. Analiza Echilibrului Financiar la Explotarea Miniera Petrila

INTRODUCERE

În economia contemporană, gestiunea financiară reprezintă o componentă de primă dimensiune în activitatea oricărei întreprinderi. Aceasta nu este o situație întâmplătoare, ci se află în legătură directă cu impactul deosebit pe care gestiunea financiară previzională îl are asupra fundamentării deciziilor tactice și strategice asupra întreprinderii. Iar acest impact este determinant nu doar pentru performanțele momentane, ci și pentru garanția perspectivelor întreprinderii, în condițiile mișcării sale într-un mediu concurențial, complex și tensionat.

În procesul de luare a deciziilor, managerii societăților comerciale sunt interesați de natura, structura și valoarea resurselor utilizate, întrucât acestea influențează asupra expunerii la risc a societății comerciale. Deciziile de finanțare a activelor generează costuri și riscuri diferite. Finanțarea pe seama capitalurilor împrumutate crește expunerea societății comerciale la risc. Nivelul dobânzilor și fluctuația acestora generează costuri și riscuri financiare.

Nivelul resurselor investite în active și finanțarea acestora ridică problema dimensionării și utilizării activelor imobilizate(durabile) și circulante(curente), concomitent cu capacitatea societății comerciale de a-și plăti obligațiile pe termen scurt și lung.

Astfel, pentru luarea unei decizii în perspectivă are loc urmărirea echilibrului financiar static și dinamic.

Prin urmărirea echilibrului static are loc analiza pe termen lung a situației întreprinderii în vederea luării deciziilor în perspectivă. Procedeul cel mai important pe baza căruia se urmărește acest tip de echilibru este bilanțul contabil. Prin bilanț, capitalurile întreprinderii sunt prezentate atât sub aspectul originii lor, cât și a modului de utilizare. Având în vedere elementele componente ale bilanțului, se pot determina o serie de indicatori statici. Pe baza bilanțului funcțional, are loc gruparea elementelor patrimoniale ale întreprinderii în funcție de rolul lor în cadrul ciclului de exploatare. Astfel, pe baza bilanțului funcțional are loc determinarea fondului de rulment net. Prin determinarea fondului de rulment net se cunoaște ce cantitate de resurse rămân pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt.

Prin urmărirea echilibrului dinamic are loc analiza pe termen scurt a situației întreprinderii. Pentru a realiza această analiză, are loc întocmirea bilanțului funcțional, care este rezultatul retratării posturilor bilanțului contabil în scopul obținerii unor mărimi care să permită o analiză economică și financiară adecvată. Pe baza acestui bilanț, are loc determinarea fondului de rulment global, necesarului de fond de rulment și trezoreria netă. Pe baza informațiilor curente se vor determina o serie de indicatori dinamici utili pentru a cunoaște starea în care se află în momentul de analiză întreprinderea.

Starea de echilibru a întreprinderii prezintă interes atât creditorilor, cât și acționarilor, dar în special managerilor în luarea deciziilor.

CAPITOLUL I

PREZENTAREA EXPLOATĂRII MINIERE PETRILA

1.1. PROFILUL COMPANIEI

Pe teritoriul orașului Petrila, în cadrul economiei sale, își desfășoară activitatea Exploatarea Minieră Petrila, puternică și importantă unitate carboniferă care se numără printre cele mai mari exploatări de profil din bazinul Văii Jiului, fiind în același timp una dintre marile producătoare de huilă din țară.

Câmpul minier Petrila este situat în partea de nord-est a bazinului Văii Jiului pe flancul nordic al sinclinalului. El se întinde pe o suprafață de 1.073 ha și este delimitat: la nord de domeniul metamorfic prin falia marginală nordică; la est de câmpul minier Lonea; la sud de perimetrele miniere Petrila Sud și Livezeni; la vest de câmpul minier Dâlja.

Exploatarea Minieră Petrila are sediul în România, județul Hunedoara, oraș Petrila, strada Minei, numărul 2 și este o subunitate a Companiei Naționale a Huilei S.A. Petroșani.

Exploatarea Minieră Petrila este o unitate economică a cărei proprietate și gestiune aparține în întregime statului, aceasta funcționând în baza unei Licențe acordată de Agenția Națională de Resurse.

Exploatarea Minieră Petrila nu are personalitate juridică, are autonomie limitată, iar relațiile dintre Exploatarea Minieră Petrila și Compania Națională a Huilei S.A. Petroșani sunt reglementate prin: „ Regulamentul de organizare și funcționare a Companiei Naționale a Huilei S.A. Petroșani ” prevăzut în H.G. nr. 806/1998.

Exploatarea Minieră Petrila este o unitate economică de producție care asigură: conducerea, îndrumarea și controlul activității de extracție a huilei; executarea de lucrări de deschidere și pregătire în subteran; executarea de lucrări de cercetare geologică și tehnologică pentru extinderea perimetrelor de exploatare și pentru creșterea gradului de cunoaștere a celor existente; menținerea și dezvoltarea capacităților existente; elaborează studii, proiecte și documentații proprii în vederea punerii în exploatare a noi perimetre miniere; califică și perfecționează personalul propriu. Alte lucrări strict legate de obiectul de activitate în domeniile sunt: întreținere și reparații la lucrările miniere, utilaje și instalații, construcții montaj; transporturi tehnologice de marfă, de personal și speciale; servicii de informatică necesare unității; servicii de confecții metalice, de rebobinare a motoarelor electrice; activitate de salvare minieră în colaborare cu Stația Centrală de Salvare Minieră din Petroșani.

Alte servicii în condițiile legii legate de obiectul de activitate al Companiei Naționale a Huilei Petroșani sunt: elaborează și urmărește realizarea integrală a programului general de exploatare și dezvoltare; elaborează documentația tehnică de producție, securitatea minieră și protecția mediului, documentația de fundamentare a indicatorilor economico-financiari, documentația activității de personal și probleme sociale și defalcarea acestora pe sectoare, secții și active; asigură realizarea și utilizarea maximă a capacităților de producție; asigură folosirea intensivă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor; asigură aplicarea normelor de producție și igienă a muncii și aplicarea măsurilor de protecție a mediului înconjurător; urmărește realizarea programelor speciale; stabilește și aplică măsurile pentru realizarea calității producției, perfecționarea sistemului informațional de calcul; fundamentează și elaborează programul de aprovizionare tehnico-materială cu necesarul din țară sau import și termenele de livrare, pe care îl trimite la serviciile de specialitate din cadrul Companiei Naționale a Huilei, pentru centralizarea și încheierea de contracte cu furnizorii; asigură exploatarea rațională a zăcământului, răspunde de aplicarea tehnologiilor de exploatare, transport și extracție; experimentează și valorifică rezultatele cercetărilor științifice, îndrumă activitatea de investiții-inovații; urmărește și centralizează principalii indicatori economico-financiari, întocmește și transmite la Compania Națională a Huilei Petroșani dări de seamă periodice, întocmește bugetul de venituri și cheltuieli aprobate de Compania Națională a Huilei Petroșani; în baza delegării expuse a Consiliului de Administrație al Compania Națională a Huilei Petroșani, Exploatarea Minieră Petrila poate încheia contracte economice privind relațiile de muncă și prestări servicii; presupune, execută, organizează și controlează lucrările de dezvoltare-investiții, în conformitate cu programul general de dezvoltare; asigură aplicarea prevederilor legale privind salarizarea și normarea muncii, stimulează material; stabilește necesarul de personal și cadre proprii pe meserii și specialități, organizează calificarea personalului muncitor, practica la locul de muncă în colaborare cu instituțiile de învățământ; încadrează personal propriu, stabilește criterii unitare de selecționare și promovare, face propuneri pentru specializare și perfecționarea personalului.

Din punct de vedere tehnologic, activitatea la Exploatarea Minieră Petrila se prezintă structurată pe două mari categorii:

activitatea de bază din subteran;

deservirea activității din front cu utilitățile necesare.

Domeniu de activitate îl constituie extracția zăcămintelor de cărbune, în perimetrul Exploatării Miniere Petrila identificându-se mai multe strate de cărbune cu grosimi, extinderi și alcătuiri foarte variate pe direcția și înclinarea zăcământului.

Cărbunele întâlnit în cele 21 de strate din câmpul minier Petrila este încadrat în categoria „huila” energetică de Valea Jiului. Acest cărbune are culoarea neagră, cu luciu de smoală sau semilucios, sau cu alternanțe lucioase sau semimate. Este compact sau sfărâmicios, cu spărtură neregulată, concoidală sau se desface ușor pe planele de stratificație.

Cărbunele steril obținut de către Exploatarea Minieră Petrila este transportat la Preparația Corăești pentru prelucrare, de unde este livrat mai departe la termocentrala Mintia, singurul client către care se furnizează cărbunele extras.

Exploatarea Minieră Petrila își procură materiile și materialele necesare realizării procesului de extracție a cărbunelui de la diverși furnizori cu care încheie contracte de livrare, astfel: explozivul utilizat este furnizat de către Exploatarea Minieră Vulcan pe bază de comenzi, această mină furnizând explozivul pentru toate minele din Valea Jiului în conformitate cu regulile emise de Compania Națională a Huilei; stâlpii utilizați în construcția galeriilor sunt furnizați de către GeromInvest S.A.; grinzile sunt furnizate de către S.C. Alpin S.A.; plasa metalică și armăturile metalice sunt furnizate de mai multe firme din industria sârmei.

Exploatarea Minieră Petrila dispune de organigrama funcțională aprobată în Consiliul de Administrație a Companiei Naționale a Huilei S.A. Petroșani, în care sunt stabilite subordonările ierarhic-funcționale pe trei nivele:

conducerea exploatării;

servicii, compartimente funcționale;

sectoare de activitate.

Conducerea este reprezentată de:

directorul exploatării ing. Jujan Constantin;

inginerul șef producție-investiții ing. Necula Aurelian;

inginerul șef electromecanic ing. Huruială Vasile;

inginerul șef securitate minieră ing. Lupulescu Gheorghe;

contabilul șef ec. Velea Mihaela.

1.2. ETAPELE DEZVOLTĂRII

Date certe care atestă existența localității Petrila sunt cuprinse în „Dicționarul istoric al localităților din Transilvania”, volumul II, întocmit de Coriolan Suciu, publicat de Editura Academiei Republicii Socialiste România. În acest dicționar se citează Petrila ca primă atestare în 1773, sub denumirea de Sij in Petrila, Daiz Petrila(conscripția Klein); apoi în 1750 Zsil Petrila(conscripția Aaron), ca în conscripțiile următoare din 1760-1762 și 1854 să apară Petrila.

Atrași de bogatele zăcăminte carbonifere ce se descoperiseră pe cursurile de apă din această zonă, frații Hoffmann și Carol Maderspach, proprietari austrieci de mine, au început în 1840 primele exploatări rudimentare de cărbune la suprafață pentru alimentarea cu cărbune a topitoriilor primitive.

Prima societate care în anul 1850 a început lucrările de exploatare a cărbunelui din Valea Jiului a fost „Societatea brașoveană de mine și cuptoare” cu sediul la Viena.

Documentele existente în Cartea de concesiuni a Capitanatului minier pentru Transilvania aflată în păstrarea Arhivelor Statului Deva, atestă că din decembrie 1858 pe teritoriul localității Petrila au fost acordate mai multe concesiuni de terenuri miniere care au început să fie exploatate începând cu anul următor. Rezultă că mina Petrila exploatează cărbunele din 1859.

Cea dintâi mașină cu aburi din Valea Jiului s-a folosit în anul 1872 la mina Deak Petrila la ascensoare, având 60 cp, presiunea de lucru 5 atm, viteza de transport 4-6 m/s, tip Mayer cu pistoane germane, livrată de firma Erich și Hoffann din Hermanseifen. La această mașină a fost cuplată o pompă de apă livrată de aceeași firmă în anul 1872 și pompa de apă din Jiu în sala cazanului. După un an e aceeași firmă în anul 1872 și pompa de apă din Jiu în sala cazanului. După un an a fost achiziționată o altă mașină cu aburi pentru ridicarea apelor din mină.

În anul 1872 la mina Deak Petrila, cea mai mare mină a statului din Valea Jiului, se produce prima catastrofă minieră prin explozia gazului metan. Incendiul provocat de explozie a cuprins sala mașinii de extracție, care a ars complet și a provocat prăbușirea turnului de extracție. Lucrările de repunere în funcție au durat un an, în acest timp activitatea de producție s-a limitat la sectoarele de suprafață.

După anul 1890 s-au introdus instalațiile electrice prin montarea primelor motoare electrice cu curent alternativ trifazic.

În anul 1892, prima grevă a minerilor ca acțiune de clasă a durat două săptămâni. Acești cereau reducerea zilei de lucru, mărirea salariilor, anularea unor rețineri nejustificate. Pe 18 iulie minerii au sistat lucrul, minele societății brașovene au rămas goale. Greva a fost înăbușită brutal de către armată și poliție, fără ca minerii să obțină rezultate.

În anul 1894, „Societatea anonimă de mine de cărbune din Salgotarjan” cumpărase toate minele, printre care și Petrila și drepturile de arendă ale societății brașovene pentru suma de 3,5 miliarde forinți, această societate devenind o cointeresare austriaco-germană și maghiară.

În anul 1902 s-a introdus pentru prima dată transportul cu vagoneți în subteran.

La mina Petrila în afară de stratul principal, lucrările vechi s-au extins mai mult asupra zăcămintelor subțiri de 4, 5, 6, 7, 9, 13 și 14 în abataje folosindu-se metoda de exploatare cu prăbușire.

Pentru transportul pe verticală în subteran, în afară de puțul de extracție, prevăzut cu o mașină cu aburi de 136 cp, mina Petrila avea trei puțuri oarbe-unul în centru și două la periferie – , dispuse astfel încât fiecare să aibă o rază de 330 m.

La mina Petrila s-a experimentat pentru prima dată în Valea Jiului rambleul hidraulic, care pe baza rezultatelor bune obținute, a fost generalizat la toate minele societății.

