. Aparitia Si Dezvoltarea Pietei Valutare In Romania

CAPITOLUL I

APARITIA SI DEZVOLTAREA PIEȚELOR VALUTARE

APARITIA SI DEZVOLTAREA PIETEI VALUTARE IN PLAN INTERNATIONAL

In societatea contemporana, volumul zilnic de schimburi valutare tranzactionat in Londra, New York,Tokio depaseste ceea ce produc multe tari industrializate, intr-un an intreg. Cativa oameni din “dealing room” ruleaza sume mai mari decat cifra de afaceri a unei companii internationale de varf. Scimbul valutar reprezinta astazi o mare afacere, insa ca profesie are o existenta de mii de ani, datand, de fapt, din perioada aparitiei banilor.

Secolul XIX a reprezentat ridicarea lirei sterline la rangul de principala moneda in schimburile comerciale internationale. Factorii principali care au condus la aceasta au fost:

Rapida industrializare din Europa si America de Nord care a condus la dependenta de importuri de produse din Anglia, cum ar fi otelul si fierul.

Dezvoltarea transporturilor si comunicatiilor engleze, care au permis expansiunea comertului international si a fluxurilor de capital implicate in tranzactii.

Din nefericire, odata cu dezvoltarea comertului sa marit si anvergura conflictelor internationale. Cand incepea razboiul intre principalele puteri coloniale in 1914, nimeni nu-si inchipuia consecintele devastatoare pe care acesta le va avea asupra economiei mondiale. Prabusirea economica postbelica a lovit puternic combatantii din primul razboi mondial si, odata cu crah-ul de pe Wall Streat din 1929, lumea intreaga a intrat intr-o accentuata perioada de recesiune economica, inflatia galopanta distrugand moneda unor state, cum ar fi de pilda, marca germana.

La sfarsitul anilor ‘ 30, cand economia incepea sa dea semne de revigorare, Europa se afla in fata unui alt conflict distrugator. Statele Unite au “profitat” de situtia creata pentru a-si consolida pozitia de principala putere economica. Industria americana avea clienti in toata lumea si platile se faceau in dolari. Treptat, dolarul a inlocuit total lira si a devenit principala moneda in schimburile internationale.

Dupa al doilea razboi mondial, guvernele aliate au dorit sa evite pe viitor repetarea haosului economic si monetar din anii ‘20-’30.

Primul pas la reprezentat reconstructia sistemului monetar international. Conferinta Natiunilor Unite pe teme finaciare si monetare care a avut loc la Bretton Woods in iulie 1944, a dus la crearea Fondului Monetar International si a Bancii Internationale de Reconstructie si Dezvoltare.

Obiectivul Fondului Monetar International a fost sa creeze o stabilitate monetara si sa inlocuiasca restrictiile care stanjeneau comertul international. Noile reguli stabileau mentinerea si ajustarea ratelor de schimb. Valoarea fiecarei monede nationale era exprimata printr-o cantitate fixa de aur, numai ca sustinerea intregului esafondaj se baza pe convertibilitatea dolarului.

De asemnea, reconstructia economiei mondiale s-a produs mult mai rapid decat dupa primul razboi mondial datorita in special “Planului Marshall”, un program american de sustinere a vestului si estului Europei, in valoare de 12 miliarde de dolari.

Incepand cu sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, majoritatea tarilor isi onoreaza datoriile comerciale vanzand sau cumparand diferite monede contra dolarului.

De exemplu, o companie britanica care importa bunuri din Germania are de platit pentru acestea in marci germane; firma da ordin bancii sale din Anglia sa plateasca furnizoruilui in marci germane, in acelasi timp debitandu-i contul in lire streline.

Pentru a efectua aceasta tranzactie banca britanica trebuie sa obtina marci de pe piata internationala, deci cumpara marcile de la o banca germana si crediteaza contul in dolari al bancii germane, la New York. Banca engleza cumpara dolari contra lire, debitand contul firmei.

Schimbul intre cele doua monede, “trecand prin dolar” poarta numele de “cross”. Avand in vedere ca 90% din comertul international se baza pe schimburi de acest tip, dolarul ramane si dupa al doilea razboi mondial moneda internationala cea mai folosita in relatiile comerciale.

Originile pietei eurodolarului

In timpul perioadei de reconstructie postbelice, Uniunea Sovietica acumulase uriase depozite in dolari detinute in bancile New York-eze in favoarea bancii pentru Europa de Nord din Paris si a Moscow Narodny Bank din Londra, aceste banci fiind prelungirile Bancii Centrale sovietice. Odata cu escaladarea razboiului rece, sovieticii au inceput sa se teama ca aceste sume vor fi “inghetate” de catre americani.

Pentru a preantampina aceasta miscare, sovieticii au transferat depozitele in dolari in banci europene. Acesti dolari nu mai puteau fi considerati capitaluri sovietice. Principalii depozitari erau bancile franceze nationalizate ce aveau sedii si in Londra. Alegerea a fost motivata pe de o parte de faptul ca, in Franta, comunistii erau puternic reprezentati, iar pe de alta parte datorita libertatii pietei londoneze. In plus, Londra avea stabilite relatii eficiente cu piata new york-eza, in special datorita participarii firmei de asigurari Lloyd's la aceasta.

Eurodolarii sunt dolari detinuti de banci aflate in afara jurisdictiei americane referitoare la bancile autohtone. Actualmente dolarii sunt fizic in Statele Unite dar sunt inregistrati in conturile deschise la bancile americane de catre banci straine, state suverane, companii si persoane fizice.

Prefixul “euro” nu se refera la faptul ca euro dolarii trebuie sa fie detinuti de catre banci europene sau in Europa, deoarece s-au pus bazele tranzactiilor cu eurodolari si in locuri “exotice” cum ar fi Antilele Olandeze si Insulele Cayman, precum si Hong Kong, Singapore (asa numita piata a asiadolarilor), Bahrein si alte centre financiare.

Dupa implementarea in 1981 a facilitatilor financiare internationale, chiar si bancilor care opereaza in New York li s-a permis sa opereze cu eurodolari. Efectul a fost acela ca piata eurodolarilor a devenit o piata internationala de capitaluri care nu este supusa acelorasi restrictii care se aplica bancilor autohtone. Indiferent de locul in care se fac inregistrarile, important este ca orice tranzactie in dolari efectuata intre doua banci situate de o parte si de alta a oceanului trebuie reflectata printr-o tranzactie echivalenta intre un platitor si un beneficar in New York.

Dezvoltarea pietei eurodolarului

Piata eurodolarilor s-a dezvoltat foarte rapid in Londra in special din doua motive:

restrictiile privitoare la rata dobanzii pe piata americana impuse prin dispozitia ”Q” a Sistemului Federal de Rezerve. Acest act normativ specifica o limita superioara a dobanzilor pe care o puteau plati bancile americane la depozitele la termen, incurajand astfel depunatorii sa opereze pe piata londoneza, care oferea oportunitati mai bune de plasare a fondurilor. Dispozitiile impuse de Guvernul britanic in 1947, menite sa controleze intrarile si iesirile de lire sterline, au condus la incurajarea folosirii monedei americane pe pietele comerciale si de investitii internationale.

repartitia treptata a inflatiei in Statele Unite si Marea Britanie, cu consecinte asupra balantei de plati, in conditiile unui curs de schimb rigid.

In 1965 administratia SUA, incercand in continuare sa opreasca scurgerea de dolari in afara, a introdus un program de restrangere a creditelor externe care a diminuat fizic imprumuturile bancilor americane catre straini. Din 1968 aceste prevederi devin imperative. In acelasi timp, companiile multinationale americane au fost incurajate sa foloseasca piata eurodolarilor mai mult decat pe cea interna pentru procurarea mijloacelor necesare comertului international.

Bancile americane au fost nevoite sa-si urmeze clientii in Europa si au gasit pe piata eurodolarilor o sursa atractiva de fonduri pentru afaceri pe piata interna.

Pentru a concluziona, in aceasta perioada bancile din Statele Unite au cautat noi oportunitati pe alte piete datorita restrictiilor la credit si a dobanzilor scazute de pe piata interna. Piata eurodolarilor, unde controlul operatiunilor de creditare a fost lasat, practic, la latitudinea fiecarei banci, s-a dezvoltat continuu.

In aceasta situatie, diferenta intre piata new york-eza si cea a eurodolarilor ar fi trebuit sa o faca pe a doua mai putin atractiva pentru cei care imprumuta. In realitate, existenta rezervei legale pe piata interna a creditului – prin care bancile sunt obligate sa depuna la Banca Centrala o suma proportionala cu activele detinute – si absenta acestei constrangeri pe piata eurodolarilor a condus la o competitie pe baze legale intre cele doua piete.

Tendintele pietei eurodolarului

In anii ’60 multe banci americane si-au deschis sucursale la Londra, care au devenit rapid capabile sa efectueze toata gama de operatiuni bancare. Deoarece majoritatea operatiunilor de pe piata londoneza se bazau pe dolar, volumul tranzactiilor valutare in New York, unde, in ultima instanta se efectua cliring-ul, a crescut spectaculos.

In anii ’50 un dealer pe piata valutara new york-eza sau londoneza ar fi cotat o rata de schimb pe piata interbancara si s-ar fi asteptat sa efectueze o tranzactie de minim 10 000 $. La sfarsitul anilor ’60 suma acceptata pe piata era de cel putin 1 000 000 $. In prezent minimul a ramas acelasi iar tranzactii de 5-10 milioane $ sunt obisnuite.

Banca Reglementelor Internationale (Bank of International Settelments) estima, la sfarsitul anului 1989, valoarea datoriilor internationale importante catre bancile comerciale la 6 000 miliarde $, aproximativ 2/3 reprezentand datorii pe termen scurt (cu scadenta pana la 1 an).

Multi din cei care imprumutau dolari erau organizatii guvernamentale europene, asa ca bancile americane au inceput sa lucreze la Paris, Luxemburg, Frankfurt si Zurich. Bancile locale, pentru a nu fi preluate de americani, si-au concentrat actiunile pentru a concura pe piata.

Tarile care mai tarziu aveau sa formeze comunitatea europeana au promovat folosirea eurodolarilor prin usoare interventii pe pietele lor si prin concertibilitatea totala a monedelor pentru nerezidenti. Bancile de pe continet au devenit libere sa tranzactioneze in dolari si, prin aceasta, sa concureze cu bancile engleze in finantarea comertului international.

La mijlocul anilor ’60, Germania si Japonia aspirau deja, alaturi de Statele Unite, la suprematia mondiala in domeniul industrializarii. La 1 august 1971, in urma unor scurgeri de capital si a maririi deficitului balantei comerciale, Statele Unite au fost nevoite sa abandoneze convertibilitatea dolarului in aur (care era atunci 42 $ pe uncie) si astfel sistemul de la Bretton Woods a fost inlocuit de un sistem de rate de schimb flotante.

Aceasta a reprezentat inceputul dezvoltarii schimbului valutar international (foreign exchange), ca o activitate profitabila, de sine-statatoare, precum si inceputul sistemului monetar european si a integrarii europene.

Inevitabila devalorizare a dolarului si dobanzile ridicate pe piata interna au stimulat o intorcere a dolarilor in Statele Unite, considerandu-se ca pana la o treime din afacerile cu eurodolari au fost preluate de piata americana. O parte din fonduri a fost acoperita de surplusul de marci germane, franci elvetieni, yeni, guldeni olandezi, lire stetrline si alte monede, rolul lor in lumea financiar-bancara crescand constant de atunci.

In climatul liberalizarii economice din anii ’80 majoritatea bancilor centrale din Grupul celor Zece au renuntat la multe din restrictiile anilor ’50, cu privire la tranzactiile valutare. Ultimii 10 ani au adus o explozie a instrumentelor “derivate” cum ar fi contractele futures si optiunile, care ofera protectie impotriva efectelor volatilitatii ratei de schimb si a ratei dobanzii.

Efectul imediat al acestor masuri a fost ca legaturile dintre pietele interne si cele internationale au devenit mai transparente, precum si cele dintre piata valutara (foreign exchange) si piata monetara (money market). Mai mult decat inainte, operatorii de pe piata valutara trebuiau sa faca fata acestei dese bazau pe dolar, volumul tranzactiilor valutare in New York, unde, in ultima instanta se efectua cliring-ul, a crescut spectaculos.

In anii ’50 un dealer pe piata valutara new york-eza sau londoneza ar fi cotat o rata de schimb pe piata interbancara si s-ar fi asteptat sa efectueze o tranzactie de minim 10 000 $. La sfarsitul anilor ’60 suma acceptata pe piata era de cel putin 1 000 000 $. In prezent minimul a ramas acelasi iar tranzactii de 5-10 milioane $ sunt obisnuite.

Banca Reglementelor Internationale (Bank of International Settelments) estima, la sfarsitul anului 1989, valoarea datoriilor internationale importante catre bancile comerciale la 6 000 miliarde $, aproximativ 2/3 reprezentand datorii pe termen scurt (cu scadenta pana la 1 an).

Multi din cei care imprumutau dolari erau organizatii guvernamentale europene, asa ca bancile americane au inceput sa lucreze la Paris, Luxemburg, Frankfurt si Zurich. Bancile locale, pentru a nu fi preluate de americani, si-au concentrat actiunile pentru a concura pe piata.

Tarile care mai tarziu aveau sa formeze comunitatea europeana au promovat folosirea eurodolarilor prin usoare interventii pe pietele lor si prin concertibilitatea totala a monedelor pentru nerezidenti. Bancile de pe continet au devenit libere sa tranzactioneze in dolari si, prin aceasta, sa concureze cu bancile engleze in finantarea comertului international.

La mijlocul anilor ’60, Germania si Japonia aspirau deja, alaturi de Statele Unite, la suprematia mondiala in domeniul industrializarii. La 1 august 1971, in urma unor scurgeri de capital si a maririi deficitului balantei comerciale, Statele Unite au fost nevoite sa abandoneze convertibilitatea dolarului in aur (care era atunci 42 $ pe uncie) si astfel sistemul de la Bretton Woods a fost inlocuit de un sistem de rate de schimb flotante.

Aceasta a reprezentat inceputul dezvoltarii schimbului valutar international (foreign exchange), ca o activitate profitabila, de sine-statatoare, precum si inceputul sistemului monetar european si a integrarii europene.

Inevitabila devalorizare a dolarului si dobanzile ridicate pe piata interna au stimulat o intorcere a dolarilor in Statele Unite, considerandu-se ca pana la o treime din afacerile cu eurodolari au fost preluate de piata americana. O parte din fonduri a fost acoperita de surplusul de marci germane, franci elvetieni, yeni, guldeni olandezi, lire stetrline si alte monede, rolul lor in lumea financiar-bancara crescand constant de atunci.

In climatul liberalizarii economice din anii ’80 majoritatea bancilor centrale din Grupul celor Zece au renuntat la multe din restrictiile anilor ’50, cu privire la tranzactiile valutare. Ultimii 10 ani au adus o explozie a instrumentelor “derivate” cum ar fi contractele futures si optiunile, care ofera protectie impotriva efectelor volatilitatii ratei de schimb si a ratei dobanzii.

Efectul imediat al acestor masuri a fost ca legaturile dintre pietele interne si cele internationale au devenit mai transparente, precum si cele dintre piata valutara (foreign exchange) si piata monetara (money market). Mai mult decat inainte, operatorii de pe piata valutara trebuiau sa faca fata acestei dezvoltari, “luand pozitie” pe alte piete din diferite zone.

1.2 PIAȚA VALUTARA ASTAZI

1.2.1 Valuta. Piața valutară

Întreprinderile care cumpără și vând pe piața mondială sau fac împrumuturi și investiții în străinătate sunt implicate pe piața schimburilor sau piața valutară. În fiecare zi au loc milioane de tranzacții între firme și persoane din diferite țări. Pentru a se regla astfel de afaceri între parteneri trebuie să se recurgă la convertirea monedelor între ele.

Prin valută se înțelege, în general, moneda națională a unui stat folosită de persoane fizice și juridice aparținând unui alt stat. Într-un sens mai strict, noțiunea de valută desemnează acele monede care sunt utilizate, în mod efectiv, în plăți și plasamente internaționale (valută forte). Valutele sunt monede naționale care au circulație, putere de plată și pot fi constituite rezervă și în alte țări decât cea emitentă.

Cu un sens similar se folosește de multe ori noțiunea de devize. În alte interpretări, prin devize se înțeleg toate instrumentele utilizate pentru efectuarea de plăți între țări, și anume mijloacele de plată cum sunt valuta în cont sau efectivă, unitățile monetare artificiale (DST, ECU), instrumentele de plată exprimate în valută (cecuri, cărți de credit), instrumentele de credit pe termen scurt exprimate în valută (cambii, bilete la ordin). Într-o accepțiune mai largă, devizele cuprind și titlurile financiare exprimate în valută (acțiuni, obligațiuni etc.)

Prin convertibilitate se înțelege proprietatea unei monede de a putea fi preschimbată contra monedelor străine în mod liber (fără limitări în ceea ce privește persoana care cere preschimbarea, scopul sau suma de preschimbat) pe o piață specifică – piața valutară.

Cursul valutar sau cursul de schimb este o expresie a raportului valoric dintre monede, adică prețul unui mijloc de plată străin exprimat în moneda unei țări. Este considerat “prețul cel mai sintetic” dintr-o economie, deoarece influențează relațiile economice, sociale și politice, constituind, totodată, un instrument important al politicii economice.

Piața valutară este un spațiu în care monedele dintr-o țară sunt schimbate pentru altele, unde acordurile sunt încheiate pentru cumpărări și vânzări internaționale. După cum piața monetară domestică este locul unde sunt gestionate fluxurile financiare dintr-o singură economie, piața monetară valutară este locul unde sunt gestionate fluxurile financiare dintre țări, plățile pentru vânzările și cumpărările de active. Pentru exercitarea acestui gen de comerț trebuie să fie bine cunoscute regulile și tradițiile existente în fiecare țară.

Piața valutară constituie un sistem de relații financiar-valutare prin care se desfășoară vânzările și cumpărările de valută (efectivă și în cont) și de devize (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină, activitate ce reprezintă un gen specific de comerț. Pe piața valutară monedele și devizele sunt tratate ca mărfuri și negociate ca atare.

Dezvoltarea acestei piețe a fost posibilă datorită progresului rapid al comunicațiilor care permit cunoașterea în orice moment a cursurilor (cotațiilor) monedelor pe piețele unde se fac cele mai numeroase tranzacții cu ele, precum și a cursurilor practicate de cele mai mari bănci.

De asemenea, piața valutară este și locul acțiunilor comerciale desfășurate la scală mondială de o gamă largă de participanți. Activitățile lor determină fluctuații ale monedelor în funcție de previziunile lor pe termen scurt cu privire la rata dobânzii, rata inflației și alți factori.

Fluxurile internaționale de fonduri depind de conjuncturile politice, dacă rata dobânzii este stabilită la un nivel mai scăzut față de rata inflației sau dacă țara respectivă este caracterizată de un deficit al balanței de plăți ce nu poate fi previzionat. Fondurile sunt atrase într-o țară cu o politica economică atractivă, când firmele din această țară sunt dinamice și bine gestionate, astfel încât piața bursieră e atractivă. Fondurile vor dispare în condițiile unei incertitudini politice, dacă rata dobânzii este prea mică față de inflație sau dacă țara are un deficit important al balanței comerciale sau de plăți.

În ultimul deceniu, aceste fluxuri internaționale investiționale au jucat un rol din ce în ce mai important pe piața valutară pe măsura ce piețele de titluri de valoare au devenit mai globale. Piața valutară este de asemenea un spațiu pentru activități comerciale la scară globală pentru o serie de participanți. Activitățile pot modifica în sus sau în jos cursurile în funcție de previziunile pe termen scurt asupra evoluției unor factori importanți ca ratele dobânzilor, ratele inflației etc. Schimburile comerciale și financiare între țări s-au dezvoltat considerabil. Piețele valutare și de capital s-au organizat la scară mondială. Ele constituie astăzi angrenajele esențiale ale jocului economic.

Monedele convertibile sunt schimbate între ele și contra celorlalte monede naționale în toate țările lumii. Piața schimburilor valutare nu este geografic limitată. La nivel internațional, funcționează piețe valutare care deservesc interese nelocalizate pe un anumit spațiu geografic, având influențe puternice asupra activității valutar-financiare internaționale. Schimbul dolarului SUA pe alte monede nu se realizează numai la New York, ci și la Zürich, Londra etc. Michel Didier realiza o comparație sugestivă, conform căreia “piața schimburilor valutare urmează în prezent mișcarea soarelui în jurul globului prin intermediul sateliților de telecomunicații”. Cele mai importante piețe valutare cu caracter internațional sunt: Londra, Zürich, Paris, New York, Tokio, Frankfurt etc. Pe aceste piețe, cursurile valutare influențează foarte mult cursurile valutare de pe alte piețe.

Devenită cea mai importantă și cea mai lichidă piață financiară din lume, piața valutară este singura piață globală care funcționează practic fără întrerupere, 24 de ore din 24. Utilizarea marilor rețele de transmitere a informațiilor financiare – SWIFT, REUTER, TELERATE, BLOOMBERG – conferă pieței unitatea necesară și permite în același timp funcționarea sa continuă.

Volumul mediu zilnic al tranzacțiilor a depășit pragul de 1000 miliarde de dolari, față de doar 250 miliarde cât reprezenta în 1986, ceea ce arată și justifică interesul crescând din partea observatorilor realității finaciar-bancare internaționale.

În prezent, Londra este principalul centru financiar al lumii, în privința schimburilor valutare, devansând poziția New York-ului.

Alături de piața tradițională ce se caracterizează prin vânzări și cumpărări sau operațiuni de credit sau împrumut cu valute, care deține în continuare rolul dominant, există și compartimente satelit, cum sunt piața la termen și piața opțiunilor de schimb în devize, care au o importanță tot mai mare.

1.2.2 Dinamica speculei valutare

Piata valutara si pietele monetare asociate cu aceasta sunt toate “over the counter”, in sensul ca valutele, sumele, scadentele si preturile sunt negociate de cei implicati direct, informatiile fiind confidentiale.

Ca adancime si lichiditate, aceasta piata este mai mare chiar decat imensa piata monetara a Americii de Nord facand ca volumele burselor de valori sa para nesemnificative. Acest lucru este insa explicabil avand in vedere ca piata valutara este principalul suport al operatiunilor internationale de capital.

Daca avem in vedere compararea volumelor pietei valutare si a comertului international, este clar ca marea majoritate a operatinilor forex nu este legata in mod direct de activitatea comerciala sau de investitii. Marea majoritate a tranzactiilor sunt realizate in scop speculativ de catre banci, aproximativ 90% din sumele tranzactionate fiind de natura speculativa.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare tranzactie in legatura cu investitiile sau comertul, exista noua actiuni speculative. Comparativ cu mult mai micile profituri obtenabile din alte activitati ale bancilor comerciale, marile profituri ce apar chiar si in urma unor miscari minore ale pietei in doar cateva minute sunt greu de trecut cu vederea. De aceea este usor de inteles de ce volumul tranzactiilor a avut o rata de crestere anuala de 25%, incepand cu anii ’80.

Piata valutara este o piata cu acces destul de usor, extrem de lichida si care continua sa functioneze bine chiar daca altele, mult mai complexe, au decazut datorita pierderii interesului sau, pur si simplu, din panica.

Trebuie mentionat faptul ca nu exista o singura piata valutara, ci un grup de piete mai mult sau mai putin legate intre ele. De exemplu dolarul american, marca germana si francul elvetian formeaza impreuna o piata, la fel ca si pietele dolar/yen si sterlina/dolar (cunoscuta si sub numele de “cable”). Alte grupari include monedele scandinave precum si cele din Orientul Mijlociu si Indepartat.

Majoritatea celor care tranzactioneaza pe piata valutara (dealer-i) sunt specializati pe o singura moneda sau pe un grup mic de monede strans legate intre ele. Lichiditatea principalelor monede este, in general, ridicata insa pot apare surprize in special pe pietele “exotice”.

Multe tranzactii aparent speculative intre banci reflecta modul in care “percep” piata institutiile si corporatiile participante pe piata valutara. Dealer-ul care primeste o mare cantitatte de dolari de la un client isi va acoperi riscul plasand macar o parte din dolari altor market maker-i, cei “loviti” reglandu-si la randul lor pozitia cu alte banci.

Dealer-ul tipic dintr-o banca nu “ia”o pozitie speculativa importanta, de aceasta ocupandu-se in general doar cativa “senior dealer-i”.

Intarzierile intre tranzactiile valutare internationale si necesarul valutar implicat de acestea, precum si schimbarile de orientare ale investitorilor institutionali, pot induce modoficari majore ale tendintelor pe piata.

De exemplu, daca dolarul este in scadere, importatorii americani sunt tentati sa cumpere valuta straina decat sa astepte scadenta, cand ar putea sa cumpere mai scump. pe de alta parte exportatorii ce detin valute vor prefera sa le plaseze decat sa le schimbe in dolari. Invers daca dolarul se aprecieaza, importatorii vor renunta sa cumpere valuta straina, in timp ce exportatorii o vor vinde foarte repede.

Sa presupunem, ca un dealer dintr-o banca japoneza observa o crestere a cererii clientilor pentru yen. El decide sa vanda dolari contra yeni, acest lucru ducand la o si mai accentuata tendinta de apreciere a yenului, concomitent cu deprecierea dolarului, in conditiile in care si ceilalti market maker-i au aceleasi informatii si se alatura si ei acestei tendinte (trend).

Peste un timp, cateva ore sau chiar minute, dealer-ii japonezi cumpara din nou dolarii la o rata mai mica, contra yeni, cu alte cuvinte isi “inchid” pozitia, obtinand un profit. De remarcat este faptul ca la nivelul intregii piete, daca cineva obtine profit, altii, in mod necesar, trebuie sa piarda.

Pentru banci este foarte important de stiut daca o tranzactie este asociata unei activitati comerciale sau speculativa, pentru ca o tranzactie pur comerciala cu un client este imposibil sa fie “inchisa”. O tranzactie speculativa poate semnala o schimbare in tendinta pietei, iar acest gen de informatie, si nu neaparat puterea financiara, conteaza foarte mult pe piata valutara. Cei mai experimentati dealer-i ofera clientilor rate avantajoase de schimb pentru a observa in ce directie se misca piata si pentru a intelege modul acestora de gandire si actiune.

Foarte putine tranzactii sunt pur comerciale sau pur speculative. In mod normal, aceste tranzactii sunt legate de activitati de export-import, dar trezorierul companiei are posibilitatea intr-o oarecare masura , de a alege momentul cel mai favorabil in care sa le efectueze.

Operatiunile speculative au un anumit grad de risc ce rezulata din modul in care percep piata ceilalti dealer-i (in exemplul anterior exista posibilitatea ca restul pietei sa considere ca dolarul se va aprecia si vor cumpara dolari la un pret scazut). Deasemenea, bancile centrale pot interveni pe piata in orice moment pentru a stabiliza cursul, asfel incat interventia unei singure banci sa nu modifice piata in sensul dorit de aceasta.

Principalii participanti pe piata valutara sunt:

Bancile Centrale joaca un rol esential pe piata datorita rolului lor de supraveghere si control asupra ofertei de bani si a ratei dobanzii. Ele intervin pentru a stopa fluctuatiile mari ale cursului de schimb folosind rezerva de valuta sau influentand ratele dobanzii pe piata monetara.

Cele mai active banci in acest domeniu sunt Fedral Reserve System (Banca Centrala a Statelor Unite, cunoscuta sub numele de FED), Deutsche Bundesbank, Bank of Japan, Bank of England, Banque de France si Banque Nationale Suisse. Acolo unde cursul este controlat, bancile centrale fixeaza cursul oficial si actioneaza pe post de contrapartida in orice tranzactie.

Bancile comerciale care ofera clientilor lor servicii legate de shimbul valutar, depozite si plati. In orice piata organizata, trebuie sa existe in orice moment market-maker-i in stare sa “coteze un pret”. Pe piata valutara, market maker-ii sunt bancile comeciale care isi modifica cursurile in asa fel incat sa gaseasca punctul de intersectie intre cerere si oferta. Aceasta le permite sa-si echilibreze pozitia, si cu o conducere experimentata sa obtina profit.

In mai mare masura decat pe orice alta piata, exista un pret (cotatie) “en-gros”, in acest caz rata de schimb interbancara, si un pret “en-detail”, care reprezinta rata comerciala de schimb cotata de market maker-i clientilor mici. Diferenta dintre rata interbancara de schimb si cea comercilala depinde de un numar de factori cum ar fi:

importanta clientului, din punctul de vedere al bancii;

marimea si tipul tranzactiei;

scadenta (ziua cand are loc shimbul efectiv de monede);

volatilitatea pietei, cauzata de conflicte internationale, dezastre naturale, schimbari de guverne si de politica etc.

toti acesti factori afecteaza gradul de risc pe care actiunea de a cota un pret il implica. Cu cat riscul implicat este mai mare, cu atat diferenta intre rata interbancara si cea comerciala va fi mai mare. Market maker-ii vor avea nevoie de o marja (spread) mai mare pentru a-si “acoperi” riscul pe o piata ce fluctueaza haotic.

Brokerii transmit mai departe, prin intermediul sistemelor de telecomunicatii, cotatiile primite de la banci sau utilizatorii pietei. Aceste cursuri nu sunt numai informative ci reprezinta cotatii ferme ale bancilor, in general pentru sume fixe acceptate de piata (market amount).

Firmelor de broker-aj nu li se permite sa aiba pozitii proprii si sa coteze propriul lor pret, ele reprezentand doar niste “intermediari”. La acestea apeleaza de regula bancile mici care in mod normal ar intampina dificultati in obtinerea unor cotatii competitive, si prin broker reusesc sa le obtina.

Broker-ii obtin profit prin intermediul unui comision care este perceput in functie de valuata, suma si complexitatea tranzactiilor. Comisionul tipic pentru principalele valute variaza intre 10-50 $ pentru o suma de 1.000.000 $ tranzactionata. Pentru un dealer care participa mai rar pe piata aceste costuri sunt mici, dar pentru banci cu rulaje mari, efectuarea operatiunilor prin broker nu este intotdeauna cea mai buna solutie.

Peste 40% din schimburile valutare se efectueaza prin broker-i cu sediul in New York sau Londra care au sucursale in toata lumea.

Corporatii (firme, companii) internationale

Pe cata vreme bancile se ocupa de riscul valutar, companiiile internationale doresc “acoperirea” sau “headging-ul” platilor pe care le au de efectuat sau incasarilor pe care le au de primit. In prezent distinctia dintre banci si marile companii internationale este greu de facut deoarece unele dintre acestea sunt participanti “agresivi” pe piata valutara, avand pozitii si sali de dealing proprii.

Orgnisme guvernamentale

In special in tarile in curs de dezvolatare si in cele cu economie centralizata, afacerile legate de importuri si exporturi constituie moponopol de stat. Organismele guvernamentale pot interveni, uneori, cu sume mari pe piata.

Investitori particulari

Populatia care vinde sau cumpara valuta prin intermediul retelelor bancare nu afecteaza, practic, piata. Investitorii particulari care participa pe pietele futures sau options, in special in Statele Unite, trebuie sa deschida la banca lor un depozit colateral, asa numitul cont in marja. Acesti investitori pot sa-si arbitreze sau sa-si acopere pozitia folosind cele doua piete.

Desi piata futures este mica in comparatie cu “piata cash”, multi dealer-i de pe piata interbancara o urmaresc si reactioneaza in functie de miscarile acesteia. Investitorii particulari pot avea, cateodata, o influenta disproportionat de mare pe piata valutara interbancara; ei pot provoca panica pe anumite segmente ale futures-urilor, aceasta ducand, prin intermediul bancilor la modificari pe piata valutara.

1.2.3 Pozitii “peste noapte”(overnight)

In cazul operatiunilor speculative, o pozitie poate fi inchisa in citeva minute sau peste cateva zile. Unele institutii prefera sa-si inchida pozitiile peste noapte – ceea ce inseamna ca nu sunt nici long nici short. In unele tari exista reglementari ale Bancii Centrale prin care se stabileste ca o pozitie trebuie sa fie inchisa (square) la sfarsitul zilei. Alte banci adopta sistemul de “trecere” a pozitiilor lor dintr-un centru monetar care este gata sa se inchida in altul care este inca deschis pentru afaceri.

