. Comertul Exterior Si Politica Comerciala a Romaniei

CAPITOLUL I

ECONOMIA ROMÂNIEI. PREZENT ȘI VIITOR

În epoca modernă, economiile diferitelor țări au așezat la baza dezvoltării lor două tipuri majore de proprietate, diametral opuse: proprietatea privată și proprietatea socială socialistă. Acestea au dat naștere la două modele de dezvoltare: cel al economiei concurențiale de piață, bazat pe dominația proprietății private, libertatea de acțiune și inițiativă a agenților economici și, cel al economiei planificate centralizat, bazat pe dominația proprietății publice, pe alegerea de către stat a căilor de alocare a resurselor, a strategiilor de dezvoltare (ASE București – Economie, Ed. Economică, 2001).

Primul model și-a demonstrat viabilitatea, cele mai dezvoltate țări folosindu-l în continuare. Cel de al doilea model – existent și în România până la revoluția din decembrie 1989 – s-a prăbușit sub povara ineficienței economice.

În prezent, România se află în procesul tranziției spre o nouă societate și economie, bazată pe modelul economiei concurențiale de piață și care întruchipează trăsăturile civilizației și activității din țările astăzi cele mai dezvoltate. Analiza situației actuale, aprecierea adecvată a situației actuale a României impune luarea în calcul a celei de la care a pornit în 1989 și evoluțiile survenite pe parcurs.

1.1. Starea economiei românești la începutul anilor '90

La începutul anilor '90 statul reprezenta, în România, singurul furnizor de bunuri și servicii. Acesta era rezultatul faptului că proprietatea socialistă devenise atotcuprinzătoare. Monopolul acesteia în toate ramurile economiei naționale și-a pus amprenta asupra funcționării întregului sistem economic în țara nostră (ASE București – Economie, 2001).

Pe această bază s-a impus economia de comandă, conducerea unitară centralizată, prin intermediul – în principal – al planului unic al întregii activități economico-sociale. În aceste condiții, activitatea agenților economici și, în general, macroeconomia își derula activitatea potrivit normelor și reglementărilor stabilite de la centru, de sus în jos, în concordanță cu indicatorii economico-financiari cuprinși în planul național unic. Astfel, autonomia managerială a agenților economici era quasi inexistentă. Piața era considerată o componentă nesemnificativă a sistemului economic având, în principal, rolul de spațiu al desfășurării actelor de vânzare-cumpărare în vederea aprovizionării tehnico-metariale a întreprinderilor și de trecere în consumul populației a bunurilor economice necesare.

Pârghiile economico-financiare – prețul, dobânda, creditul, salariile, impozitele și taxele etc. – erau dirijate și corelate centralizat, artificial prin planul național unic-ignorându-se nivelul și evoluția lor, raportul real dintre cerere și ofertă, cost și preț, salariu și productivitate, cheltuieli și efecte etc. atât pe piața internă, cât și pe piața internațională. Evident, în atare condiții, concurența încetase de mult să mai fie un regulator al pieței, eficiența și rentabilitatea reflectând, în fapt, directivele prevăzute în planul național unic, fără nici o legătură cu realitățile interne și internaționale.

Resursele economice, aproape în totalitate, erau repartizate centralizat, prin planul național, la fel procedându-se și în ceea ce privește modernizarea/ retehnologizarea capacităților de producție. Veniturile salariaților, ale țăranilor cooperatori erau hotărâte tot centralizat, ignorându-se legătura lor cu eficiența reală a activității depuse de fiecare și desființându-se motivația muncii, interesul în perfecționarea profesională, creșterea productivității muncii.

Comerțul exterior al României era organizat și se desfășura tot pe baza planului național unic, care impunea echilibrarea sau activizarea balanței comerciale prin creșterea forțată a exporturilor și diminuarea drastică a importurilor, la cursuri de revenire nereale și cu grave consecințe asupra satisfacerii cererii pe piața internă și a dezvoltării economiei naționale atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung.

Pentru caracterizarea stadiului de dezvoltare economico-socială a României este esențial să urmărim un ansamblu de indicatori macroeconomici care exprimă potențialul și nivelul economiei, structura acesteia, eficiența factorilor de producție și gradul de competitivitate internațională, nivelul de trai al populației.

În întreaga perioadă 1950-1989, creșterea economică a avut un caracter extensiv, cu deosebire după 1970, când se accentuează preponderența acțiunii factorilor cantitativi în susținerea indicatorilor macroeconomiei. Anii 70 marchează cea mai puternică extindere a producției în întreaga economie, cu deosebire, însă, în industrie (vezi tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Principalii indicatori ai creșterii economice

Sursa: Anuarul Statistic al României – 1990. Comisia Națională pentru Statistică

Așa cum rezultă din datele tabelului 1.1, la o creștere a produsului social de 19 ori în 1989 față de 1950, volumul investițiilor a sporit de 37 de ori, iar volumul fondurilor fixe de 16 ori. La o creștere a produsului social de 19 ori în 1989 față de 1950, cel creat în industrie a sporit de 35 de ori. De asemenea, la o creștere a venitului național de 16 ori în 1989 față de 1950, cel creat în industrie a sporit de 39 de ori.

Ca urmare a creșterii mai rapide a produsului social față de venitul național are loc o scădere a ponderii venitului național în cadrul produsului social, ceea ce înseamnă că fiecare unitate de venit național se obține cu cheltuieli materiale din ce în ce mai mari.

La baza procesului de industrializare a țării din această perioadă, cu deosebire după 1970, se afla politica de alocare a unei rate ridicate de acumulare, care în deceniul 1970-1980 a fost, în medie anuală, de 35,7%. Cea mai mare parte a efortului investițional a fost orientată către industrie.

În ceea ce privește contribuția ramurilor la crearea venitului național, tendința dominantă care se manifestă în această perioadă este legată de schimbarea caracterului structurii de ramură, din agrar – industrială în îndustrial – agrară. (vezi tabelul 1.2).

Tabelul 1.2

Ponderea ramurilor în venitul național

Sursa: Anuarul Statistic al României – 1990. Comisia Națională pentru Statistică

În 1989, industria și construcțiile deveniseră sectoarele preponderente ale structurii de ramură a producției naționale. Această tendință a fost rezultatul creșterii de 39 de ori a venitului național creat în industrie, în 1989 față de 1950, și de numai 2,44 de ori a venitului național creat în agricultură. În strânsă legătură cu această tendință, populația ocupată înregistrează creșteri în industrie și construcții și scăderi în agricultură. Astfel, dacă în 1950, ponderea populației ocupate în industrie și construcții a fost de 14,2%, în 1970 crește la 30,8%, iar în 1989 la 45,1%. Concomitent a scăzut puternic ponderea populației ocupate în agricultură, de la 74% în 1950, la 49,1% în 1970 și la 27,5% în 1989. Aceeași tendință se manifestă și în ceea ce privește ponderea ramurilor în volumul fondurilor fixe totale. Ponderea industriei a crescut de la 19,5% în 1950, la 35,5% în 1970 și la 47,5% în 1989. În același timp, ponderea agriculturii în volumul total al fondurilor fixe ale economiei naționale a scăzut de la 18,6% în 1950, la 11,3% în 1970 și la 10,9% în 1989. Desigur, evoluția ponderii agriculturii în volumul total al fondurilor fixe trebuie înțeleasă în contextul creșterii fondurilor fixe ale acestei ramuri. Comparativ cu industria însă, unde creșterea volumului fondurilor fixe a fost de 41 ori în 1989 față de 1950, în agricultură această creștere nu a fost decât de 9,4 ori.

Evoluția acestui factor de producție, ca și a întregii structuri de ramură a economiei naționale are la bază orientarea centralizată a investițiilor prin planul național unic. Astfel, din volumul total al investițiilor în perioada 1950-1989, industria a primit cea mai mare parte în timp ce agricultura a primit o parte redusă. În acest context, este deosebit de semnificativ faptul că, deși în industrie investițiile au crescut în 1989 față de 1950 de 37 ori, în timp ce în agricultură de 50 ori, totuși volumul investițional a fost net în favoarea industriei.

1.2. Tranziția la economia de piață în România

1.2.1. Tranziția – proces evolutiv în derularea vieții economico – sociale

În ultima jumătate de secol, țările din Europa centrală și de est – a căror dezvoltare a fost concepută pe principiile economiei de comandă – au ajuns să se confrunte, cu propria lor subdezvoltare economică, comparativ cu vestul. În țările socialiste au apărut și s-au dezvoltat profunde dezechilibre interne și externe care au determinat, în mod relativ, o involuție economico-socială cu consecințe nedorite pentru populație. Starea economică și perspectivele din ce în ce mai sumbre, în plan economic și politic, au determinat declanșarea mișcărilor de democratizare și pentru o reformă economică, inclusiv trecerea spre economia concurențială (de piață) contemporană.

Scânteia care a aprins flacăra revoluțiilor în Europa centrală și de est a fost programul de reformă al președintelui Gorbaciov. Apoi, un număr de opt state – Polonia, Germania de est, Cehia și Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Albania și C.S.I. (fosta Uniune Sovietică) au negat pseudodezvoltarea în "beneficiul tuturor", așa-zisa prosperitate generală fluturată decenii de-a rândul de sistemele economice centralizate, comuniste din aceste țări, soldate cu colapsul general al acestui model de economie. Toate aceste țări și-au îndreptat atenția spre modelul economiei concurențiale (de piață) moderne, care s-a dovedit viabil în condițiile unei eficiențe economice în continuă creștere (ASE București – Economie, Ed. Economică, 2001).

Au rezultat astfel, două concluzii majore care se impun cu necesitate pentru aceste țări: abandonarea sistemului falimentar al economiei de comandă, centralizate și construirea mecanismelor de piață moderne, specifice economiei concurențiale contemporane (M. Iovițu–Tranziția la economia de piață, Ed. Economică București 1999).

Dar această schimbare este una profundă, care afectează toate laturile vieții economice, sociale și politice. Țările central și est-europene abandonează un tip de economie radical deosebit, practic opus celui pe care vor să-l adopte. În același timp trebuie menționat că această opțiune se înscrie în tendința actuală manifestată pe plan mondial, datorită – mai ales – a ineficienței economice generate de izolarea față de economia mondială.

S-a impus, astfel, necesitatea descentralizării prin demonopolizare, deci privatizare, care să elimine funcționarea în pierdere a întreprinderilor de stat, consumatoare de resurse bugetare și de credite. În acest fel, privatizarea – principală componentă a tranziției – trebuie considerată calea de bază și pentru reducerea poverilor fiscale și monetare.

Nereușita spectaculoasă a sistemului economic de comandă, central planificat a condus la necesitatea reevaluării sistemelor economice pe termen lung, care nu s-au regăsit într-o evoluție pozitivă a nivelului de trai. Fostele țări comuniste din centrul și estul Europei, după revoluțiile din anul 1989, au considerat ca obiectiv primordial dezvoltarea pieței ca principal factor al activității macroeconomice. O reformă de asemenea proporții nu poate avea loc decât în interiorul unei perioade de tranziție în care să se înfăptuiască, cu prioritate, privatizarea. Aceasta reprezintă componenta de bază a schimbărilor structurale, capabilă să asigure orientarea acestor țări spre strategii bazate pe piața liberă.

1.2.2. Amploarea, complexitatea și durata tranziției

Procesele de tranziție – în plină desfășurare – din Europa centrală și de est sunt de o mare importanță și complexitate. Problemele cele mai importante de rezolvat, cu implicații majore asupra întregiivat, cu implicații majore asupra întregii vieți economico-sociale și politice, privesc contextul general al tranziției cu privire la transformarea economică în toate componentele sale. Crearea drepturilor de proprietate, transferul acestor drepturi, dificultățile dar și eficiența relațiilor între agenții economici specifici economiei de piață, rolul statului în procesul de tranziție ș.a. se constituie în tot atâtea elemente ale procesului de transformare.

Anii de început ai tranziției post-socialiste sunt anii decizei pentru Europa centrală și de est. Proiectele de creștere economică pentru aceste țări depind de mulți factori: constanța cu care se urmăresc programele de reformă, impactul dezvoltării, sfârșitul sistemului de comerț CAER, răspunsul țărilor industrializate în direcția asigurării asistenței tehnice, regimul financiar (incluzând reducerea datoriei unora dintre țări), realizarea unui mediu comercial deschis. Restructurarea economică nu poate fi decât lentă, datorită faptului că sunt necesare schimbări fundamentale, sistemice și instituționale. Aceste schimbări determină însă anumite reacții; în orice schimbare propusă, a oricărei stări existente, vor exista întotdeauna unii care se tem că vor pierde mai mult decât vor câștiga din schimbările propuse. Deci, durata procesului de tranziție va fi în funcție nu numai de amploarea și complexitatea reformei – care au un caracter predominant obiectiv – ci și de elemente de ordin subiectiv care se manifestă diferit de la o țară la alta. Și aceasta cu atât mai mult cu cât în societățile cu sisteme de comandă, populația este predispusă – în mare parte – la menținerea stării de fapt de dinainte (ASE București – Economie, 2001).

Programul de reformă în patru timpi (recomandările Grupului Bancar al țărilor membre ale Băncii Mondiale pentru țările ex- socialiste în procesul de tranziție) presupune:

Prima etapă cuprinde stabilizarea macroeconomică internă și externă. Aceasta implică întărirea politicilor fiscale și de credit la nivelul guvernului și firmelor, precum și redresarea dezechilibrelor create de surplusul monetar sau de marile pierderi bancare.

A doua etapă este marcată de introducerea piețelor competitive și de prezența reformei prețurilor care însoțesc aceste piețe. Reforma prețurilor implică scăparea lor de sub controlul de stat și extinderea piețelor pentru bunuri și servicii, care necesită o restructurare și o demonopolizare a schimbului de mărfuri. Crearea pieței forței de muncă și a celei financiare este un pas important la care se adaugă reforma comerțului internațional și a sistemelor de plăți, precum și a elementelor concurenței.

A treia etapă o constituie reforma întreprinderii și restructurarea activităților subordonate ei. Un prim pas trebuie să fie clarificarea drepturilor de proprietate publică și crearea unui sistem de control mult mai eficient în cadrul managementului firmelor existente, în mare parte prin privatizarea rapidă, la scară națională. Asigurarea drepturilor de proprietate privată și facilități privind dezvoltarea unor noi firme se va corela cu procesul de desființare a principalelor monopoluri. Restructurarea întreprinderilor trebuie făcută urmărind și restabilirea balanței de funcționalitate a forței de muncă, ca și alte acțiuni cu scop de îmbunătățire a eficienței activității sale.

În sfârșit, a patra etapă are în vedere măsuri impuse de reorientarea rolului statului în economie. Pierzând unele funcții, statul va avea priorități în alte direcții: rolul determinant al băncii centrale, stabilirea taxelor și impozitelor, dimensionarea cheltuielilor bugetare, reorientarea sistemului de securitate socială, facilități pentru redistribuirea forței de muncă în vederea diminuării ratei șomajului ș.a.

Evidențierea acestor obiective majore ne conduc la concluzia că durata procesului reformei pentru țările aflate în tranziție nu se va măsura în ani ci, în decenii (ASE București – Economie, 2001). Această perioadă reflectă, parțial, timpul necesar pentru restabilirea instituțiilor bazate pe sistemul și mecanismele de piață, precum și limitele inerente privind capacitatea de investiție care trebuie să răspundă exigențelor modernizării, restructutării și sporirii stocurilor fizice de capital. Este, de asemenea, de remarcat că procesele de transformare, tranziția, nu se vor derula în mod obligatoriu lin și aceasta datorită, în primul rând, complexității și naturii politice a componentelor reformei.

1.2.3. Comun și specific în procesul tranziției

Procesul de tranziție prezintă elemente comune în toate țările Europei centrale și estice. Astfel, programele de transformare din aceste țări întrunesc aspecte esențiale, fundamentale comune. Ele includ:

Privatizarea – element fundamental în restructurarea economiei – este susținută de guvernele care au trecut la programe de schimbare. Privatizarea nu trebuie însă percepută ca un scop în sine. Ea este o componentă logică a unui program de reformă mult mai larg. Amploarea și succesiunea diferitelor etape și măsuri ale reformei vor influența direct asupra ritmului și caracterului privatizării și a perspectivei de reușită ale acesteia.

Stabilizarea macroeconomică este un element esențial al reformei economice. Un mediu macroeconomic instabil modifică informațiile oferite de prețuri, indispensabile unei economii de piață și riscă declanșarea periodică a unor crize care compromit susținerea ansamblului procesului de reformă. În consecință, se impune reducerea deficitului bugetar și prețuri reale și eficace. Reducerea deficitului bugetar presupune limitarea accesului preferențial al întreprinderilor publice la Banca Centrală pentru acoperirea pierderilor operative; sistarea investițiilor în întreprinderile publice, cu excepția finanțării lor prin sistemul de credit comercial; reducerea subvențiilor publice etc.

Pentru restaurarea stabilității prețurilor, a unui echilibru între resursele existente – cerere, obiectivele programului de stabilizare sunt evidente. Dar, obiectivele depășesc aceste probleme, pentru că, implementate în dezechilibrele macroeconomice (din politica fiscală, sistemul de credite și taxe), ele creează distorsiuni structurale, afectându-se funcționarea întreprinderilor pe două căi fundamentale: pe de o parte, ele se bucură de privilegii, monopoluri, oligopoluri și alte limitări ale concurenței (de care beneficiază firmele publice și private existente), iar, pe de altă parte, ele suferă influențe negative în ceea ce privește decizia managerială, de inovație și, manifestă discriminări față de sectorul privat, îngrădind pătrunderea "noilor veniți". Ambele căi vor da naștere unei conjuncturi, unui câmp de acțiune nesatisfăcător pentru un sistem de piață liberă competitiv.

Programele de stabilizare macroeconomică trebuie deci să depășească stadiul de restaurare a echilibrului dintre economii și investiții, venituri și cheltuieli guvernamentale și să se refere direct la aceste distorsiuni, care, au implicații imediate asupra veniturilor și investițiilor, dar au și o semnificație structurală pe termen lung.

Deci, de la început se impune stabilirea unui control sever asupra bugetelor publice, condițiilor monetare și inflației. Cu toate acestea, stabilizarea macroeconomică nu este lipsită de antrenarea unor cheltuieli suplimentare ocazionate, fie de diminuarea producției, fie de reducerea locurilor de muncă, chiar și într-o economie de piață dezvoltată.

În general, efectele stabilizării macro-economice asupra producției și ocupării forței de muncă depind într-o mare măsură de flexibilitatea (destul de redusă în economiile Europei centrale și de est) și capacitatea de adaptare a ofertei la cerere.

Accentuarea liberului schimb, ceea ce presupune atât o reducere a nivelului de protecție cât și o armonizare a acestui nivel în toate sectoarele. Obiectivele prioritare ale comerțului vizează: promovarea competitivității, pentru întreprinderile private și pentru cele publice; eliminarea monopolului cu privire la distribuție în sectorul public; eliminarea distorsiunilor între sectoare; promovarea exportului prin stimularea producției, în mod aproape egal, atât pentru piața internă cât și pentru cea externă ș.a.

Redimensionarea și schimbarea sectorului public care este, de asemenea, decisivă pentru reușita procesului de tranziție întrucât operațiunile din acest sector se află, de cele mai multe ori, în centrul dezechilibrelor și distorsiunilor macroeconomice, ale stimulentelor sau piedicilor puse în afirmarea economiei de piață.

Obiectivele urmărite în acest sens trebuie să vizeze eliminarea accesului preferențial la buget pentru acoperirea pierderilor operaționale, să plaseze întreprinderile publice într-o structură competițională și să reducă numărul excesiv de mare al întreprinderilor care formează sectorul public. Concomitent se impune restructurarea întregului sistem administrativ public, reducerea și înlăturarea birocrației deoarece fără o astfel de intervenție, tendința de a perpetua "supravegherea" este la fel de puternică ca și tendința de a apela la "control" în cazuri de dificultate.

Cu toate că există aceste elemente comune deosebit de importante care caracterizează procesul de tranziție al țărilor din Europa centrală, se impune și luarea în considerare a unor factori specifici, particulari cum ar fi: nivelul datoriei pe plan extern, amploarea inflației din fiecare țară, eterogenitatea sistemelor de relații profesionale, nivelul dezvoltării economice, structura economiei naționale, tradițiile, etc.

De asemenea, opțiunile specifice în numeroase domenii vor depinde în mod esențial de factorii sociali și (sau) politici care, de regulă, diferă de la o țară la alta. În același timp, plecând chiar de la nivelul de dezvoltare al fiecărei țări angajate în procesul tranziței, este imposibilă generalizarea privind ritmul și modul de înlănțuire a reformelor, precum și succesiunile și amploarea acestora.

  1.2.4. Economia românească în anii tranziției

După revoluția din 1989, România a început tranziția la economia de piață cu pași mici atât datorită viziunii asupra modului de a înfăptui reforma a celor de la putere cât și datorită moștenirii comuniste. Această moștenire a făcut ca România să progreseze pe calea reformei într-un ritm mult mai lent decât alte state ex-comuniste central-europene. Centralizarea economiei si ponderea redusă a proprietății private au făcut ca în formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat sa fie în 1989 de numai 12,8% semnal clar al rigidității economiei. Raționalitatea nu era unul dintre criteriile de bază ale conducerii centralizate de atunci, asupra sa primând criterii ca necesitatea unei economii greu industrializate care să asigure independența economiei românești în sectoarele de așa zisă importanță strategică. De aici rezultă lipsa de reacție la semnalele realității și realizarea producției în unități gigant ce confereau economiei un grad ridicat de rigiditate. Un alt factor ce a cauzat ineficiența acesteia a fost continuarea investițiilor în anii '80 în ramuri puternic energointensive, cât și de stoparea influxului tehnologic occidental ca efect al forțării politicii de rambursare anticipată a datoriei externe. Dacă la toate acestea adăugăm slaba motivație a muncii, dublată de politica artificială a “ocupării depline”, care deteriora și mai mult competitivitatea producției naționale, vom obține ansamblul de factori ce a generat deteriorarea standardului de viață al populației, blocarea României într-un perimetru de subdezvoltare și nu în ultimă instanță compromiterea șanselor sale de a se racorda la noile evoluții ale civilizației (Guvernul româniei – Strategia Națională de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu 2000-2004).

Dezechilibrele structurale existente nu au fost corectate, ceea ce a generat adâncirea efectelor lor perturbatoare într-o primă fază. În același sens, au acționat insuficienta pregătire a clasei politice, a managerilor și în general a populației pentru a acționa în condițiile democrației și mecanismelor de piață. Circumstanțele neprielnice în care a debutat în România procesul tranziției explică, într-o măsură importantă, disfuncționalitățile evidente ce l-au însoțit (acestea sunt imputabile și modului cum a fost gestionată reforma).

Înainte de 1997, climatul politic instabil și ritmul lent al reformei au dus la performanțe economice slabe și la creșterea nivelului de sărăcie, dar perspectivele economice ale României s-au îmbunătățit odată cu lansarea unui program de reformă în februarie 1997. Acordul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Împrumutul de Ajustare Structurală a Întreprinderilor (FESAL) renegociat, Împrumutul de Ajustare Structurală a Sectorului Agricol (ASAL), și Programul de Protecție Socială (SPAL) au fost semnale de acceptare de către organismele internaționale a noului program.

În 1997, aplicarea programului de stabilizare a redus activitățile cvasi-fiscale și a avut ca rezultat un deficit fiscal de 3.5% din PIB. Majoritatea prețurilor (inclusiv cursul de schimb) au fost liberalizate: în 1997 au fost privatizate mai multe întreprinderi decât în cei sase ani anteriori și a fost adoptată legislația bancară care să asigure întărirea supravegherii bancare și a regulamentului bancar.

În toamna anului 1997, coaliția de guvernământ și noul guvern au început să întâmpine dificultăți, iar ritmul reformei s-a încetinit simțitor. Aceasta a determinat o remaniere guvernamentală în decembrie 1997, menită să revigoreze ritmul reformei. Cu toate acestea, instabilitatea politica a continuat să afecteze reformele structurale majore și a încetinit aplicarea acestora. Sub pretextul instabilității politice, agențiile de rating au redus calificativul de credit acordat României. Interesul scăzut pentru ofertele de privatizare cât și scăderea accentuată a investițiilor străine directe (ISD) au demonstrat atitudinea de expectativă a investitorilor străini, volumul ISD în România situându-se cu mult sub cele de care au beneficiat celelalte țări ex-comuniste din Europa Centrală.

Figura 1.1.

Ponderea ISD în PIB în țările central și est europene

Sursa: Tribuna Economică Nr. 32 / 2000

Între timp, România a fost confruntata cu creșterea recesiunii economice, a șomajului și cu problemele create de absența restructurării și privatizării. Confruntat cu aceste dificultăți, guvernul si-a demonstrat intenția de a realiza reforme economice radicale. Dificultățile economice s-au reflectat în creșterea nivelului de sărăcie, peste o treime din totalul populației trăind sub pragul de sărăcie. În timp ce performanțele macroeconomice au continuat sa scadă, politica adoptată de Guvern a fost determinată de necesitatea de a face față presiunilor generate de întârzierea reformelor structurale pe de o parte, și menținerea stabilității fiscale și monetare pe de alta (ASE București – Economie, 2001).

Vârful de plată a datoriei externe din prima jumătate a anului 1999 a făcut situația și mai dificilă. Problemele cele mai urgente au fost rezolvate cu sprijinul instituțiilor financiare internaționale. Guvernul si-a reafirmat intenția fermă de a face reforma, inclusiv prin accelerarea restructurării și privatizării, inclusiv prin elaborarea unui program pe termen scurt având ca obiective creșterea economică reală și reducerea sărăciei.

Transformarea esențială a economiei românești în deceniul trecut, care oferă șanse reale unei dezvoltări durabile în viitor, a constat în deschiderea fostului sistem socio-economic autarhic către restul lumii, în declanșarea procesului de conexare a țării noastre la noile evoluții ce se derulează pe plan european și mondial. Ponderea relațiilor comerciale ale României cu Uniunea Europeana a devenit majoritară, atât din punct de vedere al fluxurilor comerciale de mărfuri și servicii, cât și din cel al influxurilor de investiții străine. De exemplu, ponderea exporturilor către statele membre ale Uniunii Europene în totalul exporturilor românești a crescut de la 24,8% în anul 1989, la circa 65% în anii 1999-2000, iar ponderea importurilor din Uniunea Europeana a reprezentat, în 1999-2000, 60,4% din totalul importurilor României, fata de 13,1% în anul 1989. Componentele comerțului nostru exterior au înregistrat unele mutații notabile, ponderea lor în cadrul produsului intern brut crescând de la 20,9% în anul 1989, la 30,1% în anul 1999, în cazul exporturilor, respectiv de la 18,2% la 34,3%, în cazul importurilor. Țările Uniunii Europene au participat într-o proporție de 56,6% la acumularea stocului de investiții străine directe în România.

Persistența unei rate înalte a inflației a fost una din cauzele principale ale scăderii ratei investiționale, datorită creșterii riscului în cadrul mediului de afaceri romanesc (afectat de numeroase dificultăți legate de instabilitatea și incoerenta legislativa și instituționala, de proliferarea birocrației, de amplificarea economiei necontabilizate). Același efect negativ l-a avut și diminuarea potențialului intern de economisire, generată de scăderea accentuată a veniturilor reale ale populației și nivelul ridicat al dobânzilor.

Analiza indicatorilor macroeconomici, în perioada 1990 – 1999, evidențiază transformările importante ce s-au produs pe plan economic și social, dar și întârzierile înregistrate în promovarea mecanismelor de piață, în pregătirea premiselor pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a societății românești.

Tabelul 1.3

Principalii indicatori în perioada 1990-1999

Sursa: Guvernul României, 2001

O altă caracteristică a economiei României în perioada de tranziție a fost apariția dublului deficit (cel bugetar și cel de cont curent), în urma politicilor de liberalizare pe fondul unui sistem economic slab structurat. Deficitul de cont curent a avut ca sursă principală dezechilibrul balanței comerciale. Politica de intervenție periodică în evoluția flotantă a cursului de schimb a avut ca motivație corecții ale nivelului de competitivitate, destinate reducerii pe termen scurt a deficitului balanței comerciale.

Ca urmare a acumulărilor în procesul de restructurare a sectorului industrial se observă o tendință de creștere a competitivității exporturilor românești, atât datorată modificărilor structurale, cât și deprecierii monedei naționale în termeni reali. Pentru exemplificare, deși producția industriei prelucrătoare, în anul 1999, a scăzut cu 8% față de 1998, ponderea exporturilor produselor acestei industrii, în total livrări, s-a majorat de la 30,7% la 35,1%, iar rata anuală de creștere a exporturilor a fost de 5,9%. Susținerea acestei tendințe de creștere a competitivității, precum și accentuarea ei prin preconizatele efecte pozitive asupra economiei interne ale unor influxuri mai mari de investiții străine directe, sunt situate pe linia alinierii României la criteriile Uniunii Europene definite la Copenhaga.

Deficitul bugetar a fost cauzat de creșterea nivelului cheltuielilor bugetare în condițiile declinului economic, de deteriorarea capacității de colectare a veniturilor, precum și de insuficienta transparență a exercițiului bugetar, care au permis canalizarea ineficientă a resurselor financiare. Propunându-și ca principală ancoră controlul deficitului bugetar, autoritățile au promovat politici fiscale severe. S-a demarat totodată procesul de aliniere a acestora la rigorile stabilite de Uniunea Europeana și organismele internaționale, creându-se premisele diminuării ponderii deficitului bugetului general consolidat în produsul intern brut.

Piața muncii a fost afectată de dezechilibre, la nivelul raportului dintre populația activa și populația inactivă, cât și în rata de ocupare. Diminuarea populației ocupate în economie s-a produs îndeosebi în sectorul industrial; populația ocupată în agricultură are încă o pondere ridicată în totalul populației ocupate (38%). Gradul de extindere a sărăciei (pragul acesteia fiind echivalat cu 60% din cheltuielile medii lunare de consum pentru un adult) a atins 33,8% din totalul populației (28,2% în mediu urban, respectiv 40,5% în mediu rural). Deși persistă dezechilibre între ofertă și cerere pe anumite segmente ale pieței muncii, precum și un nivel încă redus al mobilității profesionale, resursele umane au o capacitate ridicată de adaptare la standardele pieței europene a muncii.

Evoluția economiei românești în perioada examinată este exprimată sintetic în dinamica și structura produsului intern brut.

Tabelul 1.4

Dinamica produsului intern brut (Anul 1989=100) (%)

Sursa: Guvernul României, 2001

Datoria externă a României acumulată în perioada de tranziție se situează la un nivel încă modest în comparație cu alte state candidate, ceea ce înlesnește promovarea unor politici mai active de atragere a capitalului străin către economia reală, bazate pe creșterea gradului de îndatorare. Deși a fost considerat unul dintre principalele avantaje ale României în realizarea tranziției și obținerea finanțărilor externe necesare acestui scop datoria externă 0 pe care o avea România în 1989 s-a dovedit de nici un folos. Ba, chiar a fost considerat de unii economiști un dezavantaj deoarece celelalte țări ex-comuniste (greu îndatorate) au fost finanțate în continuare de către băncile internaționale, tocmai în ideea că dacă situația economică a acestor țări nu se va redresa băncile creditoare nu-și vor mai putea recupera banii.

Procesul de retehnologizare nu este prezent și activ în industrie, iar restructurarea / privatizarea industriei nu s-a concretizat decât parțial în dezvoltarea de capacități de producție eficiente, și mai ales în domeniile de interes pentru economia țării noastre.

După cum se poate observa, din 1990 și până în 1999, am asistat la un proces continuu de scădere a PIB una dintre cauze fiind și scăderea producției industriale, cu toate consecințele ce decurg din aceasta (venituri reale reduse pentru bugetul de stat, înghețarea salariilor, concedieri și disponibilizări masive, degradarea utilajelor industriale).

Un rezultat esențial al perioadei de tranziție îl reprezintă dezvoltarea sectorului privat, aportul acestuia la formarea produsului intern brut ajungând la 61,5% în anul 1999, fata de 16,4% în 1990 cu toate că așa zisa încurajare a IMM-urilor nu este la nivelul dorit si necesar ( Strategia Națională de Dezvoltare).

Tabelul 1.5

Structura Produsului Intern Brut (PIB)%

Sursa: Guvernul României, 2001

Structura produsului intern brut este diferită de cea a economiei Uniunii Europene, dar se observă o anumită tendință de convergență: ponderea sectorului agricol în formarea valorii adăugate brute a scăzut de la 20% la începutul anilor ’90 la 15,4% în anul 1999; ponderea sectorului industriei a coborât sub pragul de 31%, în timp ce sectorul serviciilor și construcțiilor contribuia în anul 1999 cu 53,6% din valoarea adăugată brută (comparativ cu circa 70% în Uniunea Europeana), cu 20 % mai mult decât la începutul deceniului. Semnificația acestui proces nu trebuie însă exagerată, el realizându-se în condițiile întârzierii procesului de restructurare și ale unui accentuat declin economic în România, în timp ce Uniunea Europeana a înregistrat o creștere economică importantă.

1.3. Starea actuală a economiei României

Pe fondul instaurării normelor și instituțiilor statului de drept, al activării și organizării societății civile, al creării cadrului normativ al noilor mecanisme (liberalizarea preturilor, piața bancară și bursieră, piața financiară, monetară, a asigurărilor etc), România a înregistrat pași importanți în direcția formarii sistemului funcțional al economiei de piață. Apariția unui semnificativ sector de operatori realmente competitivi atât pe plan intern, cât și în mediul de afaceri extern este dovada incontestabila a acestui progres. Analizele econometrice de factura complexa au identificat și la nivel macroeconomic comportamente proprii sistemului de piață sintetizând următoarele concluzii:

O evaluare obiectivă, fără prejudecăți sau motivații partizane, arată că economia romanească încă se prezintă ca un sistem slab structurat din punct de vedere instituțional (ASE București – Economie, 2001).