În anul 1931 se construiește o preparație modernă cu o capacitate de 270 tone pe oră, care era considerată una dintre cele mai mari din lume. A crescut producția de brichete de cărbune, produs rezultat prin valorificarea cărbunelui mărunțit. Această spălătorie modernă putea prepara întreaga producție a minelor din partea estică a bazinului și minei Aninoasa, ridica valoarea calorică a produselor, în medie, cu 30%.

Față de 775.467 tone de cărbune în anul 1951, producția minei a crescut în anul 1965 la 860.964 tone, iar în anul 1983 a crescut la 1.251.177 tone cărbune devenind a treia unitate producătoare de cărbune din Valea Jiului după Lupeni și Vulcan.

În anul 1997 are loc prima restructurare în urma căreia 250 de mineri sunt disponibilizați. Astfel, numărul de angajați a scăzut de la 3.898 în anul 1996 la 2.184 în anul 1998.

În anul 2001, experimental, la Exploatarea Minieră Petrila are loc punerea în funcție a primului abataj cu banc de cărbune subminat la stratele de înclinare mare(metoda BOURBAKI).

Având în vedere și schimbările survenite pe piața cărbunelui, s-au înregistrat numai cereri de huilă energetică, astfel, în luna iunie 2002 se închide Preparația Petrila, mina livrând huilă sortată pentru principalul beneficiar Electrocentrala Mintia, personalul angajat fiind repartizat la exploatările miniere din Valea Jiului, printre care și Exploatarea Minieră Petrila.

În aprilie 2005 are loc o altă restructurare, în urma căreia mai rămân 1609 angajați(1479 muncitori, 61 maiștri, 69 TESA).

În 17 ianuarie 2006 mai sunt disponibilizați încă 38 de persoane, în 28 februarie 2006 mai sunt disponibilizați încă 80 de angajați, în 28 martie 2006 încă 38 de mineri, iar în 29 aprilie 2006 au mai plecat 40 de mineri.

În prezent Exploatarea Minieră Petrila are un efectiv de 1491 de angajați.

1.3. PERSPECTIVE

Obiectivele de la suprafața Exploatării Miniere Petrila au fost executate pe parcursul etapelor de dezvoltare a minei ținând cont în principal de solicitările legate de creșterea capacității producției.

Dacă sub aspect cantitativ lucrările de la suprafață ar putea asigura în continuare deservirea activității subterane, din punct de vedere calitativ se impun o serie de lucrări privind înlocuirea echipamentului tehnologic uzat moral și fizic cât și aplicarea unor soluții tehnice care să asigure eficiența economică a procesului de producție, precum și pentru asigurarea condițiilor cerute de protecția muncii și a mediului înconjurător. Astfel, anul acesta au fost achiziționate utilaje și echipamente necesare unei noi instalații de electrocompresoare elicoidale, tip Atlas-Copco, de mare randament complet automatizate, urmând a fi montate în primul trimestru al anului 2007.

Datorită reducerii numărului de mineri, dar și al numărului mare al accidentelor de muncă în viitor se va reduce numărul de sectoare de la 9 la 6 sectoare.

Dacă până acum activitatea de bază din subteranul Exploatării Miniere Petrila și-a desfășurat activitatea în cadrul a 3 sectoare de producție și un sector de deschideri-pregătiri, începând cu anul 2007 va mai exista un singur sector de producție.

Până anul acesta se exploatau stratele 3, 5, 6, 7, 13 din blocul 0. În prezent, zona blocurilor 0 și I este în conservare urmând să fie cuprinsă într-un program de închidere.

Activitatea de exploatare a cărbunelui se va restrânge, singurul strat care se va mai exploata fiind stratul 3 din blocul II .

CAPITOLUL II

PREZENTAREA SITUAȚIEI FINANCIARE

A EXPLOATĂRII MINIERE PETRILA

Starea de performanță financiară a unei întreprinderi interesează în special pe creditori, element cheie urmărit de orice potențial sau real creditor, menținerea unei stări de performanță cât mai bună și îmbunătățirea performanței financiare trebuie să fie preocuparea esențială a firmei în vederea realizării obiectivului central de continuare a existenței acesteia în condiții de profitabilitate și rentabilitate.

Analiza financiară reprezintă activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la închiderea exercițiului financiar. Rezultatele analizei performanțelor economico-financiare ale întreprinderii vor fundamenta deciziile operative și strategice de exploatare a capitalului economic și de investire(dezinvestire) de noi capitaluri. Acest domeniu cu totul special își propune să evidențieze modalitățile de realizare a echilibrului financiar atât pe termen lung cât și pe termen scurt precum și trepte de acumulare bănească, de rentabilitate ale întreprinderii, în desfășurarea activității de analiză financiară sunt utilizate documente de sinteză furnizate de contabilitate, documente în care se regăsesc o serie de informații ce reflectă situația financiară a întreprinderii și starea patrimonială a acesteia.

Analiza financiară își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și dezvoltare într-un mediu concurențial. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici și financiar-bancari pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilității și a riscului, și, în final, a valorii întreprinderii.

În procesul de conducere, analiza financiară constituie un element operațional, de cunoaștere a stării de funcționare a sistemului și pe aceasta bază de inițiere a măsurilor de reglare a disfuncționalităților. Semnalul dereglării funcționării sistemului și, respectiv, pentru ordonarea analizei financiare, îl reprezintă abaterea de la un obiectiv parametrizat în timp și spațiu, de la o normă de funcționare a sistemului.

Unul dintre obiectivele majore ale managementului întreprinderii ar trebui să fie gestiunea rațională și eficientă a resurselor pe care le au la dispoziție deoarece resursele sunt limitate și utilizarea lor rațională duce la un nivel superior de eficiență și rentabilitate.

Analiza situației financiare se realizează cu ajutorul bilanțului financiar, care mai poartă și numele de bilanț lichiditate – exigibilitate. Bilanțul financiar al Exploatării Miniere Petrila pe perioada studiată este prezentat în tabelul 2.1.:

Tabelul 2.1.

Bilanțul financiar al Exploatării Miniere Petrila

[ mii RON ]

2.1. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ

Termenul „structură” provine din limba latină de la „struere”, care înseamnă construire, maniera în care un edificiu este construit sau un lucru este dispus și aranjat.

Din punct de vedere al analizei economico-financiare structura are sensul de proporție sau componentă a unui întreg.

Ratele de structură ale bilanțului se calculează ca raport între un post sau grupă de posturi din activ și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferitele componente de activ.

Informațiile oferite de aceste rate se referă la:

destinația economică a capitalurilor;

gradul de lichiditate a elementelor de activ;

capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Ratele de structură ale activului reflectă preponderent aspecte privind patrimoniul întreprinderii, apartenența sectorială și natura activității desfășurate.

Pe baza acestor rate se evidențiază latura tehnico-economică și juridică și mai puțin aspectele de politică financiară.

Analiza structurii pasivului arată că societățile comerciale utilizează diferite surse de finanțare: surse proprii, reprezentate de capitalul social și rezultatele obținute; surse împrumutate de natura împrumuturilor obligatare sau bancare(pe termen lung, mediu și scurt) și surse atrase(credite comerciale).

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii adoptate de întreprindere în domeniul financiar, prin evidențierea unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia financiară, precum și gradul de îndatorare

2.1.1. Rata activelor imobilizate

Rata activelor imobilizate(rAi) reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului și măsoară gradul de investire a capitalului în întreprindere.

Rata activelor imobilizate se calculează cu relația:

Valorile înregistrate de rată diferă în funcție de sectorul de activitate, cel mai frecvent situându-se în jurul valorii de 40%-60%.

2.1.2. Rata activelor circulante

Rata activelor circulante(rAc) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul bilanțului:

Între rata activelor imobilizate și rata activelor circulante există următoarea relație:

Valoarea minim acceptată a acestei rate este de 40%.

2.1.3. Rata stabilității financiare

Rata stabilității financiar(rsf), reflectă legătura dintre capitalul permanent aflat la dispoziția întreprinderii și patrimoniul total, calculându-se cu relația:

2.1.4. Rata autonomiei financiare

Rata autonomiei financiare exprimă gradul de finanțare a elementelor de activ pe seama resurselor proprii și se determină cu relațiile:

A) Rata autonomiei financiare globale(rafg):

Reflectând ponderea capitalurilor proprii în total surse de finanțare, este de dorit ca nivelul ratei să fie cât mai mare. Nu trebuie însă neglijată nici finanțarea pe seama resurselor furnizate de terți, mai ale când se realizează în condiții avantajoase.

Dacă se ia în considerare politica financiară a fiecărei întreprinderi este foarte dificil de stabilit nivelul optim al ratei; se consideră însă satisfăcătoare o rată a autonomiei financiare globale care să fie mai mare decât 1/3.

Pe baza experienței practice se consideră că:

a) dacă capitalul propriu reprezintă cel puțin 2/3 din totalul resurselor, rezultă că întreprinderea are o autonomie financiară ridicată, prezentând garanții certe pentru a beneficia de noi credite;

b) dacă capitalul propriu deține o pondere de 30%-50% în totalul resurselor, întreprinderea poate beneficia de noi credite, dar cu un risc mai mare în ceea ce privește rambursarea;

c) dacă capitalul propriu se situează sub 30%, întreprinderea nu mai prezintă garanții pentru a beneficia de noi credite.

B) Rata autonomiei financiare la termen(raft):

Această rată este mai expresivă decât prima, deoarece exprimă structura capitalurilor permanente care asigură o finanțare îndelungată a întreprinderii.

Autonomia financiară este asigurată dacă nivelul ratei este ≥50%.

2.1.5. Rata îndatorării

Rata îndatorării globale măsoară ponderea datoriilor întreprinderii în total resurse, calculându-se după formula:

Nivelul ratei trebuie să fie subunitar(1/3) îndepărtarea de 1 semnificând reducerea îndatorării, respectiv creșterea autonomiei financiare.

2.1.6. Analiza ratelor de structură la Exploatarea Minieră Petrila

Ratele de structură ale Exploatării Miniere Petrila pe perioada 2003-2005 sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 2.2.

Ratele de structură ale Exploatării Miniere Petrila

Analiza ratei activelor imobilizate urmărește evoluția ponderii elementelor patrimoniale utilizate permanent în total activ, reflectând gradul de investire a capitalului în întreprindere. Rata activelor imobilizate, pe perioada studiată, oscilează în jurul valorii maxim admisibile de 60%, înregistrând în anul 2004 o tendință de scădere, iar în anul 2005 o tendință de creștere.

În dinamică, reducerea ratei activelor imobilizate din anul 2004 (cu 17,02 puncte procentuale) se datorează ritmului de creștere mai mare al activului total(127,36%) față de ritmul activelor imobilizate(95,42%). Scăderea valorii activelor imobilizate s-a datorat înregistrării amortizării anuale; scoaterii din funcțiune a imobilizărilor corporale și necorporale neamortizate, prin casare; vânzarea unor imobilizări corporale și necorporale; reevaluarea imobilizărilor corporale; minusuri de gestiune la inventariere sau ca urmare a unor situații de forță majoră cum sunt incendiile și calamitățile.

În anul 2005 valoarea activelor imobilizate a crescut la 62.132 mii RON față de anul 2004 când erau de 46.922 mii RON. Această creștere s-a datorat achiziționării și punerii în funcțiune de noi imobilizări corporale; modernizarea imobilizărilor corporale existente; achiziționării de noi produse informatice.

Compararea indicelui activelor imobilizate(74,91% în anul 2004 și 104,76% în anul 2005) cu ritmul cifrei de afaceri(122,83% în anul 2004 și 94,74% în anul 2005) reflectă o diminuare a eficienței utilizării activelor imobilizate.

Dinamica activelor imobilizate este prezentată în graficul de mai jos:

Figura 2.1. Dinamica activelor imobilizate

Analiza ratei activelor circulante arată ponderea activelor cu caracter temporar în total activ.

Dacă în anul 2003 rata activelor circulante este mai mică decât nivelul minim, în anul 2004 ea înregistrează un nivel mai mare decât nivelul minim, tendința fiind de creștere.

În anul 2004, rata arată o creștere a ponderii activelor circulante(cu 17,02 puncte procentuale) ca urmare a creșterii activelor circulante într-un ritm mai ridicat decât ritmul activelor totale(152,96%>127,36%).

Comparând ritmul activelor circulante cu ritmul cifrei de afaceri se poate observa că are loc o scădere a vitezei de rotație a activelor circulante, de unde rezultă o înrăutățire a eficienței utilizării acestora.

Dinamica activelor circulante este prezentată în graficul de mai jos:

Figura 2.2. Dinamica activelor circulante

Datorită pierderilor mari înregistrate de întreprindere, valoarea capitalurilor proprii este negativă, calculul ratei stabilității financiare și al ratei autonomiei financiare nu pot fi efectuate. Totuși, se observă o tendință de îmbunătățire a situației financiare deoarece pierderea din anul 2005 este mai mica decât cea din anul 2004.

Rata îndatorării globale măsoară ponderea datoriilor totale față de terți, indiferent de natura lor.

În primul an de analiză, societatea a înregistrat resurse împrumutate și atrase în proporție de 365,85%. în următorii ani, rata a înregistrat valori descrescătoare, care reflectă o îmbunătățire a situației financiare a întreprinderii. Aceste descreșteri ale ratei s-au datorat creșterii într-un ritm mai mare a pasivului total față de datoriile totale.

Dinamica ratei îndatorării globale este prezentată în graficul de mai jos:

Figura 2.3. Dinamica ratei îndatorării globale

Analiza ratelor de structură permite să trag următoarea concluzie cu privire la situația financiară a societății, și anume că structura activului și pasivului reflectă o situație nefavorabilă, deoarece pentru activ are loc o reducere a eficienței utilizării elementelor , iar pentru pasiv are loc o reducere a gradului de îndatorare, însă societatea continuă să înregistreze pierderi.

