. Contabilitatea Asigurarilor Si a Protectiei Sociale (s.c. Xyz S.a.)

Capitolul I. GENERALITĂȚI PRIVIND ACTIVITATEA S.C. “BELSIRIM IMPORT-EXPORT” S.A NĂDLAC

Caracterizarea generală a societății comerciale

Explicarea proceselor complexe ce au loc în sistemele economice presupune luarea în considerare a faptului că aceste sisteme sunt formate din agenți economici ale căror acțiuni și interacțiuni dau substanță și sens vieții economice.

În toate procesele economice sunt implicați agenți economici care îndeplinesc anumite roluri speficice în declanșarea și întreținerea acestora, în favorizarea sau inhibarea lor.

Indiferent dacă procesele economice sunt abordate la microscară sau la macroscară, determinismul lor este de natura unor comportamente proprii anumitor agenți economici. Iată de ce înțelegerea condițiilor de existență și funcționare a diferitelor categorii de agenți economici stă la baza demersului cognitiv asumat de știința economică, dar și a demersului de exercitare a gestiunii în sistemele economice reale.

Obiectul de activitate și structura organizatorică a firmei

Numele societății comerciale este “BELSIRIM IMPORT-EXPORT” și este societate comercială pe acțiuni.

S.C. BELSIRIM IMPORT-EXPORT S.A. a fost înființată la 25.05.1992 în Nădlac, forma de organizare fiind societate pe acțiuni mixtă româno-germană.

Sediul firmei este pe strada Zona PCTF F.N. Nădlac, telefon: 0040/57/435770, fax: 0040/57/435771.

Capitalul social al firmei este de 8.856.000 USD.

Obiectul de activitate este producerea și îmbutelierea băuturilor răcoritoare carbogazoase într-o unitate amplasată într-o construcție proprie cu o suprafață de producție de 7.200 m2.

Instalația inițială a fost de producție italiană, de tip GEROSA, care avea o capacitate de îmbuteliere de 4.000 flacoane/oră.

Inițial s-au produs trei sortimente de băuturi răcoritoare: BELSIRIM COLA, BELSIRIM ORANGE, BELSIRIM KIWI, îmbutelierea făcându-se în flacoane PET DE 1,5 l.

Din anul 1994 a fost înlocuită instalația GEROSA cu o instalație KRONES de producție germană și o unitate de produs flacoane SIDEL de producție franceză.

Capacitatea de producție a instalației KRONES este de 16.000 flacoane/oră.

Materiile prime și materialele folosite sunt în majoritate din import, furnizorul de emulsii fiind încă de la înființarea firmei DOHLER din GERMANIA și UNGARIA.

În decursul anilor au fost introduse mai multe game de băuturi răcoritoare, firma beneficiind de marca înregistrată a acestor produse.

Astfel în marca MALIBU au fost produse trei sortimente de băuturi răcoritoare:

LEMON LIME

TONIC WATER

BITTER LEMON

îmbuteliate în flacoane PET de 1,5 l.

Firma a produs sub licența OLYMPIA băuturi răcoritoare hipocalorice într-o gamă de trei sortimente, îmbuteliate în flacoane PET de 1,5 l:

ORANGE – MARAQUIA + CALCIU

EXOTIC

SPORTIVO

Băuturile răcoritoare carbogazoase BELSIRIM au fost îmbuteliate în flacoane PET de 0,6 l și de 2 l.

Gama de băuturi răcoritoare BELSIRIM cuprinde următoarele sortimente:

BELSIRIM COLA

BELSIRIM ORANGE cu vitamina C

BELRISIM TUTTI-FRUTTI

BELSIRIM MANGO

BELSIRIM KIWI

BELSIRIM ANANAS

BELSIRIM REDDY

BELSIRIM CHERRY

BELSIRIM GRAPEFRUIT

BELSIRIM PINK GRAPEFRUIT

Ambalarea flacoanelor de 2 l se face baxuri de 6 flacoane, livrarea produselor făcându-se în sistem paletizat.

Calitatea materiilor prime, a semifabricatelor și a produselor finite sunt conform normativelor în vigoare și sunt verificate pe tot parcursul procesului de producție.

Structura organizatorică a managementului reprezintă ansamblul de elemente (organisme și posturi de management) și legăturile care se stabilesc între acestea.

Existența structurii într-un sistem îi conferă această caracteristică de organizare. Deseori se întâmplă să apară confuzii între structura de producție și structura de management.

Structura de producție sau operațională este formată dintr-un ansamblu, care cuprinde subdiviziuni de producție (secție, sectoare, firme) și compartimente funcționale și legăturile dintre ele constituite în vederea realizării directe a obiectivelor organizației. Între structura de management și structura de producție există o foarte strânsă legătură, ele implementându-se reciproc.

Structura managerială în principiu se adaptează structurii de producție, deoarece derivă din cerințele tehnice, economice și organizatorice ale producției, dar la rândul ei structura managerială poate să exercite influențe asupra structurii de producție, atunci când trebuie să creeze posibilități de cuprindere mai completă a activităților de către colectivul de manageri.

Trăsăturile care trebuie să caracterizeze o structură managerială sunt flexibilitatea și moralitatea.

Modalitatea de grupare a activităților care are loc într-o organizar în concordanță cu funcțiile acesteia și ale managementului, constituirea compartimentelor, stabilirea legăturilor și subordonarea lor determină trei tipuri fundamentale de structuri: structura ierarhică, structura funcțională și structura mixtă.

În continuare vom prezenta structura organizatorică de management care în cazul societății prezentate este o structură mixtă (figura 1).

Urmărind avantajele diviziunii muncii, structura managerială de la S.C. BELSIRIM IMPORT-EXPORT S.A. este proiectată având în vedere că pentru fiecare activitate importantă sau grup de activități asemănătoare să existe un organism corespunzător (compartiment).

Numărul și dimensiunea organismelor sunt determinate de felul și volumul activităților care se desfășoară în organizație.

Repartizarea atribuțiilor și delimitarea lor este făcută atât pe linii cât și pe niveluri ierarhice. De aceea S.C. BELSIRIM IMPORT-EXPORT S.A. prezintă structura organizatorică mixtă. Una și aceeași atribuție se regăsește într-un singur lor, iar îndeplinirea ei face obiectul preocupării unui singur manager sau organism.

Cunoscându-și sfera sa de autoritate și responsabilitate, fiecare șef de compartiment își organizează activitatea proprie, astfel fiecare salariat își cunoaște sfera sa de activitate precum și responsabilitatea corespunzătoare.

Din caracteristicile structurii organizatorice mixte, pe care o întîlnim și în cazul S.C. BELSIRIM IMPORT-EXPORT S.A., menționăm faptul că la nivelul superior și la cel inferior există relații ierarhice, iar la nivelurile intermediare relațiile sunt funcționale. De asemenea, un subaltern exercită atât autoritate ierarhică cât și cea funcțională a unor manageri responsabili pe funcțiuni (pe domenii).

Întâlnim un număr echilibrat de manageri (în număr de patru: director general, director tehnice, director comercial și contabil șef) ceea ce impune o specializare a managerilor și în același timp permite și delegarea de autoritate favorizând descentralizarea deciziilor.

Vom prezenta în continuare structura activităților pe funcțiuni. În acest caz toate activitățile de producție sunt grupate în departamentul de producție condus de director tehnic, cele financiare în departamentul financiar – contabil condus de contabil șef, vânzările, cercetarea pieței, publicitatea în departamentul comercial condus de director comercial.

Departamentul tehnic (figura 2) este împărțit în trei secțiuni:

secția producției siropuri ce lucrează în două schimburi

secția băuturi răcoritoare ce lucrează în două schimburi

secția mecano-energetic ce se ocupă de întreținerea utilajelor și echipamentelor.

În cadrul compartimentului tehnic lucrează 42 de persoane.

Departamentul comercial (figura 3), cel mai mare ca număr de angajați (132 de persoane) este în responsabilitatea directorului comercial.

Acest departament se împarte în 4 compartimente:

compartimentul secretariat;

compartimentul relații comerciale interne din care face parte aprovizionarea, depozitul de materii prime, materii auxiliare, depozitul de imprimate speciale;

compartimentul relații economice externe;

compartimentul de vânzări din care fac parte reprezentanțele, gestionarea depozitelor și dispecerat desfacere-

Departamentul financiar-contabil (figura 4) este împărțit în trei compartimente:

compartimentul financiar, contabilitate, casierie, ce are ca sarcini relația cu banca, clienții și furnizorii, din punct de vedere contabil, contabilitate primară;

compartimentul financiar intern – din sarcinile sale menționăm închiderile lunare și verificările balanțiere;

compartimentul oficiul de calcul ce care ca sarcini buna funcționare a rețelei de calcul.

Managerul unei organizații trebuie să știe că structura organizatorică de management trebuie să se adapteze realităților prezente.

Pentru manageri este important să depisteze cauzele care degenerează și să caute variante de soluții pentru rezolvarea lor. Una dintre soluții ce trebuie avute în vedere se referă la adaptarea structurii organizatorice.

Am prezentat structura organizatorică a S.C. BELSIRIM IMPORT-EXPORT S.A. prin organigramă. Organigrama constituie o importantă sursă de informare asupra structurii organizatorice manageriale, un important instrument de studiu și analiză critică a structurii existente precum și posibilitățile de perfecționare a acesteia.

Figura 1 este o organigramă generală (de ansamblu) care redă structura managerială a întregii organizații iar figura 2, figura 3 și figura 4 reprezintă organigrame parțiale (de detalii) pentru că redau numai anumite părți componente ale structurii.

Structura de management este influențată de factori externi și interni. Mediul extern influențează structura de management prin componentele acesteia: piața de aprovizionare și desfacere, piața financiară, nivelul tehnicii și al tehnologiei, sistemele economice, cultura.

Condițiile interne influențează structurile manageriale prin dimensiunea, profilul, procesele tehnologice de bază, originea, dispunerea în teritoriu.

Structura organizatorică de management este o rezultantă a influențelor multiple și reciproce dintre mediu extern, intern și strategia organizației.

FIGURA NR. 1

FIGURA NR. 2

FIGURA NR. 3

FIGURA NR. 4

Caracteristicile procesului de producție

Procesul tehnologic pentru obținerea băuturilor carbogazoase “BELSIRIM” comportă următoarele etape:

Operațiuni pregătitoare:

Pasteurizarea siropului

Se realizează într-un pasteurizator cu plăci și constă în încălzirea siropului până la temperatura de 90 de grade Celsius cu ajutorul aburului tehnologic produs de un generator de aburi propriu.

Pasteurizatorul funcționează pe principiul schimbătoarelor de căldură, aburul circulând în contracurent față de siropul supus pasteurizării.

După atingerea temperaturii de pasteurizare, respectiv de 90˚ Celsius, urmează răcirea forțată a siropului la aproximativ 25 – 30 grade Celsius, realizată în alt compartiment al pasteurizatorului, după care siropul este depozitat într-un rezervor tampon. Întregul ciclu de pasteurizare-răcire durează cca. 2 minute.

