. Analiza Diagnostic Factoriale a Cheltuielilor Materiale (s.c. Xyz S.a.)

Prezentarea societatii comerciale MORENI S.A.

Filiala S.C. MORENI S.A.face parte din Compania Nationala ROMARM S.A. Bucuresti impreuna cu alte 12 fabrici si un institut de cercetare in domeniul militar.

S.C. MORENI S.A. este o societate pe actiuni cu capital integral de stat si a fost fondata in toamna anului 1968, avand ca principal obiect de activitate fabricarea de vehicule blindate pe roti.

Vehiculele blindate pe roti fabricate de S.C. MORENI S.A. au avut succes atat pe piata romana cat si sraina, participand la multe misiuni de mentinere a pacii, a ordinii publice, de stabilitate si securitate.

Din 1990, urmand tendinta generala a reconversiei industriei militare, fabrica de la MORENI a diversificat aria de productie, pe langa vehiculele blindate pe roti trecandu-se si la construirea, modernizarea, separarea, vanzarea, cercetarea unei game diverse de tehnica militara si produse comerciale (camioane, vehicule tot-teren, etc. ).

Pentru a realiza toate acestea a devvoltat un sistem de standardul

SR EN ISO 9001 – 95, fabrica fiind acreditata de Organismul Militar de Certificare, Acreditare si Supravegere inca din 1997.

Dotarea tehnica corespunzatoare productiei militare, proiectarea pe calculator si noile tehnologii folosite la Moreni (taierea tablelor de blindaj cu instalatie LASER, instalatie de calire in mediu controlat, instalatie de sudura MIG-MAG-WIG) asigura materalizarea proiectelor in produse de inalta calitate.

S.C MORENI S.A. se bucura de un mare potential uman format din ingineri, economisti, tehnicieni, laboranti si muncitori calificati in fabricarea de tehnica militara si civila.

Activitatea S.C. MORENI S.A. este divizata intrei domenii:Cercetare-devzoltare, Productie si Economica.

In domeniul Cercetare-Dezvoltare, o mare importanta o are proiectarea asistata, acest domeniu fiind impartit in doua subdomenii: proiectare constructiva si proiectare tehnologica. Trebuiesc de asemenea mentionate birourile de Cercetare si Marketing, care au o contributie importanta la realizarea noilor produse care sunt competitiva cu produsele similare fabricate de firme consacrate.

Activitatea de productie se desfasoara in patru hale de productie, dotate cu instalatii de inalta tehnologie si masini de prelucrat moderne, care asigura realizarea unor piese de inalta calitate si asamblari in serie.

Gama de fabricatie a SC MORENI SA se compune din:

Debitari de table tratate din otel cu grosimi de la 1 la 20 mm sau table in aluminiu cu grosimi de la 1 la 5 mm cu instalatii laser asistate de calculator

Tratamente termice

Acoperiri de protectie

Vopsire

Prelucrari mecanice

Sudura

Alte servicii

SC MORENI SA detine spatii de depozitare in spatii special amenajate si are de asemenea doua cai de acces: la sosea si la calea ferata (prin intermediul unei cai ferate interioare).

Intreprinderea poate fabrica piese si ansamble pentru industria de automobile, cum ar fi:

pivoti

cardane punti motoare

diferentiale auto blocabile

punti motoare rigide

sasiuri si componente de caroserie

roti dintate si pinioane

armaturi pentru tampoane din cauciuc si bucsi

camasi de cilindru

componente de suspensie (bascula inferioara si superioara)

rezervoare de combustibil.

De asemenea, intreprinderea poate realiza:

ansamble sudate

constructii metalice

unelte, utilaje agricole

scule, unelte si matrite pentru turnare si forjare.

Diagnosticul comercial

Produsele fabricate de MORENI sa se adreseaza atat pietei interne cat si celei externe

Principalele produse realizate de sectia de debitare laser sunt:

-debitare otel calit , grosimi intre 2-20 mm

-debitare otel necalit, grosimi intre 2-20 mm

-debitare otel inox, grosimi intre 1-5 mm

-debitare aluminiu, grosimi intre 1-5 mm

-debitare material plastic, grosimi intre 3-20 mm.

De asemenea firma executa, pentru a reduce consumurile la minim, tratarea materialelor ce urmeaza a fi debitate laser.

PIATA DE APROVIZIONARE

Piata de aprovizionare cu materii prime si materiale este reprezantata in totalitate de societati din Germania si Ungaria, deoarece producatorii interni nu au capacitatea sa furnizeze materi prime de calitate constant ridicata.

Trebuie precizat ca societatea MORENI SA are incheiate contracte cu o parte din furnizorii de materii prime, intrucit acestia isi programeaza productia in functie de contractele pe care trebuie sa le indeplineasca.

