. Contabilitatea Importului In Comision (s.c. Xyz S.a., Deva)

Economie

. Contabilitatea Importului In Comision (s.c. Xyz S.a., Deva)

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1 – IMPORTUL ÎN COMISION: CADRU GENERAL,

DEFINIȚIE, CONCEPT ȘI CLASIFICARE

Tranzacțiile economice internaționale sunt înțelegeri, respectiv contracte, de regulã de vânzare-cumpărare a mãrfurilor, intervenite între agenți economici rezidenți în țări diferite, “caz în care tranzacția de mãrfuri devine operație de import-export, iar prețul se stabilește în moneda convenitã de pãrți, urmând regimul de plãți în vigoare între țãrile de care aparțin rezidenții. Tranzacțiile de mãrfuri constituie obiect de înregistrare în contabilitate din momentul în care se efectueazã livrãrile, respectiv când iau naștere obligațiile de platã.”

Prin generalizare, tranzacțiile economice internaționale cuprind totalitatea operațiunilor comerciale, de cooperare economicã, financiarã și tehnico-științificã dintre agenți economici rezidenți în diferite țãri. Cu titlu exemplificativ, în sfera de cuprindere a tranzacțiilor economice internaționale ar intra:

vânzarea, cumpãrarea sau schimburile de mãrfuri;

prestãrile de servicii internaționale;

vânzarea sau cumpãrarea de licențe pentru folosirea brevetelor de invenții sau a

proceselor tehnologice;

transporturile și expedițiile internaționale;

operațiuni de asigurãri internaționale;

operațiuni financiar-valutare internaționale;

operațiuni de leasing financiar și operațional internațional;

operațiuni de vânzãri de mãrfuri în consignație sau de depozit temporar al

acestora;

activitãți de turism internațional și în general, orice acte sau fapte de comerț

precum și ofertele, demersurile și tratativele privind asemenea operațiuni

operațiuni de reprezentanțã în afacerile comerciale și de vânzare-cumpãrare a

mãrfurilor în comision.

Pentru realizarea efectivã a tranzacțiilor economice internaționale este necesarã îndeplinirea urmãtoarelor condiții:

interacțiunea entitãților juridice și încheierea de înțelegeri contractuale;

existența structurilor menite sã permitã impulsionarea și dirijarea

resurselor în scopuri lucrative;

asumarea riscurilor referitoare la rezultatele viitoare ale afacerii, în

condițiile climatului complex economic, politic și instituțional;

garantarea sustenabilitãții procesului.

Indiferent de forma tranzacției internaționale adoptatã de o entitate juridicã, expansiunea comercialã externã a unei companii trebuie sã aibã drept suport stabil existența a 3 factori majori și anume:

1. tehnologia adecvatã necesarã depãșirii distanțelor geografice în condiții

optime de rentabilitate, menite sã asigure standardizarea și fragmentarea

procesului de producție;

2. profitul global realizat din ciclul de aprovizionare-producție-distribuție, astfel

încât eșecurile uneia din componentele implicate sã fie acoperite de reușitele

altei componente;

3. sporirea acțiunilor de implicare a statelor în reglarea și controlul afacerilor

internaționale.

In ceea ce privește activitatea de comerț exterior, aceasta se impune cu necesitate cel puțin din următoarele considerente:

prin activitatea de comerț exterior se creazã premisele pentru valorificarea superioarã a

potențialului economic al fiecãrei țari, crescând astfel eficiența economiei naționale;

activitatea de comerț exterior asigurã intrarea de resurse valutare în țarã, echilibrarea

balanței valutare și formarea disponibilităților pentru plata importurilor și a altor

obligații externe ale țării;

prin activitatea de comerț exterior se mențin și se dezvoltã relațiile cu țãrile din

comunitatea mondialã;

exigențele partenerilor externi stimuleazã calitativ producția naționalã, în general și cea

destinatã comerțului exterior, în special.

Asupra contabilității economice internaționale își pun amprenta o serie de factori, dintre care cei mai reprezentativi ar fi:

– regimul juridic al agenților economici participanți la tranzacțiile economice

internaționale;

– trãsãturile economico-financiare ale activitãții de tranzacționare economicã

internaționalã.

În România, odatã cu abolirea monopolului de stat asupra activitãților de tranzacționare economicã internaționalã, la astfel de operațiuni pot participa toți agenții economici, care din punct de vedere al formei juridice, pot fi grupați in:

societãți comerciale care au ca obiect principal de activitate schimbul de mãrfuri

(export-import), prestãri de servicii internaționale, cooperãrile economice

internaționale;

societãți comerciale care au ca obiect secundar de activitate importul-exportul

anumitor categorii de mãrfuri, completându-și astfel obiectul principal de activitate,

respectiv producția și comercializarea bunurilor similare celor importate-exportate;

regiile autonome care pot derula importurile necesare activitaților de producție și

investiții precum și exporturile unei pãrți din producția obținutã;

asociațiile familiale și persoanele fizice care au calitatea de comerciant, care în

funcție de posibilitãțile materiale și financiare de care dispun pot sã intre direct în

relații de afaceri și pe piețele externe.

Comerțul exterior este o ramurã distinctã a unei economii naționale care cuprinde operațiile comerciale sau de cooperare economicã și tehnico-științificã in raporturile cu strãinãtatea privind vânzarea-cumpãrarea de mãrfuri, livrarea de servicii și licențe, consignația sau depozitul, reprezentarea sau comisionul, operațiile financiare, asigurãrile, turismul și, în general, orice acte sau fapte de comerț.

Potrivit acestei definiții, comerțul exterior are 2 componente de bazã:

1. schimburile comerciale cu strãinatatea;

2. cooperarea economicã internaționalã.

Schimburile comerciale ale unei țãri cu strãinatatea îmbracã, în raport de sensul lor, 2 forme și anume:

1. Exportul de mãrfuri, prestații și servicii, care cuprind totalitatea operațiunilor

comerciale prin care o parte din bunurile, prestațiile și serviciile produse într-o țarã

se vând altei țari;

Importul de mãrfuri, prestații și servicii, care cuprind totalitatea operațiunilor

comerciale prin care o țarã cumpãrã din alte țãri bunuri, prestații și servicii, în

vederea satisfacerii exigențelor de consum productive și neproductive.

Importurile de mãrfuri, în țara noastrã, sunt reglementate juridic prin Tariful Vamal de Import al României. Pentru efectuarea operațiilor de import, agenții economici persoane juridice trebuie sã dobândeascã calitatea de importatori.

Activitatea de import se poate desfãșura în 2 modalitãți:

1. import direct, în care derularea operațiunilor de import se realizeazã de cãtre

agenții economici producãtori, în contul și pe riscul lor;

2. import indirect, în care derularea operațiunilor se realizeazã de cãtre agenții

economici specializați în activitatea de comerț exterior, separându-se in acest fel

activitatea de comerț exterior de cea de producție.

Agenții economici specializați în activitatea de comerț exterior pot mijloci efectuarea operațiunilor de import ale agenților economici beneficiari, fie în calitate de comisionari, fie pe cont propriu.

Daca agenții economici specializați in activitatea de comerț exterior acționeazã în calitate de comisionari ai importatorilor, ei efectueazã operațiunile de import în nume propriu, dar în contul și pe riscul agenților economici beneficiari.

Realizate pe cont propriu de cãtre societațile de comerț exterior, operațiunile de import indirect de mãrfuri pot îmbraca urmãtoarele forme:

importuri pe cont propriu – baza juridicã de derulare a acestor operațiuni se

concretizeazã în contractele externe de import încheiate între societãțile de

comerț exterior (SCE) și furnizorii externi, precum și în contractele interne

convenite între SCE și clienții interni. Deci, SCE factureazã clientului intern

toate cheltuielile pe parcurs extern efectuate pentru achiziționarea mãrfurilor,

transportul și asigurarea lor, obligațiile vamale, precum și adaosul comercial

estimat (numit marja importatorului). Referitor la TVA, SCE achitã la bugetul

de stat doar impozitul indirect aferent marjei sale.

importuri în comision – baza juridicã a relațiilor economico- financiare ale

SCE se contureazã prin contractele externe încheiate cu furnizorii externi și

prin contractele de comision convenite cu clienții interni. Importul în comision

este o operațiune de intermediere a unui contract, între beneficiar

(importator) si un furnizor extern (exportator).

În cazul importurilor în comision, avem de luat în considerare cel putin 3 subiecți:

furnizorul extern;

intermediarul;

beneficiarul intern.

Intermediarul realizeazã (în baza contractului de intermediere încheiat cu importatorul) mai multe operațiuni în nume propriu, dar pe contul și pe riscul unitaților beneficiare de import, ocupând funcții multiple:

deconteazã mãrfurile furnizorului extern în condițiile de platã stipulate în contract;

achitã taxele vamale;

achitã toate celelalte cheltuieli din vamã și anexe.

Circuitul material al mãrfurilor în cazul importului în comision este: furnizor extern – vamã, iar pentru decontarea acestora SCE încaseazã de la clienții interni avansuri (inclusiv TVA). Tot SCE este persoana juridicã care achitã obligațiile vamale, prestațiile internaționale (transport, asigurare etc.), pentru ca ulterior sã realizeze regularizãrile corespunzãtoare cu clienții interni.

CAPITOLUL 2 – CONTRACTELE CARACTERISTICE IMPORTULUI ÎN COMISION

Schimburile economice externe se concretizeazã, în principiu, în acte de vânzare-cumpãrare, al cãror suport juridic îl reprezintã contractele de vânzare internaționalã. Activitatea de comerț exterior se poate desfasura în 2 modalitãți:

activitate de comerț exterior directã;

activitate de comerț exterior indirectã.

Importurile indirecte de mãrfuri pot avea loc sub forma importurilor pe cont propriu și a importurilor în comision. Ca formã de derulare a importului indirect desfãșuratã de o societate comercialã specializatã în comerț exterior, importul în comision are multiple implicații de ordin juridic, financiar și contabil:

din punct de vedere juridic, în cazul importurilor în comision se încheie

contracte de comision la intern și contracte ferme la extern;

din punct de vedere financiar, în cazul operațiunilor derulate în comision,

decontarea la intern se face înaintea încasãrii mãrfurilor la extern;

din punct de vedere contabil, în cazul operațiunilor în comision, SCE

înregistreazã în contabilitatea sa cheltuieli proprii de exploatare de natura

cheltuielilor de administrație și conducere și venituri proprii realizate de

comisioanele practicate.

În cazul importului în comision, rolul societãții de comerț exterior derivã din caracterul de comisionar intermediar între furnizor și clienți, atât în faza de contractare cât și în faza de derulare și decontare a importului.

Importul în comision se efectueazã în nume propriu dar pe contul și riscul beneficiarului. Pentru serviciile prestate, SCE percepe un comision calculat la valoarea CIF a mãrfurilor importate. Fluxul mãrfurilor este de regulã direct de la punctul vamal al beneficiarului de import.

Deoarece importul este în comision, SCE nu se încarcã patrimonial cu mãrfurile, ci reflectã doar cheltuielile și veniturile presupuse și generate de aceastã activitate.

În practica schimburilor internaționale, se utilizeazã serviciile a mai multor categortilizeazã serviciile a mai multor categorii de intermediari: comisionari, reprezentanți, dealeri, etc. Acești intermediari nu preiau riscurile inerente tranzacțiilor de comerț exterior, funcția lor fiind sã reprezinte, temporar sau continuu, interesele comitentului.

Contractele economice încheiate în cadrul operațiunii de import în comision sunt: contractul de comision și contractul extern de vânzare.

Comisionarii sunt persoane fizice sau societãți comerciale care participã la încheierea operațiunilor în numele lor dar pe contul altora. Firmele comisionare importatoare acționeazã ca reprezentanți ai cumpãrãtorilor din țara lor și transmit, pe contul acestora, comenzile cãtre producãtorii exportatori strãini.

Contractul de comision, recunoscut ca forma comercialã a reprezentãrii, implicã raporturi triunghiulare în care acționeazã 3 persoane:

comitentul;

comisionarul;

terțul.

Comisionarul, la încheierea actelor juridice nomine proprio, se obliga direct și personal fațã de terț, astfel, între comitent si terț nu se nasc nici un fel de raporturi juridice. La încheierea și executarea contractului de comision sunt prezente 2 categorii de raporturi juridice:

între comitent și comisionar;

între comisionar și terț.

Obligațiile comisionarului :

obligația de a executa împuternicirea primitã și de a se conforma instrucțiunilor

comitentului. Principala obligație a comisionarului ce rezultã din contractul de

comision este cea de a executa mandatul primit de la comitent. Aceastã obligație nu

se reduce doar la îndeplinirea actelor direct indicate în împuternicire, ea implicã

încheierea de cãtre comisionar a tuturor actelor necesare pentru atingerea scopulului

final al operațiunii comerciale. Pentru îndeplinirea operațiunilor cu care a fost

împuternicit, comisionarul este obligat sã se conformeze instrucțiunilor comitentului

și sã-l informeze asupra împrejurãrilor de naturã a le modifica. Comisionarul este

obligat sã vândã și sã cumpere mãrfuri cu prețul care a fost fixat.

b) obligația comisionarului de a informa comitentul despre finalizarea executãrii

contractului și de a da socotealã.

Obligațiile comitentului :

obligația de platã a remunerației convenite. Aceastã remunerație poartã denumirea de comision și se plãtește comisionarului pentru îndeplinirea obligației privind încheierea actelor juridice care au fãcut obiectul contractului.

obligația comitentului de a restitui cheltuielile comisionarului. Comitentul este obligat nu numai la plata remunerației comisionarului, dar și la rambursarea cheltuielilor și avansurilor fãcute de cãtre comisionar pentru îndeplinirea sarcinii primite. Drepturile pe care le dobândește comisionarul trec direct asupra comitentului.

Contractul de comision constituie o relație juridico-economicã în care comitenții se obligã sã punã la dispoziția comisionarului o cantitate de mãrfuri, iar comisionarul se obligã sã manevreze marfa cu grija unui comerciant onorabil, s-o valorifice la prețul pieței și sã predea comitentului contravaloarea acesteia.

Contractul de comision cuprinde o serie de elemente dintre care cele mai importante sunt:

Comisionul . Prin contractul de comision se prevede mãrimea comisionului care, de multe ori, este corelatã cu cea a prețului urmãrind sã se realizeze cointeresarea comisionarului pentru vânzãri la prețuri mai ridicate.

Limita de preț . Comitentul și comisionarul stabilesc, de comun acord, o limitã de preț care este maximã în cazul cumpãrãrii și minimã în cazul vânzãrii. Limita de preț reprezintã contradicția de interese dintre comitent și comisionar care, în condițiile necunoașterii temeinice a pieței de cãtre primul, este de regulã rezolvatã în favoarea celui din urmã.

Depozitul de comision sau de consignație . În cazul vânzãrii cu ajutorul comisionarilor se poate apela la depozitele lor, situație în care acești intermediari sunt denumiți consignatari. Consignatarul este obligat sã ținã evidența mãrfurilor primite și sã le depoziteze separat de alte produse ale consignatarilor sau ale unor terți. Comitentul iși rezervã dreptul de a controla depozitul și operațiile efectuate.

Cumpãrãri pe cont propriu . Prin contractul de comision se prevede dacã comisionarul poate cumpãra pe cont propriu o parte din mãrfurile aflate la el. Practica aratã cã, de regulã, comitenții țin sã oblige pe comisionari sã preia o anumitã cantitate de marfã, pe aceastã cale cãutând sã împartã riscul cu aceștia.

Garanția referitoare la stocul din depozit . Prin tranzacția comisionarã, comitentul ajunge în afara posesiunii stocului de mãrfuri din depozitul din strãinãtate, situație care prezintã un risc foarte mare. Pentru a se apãra, comitentul îl obligã pe comisionar sã prezinte o garanție pentru mãrfurile aflate la el, adicã sã dea o cauțiune printr-o bancã. Prin aceastã garanție, banca se obligã sã plãteascã în locul comisionarului, dacã acesta nu valorificã marfa conform contractului.

Delcrederea . Comisionarul poate obține, în funcție de contract, autorizația de a valorifica mãrfurile pe credit, preluând sarcinile ce decurg din eventuala neachitare a ratelor cãtre cumpãrãtori. Preluarea de risc se face, însã, cu condiția unei retribuții separate de comisionul obișnuit, care este suportatã de catre comitent și care se numește delcredere.

Decontarea sumelor încasate din valorificarea mãrfii . Comisionarul are obligația sã facã decontãrile la prețul cu care a valorificat marfa.Acesta nu poate folosi nici mãcar temporar încasãrile din valorificarea comisionarã pentru finanțarea afacerilor sale proprii. Reținerea comisionului se face conform înțelegerii, sau comitentul își achitã obligațiile imediat dupã decontare.

În ceea ce privește clauzele de garanții în contractul de comision, pot fi prevãzute atât garanții care privesc persoana comisionarului (star del credere), cât și garanții care cad în sarcina comitentului (dreptul de retenție).

Convenția “star del credere” apare sub forma unei clauze speciale inseratã în contractul internațional de comision comercial, prin care comisionarul se obligã sã rãspundã fațã de comitent în ipoteza insolvabilitãții terțului sau pentru refuzul acestuia de a-și executa obligațiile. Scopul convenției “star del credere” este acela de a mãri rãspunderea comisionarului în raporturile cu comitentul, oferind acestuia din urmã o garanție suplimentarã privind executarea contractului de cãtre terți. Ca regulã, comisionarul este rãspunzãtor fațã de comitent pentru încheierea actelor juridice cu terțul, nu și pentru executarea lor, însã în cazul în care comisionarul își asumã obligația de garanție “star del credere”, el va fi obligat personal fațã de comitent pantru executarea obligațiilor rezultate din contractul încheiat între comisionar și terț. Când contractul internațional de comision comercial conține clauza “del credere”, comisionarul este îndreptãțit la o remunerație deosebitã de cea de comision.

Dreptul de retenție și privilegiul special al comisionarului – aceastã garanție se concretizeazã în forma unui privilegiu și a unui drept de retenție asupra mãrfurilor ce le deține comisionarul de la comitent ca și asupra prețului lor, pânã în momentul în care comitentul achitã comisionul și despãgubește pe comisionar de cheltuielile fãcute cu îndeplinirea afacerii cu care a fost însãrcinat.

Contractele internaționale trebuie pregãtite și negociate intr-un context total diferit fațã de cele interne. Ele trebuie sã ținã cont și de sistemul legislativ și politico-local, precum și de riscurile valutare din țãrile implicate.

Contractul de vânzare internaționalã este un act juridico-economic prin care una dintre pãrți, vânzãtorul (purtând și denumirea de exportator), aparținând unui anumit stat, se obligã sã transmitã proprietatea asupra unui lot de mãrfuri cumpãrãtorului (importatorului), care aparține unui alt stat și care, la rândul sau, se obligã sã plãteascã prețul stabilit pentru acestea (valoarea contractului).

Contractul de vânzare internaționalã este un act bilateral, care trebuie sã exprime acordul neviciat de voințã al celor 2 pãrți și care genereazã drepturi și obligații atât pentru exportator cât și pentru importator. În acest sens, la negocierea și semnarea contractelor de vânzare internaționalã, trebuie sã participe persoane angajate ale firmei respective sau desemnate prin contract de reprezentare, având capacitatea juridicã de a angaja firma, în numele cãreia negociazã și semneazã, la nivelul obligațiilor pe care le prevede contractul.

Contractul de vânzare internaționalã este un act translativ de proprietate, element esențial ce deosebește acest tip de contract de altele, cum ar fi cele de cooperare, de leasing, etc. Transmiterea proprietãții poate fi realizatã numai de proprietarul autentic al bunului respestiv. Momentul transmiterii proprietãții, care de regulã coincide cu transmiterea fizicã a bunurilor, trebuie sã fie corelat cu momentul inițierii plãții de cãtre cumpãrãtor.

Contractul de vânzare internaționalã este un act oneros, deci nu este un act de donație, cumpãrãtorul, pentru a deveni proprietar asupra bunurilor ce fac obiectul contractului, trebuie sã plãteascã prețul convenit.

Un contract de vânzare internaționalã este caracterizat de extraneitate. Extraneitatea aratã caracterul internațional al vânzãrii care presupune obligația pãrților de a respecta prevederile legislației comerciale, atât din țara exportatorului cât și din țara importatorului. În plus, pentru a exista posibilitatea soluționãrii eventualelor litigii, contractul trebuie sã prevadã o lege pe care ambele pãrți se obligã sã o recunoascã și care poate fi legea “locului” unde se negociazã și semneazã contractul sau legea unui terț.

Clauzele și condițiile contractuale reprezinã prevederi cuprinse în conținutul contractului care reglementeazã strict toate condițiile de desfãșurare efectivã a tranzacției comerciale; sunt o expresie detaliatã a acordului de voințã realizat între pãrți cu privire la aspectele asupra cãrora s-a convenit: identificarea pãrților, descrierea bunurilor, prețul și condițiile de platã, termenele și condițiile de livrare etc.

Cunoașterea elementelor componente ale contractului internațional de vânzare capãtã un rol esențial în urmãrirea derulãrii tranzacției pe care o presupune.