Obținerea siropului

În rezervorul nr. 7 cu capacitate de 750 l, racordat la pompa de vid cu inel de apă, se introduce apa tratată, după ce în prealabil s-a realizat un vid de 0,9 -1 barr.

Rezervorul este dotat cu electrozi de nivel, care permit menținerea automată a nivelului de lichid între anumite limite prestabilite. Totodată rezervorul este prevăzut cu termocuplu cu afișaj numeric pentru măsurarea temperaturii. Această informație este transmisă unui microprocesor care corelează presiunea de dioxid de carbon din recipientul nr. 8 cu temperatura apei în funcție de concentrația de dioxid de carbon (g/l) pe car dorim să o obținem.

Apa din rezervorul nr. 7, care a fost supusă dezaerării este preluată de o pompă centrifugă și pompată în rezervorul nr. 8 aflat sub presiune de dioxid de carbon, pentru realizarea impregnării și obținerea sifonului.

Pentru o mai bună impregnar cu dioxid de carbon capătul conductei de refulare a pompei este prevăzut cu o duză care pulverizează apa în echicurent cu dioxid de carbon, operație denumită preimpregnare.

Obținerea băuturilor răcoritoare carbogazoase

Sifonul astfel preparat este preluat de o pompă dozatoare volumetrică care preia concomitent și sifonul de rezervorul nr. 10, iomitent și sifonul de rezervorul nr. 10, introducându-le în rezervorul nr. 9, aflat și el sub presiune de dioxid de carbon, presiune menținută constantă cu ajutorul unui regulator de presiune.

Reglarea raportului sifon: sirop se realizează manual, în funcție de concentrația de substanță uscată pe care trebuie să o aibă băutura răcoritoare carbogazoasă pe care dorim să o obținem, concentrație care este prevăzută în standardul de firmă. Această concentrație este măsurată la intervale regulate cu ajutorul unor aparate de măsură (refractometre, zaharametre) pentru a asigura menținerea unei concentrații constante.

Fabricarea flacoanelor

Fabricarea flacoanelor din upruvete de polietilentereftalat se realizează în instalația de fabricat flacoane – SIDEL.

Instalația este compusă din basculator de preforme, evalator, cuptor de încălzire cu infraroșii și mașină de suflat.

Preformele încălzite în cuptor, până la temperatura de plastifiere, sunt introduse în matrițele mașinii de suflat (în număr de 16), montate pe caruselul mașinii. Aici se execută operația de presuflare, având ca rezultat alungirea preformelor, urmată de umplerea lor cu aer comprimat la 32 barri.

b) Îmbutelierea băuturii carbogazoase

După deschiderea matrițelor, flacoanele sunt preluate cu un sistem de bratesi depuse pe un transportor pneumatic care le va conduce la instalația de umplere KRONES.

Instalația KRONES este o instalație monobloc, compusă din mașina de umplere, capsulator și mașină de etichetat, prevăzută și cu dispozitiv pentru inscripționarea datei.

Mașina de umplere este prevăzută cu 80 de robineți de umplere, care permit executarea autormată a următoarelor operații:

introducerea de aer steril sub presiune în vederea egalizării presiunii din flacon cu presiunea din bazinul mașinii de îmbuteliat;

introducerea băuturii răcoritoare în flacon;

dezaerarea, operațiune care permite reducerea treptată a presiunii din flacon. Bazinul mașinii de îmbuteliat este alimentat continuu cu băutura preparată în mixer (recipientul nr. 9), pe baza diferenței de presiune.

După executarea operației de umplere, flacoanele sunt preluate de mașina de capsulat care realizează înșurubarea dopurilor din masă plastică, utilizate în industria alimentară, prevăzute cu inel de siguranță.

Flacoanele umplute și închise sunt preluate de mașina de etichetat. Pentru lipirea etichetelor se utilizează un adeziv, care se prezintă sub formă solidă, în calupuri care sunt introduse într-un rezervor termostat.

Prin încălzire acest adeziv devine fluid și este împins cu ajutorul unei pompe spre un tambur rotativ.

Flaconul, printr-o mișcare de rotație combinată cu una de revoluție este adus tangențial în contact cu tamburul de pe care preia cantitatea de clei necesară lipirii etichetei. Urmând mișcarea de revoluție flaconul preia o etichetă din magazia de etichete care este roluită pe circumferința flaconului cu ajutorul unei perii.

În faza imediat următoare se realizează inscripționarea termenului de valabilitate a produsului cu ajutorul dispozitivului pentru inscripționarea datei.

Flaconul etichetat este preluat de banda transportoare și trecut prin dispozitivul de verificare automată a nivelului de lichid din flacon.

Pentru a se evita asamblarea unor flacoane fără dop, fără etichetă sau cu nivel corespunzător, la ieșirea din capsulator și din mașina de etichetat, există fotocelule de control care sesizează lipsa dopului sau a etichetei și transmit automat informația CHECKMAT-ului, care analizează datele și trimite la rândul lui comanda unui dispozitiv acționat cu aer comprimat, de eliminare de pe banda transportoare a flacoanelor necorespunzătoare.

CHECKMAT-ul mai are și rol de a contoriza totalul flacoanelor corespunzătoare, precum și a celor necorespunzătoare, expulzate de pe bandă și poate afișa la cerere graficul producției realizate, viteza medie realizată, tipul de defecte, luând și decizia de oprire a mașinii de îmbuteliat, dacă unul din defecte apare în mod sistematic.

Asamblarea flacoanelor

Flacoanele ieșite din instalația de îmbuteliere KRONES sunt preluate de benzile transportoare și transportate la mașina de împachetat KISTERS.

Această mașină formează grupuri de câte șase flacoane pe care le așează automat pe un separator de carton și sunt învelite cu folie de polietilenă.

Pachetele astfel formate și învelite sunt introduse într-un cuptor care asigură încălzirea la 150 – 160 de grade Celsius, reglabilă în funcție de calitatea foliei.

La ieșirea din cuptor, cu ajutorul unui ventilator, se realizează o răcire forțată, care produce contracția foliei de polietilenă, asigurând în acest fel strângerea corespunzătoare a pachetului de flacoane.

Baxurile obținute sunt aduse cu o bandă transportatoare la paletizator. Această mașină formează în mod automat patru, respectiv șase straturi de baxuri pe un europalet, într-un aranjament care să le confere stabilitate.

Paletul astfel format este adus automat la o mașină care execută învelirea cu folie de polietilenă, în vederea realizării unui ansamblu strâns, care să permită transportul fără pericolul distrugerii flacoanelor.

Depozitarea

Paleții sunt transportați cu ajutorul stivuitoarelor în magazie, unde sunt depozitați la temperatura de 1 – 15 grade Celsius, la o umiditate relativă a aerului de maxim 75% și ferite de acțiunea directă a razelor de soare.

Capitolul II. PROBLEME FUNDAMENTALE PRIVIND ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT

2.1. Caracterizarea, riscurile, necesitatea și evoluția asigurărilor sociale

Cele mai multe din acțiunile sociale (șomaj, bătrânețe, îmbolnăviri, alocații familiale, etc.) fac obiect al finanțării speciale și sunt administrate de organisme autonome, care în cea mai mare parte au statut de organisme de drept privat.

Resursele asigurărilor sociale au caracter de resurse publice, ele fiind vărsăminte obligatorii (întocmai cu cele fiscale), iar cheltuielile sunt de fapt costuri publice cu utilități specifice și sunt supuse unui control direct din partea statului, care contribuie cu un fragment la fondurile constituite. Prin urmare, la caracterizarea finanțelor asigurărilor sociale trebuie avute în vedere natura resurselor și a cheltuielilor cu această destinație, care le constituie conținutul, și nu organiemele care le gestionează.

Organizarea și administrarea asigurărilor sociale nu este aceeași, de la țară la țară sunt mari deosebiri: în unele prevalează organismele private, în altele cele de stat, dar pot fi organizate chiar într-un sistem unitar. Ceea ce este comun tuturor țărilor este faptul că în toate ființează asigurări sociale, având însă arie mai întinsă sau mai restrânsă de aplicare, dar a căror venituri și cheltuieli poartă toate caracteristicile finanțelor publice.

În toate țările, în sistemul asigurărilor sociale sunt cuprinși salariații (de regulă, organizați în sindicate, care le apără interesele), și numeroase categorii ale populației active nesalariate cum sunt micii producători, liber-profesioniștii, micii intreprinzători, după caz, lucrătorii sezonieri, angajații ocazionali, muncitorii agricoli, chiar personalul casnic, după particularitățile sistemelor naționale de asigurări.

Atît la constituirea fondurilor, cât și la cheltuirea lor prin serviciile oferite, statul participă alături de asistați și intreprinderi, fiecare în proporții stabilite de reglementările legale.

Asigurările sociale au caracter de masă, finanțele atribuite acestora se circumscriu finanțelor publice, funcționând după același model. Contra riscurilor care-l frapează, a bolilor, a accidentelor, a șomanului, infirmității, bătrâneții sau morții, omul caută să se protejeze: este nevoie de securitate. Prin mijloacele preventive aflate la îndemână, se pot limita sau suprima efectele dureroase ale acestor riscuri, dar o parte mai mare sau mai mică nu poate fi niciodată eliminată. Pe de altă parte, evenimentele fericite și așteptate precum maternitatea, nașterea sunt generatoare de cheltuieli sau de riscul îmbolnăvirilor, care într-un context de insecuritate pot agrava și mai mult mizeria. Înseamnă că individul, în nevoia sa poate și trebuie să primească asistența dacă alte mijloace de protecție socială nu-I permit să facă față situației sale, dacă ele se dovedesc insuficiente sau inaplicabile.

Această asistență, în principiu poate proveni, din generozitate (caritate, binefacere) sau poate să constituie un drept pentru cel care beneficiază de ea (ajutor social).

În Declarația Universală a Drepturilor Omului dată la 10 decembrie 1948 se prevede: “Statul asigură individului și familiei condițiile necesare dezvoltării lor; el garantează pentru toți, copii, mame, bătrâni, protecția sănătății, securitatea materială, odihnă și îndestulare. Fiecare în funcție de vârstă, de sănătatea fizică și motala, de situația economică, dacă se găsește în incapacitate de muncă, are dreptul de a obține de la colectivitate mijloacele convenabile de existență”. Același document prevede că: “Orice persoană, în calitate de membru al societății, are dreptul la asigurări sociale, acestea există pentru a obține satisfacerea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile demnității și liberei dezvoltări a personalității sale, grație efortului național și cooperării internaționale, ținându-se cont de organizarea și resursele fiecărei țări în parte”. Drepturile prevăzute sunt dreptul la muncă și protecție contra șomajului, dreptul la plata ajutorului de boală, a pensiei de invaliditate, de bătrânețe, protecția specială a mamei și copilului.

Reiese din cele arătate, aspectul fundamental al instituției securității sociale, și anume, acela că ea se realizează pe seama efortului național și că postulează organizarea unui vast sistem de compensații pentru acei membrii ai societății afectați de diverse riscuri și fără posibilitatea de a le acoperi, având în vedere, desigur, modul de organizare și resursele bănești ale fiecărui stat.

