezentînd prestații transbordare

vagoane, furnizor :

% 401 178.815.909

628 Furnizori

Alte chelt.cu serviciile exec.de terți) 150.265.470

4426

T.V.A. deductibilă 28.550.439

4. Se inregistrează factura nr.7996858/20.03.2005 reprezentând convorbiri telefonice,

furnizor Telemobil SA București :

% 401 24.470.087

626 Furnizori

Chelt.poștale și taxe de telecomunicații 20.563.087

4426

T.V.A. deductibilă 3.906.989

Înregistrarea contabilă a T.V.A. colectată

1. Se înregistrează factura nr.7290593/25.03.2005, reprezentînd tarife transport local

martie 2005, client S.C. Siloctub S.A Zalău:

411 % 1.639.659.826

Clienți 704

Venituri din servicii prestate 1.377.865.400

4427

T.V.A. colectată 261.794.426

2. Se înregistrează factura nr. 7290534/25.03.2005, reprezentând tarife transport local

martie 2005, client S.C. Sanex S.A.Cluj:

411 % 3.184.882.616

Clienți 704

Venituri din servicii prestate 2.676.371.946

4427

T.V.A. colectată 508.510.670

Pe baza facturilor intrate de la furnizori și a celor emise către clienți se întocmesc

registrele jurnal pentru cumparări și vânzări pe luna martie 2005 (anexa nr.2,anexa nr.3)

Înregistrarea contabilă a T.V.A de plată luna martie 2005

1. Se închide contul de T.V.A. deductibilă :

4427 = 4426 274.101.895

T.V.A. colectat T.V.A. deductibilă

2. Se înregistrează T.V.A. de plată luna martie 2005 :

4427 = 4423 496.203.201

T.V.A. colectată T.V.A. de plată

3. Se plătește taxa pe valoarea adăugata aferentă lunii martie 2005:

4423 = 5121 496.203.201

T.V.A. de plată Conturi la bănci în lei

Se întocmește și se depune decontul privind taxa pe valoarea adăugată(anexa nr.4)

CAPITOLUL 7

ACCIZELE

7.1. Introducere în problematica accizelor

Distinct de T.V.A. în toate statele, există taxe speciale de consumație care „lovesc” numai anumite produse, de necesitate mai redusă, de lux sau cu caracter nociv.

Accizele sunt considerate ca un mijloc de apărare sanitară, fizică a națiunii având în vedere că ele vizează mai ales, produse de tutun, băuturi alcoolice și cafea. Sfera de aplicare a accizelor este însă mai extinsă și se poate modifica în funcție de politica financiară adoptată de stat în anumite perioade.

Accizele practicate în România, au în principal o funcție fiscală – de a asigura venituri la bugetul de stat. Prin majorarea lor în ultimii ani s-a urmărit reducerea deficitului bugetar la anumite limite. Ele au și o funcție socială, în măsura în care contribuie la protejarea producției naționale față de concurența străină.1

Începând cu data de 1 iulie 1993, impozitul pe circulația mărfurilor, a fost înlocuit de taxa pe valoarea adăugată și în paralel cu aceasta s-au dezvoltat accizele, o taxa specifică țărilor cu economie de piață.

Modul de stabilire a accizelor a fost diferit de la o etapă la alta a dezvoltării economice, astfel:

prin aplicarea unor cote procentuale asupra bazei de impozitare, sistem de calcul care a avut o serie de efecte negative cum ar fi: fenomene de evaziune fiscală în cazul băuturilor alcoolice prin subevaluarea bazei de impozitare și comercializarea ilicită a produselor de acest gen provenită din import;

prin aplicarea unor sume fixe stabilite pe unitate de măsură exprimată în ECU, aplicat pe produse sau grupe de produse cun ar fi: alcool, băuturi alcoolice, țigarete, cafea și produse petroliere. Acest mod de calcul era unul greoi, deoarece trebuia să se țină seama tot timpul de fluctuația periodică a cursului leu/ECU și ineficient în lupta împotriva inflației drept care s-a înregistrat o scădere alarmantă a veniturilor bugetare.

Accizele se datorează într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de către producători, importatori sau achizitori, iar cotele sau sumele fixe, după caz sunt unice atât pentru produsele realizate la intern, cât și pentru cele din import. Deosebirea esențială față de T.V.A., care se aplică la fiecare stadiu al circuitului economic este aceea că accizele se introduc în baza de impozitare a T.V.A.