Mecanismele economiei de piață sunt incomplet instituționalizate, iar operaționalitatea lor este redusa din cauza insuficientei coerente a cadrului normativ, a persistentei practicilor etatiste și capacității reduse a noului sistem (in curs de formare) de a asigura aplicarea legii. Pe de alta parte, intr-o proporție considerabila, activitatea economica se derulează (Guvernul României – Strategia Națională de Dezvoltare pe termen mediu 2000-2004) – ca reguli, entități și motivații – pe palierul informal al societății. Intervenția discreționara a autorităților publice este încă larga, de multe ori incongruenta și supusa intereselor politice conjuncturale.

Slaba structurare instituțională a economiei românești actuale este o stare de fapt. Regăsim în ea determinații multiple care au urmări asupra funcționării economiei, cele mai semnificative fiind de ordin comportamental.

Funcția obiectiv a unităților cu capital majoritar de stat sau recent privatizate este în mod preponderent conservarea locurilor de muncă și limitarea, pe cât posibil, a eroziunii inflaționiste a salariilor. Absența resurselor financiare, precaritatea poziției deținute pe piață și adversitatea prelungita a mediului economic în care acționează au indus majoritarii operatorilor de mici dimensiuni “niveluri de aspirație” situate în zona veniturilor de subzistență. Chiar în cazul firmelor private orientate preponderent spre maximizarea profitului se constată înclinația puternică de a-și atinge ținta nu prin creșterea (cantitativă și calitativă) a outputului real și utilizarea cu randamente superioare a factorilor de producție, ci îndeosebi prin forțarea prețurilor sau operații redistributive pe seama sectorului public. Exista, fără îndoială, și agenți economici realmente performanți, însă nu aceștia “dau tonul”.

Faptul că economia slab structurată se caracterizează printr-o stabilitate redusă face ca nivelul costurilor de tranzacție să fie excesiv de mare. Reversul acestui fenomen îl reprezintă deprecierea drastică a capitalului fix și uman, menținerea la cote ridicate a dobânzilor. Prevalența, din același motiv, a orizontului scurt de timp în deciziile de alocare limitează și mai mult investițiile, blocând dinamica pe termen mediu și lung.

Economia este submonetizată. Raportul dintre masa monetară și produsul intern brut (de 20-22%) este cu mult sub cel necesar unei funcționări normale a economiei. S-a format, în același timp, o pronunțată asimetrie monetară. O parte însemnată a disponibilităților (în lei și valută convertibilă) nu-și găsește plasamente în economia reală, în vreme ce aceasta din urmă rămâne acut decapitalizată. Combinația paradoxală a hiper și hipolichidității, pe fondul submonetizării globale menționate, explică într-o măsură însemnată dihotomia real-nominal din economia românească.

1.4. Locul României în economia mondială

În aprecierea stadiului de dezvoltare economico-socială a țării trebuie să ținem seama și de evoluția indicatorilor de nivel ca și de locul ocupat în ansamblul economiei mondiale.

Prin raportarea indicatorilor economici și sociali la populație, se realizează interdependența necesară între rezultatele activității economico-sociale și semnificația lor majoră – oamenii cu nevoile lor. În acelați timp, prin raportarea indicatorilor de rezultate la eforturile depuse pentru obținerea lor se realizează imaginea eficienței activității depuse. De aici rezultă că prin combinarea indicatorilor de nivel raportați la populație cu indicatorii eficienței obținem caracterizarea de ansamblu a stadiului dezvoltării economico-sociale, în strânsă legătură cu sensul dezvoltării, dar și cu efortul depus (vezi tabelul 1.6).

Tabel 1.6

Situația economico-socială a României la sfârșitul anului 1989,
comparativ cu cea a altor șase țări

Sursa: Economia României – Secolul XX – Editura Academiei Române, București, 1991,
(Pentru celelalte țări datele se referă, în principal, la anul 1988)

Față de media europeană a PNB pe locuitor în 1989, de 8.200 dolari și de cea mondială, de circa 3.400 dolari, România avea un nivel de aproape 4 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial.

În ceea ce privește indicatorul PNB pe persoană activă (productivitatea muncii sociale), față de o medie europeană de 17,217 dolari și de o medie a țărilor dezvoltate de 32,793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel mai scăzut de 3,74 ori și respectiv de 7,13 ori.

Sub aspectul randamentului la cereale, România se situa, la sfârșitul anului 1989, pe unul din ultimele locuri în ierarhia țărilor europene. Nivelul înregistrat de țara noastră la consumul de îngrășăminte chimice la ha și la numărul de tractoare ce reveneau la o mie ha era de peste 2 ori și respectiv 6 ori mai scăzut, la acești doi indicatori, față de media țărilor europene dezvoltate. De asemenea, producția medie de lapte pe vacă furajată a fost în România în anul 1988, de 1955 l, față de media europeană de 3161 l și media țărilor dezvoltate de 4120 l. Locul României în ierarhia mondială se poate reflecta și cu ajutorul indicatorului volumul exportului pe locuitor. Acesta era în 1988, de 453 dolari pentru România, față de o medie europeană de 1885 dolari și de o medie a țărilor europene dezvoltate de 3635 dolari.

În anul 1989, s-a înregistrat un excedent al contului curent al balanței de plăți de 2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe și creșterea rezervelor internaționale ale României. La 31 decembrie 1989, rezervele internaționale ale României erau de 1,8 miliarde dolari.

Potrivit bilanțurilor unităților financiar-bancare la 31 decembrie 1989 resursele monetare ale României se ridicau la 931,2 miliarde lei, care au fost utilizate, în principal, pentru credite pe termen scurt în proporție de 60,7% și pentru credite pe termen mijlociu și lung, în proporție de 18,1% și de fondurile proprii ale băncilor cu o pondere de 3,1% (*** – Raport annual BNR).

1.5. Perspective

Este neîndoielnic faptul că în deceniul care a urmat revoluției din luna decembrie a anului 1989, România intrând în perioada de tranziție la economia de piață a intrat și într-o perioadă de criză care s-a prelungit mult. În acest sens trebuie apreciată luciditatea și realismul avertismentului cuprins în Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România (Guvernul României), care menționează că "resorbția crizei va fi un proces de durată, care va cuprinde – probabil – o mare parte a perioadei de tranziție, cu manifestări având intensități oscilante, dar care pot îmbrăca forme explozive atunci când s-ar conjuga cu unele costuri inerente tranziției însăși".

Analiza evoluției crizei economice din România și a cauzelor majore care i-au dat naștere, a dimensiunilor acesteia, ne conduc la o concluzie fundamentală (Schița) menționată: "orice soluție care, într-o formă sau alta, ar miza pe o întoarcere la mecanismele planificării supercentralizate, ar fi nu numai reacționară, ci și utopică; gravele contradicții acumulate nu pot fi soluționate prin simple operațiuni cosmetice ale vechiului edificiu". Pe aceste baze și în acest context trebuie să privim viitorul, plecând însă de la realitățile de astăzi ale economiei României.

Tot în "Schiță" se arată unde trebuie să ajungem, spre ce fel de economie de piață trebuie să ne îndreptăm: "În economia de piață, agenții economici, formal (juridic) interdependenți și egali își exercită autonom totalitatea funcțiilor prin care pot fi ființă ca elemente autoreproductibile ale organismului economic, pe baza relațiilor liber stabilite între ele – așa numitele tranzacții orizontale voluntare – relații care formează mecanismul de autoreglare (prin intermediul cererii și ofertei de bunuri finale, de factori de producție și monedă) al economiei naționale, cu rol determinant în funcționarea acesteia". Evident, aceasta înseamnă oprirea căderii economice a României, stoparea crizei și relansarea creșterii economice.

Obiectivul economic prioritar al strategiei economice a României trebuie să-l constituie perfecționarea mecanismului de promovare a creșterii economice sustenabile, exprimate prin creșterea PIB în condițiile unor prețuri liber-convenite între agenții economici, ale unei funcționări normale a piețelor pentru toți factorii de producție și a existenței unui cadru instituțional adecvat.

În anul 1999 nivelul produsului intern brut exprimat în paritatea puterii de cumpărare era de 3.630 dolari de locuitor. În anul 2000 s-a stopat procesul de criză realizându-se chiar o creștere economică (deși minoră, sub 1,5%) iar în 2001 de 5,5%. Acesta este un deziderat dar, în același timp, realizabil din cel puțin două considerente majore:

1. Uniunea Europeană a început procesul de negocieri cu România privind preaderarea țării noastre la acest organism, ceea ce înseamnă un aflux important de monedă; aproape un miliard de dolari (de la UE 600 milioane euro și aproximativ 350 milioane de dolari de la Banca Mondială) și cca un miliard de dolari de la FMI

2. Principalele forțe politice din țara noastră sunt în consens în ceea ce privește aderarea țării noastre la UE.

Rezultă că, drumul pe care trebuie să meargă România spre U.E. este același. S-a impus însă o condiție fundamentală, atât pentru stoparea recesiunii, cât și pentru relansarea economică: fondurile amintite să fie gestionate judicios și cu folos, în sectorul productiv și nu în scopuri populiste (scutiri de taxe, creșteri salariale etc).

De altfel în "Strategia națională de dezvoltare economică a României pe termen mediu", aprobată în ședința de guvern din 16 martie 2000 se prezumă o creștere economică continuă, din anul 2001 aceasta fiind mai intensă. Pentru intervalul 2001 – 2004, se atestă în documentul menționat, ritmul mediu anual al creșterii economice va fi de 4,75%.

Evoluția PIB va fi următoarea:

Tabelul 1.7

 Produsul intern brut (anul precedent = 100)

Sursa: Guvernul României

Se constată o inversare de tendință în ceea ce privește consumul intern. În acest cadru politicile guvernamentale vor urmări aplicarea de măsuri mai eficace (prin direcționarea selectivă) de protecție a categoriilor sociale defavorizate, astfel încât din anii următori să se obțină progres sesizabil în combaterea sărăciei. Indiciul cel mai concludent al ieșirii României din criza prelungită pe care o traversează îl va putea reprezenta ritmul net superior al formării brute de capital.

Urmare a acestei evoluții restructurate se va modifica și structura de utilizare a PIB:
 

Tabelul 1.8

Produsul intern brut (structura, % din PIB)

Sursa: Guvernul României

În aceste condiții se preconizează că produsul intern brut pe locuitor să ajungă în anul 2004 la aproximativ 7250 EURO, față de circa 6000 în anul 1999 (evaluat la paritatea puterii de cumpărare).

Evident, pentru a putea fi atinsă această țintă ambițioasă se impun o serie de măsuri care, prioritar, trebuie să vizeze:

calitatea managementului din sectorul privat și cel din sectorul public;

politică de austeritate care să nu admită, sub nici o formă, cheltuieli mai mari decât resursele;

reducerea continuă și accentuată a inflației

sporuri salariale numai în măsura creșterii productivității muncii

promovarea și urmărirea realizării cu strictețe a unui program general de economisire internă care să relanseze activitatea investițională internă

reducerea ratelor dobânzii

reluarea creditării economice

accelerarea procedurilor de privatizare

reconsiderarea dimensiunilor capacităților de producție în raport cu cererea solvabilă

stoparea politicilor de subvenții sau ale acoperirii pierderilor;

ajustarea prioritară a capacităților de producție la cerere pentru întreprinderile energointensive (oțelul, produse chimice de bază, petrochimie etc.);

revigorarea dezvoltării agriculturii, a satelor românești în cadrul cărora trăiește jumătate din populația țării.

Obiectivul major trebuie să-l constituie, însă, imediat, stoparea declinului și relansarea economică, pe calea unei dezvoltări durabile, fără de care pot fi compromise atât procesul tranziției, cât si aderarea României – într-o perspectivă rezonabilă – la structurile Uniunii Europene.

CAPITOLUL II

EXPORTURILE ROMÂNEȘTI ȘI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA DIVIZIUNEA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII PÂNĂ ÎN 2000

Pe ansamblul economiei naționale, activitatea de comerț exterior și, în primul rând, exportul, reprezintă un element calitativ de apreciere a evoluției activității economice în general.

Epoca contemporană, cu tendințele manifestate spre globalizare (cu doctrinele și politicile vizând instaurarea unei noi ordini economice și politice internaționale) este epoca în care diviziunea internațională a muncii și specializarea în producție au creat o astfel de polarizare la nivel mondial, încât nu numai o dezvoltare autarhică, dar chiar și o participare limitată la circuitul economic internațional sunt de neconceput pentru definirea stării de sănătate a unei economii naționale.

Schimburile comerciale internaționale, comerțul exterior cu bunuri sau comerțul invizibil sunt factori determinanți în asigurarea dezvoltării echilibrate a economiei, în crearea de produs intern brut și venit național, în definirea balanței de plăți externe a oricărei țări (I. Bari, Economie Mondială, 1997).

Este îndeobște cunoscut ca dezvoltarea constantă și echilibrată a economiei naționale a oricărui stat este condiția participării active și eficiente la diviziunea internațională a muncii și la circuitul economic mondial. În aceste condiții, în orice stat care dorește o accelerare a procesului de dezvoltare economică se impune stabilirea unui raport optim între factorii interni și cei externi ai creșterii economice, precum și a raportului între nivelul dezvoltării economice și colaborarea economică internațională, întrucât experiența arată că există o legătură directă și reciprocă între acest nivel și gradul de participare al statelor la diviziunea internațională a muncii și la schimbul mondial de valori.

Experiența mondială mai arată că nivelul de dezvoltare al forțelor de producție și eficiența de ansamblu a activității economice, ca efect direct și nemijlocit al efortului propriu, întărit de colaborarea economica internaționala, determină îmbunătățirea continuă a participării oricărui stat la diviziunea mondială a muncii. Aceasta exclude autarhia, dezvoltarea economică închisă, izolarea economică chiar și pentru cele mai dezvoltate și mai înzestrate economii cu factori de producte, întrucât o asemenea concepție neagă rolul și funcțiile importante ce revin relațiilor economice externe în procesul dezvoltării economice a oricărui stat.

Cu atât mai mult pentru o țară de dimensiunile României, cu o dotare relativ slabă cu factori de producție, participarea la diviziunea internațională a muncii și la schimbul de valori materiale poate contribui, într-o măsură importantă, la dotarea economiei cu factori de producție necesari, la accelerarea progresului tehnic în economie, la completarea necesarului de resurse financiare implicate în înfăptuirea unor programe de investiții (cu condiția ca acestea să fie bine fundamentate) și, nu în ultimul rând, la valorificarea superioară, prin export, a unei cote-părți corespunzătoare (optime ) din producția națională, fără a se afecta piața internă.

În acest context, concomitent cu atenția acordată importului care, bine optimizat și dimensionate, poate contribui la potențarea efortului propriu, o atenție similară trebuie acordată și exportului care, pentru cele mai multe țări ale lumii, inclusiv pentru România, este singura (sau cea mai importantă) sursă de finanțare a importului și de consolidare a rezervei valutare a statului. Trebuie avut însă în vedere că exportul, prin structura sa, să fie eficient și să nu afecteze nevoile pieței interne.

Promovarea de forme și metode variate de conlucrare pe plan internațional în cele mai diverse domenii, în condițiile în care fiecare stat să poată hotărî în deplină libertate, fără nici o constrângere din afară, formele, metodele și căile colaborării internaționale este o teză pe care în general, România a sprijinit-o, întru-cât aceasta implică așezarea relațiilor dintre state pe baza principiilor dreptului internațional.

2.1. Evoluție în perioada 1950-1989

Pentru o cât mai bună prezentare a exporturilor românești de-a lungul timpului am decis să încep cu perioada situată între cel de-al doilea război mondial și anul 1989, perioadă în care în economia românească s-a început un puternic proces de schimbare total diferit de tendințele anterioare războiului concretizat prin industrializare forțată și o total diferită deschidere spre exterior.

Urmările celui de-al doilea război mondial asupra României sunt bine cunoscute și nu este cazul să se insiste asupra lor în cadrul acestui capitol. Intrarea României în sfera de influență a URSS și plata unor mari despăgubiri de război către această țară au agravat și mai mult dezastrul economic național.

De aceea procesul de refacere economică a țării a avut loc în condiții deosebit de grele, implicând sacrificii din toate punctele de vedere. Orientarea impusă de URSS pe linia autoizolării țărilor socialiste de restul țărilor lumii, agravată de politica de blocada și de discriminări comerciale, desfășurată de țările capitaliste față de țările socialiste, a întârziat procesul de refacere economică a României ca, de altfel, și din alte țări din Europa răsăriteană, și trecerea la dezvoltarea economică pe cu totul alte baze decât înainte de război (Sută-Sălăjean, S., Drăgan, G. – Istoria comerțului exterior și a politicii comerciale românești, Ed. Economică, București, 1998, pag. 281).

O anumită îmbunătățire a condițiilor economice s-a produs după retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României (1958) staționate de la sfârșitul războiului. Anul 1964 a marcat un nou pas înainte pe linia dezvoltării economice a țării ca urmare a îmbunătățirii relațiilor bi și multilaterale cu țările membre ale CAER. România a respins atunci propunerile făcute de către sovietici pe linia diviziunii internaționale a muncii între țările socialiste europene, care, dacă ar fi fost acceptate, ar fi avut menirea să transforme țara noastră într-un satelit agricol al URSS.

Cu toate acestea, trebuie să subliniem că trecerea la construcția socialismului în țara noastră, ca și în alte țări din estul Europei, prin copierea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a modelului sovietic, n-a fost de natură să ancoreze aceste economii în diviziunea mondială a muncii și în circuitul economic mondial. Din această cauză, țările din estul Europei n-au putut tine pasul cu progresul economic manifestat pe plan mondial și, cu toate realizările pe care le-au înregistrat față de trecut, rămânerea lor în urmă față de țările capitaliste dezvoltate s-a accentuat. La aceasta evoluție au contribuit nu numai greșelile din politica economică a țărilor respective și centralismul excesiv promovat de către acestea, ci și criza economică mondială care s-a declanșat odată cu începutul deceniului 8 și care, prin incidentele ei, a provocat o încetinire considerabilă în dezvoltarea economică a României.

Ca urmare, relațiile comerciale externe pe care România le-a desfășurat în perioada postbelică, atât din motive interne, cât și din motive externe, nu au devenit cu adevărat un factor de progres în dezvoltarea economică a țării.

2.1.1. Evoluția indicatorilor activității de comerț exterior

Potrivit acestor date, în perioada anilor 1950-1989, volumul valoric total al comerțului nostru exterior ar fi crescut de circa 36 de ori, din care exportul de 42 de ori, iar importul de 29 de ori, ritmul mediu anual de creștere, per total comerț exterior, fiind de circa 10% (Sută-Sălăjean, S., Drăgan, G. – Istoria comerțului exterior și a politicii comerciale românești, Ed. Economică, București, 1998).

Tabel 2.1

Dinamica principalilor indicatorilor economiei României (1950=100%)

Sursa: Anuarul statistic al României, 1990

Ritmul de creștere al comerțului exterior românesc a fost diferit de la o perioadă la alta și comparația cu alți indicatori ai dezvoltării economiei naționale ne arată că țara noastră nu s-a putut înscrie ferm în tendințele ce s-au manifestat pe plan mondial.

Tabel 2.2

Rata medie a exportului și importului României(%)

Sursa:”Manuel de Statistique du Commerce International et du Developpement”,O.N.U.,1988

Se observă că la o creștere medie a perioadei de bază (1950-1987) de 13,3% la exporturi și de 12,5% la importuri subperioadele care au contribuit cel mai mult sunt 1950-1960 cu 23,8% la exporturi și 15,2% la importuri și 1970-1975 cu o creștere de 26,3% la exporturi și de 25,3% la importuri aceste creșteri ale exporturilor mai mari decât importurile având efect benefic asupra balanței de plăți externe. Cea mai mica creștere s-a înregistrat în perioada 1980-1987 de numai 1,2% la exporturi și de –3,9% la importuri principalele motive fiind adâncirea crizei economiei românești , decizia de rambursare forțată a datoriei externe ce înfrânat importurile de mijloace fixe și linia de autoizolare pe care s-a înscris România în ultima perioada a dictaturii ceaușiste.

Deși, pe ansamblu, comerțul nostru exterior a înregistrat ritmuri înalte până la sfârșitul deceniului 8 (devansând în anumiți ani chiar dinamica producției industriale), obiectivul stabilit prin plan ( atât în cincinalul 1971-1975, cât și prin cincinalul 1976-1980) cu privire la creșterea diferențiată pe cele două fluxuri (creșterea mai accelerată a exporturilor și mai lentă a importurilor) nu a fost integral îndeplinit și, din această cauză, balanța comercială s-a soldat aproape cronic deficitară.

Tabel 2.3

Volumul comerțului exterior al României(milioane ruble și milioane dolari)

Sursa:Comisia Națională pentru Statistică,România,1990

La această situație s-a ajuns atât ca urmare a influențelor negative exercitate de criza economică mondială, care s-a declanșat și s-a adâncit în deceniul al 8-lea, cât și a unor importante deficiențe care s-au manifestat pe plan intern. Asemenea deficiențe s-au înregistrat în principal pe linia asigurării producției pentru export în domenii cu o mare pondere în exportul țării (construcții de mașini, chimie, agricultură etc.), ceea ce a dus la nerealizarea integrală a sarcinilor de plan. Aceasta a contribuit la dezechilibrarea balanței comerciale și a creat mari greutăți în ce privește balanța plăților curente, în condițiile în care importurile au fost realizate și uneori chiar depășite, iar prețurile la o buna parte din aceste importuri au crescut în perioada respectivă. Toate acestea au determinat România în acea perioadă să facă apel la noi credite externe, care au devenit tot mai scumpe și au sporit datoria externă a țării (circa 11 miliarde dolari în 1980).

În această situație, începând cu cincinalul 1981-1985, s-au luat unele măsuri pentru redresarea evoluției comerțului nostru exterior și diminuarea treptată a datoriei externe acumulate în perioada anterioară.

Măsurile luate în această perioadă, ca și în cincinalul următor (1986-1990), vizau forțarea considerabilă a exporturilor și limitarea drastică a importurilor, cu consecințe din cele mai nefaste atât asupra dezvoltării economiei naționale cât și asupra nivelului de trai al populației.

Fără a fi realizate integral sarcinile stabilite în domeniul comerțului exterior, în cincinalul 1981-1985, balanța comercială a fost treptat redresată, realizându-se chiar o excedentare a acesteia și, prin aceasta, achitarea a peste 40% din datoria externă contractată anterior. Pe ansamblu, ritmul comerțului exterior s-a încetinit, importul realizând chiar și ritmuri negative în anumiți ani, cu consecințele cunoscute.

În același sens s-a continuat și în cincinalul 1986-1990 până până la căderea dictaturii comuniste, reușindu-se achitarea integrală a datoriei externe până în martie 1989, prin excedentarea balanței comerciale și vânzarea unei însemnate cantități de aur din vistieria țării (70 tone).

Supradimensionarea unor capacități de producție în domenii energofage, în condițiile unei dotări precare a țării cu astfel de factori de producție, a dus la creșterea dependenței de import și, în aceste condiții, la forțarea cu orice preț a exporturilor, a tot ceea ce se putea exporta, punând în pericol existența biologică a poporului român prin exportul de produse agroalimentare cu mult peste nivelul admisibil, în condițiile realizării unor producții tot mai slabe de la an la an.

Sursă: Comisia Națională de Statistică,1990

Figura 2.1. Exportul și importul României

Politica economică din perioada comunistă a dus țara în pragul falimentului și la o izolare aproape totală față de restul lumii, politică reflectată și în domeniul relațiilor economice externe.

Aceasta a făcut ca România să decadă din locul pe care îl ocupase în comerțul mondial la sfârșitul deceniului 8 și să se situeze, potrivit datelor furnizate de GATT, în 1988 pe locul 38 la export (13,1 miliarde dolari), cu o pondere de 0,5% din exportul mondial și pe locul 45 la import (10 miliarde de dolari) cu o pondere de 0,3% situându-se în urma unor țari cu potențiale economic similar.

2.1.2. Modificări în structura exportului pe produse

Schimbări în structura exportului pe produse s-au înregistrat, în primul rând, ca urmare a accentului pus pe dezvoltarea industrială a țării, care și-a sporit substanțial ponderea în produsul social și în venitul național.

Cotele de export din producția industriei prelucrătoare, potrivit datelor oficiale, au sporit până la circa 25% în perioada 1980-85 și sub 20% în perioada următoare, cu toată forțarea exporturilor pentru excedentarea balanței comerciale și achitarea datoriei externe. Aceste cote de export s-au raportat la producții industriale în creștere (potrivit datelor oficiale producția industriei prelucrătoare a crescut în 1989 de 44 ori față de nivelul anului 1950 și de 65 de ori față de anul 1938).

În afara industriei, agricultura a continuat să participe la export cu o pondere semnificativă, dar cu multe sinuozități îndeosebi datorită evoluției producțiilor reale ale acestui sector care au fost cu mult sub nivelul celor anunțate oficial. Cotele de export s-au menținut ridicate chiar și în condițiile unor producții scăzute, afectând drastic, mai ales în ultimii 8-10 ani, nivelul de trai al populației. S-a recurs la aceasta întrucât o bună parte din produsele industriale destinate exportului fie că nu erau destul de competitive, fie că planul producției de export la aceste produse n-a putut fi realizat integral de la an la an, și se dorea cu orice preț de către dictatură să se excedenteze puternic balanța comercială pentru a se achita balanța comercială înainte de sfârșitul cincinalului 1986-1990, ceea ce s-a și făcut (ASE București – Economie, Ed. Economică, 2001).

Tabel 2.4

Structura exportului României.(%)

Sursa: Anuarul Statistic al României,1990

Sub aspect valoric, situația se prezintă astfel:

Sursa: Anuarul statistic al României, 1990

Figura 2.2. Mutații în structura exportului de mărfuri al României

Datele oficiale arată că, după proveniența produselor pe cele două ramuri ale economiei (industrie și agricultură), structura exportului României s-a schimbat față de trecut. Astfel, dacă la începutul deceniului 6 produsele agricole reprezentau circa 55-60% din totalul exportului, iar cele industriale (inclusiv ale industriei extractive) doar 40-45%, în deceniul 8 și începutul deceniului 9 ponderea produselor industriale s-a situat între 75 și 80%, diferența revenind celor agricole (20-25%). Evident, aceste ponderi se raportează la un volum sporit al exportului, care depășea în 1989 de 42 de ori pe cel din 1950 și la un nomenclator mai diversificat al producției de export.

Daca se are în vedere și gradul de prelucrare al produselor exportate, datele oficiale arată, de asemenea, un progres față de trecut. Astfel, dacă la începutul deceniului 6 produsele de bază (neprelucrate sau cu un grad redus de prelucrare) dețineau peste 70% din totalul exporturilor, iar cele manufacturate sub 30%, în deceniul 8 și începutul deceniului 9 ponderea produselor de bază s-a redus la circa 30-35%, iar cea a produselor manufacturate a crescut la 65-70%. Cu toate acestea, o bună parte din produsele manufacturate nu sunt încă suficient de competitive, atât sub aspectul costurilor de producție, cât și cel al performanțelor tehnico-calitative, iar structura lor sentimentală răspunde numai parțial cerințelor pieței internaționale în continuă schimbare.

2.1.3. Modificări în structura geografică a exporturilor

O serie de factori au determinat evoluția relațiilor economice externe ale României cu alte state în sensul restrângerii sferei geografice a respectivelor relații (N. Sută, D-ru Miron – Comerț internațional și politici comerciale, Ed. Expert, București, 2001). Dintre aceștia amintim:

urmările celui de al doilea război mondial

intrarea in sfera de influență a URSS

politica de blocadă și discriminări comerciale dusă de țările capitaliste față de țările socialiste

Ulterior, situația a început să se schimbe treptat și România a militat și într-o anumită măsură a reușit să-și lărgească relațiile economice externe cu un număr tot mai mare de țări capitaliste dezvoltate și în curs de dezvoltare, punând la baza lor principiile respectării independenței și suveranității naționale, egalității în drepturi, avantajului reciproc, neamestecului în afacerile interne, nerecurgerii la forță și la amenințarea cu forța.

Tabel 2.5

Repartizarea geografică a comerțului exterior (%)

Sursa: anuarul statistic al CAER, 1960 – 1988

Treptat a fost creat și cadrul politic și juridic menit să faciliteze și să impulsioneze relațiile comerciale și cooperare economică și tehnico-științifică de lungă durată, precum și un număr mare de protocoale și contracte de cooperare în diferite ramuri ale activității economice. La sfârșitul cincinalului 1981-1985 și începutul cincinalului următor erau în vigoare circa 800 de astfel de acorduri și convenții interguvernamentale încheiate de România cu peste 100 de state ale lumii. Numărul țărilor cu care România a întreținut legături economice, comerciale și de cooperare a crescut de la 110 în 1972 la 152 în anul 1980, pentru ca în anul 1989 să scadă la 142.

Trebuie subliniat însă că în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, greșelile făcute în politica externă au dus la o nouă izolare a țării îndeosebi față de unele state capitaliste (SUA, UE, Japonia, etc.) și la o restrângere considerabilă a relațiilor cu acestea.

Opoziția față de reformele economice și politice democratice și politice democratice ce începuseră să se înfăptuiască în unele țări socialiste vecine a dus la izolarea României, într-o bună măsură, față de cea mai mare parte a țărilor membre ale CAER.

Cât privește acțiunile de cooperare, mai ales cu o serie de țări în curs de dezvoltare, multe dintre ele n-au dat rezultatele scontate, provocând importante daune economiei noastre naționale.

Ca urmare a acestor evenimente, evoluția relațiilor comerciale și de cooperare economică ale României cu diverse state ale lumii a fost foarte sinuoasă așa cum rezultă din datele tabelelor.

Tabel 2.6

Repartizarea geografică a comerțului exterior (%)

Sursa : Anuarul statistic al României 1960-1988

Din analiza acestor date statistice, pe care le luăm cu anumite rezerve în ceea ce privește exactitatea lor, se pot desprinde următoarele constatări:

În primul rând, datele arată că, pe total în întreaga perioadă postbelică, România a derulat cea mai mare parte schimburilor ei comerciale cu țările socialiste, dar cu a mari oscilații de la o perioadă la alta. Ponderea acestora s-a menținut la un nivel ridicat mai ales în primul deceniu postbelic din motivele subliniate mai sus, pentru ca în perioada următoare (deceniile șapte și opt) să înregistreze o puternică tendință de scădere. Aceasta este perioada în care România și-a normalizat treptat relațiile cu marea majoritate a țărilor capitaliste și și-a extins puternic relațiile cu țările în curs de dezvoltare, intrând și în “Grupul celor 77”. Începând cu deceniul nouă, situația se inversează; ponderea țărilor socialiste înregistrează din nou o creștere relativ importantă, scăzând corespunzător ponderea țărilor nesocialiste, tendințe stopată în anii 1988-1989.

În al doilea rând, datele arată că în întreaga perioadă luată în studiu, în cadrul relațiilor cu țările socialiste ponderea cea mai mare, dar cu oscilații de creșteri și scăderi, a revenit țărilor membre CAER. Această stare de lucruri se justifică prin faptul că România a fost membră fondatoare CAER. Spre deosebire de celelalte țări membre ale CAER, România a acordat însă aceeași atenție și relațiilor cu țările socialiste nemembre ale CAER, ponderea acestora menținându-se relativ ridicată în perioada luată în studiu. Aceasta se datorește faptului că România nu s-a amestecat în conflictul chino-sovietic declanșat la începutul deceniului șapte, păstrând legături normale, atât pe plan politic, cât și economic cu toate țările socialiste.

În al treilea rând, în ce privește relațiile economice cu țări nesocialiste, datele arată o tendință inversă în raport cu evoluția relațiilor comerciale cu țările socialiste. În cadrul acestora, ponderea cea mai mare a revenit țărilor capitaliste dezvoltate, care a atins nivelul maxim în comerțul nostru exterior la mijlocul deceniului opt (circa 37-38 %), pentru ca în anii următori să scadă din motive legate de evoluția anterioară a balanței comerciale și de plăți a acestei țări. Cât privește relațiile comerciale cu țările în curs de dezvoltare, acestea au înregistrat o creștere moderată în deceniul șapte, pentru ca în deceniul opt să cunoască o puternică dezvoltare (26 % în 1980), iar în perioada următoare, ponderea lor să se reducă substanțial.

Schimbările rapide survenite în Europa Răsăriteană, inclusiv în România, în anul 1989, ridică probleme noi cu care aceste țări se vor confrunta. Trecerea mai rapidă sau mai lentă spre o economie de piață a influențat și relațiile economice externe ale acestor țări.

2.2. Perioada de tranziție

În această perioadă comerțul internațional al României și inclusiv exportul au cunoscut mutații importante intrând într-o criză determinată atât de criza generală a economiei și societății românești cât și datorită desființări sistemului de compensații dintre țările comuniste (CAER). În continuare vor fi prezentate principalele evoluții ale indicatorilor și structurii activității de comerț exterior, în principal a exporturilor.

2.2.1. Evoluția indicatorilor activității de comerț exterior

Evoluțiile din economie s-au reflectat și în comerțul nostru exterior, care, începând cu anul 1990, a cunoscut un puternic declin, situându-se in 1991 sub 50% din nivelul anului 1989, iar din 1993 a început să înregistreze o ușoară creștere, fără a atinge nici până în prezent nivelul din 1989 (N. Sută, D-ru Miron – Comerț internațional și politici comerciale, Ed. Expert, București, 2001).