2.2. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE

Urmărirea modului de gestionare a resurselor se face cu ajutorul ratelor de gestiune (vitezei de rotație) care arată rapiditatea cu care resursele trec prin toate stadiile până se reîntorc în forma bănească inițială. Cu ajutorul acestor rate se măsoară viteza de transformare a activelor în lichidități, precum și viteza de reînnoire a datoriilor.

Ratele măsoară ritmul de reînnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor și creanțelor comerciale, pe de o parte și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte.

O rată de gestiune se exprimă prin două mărimi:

numărul de rotații(nr):

durata în zile a unei rotații(dz):

Cifra de afaceri încorporează componentele valorice necesare pentru acoperirea cheltuielilor de fabricație, reînnoirea stocurilor de materiale, a mașinilor și utilajelor, pentru plata furnizorilor, plata salariilor, rambursarea creditelor, cât și pentru acoperirea altor nevoi ale întreprinderii.

Numărul de rotații ne indică de câte ori elementele de activ sau de pasiv se rotesc prin cifra de afaceri într-o perioadă de calcul, iar durata în zile a unei rotații ne indică numărul de zile necesare elementelor de activ sau pasiv pentru parcurgerea unei rotații.

Cu cât viteza de rotație este mai mare necesarul relativ de active și fonduri este mai mic, obținându-se o masă a profitului mai mare.

Cele mai utilizate rate de gestiune în analiza gestiunii resurselor sunt:

A) Rata de gestiune a activelor totale

Această rată evidențiază modul în care sunt gestionate mijloacele economice de care dispune o întreprindere.

Indicatorii utilizați sunt numărul de rotații al activelor totale și durata în zile a unei rotații:

nr At = sau dz At = * 360

În practică, pentru urmărirea eficienței utilizării activului total se folosește frecvent numărul de rotații, care reflectă nivelul de organizare. Pentru o întreprindere din domeniul industrial există următoarele situații:

dacă nr At < 1 rotație, organizarea este necorespunzătoare;

dacă 1 < nr At < 1,4 rotații, organizarea este mediocră;

dacă 1,4 < nr At < 2 rotații, organizarea este satisfăcătoare;

dacă nr At > 2 rotații, organizarea este bună.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor totale este de 2 rotații(180 de zile).

B) Rata de gestiune a clienților

Clienții reprezintă creanțe ale întreprinderii, rezultate din livrarea de bunuri și / sau prestarea de servicii și care au o anumită scadență de încasare.

Rata de gestiune a clienților(viteza de rotație a creanțelor) ne arată în câte zile își încasează întreprinderea contravaloarea livrărilor de la clienți, putându-se aprecia fie prin numărul de rotații al creditului clienți, fie prin durata de încasare, în zile a creditului:

nr Cl = sau dz Cl = * 360

Durata în zile a creditului „clienți” exprimă decalajul în zile de la data facturării până la data încasării contravalorii facturii. Dacă durata în zile a creditului este mare înseamnă că se folosesc resursele financiare ale întreprinderii. În cazul în care această durată depășește 30 de zile întreprinderea se confruntă cu dificultăți în încasarea facturilor. Dacă durata în zile a creditului client este mai mare decât durata în zile a creditului furnizor atunci la nivelul întreprinderii se creează un deficit de resurse financiare.

C) Rata de gestiune a furnizorilor

Rata de gestiune a furnizorilor(viteza de rotație) ne arată în câte zile întreprinderea își achită obligațiile sale față de furnizori exprimându-se prin număr și durata în zile a unei rotații:

nr Fz = sau dz Fz = * 360

Dacă durata în zile a creditului furnizor este mare înseamnă că întreprinderea folosește resursele acestuia. Dacă însă este mai mare de 30 de zile, întreprinderea trebuie să-și analizeze cauzele lipsei de lichidități.

Ratele de gestiune ale Exploatării Miniere Petrila pe perioada 2003-2005 sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 2.3.

Ratele de gestiune ale Exploatării Miniere Petrila

În general, se poate afirma că o gestiune eficientă a resurselor se realizează atunci când se obțin rezultatele scontate cu un volum cât mai limitat de resurse. Creșterea nivelului de eficiență în gestiunea resurselor se poate realiza atât prin obținerea aceluiași rezultat cu un volum mic de resurse sau obținerea unui rezultat mai mare cu același volum de resurse.

Între cifra de afaceri și nivelul consumului de resurse este o condiționare reciprocă, creșterea cifrei de afaceri la același consum de resurse sau obținerea aceluiași nivel al cifrei de afaceri cu un consum mai mic de resurse înseamnă creșterea utilizării resurselor.

Capitalul total aflat la dispoziția unei întreprinderi poate fi atât privit ca o sumă de bani investită sau imobilizată la dispoziția unei afaceri cât și ca o masă de bunuri în care a fost investit acel capital cu scopul derulării unor activități productive. Capitalul total este privit ca și sumă de bani, din punct de vedere financiar, iar ca și masă de bunuri în care a fost investit capitalul, din punct de vedere economic, evidențiind modul de utilizare a resurselor financiare.

Conform calculelor din tabel reiese că activele totale se rotesc la un interval mai mare de un an, ajungând ca în anul 2005 sa se rotească la aproximativ doi ani(713,80 zile /rotație), ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă pentru întreprindere.

Reducerea vitezei de rotație are ca efect principal o presiune financiară degajată din creșterea gradului de imobilizare a activelor.

Dintre măsurile de îmbunătățire a gestiunii activului total se pot număra: optimizarea structurii activului în concordanță cu obiectul de activitate; valorificarea superioară a imobilizărilor; fructificarea resurselor materiale și creșterea gradului lor de lichiditate; creșterea cifrei de afaceri prin creșterea vânzărilor. Se observă că aceste măsuri țin de eficientizarea elementelor componente ale activului total: activele imobilizate și activele circulante.

Creșterea cifrei de afaceri se poate realiza prin două modalități: creșterea cantității vândute și creșterea prețurilor.

Creșterea cantității vândute este posibilă doar dacă există cerere pentru produsele respective. O altă măsură de creștere a cifrei de afaceri este cucerirea de noi piețe prin scăderea prețurilor de vânzare, dar în limita obținerii unei marje de profit minime care să ducă la o rentabilitate corespunzătoare.

Creșterea prețurilor este posibilă dacă prețul practicat este inferior cu prețurile concurenților la aceleași produse, iar calitatea este comparabilă, sau întreprinderea are o cota mare de piață și controlează nivelul prețurilor sau îmbunătățește calitatea produselor respective.

Pornind de la necesitatea realizării și menținerii echilibrului financiar se impune o cât mai bună gestionare a creanțelor și datoriilor din exploatare și, mai mult de atât, asigurarea unei corelații între durata medie de încasare a creanțelor și durata medie de achitare a datoriilor.

Având în vedere că din categoria creanțelor cele mai importante sunt „creanțele-clienți”, iar din categoria datoriilor cele mai importante sunt cele față de furnizori se poate particulariza analiza la gestiunea clienților și furnizorilor.

Obiectivele gestiunii clienți pot viza fie reducerea creditului comercial, și implicit diminuarea creanțelor clienți, această măsură putând determina reducerea vânzărilor întreprinderii, fie prelungirea duratei creditului clienți, ceea ce este de natură să stimuleze vânzările, dar prelungirea duratei de încasare a clienților antrenează costuri de finanțare a creanțelor clienți și amplifică riscul de insolvabilitate a întreprinderii.

O valoare normală pentru viteza de rotație a clienților pe piața românească este de cel puțin 12 rotații pe an, care corespunde unei durate medii de încasare a creanțelor de 30 de zile.

În situația analizată, duratele de încasare a clienților sunt destul de mari și cresc de la un an la altul pe seama creșterii creanțelor clienți față de reducerea cifrei de afaceri, în anul 2005, și creșterii într-un ritm mai rapid a creanțelor clienți față de cifra de afaceri, în anul 2004.

Gestiunea creanțelor clienți prezintă o tendință de înrăutățire începând cu anul 2005.

Așa cum gestionarea creditului-clienți este un important de gestiune a nevoilor, și gestionarea creditului-furnizori primit de întreprindere reprezintă un mijloc important de gestiune a surselor atrase.

Sumele care trebuie plătite furnizorilor sunt pentru societate surse atrase care pot fi folosite temporar de întreprindere în procesul de exploatare până la achitarea facturilor, și de aceea întreprinderea este interesată ca durata de scadență a acestor facturi să fie cât mai mare. Deci întreprinderea este avantajată de o durată de rotație a creditului-furnizori cât mai mare.

Având în vedere că duratele medii de plată a facturilor către furnizori trebuie să fie comparabile cu duratele medii de încasare a facturilor de la clienți, se recomandă ca acestea să fie de cel mult 30 de zile, ceea ce corespunde unui număr maxim de 12 rotații pe an.

În cazul Exploatării Miniere Petrila, duratele medii de rotație a furnizorilor sunt mai mari de 30 de zile în toți cei 3 ani și cresc de la un an la altul. Aceasta se datorează creșterii într-un ritm mai mare a datoriilor către furnizori decât a creșterii cifrei de afaceri, de-a lungul celor 3 ani.

Analiza comparativă a duratelor de încasare față de duratele de plată a obligațiilor de exploatare este importantă din perspectivă menținerii echilibrului financiar al întreprinderii, respectiv pentru fundamentarea strategiei de finanțare.

În toți cei 3 ani analizați duratele de achitare a obligațiilor sunt mai mici decât duratele de încasare a clienților, ceea ce reflecta o situație nefavorabilă deoarece întreprinderea trebuie să achite mai repede furnizorii decât îți încasează creanțele, aceasta aflându-se în incapacitate de plată, având loc un dezechilibru financiar.

O prezentare sugestivă a analizei comparative a creanțelor cu obligațiile este redată prin graficul următor:

Figura 2.4. Analiza comparativă clienți-firnizori

În concluzie se poate afirma că ratele de gestiune analizate au o evoluție nefavorabilă, reflectând creșterea gradului de imobilizare a resurselor financiare, iar corelația rata de gestiune a clienților-rata de gestiune a furnizorilor este nefavorabilă întreprinderii.

2.3. ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE

Analiza randamentului financiar urmărește să evidențieze raportul de eficiență dintre efectele de natura profitului și eforturile ocazionate de obținerea acestor efecte(efort financiar).

Rentabilitatea este o formă a eficienței economice care exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit.

Analiza rentabilității urmărește evidențierea nivelului și mai ales a dinamicii acesteia. Nivelul rentabilității sintetizează activitatea desfășurată de întreprindere evidențiind modul în care sunt gestionate resursele aflate la dispoziția sa. Dinamica rentabilității reflectă accentuarea laturilor calitative ale activității economice de genul: scăderea cheltuielilor, creșterea productivității muncii, accentuarea vitezei de rotație.

Rentabilitatea se măsoară cu ajutorul a două grupe de indicatori:

1) Profitul reprezintă modul de exprimare în mărime absolută a volumului rentabilității. Acesta măsoară partea din veniturile totale ale întreprinderii care rămâne după acoperirea cheltuielilor efectuate într-o anumită perioadă de timp.

2) Ratele de rentabilitate măsoară, în mărime relativă, gradul în care folosirea resurselor generează profit. Acestea se determină prin raportarea rezultatelor de natura profitului(efect util) asupra cheltuielilor ocazionate de obținerea acestor rezultate(efortul depus)

Ratele de rentabilitate îmbracă două forme:

rata rentabilității economice;

rata rentabilității financiare.

a) Rata rentabilității economice măsoară performanțele activului total al întreprinderii, fără a ține seama de modul de procurare a capitalurilor(proprii sau împrumutate) alocate pentru construirea acestui activ.

Rata rentabilității economice se calculează cu formula:

Re = * 100

unde: RE – rezultatul exploatării;

At – active totale.

Rata rentabilității economice exprimă nivelul de remunerare a activului total aflat la dispoziția societății comerciale.

În termeni reali, rata rentabilității economice are două dimensiuni: nivelul minim, care este cel puțin la nivelul ratei dobânzii la capitalul împrumutat și nivelul optim, care trebuie să acopere riscul economic și riscul financiar pe care și l-au asumat posesorii capitalurilor puse la dispoziția întreprinderii. În practică se apreciază ca optim un nivel al ratei rentabilității economice de 20%, ca urmare a faptului că întreprinderea trebuie să aibă posibilitatea ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă să-și reînnoiască și să-și crească activele.

b) Rata rentabilității financiare măsoară performanța numai a capitalului propriu, iar în mod indirect, oportunitatea menținerii acestuia în afacere.

Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende și creșterea capitalurilor proprii(creșterea rezultatelor), constituind un mijloc de stimulare a participării la creșterea capitalului social, atât pentru acționarii existenți, cât și pentru noii acționari.

Rata rentabilității financiare se poate determina prin relația:

Rf = * 100

unde: Rex(Pn) – rezultatul exercițiului(profitul net);

Cpr – capital propriu

Rata rentabilității financiare este dependentă de modalitățile de finanțare a activității, fiind sensibilă la modificarea structurii financiare, în special a gradului de îndatorare. De asemenea, este influențată de regimul de calcul al amortizărilor și provizioanelor, al cheltuielilor deductibile și nedeductibile pentru determinarea bazei de calcul a impozitului pe profit.

În mod practic, se consideră ca nivel optim pentru rata rentabilității financiare o rată de 25%.

Pentru a constitui un stimulent pentru potențialii investitori, rata rentabilității financiare a întreprinderii trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii de pe piața financiară.

Calculul ratelor de rentabilitate ale Exploatării Miniere Petrila pe perioada 2003-2005 nu prezintă relevanță având în vedere faptul că nivelul rezultatului exploatării în toți cei 3 ani este negativ, respectiv nivelul rezultatului exercițiului(tabelul 2.4.), și ca urmare nivelul capitalurilor proprii având în vedere pierderile mari înregistrate de întreprindere în perioada analizată.

Tabelul 2.4.