PIATA DE DESFACERE

Piata de desfacere a produselor, o reprezinta societatile care lucreza in domeniul constructiilor metalice, atit private cit si de stat, aflate pe tot teritoriul tarii.

Firma nu are incheiate contracte pe termen lung cu clientii sai, productia realizandu-se pe baza de comenzi.

PIATA PRODUSELOR pe care le executa sectia laser este o piata restrinsa pe care sunt putini prestatori de astfel de servicii, cu puternice bariere de intrare pe piata, datorita tehnologiilor scumpe (aproximativ 1.000.000. DM).

Puncte tari:

-tehnologia performanta

-calitatea ridicata a serviciilor

-costurile reduse

-posibilitatea de a oferi servicii conexe

Puncte slabe:

-lipsa contractelor pe termen lung

-slaba publicitate printre societatile care activeaza in acest domeniu

PREZENTAREA UTILAJULUI

Laser-ele din seria TRIGON sunt ghidate prin calculator, cu flucsuri axiale rapide de laser. Ele au fost dezvoltate si fabricate pentru a fi utilizate in mediu industrial. Laser-ele apartinind seriei TRIGON au proiectate astfel incat sa poata fi integrata cu orice utilaj din sistem de productie, fie pentru taiere, tratarea suprafetelor, fara nici un alt accesoriu special. Multumita inteligentei interfate, utilajul este compatibil cu toate sistemele CNC si poate fi folosit direct prin aceasta interfata. Ca regula versiunea standard a acestor laser-ere pot fi utilizate fara nici echipament special.

Laser-ul dezvoltat de acest utilaj este unul de joasa presiune, fiind rezultatul unui amestec de N2, He, CO2. Sistemul de transmitere al razei este basculant si are rolul ca drumul parcurs de raza laser pina la capul de taiere sa fie constant (se impiedica marirea diametrului razei laser).

Utilajul poate fi folosit pentru debitarea cu laser a diferitelor materiale (otel inox, otel calit, otel necalit, material plastic, aluminiu) cu grosimi cuprinse intre 1 si 20 mm.

1.1. ANALIZA FINANCIARA – COMPONENTA A ACTIVITATII INTREPRINDERII

In scopul cunoasterii fenomenelor, al desprinderii legaturilor cauzale apare necesara analiza – o metoda de cercetare bazata pe descompunerea sau desfacerea unui obiect sau fenomen in partile sale componente, in elementele sale simple. Cu ajutorul analizei omul cerceteaza lucrurile si fenomenele, le descopera structura, le verifica, le stabileste relatiile de cauzalitate, descopera legile formarii si desfasurarii lor si pe baza acestora formuleaza decizii privind activitatea in viitor.

Cresterea gradului de complexitate a activitatii aconomice a intreprinderii in contextual mecanismului de piata are implicatii profunde de conducere, care nu se poate realiza pe o baza de rutina, ci pe o studiere atenta a realitatii, pe o analiza stintifica care sa faciliteze adoptarea deciziilor corespunzatoare.

Activitatea de conducere, indifferent de nivelul la care se exercita si de domeniul pe care-l vizeaza, implica cunoasterea temeinica a situatiei date, a intregului complex de cause si factori care o determina, fapt care se realizeazaprin intermediul analizei financiare.

Analiza economico-financiara are un caracter permanent, indifernt daca se efectueaza de un organism in interiorul intreprinderii sau din afara acesteia si nu constituie un scop in sine ci un mijloc pentru realizarea unui obiectiv. Prin analiza se ofera solutii pentru fundamentarea decizilor.

Continutul analizei economico – financiare, inclusive imbinarea acesteia cu sinteza, poate fi redat in urmatoarele etape:

– Determinarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate.

Delimitarea obiectului se face intimp si spatiu calitativ si cantitativ, utilizind anumite metode de evaluare si calcul

-Determinarea elementelor, factorilor cauzelor fenomenului de studiat. Descompunerea in elemente presupune o analiza structurala. Factorii se stabilesc in mod succesiv, trcand de la cei cu actiune directa la cei cu actiune indirecta, pana la stabilirea cauzelor finale.

– Stabilirea factorilor si determinarea atat a corelatiei dintre fiecare factor si fenomen analizat, cat si a crelatiilor dintre diferiti factori care actioneaza. Este necesara stabilirea raportului de conditionare.

– Masurarea influentelor diferitelor elemente sau factori. In aceasta etapa intervine analiza cantitativa pentru cuantificarea influentelor, a masurarii rezultatelor.

– Sintetizarea rezultatului analizat, stabilindu-se concluziile si aprecierile asupra activitatii din sfera cercetata.