Reducerea considerabilă a volumului valoric al comerțului nostru exterior după 1989 a fost determinată în principal de scăderea puternică a exportului ca urmare a crizei economiei naționale. Prăbușirea CAER și dispariția treptată a comerțului pe clearing în ruble, alături de criza economică internă și recesiunea prelungită din economia mondială sunt factorii principali care au determinat evoluția necorespunzătoare a comerțului nostru exterior în această perioadă. Datele oficiale arată o prăbușire a comerțului nostru exterior în anii 1990-1992, pentru ca în anii 1993 și 1994 să se înregistreze o ușoară redresare, iar în 1995 o creștere mai substanțială, depășindu-se per total nivelul anului 1990.

Tabel 2.7

Comerțul exterior al României intre 1990-1996

Sursa: C.N.S., Buletin statistic lunar nr.12/1996

În anul 1995, după datele publicate de Ministerul Comerțului, exportul a crescut cu 22,2% față de 1994, iar importul cu 32,4%, fapt care a condus la o sporire substanțială a deficitului balanței comerciale (la circa 1,9 miliarde dolari) față de nivelul minim atins în 1994 (circa 958 milioane dolari). Anul 1996 nu a marcat un progres față de 1995, iar în ce privește deficitul balanței comerciale, acesta a fost FOB-CIF mai mare în 1996 (peste 2,3 miliarde dolari). Aproximativ 48% din deficitul balanței comerciale provine din relațiile cu Federația Rusă.

Valoarea exporturilor din sectorul privat s-a cifrat în 1996 la 3.881,1 milioane dolari (reprezentând 50,7% din exportul total), iar cea a importurilor s-a cifrat la 4.390,7 milioane dolari adică 47,7% din total import.

Prăbușirea comerțului exterior, cu toata redresarea lui din anii 1993-1996, rezultă și din prezentarea următorilor indicatori:

dacă în anul 1980, volumul comerțului exterior pe cap de locuitor era în România de circa 1.100 dolari, iar în anii 1988-1989 de circa 900 dolari, depășind media mondială, în 1994 nu mai reprezenta decât circa 560 dolari, iar în anul 1996 circa 780 dolari, fiind cu mult sub media mondială;

dacă în anii 1975-1980, ponderea României în comerțul mondial era de 0,6-0,7%, în 1988-1989 scăzuse la 0,4%, în 1994 la 0,14%, iar în 1995-1996 la 0,18-0,20%;

dacă în anul 1988, România ocupa locul 38 în exportul mondial, în 1996 ocupa doar locul 59.

Figura 2.4. Comerțul exterior al României in perioada 1990-1996

Sursa: C.N.S. Buletin statistic lunar nr.12/1996

Evoluția comerțului exterior românesc în această perioadă a determinat Guvernul României sa facă din nou apel la credite străine (în condițiile în care în 1989 datoria țării era 0 iar rezerva valutară a statului depășea suma de 2 miliarde dolari), datoria cifrându-se în 1996 la peste 5,5 miliarde dolari. Numai serviciul datoriei externe s-a ridicat în 1995-1996 la circa 1,7 miliarde dolari în 1995 și 2,3 miliarde dolari în 1996, din care peste 30% au reprezentat dobânzile. Această recurgere la credite străine nu s-a dovedit a fi cea mai bună soluție. În condițiile în care reformele structurale băteau pasul pe loc, aceasta nu făcea decât să îngreuneze și mai mult situația României prin creșterea soldului datoriei externe și inexistența unor structuri de export care să asigure rambursarea ei.

Cu toate dificultățile majore din economie, comerțul nostru exterior, după estimările oficiale, a avut o evoluție ceva mai bună.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 1997, valoarea exporturilor românești s-a cifrat la 7.755,5 milioane dolari, fiind cu 4,4% mai mare față de aceeași perioadă a anului 1996 (media lunară a exporturilor a fost de 705 milioane dolari, față de 675,4 milioane dolari în 1996).

Tabel 2.8

Comerțul exterior al României

Sursa: Anuarul statistic al României, 2000

Activitatea de comerț exterior a României în 1997 s-a soldat cu un deficit FOB/CIF de 2.845 milioane dolari în balanța comercială (mai mic cu 528,2 milioane dolari față de 1996. În cea mai mare parte, acest deficit comercial a fost finanțat prin atragerea de capital străin aferent investițiilor directe și de portofoliu care, pe primele 10 luni ale anului 1997, s-au cifrat la 1.644 milioane dolari.

Ponderea agenților economici cu capital privat a continuat să crească aceștia realizând în perioada analizată exporturi în valoare de 4.271,1 milioane dolari (în creștere cu 11,6% față de anul 1996). Ponderea acestora în exportul total al țării a fost în 1997 de 55,12% (față de 51,5% în 1996). Importurile realizate de agenții economici privați s-au cifrat în 1997 (11 luni) la 5259,5 milioane dolari (prețuri CIF), cu 5,9% mai mult decât în anul precedent. Ponderea lor în importul total al țării, în 1997, a fost de 52,4% (față de 48,5% în 1996).

În 1998 exporturile au totalizat 8.302 milioane dolari, reprezentând cu 2,3% mai puțin decât cele realizate în aceeași perioadă a anului 1997. Mai prerocupant este faptul că România anului 1998 a exportat în general aceleași produse pe care le exporta și cu un deceniu în urmă: produse energointensive, cu valoare adăugată mică și/sau cu un grad de tehnicitate redus, pentru care prețurile sunt mici și competiția este dură. Exporturile par să se fi plafonat în jurul valorii de 8 miliarde dolari anual, începând din 1995, în special ca urmare a ritmului cu totul nesatisfăcător al restructurării sectorului real al economiei. Problemelor din anii anteriori li s-a adăugat, în 1998, scăderea suplimentară a competitivității produselor românești, datorită creșterii costurilor interne, în special a celor salariale, aprecierii în termeni reali a monedei și concurenței acerbe din partea țărilor asiatice, ale căror monede s-au devalorizat după criza din 1997.

Și mai îngrijorător însă este faptul că între reducerea volumului producției și reducerea volumului de export raportul de cauzalitate a fost inversat în unele domenii reprezentative pentru potențialul economic al României (chimie și petrochimie, siderurgie, industria textili, industria alimentari și agriculturi), în sensul că, deteriorarea condițiilor pe piața externă și scăderea dramatică a exportului au devenit o cauză a scăderii nivelului producției, mergând până la oprirea efectivă a acesteia, în unele cazuri chiar dacă respectivele societăți comerciale de producție dispun de condiții acceptabile, manageriale, organizatorice și financiare, pentru desfășurarea unei activități pozitive și continue. Dintre cauzele ce au determinat scăderea exporturilor României a fost după cum am precizat și deteriorarea condițiilor de pe piața externă concretizate prin:

scăderea cererii

menținerea unor prețuri de monopol ridicate la materiile prime de bază

scăderea, vizând dumping-ul, a prețurilor pentru produsele finite

orientarea, din considerente atât economice cât și politice, a partenerilor externi spre alte surse de aprovizionare

Tabel 2.9

Comerțul exterior al României în perioada 1994-1999

Sursa: Anuarul statistic al României, 2000

În anul 1999, reducerea dezechilibrului comercial extern, care a reprezentat în ultimii ani principala constrângere în construirea politicii economice, s-a produs în condițiile scăderii importurilor cu 12,2% și ale creșterii exporturilor cu 2,4% față de 1998; gradul de acoperire al importurilor (FOB) prin exporturi a crescut de la 76% în 1998 la 88,6% în 1999, iar deficitul comercial extern, de 1092 milioane dolari, a fost cu 58,4% mai mic decât în anul anterior.

Exporturile au totalizat 8.503 milioane dolari, cu 201 milioane dolari peste realizările anului 1998. În pofida scăderii producției, nivelul exporturilor s-a menținut relativ ridicat. Se estimează că la nivel național efortul la export (calculat ca raport între export și producție) a fost de 15,4%, cu 2,4% mai mare decât în anul precedent în industrie, sectorul de proveniență a majorității mărfurilor comercializate de România pe piețele externe, ponderea producției livrate la export în totalul livrărilor a crescut de la 24,6% în anul 1998 la 27,7% în 1999.

Evoluția exporturilor și importurilor României în perioada 1990-1999 poate fi urmărită și cu ajutorul următorului grafic.

Figura 2.5. Evoluția exporturilor și importurilor

Sursa: Buletin Statistic Lunar nr 12/1999

2.2.2. Structura pe produse a activității de comerț exterior

Modificări spectaculoase ale structurii pe produse a exporturilor românești nu s-au produs între anii 1990-1999, deși criza economică și-a făcut simțită prezența, singurele modificări notabile fiind creșterea exportului de produse alimentare și de produse ale industriei ușoare care au continuat să dețină o pondere importantă în totalul exporturilor în timp ce exportul de produse petroliere și petrol brut a scăzut.

Figura 2.6. Modificările intervenite în ponderea pe produse a exportului românesc

Sursa: Raport anual BNR,1999

În anul 1990 structura pe produse a comerțului exterior românesc se prezenta conform tabelului de mai jos fiind reprezentativă pentru perioada dinainte de 1989. Trebuie să precizăm din nou că perioada respectivă a stat sub semnul planificării activității de comerț exterior și datele din 1990 ne arată încă un comerț exterior românesc influențat de această planificare precum și de legăturile formate în cadrul sistemului de clearing pe ruble al fostelor țări comuniste CAER (*** – Raportul Guvernului României cu privire la politica sa comercială, 2001).

Tabelul 2.10

Structura exportului și importului României în anul 1990 (în%)

Sursa: Anuarul statistic al României, 1991

Cât privește structura exporturilor pe principalele grupe de mărfuri, în anii 1991-1996, aceasta s-a înrăutățit față de anii 1989-1990, predominând, produsele industriale, dar cu un grad scăzut de prelucrare, alcătuite din: produse metalurgice, chimice, produse textile, confecții și pielărie, unele mașini utilaje etc.

Grupa a cărei pondere a scăzut foarte mult este cea a mașinilor, utilajelor și mijloacelor de transport (de la 30-35% în anii 1989-1990 la circa 15% în anii 1994-1996). Cu ponderi mai mici s-au situat combustibilii, alte produse minerale, produsele din lemn, materiale de construcții. Produsele alimentare au reînceput să apară, dar cu o pondere mică.

Tabelul 2.11

Structura exportului (FOB)

Sursa: Sută-Sălăjan, S. “Istoria comerțului exterior și a politicii comerciale românești “ pag. 287

După cum rezultă din datele statistice, în 1996 exportul românesc a cunoscut ușoare modificări față de anii precedenți. Grupa care a continuat sa-si mărească ponderea la aproape 28% din totalul exportului este cea a textilelor. confecțiilor, pielăriei și încălțămintei, urmată de cea a produselor metalurgice (16,2%), a mașinilor, utilajelor și mijloacelor de transport (13,6%), cea a produselor chimice (11,2%), a produselor minerale (9,0%), a produselor agroalimentare (8,8%) și a altor produse (circa 14%). Și la import s-au înregistrat în 1996 mici modificări față de 1991-1993. Preponderente la import au fost: mașinile, utilajele și mijloacele de transport (25,4%), produsele minerale (23,8%), textilele, confecțiile, pielăria și încălțămintea (15,6%), produsele chimice (12,5%). urmate de produsele agroalimentare (7,6%) și alte produse.

Deteriorarea structurii pe mărfuri a comerțului nostru exterior, concomitent cu reducerea volumului valoric al acestuia, se explică, în primul rând, prin faptul că, așa cum s-a văzut în paginile anterioare, abia la sfârșitul anului 1993 s-a stopat parțial declinul economic, iar redimensionarea diverselor ramuri ale industriei si a diverselor capacități de producție, concomitent cu înfăptuirea procesului de privatizare în toate sectoarele de activitate, se desfășoară în ritmuri mult prea lente.

După opinia unor specialiști, dacă instrumentele de politică comercială, cu care România a început să opereze încă din primii ani de după revoluție, ar fi fost mai bine utilizate (pe linia promovării exportului și a controlului importului, și prin aceasta, o mai eficientă protecție a economiei naționale de concurența străină), structura comerțului nostru exterior ar fi contribuit într-o măsură mai mare la ieșirea din criză a economiei și la relansarea acesteia (Sută-Sălăjan, S. – Istoria comerțului exterior românesc, 1998).

Structura ofertei de export nu a înregistrat modificări importante în 1997, în proporție de aproape 50% fiind susținută de produsele industriei ușoare și ale metalurgiei, al căror aport a fost determinant în realizarea sporului valoric al exporturilor (așa cum arată datele din tabelul 2.12).

Creșteri mai semnificative la export în 1997, față de 1996, s-au înregistrat la următoarele produse: ulei de floarea soarelui (de 2,1 ori), carne de porc proaspătă, refrigerată sau congelată (de 2 ori), aluminiu și articole de aluminiu (+25,9%), laminate, bare și profile din fier și oțel (+25,7%), ciment (+21,7%), automobile, tractoare și alte vehicule (+17,3%), mașini și dispozitive mecanice (+16,9%), cherestea (+16%), toate aceste produse reprezentând circa 28% din valoarea totală a exporturilor în 1997 (11 luni). Scăderi ale volumului exporturilor s-au înregistrat, în aceeași perioadă, la: produse agricole vegetale (-63,5%), îngrășăminte și alte produse ale industriei chimice (-18,1%), produse petroliere (-11,3%), nave maritime și fluviale (-30%), mobilă și elemente de mobilă (-5,7%), care au deținut circa 21% din valoarea totală a exporturilor.

Tabel 2.12

Exportul (FOB) României pe principalele grupe de mărfuri

Sursa: Buletin statistic lunar nr.1/1998, Comisia Națională pentru Statistică

În structura exporturilor, în 1998, ponderi semnificative au revenit grupelor: materii textile și articole din materii textile (26,2%), produse metalurgice (19,4%), mașini, aparate și echipamente electrice (9,3%), articole de încălțăminte (7,3%). În principal, aceleași grupe au înregistrat și creșteri față de perioadele comparative ale anului 1997, respectiv:

– articole și accesorii de îmbrăcăminte din tricotaj (+31,1%), produse din fontă, fier și oțel (+ 16,0%), la care se adaugă:

– lemn brut, cherestea, produse stratificate și alte produse din lemn (+13,4%), produse vegetale (+12,4%).

Prin contrast însă, cele mai semnificative și îngrijorătoare scăderi, conform datelor statistice la sfârșitul lunii noiembrie 1998 față de perioada corespunzătoare a anului precedent, au înregistrat exporturile de îngrășăminte (-74,3%), animale vii și produse animale (-54,7%), grăsimi și uleiuri animale și vegetale (-51,3%), combustibili și uleiuri minerale, precum și produse chimice organice (-27,7% fiecare), dar și fibre și fine sintetice (-25%), îngrășăminte (-33%), sticle și articole din sticlă (-6 1,6%), laminate (-33%), vagoane și material rulant (-68,1%), autovehicule pentru marfă (-84,6%), mobilier (-51%).

În anul 1999 creșteri însemnate ale exporturilor au fost semnalate în industrie, sectorul de proveniență a majorității mărfurilor comercializate de România pe piețele externe, ponderea producției livrate la export în totalul livrărilor crescând de la 24% în 1998 la 27,7% . creșteri însemnate au fost semnalate și în domeniul agricol, exporturile de animale vii și produse animale au fost în 1999 cu peste 23% mai mari decât în 1998, iar cele vegetale cu 38% (N. Sută, D-ru Miron – Comerț internațional și politici comerciale, Ed. Expert, București, 2001).

Aceste câteva exemple demonstrează că în acele domenii de activitate în care, nu cu mult timp în urmii, România era un exportator important pe piețele externe, s-a redus dramatic producția, iar în situația în care exporturile s-au blocat, s-au înregistrat stocuri însemnate de produse care, din cauza lipsei de fonduri, nu s-au putut valorifica nici pe piața internă.

Aceste date sunt evidențiate și în tabelul care urmează:

Tabel 2.13

Structura pe produse

Sursa: Comisia Națională pentru Statistică , 2000

După opinia unor specialiști, dacă instrumentele de politică comercială, cu care România a început să opereze încă din primii ani de după revoluție, ar fi fost mai bine utilizate (pe linia promovării exportului și a controlului importului, și prin aceasta, o mai eficientă protecție a economiei naționale de concurența străină), structura comerțului nostru exterior ar fi contribuit într-o măsură mai mare ia ieșirea din criză a economiei și la relansarea acesteia.

Procesele de privatizare, restructurare și retehnologizare a economiei naționale, aflate în curs de desfășurare, vor aduce unele îmbunătățiri în structura pe mărfuri a comerțului nostru exterior, în concordanță cu nevoile și posibilitățile reale ale economiei naționale, dar pentru aceasta este necesară o mai bună gestiune a politicilor economice generale, inclusiv a politicii comerciale externe a țării.

2.2.3. Orientarea geografică a comerțului exterior

Revoluția din 1989 și evenimentele care au urmat (dispariția CAER, prăbușirea imperiului sovietic, criza din Golf, criza iugoslavă, acordarea de către SUA cu întârziere a clauzei națiunii celei mai favorizate, recesiunea economică pe plan mondial etc.) au determinat importante modificări și în orientarea geografică a comerțului nostru exterior.

Deschiderea către lume a României, ca și a celorlalte țări din zonă, este o opțiune certă și ireversibilă în condițiile trecerii la economia de piață. Ca țară europeană, România și-a dezvoltat, pe cu totul alte baze, atât legăturile economice cu țările din fostul bloc socialist, cât și, mai ales, legăturile cu celelalte țări europene și neeuropene, dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Din analiza datelor rezultă că zona care deține ponderea cea mai mare în comerțul nostru exterior, deși cu multe oscilații, este Europa (circa 74% per total), din care peste 50% din totalul schimburilor noastre comerciale s-au derulat în 1995 cu Uniunea Europeană. Creșterea considerabilă a ponderii acesteia este și rezultatul acordului de asociere la Comunitățile Europene care a început să fie pus în aplicare (în ce privește partea comercială) în 1993.

Datele arată, în același timp, o scădere a ponderii fostelor țări membre ale CAER, în special la exportul nostru, dar și la import. Această tendință de scădere trebuia stopată și inversată chiar. La aceasta a contribuit și negocierea de acorduri de liber schimb cu o parte din țările din această regiune (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia etc.).

Tabel 2.14

Orientarea geografică a exportului României (în %)

Sursa: CNS, Buletin statistic lunar, nr.12/1996

Ponderea celorlalte zone reprezintă cca 25% din totalul schimburilor noastre comerciale.

Cu toată dorința României de a deveni membră cu drepturi depline la Uniunea Europeană, neglijarea altor țări și regiuni în ce privește relațiile comerciale și de cooperare economică nu ar fi de dorit. De aceea, România va trebui să-și diversifice, într-o măsură mai însemnată, relațiile comerciale pentru a dispune de un număr mai mare de piețe atât pentru desfacerea produselor românești, cât și pentru aprovizionarea țării cu produsele de care are nevoie, în special pentru modernizarea, retehnologizarea și dezvoltarea economiei, cel puțin la nivelul capacităților de producție de care dispunem, cât și pentru aprovizionarea populației cu o serie de bunuri de consum de strictă necesitate.

Tabel 2.15

Orientarea geografică a comerțului exterior

Sursa: Buletinul Statistic Nr. 1/1999, Comisia Națională pentru Statistică

Analizând principalii parteneri ai României observăm că Germania, Italia, Franța, Turcia, Olanda, Anglia, Egipt, Grecia, SUA, India, Ungaria, Austria, Siria, Federația Rusă, China, Belgia, Spania, Israel, Moldova si Bulgaria au fost țările spre care s-au îndreptat majoritatea exporturilor românești. Pe primul loc se află în continuare Germania, urmată îndeaproape de Italia. Unele schimbări în ponderea și locul diverselor țâri în comerțul nostru exterior s-au înregistrat și în anii următori (ASE București – Economie, 2001).

Tabel 2.16

Orientarea geografică a exporturilor pe țări

Sursa: Buletin statistic lunar nr.1/2000, CNS

Primele 5 țări de destinație a exporturilor românești în 1997 au fost: Italia (cu 19,5% din total export, trecând pe primul loc pentru prima oară), Germania (cu 17,0%, care a cedat primul loc Italiei, îndeosebi ca urmare a puternicei recesiuni economice cu care s-a confruntat în ultimii ani), Franța (cu 5,6%), Turcia (cu 4,2%) și SUA (cu 3,8%). Plasarea Italiei pe primul loc s-a datorat creșterii exporturilor românești cu 17,9% în 1997 (față de 1996), în timp ce spre Germania exporturile noastre s-au redus cu 4,5%.

Un element negativ care s-a înregistrat în activitatea de comerț exterior îl reprezintă și faptul că anul 1998 s-a caracterizat și prin restrângerea ariei geografice în care România și-a desfășurat schimburile comerciale. Astfel, un număr de numai 5 țări, Italia, Germania, Franța, SUA și Turcia au absorbit peste 52% din totalul exporturilor realizate de România.

Este pozitiv faptul ca țările menționate sunt țări industrializate, țări importante în structura activității economice internaționale, dar este negativ faptul că au fost abandonate sau neglijate o serie de piețe care erau mult mai recomandate pentru exporturile românești.

În aceasta direcție, se poate preciza faptul că, deși activitatea C.A.E.R. a încetat, potențialul tradițional pe care îl reprezentau piețele țarilor foste membre C.A.E.R. ar fi trebuit exploatat corespunzător, fiind necesar ca o serie de exporturi, acceptate în condițiile calitative în care încă se mai produce în România, să fie direcționate către aceste piețe.

Același fenomen de regres și chiar stagnare s-a înregistrat și în cadrul fluxurilor comerciale tradiționale ale României cu țări din Asia (în special China), America Latină, Africa și lumea arabă.

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA COMERȚULUI EXTERIOR ROMÂNESC

ÎN ANII 1999-2001

3.1. Volumul și structura exportului și importului

3.1.1. Situația la export

EXPORTUL FOB realizat în perioada 01.01-31.12.2000 însumează 10.366,5 milioane dolari, înregistrând o creștere de 21,9% (1.861,8 milioane dolari) față de aceeași perioadă a anului precedent, când s-a cifrat la 8.504,7 milioane dolari, în luna decembrie 2000, valoarea exportului realizat s-a situat la 855,8 milioane dolari, cu 72,6 milioane dolari mai mare decât în decembrie 1999. Valoarea medie lunară pe anul 2000 este de 863,8 milioane dolari, comparativ cu 708,7 milioane dolari în anul 1999 (vezi Tabelul 3.1).

Tabel 3.1

Exportul, importul si soldul balantei comerciale la 31.12.2000

– milioane dolari –

*) Datele aferente anului 1999 sunt definitive

Realizările operatorilor economici privați la export însumează 6.814,4 milioane dolari (65,7% din totalul exportului), față de 5.584,4 milioane dolari (65,7%) în anul 1999 – Tabel 3.1 (Guvernul româniei – Strategia Națională de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu 2000-2004).

Față de creșterea de 21,9% pe total, comparativ cu anul 1999, evoluția valorică a exportului pe categorii de produse a fost diferită, respectiv, s-au înregistrat creșteri la: produse minerale +63,7%; produse ale industriei chimice și mase plastice +46,8%; produse ale industriei constructoare de mașini +36,1%; metale comune și articole din acestea +26,3%; produse ale industriei textile-pielărie +15,3%; produse ale industriei lemnului (inclusiv mobilă) +12,6%; articole de piatră, ipsos, ciment, sticlă, ceramică +1,2% și reduceri la produse agroalimentare -30,0%.

Ca rezultat al evoluției diferențiate, ponderea principalelor categorii de produse în totalul exportului s-a modificat după cum urmează:

Tabel 3.2

Modificarea ponderii la export a grupelor de produse  (%)

Sursa: INSE București

Se poate remarca creșterea mai accentuată a ponderii exportului de produse ale industriei constructoare de mașini (inclusiv electrotehnica), metale comune și articole din acestea; produse minerale; produse ale industriei chimice și mase plastice, concomitent cu diminuarea ponderii la produse ale industriei lemnului, hârtiei (inclusiv mobila); produse agroalimentare.

În cifre absolute se constată creșteri față de anul 1999 la exportul de: uleiuri petroliere și uleiuri obținute din minerale bituminoase (benzine, motorine) +339,2 milioane dolari; lemn tăiat sau cioplit +54,6 milioane dolari; deșeuri și resturi de fontă +106,2 milioane dolari; fire, cabluri, conductori izolați +21,6 milioane dolari; părți de încălțăminte +28,9 milioane dolari; jerseuri, pulovere, jachete +29,4 milioane dolari; aluminiu brut +15,5 milioane dolari; îngrășăminte minerale cu azot +38,3 milioane dolari; aparate electrice pentru telefonie, telegrafie +69,1 milioane dolari.

Față de 31.12.1999, s-au înregistrat scăderi la exportul de: costume, taioare, jachete -465,9 milioane dolari; energie electrică -28,8 milioane dolari; paltoane, canadiene pentru bărbați -85,6 milioane dolari; veselă, articole menaj din ceramică -20,6 milioane dolari; țevi, conducte și profile tubulare -50,1 milioane dolari; animale vii -44,1 milioane dolari; motoare cu piston -22,3 milioane dolari; sârme de aluminiu -121,7 milioane dolari; mobilier și părți ale acestuia -42,7 milioane dolari.

La nivelul întregului an 2000, valoarea exporturilor a fost de 10366 milioane de dolari SUA, cu 21,9% mai mult decât în anul anterior. Din valoarea totală a exporturilor, 43,9% au fost exporturi definitive și 55,7% au rezultat ca urmare a prelucrării în țară a mărfurilor intrate ca import temporar. Grupa de produse “textile, confecții, încălțăminte”, cu cea mai mare pondere în structura ofertei de export (31,8%) a fost cea care a înregistrat cel mai mare excedent în cursul anului. Creșterea de 1863 milioane dolari SUA a fost realizată în proporție de 80% ca urmare a majorării volumului exportului și 20% datorită influenței prețurilor.

Exportul în anul 2000 a fost influențat, în principal, de creșterea producției industriale (cu 8,2% față de 1999) și a cererii externe , precum și de majorarea prețului internațional al țițeiului care a fost reflectată în valoarea exportului de produse petroliere.

Acest nivel al exporturilor reprezintă cel ami mare volum valoric annual de export înregistrat după 1989, corespunzător unei medii lunare de aproape 864 milioane de dolari SUA (cu peste 155 milioane dolari mai mare decât media lunară pe 1999).

Ritmurile de creștere înregistrate în cazul exportului și importului au avut tendințe diferite; în prima parte a anului au fost mai dinamice exporturile, astfel că în semestrul I 2000 deficitul comercial (de 485 milioane dolari SUA) a fost cu peste 25% mai mic decât în aceeași perioadă a anului anterior; în a doua jumătate a anului mai ales în ultimele trei luni tendințele s-au inversat. Majorarea mai accelerată a importurilor s-a produs, în primul rând, pe fondul creșterii economice de ansamblu. Aceasta a antrenat creșterea volumului importurilor de materii prime, inclusiv a celor legate de producția în lohn (sistem practicat pe scară largă în industria ușoară și, în mai mică măsură dar cu tendințe de creștere, în industria de prelucrare a petrolului, în cea de mașini și aparate electrice și în metalurgie); în al doilea rând importurile au fost stimulate de reluarea procesului investițional; în al treilea rând, trebuie menționate importurile energetice de necesitate impuse de reducerea activității în industria hidro-energetică (afectată de secetă) și, prin compensare, intensificarea activității în termocentrale. În aceste condiții creșterea anuală a importurilor (25,6%) a depășit-o pe cea înregistrată în anul precedent (21,9%) adâncind deficitul comercial.

Figura 3.1. Evoluția volumului exportului românesc

Sursa: Raporturile anuale BNR,1997,1998,1999,2000

3.1.2. Situația importurilor

IMPORTUL CIF realizat în perioada 01.01-31.12.2000 însumează 13.054,5 milioane dolari, înregistrând o creștere de 25,6% (2.662,4 milioane dolari) față de anul 1999, când s-a cifrat la 10.392,1 milioane dolari (Tabel 3.3).

Față de creșterea pe total a importului cu 25,6%, comparativ cu realizările la 31.12.1999, evoluția pe categorii de produse a fost diferită, respectiv, s-a înregistrat o creștere la: produse minerale cu 51,2%; produse ale industriei constructoare de mașini cu 37,1%; metale comune și articole din acestea cu 29,7%; produse agroalimentare cu 17,2%; articole din piatră, ipsos, ciment, sticlă și ceramică cu 15,9%; produse ale industriei lemnului, hârtiei (inclusiv mobila) cu 15,1%; produse ale industriei chimice și mase plastice cu 14,8%; și produse ale industriei textile și pielăriei cu 11,8%. În consecință, ponderea principalelor grupe de produse în totalul valoric al importului s-a modificat, conform datelor din tabelul 3.3.

Comparativ cu 31 decembrie 1999, s-au înregistrat scăderi la importurile de: medicamente, vitamine, produse farmaceutice -12,5 milioane dolari; energie electrică -19,7 milioane dolari; tutun și deșeuri de tutun -12,6 milioane dolari; circuite imprimate -66,1 milioane dolari; insecticide, ierbicide -26,2 milioane dolari; lacuri și vopsele -11,3 milioane dolari; nasturi, butoni, capse -34,7 milioane dolari; bare de aluminiu -33,2 milioane dolari.
În perioada analizată s-au înregistrat creșteri la: uleiuri brute de petrol +344,5 milioane dolari; piei depilate de bovine +46,4 milioane dolari; fire, cabluri, conductori electrici izolați +12,8 milioane dolari; minereuri și concentrate de fier +56,1 milioane dolari; zahăr +34,6 milioane dolari; autoturisme și autovehicule +42,6 milioane dolari; mașini pentru prelucrarea automată a datelor +17,3 milioane dolari; transformatoare electrice +27,1 milioane dolari.

Din totalul importurilor, bunurile de consum au însumat 1.791,3 milioane dolari, reprezentând 13,7% din importul la 31.12.2000, față de 1.581 milioane dolari (15,2% din total) în anul 1999.

Importul de mașini, utilaje și alte mărfuri în contul operațiunilor de aport de capital al investitorilor străini conform legilor nr.35/1992 și 57/1993, precum și importul unor materii prime efectuat în baza acestor legi, însumează 316,2 milioane dolari (2,4%) din total import la 31.12.2000 (INSE București – Buletin statistic 2001).

În luna decembrie 2000 valoarea importului s-a situat la 1.287,5 milioane dolari față de 1.074,0 milioane dolari în aceeași lună a anului precedent. Valoarea medie lunară a importului în anul 2000 este de 1.087,8 milioane dolari, mai ridicată decât în anul 1999, când s-a situat la 866 milioane dolari.

3.1.3. Structura pe produse a exporturilor și importurilor românești

În perioada de analiză, evoluția volumului și structurii exportului și importului pe principalele categorii de produse se prezintă conform tabelului următor (INSE București – Buletin statistic 2001).

Cele cu pondere ridicată și-au continuat creșterea în acest sens, pe grupe de mărfuri cele mai mari creșteri față de anul 1999 înregistrându-le, după cum era de așteptat, grupa de “produse minerale” cu 2%, grupa “produse chimice, materiale plastice” cu 1,2% și grupa “mașini, aparate, echipamente electronice și mijloace de transport” cu 2%. Deși grupa “textile, confecții, încălțăminte” a fost cea care a înregistrat cel mai mare excedent în cursul anului 2000, de 1863 milioane dolari SUA, continuând să dețină cea mai mare pondere (31,8%), ponderea ei a scăzut în totalul de la 33,9% în 1999 la 31,8% în 2000.

Tabel 3.3

Evoluția volumului și structurii exportului și importului pe

principalele categorii de produse la 31.12.2000

– milioane dolari/pondere % –

Sursa: INSE București

Folosind o altă clasificare putem sintetiza următoarele aspecte: produsele industriei prelucrătoare au reprezentat 96,6% din totalul exporturilor, iar produsele din agricultură și silvicultură au deținut o pondere de numai 2,7%.

Putem face o analiză mai detaliată a exporturilor românești prin prezentarea următoarelor date. In structura pe mărfuri a exporturilor, patru secțiuni de mărfuri dețin 69,5% din total exporturi: textile, confecții și încălțăminte (31,8%), produse metalurgice (16,3%) ,mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (12,6%) și produse minerale (7,9%).

În grupa “textile, confecții și încălțăminte” exporturile de articole de îmbrăcăminte și accesorii, altele decât tricotate sau croșetate au însumat 1339,8 milioane dolari SUA, ceea ce reprezintă 70,5% din total secțiune și 17,6% din total exporturi au deținut 11,1% din total exporturi și s-au încasat 848,5 milioane dolari SUA prin exportul acestor mărfuri). Exporturile de încălțăminte și părți ale acesteia au reprezentat 7,8% din totalul exporturilor.

Dintre produsele metalurgice, ponderi mai mari atât în total exporturi, cât și în total secțiune, au înregistrat produsele laminate plate, din fier sau din oteluri nealiate (4,8%, respectiv 29,2%), aluminiu și articole din aluminiu (3,4%, respectiv 20,8%), produsele din fonta, fier sau otel (2,7%, respectiv 16,5%).

Exporturile de mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile au fost mai mari cu 40,7% decât în 1999. Ponderi importante în cadrul secțiunii s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: motoare, turbine, aparate și dispozitive mecanice; părți ale acestora (47,9%) și mașini, aparate și echipamente electrice (34,3%).

Secțiunea "Produse minerale" a reprezentat 7,9% din total exporturilor iar produsele petroliere (benzine, motorina, uleiuri) au reprezentat 80,5% din totalul secțiunii și 6,3% din total exporturi, exportul de resurse primare energetice însumând 742,8 milioane dolari, mai mult cu 73,9% decât în 1999.