De exemplu, pozitia unei banci din Londra poate fi transferata in New York la ora 16:30 GMT, atunci cand Londra inchide, urmand a fi transferata din centru pana la ora 8:30 GMT, cand revine de unde a plecat, gata sa inceapa “o noua zi”.

Majoritatea institutiilor permit dealer-ilor sa mentina pozitii deschise peste noapte, cu conditia sa-si lase, la o alta banca, un ordin numit “sop-loss”, sa fie pregatiti sa se trezeasca in mijlocul noptii pentru a urmari evolutia cursului si sa faca, la nevoie, afaceri prin intermediul telefonului.

Problema care se pune este daca, pe aceasta piata, in momentul in care cineva castiga, cineva trebuie in mod necesar sa piarda. La nivelul intregii piete, raspunsul este “da”; in orice caz, din punct de vedre al participantilor pe aceasta piata, statistica arata ca bancile comerciale au tendinta sa castige mai mult decat ceilalti.

Bancile comeriale sunt castigatori neti pentru ca au o intelegere mai buna a pietelor; ele de fapt “fac piata”. Ele castiga mai mult decat Bancile Centrale pentru ca profitul nu este scopul urmarit de acestea prin interventiile lor pe piata.

Pe piata valutara bancile pot fi impartite in doua categorii din punct de vedere al participarii:

in prima categorie pot fi inclus banci cum sunt: Bankers Trust, Barclays, Chase Manhattan, Citicorp, Chemical Bank, Deutsche Bank, National Westminster si altele. Aceste banci pot lua pozitii mari prin care influenteaza piata. Acestea au capacitatea de a executa imediat tranzactii de 100-200 milioane USD contra DEM. Principalul lor capital nu-l reprezinta forta financiara ci informatiile pe care le detin. Cu cat banca este mai activa, cu atat atrage mai multe afaceri si castiga mai multa “inteligenta” in participarea la piata. Pretul care trebuie platit pentru dobandirea acestei experiente este sa cotezi-deci sa cumperi si sa vinzi- in orice conditii ale pietei, ceea ce inseamna ca uneori sa pierzi.

A doua categorie cuprinde banci europene mici, banci regionale americane si banci din Orientul mijlociu. In aceasta categorie tind a fi “conduse” de clienti. In momentul in care sunt contractate, vor stabili un pret pentru client, dar orice pozitie ar lua, aceasta va fi imediat acoperita (devesata) in piata. Cateodata, in momentul in care i se cere o cotatie, banca ia legatura cu o alta banca inainte de a-I stabili clientului un pret, ingloband in acesta si profitul.

Acest gen de afacere poate parea, la prima vedere, o modalitate usoara pentru banca de a castiga bani. Problema este ca cel care doreste efectuarea tranzactiei, in speta clientul, nu este, de multe ori, un nume cunoscut, iar prin intermedierea intre acesta si piata, banca, fiind cunoscuta de ceilalti doi participanti, presteaza un serviciu care are valoare, punand in legatura vanzatorii si cumparatorii si asigura lichiditatea pietei.

Mecanisme ale pietei valutare

De obicei piața valutară se compune dintr-o bursă valutară care este o organizație interbancară reglementată de lege, dintr-un număr de bănci autorizate de banca centrală pentru astfel de operațiuni și casele de schimb, care sunt întreprinderi specializate, de asemenea, autorizate în acest sens.

Negocierile din cadrul pieței valutare sunt determinate de cererea și oferta pentru diferite valute, condițiile de schimb fiind stabilite de părți, în limitele prevăzute de lege. În urma acestor negocieri, valoarea de schimb a valutelor variază și se stabilește în jurul unei valori medii numite cursul valutar al pieței.

Operațiile pe piața valutară se fac aproape în exclusivitate prin intermediul băncilor. Sumele utilizate pe această piață reprezintă în special depozite bancare, bani în cont la diferite instituții financiare, iar proprietarii sunt firme comerciale, industriale, agricole, bancare etc. și persoane fizice. Banii în numerar dețin un rol nesemnificativ pe această piață. Finalizarea operațiilor de schimb se face prin transferul telegrafic al depozitelor bancare între cumpărători și vânzători. Băncile operează pe piața schimburilor fie pe cont propriu, fie în contul clienților. Ca urmare, cererea și oferta își au sursa în însăși activitatea băncilor și în activitățile clienților lor care pot fi persoane fizice și juridice. De asemenea, atât cererea, cât și oferta pe piața valutară pot fi generate și de intenții speculative sau de apărare ale agenților economici împotriva consecințelor negative care le-ar putea avea pentru ei modificarea cursurilor diferitelor monede.

Transferul telegrafic al depozitelor se face de către bănci sau alte instituții financiare autorizate în acest sens pe baza unui ordin. Clientul care are în cont la o bancă o sumă într-o monedă convertibilă emite ordin către banca respectivă, prin telex, să-i schimbe întreaga sumă sau numai o parte, într-o altă monedă. Potrivit ordinului banca va micșora suma din primul cont sau o va lichida, iar suma din al doilea cont o va spori corespunzător cursului de schimb dintre cele două monede. Cele două conturi pot aparține aceluiași client sau unor clienți diferiți și pot fi la aceeași bancă sau nu.

Pentru realizarea operațiilor pe piața schimburilor valutare, băncile își stabilesc cursuri de cumpărare și de vânzare pentru monedele convertibile ale diferitelor țări, pe care le afișează pe terminale video și le comunică telefonic clienților interesați, dar care se schimbă permanent, chiar în decursul aceleiași zile, în funcție de evoluția situației lor. Cursul de vânzare este întotdeauna mai mare decât cel de cumpărare, diferența dintre cele două cursuri revenind băncii sub formă de comision. Cursul reprezintă expresia volumului și dinamicii cererii și ofertei pe piața schimburilor valutare.

Piețele valutare sunt supuse legislației financiare și monetare a statului pe teritoriul căruia funcționează, fiind supuse controlului băncii centrale sau altor autorități financiare.

Dintotdeauna guvernele și băncile lor centrale au încercat să influențeze piața valutară. De obicei aceasta se realizează prin 2 modalități principale: controlul valutar și intervenția.

Regulile de control valutar îi împiedică pe cetățenii unei țări de la anumite operații – cum ar fi trimiterea de bani în străinătate – care sunt percepute de banca centrală ca având efecte negative asupra ratei de schimb.

Intervenția poate îmbrăca 2 forme: fie schimbarea nivelului ratei dobânzii pentru a face moneda internă mai mult sau mai puțin atractivă pentru străini, fie prin vânzarea sau cumpărarea de monedă pentru a-i ridica sau coborî valoarea de piață.

Intervențiile asupra ratei dobânzii la moneda națională pleacă de la premisa că nivelul ratei dobânzii influențează deciziile agenților economici privind deținerea de monedă, respectiv de valută. Astfel, când moneda națională suferă presiuni de scădere, prin ridicarea ratei dobânzii, agenții economici sunt stimulați să păstreze moneda națională, ceea ce duce la întărirea cererii în raport cu oferta și deci la o influență pozitivă asupra cursului monedei. Invers, când moneda națională este în apreciere, o reducere a ratei dobânzii scade cererea, reducând cursul monedei.

Statele pot să aplice mijloace de control mai accentuat asupra schimbului valutar, forma extremă a controlului fiind monopolul valutar, respectiv dreptul exclusiv al statului de a efectua operațiuni pe piața valutară. Dacă monopolul valutar este specific statelor cu economie de comandă, forme mai mult sau mai puțin accentuate de control se practică în multe țări din lume, îndeosebi în cele în curs de dezvoltare. Printre acestea se numără:

Limitarea posibilităților de preschimbare a monedei naționale în valută, atât în ceea ce privește persoanele îndreptățite, cât și sumele de preschimbat;

Limitarea convertibilității la operațiunile de cont curent;

Interzicerea cumpărării valutei la termen – inexistența pieței forward;

Obligația rezidenților de a repatria și preschimba în monedă națională veniturile în valută obținute în străinătate etc.

CAPITOLUL II

CARACTERISTICI ALE PIEȚEI VALUTARE DIN ROMÂNIA

2.1 Operatiuni valutare desfasurate pe teritoriul Romaniei

Pe teritoriul Romaniei, incasarile, platile, compensarile, transferurile, creditarile, precum si alte tranzactii financiare si de capitaluri intre persoanele juridice rezidente si intre acestea si persoane fizice rezidente se realizeaza numai intre moneda nationala (leu).

Operatiunile valutare se pot efectua numai intre rezidenti si nerezidenti si numai prin conturi deschise in Romania, la societati bancare autorizate de Banca Nationala a Romaniei sa efectueze astfel de operatiuni. In zonele cu regim vamal special, precum si in situatiile prevazute de reglementarile legale in vigoare, se pot efectua si operatiuni valutare intre rezidenti numai cu autorizarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei.

Operatiuni de vinzare si/sau cumparare de valute se pot efectua numai pe piata valutara. Prin operatiuni valutare se intelege incasarile, platile, compensarile, transferurile, creditarile, tranzactiile financiare si de capitaluri cu valori mobiliare si imobiliare exprimate in monedele altor tari sau in unitati monetare compozite de tipul D.S.T. (Drepturi speciale de tragere) si E.C.U. (Unitatea europeana de cont), precum si operatiunile efectuate in moneda nationala "leu", atunci cind acestea din urma au loc intre rezidenti si nerezidenti.

Sunt considerati rezidenti din punct de vedere valutar :

a) persoanele juridice rezidente :

institutiile publice, ambasadele, consulatele sau alte reprezentante ale Romaniei in strainatate ;

regiile autonome, societatile comerciale, asociatiile, cluburile, ligile si orice alte persoane juridice autorizate sa desfasoare activitati in Romania, cu caracter lucrativ sau nonprofit ;

sucursalele, filialele, reprezentantele si agentiile firmelor straine inregistrate in Romania ;

b) persoanele fizice rezidente :

persoanele fizice, cetateni romani, cu domiciliul in Romania ;

persoanele fizice de alta cetatenie si persoanele fara cetatenie (apatrizi), cu domiciliul in Romania.

Sunt considerati nerezidenti din punct de vedere valutar :

a) persoanele juridice nerezidente :

persoanele juridice care nu sunt inregistrate si autorizate sa desfasoare activitati in Romania ;

ambasadele, consulatele sau alte reprezentante ale altor tari in Romania, precum si organizatiile internationale sau reprezentante ale unor astfel de organizatii care functioneaza in Romania ;

sucursalele, filialele, reprezentantele si agentiile unor firme romanesti care desfasoara activitati si sunt inregistrate in strainatate ca persoane juridice ;

b) persoanele fizice nerezidente :

persoanele fizice, cetateni straini, care lucreaza in cadrul ambasadelor, consulatelor si reprezentantelor altor tari in Romania sau in cadrul unor organizatii internationale sau reprezentante ale acestora care functioneaza in Romania ;

persoanele fizice, cetateni straini, precum si persoanele fara cetatenie (apatrizi), cu domiciliul in strainatate.

Persoanele juridice si fizice rezidente au dreptul sa detina active in valuta si sa dispuna integral de acestea in conditiile reglementarilor legale.

Persoanele juridice rezidente sunt obligate sa incaseze sumele in valuta aferente exporturilor de bunuri si servicii, precum si din orice alte operatiuni si tranzactii cu nerezidenti in conturile deschise la societati bancare autorizate de Banca Nationala a Romaniei.

2.1.1 Operatiuni valutare curente (de cont curent)

In sensul legislatiei din tara noastra constituie operatiuni valutare curente (de cont curent) tranzactiile intre rezidenti si nerezidenti sub forma operatiunilor valutare care se refera la :

a) exportul si importul de bunuri, inclusiv pentru prelucrare (processing), precum si bunurile procurate de carausi in porturi si aeroporturi ;

b) exportul si importul de servicii : transport marfuri si pasageri, asigurari si servicii financiare, comunicatii, lucrari de constructii, leasing operational, marketing si operatiuni inrudite, servicii audiovizuale, culturale, sportive si alte servicii, licente, brevete, drepturi de autor etc. ;

c) cheltuielile pentru calatorii turistice, in scop medical si educational, in interes de serviciu ;

d) cheltuielile ambasadelor si ale misiunilor diplomatice, precum si ale organizatiilor internationale sau ale reprezentantilor acestora ;

e) veniturile din investitii directe si de portofoliu sau din operatiuni de cont financiar si de capital sub forma de dividende, profituri si dobinzi ;

f) transferurile curente reprezentind contributii, cotizatii sau taxe la organizatii internationale sau la alte institutii cu caracter regional sau international ;

g) orice tranzactii care nu incadreaza in operatiunile valutare de cont financiar si de capital prevazute la capitolul precedent.

Operatiunile valutare curente (de cont curent) se realizeaza de societatile bancare in nume propriu si/sau in contul clientilor in conformitate cu practica internationala, cu respectarea reglementarilor si in conditiile normelor Bancii Nationale a Romaniei.

Societatile bancare pot acorda credite in valuta persoanelor juridice rezidente numai pentru operatiuni de import de bunuri si servicii.

2.1.2 Operatiuni valutare de cont financiar si de capital

Constituie operatiuni valutare de cont financiar si de capital tranzactiile dintre rezidenti si nerezidenti sub forma operatiunilor valutare care se refera la :

a) investitii directe ale rezidentilor in strainatate (sub forma de investitii mobiliare sau imobiliare) ;

b) investitii de portofoliu ale rezidentilor in strainatate (sub forma de valori mobiliare : actiuni, obligatiuni, titluri de stat, bonuri de tezaur sau alte titluri de valoare) ;

c) imprumuturi si credite acordate nerezidentilor sau depozite ale rezidentilor constituite in strainatate ;

d) imprumuturi si credite primite de rezidenti sau depozite ale nerezidentilor detinute de rezidenti in conturi la societati bancare din Romania ;

e) orice transferuri valutare ale rezidentilor care nu au in corespondent o contraprestatie (cum ar fi : succesiuni, donatii, ajutoare, cadouri, transferuri ale emigrantilor, pensii, alocatii etc.).

2.1.3 Conturi in valuta

Persoanele juridice si fizice, rezidente si nerezidente, pot deschide conturi in valuta la societatile bancare autorizate de Banca Nationala a Romaniei sa efectueze operatiuni valutare.

Detinerea in strainatate de disponibilitati in conturi bancare sau sub forma de orice alte active in valuta, precum si utilizarea acestora de catre persoane juridice rezidente pot fi facute numai pe baza si in conditiile autorizarii prealabile a Bancii Nationale a Romaniei.

Alimentarea conturilor in valuta ale persoanelor juridice rezidente si utilizarea disponibilitatilor din aceste conturi se pot efectua numai prin operatiuni valutare cu nerezidenti, prin vinzari/cumparari pe piata valutara, precum si in cazurile autorizate de Banca Nationala a Romaniei.

Clasificarea fiecarei tranzactii ca fiind operatiune valutara curenta (de cont curent) sau de cont financiar si de capital se fac de catre societatile bancare pe baza documentatiilor specifice tranzactiilor respective si a declaratiilor "bona fide" prezentate de clienti.

Persoanele fizice rezidente care realizeaza venituri in valuta in strainatate pot pastra sumele respective in conturi deschise la banci in strainatate.

Alimentarea conturilor in valuta ale nerezidentilor se poate efectua prin depuneri in numerar pe baza de documente care sa ateste provenienta sumelor (declaratie vamala purtind data ultimei intrari in Romania, buletin de schimb valutar, eliberate pe numele titularului de cont) sau prin transfer bancar din conturi ale nerezidentilor sau rezidentilor.

Titularii acestor conturi pot utiliza in mod liber disponibilitatile lor valutare prin transferuri catre rezidenti sau nerezidenti, prin vinzari de valuta contra moneda nationala "leu" pe piata valutara din Romania sau prin ridicari de sume in numerar in conformitate cu prevederile prezentului regulament. Misiunile diplomatice, consulare si reprezentantele Romaniei in strainatate au dreptul sa detina conturi la banci din strainatate pentru efectuarea operatiunilor valutare necesare desfasurarii activitatii lor.

Persoanele juridice si fizice nerezidente pot deschide conturi in moneda nationala "leu" la societati bancare autorizate sa functioneze in Romania. Alimentarea conturilor in lei se poate face cu sume provenite din cumparari pe piata valutara sau din activitati legale realizate pe teritoriul Romaniei.

La fiecare alimentare a contului in lei, titularul acestuia are obligatia sa depuna la banca o declaratie scrisa asupra provenientei sumelor respective. Disponibilitatile din aceste conturi in lei pot fi utilizate de titulari numai pentru plati in lei pe teritoriul Romaniei.

2.2 Piata valutara in Romania

Piata valutara din Romania se compune din totalitatea operatiunilor de vinzare-cumparare de valuta contra monedei nationale (leu) dintre intermediarii autorizati de Banca Nationala a Romaniei in nume si in cont propriu sau in numepropriu si in contul clientilor, inclusiv ale caselor de schimb valutar.

Cursurile de schimb ale leului fata de monedele altor tari si fata de monedele compozite (D.S.T. si E.C.U.) se stabilesc pe piata valutara, pe baza cererii si ofertei si cu respectarea procedurilor elaborate de Banca Nationala a Romaniei.

Formarea și dezvoltarea pieței.

In conditiile economiei centralizate, principala caracteristica a politicii valutare a fost monopolul valutar, avand drept consecinta izolarea din punct de vedere valutar a interne in raport cu exteriorul. Moneda nationala era neconvertibila, cursul de schimb avea un caracter formal, el neavand nici o influenta asupra importurilor si exporturilor. Singurele institutii care puteau efectua cumpararai si vanzari de mijloace de plata straine, precum si decontari cu strainatatea erau Banca Nationala a Romaniei si Banca Romana de Comert Exterior.

Dupa 1989, ca si alte mecanisme vitale ale economiei nationale, regimul valutar nu a putut fi reorientat dintr-o data, etapele parcurse reflectand conceptia despre reforma economica din Romania. Reglementarea partiala si treptata a regimului valutar a fost determinata de numerosi factori, intre care cei mai importanti au fost manifestarea confuziei ca urmare a descentralizarii responsabilitatilor institutionale, pregatirea lenta a tranzitiei si strategia de reforma lgraduala adoptata. Piata valutara este o componenta de baza a pietei monetare, mai ales in conditiile unei tot mai largi deschideri a tarii catre exterior.

In 1990, responsabilitatile cu privire la regimul valutar si activitatea de comert exterior au fost difuzate la nivelul Guvernului intre Ministerul Economiei Nationale, Ministerul Finantelor si Banca Romana de Comert Exterior. Incepand cu luna mai 1991, elaborarea politicii valutare a devenit responsabilitatea Banca Nationala a Romaniei. Dupa aceasta data procesul de formare și dezvoltare a pieței a fost inițiat, reglementat și supravegheat de către Banca Națională a României, în virtutea rolului ei de bancă centrală.

In evolutia pietei valutare din Romania se pot distinge urmatoarele momente principale:

Prima reglementare valutara de dupa 1989 este continuta in Legea nr. 15/august 1990, prin care regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat primesc dreptul de a efectua direct operatiuni de comert exterior si de a dispune de o parte din veniturile in valuta pe care le detin (initial 30%, apoi 50% de la 1 februarie 1991);

La data de 18 februarie 1991, a fost deschisa piata valutara interbancara, organizată ca fixing de genul licitației închise sau ferme. Pe aceasta piata se tranzactiona partea de 50% ramasa la dispozitia exportatorilor.

Consecinta imediata a fost existenta a doua cursuri de schimb ale monedei nationale: unul fix (stabilit in luna noiembrie 1990 la 35 lei/dolar si puternic supraevaluat) si altul flotant, stabilit pe piata interbancara.

În august 1991 au fost create casele de schimb, unde persoanele fizice pot face operațiuni de schimb valutar, în condiții limitative pentru cumpărarea de valută și mai permisive pentru vânzarea de valută.

In noiembrie 1991 a fost introdus Noul regulament valutar, prin care s-a declarat convertibilitatea limitata interna de cont curent si s-au eliminat cursurile multiple ale monedei nationale.

Noul mecanism prevedea vanzarea integrala catre banci a incasarilor in valuta ale agentilor economici (“full-surrender”).

La data de 11 noiembrie 1991, a avut loc unificarea cursului oficial de 60 lei / $ cu cel interbancar ajuns la circa 300 lei / $.noul curs a fost stabilit la 180 lei/dolar. La acset nivel au fost aliniate preturile materiilor prime si ale tuturor celorlalte importuri, masura care a reprezentat un pas important pe calea armonizarii preturilor interne cu cele internationale;

In perioada februarie – mai 1992 cursul a fost “ inghetat ” la nivelul de 198 lei/dolar pana in luna martie si la 226 lei/dolar pana in luna mai. Decizia a fost adoptata de BNR la cererea expresa a Guvernului;

In luna mai 1992, dupa consultarea cu Guvernul si in conformitate cu prevederile noului acord stand-by cu Fondul Monetar International, Banca Nationala a adoptat un nou regim valutar (“Regulamentului privind efectuarea operatiunilor valutare”) impreuna cu un pachet de masuri de politica economica, urmarindu-se recastigarea increderii agentilor economici

Modificarile aduse erau esentiale:

1) permitea tuturor persoanelor juridice, indiferent de forma de organizare(cu capital de stat, mixt sau privat), sa detina conturi valutare.

2) agentii economici au dreptul de a pastra integral incasarile valutare din export, in conturi deschise la banci din Romania (“full-retention”), precum si dreptul de a le utiliza fara restrictii pentru operatiuni de cont curent;

3) a fost declarta convertibilitatea interna de cont curent, fara acceptarea articolului VIII din statutul FMI;

4) persoanele fizice au dreptul sa cumpere valuta de la casele de schimb, in limita unui plafon de 500 dolari SUA anual.

martie 1994, in vederea trecerii la o piata valutara interbancara, au fost simplificate normele de organizare si functionare a licitatiei valutare. Mecanismul de formare a cursului valutar a fost liberalizat de facto.

De la 1 august 1994 pe baza memorandumului incheiat cu Fondul Monetar International, aprobat de Parlament, a fost introdus un nou regulament de derulare a tranzactiilor pe piata valutara. A fost introdus mecanismul pietei valutare interbancare, functionand dupa principii consacrate pe plan inernational. Cursurile sunt determinate pentru fiecare tranzactie, prin negociere intre bancile comerciale si clienti. Astfel, cursul valutar este stabilit prin relatia directa dintre cerere si oferta de valuta.

Piata valutara a dobandit un nou continut, dat in primul rand de continuitatea derularii operatiunilor de-a lungul unei intregi zile bancare. S-a renuntat la stabilirea cursului de schimb de BNR, Banca Centrala pastrandu-si doar prerogativele conferite de lege:

-reglementarea si supravegherea pietei valutare interbancare.

-autorizarea si supravegherea intermediarilor pe aceasta piata.

-conducerea politicii valutare.

Patru banci comerciale aveau calitatea de delar pe piata valutara interbancara: Banca Comerciala Romana, Banca Romana de Dezvoltare, Bancorex si Banca Comerciala “Ion Tiriac”.

septembrie 1994 – toate bancile persoane juridice romane au primit autorizatia de dealer pe piata valutara interbancara.

iunie 1995 – societatile bancare persoane juridice straine au primit autorizatia de dealer pe piata valutara interbancara. Zilnic pozitia valuatara neta nu trebuia sa depaseasca 1 milion dolari SUA.

februrie 1996 – BNR a stabilit nivelul maxim admisibil al pozitiei valutare zilnice pentru banci si case de schimb. Pozitia valutara totala nu trebuiea sa depaseasca zilnic, 10% din fondurile proprii ale fiecarei societati bancare. Acestea trebuie sa stabileasca zilnic pozitiile valutare lungi, scurte si totale. Sumele in valuta care depasesc acest nivel sunt vandute obligatoriu BNR.

De la 18 februarie 1997 potrivit programului stabilit de BNR in acord cu Guvernul, piata valutara a fost deschisa tuturor bancilor, in sensul ca bancile-broker au devenit egale bancilor-deler. Prin aceasta decizie sa facut un pas decisiv catre liberalizarea monedei nationale, ridicandu-se concurenta pe piata si stabilirea unui curs real al leului. Aceasta data coincide totodata cu intrarea in vigoare la 1 februarie 1997 a “Legii concurentei”.

BNR si-a pastrat 3 posibilitati de a interveni pe piata valutara:

prin reglementari specifice de natura sa accentueze liberalizarea;

prin cumparari si vanzari de valuta, pentru echilibrarea cererii cu oferta;

prin rata dobanzilor.

Decembrie 1997 – Liberalizarea integrala a pietei valutare privind tranzactiile de cont curent s-a realizat treptat si s-a definitivat la sfarsitul anului o data cu eliminarea ultimelor restrictii la tranzactiile de cont curent. Reglementarile nou introduse au vizat:

trazactiile de cont curent:

eliminarea restrictiilor impuse caselor de schimb cu privire la plafoanle de casa in lei si valuta, introduse in 1996;

tranzactiile de cont de capital:

liberalizarea investitiilor directe ale nerezidentilor (conferirea dreptului nerezidentilor de a realiza investitii straine in Romania);

accesul liber al nerezidentilor pe piata valutara interbancara atat pentru tranzactiile la vedere cat si pentru cele la termen;

liberalizarea repatrierii investitiilor straine si a veniturilor ce decurg din aceste investitii.

2.2.2 Structura pieței valutare

Piața valutară cuprinde:

segmentul pieței valutare pentru agenții economici (piața valutara interbancară);

segmentul pieței pentru populație (casele de schimb valutar).

Cel mai reprezentativ segment al pieței valutare este piața interbancară cu cele două componente:

a) piața la vedere;

b) piața la termen.

piața la vedere este determinată de tranzacțiile la vedere. Acestea se concretizează în operațiuni de vânzare sau cumpărare de valută în aceeași zi (sau maxim 48 de ore) astfel încât momentul tranzacției coincide cu momentul formării cursului valutar al zilei.

Tranzacțiile la vedere măresc viteza de circulație a devizelor și ușurează derularea tranzacțiilor de import-export.

piața la termen este determinată de tranzacțiile la termen concretizate în încheiere imediată, dar cu livrare a valutelor după un termen prestabilit în momentul încheierii tranzacției.

2.2.3 Licitațiile valutare

Piața licitațiilor valutare deschisa la 18 februarie 1991, a reprezentat primul pas important spre liberalizarea cursului monedei nationale si totodata un pas de tranzitie catre actuala pieta valutara interbancara. Licitatiile valutare se bazeau pe următoarele principii:

Concentrarea ordinelor agenților economici privind vânzarea și cumpărarea de valută pe o piață unică, centralizată, prin intermediul băncilor autorizate;

Stabilirea unui curs de echilibru al pieței, prin confruntarea cererii cu oferta printr-un mecanism de fixing, derulat sub supravegherea BNR;

Accesul limitat la piață: se admiteau numai cereri pentru tranzacții în cont curent și se practicau numai operațiuni spot (la vedere, cu decontare în două zile).

Mecanismul pieței cuprindea mai multe faze:

În primul rând, agenții economici care aveau nevoie de valută se adresau unei bănci autorizate ca intermediar financiar, justificând cererea de valută printr-un contract extern sau un document care să ateste existența unei operațiuni valutare în cont curent. La rândul lor, deținătorii de valută se adresează băncii pentru a solicita participarea la licitația valutară în calitate de vânzător. Băncile, care acționau ca brokeri – intermediari – blocau în cadrul cererilor de cumpărare suma echivalentă în lei din contul clientului; în cazul cererilor de vânzare era blocata suma în valută pe care clientul dorea s-o ofere pe piața valutară.

În al doilea rând, în fiecare zi lucrătoare, se organiza în sediul Băncii Naționale o ședință de licitație. Ordinele venite de la clienți (se admiteau numai ordine cu limită de preț) erau puse față în față – toate cele de vânzare cu toate cele de cumpărare – urmărindu-se determinarea cursului de echilibru, respectiv cel care permite maximum de tranzacții. La acest curs (numit curs de licitație) erau executate de către băncile comerciale toate ordinele de cumpărare ale clienților lor, cu preț mai mare sau egal față de cursul de licitație și toate ordinele de vânzare cu preț mai mic sau egal în raport cu cursul de licitație. Obligația de a se utiliza cursul de licitație se referă la ordinele mai mari de 2000 $, limită modificată ulterior la 5000 $.

În al treilea rând, cursul de licitație servește drept reper pentru operațiunile care se desfășoară în afara licitațiilor valutare (permise pentru ordine sub 2000 / 5000 $), precum și pentru operațiunile de la casele de schimb (marja de variație a cursului efectiv fiind limitată la 2%.

Mecanismul pieței de licitație, cu formarea cursului de schimb prin fixing la banca centrală, prezenta mai multe dezavantaje:

băncile acționau numai în contul clienților (ca brokeri), neavând un rol activ în definirea cursului de echilibru;

cursul era fix și valabil 24 de ore;

se stabilea numai un curs spot (la vedere);

clienții băncilor nu aveau posibilitatea să-și aleagă dintre mai multe cursuri pe cel mai avantajos.

În vederea depășirii acestor neajunsuri, la 1 august 1994 a fost pusă în funcțiune piața valutară interbancară.

Piața valutară interbancară.

Piața valutară interbancară se definește ca o piață continuă, în care se efectuează vânzări și cumpărări de valute la vedere (spot) și la termen (forward) contra monedei naționale la cursuri de schimb determinate liber de intermediari autorizați de Banca Naționala a României să participe în nume și în cont propriu sau în nume propriu și în contul clienților.

Principiile de operare pe această piață sunt următoarele:

Concentrarea ordinelor de vânzare – cumpărare de valută la băncile comerciale autorizate (o piață descentralizată);

Obligația băncilor de a “face piața”, oferind, la solicitarea clienților, prețuri de vânzare și, respectiv, cumpărare a valutelor pe care le lucrează;

Extinderea câmpului operațiunilor: se admit atât operațiuni spot (la vedere), cât și operațiuni forward (la termen), acestea din urmă pentru cel puțin trei termene – 1 lună, 3 luni și 6 luni.

2.2.4.1 Mecanismul tranzactiilor pe piata valutara interbancara

Mecanismul pieței devine, în aceste condiții, mai flexibil și cuprinzător. Clienții (agenții economici) se adresează băncilor autorizate cu cererea de vânzare/cumpărare de valută. Băncile vor oferi un preț de vânzare a valutei (ask –prețul cerut) la care clienții pot cumpăra de la bancă și un preț de vânzare a valutei (bid – prețul oferit) la care clienții pot vinde băncii valută. Pentru a putea participa la piața valutară interbancară, clientul poate să facă dovada unei operațiuni de natura contului curent.

Pe de altă parte, băncile pot acționa atât ca brokeri – în nume propriu, dar pe contul clientului – cât și ca dealeri – în nume și cont propriu. Între orele 9 -13 băncile execută ordine ale clienților, iar după orele 13 tranzacționează valută în nume propriu. Ultima parte a zilei este destinată închiderii pozițiilor valutare, adică vânzării / cumpărării de valută până la încadrarea în normele de expunere stabilite de BNR.

Banca Națională a României are următoarele atribuții:

a) reglementează și supraveghează piața valutară interbancară;

b) autorizează și supraveghează intermediarii pieței valutare interbancare ;

c) participă pe piața valutară interbancară în scopul conducerii politicii valutare și al protejării monedei naționale ;

d) publică zilnic un curs de schimb de referință al leului.

Cursul spot se prezintă sub trei forme:

Cursul afișat, care este un curs indicativ al băncii și rămâne în principiu neschimbat în cursul unei zile;

Cursul cotat, care este un curs efectiv (la care banca încheie tranzacțiile) și fluctuează în cursul zilei;

Cursul de referință, care se stabilește de către BNR la sfârșitul programului și reprezintă media ponderată a cursurilor din sistemul bancar.