În România, componenta de bază a acțiunilor privind securitatea socială o reprezintă asigurările bănești. Ele sunt destinate să acopere ocrotirea salariaților, pensionarilor și familiilor lor, precum și altor categorii sociale în cazuri de incapacitate tempoerară sau permanentă de muncă.

Economisirea a constituit vreme îndelungată primul mijloc de garantare contra riscurilor sociale pentru individ, fiind socotită sursa principală a securității sociale. Dar, ea garantează o protecție inegală pentru indivizi fiind în funcție de propensiunea spre consum și de raportul între masa venitului și partea ce revine pentru consum. De aceea, pentru salariații cu venituri mici, reprezintă practic o restricție pentru satisfacerea nevoilor esențiale prezente sau o marjă de securitate disproporțională față de riscuri. În plus, instabilitatea monetară erodează puternic, în timp, valoarea reală a economiilor acumulate.

Date fiind insuficiențele prevederii individuale, s-a simțit nevoia unor mijloace și instrumente colective de prevedere și asigurare a diverselor riscuri care afectau viața cetățenilor. În acest context, în secolele al XVII-lea și al XIX-lea în strânsă legătură cu dezvoltarea industrială a economiilor țărilor europene, au apărut societățile de asigurare de tip mutual.

Grupare fără scop comercial, societatea de tip mutual unii membrii care se asigurau, fiecare plătind o cotizație anuală, contra diverselor riscuri. Cheltuielile privind acoperirea riscurilor erau împărțite asupra tuturor membrilor. Au luat o deosebită amploare în Franța, Marea Britanie, Germania și Elveția servind o perioadă lungă de timp drept substituit sindicatelor, dezvoltând solidaritatea și spiritul de prevedere. La noi în țară, primele societăți de tip mutual au apărut în secolul al XIX-lea fiind grefate în mare parte de structura breșelor.

Chiar și acolo unde societățile de asigurare de acest tip au beneficiar de bune condiții legale și psihologice s-a dovedit că mijloacele lor sunt insuficiente pentru a asigura riscuri ca bătrânețea, invaliditatea permanentă, bolile de lungă durată sau cele costisitoare, diverse cheltuieli familiale, șomajul, ș.a. Mai devreme sau mai târziu s-a dovedit că este necesar ajutorul puterii publice.

Asumarea de către stat a responsabilității organizării și administrării asigurărilor sociale, cum se vede, n-a fost rezultatul unei voințe, ci are cauzalitate naturală, izvorâtă din nevoia instituirii unui sistem de participare obligatorie la asigurare, pe de o parte, și pe de altă parte, din nevoia instituirii unui sistem de cotizații permanente, vărsate atât de membrii beneficiari cât și de patroni. Toate insuficiențele formelor preliminare de asigurare au contribuit progresiv la nașterea acestui sistem nou de garantare a riscurilor, în care statul, prin instituțiile sale, legiferează și gestionează fondurile de asigurări.

Istoric privit, sistemul modern al asigurărilor sociale s-a constituit la finele secolului trecut în Europa industrială, fiind legat de neajunsurile sistemelor de asigurări anterioare, cum s-a arătat, mai ales sub acțiunea unor factori dintre care sunt de reținut: efectele multiple ale dezvoltării industriale, creșterea demografică și creșterea populației urbane, adâncirea crizelor economice și agravarea condițiilor de viață ale proletariatului urban, dezvoltarea mișcărilor sindicale.

Cel dintâi sistem general de asigurări de stat a fost instituit în Germania, în timpul lui Bismark și acoperea riscurile din accidente de muncă, îmbolnăviri și mai târziu invaliditatea și bătrânețea. Prin el, pentru prima dată s-a stabilit asigurarea obligatorie, atât pentru patroni, cât și pentru angajați, care vărsa cotizații în proporții reglementate, statul intervenind prin subvenții adesea, iar riscurile amintite au fost inserate într-un ansamblu general de asigurări sociale.

Mai târziu în Anglia, alt moment important în istoria asigurărilor sociale a fost “Raportul Beveridge”, un program social adoptat de Camera Comunelor în 1942, care conținea trei obiective principale și anume: generalizarea asigurărilor sociale la toate categoriile sociale aflate în nevoi, extinderea garanțiilor, unitatea și simplificarea sistemului securității sociale aflate în nevoi, extinderea garanțiilor, unitatea și simplificarea sistemului securității sociale (după numele autorului, sistemul englez este cunoscut sub numele de “sistem beveridgian”). Cu acest moment se precizează că așezarea sistemelor de asigurări sociale moderne s-ar încheia.

După al doilea război mondial, toate statele dezvoltate au instituit sisteme de securitate sociale mai mult sau mai puțin complete, caracterizate prin următoarele tendințe: universalitatea securității sociale relativ la beneficiari și la riscurile acoperite, corijarea inegalităților sociale create de cheltuielile familiale, ajustarea prestațiilor permanente (pensiile) la fluctuațiile economice prin sistemul de indexare, generalizarea și extinderea sistemului asigurărilor sociale, precum și crearea unor sisteme complementare de protecție.

La baza sistemelor asigurărilor sociale stă principiul de solidaritate. Potrivit acestuia, cotizațiile ca mijloc de finanțare, nu sunt determinate de probabilitatea producerii evenimentului contra căruia se face asigurarea, ci în funcție de venit.

Mărimea contribuțiilor – proporționale cu venitul – apare justificată și este acceptată de către întreg grupul profesional.

Acolo unde nu funcționează solidaritatea profesională, funcționează solidaritatea națională în finanțarea asigurărilor.

În general, sistemele naționale de asigurări sociale sunt sinfigurate de prevalența unuia din cele două criterii de solidaritate, profesională sau națională.

Caracteristicile inițiale ale sistemelor naționale de asigurări sociale se păstrează și astăzi. Cât privesc țările în curs de dezvoltare, trebuie spus că și în acest domeniu se afirmă o mare rămânere în urmă, Produsul lor intern brut este foarte scăzut, la fel și veniturile populației, angajații au un nivel scăzut de calificare, care predispune la accidente și boli profesionale, la numeroase și grave riscuri, pe când resursele de finanțare a cheltuielilor cu asigurările sociale, sunt cu totul insuficiente. În marea majoritate a acestor țări, asigurările sociale în programele guvernamentale sunt lăsate la o parte, prioritățile fiind altele.

În România, după apariția primelor forme de asigurări sociale, la cumpăna dintre veacul trecut și secolul nostru, s-au introdus treptat elemente de înnoir, astfel că în pas cu dezvoltarea generală a societății, între cele două războaie, s-a constituit sistemul național modern de asigurări. Este un sistem unitar, cuprinzând practic toți cetățenii țări.

2.2. Conținutul asigurărilor sociale de stat

Pentru satisfacerea nevoilor de securitate socială ale cetățenilor, este necesară constituirea de fonduri bănești la dispoziția autorităților de asigurări publice, respectiv a organismelor private de profil. Aceste fonduri se formează pe seama produsului intern brut. La asigurările sociale de stat, interesează fondurile de proveniență publică, care se constituie, cum s-a arătat, din prelevări obligatorii. Este vorba de transferuri de putere de cumpărare de la agenții economici, instituți și diverse persoane fizice la dispoziția Asigurărilor Sociale.

Într-o accepțiune larg acceptată asigurările sociale constituie modalitatea de acoperire a riscurilor de orice natură pentru angajați și familiile lor, riscuri susceptibile de a le reduce sau suprima capacitatea de câștig, de acoperire a cheltuielilor de boală, de maternitate și familiale pe seama cotizațiilor salariale, patronale și a ajutoarelor oferite de stat. Pe scurt, sunt un sistem guvernamental de plată a indemnizațiilor de boală, de șomaj, maternitate și a pensiilor. Din punct de vedere instituțional, apar ca o orgnizație aparținând de obicei statului.

Prin natura lor, asigurările sociale există pentru a servi la înfăptuirea anumitor obiective strict precizate, la îndeplinirea unor sarcini care nu ar putea fi realizate pe altă cale sau cu alte mijloace. Funcția lor publică constă în asigurarea fondurilor pentru securitate socială, distribuirea lor pe forme de riscuri, precum și gestiunea și controlul acestora. Rolul financiar, tradițional, al asigurărilor social, în ultimele decenii a crescut în importanță, odată cu evoluția societăților și problemele de muncă și de viață tot mai complicate ce o însoțesc. Prin intermediul lor, se finanțează acțiuni menite să ofere condiții de existență celor care și-au pierdut definitiv capacitatea de muncă din cauza bătrâneții, bolilor, accidentelor, celor car enu au susținători legali, precum și pentru prevenirea riscurilor de orice fel.

Totodată, în statele moderne, asigurările sociale îndeplinesc și un rol economic. Ele servesc ca mijloc de intervenția în viața economică în raport cu conjunctura. Calea frecvent utilizată, este reglarea deficitului bugetului de stat, înfăptuită prin suplimentarea veniturilor sale din excedentele bugetului de asigurări sociale, în situații deosebite, chiar pe seama reducerii transferurilor publice pentru securitate socială.

Cât privește rolul social al asigurărilor social, el semnifică o redistribuire de venituri în favoarea beneficiarilor asistenței și protecției. În acest fel, marile discrepanțe între condițiile de viață, de muncă, de sănătate, de amortizare a efectelor riscurilor sunt atenuate, uneori înlăturate. Corectarea inegalităților, concret, se realizează prin modul de reglementare, calculare și acordare a asistenței. Dar, de o deplină securitate înfăptuită prin finanțele asigurărilor sociale nu poate fi vorba, la aceasta contribuie doar, alături de finanțele publice și finanțele private, în măsură covârșitoare. Asigurările sociale au și o importantă funcție de control.

2.3. Principii și organizarea asigurărilor sociale

Sistemul asigurărilor sociale din țara noastră își găsește fundamentarea în aceleași principii universale dar operează și cu principii specifice.