3.2. Orientarea geografică a exportului și importului

Comerțul exterior și-a continuat aceeași tendință de orientare, manifestată din 1989 încoace, către țările dezvoltate, dar s-a observat o ușoară apropiere față de țările în tranziție, apropiere care nu trebuie apreciată ca fenomen negativ unii economiști susținând că tocmai dezvoltarea relațiilor comerciale și treptat apariția unei zone de liber schimb între aceste țări le-ar facilita atât de dorita și necesara integrare europeană. Această tendință a fost în detrimentul relației cu UE, a cărei pondere a scăzut cu 1,7% la exporturi și cu 3,8% la importuri.

În perioada 01.01-31.12.2000 creșterea valorii exportului cu 21,9% și creșterea importului cu 25,6% comparativ cu anul precedent, au fost diferențiate pe zone geografice și pe țări conform datelor din tabelul 3.4.

Tabel 3.4

Orientarea geografică a CE al României (milioane dolari, %)

Sursa: INSE București

Țările membre UE dețin cea mai mare pondere în exporturile și importurile României în anul 2000: Italia – 2.318,7 milioane dolari la export și 2039,6 milioane dolari la import Germania – 1.626,9 milioane dolari la export și 1922,9 milioane dolari la import; Franța – 722,2 milioane dolari la export și 799,5 milioane dolari la import; Marea Britanie – 545,9 milioane dolari la export și 440,2 milioane dolari la import; Austria – 250,5 milioane dolari la export și 331,6 milioane dolari la import etc.

Deși leul s-a depreciat în termeni reali față de moneda europeană cu 12,6% în 2000 comparativ cu 1999, exporturile către UE au crescut într-un ritm mai rapid decât importurile (18,8%, respectiv 17,7%). De remarcat este creșterea semnificativă a exportului (cu 43%) și a importului ( cu 46%) pe relația cu țările în tranziție ,dintre acestea, exporturile cu țările din CEFTA crescând cu 56,3%.

Dacă luăm în considerare nivelul exporturilor pe zone ca volum și nu ca pondere în totalul exporturilor vom observa următoarele modificări: activitatea de export s-a intensificat, comparativ cu perioada similara din anul 1999, pentru toate grupele de țări.

Exporturile către țările dezvoltate, au crescut cu 19,4%, iar în cadrul acestora cele către țările din Uniunea Europeană, au crescut cu aproximativ 19,0%. Ponderea acestor grupe de țări în totalul exporturilor a fost de 70,3% pentru țările dezvoltate și de 63,8% pentru țările Uniunii Europene (*** – Raportul Guvernului României prezentat cu ocazia Mecanismului de analiză a politicii comerciale a României în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului- 2001).

Pe țări, principalii parteneri comerciali în derularea exporturilor (totalizând 73,1%) au fost:

Italia (22,7% din totalul exporturilor),

Germania (16,0%),

Franța (6,5%),

Turcia (6,1%),

Marea Britanie (5,3%),

SUA (3,8%), Ungaria (3,5%), Olanda (3,2%), Grecia (3,1 %), Bulgaria (2,9%).

După cum se observă, din cele 9 țări care constituie principalii parteneri în derularea exporturilor României, 6 sunt membrii ai Uniunii Europene, dintre aceștia, 5 accedând și în Uniunea Monetară Europeană, exporturile către aceștia din urmă totalizând ca pondere 53,7%. Restul de 3 țări reprezintă țări vecine României cu care relațiile comerciale au fost stabilite și s-au derulat începând cu mult timp în urmă și care au aderat și ele la UE. În perspectiva accederii acestor țări în UE înaintea României, exportul românesc ar fi orientat într-o proporție covârșitoare în această direcție, acesta fiind și un avantaj în reușita ulterioară a aderării. Astfel, aderarea la UE nu ar trebui să fie considerat un proces concurențial așa cum este văzut el de o mare parte a opiniei publice din România.

În primele două luni ale anului 2000, au putut fi observate anumite modificări în orientarea geografică a exporturilor românești, continuându-se tendința, ușoară de altfel, de diversificare a partenerilor comerciali ai României.

Această evoluție valorică diferențiată a condus la modificarea ponderii zonelor în totalul exportului și importului, astfel (Tabel 3.5):

Tabel 3.5

                                            Modificarea ponderii zonelor geografice în CE al României  – % –

Sursa: INSE București

Primele 10 țări partenere la export la 31.12.2000 dețin o pondere de 72,5%, respectiv: Italia 22,4%; Germania 15,7%; Franța 7%; Turcia 6,1%; Marea Britanie 5,3%; SUA 3,7%; Ungaria 3,4%; Olanda 3,2%; Grecia 3,1%; Bulgaria 2,8%;.

La import, primele 10 țări dețin o pondere de 66,8% din totalul acestuia, respectiv: Italia 18,7%; Germania 14,7%; F.Rusă 8,6%; Franța 6,1%; Marea Britanie 4,1%; Ungaria 3,9%; SUA 3%; Grecia 2,8%; Austria 2,5%; R.Kazahstan 2,3%.

Tabel 3.6

Orientarea geografică a exportului, importului și soldului balantei comerciale pe grupări de țări la 31.12.2000

Sursa: INSE București

3.3. Evoluția soldului balanței comerciale

Anul 2000 a consemnat un deficit de cont curent de 1400 milioane de dolari, în creștere cu 8% față de 1999, și niveluri record la exporturi și importuri, de peste 10 și, respectiv, 12 miliarde de dolari SUA. Sursa acestui deficit al contului curent s-a aflat la nivelul balanței comerciale care a înregistrat o creștere a soldului negativ cu 54,2% mai mare decât în 1999 (*** – Raportul Guvernului României prezentat cu ocazia Mecanismului de analiză a politicii comerciale a României în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului- 2001).

Această evoluție s-a datorat, pe de o parte, scăderii semnificative a produselor alimentare concomitent cu suplimentarea importului pentru aceste produse, iar pe de altă parte, amplificării operațiunilor de leasing financiar și în sistem lohn care au stimulat importul de mașini, aparate echipamente și mijloace de transport.

În aceste condiții, gradul de acoperire al importurilor prin exporturi a fost de 86%, în scădere cu 2,6% față de anul anterior.

Tabel 3.7

Soldul balanței comerciale

Sursa: Guvernul României

La 31 decembrie 2000, balanța comercială (export FOB – import CIF) a înregistrat un deficit de -2.688 milioane dolari, fiind cu 800,6 milioane dolari mai mare față de cel de la 31 decembrie 1999 cand s-a cifrat la 1.887,4 milioane dolari. Soldul negativ înregistrat în această perioadă se localizează în principal, la următoarele secțiuni (milioane dolari).

mașini, aparate, echipamente electronice – 1.824,6

produse ale industriei chimice și mase plastice – 558,8

produse alimentare, băuturi, tutun – 404,2

materiale plastice, cauciuc și articole din acestea – 352,0

aparate optice, foto, măsură și control – 308,3

piei crude, tăbăcite, blănuri și produse din acestea – 263,3

produse ale regnului vegetal – 154,0

produse minerale – 107,1

vehicule, aeronave, vase si echipament transport – 42,4

animale vii și produse ale regnului animal – 21,5

articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică – 17,9

grăsimi și uleiuri animale și vegetale – 13,7

Soldurile negative ale secțiunilor de mai sus sunt compensate în mare parte prin excedentele înregistrate la următoarele secțiuni (milioane dolari):

metale comune și articole din acestea + 767,0

încălțăminte, pălării, umbrele, bastoane + 566,9

lemn, cărbune din lemn, plută, împletituri + 480,8

materii textile și articole din acestea + 374,6

mobilă, articole de interior, divertisment, sport + 296,7

Pe zona Europa, deficitul balanței schimburilor comerciale a fost de -2.340,4 milioane dolari, cele mai semnificative valori fiind pe relațiile: Federația Rusă -1.031,7 milioane dolari; Germania -296 milioane dolari; Kazahstan -285,1 milioane dolari; Republica Cehă -175,5 milioane dolari; Ungaria -158,3 milioane dolari; Italia -124,5 milioane dolari Ucraina -106,3 milioane dolari; Elveția -95,6 milioane dolari; Polonia -91,2 milioane dolari; Slovacia -88 milioane dolari; Austria -81,1 milioane dolari; Franța -77,3 milioane dolari; Grecia -47,8 milioane dolari; Finlanda -46,3 milioane dolari (*** – Anuarul statistic al României 2002).

Pe această zonă s-a înregistrat și un surplus al balanței comerciale la următoarele țări: Turcia +356 milioane dolari; Bulgaria +201,7 milioane dolari; Republica Moldova +101 milioane dolari; Iugoslavia +72,7 milioane dolari; Olanda +44,2 milioane dolari; Gruzia +42,1 milioane dolari; Croația +15,5 milioane dolari; Cipru +12,2 milioane dolari, s.a.

Deficitele s-au înregistrat și pe relațiile: Asia-Oceania – (cele mai ridicate fiind pe: Coreea de Sud – 188,4 milioane dolari, Japonia -154,1 milioane dolari, Australia -89,8 milioane dolari; China -88,7 milioane dolari) și America -241,9 milioane dolari (Brazilia -177 milioane dolari; Canada -18,1 milioane dolari; Ecuador -14,3 milioane dolari). Pe zona America s-au înregistrat și creșteri la țările: Mexic +20,2 milioane dolari; Chile +6 milioane dolari; Venezuela +4,3 milioane dolari).

Pe zona Africa și Orientul Mijlociu s-a înregistrat un surplus al balanței schimburilor comerciale externe de +514,3 milioane (cele mai ridicate fiind pe: Egipt +154,2 milioane dolari; Nigeria +74,6 milioane dolari; Siria +69,1 milioane dolari; Arabia Saudită +42,7 milioane dolari; Israel +42,7 milioane dolari; Emiratele Arabe Unite +41,9 milioane dolari; Tunisia +30,3 milioane dolari).

Strict pentru mărfuri, defictul comercial pe perioada 1999-2000 a fost:

Tabel 3.8

Balanța comercială a României. Modificări procentuale

Sursa: Buletin lunar nr. 12/2000, BNR

Grafic, situația poate fi ilustrată astfel:

Sursa: Institutul Național de Statistică

Fig. 3.2. Comerțul exterior în 2000

3.4. Comerțul exterior în anul 2001

În ce privește anul 2001, cu toate progresele înregistrate în anul 2000 în volumul exporturilor, situația pare să fie doar puțin mai bună, datele înregistrate până în luna martie 2001 nefiind concludente în ce privește evoluția ulterioară a exporturilor românești. Din prezentarea datelor până în luna februarie a anului 2001 se observă un volum cumulat al exporturilor de 1826,5 milioane dolari SUA, ceea ce corespunde unei medii lunare de 913,25 milioane dolari cu aproximativ 49 milioane dolari mai mare decât media lunară a anului 2000. Acest fapt este cu atât mai îngrijorător cu cât s-a observat că exporturile românești prezintă o dinamică crescătoare la perioadele de la începutul anului scăzând pe sfârșit.

În privința importurilor acestea au cumulat un volum de 2.419,3 milioane dolari în primele două luni ale lui 2001 ceea ce a făcut ca deficitul balanței comerciale să fie de 592,8 milioane dolari, reprezentând o treime din totalul deficitului comercial înregistrat pe 2000, așteptările fiind ca acesta să crească. Dacă urmărim media lunară a importurilor românești pe primele două luni ale anului 2001 și o comparăm cu cea pe anul 1999 observăm că media lunară a importurilor a crescut cu aproximativ 205 milioane dolari, perspectivă nu tocmai îmbucurătoare având în vedere importurile de resurse energetice ce vor trebui realizate spre finalul anului.

Tabel 3.9

Volumul exporturilor și importurilor(milioane dolari)

*pe primele trei luni

Sursa: Raport lunar nr. 12, 2000, BNR

Din tabel rezultă că pe primele două luni din 2001, la o creștere a nivelului total al exporturilor de 19% față de aceeași perioadă din 2000 s-au înregistrat creșteri ale exporturilor pe relația cu UE de 28,5%, dar, cu toate acestea ponderea UE în totalul exportului românesc a scăzut de la 70,5% în 2000 la 65,2% în 2001 (pe primele două luni ale fiecărui an). În ce privește AELS deși exporturile către aceasta au scăzut, ponderea țărilor AELS în totalul exporturilor românești a crescut de la 0,6% la 0,9% (pe primele două luni ale fiecărui an). Se observă în continuare o creștere a ponderii exporturilor către țările în tranziție la o creștere a volumului valoric de 4,2% ponderea țărilor CEFTA crescând cu 1% în totalul exportului românesc.

Evoluția lunară a exporturilor și importurilor românești, în 2001, o putem observa în continuare.

Tabel 3.10

Comerțul exterior al României în 2001

Sursa: Institutul Național de Statistică

*) Date provizorii

Sursa: Institutul Național de Statistică

Fig. 3.3. Comerțul exterior în 2001

În ceea ce privește zonele spre care s-au îndreptat produsele noastre de export, se observă continuare tendinței de redirecționare a acestora spre țările member UE. Din datele din table putem concluziona că, deși pe ansamblu volumul valoric al exporturilor României a crescut în relația cu UE, ponderea acesteia în totalul exporturilor a scăzut pe fondul creșterii ponderii țărilor în tranziție. Aceasta nu înseamnă o neglijare a relațiilor cu Uniunea Europeană, ci constituie o tendință normală de găsire a noi piețe pentru un nivel crescut al exporturilor. În plus unul dintre motivele pentru care România a pierdut enorm în planul relațiilor comerciale a fost tocmai neglijarea fostelor partenere din cadrul CAER, tendința manifestată de o perioadă încoace sugerând că viziunea României în acest domeniu s-a schimbat.

Tabel 3.11

Orientarea geografică a exporturilor românești în primele luni ale anului 2001

Sursa: site-ul oficial al Agenției Naționale de Statistică, 2001

3.5. Previziuni asupra activității de comerț exterior

Viitorul activității de comerț exterior este văzut cu optimism de către guvernanți. Astfel, conform cu previziunile realizate de către actualul guvern, se estimează că exporturile și activitatea de comerț exterior în general va crește pe fondul îmbunătățirii condițiilor economice ale României.

Tabel 3.12

Produsul Intern Brut (anul precedent=100)

Sursa: Guvernul României

Ponderea în PIB a exporturilor se va menține în jurul valorii de 30% , iar cea a importurilor în jurul celei de 35% cu mici creșteri sesizabile an de an.

Tabel 3.13

Previziuni asupra ponderii în PIB a exporturilor și importurilor

Sursa: Guvernul României,

Ca volum valoric, previziunile susțin că în 2004 se va atinge nivelul volumului exporturilor din 1989, până atunci acestea crescând în mod constant fără salturi surprinzătoare cam cu 1% annual. Importurile vor crește și ele în aceeași măsură atingând în 2004 un nivel maxim de 15,7 miliarde dolari SUA.

Tabel 3.14

Valoarea previzionată a exporturilor românești

Sursa: Guvernul României,

Previziunile nu spun nimic despre modificările structurii exporturilor și a orientării geografice, elemente importante în aprecierea acestora. O creștere a volumului exporturilor fără o modificare a ponderii pe produse nu ar rezolva decât problema acoperirii importurilor prin exporturi, continuând utilizarea ineficientă a potențialului de care dispune România. Lipsa unei modificări a orientării geografice, în sensul diversificării partenerilor comerciali conduce la continuarea activității de comerț exterior în condiții de risc ridicat.

3.6. Performanța mărfurilor la export prin modelul de portofoliu

Situația exporturilor, sub aspectul performanțele comerciale, poate fi completată de bordarea matricială sau pe cadran, inspirată din modele de portofoliu, larg utilizate în marketing. Aceste modele, ca modelul lui Boston sau General Electric sunt în general aplicabile aplicate firmelor și, mai specific, firmelor de o anumită talie, definiind domeniile strategice de afaceri în care întreprinderea continuă șă acționeze, cele pe care le va abandona, precum și cele noi în care urmează să-și desfășoare activitatea, alocând corespunzător resursele disponibile. În cazul National Export Trade Map este vorba de o transpunere a acestor modele de analiză a portofoliilor la exportul țărilor.

Graficul (Anexa 1 și 2) prezintă câteva principale grupe de produse la exportul României (și la import), primele 20 pe țară și este construit pe baza modelului BCG, urmărind să identifice domeniile în care se impun măsuri de promovare sau stimulare la export, de latura ofertei sau/ și a cererii (www.National Export trade Map).

Creștereea exporturilor Cerc proporțional cu

naționale valoarea exporturilor

Puternică

0%

Slabă

0%

Slabă Puternică

Creșterea exporturilor țării (pentru fiecare produs)

Fig. 3.4. Modelul matriceal al exportului

Mărimea cercurilor arată valoarea exportului grupei de produse examinate și compară creșterea națională a exporturilor (axa orizontală cu 2,5% ) cu creșterea cererii internaționale (axa verticală). Graficul indică și creșterea nominală medie a totalului exporturilor din perioada 1996-2000 (linia verticală punctată de referință) și a creșterii nominale medii a importurilor mondiale în cursul aceleiași perioade (linia orizontală de referință). Criteriul utilizat pentru a distinge produsele în declin de cele în regres este rata nominală medie de creștere a importurilor mondiale (1996-2000) și care a fost de cca 2,5%/an. Produsele ale căror importuri mondiale au progresat într-un ritm inferior, de exemplu de 1% pe an, sunt considerate ca produse în declin dat fiind că cota lor de piață în comerțul mondial a scăzut.

Linia diagonală (linia cotei constante din piața mondială) împarte graficul în două părți:

– exporturile grupelor de produse din dreapta liniei au progresat mai rapid decât importurile mondiale, adică care au crescut partea lor de pe piața mondială;

– invers, grupele de produse din stânga diagonalei au înregistrat o eroziune a cotei lor din piața mondială.

Se face de asemenea distincție între alte două categorii mari de produse:

o primă categorie cu produse dinamice cu importuri mondiale ce au progresat mai rapid decât schimburile mondiale în ansamblu și, produse în declin, ale căror importuri au înregistrat un ritm mai lent (linia orizontală de referință);

produse pentru care România a câștigat cote din piața mondială și produse pentru care a pierdut cote (diagonala).

Făcând această distincție, se obțin patru cadrane cu caracteristici diferite din punct de vedere al promovării și dezvoltării schimburilor și care au primit un nume pentru facilitatea interpretării.

Campionii sunt câștigătorii pe piețele în expansiune (cadran dreapta sus), cuprinzând produsele dinamice care progresează mai rapid decât comerțul mondial în ansamblu, în perioada ultimilor 5 ani ai deceniului 10. Cota din piața importurilor mondiale a României a crescut, alături de creșterea pieței mondiale. Produsele din acest sector au fost foarte bine comercializate la export, fiind cele cu care România a înregistrat cele mai bune rezultate, demonstrând competitivitatea sa internațională pentru exportul acestor produse.

În Anexa 1 este realizată o hartă a grupelor produselor exportate de România care se departajează conform acestor criterii. Astfel, în cadranul din dreapta sus, sectoarele românești campioane la export sunt, în general, produse manufacturate cu grad mediu de prelucrare, precum ciment, produse laminate, tuburi diverse, cabluri pentru mijloacele de transport, dar și variate articole de îmbrăcăminte (pantaloni din fire sintetice și de bumbac). Numărul acestor produse este însă foarte scăzut, și de asemenea valoarea exporturilor lor, chiar dacă în creștere însemnată (L. Son – Les performances commerciales de la Roumanie et le role des mecanismes de stimulation et de promotion des exportations, UVT/FSE Sesiune de Comunicării științifice, Timișoara, 2002).

Eforturile de promovare a schimburilor pt aceste produse comportă mai puține riscuri, dat fiind că reușite naționale pot servi ca puncte de referință. Eforturile de promovare și stimulare ar trebui să poarte asupra lărgirii capacității de ofertă. Astfel de măsuri ar putea fi:

scutirea de la plata taxelor vamale, a comisionului și a TVA a acestor produse;

reducerea impozitului pe profit aferent producției de export;

acordarea de bonificații de dobândă la creditele necesare producției de export;

acordarea de sprijin financiar pentru participarea agenților economici la târguri și expoziții internaționale, misiuni economice specializate și pentru promovarea ofertei românești de bunuri și servicii;

asigurarea creditelor de export pentru riscul de țara;

asigurarea creditelor cumpărător, acordate de bancile finanțatoare;

garanții pentru participarea la licitații internaționale, restituire avans, buna execuție a contractelor etc.

Contraperformantele sau perdanții pe piețele în expansiune (stânga sus): aceste produse reprezintă provocări speciale pentru eforturile de promovare a schimburilor țării. Produsele înscrise în acest cadran au înregistrat un regres, în condițiile în care cererea internațională a progresat la rate superioare mediei.

Exporturile românești din sectoare precum lemn de stejar sau produse din lemn (mobilă) au scăzut sau au crescut de manieră mai puțin dinamică decât comerțul mondial. Sub acest aspect, România a pierdut la cota deținută pe piață internațională.

Aici intervin și alte aspecte care nu pot fi ignorate. Un aspect pozitiv este acela că s-au diminuat exporturile de lemn neprelucrat și chiar de lemn prelucrat care încorporează o cantitate însemnată de muncă și de materie primă (cu valoare adăugată relativ scăzută).

Piața acestor mărfuri este dinamică, dar opțiunile în materie de politică comercială trebuie luate selectiv. În general, problema nu se află de partea cererii internaționale, ci mai degrabă, de latura ofertei. Pentru aceste produse, este esențială identificarea și suprimarea obstacolelor specifice care împiedică expansiunea dinamică a exporturilor. În cazul României însă, țara cu tradiție în exportul de mobilă, consider că ar trebui mai mult intervenit pe promovare, în ideea îmbunătățirii raportului de schimb la aceste produse, prin unele măsuri de sprijinire a agenților economici prin furnizarea informațiilor de piață, realizarea unor studii de marketing și asistență de specialitate.

Printre măsurile de promovare a exportului practicate în prezent menționăm:

asigurarea cadrului juridic extern bilateral la nivel guvernamental prin încheierea de acorduri comerciale și de cooperare cu alte țări;

ameliorarea condițiilor de acces ale produselor românești pe piețele externe în baza acordurilor de comerț liber încheiate;

participarea Romaniei la negocierile internaționale multilaterale pentru încheierea acordurilor de liberalizare a comerțului cu mărfuri și servicii sub egida Organizației Mondiale a Comerțului;

valorificarea condițiilor preferențiale de care se bucură exporturile românești pe diverse piețe externe în baza sistemelor de preferințe vamale care funcționează în prezent (SGP, SGPC, P-16);

stimularea contactelor și consultărilor în cadrul Comisiilor mixte interguvernamentale pentru identificarea unor oportunități de afaceri bilaterale;

reprezentarea comercială externă în țări de interes pentru exportul românesc;

participarea cu pavilioane naționale la târguri și expoziții internaționale;

– organizarea de misiuni economice pe piețe de interes pentru exportul românesc.

Sectoarele în declin (stânga jos): prespectivele de export a acestor produse sunt sumbre. Importurile mondiale din aceste produse au înregistrat ritmuri inferioare mediei, chiar au scăzut și partea cota de piață a României a căzut. Din nou sectorul nu este reprezentativ pentru România, întrucât având un export relativ scăzut foarte puține produse se cuprind în această categorie. La graniță cu cadranul următor sunt diverse nemetale brute, pantofi de sport.

În situația în care România ar avea un interes direct în promovarea unor astfel de articole, ar trebui să depună eforturi suplimentare însemnate pentru promovarea schimburilor, care implică o abordare integrată care să țină cont de obstacolele, atât de partea ofertei cât și a cererii.

Cei care rezistă sau câștigătorii pe piețele în declin (dreapta jos): produsele din acest cadran se caracterizează prin exporturi în creștere, o lărgire a cotelor de piață într-o piață mondială în scădere sau care progresaează mai lent decât media.

Din punct de vedere al promovării schimburilor, strategiile de marketing de vârf sunt necesare pentru izolarea rezultatelor comerciale pozitive de declinul global al acestor piețe.

Pentru țara noastră, conform graficului, în această categorie se înscriu majoritatea produselor de export. Este vorba de părți de încălțăminte, confecții din bumbac, încălțăminte, cămăși și bluze din fire sintetice, lemn din conifere, materii prime textile, benzine, minerale bituminoase, nave de transport mărfuri și persoane. Cu această ultimă excepție, produsele aparțin industrie textile-încălțăminte sau extractive, care în majoritatea cazurilor înseamnă export în sistem de prelucrare activă (lohn), la care economia românească nu poate încă renunța.

În general, există o lipsă de adaptare la cerințele piețelor în expansiune și imposibilitatea industriei românești, încă, de a putea participa pe piețe de export dinamice.

Graficul dă, de asemenea, o vedere de ansamblu a diversificării exporturilor: apariția unui sau a unor cercuri relativ mari arată că exporturile sunt foarte concentrate.

3.7. Concluzii finale: Sintetizarea caracteristicilor exporturilor

românești

După 11 ani de la hotărârea luată de România, și anume, trecerea de la o economie centralizată la o economie de piață și de la demararea reformelor în acest sens, se poate face o sinteză, chiar dacă nu atât de amplă, referitoare la caracteristicile activității de comerț exterior, și în special a exporturilor, ca instrument de bază în realizarea reformei economice atât de necesară pentru supraviețuirea României.

Prima apreciere ar pute fi făcută referitor la volumul comerțului exterior al României. Astfel, am putea spune că exporturile românești, și activitatea de comerț exterior pe ansamblul său încep să-și revină, cu toate că cu pași mărunți, după o lungă perioadă de decădere manifestată prin puternicele crize prin care au trecut exporturile în perioada 1991-1993 și apoi în anul 1998, dar fără să atingă înregistrat în 1989.

Cauzele ce au condus la decădere sunt multiple, ele regăsindu-se însă în modul în care s-a conceput reforma economica și s-au aplicat diversele programe de restructurare în aceasta perioada de tranziție. La acestea ar mai trebui adăugate și altele ca dobânzile ridicate la creditele pentru producție în general, inclusiv pentru producția de export; uzura fizica (chiar deteriorarea) și morală a tehnologiei existente, prin nefolosire sau folosire nechibzuită; inexistența resurselor adecvate pentru retehnologizarea necesară obținerii unui grad de calitate și preț competitiv la export; existența, în continuare, a unei piețe subterane care tinde să se dezvolte din cauza unor măsuri administrative (*** – Raportul Guvernului României cu privire la politica sa comercială, 2001).

Pentru o vizualizare mai bună a acestor date, este prezentat și graficul următor:

Fig. 3.5

Evoluția componentelor comerțului exterior românesc

Sursa: Comisia Națională pentru Statistică, 2001

Balanța comercială a României rămâne în continuare deficitară și nici nu sunt semne care să prevadă o evoluție pozitivă spectaculoasă a acesteia, în cazul în care dinamica exporturilor se va situa puțin deasupra dinamicii importurilor și mai ales în cazul în care consumul privat și cel guvernamental vor crește, necesitând mai multe importuri .

Fig 3.6. Evoluția balanței comerciale

Sursa: Comisia Națională pentru Statistică, 2001

Referitor la structura pe produse exporturile României prezintă următoarele caracteristici:

scăderea drastică a exporturilor la produse pentru care România era o prezența activă, chiar o forță, pe piața externa, cuplată cu importuri deosebite, realizate tocmai în acele segmente de piața și produse în care țara noastră era exportatoare

se remarcă ponderea foarte mare la export a produselor din grupa materii prime sau produse cu grad scăzut de prelucrare

reducerea până la anulare a produselor cu înalt grad de prelucrare și, concomitent,

afluxul la import de produse aparținând tuturor grupelor de mărfuri (de la materii prime indispensabile, pana la produse agricole, alimentare și industriale într-o paletă sortimentală foarte largă).

Deși gama de produse “textile, confecții și încălțăminte” deține ponderea cea mai mare în structura pe produse a exporturilor, acestea sunt de fapt exportate în regim lohn, importul temporar al materiilor prime utilizate în producerea acestora , transformând practic aceste exporturi în exporturi de manoperă.

Cauzele ce au condus la aceasta situație sunt multiple, ele regăsindu-se însă în modul în care a fost concepută reforma economică și s-au aplicat diversele programe de restructurare în aceasta perioadă, dar ele se pot sintetiza în doua probleme majore:

industria nu este pregătită pentru a produce sistematic și continuu marfa care este cerută la export. Societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate, nu au nici o garanție pentru a produce marfa de export, atât din punct de vedere al resurselor cât și din cel al piețelor externe.

absența programelor de subvenționare a producției pentru export sau a unor facilitați specifice, după 1993, care sunt aplicate de statele de potențial economic comparabil, angrenate în procese de tranziție și restructurare similare.

O altă caracteristică, care vine să completeze cele prezentate anterior reiese din analizarea avantajelor și dezavantajelor comparative caracteristice pentru comerțul exterior românesc, analiză realizată de către Comisia Națională pentru Statistică

Din datele furnizate rezultă o situație total ineficientă a structurii pe produse și servicii a participării României la diviziunea internațională a muncii. Aceasta se concretizează printr-o o structură pe mărfuri a comerțului exterior total nefavorabilă pentru că avantajele comparative, și așa reduse ca importanță, sunt diminuate de dezavantajele comparative. Cauza este că, România exportă, în principal, produse cu grad scăzut de prelucrare (textile, confecții, încălțăminte, metal, sticlă ), mobilă, lemn brut, ceea ce practic este un export de resurse naturale și manoperă nevalorificat la potențialul său real. Importurile au un volum valoric substanțial mai mare decât exportul și se concretizează în categorii de produse care fie sunt materii prime și semifabricate cu prețuri relativ ridicate, mai ales ca urmare a recentei creșteri a prețului petrolului, fie au un grad ridicat de prelucrare ceea ce se reflectă în prețuri ridicate de achiziție.

În ce privește orientarea geografică a exporturilor românești, acestea sunt ferm orientate către UE, așa cum se poate observa și din graficul de mai sus. Integrarea în UE a fost de mult declarată una dintre prioritățile României, în condițiile existente aceasta ar constitui și un stimul important al exporturilor românești. În ce privește orientarea către celelalte țări dezvoltate, ponderea acestora a rămas relativ stabilă. Îmbucurător este faptul că ponderea țărilor foste CAER a început să crească, pentru al doilea an consecutiv în 2001, existând pe aceste piețe condiții propice desfacerii mărfurilor exportate de către România. Acest fapt este considerat pozitiv și din cauză că în ultimii ani, înainte de 2000, orientarea geografică a exporturilor românești se îngustase în mod simțitor, dintre principalii parteneri ai României, 6 (membrii ai UE) absorbeau aproximativ 53% din exporturile românești, ceea ce făcea ca activitatea de comerț exterior a României să depindă extrem de mult de condițiile de pe piețele respectivilor parteneri.

Concluzii finale

În concluzie, activitatea de comerț exterior a României și în special exporturile deși au înregistrat creșteri constante (uneori chiar spectaculoase, cazul anului 2000) în ultimii ani, cu excepțiile prezentate mai sus, nu au atins încă nivelul din 1989. După cum s-a văzut, pe lângă încurajarea creșterii volumului exporturilor, ar trebui realizate modificări în ce privește structura pe produse a activității de comerț exterior, în sensul creșterii ponderii produselor cu un grad mai ridicat de prelucrare la export, obținându-se astfel venituri mai mari și o mai eficientă utilizare a resurselor și o încurajare a domeniilor românești în care există potențial pentru satisfacerea cererii interne, dar totuși se importă.

Modificări se impun și în orientarea geografică a activității de comerț exterior, o structură diversificată a partenerilor reducând riscurile influențării comerțului exterior și implicit a economiei de către eventualele crize apărute în țările partenere.

România a înregistrat progrese, în unele sectoare chiar excelente performanțe, ținând cont de nivelul de dezvoltare, de căderea masivă a pieței ei tradiționale (a fostelor țări comuniste). Cu toate acestea, specializări în care are avantaje comparative nu sunt dintre cele mai dinamice. Nivele tehnologice actuale sunt greu de susținut pentru ca piețele vestice să fie la fel de deschise pentru mărfurile românești cum este în general economia noastră. Specialiștii au ajuns la un consens de principii, în acest sens, deschiderea comercială, nefiind astfel motorul creșterii și dezvoltării dar care creează condiții ale creșterii impunând obiective clare la nivel micro și macroeconomic. Interesul este prioritar de partea unor țări precum România în a avea acces la rezervorul mondial de cunoștințe, la diversitatea de bunuri, servicii, tehnologii, fără a privi această deschidere ca un joc cu sumă nulă, ci unul cu final pozitiv.

CAPITOLUL IV

POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI

4.1. Contextul intern în care a fost aplicată politica comercială

Anii post-revoluționari au însemnat o perioadă de intense transformări în toate planurile activității economice și sociale. Schimbările politice din România au determinat importante mutații în sfera economică și socială. Guvernele alese și-au propus să accelereze reforma și restructurarea economiei românești, cu accent deosebit pe procesul de privatizare.

Procesul de reformă economică s-a dovedit unul foarte complex, el având incidențe directe asupra restructurării economiei românesti și, în acest context, asupra volumului și structurii ofertei noastre de export. Este de remarcat faptul că, chiar în asemenea condiții, volumul comerțului exterior a crescut continuu, acesta fiind, de altfel, sectorul cel mai dinamic al economiei (*** – Raportul Guvernului României cu privire la politica sa comercială, 2001).

Tabel 4.1

Evoluția principalilor indicatori macroeconomici

Notă: Pentru evoluția PIB, a producției industriale și agricole s-au utilizat indicatori cu baza mobilă.

Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de CNS

Structura pe mărfuri a exporturilor noastre nu s-a modificat semnificativ în anul 1998 față de media anilor precedenti, astfel ca bunurile de capital s-au menținut la același nivel, iar între bunurile intermediare și cele de consum s-a produs un transfer de 4 puncte procentuale în favoarea celor din urmă. Este relevant faptul că bunurile de consum depășesc 40% iar cele intermediare dețin peste 50%, ceea ce oferă imaginea unei economii caracterizate prin tehnologii ineficiente și prin resurse limitate de creștere a exporturilor. Un aspect pozitiv îl reprezintă faptul că materiile prime de bază reprezintă doar 7% din volumul exporturilor; predomină produse cu grad mediu de prelucrare (textile și îmbrăcăminte – 36,4%, produse siderurgice – 15,8%, încălțăminte – 11,1%, mașini și echipamente – 10,2%, în anul 1998)

In anul 1998, structura importului de bunuri relevă dependența economiei românesti de importul de mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport și materii prime energetice, absolut necesare productiei interne, dar și proiectelor de retehnologizare și modernizare a industriei românești.

Faptul că, pe de o parte, unele piețe tradiționale pentru exporturile românesti s-au restrâns, coroborat cu restrângerea producțiilor, iar pe de altă parte, nevoia de a realiza importuri pentru activitatea economică, pentru retehnologizare și modernizare, dar și pentru diversificarea consumului (în condiții în care oferta internă de bunuri de consum nu s-a dezvoltat suficient) au determinat înrautățirea continuă a balanței comerciale (L. Son – Romania’s Commercial Exchanges with Countries from European Union and CEFTA Specialization and Comparative Advantages UVT/FSE Sesiune de Comunicării științifice, Timișoara, 2002).

Tabel 4.2

Evoluția balanței comerciale în perioada 1992-1998 – mil.$-

Nota: Pentru anii 1992-1997 datele sunt definitive, iar pentru 1998, date operative.

Orientarea geografică a schimburilor comerciale a înregistrat o modificare substanțială: majoritatea schimburilor se realizează pe zona Europa, ponderea cea mai importantă având-o Uniunea Europeană. Din analiza evoluției dinamicii schimburilor comerciale cu diferite zone ale lumii (vezi Tabel 3.1), se poate constata preocuparea constantă pentru menținerea unei prezențe active a mărfurilor românești în lume. S-a produs o creștere a volumului exporturilor românești pe majoritatea zonelor de destinație, eventualele fluctuații fiind rezultatul unor influențe conjuncturale internaționale.

In vederea asigurării unui echilibru macro-economic, programul de reformă a vizat următoarele domenii importante:

o politică bugetară severă, cu preocupări pentru o mai bună încasare a sumelor datorate bugetului de stat și limitarea drastică a cheltuielilor;

restructurarea regiilor autonome, în special a celor din domeniul energiei, și transformarea lor în societăți comerciale care să acționeze în condiții concurențiale;

accelerarea procesului de privatizare, prin descentralizarea acestuia și includerea în acesta a domeniilor de telecomunicații și bancar;

reforma instituțională, cu componenta importantă, reforma administrației publice centrale;

aplicarea unor măsuri ferme de limitare a pierderilor generate de unele întreprinderi cu capital de stat;

continuarea politicii comerciale de liberalizare a schimburilor.

4.2. Considerații generale

Perioada care a trecut de la examinarea anterioară a politicii comerciale a României în cadrul GATT (decembrie 1992) a fost densă în evenimente cu incidență directă asupra relatiilor economice internaționale, asupra sistemului multilateral de comert și, fără îndoială, asupra evoluției situației sociale și economice a României.

Finalizarea cu succes a Rundei Uruguay și decizia Conferinței Ministeriale de la Marrakech de a înființa Organizația Mondială a Comerțului au constituit premisele mondializării sistemului multilateral de comerț, care a fost dotat cu reguli, instrumente și discipline transparente și uniforme, privind mecanismele de politici comerciale. Obiectivul stabilit prin acest sistem urmărea dezvoltarea relațiilor comerciale, iar liberalizarea comerțului cu bunuri și servicii asumatăă de membrii OMC, trebuia să aibă impact pozitiv asupra dezvoltării economice.

Rezultatele liberalizării comerțului nu au întârziat să apară: ritmul de creștere al comerțului mondial a devansat în continuare creșterea producției industriale, iar cel mai dinamic sector a fost cel al serviciilor; s-au înregistrat unele progrese privind dinamica economică a țărilor în curs de dezvoltare, acestea majorându-și ponderea în comerțul mondial și înregistrând unele mutații pozitive în structura lor de export.

Totuți, efectele procesului de liberalizare au fost limitate datorită crizelor financiare și economice din diverse zone ale lumii determinând închiderea unor piețe, luarea unor măsuri suplimentare de apărare comercială de către unele state membre OMC, precum și mobilizarea unor resurse bugetare în vederea susținerii exportului mărfurilor pentru care piața s-a redus simțitor.

In aceeasi perioadă, economia și societatea românească s-au aflat în plin proces de continuare și consolidare a trecerii de la un sistem excesiv centralizat către economia de piață, de la un sistem totalitar la unul democratic. Costurilor ridicate ale tranziției li s-a adăugat un mediu internațional nefavorabil structurii existente a comerțului exterior național. Dispariția unor piețe tradiționale pentru exporturile noastre, respectarea embargourilor impuse în relațiile cu țări cu pondere pentru exportul nostru sau de unde trebuiau recuperate datorii acumulate în timp, restrângerea pieței Asiei și apoi a Rusiei, multiplicarea măsurilor de protecție comercială ca urmare a acestor factori de perturbare a pieței internaționale, au avut influențe directe asupra exporturilor României. In acelasi timp, reducerea producției industriale și agricole, insuficienta dezvoltare a sectorului terțiar au afectat oferta de export. In plus, dependența extrem de mare a exporturilor noastre de importuri a determinat accentuarea continuă a dezechilibrului balanței comerciale și de plăți (*** – Raportul Guvernului României cu privire la politica sa comercială, 2001).

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că România a aplicat una dintre cele mai liberale politici comerciale din Europa. Astfel, au fost respectate angajamentele privind nivelul consolidat al taxelor vamale la totalitatea pozițiilor tarifare, nu au fost, practic, utilizate subvenții la exporturi, limitările la import au fost eliminate încă din anul 1992, iar restricționarea exporturilor a fost complet eliminată la începutul anului 1998. In toată această perioadă România nu a luat nici o măsură de apărare comercială în plan multilateral, acceptând concurența ca modalitate de accelerare a restructurării și de creștere a eficienței activității economice.

Decizia de a aplica o asemenea politică comercială a pornit de la necesitatea, pe de o parte, de a folosi în economia românească instrumente și mecanisme conforme cu regulile multilaterale, iar pe de altă parte, de a permite dezvoltarea unei mediu concurențial care să întărească aplicarea acestor reguli. Intregul proces decizional cu privire la politica comercială a avut în vedere necesitatea stringentă de a transforma economia românească într-o economie de piață, de a determina producatorii români să lucreze într-un mediu concurențial, și în acest fel, de a permite ancorarea economiei naționale în procesul de globalizare. In scopul atingerii acestor obiective, s-au realizat transparența politicii comerciale și asigurarea caracterului nediscriminatoriu al măsurilor instituite.

Dacă din punct de vedere teoretic aceasta abordare trebuia să producă numai efecte benefice asupra economiei naționale, realitatea a fost puțin diferită. In condițiile în care statul român nu a avut suficiente resurse financiare pentru a sprijini dezvoltarea și restructurarea sectorială sau nu a utilizat destul de eficient resursele de care a dispus, producătorii interni au trebuit să facă față concurenței unor mărfuri care includeau, fie sprijin intern acordat de statul exportator, fie chiar subvenții directe la export. In acest fel, deși statele exportatoare nu practicau măsuri de subvenționare peste nivelul anagajamentelor din cadrul OMC, o bună parte a exporturilor lor determinau dificultăți importante producătorilor români.

Elementele prezentate anterior ne conduc la aprecierea că politica comerciala a României a trebuit să se desfașoare în condiții puțin favorabile unei abordări de liberalizare a comerțului internațional și de îngrădire, directă sau indirectă, a pieței internaționale.

4.3. Politica comercială a României – factor de evoluție spre

economia de piață

4.3.1. Caracteristici

1. Eliminarea restricțiilor cantitative în calea comerțului

Incepând cu 1 ianuarie 1998, restricțiile sau limitările cantitative reziduale la export au fost complet eliminate. In acest mod, schimburile comerciale ale României nu sunt restricționate prin nici un fel de interdicții sau limitări cantitative. Procesul de liberalizare cantitativă a exporturilor românești a cunoscut o evoluție constantă: numărul mărfurilor interzise temporar la export s-a diminuat continuu, cel al produselor supuse unor restricții cantitative s-a restrâns an de an. Pentru anul 1999, din motive prudențiale, pentru o serie de produse (materii prime, materiale cu un grad redus de prelucrare) s-a menținut măsura unor licențe automate la export, cu scop statistic. Ele vizează resurse ușor epuizabile sau care ar putea pune în pericol echilibrul ecologic. Sunt, de asemenea, în vigoare licențe automate de import, exclusiv pentru mărfuri care pot afecta sănătatea oamenilor, plantelor și a mediului înconjurător.

Acestui regim deosebit de propice dezvoltării relațiilor comerciale ale României i se contrapune, din partea unor state membre OMC, un regim restrictiv care din păcate afecteaza exporturile noastre. Avem în vedere, în special, perpetuarea unor limite de acces a produselor textile românești pentru două destinații importante pentru țara noastră (SUA, Canada). Dacă se ia în considerare faptul că cca. 34% din exporturile românești o reprezintă produsele textile, avem dimensiunea exactă a impactului acestor limitări asupra livrărilor noastre.

2. Tariful vamal de import, principalul instrument de politica comercială

Incepând cu anul 1992, România a pus în aplicare un tarif vamal bazat pe sistemul HS, a cărui nomenclatură a fost armonizată ulterior cu Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene. In momentul de față, România aplică HS 1996 și NC 1998 a U.E. Pe această structură, taxele vamale pentru toate pozițiile tarifare sunt consolidate în OMC. Angajamentele asumate în cadrul OMC pentru domeniul taxelor vamale au fost puse în aplicare în anul 1995, nivelul taxelor vamale aplicat fiind cel consolidat sau inferior acestuia.

Practic, de la data de 1 iulie 1995 Tariful Vamal de import și-a consolidat poziția și rolul de principal instrument de politică comercială și de protecție la frontieră. Având în vedere procesul de liberalizare continuă a comerțului exterior, ca urmare a angajamentelor asumate în OMC, precum și a celor asumate prin formele de integrare regională, pe de o parte, cât și anumite necesități punctuale determinate de procesul de restructurare si/sau de privatizare, pe de altă parte, nivelul taxelor vamale aplicabil pentru fiecare an calendaristic este publicat, asigurând astfel un plus de transparentă și previzibilitate pentru operatorii economici.

3. Alte măsuri de protecție la frontieră

Conform regulilor internaționale, pentru situații în care importurile produc sau amenință cu producerea unor prejudicii importante producătorilor naționali, în afara taxelor vamale de import, pot fi utilizate și alte instrumente de apărare comercială. Legislația actuală, Legea nr.133/1994, permite adoptarea unor asemenea măsuri, în deplină conformitate cu acordurile din cadrul OMC. Până la momentul acestei examinări, România nu a luat nici o măsură de apărare comercială, în plan multilateral. Singurele măsuri de salvgardare luate au vizat relațiile comerciale din cadrul unor forme de integrare regională, cu respectarea prevederilor din aceste acorduri.

Acest climat destul de liberal pentru accesul mărfurilor din import pe piața românească trebuie comparat cu condițiile în care exporturile noastre au acces pe piața mondială. O parte a exporturilor noastre sunt limitate de măsuri de apărare comercială, inițiate cu mulți ani în urmă. Acele măsuri de apărare comercială au stopat, practic, exporturile noastre pe piețele respective, re-examinările ulterioare, în cazurile în care au avut loc, neconducând la eliminarea măsurilor instituite anterior. Avem în vedere cazul unor măsuri antidumping pe piețele SUA, Canadei și Turciei. Pentru cazul exporturilor noastre pentru Egipt și Brazilia, exportatorilor români nu le-au fost oferite cele mai potrivite condiții pentru apărare, astfel încât, deși exportatorii nu au produs, în opinia noastră, prejudicii în sensul prevăzut de Acordul Antidumping, sunt acum supuși unor taxe antidumping.

4. Sistemul de licențe

In perioada de după anul 1990, sistemul de licențe a înregistrat o ameliorare progresivă semnificativă. S-a pornit de la un sistem prin care orice operațiune de comerț exterior era supusț licențelor de export și/sau import; în anul 1992 sistemul a fost relaxat, lista produselor pentru care exista obligativitatea licențelor de export/import fiind substanțial redusă.

In perioada dintre 1993 și 1998 au funcționat restricții cantitative la export, administrate prin licențe de export, în timp ce activitatea de import a fost complet liberalizată. De-a lungul anilor, de la 178 de poziții tarifare interzise la export în anul 1996 s-a ajuns la 155 de poziții în 1997. De la 1 ianuarie 1998, toate interdicțiile și restricțiile cantitative la export au fost eliminate, producându-se astfel un pas important în liberalizarea comerțului exterior.

Mai sunt practicate licențe automate de export sau de import, lista acestora este mult redusă, iar natura licențelor este statistica. In acest mod, practic, nu mai exista nici un fel de restricții în calea exporturilor și importurilor, sistemul de licențe utilizat fiind automat și doar cu rol de monitorizare.

Ca regulă generală, licențele automate de export sau import se obțin de la Ministerul Industriei și Comerțului, fără avizul altor instituții sau organisme. Excepție de la acest principiu fac licențele care vizează sănătatea populației, protecția mediului înconjurator și comercializarea metalelor prețioase, unde se cere avizul Ministerului Sănătății, Ministerului Mediului, respectiv al Băncii Naționale.

5. Politica vamală, componentă a politicii comerciale

Politica vamală este una dintre componentele importante ale politicii comerciale, putând influența schimburile comerciale internaționale. Evoluția sistemului vamal a înregistrat un progres evident: de la prelucrarea manuală a operațiunilor de vămuire s-a ajuns, la mijlocul anului 1998, la acoperirea majoritară a punctelor vamale prin sistemul electronic și la alcătuirea bazei de date statistice necesare activității vamale. Această evoluție a permis continua îmbunatățire a reglementărilor din domeniu, în scopul fluidizării activității vamale, modernizării acesteia și respectării întocmai a angajamentelor internaționale asumate de țara noastră.

Pentru o mai bună reglementare a politicii vamale a fost elaborat Codul Vamal si Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, în deplină conformitate cu prevederile acordurilor corespunzătoare din OMC.

4.3.2. Reglementări specifice de politică comercială adoptate de România în

condițiile trecerii la economia de piață

Procesul de reformă economică declanșat în țara noastră, cu toate imperfecțiunile lui, implică și adoptarea de noi reglementări de politică comercială, caracteristice unei economii în tranziție la economia de piață, și renunțarea la vechile instrumente specifice unei economii supercentralizat planificate.

Pe această linie primul pas trebuia făcut – și el a fost deja înfăptuit – era desfințarea monopolului statului asupra comerțului exterior și odată cu acesta a dispărut și planificarea excesivă, rigidă în comerțul exterior, ca și în întreaga economie.

Începând cu anul 1991, singurele instrumente de reglementare a importurilor și exporturilor utilizate de departamentele de resort au fost proiecțiile de balanță comercială și de plăți externe.

Proiecția de balanță comercială este întocmită de Departamentul Comerțului Exterior prin Direcția Generală a strategiei dezvoltării comerțului exterior, iar cea de-a doua balanță (de plăți externe) este întocmită de către Banca Națională a României. Prin aceste instrumente este prevăzut necesarul de import al economiei pentru a se putea dimensiona, în funcție de acesta, sursele de acoperire prin exporturi sau prin credite externe.

Cele două proiecții de balanță (comercială și de plăți externe) nu au nici o semnificație pentru agenții economici, nu se transmit acestora, ci reprezintă numai o modalitate de supraveghere economică pentru ca și guvernul să poată stimula agenții economici în vederea realizării unui anumit volum al exporturilor în vederea acoperirii într-o cât mai mare măsură a importurilor necesare și pentru a realiza un echilibru al balanței de plăți externe. De aici rezultă că, față de trecut, importul și exportul sunt determinate de opțiunea economică și comercială a agenților economici.

1. Politica vamală

Tariful vamal de import adoptat de România prin decretul Consiliului de Stat nr. 395/2 decembrie 1976 și care a intrat efectiv în vigoare la 1 ianuarie 1977 a rămas în funcțiune și în anul 1990; prin Hotărârea Guvernului României nr. 1194/12 noiembrie 1990 i-au fost aduse anumite modificări, în condițiile liberalizării prețurilor, și cu aceste modificări el a funcționat în tot cursul anului 1991. Era nevoie de aceste modificări și precizări pentru ca tariful vamal să devină efectiv și să se aplice tuturor agenților economici, indiferent de forma de proprietate și la toate produsele care făceau obiectul importurilor (cu anumite excepții reglementate prin Hotărârea Guvernului).

Aceste precizări aveau în vedere și formarea corectă a prețurilor liberalizate pentru mărfurile provenite din import, toți agenții economici fiind obligați să ia efectiv în calcul taxele vamale.

Între timp, organele de resort din țară (Ministerul Finanțelor și Ministerul Comerțului) au elaborat și pus în aplicare, începând de la 1 ianuarie 1992 un nou tarif vamal, în baza convenției vamale din 1983 privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor.

Politica comercială netarifară

În ce privește utilizarea instrumentelor de politică comercială netarifară, țara noastră și-a onorat angajamentele asumate în cadrul OMC. România a trecut la liberalizarea importului și exportului mărfurilor dar acestea sunt supuse licențelor de import și export automate, folosite numai în scopuri statistice, cu unele excepții:

importuri din fondul valutar al statului,

operațiuni de clearing, barter, etc.,

operațiuni complexe,

licențe

know-how ș.a.

Departamentul Comerțului Exterior realizează eliberarea licențelor de import și export pentru: importurile supuse controlului; ajutoare economice din străinătate; contingente tarifare; limitări cantitative de către alte țări; supravegheri etc. sau pentru anumite operațiuni: clearing, barter, recuperare a creanțelor prin importuri, credite acordate sau primite la nivel guvernamental, compensări, etc.

Există și alte măsuri de politică comercială netarifară, Ministerul Comerțului putând stabili:

contingente de export,

restricții cantitative la import,

lista mărfurilor neadmise temporar la export, etc.

Hotărârea de Guvern din 1 mai 1992 privind regimul licențelor de export și import cuprinde o serie de prevederi asupra acestor licențe, precum și interdicții la export:

arme, muniții, produse explozibile și toxice,

substanțe stupefiante și psihotrofice,

echipament militar,

medicamente, aparatură medicală, materiale tehnico-sanitare,

bunuri ale patrimoniului național,

metale și pietre prețioase, cu excepții prevăzute de lege;

În ce privește importul interdicțiile vizează aceleași categorii de produse, înscrisuri sau tipărituri care nu sunt admise de lege.

Pentru protejarea producătorilor și consumatorilor interni, România mai poate folosi:

taxe antidumping, pentru neutralizarea și /sau interzicerea practicării unor prețuri de dumping la produsele importate;

taxe compensatorii, pentru neutralizarea oricăror subvenții acordate direct sau indirect în țara de origine sau exportatoare pentru producerea, exportul sau transportul unor produse;

taxe de salvgardare, pentru evitarea unor importuri în cantități atât de mari și în condiții care ar putea să amenințe sau să prejudicieze producătorii naționali.

4.4. Modificări în cadrul juridic al comerțului exterior românesc

Cadrul juridic al relațiilor comerciale românești s-a schimbat, în mod esențial, din 1989 încoace. Nu putem face o prezentare și implicit o analiză a exporturilor românești fără a preciza și detalia nu foarte amănunțit caracteristicile noului cadru juridic al comerțului exterior românesc. S-au creat, astfel, toate condițiile de compatibilitate între conceptul și instituția economiei naționale cu cele ale mediului economic extern. Din iunie 1993 s-a renunțat la politica de subvenții, s-a liberalizat politica ratei de schimb, s-a mărit extrem de mult ponderea sectorului privat în activitatea de comerț exterior.

Măsurile adoptate pentru realizarea reformei în comerțul exterior au vizat: asigurarea stabilității economice; stimularea reformei în celelalte sectoare economice; demonopolizarea și liberalizarea comerțului; stimularea exportului; asigurarea protecției efective a producătorilor și consumatorilor interni; stimularea procesului de privatizare în activitatea de comerț exterior; integrarea în structurile europene și dezvoltarea relațiilor economice cu celelalte state (N. Sută, D-ru Miron – Comerț internațional și politici comerciale, Ed. Expert, București, 2001).

4.4.1. Acorduri semnate de România

Încă din ianuarie 1990, România a recunoscut, de drept, Comunitatea economică europeană, acreditând un ambasador pe lângă organele comunitare de la Bruxelles. Apoi, a negociat primul Acord comercial global cu aceasta, acord care a intrat in vigoare la 1 mai 1991. Ulterior România a negociat cu CEE si statele membre un acord de asociere, o dată cu care s-a elaborat și adoptat și un Acord interimar, care a intrat in vigoare la 1 mai 1993. Acordul de asociere cu Comunitățile Europene, după ratificarea lui de către România, de către cele 12 state membre și de către Parlamentul European, a intrat in vigoare efectiv la 1 februarie 1995. Acest acord va pregăti condițiile aderării României.

O atenție sporită a acordat România și relațiilor comerciale cu țările AELS cu care a semnat, în decembrie 1991, o Declarație comună, care a creat cadrul juridic necesar în vederea intensificării raporturilor comerciale și de cooperare economică cu această grupare. Ulterior, a fost semnat un acord intre statele AELS și România (10 decembrie 1992), care a pus bazele unei zone de liber schimb cu acestea și care a intrat în vigoare la 1 mai 1993.

România nu a pus pe plan secundar nici relațiile cu celelalte state dezvoltate (SUA, Canada, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Republica Sud-Africană) sau cu țările în curs de dezvoltare și în primul rând cu cele industrializate.

Dorind să dezvolte în continuare relațiile economice cu SUA, Ministerul Afacerilor Externe a fost împuternicit să declare nulă Declarația din 29 februarie 1988 unilaterală, a vechiului regim, prin care se renunța la acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate României.

România a considerat că, după înlăturarea regimului comunist de la putere, au fost create condițiile pentru ca între cele două națiuni să se desfășoare schimburile comerciale în baza clauzei națiunii celei mai favorizate, așa cum a fost ea prevăzută în acordul încheiat cu SUA în 1975 și în virtutea angajamentelor decurgând din participarea celor două țări ca membre cu drepturi depline la GATT. Dar SUA nu a acceptat să redea României clauza în acest context.

Ulterior, România a negociat și încheiat cu SUA un nou acord comercial, care prevede acordarea reciprocă a clauzei națiunii celei mai favorizate, acord semnat la București în 2 aprilie 1992. El urma să intre în vigoare după ratificarea de către parlamentele celor două țări, și acest lucru s-a produs abia în noiembrie 1993. De la această dată, România a început să beneficieze de clauza națiunii celei mai favorizate din partea SUA, iar din 1994 și de schema americană de preferințe vamale. În mai 1992 a mai fost semnat, tot la București, Acordul româno-american privind garantarea reciprocă a investițiilor.

0 mare atenție a acordat și continuă să acorde România așezării pe baze noi a relațiilor cu țările din fostul bloc sovietic și, în primul rând cu cele din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care au apărut după destrămarea imperiului sovietic. Această atenție este justificată atât în plan economic, cât si în plan politic, dat fiind faptul că, cel puțin cu o parte din aceste state, vor trebui derulate în continuare o serie de convenții și acorduri de specializare și cooperare în producție, negociate încă din timpul existenței CAER. Aceste țări, și în special Federația rusă și Ucraina, au fost și vor fi furnizoare de petrol, gaze naturale, electricitate, minereuri feroase și neferoase, cărbuni etc. și importatoare de produse industriale și agricole românești.

De aceea, România a pus și continuă să pună bazele unui nou cadru juridic cu aceste state, chiar dacă ponderea lor în comerțul nostru exterior a înregistrat o scădere relativ însemnată, de la circa 50% în 1984 la circa 20% în 1995-1996. Într-o perioadă de timp nu prea îndepărtată se speră într-o redresare a legăturilor cu aceste țări, redresarea depinzând însă nu numai de România, ci și de ieșirea din criză a acestor țări, care probabil, va mai dura.

De asemenea, România a militat pentru reînnoirea cadrului juridic al relațiilor comerciale și de cooperare cu celelalte state vecine, foste membre ale caer (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria etc.). Cu Cehia și Slovacia, tara noastră a negociat și acorduri de liber-schimb, care au intrat efectiv în vigoare de la 1 ianuarie 1995. Au început negocierile pentru noi acorduri de liber schimb cu Ungaria, Polonia, Slovenia, Turcia, Cipru și Malta și pentru intrarea în CEFTA.

Acordul de liber schimb încheiat de România cu CEFTA a fost semnat la 12 aprilie 1997, la București, și a intrat în vigoare în iulie 1997. Tot în aprilie .1997 a fost semnat la Ankara și acordul de liber schimb cu Turcia, acord care a intrat în vigoare la 1 februarie 1998. Ca urmare, și relațiile comerciale cu aceste vor înregistra progrese mai substanțiale. Din păcate, blocada împotriva Iugoslaviei a dereglat relațiile noastre comerciale și de cooperare cu această țară, dar încetând blocada, o dată cu încheierea acordurilor de pace din această zonă (1995), există toate condițiile pentru o dezvoltare rapidă a legăturilor comerciale cu țările din spațiul ex-iugoslav.

În cadrul CEFTA, țările membre, printre care și România au semnat Protocolul adițional Nr. 8 asupra ultimei versiuni a cumulației pan-europene a originii bunurilor și România a integrat cu succes amendamente din aceasta în legislația internă.

In ce privește acordurile de comerț liber, negocierile au continuat cu Lituania. O primă rundă de negocieri au fost purtate cu Israelul. Negocieri similare se duc cu Lituania și Estonia, iar consultații de recunoaștere se poartă cu Egipt, Maroc și FYROM.

Un loc aparte în relațiile noastre economice îl ocupă Republica Moldova, cu care România colaborează pe multiple planuri. S-a negociat un acord comercial cu această țară. România a militat și militează pe linia creării între cele două țări vecine a unei zone de liber schimb. Totodată, Guvernul României a acordat Moldovei și importante credite pentru livrarea unor bunuri de strictă necesitate. Intrarea Moldovei în CSI și semnarea acordurilor menite să pună bazele unei comunități economice a acestor state va influența, probabil, relațiile de colaborare dintre România și Republica Moldova.

4.4.2. Politica vamală

Începând cu 1 ianuarie 1992 a intrat în vigoare un nou Tarif Vamal, în baza Convenției vamale din 1983 privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor. Tariful vamal de import intrat în vigoare la 1 ianuarie 1977 rămăsese în funcțiune și în 1990, fiindu-i aduse unele modificări în 12 noiembrie 1990.

Acest tarif se aplică la toate mărfurile care fac obiectul importurilor, iar pentru cele din țările cu care se mențin relații comerciale pe baza unor convenții se aplică prevederile din aceste înțelegeri. Taxele vamale sunt percepute ad-valorem la valoarea în vamă a mărfurilor importate, se varsă apoi la bugetul administrației de stat centrale.

Se precizează de asemenea și bunurile scutite de taxele vamale de import. Clasificarea bunurilor se face potrivit Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles, iar operațiunile de primire temporară a mărfurilor pot fi efectuate numai cu garantarea plății taxelor vamale.

Intrarea în vigoare a noului tarif vamal a fost reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 673/15.09.1991 privind tariful vamal de import al României, și pe care îl voi prezenta succint în continuare.

Noul tarif vamal al României se aplică la toate mărfurile care fac obiectul importurilor. La importurile din țările cu care se mențin relații comerciale pe baza unor convenții sau înțelegeri internaționale, aplicarea taxelor vamale se va face potrivit prevederilor acestora. Taxele vamale prevăzute în triful vamal de import al României sunt percepute ad-valorem (în procente) și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate, vârsându-se la bugetul administrației centrale de stat.

Hotărârea precizează că sunt scutite de taxele vamale de import următoarele categorii de bunuri:

Bunurile dobândite prin succesiuni testamentare, dovedite pe baza unor documente oficiale;

Ajutoarele și donațiile cu caracter socuial, umanitar, cultural, sportiv, didactic, primite de asociații sau organizații cu caracter umanitar și cultural, ministere sau alte organe ale administrației publice, sindicate și partide politice, organizații de cult, federații, asociații sau cluburi sportive, istituții de învățământ, fără a fi destinate sau folosite pentru subvenționarea campaniei electorale sau a unor activități ce pot constitui amenințări la siguranța națională;

Materiale pentru probe, experimentări sau cercetări;

Bunurile străine ce devin, potrivit legii, proprietatea statului;

Mostrele fără valoare comercială, materiale publicitare, de reclamă și documentare.

Pentru ca aceste bunuri să fie scutite de taxe vamale trebuie îndeplinite următoarele condiții:

să fie trimise de expeditor către destinatar fără nici un fel de obligații de plată;

să nu facă obiectul comercializării ulterioare;

să nu fie utilizate pentru prestații către terți, aducătoare de venituri;

să fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice și înregistrate în evidența contabilă proprie.

Dacă bunurilor de mai sus, scutite de la plata taxelor vamale, li se schimbă destinația, atunci destinatarii sunt obligați să îndeplinească formele legale privind regimul importurilor, adică să achite taxele vamale de import calculate la valoarea în vamă din momentul intrării în țară a bunurilor.

De asemenea, Hotărârea mai prevede că mai sunt scutite de la plata taxelor vamale de import și următoarele categorii de bunuri:

bunurile de origine română;

bunurile care au fost reparate sau înlocuite de partenerii externi, în perioada de garanție;

bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate.

Cât privește valoarea în vamă pentru mărfurile importate, Hotărârea 673/15.09.1991 prevede că ea se calculează pe baza prețului de import, transformat în lei la un curs de schimb stabilit și comunicat periodic de către BNR, la care se adaugă: cheltuielile de încărcare, de descărcare și de manipulare conexe transportului mărfurilor importate, achitate pe parcurs extern, costul asigurării, precum și orice alte cheltuieli pe parcurs extern.

România, fiind membră GATT, respectă prevederile articolului VII din Acordul General, precum și cele ale Codului vamal adoptat la Runda Tokyo (1979) la care a aderat, în ceea ce privește metodologia de evaluare a mărfurilor supuse impunerii vamale.

Verificarea încadrării tarifare, a calculelor taxelor vamale înscrise în declarație de către importator, precum și încasarea acestora se efectuează de către organele vamale în momentul îndeplinirii fomalităților de vămuire. Mărfurile se consideră introduse legal în țară, pe baza liberului de vamă ce se acordă în scris, după îndeplinirea condițiilor și efectuarea formalităților de vămuire, inclusiv încasarea taxelor vamale de import.

Operațiunile de primire temporară a mărfurilor din străinătate pot fi efectuate numai cu garantarea plății taxelor vamale, iar aceasta se face de către importator prin depunerea la unitatea vamală a unei sume bănești egală cu cuantumul taxelor vamale aferente bunurilor.

În sfârșit, Hotărârea prevede că Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Comerțului și Industriilor, poate aproba taxe reduse sau exceptări de la plata taxelor vamale. În aceleași condiții pot fi instituite suprataxe vamale de import, cu caracter temporar, în cazul în care, anumite importuri, prin cantitățile sau condițiile de realizare, produc sau amenință cu producerea unui prejudiciu grav producătorilor interni ai unor produse similare sau produse direct concurente. Aceste suprataxe se vor aplica până la eliminarea influențelor negative avute în vedere la instituirea lor.

În afara acestor prevederi mai importante din Hotărârea Guvernului nr. 673/15.09.1991, mai trebuie subliniate două idei cu privire la noul tarif amal de import al României și anume:

– clasificarea mărfurilor în acest tarif se face potrivit Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles; încadrarea mărfurilor în nomenclatura folosită pentru tariful vamal de import se determină în conformitate cu Regulile generale pentru încadrarea în nomenclatura vamală, precum și cele de stabilire a originii mărfurilor (Anexa 2 la H.G. 673/15.09.1991);

– noul tarif vamal spre deosebire de cel abrogata avut inițial trei coloane de taxe vamale: prima coloană cuprindea taxele vamale convenționale pe care România le aplică la importurile în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate; a doua coloană cuprindea taxe vamale preferențiale, pe care România le aplică în relațiile comerciale cu țările semnatare ale Acordului privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale (SGPC), iar a treia coloană cuprindea tot taxe vamale preferențiale pe care România le aplică în relațiile comerciale cu țările semnatare ale Protocolului celor 16, România fiind parte la ambele aranjamente prferențiale.

Noul tarif vamal de import al României a fost și este apreciat ca fiind unul dintre cele mai importante instrumente de politică comercială, specific economiilor de piață. El va acționa ca un instrument menit să sprijine procesul de reformă economică din țara noastră în tranziția către economia de piață și îndeplinește mai multe funcții.

În primul rând, el este unul dintre instrumentele de politică comercială prin care economia românească este racordată la economia mondială. În al doilea rând, el este un instrument de protecție admis chiar de către GATT, permițând statului român să protejeze anumite ramuri sau sectoare de importanță economică sau strategică deosebită. În al treilea rând, el îndeplinește și o funcție fiscală, taxele vamale încasate fiind o sursă de venituri la bugetul statului. În sfârșit, el este și un instrument de negociere bi sau multilaterală prin care se pot obține concesii de ordin tarifar care să favorizeze exporturile. Realizarea acestor funcții depinde însă și de celor care vor fi chemați să-l folosească efectiv în practică.

