. Analiza Privind Taxa pe Valoarea Adaugata Datorata de Catre (s.c. Xyz S.r.l.)

CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE ȘI TAXELE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI CONTEMPORANE

Venituri bugetare – clasificare, caracterizare și conținut

În cadrul sistemului financiar în care se desfășoară relațiile financiare, un rol distinct specific îl ocupă relațiile bugetare care se manifestă în procesul formării repartizării și utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statului de la nivel național și de la nivelul unităților administrativ-teritoriale – relații ce se derulează în cadrul unui sistem unitar de bugete.

În România nevoile de resurse la nivelul societății și posibilitățile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în bugetul public.

Resursele bănești care alimentează bugetul public formează, în totalitatea lor, un sistem unitar de venituri, indiferent de provenență și de veriga bugetară la care se mobilizează. Finalitatea comună a acestor venituri constă în finanțarea unor unități sau necesități cu caracter public, care se adresează tuturor cetățenilor unei țări, a unor categorii distincte de cetățeni, care se află în anumite situații specifice sau pentru cetățenii aparținînd unei comunități locale. Provenența acestor resurse este dată de produsul intern brut, precum și de transferurile primite din străinătate sau, în cazuri excepționale, de avuția națională.

Veniturile bugetare sunt venituri de natură politică, dar între ele și veniturile publice nu se poate pune semnul egalității. În acest sens, menționăm că veniturile publice au o sferă mai largă de cuprindere, incluzându-le pe cele bugetare.

Veniturile bugetare cuprind o pondere covârșitoare în structura veniturilor publice, astfel că mărimea și structura lor influențează într-o măsură substanțială mărimea și structura veniturilor publice.

Structura generală a veniturilor bugetare se stabilește prin Legea finanțelor publice, iar dreptul de instituire a acestora revine Parlamentului României.

Trăsăturile caracteristice și regimul concret al veniturilor bugetare se precizează prin editarea unor legi distincte, pe baza cărora Guvernul adoptă hotărâri, iar Ministerul Finanțelor emite ordine, norme metodologice sau/și insrucțiuni, care vizează prezentarea detaliată a regimului de așezare și de percepere pentru fiecare venit bugetar.

Structura veniturilor bugetare diferă de la o țară la alta, iar evoluția istorică a acestora a înregistrat numeroase modificări. Indiferent de nivelul economic trăsăturile caracteristici, proprii veniturilor, fac posibilă și necesară o clasificare adecvată. În acest sens, sunt uzuale următoatele criterii:

– regularitatea mobilizărilor lor la bugetul public;

conținutul economic;

veriga bugetară la care se mobilizează:

În funcție de regularitatea mobilizărilor la bugetul public,veniturilre bugetare se împart în: venituri ordinare și venituri extraordinare.

Venituri ordinare sunt cele considerate normale, firești pentru constituirea bugetului public, fiind instituite și mobilizate la buget în mod obișnuit. Ca urmare, aceste venituri se încasează la bugetul cu regularitate, în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.

În structura acestor se includ veniturile fiscale și nefiscale obișnuite, ptecum și contribuțiile destinate alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat și pentru constituirea unor fonduri speciale.

Venituri extraordinare sunt cele instituite și mobilizate în anumite situații deosebite, când veniturile ordinare sunt insuficiente în raport cu necesitățile de mijloace bănești ale autorităților publice. Astfel de venituri se mobilizează de către stat pentru înfăptuirea unor obiective considerate a fi excepționale, vizând constituirea de fonduri speciale destinate finanțării acțiunilor consacrate ieșirii din criză, acoperirii unor dificultățide mare amploare ca efect al calamităților naturale, acoperirii deficitelor bugetare și pentru alte situații.

Din punct de vedere al conținutului economic, veniturile bugetare sunt structurate în:

– venituri curente;

venituri din capital;

sume defalcate;

transferuri.

Impozitele și taxele, denumite într-un cuvânt venituri bugetare, se caracterizează fiecare în parte prin modul de așezare,proveniență, percepere, rolul lor etc.

Impozitele reprezintă forma de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii chealtuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.

Taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu din partea unor instituții de drept public și reprezintă “plata neechivalentă” a acestui serviciu.

Clasificarea impozitelor se face pe anumite criterii în funcție de materia impozabilă și numărul mare de subiecți în sarcina cărora se instituie.

Aceste criterii sunt următoarele:

În funcție de trăsăturile de fond și de formă, impozitele sunt directe și indirecte.

Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, fiind încasate la anumite termene stabilite dinainte.

Impozitele reale sunt acelea care se așează asupra mareriei impozabile brute, fără a ține cont de situația subiectului impozitului. În această categorie de impozite se includ:impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitele pe activitățile industriale, comerciale și pe profesiile libere, impozitul pe capitalul mobiliar.

Impozitele personale se asează asupra veniturilor sau averilor, ținîndu-se cont de situația subiectului lor. Aceste impozite se aplică sub forma impozitului pe venituri și a impozitului pe avere.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se practică fie sub forma impunerii separate, fie sub forma impunerii globale.

Impozitul pe veniturile persoanelor juridice se calculează și se percep în funcție de mudul de organizare al acestora, ca societăți de persoane sau ca societăți de capital.

Impozitul pe avere se instituie în strânsă legătură cu dreptul de proprietate al diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile și imobile.

Formele acestor impozite sunt:

– impozitul asupra averii pripriu – zise;

impozitul pe circulația averii;

impozitul pe creșzerea averii.

Impozitele indirecte se aplică asupra vînzării unor bunuri și prestării anumitor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii și suportate de consumatori.

În funcție de forma de manifestare a acestora, impozitele indirecte se clasifică în:

– taxele de consumație care se aplică asupra mărfurilor sau serviciilor sub forma accizelor, a impozitului pe cifra de afaceri brută sau netă ( taxa pe valoarea adăugată );

– veniturile aferente monopolurilor fiscale sunt reprezentate de diferența între prețul de vânzare și costul acestora;

– taxele vamale se percep de către stat în cazul importurilor, exporturilor sau tranzitului de mărfuri;

– taxele fiscale, de timbru, consulare și de înregistrare sunt plăți pe care le efectuează persoane fizice și juridice care solicită și beneficiază de unele servicii realizate în favoarea lor de unele instituții de drept publice.

În funcție de obiectul asupra cărora se așează, impozitele se clasifică în:

impozit pe venit;

impozit pe avere;

impozit pe consum sau pe cheltuieli.

În functie de scopul urmărit de stat prin instituirea lor, impozitele se clasifică în:

impozite financiare obișnuite;

impozite pe ordune.

Avându-se în vedere frecvența perceperii lor la buget, impozitele se diferențiază între ele ca:

impozite permanente sau ordinare;

impozite incidentale sau extraordinare.

Clasificarea după instituția care le administrează se face în funcție de tipul țărilor în care se practică impozitul.

În țările cu sistem organizatoric federale impozitele sunt:

impozite federale;

impozite ale statelor, regiunilor, provincilor membre ale federației;

impozitele locale ale departamentelor, provinciilor, judeților, municipiilor, orașelor,comunelor.

În țările unitare impozitele sunt:

impozite ale administrației centrale de stat;

impozite locale, ale organelor administrativ – teritoriale.

Pentru includerea sistemelor fiscale într-una din cele două categorii, se impune a fi luate în considerare următoarele elemente:

mărimea impozitelor, dată de cotele maxime ale impozitelor așezate asupra veniturilor, acumulărilor și capitalului;

baza impozitelor, apreciată prin prisma raportului existent între impunerea economiilor și impunerea acumulărilor;

intensitatea impozitelor, determinată de progresivitatea mai accentuată sau mai redusă a impozitelor.

1.2. Proceduri de stabilire și percepere la buget a principalelor impozite și taxe

Fiecare categorie de impozit se caracterizează prin anumite trăsături specifice cum ar fi : cuantumul, modul de așezare și percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancțiunile pentru încălcarea prevederilor legale. Precizarea expresă a acestor elemente este necesară atât pentru contribuabili, pentru a ști cât au de plată, când trebuie să plătească, cât și pentru organele fiscale, care trebuie să stabilească, să perceapă și să urmărească încasarea impozitelor.

Pentru stabilirea impozitului se folosesc următoarele elemente:

subiectul impozitului sau contribuabilul;

suportatorul impozitului;

obiectul impozitului;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota impozitului;

asieta fiscală;

termenul de plată.

Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului.

Contribuabilul mai are obligația:

să declare obiectele impozabile și mărimea acestora;

să întocmească evidențe specifice scrise;

să depună la fisc deconturi periodice.

Subiecții au dreptul de a beneficia de anumite facilități fscale și de a contesta operațiile considerate ilegale.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri se suportă în mod efectiv impozitul. În cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitului, pe când în cazul impozitelor indirecte subiectului impozitului îi revine o îndatorire formală de a plăti impozitul, deoarece suportarea efectivă se realizează de către persoana care cumpără produsele sau serviciile a căror vânzareeste supusă impozitului.

Obiectul impozitului ( materie impozabilă ) este bunul, activitatea sau venitul pentru care se datorează impozitele directe, precum și vânzarea, valorificarea sau punerea în circulație a unor produse, bunuri sau servicii în cazul impozitelor indirecte.

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, adică din venit sau din avere. Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a profitului, a dividentului sau a rentei, iar averea se prezintă sub formă de capital sau bunuri mobile și imobile.

În cazul impozitului pe venit obiectul coincide cu sursa, iar în cazul impozitului pe avere acestea sunt plătite din veniturile realizate de subiecții impozitului, iar obiectul nu coincide cu sursa impozitului.

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea în care se exprimă mărimea obiectului impozabil. În cazul impozitului pe venit unitatea de impunere este o expresie monetară, iar în cazul impozitului pe avere unitatea de impunere este o expresie fizică naturală (metru pătrat, hectarul,etc.).

Cota impozitului este mărimea impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Aceasta poate să fie o cotă fixă sau o cotă proncentuală stabilită în funcție de materia impozabilă sau capacitatea contributivă a subiectului impozabil.

Asieta fiscală este o expresie a modului de așezare a impozitului și cuprinde totalitatea operațiunilor realizate de organele fiscale. Asieta constată existența unei creanțe fiscale a statului și crează obligația de plată a impozitului, iar stingerea acestei obligații se face prin încăsarea impozitului fiind cunoscută sub denumirea de lichidare.

Termt pentru contribuabili, pentru a ști cât au de plată, când trebuie să plătească, cât și pentru organele fiscale, care trebuie să stabilească, să perceapă și să urmărească încasarea impozitelor.

Pentru stabilirea impozitului se folosesc următoarele elemente:

subiectul impozitului sau contribuabilul;

suportatorul impozitului;

obiectul impozitului;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota impozitului;

asieta fiscală;

termenul de plată.

Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului.

Contribuabilul mai are obligația:

să declare obiectele impozabile și mărimea acestora;

să întocmească evidențe specifice scrise;

să depună la fisc deconturi periodice.

Subiecții au dreptul de a beneficia de anumite facilități fscale și de a contesta operațiile considerate ilegale.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri se suportă în mod efectiv impozitul. În cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitului, pe când în cazul impozitelor indirecte subiectului impozitului îi revine o îndatorire formală de a plăti impozitul, deoarece suportarea efectivă se realizează de către persoana care cumpără produsele sau serviciile a căror vânzareeste supusă impozitului.

Obiectul impozitului ( materie impozabilă ) este bunul, activitatea sau venitul pentru care se datorează impozitele directe, precum și vânzarea, valorificarea sau punerea în circulație a unor produse, bunuri sau servicii în cazul impozitelor indirecte.

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, adică din venit sau din avere. Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a profitului, a dividentului sau a rentei, iar averea se prezintă sub formă de capital sau bunuri mobile și imobile.

În cazul impozitului pe venit obiectul coincide cu sursa, iar în cazul impozitului pe avere acestea sunt plătite din veniturile realizate de subiecții impozitului, iar obiectul nu coincide cu sursa impozitului.

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea în care se exprimă mărimea obiectului impozabil. În cazul impozitului pe venit unitatea de impunere este o expresie monetară, iar în cazul impozitului pe avere unitatea de impunere este o expresie fizică naturală (metru pătrat, hectarul,etc.).

Cota impozitului este mărimea impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Aceasta poate să fie o cotă fixă sau o cotă proncentuală stabilită în funcție de materia impozabilă sau capacitatea contributivă a subiectului impozabil.

Asieta fiscală este o expresie a modului de așezare a impozitului și cuprinde totalitatea operațiunilor realizate de organele fiscale. Asieta constată existența unei creanțe fiscale a statului și crează obligația de plată a impozitului, iar stingerea acestei obligații se face prin încăsarea impozitului fiind cunoscută sub denumirea de lichidare.

Termenul de plată menționează data până la care impozitul trebuie plătit. Pentru depășirea acestui termen de plată se percep majorări de întîrziere, se aplică unele sancțiuni cum ar fi: popriri pe salarii, punerea de sechestru pe unele bunuri și vânzarea acestora la licitație.

Actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:

autoritatea impozitului este puterea publică avînd obligația să instituie impozitul și organele care așează și percep în mod efectiv impozitul;

beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivel centralizat al statului, bugetele locale sau instituții publice;

posibilitatea impozitului reflectă capacitatea economică a contribuabililor de a plăti impozitul, precum și baza de calcul luată în considerare pentru a determina mărimea impozitului;

facilitățile fiscale se referă la posibilitatea ca actul legal să prevadă pentru unele categorii de subiecți perioade de scutire, reduceri de impozit sau unele restituiri ale acestuia, după caz;

sancțiunile aplicabile au în vedere întărirea responsabilităților contribuabililor în ce privește stabilirea corectă a obligațiilor fiscale și plata acestora la termenele stabilite, fiind diferite în funcție de natura abaterii, respectiv: amenzi, majorări de întârziere, popriri, confiscarea unor bunuri și vânzarea acestora la licitație;

căile de contestație se referă la posibilitatea pe care o au contribuabilii de a se adresa cu obiecțiuni, contestații sau plângeri adresate organelor teritoriale sau centrale ale Ministerului Finanțelor.

Principiile de echitare fiscală precum necesitatea impunerii diferențiate a veniturilor și averilor ținându-se seama de următoarele condiții:

stabilirea unui minim neimpozabil;

sarcina fiscală absolută și relativă a fiecărui contribuabil să fie stabilită în funcție de puterea sa contributivă;

sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a altei categorii sociale;

impunerea să fie generală, adică să cuprindă toți subiecții care realizează venituri.

Impunerea așa cum am menționat se realizează în cote fixe și cote procentuale.

Impunerea în cote fixe se aplică cu unele excepții fără a ține seama de situația personală a contribuabililor.

Impunerea în cote procentuale se practică prin aplicarea asupra materiei impozabile a cotelor proporționale, progresive sau regresive.

Impunerea în cote procentuale proporționale presupune aplicarea aceleiași cote de impozit asupra materiei impozabile indiferent de mărimea acesteia. Această impunere reprezintă manifestarea expresă a principiului egalității contribuabililor în fața impozitului. Impozitul care se calculează prin cote proporționale sunt: impozitul pe profit, impozitul pe dividente, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri și alte impozite directe. Aceeași modalitate de impunere se aplică și în cazul accizelor, taxei pe valoare adăugată și taxelor vamale, ca impozite indirecte.

Impunerea în cote progresive se calculează în funcție de mărimea meteriei impozabile. Cotele progresive pot crește într-un ritm constant sau variabil, iar impunerea poate fi în progresie simplă (globală) sau în progresie compusă (pe tranșe).

Impunerea în progresie simplă se realizează prin aplicarea aceleiași cote de impozit asupra întregii marerii impozabile, iar cota de impozit va fi cu atât mai mare cu cât volumul materiei impozabile va fi mai mare.