Importante sunt:

cuprinderea în sistemul asigurărilor sociale a tuturor salariaților, din unitățile cu capital de stat, mixt sau privat, a pensionarilor și a membrilor familiilor lor. Se poate vorbi în acest sens de un sistem de protecție generalizat oferit de asigurările sociale;

ocrotirea salariaților și pensionarilor în toate cazurile de pierdere a capacității lor de muncă, respectiv de îmbolnăvire. Mamele, pe perioada sarcinii, lehuziei și îngrijirii copilului bolnav, beneficiază de o protecție socială deosebită;

scutirea salariaților și a pensionarilor de plata contribuției pentru asigurările sociale. Fondurile asigurărilor sociale se constituie pe seama contribuției plătite de agenții economici cu capital de stat, privat sau mixt, de instituțiile publice, de barourile de avocați, de instituțiile cultelor și de persoanele fizice care folosesc personal casnic. Cu începere din 1967, salariații plătesc o contribuție de 5% calculată asupra salariului tarifar și a sporului de vechime, constituindu-se astfel fondul din care, la pensionare se acordă pensie suplimentară;

ocrotirea cetățenilor prin sistemul asigurărilor sociale are loc în concordanță cu sistemul salarial sau cu venitul realizat. Nivelul salariului sau venitului realizat constituie elementul de bază în determinarea și stabilirea cuantumului pensiilor, indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale. Cuantumul drepturilor plătite prin asistemul asigurărilor sociale nu are caracter nivelator. În afară de venit, pensiile și ajutoarele de asigurări sociale depind și de continuitatea muncii în aceeași unitate, de vechimea totală în muncă și de condițiile de muncă, acordându-se avantaje însemnate salariaților și pensionarilor care lucrează în condiții grele, periculoase, vătămătoare sănătății, în munci subterane;

pensiile de asigurări sociale sunt scutite de impozite și taxe. Până la un anumit nivel sunt scutite de taxe indemnizațiile și ajutoarele sociale;

dreptul la pensii și indemnizații de asigurări sociale nu se prescrie, astfel că persoanele beneficiare de pensie sau indemnizație de asigurări sociale pot oricând să le ceară;

pensiile și indemnizațiile de asigurări sociale nu pot fi cedate și nu pot face obiectul vreunei tranzacții fiind destinate asigurării condițiilor decente de viață ale persoanelor titulare de aceste drepturi.

Asigurările sociale reprezintă un organism financiar special, public ori privat.

În România, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este organul central care realizează politica statului în domeniul muncii și protecției sociale, întrumând, organizând și controlând activitatea de asigurări sociale de stat. El stabilește pe baza prevederilor legii, cotele contribuțiilor pe care plătitorii le achită pentru alimentarea fondurilor asigurărilor sociale. De asemenea organizează, îndrumă și controlează activitatea privind stabilirea și plata pensiilor, indemnizațiilor și ajutoarelor cuvenite pensionarilor și personalului în cadrul asigurărilor sociale și cea privind plata pensiei suplimentare și a ajutorului de șomaj. În sarcina Ministerului Muncii și Solidarității Sociale se reține și pregătirea bugetului asigurărilor sociale, executarea acestuia, elaborarea și prezentarea către Guvern a proiectelor de acte normative referitoare la domeniul său de activitate. În profil teritorial, activitatea în domeniul asigurărilor sociale se realizează prin direcțiile Județene pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale și care au sarcini de execuție propriu-zisă a activității de asigurări sociale.

Structura organizatorică a sistemului românesc de asigurări sociale este în prefacere. Tendința este de introducere de elemente în corespondență cu schimbările survenite în economie și care să-l facă compatibil cu sistemele din statele moderne.

Cap.III. ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT – CARACTERISTICI ȘI CONTABILIZARE

3.1. Contribuția unității la asigurările sociale

Dreptul la asigurările sociale este garante și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumite în continuare sistemul public.

Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază:

principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public baza pe aceleași norme de drept;

principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nedistriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;

principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice sau juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor;

În sistemul public sunt asigurare persoanele fizice, denumite în continuare asigurați.

Asigurații pot fi cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliu sau reședința în România.

Asigurații au obligația să plătească contribuții de asigurări sociale și au dreptul să beneficieze de prestații de asigurări sociale.

În sistemul public sunt asigurare obligatoriu, prin efectul legii:

persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă;

persoanele care își desfășoară activitatea în funcții colective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;

persoanele care beneficiază de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin ce se suportă din bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;

persoanele care realizează un venit brut pe un an calendaristic, echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute pe economie, și care se află în una dintre situațiile următoare:

asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;

administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

membri ai asociației familiale;

persoane autorizate să desfășoare activități independente;

persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;

proprietari de bunuri și/sau arendași de suprafețe agricole și forestiere;

persoane care desfășoară activități agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activități private în domeniul forestier;

membri ai societăților agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;

persoane care desfășoară activități în unitățile de cult recunoscute potrivit legii și care nu au încheiat contract individual de muncă.

Persoanele care desfășoară activități pe bază de convenții civile de prestări de servicii au obligația să declare angajatorului, pe propria răspundere, dacă sunt încadrate cu contract individual de muncă la alt angajator.

În sistemul public prestațiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneții, invalidității, accidentelor, bolii, maternității sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate.

Prestațiile de asigurări sociale se acordă sub forma de: pensii, indemnizații, ajutoare, alte tipuri de prestații prevăzute de lege, corelative cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale.

În sistemul public asigurații nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestații de asigurări sociale pentru același risc asigurat, cu excepția celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă.

Constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.

Drepturile de asigurări sociale cuvenite în sistemul public din România se pot transfera în țările, în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte.

Evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului personal de asigurări sociale.

Codul personal de asigurări sociale și modalitățile de atribuire a acestuia se stabilesc de CNPAS.

Fiecărui asigurat în sistemul public i se atribuie un singur cod personal de asigurări sociale.

În România se pot organiza și pot funcționa societăți private de asigurări sociale, reglementate prin lege specială.

Locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care în mod permanent sau în anumite perioade pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.

În sensul legii, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele 1 și 2 de expunere la radiații;

aviația civilă, pentru personalul navigant;

activitatea artistică.

Contribuția de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării sau la data încheierii contractului de asigurare.

Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie:

salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă;

venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau contractul de asigurare, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salriul mediu brut lunar pe economie;

Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuția de asigurări sociale, o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asigurați.

Contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:

prestații de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului și care să plătesc direct de acesta;

drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă sau al încetării calității de membru cooperator;

sumele reprezentând participarea salariaților la profit.

Sumele reprezentând prestații de asigurări sociale plătite de angajator asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de acesta în luna respectivă, se recuperează din contul asigurărilor sociale de la casa teritorială de pensii în raza căruia se află sediul acestuia.

Contribuția individuală de asigurări sociale, se reține integral din salariul sau, după caz din venitul brut lunar al asiguratului și se virează lunar de angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia.

Angajatorul calculează și virează lunar contribuția de asigurări sociale pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu contribuțiile individuale reținute de la asigurați.

În cazul în care contribuția lunară de asigurări sociale achitată de contribuabili este mai mare decât contribuția datorată, suma plătită în plus se regularizează ulterior, conform procedurilor stabilite de CNPAS.

Termenele de plată a contribuției de asigurări sociale sunt:

data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata;

data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor ce efectuează plata drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata;

Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune în bancă, odată cu documentația pentru plata salariilor și a altor venituri ale asiguraților, și documentele pentru plata contribuțiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, plățile efectuându-se simultan, sub control bancar.

În luna în care asiguratului i s-a reținut contribuția de asigurări sociale, iar angajatorul nu și-a achitat contribuția datorată în calitatea sa de contribuabil, stagiul de cotizare ce se ia în cadrul reprezintă o treime din luna respectivă.

3.2. Contabilitatea constituirii fondului pentru asigurări sociale

Contribuția de asigurări sociale se datorează de persoanele fizice și juridice asupra câștigului realizat de salariații acestora indiferent de forma de salarizare, bani sau natură și indiferent de forma de proprietate.

Contribuția de asigurări sociale se stabilește diferențiat în funcție de condițiile de muncă astfel:

45% din câștig brut realizat de salariații din grupa I de muncă;

40% din câștig brut realizat de salariații din grupa II de muncă;

35% din câștig brut realizat de salariații din grupa III de muncă;

15% din câștig brut realizat dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe economie pentru personal casnic, angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapați și copii.

Contribuția de asigurări sociale se datorează și pentru premiile acordate salariaților cât și pentru sumele acordate salariaților cu titlu de ajutoare pentru diferite ocazii dacă acestea sunt înregistrate contabil în conturile de cheltuieli.

Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele asigurate pe baza unui contract individual de asigurare socială se calculează la nivelul cotei de 35% aplicată asupra:

venitului lunar al asiguratului în cazul membrilor asociațiilor familiale și persoanelor autorizate să desfășoare o activitate independentă;

valorii de asigurare stabilit prin contractul de asigurare în cazul asociaților care participă la administrarea societății.

Veniturile asigurate nu pot fi mai mici decât salariul minim brut pe țară.

Excepții de la plata contribuției pentru asigurări sociale, conform Decret 389/1972 modificat și completat cu Legea nr. 49/1992 și precizările de aplicare nr. 947/1992, contribuția de asigurări sociale se datorează asupra sumelor reprezentând:

drepturile plătite asiguraților conform legii din fondul asigurărilor sociale de stat și din fondurile proprii ale persoanelor fizice sau juridice la care salariatul își desfășoară activitatea;

drepturile plătite potrivit legii în cazul desfacerii contractului individual de muncă respectiv celei aferente perioadei de preaviz;

drepturile de autor sau de colaborator extern;

drepturile pentru executarea de lucrări sau prestare de servicii pe bază de contracte civile ori pentru alte categorii de lucrări care nu au la bază contracte de muncă reglementate ca atare;

sumele ce se acordă salariaților din profitul net de către societatea comercială sau de regia autonomă;

indemnizații primite de împuterniciții statului, membri ai Consiliului de Administrație, cenzori;

indemnizații acordate personalului transferat conform legii.

În cazul în care persoanele fizice și juridice care folosesc personal salariat au plătit potrivit legii direct salariaților unele drepturi de asigurări sociale prevăzute de lege, altele decât cele care se suportă din fondurile proprii, acestea vor depune din contul asigurărilor sociale numai diferența dintre sumele reprezentând contribuția datorată și drepturile de asigurări sociale ce trebuie plătite din bugetul asigurărilor sociale (exemplu: ajutorul de înmormântare se plătește din contribuția la asigurări sociale).

Pentru evaluarea corectă a contribuției de asigurări sociale persoanele fizice și juridice vor lua măsuri pentru nominalizarea salariaților pe grupe de muncă cu respectarea punctelor 7 și 8 din Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale numărul 50/1990. În acest scop pe recapitulația statelor de plată evidențierea se va face pe grupe de muncă precizându-se în plus numărul de salariați, fondul de salarii pentru grupa respectivă contribuția rezultată în urma aplicării cotelor prevăzute.

Contul 431 “Asigurări sociale”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor privind contribuția unității la asigurările sociale, precum și contribuția personalului pentru pensia suplimentară.

Contul 431 “Asigurări sociale” este un cont de pasiv.

În creditul contului 431 “Asigurări sociale” se înregistrează:

contribuția unității la asigurările sociale (645);

contribuția personalului pentru pensia suplimentară (421, 423).

În debitul contului 431 “Asigurări sociale” se înregistrează:

sumele virate asigurărilor sociale (512);

sumele datorate personalului, ce se suportă din asigurări sociale (423);

sumele datorate fondului special pentru sănătate (447).

Soldul contului reprezintă sumele datorate asigurărilor sociale.

3.4. Contabilitatea utilizării fondului de asigurări sociale

Asigurații sistemului public, în afară de pensie, au dreptul la:

indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale și accidente de muncă;

prestații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă;

indemnizație pentru maternitate;

indemnizație pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav;

ajutor de deces.