În cursul anului 1997 a fost adoptat de către Parlamentul României un nou Cod Vamal (Legea nr. 14/24 iulie 1997), care a intrat efectiv în vigoare la 1 octombrie 1997. Ulterior, a fost adoptat și a intrat în vigoare și un nou Regulament vamal, completându-se setul de reglementări din domeniul politicii vamale.

În martie 1993 a fost adoptată o nouă Hotărâre de Guvern nr. 120/29.031993 referitoare la Tariful vamal de import al României intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992 și care prevede:

Articol unic: Începând de la data de 1 mai 1993, clasificarea mărfurilor în tariful vamal de import al României, menționat în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 673/1991, se detaliază de la 6 la 8 cifre, taxele vamale transpunându-se automat de la fiecare poziție de 6 cifre la toate pozițiile de 8 cifre în care acestea se detaliază conform anexei.

Cu acest prilej, a fost elaborat un nou Ghid de utilizare a tarifului vamal de import care cuprinde:

– Prevederi legate de tariful vamal de import al României (HG 673/15.09.1991 – în vigoare; HG 120/29.03.1993 – în vigoare).

– Reguli de interpretare a Nomenclaturii Sistemului Armonozat; – reguli generale de stabilire a asigurării bunurilor;

Acorduri multilaterale și regionale de comerț încheiate de România, cu implicații asupra tarifului nostru vamal, cum sunt:

– Acordul European și Acordul Interimar încheiate cu Comunitățile Europene;

– Acordul de comerț liber încheiat cu țările membre ale AELS;

– Acordul privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale între țările în curs de dezvoltare (SGPC);

– Protocolul privind preferințele comerciale între țările în curs de dezvoltare (Protocolul celor 16);

– Acordul privind comerțul cu avioane civile;

– Evaluarea în vamă a mărfurilor;

– Descrerea detaliată a coloanelor Ghidului de aplicare a tarifului vamal de import.

Tariful vamal de import în vigoare de la 1 mai 1993 a avut 97 de capitole și 21 de secțiuni. El a avut, de asemenea, 5 coloane de taxe vamale de import.

Printr-o nouă Hotărâre de Guvern, în 1995, a fost revizuit și adoptat un nou tarif vamal de import, care prevede taxele vamale pe perioada 1995-2004, luându-se în considerare diversele acorduri sau aranjamente la care România a fost sau a devenit parte.

Astfel, în 1995 a intrat în vigoare un nou Tarif Vamal de import, care cuprinde taxele vamale pe perioada 1995-2004, luându-se în considerare diversele acorduri sau aranjamente la care România a fost sau a devenit parte (acorduri de liber schimb cu Ungaria, Polonia, Slovenia, CEFTA, Turcia care au intrat în vigoare în anul 1997).

România trebuie să-și alinieze tarifele cu cele ale Comunității. Tarifele aplicate de România în prezent sunt, în medie:

19,3% pentru toate produsele,

32,8% pentru produsele agricole,

21,4% pentru produsele din pește

15,6% pentru produsele industriale.

Comparativ cu cele ale CE, tarifele Comunității sunt de 5,3% pentru toate produsele, 9,4 pentru produsele agricole, 12,4% pentru produsele de pescărie și 4,2% pentru produsele industriale.

Totodată, a fost elaborat și pus în aplicare și un nou Ghid de utilizare a tarifului vamal de import al României în iunie 1995, care cuprinde 7 coloane: prima coloană cuprinde taxe vamale de import (convenționale); a doua coloană cuprinde taxa vamală care se percepe în anul 1995 (tot convențională); a treia coloană cuprinde taxe vamale care se percep la importurile din Uniunea Europeană; a patra coloană cuprinde taxe vamale care se percep la importurile din țările membre AELS; a cincea coloană cuprinde taxe vamale care se percep la importurile care provin din Cehia și Slovacia cu care s-au încheiat acorduri de liber-schimb; a șasea coloană cuprinde taxe vamale care se percep în relațiile cu țările semnatare ale Acordului privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale (SGPC); ultima coloană cuprinde taxe vamale care se aplică în relațiile comerciale cu țările semnatare ale Protocolului celor 16.

O dată cu semnarea de noi acorduri de liber schimb cu Ungaria, Polonia, Slovenia și ceci inclusiv cu EFTA, precum și cu Turcia, în prima parte a anului 1997, au apărut noi coloane de taxa vamale preferențiale în tariful vamal românesc. Acest acorduri au intrat în vigoare în a doua parte a anului 1997.

Acest tarif vamal este apreciat ca fiind unul dintre cele mai importante instrumente de politică comercială, specific economiilor de piață, menit să sprijine procesul de reformă economică din România în tranziția spre economia de piață, permițând statului român să protejeze anumite ramuri și sectoare de activitate, având funcții fiscale, un instrument de negociere bilaterală și multilaterală prin care se pot obține concesii de ordin tarifar care să favorizeze și exporturile (N. Sută în Cadrul multilateral al comerțului internațional, Ed. Economică, București, 2000).

4.4.3. Politica comercială netarifară

Fiind membră GATT și participând la negocierile de la Runda Uruguay, România a ratificat Actul final al acesteia și a devenit, de la 1 ianuarie 1995 membru originar al OMC.

În domeniul netarifar au fost adoptate în cursul anului 1991 două Hotărâri ale Guvernului, prima fiind abrogată de a doua, așa încât, în continuare voi face referire numai la conținutul Hotărârii Guvernului nr. 472/6.07.1991 (Regimul de import și de export al României). Această hotărâre, care a intrat efectiv în vigoare în luna iulie 1991, cuprinde câteva prevederi mai importante, pe care le voi prezenta în continuare.

În România, importul mărfurilor este liberalizat, fiind supus licențelor de import automate, folosite numai pentru scopuri statistice. Fac excepție de la liberalizare: importurile din fondul valutar al statului, importurile în cadrul unor operațiuni legate de clearing, de barter și lucrări de construcții montaj, impoturile rezultate din înțelegerile guvernamentale.

Ministerul Comerțului, la cererea Băncii Naționale a României, poate institui restricții cantitative la import, când apare riscul iminent al unui dezechilibru al balanței de plăți externe sau în scopul creării unor rezerve valutare normale, cu respectarea procedurii stabilite de Acordul General pentru Tarife și Comerț.

Exportul mărfurilor în România este, de asemenea, liberalizat și este supus licențelor de export automate, folosite numai în scopuri statistice. Fac excepție de la liberalizare: exportul de mărfuri contingentate sau supuse unor restricții cantitative în țările de destinație, exportul în cadrul unor operațiuni legate de clearing și de barter; livrările de instalații complexe, lucrările de construcții-montaj și aprovizionările navelor străine; exportul de licențe și know-how; exporturile pe credit aprobate de Guvernul României.

Ministerul Comerțului stabilește contingentele de export, precum și lista mărfurilor neadmise temporar la export, în scopul protejării resurselor necesare pentru realizarea producției interne și pentru asigurarea consumului populației.

În cazul în care, ca urmare a evoluției exportului, apare riscul de prejudiciere a realizării producției interne sau al neasigurării consumului populației, la propunerea fundamentată a agenților economici, Ministerul Comerțului poate institui noi contingente sau restricții la export.

Hotărârea mai prevede că eliberarea licențelor de import sau export precum și administrarea contiingentelor se realizează de către Departamentul Comerțului Exterior din cadrul Ministerului Comerțului. La eliberarea licențelor, Departamentul Comerțului Exterior poate solicita exportatorilor de mărfuri, produse de alți agenți economici, o atestatre din care să rezulte că aceștia vor pune la dispoziția solicitantului marfa, în cantitatea înscrisă în cerere. Totodată, Ministerul Comerțului stabilește și controlează regimul importurilor de mărfuri care vizează sănătatea publică și protecția mediului înconjurător, precum și exportul de mărfuri subvenționate de stat în lei și/ sau în valută.

Licențele de import și de export se eliberează potrivit Hotărârii Guvernului în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii de licență. Licențele de import sau export pentru mărfurile contingentate se eliberează cu valabilitate limitată, pentru a se evita blocarea contingentelor de către agenții economici care nu realizează operațiunile respective. Respingerea cererilor de import sau export de către Ministerul Comerțului se face motivat.

La 1 mai 1992 a intrat în vigoare o nouă Hotărâre a Guvernului (nr. 215/ 1992) privind regimul licențelor de export și import al României, precum și Ordinul Ministerului Comerțului nr. 62/1992 (privind regimul licențelor de import și export) care anulează o parte din reglementările anterioare și care conțin următoarele prevederi mai importante:

1. Exportul și importul de mărfuri din și în interiorul teritoriului vamal al României sunt liberalizate, nefiind supuse licențelor de export, respectiv de import; cu alte cuvinte, se renunță la sistemul licențelor automate.

2. Se mențin, în schimb, licențele neautomate atât la import, cât și la export, pentru următoarele categorii de mărfuri:

contingentate

supuse regimului de control al exportului și importuluui (anexa 1)

temporar neadmise la export, dar care rezultă din operațiunile în lohn și processing (prelucrare)

operațiuni comerciale cu decontare în conturi de clearing, barter sau cooperare convenite pe baza acordurilor guvernamentale încheiate de România cu țările cuprinse în anexa nr. 2

operațiuni de recuperare a creanțelor externe ale României din țările cuprinse în anexa nr. 3

operațiuni ce se realizează în baza unor credite acordate sau contractate la nivel guvernamental

operațiuni legate de export import încheiate la nivel de agenți economici.

3. Sunt și rămân interzise la export și import mărfurile cuprinse în anexa nr. 4 la ordinul M.C., interdicții la import și export.

Sunt interzise la export:

arme și muniții, cu excepția celor autorizate de lege

produse explozibile și toxice, cu excepția celor autorizate de lege

substanțe stupefiante și psihotrofe, cu excepția celor autorizate de lege

echipament militar, cu excepția celui autorizat de lege

medicamente, aparatură medicală și materiale tehnico-sanitare neautorizate de Ministerul Sănătății;

bunuri care fac parte din patrimoniul cultural național, cu excepția celor autorizate de lege pentru a fi scoase temporar

metale prețioase, pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea, cu excepția celor autorizate de lege.

Sunt interzise la import:

arme și muniții, cu excepția celor autorizate de lege

produse explozibile și toxice, cu excepția celor autorizate de lege

substanțe stupefiante și psihotrofe, cu excepția celor autorizate de lege

echipament militar, cu excepția celui autorizat de lege

medicamente, aparatură medicală și materiale tehnico-sanitare neautorizate de Ministerul Sănătății;

înscrisuri, tipărituri și imprimări de orice fel, care nu sunt admise de lege.

4. Licențele de import și export pentru mărfurile supuse restricțiilor cantitative se eliberează pe o perioadă care să evite blocarea utilizării contingentelor respective.

În ianuarie 1996 a fost pus în aplicare Ordinul Ministerului Comerțului nr. 6/1996 privind regimul licențelor de export și import.

Ministerul Comerțului, prin Direcția de licențe și politică vamală din cadrul Direcției generale pentru strategie și politică comercială, eliberează licențe de import pentru următoarele categorii de mărfuri:

– supuse regimului de control al importului

– primite din străinătate ca ajutoare economice inclusive servicii

– care fac obiectul unor coontingente tarifare instituite prin Hotărâri ale Guvernului României

– care sunt supuse regimului licențelor de import automate.

De asemenea, Ministerul Comerțului eliberează licențe de export pentru următoarele categorii de mărfuri:

– supuse unor restricții cantitative la export mărfuri contingentate, care se stabilesc periodic prin ordin al Ministerului Comerțului

– supuse, de către anumite țări, unor limitări cantitative la importul din România ((N. Sută în Cadrul multilateral al comerțului internațional, Ed. Economică, București, 2000).

România a continuat să facă progrese privind alinierea sa cu politica comercială a UE. O ordonanță de guvern din octombrie 1999 a aliniat legislația României cu regimul comunitar pentru controlul exporturilor de bunuri și tehnologie. O decizie de guvern privind listele pentru bunuri de consum și tehnologie sensibile a fost adoptată în ianuarie 2000. O decizie de guvern a stabilit lista pentru controlul exporturilor și importurilor de bunuri de consum și lista pentru controlul armelor și munițiilor. Aceste liste sunt identice cu cele folosite de CE. În linii foarte mari, politica comercială a României este în acord cu cea a UE, iar progrese în liberalizarea comerțului au fost fixate prin angajamente obligatorii cu OMC și prin acorduri regionale. România și-a onorat angajamentele sale cu OMC (N. Sută în Cadrul multilateral al comerțului internațional, Ed. Economică, București, 2000).

Uniunea Europeană și România au stabilit un cadru de cooperare privind problemele OMC, ambele la nivel ministerial și de departament. România a sprijinit politicile și pozițiile Uniunii Europeane în cadrul OMC. România este de acord cu Uniunea Europeană asupra necesității de a lansa o rundă de comerț comprehensivă cât de curând posibil și că rezultatele vor fi mai puțin substanțiale în absența sa.

Privind Acordul OMC asupra textilelor și articolelor de îmbrăcăminte (ATC), România trebuie să utilizeze stagiul al treilea al integrării în ATC pentru alinierea programelor sale de integrare cu cele ale CE, evitând integrarea produselor neacceptate încă de CE.

O coordonare viitoare și o strânsă cooperare este necesară pentru a consolida adaptarea listei de angajamente ale României în GATS cu angajamentele CE și scutirile CE pentru națiunea cea mai favorizată.

Ca urmare, ea va transpune în legislația națională conținutul tuturor acordurilor la care aceasta este parte, ele vizând politica comercială pe care țara noastră va trebui să o promoveze în noile condiții.

Țări participante la acordul privind SGPC cu care România aplică taxe vamale preferențiale: Algeria, Argentina, Bangladesh, Benin, Bolivia, Brazilia, Camerun, Chile, Cuba, Ecuador, Egipt, Filipine, Ghana, Guineea, Guyana, India, Indonezia, Iran, Irak, Libia, Malaezia, Mexic, Mozambic, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Peru, R. Coreea, R.P.D. Coreeană, Singapore, Sri Lanka, Sudan, Tanzania, Thailanda, Trinidad-Tobago, Tunisia, Vietnam, Zimbabwe, Iugoslavia.

Lista țărilor membre ale Protocolului celor 16: Bangladesh, Brazilia, Chile, Egipt, Israel, Mexic, Pakistan, Peru, R. Coreea, România, Turcia, Tunisia, Uruguay, Iugoslavia.

4.4.4. Integrarea regională, ca formă de dezvoltare și aplicare a regulilor

multilaterale

Unul dintre obiectivele prioritare ale întregii politici de dupa anul 1990 îl constituie participarea tot mai activă a României la cooperarea regionalăa și subregională în Europa, având ca o componentă deosebit de importantă, integrarea economică europeană. Procesul a demarat prin încheierea Acordului de Asociere la Uniunea Europeana, aplicat ca acord interimar, de la data de 1 mai 1993. De la aceeași dată, a fost aplicat și Acordul de comerț liber cu statele membre AELS (Miron D-ru – Economia Integrării Europene, Ed. Poli ASE București, 1998).

Acordul de Asociere vizează integrarea economică europeană a țării noastre și are în structură: liberalizarea comerțului cu mărfuri, reglementări privind comerțul cu servicii, reguli cu aplicabilitate generală, aspecte ale dialogului politic și social-economic. In ceea ce privește liberalizarea comerțului cu bunuri, Acordul vizează crearea unei zone de comerț liber, pentru produse industriale și continua liberalizare, ca urmare a negocierilor, pentru comerțul cu produse agricole.

Principiile de bază ale asocierii constau în:

realizarea graduală, pe bază asimetrică, a unei zone de comerț liber pentru produsele industriale, în care scop, UE a eliminat, de la intrarea în vigoare a Acordului, taxele vamale de import la majoritatea produselor; România s-a angajat la eliminarea graduală a taxelor vamale conform unui calendar care prevede reduceri progresive la fiecare trei-cinci ani și eliminarea tuturor taxelor vamale în anul 2002;

eliminarea reciproca a restricțiilor cantitative la importul de produse industriale, de la intrarea în vigoare a Acordului;

eliminarea restricțiilor cantitative la export: UE a eliminat aceste restricții de la intrarea în vigoare a Acordului, iar România a terminat procesul de liberalizare la 1 ianuarie 1998 (conform calendarului convenit prin Acord);

convenirea unor concesii la unele produse agricole de interes pentru exportul fiecarei părți;

continuarea procesului de liberalizare a comerțului cu produse agricole, prin negocieri comerciale.

O componentă importantă a procesului de integrare europeană o reprezintă preluarea acquis-ului comunitar, ceea ce va determina, acolo unde se impune, completarea sau modificarea legislației nationale, în deplina conformitate cu regulile multilaterale.

Astfel, putem spune că, politica României de integrare economică europeană vine să completeze procesul de participare a țării noastre la sistemul multilateral de comerț: pe de o parte, liberalizarea relațiilor comerciale în plan regional constituie o pregătire a participării la accelerarea liberalizării multilaterale, iar pe de altă parte, respectarea regulilor stabilite pentru comerțul în plan regional – având în vedere deplina lor conformitate cu regulile multilaterale – consacră o modalitate de întărire a regulilor convenite în cadrul OMC. Totodată, textul Acordului de asociere, ca de altfel al tuturor acordurilor de comerț liber încheiate de România, conferă prevalența legală a regulilor convenite în cadrul GATT și OMC.

Apreciem că funcționarea Acordului de asociere permite economiei românești să se pregătească pentru momentul aderării; caracterul asimetric al concesiilor a determinat orientarea exporturilor noastre de produse industriale către această destinație, influențând pozitiv procesul de modernizare și retehnologizare, de ancorare mai puternică a producției naționale în contextul concurenței internaționale. Totodată, respectarea regulilor internaționale de comerț a avut rezultate benefice asupra comportamentului comercial al exportatorilor români.

Acordul de comerț liber cu statele membre AELS este tot un acord asimetric și vizează realizarea unei zone de comerț liber pentru comercializarea produselor industriale, alături de unele concesii în domeniul produselor agricole.

Procesul de integrare regională a fost continuat prin aderarea României la CEFTA, realizată la 1.07.1997. Acordul de comerț liber central-european vizează liberalizarea comerțului între statele membre și poate fi considerat ca un exercițiu necesar inainte de înscrierea acestor țări în piața unică internă europeană. Un asemenea exercițiu este considerat necesar, având în vedere gradul diferit de dezvoltare a țărilor candidate, comparativ cu cel țărilor membre la U.E. Totodată, folosirea instrumentelor și mecanismelor economiei de piață poate determina accelerarea procesului de instaurare deplină a acestui tip de economie în zona statelor care au abolit economia central planificată.

De la data de 8 decembrie 1994 relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova se desfașoară în baza unui acord de comerț liber.

Din luna februarie a anului 1998 a intrat în vigoare acordul de comerț liber cu Turcia, acord care are ca obiectiv realizarea progresivă a unei zone de comerț liber pentru produsele industriale și convenirea unor concesii pentru produsele agricole.

Toate aceste forme active de integrare regională au statuat principiul în baza caruia, în relațiile dintre parteneri, principiile și regulile multilaterale trebuie respectate, orice prevedere a acestor acorduri reprezentând, fie o reluare a celor din OMC sau o întărire a acestora.

Țara noastră are în vedere continuarea procesului de integrare regională prin negocierea unor acorduri de comerț liber cu statele baltice (Lituania, Estonia, Letonia), Maroc, Israel si Egipt. In cadrul cooperării economice din zona Mării Negre (CEMN), deocamdată nu sunt create condițiile obiective necesare unui acord de comerț liber. Țările care participă la cooperarea subregională din cadrul CEMN sunt deosebit de eterogene din punct de vedere al dezvoltării economice, al instrumentelor de politică comercială utilizate, al apartenenței la OMC, precum și la alte forme de integrare regională. Chiar și în aceste condiții au fost înregistrate unele progrese privind cooperarea institutională, la nivel parlamentar și la nivelul forumurilor oamenilor de afaceri; urmează ca, în curând, să devină operatională Banca de Comert și Dezvoltare a CEMN, care să impulsioneze schimburile economice în zonă.

4.5. Activitatea României în cadrul OMC

4.5.1. Scurt istoric

In anul 1972 România a devenit membră GATT, Protocolul său de accesiune fiind caracteristic pentru țările cu economie central planificată. In cadrul GATT, a participat la negocierile comerciale ce au avut loc cu ocazia Rundei Tokyo, când a fost consolidat un număr de 158 de poziții tarifare și a acceptat majoritatea Codurilor convenite. Schimbările interne radicale de la începutul acestui deceniu au permis României participarea pe o bază nouă la finalul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, constând în negocierea și asumarea de angajamente pe baza principiilor standard ale economiei de piață care se află la fundamentul sistemului multilateral de comerț.

La încheierea Rundei Uruguay, țara noastră a consolidat totalitatea pozițiilor tarifare, a acceptat toate acordurile multilaterale (cu rezervarea drepturilor de a beneficia de facilitățile oferite țărilor în tranziție și a celor în curs de dezvoltare) și acordurile plurilaterale, cu excepția celui privind achizițiile publice (ASE București – Economie, 2001).

La finele anului 1994, Parlamentul României a ratificat rezultatele Rundei Uruguay și participarea țării noastre la aceste negocieri (Legea nr.133/1994), ceea ce a permis ca România să devină membru originar al OMC (de la 1.01.1995).

4.5.2. Evoluții în cadrul procesului de negociere din OMC

Hotarâtă să aplice deciziile adoptate de membrii OMC cu privire la continuarea procesului de liberalizare a comerțului, România a participat la negocierile comerciale multilaterale care au dus la încheierea Protocoalelor IV și V ale GATS (servicii de telecomunicații de bază și servicii financiare), prezentând liste de angajamente specifice.

Totodată, convinsă de necesitatea asigurării condițiilor pentru apariția și dezvoltarea societății informationale, imediat după încheierea negocierilor privind serviciile de telecomunicații de bază, țara noastră a intrat în negocierile privind liberalizarea comerțului cu produse ale tehnologiei informației, asumându-și angajamente consistente privind eliminarea taxelor vamale pentru importul acestor produse.

Participarea României la procesul de negocieri comerciale multilaterale din cadrul OMC a avut în vedere atât sprijinirea procesului demarat la Conferința Ministerială de la Marrakech și continuat la cea de la Singapore, cât și preocuparea pentru prezervarea drepturilor și obligațiilor asumate în cadrul OMC, în deplină concordanță cu interesele de dezvoltare ale țării. O atenție deosebită a fost acordată, astfel, preocupării de deschidere de noi piețe pentru mărfurile românești și pentru reglementarea unor domenii de activitate (în special, servicii) în conformitate cu regulile internaționale acceptate deja de majoritatea țărilor participante la comerțul cu servicii.

Deși nu a constituit o negociere propriu-zisă, adoptarea Declarației de la Geneva, privind comerțul electronic a fost sprijinită activ de România, pentru a permite convenirea unor reguli multilaterale și pentru acest mod nou de realizare a comerțului, cu o dinamică și extindere deosebit de mare.

4.5.3. Indeplinirea obligațiilor asumate în cadrul OMC

Realizarea unui sistem multilateral de comerț, în plin proces de liberalizare, desfășurat în condiții de transparență și previzibilitate, cu reguli cât mai uniforme presupune, printre altele, respectarea angajamentelor asumate de membrii OMC. Importanța acestui aspect este relevată și de textele legale și preocuparea organelor OMC de a asigura examinarea respectării angajamentelor asumate, atât în ceea ce privește legislațiile naționale ale membrilor OMC, cât și în domeniul punerii în aplicare a unor angajamente specifice sau a unor măsuri de politică comercială.

Pentru toate domeniile acoperite de acordurile din OMC, România a prezentat atât legislațiile aferente cât și măsurile aplicate, examinarea acestora demonstrând faptul că țara noastră și-a respectat în totalitate angajamentele asumate (N. Sută, D-ru Miron – Comerț internațional și politici comerciale, Ed. Expert, București, 2001).

a) În ceea ce privește angajamentele tarifare sunt de remarcat următoarele aspecte:

pentru acele produse agricole pentru care România s-a angajat la deschiderea de contingente de acces minim, contingentele au fost deschise la Începutul fiecărui an calendaristic, administrarea lor fiind transparentă și necondiționată, aspecte relevate în cadrul proceselor de examinare;

țara noastră a realizat transpunerea listelor de concesii în sistemul HS 1996, respectând în totalitate regulile stabilite pentru acest proces;

nivelul consolidat al taxelor vamale a fost respectat; în plus au existat cazuri în care nivelul taxelor vamale aplicat la o serie de produse să fie mai redus decât nivelul consolidat;

deși cu o oarecare întârziere, datorată unor probleme tehnice, au fost furnizate informațiile necesare alcătuirii Bazei Integrate de Date.

b) pentru domeniul acordurilor privind salvgardarea, măsurile anti-dumping și subvențiile și măsurile compensatorii:

– au fost realizate examinările de legislație aferentă aplicării acestor măsuri de apărare comercială; legislatia actuală este în conformitate cu regulile multilaterale, dar România examinează posibilitatea de a aduce elemente suplimentare specifice pentru legislația din acest domeniu;

– prin notificările prezentate, țara noastră a informat membrii OMC asupra faptului că nu a luat nici o măsura de apărare comercială;

– având în vedere faptul că în cadrul unei proceduri anti-dumping inițiată de un membru OMC împotriva exporturilor românesti, partea română nu a fost satisfacută de modul în care s-a desfașurat ancheta, au fost demarate consultări bilaterale preliminare, informale;

– România a notificat faptul că își rezervă dreptul de a practica anumite subvenții pentru perioada de trecere la economia de piață (în baza Art. 29 al Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii, notificând în acest scop programe aferente agriculturii, industriei, investițiilor, exporturilor, protecției mediului și dezvoltării regionale).

c) pentru domeniul TRIMS (masuri investitionale legate de comert)

In cadrul procesului de examinare a măsurilor existente la intrarea în vigoare a OMC, România a notificat și susținut măsurile vizate de acest acord.

d) comerțul cu produse agricole

Sensibilitatea acestui domeniu pentru majoritatea membrilor OMC a determinat adoptarea unor reguli specifice pentru sprijinul intern și subvențiile la export, precum și pentru posibile măsuri de salvgardare specială.

Deși prin lista sa de angajamente, România și-a prezervat dreptul de a acorda sprijin intern producătorilor săi agricoli și subvenții la export pentru câteva categorii de produse agricole, insuficiența resurselor bugetare nu a permis atingerea nivelurilor înscrise în lista sa de angajamente. In perioada de după anul 1995, sprijinul intern acordat producătorilor naționali s-a încadrat în categoria de mini-măsuri, iar subvențiile la export au vizat o mică parte a exportului de cereale.

România nu a recurs la utilizarea clauzei de salvgardare specială și a notificat acest lucru la Comitetul pentru Agricultură.

Perioada care a trecut de la punerea în aplicare a angajamentelor asumate de membrii OMC pentru domeniul comerțului cu produse agricole a relevat, încă o dată, deosebirile foarte mari care există între politicile agricole ale acestora, diferențe substanțiale în sprijinirea producătorilor agricoli și a exporturilor, și, pe cale de consecință, imposibilitatea membrilor OMC de a beneficia în mod real și pe deplin de efectele liberalizării comerțului cu produse agricole. In limita angajamentelor asumate în cadrul Acordului privind comerțul cu produse agricole, unele produse agricole beneficiază de triple avantaje: măsuri de sprijin intern, subvenții la export și concesii convenite în plan multilateral. Mărfurile agricole provenind din state care au resursele financiare necesare pentru acordarea sprijinului intern și al subvenției la export pot produce concurență forțată, anormală, pe alte piețe și, în special, acolo unde beneficiază de concesii. Astfel, țările mai puțin dezvoltate sau mai puțin bogate, deși au participat la procesul de liberalizare din domeniul agriculturii nu au putut beneficia pe deplin de binefacerile liberalizării, ba mai mult s-au confruntat cu o concurență acerbă pe propriile lor piețe, fără a avea posibilitatea utilizării deschiderilor de piețe externe. Apreciem că aceste rezultate modeste vor creea dificultăți în cadrul procesului de continuare a liberalizării comerțului cu produse agricole; reticența țărilor care nu au posibilitatea de a sprijini substanțial producția internă și exporturile, în a mai acorda concesii fiind, în acest context, explicabilă.

e) bariere tehnice în calea comerțului și măsuri sanitare și fito-sanitare

Pentru ambele domenii, România și-a îndeplinit obligațiile de notificare: pentru măsurile luate, pentru punctele de informare și de contact înființate. In domeniul standardelor, având în vedere faptul că standardele românești nu diferă de cele internaționale, nu a fost necesară realizarea unor notificări speciale.

f) TRIPS- drepturi de proprietate intelectuală

Deși, în conformitate cu prevederile Art.65 al TRIPS, invocat de țara noastră, România avea dreptul de a beneficia de o perioadă de 5 ani pentru aducerea legislației naționale în deplină conformitate cu prevederile TRIPS, s-a procedat la supunerea spre examinare a legislației naționale, fără a renunța la beneficiul perioadei de tranziție. Acest demers a fost realizat pentru a permite autorităților române eventuale modificări sau completări încă în intervalul de tranziție, elementele prioritare avute în vedere de autoritățile române fiind cele de transparență legislativă.

Acțiunea României a fost extrem de bine primită de Consiliul TRIPS, iar în momentul de față se fac ultimele completări necesare, în special, pentru punerea în aplicare a unor prevederi legate de protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la frontieră. Eforturile țării noastre de a avea o legislație prin care drepturile de proprietate intelectuală să fie cât mai bine protejate sunt recunoscute pe plan internațional, acesta fiind și motivul pentru care OSIM a fost desemnat ca centru regional coordonator pentru programul PHARE R.I.P.P. (Regional Intellectual Property Project) pentru protecția drepturilor de proprietate industrială.

Cu ocazia examinării legislației naționale pentru domeniul proprietății intelectuale a fost pus în evidență faptul că nu există incompatibilități cu prevederile TRIPS, iar gradul actual de compatibilitate a legislației naționale cu TRIPS este: compatibilitate deplină în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice și un grad foarte înalt de compatibilitate în domeniul drepturilor de autor, brevetelor de invenții, topografiei circuitelor integrate, desenelor și modelelor industriale.

g) dificultăți la balanța de plăți externe

Evoluția din ultimii cinci ani a balanței comerciale și de plăti externe a arătat o deteriorare continuă, dezechilibrele accentuându-se (vezi tabel 4.2).

In aceste condiții, evaluând și perspectivele de loc încurajatoare, Guvernul României a decis aplicarea unei suprataxe temporare la import de 6%. Măsura a fost instituită la data de 10 octombrie 1998 și notificată la OMC. Conform deciziei autorităților române, măsura urmează să fie eliminată gradual: prima reducere a suprataxei, la 4%, s-a produs la 1 ianuarie 1999; a doua reducere a avut loc la 1 ianuarie 2000 (2%), iar eliminarea acesteia s-a realizat la 1 ianuarie 2001. Suprataxa de import vizează majoritatea produselor importate, și afectează toate țările de proveniență. Excepțiile se referă la unele produse de strictă necesitate pentru funcționarea economiei (produse energetice, unele materii prime), sănătatea populației (medicamente), precum și la operațiunile de perfecționare activă. Datele statistice provizorii pentru anul 1998 au relevat faptul că suprataxa de import a fost aplicată la peste 63% din importuri. Măsura instituită de România a avut în vedere temperarea importurilor și stimularea exporturilor, acționând astfel asupra ambelor componente ale balanței comerciale. Pentru a stimula activitatea de export, autoritățile române au luat unele măsuri prin care, practic, activitatea de export să fie cât mai puțin grevată de costuri suplimentare. Astfel a fost reglementată cota zero de TVA pentru activitatea de export, a fost eliminat comisionul vamal de 0,5%, s-au redus costurile legate de formularele necesare vămuirii, s-au luat măsuri de întărire a disciplinei financiare, ultimele trei măsuri cu efect asupra întregului comerț exterior.

In baza notificării prezentate, măsura a fost examinată în Comitetul BOP, în luna februarie 1999. Cu această ocazie a fost prezentat setul întreg de măsuri de politică economică care a însoțit măsura luată, precum și primele rezultate ale acestui program. Comitetul a constatat deplina conformitate a măsurii luate de România cu regulile din OMC.

Această trecere în revista a modului în care țara noastră a ințeles să respecte angajamentele asumate denotă faptul că România a reușit asumarea angajamentelor din OMC, în conformitate cu regulile acesteia.

Pentru lansarea noilor runde de negocieri comerciale multilaterale ale OMC, România s-a pregătit și doreste să participe la ea, pe baza următoarelor principii:

continuarea procesului de liberalizare a comerțului cu bunuri și servicii, pe principii multilaterale și în cadrul unor pachete care să permita echilibrarea drepturilor și obligatiilor;

negocierea unor prevederi mai clare pentru domeniul măsurilor de apărare comercială;

definirea mai exactă a relației dintre acordarea sprijinului intern și a subvențiilor la export, pe de o parte, și liberalizarea pe mai departe a sectorului agricol;

accelerarea procesului de liberalizare a comerțului cu produse textile și îmbrăcăminte;

menținerea unui tratament diferențiat pentru țările în curs de dezvoltare și/sau tranziție pentru toate domeniile care pot susține eforturile de dezvoltare și transformare economică a acestora.

4.6. Perspectivele dezvoltării economice și ale evoluției politicii

comerciale a României

In conformitate cu Programul de Guvernare actual, autoritățile române sunt decise sa întreprindă cele mai potrivite măsuri care să permită accelerarea reformei și a restructurării, cu accent deosebit pe procesul de privatizare (*** – Raportul Guvernului României cu privire la politica sa comercială, 2001).

