. Analiza Echilibrului Financiar (s.c. Xyz S.a., Timisoara)
CAPITOLUL 1
CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND
ECHILIBRUL FINANCIAR
1.1. Despre noțiunea de echilibru (în general)
Într-o manieră generală, echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elementele unui sistem. Echilibrul în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. În Dicționarul Limbii Române Contemporan, Vasile Breban definește echilibrul ca fiind starea unui corp supus acțiunii unor forțe care se compensează.
Echilibru însoțește viata economico-sociala a întreprinderii, având un caracter relativ stabil, fiind temporar.
Starea de armonie și stabilitate ale relațiilor elementelor structurii nu este data odată pentru totdeauna. Exista o mulțime de astfel de stări care vin, decurg din altele ce au suferit influența factorilor de antiechilibru.
Factorii dezechilibrului se cer cunoscuți, încât sa nu acționeze spontan, anarhic, subiectivist cu efecte de nedorit, evitându-se apariția de fenomene negative și disproporții.
Depășirea valorilor de dezechilibru temporar conduce la echilibrul dinamic al sistemului.
1.2. Situații financiar-contabile de sinteză privind
manifestările echilibrului financiar
1.2.1. Tabloul de finanțare "nevoi–resurse"
Tabloul de finanțare explică modul de formare a fondului de rulment net global și modul de utilizare a acestuia, până la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanțului de la sfârșitul exercițiului contabil. Se stabilește, în principal, pe baza a două bilanțuri succesive și a contului de profit și pierdere aferent exercițiului analizat.
Legătura tabloului de finanțare cu bilanțul și contul de rezultate.
Tabloul de finanțare arată cum s-a realizat, în cursul exercițiului, echilibrul funcțional. Pentru aceasta este necesar ca bilanțul de deschidere și de închidere a exercițiului să prezinte aceeași structură funcțională.
Obiectivul prioritar al analizei îl constituie impactul diferitelor operații ale întreprinderii asupra trezoreriei. această preocupare antrenează două consecințe.
În primul rând, consecințele fenomenelor de decalaj între momentul efectuării operațiilor și cel al încasărilor sau plăților propriu-zise care afectează trezoreria . În cazul plăților în numerar, operația are incidență imediată asupra trezoreriei, în timp ce creditele comerciale acordate sau obținute generează decalaje de plăți nefavorabile și respectiv favorabile. Aceste decalaje apar sub formă de stocuri, creanțe și datorii de exploatare sau în afara exploatării la cele două niveluri ale bilanțului funcțional consacrate nevoii de fond de rulment (NFRE și NFRAE).
În al doilea rând, este necesar să se facă distincție între operațiile generatoare de fluxuri monetare reale (venituri încasabile, cheltuieli plătibile) și cele contabile de redresare sau corectare a unor valori carte nu vor avea impact asupra trezoreriei (operații generatoare de venituri și cheltuieli calculate).
Această distincție stă în centrul schemei de coerență, întrucât rezultatele contabile reflectă toate operațiile, inclusiv amortizările și provizioanele (calculate și reluările) fără consecințe asupra trezoreriei, în timp ce capacitatea de autofinanțare nu reține decât operațiile cu incidență imediată sau amânată asupra trezoreriei.
Trezoreria întreprinderii variază nu numai ca efect al cheltuielilor și veniturilor exercițiului, ci și ca urmare a variației stocurilor de active și a soldurilor de creanțe și datorii, la sfârșitul exercițiului față de începutul acestuia. Trezoreria întreprinderii, fiind unică, se va modifica și ca urmare a cheltuielilor plătibile pentru investiții, cât și a fluxurilor de capital și dobânzilor generate de activitatea financiară și excepțională a întreprinderii în cursul exercițiului.
Tabloul de finanțare cuprinde două părți.
Prima parte analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional, (utilizări și resurse), adică variația fondului de rulment net global (FRNG). această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.
FRNG = resurse durabile – ÎNTREBUINȚĂRI STABILE
Explicația variației FRNG pornește de la identificarea surselor de capital (surse stabile sau durabile) și continuă cu explicarea utilizării acelor surse în partea superioară a bilanțului funcțional.
Punctul de plecare în construcția tabloului de finanțare îl reprezintă excedentul brut de exploatare evidențiat în contul de rezultate, ca sursă potențială pentru capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.
Capacitatea de autofinanțare apare în prima parte a tabloului ca sursă stabilă care permite:
finanțarea nevoilor stabile (investiții pentru creșterea imobilizărilor);
remunerarea proprietarilor capitalurilor puse la dispoziția întreprinderii (plata dividendelor);
rambursarea datoriilor financiare, pe termen lung și mediu, contractate în exercițiile anterioare.
Când capacitatea de autofinanțare este insuficientă pentru finanțarea
nevoilor stabile, întreprinderea apelează la surse externe stabile cum sunt:
aportul nou la capitalul social (prin emisiune de acțiuni noi);
împrumuturi noi (printr-o emisiune suplimentară de obligațiuni sau prin solicitarea de împrumuturi bancare);
cesiuni de active fixe.
Din confruntarea variației resurselor cu cea a nevoilor stabile rezultă
variația FRNG care se va înscrie în coloana nevoi (degajare de resurse, respectiv creștere), sau resurse (întrebuințări nete, respectiv diminuare).
Creșterea fondului de rulment net global evidențiază ameliorarea structurii financiare a întreprinderii și are la origine creșterea resurselor durabile în raport cu nevoile stabile. această creștere dovedește capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent monetar net din operațiile de investiții și finanțare pe termen lung (partea superioară a bilanțului) cât și din activitatea de exploatare (partea inferioară a bilanțului) și de a-și îmbunătăți sensibil situația trezoreriei.
Reducerea fondului de rulment net global poate fi determinată de creșterea activelor imobilizate și-sau de diminuarea resurselor stabile. Aceasta înseamnă că întreprinderea a investit foarte mult iar efectele viitoare ale acestor investiții ar trebui să-i permită reconstituirea fondului de rulment. Pe de altă parte, diminuarea surselor stabile reflectă degradarea situației financiare datorată pierderilor înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sau poate fi consecința rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor (cheltuieli financiare mai mici), deci a fondului de rulment net global.
Scăderea fondului de rulment net global dovedește un dezechilibru financiar, care corelat cu o creștere a nevoii de fond de rulment, conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei și implicit la creșterea riscului de faliment al întreprinderii.
Tabelul 1.1.
Tablou de finanțare – partea I
Partea a II-a a tabloului de finanțare, explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului funcțional, evidențiind aspectele conjuncturale ale activității și incidențele lor asupra trezoreriei. Această parte analizează modul cum s-a utilizat fondul de rulment net global (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment ) în asigurarea echilibrului funcțional între elemente ciclice ale bilanțului (utilizări și resurse ciclice) și al echilibrului monetar dintre încasări și plăți.
FRNG = Activ circulant – Datorii pe termen scurt
Inclusiv active inclusiv pasive
de trezorerie de trezorerie
Tabelul 1.2.
Tablou de finanțare – partea II-a
1.2.2. Tabloul fluxurilor financiare
Există diferite tablouri prezentând fluxuri financiare pe mai multe exerciții succesive regrupate în diverse maniere în funcție de importanța conceptuală a lor, cât și de cerințele utilizatorilor (bancă, analiști financiari care lucrează la societăți bursiere, conducerea întreprinderii):
– tabloul fluxurilor de trezorerie
– tabloul purianual al fluxurilor financiare
– tabloul explicativ al variației trezorerie .
Prin structura și conținutul informațiilor furnizate, tablourile fluxurilor financiare se pretează la fel de bine la studiile previzionale.
1.2.2.1. Tabloul fluxurilor de trezorerie
Tabloul fluxurilor de trezorerie apreciază întreprindere-o logică financiară și globală coerența deciziilor strategice luate de întreprindere. Acest raționament logic conduce la realizarea unui demers care cuprinde mai multe niveluri de analiză a fluxurilor, și poate fi rezumat în felul următor:
Excedentul de trezorerie global E.T.G (A)
– Prelevări obligatorii
= Flux de trezorerie disponibilă F.T.D. (B)
– Investiții nete (C )
+Aporturi la resursele stabile (D)
=Variația trezorerie (E)
Structura financiară se fundamentează pe următoarea logică
financiară :
tabloul urmărește, în primul rând, să evidențieze capacitatea întreprinderii de a genera trezorerie (E.T.G) din întreaga activitate.
trebuie apoi să se constate în ce măsură conducerea întreprinderii are posibilitatea de a conserva în totalitate, sau parțial, această trezorerie .
Interesează deci mărimea prelevărilor obligatorii care afectează această trezorerie ca și partea care rămâne la dispoziția conducătorilor întreprinderii, reprezentând fluxul de trezorerie disponibil (FTD)
demersul continuă cu cercetarea modului de utilizare a trezoreriei rămasă la dispoziția întreprinderii, în special pentru finanțarea investițiilor, evidențiindu-se astfel logica deciziilor de investiții luate de conducătorii întreprinderii.
în fine, în cazul în care trezoreria disponibilă (FTD) este insuficientă pentru acoperirea investițiilor nete, care au fost arbitrajele efectuate de conducătorii noilor resurse stabile
Acest model de analiză evidențiază gradul de libertate de care dispune
întreprinderea în gestionarea lichidităților, în raport cu potențialitățile sale și ierarhizarea prelevărilor pe care aceasta le suportă.
Studiul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea flexibilității trezoreriei și
furnizează, din acest punct de vedere, informații privind vulnerabilitate întreprinderii.
Excedentul de trezorerie global (E.T.G) este evaluat pornind de la
excedentul brut global (E.B.G) ți de la variația nevoii de fond de rulment (NFR) conform relației:
E.T.G = EBG – NFR
în care:
E.B.G = E.B.E alte venituri sau cheltuieli pentru exploatare + venituri financiare încasabile alte venituri sau cheltuieli excepționale încasabile sau plătibile (fără prețul de cesiune al imobilizărilor)
iar:
NFR = NFRE NFRAE
Acest sold rezultă din excedentul de trezorerie global după acoperirea cheltuielilor (dobânzi, impozit pe profit și dividende) și rambursarea împrumuturilor financiare pe care întreprinderea nu le poate reporta în timp. Aceste prlevări obligatorii nu depind de voința prezentă a conducătorilor ci de deciziile anterioare privind structura financiară (dobânzi, rambursări și dividende), sau de legislația fiscală (impozit pe profit).
Acest flux de trezorerie, integral la dispoziția conducerii, asigură întreprinderii o anumită flexibilitate.
Fluxul de trezorerie disponibilă permite, de asemenea, aprecierea coerenței deciziilor financiare. Aprecierea acestei coerențe presupune răspunsuri la următoarele două întrebări: întreprinderea este în măsură să facă față prelevărilor obligatorii, în special rambursărilor și dobânzilor Care este suma trezoreriei disponibile pentru a asigura creșterea întreprinderii
Dacă fluxul de trezorerie disponibilă înregistrează valori negative pe mai mulți ani, viitorul economic al întreprinderii este compromis (întreprinderea riscă să frâneze investițiile) și chiar sănătatea sa financiară (imposiblitatea de a face față prelevărilor obligatorii). Cu cât fluxul este mai mare (puternic pozitiv), cu atât mai mult creșterea este autofinanțată.
Studiul ultimilor două părți ale tabloului, aporturile la resursele stabile și varul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional, (utilizări și resurse), adică variația fondului de rulment net global (FRNG). această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.
FRNG = resurse durabile – ÎNTREBUINȚĂRI STABILE
Explicația variației FRNG pornește de la identificarea surselor de capital (surse stabile sau durabile) și continuă cu explicarea utilizării acelor surse în partea superioară a bilanțului funcțional.
Punctul de plecare în construcția tabloului de finanțare îl reprezintă excedentul brut de exploatare evidențiat în contul de rezultate, ca sursă potențială pentru capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.
Capacitatea de autofinanțare apare în prima parte a tabloului ca sursă stabilă care permite:
finanțarea nevoilor stabile (investiții pentru creșterea imobilizărilor);
remunerarea proprietarilor capitalurilor puse la dispoziția întreprinderii (plata dividendelor);
rambursarea datoriilor financiare, pe termen lung și mediu, contractate în exercițiile anterioare.
Când capacitatea de autofinanțare este insuficientă pentru finanțarea
nevoilor stabile, întreprinderea apelează la surse externe stabile cum sunt:
aportul nou la capitalul social (prin emisiune de acțiuni noi);
împrumuturi noi (printr-o emisiune suplimentară de obligațiuni sau prin solicitarea de împrumuturi bancare);
cesiuni de active fixe.
Din confruntarea variației resurselor cu cea a nevoilor stabile rezultă
variația FRNG care se va înscrie în coloana nevoi (degajare de resurse, respectiv creștere), sau resurse (întrebuințări nete, respectiv diminuare).
Creșterea fondului de rulment net global evidențiază ameliorarea structurii financiare a întreprinderii și are la origine creșterea resurselor durabile în raport cu nevoile stabile. această creștere dovedește capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent monetar net din operațiile de investiții și finanțare pe termen lung (partea superioară a bilanțului) cât și din activitatea de exploatare (partea inferioară a bilanțului) și de a-și îmbunătăți sensibil situația trezoreriei.
Reducerea fondului de rulment net global poate fi determinată de creșterea activelor imobilizate și-sau de diminuarea resurselor stabile. Aceasta înseamnă că întreprinderea a investit foarte mult iar efectele viitoare ale acestor investiții ar trebui să-i permită reconstituirea fondului de rulment. Pe de altă parte, diminuarea surselor stabile reflectă degradarea situației financiare datorată pierderilor înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sau poate fi consecința rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor (cheltuieli financiare mai mici), deci a fondului de rulment net global.
Scăderea fondului de rulment net global dovedește un dezechilibru financiar, care corelat cu o creștere a nevoii de fond de rulment, conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei și implicit la creșterea riscului de faliment al întreprinderii.
Tabelul 1.1.
Tablou de finanțare – partea I
Partea a II-a a tabloului de finanțare, explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului funcțional, evidențiind aspectele conjuncturale ale activității și incidențele lor asupra trezoreriei. Această parte analizează modul cum s-a utilizat fondul de rulment net global (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment ) în asigurarea echilibrului funcțional între elemente ciclice ale bilanțului (utilizări și resurse ciclice) și al echilibrului monetar dintre încasări și plăți.
FRNG = Activ circulant – Datorii pe termen scurt
Inclusiv active inclusiv pasive
de trezorerie de trezorerie
Tabelul 1.2.
Tablou de finanțare – partea II-a
1.2.2. Tabloul fluxurilor financiare
Există diferite tablouri prezentând fluxuri financiare pe mai multe exerciții succesive regrupate în diverse maniere în funcție de importanța conceptuală a lor, cât și de cerințele utilizatorilor (bancă, analiști financiari care lucrează la societăți bursiere, conducerea întreprinderii):
– tabloul fluxurilor de trezorerie
– tabloul purianual al fluxurilor financiare
– tabloul explicativ al variației trezorerie .
Prin structura și conținutul informațiilor furnizate, tablourile fluxurilor financiare se pretează la fel de bine la studiile previzionale.