Este de remarcat diferența dintre cursul de referință în cazul licitației valutare (un curs efectiv, fix, la care se execută toate ordinele de vânzare / cumpărare care corespund nivelului acestuia) și cursul de referință al BNR în cazul pieței valutare interbancare (un curs nominal, având ca principal rol de a servi drept reper instituțiilor bugetare – vamă, poliție, curtea de conturi, regiilor autonome, oricăror persoane fizice și juridice interesate).

Prin intermediul pieței libere actuale, moneda națională se află în regim de convertibilitate internă, limitată de cont curent. Limitarea convertibilității este relevată, în primul rând, de caracterul său intern, ceea ce înseamnă că moneda națională se poate schimba numai în interiorul țării pe valuta care a ajuns aici pe diferite căi, iar schimbul se efectuează în principal pentru agenți economici rezidenți, în timp ce pentru nerezidenți persoane fizice nu este permis, iar pentru anumite persoane juridice doar în condiții care decurg din reglementările în vigoare. Limitarea decurge, în al doilea rând, din faptul că se referă la operații de cont curent și numai parțial la operații de capital.

În condițiile acestei piețe, agenții economici pot reține integral încasările de valută din operațiuni de export, vânzătorii și cumpărătorii de valută pot depune oricând în decursul zilei de lucru ordine care vor fi executate, iar Banca Națională are rolul de reglementare și supraveghere fiind totodată obligată să stabilească și să publice cursul oficial – care nu este obligatoriu pentru agenții economici ci orientativ.

În februarie 1997 au fost luate noi măsuri pentru consolidarea pieței valutare și s-a acordat drept de operare pe piața interbancară tuturor băncilor interesate – care dobândesc calitatea de dealeri – liberalizându-se piața valutară.

Pocesul de consolidare al pietei valutareare a continuat in 1998 cu un nou pas important, liberalizarea tuturor tranzactiilor de cont curent si accesul populatiei la valuta, prin intrarea in vigoare de la 1 februarie 1998 a noului Regulament valutar.

Băncile afișează un curs propriu la vânzare și la cumpărare la care sunt dispuse, în funcție de situația pe care o au, să efectueze operațiuni cerute de clienți. Acest curs se formează în funcție de cererea și oferta proprii fiecărei bănci, dar nu este rupt nici de cursul oficial, nici de cursurile celorlalte bănci care acționează pe piața interbancară, întrucât clienții își pot alege orice bancă la care cursul le este cel mai convenabil și, în plus, băncile vând și cumpără unele de la altele.

Ordinele de vânzare primite de bănci sau alți intermediari autorizați de la clienții lor nu trebuie justificate în nici un fel. Ordinele de cumpărare trebuie însoțite însă de o documentație adecvată. Clientul poate cumpăra numai pentru achitarea unei datorii externe pe care o are și în acest sens el trebuie să dea instrucțiuni complete de plată la extern și să probeze dacă natura operației respective este de cont curent sau de capital. Sumele cumpărate pot fi folosite numai pentru scopul în care au fost procurate. În cazul în care nu sunt folosite potrivit documentației prezentate la cumpărare, sumele respective trebuie revândute pe piața interbancară în maxim 7 zile de la expirarea termenelor respective.

Cursul afișat de bănci poate fi schimbat oricând, în funcție de raportul cerere-ofertă. Dacă o bancă primește un ordin care depășește puterea sa de cumpărare sau dacă este pusă în situația să vândă anumite cantități de valute pentru care nu are clienți, va “ieși” pe piața interbancară, ceea ce înseamnă că se va adresa altor bănci și va realiza operațiunea cu aceea care-i propune cel mai convenabil curs.

2.2.4.2 Conditii de autorizare a participantilor

Pe piața valutară interbancară se pot executa vânzări și cumpărări de valute la vedere și la termen. Principalii operatori pe această piață sunt băncile comerciale.

Participarea pe piața valutară interbancară este condiționată de obținerea unei autorizații de la Banca Națională a României. În vederea obținerii autorizației solicitanții vor trebui sa probeze îndeplinirea unor condiții minime pentru calitatea de broker sau dealer:

a) existenta unui capital social adecvat;

b) nu poate fi autorizata participarea pe piata valutara a intermediarilor fata de care a fost initiata procedura legala de reorganizare si lichidare judiciara;

c) existenta unei structuri organizatorice distincte si a unui spatiu specific pentru activitatea de intermediere valutara;

d) reglementarea prin norme proprii a:

procedurilor de lucru cu clientii;

relatiei cu alti intermediari (modul de comunicare, de confirmare si de decontare a tranzactiilor);

competentelor si limitelor valorice pana la care se poate angaja fiecare arbitrajist, precum si limitele de lucru cu ceilalti intermediari autorizati;

penalizarilor convenite in relatia cu clientii, precum si cu alti intermediari autorizati;

sistemului de evidenta contabila a operatiunilor valutare;

e) desemnarea personalului implicat in activitatea de shimb valutar, respectiv lista nominala a arbitrjistilor, vechimea in profesie, inclusiv vechimea si activitatea de schimb valutar, precum si nominalizarea arbitrajistului-sef;

f) relatii de corespondent stabilite prin conturi deschise in strainatate, pentru cel putin una din urmatoarele 6 valute: USD, GBP, DEM, FRF, CHF, ITL.

g) existenta unui sistem opertional specific respectiv:

echipament informational specific, de tipul Reuters sau Dow Jones;

echipamente tehnice specifice pentru plati si comunicatii( linii telefonice interne si internationale, sistem de inregistrare a convorbirilor telefonice, telex, SWIFT, fax etc.)

2.2.4.3 Principii de desfășurare a tranzacțiilor pe piața valutară interbancară

Principiile de desfășurare a tranzacțiilor pe piața valutară interbancară, conform Regulamentului privind efectuarea operațiunilor valutare, sunt următoarele:

Toți intermediarii autorizați au obligația de a contribui permanent la creșterea standardului profesional și a reputației pieței valutare interbancare din România.

Piața valutară interbancară din România funcționează în fiecare zi lucrătoare între orele 9,00 și 14,00.

Intermediarii autorizați să opereze pe piața valutară interbancară sunt obligați să afișeze permanent, în timpul orelor de funcționare a pieței valutare interbancare, atât la ghișeele lor de lucru cu clienții, cât și prin sisteme de difuzare a informației (tip Reuters, Telerate), cursurile de schimb orientative ale leului (vânzare / cumpărare), la vedere (spot) și la termen (forward), pentru cel puțin următoarele valute :

– dolarul american (USD)

– marca germană (DEM)

– francul francez (FRF)

– lira sterlină (GBP)

– francul elvețian (CHF)

– lira italiană (ITL)

Marja dintre cursurile de vânzare și cele de cumpărare va fi determinata liber pe piața valutară interbancară.

Cotația va fi directă și va avea ca bază unitatea monetară a României – leul (fără subdiviziuni).

Cursul de schimb la termen va fi cotat pentru cel puțin următoarele scadențe:

o lună ( 1 M )

trei luni ( 3 M )

șase luni ( 6 M )

noua luni(9M)

douasprezece luni (12M);

Intermediarii autorizați ca dealeri au obligația să coteze, atât pentru clienți, cât și pentru ceilalți intermediari autorizați, cursuri de schimb ferme sau informative, la solicitarea acestora.

În situația în care cotația fermă este acceptată de client sau de intermediarul autorizat, tranzacția este considerata încheiată și se execută necondiționat.

Relatia intermediar-client

Ordinele de cumparare si de vanzare de valuta ale clientilor (rezidenti si nerezidenti – persoane fizice si juridice), titulari de conturi, se completeaza pe formulare specifice (anexa1 si 2). Ordinele de cumparare la vedere si la termen ale persoanelor juridice rezidente si ale nerezidentilor vor fi insotite de documentatia justificativa (inclusiv formularul “Dispozitie de plata valutara externa”-DPVE sau “CEREREA DE DESCHIDERE ACREDITIV” – CDA)

Intermediarii autorizati pot accepta primirea ordinelor de cumparare/vanzare la vedere sau la termen de la clienti si prin alte modalitati de transmisie (fax, SWIFT) cu conditia comunicarii acelorasi elemente cuprinse in formularele de cumparare/vanzare de valuta. Documentatia aferenta operatiunii va fi inaintata bancii in maxim 5 zile lucratoare.

Rezidntii pot participa la piata valutara interbancara cu ordine de cumparare de valuta pentru rambursarea creditelor si achitarea dobanzilor si comisioanele aferente unui credit sau imprumut in valuta acordat de o banca rezidenta.

Intermediarii autorizați și arbitrajiștii (dealerii) acestora au obligația de a asigura executarea cu prioritate a ordinelor clienților în timpul orelor de funcționare a pieței valutare interbancare și de a nu concura executarea ordinelor acestora cu ordinele în nume și în cont propriu.

Confidențialitatea este esențială pentru păstrarea reputației și creșterea eficienței pieței valutare interbancare. În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, intermediarii autorizați au obligația de a păstra secretul profesional și de a nu dezvălui identitatea clientului.

Tranzacțiile încheiate se execută necondiționat de către intermediari și se confirmă clienților prin extras de cont. Pentru tranzacțiile încheiate pe bază de ordine la curs limitat, intermediarii pot percepe clienților comisioane liber negociate.

Relatia intermediar-intermediar

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați să opereze pe piața valutară interbancară din România vor fi răspunzătoare și vor controla activitatea personalului implicat în astfel de operațiuni și se vor asigura că acest personal cunoaște și respectă prevederile legale.

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați să opereze pe piața valutară interbancară din România vor delimita clar autoritatea și răspunderea personalului implicat și se vor asigura, de asemenea, că fiecare persoană care tranzacționează în numele instituției, are autoritatea și pregătirea necesară să angajeze instituția, prin fiecare tranzacție încheiată, din punct de vedere legal (inclusiv patrimonial).

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați vor lua măsuri pentru elaborarea de norme proprii prin care se vor reglementa cel puțin următoarele :

a) procedurile de lucru cu clienții;

b) relația cu alți intermediari ( linii de arbitraj, spot și forward);

c) penalizările convenite în relația cu clienții, precum și cu alți intermediari pentru situații de nerespectare a termenelor de decontare ale tranzacțiilor ;

d) modalități și proceduri de înregistrare a operațiunilor valutare.

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați se vor asigura că personalul implicat (de regula arbitrajiștii) nu încheie, pe baza unor înțelegeri cu caracter oneros sau pentru profit personal, tranzacții la cursuri de schimb în afara pieței valutare interbancare.

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați se vor asigura că personalul implicat, în special arbitrajiștii :

nu vor dezvălui sau discuta elemente aferente unor tranzacții valutare încheiate cu clienții sau cu alți intermediari ;

nu se vor vizita reciproc la locul de munca (sala de arbitraj) fără aprobarea expresă a conducerilor executive.

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați vor lua măsuri pentru delimitarea atribuțiilor și departajarea activităților de piață valutară pe compartimente distincte, conform practicilor internaționale (front office, back office, cifru și corespondență bancară).

Tranzacțiile între intermediari se încheie în nume propriu, prin confirmare între arbitrajiști (telefonic, telex, Reuters dealing) și reconfirmări letrice și telex sau SWIFT codificate corespunzător (letric – specimene de semnaturi, telex – chei telegrafice, SWIFT – chei SWIFT). Reconfirmarea trebuie să includă cel puțin următoarele elemente :

– contrapartida;

– data încheierii tranzacției;

– data valutei;

– valuta (valutele) implicata(e);

– sumele tranzacționate;

– tipul tranzacției;

– cursul de schimb la vedere (spot) sau la termen (forward);

– corespondenții părților;

– modalitatea de încheiere a tranzacției (telefon, telex, Reuters dealing).

Instrucțiunile de plata și decontare vor fi transmise în cel mai scurt timp, de regula în aceeași zi. Folosirea instrucțiunilor standard de plată între contrapartide poate avea o contribuție semnificativă la preîntâmpinarea apariției unor eventuale diferențe sau erori în decontarea sumelor tranzacționate.

La primire, documentele de mai sus se verifică și, pentru eventualele diferențe, părțile vor lua legătura în vederea soluționării situației pe cale amiabilă. În caz de litigiu, părțile pot recurge la instanțe de arbitraj preconvenite.

Banca Națională a României poate arbitra litigii apărute în aplicarea prevederilor prezentelor norme, dar numai după ce părțile implicate dovedesc că au epuizat toate posibilitățile de soluționare pe cale amiabilă.

În astfel de cazuri, părțile trebuie să recunoască în prealabil principiul acceptării necondiționate a deciziei de soluționare a litigiului adoptată de Banca Națională a României.

Conducerile executive ale intermediarilor autorizați să opereze pe piața valutară interbancară din România vor asigura asimilarea și utilizarea de către personalul implicat și de către arbitrajiști, în special, a expresiilor uzuale, precum și cunoașterea înțelesurilor general acceptate în practica internațională.

2.2.4.4 Cerințe ale dezvoltării pieței valutare interbancare

Întărirea monedei naționale și trecerea la convertibilitatea deplină depind de dezvoltarea și perfecționarea pieței valutare. În acest sens, o cerință esențială rămâne abandonarea controlului pieței prin mijloace extraeconomice și prezervarea condițiilor de formare a cursului real de schimb. Desigur, banca centrală poate influența cursul prin intervenții pe piață (vânzare de valută pentru stoparea deprecierii acesteia), prin rata dobânzii la activele denominate în lei (majorarea ratei dobânzii pentru întărirea monedei naționale, respectiv relaxarea dobânzii pentru limitarea creșterii cursului), prin masa monetară pe care o pune în circulație (reducerea masei monetare pentru combaterea inflației și a deprecierii cursului).

Însă în condițiile unui grad înalt de concentrare a activelor monetare în bănci de stat sau în bănci în care statul deține o pondere importantă din capital, se creează premise pentru control indirect al cursului, ceea ce duce la deformarea realităților pieței. În general acest gen de intervenție menține cursul la cote supraevaluate, cu întreg lanțul de consecințe ce decurg de aici:

Ieftinirea relativă a importurilor și contracararea măsurilor de protejare a producției interne;

Scumpirea relativă a exporturilor și limitarea orientării către export a industriei naționale;

Deteriorarea progresivă a balanței comerciale și creșterea dependenței de sursele externe de finanțare;

Posibilitatea apariției de piețe valutare paralele, care subminează eforturile de stabilizare economică.

Dezvoltarea pieței interbancare depinde și de forța competitivă a agenților pieței – băncile comerciale. Atenuarea poziției dominante a unui număr redus de mari bănci de stat, accelerarea procesului de privatizare în acest domeniu, stimularea formării și afirmării noilor bănci private, inclusiv a celor cu capital străin, modernizarea infrastructurii bancare, a sistemelor de plăți și decontări sunt cerințe importante pentru consolidarea sistemului bancar în ansamblu.

Totodată, rezultatele pozitive obținute în stabilizarea cursului monedei naționale – expresive, înainte de toate a unor măsuri de politică monetară și financiară – trebuie întemeiate în continuare pe un progres real în planul economiei reale, a producției. În ultimă instanță, cursul de schimb reflectă gradul de competivitate al economiei naționale, nivelul productivității muncii. Leul va fi puternic și stabil în mod durabil numai atunci când – prin privatizare și restructurare – economia națională va ajunge la performanțe validate în competiția internațională.

Casele de schimb valutar

Operatiunile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul Romaniei pot fi efectuate de urmatoarele categorii de persoane juridice :

a) societati bancare autorizate sa efectueze operatiuni valutare ;

b) casele de schimb valutar organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, cu obiect unic de activitate schimbul valutar, autorizate de Banca Nationala a Romaniei ;

c) societatile comerciale de turism, autorizate de Banca Nationala a Romaniei

sa organizeze ghisee de schimb valutar in vederea incasarii in lei a prestatiilor

turistice (cazare si servicii suplimentare) efectuate turistilor straini.

2.2.5.1 Conditii de autorizare

Casele de schimb valutar, inregistrate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990, vor solicita Bancii Nationale a Romaniei acordarea de autorizatii de functionare daca sunt indeplinite urmatoarele conditii :

obiectul unic de activitate conform statutului si contractului de societate, inregistrate potrivit Legii nr. 31/1990, il constituie schimbul valutar pentru persoane fizice ;

solicitantul prezinta dovada posesiei spatiului de lucru destinat exclusiv schimbului valutar, cu acces public direct si adresa identificabila. Se considera in posesia casei de schimb valutar acele spatii dobindite de aceasta prin contracte de vinzare-cumparare, inchiriere, subinchiriere. Nu pot fi considerate spatii de lucru, chioscurile sau alte constructii executate si amplasate in baza unor autorizatii cu caracter provizoriu. In cazul in care casa de schimb valutar solicita autorizarea unui punct de schimb valutar in cadrul unui spatiu comercial in care se desfasoara si alte activitati, amplasarea punctului de schimb valutar va fi strict delimitata de restul spatiului prin pereti despartitori ;

solicitantul notifica numele si sediul societatii(lor) bancare unde are deschis contul (conturile) ;

solicitantul, prezinta dovada capitalului social subscris si varsat in totalitate in numele casei de schimb valutar ca persoana juridica.

Totodata, solicitantul trebuie sa dispona in cont, la data depunerii cererii de autorizare la Banca Nationala a Romaniei, de lichiditati echivalente cu 30 milioane lei, dar nu mai putin de 1,5 milioane lei pentru fiecare punct de schimb valutar. Aceste sume trebuie sa se regaseasca permanent sub forma de disponibilitati in lei sau valuta, in conturile si in casieriile casei de schimb valutar.

Dovada existentei capitalului social si a disponibilitatilor (in lei sau valuta) se va face prin prezentarea unui document bancar (extras de cont) care sa ateste existenta sumei in contul casei de schimb valutar. Extrasul de cont va purta data depunerii documentatiei pentru autorizare la Sucursala Bancii Nationale a Romaniei ;

e) personalul de conducere si cel angajat al casei de schimb valutar trebuie sa prezinte certificatul de cazier judiciar fara antecedente. Numai personalul angajat are dreptul sa efectueze operatiuni de schimb valutar ;

f) casa de schimb valutar trebuie sa aiba asigurata pentru fiecare punct de schimb valutar in parte, dotarea necesara derularii activitatii de schimb valutar. Prin dotare se inteleg urmatoarele :

aparat de verificare a autenticitatii bancnotelor ;

conditii necesare pastrarii in deplina securitate a valorilor (sistem de alarma, casa de bani) ;

g) in cazul societatilor cu aport de capital strain sau cu capital integral strain, partenerul strain sau solicitantul trebuie sa prezinte acordul Bancii Centrale din tara de rezidenta pentru transfer de capital si deschidere de cont in strainatate (tradus si autentificat la Consulatul Romaniei din tara de rezidenta) ;

h) orice acte sau documente justificative ale operatiunii solicitate de catre Banca Nationala a Romaniei – Oficiul control devize in vederea autorizarii.

Fiecare solicitant indeplinind conditiile de autorizare pentru schimbul valutar va plati un comision de autorizare de 100.000 lei(comision ce se actualizeaza periodic). Comisionul se va plati si pentru autorizarea ulterioara a fiecarui punct de schimb valutar, precum si pentru toate modificarile care intervin si implica emiterea unei noi autorizatii. Comisionul este supus revizuirii periodice.

Societatile bancare si casele de schimb valutar pot avea in cadrul lor un numar nelimitat de puncte de schimb valutar, cu conditia sa fie indeplinite cerintele sus mentionate si sa obtina autorizarea Bancii Nationale a Romaniei – Oficiul control devize.

Casele si punctele de schimb valutar pot incepe efectuarea operatiunilor de schimb valutar numai dupa emiterea autorizatiei de catre Banca Nationala a Romaniei. In termen de 7 zile de la primirea documentatiei complete, solicitata de Banca Nationala a Romaniei, sucursala judeteana a Bancii Nationale a Romaniei va analiza documentatia si va verifica pe teren existenta faptica a celor prezentate. Un exemplar din documentatia prezentata de solicitant, semnat si stampilat, pe fiecare fila, pentru conformitate cu originalul, impreuna cu referatul intocmit de sucursala Bancii Nationale a Romaniei, avizat de consilierul juridic al acesteia vor fi remise Bancii Nationale a Romaniei – Oficiul control devize.

Pe baza analizei efectuate, Banca Nationala a Romaniei – Oficiul control devize va transmite sucursalei subordonate autorizatia de functionare sau ii va comunica respingerea cererii si motivul respingerii. Autorizatia de functionare sau respingerea cererii vor fi trimise solicitantului de catre sucursala Bancii Nationale a Romaniei.

2.2.5.2 Operatiuni de schimb valutar

Casa de schimb valutar poate cumpara in mod liber, fara limitari, contra lei, valuta sub forma de numerar (bancnote sau monede care nu sunt divizionare), cecuri de calatorie si carti de credit, de la persoane fizice rezidente si nerezidente.

Orice bancnota sau moneda falsa prezentata la un punct de schimb valutar va fi retinuta si apoi predata Politiei, casierul casei de schimb valutar avind obligatia sa intocmeasca, in schimbul bancnotei sau monedei false un proces- verbal semnat si stampilat, care sa ateste aceasta situatie, precum si datele personale ale posesorului (nume, prenume, adresa, act de identitate).

Pina la data de 10 a fiecarei luni casele de schimb valutar vor transmite la Banca Nationala a Romaniei – Oficiul control devize situatia schimburilor valutare efectuate in baza autorizatiilor sus-mentionate pentru luna anterioara.

Casele de schimb valutar pot sa-si stabileasca cursurile de schimb, atit cele de cumparare, cit si cele de vinzare, in mod liber.

Lista cursurilor de vinzare/cumparare pentru valutele, cecurile de calatorie si cartile de credit negociate va fi afisata zilnic, la loc vizibil, la inceputul programului de lucru.

Cursurile de schimb valutar afisate nu mai pot fi modificate in timpul unei zile de lucru. In cazul caselor de schimb valutar cu program non-stop acestea vor mentiona in lista de cursuri perioada de 24 de ore de valabilitate a acesteia. Listele de cursuri de schimb valutar zilnice, semnate de persoanele imputernicite de conducerea casei de schimb valutar si purtind stampila punctului de schimb valutar se vor pastra ca documente justificative, urmind ca la sfirsitul zilei de lucru sa fie anexate la registrul tranzactiilor. Este interzisa efectuarea de operatiuni unilaterale (numai cumparare sau numai vinzare de valuta), cu exceptia cazurilor cind acestea sunt determinate exclusiv de lipsa temporara de disponibilitati in valuta sau in lei.

Pentru operatiunile de schimb valutar se pot incasa comisioane numai in lei. Comisioanele practicate vor fi evidentiate distinct in listele de cursuri de schimb valutar afisate zilnic si nu mai pot fi modificate in timpul zilei de lucru. Procentul de comision aplicat asupra cursului de vinzare va fi egal cu cel aplicat la cumparare.

2.2.5.3 Conturile in valuta si in lei ale caselor de schimb valutar

Casele de schimb valutar isi pastreaza disponibilitatile in valuta si in lei in conturi deschise numai la societati bancare autorizate din Romania. Aceste disponibilitati pot fi, de asemenea, pastrate partial in casieriile caselor (punctelor) de schimb valutar.

Disponibilitatile in valuta ale unei case de schimb valutar vor fi utilizate numai pentru operatiuni de schimb valutar. Disponibilitatile in valuta si in lei obtinute de societatile bancare din activitatea proprie de schimb valutar pot fi utilizate si pentru alte operatiuni specific bancare.

Casele de schimb valutar pot cumpara si vinde in mod liber valuta pe piata interbancara, prin intermediul societatilor bancare, in limita disponibilitatilor proprii (numerar si disponibilitati in conturi bancare). Nu se admite atragerea de disponibilitati banesti in vederea participarii pe piata valutara interbancara prin altfel de operatiuni decit cele pentru care a fost emisa autorizatia de functionare.

Societatile bancare care primesc ordine de vinzare/cumparare de valuta de la casele de schimb valutar au obligatia sa aplice aceleasi principii de cotare, acceptare si executare ca pentru ceilalti clienti.

2.2.5.4 Evidenta si raportarea tranzactiilor

Pentru fiecare tranzactie, punctele de schimb valutar vor intocmi buletine de schimb tipizate. Asigurarea cu aceste formulare (tiparirea si dotarea punctelor de schimb valutar) intra in obligatia fiecarei case de schimb valutar.

Buletinele de schimb valutar vor fi executate, inregistrate, evidentiate si utilizate ca documente cu regim special, in care scop vor purta in mod obligatoriu antet, serie si numar de ordine imprimate in procesul tiparirii lor. Buletinele de schimb valutar se intocmesc in trei exemplare, fiind obligatorie completarea lor cu toate datele prevazute in formular. Pe buletinul de schimb valutar nu se admit corecturi, eventualele imprimate, tiparite sau completate eronat vor fi anulate prin barare (pe toate cele 3 exemplare) sub semnatura lucratorului si stampila punctului de schimb valutar. Buletinele de schimb valutar anulate ramin atasate in carnetul respectiv.

Originalul buletinului de schimb valutar, datat, semnat si stampilat de punctul de schimb valutar se inmineaza clientului, exemplarul 2 se ataseaza la registrul tranzactiilor (folosit ca document primar in inregistrarile contabile), iar exemplarul 3 se pastreaza ca act justificativ de casa la locul efectuarii operatiunii.

In cazul caselor de schimb valutar care au organizate operatiunile in sistemcomputerizat, buletinul de schimb valutar se poate intocmi pe calculatorul electronic, cu conditia insa de a se respecta intocmai modelul de formular alaturat, inclusiv regimul special al acestuia, prin inscrierea seriei si numarului de ordine.

Se va tine un registru zilnic al tranzactiilor, indicind cumpararile si vinzarile de valuta, cecuri de calatorie si carti de credit, pe feluri de valute, sumele in lei platite, respectiv, incasate in cadrul acestor operatiuni, precum si comisioanele practicate.

Casele de schimb valutar autorizate de Banca Nationala a Romaniei au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991 si regulamentului privind aplicarea acesteia.

Personalul casei de schimb valutar este raspunzator de efectuarea operatiunilor de schimb valutar in conformitate cu reglementarile in vigoare. Incalcarea acestora de catre casele de schimb dupa atentionarea scrisa, atrage dupa sine :

a) suspendarea temporara a autorizatiei ;

b) revocarea definitiva a autorizatiei.

In cazul suspendarii temporare a activitatii unei case de schimb valutar, autorizatia acesteia va fi depusa pe toata durata suspendarii la sucursala judeteana a Bancii Nationale a Romaniei unde se afla sediul social al casei de schimb valutar.

In cazul revocarii definitive a autorizatiei unei case de schimb valutar, actionarii acesteia isi pierd dreptul de a deschide o alta casa de schimb valutar pentru o perioada de 5 ani.

Tipuri de tranzacții derulate pe piața valutară din Romania

Operațiunile derulate pe piața valutară se clasifică în funcție de mai multe criterii, astfel:

în funcție de scopul urmărit de clienți pe piața valutară:

tranzacții cu valute efectuate în scop comercial, pentru a asigura mijloacele de plată necesare importurilor;

tranzacții derulate în scopul protecției împotriva riscului valutar. Acestea sunt în general operațiuni de hedging prin care se urmărește menținerea puterii de cumpărare a unei valute prin operații succesive la vedere și la termen;

tranzacții generate de nevoia de fructificare a conturilor de disponibilități prin care se urmărește valorificarea diferențelor de curs pe diferite piețe sau loa momente diferite (arbitraj);

operațiuni inițiate în scopul dirijării cursului de schimb, caz în care se procedeazăla intervenții asupra ofertei de valută;

tranzacții de tip speculativ, care urmăresc obținerea de profit.

2) în funcție de momentul efectuării tranzacției și mecanismul finalizării acesteia, piața valutară permite două tipuri principale de operațiuni:

tranzacții spot derulate pe baza cursului de schimb la vedere și finalizate din punct de vedere al reglementărilor în conturi la cel mult 48 de ore de la inițierea tranzacției;

tranzacții forward încheiate la un monent inițial pe baza unui curs la termen prestabili și finalizate la 1,3 sau 6 luni de la data încheierii tranzacției.

3) luând drept criteriu natura mijloacelor tranzacționate pe piața valutară, putem identifica:

tranzacții cu valute efective;

tranzacții cu valute în cont;

tranzacții cu monede internaționale.

2.2.7 Participanții pe piața valutară din Romania

Categoriile de participanți care operează pe piața valutară sunt:

băncile și agenții nonbancari de schimb valutar care acționează ca dealeri;

persoane fizice și firmele ce efectuează tranzacții comerciale sau de investiții;

arbitrajiștii și speculatorii;

băncile centrale și trezoreriile.

băncile și agenții nonbancari de schimb valutar acționează ca dealeri pentru efectuarea schimbului valutar (vânzare sau cumpărare de la sau pentru clienții lor). Dealerii “fac piața” într-un sens tehnic și operațional. Ei câștigă cumpărând valută la un preț “de cumpărare” și o revând la un preț “de ofertă” puțin mai ridicat. Competiția din lumea dealerilor face piața valutară ”eficientă “ în același mod ca și piața de capital.

Băncile comerciale și cele de investiții sunt cei mai importanți operatori pe piața valutară pentru că dispun de depozite la instituții financiare străine corespondente. Băncile care intervin pe piață sunt puține la număr, iar celelalte instituții autorizate de legile bancare intervin prin intermediul agenților de schimb. În acest context, piața interbancară este, deci, piața băncilor și instituțiilor financiare autorizate prin legea bancară din diferitele țări.

Filialele financiare și bancare ale marilor firme și grupări industriale au un rol din ce în ce mai important pe piața valutară. Băncile de grup al căror capital majoritar este deținut de un grup industrial sau comercial reprezintă o tradiție în unele țări europene ca Franța, Germania, Belgia, țări care acceptă noțiunea de “bancă universală”.

Schema principalilor participanți pe piața valutară din Romania este prezentată mai jos:

Figura 1. Principalii participanți pe piața valutară

2) persoanele fizice și firmele acționează pe piața valutară pentru a facilita derularea tranzacțiilor comerciale sau de investiții.

Acest segment se constituie din:

importatori și exportatori;

investitori internaționali de portofoliu;

firme multinaționale;

turiști.

Unii dintre acești participanți folosesc piața valutară pentru acoperirea riscurilor valutare.

În primul rând firmele de import-export sunt interesate să intervină pe piața valutară. La acestea se adaugă întreprinderile care se împrumută în valută sau cele care își dezvoltă o activitate financiară cu caracter speculativ.

Importatorii sunt expuși riscului de apreciere a monedei de tranzacție, iar exportatorii sunt expuși riscului de depreciere a acesteia. Ei pot adopta o poziție prudentă, acoperindu-se sistematic împotriva riscului cursului de schimb. O gestiune dinamică a riscului valutar presupune trecerea de pe poziția de acoperire pe cea speculativă în cazul în care anticipările de curs sunt favorabile unei asemenea treceri.

În categoria investitorilor internaționali intră casele de titluri japoneze, fondurile de sprijin (“trust funds”), societățile de asigurări și organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.

Preocuparea pentru diversificarea investițiilor îi determină pe acești mari gestionari de fonduri să se orienteze asupra piețelor străine. Astfel, în prezent, s-a ajuns la situația în care investitorii japonezi sunt cei mai importanți cumpărători de bonuri de tezaur americane pe termen scurt, alături de titlurile pe termen mediu și lung.

3) speculatorii și arbitrajiștii realizează profit în interiorul pieței valutare. Motivele lor diferă de cele ale dealerilor, constând în faptul că speculatorii și arbitrajiștii asigură o piață continuă. Dacă dealerii urmăresc să obțină profit din diferența dintre cerere și ofertă, speculatorii caută să obțină profit printr-o modificare a nivelelor generale de preț, iar arbitrajiștii caută să obțină profit din diferențele simultane de preț de pe piețe diferite.

Speculatorii acționează în strânsă legătură cu băncile în sensul că operațiunile cu caracter speculativ se încadrează în limitele impuse de conducerea băncilor.

Înclinația băncilor pentru operațiuni cu caracter speculativ este relativ limitată comparativ cu cea a persoanelor fizice. Băncile nu refuză clienților astfel de operațiuni pentru că acestea sunt o sursă de venituri și comisioane, dar și datorită concurenței celorlalte bănci în căutare de clientelă.

