.analiza Situatiei Financiare CU Studiu DE Caz LA S.c. Interextraplast S.a. Bistrita

Cuprins

Introducere

Situația financiară a întreprinderii este reflectarea sintetică și complexă a întregii activități de exploatare și comercializare, a modului de administrare și gestionare a resurselor materiale, umane și financiare.

Informațiile furnizate de indicatorii care se includ în situația financiară sunt indispensabile procesului decizional ce vizează realizarea obiectivului de bază al managementului, respectiv de creștere a valorii întreprinderii. Calitatea informațiilor este determinată de capacitatea analiștilor și managerilor de a interpreta indicatorii financiari și de modul de identificare și explicare a factorilor și cauzelor care determină și influențează nivelul și evoluția acestora.

Lucrarea este un model de analiză financiară care îmbină abordarea tehnico-metodologică cu un studiu de caz ilustrativ pentru modul de utilizare a instrumentelor analizei în cunoașterea și interpretarea situației financiare a întreprinderii. Studiul de caz este realizat pe S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița a cărei prezentare generală este realizată în capitolul al doilea.

Capitolul I

Scopul, necesitatea și utilitatea analizei financiare

Analiza financiară reprezintă o activitate complexă care, cu ajutorul unui ansamblu de instrumente și metode, permite aprecierea stării financiare, a performanțelor și a potențialului financiar al unei firme.

Analiza financiară urmărește să pună în evidență punctele tari și slabe ale gestiunii financiare și să ofere elementele de explicitare a cauzelor dificultăților existente, dar și să evalueze capacitatea întreprinderii de a-și asigura finanțarea necesară dezvoltării și de a satisface exigențele acționarilor săi cât și a celorlalte colectivități interesate de buna sa funcționare (creditori, consumatori, salariați, etc.).

1.1. Scopul analizei financiare:

În sens restrâns, scopul analizei financiare constă în stabilirea diagnosticului financiar al firmei prin atingerea următoarelor obiective:

aprecierea principalelor rezultate financiare obținute;

aprecierea modului de constituire a structurii, a surselor și a utilizărilor de resurse;

evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar;

evaluarea bonității financiare a firmei;

evaluarea modului de gestionare a resurselor financiare;

examinarea randamentului capitalului investit;

aprecierea riscului de exploatare și a celui financiar.

În sens general, scopul analizei financiare constă în oferirea de informații financiare participanților la activitatea economică, atât celor din interiorul firmei, cât și celor interesați din afara acesteia.

În primul caz, când problema diagnosticului este pusă din perspectiva interiorului firmei, analiza financiară se adresează conducătorilor, acționarilor sau salariaților. Aceștia sunt interesați în principal de performanțele întreprinderii, de evoluția acestora și de perspectivele viitoare ale acestora.

Obiectivul urmărit în acest caz va fi de a furniza acestora informațiile necesare pentru adoptarea deciziilor de gestionare a întreprinderii.

În cel de-al doilea caz, când problema este pusă din perspectiva exteriorului firmei, utilizatorii vor fi partenerii economici și financiar-bancari ce vor dezvolta viitoare acțiuni de cooperare cu respectiva firmă ori analiștii financiari, potențialii acționari sau chiar statul.

Cel mai frecvent, utilizatorii externi solicită diagnosticul firmei fie pentru acordarea de credite acesteia (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de participare la capitalul unei firme (potențialii acționari sau alte firme, de obicei din același sector strategic) sau pentru aprecierea solidității unui partener de afaceri. Astfel, partenerii externi susceptibili de a fi afectați de riscul de faliment sau de insolvabilitate recurg adesea la studiul echilibrului financiar încercând să detecteze principalele simptome ale disfuncționalităților, dat fiind că dezechilibrele fragilizează stabilitatea întreprinderii.

1.2. Necesitatea și utilitatea analizei financiare este, astfel, dată de obiectivele pe care aceasta și le propune să le atingă și mai ales de:

necesitatea de a oferi, în primul rând, managementului firmelor informații financiare prelucrate pentru îmbunătățirea gestionării întreprinderii și fundamentării actului decizional;

necesitatea informării actualilor și potențialilor acționari despre performanțele managementului, reflectat în creșterea valorii întreprinderii și, implicit, asupra avuției lor;

utilitatea cunoașterii resurselor financiare ale firmei în perspectiva dezvoltării sau expansiunii, realizării de investiții, angajării unei lupte concurențiale;

necesitatea surprinderii potențialului financiar al firmei în condițiile participării la capitalul altor societăți, restructurării sau privatizării acestora;

necesitatea fundamentării deciziilor de participare pe piața financiară, în condițiile dezvoltării și diversificării acesteia.

1.3. Instrumentele analizei financiare:

Analiza financiară are la bază un set de date și informații preluate din documentele contabile de sinteză: bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, anexa la bilanț.

Analiza financiară nu se limitează la folosirea datelor și informațiilor din documentele contabile în starea lor brută, inițială. Acestea sunt prelucrate și transformate în vederea obținerii unor informații în măsură să satisfacă scopul și obiectivele analizei financiare. În acest sens, bilanțului contabil i se aduc o serie de corecții, el stând la baza întocmirii bilanțului financiar și funcțional.

Sursele de informații pe baza cărora s-a făcut analiza situației financiare a S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița sunt următoarele:

bilanțul

contul de profit și pierdere

anexele la bilanț: – repartizarea profitului

situația stocurilor și a producției în curs de execuție

situația creanțelor și datoriilor

situația activelor imobilizate

situația amortizărilor și provizioanelor

Societatea comercială INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița ține registrele prevăzute de Legea nr.31/1990 (art. 127).

Am analizat situațiile contabile elaborate în conformitate cu reglementările românești de contabilitate, valabile în perioada 2003-2007, pentru a determina consecvența în aplicarea metodelor de contabilitate și nu am semnalat nimic care să sugereze că informațiile financiare nu au bază reală.

Fenomenul de inflație din anii 2003-2007 din economia românească face puțin probabilă exactitatea unei imagini care s-ar desprinde dintr-o analiză comparativă a rezultatelor financiare pe ultimii cinci ani, cu privire la direcția de evoluție a societății. De aceea, se impune ca situațiile financiare ale INTEREXTRAPLAST să fie corectate pentru inflație, în conformitate cu norma contabilă IAS 29 “Informarea financiară în economiile hiperinflaționiste”.

Norma contabilă IAS 29 recomandă ca situațiile financiare întocmite în condiții de hiperinflație să fie exprimate în unități de măsură având cursul (puterea de cumpărare) la data întocmirii bilanțului. Astfel, se impune retratarea fiecărui post de activ și de pasiv din bilanțul contabil și a tuturor elementelor contului de profit și pierdere, prin aplicarea unui indice de prețuri reprezentativ. În România, considerăm că indicele ce reflectă cel mai corect puterea de cumpărare a monedei naționale este indicele prețurilor de consum, publicat lunar de Comisia Națională de Statistică.

Indicii prețurilor la bunurile de consum, exprimați față de sfârșitul anului anterior pentru perioada 2003-2007, sunt redați în tabelul de mai jos:

Tabelul 1

Sursa: Institutul Național de Statistică și Studii Economice, Ministerul Finanțelor Publice și BNR.

Știind că datele din bilanț sunt exprimate în prețurile de la începutul anului, iar datele din contul de profit și rezultate în cele de la sfârșitul anului, ajustarea cu rata inflației se face în felul următor:

– pentru datele din 2003:

fiecare post din bilanț se înmulțește cu următorul coeficient:

k1 = 1,569 * 2,514 * 1,406 * 1,548 * 1,407 = 12,079

fiecare element din contul de profit și pierdere se înmulțește cu următorul coeficient:

k2 = 2,514 * 1,406 * 1,548 * 1,407 = 7,699

– pentru datele din 2004:

fiecare post din bilanț se înmulțește cu următorul coeficient:

k2 = 2,514 * 1,406 * 1,548 * 1,407 = 7,699

fiecare element din contul de profit și pierdere se înmulțește cu următorul coeficient:

k3 = 1,406 * 1,548 * 1,407 = 3,062

– pentru datele din 2005:

fiecare post din bilanț se înmulțește cu următorul coeficient:

k3 = 1,406 * 1,548 * 1,407 = 3,062

fiecare element din contul de profit și pierdere se înmulțește cu următorul coeficient:

k4 = 1,548 * 1,407 = 2,178

– pentru datele din 2006:

fiecare post din bilanț se înmulțește cu următorul coeficient:

k4 = 1,548 * 1,407 = 2,178

fiecare element din contul de profit și pierdere se înmulțește cu următorul coeficient:

k5 = 1,407

– pentru datele din 2007:

fiecare post din bilanț se înmulțește cu următorul coeficient:

k5 = 1,407

elementele din contul de profit și pierdere rămân la aceeași valoare.

Capitolul II

Prezentarea generală a S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița

2.1. Obiectul de activitate:

Societatea comercială INTEREXTRAPLAST S.A. are, prin statut, următorul obiect de activitate: proiectarea, producerea și comercializarea, în țară și în străinătate, de produse clorosodice, mase plastice, oxo alcooli, solvenți clorurați, pesticide și alte produse chimice, inclusiv servicii și asistență tehnică.

Activitatea de producție este organizată pe 4 sectoare, astfel:

produse anorganice – soda caustică lichidă și solidă, clor, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu;

produse petrochimice – PVC suspensie și copolimeri, 2 etil hexanol, n-butanol, izobutanol, solvenți clorurați, propilenoxid, propilenglicol și polipropilenglicol, polieteri, prelucrări mase plastice, produse tensioactive;

intermediari organici și pesticide;

activități în sectorul agroalimentar;

2.2. Acțiuni și obligațiuni:

Capitalul social al societății era, în anul 2007, de 323.588.641 lei, împărțit în 323.588,641 acțiuni cu valoarea nominală de 1.000 lei.

Capitalul social, la 31 decembrie 2007, reprezintă contribuția Guvernului, sub formă de active nete, la formarea societății la 1 august 1990, capitalul social a patru unități preluate la 1 august 2003 și valoarea terenurilor transferate de Guvern către S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. în 2005, 2006 și 2007.

Evoluția capitalului social de la înființare până la 31 decembrie 2007:

Tabelul 2

Data Modalități de creștere Valoare capital social

1990 Înființare conform HG 1213/1990 3.092.751

1991 Majorare conform HG 945/1990 1.965.744

1992 Majorare conform HG 26/1992 37.571.917

1994 Majorare conform HG 500/1994 196.950.088

Corecție reevaluare HG 500/1994 19.194.375

Fuziune cu subunitățile 40.930.375

Titlu de proprietate teren 4.994.550

2002 Titlu de proprietate teren 46.710.377

2003 Evaluare terenuri subunități 7.682.285

2005 Evaluare terenuri baza recepție 211.476

2006 Titlu de proprietate teren 383.239

2007 Titlu de proprietate teren 1.497.564

Total 323.588.641

2.3. Aspecte legate de personal:

Evoluția numărului de personal

La data efectuării analizei, S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița își desfășura activitatea cu 7000 angajați permanenți. Tabelul următor indică numărul angajaților pentru cei 5 ani luați în calcul în efectuarea analizei financiare:

Tabelul 6

În primii trei ani de analiză se manifestă o tendință de creștere a numărului de personal, creștere situată în anul 2004 la un nivel de 2,3%, față de 2003, iar în 2005 s-a înregistrat o creștere de 2,5%, față de 2003. În 2006 și 2007, însă, se înregistrează o creștere a numărul se înregistrează o creștere a numărului mediu de salariați cu 4,3% și, respectiv 6,9%, scădere datorată implementării Programului de Modernizare care vizează reducerea costurilor și mărirea eficienței, a închiderii instalației de fabricare lindan și a instalației Electroliza I.

Structura personalului în funcție de participarea directă sau indirectă la procesul de producție, la 31 decembrie 2007:

Tabelul 7

Se poate observa că, în totalul personalului, o pondere foarte mare o dețin muncitorii (77,98%), din care 53,86% sunt cei direct productivi, iar 24,12% reprezintă ponderea muncitorilor indirect productivi.

Se apreciază preocuparea S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. pentru asigurarea unei munci de calitate, în condiții de tehnologie avansată, datorită ponderii ridicate a personalului cu studii superioare, comparativ cu unități similare.

În conformitate cu statutul său, INTEREXTRAPLAST poate distribui până la 10% din profitul său net annual angajaților. Suma primită de angajat depinde de salariul de bază și de vechime. În plus, contractul colectiv de muncă dă posibilitatea distribuirii unor prime care sunt negociate anual de conducere și sindicate, suma fiind dependentă de performanțele firmei.

Majoritatea angajaților lucrează în schimburi de opt ore (există trei schimburi pe zi), cu excepția celor din electroliza pe mercur, instalația de lindan, controlul radiațiilor gamma și părți ale departamentului mecanic, care lucrează în schimburi de șase ore.

Există două uniuni sindicale – Sindicatul Liber și Sindicatul Independent – cu un număr total de 5.600 membri (din care una are 4.500 membri, iar cealaltă 1.100 membri). INTEREXTRAPLAST nu s-a confruntat cu nici un conflict de muncă în ultimii cinci ani.

La fiecare doi ani, reprezentanții conducerii (conduși de Directorul Economic) negociază un contract colectiv de muncă cu Sindicatul Liber. Ultimul contract colectiv de muncă a fost semnat în aprilie 2007. Prevederile contractului colectiv de muncă sunt negociate pe o perioadă de doi ani, cu excepția prevederilor salariale, care sunt determinate anual și ajustate într-o oarecare măsură în funcție de inflație.

Capitolul III

Analiza structurii financiare a firmei

Analiza structurii financiare a patrimoniului firmei urmărește reflectarea raporturilor dintre elementele patrimoniale și mutațiile care au loc în cadrul resurselor și utilizărilor permanente și curente, aprecierea stării financiare a agentului economic și fundamentarea politicii și strategiei financiare a firmei.

Structura financiară a firmei se analizează din cel puțin două puncte de vedere:

din punctul de vedere al surselor de finanțare reflectate în pasivul bilanțier;

din punctul de vedere al utilizării și materializării acestora reflectate în activul bilanțier.