1.2.2.1. Tabloul fluxurilor de trezorerie
Tabloul fluxurilor de trezorerie apreciază întreprindere-o logică financiară și globală coerența deciziilor strategice luate de întreprindere. Acest raționament logic conduce la realizarea unui demers care cuprinde mai multe niveluri de analiză a fluxurilor, și poate fi rezumat în felul următor:
Excedentul de trezorerie global E.T.G (A)
– Prelevări obligatorii
= Flux de trezorerie disponibilă F.T.D. (B)
– Investiții nete (C )
+Aporturi la resursele stabile (D)
=Variația trezorerie (E)
Structura financiară se fundamentează pe următoarea logică
financiară :
tabloul urmărește, în primul rând, să evidențieze capacitatea întreprinderii de a genera trezorerie (E.T.G) din întreaga activitate.
trebuie apoi să se constate în ce măsură conducerea întreprinderii are posibilitatea de a conserva în totalitate, sau parțial, această trezorerie .
Interesează deci mărimea prelevărilor obligatorii care afectează această trezorerie ca și partea care rămâne la dispoziția conducătorilor întreprinderii, reprezentând fluxul de trezorerie disponibil (FTD)
demersul continuă cu cercetarea modului de utilizare a trezoreriei rămasă la dispoziția întreprinderii, în special pentru finanțarea investițiilor, evidențiindu-se astfel logica deciziilor de investiții luate de conducătorii întreprinderii.
în fine, în cazul în care trezoreria disponibilă (FTD) este insuficientă pentru acoperirea investițiilor nete, care au fost arbitrajele efectuate de conducătorii noilor resurse stabile
Acest model de analiză evidențiază gradul de libertate de care dispune
întreprinderea în gestionarea lichidităților, în raport cu potențialitățile sale și ierarhizarea prelevărilor pe care aceasta le suportă.
Studiul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea flexibilității trezoreriei și
furnizează, din acest punct de vedere, informații privind vulnerabilitate întreprinderii.
Excedentul de trezorerie global (E.T.G) este evaluat pornind de la
excedentul brut global (E.B.G) ți de la variația nevoii de fond de rulment (NFR) conform relației:
E.T.G = EBG – NFR
în care:
E.B.G = E.B.E alte venituri sau cheltuieli pentru exploatare + venituri financiare încasabile alte venituri sau cheltuieli excepționale încasabile sau plătibile (fără prețul de cesiune al imobilizărilor)
iar:
NFR = NFRE NFRAE
Acest sold rezultă din excedentul de trezorerie global după acoperirea cheltuielilor (dobânzi, impozit pe profit și dividende) și rambursarea împrumuturilor financiare pe care întreprinderea nu le poate reporta în timp. Aceste prlevări obligatorii nu depind de voința prezentă a conducătorilor ci de deciziile anterioare privind structura financiară (dobânzi, rambursări și dividende), sau de legislația fiscală (impozit pe profit).
Acest flux de trezorerie, integral la dispoziția conducerii, asigură întreprinderii o anumită flexibilitate.
Fluxul de trezorerie disponibilă permite, de asemenea, aprecierea coerenței deciziilor financiare. Aprecierea acestei coerențe presupune răspunsuri la următoarele două întrebări: întreprinderea este în măsură să facă față prelevărilor obligatorii, în special rambursărilor și dobânzilor Care este suma trezoreriei disponibile pentru a asigura creșterea întreprinderii
Dacă fluxul de trezorerie disponibilă înregistrează valori negative pe mai mulți ani, viitorul economic al întreprinderii este compromis (întreprinderea riscă să frâneze investițiile) și chiar sănătatea sa financiară (imposiblitatea de a face față prelevărilor obligatorii). Cu cât fluxul este mai mare (puternic pozitiv), cu atât mai mult creșterea este autofinanțată.
Studiul ultimilor două părți ale tabloului, aporturile la resursele stabile și variația trezoreriei reflectă modul în care întreprinderea a acoperit nevoile de finanțare reziduale, sau a utilizat surplusul degajat la acest nivel.
1.2.2.2. Tabloul plurianual al fluxurilor financiare (T.P.F.F.)
Tabloul plurianual al fluxurilor financiare permite aprecierea, între-o logică financiară și globală a eficienței și coerenței deciziilor de gestiune în domeniul investițiilor și finanțării.
Această coerență se apreciază, în primul rând, prin aptitudinea întreprinderii de a genera lichidități pornind de la activitatea de exploatare, iar în al doilea rând, prin capacitatea sa de a asigura finanțarea creșterii, prioritare acordându-se investițiilor și nu prelevărilor obligatorii.
Pe planul coerenței deciziilor de investiții confruntarea excedentului brut de exploatare cu variația nevoii de fond de rulment pentru exploatare și cea a investițiilor, arată dacă investițiile au fost suficient de rentabile pentru a asigura recuperarea capitalurilor investite în achiziționarea imobilizărilor și acoperirea variației nevoii de fond de rulment pentru exploatare.
Pe planul politicii financiare, tabloul plurianual arată că, în măsura în care echilibrul nu a fost realizat la nivelul activității economice, întreprinderea trebuie să ia în calcul elementele financiare curente (angajarea unor noi datorii financiare, cheltuieli financiare, impozit pe profit, dividende plătite), și, în ultimă instanță, să recurgă la mijloacele excepționale (cum ar fi creșterea capitalului sau cesiunea imobilizărilor).
Prima parte a tabloului, regrupând fluxurile economice, realizează o paralelă între rezultatul operațiilor de exploatare (rezultat economic brut) și investițiile necesare menținerii și creșterii activității de exploatare a întreprinderii, respectiv investițiile în imobilizări de exploatare și în variația de fond de rulment pentru exploatare.
Aspectul financiar, evidențiat în partea a doua a tabloului, este pus în evidență prin regruparea operațiilor privind îndatorarea globală (generatoare de fluxuri financiare sub forma variației datoriile financiare inclusiv creditele bancare curente) și a altor operații realizate cu partenerii “neindustriali” ai întreprinderii, în special cu împrumutătorii, statul și acționarii (operații generatoare de fluxuri de repartiție sub forma cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit și a dividendelor plătite).
Partea a treia a tabloului regrupează celelalte fluxuri financiare neevidențiate încă, fluxuri care au, fie un caracter aleatoriu (venituri financiare, venituri din cesiunea imobilizărilor), fie excepțional (pierderi sau venituri excepționale, creșterea capitalului propriu).
Regruparea fluxurilor financiare presupune existența a două documente de sinteză:
contul de profit și pierdere, conținând fluxurile privind operațiile curente și excepționale;
tabloul de finanțare (tabloul întrebuințări – resurse) care furnizează (în prima parte) informații privind întrebuințările de durată ale exercițiului și resursele corespunzătoare pentru finanțarea acestora (în principiu, sumele indicate corespund fluxurilor de încasări sau plăți, cu excepția capacității de autofinanțare) și indică variația nevoii de fond de rulment (în partea a doua) și a trezoreriei nete.
Legătura între contul de profit și pierdere și tabloul de finanțare bazat pe concepția funcțională se realizează prin calculul capacitatea de autofinanțare .
Capacitatea de autofinanțare evaluează surplusul monetar care trebuie să-l
degaja, în mod normal, întreprinderea, din totalitatea operaților încasabile ți plătibile, și care vor afecta trezoreria unității, în exercițiul curent sau în exercițiile viitoare, cu încasările și plățile efective. Capacitatea de autofinanțare devine un indicator pentru analiza trezoreriei. Limitele acestui indicator se referă în principal, la următoarele aspecte:
autofinanțarea nu are incidență imediată asupra trezoreriei întreprinderii, întrucât ea reflectă surplusul monetar susceptibil de a fi degajat de activitatea întreprinderii, fără ca aceasta să se concretizeze întreprindere-o creștere a încasărilor, datorită fenomenelor de decalaj care fac ca acest surplus să nu devină disponibil decât dacă operațiile încasabile și plătibile au fost efectiv încasate sau plătite.
autofinanțarea, ca și nevoia de fond de rulment , încorporează o serie de elemente generate de operațiile contabile privind evaluarea stocurilor. este vorba, pe de o parte, de evaluarea mărfurilor sau a materiilor prime a căror variație a stocurilor se determină în funcție de cumpărările și consumurile perioadei, iar pe de altă parte, pentru întreprinderile industriale, de producția stocată, respectiv de variația stocurilor de producție în curs de fabricație și de producția imobilizată, care nu degajă niciodată trezorerie. Mărimea autofinanțării va fi diferită, în funcție de metoda utilizată pentru evaluarea stocurilor.
metodele pentru determinarea capacitatea de autofinanțare au în vedre operațiile de exploatare normale și curente cât și cele din afara exploatării și excepționale, excluzând elementele calculate și cele privind cesiunea activelor fixe, elemente care influențează trezoreria exploatării în cursul unui exercițiu.
Spre deosebire de capacitatea de autofinanțare, excedentul de trezorerie al
exploatării evidențiat în cadrul tabloului plurianual al fluxurilor financiare, reflectă suma efectivă a trezoreriei degajată de operațiile de exploatare al întreprinderii. el furnizează informații privind politica vânzărilor întreprinderii și ritmul acestora, cât și politica de aprovizionare și capacitatea întreprinderii de a negocia cu furnizorii săi. Aceste informații permit conducătorilor întreprinderii să identifice adevăratele cauze care au influențat mărimea excedentului de trezorerie al exploatării: creșterea aprovizionărilor sau a vânzărilor, plățile cu personalul întreprinderii și alte cheltuieli pentru exploatare.
Se observă că două solduri importante din schema de coerență funcțională
au dispărut în TPFF (NFRG și CAF). În schimb, tabloul plurianual evidențiază mai multe solduri noi: excedentul de trezorerie al exploatării (ETE), soldul economic (E), soldul financiar (F), soldul curent. Aceste constatări pun în evidență faptul că analiza fluxurilor antrenează o nouă concepție despre întreprindere potrivit căreia întreprinderea regrupează trei categorii principale de activități ce pot fi asimilate unor subsisteme în cadrul analizei de sistem.
Surplusul monetar degajat la acest nivel se va regăsi sub forma soldului economic (E), numit și disponibil după finanțarea internă a creșterii (DDFIC). Acest sold foarte important apreciază gradul în care trezoreria degajată din exploatare (ETE) finanțează creșterea internă a întreprinderii (investițiile industriale). Creșterea pe termen mediu a întreprinderii este echilibrată atunci când soldul economic este ușor pozitiv.
Dacă soldul economic este în mod constant negativ înseamnă că întreprinderea nu este suficient de rentabilă sau a investit prea mult. Această situație semnifică o nevoie de finanțare externă, care poate fi acoperită printr-o îndatorare bancară. Dar, angajarea unor noi împrumuturi bancare, în condițiile în care rentabilitate economică a întreprinderii este inferioară ratei dobânzii, determină efectul de levier negativ care adâncește riscul economic, concretizându-se în final întreprindere-o mai mare vulnerabilitate a trezoreriei.
Un sold economic sistematic pozitiv nu reflectă în mod automat un aspect favorabil întreprinderii. el poate evidenția că întreprinderea nu a investit suficient și nu a utilizat suficient potențialul său de creștere. aceasta înseamnă că trezoreria exploatării nu a fost utilizată integral pentru finanțarea creșterii, întreprinderea aflându-se în “subregim de creștere”.
Ansamblul fluxurilor degajate de cele trei subsisteme au ca rezultantă finală variația disponibilităților. acest sold final are o semnificație mai puțin importantă, întrucât el exprimă excedentul sau insuficiența lichidităților degajate de ansamblul operațiilor în cursul unui exercițiu dat, fără a evidenția contribuția diferitelor activități la formarea lui.
Pentru a elimina distorsiunile introduse în calculul excedentului de trezorerie al exploatării de metodologia de evaluare a stocurilor, practica financiară a elaborat o altă variantă a tabloului plurianual în care excedentul de trezorerie al exploatării se determină pe o cale mai directă pornind de la excedentul asupra operațiilor (ESO). În acest fel, întocmirea tabloului devine independentă de operațiile de inventariere și evaluarea stocurilor. Această simplificare facilitează calculele previzionale și face posibilă elaborarea unor tablouri trimestriale sau lunare de fluxuri financiare.
1.2.2.3. Tabloul explicativ al variației trezoreriei
Tabloul de analiză a trezoreriei, întocmit pe mai multe exerciții, este un instrument extrem de eficace în analiza financiară a unei întreprinderi, având rolul de a explica variația trezoreriei, așa cum contul de profit și pierdere explică formarea rezultatului.
Trezoreria joacă un rol preponderent în activitatea întreprinderii și asigură perenitatea sa. Ea constituie un indicator cheie care permite aprecierea solvabilității pe termen scurt, și măsurarea nevoilor de finanțare pe termen lung.
Cele trei funcții explicative ale trezorerie sunt: exploatarea, investiția și finanțarea.
Funcția de “exploatare” degajă fluxul de trezorerie provenit din operații de exploatare în sens larg. Această categorie include nu numai fluxurile provenite din operațiile de exploatare în sens strict, ci și fluxurile degajate din operațiile de repartiție (fără dividende) și excepționale (fără cesiunea imobilizărilor). Noțiunea de “exploatare” corespunde operațiilor pe care întreprinderea le realizează în mod curent în cadrul activității sale (activitatea curentă) și care nu figurează în funcția de investiție și finanțare.
Studiul primei părți a tabloului relevă performanța întreprinderii la nivelul exploatării, concretizată întreprindere-un excedent de lichidități, sau, dimpotrivă vulnerabilitatea acesteia, în absența trezoreriei disponibile (lichidităților).
Funcția de investiție pune în evidență necesarul de trezorerie născut din operațiile de investiții (soldul negativ B degajat la acest nivel).
Partea a doua a tabloului apreciază efortul investițional al întreprinderii, atât la nivelul creșterii interne (achiziționarea imobilizărilor corporale și necorporale), cât și la nivelul creșterii externe (imobilizări financiare).
Funcția de finanțare explică modul în care întreprinderea a utilizat sau finanțat, după caz, soldul net de trezorerie rezultat din finanțarea investițiilor.
Ultima parte a tabloului evidențiază sursele de finanțare externe la care a recurs întreprinderea (creștere de capital prin aport în numerar sau împrumuturi), dacă trezoreria provenită din activitatea curentă a fost insuficientă pentru acoperirea operațiilor de investiții. Rambursarea datoriilor financiară și plata dividendelor sunt echivalente unei finanțări în minus.