4) banca centrala și trezoreria statului, acționează pe piața valutară pentru a obține sau a dispune de rezerve valutare, dar și pentru a influența cursul la care moneda proprie este tranzacționată. Mobilul lor nu este obținerea profitului, ci mai degrabă influențarea valorii schimbului valutar al monedei proprii pentru a beneficia în viitor de dobânzile populației.

Intervențiile BNR au un caracter sporadic și îndeplinesc câteva funcții importante:

executarea ordinelor primite de la clientela proprie – Guvern, bănci centrale străine, organisme internaționale;

controlul asupra pieței care depinde de importanța acordată controlului asupra schimburilor monetare;

încercarea de a influența cursul de schimb din motive de politică internă sau din necesitatea unor angajamente internaționale.

BNR acționează pe piața valutară, utilizând în principal 2 instrumente:

investiții directe sub formă de vânzare-cumpărare de devize;

rata dobânzii, al cărei nivel relativ face moneda națională mai mult sau mai puțin atrăgătoare pentru plasamente sau investiții.

2.2.8 Rolul operațiunilor pe piața valutară

Pieța valutara este descrisa ca o piața cu tranzacționare continuă care furnizează informații de ultimă oră despre cerere și ofertă.

In conditiile in care operațiunile de import-export, investițiile străine și creditele externe au devenit principalele modalități de tranzacții internaționale, in fiecare zi au loc zeci de tranzacții între firme și persoane din Romania si diferite țări. Pentru a se regla astfel de afaceri între parteneri trebuie să se recurgă la convertirea monedelor între ele, ceea ce se realizează pe piața valutară. Apariția acestei piețe a fost așadar rezultatul unor necesități economice.

Funcția principală a pieței valutare este de formare a cursurilor (prețurilor), care permit reflectarea stării pieței la un anumit moment de timp. Menirea acestei piețe este de a pune în legătură – prin intermediari specializați – un număr cât mai mare de agenți economici interesați în comerțul internațional, creându-se totodată condițiile materiale și informaționale necesare pentru încheierea și executarea tranzacțiilor.

Piața valutară se constituie ca un mecanism prin care:

se transferă puterea de cumpărare între țări;

se obține și se oferă credit pentru tranzacții comerciale internaționale;

se minimizează expunerea la riscurile determinate de fluctuațiile cursurilor de schimb.

Aceste trei funcții sunt determinate de diferitele categorii de participanți pe piața valutară:

transferul puterii de cumpărare

Este necesar deoarece comerțul internațional și tranzacțiile de capital implică de obicei părțile rezidente reprezentate de diferitele monede naționale. Deși tranzacția comercială sau de capital ar putea fi efectuată în orice monedă, fiecare parte ar dori să-și rețină moneda proprie.

Fie exemplul unui importator roman care cumpără calculatoare din Anglia. Exportatorul englez poate să vândă calculatoarele importatorului roman fie în lei, fie în lire sterline, fie în dolari SUA. Oricare dintre aceste monede ar fi folosită, cele două părți trebuie să-și transfere puterea de cumpărare către sau de la monedele naționale proprii. În aceste condiții, piața valutară constituie un mecanism de efectuare a tranzacțiilor de transferare a puterii de cumpărare.

furnizarea de credite

Continuând exemplul de mai sus, calculatoarele trebuie finanțate pe perioada transportului spre Romania. Exportatorul englez ar trebui să fie de acord să ofere un credit importatorului roman cu sau fără dobândă. Importatorul roman ar trebui să plătească cash transportul și să finanțeze calculatoarele.

Piața valutară oferă astfel o sursă de credit. Tranzacțiile pot fi finanțate de instrumente specializate ca acceptele bancare sau scrisorile de credit.

minimizarea riscului valutar

Nici importatorul roman și nici exportatorul englez nu își asumă riscul modificărilor de curs valutar. Ei preferă să obțină un profit normal în urma tranzacției cu calculatoare decât să speculeze un profit sau o pierdere din modificările cursurilor de schimb.

Piața valutară oferă în acest sens facilități de acoperire (hedging) pentru transferarea riscului valutar către operatorii profesionali.

Operațiunile valutare cu acoperire la termen de tip hedging sunt un gen de operațiuni prin care un cumpărător sau o bancă se angajează, pe de o parte, să plătească o sumă în valută, laun anumit termen, iar pe de altă parte, se împrumută cu aceeași sumă în aceeași valută, la același termen de rambursare. Prin acest mod cumpărătorul de valută se pune la adăpost de riscul deprecierii acesteia, deoarece la termen eventuala pierdere se compensează prin câștigul egal obținut prin împrumut, ceea ce înseamnă că riscul operațiunii a fost transferat băncii împrumutătoare.

Pe piața valutară, tranzacțiile se desprind uneori de activitățile economice propriu-zise, ele efectuându-se din anumite interese, caz în care cererea și oferta sunt deformate. Aceste situații apar ca urmare a unor factori specifici: speculația valutară, arbitrajul valutar, intervenția statului.

speculația valutară este o operațiune de vânzare-cumpărare care nu are o bază economică, efectuându-se doar pentru a realiza un câștig din negocieri, obținut prin folosirea inteligentă a diferențelor de curs valutar dintre două valute pe aceeași piață sau pe piețe diferite sau între cursul la vedere și cel la termen.

Speculația valutară comportă însă un anumit risc, deoarece dacă previziunea agentului nu se realizează se pot înregistra pierderi.

arbitrajul valutar este asemănător speculației valutare cu deosebirea că se efectuează de către bănci și cu sume mari. Arbitrajul valutar are o pondere însemnată în cadrul operațiunilor efectuate de bănci pe piețele valutare, acestea găsind practic o modalitate de a-și valorifica disponibilitățile în valută. Practic, operațiunile de arbitraj se realizează prin ordine de vânzare sau de cumpărare transmise rapid prin mijloace de comunicare moderne, de către bănci, corespondenților lor de pe alte piețe valutare.

intervenția statului se concretizează în vânzări sau cumpărări masive de valute pentru menținerea cursului valutar al monedei naționale.

Pe baza normelor financiare internaționale, statul este obligat să mențină anumite limite de fluctuație a monedei naționale.

Rolul pieței valutare este determinat de posibilitatea pe care acesta le oferă participanților la schimburile economice externe, pentru obținerea și alegerea mijloacelor de credit și de plată cele mai convenabile.

Creșterea importanței pieței valutare în dezvoltarea schimburilor economice externe este condiționată de anumiți factori, cum sunt:

tendința liberalizării comerțului internațional și de atenuare a restricțiilor valutare prin activitatea organismelor financiare internaționale;

creșterea ponderii creditului internațional în volumul tranzacțiilor comerciale externe;

creșterea rolului unor valute naționale cu mare pondere pe piața financiar-bancară internațională;

Amploarea relațiilor economice internaționale și participarea tuturor țărilor la circuitul economic mondial determină creșterea continua a rolului pieței valutare în desfășurarea operațiunilor economice externe. Ea devine un barometru al activiății economice din Romania și în același timp al conjuncturii economice generale de pe piața internațională.

CAPITOLUL III

EVOLUTIA CURSULUI DE SCHIMB SI A PIETEI VALUTARE

.

Cursul valutar sau cursul de schimb este o expresie a raportului valoric dintre monede, adică prețul unui mijloc de plată străin exprimat în moneda unei țări. Este considerat “prețul cel mai sintetic” dintr-o economie, deoarece influențează relațiile economice, sociale și politice, constituind, totodată, un instrument important al politicii economice.

Cursul valutar are două moduri de exprimare:

prin raportul n = monedă străină / monedă națională, caz în care se definește ca valoarea unei unități monetare străine exprimate în unitate monetară internațională: monedă străină = n* monedă națională (de exemplu, în România, 1 USD = 10750 ROL);

prin raportul m = monedă națională / monedă străină, caz în care se definește ca valoarea unei unități monetare naționale în funcție de altă monedă străină : monedă națională = m* monedă străină (de exemplu, în Anglia, 1 GBP = 1.7523 USD).

Această ultimă formă se utilizează numai pe piețele Marii Britanii și Canadei, toate celelalte țări folosind prima formă.

Mecanismul formării cursului valutar pe piață cunoaște trei stadii care duc la o uniformizare a acestuia:

Prima uniformizare are loc la nivelul fiecărei bănci, prin cererea și oferta de valută la ghișeele acesteia;

A doua uniformizare a cursului se face la nivelul pieței naționale,prin compensarea interbancară;

A treia uniformizare se produce la nivel internațional, prin compensarea între piețe.

Piețele valutare sunt supuse legislației financiare și monetare a statului pe teritoriul căruia funcționează, fiind supuse controlului băncii centrale sau altor autorități financiare.

3.1 Factori de influenta ai cursului de schimb

In conditiile actuale volatilitatea ratei de schimb se afla sub incidenta unui numar important de factori. Orice schimbare in contextul economic sau politic intern sau international se reflecta prin modificari in ratele de schimb valutar.

3.1.1 .Rata inflatiei

Cursul de schimb al unei monede este determinat si de rata inflatiei din tara respectiva, variatiile de curs intre doua devize depind de diferenta existenta intre ratele inflatiei in economia celor doua tari. Ratele de schimb tind sa cuantifice puterea de cumparare relativa a fiecarei valute. Un produs care costa 1.0 unitati monetare in tara A si 2.5 unitati monetare in tara B ar trebui teoretic sa determine un curs de schimb de 0.4 unitati A / o unitate B.

In studiul ratelor de schimb valutar, se face distinctie intre variatiile reale si cele nominale ale ratei de schimb. Variatiile nominale sint totalul schimbarilor observate ale ratei de schimb. Variatiile reale reprezinta variatiile nominale modificate cu factorul de inflatie (de regula indicele preturilor de consum). Problema este daca nivelul inflatiei dintr-o tara este mai mare sau mai mic comparativ cu cel al tarilor parteneri comerciali. Tendinta valutei cu rata inflatiei mai ridicata este de depreciere in raport cu valuta partenerului. Indicatorii urmariti in cuantificarea ratei inflatiei sint indicele preturilor de productie si cel al preturilor de consum. Variatiile reale ale ratei afecteaza pretul relativ si cererea pentru bunurile si serviciile comercializate.

3.1.2. Rata dobinzii

Variatiile ratelor dobinzilor se repercuteaza imediat asupra cursului de schimb. Pe termen scurt, o crestere a ratei dobinzii va atrage investitori internationali, tentati sa lichideze activele in alte devize, pentru a cumpara instrumente monetare in valuta care acum ofera un randament mai ridicat – bonuri de tezaur, obligatiuni, certificate de depozit. Cererea in crestere de valuta locala determina aprecierea acesteia, cresterea cursului in raport cu celelalte valute. Invers, o scadere a dobinzilor ii determina pe investitori sa lichideze activele in respectiva moneda pentru a face plasamente in alte devize. Vinzarile monedei locale si cumpararile de devize vor genera deprecierea monedei locale.

Pe termen mediu si lung, se verifica in general relatia moneda forte-rata a dobinzii redusa, si moneda slaba-rata ridicata a dobinzilor. Se intilnesc si relatii mai complexe datorita multitudinii de factori implicati, cum a fost corelatia moneda puternica-rata inalta a dobinzii, intilnita in cazul dolarului american in perioada 1980-1985, revenita la relatia clasica ulterior.

3.1.3. Balanta de plati

Tranzactiile de credit din contul balantei de plati au ca efect o cerere crescuta pentru valuta interna. Aceste tranzactii includ exporturi, fluxuri unilaterale de intrari, imprumuturi externe care sint convertite in moneda locala, cresterea investitiilor externe pe piata interna, incasari de dobinzi sau dividende din investitii in alte tari. Pozitiile de debit conduc la vinzarea monedei nationale in schimbul achizitionarii monedei straine. Rezultatul este o crestere in oferta de valuta interna si in cererea de valuta straina, cu efect de depreciere a monedei locale.

Cel mai urmarit este soldul contului curent, el oferind informatii privind situatia economica a unei tari, pozitia ei in raport cu partenerii comerciali, cu efect imediat asupra cursului de schimb al valutei nationale.

3.1.4. Operatiuni speculative si de arbitraj

Speculatiile valutare, in momentul de fata reprezentind cea mai mare parte a tranzactiilor, constau in cumpararea unei valute in scopul revinzarii ei la un pret superior, fara a avea la baza o operatiune comerciala sau de investitii. Datorita volumelor tranzactionate si psihologiei de masa care antreneaza un numar mare de speculatori in operatiuni de acelasi sens, influenta lor este semnificativa asupra cursului valutar.

Operatiunile de arbitraj au ca scop corectarea discrepantelor aparute intre diferite piete care tranzactioneaza acelasi activ. Profiturile provin din intirzierile de ajustare dintre aceste piete, cum ar fi piata spot si cea forward, sau diferente intre preturile forward si contractele futures. Rolul arbitrajului este corectiv.

3.1.5. Performanta de ansamblu a economiei

Performanta economica se cuantifica periodic pe baza unei game largi de indicatori: angajarea de personal, cresterea economica, veniturile si cheltuielile personale. Se urmaresc atit cifrele asolute cit si directia evolutiei in functie de perioadele precedente sau in functie de alte tari. Bursele sunt un inicator relativ bun al situtiei economice a unei tari. Miscari ascendente puternice si sustinute ale bursei indica in general crestere economica si prosperitate. Este urmarita si performanta bursei in raport cu realizarile burselor partenerilor comerciali.

Analizata pe ansamblu, o economie puternica si sanatoasa va genera incredere in investitiile pe piata interna, aparind in consecinta o crestere a cererii pentru valuta interna a tarii respective si o apreciere a monedei nationale.

Volatilitatea ratei de schimb urmare a influentei factorilor mai sus mentionati poate fi ilustrata analizind evolutia cursului dolar-leu in perioada de dupa 1989. De la un minim de 21 lei/USD inregistrat la inceputul anului 1990, cursul a evoluat spre un maxim de 14925 la sfarsitul lunii aprilie.

3.2 Principalele etape in evolutia cursului de schimb si a pietei valutare

In conditiile economiei centralizate, principala caracteristica a politicii valutare a fost monopolul valutar, avand drept consecinta izolarea din punct de vedere valutar a economiei interne in raport cu exteriorul. Moneda nationala era neconvertibila, nu exista piata valutara iar cursul de schimb avea un caracter formal, el neexercitand nici o influenta asupra importurilor si exporturilor. Singurele institutii care puteau efectua cumparari si vanzari de mijloace de plata straine, precum si decontari cu strainatatea erau Banca Nationala a Romaniei si Banca Romana de Comert Exterior.

Regimul de plata era dual: in relatiile cu tarile CAER se practica regimul de cliring (ducand la autarhie regionala in plan comercial si valutar), in timp ce in relatie cu tarile cu economie de piata era utilizat regimul platilor in valuta convertibila.

Stabilit in anii ’50, cursul oficial a fost mentinut neschimbat, bazandu-se pe o paritate artificiala a leului fata de dolar(1$=4,47 lei). Au fost stabilite si cursuri diferentiate pe diferite tipuri de operatiuni: 1$=9-12 lei pentru operatiuni necomerciale (cursul turistic) si 1$=17,50 lei pentru operatiunile comerciale(curs comercial unic). In fapt operatiunile comerciale se decontau la cursul de revenire stabilit anual la nivel central. Aceste cursuri planificate erau foarte numeroase variind pana la cursuri de peste 100 lei/$.

In 1980 a fost introdus un sistem de cursuri multiple, compus din cursurile declarate (oficial, comercial si necomercial) si cursurile de revenire, la care se decontau exporturile. Contrar cerintei exprimate prin lege in anii ’80 cursurile de revenire au inregistrat, pe de-o parte, o tendinta de crestere si, pe de alta parte, una de dispersie fata de cursul comercial unic, ca urmare a dezechilibrelor crescande atat in economia interna, cat si in domeniul comertului exterior.

Formula cursurilor multiple reprezenta, de fapt, un mod de subventionare a unor exporturi sau importuri pe seama altor operatiuni de comert exterior, si, in ultima instanta, pe seama intregii economii nationale. Aceasta a permis, in anumite perioade, fortarea exportului in goana dupa valuta, care a atins in anii ’80 proportii aberante. Cursul de schimb al leului era semnificativ supraevaluat; la sfarsitul anilor ’80, fata de cursul comercial unic de 17,50 lei/$, cursul de revenire mediu la export era de 27-30 lei/$, iar la import de 15-16 lei/$.

Dupa 1989, ca si alte mecanisme vitale ale economiei nationale, regimul valutar nu a putut fi reorientat dintr-o data, etapele parcurse reflectand conceptia despre reforma economica din Romania. Reglementarea partiala si treptata a regimului valutar a fost determinata de numerosi factori, intre care cei mai importanti au fost:

manifestarea confuziei ca urmare a descentralizarii responsabilitatilor institutionale. Intrucat in vechiul regim cea mai mare parte a deciziilor de politica valutara si comerciala era concentrata la nivelul cel mai inalt al statului, nu s-a putut stabili imediat modul in care va functiona comertul exterior si piata valutara. Disparitia Comitetului de Stat al Planificarii si a planului valutar centralizat a generat un vid institutional, care a atras liberalizarea abrupta, de facto, a operatiunilor valutare realizate de populatie si agentii economice.

pregatirea lenta a tranzitiei si strategia de reforma graduala adoptata. La capatul unui deceniu in care societatea romaneasca fusese orientata spre inasprirea mecanismelor de control cenralizat si izolarea de exterior – tendinta diametral opusa de celelalte tari est-europene – la inceputul anului 1990 tara noastra nu dispunea, practic, de nici o instututie, structura organizatorica sau sociala capabila sa ofere o strategie viabila post-comunista. Ca urmare, evolutiile au fost, in prima perioda, spontane si necorelate. Intre acestea se inscrie si disparitia parghiilor de control administrativ ale comertului exterior si a-l altor operatiuni cu strainatatea , ca si abolirea brusca a monopolului valutar al statului. Acestea au fost insotite doar de reglementari partiale, ceea ce a favorizat, intr-o anumita masura, dolarizarea economiei nationale. Ulterior, optiunea pentru o reforma graduala – in care s-a inscris si liberalizarea in mai multe etape a preturilor – a justificat, in mod rational, sincronizarea strategiei regimului valutar cu gradualitatea celorlalte componente ale reformei.

Contestarea generala a masurilor de control. In perioada 1990-1991, tentativele de instituire a controlului valutar sau de reglementare stricta a operatiunilor valutare si de comert exterior au fost percepute ca forme de revenire la centralism si conducere administrativa.

Dupa 1989, stabilizarea cursului leului a constituit scopul primordial al politicii valutare in Romania, simultan fiind adoptat un program de restabilire a echilibrelor macroeconomice care avea in vedere:

restructurarea aparatului de productie;

cresterea exporturilor si diminuarea deficitului comercial;

controlul indirect al masei monetare;

introducerea dobanzilor real pozitive;

controlarea nivelului deficitului bugetar.

Pe parcurs odata cu cristalizarea optiunilor si strategiei de reforma economica, s-a putut contura regimul valutar ca un proces desfasurat in mai multe etape. Privita posteriori, evolutia a fost oscilanta, s-au inregistrat mari fluctuatii si, nu de putine ori, multe dintre masurile adoptate s-au dovedit contraproductive.

Romania s-a aflat la inceputul anului 1990 intr-o “pozitie de start” deosebit de favorabila din doua puncte de vedere:

nu inregistra datorii externe

dispunea de rezerve valutare de circa 1,5 miliarde dolari.

Aceasta situatie financiara de exceptie era urmarea unei politici economice a fostei conduceri bazate pe fortarea exporturilor, concomitent cu reducerea pana la eliminare a importurilor, fiind puse in pericol resursele tarii si potentialul productiv al economiei nationale. Consumul intern, productia, exportul si importul fusesera strict controlate si dirijate centralizat, iar cursul valutar nu avusese un rol practic in echilibrarea balantei de plati externe.

In 1990, responsabilitatile cu privire la regimul valutar si activitatea de comert exterior au fost difuzate la nivelul Guvernului intre Ministerul Economiei Nationale, Ministerul Finantelor si Banca Romana de Comert Exterior. Incepand cu luna mai 1991, elaborarea politicii valutare a devenit responsabilitatea Banca Nationala a Romaniei*. Dupa aceasta data procesul de formare și dezvoltare a pieței a fost inițiat, reglementat și supravegheat de către Banca Națională a României, în virtutea rolului ei de bancă centrală.

Evolutia regimului cursului valutar si a pietei valutare pot fi incadrate, cronologic in urmatoarele etape distincte:

A) Ianuarie – Septembrie 1990

Caracteristici:curs unic, fix, puternic supraevaluat

B) Octombrie 1990 – Noiembrie 1991

Caracteristici:cursuri duale, supraevaluat, valuta din export cedata partial

C) Noiembrie1991 – Aprilie 1992

Caracteristici:curs unic, flotant controlat, supraevaluat, valuta din export cedata integral

D) Mai 1992 – Septembrie 1992

Caracteristici: aceleasi trasaturi principale, valuta din export pastrata integral

E) Octombrie 1992 – Decembrie 1993

Caracteristici:revenire la interventionalism, curs oficial puternic supraevaluat

F) Ianuarie – Iulie 1994

Caracteristici: liberalizare de facto si stabilizare relativa a cursului

G) August 1994 – Martie 1996

Caracteristici: introducerea pietei valutare interbancare autorizarea dealerilor, deprecierea semnificativa a cursului

H) Martie 1996 – Decembrie 1996

Caracteristici: masuri pentru disciplinarea si normalizarea pietei valutare interbancare tensionate, dezechilibre economice majore.

I) Ianuarie 1997- Decembrie 1997

Caracteristici: liberalizarea totala a cursului de schimb, piata valutara a fost deschisa tuturor bancilor, dinamica crescatoare a sumelor tranzactionate pe piata valutara

J) Ianuarie 1998 – Decembrie 1998

Caracteristici: liberalizarea tuturor tranzactiilor de cont curent, accesul nelimitat populatei la valuta, dinamica accentuata a volumului tranzactiilor pe piata valutara

K) Ianuarie 1999 – prezent

Caracteristici:

A. Ianuarie – Septembrie 1990

Caracteristici:curs unic, fix, puternic supraevaluat

Situatia initiala favorabila a rezervelor valutare ale statului (+1,5 miliarde dolari SUA) si achitarea datoriei externe in 1989 au fost premisele optiunii pentru o politica de mentinere a unui curs valutar fix si de alocare administrativa a valutei, scopul fiind temperarea presiunilor inflationiste.

Realitatea a demonstrat ca adoptarea unei politici monetare in care cursul oficial al leului era folosit drept “ancora nominala” pentru stabilitatea preturilor nu poate da rezultate daca se intarzie procesele de restructurare si privatizare a economiei. Mai mult, in conditiile in care fusese abolit monopolul statului asupra comertului exterior si a operatiunilor cu valuta, politica de fixare a cursului valutar a dus rapid inca din 1990, la deteriorarea balantei de plati si la consumarea rezervelor valutare in numai 9 luni.

“Radacinile” acestei evolutii se afla in situatia economiei nationale:

existenta unor adanci distorsiuni si dezechilibre structurale,

necesitatea unei reorientari fundamentale de la o economie socialista supercentralizata catre o economie de piata

stocurile economice cauzate de o conjunctura internationala deosebit de nefavorabila (prabusirea comertului cu toate tarile membre CAER, implicatiile crizei din Golful Persic si ale celei iugoslave, etc.)

In planul politicii valutare, prima devalorizare a leului s-a facut in luna februarie 1990, de la 16 lei la 21 lei/dolar SUA, iar noul curs a fost mentinut fix pentru a se tempera presiunile inflationiste. Cursul valutar de 21 lei/dolar era cu mult subapreciat, ceea ce a favorizat importurile. Supraevaluarea monedei nationale a afectat grav echilibrul macroeconomic.

La inceputul anului 1990, cursul de echilibru al leului era de 33-35 lei/dolar, nivel care a continuat sa se deprecieze pana la 40-45 lei/dolar catre finele anului. Calculul a fost facut in functie de diferenta de inflatie intre Romania si Statele Unite, considerand echilibrata situatia din anul 1989. Pe piata neoficiala, cursul ajunsese deja la 80-100 lei/dolar.

Modificarea balantei comerciale a fost dramatica: in ansamblu exporturile au scazut, intr-un singur an, cu 44%, in timp ce importurile au crescut cu 8,1% datorita majorarii cu peste 50% a importurilor in devize convertibile.

Ca urmare, soldul balantei comerciale pe devize a trecut de la un excedent de +2,36 miliarde dolari in 1989, la un deficit de –1,96 miliarde dolari in 1990. Dimensiunea reala a acestei deteriorari bruste a fluxurilor comeciale este pusa in lumina si de urmatorii indicatori:

in structura PIB s-a trecut de la un export net de 2,7% in 1989 la un import net de 9,5% in 1990.

Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi s-a redus drastic de la 165,4% in 1989, la numai

66,2% in 1990; expansiunea importurilor a avut loc concomitent cu scaderea productiei interne (in 1990 PIB real a scazut cu 5,6%). Astfel , in 1990, importurile au reprezentat 24,9% din PIB comparativ cu doar 16,4% cu un an inainte.

In concluzie, consumarea integrala a rezervelor valutare si dezechilibrul balantei de plati au fost cauzate de preferinta pentru o politica de fixare a cursului leului in raport cu dolarul SUA si de alocare centralizata a resurselor valutare, in locul unor schimbari profunde institutionale, desfiintarii instrumentelor de planificare, etc.

Efectul aceastei politici valutare a fost subventionarea indirecta, pe seama rezervelor valutare, a unor importuri ieftine, amplificate de existenta unui exces de masa monetara in circulatie.

Dupa epuizarea rezervelor valutare la sfarsitul anului 1990 si in absenta finantarii externe Romania ar fi trebuit sa-si reduca importurile la nivelul exporturilor. Fiind mult subapreciat, cursul fix de 21 lei/dolar nu numai ca nu a putut fi folosit ca instrument de corectare a deficitului balantei comerciale, dar a continuat sa incurajeze importurile. Situatia balantei de plati externe s-a deteriorat continuu existand pericolul incetarii platilor externe. Singura solutie a fost continuarea reformei, folosirea cursului valutar ca instrument de politica monetara si cooperarea mai stransa cu organismele financiare internationale pentru a obtine finantare externa si un plus de credibilitate pentru atragerea investitorilor straini.

In urma aplicarii unei astfel de politici valutare se pot desprinde urmatoarele concluzii:

fenomenul inflationist poate fi controlat printr-un curs fix supraevaluat al leului numai pe o perioada foarte scurta de timp si cu conditia sa existe o rezerva valutara suficient de mare;

mentinerea echilibrului preturilor interne pe seama dezechilibrarii balantei comerciale, a balantei de plati externe si pe seama consumarii rezervelor valutare este o metoda foarte costisitoare si fara orizont;

echilibrul extern este vital pentru independenta economica a tarii si, din acest punct de vedere, poate fi considerat mai important decat controlul inflatiei;el trebuie mentinut chiar si cu costul dureros al cresterii preturilor interne.

B) Octombrie 1990 – Noiembrie 1991

Caracteristici:cursuri duale, supraevaluat, valuta din export cedata partial

Responsabilitatea privind gestionarea regimului si reervelor valutare a continuat sa fie impartita intre Guvern-prin Ministerul Resurselor si Industriei si Ministerul Finantelor – si Banca Romana de Comert Exterior.

In baza Legii nr. 34/1991, Banca Nationala a Romaniei si-a asumat, in luna mai 1991, conducerea regimului valutar si a politicii cursului de schimb. Incepand cu luna martie 1991, BNR a gestionat imprumuturile externe primite de la Fondul Monetar International, Banca Reglementelor Internationale si Grupul 24. Banca Nationala a Romaniei a analizat toate operatiunile valutare efectuate de Banca Romana de Comert Exterior in numele si in contul statului, ceea ce a intarziat pana in luna noiembrie preluarea efectiva a administrarii rezervei valutare de catre banca centrala.

Prima reglementare valutara de dupa 1989 este continuta in Legea nr. 15/august 1990, prin care regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat primesc dreptul de a efectua direct operatiuni de comert exterior si de a dispune de o parte din veniturile in valuta pe care le detin (initial 30%, apoi 50% de la 1 februarie 1991). Aceasta prevedere legala a permis o politica de cursuri duale.

A fost mentinuta optiunea pentru un curs oficial fix, care sa limiteze cresterea pretului intern al importurilor. Modificarea cursului oficial la 35 lei/dolar o data cu liberalizarea preturilor din noiembrie 1990, iar apoi la 6o lei/dolar, in aprilie 1991. Concomitent cu a doua etapa de liberalizare a preturilor, au reprezentat tentative de tinere sub control a procesului de depreciere a monedei nationale, cursul oficial mentinandu-se insa de fiecare data puternic supraevaluat.

Imediat dupa prima etapa de liberalizare a preturilor(noiembrie 1990), cursul pe piata neoficiala a ajuns la 180 lei/dolar.

Avand in vedere prevederile Legii 15/1990, BNR in colaborare cu Guvernul, a trecut la organizarea si deschiderea, la data de 18 februarie 1991, a piatei valutare interbancare, organizată ca fixing de genul licitației închise sau ferme. Pe aceasta piata se tranzactiona partea de 50% care ramanea la dispozitia exportatorilor.

Consecinta imediata a fost existenta a doua cursuri de schimb ale monedei nationale: unul fix (stabilit in luna noiembrie 1990 la 35 lei/dolar si puternic supraevaluat) si altul flotant, stabilit pe piata interbancara.

În august 1991 au fost deschise casele de schimb, unde persoanele fizice pot face operațiuni de schimb valutar, în condiții limitative pentru cumpărarea de valută și mai permisive pentru vânzarea de valută. Deschiderea acestora a limitat dramatic proportiile “pietei negre” si ale “dolarizarii” economiei nationale.

In esenta, sistemul valutar dual a reprezentat a doua incercare de a utiliza cursul ca o ancora pentru stabilitatea preturilor-in special cele pentru energie-, in intentia de a sprijini adaptarea la restructurare, fara perturbatii majore, a intreprinderilor consumatoare de materii prime din import. Este de remarcat ca Romania a fost singura dintre tarile central si est-europene unde Fondul Monetar International a acceptat o asemenea abordare gradualista.

In practica, cursul oficial al leului a ramas supraevaluat si a mentinut presiunea pentru cresterea in continuare a importurilor, ajustarea dorita a consumurilor producandu-se pe o scara modesta. Mecanismul a stimulat importurile si a descurajat exporturile, in conditiile in care exportatorii aveau obligatia sa schimbe 50% din incasarile valutare la un curs neacoperitor. De altfel, exportatorii au adoptat diverse subrefugii pentru a nu repatria incasarile valutare, promovand operatiuni de barter sau intarziind deliberat incasarile.

In aceste conditii si in absenta unei strategii de stimulare a exporturilor, a crescut dependenta echilibrarii balantei de plati curente de finantarea externa. Insa creditele externe au fost utilizate, in cea mai mare parte nu pentru restructurarea productiei si retehnologizare, ci pentru subventionarea unor consumuri nerationale si de multe ori lipsite de finalitate(productia de stoc).

Faptul ca finantarea externa s-a realizat intr-un volum mai scazut decat cel negociat si consemnat cu Fondul Monetar International (finantarea de la Grupul 24 a inceput abia in 1992) a condus la aparitia unor tensiuni in asigurarea mijloacelor de plata straine, pentru onorarea angajamentelor scadente ale statului. Asemenea momente de tensiune s-au produs in lunile martie, iulie si octombrie 1991 cand lichiditatea in sistemul bancar al tarii a atins cote periculoase.

Presiunile pentru decontarea importurilor la cursul oficial mai avantajos au crescut pe masura ce decalajul intre acesta si cursul pietei interbancare s-a amplificat. Tinerea sub control a preturilor materiilor prime de baza s-a facut pe seama consumarii unor resurse valutare insemnate, acumulate prin imprumuturi externe. In perioada aprilie-octombrie 1991, intrarile efective la fondul valutar al statului din schimbul oficial a 50% din incasarile la export au fost de 611 milioane dolari, in timp ce platile pentru importuri la acest curs au fost de 1269 milioane dolari.