Informațiile referitoare la modul de constituire a capitalului întreprinderii se constituie în pasivul bilanțier, iar cele privind de modul de folosire, în pasivul bilanțier.

3.1. Analiza structurii pasivului bilanțier:

Analiza structurii pasivului urmărește aprecierea principalelor strategii și politici financiare ale firmei privind modul de formare al resurselor financiare pe categorii de surse (proprii, împrumutate și atrase) și pe termene de exigibilitate (scurt, mediu și lung).

a) Analiza stabilității financiare:

Rata stabilității financiare (RSF) reflectă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent față de total resurse. Cu alte cuvinte, pune în evidență capacitatea investițională a unei societăți și se determină ca raport procentual între capitalurile permanente și pasivul bilanțier.

Preponderența capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent al finanțării activității, conferind un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare.

Valoarea minimă care oferă o stabilitate acceptabilă pentru o firmă industrială este de 50%, deși pentru acest gen de agent economic se consideră a fi normală dacă oscilează în jurul valorii de 66%. În dinamică, valoarea indicatorului trebuie, în general, să prezinte o tendință de creștere.

RATA STABILITĂȚII FINANCIARE

Tabelul 38

După cum se poate observa și din graficul de mai sus, în anul 2003 gradul de autonomie financiară a depășit valoarea minim acceptabilă, după care, acest indicator a avut o evoluție descendentă, situându-se sub 50% datorită creșterii mai lente, ca ritm, a resurselor permanente față de cele curente. Reducerea valorii indicatorului în perioada analizată reflectă creșterea ponderii resurselor cu caracter ciclic în finanțarea activității firmei și faptul că firma se bazează pe termen lung, în politica sa investițională, doar pe capitalurile proprii, nefolosind surse externe.

În ultimul an firma își finanțează peste 33% din activitate din capitaluri permanente, ceea ce denotă că stabilitatea financiară este redusă. Această situație nefavorabilă se explică și prin creșterea datoriilor pe termen mediu și lung cu 43% față de anul precedent.

Gradul de finanțare curentă (Gfc) reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea resurselor totale și la finanțarea activității.

Valoarea maximă admisibilă a indicatorului, pentru o firmă industrială, nu poate depăși 50% din totalul pasivului deoarece ar compromite stabilitatea financiară și gradul de îndatorare, valoarea normală pentru o astfel de firmă oscilând în jurul valorii de 33%.

GRADUL DE FINANȚARE CURENTĂ

Tabelul 39

Pe întreaga perioadă de analiză, gradul de finanțare al activității din resurse curente s-a situat sub limita maxim acceptabilă, dar s-a manifestat o tendință generală de creștere a indicatorului, datorată, în general, creșterii mai rapide ca ritm a resurselor curente față de cele permanente. Are loc, astfel, o creștere a ponderii creditelor de trezorerie în totalul surselor de finanțare, deci are loc reducerea surselor stabile în raport cu sursele ciclice. În ultimul an de analiză, firma își finanțează activitatea, într-o proporție de peste 40%, din surse ciclice.

Analiza autonomiei financiare:

Rata autonomiei financiare globale (RAFG) arată ponderea în care patrimoniul firmei este finanțat pe baza resurselor proprii și se calculează ca raport procentual între capitalul propriu și totalul pasivului bilanțier.

Acest indicator evidențiază gradul în care unitatea patrimonială face față obligațiilor de plată.

Valoarea minim admisibilă este de 33%, deși se consideră că sursele proprii ar trebui să contribuie la finanțare într-o proporție de cel puțin 50%. Între aceste valori firma se poate împrumuta, însă trebuie obligatoriu să beneficieze de efectul de levier al îndatorării.

În cazul în care capitalul propriu reprezintă cel puțin 66% din totalul resurselor, rezultă că firma are o autonomie financiară ridicată, prezentând garanții aproape certe pentru a beneficia de credite pe termen mediu sau lung. Sub valoarea minim admisibilă firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate.

RATA AUTONOMIEI FINANCIARE GLOBALE

Tabelul 40

Pe întreaga perioadă, rata autonomiei financiare globale prezintă o tendință de reducere ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai lent decât totalul resurselor. Indicatorul înregistrează valori sub valoarea minim acceptabilă (excepție face primul an), ceea ce înseamnă că firma prezintă un aspect negativ în ceea ce privește solvabilitatea financiară.

Această situație implică luarea de măsuri în vederea consolidării autonomiei financiare în condițiile creșterii resurselor proprii, prin creșterea capitalului social, a primelor de capital, a rezervelor, a rezultatului reportat, a rezultatului net al exercițiului, a profitului repartizat, a ratei veniturilor încasate în avans.

În ultimul an firma își finanțează activitățile, într-o proporție de 7,48%, din resurse proprii, ceea ce evidențiază faptul că autonomia financiară globală este foarte redusă, firma depinzând în foarte mare măsură de creditorii externi.

Rata autonomiei financiare la termen (RAFT) reflectă proporția în care capitalurile proprii participă la formarea capitalurilor permanente.

Valoarea minim admisibilă a indicatorului este de 50%. Sub această limită firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate.

RATA AUTONOMIEI FINANCIARE LA TERMEN

Tabelul 41

Cu excepția primului an de analiză, când rata autonomiei financiare se situa peste valoarea minim admisibilă (50%), firma se încadrează într-un grad redus de autonomie financiară, ceea ce indică o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate completată și de permanenta tendință de reducere a nivelului indicatorului, ca urmare a ritmului de creștere mai lent al capitalurilor proprii decât cel al datoriilor pe termen lung.

În anul 2007, capitalurile permanente ale firmei sunt constituite, într-o proporție de 22%, din capitaluri proprii. Aceasta înseamnă că 22% din resursele financiare cu utilizare îndelungată ale firmei sunt resurse proprii, restul de 78% fiind resurse împrumutate.

Analiza îndatorării:

Rata generală a serviciului datoriei (RSD), numită și rată de îndatorare globală, măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei și arată în ce măsură sursele împrumutate și atrase participă la finanțarea activității. Se determină ca raport între datoriile totale și pasivul bilanțier:

Valoarea maxim admisibilă a acestui indicator poate fi 66%, deși se consideră că o valoare de 50% este mai sigură. Îndepărtarea de valoarea de siguranță duce la o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

RATA ÎNDATORĂRII GLOBALE

Tabelul 42

Cu excepția primului an de analiză, firma se află într-o situație nefavorabilă deoarece rata îndatorării globale se află peste valoarea maxim acceptabilă a indicatorului. Această situație semnifică o creștere a îndatorării firmei, respectiv o reducere a autonomiei financiare. De asemenea, indicatorul manifestă o tendință permanentă de creștere, datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale față de capitalurile proprii.

În ultimul an firma utilizează resurse împrumutate și atrase într-o proporție de 91,12%, cu 0,98% mai mult decât anul anterior.

Gradul de dependență financiară (GDF), numit și levier, reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii. Acest indicator poate fi interpretat și ca o rată a autonomiei financiare a întreprinderii, indicând gradul în care angajamentele sale, pe termen lung și scurt, sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii.

Nivelul optim al acestei rate trebuie să fie sub 200%, adică limita superioară acceptabilă este ca mărimea datoriilor totale să fie de cel mult două ori mai mare decât capitalul propriu.

Cu cât rata levierului este mai mare decât 100%, cu atât întreprinderea va depinde mai mult de creanțierii săi, iar creșterea gradului de dependență financiară va determina o diminuare a capacității de autofinanțare a întreprinderii pe termen scurt, mediu și lung. Dacă levierul este subunitar, banca va acorda în continuare împrumuturi în condiții de garanție sigură.

GRADUL DE DEPENDENȚĂ FINANCIARĂ

Tabelul 43

Pe întreaga perioadă de analiză S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița înregistrează valori ale gradului de dependență financiară peste valoarea maxim admisibilă. Tendința generală a indicatorului este de creștere permanentă datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale față de capitalurile proprii.

În ultimul an de analiză datoriile totale sunt de aproximativ 12 ori mai mari decât capitalul propriu. Față de anul anterior, levierul a crescut, în 2007 cu 288,41%, fapt datorat creșterii datoriilor pe termen mediu și lung, precum și a celor pe termen scurt. Nivelurile foarte mari ale îndatorării arată o lipsă acută a surselor proprii de finanțare, precum și o dezvoltare extensivă care a sacrificat rentabilitatea capitalurilor. Acest lucru se reflectă în nivelul ridicat al cheltuielilor financiare rezultând pierderi financiare mult prea mari, comparabile cu rezultatul favorabil din exploatare (233.673.191 mii lei pierdere financiară față de un profit din exploatare de 285.458.317 mii lei în 2006 și 403.514.496 mii lei față de 512.461.970 mii lei în 2007).

Rata datoriilor financiare (RDF) exprimă gradul de îndatorare pe termen lung și se exprimă ca raport între totalul datoriilor financiare pe termen mediu și lung și capitalurile permanente:

Întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen lung și mediu dacă rata datoriilor financiare este mai mică de 0,5.

RATA DATORIILOR FINANCIARE

Tabelul 44

În primii doi ani de analiză indicatorul s-a aflat sub valoarea maxim admisă, însă tendința de creștere permanentă l-a făcut să depășească, în următorii trei ani, această valoare limită. Această situație se datorează modificării mai accentuate, ca ritm, a datoriilor pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii.

În ultimul an, aproximativ 76% din resursele permanente ale firmei proveneau din datorii pe termen mediu și lung, adică cu 4,47% mai mult față de anul precedent.

3.2. Analiza structurii activului bilanțier:

Analiza structurii activului urmărește reflectarea modului de constituire a patrimoniului concret – real, modul de grupare pe termene a utilizărilor de resurse financiare și gradul de lichiditate a acestor elemente. Ratele de structură ale activului relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a capitalului și capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Structura activului la S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița pe perioada 2003-2007 prezintă următoarele caracteristici:

a) Rata activelor imobilizate (RAi) reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent, reflectând și gradul de investire a capitalului în firmă.

RATA ACTIVELOR IMOBILIZATE

Tabelul 45

În primii trei ani ai analizei, gradul de imobilizare al activului a fost ridicat ca urmare a reevaluării patrimoniale scriptice a mijloacelor fixe (H.G. nr.500/1994), dar și datorită investițiilor efectuate în perioada 1994-2005. După primii trei ani, rata activelor imobilizate prezintă o tendință de reducere datorată creșterii, într-un ritm mai rapid, a activelor circulante față de creșterea imobilizărilor nete, ceea ce are un efect pozitiv asupra lichidității firmei, dat fiind faptul că nu asistăm la un proces de dezinvestire. Valoarea indicatorului, în ultimul an, poate fi considerată normală, deși s-a redus, față de perioada precedentă, cu 4,19%. Situația se consideră ca fiind pozitivă deoarece este asociată unei creșteri a vitezei de rotație a activelor imobilizate prin cifra de afaceri.

Rata imobilizărilor necorporale (RIN) arată ponderea valorii activelor intangibile în totalul activului.

RATA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE

Tabelul 46

Rata imobilizărilor necorporale înregistrează valori nesemnificative în totalul activului, manifestând o tendință de reducere începând cu anul 2005 când activele necorporale au deținut o pondere ceva mai însemnată în totalul activului decât în alți ani.

Rata imobilizărilor corporale (RIC) are o mărime determinată, în general, de natura activității întreprinderii:

Fiind dependentă de specificul activității cât și de caracteristicile tehnice ale întreprinderii, rata va înregistra valori diferite de la o ramură la alta. Astfel, în ramurile industriei grele și în cele care solicită echipamente importante ca volum, rata înregistrează valori ridicate, în timp ce în ramurile cu dotare tehnică slabă, rata imobilizărilor corporale este relativ redusă. Chiar și pentru întreprinderile aparținând aceleiași ramuri, rata este diferită, ea depinzând de strategia financiară a fiecăreia precum și de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea. Datorită incidenței diferiților factori asupra ratei imobilizărilor corporale este foarte dificil de stabilit o mărime de referință, o rată optimă. Cu toate acestea, specialiștii apreciază că, pentru întreprinderi comparabile, rata imobilizărilor corporale arată în ce măsură firma va putea rezista unei crize economice, știut fiind faptul că o imobilizare foarte ridicată a capitalului în active fixe implică riscul netransformării rapide a acestora în lichidități. Cu cât valoarea raportului este mai mare, cu atât mai greu întreprinderea va putea să opereze o conversie în caz de schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței, a preferințelor consumatorilor, etc.

RATA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Tabelul 47

Valoarea ratei imobilizărilor corporale pe parcursul întregii perioade analizate este mare, însă se reduce permanent. Situația poate fi considerată favorabilă deoarece nu este consecința unui proces de dezinvestire, ci a procesului de creștere a vitezei de rotație prin cifra de afaceri, ceea ce echivalează cu o eficiență sporită a utilizării lor. Se asigură și creșterea indirectă a flexibilității firmei la schimburile mediului extern.

Rata imobilizărilor financiare (RIF), dependentă de legăturile financiare pe care întreprinderea analizată le întreține, în special cu întreprinderile la care ea deține participații la capitalul social, se determină prin raportul:

Ca măsură a politicii de investiții financiare, mărimea indicatorului este strâns legată de mărimea întreprinderii. În practica financiară occidentală, aceasta se explică prin valorile mici înregistrate de rata imobilizărilor financiare la întreprinderile mici, respectiv valorile foarte ridicate în cazul holdingurilor.

RATA IMOBILIZĂRILOR FINANCIARE

Tabelul 48

Rata imobilizărilor financiare înregistrează valori foarte mici pe întreaga perioadă de analiză, luând în considerare că S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița este un holding. Aceste valori mici ale ratei imobilizărilor financiare indică faptul că participarea întreprinderii analizate la capitalurile altor societăți este redusă.

Rata activelor circulante (RAc) arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în totalul patrimoniului. Măsoară indirect și gradul de lichiditate al patrimoniului și depinde foarte mult de specificul activității.