Accizele constituie în țările în care se aplică o sursă de venit apreciabilă, facil de obținut, la un cost puțin ridicat, sunt în general sensibile la inflație, înregistrându-se o scădere puternică a randamentului lor. Faptul că se aplică asupra valorii în vamă, la care se adaogă taxele vamale, în cazul produselor importate sau în sumă fixă asupra cantităților de petrol sau gaze livrate, face ca aceste taxe să-și diminueze randamentul în condiții de inflație puternică.

În lume ponderea accizelor în totalul prelevărilor obligatorii variază de la o țară la alta astfel:

moderată în Belgia, Germania, Sua;

ridicată în Portugalia, Grecia, Irlanda;

Structura lor diferă în egală măsură:

țările nordice impozitează puternic băuturile alcoolice;

țările de sud taxează mai puțin băuturile alcoolice;

țări precum Franța, Germania și Belgia aplică taxe medii;

Accizele, constituind o sursă importantă de venituri bugetare, ușor de procurat,

prin ele se urmăresc obiective bugetare dar și eficiență administrativă.

Regula de eficiență este următoarea: taxarea unui bun trebuie să fie proporțională cu elesticitatea cererii în raport cu prețul. Însă produsele precum băuturile, țigările, aparatura electronică, carburanții nu comportă substituiri puternice, deci cererea lor este considerată în general inelastică în raport cu prețul. În realitate inelasticitatea cererii în raport cu prețul nu este întotdeauna verificată. Astfel, populația este foarte sensibilă la costul carburantului. Transportul poate fi înlocuit cu transportul în comun și o astfel o modalitate a costului carburantului provoacă substituiri între cele două modalități de transport.

7.2. Sfera de aplicare a accizelor

Accizele fac parte din categoria impozitelor indirecte și sunt taxe speciale de consumație care se aplică doar la anumite produse.

În prezent în România se plătesc accize pentru următoarele produse provenite din import sau din producția internă. Acestea sunt:

bere;

vinuri;

băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri;

produse intermediare;

alcool etilic;

produse din tutun;

uleiuri minerale și electricitate;2

Plătitorii de accize sunt:

agenții economici-persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate care produc sau importă astfel de produse;

agenți economici care cumpără de la producători individuali – persoane fizice – produse de natura accizelor, pentru prelucrare și/sau comercializare;

agenții economici procesatori de produse petroliere;

Momentul datorării impozitelor este diferit în funcție de proveniența produselor pentru care se plătesc accize și anume:

data efectuării livrării pentru produsele din producția internă;

data înregistrării declarației vamale de import, pentru importatori;

data cumpărării produselor de la producătorii individuali, pentru agenții economici achizitori;

Pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este

eliberat pentru consum în România.

7.3. Obligațiile plătitorilor de accize

Pentru diminuarea fenomenelor de fraudă și evaziune și evaziune fiscală manifestate pregnant după 1989, sectorul produselor supuse accizelor și în special în domeniul țigaretelor și băuturilor alcoolice spirtoase, domenii în care piața neagră a manevrat sume uriașe, în ultimii ani au fost instituite anumite măsuri speciale.

Câteva dintre acestea sunt:

marcarea prin timbre și banderole a țigaretelor, produselor din tutun și băuturilor alcoolice;marcarea se efectuează prin timbre și banderole;

supravegherea fiscală a producției interne, importului, circulației și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice;

utilizarea facturilor fiscale speciale;

distrugerea produselor supuse regimului de marcare confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului;

autorizarea comercializării alcoolului, băuturilor acloolice, produselor din tutun și a cafelei. Autorizarea se eliberează ăpe bază de cerere însoțită de o documentație cuprinzătoare, pentru a vaea o evidență clară și precisă a tuturor agenților econimici producători, importatori, sau comercianți de astfel de produse, în vederea reducerii evaziunii fiscale, prin diminuarea producției de contrabandă și a actelor de comerț pe piața neagră. Autorizațiile se emit cu perceperea de taxe. Cuantumul taxelor este diferențiat pe sortimente de produse, după capacitatea de producție anuală și după rețeaua de comercializare.

Agenții economic plătitori de accize, care au efectuat tranzacții cu produse supuse accizelor prin documente fiscale care ulterior au fost pierdute, distruse sau deteriorate au obligația ca în termen de 30 de zile calendaristice din momentul înregistrării pierderii, distrugerii sau deteriorării, să resonstituie, pe baza evidențelor contabile, accizele aferente acestor tranzacții.

În situația nereconstituirii obligațiilor fiscale de către agentul economic, autoritatea fiscală competentă va stabili suma acestora prin estimare, înmulțind numărul documentelor pierdute, distruse sau deteriorate cu media accizelor înscrise în facturile de livrare pe ultimele 6 luni de activitate, înainte de data constatării pierderii, distrugerii sau dereriorării documentelor fiscale.