Impunerea în progresie compusă presupune împărțirea materiei impozabile în mai multe tranșe și aplicarea asupra acestora a unor cote de impozit crescătoare. Deci, impozitul se compune din mai multe impozite parțiale, calculate pentu fiecare tranșă de venit.

Impunerea în cote regresive se folosește în anumite cazuri în care este depășit un anumit nivel al veniturilor, cota de impunere folosită fiind descrescătoare.

În cazul impozitelor directe aplicarea regresivității presupune divizarea pe tranșe a materiei impozabile, iar atunci când se atinge nivelul de venit avut în vedere se utilizează impunerea pe baza cotelor progresive.

Un impozit pentru a avea un randament fiscal ridicat trabuie să îndeplinească următoarele cerințe de bază:

impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice și juridice care obțin venituri din aceeași sursă sau dețin același gen de avere;

să nu existe posibilități legale sau nelegale de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă;

cheltuielile aferente asietei impozitului să fie cât mai reduse.

În situația oricărui impozit nou întrodus în practică se impune să fie îndeplinite principii de natură financiară.

Pentru stimularea dezvoltării unor ramuri economice, statul reduce sau scutește de impozite indirecte circulația produselor respective în țară, sau poate acorda unele reduceri la plata impozitelor directe datorate de agenții economici.

Prin impozitare se realizează redistribuirea veniturilor, prin aplicarea de accize în cazul bunurilor de lux, ca și a unor cote de taxare în cazul trasmiterii proprietății pe calea succesiunilor.

Principalele categorii de impozite datorate bugetului de stat de către

o societate comercială

2.1. Impozitul pe profit

2.1.1. Reglementarea legală și categorii de plătitori ai impozitului pe profit

Impozitul pe profit este o obligație fiscală care ocupă un loc important în formularea veniturilor bugetului de stat, având de asemenea o influență majoră asupra activității economice a agenților economici, respectiv a societăților comerciale.

Modul de stabilire, categoriile de plătitori, bugetul la care se datorează sunt reglementate prin Ordonanța guvernului nr.70 din 29 august 1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La plata impozitului pe profit sunt obligați următorii contribuabili:

persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât în România, cât și din străinătate;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acestui sediu permanent;

persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități în România ca partener într-o sociere ce ne dă naștere unei persoane juridice, puntru toate veniturile rezultate din activitatea desfășurată în România;

asocierile dintre persoanele fizice române și persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România, cât și în străinătate;

instituțiile publice, pentru veniturile extrabugetare din activități economice desfășurate în condițiile legii. În acest caz, impozitul datorat se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

trezoreria statului, pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezorăriei;

instituțiile piblice, pentru fondurile publice constituite potrivit Legii nr.72/1996 privind finanțele publice;

unitățile economice fără personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale asociațiilor persoanelor cu handicap;

fundațiile testamentare;

cooperativele care funcționează ca unități protejate, special organizate, potrivit legii;

unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute din producerea și verificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult,potrivit Legii nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult;

instituțiile de invățământ partecular acreditate, precum și cele autorizate, potrivit legii;

asociațiile de proprietari, constituite ca persoane juridice potrivit Legii locuinței nr.114/1996, pentru veniturile obținute din activitățile economice, care sunt utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.

În cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la determinarea profitului impozabil, sunt numai cele aferente activităților economice desfășurate cu scopul obținerii de profit.

2.1.2. Cotele impozitului pe profit

Procedura de calcul a impozitului pe profit constă în aplicarea unei cote proncentuale, în prezent de 25%, asupra bazei de calcul, respectiv a profitului impozabil, stabilit în baza profitului contabil, prin luarea în considerare a veniturilor neimpozabile și respectiv a cheltuielilor nedeductibile fiscal.

Ordonanța prevede unele excepții de la regula generală, care sunt stipulate în mod expres în actul normativ.

Anumite categorii de contribuabili, cum sunt cei care obțin venituri dim activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte și a cazinourilor, plătesc o cotă adițională de impozit de 25% asupra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor.

Astfel de cote adiționale de impozit pe profit plătesc, de asemenea, porsoanele fizice și juridice pentru veniturile proorii de aceeași natură, realizate în baza contractelor de asociere în participațiune.

Conform legii, Banca Națională a României datorează o cotă de impozit pe profit de 80%, care se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă, calculate în baza normelor legale.

Se impoziteză cu o cotă de 10% orice majorare a capitalului social, efectuată prin încorporarea rezervelor și a profiturilor, cu excepția rezervelor legale și a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului. Obligația reținerii și vărsării acestui impozit revine societății comerciale, o dată cu înregistrarea la registrul comerțilui a modificărilor respective.

Anul fiscal al fiecărui contribuabil este anul celendaristic. În cazul în care un contribuabil se înființează, se reorganizează prin divizare, comasare, fuziune sau se lichidează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.

2.1.3. Achitarea impozitului pe profit la bugetul de stat

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepția Băncii Naționale a României și a societăților bancare care efectuează plăți lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

Banca Națională a României și societățile bancare au obligația să plătească în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui an fiscal, o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiași an, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.

Contribuabilii au obligația, de regulă, să plătească în contul impozitului pe profit pentru trimestru IV, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe lunile octombrie și noiembrie, iar pentru luna decembrie adaugă o sumă echivalentă cu impozitul calculat pentru luna noiembrie, urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanțul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.

Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, precum și a majorărilor de întârziere afetente se efectuează de organele fiscale din subordonarea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București.

Accesul este permis, de regulă, în cursul orelor normale de serviciu.

În vederea determinării obligațiunilor fiscale organele de control au dreptul de a verifica:

operațiunile care are ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;

operațiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaților, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestira;

datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acționati sau de persoanele ce acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operațiunii;

distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai mulți contribuabili, sau acele controlate, direct sau indirect, de persoane care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale și pentru reflectarea reală a operațiunilor.

Pentru estimarea valorii de piață a tranzacțiilor se vor utiliza următoarele metode:

metoda comparării prețurilor, în care prețul de vânzare al contribuabilului se compară cu prețurile practicate de alte entități independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comperabile;

metoda “cost plus”, în care prețul obișnuit al pieței trebuie determinat ca valoare a costurilor principale, mărite cu o rată de profit similară domeniului de activitate al contribuabilului;

metoda prețului de “revânzare”, în care prețul pieții este prețul folosit în cazul vânzărilor ptoduselor și serviciilor către entități independente, diminuat de cheltuielile de comercializare și o rată de profit.

Dacă aplicarea acestor metode pentru estimarea valorii de piață a tranzacțiilor nu este posibilă, iar prețul de vânzare este mai mic decât costul de achiziție sau de producție, partea neacoperită de venituri este o cheltuială nedeductibilă.

Aplicarea acestor metade se va realiza, dacă un contribuabil:

– va avea avantaj prin relațiile cu un alt contribuabil care este beneficiarul unei facilități fiscale (scutire, reduceri de impozit); sau

relația (tranzacția) este cu un alt contribuabil care deține la acesta părți de capital; sau

este implicat într-o relație de natură economică cu un alt contribuabil și în legătură cu acestă relație realizează o activitate în favoarea unui asemenea contribuabil în terneni mai avantajoși și într-o firmă diferită față de cele acceptate în general (în aceeași perioadă și în aceleași condiții) pentru îndeplinirea activității respective, ceea ce are ca rezultat denaturarea veniturilor sale sau raportarea unor venituri mai mici care ar fi fost realizate în condiții normale cu alți parteneri.

2.1.4. Exemplificarea privind calculul impozitului pe profit la S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. Begheiu Mic

Prezentarea generală a S. C “ELISA-PAN” S.RL Begheiu Mic :

S.C. “ELISA-PAN” S.R L Begheiu Mic s-a înființat în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/ 1990, republicată, ca societate comercială cu răspundere limitată, fiind persoană juridică română.

Societatea este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Timiș sub nr. J 35 / 1242 din 27.06.1991, având certificat de înregistrare fiscală emis la data de 11.12.1992 și cod SIRUES 1498864 .

Codul fiscal este R250872, societatea fiind înregistrată la organele fiscale teritoriale din orașul Făget, ca plătitoare de taxă pe valoarea adăugată.

Capitalul social a fost la 31 decembrie 2001, conform bilanțului contabil, de 3.100.000 lei, împărțit în părți sociale, cu o valoare nominală de 5.000 lei fiecare, în întregime subscrise și vărsate de acționarii Szigeti Ștefan și Szigeti Elisabeta.

Sediul societății este în România, localitatea Begheiu Mic , str. Principală nr. 6, județul Timiș.

Conform statutului și contractului de societate, obiectul de activitate al societății cuprinde :

achiziționarea, prepararea și comercializarea produselor de patiserie ;

achiziționarea, prepararea și comercializarea produselor zaharoare, băuturilor răcoritoare, cafea și țigări ;

achiziționarea, prepararea și comercializarea produselor culinare și a semipreparatelor ;

operațiuni de import-export .

Conform balanței de verificare lunare la 31 decembrie 2001 și a Situațiilor financiare simplificate (anexa nr.1)S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. Begeiu Mic, a constituit obligațiile privind impozitele și taxele la bugetul de stat pentru exercițiul financiar 2001, în sumă totală de 10.726.270 lei, din care a efectuat plăți în cursul anului 2001, în sumă de 6.045.589 lei.

La sfârșitul anului 2001, unitatea a avut de plată suma de 2.122.529 lei, cu termen legal de plată scadent în data de 25.01.2002, reprezentând impozitul pe venit .

Conform evidenței contabile, la data de 31 decembrie 2001 societatea are de plată impozit pe profit în sumă de 2.122.529 lei.

Cu începere de la data de 1 septembrie 2001 societatea comercială a îndeplinit condițiile pentru a fi încadrată în categoria microîntreperinderilor, conform prevederilor O.G nr. 24 / 2001 și ale O.M.F.P nr. 1880 / 2001,prin faptul că :

a înregistrat la data de 31 decembrie 2000 o cifră de afaceri de 362.373 mii lei , mai mică de 100 mii. EURO ;

a avut un număr de 3 angajați, mai puțin de 9 angajați .

Astfel, pentru lunile septembrie – decembrie 2001, societatea a calculat, a înregistrat și a achitat la bugetul de stat impozit pe venit, calculat conform procedurii specifice microîntreprinderilor, respectiv cu cota de 1,5 % aplicată asupra cifrei de afaceri . În aceste condiții, din impozitul total datorat, înregistrat în evidența contabilă, de 10.726.270 lei :

6.766.598 lei reprezintă impozit pe profit pentru perioada 1 ianuarie – 31 august 2001, calculat cu cota de 25 % aplicată asupra profitului impozabil ;

3.957.672 lei reprezintă impozit pe venit pentru perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2001, calculat cu cota de 1,5 % aplicată asupra cifrei de afaceri .

Referitor la modul de calcul și înregistrare în evidența contabilă a impozitului pe profit, s-au stabilit astfel :

Profitul (pierderea) din exploatare care se determină ca diferența dintre veniturile din exploatare și cheltuielile aferente veniturilor din exploatare (inclusiv cheltuielile privind impozitul pe profit).

În cazul nostru veniturile din exploatare sunt formate din venituri din vânzarea mărfurilor, în valoarea de 1.013.748 mii lei, valoare care reprezintă cifra de afaceri realizată în anul 2001 de către societate, urmare activităților comerciale desfățurate . Aferent acestor venituri ale activității de bază, societatea a realiataz cheltuieli aferente, în valoare totală de 968.394 mii lei, care cuprind :

cheltuieli privind mărfurile de 830.456 mii lei ;

cheltuieli cu materialelel consumabile de 13.860 mii lei ;

cheltuieli cu energia și apa de 1.140 mii lei ;

cheltuieli materiale de 15.000 mii lei ;

cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți de 46.432 mii lei ;

cheltuieli cu impozite taxe și vărsăminte asimilate de 2.688 mii lei ;

cheltuieli cu salariile personalului de 46.432 mii lei ;

cheltuieli privind asigurările și protecția socială de 19.078 mii lei .

În consecință, veniturile din exploatare sunt de 1.013.811 mii lei, iar cheltuielile aferente veniturilor din exploatare, inclusiv cheltuielile privind impozitul pe profit, sunt de 968.394 mii lei, rezultând un profit din exploatare de 45.417 mii lei .

Profitul (pierderea) financiară se determină ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare .

Veniturile financiare care sunt reprezentate de dobânzile bancare sunt de 386 mii lei, iar cheltuieli financiare unitatea nu are, rezultând pierderea financiară de 386 mii lei.

Profitul (pierderea) excepțională se determină ca diferența dintre veniturile excepționale și cheltuielile excepționale.

În cazul nostru nu avem venituri excepționale, dar avem cheltuieli excepționale care sunt de 4.000 mii lei și reprezintă amenzile și penalitățile plătite de unitate în anul 2001. Cheltuielile excepționale nu sunt cheltuieli deductibile.

Ca urmare acestui fapt unitatea înregistrează o pierdere excepțională în valoare de 4.000 mii lei.

Profitul brut astfel obținut este de 41.803 mii lei, aferent căruia impozitul pe profit și cel pe vinit sunt în sumă totală de 10.726 mii lei, explicitate conform celor mai sus prezentate pentru situația de microîntreprindere a societății .

Totalul profitului impozabil realizat de unitate este de 45.803 mii lei, care se obține prin adunarea profitului net 41.803 mii lei, cu totalul cheltuielilor nedeductibile 4.000 mii lei.

Prin înmulțirea profitului impozabil cu cota procentuală de 25% se obține impozitul pe profit datorat de unitate.

Plata impozitului s-a efectuat trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din fiecare trimestru din cadrul anului, iar pentru trimestrul IV până în 25 ianuarue 2002.

Contribuabilii au obligația, de regulă, să plătească în contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe lunile octombrie și noiembrie, iar pentru luna decembrie adaugă o sumă echivalentă cu impozitul calculat pentru luna noiembrie, urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanțul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.

În cazul nostru unitatea este micro-întreprindere. Veniturile din lunile octombrie, noiembrie și decembrie se îmulțesc cu cota procentuală de 1,5%, rezultând impozitul pe venit a micro-întreprinderii.

Din impozitul total de 10.726 mii lei, suma de 6.766 mii lei, reprezintă impozitul pe profit cu cota de 25%, conform declarației privind impozitul pe profit (anexa nr.2)

Diferența dintre impozitul total de 10.766 mii lei și impozitul pe profit de 6.766 mii lei, suma de 3.957 mii lei, reprezintă impozitul micro-întreprinderii

Declarația privind impozitul pe profit este semnată de către administratorul societății comerciale.

Plata impozitului pe profit se face în lei, prin ordin O.P.H.T.

În cazul în care ultima zi de plată a impozitului sau de depunere a documentelor este o zi nelucrătoare, sumele, respectiv documentele se consideră depuse în termen dacă acestea se dupun în ziua lucrătoare imediat următoare.

2.2. IMPOZITUL PE VENITURILE DIN SALARII

2.2.1. Reglementarea legală și categorii de contribuabili privind impozitul

pe veniturile din salarii.

Impozitul pe veniturile din salarii este o categorie de obligație fiscală care a fost instituită în sistemul fiscal românesc cu începere de la 1 ianuarie 2000, fiind o sursă de formare a veniturilor bugetului de stat.

Modul de stabilire categoriile de plătitori, bugetul la care se datorează sunt reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 73 din 1999 privind impozitul pe venit, cu modificările și completările ulterioare.

Termenii și expresiile folosite în reglementarea legală sunt definite după cum uemează :

impozitul pe venitul anual reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil stabilit în condițiile ordonanței nr. 73 / 1999;

venitul anual global impozabil reprezintă suma veniturilor nete realizate din activități independente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceeași natură realizate din străinătate, obținute de persoanele fizice române, din care se scad pierderile fiscale reportate și deducerile personale;

venitul brut aferent fiecărei categorii de venit cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură;

venitul net/pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile;

cheltuielile aferente deductibile sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului cuprinzând deducerea personală de bază și deducerile personale suplimentare, în funcție de situația proprie sau persoanelor aflate în întreținere;

creditul fiscal extern reprezintă suma plătită în străinătate cu titlu de impozit și recunoscută în România, care se deduce din impozitul pe venit datorat în România;

impozitul final este impozitul stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat și care nu se includ în venitul anual global impozabil, conform ordonanței nr. 73 din 1999.