RATA ACTIVELOR CIRCULANTE

Tabelul 49

Rata activelor circulante s-a redus din anul 2004 până în 2007 cu 10,12% datorită modificării activelor circulante într-o proporție mai mică decât cea a activului total. Procentul redus, de numai 28,96%, deținut de activele circulante în totalul activelor, în anul 2007, indică faptul că patrimoniul firmei are un grad redus de lichiditate. Însă procentul mic al activelor circulante în totalul activelor este compensat de o reducere a duratei de rotație a activelor circulante prin cifra de afaceri ceea ce înseamnă o creștere a eficienței utilizării activelor circulante.

Rata stocurilor (RS) este influențată de natura activității întreprinderii cât și de lungimea ciclului de exploatare.

Rata stocurilor înregistrează valori mai ridicate la întreprinderile din sfera producției și cea a distribuției de mărfuri și foarte scăzute în sfera serviciilor. Fiind determinată direct și de durata ciclului de exploatare, la întreprinderile cu ciclu de exploatare lung, rata va fi mai ridicată și invers. Nivelul stocurilor modificându-se sub influența factorilor conjuncturali și a cerințelor pieței, interpretarea evoluției în timp a stocurilor necesită corelarea cu nivelul cifrei de afaceri. În mod normal, indicele cifrei de afaceri trebuie să depășească indicele stocurilor, iar durata de reînnoire a stocurilor prin cifra de afaceri să fie cât mai mică (accelerarea rotașiei stocurilor).

RATA STOCURILOR

Tabelul 50

În ultimul an valoarea indicatorului a crescut cu 1,03%, față de perioada precedentă (confirmă creșterea mai rapidă ca ritm a stocurilor față de activele totale). Evoluția ratei este corelată cu creșterea vitezei de rotație a stocurilor care reduce durata medie de transformare a lor în lichidități, având drept consecință creșterea gradului general de lichiditate al activelor circulante. Ponderea majoritară în totalul stocurilor la 31.12.2007 este deținută de produsele finite (55,16%), urmate de materii prime și materiale consumabile (29,57%). Ca metodă de evidență a stocurilor de materii prime și materiale, S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița folosște metoda FIFO (firtst input – first output), iar evidența produselor finite se face la un preț mediu de livrare.

Rata creanțelor (RCR) reflectă politica comercială a întreprinderii și este influențată de natura clienților (populație, alte întreprinderi, etc.) și de termenele de plată pe care întreprinderea le acordă partenerilor externi din aval.

Rata înregistrează valori nesemnificative (sau nule) la întreprinderile aflate în contact direct cu clienții care realizează plata în numerar (comerțul cu amănuntul, prestări de servicii către populație, etc.) și valori ridicate în cazul relațiilor dintre întreprinderile cu decontări fără numerar.

RATA CREANȚELOR

Tabelul 51

Pe întreaga perioadă se manifestă o tendință de scădere a ratei creanțelor ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mică decât cea a activelor totale. În ultimul an ponderea creanțelor în totalul activelor este de 16,28%, mai redusă cu 0,78% față de anul precedent. Acest nivel este, însă, corelat cu o reducere a duratei medii de încasare a creanțelor pe seama cifrei de afaceri.

Rata activelor de trezorerie (RAT) reflectă ponderea disponibilităților bănești și valorilor mobiliare de plasament în patrimoniul întreprinderii și se determină ca raport între activele de trezorerie și totalul activelor:

RATA ACTIVELOR DE TREZORERIE

Tabelul 52

Rata activelor de trezorerie înregistrează valori foarte mici pe întreaga perioadă de analiză, ceea ce reflectă o situație nefavorabilă în termeni de echilibru financiar. Ponderea activelor de trezorerie în totalul activului manifestă o tendință de reducere permanentă ajungând ca, în ultimul an, să aibă o valoare de 0,28%, reducând lichiditatea activelor circulante și, în general, a întregului patrimoniu. Din acest punct de vedere situația este nesatisfăcătoare și se explică prin relațiile financiare ale firmei cu clienții și furnizorii și prin specificul activității.

3.3. Aprecierea globală a structurii financiare a întreprinderii:

Tabelul 53

Puncte forte:

gradul de imobilizare a activului este în limite normale, reflectând o dotare tehnică bună a întreprinderii;

greutatea specifică este corespunzătoare și arată o tendință de creștere a flexibilității.

Puncte slabe:

stabilitatea financiară este redusă și în continuă depreciere datorită creșterii resurselor curente în totalul pasivului;

autonomia financiară globală este redusă și în continuă depreciere datorită creșterii datoriilor pe termen scurt;

gradul de îndatorare este foarte mare;

gradul de lichiditate al activelor circulante este redus;

ponderea foarte mică a activelor de trezorerie în totalul activului.

Concluzii:

Din punct de vedere al ratelor de structură ale pasivului putem conchide că S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița se află într-o situație nefavorabilă, caracterizată printr-un grad redus de autonomie financiară, grad foarte ridicat de îndatorare și o siguranță scăzută. Tendințele care se manifestă evidențiază faptul că situația se depreciază continuu.

Din punct de vedere al ratelor de structură ale activului putem trage concluzia că firma se află într-o situație nefavorabilă caracterizată printr-un grad redus de lichiditate. Tendința care se manifestă este de depreciere a situației.

Structura financiară a firmei este nesatisfăcătoare și manifestă o tendință de depreciere atât în constituirea, cât și în alocarea spre utilizare a resurselor financiare.

Capitolul IV

Analiza echilibrului financiar

Într-o manieră generală, echilibrul invocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce, în domeniul financiar, se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. Dar resursele și utilizările reflectate în bilanț fiind variate, se pretează la diferite concepții privind echilibrul. Astfel, analiza echilibrului financiar al societății comerciale INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița se realizează pe baza bilanțului financiar și a celui funcțional, atât în date nominale, cât și în date echivalente (în prețurile de la sfârșitul anului 2007).

4.1. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar:

Fondul de rulment net (FRN) reprezintă excedentul de resurse financiare care se degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente și care poate fi folosit pentru finanțarea activelor curente. Practic, fondul de rulment net este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante. Acest excedent se constituie ca o marjă de securitate care pune întreprinderea la adăpost de evenimente neprevăzute.

Unii autori1 utilizează expresia de fond de rulment net pentru a evidenția partea din capitalul întreprinderii folosită în finanțarea curentă.

Fondul de rulment net este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la finanțarea activelor curente, nete de datoriile curente (ACR nete). Datorită acestei destinații, fondul de rulment mai este denumit și capital de lucru net.

La S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița situația fondului de rulment net1 este prezentată în tabelul următor:

FONDUL DE RULMENT NET

Tabelul 23

Pe întreaga perioadă de analiză se înregistrează valori negative ale fondului de rulment net atât în mărimi nominale cât și în mărimi reale. Acest lucru se datorează creșterii într-un ritm mai lent al capitalului permanent față de ritmul de creștere al nevoilor permanente. Trendul este descrescător, cu excepția ultimului an, când s-a înregistrat o ușoară creștere de aproape 18% față de anul anterior.

Valoarea negativă a fondului de rulment reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanțare: nevoilor permanente li se alocă resurse permanente.

Pornind de la a doua modalitate de calcul a fondului de rulment net, pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului, valorile negative ale fondului de rulment net semnifică faptul că întreprinderea a afectat datoriile pe termen scurt finanțării unei părți a investițiilor de imobilizări. Ea nu dispune de o marjă de securitate pe termen scurt, reprezentată de active lichide excedentare.

Nivelul ratei de finanțare a imobilizărilor (Rfi = Capital permanent / Nevoi permanente), în întreaga perioadă de analiză, arată că nevoile cu caracter permanent au fost acoperite doar parțial din surse permanente, reflectând faptul că întreprinderea nu are suficiente resurse financiare stabile, adică are un fond de rulment net negativ. Această situație semnifică preponderența finanțării dezvoltării, în detrimentul producției, situație care nu se înscrie în contextul unei politici financiare echilibrate a întreprinderii.

Structura fondului de rulment:

Fondul de rulment net este compus din:

fond de rulmet propriu (FRp), care reprezintă partea din capitalurile proprii care depășesc

valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante (apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante). Această parte trebuie să dețină ponderea majoritară în fondul de rulment și să manifeste o permanentă tendință de creștere.

fond de rulment împrumutat (FRî) reprezintă partea din datoriile pe termen mediu și lung

care depășește valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante (pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante).

FOND DE RULMENT PROPRIU

Tabelul 24

FOND DE RULMENT ÎMPRUMUTAT

Tabelul 25

Așa cum indică și graficul, pe toată perioada de analiză, fondul de rulment propriu a înregistat valori negative și descrescătoare, ca urmare a creșterii într-un ritm mai rapid a nevoilor permanente dacât capitalul propriu. Deci, resursele proprii ale întreprinderii finanțează numai parțial nevoile permanente ale întreprinderii, restul nevoilor fiind finanțate din împrumuturi atrase. Această situație reflectă faptul că întreprinderea are o autonomie de finanțare a imobilizărilor redusă. Marja de siguranță pe care fondul de rulment împrumutat o asigură pentru finanțarea nevoilor temporare protejează întreprinderea de riscul insolvabilității numai până la scadența acestor datorii nu și în perspectivă.

Așadar, valorile negative ale fondului de rulment financiar și ale fondului de rulment propriu reflectă o situație de dezechilibru financiar și o perspectivă riscantă pentru S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița (lipsa autonomiei financiare, riscul de insolvabilitate mare).

Necesarul de fond de rulment (NFR) semnifică surplusul nevoilor temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, respectiv a echilibrului dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante (curente).

NECESARUL DE FOND DE RULMENT

Tabelul 26

Necesarul de fond de rulment a înregistrat, în termeni nominali, valori pozitive și o tendință crescătoare pe întreaga perioadă de analiză. În anul 2007 a atins valoarea maximă înregistrând o creștere de 215% față de anul anterior. Această evoluție se traduce prin faptul că a existat permanent un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Acest lucru s-a datorat creșterii într-un ritm mai rapid a nevoilor temporare, decât a resurselor temporare. Situația este considerată a fi normală dacă este determinată de politica de investiții care atrage creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, de creștere a vânzărilor. În caz contrar, necesarul de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare. Din această cauză se impune completarea analizei financiare cu vitezele și duratele de rotație ale stocurilor, creanțelor și datoriilor de exploatare.

Așa cum se poate observa și din grafic, societatea are o politică de creștere continuă a stocurilor, ceea ce explică mărimea pozitivă a necesarului de fond de rulment. În ceea ce privește viteza de rotație a stocurilor în ultimii trei ani, aceasta manifestă o tendință de creștere, ceea ce înseamnă creșterea eficienței utilizării stocurilor, respectiv reducerea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească prin cifra de afaceri. Astfel, în anul 2007, stocurile se roteau de 5,34 ori, parcurgând ciclul economic și recuperându-se sub formă inițială bănească prin cifra de afaceri într-un termen mediu de 67 de zile.

Duratele de încasare a clienților sunt mai mici decât duratele de plată a furnizorilor, ceea ce înseamnă că s-au urgentat încasările și s-au relaxat plățile. Întreprinderea are astfel posibilitatea de a achita o parte din datoriile pe termen scurt pe seama încasărilor din vânzările proprii.

De asemenea, creșterea semnificativă a necesarului de fond de rulment din ultimul an se explică și prin creșterea gradului de integrare al întreprinderii.

Nivelul ratei finanțării ciclice (Rfc = Resurse temporare / Nevoi temporare) în întreaga perioadă de analiză arată că nevoile cu caracter temporar nu au fost acoperite decât parțial din surse cu caracter temporar, degajându-se nevoi temporare neacoperite, adică un necesar de fond de rulment pozitiv. În anul 2007, nivelul indicatorului s-a redus cu 29,40% față de anul 2006, fapt ce reflectă accentuarea dezechilibrului financiar din activitatea curentă.

Trezoreria netă (TN) reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar. Reprezintă excedentul de lichidități rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite) de către excedentul de resurse permanente.

Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor, pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar.

Practic, trezoreria reprezintă diferența dintre fondul de rulment net și necesarul de fond de rulment.

Trezoreria netă este expresia concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive, în cadrul mai multor exerciții succesive, demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.

TREZORERIA NETĂ

Tabelul 27

Pe întreaga perioadă analizată, trezoreria netă a înregistrat valori negative în creștere de la o perioadă la alta, ceea ce semnifică un dezechilibru financiar la închiderea fiecărui exercițiu contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt care au avut ca efect creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu consecințe negative asupra rezultatului exercițiului. Această situație evidențiază dependența întreprinderii de resursele financiare externe.

Rata finanțării globale (Rfg = Fond de rulment net / Necesarul de fond de rulment) arată faptul că surplusul de nevoi temporare nu poate fi acoperit din resurse permanente care oricum sunt insuficiente și pentru acoperirea nevoilor permanente. Așadar, nevoia de fond de rulment nu a putut fi acoperită din fondul de rulment net global. Valoarea ei reflectă deficit în acoperirea globală a nevoilor de finanțat prin resurse financiare globale, reflectând dezechilibrul financiar global, manifestat prin trezoreria netă negativă. Restul nevoilor de finanțat ce au rămas neacoperite au trebuit să fie acoperite din credite de trezorerie.

Analiza structurii funcționale a trezoreriei nete:

STRUCTURA TREZORERIEI NETE

Tabelul 28

Trezoreria de pasiv a fost superioară trezoreriei de activ, fapt confirmat printr-o trezorerie netă negativă. Acest lucru confirmă faptul că firma a trebuit să apeleze la credite de trezorerie pentru a putea să-și finanțeze activitatea curentă.

Fluxurile nete de trezorerie sau cash-flow-urile perioadei (CF) rezultă din variația, în valori

absolute, a trezoreriei nete de la un an la altul, reprezentând fluxul monetar net, care practic este fluxul de numerar degajat din activitatea firmei pe parcursul unui exercițiu financiar.

FLUXURILE NETE DE TREZORERIE

Tabelul 29

Așa cum se observă și din grafic, pe întreaga perioadă analizată s-au înregistrat fluxuri de trezorerie nete negative datorită trezoreriei nete care este negativă și descrescătoare. Această situație semnifică o reducere a capacității reale de finanțare a investițiilor și a averii acționarilor. În termeni reali, cash-flow-ul a înregistrat valori pozitive doar în anul 2005, în rest creșterea de trezorerie netă nu este suficientă pentru a acoperi rata inflației și, prin urmare, cash-flow-ul este negativ.