Obiectul contractului îl reprezintã marfa, care se transferã din proprietatea vânzãtorului în cea a cumpãrãtorului, în urma plãții prețului convenit între pãrți. Pentru ca marfa sã facã obiectul oricãrui contract, ea trebuie sã existe în momentul încheierii acordului semnat sau sã poatã exista in viitor, sã fie determinatã sau determinabilã cantitativ, tehnic și calitativ. În ceea ce privește cantitatea, în contract trebuie sã se precizeze locul, momentul și modul cuantificãrii cantitãții, documentele care o atestã, precum și toleranțele admise. Cantitatea mãrfii se determinã prin folosirea unitãților de mãsurã adecvate în funcție de uzanțele cu privire la mãsuri și greutãți de pe piața clientului. Referitor la nivelul tehnic de calitate, este foarte important ca producãtorul sã realizeze mãrfuri conform standardelor internaționale.

Clauzele și condițiile referitoare la calitate

Calitatea mãrfurilor destinate pieței internaționale face obiectul unor preocupãri speciale a tuturor firmelor exportatoare. Calitatea mãrfurilor este negociabilã. Din momentul în care în contract s-a stabilit o anumitã calitate a livrãrii, respectarea acestei prevederi devine cea mai importantã obligație contractualã a exportatorului.

Contractul mai trebuie sã precizeze și locul și metodele prin care se va proceda la verificarea calitãții și repercursiunile abaterilor de la calitatea negociatã.

Calitatea mãrfii se determinã prin mai multe metode:

determinarea calitãții mãrfii pe bazã de descriere, constituie o metodã frecvent utilizatã în comerțul internațional;

determinarea calitãții prin mostre, este o metodã corespunzãtor cãreia vânzãtorul pune la dispoziția cumpãrãtorului o mostrã pe baza cãreia acesta iși dã consimțãmântul;

determinarea calitãții mãrfii pe bazã de tipuri de denumiri uzuale. Tipurile de marfã pot fi definite și prin standarde, care în unele cazuri au devenit internaționale. În acest sens menționãm existența organizației “International Standardisation Organisation” (ISO), care face recomandãri organizațiilor naționale de standardizare în acest domeniu de activitate. Odatã adoptate aceste standarde, mãrfurile pot fi comercializate sub denumirea calitativã “ISO”.

determinarea calitãții prin indicarea mãrci de fabricã, a celei de comerț sau de serviciu. Marca de fabricã sau de comerț permite individualizarea, identificarea calitativã a unui produs dintr-o gamã de produse similare care pot satisface aceeași trebuințã, iar marca de serviciu aratã calitãțile și competența firmelor specializate în acest scop.

determinarea calitãții pe baza vizionãrii mãrfii: cumpãrãtorul examineazã marfa și iși dã consimțãmântul asupra încheierii contractului sau pentru recepționarea calitativã a acesteia. Se practicã 2 variante:

vânzarea-cumpãrarea cu clauza vãzut-plãcut, ceea ce înseamnã cã importatorul a examinat marfa înaintea încheierii contractului, declarându-se de acord cu calitatea ei, fãrã sã fie nevoie de o descriere tehnicã; în acest caz este exclus un refuz ulterior pe motiv de calitate (cu excepția viciilor ascunse cu viclenie);

vânzarea-cumpãrarea cu clauza dupã încercare, presupune cã încheierea contractului este conditionatã de acceptarea calitãții de cãtre cumpãrãtor, care trebuie sã se pronunțe într-un timp limitat, potrivit naturii mãrfii și a uzanțelor sau prevederilor contractuale. Daca cumpãrãtorul nu acceptã calitatea mãrfii, contractul se cinsiderã reziliat.

f. determinarea calitãții prin utilizarea unor formule consacrate. Astfel formula “tel quel” constã în faptul cã importatorul acceptã marfa așa cum este, fãrã vizionarea acesteia, sau dupã ce a vãzut-o.

Clauzele și condițiile cu privire la livrare

Prin condiții de livrare se identificã în sens larg ansamblul clauzelor privind livrarea, iar în sens restrâns, paritatea de livrare (determinarea locului și momentului de transfer a cheltuielilor și riscurilor livrãrii odatã cu trecerea mãrfii de la vânzãtor la cumpãrãtor). Deci ele reglementeazã prevederile contractuale, regulile și uzanțele comerciale.

Condițiile de livrare stabilesc obligațiile și rãspunderile pãrților în legãturã cu formalitãțile și cheltuielile ce se cer a fi efectuate în timpul expediției mãrfurilor de la exportator la importator, precum și riscurile suportate pe timpul operațiunilor de transport (inclusiv cele în legãturã cu transportul: stocarea, încãrcarea, stivuirea, descãrcarea). Condițiile de livrare nu stabilesc nici un fel de precizãri în privința transmiterii proprietãții.

În 1936 Camera Internaționalã de Comerț de la Paris a realizat formularea și publicarea unor termeni comerciali în domeniul contractelor de vânzare-cumpãrare internaționalã în scopul evitãrii apariției unor situații litigioase. Astfel, primul INCOTERMS (International Commercial Terms) a cuprins 11 termeni ce au reprezentat primele reguli cu caracter internațional.

Regulile INCOTERMS au fost revizuite în 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 în sensul adãugãrii unor termeni sau comasãrii altora. Astfel din 2001 se aplicã noul sistem ce cuprinde 13 termeni uzuali, care, prin colaborarea dintre Camera Internaționalã de Comerț și Organizația Națiunilor Unite, au în prezent o denumire standard și o abreviere consacratã.

Regulile INCOTERMS se referã la obligațiile reciproce ale vânzãtorului și cumpãrãtorului înscrise în contractul de vânzare internaționalã, propunând norme sau uzanțe pentru interpretarea condițiilor comerciale folosite cel mai frecvent în comerțul internațional, extinzându-și efectele asupra tuturor etapelor și operațiunilor implicate de transferarea mãrfii de la furnizor la beneficiar, fãcând referiri exprese la urmãtoarele elemente:

obligațiile ferme ale celor 2 pãrți (a vânzãtorului de a livra și a cumparãtorului de a prelua marfa contractatã); vânzãtorul este obligat sã livreze marfa în cantitatea și la calitatea contractatã, la termenul și locul de livrare convenit, însoțitã de documentele specifice unei livrãri internaționale iar cumpãrãtorul sã preia marfa și sã plãteascã prețul la termenele convenite;

cheltuielile cu ambalarea mãrfurilor de export sunt, indiferent de condiția de livrare, în sarcina vânzãtorului;

controlul cantitativ și calitativ se face în conformitate cu clauzele contractuale, cheltuielile ocazionate de aceste verificãri urmând sã fie efectuate de vânzãtor;

condițiile de vânzare stabilesc cu precizie locul și momentul trecerii cheltuielilor și ale transferului riscurilor de la vânzãtor la cumpãrãtor;

vânzãtorul este obligat sã avizeze cãrãușul asupra livrãrii (când marfa va fi pusã la dispoziția lor), sau cumpãrãtorul (pentru situațiile în care angajarea cãrãușului cade în sarcina acestuia); în varianta din urmã, cumpãrãtorul trebuie sã notifice furnizorului momentul, locul și condițiile în care marfa trebuie predatã societãții de transport;

din condițiile de livrare rezultã în mod clar în sarcina cui cad obligațiile de a furniza documentele de livrare și de a încheia contractul de transport internațional;

se specificã, de asemenea, obligațiile pãrților privind obținerea unor documente speciale privind livrarea (licențe, certificate sanitare etc.);

din aceste uzanțe rezultã, de asemenea, în sarcina cui cad obligațiile privind îndeplinirea procedurii de vãmuire și de achitare a taxelor vamale.

Ultima variantã a regulilor INCOTERMS, intratã în vigoare la 1 ianuarie 2001, prezintã urmãtoarele avantaje, comparativ cu celelalte variante:

cuprinde 13 condiții de livrare individualizate prin definirea concretã asupra obligațiilor vânzãtorului referitor la livrare, transferul riscurilor privind marfa de la vânzãtor la cumpãrãtor, repartizarea cheltuielilor dintre pãrțile implicate pe perioada transportului mãrfurilor, documentele sau mesajele electronice echivalente realizate de vânzator în favoarea cumpãratorului;

caracterul facultativ al regulilor se manifestã pânã în momentul în care una dintre aceste condiții a fost inseratã în contract prin acordul pãrților, când respectarea ei devine obligatorie;

flexibilitatea în procesul contractãrii presupune cã pãrțile implicate pot face referiri la o anumitã condiție INCOTERMS, aducându-i chiar și modificãri.

Uzanțele INCOTERMS 2000 cuprind 13 termeni comerciali care pot fi grupați în 4 categorii distincte:

I) “E” – Vânzãtorul alege mijlocul de transport, organizeazã transportul inclusiv formalitățile vamale, dar pe riscul și cheltuiala cumpãrãtorului

EX-WORKS : cea mai simplã condiție

responsabilitãțile exportatorului sunt minime

bunurile sunt disponibile la sediul fabricii sau la un depozit, de unde sunt preluate de cãtre cumpãrãtor/expeditor

costurile sunt divizate iar riscurile transmise la poarta fabricii

II) “F” – Divizarea costurilor si transmiterea riscurilor se face la punctul/locul de livrare. Cheltuielile principale de transport nu sunt suportate de catre vânzãtor

FCA (Free Carier At…numele portului)

FAS (Free Alongside Ship…numele portului)

FOB (Free on Board…numele portului de incarcare) Costurile și riscurile trec de la vânzãtor la cumpãrãtor în momentul în care mãrfurile trec peste bordul vasului. Cumpãrãtorul închiriazã nava și incheie contractul de asigurare.

III) “C” Vânzãtorul încheie contractul de transport în condiții obișnuite și pe cheltuialã proprie

C&F (Cost and Freight…numele portului de destinație) Vânzãtorul închiriază nava sau face rezervare de spațiu. Riscul se transmite la trecerea mãrfii peste bordul vasului (similar FOB), dar cheltuielile de incãrcare și transport pânã în portul de destinație sunt suportate de cãtre vânzãtor; cheltuielile de descãrcare sunt suportate de cãtre cumpãrãtor, cu excepția cazului în care se adaugã LANDED

CIF ( Cost, Insurance, Freight…numele portului de destinație) Transmiterea riscurilor se face în portul de încãrcare, în timp ce cheltuielile sunt suportate pânã în portul de destinație. Societatea de asigurãri plãtește despãgubiri, în funcție de condiția de asigurare

CPT (Carriage paid to..numele locului de destinație) Costurile și riscurile sunt remise primului transportator, indiferent de mijlocul de transport: vagon, camion, avion, navã

CIP (Carriage and Insurance Paid to…numele locului de destinație) Costurile și riscurile sunt transmise la remiterea mãrfurilor cãtre primul cãrãus (valabil pentru toate mijloacele de transport)

IV) “D” vânzãtorul : transportul bunurilor pânã la un punct stabilit, suportând toate costurile și riscurile pânã in acel punct. Sunt contracte “la sosire”

DAF (Delivered At Frontier…numele locului)

DES (Delivered EX Ship…numele portului de destinație)

DEQ (Delivered EX Quai…numele portului de destinație)

DDU (D elivered Duty Unpaid….numele portului de desitinație)

13. DDP (Deliverede Duty Paid…numele portului de destinație)

Termenul de livrare fixeazã momentul înfãptuirii livrãrii, al predãrii mãrfurilor de la vânzãtor la cumpãrãtor (în mod direct, prin intermediul cãrãușului sau al altui intermediar). Data ce exprimã termenul de livrare trebuie totdeauna formulatã în funcție de specificul livrãrii (tipul de marfã, mijlocul de transport etc.) și de condiția de livrare negociatã.

În practicã se utilizeazã mai multe feluri de termene de livrare:

termen de livrare determinat (cert sau indicativ);

termen de livrare determinabil.

Termenul de livrare cert se fixeazã cu precizie maxim posibilã, se utilizeazã în toate situațiile în care vânzãtorul poate determina durata în timp a tuturor componentelor care însoțesc livrarea, pânã în momentul în care mãrfurile trebuie predate cumpãrãtorului.

Termenul de livrare indicativ folosește pentru exprimare un interval de timp mai mare, cumpãrãtorul își rezervã dreptul de a face recepția doar dupã ce furnizorul asigurã punerea în funcțiune și atingerea parametrilor proiectați.

Termenul de livrare determinabil nu poate fi stabilit la momentul semnãrii contractului. În aceste situații se vor fixa doar condițiile ce trebuie îndeplinite sau în funcție de care se poate fixa termenul de livrare.

Condițiile și modalitãțile de platã internaționalã

Ca element esențial al contractului, prețul este concretizat într-o sumã de bani, determinatã sau determinabilã, pe care importatorul este obligat prin contractul încheiat sã o plãteascã exportatorului în schimbul mãrfurilor tranzacționate.

Pentru mãrfuri nefungibile, care nu coteazã la bursã, prețurile se înscriu ferm, atât pe unitate de mãsurã cât și ca valoare totalã. În cazul mãrfurilor care coteazã la bursã se pot înscrie atât prețuri fixe cât și prețuri determinabile, cu stabilirea tuturor elementelor de referințã, care sã permitã o determinare exactã a prețurilor, fãrã echivocuri.

Prin negociere sau pe baza uzanțelor trebuie neapãrat precizate unele aspecte legate de prețul mãrfii, cum ar fi: cantitatea pentru care se calculeazã prețul, valuta în care se face plata și reducerile de preț pe care le acordã vânzãtorul cumpãrãtorului.

În practica comercialã, vânzãtorul se obligã, prin contract sau ulterior, sã acorde cumpãrãtorului unele bonificații, fie prin creșterea cantitãții de marfã livratã fațã de cea facturatã, fie direct asupra prețului. Reducerile asupra prețului, de care poate beneficia cumpãrãtorul din partea vânzãtorului sunt:

scontul de reglementare acordat clienților care plãtesc achizițiile lor înainte de termenul normal de scadențã;

rabatul acordat asupra prețului de vânzare convenit prealabil;

remiza acordatã de obicei asupra prețului de vânzare.

Oferta de preț este una dintre sarcinile esențiale ale compartimentelor de export.Ținând seama de faptul cã fiecare piațã prezintã caracterisitci specifice, la stabilirea ofertei de preț trebuie sã se aibã în vedere o serie de elemente, precum:

prețul pietei;

constrângerile comerciale previzibile;

constrângerile legate de distanța fațã de partener;

constrângerile de transport, mai precis alegerea logisticii, în funcție de costuri, rapiditate și siguranțã;

incidența cheltuielilor anexe.

Pentru asigurarea profitabilitãții operațiunilor comerciale, sunt necesare strategii de preț raționale, care sa ținã seama de particularitãțile fiecãrei afaceri economice internaționale. În practica internaționalã se disting mai multe metode de stabilire a prețului:

a. metodele bazate pe costuri, iau în considerare, de regulã, cheltuielile efectuate

cu realizarea și desfacerea produselor, la care se adaugã și o cotã de profit;

metodele bazate pe cerere, pleacã de la luarea în considerare a nivelului și a

structurii cererii pieței pentru bunurile care fac obiectul importului;

c. în cazul metodelor bazate pe concurențã, un rol important îl deține principiul

comparației, corespunzator cãruia exportatorul stabilește asemãnãrile și deosebirile

existente între parametrii tehnici și economici ai produsului propriu, pe de o parte

și ale unuia sau mai multor produse reprezentative concurente, pe de altã parte.

Între livrarea mãrfii și efectuarea plãții existã o strânsã interdependențã, acestea fiind, de fapt, principalele obligații ale celor douã pãrți contractante.

Modalitatea de platã constituie mecanismul prin care documentele ce atestã livrarea mãrfii, și reprezintã marfa, sunt trimise cumpãrãtorului, iar în schimbul acestora el va trebui sã plãteascã prețul convenit sau sã se angajeze printr-un instrument de platã cã va plãti ulterior.

Modalitãțile de platã internaționale cuprind totalitatea operațiunilor și a tehnicilor de platã, controlul bancar, circuitul documentelor prin intermediul cãrora creditorul încaseazã de la debitor creanța rezultatã din schimburile economice externe. Modalitãțile de platã mai frecvent folosite sunt:

creditul documentar

incasso documentar

ordinul de platã

scrisoarea de garanție bancarã

1. creditul documentar reprezintã angajamentul asumat de cãtre bancã, pe baza ordinului cumpãrãtorului, de a vãrsa o anumitã sumã vânzãtorului, intr-un interval de timp, în schimbul documentelor care dovedesc cã o marfã a fost expediatã. Prin folosirea creditului documentar ca modalitate de platã, vânzãtorul urmãrește sã obținã garanția cã va încasa contravaloarea mãrfii, iar cumpãrãtorul cã prin plata documentelor va putea recepționa marfa.

Creditul documentar cunoaște 2 variante principale:

acreditivul documentar

scrisoarea de credit comercialã

A. acreditivul documentar reprezintã un angajament prin care banca emitentã, acționând la cererea și în conformitate cu instrucțiunile clientului sãu (ordonatorul acreditivului, cumpãrãtorul), se obligã sã efectueze o platã cãtre o persoanã (beneficiarul acreditivului) sau sã accepte, ca urmare a ordinului dat de beneficiarul acreditivului, cambii care au fost trase de cãtre acesta.

Pentru importator, acreditivul constã intr-o dispoziție de platã irevocabilã, în favoarea exportatorului, condiționatã de prezentarea de cãtre beneficiar la banca sa a documentelor. Importatorul, în calitate de ordonator al acreditivului, formuleazã în cererea de deschidere a acestuia adresatã bancii sale, exigențele asupra documentelor pe care trebuie sã le depunã beneficiarul la banca sa, ținand seama de clauzele stabilite în contractul de vânzare cumpãrare.

În ceea ce privește pãrțile implicate în derularea unui acreditiv, acestea sunt:

Ordonatorul acreditivului documentar, care, în relația contractualã:

– este importatorul beneficiar al mãrfurilor;

– inițiazã relația de acreditiv documentar prin instrucțiunile pe care le dã

băncii sale de a plăti exportatorului;

– completeazã formularul intitulat “Ordin de deschidere a acreditivului

documentar”, în care precizeazã toate condițiile privind termenele și

documentele conform cãrora banca poate efectua plata.

Beneficiarul acreditivului documentar, care, în relația contractualã este:

– exportatorul;

– persoana în favoarea cãreia banca importatorului s-a angajat la plata;

– persoana care incaseazã banii, dacã s-au îndeplinit condițiile de termene și

documente cuprinse în textul acreditivului documentar.

Banca emitentã este:

– banca importatorului care, la solicitarea ordonatorului/importatorului, iși

asumã în scris angajamentul ferm de platã în anumite condiții de termene și

documente în favoarea exporatorului;

– banca platitoare, dacã acreditivul este domiciliat la ea.

Banca corespondentã (de regulã situatã în țara exportatorului) este banca prin care banca emitentã transmite textul acreditivului documentar spre a fi comunicat beneficiarului și poate fi:

– banca notificatoare, în situația în care plata are loc la banca emitentã sau la

o terțã bancã;

– banca platitoare, în situația în care acreditivul este domiciliat la ea.

Banca trasã/acceptantã, în situația în care plata urmeazã sã se faca prin cambii trase asupra sa. Banca trasã are urmatoarele obligații:

– sã primeascã documentele și cambiile de la exportator;

– sã accepte cambiile și sã le restituie exportatorului;

– sã remitã documentele importatorului;

– sã achite la scadențã cambiile beneficiarului;

– sã incaseze comisionul de accept/platã documente.

Acreditivul documentar constituie o modalitate de platã caracterizatã prin siguranțã și control reciproc, având drept scop sã asigure pe vânzãtor cã va incasa contravaloarea mãrfurilor livrate dacã a efectuat livrarea în termenii și condițiile stabilite de cumpãrãtor.

In funcție de natura lor, acreditivele documentare sunt:

Revocabile – poate fi anulat sau modificat de cãtre banca emitentã, în intervalul de la deschiderea sa și pânã la prezentarea documentelor de export la banca ce va efectua plata, fãrã a se cere un acord prealabil al beneficiarului;

Irevocabile – este forma cea mai uzualã a acreditivului documentar utilizat în comerțul internațional; constã în faptul cã, pe baza ordinului cumparatorului, banca ordonatoare se angajeazã irevocabil sã plateascã beneficiarului suma stabilitã ca urmare a prezentãrii documentelor conforme cu condițiile acreditivului. Acreditivul documentar irevocabil nu poate fi anulat sau modificat în timpul valabilitãții sale decât cu acordul tuturor participanților.

In funcție de locul unde se va efectua plata, se distinge:

Acreditivul documentar domiciliat în țara cumpãrãtorului – stabilește locul de efectuare a plãții la o bancã din țara cumpãrãtorului, de regulã chiar la banca ordonatoare, vânzãtorul va putea deci sã încaseze contravaloarea documentelor numai dupã ce acestea vor ajunge la banca emitentã și vor fi controlate de aceasta.

Acreditivul documentar domiciliat in țara vânzãtorului – prezintã avantajul pentru acesta cã, în principiu, poate sã încaseze valoarea documentelor imediat dupã depunerea lor la banca sa.

