. Cererea Si Oferta Ca Forma de Legatura Si Coordonare a Activitatii Agentilor Economici

INTRODUCERE

Apariția schimbului de bunuri și evoluția acestuia a dat naștere la piață.Ea a apărut ca urmare a dezvoltării diviziunii sociale a muncii, prin viziunea care sa realizat între producător și consumator.Această separare a determinat că bunurile produse să ajungă de la producător la consumator prin intermediul pieței. Piața, este așadar o categorie economică complexă, ce reflectă totalitatea relațiilor de vînzare – cumpărare care au loc în societate, în interacțiunea lor, în strînsă legătură cu spațiul economic în care au loc. Piața este locul întîlnirii a ofertei vînzătorilor și cererii consumatorilor, a confruntării dintre ele. Deci, pe piață se reflectă raporturile reale dintre producție și consum, prin intermediul categoriilor relative de cerere și ofertă și a categoriilor de preț.

Participanții la piață, la relațiile pe care le reflectă sunt producătorii în calitate de ofertanți de factori de producție, bunuri de consum și servicii și consumatorii productivi și individuali în calitate de cumpărători, care se opun unui altora prin urmărirea propriului interes. În același timp este de remarcat faptul că între ofertanți și consumatori există o puternică legătură ce pune în evidență ‘solidaritatea funcțională ’ a pieției.

Analiza cererii pe piață reprezintă continuarea problemelor privitoare la nevoile umane și la caracteristicile lor, la interesele economice. În același timp, teoria cererii constituie baza alocării veniturilor limitate de către consumatorii raționali.

Analiza problemelor referitoare la ofertă este o continuare a analizei resurselor economice și a factorilor de producție, și respectiv o continuare a analizei bunurilor economice.

CAPITOLUL 1.

Cererea și oferta ca formă de legătură și coordonare activității a agenților economici .

Subiecții vieții economice sunt consumatorul și producatorul. Societatea poate avea unul din următoarele sisteme economice: gospodăria naturală, adica tradițională și de schimb, adica economia de piață, planificată centralizat și mixtă. Aceste forme generale de organizare a vieții economice se deosebesc prin modalitățile de legătură dintre producător și consumator. În economia naturală există o legătură nemijlocită dintre producător și cosumator ; resursele sunt alocate, iar bunurile sunt distribuite în conformitate cu tradiția stabilită. Economia tradițională este specificată grupurilor sociale izolate. Actualmente aria acestei economii s-a îngustat substanțial , deoarece predomină sistemele economice specifice economiei de schimb.

În economia centralizat-planificată soluțiile pentru întrebările ce? cum?cine? pentru cine? sunt determinate din centru de către guvernanți. Agenții economici trebuie doar să îndeplinească aceste directive.

Economia de piață se mai numește și economia liberei inițiative. Care este mecanismul legăturii dintre producător și consumator în economia de piață? Pentru identificarea acestuia este necesar, în primul rîndâ, de evidențiat faptul că reproducția, conform teoriei marxiste, este un element fundamental al oricărui sistem economic. Ea reprezintă procesul de producție continuu și îmbină organic 4 faze (schema 1)

Schema 1

În al doilea rînd, pentru a-și satisface necesitățile, consumatorul terebuie să-și procure mărfurile necesare. Prin urmare, la baza cererii se află nevoile consumatorului, iar cererea și oferta devin forme economice de manifestare a consumatorilor și producătorilor.

În al treilea rînd, vor procura mărfurile numai acei consumatori, care dispun de bani. Aceasta înseamnă că cererea reflectă nu toate nevoile consumatorului, ci doar acele nevoi, pentru satisfacerea cărora consumatorul are mijloacele bănești necesare. Deci cererea este o noțiune doar a economiei de piață și reprezintă cantitatea de marfă acoperită cu bani pe care cumpărătorii acceptă să o procure la anumite prețuri unitare, țntro perioadă de timp concretă.

În al patrulea rînd, în economia de piață nevoile consumatorului se satisfac prin intermediul votării cu banul în procesul de vînzare-cumpărare. Dacă consumatorul nu are nici un interes față de marfă producătorului sau nu dispune de bani, atunci nu există legătură economică dintre producător și consumator. În acest caz, procesul de reproducție se va stopa.

Prin urmare, pentru ca economia de piață să prospere, este necesar să existe un mecanism eficient de votare cu banul, atunci impulsul va trece de la consumator la producător și viceversa. În caz contrar, votarea cu banul este zădarnică.

Cererea poate fi definită pentru o firmă, pentru un grup de întreprinderi dintr-o ramură și un grup de ramuri, pentru economia națională și mondială.

În funcție de corelația dintre nevoi și cerere deosebim:

cererea proporțională (cererea și nevoia cresc sau descresc în aceiași proporție);

cererea progresivă (cererea crește mai repede de cît nevoia);

cererea degresivă (cererea crește sau descrește mai încet de cît nevoia);

cererea regresivă (cererea scade , cînd nevoia crește).

În funcție de natura bunurilor ce fac obiectul cererii, se distinge:

cererea pentru bunuri substituibile (margarina și untul, televizorul alb-negru și color);

cererea pentru bunuri complementare (autoturismul și motorina);

cererea derivată (cererea pentru făină este determinată de cererea pentru pîine).

Cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să se reducă în funcție nu

numai de preț, ci și de alți factori, precum :modificarea veniturilor bănești ale consumatorilor ; modificarea prețurilor altor mărfuri ;numărul de cumpărători ; preferințele cumpărătorilor ; previziunea consumatorului privind evoluția prețului la bunurile de larg consum și a mărimii venitului.

CAPITOLUL 2

CEREREA

Concept. Legea cererii

Cererea este o categorie economică ce exprimă ,în anumite condiții

social-istorice, nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor bănești, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societății. Ea reprezintă parte solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută de piață. Deci, cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piață, într-o perioadă determinată de timp, la un anumit preț dat.

