. Analiza Procedurilor de Asigurare (s.c. Xyz S.a.)
1. INTRODUCERE ÎN ASIGURĂRI
1.1. Conceptul de asigurare
Împotriva riscurilor și a pericolelor care îi afectează existența ori îi prejudiciază bunurile, așa cum sunt calamitățile naturale sau accidentele, omul caută permanent să se protejeze. Societatea umană caută în permanență să găsească metode eficiente de apărare, prevenire și compensare a pagubelor pricinuite de riscuri. Referitor la aceste metode, chiar dacă ele au cunoscut o varietate mare, pot fi sistematizate în trei categorii și anume: măsuri de prevenire, asistență și prevedere.
Prevenirea este cel dintâi mijloc de protecție, permițând parțial suprimarea riscurilor, dar având rareori un efect radical, mai ales în cazul riscurilor de catastrofă sau de forță majoră.
Asistența este acțiunea întreprinsă de o organizație autorizată având ca efect repararea daunelor atunci când riscul s-a produs deja. Efectele asistenței sunt adesea parțiale și de scurtă durată oferind, din acest punct de vedere o protecție limitată.
Prevederea este proprie persoanelor amenințate implicând crearea unor "resurse actuale pentru nevoi viitoare". Este cea mai veche și mai eficientă formă de protecție, și poate fi realizată în mai multe variante.
Prima dintre ele are în vedere constituirea unui fond de protecție sau asigurare la nivel individual. Este de menționat că numai dacă fondul de rezervă individual este suficient de mare asigură o protecție reală împotriva diverselor riscuri, lucru greu de realizat. Pentru a putea fi folosit la nevoie el trebuie să aibă un grad de lichiditate ridicat pe care îl poate conferi păstrarea sa în conturi de disponibilizare bănești la vedere.
Fonduri de protecție cu astfel de utilizare se pot constitui la nivel departamental sau la nivel centralizat prin includerea lor ca destinații de cheltuieli în cadrul bugetului de stat sau în cadrul bugetelor locale.
Fondurile de protecție sunt constituite pe seama resurselor bugetare și de aceea mărimea lor nu va fi niciodată suficientă pentru realizarea unei protecții reale, împotriva riscurilor.
O altă metodă de constituire a unor fonduri de protecție împotriva diverselor riscuri care afectează viața și bunurile personale, se realizează prin participarea tuturor celor afectați de posibilele pericole și care doresc să contribuie cu o anumită sumă. Această sumă fiind calculată în funcție de frecvența și intensitatea riscului împotriva căruia se solicită protecție, la formarea unor fonduri de asigurare. Din aceste fonduri urmează să se îndemnizeze acei membri care au fost afectați în vreun fel de producerea riscurilor pentru care fondul s-a constituit.
Fondurile de asigurare de acest fel se constituie la nivelul unor unități specializate în oferirea de protecție denumire asigurători, au un cost dat tocmai de mărimea sumei de bani stabilită drept contribuție pentru fiecare membru la formarea fondurilor respective, asigură un real scurt împotriva efectelor producerii riscurilor și reprezintă fonduri de asigurare propriu-zisă.
Elementele tehnice ale asigurărilor
Pentru ca o operație de asigurare să se deruleze în bune condiții este nevoie să cunoaștem elementele tehnice care o definesc.
Prevederile actelor normative care reglementează asigurările de bunuri, persoane, răspundere civilă pot fi înțelese și interpretate corect doar cunoscând sensul unor noțiuni cum sunt: asigurătorul, asiguratul, contractul de asigurare, beneficiarul asigurării, contractorul asigurării, riscul asigurat, valoarea de asigurare, suma asigurată, paguba sau dauna, prima de asigurare, despăgubirea de asigurare, durata asigurării etc.
Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurare) care își asumă răspunderea acoperirii pagubelor produse bunurilor asigurate de diferite calamități naturale ori accidente, de a plăti suma asigurată în momentul producerii unui anumit eveniment în viața persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde față de terțe persoane în schimbul unei sume încasate de la asigurați, sumă numită primă de asigurare.
Asiguratul este o persoană fizică sau juridică ce își asigură diferitele bunuri împotriva anumitor calamități naturale sau accidente sau persoana fizică ce se asigură împotriva diferitelor evenimente ce pot apărea în viața sa. De asemenea persoana juridică sau fizică ce se asigură pentru prejudiciul pe care l-ar putea produce unor terțe persoane, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului.
Beneficiarul asigurării
Este persoana care conform contractului de asigurare, are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără ca acesta să fie neapărat parte la contractul de asigurare.
Beneficiarul ca terță persoană este indicat precis în contractul de asigurare încă de la început sau poate fi desemnat pe parcursul derulării contractului sau uneori devine beneficiar în calitatea sa de moștenitor al asiguratului.
Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică aptă de a încheia o asigurare. Exemplu: o societate comercială încheie pentru asigurații săi asigurări pentru accidente care pot surveni pe perioada desfășurării programului de lucru. În acest caz calitatea de asigurați o au angajații societății care a perfectat asigurarea iar aceasta din urmă devine contract de asigurare.
Riscul asigurat este acel fenomen sau complex de fenomene care prin producere, îl obligă pe asigurător, să plătească asiguratului (sau beneficiarului) despăgubirea sau suma asigurată.
Nu orice fenomen generator de pagube poate fi considerat risc asigurat, ci numai acela care îndeplinește în mod cumulativ anumite condiții:
1. Producerea evenimentului – pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă. Dacă un bun nu este amenințat de nici un risc asigurarea acestuia este inutilă.
2. Producerea evenimentului trebuie să aibă în toate situațiile un caracter întâmplător.
3. Acțiunea evenimentului este necesară să se poată înregistra în evidența statistică. Datele înregistrate în evidențele statistice cu privire la un anumit fenomen trebuie să dea posibilitatea stabilirii pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenței și intensității producerii acestuia.
4. Producerea evenimentului să nu depindă de voința nici uneia din părțile participante la o asigurare.
În cazul în care de exemplu asiguratul (beneficiarul) asigurării influențează în vreun fel direct sau indirect producerea riscului asigurat, acesta va pierde toate drepturile ce decurg din asigurare și va suporta rigorile legii.
Suma asigurată este acea parte din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în momentul producerii evenimentului și care constituie mobil al asigurării. Aceasta reprezintă întotdeauna limita maximă a răspunderii asigurătorului și pe baza ei se calculează prima de asigurare.
Prima de asigurare este acea sumă de bani, prestabilită pe care asiguratul o plătește, în baza contractului de asigurare sau a legii, asigurătorului, în schimbul preluării de către acesta din urmă a riscului asigurat și a consecințelor ce decurg din acesta. Prima de asigurare reprezintă prețul asumării riscului.
Paguba sau dauna
Este expresia bănească a pierderii, survenită la un bun asigurat ca urmare a producerii evenimentului contra căruia s-a încheiat asigurarea. Dacă bunul a fost distrus în întregime se folosește noțiunea de pagubă totală, iar dacă paguba este inferioară valorii bunului intervine noțiunea de pagubă parțială.
Despăgubirea de asigurare reprezintă suma acordată asigurătorului de către asigurător (societate de asigurare) la producerea riscului asigurat pentru acoperirea unei pagube de bunuri sau a unui prejudiciu material al asigurarea de răspundere civilă. Despăgubirea de asigurare nu poate depășii paguba ca valoare.
1.2. Esența, funcțiile și rolul asigurării
Asigurările de bunuri, de persoane și de răspundere civilă constituie o categorie complexă a cărei analiză se impune a fi abordată, obiectiv, sub multiple aspecte. Ele se referă la esența, funcțiile și rolul asigurării în societate.
Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt determinate de scopul și metoda acesteia. Scopul specific asigurării îl constituie compensația pagubelor produse prin calamități și accidente precum și prevenirea daunelor, iar în mod subsidiar finanțarea și creditarea economiei naționale. Metoda de realizare a scopului asigurării o reprezintă acoperirea unor riscuri, respectiv crearea unei comunități de risc, materializată prin formarea și utilizarea fondului de asigurare.
Prin crearea și utilizarea fondului de asigurare, constituit din încasările de prime, asigurările au rolul, în conformitate cu prevederile legale sau contractuale, de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse – acordând despăgubiri asiguraților ca urmare a calamității naturii și accidentelor – și la repararea unor prejudicii de care asigurații răspund potrivit legii, precum și de a plăti sumele asigurate în cazul producerii unor evenimente privind viața și integritatea persoanelor. Asigurările îndeplinesc trei funcții, și anume: de compensare a pagubelor, de prevenire a daunelor și financiară.
Funcția de bază a asigurărilor o constituie compensarea pagubelor produse asiguraților de calamități sau de accidente prin acordarea de despăgubiri, la asigurările de bunuri și de răspundere civilă, și plata sumei asigurate, la asigurările de persoane pentru cazul când în viața asiguraților intervin anumite evenimente.
Funcția de prevenire și combatere a pagubelor produse de calamități ale naturii și de accidente reprezintă o îndatorire a asigurărilor și este expresia rolului lor activ în desfășurarea normală a producției și vieții sociale.
Funcția financiară o considerăm secundară deoarece reprezintă, de fapt, o consecință a constituirii fondului de asigurare.
Prin fondurile pe care le centralizează temporar, formate din încasările de prime, precum și prin rezervele constituite, cu deosebire în asigurările de viață, asigurările au rolul deosebit de important de a contribui la finanțarea și creditarea economiei naționale.
2. PREZENTAREA CATEGORIILOR DE ASIGURĂRI LA SOCIETATEA ROUMANIE ASSURANCE INTERNATIONAL
2.1. Prezentarea societății de asigurare – reasigurare roumanie assurance international
Societatea Roumanie Assurance International este o societate de asigurări cu capital integral privat, român și belgian, înființată în 1992.
Pe piața românească a asigurărilor, a creat și pus la punct primul sistem de asigurare de asistență și cheltuieli medicale în străinătate.
Prin consolidarea și prin elaborarea unor strategii viabile în contextul economiei românești contemporane, activitatea societății Roumanie Assurance International s-a îmbogățit ajungând să practice, în prezent, cu excepția asigurărilor de viață, toate tipurile de asigurări prevăzute de legislația română în vigoare.
Pentru a găsi soluții la multitudinea de probleme pe care le ridică legile și normele într-o economie de tranziție și pentru a avea un cuvânt de spus la deciziile ce se iau în domeniul asigurărilor, societatea Roumanie Assurance International s-a înscris ca membru fondator în Uniunea Națională a Asiguratorilor din România și ca membru în Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Conform practicii mondiale în domeniu, activitatea societății R.A.I. se desfășoară în strânsă colaborare cu societăți române și străine de asigurare și reasigurare.
Pe plan intern societatea are colaborări cu ASTRA S.A., Asigurări "Ion Țiriac" – ASIT S.A., Asigurarea Populară Română S.A. iar pe plan internațional cu GESA ASSISTANCE (din grupul AXA – UAP), Skandia International, New Reinsurance Company (aparținând lui Munich Re).
Riscurile mari și cu o complexitate deosebită (care nu pot fi preluate de societăți românești de asigurări datorită lipsei de capacitate financiară) sunt plasate în reasigurare prin intermediul unor brokeri de renume mondial AON Anglo – Swiss Reinsurance Brokers, Willis Faber & Dumas, la societăți de renume în domeniul asigurărilor.
Roucă a asigurărilor, a creat și pus la punct primul sistem de asigurare de asistență și cheltuieli medicale în străinătate.
Prin consolidarea și prin elaborarea unor strategii viabile în contextul economiei românești contemporane, activitatea societății Roumanie Assurance International s-a îmbogățit ajungând să practice, în prezent, cu excepția asigurărilor de viață, toate tipurile de asigurări prevăzute de legislația română în vigoare.
Pentru a găsi soluții la multitudinea de probleme pe care le ridică legile și normele într-o economie de tranziție și pentru a avea un cuvânt de spus la deciziile ce se iau în domeniul asigurărilor, societatea Roumanie Assurance International s-a înscris ca membru fondator în Uniunea Națională a Asiguratorilor din România și ca membru în Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Conform practicii mondiale în domeniu, activitatea societății R.A.I. se desfășoară în strânsă colaborare cu societăți române și străine de asigurare și reasigurare.
Pe plan intern societatea are colaborări cu ASTRA S.A., Asigurări "Ion Țiriac" – ASIT S.A., Asigurarea Populară Română S.A. iar pe plan internațional cu GESA ASSISTANCE (din grupul AXA – UAP), Skandia International, New Reinsurance Company (aparținând lui Munich Re).
Riscurile mari și cu o complexitate deosebită (care nu pot fi preluate de societăți românești de asigurări datorită lipsei de capacitate financiară) sunt plasate în reasigurare prin intermediul unor brokeri de renume mondial AON Anglo – Swiss Reinsurance Brokers, Willis Faber & Dumas, la societăți de renume în domeniul asigurărilor.
Roumanie Assurance International a fost asiguratorul CARGO pentru primele 20.000 autoturisme DAEWOO aduse în România, este asiguratorul vânzărilor în rate sau leasing pentru autoturismele DAEWOO, este asiguratorul unor societăți mixte sau străine de prestigiu pentru riscurile de incendiu, cutremur, furt și debutează în asigurările bancare cu asigurarea filialei din România a băncii SOCIÉTÉ GENERALE.
Amintim și prezentăm din gama de asigurări practicate:
– asigurarea clădirilor și conținutului (locuințe, birouri, depozite, mărfuri în stoc, etc.);
– asigurări complexe pentru transportatorii internaționali de mărfuri și călători;
– asigurarea mărfurilor pe timpul transportului;
– asigurarea autovehiculelor de avarii și furt;
– asigurarea de accidente pentru persoane;
– asigurări de răspundere civilă generală;
– asigurări de credite;
– asigurarea medicală pentru călătorie în străinătate.
2.2. CATEGORII DE ASIGURĂRI
2.2.1. Condiții generale privind asigurarea de incendiu
Contractul se încheie pe baza cererii scrise a Asiguratului nominalizat în Poliță, care împreună cu toate celelalte declarații făcute în scris de Asigurat, fac parte integrantă din acesta. Contractul de asigurare se încheie în scris, sub sancțiunea nulității și nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. În baza prezentelor Condiții generale, societatea Roumannie Assurance International S.A., numită în contìnuare R.A.I., se angajează ca la producerea evenimentului asigurat să despăgubească pe Asigurat în conformitate cu condițiile, excluderile și clauzele prevăzute în sau anexate la contract, cu condiția ca acesta să fi plătit primele de asigurare menționate în Poliță. Asigurarea se consideră încheiată numai prin plata primei de asigurare, emiterea Poliței de asigurare și e valabilă exclusiv pentru bunurile și riscurile menționate în cuprinsul Poliței.
Din punct de vedere al obiectului, se consideră asigurate toate bunurile mobile și imobile care se regăsesc în definițiile următoare, sunt situate în perimetrul declarat de localizare a riscului și față de care Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial.
a) clădiri și alte construcții – apartamente în blocuri, apartamente în vile, clădiri de locuit, clădirile și construcțiile care adăpostesc activități comerciale, activități publice, de divertisment, clădiri și construcții care adăpostesc activități cu caracter industrial (destinate activității productive), precum și anexele și dependințele acestora (garaje, depozite, etc.).
Sunt cuprinse în asigurare elementele de împământare, instalațiile și echipamentele electrice, termice, hidraulice, de ridicat, sanitare, care echipează și deservesc construcțiile și clădirile;
b) utilaje, echipament, mobilier – agregatele, instalațiile, mașinile și diversele utilaje folosite pentru activitatea productivă, comercială, aparate de măsură și control, mijloace de transport și depozitare (altele decât cele destinate circulației pe drumurile publice), conținutul cabinetelor profesionale, conținutul și dotarea sediilor de societăți și reprezentanțe. Se cuprind de asemenea registre, formulare și rechizite diverse până la 5% din valoarea asigurată pentru această partidă;
c) Mărfuri – materiile prime și ambalajele aferente aflate în depozite sau sedii, semifabricate, materiale auxiliare, deșeuri, rebuturi de fabricație, produse finite cu ambalajele aferente aflate în depozite. Se exclud materialele ușor inflamabile, explozive sau cu potențial de autoaprindere;
d) Bunuri casnìce – mobilier, tapițerii, covoare, tablouri, colecții, decorațiuni interioare, aparate electrice de uz casnic și folosință îndelungată aparatură electronică, articole de sport și voiaj, articole foto, cărți, efecte personale, instrumente muzicale;
e) Valori – bijuterii, metale și pietre prețioase, bani, timbre, librete de economii, titluri de valoare.
Bunurile acoperit în baza prezentelor condiții generale se asigură la valorile declarate de Asigurat, pentru fiecare bun sau grupă de bunuri, astfel:
a) pentru clădiri, alte construcții, utilaje, echipament, mobilier asigurarea se poate face:
– la valoarea de înlocuire (de nou), aceasta reprezentând costul construirii, procurării ori producerii din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct de vedere constructiv și al parametrilor de funcționare, la prețurile uzuale de pe piața locală. Nu se pot asigura la valoarea de înlocuire bunurile care au fost scoase din uz;
– la valoarea rămasă, aceasta reprezentând valoarea de înlocuire din care se scade uzura dată de vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunului asigurat;
b) pentru mărfuri asigurarea se poate face la:
– valoarea maximă a stocului existent la un moment dat;
– valoarea medie a stocurilor pe perioada asigurării;
– valoarea stocurilor existente la data încheierii asigurării, valoare ce poate fi modificată periodic, pe baza declarațiilor Asiguratului;
c) pentru colecții și obiecte de artă la valoarea de circulație (de piață) determinată pe bază de cataloage și/sau expertize;
d) pentru valori:
– bani numerar, timbre și librete de economii, valoarea nominală;
– pentru hârtii de valoare, prețul pieții sau, după caz, cursul unitar mediu al zilei cu ultima cotație a bursei;
– pentru metale nobile neprelucrate, bunuri din metale nobile, bijuterii, perle, pietre prețioase precum si altele asemenea, prețul pieții;
e) pentru bunuri casnice costul procurării din nou a acestora sau a unor bunuri similare ca tip și ca performanță
f) pentru cheltuielile de curățire a locului în caz de daună, tariful de piață pentru executarea unor asemenea lucrări, până la concurența sumei asigurate menționată în poliță în acest scop.
În baza prezentelor condiții, R.A.I. acordă despăgubiri în caz de pagube produse bunurilor asigurate de următoarele riscuri:
a) incendiu, inclusiv pagubele materiale directe, produse bunurilor asigurate prin:
– carbonizare totală sau parțială și topire cu și fără flacără;
– avarieri accidentale produse de incendiu instalațiilor de gaze, apă, canal sau încălzire centrală;
– degajare de fum, gaz sau vapori ca urmare a incendiului.
b) trăznet, exclusiv daunele la aparatele și instalațiile electrice;
c) explozie, urmată sau nu de incendiu, chiar dacă a avut loc în afara clădirii, fără a fi însă cauzată de dispozitive explosive;
d) căderea pe clădiri sau alte construcții a unor corpuri cu excepția dispozitivelor explozive;
e) măsurile dispuse de autorități pentru stingerea sau limitarea unui incendiu care a afectat bunurile asigurate.
Asigurarea se încheie, în general, pe o perioadă de 1 an; la cerere se poate încheia și pe o perioadă mai scurtă de timp, dar cel puțin pe 3 luni.
Răspunderea Asigurătorului începe la ora 24 a zilei în care s-a emis Polița și s-a încasat prima de asigurare și încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. În cazul în care înainte de a începe răspunderea R.A.I. evenimentul asigurat s-a produs și asìgurarea a rămas fără obiect, precum șì în cazul în care după începerea răspunderii producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, Polița de asigurare se reziliază de drept iar primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară rezilierii se restituie.
Constatarea și evaluarea pagubelor se fac de către R.A.l. direct sau prin împuterniciți, împreună cu Asiguratul sau împuterniciții săi sau prin experți, dacă s-a convenit în acest mod.
În cazul producerii evenimentelor asigurate, R.A.I. acordă despăgubiri astfel:
1. pentru daună totală, respectiv distrugerea sau deprecierea în întregime a bunului asigurat sau într-un asemenea grad încât refacerea, repararea sau restaurarea nu mai este posibilă, ori costul acestora ar depăși suma asigurată, RA.I. va plăti sumele asigurate. Prin plata despăgubirii, R.A.I. devine proprietarul de drept al bunului asigurat în starea în care acesta se află după producerea daunei. Dacă R.A.I. nu-și exercită acest drept în termen de 60 de zile de la achitarea despăgubirii, Asiguratul are dreptul să decidă asupra destinației bunului.
2. pentru daună parțială, respectiv distrugerea sau deprecierea parțială a bunului asigurat în așa fel încât prin reparație, restaurare sau înlocuire a unei (unor) părți componente, acesta poate fi readus Ia starea în care se afla înainte de producerea evenimentului asigurat, se va plăti:
a) integral costul refacerii, reparației, restaurării sau înlocuirii pentru bunurilor asigurate la valoarea de nou;
b) costul reparației, din care se scade uzura în cazul bunurilor asigurate la valoarea rămasă;
c) valoarea distrugerii, pierderii sau deprecierii părții din cantitatea totală;
d) costul restaurării
e) valoarea de înlocuire;
3. În cuantumul despăgubirii se includ și:
a) cheltuielile (chiar și fără rezultat) făcute în scopul evitării sau limitării daunei
b) cheltuielile legate de curățirea locului, numai dacă acestea au fost menționate expres în polița de asigurare;
c) cheltuieli suplimentare în legătură cu mutarea, modificarea sau proiectarea efectuate în scopul reconstruirii, reparării sau restaurării;
d) costurile legate de stabilirea cuantumului despăgubirii.