Documentele utilizate în executarea acreditivului sunt: factura, documentul de recepție cantitativã a mãrfii, procesul verbal de recepție calitativã, buletinul de analizã, certificatul de garanție, cel de greutate, documentul de transport, documentul de asigurare a mãrfii etc.

Efectuarea plãții prin acreditivul documentar presupune mai multe etape, care intervin dupã încheierea contractului de vânzare-cumpãrare internaționalã:

Importatorul dã dispoziție de deschidere a acreditivului;

Banca importatorului, emitentã a acreditivului, notificã bãncii exportatorului deschiderea acreditivului în favoarea acestuia, sau transferã acreditivul la banca exportatorului;

Banca exportatorului îl anunțã pe exportator în legaturã cu deschiderea acreditivului, cerându-i sã confirme valabilitatea clauzelor acestuia și invitându-l sã se prezinte cu documentele de expediție, în vederea efectuãrii plații;

Exportatorul examineaza mai întai clauzele și condițiile prevãzute în notificare și, dacã totul este în ordine, livreazã marfa și depune la bancã documentele cerute prin acreditiv, care atestã îndeplinirea clauzelor contractuale;

Banca verificã forma și conținutul documentelor, dacã acestea corespund prevederilor acreditivului. Documentele se expediazã la banca plãtitoare care face verificarea de fond a acestora. Dacã din documente rezultã cã livrarea corespunde clauzelor contractuale, banca emitentã inițiazã plata;

Banca importatorului remite apoi documentele cãtre importator care, pe baza lor, va intra în posesia mãrfii. Totodata, în conformitate cu cele stabilite la acceptarea cererii de deschidere a acreditivului, banca opereazã în contul acestuia suma echivalentã plãții efectuate, plus comisioanele și dobânzile aferente.

Banca exportatorului crediteazã contul acestuia cu suma incasatã din livrarea mãrfii și debiteazã contul bãncii importatorului cu suma resprectivã.

B. scrisoarea de credit comercialã reprezintã o modalitate de platã prin care banca emitentã se angajeazã, în mod irevocabil fațã de exportator, sã efectueze plata cu respectarea condițiilor cuprinse în textul scrisorii. Acest document este emis de cãtre banca importatorului, la cererea clientului sãu și adresat direct exportatorului, pe care îl autorizeazã sã tragã cambii la vedere sau la termen asupra sa. Banca emitentã se angajeazã sã onoreze cambiile prin platã sau prin acceptare cu condiția ca o data cu tratele sã fie prezentate și documentele menționate în scrisoarea de credit, prin care atestã expedierea mãrfurilor. Documentele, insoțite de cambii, sunt prezentate bãncii emitente pânã la o anumitã datã, specificatã în scrisoarea de credit.

Scrisoarea de credit, spre deosebire de acreditiv, este domiciliatã întotdeauna în strãinãtate, la sediul bãncii emitente din țara importatorului.

Derularea scrisoarii de credit comerciale presupune urmãtoarele etape:

Importatorul încheie cu banca sa un contract prin care aceasta este autorizatã sã emitã scrisoarea de credit, anagajându-se fațã de exportator sã onoreze cambiile trase asupra sa;

Banca importatorului trimite scrisoarea de credit comercialã direct exportatorului, autorizându-l pe acesta sã emitã cambii asupra sa;

La primirea scrisorii de credit, exportatorul expediazã marfa și obține documentele necesare încasãrii prețului;

Exportatorul trimite documentele, insoțite de cambii, la banca emitentã a scrisorii de credit. La primirea lor, aceasta va face plata imediat sau le va accepta prin semnare, urmând ca tratele sã devina liber negociabile, conform dreptului cambial;

Banca emitentã remite importatorului documentele de expediție a mãrfii pentru ca acesta sã intre în posesia mãrfurilor ajunse la destinație.

2. incasso documentar – aceastã modalitate de platã constã în faptul cã importatorul acceptã plata documentelor remise de cãtre exportator, operațiune care se realizeazã prin bãncile celor doi parteneri. Derularea operațiunilor prin incasso documentar presupune urmatoarele etape:

Exporatorul obține documentele care atestã îndeplinirea obligațiilor din contractul de vânzare internaționalã;

Exporatorul depune documentele la banca sa insoțite de un ordin de încasare;

Banca exporatorului verificã documentele și, dacã sunt complete și corect întocmite, le trimite bãncii importatorului;

Banca importatorului remite documentele contra platã;

Dacã documentele sunt însoțite de cambii cu scadența la o datã ulterioarã, dovedind acordarea unui credit cumpãrãtorului, banca va prezenta importatorului cambiile spre acceptare și îi va ceda documentele pentru a intra în posesia mãrfurilor;

În cazul în care exportatorul are nevoie de intreaga valoare a cambiei, va proceda la negocierea acesteia, însoțitã de documente, caz în care banca va prezenta cambia pentru plata în nume propriu;

Banca exportatorului crediteazã contul bãncii exportatorului și îl debiteazã pe cel al importatorului pe baza avizului de efectuare a plãții;

Importatorul primește de la banca sa documentele trimise de exportator și, cu ajutorul acestora, intrã în posesia mãrfii;

Banca exportatorului crediteazã contul exportatorului cu suma reprezentând prețul mãrfurilor livrate.

3. ordinul de platã – este un mesaj scris, transmis unei bãnci de cãtre un importator, de a plãti o anumitã sumã unui furnizor de mãrfuri și servicii, printr-un transfer sau prin cec. Este o metodã simplã și ieftinã, foarte obișnuitã în comerțul internațional, dar care prezintã pentru exportator riscul de a nu fi plãtit sau de a fi plãtit cu întârziere. Presupune relații de încredere între parteneri. Ordinul de platã poate fi simplu (plata în schimbul unei chitanțe) sau documentar (plata în schimbul prezentãrii unor documente).

4. scrisoarea de garanție bancarã reprezintã un înscris prin care o bancã, denumitã garant, se angajeazã în mod irevocabil ca, în cazul în care o anumitã persoanã, debitorul principal, nu va plãti la un anumit termen o sumã determinatã și indicatã expres în scrisoare, sã plateascã ea insãși suma neachitatã în favoarea beneficiarului de drept.

Bãncile nu garanteazã fapte, ci preiau întotdeauna obliția de platã în care cel garantat nu și-a îndeplinit obligația contractualã. Luând în considerare drept criteriu de clasificare angajamentul bãncii garante, scrisorile de garanție pot fi:

Simple, când banca garant poate cere beneficiarului sã urmãreascã mai intâi pe debitorul principal și numai dacã acesta nu poate sã achite suma, ea efectueazã plata;

Solidare, caz în care beneficiarul poate cere executarea plãții de cãtre bancã, fãrã ca în prealabil sã urmareascã pe debitorul principal garantat și fãrã ca banca garant sã poatã obiecta sau sã se poată opune.

CAPITOLUL 3 – FACTORII CARE INFLUENȚEAZÃ OPERAȚIUNEA DE IMPORT ÎN COMISION

3.1. ZONELE DEFAVORIZATE

Zonele defavorizate reprezintã arii geografice, strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel putin una din urmãtoarele condiții:

Au structuri productive monoindustriale care, în activitatea zonei, mobilizeazã mai mult de 50% din populația salariatã;

Sunt zone miniere unde personalul a fost disponibilizat, în proportie de peste 25%, prin concedieri colective;

S-au efectuat concedieri colective în urma lichidãrii, restructurãrii sau privatizãrii unor agenți economici, care au afectat mai mult de 25% din numãrul angajaților cu domiciliul în zona respectivã;

Rata șomajului depãșește cu 30% media existentã la nivel național;

Sunt zone izolate, lipsite de mijloace de comunicații, iar infrastructura este slab dezvoltatã.

În prezent, în Romania, existã un numar de 35 de zone defavorizate, iar societãților ce iși desfașoarã activitatea în cadrul acestor zone li se acordã o serie de facilitãți, perioada de acordare a acestor facilitãți fiind pânã în anul 2010.

Astfel, societãților comerciale cu capital majorat privat, persoane juridice române, precum și întreprinzatorii particulari și asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-Lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfașurarea unor activitãți economice bazate pe libera inițiativã, care iși au sediul și iși desfasoarã activitatea în zone defavorizate, beneficiazã pentru investițiile nou-create de urmatoarele facilitãți:

Scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoare adaugatã pentru mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile care se importã, sau sunt produse in țarã, în vederea efectuãrii de investiții în zona;

Scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime și componentele importate necesare în vederea realizãrii producției proprii în zonã;

Scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existențã a zonei defavorizate;

Scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizãrii investiției;

Acordarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului, constituit potrivit Ordonanței de Urgențã a Guvernului nr.59/1997 privind destinația sumelor încasate de APAPS în cadrul procesului de privatizare a societãților comerciale la care statul este acționar, sau din alte surse aflate la dispoziția Guvernului, alocate anual, a unor sume pentru:

finanțarea unor programe speciale, aprobate prin hotãrârea Guvernului;

stimularea activitãții de export a produselor finite și a serviciilor industriale;

garantarea creditelor externe, în limita unui plafon anual, stabilit de Ministerul de Finanțe.

Pe lângã aceste facilitãți acordate, un alt avantaj al zonelor defavorizate îl constituie forța de muncã, care se gãsește din abundențã și la un pret scãzut.

Aceste facilitãți se acordã numai societãților comerciale cu capital majorat privat, persoane juridice române și întreprinzãtorilor particulari sau asociațiilor familiale, autorizate conform Decretului-Lege nr.54/1990.

Pentru a beneficia de aceste facilitãți, trebuie îndeplinite urmãtoarele condiții:

firma trebuie sã aibã sediul social și sã iși desfãșoare activitatea în zona defavorizatã;

investiția sa fie nou-creatã, respectiv sã se efectueze și sã se inregistreze în evidențele financiar-contabile ale agentului economic dupã declararea zonei defavorizate;

investiția sã se realizeze în domeniile de interes cuprinse in Hotãrârea Guvernului de declarare a zonei defavorizate;

prin investiția realizatã este necesarã crearea de noi locuri de muncã pentru populația neocupatã, domiciliatã în zona defavorizatã;

bunurile pentru care se acordã facilitãțile trebuie folosite pentru investiții sau producție în zona defavorizatã;

investiția în zona defavorizatã trebuie sã funcționeze pe dublul perioadei în care s-a bucurat de facilitãți, în caz contrar, investitorul este obligat sã restituie sumele aferente.

Conform articolului 26 alineatul 1 din Noul Cod Fiscal, persoanele juridice care au obținut înainte de 1 iulie 2002 certificatul permanent de investitor în zona defavorizatã, scutirea de impozit pe profit se aplicã în continuare pe perioada existenței zonei defavorziate, cu respectarea condițiilor prevãzute de Regulamentul privind ajutorul de stat regional și ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii emis de Consiliul Concurenței.

În ceea ce privește domeniile de interes pentru realizarea de investiții în zonele defavorizate, acestea sunt urmatoarele:

agricultura;

silvicultura, exploatarea forestierã și economia vânatului;

piscicultura și pescuitul;

industria extractivã;

industria prelucrãtoare (cu excepția bãuturilor alcoolice);

energia electricã și termicã, gazele și apa;

construcțiile;

comerțul cu ridicata;

hotelurile și restaurantele (cu excepția cafenelelor și barurilor);

transportul și depozitarea (cu excepția agențiilor de turism);

tranzacțiile imobiliare;

sãnãtatea și asistențã socialã.

Pe lângã aceste facilitãți și avantaje, zonele defavorizate au și 2 dezavantaje principale:

1. dacã societatea își înceteazã în mod voluntar activitatea într-o zonã defavorizatã, este obligatã la plata taxelor și impozitelor cãtre bugetul de stat și bugetele locale aferente scutite în urma desfãșurãrii activitãții în aceste zone;

2. forța de muncã nu este foarte specializatã întrucat provine în principal din mari unitãți productive din industria minierã sau industria prelucratoare a minereurilor neferoase.

3.2 ZONELE LIBERE

In România zonele libere se aflã în perimetrul granițelor și al zonelor portuare. Regimul zonelor libere este reglementat de legea nr.84/1992 privind regimul zonelor libere, publicatã în Monitorul Oficial nr. 182 din 30 iulie 1992.

Zonele libere fac parte integrantã din teritoriul statului român și li se aplicã legislația naționalã. Supravegherea vamalã se face numai la limita zonelor libere, acestea trebuind sã fie precis delimitate și împrejmuite. Controlul accesului catre zonele libere se efectueazã de cãtre organele vamale grãnicerești.

În zonele libere sunt admise mijloace de transport, mãrfuri și alte bunuri, fãrã restricții privind țara de origine, de proveniență sau de destinație. Nu sunt admise bunurile al căror importator este prohibit pe teritoriul României prin lege sau prin convențiile internaționale la care România este parte. Navele și celelalte mijloace de transport, precum și mărfurile sau alte bunuri care, pe orice cale, intră sau ies din zonele libere, trebuie să fie insoțite de documentele prevăzute de legislația română și de convențiile internaționale.

Inființarea și delimitarea teritorială a zonelor libere, a unităților vamale și grănicerești corespunzatoare se fac prin hotărârea Guvernului, la propunerea ministerelor interesate și a autorităților administrației publice locale.

În zonele libere, mărfurile străine sunt considerate, din punct de vedere al aplicării drepturilor de import și al măsurilor de politică comercială la import, ca mărfuri care nu sunt situate pe teritoriul României atat timp cât nu sunt importante. Acestea nu pot fi plasate sub un alt regim vamal și nici nu pot fi folosite sau consumate în alte condiții decât cele prevăzute de reglementările vamale.

Intrarea și ieșirea din zonele libere este permisă numai prin punctele stabilite de autoritatea vamală. Efectuarea de construcții de orice fel în zona liberă este conditionată de autorizatia prealabilă a autorității vamale. Accesul într-o zonă liberă poate fi interzis de autoritatea vamală dacă persoanele fizice sau juridice nu justifică interesul lor de a desfășura o activitate licită în acea zonă.

Administrarea zonelor libere se realizează de către administrațiile acestora, care se organizează și functionează ca regii autonome. Administrația zonelor libere este obligată să:

comunice autorității vamale mărfurile aflate în zona liberă, care sunt supuse drepturilor de import sau export sau care fac obiectul unor reglementări privind politica comercială;

informeze autoritatea vamală despre activitățile industriale, comerciale și orice altă activitate care se desfașoară în zonele libere, în condițiile prevăzute de lege.

Persoana fizică sau juridică autorizată, care exercită o activitate de prelucrare, de transformare, de vânzare, de cumparare sau de stocare de mărfuri în zona liberă, este obligată să înființeze și să țină o evidență operativă a mărfurilor, în forma aprobată de autoritatea vamală și să o pună la dispoziția acesteia pentru control. Activitățile care se pot efectua în zonele libere, realizate de persoane fizice și persoane juridice, române sau străine, numai pe baza licențelor eliberate de administrația zonei sunt:

manipularea, depozitarea, stocarea, măsurarea, ambalarea, condiționarea, prelucrarea, asamblarea, fabricarea, marcarea, testarea, licitarea, vânzarea-cumpărarea, expertizarea, repararea, dezmembrarea mărfurilor;

organizarea de expoziții;

operațiuni de bursă și financiar-bancare;

transporturi și expediții interne și internaționale;

închirierea sau concesionarea clădirilor, spațiilor de depozitare și a spațiilor neamenajate destinate construirii de obiective economice și hoteliere;

controlul calitativ și cantitativ al mărfurilor;

prestări de servicii și alte activități specifice zonelor libere.

În ceea ce privește avantajele zonelor libere, acestea sunt:

concesionarea terenurilor și constructiilor pe o perioadă de până la 50 de ani;

transferarea în strainătate a profitului realizat de utilizatorii străini după plata impozitului;

operațiunile se fac în valuta liber convertibilă, acceptată de Banca Națională a României;

mijloacele de transport, mărfurile, alte bunuri provenite din străinatate sau destinate altor țări, care se introduc sau se scot din zonele libere, sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a impozitelor;

pentru activități desfașurate în zonele libere, agenții economici sunt scutiți de plata impozitului pe circulația mărfurilor, a accizelor și a impozitului pe profit, pe toata durata activității;

materialele și accesoriile românești, care intră în zonele libere și sunt folosite pentru fabricarea unor bunuri, sunt scutite de taxe vamale, cu îndeplinirea formalităților de export.

Conform articolului 26 alineatul 3 din Noul Cod Fiscal, contribuabilii care își desfașoară activitatea în zona liberă, pe bază de licență și care până la data de 1 iulie 2002 au realizat investiții in zona liberă, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucrătoare, în valoare de cel puțin 1milion de dolari, beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit timp de 5 ani cu începere de la 1 iulie 2002, cu respectarea condițiilor prevăzute de regulamentul privind ajutorul de stat regional și ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii emis de Consiliul Concurenței. Acest alineat nu se mai aplică în situația în care survin modificări în structura acționariatului contribuabilului. În interesul acestui alineat, modificarea de acționariat în cazul societăților cotate se consideră a fi o modificare în proporție de mai mult de 25% din acțiuni, pe parcursul unui an calendaristic.

3.3. PARCURILE INDUSTRIALE

Titlul de parc industrial se acordă oricărei societăți comerciale pe acțiuni cu sediul în România și obiect unic de activitate admnistrarea parcurilor industriale și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

să dețină titlul de proprietate sau de folosință pe o perioadă de cel puțin 25 de ani asupra terenurilor aferente parcului industrial;

să prezinte un studiu de fezabilitate și un plan de afaceri pe cel puțin 3 ani privind exploatarea parcului industrial;

numărul persoanelor juridice care iși vor desfășura activitatea în parcul industrial, conform documentațiilor legale de intenție sau angajament, să fie de cel putin 5, iar în urma dezvoltării activității specifice, să se creeze, într-o perioadă de cel mult 3 ani, un numar total de minim 300 de noi locuri de muncă;

să prezinte un bilanț mediu cuprinzând obligațiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru desfășurarea activităților în parcul industrial, în deplină conformitate cu cerințele legale în vigoare privind protecția mediului;

să prezinte acordul, valabil pe perioada de funcționare a parcului industrial, al Consiliului Local, al Consiliului Județean, precum și acordul de principiu al Consiliului pentru Dezvoltarea Regională privind programul de dezvoltare economico-socială propus pentru obținerea titlului de parc industrial, pentru desfășurarea activităților specifice, respectiv de implementare a obiectivelor regionale.

Agenților economici care iși desfășoara activitatea în cadrul unui parc industrial li se acordă următoarele stimulente:

scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoare adaugată a importului pentru mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile necesare efectuării și derulării de investiții;

scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoare adaugată a importului de materii prime și materiale, piese de schimb și componente care se utilizează pentru construcția, reparația și întreținerea de obiective pe teritoriul parcului industrial;

scutirea de la plata impozitului pe profitul reinvestit în modernizarea tehnologiilor, dezvoltarea infrastructurii industriale, susținerea obiectivelor de investiții din cadrul parcului industrial, pe o perioadă de 5 ani de la înființare;

cofinanțarea, cu sau fără obligație de rambursare, din fondurile destinate dezvoltării parcurilor industriale, până la limita a 25% din valoarea investiției necesare continuării lucrărilor de infrastructură și asigurării utilităților din parcul industrial respectiv, cu excepția finanțărilor externe, caz în care limita cofinanțării este stabilită de finanțatorul extern;

inlesniri de la plata impozitelor și taxelor locale pe baza hotărârilor Consiliilor locale și județene pe a căror rază administrativă teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru o perioadă de cel mult 5 ani.

Conform articolului 26 alineatul 11 din Noul Cod Fiscal, pentru investițiile realizate în parcurile industriale se acordă o deducere suplimentară din profitul impozabil în cota de 20% din valoarea investițiilor în construcții sau a reabilitărilor în construcții, infrastructura internă și de conexiune la rețeaua publică de utilități, ținând seama de prevederile legale în vigoare privind clasificarea și duratele normale de utilizare a activelor corporale amortizabile.

Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării și Prognozei sprijină dezvoltarea și modernizarea infrastructurii fizice în parcuri industriale, în vederea facilitării desfășurării activității agenților economici. În acest sens a fost elaborat programul “Parcuri Industriale” prin Hotărârea Guvernului nr.116/2001 anexa nr.12, în conformitate cu Decizia Consiliului Concurenței nr.275 din 29.06.2001.

Solicitanții acestui program trebuie să îndeplineasca urmatoarele condiții:

să fie persoana juridică română;

să aibă experiență și să poată demonstra capacitatea de a gestiona proiecte;

să aibă ca obiect de activitate administrarea parcurilor industriale;

să dețină titlul de parc industrial;

să fie beneficiarii direcți ai rezultatului proiectului;

să nu aibă datorii față de stat.

Valoarea programului este de 583 miliarde lei și se implementează în perioada 2002-2005, pentru realizarea urmatoarelor tipuri de parcuri industriale:

parcuri industriale – zone în care se desfașoara activități economice, de cercetare științifică și inovare tehnologică;

parcuri de soft – parc industrial în care activitățile specifice sunt dedicate cooperării și comercializării de produse software.