– Elaborarea masurilor care constituie continutul deciziilor menite sa asigure o folosire optima a resurselor, sa contribuie la sporirea eficientei activitatii in viitor.

DESEN

In cadrul analizei economico-financiare isi gasesc loc o serie de metode si procedee specifice sau imprumutate din alte stiinte, menite sa contribuie la realizarea obiectului ei. In acest scop, poate fi facuta o grupare a metodelor, care se refera la cele 2 laturi fundamentale ale analizei si anume :

-latura calitativa

-latura cantitativa .

In acest sens, se pot remarca :

metode ale analizei calitative care au ca obiect cuantificarea influentelor elementelor sau factorilor care explica fenomenul,

metode ale analizei cantitative care au ca obiect cuantificarea influentelor elmentelor sau factorilor care explica fenomenul.

Metoda analizei calitative, bazate in mare masura pe abstractie stintifica, are ca obiect de baza stabilirea elementelor si factorilor care explica un fenomen economic, a relatiilor de conditionare dintre fiecare factor (element) si fenomenul studiat, precum si dintre factorii care actioneaza. Cu alte cuvinte, constituirea modelelor unor fenomene economice este rolul unei analize calitative.

Comensurarea activitatii fiecarui element sau factor asupra rezultatului (efectului) analizat are menirea de a da finalitate de marime si sens lagaturilor cauzale, de a reliefa factorii de actiune mai importanti asupra rezultatelor si a aprecia masura in care au fost folosite rezultatele intrprinderii.

Organizarea activitatii practice de analiza economico-financira este diferentiata in functie de subiect si scopul urmarit. Cu toate ca in organizarea unor unitati economice apare un compartiment distinct de analiza, de regula, obiectul de activitate este circumscris unor anumite probleme si nu vizeaza ansamblul activitatii.

Date fiind complexitatea activitatii de analiza economico-financiara si semnificatia sa in cadrul managmentului firmei, pot fi distinse mai multe posibilitati de organizare a acestuia. Intr-o prima instanta, distingem efectuarea analizei la nivelul fiecarui compartiment functional pe problemele care intra in competenta acestora si de solutionarea carora sunt responsabile.

Fiecare compartiment trebuie sa depaseasca de inregistrator al fenomenelor si sa devina prima si cea mai importanta veriga de solutionare, de promovare a idiilor novatoare cu efecte benefice asupra activitatii firmei. Acest ludru impune implicarea instrumentului analizei economico-financiare.

In al doilea rand, nivelul firmei se efectueaza analize prin intermediul compartimentului financiar-contabil, analiza pe baza de bilant care se prezinta in cadrul Consiliului de Administratie si respectiv Adunarea Generala a Actionarilor.

Tot la nivelul firmei distingem analiza temeinic de ansamblul efectuate de organisme create special avand insa un caracter temporar in functie de scopul urmarit, ca de exemplu:

– promovarea de noi produse

– studierea concurentei la anumite produse si stabilirea strategiei

– extinderea sau resfrangerea unor activitati pene cu efecte benefice asupra activitatii firmei. Acest ludru impune implicarea instrumentului analizei economico-financiare.

In al doilea rand, nivelul firmei se efectueaza analize prin intermediul compartimentului financiar-contabil, analiza pe baza de bilant care se prezinta in cadrul Consiliului de Administratie si respectiv Adunarea Generala a Actionarilor.

Tot la nivelul firmei distingem analiza temeinic de ansamblul efectuate de organisme create special avand insa un caracter temporar in functie de scopul urmarit, ca de exemplu:

– promovarea de noi produse

– studierea concurentei la anumite produse si stabilirea strategiei

– extinderea sau resfrangerea unor activitati pentru realizarea unor produse

– studii de fezabilitate.

Asemenea probleme pot fi date spre studiu si unor subiecti din afara, pentru a se crea caracterul de independenta si a avea girul unei firme recunoscute pe plan intern si international. Nu este exclusa si o activitate in paralel pentrua compara concluziile .

Raporturile dintre obiectictivitate si subiectivitate in formularea concluziilor sunt influentate

de un complex de factori, in care interesul material si personal nu trebuie neglijat.

In al treilea rand , un alt sistem organizational este cel in care subiectul care efectueaza analiza este in afara unitatii, respectiv :

– organismele fiscale ale statului efectueaza cu precadere anlize financiare asupra modului in care s-a stabilit baza de impozitare si cum se respecta legislatia in vigoare, in aceste situatii se imbina activitatea de analiza cu ceea de control, de verificare;

– unitatile bancare – in special cu ocazia solicitarii acordarii de credite si urmarirea rambursarii lor. La unitatile cu capital total sau majoritar de stat se analizeaza si incadrarea in fondul de salarii de referinta, precum si altele;

– firme specilizate de consulting la solicitarea intreprinzatorului perntru solutionarea unor probleme. Asa, de exemplu, un numar de unitati dintr-o platforma se adreseza unui institut de specialitate pentru elaborarea unei strategii, noi formule organizatorice. O etapa inportanta in aceasta activitate o constituie diagnosticul fiecarei societati in parte, atat in ceea ce priveste activitatea economico-financiara cat si ceea de management.