In vederea atingerii acestor obiective au fost realizați deja pași importanți, în special, în domeniul restructurării și al privatizării. Regiile autonome din domeniul energetic, al comunicațiilor și al transportului feroviar au fost supuse unui proces de externalizare a activităților conexe și auxiliare, fiind ulterior organizate în societăți comerciale prestatoare de servicii și societăți de operare a facilităților esențiale, supuse unor reglementari de asigurare a accesului liber și nediscriminatoriu, creând astfel premisele pentru consolidarea lor și deschiderea la concurență; o parte din aceste societăți sunt acum pregătite pentru privatizare. Procesul de restructurare al regiilor autonome din domeniul energetic a inclus și restrângerea activității economice, reducerea numărului de personal, toate acestea în scopul creșterii eficienței activității. Au fost incluse în acest program de restructurare regiile din domeniul mineritului (cărbune, metale feroase, metale neferoase), din cel al energiei electrice și al exploatării petrolului și a gazelor naturale.

In acest fel, s-a avut în vedere modificarea strategiei de privatizare, în sensul creșterii eficienței privatizării, atât prin majorarea numărului întreprinderilor privatizate cât și prin calitatea acțiunilor definitivate.

Aceste procese vor continua în perioada următoare și sunt menite să asigure o economie mai sanătoasă, mai eficientă.

Măsurile hotărâte de accelerarea procesului de reformă, restructurare și privatizare trebuie să fie însoțite de programe de dezvoltare economică. Reforma și restructurarea economiei, alături de procesul de privatizare, vor determina identificarea celor mai eficiente și dinamice sectoare ale economiei. Pentru aceste sectoare, cât și pentru sectorul serviciilor, vor fi necesare măsuri de impulsionare a activității.

Pe aceasta cale, există șanse reale ca oferta de export a României să fie mult diversificată, ca structură, și să crească. O asemenea perspectivă va permite continuarea procesului de liberalizare a schimburilor internaționale și antrenarea mai puternică a României în comerțul internațional. România este decisă să-și aducă contribuția la întărirea sistemului multilateral de comerț, singurul care poate asigura previzibilitatea, transparența și certitudinea unor relații economice echitabile.

Dificultăților interne cu care se confruntă Guvernul în acțiunea sa fermă de reformă i se adaugă și consecințele crizei iugoslave, care produce efecte negative asupra relațiilor comerciale din zonă, asupra rutelor de transport și a "atractivității" pentru activitatea comercială și de investiții.

In vederea accelerarii și ridicării calității procesului de privatizare se au în vedere următoarele măsuri:

– asigurarea unui cadru mai eficient de informare, promovare, dezvoltare și concretizare a relațiilor cu potențialii investitori:

– atragerea într-o măsură mai mare a capitalului strain, inclusiv prin vânzarea acțiunilor prin certificate de depozit emise de banci de investiții pe piața de capital internațională;
– aplicarea metodelor de privatizare care asigură creșterea calității;

– abordarea decisivă a societăților comerciale cu datorii restante, prin restructurare, privatizare sau reconversie de active.

Se au în vedere, de asemenea, măsuri pentru îmbunătățirea mediului de afaceri prin asigurarea unui cadru juridic și institutional al concurenței, compatibil cu normele și practicile internaționale.

Toate aceste acțiuni de restructurare și privatizare au ca scop atât finalizarea trecerii economiei naționale pe fundamentele regulilor și legilor economiei de piață, debutul relansării creșterii economice, cât și pregătirea țării noastre pentru integrarea în structurile europene. In acest context intern, schimburile comerciale externe vor continua să se dezvolte, un accent deosebit punându-se pe creșterea exporturilor. Nu sunt preconizate măsuri de diminuare a importurilor, echilibrul dinamic al schimburilor fiind asigurat prin ritmuri diferite de dezvoltare a componentelor balanței comerciale. Această orientare a dezvoltării schimburilor are în vedere necesitatea ameliorării continue a balanței comerciale și a celei a contului curent, pentru a diminua efectul acestora asupra obligațiilor de rambursare a datoriei externe.

Măsurile de politică comercială avute în vedere vor continua procesul de liberalizare a schimburilor, atât în plan multilateral cât și în plan regional (acorduri de comert liber). Instrumentele de politică comercială folosite vor avea caracter transparent, previzibil și unitar pentru mediul de afaceri, asigurând astfel un climat mai propice dezvoltării capacităților antreprenoriale.

Măsurile de reformă și restructurare, cele de politică comercială, care vor fi urmate de Guvernul României vor aduce și o îmbunătățire a climatului investițional, atât pentru investitorii interni cât și pentru cei externi.

Ne exprimăm convingerea că măsurile preconizate de Guvernul nostru vor permite începerea relansării economice în condiții specifice economiei de piață. Angajamentele asumate de țara noastră în cadrul OMC vor continua să fie respectate, ca și până acum, deoarece suntem convinși că numai respectarea regulilor și angajamentelor multilaterale poate asigura dezvoltarea viitoare a schimburilor internaționale.

Pentru ca programele noastre de reformă să aibă un plus de succes, este nevoie și de contribuția membrilor OMC în a aplica în continuare angajamentele proprii și în a participa activ la continuarea liberalizării schimburilor, conform regulilor convenite în plan multilateral (Strategia de dezvoltare pe termen mediu).

CAPITOLUL V

PERFORMANȚA SCHIMBURILOR COMERCIALE ALE ROMÂNIEI ȘI ROLUL MECANISMELOR DE STIMULARE ȘI PROMOVARE A EXPORTULUI

Aprecierea performanței la export are o deosebită relevanță din punct de vedere al promovării și dezvoltării schimburilor. Eforturile de promovare a schimburilor produselor dinamice, cu o cotă în creștere pe piața importurilor mondiale, vor fi diferite față de cele ale produselor care înregistrează un regres, dar și față de cele care continuă să reziste pe o piață în declin.

Un mijloc util de evaluare și control al diferitelor dimensiuni ale performanțelor la export, a competitivității țărilor, precum și a principalelor lor sectoare exportatoare este Indicele Performanței la Export (TPI – Trade Performance Index). Acesta măsoară performanțele, calculează câștigurile și pierderile de cote pe piața mondială și identifică factorii responsabili ai acestor schimbări. Permite, de asemenea, măsurarea gradului de diversificare a produselor și a piețelor la export.

Care este situația performanței la export a produselor românești și ce măsuri de promovare și stimulare se impun?

1. INTRODUCERE

Deschiderea pe care a promovat-o cvasitotalitatea țărilor lumii în ultimul deceniu al secolului XX nu a putut decât să conducă la masive schimbări și restructurări în comerțul internațional. Privit din perspectivă strict istorică, perioadele de prosperitate au coincis cu cele de liberalizări comerciale, și invers. La capăt de drum, bilanțul așteptărilor nu a fost însă unul la fel de favorabil pentru toate economiile țărilor lumii. Procesul de deschidere nu a eliminat sau măcar redus din inegalitățile dintre țări, tot mai multe aprecieri venind în sprijinul ideii că, deschiderea se impune a fi însoțită de reforme interne, de o politică activă de urmărire a sectoarelor și piețelor cu semnalele cele mai pozitive.

Care sunt acestea? Cum se pot ele identifica și cuantifica? Ce măsuri se impun?

Inserția în comerțul internațional îmbracă o importanță particulară pentru creșterea firmelor și pentru prosperitatea fiecărei națiuni. În perspectiva promovării comerciale și a dezvoltării economice bazate pe valorizarea produselor exportate, performanțele comerciale constituie un punct de pornire pentru decidenții politici în definirea produselor pentru care o economie beneficiază de un avantaj comparativ. O vedere de ansamblu asupra performanțelor comerciale, ținând cont de natura lor multidimensională, poate fi realizată evidențiind aspecte precum:

– Care sunt principalele produse exportate? Care este nivelul de concentrare sau de diversificare a exporturilor?

– Care sunt exporturile pentru care România a cunoscut performanțe superioare, pentru care cota de piață din piața internațională a crescut? Care sunt exporturile în declin?

– În ce măsură produsele cel mai mult exportate se află poziționate pe piețe în creștere sau în declin?

– Care sunt caracteristicile exporturilor României în termeni de intensitate a factorilor de producție (muncă, capital)?

– Cum se poziționează țara noastră în raport cu altele? Cum se pot explica variațiile cotelor de piață în perioada recentă?

II. CONSTRUCȚIA ȘI ANALIZA UNUI INDICE DE PERFORMANȚĂ

COMERCIALĂ

2.1. Motivația construirii Indicelul Performanței Exportului/Importului (TPI)

Răspunsul la aceste întrebări pare a-l constitui mobilizarea unei metode noi de evaluare a performanțelor țărilor, bazată numai pe datele comerțului internațional. O astfel de abordare sprijinindu-se pe indicatori multicriteriali, se diferențiază, completând-o, de cea dezvoltată, de exemplu, de Forumul Economic Mondial.

În general, performanța comercială este caracterizată prin indicatori nu foarte exacți, precum nivelul de deschidere (totalul schimbului de bunuri și servicii împărțit la PIB) sau creșterea exporturilor într-o perioadă dată (cum se procedează în studiile și rapoartele Băncii Mondiale – World Development Indicators). Cercetările mai recente privind relația între schimburi comerciale și creștere sugerează că deschiderea, singură, nu mai constituie un criteriu suficient pentru determinarea unor nivele înalte de creștere. Semnificative în explicarea creșterii sunt și o serie de alți factori: nivelul pieței și diversificarea economică etc. La fel, tot mai mult devine vizibil că, poziția relativă a unei țări sau a unui produs pe piața internațională și dezvoltarea poziției în timp constituie un bun indicator al competitivității. Statisticile privind schimburile comerciale surprind aceste schimbări.

Problema pusă aici este următoarea: Ce informație de bază se poate utiliza dintr-o analiză sistematică a datelor cele mai dezagregate de comerț internațional pentru ansamblul țărilor? O astfel de abordare are avantaj, dar și pune o problemă. Avantajul este cel al disponibilității unei baze de date la un nivel fin de de observare, purtând asupra 3500 de produse și asupra ansamblului țărilor. Într-o economie deschisă, datele din comerțul internațional transmit o imagine bună a condițiilor interne de competitivitate, de diversificare a economiei, de dinamism (inclusiv prin disponibilitatea informației pe o dimensiune temporală). În schimb, dificultatea este evidentă: o astfel de abordare este restrictivă, neinteresându-se la activitățile care nu sunt expuse concurenței internaționale și neluând în considerare nici producția pe loc a firmelor străine, nici producția în străinătate a firmelor de origine națională.

2.2. Conținutul TPI

Într-o primă etapă, pentru a evidenția și cuantifica performanțele comerțului exterior al României vom face apel la o nouă abordare care utilizează indicele performanței – TPI (Trade Performance Index, 2001), dezvoltat în cadrul CCI (Centrul de Comerț Internațional UNCTAD – OMC). Acest indice constituie un mijloc de evaluare și de control a performanțelor la export și a competitivității țărilor și a principalelor sectoare exportatoare. El acoperă 184 de țări și 14 sectoare industriale și permite determinarea gradului de competitivitate și de diversificatre a fiecărui sector exportator în raport cu cele din alte țări. TPI măsoară performanțele, calculează câștigurile și pierderile de cote de piață pe piața mondială și identifică factorii responsabili ai acestor schimbări. Permite, de asemenea, măsurarea gradului de diversificare a produselor și a piețelor la export. Chiar dacă nu oferă decât o abordare cantitativă, acest indicator este o sinteză utilă a diferitelor dimensiuni ale performanțelor la export la nivel sectorial (Fontagne&Mimouni, 2001:3).

TPI se bazează pe cea mai vastă bază de date de schimb, COMTRADE, a Diviziei de Statistici a ONU. COMTRADE acoperă 90% din comerțul internațional și permite astfel calculul TPI al țărilor către publică sau nu (în acest caz prin sistemul în oglindă) statisticile lor naționale de comerț.

Selectarea grupelor industriale pentru un total de 261 grupe de produse cu 3-4 cifre, definite conform Clasificării Standard de Comerț Internațional (SITC) a fost efectuată de CCI face în cele 14 sectoare astfel:

Sector 1. Alimente proaspete și produse agroalimentare de bază (animale vii, vegetale,

bumbac etc.);

Sector 2. Alimente preparate și produse agroalimentare de bază (lapte, preparate din

cereale, tutun, uleiuri esențiale etc.);

Sector 3. Lemn, produse din lemn și hârtie;

Sector 4. Tricotaje, țesături, textile;

Sector 5. Produse chimice (cauciuc, elemente chimice, medicamente, polimeri, mase

plastice etc.);

Sector 6. Piele și produse din piele, inclusiv încălțăminte;

Sector 7. Metale și alte produse manufacturatemanufacturate de bază (ciment,

ceramică, sticlă, oțel, fier unelte etc.);

Sector 8. Mașini neelectrice (motoare, tractoare, mașini-unelte, pompe etc);

Sector 9. Calculatoare, echipamente de telecomunicații, consumabile electronice;

Sector 10. Componente electronice;

Sector 11. Echipament de transport (vehicule cu motor, avioane, nave, motociclete);

Sector 12. Îmbrăcăminte;

Sector 13. Bunuri manufacturate diverse (echipament sanitar, instrumente de măsură,

ceasuri, instrumente muzicale, muniție etc.);

Sector 14. Produse petroliere (în afara de țiței neprelucrat).

Importanța TPI: României rezidă într-un final în posibilitatea conturării acelor măsuri și eforturi de promovare și stimulare a exporturilor României care să întărească rezultatele pozitive înregistrate pe piețele dinamice de produsele în creștere la export.

O altă etapă vine să completeze TPI utilizând Programul TradeMap pentru ca performanța comercială națională să devină mai transparentă și să se poată identifica oportunitățile de diversificare a pieței pe baza statisticilor privind produse specifice oferite la export.

2.3. Calculul și analiza TPI

Aplicând mai multe criterii pe care le vom explica în continuare, putem face un calcul al performanțelor comerciale pentru anul 2000/1999 al României și clasamentul României în raport cu ansmblul celor 184 de țări pentru care s-au obținut, direct sau în oglindă, datele privind comerțul internațional.

La nivelul fiecărei economii, inclusiv a României, precum și pentru fiecare sector, TPI furnizează 22 de indicatori cantitativi de performanță comercială, prezentați în termeni absoluți și combinați astfel încât să structureze o clasificare a țărilor studiate: (i) indicatori globali; (ii) indicatori de poziție și (iii) indicatori de evoluție ai performanțelor la export pe o perioadă de cinci ani: 1995-1999.

Pe baza de indicatori cantitativi de performanță din TPI sunt calculate două clasamente:

– primul (indicele curent) permite determinarea poziției actuale a țării (României) și a fiecăruia dintre cele 14 sectoare industriale, în raport cu celelalte 183 de țări;

– al doilea (indicele de evoluție) clasează țara potrivit evoluției (modificărilor) performanțelor sale comerciale recente.

În Anexa 1 am prezentat TPI: ROMÂNIA și locul țării în cadrul clasamentului celor 184 de țări, în termeni de indicatori statici (indicele curent) și indicatori dinamici (indicele de schimb).

Analiza locului României, pe toate cele 14 sectoare implică stabilirea a cinci indicatori de bază care identifică cei doi indici. Astfel, TPI permite poziționarea sectoarelor exportatoare a 184 țări pe o scară de competitivitate din punct de vedere static și dinamic (pe perioada a cinci ani).

A. Indicatorii de profil general (descriptivi, care nu sunt utilizați în calculul clasamentului) sunt:

– G1. Valoarea exporturilor în milioane dolari (fără reexporturi). Potrivit datelor din Anexa 1, din cele 14 grupe de produse selectate prin TPI, produsele cu valoarea cea mai ridicată la export o constituie articolele de îmbrăcăminte cu 2.044 milioane dolari, urmate la mare distanță deprodusele manufacturate de bază (1.338 milioane dolari), produse din lemn (871 milioane dolari), produse din piele (718 milioane dolari), în anul de referință 1999. Produsele cu cele mai mici valori la export, dar aflate printre primele 20 de mărfuri exportate de România, sunt consumabilele pentru electronice (145 milioane dolari) și produsele alimentare preparate (137 milioane dolari).

– G2. Tendința (ponderetă) exporturilor în perioada 1995-1999. Aceasta măsoară procentul anual de creștere a exporturilor și este calculată după metoda celor mai mici pătrate, ponderată pentru obținerea unor rezultate mai stabile și minimizării efectelor produse de fluctuații puternice.

– G3. Ponderea sectorului în exportul țării în 1999. Peste ¼ din producția de îmbrăcăminte este destinată exportului; alte sectoare cu relevanță la export sunt produsele manufacturate de bază (17%) și produsele din lemn (11%).

– G4. Ponderea sectorului în importul țării în 1999.

– G5. Modificarea anuală a exportului / loc în perioada analizată cara arată gradul în care populația produce pentru piața externă. Și cum este privită țara din afară.

– G6. Valoare relativă unitară în 1999, în fiecare sector de export care se calculează ca rata valorii unitare a exportului unei țării la valoarea medie mondială, punctul de referință sau valoarea unitară medie relativă fiind 1. Dacă indicatorul are valoarea sub (peste) 1 țara exportă produsul la un preț mai mic (mai mare) decât prețul mediu unitar mondial.

Se observă că, România exportă – poate paradoxal – peste prețul mondial unitar produse din grupa consumabilelor electronice (3,4), componentelor electronice (1,5), mașinilor neelectrice (1,9) produselor din piele(1,8) și abia apoi a textilelor (1,4) sau a produselor chimice (1,1). În același timp, prețuri mai slabe s-au obținut la exportul de echipament de transport, îmbrăcăminte, minerale (0,9). Dacă luăm în calcul faptul că, potrivit noilor teorii ale comerțului internațional, prețul este un indicator indirect al calității unor produse diferite, valori unitare ridicate sunt considerate ca reflectând o calitate înaltă.

– G7. Modificarea anuală a valorii relative unitare în perioada 1995-1999.

B. Indicatorii pe care se bazează indicele de poziție privesc:

– P1. Valoarea exporturilor nete în milioane dolari. Exporturile nete ale unei țări (exporturi minus importuri) sunt, de regulă, privite ca un indicator de încredere pentru poziția țării pe piața mondială, eliminând operațiunile de reexport și, de aici, posibile false estimări, precum și luând în considerare diviziunea internațională a proceselor de producție, tocmai pentru a elimina produsele importate intermediare regăsite în exporturi și care aparțin astfel aceluiași sector.

– P2. Exporturile per capita (orientarea resurselor naționale spre piața mondială). Domeniul în care resursele naționale sunt orientate spre piața externă privește produsele din lemn, produsele manufacturate de bază și, mai ales, articolele de îmbrăcăminte.

– P3. Cota de piață mondială (raportul între suma exporturilor țării și totalul exporturilor mondiale ). În toate cele 14 grupe, cota de piață a României din piața mondială variază între 0,03 – 1,19%, arătând locul foarte slab deținut, mai ales atunci când aceste produse sunt cele mai reprezentative la export.

– P4a. Diversificarea produselor (măsurată prin numărul de produse de importanță egală care ar asigura un grad de concentrare a exporturilor identice celui observat, pe de o parte, și dispersia exporturilor, pe de altă parte). Diversificarea limitează dependența de un număr mic de produse și reduce vulnerabilitatea țării la șocurile externe pentru o industrie specifică. Gradul de diversificare poate fi apreciat estimând doi indicatori, ca număr echivalent de produse și ca dispersie (inversul concentrării). Numărul echivalent (NE = 1/ Herfindhal) este o valoare teoretică care reprezintă numărul de piețe de mărime identică care ar conduce la un grad al concentrării la export egal cu cel observat. Cu cât este mai mare valoarea indicelui, cu atât este mai mare diversificarea exporturilor, ceea ce presupune o piziție mai bună.

– P4b. Concentrarea produselor (complementul NE) măsoară dispersia între cea mai ridicată și cea mai scăzută valoare într-o serie statistică dată. Prin aceasta distribuția ăroduselor de export este comparată cu valoarea medie a exportului. Cu cât distribuția este mai mare comparativ cu media, cu atât valoarea indicelui este mai mare.

– P5a. Diversificarea piețelor (măsurată de manieră similară, număr echivalent și dispersie).

– P5b. Concentrarea piețelor.

Indicele de evoluție a performanțelor la export ia în considerare:

– C1. Variația procentuală a cotei de piață.

Potrivit teoriei clasice și neoclasice a schimbului internațional, într-o economie deschisă, în virtutea principiului avantajului comparativ, prin specializarea țărilor se poate realiza o mai bună alocare a resurselor disponibile. Pe de altă parte, o specializare extremă prezintă numeroase riscuri; schimbarea cererii mondiale, apariția unui nou concurent, epuizarea resurselor, creșterea pauperizatoare (degradarea termenilor de schimb), dacă țara are o cotă de piață importantă. O țară în curs de dezvoltare monoexportatoare este frecvent supusă unor astfel de riscuri. Astfel, specializarea crescută în rândul sectoarelor, atât în termeni de produse cât și de sectoare nu este considerată ca o îmbunătățire a performanțelor (Fontagne&Mimouni, 2001:8). În schimb, o economie care orientează exporturile sale de manieră echivalentă pe un număr mare de produse sau de piețe va beneficia de un efect de diversificare a portofoliului său de export.

În cadrul sectoarelor, diversificarea produselor reflectă o performanță globală și efectele de antrenare pozitive ale unei producții spre alta în cadrul de activități apropiate. Diversificarea piețelor pentru un sector dat reflectă capacitatea de a vinde unor numeroși clienți diferiți, de a nu trage parti numai numai din relațiile istorice și/ sau preferențiale, în esență, capacitatea de a pătrunde pe noi piețe.

Variația cotei de piață poate lua forma unei simple medii a pozițiilor, conform criteriilor: competitivitate, specializare geografică inițială (pe piață), specializare inițială de produs și răspunsul sub forma adfaptării la modificarea cererii mondiale. În acest fel, indicatorii (cei patru) se calculează descompunând modificările în cota de piață a unei țări în piețe elementare (piața de destinație j pentru produsul k). Punctul de pornire în aprecierea acestui indicator este acela că, cota de piață deținută de o țară i se poate scrie ca suma cotelor de piață / produs deținute de țară pe fiecare dintre piețele partenere (adică piețele j) ponderată cu cota acestor piețe (a fiecăruia din acești parteneri) în comerțul mondial.

Această identitate permite separarea cotei de piață în trei efecte complementare, corespunzător:

– unui efect de pură competitivitate, (câștiguri în cotele de piață datorate creșterii competitivității). Se calculează ca modificarea cotei țării exportatoare în piețele de import multiplicată cu cota inițială a țării importatoare partenere în comerțul mondial.

– un efect de antrenare (beneficiul tras din poziții inițiale puternice pe piețe dinamice). Efectul de antrenare sau de specializare inițială se poate la rândul lui descompune într-un efect de specializare geografică inițială (cota de piață inițială a țării exportatoare în țările partenere ori modificarea în cota țărilor partenere în comerțul mondial și un efect de specializare sectorială inițială (modificarea în cota piețelor elementare în comerțul mondial ori diferența între cota de piață a țării exportatoare pe/în piețele elementare și cota inițială de piață a țării exportatoare pe piețele destinatare).

Efectul de specializare geografică este pozitiv dacă țara considerată deține inițial poziții mai bune pe zonele importatoare cele mai dinamice, în timp ce efectul de specializare sectorială este cu atât mai mare cu cât țara deține poziții mai bune pe produsele cele mai „cu imagine”.

– un efect de adaptare (capacitatea de a se orienta spre piețe dinamice și a se dezgangaja de pe piețe recesive. Specializarea, măsurată prin adaptarea la cererea internațională, este favorabilă dacă țara exportatoare deține inițial poziții pe piețe dinamice, adică pe zone geografice sau de produse a căror greutate/ pondere în cererea internațională crește. La fel, specializarea va fi favorabilă dacă țara este inițial puțin specializată pe produse în declin sau pe piețe a căror importanță este în regres.

Se calculează ca variația încrucișată a schimbărilor în cota de piață a unei țări și modificarea în cota piețelor sale elementare în importurile mondiale. Se disting patru situații:

– ambele sunt pozitive (+,+) indicând că pe întreaga perioadă analizată, țara a avut o creștere în cotele sale de piață pe piețe elementare dinamice, ceea ce înseamnă o variație pozitivă;

. ambele sunt negative (-,-), țara cunoscând o scădere a cotei sale de piață pe piețe elementare recesive. Variația este însă tot pozitivă;

– creșterea cotelor de piață pe piețe recesive (+,-) sau pierderea ce cotă de piață pe piețe dinamice (-,+) conduce la o variație negativă.

Efectul de adaptare a exporturilor la variațiile cererii pe ultimii 5 ani este pozitiv dacă țara realizează cele mai bune performanțe ale sale în cursul perioadei pe piețe dinamice. Aceasta arată dovedește capacitatea țării considerate de a profita din modificările tendințelor cererii străine.

– C2. Se consideră tendința ratei de acoperire a exporturilor prin importuri și

– C3. Adaptarea la dinamismul pieței mondiale. Acest ultim indicator este o simplă corelare de rang între clasamentul cotelor de piață a unei țări date și clasamentul tendințelor relative la ratele de ctreștere mondială a diferitelor produse exportate pe poiața internațională. Un indice de 1 / (-1) semnifică că clasificarea cotelor de piață ale produselor exportate de țara respectivă este în concordanță / (discordanță) totală cu clasificarea ratei de creștere a exporturilor a acestor produse pe piața internațională.

– C4a. Variația diversificării produselor și C4b. Variația diversificării piețelor definită ca mai sus. În acest fel se urmărește dacă specializarea țării a crescut sau nu, în termeni de produse ca și în termeni de piețe.

– C5a și b definește variația în gradul de concentrare a produsului și a pieței.

Fig. 1 Pozițiile de performanță comercială sectorială a României, 1999

Pentru fiecare sector de export, seria 1 de bare reprezintă performanța conform poziției de la sfârșitul perioadei, iar cea de-a doua, performanța conform modificărilor din întreaga prioadă considerată. Pentru România, cele mai performante sectoare de export în 1999 au fost alimentele proaspete (cu valori foarte reduse, însă), mineralele (cu tendință de scădere a cotei de piață), iar progresul cel mai însemnat în performanța între 1995-1995 a fost înregistrat în sectoare precum alimente proaspete, produse chimice, diverse produse manufacturate, textile.

2.4. Performanța mărfurilor la export prin modelul de portofoliu

Analiza TPI privind performanțele comerciale este însoțită și completată de bordarea matricială sau pe cadran, inspirată din modele de portofoliu, larg utilizate în marketing. Aceste modele, ca modelul lui Boston sau General Electric sunt în general aplicabile aplicate firmelor și, mai specific, firmelor de o anumită talie. În cazul National Export Trade Map este vorba de o transpunere a acestor modele de analiză a portofoliilor la exportul țărilor.

Graficul (Anexa 2) prezintă câteva principale grupe de produse la export (primele 20 pe fiecare țară) și este construit pe baza modelului………….. Aplicat la exporturi, …….++++

Creștereea exporturilor Cerc proporțional cu

naționale valoarea exporturilor

Puternică

0%

Slabă

0%

Slabă Puternică

Creșterea exporturilor țării (pentru fiecare produs)

Fig. 2. Modelul

Talia cercurilor arată valoarea exportului grupei de produse examinate și compară creșterea națională a exporturilor (axa orizontală,… ) cu creșterea cererii internaționale (axa vertzicală). Graficul indică și creșterea nominală medie a totalului exporturilor din perioada 1995-1999 (linia verticală punctată de referință) și a creșterii nominale medii a importurilor mondiale în cursul aceleiași perioade (linia orizontală de referință). Cu cât linia diagonală (linia cotei constante din piața mondială) împarte/ segmentează graficul în două părți:

– exporturile grupelor de produse din dreapta liniei au progresat mai rapid decât importurile mondiale, adică care au crescut partea lor de pe piața mondială;

– invers, grupele de produse din stânga diagonalei au înregistrat o eroziune a cotei lor din piața mondială.

Se face de asemenea distincție între alte 2 două categorii mari de produse:

o primă categorie cu produse dinamice cu importuri mondiale ce au progresat mai rapid decâr schimburile mondiale în ansamblu, și produse în declin, ale căror importuri au înregistrat un ritm mai lent (linia orizontală de referință);

produse pentru care România a câștigat cote din piața mondială și produse pentru care a pierdut cote (diagonala).

Făcând această distincție, se obțin 4 patru cadrane cu caracteristici diferite din punct de vedere al promovării și dezvoltării schimburilor și care au primit un nume pentru facilitatea interpretării.

Campionii sunt câștigătorii pe piețele în expansiune (cadran dreapta sus), cuprinzând produsele dinamice care progresează mai rapid decât comerțul mondial în ansamblu, în perioada ultimilor 5 ani ai deceniului 10. Cota din piața importurilor mondiale a României a crescut, alături de creșterea pieței mondiale. Produsele din acest sector au fost foarte bine comercializate la export, fiind cele cu care România a înregistrat cele mai bune rezultate, demonstrând competitivitatea sa internațională pentru exportul acestor produse.

În Anexa 2 este realizată o hartă a grupelor produselor exportate de România care se departajează conform acestor criterii. Astfel, în cadranul din dreapta sus, sectoarele românești campioane la export sunt, în general, produse manufacturate cu grad mediu de prelucrare, precum ciment, produse laminate, tuburi diverse, cabluri pentru mijloacele de transport, dar și variate articole de îmbrăcăminte (pantaloni din fire sintetice și de bumbac). Numărul acestor produse este însă foarte scăzut, și de asemenea valoarea exporturilor lor, chiar dacă în creștere însemnată.

Eforturile de promovare a schimburilor pt aceste produse comportă mai puține riscuri, dat fiind că reușite naționale pot servi ca puncte de referință. Eforturile de promovare și stimulare ar trebui să poarte asupra lărgirii capacității de ofertă. Astfel de măsuri ar putea fi:

scutirea de la plata taxelor vamale, a comisionului și a TVA a acestor produse;

reducerea impozitului pe profit aferent prpducției de export;

acordarea de bonificații de dobândă la creditele necesare producției de export;

acordarea de sprijin financiar pentru participarea agentilor economici la targuri si expozitii internationale, misiuni economice specializate si pentru promovarea ofertei romanesti de bunuri si servicii

asigurarea creditelor de export pentru riscul de tara;
asigurarea creditelor cumparator, acordate de bancile finanțatoare;

garantii pentru participarea la licitatii internationale, restituire avans, buna executie a contractelor;

etc.

Contraperformantele sau perdanții pe piețele în expansiune (stânga sus) : aceste produse reprezintă provocări speciale pentru eforturile de promovare a schimburilor țării. Produsele înscrise în acest cadran au înregistrat un regres, în condițiile în care cererea internațională a progresat la rate superioare mediei.

Exporturile românești din sectoare precum lemn de stejar sau produse din lemn (mobilă) au scăzut sau au crescut de manieră mai puțin dinamică decât comerțul mondial. Sub acest aspect, România a pierdut la cota deținută pe piață internațională.

Aici intervin și alte aspecte care nu pot fi ignorate. Un aspect pozitiv este acela că s-au diminuat exporturile de lemn neprelucrat și chiar de lemn prelucrat care încorporează o cantitate însemnată de muncă și de materie primă (cu valoare adăugată relativ scăzută).

Piața acestor mărfuri este dinamică, dar opțiunile în materie de politică comercială trebuie luate selectiv. În general, problema nu se află de partea cererii internaționale, ci mai degrabă, de latura ofertei. Pentru aceste produse, este esențială identificarea și suprimarea obstacolelor specifice care împiedică expansiunea dinamică a exporturilor. În cazul României însă, țara cu tradiție în exportul de mobilă, consider că ar trebui mai mult intervenit pe promovare, în ideea îmbunătățirii raportului de schimb la aceste produse, prin unele masuri de sprijinire a agentilor economici prin furnizarea informatiilor de piata, realizarea unor studii de marketing si asistenta de specialitate.

Printre măsurile de promovare a exportului practicate în prezent menționăm:

asigurarea cadrului juridic extern bilateral la nivel guvernamental prin incheierea de acorduri comerciale si de cooperare cu alte tari;

ameliorarea conditiilor de acces ale produselor romanesti pe pietele externe in baza acordurilor de comert liber incheiate;

participarea Romaniei la negocierile internationale multilaterale pentru incheierea acordurilor de liberalizare a comertului cu marfuri si servicii sub egida Organizatiei Mondiale a Comertului;

valorificarea conditiilor preferentiale de care se bucura exporturile romanesti pe diverse piete externe in baza sistemelor de preferinte vamale care functioneaza in prezent (SGP, SGPC, P-16);

stimularea contactelor si consultarilor in cadrul Comisiilor mixte interguvernamentale pentru identificarea unor oportunitati de afaceri bilaterale;

reprezentarea comerciala externa in tari de interes pentru exportul romanesc;

participarea cu pavilioane nationale la targuri si expozitii internationale;

– organizarea de misiuni economice pe piete de interes pentru exportul romanesc.

Sectoarele în declin (stânga jos): prespectivele de export a acestor produse sunt sumbre. Importurile mondiale din aceste produse au înregistrat ritmuri inferioare mediei, chiar au scăzut și partea cota de piață a României a căzut. Din nou sectorul nu este reprezentativ pentru România, întrucât având un export relativ scăzut foarte puține produse se cuprind în această categorie. La graniță cu cadranul următor sunt diverse nemetale brute, pantofi de sport.

În situația în care România ar avea un inetres direct în promovarea unor astfel de articole, ar trebui să depună eforturi suplimentare însemnate pentru promovarea schimburilor, care implică o abordare integrate care să țină cont de obstacolele atât de partea ofertei cât și a cererii.