Orice agent economic plătitor de accize are obligația de a depune la autoritatea fiscală competentă de o declarație de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă. Declarațiile se depun la autoritatea fiscală competentă, de către agenții economici plătitori, până la data de 25 a lunii următoare celei la care se referă declarația.

Accizele se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă.

Pentru alte produse accizabile, provenite din import, plata se face la momentul înregistrării declarației vamale de import.

CAPITOLUL 8

ALTE IMPOZITE ȘI TAXE

8.1. Impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădiri: orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru aceea clădire. Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, impozitul pe clădiri de plătește de către concesionari, locatari, titularii de drepturi de administrare.

În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.

Impozitul pe clădiri se datorează bugetului local al unității admionistrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea.

Există și scutiri de la plata impozitului pe clădiri pentru:

-clădiri minumente istorice indiferent de titularul dreptului de proprietate;

-clădiri proprietatea statului, a unităților administrativ teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

-clădiri lăcașe de cult, clădirile instituțiilor de învățământ autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

-clădirile unităților sanitare;

-clădirile și amenajările funerare;

-clădiri speciale cum sunt:sonde de țiței și gaze; platforme de foraj marin; centralele hidroelectrice, termoelectrice și nucleare; canalizații și rețele de comunicare; căi de rulare; baraje, diguri și construcții accesorii; poduri, viaducte, rețele și conducte de distribuție a apei; etc.

-clădiri realizate din credite cu condiția ca acestea să nu-și schimbe proprietarul timp de zece ani;

Calculul impozitului pe clădiri pentru persoane fizice se face ținând cont de:

locul amplasării clădirii: în mediul rural sau mediul urban;

valoarea impozabilă a unei clădiri, care se determină în funcție de tipul clădirii, zona din cadrul localității, rangul localității;

suprafața clădirii;

anul finalizării clădirii;

În cazul persoanelor juridice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.

Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1% inclusiv.

Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii. În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar impozitul pe clădire se datorează de către proprietar iar valoarea care se ia în calcul pentru stabilirea impozitului este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.

Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică, chier dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.

În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită în cursul unui an impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu înepere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită dau contruită.

Impozitul pe clădiri de plătește anual în patru rate egale până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 5 noiembrie, inclusiv.

8.1.1. Impozitul pe clădiri la S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL

Societatea are în patrmoniu un apartament cu trei camere situat în Cluj –Napoca, care a fost folosit inițil pentru sediul firmei, dar dezvoltarea firmei și creșterea numărului de salariați a făcut ca acest spațiu să fie impropriu pentru buna desfășurare a activității. Acest apartament este folosit în prezent pentru protocol, iar societatea se află în negocieri pentru achiziționarea unei clădiri pentru sediu de firmă.

Pentru locuința aflată în proprietate s-a întocmit și s-a depus declarația privind impozitul pe clădiri iar impoziul aferent a fost plătit la begetul local .(anexa nr.5)

8.2. Impozitul pe teren

Impozitul pe teren se datorează de orice persoană care are în proprietate teren situat în România, datorează pentru aceasta un impozit anual. Impozitul se plătește la bugetul local al unității administrativ teritoriale în raza căreia este situat terenul.

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe teren se plătește de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință după caz.

În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală impozitului pentru terenul respectiv.

Impozitul pe teren nu se datorează pentru suprafața de teren pe care este construită o clădire. Desemenea nu intră în calculul impozitului pe teren următoarele suprafețe:

-terenuri pe care se află un cult religios cunoscut de lege;

-orice teren al unui cimitir, crematoriu;

-terenurile instituțiilor de învățământ, autorizate provizoriu sau acreditate;

-terenurile pe care se află amplasate unități sanitare de interes național, care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;

-orice teren deținut, admiistrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;

-orice teren proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice.

-terenuri ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale,drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Impozitul pe teren se stabilește ținând cont de următoarele elemente:

numărul de metri pătrați;

rangul localității;

zona din cadrul localității;

categoria de folosință;

coeficienți de corecție;

Pentru terenurile dobândite in cursul anului impozitul pe teren se datorează de la data întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobîndit.

Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile care urmează după data achiziției.

Plata impozitului pe teren se face în patru rate egale până la datele de 15 martie,

15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie, inclusiv.

8.3 Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează de orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmaticulat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport cu următoarele excepții:

autoturismele, motocilcetele cu ataș, mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;

navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în delta Dunării, insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;

mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;

Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport și de capacitatea cilindrică a acestora.

Orice persoană juridică care datorează impozit pe clădiri, pe teren sau taxă asupra mijloacelor de transport are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității publice locale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului calendaristic pentru care se calculează impozitul sau taxa.