În ansamblu, tabloul arată că fluxul net de trezorerie rezultat din operațiile de finanțare ( C) depinde de modul în care trezoreria exploatării (A) acoperă nevoile de finanțare determinate de activitatea de investiții (B). Acest aspect pus în evidență de soldul (A – B) corespunde diferenței dintre trezoreria exploatării și trezoreria operațiilor de investiții:
dacă soldul A – B este pozitiv, întreprinderea este în măsură să finanțeze investițiile sale prin trezoreria degajată din exploatare și, în plus, să ramburseze o parte din datoriile financiare fără să angajeze noi capitaluri externe. Însă, comportamentul financiar al întreprinderii poate fi considerat favorabil numai dacă investițiile realizate sunt suficiente pentru a asigura evoluția întreprinderii în limitele sectorului din care face parte, și a menține competitivitatea sa;
dacă soldul A – B este nul, sau foarte apropiat de zero, întreprinderea asigură finanțarea investițiilor sale. Această situație impune continuarea analizei, și, în principiu, studierea fluxurilor de trezorerie provenite din exploatare cât și a celor afectate operațiilor de investiții. Dacă întreprinderea a realizat importante investiții pentru creșterea sa, fluxul net de trezorerie degajat din exploatare a fost utilizat integral pentru finanțarea investițiilor. În această ipoteză, întreprinderea mizând pe o rentabilitate pe termen lung, beneficiind de efectul de pârghie financiară al îndatorării și va prezenta riscuri minime partenerilor săi.
dacă soldul A – B este negativ întreprinderea este vulnerabilă întrucât nu-și poate finanța investițiile prin trezoreria degajată din exploatare. Pentru finanțarea unui plan de relansare sau de restructurare, ea va trebui să facă apel, fie la dezinvestiții, fie la o creștere de capital.
Elaborat pe o perioadă de mai multe exerciții financiare, tabloul permite cunoașterea politicilor de investiții și de finanțare promovate de întreprindere și a gradului de acoperire a nevilor prin capacitatea de autofinanțare .
Gruparea activităților întreprinderii în raport cu principalele trei funcțiuni, constituie un cadru practic, atât pentru caracterizarea comportamentului financiar cât și pentru stabilirea previziunilor întreprinderii.
1.2.3. Bilanțul – document de bază al evaluării patrimoniale
Bilanțul constituie documentul principal care stă la baza evaluării patrimoniale a întreprinderii. Indiferent de momentul la care se încheie bilanțul, menținerea egalității între sumele totale înscrise în activul ți pasivul său constituie o regulă ce trebuie strict respectată la întocmirea bilanțului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental care susține constituirea patrimoniului unei întreprinderi. Egalitatea bilanțieră este necesară, nu pentru rațiuni tehnice sau convenționale ci, pentru că transpune o identitate fundamentală între activ și pasiv care sunt de fapt două reprezentări diferite ale aceleași mărimi economice. Deoarece pasivul reflectă sursele fondurilor constituite de întreprindere, iar activul grupează utilizările cărora le sunt afectate aceste fonduri, înseamnă că nici o resursă nu poate rămâne fără alocare, după cum nu poate exista nici o nevoie de finanțare fără surse de fonduri. În aceste condiții egalitatea între suma activului și cea a pasivului, reprezintă de fapt egalitatea necesară între valoarea nevoilor de finanțare și cea a resurselor de care dispune întreprinderea.
1.2.3.1. Bilanțul funcțional al firmei
Răspunzând altor criterii de judecată asupra situației întreprinderii, prezentarea funcțională a bilanțului evidențiază aspectele financiare, structurale și legăturile cu gestiunea previzională, adaptându-se mai bine cerințelor managerilor din întreprindere.
Analiza funcțională implică, pe de o parte, o nouă concepție a întreprinderii, iar pe de altă parte un nou conținut pentru analiza financiară.
A. Prezentarea bilanțului funcțional
Concepția funcțională a bilanțului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de funcționare economică a întreprinderii, punând în evidență stocurile și resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare.
Analiza funcționării presupune o grupare prealabilă a diferitelor operații realizate de întreprindere în raport cu natura, destinația sau funcția lor, de unde și originea expresiei “analiză funcțională”.
Funcțiile în cauză sunt reprezentate în “Bilanțul funcțional”.
Funcția de investiție grupează imobilizările necorporale, corporale și financiare pe cele două categorii (de exploatare și în afara exploatării), indiferent de durata lor de viață. Astfel, imobilizările în afara exploatării include terenuri, clădiri anexe, ca și participații, alte active financiare și plasamente financiare, în timp ce imobilizările de exploatare cuprind totalitatea imobilizărilor utilizate în exploatare cum sunt construcțiile, mașinile, utilajele, etc.
Imobilizările, regrupate prin funcția de investiție, constituie nevoi (alocări) stabile (aciclice) care în mod necesar sunt finanțate din resursele durabile (aciclice) existente în pasivul bilanțului.
Funcția de finanțare regrupează posturile privind capitalurile proprii, datoriile financiare indiferent de scadența lor (împrumuturi obligatare, împrumuturile bancare, mai puțin creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor), ca și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli. Activele imobilizate fiind reținute în activ la valoarea lor brută, amortismentele ți provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.
Această funcție stă la baza strategiei optime de finanțare a întreprinderii, motivată de creșterea valorii acesteia prin reducerea costului ponderat al capitalurilor.
Funcției de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producție și vânzări, generatoare de stocuri reale și financiare, acre se reînnoiesc cu o anumită regularitate. Posturile de activ legate direct de operațiile ciclului de exploatare (stocuri, creanțe, clienți, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie active circulante de exploatare (ACE), care, în mod normal, trebuie finanțate din datoriile de exploatare (DE) (datorii furnizori și asimilate, venituri din exploatare constatate în avans etc.).
Toate celelalte posturi reflectând operațiuni diverse (cum sunt: creanțe diverse, operațiuni legate de funcția de repartiție a veniturilor, capital social subscris și nevărsat, datorii fiscale și sociale, datorii diverse) sunt regrupate în categoria activ circulant în afara exploatării (ACAE) având corespondent în pasiv datoriile în afara exploatării (DAE), iar cele privind disponibilități bănești (casa, banca, valori mobiliare de plasament (VMP) și creditele bancare curente) formează activul și respectiv pasivul de trezorerie.
B. Echilibrul financiar funcțional
În optica analizei funcționale, întreprinderea este vulnerabilă dacă recurge în cea mai mare parte la finanțări prin credite bancare pe termen scurt. Acest aspect este evidențiat de studiul comparativ al variației fondului de rulment funcțional cu variația nevoii de fond de rulment .
Realizarea echilibrului este pusă în evidență de cele patru niveluri ale bilanțului funcțional și anume: fondul de rulment pentru exploatare (FRF) sau nivelul finanțării stabile, nivelul nevoii de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), pe de o parte, .i al nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE), pe de altă parte, și nivelul valorilor de trezorerie.
În optica funcțională realizarea echilibrului financiar al întreprinderii nu presupune doar existența unui fond de rulment pozitiv ca marjă de siguranță, ci a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare (stocuri + creanțe de exploatare – datorii de exploatare).
Surplusul resurselor durabile în raport cu valorile imobilizate reprezintă Fondul de rulment funcțional sau fondul de rulment net global (FRNG) disponibil pentru finanțarea operațiilor ciclului de exploatare.
În acest caz relația de determinare a FRNG este:
a) FRNG = RESURSE DURABILE – NEVOI STABILE (Activ imobilizat brut)
b) FRNG = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIV IMOBILIZAT NET
FRNG = (Resurse durabile – Amortizări) – Imobilizări nete
Aceeași valoare a FRNG este dată de mărimea nevoilor ciclice și de trezorerie rămasă nefinanțată de resursele ciclice și de trezorerie, stabilită conform expresiei:
2) FRNG = (NEVOI CICLICE + NEVOI DE TREZORERIE)
(RESURSE CICLICE + RESURSE DE TREZ.)
FRNG = (ACE + ACAE + D) – (DE + DAE + CT)
Dacă “FR disponibil” va fi superior sau inferior nevoilor angajate de exploatare (“FR util”), întreprinderea va avea lichidități, sau dimpotrivă va fi obligată să angajeze noi credite pe termen scurt pentru finanțarea nevoilor de exploatare.
Operațiile de exploatare antrenează formarea nevoilor de finanțare, dar ele permit în același timp și constituirea mijloacelor de finanțare. Din confruntarea globală a nevoilor cu mijloace de finanțare se degajă o nevoie de finanțare a ciclului de exploatare sau nevoie de fond de rulment . Nevoile de finanțare generate de ciclul de producție, sau “nevoile ciclice” corespund alocărilor de fonduri (blocarea lichidităților) pentru constituirea stocurilor și creanțelor (credite acordate partenerilor debitori).
Diferența dintre nevoile de exploatare și în afara exploatării, pe de o parte, și datoriile de exploatare și diverse, pe de altă parte, constituie nevoia de fond de rulment totală (NFRT sau NFR).
NFRT = (NEVOI CICLICE – RESURSE CICLICE)
În cazul în care stocurile, creanțele de exploatare și diverse sunt aproximativ egale cu datoriile de exploatare și diverse, nevoia de fond de rulment totală tinde către zero, sau chiar, adesea, devine negativă. Se vorbește în acest caz de o resursă în fond de rulment (FRF).
Nevoia de fond de rulment totală are două componente: nevoia de fond de rulment pentru exploatarea (NFRE) și nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE). Cele două componente ale sale stabilite la nivelul al doilea și al treilea al bilanțului funcțional se determină astfel:
NFRT = nfre + nfrae
unde:
NFRE = ACE – DE și NFRAE = ACAE – DAE
Dacă activele circulante de exploatare depășesc datoriile de exploatare nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidențiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul celui atras din pasivele circulante. În acest context NFRE capătă caracterul unei veritabile investiții cu același titlu ca și imobilizările de exploatare (construcții, echipamente, etc.). Astfel, capitalul angajat de întreprindere apare în strânsă relație cu funcțiile principale pe care aceasta trebuie să le asigure, și se determină potrivit expresiei:
Imobilizări de Imobilizări în afara
Capital angajat = exploatare + exploatării și financiare +
+(NFRE + NFRAE) + Disponibilități
Capital economic = Imobilizări de exploatare + NFRE
Capital investit = Imobilizări în afara exploatării + Capital economic
Capital angajat = Capital investit + NFRAE + Disponibilități
Egalitatea capitalului angajat în activ cu cel din pasivul bilanțului funcțional conduce la ecuația echilibrului funcțional.
Astfel:
Capitalul angajat Datorii pe Credite
(total pasiv) = Resurse proprii + termen lung + de trezorerie
Dar:
Active imobilizate + NFRE + NFRAE + Disponibilități
Resurse Datorii pe Credite de
= proprii + termen lung + trezorerie
Prin gruparea termenilor rezultă:
Disponibilități – Credite
(NFRE + NFRAE) + de trezorerie =
Resurse proprii + Datorii pe Active
= termen lung – imobilizate
Adică:
NFRT + TN = FRNG
Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor la un nivel determinat ce ciclul de exploatare, putem asimila surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele ciclice de capital cu o nevoie de finanțare permanentă )permanent reînnoibilă). Este normal ca această nevoie să fie finanțată din fondul de rulment funcțional, care la rândul său apare ca un surplus de resurse permanente, stabile.
Din ultima relație se desprinde ideea că principala componentă a echilibrului funcțional este nevoia de fond de rulment, indicator dinamic a cărei mărime este dependentă, în mod direct proporțional, de evoluția cifrei de afaceri și poate fi previzionată în funcție de politica viitoare a conducerii întreprinderii, privind vânzările. Dacă nu intervin modificări importante în structura resurselor și nevoilor stabile, această interdependență a nevoii de fond de rulment cu cifra de afaceri previzionată prezintă o anumită stabilitate, care permite întreprinderii să realizeze o previziune pertinentă a echilibrului funcțional.
Confruntarea nevoilor cu resursele de trezorerie evidențiază situația “trezoreriei nete”, expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente.
În bilanțul funcțional, nivelul trezoreriei nete (TN) este dat de valoarea (diferența) activelor și pasivelor de trezorerie, respectiv de nevoile de trezorerie excedentare și creditele bancare curente, care nu se reînnoiesc automat cu fiecare ciclu de producție.
TN = NEVOI DE TREZORERIE – RESURSE DE TREZORERIE
Cu cât pasivele de trezorerie cresc, cu atât mai mult situația financiară a întreprinderii devine vulnerabilă.
Echilibrul funcțional are la bază relația fundamentală a trezoreriei, care se determină pornind de la egalitatea dintre activul bilanțului funcțional:
AIAE + IE + ACE + ACAE + D = PRP + ÎMPR + DE + DAE + CT
Prin comutarea termenilor obținem:
(ACE – DE) + (ACAE – DAE) + (D – CT) = (PRP + ÎMPR) – (AIAE + IE)
(NFRE + NFRAE) + TN = FRNG
Ecuația fundamentală a trezoreriei devine:
Se constată că indicatorii nevoie de fond de rulment și fondul de rulment, dimensionați prin ambele metode de analiză financiară (patrimonială și funcțională), vor înregistra valori diferite, datorită criteriilor diferențiate care au stat la baza regrupării posturilor bilanțiere. Aceasta demonstrează că operațiile de corecție au avut ca efect modificarea fondului de rulment și a nevoii de fond de rulment cu aceeași valoare.
1.3. Formele de manifestare ale echilibrului
1.3.1. Echilibrul static și dinamic
Echilibrul financiar al întreprinderii trebuie analizat prin prisma cerințelor gestiunii întreprinderii și a raportului dintre datorii și autofinanțare în legătura cu formarea și folosirea fondurilor întreprinderii.
În cadrul echilibrului întreprinderii, echilibrul financiar are un rol important având în vedere cerințele, solicitările organismului și resursele de satisfacere a celor dintâi.
Întreprinderea, pe durata ei de activitate, se confrunta cu anumite probleme de echilibru.
Întreprinderea ca sistem economico-social în care elementele structurale se găsesc într-o continua mișcare, prefacere, problemele de echilibru se cer integrate sistemului și prin prisma raportului corelării elementelor structurii în funcție de criterii de raționalitate și eficienta a activității.
Îmbunătățirea și perfecționarea conducerii economice, a activității economico-sociale, sunt procese continue care însoțesc viata întreprinderii în contextul unui șir
neîntrerupt de interrelații ale tendințelor de echilibru cu factorii de dezechilibru.
Acest echilibru trebuie contextualizat intereselor interne și exterioare întreprinderii, interese ce se regăsesc în tabloul obiectivelor unității economice.
De aceea, prezintă importanta structura echilibrului, a raporturilor în care se afla și de aici o anume calitate a echilibrului financiar al întreprinderii, cu referire la necesități și resurse, la încasări și plăți, la elementele componente ale nevoilor de resurse și ale celor ce privesc posibilitățile lor de formare, la ansamblul fondurilor cu structura lor și modul de utilizare al acestora.
Analiza structurii echilibrului financiar este necesară prin puterea sa de a releva calitatea echilibrului financiar la un moment dat sau în evoluție.
Trebuie realizată diferențierea între echilibrul static, la un moment dat și echilibrul dinamic, continuu.
De fapt echilibrul dinamic este caracteristic evoluției, permanentelor schimbări și transformări din întreprindere, aceasta păstrându-și individualitatea și integritatea pe tot traiectul vieții sale economico-sociale.
Întreprinderea, ca sistem deschis, se caracterizează prin conexiunile și interacțiunile dintre elementele sale componente și cu cele înconjurătoare.
Legăturile dintre părțile sistemului sunt mai intense, mai puternice pentru menținerea sistemului, decât cele exterioare.
Aceasta ca urmare a integrării părților într-un sistem unitar, în care părțile sunt subordonate sistemului.