La plata impozitului pe venit este obligată persoana fizică rezidentă, denumită în continuare contribuabil:

persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile obținute atât din România, cât și din străinătate;

persoana fizică română fără domiciliu în România, pentru veniturile obținute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;

persoana fizică străină, pentru veniturile obținute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.

De asemenea mai sunt contribuabili și persoanele fizice române fără domiciliu în România, precum și persoanele fizice străine, care realizează venituri din România, potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Conform Ordonanței guvernului nr.73 din 1999 privind impozitul pe veniturile din salarii, România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona economică exclusivă, asupra cărora România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și pricipiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția.

2.2.2. Perioada impozabilă și cotele de impunere

Perioada este anul fiscal care corespunde anului calindaristic. Anul fiscal corespunde cu perioada celor 12 luni ale anui an celendaristic în care se realizează venituri.

Venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil. Venitul impozabil ce se realizează într-o fractiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracțiuni ale aceluiași an se consideră venit anual impozabil.

Sunt considerate venituri din salarii, denumite în continuare salarii, toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Sunt asimilate salariilor în vederea impunerii:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

drepturile de soldă lunară, indemnizații, prime, premii, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii;

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale aste acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;

veniturile realizate din încadrarea în muncă ca urmare a încheierii unei convenții civile de prestări de servicii;

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori;

sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

alte drepturi și indemnizații de natură salariată.

Veniturile de natură salarială, denumite în continuare venituri din salarii, sunt venituri din activități dependente, dacă sunt îndeplinite următoarele crirerii:

părțile care intră în relația de muncă, denumite în continuare angajator și angajat, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;

partea care utilizează forța de muncă pune la dispoziția celeilalte părți mijloacele de muncă (spații cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte specială, unelte de muncă etc.);

persoana care activează contribuie numai cu forța ei fizică sau cu capacitatea ei intelectuală (nu și capitalul propriu);

plătitorul de venituri de natură salarială suportă cheltuielile în interesul serviciului ale angajatului (diurna, alte cheltuieli de deplasare);

plata indemnizației de concediu de odihnă, precum și a indemnitației pentru concediu medical în caz de boală;

persoana care activează, lucrează sub îndrumarea unei alte persoane și este obligată să respecte îndrumările acesteia.

În scopul determinării impozitului pe veniturile din salarii, se consideră angajator persoana juridică sau persoana fizică și orice altă entitate, la care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează muncă în schimbul unei plăți.

Angajatul este persoana fizică care își desfășoară activitetea la un angajator în baza unei relații contractuale de muncă (contract individual de muncă, convenție civilă de prestări de servicii) sau în baza unor legi speciale, în schimbul unei plăți.

Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din:

sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă și a contractului colectiv de muncă;

indemnizațiile, precum și orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorității publice, alese sau numite în funcție potrivit legii, precum și altora asimilate ca funcții de demnitate publică srabilite potrivit sistemului de stabilire a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică;

drepturile cadrelor militare în activitate și ale militarilor angajați pe bază de contract, reprezentând solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații,precum și prime, premii și alte drepturi stabilite potrivit legislației spesiale;

drepturile administratorilor, obținute în baza contractului de administrare încheiat cu companiile/societățile naționale, societățile comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și cu regiile autonome, stabilite potrivit legii, cum ar fi indemnizație lunară brută, suma cuvenită prin participare la profitul net al societății;

sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăți comerciale constituie prin subscripție publică, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilită de adunarea constitutivă, potrivit legislației în vigoare;

veniturile realizate din activități desfășurate în baza unei convenții civile de prestări de servicii, plătite de agenții economici, instituții publice și de alte entități;

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor numiți și sumele primite de membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, stabilite potrivit prevederilor legale;

sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite,conform legii;

alte drepturi și indemnizații de natură salariată.

Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului.

Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut, a următoarelor cheltuieli, după caz:

contribuțiile reținute, potrivit legii, pentru pensia suplementară, pentru protecția socială a șomerilor și pentru asigurările sociale de sănătate;

o cotă de 15% din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli profisionale, o dată cu deducerea personală de bază la același loc de muncă.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăti anticipate, care se calculează și se reține la sursa de către plătitori de venituri.

2.2.3. Obligațiile plătitorilor de venituri din salarii și ale contribuabililor persoane fizice

Plătitorii de venituri din salarii au obligații cu privire la calcularea, reținerea și vărsarea impozitului lunar, calcularea impozitilui anual și regularizarea diferențelor, după caz. Ei mai au obligația privind calculul și plata contribuțiilor datorate unor organe ale statului și declararea unor situații ce intră sub incidența legii privind impozitul pe venit.

Printre obligațiile care revin plătitorilor de venituri și contribuabililor care realizează veniturile menționăm:

Persoanele juridice și fizice care efectuează plăți de salarii sau alte venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data plății acestor venituri, precum și vărsarea acestuia la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.

Aceste calcule se fac pe baza datelor înscrise în fișa fiscală 1-FF1.

Plătitorii de venituri din salarii sunt obligați să solicite organului fiscal, în scris, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor, formularul tipizat al fișelor fiscale pentru salariați și pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor. Aceste fișe fiscale se completează de către plătitorii de venituri cu datele personale ale contribuabilului, cu veniturile din salarii obținute, cu impozit pe venit reținut și virat în cursul anului, precum și cu rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii. Dacă până la data completării fișelor nu se cunosc deducerile suplimentare, acestea se vor acorda ulterior urmând a se efectua regularizările de venituri corespunzătoare.

Plătitorul de venituri are obligația să completeze formularele prevăzute pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor, să calculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii.

Plătitorul este obligat să păstreze fișa fiscală pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent și salariatului câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.

Datele personale din fișele fiscale se vor completa pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreținere se acordă pe bază de declarație pe propria răspundere a contribuabilului, însoțită de documente justificative.

Plătitorii de venituri din salarii au obligația să determine venitul anual impozabil din salarii, să calculeze impozitul anual, precum și să efectueze regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal, pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

au fost angajații permanenți ai plătitorului în cursul anului;

nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global.

Plătitorii de venituri din salarii care la data de 31 decembrie a anului fiscal au un număr de angajați permanenți mai mic de 10 persoane inclusiv pot efectua calculul venitului și impoztului anual si regularizarea acestuia.

În cazul angajaților pentru care angajarorii nu efectuează regalarezarea anual a impozitului pe salarii, determinarea venitului anual impozabil din salarii, calculul impozitului anual, precum și regularizarea sumelor ce reprezintă diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și impozitul calculat și reținut lunar anticipat se pot efectua, pe baza de cerere, de către organul fiscal competent.

Operațiunile prevăzute a fi efectuate de către angajator și, respectiv, de organul fiscal, pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii, se realizează până în ultima zi a lunii februarie a anului fiscal următor.

Contribuabilii care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare în România au obligația ca, personal sau printr-un reprezentant fiscal, să calculeze impozitul legal, să îl declare și să îl plătească în termen de 15 zile de la expirarea lunii pentru care s-a realizat venitul.

Persoana juridică sau fizică la care contribuabilul își desfășoară activitatea în România și realizează venituri din străinătate este obligată să ofere informații organului fiscal competent referitoare la data începerii desfășurării de către contribuabil și, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Contribuabilii sunt obligați să pună la dispoziția organelor fiscale toate documentele tehnico-operative și contabile, evidențele și orice fel de înscrisuri care stau la baza calculării corecte și în cuantumul legal a impozitelor datorate.

Plătitorii de venituri din salarii și venituri asimilate salariilor au obligația completării “Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și depunerii la organul fiscal în evidența căruia este înregistrat plătitorul.

2.2.4. Exemplificare privind calculul impozitului pe veniturile din salarii la

S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. Făget

Impozitul pe veniturile din salarii s-a calculat conform statelor de plată întocmite pentru personalul angajat , al statelor de plată ale salariilor pentru colaboratori , reflectate în centralizatorul lunar al statelor de plată.

Societatea are înregistrată o obligație datorată, reprezentând impozitul pe salarii în valoare de 960 mii lei, pentru luna decembrie 2001, achitată la termenul scadent din luna ianuarie 2002.

Obligația de plată înregistrată cu privire la impozitul pe venitul din salarii, evidențiază pentru exercițiul financiar 2001, suma totală de 1040 mii lei, din care s-a achitat efectiv până la 31.12.2001, suma de 960 mii lei, iar suma de 80 mii lei pentru luna decembrie, se achită în luna ianuarie 2002.

Veniturile lunare impozabile reprezintă totalitatea sumelor primite în cursul unei luni, indiferent de perioada la care se referă cuprinzând salarii de orice fel, sporuri la salarii, indemnizații de conducere, plăți la fondul de participare la profit și alte prime, concedii de odihnă, sume plătite din fondul asigurărilor sociale și alte câștiguri în bani sau natură.

Impozitul se calculează lunar, de cel care angajează, prin aplicarea unor cote progresive de impozit asupra venitului realizat de fiecare angajat și se reține pe plată a salariilor.

Lunar S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. întocmește state de plată pentru personalul angajat cu carte de muncă și contract de muncă pe durată neterminată, precum și pentru colaboratori.

Pe baza fișei de prezență și a condicii de prezență se stabilesc orele lucrate de fiecare angajat.

Impozitul pe veniturile din salarii se obține prin scăderea din venitul brut a următoarelor rețineri cu regim destopaj la sursă :

5% pensie suplementeră (cu începerede la data de 1 aprilie 2001 această obligație nu se mai datorează, angajatului reținându-i-se contribuția la asigurările sociale, în cotă de 11,67%);

1% șomaj;

7% fond sănătate angajat;

15% din deducerea personală de bază, cheltuieli profisionale.

Prin scăderea acestora din venitul brut se obține venitul net.

Făcând diferența dintre venitul net și deducerea personală de bază (pentru persoanele care au întreținere soț, copil etc. se adaugă și deducerea suplenentară), se obține baza de calcul a impozitului pe veniturile din salarii.

La S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. majorarea salariilor la 31.12.2001, au fost de 1.000.000 lei, de aceea venitul net obținut a fost mai mic decât deducerea personală de bază. Ca urmare a acestui fapt majorarea angajaților nu au plătit impozit pe veniturile din salarii.

Unitatea plătește pentru angajat următoarele obligații:

35% C.A.S.

5% șomaj;

7% fond sănătate angajator;

0.75 comision cărți de muncă;

2% fond de solidaritate.

Până în data de 15 a lunii următoare pentru care s-au făcut salariile unitatea trebuie să plătească toate obligațiile, întocmind și depunând la bancă ordinele de plată.

Odată cu întocmirea statelor de plată se mai întocmesc și următoarele declarații care trabuie depuse lunar, până în data de 20 a lunii următoare pentru care se întocmesc statele de plată:

“Declarația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat”

“Declarația privind obligațiile de plată la Fondul inițial al asigurărilor sociale de sănătate”

“Declarația privind obligațiile de plată la bugetul Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap” (anexa nr. 4)

Unitatea trebuie să întocmească lunar, pentru fiecare salariat în parte, fișa fiscală.

Fișele fiscale sunt de două feluri:

fișe fiscale F.F.1 (pentru angajații cu contract de muncă);

fișe fiscale F.F.2 (pentru colaboratori).

Fișele fiscale au fost depuse la încheierea anului fiscal 2001 la D.G.F.P. Făget.

Fișele fiscale au fost întocmite în 3 exemplare.

pentru unitatea fiscală, a fost depusă la D.G.F.P. Făget;

pentru angajator, se păstrează la unitate;

pentru angajat, a fost dată angajaților, sub semnătură.

Lunar unitatea întocmește “ Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat” (anexa nr. 3), în care la rândul 3 se trece impozitul de virat la bugetul de stat pentru perioada de raportare și data plății venitului.

Contabilitatea impozitului pe salarii se ține cu contul 444 “Impozitul pe salarii”.

Datoria unității față de bugetul de stat reprezintă impozitul reținut din câștigurile realizate de personalul angajat din salarii, și se înregistrează astfel:

960.000 lei 421 = 444 960.000 lei

“Personal-remunerații datorate” “Impozitul pe salarii”

Impozitul datorat se virează la bugetul de stat, operațiune care se reflectă prin formula contabilă:

960.000 lei 444 = 5121 960.000 lei

“Impozitul pe salarii” “Conturi la bănci în lei”

2.3. Taxa pe valoarea adăugată

2.3.1. Sfera de cuprindere a obligației fiscale privind taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, reglementat prin O.G. nr.17 / 2000 și H.G. nr.401 / 2000, cu modificările și completările ulterioare.

În sfera de aplicare a taxei pa valoarea adăugată se cuprind operațiunile cu plata și cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă de către contribuabili, cu privire la:

Livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social.

Livrarea de bunuri mobile constituie transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar, fie prin persoane care acționează în numele acestora.

Prin prestare de servicii, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege orice activitate desfășurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

Astfel de activități pot avea ca obiect:

lucrări de construcții-montal;

transport de persoane și de mărfuri;

servicii de poștă și telecomunicații, de transmisiuni radio și televiziune;

închiriere de bunuri;

operațiuni de leasing;

locație de gestiune;

operațiuni de intermediere sau de comision;

reparații de orice natură;

cesiuni și/sau concesiuni de bunuri mobile necorporale, precum: dreptul de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și de comerț, titluri de parcipare;

operațiuni de publicitate, consulting, studii, cercetări și expertize;

operațiuni bancare, financiare, de asigurare sau de reasigurare;

organizarea de licitații;

orice altă muncă fizică sau intelectuală.

Transferul proprietății bunurilor imobile între contribuabili, precum și între aceștia și persoane fizice, indiferent de forma juridică prin care se realizează.

În categoria bunurilor imobile se cuprind:

construcțiile imobile prin natura lor, cum sunt: locuințele, vilele, construcțiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate exercitării altor activități;

terenurile;

bunurile mobile care nu pot fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor în cauză.

Importul de bunuri prin care sunt introduse bunurile în țară direct sau prin intermediari autorizați, de către orice persoană fizică sau juridică, potrivit Legii nr.141/1997 privind Codul vamal al României.

Serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România în conformitate cu criteriile de teritorialitate.

Persoanele juridice, liber-profesioniști autorizați, indiferent de modul de exercitare a profesiei, persoanele fizice și asociațiile familiare autorizate să desfășoare actuvități economice pe baza liberei inițiative, indiferent dacă sunt înregistrate sau nu ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, datorează taxa pe valoarea adăugată.

Sunt asimilate cu livrările de bunuri și/sau prestările de servicii următoarele operțiuni:

vânzarea cu plata în rate, închirierea unor bunuri pe bază de contract, precum și închirierea unor cu clauza trecerii proprietății asupra bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită dată stabilită prin contract;

reluarea de către contribuabili a unor bunuri care fac parte din activele societății comerciale pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștea sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit.

Același regim se aplică și prestărilor de servicii.

Nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată: bunurile și/sau serviciile acordate în mod gratuit, în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute prin lege.

trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul contribuabililor, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;

transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite.

Se asimilează cu livrarea de bunuri preluarea de către contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din producția proprie sau după caz, achiziționate, pentru care s-a exercitat dreptul de deducere, pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștea sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit.

Același regim se aplică și prestărilor de servicii.

Nu se asimilează cu livrarea de bunuri preluarea de către contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din producția proprie pentru a fi utilizate în vederea realizării de operațiuni impozabile. Același regim se aplică și prestărilor de servicii.