Beneficiază de drepturile prevăzute mai sus asigurații care au un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului.

Asigurații cu contract individual de muncă pe durata determinată beneficiază de drepturile prevăzute dacă îndeplinesc condiția de stagiu de cotizare sau de cel puțin 12 luni cotizate în ultimele 24 de luni anterioare producerii riscului.

Indemnizațiile pentru incapabilitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, în cazul accidentelor de muncă, bolilor profesionale, urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei și bolilor infecto-contagioase din grupa A. lista cuprinzând urgențele medico-chirurgicale, precum și bolile infectocontagioase din grupa A sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 3 luni de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Baza de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective.

Pentru calculul indemnizațiilor de asigurări sociale se utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau după caz, se solicită alte drepturi de asigurări sociale.

La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă dreptul de asigurări sociale se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează.

Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă

În sistemul public asigurații beneficiază de concediu medical și de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare.

În cazul bolilor profesionale sau accidentelor de muncă certificatul medical se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de către Inspectoratul de Sănătate Publică, respectiv de inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.

Șomerii aflați la cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, la alte forme de pregătire profesională, organizate potrivit legii, care, datorită accidentelor survenite în timpul și din cauza practicii profesionale, suportă o incapacitate temporară de muncă mai mare de 3 zile, beneficiază de aceleași prevederi ca și ceilalți asigurați privind accidentul de muncă.

Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă astfel:

de către angajator în funcție de numărul de angajați avut la data ivirii incapacității temporare de muncă astfel:

până la 20 de angajați din a 4-a până în a 10-a zi de incapacitate temporară de muncă;

între 21 – 100 de angajați, din a 4-a până în a 15-a zi de incapacitate temporară de muncă;

peste 100 de angajați din a 4-a până în a 20-a zi de incapacitate temporară de muncă;

de bugetul asigurărilor sociale de stat, începând cu :

a 4-a zi de incapacitate temporară de muncă;

ziua următoare celor suportate de angajator, până la data încetării incapacității temporare de muncă sau pensionarii;

Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă nu se acordă asiguraților pentru primele 3 zile de incapacitate temporară de muncă.

Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli profesionale sau accidente de muncă se suportă din prima zi de incapacitate temporară de muncă și până la data încetării acesteia sau pensionarii astfel:

de către angajatorul prestator al cursurilor de calificare, recalificare, perfecționare sau al altor forme de pregătire profesională pentru șomeri.

Durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 180 de zile în interval de 1 an, socotit din prima zi de îmbolnăvire.

Începând cu a 90-a zi concediul medical se poate prelungi până la 180 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale și se diferențiază astfel:

un an, cu drept de prelungire până la un an și jumătate de către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimulor 2 ani, pentru tuberculoza meningeală, peritoneală și urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, precum și pentru SIDA și cancer de orice tip, în funcție de stadiul bolii;

un an și jumătate, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoza pulmonară operată și osteoarticulară;

6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum 1 an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, în cazul asiguraților cu contract individual de muncă pe durata determinată este de cel mult 90 de zile în cursul unui an calendaristic.

În cazul în care incapacitatea temporară de muncă a asiguraților menționați la alineatul de mai sus este cauzată de un accident de muncă, boala profesională, urgențe medico-chirurgicale, tuberculoză sau infectocontagioasă din grupa A, se acordă pe toată durata incapacității temporare de muncă.

Medicul curant propune pensionarea de invaliditate, dacă bolnavul nu a fost recuperat la expirarea duratelor de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, prevăzute de lege.

În situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicul curant propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate și menținerea asiguratului în activitate.

Medicul expert al asigurărilor sociale decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, trecerea temporară în altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activității în aceeași profesie sau într-o altă profesie ori pensionarea de invaliditate.

Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de CNPAS, în raport cu evoluția cazului și cu rezultatele acțiunilor de recuperare.

Beneficiază de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, în aceleași condiții ca și ceilalți asigurați, pensionarii care realizează venituri dintr-o activitate profesională pentru care se calculează și se plătește contribuția de asigurări sociale.

Cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea unui procent de 75% la baza de calcul.

Cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boala profesională, accident de muncă sau asimilat acestuia, tuberculoza, SIDA, cancer de orice tip și boală infectocontagioasă din grupa A, este de 100% din baza de calcul.

Indemnizația de maternitate

Asiguratele au dreptul, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcină și lehuzie, perioadă în care beneficiază de indemnizație de maternitate.

De aceleași drepturi beneficiază și femeile care au încetat plata contribuției de asigurări sociale, în condițiile legii, dar care nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat.

Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naștere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naștere.

Concediile pentru sarcină și lăuzie se compensează între ele, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare.

Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere de concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină.

În cazul în care copilul se naște mort sau moare în perioada concediului de lăuzie, indemnizația de maternitate se acordă pe toată durata acestuia.

Cuantumul lunar al indemnizației de maternitate este de 85% din baza de calcul.

Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav

Asigurații au dreptul la:

indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap, indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.

indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la îndeplinirea vârsteo de 18 ani.

Indemnizațiile prevăzute la alineatul de mai sus se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Beneficiază, la cerere, de indemnizația pentru creșterea copilului sau pentru îngrijirea copilului bolnav, opțional, unul dintre părinți, dacă solicitantul îndeplinește condițiile de stagiu și cotizare.

De aceleași drepturi beneficiază și asiguratul care în condițiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredințat copii spre creștere și educar sau în plasament familial.

Indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se acordă, la cerere, pe baza livretului de familie.

Indemnizația pentru creșterea copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani se acordă, la cerere, pe baza livretului de familie și a certificatului de persoană cu handicap emis în condițiile legii.

Indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecțiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie, și a certificatului pentru persoanele cu handicap emis în condițiile legii după caz.

Durata de acordare a indemnizației este de 14 zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepția situațiilor în care copilul contractează boli contagioase, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor intervenții chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul de familie.

Cuantumul lunar al indemnizației este de 85% din baza de calcul.

Ajutorul de deces

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul, în condițiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedește că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către CNPAS.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreținerea sa și care nu are un drept propriu de asigurări sociale.

Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către CNPAS.

Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă la cerere, pe baza certificatului de deces.

În cazul falimentului angajatorului indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, care a început să curgă anterior acestei situații și care, potrivit legii se suportă de către angajator, se achită asiguraților din bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele urmând să fie recuperate conform procedurii prevăzute de lege.

Pensii

În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:

Pensia pentru limita de vârstă

Pensia pentru limita de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstei de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării.

Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât și pentru bărbați este de 15 ani.

Stagiul minim de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute.

Asigurații care și-au desfășurat activitatea, total sau parțial, în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limita de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1.

Vârstele de pensionare reduse, conform prevederilor nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei și de 55 de ani pentru bărbați.

Asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute și au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limita de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.

Asigurații care au realizat în condiții speciale de muncă un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani celor prevăzuți la alineatul de mai sus, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani.

Asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 2 lit. b) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona 1 de expunere la radiații sau de 17 ani în zona 2 de expunere la radiații beneficiază de pensie pentru limita de vârstă, indiferent de vârstă.

Pensia anticipată parțială

Asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.

Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește în cuantumul pensiei pentru limita de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensie, conform tabelului nr. 2.

Pensia de invaliditate

Au dreptul la pensie de invaliditate salariații care și-au pierdut totat sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

accidentelor de muncă, conform legii;

bolilor profesionale și tuberculozei;

bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca.

Au dreptul la pensie de invaliditate, și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau a bolilor profesionale dobândite în timpul și din cauza practicii profesionale.

Persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la Revoluția din 1989 ori în urmă cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii indalidității din această cauză, au dreptul și la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea în muncă, pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în aceleași condiții în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă.

În raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:

de gradul 1, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, a capacității de autoservire, de autoconducție sau de orientare spațială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;

de gradul 2, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațial, fără ajutorul altei persoane;

de gradul 3, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.

Criteriile și normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele 1, 2, 3 de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împreună cu Ministerul Sănătății, la propunerea CNPAS.

Încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie, emisă de medicul specializat în expertiza medicală și recuperarea capacității de muncă, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale.

Asigurații care și-au pierdut capacitatea de muncă datorită unei boli obișnuite sau unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3.

Beneficiază de pensie de invaliditate și asigurații care, până la data ivirii invalidității, au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar, prevăzut în tabelul nr. 3.

În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum și în situația în care invaliditatea s-a ivit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare prevăzute, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.

La stabilirea pensiei de invaliditate asiguraților li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul încadrării într-un grad de invaliditate.

După fiecare revizuire medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care se stabilește după caz:

menținerea în același grad de invaliditate;

încadrarea în alt grad de invaliditate;

încetarea calității de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacității de muncă.

Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală.

Nu sunt supuși revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care:

prezintă invalidități care afectează ireversibil capacitatea de muncă;

au împlinit vârstele prevăzute de prezenta lege pentru obținerea pensiei pentru limita de vârstă;

au vârsta mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare.

La împlinirea vârstei standard, pentru obținerea pensiei pentru limita de vârstă, beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.

Pensia de urmaș

Au dreptul la pensia de urmaș copii și soțul supraviețuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condițiile de pensionare.

Copiii au dreptul la pensie de urmaș:

până la vârsta de 16 ani;

dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;

pe doată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una din situații prevăzute la lite a) sau b).

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei de standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.

În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă pe perioada în care este invalid de gradul 1 sau 2 dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 1 an.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș indiferent de vârsta și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.

Soțul supraviețuitor care are în îngrijire la data decesului susținătorului, unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmal până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 14 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.

Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din pensia susținătorului, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți astfel:

– pentru un urmaș 50%

– pentru 2 urmași 75%

– pentru 3 urmași sau mai mulți urmași 100%

Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, reprezintă însumarea drepturilor de urmaș, calculate după fiecare părinte.

Contul 423 “Personal – ajutoare materiale datorate”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajutoarelor de boală pentru incapacitate temporală de muncă, a celor pentru îngrijirea copilului, a ajutoarelor de deces și a altor ajutoare acordate.

Contul 423 “Personal – ajutoare materiale datorate” este un cont de pasiv.

În creditul contului 423 "Personal – ajutoare materiale datorate" se înregistrează:

sumele datorate personalului, reprezentând materiale suportate din contribuția unității pentru asigurări sociale, precum și cele acordate, potrivit legii, pentru protecția socială (431, 645).

În debitul contului 423 "Personal – ajutoare materiale datorate" se înregistrează:

sumele plătite (531);

reținerile reprezentând: avansuri acordate, sume datorate unității sau terților, contribuția pentru pensia suplimentară și pentru ajutorul de șomaj și impozitul datorat (425, 427, 428, 431, 437, 444);

sumele neridicate (426).

Soldul contului reprezintă sumele datorate salariaților.

Contul 438 “Alte datorii și creanțe sociale”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor de achitat sau a creanțelor de încasat în contul asigurărilor sociale aferente exercițiului în curs, precum și plata acestora.