4. Din cuantumul despăgubirii se scad:
a) fransiza prevăzută în Polița de asigurare, adică partea din daună care este suportată de Asigurat pentru fiecare eveniment. Se consideră un singur eveniment, producerea succesivă a aceluiași risc asigurat într-o perioadă de 72 de ore consecutive;
b) valoarea resturilor care pot fi întrebuințate sau valorificate;
c) orice prime datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare.
Daca prin reparație, recondiționare sau restaurare valoarea bunului se mărește în comparație cu valoarea acestuia la data producerii evenimentului, despăgubirea acordată se va diminua corespunzător cu raportul dintre cele două valori. La avarierea unui ansamblu sau subansamblu, se ia în considerare numai înlocuirea părților componente sau a pieselor care au fost avariate. chiar dacă cu prilejul reparației s-a înlocuit întregul ansamblu sau subansamblu. Daca nu s-a convenit altfel, despăgubirile se plătesc în moneda în care s-a contractat asigurarea și au fost plătite primele de asigurare. R.A.I. despăgubește Asiguratul pentru daunele suferite, în bani sau în natură (prin servicii). La cererea Asiguratului, R.A.I. poate să acorde avansuri pentru despăgubiri, ca urmare a unei pagube deja constatate și care e urmarea unui risc asigurat. Pentru asigurarea de bunuri gajate băncilor, în caz de daună totală, despăgubirea se plătește direct băncii creditoare, înștiințându-se în scris despre aceasta și Asiguratul. (Anexa 1)
2.2.2. Condiții privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor
Societatea de asigurare – reasigurare ASTRA S.A. și societatea de asigurare – reasigurare Roumanie Assurance International S.A. asigură deținătorii de autovehicule supuse înmatriculării în România pentru pagube produse autovehiculelor asigurate (asigurarea pentru avarii) și pentru riscul de furt.
Se pot asigura și alte persoane decât deținătorii (conform cărții de identitate a autovehiculului), care au interes cu privire la autovehicul (interes care trebuie să reiasă dintr-un contract de închiriere, leasing, comodat, locație de gestiune, încheiat cu deținătorii ).
Asigurarea acoperă și pagubele produse autovehiculului în situațiile în care în momentul producerii evenimentului asigurat acesta era condus de:
– în cazul persoanelor fizice – alte persoane cu consimțământul asiguratului;
– în cazuri persoanelor juridice – orice prepus al acesteia care conduce autovehiculul cu consimțământul asiguratului.
Se consideră autovehicule, în înțelesul prezentei, vehiculele pentru transporturi terestre, acționate pe principiul motorului, cum ar fi :
a) autovehicule destinate transporturilor de persoane ca: autoturisme, autobuze (autocare), motocicluri (motociclete, scutere, motorete, mototriciclete) etc.;
b) autovehicule destinate transporturilor de bunuri ca: autocamioane, autofurgoane, autofurgonete (autodube), autobasculante, autocisterne, autocamionete, pick-up-uri, tractoare rutiere, autotractoare etc.;
c) autovehicule speciale (construite sau echipate pentru diverse destinații speciale), ca:
– autovehicule pentru gospodăria comunală ;
– autovehicule pentru stingerea incendiilor;
– autosanitare, autovehicule cu instalații de radioficare, caravane cinematografice;
– autoateliere, automacarale, autovehicule pentru explorări geologice, hidrotehnice și topografice;
Coasiguratorii acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculelor asigurate, atât în România cât și în străinătate, provocate de:
a) ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile, aflate în afara ori în interiorul autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi (cădere în prăpastie cădere în apă cu prilejul transbordării, cădere din cauza ruperii podului, cădere pe autovehicul a unor corpuri ca de exemplu: copacii, blocuri de gheață sau de zăpadă, bolovani etc.), derapări sau răsturnări;
b) incendiu, trăsnet, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburant sau a rezervorului de aer comprimat) chiar dacă trăsnetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu, ploaie torențială inclusiv efectele indirecte ale acesteia, grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se afla autovehiculul.
În caz de incendiu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin afumare, pătare, carbonizare sau diverse alte distrugeri precum și prin avarieri, ca urmare a măsurilor luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a construcției în care se afla acesta. În caz de trăznet sau explozie se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse atunci când trăsnetul ori explozia s-au produs la distanță de autovehiculul respectiv. În caz de inundație se acordă despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a acoperii locului unde se află autovehiculul asigurat cu un strat de apă provenind din orice cauză, precum și pentru pagubele produse de acțiunea mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape. În cazurile de trăznet, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene, ca de exemplu prăbușirea unui copac lovit de trăsnet, acțiunea mecanică a obiectelor purtate: de furtună sau uragan, dărâmarea acoperișurilor sau construcțiilor din cauza greutății stratului de zăpadă sau de gheața ori a avalanșelor de zăpadă, a cutremurelor de pământ, a prăbușirilor sau alunecărilor de teren.
Se acordă despăgubiri și pentru :
a) cheltuielile de transport al autovehiculului la atelierul de reparații cel mai apropiat de locul accidentului care poate face reparația sau la locul cel mai apropiat de adăpostire al autovehiculului (dacă acesta nu poate fi deplasat prin forța proprie);
b) pagubele produse autovehiculului asigurat de avarieri sau distrugeri prilejuite de măsurile luate în timpul producerii evenimentului asigurat, pentru salvarea autovehiculului sau a construcției în care se afla acesta;
c) cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor, dacă acestea sunt necesare în urma unor pagube produse de cauze cuprinse în asigurare;
d) pagubele produse :
– aparatelor de radio, casetofoanelor, centurilor de siguranță televizoarelor și aparatelor de aer condiționat special construite pentru autovehicule, numai dacă acestea erau montate la autovehicul și numai dacă au fost cuprinse în asigurare, în cazurile în care avarierile ori distrugerile s-au întâmplat odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare, însuși corpul autovehiculului;
– anvelopelor ori camerelor (inclusiv celor de rezervă) autovehiculului, sculelor, stingătorului și trusei medicale de prim ajutor, numai dacă acestea erau montate ori se aflau în autovehicul și dacă avarierile ori distrugerile s-au întâmplat odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare, însuși corpului autovehiculului;
– altor părți componente sau piese ale autovehiculului, în afară de cele de la liniuța 1 și 2 de mai sus, în timp ce acestea se aflau demontate de la autovehicul în vederea efectuării reparației sau întreținerii numai dacă au fost produse de una din cauzele prevăzute la punctul 3 litera b.
Coasiguratorii acordă despăgubiri în baza prezentelor condiții și pentru riscul de furt întâmplat pe teritoriul României. În asigurare sunt cuprinse:
a) furtul autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia;
b) pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau tentativei de furt;
c) pagubele produse încăperii proprietatea asiguratului, în care se află autovehiculul, ca urmare a furtului prin efracție sau tentativei de furt prin efracție al autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia.
Prin efracție se înțelege spargerea ușilor, ferestrelor, dispozitivelor de închidere, pereților, tavanelor, acoperișului, etc., încăperii încuiate în care se află autovehiculul.
Coasiguratorii nu răspund pentru:
a) orice consecințe ale războiului, invaziei, acțiunii unui dușman extern, ostilităților (indiferent dacă războiul a fost declarat sau nu), războiului civil, revoltei, revoluției, insurecției, rebeliunii;
b) orice consecințe ale grevei patronale (lock out), tulburărilor civile, dictaturii militare sau uzurpării de putere, unor grupuri de persoane sau persoane răuvoitoare, care acționează în numele sau în legătură cu orice organizație politică;
c) orice consecințe ale confiscării, rechiziționării, distrugerii sau avarierii din ordinul oricărui guvern de drept sau de fapt sau oricărei autorități publice;
d) pagubele produse din influențe directe sau indirecte ale exploziei atomice, ale radiațiilor sau infestării radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau a materialelor fisionabile;
e) pagubele indirecte (de exemplu: reducerea valorii autovehiculului după reparație) sau pagubele produse prin întreruperea folosirii autovehiculului chiar ca urmare a unei cauze cuprinsă în asigurare, cheltuieli ocazionate de deplasarea la locul evenimentului asigurat, costul îngrijirilor medicale de care beneficiază conducătorii auto accidentați în evenimente asigurate;
f) pagubele produse părților componente de rezervă, pieselor de rezervă, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar, păturilor sau oricăror altor bunuri existente în autovehicul.
g) cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea autovehiculului în comparație cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat (de exemplu: înlocuirea capotelor din pânză cu capote metalice; înlocuirea pieselor avariate sau pierdute cu altele de calitate superioară adăugarea de accesorii suplimentare, oglinzi, portbagaj etc.), cele pentru repararea unor avarieri sau distrugeri care au fost produse de cauze necuprinse în asigurare (de exemplu: ploi continue, îngheț, pătarea sau oxidarea din orice cauză, afumarea ca urmare a unei surse normale de căldură etc.) și nici cele pentru reparațiile nereușite;
h) pagubele produse în legătură cu utilizarea autovehiculelor la concursuri, întreceri sau antrenamente oficiale pentru acestea, conform programelor de competiție;
i) avarierea sau pierderea filmelor și dispozitivelor portative de păstrare a acestora (lăzi, cutii, role) de la autovehiculele cu instalații cinematografice;
j) fransiza prevăzută în contract, care va fi suportată de asigurat, de fiecare întâmplare.
Coasiguratorii nu acorda despăgubiri, la asigurarea pentru avarii, nici pentru:
a) pagubele produse autovehiculului, unor părți componente sau piese ale acestuia, provocate de alte cauze, cum sunt pagubele cauzate prin:
– întrebuințare, funcționare sau uzare (de exemplu: ruperea fuzetelor, a amortizoarelor telescopice, a arcurilor, a supapelor a pinioanelor, a arborelui cotit, a barei de direcție sau a crucilor cardanice, spargerea pistoanelor, deschiderea capotei sau explozia pneurilor în timpul mersului, topirea lagărelor, griparea motorului deteriorarea rulmenților de la sistemul de rulare etc.);
– defecte de fabricație ale materialului sau de execuție a părților componente sau pieselor (de exemplu: fisuri, goluri de turnare, tensiuni interne provenite din forjare, tratament termic sau tehno-chimic necorespunzător nerespectarea cotelor și a abaterilor dimesionale. de forma și de poziție a suprafețelor, etc.);
b) pagubele produse prin influența temperaturii asupra motorului autovehiculului (de exemplu: avarieri la blocul motor, chiulasa sau la sistemul de răcire, produse ca urmare a înghețării apei) și cele produse motorului, cutiei de viteze sau diferențialului ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraîncălzirii din oricare alte cauze decât cele cuprinse în asigurare;
c) pagubele produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, cele produse prin acțiunea curentului electric asupra instalației electrice, a dinamului, a electromotorului, a becurilor sau a altor piese ori accesorii care folosesc curentul electric ori sunt acționate de acesta precum și cele ca urmare a acțiunii acizilor sau oricăror substanțe chimice;
Coasiguratorii nu acordă despăgubiri, la asigurarea pentru furt:
a) dacă organele poliției nu confirmă furtul sau tentativa de furt, ori dacă la acestea nu s-au înregistrat o reclamație în legătură cu furtul sau tentativa de furt;
b) dacă, după comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a mărit prin neluarea intenționată de către asigurat a măsurilor pentru limitarea ei, pentru partea de pagubă care s-a mărit și dacă acest fapt rezultă din actele încheiate de organele de drept (poliție sau alte organe de cercetare);
c) dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit, iar conducătorul I-a părăsit și nu i-a scos cheia din contact ori nu i s-au încuiat ușile cu excepția cazurilor când aceste masuri nu erau posibile datorită particularităților de construcție a autovehiculului, sau autovehiculul se afla într-o încăpere încuiată ;
d) dacă în momentul furtului sau tentativei de furt autovehiculul era desfăcut în părțile sale componente, cu excepția cazurilor când furtul sau tentativa de furt s-au produs prin efracție la încăperea în care se afla autovehiculul desfăcut în părțile sale componente.
Autovehiculele se asigură la sumele declarate de asigurat, care nu trebuie să fie mai mari decât valoarea reală a acestora.
În cazul autovehiculelor asigurate, reactualizarea sumei asigurate, pentru trimestrul următor, se va face în momentul încasării primei de asigurare imediat următoare datei la care a crescut prețul de comercializare la producător.
Asigurarea se încheie pe perioade de 1 an sau de minimum 6 luni, iar asigurările pot fi încheiate, cu plata primelor de asigurare în lei sau în valută convertibilă către Coasiguratori. Asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea contractului de asigurare.
În cazul în care asiguratul nu plătește diferența de primă datorată, în termen de 10 zile de Ia primirea decontului, suma asigurată în caz de daună, este cea care era în vigoare înainte de indexare, respectiv cea de la începutul contractului.
– Pentru Polițele de Asigurare individuale, neplata primei de asigurare scadente în termen de 10 zile de la data primirii cu confirmare a decontului de primă, atrage suspendarea automată a drepturilor ce decurg din polița de asigurare, urmând ca repunerera în drepturi să se facă după ora 24 a zilei în care s-au achitat sumele restante și s-a efectuat obligatoriu de către un reprezentant al Coasiguratorilor, inspecția de risc a autovehiculului.
Răspunderea Coasiguratorilor începe după ora 24 a zilei în care s-a încheiat contractul de asigurare și s-a încasat prima de asigurare sau prima rată, în cazul în care s-a convenit plata în rate și încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea și s-au plătit primele de asigurare. Coasiguratorii nu au răspundere pentru daune întâmplate în perioada în care asigurarea este suspendată.
Asigurările pot fi încheiate și în condițiile stabilirii unei franșize deductibile (partea din paguba suportată de asigurat), cu reducerea corespunzătoare a primei de asigurare, conform tarifului coasiguratorilor.
Coasiguratorii au dreptul să verifice modul în care autovehiculele asigurate sunt întreținute. În cazurile în care la încheierea asigurării autovehiculele sunt înmatriculate cu număr provizoriu, asiguratul este obligat să comunice Coasiguratorilor, în termen de maxim 5 zile lucrătoare, numărul de înmatriculare definitiv, în vederea emiterii de către aceștia a suplimentului de precizare.
În caz de producere a evenimentului asigurat, asiguratul este obligat:
a) să înștiințeze imediat, organele poliției, unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului, incendiului sau exploziei și la pagubele provocate;
b) să ia pe seama Coasiguratorilor și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor;
c) să ia, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru salvare, păstrare și paza autovehiculului sau a părților componente rămase ca urmare a evenimentului asigurat precum și pentru prevenirea degradărilor ulterioare.
d) să înștiințeze în scris, ASTRA S.A. despre producerea evenimentului asigurat, în termen de 48 ore de la producerea sau de la luarea la cunoștință despre producerea acestuia, dând informații asupra naturii și mărimii pagubei;
În înștiințare se vor arăta:
– felul, marca și numărul de înmatriculare al autovehiculului, numărul contractului de asigurare;
– data și locul evenimentului;
– descrierea avariilor;
– locul unde se află autovehiculul avariat în momentul avizării.
e) să pună la dispoziția ASTRA S.A. toate actele și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii autovehiculului asigurat, precum și pentru constatarea și evaluarea pagubelor și pentru stabilirea drepturilor la despăgubiri;
f) să depună la ASTRA S.A. documentația privind evenimentul asigurat,cuprinzând următoarele:
– avizarea asiguratului în care se va preciza: felul, marca, nr. de înmatriculare al autovehiculului, data și locul accidentului, referința ASTRA S.A. (numărul dosarului de daună);
– actele întocmite de poliție sau alte organe (organizații) cu privire la împrejurăriile producerii evenimentului asigurat;
– declarația conducătorului auto;
– schița accidentului;
– devizul de reparație;
– banca și contul în care se solicită plata despăgubirilor.
În cazul în care evenimentul asigurat a avut loc în străinătate sau reparația autovehiculului s-a efectuat cu acordul ASTRA S.A., în afara teritoriului țării, Asiguratul este obligat să prezinte documentația tradusà în limba română.
Constatarea și evaluarea pagubelor se fac de către reprezentanții ASTRA S.A. direct sau prin împuterniciți, împreună cu asiguratul sau împuterniciții săi, inclusiv prin experți, dacă se convine în acest mod de către cele două părți.
Stabilirea și plata despăgubirilor, se fac de către ASTRA S.A., în baza documentației complete privind cauzele și împrejurările în care s-a produs riscul asigurat, precum și mărimea pagubei. Coasiguratorii îl vor despăgubi pe asigurat pentru pagubele materiale suferite, prin plata în numerar, reparare, sau înlocuire a autovehiculului avariat / distrus, cu unul similar celui cuprins în asigurare, potrivit opțiunii asigurătorului. Despăgubirea nu poate depăși suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei și nici valoarea reală a autovehiculului și / sau a bunurilor la data producerii evenimentului asigurat.
În cazul în care la data evenimentului asigurat suma asigurată este inferioară valorii reale a autovehiculului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma asigurată și valoarea reală a autovehiculului.
La avarierea sau furtul unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părților componente sau a pieselor care au fost avariate, respectiv furate, chiar dacă cu prilejul reparației s-a înlocuit întregul ansamblu sau subansamblu al autovehiculului respectiv (de exemplu: în cazul avarierii cutiei de viteze prin distrugerea unor roți dințate se ia în considerare numai înlocuirea acestora, nu însă și a celorlalte piese ale cutiei de viteze care nu au fost avariate, chiar dacă eventual au fost înlocuite).
În cazul în care costul reparației inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente depășește valoarea din nou a părților componente sau a pieselor avariate inclusiv cheltuielile pentru materiale precum și cele de demontare și montare aferente, se ia în considerare valoarea din nou a părților componente sau a pieselor respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale precum și cele de demontare și montare aferente.
Se consideră că a fost necesară revopsirea integrală a autovehiculului, atunci când părțile avariate din cauze cuprinse în asigurare reprezintă cel puțin 50% din suprafața totală exterioară a autovehiculului respectiv.
În cazurile în care cu ocazia demontării sau cu ocazia efectuării reparației autovehiculului au rezultat și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate inițial, asiguratul este obligat să înștiințeze ASTRA S.A. pentru a întocmi un proces verbal suplimentar de constatare a pagubelor. Despăgubirile se plătesc de către ASTRA S.A. în lei sau în valută convertibilă în funcție de modalitatea în care s-au plătit primele de asigurare. În cazul în care pentru repararea autovehiculului asiguratul a suportat cheltuieli în lei și valută, iar primele de asigurare au fost plătite în valută, Coasiguratorii vor despăgubi cheltuielile făcute de asigurat potrivit modalității în care au fost efectuate acestea, ținând cont și de prevederile paragrafului următor. În cazul reparațiilor efectuate în străinătate, indiferent de modalitatea de plată a primei de asigurare, în lei sau valută convertibilă, despăgubirea se calculează ținând cont de costul manoperei practicat de atelierele din România pentru tipul respectiv ori similar de autovehicul sau de manopera practicată pe piața locală de unitățile reparatoare. În mod excepțional, cu acordul prealabil al Coasiguratorilor, în cazul asigurărilor la care plata primei de asigurare s-a făcut în valutà, pentru lucrări de reparații efectuate în țări cu tarife de manoperă similare sau apropiate de cele din România și anume: Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, despăgubirile se pot plăti. La cererea expresă a asiguratului plata despăgubirii se poate efectua direct unității reparatoare din România pentru cheltuielile de manoperă sau furnizorului de piese de schimb.
În caz de furt al autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia, dacă autovehiculul, respectiv părțile componente sau piesele acestuia nu au fost găsite, despăgubirile se acordă numai dacă de la data înștiințării către ASTRA S.A. au trecut cel puțin 60 de zile în caz de furt al autovehiculului, respectiv cel puțin 30 de zile în caz de furt al unor părți componente sau piese ale autovehiculului. Dacă înainte de plata despăgubirii, inclusiv înăuntrul celor 60 de zile, respectiv 30 de zile de mai sus, autovehiculul, respectiv părțile componente sau piesele acestuia au fost găsite, despăgubirile se acordă numai pentru eventualele pagube produse ca urmare a furtului. Dacă după plata despăgubirii, autovehiculul, respectiv părțile componente sau piesele acestuia au fost găsite, dar sunt neavariate ori complete, despăgubirea primită de asigurat va fi restituită. În cazul în care autovehiculul, părțile componente sau piesele care au fost găsite sunt avariate ori incomplete, despăgubirea primită de asigurat va fi parțial restituită, respectiv diferența dintre despăgubirea primită și costul reparațiilor ori părților componente sau pieselor în cazul autovehiculelor găsite dar avariate ori incomplete. (Anexa 2)
2.2.3. Condiții generale privind asigurarea bunurilor vândute cu plata în rate sau livrate în sistem leasing
Contractul se încheie pe baza cererii scrise a Asiguratului nominalizat în Poliță, care împreună cu toate celelalte declarații făcute în scris de Asigurat, fac parte integrantă din acesta. Contractul de asigurare se încheie în scris, sub sancțiunea nulității și nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. În baza prezentelor Condiții generale, societatea Roumanie Assurance International S.A., numită în continuare R.A.I., se angajează ca la producerea evenimentului asigurat să despăgubească pe Asigurat în conformitate cu condițiile, excluderile și clauzele prevăzute în sau anexate la contract, cu condiția ca acesta să fi plătit primele de asigurare menționate în Poliță. Asigurarea se consideră încheiată numai prin plata primei de asigurare, emiterea Poliței de asigurare și e valabilă exclusiv pentru bunurile și riscurile menționate în cuprinsul Poliței.