Încadrarea în plafoanele în limita cărora pot fi predate bunuri și prestate servicii cu titlu gratuit se determină pe baza datelor rapotate prin bilanțul contabil anual.

Dacă plafonul se depășește, operațiunea este impozabilă, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă se include în decontul întocmit pentru luna în care contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus bilanțul contabil anual, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a bilanțului.

Intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată repartizarea activului între asociații sau acționarii societăților comerciale în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată și pe acțiuni, după terminarea lichidării acestor societăți conform Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă pentru bunurile respective s-a exercitat dreptul de deducere.

Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile prin executare silită intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și și-a exercitat dreptul de deducere pentru bunurile respective.

Nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile supuse executării silite, dacă debitorul nu avea obligația legală să se înregistreze ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, precum și dacă bunurile în cauză sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată.

De asemenea, nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate de:

asocietățiile fără scop lucrativ, pentru activitățile cu caracter social-filantropic;

organizațiile care desfășoară activități de natură religioasă, politică sau sivică;

organizațiile sindicale, pentru activitățile legate direct de apărare colectivă a intereselor materiale și morale ale membrilor lor;

instituțiile publice, pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive.

Nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată:

vânzarea către populație a imobilelor sau părților de imobile aflate în proprietatea statului, date în folosință înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată;

închirierea de imobile sau părți ale acestora, aflate în proprietatea statului, în scop de locuință;

închirierea de spații în scop de locuință în cămine, locuințe de serviciu sau în alte spații destinate locuinței, cu condiția respectării prevederilor legale privind determinarea tarifului de închiriere.

Contribuabilii prezentați mai sus intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, dacă realizează direct sau prin unități subordonate operațiuni impozabile cum sunt:

activități comerciale;

activități hoteliere;

alimentație publică;

activități de turist;

prestări de servicii.

Prestările de servicii sunt impozabile în România când locul prestării se consideră a fi în România în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite.

Locul prestării de servicii este locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile sau, după caz domiciliul sau reședința, cu următoarele excepții pentru care locul prestării este:

Locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliară.

Sunt supuse taxei pe valoarea adăugată lucrările de construcții-montaj executate pentru realizarea, repararea și întreținerea bunurilor imobile existente în România, indiferent de locul unde este situat sediul prestatorului – în țară sau în străinătate.

În același mod se procedează și cazul închiderii de bunuri imobile, operațiunilor de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor imobile, serviciilor de arhitectură, proiectare și de coordonare a lucrărilor de construcții.

Locul de plecare și de sosire a transportului de bunuri sau de persoane.

Transportul de bunuri sau de persoane se supune taxei pe valoarea adăugată, dacă locul de plecare a transportului se află în România.

Serviciile de transport aferente bunurilor importante se supun taxei pe valoarea adăugată, dacă locul de sosire a transportului se află în România.

Locul unde beneficiarul are stabilit sediul activității.

În această categorie se încadrează:

închirierea de bunuri mobile corporale;

operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale și/sau necorporale;

cesiunile și/sau concesiunile dreptului de autor, de brevete, de licențe, de mărci de fabrică și de comerț și alte drepturi similare;

serviciile de publicitate;

serviciile consultanților, inginerilor, birourilor de studii, avocaților, experților contabili și alte servicii similare;

prelucrarea de date și/sau furnizarea de informații;

operațiunile bancare, financiare, de asigurare și/sau de reasigurare;

punerea la dispoziție de personal;

prestările intermediarilor care intervin în furnizarea serviciilor.

Locul unde serviciile sunt prestate efectiv.

În această categorie se cuprind următoarele activități:

culturale, artistice, sportive, științifice,educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii și cele ale organizatorilor de astfel d activități;

prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea-descărcarea mijloacelor de transport, manipularea, paza și/sau depozitarea mărfurilor și alte servicii similare;

expertize privind bunurile mobile corporale;

lucrări efectuate asupra bunurilor mobile corporale.

Sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată următoarele operațiuni:

Livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate în țara de:

unitățile sanitare, inclusiv veterinare, și de asistentă socială; unitățile autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistentă socială în stațiuni balneoclimaterice; serviciile de cazare, masa și tratament prestate cumulat de către contribuabilii autorizați care își deșfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament;

unitățile și instituțiile de învățământ cuprinse în sistemul național de învățământ aprobat prin Legea învățământului nr.84/1995, rebublicată cu modificările ulterioare.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată unitățile autorizate de Ministerul Educației Naționale să desfășoare activitățile cuprinse în sistemul național de învățământ reglrmentate de Legea învățământului nr.84/1995, republicată.

unitățile care desfășoară, potrivit legii, activități de cercetare-dezvoltare și inovare și execută programe, subprograme, teme, proiecte, precum și acțiuni componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică sau ale Planului național de cercetare, dezvoltare și inovare.

Banca Națională a României este scutită de taxa pe valoarea adăugată pentru operațiunile specifice reglementate în mod expres prin Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare.

Achizițiile de aur și argint efectuate de Banca Națională a României de la contribuabili sunt supuse taxei pe valoarea adîugată.

Societățile de asigurare și/sau de asigurare-reasigurare și societățile de reasigurare, precum și intermediarii în astfel de activități sunt scutiți de taxa pe valoarea adăugată pentru sumele de la asigurați.

Despăgubirile acordate asiguraților includ și taxa pe valoarea adăugată.

Activitatea de taximetrie desfășurată de persoane fizice autorizate, precum și operațiunile sare intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

operațiunile care intră în sfera impozitului pe spectacole, reglementate prin Legea nr.147/1998 privind impozitul pe spectacole.

activitățile de taximetrie efectuate de persoane fizice autorizate potrivit Decretului-lege nr.54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, cu modificările și completările ulterioare, precum și de colaboratori societăților comerciale, care desfășoară cu autoturizme proprii activitate de taximetrie în condițiile legii.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

editarea și/sau tipărirea de către editori și/sau tipografii de: cărți, manuale școlare, dicționare și/sau enciclopedii, cărți ilustrate pentru copii, cărți de desenat pentru copii.

vânzarea de cărți, manuale școlare, dicționare și/sau enciclopedii, cărți ilustrate pentru copii, cărți de desenat pentru copii,indiferent de modul de realizare, direct sau prin intermediari.

Nu sunt scutite încăsările pentru reclamă și/sau publicitate, precum și tipăriturile realizate exclusiv în scopuri comerciale, de reclamă și publicitate.

Intermediarii sunt scutiți de taxa pe valoarea adăugatănumai dacă vânzarea se realizează la prețul stabilit de editor sau la prețul de achiziție.

programele de radio și/sau de televiziune, altele decât cele de reclamă și/sau publicitate, atât la unitățile care le realizează, cât și la cele care le difuzează.

Lucrările efectuate pentru recepționarea programelor audiovizuale sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.

producția de filme realizată pe peliculă sau bandă vidio cu destinația de a fi difuzate la televiziune.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, bunurile care constituie aport în natură la capitalul social al acționarilor sau asociaților unei societăți comerciale, dar se supune taxei pe valoarea adăugată achiziționarea de către contribuabili, de pe piața internă sau din import, de bunuri destinate utilizării ca aport în natură la capitalul social.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activitățile specifice desfășurate în zona liberă, specificate în actele normative.

Nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată activitățile contribuabililor cu venituri din operațiuni impozabile, declarate organului fiscal competent sau realizate, de până la 50 milioane lei anual, precum și activitățile care îndeplinesc condițiile unor operațiuni impozabile desfășurate de contribuabilii cu venituri de până la 50 milioane lei anual, realizate din astfel de operațiuni.

În situația realizării unor venituri superioare plafonului prevăzut mai sus, contribuabilii devin plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

După înscrierea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, acești contribuabili, nu mai beneficiază de scutire, chiar dacă ulterior realizează venituri inferioare plafonului.

Contribuabilii care efectuează operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată pot opta pentru plata acestei taxe, pentru întreaga activitate sau numai pentru o parte a acesteia.

Aprobarea se dă de Ministerul Finanțelor Publice prin organele fiscale teritoriale, iar aplicarea se face începând cu data de întâi a lunii următoare datei aprobării.

Cererile de opțiune pentru o parte a activității se aprobă de organele fiscale numai în condițiile organizării distincte a evidenței gestiunilor și contabilității, care să permită determinarea taxei pe valoarea adăugată deductibile și colectate.

2.3.2. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată.

Taxa pa valoarea adăugată trebuie să rezulte dintr-o activitate economică independentă desfășurate de persoane fizice sau juridice pe propria răspundere, având deplina libertate în organizatea și desfășurarea acestora și să aibă drept scop obținerea de profit.

În categoria plătitorilor de taxă intră: regiile autonome, societățile comerciale, societățile agricole, unitățile cooperatiste, asociațiile și organizațiile cu scop lucrativ, liber profesioniști autorizați, persoanele fizice și asocietățiile familiare autorizate să desfășoare activități economice pe baza liberi inițiative.

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plătește de către:

contribuabilii înregistrați la organele fiscale competente ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile și/sau pentru prestările de servicii supuse taxei pe valoarea adăugată în cotele prevăzute;

titularii operațiunilor de import de bunuri efectuat direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice care acționează în numele și din ordinul titularului operațiunii de import;

persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora;

persoanele juridice sau fizice cu sediul sau cu domiciliul stabil în România, pentru bunurile din import închiriate, precum și pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, referitoare la: operațiuni de leasing, cesiuni și/sau concesiuni ale dreptului de autor, de brevete, de mărci de fabrică și de comerț sau alte drepturi similare; servicii de publicitate; serviciile consultanților, inginerilor, birourilor de studii, experților contabili și alte servicii similare; prelucrarea de date și furnizarea de informații; operțiuni bancare și financiare; punerea la dispoziție de personal.

Dacă persoana care realizează operațiuni impozabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România este obligat să desemneze un reprezentat cu domiciliul în România care se angajează să îndeplinească toate obligațiile ce-i revin persoanei străine pe linia taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, persoanele juridice, precum și persoanele fizice indiferent dacă au fost înregistrate sau nu ca agenți ecomonici datorează taxa pe valoarea adăugată dacă produc sau comercializează bunuri și servicii ce intră în sfera obiectului taxei.

Însă nu se încadrează în categotia plătitorilor de taxă persoanele care nu acționează în mod independent cum ar fi, spre exemplu, salariații și alte persoane angajate pe bază de contract de muncă sau contract civil, ori convenție pentru artiști, corespondenți de presă, voiajori etc.

2.3.3. Momentul datorării taxei pe valoarea adăugată.

Obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile și/sau prestării serviciilor.

Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii cu plata în rate obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.

Cotele aplicate operațiunilor impozabile sunt cele în vigoare la data la care ia naștere obligația de plată a taxei pe valoare adăugată.

Ca regulă generală, cotele aplicate operațiunilor impozabile sunt cele în vigoare la data la care ia naștere obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată, respectiv data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor.

Pentru operațiunile prevăzute mai jos obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la:

data înregistrării declarației vamale, în cazul importurilor de bunuri;

termenele de plată pentru ratele prevăzute în contractele de leasing pentru operațiunile de leasing;

data vănzării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignație;

data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către contribuabili a unor bunuri din activele societății comerciale pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

data documentelor prin care se confirmă prestarea de către contribuabili a unor sercicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

data colectării monedelor din mașină, pentru mărfurile vândute prin mașini automate.

Pentru bunurile dim import aflate în regim de tranzit, antrepozit sau de introducere temporară în țară, obligația de plată a taxei pe valoartea adăugată ia naștere la data prevăzută în Legea nr.141/1997.

Bunurile introduse în țară ulterior datei de 1 iulie 1993, care fac obiectul unor contracte de leasing, se supun taxei pe valoarea adăugată la beneficiar, corespunzător cotelor în vigoare, sumelor și termenilor de plată pentru ratele prevăzute în contractele de leasing.

Dacă la exprimarea perioadei prevăzute prin contractul de leasing bunurile trec în proprietatea beneficiarului, se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate.

Sumele rămase de plată, aferente bunurilor introduse în țară care fac obiectul unor contracte de leasing înainte de data de 1iulie 1993, prevăzute în contracte cu scadențe după această dată, nu se supun taxei pe valoarea adăugată.

La expirarea perioadei prevăzute prin contractul de leasing se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului respectiv.

Operațiunile legale, import-export privind efectuarea de operațiuni legale de import-export, încheiate la nivel de agent economic, cu modificările și completările ulrerioare, de către contribuabilii cu activitate de comerț exterior, privind: importul de produse energetice și materii prime de bază, legat de exportul de produse liberalizate la export, precum și importul de materiale, componente, subansambluri, echipamente și utilaje pentru producție, legat de exportul de produse finite rezultate, sunt supuse taxei pe valoarea adăugată, astfel:

la intrarea bunurilor în țară importatorul este obligat să întocmească declarația vamală de import, să plătească taxa pe valoarea adăugată și, în mod corespunzător, să își exercite dreptul de deducere în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;

bunurile din import predate producătorilor în vederea realizării produselor ce urmează să fie exportate, a căror conravaloare reprezintă plata importului, se facturează la prețuri negociate plus taxa pe valoarea adăugată;

produsele realizate de unitățile producătoare, livrate unităților cu activitate de comerț exterior pentru plata bunurilor de import primite de la acestea, se facturează la prețurile negocite plus taxa pe valoarea adăugată.

Operațiunile legate, import-export, vor fi justificate cu următoarele documente:

licența de operațiune;

contracte încheiate de agentul economic cu activitate de comerț exterior cu partenerul extern și cu producătorii interni, din care să rezulte că operațiunile nu se fac cu plată ci prin compensații valorice;

documentele prevăzute.

Pentru bunurile exportate care s-au returnat obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data la care bunurile respective sunt valorificate către beneficiarii interni.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate de persoane juridice din România cu prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate și pentru care locul prestării se consideră a fi în România, se plătește la organul fiscal teritorial sau banca comercială, în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe.

Pentru plățile efectuate fără factură, taxa pe valoarea adăugată se plătește concomitent cu plata prestatorului extern.

În situația în care din decontul lunii precedente rezultă suma de rambursat, contribuabilii pot să compenseze această sumă cu suma datorată.

Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când organul fiscal este îndreptățit să solicite plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată plata taxei datorate bugetului de stat.

Exigibilitatea ia naștere, de regulă, la data efectuării livrării bunurilor mobile, transferului proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor, dar prin derogare, exigibilitatea poate fi anticipată sau ulterior faptului generator.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator, atunci când:

factură fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

Se încasează avansuri, cu execepția avansurilor acordate pentru:

plata importurilor și a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

realizarea producției destinate exportului;

efectuarea de plăți în contul clientului;

livrări de bunuri și prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Pentru cazurile în care exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator se aplică cotele în vigoare la data la care taxa devine exigibilă, iar în situația modificării cotelor, se va proceda la o regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data la care ia naștere obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată.

Regularizarea se efectuează prin facturarea integrală a contravalorii livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii cu cotele în vigoare la data la care ia naștere obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate de contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care au câșligat licitații pentru efectuarea obiectivelor finanțate din credite acordate de organismele financiare internaționale.

Antreprenorii de lucrări imobiliare pot opta pentru plata taxei pe valoarea adăugată la livrarea bunurilor imobile, în următoarele condiții:

lucrările imobiliare să aibă caracter deosebit și să fie executate în cadrul unui contract unic care prevede obligația antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectivă;

lucrările imobiliare la care materialele și aparatele indispensabile pentru funcționarea instalațiilor sau încorporate în lucrare depășesc 50% din prețurile negociate între antreprenor și beneficiar.

Opțiunea se aprobă de organul fiscal la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pe baza unei declarații prin care acesta se obligă să achite, la efectuarea livrărilor, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor, care se încădrează în prevederile menționate mai sus.

Aprobarea opțiunii se comunică beneficiarilor în termen de 10 zile de la acordare.