Tot in aceasta categorie pot fi incluse studiile de fezabilitate, de evaluare a unor activitati, active sau a intregii activitati, in functie de necesitati respectiv asociere, privatizare, angajarea unor afacerii cu diferiti parteneri.

Analizele efectuate de firme specilizate au un caracter temorar, pentru solutionarea unor probleme. Analizele cu caracter de permanenta sunt cele efctuate de compartimentele funcionale sau special constituite in acest scop.

2.1.COSTUL PRODUCTIEI; SECTOARELE

SI PURTATORII DE COSTURI

2.1.1.COSTUL PRODUCTIEI-FORMAREA SA IN INTREPRINDERE

Costul productiei constituie expresia baneasca a tuturor cheltuielilor de munca materializata si de munca vie efectuate de intreprindere pentru producerea si desfacerea de bunuri materiale, executarea de lucrari si prestarea de servicii.

Aceste cheltuieli sunt determinate de desfasurarea concreata a procesului de productie, care este inseparabil legat de folosirea celor trei elemente fundamentale ale sale : mijloacele de munca, obiectele muncii si forta de munca a omului.

Folosirea productiva a acestor trei facori determina intr-un anumit fel consumarea lor, care constitue baza cheltielilor de productie.

Fiind utilizati in procesul de productie potrivit rolului si insusirilor diferite, factorii fundamentali ai procesului de munca contribuie in mod diferit la formarea cheltuielilor care constituie costul productiei.

Astfel, in forma lor naturela, mijloacele de munca reprezentate prin masini, utilaje, instalatii de lucru, unelte si accesorii participa integral la obtinerea produselor. Pastandu-si insa forma initiala si utilizate fiind in aceeasi calitate, in decursul mai multor procese de productie, aceste mijloace dau nastere la o cheltuiala, denumita amortizare, care reprezinta numai o parte din valoarea cu care au intrat ele in procesul de productie si anume acea parte pe care mijloacele respactive au pierdut-o prin uzare.

In ce priveste obiectele muncii, acestea fie ca se transforma intand in mod material in componenta noului produs (cum este cazul materiilor prime si al unora dintre materialele auxiliare), fie ca se consuma in procesul de munca (cum ar fi, de exemplu, materialele, combustibilul, energia de tot felul etc. ) devincheltuieli pentru intreaga lor valoare, deoarece valoarea lor de intrebuintare “dispare” dupa un singur ciclu de productie.

La randul sau, forta de munca care pune in miscare uneltele, masinile si instalatiile, conservand astfel prin munca valorile de intrebuintare preexistente si creand pe baza lor noi valori de intrebuintare, ocazioneaza si ea cheltieli de retriuire.

Intr-un mod oarecum similar se petrec lucrurile si in procesul de desfacere care este si el generator de cheltuieli ce intra in costuri.

Cheltuielile de productie si de desfacere care formeaza costul si intra in obiectul calculatiei nu pot fi confundate cu categoria “Cheltieli” in intelesul ei larg, generic.

Notiunea de “cheltuieli” in general are deci un inteles mai cuprinzator decat notiunea de “cheltuieli de productie” si respectiv “de desfacere”; ea exprima, pe langa cheltuielile care sunt cuprinse in costuri si trasformarea de mijloace banesti in valori materiale prin cumparare, sau utilizarea efectiva a diferitelor fonduri speciale de care dispun intreprinderile (fondul de cercetare stintifica, dezvoltare tehnologica si introducerea tehnicii noi, fondul de participare a salariatilor la profit etc.) sau folosirea anumitor mijloace materiale si banesti in scopul prevenirii si inlaturarii calamitatilor naturale etc. Dar asemenea cheltuieli nu constituie niciodata costuri si nu formeaza obiectul calcului costului deoarece nu sunt legate de desfacerea productiei.

Dupa cum s-a aratat, baza cheltuielilor de productie o constituie prin excelenta consumurile productive normale care intervin in intreprindere.

Nu orice consum productiv inta insa in costuri. Astfel, substantele care provin direct din natura (cum ar fi aerul, substantele minerale etc.) pot constitui consumuriproductive, in cazul unui proces unitar de extragere si prelucrare primara (in sensul epuizarii lor), dar asemenea consumuri nu sunt cuprinse in costuri, deoarece nu pot fi exprimate in bani, ele ne fiind produse ale muncii umane.