Cererea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau un serviciu anume, pentru o industrie sau cererea pentru o firmă, respectiv pentru producția ei.

Dimensiunea cererii pentru un anumit bun, precum și dinamica acesteia sunt determinate de nivelul și dinamica prețului bunului respectiv. Deci, între evoluția prețului unitar al unui bun și cererea de piață pentru bunul respectiv există o relație de cauzalitate.Aceastărelație este exprimată în mod foarte clar de legea cererii. Conform acestei legi, dacă prețul bunurilor, resurselor și serviciilor va scădea, în mod corespunzător va crește cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă și invers, dacă prețurile cresc, va scădea cantitatea de marfă cerută în perioada de timp respectivă ( celelalte condiții rămînînd neschimbate ).

Relația dintre prețul unitar al unui bun și cantitatea de bunuri cerută într-o anumită perioadă de timp se poate reprezenta grafic, obținîndu-se curba cererii.

Exemplu : Să presupunem că avem un bun oarecare X, a cărei cerere individuală lunară la diferite prețuri arătată astfel (tabelul 2.1):

Tabel 2.1

Cererea individuală pentru bunul X

Grafic, reprezentarea relației dintre prețul unitar și cantitatea cerută se arată în (fig. 2.1)

Deci, de notat, la prețuri ridicate se cer cantități mici și invers.

Relația dintre prețul unitar al unui bun și cantitatea de bun cerută, într-o anumită perioadă de timp, de către un individ, este cunoscută sub denumirea de cerere individuală.

Cererea poate fi reprezentată: grafic, tabelar și analitic cu ajutorul funcției.

Cererea variază atît cantitativ, cît și calitativ. Variația cererii cauzată de schimbările în prețului bunului se numește schimbare cantitativă a cererii. Grafic aceasta prezintă deplasarea pe curba cererii de la un punct la altul. Deplasarea curbei cererii într-o poziție nouă arată că cererea se schimbă calitativ. Aceasta se întîmplă cînd variază alți factori diferiți de preț. Deplasarea curbei în dreapta semnifică faptul că cererea crește, deplasarea curbei în stînga – cererea scade.

În funcție de comportarea curbei cererii, în urma variației diferiților factori, mărfurile pot fi clasificate în bunuri substituibile și complementare, precum și în bunuri economice și inferioare. Dacă o dată cu creșterea prețului la bunul 1 cererea bunului 2 crește, aceste bunuri sunt substituibile. Explicația e simplă : dacă crește prețul la mere , consumatorii se orientează , să zicem , la pere , care într-o măsură anumită substituie necesarul de fructe pentru acești consumatori și ,în consecința , la pere. Dar reacția consumatorului e cu totul alta cînd se schimbă prețul la acele mărfuri care pot fi folosite numai în amsamblu, completîndu-se una pe alta ( bunuri complementare ). Exemplu: Stofa pentru costume și nasturii. Dacă stofa se scumpește, atunci se cumpără mai puțină, și cererea și la nasturi scade. Clasificarea mărfurilor în mărfuri de substituție și complementare e în mare măsură subiectivă. Aceleași perechi de mărfuri, în funcție de preferințele individuale pentru un consumător, pot fi substituibile, iar pentru altul – complementare.

În funcție de reacția curbei cererii la schimbările survenite în veniturile consumătorilor, putem vorbi despre bunuri inferioare și normale. Cînd veniturile consumătorilor cresc, crește și cererea la majoritatea mărfurilor (carne, îmbrăcăminte, încălțăminte etc.).Astfel de mărfuri se numesc – normale. Însă, există o serie de bunuri a căror cerere se reduce o dată cu creșterea veniturilor (subprodusele alimentare, țesăturile sintetice). Astfel de mărfuri sunt cosiderate inferioare. Cînd veniturile cresc, curba cererii la astfel de mărfuri nu se deplasează la dreapta, ci la stînga.

Funcția cererii unui bun poate fi analizată ca cerere individuală și ca cerere globală (totală pe piață). Curba cererii individuale ne arată tabloul intențiilor de a procura un bun de către un consumator concret la un moment dat, pentru diferite niveluri de preț.

Factorii ce influențează asupra cererii

Într-o anumită perioadă de timp, cererea pentru un bun poate să se reducă

sau să crească. Factorii sau condițiile care influențează cererea în cazurile cînd nivelurile de preț unitar nu se modifică sunt următoarele : prețul altor bunuri; veniturile indivizilor; perspectiva (așteptările) privind evoluția pieții; gusturile.

Prețul altor bunuri. Bunurile, în raport cu un anumit bun (în cazul nostru

cu bunul X ), se clasifică în:

Bunuri substituibile, sunt acelea care satisfac aceleași nevoi sau trebuințe ca și bunul în discuție. Cînd prețul unui bun substituibil crește, curba bunului în discuție ( bunul X ) se deplasează spre dreapta și invers ( vezi fig. 2 ).

Bunuri complementare, sunt acele bunuri care în consum se folosesc împreună. Cînd prețul unui bun complementar față de altul scade, curba cererii pentru bunul inițial ( bunul X ) se va deplasa spre dreapta.

Bunuri neînrudite. Modificarea prețului la un bun neînrudit cu bunul inițial ( bunul X ), nu influențează în nici un fel curba cererii la bunul inițial.

2.Veniturile. Modificarea veniturilor individuale influențează curba cererii în funcție de natura bunurilor. Din acedt punct de vedere distingem două tipuri de bunuri și anume: a) bunuri normale; b) bunuri inferioare.

Bunurile normale sunt acelea pe care indivizii le atrag mai mult în consum pe măsura creșterii veniturilor lor. Curba cererii pentru un bun normal se va deplasa spre dreapta, respectiv crește cantitatea cerută, atunci cînd veniturile individuale cresc. Invers, cînd venitul individual scade, curba cererii se va deplasa spre stînga, respectiv scade cantitatea cerută.