Contul 438 "Alte datorii și creanțe sociale" se înregistrează:

sumele reprezentând ajutoare materiale achitate în plus personalului (428);

În debitul contului 438 "Alte datorii și creanțe sociale" se înregistrează:

sumele datorate personalului, sub forma de ajutoare (428);

sumele virate asigurărilor sociale reflectate ca alte datorii și creanțe sociale (512).

Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate bugetului asigurărilor sociale, iar soldul debitor, sumele ce urmează a se încasa de la bugetul asigurărilor sociale.

3.5. Asigurările sociale de sănătate

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de ocrotire a sănătății populației.

Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, precum și a dreptului alegerii libere de către asigurați a medicului, a unității sanitare și a casei de asigurări de sănătate.

Pot funcționa și alte forme de asigurări de sănătate care acoperă riscuri individuale, în diferite situații speciale. Se pot organiza și societăți private de asigurări de sănătate. Aceste asigurări nu sunt obligatorii. Constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate se face din contribuția asiguraților, din contribuția persoanelor fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse.

Calitatea de asigurat a salariaților se dobândește din ziua încheierii contractului individual de muncă a salariatului și se păstrează pe toată durata acestuia. Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine celui care angajează persoane salariate. Persoanele care nu sunt salariate dobândesc calitatea de asigurat din ziua în care s-a achitat contribuția și o păstrează în condițiile legii.

Are calitatea de asigurat, fără plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, persoana aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia:

satisface serviciul militar în termen;

se află în concediu medical, în concediu pentru sarcină și lăuzie sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani;

execută o pedeapsă privată de libertate sau arest preventiv;

face parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social.

Asigurații au dreptul la servicii medicale, medicamente și materiale sanitare.

Drepturile prevăzute se stabilesc pe baza contractului-cadru elaborat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de Colegiul Medicilor din România.

Contractul-cadru reglementează în principal, condițiile acordării asistenței medicale, cu privire la:

lista serviciilor medicale, a medicamentelor și a altor servicii pentru asigurați;

parametrii calității și ai eficienței serviciilor;

criteriile și modul de plată a serviciilor medicale;

nivelul costurilor, modul de decontare și actele necesare în acest scop;

asistența medicală primară;

internarea și externarea bolnavilor;

necesitatea și durata spitalizării;

asigurarea tratamentului spitalicesc cu măsuri de îngrijire sau de recuperare;

condițiile generale de acordare, de către spital, a tratamentului ambulatoriu;

condițiile și plata serviciilor de tehnică dentară.

Asigurații au dreptul la îngrijire medicală, în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare.

Însoțitorii copiilor bolnavi în vârstă de până la 3 ani beneficiază de plata serviciilor hoteliere din partea casei de asigurări de sănătate, dacă potrivit criteriilor stabilite de comun acord de către aceasta și de Colegiul Medicilor din România, medicul consideră necesară prezența lor pentru o perioadă determinată.

Casele de asigurări de sănătate colaborează cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din România, cu medicii cu experiență, cu unitățile sanitare și cu organizațiile neguvernamentale, pentru întocmirea și realizarea de programe de sănătate finanțate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, precum și din alte surse.

3.6. Constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate

Fondul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și fondul caselor de asigurări de sănătate județene se formează din:

contribuții ale persoanelor fizice și juridice, în părți egale;

subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele locale;

alte venituri.

Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Cuantumul contribuției bănești lunare a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 7% și se aplică la venitul brut.

Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate se deduce din impozitul pe salariu sau din impozitul pe venit, după cazm, stabilit potrivit legii, și se varsă la casa de asigurări de sănătate.

Persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat au obligația să rețină și să vireze casei de asigurări de sănătate teritoriale contribuția pentru sănătate datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă; acestea au obligația să anunțe casei de asigurări de sănătate orice schimbare care are loc în nivelul veniturilor.

Persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat au obligația plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate de 7% raportat la fondul de salarii.

Pentru pensionari, pentru beneficiarii ajutorului de șomaj și ai alocației de sprijin, precum și pentru persoanele care lucrează pe bază de convenții civile, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate se reține, odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează, de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate se virează casei de asigurări de sănătate la care este arondată persoana în cauză.

Persoanele care nu sunt salariate și nu se încadrează în prevederile legii, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor legii, vor comunica, direct casei de asigurări de sănătate în a cărei rază teritorială își desfășoară acțiunea, veniturile impozabile, în vederea contribuției de 7% pentru asigurările sociale de sănătate, potrivit legii.

Sunt asigurare prin efectul prezentei legi, cu scutire de plată contribuției pentru asigurările sociale de sănătate de către acestea, persoanele care:

satisfac stagiul militar în termen;

se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav sau în vârstă de până la 6 ani;

execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv;

fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social.

Fondurile de asigurări sociale de sănătate se utilizează pentru:

plata medicamentelor și a serviciilor medicale acordate;

cheltuieli de administrare și funcționare, în contă de maximum 5%;

fond de redistribuire în cotă de 7%;

fond de rezervă în cotă de 5%.

3.7. Contabilitatea asigurărilor sociale de sănătate

Contribuția angajatorului

Persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat au obligația să vireze casei de asigurări de sănătate contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, în cotă de 7% raportată la fondul de salarii.

Prin fond de salarii în sensul prezentelor norme, se înțelege suma câștigurilor brute salariale realizate lunar de către salariații angajați cu contract individual de muncă, inclusiv sumele plătite, potrivit legii, din acest fond, pentru concediile medicale.

Contribuțiile pentru asigurările sociale de sănătate datorate de angajator se virează la casele de asigurări de sănătate teritoriale.

Angajatorii vor elibera salariaților proprii, la cerere, documentele justificative care să ateste calitatea acestora de asigurați și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, stabilită prin lege în contul acesteia.

Contribuția asiguraților

Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate datorată de persoanele asigurate se constituie astfel:

o cotă de 7% asupra veniturilor salariate brute (în bani și în natură), realizate lunar de angajații cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, asupra veniturilor brute realizate de membrii cooperatori ai organizațiilor cooperatiste; în categoria veniturilor salariate brute se include și indemnizațiile acordate potrivit legii pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani;

o cotă de 7% calculată de angajator asupra venitului impozitabil realizat lunar de către angajații care lucrează pe bază de convenție civilă;

o cotă de 7% aplicată asupra venitului impozitabil al liber-profesioniștilor.

În situația în care cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor depășesc veniturile realizate, calcularea contribuției de asigurări sociale de sănătate se face la solicitarea expresă a asiguratului, pe baza venitului impozabil declarat de acesta în scopul calculării contribuției.

În cazul persoanelor supuse plății unui impozit forfetar trimestrial o parte reprezentând 15% din impozitul forfetar se va vărsa la Fondul de asigurări sociale de sănătate, diferența de impozit de 85% urmând a fi virată la bugetul local.

În cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de autor inclusiv drepturile conexe, din cesionarea, din închirierea precum și din valorificarea de drepturi dobândite prin moșternire, prin aplicarea unei cote de 7% asupra venitului impozabil determinat potrivit reglementărilor în vigoare aferente categoriei respective de venit.

plata contribuției sociale de sănătate calculate conform prevederilor lit. b) și c) se face integral, diferența care excede impozitului din care se deduse suportându-se de către asigurat din veniturile sale;

o cotă de 7% aplicată asupra drepturilor individuale ale pensionarilor;

o cotă de 7% aplicată asupra drepturilor individuale ale șomerilor, respectiv asuspra ajutorului de șomaj, după caz ajutorului de integrare profesională sau alocației de sprijin.

Contribuțiile pentru Fondul de asigurări sociale de sănătate se varsă de către persoanele juridice sau fizice prevăzute în contul deschis la trezoreriile statului.

În cazul persoanelor care realizează venituri din drepturile de autor, inclusiv drepturile conexe, din cesionarea, din închirierea, precum și din valorificarea unor astfel de drepturi dobândite prin moșternire, contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează și se reține de către fiecare plătitor de venit la fiecare plată, și se virează la termenul stabilit pentru virarea impozitului pe venitul respectiv.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoane se suportă de către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru întreaga perioadă în care persoana se află în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani.

Calculul sumelor datorate la asigurările sociale de sănătate se efectuează astfel:

Până la intrarea în posesia carnetului de asigurări sociale de sănătate, calitatea de asigurat va fi dovedită la unitățile sanitare cu: adeverința de la angajator – salariații și cei angajați cu convenție civilă de prestări de servicii; document de la organele fiscale – liber-profesioniștii, agricultorii; documentul cu care primesc drepturile.

Pentru pensionari și pentru beneficiarii de ajutor de șomaj, alocație de sprijin sau ajutor de integrare profesională, dovada achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate se face cu talonul de plată prin cont curent personal deschis la o unitate bancară. Aceste documente au înscrisă în rubrici distincte valoarea contribuției de asigurări sociale de sănătate, defalcată pe surse de proveniență.

Pentru neplata contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate cu termenele stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 145/1997, cu modificările ulterioare, se aplică majorări de întârziere egale cu cele prevăzute pentru impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

Cap. IV. PROTECȚIA SOCIALĂ – CARACTERISTICI ȘI CONTABILIZARE

4.1. Protecția socială a șomerilor

Persoanele apte de muncă ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor, sunt considerate șomeri și beneficiază conform legii, de ajutor de șomaj și de alte forme de protecție socială, precum și de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare, recalificare și perfecționare.

Sunt îndreptățite să primească ajutorul de șomaj următoarele categorii de persoane:

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiative unității pentru motivele prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) – f) din Codul Muncii sau cărora după caz, le-a încetat calitatea de membru în cooperația meșteșugărească din motive neimputabile lor;

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității, dacă s-a stabilit prin dispoziția sau hotărârea organului competent nelegalitatea măsurii luate de unitate ori lipsa vinovăției persoanei în cauză, iar reintegrarea în muncă nu mai este obiectiv posibil la unitatea în care a fost încadrată anterior sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa lor;

persoanele care au fost încadrate cu contract de muncă pe durată determinată;

persoanele cărora le-a încetat contractul de muncă sau calitatea de membru în cooperația meșteșugărească, beneficiază de ajutor de șomaj dacă au o vechime în muncă de cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni premergătoare datei de înregistrare a cererii pentru plata ajutorului de șomaj;

absolvenții de învățământ care în termen de 1 an de la absolvire, s-au angajat și nu au beneficiat integral de ajutor de integrare profesională, vor primi ajutor de șomaj indiferent de vechimea în muncă;

sunt asimilate șomerilor și beneficiază de plata ajutorului de șomaj, persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și membrii asociațiilor familiale, dacă au contribuit la constituirea fondului, pentru plata ajutorului de șomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anterior înregistrării cererii, în situația în care și-au încheiat activitatea renunțând la autorizația de funcționare.

Sunt asimilați șomerilor și beneficiază de ajutor de integrare profesională:

absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 18 ani, care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară și care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de cel puțin 16 ani, în cazuri justificate de lipsa susținătorilor legali sau de imposibilitatea dovedită a acestora de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor.