Exista, de asemenea, mijloace de munca a caror utilizare nu da nastere la cheltuieli de productie. Astfel, pamintul ca mijloc de munca general, da muncitorului si procesului de productie, camp de actiune. Pentru el nu se calculeaza insa cheltuieli de amortizare care ar trebui sa stea la baza calcului acestora.

Asadar, spre a fi cuprinse in costuri, consumurile productive, respectiv cheltuielile materiale de productie trebuie sa se poata exprima in bani. Exprimarea obligatorie a consumurilor productive in bani cu ajutorul unitatilor monetare nu trebuie sa ducala concluzia ca notiunea de cheltuieli de productie este sinonima cu notiunea de “plata”.

Reflectarea stintifica in costuri a consumurilor productive, in conditiile folosirii banilor pentru exprimarea lor valorica , ridica problema utilizarii unor preturi care sa cuprinda intreaga valoare a facturilor care se consuma. Sub acest aspect, determinarea stintifica a costurilor este conditionata deci de stabilirea si folosirea unor preturi care sa reflecte in intregime cheltuielile de munca necesare pentru toate produsele muncii care intra in sfera circulatiei in economie. In aceste conditii, preturile folosite pentru evaluarea consumurilor productive pot determina abateri ale costului, stabilit prin calcul, fata de ceea ce trebuie sa reprezinte el din punct de vedere valoric.

De asemenea, calculele tehnico-economice, pe baza carora se determina marimea valorica a diferitelor cheltuieli de productie, pot transmite si ele anumite aproximatii in continutul si structura costurilor. Aceste aproximatii pot fi puse in legatura cu: sistemul de amortizare a mijloacelor de munca (mijloace fixe, obiecte de inventar de mica valoare sau scurta durata etc.), caracterul mediu al cotelorde cheltuieli de transport-aprovivionare, defalcarile si determinarile ipotetice de cote – pro rata temporis – in cazul cheltuielilor anticipate si al cheltuielilor preliminare. Perfectionarea acestor calcule tehnico-economice si cautarea de solutii care sa asigure o cat mai mare apropiere a costului determinat prin calcul, de continutul valoric al elementelor care formeaza structura sa, trebuie sa constituie o preocupare a cercetarii economice.

In afara cheltuielilor care au la baza consumul de mijloace de productie si de forta de munca, intreprinderile mai efectueaza o serie de plati care se include in costul productiei nu prin faptul ca depind in mod stintific de contimutul economic al acestora, ci prin efctul unor reglementari economice. Din aceasta categorie fac parte : contribitia la fondul de asigurari sociale de stat, dobanzile pentru imprumiturile contractate de la banci, impozitul pe profit etc.

Desi din punct de vedere economic asemenea plati nu pot fi incadrate in nici una din partile care determina continutul costului, totusi datorita faptului ca ele apar la intreprindere ca o plata si se incadreaza in notiunea generica de cheltuiala, denumirea de “cheltuiala aditionala” care li se atribuie in literatura de specialitate exprima in mod corespunzator pozitia lor in sructura costurilor.

Pentru delimitarea corecta a costului productiei nu poate fi scapat din vedere nici fptul ca in intreprinderi au loc o serie de consumuri de mijloace de productie si de munca, precum si de plati banesti al caror rezultat firesc nu este un produs finit, o lucrare sau un serviciu util. In aceasta grupa se in cadreaza consumurile suplimentare de materiale provocate de abaterile de la procesul tehnologic, utilizarea unor materiale de calitate superiaora sau de alta dimensiune decat cele prevazute in norme, consumurile determinate de rebuturile definitive etc. Faptul ca aceste cheltuieli au uneori un continut material similar cu cele care se fac pentru obtinerea productiei propriu-zise, ca se exprima in bani, nu trebuie sa ne determine sa le consideram cheltuieli de productie obisnuite. Ele au un caracter de cheltuieli neeconomice.

Costul efectiv trebiund sa oglindeasca insa conditiile reale in care se desfasoara procesul de productie si de desfacere in fiecare intreprindere in parte, este necesar sa cuprinda si cheltuielile cu caracter ne productiv, in felul celor aratate mai sus. Categorisirea lor drept “cheltuieli neutre” pe considerentul ca nu adauga valoare produsului ce se fabrica, nu corespunde realitatii, deoarece ele ramain in conditii neproductive, afectind negativ costurile.

2.1.2.CLASIFICAREA CHELTUIELILOR

CARE FORMEAZA COSTURILE

Abordind problematica complexa a costurilorde productie calculatiaprocedeaza la gruparea cheltuielilor care determina structura acestora potrivit unor criterii stintifice, strict necesare si in acelasi timp convenabile pentru atingerea scopurilor sale.