Bunuri inferioare. Un bun inferior este acela pe care indivizii îl cer atunci tru

cu bunul X ), se clasifică în:

Bunuri substituibile, sunt acelea care satisfac aceleași nevoi sau trebuințe ca și bunul în discuție. Cînd prețul unui bun substituibil crește, curba bunului în discuție ( bunul X ) se deplasează spre dreapta și invers ( vezi fig. 2 ).

Bunuri complementare, sunt acele bunuri care în consum se folosesc împreună. Cînd prețul unui bun complementar față de altul scade, curba cererii pentru bunul inițial ( bunul X ) se va deplasa spre dreapta.

Bunuri neînrudite. Modificarea prețului la un bun neînrudit cu bunul inițial ( bunul X ), nu influențează în nici un fel curba cererii la bunul inițial.

2.Veniturile. Modificarea veniturilor individuale influențează curba cererii în funcție de natura bunurilor. Din acedt punct de vedere distingem două tipuri de bunuri și anume: a) bunuri normale; b) bunuri inferioare.

Bunurile normale sunt acelea pe care indivizii le atrag mai mult în consum pe măsura creșterii veniturilor lor. Curba cererii pentru un bun normal se va deplasa spre dreapta, respectiv crește cantitatea cerută, atunci cînd veniturile individuale cresc. Invers, cînd venitul individual scade, curba cererii se va deplasa spre stînga, respectiv scade cantitatea cerută.

Bunuri inferioare. Un bun inferior este acela pe care indivizii îl cer atunci cînd nivelul veniturilor lor sunt mai reduse, decît atunci cînd nivelul veniturilor lor sunt mai mari. ( De pildă, s-a constatat că oamenii care dispun de venituri mici mănîncă mai multă pîine și cartofi decît oamenii cu venituri ridicate ). Faptele arată că oamenii au tendința să reducă consumul la bunurile inferioare, atunci cînd se înregistrează creșterea veniturilor lor la un anumit nivel. Curba cererii individuale ( deci și cantitatea cerută ) la un bun inferior se va deplasa spre dreapta dacă veniturile sunt la un nivel scăzut și se va deplasa spre stînga odată cu creșterea veniturilor de la un anumit nivel în sus. Invers, cînd venitul personal scade, curba cererii individuale pentru un bun inferior se va deplasa spre dreapta pînă ce venitul va atinge un anumit nivel, de la care punct, o scădere în venituri va cauza deplasarea curbei spre stînga.

3.Perspectiva privind evoluția pieței. Se referă la ceea ce individul se așteaptă în viitor, referitor la toate bunurile și faptele, relevante pentru situația lui economică. De exemplu, o perspectivă de creștere a prețului unui bun oarecare, ce intră frecvent în consumul personal, generează, în prezent, o creștere a cererii. Deci, pentru bunul respectiv, curba cererii se deplasează spre dreapta.

4.Gusturile. Dacă au loc modificări în gusturile indivizilor, acestea se vor reflecta în mod direct în cerereade bunuri și, implicit, în deplasarea curbei cererii.

În afara factorilor amintiți, cererea este influențată și de alți factori. De pildă, factorii demografici influențează asupra volumului și structurii cererii prin variabile ca: numărul populației, numărul familiilor, componența familiilor pe grupe de vîrste, pe sexe, structura socio-profesională, ș.a. La acestea, se mai adaogă obiceiurile, specificul local, tradițiile naționale etc. De asemenea, nu putem să nu amintim influența puternică asupră cererii, a factorilor psihologici și sociali. Deosebirile de preferințe, de atitudini față de un produs sau altul, pot apare și datorită particularităților psihice ale indivizilor, puse în evidență prin grade diferite de receptevitate,de reacții. Cererea mai poate fi influențată și de alți factori, cum ar fi cei natural-climaterici, sezonieri, conjuncturali, etc.

Sub influența factorilor amintiți cererea se manifestă diferit de la un produs la altul, de la o categorie a populației la alta, în profil teritorial, precum și în timp.

Cererea pieții

Cererea pieții pentru un bun oarecare se obține însumînd cererile individuale

pentru bunul respectiv. Deci, cererea pieții este egală cu suma cererilor individuale.

Exemplu: Pentru bunul X avem următoarea situație (tabelul 2.3):

Tabel 2.3

Această situație se va regăsi în curba cererii de piață (fig. 2.3.1).

Cererea pieței, la fel ca și cererea individuală, este influențată de factorii

prezentați mai sus. În afara acestor factori, cererea pieții pentru un bun este dependentă și de numărul de cumpărători care intră în calculul sumei cererii. Dacă numărul cumpărătorilor pentru un bun oarecare crește, în mod corespunzător va crește și cererea pentru bunul respectiv. Evident, curba cererii se va depiasa spre dreapta. Invers , dacă numărul cumpărătorilor pentru un bun oarecare scade, în mod corespunzător va scădea și cererea pentru bunul respectiv. Curba cererii se va deplasa spre stînga.

Orișice schimbare în cerere este rezultatul modificării unuia sau a mai multor factori determinați ai cererii.

Mărimea cererii depinde de nivelul prețului propus la bunul cerut și de cuantumul venitului cumpărătorului, respectiv al părții de venit ce poate fi alocată pentru achiziționarea bunului în cauză.