Conexiunile dintre părțile sistemului întreprindere sunt de natură economico-socială și finalizate în sensul îndeplinirii funcțiilor esențiale care asigură gestiunea, autofinanțarea și dezvoltarea. Între conexiunile economice, cele financiare au un rol important.
Fiind un sistem, întreprinderea se caracterizează prin trăsături comune sistemelor și anume integralitatea, echilibrul dinamic și autoreglarea.
Echilibrul financiar al întreprinderii poate fi tratat atât în cadrul sistemului de ansamblu al întreprinderii cât și în cadrul mecanismului sau subsistemului financiar al întreprinderii.
De asemenea trebuie făcuta o demarcație intre echilibrul static și cel dinamic.
Echilibrul static redă tabloul corelațiilor și proporțiilor la un moment dat fără a exprima evoluția, fluxurile în decursul perioadei. El se poate exprima printr-un șir de ecuații – privind nevoile și posibilitățile, resursele și destinațiile cu elementele lor componente, resursele necesare și posibilitățile de constituire a acestor resurse.
1.3.2. Solvabilitate, lichiditate și exigibilitate
Echilibrul financiar este legat de veniturile și cheltuielile întreprinderii, de încasările și plățile întreprinderii.
1.3.2.1. Solvabilitatea
Exprima aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor sale în caz de lichidare, ceea ce înseamnă încetarea exploatării și punerea în vânzare a activelor sale.
Indicatorul solvabilității patrimoniale se apreciază ca fiind pozitiv pentru valori între 40 – 60 %. Limita minimă este apreciată ca fiind 30%.
1.3.2.2. Lichiditatea patrimonială
Este o alta formă a echilibrului financiar.
Lichiditatea o definim ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate la un moment dat în bani. Lichiditatea poate fi înțeleasă și ca o însușire ce permite efectuarea plăților și prin urmare schimbul comercial de bunuri ori caracterul de a dispune imediat sau într-un timp foarte scurt de mijloacele bănești, de disponibil. În analiza și interpretarea lichidității se folosește lichiditatea activelor, lichiditatea pasivelor și lichiditatea de bilanț.
1.3.2.3. Exigibilitatea
Exprimă capacitatea rambursării rapide a datoriilor. Din acest punct de vedere fondurile aportate de acționari (sau creșterea de capital), ceea ce se lasă la dispoziția întreprinderii (profitul pus în rezerva) nu pot face parte din pasivul exigibil. Împrumuturile rambursabile pe un interval mai mare de un an constituie un pasiv exigibil pe termen mediu și lung.
1.3.3. Capacitatea de plată
Este o rezultanta exprimând o potență financiară ce indică măsura în care o anumita întreprindere poate satisface prompt orice obligație băneasca față de terți. Caracterizează modul în care întreprinderea își îndeplinește la termen obligațiile de plată cu mijloacele bănești de care dispune. Ea este dependentă de lichiditate. La rândul său capacitatea de plată influențează echilibrul financiar și monetar. Întreprinderea trebuie să dispună permanent de un volum de mijloace bănești determinat, capabil sa asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile.
Capacitatea de plata exprima un complex de relații în legătură cu raporturile bănești ce apar în mod obiectiv intre furnizori, creditori și clienți, beneficiari.
1.4. Indicatorii economici utilizați în analiza echilibrului financiar
Studiul financiar al bilanțului evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar funcțional sau patrimonial al firmei, la un moment dat (de regulă la sfârșitul perioadei de gestiune), constituind aspectul esențial al „analizei financiare statice".
O primă metodă de analiză a bilanțului constă în gruparea posturilor bilanțiere, în subansambluri semnificative, care duce la o reprezentare sintetică a bilanțului și permite să se exprime și să se calculeze noțiunile fundamentale de fond de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă. Confruntarea între grupările bilanțiere permite, prin urmare, să se formuleze relațiile fundamentale de trezorerie pe care se sprijină funcționarea firmei pe termen scurt, mediu și lung.
1.4.1. Analiza activului net contabil
Activul net contabil (ANC) sau situația netă sau patrimoniul net, exprimă, măsoară averea netă a acționarilor (activul negrefat de datorii) și se calculează ca diferență dintre activul total și datoriile totale angajate de întreprindere:
ACN = AT – DT
în care:
AT – activul total;
DT – datorii totale.
Activul net contabil reprezintă principala evaluare contabilă a întreprinderii, putând avea:
valoare pozitivă (ANC > 0):
– crescătoare de la un exercițiu financiar la altul;
– consemnează realizarea, parțială sau integrală, a obiectivului major al gestiunii financiare – maximizarea valorii capitalurilor proprii și a activului net finanțat din aceste capitaluri;
– consecință a reinvestirii unei părți din profitul net și al altor elemente de acumulări: provizioane reglementate, reportări din exercițiul precedent, subvenții, rezerve etc.;
– însemn al fructificării superioare al activului net;
– indică o îmbogățire a acționarilor.
valoarea negativă (ANC < O):
– datoriile contractate de întreprindere depășesc activele nete; consemnează o stare prefalimentară a întreprinderii;
– consecință a încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare care au consumat integral capitalurile proprii;
– însemn al utilizării ineficiente a activului net și a unei politici financiare eronate;
– indică o sărăcire (diminuare a capitalurilor proprii) a acționarilor.
Evoluția activului net contabil în perioada curentă față de perioada de bază poate evidenția următoarele situații:
a) ANC1 = ANC0 ; IANC = 1; IANC =
în care:
ANC1 – activul net contabil în perioada curentă;
ANC0 – activul net contabil în perioada de bază;
IANC – indicele activului nat contabil;
se menține la același nivel activul net contabil, dacă A At =A Dt (abaterea absolută a activului total este egală cu abaterea datoriilor totale);
se întâlnește în situația când:
– creșterea activului se realizează exclusiv pe seama datoriilor;
– nu se realizează acumulări în cursul exercițiului;
– diminuarea activului este compensată de reducerea datoriilor;
b) ANC1 > ANC0; IANC > 1:
Creșterea averii acționarilor, în situațiile în care:
– IAt > 1; IDt < 1, crește activul total exclusiv pe seama capitalurilor proprii;
IDt > 1, dar IAt IDt, creșterea activului total este finanțată numai din
capitaluri proprii sau atât din capital propriu cât și pe
seama angajării de datorii;
– IAt = 1; IDt < 1, se reduc datoriile totale în condițiile menținerii constante a
activelor totale.
– IAt < 1; IDt < 1, dar IAt IDt, datoriile scad într-o proporție mai mare decât
activul total.
c) ANC1 < ANC0; IANC < 1:
– are loc reducerea nivelului activului net contabil, în situația când:
Dt > At, deci A Dt =ANC0, ceea ce înseamnă că, creșterea datoriilor totale este
mai mare decât activul net din perioada de bază.
în care:
IAt = At1/At0
IAt – indicele activului total,
At1 – activ total în perioada curentă;
At0 – activ total în perioada de bază.
IDt = Dt1/Dt0
IDt – indicele activului total,
Dt1 – datorii totale în perioada curentă;
Dt0 – datorii totale în perioada de bază.
Situația netă și evoluția sa este punctul de pornire pentru analiza echilibrului financiar.
Analiza financiară se realizează pe baza bilanțului financiar a cărui construcție se face pornind de la elementele conținut în bilanțul contabil. Schematic, bilanțul financiar se prezintă în tabelul 1.3.
Tabelul 1.3.
Bilanțul financiar
Dacă sursele permanente (CP) > nevoile permanente (NP), firma dispune de fond de rulment.
1.4.2. Analiza fondului de rulment
Fondul de rulment reprezintă valoarea absolută a surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor circulante sau partea surselor stabile alocate finanțării activelor ciclice.
Din punctul de vedere al gestiunii financiare reprezintă:
marja de securitate sau de siguranță privind finanțarea activelor circulante, care permite firmei să facă față riscurilor diverse pe termen scurt. Această marjă garantează solvabilitatea firmei față de creanțierii săi.
cota de autonomie financiară.
Modul de calcul, recurge la două procedee:
Pe baza părții de sus a bilanțului ca diferență între capitalul permanent și imobilizările fixe nete( Aj):
FR = Cpm – Ai
în care:
FR – fondul de rulment;
Cpm – capital permanent;
Ai – active imobilizate.
În acest caz fondul de rulment:
– marchează plusul sau disponibilul de capitaluri permanente peste valoarea netă a imobilizărilor care poate fi alocat finanțării activelor circulante;
– indică modificările de finanțare a investițiilor corporale, necorporale și financiare cumulate de către întreprinderi.
Pe baza părții de jos a bilanțului ca diferență între activele circulante (Stocuri + Creanțe) și datoriile totale pe termen scurt (Dts):
FR = Ac – Dts
FR = (Stocuri + Creanțe) – (Obligații + Datorii financiare pe termen scurt)
în care:
Ac – Active circulante;
Dts – datorii totale pe termen scurt.
De data aceasta fondul de rulment:
– marchează activele circulante finanțate din surse stabile, sau excedentul de active circulante față de datoriile pe termen scurt;
– este un criteriu important de apreciere a echilibrului financiar.
Formele sub care se regăsește fondul de rulment sunt în funcție de apartenența capitalului:
fondul de rulment brut (FRB), numit și fondul de rulment total sau economic (FRT), desemnează toate elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani într-un termen mai mic de un an, adică să se reînnoiască, să efectueze cel puțin o rotație .
fondul de rulment net (FRN), sau permanent (FRP), prezintă cea mai mare importanță din punct de vedere operațional și sub aspectul analizei economice. FRN reprezintă excedentul de capital permanent (CP) față de activele imobilizate (AI) și este utilizat pentru finanțarea activelor circulante (AC). Prin urmare, se poate determina în fondul de rulment se determină astfel:
FRN = CP – AI
FRN = AC – DTS
fond de rulment propriu (FRP) apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante
FRP = Cpr – Ain
FRP = FRN – Dtml
în care :
FRN – fondul de rulment net;
Dtml – datorii pe termen mediu și lung;
Ain – active imobilizate nete (fără amortizare).
fond de rulment străin, pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante:
Interpretarea fondului de rulment se bazează pe următoarele considerente:
activele circulante reprezintă lichidități potențiale cu durată de realizare mai mică de un an;
datoriile pe termen scurt reprezintă exigibilități potențiale pe o perioadă mai mică de un an;
duratele medii de lichiditate și exigibilitate, de cele mai multe ori sunt diferite.
Pentru interpretarea fondului de rulment este necesar să se considere două ipoteze:
duratele de lichiditate și exigibilitate sunt comparabile;
duratele de lichiditate și exigibilitate sunt diferite.
1.4.3. Analiza necesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment reprezintă cuantumul activelor ciclice ce trebuie finanțate din fondul de rulment, respectiv activele circulante (cu termen de lichiditate sub un an) care urmează să fie finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an).
Dacă activitatea unei întreprinderi poate fi restrânsă la trei faze principale (aprovizionare, producție și desfacere) atunci funcționarea ei presupune parcurgerea următoarelor cicluri:
Achiziționarea de materii prime și materiale;
Stocarea materiilor prime și materialelor;
Producția;
Stocarea produselor finite;
Vânzarea produselor.
Pentru desfacerea fiecărui ciclu sunt necesare surse financiare care trebuie asigurate de întreprindere. Cum însă între plăți și încasări există un decalaj temporal și anume, între fluxurile de exploatare (concretizate în reînnoirea stocurilor și creanțelor) și fluxul datoriilor față de furnizori, sursele financiare sunt în cea mai mare parte acoperite din surse temporare (furnizori, creditori).
De data aceasta necesarul de fond de rulment este definit mult mai precis, ca fiind diferența dintre necesitățile de finanțare a ciclului de exploatare și datoriile de exploatare.
Relația de calcul a necesarului de fond de rulment este:
NFR = Active circulante – Resurse ciclice
sau
NFR = [ Active circulante – Disponibilități și plasamente] – [ Obligații pe termen scurt –
(credite curente + sold creditor la bănci)]
Reprezentând necesarul de fond de rulment sub formă de bilanț atunci datele necesare sunt prezentate în tabelul 1.5.:
Tabelul 1.5.
Determinarea Necesarului de fond de rulment
În practica economică necesarul de fond de rulment este analizat pe două componente:
Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE);
Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE);
Necesarul de fond de rulment din exploatare se determină ca diferență între necesitățile ciclice de exploatare și resursele ciclice de exploatare.
Necesitățile ciclice de exploatare sunt direct legate de ciclul de exploatare, reînnoindu-se în același timp în care se derulează ciclul de exploatare și cuprind: Stocuri produse în curs și produse finite;
– Avansuri acordate clienților;
– Clienți și conturi asimilate,
– Cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare.
Resursele ciclice de exploatare cuprind datoriile de exploatare:
– Furnizori și conturi asimilate;
– Avansuri clienți;
– Datorii fiscale și sociale (TVA + datorii față de organisme sociale):
– Asigurări sociale;
– Ajutorul de șomaj;
– TVA de plată;
– Impozitul pe salarii;
– Alte datorii și creanțe cu bugetul statului.
– Venituri înregistrate în avans ce privesc activitatea de exploatare.
Necesarul de fond de rulment din afara exploatării se determină ca diferență între necesitățile ciclice din afara exploatării și resursele ciclice din afara exploatării.
Necesitățile ciclice din afara exploatării cuprind:
– Alte creanțe;
– Decontări cu asociații privind capitalul (capital subscris, dar nevărsat).
Resursele ciclice din afara exploatării cuprind:
– Datorii fiscale (impozitul pe profit);
– Datorii asupra imobilizărilor:
– impozitul pe clădiri;
– taxa de folosire a terenurilor proprietate de stat.
Împărțirea necesarului de fond de rulment pe cele două componente face posibilă folosirea următoarei relații de calcul:
NFR = NFRE + NFRAE
Analiza necesarului de fond de rulment poate evidenția următoarele situații:
a) NFR > 0; Ac > Pc,
Necesarul de fond de rulment pozitiv semnifică că există un surplus de active circulante (nevoi temporare) în raport cu datoriile din exploatare (surse temporare) posibil de mobilizat.
Este o situație normală dacă este determinată de :
– politica de investiții care atrage creșterea nevoii de finanțare a ciclului de
exploatare
– creșterea vânzărilor;
– mărirea duratei ciclului de fabricație datorită creșterii complexității produselor.
Este o situație nefavorabilă dacă este determinată de :
– existența unui decalaj nefavorabil dintre lichiditatea activelor circulante și
exigibilitatea datoriilor din exploatare (s-a încetinit încasarea și s-a
urgentat plata obligațiilor);
– existența unor stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă;
b) NFR < 0; Ac < Pc,
Necesarul de fond de rulment este negativ ceea ce marchează un surplus de surse temporare (ciclice) în raport cu activele ciclice (nevoi temporare).
Este o situație pozitivă dacă este determinată de:
– Accelerarea vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor;
– Angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate.
1.4.4. Analiza trezoreriei nete
Analiza trezoreriei nu este altceva decât analiza echilibrului financiar pe termen scurt când se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).
Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor, pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar.
încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează întreprinderea fiind, de altfel, fie operațiuni de intrare de trezorerie, fie operațiuni de ieșire de trezorerie.