Rezultatele înregistrate de Exploatarea Minieră Petrila

[mii RON]

Creșterea rentabilității economice se poate realiza prin creșterea vitezei de rotație a activelor de exploatare(optimizarea structurii activelor; creșterea ponderii mijloacelor fixe active; reducerea duratei și costurilor investițiilor în curs; reducerea stocurilor de active circulante și a duratei în zile a unei rotații a acestora; creșterea cifrei de afaceri) și prin creșterea marjei comerciale(creșterea volumului fizic al producției, care va avea ca efect reducerea costurilor unitare, ca urmare a influenței costurilor fixe; reducerea cheltuielilor de aprovizionare, exploatare și comercializare; creșterea prețurilor de livrare ca urmare a îmbunătățirii calității produselor ).

CAPITOLUL III

ECHILIBRUL FINANCIAR AL EXPLOATĂRII MINIERE PETRILA

3.1. CONCEPȚIA FUNCȚIONALĂ PRIVIND ÎNTREPRINDEREA

Concepția funcțională privind întreprinderea se îndepărtează de cea patrimonială de care ține seama contabilitatea, pentru care firma este persoana juridică care dispune de un patrimoniu.

Din punctul de vedere al abordării funcționale, firma este privită ca o entitate economică al cărei obiectiv este producerea de bunuri sau servicii, iar în acest scop, firma exercită următoarele funcții economice: producție, comercializare, repartiție, investiții și finanțare. Analiza financiară a acestor funcții descrie și trage concluzii asupra consecințelor sale financiare asupra firmei, în special asupra trezoreriei.

Operațiile desfășurate de firme potrivit abordării funcționale, pot fi clasificate în următoarele categorii: operații de investiții, operații de finanțare, operații de exploatare și operații de trezorerie.

a) Operațiile de investiții și dezinvestiții caracterizează activul imobilizat și fundamentează ciclul de investiții. Ciclul de investiții se numește ciclu lung sau de acumulare și cuprinde operațiile de cumpărare și de vânzare a imobilizărilor care rămân la dispoziția firmei o perioadă de timp îndelungată. Ciclul de investiții debutează prin cumpărarea sau crearea investiției și se finalizează cu vânzarea acesteia sau cu scoaterea sa din funcțiune. Ciclul de investiții vizează utilizările stabile ale firmei.

b) Operațiile de finanțare procură firmei resursele necesare funcționării și dezvoltării și se referă la resursele permanente ale firmei, cum sunt: capitalurile proprii și datoriile pe termen mediu și lung. Operațiile de finanțare cuprind procurarea necesarului de resurse pe termen lung, cât și rambursarea creditelor, plata unor dobânzi, distribuirea de dividende, etc.

c) Operațiile de exploatare sunt legate de activitatea de aprovizionare, producție, stocare, vânzare. Ciclul de exploatare se referă la utilizările și resursele temporare generate de activitatea de exploatare a firmei.

d) Operațiile de trezorerie se referă la distribuție și la încasarea veniturilor independent de ciclul de exploatare. Ciclul de trezorerie grupează încasările și plățile în care se materializează celelalte operații. Cuprinde și creditele pe termen scurt obținute de la bănci, precum și soldurile creditoare ale conturilor curente ale firmei.

Ciclurile firmei sunt, conform concepției funcționale sunt prezentate în figura 3.1.:

Figura 3.1. Ciclurile firmei conform concepției funcționale

3.2. BILANȚUL FUNCȚIONAL – ROLUL ACESTUIA ÎN ANALIZA

ECHILIBRULUI FINANCIAR

Situația financiar-patrimonială reprezintă o anumită stare a capitalului din punct de vedere al existenței, al componentei materiale și a rezultatelor obținute. Reprezintă o premisă și în același timp o consecință a desfășurării proceselor care formează obiectul de activitate al firmei, constituie cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de capital pe care le implică și le degajă.

Analiza situației generale a patrimoniului firmei se realizează pe baza structurii activului și pasivului întreprinderii. Pe baza acestor date se formulează concluzii referitoare la poziția particulară a firmei în raport cu situația generală a ramurii din care face parte și a concurenței.

Analiza echilibrului financiar este o analiză pe orizontală în sensul că pune în evidență legătura dintre nevoile de finanțare și sursele de acoperire ale acestora.

Analiza echilibrului financiar se face, de preferință, pe baza datelor din bilanțul funcțional.

Bilanțul funcțional se bazează pe principiul continuității activității, ceea ce înseamnă că întreprinderea este într-o situație normală, adică nu este pusă în stare de lichiditate sau de reducere sensibilă a activității într-un viitor previzibil.

Acesta este constituit din valori brute și permite o analiză dinamică a activității. Acest bilanț se mai numește și bilanț utilizări-resurse. Bilanțul funcțional se construiește pe cicluri de operațiuni: ciclul de investiții, ciclul de exploatare și ciclul de finanțare.

Bilanțul funcțional orizontal constituie „fotografia” la un moment dat a derulării diferitelor cicluri economice ale întreprinderii.

Structura bilanțului funcțional are la bază structura bilanțului contabil, clasificând elementele de activ și de pasiv după apartenența acestora la diferitele cicluri, astfel:

ciclul de investiții, care cuprinde ansamblul deciziilor luate pentru asigurarea nevoilor de imobilizări ale întreprinderii și căruia îi corespund utilizările(activele) stabile sau aciclice și, respectiv, resursele(pasivele) stabile sau aciclice;

ciclul de exploatare, care se referă la derularea activităților operaționale de producție(aprovizionare – fabricație-vânzare) și la fluxurile degajate de circuitul capitalului(bani –marfă –producție –marfă –bani ), ciclu căruia îi corespund activele ciclice de exploatare și pasivele ciclice de exploatare;

ciclul de finanțare, căruia îi corespund operațiile destinate procurării de capitaluri derulate între întreprindere și proprietarii de capital(acționari și creditori) și permite eliminarea decalajelor între fluxurile de lichidități de intrare și de ieșire degajate de celelalte cicluri.

Derularea fiecărui ciclu are ca și consecință generarea de nevoi de finanțare sau procurarea de resurse financiare:

operațiile de investire generează nevoi de finanțare;

dezinvestirea și operațiile de finanțare procură resurse;

ciclul de exploatare determină în cele mai multe cazuri apariția unei nevoi de finanțare, numită nevoie de fond de rulment, dar în anumite cazuri, în special în sfera comerțului, el poate procura resurse.

În consecință, solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii vor depinde de concepția funcțională de echilibru care se poate stabili între nevoile și resursele generate prin operațiile diferitelor cicluri.

Schema bilanțului funcțional orizontal cuprinde trei nivele(tabelul 3.1.):

nivelul utilizărilor stabile și al resurselor stabile: fondul de rulment funcțional(FR);

nivelul utilizărilor ciclice de exploatare și al datoriilor de exploatare: nevoia de fond de rulment de exploatare(NFR);

nivelul elementelor de trezorerie de activ și de pasiv: trezoreria netă(TN).

Tabelul 3.1.

Bilanț funcțional-concepție orizontală

Se poate ușor observa că la baza construcției bilanțului funcțional orizontal se află principiul afectării resurselor la utilizări specifice.

Echilibrul financiar este rezultatul ajustării efectuate între diferitele operații financiare regrupate pe cicluri ale activității întreprinderii, accentul fiind pus pe afectarea resurselor la nevoile generate de diferitele funcții ale întreprinderii.

Bilanțul funcțional se pretează lecturii pe cicluri pentru care a fost conceput:

imobilizările brute corespund ciclului de investiții;

nevoia de finanțare legată de exploatare corespunde lichidităților blocate în ciclul de exploatare;

ansamblul resurselor corespunde ciclului de finanțare.

Ajustările bilanțului contabil în scopul obținerii bilanțului funcțional sunt prezentate în continuare.

Deoarece în bilanțul funcțional imobilizările sunt reflectate la valori brute, în toți cei trei ani s-a adunat valoarea amortizării la imobilizări, valoarea adăugată în pasiv la capitalul propriu.

Tabelul 3.2.

Bilanțul funcțional al Exploatării Miniere Petrila

[mii RON]

Odată obținut bilanțul funcțional orizontal, analiza financiară funcțională devine posibilă studiind comparativ masele care îl constituie. Această analiză se fundamentează pe structura utilizărilor și resurselor financiare, pe principiul adecvării lor și presupune următoarea normă de echilibru: resursele financiare disponibile la nivelul întreprinderii pe termen lung, resursele stabile, trebuie să acopere utilizările, nevoile financiare stabile.

Raționamentul pornește de la ciclul de exploatare și de la nevoia de finanțare care decurge di acesta, nevoia de fond de rulment de exploatare, în perspectiva continuității exploatării, această nevoie se reînnoiește în permanență; ea devine astfel o utilizare stabilă ce trebuie finanțată printr-o resursă stabilă. Ținând cont de structura bilanțului funcțional, singurele resurse durabile disponibile sunt reprezentate de fondul de rulment „net global” sau funcțional.

Trezoreria apare în acest demers ca rezultantă a ajustării diferitelor mase financiare, soldul său la un moment dat permițând analiza echilibrului ansamblului.

Echilibrul financiar al firmei reprezintă un complex de corelații stabilite între diferitele fluxuri financiare.

Se poate afirma că echilibrul financiar se realizează atunci când firma are un fond de rulment suficient pentru a asigura atât nevoia de fond de rulment cât și un sold de trezorerie pozitiv.

Echilibrul financiar este premisa pentru derularea unei afaceri profitabile. În termeni complecși și pentru afaceri mari și foarte mari aceasta înseamnă respectarea legalității:

NEVOI = RESURSE

Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza cu ajutorul următorilor indicatori:

fond de rulment – apreciază echilibrul financiar pe termen mediu și lung;

necesarul de fond de rulment – apreciază echilibrul financiar pe termen scurt;

trezoreria netă – apreciază echilibrul financiar global.

3.3. ANALIZA FUNCȚIONALĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

Analiza echilibrului financiar pe termen mediu și lung se realizează cu ajutorul fondului de rulment.

Într-o apreciere cvasigenerală, prin fond de rulment se înțelege ansamblul resurselor necesare pentru finanțarea activității curente de producție. Mai precis, fondul de rulment reprezintă nivelul surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor circulante sau partea din sursele stabile utilizate pentru finanțarea activelor ciclice.

Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente spunem că întreprinderea dispune de un fond de rulment care poate fi utilizat(„rulat”) pentru reînnoirea activelor circulante, în acest fel fondul de rulment apare ca o marjă de securitate sau de siguranță financiară care permite întreprinderii să facă față nevoilor de finanțare ale exploatării atunci când sursele ciclice sunt insuficiente.

3.3.1. Cauzele variației fondului de rulment

Noțiunea de fond de rulment poate avea mai multe accepțiuni, în funcție de nivelul de cuprindere la care se referă:

1) Fondul de rulment total(FR) are două modalități de calcul:

a) pe baza părții de sus a bilanțului, ca diferență între capitalul permanent(Cpm) și activele imobilizate(Ai):

FR=Cpm-Ai

b) pe baza părții de jos a bilanțului, ca diferență între activele circulante(stocuri +creanțe +disponibilități)(Ac) și datorii totale pe termen scurt(obligații de exploatare +datorii financiare pe termen scurt)(Dts):

FR=Ac-Dts

Cele două moduri de calcul ale fondului de rulment sunt prezentate grafic în figurile următoare:

Figura 3.2.- Determinarea fondului de rulment total pe baza părții de sus a bilanțului

Figura 3.3.- Determinarea fondului de rulment pe baza părții de jos a bilanțului

Determinarea fondului de rulment prin cele două modalități evidențiază două aspecte complementare ale aceluiași indicator:

– stabilirea mărimii fondului de rulment pe baza părții de sus a bilanțului reflectă modul cum structura financiară a întreprinderii influențează procesul de formare al surselor de finanțare aferente procesului de exploatare;

– stabilirea mărimii fondului de rulment pe baza părții de jos a bilanțului reflectă în termeni concreți problema solvabilității viitoare a întreprinderii, indicatorul căpătând semnificația unui excedent de lichidități potențiale sau marjă de siguranță care poate atenua riscurile de exploatare.

Această poziție strategică a fondului de rulment, de a face legătura între partea de sus și partea de jos a bilanțului, îi conferă o valoare informativă deosebită, conducând la aprecierea aproape unanimă a analiștilor financiari că fondul de rulment reprezintă cel mai important indicator al echilibrului financiar al întreprinderii. În cele din urmă el este rezultatul arbitrajului între finanțarea pe termen lung și finanțarea pe termen scurt.

Sunt analiști financiari care apreciază că dimpotrivă necesarul de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar, întrucât evidențiază acele nevoi temporare reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii. Aceste nevoi au rămas neacoperite din sursele temporare, dar reînnoibile în cadrul acelorași cicluri de exploatare. Această apreciere pornește de la aprecierea calitativă a ciclului de exploatare privind capacitatea acestuia de a-și echilibra nevoile ciclice de capital. Partea rămasă neacoperită financiar trebuie să fie egală sau inferioară fondului de rulment. Astfel, calitatea necorespunzătoare a activității de exploatare conduce la un dezechilibru financiar care va afecta exercițiile financiare viitoare sau care pune în pericol integritatea capitalurilor proprii.

În starea de echilibru financiar, fondul de rulment ar trebui să fie egal cu necesarul de fond de rulment și să degajeze o trezorerie netă(TN) pozitivă, respectiv să echilibreze partea de jos a bilanțului:

FR=NFR+TN

Din această relație se desprinde ideea că principala componentă a echilibrului financiar este necesarul de fond de rulment. Fondul de rulment poate fi analizat în funcție de structura capitalurilor permanente:

capitaluri proprii(Cpr);

datorii financiare(Datf).

Această analiză ar pune în evidență măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii, respectiv gradul de autonomie al întreprinderii. Indicatorul care relevă gradul de autonomie, de libertate în luarea unor decizii de investiții privind dezvoltarea întreprinderii este fondul de rulment propriu.