Dinamica generală a cererii – atît a celei individuale, cît și a celei de piață este una descrescătoare și se înscrie pe o pantă de la stînga la dreapta. Aceasta semnifică faptul că, la o scădere a prețului, cererea sporește în cantitate. Acest efect al scăderii prețului asupra dinamicii cererii se explică prin legea utilității m

ărginale descrescînde, consumatorul căutînd maximum de satisfacție din sporirea cantităților consumate. O astfel de relație dă forma convexă curbei cererii față de originea axelor (fig. 2.3.2):

Generalizînd , se poate spune că mărimea cererii pentru un bun variază în raport invers cu nivelul și modificarea prețului. Relațiile dintre cantitățile cerute dintr-un anumit bun (variabilă dependentă) și evoluția prețului mediu (variabilă independentă), aceasta se evedențiază în (fig. 2.3.3):

Aceste relații între dinamica prețului și cea a cantităților cerute nu se regăsesc identic în toate cazurile, la toate bunurile. De regulă, natura bunurilor și cea a nevoilor umane fac ca aceste relații să fie foarte specifice. De exemplu, într-un anume fel se prezintă relația cantitatea cerută – preț în cazul bunurilor complementare, și în alt fel în cel al unor bunuri substituibile. În cu totul alt fel, apare relația respectivă atunci cînd este vorba de bunuri derivate.

Noțiuni despre elasticitatea cererii.

Factorii care determină elasticitatea cererii.

Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea unuia din factori de influență. Cum cererea este, în primul rînd, dependentă de preț, elasticitatea ei se raportează, în principal, față de preț.

Elasticitatea cererii este prezentă, atunci cînd coeficientul de elasticitate este mai mare de cît 1.

Cererea este elastică – atunci cînd la un anumit procent de modificare a prețului, procentul de modificare a cantității cerute este mai mare.

Cererea este inelastică – atunci cînd la un anumit procent de modificare a prețului rezultă un procent mai mic de modificare a cantității cerute.

La procentul de modificare a prețului corespunde același procent de modificare a cantității cerute, se spune că cererea are elasticitateunitară, deoarece coeficientul de elasticitate (Ce) este egal cu 1.

Deci, elasticitatea cererii față de preț exprimă raportul dintre mișcarea cererii și modificarea prețurilor, proporția modificării cererii în condițiile creșterii sau scăderii prețului cu un procent.

Elasticitatea cererii se poate determina nu numai în funcție de preț, dar și de venit. Ea reflectă proporția în care cererea pentru diverse produse se schimbă odată cu modificarea veniturilor bănești ale consumatorilor, ceilalți factori rămînînd constanți. Fenomenul elasticității față de venit este o manifestare a legităților din sfera consumului, care determină o anumită ierarhizare a nevoilor fiecărei categorii de populație la un anumit nivel al veniturilor.

Elasticitatea cererii, mai precis cunoașterea ei, prezintă o semnificație deosebită în cadrul orientării agenților economici. Interesul lor este să-și maximizeze profitul, deci în condițiile de preț existente pe piață, ei pot să-și adapteze deciziile cu privire la producție, corespunzător raportului existent între venitul total și elasticitate.

Specialiștii în domenuiu, evidențiază existența a trei factori principali :

1. Gradul de substituire al produselor . Dacă prețul unui bun oarecare crește el devine mai scump față de bunurile substituibile lui. Este firesc ca cererea pentru acest bun să scadă și, în mod corespunzător, să crească cererea pentru bunurile substituibile. Invers, dacă prețul unui bun scade, el va deveni mai ieftin decît bunurile substituibile lui. În acest caz, cererea pentru el va crește și, în mod corespunzător, va scădea cererea pentru bunurile substituibile.

Cu cît gradul de substituire în raport cu un bun oarecare este mai mare, cu atît va fi mai mare elasticitatea cererii pentru bunul respectiv. Invers, cu cît gradul de substituire este mai mic, cu atît va fi mai mică elasticitatea cererii pentru bunul respectiv.

2.Ponderea venitului cheltuit pentru cumpărarea unui bun în totalul veniturilor. În general, cererea pentru un bun este mult mai elastică, cu cît este mai mare parte din venit alocată pentru cumpărarea bunului respectiv (celelalte condiții rămîn neschimbate). Desigur, există diferențieri între bunuri din acest punct de vedere. Sunt bunuri pentru care crește ponderea cheltuielilor pentru cumpărarea lor pe măsura ce crește venitul și bunuri a căror pondere scade pe măsura ce crește venitul. De exemplu, în condițiile unor venituri bănești mari, ponderea cheltuielilor pentru procurarea de bunuri alimentare, sau chiar de bunuri materiale se reduce, în schimb crește ponderea cheltuielilor pentru servicii social-culturale, bunuri de lux, ș.a.

3.Perioada de timp de la schimbarea prețului. Cînd prețul unui bun

oarecare se modifică este necesar să treacă un anumit timp pînă ce toți cumpărătorii vor cunoaște noua situație și, mai ales, pînă ce ăși vor adapta comportamentul lor de consumatori ai bunului respectiv. Deci, elasticitatea cererii pentru un bun va fi mai mare într-o perioadă lungă de timp, decît într-o perioadă scurtă, deoarece cumpărătorii au mai mult timp să se adapteze la schimbarea de preț.

CAPITOLUL 3

OFERTA

Concept. Legea ofertei

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent

economic este dispus să o ofere spre vînzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca și cererea se referă la un preț anume, și poate fi privită ca oferta a unui bun, a unei industrii, a unei firme și ca oferta totală de piață. Desigur,în funcție de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere de cantitatea oferită.

Oferta, ca și cererea, este și ea funcție de preț. Ea pune în evidență diversele cantități de bunuri pe care vînzătorii sunt dispuși să le vîndă la diverse prețuri date. Deci, între evoluția prețului unitar al unui bun și oferta pentru bunul respectiv există o relație de cauzalitate. Această relație este exprimată sintetic de legea ofertei, ea arată relația care se stabilește între cantitatea dintr-un bun pe care un ofertant o oferă spre vînzare într-o anumită perioadă de timp și prețul la care bunul respectiv se vinde.

Legea ofertei arată că ofertanții sunt dispuși să ofere o cantitate mai mare dintr-un bun oarecare, la un preț mai mare, de cît la unul mai mic. Curba ofertei arată că nivelul de preț este necesar pentru a-l determina pe ofertant să ofere o anumită cantitate de bun.