După obținerea aprobării se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de efectuarea livrării, iar beneficiarilor, deducerea taxei pe valoare adăugată înainte de recepționarea lucrării, iar nerespectarea condițiilor menționate mai sus atrage anularea opțiunii și obligarea la plata taxei pe valoarea adăugată.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente sumelor constituite drept garanție pentru acoperirea eventualelor reclamații privind calitatea lucrărilor ia naștere la data încheierii procesului-verbal de recepție definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii cu plata în rate ia naștere la data prevăzută în contracte pentru plata ratelor.

2.3.4. Baza și cotele de impozitare pentru calculul taxei pe valoarea adăugată.

Baza de impozitare reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoare adăugată.

Baza de impozitare este determinată de:

prețurile negociate între vânzător și cumpărător, precum și alte cheltueli datorate de cumpărător pentru livtările de bunuri și servicii care nu au fost cuprinse în preț. Aceste prețuri cuprind și accizile stabilite potrivit normelor legale;

tarifele negociate pentru prestările de servicii;

suma rezultată din aplicarea cotei de comision sau suma convenită între parteneri pentru operațiunile de internediere;

prețurile de piață sau, în lipsa acestora, costurile de producție ale bunurilor preluate din activele societății de către contribuabili pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de aceștia sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit;

valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxa vamală, alte taxe și accizele datorate pentru bunurile importate;

prețurile de piață sau, în lipsa acestora, costurile aferente serviciilor prestate de contribuabili în scopuri care nu au legătură cu activitatea desfășurată de aceștia sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

prețurile vânzărilor efectuate din depozitele vămii sau prețurile stabilite prin licitație.

Ca regulă generală, baza de impozitare pentru livrările de bunuri și prestările de servicii este constituită din toate sumele, valorile, bunurile și/sau serviciile primite ori care urmează să fie primite de furnizor sau prestator în contrapartidă pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Pentru determinarea bazei de impozitare pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii contractuale în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de shimb valutar din ziua plății, furnizorul sau prestatorul este obligat să emită concomitent factura atât în valută, cât și în lei.

Baza de impozitare se corectează cu diferența de preț rezultată ca urmare a modificării cursului pieței valutare în vigoare la data încasării facturii față de cel utilizat la data facturării.

Furnizorul este obligat să emită factura fiscală, în negru pentru sumele suplimentare încasate sau, în roșu pentru sumele de scăzut.

Baza de impozitare se determină integral la livrarea bunurilor și/sau la prestarea serviciilor, chiar dacă prin contract se prevede plata în rate sau la anumite termene.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care au câșligat licitații pentru realizarea unor obiective finanțate din credite acordate de organisme financiare internaționale statului român sau garantate de acesta, determină baza de impozitare pe baza cursului de schimb valutar prin contractele încheiate.

Pentru vânzările de bunuri în regim de consignație baza de impozitare se determină după cum urmează:

suma obținută din vânzarea bunurilor încredințate de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată pentru a fi vândute.

Pentru bunurile încredințate vândute plătitorii de taxă pe valoarea adăugată respectivi sunt obligați să emită facturi fiscale conțind elementele prevăzute de lege cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea.

suma reprezentând comisionul aplicat asupra vânzărilor de bunuri aparținând neplătitorilor de taxă pe valoarea adăugată sau scutirile de plata taxei pe valoarea adăugată.

Pentru activitatea de intermediere în turism baza de impozitare este comisionul determinat prin scăderea din prețul sau tariful total, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, plătit de clienți agenției de turism sau organizatorului de circuite turistice, a următoarelor elemente:

prețul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, contractat de agenție cu prestatorii serviciilor de transport, hoteliere, de restaurant și cu alți prestatori;

cheltuielile preconizate să fie efectuate de agenție sau de organizatorul de circuite turistice, cum ar fi cheltuielile privind: asigurarea auto a mijlocului de transport; taxe pentru viză, diurnă și cazarea șoferului; taxe de autostradă; taxe de parcare; combustibil.

Taxa pe valoarea adăugată colectată se calculează prin aplicarea cotei recalculate de 15,966% asupra bazei de impozitare determinate.

Exigibilitatea taxei ia naștere la data prestării serviciilor de intermediere în turism. Din taxa colectată se scade taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate nacesităților proprii de funcționare a agenției de turism sau a organizatorilor de circuite turistice.

În cazul în care după prestarea efectivă a serviciilor turistice apar diferențe între prețul contractat de agenție, avut în vedere la stabilirea prețului sau tarifului plătit de clienți, și prețul facturat de prestatorii serviciilor turistice se va proceda la regularizare.

Același procedeu se aplică și de organizatorii de circuite turistice pentru diferențele dintre prețul antecalculat și prețul efectiv realizat pe baza documentelor justificative.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează atât operațiuni de intermediere, cât și servicii turistice folosind mijloace proprii sau închiriate, determină baza de impozitare distinct pentru fiecare activitate.

Pentru vânzările de bunuri în regim second hand baza de impozitare se determină la livrarea efectivă a bunurilor și este constituită din suma reprezentând diferența dintre prețul de vânzare obținut, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, și prețul de cumpărare a bunurilor respective.

Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă vânzărilor de bunuri în regim second hand, se calculează prin aplicarea cotei recalculate de 15,966% asupra sumei astfel determinate.

Prin bunuri second hard, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege bunuri mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziționării și care urmează să fie reparate, îmbunătățite sau vândute ca atare, cu excepția lucrărilor de artă, obiectelor de antichitate sau de colecție, metalelor și pietrelor prețiose.

Operațiunile realizate de casele de amanet sunt supuse taxei pe valoarea adăugată astfel:

corespunzător comisionului încasat, când împrumutul este restituit la termen;

corespunzător valorii obținute din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet, ca urmare a nerestuirii împrumutului;

corespunzător prețului de piață, pentru bunurile care devin proprietatea casei de amanet și sunt utilizate.

Pentru locația de gestiune baza de impozitare o constituie suma convenită prin contractul încheiat de părți.

În cazul în care anumite elemente accesorii ale prețului nu sunt determinate în mod precis în momentul livrării bunurilor din țară sau din import ori al prestării serviciilor, toate sumele percepute ulterior se impozitează separat în condițiile prevăzute de ordonanța de urgentă.

Reprezintă cheltuieli accesorii livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii comisioanele, cheltuielile de ambalare, de transport, de asigurare și altele de asemenea natură datorate de cumpărător, în măsură în care nu au fost cuprinse în prețurile negociate.

Potrivit prevederilor Legii nr.118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea cotei de 25% se va reflecta în nivelul prețurilor cu ridicata și al prețurilor cu amănuntul pentru carburanții auto livrați la intern, fără să intre în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

Pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată aferente prețului de vânzare cu amănuntul contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă valoarea adăugată care comercializează carburanți auto vor deduce din prețul cu amănuntul suma reprezentând contribuția la Fondul special al drumurilor publice, facturată de furnizor sau echitată la import pe fiecare tip de produs.

Rezultatul obținut se îmulțește cu cota recalculată de taxă pe valoarea adăugată și se obține taxa pe valoarea adăugată aferentă prețului de vânzare cu amănuntul pe fiecare tip de produs.

În situația în care aprovizionarea cu carburanți auto se face de la mai mulți producători la prețuri diferite, se va proceda după cum urmează:

se determină, pe fiecare tip de produs , un preț mediu de aprovizionare, calculat pe baza prețurilor de achiziție fără contribuția la Fondul special al drumurilor publice din luna anterioară;

se determină contribuția medie pe tip de produs la Fondul special al drumurilor publice prin aplicarea cotei de 25% la prețul mediu de aprovizionare, calculat pe tip de produs;

se scade din prețul de vânzare cu amănuntul contribuția medie la Fondul special al drumurilor publice.

Rezultatul obținut se îmulțește cu cota recalculată de taxă pe valoarea adăugată și se obține taxa pe valoarea adăugată aferentă prețului de vânzare cu amănuntul pe fiecare tip de produs și destinate achiziționării de carburanți auto.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă bonurilor valorice este exigibilă în luna emiterii acestora.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care comercializează carburanți auto au obligația să evidențieze distinct pe documentele legale de vânzare suma reprezentând contribuția la Fondul special al drumurilor publice.

Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:

remizele și alte reduceri de preț acordate de furnizor direct clientului; bunurile acordate de furnizori clienților în vederea stimulării vânzărilor, în condițiile prevăzute în contractele încheiate.

Pentru a putea fi excluse din baza de impozitare remizele și alte reduceri de preț trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie efective și în sume exacte în beneficiul clientului;

să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestație oarecare;

să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale.

penalizările pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, numai dacă penalitățile sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate.

Nu se exlud din baza de impozitare sumele încasate pentru acoperirea prejudiciilor provocate de distrugerea, deteriorarea, nerestituirea în termen a bunurilor închiriate sau altele similare, care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate.

sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia.

Exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia se face numai de clientul în contul căruia s-au achitat sumele respective.

sumele încasate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale de către contribuabilii înregistrați la organele fisale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și care sunt destinate finanțării investițiilor, acoperirii diferențelor de preț și de tarif, finanțării stocurilor de produse cu destinație specială.

Nu se cuprind în baza de impozitare sumele încasate de la bugetul de stat sau de la bugetale locale de către contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt destinate finanțării obiectivelor proprii de investiții.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate destinate realizării obiectivelor de investiții finanțate în condițiile de mai sus, se deduce conform legii. Cu sumele deduse este obligatorie reîntregirea disponibilităților pentru investiții.

În cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, suma impozabilă va fi redusă corespunzător.

Ambalajele care circulă pe bază de facturare se supun taxei pe valoarea adăugată la livrare, urmând ca la restituire suma impozabilă să fie redusă corespunzător.

Periodic, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, se vor factura și se vor supune taxei pe valoarea adăugată la livrare cantitățile de ambalaje date în garanție clienților și scoase din evidența de aceștia ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor și altor cauze de aceeași natură.

Regimul circulației ambalajelor pe baza de schimb se aplică în mod obligatoriu la livrare în relațiile cu neplătitorii de taxă pe valoarea adăugată.

În Romînia se aplică următoarele cote:

Cota de 19% pentru operațiunile privind livrările de bunuri și transferurile proprietății bunurilor imobile efectuate în țară, prestările de servicii, precum și importul de bunuri, cu excepția celor prevăzute în lege.

Cota de 19% se aplică asupra operațiunilor privind:

livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile, efectuate de contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, către beneficiarii cu sediul sau cu domicilui în România, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Aceeași cotă se aplică și vânzărilor de bunuri către persoanele nerezidente în Romînia.

importul de bunuri mobile;

prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România, cu excepția celor supuse cotei zero și a celor scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Cota zero se folosește pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.

Prin derogare, beneficiază de cota zero exsporturile de bunuri care se derulează în sistem barter. Exsportul constă în livrări de bunuri efectuate de contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pentru beneficiari cu sediul în străinătate și care sunt transportate în afara teritoriului țării, cu îndeplinirea formalităților vamale de exsport.

Nu benefiază de cota zero la taxa pe valoarea adăugată contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale.

Potrivit legislației existente în Româmia, sunt supuse cotei zero și:

transportul internațional de persoane din și în străinătate, efectuat prin curse regulate de contribuabilii autorizați, precum și prestările de sevicii legate direct de acesta;

transportul de marfă și de persoane în și din porturile și aeroporturile românești cu nave și aeronave românești, comandate de beneficiari cu sediul în străinătate;

trecerea mijloacelor de transport, mârfurilor și călătorilor cu mijloace de transport fluvial specializate, între România și statele vecine;

transportul și prestările de servicii accesorii transportului, aferente mărfurilor din import, efectuate pe parcurs extern până la punctul de vămuire și de întocmire a declarației vamale;

livrările de carburanți și alte bunuri destinate utilizării sau încorporării în nave și aeronave care prestează transporturi internaționale de persoane și mărfuri;

prestările de servicii efectuate în porturi și aeroporturi afarente navelor de comerț maritim și pe fluvii internaționale, precum și aeronavelor aparținând companiilor de transport străine;

reparațiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din străinătate;

alte prestări de servicii efectuate de contribuabilii cu sediul în România, contractate cu benficiari externi, în condițiile stabilite de lege;

materialele, accesoriile sau alte bunuri care sunt introduse pe teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților de export, redevențele și chiriile aferente construcțiilor în zonele libere;

bunurile și serviciile în favoarea directă a misiunilor diplomatice străine și instituțiilor asimilare acestora, inclusiv personalului acestora, acreditate în România, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor;

bunurile cumpărate din expozițiile organizate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România;

bunurile și serviciile achiziționate, finanțate direct din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile, acordate de guverne străine, de organizme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate, din străinătate și din țară, inclusiv donații ale persoanelor fizice, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor;

construcția de locuințe, extinderea și reabilitatea locuințelor existente;

construirea de lăcașuri decult religios.

Pentru exportul realizat direct de unitățile care acționează în nume propriu, justificarea cotei zero se face cu:

factura externă;

declarația vamală de export, vizată de organele vamale;

documentul care atestă efectuarea transportului internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare;

dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii în valută.

Pentru exportul în nume propriu realizat de unitățile exportatoare în cazul în care, potrivit contractului încheat între producător și exportator, livrarea bunurilor către beneficiarul extern se face direct de unitatea producătoare, beneficiază de cata zero atât unitatea exportatoare, cât și unitatea producătoare.

Unitatea exportatoare va justifica cota zero pe baza documentelor următoare:

factura externă;

declarația vamală de export;

documentul care atestă efectuarea transportului;

dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau încasarea contravalorii mărfii în valută.

Unitatea producătoare va justifica cota zero a taxei pe valoarea adăugată cu:

factura fiscală emisă către unitatea exportatoare, în lei și în valută, cu mențiunea “cota zero”;

copie de pe documentul de transport internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare, în care la rubricile referitoare la locul de încărcare, predare-expediție se înscriu denumirea producătorului și localitatea;

copie de pe declarația vamală de export, vizată de unitatea vamală, în care la rubrica 27 se înscriu denumirea producătorului și localitatea;

contractul încheiat cu unitatea exportatoare prin care se prevede obligativitatea plății în valută a contravalorii bunurilor exportate.

Pentru bunurile contractate cu beneficiari cu sediul în străinătate, care dispun livrarea către unități producătoare din țară în vederea prelucrării lor pentru bunuri de export destinate aceluiași beneficiar extern, beneficiază de cota zero atât unitățile exportatoare, cât și unitățile producătoare.

Unitățile exportatoare vor justifica cota zero pe baza documentelor prevăzute de lege.

Unitățile producătoare justifică cota zero cu:

contractul încheiat cu partenerul extern, din care să rezulte produsele, cantitățile, unitățile din țară la care se face livrarea, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copia de pe declarația vamală de export vizată de organul vamal;

factura externă;

dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii în valută.

Pentru exportul realizat prin comisionari comitentul va justifica cota zero de taxă pe valoarea adăugată pe baza următoarelor documente:

copie de pe factura externă;

copie de pe declarația vamală de export pe care comisionarul a înscris denumirea unității proprietare a mărfurilor exportate;

factura fiscală emisă de comitent, pe care este înscrisă “cota zero de T.V.A.” cu mențiunea “export în comision”;

contractul încheiat între comitent și comisionar, în care se prevede obligativitatea plății în valută a bunurilor exportate.

Comisionarul beneficiază de cota zero de taxa pe valoarea adăugată pe baza următoarelor documente:

factura externă;

declarația vamală de export, vizată de organele vamale;

documentul care atestă efectuarea transportului internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare;

dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii în valută;

factura fiscală pentru comision, pe care este înscrisă “cota zero de T.V.A.”.