Trezoreria (T) se poate determina prin două modalități:
a) ca diferență între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment:
T = FR – NFR
Acest mod de calcul ne arată că mărimea trezoreriei depinde atât de modificările aduse fondului de rulment (influențele modificării capitalurilor permanente și a activelor imobilizate) cât și de modificările aduse necesarului de fond de rulment (influențele modificării activelor de exploatare, respectiv a pasivelor de exploatare).
b) ca diferență între trezoreria de activ și trezoreria de pasiv:
T = TA – TP
Trezoreria de activ cuprinde disponibilitățile bănești din conturi și casă, precum și plasamentele pe termen scurt, iar trezoreria de pasiv cuprinde credite curente și soldul creditor al băncii.
Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acesteia, a existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.
Trezoreria poate înregistra două situații tipice, o trezorerie pozitivă, respectiv o trezorerie negativă.
Trezoreria pozitivă este generată de faptul că fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment asigurând posibilitatea efectuării de plasamente și a deținerii de disponibilități bănești, în acest caz spunem că întreprinderea se găsește într-o situație favorabilă, deși nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este seninul unei situații favorabile.
Realizarea echilibrului financiar pe termen scurt prin intermediul FR, NFR și TN se poate reprezenta sub formă grafică în figura 1.1.
Fig. 1.1. Echilibrul financiar prin intermediul FR, NFR și TN.
CAPITOLUL 2
PREZENTAREA GENERALĂ A
S.C. "TURISM BANATUL" S.A. TIMIȘOARA
2.1. Informații generale. Scurt istoric
2.1.1. Descrierea societății
S.C. Turism Banatul S.A. este înmatriculată la Registrul Comerțului cu Nr. J 35/61/1991, având sediul în Timișoara, Str. 1 Mai, Nr. 2.
Societatea s-a constituit în baza H.G.R. nr. 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism și provine din fostul O.J.T. Timiș care a rezultat din restructurarea Oficiului Județean de Turism Banatul în anul 1971.
Înainte de anul 1968 activitatea s-a derulat printr-o Agenție de Turism subordonată Oficiului Național de Turism Carpați. În anul 1968, în subordinea respectivei agenții a trecut Hotelul "Central" (fostul hotel al P.C.R.) și "Motelul"(Hanul Turistic de la Pădurea Verde), în anul 1971, Agenția de Turism a fost transformată în Oficiul Județean de Turism Timiș și a preluat de la fostul T.A.P.L. toate hotelurile din oraș precum și restaurantele respective, în cadrul O.J.T. Timiș au fost incluse și Stațiunea Buziaș, hotelurile și restaurantele Dacia și Timiș din Lugoj precum și stațiunea Calacea.
În 1990 O.J.T. Timiș s-a reorganizat în baza H.G.R. nr. 1041 în patru societăți comerciale pe acțiuni:
S.C. "Banatul" S.A Timișoara – care a preluat unitățile hoteliere din Timișoara și restaurantele aferente acestora
S.C. "Cardinal" S.A Timișoara – cu specializarea turism prin agenție
S.C. "Lugojana" S.A. Lugoj – care a preluat unitățile hoteliere din Lugoj
S.C. "Tratament Balnear" S.A. Buziaș
Societatea "Turism Banatul" S.A. Timișoara a fost înmatriculată în 1991, având în componenta ca și principale active:
Hotelul "Continental"
Hotel "Timișoara" (Corp A și B),
Hotel "Central" Timișoara,
Hotel "Banatul" Timișoara
Hotel "Nord" Timișoara
Hotel "Victoria" Sânnicolau Mare
Hotel "Dacia" Jimbolia
"Camping" Pădurea Verde
În prezent datorita contractelor de leasing încheiate în decursul anilor principalele active rămase în societate sunt Hotelul "Timișoara"(Corp A și B), Hotelul "Nord" și Hotelul "Victoria" Sânnicolau Mare.
2.1.2. Capitalul social și structura acționariatului
Societatea Comercială TURISM BANATUL S.A. are următoarea structură a acționariatului:
Acționari:
1/ CRISTESCU VALENTIN MARIUS, în calitate de acționar, născut la data de 18.04.1969, în localitatea TIMIȘOARA, TIMIȘ, de cetățenie română, domiciliat în județul Timiș, localitatea TIMIȘOARA, B-dul TAKE IONESCU, nr. 11-13, sc. A, ap. 5, cod poștal 1900, identificat cu BI, seria GR, nr. 230425, eliberat de POLIȚIA TIMIȘOARA, la data de 15.11.1994, cod personal: [anonimizat];
2/ CRISTESCU EMIL, în calitate de acționar, născut la data de 22.02.1968, în localitatea TIMISOARA, TIMIS, de cetățenie română, domiciliat în județul Timiș, localitatea TIMIȘOARA, Calea ARADULUI, nr. 18, se. C, ap. 22, cod poștal 1900, identificat cu CI, seria TM, nr. 098116, eliberat de POLITIA TIMIȘOARA, la data de 13.10.1999, cod personal: [anonimizat];
3/ MINISTERUL TURISMULUI, în calitate de acționar, cu sediul în Municipiul București, localitatea BUCUREȘTI SECTORUL 1;
4/ Lista acționari persoane fizice
cod fiscal: 1826281
Sediul social: Timișoara, Str. 1 MAI, nr. 2
Telefon: 056/191907
Număr înmatriculare: J35/61/1991
Obiectul de activitate:
Domenii declarate: Producție industrială; Comerț cu ridicata; Comerț cu amănuntul; Servicii; Construcții;
Domeniul principal: Servicii; Activități principale: – 5511 Hoteluri și moteluri cu restaurant
Capitalul social:
tip participare: mixt (stat + privat romanesc);
capitalul social subscris: 26.335.700.000 lei;
capitalul social vărsat: 26.335.700.000 lei
numărul total de acțiuni: 10.53.428
valoarea unei acțiuni: 25.000 lei.
Capitalul social al SC Turism Banatul este în valoare totala de 16.191.700 mii ROL fiind împărțit în 647.668 acțiuni cu valoarea nominala de 25.000 ROL.
Structura acționariatului la data ultimei Adunări Generale a Acționarilor (octombrie 2001) era următoarea:
Denumirea acționarului Nr. Cota de
acțiuni participare
Broadhurst Investement 1,069 0.17%
Metalexportimport 915 0.14%
Ministerul Turismului 329,161 50.82%
Rips SRL 230 0.04%
Unita Turism 17,373 2.68%
Cristescu Valentin-Marius 94,851 14.65%
Cristescu Emil 12,579 1.94%
Alți acționari persoane 191,490 29.57%
fizice
Total 647,668 100.00%
Societatea Turism Banatul este cotata pe piața secundară RASDAQ. Ultima tranzacție a avut loc în data de 30 noiembrie 2001, când un număr de 161 de acțiuni au fost tranzacționale la valoarea de 45.000 ROL/acțiune. Maximul și minimul ultimelor 52 de săptămâni au fost de 48.500 și respectiv 14.000 ROL/ acțiune.
2.1.3. Obiectul de activitate
Obiectul de activitate al societarii include:
Prestări servicii hoteliere;
Desfacere de mărfuri en-gross, cu amănuntul, alimentație publică;
Promovarea și contractarea externa programelor turistice și derularea lor;
Organizarea și comercializarea programelor de excursii, odihnă și tratament;
Transport turistic;
Rezervare și vânzare bilete de avion, comercializare asigurări medicale etc.;
Prestări servicii în domeniul construcțiilor, confecții metalice, tâmplărie;
Prestări servicii tip spălătorie, curățătorie, croitorie;
Reclamă, publicitate, xerox;
Agrement, jocuri tip cazino.
2.1.4. Proprietăți imobiliare
La data evaluării, principalele proprietari imobiliare existente în patrimoniul societății erau: Complexul hotelier Timișoara (Corp A și Corp B), Hotel Nord, Grupul "Pădurea Verde" și Hotelul "Victoria" din orașul Sânnicolau Mare.
Pentru hotelurile Continental, Banatul și Central aflate anterior în patrimoniul societății au fost încheiate începând cu data de 1.01.1999 contracte de leasing, primele două fiind achitate integral în avan, iar în cazul ultimului ratele fiind achitate la zi.
La data raportului, Hotelul Continental se afla într-un litigiu a cărui posibilă influență asupra valorii nu a fost luată în calcul.
2.1.4.1. Complexul hotelier Timișoara
Complexul hotelier Timișoara se afla situat în imediata vecinătate a Pieței Revoluției (Piața Operei) pe strada 1 Mai Nr. 2, în zona ultracentrala a municipiului Timișoara și este alcătuit din doua corpuri de clădire.
Clădirea veche (corp B), o clădire S+P+6E, are fațada principala către Piața Revoluției, având șase etaje constituite din 84 camere, etajul 1 fiind actualmente ocupat de birourile societății. Până în a doua jumătate a anului 2000 rata de ocupare a spatiilor din Corpul B a fost ridicata, acesta fiind închiriat de diverse firme. Odată cu dublarea tarifelor de către Societate, în cursul anului 2000, gradul de ocupare a scăzut dramatic. Actualmente în afara trustului de presa Agenda, nu există nici un contract de închiriere semnificativ pentru corpul B. Trustul Agenda are planificată de asemenea mutarea într-un nou sediu începând cu anul 2002.
La parterul clădirii se găsesc doua magazine („Mercur" și „Oveg").
Managementul societății Turism Banatul intenționează să renoveze Corpului B de clădire astfel încât să obțină clasificarea 3*. Renovarea Corpului B se intenționează să se efectueze în ritmul de un etaj și jumătate pe an în perioada 2003-2006.
Magazinul Mercur în suprafața de 777 mp, a fost obiectul unui contract de închiriere între SC Turism Banatul și SC "Centrumag" SA Timișoara, ce a expirat pe data de l Martie 1998. În urma refuzului locatarului de a elibera spațiul ocupat după expirarea perioadei de închiriere, SC "Turism Banatul" SA a acționat în instanța SC Centrumag S.A. în momentul de față, după mai multe contestații depuse de Centrumag S.A., Curtea de Apel Timișoara a dispus fostului locatar sa evacueze spațiul ocupat abuziv, în locul actualului magazin "Mercur", Managementul societății studiază posibilitatea de a amplasa o noua recepție pentru hotel, transformare care ar facilita intrarea turiștilor direct din Piața Revoluției
Asocierea în cadrul "Oveg – Banatul" în scopul operării magazinului "Oveg" situat la parterul hotelului Timișoara, încetează de drept la sfârșitul anului 2002, managementul societății Turism Banatul intenționând sa continue pe cont propriu activitatea acestui magazin alimentar.
Clădirea nouă (Corp A), principalul activ al societății, este o clădire tip S+P+M+9E, este amplasata în spatele clădirii vechi, fiind legata de aceasta, și având 150 camere situate pe noua nivele cu structură din tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Structura clădirii noi a Hotelului Timișoara
Începând cu anul 1995 managementul SC Turism Banatul a început renovarea clădirii intenționând transformarea hotelului dintr-unul de 2* într-un hotel de categorie superioară. Acțiunea de renovare nu a fost efectuată sistematic ci în funcție de disponibilitățile financiare ale firmei, actualmente etajele 3, 4 și 5 nefiind încă renovate (în momentul de față au început reparațiile la aproximativ jumătate din camerele etajului 5).
Renovarea etajului 6 este preconizată a se încheia înainte de sfârșitul acestui an.
Datorită faptului că în prezent, ca urmare a achitării în avans a contractului de leasing încheiat pentru Hotelul Continental, societatea dispune de fonduri suficiente pentru finalizarea acțiunilor, managementul societății intenționează renovarea integrala a Corpului A până la sfârșitul anului 2003.
În afara camerelor de hotel, Corpul A dispune la mezaninul și la parterul cădirii de diverse facilități între care restaurant, casino, bar, coafură, casa de schimb valutar, sală de fitness și o agenție de turism. Hotelul dispune de o terasă acoperita și de o parcare de mărime medie.
2.1.4.2. Hotel Nord
Hotelul "Nord" este amplasat în imediata apropiere a Gării Timișoara Nord și este o clădire de tip S+P+2E cu 39 de camere de hotel de categoria 1* și 2 *, restaurant, bar și 1 camera de mic dejun. Hotelul nu dispune de o parcare proprie.
Reparațiile capitale ale hotelului, aflat anterior într-o stare de degradare avansata, au fost finalizate în anul 2000, actualmente hotelul oferind condiții de cazare bune și beneficiind ca urmare de un grad de ocupare constant de 65%.
2.1.4.3. Grupul "Pădurea Verde"
Grupul "Pădurea Verde" este amplasat la periferia municipiului Timișoara, în imediata apropiere a șoselei spre Lugoj. Grupul cuprinde un depozit de tip S+P, un complex de ateliere având birouri la etaj, o spălătorie modernă și un număr de alte clădiri cu destinația de ateliere sau depozite, aflate într-o stare de degradare avansata, unele dintre ele fiind propuse pentru demolare.
2.1.4.4. Hotelul Victoria
Hotelul este amplasat în orașul Sânnicolau Mare, o localitate de cea. 15.000–20.000 de locuitori situata în extremitatea vestica a țării, foarte aproape de frontierele cu Ungaria și Iugoslavia.
Clădirea este o construcție S+P+3E, fiind inițial proiectata ca un bloc de locuințe de serviciu (47 de garsoniere cu grup sanitar complet). Ulterior transformata în hotel, clădirea a fost închisa și în prezent necesită o reparație capitală pentru a putea fi repusa în circuitul turistic.
În ipoteza finalizării lucrărilor la punctul de trecere frontiera Cenad – Csongrad între România și Ungaria, hotelul ar putea servi ca hotel de tranzit pentru transportatorii internaționali de marfă.
2.1.5. Structura veniturilor
Marea majoritate a veniturilor obținute de către societate provin din serviciile de cazare a turiștilor români și străini în Hotelurile Timișoara și Nord.
Veniturile medii realizate se situează la un nivel de:
cca. 22 – 24 USD/zi/cameră ocupată în cazul Hotelului Timișoara și
cca. 12 – 13 USD/zi/cameră ocupata în cazul Hotelului Nord.
Sumelor sus-menționate li se adaugă veniturile restaurantelor Timișoara și Nord, inclusiv cele provenite din mic dejun (3-5 USD/zi/cameră ocupată), veniturile agenției de turism și cele din alte servicii.
Datorita tarifelor practicate, constant sub cele ale concurenței directe, hotelurile au reușit ca în decursul anilor să își mențină un grad real de ocupare relativ constant de 57–65% pentru Hotel Timișoara și aproximativ 65% pentru Hotel Nord.
Gradul de ocupare al hotelurilor oscilează sezonier, lunile cele mai slabe din punct de vedere al veniturilor obținute fiind lunile de vacanță.
2.1.6. Salariații
La data de 30.09.2001 societatea avea un număr de 184 salariați repartizați în modul următor:
Denumirea activului Nr. angajați
Hotel Timișoara 66
Restaurant Timișoara 33
Hotel Nord 11
Restaurant Nord 11
Agenție Turism 3
Personal Auxiliar 43
Magazin Oveg 17
Total 184
2.2. Piața și concurența
Prezentul capitol se referă la domeniul hotelurilor din Timișoara și Județul Timiș din care fac parte și hotelurile aparținând SC Turism Banatul.