Exemplu: Presupunem că avem următoarele date (tabelul 3.1):

Tabel 3.1

Oferta individuală pentru bunul X

Grafic, relația dintre prețul unitar și cantitatea oferită, este reprezentat în (fig. 3.1.1):

Așadar, curba ofertei pune în evidență cantitatea de bunuri pe care un ofertant este dispus să o ofere, într-o anumită perioadă de timp, la diferite niveluri de prețuri. Altfel, se poate spune, că ea arată care este prețul la care ofertantul este dispus să ofere diferite cantități dintr-un bun oarecare, într-o anumită perioadă.

Forma curbei arată clar că dacă prețul bunurilor crește, ofertanții vor aduce mai multe bunuri pe piață și invers, dacă prețul scade, ofertanții vor aduce mai puține bunuri pe piață. Creșterea prețului influențează profitul și ofertantul este motivat în a produce mai mult și a oferi spre vînzare mai mult. Acesta este un motiv important care face ca inclinația curbei ofertei să fie în sus și spre dreapta. Un alt motiv este faptul că de la un anumit punct, creșterea producției determină majorarea costului pe unitate de produs. Acest lucru se datorește faptului că unii factori (clădri, utilaje, mașini, etc.) nu pot să crească într-o perioadă scurtă de timp. De aceea, orice creștere a producției prin atragerea de mai mulți factori variabili (muncă, materiale, etc.) suprasolicită factorii fizici (clădiri, utilaje, etc.) cauzînd congestionări și gîtuiri ale producției. Productivitetea muncii se reduce și costul pe unitate de produs adițional crește. Este firesc, ca prețul să fie mai mare astfel ca producătorii să fie motivați să producă aceste bunuri adiționale.

Curba ofertei, ca și curba cererii, se poate determina pentru un ofertant anume, cît și pentru toți ofertanții unui anumit produs .

Oferta este adesea identificată cu producția și factorii care influențează nivelul, structura și calitatea acesteia vor influența nuvelul, structura și calitatea ofertei. Oferta poate fi analizată prin caracteristici asemănătoare celor ale cererii. Ea poate fi prezentată grafic, tabelar și cu ajutorul funcției. Între ofertă și preț există o relație directă în sensul că oferta crește pe măsură ce sporește prețul. Deplasarea curbei ofertei spre stînga semnifică reducerea cantității de produse vîndute și, invers, deplasarea curbei ofertei spre dreapta are ca rezultat reducerea prețurilor pentru cantitatea dată de bunuri.

Realizarea ofertei are loc prin confruntarea sa cu cererea în cadrul tranzacțiilor comerciale. Oferta apare sub diferite forme. Pe baza unor criterii complexe, ea poate fi de mărfuri corporale și de servicii; fermă sau facultativă; angajament sau cu termen fix; cu grad mediu de complexitate și de complexitate superioară; internă sau externă, etc. În funcție de conținutul bunurilor, oferta poate fi de: bunuri independente (confecții), bunuri complementare (miere și propolis), mixtă.

Oricare ar fi forma și tipul ei, oferta se află în relație directă cu nivelul și modificarea prețului. Dacă prețul unei mărfi crește, celelalte condiții rămînînd neschimbate, vînzătorul este dispus să cedeze cantități în plus pe piață; evident, în limitele stocului existent la bunul sau la bunurile în cauză. Dimpotrivă, în situația în care prețul scade, vînzătorul tinde să reducă oferta.

Contracția și extinderea ofertei sunt prezentate în (fig. 3.1.2)

Creșterea ofertei o dată cu sporirea prețului are loc numai dacă vînzătorul dispune de stocuri în depozit (pe termen scurt) sau dacă el dispune de resurse cu care să suplementeze loturile de mărfuri oferite (pe termen mediu). Pe de altă parte, oferta nu poate fi redusă substanțial atunci cînd prețurile scad notabil. Aceasta mai ales dacă marfa este perisabilă sau nedepozitabilă. Comportamentul producătorului în raport de modificarea prețului nu este legat doar de posibilitățile lui de a produce, ci și de costurile de producție pe care acesta le are sau le poate avea.

Legea generală a ofertei exprimă acea situație relațională în care, la un anumit nivel al prețului, se oferă o anumită cantitate de bunuri.

Factorii ce influențează asupra ofertei

Oferta, ca și cererea, este determinată,în dimensiunea ei, de o serie de

factori. Cei mai importanți sînt următorii: a) prețul resurselor ( a factorilor de producție ); b) prețul altor bunuri; c) tehnologia; d) numărul de ofertanți; e) perspectivele pieței; f) costul producției; g) taxele și subsidiile; h) evenimente naturale și social-politice.

a) Prețul resurselor.Dacă prețul factorilor de producție scade, ofertanții unui anumit produs, sînt dispuși a produce mai multe bunuri, curba ofertei pentru bunul respectiv înregistrează o deplasare spre dreapta ( fig.3.2).

Invers, dacă prețul unuia sau a mai multor factori de producție crește, atunci va crește costul de producție și ofertantul nu va fi dispus a produce o cantitate mai mare. Drept consecințe, curba ofertei se va deplasa spre stînga.

b) Prețul altor bunuri. Factorii de producție sînt atrași spre acele activități de producție unde ei sînt plătiți la un preț ridicat. Dacă prețul producției X crește, este firesc ca să se înregistreze o atragere a factorilor de producție spre acest produs, deci curba ofertei la acest produs se va deplasa spre drearta, și invers.

c) Tehnologia. Întroducerea tehnologiei noi, are ca efect creșterea productivității muncii și, implicit, reducerea costului de producție. În acest caz, curba ofertei se va deplasa spre dreapta, deoarece producătorii sînt motivați a produce mai mult. Descreșterea productivității muncii, duce la creșterea costurilor de producție și evident efectul va fi negativ asupra ofertei, deci curba ofertei se va deplasa spre dreapta.