In concluzie, mecanismul cursului dual a limitat pentru o perioada scurta de timp, presiunile inflationiste, intrucat cea mai mare parte a importurilor energetice si de materii prime s-a realizat la cursul oficial. Aceasta a reprezentat, practic, finantarea prin credite externe a unei relative stabilitati a preturilor interne. Mentinerea decalajului intre preturile interne si cele externe(de fapt o subventionare mascata a consumului intern) a stimulat risipa si intarzierea restructurarii economice.

Efectul antiinflationist obtinut pe seama consumarii rezervelor valutare a fost contracarat de comportamentul producatorilor, care au fost tentati sa-si constituie marje suplimentare in preturi.

C) Noiembrie1991 – Aprilie 1992

Caracteristici:curs unic, flotant controlat, supraevaluat, valuta din export cedata integral

In luna noiembrie 1991, a avut loc unificarea cursului oficial de 60 lei/dolar cu cel interbancar ajuns la circa 300 lei/dolar. Noul curs unic a fost stabilit la 180 lei/dolar. La acest nivel au fost aliniate preturile materiilor prime si ale tuturor celorlalte importuri, masura care a reprezentat un pas important pe calea armonizarii preturilor interne cu cele externe.

Caracteristicile regimului valutar nou introdus au fost:

a eliminat cursurile multiple ale monedei nationale;

a prevazut vanzarea integrala catre sistemul bancar a incasarilor in valuta din activitatea de export (“full-surrender”). Cu alte cuvinte, toate incasarile din exporturi ale agentilor economici erau automat decontate in lei la cursul unic de 180 lei/dolar. Pe de alta parte, sumele necesare pentru realizarea importurilor puteau fi obtinute numai prin cumparare de pe piata valutara.

O alta caracteristica a noului regim valutar a fost optiunea pentru flotarea controlata a cursului monedei nationale. In primele doua luni noul regim valutar a functionat bine. Moneda nationala s-a depreciat pana la sfarsitul anului 1991 cu doar 5%, adica mult mai lent decat cresterea preturilor interne pentru aceeasi perioada.

Explicatiile acestei evolutii sunt:

impactul initial al majorarii preturilor energiei si al altor materii prime a fost luat in considerare la stabilirea cursului unic, acesta fiind relativ subapreciat fata de preturile interne din luna octombrie;

BNR a sprijinit, prin vanzari de valuta pe piata, stabilirea cursului de schimb la un nivel care sa nu produca presiuni inflationiste nejustificate.

Inca din primele luni ale anului 1992, economia romaneasca s-a confruntat cu o evolutie generala nefavorabila, cauzele principale fiind:

Impactul unificarii cursurilor asupra preturilor interne – in realitate, cresterea preturilor a fost automata, in lant, favorizata si de lipsa unor masuri serioase de restructurare a productiei si a consumurilor;

Excesul de lichiditate de pe piata monetara interna ca urmare a compensarii globale a arieratelor agentilor economici. Aceasta masura a fost aprobata de Parlamentul Romaniei in decembrie 1991, intr-un moment in care blocajul platilor putea sa prejudicieze grav activitatea din economie. Compensarea arieratelor a actionat asupra efectelor si nu a cauzelor blocajului financiar, rezultand o crestere a creditului si a masei monetare, neacoperite prin productie suplimentara si generatoare de presiuni asupra balantei de plati externe si a cursului valutar.

Intarzierea finantarii negociate cu institutiile financiare internationale, in condittile unei rezerve valutare precare, a creat un decalaj intre cererea si oferta de valuta care a perturbat derularea importurilor si productia interna.

Poate cea mai grava eroare din aceasta perioada a fost decizia politica de blocare a cursului valutar, de revenire la politica cursului fix, pentru perioada februarie-mai 1992. Nivelul cursului era supraevaluat, iar “inghetarea” s-a facut la 198 lei/dolar pana in luna martie si 226 lei/dolar pana in luna mai. Decizia a fost adoptata de BNR la cererea expresa a Guvernului.

Asadar, in ciuda efectelor negative din anii anteriori, pentru a se tempera inflatia interna a fost aleasa iarasi calea mentinerii cursului leului la un nivel fix, din ce in ce mai supraevaluat in termeni reali.

Imediat au aparut si efectele binecunoscute: stimularea importurilor si penalizarea exporturilor, cresterea dezechilibrului balantei de plati externe, si acoperirea sa prin majorarea datoriei externe, influenta slaba in sensul temperarii fenomenului inflationist.

Mecanismul de cedare integrala a valutei (“full-surrender”), instituit in luna noiembrie 1991, si-a dovedit viabilitatea si a condus la atenuarea procesului inflationist numai in primele doua luni, cand au fost respectate regulile pietei. Ulterior, credibilitatea acestui mecanism a fost compromisa in totalitate. Cursul valutar la casele de schimb a crescut rapid in primele cinci luni ale anului 1992, iar incasarile din exporturi au scazut alarmant ca urmare a intarzierii voluntare a repatrierii acestora.

Acoperirea deficitului balantei de plati s-a facut prin indatorarea externa a Romaniei. Din pacate, dupa 1989, cea mai mare parte a resurselor externe au servit la achitarea importurilor necesare pentru a atenua gravele probleme existente in unele sectoare ale economiei nationale, care ar fi trebuit mai intai serios restructurate. Spre exemplu, pana in 1994, valoarea importurilor de produse agro-alimentare a fost de 3-4 miliarde de dolari, cifra ce depasea totalul creditelor externe primite de Romania la acel moment.

IN CONCLUZIE, s-a dovedit o data in plus ca politica unui curs fix supraevaluat nu este o alternativa viabila. Aceasta modalitate de a atenua fenomenul inflationist nu a dat rezultate deoarece inflatia se datora atat existentei unor preturi subventionate cat si lipsei unor masuri coerente de restructurare a economiei. Inflatia nu numai ca nu a fost atenuata, dar a contribuit la deprecierea suplimentara a monedei nationale pe piata libera.

D) Mai 1992 – Septembrie 1992

Caracteristici: aceleasi trasaturi principale, valuta din export pastrata integral

In luna mai 1992, dupa consultarea cu Guvernul si in conformitate cu prevederile noului acord stand-by cu Fondul Monetar International, BNR a adoptat un nou regulament valutar(“Regimul privind efectuarea operatiunilor valutare”) impreuna cu un pachet de masuri de politica economica, urmarindu-se recastigarea increderilor agentilor economici.

Principalele modificari aduse erau:

permitea tuturor persoanelor juridice, indiferent de forma de organizare(cu capital de stat, mixt sau privat), sa detina conturi valutare;

agentii economici au primit dreptul de a pastra integral incasarile valutare din export, in conturi deschise la banci din Romania(“full-retention”), precum si dreptul de a le utiliza fara restrictii pentru operatiunile de cont curent;

a fost declarata convetibilitatea limitata interna de cont curent, fara acceptarea articiolului VIII din statutul FMI;

persoanele fizice au dreptul sa cumpere valuta de la casele de schimb, in limita unui plafon de 500 dolari anual.

Cursul de schimb a fost lasat sa fluctueze liber, sa se echilibreze la nivelul stabilit de piata. O masura complementara a fost majorarea ratei dobanzii la creditele de refinantare de la BNR pentru a se stopa rata inalta a inflatiei si a se stabiliza cursul, prin marirea atractivitatii activelor in lei. Urmarea directa a fost cresterea ratei dobanzilor pasive bancare la 50-70% pe an, inregistrandu-se niveluri lunare real pozitive, pentru prima data dupa 1989.

Noua orientare a dat rezultate spectaculoase in primele luni:

cresterea semnificativa a exporturilor – volumul mediu lunar al exporturilor s-a marit cu 25% fata de primele luni ale anului si cu 30% fata de perioada corespunzatoare din 1991;

balanta comerciala excedentara timp de trei luni consecutive (iulie, august, septembrie), pentru prima oara dupa 1989;

aprecierea monedei nationale la casele de schimb valutar – de la 450 la 400 lei/dolar, in perioada iunie-august 1992, iar la sfarsitul lunii august diferenta dintre cursul caselor de schimb si cel al BNR era nesemnificativa.

E) Octombrie 1992 – Decembrie 1993

Caracteristici:revenire la interventionalism, curs oficial puternic supraevaluat

In ultimul trimestru al anului 1992, BNR a mai incercat o noua stabilizare a cursului la nivelul de 430 lei/dolar SUA, din urmatoarele motive:

evolutia principalilor indicatori macroeconomici ducea la ideea unui moment de echilibru, iar inghetarea cursului in asemenea conditii ar fi permis intr-adevar stabilizarea preturilor interne;

pe plan politic, BNR a trebuit sa tina cont de momentul electoral, in intentia de a nu afecta in vreun fel optiunea alegatorilor.

Toate rezultatele pozitive incurajatoare obtinute in perioada anterioara au disparut:

exporturile au inceput sa scada, soldul balantei comerciale a inregistrat deficite tot mai mari

cursul practicat la casele de schimb s-a indepartat puternic de cel interbancar, iar tranzactiile pe piata “neagra” s-au intensificat.

Dobanzile real pozitive timp de 3 luni consecutive au redevenit real negative ca urmare a accelerarii inflatiei si a valului de presiuni pentru credite cu dobanda preferentiala (in crestere de la 157 miliarde lei in luna august 1992 la 213 miliarde lei in septembrie si 255 miliarde lei in decembrie 1992).

Consecintele negative au fost amplificate de o rata interna a inflatiei cu mult peste nivelul anticipat. In conditiile mentinerii unui curs nominal la nivelul de 430 lei/dolar si a unui ritm mediu lunar de crestere a preturilor de consum de 11,6%

In trimestrul IV 1992, cursul real al leului fata de dolarul SUA s-a apreciat cu circa 40%, cu atat mai anormal cu cat moneda americana s-a intarit in acea perioada fata de majoritatea valutelor.

In aceasta situatie BNR a optat pentru scaderea treptata si controlata a cursului leului in primele patru luni ale anului 1993, in corelatie cu evolutia inflatiei.

La data de 30 aprilie 1993, cursul a fost de 615 lei/dolar, mai slab cu 43% decat cel de 430 lei/dolar inregistrat la 30 septembrie 1992. Efectele acestei masuri au fost insuficiente pentru a elimina anticiparile inflationiste ale agentilor economici si ale populatiei, acestia actionand in directia deprecierii monedei nationale(dincolo de evolutia obiectiva a economiei, cursul este influentat semnificativ de aceste anticipari ale agentilor economici, dar si ale populatiei).

Desi pe parcursul intregului an 1993 cursul valutar a suferit o “scadere controlata”, totusi el a ramas in continuare supraevaluat, nereusindu-se echilibrarea cererii cu oferta de valuta. Dovezi in acest sens sunt:

deficitul contului curent pe 1993 a fost de –1174 miliarde lei

cotarea mai slaba pe piata paralela de-a lungul intregului an 1993, desi nici aceste cursuri nu reflectau adevaratul echilibru (cand leul cota oficial la 430 lei/dolar pe piata paralela era de 700-800 lei/dolar, iar la sfarsitul anului, cand cursul interbancar a ajuns la 1276 lei/dolar, cursul paralel era de circa 2000 lei/dolar).

Incepand cu luna octombrie 1993, BNR a aplicat primele masuri ale programului de macrostabilizare care sa permita stabilizarea cursului valutar si cresterea increderii in moneda nationala. Majorarea ratelor dobanzilor (la creditul overdraft, de la 150 la 250% pe an) a urmarit reducerea progresiva a lichiditatii din sistemul bancar.

In concluzie este clar ca deprecierea leului era un fenomen inevitabil. Desi in termeni nominali deprecierea a fost puternica, moneda nationala a continuat sa fie mentinuta supraevaluata. Anticipatiile rationale ale agentilor economici au speculat aceasta supraevaluare: ei au inclus o marja suplimentara in costuri pentru a acoperi riscul deprecierii monetare, ceea ce a dus la cresterea preturilor. In mod paradoxal, inflatia a fost alimentata chiar cu ajutorul instrumentului desemnat sa o limiteze.

F) Ianuarie – Iulie 1994

Caracteristici: liberalizare de facto si stabilizare relativa a cursului

Anul 1994- anul macrostabilizarii- reprezinta perioada celor mai ferme si coerente masuri monetariste, fiscale si valutare, adoptate pentru a redresa economia si pentru a respecta conditiile cuprinse in cel de-al treilea acord stand-by incheiat cu Fondul Monetar International. Politica valutara s-a sincronizat cu toate celelate componente ale mixului de politici macroeconomice, contribuind in mod esential la cresterea eficacitatii acestuia.

Principiul de la care s-a pornit in 1994 a fost acela ca stabilizarea cursului valutar se poate realiza numai prin crearea conditiilor fundamentale in economie si nu prin interventii administrative ca in anii precedenti. Doar in acest mod cursul de schimb devine un indicator de baza si corect al situatiei economiei nationale. Eliminarea segmentarii pietei si restabilirea echilibrului intre cererea si oferta de valuta au fost obiective strategice stabilite inca de la sfarsitul anului 1993. La inceputul anului 1994, era raspandita neincrederea in posibilitatea restabilirii echilibrului valutar-curs de schimb, balanta de plati externa- prin parghii indirecte si neadministrative. Evolutia ulterioara a infirmat aceasta circumspectie.

In perioada analizata, trasaturile de baza ale regimului valutar nu au inregistrat modificari esentiale fata de luna mai 1992. S-a mentinut dreptul rezidentilor de a pastra integral incasarile valutare si de a le utiliza liber prin tranzactii de cont curent. Formarea cursului de schimb a continuat sa se bazeze pe raportul dintre cerere si oferta de valuta.

A fost eliminat controlul, de esenta administrativa, exercitat se BNR in mecanismul formarii cursului valutar. Au fost simplificate normele de organizare si functionare a licitatiei valutare. Incepand cu luna aprilie, licitatia desfasurata la BNR a fost liberalizata de facto.

Restabilirea echilibrului pe piata valutara s-a facut prin deprecierea in termeni nominali a cursului pe piata interbancara, concomitent cu celelate piete. Nivelul de echilibru a fost identificat la mai putin de 1700 lei/dolar, mentinandu-se in jurul acestei valori pe intreg parcursul anului 1994. Stabilizarea relativa a cursului valutar de-a lungul intregului an – “soft landing” – a avut ca baza evolutia favorabila a indicatorilor macroeconomici, in special a balantei de plati externe si a rezervelor internationale.

Cresterea exporturilor – incurajata in primele luni de deprecierea leului, iar apoi de functionarea fara sincope a piatei valutare – a fost net superioara sporirii importurilor, acestea fiind descurajate in special prin politica monetara restrictiva. Conjunctura favorabila a permis BNR sa fie un participant activ pe piata valutara, de aceasta data pentru a cumpara valuta. Acest fapt a permis, concomitent, cresterea rezervelor valutare ale BNR, precum si evitarea unei periculoase aprecieri in termeni reali a leului, care ar fi afectat situatia balantei de plati externa.

In concluzie, politica restrictiva coerenta a BNR si a Guvernului a dus la imbunatatirea spectaculoasa a indicatorilor macroeconomici. Deprecierea cursului valutar a fost lenta, echilibrata, ca urmare a functionarii libere a pietei valutare si a contribuit decisiv la reducerea deficitului comercial si la cresterea rezervelor valutare ale statului, obiective prioritare urmarite si neatinse in anii anteriori. Functionarea in bune conditii a licitatiei valutare lunare a permis trecerea la o noua etapa in functionarea pietei valutare.

G) August 1994 – Martie 1995

Caracteristici: introducerea pietei valutare interbancare, autorizarea dealerilor, deprecierea semnificativa a cursului

De la 1 august 1994 pe baza memorandumului incheiat cu Fondul Monetar International, aprobat de Parlament, BNR a emis un nou regulament de derulare a tranzactiilor pe piata valutara. A fost introdus mecanismul pietei valutare interbancare, functionand dupa principii consacrate pe plan inernational. Cursurile sunt determinate pentru fiecare tranzactie, prin negociere intre bancile comerciale si clienti. Astfel, cursul valutar este stabilit prin relatia directa dintre cerere si oferta de valuta.

Aceste evolutii au consolidat increderea publicului in viabilitatea mecanismului cursului valutar. Accesul mult imbunatatit la resursele valutare, ca si perceptia ca nivelul cursului este cel adecvat, au stimulat accelerarea deschiderii spre exterior a economiei romanesti.

Incepand cu luna septembrie 1994, toate bancile persoane juridice romane au primit autorizatie de dealer pe piata valutara. Astfel, ele au capatat dreptul de a cota propriul curs. BNR ii revine rolul de publica zilnic nivelul cursului de referinta, calculat ca media tranzactiilor spot de pe piata val;utara. Din iunie 1995, si societatile bancare persoane juridice straine au fost autorizate sa actioneze ca dealer pe piata valutara interbancara. Zilnic, pozitia valutara neta era limitata la suma de 1 milion dolari SUA.

Obiectivul pe care si l-a propus BNR pentru anul 1995, dar care a fost respectat doar in primele luni ale anului, a fost mentinerea stabilitatii reale a cursului, adica o depreciere nominala in acelasi ritm cu inflatia. Acest obiectiv a fost insa urmarit cu pretul interventiei BNR pe piata valutara, prin vanzari nete in valoare de 188,2 milioane dolai SUA(in cea mai mare parte proveniti din imprumuturi BIRD).

Incepand din al doilea trimestru al anului, BNR si-a intrerupt interventia pe piata valutara pentru a lasa in mai mare masura determinarea cursului pe seama cererii si ofertei celorlati operatori. Drept urmare, pana in luna octombrie, cursul nominal s-a depreciat continuu, fara ca in termeni reali sa se produca o miscare semnificativa. Pana la sfarsitul anului, dezechilibrul extern a antrenat tensiuni pe piata valutara, reflectate de diferenta in crestere dintre cursul mediu pe piata interbancara si cel al caselor de schimb valutar. S-a produs o segmentare a pietei, care a generat suspiciuni si a antrenat, la randu-I, mentinerea tensiunilor pe piata. Ca urmare a acestor evolutii, BNR a actionat pentru integrarea segmentelor pietei valutare si cresterea credibilitatii, rezultatul fiind o depreciere abrupta in termeni nominali de 10% intr-un interval de 3 zile.

Un factor care a avut o influenta semnificativa asupra politicii valutare si a pietei valutare a fost proliferarea creditelor in valuta. Acestea au distorsionat functionarea pietei, pe de o parte prin reducerea tranzactiilor, pe de alta parte prin alterarea semnalului privind cererea reala de valuta. Prin creditele in valuta s-a intarziat, de fapt, deprecierea normala a monedei nationale si s-au introdus tensiuni care explica deteriorarea ulterioara – brusca – a leului.

In primul trimestru din 1996, BNR nu a intervenit pe piata pentru a sustine cursul de schimb leu-dolar, drept rezultat, fata de sfarsitul anului 1995, deprecierea leului s-a situat intre 12,3%(calculata pe baza valorilor medii lunare) si 13,9%(calculata pe baza valorilor la sfarsit de luna). Cu toate ca deprecierea a fost semnificativa in termeni nominali, ea a avut consecinte favorabile asupra soldului balantei comerciale, iar indicatorii macroeconomici au inceput sa se amelioreze. Totusi, tensiunile pe piata valutara s-au mentinut, chiar intensificat, in conditiile in care:

Existau unele marje de curs exceptional de ridicate atat intre vanzare si cumparare, cat si intre diverse banci;

Unele banci comerciale au efectuat tranzactii neadmise de regulamentele valutare sau nu au respectat pozitiile valutare admise;

S-au amplificat presiunile speculative.

H) Martie 1996 – decembrie 1996

Caracteristici: masuri pentru disciplinarea si normalizarea pietei valutare interbancare tensionate, dezechilibre economice majore.

Tensiunile acumulate in sitemul bancar au determinat BNR sa adopte o serie de masuri pentru disciplinarea pietei valutare, masuri ce au intrat in vigoare din 25 martie 1996. Doar patru banci au fost autorizate sa actioneze ca dealeri, acestea detinand peste 60% din totatalul operatiunilor bancare: Bancorex, Banca Comerciala Romana, Bankoop si Banca Ion Tiriac. De asemenea, au fost inasprite conditiile necesare pentru obtinerea licentei de dealer. Brokerii au fost obligati sa coteze cursul de schimb intre limitele cursurilor afisate de cei 4 dealeri si li s-a impus respectarea unei pozitii valutare de maximum 10.000 dolari SUA la sfarsitul fiecarei zile lucratoare.

Restrictionarea concurentei prin retragerea licentei de dealer bancilor comerciale, cu exceptia primelor patru banci, ca pondere pe piata valutara, a fost impusa de alinierea schimburilor valutare la unele realitati din economie: preturi controlate, subventii false sau mascate, legi si ordonante de sprijinire a creditului bancar. Efectul a fost indepartarea cursului de schimb interbancar de cel de pe pietele paralele, restrangerea tranzactiilor valutare interbancare si supravietuirea pietei valuatre la limita.

Banca nationala a stabilit nivelul maxim admisibil al pozitiei valutare totale zilnice pentru bancile comerciale si casele de schimb valutar (nu trebuie sa depaseasca, zilnic, 10% din fondurile proprii ale societatii bancare respective, altfel sumele in valuata care depasesc acest nivel sunt vandute obligatoriu BNR). Rolul acestei masuri era sa nu permita bancilor sa puna in practica anticipatiile lor privind deprecierea cursului. Aceste anticipatii se materializau in adoptarea unei pozitii valutare lungi (active in valuta mai mari decat pasivele in valuta, adica cumparari nete de valuta) in asteptarea deprecierii, pe care o si provocau. Ca urmare, marjele cursului valutar s-au ingustat sensibil, iar speculatiile de pe piata paralela s-au redus in intensitate.

In cursul trimestrului II al anului 1996, interventiile BNR pentru a sprijini cursul monedei nationale au avut ca efect o depreciere a leului fata de dolarul SUA de numai 3.09% (dupa valorile la sfarsit de luna) si de 4,03%(dupa valorile medii lunare). Avand in vedere rata trimestriala a inflatiei, exprimata prin preturi de consum, de 8,37%(ca urmare a cresterii masei monetare si a amanarii, din motive electorale, a unor reasezari de preturi), practic avem de-a face cu o apreciere in termeni reali a leului, cu conditia cunoscuta a adancirii deficitului contului curent (de la –156 milioane dolari SUA la sfarsitul lunii martie la –520 milioane dolari SUA la sfarsitul lunii iunie, adica un deficit trimestrial de 364 milioane).

In paralel, s-a adancit din nou decalajul dintre cursul practicat la casele de schimb valutar si cel practicat de bancile comerciale autorizate ca dealer-i. Aceasta nu reflecta altceva decat neincrederea populatiei in viabilitatea si durabilitatea masurilor de politica valutara adoptate. Neancrederea a fost dublata de atitudini speculative care au condus la marje deosebit de ridicate ale cursului practicat de casele valutare. Fata de cursul de referinta(in perioada mai-iunie aceste marje au atins procente cuprinse intre 13-19%, mai mari decat cele de 7-10% din perioada 1 aprilie – 20 mai).

BNR a depus eforturi sustinute pentru a calma presiunea asupra cursului de schimb recurgand la finantare externa. Aceasta finantare externa a permis o diversificare rezonabila a surselor, astfel incat, prin cresterea ponderii imprumuturilor de pe pietele private de capital si sporirea investitiilor externe in Romania, dependenta de FMI, Banca Mondiala, BERD si alte institutii interguvernamentale a putut fi diminuata. In efortul de diversificare a finantarii externe si in baza strategiei de refacere a rezervei valutare a statului, BNR a obtinut de la 4 agentii specializate in rating(Moody’s, Standard & Poors, IBCA, Japan Credit Rating Agency) evaluari onorabile de risc de tara, care au permis accesul pe piata internationala de capital atat in sectorul creditelor sindicalizate, cat si in cel al obligatiunilor.

In baza unei legi speciale aprobata de Parlamentul Romaniei in decembrie 1995, BNR a trecut de la obtinerea imprumuturilor externe pe termen scurt(sub 1 an) la imprumuturi de 3 ani, iar apoi de 5 ani, de pe piata eurodolarilor(eurocredite si euroobligatiuni) si de pe piata japoneza(“samurai bonds”):

pe piata japoneza (samurai bonds – in luna mai, in valoare de 495 milioane dolari SUA)

pe piata europeana(euro bonds- in luna iunie, in valoare de 225 milioane dolari SUA).

Pregatirea viguroasa si profesionala a acestor emisiuni, precum si institutiile financiare de prim rang cu care a lucrat(Citi Bank, ABN-AMRO, Merill Lynch, Nomura) au facut ca BNR sa obtina in perioada februarie-octombrie 1996 aproape 1,5 miliarde dolari, ceea ce a permis reconstituirea rezervei valutare.

Existenta acestor rezerve a domolit presiunea speculativa asupra cursului, incepand cu sfarsitul lunii august. Evolutia cursului la casele de schimb s-a ameliorat, diferenta fata de cursul de referinta reducandu-se la pana la 6%.(in lunile august si septembrie). In acest sens, principala influenta pozitiva au avut-o factorii sezonieri:

Cererea de valuta pentru importuri este mai scazuta si se reduc presiunile asupra cursului;

Economiile populatiei sunt orientate indeosebi spre cheltuieli pentru concedii de odihna si mai putin spre piata valutara.

Deprecierea nominala a leului a fost insuficienta astfel ca, in termeni reali, cursul valutar si-a continuat aprecierea. Aceasta a contribuit la cresterea deficitului contului curent cu 193 milioane dolari SUA, mult mai putin comparativ cu trimestrul al doilea.

Sfarsitul anului 1996 a marcat o depreciere nominala accelerata a cursului, datorita in mare parte ratei ridicate a inflatiei.pe interg anul 1996 rata cumulata a inflatiei a fost de 56,9%, iar deprecierea nominala a urmat fidel aceasta evolutie, fiind de 56,5%.

In ultimul trimestru, evolutia cursului la casele de schimb valutar s-a inrautatit: marjele dintre acesta si cursul de referinta s-au situat frecvent intre 20-30%, cu un maxim de 45% la mijlocul lunii noiembrie. Comportamentul speculativ al caselor de schimb a fost alimentat de factori conjuncturali-cerere mare de valuta pentru importuri datorita sarbatorilor de iarna- si de incertitudini legate de momentul electoral. Declaratiile noilor autoritati in privinta liberalizarii preturilor, a cursului valutar si a pietei valutare au alimentat anticipatiile inflationiste ale publicului si au dus la cresterea cererii de valuta-instrument mai sigur de pastrare a economiilor.

IN CONCLUZIE, anul 1996, nu a consemnat diminuarea dezechilibrelor macroeconomice si financiare. Dimpotriva, deficitul balantei comerciale si de plati s-a agravat, inflatia a redevenit galopanta, iar crizele financiare s-au accentuat. Lipsa de incredere a populatiei si a agentilor economici in politica economica a Guvernului s-a manifestat, mai complex si mai puternic decat oricand, prin actiuni speculative, printr-o crestere nereala a cererii de valuta care, in lipsa unei oferte suficiente, a contribuit serios la deprecierea nominala anuala a leului cu 56,5%.

I) Ianuarie 1997 – Decembrie 1997

Caracteristici: liberalizarea totala a cursului de schimb, piata valutara a fost deschisa tuturor bancilor, dinamica crescatoare a sumelor tranzactionate pe piata valutara

In aceasta perioada initiativele majore au fost:

Accesul liber pe piata prin relicentierea ca dealeri a tuturor bancilor bancilor comerciale autorizate;

Liberalizarea cursului de schimb (format pe piata in regim de flotare controlata)

Aceste masuri au fost foarte importante avand in vedere, pe de o parte, orientarea anterioara a politicii valutare bazate pe un puternic control administrativ, si pe de alta parte, consecintele deprecierii leului ca urmare a liberalizarii preturilor si scaderii increderii in moneda nationala.

De la 18 februarie 1997 potrivit programului stabilit de BNR in acord cu Guvernul, piata valutara a fost deschisa tuturor bancilor, in sensul ca bancile-broker au devenit egale bancilor-deler. Prin aceasta decizie sa facut un pas decisiv catre liberalizarea monedei natoinale, ridicandu-se concurenta pe piata si stabilirea unui curs real al leului. Aceasta data coincide totodata cu intrarea in vigoare la 1 februarie 1997 a “Legii concurentei”.

In conditiile in care bancile comerciale au facut eforturi sa se adapteze la un nou tip de piata valutara, concurentiala, dolarul a “sarit” in a doua jumatate a lunii februarie peste pragul psihologic de 9000 lei. Insa aceasta evolutie a cursului leului pare sa fi fost efectul unui “entuziasm” de scurta durata deoarece, dupa o depreciere puternica in ianuarie-februarie, s-a stabilizat ulterior intre 7000 si 7500 lei/USD si s-a depreciat treptat pana la 8023 lei/USD la finele anului.

Noua realitate a pietei valutare a determinat decizia BNR de a renunta la calcularea cursului de referinta. Denumirea de “curs de referinta” producea confuzii, fiind adeseori confundat cu “cursul oficial”- curs stabilit pe criterii administrative si nu in conditiile pietei libere.

Stabilirea libera pe piata a cursului de schimb (ca raport intre cerere si oferta) ca urmare a relicentierii bancilor comerciale ca dealeri in februarie 1997 a redat cursului de schimb semnificatia reala de barometru al economiei si “pret al tuturor preturilor”. Flexibilitatea cursului de schimb a dus la atragerea valutei de pe piata oficiala, reducerea deficitului valutar, eliminarea intarzierilor de plata externe si integrarea diferitelor componente ale pietei valutare. Marjele intre cursurile practicate pe piata valutara interbancara s-au redus rapid si s-au stabilizat la niveluri normale(sub 5%).

Toate acestea au dus la cresterea rezervelor valutare ale BNR in sase luni de peste 5 ori, de la 500 milioane dolari in februarie 1997, la 2600 milioane dolari in septembrie 1997.

Politica de depreciere lenta a cursuului de schimb a urmarit sprijinirea procesului de dezinflatie, in sensul diminuarii contributiei lunare a deprecierii leului in indicele preturilor de consum.

Balanta comerciala a inregistrat si in 1997 un sold negativ. Deprecierea lenta a cursului de schimb nu a influentat foarte mult exporurile, acestea ramanand relativ inelastice la fluctuatiile cursului de schimb.

Piata valutara a fost caracterizata de utilizarea unui numar restrans de instrumente(cumparari si vanzari de valuta, depozite si credite in valuta). Operatiunile la termen si acordurile de rascumparare (swap valutar) au ocupat o pondere redusa in totalul operatiunilor pe piata valutara.

Pe ansamblu piata valutara a consemnat la nivelul anului 1997 performante cu mult superioare anului precedent, inregistrand o dinamica constant crescatoare. In relatia banci-clienti, volumul cumpararilor a crescut cu aproximativ 45% comparativ cu 1996(cu un nivel record in luna aprilie 1997 de 571 milioane USD fata de 322 milioane USD, maximul anului 1996). Volumul vanzarilor catre clienti a pastrat in primul trimestru dinamica anului anterior, cu un volum mediu lunar de 250 milioane USD, pentru ca la sfarsitul trimestrului II, sa se consemneze o crestere cu 40%.

In ceea ce priveste tranzactiile interbancare, dinamica acestora a fost remarcabila, in luna mai inregistrandu-se un volum al tranzactiilor de 472 milioane USD fata de numai 93 milioane USD in septembrie 1996.

Operatiunile forward au inregistrat o dinamica crescatoare, in luna iulie atingandu-se un volum maxim de 58 milioane USD.

In relatia banci-clienti, media lunara a anului 1997, de 8,8 milioane USD, a fost net superioara mediei anului 1996 (de 0,8 milioane USD). Cu toate acestea volumul si frecventa acestor tranzactii au ramas limitate.

Anul 1997 a adus modificari si in structura valutelor tranzactionate. Daca in anul 1996 tranzactiile pe piata valutara erau dominate doar in proportie de 51% de dolarul american, in 1997 aproximativ 75% din tranzactii s-au realizat in dolari, marca diminuindu-si ponderea la 15%.