2) Fondul de rulment propriu(FRp) apreciază cuantumul participării capitalului propriu(Cpr) la finanțarea activelor circulante:

FRp=Cpr-Ai

FRp=FR-Îtml

unde: Îtml- împrumuturi pe termen mediu și lung

3) Fondul de rulment străin(FRs) pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante:

FRs=FR-FRp

Fondul de rulment se modifică datorită modificării posturilor de activ și de pasiv din bilanț. Creșterea fondului de rulment se poate realiza prin creșterea resurselor stabile(capitalul permanent) și scăderea utilizărilor stabile(active stabile =active imobilizate).

Resursele stabile sunt formate din: capital permanent, rezultatul exercițiului, rezerve de capital, resurse împrumutate stabile, alte fonduri, din care scădem dividendele.

Creșterea capitalului permanent se realizează prin:

– sporirea rezultatului exercițiului și a rezervelor de capital;

– creșterea capitalurilor proprii ca aport al acționarilor;

– creșterea provizioanelor;

– creșterea datoriilor financiare(creșterea capitalului împrumutat prin contractarea de credite pe termen lung, emiterea de obligațiuni, etc.);

– obținerea de subvenții.

Diminuarea activelor imobilizate se realizează prin:

– amortizare;

– vânzări de active fixe;

– reevaluare;

– retragerea aporturilor;

– vânzarea titlurilor financiare.

Scăderea activelor imobilizate nu reprezintă un scop în sine întrucât are ca rezultat scăderea capacității de producție și micșorarea cifrei de afaceri. Reducerea justificată prin vânzarea activelor neproductive sau uzate, conduce la creșterea fondului de rulment.

Reducerea fondului de rulment se datorează diminuării capitalului permanent prin:

– înregistrarea de pierderi din anii precedenți;

– distribuirea dividendelor;

– reducerea sau anularea provizioanelor reglementate;

– scăderea amortizării;

– rambursarea datoriilor;

– retragerea acționarilor.

Reducerea fondului de rulment se poate datora și/sau creșterii activelor imobilizate prin:

– investiții necorporale, corporale sau financiare;

– reevaluare;

– aporturi de capital în natură.

Influența factorilor va determina modificări ale fondului de rulment care se pot sintetiza în următoarele situații:

a) Fondul de rulment crește.

Această situație este considerată a fi pozitivă deoarece o parte tot mai mare din activele circulante este finanțată de capitalul permanent. Dacă această creștere s-a datorat însă creșterii gradului de îndatorare pe termen lung prin apelarea la credite pe termen mediu și lung, atunci vor crește și cheltuielile financiare(dobânzile) care vor avea ca efect diminuarea rezultatului exploatării. Situația financiară se îmbunătățește dacă creșterea fondului de rulment s-a făcut pe seama creșterii capitalurilor proprii.

Un fond de rulment care acoperă în totalitate stocurile nu este dovada unei bune gestiunii a resurselor deoarece în locul resurselor permanente, mult mai costisitoare, ar putea fi folosite resurse temporare.

b) Fondul de rulment scade.

Această situație de multe ori este considerată negativă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai mică măsură din resursele permanente. Dacă această diminuare a fondului de rulment se datorează creșterii activelor imobilizate, atunci situația financiară a întreprinderii pe termen lung se îmbunătățește datorită rezultatelor exploatării degajate de investiții. De asemenea, scăderea fondului de rulment poate fi compensată printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante.

Reducerea fondului de rulment se manifestă în mod negativ atunci când ea se realizează pe seama micșorării capitalului social.

c) Fondul de rulment rămâne neschimbat.

Deși această situație nu este întâmplătoare, ea poate fi rezultatul stagnării întreprinderii, când nu se realizează investiții sau volumul de activitate rămâne același. Această situație se întâlnește pe perioade scurte, operațiunile financiar-contabile determinând modificarea permanentă a fondului de rulment în sensul creșterii sau diminuării lui.

Fondul de rulment este un indicator al solvabilității firmei, existența lui marcând absența riscului de insolvabilitate, iar nivelul său insuficient este un semn al lipsei de lichidități și a riscului de neplată. În interpretarea fondului de rulment trebuie să se țină seama și de rata lichidității globale și lichidității imediate, rata de finanțare a stocurilor, necesarul de fond de rulment, ratele fondului de rulment și nu în ultimul rând de sectorul de activitate. Un fond de rulment pozitiv nu înseamnă întotdeauna un aspect pozitiv dacă el nu acoperă necesarul de fond de rulment.

3.3.2. Interpretarea mărimii fondului de rulment

Fondul de rulment poate avea mai multe variante:

Fond de rulment brut și net

Totalul resurselor care acoperă valorile de exploatare, valorile realizabile pe termen scurt și lichiditățile(în cont și în casă) poartă denumirea de fond de rulment brut.

FRB=Ac

Pentru a aprecia cât de consistentă este lichiditatea întreprinderii și implicit cât de consolidat este echilibrul financiar pe termen scurt se operează cu indicatorul fond de rulment net. La fel ca fondul de rulment brut, fondul de rulment net reprezintă o mărime de calcul rezultată prin prelucrarea informațiilor din bilanț, potrivit următoarelor relații de calcul:

FRN=Cpm-Ain

unde: Ain- active imobilizate nete

FRN=Ac-Dts

Fondul de rulment net este compus din fondul de rulment propriu – partea din capitalurile proprii care depășește valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante(această parte ar trebui să dețină ponderea majoritară în fondul de rulment și să manifeste o permanentă tendință de creștere)- și fondul de rulment străin – partea din datoriile pe termen mediu și lung care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante.

Fondul de rulment net trebuie să aibă o mărime optimă pentru a putea satisface cel puțin două din cerințele de bază ale menținerii echilibrului financiar al întreprinderii:

– de a permite să se constituie suficiente stocuri(active circulante) pentru asigurarea unei desfășurări normale, în condiții de eficiență a procesului productiv;

– de a imobiliza în acest scop un volum cât mai mic de capital permanent, întrucât, de regulă, costul acestuia este mult mai mare decât al capitalului pe termen scurt(dobânda).

Deci, mărimea optimă a fondului e rulment net se află între o limită minimă a nevoilor de active circulante și o limită maximă a resurselor de capital pe termen scurt(datorii pe termen scurt) permisă firmei de creditorii săi.

b) Fondul de rulment permanent și fondul de rulment optim

Diferența constantă dintre capitalul permanent și activele imobilizate, indiferent de modificarea activelor circulante reprezintă fondul de rulment permanent.

Fondul de rulment optim sau optimal este cel care menține echilibrul financiar al întreprinderii cu cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor. Nivelul fondului de rulment este ridicat în cazul întreprinderilor din industria grea, putând coborî pentru întreprinderile fără probleme specifice de stocuri până la 10% din cifra de afaceri sau 20% din activul circulant.

În general, dacă se compară fondul de rulment cu cifra de afaceri, atunci mărimea optimă ar trebui să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri.

c) Fondul de rulment negativ, zero sau pozitiv

În cazul în care fondul de rulment este negativ, ponderea în finanțarea activelor întreprinderii o dețin datoriile pe termen scurt. De aici rezultă un grad extrem de ridicat e exigibilitate al surselor de finanțare. Acesta este contrapus unui grad mai scăzut de lichiditate, pus pe seama creșterii ponderii activelor imobilizate în totalul plasamentelor de capital al întreprinderii, în aceste condiții, cu ușurință ne putem da seama că echilibrul pe termen scurt al întreprinderii poate fi extrem de ușor periclitat.

Se poate întrevedea faptul că pentru a face față obligațiilor scadente imediate, întreprinderea va trebui să-și procure lichidități, în acest scop fie că va proceda la lichidarea unor active(terenuri, clădiri, titluri, alte valori mobiliare), astfel își compromite existența, fie că încearcă să obțină din partea creditorilor săi amânări de la plată ceea ce îi va diminua credibilitatea în fața partenerilor săi de afaceri, fie că va apela la împrumuturi, diminuându-și astfel gradul de autonomie financiară.

În principiu, o întreprindere productivă nu trebuie să se găsească într-o astfel de situație. Pot însă să apară fenomene imprevizibile care să conducă spre un astfel de dezechilibru cum ar fi: falimentul unor clienți, căderea unor bănci, dispariția unor debitori, calamități, etc. Din prudență, pentru a evita astfel de situații delicate și nedorite, este necesar ca întreprinderea să fie preocupată și să dispună în permanență, într-o anumită proporție de active ușor lichidabile, pe care să le poată transforma rapid în lichidități, în acest fel ea evită blocajele în circuitul financiar, își restabilește cu ușurință echilibrul și își protejează credibilitatea în afaceri.

Situația în care activele circulante transformabile în lichidități sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt este o situație de dezechilibru care reflectă o stare nefavorabilă sub aspectul solvabilității. Aprecierea perspectivei întreprinderii de a-și acoperii datoriile pe termen scurt presupune analiza detaliată a structurii activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt: dacă scadența medie a activelor circulante este mai mică decât a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat și în condițiile unui fond de rulment negativ.

În cazul în care fondul de rulment este egal cu zero înseamnă că plasamentele în active circulante sunt realizate în exclusivitate pe seama datoriilor pe termen scurt. În această situație grija asigurării și menținerii echilibrului financiar este concentrată cu precădere asupra posibilității de transformare la timp a activelor în lichidități.

Accentul se pune pe respectarea graficelor de aprovizionare, a programelor de producție, a celor de comercializare de unde rezultă accelerarea vitezei de rotație a capitalului circulant astfel încât să se răspundă prin acest mecanism exigibilității obligațiilor de plată.

În acest caz, întreprinderea nu dispune de fond de rulment, solvabilitatea ei este asigurată, dar riscul perturbării este ridicat și derivă din asimetria lichidității activului comparativ cu exigibilitatea pasivului, astfel:

– obligațiile de plată sunt clar dimensionate și au termene precizate;

– transformarea activelor circulante în lichidități este supusă unor riscuri mai mari, derivate din gestiunea stocurilor, derularea procesului de aprovizionare, desfășurarea ciclului de producție, organizarea desfacerii, încasarea integrală și la termen a creanțelor precum și de posibilitatea de valorificare a plasamentelor pe termen scurt.

Evident că fondul de rulment nul sau aproape nul pune în discuție fragilitatea echilibrului financiar al întreprinderii, provoacă suspiciuni din partea creditorilor în privința capacității sale de a-și onora obligațiile de plată scadente.

Dacă fondul de rulment este pozitiv și are o dimensiune corespunzătoare, înseamnă că întreprinderea dispune de acea „marjă de securitate” necesară funcționării cotidiene în condiții de echilibru. Există posibilitatea de a-și finanța pe seama capitalului permanent acel nivel minim dar sigur de active circulante absolut necesar pentru buna ei funcționare. Elementele activelor circulante precum stocurile, valori realizabile pe termen scurt, disponibilități în cont și casă, considerate la nivelul minim necesar sunt numite deseori „stocuri utile” și prezintă o importanță aparte în practica finanțării.

În execuție, simpla consemnare a unui fond de rulment pozitiv nu este suficientă. El trebuie menținut în permanență la acea dimensiune care oferă certitudinea derulării normale a activității financiare, în acest sens, atenția managerilor trebuie îndreptată asupra măsurilor și acțiunilor care să elimine fenomenul încetinirii vitezei de rotație a capitalului, să contracareze acțiunea factorilor ce diminuează gradul de lichiditate al întreprinderii. Numai în acest fel se pot evita perturbațiile în asigurarea și menținerea echilibrului financiar, în menținerea consistenței sale.

Pe baza teoriei și practicii economice se pot lua în considerare mai multe categorii de fond de rulment:

– fond de rulment previzionat, permanent, antecalculat sau planificat cunoscut sub denumirea de: fond de rulment necesar(indispensabil), fond de rulment ideal(după norme), fond de rulment minim sau fond de rulment dorit – notat cu FRP- fond de rulment programat;

– fond de rulment real, care la rândul său, după modul de calcul, poate fi: social, propriu sau permanent – notat cu FRR.

Din compararea celor două categorii de fond de rulment, real și programat, pot apărea următoarele situații:

FRR>FRP- diferența reprezintă un excedent de fond de rulment față de cel antecalculat;

FRR<FRP- diferența reprezintă un deficit de fond de rulment față de cel antecalculat;

FRR=FRP- egalitatea reflectă corespondența, la momentul respectiv, între fondul de rulment real și cel antecalculat.

În analiză se va avea în vedere că în calculul fondului de rulment antecalculat, obiectivul de bază este stabilirea neconcordanței dintre gradul de lichiditate al posturilor de activ(stocuri și creanțe) și gradul de exigibilitate al posturilor de pasiv(furnizori, creditori).

Abaterile dintre mărimile FRR și FRP fie de creșterea mai accentuată a activelor imobilizate, fie de un ritm mai scăzut de creștere a capitalului permanent față de prevederi(în cazul deficitului) și invers, în cazul excedentului. La aceste influențe se au în vedere și modificările interne din cadrul elementelor ce formează capitalul permanent și activele imobilizate.

Din cele menționate se desprinde concluzia că în practica firmelor, problema fondului de rulment este întotdeauna asociată finanțării activelor circulante, confirmându-se încă o dată adevărul că în economia de piață accentul trebuie pus pe echilibrul pe termen scurt, pe lichiditate.

Aceasta deoarece spectrul neplăcut al falimentului întreprinderii este generat nu atât de lipsa de solvabilitate(echilibrul financiar pe termen lung), cât mai ales de lipsa de capacitate de plată, de onorare la scadență a obligațiilor bănești.

Aceasta pentru că obligațiile pe termen scurt sunt mult mai presante decât cele pe termen mediu și lung și ca urmare ridică mult mai multe probleme în contextul managementului financiar. De aici și rezolvarea problemei potrivit principiului că totalul plasamentelor de capital în active circulante trebuie finanțate atât pe seama datoriilor cât și a unei părți din capitalul permanent, mărimea acestuia fiind prezentată tocmai de fondul de rulment net.

3.3.3. Fondul de rulment minim necesar

Mărimea minimă a fondului de rulment este dată de nivelul mediu al fluctuațiilor necesarului de fond de rulment, asigurând o marjă minimă de siguranță.