Cei cele care rezistă sau câștigătorii pe piețele în declin (dreapta jos): produsele din acest cadran se caracterizează prin exporturi în creștere, o lărgire a cotelor de piață într-o piață mondială în scădere sau care progresaează mai lent decât media.

Din punct de vedere al promovării schimburilor, strategiile de marketing de vârf sunt necesare pentru izolarea rezultatelor comerciale pozitive de declinul global al acestor piețe.

Pentru țara noastră, conform graficului, în această categorie se înscriu majoritatea produselor de export. Este vorba de părți de încălțăminte, confecții din bumbac, încălțăminte, cămăși și bluze din fire sintetice, lemn din conifere, materii prime textile, benzine, minerale bituminoase, nave de transport mărfuri și persoane. Cu această ultimă excepție, produsele aparțin industrie textile-încălțăminte sau extractive, care în majoritatea cazurilor înseamnă export în sistem de prelucrare actică (lohn), la care economia românească nu poate încă renunța.

În general, există o lipsă de adaptare la cerințele piețelor în expansiune și imposibilitatea industriei românești, încă, de a putea participa pe piețe de export dinamice.

Trebuie spus că criteriul utilizat pentru a distinge produsele în declin de cele în progres este rata nominală medie de creștere a totalului importurilor în lume în perioada 1995-1999 care se ridica la 2,5%/an. Produsele ale căror importuri mondiale au progresat într-un ritm inferior, de exemplu de 1% pe an, sunt considerate ca produse în declin dat fiind că cota lor de piață în comerțul mondial a scăzut.

Graficul dă, de asemenea, o vedere de ansamblu a diversificării exporturilor: apariția unui sau a unor cercuri relativ mari/ largi arată că exporturile sunt foarte concentrate.

3. CONCLUZII FINALE

Clasamentul stabilit pentru România în contextul integrării ei într-o economie internațională compusă din 184 de țări are la bază un indicator compozit sintetic care utilizează date destul de detaliate asupra comerțului internațional.

Aspectul esențial constă în a arăta importanța tot mai mare a măsurilor de promovare și stimulare a exporturilor, funcție tocmai de evaluarea performanțelor comerciale din diverse sectoare industriale.

Țările industrializate înregistrează sistematic performanțe mai bune, în virtutea capacității lor de ofertă, a performanțelor lor tehnologice sau sunt ele deja depășite în unele sectoare de țările emergente? relația așteptată între nivelul de dezvioltare și performanțele comerciale este comntrariată, pt țările cele mai sărace, prin închoderea într-o trapă de subdezvoltare și o specializare defavorabilă?

Ce aprecieri putem face privitor la România, și în general pentriu țările în curs de dezvoltatre?

România a înregistrat progrese, în unele sectoare chiar excelente performanțe, ținând cont de nivelul de dezvoltare, de căderea masivă a pieței ei tradiționale (a fostelor țări comuniste). Cu toate acestea, specializări în care are avantaje comparative nu sunt dintre cele mai dinamice. Nivele tehnologice actuale sunt greu de susținut pentru ca piețele vestice să fie la fel de deschise pentru mărfurile românești cum este în general economia noastră. Specialiștii au ajuns la un consens de principii, în acest sens, deschiderea comercială, nefiind astfel motorul creșterii și dezvoltării dar care creează condiții ale creșterii impunând obiective clare la nivel micro și macroeconomic. Interesul este prioritar de partea unor țări precum România în a avea acces la rezervorul mondial de cunoștințe, la diversitatea de bunuri, servicii, tehnologii, fără a privi această deschidere ca un joc cu sumă nulă, ci unul cu final pozitiv.

BIBLIOGRAFIE

1.

Stimularea si promovarea exportului reprezinta instrumente de politica comerciala menite sa asigure dezvoltarea relatiilor comerciale externe, precum si de orientare si sprijinire a producatorilor interni pentru realizarea si livrarea la export de marfuri competitive din punct de vedere tehnic si comercial.
De o maniera generala stimularea exporturilor se realizeaza, in principal, prin masuri bugetare, masuri fiscale, masuri financiar-bancare, masuri valutare si masuri vizand eliminarea obstacolelor netarifare.

Masurile promotionale uzuale, la nivel macro economic, constau in incheierea de acorduri comerciale si de cooperare, reprezentarea comerciala in strainatate, participarea la targuri si expozitii internationale, furnizarea de informatii de piata, acordarea de consultanta si asistenta de specialitate, publicitate comerciala.

Sistemul de stimulare si promovare a exportului, aplicat in Romania

Actualul sistem de stimulare a exportului este axat, in principal, pe mijloace si mecanisme financiar-bancare, fiscale si facilitati vamale, cu delimitarea masurilor pe exporturi de marfuri curente si exporturi de marfuri complexe si cu ciclu lung de fabricatie. Printre masurile de stimulare a exportului practicate in prezent amintim:

– scutirea de plata taxelor vamale, comisionului vamal de 0,5% si TVA a produselor romanesti destinate exportului;

– aplicarea cotei de 5% asupra impozitului pe profitul aferent productiei de export;

– acordarea de bonificatii de dobanda (50%) la creditele necesare productiei de export;

– asigurarea creditelor de export pentru riscul de tara;
– asigurarea creditelor cumparator, acordate de bancile finantatoare;

– stimularea exportului de produse complexe si cu ciclu lung de fabricatie prin :
¨garantii pentru participarea la licitatii internationale, restituire avans, buna executie a contractelor;
¨garantii pentru creditele in lei utilizate pentru productia de export din tara si din strainatate si pentru creditele de export pentru o perioada de pana la 8 ani;
¨bonificatii de dobanda (60%) la creditele necesare productiei de export;
¨asigurarea creditelor de export pentru riscul de tara;
¨exceptarea de la plata sau garantarea taxelor vamale, a comisionului vamal si TVA a importurilor de completare;

– acordarea de sprijin financiar pentru participarea agentilor economici la targuri si expozitii internationale, misiuni economice specializate si pentru promovarea ofertei romanesti de bunuri si servicii in cadrul programelor de reconstructie a unor zone din Balcani;

– scutirea de la garantarea taxelor vamale sau restituirea acestora pentru importurile realizate in cadrul regimului de perfectionare activa;

– realizarea de operatiuni legate de import-export prin care se asigura plata importurilor de materii prime, materiale, masini si utilaje necesare procesului de productie cu exporturi de marfuri romanesti;

– restituirea totala sau partiala a taxelor vamale de import percepute cu ocazia introducerii in tara a unor marfuri, daca acestea se reexporta in aceeasi stare sau dupa ce au fost transformate, prelucrate sau reparate in vederea exportului, ori au fost incorporate in produse de export;

In ce priveste sistemul de promovare a exportului acesta vizeaza o serie de actiuni referitoare la perfectionarea cadrului juridic extern al relatiilor economice si unele masuri de sprijinire a agentilor economici prin furnizarea informatiilor de piata, realizarea unor studii de marketing si asistenta de specialitate.

Printre masurile de promovare a exportului practicate in prezent mentionam:
– asigurarea cadrului juridic extern bilateral la nivel guvernamental prin incheierea de acorduri comerciale si de cooperare cu alte tari;
– ameliorarea conditiilor de acces ale produselor romanesti pe pietele externe in baza acordurilor de comert liber incheiate;
– participarea Romaniei la negocierile internationale multilaterale pentru incheierea acordurilor de liberalizare a comertului cu marfuri si servicii sub egida Organizatiei Mondiale a Comertului;
– valorificarea conditiilor preferentiale de care se bucura exporturile romanesti pe diverse piete externe in baza sistemelor de preferinte vamale care functioneaza in prezent (SGP, SGPC, P-16);
– stimularea contactelor si consultarilor in cadrul Comisiilor mixte interguvernamentale pentru identificarea unor oportunitati de afaceri bilaterale;
– reprezentarea comerciala externa in tari de interes pentru exportul romanesc;
– participarea cu pavilioane nationale la targuri si expozitii internationale;
– organizarea de misiuni economice pe piete de interes pentru exportul romanesc.
Promovarea exportului este si va ramane o preocupare importanta in activitatea Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, se va actiona, in principal, pentru:
– completarea cadrului juridic extern, indeosebi prin negocierea unor noi acorduri de liber schimb cu Lituania, Estonia, Letonia, Israel, Maroc si Egipt;

– incheierea de acorduri interbancare cu tarile in care exista solicitare de marfuri romanesti si unde exportul actual se face prin intermediari;

– majorarea numarului de manifestari expozitionale si a fondurilor alocate in acest scop, in special pentru I.M.M-uri;

– imbunatatirea activitatii reprezentantelor economice si comerciale din strainatate prin includerea acestora intr-un sistem informational unitar, cu acces direct la baza de date a Ministerului Afacerilor Externe;

– asigurarea eficientei misiunilor economice organizate in exterior prin adoptarea unei metodologii unitare de pregatire si desfasurare a acestora.

Metodologia se refera, in principal, la:
· fundamentarea oportunitatii organizarii unei misiuni economice pe baza unui studiu de piata pe produse/grupe de produse de interes pentru exportul romanesc pe piata respectiva;
· atragerea unui numar cat mai mare de societati comerciale romanesti pentru participarea la misiuni economice;
· asigurarea unor programe de negocieri pentru fiecare participant roman, care sa contribuie la concretizarea unor volume importante de contracte pentru exportul romanesc;
· stabilirea unor programe de masuri pentru realizarea angajamentelor asumate de Ministerul Afacerilor Externe si societatile comerciale, precum si urmarirea sistematica a efectelor comerciale rezultate din participarea la misiunile economice.

– cresterea rolului Centrului Roman de Comert Exterior prin orientarea mai pregnanta a acestei institutii spre exterior si spre actiuni specifice de promovare si stimulare a exportului romanesc si de pregatire a operatorilor economici pentru piata interna a Uniunii Europene.

Comertul electronic

Trasaturile comertului mondial in urmatoarele decenii vor fi: globalizarea, liberalizarea si modernizarea, respectiv utilizarea Internetului pentru informare si comercializare. Utilizarea Internet-ului contribuie la modificarea modului de gandire a unei afaceri.

De altfel, tarile care detin un foarte bun sistem informational si reusesc sa aiba informatii, in timp real, despre pietele externe, potentialii parteneri etc. inregistreaza si cele mai mari cresteri ale volumului schimburilor comerciale si de servicii exterene, inclusiv a exportului.

Imbunatatirea sistemului informational, crearea conditiilor necesare pentru practicarea comertului electronic, ca o modalitate suplimentara fata de tehnicile traditionale de promovare, reprezinta un factor competitiv, care, bine utilizat in Romania, ar contribui la reducerea decalajului in infrastructura de afaceri si la cresterea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti la export.

In vederea cresterii rolului INTERNET la promovarea schimburilor comerciale de produse si servicii ale Romaniei, MAE va acorda o atentie prioritara urmatoarelor actiuni:

· Crearea, impreuna cu institutiile publice cu atributii in domeniu, a cadrului legal pentru desfasurarea comertului electronic, armonizat cu reglementarile internationale
· Crearea de catre Ministerul Afacerilor Externe a WEBSITE-ului pe reteaua INTERNET si constituirea in cadrul acesteia a unui pachet de servicii electronice de informare si instruire a agentilor economici. De asemenea, se are in vedere pregatirea introducerii unui sistem electronic de licentiere a operatiunilor de export si import, direct la sediul societatilor comerciale.
· Organizarea sistemului de comunicatii prin posta electronica (e-mail) si a telefoniei electronice a Ministerului Afacerilor Externe cu reprezentantii retelei externe si principalele institutii guvernamentale si organizatii profesionale; conectarea online a retelei externe la baza de date a MAE si CRCE, cu link-uri la principalii furnizori de servicii din tara; pregatirea si orientarea reprezentantilor comerciali din cadrul misiunilor diplomatice din strainatate catre domenii cum ar fi: utilizarea INTERNET-ului, a postei electronice, elaborarea de studii de piata prin care sa se identifice nise de piata, produse si servicii care sa fie promovate.
· Sprijinirea introducerii unor facilitati vizand reducerea tarifelor la utilizarea liniilor telefonice in cazul conectarii la reteaua INTERNET, inclusiv prin aplicarea unor tarife fixe (flat rate) pentru utilizarea peste un anumit numar de ore zilnic.
· Schimbarea mentalitatii, cresterea increderii in societatea informationala si in comertul electronic, cresterea nivelului educational si de cunostinte a viitorilor beneficiari ai societatii informationale.
· Identificarea, cu ajutorul asociatiilor profesionale si a societatilor comerciale, a problemelor care impiedica utilizarea in mai mare masura a Internetului si a comertului electronic si solutionarea acestora; organizarea de audieri publice pe tema comertului electronic, in cadrul programului Consiliului ROMPRO pentru facilitarea comertului, care cuprinde reprezentanti atat ai institutiilor publice cat si ai comunitatii de afaceri din Romania, ai IMM-urilor si firmelor private.
· Crearea unei "porti" INTERNET prin care sa se furnizeze informatii si servicii utile catre intreprinzatori, in special, catre IMM-uri, mai rapid, mai ieftin si intr-un mod simplu. De asemenea, se are in vedere educarea utilizatorilor INTERNET privind importanta utilizarii serviciilor electronice pentru afaceri.
· Realizarea unui sistem informational sectorial, de genul BtoB, la nivelul Europei de Sud-Est. Cu ajutorul acestui proiect s-ar stimula dezvoltarea schimburilor comerciale intre tarile din Europa de Sud-Est. Totodata, s-ar putea valorifica mai bine avantajele conferite de cumulul de origine pan -european.

Se poate spune ca piatra de temelie pentru dezvoltarea acestui sistem informational o va pune Centrul Roman de Comert Exterior, care va dezvolta, in cursul acestui an, o aplicatie de tipul BtoB. In perspectiva, aplicatia poate fi extinsa in tarile balcanice, cu sprijinul Centrului Balcanic de Promovare a Comertului.

De asemenea, punerea in aplicare a proiectului privind facilitarea comertului si transportului in Sud-Estul Europei, finantat de Banca Mondiala, va contribui la dezvoltarea schimburilor comerciale regionale. Mentionam ca Directia Generala a Vamilor este coordonatorul national al acestui proiect, iar coordonatorul website-ului este Trade Point Bucuresti. Programul prevede schimbul de informatii online privind desfasurarea activitatilor de comert si transport cu tarile implicate (Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Macedonia).

A. CONSIDERATII GENERALE

Perioada care a trecut de la examinarea anterioara a politicii comerciale a României in cadrul GATT( decembrie 1992) a fost densa in evenimente cu incidenta directa asupra relatiilor economice internationale, asupra sistemului multilateral de comert si, fara indoiala, asupra evolutiei situatiei sociale si economice a României.

Finalizarea cu succes a Rundei Uruguay si decizia Conferintei Ministeriale de la Marrakech de a infiinta Organizatia Mondiala a Comertului au constituit premisele mondializarii sistemului multilateral de comert, care a fost dotat cu reguli, instrumente si discipline transparente si uniforme, privind mecanismele de politici comerciale. Obiectivul stabilit prin acest sistem urmarea dezvoltarea relatiilor comerciale, iar liberalizarea comertului cu bunuri si servicii asumata de membrii OMC, trebuia sa aiba impact pozitiv asupra dezvoltarii economice.

Rezultatele liberalizarii comertului nu au intârziat sa apara: ritmul de crestere al comertului mondial a devansat in continuare cresterea productiei industriale iar cel mai dinamic sector a fost cel al serviciilor; s-au inregistrat unele progrese privind dinamica economica a tarilor in curs de dezvoltare, acestea majorându-si ponderea in comertul mondial si inregistrând unele mutatii pozitive in structura lor de export.

Totusi, efectele procesului de liberalizare au fost limitate datorita crizelor financiare si economice din diverse zone ale lumii determinând inchiderea unor piete, luarea unor masuri suplimentare de aparare comerciala de catre unele state membre OMC, precum si mobilizarea unor resurse bugetare in vederea sustinerii exportului marfurilor pentru care piata s-a redus simtitor.

In aceeasi perioada, economia si societatea româneasca s-au aflat in plin proces de continuare si consolidare a trecerii de la un sistem excesiv centralizat catre economia de piata, de la un sistem totalitar la unul democratic. Costurilor ridicate ale tranzitiei li s-a adaugat un mediu international nefavorabil structurii existente a comertului exterior national. Disparitia unor piete traditionale pentru exporturile noastre, respectarea embargourilor impuse in relatiile cu tari cu pondere pentru exportul nostru sau de unde trebuiau recuperate datorii acumulate in timp, restrângerea pietei Asiei si apoi a Rusiei, multiplicarea masurilor de protectie comerciala ca urmare a acestor factori de perturbare a pietei internationale, au avut influente directe asupra exporturilor României. In acelasi timp, reducerea productiei industriale si agricole, insuficienta dezvoltare a sectorului tertiar au afectat oferta de export. In plus, dependenta extrem de mare a exporturilor noastre de importuri a determinat accentuarea continua a dezechilibrului balantei comerciale si de plati.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul ca România a aplicat una dintre cele mai liberale politici comerciale din Europa. Astfel, au fost respectate angajamentele privind nivelul consolidat al taxelor vamale la totalitatea pozitiilor tarifare , nu au fost, practic, utilizate subventii la exporturi, limitarile la import au fost eliminate inca din anul 1992 iar restrictionarea exporturilor a fost complet eliminata la inceputul anului 1998. In toata aceasta perioada România nu a luat nici o masura de aparare comerciala in plan multilateral, acceptând concurenta ca modalitate de accelerare a restructurarii si de crestere a eficientei activitatii economice.

Decizia de a aplica o asemenea politica comerciala a pornit de la necesitatea, pe de o parte, de a folosi in economia româneasca instrumente si mecanisme conforme cu regulile multilaterale, iar pe de alta parte, de a permite dezvoltarea unei mediu concurential care sa intareasca aplicarea acestor reguli. Intregul proces decizional cu privire la politica comerciala a avut in vedere necesitatea stringenta de a transforma economia româneasca intr-o economie de piata, de a determina producatorii români sa lucreze intr-un mediu concurential, si in acest fel de a permite ancorarea economiei nationale in procesul de globalizare. In scopul atingerii acestor obiective, s-au realizat transparenta politicii comerciale si asigurarea caracterului nediscriminatoriu al masurilor instituite.

Daca din punct de vedere teoretic aceasta abordare trebuia sa produca numai efecte benefice asupra economiei nationale, realitatea a fost putin diferita. In conditiile in care statul român nu a avut suficiente resurse financiare pentru a sprijini dezvoltarea si restructurarea sectoriala sau nu a utilizat destul de eficient resursele de care a dispus, producatorii interni au trebuit sa faca fata concurentei unor marfuri care includeau fie sprijin intern acordat de statul exportator, fie chiar subventii directe la export. In acest fel, desi statele exportatoare nu practicau masuri de subventionare peste nivelul anagajamentelor din cadrul OMC, o buna parte a exporturilor lor determinau dificultati importante producatorilor români.

Elementele prezentate anterior ne conduc la aprecierea ca politica comerciala a României a trebuit sa se desfasoare in conditii putin favorabile unei abordari de liberalizare a comertului international si de ingradire, directa sau indirecta, a pietei internationale.

B. POLITICA COM A ROMANIEI FACTOR DE EVOLUTIE SPRE ECONOMIA DE PIATA

I. Caracteristici

1.)Eliminarea restrictiilor cantitative in calea comertului

Inca de la examinarea anterioara a politicii comerciale a României nu au existat restrictii cantitative in calea importurilor.

Incepând cu 1 ianuarie 1998, restrictiile sau limitarile cantitative reziduale la export au fost complet eliminate. In acest mod, schimburile comerciale ale României nu sunt restrictionate prin nici un fel de interdictii sau limitari cantitative. Procesul de liberalizare cantitativa a exporturilor românesti a cunoscut o evolutie constanta: numarul marfurilor interzise temporar la export s-a diminuat continuu, cel al produselor supuse unor restrictii cantitative s-a restrâns an de an. Pentru anul 1999, din motive prudentiale, pentru o serie de produse (materii prime, materiale cu un grad redus de prelucrare) s-a mentinut masura unor licente automate la export, cu scop statistic. Ele vizeaza resurse usor epuizabile sau care ar putea pune in pericol echilibrul ecologic. Sunt de asemenea in vigoare licente automate de import, exclusiv pentru marfuri care pot afecta sanatatea oamenilor, plantelor si a mediului inconjurator.

Acestui regim deosebit de propice dezvoltarii relatiilor comerciale ale României i se contrapune, din partea unor state membre OMC, un regim restrictiv care din pacate afecteaza exporturile noastre. Avem in vedere, in special, perpetuarea unor limite de acces a produselor textile rom@nesti pentru doua destinatii importante pentru tara noastra (SUA, CANADA). Daca se ia in considerare faptul ca cca. 34% din exporturile românesti o reprezinta produsele textile, avem dimensiunea exacta a impactului acestor limitari asupra livrarilor noastre.

2.) Tariful vamal de import, principalul instrument de politica comerciala

Incepând cu anul 1992, România a pus in aplicare un tarif vamal bazat pe sistemul HS, a carui nomenclatura a fost armonizata ulterior cu Nomenclatura Combinata a Uniunii Europene. In momentul de fata România aplica HS 1996 si NC 1998 a U.E. Pe aceasta structura, taxele vamale pentru toate pozitiile tarifare sunt consolidate in OMC. Angajamentele asumate in cadrul OMC pentru domeniul taxelor vamale au fost puse in aplicare in anul 1995, nivelul taxelor vamale aplicat fiind cel consolidat sau inferior acestuia.

Practic, de la data de 1 iulie 1995 Tariful Vamal de import si-a consolidat pozitia si rolul de principal instrument de politica comerciala si de protectie la frontiera. Având in vedere procesul de liberalizare continua a comertului exterior, ca urmare a angajamentelor asumate in OMC, precum si a celor asumate prin formele de integrare regionala pe de o parte, cât si anumite necesitati punctuale determinate de procesul de restructurare si/sau de privatizare, pe de alta parte, nivelul taxelor vamale aplicabil pentru fiecare an calendaristic este publicat, asigurând astfel un plus de transparenta si previzibilitate pentru operatorii economici.

3.)Alte masuri de protectie la frontiera

Conform regulilor internationale, pentru situatii in care importurile produc sau ameninta cu producerea unor prejudicii importante producatorilor nationali, in afara taxelor vamale de import, pot fi utilizate si alte instrumente de aparare comerciala. Legislatia actuala, Legea nr.133/1994, permite adoptarea unor asemenea masuri, in deplina conformitate cu acordurile din cadrul OMC. Pâna la momentul acestei examinari, România nu a luat nici o masura de aparare comerciala, in plan multilateral. Singurele masuri de salvgardare luate au vizat relatiile comerciale din cadrul unor forme de integrare regionala, cu respectarea prevederilor din aceste acorduri.

Acest climat destul de liberal pentru accesul marfurilor din import pe piata româneasca trebuie comparat cu conditiile in care exporturile noastre au acces pe piata mondiala. O parte a exporturilor noastre sunt limitate de masuri de aparare comerciala, initiate cu multi ani in urma. Acele masuri de aparare comerciala au stopat, practic, exporturile noastre pe pietele respective, re-examinarile ulterioare, in cazurile in care au avut loc, neconducând la eliminarea masurilor instituite anterior. Avem in vedere cazul unor masuri antidumping pe pietele SUA, Canadei si Turciei. Pentru cazul exporturilor noastre pentru Egipt si Brazilia, exportatorilor români nu le-au fost oferite cele mai potrivite conditii pentru aparare, astfel incât, desi exportatorii nu au produs, in opinia noastra, prejudicii in sensul prevazut de Acordul Antidumping, sunt acum supusi unor taxe antidumping.

4.) Sistemul de licente

In perioada de dupa anul 1990, sistemul de licente a inregistrat o ameliorare progresiva semnificativa. S-a pornit de la un sistem prin care orice operatiune de comert exterior era supusa licentelor de export si/sau import; in anul 1992 sistemul a fost relaxat, lista produselor pentru care exista obligativitatea licentelor de export/import fiind substantial redusa.

In perioada dintre 1993 si 1998 au functionat restrictii cantitative la export, administrate prin licente de export, in timp ce activitatea de import a fost complet liberalizata. De-a lungul anilor, de la 178 de pozitii tarifare interzise la export in anul 1996 s-a ajuns la 155 de pozitii in 1997. De la 1 ianuarie 1998, toate interdictiile si restrictiile cantitative la export au fost eliminate, producându-se astfel un pas important in liberalizarea comertului exterior.

Mai sunt practicate licente automate de export sau de import, lista acestora este mult redusa, iar natura licentelor este statistica. In acest mod, practic, nu mai exista nici un fel de restrictii in calea exporturilor si importurilor, sistemul de licente utilizat fiind automat si doar cu rol de monitorizare.

Ca regula generala, licentele automate de export sau import se obtin de la Ministerul Industriei si Comertului, fara avizul altor institutii sau organisme. Exceptie de la acest principiu fac licentele care vizeaza sanatatea populatiei, protectia mediului inconjurator si comercializarea metalelor pretioase, unde se cere avizul Ministerului Sanatatii, Ministerului Mediului, respectiv al Bancii Nationale.

5.) Politica vamala, componenta a politicii comerciale

Politica vamala este una dintre componentele importante ale politicii comerciale, putând influenta schimburile comerciale internationale. Evolutia sistemului vamal a inregistrat un progres evident: de la prelucrarea manuala a operatiunilor de vamuire s-a ajuns, la mijlocul anului 1998, la acoperirea majoritara a punctelor vamale prin sistemul electronic si la alcatuirea bazei de date statistice necesare activitatii vamale. Aceasta evolutie a permis continua imbunatatire a reglementarilor din domeniu, in scopul fluidizarii activitatii vamale, modernizarii acesteia si respectarii intocmai a angajamentelor internationale asumate de tara noastra.

Pentru o mai buna reglementare a politicii vamale a fost elaborat Codul Vamal si Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, in deplina conformitate cu prevederile acordurilor corespunzatoare din OMC.

Alte aspecte privind politica comerciala a României vor fi prezentate la capitolul referitor la prezenta tarii noastre in cadrul OMC.

D. PERSPECTIVELE DEZVOLTARII ECONOMICE SI ALE EVOLUTIEI POLITICII COMERCIALE A ROMANIEI

In conformitate cu Programul de Guvernare actual, autoritatile române sunt decise sa intreprinda cele mai potrivite masuri care sa permita accelerarea reformei si a restructurarii, cu accent deosebit pe procesul de privatizare.

In vederea atingerii acestor obiective au fost realizati deja pasi importanti, in special in domeniul restructurarii si al privatizarii. Regiile autonome din domeniul energetic, al comunicatiilor si al transportului feroviar au fost supuse unui proces de externalizare a activitatilor conexe si auxiliare, fiind ulterior organizate in societati comerciale prestatoare de servicii si societati de operare a facilitatilor esentiale, supuse unor reglementari de asigurare a accesului liber si nediscriminatoriu, creând astfel premisele pentru consolidarea lor si deschiderea la concurenta; o parte din aceste societati sunt acum pregatite pentru privatizare. Procesul de restructurare al regiilor autonome din domeniul energetic a inclus si restrângerea activitatii economice, reducerea numarului de personal, toate acestea in scopul cresterii eficientei activitatii. Au fost incluse in acest program de restructurare regiile din domeniul mineritului (carbune, metale feroase, metale neferoase), din cel al energiei electrice si al exploatarii petrolului si a gazelor naturale.

In acest fel, s-a avut in vedere modificarea strategiei de privatizare, in sensul cresterii eficientei privatizarii, atât prin majorarea numarului intreprinderilor privatizate cât si prin calitatea actiunilor definitivate.

Aceste procese vor continua in perioada urmatoare si sunt menite sa asigure o economie mai sanatoasa, mai eficienta.

Masurile hotarâte de accelerare a procesului de reforma, restructurare si privatizare trebuie sa fie insotite de programe de dezvoltare economica. Reforma si restructurarea economiei, alaturi de procesul de privatizare, vor determina identificarea celor mai eficiente si dinamice sectoare ale economiei. Pentru aceste sectoare, cât si pentru sectorul serviciilor, vor fi necesare masuri de impulsionare a activitatii.

Pe aceasta cale, exista sanse reale ca oferta de export a României sa fie mult diversificata ca structura si sa creasca. O asemenea perspectiva va permite continuarea procesului de liberalizare a schimburilor internationale si antrenarea mai puternica a României in comertul international. România este decisa sa-si aduca contributia la intarirea sistemului multilateral de comert, singurul care poate asigura previzibilitatea, transparenta si certitudinea unor relatii economice echitabile.

Dificultatilor interne cu care se confrunta Guvernul in actiunea sa ferma de reforma i se adauga si consecintele crizei iugoslave, care produce efecte negative asupra relatiilor comerciale din zona, asupra rutelor de transport si a "atractivitatii" pentru activitatea comerciala si de investitii.

In vederea accelerarii si ridicarii calitatii procesului de privatizare se au in vedere urmatoarele masuri:
– asigurarea unui cadru mai eficient de informare, promovare, dezvoltare si concretizare a relatiilor cu potentialii investitori:
– atragerea intr-o masura mai mare a capitalului strain, inclusiv prin vânzarea actiunilor prin certificate de depozit emise de banci de investitii pe piata de capital internationala;
– aplicarea metodelor de privatizare care asigura cresterea calitatii;
– abordarea decisiva a societatilor comerciale cu datorii restante, prin restructurare, privatizare sau reconversie de active.

Se au in vedere, de asemenea, masuri pentru imbunatatirea mediului de afaceri prin asigurarea unui cadru juridic si institutional al concurentei, compatibil cu normele si practicile internationale.

Toate aceste actiuni de restructurare si privatizare au ca scop atât finalizarea trecerii economiei nationale pe fundamentele regulilor si legilor economiei de piata, debutul relansarii cresterii economice, cât si pregatirea tarii noastre pentru integrarea in structurile europene. In acest context intern, schimburile comerciale externe vor continua sa se dezvolte, un accent deosebit punându-se pe cresterea exporturilor. Nu sunt preconizate masuri de diminuare a importurilor, echilibrul dinamic al schimburilor fiind asigurat prin ritmuri diferite de dezvoltare a componentelor balantei comerciale. Aceasta orientare a dezvoltarii schimburilor are in vedere necesitatea ameliorarii continue a balantei comerciale si a celei a contului curent, pentru a diminua efectul acestora asupra obligatiilor de rambursare a datoriei externe.

Masurile de politica comerciala avute in vedere vor continua procesul de liberalizare a schimburilor, atât in plan multilateral cât si in plan regional ( acorduri de comert liber). Instrumentele de politica comerciala folosite vor avea caracter transparent, previzibil si unitar pentru mediul de afaceri, asigurând astfel un climat mai propice dezvoltarii capacitatilor antreprenoriale.

Masurile de reforma si restructurare, cele de politica comerciala, care vor fi urmate de Guvernul României vor aduce si o imbunatatire a climatului investitional, atât pentru investitorii interni cât si pentru cei externi.

Ne exprimam convingerea ca masurile preconizate de Guvernul nostru vor permite inceperea relansarii economice in conditii specifice economiei de piata. Angajamentele asumate de tara noastra in cadrul OMC vor continua sa fie respectate, ca si pâna acum, deoarece suntem convinsi ca numai respectarea regulilor si angajamentelor multilaterale poate asigura dezvoltarea viitoare a schimburilor internationale.

Pentru ca programele noastre de reforma sa aiba un plus de succes, este nevoie si de contributia membrilor OMC in a aplica in continuare angajamentele proprii si in a participa activ la continuarea liberalizarii schimburilor, conform regulilor convenite in plan multilateral.

BIBLIOGRAFIE

Bari I. – Economie Mondială, Ed. Independența economică, București, 1997

Iovițu M. – Tranziția la economia de piață, Ed. Economică București 1999

Krugman P. – Economie internationale, Ed. DeBoeck, Paris, 1997

Marin D. – Economia României, sistemul de companii. Diagnostic structural, Ed. Economică, București, 2001

Miron D-ru – Economia Integrării Europene, Ed. Poli ASE București, 1998

Popa I. – Tranzacții în comerțul exterior, Ed. Economică, București 2002

Son L – în Cadrul multilateral al comerțului internațional, coordonator Popa I., Ed. Economică, București, 2000

Son L. – Les performances commerciales de la Roumanie et le role des mecanismes de stimulation et de promotion des exportations, UVT/FSE Sesiune de Comunicării științifice, Timișoara, 2002

9. Son L. – Romania’s Commercial Exchanges with Countries from European Union and CEFTA Specialization and Comparative Advantages, UVT/FSE, Sesiune de Comunicării științifice, Timișoara, 2002

10. Sută-Sălăjean, S., Drăgan, G. – Istoria Comerțului Exterior și a politicii

comerciale românești, Ed. Economică, București, 1998

11. Sută N., Miron D-ru – Comerț internațional și politici comerciale, Ed. Expert,

București, 2001

12. Sută N. – în Cadrul multilateral al comerțului internațional, Ed. Economică,

București, 2000

13. ASE București – Economie, Ed. Economică, București, 2001

14. Guvernul României – Strategia Națională de Dezvoltare Economică pe Termen

Mediu 2000-2004

15. *** – Guvernul României – Raportul Guvernului României cu privire la politica sa

comercială, 2001

16. *** – Guvernul României – Raportul Guvernului României prezentat cu ocazia

Mecanismului de analiză a politicii comerciale a României în cadrul Organizației

Mondiale a Comerțului – 2001

17. *** – Raport anual BNR 1999, 2000

18. *** – Buletin trimestrial 1/1999, 2/1999, 3/1999, BNR

19. *** – Buletinul Statistic Nr. 1/1999, Comisia Națională pentru Statistică

20. *** – Buletin statistic 2001, INSE București

21. *** – Anuarul statistic al României 1999, 2000,

22. *** – www.National Export Trade Map