Se consideră asigurate toate bunurile (obiectele electrocasnice, electronice sau mobilier) vândute cu plata sau livrate în sistem leasing clienților Asiguratului, iar bunurile acoperite în baza prezentelor condiții generale se asigură la valorile comerciale declarate de Asigurat și raportate la data plății.
În baza prezentelor condiții, R.A.I. acordă despăgubiri în caz de pagube produse bunurilor asigurate de următoarelor riscuri:
– incendiu, inclusiv pagubele materiale directe, produse bunurilor asigurate prin: carbonizare totală sau parțială și topire cu și fără flacără;
– explozie, urmată sau nu de incendiu, chiar dacă a avut loc în afara clădirii, fără a fi însă cauzată de dispozitive explozive;
– căderea pe clădiri sau alte construcții a unor aparate de zbor, cu excepția dispozitivelor explozive;
– măsurile dispuse de autorități pentru stingerea sau limitarea unui incendiu care a afectat bunurile asigurate;
– cutremur;
– viitură, furtună, greutatea stratului de zăpadă;
– furt (acoperirea la furt se acordă cu respectarea condițiilor speciale de la sfârșitului contractului)
Perioada de valabilitate a asigurării este în general de 1 an; la cerere se poate încheia și pe o perioadă mai scurtă de timp, dar cel puțin pe 3 luni. Răspunderea Asigurătorului începe din momentul în care bunul a fost instalat la domiciliul cumpărătorului sau utilizatorului și încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat contractul de vânzare sau leasing cu condiția ca Asiguratul să fie plătit Asiguratorului prima de asigurare convenită. În cazul în care înainte de a începe răspunderea R.A.I. pentru un bun, evenimentul asigurat s-a produs și asigurarea a rămas fără obiect, precum și în cazul în care după începerea răspunderii producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, asigurarea este nulă iar primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară anulării se restituie.
După data scadenței, R.A.I. va trimite o scrisoare de somație Asiguratului, solicitând plata fracțiunii de primă datorate iar dacă, în termen de 20 de zile de la trimiterea acesteia, Asiguratul nu se conformează, R.A.I. poate cere pe cale juridică diferența de primă neîncasată sau poate rezilia contractul. În cazurile în care neachitarea la scadență a unei rate de primă se datorează unor cauze neimputabile Asiguratului, Polița poate fi repusă în vigoare în baza unui supliment de asigurare, prin plata ratei restante, într-un termen de maximum 30 de zile de la data scadenței, cu condiția ca în această perioadă, la bunurile în cauză să nu se fi înregistrat daune. La asigurările încheiate pe o perioadă mai mică de 1 an, primele de asigurare se calculează prorata în funcție de numărul de zile al perioadei asigurate.
Constatarea și evaluarea pagubelor se fac de către R.A.I., direct sau prin împuterniciți, împreună cu Asiguratul sau împuterniciții săi, sau prin experți, dacă s-a convenit în acest mod. În cazul producerii evenimentelor asigurate R.A.I. acordă despăgubiri astfel:
– pentru daună totală, respectiv distrugerea sau deprecierea în întregime a bunului asigurat sau într-un asemenea grad încât refacerea, repararea sau restaurarea nu mai este posibilă, ori costul acestora ar depăși suma asigurată, R.A.I. va plăti sumele asigurate prevăzute în Poliță la rubrica "suma asigurată pentru un aparat". Prin plata despăgubirii, R.A.I. devine proprietarul de drept al bunului asigurată tarea în care acesta se află după producerea daunei. Dacă R.A.I. nu-și exercită acest drept în termen de 60 de zile de la achitarea despăgubirii, Asiguratul are dreptul să decidă asupra destinației bunului.
– pentru daună parțială, respectiv distrugerea sau deprecierea parțială a bunului asigurat în așa fel încât prin reparație, restaurare sau înlocuire a unei (unor) părți componente, acesta poate fi readus la starea în care se afla înainte de producerea evenimentului asigurat, se va plăti:
a. integral costul refacerii, reparației, restaurării sau înlocuirii;
b. costul reparației, din care se scade uzura în cazul bunurilor cu peste un an vechime (în anul doi de utilizare uzura se consideră 50% din suma asigurată pentru aparatele electrocasnice și electronice și 75% pentru mobilier);
În cuantumul despăgubirii se includ și:
a. cheltuielile (chiar și fără rezultat) făcute în scopul evitării sau limitării daunei;
b. costurile legate de stabilirea cuantumului despăgubirii.
Din cuantumul despăgubirii se scad:
a. fransiza prevăzută în Polița de asigurare, adică partea din daună care este suportată de Asigurat pentru fiecare eveniment;
b. orice prime datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare.
La avarierea unui ansamblu sau subansamblu, se ia în considerare numai înlocuirea părților componente sau a pieselor care au fost avariate, chiar dacă cu prilejul reparației s-a înlocuit întregul ansamblu sau subansamblu. Dacă nu s-a convenit altfel, despăgubirile se plătesc în moneda în care s-a contractat asigurarea și au fost plătite primele de asigurare.
R.A.I. despăgubește Asiguratul pentru daunele suferite, în bani sau în natură (prin servicii). La cererea Asiguratului, R.A.I. poate să acorde avansuri pentru despăgubiri, ca urmare a unei pagube deja constatate și care e urmarea unui risc asigurat. După fiecare daună, suma asigurată se micșorează cu începere de la data producerii evenimentului asigurat, pentru restul perioadei asigurării, cu suma cuvenită drept despăgubire, asigurarea continuând pentru suma rămasă fără modificarea primei. Reîntregirea sumei asigurate se face numai printr-o asigurare suplimentară, în schimbul plății unei prime adiționale corespunzătoare.
R.A.I. este îndreptățit conform acestor Condiții generale:
a. să amâne acordarea despăgubirii dacă în legătură cu dauna a fost deschisă împotriva Asiguratului o anchetă sau o procedură penală, până la finalizarea anchetei, respectiv a procedurii penale;
b. nu plătească despăgubirea în cazul în care cererea de despăgubire este frauduloasă ori are la bază declarații false sau dacă Asiguratul sau utilizatorul bunului asigurat (sau orice altă persoană acționând în numele lor) a contribuit în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei.
În toate cazurile, despăgubirea acordată de R.A.I. nu poate depăși suma asigurată prevăzută în contractul de vânzare sau valoarea comercială în cazul contractelor de leasing. R.A.I. este absolvit de plata despăgubirii în cazul în care evenimentul asigurat se produce din reaua credință dovedită sau evidentă a asiguratului. În această împrejurare R.A.I. are dreptul să denunțe Polița cu efect imediat, iar R.A.I. nu despăgubește daunele provocate direct sau indirect de:
a. război (declarat sau nu), invazie sau acțiune a unui dușman extern;
b. război civil, revoluție, rebeliune, insurecție, dictatură militară, conspirație;
c. confiscare, expropiere, naționalizare, rechiziționare, sechestrare, distrugere sau avariere din ordinul oricărui guvern de drept sau de fapt sau oricărei autorități publice;
d. explozie atomică, radiații sau infestării radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile;
e. poluare sau contaminare de orice cauză;
f. uzură, fermentație, oxidare, coroziune, afumare, pătarea sau degradarea suprafețelor ca urmarea a expunerii la o sursă normală de căldură, inclusiv la bunurile supuse la foc sau căldură pentru prelucrare;
g. acțiunea normală a curentului electric asupra instalațiilor și aparaturii electrice, dacă aceasta nu a fost urmată de incendiu;
De asemenea se exclud daunele:
a. produse bunurilor aflate sub ceru liber;
b. produse de către Asigurat, prepușii acestuia sau utilizatori, cu intenție, dacă aceasta rezultă în mod lipsit de echivoc din actele întocmite de organele abilitate;
c. provocate de greșeli operaționale, erori sau emisiuni comise de Asigurat, de salariații acestuia sau de utilizatori la bunurile asigurate.
R.A.I. nu acordă despăgubiri pentru pagube indirecte, pentru cele produse prin întreruperea folosirii aparatelor sau întreruperea producției, pentru cheltuielile făcute în vederea modificării sau îmbunătățirii stării bunurilor în comparație cu starea lor dinainte de producerea evenimentului asigurat, pentru reparații curente și periodice, pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare ori pentru reparații și recondiționări nereușite. În orice acțiune, proces sau altă procedură juridică, în care R.A.I. pretinde că în conformitate cu excluderile de la art. 8, a – d, pierderea, avarierea, distrugerea sau răspunderea nu este acoperită prin polița de asigurare, sarcina probei că riscul e asigurat revine asiguratului. Astfel asiguratul este obligat:
a. să întrețină în bune condiții bunurile asigurate, să recomande același lucru și cumpărătorilor și să ia pe cheltuiala sa toate măsurile pentru prevenirea și / sau limitarea pagubelor urmând recomandările producătorului; nerespectarea de către Asigurat a obligațiilor de mai sus dă dreptul societății R.A.I. să denunțe asigurarea, începând cu ziua următoare datei avizării, fără restituirea sumelor plătite. În cazurile în care se constată înlăturarea deficiențelor sau modificărilor notificate sunt agreate, asigurarea poate fi repusă în vigoare de către R.A.I., în scris, începând cu ziua următoare datei avizării scrise.
b. să permită reprezentanților R.A.I. să inspecteze și să examineze amplasamentul riscului, menționat în contractul de leasing sau vânzare, ori de câte ori consideră necesar și să pună la dispoziția reprezentanților R.A.I. toate detaliile și informațiile necesare pentru evaluarea riscului (respectiv lista cumpărătorilor, a agenților de vânzări și adresele acestora). În cazurile în care se constată nerespectarea recomandărilor stabilite de producător, R.A.I. poate suspenda asigurarea, ea putând fi repusă în vigoare după remedierea neajunsurilor constatate.
Pentru pagubele produse în perioada cât asigurarea a fost denunțată sau suspendată, R.A.I. nu acordă despăgubiri. În cazul producerii unui eveniment asigurat, care poate da naștere la o pretenție de despăgubire în baza Poliței de asigurare, Asiguratul și cumpărătorul au obligațiile:
a. să ia pe seama R.A.I. și în limita sumei asigurate, toate măsurile pentru limitarea pagubelor;
b. să avizeze în scris R.A.I., în termen de maximum 5 zile de la producerea pagubei, dând informații asupra clientului, naturii și mărimii pierderii sau avariei. În înștiințare se vor arăta: locul, data, ora, cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat, locul unde se află aparatul avariat sau distrus și mărimea probabilă a pagubei;
c. să înștiințeze imediat, în caz de incendiu, explozie sau furt, după caz, organele de Poliție, unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat și la pagubele provocate;
d. să păstreze părțile afectate și să le pună la dispoziția reprezentantului sau expertului R.A.I., pentru inspecție;
e. să furnizeze toate informațiile și probele documentare solicitate de R.A.I. și să permită efectuarea de investigații referitoare la cauza și mărimea pagubei;
f. să conserve dreptul de regres al R.A.I. împotriva celor vinovați de producerea daunei. În caz de neîndeplinire a vreuneia din obligațiile ce-i revin Asiguratului în caz de daună, R.A.I. are dreptul să refuză plata despăgubirii. (Anexa 3)
2.2.4. Condiții generale privind asigurarea de accidente a turiștilor în trafic rutier intern și internațional
În prezentele condiții generale și în eventualele clauze suplimentare adoptate ulterior participă ca asigurator societatea de asigurări R.A.I. S.A., iar ca asigurat societatea de transport autorizată conform normelor legale în vigoare să efectueze transport de călători cu autovehicule proprii sau închiriate sau în locație de gestiune. n cuprinsul condițiilor ce urmează se va folosi termenul generic de "călător" pentru a desemna turiștii, însoțitorii de grupuri și conducătorii auto ai autovehicului specificat în polița de asigurare.
Prin accident se înțelege un eveniment subit, provenit din afară și fără voința călătorului accidentat, în legătură cu călătoria, care a provocat vătămarea corporală sau decesul călătorului accidentat și care nu s-ar fi produs dacă acesta nu s-ar fi angajat în efectuarea călătoriei. În cuprinsul acestor condiții generale de asigurare precum și în eventualele clauze suplimentare, termenul de "accident" va desemna exclusiv implicarea autovehiculului în unul din următoarele evenimente:
a) ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara autovehiculului, căderi (în prăpastie, apă), cădere pe autovehicul a unor corpuri, derapări sau răsturnări;
b) incendiu în timpul deplasării, din coliziune cu corpuri mobile sau imobile, din cădere, trăznet, explozie, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, avalanșe de zăpadă.
Prin autovehicule se înțeleg autobuzele, autocarele sau microbuzele aflate în proprietatea Asiguratului, precum și cele închiriate sau primite în custodie care îndeplinesc normele tehnice în vigoare, sunt autorizate să efectueze transporturi de călători pe drumurile publice și sunt utilizate de acesta pentru efectuarea transportului de călători.
Invaliditatea permanentă cuprinsă în asigurare reprezintă prejudicierea corporală permanentă ca urmare a unui accident, caracterizat prin modificări morfo-funcționale – reducerea potențialului fizic, psiho-senzorial sau intelectual – ivite în decurs de 1 an de la data accidentului și nesusceptibile de ameliorări.
În baza prezentelor condiții generale de asigurare R.A.I. asigură călătorii, însoțitorii de grupuri organizate și conducătorii auto aflați în călătorie cu autovehiculele menționate expres în polița de asigurare, pentru cazurile de accidente. Contractul de asigurare se încheie numai în formă scrisă, se compune din Cererea Chestionar, Polița de asigurare, Condițiile generale privind asigurarea de accidente a turiștilor în trafic rutier intern și internațional și eventualele clauze suplimentare convenite de părți. Contractul de asigurare intră în vigoare la data stipulată în poliță, cu condiția plății primei de asigurare convenite. R.A.I. emite polițe, în baza cărora se angajează ca la producerea accidentului să plătească, în limitele și conform condițiilor generale și clauzelor suplimentare stabilite de comun acord între Asigurat și R.A.I., sumele asigurate cuvenite celor în drept, cu condiția ca Asiguratul să fi plătit primele de asigurare în cuantumul și la termenele stabilite prin polița de asigurare. Cu excepția vătămărilor corporale sau decesului cauzate de accidente de circulație, nu pot face obiectul asigurării, indiferent de evaluarea concretă a stării de sănătate, persoanele afectate de alcoolism, toxicodependență sau de următoarele infirmități mintale: schizofrenie, forme maniaco – depresive sau stări paranoice.
R.A.I. plătește sumele asigurate celor în drept în caz de deces sau invaliditate permanentă survenite ca urmare a accidentului. În asigurare sunt cuprinse numai accidentele produse în timpul în care călătorii se aflau în autovehiculul folosit de Asigurat pentru executarea transportului.
Sumele asigurate pentru care se încheie asigurarea se stabilesc pe baza cererii Asiguratului și anume:
a) o sumă asigurată pentru deces și invaliditate permanentă totală;
b) o sumă asigurată pentru spitalizare ca urmare a unui accident (funcție de numărul de zile consecutive de spitalizare: pentru perioade cuprinse între minimum 3 zile și cel mult 66 de zile);
c) o sumă asigurată pentru bagaje și efecte personale.
Sumele asigurate sunt pentru fiecare călător accidentat, dar cel mult numărul călătorilor corespunzător numărului de locuri stabilit în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Sumele asigurate de la punctele b) și c) se despăgubesc numai dacă Asiguratul a solicitat asigurarea pentru aceste sume și a plătit prima de asigurare corespunzătoare, dovada constituind-o polița de asigurare.
R.A.I. plătește întreaga sumă asigurată în caz de deces sau invaliditate permanentă totală sau o parte din această sumă, corespunzător gradului de invaliditate permanentă parțială, dacă decesul sau invaliditatea survin ca urmare a accidentului și s-au ivit în decurs de un an de la data producerii acestuia.
R.A.I. plătește și compensații pentru călătorii care necesită numai spitalizare și / sau concediu medical ca urmare a unui accident, o singură dată pentru fiecare din ei, în limitele înscrise în polița de asigurare dar numai în cazurile în care spitalizarea și concediul medical depășesc 3 zile consecutive și Asiguratul a plătit prima de asigurare suplimentară corespunzătoare.
Ca întindere teritorială asigurarea este valabilă atât pe teritoriul României cât și în străinătate.
Răspunderea R.A.I. începe la data menționată în poliță, dar în nici un caz înainte de orele 24 ale zilei în care s-a încasat prima de asigurare și încetează în ultima zi din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. În cazul în care înainte de a începe răspunderea R.A.I. s-a produs un accident și asigurarea a rămas fără obiect, precum și în cazul în care după începerea răspunderii producerea accidentului a devenit imposibilă, polița de asigurare se realizează de drept iar primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară rezilierii se restituie.
Asigurarea se încheie pe perioade de 1 an sau la solicitarea Asiguratului, și pe perioade mai scurte, de 6 sau 3 luni. Polița de asigurarea se reînnoiește automat pe o perioadă de încă 1 an, dacă nu a fost denunțată de una din părți cu un preaviz de 30 de zile înainte de data expirării.
Exceptând măsurile de prim ajutor acordate ca urmare a accidentului, călătorul accidentat are obligația ca, imediat ce starea sănătății îi va permite, să se prezinte la medic pentru a fi examinat și să urmeze întocmai tratamentul prescris.
Călătorul accidentat este obligat ca, după terminarea tratamentului medical, însă nu mai târziu de 1 an de la data accidentului să se prezinte la organele medicale abilitate legal pentru stabilirea gradului de invaliditate permanentă. Asigurătorul își rezervă dreptul de a solicita călătorului afectat de invaliditate ca urmare a unui accident să se prezinte la medicul desemnat de R.A.I. spre a fi examinat și a se confirma gradul de invaliditate permanentă rezultat în urma accidentului. Dacă starea sănătății nu-i permite deplasarea, examinarea medicală a călătorului accidentat de către medicul desemnat de către R.A.I. se poate face la domiciliul acestuia, fără vreo cheltuială pentru acesta.
În cazurile de invaliditate permanentă incontestabilă, R.A.I. poate stabili gradul de invaliditate permanentă și pe temeiul certificatelor eliberate de spitale, policlinici sau alte organe sanitare. Plata sumei asigurate se face numai dacă decesul sau invaliditatea permanentă au fost provocate de unul din riscurile asigurate produse în perioada de valabilitate a poliței și s-au ivit în decurs de un an de la data accidentului. În cazurile de invaliditate permanentă incontestabilă, examinarea călătorului accidentat, stabilirea gradului de invaliditate permanentă și plata sumei asigurate, se pot face înainte de terminarea tratamentului.
Sumele asigurate se plătesc:
– călătorului accidentat, în caz de spitalizare și/sau invaliditate permanentă din accident al acestuia;
– moștenitorilor, în calitate de beneficiari, în caz de deces din accident al călătorului accidentat.
Creditorii călătorului accidentat nu au dreptul să urmărească suma asigurată cuvenită acestuia. În cazul în care, după plata sumei cuvenite pentru invaliditate permanentă, călătorul decedează ca urmare a aceluiași accident, R.A.I. plătește diferența până la întreaga sumă asigurată pentru invaliditate permanentă totală și deces.
Pentru încasarea sumei asigurate, cei în drept vor trebui să depună la R.A.I. următoarele documente, după caz:
– cerere pentru solicitarea drepturilor din asigurare;
– legitimația de călătorie sau documentul care dă dreptul la călătorie, iar în lipsa acestora, orice dovadă care atestă calitatea de călător. Se acceptă și proba cu martori;
– procesul verbal, sau alte documente eliberate de organele competente care au constatat și cercetat cauzele și împrejurările accidentului; în cazul accidentelor pentru care nu s-au întocmit acte cu privire la cauzele și împrejurările accidentului, acestea pot fi dovedite și prin adeverințe eliberate de organul medical care a dat primul ajutor după accident, sau prin orice mijloace legale de probă, inclusiv, în lipsa altor probe, cu declarații de martori date în fața organelor în drept;
– în caz de deces al călătorului accidentat, certificatul de deces și certificatul de moștenitor;
– actele de identitate ale celor în drept să primească suma asigurată;
– actul medical prin care medicul examinator a constatat gradul de invaliditate ca urmare a accidentului;
– actele medicale de internare – externare care dovedesc internarea în spital respectiv concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă;
– alte acte necesare, după caz, pentru soluționarea cererilor de plată.
R.A.I. nu plătește sumele asigurate dacă:
a) accidentul s-a produs în timpul comiterii de către Asigurat sau prepușii acestuia a unor infracțiuni săvârșite cu intenție ori în timpul când aceștia, autori ai unei infracțiuni săvârșite cu intenție încercau să se sustragă de la urmărire;
b) accidentul a fost produs în mod intenționat de către călătorul accidentat; în cazul în care în același accident produs cu intenție sunt accidentați și alți călători neimplicați în producerea accidentului, excluderea nu operează și asupra acestora; Cazurile prevăzute mai sus trebuie să rezulte din actele încheiate de organele în drept.
Asiguratul are următoarele obligații:
a) să întrețină autovehiculele în bune condiții și să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii accidentelor rutiere. R.A.I. este în drept să verifice modul în care Asiguratul respectă această obligație;
b) dacă prin nerespectarea de către Asigurat a obligației prevăzute la pct. a) s-ar produce pagube, R.A.I. are dreptul să refuze despăgubirea în caz de accident și să denunțe polița începând cu ziua următoare datei avizării în scris;
c) să avizeze despre autovehiculele nou intrate în dotarea Asiguratului, după data încheierii poliței; acestea sunt cuprinse în asigurare începând din ziua următoare primirii de către R.A.I. a avizării scrise; avizarea se face prin scrisoare sau fax și va cuprinde următoarele date:
– marca și tipul autovehiculului;
– numărul de înmatriculare;
– numărul de locuri stabilit în certificatul de înmatriculare.