Optima pentru această mărime a fondului de rulment este caracteristică unei politici agresive de finanțare a ciclului de exploatare, fiind recomandată în situația în care costul creditelor bancare pe termen scurt este mai mic decât costul capitalurilor permanente.

Strategia riscantă a fondului de rulment constă în asigurarea unui fond de rulment inferior oscilațiilor activelor circulante din cursul anului. Grafic, această strategie se prezintă astfel:

Valori

Credite pe termen scurt

…. ….. Necesar

….. ……….. …………. …………… de fond

………………………………………………………………………………………….. de rulment

……………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………..

…….. Fond de

rulment

Timp

Trim I Trim II Trim III Trim IV

Figura 3.4. Strategia riscantă a FR

În acest caz, întreprinderea apelează mereu la credite de trezorerie, ceea ce ridică nivelul costurilor. Se poate aprecia ca o politică riscantă a fondului de rulment, întrucât întreprinderea depinde de deciziile băncii cu privire la nivelul creditelor și a dobânzilor. Totuși, dacă nivelul rentabilității este mai mare decât nivelul dobânzii, această politică a fondului de rulment este acceptabilă întrucât apare efectul pozitiv de îndatorare.

3.3.4. Analiza fondului de rulment la Exploatarea Minieră Petrila

În tabelul 3.3. este prezentată analiza comparativă a fondului de rulment pe anii 2003 și 2004:

Tabelul 3.3.

Fondul de rulment al Exploatării Miniere Petrila

Din analiza de mai sus se observă faptul că activele circulante sunt mai mici decât datoriile pe termen scurt, ceea ce conduce la existența unui fond de rulment negativ. Cu alte cuvinte, transformarea activelor circulante în lichidități nu acoperă datoriile pe termen scurt, ceea ce determină întreprinderea sa apeleze la împrumuturi pe termen scurt de la Compania Națională a Huilei din Petroșani pentru a-și onora obligațiile de plată. Mai mult, o parte din activele imobilizate sunt acoperite tot din datorii pe termen scurt, întreprinderea nedispunând de nici o marjă de securitate pe termen scurt, reprezentată de activele lichide excedentare. Această stare reflectă un dezechilibru financiar al întreprinderii.

În cazul în care fondul de rulment este negativ, ponderea în finanțarea activelor întreprinderii o dețin datoriile pe termen scurt. De aici rezultă un grad extrem de ridicat e exigibilitate al surselor de finanțare. Acesta este contrapus unui grad mai scăzut de lichiditate, pus pe seama creșterii ponderii activelor imobilizate în totalul plasamentelor de capital al întreprinderii, în aceste condiții, cu ușurință ne putem da seama că echilibrul pe termen scurt al întreprinderii poate fi extrem de ușor periclitat.

Se poate întrevedea faptul că pentru a face față obligațiilor scadente imediate, întreprinderea va trebui să-și procure lichidități, în acest scop fie că va proceda la lichidarea unor active(terenuri, clădiri, titluri, alte valori mobiliare), astfel își compromite existența, fie că încearcă să obțină din partea creditorilor săi amânări de la plată ceea ce îi va diminua credibilitatea în fața partenerilor săi de afaceri, fie că va apela la împrumuturi de la Compania Națională a Huile Petroșani, diminuându-și astfel gradul de autonomie financiară.

În anul 2004 se observă o ameliorare a situației fondului de rulment. Această situație se datorează creșterii activelor circulante și a scăderii datoriilor pe termen scurt. Însă în anul 2005 fondul de rulment continuă are o tendință de înrăutățire datorită ritmului de creștere a datoriilor pe termen scurt care devansează ritmul de creștere al activelor circulante.

Situația în care activele circulante transformabile în lichidități sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt este o situație de dezechilibru care reflectă o stare nefavorabilă sub aspectul solvabilității.

3.4. ANALIZA NECESARULUI DE FOND DE RULMENT

Activitatea unui agent economic necesită nu numai finanțarea utilizărilor stabile, ci și acoperirea unor nevoi imediate.

Conform opticii funcționale, activele și pasivele circulante pot aparține activității de exploatare sau sunt considerate în afara exploatării. Stocurile și creanțele reprezintă imobilizări temporare care se vor materializa în încasări, dar până atunci trebuie acoperite din alte resurse, formând nevoile ciclice. Datoriile față de furnizori, salariați și alte datorii nefinanciare se vor materializa în plăți, dar până atunci sunt niște resurse atrase temporar, alcătuind resursele ciclice.

Pentru desfășurarea fiecărui ciclu curent al activității firmei sunt necesare surse financiare ce trebuie asigurate de firmă. Nevoile temporare( concretizate în reînnoirea stocurilor și creanțelor), în principiu, trebuie acoperite din surse temporare(furnizori, creditori). Dacă acest lucru are loc, se spune că societatea se află în echilibru financiar pe termen scurt. Între fluxurile de încasări și plăți există însă un decalaj temporar și situația de dezechilibru este considerată normală.

Analiza echilibrului financiar pe termen scurt se realizează cu ajutorul necesarului de fond de rulment.

3.4.1. Nivelul necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din surse stabile, respectiv activele circulante(cu termen de lichiditate sub un an) care urmează să fie finanțate din surse ciclice(cu termen de exigibilitate sub un an). Acesta se calculează ca diferență între nevoile ciclice(active circulante minus disponibilități) și sursele ciclice(datorii pe termen scurt minus împrumuturi pe termen scurt) sau ca diferență între stocuri plus creanțe și datorii de exploatare.

Nevoia de fond de rulment poate fi analizată pe două componente:

a) nevoia de fond de rulment din exploatare(NFRE) calculată ca diferență între necesitățile ciclice de exploatare și resursele ciclice de exploatare:

NFRE=ACE-DE

b) nevoia de fond de rulment din afara exploatării(NFRAE) calculată ca diferență între necesitățile ciclice din afara exploatării și resursele ciclice din afara exploatării:

NFRAE=ACAE-DAE

Necesitățile ciclice de exploatare sunt legate direct de activitatea de exploatare și cuprind:

– produse finite și produse în curs de execuție;

– avansuri acordate clienților;

– clienți și conturi asimilate;

– cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare.

Resursele ciclice de exploatare cuprind datorii de exploatare și anume:

– furnizori și conturi asimilate;

– avansuri clienți;

– datorii fiscale și sociale aferente activității de exploatare;

– venituri efectuate în avans pentru activitatea de exploatare.

Necesitățile ciclice din afara exploatării cuprind:

– alte creanțe;

– decontări cu asociații privind capitalul;

– debitori diverși;

– cheltuieli efectuate în avans în afara exploatării.

Resursele ciclice din afara exploatării sunt:

– unele datorii fiscale;

– datorii asupra imobilizărilor;

– creditori diverși;

– venituri înregistrate în avans în afara exploatării.

Nevoia de fond de rulment totală se poate obține însumând volumul NFRE și NFRAE:

NFR=NFRE+NFRAE

Nevoia de fond de rulment de exploatare reprezintă componenta stabilă a nevoii de fond de rulment deoarece derularea activității întreprinderii necesită reînnoirea continuă a nevoilor și resurselor de exploatare. Datorită caracterului relativ stabil al componentelor nevoii de fond de rulment de exploatare, această parte poate fi finanțată pe seama fondului de rulment net global.

Acest indicator influențează nu numai lichiditatea agentului economic, ci și rentabilitatea sa deoarece, fiind considerată o componentă stabilă, va fi acoperită din resurse stabile. Ori, creșterea nejustificată a nevoii de fond de rulment de exploatare conduce la deteriorarea structurii financiare printr-o insuficiență a resurselor stabile.

În general, mărimea nevoii de fond de rulment în afara exploatării este nesemnificativă și nu prezintă o importanță deosebită în cadrul analizei financiare. Partea instabilă a nevoii de fond de rulment ar trebui finanțată din alte resurse temporare, și anume, credite pe termen scurt.

Ciclul de exploatare generează o nevoie de finanțare datorită unui dublu decalaj:

a) un decalaj legat de durata acestui ciclu. Bunurile aprovizionate și diversele cheltuieli de exploatare trebuie achitate înainte de a încasa contravaloarea vânzărilor, în toată această perioadă întreprinderea deținând în stoc materii prime, materiale și produse finite, stocuri care generează o nevoie de finanțare;

b) un decalaj legat de termenele de plată. Recuperarea plăților legate de ciclul de exploatare nu se face în momentul vânzărilor ci în momentul încasării, care poate avea loc câteva luni mai târziu. Sumele achitate la începutul ciclului de exploatare trebuie deci finanțate pe o perioadă mai mare de timp de cât durata acestui ciclu. Dar cum întreprinderea acordă termene de plată clienților săi, ea beneficiază de asemenea termene din partea furnizorilor pentru bunurile cumpărate, ceea ce diminuează nevoia sa de finanțare.

Analiza nevoii de fond de rulment trebuie să fie corelată cu obiectul de activitate, modul de organizare al activității, evoluția cifrei de afaceri și contextul economic în cadrul căruia își desfășoară activitatea agentul economic.

Analiza NFRE poate evidenția următoarele situații:

a) NFRE>0

Nevoia de fond de rulment de exploatare pozitiv semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare posibile de mobilizat. O asemenea situație poate fi judecată ca fiind normală dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare sau dacă este determinată de creșterea vânzărilor și de mărimea duratei ciclului de fabricație ca urmare a introducerii în fabricație a unor produse mai complexe.

În caz contrar, nevoia de fond de rulment de exploatare poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, precum și existența unor stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă.

b) NFRE<0

Nevoia de fond de rulment de exploatare negativă semnifică un surplus de surse temporare ciclice, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante aferente exploatării.
Asemenea situație poate fi apreciată pozitiv dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari. În caz contrar, nevoia de fond de rulment negativă evidențiază o situație nefavorabilă determinată de restrângeri ale nivelului de activitate, întreruperi temporare în provizioane și reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de producție.

În cazul agenților economici cu activitate de producție, nevoia de fond de rulment de exploatare este de obicei pozitivă, datorită specificului activității care reclamă imobilizarea stocurilor, un interval mai mare de timp necesar încasării produselor livrate, degajând astfel o nevoie de exploatare.

În cazul întreprinderilor cu activitate de comerț sau de servicii, unde durata de stocaj și a creditului clienți este neglijabilă, nevoia de fond de rulment de exploatare va fi negativă, degajând o resursă de exploatare.

Constituită din elemente aciclice și, în general, marginale, NFRAE nu are semnificație economică, în mod obișnuit utilizările în afara exploatării fiind inferioare resurselor din această categorie.

3.4.2. Dinamica necesarului de fond de rulment

Evoluția NFR este influențată de următorii factori:

1) Nivelul de activitate. Cifra de afaceri.

Dacă activitatea se dezvoltă, volumul aprovizionărilor, stocurilor și vânzărilor va crește în paralel; în caz de regres se va produce situația inversă. Există deci o legătură între NFRE și cifra de afaceri, motiv pentru care raportul lor se presupune a fi relativ constant. NFRE este frecvent exprimat în zile cifra de afaceri(NFRE/CA)*360. fondul de rulment și trezoreria pot fi de asemenea exprimate în zile cifră de afaceri fără TVA pentru a permite comparații cu NFRE și urmărirea evoluției lor în mărimi relative.

Relația NFRE-CA nu este perfect constantă din mai multe motive:

a) NFRE reflectă o situație la un moment dat, iar cifra de afaceri măsoară fluxul veniturilor pe o anumită perioadă; din acest motiv un indicator NFRE mediu ar fi mai coerent;

b) nu există elasticitate perfectă între variația nivelului de activitate și variația cifrei de afaceri; o creștere a activității permite ameliorarea anumitor condiții comerciale, cum ar fi negocierea termenelor de plată, iar o reducere a activității se lovește adesea de nivele minime de cheltuieli fixe sau costuri necesare continuității activității de exploatare a întreprinderii;

c) unele posturi ale bilanțului pot suferi în anumite cazuri distorsiuni: stocuri speculative, termene de plată anormale, creșterea stocurilor de produse finite în caz de conjunctură nefavorabilă.

2) Sectorul de activitate. Tipul de produs.

Între nivelele atinse de nevoia de fond de rulment a diverselor întreprinderi există o dispersie sectorială, care depinde în principal de practicile în materie de credit inter-întreprinderi.

De asemenea ciclul de producție și de stocaj nu au aceeași durată, de la un sector la altul, cu influență asupra mărimii NFRE.

Un alt factor de variație a NFRE este sezonalitatea producției și a vânzărilor, legată de tipul de produse fabricate și vândute. Astfel, se face distincția între o NFRE structurală, permanentă și o NFRE conjuncturală, reprezentând variații sezoniere cotidiene. Este dificil de identificat generalități pe sectoare în ceea ce privește dimensiunea NFRE, ea depinzând mai mult de tipul de produs decât de sector. Se înțelege astfel că analizele comparative inter-întreprinderi nu au valoare decât dacă acestea au același tip de activitate.

3) Durata ciclului de exploatare și valoarea adăugată

Cu cât ciclul de producție este mai lung, cu atât valoarea adăugată este mai mare, și cu atât NFRE crește. Dacă întreprinderea transferă o parte din procesul de producție terților, ea reduce durata ciclului său de producție, reducând stocurile de producție în curs și de semifabricate și sporind datoriile-furnizor, reducând NFRE, dar în același timp se privează de o marjă pa care o transferă întreprinderii la care a apelat pentru realizarea anumitor faze ale ciclului de producție.

Asupra duratei ciclului de exploatare se poate acționa prin:

– schimbarea tehnologiilor de fabricație;

– modificarea structurii producției în favoarea acelor produse care au o durată de fabricație mai mare sau mai mică decât durata medie;

– măsuri de natură organizatorică ce conduc la reducerea pierderilor de timp în fluxuri tehnologice.