Situația netă (SN) este expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a întreprinderii la data încheierii exercițiului, respectiv capitalurile proprii calculate ca diferență între activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) și datoriile totale contractate, sau prin adăugarea la capitalul social a rezultatelor sau rezervelor ce revin acționarilor. Situația netă reprezintă averea netă a acționarilor în datorii (activul neangajat în datorii).

Spre deosebire de capitalurile proprii, noțiunea de situație netă este mai restrictivă, excluzând din categoria acestora subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate, elemente susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creanțe fiscale. De aceea, indicatorul situația netă este mai relevant, exprimând valoarea activului realizabil la un anumit moment dat.

Situația netă este cel mai adesea pozitivă și crescătoare, ca efect al unei gestiuni economice sănătoase. Această situație marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finanțat din aceste capitaluri. Creșterea situației nete este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări: provizioane reglementate, reporturi din exercițiul precedent, subvenții, etc.

Situația netă poate avea, în cazuri prefalimentare, valoare negativă. Aceasta semnifică o depășire a activului real de către datoriile contractate de întreprindere. O astfel de situație netă este consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperită rămâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii.

Situația netă poate indica, deci, o îmbogățire (o creștere a capitalurilor proprii), în cazul realizării și reinvestirii profitului net sau, dimpotrivă, o sărăcire (o micșorare a capitalurilor proprii), în cazul închiderii exercițiului cu pierderi.

SITUAȚIA NETĂ

Tabelul 30

De la începutul anului 2003 și până la sfârșitul anului 2007, situația netă a crescut, în mărimi nominale de 1,35 ori, ceea ce înseamnă că a crescut cu o rată medie anuală de 7,72%. Creșterea situației nete se datorează mai ales aporturilor noi care s-au realizat în această perioadă.

Deși situația netă a crescut în mărimi nominale, rata de creștere nu a fost suficientă pentru a acoperi rata inflației, fapt ce se observă din evoluția situației nete în mărimi reale. Situația netă a avut o evoluție descrescătoare, astfel că, la sfârșitul anulu 2007 era de 6,38 ori mai mică decât la începutul anului 2003, ceea ce înseamnă o rată medie anuală de descreștere de 58,90%.

Se observă că, deși situația netă a crescut în perioada analizată, această creștere nu a fost suficientă pentru a acoperi efectele negative ale inflației, astfel că, în valori reale, situația netă s-a redus considerabil, ceea ce constituie o decapitalizare serioasă a întreprinderii.

4.2. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional:

Fondul de rulment net global (FRNG) reprezintă surplusul resurselor durabile în raport cu valorile imobilizate disponibile pentru finanțarea operațiilor ciclului de exploatare.

Anumiți autori1 folosesc expresia de fond de rulment net global atunci când se întreprinde o analiză funcțională a echilibrului financiar. El este reprezentat de partea din resursele stabile (capitalul permanent) destinate finanțării activelor circulante și se calculează în două variante:

ca diferență între capitalul permanent și activele imobilizate

ca diferență între activele circulante și datoriile de exploatare (datoriile pe termen scurt).

FONDUL DE RULMENT NET GLOBAL

Tabelul 31

Cu excepția primului an, fondul de rulment net global a înregistrat valori negative atât în mărimi nominale cât și în mărimi reale, ceea ce înseamnă că resursele durabile nu reușesc să finanțeze integral nevoile stabile. Acest fapt se datorează creșterii permanente, într-un ritm superior, a nevoilor stabile față de resursele durabile. În ultimul an fondul de rulment net global a crescut, față de anul precedent, atât în mărimi nominale cât și în mărimi reale, cu 23,76% și respectiv 91,58%.

Cu excepția primului an, rata de finanțare stabilă (Rfs = Resurse durabile / Nevoi stabile) arată că nevoile cu caracter permanent nu au fost acoperite integral din resurse permanente, ceea ce presupune un deficit de resurse financiare stabile, adică un fond de rulment net global negativ.

Nevoia de fond de rulment totală (NFRT) reprezintă diferența dintre nevoile ciclice și resursele ciclice.

NEVOIA DE FOND DE RULMENT TOTALĂ

Tabelul 32

Nevoia de fond de rulment totală a înregistrat valori pozitive și o tendință crescătoare pe întreaga perioadă, însemnând un permanent surplus de nevoi în raport cu resursele ciclice. S-a datorat creșterii într-un ritm mai rapid a activelor ciclice decât cel al resurselor ciclice. În ultimul an, nevoia de fond de rulment totală a crescut față de anul trecut, fapt datorat atât creșterii nevoilor de finanțare a activității în urma investițiilor efectuate în mijloace fixe, cât și datorită creșterii cifrei de afaceri.

Rata finanțării ciclice (Rfc = Resurse ciclice/Nevoi ciclice) pe întreaga perioadă de analiză arată că nevoile cu caracter temporar nu au fost acoperite decât parțial din surse cu caracter temporar, degajându-se nevoi ciclice neacoperite, adică o nevoie de fond de rulment totală pozitivă. Valoarea indicatorului reflectă o acoperire nesatisfăcătoare a nevoilor ciclice pe seama resurselor ciclice. Tendința generală de reducere reflectă accentuarea dezechilibrului financiar din activitatea curentă.

Structura nevoii de fond de rulment totale:

Nevoia de fond de rulment totală este formată din:

nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE):

nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE):

NEVOIA DE FOND DE RULMENT PENTRU EXPLOATARE

Tabelul 33

NEVOIA DE FOND DE RULMENT ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Tabelul 34

STRUCTURA NEVOII DE FOND DE RULMENT

Tabelul 35

În structura nevoii de fond de rulment totală ponderea majoritară o deține nevoia de fond de rulment pentru exploatare. În ultimul an, ponderea nevoii de fond de rulment pentru exploatare a crescut cu 2% față de anul precedent.

Nevoia de fond de rulment pentru exploatare a fost permanent pozitivă și a înregistrat o tendință crescătoare pe întreaga perioadă de analiză, ceea ce înseamnă că a existat un surplus de nevoi ciclice în raport cu resursele ciclice din exploatare. Acest lucru s-a datorat, practic, creșterii într-un ritm mai rapid a activelor ciclice decât a resurselor ciclice din exploatare.

Nevoia de fond de rulment din afara exploatării a înregistrat valori negative în primii trei ani, fapt ce a reflectat un excedent de resurse ciclice în raport cu nevoile ciclice în afara exploatării. Acest surplus de resurse ciclice a fost utilizat pentru finanțarea nevoilor curente aferente exploatării. În următorii doi ani, însă, resursele ciclice în afara exploatării au fost insuficiente pentru a acoperi nevoile ciclice din afara exploatării, astfel că nevoia de fond de rulment în afara exploatării a înregistrat valori pozitive.

Trezoreria netă (TN):

TREZORERIA NETĂ

Tabelul 36

Deși nevoia de fond de rulment și fondul de rulment net au înregistrat valori diferite în analiza patrimonială față de analiza funcțională, totuși trezoreria netă nu este afectată deoarece operațiile de corecție au avut ca efect modificarea ambilor indicatori cu aceeași sumă. Pe întreaga perioadă analizată s-a înregistrat un deficit de trezorerie, situație negativă. Acest deficit a trebuit să fie acoperit din credite de trezorerie care au generat cheltuieli cu dobânzile, care au avut ca efect reducerea rezultatului exercițiului. Acest lucru s-a datorat valorilor mari înregistrate de nevoia de fond de rulment global.

Valoarea negativă a trezoreriei nete indică faptul că trezoreria de activ a fost inferioară trezoreriei de pasiv, confirmând faptul că firma a trebuit să apeleze la credite de trezorerie pentru a putea să-și finanțeze activitatea curentă. Tendința trezoreriei nete este de depreciere, datorită scăderii fondului de rulment net global, corelată cu creșterea nevoii de fond de rulment, ceea ce are implicații serioase, în sensul că se înregistrează o creștere a riscului de faliment al întreprinderii.

Rata finanțării globale (Rfg = Fond de rulment/Nevoia de fond de rulment totală) arată faptul că surplusul de nevoi ciclice nu poate fi acoperit din resurse permanente, care oricum sunt insuficiente, și pentru acoperirea nevoilor stabile. Deci, nevoia de fond de rulment nu a putut fi acoperită din fondul de rulment net global. Valoarea ei reflectă deficit în acoperirea globală a nevoilor de finanțat prin resurse financiare globale, reflectând dezechilibrul financiar global, manifestat prin trezoreria netă negativă. Restul nevoilor de finanțat ce au rămas neacoperite au trebuit să fie acoperite din credite de trezorerie.

4.3. Aprecierea globală a echilibrului financiar al firmei:

SINTEZA PRINCIPALILOR INDICATORI DE ECHILIBRU FINANCIAR

Tabelul 37

Puncte tari:

situația netă în creștere, în mărimi nominale

Puncte slabe:

situația netă se reduce considerabil, în mărimi reale, ceea ce constituie o decapitalizare serioasă a întreprinderii;

dezechilibrul existent între resursele și utilizările permanente, evidențiate de fondul de rulment negativ;

insuficiența resurselor proprii pentru acoperirea nevoilor temporare;

existența unui puternic dezechilibru între resursele și utilizările temporare;

ponderea foarte mare a pasivelor de trezorerie în trezoreria netă;

trezoreria netă negativă cu tendințe de accentuare a deficitului;

fluxuri nete de trezorerie.

Concluzii:

Echilibrul financiar al S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița a fost precar pe parcursul intervalului de analiză și a manifestat o depreciere considerabilă, mai ales la nivelul ultimului an. Cauzele principale ale dezechilibrului financiar al firmei se regăsesc în raporturile financiare care au loc între resurse și utilizări.

Capitolul V

Analiza contului de profit și pierdere

Dacă bilanțul exprimă starea patrimonială existentă la încheierea exercițiului, atunci contul de profit și pierdere, ca situație financiară, exprimă, în parte, modul în care s-a ajuns la acest rezultat final. Contul de profit și pierdere evidențiază fluxurile de venituri și de cheltuieli de gestiune (performanța), de la începutul până la sfârșitul exercițiului.1

Un venit sau o cheltuială vor fi recunoscute dacă au fost realizate în perioada respectivă de raportare și au generat creșteri, respectiv descreșteri ale profitului, fiind estimate rezonabil.

Contul de profit și pierdere sintetizează, deci, fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea ordinară (de exploatare, financiară și excepțională) și din evenimente extraordinare (exproprieri, naționalizări, modificarea legislației fiscale, calamități naturale, etc.).

5.1. Analiza veniturilor și a cheltuielilor:

Veniturile și cheltuielile întreprinderii constituie punctul de plecare în stabilirea profitului și a gradului de rentabilitate pentru activitățile desfășurate. De aceea măsurile întreprinse în direcția creșterii veniturilor și a reducerii cheltuielilor trebuiesc mărite permanent pentru eliminarea disfuncționalităților.

Veniturile de gestiune cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire (legală) a întreprinderii, legate sau nu de activitatea sa ordinară. Partea preponderentă a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizată de întreprindere din vânzarea de bunuri și servicii către terți, în cursul exercițiului financiar. Drept urmare, la venituri se cuprind: vânzările (facturate clienților), creșterea stocurilor de producție în curs (neterminată) și a stocurilor de produse finite, reluări asupra amortizărilor și provizioanelor externe, subvenții repartizate, etc.

În terminologia Standardelor Internaționale de Contabilitate, veniturile sunt “creșteri de avantaje economice, în cursul exercițiului financiar, ce au ca rezultat o creștere a capitalurilor proprii, diferită de cea care provine din aporturile de capital ale proprietarilor”.1

Veniturile pot lua forma creșterii de active (creșterea lichidităților și/sau a creanțelor din vânzarea produselor, lucrărilor, serviciilor) sau care pot lua forma reducerii datoriilor (livrare de produse și servicii pentru rambursarea unei datorii).

La S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița situația veniturilor în perioada 2003-2007 este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 11

În mărimi nominale, veniturile totale au avut o evoluție crescătoare. De la începutul anului 2003 și până în anul 2007 acestea au crescut de 6,7 ori, ceea ce înseamnă că au crescut cu o rată medie anuală de 61,09%.

În mărimi reale, veniturile au scăzut până în anul 2006, pentru ca în 2007 să crească cu 4,23%.

În structura veniturilor totale, veniturile din exploatare au deținut ponderea majoritară de peste 90%.

Veniturile financiare și veniturile excepționale au avut o pondere nesemnificativă în totalul veniturilor.

Structura veniturilor din exploatare

Tabelul 12

Pe perioada analizată, veniturile din producția vândută au avut pondere majoritară (peste 75%) în totalul veniturilor din exploatare. Acestea prezintă o tendință de creștere în ultimii trei ani ai analizei. Creșterea ponderii veniturilor obținute din producția vândută este însoțită de o reducere a ponderii veniturilor din vânzarea mărfurilor, ceea ce prezintă o importanță crescândă a activității de bază (productivă) a firmei față de activitatea strict comercială.

Cheltuielile, în terminologia Standardelor Internaționale de Contabilitate, sunt “reduceri de avantaje economice, în cursul exercițiului financiar, ce au ca rezultat o reducere a capitalurilor proprii diferită de cea care provine din distribuirea în favoarea proprietarilor (restituiri, dividende)”.1

Acestea pot să apară sub forma unei reduceri de active (materiale consumate) sau sub forma unei creșteri de datorii (pentru plata salariilor, a impozitelor și a taxelor, etc.).

Cheltuielile de gestiune constituie, deci, ansamblul de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului: consumuri de materii prime, cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale), amortizări și provizioane calculate în cursul exercițiului, dobânzi de plătit, valoarea contabilă a elementelor de activ cedate, distruse sau dispărute, impozite, etc.

Situația cheltuielilor la S.C INTEREXTRAPLAST S.A. în perioada 2003-2007 este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 13

În termeni nominali, cheltuielile totale au crescut de la începutul anului 2003 și până la sfârșitul perioadei de analiză de 6,93 ori, ceea ce înseamnă o rată medie anuală de creștere de 62,23%.