În cazul producerii unui accident, Asiguratul sau prepușii acestuia au următoarele obligații:
a) să înștiințeze imediat organele de poliție cele mai apropiate de locul producerii accidentului, precum și alte organe autorizate, atunci când este cazul, cerând întocmirea actelor de constatare cât mai complete;
b) să ia imediat măsurile ce se impun pentru acordarea primului ajutor, transportul răniților la spital, și orice alte măsuri necesare pentru limitarea urmărilor accidentului;
c) să înștiințeze R.A.I., telefonic și în scris, despre producerea accidentului, imediat ce a luat cunoștință (în termen de 24 de ore); înștiințarea va cuprinde:
– locul producerii accidentului, cauzele, împrejurările și consecințele estimate;
– numărul de înmatriculare al autovehiculului;
– numărul poliței de asigurare.
d) să pună la dispoziția R.A.I. procesul verbal sau orice alte acte întocmite de organele competente care au constatat și cercetat accidentul, din care să rezulte data, locul și împrejurările accidentului, precum și lista călătorilor aflați în autovehicul;
e) să pună la dispoziția călătorilor accidentați actele necesare dovedirii calității de călător și să instruiască asupra demersurilor de întreprins pentru a putea beneficia de despăgubire conform acestei polițe de asigurare;
f) să conserve dreptul de regres al R.A.I. împotriva celor vinovați de producerea pagubei;
g) asiguratul răspunde față de R.A.I. pentru prejudiciile aduse prin care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la pct. f);
h) călătorul accidentat are obligația de a conserva dreptul de regres al R.A.I. împotriva celor vinovați de producerea accidentului, neîndeplinirea acestei obligații dând dreptul R.A.I. să refuze plata sumei asigurate. (Anexa 4)
2.2.5. Condiții generale privind asigurarea de răspundere civilă generală
Contractul se încheie pe baza cererii scrise a Asiguratului nominalizat în Poliță care împreună cu toate celelalte declarații făcute în scris de Asigurat, fac parte integrantă din acesta. Contractul de asigurare se încheie în scris, sub sancțiunea nulității și nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. În baza prezentelor Condiții generale, societatea R.A.I. se angajează ca la producerea evenimentului asigurat să despăgubească pe Asigurat în conformitate cu condițiile, excluderile și clauzele prevăzute în sau anexate la contract, cu condiția ca acesta să fi plătit primele de asigurare menționate în Poliță. Asigurarea se consideră încheiată numai prin plata primei de asigurare, emiterea Poliței de asigurare și e valabilă exclusiv pentru riscurile menționate în contractul de asigurare.
În aplicarea prevederilor prezentelor condiții de asigurare, următorii termeni vor avea următorul înțeles:
a) prin termenul "Asigurat" se înțelege:
– persoana fizică sau juridică menționată în polița de asigurare;
– directorii, partenerii, acționarii în timp ce acționează în această calitate, pentru Asigurat;
– persoanele care au încheiat un contract de muncă sau ucenicie cu Asiguratul, în timpul exercitării atribuțiilor ce le revin în serviciul acestuia; persoana care lucrează pentru Asigurat (angajată sau împrumutată de acesta de la alt patron în baza unei înțelegeri) în legătură cu "Afacerea" pe care o desfășoaă Asiguratul, va fi considerată ca fiind angajată cu contract de muncă sau ucenicie;
b) "Afacerea" este cea menționată în Polița de asigurare și include răspunderea decurgând din dreptul de proprietate asupra localului;
c) În cazul răspunderii civile generale, prin termenii de "întâmplare" sau "eveniment" se înțelege:
– vătămarea corporală sau deces al unei persoane, cu excepția situațiilor în care vătămarea sau decesul au survenit din cauza și în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu decurgând dintr-un contract de muncă sau de ucenicie încheiat de acea persoană cu Asiguratul;
– avarierea sau distrugerea de bunuri care nu aparțin Asiguratului, sau unui prepus al său sau care nu sunt în sarcina sau sub controlul Asiguratului sau unui prepus al său, produse în perioada de valabilitate a poliței de asigurare.
În baza prezentelor condiții de asigurare, R.A.I. acordă despăgubiri pentru:
a) sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde legal, față de terțe persoane păgubite ca urmare a vătămării corporale sau decesului, precum și a avarierii ori distrugerii unor bunuri;
b) cheltuielile făcute de Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acțiunea penală pusă în mișcare nu mai este judecată, iar acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale, de exemplu în cazul aplicării amnistiei).
Asigurarea se încheie pentru o perioadă de un an; la cererea Asiguratului perioada asigurată poate fi mai mică de un an dar nu mai mică de 3 luni. În acest caz (perioadă asigurată mai mică de un an) prima de asigurare se calculează prorata pe luni de asigurare ținând seama că pentru o lună de asigurare se va plăti 1/10 din prima de asigurare anuală. Răspunderea R.A.I. începe cel mai devreme în ziua următoare celei în care s-a emis polița de asigurare și s-a încasat prima de asigurare convenită și încetează în ultima zi din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. Ca întindere teritorială acest contract de asigurare se va aplica numai evenimentelor care au loc pe teritoriul României.
Răspunderea asumată de R.A.I. nu va depăși, în total, în legătură cu toate accidentele întâmplate în perioada asigurată, limita răspunderii pe perioada asigurată, prevăzută în polița de asigurare la rubrica "Suma asigurată totală".
R.A.I. nu asigură despăgubiri pentru:
a) pretențiile de despăgubiri formulate de asigurat pentru vătămarea suferită de el însuși sau pentru pagube la bunurile sale;
b) pretențiile de despăgubiri formulate față de asiguratul persoană fizică, de către soția (soțul) asiguratului sau de către persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit legii;
c) pretențiile de despăgubiri formulate față de asigurat persoană juridică, de către prepus;
d) pretențiile de despăgubiri formulate pentru pagubele produse cu intenție de către asigurat sau de către prepusul acestuia ori care se află în întreținerea asiguratului persoană fizică, ori pentru pagube produse de una din aceste persoane în timpul comiterii cu intenție a unor fapte incriminate ca infracțiuni, dacă aceste fapte rezultă din actele întocmite de organele în drept (poliție, alte organe de cercetare, pompieri sau altele);
e) pretențiile de despăgubiri formulate în legătură cu obligațiile asiguratului față de terți izvorâte dintr-un contract (de închiriere, de împrumut, depozit, muncă, prestări de servicii, furnizare, etc.) sau cele pentru pierderi, sustrageri sau avarieri ori distrugeri de obiecte aflate în păstrarea asiguratului sau care au fost predate de terțe persoane asiguratului spre păstrare, reparare, curățare, vopsire, expediere sau întrebuințare cu sau fără chirie, precum și pretențiile de despăgubiri pentru avarieri sau distrugeri la bunuri care, fiind vândute, nu au fost predate încă cumpărătorului;
f) pretențiile de despăgubiri formulate pentru hârtii de valoare, documente, registre, titluri, acte, manuscrise, pietre prețioase, obiecte din metale prețioase (platină, aur, argint), mărci poștale și alte asemenea colecții, tablouri, sculpturi, țesături sau alte obiecte având valoare artistică, științifică sau istorică, precum și pentru dispariția sau distrugerea banilor;
g) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi condamnat asiguratul sau prepusul acestuia ori persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit legii sau soția (soțul) asiguratului sau persoanele care se află în întreținerea asiguratului persoană fizică, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor;
h) daunele apărute ca urmare a războiului (declarat sau nu), invaziei sau acțiunii unui dușman extern;
i) daunele apărute ca urmare a războiului civil, revoluție, rebeliunii, insurecției, dictaturii militare, conspirației;
j) daunele apărute ca urmare a confiscării, exproprierii, naționalizării, rechiziționării, sechestrării, distrugerii sau avarierii din ordinul oricărui guvern de drept sau de fapt sau oricărei autorități publice;
k) daunele apărute ca urmare a exploziei atomice, radiațiilor sau infestării radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau a materialelor fisionabile;
l) poluare sau contaminare din orice cauze;
m) pretențiile de despăgubire pentru pagube de care răspunde asiguratul în legătură cu:
– orice autovehicul autorizat să circule pe drumurile publice sau pentru care este prevăzută prin lege obligativitatea încheierii asigurării, proprietatea asiguratului împrumutat, închiriat sau condus de acesta;
– orice ambarcațiune, navă, planor, avion sau un altfel de mijloc de transport, dacă asiguratul este proprietar, la închiriat, împrumutat, condus sau pilotat;
– încărcarea sau descărcarea mijloacelor de transport menționate mai sus;
n) pretențiile de despăgubiri rezultând din daune morale.
Constatarea și evaluarea daunelor se fac de către Asigurător, direct sau prin împuterniciți, împreună cu Asiguratul sau cu împuterniciții săi sau prin experți, dacă s-a convenit în acest mod. Despăgubirile se stabilesc pe baza înțelegerii dintre părți ori prin hotărâre judecătorească. Înțelegerea se poate face între Asigurat și persoanele despăgubite, cu privire la pretențiile acestora, cu acordul R.A.I.. Stabilirea despăgubirilor pe baza înțelegerii dintre părți, cu acordul R.A.I., se face în toate cazurile în care din actele încheiate de organele de cercetare și din înștiințarea Asiguratului rezultă cu certitudine răspunderea civilă a Asiguratului în producerea pagubei și persoana păgubită face dovada prejudiciului material suferit. În cazul în care organele în drept (Poliție, alte organe de cercetare, pompieri sau altele) nu au întocmit acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat și la pagubele provocate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloace legale de probă, inclusiv, în lipsa altor probe, cu declarații de martori autentificate.
Despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza înțelegerii între părți, în cazurile în care:
a) persoanele ce formulează pretenții de despăgubiri sunt soția (soțul) prepusului Asiguratului ori a persoanei pentru care Asiguratul răspunde potrivit legii sau persoane care se află în întreținerea acestora;
b) persoanele ce formulează pretenții de despăgubiri sunt copii, părinții, frații sau surorile Asiguratului ori ai prepusului Asiguratului sau a persoanei pentru care Asiguratul răspunde potrivit legii și nu se află în întreținerea acestora;
c) persoana păgubită formulează pretenții de despăgubiri ce se cuvin sub formă de prestații bănești periodice (pensie de întreținere), precum și în cazul în care pentru aceste prestații se solicită o sumă globală;
d) accidentul face obiectul unui proces penal, cu excepția cazului în care potrivit legii, acțiunea penală poate fi stinsă prin împăcarea părților (de exemplu: vătămări corporale săvârșite din culpă, care necesită îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile) și în cazul în care deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă printr-un proces civil;
e) se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat sau distrus, pentru partea respectivă de despăgubire;
f) se formulează pretenții de despăgubiri pentru reducerea valorii bunurilor după reparație;
g) nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, cauzele și împrejurările accidentului, precum și la cuantumul pagubelor produse.
Asiguratul este obligat:
a) să întrețină în bune condiții proprietatea și bunurile aflate în administrarea sa și să ia pe cheltuiala sa toate măsurile și să se conformeze tuturor recomandărilor R.A.I. pentru prevenirea producerii pagubelor, în conformitate cu prevederile legale și / sau recomandărilor producătorului;
b) să țină corect evidența datelor și a cifrelor stabilite, la încheierea asigurării, a constitui baza de calcul a primelor de asigurare;
c) să notifice imediat în scris orice modificare sau intenție de modificare a riscului (a condițiilor cunoscute de R.A.I. la încheierea asigurării) față de datele comunicate la încheierea asigurării. Prin nerespectarea de către Asigurat a obligațiilor prevăzute la lit. a, b, c, R.A.I. are dreptul să denunțe asigurarea, în scris, începând cu ziua următoare datei avizării, fără restituirea sumelor plătite. În cazurile în care se constată înlăturarea deficiențelor sau modificărilor notificate în scris sunt agreate, asigurarea poate fi repusă în vigoare de către R.A.I., în scris, începând cu ziua următoare avizării scrise, până la expirarea poliție de asigurare;
d) să permită reprezentanților R.A.I. să inspecteze și să examineze riscul ori de câte ori aceștia consideră necesar și să le pună la dispoziție toate detaliile și informațiile necesare pentru evaluarea riscului. În cazurile în care, cu acest prilej, se constată degradarea condițiilor de protecție existente la data încheierii asigurării prin nerespectarea eventualelor recomandări stabilite, R.A.I. poate suspenda asigurarea, ea putând fi repusă în vigoare după remedierea neajunsurilor constatate. Suspendarea și repunerea în vigoare a asigurării se face prin notificare scrisă. Pentru pagubele produse în perioada cât asigurarea a fost denunțată sau suspendată, R.A.I. nu acordă despăgubiri;
e) în cazurile producerii unui eveniment asigurat care poate da naștere la o pretenție de despăgubire în baza poliței de asigurare:
– să ia pe seama R.A.I. și în limita sumei asigurate, toate măsurile pentru limitarea pagubei;
– să avizeze în scris R.A.I. în termen de maxim 3 zile de la producerea pagubei, dând informații asupra naturii și mărimii acesteia. În înștiințare se vor arăta felul bunurilor avariate sau distruse ori după caz, persoanele vătămate, numărul și data emiterii poliței de asigurare, locul, data, ora, cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat, locul unde se află bunurile avariate sau distruse și mărimea probabilă a pagubei;
– să înștiințeze imediat, în caz de incendiu, explozie sau furt organele de Poliție, unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, cerând întocmirea de acte constatare cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat și la întinderea pagubelor provocate;
– să furnizeze toate informațiile și probele documentare solicitate de R.A.I. și să permită reprezentanților acestuia să facă investigații referitoare la cauza și mărimea pagubelor;
– să comunice în scris pretențiile formulate de cei păgubiți și să transmită R.A.I. orice acte primite în legătură cu producerea evenimentului asigurat;
– să nu recunoască nici o răspundere și să nu facă nici o ofertă, promisiune de plată fără acordul scris al R.A.I.;
– să se apere în proces ținând seama și de eventualele recomandări făcute de R.A.I.. R.A.I. este îndreptățit, în cazurile în care apreciază că este necesar, în procesul civil, să indice Asiguratului să-și angajeze apărător atât în prima instanță cât și în căile de atac. R.A.I. poate folosi și calea intervenției în interesul Asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului, în conformitate cu articolul 49 și următoarele din Codul de procedură civilă, ori de câte ori în acest fel se asigură o mai bună apărare a intereselor R.A.I..
– să conserve dreptul de regres al R.A.I. împotriva celor vinovați de producerea daunei.
În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la litera e), R.A.I. are dreptul să refuze plata despăgubirii, în măsura în care din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei. Respectarea riguroasă a obligațiilor ce-i revin Asiguratului precum și veridicitatea declarațiilor și răspunsurilor Asiguratului la chestionar vor constitui o condiție ce precede orice răspundere din partea R.A.I. în legătură cu această asigurare. (Anexa 5)
2.2.6 Asigurarea medicală pentru deplasări în străinătate
Asigurarea medicală pentru deplasări în străinătate se încheie de către persoanele care efectuează o deplasare în străinătate pe durata călătoriei, pentru acoperirea cheltuielilor generate de unele accidente care ar putea surveni în timpul călătoriei.
Obiectul asigurării
Prin asigurarea medicală sunt acoperite cheltuielile efectuate ca urmare a îmbolnăvirii sau a unui accident survenit în timpul deplasării în străinătate.
Poate încheia o asigurare medicală orice persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil (respectiv sediul permanent) în România. Asigurarea medicală este valabilă în țările menționate în contractul de asigurare.
Prin eveniment asigurat se înțelege tratamentul curativ, necesar din punct de vedere medical, suportat de persoana asigurată ca urmare a unei boli sau a unui accident. Evenimentul asigurat începe din ziua în care începe tratamentul medical și se termină în ziua în care se termină tratamentul medical.
Începerea și încetarea contractului de asigurare medicală
Contractul de asigurare medicală se încheie înainte de efectuarea deplasării în străinătate, cele încheiate după începerea deplasării în străinătate sunt considerate nule.
Contractul de asigurare se emite și intră în vigoare după achitarea primei de asigurare, acesta se poate încheia în lei sau valută după dorința asiguratului.
Perioada de deplasare în străinătate este considerată încheiată în momentul în care persoana asigurată trece granița în România.
Dacă o boală sau un accident, care survine în timpul deplasării în străinătate, necesită tratament curativ după data încetării contractului de asigurare, obligația asigurătorului de a acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, se va extinde cu încă patru săptămâni, dacă persoana asigurată aduce dovezi că transportul la domiciliu său stabil din România nu a fost posibil.
Cazurile în care se acordă despăgubiri
Societatea de asigurare suportă cheltuielile ocazionate de tratamentul medical necesar efectuat pe timpul șederii temporare în străinătate.
Tratamentul medical, în condițiile prezentului contract de asigurare include:
– tratamentul ambulatoriu al pacientului;
– medicamentele prescrise de medic;
– materialele medicale ajutătoare care fac parte din tratamentul pentru membrele facturate care fac parte din tratamentul pentru membrele facturate, răni (mulaje de gips, bandaje, pansamente) sau cârje prescrise de medic;
– radioterapie, terapie termică sau fototerapie prescrise de medic;
– diagnostic radiografic;
– costurile transportului efectuat de servicii de salvare recunoscute pentru acordarea de asistență medicală de urgență, până la cel mai apropiat spital;
– cheltuielile cu transferul la clinica de specialitate, dacă acesta este necesar din punct de vedere medical și prescris de medic;
– operații;
– tratament dentar, dar numai pentru calmarea durerilor acute;
Aceste despăgubiri se vor plăti persoanei care prezintă contractul de asigurare și face dovada efectuării acestor cheltuieli.
Cazurile în care nu se acordă despăgubiri
Societatea de asigurare nu acordă despăgubiri pentru bolile cronice și consecințele unor astfel de boli, existente sau cunoscute în momentul emiterii contractului de asigurare, chiar dacă acestea nu au fost tratate, exceptând cazul în care asistenta medicală acordată în străinătate implică măsuri de urgență neprevăzute, pentru salvarea vieții asiguratului sau măsuri ce urmăresc numai calmarea durerii acute.
Aceleași restricții privind despăgubirea se aplică și consecințelor accidentelor produse înaintea intrării în vigoare a asigurării.
– pentru boli sau accidente cauzate de participarea activă la evenimentele de război, război civil sau tulburări interne
– pentru orice invaliditate provocată intenționat prin autorănire, sinucidere, intenție de sinucidere
– pentru îndepărtarea defectelor fizice sau anomaliilor (exemplul operației estetice)
– pentru tratament psihiatric sau psihoterapeutic
– pentru graviditate, nașterea copilului
– pentru controale în timpul gravidității
– pentru refacere și fizioterapie sau pentru costul protezei etc.
3. ANALIZA SITUAȚIEI ASIGURĂRILOR MEDICALE LA S.C. R.A.I. S.A. CA PRINCIPALĂ FORMĂ DE ASIGURARE PRACTICATĂ
3.1. Prevederile contractului de asigurare medicală
3.1.1. Definirea și elementele contractului de asigurare medicală
Contractul de asigurare este acel contract prin care asiguratul se obligă să plătească o primă societății de asigurare, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei alte persoane, denumită beneficiar, o îndemnizație – despăgubire sau sumă asigurată – în limitele convenite.
Contractul de asigurare se formează prin simplul acord al părților, fără să fie nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinței. Decisiv este ca părțile să cadă de acord asupra elementelor esențiale ale contractului.
Contractul de asigurare are un caracter sinalagmatic, părțile obligându-se reciproc. În principal, asiguratul se obligă să plătească prima, iar asigurătorul să suporte riscul și să achite, la producerea evenimentului prevăzut în contract, o despăgubire, în cazul asigurării de bunuri ori de răspundere civilă, sau suma asigurată, în situația asigurării de persoane.
Contractul de asigurare este unic pentru întreaga sa durată și are un caracter oneros, care constă în faptul că fiecare parte urmărește un anumit avantaj, o contraprestație în schimbul aceleia pe care o face ori se obligă a o face în favoarea celeilalte părți.
Contractul de asigurare este un contract de adeziune. Caracteristice pentru contractul de adeziune sunt clauzele stabilite numai de către una din părți, cealaltă neavând posibilitatea să le discute, ci numai facultatea să le accepte ca atare sau să nu contracteze. Contractul de asigurare este acceptat de către ambele părți contractante și, ca atare, poate fi considerat un contract de adeziune. Cele două părți ale contractului sunt asigurătorul și asiguratul.
Polița MASTER VOYAGES are ca asigurător pe ROUMANIE ASSURANCE INTERNATIONAL SA str. Țepeș Vodă nr 71 sector 2 București iar ca reasigurator pe GESA FRONT DE SEVRES – 18 rue de Troyon 92316 SEVRES Cedex Franta care este și principalul prestator de servicii pe întreg teritoriul EUROPEI cu exceptia Germaniei unde colaborează cu GESA ASSISTANCE MÜNCHEN din Germanìa.
Prin polița MASTER VOYAGES sunt asigurate persoanele care iau parte la un voiaj și sunt înscrise pe polița de asigurare având domiciliul legal numai în România, persoane care beneficiază de despăgubiri în anumite condiții atunci când li se întâmplă un accident sau se îmbolnăvesc.
Elementele contractului de asigurare sunt: interesul asigurării, riscul, suma asigurată și prima.