Pentru transportul mărfilor exportate la destinație în străinătate transportării, respectiv casele de expediție, vor justifica cota zero cu:

contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu beneficiarul din străinetate, în care se prevede obligativitatea plății în valută a contravalorii transportului;

documentul de transport internațional având confirmarea destinatarului privind recepția mărfii penrtu transportator sau copia de pe aceasta pentru casele de expediție;

polița de asigurare și/sau reasigurare pentru transportator sau copia de pe aceasta pentru casele de expediție.

În cazul transporturilor combinate, legate direct de exportul bunurilor, justificarea cotei zero se face cu:

contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau, după caz, cu casa de expediție ori cu beneficiarul din străinătate, în care se prevede obligativitatea plății în valută a contravalorii transportului;

copie de pe declarația vamală de export vizată de organele vamale;

documentul specific de transport.

Pentru alte prestări de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de prestatori cu sediul în România cota zero se justifică cu:

contractul încheiat cu unitatea exportatoare sau cu beneficiarul din străinătate, în care se prevede obligativitatea plății în valută a contravalorii serviciilor prestate;

documente prezentate de exportatori, din care să rezulte că operațiunile respective sunt legate direct de exportul bunurilor.

Nerespectarea prevederilor privind justificarea cotei zero de taxă pe valoarea adăugată și/sau nerespectarea condiției de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României atrag obligația plății taxei pe valoarea adăugată prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor și prestărilor la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.

În cazul în care la verificarea aplicării cotei zero de taxa pe valoarea adaugată s-au avut în vedere termenele de încasare menționate în declarațiile de încasare valutară sau, după caz, în contractele încheiate, organele de control au obligația să verifice în termen de un an de la data verificării cotei zero dacă încasarea valutei a devenit efectivă.

Pentru contribuabilii care realizează export de bunuri în sistem barter justificarea cotei zero de taxă pe valoarea adăugată se face cu:

factura externă;

declarația vamală de export vizată de organele vamale;

documentele de export internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare;

dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară;

contractul extern din care să rezulte că exportul se derulează în sistem barter, precum și termenul la care se va efectua importul în compensație.

Nerespectarea prevederilor alineatului precedent în ceea ce privește justificarea cotei zero, precum și nerealizarea în termenul prevăzut de legislația în vigoare a importului în compensație atrag obligația plății taxei pe valoarea adăugată prin aplicarea cotelor corespunzătoare livrărilor la intern și a majorărior de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor.

Beneficiază de cota zero de taxă pe valoarea adăugată unitățile care realizează export de bunuri a cărui contravaloare se decontează în lei de statul român.

Condițiile în care contravaloarea bunurilor respective este încasată în valută sau în bunuri de statul român se stabilesc pe bază de acorduri interguvernamentale.

Unitățile exportatoare vor justifica practicarea cotei zero cu:

factura externă;

declarația vamală de export, vizată de organele vamale;

documentul care atestă efectuarea transportului internațional, după caz, în funcție de condiția de livrare;

prevederile acordului interguvernamental din care să rezulte că încasarea în valută sau în bunuri a exportului se efectuează de statul român.

Nerespectarea prevederilor aliniatului precedent atrage obligația plății taxei pe valoarea adăugată prin aplicarea cotelor corespunzătoare livrărilor la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor.

Se aplică cota zero pentru transportul internațional de persoane în și din străinătate, efectuat prin curse regulate de contribuabili autorizați, înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Fac excepție serviciile de transport internațional prestate pentru contribuabilii care intermediază activitatea de turism, care determină baza de impozitare conform prevederilor ordonanței de urgență.

Cota zero se aplică și prestărilor de servicii legate direct de transportul internațional de persoane efectuat prin curse regulate.

Cota zero pentru transportul inrernațional auto de persoane efectuat prin curse regulate se aplică numai dacă durata acestuia pe parcurs extern depășește 24 de ore.

Justificarea cotei zero de taxă pe valoarea adăugată pentru transportul internațional auto de persoane se face pe baza următoarelor documente:

licența de transport;

licența de execuție pentru curse regulate de călători;

caietul de sarcini;

foaia de parcurs, scrisoarea de transport sau alte documente din care să rezulte data de ieșire/intrare din/în țară, vizate de organul vamal.

Nerespectarea prevederilor legale atrage obligația plății taxei pe valoarea adăugată prin aplicarea cotelor corespunzătoare prestărilor de servicii la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă efectuarea transportului.

Agențiile companiilor aeriene străine care funcționează pe teritoriul Romîniei beneficiază de cota zero de taxa pe valoarea adăugată pentru vânzările de bilete aferente transportului internațional de persoane pe bază de reciprocitate acordată companiilor aetiene române care au deschise agenții în străinătate.

Cota zero se aplică și în situația transportului maritim internațional de mărfuri, comandat de beneficiari din străinătate, efectuat de nave sub pavilion românesc, între două porturi situate în afara României.

Sunt supuse cotei zero a taxei pe valoarea adăugată:

serviciile prestate de contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, contracte cu beneficiari cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se situiază în străinătate;

serviciile prestate de contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, contractare cu beneficiari cu sediul sau cu domiciliul în străinătate și a căror contravaloare a fost inclusă în valoarea în vamă aferentă bunurilor din import;

serviciile prestate de contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în contul beneficiarilor cu sediul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanție;

serviciile prestate de contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, constând în efectuarea de studii, prospecțiuni de piață, asistență de specialitate;

prestările de servicii legale de mărfurile aflate în tranzit pe teritoriul României, contractate de contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu beneficiarii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate.

Justificarea cotei zero pentru serviciile prevăzute anterior se face cu facturile externe și/sau contractele încheiate cu partenerii externi, din care să rezulte termenele de decontare a contravalorii prestației sau, după caz, dovada încasării acesteia.

Nu beneficiază de cota zero a taxei pe valoarea adăugată contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri bancare din conturi personale.

Nerespectarea prevederilor privind justificarea cotei zero a taxei pe valoarea adăugată și/sau nerespectarea condiției de încasare a contravalorii în valută a prestațiilor, prevăzute în facturi și/sau în contracte, atrag obligația plății taxei pe valoarea adăugată prin aplicarea cotei corespunzătoare prestărilor la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă prestarea serviciilor.

Cu începere de la data de 1 iunie 2002, conform prevederilor Legii nr. 345 / 01.06.2002 privind taxa pe valoarea adăugată, cota zero nu se mai aplică . Toate operațiunile care s-au impozitat cu cota zero au devenit opearțiuni scutite de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere .

Cota de 19% recalculată se aplică asupra bazei de impozitate, în care nu se este cuprinsă taxa pe valoarea adăugată.

Cota recalculată de taxă pe valoarea adăugată este de 15,966% și se aplică:

sumelor obținute din vânzarea bunurilor comercializate prin comerțul cu amănuntul – magazine comerciale, consignații, unități de alimentație publică sau alte unități care au relații directe cu populația, ale căror prețuri cuprind și taxa pe valoarea adăugată;

sumelor obținute din unele prestări de servicii – transport, poștă, telefon, telegraf și altele de aceeași natură, ale căror tarife practicate cuprind și taxa pe valoarea adăugată;

sumelor obținute din vânzarea de bunuri pe bază de licitație, de evaluare sau de expertiză, precum și pentru alte situații similare;

sumelor obținute din prestări de servicii către populație, realizate de liber-profisioniștii autorizați, indiferent de modul de exercitare aprofesiei, precum și de persoanele fizice și asociațiile familiare autorizate să desfășoare activități pe baza liberei inițiative.

2.3.5. Deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată și documentele de evidență

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării de:

operațiuni supuse taxei;

bunuri și servicii scutite de taxă pentru care, prin lege, se prevede în mod expres exercitarea dreptului de deducere;

acțiuni de sponsorizare, reclamă și publicitate, precum și alte acțiuni prevăzute de legi, cu respectarea plafoanelor și destinațiilor prevăzure în acestea.

Taxa pe valoarea adăugată bugetului de stat se stabilește ca diferența între valoarea taxei facturate pentru bunurile livrate și serviiile prestate și a taxei aferente intrărilor.

Diferența de taxă în plus sau în minus se regularizează, pe bază de deconturi ale plătitorilor.

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.

Bunurile și serviciile achiziționate pentru realizarea operațiunilor cuprind: materiile prime și meterialele, combustibilul și energia, piesele de chimb, obiectele de inventar și de natura mijloacelor fixe, precum și alte bunuri și servicii ce urmează să fie reflectate în cheltuielile de producție, de investiții sau de circulație.

Prestatorii serviciilor de transport de marfă, de persoane sau de servicii accesorii transportului au drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor achiziționate din țară, indiferent de faptul că acestea au fost destinate transportului pe parcurs intern și extern, când punctul de plecare este situat în România.

Pentru bunurile acordate de către furnizori clienților, în vederea stimulării vânzărilor în condițiile prevăzute în contractele încheiate, contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată vor exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente intrărilor, potrivit legii.

Taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii cu plata în rate este deductibilă la data prevăzută pentru plata ratelor.

Nu poate fi dedusă, taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la:

bunuri și/sau servicii achiziționate de contribuabilii care nu sunt înregistrați la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;

bunuri și/sau servicii destinate realizării de operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, pentru care prin lege nu se prevede exercitarea dreptului de deducere;

bunuri și/sau servicii achiziționate de furnizori sau de prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;

servicii de transport, hoteliere, alimentație publică și altele de aceeași natură prestate pentru contribuabili care desfășoară activitate de intermediere în turism;

alte cheltuieli care nu au legătură directă și exclusivă cu activitatea economică, cum ar fi cele de divertisment sau de spectacole;

băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acționarilor de protocol;

bunuri și servicii aprovizionate pe bază de documente care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art.25 lit.B din ordonanța de urgență și de Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea formularelor modelelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora;

bunurile lipsă sau depreciate calitativ în timpul transportului, neimputalile, pe baza documentelor întocmite pentru predarea-primirea bunurilor de la transportator și pentru înregistrarea lor în gestiunea contribuabilului

Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operațiune, ci pentru ansamblul operațiunilor realizate în cursul unei luni.

În situația scoaterii din evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum și a modificării regimului de taxă pe valoarea adăugată în sensul trecerii de la impozitare la scutire, pentru bunurile existente în stoc la data respectivă, dreptul de deducere exercitat la intrarea bunurilor se recalculează corespunzător noului regim de impozitare.

Suma rezultată din recalcularea taxei pe valoarea adăugată se va înscrie în roșu în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent lunii în care avut loc vânzarea bunurilor respective, pe rândul “Regularizări”.

Pentru bunurile din import comercializate la un preț, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, inferior valorii utilizate în vamă pentru determinarea drepturilor vamale de import pentru care s-a exercitat dreptul de deducere se va priceda la recalcularea taxei pe valoarea adăugată deduse inițial, în limita taxei aferente prețului de vânzare.

Suma rezultată din recalcularea taxei pe valoarea adăugată se va înscrie în roșu în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent lunii în care a avut loc vânzarea bunurilor respective, pe rândul “Regularitări”.

Pentru efectuarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligați:

să justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;

să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.

Dreptul de deducere privește numai taxa care este înscrisă într-o factură fiscală sau în alt document legal care se referă la bunuri sau servicii destinate pentru realizarea operațiunilor prevăzute de lege.

Pentru exetcitarea dreptului de deducere contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați să justifice prin documente legal întocmite cuantumul taxei.

Documentele legale sunt:

exemplarul original al facturii fiscale sau, după caz, alte documente specifice aprobate potrivit Hotărârii Guvernului nr.831/1997, pentru bunurile și serviciile cumpărate de la furnizorii din țară;

bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale, aprobate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare, aparținînd unităților de desfacere a carburanților auto, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea contribuabilului cumpărător și numărul de înmatriculare a autovehicului.Nerespectarea prevederilor atrage pierderea dreptului de deducere a taxei aferente carbutranților auto achiziționați;

declarația vamală de import sau actul constatator al organelor vamale. Pentru importurile efectuate prin comisionari taxa pe valoarea adăugată înscrisă în declarația vamală de import sau în actul constatator se deduce numai de către unitatea beneficiară pe baza documentelor respective, transmise în copie certificată de comisionari;

documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată de contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Documentele aferente achiziționarilor de bunuri și/sau servicii care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de conrtribiabili sau pentru a fipuse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit nu vor fi înscrise în jurnalul pentru cumpărări, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă nu este deductibilă.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în documentele pentru cumpărări de determină în funcție de data facturii fiscale sau a altui document legal, dacă acestea s-au primit până la data depunerii decontului taxei pe valoarea adăugată.

Documentele primite după data depunerii decontului aferent lunii în care bunurile au fost recepționate se includ în deconturile întocmite pentru lunile următoare.

În jurnalul pentru cumpărări se înscriu toate documentele aferente intrărilor de bunuri și servicii pentru nevoile firmei, indiferent dacă sunt destinate realizării de operațiuni impozabile sau operațiuni scutite.

În situația în care un contribuabil înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată realizează atât operațiuni du drept de deducere, cât și operațiuni fără drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente aprovizionărilor, dreptul de deducere se determină, în raport cu participarea bunurilor și serviciilor achiziționate la realizarea operațiunilor cu drept de deducere.

Gradul de participare a bunurilor și a serviciilor la realizarea operațiunilor cu drept de deducere se determină pe bază de pro rata rezultată ca raport între contravaloarea bunurilor livrate și a serviciilor prestate cu drept de deducere și totalul operațiunilor realizate, indiferent de sursă de finanțare.

Taxa pe valoarea adăugată deductibilă se determină prin aplicarea pro ratei astfel obținute asupra sumei taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor achizizionate.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor cumpărate în vederea revânzării ca atare nu se supune recalculării prevăzute la aliniatul precedent, în acest caz aplicându-se criterii specifice de exercitare a dreptului de deducere.

Acestea vor fi evidențiate separat într-un registru pentru cumpărări și se vor prelua în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rubrica “Cumpărări supuse criteriilor specifice de exercitare a dreptului de deducere”.

Taxa respectivă se deduce intergral, cu condiția respectării prevederilor din odonanța de urgență.

Pro rata se determină anual, pe baza realizărilor din anul precedent sau corespunzător regimului taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor prevăzute a fi realizate în anul curent.

Regularizarea taxei pe valoarea adăugată deductibile determinată pe bază de pro rată, se efectuiază la finele anului și se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată întocmit pentru luna decembrie.

La cererea justificată a contribuabililor organele fiscale la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro rata să fie determinată lunar ca raport între contravaloarea bunurilor livrate și a serviciilor prestate cu drept de deducere și totalul operațiunilor realizate, din luna respectivă, indiferent de sursa de finanțare.

În cursul unui an calendaristic nu pot fi folosite două metode de determinare a pro ratei.

Contribuabilii cărora li s-a aprobat în cursul anului trecerea de la pro rata anuală la acea lunară au obligația recalculării taxei pe valoarea adăugată deductibilă, înscrisă în deconturile întocmite pentru lunile anterioare aprobării, în funcție de pro rata lunară efectiv realizată.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă mijloacelor fixe, materiilor prime, altor bunuri și servicii achiziționate înainte de punerea în funcțiune a unui obiectiv de investiții, dedusă potrivit legii de contribuabilii care realizează atât operațiuni cu drept de deducere, se recalculează la expirarea primului an de funcționare.

Pentru obiectivele de investiții sistate pe o perioadă mai mare de un an taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate pentru realizarea obiectivului respectiv se restituie la bugetul de stat împreună cu majorările de întârziere calculate de la data exercitării dreptului de deducere.

Nu se recalculează taxa pe valoarea adăugată dedusă potrivit legii, aferentă bunurilor lipsă sau depreciate calitativ, constatate pe baza de inventariere după înregistrarea bunurilor în gestiune.

Se datorează taxa pe valoarea adăugată, în cotele în vigoare la data constatării, pentru bunurile lipsă sau depriciate calitativ, imputabile, precum și pentru bunurile lipsă, constatate pe bază de inventar, neimputabile.