În cadrul cheltuielilor, ponderea cea mai mare o au cheltuielile din exploatare, acestea având, de asemenea, o evoluție crescătoare ca rezultat al unor costuri mai mari cu materiile prime și a creșterii cheltuielilor legate de mărfuri, consumabile și a cheltuielilor cu personalul.

Deși cheltuielile de exploatare dețin ponderea majoritară, se observă tendința de creștere a celor financiare, ca urmare a creșterii îndatorării firmei și a pierderilor din diferențe de curs valutar.

Structura cheltuielilor de exploatare

Tabelul 14

Se observă că, pe toată perioada de analiză, ponderea majoritară în totalul cheltuielilor de exploatare a revenit cheltuielilor materiale. În cadrul acestora, ponderi importante dețin cheltuielile cu materiile prime și cele cu energia și apa, fiind cunoscut caracterul energofag al industriei produselor chimice.

Cheltuielile cu personalul dețineau în anul 2007 o pondere de 9,76%, cu 1,06% mai puțin decât în anul 2005. Reducerea cheltuielilor cu personalul se datorează, în parte, scăderii numărului de personal de la 7.878, cât a fost în 2005, la 7.154 în anul 2007.

5.2. Soldurile intermediare de gestiune:

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, paliere succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Evoluția principalilor indicatori (marja comercială, cifra de afaceri, producția exercițiului, valoarea adăugată, excedentul brut de exploatare, rezultatul exploatării, rezultatul curent și rezultatul net al exercițiului) pe perioada de analiză (2003-2007) la S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița este prezentată atât în prețuri nominale, cât și reale (exprimate la sfârșitul anului 2007).

Analiza marjei comerciale:

Marja comercială reprezintă câștigul realizat sub formă de adaos rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor. Nivelul indicatorilor reprezintă, practic, valoarea adaosului comercial rezultat în urma deducerii cheltuielilor privind mărfurile achiziționate din veniturile rezultate de pe urma vânzării acestora.

Utilizând conceptul de marjă comercială se poate determina rata marjei comerciale. Aceasta reprezintă adaosul comercial exprimat în raport cu veniturile realizate din vânzarea mărfurilor și exprimă eficiența activității de comercializare a mărfurilor. Se determină după următoarea formulă:

RATA MARJEI COMERCIALE

Tabelul 15

În mărimi nominale, marja comercială a crescut, până în anul 2005, de 31,57 ori, față de nivelul înregistrat în 2003, după care a cunoscut o scădere accentuată până la nivelul de 4.371.893 mii lei, fapt datorat reducerii veniturilor din vânzări într-un ritm mai lent față de reducerea cheltuielilor privind mărfurile. În anul 2007, activitatea comercială a înregistrat o reducere a eficienței măsurată prin rata marjei comerciale de 3,38% față de anul anterior.

În prețuri reale, evoluția marjei comerciale indică o tendință ascendentă până în anul 2005, după care scade, ajungând ca, în anul 2007, să fie mai mică cu 35% față de anul anterior și cu 451% față de anul 2005. Ținând cont de efectul inflaționist, această evoluție reflectă reducerea, în valori absolute, a câștigului din activitatea de comercializare.

Analiza cifrei de afaceri:

Cifra de afaceri reprezintă principalul indicator al activității firmei. Ea constituie, în sine, unul dintre cele mai importante obiective strategice ale organizațiilor de afaceri. Este principala formă de venit a unei întreprinderii. Indicatorul exprimă veniturile obținute din vânzarea producției și a mărfurilor și reprezintă volumul total al afacerilor firmei evaluate la prețul pieței.

În mărimi nominale, cifra de afaceri are o tendință crescătoare, tendință care se manifestă în condițiile în care crește producția vândută, ceea ce confirmă viabilitatea activității de bază pe piață, cu efect pozitiv asupra cifrei de afaceri și se reduc veniturile din vânzarea mărfurilor, ceea ce confirmă restrângerea activității cu caracter strict comercial, având efect negativ asupra indicatorului.

În anul 2007, cifra de afaceri exprimată în prețuri reale, prezintă o tendință de revenire, însă fără să atingă nivelul anului 2003. Această revenire, după o perioadă de declin, confirmă relansarea reală a firmei pe piață, după doi ani consecutivi de restrângere.

STRUCTURA CIFREI DE AFACERI PE VENITURI

Tabelul 16

Ponderea majoritară în realizarea cifrei de afaceri în anul 2007 o au veniturile din producția vândută (92,41%), care prezintă o tendință generală de creștere pe întreaga perioadă. Acest lucru se datorează creșterii veniturilor obținute din producția vândută și reducerii celor din vânzarea mărfurilor. Acest fapt reprezintă o situație pozitivă și denotă importanță crescândă a activității de bază (productivă) a firmei, față de activitatea strict comercială.

Analiza producției exercițiului:

Producția exercițiului reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor produse de firmă pe o perioadă de un an. Este o expresie a activității globale a firmei.

În perioada de analiză s-a înregistrat o permanentă creștere a producției exercițului. În ultimul an indicatorul a sporit cu 57% față de anul precedent, în condițiile creșterii producției vândute și a celei stocate. În prețuri comparabile, producția exercițiului a înregistrat o creștere reală în anul 2007, cu 11% față de anul anterior. Nivelul absolut în prețuri reale nu depășește, însă, valoarea maximă a perioadei de analiză obținută în anul 2003.

Analiza valorii adăugate:

Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materiilor prime, materialelor și serviciilor cumpărate de către întreprindere de la terți. Valoarea adăugată reprezintă bogăția creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale firmei peste valoarea consumurilor intermediare provenite de la terți. Valoarea adăugată netă reprezintă valoarea nou-creată, fără să țină cont de amortizare, adică de remunerarea imobilizărilor.

Valoarea adăugată se poate obține prin două metode, și anume:

Metoda substractivă (sintetică), cunoscută sub denumirea de valoare adăugată creată:

Pe baza valorii adăugate, calculată după această metodă, se poate determina gradul de integrare al întreprinderii după următoarea formulă:

RATA VALORII ADĂUGATE

Tabelul 17

Valoarea adăugată înregistrează o tendință de creștere începând cu anul 2005. În ultimul an sporește cu 76% față de anul precedent, reflectând o bună creștere a bogăției create pe seama utilizării, mai ales, a resurselor umane și tehnice ale firmei. Acest fapt s-a datorat, pe de-o parte:

ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cele de natura cheltuielilor;

sporirii cu 56% a producției exercițiului, având efect pozitiv asupra indicatorului. Faptul că indicele de creștere a producției exercițiului (56%) este inferior indicelui valorii adăugate (76%), denotă o sporire a gradului de prelucrare a materiilor prime, materialelor, energiei, etc. procurate de la terți.

sporirii cu 49% a consumurilor intermediare, având efect negativ asupra indicatorului

reducerii cu 22% a marjei comerciale, având efect negativ asupra indicatorului;

creșterii cu 4% a ratei valorii adăugate, cu efect pozitiv asupra indicatorului;

și pe de altă parte creșterii eficienței activității:

sporirii cu 4% a ratei valorii adăugate, ceea ce înseamnă o îmbunătățire a creării valorii adăugate în raport cu cifra de afaceri, cu efect pozitiv asupra indicatorului;

sporirii cifrei de afaceri cu 48%, de asemenea cu efect pozitiv asupra evoluției indicatorului.

Rata valorii adăugate înregistrează valori mari pe întreaga perioadă de analiză, înultimul an fiind de 25%, ceea ce denotă faptul că întreprinderea este integrată, adică își poate asigura ea însăși un număr mare de faze de fabricație, mergând de la materiile prime la elaborarea produselor finite, fără a recurge la serviciile altor întreprinderi (pentriâu executarea unor lucrări sau furnizarea unor subansamble). S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița este vertical integrată în anumite zone ale lanțului de producție, producând clor, principala materie primă în producția de PVC și pesticide, VCM, un produs intermediar din care se obține PVC-ul, etilena și propilena, fiecare în parte fiind materie primă pentru producția de PVC și oxo-alcooli.

Valoarea adăugată în mărimi reale, în ultimul an, a înregistrat o evoluție ascendentă, sporind cu 25% față de anul precedent, ceea ce înseamnă că a crescut bogăția reală realizată de firmă prin valorificarea resurselor sale peste consumul intermediar de la terți. Totuși, nu atinge valoarea maximă a perioadei, realizată în primul an.

Metoda aditivă (de repartiție), cunoscută sub denumirea de valoare adăugată repartizată:

Valoarea adăugată asigură remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:

personalul (prin salarii, participări la rezultate, indemnizații și alte cheltuieli);

statul (prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate);

creditorii (prin dobânzi și comisioane plătite);

acționarii (prin dividendele nete încasate);

întreprinderea (prin autofinanțarea netă reală).

VALOAREA ADĂUGATĂ (Metoda aditivă)

Tabelul 18

Pe perioada analizată, valoarea adăugată reușește, prin repartiție, să remunereze principalii participanți la desfășurarea activității firmei. Excepție face anul 2005, când numărul mare de personal și presiunea fiscală au avut ca efect frânarea dezvoltării firmei. În acest an firma nu a avut capacitate de a-și autofinanța dezvoltarea.

Ponderea majoritară în valoarea adăugată, din punct de vedere al remunerării, o deține personalul care, însă, prezintă o tendință de reducere în ultima parte a perioadei analizate, aceasta și datorită reducerii de personal.

Remunerarea firmei prin autofinanțare deține o pondere importantă în ultimul an de analiză, după perioada de scădere înregistrată după 2004, ceea ce înseamnă o sporire a capacității firmei de a-și autofinanța dezvoltarea.

O pondere importantă în valoarea adăugată o deține și remunerarea creditorilor, ceea ce, asociat cu procentul de autofinanțare deținut, indică apariția unor semnale negative în gestiunea resurselor financiare.

Remunerarea acționarilor prin dividende, în ultimul an, prezintă o pondere nesemnificativă în valoarea adăugată, aflată într-o ușoară creștere față de anul precedent, după ce a înregistrat o tendință de reducere pe perioada de analiză, evidențiind un deficit serios în ceea ce privește remunerarea surselor proprii.

Analiza excedentului brut din exploatare:

Excedentul brut din exploatare sau, după caz, insuficiența brută de exploatare, se stabilește ca diferență între valoarea adăugată (plus subvențiile de exploatare), pe de-o parte, și impozitele, taxele și cheltuielile de personal, pe de altă parte.

Excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare (operații strict legate de producția industrială, de activitate sau prestări de servicii), resursa principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane, profit).

După o scădere de aproape 34%, înregistrată în anul 2005 față de 2004, excedentul brut de exploatare înregistrează o revenire, ajungând, la sfârșitul anului 2007, la un nivel dublu față de anul anterior. Această situație reflectă o dublare a capacității brute de finanțare a investițiilor din exploatare. În prețuri reale, excedentul brut din exploatare a crescut în ultimul an cu 48% față de anul precedent.

Analiza rezultatului exploatării:

Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) privește activitatea de exploatare normală și curentă a întreprinderii. Prin deducerea cheltuielilor cu amortizările (doar amortizările economice justificate, normale ale imobilizărilor, surplusul fiind transferat la cheltuieli excepționale) și provizioanele din excedentul brut al exploatării, acesta devine rezultatul net al exploatării.

Pe lângă modalitatea de calcul utilizată în tabloul soldurilor intermediare de gestiune, rezultatul exploatării se calculează și ca diferență între venituri de exploatare și cheltuieli de exploatare, rezultatul fiind același.

REZULTATUL EXPLOATĂRII

Tabelul 19

Ca și excedentul brut din exploatare, rezultatul exploatării a înregistrat o scădere bruscă în 2005, după care a avut o evoluție crescătoare, la sfârșitul anului 2007 fiind cu 79% mai mare decât în 2006. Acest lucru reflectă o semnificativă creștere a profitabilității activității din exploatare. Acest fapt s-a datorat ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cele de natura cheltuielilor. Astfel, veniturile din exploatare au crescut cu 48% față de anul 2006, în timp ce cheltuielile de exploatare au crescut cu 44%.

Rezultatul exploatării în prețuri reale a revenit spectaculos în ultimii doi ani, sporind față de anul 2005 când a înregistrat valoarea minimă cu 439% în 2006 și, respectiv 588% în 2007, aspect pozitiv, însemnând creșterea potențialului burt de câștig din activitatea de exploatare.

Analiza rezultatului brut al exercițiului:

Rezultatul brut al exercițiului exprimă, în mărimi absolute, rentabilitatea brută sau pierderea aferentă activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale aferente unui exercițiu financiar. Este compus din rezultatele aferente activității curente (normale) și excepționale.

Rezultatul curent reprezintă rezultatul obținut din operațiunile normale ale firmei. Este determinat prin luarea în considerare a rezultatului financiar, permițând aprecierea impactului politicii financiare.

Rezultatul excepțional reprezintă rezultatul obținut din operațiunile excepționale care nu sunt legate de evoluția normală a activității firmei.

Rezultatul brut al exercițiului a înregistrat valori mici pe întreaga perioadă de analiză. După ce, în anul 2004, a crescut de 2 ori față de anul precedent, în anul următor a scăzut cu mai mult de jumătate, înregistrând un nivel de doar 23.029.624 mii lei. În anii 2006 și 2007 rezultatul brut a cunoscut o revenire, însă sub nivelul înregistrat în 2004. Această evoluție se datorează faptului că ritmul de creștere al veniturilor totale a fost doar cu 2-3 procente mai mare decât ritmul de creștere al cheltuielilor totale. La acest aspect se adaugă și faptul că eficiența activității măsurată prin profitabilitatea veniturilor și cheltuielilor a scăzut. În prețuri reale a avut un trend descrescător.

Analiza rezultatului net al exercițiului:

Rezultatul net al exercițiului exprimă, în mărimi absolute, rentabilitatea netă sau pierderile aferente activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale și a impozitului pe profit aferent unui exercițiu financiar. Profitul net este măsura absolută a rentabilității financiare a capitalului propriu.

Rezultatul net al exercițiului a scăzut puternic în anul 2005, după care a înregistrat o ușoară creștere de 46% în 2006. În ultimul an rezultatul net al exercițiului a crescut de aproape 5 ori față de anul 2006. Acest lucru se datorează sporirii rezultatului brut al exercițiului și reducerii coeficientului mediu de impunere.