d) Numărul de ofertanți. Curba ofertei pieței ( a tuturor firmelor dintr-o anumită ramură care produc același produs ) se va deplasa spre dreapta, dacă în ramură vor intra noi firme și invers.

e) Perspectivele pieței. Dacă în perspectivă se așteaptă, într-o anumită ramură, la scăderea sau chiar la oprirea producției ( o grevă ), în prezent ofertanții vor produce mai mult pentru a contracara efectele acțiunilor viitoare. Deci, curba ofertei se va deplasa spre dreapta. Dacă ofertanții se așteaptă la o creștere a prețului în viitor, atunci în prezent vor reduce producția pentru a o crește în viitor. Deci, curba ofertei se va deplasa spre stînga.

f) Costul producției. Dacă costul producției scade, oferta pentru bunurile respective va crește și invers, creșterea costului va aduce la scăderea ofertei. Specialiștii consideră că evoluția costului reprezintă unul din factorii principali care acționează asupra ofertei. Deci, curba ofertei se va deplasa spre dreapta dacă costul scade și invers.

g) Taxele și subsidiile. Firmele plătesc taxe asupra profitului obținut. Dacă taxele pe profit se majorează, atunci apare tendința de reducere a ofertei și deci curba ofertei se va deplasa spre stînga. Invers, dacă se înregistrează o reducere a taxelor pe profit, se va înregistra o creștere a ofertei și deci deplasarea curbei ofertei spre dreapta. Statul poate interveni să susțină unele firme sau o industrie sau alta. Acest lucru se poate realiza cu alocații de la bugetul statului, respectiv cu subsidii. În această situație, oferta va crește și evident curba acesteia se va deplasa spre dreapta.

h) Condițiile naturale reprezintă un factor important care, în multe ramuri, influențează mărimea ofertei. De asemenea, anumite evenimente naturale întîmplătoare acționează, de regulă, în direcția reducerii ofertei. Condițiile social-politice își pun și ele amprenta asupra întregii activități economice. Dacă acestea sînt favorabile ( stabilitate politică, cadru juridic adecvat, etc.) atunci oferta va crește, dacă nu, oferta va înregistra o reducere.

Însumarea algebrică a influenței absolute sau relative a fiecărui factor de acțiune, în condițiile aceluiași preț, dă ca rezultat modificarea totală a ofertei.

Orice modificare de-a lungul curbei ofertei pune în evidență schimbarea prețului bunului respectiv, asociată cu schimbarea în cantitatea de bun oferită. Deci, schimbarea în cantitate se vede pe curba fixă. Modificările determinate de factorii amintiți mai sus, duc la schimbarea poziției curbei, spre stînga sau spre dreapta. Deci, schimbarea în ofertă are ca efect modificarea poziției curbei.

3.3. Noțiuni despre elasticitatea ofertei. Factorii care determină elasticitatea ofertei.

Ca și în cazul cererii, elasticitatea ofertei pune în evidență gradul de modificare a ofertei în condițiile schimbării prețului, sau a oricăreia din condițiile ofertei.

Oferta este mai elastică cu cît este mai mare modificarea în cantitatea produsă de ofertanți. Deci, cu cît este mai mare elasticitatea ofertei, cu atît va fi mai mare răspunsul în cantitate la modificarea prețului. Oferta este elastică atunci cînd coeficientul de elasticitate (Ceo) este mai mare decît 1. Oferta este inelastică atunci cînd coeficientul de elasticitate este mai mic decît 1. Elasticitatea este unitară atunci cînd Ceo= 1.

Ccunoașterea elasticității ofertei prezintă interes pentru agenșii economici deoarece, pornind de la prețurile de piață ale bunurilor, ea reflectă posibilitatea adaptării ofertei la cerere. Factorii cei mai importanți care determină elasticitatea sînt:

1) Gradul de substituire. Cînd prețul unui produs crește, este profitabil a se produce o cantitate mai mare din bunul respectiv. Creșterea cantității oferite dintr-un bun, cînd prețul lui crește, depinde, într-o anumită măsură, de cît de ușor se pot atrage factorii de producție de la alte utilizări. Aceasta este în funcție de ușurința adaptării factorilor de producție respectivi la producția bunului fără discuție, deci de ușurința trecerii lor de la producerea unor bunuri anumite la producerea bunului respectiv. Cu cît este mai mare gradul de substituire a factorilor de producție de la producția unui bun la producția altor bunuri, cu atît va fi mai mare elasticitatea ofertei bunului respectiv;

2) Costul producției. Dacă pe piață pentru un bun oarecare se înregistrează o creștere a cererii la același nivel de preț, oferta va crește numai dacă costul total mediu nu crește. Acesta depinde de prețul factorilor de producție. Creșterea pentru bunul respectiv a ofertei va duce inevitabil la creșterea cererii pentru factorii de producție utilizați la producerea lui, ceea ce va antrena creșterea prețului la acești factori și implicit creșterea costului total mediu a produsului în discuție. În acest caz, oferta va scșdea. Deci, atunci cînd costul crește se va înregistra o scădere a elasticității ofertei, iar atunci cînd costul scade se va înregistra o creștere a elasticității ofertei;

3) Timpul, respectiv perioada de timp de la modificarea prețului. Acest factor se află într-o relație strînsă cu gradul de substituire. Cu cît această perioadă de timp este mai mare, cu atît pot fi mutați mai mulți factori de producție de la o activitate productivă la alta.