Programul se referă la urmatoarele costuri directe:

cheltuieli legate de utilizarea terenului de către societatea administrator, respectiv lucrări ce se execută în afara incintei parcului industrial, pentru conectarea acestuia la rețelele de:

– alimentare cu energie electrică;

– telecomunicații;

– alimentare cu gaz;

– alimentare cu apa;

– canalizare;

cheltuieli pentru investiția de bază;

cheltuieli pentru lucrări privind protecția mediului, amenajarea spațiilor verzi;

rezerva pentru cheltuieli neprevăzute (maxim 5% din costurile totale).

3.4. PARADIS FISCAL

Paradisurile fiscale sunt acele teritorii care oferă o gamă largă de avantaje fiscale companiilor înregistrate pe acest teritoriu. Offshore desemnează o companie care nu desfășoară activitate economică în țara în care a fost înmatriculată, deci nu realizează venituri din țara de rezidență. Firmele offshore sunt de obicei înmatriculate în paradisuri fiscale, deci ele nu sunt scutite de impozit pentru că sunt offshore, ci pentru că statele în care sunt înmatriculate oferă condiții de impozitare foarte favorabile.

Garantarea mediului fiscal favorabil

În paradisurile fiscale traditionale, funcționarea companiilor este susținută de un mecanism legislativ extrem de bine organizat, aceasta însemnând că în țara respectivă legea asigură condiții de impozitare favorabile companiilor offshore. Prin neplata impozitului, compania nu încalcă legea, din contră, conform legii, este scutită parțial sau total de plata impozitelor. Paradisurile fiscale tradiționale sunt situate pe arhipeleaguri (Insulele Britanice Virgine), în republici insulare (Republica Nauru), sau țări mici (Panama). Legislația independentă a acestor țări sau teritorii încurajează investitorii străini la înființarea companiilor pe teritoriul respectiv. În majoritatea acestor țări funcționarea companiilor, securitatea investițiilor străine și protecția secretului informațiilor sunt garantate prin lege (in 1984 Adunarea Legislativă a Insulelor Britanice a votat un astfel de cod de legi sub numele de Ordonanța Companiilor de Afaceri Internaționale).

Avantajele paradisurilor fiscale

Avantajele statelor care permit înființarea și derularea de afaceri offshore pornesc de la simplul principiu matematic în care este de preferat să se obțină un procent mic dintr-un numar mare decat 100% din nimic. Numărul mare este asigurat de cifra de afaceri a societăților offshore, respectiv de numarul ridicat al acestora. Aceste locații sunt situate de obicei în țări mici din punct de vedere geografic, unde populația este redusă numeric iar turismul și serviciile joacă cel mai important rol în economiile acestor tari. Un alt avantaj este acela al ocupării forței de muncă locale, care se implică în derularea și înființarea afacerilor offshore.

Avantajele oferite de paradisurile fiscale companiilor offshore pot fi împărțite în 2 categorii distincte:

beneficii fiscale directe: acestea sunt evidente, companiile offshore salvează bani, nefiind obligate să platească impozite;

beneficii suplimentare, independente de impozitare, cum ar fi:

tranzacțiile financiare în orice monedă de schimb și își pot păstra rezervele financiare în orice monedă, fără o permisiune specială, de unde rezultă posibilitatea reducerii considerabile a pierderilor de pe urma cursului valutar;

lipsa obligativității ținerii evidenței contabile; într-un numar mare de paradisuri fiscale, companiile nu sunt obligate la ținerea de registre contabile, deci se fac economii substanțiale prin neplata de taxe pe contabilitate;

considerații legate de prestgiu; un investitor străin, care se asociază cu o firmă mai puțin cunoscută, poate oferi o încredere mai mare în firmă și uneori chiar scutirea de taxe vamale.

Sisteme de impozitare

Unul din scopurile constituirii companiilor offshore în paradisuri fiscale este de a reduce impozitele și de a beneficia de avantajele fiscale directe sau indirecte. Deși companiile offshore sunt considerate scutite de taxe, nu există companii scutite complet de orice sarcini financiar-fiscale. In funcție de sistemele de impozitare, paradisurile fiscale pot fi clasificate în următoarele categorii:

țări în care veniturile realizate în străinătate sunt scutite total de impozitul pe profit; în acest caz, compania este obligată la plata unei taxe anuale fixe, independentă de cifra de afaceri și de profit. Exemplu: Insulele Britanice Virgine, Bahamas, Belize etc.

țări în care impozitul nu depinde de cifra de afaceri, ci de capitalul inregistrat al societății; exemplu: Lichtenstein, fundațiile obligate să dea statului 0,1% din capitalul social, dar nu mai puțin de 1000 de franci elvețieni.

Impozitarea pe baza unei rate liniare, indiferent de profitul realizat; exemplu: Cipru, unde companiile plătesc 4,25% din profiturile nete ale acestora. In cazul acestui sistem de impozitare, este obligatorie ținerea evidenței contabile și pregătirea rapoartelor anuale.

țări în care sunt scutite total de impozit numai veniturile obținute din străinătate; exemplu: Panama și Hong-Kong, unde veniturile obținute din activități interne sunt impozitate pe baza unei rate liniare, în timp ce veniturile din activități externe sunt scutite de impozit. În aceste țări companiile sunt obligate să declare veniturile interne într-un raport annual.

Evidența contabilă

Din punct de vedere al obligativității ținerii evidenței contabile, paradisurile fiscale se împart in 2 categorii:

țări în care nu trebuie să se țină nici un fel de contabilitate; Exemplu: Bahamas, Belize. Aceste țări nu sunt interesate în cunoașterea cifrei anuale a companiilor;

țări în care companiile offshore sunt obligate la ținerea unei contabilități. Exemplu: Irlanda, Cipru, Uruguay. În aceste țări documentele trebuie verificate și autentificate de un revizor contabil local. Acest lucru poate fi costisitor și dificil datorită distanțelor, necesității traducerii documentelor etc.

3.5.CONVENȚII DE EVITARE A DUBLEI IMPUNERI

Dubla impunere juridică internațională reprezintă supunerea la impozit a aceluiași obiect impozabil și pentru aceeași perioadă de timp de către două autorități fiscale din două țări diferite asupra aceluiași subiect impozabil. Dubla impunere poate apărea în cazul realizării de către rezidenții unui stat a unor venituri pe teritoriul altor state. În practica internațională pot fi întalnite mai multe criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau averilor, precum:

Criteriul rezidenței, potrivit căruia impunerea veniturilor se efectuează de către autoritatea fiscală din țara căreia aparține rezidentul, indiferent dacă veniturile sau averea fac obiectul impunerii, sunt obținute, respectiv se află pe teritoriul acelui stat sau în afara acestuia;

Criteriul naționalității, potrivit căruia statul impune rezidenții săi care realizează venituri sau posedă avere din/în statul respectiv, indiferent dacă ei locuiesc sau nu în țara lor;

Criteriul originii veniturilor, potrivit căruia impunerea se efectuează de către organele fiscale din țara pe al carei teritoriu s-au realizat veniturile sau se află averea, făcându-se abstracție rezidența sau naționalitatea beneficiarilor de venituri.

Modul în care aceste criterii sunt aplicate poate conduce la apariția dublei impuneri. Consecințele negative pe care le are dubla impunere asupra dezvoltării relațiilor economice și financiare dintre diferite țări au facut necesară găsirea unor soluții pentru înlaturarea ei. Astfel, dubla impunere poate fi evitată astfel:

măsuri legislative – acordarea de reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile obținute de rezidenții unui stat în străinatate sau scăderea din impozitul datorat în țara de reședință a impozitelor plătite de rezidenții unui stat în străinatate. Aceste măsuri au la bază principiul originii veniturilor și principiul naționalității. Măsurile de evitare a dublei impuneri elaborate în procesul de reformă fiscală din România nu au întotdeauna corespondent de reciprocitate în legislațiile tuturor statelor cu care țara noastră dezvoltă relații comerciale și de cooperare economică, existând posibilitatea ca țara noastră să evite dubla impunere internațională, în timp ce legislațiile țărilor partenere să nu conțină măsuri identice ori asemănătoare, deoarece fiecare stat este interesat să obțină venituri fiscale cât mai mari.

Convenții bi și multilaterale

Aceste convenții au la baza modele publicate de catre OCDE în 1963 si 1977 sau convențiile ONU din 1981.

În cadrul reformei fiscale din România, continuă procesul de nogociere a convențiilor pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor și averii, cu principalii parteneri străini. Modalitatea practicată în România este cea bilaterală, deoarece are avantajul de a permite, atât o sferă mai largă de reglementare, cât și de suplețe în negociere, iar concesiile se pot realiza într-un număr mai mare de domenii.

Cu toate acestea, România este parte și la 2 convenții multilaterale. Acestea sunt:

Convenția cu privire la evitarea dublei impuneri a veniturilor și bunurilor persoanelor fizice încheiată la Miskolc (Ungaria) la 27 mai 1997;

Convenția cu privire la evitarea dublei impuneri a veniturilor și bunurilor persoanelor juridice, încheiată la Ulan-Bator (Mongolia) în 19 mai 1978.

Măsurile adoptate în procesul de reformă fiscală din România confirmă preocuparea statului nostru pentru evitarea dublei impuneri internaționale și asigurarea unui climat corespunzător dezvoltării și colaborării externe.

Există mai multe metode pentru evitarea dublei impuneri, printre care:

procedeul scutirii (exonerării) totale, potrivit căruia venitul realizat de rezidentul unei țări în cealaltă țara contractantă în care însă acesta a fost impus, se deduce în întregime din venitul total impozabil al acestuia în țara de rezidență. În cazul aplicării acestui procedeu, venitul realizat în străinătate de rezidentul unui anumit stat și care a fost supus impunerii acolo, nu se mai include venitul impozabil în țara de reședință.

procedeul scutirii (exonerării) progresive, potrivit căruia venitul obținut de rezidentul unui stat în străinătate se adaugă la veniturile realizate de acesta în țara de reședință, urmând apoi ca la venitul total astfel realizat să se stabilească cota progresivă aferentă. Pentru calcularea impozitului, această cotă se va aplica numai venitului obținut în țara de reședință. Însumarea venitului realizat în străinătate cu cel obținut în țara de reședință are drept scop stabilirea cotei progresive cu care va fi impus venitul intern.

procedeul creditării (imputării) obișnuite, constă în aceea că impozitul plătit statului străin pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia, de rezidentul unui alt stat, se deduce direct din impozitul datorat în țara de reședință, însă numai până la limita impozitului intern ce revine la un venit egal obținut în străinătate.

procedeul creditării (imputării) integrale, constă în aceea că impozitul plătit în străinătate pentru veniturile realizate acolo se deduce integral din impozitele datorate în țara de reședință, inclusiv în situațiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decât impozitul intern aferent aceluiași venit.

Rezultă deci că apelarea la unul sau la altul din procedeele prezentate permite, după caz, diminuarea cuantumului impozitului datorat sau recunoașterea impozitelor plătite în străinătate, având ca efect stimularea importatorilor în realizarea relațiilor externe.

La nivel macroeconomic, practicarea acestor convenții are ca efect diminuarea încasărilor la bugetul de stat din partea unor contribuabili sau creșterea acestora din partea altora, iar efectul pozitiv al lor se manifestă asupra desfășurării unor relații externe eficiente, ducând la crearea unui climat extern armonios.

Renunțarea la naționalitate, schimbarea domiciliului sau a rezidenței fiscale nu atrage după sine schimbarea regimului fiscal anterior, cel puțin pentru un anumit număr de ani, în vederea descurajării eludării legilor fiscale ale unei țări în favoarea altora mai atractive din punct de vedere fiscal.

În cazurile în care apar situații de dublă impunere, ca urmare a folosirii diferitelor principii și criterii de către state, acestea pot încheia acorduri bilaterale pentru evitarea dublei impuneri și a prevenirii evaziunii fiscale. În acel tip de acorduri, statele fac referiri la tipurile de impozite vizate, definirea în prealabil a termenilor și expresiilor folosite în acordul sau tratatul respectiv, precum și la diferitele tipuri de venituri care vor fi impozitate de unul și/sau altul dintre statele semnatare. În funcție de interesele lor naționale, statele pot recurge fie la eliminarea lor completă, fie doar la diminuarea dublei impuneri. O posibilitate o constituie asimilarea impozitelor plătite în străinătate impozitelor datorate în țară și scăderea prin procedeul imputării a sumelor plătite în străinătate.

Și în cazul impozitelor indirecte pot apărea situații de dublă impunere sau de evaziune fiscală. Dacă o țară care aplică principiul originii exportă bunuri într-o țară care aplică principiul destinației, valoarea adaugată va fi impusă atât în țara exportatoare cât și în țara importatoare. În situația în care țara care exportă aplică principiul destinației, iar țara importatoare principiul originii, valoarea adaugată va fi exonerată în ambele țări. Și în cazul taxelor vamale există situații în care acestea sunt aplicate atât la import cât și la export asupra acelorași mărfuri. Toate acestea influențează atitudinea importatorilor și comisionarilor, evitând produsele asupra cărora există dublă impunere și care vor majora prețul intern.

Acorduri comerciale internaționale

In privința orientării geografice a importurilor, se constată că primează țările UE sau CEFTA. Semnificativ este faptul că primele 10 țări din care importă România dețin peste 70% din importuri, ponderea cea mai mare revenind grupei de produse minerale, adică produselor indispensabile pentru funcționarea economiei naționale: combustibili, energie, materii prime pentru industria prelucrătoare. În acest an, cel mai mare procent în totalul importurilor revine industriei constructoare de mașini, impus de nevoia de retehnologizare. De altfel, majoritatea ponderii produselor industriei textile și pielăriei importate se regăsește în creșterea exporturilor de produse prelucrate din această categorie.

Dispariția CAER-ului, razboiul din Golf, criza iugoslavă, recesiunea economică pe plan mondial, amânarea acordării de către SUA a clauzei națiunii celei mai favorizate etc, au determinat importante modificări în orientarea geografică a comerțului nostru exterior. Principalul partener comercial al României a devenit Uniunea Europeană, atât la export, cât și la import.

Principalele acorduri multiregionale de comerț incheiate de România cu implicații asupra tarifului vamal de export sunt: Acordul de comerț liber încheiat cu țările membre ale AELSl Acordul de asociere la Comunitățile Europene; Acordul privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale între țările în curs de dezvoltare; Protocolul privind preferințele comerciale între tțările în curs de dezvoltare (Protocolul celor 16); Acordul de aderare a României la CEFTA; Acordul privind comerțul cu avioane civile; Acordul cu privire la evaluarea vamală.

Acordul european de asociere al României la UE prevede:

comision vamal = 0

eliminarea taxelor vamale pentru produsele industriale;

dimunuarea taxelor vamale pentru produsele textile;

pentru a putea importa mărfuri din UE in cadrul contingentelor tarifare, importatorul trebuie să prezinte autorității vamale Certificetul de Import.

Acordul de comerț liber încheiat cu țările membre ale AELS prevede că taxele vamale fixe aplicate la importul acestor produse nu depașesc diferența dintre prețurile interne și cele ale pieței mondiale la materiile prime agricole.

Acordul cu Turcia se referă la produsele agroalimentare pentru care se percepe comision=0

Acordul CEFTA se referă la faptul că produsele agroalimentare din aceste țări trebuie să aibă preț egal cu cele de pe piața națională și comision vamal=0

Protocolul celor 16 reprezintă negocieri comerciale între țările în curs de dezvoltare.

3.6. TAXELE ȘI IMPOZITELE AFERENTE IMPORTULUI ÎN COMISION

Reprezintă import orice intrare de produse în România, provenite dintr-un alt stat. Importul de bunuri și servicii se poate face direct sau prin intermediari autorizați. Deosebirea este că la bunurile importate prin comision, la baza de impozitare se adaugă și comisionul vamal.

Importul de bunuri este supus anumitor taxe și impozite. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

accizele;

taxa pe valoare adaugată;

taxele vamale;

impozitul pe profit;

taxa asycuda.

ACCIZELE

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație percepute ca impozit indirect, asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, deci produse cu cerere inelastică, urmărind un randament fiscal ridicat și totodată descurajarea consumului. Nivelul accizelor este stabilit la valori superioare taxelor generale de consum sau taxei pe valoare adaugată.

Politica accizelor este reglementată la noi în țară în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.158 din 27 noiembrie 2001, privind regimul accizelor, publicată în Monitorul Oficial nr.767/2001 și de Legea nr. 521 din 17/07/2002 privind regimul de aupraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor, publicată în Monitorul Oficial nr.571/2002.

Accizele se aplică la baza de impozitare, care este formată din valoarea în vamă, taxa vamală și comisionul vamal. Conform articolului 1 referitor la accize din Noul Cod Fiscal, se datorează accize pentru următoarele produse provenite din producția internă sau din import:

bere;

vinuri;

băuturi fermentate, altele decât berea și vinul;

produse intermediare;

alcool etilic;

produse din tutun;

uleiuri minerale.

Aceste produse sunt supuse accizelor în momentul importului lor în Romănia sau al producerii lor în acest teritoriu. Conform art.30 din Noul Cod Fiscal, în cazul deplasării unui produs accizabil între un birou vamal de intrare în România și un antrepozit fiscal, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în normele în vigoare.

În cazul importului unui produs accizabil care nu este plasat într-un regim suspensiv, plata accizelor la bugetul de stat este momentul înregistrării declarației vamale de import. Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul călătorilor și ale altor persoane fizice cu domiciliul în România sau în străinatate, în conformitate cu legislația vamală în vigoare.

Produsele accizabile prevăzute în aliniatul 1 pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor. Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine importatorului.

Conform art.49, sunt scutite de la plata accizelor:

produsele aflate în regimuri vamale suspensive, în conformitate cu prevederile legale în domeniu. Pentru produsele aflate în aceste regimuri, scutirea se acordă cu condiția depunerii de către agentul economic importator a unei garanții egale cu valoarea accizelor aferente. Această garanție va fi restituită agentului economic numai cu condiția încheierii în termen a regimului vamal acordat.

Orice produs importat provenit din donații sau finanțat direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programele de cooperare științifică și tehnică, acordat instituțiilor de învățamânt și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicatelor reprezentative la nivel național de către guverne străine, organisme internaționale și organizații non-profit și de caritate.

Termenul de platã a accizelor este de 25 a fiecarei luni pentru luna expirată. Plata cu întãrziere a accizelor atrage calculul majorării de întârziere în procent de 0,07% pe zi.

Influența concretă a accizelor asupra importului în comision: Nivelul relativ ridicat al accizelor determină încercarea importatorilor în comision de a-și limita importurile de astfel de produse. Totuși, practicarea acestor accize de către organele fiscale determină includerea acestor accize în prețul de comercializare al respectivului produs, în scopul evident al recuperării cheltuielilor suplimentare determinate de acestea, putand duce la majorări ale prețului.

TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ

Reprezintã, potrivit legii nr.345/2002 privind taxa pe valoare adaugatã, acel impozit indirect care se datoreazã bugetului de stat, inclusiv la importul de mãrfuri. Este un impozit global care se percepe doar asupra valorii adãugate, în mod treptat, în fiecare stadiu al producției și circulatiei mãrfurilor. În mod normal, prețul produselor importate conține deja “cheltuiala” cu TVA, facutã în țara de origine a mãrfii respective. Perceperea din nou și calcularea asupra prețului CIF (Cost Insurance & Freight) a acestui impozit, determinã o majorare a prețului ce poate produce efecte prohibite la consumator.

TVA este o impunere pe consum cu caracter general care se percepe la fiecare stadiu al circulației mãrfurilor, însã nu la intreaga valoare a mãrfii, ci numai la valoarea din nou adaugatã la fiecare stadiu.

Taxa pe valoare adaugatã datoratã bugetului de stat se plãtește de cãtre titularii operațiunilor de import de bunuri efectuate direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice, care acționeazã în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacã sunt sau nu înregistrați ca plãtitori de TVA la organele fiscale, cu excepția importurilor scutite conform articolului 10.

TVA se aplicã la baza de impozitare, care este formatã din valoarea în vamã a mãrfurilor, taxa vamalã, comisionul vamal și din accize, dupã caz. Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin pâna la primul loc de destinație a bunurilor în România. Daca suma folositã la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimatã în valutã, aceasta se transformã în monadã naționalã, în conformitate cu metodologia folositã pentru a stabili valoarea în vamã a bunurilor importate.

Atunci când bunurile sunt plasate dupã intrarea lor în țara în regimuri vamale suspensive, nu se cuprind în sfera de aplicabilitate a taxei pe valoare adaugatã. Totuși, acestea sunt supuse reglementãrilor vamale în ce privește plata sau, dupa caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se aflã în regim suspensiv. Importul bunurilor aflate în regimuri suspensive este efectuat în statul de pe teritoriul cãruia bunurile ies din aceste regimuri. Atunci când locul de plecare sau de expediere a bunurilor se aflã în afara României, acestea fiind importate în România, locul livrãrii efectuate de importator, în sensul art. 26 aliniatul 2 din Noul Cod Fiscal, este considerat a fi România. În ceea ce privește regimul de impozitare, s-a stabilit un plafon al veniturilor realizate pentru scutirea de TVA, plafon ce urmeazã a fi majorat progresiv. Pentru anul fiscal 2003, acest plafon a fost majorat de la 1,5 miliarde la 1,7 miliarde lei, iar de la 01.01.2004, plafonul este de 2 milirde lei. Cota standard de TVA a fost stabilitã la 19%, însã operațiunile pentru care este prevazutã cota 0 de impozitare sunt acum considerate operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere.