-procente-

Liberalizarea integrala a pietei valutare privind tranzactiile de cont curent s-a realizat treptat si s-a definitivat la sfarsitul anului o data cu eliminarea ultimelor restrictii la tranzactiile de cont curent. Reglementarile nou introduse au vizat:

trazactiile de cont curent:

eliminarea restrictiilor impuse caselor de schimb cu privire la plafoanle de casa in lei si valuta, introduse in 1996;

tranzactiile de cont de capital:

liberalizarea investitiilor directe ale nerezidentilor (conferirea dreptului nerezidentilor de a realiza investitii straine in Romania);

accesul liber al nerezidentilor pe piata valutara interbancara atat pentru tranzactiile la vedere cat si pentru cele la termen;

liberalizarea repatrierii investitiilor straine si a veniturilor ce decurg din aceste investitii.

In ultima parte a anului, pe piata valutara s-au manifestat unele presiuni, concretizate prin cresterea cererii de valuta pe intreg sistemul bancar. Aceasta s-a datorat in principal

anuntarii introducerii noului Regulament valutar care urma sa liberalizeze accesul populatiei la achizitionarea valutei;

excesul de lichiditate de pe piata monetara;

reducerea puternica a ratelor dobanzilor din economie.

BNR a intervenit pe piata pentru a proteja moneda nationla de o eventuala depreciere accelerata.

In concuzie , evolutia pozitiva a pietei valutare a permis o stabilitate relativa a cursului, cosolidarea convertibilitatii de cont curent a leului romanesc.

Totusi piata valutara a continuat sa prezinte numeroase disfunctionalitati:

Nivelul redus al lichiditatii in valuta in sistemul bancar, cauzat si de mentinerea in aceasta perioada a deficitului de cont curent, de intrarile modeste de capital strain si de acordarea de credite in valuta;

Desi pozitia dominanta a marilor banci a fost atenuata prin largirea concurentei, rolul bancilor mari cu capital de stat a ramas preponderent. Functionarea pietei continua sa depinda, in buna masura, de interesele unui numar limitat de banci comerciale;

Piata valutara nu reuseste sa satisfaca cererea de valuta pentru importurile de energie. Acestea continua sa se realizaze centralizat in timp ce piata este descentralizata;

Sensibilitatea societatii romanesti fata de deprecierea leului este inca accentuata;

Factorilor obiectivi prezentati mai sus li se adauga o reticenta pronuntata in mediile politice fata de deprecierea leului, chiar si atunci cand aceasta este strict justificata de evolutia economiei.

In paralel cu extinderea concurentei pe piata valutara, BNR a folosit parghiile de politica monetara pentru a reduce disfunctionalitatile ce se mentineau in stabilizarea cursului leu/dolar. Realitatea a demonstrat ca aceste eforturi ale BNR de a restrange masa de lei din sistemul interbancar, conjugata cu cresterea rolului pietei monetare in stabilirea dobanzilor au constituit impulsuri pozitive pentru functionarea pietei valutare.

Problemele complexe existente pe piata valutara nu se pot rezolva insa prin interventiile BNR prin parghiile politicii monetare, al caror efect este limitat si fara perspective. In ultima instanta buna functionare a acestei piete depinde de atractivitatea pietei romanesti pentru investitorii straini si capacitatea intreprinderilor din tara de a-si ameliora competitivitatea externa.

J) Ianuarie 1998 – Decembrie 1998

Caracteristici: liberalizarea tuturor tranzactiilor de cont curent, accesul nelimitat populatei la valuta, dinamica accentuata a volumului tranzactiilor pe piata valutara

Pocesul de consolidare al pietei financiare a continuat si in 1998 cu un nou pas important, liberalizarea tuturor tranzactiilor de cont curent si accesul populatiei la valuta, prin intrarea in vigoare de la 1 februarie 1998 a noului Regulament valutar.

BNR a influentat cursul de schimb doar prin intermediul instrumentelor indirecte, respectiv prin interventii pe piata valuatara in scopul:

combaterii atacurilor speculative

echilibrarii cererii cu oferta

Efectul acestor masuri au intretinut o cerere de valuta in exces la nivelul primului trimestru concretizata in cumparari nete de 115,1 milioane USD pe sistem bancar. Cursul de schimb sa depreciat in medie in primele trei luni cu 247 lei/USD in raport cu media lunii decembrie 1997.

Ianuarie – achizitiile importante de valuta ale clientilor precum si lungirea pozitiilor valutare ale bancilor comerciale coroborate cu presiunile datorate introducerii noului Regulament valutar de la 1 februarie au determinat BNR sa vanda 136,8 milioane USD. In aceste conditii, deprecierea nominala a leului a inregistrat o medie de numai 17 lei/zi pentru un dolar;

Februarie – presiunile s-au diminuat considerabil , ajungandu-se la un exces de oferta de 43,7 milioane USD la nivelul intregului sistem bancar. In aceste conditii BNR a devenit un cumparator net de valuta, cu un volum mediu lunar de 23,7 milioane. Cu toate aceste leul s-a apreciat in termeni nominali cu 62 lei/USD fata de valoarea medie a lunii ianuarie.

Martie – evolutiile pietei valutare si ale cursului de schimb au inregistrat evolutii mult mai dinamice, caracterizandu-se prin treceri succesive de la oferta la cerere in exces. Volumul total al tranzactiilor pe piata valutara a fost de 1172 milioane USD, acest nivel fiind cel mai ridicat de la deschiderea pietei valutare interbancare la 1 august ’94. Principalii factori au fost intrarile de valuta provenite din repatrieri si nevoia obtinerii de lichiditati in lei pentru plata impozitelor pe profit si pentru plata dividendelor pe 1997. Sfarsitul lunii a marcat o crestere a cererii de valuta (ca urmare a emisiunii de titluri de stat in valuta), volatilitatea pietei s-a accentuat usor (spread-urile s-au largit), BNR fiind din nou in postura de vanzator net de valuta (cu 32,2 milioane USD) in scopul protejarii leului. Desi stabila in prima parte a lunii moneda nationala a intrat depreciere nominala rapida in perioada 18-30 martie, pe ansamblu consemnandu-se o apreciere nominala de 30 lei/dolar.

La nivelul pietelor paralele cursul de schimb a urmat un trend relativ apropiat de cursul afisat de BNR, marja nedepasind –4%. Introducerea noului Regulament valutar a marcat inceputul lichidarii pietei negre si reducerii semnificative a imporantei pietei gri.

Pe parcursul trimestrului II leul a inregistrat o depreciere medie nominala de 4,2%, respectiv de 362 lei/dolar. Pe piata valutara s-au inregistrat vanzari nete de 24,8 milioane USD. BNR si-a consolidat rezervele valutare cumparand 208,3 milioane dolari in cele trei luni.

Aprilie – sa inregistrat o crestere spectaculoasa a activitatii pe piata valutara cu volume tranzactionate lunar ce depasesc 1 miliard dolari, atat la vanzare cat si la cumparare.

Mai – piata valutara continua sa inregistreze volume de tranzactionare mari. Daca in relatia banci-clienti oferta de valuta provine, in principal, din investitii directe, de portofoliu si din sume repatriate ca urmare a activitatii de export, cresterea cererii de valuta provine din excesul de lei de pe piata monetara.

Iunie – aceleasi caracteristici axate pe volume tranzactionate mari

Marja consemnata la casele de schimb s-a inscris intr-un interval de fluctuatie de +/- 1%, fara amplitudini accentuate, similare lunilor ianuarie-februarie.

In trimestrul III piata valutara a fost marcata de aparitia unor perturbatii semnificative. La nivelul sistemului bancar s-au inregistrat cereri de valuta in exces (cumparari nete cumulate de 262,5 milioane dolari). Deprecierea nominala a leului a fost de 5,3% (respectiv 481 lei/USD)

Iulie – cererea de valuta sa datorat precipitarii clientilor nebancari de a-si spori importurile ieftine de pe piata internationala si bancilor care s-au supus reglementarilor BNR privind obligativitatea constituirii numai in valuta a rezervelor minime obligatorii pentru depozitele in valuta.

August – propagarea efectelor crizei rusesti pe piata valutara romaneasca, incepand cu luna august, a determinat cresterea cererii de valuta datorita investitorilor nerezidenti, grabiti sa-si repatrieze investitiile de potofoliu. Acestor presiuni, manifestate in special in perioada 21 august-18 septembrie, BNR le-a raspuns prin combinarea si alternarea a doua instrumente specifice: vanzarea de valuta pana la echilibrarea cererii (vanzarile de 205,8 milioane dolari contrabalansand practic cumpararile de 208,3 milioane dolari din trimestrul II) si atragerea de depozite de la banci (in suma de 1962 miliarde lei pe intreg trimestrul III).

Septembrie – dupa depasirea varfului de tensiune incepand cu 18 septembrie, cursul de schimb s-a moderat, interventiile BNR reducandu-se considerabil.

Pietele valutare paralele nu au acutizat efectele presiunilor cu care s-a confruntat piata valutara interbancara, interventiile BNR anihiland comportamentul speculativ. Cursul caselor de schimb a consemnat abateri usoare, dar nu a depasit cursul afisat de BNR cu mai mult de 1,5%.

In concluzie, ca urmare a eliminarii restrictiilor de acces al populatiei la valuta, prin introducerea convertibilitatii de cont curent, s-a dublat volumul sumelor derulate prin casele de schimb valutar (volum cifrat la 10% din volumul tranzactiilor pe piata valutara interbancara fata de 5% in 1997). Cursul de schimb a inregistrat la nivelul intregului an o deprecire de 2.828 lei (36,49%). Desi comportamentul speculativ al participantilor pe piata si efectele crizei rusesti au constituit premise importante pentru o depreciere accentuata, aceste efecte au fost anihilate in mare masura de interventiile BNR pe piata valutara interbancara.

CAPITOLUL IV

OPERATIUNI SPECIFICE TREZORERIEI VALUTARE

La nivelul bancilor comerciale din Romania–Centralele acestora, in cadrul activitatii de trezorerie, se efectueaza operatiuni specifice trezoreriei valutare care pot fi clasificate astfel:

Operatiuni specifice pietei monetare internationale (Money-Market);

Operatiuni de schimb valutare (Foreign-Exchange);

Tranzactii pe piata valutara interbancara.

Operatiuni specifice pietei monetare internationale

4.1.1 Piata monetara internationala

Pietele monetare sunt acele piete pe care institutiile financiare bancare atrag sau plaseaza disponibilitati valutare. Aceste operatiuni se executa in general pe termene scurte de la 24 de ore la un an. Pentru aceste tipuri de operatiuni, ratele dobanzii se fixeaza in functie de tipul si durata tranzactiei, de tipul valutei, solvabilitatea partilor implicate in tranzactie si nu in ultimul rand de cererea si oferta de pe piata. Fluctuatiile ratelor dobanzii sunt cele care genereaza o serie de riscuri dar si oportunitati.

Activitatile desfasurate de banca pe pietele monetare internationale sunt importante deoarece asigura:

Finantarea anumitor activitati

Gestionarea lichiditatii

Stabilirea ratelor dobanzii pentru imprumuturile acordate.

Tranzactiiile specifice pietei monetare se clasifica astfel:

Tranzactii specifice pietei monetare (money market transactions)

4.1.2 Tranzactii acoperite

Tranzactiile acoperite (negociabile) consta in acordarea sau primirea de imprumuturi sub forma unor instrumente negociabile standardizate. Drepturile si indatoririle rezultate in urma unei astfel de tranzactii sunt de obicei tranzactionate pe piata secundara.

Bonurile de tezaur (treasury bills) sunt titluri de stat cu discount, purtatoare de dobanda, vandute la un pret initial mai mic decat valoarea nominala. Diferenta dintre pretul initial si valoarea nominala este asa numitul discount si reprezinta beneficiul cumparatorului. Emisiunile de bonuri de tezaur se fac, de regula, pe termen de 13, 26 sau 52 de saptamani. Dupa emisiune bonurile de trezorerie sunt tranzactionate pe piata secundara. Principalul avantaj al emisiunii de unor astfel de titluri de stat este acela ca pot fi vandute in orice moment in scopul obtinerii de lichiditati.

Ordinul de lansare al titlurilor de stat cu discount trebuie sa cuprinda:

Cadrul legal care sta la baza emisiunii

Valoarea nominala a emisiunii

Agentul care efectueaza lansarea emisiunii

Seria de certificate de trezorerie

Data emisiunii si scadenta ei

Pretul titlului de stat si formula de calcul

Randamentul titlurilor de stat

Regimul fiscal

Pentru pretul titlurilor de stat cu discount este consacrata formula:

1

P = x 100

1+YxD\360

unde P=pretul titlului de stat

Y=randamentul titlului de stat

D=numarul de zile pana la scadenta

Certificatele de depozit (certificates of deposit-CDs) sunt instrumente negociabile pe termen scurt emise de banci pe o durata fixa, de regula cuprinsa intre 1-12 luni, la o rata a dobanzii determinata de solvabilitatea bancii enmitente.

Certificatele de depozit sunt destinate in principal investitorilor institutionali, emisiunea este de regula dematerializata si evidentiate in Registre de certificate de trezorerie. Piata secundara a certificatelor de trezorerie este foarte lichida, de aceea aceste instrumente contituie o rezerva cu o rata sporita de lichiditate.

Acceptele bancare (bankers’acceptances – BCs) sunt cambii trase care au fost acceptate de banca. Ele sunt utilizate pentru a finanta comertul international. Bancile accepta cambiile apoi le vinde la un client, acesta devenind noul beneficiar al cambiei.in acest mod banca isi asigura resursele necesare pentru scontarea unor asfel de instrumente.datorita gradului ridicat de securitate si lichiditatii pietei secundare, acceptele bancare sunt utilizate pe foarte multe piete.

Efectul de schimb comercial (commercial paper – CP) ia forma unui imprumut pe termen scurt sub forma biletului la ordin emis de compania debitoare. Debitorul este de regula o firma mare, cu o rata de risc scazuta. Prin emisiune efectul de schimb comercial obtine acces direct pe piata monetara.

Perioada de emisiune este cuprinsa intre 1-270 zile, de regula 4-6 luni. Efectele sunt emise cu andosare in alb si pot fi apoi tranzactionate ca efecte de shimb la purtator. Lichiditatea acetor efecte depinde de marimea, importanta companiei emitente si de numarul efectelor in circulatie. De exemplu, efectele emise de General Motors Acceptance Corp. (GMAC) and General Electric Credit sunt foarte lichide.

4.1.3 Tranzactii neacoperite

Tranzactiile neacoperite (nenegociabile) nu sunt evidentiate printr-un instrument negociabil, tranzactia fiind realizata in mod direct intre banca si client sau intre doua banci, drepturile si obligatiile rezultate in urma efectuarii acestor tranzactii nefiind transferabile.In cazul acestui tip de operatiuni apar o serie de diferente intre structura imprumuturilor si cvea a depozitelor. Diferentele sunt generate de faptul ca riscul la care se expun bancile prin acordarea de imprumuturi este mult mai divers decit cel asumat de clienti atunci cind acestia constituie depozite la banci. Aceste tranzactii sunt asa numitele produse over the counter. Categorii de tranzactii neacoperite:

Imprumuturi pe termen scurt (fixed term-loans) sunt imprumuturile pe o durata fixa, sub 1 an, si o dobanda fixa. Returanarea prematura a creditului nu este permisa. Rata dobanzii este fixata in functie de LIBOR corectata cu un spread a carui marime depinde de termenii contractului.

Creditele roll-over (roll-over credit) sunt credite cu o maturitate mai mare de 1 an iar rata dobanzii se ajusteaza periodic. Rata dobanzii se bazeaza de regula pe LIBOR, cu un spread care reflecta solvabilitatea si durata. Ajustarea se face lunar, trimestrial, emestrial sau anual in functie de termenii contractului.

Depozitele lichidabile la cerere (call-money) sunt depozite constituite pe termen scurt care pot fi lichidabile in orice moment cu conditia instintarii anticipate a partenerului de tranzactie cu privire la intentia de lchidare, intr-un termen stabilit de comun acord, care poate fi 24 sau 48 de ore, 7 zile sau 1-3 luni(mai rar).

Depozite pe termen scurt (day-to-day money) reprezinta depozite cu rata dobanzii fixa, constituite pe perioade cuprinse intre 1-10 zile, in cazuri exceptionale pana la 29 de zile. Rata dobanzii este stabilita de comun acord intre parti in momentul incheierii tranzactiei. De mentionat este faptul ca la inceputul perioadei, suma plasata in depozit este platita si blocata intr-un cont special. La scadenta, societatea bancara sau financiara care a atras depozitul plateste bancii sau societatii financiare care a palsat depozitul suma reprezentand suma principala plus dobanda. Principalele forme ale depozitelor pe termen scurt sunt: overnight, tom next, spot next.

Depozitele over-night sunt depozitele care incep sa curga din ziua constituirii depozitului si au scadenta in urmatoarea zi lucratoare. Aceste tipuri de depozite sunt instrumente deosebit de utile in managementul lichiditatii, implicand fonduri mari (de exemplu – data tranzactiei este 3.02, depozitul se constituie incepand cu data 3.02 si se lichideaza pe 4.02).

Depozite tom-next sunt depozitele atrase sau plasate care incep sa curga cu urmatoarea zi lucratoare incheierii tranzactiei(tomorrow) si au scadenta in urmatoarea zi din momentul in care depozitul incepe sa curga(next). De exemplu – data tranzactiei 3.02, depozitul se constituie incepand din 4.02 si are scadenta in viitor. Se pot constitui depozite tom-week, tom-month, etc.

Depozitele spot next sunt depozite care incep sa curga peste 2 zile lucratoare de la data incheierii tranzactiei (spot) si au scadenta in urmatoarea zi din momentul in care depozitul incepe sa curga (next), Exemplu: data tranzactiei 3.02., depozitul se constituie incepind cu data de 5.02. si se lichideaza in viitor. Exista posibilitatea constituirii depozitelor in spot-week,spot-month, etc.

Depozitele cu scadenta fixa sunt acele depozite care au scadenta fixa cuprinsa intre 1-12 luni, cu rata dobanzii stabilita in momentul incheierii tranzactiei.

Dupa verificarea extraselor de cont, efectuarea viramentelor si a platilor, daca se constata un excedent de valuta acesta putand fi plasat in depozite de tip over-night sau tom-next (in functie de situatia necesarului de valuta in perioada imediat urmatoare).

Exemplu O/N (over-night)

Presupunem ca pe data de 1 octombrie banca A are un excedent de USD in suma de 10.000.000. Acest excedent va fi plasat pe piata la banca B care are un deficit de fonduri in USD.

Astfel se va constitui un depozit O/N cu scadenta 2 octombrie la o rata a dobanzii negociata intre parti de 5 ½. La data scadentei depozitul se lichideaza iar in extrasul de cont al bancii A va aparea operatia de creditare a contului cu suma de 10.000.000 USD plus dobanda aferenta.

Exemplu de T/N (tom/next).

Pe baza informatiilor detinute pe data de 1 octombrie banca A prelimineaza ca pe data de 2 octombrie in urma efectuarii viramentelor si platilor va dispune de un excedent de DEM in suma de 25,000.000. deci, pe data de 1 octombrie banca A are posibilitatea de a plasa un depozit in T/N la o banca B care cauta pe piata DEM deoarece se gaseste intr-o situatie de defict de DEM. Depozitul T/N se va constitui pe perioada 2/3 octombrie, iar banca A va incsa la lichidarea depozitului suma principala(25.000.000 DEM) plus dobanda aferenta negociata pe piata inte parti la o rata de exemplu de 3 ¼.

Exemplu de O/N(over-night)

La 1 octombrie in urma consultarii extraselor, a situatiei viramentelor si platilor societatea bancara A constata ca are un deficit de fonduri in ATS de 30.000.000. aceasta va cauta pe piata internationala o alta banca care incearca sa vanda ATS deoarece are un excedent de fonduri. Cele doua societati bancare vor negocia rata dobanzii in functie de situatia pe piata si vor incheia tranzactia. Astfel banca A va constitui un depozit O/N pe perioada 1-2 octombrie la o rata a dobanzii negociata de 3 ¼. La scadenta 2 Octombrie banca A va lichida depozitul incasind suma principala imprumutata bancii B plus dobinda aferenta .

Obs: In cazul constatarii deficitului se poate opta fie pentru executarea unor operatiuni de atragere de depozite, fie executarea unor operatiuni pentru pozitia bancii.

Exemplu de T/N(tom-next)

In data de 1 octombrie societatea bancara A constata ca in urma verificarii situatiei plasamentelor si resurselor valutare in data de 2 octombrie va avea un deficit de 2.000.000 SEK. In aceasta situatie banca are doua alternative:

Fie atragerea sumei deficitare de pe piata de la o alta banca ce este interesata sa vanda SEK deoarece are un excedent pe care nu-l poate valorifica in alt mod;

Banca A va constitui un depozit de SEK 2.000.000, pe perioada 2-3 octombrie la o rata a dobanzii negociata pe piata cu partenerul de tranzactie banca B de 4,05. La scadenta, respectiv 2 octombrie, bancii A ii va fi creditat contul cu suma principala(SEK 2.000.000) plus dobanda.

Fie efectuarea unei operatiuni pe pozitia bancii;

Banca A va cumpara de pe piata SEK 2.000.000 contra USD.

Plasamentele in valuta pe termen de 1 saptamana se efectueaza numai in valuta spot (la vedere).

Presupunem ca pe data de 5 octombrie banca A isi valorifica excedentul de DEM prin plasarea sa intr-un depozit spot in val;oare de 5.000.000 DEM. pe 1 saptamana la banca B. pentru aceasta saptamana rata dobanzii pe piata negociata intre parti este de 3 ¼. Deci epozitul va fi constituit pe perioada 7-14 octombrie. La data de 14 octombrie depozitul va fi lichidat contul societatii bancare A fiind creditat cu suma principala 5.000.000 DEM plus dobanda aferenta.

Operatiuni de schimb valutar (Foreign Exchange)

Operatiunile de schimb valutar sunt vanzariel/cumpararile de moneda nationala(ROL) contra valuta, de valuta contra lei sau de valuta contra valuta.

Principalele operatiuni de schimb valutar sunt:

Tranzactii de tip spot

Tranzactii de tip forward

Operatiuni swap.

4.2.1 OPERAȚIUNI SPOT

4.2.1.1 Definitie

Tranzactia spot reprezinta o operatiune de vanzare-cumparare valute cu decontare dupa 2 zile de la data incheierii tranzactiei la cursul de schimb stabilit intre parti(curs spot).

Operatiunea se realizeaza efectiv la 2 zile lucratoare dupa ce a fost convenita rata de schimb. Mai mult de 2/3 din tranzactiile efectuate pe piata valutara au data valutei spot. In cazul in care este o zi nelucratoare, decontarea are loc in urmatoarea zi lucratoare daca nu exista o alta conventie intre parti. Acest interval de 2 zile lucratoare dintre momentul incheierii tranzactiei si momentul efectuarii platilor este necesar pentru inregistrarea in evidentele propii ale societatilor bancare a modificarilor antrenate de operatiunile de vinzare-cumparare de valuta si pentru a emite, transmite si executa instructiunile de incasare/plata.

Lichidarea ambelor părți ale unei tranzacții cu devize ar trebui să se facă în aceeași zi lucrătoare. Din cauza diferențelor de fus orar, lichidarea din orice zi lucrătoare va avea loc mai devreme în Extremul Orient, mai tîrziu în Europa, și mai tîrziu în Statele Unite.

Principiul că cele două părți ale operațiunii trebuie să fie terminate în aceeași zi se numește principiul valorii compensate.

Singura excepție la principiul valorii compensate apare în tranzacțiile cu valutele din Orientul Mijlociu pentru lichidare vinerea. Aceasta este o zi nelucrătoare în majoritatea țărilor din Orientul Mijlociu. Când se întîmplă aceasta, persoana care cumpără valuta din Orientul Mijlociu (să zicem riyali saudiți) face plata (să zicem USD) vineri. Livrarea riyalilor are loc sîmbătă, care este o zi de lucru normală în țările respective.

4.2.1.2 Cursul spot

Operațiunea stabilirii cursului valutar pe piață în funcție de cerere și ofertă se numește cotație. Cotatia spot cuprinde:

rata la care banca va cumpara o anumita valuta(bid rate);

rata la care banca va vinde respectiva valuta (asked sau offered rate).

De exemplu, o banca prezinta clientilor sai urmatoarea cotatie:

USD/DEM = 1,6400 / 1,6410

Conform acestei cotatii banca poate cumpara 1 USD pentru 1,6400 DEM si poate vinde 1 USD pentru 1,6410 DEM. Diferenta de 0,0010 (1,6410-1,6400) este marja de profit a bancii asa numitul spread. Aceasta marja este folosita de catre societatile bancare pentru a-si acoperi costurile tranzactiei. Cu cît este mai îngustă plaja dintre cursurile de vânzare și cele de cumpărare, cu atît este mai mic profitul băncii. Trebuie mentionat ca in cazul operatiunilor de tip spot bancile nu percep comision. Factorii care influenteaza spread-ul sunt:

volatilizarea pietei;

volumul tranzactiilor;

sumele tranzactionate;

credibilitatea partenerului de tranzactie;

pozitia curenta a bancii la valutele implicate in tranzactie.

Cursurile de schimb în operațiunile valutare sunt, de obicei, foarte precise, cu patru pips (4 cifre după virgulă), datorită sumelor mari vehiculate pe această piață. Aceste zecimale sunt importante, deoarece se înmulțesc cu sume mari, rezultând diferențe apreciabile. De exemplu, pentru o sumă de 1.000.000 USD, vândută la cursul de1.5675 DEM se va încasa 1.567.500 DEM. În acest caz, se observă că al treilea pips poate determina modificări de ordinul miilor de mârci germane.

4.2.1.3 Valuta cotata. Valuta de baza.

Termenul valută cotată desemnează valuta care este variabilă într-o cotație a cursului de schimb, moneda în care este exprimat cursul de schimb; termenul valută de bază desemnează valuta care este fixă (evaluată).

Identificarea și selectarea monedei de bază se fac pe baza unor convenții ale pieței valutare recunoscute de toți dealerii.

Reguli:

pentru solicitantul unei cotații: moneda de bază este înaintea monedei de cotare;

pentru ofertantul unei cotații: moneda de bază trebuie să fie o monedă recunoscută în acest sens – monedă evaluată – folosită pe scară largă, datorită importanței țării emitente.

Moneda evaluată acționează ca preț pe piața valutară. Există patru monede evaluate majore: GBP (lira sterlină), ECU (unitatea de cont european), USD (dolarul SUA) și DEM (marca germană).

GBP ECU USD DEM

Monede evaluate majore

Selectarea monedei de bază într-o cotație dintre două monede evaluate: moneda evaluată este cea aflată mai în stânga în figura de mai sus.

Monedele evaluate minore sunt considerate lira irlandeză, dolarul australian, dolarul neo-zeelandez, dolarul din Fidji, dolarul din Insula Cayman, moneda națională a Botswanei (poola).

Multe monede care istoric au fost asociate cu lira sterlină ca monede evaluate și-au pierdut recent acest statut (dolarul canadian, dolarul din Hong Kong, dinarul kuweitian, randul sud-african, rupia indiană).

Sunt monede evaluate pe piețele interne lira malteză, lira cipriotă, dolarul din Insulele Bermude.

Dintre două monede nerecunoscute ca monede evaluate, se alege acea monedă care este “mai grea”, adică are valoare unitară mai mare și asigură un curs de schimb mai mare (supraunitar) – pentru a nu fi folosite prea multe zecimale. Uneori nu se îndeplinește această condiție, ci se cotează 100 sau 1000 de unități ale monedei de bază (de exemplu: 100DEM=92.50CHF).

Moneda vehiculară este o monedă evaluată care este utilizată pe scară largă ca monedă intermediară pentru schimbul dintre două monede. Cea mai importantă monedă vehiculară este în prezent dolarul SUA. Lira sterlină a îndeplinit rolul de monedă vehiculară din secolul al XIX-lea până la devalorizarea din 1967, rămânând doar monedă evaluată. ECU nu e monedă vehiculară, dar a avut rol de monedă evaluată pentru monedele din Sistemul Monetar Internațional. Marca germană este monedă evaluată și monedă vehiculară pentru câteva monede europene, ca leva bulgărească, dinarul iugoslav.

Metode de cotare

Cotația directă (numită și metoda americană sau metoda normală) ia forma unor sume variabile de valută internă contra unei sume fixe de valută străină. Valuta străină este valuta de bază. Cursul de schimb este cotat ca prețul unei unități de monedă străină exprimat în unitățile monedei naționale. Astfel, în Italia, va fi cotat 1USD=1650,8500LIT.

Cotația indirectă (metoda europeană sau reciprocă) ia forma sumelor fixe de valută internă contra unor sume variabile de valută străină. cursul de schimb e cotat ca prețul unei monede naționale exprimat în unitățile monedei străine. În Italia se va cota 1LIT=0,006057USD.

În Statele Unite, sunt folosite ambele tipuri de cotații:

Pentru afacerile interne, sunt folosiți termenii americani, adică cotația directă normală (DEM1=USD0.55).

Pentru afacerile internaționale și tot mai mult și pentru afacerile interne, băncile americane folosesc termenii europeni sau cotația indirectă reciprocă (USD1=DEM1.8). Motivul îl constituie obișnuința pieții internaționale de a tranzaționa contra dolarului SUA, folosind termenii direcți. Băncile americane s-au aliniat la practica piețelor internaționale.

Cotarea inversă are loc în cazul în care moneda și-a schimbat rolul său convențional (din monedă de bază devine monedă de cotare și reciproc). De exemplu, în cazul unui curs 1DEM=3,2256FRF, vom avea o cotație inversă 1FRF=0,3072DEM, deci 100FRF=30,72DEM.

Cursuri cross (cross-rates)

Un curs cross (raportul dintre două valute, calculate după cursul lor relativ la cursul unei a treia valute) poate fi definit drept un curs de schimb care este calculat din alte două cursuri. (De exemplu, cursul DEM/CHF provine din cursul USD/DEM și USD/CHF)

Până în 1970, această denumire descria cursul de schimb dintre două monede cotate într-un al treilea centru.

Practica de pe piața mondială a cursurilor de schimb din prezent este că valutele sunt în principal raportate la dolarul SUA. Dacă banca A îi cere băncii B cursul ei al mărcii germane, acel curs va fi cotat contra USD, în afara cazului când este altfel specificat. Întrucât majoritatea operațiunilor se efectuează contra USD, rezultă că “cursul pieței” al unei valute într-un moment este reflectat cel mai exact în cursul său de schimb contra USD. Tot mai mult însă, mai ales în cadrul Sistemului Monetar European, piețele active există și în schimbul direct dintre aceste cursuri cross.

Se folosește regula că un curs de schimb dintre două valute, nefiind nici una USD, se va numi curs cross. Termenul curs de schimb se va referi în mod normal la cursul unei valute contra USD, doar dacă nu se specifică altfel.

În calculul cursurilor cross trei cazuri sunt de luat în considerare, în funcție de moneda vehiculară, dacă este folosită ca monedă de bază în:

ambele rapoarte de schimb valutar;

Exemplu: USD 1 = 1.8110/20 DEM și USD 1 = 1.6230/40 CHF (USD este valuta de bază în ambele cazuri).

Cursul de vânzare se calculează împărțind cursul de vânzare al monedei cross de cotare (CHF) la cursul de cumpărare al monedei cross de bază (DEM) adică 1.6230/1.8110 = 0,8956 CHF/DEM.

Cursul de cumpărare se calculează împărțind cursul de cumpărare al monedei cross de cotare (CHF) la cursul de vânzare al monedei cross de bază (DEM) adică 1.6240/1.8120 = 0,8962 CHF/DEM.

Astfel, obținem un cross-rate 1 CHF=0.8956/62 DEM.

un singur raport de schimb (în celălalt fiind monedă cotată);

Atunci când moneda vehiculară e monedă de bază într-un singur raport de schimb, deci când un curs este normal, iar celălalt e reciproc, procedura este aceeași, însă înmulțim cele doua cotatii (alternativ, putem converti valuta reciprocă în normală luînd reciprocele și apoi împărțind la valuta de bază).