În general, în economie distingem două perioade de timp, respectiv perioada scurtă și perioada lungă. În perioada scurtă, cantitățile a cel puțin o parte din factorii de producție utilizați la producerea unui bun sînt date, respectiv fixe. Deci, perioada scurtă de timp nu este suficient de mare ca să permită schimbarea cantității tuturor factorilor de producție. Perioada scurtă de timp în care nici unul din factorii de producție nu se modifică se numește perioada pieței. În această perioadă nu se poate modifica cantitatea oferită în răspuns la modificarea prețului. În consecință, cantitatea oferită dintr-un bun rămîne aceeași, deci oferta este perfect inelastică. Iar curba ofertei este sub forma unei drepte verticale ( fig.nr.14 ).

În perioada scurtă, unii dintre factorii de producție pot fi schimbați și, prin urmare, cantitatea oferită dintr-un bun, poate spori în anumite limite, ca răspuns la modificarea prețului. Oferta este inelastică, dar nu perfect inelastică ca în perioada de piață ( fig.3.3).

În perioda lungă, există suficient timp pentru modificarea cantitativă a tuturor factorilor de producție. Deci, cantitatea oferită în răspuns la modificarea prețului este mult mai mare decît în perioada scurtă. În această perioadă se asigură posibilitatea unei oferte elastice, respectiv procentul creșterii cantității oferite este mai mare decît cel de creștere a prețului ( fig.3.3 ).

În concluzie, dacă prețul crește de la p0 la p1 , așa cum se observă în graficul de la fig.3.3, cantitatea oferită dintr-un bun va rămîne la q în cazul perioadei pieței, va crește de la q0 la q1 în perioada scurtă și va crește de la q0 la q2 în perioada lungă.

4) Stocarea bunurilor. În cazul bunurilor care se pot stoca o perioadă de timp, elasticitatea ofertei acestora crește și invers, dacă posibilitățile de stocare sînt reduse sau lipsesc. Cheltuielile de stocare se adaogă la costul produsului, astfel încît costul total se mărește. În acest caz elasticitatea ofertei se va reduce.

4. Echilibrul pieței. Interacțiunea ofertei cu cererea

Cererea și oferta sînt componentele de bază ale mecanismului regulator al

pieței. Raportul dintre cerere și ofertă, reflectă foarte clar și, în același timp sintetic situația pieței, a fiecărui segment al acesteia. Oferta cu cererea interacționează în determinarea prețului la care vînzătorii sînt dispuși să ofere acea cantitate de bunuri pe care cumpărătorii o doresc și sînt dispuși să o cumpere. Ele se găsesc în relații de cauzalitate reciprocă, una reprezentînd în raport cu cealaltă, deopotrivă cauză și efect. Sensul lor poate fi pe deplin lămurit numai considerîndu-le părți ale unui tot organic.

Cînd prin interacțiunea dintre cerere și ofertă, se determină pentru un bun oarecare, atît prețul cît și cantitatea cerută și oferită, atunci piața bunului respectiv se găsește în echilibru. Cantitatea și prețul la care piața unui bun se echilibrează se numesc cantitate de echilibru și preț de echilibru.

Să presupunem următoarea situație ( tabelul 4 ) la un bun oarecare:

Tabel 4

La prețul de 5$ kg, avantajele sînt pentru ofertanți și dezavantajele pentru cumpărători. Oferta este deci mai mare decît cererea, fapt pentru care prețul reacționează prin scădere. Din treaptă in treaptă se ajunge cu prețul la 2,5 $/kg, unde se stabilește echilibrul dintre cerere și ofertă pentru bunul în discuție ( fig. 4 ).

În echilibru, curbele ofertei și ale cererii sînt în balanță, iar prețul și cantitatea nu au tendințe de schimbare. Dacă prețul bunului în discuție este mai mare sau mai mic decît prețul de echilibru, forțele pieței acționează în direcția atingerii echilibrului. La prețul de echilibru, intenția cumpărătorilor coincide cu intenția vînzătorilor. Deci, în echilibru, decizia cumpărătorilor nu este influențată de surplusul de cerere, iar decizia vînzătorilor nu este influențată de surplusul de ofertă. Absența surplusului de cerere ca și surplusului de ofertă asigură stabilitatea prețului de echilibru. În aceste condiții, piața bunului respectiv este în echilibru.

Modificarea cererii și a ofertei și ieșirea din echilibru au loc atunci cînd intervin factorii de influență în fiecare caz în parte.

Modificarea în cerere. Să presupunem că previziunea pieței sugerează o creștere a pețului la bunul în discuție. Cumpărătorii vor reacționa, crescînd cererea din bunul respectiv în prezent, pentru a-l stoca în scopul de a evita un preț mai mare în viitor. Curba cererii se va deplasa spre dreapta luînd forma C1C1 ( fig. 4.2 ). La prețul de 2,5$ cantitatea cerută va depăși cantitatea prevăzută a fi sporită, rezultînd o lipsă de 42.000 kg. Această cantitate rezultă din diferența dintre punctul A și E1. În acest caz, piața dă informații ofertanților că cererea crește și cumpărătorii sînt dispuși să plătească mai mult pentru bunul respectiv dacă îl vor găsi pe piață.Din aproape în aproape, se ajunge la un nou preț de echilibru ( E2 ), respectiv de 3,3$ și la la o cantitate de echilibru de 100.000 kg.

Modificarea în ofertă. Dacă, datorită factorilor de influență se produce modificarea în ofertă, de exemplu descrește, curba ofertei se va deplăsa spre stînga (fig.4.3), cantitatea de bun oferită scade, iar prețul va crește. Presupunem că ceilalți factori nu se modifică. Descreșterea în ofertă se reflectă în deplăsarea curbei acesteia spre stînga, luînd forma O1O1. La prețul de echilibru de 2,50$, ofertanții sînt dispuși să ofere numai 50.000 kg. pe lună. La acest preț, își mențin cererea de 78.000 kg/lună. Rezultă o lipsă de ofertă de 28.000 kg, cantitatea ce rezultă din diferența dintre punctul B și E1. Acest fapt duce la creșterea prețului. Cînd acesta ajunge la 3,00$/kg. se stabilește echilibrul, ofertă egalează cererea, iar punctul de echilibru este acum E2. Cantitatea de echilibru va fi de 62.000 kg/lun

Modificarea și a ofertei și a cererii. Cînd intervin modificări atît în cererea pentru bunul în discuție cît și în ofertă, curbele acestora se vor deplăsa simultan spre stînga sau spre dreapta.