Tinerii care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrați cu contract de muncă și care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării lor la vatră nu s-au putut angaja.

Absolvenții școlilor speciale pentru handicapați, care nu au loc de muncă, vor fi luați în evidență imediat după absolvire și vor beneficia de plata ajutorului de integrare profesională de la data înscrierii în aceste evidențe.

Pentru a putea beneficia de ajutorul de șomaj sau de ajutorul de integrare profesională trebuie să se îndeplinească următoarele condiții:

să fie înscrise la oficiile forței de muncă din cadrul direcției de muncă și protecție socială județeană sau din cadrul Direcției generale de muncă și de protecție socială a municipiului București, unde își au domiciliul sau, după caz, unde își au reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă în aceeași localitate;

starea sănătății dovedită cu certificat medical, să le permită să fie încadrate în muncă;

Nu beneficiază de ajutor de șomaj sau de ajutor de integrare profesională:

persoanele care dețin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole în suprafață de cel 20.000 m2 în zonele coliniare și de șes și de cel puțin 40.000 m2 în zonele montaje;

persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea unor activități autorizate în condițiile prevăzute de lege și care obțin pe aceste căi un venit de cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege;

persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii și nivelului studiilor, situației personale și stării de sănătate, situat la o distanță de cel mult 50 km. de localitatea de domiciliu, sau cărora li s-a recomandat de către oficiile forței de muncă, în scris, să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională și au refuzat nejustificat oferta sau recomandarea;

persoanele care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă;

absolvenții învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia și de durata ei.

Persoanele care au fost încadrate în muncă au dreptul să primească ajutorul de șomaj din momentul încetării contractului de muncă sau dacă s-au înscris la oficiile forței de muncă în temren de 30 de zile de la încetarea activității sau de la data înscrierii la oficiul forței de muncă, dacă cererea a fost făcută ulterior acestui termen.

Persoanele care nu au fost încadrate în muncă dobândesc dreptul la ajutorul de integrare profesională după cum urmează:

după o perioadă de 30 de zile pentru absolvenții învățământului preuniversitar și ai învățământului superior, de la data la care s-au adresat oficiile forței de muncă sau altor organe competente, potrivit legii, solicitând încadrarea într-o muncă corespunzătoare pregătirii lor;

după o perioadă de 30 de zile de la data la care persoanele car au terminat serviciul militar obligatoriu s-au adresat oficiilor forței de muncă solicitând încadrarea într-o muncă corespunzătoare pregătirii lor.

Ajutorul de șomaj sau ajutorul de integrare profesională se plătește la cererea persoanelor îndreptățite potrivit legii.

Ajutorul de șomaj sau ajutorul de integrare profesională se plătește de la data dobândirii dreptului. Retroactiv nu poate fi plătit pe o perioadă mai mare de 30 de zile de la data înregistrării cererii de plată.

Ajutorul de șomaj sau ajutorul de integrare profesională se plătesc pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice. Dacă în această perioadă direcțiile de muncă și protecție socială organizează cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională, șomerii și beneficiarii ajutorului de integrare profesională unt obligați să le urmeze.

Persoanele care urmează cursurile de calificare, recalificare, perfecționare, sau, după cazm, alte forme de pregătire profesională, organizate potrivit legii, au obligația la absolvire să se încadreze în unitățile la care sunt repartizate.

Absolvenții care refuză, fără motive temeinice repartizarea în muncă, au obligația să restituie cheltuielile de școlarizare. La data înscrierii la cursuri, persoanele vor încheia cu direcția de muncă și protecție socială un angajament, care în cazul nerespectării de către titular a obligațiilor asumate, constituie titlu executoriu.

Persoanele care au beneficiat de ajutorul de șomaj sau de ajutorul de integrare profesonală pentru perioada maximă de 270 de zile și sunt lipsite de mijloace de întreținere pot beneficia în continuare, până la încadrarea în muncă, de o alocație de sprijin, dar nu mai mult de 18 luni de la expirarea perioadei legale de acordare a ajutorului de șomaj, respectiv a ajutorului de integrare profesională.

Sunt considerate lipsite de mijloace de întreținere persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

nu dețin împreună cu membrii familiei terenuri agricole cu o suprafață minimă echivalentă cu 20.000 m2;

nu realizează împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar, pe membru de familie, de cel puțin 60% din salriul de bază minim brut pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege.

Alocația de sprijin este o sumă egală cu 60% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege.

4.2. Contribuția unității și a personalului la fondul pentru ajutor de șomaj

Fondul necesar pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin se constituie din următoarele surse:

o cotă de 5% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, în valoare brută, de persoanele fizice și juridice române și străine cu sediul în România care angajează personal român, precum și din veniturile declarate în contractele de asigurări sociale de către persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și asociațiile familiale care își desfășoară activitatea în temeiul Decretului-Lege nr. 54/1990;

o contribuție de 1% din salariul de bază lunar de încadrare brut, plătită de salariații persoanelor fizice și juridice menționate la alineatul de mai sus;

o contribuție de 1% din venitul lunar în valoare brută, obținut din munca prestată de către membrii cooperației.

Pentru nevărsarea la termen a sumelor respective se aplică o majorare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât totalul sumelor datorate. Sumele reprezentând majorările de întârziere sunt sursa de constituire a fondului pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin.

În cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, precum și a majorărilor de întârziere, potrivit legii, direcțiile teritoriale ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pot dispune poprirea sumelor respective din conturile agenților economici, prin introducerea de dispoziții de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sunt obligate a le executa fără acceptul debitorilor. În cazul lipsei disponibilităților bănești în conturile bancare, lichidarea creanțelor se face prin aplicarea procedurii de executare silită, în condițiile legii.

Din fondul constituit se vor face plăți și pentru:

acoperirea unor cheltuieli legate de efectuarea plății ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin;

acoperirea unor cheltuieli pentru calificarea, recalificarea și perfecționarea șomerilor, a celor care beneficiază de ajutorul de integrare profesională și de alocația de sprijin;

utilizarea unei părți de până la 10% din dobânda constituită la fondul pentru plata ajutorului de șomaj, precum și din veniturile din prestații realizate de oficiile forței de muncă și de centrele de calificare și recalificare a șomerilor, pentru dezvoltarea bazei materiale a acestor oficii și centre de calificare și recalificare, pentru reparații la clădiri și alte mijloace fixe din dotarea acestora, precum și pentru cheltuieli de personal;

acordarea unor credite în condiții avantajoase cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial, pentru înființarea și dezvoltarea de intreprinderi mici și mijlocii, în scopul creerii de noi locuri de muncă în special pentru șomeri: în acest scop Banca Națională a României va transfera o parte din fondul pentru plata ajutorului de șomaj ca depozit în băncile comerciale indicate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în contul și la dispoziția acestuia.

Persoanele care determină plata unor sume necuvenite din fondul pentru plata ajutorului de șomaj sunt obligate la restituirea acestora potrivit legii.

Centrele de calificare și recalificare vor fi organizate prin preluarea unor spații din rețeaua de învățământ care nu-și mai justifică funcționarea, a altor spații existente, precum și prin preluarea personalului necesar din aceste unități.

Centrele de calificare și recalificare vor funcționa în subordinea direcțiilor de muncă și protecție socială.

Contul 437 “Ajutor de șomaj”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor privind ajutorul de șomaj, datorat de unitate, precum și de salariați, potrivit legii.

Contul 437 “Ajutor de șomaj” este un cont de pasiv.

În creditul contului 437 “Ajutor de șomaj” se înregistrează:

sumele datorate de unitate pentru constituirea fondului de șomaj (645);

sumele datorate de către personal pentru constituirea fondului de șomaj (421, 423).

În debitul contului 437 “Ajutor de șomaj” se înregistrează:

sumele virate reprezentând contribuția unității și a personalului pentru constituirea fondului de șomaj (512);

sumele acordate salariaților, potrivit legii, din fondul de ajutor de șomaj (531, 512).

Soldul contului reprezintă sumele datorate de unitate și de salariați pentru constituirea fondului de șomaj.

4.3. Protecția socială a persoanelor cu handicap și fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap sunt acele persoane care au un dezavantaj datorat unor deficiențe fizice, senzoriale, psihice sau mentale care le împiedică sau le limitează accesul normal și în condiții de egalitate la viața socială potrivit vârstei, sexului, factorilor sociali, materiali și culturali necesitând măsuri de protecție specială în vederea integrării lor sociale.

Protecția specială cuprinde măsuri ce urmează a fi luate în temeiul acestor ordonanțe de urgență pentru exercitarea dreptului persoanelor cu handicap la un regim special de prevenire, de tratament de readaptare, de învățământ de instruire și de integrare socială a acestei categorii de persoane.

Măsurile de protecție specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap stabilit în urma evaluării efectuate de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap.

Încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială în raport cu gradul de handicap se atestă atât pentru adulți cât și pentru copii potrivit criteriilor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă care stabilesc gradul de handicap – ușor, mediu, accentuat și grav, prin certificat emis de comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți și copii.

Odată cu eliberarea certificatului de încadrare în grade de handicap, comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap au obligația de a elabora un program individual de recuperare și integrare socială care prevede acțiunile medicale, educative, profesionale și sociale necesare pentru recuperarea, readaptarea, instruirea și integrarea socială a persoanelor cu handicap.

Realizarea măsurilor de protecție specială a persoanelor cu handicap este organizată, coordonată și controlată de către Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, organ al Administrației Publice Centrale de Specialitate din subordinea Guvernului României.

Protecția specială a persoanelor cu handicap se realizează prin acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, la domiciliu sau după caz în instituții de protecție specială a persoanelor cu handicap.

Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap poate aloca sume din Fondul Special de Solidaritate Socială pentru persoanele cu handicap, instituțiilor prevăzute în anexă, pe bază de convenții încheiată cu autoritățile administrației publice locale.

Copii cu handicap beneficiază de alocație de stat pentru copii cu handicap majorat cu 100%, alocație de întreținere pentru copii cu handicap aflați în plasament familial majorat cu 50%, locuri de odihnă gratuită în tabere.

Adulții cu handicap beneficiază de ajutor special lunar în valoare de 195.270 lei, nevăzătorii beneficiază de venit lunar sub forma unei pensii sociale în valoare de 359.980 lei, scutirea de taxe vamale pentru introducerea în țară odată la 8 ani pentru motociclete, motorete sau autoturisme pentru folosința proprie, gratuitatea transportului urban etc.

Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă în condiții legale de către persoane fizice sau juridice care angajează personal salarizat conform pregătirii lor profesionale și capacității fizice și intelectuale de care dispun, pe baza unui contract individual de muncă.

Societățile comerciale, regii autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici care au un număr de cel puțin 100 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă în procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

Societățile comerciale care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute mai sus au obligația de a plăti lunar la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, încadrate în contractul individual de muncă beneficiază de scutire de impozit pe salariu atât în cazul în care sunt angajați cu contract individual de muncă cât și în cazul în care sunt angajate cu convenție de prestări servicii.