Prin amplasamentul clădirilor, facilitaților oferite și posibilitățile lor dezvoltare hotelurile Timișoara și Nord se situează pe segmente de piață diferite, în prezent pe piața operează cca. 14 de hoteluri și pensiuni de categorie comparabilă cu cea a hotelului Timișoara și cca. 12 unități hoteliere comparabile cu Hotel Nord.
2.2.1. Oferta
Oferta hotelieră a evoluat din 1990 până în prezent atât cantitativ, cât și calitativ. În prezent există hoteluri particulare și hoteluri cu capital mixt (privat și de stat), respectiv hoteluri administrate de societăți românești și de societăți mixte (românești și străine).
Hotelurile din piața locală sunt prezentate în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2.
Hotelurile de pe piața locală din Timișoara
Notă:
În evaluarea categoriei am ținut seama atât de categoria afișată a hotelului cât și de calitatea reală a serviciilor oferite raportată la nomenclatorul Ministerului Turismului și percepția lor pe piața timișoreană.
Pe segmentele de piața analizate distingem următorii competitori:
(a) Pentru Hotel Timișoara – Hotelurile: Central, Continental, Eurohotel, Intenational, Perla I-IV, Reghina, Silva
(b) Pentru Hotel Nord – Hotelurile și pensiunile: Central, Hotel 2000, Arizona, Doria, La Luna, Sandra etc.
2.2.2. Servicii oferite
2.2.2.1. Capacitatea de cazare
Numărului de hotelurilor de categoria 3* a crescut constant din 1990 de la două hoteluri – Continental și Timișoara la cca. 10 hoteluri și 2–3 pensiuni în prezent.
În aceasta perioadă au intrat pe piață hotelurile Eurohotel, Internațional, Perla I–IV, Reghina, Silva, Club Senator etc. în ceea ce privește numărul de camere de hotel în regim 3* oferite pe piață evoluția este mai puțin dinamică datorita dimensiunii mici a hotelurilor nou construite (în medie 20 de camere/hotel).
Piața hotelurilor de 1*– 2* (tabelul 2.3.) este dominată în special de fostele hoteluri de stat – Hotel Central (87 camere), Hotel Banatul și Hotel Nord (37 camere) datorită capacității mult mai mari decât pensiunile nou intrate pe piață (capacitate medie 10-15 camere).
Tabelul 2.3.
Piața hotelurilor de 1*– 2* din Timișoara
2.2.2.2. Gradul de ocupare
Gradul de ocupare al hotelurilor timișorene, determinat ca raport intre numărul de camere ocupate și numărul de camere disponibile este în general mare depășind în majoritatea cazurilor 65%. Excepție face Hotelul Continental, actualmente în renovare parțială, care din poziția de lider de piață avută la începutul anilor '90 a decăzut treptat datorita lipsei fondurilor de investiții și managementului defectuos.
Hotelurile nou intrate pe piața: Perla I-IV, Reghina, President, Euro-Hotel ating grade de ocupare foarte mari în general depășind 80%.
În condițiile unei cereri care depășește în mod constant oferta hotelurilor de calitate, menținerea unui grad de ocupare foarte ridicat al acestora este o tendință probabilă și pentru viitorii ani.
Gradului de ocupare fluctuează sezonier, lunile cele mai slabe din acest punct de vedere fiind lunile de vacanță: Ianuarie, Februarie, August și Decembrie. Explicația acestei fluctuații deriva din faptul că orașul Timișoara nefiind o destinație turistică de prim rang, beneficiarii serviciilor hoteliere sunt de regulă oamenii de afaceri și cei aflați în tranzit.
Fluctuația sezonieră a gradului real de ocupare este semnificativ reprezentată prin evoluția înregistrată de Hotel Timișoara în cursul anului 2000 (fig. 2.1. ).
Fig. 2.1.
2.2.2.3. Tarifele practicate
Tarifele practicate variază în funcție de hotel, între 1.700.000 ROL – tarif practicat de hotelurile de top Perla I-IV, Reghina, President, Euro și Silva și 700.000 – tarif practicat de hotelurile de 1*– 2*. În general hotelurile de 3* practică un discount de 10% pentru comenzile venite prin agenție. Beneficiind de o cerere constant foarte mare hotelurile President și Silva nu oferă discount-uri reușind totuși sa își păstreze un grad de ocupare foarte ridicat.
Hotelurile SC Turism Banatul având în continuare regim de hoteluri cu capital majoritar de stat practica mai multe grile oferind reduceri semnificative pentru diferite segmente de clienți: ziariști, angajați ai Ministerului Turismului, veterani de război etc. În noiembrie 2001 prețul pentru turiști români pentru o cameră dublă în regim 3* era de 1.160.000 ROL, politica societății fiind aceea de a-și asigura un rulaj constant de clienți printr-un tarif mai redus decât cel practicat de concurență.
În cursul anului 2001 SC Turism Banatul a majorat constant, în ritm trimestrial, tarifele practicate în scopul acoperirii efectelor datorate inflației și deprecierii cursului monedei naționale.
O analiza a evoluției lunare a tarifelor practicate de către Hotel Timișoara și Hotel Nord (echivalent USD) arata însă un venit real de cca. 25–30 USD/cameră ocupată în cazul Hotelului Timișoara și 16 USD/cameră ocupată în cazul hotelului Nord. Diferențele față de tarifele nominale provin din discount-urile aplicate și din grilele diferite aplicate diverselor categorii de turiști.
2.2.2.4. Alte servicii
Atât hotelurile Timișoara și Nord cât și concurența lor directă oferă pe lângă serviciile de cazare și facilitați de alimentație publică. Calitatea acestor servicii este în relație directă cu ratingul hotelului. Pe lângă restaurant, hotelurile de 3* dispun în general și de baruri. Din punct de vedere al calității restaurantelor de care dispun, hotelurile cele mai performante sunt Reghina, President și Perla I-IV.
O lipsă majora a hotelurilor din Timișoara o reprezintă absența sălilor de reuniuni (congrese, conferințe și întâlniri de afaceri), deși actualmente există o cerere ridicată pentru astfel de servicii.
În absenta unor astfel de facilitați în cadrul unităților hoteliere principalele incinte folosite pentru reuniuni sunt: Casa Adam Muller Guttenbrunn (AMG), Aula Magna a Universității de Vest și alte incinte cu caracter protocolar ale instituțiilor de învățământ superior, Sala Teatrului Național, diferite săli aparținând de Primăria Timișoara sau Prefectura Județului Timiș, Casa Tineretului, Casa Studenților etc.
2.2.3. Elemente de prognoză
2.2.3.1. Hoteluri de 4*– 5*
Dezvoltarea economică accelerata a zonei Timișoara și existenta unei cereri în creștere pentru servicii hoteliere de lux a atras începând cu anul 2001 și atenția marilor operatori hotelieri internaționali.
Construcția unui hotel de 4* sau 5* de către un antreprenor local în afara marilor operatori internaționali în domeniu este improbabila datorita mărimii capitalului " necesar.
2.2.3.2. Hoteluri de 3 * în construcție
Nivelul ridicat al cererii actuale și gradul înalt de ocupare atins pe piața timișoreană creează premisele necesare atragerii de capital în domeniul hotelier. Se remarcă în continuare interesul antreprenorilor locali pentru investițiile în hoteluri mici și mijlocii și pensiuni din categoria 3*, care necesită o investiție moderata 0,5 – 1,5 mil. USD și asigură un grad mare de ocupare.
2.2.3.3. Alte hoteluri
Piața hotelurilor de 1* – 2* a fost până în prezent mai puțin supusă schimbărilor datorită atractivității mai reduse pentru investitorii în domeniul hotelier (rulaj mare de clienți, volum de muncă ridicat, marje de profit mai mici).
Din punct de vedere al SC Turism Banatul poziția Hotelului Nord pe piața este relativ sigură, fiind posibilă menținerea actualului grad de ocupare fără eforturi majore de investiții.
Pe termen scurt, singura modificare sensibilă a acestui segment de piață va interveni în momentul repunerii în funcțiune a Hotelului Banatul care actualmente suferă lucrări de renovare parțială.
Pe piața hotelieră din orașul Sânnicolau Mare, concurenta pentru hotelul SC Turism Banatul este practic inexistentă, perspectivele de dezvoltare ale acestei piețe existând doar odată cu deschiderea pentru traficul de mărfuri a punctului de trecere-frontieră Cenad.
2.2.4. Poziționarea pe piață a hotelurilor aparținând S.C. Turism Banatul S.A.
2.2.4.1. Poziția comparativa a Hotelului Timișoara pe piața hotelurilor de 3*
Hotelul Timișoara are o piață relativ constantă alcătuită în principal din români aflați în călătorii de afaceri. Principalele avantaje comparative ale hotelului sunt:
amplasament ultracentral
spațiu mare disponibil: Corpul A – 150 camere din care 90 renovate, alte facilitați (restaurant, sală de gimnastică, saună)
spațiu disponibil pentru amenajarea unor săli de conferințe,
posibilități de extindere: Corpul B – 82 de camere în prezent practic neutilizate,
hotelul dispune de cea mai mare parcare din centrul orașului Timișoara – zonă cronic deficitară în spatii de parcare
2.2.4.2. Poziția comparativa a Hotelului Nord pe piața
mini-hotelurilor și a pensiunilor
Avantajele comparative de care beneficiază Hotel Nord pe piața mini-hotelurilor și a pensiunilor sunt:
capacitatea superioară de 37 de camere, care îl apropie de hotelurile de dimensiune medie
amplasamentul mai central (cca. 2-3 km de centrul orașului) față de hotelurile din aceeași clasă
amplasamentul în apropierea Gării Timișoara Nord, segmentul de piață al turiștilor de afaceri români fiind vizat de către managementul hotelului
calitatea bună a camerelor și a serviciilor conexe oferite, repararea capitală a hotelului fiind încheiată relativ recent, în toamna anului 2000
preturile moderate practicate.
2.3. Concluzii
Hotel Timișoara și Hotel Nord dispun de o capacitate mare în comparație cu hotelurile timișorene de clasa comparabilă, 150 și respectiv 37 de camere.
Gradul de ocupare al camerelor este constant în jurul a 60–65% pentru hotel Timișoara și 65% pentru Hotel Nord, existând posibilități de menținere al actualului nivel.
În aprecierea managementului societății, prin menținerea politicii actuale de aplicare a unor tarife inferioare celor practicate de concurență va putea fi menținut și venitul mediu actual realizat, care se cifrează la 28 USD/ cameră ocupata în cazul Hotelului Timișoara și 16 USD/ cameră ocupata pentru Hotel Nord.
CAPITOLUL 3
ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA
S.C. "TURISM BANATUL" S.A. TIMIȘOARA
3.1. Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanț
3.1.1. Analiza echilibrului financiar pe baza de bilanțului financiar
În acest subcapitol ne propunem sa verificăm dacă la această societate este îndeplinit echilibrul financiar pe baza bilanțului financiar. Pentru început vom trece la transformarea bilanțului contabil, prezentat la anexa numărul 1, în bilanț financiar. După aceea vom purcede la analizarea activului net, fondului de rulment, nevoii (necesarului) de fond de rulment și trezoreriei nete încercând să urmărim situația financiară a societății rezultată din acești indicatori și măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătățirea acesteia.
Tabelul 3.1.
Bilanț financiar
mii lei
A. Analiza activului net contabil
Activul net contabil (ANC) sau situația netă sau patrimoniul net, exprimă, măsoară averea netă a asociaților (activul negrefat de datorii) și se calculează ca diferență dintre activul total și datoriile totale angajate de întreprindere:
ANC = AT – DT
în care:
AT – activul total;
DT – datorii totale.
ANC1998 = 21.514.138 – 2.220.346 = 19.293.792
ANC1999 = 30.464.651 – 7.242.865 = 23.221.786
ANC2000 = 34.292.555 – 7.098.979 = 27.193.576
ANC2001 = 53.379.205 – 7.438.645 = 45.940.560
IANC1 = ANC1999 / ANC1998 = 23.221.786 / 19.293.792 = 1,20
IANC2 = ANC2000 / ANC1999 = 27.193.576 / 23.221.786 = 1,17
IANC3 = ANC2001 / ANC2000 = 45.940.560 / 27.193.576 = 1,69
IAT1 = AT1999 / AT1998 = 30.464.651 / 21.514.138 = 1,42
IAT2 = AT2000 / AT1999 = 34.292.555 / 30.464.651 = 1,13
IAT3 = AT2001 / AT2000 = 53.379.205 / 34.292.555 = 1,56
IDT1 = DT1999 / DT1998 = 7.242.865 / 2.220.346 = 3,26
IDT2 = DT2000 / DT1998 = 7.098.979 / 7.242.865 = 0,98
IDT2 = DT2001 / DT2000 = 7.438.645 / 7.098.979 = 1,05
în care: IANC indicele activului net contabil;
IAT – indicele activului total;
IDT – indicele datoriilor totale.
Conform datelor rezultate din calcule ne aflăm în situația în care activul net contabil este crescător de la primul exercițiu la ultimul exercițiu. Această situație ne indică o îmbogățire a asociaților. Ținând cont că indicele activului total (IAT) este pozitiv și indicele datoriilor totale este pozitiv, aceasta ne arată că, creșterea activului total este finanțată atât pe seama capitalurilor proprii în cea mai mare parte cât și pe seama angajării de datorii într-o mică măsură.
Creșterea situației nete marchează de fapt atingerea obiectivului major al gestiunii financiare și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.
B. Analiza fondului de rulment (FRF)
Fondul de rulment reprezintă valoarea absolută a surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor circulante sau partea surselor stabile alocate finanțării activelor ciclice.
Modul de calcul:
Pe baza părții de sus a bilanțului ca diferență între capitalul permanent și imobilizările fixe nete (Ai):
FR = Cpm – Ai
în care:
FR – fondul de rulment;
Cpm – capital permanent;
Ai – active imobilizate.
Pe baza părții de jos a bilanțului ca diferență între activele circulante (Stocuri + Creanțe) și datoriile totale pe termen scurt (Dts):
FR = Ac – Dts
FR = (Stocuri + Creanțe) – (Obligații + Datorii financiare pe termen scurt)
în care:
Ac – Active circulante;
Dts – datorii totale pe termen scurt.