Contractul de asigurare se consideră încheiat și este perfectat în clipa în care este semnat de asigurat și de asigurător. El intră în vigoare la data prevăzută și pentru durata perfectată în poliță. Nesemnarea lui de către unul din părțile contractante atrage după sine nulitatea actului. Contractul poate fi reziliat cel târziu cu 24 ore înainte de intrarea lui în vigoare.
INTERESUL ASIGURĂRII MEDICALE
La asigurarea de persoane contractul se încheie în scopul protecției economice pentru cazul decesului ori invalidității asiguratului sau la survenirea unui anumit eveniment, fie la asigurat, fie la beneficiarul asigurării. Spre deosebire de asigurarea de bunuri, interesul însoțește evenimentul legat de persoană – deces, invaliditate din accident, atingerea unei anumite vârste. La asigurarea de persoane interesul determină voința contractantului, în vederea încheierii contractului de asigurare. Hotărârea de a contracta asigurarea apare ca o măsură de prevedere și de regulă, ca un mijloc de economisire pe termen mai lung și în mod planificat.
RISCUL
Riscul constituie un element esențial și caracteristic contractului de asigurare. Dacă riscul lipsește, contractul de asigurare este lipsit de eficacitate, neavând un element esențial. Riscul reprezintă însuși cauza asigurării. Riscul poate fi definit ca un eveniment incert, posibil și viitor, la care sunt expuse bunurile, viața ori sănătatea unei persoane și care nu depinde de voința părților contractante.
Riscul trebuie să existe în momentul contractării, adică evenimentul viitor și nesigur care dă drept la despăgubiri să nu se fi produs. În caz contrar, asiguratul ar încasa o sumă fără cauză și ar realiza un profit, ceea ce este incompatibil cu natura contractului de asigurare.
Riscul este în primul rând un eveniment incert. El presupune idea de eventualitate întrucât asigurarea are în vedere fapte determinate care implică o incertitudine. De multe ori, evenimentul considerat este un eveniment temut, din care cauză asiguratul caută să se protejeze contra consecințelor păgubitoare. Riscul este atunci, în limbaj curent, sinonim primejdiei sau pericolului amenințător. Ceea ce este esențial se referă la incertitudinea privind evenimentul considerat. Incertitudinea se poate prezenta sub două modalități. În raport cu evenimentul considerat, există un risc când nu se știe dacă el se va produce (incertus an, incertus quando) sau când se va produce (certus an, certus quando).
Adesea, incertitudinea privește realizarea însăși a evenimentului considerat. Riscul se aplică unui eveniment susceptibil de a se produce sau nu.
Evenimentul constitutiv al riscului trebuie să fie nu numai posibil ci și viitor. Dacă înainte de a începe răspunderea societății de asigurare producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă contractul se reziliază.
În materia asigurărilor sunt considerate riscuri evenimentele care se realizează fără nici o participare a omului sau asiguratului. Riscul se realizează independent de persoana asiguratului, cu toate că în anumite situații asiguratul poate lua unele măsuri de prevedere pentru a evita sinistrul sau cel puțin a-i diminua consecințele. În asigurarea medicală riscul se referă la un accident sau boală neașteptată.
Accident înseamnă orice eveniment neașteptat, imprevizibil și violent, exterior asiguratului și independent de voința acestuia, constituind cauza unei vătămări corporale care împiedică continuarea normală a călătoriei. Prin boală se înțelege orice îmbolnăvire neașteptată și imprevizibilă constatată de o autorìtate medicală competentă, îmbolnăvire care impiedică continuarea normală a călătoriei, într-o țară unde asigurarea medicală R.A.I. are efect.
Teritorialitatea asigurărilor medicale numite VOYAGES este cuprinsă în destinații enumerate și catalogate în trei zone:
ZONA 1:
Andorra, Anglia, Austria, Baleare, Belgia, Belarus, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Georgia, Gibraltar, Grecia, Irlanda, Italia, Israel, Iordania, Iugoslavia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Maroc, Moldova, Monaco, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia (partea europeană), San-Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria.
ZONA 2:
Abu Dhabi, Azore, Africa de Sud, Albania, Algeria, Antilele Franceze, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Bahrein, Bermude, Botswana, Canada, Chile, Coreea de Sud, Coasta de Fildeș, Djibouti, Dubai, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Groenlanda, Guiana Franceză, Hawaii, Hong Kong, Irak, Islanda, Japonia, Kenya, Kuweit, Lesotho, Liban, Macao, Malayezia, Malawi, Martinica, Mauritania, Namibia, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Oman, Polinezia Franceză, Qatar, SUA, Singapore, Siria, Taiwan, Thailanda, Trinidad Tobago, Yemen, Zimbabwe.
ZONA 3:
Alaska, Angola, Armenia, Azerbaidjan, Bahamas, Bali, Bangladesh, Belize, Benin, Birmania, Bolivia, Borneo, Brazilia, Brunei, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Centrafrica, China, Ciad, Columbia, Congo, Coreea de Nord, Costa Rica, Cuba, Republica Dominicană, Ecuador, Etiopia, Fidji, Filipine, Gabon, Gambia, Ghana, Guatemala, Guineea Bissau, Guiana, Haiti, Honduras, India, Indonezia, Iran, Jamaica, Java, Kazahstan, Kîrghistan, Liberia, Madagascar, Maldive, Mali, Mexic, Mongolia, Mozambic, Nepal, Nicaragua, Niger, Nigeria, Pakistan, Panama, Paraguay, Palau, Peru, Porto Rico, Rusia (parte asiatică), Rwanda, Salvador, Samoa, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudan, Sri Lanka, Sumatra, Surinam, Tadjikistan, Tanzania, Togo, Turkmenistan, Uruguay, Uzbekistan, Uganda, Venezuela, Vietnam, Zair, Zambia.
ȚĂRI EXCLUSE :
Afganistan, Cambodgia, Laos, Bosnia Herțegovina, Libia.
SUMA ASIGURATĂ
În contractul de asigurare, suma asigurată reprezintă limita maximă până la care asigurătorul răspunde față de asigurat în ipoteza producerii cazului asigurat. Spre deosebire de risc, care constă într-un eveniment viitor, cazul asigurat este evenimentul care s-a și produs.
Arătarea unei sume asigurate în contract este necesară întrucât servește ca bază și pentru calcularea primei. Dealtfel, între prima de asigurare și suma asigurată există o corelație, o condiționare reciprocă. În mod concret, cuantumul maxim al despăgubirii de asigurare, care se cuvine asiguratului în cazul producerii daunei, este limitat de cuantumul sumei asigurate, iar prima de asigurare se stabilește, în principiu, la un anumit procent din suma asigurată.
Prin contractul de asigurare medicală, asigurătorul se obligă, ca la producerea evenimentului asigurat, să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta o sumă asigurată.
Asigurarea medicală nu este un contract de indemnizare. În schimbul primelor primite, asigurătorul nu se obligă să acopere o pagubă, ci să plătească, la realizarea riscului, suma asigurată, independent de orice idee de prejudiciu, dat fiind că nici viața nici sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani. Cauza plății făcute de asigurător nu o constituie dauna pricinuită prin vătămarea sănătății, integrității trupești ori moartea celui asigurat, ci primele încasate de asigurător. Asigurarea medicală exclude existența vreunui raport între suma asigurată și paguba suferită de asigurat.
PRIMA DE ASIGURARE
Elementul esențial al contractului de asigurare, prima, ca principală obligație a asiguratului, reprezintă remunerația pe care o primește asigurătorul de la asigurat în schimbul prestației promise, despăgubirea sau suma asigurată. Prima este, deci, prețul pentru care asigurătorul ia asupra sa povara riscului.
Prima de asigurare servește asigurătorului pentru următoarele:
– constituirea fondului de rezervă din care se achită despăgubirile celor dăunați, respectiv sumele asigurate în cadrul asigurărilor de persoane;
– formarea fondurilor de rezervă, destinate acoperirii diferențelor intervenite în plățile despăgubirilor din anii defavorabili, cât și îndeplinirea obligațiilor de plată la expirarea termenelor asigurărilor de viață;
– acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor și realizarea unui beneficiu.
Prima de asigurare, cunoscută și sub denumirea de primă brută sau tarifară, diferă în funcție de perioada pe care se încheie asigurarea, de la minim 30 de zile la 1 an.
CLASIFICAREA PRIMELOR DE ASIGURARE
Primele de asigurare se împart în mai multe categorii. După cum primele de asigurare se achită, într-o singură sumă, pentru întreaga durată de asigurare, prima este unică sau periodică.
Prima unică este scadentă într-o singură sumă. La prima unică, perioada de asigurare este identică cu durata asigurării.
Prima periodică este scadentă în perioade egale, determinate pe durate de asigurare, fie anuale, fie subanuale. În cazul asigurării pe o durată de mai mulți ani, prima perioadă poate să fie prima de primul an sau prima anuală în continuare, care privește perioadele de asigurare următoare primului an.
Prima unică se deosebește de prima plătită anticipat, chiar și pe mai mulți ani, dar nu pe întreaga durată a asigurării. În această situație, primele aferente perioadelor de asigurare, care urmează după producerea evenimentului asigurat, se restituie asiguratului.
În materia asigurărilor, în legătură cu prima se mai utilizează și alte noțiuni. Una din ele ar fi rabatul de primă, care constituie scăderea din prima de bază tarifară sau din prima totală de plată, de regulă prin aplicarea unui procent, iar uneori prin diminuarea cu o anumită sumă stabilită. Rabatul de primă se acordă pentru motive care urmăresc reducerea cheltuielilor de achiziție și stimularea menținerii asigurării, luarea măsurilor vizând prevenirea daunelor materiale sau considerente de ordin economic ori social – politic.
3.1.2. Efectele contractului de asigurare
Fiind un contract sinalagmatic, asigurarea dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, cu mențiunea că unele privesc perioada până la ivirea cazului asigurat, iar altele după producerea acestui eveniment.
OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
Până la ivirea cazului asigurat, asiguratul are următoarele obligații: plata primelor de asigurare; prevenirea producerii cazului asigurat; comunicarea împrejurărilor care agravează riscul.
OBLIGAȚIA DE A PLĂTI PRIMA
Asiguratul este obligat să plătească primele la termenele stabilite în condițiile de asigurare. Debitor al primei poate deveni deci numai persoana care încheie contractul de asigurare.
Asiguratul este obligat să plătească primele la termenele stabilite în condițiile generale. Regula generală prevăzută în condițiile de asigurare este că primele se achită anticipat și integral pentru perioada de asigurare. Această regulă permite asigurătorului să încadreze primele corespunzătoare momentului în care începe a acorda garanția și totodată să-și creeze fondul necesar pentru a face față cu ușurință rezolvării sinistrelor survenite.
Termenul de plată a primei de asigurare coincide, în principiu, cu momentul încheierii contractului. Astfel, asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea de către societatea de asigurare a contractului de asigurare.
Inițiativa plății aparține deci asiguratului, care trebuie să achite prima la sediul mandatarului, în raport de stipulațiile contractului. Condițiile de asigurare prevăd că asigurătorul nu este obligat să amintească asiguratului scadența primei de plată și nici să încaseze prima la domiciliul sau locul de muncă al asiguratului. De asemenea, condițiile de asigurare conțin o clauză expresă din care rezultă că încasarea primei la domiciliu sau la locul de muncă al asiguratului, chiar repetată, nu poate fi invocată drept derogare pe viitor de la regula portabilității primei. În practică, se obișnuiește uneori ca prima să fie încasată de către agenți, la domiciliul ori locul de muncă al asiguratului.
Plata trebuie să fie făcută societăților de asigurare sau unui intermediar, agent de asigurare, care lucrează în numele și pe seama asigurătorului față de asigurați.
În regulă generală, plata primelor se face în numerar, în moneda stabilită, având curs legal la locul de plată. Un asemenea procedeu este posibil când debitorul plătește direct asigurătorului, în schimbul eliberării contractului de asigurare, respectiv a unei chitanțe scrise pe formularul societății de asigurare pentru ratele de primă următoare celei dintâi.
Persoanele juridice asigurate pot folosi pentru plata primelor și calea bancară pe baza unei dispoziții de plată sau a unei dispoziții de încasare.
În situația plății primei pe bază de dispoziție de plată, ea se consideră a fi efectuată numai în momentul când s-a operat de către bancă, în contul asigurătorului, virarea primei de asigurare. Data creditării este luată în considerare pentru determinarea intrării în vigoare a asigurării și începutul răspunderii asigurătorului. Simpla introducere, la bancă, a dispoziției de plată nu creează asigurătorului nici un drept. Dispoziția de plată poate fi oricând retrasă înainte de executarea ei de către bancă. De asemenea, banca se poate afla în imposibilitatea de a executa dispoziția de plată când contul titularului este blocat sau nu are disponibil.
În împrejurarea plății primei pe bază de dispoziție de încasare, asiguratul eliberează un înscris sau adresă prin care autorizează pe asigurător să introducă la Bancă dispoziția de încasare a primelor. Înscrisul reprezintă un mandat dat asigurătorului de către titularul contului, în virtutea căruia societatea de asigurări dispune asupra disponibilului asiguratului din Bancă până la concurența sumei reprezentând cuantumul primei pentru toată perioada contractului de asigurare și a reînnoirii de drept, precum și pentru eventualele sale suplimente. Înscrisul trebuie să fie înregistrat la unitatea asigurată pe data eliberării lui de către organul care încheie asigurarea, iar prevederile înscrisului vor fi aduse la cunoștința băncii.
Plata primei, reprezentând un acord de voințe, va fi supusă regulilor de drept comun privind actele juridice. Cu privire la dovada plății se pune problema cine are sarcina probei și care sunt mijloacele ce pot fi utilizate.
Obișnuit, dovada plății primei se face prin prezentarea contractului de asigurare, în ipoteza în care întocmirea declarației de asigurare, plata primei și emiterea contractului au loc concomitent, respectiv a unei chitanțe pe formularul societății de asigurare pentru ratele de primă următoare celei dintâi. În lipsa chitanței, asiguratul poate face dovada plății primei prin orice mijloace de probă admise de dreptul comun.
Până la ivirea cazului asigurat, asigurătorul are și unele obligații. Societatea de asigurare este obligată să elibereze, la cerere, duplicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul l-a pierdut s-au distrus pe cel original.
După producerea cazului asigurat, asiguratul are următoarele obligații: comunicarea producerii evenimentului asigurat, participarea la constatarea cazului asigurat produs și a pagubei; furnizarea de date și acte referitoare la evenimentul asigurat.
După apariția evenimentului asiguratul mai este obligat:
1. Asiguratul este obligat să contacteze GESA telefonic sau prin fax, înainte de a angaja orice fel de cheltuială, pentru a putea beneficia de inițierea și efectuarea garanțiilor, în limitele definite de contract și nu poate, deci pretinde nici un fel de rambursare dacă nu a avut în prealabil acordul GESA (comunicarea unui număr de dosar).
Pentru Germania-Tel. (+49.89) 50.200.122; Fax (+49.89) 50.27.451; Pentru restul țărilor-Tel. (+33.1) 41.14.12.12; Fax (+33.1) 41.14.12.92 sau România-Tel. (+40.1) 321.63.90 /321.20.20; Fax (+40.1) 250.97.65
2. Limitarea cheltuielilor.
Asiguratul trebuie să facă tot posibilul pentru a limita cheltuielile la strictul necesar.
COMUNICAREA PRODUCERII EVENIMENTULUI ASIGURAT
Asiguratul are obligația ca, în termenul prevăzut în condițiile de asigurare, să comunice societății de asigurare producerea evenimentului asigurat.
Obligația de comunicare impusă asiguratului se justifică prin necesitatea ca asigurătorul să poată verifica în timp util cauzele și consecințele realizării riscului. Cum din moment ce producerea evenimentului asigurat transformă răspunderea virtuală a asigurătorului într-o obligație activă, el trebuie să fie avizat cât mai curând posibil pentru a lua toate măsurile necesare apărării intereselor sale, întrucât va suporta consecințele realizării riscului. Asigurătorul trebuie, fără întârziere, să verifice condițiile în care riscul s-a realizat și să se convingă că riscul este cel preluat în sarcină, să stabilească exact întinderea pagubei sau dacă există vre-un terț responsabil împotriva căruia ar avea deschisă calea unui recurs. Ca urmare, el va efectua cercetările care nu suferă amânare și va administra probele necesare. Deoarece, în majoritatea cazurilor se pot constata cu maximă eficiență numai în scurt timp de la realizarea riscului, condițiile generale au prevăzut termene precise dar diferențiate în raport de natura asigurării.
Termenele de comunicare stabilite prin condițiile de asigurare încep să curgă fie de la data producerii evenimentului asigurat, fie din momentul în care asiguratul a luat cunoștință despre realizarea riscului.
În asigurarea pentru caz de deces, asigurătorul este obligat de faptul morții pentru suma netă fixată în contract.
Comunicarea trebuie făcută în formă scrisă, iar primirea ei înregistrată pentru a se dovedi, în caz de nevoie, executarea obligației. În principiu, înștiințarea cuprinde datele, pe care asiguratul le cunoaște și le poate comunica.
În cazurile unui eveniment neașteptat, imprevizibil și violent exterior asiguratului și independent de voința acestuia, constituind cauza unei vătămări corporale care împiedică desfășurarea normală a călătoriei sau în cazul unei îmbolnăviri neașteptate constatată de o autoritate medicală competentă, este foarte importantă contactarea societăților de asigurare colaboratoare cu S.C. R.A.I. S.A. din întreaga lume la numerele de telefon indicate pe poliță, iar asiguratul trebuie să comunice foarte clar următoarele:
1. Nume și prenume;
2. Numărul de telefon la care poate fi contactat;
3. Adresa unde se află;
4. Numărul poliței de asigurare R.A.I.
PARTICIPAREA LA CONSTATAREA CAZULUI ȘI FURNIZAREA DE DATE ȘI ACTE REFERITOARE LA EVENIMENTUL ASIGURAT
În majoritatea reglementărilor privind asigurările de bunuri este consacrată obligația asiguratului de a participa alături de societatea de asigurare la lucrările efectuate pentru constatarea riscului și evaluarea daunei. Participarea asiguratului la constatare se impune datorită faptului că el este parte în raportul juridic de asigurare.
Considerăm că absența asiguratului la lucrările de constatare nu poate atrage decăderea din drepturi de a primi despăgubirea, dacă ele se pot efectua și fără concursul lui. De asemenea s-a statuat că actele de constatare și evaluare a pagubelor întocmite de societatea de asigurare cu respectarea dispozițiilor legale sunt opozabile și celor ce urmează să răspundă pentru pagubele produse, chiar dacă nu au fost prezenți și nici chemați la evaluare.
Procedura de constatare implică în sarcina asiguratului și obligația de a declara, fără rezerve și reticențe, toate împrejurările cunoscute referitoare la evenimentul produs și întinderea daunei. Asiguratul este obligat să permită reprezentanților societății de asigurare să efectueze cercetările necesare și să le pună la dispoziție toate actele care sunt utile pentru verificarea existenței și a valorii bunurilor asigurate, stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii pagubelor, precum și pentru constatarea și evaluarea lor.
În cazul în care asiguratul nu-și îndeplinește obligațiile, societatea de asigurări are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.
În accepțiunea societății R.A.I. SA o autoritate medicală ce poate constata evenimentul asigurat este orice persoană posesoare a unei diplome valabile în medicină posedând autorizație valabilă exceptând persoana asigurată însăși, soțul, soția persoanei asigurate, orice rudă a persoanei asigurate sau care însoțește persoana asigurată în timpul călătoriei. Pentru fiecare caz în care se solicită despăgubire pentru caz de boala va fi adaptată o echipă medicală din care va face parte medicul coordonator GESA sau medicul curant din centrul spitalicesc în care se găsește asiguratul.
OBLIGAȚIILE ASIGURĂTORULUI
Producerea cazului asigurat are loc atunci când riscul, prevăzut în contract se realizează. Din acest moment, răspunderea virtuală a asigurătorului se transformă, în principiu, într-o obligație concretă de plată a despăgubirii în asigurarea de bunuri și a sumei asigurate în asigurarea de persoane. Realizarea riscului presupune însă efectuarea unor importante activități referitoare la constatarea existenței și cauzele producerii, determinarea volumului pagubelor și stabilirea despăgubirii.
După producerea cazului asigurat, asigurătorul are obligația să plătească asiguratului sau unei terțe persoane indemnizația convenită, despăgubirea în asigurările de bunuri și suma asigurată în asigurările de persoane.
Îndeplinirea acestei obligații principale presupune stabilirea unei situații de fapt, din care să rezulte dreptul asiguratului la beneficiul indemnizației și îndatorirea asigurătorului de a plăti. Deci, asigurătorul trebuie să constate producerea și cauzele evenimentului asigurat, să facă evaluarea daunelor și a obligațiilor derivând din prejudiciul cauzat terților și pe urmă să efectueze plata indemnizației.
CONSTATAREA PRODUCERII EVENIMENTULUI ASIGURAT ȘI EVALUAREA PAGUBELOR
În conformitate cu dispozițiile legale, societatea de asigurare organizează și efectuează activitatea complexă de constatare a producerii evenimentelor asigurate și de evaluare a pagubelor.
Activitatea pe care o desfășoară lichidatorul de daune, comisarul de avarie ori expertul stabilit de societatea de asigurare în vederea constatării producerii riscului e complexă și importantă pentru stabilirea unei juste indemnizări. Măsurile legate de activitatea de constatare au drept scop verificarea, în prealabil, a existenței obligației de plată a asigurătorului, determinarea cauzelor daunelor și a împrejurărilor în care ele s-au produs, precum și stabilirea volumului fizic al pagubelor.