Responsabilitatea controlului și colectării impozitelor și taxelor locale precum și a amenzilor și penalităților aferente, revine Administrațiilor Publice Locale și organelor de specialitate ale acestora.

Autorităților administrației publice locale le revine obligația de a asigura accesul gratuit la informațiile privind impozitele și taxele locale.

8.4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor

Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație trebuie să plătească o taxă la comartimentul de spacialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

Astfel de taxe și impozite sunt:

taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism;

taxa pentru eliberarea unei autorizații de construcție;

taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete cabine situate pe căile și spațiile publice;

taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism;

Aceste taxe se stabilesc pe baza valorii lucrărilor de construcții declarate de persoana care solicită avizul și se plătește înainte de emiterea avizului. În termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale.În termen de 15 zile de la primirea situației finale privind valoarea lucrărilor compartimentul de specialitate are obligația de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție.

8.5.Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate

Persoanele care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza unui contract sau unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană trebuie să plătească o taxă pentru servicii de reclamă și publicitate.

Taxa se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate.

Cota taxei se stabilește de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% și 3%.

Valoarea serviciilor de reclamă și publicitate cuprinde orice plată obținută sau care urmează să fie obținută pentru serviciile de reclamă și publicitate, cu excepția taxei pe valoarea adăugată.

Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se varsă la bugetul local, lunar până la data de 10 a lunii următoare celei în care intră în vigoare contractul de prestări servicii de reclamă și

publicitate.

8.6. Înregistrarea în contabilitate a impozitelor și taxelor datorate bugetului local

Contul care preia cheltuielile cu impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport și a altor taxe datorate bugetului de stat și bugetului local este contul 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”.

Decontările cu bugetul statului sau cu bugetele locale privind impozitele, taxele și vărsămintele asimilate se evidențiază cu ajutorul contului 446 „ Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”cu analitic pentru fiecare sursă de impozit sau taxă

Astfel articolul contabil arată astfel:

635 = 446. Analitic X

CAPITOLUL 9

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Într-o economie de piață se constată tot mai mult o apropiere între gestiunea întreprinderii și fiscalitate.

Imaginea tradițională a fiscalității ca instrument de constrângere sau de percepere a impozitelor, este înlocuită cu cea de gestiune fiscală a întreprinderii.

Dreptul fiscal, ca ansamblu de norme și reglementări, privind impunearea întreprinderii, se armonizează tot mai mult cu dreptul comercial și cel financiar. La acestea se adaugă dreptul contabil ca ansamblu de norme și reglementări privind elaborerea și utilizarea informației contabile.

Comportamentul fiscal al întreprinderii nu mai este în prezent doar cantonat pe respectarea reglementărilor fiscale, ea are și o „anumită atitudine” în suportarea impozitelor și taxelor guvernată de criteriul securității și eficienței. Ea procedează la așa numita gestiune fiscală care pendulează între intresul microeconomic și cel al macroeconomic.

Odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operație este generatoare de un element fiscal

Impozitele și taxele penetrează tot ce este act de comerț, acumulare și distribuire de resurse reprezentând, „locul” unde se intersectează întreprinderea cu mediul economico social. Existența unei fiscalități a întrepriderii generează necesitatea creării unui sistem informațional care să gestioneze mulțimea regulilor fiscale privind obiectul impunerii, baza de calcul, cota de impozitare, termenul de plată, facilitățile și penalitățile fiscale.

După părerea noastră acest sistem trebuie să aibă un caracter preventiv și asiguratoriu privind drepturile și obligațiile fiscale, precum și sancțiunile în cazul unor nereguli.

Această căutare și asigurare a securității în raporturile de drept, constituie primul deziderat al gestiunii fiscal.

Un al doielea deziderat al gestiunii fiscale este cel al evaluării și calculării obligațiilor de plată.

Al treilea deziderat, care după părerea mea este fundamental, este cel al eficacității fiscale.

Deci prin natura sa fiscalitatea este imperativă, totuși ea lasă întreprinderii posibilitatea unor alegeri care să-i satisfacă cât mai bine interesele (alegerea amortizării accelerate sau deducerea din profitul unei cote de 20% din prețul de achiziție a echipamentul tehnologic, mașini, etc. sau metodele diferite de evaluare oferit de normele contabile, metode care influențează în mod diferit rezultatul financiar și implicit și cel fiscal-LIFO, FIFO, CMP.

Problema fundamentală a raporturilor dintre contabilitate și fiscalitate izvorăște însă din faptul că principiile, regulile, normele și reglementările proprii fiecărui compartiment nu sunt congtuente în toate cazurile.