Exemplu: USD 1 = JPY 106.75/85 și GBP 1 = 1.6925/40 USD (GBP va fi moneda de bază, întrucât este monedă evaluată)

Cursul de vânzare se calculează înmulțind cursul de vânzare al monedei cross de cotare (JPY) cu cursul de vânzare al monedei cross de bază (GBP) adică 106.75 * 1.6925 = 180.67 JPY/GBP.

Cursul de cumpărare se calculează înmulțind cursul de cumpărare al monedei cross de cotare (JPY) cu cursul de cumpărare al monedei cross de bază (GBP) adică 106.85 * 1.6940 = 181.01 JPY/GBP.

Astfel, obținem un cross-rate 1 GBP = 180.67/01 JPY.

nici un raport de schimb (e monedă cotată în ambele cazuri).

Dacă moneda vehiculară este monedă cotată în ambele cazuri, procedura este similară primului caz, dar raportul este inversat.

Exemplu: avem un curs AUD 1 = 0.7020/50 USD și ECU 1 = 1.2135/50 USD, vom avea ca monedă de bază ECU.

Cursul de vânzare se calculează împărțind cursul de vânzare al monedei cross de bază (ECU) la cursul de cumpărare al monedei cross de bază (AUD) adică 1.2135/0.7050 = 1.7212 AUD/ECU.

Cursul de cumpărare se calculează împărțind cursul de cumpărare al monedei cross de bază (ECU) la cursul de vânzare al monedei cross de cotare (AUD) adică 1.2150/0.7020 = 1.7308 CHF/DEM.

Astfel, obținem un cross-rate 1 ECU = 1.7212/08 AUD.

La sfârșitul anilor ‘70 și începutul anilor ‘80, o proporție foarte ridicată a comerțului interbancar s-a efectuat contra dolarului SUA. Puține bănci au avut pe câte cineva care uneori făcea tranzacții cu sterline/mărci directe ocazional, dar comerțul cross era neglijat în general. Dar apariția Sistemului Monetar European și creșterea importanței relației JPY/DEM a însemnat că tot mai multe bănci au început să facă comerț în numele lor propriu.

Comerciantul care făcea tranzacții cu crossurile avea o sarcină grea, din cauză că el trebuia să urmărească trei cursuri: două cursuri contra USD și crossul.

Exemplu de tranzactie spot :

Luni 1 septembrie clientul unei banci germane vinde la spot bancii 1 milion de USD contra DEM la cursul de 1,6400 DEM pentru 1 USD , cu data valutei 3 septembrie. Miercuri 3 Septembrie banca va plati clientului in contul indicat de acesta 1,640 milioane DEM si va primi 1 milion USD la momentul incheierii tranzactiei, cumparind USD si vinzind DEM banca va avea o pozitie lunga pe USD si o pozitie scurta pe DEM. In aceasta situatie , banca poate sa-si mentina pozitia lunga pe USD in raport cu DEM , sau in concordanta cu strategia sa interna poate sa se angajeze in alte actiuni . Cel mai simplu mijloc pentru echilibrarea pozitiei bancii este revinzarea imediata a milionului de USD cumparat de la client la cursul de 1,6410 milioane de DEM , astfel castigul bancii este de 1000 DEM (1 milion USD x 0,0010 DEM/USD) .

4.2.2. OPERAȚIUNI FORWARD

4.2.2.1. Definire. Rol.

O operațiune forward constă în cumpărarea sau vânzarea unei sume în valută la o anumită dată ulterioară, la un curs de schimb convenit la momentul încheierii tranzacției. Livrarea efectivă, respectiv încasarea sumei în valută, are loc la data convenită. Cursul la care urmează să se facă schimbul, data livrării, și sumele implicate sunt fixate în momentul acordului.

Operațiunile de schimb forward au fost folosite în mod tradițional pentru afacerile de export-import a bunurilor sau serviciilor. Acestea sunt în general facturate fie în valuta importatorului fie în a exportatorului. Scadența plății se stabilește de obicei la o dată ulterioară încheierii contractului.

Un contract forward protejează importatorul sau exportatorul împotriva expunerii de tranzacție, generate de modificările ratei de schimb până la momentul plății. Printr-o tranzacție forward, rata de schimb se fixează în momentul actual pentru o scadență viitoare. Forwardul furnizează cele mai simple și adesea cele mai ieftine mijloace de protecție contra schimbărilor nefavorabile ale cursului, atunci când termenele de plată sau încasare sunt fixate și cunoscute dinainte. Există termene standard ale scadenței, de una, trei sau șase luni, dar se pot încheia contracte și pe perioade non-standard, în funcție de necesitățile clientului (customer-tailored).

Pe de altă parte, un contract forward nu permite participarea la schimbările favorabile ale ratei de schimb, cursul forward se respectă indiferent de nivelul la care va fi situat în raport cu cursul spot la momentul scadenței.

In cazul tranzactiilor forward riscul implicat este mai mare decat cel aferent tranzactiilor spot. Tranzactia forward implica pentru banca riscul de insolvabilitate a clientului cu care s-a incheiat tranzactia, asociat cu necesitatea inchiderii pozitiei asumate. Este de remarcat ca in momentul incheierii unui contract forward, clientul trebuie sa dispuna de suficiente fonduri pentru acoperirea riscului de insolvabilitate.

4.2.2.2. Data forward

Primul pas în aflarea datelor valorilor forward standard pentru perioade de 1, 2, 3 luni, și așa mai departe, constă în a fixa data spot . Data forward standard este în mod normal aceeași dată din luna respectivă. Astfel, dacă spotul este 3 octombrie, 1 lună este 3 noiembrie, 2 luni – 3 decembrie și așa mai departe.

Dacă data aflată astfel este o zi nelucrătoare, atunci data este rulată spre ziua următoare în care sunt deschise băncile pentru lucru în ambele centre. Să zicem că facem tranzacții USD/DEM timp de 1 lună, 3 noiembrie este sfârșit de săptămînă sau zi nelucrătoare la New York sau Frankfurt. Amânăm data pe 4, dacă ziua este o zi de lucru în ambele centre. Dacă nu este, atunci continuăm să amânăm data pînă când se ajunge la o asemenea zi.

Apar excepții la această regulă în cazul sfârșitului de lună. O dată de la sfârșitul lunii este ultima zi a lunii în care băncile sunt deschise pentru activitate în cele două țări de lichidare. În tranzacția USD/DEM, dacă 30 noiembrie este o zi nelucrătoare în SU, atunci sfîrșitul lunii ar fi 29 noiembrie, sub rezerva ca ziua să fie o zi de lucru în ambele centre.

Sînt două excepții la regula standard, ambele referindu-se la sfârșitul lunii. Prima este așa-numita regulă a “sfârșitului sfârșitului.” Aceasta spune că dacă data valorii spot este sfârșit de lună, atunci toate datele valorilor forward sunt de asemenea sfârșituri de lună. Să presupunem că sfârșitul de lună al lui octombrie este 28 octombrie, 29 și 30 fiind un week-end și 31 octombrie o sărbătoare oficială. Presupunem că spot este 28 octombrie, adică sfârșitul lunii. Atunci regula sfârșitului sfârșitului face data de o lună 30 noiembrie (dacă aceasta este sfârșitul de lună al lui noiembrie), nu 28 noiembrie.

A doua excepție este că datele valorilor foward nu pot fi amânate dincolo de sfârșitul lunii. Să presupunem că data de o lună ar fi normal 31 martie, dar această dată este o zi nelucrătoare. Nu amânăm data de o lună pe 1 aprilie, ci, în schimb, o rulăm înapoi pe 30 martie.

4.2.2.3. Cursul forward. Comparatie curs spot – curs forward

Motivele datorită cărora cursul forward diferă de cursul spot provin din modul în care cel care oferă prețul la termen, în speță banca, își acoperă poziția la termen asumată prin intermediul pieței spot și al pieței monetare.

Pot apărea două situații:

cursul valutei străine exprimat în monedă națională este mai ridicat la termen decât la vedere. Acest fenomen este normal într-o anumită măsură, deoarece la cursul de tranzacție se adaugă și dobânda pe lunile scurse până la termen. Dar există situația în care cursul la termen depășește și acest adaos, caz în care se spune că valuta respectivă “face primă” (sau are premium) sau are un report;

cursul valutar exprimat în monedă națională este mai scăzut la termen decât la vedere, în acest caz existând un deport, valuta respectivă aflându-se la scont (discount).

Un report sau un deport al unei valute față de altă valută este egal cu diferența dintre ratele dobânzii pe perioada scursă până la termen înmulțită cu cursul spot. Valuta care reprezintă un report are o tendință de apreciere, iar cea care reprezintă un deport are o tendință de depreciere.

În cazul în care cursul la termen este mai mare decât cursul la vedere plus dobânda, diferența obținută se numește agio valutar; în caz contrar, diferența defavorabilă se numește desagio valutar.

4.2.2.4. Modul de calcul al ratei forward

Acest proces se desfășoară în mai multe etape succesive. Să presupunem cazul unei corporații care cumpără forward dolari contra mărci germane. Prezentăm etapele formării prețului la termen pe care îl va cota banca – care va vinde dolarii forward.

a) Banca vinde USD la termen, și va avea ca urmare o poziție short în USD

b) Cumpără USD spot pentru a-și acoperi poziția short. În acest mod, poziția este soldată, însă apare o expunere din punct de vedere al cash-flow-ului.

c) Suma în USD cumpărată nu va fi folosita până la scadență, când vor fi livrați corporației contrapartidă în tranzacție, și ca urmare vor fi plasați până la momentul plății, generându-se un cash-flow pozitiv constând în dobânda încasată

d) Suma de USD a fost cumpărată contra DEM, însă banca nu va dispune de DEM până în momentul livrării acestei valute la termen de către respectiva corporație.

e) Banca va fi nevoită să împrumute DEM, ceea ce determina un cash-flow negativ egal cu dobânda datorată la scadența aferentă sumei împrumutate.

f) Cursul la termen este acel curs de echilibru (breakeven point), curs la care nu se înregistrează nici profit, nici pierdere:

suma în DEM împrumutată + dobânda DEM de plătit Spot*suma USD cump + Spot*suma USD*dob DEM*nr zile/36000

Curs forward = =

suma în USD plasată + dobânda USD de încasat suma USD + suma USD x dob USD x nr zile / 36000

Spot * (1 + dob DEM * nr zile / 36000 )

Curs forward =

1 + dob USD * nr zile / 36000

g. Punctele de forward reprezintă diferența între cursul spot și cursul la termen

Spot x ( dobânda DEM – dobânda USD ) x nr zile / 36000

Fwd pts = Forward – Spot =

1 + dob USD x nr zile / 36000

Acest caz particular poate fi generalizat in urmatoarea formula:

unde: Rc= rata dobanzii pentru moneda mai slaba

Rd= rata dobanzii pentru moneda de baza

Formula subliniaza cele doua componente majore ale unui curs forward: cursul spot si costul “translatarii” in timp(net cost of carry). Daca acest cost ramane constant, atunci cursul forward va fluctua in acelasi fel ca cel spot. In caz contrar(in urma modificarii ori a uneia, ori a ambelor dobanzi), atunci si diferenta dintre spot si forward va fluctua.

Sunt trei componente de bază care contribuie la determinarea ratei de schimb forward:

1. Cursul spot: ia în considerare numărul de unități de capital pentru care se calculează dobânda pentru fiecare valută, influențează direct proporțional mărimea punctelor de forward, reflectând mărimea diferențialului de capital.

2. Diferențialul de dobândă: cu cât este mai mare diferențialul ratelor dobânzii celor două valute, cu atât sunt mai mari punctele de forward, pentru a compensa diferența mare dintre venitul din dobânda încasată, respectiv dobânda plătită.

3. Data scadenței: influențează sumele de dobânzi plătite, respectiv încasate în procesul de acoperire a riscului de către bancă, acestea fiind direct proporționale cu perioada.

4.2.2.5. Formula de calcul al punctelor forward

Punctele de forward se adaugă/scad la cursul spot și se obține cursul forward.

Exemplu pentru calculul punctelor swap:

Curs spot 1,5005 / 1,5015

Curs forward 1,4726 / 1,4771

Puncte swap -279 / 244

Dobanda Bid Ask

USD 8 7/8% 9%

DEM 7% 7 1/8%

1,5005 x (7-9) x 365

Puncte swap bid = –––––––––

36 000 + (9 x 365)

1,5015 x (7,125-8,875) x 365

Puncte swap ask = –––––––––––––

36 000 + (8,875 x 365)

În cazul în care valoarea punctelor de forward este negativă, cursul la termen este mai mic decât spotul, valuta luată ca bază este la scont (discount) în raport cu cea de a doua valută; în cazul nostru USD este la discount în raport cu DEM daca dobânda la USD este mai mare decât dobânda la DEM.

Dacă valoarea punctelor de forward este pozitivă, determină un curs la termen mai mare decât cel spot, iar valuta considerată ca bază este la primă (premium) în raport cu a doua valută; dacă dobânda la USD ar fi mai mică decât cea la DEM, dolarul ar fi la premium în raport cu marca germană.

4.2.2.6. Adaugarea s-au scaderea punctelor de forward

Cand punctele de forward sunt cotate, problema este sa stim daca trebuie sa le adunam sau scadem din rata spot. Acest lucru se poate determina prin examinarea punctelor de forward:

Daca punctele sunt crescatoare(partea dreapta este mai mare decat partea stanga), trebuie adunate.

Rata spot Punctele Forward Rata Forward

USD/ROL=15 817,0675 / 0725 220-270 USD/ROL=15817,0895 / 0995

Daca punctele sunt descrescatoare(partea dreapta este mai mica decat partea stanga), trebuie scazute.

Rata spot Punctele Forward Rata Forward

USD/ROL=15 817,0675 / 0725 16-10 USD/ROL=15817,0659 / 0735

4.2.2.7. Costuri sau castiguri in cazul acoperirii ratelor forward

Prin definitie, valuta premium este valuta care are dobanda mai mica, iar valuta discount este valuta care are dobanda mai mare. Pot apare urmatoarele situatii:

1)daca vinzi forward o valuta premium (cu dobanda mai mica) sau cumperi forward o valuta discount(cu dobanda mai mare), apare un castig financiar.

2) daca cumperi forward o valuta premium sau vinzi forward o valuta discount, apare o pierdere financiara.

Regula generală este următoarea: valuta cu rata dobânzii mai mare se va vinde la discount pe piața la termen contra valutei cu rata dobânzii mai redusă; valuta cu rata dobânzii mai redusă se va vinde la premium pe piața la termen contra valutei cu rata dobânzii mai ridicată.

De exemplu, putem avea cursul spot de USD1=DEM1.7500. Cursul cotat de o bancă azi pentru livrare peste 1 an (cursul forward la 1 an) poate fi USD1=DEM1.7150. În acest exemplu, dolarul cumpără mai puține mărci germane peste 1 an decît azi. Punând aceasta în raport invers, marca germană se află la primă relativ la dolar.

Mărimea scontului dolarului sau primei mărcii germane este diferența dintre 1.75 și 1.715, adică 0.035 DEM . Ea ar fi în mod normal cotată la 350 de puncte. Pentru a ajunge la prețul forward, prima mărcii germane sau scontul dolarului trebuie scăzute din spot. Invers, se adaugă un scont al mărcii germane sau o primă a dolarului la cursul forward.

4.2.2.8. Cotarea ratelor forward

Ca și pe piața spot, băncile de pe piața de forwarduri vor cota în mod normal un curs de vânzare și unul de cumpărare. Se convine ca, cursul de vânzare al valutei cotate (cursul de cumpărare al valutei de bază) să fie cotat primul. În exemplul nostru, cursul spot ar putea fi cotat la 1.7500/10, iar scontul forward de 1 an al USD (sau prima DEM) la 350/340. Cu alte cuvinte, dacă dealerul cumpără USD forward el va percepe un scont de 350 de puncte, dar dacă vinde, el va ceda un scont de numai 340 de puncte. În termenii europeni, el va vinde mărci germane la primă de 350, dar va cumpăra numai la primă de 340.

În cotație există o inconsecvență aparentă. Spotul este cotat la 1.7500/10, adică scăzut/ridicat, iar prima mărcii germane sau scontul dolarului la 350/340, adică ridicat/scăzut. În ambele cazuri, se urmează aceeași convenție; adică cursul de vânzare al valutei cotate se dă primul. Inconsecvența evidentă decurge pur și simplu din faptul că prima mărcii germane sau scontul dolarului trebuie să fie scăzute din cursul spot. Astfel, prețul de vânzare al livrării peste trei luni (adesea numit prețul outright de trei luni) este de 1.7500 mai puțin 350 de puncte, adică 1.7150. Acum, prețul de cumpărare este de 1.7510 mai puțin 340 de puncte, adică 1.7170. Astfel, putem cota outrightul de 3 luni drept 1.7150/70, care se potrivește cu modul în care este cotat spotul.

Un preț de 350/340 indică o primă pentru valuta cotată pe piața forward și un scont pentru valuta de bază; invers, prețul de 340/350 ar indica un scont pentru valuta cotată și o primă pentru valuta de bază.

Cotarea valutelor forward poate fi exprimată deci sub două forme:

sub forma cursului outright (cursul spot+marja forward) – în cazul nostru 1.7150/70;

sub forma marjelor forward – în cazul nostru 350/340.

Uneori, pe un Monitor Reuters sau un tabel de cursuri prețul forward poate fi cotat sub forma “-5/+5” sau “5P5.” Aceasta arată că forwardul este “în jurul parității (round par).” Acest termen înseamnă că cursul mijlociu al unei valute de pe piața spot este identic cu cursul mijlociu existent pe piața forward; prețul forward este la paritate cu spotul. Astfel, dealerul va cumpăra dolari contra valutei la scont și vinde la primă; în termeni europeni, el va percepe o primă pentru a vinde valuta și va cumpăra numai la scont. Rezultă că o cotație de -5/+5 sau 5P5 aplicată la exemplul nostru cu cursul spot de 1.7500/10 ar produce un preț forward de 1.7495 curs de vânzare și 1.7515 curs de cumpărare.

O cotație de 20/00 (sau 20/P) indică un scont forward al dolarului sau o primă de vânzare a valutei de 20, dar că banca cumpără doar la paritate. O cotație de 00/15 (sau P/15) indică vânzări făcute la paritate, cumpără la o primă a dolarului sau un scont al valutei de 15.

Folosirea marjelor în cotațiile forward este convenabilă din cauză că marjele tind să se miște mai puțin repede decît spoturile și din cauză că marjele sunt relevante pe piața swap. Dar anumite valute, cum este bolivarul venezuelean, au piețe swap limitate sau inexistente, astfel încît băncile adesea cotează forwardurile sub formă de outrighturi. Anumite bănci cotează frecvent forwardurile sub formă outright. Anumite bănci cotează și valute, de exemplu randul sud-african sau peseta spaniolă, sub forma aceasta.

Forwarduri cross și reciproce

Un calcul tipic al forwardurilor cross apare când clientul are nevoie de un forward sterlină contra marcă germană. Pentru ca acesta să fie exact, el trebuie calculat din prețurile interbancare profesionale, care sunt contra dolarului SUA. Avem GBP/USD spot 1.6700/10 și USD/DEM spot 1.7100/10. Prețul la 3 luni pentru GBP/USD 350/340 și la USD/DEM 300/290.

Găsim prima dată prețul GBP/USD outright pe 3 luni, 1.6350/70, și prețul USD/DEM outright pe 3 luni, 1.6800/20. Apoi aflăm spotul cross și prețurile ouright pe 3 luni, prin înmulțire în acest caz. Aceasta dă un preț outright pe 3 luni de 2.7468/2.7534 și un spot de 2.8557/2.8591.

Apoi se află prima forward pentru mărci germane contra sterline scăzând outrightul de 3 luni din spot, rezultând o primă de 1089/1057.

Să luăm un exemplu cu o valută la care dolarul este la primă (valuta este la scont). Să presupunem că spotul de franci francezi contra dolarului este de 4.2500/20 și marja forward la 3 luni este 100/200, adică prima în dolari, scontul în franci. Atunci contra sterline, folosind același curs obținem un spot de 7.0975/7.1050, un curs outright de 6.9651/6.9933 și o marjă forward de 1324/1117 adică francul este la primă contra sterlinelor, deși la scont contra dolarului SUA (din cauză că sterlina este la un scont și mai mare contra dolarului SUA.)

Forwardurile reciproce sunt uneori necesare, atunci când o valută este cotată atât direct cât și indirect. Un exemplu este dolarul canadian contra dolarului SUA, care poate fi cotat sau 91.22/25 sau 1.0958/63; se poate să fie necesară și o inversare a cotației. Un caz similar apare la lira irlandeză, care este cotată pe piață indirect contra sterlinei, de exemplu, IEP1=GBP0.9625/35. Dacă vrem să inversăm o cotație forward pentru lira irlandeză, de exemplu, procedăm astfel. Să presupunem că avem un spot și un preț de 3 luni folosind valuta irlandeză ca bază și sterlina ca valută cotată. Să presupunem că spotul este IEP1=GBP0.9410/20 și marja de 3 luni este 150/120. Dorim să cotăm cu sterlina ca bază.

Mai întîi, aflăm outrightul pe 3 luni, cu lira irlandeză ca bază, adică 0.9260/0.9300. Apoi calculăm reciprocele, obținînd 1.0615/1.0627 pentru spot și 1.0752/1.0800 pentru forward. Ultima fază este de a afla marjele forward scăzând prețul spot din outrightul de 3 luni, rezultând 137/173. Astfel, raportat la lira irlandeză, avem un spot de IEP1 = GBP0.9410/20 și sterline la o primă de 3 luni de 150/120; raportat la sterline, un spot de GBP1= IEP1.0615/27 și lira irlandeză la un scont de 137/173.

F.R.A.- Forward R

ate Agreement

Definitie

FRA este o intelegere intre doi parteneri, de obicei banci, in scopul de a-I proteja impotriva unei miscari nefavorabile a ratei dobanzii. Cei doi parteneri intr-un FRA stabilesc o rata de dobanda care se aplica unui depozit imaginar de o valoare stabilita, pe o perioada stabilita, incepand de la o anumita data in viitor.

FRA poate fi comparat cu un depozit incepand de la o data in viitor si scadent tot in viitor, fara trnsfer efectiv de fonduri si fara a fi necesar un depozit colateral, fiind un contract pentru diferente.

Cumparatorul unui FRA urmareste sa se protejeze impotriva unei cresteri a ratei anuale a dobanzii, iar vanzatorul sa se protejeze impotriva scaderii acesteia.

FRA nu este legat de un imprumut sau depozit. Este un produs total independent. Rata de dobanda a FRA-ului este comparata cu o rata de referinta – de obicei cu LIBOR -, iar diferenta este platita de unul dintre parteneri celuilalt in functie de evolutia ratelor si direct proportional cu valoarea contractului.

Exemplu:

Un client al unei banci A beneficiaza de un imprumut de la banca B in valoare de 10 milioane USD pe termen de 1 an, incepand cu 5 aprilie, cu dobanda renegociabila la fiecare 6 luni si stabilita in functie de nivelul dobanzii LIBOR la 6 luni. Sa presupunem ca rata contractului pentru FRA pe 1 an cu dobanda renegociabila la fiecare 6 luni este de 8,9% / 9,0%.

3 aprilie 5 aprilie 3 octombrie 5 octombrie 5 aprilie

1998 1999

3 aprilie = data acordului

5 aprilie = data inregistrarii contractului FRA

3 octombrie = data la care se recalculeaza dobanda

5 octombrie = data decontarii FRA

5 aprilie = data scadentei creditului

Pe 3 aprilie, LIBOR este fixata pentru o perioada de 6 luni incepand cu 2 zile lucratore mai tarziu, adica 5 aprilie. Urmatoarea data fixa va fi 3 octombrie. Clientul bancii A nu stie care va fi LIBOR pe 3 octombrie, dar o poate fixa cumparand un FRA cu dobanda 9%.

Pe 3 octombrie LIBOR pentru urmatoarele 6 luni va fi cunoscut. Sa presupunem ca LIBOR va fi 10%. Suma ce trebuie decontata va fi:

(LIBOR la decontare – rata contractului) x valoarea contractului x perioada contractului

Suma decontata = ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

360 + (LIBOR la decontare x perioada contractului)

(0,1 – 0,09) x 10 000 000 x 182

Suma decontatare = –––––––––––––– = 48 122,69 $

360 + (0.1 x 182)

Pot apare doua situatii:

Daca suma decontata este pozitiva (LIBOR la decoontare > rata contractului) atunci vanzatorul FRA plateste cumparatorului suma de decontare.

Daca suma decontata este negativa (LIBOR la decoontare < rata contractului) atunci vanzatorul FRA incaseaza de la cumparator suma de decontare.

In acest exemplu cumparatorul primeste 48 122,69 $, suma ce o poate utiliza pentru a plati suma aditionala rezultata din diferenta de dobanda 1% (10% – 9%).

Costul efectiv al creditului in acest caz va fi:

10 000 000 x 10% 182

Costul creditului = ––––––––––- = 505 555,56 $

360

Venit din FRA = 48 122,69 $

48 122,69 x 10% x 182

Dobanda din plasarea = ––––––––––– = 2 432,87 $

venitului din FRA 360

Costul net 455 000,00 $

In mod normal daca nu ar s-ar fi modificat LIBOR dobanda aferenta creditului l-ar fi costat:

10 000 000 X 9% X 182

Costul cu dobanda aferenta imprumutului = ––––––––––– = 455 000,00 $

360

Concluzie: prin cumpararea unui contract FRA clientul bancii A sa protejat impotriva riscului pe care il implica modificarea nefavorabila a ratei dobanzii. Acest instrument ofera clientului avantajul de a-si cunoaste in mod exact costul resursei atrase, inca din momentul cumpararii FRA-ului.

Costul procentual al hedgingului prin operațiuni forward

Frecvent trebuie să elaborăm un cost în procente pe an al unui contract forward. Acesta variază în funcție de elementul luat în calcul: prețul spot sau prețul la termen. Asupra acestui lucru concepțiile diferă; alegerea trebuie făcută în funcție de natura tranzacției care stă la baza operațiunii forward. Dacă cineva face o operație hedge într-un angajament forward, atunci trebuie să se folosească cursul forward. Astfel, o firmă care trebuie să cumpere forward 1 milion de DEM contra dolari US pentru cumpărarea unor mașini trebuie să folosească cursul outright. Acesta este un curs important pentru derularea afacerilor sale; el determină suma necesară de dolari. În alte cazuri, ar fi mai potrivit să se folosească cursul spot. Dacă luăm în considerație o investiție, am dori probabil să exprimăm costul hedging sau profitul respectiv sub formă de procente din investiția noastră inițială, astfel încât vom folosi probabil cursul spot. Procentul obtinut din raportarea punctelor de forward la cursul spot sau la termen este anualizat în funcție de durata perioadei pe care se efectuează hedgingul.

Puncte de forward 12

Costul hedgingului = x

Spot sau forward n

unde n = durata în luni a contractului forward

Studiu de caz – hedging prin operațiuni forward

Presupunem situația în care o corporație germană importă din Statele Unite echipamente în valoare de 1 milion USD. Plata este prevăzută a se efectua la livrarea bunurilor, pe data de 8 decembrie 1998. Anticipând o reducere a ratelor dobânzii în Germania și în consecință o depreciere a mărcii germane, firma decide sa se acopere la termen contra unei eventuale fluctuații nefavorabile a cursului de schimb USD/DEM printr-o operațiune forward de cumpărare a sumei de USD 1 milion la termenul de o lună. La data încheierii contractului, 8 noiembrie 1998 avem următoarea situație pe piața valutară și monetară:

– cursul de schimb spot USD/DEM: 1.4860/65

– ratele dobânzii la USD pe perioada de o lună: 5.30/5.40

– ratele dobânzii la DEM pe perioada de o lună: 3.20/3.30

1,4865 x (3,3 – 5,3) x 31/36000

puncte forward = = – 0,00255

1 + 5,3 x 31 x 36000

Dacă firma respectivă cumpără USD contra DEM forward, banca își acoperă poziția cumpărând USD în spot, pe care îi plasează pe termen de o lună, în același timp împrumutând DEM pe termen de o lună. Ca urmare, în acest caz utilizăm bid-ul dobânzii la USD o lună, și ask-ul ratei dobânzii la DEM pe o lună în calcularea punctelor de forward. Dolarul este la discount față de marcă la termen de o lună, așa că firma îi va cumpăra mai ieftin decât în spot, însă diferența favorabilă de curs compensează pierderea de dobândă încasată, ratele dobânzii fiind mai ridicate la dolar decât la marcă.

Curs forward = Spot + puncte forward = 1.4865 + (-0.00255) = 1.48395

Pe data de 8 decembrie, cotația de închidere USD/DEM este 1.4810. Anticipările privind o reducere a ratei dobânzii nu s-au adeverit (deși în termen de încă o lună ele se vor dovedi veridice, reducerea de rate având loc în luna decembrie). Dacă nu ar fi efectuat operațiunea la termen, corporația ar fi putut cumpăra USD 1 milion la o rată mai avantajoasă. Asigurându-și cursul, corporația pierde o oportunitate de a economisi (1.4810 – 1.48395) x 1000000 USD = 2950 DEM.

Numai o zi mai târziu însă, pe 9 decembrie, cursul de închidere devine 1.4970. În cazul în care plata ar fi fost prevăzuta pentru 9 decembrie și firma germană nu ar fi cumpărat dolarii la termen, ar fi suferit o pierdere de (1.4970-1.48395) x 1000000 USD = 13050 DEM.

Operațiuni swap

Definire. Rol.

O operațiune de swap constă în cumpărarea și vânzarea simultană a unei valute contra unei alte devize, la cursuri stabilite la momentul efectuării tranzacției, datele de livrare pentru cele două tranzacții fiind însă diferite. Constă în combinarea a două tranzacții, fie o cumpărare spot și o vânzare forward, fie o vânzare spot și o cumpărare forward. Ambele tranzacții trebuie să fie încheiate simultan ca o condiție de excludere a riscului de schimb.

Este o operațiune de tipul unui credit încrucișat, echivalentul a două tranzacții pe piața monetară de atragere a unei valute și plasament al unei devize secunde, exprimat printr-o dublă operațiune de schimb. În timp ce însă operațiunile de atragere-plasament devize se regăsesc în bilanțul unei societăți, swapul este reflectat extrabilanțier. Constând în două tranzacții de sens opus, un swap nu afectează poziția valutară globală. Chiar dacă rata de schimb fluctuează, nu se înregistrează nici o pierdere sau câștig urmare a swapului efectuat.

Operațiunea swap poate fi de mai multe feluri:

combinarea unei cumpărări la vedere cu o vânzare de valută la termen;

legarea unor vânzări în valută la vedere de cumpărarea aceleiași valute la termen;

efectuarea a două operațiuni valutare la termene diferite.

Din punct de vedere economic, operațiunea swap reprezintă o acordare reciprocă de credit în valută cu o dobândă convenită între cei doi parteneri.

Operațiunile swap se efectuează mai frecvent pe piața financiară internațională între băncile centrale, în situații incerte financiar, asigurând o mișcare importantă de lichidități pe piața valutară.

În general, un swap este un schimb al unei valute pe alta într-o zi, combinat cu un schimb invers în ziua ulterioară. Un schimb swap tipic ar putea fi vânzarea a 1 milion de GBP pe 2,2 milioane de USD pe valoare spot, cuplată cu cumpărarea a 1 milion de GBP pentru livrare peste 3 luni pe 2,17 milioane de USD. Am făcut swap de 1 milion de GBP în dolari: am vândut 1 milion de GBP și l-am cumpărat înapoi la 3 luni forward. Cursul swap este diferența dintre cursurile de schimb folosite în cele două tranzacții. În exemplul nostru, unde operațiunea spot se efectuează la 2,2000 și forwardul la 2,1700, cursul swap este 0,03 sau 300 de puncte.