Clasificarea cheltuielilor de productie, in genere, conditioneaza intelegerea deplina a obiectului calculatieie costurilor si asigura posibilitatea abordarii in mod stintific a acestor problemele. In plus, fiecare criterriu de clasuificare are si importanta sa particulara in relevarea corelatiei cheltuieli-factori generatori in ractica determinarii costurilor pe produs a urmaririi reducerii acestora.

Astfel, dupa natura lor economica, cheltuielile de productie se impart in cheltuieli de munca vie si cheltuieli materiale.

Cheltielile de munca vie sunt cele determinate de remunerarea personalului intreprinderii. In calculatie ele sunt: retribuitie medie, retribitie tarifara si retributie totala.

Tot in aceasta categorie se mai cuprind si contributiile la asigurarile sociale, indemnizatiile pentru detesari si trasferari, dobinzile bancare pentru imprumuturi curente, primele de asigurare s.a.

Cheltuielile materiale sunt cele formate din consumurile de mijloace de productie utilizate in procesul muncii, cum ar fi : consumul de materii prime, materiale, combustibil,energie, apa si alte utilitati, uzarea obiectelor de inventar, echoipamentului si materialelor de protectie si de lucru, amortizarea mijloacelor fixe etc.

Reducerea cheltuielilor cu munca vie are loc prin cresterea productivitatii muncii.

In ce priveste reducerea cheltuielilor materiale, aceasta are loc prin reducerea consumurilor specifice la materii prime, materiale, combustibili si energie, eliminarea pierderilor in manipularea, pastrarea si folosirea lor, reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare etc.

Dupa modul de repartizare in costul produselor, lucrarilor siserviciilor, cheltuielilor de productie se clasifica in cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

In grupa cheltuieli directe se cuprind acele cheltuieli care se pot repartiza direct in costul unui anumit produs si pentru care exista posibilitatea de a apare ca pozitii distincte in structura acestuia. Ele se pot identifica de regula chiar din momentul efectuarii lor pe produs, semifabricate ori lucrari crea le-au ocazionat.

Tinand seama ce cheltuielile directe se pot atribui nemijlocit diferitelor produse care le-au ocazionat, ele se mai numesc si cheltuieli individuale. Exemplu : consumul de materii prime si materiale, apa si alte utilitati directe etc.ele au deci o destinatie bine precizata.

Cheltielile indirecte cuprind acele cheltuieli care nu se pot identifica si repartiza direct pe fiecare produs in parte. De obicei, aceste cheltuieli nu sunt legate direct de fabricarea unui anumit produs, ci privesc intreaga productie a unei sectii sau chiar a intreprinderii, din care cauza ele se mai numesc si cheltuieli comune. Tinamd seama de locurile si de natura activitatilor care le-au ocazionat, cheltuielile indirecte de productie pot fi grupate in urmatoarele categorii : cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajului, cheltuieli generale de sectie si cheltuieli generale ale intreprinderii.

In afara de cheltuielile care au caracter indirect sau comun fata de putatorii de costuri, desfasurarea concreta a activitatii productive implica adesea existenta urmatoarelor feluri de cheltuieli comune (indirecte):

-cheltuieli indirecte fata de sectoarele de cheltuieli constituite pe seama structurii organizatorice a intreprinderii;

-cheltuieli indirecte fata de genurile de activitate desfasurate intr-o perioada de gestiune data (proiectare, investitii, productie).

Astfel, prin calculele de determinare sauprin documentatia primita din afara, unele din cheltuieli, cum ar fi amortizarea cladirilor in care functioneaza mai multe sectii sau ateliere, consumul de energie electrica in scopuri tehnologice, motrice si gospodaresti stabilit pe total sectii ori ateliere, au caracter comun fata de zonele sau sectoarele de cheltuieli constituite.

De asemenea, in intreprinderile care desfasoara paralel cu procesul de fabricatie propriu-zis atat activitate de proiectare, cat si activitate de constructii-montaj, cheltuielile generale ale intreprinderii si uneori si cele generale de sectie privesc toate activitatile promovate de catre unitate.

Sub aspectul postcalculului costurilor, cheltuielile de productie se grupeaza in elemente primare si in articole de calculatie.

Numarul si nomenclatura pozitiilor de cheltuieli caredetermina structura costurilor potrivit acestor clasificari sunt diferite, deoarece si criteriul pe carese bazeaza, precum si scopul urmarit prin ele, difera de la o clasificare la alta.

Astfel, pentru calsificarea cheltuielior pe elemente primare se foloseste totdeauna o nomenclatura unica determinata de continutul lor economic, iar pentru clasificarea pe articole de calculatie se utilizeaza o nomenclatura diferentiata pe ramuri industriale.