Conform art.18 din Noul Cod Fiscal, sunt scutite de taxa pe valoare adaugatã urmãtoarele:

importul de bunuri a cãror livrare în România este scutitã de TVA;

bunurile introduse în țarã de cãlãtori sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țarã sau în strãinãtate în condițiile stabilite de reglementãrile Codului Vamal;

bunurile imporate destinate comercializãrii în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice;

importul de bunuri cãtre reprezentanțele misiunilor diplomatice și birourile consulare;

importul de bunuri efectuat de reprezentanțele organismelor internaționale și interguvernamentale acreditate în România;

importul de bunuri cãtre forțele armate ale statelor strãine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoțitor sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor;

importul de suporturi materiale cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activitãții de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate;

importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlul de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apãrare a țãrii sau a siguranței sociale, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitecturã.

Pentru bunurile de import care beneficiazã de suspendarea plãții taxei pe valoare adaugatã în vamã, potrivit prevederilor art.33 aliniatul 3 din Noul Cod Fiscal, dreptul de deducere ia naștere la data plãții efective la bugetul de stat. Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adaugatã, justificarea dreptului de deducere se face cu declarația vamalã de import sau cu un act constatator emis de autoritãțile vamale. Pentru importurile care beneficiazã de amânarea plãții taxei în vamã, se va prezenta și documentul care confirmã achitarea taxei pe valoare adaugatã.

În ceea ce privește plata TVA, contribuabilii au urmãtoarele obligații:

sã achite TVA aferent bunurilor din import definitive la organul vamal, conform regimului în vigoare privind plata taxelor vamale;

sã achite TVA datorat, potrivit decontului întocmit lunar pânã la data de 25 a lunii urmãtoare.

În ceea ce privește rambursarea TVA, aceasta se realizeazã de cãtre organele fiscale în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare împreuna cu documentația aferentã.

Influența concretã a taxei pe valoare adaugatã asupra importului în comision: TVA, deși se suporta în final de cãtre cumparator, importatorul, în special cel ce desfãșoarã o activitate de colaborare cu persoanele fizice, este interesat ca, în scopul recomercializarii unor produse, sã urmareascã scutirea de TVA a operațiunilor desfãșurate în vederea obținerii unor avantaje de preț comparativ cu concurenții.

TAXELE VAMALE

Taxele vamale reprezintã cea mai veche modalitate de influențã a statului asupra relațiilor economice externe, aplicarea de taxe vamale echivalând cu o intervenție indirectã a statului în afacerile pe care agenții economici indigeni le au cu partenerii din alte state. Taxele vamale se folosesc pe scarã largã în sistemul reglementãrilor de politicã comercialã contemporane, deoarece relațiile de tip marfã-bani reacționeazã foarte prompt la asemenea pârghii.

Importanța taxelor vamale se desprinde din rolul pe care acestea îl au în procesul schimbului de mãrfuri pe piața mondialã și anume:

reprezintã una din principalele modalitãți de influențare a schimburilor comerciale internaționale;

deține un loc important în teoria și practica politicilor comerciale, în procesul de formare a uniunilor vamale sau al integrãrii economice;

multe din instrumentele de politicã comercialã se elaboreazã în funcție de regimul vamal al fiecãrui partener;

sunt un instrument simplu de politicã comercialã, prin care se asigurã venituri importante pentru bugetul de stat;

reprezintã un instrument eficient de formare a prețurilor (interne/externe) și de orientare a comerțului;

regimul vamal produce repercursiuni asupra raportului de schimb, asupra competitivitãții, determinã redistribuirea veniturilor între ramuri, subramuri, clase sociale, influențeaza nivelul costurilor, structura și situația balanței comerciale și de plãți externe.

Daca taxa vamalã la export se întâlnește doar în cazuri de excepție, explicabile prin nevoia de a descuraja ieșirea din țarã a unor produse, taxa vamalã la import se aplicã frecvent, fie pentru a proteja anumite ramuri, fie pentru a restrânge importurile și a contribui în acest mod la echilibrarea balanței de plãți. Importanța lor este însã în scãdere și din acest punct de vedere, deoarece guvernele de astãzi preferã sa utilizeze mãsuri netarifare în locul taxelor vamale, pentru a-și proteja economia de concurența strãinã. Efectele aplicãrii taxelor vamale la import sunt dependente de nivelul dezvoltãrii economice al respectivei țãri, de structura economiei și a schimburilor externe, de dimensiunea economicã, respectiv de ponderea acelei țãri în cadrul pieței mondiale și chiar de conjunctura economicã internã și externã. Dacã, în principiu ele sunt plãtite de cãtre firma importatoare și sunt suportate de consumatorul final, pentru cã ele sunt incluse în prețul de desfacere pe piața internã, în practicã uneori ele sunt suportate, parțial, de cãtre firma exportatoare care, pentru a contracara efectul nefavorabil al taxei vamale asupra competitivitãții mãrfurilor, poate recurge la reduceri ale prețului de ofertare.

Taxele vamale au anumite trãsãturi caracteristice, cum ar fi:

au cea mai mare rãspândire pe plan internațional;

vizeazã cel mai larg nomanclator al produselor supuse impunerii vamale;

se practicã pe perioade lungi de timp;

au un nivel mai ridicat decât cel al taxelor de export și de tranzit;

fac obiectul negocierilor într-un cadru bi sau multilateral;

au cel mai mare randament fiscal în condițiile relațiilor de complementaritate tot mai accentuate dintre economiile țãrilor lumii și ale concurenței dintre acestea.

Subiețtii impunerii sunt persoanele juridice în al cãror obiect de activitate sunt prevãzute operațiuni de import și persoanele fizice autorizate sã realizeze astfel de operațiuni. Pot deveni subiecți ai impunerii și persoanele fizice neautorizate, atât în cazul introducerii, cât și în cazul scoaterii produselor supuse taxelor vamale din țarã, dar numai dacã depașesc plafonul valoric de scutire, la data trecerii frontierei.

În scopul evitãrii unor tratamente diferențiale, Direcția Generalã a Vãmilor a emis lista de valori unice în vamã, care cuprinde circa 2500 de produse și grupe de produse. Aceasta listã este actualizatã periodic în raport cu indicele general al prețurilor și alte criterii. Taxele vamale sunt reglementate prin legea 141/1997 privind Codul Vamal din România.

În ceea ce privesc cotele de impozitare, acestea sunt prevãzute în Tariful Vamal de Import al României (OG nr.26/1993 modificatã prin OG nr. 14/1994) și sunt exprimate în procente diferențiate pe mãrfuri sau grupe de mãrfuri. Mãrfurile sunt grupate pe secțiuni și capitole, potrivit nomenclatorului Sistemului Amortizat care se folosește în relațiile reciproce dintre țãrile membre GATT. Cele mai frecvente cote sunt cuprinse între 10-30%. La fiecare marfã sau grupã de mãrfuri sunt stabilite excepții, fie ca procent de taxã, fie ca exceptare de la taxare.

La stabilirea nivelului taxelor vamale se ține cont de natura relațiilor între țara importatoare și cea exportatoare. Astfel, dacã între acestea existã convenții sau acorduri prin care își acordã reciproc avantaje vamale, se practicã taxe vamale convenționale, care au un nivel mai redus. Dacã nu existã astfel de convenții sau acorduri, statul importator aplicã regimul vamal stabilit pentru țãrile cu care nu are încheiate asemenea convenții, deci stabilește taxe vamale autonome, care au un nivel mai ridicat. Utilizarea lor este în contiuã scãdere datoritã tendinței statelor de a-și derula schimburile comerciale pe baza unor convenții sau acorduri comerciale încheiate în prealabil. Taxele vamale preferențiale au, în raport cu celelalte taxe vamale, un nivel mai redus, fiind aplicate asupra unor mãrfuri de interes deosebit sau asupra relațiilor comerciale cu unele state, cu scopul de a stimula schimburile comerciale cu țãrile respective. Aceste taxe constau în scutiri sau reduceri, în anumite procente, a taxelor convenționale. Regimul comercial preferențial este considerat excepție de la prevederile clauzei națiunii celei mai favorizate, fãcând obiectul unor prevederi speciale în acorduri comerciale bilaterale sau a unor scheme de preferințe aplicate într-un mod nereciproc.

În alte situații, din considerente economice sau politice, se poate practica un regim vamal discriminatoriu fațã de mãrfurile unor state pentru a împiedica pãtrunderea acestora pe piațã, prin practicarea unor taxe vamale mai ridicate. Țãrile împotriva cãrora se iau astfel de mãsuri stabilesc taxe de retorsiune sau sancționale. Din categoria taxelor de retorsiune dar având o dubla naturã, atât tarifara cât și netarifarã, mai cunoscute și folosite sunt taxele antidumping și cele compensatorii.

Taxele antidumping se percep asupra produselor de import în scopul de a anihila efectele dumpingului comercial practicat de unii exportatori. Fiind o mãsura de retorsiune, se aplicã numai la acele produse la care strategia de acceptare a pieței internaționale este dumpingul (inclusiv cel valutar). Dumpingul constã în folosirea unui preț de export mai scãzut decat cel normal, determinat de condițiile de producție sau de cele ale pieței respective. Ca urmare a unei asemenea practici, rezultã un avantaj important care permite firmei resective sã patrundã sau sã-și consolideze poziția pe o anumitã piațã, în dauna concurenței (indigene sau strãine). Pentru realizarea acestui obiectiv, firmele care practicã dumpingul renunțã în mod deliberat la o parte a profiturilor lor, se folosesc de piețele care oferã forțã de muncã mai ieftinã (dumping social). Existã și situații în care practicile de dumping sunt sprijinite de o politicã oficialã de depreciere a monedei naționale (dumping valutar), practicatã în scopul asigurãrii unei competitivitãți sporite a produselor indigene. Ca mãrime, taxa antidumping nu poate fi mai mare decat marja de dumping. Aceasta se calculeazã ca diferențã dintre prețul normal practicat pe piața mondialã sau caracteristic unei anumite piețe și prețul artificial, diminuat în mod voit prin politica de dumping.

Taxele compensatorii se percep asupra mãrfurilor de import care au beneficiat în țara de origine de subvenții sau prime de export, din partea bugetului de stat. Nici în acest caz mãrimea taxei nu poate depãși diferența de preț, dintre cel normal și cel diminuat pe seama subvențiilor. Prin aplicarea taxelor antidumping sau a taxelor compensatorii, se urmãrește reducerea costului total al importului produselor respective, la un nivel cât mai apropiat de cel normal. Dupã aplicarea taxelor vamale în regim sanctional asupra valorii în vamã, care cuprinde și cheltuielile cu taxele antidumping și compensatorii), se aplicã regimul vamal obișnuit: se precep taxele vamale obișnuite, accizele sau alte elemente de fiscalitate prevãzute pentru produsele respective.

Plata taxelor vamale se face în contul unitãții care a efectuat vãmuirea. Prin folosirea formelor și instrumentelor de decontare, asigurã cu anticipație sumele necesare efectuãrii plãții. Plata taxelor vamale se face de cãtre importator sau de cãtre declarantul comisionar în vamã, pe baza formelor și instrumentelor de decontare stabilite de cãtre organele bancare.

Taxele vamale de import se percep în momentul în care trec frontiera țãrii importatoare, iar importatorul, o datã cu depunerea documentelor prin care ia în posesie marfa, achitã și taxa vamalã de import.

Articolele 69 și 70 din legea nr.141 din iulie 1997 privind Codul Vamal al României publicat în Monitorul Oficial nr.180/august 1997, reglementeazã exceptãrile sau reducerile de taxe vamale: “prin lege se stabilesc cazurile în care, din motive și imprejurãri speciale, se acordã scutiri de taxe vamale la importul de mãrfuri.

Guvernul, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finantelor și a Ministerului Industriei și Comerțului, poate aproba, cu caracter temporar, exceptãri sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mãrfuri.

exceptãrile și reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit aliniatului 1. se stabilesc în mod nediscriminatoriu fațã de importatori sau beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mãrfurilor.”

Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:

bunurile introduse în țarã de investitorul strãin ca aport în naturã la capitalul social al unei societãți comerciale române și cele aduse ca aport în naturã în cadrul majorãrii capitalului social;

produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritorialã a unei țãri de navele înmatriculate în România și de navigație sub pavilion românesc;

bunurile obținute din produsele prevãzute mai sus la bordul unei nave-fabricã ce indeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion românesc.

Influența concretã a taxelor vamale asupra importului în comision: taxele vamale care îi sunt impuse importatorului determinã orientarea acestuia spre importuri din țãri pentru care beneficiazã de reduceri sau chiar scutiri de taxe vamale, astfel manifestându-se efectul de pârghie intervenționistã a statului asupra importului.

Importatorul va încerca sã-și desfãșoare activitatea în astfel de zone unde este scutit de plata acestor taxe vamale sau sã intre în contact cu comisionarii ce-și desfașoarã activitatea în astfel de zone, în scopul reducerii cheltuielilor cu aceste taxe. În plus, importatorul va încerca sã-și diminueze importurile pentru care trebuie sã plateascã taxe vamale mai ridicate, cu atât mai mult cu cât acesta este nevoit sã plateascã și comisionul.

4. IMPOZITUL PE PROFIT

Profitul impozabil se calculeazã ca diferențã între veniturile realizate din orice sursã și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugã cheltuielile nedeductibile.

Impozitul pe profit este reglementat de legea nr.414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit, publicatã în Monitorul Oficial nr.456 din 27 iunie 2002, modificatã și completatã de Ordonanțã nr.36 din 30 ianuarie 2003.

Referitor la deducerea din impozitul pe profit a diferitelor cheltuieli, art.11 aliniatul 5 dã contribuabililor care investesc în mijloace fixe și/sau în brevete de invenție amortizabile, posibilitatea de a deduce din impozitul pe profit cheltuielile suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestor bunuri.

În situația înregistrãrii unor pierderi anuale, acestea se recupereazã din profiturile impozabile obținute în urmatorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrãrii, la fiecare termen de platã a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrãrii acestora.

Articolul 1 aliniatul 1 reglementeazã regimul veniturilor din sursa externã pentru care persoana juridicã românã are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit datorat în România, o sumã echivalentã cu impozitul pe venitul din sursa externã, platit direct sau prin reținere la sursa din strainatate, pe bazã de documente confirmate de autoritãțile strãine, care atestã plata la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naționalã a României, aferent datei plãții.

Plata impozitului pe profit se efectueazã trimestrial, pânã în data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul urmãtor și în acest scop profitul și impozitul pe profit se calculeazã și se evidențiazã trimestrial, cumulat de la începutul anului.

În cursul anului fiscal contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere pânã la termenul de platã al impozitului inclusiv, urmând ca, dupã definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul contabil anual, sã depunã declarația de impunere pentru anul fiscal expirat, pânã la termenul prevãzut pentru depunerea situațiilor financiare. Contribuabilii sunt obligați sa depunã o datã cu declarația de impunere anualã și o declarație privind plãțile sau angajamentele de platã cãtre persoanele fizice sau juridice strãine, care sã cuprindã sumele, scopul plãții și beneficiarul.

Ulterior, reglementările juridice incluse în Codul Fiscal, precum și modificările corespunzătoare, fac referire explicită la acest impozit, cota aferentă stabilită fiind de 16%.

5.TAXA ASYCUDA

Taxa asycuda este o taxã perceputa de stat oricãrei operațiuni de import sau export realizatã de societãțile românești. Suma fixatã la ora actualã este de 8 euro.

Influența taxei asycuda asupra importului în comision: aceasta taxã este aceeași, indiferent de cantitatea ieșitã sau intratã din țarã, de aceea este foarte neprofitabil pentru firmele care desfașoarã import în comision sã aibã mai multe rulaje de-a lungul unei perioade de timp, putând avea de platã câteva sute de euro. De aceea existența acestei taxe va determina importatorul sã importe în cantitãți mari cât mai rar.

Și aceastã taxã se va rãsfrânge în prețul bunului sau serviciului comercializat. Orice creștere a taxelor cãtre bugetul de stat se va rãsfrânge asupra diminuãrii profitului firmelor sau profitabilitãții afacerii. Importatorul va mãri prețul bunului pentru acoperirea diferenței, iar cel care va pierde în final va fi consumatorul.

3.7. DENOMINAREA ȘI EFECTELE EI ASUPRA TEMEI STUDIATE

Potrivit prevederilor legii nr. 348 din 14.07.2004 publicată în M.O. Partea I nr. 664 din 23.07.2004, denominarea monedei naționale reprezintă acțiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare. La data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10 000 lei vechi, aflați în circulație la această dată, vor fi preschimbați pentru 1 leu nou. Acesta va constitui unitatea monetară națională a României, denumită în continuare leu, și se va diviza în 100 de bani. Bancnotele noi vor avea grafica identicã și culori similare cu actualele cupiuri, dar vor fi de dimensiunea euro.

Bancnotele leului greu vor fi de 1, 5, 10, 50, 100 și 500 lei. Pe bancnota de 500 lei, adicã 5 milioane în actuala monedã, va fi tiparit chipul poetului Mihai Eminescu.

O schimbare puternicã va fi refacerea puterii de cumparare a monedelor, care astãzi sunt socotite marunțis. Românii iși vor reevalua atitudinea fațã de monede, dar marile magazine și bancile vor trebui sã facã fațã operãrii unei cantitãți imense de metal. Piața româneascã va fi invadatã de peste un miliard și jumãtate de monede datoritã reintrãrii in circulație a banului, au socotit companiile care se ocupã de echipamentele necesare stocãrii, numãrãrii și ordonãrii banilor. Potrivit strategiei BNR, la 1 iulie urmeazã sã intre în circulatie 25% din toate tipurile de bancnote și monede noi.

Actualele bancnote și monede, respectiv leii vechi, vor avea putere circulatorie până la data de 31 decembrie 2006 și vor fi acceptate la plată la valoarea calculată potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1). După această dată, Banca Națională a României va preschimba bancnotele și monedele vechi cu cele noi, în condițiile stabilite prin reglementări proprii.

Preschimbarea se va putea face pe o perioadă de maximum 3 ani, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, la sucursalele Băncii Naționale a României care desfășoară activități de casierie și la unitățile instituțiilor de credit autorizate să efectueze această operațiune prin ordin al guvernatorului Băncii Naționale a României.

Din data de 1 iulie 2005, persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, vor întocmi situațiile financiare numai în monedă nouă. Situațiile financiare anuale pentru 2005 se întocmesc în monedă nouă, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a admis cã dupã denominarea leului, prețurile ar putea crește cu maximum 0,5%. El susține insã cã temerile analiștilor privind eventuale efecte inflaționiste ale denominãrii sunt nefondate și a încercat sã demonteze, pe rând, scenariile negative lansate de aceștia. Isãrescu a afirmat cã de la afișarea dublã a prețurilor nu au fost observate presiuni inflaționiste, iar economiile populației au inregistrat cresteri.
In opinia oficialului BNR, ipoteza unei temeri in rândul populației privind procesul de denominare nu este justificatã. El apreciazã cã populația nu iși va investi banii în imobile, terenuri, bunuri de folosințã îndelungatã sau valutã.
Guvernatorul a încercat sã demonteze și afirmațiile celor care susțin cã nu este nevoie de denominare, având în vedere cã oricum vom adopta moneda unicã europeanã. "Nu vom adopta euro in urmãtorii cinci-șapte ani; probabil vor mai trece între opt și zece ani", a spus Isãrescu, amintind cã pentru a face acest pas trebuie sã îndeplinim criteriile de convergențã nominalã și realã.

Domnia sa a explicat cã denominarea are 3 conotații majore:

1. marcheazã incheierea unui ciclu inflaționist și intrarea într-o perioadã de

stabilitate a prețurilor;

2. exprimã prețurile la niveluri nominale uzuale în Europa și simplificã

trecerea ulterioarã la Euro;

3. genereazã o reducere a nivelului indicatorilor valorici la parametri mai ușor

inteligibili.

Pe de altã parte, acest proces al denominãrii leului implicã și anumite costuri, care se estimeazã cã vor fi recuperate pânã la trecerea la euro in 2015. Costurile denominãrii pot fi cuprinse in 3 categorii:

Costurile suportate de bãnci pentru acest proces (modificãri bancomate, echipamente de numãrat, suport pentru un flux mult mai important de monede, specializare pentru personal);

2. Costurile date de diversele rotunjiri inerente ale cursurilor valutare. Prin tãierea a patru zerouri, ultimile cifre ale actualului curs nu vor mai putea fi prinse și deci, se va trece la rotunjiri, proces care cu siguranțã va fi extins la nivelul întregii economii, în ceea ce privește tarifele diverse;

3. Costurile de actualizare și adaptare a sistemelor informatice de gestiune a întreprinderii.

În ceea ce privesc dobânzile, se va vedea, în contextul denominãrii, o continuare a tendinței de scãdere din primul trimestru, determinatã de aprecierea leului, pe fondul creșterii calitãții serviciilor bancare. În plan psihologic, se va vedea o creștere a acestei încrederi și, așa cum acum mai putin de 10 ani se vorbea de “dolarizare”, apoi de o posibilã “eurolarizare”, foarte curând vom vedea absolut toate prețurile, cotațiile, inclusiv piața imobiliarã, aliniate la leu. Este de fapt o operațiune normalã și chiar foarte coerentã, având în vedere liberalizarea contului de capital, practic penultimul pas spre convertibilitatea totalã a leului și bineînteles țintirea inflației.