În majoritatea operațiunilor swap, cele două schimburi se efectuează în același timp cu aceeași contraparte. Dar aceasta nu trebuie să se întîmple neapărat. S-ar putea cumpăra spot de la o contraparte și vinde outright forward altcuiva. Un asemenea schimb poate fi numit un swap “construit” pentru a-l distinge de swapul obișnuit sau “pur”.

În swapul pur, cursul spot folosit nu este important. Contează cursul swap: prima sau scontul primit pentru vânzarea forward de dolari care sunt cumpărați spot. Piața tinde să folosească un curs spot care este apropiat de cursul actual al pieții, dar ales astfel încît să faciliteze calculul.

Exemplu de operațiune swap: o companie producătoare de computere personale se adresează băncii, dorind să efectueze un swap USD/ROL, pentru importul unor componente electronice necesare producției pentru export.

Compania va cumpăra deci valuta SPOT, urmând ca după efectuarea exportului, să revândă băncii suma respectivă, la cursul FORWARD stabilit inițial.

În urma acestei tranzacții, rezultă urmatorul cash-flow:

momentul t0 – banca vinde USD, primind în schimb ROL la cursul SPOT;

momentul t1 – banca răscumpără USD, vânzând ROL, la cursul FORWARD determinat la momentul t0.

În condițiile în care banca reușește să plaseze suma în ROL pe piața monetară, la o dobândă superioară celei bonificate clientului, și luată în calcul la determinarea punctelor de swap, se obține un profit de arbitraj proporțional cu diferența dintre cele doua dobânzi.

4.2.3.2. Categorii de tranzactii swap

In functie de tipul operatiilor:

a) Swap “buy and sell” – se cumpara o valuta (valuta principala) contra altei valute simultan cu operatiunea inversa de vanzare a valutei principale contra celeilalte valute, fiecare operatie avand data de valuta diferita.

Exemplu: Banca A cumpara USD contra DEM la o anumita scadenta, iar simultan revinde acceiasi suma de usd contra DEM la o scadenta ulterioara primei operatii.

b) Swap “sell and buy” – se vinde valuta principala simultan cu recumpararea acesteia contra altei valute, fiecare operatie avand data de valuta diferita.

Exemplu: Banca A vinde USD contra DEM la anumita data de valuta iar simultan cumpara acceiasi suma de USD contra DEM la o data de valuta ulterioara primei operatii

In functie de data valutei:

a) Swap “tom / next” – unde prima ramura de swap(prima operatie simpla) are ca data valutei urmatoarea zi lucratoare, iar a doua ramura a swap-ului are data valutei spot – doua zile lucratoare de la data incheierii tranzactiei swap;

Exemplu de swap tom / next “buy and sell”

Presupunem ca suntem in data de 15 octombrie 1998, cumpar USD 3 milioane si vand DEM 5,2515 milioane cu data valutei de 16 octombrie (tom). Vand 3 milioane $ si cumpar 5,25 milioane DEM la cursul de 1$ = 1,7503 DEM

b) Swap spot / forward” – unde prima ramura de swap are ca data valutei la un moment ulterior spotului, incepand cu a treia zi lucratoare de la data incheierii tranzactiei swap si pana la un an.

c) Swap “forward / forward” – ambele ramuri ale swap-ului au data valutei ulterioara spotului.

Un swap forward-forward este un swap care are loc între două date viitoare, prima ramură de swap care de obicei este o tranzacție în spot este înlocuită tot de o tranzacție la termen. Utilitatea sa constă în compensarea fluxurilor viitoare de sens contrar.

De exemplu, o corporație poate avea de încasat o creanță de 5 milioane DEM în termen de 6 luni, dar în același timp are și o plată de făcut pentru aceeași sumă în termen de o lună. Presupunem urmatoarea situatie a pietei:

Pentru acoperirea riscului de schimb, ar trebui efectuată o cumpărare de DEM la o lună, la cursul 1.5250-0.0030=1.5220, și o vânzare de 5 milioane DEM la 6 luni, la cursul de 1.5260-0.0075=1.5185. Pe ansamblu, cele două tranzacții aduc un venit de 1.5220-1.5185=0.0035, adică 35 puncte de swap.

Aceste două tranzacții pot fi substituite printr-un swap buy and sell în sumă de 5 milioane DEM, o lună contra 6 luni. Acesta se va face la un discount care este diferența între 75 și 30, adică se plătesc 30 puncte pentru cumpărarea de DEM la o lună, și se încasează 75 puncte pentru vânzarea de DEM la 6 luni, reprezentând 45 puncte de swap încasare netă. Avantajul tranzacției de swap forward-forward este acela că se scad costurile tranzacționarii atât la bid cât și la ask în cotația spot, cum este cazul când se efectuează două forwarduri de sens opus. și diferența de profit (45-35=10 puncte) reprezintă chiar spread-ul cotației spot 1.5260-1.5250.

Concluzie: Swap-ul valutar este folosit ca un mijloc de acoperire a riscului cursului de shimb deoarece cumpararea si vanzarea valutei este efectuata in acelasi moment, iar singura plata care trebuie facuta este diferenta dintre ratele spot si cele forward si anume punctele swap.

4.2.3.3. Calcularea ratelor de swap

Implicând simultan o operațiune spot și una la termen, costul sau venitul operațiunii de swap este echivalent punctelor de forward (premium sau discount) calculate în cazul tranzacțiilor la termen. Cursul de schimb spot la care este vândută o deviză este ajustat la scadență, când respectiva valută este răscumpărată, cu punctele de premium sau discount aferente unei tranzacții forward. Pierderea, respectiv venitul din diferența dintre cursurile celor două operațiuni componente ale swapului reflectă diferența de venit din plasarea, respectiv atragerea celor două valute implicate în operațiune pe durata swapului, urmare a diferențialului de dobândă.

Piața operațiunilor la termen și piața monetară sunt strâns legate, punctele de premium și discount fiind determinate de ratele dobânzilor. Totuși, ca orice piață, prețurile sunt supuse cererii și ofertei, astfel că se poate ajunge la situația în care punctele de swap să nu mai reflecte întocmai diferențialul de dobândă. Aceasta conjunctură poate da naștere la operațiuni de arbitraj, constând în efectuarea unei operațiuni de swap pe piața la termen având ca efect obținerea unei devize la o rată de dobândă mai scăzută, și a unei operațiuni contrare pe piața monetară, de plasare la o rată a dobânzii superioară a respectivei valute, în scopul valorificării discrepanțelor existente.

Utilizarea operațiunilor de swap

Swapurile au două utilizări de bază:

comutarea unei tranzacții de la o valută la alta, și din nou înapoi, în modalitate hedge;

Un exemplu ar putea fi dacă o bancă ar avea de împrumutat cuiva eurolire. Din cauza controalelor devizelor italiene și a altor probleme, piața “naturală” a eurolirei este foarte subțire. Astfel, pentru a asigura eurolire, o bancă va lua împrumut în mod normal dolari SUA, va cumpăra lire pe piața spot și le va vinde înapoi pe piața forward. Ea “fabrică” eurolire din eurodolari.

pentru a deplasa înainte (forward) sau înapoi (backward) în timp o operațiune cu o valută dată.

Un exemplu este atunci când un client face o vânzare forward outright de 5 milioane de DEM la 6 luni forward unei bănci. Banca va face hedge cu această sumă printr-o vânzare spot și un swap forward, în locul unei operațiuni outright. Operațiunile outright interbancare sunt foarte rare deoarece ele sunt privite ca prea riscante. Ar putea fi dificil să se afle o contraparte care să fie dispusă să își asume un asemenea risc. Astfel, banca va vinde cele 5 milioane de DEM pe piața spot. Apoi va face un swap, cumpărând 5 milioane de DEM spot și vânzîndu-le forward. Swapul nu implică nici un risc de schimb și este mult mai ușor să se găsească o contrapartidă. Astfel, piața swap ajută să se apropie expunerea forward, astfel încît poate fi încheiat mai ușor. La fel, poate fi folosit pentru a îndepărta în timp expunerea.

3) O utilizare uzuală a unui swap este în scopul prelungirii unei scadențe.

Dacă de exemplu, o firmă care a exportat cu o anumită scadență de plată, și pentru a acoperi riscul de schimb a vândut valuta creanței forward la data scadenței, se afla în situația de a nu încasa creanța la data preconizată. Fiind în situația de a nu-și putea achita obligațiile față de bancă, va decide să extindă durata până la scadență printr-o operațiune de swap.

Presupunem că o corporație germană, având o creanță de 100000 USD în termen de șase luni, a vândut la încheierea respectivului contract la termen suma mai sus menționată, cursul forward fiind 1.4620, costul tranzacției 200 puncte de discount. Plata fiind întirziată cu două luni, corporația va cumpăra la scadența contractului forward 100000 USD pe care-i va vinde simultan la termen de 2 luni, noua dată de scadență, adică va face un swap buy and sell în suma de 100000 USD. Costul acestei operațiuni sunt punctele de discount pentru termenul de 60 de zile, și anume 60 puncte, deci costurile cumulate ale tranzacției vor fi de 260 puncte. Cursul de schimb la care este reînnoită tranzacția forward nu are importanță semnificativă asupra costurilor de hedging, în schimb are implicații asupra cash-flow-ului corporației respective. În cazul prezentului exemplu, dacă rata la care are loc swapul este mai scăzută decât cursul operațiunii forward, corporația înregistreaza un cash-flow pozitiv la prelungirea scadenței, suma intrată urmare a diferenței pozitive de curs urmând a aduce dobânda pe perioada de două luni până la noua scadență, reducând costurile swapului. În situația în care cursul la care se efectuează swapul este mai ridicat decât cel al tranzacției la termen, din trezoreria corporației are loc o ieșire de numerar, care va trebui finanțată până la noua scadență, generând un cost suplimentar.

O operațiune de swap poate fi utilizată și atunci când se dorește stingerea înainte de termen a unei obligațiuni asumate printr-o tranzacție forward.

În exemplul mai sus prezentat, să presupunem că se încasează suma de 100000 USD mai repede cu o lună decât prevederile contractului. Pentru a obține suma de DEM mai repede, corporația va vinde dolarii spot și îi va cumpăra la termen de o lună, compensând astfel tranzacția forward efectuată la încheierea contractului, adică va face un swap sell and buy în sumă de 100000 USD la termen de o lună. Dolarul fiind la discount față de marcă, va încasa 25 puncte ca diferență favorabilă, reducând din costurile de hedging.

O altă utilizare importantă a swapurilor este o operațiune de comerț directă (simplă).

Swapurile ne permit să privim ratele dobânzilor. Regula de bază este că dacă diferența dobânzii se deplasează în favoarea unei valute, marja forward se deplasează contra ei. Astfel, să privim o situație în care dobânzile la USD și GBP pe un an sunt ambele 10%. Marja forward va fi aproape de zero. Astfel, un investitor SUA nu va plăti nici o primă pentru lirele forward. Presupunem că el crede că peste o lună rata dobânzii pe 11 luni la sterline va fi sub rata dobânzii USD pe 11 luni. Aceasta înseamnă că sterlinele forward vor fi la primă. Astfel, are sens să cumpere sterline forward. Iar pentru a face aceasta fără să-și asume vreun risc de schimb, el poate tranzacționa pe piața swap. Adică, el vinde sterline spot și le cumpără la 12 luni forward, fiind convins că peste o lună poate vinde sterlinele cu primă.

6) “Swap”-urile de valute sunt in general folosite pentru trnsformarea cash flow-rilor de pasive, active sau fluxuri viitoare de venituri dintr-o valuta in alta. Managerii financiari transforma fluxurile financiare pentru diferite motive:

Sa acopere sau sa blocheze la rata de schimb curenta un venit sau un flux de pasive. O astfel de acoperire inlatura total sau partial efectele negative asupra veniturilor firmei cauzate de volatilitatea pietei valutare.

sa obtina un cost redus al fondurilor astfel decat prin acces direct la piata

Fondurile ieftine sunt disponibile pentru firme prin “swap”-urile de valute deoarece ele nu au sau au foarte putine informatii despre piata externa pe care doresc sa emita obligatiuni. Un avantaj aditional al accesului direct consta in evitarea variatiei cererii pe piata externa.

7) “Swap”-ul de valute poate fi de asemenea flosit ca un substitut pentru tranzactiile forward pe termen lung pe piata valutara.

In acest sens, cel mai comun este “swap”-ul valutar de cupon zero, in care nu exista o suma principala initiala schimbata si nu exista plati reciproce de dobanzi, existand numai o suma finala schimbata la maturitate. “Swap”-ul valutar cu cupon zero poate fi preferat contractelor forward din piata valutara:

datorita lichiditatii mai mari a pietei de “swap” la anumite momente

protectiei oferita de ISDA (Asociatia Internationala a Dealerlor Swap).

Cursurile swap în procente

Frecvent trebuie să exprimăm cursul swap în procente, de obicei pentru a-l compara cu o diferență de dobândă. Alegerea de bază – fie prețul spot, fie prețul outright forward – va depinde de circumstanțe; în operațiunile mai profesioniste, cursul respectiv va fi cursul forward outright. În exemplul anterior, cu spotul la 2,20 și forwardul la 2,17, costul hedging pe trei luni (90 de zile) ar fi de 0,03/2,17 sau 1,38%; dacă se folosește spotul ca bază, costul este de 1,36%. Aceste cursuri sunt normal anualizate prin înmulțirea cu 4 (adică numărul de zile dintr-un an – 360 – împărțit la numărul de zile dintr-o perioadă swap – 90). Anul de 360 de zile se folosește pentru a compara cu cursurile europene. (Ar putea fi folosită o bază de 365 de zile.)

Puncte swap 360*100

Curs swap în procente = x

Spot n

unde n = durata în zile a contractului swap

Trebuie să calculăm randamentul swap dacă trebuie să comparăm cursurile dobânzilor între valute. Să presupunem că dorim să aflăm modalitatea cea mai ieftină de a lua împrumut mărci eurogermane. Putem fie să luăm împrumut DEM direct fie să luăm împrumut o altă valută (în mod tipic eurodolari) și să facem swap în DEM. Trebuie să aflăm rata cea mai ieftină la care ar putea da împrumut DEM banca.

Măsura cea mai rapidă de calcul a costului operațiunii este în felul următor. Luăm rata dobânzii în eurodolari și scădem randamentul swap (fie pozitiv fie negativ). Presupunem că avem un spot mijlociu al USD/DEM de 1,80 și că dolarii se află la scont de 3 luni (mărcile germane sunt la primă) de 300 (mediu). Presupunem că ne costă 10% să luăm împrumut eurodolari pe 3 luni. Avem nevoie de randamentul swap. Cum am văzut mai sus, dacă F este marja, S spotul și O outrightul, randamentul swap este F/S sau F/O în funcție de împrejurări. (Atunci când calculăm formula exactă, vedem că randamentul decurge sub forma F/S la valutele normale sau indirecte cum sunt mărcile germane și F/O la valutele indirecte sau reciproce cum este lira sterlină.)

Luăm randamentul swap de aici drept 0,03/1,80 = 0,01667. Acesta este 0,0667 dacă înmulțim cu patru pentru a-l exprima sub formă anuală. Exprimat în termeni procentuali, avem 6,67%. Acesta este profitul swap. Deoarece banca cumpără dolarii săi forward la scont (primind o primă pe mărcile germane forward pe care le vinde), randamentul swap este pozitiv. Profitul pe swap poate fi folosit pentru a compensa costurile de eurodolari. Astfel, mărcile germane “fabricate” costă 10% mai puțin 6,67%, sau 3,33%. Apoi comparăm aceasta cu costul perceperii euromărcilor germane direct.

Dacă dobânda la mărci germane este mai mare decât 3,33%, este mai avantajos sâ luăm împrumut dolari și să facem swap în mărci.

Ratele de swap și ale dobânzilor sunt foarte strâns legate între ele. Se folosesc rate ale dobânzilor în accepțiunea cea mai simplă, rate de dobândă nete, adică rate folosite în piața internațională și ajustate de niște factori speciali cum ar fi costurile activelor de rezerva și taxe de păstrare .

Studiu de caz – hedging prin operațiuni de swap

Necesitatea operațiunilor de swap apare în cazul în care se intenționează un export de capital care necesită transferarea fondurilor în altă valută, și se dorește luarea de măsuri împotriva riscului de schimb. Fondurile pe termen scurt caută oportunitați de investiție în străinătate, în valute străine, în principal din două motive: fie piața internă nu oferă posibilități suficient de diversificate de investiții, fie investițiile în străinătate oferă un randament superior. Însă, atunci când se evaluează eficiența unei investiții într-o valută străină, trebuie luate în calcul și deduse din rata nominală a rentabilității costurile hedgingului.

De exemplu, un fond de investiții japonez dorește să investească în titluri guvernamentale americane echivalentul sumei de 100 milioane JPY în luna aprilie 1998. Decizia lui se bazează pe faptul că randamentul acestor titluri este real pozitiv (bonurile de tezaur emise pe termen de 30 ani oferă un randament de 6.79%), și de asemenea el anticipează că nivelul dobânzilor va ramâne relativ constant în decurs de un an și nu va fi afectat major yield-ul titlurilor guvernamentale. Ținând cont de faptul că nivelul actual al cursului de schimb dolar/yen este o maximă a ultimelor 24 de luni, investitorul japonez, nevoit să vândă yeni contra dolari americani, nu își va asuma riscurile aferente unei aprecieri a monedei sale naționale. În acest scop, va face un swap sell and buy pentru suma de 100 milioane yeni pe termen de un an, când el apreciază că va lichida investiția în titlurile de stat americane.

Curs spot USD/YEN : 108.75

Puncte swap 12 luni: 475-470

Ratele operațiunii de swap la 475 puncte discount vor fi: 108.75-4.75=104.00

Suma în USD obținută în spot care va fi investită:100.000.000 JPY / 108.75 = 919.540 USD

Randamentul obținut la investiția în titluri de stat americane: 6.80%

Suma în USD obținută la lichidarea investiției:

919.540 USD + 919.540 USD x 6.80 / 100 = 919.540 + 62.528 = 982.068 USD

Suma în USD de rambursat la scadența celei de a doua ramuri a swapului:

100.000.000 JPY / 104.00 = 961.538 USD

Venit net în yeni al operațiunii :

(982.068 – 961.538) x 104.00 = 20.530 USD x 104.00 = 2.135.120 JPY

Randament al operațiunii raportat la investiția inițială de 100 milioane yeni:

(2.135.120 / 100.000.000) x 100 = 2.14 %

Randament teoretic daca fondurile ar fi fost investite pe piața internă monetară: 1.25 %

Observăm ca se înregistrează o diferență de randament de 2.14-1.25=0.89% prin investirea fondurilor în active constând în titluri de stat americane, reprezentând 890.000 JPY. Totuși, trebuie ținut cont de faptul că există mulți alți factori care pot influența rezultatul final al operațiunii prezentate, cum ar fi diferitele costuri de tranzacție pe piața americană, sau mișcări ale ratei dobânzii care pot influența prețurile și yield-urile titlurilor ce oferă venituri fixe (fixed income instruments).

4.2.3.7. “Swap”-ul de valute

Definitie

Un “swap” de valuta este un schimb de plati de dobanzi fixe sau variabile intr-o valuta pentru plati de dobanzi fixe sau variabile penytru o suma echivalenta intr-o alta valuta.

Un “swap” de valute reprezinta vanzarea unei valute contra altei valute pe baza unui acord de a inapoia valuta cumparata sau vanduta la o dta specificta in viitor. In decursul anilor partile au cazut de acord sa plateasca reciproc dobanzile pentru cele doua valute.

Un “swap” de valute poate fi separat in trei parti principale:

suma principala schimbata

platile reciproce de dobanzi

returnarea sumei principale

Exemplu: Swap intre USD si CHF

shimbul sumei principale

Fiecare companie ia cu imprumut valuta din propria piata unde are un avantaj comparativ si se realizeaza un swap de valute.

In momentul executarii “swap”-ului rata spot este 1$=1,59 CHF, deci 10 mil $=15,9 mil CHF.

10 mil USD

15,9 mil CHF

compania ia cu imprumut 10 mil USD de pe proria piata la 10,5% dar are nevoie de franci elvetieni

contrapartda ia cu imprumuta franci de pe propria piata la 6% dar are nevoie de dolari

Platile reciproce de dobanzi

Dobanda anuala platita de companie este de 954 000 CHF, adica dobanda pentru imprumutul contractat de contrapartida.(6%).

Dobanda anuala platita de contrapartida este de 1 050 000 $, adica dobanda pentru imprumutul contractat de companie.(10,5%).

954 000 CHF

1 050 000 USD

Restituirea sumei principale

Suma principala este returnata la scadenta:

15,9 mil CHF

1 mil USD

In tranzactiile swap poate varia marimea, scadenta, valuta si baza pentru shimbul diferitelor rate de dobanda(fixa sau variabila). Cele mai comune “swap”-uri implica o dobanda fixa pentru alte valute in afara dolarului SUA si dobanda LIBOR pentru dolar.

4.2.3.8. Swapul pe rata de dobanda

Definitie

Un “swap” pe rata de dobanda este un schimb intre ratele fluctuante ale dobanzii pentru o anumita valuta cu scadente mai mari de un an. Aceste “swap”-uri nu implica niciodata un schimb al sumei principale(capitalul).

Cel mai comun tip de “swap” pe rata de dobanda este cel in care ratele fixe ale creditului sunt schimbate in unele fluctuante(bazandu-se pe o rata de referinta precum LIBOR).

Caracteristici

“Swap”-urile pe rata de dobanda sunt tranzactionate de catre banci si mari companii financiare(prin telefon, prin sistemul de telecomunicatii Reuters). Clientul este liber sa determine inceputul, data contractului si scadenta acestuia.

“Swap”-ul ratelor de dobanda, de obicei, devine operational la doua zile lucratoare dupa data contractului. LIBOR-ul initila este fixat la data contractului si cel care plateste rata fluctuanta efectueaza prima plata la sfarsiutl primei perioade a LIBOR-ului.

Platile ratelor de dobanda fixe si fluctuante nu sunt realizate simultan. Datele pentru rata fluctuanta sunt acelea ale LIBOR-ului de baza(adica la fiecare 6 luni, in cazul in care LIBOR-ul la 6 luni a fost mentionat). Platile pentru rata de dobanda fixa de obicei sunt facute anual.

Exemplu

O companie a obtinut un imprumut de 10 mil SFR la o rata fixa de 7% pe o perioada de 5 ani. Banii sunt folositi pentru achizitionarea unei hartii de valoare cu o rata de dobanda fluctuanta la LIBOR +3/8%, rata ajustabila la 6 luni.

Daca rata variabila ramane neacoperita (nu este “swap”-ata), compania va pierde in momentul in care LIBOR scade sub 6 5/8% (costul creditului=7%; emisiunea hartiei de valoare:LIBOR +3/8%).

Acest risc poate fi acoperit facand un “swap” pe rata de dobanda in care compania plateste o rata flotanta si primeste o rata fixa. Un astfel de “swap” se poate aranja cu o banca prin telefon. Deoarece banca nu percepe comision pentru operatiunea “swap”, aceasta va cota un “BID” si un “ASK”(un pret de cumparare si unul de vanzare) pentru “swap”.

Sa presupunem ca banca coteaza 7,5% – 7,6% contra LIBOR la 6 luni pentru “swap”-ul de 5 ani. Asta inseamna ca banca este pregatita sa plateasca 7,5% cu baza de calcul 30/360 in schimbul LIBOR de baza cu baza de calcul “nr. real de zile”/360.

Daca banca ar fi platitorul ratei fluctuante, aceasta ar cere o rata de 7,6%. In acest exemplu, clientul este platitorul ratei fluctuante si va primi o rata fixa de 7,5%. Deoarece aceasta tranzactie este una extrabilantiera, nu sunt necesare garantii suplimentare, dar clientul trebuie sa aiba o linie de credit adecvata la dispozitia sa.

Daca tranzactia este inchieiata pe telefon, trebuie sa fie confirmata dupa aceea si in scris. Toate tranzactiile de tip “swap” ce au loc intre client si baca vor fi reglementate de un singur contract standard. Odata ce contractul a fost facut, situatia va fi urmatoarea:

7,5% 7%

LIBOR de baza LIBOR +3/8%

Clientul primeste LIBOR +3/8% la fiecare 6 luni pentru investitia sa de 10 mil CHF si plateste LIBOR de baza bancii la fiecate jumatate de an. Pe aceasta parte a operatiei clientul si-a asigurat o marja de 3/8%. Simultan, el primeste 7,5% annual de la banca si plateste 7% pentru creditul sau. Aceasta ii da o garantie suplimentara de 1/2%.

Tranzactii pe piata valutara interbancara.

In conformitate cu prevederile noului regulament valutar, piata interbancara din Romania functioneaza in fiecare zi lucratoare intre orele 900 – 1600. Bancile afiseaza la ghisee si prin sisteme de difuzare a informatiei de tip REUTERS cursurile de schimb informative ale leului (vanzare/cumparare), la vedere(spot) si la termen (forward) pentru dolarul SUA, lira sterlina, francul elvetian, lira italiana etc.

Cotarea se face direct, respectiv moneda nationala este exprimata in functie de o unitate monetara a altei valute, numita de baza. Cursul de schimb informativ trebuie sa fie cotat pentru o luna, 3 luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni.

Marja dintre cursurile de vanzare si de cumparare se determina liber pe piata valutara interbancara.

Cursurile cotate de banci sunt diferite in functie de natura operatiei(operatie in cont sau cu numerar), de raporturile cu clientii si de politica proprie de trezorerie.

Exemplu de tranzactie interbancara:

Pe data de 04.02.1999 banca A dispune la un moment dat de un excedent de 500 000 USD avand totodata un deficit de ROL.pentru a rezolva aceasta situatie banca intra pe piata valutara interbancara (prin sistemul REUTERS) solicitand cotatiile USD/ROL. La solicitarea ei o alta banca B ii transmite prin sistem cotatiile respective 8240/8300. Deci, societatea bancara A poate vinde catre banca B suma de 500 000 USD la cursul spot interbancar de 8300 ROL/USD. In ultima conversatie pe calculator se incheie tranzactia astfel:

Conexiuni piata monetara – piata valutara.

Din punctul de vedere al unei firme cu expunere pe piata valutara intr o anumita moneda atata timp cat moneda respectiva are un spot efectiv, o piata de schimb la termen si piata monetara si atata timp cat controlul valutar permite, o expunere la riscul modoficarii ratei de schimb poate fi intotdeauna acoperita.

Sa presupunem cazul unui trezorier a filialei din Romania a unei companii americane care are de primit o plata in ROL peste 90 de zile. El are nevoie de fonduri acum pentru a le trimite in SUA. Trezorierul are doua posibilitati:

Poate imprumuta ROL si sa-i converteasca in dolari

Poate vinde ROL la termen contra USD si sa imprumute USD la vedere de pe piata valutara

Alegerea uneia din cele doua variante depinde de costurile pe care le implica:

PIATA MONETARA PIATA VALUTARA

Din punctul de vedere al unui dealer dintr-o banca, acesta are optiunea de a acoperi pozitia in acelasi mod. Daca primeste un depozit de ROL pe 90 de zile si da cu imprumut lire sterline pe 90 de zile, el va avea optiunea de a alege calea pietei monetare sau pietei valutare. Dealer-ul poate da imprumut ROL la termen sau sa vanda lire sterline la termen contra ROL, pentru a rambursa depozitul de ROL la maturitate.

Alegerea unei variante de plasare a depozitului depinde de costurile pe care le implica:

PIATA MONETARA PIATA VALUTARA

Exemplu de hedging a unei tranzactii de schimb valutar la termen pe piata valutara interbancara, prin intermediul ratelor de dobanda aplicabile pe piata monetara interbancara

Pe parcursul unei zile operative, in Arbitrajul unei banci poate aparea necesitatea de a incheia tranzactii initiate de alte banci, la cererea acestora. Astfel banca A poate primi un mesaj pe dealing de la banca B, prin care aceasta [i solicit` un curs de schimb ROL/USD pentru o operatiune la termen – 1 lun`. Deoarece unul dintre principiile de functionare a pietei valutare interbancare este acela ca bancile sunt obligate sa coteze tranzactii pentru diferitele termene prevazute in Regulamentul de functionare a pietei valutare interbancare, banca A nu se poate sustrage solicitarii bancii B, si este deci nevoita sa-i coteze un curs de schimb, chiar daca in acel moment nu este direct interesata in incheierea unei astfel de tranzactii la termen.

Banca A stie ca odata cotatia transmisa pe dealing, banca B o poate accepta si urmarea va fi incheierea unei tranzactii de vanzare sau cumparare de dolari SUA contra lei. De aceea, inainte de comunicarea cursului de schimb, banca A trebuie sa ia o decizie interna, privind modul in care va acoperi aceasta tranzactie. Optiunile posibile sunt:

poate oferi un curs de schimb bazat pe o prognoza calculata a evolutiei cursului de schimb pentru perioada de o luna, sperand ca cursul va evolua in sensul prognozat de ea, varianta in care isi asuma o pozitie deschisa in dolari SUA si este expusa riscului de fluctuatie a ratei de schimb, aceasta fiind cea mai putin recomandabila si uzitata varianta;

poate solicita la randul ei, concomitent, o cotatie similara unei alte banci, si in functie de rata de schimb oferita de banca C, isi ajusteaza propria rata de schimb, iar in cazul in care banca B incheie tranzactia, banca A va inchide la randul ei tranzactia in sens invers cu banca C, evident in castig, si astfel nu isi asuma nici un fel de risc si isi acopera tranzactia initiala prin intermediul tot a pietei valutare, utilizand ratele diferite de schimb;

poate calcula cotatia la termen utilizand punctele de swap ce au la baza diferentialul dintre ratele de dobanda a celor doua valute, ceea ce inseamna ca a anulat riscul potential al tranzactiei, prin intermediul instrumentelor specifice pietei monetare interbancare.

Pentru aplicarea celei de-a treia variante, se aplica urmatorul rationamet, cu utilizarea anumitor informatii disponibile in arbitraj: pentru a fi capabila sa cumpere la termenul solicitat suma tranzactionata, banca A va trebui sa posede echivalentul ei in cealalta moneda, la cursul negociat in momentul tranzactiei. Deoarece nu are alta certitudine privind provenienta sumei ce va fi livrata, ea trebuie sa se asigure ca o are inca din momentul tranzactiei. Modalitatea practica in care o va obtine va fi efectuarea unei tranzactii in sens invers, in SPOT si plasarea ei ulterior intr-un depozit cu o scadenta similara celei din tranzactia de schimb la termen.

Exemplu practic:

Banca A cumpara 1.000.000 USD, contra lei, la data de 1.06.1999, cu decontare la data de 1.07.1999. Informatiile pe care le detine sunt:

cursul spot ROL/USD : 15.600/15.700

dobanzile pe piata monetara pentru ROL: 70/80%p.a.

dobanzile pe piata monetara pentru USD : 5/7%p.a.

Pentru a calcula cursul de cumparare la termen, va trebui sa adune la cursul SPOT punctele swap calculate prin formula:

Punctele SWAP obtinute dupa aceasta formula sunt 814 / 977, deci cursul de schimb la termen de o luna devine 16.414 / 16.677 ROL/USD.

Operatiunile pe care le realizeaza banca A pentru a-si acoperi acest curs de schimb sunt:

vanzarea unei sume echivalente de USD, respectiv 1.000.000 USD in spot, la cursul de 15.700 lei/USD

plasarea sumei obtinute de 15.700.000.000 ROL, pe un termen echivalent, la o dobanda de 80%p.a., rezultand o dobanda de 1.046.666.667 ROL

la scadenta acestui depozit va incasa valoarea depozitului, plus dobanda, deci 16.746.666.667 ROL

pentru a sustine vanzarea celor 1.000.000 USD in spot, va atrage un depozit pe o luna la dobanda de 5%p.a.

la scadenta acestui depozit va trebui sa plateasca principalul plus dobanda deci suma totala de 1.004.167 USD

Astfel, la data de 01.07.1999, datorita diferentei intre dobanzile valutelor tranzactionate, banca A va trebui sa obtina cel putin 16.677 lei pe un dolar (16.746.666.667 ROL/1.004.167 USD).