Pentru a stabili dacă societatea de asigurare e obligată și în ce măsură, se verifică existența bazei juridice pentru acordarea unei indemnizații. Dacă se constată că nu era în vigoare asigurarea la data producerii evenimentului asigurat, nu se mai efectuează lucrările de constatare a pagubelor, deoarece nu se acordă despăgubiri.
La asigurările a căror valabilitate este strâns legată de un anumit loc specificat în contract, se confruntă locul producerii evenimentului asigurat, indicat în comunicare, cu locul asigurării prevăzut în contract.
În principiu, cauzele pagubelor și a împrejurărilor în care s-au produs sunt consemnate atât în comunicările făcute de asigurat, la producerea evenimentului, cât și prin documente prezentate ulterior. Lichidatorul de daune, exercitându-și prerogativele prin examinarea la locul producerii daunelor, a bunurilor distruse sau avariate sau a resturilor rămase își aduce contribuția la determinarea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs riscul asigurat. Pentru a se putea determina valoarea daunelor și cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi plătite asiguraților se stabilește, atât la pagubele totale, cât și la cele parțiale cantitatea bunurilor distruse sau avariate. Din punct de vedere cantitativ, modul de stabilire al pagubelor este în funcție de felul asigurării, reglementarea amănunțită fiind cuprinsă în condițiile de asigurare și instrucțiunile de lichidare a daunelor.
În terminologia asigurărilor se folosesc frecvent două noțiuni, pagubă totală și pagubă parțială, aflate în strânsă legătură cu stabilirea volumului fizic al daunelor. După efectuarea lucrărilor de stabilire cantitativă a daunelor, se procedează la evaluarea pagubelor. Condițiile de asigurare cât și instrucțiunile de lichidare a daunelor au stabilit un sistem unitar cuprinzând și unele principii generale, care constituie norme de drept în materie. Evaluarea trebuie să se facă, oricare ar fi bunul cuprins în asigurare, la prețurile din ziua producerii evenimentului asigurat.
STABILIREA ȘI PLATA INDEMNIZAȚIEI DE ASIGURARE
Lucrările de constatare a producerii evenimentelor asigurate și evaluarea pagubei trebuie să fie executate operativ și cu obiectivitate, pentru ca plata indemnizării să se facă într-un termen cât mai scurt față de momentul realizării riscului.
La majoritatea asigurărilor, se include și valoarea daunelor pricinuite bunurilor asigurate în urma unor distrugeri ori degradări prilejuite de măsurile de salvare din timpul producerii evenimentului asigurat, precum și cheltuielile de salvare. Ele constau în cheltuielile făcute de asigurat cu măsurile de salvare a bunurilor și de limitare a pagubelor. În principiu, cheltuielile de salvare cad în sarcina asigurătorului, cu condiția ca ele să fie făcute de asigurat cu chibzuință și, adăugate la valoarea propriu-zisă, să nu depășească suma asigurată.
Despăgubirile se plătesc pe măsura stabilirii, și anume, persoanelor fizice prin mandat poștal, iar persoanelor juridice prin virarea sumelor în contul lor bancar. În caz de întârziere a plății daunelor de către societatea de asigurare nu-l îndreptățește pe asigurat la încasarea de penalități. Relațiile dintre părți se stabilesc pe baza unui contract de asigurare și nu a unui contract economic.
Uneori, cauzele producerii daunei pot constitui obiectul unor cercetări penale contra asiguratului. În consecință, despăgubirea nu poate fi plătită înainte de rezolvarea de către organul de urmărire penală a cercetărilor, iar în caz de trimitere în judecată înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive.
Autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de a repara paguba produsă, deoarece contractul de asigurare creează raporturi și produce efecte numai între părțile contractante, în timp ce el este o terță persoană.
În asigurările medicale întinderea obligației de plată a asigurătorului este egală cu suma asigurată. O excepție o prezintă cazul de invaliditate permanentă, ca urmare a unui accident, când mărimea obligației este limitată la o parte din suma asigurată corespunzătoare gradului de invaliditate. Astfel, practica judiciară a decis că gradul de invaliditate în procente se stabilește de către societățile de asigurări, cu avizul medicului legist sau comisiei superioare, iar nu de medicul legist ori comisia superioară.
Plata sumei se face asiguratului sau beneficiarului desemnat, care dobândește asupra sumei asigurate un drept propriu. Dacă persoana în drept decedează înainte de a încasa suma asigurată cuvenită, ea se plătește moștenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.
În cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, suma asigurată se plătește moștenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari. Când asiguratul nu a dispus altfel, și sunt mai mulți beneficiari, desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate.
Asigurătorul este ținut să acorde despăgubiri dacă sunt întrunite următoarele elemente: săvârșirea unei fapte ilicite de către asigurat sau prepusul acestuia; să fie pricinuit un prejudiciu, respectiv o daună materială suferită de persoana păgubită; existența unui raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de persoana păgubită și fapta ilicită a asiguratului sau a prepusului; culpa asiguratului sau prepusului în săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de accident.
Asigurătorul nu este obligat la plata despăgubirilor când accidentul a fost produs dintr-un caz de forță majoră, ori accidentul este consecutiv culpei exclusive a persoanei păgubite ori a unei terțe persoane.
Despăgubirea se plătește, de către societățile de asigurări, nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se va plăti asiguratului, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel prejudiciat.
După producerea evenimentului asigurat, S.C. R.A.I. S.A. își asumă următoarele obligații:
a) transportul sanitar
SOC. R.A.I. SA își asumă în întregime responsabilitatea transportului sanitar si asistența medicală. În caz de vătămare corporală gravă, ca urmare a unui accident sau a unei boli, medicii trimiși de GESA ASSISTANCE procedează în felul următor:
– se informează de starea rănitului sau bolnavului;
– se consultă cu medicul care s-a ocupat de asigurat, până în momentul sosirii sale;
– iau, de comun acord, cea mai bună decizie în legătură cu vindecarea asiguratului.
Decizia medicilor poate pune în aplicare una sau mai multe dintre operațiunile garantate în polița de asigurare. Refuzul nejustificat al asiguratului poate duce la pierderea garanțiilor prevăzute în polița de asigurare.
GESA ASSISTANCE se obligă să organizeze și să efectueze transportul asiguratului în funcție de starea acestuia:
– în centrul spitalicesc cel mai potrivit cazului;
– într-un centru spitalicesc apropiat de domiciliul asiguratului, în țara de rezidență;
– la domiciliul asiguratului, în România.
În toate cazurile mijlocul de transport va fi decis de echipa medicală GESA ASSISTANCE, în acord cu medicul care se ocupă în mod curent de asigurat. Transportul va fi efectuat cu mijlocul cel mai potrivit situației în care se găsește asiguratul.
Există și anumite cazuri în care nu se beneficiază de repatriere sanitară, cum ar fi:
– afecțiuni benigne care nu împiedică pacientul să continue voiajul;
– boli mentale care au făcut deja obiectul unui tratament medical;
– sarcina mai mare de 6 luni, în care problemele se datorează unei imprudențe a mamei sau a unei lipse de supraveghere;
– investigațiile nejustificat de starea de sănătate a asiguratului;
– consecințele anomaliilor congenitale sau a întârzierilor psihice;
– afecțiunile medicale sau chirurgicale care pot fi tratate pe loc fără risc în timp ce transportul poate reprezenta un risc major;
– maladiile cronice care au provocat alterări neurologice, respiratorii, circulatori, sanguine sau renale;
– revenirile și convalescențele unor afecțiuni neconsolidate încă sau în curs de tratament, înainte de data plecării în voiaj și care comportă un mare risc de agravare rapidă;
– costurile medicinii preventive și a curelor termale.
b) repatrierea corpului în caz de deces
În caz de deces, GESA ASSISTANCE se angajează să ducă la bun sfârșit toate formalitățile ce trebuie îndeplinite pe loc, plătibile imediat incluzând transportul corpului până la locul de înhumare în țara de rezidență a decedatului. GESA ASSISTANCE garantează plățile tratamentului post – mortem de îmbălsămare și de sicriu, indispensabile transportului exclusiv plățile de funeralii și înhumare.
c) plata cheltuielilor medicale
GESA garantează plata cheltuielilor medicale, farmaceutice, chirurgicale și de specializare angajate pentru asigurat în cazul în care acesta a anunțat în prealabil GESA pentru deschiderea unui dosar medical al cărui număr s-a comunicat direct asiguratului. GESA garantează de asemenea cheltuielile de transport cu ambulanța până la centrul spitalicesc cel mai apropiat de locul accidentului sau de locul în care se găsește asiguratul. GESA garantează de asemenea cheltuielile stomatologice și protetice care sunt consecința directă a unui accident asigurat și numai în limita tratamentelor considerate necesare și urgente.
Cheltuieli neacoperite:
– cheltuieli medicale și chirurgicale prescrise de un medic din țara de rezidență a asiguratului precum și cele datorate unei boli contractate înaintea intrării în vigoare a contractului;
– cheltuielile făcute după expirarea contractului de asigurare precum și cele făcute după întoarcerea în țara de rezidență;
– cheltuieli cu proteze, ochelari, cură termală sau tratamente stomatologice și protetice care nu sunt consecința directă a unui accident asigurat;
– cheltuieli cauzate de complicații ale sarcinii;
– cheltuieli făcute ca urmare a unei maladii cronice;
– cheltuieli ocazionate de boli venerice, SIDA, infecții HIV sau infecții aflate în relațiile cu SIDA.
Evenimentul incert nu poate constitui obiectul asigurării decât în măsura în care realizarea sa presupune intervenția hazardului. Dacă evenimentul depinde de voința exclusivă a uneia din părți, riscul nu mai există, iar evenimentul devine cert pentru partea care l-a realizat. Ori de câte ori dorind realizarea riscului asiguratul l-a produs prin fapta sa voluntară, evenimentul scapă de incertitudine. În asigurarea de bunuri și de răspundere civilă societatea de asigurare nu datorează indemnizații dacă evenimentul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat sau, când este cazul, și de către beneficiar ori un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, lucrând în această calitate.
Astfel, în cazul asigurărilor medicale există și unele excluderi de la plata despăgubirilor:
1. Evenimente a căror survenire era previzibilă de către asigurat.
Nu pot beneficia de asistență următoarele situații:
– afecțiuni sau leziuni benigne care nu împiedică continuarea voiajului asiguratului;
– boli mentale care au făcut deja obiectul unui tratament medical;
– sarcina mai avansată de 6 luni;
– boli cronice care au provocat alterări neurologice, respiratorii, circulatorii, sangvine sau renale;
– revenirile și convalescențele bolilor nevindecate total și cele în curs de tratament înainte de data plecării în voiaj și care comportă un pericol real de agravare rapidă;
– cheltuielile de medicină preventivă și cele ale curelor termale;
– cheltuielile cu proteze, ochelari, tratamente stomatologice și protetice care nu sunt consecința directă a unui accident asigurat;
– cheltuieli de diagnosticare și de tratament nerecunoscute de asigurarea socială a țărilor din CEE;
– întreruperea voluntară a sarcinii.
2. Greșeala intenționată a asiguratului.
Vătămările cauzate de o greșeală intenționată a asiguratului sunt excluse din asigurare.
3. Război, război civil, manifestații, terorism etc.
Vătămările survenite ca urmare a evenimentelor mai sus menționate sunt excluse din asigurare.
4. Radioactivitate.
Sunt excluse din asigurare vătămările corporale (accidente, boli, operații) :
– provocate de explozia unui motor sau a unei părți de motor, destinat să explodeze ca urmare a transmutației nucleului atomului;
– provocate de radiații ionizante emise accidental de combustibili nucleari sau de produse sau deșeuri radioactive provenind de la reactoare și care au contaminat mediul înconjurător într-o asemenea măsură încât pe o rază de 1 km de la 24 de ore după emisie, intensitatea radiației măsurate la sol să nu depășească 1 Roëntgen/ora.
5. Sporturi practicate în cadrul unei competiții.
Vătămările survenite în timp ce asiguratul, în calitate de concurent sau organizator, participă la competiții sportive sau la încercările acestora nu beneficiază de asigurare.
6. Sinuciderea sau tentativa de sinucidere.
Sinuciderea sau consecințele tentativei de sinucidere ale asiguratului nu beneficiază de asigurare.
7. Consumul de droguri.
MODUL DE DETERMINARE A PRIMEI DE ASIGURARE
În condițiile în care suma asigurată este stabilită:
a) în lei, primele sau ratele de primă de asigurare se stabilesc și se plătesc în lei;
b) în valută convertibilă (USD, EURO), primele sau ratele de primă de asigurare se stabilesc în valuta convertibilă și se plătesc în valută sau în lei la cursul de schimb al Băncii Naționale a României din data plății.
Prima de asigurare se achită anticipat și integral, pentru întreaga perioadă menționată în poliță sau în rate, din care prima rată se plătește înainte de intrarea în vigoare a poliței, iar următoarele până la datele scadente menționate în aceasta.
Asigurătorul nu este obligat să reamintească Asiguratului datele la care sunt scadente ratele de primă datorate de acesta.
Neachitarea unei rate de primă până la data scadentă are drept consecință rezilierea de drept a poliței de asigurare. În cazuri justificate polița poate fi repusă în vigoare, în baza unui supliment de asigurare, în următoarele condiții:
a) în termen de 15 zile lucrătoare de la data scadenței ratei de primă datorată, Asiguratul trebuie să solicite în scris repunerea în vigoare a poliței;
b) Asiguratul nu solicită pretenții de despăgubire pentru eventualele pagube produse autovehicolului în perioada în care polița este reziliată;
c) reprezentantul Asigurătorului să întocmească un nou raport de inspecție al autovehicolului;
d) Asiguratul să efectueze plata ratei restante la data solicitării repunerii în vigoare a poliței. Polița de asigurare se consideră repusă în vigoare începând cu ora zero a zilei următoare în care s-a plătit rata de primă restantă și s-a emis suplimentul de asigurare.
3.2. Metodologia de completare și regimul formularelor de asigurare medicală
Am arătat că asigurarea medicală de călătorie în străinătate este folosită de către persoanele care se deplasează în străinătate, atât în scop turistic cât și în interes de servicii sau de afaceri.
Sediile societății din țară au nu numai rolul de a vinde asigurări medicale ci și, prin personalul specializat, de a căuta colaboratori care să distribuie la rândul lor polițe de asigurare.
Colaboratorii care pot să comercializeze polițe RAI sunt atât persoane fizice cât și persoane juridice. Deosebirea dintre ele este că orice persoană fizică poate să vândă polițe RAI în baza unui contract de mandat și a unei convenții civile de prestări servicii înregistrate la Camera de Muncă, pe când o persoană juridică nu poate comercializa polițe de asigurare decât numai dacă este specificat în Statut ca obiect de activitate comercializarea asigurărilor și după obținerea aprobării de la Ministerul Finanțelor prin O.S.A.A.R. (Oficiul de Supraveghere a Activității Asigurătorilor din România).
Colaboratorii RAI, conform contractului semnat, sunt recompensați printr-un comision din vânzările obținute, comision livrat sub formă de salar lunar pe stat de plată, care variază de la 10 % la 20 % în cazul persoanelor fizice și de la 20 % la 30 % în cazul persoanelor juridice. Mai pot exista și excepții, în sensul că se pot acorda comisioane mai mari atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice dacă nivelul vânzărilor obținute de acestea este foarte important și acordarea unui comision mare se justifică prin încasările obținute. De regulă, comisioanele se stabilesc în funcție de vânzările care au loc sau preconizate a avea loc și pot fi la persoane fizice de 10, 12, 15, 18, 20 % iar la persoanele juridice de 20, 22, 25, 30 %.
De regulă, colaboratorii RAI sunt agenții de turism, agenții de transport persoane în străinătate, touroperatori, agenții care prin natura activității lor intră în contact cu persoane ce călătoresc în străinătate și au nevoie de asigurări medicale. Cu aceste societăți se încheie contract ca persoană juridică dacă îndeplinesc condițiile amintite anterior sau cu o persoană fizică din aceste agenții, de regulă patronul sau o persoană desemnată de către acesta și care încasează comisionul din vânzări.
De asemenea, persoană fizică colaboratoare cu RAI poate fi orice persoană care are ocazia sau posibilitatea de a vinde polițe de asigurare medicală unor alte persoane sau grupuri de persoane. Toate persoanele colaboratoare cu RAI sunt, pentru RAI, agenți de asigurare.
Mai menționăm că agenții de asigurare, atât persoane fizice cât și persoane juridice, pot să devină colaboratori fie prin racolarea acestora de către personalul RAI specializat în formarea unui sistem de agenți, fie prin contactarea societății RAI de către aceștia și prin dovada faptului că natura activității lor conduce la vânzarea de polițe medicale.
Un contract între RAI și un agent se reziliază pe cale amiabilă atunci când nu mai are rost sau nu se mai vrea continuarea colaborării sau pe cale judecătorească dacă litigiile ori neînțelegerile nu se pot rezolva prin tratative și dialog. De-a lungul timpului au existat și colaborări nefructuoase care au adus prejudicii bănești pentru moment societății RAI, în sensul că banii încasați de unii agenți din vânzarea polițelor medicale au fost folosiți de aceștia în interes personal și nu au mai fost decontați. În aceste cazuri RAI acționează în instanță agentul respectiv și îl execută financiar.
Formularele de asigurări medicale sunt documente cu regim special și se distribuie pe bază de proces verbal de predare – primire, persoana care le are în gestiune răspunzând pentru buna păstrare și utilizare a acestora.
Formularele se completează numai de către reprezentanții autorizați ai RAI, care pot fi angajații din sediul societății, inspectorii de asigurări care se deplasează în teren și agenții de asigurare care vând asigurări contra comision.
Formularul se prezintă ca un fel de tichet copertat de 20,5 cm lungime și 9 cm lățime și are cuprinse în coperți 5 file. Din cele 5 file, primele 3 sunt file autocopiante și pe ele vor apare datele referitoare la asigurat, iar celelalte 2 file prezintă pe scurt condițiile de asigurare pe care clientul le poate studia înainte de a semna polița.
Completarea poliței cu datele necesare de către persoane autorizate se face pe prima filă de pe care se vor imprima automat și pe celelalte 2. Cele trei file autocopiante au trei culori diferite și au utilitate diferită. Astfel, prima filă, albă, rămâne definitiv în contractul de asigurare, în poliță, care se înmânează clientului. A doua filă, de culoare roz, se rupe după ce a fost completată polița și semnată de client rămâne în gestiunea RAI pentru a fi înregistrată în contabilitate. A treia filă, de culoare verde, rămâne tot în poliță asupra clientului și se utilizează, se rupe în cazul producerii unui eventual eveniment asigurat, iar pe baza ei se face despăgubirea în străinătate.
Descriind polița de asigurare, putem spune că, așa cum am arătat anterior, formularul este un fel de tichet copertat care are 5 file între coperți. Pe coperta din față este prezentată sigla RAI și denumirea documentului de asigurare medicală de călătorie în străinătate, precum și denumirea în limba franceză "TRAVEL VOYAGES". Pe coperta din spate sunt trecute încă odată datele referitoare la locul unde se poate lua legătura cu reasigurătorul din străinătate și numerele acestuia de telefon.
Pe prima filă, de pe care se va imprima automat pe celelalte 2 autocopiante, apare denumirea Roumanie Assurance International, mențiunea de "certificat de asigurare" în românește și "INSURANCE CERTIFICATE" în franceză, în partea de sus a poliței. Apoi apare adresa RAI de la sediul central din București, precum și numerele de telefon.
Ca rubrici distincte pe asigurare apar locul unde trebuie scris numele, prenumele, adresa asiguratului.
O nouă rubrică indică "valabilitatea de la data părăsirii teritoriului României" sau "de la __/___/200_ până la __/___/200_".
La rubrica "Perioada – număr de zile" se trece efectiv numărul de zile pentru care se încheie asigurarea, iar în continuarea acesteia se bifează rubrica ce corespunde necesarului clientului: tranzit, sejur, tranzit + sejur.
În ceea ce privește mențiunea "zona 1, 2, 3", aceasta nu îl interesează pe asigurat ci doar pe asigurător și se referă la țara unde clientul vrea să ajungă, țară menționată și la rubrica "destinația finală".
În josul paginii este spațiu pentru semnătura asiguratului, fără de care asigurarea nu este valabilă, iar apoi este menționată data când a fost încheiată asigurarea.
În cazul anulării poliței de asigurare, formularul nu mai poate fi utilizat, deoarece trebuie tăiat cu pixul sau stiloul peste prima filă, deci automat și pe celelalte două și scrisă mențiunea "anulat". Alături de mențiunea de anulare trebuie arătat și motivul care a determinat anularea, motiv care poate fi greșirea datelor asiguratului (nume, prenume, adresă), greșirea perioadei, a numărului de zile solicitate de asigurat precum și distrugerea neintenționată a formularului prin rupere sau pătare. După anulare, la fel ca și după orice completare, persoana care a scris pe poliță se semnează și pune data. De menționat că, chiar dacă o poliță a fost anulată, ea trebuie trecută de agentul care a încheiat-o pe borderoul său pentru a o scădea din gestiune.
În cazul restituirii primei de asigurare atunci când asiguratul nu mai poate beneficia de ea, se completează o chitanță de restituire pe care se scriu numele și prenumele asiguratului, adresa acestuia și suma restituită și se anexează dovada care arată motivul restituirii. Această dovadă este o copie xerox după ștampila de respins din pașaportul asiguratului sau un act care demonstrează că asiguratul nu mai poate efectua călătoria.
În momentul decontului agenților de asigurare către societatea RAI, aceștia completează un borderou tip în care sunt trecute toate polițele vândute, anulate sau restituite în perioada pentru care se face decontul.