Atât Fondul Monetar Internațional, BNR, cât și mediul de afaceri românesc considerã cã denominarea va avea succes, iar rezultatele ei macroeconomice vor fi pozitive. Asupra temei studiate, rezultatele se vor concretiza in eliminarea efectelor inflației asupra variației cursului valutar, ceea ce va ajuta în mod benefic agenții economici importatori.

3.8 CURSUL VALUTAR

Raportul dintre monedele a douã țãri este un preț cheie, exprimând nivelul și starea relațiilor economice externe – comerciale, financiare, operațiuni cu capital etc. – ale țãrilor respective. Cursul valutar reprezintã valoarea sau prețul la care se schimbã o monedã naționala cu o alta monedã naționalã.

Tipuri fundamentale de cursuri valutare:

fixat și menținut la mãrimea respectivã cu ajutorul intervențiilor pe piața valutarã ale Bãncii Centrale, respectiv modificat prin devalorizare sau revalorizare;

fluctuant, flotant, în funcție de cererea și oferta de pe piața valutarã, cursul arãtând

depreciere sau apreciere. Acesta ia naștere atunci când statele nu anunțã un curs valutar și nici nu adoptã mãsuri de punere în aplicare a unui astfel de curs. Cursul flotant este adevaratul curs de piață.

Astãzi puține țãri adopta sistemele pure bazate fie pe cursuri valutare fixe, fie pe cursuri valutare flotante. În general se utilizeazã cursuri valutare controlate, care sunt stabilite în principal de cãtre piațã, statul putând însã vinde sau cumpãra valutã, ori își poate schimba politica monetarã astfel încât sã influențeze cursul de schimb.

Avantaje și dezavantaje ale cursului valutar:

devalorizarea în scop competitiv va contribui la stimularea exporturilor și la restrângerea importurilor, iar revalorizarea are efecte opuse;

un curs valutar fix nu permite o politicã monetarã independentã în domeniul ocupãrii, a inflației, țara respectivã fiind nevoitã sã urmeze politica promovatã de țara emitentã a monedei “ancorã” și sã aplice mãsuri pentru echilibrarea balanței de plãți;

riscul valutar care însoțește instabilitatea cursurilor produce costuri de acoperire (hedging);

instabilitatea cursului produce incertitudine în privința alocãrii unor resurse și aduce pierderi la export sau scumpiri la import.

Cursul valutar îndeplineste și rol de instrument al mãsurãrii și menținerii competitivitãții internaționale a economiei și a echilibrãrii balanței de plãți, prin intermediul indicatorului curs valutar real calculat ca și preț extern x curs valutar nominal / preț intern.

Atunci când cursul valutar de schimb al unei monede naționale crește, prețurile bunurilor importate scad, în timp ce exporturile devin mai scumpe pentru strãini. Rezultatul este acela cã țara respectivã devine mai puțin competitivã pe piețele mondiale. Variația cursurilor de schimb valutar poate avea efecte majore asupra producției, ocupãrii și inflației. Toate aceste influențe transformã cursul valutar într-un factor din ce în ce mai important pentru toate țãrile.

Prin definiție, scaderea prețului unei monede în raport cu alta sau cu toate celelalte poartã numele de depreciere, cazul invers, al creșterii prețului, poartã numele de repreciere. Adeseori se confundã termenul de devalorizare cu cel de depreciere. Devalorizarea e limitatã la situațiile în care o țarã a stabilit în mod oficial sau a fixat cursul de schimb al monedei proprii în raport cu o altã monedã sau cu aurul, iar cursul fixat se modificã prin creșterea prețului celeilalte monede. Creșterea valorii cursului de schimb oficial poartã numele de revalorizare.

3.9 INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANA

Apariția Comunitãților Europene are la bazã declarația ministrului francez de externe Robert Schuman, care la data de 9 mai 1950 a prezentat un plan, pus la punct împreuna cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Franței de dupã rãzboi. Planul Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de cãtre 6 țãri europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franța, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeanã a Carbunelui și Oțelului (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Prin urmare, Uniunea Europeanã este rezultatul procesului de cooperare și integrare care a început în anul 1951, între cele șase țãri europene fondatoare.

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relațiile dintre statele membre și între popoarele acestora, într-o manierã coerentã, având drept suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:

– promovarea progresului economic și social (piața unicã a fost instituitã în 1993, iar moneda unicã a fost lansatã în 1999);

– sã afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaționalã (prin ajutor umanitar pentru țãrile nemembre, o politicã externã și de securitate comunã, implicare în rezolvarea crizelor internaționale, poziții comune în cadrul organizațiilor internaționale);

– sã instituie cetãțenia europeanã (care nu înlocuiește cetãțenia naționalã dar o completeazã, conferind un numãr de drepturi civile și politice cetãțenilor europeni);

– sã dezvolte o zonã de libertate, securitate și justiție (legatã de funcționarea pieței interne și în particular de libera circulație a persoanelor);

– sã existe și sã se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislației adoptate de cãtre instituțiile europene, împreunã cu tratatele fondatoare).

În iunie 1995, România și-a depus în mod oficial candidatura pentru aderare, o primă evaluare a criteriilor de aderare făcându-se de către UE în Agenda 2000, document adoptat în iulie 1999. În decembrie 1999, Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare cu așa-numitul “grup de la Helsinki’’ format din 6 țări, între care și România.

In 25 aprilie 2005, la Luxemburg, România și Bulgaria au semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeanã. În contextul extinderii Uniunii Europene, o importanțã deosebitã pentru România o are menținerea caracterului unitar și inclusiv al actualului proces de aderare, astfel încât țara noastrã sã devinã membrã a Uniunii Europene în anul 2007, pe baza progreselor înregistrate în implementarea acquis-ului comunitar și în îndeplinirea angajamentelor asumate pe parcursul negocierilor de aderare.

Perioada 2005-2006, va fi decisivã în ceea ce privește termenii și condițiile aderãrii României la Uniunea Europeanã. Atingerea obiectivului național de integrare în structurile europene la data de 1 ianuarie 2007 depinde de modul în care România își va îndeplini angajamentele asumate în negocieri.

Mediul de afaceri din România are nevoie de o informare continuã asupra evoluțiilor privind integrarea în UE, mai ales asupra celor referitoare la raportul cost-beneficii.

Uniunea Europeanã este o comunitate de state europene independente – astãzi reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale și sociale comune, în urma procesului de cooperare și integrare început în 1951, odatã cu semnarea Tratatului de la Paris.

Avantajele aderãrii la Uniunea Europeanã :

-beneficiul apartenenței la o mai mare familie de națiuni;

-securitatea pe care aceastã apartenențã o conferã;

-avantajul participãrii la cea mai mare piațã unicã din lume;

-oportunitãțile legate de creșterea economicã;

-crearea de noi locuri de muncã;

-accesul la Fondurile structurale destinate regiunilor mai puțin prospere ale U.E.

Avantajele aderãrii pentru cetãțeni sunt și ele semnificative:

– îmbunatatirea continuã a calitãții vieții;

– standarde înalte privind protecția mediului;

– protecție socialã și siguranțã la locul de muncã;

– dreptul de a cãlãtori și de a se stabili în orice stat membru;

– protecție consularã și diplomaticã din partea altui stat membru.

Desigur existã și dezavantaje ale acestei aderãri, dar prin cunoașterea acestora și acționarea în consecințã, se pot diminua efectele negative. Astfel printre dejavantaje enumerãm:

– costurile aferente acestei aderãri cu reformele economice;

– costurile agenților economici pentru a atinge nivelul de competitivitate existent pe piața unicã europeanã;

– o parte din costurile aferente acestor "alinieri" ale companiilor românești vor fi suportate tot de populație, aceasta regãsindu-se, în mare parte, în tarifele practicate la diverse produse și servicii;

– cheltuieli semnificative vor fi facute de România și la alte capitole, precum protecția mediului și a consumatorului;

Influența concretă a aderării la Uniunea Europeană asupra importului în comision: înlaturarea taxelor vamale în cadrul pieței interne va produce un dublu efect: pe de o parte, ca urmare a înlãturãrii taxelor vamale devine mai avantajos pentru unele țãri participante la uniune sã importe de la partenerii lor în loc sã produca în interior, deoarece ar fi mai costisitor sã producã decât sã importe. Astfel se creazã noi fluxuri comerciale între participanții la uniune, proces cunoscut sub numele de “creare de comerț”.

Pe de altã parte, deoarece înlaturarea barierelor vamale are loc pe o bazã preferențialã, producãtorii interni și exportatorii au un avantaj unilateral în raport cu neparticipanții, ca urmare ei sunt interesați în a face comerț în interiorul zonei, în loc de a importa bunuri, altminteri mai ieftine, din afara zonei. Se va înregistra o “abatere de comerț”. Rezultatul va fi net pozitiv dacã volumul schimburilor prin “creare de comerț” va fi mai mare decât cel pierdut prin “abatere de comerț”.

În concordanța cu opțiunea României de a adera la Uniunea Europeanã și sistemul contabil trebuie sã sufere anumite schimbãri pentru a se armoniza cu cel comunitar. Aceasta înseamnã cã situațiile financiare vor trebui întocmite ca situații generale cu scop general, în loc sã fie întocmite doar în scopuri fiscale.

În 2001 a fost emis Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 94/29.01.2001 pentru aprobarea reglementãrilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitãților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (publicat în Monitorul Oficial nr. 85 din 20 februarie 2001), care impune ca toate societãțile care intrã în aria lui de aplicabilitate sã aplice Standardele Internaționale de Contabilitate.

O analizã comparativã a sistemului românesc de contabilitate cu cel utilizat în spațiul UE trebuie facutã pe douã planuri: analiza diagnostic a reglementãrilor contabile din România în comparație cu etaloanele europene și internaționale în domeniu și analiza modului în care practicienii contabili din România respectã reglementãrile contabile românești.

Aceastã analizã relevã faptul cã, deși s-au fãcut progrese semnificative în implementarea prevederilor Directivei a IV-a și a Standardelor Internaționale de Contabilitate, este necesarã o dezvoltare suplimentarã a reglementãrilor contabile românești pentru a se finaliza implementarea și pentru ca ceea ce se întamplã în practicã este în mod semnificativ diferit de cerințele legislative.

CAPITOLUL 4 – PREZENTAREA GENERALĂ A SC “ALACOM IMPEX” SA DEVA

4.1. Date de identificare a agentului economic

1. Numele firmei: Societatea Comercialã “ALACOM IMPEX” SA Deva

2. Nr. și data înregistrãrii la Registrul Comerțului: J20/195/1991

3. Forma juridicã de constituire: societate comercialã pe acțiuni

– sediul social: str. Aleea Florilor, nr.14, Deva, România

tel/fax: +40254415067

email: [anonimizat]

capital social: 4 735 500 mii lei

numãrul de acțiuni: 17 590

codul fiscal: R 13350431

tipul activitãții curente: importul și comercializarea de produse electrice și electrocasnice

natura capitalului: 100% privat

asociați, acționari principali: 32,8% P.P.M.

67,2% Asociația P.A.S.

7. conducerea societãții:

A. Forul director

S.C. “Alacom Impex” SA Deva are în structura sa, ca principali coordonatori, 3 manageri (vezi tab.1.1)

Tab.1.1 Principalii coordonatori ai activitãții SC “ALACOM IMPEX” SA Deva

Personalul angajat

Întreprinderea încadreazã în structura sa urmãtorul personal (tab.1.2):

Numãr total de salariați: 63;

Din care direct productivi: 30;

Colaboratori: 4

Tab.1.2 Structura personalului la SC “ALACOM IMPEX” SA Deva

Aceastã situație aratã structura și organizarea internã, precum și forța de muncã implicatã în activitatea firmei.

Personalul societãții este rațional structurat, corespunzând actualului grad de dotare a proceselor de muncã, precum și gradul de înzestrare tehnicã cu echipamente de prelucrare automaticã a datelor.

4.2 Descrierea activitãții curente

Firma a luat ființã în anul 1996, având ca obiect de activitate importul și comercializarea de produse electrice și electrocasnice.

Situația firmei, din punct de vedere al acțiunilor pe care le încorporeazã în prezent, ar fi urmãtoarea:

Numãrul total de acțiuni este de 17 590, toate acestea sunt împãrțite proporțional între membrii AGA;

Valoarea nominalã a unei acțiuni la înființarea societãții pe acțiuni a fost de 25 000lei pe acțiune, aceastã valoare se menține și în prezent.

Sub formã graficã, evoluția principalelor mãrimi analizate datoritã relevanței lor în studiul efectuat asupra societãții din punct de vedere economico-social, privind numãrul de angajați în dinamica celor 9 ani de activitate, în condițiile noii ordini economice și a cifrei de afaceri realizatã de întreprindere în ultimii 4 ani, sunt reprezentate în continuare cu ajutorul graficelor de structurã, pe baza datelor culese din documentele oficiale ale firmei studiate.

Evoluția numãrului de angajați (tab.1.2.1)

Evoluția cifrei de afaceri în mii lei (tab.1.2.2.)

În ceea ce privește evoluția cifrei de afaceri, aceasta s-a redresat în ultimii 5 ani, ca urmare a mai bunei înțelegeri a noului sistem de piațã ce încearcã sã funcționeze în cadrul economiei României. Totodatã, aceastã creștere este dovada și unei bune politici manageriale viabile aplicate de firmã.

Începând cu anul 1998, SC “ALACOM IMPEX” SA Deva a importat din Germania, Ungaria, Olanda și Belgia. În prezent, societatea are contracte cu firme din Italia, Belgia și ocazional din SUA și Finlanda. Putem afirma cã importurile firmei au evoluat și datoritã cãilor de comunicare moderne folosite, cum ar fi: internetul, faxul și nu în ultimul rând relațiilor și cunoașterii interne și externe a firmei, care participã la târguri și expoziții naționale și internaționale precum: Bolzano (Italia), Chisinau (Moldova), Belasczaba și Debretin (Ungaria), Bratislava (Slovenia), Hanovra (Germania)

Tab.1.3 Mijloace fixe la SC “ALACOM IMPEX” SA Deva

Clienții

În evoluția sa, întreprinderea a avut desfacere pe piața internã, în domeniul pe care a fost specializatã. Se pot evidenția în cele ce urmeazã, din punct de vedere al desfacerii produselor, relațiile stabilite pe piața naționalã.

Clienții interni

Tab.1.4 Principalii dealeri ai SC “ALACOM IMPEX” SA Deva sunt:

SC “ALACOM IMPEX” SRL Deva a reușit sã-și câștige loc pe piața comercialã din România și prin aspectul produselor sale comparativ cu concurenții.

Clienții externi

În prezent se întrețin bune relații de afaceri cu urmãtorul client extern, care s-ar putea numi și cel mai fidel, deoarece firma este în contact de mai bine de 3 ani cu acesta, iar în esențã, activitatea de import a firmei se axeazã, în principal, pe comenzile venite de la partenerul italian. Acesta este SC “GIORDANI” SA Italia, cu sediul în Roma, str. Puccini nr. 87.

Concluzionând, putem preciza faptul cã influența relațiilor interumane la nivel managerial cu mediul de afaceri internațional și național a fost și continuã sã fie un factor determinant alãturi de recunoașterea firmei studiate ca un agent economic ce acceptã noul și întrevede în acesta noi oportunitãți de afaceri.

S-au enumerat mai sus clienții interni sau externi cei mai importanți, din care o mare parte sunt tradiționali. Desigur, numãrul clienților firmei este mult mai mare, mulți clienți fiind câștigați prin acțiuni și activitãți de marketing:contracte directe, publicitate, târguri și expoziții etc.).

Așa cum s-a observat, clienții întreprinderii sunt din ce în ce mai diverși, este bine sã fie primiți bine și cu încredere, cu seriozitate și sã încerce sã fie câștigați prin loialitate, negociind acolo unde este posibil chiar și pretul produsului. Trebuie sã rãspundã prompt la orice solicitare venitã din partea lor, modificându-și atitudinea acolo unde este nevoie, dar mai ales prin calitatea produselor realizate atât pentru intern cât și pentru exterior.

Concurența

Concurența de care trebuie sã ținã seama întreprinderea este importantã atât în ceea ce privește mediul economic din țarã cât și cel din strãinãtate și obligã firma sã presteze servicii:

mai ieftin, în funcție și de costul de fabricație al produselor;

mai bine, în sensul unei organizãri mai eficiente a muncii în cadrul întreprinderii și care sã conducã la o mai bunã servire a clienților;

la un nivel calitativ mai ridicat, iar dacã este posibil, sã fie superior oricarui alt produs de pe piațã;

la timp și încadrându-se în termenii contractelor încheiate cu diverșii parteneri de afaceri.

Concurenții din țarã sunt firme cu tradiție în producția de mașini agricole : MAT Craiova, Ceahlaul Piatra Neamț, IMUM Medgidia, SUMA Bãilești, INSTRIG Bals, SEMBRAZ Sibiu, Premagro Oradea etc.

Imaginea prezentatã de SC “ALACOM IMPEX” SA Deva ne determinã sã afirmãm cã firma este viabilã și profitabilã și, având în vedere aplicarea planului de producție întocmit, cu dezvoltarea preocupãrii pentru marketing, vânzãri, service, piese de schimb, retehnologizãri produse, se creazã garanția succesului firmei în obținerea de sprijin financiar pentru acțiunile planificate. De altfel, planul de origine cuprinde mãsuri de dezvoltare care vizeazã viitorul apropiat, printre care:

o extinderea gamei de produse;

o sporirea vânzãrilor;

o lãrgirea pieței;

o creșterea profitului și eliminarea produselor care nu aduc profit.

4.3. Dinamica indicatorilor economico-financiari și perspectivele societății

Agentul economic SC “ALACOM IMPEX” SA Deva este organizat pe departamente, iar pentru mai buna desfãșurare a întregii activitãți, departamentul financiar-contabil, împreuna cu departamentul tehnic are îndatorirea de a furniza conducerii societãții date cãt mai exacte privitoare la situația economico-financiarã a firmei în fiecare perioadã (an, semestru, trimestru, luna și zi), pe clienții și pe comenzile realizate, cât și cele aflate în curs de realizare.

În continuare, cu ajutorul datelor tabelare oferite de contabilitate, putem face o analizã a situației economico-financiare a întreprinderii, în dinamica sa în ultimii ani.

Din studierea evoluției patrimoniale a creanțelor se poate observa o ușoarã creștere a acestora, situație datoratã pe de o parte intensificãrii activitãții (primirea de mai multe comenzi), iar pe de altã parte fenomenului negativ manifestat în economia româneascã: inflația.

Se poate concluziona cã, din punct de vedere al creanțelor de la clienți, este o situație normalã în condițiile acelei situații a economiei românești, dar nu are probleme din aceastã cauzã, deoarece respectivii clienți își vor achita datoriile fațã de firma datoritã continuitãții activitãții cu aceștia și relațiilor contractuale încheiate. Existã și unele situații nesemnificative în care se ajunge la chemarea în instanțã a unor clienți litigioși.

Tab. 1.5 Situația creanțelor (în mii lei)

Întreprinderea încearcã, pentru ca activitatea sã fie profitabilã, sã își achite la timp și cu promptitudine toate datoriile pe care le-a fãcut în decursul desfãșurarii activitãții, atât fațã de ceilalți participanți la activitatea economicã, cât și fațã de statul român.

Tab.1.6 Situația datoriilor (în mii lei)

Încercând sã se facã un raport între creanțele neîncasate, deci credite acordate și datorii neachitate, deci credite comerciale private, se poate observa cã acest raport este echilibrat, usor supraunitar, în anii anteriori anului 2004, când raportul este în favoarea datoriilor, deci subunitar. Aceasta situație are 2 cauze majore: creșterea creditãrii întreprinderii prin împrumuturi și creșterea datoriilor fațã de personal și fațã de stat.

Totuși se poate observa o îmbunãtãțire a situației firmei prin faptul cã la sfârșitul anului 2003 nu are datorii la asigurãrile sociale, nici cu impozitul pe profit și, de asemenea, nici de a achita restanțe la TVA. Aceastã situație se datoreazã creșterii numãrului de comenzi.

Tab. 1.7 Din analiza conturilor de profit și pierderi rezultã urmãtoarele (in mii lei):

Analizând, în dinamicã, contul de profit și pierdere pe ultimii 3 ani, constatãm o usoarã revigorare a societãții comerciale SC “ALACOM IMPEX” SA Deva. Astfel, s-a obținut profit iar acesta a fost repartizat în urmãtoarele direcții: fond de rezervã, surse proprii de finanțare.