5.3. Analiza capacității de autofinanțare și a autofinanțării:

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune (partea din profit repartizată pentru constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînnoire (prin amortizări, ca veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare.

Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

Metoda deductivă;

b) Metode analitică.

Metoda deductivă arată modalitatea de constituire a capacității de autofinanțare:

Metoda analitică (aditivă) arată compoziția pe elemente a indicatorului:

Capacitatea de autofinanțare după distribuirea dividendelor, reprezintă autofinanțarea globală (totală). Aceasta pune în evidență aptitudinea reală a firmei de a se autofinanța. Mărimea autofinanțării degajată de o întreprindere joacă un puternic rol de semnalizator al performanțelor întreprinderii. Ea indică potențialilor investitori ai întreprinderii că este capabilă să utilizeze eficient capitalurile încredințate și să le asigure o remunerare atrăgătoare. Pentru creditori, mărimea absolută și relativă a autofinanțării certifică nivelul capacității de rambursare, ca și nivelul riscului de neplată.

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE și AUTOFINANȚAREA

(metoda deductivă)

Tabelul 20

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

(metoda aditivă)

Tabelul 21

După 2005, când a înregistrat valori negative, capacitatea de autofinanțare a avut o tendință de creștere, atât în prețuri nominale cât și reale. Pe ansamblu, se înregistrează o creștere a potențialului de autofinanțare rezultat din activitatea firmei. Capacitatea de autofinanțare are, însă, un caracter potențial, aceasta nefiind susținută de mijloace financiare efective. Acest aspect este confirmat și de variația trezoreriei nete (CF) rezultată din analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului care a înregistrat valori negative (Capitolul 4).

5.4. Aprecierea globală a rezultatelor financiare:

SINTEZA PRINCIPALELOR REZULTATE

Tabelul 22

Puncte tari:

firma se află în expansiune deoarece cifra de afaceri a prezentat o tendință de creștere permanentă pe parcursul întregii perioade de analiză;

întărirea importanței activității productive de bază, deoarece crește ponderea producției vândute în structura cifrei de afaceri;

creșterea veniturilor pe total și pe principalele elemente componente;

creșterea bogăției reale (valoarea adăugată) creată de firmă, rezultată din utilizarea resurselor peste consumurile intermediare de la terți;

creșterea rezultatului exploatării, care reprezintă potențialul de îmbogățire al întreprinderii, degajat de exploatarea înainte de impozit;

Puncte slabe:

reducerea, în valori reale, a activității comerciale și a marjei comerciale aferente;

caracterul potențial al capacității de autofinanțare, aceasta nefiind susținută de mijloace financiare efective.

Concluzie:

Performanțele financiare ale firmei indică o tendință de creștere a eficienței globale a activității, a capacității de dezvoltare a firmei.

Capitolul VI

Analiza profitabilității firmei

Profitabilitatea firmei urmărește reflectarea raporturilor de eficiență între efectele de natura rezultatelor și eforturile financiare depuse pentru obținerea lor. Fructificarea capitalului investit, a celui propriu sau a celui permanent se materializează în capacitatea lor de a degaja venit net.

Măsurarea profitabilității se realizează printr-un sistem de rate, care cuprinde:

ratele de marjă brută și de marjă netă;

ratele de rotație sub formă de coeficient și de durată;

ratele de rentabilitate a capitalurilor: rata rentabilității economice, rata rentabilității financiare și rata de dobândă.

6.1. Ratele de marjă:

Marja reprezintă diferența dintre venituri (din vânzări și altele) și diferite categorii de cheltuieli. Ratele de marjă reprezintă raportul dintre aceste marje și veniturile care le-au determinat. Acestea sunt, de fapt, rate de structură a veniturilor pentru diferite marje de acumulare. Ratele de

marjă se mai numesc și rate de rentabilitate comercială pentru faptul că exprimă profitabilitatea (brută sau netă) în raport cu activitatea comercială a întreprinderii (cifra de afaceri).

Există următoarele categorii de rate:

1) Rata marjei comerciale exprimă raportul dintre marja comercială și vânzările de mărfuri.

Rata marjei comerciale pune în evidență strategia comercială a întreprinderii analizate. Astfel, o marjă comercială redusă (insuficientă) implică cheltuieli generale riguroase și, deci, recugerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de trnsport, stocaj, etc. din contră, marja comercială ridicată (importantă) reclamă cheltuieli generale sporite și, deci, servicii mai bune către clienți. De asemenea, rata marjei comerciale apreciază influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare. Astfel, creșterea ratei însoțită de o diminuare a vânzărilor (cifra de afaceri) semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-și mențină marjele promovând o politică de prețuri înalte. Dimpotrivă, o rată a marjei comerciale în scădere însoțită de o creștere puternică a vânzărilor evidențiază faptul că întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piață. În fine, cazul în care creșterea ratei marjei comerciale este însoțită de o creștere a cifrei de afaceri relevă o situație favorabilă pentru întreprindere, respectiv punerea în vânzare de produse cu performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale “forte”.

2) Rata marjei brute de exploatare măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale. Această rată indică aptitudinea proprie a activității de exploatare de a degaja profit.

3) Rata marjei nete exprimă eficiența globală a întreprinderii, respectiv capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concurenței.

4) Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatării pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial.

Pe baza datelor înregistrate în contul de profit și pierdere și în tabloul soldurilor de gestiune, S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița înregistrează la ratele rentabilității comerciale următoarele valori:

Tabelul 54

Pe întreaga perioadă indicatorii analizați au înregistrat valori foarte mici ceea ce indică o eficiență scăzută a activității desfășurate de firmă prin prisma valorificării activității de bază.

Pe ansamblu, indicatorii au înregistrat creșteri în ultimii trei ani reflectând o tendință de îmbunătățire a eficienței valorificării produselor firmei, excepție făcând rata marjei comerciale care a scăzut de la 7,14%, cât a înregistrat în 2004, la 1,24% în 2007. Această scădere a fost, însă, însoțită de o creștere puternică a cifrei de afaceri ceea ce denotă faptul că întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare pentru a-și menține poziția de lider pe piața internă și competitivitatea produselor pe piața externă.

6.2. Ratele de rotație:

Derularea activității curente este asigurată de procese economice (prin care se asigură transformarea materiilor prime și materialelor în valori de întrebuințare) și procese financiare (prin care se realizează mobilizarea și alocarea surselor financiare pentru desfășurarea activității). Din cifra de afaceri se acoperă toate cheltuielile, se reînnoiesc imobilizările fixe și stocurile, se rambursează creditele, se achită obligațiile fiscale, se creează resursele de dezvoltare. Ratele de rotație (de gestiune) se folosesc pentru a aprecia nivelul de utilizare al resurselor aflate la dispoziția întreprinderii, respectiv viteza cu care aceste resurse parcurg circuitul economic și ajung să devină lichidități.

Încasările din vânzarea bunurilor și serviciilor întreprinderii sunt cele care reconstituie, la diferite intervale, stocurile de active la mărimea lor inițială și tot ele participă la creșterea acestor stocuri. Drept urmare aceste rate se numesc rate de rotație a capitalurilor prin cifra de afaceri.

Ratele de rotație se pot exprima în două modalități:

sub formă de coeficient de rotație, respectiv mărimea anuală a cifrei de afaceri ce revine unui leu capital investit:

durata în zile a unei rotații complete a capitalurilor prin cifra de afaceri. Această durată a rotației se determină direct proporțional cu durata anuală de obținere a cifrei de afaceri:

Cei doi factori ai vitezei de rotație se condiționează reciproc (veniturile depind în mare măsură de nivelul și de evoluția elementelor de activ și de pasiv, care la rândul lor depind de nivelul veniturilor).

Pentru completarea analizei financiare a S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița am calculat următoarele rate de rotație:

Viteza de rotație a activelor imobilizate (indicatorul de intensitate a capitalului)

reflectă eficiența imobilizărilor (investițiilor firmei).

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR IMOBILIZATE

Tabelul 55

În ultimul an de analiză activele imobilizate se roteau prin cifra de afaceri de 1,65 ori, recuperându-se sub forma inițială bănească într-un termen mediu de 218 zile. Față de anul precedent, numărul de rotații a crescut de 1,20 ori, iar durata medie în zile a unei rotații s-a redus cu 44 de zile, ceea ce înseamnă creșterea eficienței activelor imobilizate, respectiv reducerea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească inițială.

Viteza de rotație a activelor circulante exprimă numărul de rotații sau durata medie

a unei rotații efectuate de activele circulante prin cifra de afaceri.

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR CIRCULANTE

Tabelul 56

În ultimul an de analiză, activele circulante se roteau prin cifra de afaceri de 2,28 ori, recuperându-se sub formă bănească într-un termen mediu de 157 zile. Față de anul precedent durata medie în zile a unei rotații a scăzut cu 14 zile, ceea ce înseamnă o creștere a eficienței utilizării activelor circulante, respectiv micșorarea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească inițială. Însă, pe ansamblu, durata de recuperare a activelor circulante este destul de nare, ceea ce indică o presiune financiară (imobilizarea sub formă materială a unor resurse bănești) asupra trezoreriei firmei.

Viteza de rotație a stocurilor arată de câte ori într-o perioadă de gestiune stocurile

materiale trec succesiv prin fazele de aprovizionare, fabricație și vânzare, respectiv durata în zile a unei rotații complete.

Accelerarea vitezei de rotație are efecte favorabile asupra gestiunii financiare concretizate în eliberarea unor resurse financiare (E) ce pot fi utilizate pentru noile investiții în active fixe sau pot fi fructificate pe alte căi. Relația de calcul este următoarea:

E(I)=(Dr1 – Dr2) x CA1

360

Consecința încetinirii vitezei de rotație se concretizează în masa imobilizărilor de capital

(I), cuantificată cu ajutorul aceleiași relații (rezultatul pozitiv).

VITEZA DE ROTAȚIE A STOCURILOR

Tabelul 57

În ultimul an, ca de altfel și în anul 2006, stocurile se roteau de 5,34 ori, parcurgând ciclul economic și recuperându-se sub formă bănească prin cifra de afaceri într-un termen mediu de 67 de zile. Începând cu anul 2005 se constată o creștere a eficienței utilizării stocurilor, respectiv reducerea duratei medii de recuperare a lor sub formă bănească inițială prin cifra de afaceri (eliberări de peste 74 mld lei în 2005 și peste 52 mld lei în anul 2006). În anul 2007 eficiența utilizării stocurilor s-a menținut constantă față de anul precedent, aceasta datorită faptului că stocurile au crescut în aceeași măsură ca și cifra de afaceri.

4) Viteza de rotație a creanțelor exprimă durata medie în zile de încasare a contravalorii creanțelor. Practic indică decalajul mediu între data facturării și data încasării contravalorii.

VITEZA DE ROTAȚIE A CREANȚELOR

Tabelul 58

În ultimul an de analiză creanțele din exploatare se roteau prin cifra de afaceri de 4,07 ori, recuperându-se într-un termen de 88 de zile, o durată destul de mare de recuperare a creanțelor, deși această durată este în scădere față de anul precedent.

Viteza de rotație a clienților ne arată în câte zile firma își încasează contravaloarea mărfurilor de la clienți. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării contravalorii mărfurilor vândute. Mărimea acestui indicator este influențată de poziția firmei pe piață comparativ cu concurenții ei, de relațiile stabilite cu clienții, de specificul activității care influențează durata ciclului economic, conjunctura economică și de politica de credite practicată pe piață. Politica de credit comercial a firmei trebuie să urmărească creșterea vânzărilor în măsura în care aceste vânzări contribuie la creșterea profitului

VITEZA DE ROTAȚIE A CLIENȚILOR

Tabelul 59

În ultimul an de analiză creanțele-clienți se roteau prin cifra de afaceri de 5,49 ori, recuperându-se într-un termen de 65 de zile. Deși durata medie de încasare este în scădere față de anul precedent, valoarea indicatorului este destul de mare ceea ce înseamnă că resursele financiare ale firmei sunt utilizate de către clienți o perioadă de timp mai mare. Durata în zile a unei rotații depășește de două ori valoarea optimă pentru acest indicator (30 de zile), semnalându-se în acest fel faptul că firma se confruntă cu dificultăți în încasarea facturilor emise.

6) Viteza de rotație a furnizorilor ne arată în câte zile firma își achită obligațiile sale față de furnizori. Exprimă creditul-furnizor primit de firmă, adică durata medie de zile de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la furnizori. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data plății contravalorii bunurilor cumpărate.

VITEZA DE ROTAȚIE A FURNIZORILOR

Tabelul 60

În ultimul an de analiză datoriile față de furnizori se roteau prin cifra de afaceri de 4,58 ori, achitându-se într-un termen mediu de 79 zile. Se constatăcă față de anul precedent durata de achitare a datoriilor față de furnizori se reduce cu 77 de zile. Cu toate această reducere a duratei de achitare a furnizorilor acest indicator se menține superior față de durata de încasare a clienților care, în ultimul an, este de 65 de zile. În acest fel se creează un excedent de resurse financiare la dispoziția întreprinderii. Această situație s-a înregistrat pe întreaga perioadă de analiză.

6.3. Ratele de rentabilitate a capitalurilor:

Ratele de rentabilitate a capitalurilor se determină prin raportarea rezultatelor obținute (diferite marje și solduri intermediare de gestiune, ca expresie a efectelor) la capitalurile investite (totale sau pe surse proprii și împrumutate, ca expresie a eforturilor investitorilor de capital).

Analiza ratelor de rentabilitate a capitalurilor se va referi la ratele de:

rentabilitate economică;

rentabilitate financiară;

dobândă (a capitalurilor împrumutate).

1) Rata rentabilității economice exprimă capacitatea activului economic efectiv investit

de a degaja un profit global, net de impozit, prin care să se asigure autofinanțarea creșterii nete a întreprinderii și remunerarea investițiilor de capital (acționarii și creditorii)1) :

Această rată este fundamentală pentru rentabilitatea întreprinderii. Ea poate fi asimilată cu rata internă de rentabilitate a ansamblului de investiții mai noi și mai vechi ale întreprinderii.