Pe baza bilanțului financiar determinăm fondul de rulment (net) pe anii 1998, 1999, 2000 și 2001:
FR1998 = Cpm 1998 – Ai 1993 = 19.293.792 – 19.811.965 = –518.173
FR1999 = Cpm 1999 – Ai 1999= 23.221.786 – 23.741.546 = –519.760
FR2000 = Cpm 2000 – Ai 2000 = 27.193.576 – 30.106.437 = – 2.912.861
FR2001 = Cpm 2001 – Ai 2001 = 45.940.560 – 33.834.704 = 12.105.856
FR1998 = Ac 1998 – Dts 1998 = 1.702.173 – 22.220.346 = –518.173
FR1999 =Ac 1999 – Dts 1999 = 6.723.105 – 7.242.685 = –519.760
FR2000 =Ac 2000 – Dts 2000 = 4.186.118 – 7.908.979 = – 2.912.861
FR2001 =Ac 2001 – Dts 2001 = 19.544.501 – 7.438.465 = 12.105.856
IFR1 = FR1999 / FR1998 = –519.760 / –518.173 = 0,30
IFR2 = FR2000 / FR1999 = –2.912.861 / –519.760 = 5,604
IFR3 = FR2001 / FR2000 = 12.105.856 / –2.912.861 = –4,156
Din datele rezultate prin calcule reiese că FR este negativ în primii trei ani, pentru ca în ultimul an de analiză să aibă o valoare pozitivă. Aceasta ne arată că întreprinderea înregistrează un deficit de active circulante (lichidități potențiale) asupra datoriilor pe termen scurt (exigibilități potențiale), ceea ce îi conferă un risc de securitate, parțial sau integral, expiunând-o la efectele perturbării ciclului de încasare sau de plăți.
În dinamică fondul de rulment scade (IFR este subunitar), situație care teoretic este considerată a fi negativă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mică măsură de resursele permanente. Practic, micșorarea fondului de rulment se datorează creșterii activelor imobilizate, în acest caz pe termen lung situația financiară a întreprinderii se îmbunătățește datorită rezultatelor exploatării degajate de investiții. Scăderea fondului de rulment poate fi compensată și printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante.
În funcție de apartenența capitalului fondul de rulment se regăsește sub diferite forme:
Fondul de rulment brut (FRB) este format din totalitatea activelor circulante susceptibile de a fi transformate în bani pe un termen mai mic de un an.
FRB = Ac
Fondul de rulment brut pe anii 1998, 1999, 2000 și 2001 este după cum urmează:
FRB1998 = 1.702.173
FRB1999 = 6.723.105
FRB2000 = 4.186.118
FRB2001 = 19.544.501
Se observă că in dinamică FRB crește, situație considerată pozitivă deoarece cresc activele circulante pe seama capitalurilor proprii (de la 17.702.173 mii lei în 1998 la 19.544.501 mii lei în 2001).
Fondul de rulment propriu (FRP) apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante.
FRP = Cpr – Ai
FRP = FR – Dtml
în care :
FR – fondul de rulment;
Dtml – datorii pe termen mediu și lung;
Ai – active imobilizate.
În cazul nostru, deoarece capitalul permanent se identifică cu capitalul propriu rezultă că fondul de rulment propriu din anii analizați este același ca și în cazul fondului de rulment.
Fond de rulment străin, pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante:
FRS = FR – FRP = Dtml
În situația în care fondul de rulment este egal cu fondul de rulment propriu, în toți anii analizați, înseamnă că fondul de rulment străin va fi zero. Societatea analizată nu a angajat împrumuturi pe termen mediu și lung în perioada supusă analizării.
C. Analiza necesarului (nevoii) de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment reprezintă cuantumul activelor ciclice ce trebuie finanțate din fondul de rulment, respectiv activele circulante (cu termen de lichiditate sub un an) care urmează să fie finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an).
Relația de calcul a necesarului de fond de rulment este:
NFR = Active circulante – Resurse ciclice
sau
NFR = [ Active circulante – Disponibilități și plasamente] –
[Obligații pe termen scurt – (credite curente + sold creditor la bănci)]
Calculăm necesarul de fond de rulment pe anii 1998, 1999, 2000 și 2001:
NFR1998 = AC1998 – RC1998 = (1.702.173 – 392.357) – 2.220.346 = – 910.530
NFR1999 = AC1999 – RC1999 = (6.723.105 – 3.778.377) – 7.242.865 = –4.298.137
NFR2000 = AC2000 – RC2000 = (4.186.118 – 1.712.993) – 7.098.979 = –4.625.854
NFR2001 = AC2001 – RC2001 = (19.544.501– 15.817.030) – 7.438.645 = –3.711.174
În anii 1998 – 2001 necesarul de fond de rulment este negativ ceea ce marchează un surplus de surse temporare în raport cu activele ciclice. Această situație este considerată pozitivă deoarece este determinată de angajarea de datorii de exploatare cu termen de plată mai relaxant.
D. Analiza trezoreriei
Analiza trezoreriei își propune să determine dacă pe termen scurt este verificat echilibrul financiar rezultat din compararea fondului de rulment cu nevoia de fond de rulment. Trezoreria (T) se poate determina prin două modalități:
T = FR – NRF
sau
T = TA – TP
în care:
FR – fondul de rulment;
NFR – necesarul de fond de rulment;
TA – trezorerie de activ;
TP – trezorerie de pasiv.
În continuare vom calcula trezoreria întreprinderii pe anii 1998, 1999, 2000 și 2001.
T1998 = FR1998 – NFR1998
T1998 = –518.173 – (–910.530) = 392.357
T1999 = FR1999 – NFR1999
T1999 = –519.760 – (–4.298.137) = 3.778.377
T2000 = FR2000 – NFR2000
T2000 = –2.912.861 – (–4.625.854) = 1.712.993
T2001 = FR2001 – NFR20001
T2001 = 12.105.856 – (–3.711.174) =15.817.030
T1998 = TA1998 – TP1998
T1998 = 392.357 – 0 = 392.357
T1999 = TA1999 – TP1999
T1999 = 3.778.377 – 0 = 3.778.377
T2000 = TA2000 – TP2000
T2000 = 1.712.993 – 0 = 1.712.993
T2001 = TA2001 – TP2001
T2001 = 15.817.030 – 0 = 15.817.030
T1 = T1999 – T1998 = 3.778.377 – 392.357 = 3.386.020
T2 = T2000 – T1999 = 1.712.993 – 3.778.377 = –2.065.384
T3 = T2001 – T2000 = 15.817.030 – 1.712.993 = –2.065.384
T > 0, reflectă o situație favorabilă concretizată într-o îmbogățire a trezoreriei , întrucât întreprinderea dispune de lichidități care îi permit efectuarea diferitelor plasamente pe piața financiară sau monetară.
Evoluția FR, NFR, T se observă și din diagrama din figura 3.1.
Fig. 3.1. Evoluția FR, NFR, T.
3.1.2. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional
Analiza funcțională a bilanțului evidențiază aspectele financiare, structurale și legăturile cu gestiunea previzională, adaptându-se mai bine cerințelor managementului financiar al firmei. Această analiză implică două aspecte:
a) o nouă concepție despre firmă, care definește ca o entitate economică și financiară, asigurând, în raport cu dezvoltarea sa, anumite funcții, cum ar fi: funcția de exploatare (de producție); funcția de investire și dezinvestire (achiziționarea, crearea și cesiunea elementelor de activ imobilizat), precum și funcția de finanțare (stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltării firmei).
b) un nou conținut analizei financiare, care pleacă de la concepția funcțională a bilanțului și oferă o imagine asupra modului de funcționare economică a firmei, punând în evidență stocurile și resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de exploatare.
În concepție funcțională, în centrul atenției se situează ciclul de exploatare cu cele patru faze ale sale, și anume: aprovizionarea și stocarea materiilor prime și materialelor; executarea produsului (fabricarea); stocajul produselor finite și comercializarea; încasarea producției vândute.
În ceea ce privește conținutul analizei funcționale, aceasta presupune o grupare prealabilă a diferitelor operații realizate de firmă în raport cu natura, destinația sau funcția lor, de unde și originea expresiei „analiză funcțională".
Bilanțul funcțional al unei firme înglobează cele două aspecte menționate mai sus, se prezintă în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2.
Bilanțul funcțional
Funcția de investire (FI) grupează ansamblul imobilizărilor firmei pe cele două categorii: în afara exploatării și în exploatare indiferent de durata lor de viață. Astfel imobilizările în afara exploatării includ terenuri, clădiri anexe, ca și participații, alte active financiare și plasamente financiare, în timp ce imobilizările de exploatare cuprind totalitatea imobilizărilor utilizate în exploatare cum sunt construcțiile, mașinile, utilajele, etc.
Spre deosebire de analiza lichidității, care reține doar imobilizările cu lichiditate mai mare de un an, incluzând aici și activele circulante cu aceeași durată (excluzând activele fixe), optica funcțională regrupează utilizările înscrise în bilanț, chiar dacă o parte sunt considerate non valori (cheltuieli de înființare, diferențe de conversie activ, cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții), aceasta datorită prudenței întreprinderii de a-și asigura resursele suficiente pentru finanțarea tuturor nevoilor înscrise în activul bilanțului contabil.
Această funcție stă la baza strategiei de reînnoire, mai mult sau mai putin rapidă, a echipamentelor, cât și a opțiunilor de oportunitate ale dezvoltării, între investițiile productive și participațiile financiare. De cele mai multe ori, decizia stabilită reprezintă un arbitraj între rentabilitate și lichiditate. Se poate susține ideea potrivit căreia se dorește dispunerea de un maxim al trezoreriei (resursele financiare) pentru a putea profita de oportunitățile pe care piața financiară le oferă, însă, trebuie să fim conștienți că pentru o întreprindere industrială, rațiunea sa economică de a exista se bazează bineînțeles pe produsele, serviciile pe care ea este capabilă să le plaseze pe piața comercială partajată cu concurenții săi, și, chiar dacă condițiile de plasare a trezoreriei sunt în anumite momente foarte avantajoase, riscul de a accepta anumite oportunități în detrimentul investițiilor productive, poate fi mai mare. Dar, o rentabilitate financiară sporită, poate fi obținută nu cu o investiție productivă conservată în patrimoniul întreprinderii o perioadă îndelungată ci, cu o bună marjă de exploatare. Experiența ultimilor ani a țărilor cu economie de piață, demonstrează că întreprinderea industrială nu se poate lăsa condusă în mod sistematic de lichiditate imediată, chiar dacă rațional (matematic) ea poate demonstra că acea oportunitate corespunde unui randament mai bun. Decizia rentabilitate – lichiditate constituie obiectul funcțiunii financiare a întreprinderii, funcțiune ce reprezintă în zilele noastre o adevărată interfață între întreprindere și piața financiară.
Imobilizările, regrupate prin funcția de investire, constituie nevoi (alocări) stabile (aciclice) care în mod necesar sunt finanțate din resursele durabile (aciclice)existente în pasivul bilanțului.
Funcția de finanțare (FF) regrupează posturile privind capitalurile proprii, datoriile financiare indiferent de scadența lor (împrumuturi obligatare, împrumuturi bancare, mai puțin creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor), ca și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli. Activele imobilizate fiind reținute în activ la valoarea lor brută, amortismentele și provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.
Pe baza bilanțului contabil prezentat la anexa numărul 1 se construiește bilanțul funcțional conform cu tabelul 3.3.
Tabelul 3.3.
Bilanțul funcțional
mii lei
Pe baza bilanțului funcțional calculăm fondul de rulment funcțional, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.
Pentru determinarea acestor indicatori vom folosi următoarele notații:
RD – resurse durabile, formate din resurse proprii (RP), din care amortismente (A) și
provizioane (P);
ALB – nevoi stabile sau active imobilizate brute;
D – disponibilități bănești;
DE – datorii de exploatare;
DAE – datorii în afara exploatării;
CT – credite bancare de trezorerie;
NC – nevoi de trezorerie;
RC – resurse ciclice;
RT – resurse de trezorerie.
Tabelul 3.4.
Fondul de rulment funcțional, Nevoia de fond de
rulment și Trezoreria netă
mii lei
Cu ajutorul acestor indicatori se poate evidenția echilibrul funcțional prezentat în tabelul 3.5.
Tabelul 3.5.
Echilibrul funcțional
În urma calculelor rezultă următoarele:
– Firma dispune de fond de rulment funcțional iar acesta este descrescător de la exercițiul financiar 1999 la exercițiul financiar 2000 și crescător la exercițiul financiar din 2001. Această situație poate fi considerată negativă dar ținând cont de nivelul și evoluția nevoii de fond de rulment care este inferioară fondului de rulment în ambele exerciții se poate afirma că întreprinderea dispune de o resursă în fondul de rulment.
– Nevoia de fond de fond de rulment este finanțată în totalitate prin fondul de rulment.
– În urma confruntării fondului de rulment cu nevoia de fond de rulment rezultă o trezorerie pozitivă. Aceasta crește de la un exercițiu la celălalt reflectând o îmbogățire a unității cu lichidități.
3.2. Analiza echilibrului financiar pe baza tabloului de finanțare "nevoi–resurse"
Analiza tabloului de finanțare, care explică modul de formare și utilizare a FRF până la determinarea trezoreriei nete, ca rezultat al bilanțului de la sfârșitul exercițiului contabil
Pe baza bilanțului de la începutul și sfârșitul perioadei și a datelor din contul de profit și pierdere încheiat la 31.12.2001 se va întocmi tabloul de finanțare , știind că în cursul anului societatea a achiziționat active fixe în valoare de 1.364.815 mii lei pe care societatea le va plăti pe parcursul a trei ani, și a rambursat datorii financiare în valoare de 55.681 mii lei.
Bilanțul și contul de profit și pierderi se prezintă conform tabelului 3.6. respectiv tabelul 3.6.
Tabelul 3.6.
BILANȚ LA 31.12.2001
mii lei
Tabelul 3.7.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
mii lei
În continuare vom calcula: FR, NFR , TN
FR2000 = Cpm 2000 – Ai 2000 = 29.557.819 – 32.824.753 = –3.226.934 mii lei
FR2001 = Cpm 2001 – Ai 2001 = 51.192.120 – 39.794.843 = 11.697.277 mii lei
FR = FR2001 – FR2000 = 11.697.277 – (–3.226.934)= 14.964.211 mii lei
NFR2000 = AC2000 – RC2000 = (4.190.245 – 1.712.993) – 7.457.179 = –4.979.927 mii lei
NFR2001 = AC2001 – RC2001 = (19.550.487 – 15.187.030) –7.853.210 = –4.119.753 mii lei
NFR = NFR2001 – NFR2000 = –4.119.753 – (–4.979.927) = 860.174 mii lei
TN2000 = FR2000 – NFR2000 = –3.266.934 –(–4.979.927) = 1.712.993 mii lei
TN2001 = FR2001 – NFR2001 = 11.697.277 – (–4.119.753) = 15.817.030 mii lei
TN = TN2001 – TN2000 = 15.817.030 – 1.712.993 = 14.104.037 mii lei
Pe baza contului de profit și pierdere se va determina CAF, astfel
+ Vânzări 46.408.598
– Consum de bunuri și servicii 14.909.927
– Chelt. cu pers, și protecția socială 13.143.514
= EBE 18.355.157
– Cheltuieli financiare 2.901
– Impozit pe profit 8.056.236
= CAF 10.295.930
VA = Vânzări – Consumuri = 46.408.598 – 14.909.927 = 31.498.671 mii lei
Unde: EBE – excedent brut de exploatare
CAF – capacitatea de autofinanțare
VA – valoarea adăugată
Tabelul 3.8.
TABLOUL DE FINANȚARE
mii lei
Din tabloul de finanțare rezultă următoarele :
Nevoile permanente de alocare a capitalurilor bănești ale firmei s-au acoperit astfel: parțial din autofinanțare, în sumă de 10.295.930 mii lei, iar diferența de 1.536.461 mii lei reprezintă datorii pe termen scurt.