Efectuând o analizã a rezultatului financiar se observã cã, în acest caz avem de-a face fațã unei pierderi de-a lungul perioadei analizate. Acest lucru se explicã în cadrul firmei, datoritã împrumuturilor, de aproximativ 4.041.849 mii lei, pe care trebuie sã le ramburseze societatea. Totuși se poate constata, în dinamicã, o tendințã de diminuare în anul 2003 și apoi din nou o ușoarã creștere a pierderii datoritã contractãrii unor noi împrumuturi. Aceste rezultate nu semnificã neaparat o situație precarã sau criticã a întreprinderii, deoarece pe ansamblu, rezultatul financiar al firmei este profit, chiar cu o tendințã de creștere bine conturatã, deci s-a reușit acoperirea pierderii financiare și cea observatã din activitatea extraordinarã cu profitul obținut din activitatea productivã.

Existã, însã, posibilitãți mai precise de a analiza evoluția agenților economici în economia româneascã. Se poate apela la studiul unor indicatori care privesc și relevã situația firmei din mai multe puncte de vedere; social, juridic, fiscal și economic, astfel urmãtorul tabel prezintã evoluția indicatorilor sociali și economici în ultimii 3 ani.

Tab. 1.8 Date informative privind situația indicatorilor socio-economici

Din punct de vedere al numãrului mediu de salariați, se observã o constantã în ultimii ani, ceea ce duce la stabilitate din punct de vedere social, dar și o anumitã creștere a cheltuielilor cu salariații, din mai multe cauze, determinantã fiind scãderea continuã a nivelului de trai, ceea ce nu poate satisface nici una dintre pãrțile colaboratoare, datoritã implicațiilor pe care le are acest fenomen asupra producției și productivitãții muncii, cât și asupra motivației muncitorilor.

Se poate observa cã activitatea de import are o pondere importantã în veniturile societãții studiate și evoluția acestora ascendentã în ultimii ani este un semn favorabil atât pentru firmã cât și pentru salariații ei și statul român, care câștigã din aceastã situație favorabilã datoritã creșterii bazei de impozitare.

Pentru o analizã economico-financiarã bazatã pe metode științifice, se apeleazã la calculul urmãtorilor indicatori: lichiditate globalã, lichiditate redusã, rata rentabilitãții economice, rata rentabilitãții financiare, solvabilitatea, gradul de îndatorare, aceștia fiind calculați în cadrul departamentului financiar contabil al societãții și analizat la nivelul managerial al firmei pentru a putea lua deciziile corespunzãtoare situației reale în care se aflã societatea la un moment dat.

Analiza în dinamica pe ultimii 3 ani a principalilor indicatori a SC “ALACOM IMPEX” SA, ținând cont de faptul cã valoarea creditului angajat de firmã a crescut de la 1.5 miliarde lei la 4.5 miliarde lei, relevã urmatoarele concluzii;

Valoarea indicatorilor ce aratã evoluția lichiditãții este într-o descreștere ușoarã, ceea ce indicã o deteriorare minimã a situației întreprinderii;

În ceea ce privește indicatorii ratei de rentabilitate, atât economicã cât și financiarã, se observã o menținere aproximativ constantã, cu o ușoarã creștere a ratei rentabilitãții financiare, ceea ce evidențiazã un aspect pozitiv, chiar dacã foarte puțin sesizabil per ansamblul agentului economic;

Un alt indicator ce se calculeazã de cãtre firmã este solvabilitatea care a scãzut în ultimii ani cu aproape 105, apropiindu-se de pragul de atenție pentru AGA;

Gradul de îndatorare calculat în situațiile financiare ale întreprinderii relevã faptul precizat mai sus, adicã firma dispune de capitaluri proprii care sã acopere aceste împrumuturi necesare desfãșurãrii activitãții datoritã lichiditãții lor, în ceea ce privește evoluția crescãtoare a creditului contractat de firmã.

O concluzie finalã care se desprinde din analiza indicatorilor de mai sus ar putea releva urmatoarele: se observã o ușoarã deteriorare a situației economico-financiare, astfel graficul evolutiei firmei studiate este într-o usoarã descreștere, dar acest lucru se datoreazã și creșterii producției și intensificãrii activitãții desfãșurate de cãtre firmã.

Tab.1.9 Situația indicatorilor financiari în 2003, 2004

În ceea ce privesc dorințele și aspirațiile privind viitorul, societatea și-a propus urmãtoarele obiective pentru anul 2005:

Creșterea cifrei de afaceri pe anul 2005 la minim 45 miliarde de lei;

Creșterea productivitãții muncii cu minim 55, definitã ca valoarea producției marfã raportatã la numãrul de angajați;

Realizarea unui program de investiții de minim 3.500 milioane lei;

Înnoirea produselor societãții cu minim 155 din producția marfã;

Lãrgirea pieței externe prin atragerea unor noi parteneri;

Gãsirea unor soluții alternative pentru valorificarea capacitãților disponibile

4.4 Organizarea generala a contabilitãții patrimoniului

Pentru a reda imaginea fidelã a patrimoniului, a rezultatelor financiare și a rezultatelor obținute, societatea “ALACOM IMPEX” SA Deva respectã regulile, normele și principiile contabile prevãzute în regulamentul privind evaluarea patrimoniului, normele și principiile contabile prevãzute în OMFP nr. 306/2002 pentru aprobarea regelmentãrilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

Contabilitatea la SC “ALACOM IMPEX” SA Deva se ține în limba românã și în moneda naționalã. Contabilitatea operațiunilor de import efectuate de întreprindere se ține atât în monedã naționalã cât și în valutã.

Rãspunderea pentru organizarea și ținerea contabilitãții firmei, în conformitate cu prevederile OMFP nr. 306/2002, revine directorului economic, care are în subordinea sa departamentul financiar contabil. El are rolul de a asigura, potrivit legii și statutului întreprinderii, condițiile necesare pentru:

întocmirea documentelor justificative privind operațiunile patrimoniale pe care le desfãșoarã societatea, operațiune ce se desfãșoarã pe întreg parcursul activitãții întreprinderii, prioritar în cadrul departamentului financiar-contabil, care este și responsabil pentru aceste documente care ajung în posesia sa;

organizarea și ținerea corectã și la zi a contabilitãții; aceastã activitate este realizatã cu precãdere de cãtre contabila cu pregatire superioarã din cadrul departamentului financiar-contabil, ajutatã de alte 4 persoane, specializate pe anumite operațiuni financiar-contabile; toate operațiunile contabile sunt efectuate pe computer;

organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, precum și valorificarea rezutatului acestuia; aceste operații se efectueazã de cãtre comisii formate din personalul întreprinderii, desemnat de cãtre directorul economic; rezultatele obținute în urma inventarierii se centralizeazã și analizeazã de cãtre contabila șefã împreunã cu directorul economic, directorul general și directorul tehnic al întreprinderii;

respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare, publicarea și depunerea la termen a acestora la organele în drept; aceste sarcini intra în atribuțiile și preocupãrile directorului economic împreunã cu contabila șefã, care vor verifica respectarea acestor reguli și se vor ocupa direct de depunerea la termen a acestor situații la organele de stat aferente;

pãstrarea documentelor justificative, a registrelor și a situațiilor financiare, se face într-o încãpere special amenajatã din cadrul întreprinderii-arhivã, iar de aceastã operațiune se ocupã o persoanã special desemnatã, perioada de pãstrare a diferitelor documente ale societãții variazã în funcție de timpul și importanța documentelor arhivate, respectându-se legislația în vigoare care face referire la aceste documente;

organizarea contabilitãții de gestiune adaptate la specificul întreprinderii; în prezent contabilitatea de gestiune la SC “ALACOM IMPEX” SA Deva se ține într-o forma primarã, neutilizându-se conturile clasei a 9-a din planul de conturi general.

Forma de înregistrare contabilã la societatea studiatã este cea pe “jurnale”, asistatã de calculator. Astfel, operațiile economice sunt înregistrate în mod cronologic și sistematic, direct din documentele primare și centralizatoare în jurnal în cadrul programului de contabilitate din computer, care constituie instrumentul de lucru de baza.

Din punct de vedere al arhivãrii lor, toate situațiile obținute pe computer se salveazã pe discuri magnetice, în 3 exemplare, cât și pe suport de hârtie și se arhiveazã împreunã cu celelalte documente primare care stau la baza întocmirii lor, în arhiva societãții, respectându-se legislația în ceea ce privește perioada de pãstrare a lor în arhivã.

Atât situațiile financiare, registrul jurnal, cât și ștatul de salarii sunt prelucrate automat și sunt salvate pe suport magnetic, iar condițiile de pãstrare a acestora sunt în conformitate cu acest tip de materiale, acest lucru contribuind la prevenirea distrugerii, pierderii sau sustragerii lor din arhiva întreprinderii.

Formularistica de lucru utilizatã este formatã din: jurnale, situații auxiliare, fișe de cont analitice și sintetice, balanțe de verificare, bilanț, contul de profit și pierdere, politicile contabile, notele explicative.

Structura bilanțului și a contului de profit și pierdere nu poate fi modificatã de la un exercitiu financiar la altul. Nu se vor menține în situatiile financiare acele elemente pentru care nu existã valori în exercițiul financiar curent, cât și în cel precedent.

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiarã, performanțele și modificãrile poziției financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare elaborate în acest scop satisfac necesitãțile comune ale majoritãții utilizatorilor.

Situațiile financiare prezintã, de asemenea, rezultatele administrãrii întreprinderii de cãtre conducãtori, inclusiv modul de gestionare de cãtre aceștia a resurselor încredințate.

Evaluarea posturilor cuprinse în situațiile anuale simplificate ale firmei SC “ALACOM IMPEX” SA Deva se efectueazã în conformitate cu principiile contabile, în felul urmãtor:

principiul continuiãții activitãții; evaluarea elementelor patrimoniale este efectuatã într-o perspectivã continuã a unitãții;

principiul permanenței metodelor în cadrul societãții, asigurã și compatibilitatea informațiilor, ceea ce implica constanțã în aplicarea regulilor și procedurilor contabile de evaluare a patrimoniului, precum și prezentarea lor prin documente de sintezã contabilã;

principiul prudenței presupune în cadrul societãții stabilirea la finele anului a unui patrimoniu real care poate fi valorificat la prețurile pieței libere la data respectivã, indiferent de prețurile cu care figureazã în contabilitate. Chiar dacã acest principiu permite și recomandã constituirea de provizioane, aceastã practicã nu se aplicã la SC “ALACOM IMPEX” SA Deva;

principiul independenței exercițiului presupune delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor aferente activitãții SC “ALACOM IMPEX” SA Deva pe mãsura angajãrii acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului la care se referã. Astfel, cheltuielile aferente exercițiului curent se înregistreazã în contabilitatea întreprinderii acestui exercițiu (contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans”), chiar dacã se vor plãti în exercițiile viitoare, iar veniturile aferente exercițiului curent se înregistreazã în contabilitatea exercițiului curent (contul 472 “Venituri înregistrate în avans”), chiar dacã încasarea lor se va face în perioadele viitoare;

principiul intangibilitãții bilanțului de deschidere este cu precãdere respectat la firma în cauzã, astfel ca bilanțul de deschidere a unui nou exercițiu financiar corespunde cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent și orice schimbare de metodã sau de corectare a unor erori este transparentã în situațiile financiare ale întreprinderii;

principiul necompensãrii; pentru diminuarea blocajului financiar, societatea studiatã face, temporar, compensãri între creanțele și datoriile fațã de același terț, dar numai pe baza de procese verbale de compensare cu trimitere la documentele primare care au generat asemenea creanțe și datorii.

În ceea ce privește evidența contabilã asistatã de computer, se folosește un program propriu de contabilitate, realizat de catre specialistul în informaticã din cadrul societãtii. Este un program de contabilitate financiarã generalã, de gestiune și bugetarã, având planul contabil și documentele standard utilizate, personificate pe structura societãții și pe domeniul ei de activitate.

Dintre funcțiile pe care acesta le preia se pot enumera urmãtoarele:

linia completã clienti-furnizori-stocuri, legatã de activitatea de comerț exterior;

documente comerciale; facturi, devize, comenzi, note de recepție, avize de expediție;

program pentru calculul salariilor, situația cheltuielilor efectuate de societate pentru un salariat sau pentru tot persoanlul;

programul de gestiune al mijloacelor fixe, calculul amortizãrilor liniare, degresive sau excepționale;

schimb valutar, destinat informatizãrii operațiunilor cu casele de schimb valutar și cu bãncile implicate în operațiunile de export direct;

listãri la imprimantã sau pe ecran a situațiilor de sintezã;

ține o evidențã operativã a situațiilor centralizatoare din anii precedenți.

Utilizarea computerului în acest domeniu asigurã o eficiențã sporitã în ceea ce privește efortul depus precum și timpul alocat înregistrãrii și prelucrãrii operațiunilor contabile, putând furniza prompt și în orice moment toate informațiile necesare asigurãrii unui management de calitate.

În cazul în care anumite elemente exprimate inițial într-o monedã strãinã (euro) au fost înregistrate în contabilitatea iîtreprinderii, va trebui sã se menționeze baza folositã pentru exprimarea acestor elemente în raport cu moneda naționalã (ROL). În acest mod, la SC “ALACOM IMPEX” SA Deva poate sã se conducã o contabilitate riguroasã, atât în moneda naționala cât și pentru activitatea de export, în moneda de contract stabilitã cu partenerii strãini (euro sau USD).

CAPITOLUL 5 – CONTABILITATEA IMPORTULUI DE MÃRFURI ÎN

COMISION

5.1 CONTABILITATEA IMPORTULUI ÎN COMISION

Similar exportului, importul de mãrfuri prin unitãți specializate de comerț exterior se poate realiza sub forma importului pe cont propriu sau în comision. La rândul lor, atât importurile pe cont propriu cât și cele în comision pot fi cu plata la vedere sau pe credit comercial.

Indiferent de condiția de livrare prevãzutã în contract, pentru oglindirea corectã în contabilitate a operațiunilor privind mãrfurile importate, trebuie calculatã valoarea externã FOB, CIF, taxele vamale, accizele, comisionul unitãții specializate în comert exterior și marja comercialã a acestora, elemente care sunt furnizate de “Declarația vamalã de import” (DVI), “Declarația privind valoarea în vamã” și ‘Factura internã”.

Pentru importurile de mãrfuri, furnizorii externi pretind deschiderea de acreditive în devizã, iar eliberarea mãrfurilor din vamã are loc de obicei numai dupã achitarea taxelor vamale și a TVA –ului. Acestea pot fi achitate din avansurile depuse, din carnete CEC cu limitã de sumã ori cu dispoziții de platã vizate de bancã. În cazul în care beneficiarii de mãrfuri din import au aprobãri din partea MF pentru a nu achita anticipat elementele mai sus menționate, pot intra în posesia mãrfurilor înainte de plata acestora. Este posibil ca TVA deductibilã sã nu se înregistreze de loc cu ocazia importurilor și, ca atare, nu se deduce, înregistrându-se doar TVA calculat, care se varsã bugetului de stat.

Sistemul de conturi utilizat pentru reflectarea operațiilor privind importul de mãrfuri este în funcție de modalitatea de realizare a acestuia. Apar particularitãți în ce privesc diferențele de curs valutar, care se oglindesc în gestiunea unitãții beneficiare de import, în cazul importului pe cont propriu, adaptându-se acestui scop conturile: 462 “Debitori diverși” și 472 “Creditori diverși”.

În cazul contabilizãrii operațiunilor privind importurile indirecte, urmeazã a se utiliza, în principiu, urmãtoarele conturi:

în contabilitatea financiarã

veniturile realizate din importul de mãrfuri se reflectã în contul 704 “Venituri din lucrãri executate și servicii prestate” în cazul importului în comision.

cheltuielile de exploatare se contabilizeazã pe elemente primare de cheltuieli și cuprid, în cazul importului în comision, numai cheltuielile generale de exploatare (funcționare și administrare) a SCE.

Desigur ca și în cazul operațiunilor de import indirect intervenția conturilor de cheltuieli și venituri din diferențe de curs valutar, cheltuieli și venituri din dobânzi, diferențe de conversie activ și pasiv este omniprezentã.

în ce privește contabilitatea de gestiune, se vor utiliza conturile instituite și nominalizate în clasa a 9-a de conturi, dar a cãror conținut și funcție va fi adaptatã specificului activitãții de import și anume:

contul 901 “Decontãri interne privind cheltuielile”, ar urma a fi nominalizat “Decontãri interne privind importul”, pãstrându-se funcția de cont de reflectare;

contul 902 “Decontãri interne privind producția obținutã”, s-ar intitula “Decontãri interne privind veniturile din import”, care se poate detalia pe feluri de operații de import, pe modalitãți de realizare a importurilor de mãrfuri etc.

contul 903 “Decontãri interne privind diferențele de preț”, poate fi denumit “Decontãri interne privind rezultatele economico-financiare din import”, fiind posibil a se detalia în analitic, asemãnãtor contului 902, oferind astfel posibilitatea analizei rentabilitãții fiecarui fel de operații de import.

Dintre conturile de calculație, considerãm cã se poate folosi în acest scop contul 925 “Cheltuieli de desfacere” sub denumirea “Cheltuieli privind importurile”, a cãrui detaliere în analitic s-ar face corelat cu conturile 902 “Decontãri interne privind veniturile din import” și 903 “Decontãri interne privind rezultatele economico-financiare din import”.

Din grupa conturilor “Costul producției” s-ar putea folosi contul 931 “Costul producției obtinute” sub denumirea “veniturile din importul de mãrfuri” a cãrui detaliare în analitic se coreleazã cu cea a conturilor 902, 903 și 925.

Nu este exclusã posibilitatea ca în cazul în care SCE are în substructurile sale organizatorice secții auxiliare în care se executã operații de prelucrare suplimentarã și ambalare a mãrfurilor importate, sã fie utilizate și conturile 922 “Cheltuielile activitãților auxiliare” și 933 “Costul producției în curs de execuție” cu adaptãrile de rigoare.

Contabilitatea importului de mãrfuri în comision cu plata imediatã

Importurile indirecte de mãrfuri includ și pe cele realizate de SCE, când acestea actioneazã în calitate de mandatar, comisionar sau prestator de servicii, în nume propriu, dar pe contul și pe riscul unitãților rezidente beneficiare de import. Urmare a acestui fapt, rezultatele financiare privind importul se localizeazã în contabilitatea comitentului.

Baza juridicã a raporturilor economico-financiare ale SCE se stabilește prin contractele externe încheiate cu furnizorii externi și prin contractele de comision încheiate cu clienții interni. Circuitul material al mãrfurilor din import este stipulat prin contractul extern, pe fluxul furnizor extern-vamã.

Pentru decontarea mãrfurilor din import, SCE încaseazã de la clienții interni avansuri, inclusiv TVA la nivelul valorii mãrfurilor importate.

SCE deconteazã mãrfurile furnizorilor externi în funcție de condițiile de platã stipulate prin contractul extern. Tot SCE achitã obligațiile vamale, prestațiile internaționale (transport, asigurare etc.), dupã care efectueazã regularizãrile cu clienții interni în funcție de valoarea mãrfurilor, a cheltuielilor ocazionate de achiziționarea acestora de pe piața externã și mãrimea avansurilor încasate de la clienții interni.

Rezultã cã, între momentul creãrii obligațiilor în valutã și achitarea acestora apar diferențe de curs valutar, care se înregistreazã în contabilitatea comisionarului și se regularizeazã cu comitentul, respectiv cu clientul intern.

Pentru decontarea acestor diferențe în contabilitatea comisionarului se folosesc conturile:

461 “Debitori diverși”

462 “Creditori diverși”

Ca urmare, în cazul importului de mãrfuri în comision, în contabilitatea SCE apar ca și venituri doar comisioanele, iar ca și cheltuieli numai cele generate de administrație și conducere.

Contabilitatea importului de mãrfuri în comision cu plata la termen

În cazul importului de mãrfuri în comision pe credit comercial, trebuie avut în vedere durata creditului respectiv, termen scurt, mediu sau lung, faptul dacã dobânda calculatã, perceputã de furnizorul extern este sau nu inclusã în preț, reținerea sau nu a cotei de garanție în funcție de complexitatea mãrfurilor importate și prevederile contractului extern.

dacã dobânda calculatã este inclusã în preț, facturarea la intern se face în prețul de livrare prin debitul contului 411 “Clienți” și creditul contului 401 “Furnizori”.

dacã dobânda se factureazã separat, se va reflecta prin debitarea contului 419 “Clienți creditori”, ca un drept asupra clientului intern, prin contul 401 “Furnizori”.

În cazul importurilor în comision pe termen mediu și lung, cota de garanție ce se reține de la furnizorul extern de catre SCE, se considerã imobilizare financiarã, oglindindu-se prin debitarea contului 401 “Furnizori” și creditarea contului 167 “Alte împrumuturi și datorii asimilate”, iar cea reținutã de clientul intern de la SCE se contabilizeazã tot ca o imobilizare financiarã, debitându-se contul 2677 “Alte creanțe imobilizate” și creditându-se contul 411 “Clienti”. Dupã expirarea perioadei de garanție, se restituie, dacã este cazul, suma reținutã drept garanție de clientul intern, creditându-se contul 2677 “Alte creanțe imobilizate”. SCE la rândul ei vireazã suma reținutã furnizorului extern, debitând contul 167 “Alte împrumuturi și datorii asimilate”.