4) Gestionarea eficientă a elementelor NFRE

Volumul NFRE reflectă de asemenea calitatea deciziilor operaționale privind:

– volumul stocurilor: reflectă eficacitatea metodei de gestiune a stocurilor și producției; aceasta depinde și de costurile de producție(reducerea lor determinând scăderea nevoii de fond de rulment și invers), de modificarea prețurilor la materii prime, materiale, combustibil, energie, transport, creșterea lor determinând creșterea necesarului de resurse de finanțare a activelor circulante;

– volumul creanțelor-client: reflectă politica comercială și de urmărire a clienților, raportul de forțe furnizor-client, termenele de plată acordate clienților și solvabilitatea acestora;

– volumul datoriilor-furnizor: reflectă puterea de negociere a termenelor de plată.

Studiul aprofundat al acestor elemente se realizează cu ajutorul ratelor de rotație a stocurilor, creanțelor-client și a creditului-furnizor.

În ceea ce privește gestiunea stocurilor se poate acționa în sensul scăderii nevoii de fond de rulment prin:

– scăderea duratei medii a aprovizionării cu materiale și vânzării produselor finite;

– o dimensionare optimă a stocurilor de materiale și produse finite;

– scăderea duratei medii de stocare;

– scăderea cheltuielilor de aprovizionare și desfacere.

Toți acești factori determină modificarea nevoii de fond de rulment în perioada curentă față de perioada de bază în sensul creșterii:

NFRE1>NFRE0 și INFRE>1

sau în sensul scăderii:

NFRE1<NFRE0 și INFRE<1

Nevoia de fond de rulment reflectă modul de asigurare al echilibrului curent prin compararea necesităților de finanțare ale ciclului de exploatare cu datoriile aferente exploatării.

În concluzie, studiul NFRE se poate face în trei moduri:

– analizând evoluția sa și a elementelor componente pe mai multe exerciții;

– comparând NFRE exprimată în zile CA cu nivelul înregistrat de întreprinderile concurente;

– comparând NFRE constatată cu NFRE normativă calculată în funcție de condițiile normale de exploatare.

3.4.3. Analiza necesarului de fond de rulment

la Exploatarea Minieră Petrila

În tabelul 3.4. este prezentată analiza comparativă a necesarului de fond de rulment pe cei 3 ani analizați:

Tabelul 3.4.

Necesarul de fond de rulment la Exploatarea Minieră Petrila

În urma calculelor efectuate se observă că necesarul de fond de rulment este negativ, ceea ce reflectă existența unui surplus de resurse temporare(ciclice) în raport cu activele ciclice(nevoi temporare).

Nevoia de fond de rulment negativă evidențiază o situație nefavorabilă determinată de restrângeri ale nivelului de activitate, întreruperi temporare în provizioane și reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de producție.

În anul 2004 se observă o ameliorare a situației necesarului de fond de rulment. Această situație se datorează creșterii activelor circulante și a scăderii datoriilor pe termen scurt. Însă în anul 2005 necesarul de fond de rulment continuă are o tendință de înrăutățire datorită ritmului de creștere a datoriilor pe termen scurt care devansează ritmul de creștere al activelor circulante.

Mărimea optimă a nevoii de fond de rulment stabilită în practică nu trebuie să depășească 10%-15% din valoarea cifrei de afaceri, mărime care nu este îndeplinită de întreprinderea analizată.

3.5. TREZORERIA NETĂ

Deciziile pe termen lung, cu privire la politica de investiții și de finanțare, influențează asupra fondului de rulment(FRN). Fluctuația nivelului de activitate, măsurată prin cifra de afaceri și decalajele la termen scurt dintre venituri și cheltuieli, încasări și plăți influențează asupra necesarului de fond de rulment(NFR). Ajustarea valorii relativ constante a FRN cu valoarea fluctuantă în timp a NFR se realizează prin intermediu trezoreriei nete(TN).

Analiza echilibrului financiar global se realizează pe baza trezoreriei nete.

În concepția funcțională, trezoreria apare ca rezultantă a echilibrului financiar global, ca diferență între fondul de rulment net global și nevoia de finanțare de exploatare și în afara exploatării, ca structură reziduală. Ea poate fi calculată de asemenea ca sold net de trezorerie, scăzând din utilizări(trezoreria de activ), resursele de trezorerie(trezoreria de pasiv).

Astfel, relația fundamentală de trezorerie este:

TN=FRNG-(NFRE+NFRAE)

TN= Utilizări de trezorerie(TA)- Resurse de trezorerie(TP)

Utilizările de trezorerie, trezoreria de activ, constituie utilizări indispensabile funcționării întreprinderii, care se încearcă a fi menținute la nivelul minim necesar, excedentul plasându-se în valori mobiliare de plasament. Astfel, trezoreria de activ cuprinde: casa; conturile curente la bănci; plasamente pe termen scurt: obligațiuni și acțiuni cotate și necotate, alte titluri de plasament; avansuri de trezorerie; valori de încasat; acreditive. Trezoreria pasivă apare atunci când trezoreria de activ este insuficientă. Trezoreria de pasiv cuprinde: credite bancare pe termen scurt; efecte scontate neajunse la scadență; obligații de plată pe bază de efecte comerciale.

Nivelul trezoreriei fluctuează datorită unor elemente extrem de diferite și poate atinge temporar niveluri anormale datorate unor fluxuri excepționale.

Înainte de a căuta semnificația financiară a relației fundamentale de trezorerie, trebuie observat faptul că, din punct de vedere aritmetic, această relație traduce o identitate contabilă între activul total și pasivul total. Din punct de vedere funcțional, relația fundamentală stabilită exprimă trezoreria ca structură ce poate furniza informații importante despre modul în care a fost realizat echilibrul pe termen scurt și, mai mult, reprezintă o variabilă ce realizează acest echilibru.

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acesteia, a existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturile la bănci și în casă, soldul creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.

Soldul trezoreriei poate avea interpretări diverse:

a) o trezorerie pozitivă se va interpreta ca o disponibilitate destinată a face față unei investiții viitoare. Dacă nu este cazul, o asemenea situație poate ascunde cauze de fragilitate pe termen mediu și lung pentru că abundența relativă de resurse stabile poate fi semnul utilizării lor ineficiente.

b) o trezorerie structurală negativă poate fi rezultatul unei gestiuni dorite în funcție de condițiile bancare pe termen scurt sau poate fi rezultatul unor grave probleme care necesită o examinare aprofundată. O trezorerie deficitară influențează rentabilitatea întreprinderii prin cheltuielile financiare pe care le generează și poate pune în pericol lichiditatea și autonomia în decizii a întreprinderii. Adevărata problemă ridicată de o trezorerie negativă nu se pune în termeni de solvabilitate, ci în termeni de dependență față de bănci și în primul rând este vorba de riscul neînnoirii creditelor și riscul de creștere a ratei dobânzii la creditele bancare curente.

c) o trezorerie medie nulă reprezintă o bună gestiune a structurii financiare a bilanțului. Veniturile generate de plasamentele excedentelor tind să compenseze cheltuielile financiare aferente perioadelor de trezorerie negativă. Menținerea unei trezorerii în apropiere de zero poate apărea ca expresie a unei logici de gestiune financiară care apără întreprinderea contra riscurilor simetrice constituite, pe de o parte, de ineficiența resurselor stabile excedentare și, pe de altă parte, de dependența față de creditori pe termen scurt.

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este asigurarea unui sold zero al acesteia care nu antrenează nici costuri de finanțare și nici de oportunitate.

Când se dă diagnosticul final trebuie urmărit modul în care s-au avut în vedere următoarele:

– evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările și plățile prin bancă ale întreprinderii;

– creșterea operativității încasării creanțelor întreprinderii, fără a afecta politica față de clienți;

– eșalonarea echilibrată și degajată a scadențelor obligațiilor de plată ale întreprinderii;

– obținerea celui mai bun credit și la cel mai mic cost real al acestuia;

– optimizarea utilizării excedentului de trezorerie prin cea mai bună plasare a lichidităților, care să asigure rentabilitatea, siguranța și lichiditatea optimă.

În tabelul 3.5. este prezentată analiza comparativă a trezoreriei nete pe anii analizați:

Tabelul 3.5.

Trezoreria netă la Exploatarea Minieră Petrila

O trezorerie pozitivă se obține și în cazul în care întreprinderea înregistrează un fond de rulment negativ și un necesar de fond de rulment de asemenea negativ, dar în mărime absolută mai mare.

După cum se observă, trezoreria a crescut de la 680 mii RON în anul 2003 la 799 mii RON în anul 2004. Acest lucru se datorează ritmului de creștere al capitalurilor proprii care devansează ritmul de creștere al activelor imobilizate. În anul 2005, trezoreria neta scade de la 799 mii RON la 67 mii RON, scădere datorată ritmului de creștere al activelor imobilizate care devansează ritmul de creștere al capitalurilor proprii.

Evoluția trezoreriei este prezentată în graficul de mai jos:

Figura 3.5. Dinamica trezoreriei nete

În acest caz, deși teoretic trezoreria pozitivă reflectă un echilibru financiar al întreprinderii, practic întreprinderea, pe termen lung, se va confrunta cu un dezechilibru major, deoarece o parte din imobilizări și ciclul de exploatare sunt finanțate din datoriile pe termen scurt(furnizori, salariați, stat).

În urma analizei echilibrului financiar al Exploatării Miniere Petrila am ajuns la concluzia că echilibrul financiar nu este asigurat, în mod special datorită existenței unui decalaj nefavorabil între sursele financiare pe termen lung și mijloacele economice permanente.

Cauzele cele mai frecvente ale dezechilibrului financiar care fac ca întreprinderea să intre în incapacitate de a-și onora obligațiile pe care le are față de furnizori, stat, salariați se regăsesc în:

– imobilizarea resurselor financiare în stocuri de materii prime și materiale peste necesar, ca urmare a aprovizionării acestora în cantități exagerate sau într-o altă structură decât cea corespunzătoare nevoilor producției;

– înregistrarea de pierderi;

– neîncasarea la timp, de la clienți, a contravalorii produselor livrate.

3.6. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PRIN INTERMEDIUL RATELOR DE FINANȚARE

Această analiză este tot una de tip orizontal. Cu ajutorul ratelor de finanțare poate fi analizată măsura în care este asigurat echilibrul financiar la o întreprindere fără a calcula indicatorii specifici: FR, NFR, TN.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente exprimă măsura în care sursele stabile(aciclice) de finanțare sunt suficiente pentru a finanța nevoile stabile ale întreprinderii, astfel încât să fie asigurat un echilibru financiar pe termen mediu și lung. Rata se mai numește și rata finanțării stabile.

Rata are două modalități de calcul:

– rata finanțării nevoilor stabile din capitalul permanent, ca și raport între capitalul propriu și active imobilizate;

– rata finanțării nevoilor stabile din surse permanente, ca și raport între capitalul permanent și activele imobilizate.

Rata de finanțare a nevoilor ciclice din surse ciclice exprimă măsura în care nevoile procesului de exploatare pot fi finanțate din surse ciclice specifice exploatării. Ea se calculează ca și raport între datoriile de exploatare(datorii pe termen scurt minus credite pe termen scurt) și activele ciclice(active circulante minus disponibilități).

Rata de finanțare a necesarului de fond de rulment măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit din fondul de rulment net. Se calculează ca și raport între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.

În tabelul 3.6. este prezentată analiza comparativă a ratelor de finanțare pe anii 2003 și 2004:

Tabelul 3.6.

Ratele de finanțare ale Exploatării Miniere Petrila

Datorită pierderilor mari înregistrate de întreprindere, valoarea capitalurilor proprii este negativă, calculul ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente nu poate fi efectuat. Totuși, se observă o tendință de îmbunătățire a situației financiare deoarece pierderea din anul 2004 este mai mica decât cea din anul 2003.

Se observă că nevoile cu caracter permanent nu au fost acoperite integral din surse proprii, rezultând un fond de rulment negativ.

Nivelul indicatorului în anii 2003 și 2004 arată că nevoile cu caracter temporar au fost acoperite în întregime din surse cu caracter temporar, degajându-se un necesar de fond de rulment negativ în amândoi ani.

Scăderea nivelului indicatorului în anul 2004 s-a datorat creșterii surselor ciclice cu 61,86%, creștere devansată de activele ciclice care au crescut cu 198,05%.

Datorită faptului că atât fondul de rulment, cât și necesarul de fond de rulment prezintă valori negative, calculul ratei de finanțare a necesarului de fond de rulment nu prezintă interes.

În tabelul 3.7. este prezentată analiza comparativă a ratelor de finanțare pe anii 2004 și 2005:

Tabelul 3.7.

Ratele de finanțare ale Exploatării Miniere Petrila

Datorită pierderilor mari înregistrate de întreprindere, valoarea capitalurilor proprii este negativă, calculul ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente nu poate fi efectuat. Totuși, se observă o tendință de înrăutățire a situației financiare deoarece pierderea din anul 2005 este mai mare decât cea din anul 2004.

Se observă că nevoile cu caracter permanent nu au fost acoperite integral din surse proprii, rezultând un fond de rulment negativ.

Nivelul indicatorului în anii 2004 și 2005 arată că nevoile cu caracter temporar au fost acoperite în întregime din surse cu caracter temporar, degajându-se un necesar de fond de rulment negativ în amândoi ani.

Scăderea nivelului indicatorului în anul 2005 s-a datorat creșterii surselor ciclice cu 113,16%, creștere devansată de activele ciclice care au crescut cu 123,34%.

Datorită faptului că atât fondul de rulment, cât și necesarul de fond de rulment prezintă valori negative, calculul ratei de finanțare a necesarului de fond de rulment nu prezintă interes.

În concluzie, întreprinderea se află în situație de echilibru financiar pe termen scurt și în situație de dezechilibru financiar pe termen lung în toți cei 3 ani.

3.7. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PRIN INTERMEDIUL

TABLOULUI DE VARIAȚIE A TREZORERIEI

Cash-flow-ul(CF) constituie, alături de fluxurile de fond de rulment și beneficii(profituri), un alt flux, generat de activitățile desfășurate la nivelul societății comerciale. Termenii de flux monetar, flux de casă, flux de trezorerie din literatura românească corespund termenului anglo-saxon de cash-flow.