Pe centralizatorul de vânzări (borderou) sunt 6 rubrici și anume: număr curent, numele și prenumele asiguratului, valoarea poliței, perioada pentru care a fost încheiată polița și număr de zile. Fiecare agent semnează după ce completează borderoul, iar personalul care încasează suma are obligația de a verifica borderoul, de a-l confrunta cu filele ce servesc pentru decont și de a elibera o chitanță pe suma încasată.
3.3. Studiu de caz asigurarea medicală de călătorie în străinătate
(Travel Voyages)
PETROV ANDREEA, domiciliată în orașul Sânnicolau Mare județul Timiș, dorește să încheie o asigurare medicală pentru călătorie în străinătate. După 5 zile urmează să plece în Germania, orașul Singen, în vizită la cunoștințe.
Societatea de asigurări i-a sugerat să încheie o asigurare medicală pentru turiști, ce asigură atât riscul de deces cât și cheltuielile în caz de accident, cheltuielile pentru consultații, cheltuielile pentru tratament, cheltuielile de spitalizare etc.
Petrov Andreea, în calitate de asigurat, completează carnetul de asigurare și achită suma de 450.000 lei pentru perioada 21.07.2001 – 17.09.2001, perioadă în care va fi asigurată în timpul călătoriei.
La aproximativ două săptămâni Andreea a avut o durere la un dinte și a fost nevoită să apeleze la serviciile medicului stomatolog Schwartz F., în regim de urgență.
În urma examinării medicale și a tratamentului, medicul stomatolog a eliberat o adeverință medicală și o factură în care sunt înscrise toate cheltuielile pentru a dovedi societății de asigurări RAI achitarea consultațiilor.
Prin urmare, suma totală a ajuns la 487,63 DM, echivalent în 249,32 EURO.
Petrov Andreea ajunge în România, întocmește o declarație prin care înscrie evenimentul petrecut și o înmânează inspectorului de daune al societății de asigurări RAI S.A. Alături de declarație a adăugat xerox copii după:
– pașaport, cu viza de intrare – ieșire;
– actul de identitate;
– polița de asigurare întocmită, cu perioada de valabilitate;
– factura de la medicul stomatolog;
– chitanța cu suma achitată.
Inspectorul de zonă (Timiș) întocmește un dosar de daune, în care face un referat privind dauna, numele asiguratului, felul asigurării, numărul documentului de asigurare, suma asigurată, condițiile de asigurare, perioada de valabilitate a asigurării, data și locul producerii evenimentului asigurat, cuantumul despăgubirii solicitate, descrierea evenimentului asigurat, calculul despăgubirii și suma plătită în valută.
Acest dosar se expediază pe adresa sucursalei din București, către directorul sucursalei, Ionescu Sorin pentru a fi aprobată.
În baza actelor din dosar, a prezentului referat precum și a propunerii din care rezultă dreptul la despăgubire (suma asigurată) și cuantumul acesteia s-au stabilit cu respectarea dispozițiilor legale aprobarea plății.
Cuantumul despăgubirii s-a stabilit a fi de 183 EURO de către conducerea sucursalei din județul Timiș a societății RAI S.A. și conducerea sucursalei București, cererea de rambursare a domnișoarei Petrov Andreea fiind exagerată.
Prin urmare asigurata va fi despăgubită, calculul despăgubirii în limita sumei asigurate fiind de 183 EURO, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua respectivă a 5.136.810 lei.
1 EURO = 28.070 lei
Cuantumul despăgubirii = 28.070 lei x 183 EURO
= 5.136.810 lei
Prețul asigurării în practica societății RAI S.A. este stabilită în lei / valută ca o măsură de prevedere și protejare a asiguratului și asigurătorului față de evoluția inflaționistă din economia românească. (Anexa 7.)
4. APROFUNDAREA ANALIZEI EFECTUATE ȘI EVIDENȚIEREA AVANTAJELOR ȘI DEZAVANTAJELOR
4.1. Analiza SWOT. Concluzii privind punctele tari și punctele slabe ale societății R.A.I. S.A.
Din cele prezentate până acum se pot trage anumite concluzii care să traseze o imagine de ansamblu atât asupra societății de asigurări Roumanie Assurance International, cât și asupra principalei forme de asigurare practicate de către aceasta și anume asigurarea medicală, acestea putând fi grupate pe categoriile aferente grupelor de probleme puncte forte, puncte slabe, oportunități și riscuri (sub forma analizei SWOT).
Astfel, din punct de vedere al dotărilor materiale, RAI se prezintă foarte bine, toate agențiile din țară fiind dotate cu cele mai noi și performante aparaturi de birotică: telefon, telefax, calculator, copiator, mașini de numărat bani, elemente de birotică, etc. De asemenea, fiecare agenție dispune de cel puțin un autoturism, folosit atât în orașele de reședință ale respectivelor agenții, cât și în județele limitrofe, iar personalul angajat cu carte de muncă la RAI, în special inspectorii de teren, directorii de agenție sunt dotați din partea societății cu telefoane mobile pentru a exista o foarte bună și rapidă comunicare în folosul societății.
Întreg personalul angajat cu carte de muncă al RAI este încadrat după o riguroasă selecție pe baza cunoștințelor și capacităților acestora, adică exclusiv pe criterii de competență. Fiecare angajat este pregătit special pentru munca în asigurări și este instruit printr-un curs organizat la sediul central din București.
Odată angajați, toți salariații RAI au la dispoziție întreaga bază materială a societății, pe care o pot folosi oricând în interesul societății. Atmosfera de lucru dintre salariați și șefi trebuie să fie caldă, amabilă și cordială, neexistând tensiuni sau relații care ar putea dăuna bunului mers al activității. Orice problemă care apare în acest sens este rezolvată pe cale amiabilă și cât mai repede posibil, evitându-se astfel eventualele discuții sterile și neproductive, care ar duce la scăderea randamentului și rentabilității societății.
Colaboratorii RAI, în baza contractului semnat, sunt retribuiți pe bază de comision din vânzările obținute, comision livrat sub formă de salar lunar și care variază de la 10 % la 20 % în cazul persoanelor fizice și de la 20 % la 30 % în cazul persoanelor juridice. Mai pot exista și excepții, în sensul că se pot acorda comisioane mai mari atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice dacă nivelul vânzărilor obținute de acestea este foarte important și acordarea unui comision mare se justifică prin încasările obținute.
Rentabilitatea RAI, cel puțin din punct de vedere al asigurărilor este foarte mare, deoarece la nivel național există încasări importante, iar daunele sunt relativ mici în comparație cu veniturile. De asemenea, la fel cum procedează orice societate de asigurare, fondurile sunt foarte bine gestionate. În acest sens, în afară de asigurările medicale, a căror rentabilitate este foarte mare, așa cum am arătat, nu se încheie nici o asigurare fără o analiză temeinică a cazului ce urmează a fi asigurat. Înainte de a încheia o asigurare, solicitantul trebuie să completeze o inspecție de risc, o cerere chestionar în care trebuie să descrie natura asigurării, riscurile ce pot apărea, daunele suferite anterior, etc. și în funcție de aceste declarații RAI ia decizia de a soluționa favorabil cererea clientului sau poate să refuze asigurarea dacă există un pericol mare ca evenimentul asigurat să se întâmple.
RAI este singura societate de asigurări care oferă asigurarea CASCO cu asistență. Pe lângă condițiile aproximativ identice la asigurările CASCO practicate de societăților de asigurări, societatea RAI a creat împreună cu societatea de asistență Roumanian International Assistance (RIA), colaborator exclusiv ai RAI, un serviciu prin care se acordă următoarele avantaje:
– centrala de alarmă cu program permanent pentru preluarea solicitărilor asiguraților în caz de accidente rutiere;
– remorcarea autovehiculului de la locul accidentului până la un service competent, remorcajul se efectuează gratuit;
– informarea asiguratului asupra procedurilor de urmat pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute în contractul de asigurare.
Acest serviciu de asistență vine în întâmpinarea dorințelor mai ales acelora care au fost deja implicați într-un accident rutier și au fost nevoiți să rămână ore în șir în mijlocul drumului, ziua sau noaptea, pe ploaie, pe zăpadă sau în alte condiții neprielnice, au fost nevoiți să stea la mâna unui șofer de camion sau alt autovehicul care să tracteze mașina avariată, au fost nevoiți să stea zile întregi în service, să se roage de unul sau de altul și să cheltuiască o groază de bani.
Pentru a nu se întâmpla nimic din toate acestea clienților săi, RAI a inițiat colaborarea cu RIA.
RIA reprezintă 54 de societăți internaționale de asistență – EUROP ASSISTANCE, MONDIAL ASSISTANCE, USA ASSIST și Automobil Club-urile din Belgia, Olanda, Franța, Spania. Operatorii RIA vorbesc româna și minimum 2 – 3 limbi străine. 01 / 321.20.20 este numărul centralei de alarmă a RIA, 24 ore pe zi, 365 zile pe an.
Asiguratul trebuie să sune și să comunice operatorului natura problemei și locul unde se află. Spre locul accidentului va porni imediat o mașină care să asigure remorcajul.
Mai există două avantaje ale asigurării CASCO practicate de RAI:
1) RAI plătește direct unității preparatoare, așa că asiguratul nu va mai fi implicat în nici un fel în procesul de decontare a daunelor.
2) Remorcajul autoturismului este gratuit pe o rază de 150 km în jurul Bucureștului și al altor 11 municipii, între care Brașov, Iași, Ploiești, Sibiu și Timișoara. În scurt timp, alte 10 municipii vor completa harta societății RAI.
Un alt punct tare al societății RAI îl reprezintă unicitatea serviciului de recuperări în cadrul societății. Acest serviciu este format din foști angajați ai Poliției care acționează ca niște detectivi particulari în folosul RAI. Ei au misiunea de a identifica rău platnicii ratelor la bunurile cumpărate în rate sau sistem leasing, cărora RAI este asigurătorul riscului de neplată. După identificarea acelora care nu-și onorează obligațiile de plată, în dauna societății RAI, serviciul de recuperări intră în legătură personală cu aceștia și analizează împreună situația pentru a găsi o soluție convenabilă pentru ambele părți. În cazul în care asiguratul este în incapacitate de plată și nu-și mai poate achita ratele, personalul serviciului mai sus amintit recuperează pe bază de proces verbal bunul asigurat și îl predă societății pentru al valorifica și a-și recupera prejudiciul. Serviciul de recuperări este format din 16 oameni, împărțiți în opt echipe care acționează în toată țara, fiecărei echipe revenindu-i o anumită zonă din țară.
Personalul RAI este ales în special dintre tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 ani, cunoscători a două – trei limbi de circulație mondială, cu permis de conducere categoria B, inițiați în operarea pe calculator și având posibilități de comunicare în relațiile cu oamenii, spirit de inițiativă și capacitatea de a lucra în echipă.
RAI este printre puținele societăți de asigurări alături de ASIROM și OMNIASIG care asigură riscul de neplată la autoturismele DAEWOO vândute cu plata în rate sau în sistem leasing. Această asigurare este necesară dealerului DAEWOO, care comercializează autoturisme în rate sau leasing, tocmai pentru a fi siguri că întreaga contravaloare a autoturismelor vândute în condițiile de mai sus va fi recuperată de la societatea de asigurare în condițiile în care cumpărătorul intră în incapacitate de plată.
Asigurările medicale vândute pe întreg teritoriul țării aduc venituri foarte importante societății RAI tocmai pentru că nivelul daunelor, adică numărul de accidente sau boli grave care să necesite despăgubiri din partea asigurătorului este foarte mic
Un dezavantaj pentru implicarea pe piața asigurărilor al societății RAI îl constituie numărul mic de agenții din țară. Aceasta are repercusiuni asupra activității societății în sensul că cele patru agenții existente nu pot acoperi întreg teritoriul țării și astfel nu pot absorbi o mare parte din nevoia de asigurări medicale.
Cu toate acestea, amplasarea agențiilor în patru colțuri diferite ale țării, face ca fiecărei agenții să îi revină pentru acoperire, pe lângă județul de reședință și alte câteva județe în jur. Astfel, în zona de Sud a țării unde se află cele patru agenții, raza de acoperire se prezintă astfel: agenția București are arondate județele: Tulcea, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Constanța; agenția Ploiești, pe lângă Prahova mai sunt Buzău, Brăila, Tulcea, Dâmbovița, Argeș; agenția Craiova – Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea; iar în vestul țării, agenția Timișoara are arondate județele Timiș, Caraș – Severin, Arad, Bihor, Hunedoara.
Nepracticarea tuturor categoriilor de asigurare constituie pentru RAI imposibilitatea de a se manifesta pe anumite segmente de piață. Dintre asigurările nepracticate de către RAI amintim asigurarea de viață, asigurarea de răspundere civilă auto în afara teritoriului României (Carte verde), asigurarea obligatorie auto în România. Aceste tipuri de asigurări, mai ales cele de răspundere civilă auto, nu sunt practicate în primul rând datorită efortului financiar mare pe care îl necesită despăgubirea acestui tip de asigurare. Cu toate că asigurările de răspundere civilă auto sunt obligatorii, iar la prima vedere încasările sunt destul de mari, ele sunt foarte păguboase și din acest tip de asigurare nu rezultă un beneficiu foarte important.
Existența unui singur departament de marketing aflat la București constituie un punct slab întrucât acesta ar trebui extins și la celelalte agenții din țară pentru a se putea studia piața "la fața locului". În acest mod, studiile de piață făcute de RAI sunt făcute doar pe baza informațiilor furnizate din teren și se referă la un studiu general, nu pe diferite zone. Am arătat și în notificările anterioare că situația vânzărilor diferă de la o zonă la alta și de la o categorie socială la alta.
În defavoarea angajaților cu carte de muncă permanenți ai societății RAI, este durata mică a concediului acordat. Volumul destul de mare de muncă face ca personalul ocupat cu munca de birou să aibe o activitate continuă, iar numărul mic de agenții din țară necesită o activitate continuă din partea inspectorilor de teren care se ocupă cu gestionarea polițelor în teritoriu, încasarea veniturilor, ținerea legăturii cu agenții, distribuirea polițelor către acestea, etc. În concluzie, în afară de concediul minim legal, nu pot exista pentru angajați zile libere. Tocmai din această cauză, în ultima perioadă a început să se manifeste o oarecare nedumerire printre personalul angajat permanent al societății RAI în legătură cu stagnarea salariului fix și rămânerea acestuia în urmă comparativ cu salariile acordate de alte societăți de asigurări.
Un risc sporit, demn de luat în calcul pentru RAI, este poziția actualilor concurenți pe piață și acțiunile concurenților potențiali. Numărul mare de societăți de asigurare care practică asigurările medicale, precum și rentabilitatea mare a acestora face ca tot mai multe societăți să întreprindă acțiuni și să lanseze noi oferte care să atragă clienții. Astfel devine din ce în ce mai greu păstrarea acelorași tarife de către societățile de asigurări care au semnat convenția privitoare la unicitatea tarifelor. Dacă oficial și teoretic societățile nu-și modifică tarifele la asigurările medicale, în practică, pe piață adică, prețul acestora poate oscila între anumite limite în funcție de cerere și ofertă. Aceste prețuri, care se formează în funcție de piață, sunt practicate de către toate societățile de asigurări, în mod tacit.
Un alt aspect privind riscul comercial îl constituie apariția de noi societăți de asigurări, precum și începerea practicării de asigurări medicale de către unele societăți care nu le-au avut până în prezent. Astfel, încă din primăvara anului 1999, au apărut anunțuri și materiale publicitare ale diferitelor societăți care intenționează să introducă asigurări medicale pe piață. Bineînțeles că pentru a putea atrage clienții, aceste societăți vor încerca să cucerească piața prin preț, care va fi mai mic și prin comisioanele acordate eventualilor agenți de asigurări care vor fi mai mari, atât în cazul persoanelor fizice, cât și cele juridice.
Un fapt îngrijorător pentru RAI dar din fericire puțin probabil a se întâmpla în viitorul apropiat este eliminarea vizelor impuse cetățenilor români de către anumite state, vize care necesită automat obligativitatea utilizării asigurărilor medicale.
Din acest punct de vedere, societățile de asigurări care obțin venituri importante din comercializarea asigurărilor medicale sunt printre puținele persoane din România pentru care desfințarea vizelor de intrare pe teritoriul anumitor state ar constitui un risc destul de mare și nu ar fi privite cu interes.
Pe lângă desființarea obligativității asigurărilor medicale pentru cetățenii români, un alt risc îl constituie rezilierea contractului dintre DAEWOO Craiova și RAI. Așa cum am arătat anterior, RAI asigură riscul de neplată al autoturismelor DAEWOO vândute cu plata în rate sau în sistem leasing, asigurare de unde RAI realizează de asemenea venituri importante, în primul rând din asigurările CASCO încheiate la autoturismele respecitve, cât și din vânzarea autoturismelor recuperate de la cei care nu-și mai pot plăti ratele și vândute mai departe de către RAI.
Privită din punct de vedere al oportunităților de mărire a cifrei de afaceri și a profitului societății, atât în viitorul apropiat cât și în perspectivă, RAI desfășoară o puternică activitate de identificare a tuturor potențialilor colaboratori, atât persoane fizice cât și persoane juridice, care intră în contact cu potențialii turiști sau potențialii călători în străinătate, care au nevoie de asigurări medicale.
Datorită regimului comunist care a existat în România mai bine de 40 de ani, asigurările nu constituie pentru români un punct de atracție, spre deosebire de cetățenii țărilor dezvoltate, unde mentalitatea în domeniul asigurărilor este cu totul alta și orice tip de asigurare joacă un rol deosebit de important. Abia în ultimii ani românii și-au dat seama că nevoia de asigurare îi face pe mulți dintre ei să aloce anumite sume, chiar dacă nu mari, acestui domeniu. Perspectiva creșterii vânzărilor de asigurări ar fi mult mai mare dacă în România nu ar exista un nivel de trai scăzut și o putere mică de cumpărare. Din aceste motive foarte importante, o mare parte din cetățenii români nu sunt înclinați sau hotărâți sau efectiv nu dispun de fondurile necesare în a cheltui bani pe asigurările facultative, micile sume care sunt alocate pentru plata asigurărilor fiind alocate datorită obligativității asigurărilor, cum sunt cele de răspundere civilă auto, de exemplu.
PUNCTE TARI:
1. Dotare tehnică foarte bună;
2. Personal calificat și specializat;
3. Colectiv de angajați tineri, dinamici și competenți;
4. Nu există conflicte de muncă între salariați și șefi;
5. Remunerație satisfăcătoare prin comision;
6. Încasări mari din asigurări medicale și costuri mici;
7. Rentabilitate foarte mare;
8. Gestionarea foarte bună a fondurilor;
9. Singura societate de asigurări ce are departament de recuperări în cazul neplății unor bunuri;
10. Singura societate ce oferă asigurare CASCO cu asistență;
11. Avantaje majore ale asigurării medicale R.A.I. față de alte societăți de asigurări.
PUNCTE SLABE:
1. Nepracticarea tuturor categoriilor de asigurări;
2. Prea puține agenții în țară;
3. Prea puțină reclamă;
4. Există doar un departament de marketing aflat la nivel central;
5. Durata mică a concediilor angajațiilor;
6. Salarii fixe relativ mici în comparație cu alte societăți de asigurări.
RISCURI:
1. Risc comercial datorită concurenței;
2. Scăderea venitului mediu pe locuitor în România;
3. Eliminarea obligativității vizelor și rezilierea contractului cu DAEWOO-Craiova.
OPORTUNITĂȚI:
1. Schimbarea mentalității oamenilor cu privire la asigurări;
2. Creșterea cererii de asigurări în tot mai multe domenii de activitate;
3. Obligativitatea vizelor pentru cetățenii români.
AVANTAJE LA ASIGURĂRILE MEDICALE:
1. Se poate folosi de o gamă largă de persoane;
2. Nu percepe franșiză;
3. La urgențele dentare oferă despăgubirile cele mai mari – până la 175 EURO;
4. Recunoscută de toate ambasadele;
5. Ușor și puțin de completat;
6. Ușor de anulat și restituit;
7. Decont ușor și rapid;
8. Comunicarea cu reasiguratorul în străinătate se face la un număr netaxabil;
9. Oriunde în spațiul SCHENGEN se poate lua legătura cu reasiguratorul.
DEZAVANTAJE:
1. Necesitatea anunțării imediate a asigurătorului înainte de a începe orice cheltuială;
2. Asigurătorul nu acceptă orice clinică pentru tratament;
3. Nu se acordă reduceri la persoanele în vârstă ci, dimpotrivă, prima se mărește.
4.2. Avantaje și dezavantaje ale asigurării medicale
Odată cu creșterea cererii de asigurări medicale pe piață crește și oferta acestora, apărând din ce în ce mai multe oferte de asigurări medicale pe piață. Multe societăți de asigurări care nu practicau în categoria lor de asigurare, polița de asigurare medicală au introdus acest tip de asigurări, în special datorită veniturilor care sunt relativ mari în comparație cu daunele, toate acestea ducând la un profit important.
Din studierea locului asigurărilor medicale în cadrul analizei asupra societății RAI se constată că asigurarea medicală ocupă un loc important, ponderea lor în vânzările de asigurări ale societății RAI fiind de 70%, urmate de asigurările CASCO cu 20% și restul de 10% revin altor tipuri de asigurări.
În acest context societatea RAI s-a preocupat pentru a asigura competitivitatea pe piață a acestui produs în raport cu alte oferte asemănătoare, asigurând clienților săi anumite avantaje.