În partea a doua a tabloului de finanțare se constată că:
– fondul de rulment a suferit o creștere comparativ cu exercițiul precedent, aceasta se datorează creșterii capitalului propriu în exercițiul în curs;
– stocurile au scăzut în sumă de 4.601 mii lei față de exercițiul anterior;
– în ceea ce privesc creanțele , se costată că acestea au înregistrat o evoluție descendentă; pentru întreprindere această situație este favorabilă .
– în același timp se constată o creștere a datoriilor de exploatare (339.666 mii lei), acest fapt datorându-se fenomenului inflaționist și devalorizării monedei naționale.
În partea inferioară a tabloului de finanțare se asigură echilibrul financiar , trezoreria netă înregistrează o valoare pozitivă în sumă de 14.104.037 mii lei. Aceasta se datorează descreșterii NFR într-o proporție mai mare decât descreșterea FR.
Pe ansamblu apreciem că societatea își gestionează eficient resursele, înregistrând echilibru pe plan financiar.
3.3. Forme de manifestare a echilibrului financiar aplicație la
SC "Turism Banatul" S.A. Timișoara
Echilibrul financiar este legat de veniturile și cheltuielile întreprinderii , de încasările și plățile întreprinderii.
Existența echilibrului între încasările și plățile întreprinderii este dovada că întregul circuit economic se desfășoară normal, că fluxul fondurilor și mijloacelor nu prezintă stagnări, încetiniri .
Din categoria formelor de manifestare (apreciere) a echilibrului financiar al întreprinderii se evidențiază:
– solvabilitatea
– lichiditatea
– exigibilitatea
– capacitatea de plată.
3.3.1. Solvabilitatea
Exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor sale în caz de lichidare , ceea ce înseamnă încetarea exploatării și punerea în vânzare a activelor sale . în perioada de criză valoarea de lichidare este frecvent inferioară valorii contabile a activelor, antrenând pierderi excepționale.
Solvabilitatea mai înseamnă asigurarea unor fonduri bănești, a unor disponibilități capabile să susțină continuitatea exploatării, să permită un flux normal al fondurilor.
Solvabilitatea exprimă gradul în care capitalul social asigură acoperirea creditelor pe termen mediu și lung . Relațiile de calcul ale solvabilității sunt următoarele :
a. SP = (Capital propriu / Total pasiv) 100
SP = (51.492.120 / 59.345.330) 100 = 86 %
Se apreciază că nivelul obținut este favorabil deoarece depășește pragul de 30%.
b. Rata autonomiei financiare sau rata generală a solvabilității (Raf)
Raf = (Capital străin / Capital propriu) 100
= ( 0 / 51.492.100) 100 = 0 %
Se consideră că această rată este favorabilă deoarece Raf < 100 %.
c. Gradul în care societatea face față datoriilor totale este dat de rata solvabilității pe termen lung (Rstl), ce se exprimă prin :
Rstl = Activ total / Datorii totale
= 59.345.330 / 7.853.210 = 7,556
sau
Rstl = (Capitaluri proprii + Datorii totale) / Datorii totale
= ( 51.492.120 + 7.853.210 ) / 7.853.210 = 7,556
Valoarea raportului este mai mare decât 1,5 dovedind că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate , față de terți. Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent în valoare absolută corespunzător activului neangajat în datorii: situația netă.
3.3.2 Lichiditatea
Lichiditatea, în sens general, este definită ca fiind caracteristica elementelor patrimoniale de a fi transformate în bani, la un moment dat.
În termeni de echilibru financiar, lichiditatea este definită ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate la un moment dat în bani. Lichiditatea poate fi înțeleasă și ca o însușire ce permite efectuarea plăților și prin urmare schimbul comercial de bunuri ori caracterul de a dispune imediat sau într-un timp foarte scurt de mijloace bănești, de disponibil, în analiza și interpretarea lichidității se folosește lichiditatea activelor, lichiditatea pasivelor și lichiditatea de bilanț.
Un activ financiar este definit ca fiind lichid dacă poate fi transformat instantaneu în bani.
Lichiditatea reprezintă capacitatea pe care o are agentul economic de a acoperi, prin elementele patrimoniale de mijloace circulante active, obligațiile de plată pe termen scurt ca element de pasiv.
Pentru a caracteriza lichiditatea întreprinderii se folosesc următoarele rate:
a. Rata lichidității generale (globale) (Rlg), sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare, reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.
Lichiditatea generală (globală) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.
Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară (cuprinsă între 1,2 și 2).
Relația de calcul este următoarea :
Rlg = Active circulante / Datorii exigibile pe termen scurt
= 19.550.487 / 7.853.210
= 2,489
Valoarea supraunitară a ratei dovedește că, cel puțin pe termen scurt , firma are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Acest fapt constituie un grad de siguranță, concretizat în existența unui fond de rulment financiar care îi permite firmei să facă față incidențelor care apar în mișcarea activelor circulante, sau a unor deteriorări în valoarea acestora. Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât mai mult întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea unor datorii la cererea creanțierilor.
b. Rata lichidității reduse (Rlr) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități.
Rlr = (Active circulante – Stocuri) / Datorii exigibile pe termen scurt
= (19.550.487 – 435.339) / 7.853.210
= 2,434
Valoarea supraunitară a ratei evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt.
Situația optimă a acestei rate este cuprinsă între 0,8 și 1; în cazul de fată acesta valoare este depășită cu 1,434 și putem considera că situația este optimă.
c. Rata lichidității imediate (Rli) sau rata capacității de plată imediată, caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările (disponibilitățile) existente.
Formula de calcul este următoarea:
Rli = Disponibilități sau Lichidități / Datorii imediat exigibile
= 15.817.030 / 7.853.210
= 2,014
Situația este favorabilă deoarece depășește pragul de 0,3.
d. Rata lichidității foarte rapide sau testul acid (Lfr) reflectă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt din disponibilități, calculându-se cu relația:
Lfr = Disponibilități / Pasive circulante
= 15.817.030 / 7.853.210
= 2.014
Mărimea acestei rate nu se încadrează între valorile optime (0,3 și 0,6).
3.3.3. Exigibilitatea
Exigibilitatea exprimă capacitatea de rambursare rapidă a datoriilor. Exigibilitatea patrimonială este reflectată în pasivul bilanțier prin însăși poziționarea posturilor în bilanț. Elementele de pasiv sunt structurate după gradul crescător de exigibilitate, astfel , se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii , provenite de la asociați (acestea fiind cele mai puțin exigibile), apoi cele din reinvestiri ale acumulărilor anterioare (rezerve și profit nerepartizat), alte fonduri . Practic aceste resurse nu au o anumită scadență, deci nu sunt exigibile (decât în situații extreme, faliment). Datoriile pe termen lung înscrise în categoria resurselor permanente sunt împrumutate pe termen lung și mediu cu scadență mai îndepărtată . Datoriile pe termen scurt regrupează ansamblul datoriilor cu scadență mai mică de un an, numite și resurse temporare.
3.3.4. Capacitatea de plată
Capacitatea de plată este o rezultantă ce exprimă potența financiara a întreprinderii de a satisface prompt orice obligație bănească față de terți. Caracterizează modul în care întreprinderea își îndeplinește la termen obligațiile de plată cu mijloacele bănești de care dispune, este dependentă de lichiditate. Capacitatea de plată, la rândul său, influențează echilibrul financiar și monetar . întreprinderea trebuie să dispună permanent de un volum de mijloace bănești determinat, capabil să asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile.
Capacitatea de plată exprimă un complex de relații în legătură cu raporturile bănești ce apar în mod obiectiv între furnizori , creditori și clienți, beneficiari .
În mod absolut capacitatea de plată se determină astfel:
Cp = Disponibilități – Obligații = 15.817.030 – 7.853.210 = 7.963.820 mii lei
Capacitatea de plată este favorabilă.
Capacitatea de plată mai poate fi exprimată astfel:
Cp = Disponibil + Creanțe – Datorii exigibile pe termen scurt
= 15.817.030 + 1.255.796 – 7.853.210
= 9.198.616 mii lei
Exprimată astfel, capacitatea de plată are o valoare favorabilă, deci întreprinderea poate face față obligațiilor pe termen scurt.
3.3.5. Alte rate ale echilibrului financiar
a. Echilibrul financiar = FR / NFR
= 11.697.277 / (–4.119.753)
= –2,839
Situația este nefavorabilă, deoarece este mai mică decât 1, adică nevoile de finanțare nu sunt acoperite în întregime din fondul de rulment.
b. Echilibrul financiar = FR / Active sub un an
= 11.697.277 /3.733.457
= 3.133
situație favorabilă, sau
Echilibrul financiar = FR / Datorii pe termen scurt
= 11.697.277 / 7.853.210
= 1,489
situație favorabilă.
CONCLUZII
S.C."TURISM BANATUL" Timișoara S.A. a fost înființată în 1991 având ca obiect principal de activitate prestări servicii hoteliere:
La societatea în cauză s-a analizat echilibrul financiar din perspectiva activului net, fondului de rulment, nevoii de fond de rulment, trezoreriei, a tabloului de finanțare și formelor de manifestare a echilibrului financiar, în urma analizei s-a ajuns la următoarele concluzii:
– activul net contabil este pozitiv înregistrând la nivelul anului 1998 o valoare de 19.293.792 mii lei, iar la nivelul anului 2001 o valoare de 45.940.560 mii lei;
– fondul de rulment net înregistrează la nivelul anului 1998 o valoare de –518.173 mii lei, iar la nivelul anului 1999 înregistrează un nivel de -519.760 mii lei. Aceasta se datorează în primul rând creșterii activelor imobilizate de la 19.811.965 mii lei la 23.741.546 mii lei. In partea de jos a bilanțului se realizează o creștere a activelor circulante mai ales la nivelul disponibilităților bănești de la 392.357 mii lei la 3.778.377 mii lei, aceasta se datorează investițiilor realizate în cursul anului 1999.
– fondul de rulment net înregistrează la nivelul anului 2000 o valoare de –2.912.861 mii lei, iar la nivelul anului 2001 înregistrează un nivel de 12.105.856 mii lei. Aceasta se datorează în primul rând creșterii activelor imobilizate de la 30.167.437 mii lei la 33.837.704 mii lei. In partea de jos a bilanțului se realizează o creștere a activelor circulante mai ales la nivelul disponibilităților bănești de la 1.712.933 mii lei la 15.817.030 mii lei, aceasta se datorează investițiilor realizate în cursul anului 2001.
– fondul de rulment brut înregistrează o creștere de 12.624.029 mii lei de la –518.173 mii lei (nivel înregistrat în anul 1998) la 12.105.856 mii lei (nivel înregistrat în anul 2001).
– fondul de rulment propriu are o valoare negativă în 1998 (–518.173. mii lei) pentru ca în 2001 acesta să fie pozitiv în sumă de 12.105856 mii lei.
– fondul de rulment străin este nul, deoarece societatea nu înregistrează datorii pe termen mediu și lung.
– necesarul de fond de rulment este negativ în anul 1998 înregistrând un nivel de –910.530 mii lei; iar în anul 2001 valoarea acestuia este –3.711.174 mii lei, se observă că acesta este devansat de fondul de rulment în ambii ani analizați, această situație este considerată a fi pozitivă, societatea nefiind obligată să recurgă la credite de trezorerie pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt.
– trezoreria netă este pozitivă înregistrând o valoare de 392.357 mii lei la nivelul anului 1998 și 15.817.030 mii lei la nivelul anului 2001. Această situație este favorabilă și se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune de lichidități care îi permit efectuarea de plasamente pe piața financiară sau monetară.
Din tabloul de finanțare rezultă următoarele :
Nevoile permanente de alocare a capitalurilor bănești ale firmei s-au acoperit astfel: parțial din autofinanțare, în sumă de 10.295.930 mii lei, iar diferența de 1.536.464 mii lei reprezintă datorii pe termen scurt. În acest fel s-a asigurat echilibrul financiar în partea superioară a tabloului de finanțare.
În partea a doua a tabloului de finanțare se constată că:
– fondul de rulment a suferit o creștere comparativ cu exercițiul precedent, aceasta se datorează creșterii capitalului propriu în exercițiul în curs;
– stocurile au scăzut în sumă de 4.601 mii lei față de exercițiul anterior;
– în ceea ce privesc creanțele, se costată că acestea au înregistrat o evoluție descendentă; pentru întreprindere această situație este favorabilă .
– în același timp se constată o creștere a datoriilor de exploatare (339.666 mii lei), acest fapt datorându-se fenomenului inflaționist și devalorizării monedei naționale.
În partea inferioară a tabloului de finanțare se asigură echilibrul financiar , trezoreria netă înregistrează o valoare pozitivă în sumă de 14.104.037 mii lei. Aceasta se datorează descreșterii NFR într-o proporție mai mare decât descreșterea FR.
Din analizarea formelor de manifestare a echilibrului financiar rezultă următoarele concluzii:
– solvabilitatea patrimonială înregistrează un nivel pozitiv (86 %), nivelul minim fiind de 30%.
– rata autonomiei financiare este favorabilă (0 %) deoarece nu depășește nivelul de 100%.
– rata solvabilității pe termen lung, valoarea raportului este mai mare decât 1,5 (7,556) dovedind că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate, față de terți.
– rata lichidității generale, valoarea supraunitară a ratei (2,489) dovedește că, cel puțin pe termen scurt, firma are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Acest fapt constituie un grad de siguranță, concretizat în existența unui fond de rulment financiar care îi permite firmei să facă față incidențelor care apar în mișcarea activelor circulante , sau a unor deteriorări în valoarea acestora.
– rata lichidității reduse, valoarea supraunitară (2,434) a ratei evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt . Situația optimă a acestei rate este cuprinsă între 0,8 și 1; în cazul de față acesta valoare este depășită cu 1,434 și putem considera că situația este aproape optimă.
– rata lichidității imediate înregistrează o situație favorabilă deoarece depășește nivelul de 30% considerat minim (201,4%).
– rata lichidității foarte rapide nu se încadrează în valorile optime (0.3 și 0,6) înregistrând un nivel de 2,014.
– capacitatea de plată este favorabilă (9.198.616 mii lei).
Pe ansamblu apreciem că societatea își gestionează eficient resursele, înregistrând echilibru pe plan financiar .
Anexa 1
bilanț
încheiat la 31.12.1999
SITUAȚIA PATRIMONIALĂ
*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective
**) Solduri debitoare ale conturilor respective
***) Solduri creditoare ale conturilor respective
****) Conturile respective se utilizează numai de cooperativele de credit
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
încheiat la 31.12.1999
(se completează cumulat de la începutul anului)
Anexa 3
bilanț
încheiat la 31.12.2001
*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective
**) Solduri debitoare ale conturilor respective
***) Solduri creditoare ale conturilor respective
****) Conturile respective se utilizează numai de cooperativele de credit
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
încheiat la 31.12.2001
(se completează cumulat de la începutul anului)
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Analiza Echilibrului Financiar (s.c. Xyz S.a., Timisoara) (ID: 131523)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.