Analiza ratei de rentabilitate economică nu se face decât prin studierea evoluției în timp a indicatorilor și a componentelor acestora (rezultate, capitaluri), referitoare la aceeași întreprindere. De asemenea, rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei de inflație pentru ca întreprinderea să-și poată menține substanța sa economică. În termeni reali, rata rentabilității economice trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) și al riscului economic și financiar pe care “furnizorii” de capitaluri (acționarii și creditorii întreprinderii) și l-au asumat.

RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE

Tabelul 61

Deflatarea s-a realizat cu ajutorul inflației, după formula lui Fisher:

Rr = (1+Rn) / (1+Ri) – 1

Rata inflației pentru perioada 2003-2007 este redată în tabelul de mai jos:

RATA INFLAȚIEI

Tabelul 62

Sursa: Raport anual BNR pe 2007

EXCEDENTUL BRUT ÎNAINTE DE IMPOZITE ȘI TAXE

Tabelul 63

ACTIVUL ECONOMIC

Tabelul 64

Se observă că, deși întreprinderea a înregistrat valori pozitive ale ratei de rentabilitate economică pe parcursul întregii perioade de analiză, acestea nu au fost suficient de mari pentru a acoperi rata inflației, astfel încât valorile reale ale ratei de rentabilitate economică au fost negative.

După o ușoară creștere înregistrată în 2004, rata rentabilității economice a scăzut cu 8,71% în 2005, pentru ca apoi să crească fără să atingă însă nivelul de 13,99% înregistrat în 2004. În ultimul an rentabilitatea economică este cu 2,61% mai mare decât în anul precedent, ceea ce reflectă o sporire a capacității activului economic de a degaja profit. Însă acest nivel este destul de mic și nu permite recuperarea investițiilor doar pe seama profitului. În plus, atât în anul 2007, cât și în anii anterior, nivelul ratei rentabilității economice s-a situat cu mult sub nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii), ceea ce înseamnă că îndatorarea devine consumatoare de capital propriu, având loc un “efect de măciucă”.

Rata rentabilității financiare măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al

plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară (a capitalurilor proprii) remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende către aceștia și prin creșterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o creștere a averii proprietarilor. Deci rata rentabilității financiare se calculează după relația:

Rata rentabilității financiare trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii, pentru a face acțiunile firmei mai atractive și pentru a crește cursul lor bursier. Rentabilitatea financiară este influențată de modul de procurare a capitalului fiind sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării societății.

RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE

Tabelul 65

După ce rata rentabilității financiare a crescut în 2004 cu 2,89 % față de anul 2003, în anul următor a scăzut brusc la 1,16 %. După anul 2005, însă, s-a manifestat o tendință de revenire ajungând în 2007 la nivelul de 6,71 %, ce echivalează cu o mai bună remunerare prin câștig net a resurselor proprii, respectiv sporirea capacității capitalurilor proprii de a crea profit net (la 100 lei capitaluri proprii revin 6,71 lei profit net). De fapt această tendință de creștere se datorează creșterii ratei marjei nete și a vitezei de rotație a capitalurilor proprii prin cifra de afaceri, aspect confirmat prin creșterea într-un ritm mai rapid a profitului net față de dinamica propriilor capitaluri (Indicele profitului net = 507% > Indicele capitalului propriu = 104%).

Pe parcursul întregii perioade analizate nivelul ratei rentabilității financiare este inferior ratei rentabilității economice ceea ce presupune un efect de levier negativ cu urmări nefavorabile asupra ratei rentabilității financiare. Efectul nefavorabil al îndatorării asupra rentabilității financiare adaugă riscului economic o dimensiune specifică: riscul financiar. De asemenea, datorită faptului că rentabilitatea financiară este inferioară ratei medii a dobânzii de pe piață nu se asigură atractivitatea investiției în întreprinderea analizată.

Ratele de dobândă sunt cel mai adesa cele nominale stabilite în contractele de credit cu

băncile sau în prospectele de emisiune a obligațiunilor întreprinderii. Având în vedere că întreprinderea poate avea, la un moment dat, credite din diferite surse (credit bancar, comercial sau obligatar) și de diferite maturități (termen scurt și termen lung) se recomandă, pentru analiză și evaluare, o rată medie a dobânzii ca raport între cheltuielile anuale cu dobânzile și soldul inițial al datoriilor care le-au degajat.

CALCULUL RATEI DOBÂNZII

Tabelul 66

Rata dobânzii a avut o evoluție descendentă la începutul perioadei de analiză și până în anul 2005. În ultimul an rata dobânzii a crescut cu 1,82% față de nivelul înregistrat în anul anterior, ca urmare a creșterii dobânzilor într-un ritm mai lent decât creșterea datoriilor financiare.

6.4. Aprecierea globală a profitabilității:

RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE

Tabelul 67

Puncte tari:

tendința de creștere a ratei marjei brute de exploatare, a ratei marjei nete, a ratei marjei nete de exploatare;

durata de încasare a clienților este mai mică decât durata de achitare a furnizorilor;

tendința de creștere a rentabilității economice;

tendința de creștere a rentabilității financiare.

Puncte slabe:

eficiența scăzută a activității comerciale;

viteze de rotație mici înregistrate de activele circulante, precum și de stocuri;

durata de încasare a clienților și durata de plată a furnizorilor mai mari decât valoarea considerată optimă pentru acești indicatori (30 de zile);

nivelul rentabilității economice nu satisface cerințele economice de eficiență;

nivelul rentabilității financiare nu satisface cerințele de refacere a acpitalurilor și se situează permanent sub rata medie a dobânzii.

Concluzii:

Eficiența comercializării produselor firmei este redusă, dar prezintă un trend crescător.

Remunerarea capitalurilor investite, privită prin prisma rentabilității economice nu asigură refacerea capitalurilor și depășirea randamentului minim pe economie, dar prezintă tendințe de creștere.

Remunerarea capitalurilor proprii, privită prin prisma rentabilității financiare nu asigură refacerea capitalurilor și nici depășirea randamentului minim pe economie, însă prezintă tendințe de creștere.

Capitolul VII

Analiza riscului firmei

Riscul, într-o accepțiune generală, semnifică variabilitatea rezultatului obținut sub presiunea factorilor proveniți din mediul intern și extern al firmei; reprezintă prejudiciul potențial la care este expus patrimoniul și activitatea agentului economic. Asumarea riscului este strâns corelată de rentabilitatea activității, firmele nu-și asumă un risc decât în funcție de rentabilitatea la care se așteaptă, deci rentabilitatea trebuie să compenseze riscul asumat.

Formele pe care le îmbracă riscul sunt diverse, putându-se manifesta mai intens sau mai puțin intens la nivelul firmei.

7.1. Analiza riscului de exploatare (economic):

Riscul de exploatare evaluează capacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului în care activează, respectiv exprimă flexibilitatea rezultatului din exploatare. Aprecierea riscului de exploatare (sau economic) se realizează cu ajutorul “pragului de rentabilitate de exploatare”.

Pragul de rentabilitate de exploatare (numit și venit de exploatare critic sau punct mort

operațional) este punctul în care veniturile din exploatare acoperă cheltuielile de exploatare, iar rezultatul din exploatare este nul. După acest prag activitatea de exploatare devine rentabilă.

Modelul pornește de la ipoteza că firma nu poate influența nici prețurile cu care cumpără factorii de producție și nici prețurile bunurilor pe care le produce și le vinde. Singura variabilă asupra căreia poate să acționeze, pentru ca veniturile sale să depășească cheltuielile, rămâne nivelul activității.

Evaluarea riscului de exploatare se poate face cu ajutorul următorilor indicatori:

1. Indicatorul de poziție față de pragul de rentabilitate (Ipoz), numit și rezerva față de pragul de rentabilitate, care se determină astfel:

în mărimi absolute:

în mărimi relative:

Indicatorul de poziție exprimă capacitatea firmei de a se adapta cerințelor pieței.

Din studii statistice s-a dedus că firma se poate afla într-una din următoarele situații:

instabilă – când venituril din exploatare (Ve) depășesc pragul de rentabilitate cu mai puțin de 10%;

stabilă – când veniturile din exploatare depășesc cu 10-20% pragul de rentabilitate;

confortabilă – când veniturile din exploatare depășesc cu peste 20% pragul de rentabilitate.

2. Momentul realizării pragului de rentabilitate (PM), numit și punctul mort, calculat după relația:

3. Coeficientul de elasticitate al profitului din exploatare (ke), numit și coeficientul de levier al exploatării, calculat după relația:

Coeficientul de elasticitate arată variația profitului din exploatare (Pe) la creșterea cu o unitate a veniturilor din exploatare (Ve).

În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate, întreprinderea se poate afla în una din următoarele situații:

stabilă – cu un risc economic ridicat, dacă ke>11;

relativ stabilă – dacă ke~6;

confortabilă – cu un risc redus, dacă ke<6.

Creșterea coeficientului de elasticitate arată, de fapt, creșterea riscului de exploatare.

RISCUL DE EXPLOATARE

Tabelul 68

Pe perioada de analiză, întreprinderea s-a confruntat cu un risc redus de exploatare. Excepție face, însă, anul 2005 când coeficientul de elasticitate a depășit valoarea de 11.

În ultimul an firma se află într-o situație confortabilă în ceea ce privește riscul de exploatare, deoarece indicatorul de poziție este superior valorii de 20%. Totuși, momentul realizării pragului de rentabilitate este de 173 de zile. De asemenea, valoarea coeficientului de elasticitate indică o situație confortabilă.

7.2. Analiza riscului financiar:

Riscul fianciar evaluează capacitatea firmei de a menține echilibrul financiar, fiind dependentă de structura capitalului, respectiv de gradul de îndatorare.

Analiza riscului financiar pe baza volumului de activitate:

Aprecierea riscului financiar se va realiza prin “pragul de rentabilitate financiar”, acesta

fiind punctul în care veniturile de exploatare acoperă cheltuielile de exploatare și cele cu dobânzile.

Pragul de rentabilitate financiar se cuantifică după relația:

VefPR – pragul de rentabilitate financiar;

Cf – cheltuieli financiare;

rmcv – rata marjei costurilor variabile în venituri de exploatare.

Evaluarea riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate se poate face cu ajutorul acelorași indicatori ca și în cazul riscului de exploatare:

indicatorul de poziție față de pragul de rentabilitate (Ipoz);

momentul realizării pragului de rentabilitate (PM);

coeficientul de elasticitate (ke).

RISCUL FINANCIAR

Tabelul 69

În ceea ce privește riscul financiar, întreprinderea s-a aflat într-o situație relativ stabilă pe întreaga perioadă de analiză, cu excepția anului 2005.

Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier:

Analiza modificării rentabilității capitalului propriu ca urmare a politicii financiare poate fi urmărită cu ajutorul efectului de levier financiar. Levierul financiar cuantifică impactul apelării la credite asupra rentabilității financiare. Efectul levierului financiar, respectiv variația ratei rentabilității capitalurilor proprii, depinde de corelațiile care există între rata rentabilității economice și costul mediu al datoriei financiare (rata dobânzii), pe de o parte, iar pe de altă parte de nivelul îndatorării.

Condiția ca rentabilitatea financiară să crească atunci când firma apelează la datorii este ca rentabilitatea economică să fie superioară costului mediu al capitalului împrumutat. În acest caz, rata rentabilității financiare este cu atât mai mare cu cât gradul îndatorării (levierul) este mai mare. Dacă la nivelul firmei rata rentabilității economice este mai mică decât rata dobânzii (costul mediu al datoriei), atunci efectul de levier devine negativ, iar rata financiară va fi mai mică decât rata rentabilității economice cu cât rata îndatorării este mai mare.

CALCULUL RATEI DOBÂNZII

Tabelul 70

CALCULUL EFECTULUI DE LEVIER FINANCIAR

Tabelul 71

Așa cum se observă și din tabel, rentabilitatea economică este inferioară ratei dobânzii, motiv pentru care efectul de levier este negativ, ceea ce înseamnă că creșterea îndatorării întreprinderii are efect nefavorabil asupra rentabilității financiare. Îndatorarea are, în acest caz, “efect de măciucă”, determinând scăderea rentabilității capitalurilor proprii. În această situație, întreprinderea trebuie să apeleze la credite care vor conduce la reducerea performanțelor și creșterea riscului. Deci, îndatorarea a avut efect negativ asupra rentabilității financiare pe parcursul întregii perioade de analiză, deoarece rata rentabilității economice a fost inferioară ratei medii a dobânzii.

7.3. Analiza bonității financiare prin metoda ratelor:

Analiza bonității financiare urmărește reflectarea capacității de plată a datoriilor firmei. Bonitatea evidențiază o stare financiară legată de capacitatea firmei de a-și achita datoriile la diferite termene. Poate fi considerată și un indicator al echilibrului financiar.

Bonitatea se analizează din cel puțin următoarele puncte de vedere:

lichiditatea – care reflectă capacitatea de plată a datoriilor pe termen scurt;

solvabilitatea – care reflectă capacitatea de plată a datoriilor totale pe termen mediu și lung.

Analiza lichidității:

Analiza lichidității firmei urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile curente

din resurse curente. Pe baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacității de plată pe termen scurt.

Rata lichidității generale (RLG), sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare,

reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.

Lichiditatea generală (globală) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma, într-un termen scurt, în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Lichiditatea globală se apreciază favorabil atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară (>1).

RATA LICHIDITĂȚII GENERALE

Tabelul 72

Pe întreaga perioadă de analiză rata lichidității generale înregistrează valori sub limita minimă acceptabilă (RLG < 1) ceea ce înseamnă că lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale. Aceasta se datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă. Această situație sesizează faptul că întreprinderea a imobilizat o parte din fondurile provenite din credite bancare pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de finanțare. De asemenea, evoluția descendentă a lichidității generale ilustrează o activitate în declin, creditorii trebuind să fie circumspecți în acordarea de noi credite. În anul 2007, rata lichidității generale este de 44%, adică firma dispune de 0,44 lei resurse în active curente pentru fiecare 1 leu obligație curentă; rezultă un gol de 56% în acoperirea obligațiilor curente.