Indiferent de felul importurilor în comision, pe credit comercial pe termen scurt, mediu sau lung, se achitã furnizorului extern valoarea mãrfurilor și dobânda, în una sau mai multe rate, prin creditul contului 5124 “Conturi la banci în devize” și debitul contului 401 “Furnizori” sau al contului 419 “Clienți creditori” dupã caz, regularizându-se cu clientul intern, diferențele dintre avansurile încasate și plãțile efectuate.

5.2 STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA IMPORTULUI ÎN COMISION LA SC “ALACOM IMPEX” SA DEVA

SC “ALACOM IMPEX” SA Deva importă mașini de spălat automate din Italia de la GIORDANI Roma, în condiția de livrare EXW pentru suma de 8.000 euro la cursul valutar de 40.000/euro, printr-un intermediar SC INTERMEDIERI IMPEX SRL Cluj-Napoca.

Acesta se va ocupa, în schimbul unui comision negociat de 5% din valoarea în vamă a mărfurilor de:

plata furnizorului extern: Giordani Roma;

formalitățile vamale;

plata taxelor vamale;

găsirea cărăușului SC CĂRĂUȘ SRL;

plata transportului (1000 euro);

asigurare (condiția de asigurare de tip B – 500 euro).

Evoluția cursului valutar la data achitării furnizorului extern este de 38.000/euro.

Obligațiile vamale sunt următoarele:

taxa vamală 5% din valoarea în vamă a mărfurilor;

TVA 19%;

Taxa Asycuda 8 euro.

CONTABILITATEA INTERMEDIARULUI

primirea valutei de la importator pentru plata importului.

Documente justificative: ordin de plată în valută și extras de cont în valută.

5124 “Conturi la banci în devize” = 462 “Creditori diverși” 320.000.000 ROL

32.000 RON

2. primirea banilor pentru plata taxelor în vamă, a transportului, asigurării și a TVA-ului.

Documente justificative: ordin de plată în lei și extras de cont în lei

5121 “Conturi la banci în lei” = 462 “Creditori diverși” 140.160.000 ROL

14.016 RON

3. achitarea obligațiilor vamale, a transportului, asigurării și a TVA-ului

Documente justificative: ordin de plată în lei și extras de cont în lei

462 “Creditori diverși” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 140.160.000 ROL

14.016 RON

4. deschiderea acreditivului

Documente justificative: cerere de deschidere a acreditivului, ordin de plată și extras de cont în valută

5412 “Acreditive în devize” = 5124 “Conturi la bănci în devize” 320.000.000 ROL

32.000 RON

5. plata furnizorului extern

Documente justificative:dispoziție de plată valutară externă și extras de cont în valută

Evaluarea obligatiei de plata:

La data livrarii: 8000 euro * 36.000/euro = 320.000.000 ROL (32.000 RON)

La data plății: 8000 euro * 35.000/euro = 304.000.000 ROL (30.400 RON)

Diferența favorabilă (+) 16.000.000 ROL (1.600 RON)

401 “Furnizori” = % 320.000.000 ROL 32.000 RON

5412 “Acreditive în devize” 304.000.000 ROL 30.400 RON

765 “Venituri din diferențe de curs valutar” 16.000.000 ROL 1.600 RON

6. înregistrarea veniturilor din comisionul facturat

Documente justificative: factura

411 “Clienți” = % 19.040.000 ROL 1.904 RON

708 “Venituri din activități diverse” 16.000.000 ROL 1.600 RON

4427 “TVA colectată” 3.040.000 ROL 304 RON

7. încasarea comisionului

Documente justificative: ordin de plată

5121 “Conturi la bănci în lei” = 4111 “Clienți” 19.040.000 ROL 1.904 RON

CONTABILITATEA IMPORTATORULUI

Nota de calcul import:

Valoarea în vamă: 8.000 euro * 40.000/euro = 320.000.000 ROL (32.000 RON)

Taxa vamală: 320.000.000 * 5% = 16.000.000 ROL (1.600 RON)

Cost de achiziție: 320.000.000 + 16.000.000 = 336.000.000 ROL (33.600 RON)

TVA: 336.000.000 * 19% = 63.840.000 ROL (6.384 RON)

Taxa asycuda: 8 euro * 40.000/euro = 320.000 ROL (32 RON)

Transport: 100 euro * 40.000/euro = 40.000.000 ROL (4.000 RON)

Asigurare: 500 euro * 40.000/euro = 20.000.000 ROL (2.000 RON)

1.înregistrarea importului

Documente justificative: factura externă, declarație vamală de import, contract, carnet TIR, scrisoare de transport tip CMR

371 “Mărfuri” = % 396.000.000 ROL 39.600 RON

401 “Furnizori” 320.000.000 ROL 32.000 RON

446 “Alte impozite, taxe și 16.000.000 ROL 1.600 RON

vărsăminte asimilate”

401 “Furnizori”/cărăuș 40.000.000 ROL 4.000 RON

401 “Furnizori”/asigurare 20.000.000 ROL 2.000 RON

înregistrarea TVA și a taxei asycuda

Documente justificative: factura și declarație vamală de import

635 “Cheltuieli cu = 447 “Fonduri speciale – taxe

alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate/

și vărsăminte asimilate” taxa asycuda” 320.000 ROL 32 RON

4428 “TVA neexigibila” = 401 “Furnizori” 63.840.000 ROL 6.384 RON

3. transferul valutei la intermediar pentru achitarea furnizorului extern

Documente justificative: dispoziția de plată externă și extras de cont în valută

461 “Debitori diverși” = 5124 “Conturi la bănci în devize” 320.000.000 ROL 32.000 RON

4. transferul banilor necesari la intermediar pentru plata transportului, obligațiilor vamale, asigurării, TVA-ului.

Documente justificative: ordin de plată și extras de cont în lei

461 “Debitori diverși” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 140.160.000 ROL

14.016 RON

5. înregistrarea cheltuielilor cu transportul, asigurarea și taxele vamale

Documente justificative: factura

635 “Cheltuieli cu alte impozite, = 446 “Alte impozite, taxe și 16.000.000 ROL

taxe și vărsăminte asimilate/ vărsăminte asimilate” 1.600 RON

taxa vamală”

624 “Cheltuieli cu transportul = 401 “Furnizori”/cărăuș 40.000.000 ROL

de bunuri și de personal” 4.000 RON

613 “Cheltuieli cu primele = 401 “Furnizori”/asigurare 20.000.000 ROL

de asigurare” 2.000 RON

6. înregistrarea cheltuielilor cu comisionul și achitarea lui

Documente justificative: contract de comision, factură, ordin de plată și extras de cont în lei

% = 401 “Furnizori”/intermediar 19.040.000 ROL 1.904 RON

622 “Cheltuieli privind 16.000.000 ROL 1.600 RON

comisioanele și onorariile”

4426 “TVA deductibilă” 3.040.000 ROL 304 RON

401 “Furnizori”/intermediar = 5121 “Conturi la banci in lei” 19.040.000 ROL 1.904 RON

7. justificarea valutei transferată intermediarului

Documente justificative: fisa contului 461 (pentru marfa)

401 “Furnizori” = % 320.000.000 ROL 32.000 RON

461 “Debitori diverși” 304.000.000 ROL 30.400 RON

765 “Venituri diferențe de 16.000.000 ROL 1.600 RON

curs valutar”

fișa contului 461 pentru celelalte obligații

% = 461 “ Debitori diverși” 95.360.000 ROL 9.536 RON

446 “Alte impozite, taxe și 6.000.000 ROL 1.600 RON

vărsăminte acumulate”/

taxa vamală

447 “Fonduri speciale, taxe și 320.000 ROL 32 RON

vărsăminte asimilate”/

taxa asycuda

401 “Furnizori”/cărăuș 40.000.000 ROL 4.000 RON

401 “Furnizori”/asigurare 20.000.000 ROL 2.000 RON

8. regularizarea TVA-ului

4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă” 63.840.000 ROL 6.384 RON

4424 “TVA de recuperat” = 4426 “TVA deductibilă” 63.840.000 ROL 6.384 RON

9. închiderea conturilor de venituri și cheltuieli

121“Profit și pierdere” = % 92.320.000 (9.232 RON)

622 “Cheltuieli privind comisioanele 16.000.000 (1.600 RON)

și onorariile”intermediar

624 “Cheltuieli cu transportul de bunuri și 40.000.000 (4.000 RON)

personal”/cărăuș

628 “Alte cheltuieli cu serviciile executate 20.000.000 (2.000 RON)

de terți”/asigurare

635 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe și 320.000 (32 RON)

vărsăminte asimilate”/asycuda

635 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe și 16.000.000 (1.600 RON)

vărsăminte asimilate”/taxa vamală

765 “Venituri din diferențe de curs valutar” = 121 “Profit și pierdere” 16.000.000 (1.600 RON)

D 121 C

16.000.000 ROL (1.600 RON) 16.000.000 ROL (1.600 RON)

40.000.000 ROL (4.000 RON)

20.000.000 ROL (2.000 RON)

320.000 ROL (32 RON)

16.000.000 ROL (1.600 RON)

Sd = 16.000.000 ROL (1.600 RON) Sc = 92.320.000 ROL (9.232 RON)

Sfc = 76.320.000 ROL (7.632 RON)

CAPITOLUL 6 – CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Importul în comision constituie o tranzacție economică internațională prin care societatea care desfășoara această activitate intermediază un contract între beneficiar (importator) și un furnizor extern (exportator). Importul în comision se efectueazã în nume propriu dar pe contul și riscul beneficiarului. Pentru serviciile prestate, SCE (societatea de comerț exterior) percepe un comision calculat la valoarea CIF a mãrfurilor importate.

Importurile de mãrfuri, în țara noastrã, sunt reglementate juridic prin Tariful Vamal de Import al României.

Activitatea de import ca și cea de export constituie mijloace importante prin care o țara poate evolua, deoarece prin activitatea de comerț exterior se mențin și se dezvoltã relațiile cu țãrile din comunitatea mondialã, se creazã premisele pentru valorificarea superioarã a potențialului economic al fiecãrei țări, crescând astfel eficiența economiei naționale, chiar și prin stimularea competitivității firmelor pe piața externă, sporind astfel calitatea produselor și serviciilor.

Pe parcursul timpului, pe măsura liberalizării comerțului, importurile au cunoscut o creștere importantă datorată cererii de produse noi, diferite sau mai bune calitativ decat cele indigene. S-a observat că un excedent al importului față de export a dăunat producției interne care nu a făcut față prețurilor competitive sau raportului calitate-preț ridicat al produselor străine. Fiecare stat confruntat cu asemenea probleme, a încercat soluții, începând cu măsura drastică a interzicerii oricărui schimb cu exteriorul, continuând cu limitarea importului la anumite produse care există și în țara respectivă sau cu aplicarea de taxe preferențiale.

Ritmul accentuat al creșterii importurilor nu este amenințător în sine, el devine periculos doar privind o perspectivă de ansamblu, caracterizata de 3 coordonate:

ritmul de creștere al importurilor este mai mare decât ritmul de creștere al exporturilor, ceea ce duce la creșterea deficitului comercial;

ritmul de creștere al importurilor depășește ritmul de creștere al PIB, implicând consumuri neacoperite de producția internă;

structura importurilor, din care reiese că în România se importă preponderent pentru consum și nu pentru investiții.

Aceste trei neajunsuri ale importurilor trebuie eliminate pentru a asigura României un rol mai mare decât acela de piață de desfacere. Ar prezenta interes nu o restricționare a importurilor, ci o raționalizare a acestora, desfășurată dupa un plan de dezvoltare prin deficit bugetar pe perioade medii și lungi, dublată de crearea unui climat propice investițiilor directe.

Structura importurilor ar putea fi îmbunătățită prin metode de discriminare pozitivă din punct de vedere fiscal al firmelor care importă ca să se dezvolte și investesc în crearea unor capacități de producție moderne și economice, mai ales în privința consumului de energie, deoarece industria românească e mare consumatoare de energie, iar acoperirea necesarului determină alte importuri.

În ceea ce privește factorii care influențează importul în comision, aceștia acționează ca pârghii ce stimulează sau încearcă să frâneze acest fenomen. În desfășurarea activității de import trebuie să se țină seama nemijlocit de impactul acestor factori, atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic, pentru că ei pot induce efecte pozitive, dar în același timp pot genera și efecte negative, precum fenomenul inflației importate.

Un factor nemenționat până acum, care influențează operațiunile de import în comision, este reprezentat de modalitățile de plată, respectiv de încasare. Plățile și încasările externe sunt de obicei foarte dificil de realizat, deseori apărând blocaje financiare. În ajutorul lor vine sistemul multicash și cardurile, tot mai des folosite, care determină o fluidizare a circulației disponibilităților bănești. De asemenea, firma intermediară trebuie să țină cont de fiscalitatea existentă și să-și fixeze un comision acceptabil pentru clienții săi, pentru a nu-i determina pe aceștia să renunțe la serviciile sale.

Datele statisitce referitoare la importul în comision sunt slab monitorizate în România, de unde desprindem concluzia că acest tip de import nu se practică într-un procent mare. Totuși, după 1992 importurile au crescut mai repede decât exporturile, după 1999 a avut loc o creștere semnificativă și accelerată a acestora, astfel că în 2003 deficitul comercial al României se estimează la 4 miliarde de dolari. Pentru reducerea acestui dezechilibru, o soluție ar putea fi și limitarea operațiunilor de import doar pentru mărfuri care nu se produc în țară, sau pentru mărfurile a căror producție ar necesita costuri net superioare celor din afara.

Din analiza importurilor se poate observa că nivelul acestora fluctuează în limite largi de la an la an, iar materiile prime sunt încă o parte importantă a importurilor. Pentru acoperirea deficitului comercial, o soluție ar putea fi creșterea exporturilor, acest lucru putând fi realizat prin creșterea calității produselor exportate, pentru a fi mai competitive pe piața externă. În contextul acesta, s-ar putea realiza o echilibrare a balanței comerciale sau chiar înclinarea acesteia către exporturi.

Operațiunea de comerț exterior este influențată de numeroși factori, de ordin intern sau extern, precum zonele defavorizate, parcurile industriale, paradisurile fiscale, zonele libere care acționează asupra importului sau exportului deopotrivă, prin existența sau nu a taxelor sau tarifelor restrictive, de natură financiară sau nefinanciară. De asemenea schimbările interne de natură macroeconomică pot avea o influență majoră asupra comerțului exterior, precum:

integrarea într-o comunitate internațională mult mai vastă și care oferă o piață de desfacere complexă și competitivă, Uniunea Europeană;

procesele economico-financiare din interiorul țării, modificările cursului valutar și denominarea, pot crea probleme firmelor care desfășoară activități externe deoarece sunt supuse unui risc valutar, pe de o parte și schimbării monedei și a denumirii acesteia, însoțite de cheltuielile aferente acestei schimbări.

Apreciind favorabil trecerea la Standardele Internaționale de Contabilitate, o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, prin prisma investitorilor străini, dar și din perspectiva internă, facilitând comerțul extern, propunem pentru firma studiată aplicarea anumitor IAS-uri și anume:

IAS 4 “Contabilitatea amortizărilor imobilizărilor”, stabilește repartizarea sistematică a mărimii amortizabile a unui activ amortizabil pe parcursul duratei de utilizare a activului.

IAS 8 “Profitul net sau pierderea netă, erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile”, pentru recunoașterea profitului net sau a pierderii nete.

IAS 10 “Eventualități și evenimente ce survin după data închiderii exercițiului”, permite cuantificarea și contabilizarea evenimentelor decisive, în detrimentul celor nedecisive.

IAS 11”Contractele de construcții”, pentru recunoașterea veniturilor și cheltuielilor din contractele de construcții, dupa metoda procentului de recunoastere.

IAS 12 “Impozite asupra rezultatului”, impune contabilizarea impozitului amânat, determinat prin metoda reportului variabil.

IAS 14 “Raportarea pe segmente”, pentru detalierea informațiilor referitoare la veniturile din vânzări și a rezultatului pe segmente de activitate și segmente grafice.

IAS 17 “Leasing”, pentru recunoașterea veniturilor și cheltuielilor din contractele de leasing, in contabilitatea locatorului și locatarului.

IAS 18 “Veniturile activităților ordinare”, identifică ansamblul circumstanțelor în care criteriile sunt satisfăcute, pentru ca veniturile constatate să aducă avantajele economice viitoare.

IAS 19 “Avantajele personalului”, împreuna cu IAS 26 “Contabilitatea și rapoartele financiare ale regimurilor de pensionare”, identifică categoriile de avantaje ale personalului și tratează contabilitatea și rapoartele financiare pe care un regim le prezintă ansamblului persoanelor, considerate ca un grup. Deci se poate afirma că cele doua IAS-uri se completează reciproc, deoarece IAS 19 tratează problema determinării costului prestațiilor de pensionare în situațiile financiare ale patronilor ce au regimuri de pensionare, în timp ce IAS 26 o completează pe prima.

IAS 20 “Contabilitatea subvențiilor guvernamentale și prezentarea informațiilor legate de asistența guvernamentală”, pentru amortizarea veniturilor amânate legate de subvenționările guvernamentale.

IAS 21 “Efectele variației cursurilor de schimb valutar”, pentru recunoașterea veniturilor și cheltuielilor din diferențele de schimb valutar.

IAS 23 “Costul îndatorării”, pentru cheltuielile cu dobânzile, în contabilitatea beneficiarului de credite.

IAS 29 “Raportarea financiară” în economiile hiper iflaționiste și a rezultatului reportat al retratării la inflație a elememtelor nemonetare din situațiile financiare.

IAS 33 “Rezultatul pe acțiune”, pentru determinarea și prezentarea principalului indicator de performanță, “rezultatul pe acțiune”.

IAS 36 “Deprecierea activelor”, pentru aspectele privind deprecierea activelor (recunoasterea lor, evaluare, anularea recunoașterii).

IAS 37 “Provizioane, pasive eventuale și active eventuale”. Explică modul în care se aplică dispozițiile generale de contabilizare și de evaluarea provizioanelor, precum și modalități concrete de furnizare a informațiilor referitoare la active și pasive eventuale.

IAS 39 “Instrumente financiare de recunoaștere și evaluare pentru impactul asupra rezultatului exercițiului, al recunoașterii instrumentelor financiare la valoarea justă”.

BIBLIOGRAFIE

1. Atastasiu Pop – Contabilitatea de gestiune în comerț, Ed. Intelcredo, Deva, 1997

2. Bârsan Maria – Integrare economicã europeanã, Ed. Efes, Cluj-Napoca, 2001

– Mediul european al afacerilor, modul de curs 2003-2004

3. Bucșe Gh. – Dicționar complet al economiei de piațã, Ed. Societatea Informația

București, 1994

4. Caraiani Gh. – Vãmuirea mãrfurilor de export/import, Ed. Economicã, București,

1996

5. Ciobanu Gh. – Tranzacții economice internaționale, Ed. Cluj-Napoca, 1999

6. Cordureanu C. – Sistemul fiscal in știința finanțelor, Ed. Codex, București, 1998

7. Dumbravã P. – Contabilitatea de gestiune in comerț, Ed. Intelcredo, Deva, 1995

Anastasiu Pop

8. Nistorescu N. – Ghidul importatorului și exportatorului român, Ed. Tribuna Economicã

București, 2000

9. Popa I. – Tranzacții de comerț exterior, Ed. Economicã, București, 2002

10. Ristea M. – Contabilitatea societãților comerciale, Ed. Ceccar, București, 1995

11. Sucalã Lucia – Contabilitatea societãților mixte, Ed Casa Cãrții de Științã,

Cluj-Napoca, 2002

12. Samuelson N. – Economie politicã, Ed. Teora, 2000

13. *** – Tariful vamal de Import al României, O.G. nr.26/1993, modificat

prin O.G. nr.14/1994

14. *** – Legea nr.141 din 24 iulie 1997 privind Codul Vamal din România,

M.O. nr.180/01.08.1997

15. *** – Legea nr.345 din 2002, intrata în vigoare la 01.06.2002

16. *** – Legea nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit, M.O.

nr.456/07.06.2002

17. *** – www.mae.ro

18. *** – www.financiar.rol.ro

19. *** – www.dreptonline.ro

20. *** – www.dartinfo.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Contabilitatea Importului In Comision (s.c. Xyz S.a., Deva) (ID: 131790)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Contabilitatea Importului In Comision (s.c. Xyz S.a., Deva)

Copyright Notice

Promovarea Zonei Turistice Maramures

Serviciile Turistice

Resursele Naturale Regenerabile

Constituirea Si Functionarea Societatilor cu Raspundere Limitata

Reclаmа Prin Intermediul Telefoаnelor Mobile Pentru Diferite Tipuri DE Bunuri Si Servicii

Rolul Manipularii In Schimbarea Perceptiei

Copyright Notice

Similar Posts