In cazul clasificarii cheltuielilor pe elemante primare, cheltuielile:

materii prime si amteriale directe;

materiale recuperabile si refolosibile

salarii directe;

impozitul si contributia la asigurarile sociale

cheltuielile de intretinere si functionare a utilajului;

cheltuieli generale de sectie;

cheltuieli generale ale intreprinderii;

pierderi din rebuturi.

Cheltuielile de productie pe articole de cheltuieli insumate inclusiv pina la cheltuielile generale de sectie formeaza costul de sectie al productiei.

Adaugand la costul de sectie cheltielile generale ale intreprinderii si pierderile din rebuturi se obtine costul de uzina privind, dupa caz, fie o singura unitate de produs, lucrare sau serviciu, fie intreaga productie marfa a intreprinderii.

Pentru a stabili costul comercial al unei singure unitati de produs sau al intregii productii marfa a intreprinderii pe articole de calculatie, nomenclatura amintitase completeaza cu inca un articol denumit “Cheltuieli de desfacere”; aceasta numai in cazul cand procesul desfacerii ocazioneaza cheltuieli care trebuie trecute ca o pozitie distincta in structura costurilor.

La nivelul intregii prouctii marfa si al productiei globale a intreprinderii, suma cheltuielilor determinate pe articole de calculatie este egala cu suma cheltuielilor stabilite pe elemente primare; ponderea elementelor de cheltuieli in structura costului productiei este insa cu totul alta decat ponderea articolelor de calculatie.

Dupa raportul dintre volumul cheltuielilor si volumul fizic al productiei fabricate se disting cheltuieli variabile si cheltuieli constante sau fixe.

In categoria cheltuielilor variabile se cuprind acelea care isi modifica volumul in mod corespunzator si in acelasi sens cu modificarea volumului fizic al productiei. Aici se includ, de exemplu: consumul de materii prime, de materiale de baza, de energie electrica, apa, etc. pentru nevoi tehnologice, retributii ale lucratorilor direct productivi, impozitul si CAS-ul aferent acesotra.

Matematic, cheltuielile variabile (Chv) constituie o functie (f) a volumului productiei (Q) exprimata prin relatia:

pentru cheltuielile variabile totale

pentru cheltuielile variabile unitare.

Cheltuielile constante, cunoscute si sub denumirea de cheltuieli fixe, sunt acelea a caror marime ramane relativ neschimbata sau se modifica in cazul cresterii sau micsorarii volumului productiei, dar in proportii neinsemnate. In aceasta grupa, se cuprind, de exemplu, cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe (calculata dupa sistemul cotelor proportionale in timp) sau chiriile platite pentru acestea, retributia personalului de conducere, tehnic, economic, administrativ si de deservire a sectiilor etc.

Marimea cheltuielilor fixe depinde in mare masura de factorul timp, fapt pentru care ele se exprima prin relatia:

Pentru exprimarea comportamentului cheltuielilor fata de modificarea volumului productieie care le-a ocazionat se utilizeaza indicele de variabilitate a cheltuielilor.

Acest indice se calculeaza ca raport intre modificarea procentuala a cheltuielilor in cauza si modificarea procentuala a volumului fizic al productiei.

Indicele de variabilitate al unei cheltuieli de productie oarecare nu ramane in permanenta acelasi; el se modifica in timp timp sub influenta unor factori, cum ar fi : volumul fizic al productiei, durata perioadei de timp in cadrul careia se analizeaza cheltuielile in cauza si caracterul insusi al cheltuielilor de productie si de desfacere; volumul fizic al productiei ramine totusi factorul hotaritor.

Studiind comportamentul diferitelor cheltuieli fata de modificarea volumului fizic al productiei prin intermediul coeficientului de variabilitate putem deosibi atat in cazul cheltuielilor variabile cat si in cazul celor fixe mai multe categorii de cheltuieli ale caror particularitati nu pot fi neglijate in conducerea valorica a procesului de productie.

2.2.1.Analiza principalilor indicatori de perfomanta ai firmei

STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

-Mii lei-

Din graficul de mai sus se poate observa cã, cifra de afaceri a avut un ritm de crestere ascendent pe toata perioada avutã in vedere.Intre anii

1998-1999 CA a crescut cu 255 mil lei (8%), in timp ce in perioada 1999-2000 a crescut cu 854 mil. lei (27,3%).

Rezultatul din exploatare nu a avut aceeasi evolutie, acest indicator inregistreazã o scãdere intre anii 1998-1999 de 75 mil. lei si apoi o crestere de 226 mil. lei intre anii 1999-2000.

Rezulattul financiar este negativ pe toata perioada studiata, dar are o evolutie descendenta de la –41328 mii lei in anul 1998 la –28096 mii lei in anul 1999 si –11715 mii lei in anul 2000.