Lipsa de congruență între dreptul contabil și cel fiscal impune o „conciliere” între contabilitate și fiscalitate. Metodele și tehnicile create în acest sens contribuie la trecerea de la structuri contabile la cele fiscale.

Analizând activitatea societății S.C. VIA TERRA SPEDITION SRL de la înființare și până în prezent se constată o dezvoltare constantă a activității societății și totodată o diversificare a activității.

Cifra de afaceri a crescut de la an la an.

Astfel analizând situațiile financiare de la sfîrșitul anului 2004, se poate constata creșterea cifrei de afaceri cu 114% față de 2003.

Din anexele la bilanț reiese că societatea nu are datorii restante la bugetul de stat șu la bugetul local.

Gradul de fiscalitate de 0,02% relevă o împovărare fiscală scăzută.

În cursul anului s-au înregistrat mici întârzieri la plata datoriilor către bugetul de stat, pentru care nu s-au calculat majorări și penalități la plată. Ca urmare, în bilanțul contabil la 31 decembrie 2004, aceste majorări și penalități de întârziere nu se reflectă.

În acest sens propun pe viitor înregistrarea acestora în momentul producerii acestor întârzieri având în vedere implicațiile acestora în rezultatele financiare.

După cum am constatat din analiza documentelor societății, activitatea se desfășoară în trei puncte de lucru diferite, însă pentru unul din aceste puncte nu s-a depus declarația privind punctul de lucru.

În 2004, în urma unui control al Gărzii Financiare societatea a fost amendată tot pentru nedeclararea unui punct de lucru.

Consider că aceste situații pot fi evitate prin desemnarea unei persoane a cărei sarcini să fie păstrarea permanentă a legăturii societății cu instituții ale statului, aflate în punctele de lucru unde societatea își desfășoară activitatea.

La sfârșitul anului 2004 societatea avea de recuperat T.V.A. de la bugetul de stat în valoare de peste 4 miliarde de lei, sumă care s-a cumulat în perioada aprilie – decembrie 2004,

Conform codului fiscal aflat în vigoare, T.V.A. se poate solicita bugetului de stat atunci când valoarea de recuperat depășește 50 milioane lei. Prin nesolicitarea taxei pe valoarea adăugată de la bugetul de stat, pe de o parte, societatea a imobilizat o sumă de bani considerabilă în mod justificat iar pe de altă parte atunci când solicitarea de rambursare se va produce, controlul făcut de inspectorii fiscali va fi unul mai greoi și de durată.

Soluția ca aceste situații să nu se mai repete, este solicitarea rambursării taxei pe valoarea adăugată ori de câte ori acest lucru reese din declarația depusă.

În ceea ce privește întocmirea și depunerea declarațiilor de T.V.A., acestea s-au depus la termenele legale prevăzute.

O altă neregulă pe care am sesizat-o analizând documentele fiscale ale societății, a fost aceea că unele din facturile emise de către furnizori nu aveau toate datele înscrise pe facturi sau aveau date incorecte. Acestea se refereau la numele incomplet al societății, la codul unic de identificare scris greșit, la lipsa numărului de la Registrul Comerțului, toate acestea putând duce conform codului fiscal la imposibilitatea deducerii T.V.A. din facturile respective. Având în vedere că societatea a solicitat rambursare de T.V.A. aceste facturi incomplete sau greșit întocmite, nu vor fi luate în calcul la stabilirea T.V.A. deductibilă din lunile respective, ceea ce va determina reducerea sumei de rambursat de la bugetul de stat.

În contextul celor expuse mai sus apreciem că o evidență contabilă corectă și performantă, pe lângă faptul că stă la baza deciziilor manageriale, reprezintă și un mijloc deosebit de eficient de a feri societatea de “mâna lungă a fiscalității”.

BIBLIOGRAFIE

Beju Viorel – Metode și Tehnici Fiscale, Editura D.Cantemir, Tg.Mureș ,2002

Oprean Ioan – Bazele contabilității, Editura Dacia Cluj Napoca, 2002

Moșteanu Tatiana- Finanțe publice, Editura Universitară,

Pântea Iacob – Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Dacia, Cluj

Napoca, 2004

Pop Atanasiu – Contabilitatea financiară armonizată cu directivele contabile

europene standardele internaționale de cotabilitate, Editura

Intelcredo Deva, 2004

XXX – Codul Fiscal al României

XXX – Consilier Impozite și taxe 2004

XXX – Revista Tribuna Economică colecție 2003-2004

9. www.http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactivcursuri/FlorinDuma/finanțe-

publice/6.htm

www.ase.ro

www.gardafinanciară.ro/prezentare.php