De pildă, dacă curba ofertei se deplăsează spre stînga și cea a cererii spre dreapta, se va modifica și prețul și cantitatea de echilibru. Punctul de echilibru va fi acum E4 (fig. 4.4). Noul echilibru este la prețul de 3,80$/kg, la cantitatea de 80.000 kg/lună.În concluzie, prin confruntarea dintre cerere și ofertă se determină prețul de piață, care pentru oricare bun tinde permanent spre un nivel de echilibru ce reflectă egalarea cererii cu oferta.

5. Aplicarea teoriei cererii și ofertei

Cererea și oferta reprezintă elementele de bază ale mecanismului pieței și se folosesc în diverse domenii. Vom reliefa cum poate fi utilizată teoria cererii și ofertei la formarea mentalității adecvate economiei de piață. Pentru a înțelege mai bine mecanismul de funcționarea a economiei de piață, vom descrie comportamentul agenților economici în funcție de creșterea prețului la țiței și la derivatele acestuia. De la începutul secolului al -lea și pînă în anul 1973, consumul de țiței a crescut. Această sporire a fost condiționată de prețul mai scăzut la țitei în comparație cu prețul altor tipuri de combustibil. În această perioadă actorii economici își organizează activitatea pornind de la existența unor resurse abundente de țiței, accesibile utilizatorilor la un preț relativ scăzut.

Începînd cu anul 1973, a intervenit o schimbare bruscă a prețului la țiței. Această modificare a fost condiționată de creșterea prețului la țiței de la 2,90$ la 9 $ baril în anul 1978. O creștere dramatică a prețului (de la 12 $ la 30 $ pe baril) a avut loc în anii 1978-1980.

Agenții economici au răspuns la creșterea prețului prin încercarea de limitare a consumului de țiței. De exemplu, creșterea prețului la benzină i-a determinat pe consumatori să solicite mașini cu consum redus de combustibil. Șocul prețului la produsele de țiței au orientat producatorii de automobile spre conceperea unor mașini mici, arhitecții – spre folosirea tot mai largă a energiei solare la încălzitul imobilelor, cercetătorii chimiști- spre identificarea soluțiilor alternative la consumul de petrol.

Scăderea cererii de mașini cu un consum mare de benzină a scos în prim- plan problema restructurării activității firmei, confecționării produselor mai adecvate cerințelor pieței. În condițiile economiei de piață, cine întîrzie cu restructurarea activității suferă pierderi enorme. Astfel, ’’General Motors’’ – cel mai mare producător american de automobile, a înregistrat în perioada iulie- septembrie 1980 pierderi cifrate la 567 milioane de dolari.

Teoria cererii și ofertei se poate utiliza și în:

–analiza influenței sistemului impozitar asupra producătorului și consumatorului;

–analiza impactului generat de implicarea statului în economie prin fixarea prețurilor sau utilizarea prețurilor minimale, prin utilizarea taxelor și tarifelor pentru reglarea importului etc.

Vom elucida aplicarea teoriei cererii și ofertei prin următorul exemplu. Admitem că în 1999 în Republica Moldova s-au realizat 3000 mii tone de benzină la un preț de 5 lei litru. De la 01. 01. 2000 guvernul a decis să impoziteze fiecare litru de benzină vîndut cu 0,50 lei. Ce sumă va fi obținută în buget în anul 2000 în urmă introducerii impozitului? Pe umerii cui va cădea povara impozitului?

Pentru a da răspuns la aceste întrebări vom prezenta grafic situația de pe piața benzinei în anul 1999. Presupunem că în anul 1999 piața se află în echilibrul E0 (figura 5).

Întroducerea impozitului de 0,50 lei deplăsează curba ofertei în sus. După introducerea impozitului, se instalează un nou echilibru E1 cu coordonatele Q1 = 960 tone, P1 = 5,30 lei. Venitul bugetului de la impozit va fi 960000 0,30 = 288000 lei. Conform situației de pe grafic 0,30 lei din impozit îi achită consumatorul, iar 0,20 lei – producătorul.

Prin urmare, mărimea poverii impozitelor ce poate reveni consumatorului ori producătorului depinde de poziția curbelor cererii și ofertei. Cu alte cuvinte, teoria cererii și ofertei reliefează faptul că impozitul poate fi utilizat de către stat ca pârghie economică în reglarea vieții economice.

CONCLUZIE

În această lucrare am avut în vedere faptul că, rezultatele folosirii resurselor se prezintă ca oferta, țn timp ce nevoile umane se prezintă sub forma cererii. Cele două laturi ale pieței au fost analizate la început ca variabile dependente de diferiți factori, îndeosebi de modificarea prețului. Avînd fiecare în parte determinări specifice, cererea și oferta se leagă și se confruntă permanent între ele după anumite reguli.

Pentru cerere și ofertă fiecare factor exrcită o influență mai mare sau mai mică, unii factori influențează în sensul creșterii cantității de cerere și ofertă, iar alți factori influențează în sensul scăderii lor.

În general putem spune că cererea și oferta sunt categorii ale pieței, iar rapotul dintre ele constituie o formă de exprimare a relației dintre producție șiconsum.

Bibliografie

E. Cara , I. Pîrțachi

“Microeconomie aplicată”- Partea 1

ASEM Chișinău 1998

Nița Dobrota

“Economia Politică”

Ed. Economică București 1997

Gheorghe Crețoiu

“Economie Politică”

București 1995

Elena Cara

“Microeconomie”

Chișinău 1996

Zbîrciog Valeriu

“Microeconomie”

Chișinău ASEM 1996