Gestiunea cash-flow-ului are sarcina de a stabili și asigura nivelul fluxurilor bănești și al creditelor curente necesare realizării activității de exploatare, în condițiile asigurării unui echilibru financiar durabil și dinamic, cu costuri cât mai reduse de finanțare. În acest scop, aceasta anticipează valoarea și periodicitatea fluxurilor de încasări și plăți, concordanța acestora cu nivelul resurselor proprii, atrase și împrumutate, comparativ cu necesitățile de exploatare estimate. În scopul asigurării continuității plății obligațiilor scadente, gestiunea cash-flow-ului asigură corelarea fluxurilor de disponibilități curente rezultate în urma realizării încasărilor de fluxuri de plăți, în scopul asigurării continuității plății obligațiilor scadente.

Nivelul și variabilitatea în timp a cash-flow-ului reflectă fluctuațiile fluxurilor de încasări, lichidități și disponibilități curente din casă și din conturile la bănci. Astfel, cash-flow-ul la nivelul unui exercițiu financiar se poate calcula cu relația:

unde: CF – cash-flow

TN – trezoreria netă

î – începutul perioadei

f – sfârșitul perioadei

n – 1….e – durata perioadei de referință(exercițiu financiar – an, trimestru, lună)

Valoarea pozitivă a cash-flow-ului reflectă nivelul disponibilităților bănești care poate fi utilizat pentru realizarea de investiții financiare pe piețele de capital, în scopul creșterii randamentului global al societății comerciale. Nivelul și performanța unui flux pozitiv al cash-flow-ului contribuie la creșterea potențialului real de finanțare a investițiilor productive destinate fie înlocuirii, fie sporirii activelor imobilizate de natură corporală ale societății comerciale. Un flux negativ al acestuia diminuează potențialul curent de finanțare a investițiilor productive.

Pentru estimarea capacității potențiale de creștere a societății comerciale, prezintă utilitate, calcularea cash-flow-ului potențial(CF potențial):

Acesta reflectă resursele generate de activitățile desfășurate de societatea comercială, care pot fi utilizate integral pentru autofinanțarea curentă a acesteia.

Estimarea capacității globale de creștere a societății comerciale necesită corelarea capacității potențiale, cu valoarea totală a provizioanelor reglementate:

Analizând fluxurile de cash-flow trecute și previzionând fluxurile viitoare, managerii societății comerciale pot să estimeze capacitatea societății comerciale de a-și onora la scadență obligațiile curente și să corecteze în timp util eventualele dezechilibre curente.

Determinarea cash-flow-ului rezultat în cursul unui exercițiu necesită a avea în vedere încasările și plățile aferente acestuia.

Surplusul monetar generat de ansamblul operațiilor economice desfășurate la nivelul societății comerciale se poate estima, respectiv determina, însumând cash-flow-ul din activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare.

Cash-flow-ul din activitățile de exploatare aferent unei perioade se poate determina fie prin metoda direct, fie prin metoda indirectă.

a) Metoda directă are în vedere ansamblul fluxurilor analitice de încasări și plăți aferente activității de exploatare:

+ încasări în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii

+ încasări în numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri

– plăți în numerar către furnizorii de bunuri și servicii

– plăți în numerar către și în numele angajaților

– plăți în numerar de impozite și taxe

= Cash-flow din activități de exploatare

b) Metoda indirectă are în vedere rezultatul net al exercițiului, care este corectat cu modificările suferite de capitalul circulant și ci ajustările unor elemente nemonetare și altor elemente incluse în activitățile de investiții sau de finanțare:

+ profit sau pierdere

– variația stocurilor(+/-)

– variația creanțelor(+/-)

– variația altor elemente de activ(+/-)

+ amortizarea inclusă în costuri

+ variația furnizorilor și clienților creditori(+/-)

+ variația altor pasive(+/-)

= Cash-flow din activități de exploatare

Pentru determinarea cash-flow-ului din activități de investiții realizate de societatea comercială, în cadrul unei perioade se au în vedere fluxurile de numerar aferente acestora:

+ încasări de numerar din vânzarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung

+ încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor societăți comerciale

+ încasări în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți

– plăți în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung

– plăți în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor societăți comerciale

– avansuri în numerar și împrumuturi efectuate către alte părți

= Cash-flow din activități de investiții

Cash-flow-ul din activitățile de finanțare reflectă fluxurile de venituri și de plăți în numerar generate de acestea la nivelul societății comerciale finanțate:

+ venituri în numerar din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital propriu

+ venituri în numerar din emisiunea de obligațiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi

– plăți în numerar către acționari pentru a achiziționa sau răscumpăra acțiunile societății comerciale

– rambursarea în numerar ale unor sume împrumutate

– plăți în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de operațiunile de leasing financiar

= Cash-flow din activități de finanțare

Cash-flow-ul total(fluxul de numerar net), generat de ansamblul activităților desfășurate la nivelul societății comerciale, constituie suma celor trei surplusuri monetare:

+ Cash-flow din activități de exploatare

+ Cash-flow din activități de investiții

+ Cash-flow din activități de finanțare

= Cash-flow total

Însumând disponibilitățile bănești existente la începutul exercițiului financiar (cash-flow-ul la începutul perioadei – CFî) cu cash-flow-ul total(CFt), generat de ansamblul activităților din cursul perioadei, se obțin disponibilitățile bănești sau cash-flow-ul la sfârșitul perioadei.(CFf).

Nivelul și performanța cash-flow-ului reflectă eficiența activității economice. Sporirea disponibilităților bănești permite realizarea de investiții(plasamente) financiare fie pe piața de capital, fie pe piața monetară. În consecință, analiza evoluției fluxurilor de cash-flow oferă managerilor informații asupra dinamicii și durabilității echilibrului financiar, autonomiei și competitivității societății comerciale, contribuind la flexibilizarea actului decizional.

Analiza comparativă a cash-flow-ului la Exploatarea Minieră Petrila pe anii 2003 și 2004 este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.8.

Cash-flow-ul la Exploatarea Minieră Petrila

Se observă că în ambii ani comparați cash-flow-ul exploatare este pozitiv, acesta crescând de la 871 mii RON în anul 2003 la 10.349 mii RON în anul 2004 ceea ce înseamnă că activitatea de exploatare generează flux de numerar care reflectă performanțele întreprinderii. În schimb, cash-flow-ul de investiții prezintă valori negative ceea ce înseamnă că s-au realizat investiții importante a căror valoare doar parțial este compensată din valorificarea de imobilizări. Totuși, tendința este de creștere a cash-flow-ului de investiții de la un an la altul.

În anul 2003, cash-flow-ul total este negativ înregistrând o valoare de 21.318 mii RON, ceea ce reflectă un deficit temporar de lichidități care poate fi acoperit din împrumuturi temporare de la Compania Națională a Huilei. În anul 2004, acesta ajunge la nivelul pozitiv de 6.071 mii RON ceea ce reflectă un excedent de numerar generat de activitatea desfășurată care constituie o sursă suplimentară de creștere economică internă, prin autofinanțare.

Analiza comparativă a cash-flow-ului la Exploatarea Minieră Petrila pe anii 2003 și 2004 este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.9.

Cash-flow-ul la Exploatarea Minieră Petrila

Se observă că în ambii ani comparați cash-flow-ul exploatare este pozitiv, acesta scăzând de la 10.349 mii RON în anul 2004 la 9.514 mii lei în anul 2005 ceea ce înseamnă că activitatea de exploatare generează flux de numerar care reflectă performanțele întreprinderii. În schimb, cash-flow-ul de investiții prezintă valori negative ceea ce înseamnă că s-au realizat investiții importante a căror valoare doar parțial este compensată din valorificarea de imobilizări. Totuși, tendința este de reducere a cash-flow-ului de investiții de la un an la altul.

În anul 2004, cash-flow-ul total înregistrează o valoare de 6.071 mii RON ceea ce reflectă un excedent de numerar generat de activitatea desfășurată care constituie o sursă suplimentară de creștere economică internă, prin autofinanțare. În anul 2005, nivelul acestuia scade, atingând valoarea negativă de 2.219 mii RON care reflectă un deficit temporar de lichidități care poate fi acoperit din împrumuturi temporare de la Compania Națională a Huilei.

CAPITOLUL IV.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1. Concluzii privind echilibrul financiar al Exploatării Miniere Petrila

Fondul de rulment la Exploatarea Minieră Petrila este negativ pe întreaga perioadă analizată ceea ce reflectă faptul că întreprinderea este în dezechilibru financiar pe cei trei ani. Valoarea fondului de rulment atinge valoarea maximă în anul 2004, după care în anul 2005 echilibrul se depreciază din nou.

Valorile negative ale fondului de rulment se datorează pierderii în valoare de 41.654 mii RON în anul 2003, de 34.618 mii RON în anul 2004 și de 45.508 mii RON în anul 2005, pierdere cauzată de:

nerealizarea cantității de producție prevăzute în programele anuale și trimestriale de exploatare;

neîncadrarea în parametrii de calitate(cenușă și umiditate);

necorelarea prețului de livrare a cărbunelui extras cu indicele de inflație;

neacoperirea costurilor totale realizate prin prețul de livrare, subvenție și transferuri prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli;

suportarea pe costul de producție a unor cheltuieli cu protecția socială neacoperite prin transferurile din bugetul de venituri și cheltuieli;

depășirea consumurilor specifice la materiile prime și materiale;

neîncadrarea cheltuielilor cu munca vie în bugetul de venituri și cheltuieli.

Necesarul de fond de rulment este negativ în perioada analizată, valoare ce reflectă o situație de echilibru financiar pe termen scurt. Acest lucru reflectă existența unui surplus de resurse temporare(ciclice) în raport cu activele ciclice(nevoi temporare). Situația este pozitivă dacă este determinată de: accelerarea vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor; angajarea unor datorii de exploatare cu termene mai relaxante.

Pe perioada studiată întreprinderea este în echilibru financiar global reflectat de o trezorerie pozitivă, tendința acesteia fiind de scădere în anul 2005 ceea ce reflectă o situație favorabilă atât pe termen scurt, cât și pe termen lung deoarece acest lucru semnifică o gestionare bună a resurselor financiare pentru că nu sunt ținute la vedere în contul de la bancă al întreprinderii. Deși teoretic trezoreria pozitivă reflectă un echilibru financiar al întreprinderii, practic întreprinderea, pe termen lung, se va confrunta cu un dezechilibru major, deoarece o parte din imobilizări și ciclul de exploatare sunt finanțate din datoriile pe termen scurt(furnizori, salariați, stat).

După cum se poate observa, nivelul fondului de rulment nu depășește în nici un an nivelul necesarului de fond de rulment.

În concluzie, întreprinderea se află în dezechilibru financiar pe termen lung, echilibru financiar pe termen scurt și în stare de echilibru financiar global pe toți cei 3 ani.

4.2. Propuneri de îmbunătățire a echilibrului financiar al Exploatării Miniere Petrila

Pentru ca Exploatarea Minieră Petrila să-ți îmbunătățească în continuare activitatea, propunerile mele se referă la următoarele aspecte:

a) reducerea cheltuielilor materiale prin:

– reducerea consumurilor specifice la lemn, capse, cherestrea, plasă, armături, exploziv, combustibili cu minim 10%;

– urmărirea strictă a serviciilor executate de terți, lansându-se comenzi numai pentru strictul necesar, în vederea bunei desfășurări a procesului de producție;

b) reducerea cheltuielilor cu munca vie prin:

– îmbunătățirea coeficientului de prezență prin redistribuirea personalului cu număr mare de concedii medicale cu diagnostic diferit, de la subteran la suprafață;

– reducerea cheltuielilor cu protecția socială acordate conform Contractului Colectiv de Muncă(gratuități pentru alocațiile de cărbune, tarif diferențiat la energia electrică, bilete de odihnă și tratament) ;

– reducerea cheltuielilor cu transportul personalului la și de la locul de muncă printr-o organizare rațională a mijloacelor de transport;

– reducerea numărului de personal indirect productivi și TESA

c) creșterea cantității de huilă extrasă prin:

– verificarea periodică a cenușii zăcământului prin efectuarea probelor de strat, astfel încât să se poată concentra activitatea de extracție în blocurile cu conținutul de cenușă cel mai favorabil.

d) deschiderea unei rezerve de cărbune(prin lucrări de investiții) care va permite extragerea unei producții până în 2010 net superioare față de cât se extrage în prezent.

e) dotarea cu utilaje și aparate necesare desfășurării în condiții normale a procesului de producție, precum și minima retehnologizare a operațiunilor din abataj prin:

– dotarea cu instalații de degazare și instalații pentru umectarea bancurilor de cărbune;

– dotarea cu aparatură performantă și complexă pentru măsurarea și controlul atmosferei miniere subterane;

f) necesitatea suportării cheltuielilor efectuate cu conservarea și închiderea unor zone din fonduri de conservare și închidere(altele decât costurile de producție);

g) aprovizionarea ritmică cu materiale și piese de schimb și evitarea creării unor stocuri fără mișcare;

h) eficientizarea încasării creanțelor, pentru ca acestea să conducă la eficientizarea plății datoriilor pe care le are întreprinderea;

j) încheierea contractelor de aprovizionare cu termene precise de livrare pentru asigurarea ritmicității și continuității procesului de desfacere;

k) scăderea activelor imobilizate prin scoaterea din funcțiune a imobilizărilor corporale nefolosite

Consider că aplicarea măsurilor pe care le-am propus sunt benefice, asigurând stabilirea echilibrului financiar al Exploatării Miniere Petrila.

ANEXE

ANEXA 1

[mii RON]

Bibliografie:

M. Niculescu, „Diagnostic global strategic”, Editura Economică, București, 1997

H. Cristea, I. Talpoș, M. Pirtea, C. Corduneanu, A. Lăbuneț, „Gestiunea financiară a societăților comerciale”, Editura Mirton, Timișoara, volum 3,

M. Dalotă, S. Dalotă, „Analiza și evaluarea firmei”, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2000