3) Rata lichidității reduse (RLR) exprimă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe

termen scurt din creanțe și disponibilități bănești. Lichiditatea redusă exclude stocurile din mijloacele curente de plată, acestea constituind elementul cel mai lent sub aspectul potențialului de transformare în licidități a activelor circulante.

RATA LICHIDITĂȚII REDUSE

Tabelul 73

Pe parcursul perioadei analizate lichiditatea parțială a înregistrat valori sub limita minimă acceptabilă și a avut o evoluție descrescătoare, ceea ce evidențiază faptul că întreprinderea are o capacitate redusă de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități. Această situație se explică și prin faptul că preponderente în structura activelor circulante sunt stocurile.

4) Rata lichidității imediate (RLI) apreciază măsura în care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești; pune în corespondență elementele cele mai lichide ale activului cu datorii pe termen scurt. Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare de 0,3.

RATA LICHIDITĂȚII IMEDIATE

Tabelul 74

Așa cum se poate observa și din grafic, rata lichidității immediate este cu mult sub valoarea minimă acceptabilă pe întreaga perioadă de analiză. De asemenea, indicatorul înregistrează valori descrescătoare de la un an la altul datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor exigibile pe termen scurt față de disponibilitățile bănești. Acest fapt se datorează echilibrului financiar precar pe termen scurt. Pe întreaga perioadă de analiză nivelul indicatorului nu este asiguratoriu, ceea ce înseamnă că firma este incapabilă să-și acopere satisfăcător datoriile exigibile pe termen scurt pe seama disponibilităților bănești și a plasamentelor. Din acest punct de vedere situația se poate aprecia ca fiind nefavorabilă.

Analiza solvabilității:

Analiza solvabilității firmei urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile totale

din resursele totale. Pe baza acestui indicator se poate evalua riscul incapaciății totale de plată pe termen lung.

Rata solvabilității generale (RSG) arată măsura în care activele totale ale firmei pot

acoperi datoriile totale ale acesteia. Practic, arată măsura în care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor.

Valoarea raportului mai mare de 1,5 dovedește că întreprinderea are capacitatea de a-și

achita obligațiile bănești, imediate și îndatorate, față de terți.

Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, în lipsă de lichiditate nu prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa capacității de plată și a lichidității poate avea caracter temporar dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.

O valoare mai mică decât 1,5 evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii, risc evidențiat și, în analiza echilibrului financiar, de valoarea negativă a situației nete. În cazul în care dificultățile financiare ale unei întreprinderi devin periodice acestea pot pune în pericol echilibrele fundamentale și pot afecta atât imaginea firmei ce capătă o reputație de “rău platnic”, cât și desfășurarea activității viitoare.

RATA SOLVABILITĂȚII GENERALE

Tabelul 75

Din anul 2003 când rata solvabilității generale a înregistrat valoarea de 1,64 8o valoare considerată bună), acest indicator a avut o evoluție descrescătoare datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale față de activele totale. De asemenea, indicatorul înregistrează valori sub 1,5 ceea ce indică faptul că întreprinderea are o capacitate redusă de a-și achita obligațiile bănești, immediate și îndepărtate, față de terți. Acest lucru evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii.

3) Rata de acoperire a dobânzilor exprimă raportul dintre excedentul brut înaintea deducerii dobânzilor și a impozitului pe profit (EBIT) și dobânzi.

RATA DE ACOPERIRE A DOBÂNZILOR

Tabelul 76

Excedentul brut înainte de deducerea dobânzilor și a impozitului pe profit acoperă plata dobânzilor pe întreaga perioadă de analiză, deși în ultimii trei ani ai analizei creșterea acestui indicator este devansată de creșterea dobânzilor.

4) Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (Rpcf) pune în evidență capacitatea de plată a costului îndatorării, separând întreprinderile sănătoase de cele falimentare. Dacă raportul este mai mare decât 0,6 întreprinderea analizată se confruntă cu dificultăți de gestiune financiară riscând să intre în stare de faliment.

RATA DE PRELEVARE A CHELTUIELILOR FINANCIARE

Tabelul 77

Pe toată perioada de analiză, indicatorul înregistrează valori peste valoarea maxim admisibilă, ceea ce denotă faptul că firma se confruntă cu probleme serioase în ceea ce privește gestiunea financiară. Cu toate acestea, însă, tendința indicatorului este de reducere, astfel că în anul 2007 înregistrează o valoare de 100,67%, cu 31,23% mai mică decât în anul precedent. Această reducere a indicatorului se datorează creșterii excedentului brut din exploatare într-un ritm mai rapid decât ritmul de creștere al cheltuielilor financiare (Indicele excedentului brut din exploatare = 208,42% > Indicele cheltuielilor financiare = 159,07%).

7.4. Aprecierea globală a riscului firmei:

SINTEZA PRINCIPALILOR INDICATORI DE RISC

Tabelul 78

Puncte slabe:

risc financiar mare, caracterizat printr-un efect de levier negativ și grad de îndatorare de peste 100%;

risc de faliment mare;

siguranță redusă în posibilitatea acoperirii datoriilor pe termen scurt pe seama disponibilităților și a creanțelor;

insuficiența disponibilităților pentru acoperirea datoriilor exigibile pe termen scurt;

tendința de reducere, în general, a lichidității pe seama creșterii mai rapide ca ritm a datoriilor curente față de elementele de active circulante destinate acoperirii lor;

siguranță redusă în posibilitatea acoperirii datoriilor totale pe seama activelor totale;

tendință de reducere a solvabilității generale pe seama creșterii mai rapide a datoriilor totale față de elementele de activ destinate acoperirii lor;

nivelul ridicat al consumului de excedent brut de exploatare generat de cheltuielile financiare.

Puncte tari:

riscul de exploatare indică o situație confortabilă;

creșterea mai rapidă ca ritm a excedentului brut din exploatare față de creșterea cheltuielilor financiare.

Concluzii:

Firma nu este protejată împotriva riscului financiar, iar în ceea ce privește riscul de exploatare, firma se află într-o situație confortabilă.

Bonitatea financiară a firmei este redusă pe întreaga perioadă de analiză și manifestă o tendință de depreciere lentă. Principala cauză a deprecierii indicatorilor de lichiditate și solvabilitate se regăsește în deficitul de trezorerie care a condus la contractarea de credite pe termen scurt (credite de trezorerie), cu efect în mărirea datoriilor firmei și a cheltuielilor financiare privind dobânzile.

Capitolul VIII

Aprecierea valorii

Aprecierea valorii se realizează cu ajutorul ratelor valorii de piață. Acestea raportează aprecierea pe care o dă piața (bursa) performanței întreprinderii (prin cursul bursei) la rezultatele anuale evidențiate în documentele contabile de sinteză (profitul net și distribuția acestuia: reinvestirea și dividendul). Sunt mai multe rate ale valorii de piață: rata g de creștere anuală, coeficientul PER de capitalizare bursieră, rata valorii de piață față de valoarea contabilă, randamentul de dividend, coeficientul q – TOBIN al valorii de piață la o unitate de valoare de piață a activelor, etc. Dintre acestea voi analiza doar PER și randamentul de dividend ca fiind cele mai reprezentative.

1) Profitul net pe acțiune (Pna) arată masa profitului net aferentă unei acțiuni. Cu cât revine mai mult profit net unei acțiuni, cu atât bogăția acționarilor crește. Tendința crescătoare a indicatorului evidențiază o sporire a eficienței privite din prisma acționarilor. Profitul net per acțiune este expresia directă a profitabilității întreprinderii.

PROFITUL NET PE ACȚIUNE

Tabelul 79

În ultimul an se înregistrează 104 lei profit net pe o acțiune, o valoare foarte mică pentru o firmă ca S.C INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița, dar în creștere față de anul anterior cu 4,85%. Tendința de creștere bruscă a indicatorului confirmă remunerarea acțiunilor, în sensul creșterii valorii profitului net ce revine unei acțiuni deținute.

2) Coeficientul de capitalizare bursieră (PER) reprezintă cursul bursier al unei acțiuni a întreprinderii raportat la profitul net pe acțiune.

PER arată de câte ori investitorii sunt dispuși să plătească profitul firmei. Acest indicator se mai numește și “multiplu curs-profit”. În general, valorile coeficientului sunt cuprinse între 8 și 12. Apreciind perspectivele beneficiare ale întreprinderilor cotate, un coeficient mai mic decât 8 corespunde unor valori slabe (slab cotate), în timp ce un PER mai mare de 12 semnifică valori în creștere. Variația coeficientului de capitalizare bursieră redă o bună evaluare asupra riscurilor întreprinderii determinate de îndatorare, de riscul economic al ramurii din care face parte întreprinderea analizată și de variabilitatea profiturilor viitoare.

COEFICIENTUL DE CAPITALIZARE BURSIERĂ

Tabelul 80

Până în anul 2006 PER a înregistrat valori ridicate (peste 12), ceea ce evidențiază faptul că piața financiară formulează anticipații favorabile asupra rezultatelor viitoare ale firmei și este, deci, dispusă să achite imediat un preț mare în raport cu nivelul profiturilor actuale. Este pusă astfel în evidență existența, în firmă, a oportunităților de creștere pozitivă. Însă în anul 2007 valoarea indicatorului scade sub valoarea de 8, ceea ce evidențiază reducerea oportunităților de creștere ale întreprinderii.

3) Dividendul pe acțiune este un indicator de care sunt interesați mai ales acționarii minoritari care sunt preocupați de obicei de o rentabilitate pe termen scurt și, deci, de un dividend imediat. Aprecierea dividendului pe acțiune se face prin raportul:

DIVIDENDUL PE ACȚIUNE

Tabelul 81

În ultimul an se înregistrează 30 lei dividende pe acțiune, valoare foarte modestă. Tendința indicatorului, de creștere bruscă, confirmă sporul de avere ce revine pentru o acțiune și necesitatea managementului societății de reconsiderare a politicii reziduale a dividendului practicate pe întreaga perioadă de analiză.

4) Randamentul de dividend este raportul dintre dividendul per acțiune și cursul bursier al acțiunii (ca exoresie a investiției de capital în cumpărarea acesteia):

RANDAMENTUL DE DIVIDEND

Tabelul 82

Se observă că randamentul cel mai ridicat se obține în anul 2007. Randamentele obținute se datorează în cea mai mare măsură evoluției cursului bursier și nu încasărilor de dividende.

Concluzii:

Ratele prin care se apreciază valoarea de piață a întreprinderii, deși prezintă o tendință de îmbunătățire, prezintă valori nesatisfăcătoare, parțial explicabile pe seama politicii de investiții practicate.

Concluzii și recomandări

Performanțele financiare ale S.C. INTEREXTRAPLAST S.A. Bistrița indică o tendință de îmbunătățire a eficienței globale a activității, a capacității de dezvoltare a firmei. Se observă atât niveluri cât și structuri, respectiv tendințe corespunzătoare pentru majoritatea indicatorilor, fie că sunt de natura realizărilor sau de natura rezultatelor, respectiv de tipul acumulărilor brute sau nete.

Însă echilibrul financiar este precar pe parcursul intervalului de analiză și manifestă o depreciere considerabilă mai ales la nivelul ultimului an. Dezechilibrul financiar se manifestă printr-o trezorerie netă negativă cauzată de un fond de rulment negativ și un necesar de fond de rulment excedentar. Pentru completarea resurselor proprii insuficiente firma a trebuit să se împrumute contractând îndeosebi credite de trezorerie care au avut ca efect creșterea cheltuielilor cu dobânzile și a gradului de îndatorare al firmei, precum și reducerea autonomiei financiare. Astfel în anul 2007 s-au contractat datorii care au determinat un grad de îndatorare de aproape 1217 % cu efecte negative asupra rentabilității financiare.

În ceea ce privește bonitatea financiară, aceasta este redusă, fiind caracterizată de o lichiditate și o solvabilitate precară care prezintă tendințe de deteriorare.

Societatea se afla într-o situație financiară dificilă, dând dovadă de un management financiar precar care a favorizat dezvoltarea extensivă, în dauna rentabilității marginale a resurselor financiare imobilizate, plus realizarea unor imobilizări financiare prin diversificarea obiectului de activitate într-un mod nejustificat. Faptul că firma se confruntă cu dificultăți financiare se desprinde și din evoluția cursului bursier care este destul de scăzut (640 lei la 21.03.2006) fiind nefavorabil investițiilor în acțiunile acesteia.

Profitul net pe acțiune este de numai 104 lei, iar PER este de 7,41.

Recomandări:

efectuarea reevaluării patrimoniului și înregistrarea în contabilitate a diferențelor favorabile poate fi o soluție pentru reducerea gradului de îndatorare, având în vedere că societatea nu a efectuat această operație din 1994

atragerea de credite în condiții mai avantajoase, mai ales, renunțarea, pe cât posibil, la creditele de trezorerie datorită costului lor ridicat

căutarea celor mai adecvate posibilități de reducere a cheltuielilor cu energia electrică și apa

căutarea celor mai potrivite forme de asigurare împotriva riscului de curs valutar, căci s-au înregistrat, aproape în fiecare an, pierderi din activitatea financiară datorate, în mare parte, diferenței de conversie

privatizarea.

BIBLIOGRAFIE

Buglea, Al. – Analiza economico-financiară, Ed. Mirton, Timișoara, 2007.

Eros-Stark, L.; Pantea, M. – Analiza situației financiare a firmei; elemente teoretice, Ed. Economică, București, 2004.

Enache, E.; Gust, M.; Diaconu, M. – Analiză economico-financiară, Ed. Independența Economică, Brăila, 1998.

Lala, F.P.; Dima, B. – Analiza sistemului bancar comercial, Ed. Mirton, Timișoara, 2007.

Mihai, I.; Lala, I. P.; Buglea, Al.; Cazan, E. – Analiza situației financiare a agenților economici, Ed. Mirton, Timișoara, 1997.

Mihai, I. – Analiza economico-financiară, Ed. Mirton, Timișoara, 1999.

Mihai, I.; Buglea, A.; Ștefan, P. – Analiza financiară a întreprinderii, Ed. Mirton, Timișoara, 1999.

Stancu, I. – Finanțe, Ed. Economică, București, 2005.