Nu se recalculează taxa pe valoarea adăugată dedusă potrivit legii, aferentă bunurilor distruse sau depreciate calitativ ca urmare a unor calamități sau alte cauze de forță majoră, iar pentru sumele încasate de la societățile de asigurare se datorează taxa pe valoarea adăugată.

2.3.6. Proceduri de regularizare a taxei pe valoarea adăugată

În cazul în care taxa aferentă intrărilor este mai mare decât taxa aferentă ieșirilor diferența se regularizează prin:

compensarea efectuată de contribuabil în limita taxei de plată rezultate din decontul lunii anterioare sau din lunilor următoare, după caz;

compensarea efectuată de organele fiscale în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de către contribuabil, după cum urmează:

b1) cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat de către contribuabil;

b2) cu taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat de furnizorii sau prestatorii, acestuia, în limita taxei rezultate din facturile fiscale aferente bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate beneficiarului care solicită compensarea, neachitate până la data efectuării controlului.

Compensarea diferenței de taxă, se efectuiază de către contribuabil la întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată, fără avizul organului fiscal.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care au beneficiat de suspendarea plății în vamă a acesteia, pot compensa taxa pe valoarea adăugată datorată cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul aferent lunii precedente, depus la organul fiscal.

Compesarea diferenței de taxă, rămasă, se efectuează de organele fiscale teritoriale în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de compensare, în situația în care din decontul aferent lunii precedente rezultă suma de rambursat.

Contribuabilii plătitori de taxă pe valoarea adăugată care solicită compensarea trebuie să depună la organul fiscal teritorial cererea de compensare, precum și decontul de taxă pe valoarea adăugată din care rezultă suma de rambursat.

În vederea soluționării cererilor de compensare organele fiscale teritoriale vor proceda astfel:

în cazul în care suma de rambursat este mai mare decât suma reprezentând alte impozite și taxe datorate bugetului de stat de către contribuabil, se va efectua compensarea până la concurența sumei reprezentând alte impozite și taxe datorate bugetului de stat.

Din suma rămasă se va compensa suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat de furnizori sau prestatori, în limita taxei rezultate din facturile fiscale aferente bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate beneficiarului care solicită compensarea, neachitate până la data efectuării controlului.

în cazul în care suma de rambursat este mai mică decât suma reprezentând alte impozite și taxe datorate bugetului de stat de către contribuabil se va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat.

Rambursarea diferenței de taxă, rămasă după compensarea realizată, se efectuează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare pe baza documentației stabilite prin ordin al ministrului finanțelor și a verificărilor efectuate de organe fiscale teritoriale.

Rambursarea se efectuează pentru contribuabilii din ale căror deconturi lunare depuse la organul fiscal teritorial rezultă taxa de rambursat timp de 3 luni consecutiv.

Prin derogare de la prevederile alineatului precedent, rambursarea se efectuează lunar prin contribuabilii care realizează:

operațiuni de export;

unități productive noi, până la punerea în funcțiune;

operațiuni de import-export și care au diferențe de primit rezultate din actele constatatoare întocmite de orgnele vamale.

Nu beneficiază de rambursarea efectivă a sumelor de la bugetul de stat contribuabilii care nu au achitat total sau parțial facturile furnizorilor și/sau prestatorilor din țară, din care să rezulte taxa pe valoarea adăugată deductibilă.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată beneficiază de rambursarea efectivă a taxei pe valoarea adăugată numai pentru suma aferentă facturilor plătite, total sau parțial, furnizorilor de bunuri și/sau prestatorilor de servicii, din care rezultă taxa deductibilă.

Contribuabilii, care au beneficiat de rambursare, pot solicita efectuarea unei noi rambursări dacă timp de 3 luni consecutive – altele decât cele avute în vedere la rambursarea anterioară – din deconturile depuse la organul fiscalteritorial rezultă taxa de rambursat.

În vederea soluționării cererilor de rambursare organele fiscale vor proceda astfel:

vor determina taxa aferentă facturilor neachitate furnizorilor de bunuri și/sau prestatorilor de servicii;

din suma de rambursat rezultă din ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată, corectată cu eventualele diferențe rezultate în urma verificării, vor scădea taxa aferentă facturilor neachitate, determinând astfel taxa aferentă facturilor achitate;

vor restitui suma taxei aferente facturilor achitate, determinată potrivit lit.b), în cazul în care contribuabilul mu a beneficiat de compensarea prevăzută din ordonanța de urgență;

vor restitui diferența dintre taxa aferentă facturilor achitate și suma compensată, în cazul în care contribuabilul a beneficiat de compensarea prevăzută dacă suma compensată este mai mică decât taxa facturilor achitate;

nu vor proceda la rambursare, în cazul în care contribuabilul a beneficiat de compensarea, dacă suma compensată este mai mare sau egală cu taxa aferentă facturilor achitate.

În cazul în care organele de control propun, în urma verificării, aprobarea rambursării parțiale a taxei pe valoarea adăugată sau respingerea cererii, vor menționa în actul de control întocmit motivele și cauzele care determină situația respectivă. Prin actul de control se va stabili modul de evidențiere, pe cheltuieli sau în decontul lunii următoare, a sumelor neadmise la rambursare, în funcție de cauze.

Prin normele de aplicare a ordonanței de urgență se stabilesc cazurile și condițiile în care, pentru anumite rambursări de taxă pe valoarea adăugată, organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice solicită garanții personale sau solidare.

Dacă suma de rambursat depășește 1 miliard lei, se stabilesc următoarele cazuri în care organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice solicită contribuabililor înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată garanții personale sau solidare:

când încasarea valutei nu s-a efectuat până la data controlului;

când din documentația prezintată rezultă că s-a ajuns în situația de a solicita rambursarea diferanței de taxă pe valoarea adăugată, ca urmare a unor aprovizionări excesive sau de calitate necorespunzătoare ori a nelivrării produselor sau neprestării serviciilor.

Garanția se constituie printr-un depozit bănesc sau scrisoare de garanție bancară emisă de o bancăo9 autorizată de Banca Națională a României, astfel:

pentru sume de rambursat între 1 și 5 miliarde lei garanția se va constitui în procent de 20% din suma solicitată la rambursare;

pentru sume de rambursat peste 5 miliarde lei garanția se va constitui în procent de 30% din suma solicitată la rambursare.

Organele fiscale vor debloca garanțiile constituite de către contribuabili, astfel:

când s-a încasat contravaloarea valutei aferente exportului;

când s-a eliminat cauzele care au condus la constituirea garanției.

2.3.7. Obligațiile contribuabililor plătitori de taxă pe valoarea adăugată

Contribuabilii care realizează operațiuni impozabile au următoarele obligații:

Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:

să depună sub semnătura persoanelor autorizate, la organul fiscal compentent, o declarație de înregistrare fiscală, conform modelului aprobat de Ministerul Finanțelor, în termen de 15 zile de la data eliberării certificatului de înmatriculare, a autorizației de funcționare sau a actului legal de constituire, după caz.

Contribuabilii care devin plătitori de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a depășirii plafonului de scutire, ale căror condiții de desfășurare a activității s-au modificat sau au intervenit modificări legislative în sensul trecerii activității desfășurate de la regimul de scutire la cel de impozitare, ulterior înregistrării fiscale, sunt oblogați să depună declarație de mențiuni în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea, în vederea atribuirii de cod fiscal, precedat de litera “R” care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Atribuirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată se face cu data de întâi a lunii următoare.

Contribuabilii sunt obligați să completeze și să depună declarație de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului fiscal și a eliberării certificatului de înregistrare fiscală, conform reglementărilor legale în vigoare.

Organele fiscale au obligația să stabilească, înainte de eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, calitatea de plătitor sau neplătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Pe baza declarației de înregistrare fiscală și a analizei efectuate, avându-se în vadere natura operațiunilor pe care contribuabilul le va desfășura și nivelul veniturilor anuale estimate, organele fiscale vor atribui codul fiscal și vor elibera certificatul de înregistrare fiscală cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat înregistrarea.

Înregistrarea fiscală reprezintă și înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, iar codul fiscal va fi precedat de litera “R”.

Contribuabilii sunt obligați să solicite atribuirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată pentru unitățile subordonate, dacă acestea realizează operațiuni impozabile.

În cazul în care un contribuabil plătitor de taxă pe valoarea adăugată își schimbă sediul social, va fi luat în evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată la noul sediu numai cu avizul organului fiscal în evidența căruia se află la data modificării și în baza dosarului de plătitor de taxă pe valoarea adăugată transmis de aceasta.

Codul fiscal inițial se menține și la noul sediu social.

Pentru contribuabilii care, potrivit legii, îndeplinesc condițiile de plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar nu au depus declarație de înregistrare fiscală sau, după caz, declarație de mențiuni, în vederea luării în evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, și care nu au îndeplinit obligațiile prezăzute de lege, organele fiscale var proceda astfel:

vor stabili taxa datorată bugetului de stat pe baza documentelor legale aferente bunurilor livrate și serviciilor prestate sau, după caz, prin estimare;

vor calcula majorările legale pentru întărzierea plății, vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate.

Contribuabilii care realizează exclusiv operațiuni scutite fără drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu vor fi înregistrați sau, după caz, vor fi scoși din evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Fac excepție contribuabilii care au fost luați în evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată prin opțiune.

La încetarea activității contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați ca, în termen de 15 zile de la data actului legal care consemnează situația respectivă, să solicite scoaterea din evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Cu privire la întocmirea documentelor:

să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în documente legal aprobate și să completeze toate datele prevăzute de acestea.

Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, la aceste documente se anexează și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Contribuabilii care realizează operațiuni impotabile sunt obligați să consemneze livrările de bunuri și prestările de servicii în facturi fiscale sau în documente specifice aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 831/1997.

Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire furnizorii sunt obligați ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării să emită facturi fiscale și să le transmită clienților.

Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care se efectuiază continu – energie electrică, termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice și altele similare, precum și pentru prestări de servicii decontate pe bază de situații de lucrări facturarea se face în termen de 3 zile de la data întocmirii documentelor prin care furnizorii, prestatorii și beneficiarii au stabilit cantitățile livrate și serviciile prestate.

Documentele prezăzute la alineatul precedent se întocmesc în mod obligatoriu până la finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea de bunuri sau, dapă caz, prestarea de servicii.

Pentru avansuri furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii sunt obligați să emită facturi fiscale în termen de 3 zile de la data încasării sumelor.

Transferul proprietății bunurilor în exercitarea creanțelor se consemnează în mod obligatoriu în facturi fiscale emise de contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, indiferent dacă vânzarea a avut loc pe bază de lecitație sau dacă bunurile au fost predate pe bază de înțelegere între debitor și creditor.

Cu privire la evidența operațiunilor:

să întocmească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare, decontul de taxă pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au în structură subunități tip sedii secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică – vor întocmi un singur decont de taxă pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate.

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați ca până la data de 25 a lunii următoare să depună deconturi de taxă pe valoarea adăugată întocmite pe baza datelor din jurnalul pentru vânzări și, respectiv, jurnalul pentru cumpărări.

Diferențele în minus constatate la verificarea taxei pe valoarea adăugată se plătesc în termen de 15 zile de la data încheierii actului de control împreună cu majorările de întârziere aferente, iar cele în plus se restituie în același termen sau se compensează cu plățile ulterioare.

Diferențele constatate de organele de control se plătesc sau, după caz, se restituie în termenul prevăzut de ordonanța de urgență.

Sumele respective nu se includ în deconturile de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru neplata integrală sau a unei diferențe din taxa pe valoarea adăugată în termenul stabilit, contribuabilii datorează majorări de întârziere calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.

Calculul majorărilor de întârziere se face din ziua lucrătoare imediat următoarea expirării termenului legal de plată în ziua plății sau a depunerii decontului din care rezultă suma de rambursat.

În cazul acoperirii parțiale a debitului calculul majorărilor de întârziere se face numai pentru sumele nete de plată.

Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:

Termenele privind plata taxei pe valoarea adăugată sunt diferențiate în funcție de natura operațiilor impozabile realizate și de modul de realizare a lor.

Termenul de plată este până la 25 a lunii următoare pentru suma înscrisă în declarația întocmită lunar sau la un termen legal aprobat de organele în drept avându-se în vedere situația specifică a plătitorilor.

Modul de stingere a obligației către buget se poate realiza prin ordin de plată, CEC sau chiar în numerar la organul fiscal teritorial sau la băncile comerciale după caz.

Pentru bunurile din import, taxa pe valoarea adăugată se determină de către importator sau de reprezentantul acestuia în vamă, inclusiv pentru bunurile exceptate de taxe vamale și se înscrie în declarația vamală de import care se prezintă organului vamal.

Importatorul sau, după caz, reprezentantul acestuia, care întocmește declarația vamală de import este obligat să achite taxa pe valoarea adăugată organului vamal, respectând regimul în vigoare cu privire la plata taxelor vamale.

Există și situații când plata taxei pe valoarea adăugată a organelor vamale se suspendă pe o perioadă de 60-120 zile, pentru utilaje, instalații și echipamente, utilaje industriale și mașini agricole care se importă investițiile aferente unor unități noi sau pentru dezvoltarea unor capacități existente.Intră în acest regim și importurile de mașini și utilaje destinate retehnologizărilor de fabrici, secții, ateliere etc., precum și materiile prime cuprinse într-o listă aprobată de organele compentente care poate fi modificată anual la propunerea Ministerului Finanțelor și aprobată de Guvern.

Pentru mărfurile de import, aflate sub regim vamal, care suspendă temporar încasarea taxelor vamale, importatorul sau reprezentantul acestuia este obligat să garanteze și plata taxei pe valoarea adăugată. Există situații când Ministerul Finanților poate acorda scutiri de la garantarea plății pe valoarea adăugată, aplicănd regimul în vigoare practicat pentru plata taxelor vamale.

Agenții economici au obligația să includă în declarația lunară și taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate cu parteneri cu sediu sau domiciliul în străinătate și pentru care locul prestării se situează în România.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate de persoane juridice neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată se plătește la organul fiscal teritorial sau la banca comercială în termen de 7 zile de la data peimirii facturii externe.

Dacă plățile sunt efectuate fără factură, atunci taxa pe valoarea adăugată se plătește concomitent cu achitarea sumei prestatorului extern.

Nu se calculează taxă pe valoarea adăugată și nu este necesară garantarea ei pentru materiile prime, materiale și accesoriile trimise de clienții externi în vederea exercitării unor comenzi de export pentru aceeași clienți.

Dacă însă ulterior se constată schinmbarea destinației bunurilor respective organele vamale au obligația să sesizeze organele fiscale.

Pentru bunurile din inport introduse în țară în regim de leasing, taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective se achită corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate pentru perioada de leasing.

La expirarea perioadei de leasing, bunurile trec în proprietatea beneficiarului, se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru suma negociată de părți, în plus față de suma prevăzută în contractul de leasing.

2.3.8. Sancțiunile și căile de atac a constatărilor privind taxa pe valoarea adăugată

Legislația care reglementează taxa pe valoarea adăugată prevede pe lângă drepturi și înlesniri și o serie de sancțiuni menite să disciplineze plătitorii în calcularea și achitarea la termen a taxei datorată bugetului de stat.

În cazul în care nu se achită la termen, taxa pe valoarea adăugată integral sau parțial, se percep majorări de întârziere calculate asupra sumei neachitate din ziua imediat următoare expirării termenului de plată și până în ziua plății inclusiv.

Pe lângă aceste majorări a plății plătitorii sunt posibili și de amenzi contravinționale. Aceste amenzi se aplică în cazul unor abateri de la legislația în vigoare cum ar fi: nedepunerea sau depunerea cu întârziere a documentelor la organele fiscale teritoriale; refuzul furnizării sau prezentarea cu întârziere a informațiilor cerute de organele fiscale în vederea stabilirii operațiilor; conducerea eronată sau necorespunzătoare a evidenței contabile și statistice, privind operațiile impozabile și a celor legate de calculul taxei datorate bugetului de stat.