Pe lângă acestea, din analiza pe care am efecuat-o la unitatea studiată, au rezultat și unele aspecte critice ale produsului asigurarea medicală, putându-se depista anumite dezavantaje.
Astfel, pe lângă cele prezentate la subcapitolul anterior, am încercat să sintetizăm în cele ce urmează avantajele și dezavantajele ce pot fi înregistrate cu referire strictă la asigurări dar care, având în vedere ponderea însemnată a acestui produs în oferta globală a societății, au o importanță deosebită pentru întreaga activitate, meritând a fi punctate separat.
În acest scop am folosit studiu detaliat asupra clientelei societății realizat pe un eșantion de 125 persoane, rezultând concluzii interesante care au stat și la baza sintezei care urmează (a se vedea și tabelele 1 și 2) și a concluziilor formulate în capitolul final.
Fără a intra în amănunt, doar exemplificând de la început că 20 % dintre cei chestionați, adică 25 de persoane au considerat chiar simplitatea formularelor de încheiat ca pe un element de activitate în raport cu alte forme de asigurări. În același context arătăm că tarifele speciale pentru diverse categorii de persoane au fost agreate de 24 % dintre asigurați, adică 30 de persoane, mărimea despăgubirii la urgențele dentare a fost apreciată de 35 de asigurați cu o pondere de 28 % din total, iar lipsa franșizei se situează, în ceea ce privește atractivitatea asigurărilor RAI la egalitate cu precedenta și anume 28 %.
De asemenea, tot pentru a studia impactul societății RAI asupra clienților a fost pusă întrebarea "Ce v-a determinat să cumpărați asigurarea medicală RAI ?", la care 24 % adică 30 de persoane au afirmat că sunt clienți constanți, 15,2 % reprezentând 19 persoane au spus conjunctura, recomandări de la cunoștințe 12 %, iar numai 4 %, respectiv 4,8 % au fost de părere că renumele societății, respectiv campania publicitară i-au atras către RAI. Din cei chestionați 20 % adică 25 persoane au susținut că altceva i-a atras la societatea RAI, răspuns pe care l-am detaliat mai sus și-l prezentăm în tabelul numărul 2.
Tabelul 1
Tabelul 2
Detalierea răspunsului "Altele" din tabelul 1
Subliniem faptul că în cazul asigurărilor medicale tarifele practicate de societatea de asigurare sunt asemănătoare la același nivel, ca urmare a unei convenții semnate de către acestea și aprobate de O.S.A.A.R. În aceste condiții de tarife unice și în condițiile îmbogățirii continue a ofertei de asigurare medicală pe piața românească crește interesul societăților de asigurare de a se impune cât mai puternic pe piață prin oferirea unui produs de asigurare medicală cât mai atractiv pentru clienți.
Pentru o mai bună înțelegere a acestui fapt prezentăm în continuare mai detaliat avantajele asigurărilor medicale RAI față de asigurările medicale emise de alte societăți, avantaje care au un impact deosebit asupra solicitanților de asigurări medicale.
Întrucât pe piața asigurărilor nu se poate acționa decisiv prin politica de preț (tarifele nu se pot modifica decât în foarte mică măsură), societățile de asigurare caută să se diferențieze una de cealaltă prin calitatea serviciilor și condițiile oferite.
O atracție pentru clienți reprezintă lipsa franșizei la asigurările medicale RAI. Franșiza este partea din daună care nu se despăgubește de către societatea de asigurare. Majoritatea societăților de asigurări practică asigurarea medicală cu franșiză cuprinsă între 25 și 50 EURO, ceea ce înseamnă că dacă un client se îmbolnăvește iar cheltuielile nu depășesc suma amintită mai sus, atunci va trebui să suporte din buzunar tratamentul medical, societatea de asigurare nedespăgubindu-l. Franșiza "0" constituie un element deosebit în condițiile asigurării medicale RAI, mai ales datorită faptului că prețul de vânzare al asigurării medicale este același la toate societățile de asigurare.
De asemenea, asigurarea medicală practicată de RAI este singura care practică o despăgubire ce merge până la 175 EURO în cazul unei urgențe dentare, sumă ce este printre cele mai mari sume asigurate în asemenea cazuri. Urgență dentară este cazul în care starea asiguratului necesită o intervenție imediată și necondiționată a medicului stomatolog, intervenție care poate fi și chirurgicală. De altfel, așa cum a rezultat din analiza pe bază de chestionar 28 % din eșantionul analizat au invocat această prevedere a contractului ca un avantaj hotărâtor în decizia luată de client.
În altă ordine de idei, pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care călătoresc în interes de serviciu sau care au nevoie de asigurare medicală numai pentru a tranzita teritoriul unui anumit stat, RAI oferă tarife speciale mai mici care atrag acest gen de călători. Aceste tarife speciale mai mici sunt oferite în afara concurenței semnate între societățile de asigurări și cu știința acestora. Tarifele pentru tranzit și pentru interes de afaceri sunt oferite pe polițe de asigurare unde se menționează noțiunea de "asigurare pentru tranzit" sau "asigurare pentru afaceri".
De asemenea, pentru grupuri formate din minim 20 persoane RAI oferă 10 % reduceri din preț, iar în cazul unor grupuri mai mari de 20 persoane reducerile pot merge până la 20 %.
În urma studiilor de piață efectuate de personalul RAI s-a constatat, așa cum rezultă și din grafice, că o bună parte din clienții potențiali sunt tineri între 15 și 30 ani. Pentru atragerea acestora au fost introduse unele elemente de modificare în limitele admise ale tarifelor asigurărilor medicale, astfel încât atât studenții cât și elevii beneficiază pe baza carnetului de student, respectiv elev, de reducere 10 % din tarifele practicate.
Un fapt mai deosebit adoptat de S.C. RAI S.A. și care este apreciat în mod deosebit de către clienți este că în cazul necesității restituirii primei de asigurare atunci când asiguratul nu o mai poate folosi nu se reține 10 % din primă, așa cum procedează majoritatea societăților de asigurări, ci suma se restituie integral.
Din punct de vedere al completării asigurării medicale, RAI este cea mai ușoară și simplă de completat, fiind necesare doar datele minime de identificare ale asiguratului, cel care completează polița ia aceste date din pașaportul clientului și îi dă acestuia spre semnare. De asemenea, în cazul restituirii, după prezentarea dovezii care necesită restituirea se completează un formular cu numele, prenumele și adresa asiguratului, iar după ce acesta primește banii semnează. Anularea formularului nu necesită proceduri și aprobări speciale și se taie simplu cu pixul sau stiloul, se menționează noțiunea de "anulat" și se specifică pe scurt motivul anulării, ca de exemplu: greșit data, greșit adresă, greșit nume, greșit perioada, nu a mai fost nevoie, etc. Constituie un avantaj al poliței și dimensiunile acesteia, care o face ușor de manevrat și de păstrat în actele asiguratului, comparativ cu polițele altor societăți de asigurare, mult mai complicate sau greoaie.
Un rol important în cadrul serviciilor oferite, specificate și în condițiile generale de asigurare, îl are faptul că RAI trimite imediat asistență medicală specializată ca urmare a unui accident sau unei boli și se obligă să efectueze transportul asiguratului în funcție de starea acestuia. De asemenea, în caz de deces, RAI, prin reasiguratorul GESA ASSISTANCE, se angajează să ducă la bun sfârșit toate formalitățile incluzând transportul corpului până la locul de înhumare.
În cazul producerii evenimentului asigurat, accident sau boală care face imposibilă continuarea călătoriei, asiguratul are notate pe poliță numere de telefon la care poate să sune pentru a-și rezolva dauna prin asigurare. Caracteristic asigurării RAI este că toate acele numere sunt netaxabile pentru asigurat, acesta putându-le apela chiar în condițiile când rămâne fără bani.
Din punct de vede al calității serviciilor de asigurare oferite, societatea RAI are ca reasigurator în străinătate pe GESA ASSISTANCE MÜNCHEN pentru Germania și pe GESA ASSISTANCE FRONT DE SEVRES pentru restul Europei, America și Canada. Acești reasiguratori au sedii în multe țări ale lumii și numere de telefoane care stau la dispoziția clienților 24 de ore din 24.
În încheierea prezentării principalelor avantaje ale asigurărilor RAI se mai poate spune că în momentul decontului agenților de asigurare către societatea RAI, aceștia completează un borderou tip în care sunt trecute toate polițele vândute, anulate sau restituite în perioada pentru care se face decontul, bordero care este unul din cele mai simple.
Pe centralizatorul de vânzări (bordero) sunt șase rubrici, și anume: nr. crt., numele și prenumele asiguratului, valoarea poliței, perioada pentru care a fost încheiată polița și numărul de zile. Fiecare agent semnează după ce completează borderoul, iar personalul care încasează suma are obligația de a verifica borderoul, de a-l confrunta cu filele ce servesc pentru decont și de a elibera o chitanță pe suma încasată.
Pe lângă marile avantaje oferite de asigurările medicale RAI în comparație cu alte societăți de asigurare, aceasta are și unele mici dezavantaje care, în funcție de acțiunea clientului în momentul întâmplării evenimentului asigurat, ele pot totuși constitui un fapt important pentru asigurat.
Astfel micile dezavantaje pot fi observate doar atunci când persoana asigurată căreia i se întâmplă un accident sau se îmbolnăvește nu acționează conform instrucțiunilor precizate în mod clar și concis pe polița de asigurare medicală. S-a observat de-a lungul timpului că de regulă asigurații nu studiază în amănunt condițiile înscrise pe poliță nici când o semnează nici când pleacă în călătorie, ceea ce, în cazul unui eveniment, duce la necunoașterea procedurilor de urmat pentru a beneficia de despăgubiri.
După producerea evenimentului asigurat, un fapt mai puțin îmbucurător pentru client este că trebuie să anunțe în maxim 24 ore asigurătorul la numerele indicate pe poliță și trebuie să comunice datele referitoare la întâmplare înainte de a începe orice tratament medical și înainte de a face orice cheltuială. Dacă nu se îndeplinesc condițiile acestea prevăzute clar și în polița de asigurare, asigurătorul își rezervă dreptul de a nu acorda despăgubirile necesare.
În aceiași ordine de idei asiguratul trebuie să comunice spitalul sau clinica unde dorește să-și efectueze tratamentul, în cazul unei boli tocmai pentru ca asigurătorul să studieze situația spitalului sau clinicii respective. Pentru asigurător este de dorit ca unitatea medicală ce se ocupă de tratarea bolnavului să nu fie una dintre cele mai scumpe și să-și onoreze cu strictețe obligațiile ce-i revin față de asigurat.
Un mic dezavantaj pentru polițele de asigurare medicală îl constituie ușoara dezmembrare a formularului astfel că la răsfoirea lui într-un mod mai insistent filele se desprind foarte repede. Acest lucru constituie doar un dezavantaj administrativ, asigurarea rămânând perfect valabilă și în condițiile în care filele se desprind. Pentru a nu se pierde, respectivele file pot fi capsate sau prinse cu agrafe de birou.
O categorie mai dezavantajată din punct de vedere al tarifelor sunt persoanele în vârstă de peste 65 ani pentru care se aplică majorări de tarif astfel: între 65-70 ani tariful normal se majorează cu 50%, iar peste 70 ani se majorează cu 100%. Acest lucru se datorează faptului că la persoanele în vârstă riscul de îmbolnăvire este mult mai mare decât la persoanele tinere, iar asigurătorii își iau ca măsură de prevedere și de limitare ai eventualelor daune majorarea tarifelor.
Din analiza pe bază de chestionar au mai rezultat următoarele concluzii:
În ceea ce privește natura clientelei, cea mai mare parte dintre cei chestionați, adică 80 % nu au și alte asigurări încheiate.
În ceea ce privește asigurările STORNO acestea sunt mai puțin cunoscute de către clientelă, din chestionar rezultând că 25,6 % nu știau că există și numai 20 % știau, restul declarându-se interesați sau neinteresați.
Din chestionar s-ar mai putea trage o concluzie prezumptivă privind tendințele sau înclinațiile potențiale pentru asigurări, în viitor, în sensul că 40 % au răspuns că se vor încheia asigurări de bunuri, 24,8 % de persoane, 8 % agricole și 7,2 % de răspundere civilă.
5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În natură și societate există o multitudine de fenomene producătoare de pagube cu frecvența mai mare sau mai mică și pe care oamenii s-au obișnuit să le întâmpine în diferite feluri, pentru apărarea de efectele acestora și pentru satisfacerea intereselor lor economice și sociale. Pentru întâmpinarea acestor fenomene (inundații, cutremure, boli, accidente, etc.), oamenii folosesc următoarele trei căi principale:
– ocrotirea gospodarească:- activitatea de evitare, prevenire, lichidare a riscurilor. Se evită cultivarea de plante cu efect dăunător, se indiguiesc cursuri de râuri, se aplică tratamente profilactice la oameni.
– economisirea: – mijlocul la care se apelează în urma apariției fenomenelor provocatoare de pagube.
– transferarea riscurilor pe seama altei persoane, de regulă persoane juridice, ce sunt specializate în semnarea unor convenții și care consimt să preia riscurile în schimbul unor sume de bani. Acoperirea riscurilor poate fi efectuata în proporție cât mai apropiată de efectele acestora sau chiar depașindu-le. Preluarea riscurilor de către o persoana juridică cu capital privat sau public în schimbul unei sume de bani care trebuie achitată la anumite termene și în cuantamurile judicios stabilite se numește asigurare. Are la bază principiul mutualității prin care persoanele fizice și juridice contribuie cu o anumită sumă de bani mai mare sau mai mică, în vederea creării unui fond din care apoi să fie ajutați.
Pentru ca asigurarea să existe și să se dezvolte aceasta trebuie să îndeplinească niște condiții prealabile de ordin subiectiv și obiectiv.
Condițiile subiective sunt:
– omul trebuie să simtă necesitatea de asigurare, să fie conștient că numai astfel poate să-și acopere riscurile și evenimentele care pot să-i apară în activitatea sa;
– omul trebuie să aibă posibilitatea financiară de a plăti
– sumele de bani sub forma primelor de asigurare.
Condițiile obiective sunt:
– ivirea evenimentelor produse de pagube trebuie să fie sporadică (evenimentele care lovesc pe toată lumea nu pot fi asigurate ex. război);
– evenimentul nu trebuie să fie excesiv de rar, totuși să apară cu o anumită regularitate;
– evenimentul să apară pe un teritoriu cât mai întins și nu numai într-un anumit loc;
– evenimentul să fie viitor, întâmplător și să nu depindă de voința asiguratului, să fie evaluabil cu ajutorul metodelor statico matematice.
În consecință se pot formula următoarele concluzii legate de activitatea societății R.A.I. concluzii care pot sta la baza anumitor propuneri de îmbunătățire și de schimbare în bine a unor aspecte ce țin de funcționarea societății R.A.I.
Ceea ce rămâne demn de reținut sunt câteva puncte tari care distanțează în mod clar SC R.A.I. SA de multe alte societăți de asigurare cu un renume mult mai mare pe piața românească a asigurărilor. Dacă tragem o concluzie din analiza punctelor tari și uitându-ne la alte societăți, observăm că R.A.I. stă foarte bine din punct de vedere tehnic în zonele unde au agenți, dotarea cu aparatură modernă și performantă făcând-o să fie nu odată cu un pas înaintea altor societăți. Cu toate acestea pentru a avea o și mai mare eficiență în teritoriu și pentru a realiza o coordonare cât mai rapidă și sigură a angajaților R.A.I. din teren ar fi binevenită o creștere a numărului telefoanelor mobile și al autoturismelor repartizate fiecărei agenții astfel încât nici un angajat care are ca obiect principal munca de teren să nu întâmpine dificultăți în realizarea cât mai sigură și eficientă a obiectivelor sale.
Am constatat, intrând în legătură și cu alte societăți de asigurare că personalul angajat cu salar fix al acestora nu este cel mai adecvat în materie de muncă în asigurări pe când la SC R.A.I. SA se acordă o deosebită atenție acestui fapt. Nu se fac angajări decât după o selecție riguroasă care începe cu vârsta ce nu poate depăși 35 de ani și continuă cu aptitudinile de comunicare etc.
O propunere ar putea fi făcută în acest sens și anume selectarea personalului mai sus amintit numai pe criterii de competență, indiferent de vârstă, la ora actuală existând foarte mulți specialiști în asigurări care depășesc vârsta de 35 ani, dar care au cunoștințe temeinice în acest domeniu. De asemenea ar fi binevenite organizarea de cursuri periodic care să informeze și să instruiască personalul despre tot ce apare nou în materie de asigurări și despre tot ceea ce ar putea fi actualizat și îmbunătățit la sistemul existent.
Unul din punctele de atracție al S.C. R.A.I. S.A. este oferirea de asigurare "CASCO cu Asistență", oferită de RAI în colaborare cu Serviciul de Asistență RIA (Roumanian International Assistance) și care oferă remocaj gratuit asiguraților RAI, în cazul producerii unui eveniment rutier. Propun ca o dezvoltare a activității, ca pe lângă cele 11 municipii unde funcționează acest sistem, el să se extindă într-o cât mai mare parte din țară asigurând astfel atât un serviciu nou în asigurarea CASCO în toată România, cât și reclamă favorabilă societății RAI.
Serviciul "CASCO cu Asistență" este posibil datorită colaborării fructuoase dintre RAI și DAEWOO Romania, deoarece RAI este unul dintre cei trei asigurători ai riscului de neplată în cazul achiziționării autoturismului DAEWOO în rate sau leasing. Ar fi îmbucurătoare în acest sens luarea în calcul a propunerii de înlesnire a aprobării dosarelor respective astfel ca RAI să se detașeze de cei doi concurenți ASIROM și OMNIASIG prin impunerea unor condiții mai puțin severe dar obiective care să conducă la achiziționarea mai ușoară și aprobarea cât mai rapidă a dosarului solicitantului de autoturism.
În analiza SWOT a S.C. R.A.I. S.A. am arătat că există un Serviciu de recuperări, unic deocamdată în România printre societățile de asigurare, serviciu care recuperează bunurile ce nu mai pot fi plătite de cumpărătorii care au optat pentru rate sau leasing. Constituie un dezavantaj în cadrul acestui serviciu faptul că personalul este angajat numai din București, și cele opt echipe de recuperatori trebuie să străbată țara în lung și în lat. O propunere pertinentă este formarea de astfel de echipe la sediile RAI din țară, mai ales la Craiova și Timișoara, echipe care să acționeze în județele din jurul lor, economisindu-se astfel energie și timp.
Am trasat până acum principalele concluzii referitoare la punctele tari ale societății RAI și anumite propuneri pentru amplificarea și îmbunătățirea acestora.
În continuare încercăm formarea unei viziuni finale asupra punctelor slabe, a riscurilor și oportunităților în acțiunea pe piața asigurărilor a societății RAI.
În acest sens facem referire la un punct slab major și anume nepracticarea tuturor categoriilor de asigurări de către RAI. Acest fapt are ca efect limitarea accesului pe piață doar la anumite categorii de asigurări și implicit imposibilitatea de a atrage segmente de populație interesate de anumite tipuri de asigurări, cum ar fi: asigurările de viață, carte verde, asigurare auto obligatorie, asigurări aeriene, etc. Implicarea societății RAI S.A. în practicarea acestor categorii de asigurări ar trebui să atragă după sine mărirea capitalului social și automat o politică agresivă de atragere a clientelei. Această politică agresivă lipsește însă și în condițiile actuale, conducerea RAI nedorind cheltuirea unor fonduri prea mari pe publicitate. Acest lucru este însă resimțit îndeosebi în cazul asigurării "CASCO cu Asistență", asigurare care, așa cum am evidențiat în cuprinsul lucrării, este unică pe piața asigurărilor din România.
Ca propunere pentru promovarea produselor RAI cu costuri cât mai reduse ar fi găsirea unor modalități de reclamă mai directă și anume prin pliante cu informațiile necesare care sau să fie distribuite în teren de personalul RAI, sau oferirea fiecărui client al asigurărilor medicale RAI de astfel de pliante. Doresc să subliniez că la agenția din Timișoara s-a găsit o soluție prin care fiecare persoană care trece prin fața sediului RAI poate să ia, dintr-un suport pentru pliante prins de ușă, fluturași publicitari în care sunt explicate foarte pe scurt gama asigurărilor oferite de RAI.
În final, ca o concluzionare sintetică a celor studiate și propuse în prezenta lucrare, principalele propuneri pe care le-am gândit, prezentat și analizat pe parcurs și care ar duce la creșterea randamentului și a eficienței societății de asigurare RAI SA, pot fi schematizate succint după cum urmează:
– cunoașterea și anticiparea cererii pe piața asigurărilor precum și stabilirea poziției concurenților efectivi și ai celor potențiali prin determinarea numărului, dimensiunilor cotelor de piață deținute de către aceștia;
– reducerea costurilor în anumite departamente prin utilizarea eficientă a resurselor umane și materiale care să conducă menținerea la același nivel sau creșterii încasărilor obținute din asigurări cu același consum de resurse sau chiar cu resurse mai puține;
– evaluarea capacității de absorbție efectivă și potențială a acelor zone din România care ar putea constitui o piață atractivă pentru RAI și sporirea investițiilor în ceea ce privește domeniul administrativ și operațional pentru ca RAI să-și poată extinde activitatea atât în zonele deja cucerite cât și pe piețele noi identificate;
– alegerea celor mai bune metode de management și marketing care să ducă la analizarea riguroasă a activității, a oportunităților ce duc la sporirea activității RAI și ce influență au acestea asupra cererii și ofertei de asigurare în prezent și viitor.
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Analiza Procedurilor de Asigurare (s.c. Xyz S.a.) (ID: 131585)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