Activitățile de pregătire, formare și orientare profesională și de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap se finanțează de la bugetul fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.

În data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se constituie fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap din următoarele surse:

o cotă de 2% aplicată asupra fondului de salariu realizat lunar inclusiv asupra câștigurilor realizat elunar de colaboratori;

penalități și majorări datorate potrivit legii pentru neplata la termen a obligațiilor la Fondul special de solidaritate socială;

donații ale persoanelor fizice și juridice din țară și din străinătate în condițiile legii cu respectarea destinațiilor stabilite de donatori;

sume încasate de la societățile comerciale conform art. 43.

Pentru nevărsarea la termen a sumelor prevăzute se percep penalități și majorări de întârziere prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru neplata impozitelor și a taxelor cuvenite bugetului statului.

Sumele obținute din aplicarea amenzilor se transformă în venit la bugetul de stat.

Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap constituit și utilizat pentru plata drepturilor prevăzute în ordonanță și pentru finanțarea programelor de protecție specială a persoanelor cu handicap este gestionat și administrat de Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap.

Disponibilul Fondului special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, înregistrat la finele anului se varsă la bugetul de stat în limita subvenției acordate. Sumele rămase după efectuarea acestei operațiuni se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

Se abrogă Legea nr. 53/1992 din Monitorul Oficial nr. 119/4.06.1992.

Contabilitatea contribuției agenților economici la Fondul de solidaritate socială pentru personalul cu handicap se realizează cu ajutorul contului 447.

Contul 447 “Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor și a vărsămintelor efectuate către alte organisme publice, cum sunt: contribuția unității pentru constituirea fondului special pentru agricultură, a fondului special pentru sănătate, a fondului pentru risc și accidente, precum și alte vărsăminte asimilate.

Contul 447 “Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate” este un cont de pasiv.

În creditul contului 447 “Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate” se înregistrează:

datoriile și vărsămintele de efectuat, conform prevederilor legale, către alte organisme publice (431, 635).

În debitul contului 447 “Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate” se înregistrează:

plățile efectuate către organismele publice privind taxele și vărsămintele asimilate datorate acestora (521, 542).

Soldul contului reprezintă sumele datorate de unitate organismelor publice.

Capitolul V. STUDIU DE CAZ LA S.C. “BELSIRIM IMPORT-EXPORT” S.A

5.1. Documentele și metodologia de calcul

Pentru exemplificare am ales calcularea salariilor și a obligațiilor de plată pentru bugetul asigurărilor sociale pentru secția de producție și apoi virarea sumelor corespunzătoare la bugetul asigurărilor sociale pe un stat de plată cumulat.

Pe statul de salarii pentru luna iunie în secția de producție sunt 20 de angajați cu contract individual de muncă și 4 angajați cu contract de prestări servicii.

Rubricile întâlnite pe statul de plată sunt:

– EF – ore lucrate efectiv;

– CO – ore concediu de odihnă;

– CM – ore concediu medical;

– SUP – ore suplimentare.

Toate aceste informații se iau din pontajele efectuate zilnic.

– salariu de încadrare este salariul ce figurează în contractul individual de muncă;

– total realizat = realizat ore lucrare + indemnizația CO + realizat suplimentar + concediu medical firmă

– fond șomaj 1% = salariu de încadrare x 1%

– contribuția asigurări sănătate = total realizat x 7%

– cheltuieli profesionale = 800.000 x 15%

– venit net = total realizat – fond șomaj 1% – contrib. asig. sănătate – chelt. profesionale

Pentru prestări servicii statul de plată se diferențiază prin faptul că până la 30 iunie 2000 se opreau doar 7% pentru contribuția asigurări de sănătate.

Statul de plată cumulat pe unitate cuprinde totalul fiecărui stat de plată pe secție iar viramentele către bugetul asigurărilor sociale se face cumulat.

Înregistrarea în contabilitate a datelor de pe statele de plată:

Constituirea fond salarii iunie 2000

641 = 421.1 183.803.151

2. Constituire CAS 35% iunie 2000: – 11,67%

– 23,33%

CAS = (fd. salarii – concediu medical suportat firmă) x 35%

CAS = (183.803.151 – 1.147.653) x 35% = 63.929.424 lei

645.1 = 431.1 63.929.424

3. Concedii medicale din CAS

431.1 = 423 2.504.176

4. Înregistrare taxe sănătate

431.1 = 431.3 161.477

5. Retineri 1% din concedii medicale

423 = 437.2 25.000

6. Retinere 5% din concedii medicale

423 = 431.2 125.000

7. Constituire comision 0,75%

Comision 0,75% = fond salarii x 0,75%

= 183.803.151 x 0,75%

= 1.378.524

622 = 447.5 1.378.524

8. Constituire fond șomaj 5%

Fond șomaj 5% = fond salarii x 5%

= 183.803.151 x 5%

= 9.190.158

645.2 = 437.1 9.190.158

9. Constituire fond solidaritate 2%

Fond solidaritate 2% = (fd. salarii contracte de muncă + fond salarii

prestări servicii x 2%)

= (183.803.151 + 7.133.563) x 2%

= 3.818.734 lei

635.03 = 447.1 3.818.734

10. Constituit fond sănătate 7%

635.03 = 431.3 12.866.220

11. Retineri 1% ajutor de șomaj din salariu:

421.1 = 437.2 1.608.710

12. Retineri 7% fond sănătate din salariu:

421.1 = 431.3 12.866.224

13. Reducere CAS 7% pentru plata în termen de 3 zile

431.1 = 758.1 4.247.765

5.2. Concluzii și propuneri

În România, sursa principală aproape exclusivă de formare a fondurilor asigurărilor sociale de stat o reprezintă contribuția pentru asigurări sociale de stat vărsată de agenții economici cu capital de stat, privat sau mixt care utilizează munca salarială, de instituțiile publice și într-o foarte mică măsură de beneficiarii înșiși. Contribuția pentru asigurări sociale de stat deținea în anul 1995, din totalul venitului bugetului asigurărilor sociale 97,2%. Această modalitate de finanțare a asigurărilor sociale arată pentru țara noastră prevalența sistemului de asigurări sociale de inspirație franceză.

Dar, în nota generală sistemul de protecție socială, pentru orice țară reflectă bogăția unui stat.

La un produs intern brut pe cap de locuitor și la o cheltuială publică ridicate există premise ca și cheltuielile cu protecția socială să fie ridicate. Relația de interdependență dintre acești indicatori se verifică și în cazul țărilor sărace în care produsul intern brut și cheltuielile publice sunt foarte scăzute, iar cheltuielile cu asigurările sociale sunt și ele reduse.

Dacă în țările dezvoltate, creșterea economică a creat premise pentru sisteme de protecție puternice contra riscurilor sociale, acestea, la rândul lor, având o influență pozitivă asupra creșterii economice, în țările cu o economie în curs de dezvoltare în schimb, instituirea sistemelor de protecție socială se află în dilemă. Pe de altă parte, ea este necesară în mod imperios pentru corectarea inegalităților economice, pentru a permite satisfacerea nevoilor de consum și creșterea productivității muncii populației active, având ca efect direct creșterea produsului intern brut. Dar, pe de altă parte, fracționarea părții din produsul intern brut afectată cheltuielilor cu asigurările sociale amputează ansamblul resurselor susceptibile de a fi utilizate pentru investiții direct productive.

Țările cu economia în tranziție, unde greutățile perioadei străbătute caracterizate de schimbarea structurală a sistemelor de producție și de repartiție, de instabilitatea economică și monetară, fac ca sistemul de asigurări sociale să nu poată răspunde riscurilor sociale decât în mică măsură. Totuși în ultimii ani, pe seama sporirii resurselor la buget s-au majorat și fluxurile de finanțare a asigurărilor sociale. Rămâne însă în continuare problema cea mai sensibilă a politicii sociale.

Scăderea absolută și continuă a populației țării de la 23.206.720 locuitori, înregistrați la 1.07.1990, la 22.455.000 locuitori la 31.12.1999 este rezultatul mai multor fenomene: deschiderea frontierelor după 1989 pentru cetățenii obișnuiți a generat un flux de emigrare externă, mult mai puternic decât imigrarea în România; realitățile economice după 1989 și expansiunea șomajului care au împins sub pragul sărăciei peste 40% din cetățeni – 1/3 din populația țării, mișcarea naturală a populației, sintetic reflectată de sporul natural determinat de scăderea natalității.

Potrivit estimărilor specialiștilor segmentul vârstei a treia, în prezent de 4,2 milioane de persoane, va ajunge în mai puțin de 2 decenii să reprezinte 1/5 din populație.

Efectele procesului de îmbătrânire demografică în economie vor fi simțite mai pregnant după anul 2005, când în populația aptă de muncă vor intra generațiile reduse numeric de după 1989. Chiar și pe intervale mai scurte se constată o creștere a raportului de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1.000 de persoane ocupate); dacă la sfârșitul anului 1999 aceasta era de 1,128 la mia de persoane ocupate, după numai trei luni el a crescut la 1,213 0/00.

Un asemenea trend face dificilă reconstituirea fondurilor de pensii, mai ales când acestea nu sunt gestionate în mod similar fondurilor private din economia de piață.

De aceea trebuie să se pună accentul și pe sistemul privat de asigurări care să permită angajatului să-și creeze un venit stabil din timpul angajării dându-i independența de sistemul public de pensii ce depinde în mare măsură de starea economiei.

BIBLIOGRAFIE

*** Legea 49/1992 pentru modificarea și completarea unor asigurări sociale.

*** HG 880/1995.

*** Decret lege numărul 389/1972 cu privire la contribuția la asigurări sociale.

*** Legea 3/1976 privind pensiile și asigurările sociale de stat.

*** Decret lege nr. 232/30.06.1986 privind pensia suplimentară.

*** Legea 73/1992 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale.

*** Legea 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reîncadrării lor profesionale.

*** Legea 7/1991 pentru modificarea și completarea legii 1/1991.

*** Legea 86/1992 pentru completarea legii 1/1991.

*** Precizările M.M.P.S. din 10.07.1992.

*** Normele M.M.P.S. 182879 din 3.11.1992.

*** Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale.

*** Legea 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate.

*** Ordonanța de urgență 2/1999 privind modificarea și completarea decretului nr. 389/1972.

*** Normele din 19 martie 1999 privind modul de încasare a contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate.

*** Monitorul Oficial 395/19.08.1999 privind înființarea și utilizarea Fondului Național de Solidaritate.

*** Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii.

Mihail Epuran, Felicia Ineovan, Ion Pereș “Contabilitate financiară” Editura de Vest, Timișoara 1998.

Maria Goian, Diana Sala, Silvia Vlad “Management”, Ed. Mirton, Timișoara 1999.

Florin Catinianu, Liliana Donath, Victoria Seulean “Finanțele Publice”, Ed. Mirton, Timișoara 1997.