În situația în care se constată conducerea eronată a evidențelor cu scopul vădit de a reduce taxa datorată bugetului de stat sau de a obține o rambursare necuvenită, agenții economici respectivi varsă la bugetul de stat taxa sustrasă, o sumă egală cu aceasta ca amendă precum și majorări de întârziere corespunzătoare.

Dacă se constată întârzieri repetate sau intenționate de la plata taxei Ministerul Finanțelor poate dispune suspendarea activității agentului economic până la efectuarea plăților.

Pentru aceste abateri organele Ministerului Finanțelor întocmesc acte de control care constituie titluri executorii, băncile având obligația să le pună în aplicare fără acceptul plătitorilor.

Totodată în cazuri justificate Ministerul Finanțelor poate aproba eșalonarea, amânarea, reducerea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.

Termenul de prescripție a drepturilor de încasare sau restituire a taxei pe valoarea adăugată atât pentru bugetul de stat cât și pentru plătitori este de 5 ani de la data legal prevăzută pentru exercitarea acestora. Termenul de prescripție se determină în funcție de data la care agentul economic avea obligația efectuării plății taxei datorate bugetului de stat (adică termenul de depunere a declarației privind plata obligațiilor față de bugetul de stat). De exemplu, sumele nevărsate la bugetul de stat ca urmare a unei erori de calcul în declarația privind plata obligațiilor la bugetul de stat pe luna mai 1999 vor putea fi urmărite și încasate până la 25 mai 2004.

Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată pot face obiecțiuni, contestații și plângeri împotriva sumelor stabilite prin procesele verbale de impunere sau procesele verbale de control întocmite de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor. Aceste posibilități de soluționare a litigiilor sunt căi administrative de atac prin care se solicită reducerea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, a majorărilor de întârziere sau a amenzilor sau a altor sume constatate și aplicate de organele fiscale teritoriale împuternicite să întocmească acte de impunere sau de control. Filiera soluționării obiecțiilor, contestațiilor și plângerilor este prevăzută în mod expres în actele normative în vigoare unde se precizează atât termenele de depunere a acestora cât și data până la care acestea se soluționează.

Obiecțiunile se depun în termen de 5 zile lucrătoare la organul fiscal care a făcut controlul, răspunsul la acestea fiind comunicat în termen de cel mult 15 zile.

Contestația se depune la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene sau a municipiului București în cazul în care răspunsul dat la obiecțiune nu satisface pe contribuabil.

Împotriva deciziei date de directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene sau a municipiului București, ca urmare a depunerii contestației, se poate depune plângere la Ministerul Finanțelor.

Contestațiile adresate direcțiilor județene se supun unei taxe de timbru de 2 % din sume contestată, dar nu mai puțin de 10.000 lei, iar plângerile se supun unei taxe de timbru de 1 %, dar nu mai puțin de 10.000 lei.

Împotriva deciziei Ministerului Finanțelor se poate face recurs la Curtea de Apel și apoi la Curtea Supremă de Justiție.

În cazul în care agentul economic primește un răspuns favorabil în urma demersurilor făcute, taxa de timbru aferentă sumelor admise la contestație se restituie plătitorului.

2.3.9. Exemplificare privind taxa pe valoarea adăugată datorată de

S.C. “ELISA-PAN” S.R.L.

Privind taxa pe valoarea adăugată, conform decontului întocmit și depus la organul fiscal teritorial sub nr. 277/18.01.2001 (anexa nr. 5), pentru luna decembrie 2001, S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. Făget prezintă următoarea situație:

total vânzări în țară 23.966.421 lei, aferent cărora taxa pe valoarea adăugată de plată este de 4.553.620 lei (cota 19%);

cumpărările efectuate pentru nevoile firmei sunt de 22.649.433 lei, taxa pe valoarea adăugată de plată este de 4.303 mii lei, prorata fiind de 100%;

aferent lunii decembrie 2001, societatea datorează astfel bugetului de stat, taxa pe valoarea adăugată de plată în valoare de 250.227 lei;

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă un venit important al bugetului de stat.

În esența, taxa pe valoarea adăugată este o formă perfecționată a impozitului pe cifra de afaceri sare se aplică o singură dată asupra produselor și asupra serviciilor.

Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.) este un impozit indirect perceput asupra operațiilor privind transferul proprietății bunurilor și a operațiunilor privind executările de lucrări și prestări de servicii. Ea constituie un venit al bugetului de stat echivalent cu diferența dintre T.V.A. aferentă vânzărilor (colectată) și cumpărărilor (deductibilă) în cadrul aceluiași stadiu al circuitului economic.

La S.C. “ELISA-PAN” S.R.L taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat este cu obligație lunară.

Pentru unitate T.V.A. este abordată sub un aspect:

T.V.A-ul de plată, care pe baza datelor din contabilitate și din evidența operativă, la sfârșitul fiecărei luni trebuie să se întocmească decontul de T.V.A, care se depune la organul financiar teritorial, până cel târziu în data de 25 a lunii următoare, dată la care trebuie să fie achitat.

Înregistrările contabile ce se fac la sfârșitul fiecărei luni, pentru reflectarea T.V.A-ului de plată prezintă unele particularități dependente de următoarele:

dacă în întreaga activitate, totalitatea vânzărilor, sunt supuse plății taxei pe valoarea adăugată;

dacă în cadrul unității se desfășoară activități scutite de T.V.A;

dacă unitatea are livrări la export, pentru care este stabilită cota zero de T.V.A.

Baza de impozitare (calcul) o reprezintă contravaloarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor stabilite în prețuri (tarife) negociate între furnizor și cumpărător, la care se aplică cota T.V.A. de 19%.

Principalul document care stă la baza înregistrării în contabilitate a T.V.A. este factura fiscală. Alte documente care stau la baza înregistrării T.V.A. sunt: jurnalele pentru cumpărări și jurnalele pentru vânzări.

S.C. “ELISA-PAN” S.R.L este plătitor de T.V.A. din data de 01.07.1997.

La unitate, pentru comerțul cu amănuntul se emit facturi fiscale către clienți, care trebuie să cuprindă toate datele cerute de imprimat:

numărul de înregistrare fiscală;

data emiterii;

numele și adresa furnizorului;

numele și adresa beneficiarului;

denumirea și cantitatea bunurilor livrate;

prețurile unitare și valoarea totală, exclusiv taxa pa valoarea adăugată;

cota de taxă pe valoarea adăugată;

suma taxei pe valoarea adăugată;

semnătura și ștampila emitentului;

semnăturile de primire;

datele delegatului și ale mijlocului de transpsport.

S.C. “ELISA-PAN” S.R.L. are un singur punct de lucru.

Unitatea întocmește jurnalul pentru cumpărări și jurnalul pentru vânzări.

În balanță unitatea are deschise conturile 4427 “T.V.A. colectată” și 4426 “T.V.A. deductibilă”.

Jurnalul pentru cumpărări servește ca document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă și de control a unor operații înregistrate în contabilitate.

Se completează pe baza facturilor privind cumpărarea de valori materiale sau serviciilor.

Jurnalul pentru vânzări, servește ca document de stabilire a taxei pe valoarea adăugată colectată.

Unitatea depune lunar, până în data de 25 a lunii următoare, decontul de taxă pe valoarea adăugată (anexa nr.6) întocmit pe baza datelor din jurnalul pentru vânzări și respectiv jurnalul pentru cumpărări.

Plata taxei pe valoarea adăugată se face lunar până, în data de 25 a lunii următoare.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă lunii noiembrie este în sumă de 4 600 842 lei.

Taxa pe valoare adăugată totală este în sumă de 4 851 069 lei.

Unitatea în luna ianuarie a avut de rambursat în sumă de 5 215 550 lei.

“Decontul privind taxa pe valoarea adăugată” (anexa nr.6) și “Declarația privind obligațiile de stat” (anexele nr.3 și nr. 4) se comletează cu mină neagră și cu majuscule și sunt semnale de administratorul firmei.

Taxa pe valoarea adăugată deductibilă, se înregistrează prin formula contabilă privind cumpărările:

4.303.393 lei 4426 = 401 4.303.393 lei

Taxa pe valoarea adăugată colectată, se înregistreză prin următoarea formulă contabilă:

pentru vânzările cu clienții

28.515.000 411 = %

“Clienți” 707 23.966.380 lei

“Venituri din vânzarea de mărfuri”

4427 4.553.620 lei

“T.V.A. colectat”

pentru vânzările la magazinul cu amănuntul

26.952.237 lei 5311 = %

“Casa în lei” 707 22.649.433 lei

“Venituri din vânzarea de mărfuri”

4427 4.553.620 lei

“T.V.A. colectat”

Taxa pe valoarea adăugată deductibilă

4.303.393 lei 4427 = 4426 4 303 393 lei

“ T.V.A. colectată” “T.V.A. deductibilă”

250.227 lei 4427 = 4423 250 227 lei

“T.V.A. colectată” “T.V.A. de plată”

3.CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Concluzii :

Trecerea de la sistemul economic etatist la cel concurențial de piață a adus pretutindeni unde se înfăptuiește, schimbări în viața economică de o amploare ce întrece închipuirile de la începutul demarării sale. Sunt întinse, adânci și complexe prefacerile în cadrul reformei economice de până acum, chiar dacă persistă încă multe intenții la transformările cerute.

Reforma sistemului de impozitare a avut ca scop, în ultimii ani, în tot mai multe țări, obiectivele pe termen lung, cum sunt: stimularea economiilor, a investițiilor, a comportamentelor pentru muncă și în final a creșterii economice.

Ideea generală care a căpătat răspândire și a ghidat reformele, cu precădere în țările dezvoltate a fost aceea că forțele pieței pot fi un mai bun ghid către o politică de impozitare eficientă, decât este intervenția guvernamentală.

În acest sens au fost luate o serie de măsuri pentru a genera deplasarea dinspre intervenționismul prin impozite către neutralizarea impozitelor, care permit reducerea distorsiunilor generate de impozite.În mod obiectiv în fostele țări socialiste sensul reformei impozitelor nu a fost similar celui derulat în țările dezvoltate, dar în actuala conjunctură economică din moment ce obiectivul de bază al reformelor, este ca forțele pieței să joace un rol mai mare în alocarea resurselor, în mod inevitabil acest sens trebuie urmat și de acestea.

Interesul pentru reforma impozitelor în ultimul deceniu a fost stimulat, în principal de următoarele cauze:

integrarea crescândă a economiilor dezvoltate a determinat o mai mare mobilitate geografică a capitalului și a forței de muncă și eliminarea barierelor de comerț. În acest nou mediu, guvernele nu și-au putut permite cu sistemele lor de impozitare să se abată prea mult de la cele ale competitorilor majoritari;

criza economiei mondiale, și în special criza din economiile de tranziție arată că există o mare nevoie de ajustări structurale, care să conducă la utilizarea mai eficientă a resurselor.

În fazele ei de început, reforma impozitelor în România a urmărit crearea unui nou sistem de impozite, pe care să-l dezvolte pentru a asigura venituri bugetare, într-un mod echitabil și cu distorsiuni minime asupra prețurilor, adecvate noilor condiții economice și politice.

Datorită dificultății de a schimba în termen scurt administrarea impozitelor, s-a considerat mai utilă ajustarea temporală a unor instrumente fiscale, astfel încât să sprijine, în primul rând, stabilizarea economiei. Instrumentele temporare au permis câștigarea timpului necesar pentru proiectarea unei restructurări fiscale mai adecvate pe termen lung.

Astfel, principalele măsuri și scopuri au fost:

reforma impozitului pe circulația mărfurilor, și utilizarea lui ca stadiu preliminar pentru introducerea impozitului pe valoarea adăugată;

introducerea impozitului pe profit cu 77 clase de impozite, reducerea acestor clase la două, și adoptarea prin ordonanță guvernamentală a noii legi a impozitelor cu o cotă mică de impozitare de 38% și apoi de 25%;

introducerea impozitului pe salarii și începând cu anul 2000, a impozitului pe venitul global;

introducerea impozitului pe devidente și pe vânzările de active;

introducerea unui nou sistem de taxe vamale.

Putem aprecia că diferențele față de țările dezvoltate sunt date de:

structura existenței sistemului de impozitare;

de scopurile specifice care au stat la baza conceperii sistemului existent.

Apreciem ca direcții strategice necesare ale reformei sistemului de impozitare în țara noastră următoarele:

restructurarea sistemului de impozitare, astfel încât acesta să corespundă restricțiilor și condțiilor existente în economia românească contemporană;

diversificarea structurii sistemului de impozite prin introducerea și aplicarea impozitului pe venitul global, cu perfecționarea acestuia și acceptarea la deducerea a unor categorii de cheltuieli, conform practicii din țările dezvoltate;

introducerea, în timp, a altor impozite utilizate în aconomiile de piață, în acord cu evoluția institițională a economiei.

Propuneri :

Multe țări nu au reușit să realizeze o mare simlitate a sistemului, cel puțin pentru faptul că un sistem mai simplu plătitori poate însemna o complexitate mai mare pentru administrarea impozitelor.

O echitate sporită ar putea fi obținute prin reducerea abuzurilor, determinată de o reducere a numărului de deducere, sau prin eliminarea unor tratamente preferențiale. În același timp, efectele pozitive ale aplatizării progresivității s-ar putea să fie contrabalansate de o lărgire a bazelor de impozitare și introducerea unei rate minime de impozitare.

Efectele determinate de modificarea impozitelor asupra eficienței stimulentelor pentru munca, economisirii și investițiilor, sunt incerte, comportând o serie de măsurători empirice. Toate aceste efecte, la care se vor adăuga tendințele de integrare crescândă a piețelor de bunuri și servicii, vor determina ca noi factori să presteze pentru noi reforme.

Evoluțiile economiei mondiale vor determina ca, la un moment dat, structura impozitelor, concepute în special pe baze interne, să necesite adăptări sau să se treacă de la competiții în domeniul impozitelor la coordonarea impozitelor, în funcție de gradul de integrare a a piețelor. Va crește interdependența fiscală a țărilor, determinat de natura internațională a reformelor impozitelor.

ANEXE:

Anexa 1 : Contul de profit și pierdere încheiat la 31.12.2001

Anexa 2 : Declarație privind impozitul pe profit

Anexa 3 : Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat

Anexa 4 : Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat

Anexa 5 : Decont privind taxa pe valoarea adăugată pentru luna decembrie 2001

Anexa 6 : Decont privind taxa pe valoarea adăugată pentru luna ianuarie 2002

BIBLIOGRAFIE

1. Costel Istrate – Fiscalitate și contabilitate, în cadrul firmei,

Timișoara, editura Polirom, 1999

2. Gheorghe Matei – Finanțe generale,

Craiova, editura Mondo, 1994

3. V. Juravle, G. Vintilă – Metode și tehnici fiscale,

București, editura Rolcris, 2000

4. I. Vacarel – Finanțe publice. Teorie și practică,

București, editura Științifică și enciclopedică, 1981

5. *** – Hotărârea de guvern nr. 401 din 19 mai 2000, privind

taxa pe valoarea adăugată

6. *** – Legea privind taxa pe valoarea adăugată nr. 345/2002

7. *** – Legea contabilității nr. 82/1991

8. *** – Ordonanța de guvern nr. 70 din 29 august 1994, privind

impozitul pe profit

9. *** – Ordonanța de guvern nr. 73/1999, privind impozitul pe venit

10. *** – Ordonanța de guvern nr. 68/28.08.1997, privind procedura

de întocmire și depunere a declarației de impozite și taxe, cu

întocmire și depunere a declarației de impozite și taxe, cu

normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanței,

aprobată prin O.M.F. nr. 2690/30.12.1998 și aprobarea

formularelor tipizate, conform O.M.F. nr. 2451/15.12.1998