Rezultatul curent al exercitiului are o evolutie asemanatoare rezultatului din exploatare.

Rezultatul exceptional este negativ in anii 1998 si 1999, iar anul 2000 este de 16171 mii. Lei.

Rezultatul net al acestor trei ani reflecta evolutia rezultatului din exploatare deoarece rezultatele financiare si exceptionale nu exercita o influenta semnificativa. Astfel rezultatul net scade in 1999 cu 126000 mii. lei si creste in anul 2000 cu 254971 mii. lei.

Mii lei

INDICATORI FINANCIARI

1.

mii lei

Rata rentabilitatii economice vizeazã eficienta capitalui economic alocat activitatii productive a intreprinderii.

In figura alaturata este pusã in evidenta evolutia ratei rentabilitatii economice.

Rentabilitatea economica are valori deosebit de avantajoase pentru firma, aceasta purându-si reânoi capitalurile angajate la fiecare 2 ani in cazul in care rentabilitatea are valori peste 50%

2.

Rata profitului reflecta eficienta activitatii firmei

Mii lei

Rata profitului are o tendinta de creastere in anii 1998 si 1999 dar care nu se mentine si in anul 2000. Scaderea ratei profitului in anul 2000 ar trebui sa semnaleze conducerii firmei scaderea eficientei activitatii.

Evolutia ratei profitului .

3.

Evolutia rentabilitatii financiare nete:

Rentabilitatea financiara reflecta capacitatea intreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate in activitatea sa.

Rentabilitatea financiara remunereaza actionarii prin acordarea de dividende.

Valorile acestui indicator arata o rentabilitate fluctuanta, dar ale carui valori asigura o remuneratie a actionarilor superioara capitalului investit.

4.

Evolutia lichiditatii globale:

Lichiditatea generala reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma in scurt timp in lichiditati pentru a satisface obligatiile de plata exigibile. Specialistii recomandaca valoarea acestei rate sa fie cuprinsa intre 2-2,5.

Din figura de mai sus se poate observa ca valoarea acestui indicator este foarte mica si are printre cauze utilizarea resurselor pe termen scurt in finantarea nevoilor pe termen lung. Acest fapt va pune firma in imposibilitatea stingerii datoriilor pe termen scurt prin lichidarea activelor circulante.

5.

Evolutia ratei lichiditatii reduse:

Valoarea acestui indicator trebuie sa tinda catre 1. Valoarea supraunitara evidentiaza faptul ca stocurile nu sunt finantate prin datorii pe termen scurt.

In situatia de fata se poate constata ca, rata lichiditate redusa indeplineste criteriul enuntat in nici un an din perioada de 3 ani luata in considerare.

6.

Evolutia lichiditatii immediate:

Teoria economica apreciaza corespunzatoare o rata a lichiditatii immediate mai mare de 0,3. Capacitatea de plata a societatii exprima situatia mijloacelor banesti, disponibile la un moment dat sau pe o perioada scurta de timp (15-20 de zile), in raport cu obligatiile de plata exigibile in acelasi interval de timp.

Datele prezentate in tabelul de mai sus indica faptul firma se confrunta cu disponibilitati insuficiente si ar trebui sa obtina imprumuturi pe o perioada mai lunga si sa nu mai utilizeze resursele pe termen scurt in finantarea imobilizarilor.

7.

Evolutia solvabilitatii pe termen lung:

O valoare a raportului mai mare decit 1,5 dovedeste ca firma are capacitatea de a-si achita obligatiile banesti, immediate si indepartate, fata de terti.

Firma poate fi solvabila chiar daca, la un moment dat, din lipsa de lichiditati nu prezinta capacitate de plata. Solvabilitatea este generata de o activitate eficienta, iar lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii poate avea un caracter temporar daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitate generala.

Datele prezentate in tabel arata ca firma are o solvabilitate la limita si va trebui sa reduca datoriile pentru a obtine o rata de solvabilitate mai buna.

8.

Evolutia solvabilitatii patrimoniale

Sterea normala se inregistreza atunci cind indicatorul are o valoare minima de 0,5. Acest raport pune in evidenta capacitatea de plata a firmei pe baza capitalurilor proprii.

Datele reflectate in tabelul de mai sus arata ca pe toata perioada considerata acest indicator a avut valori inferioare de 0,5, aceea ce arata ca firma s-a imprumutat pentru a asigura buna desfasurare a activitatii.

2.2.2.ANALIZA EVOLUTIEI CHELTUIELILOR MATERIALE SI A ALTOR INDICATORI

Dupa cum se observa in tabelul alaturat indicele cheltuielilor de exploatare a crescut mult mai repede decât indicele cifrei de afaceri ceea o scadere a eficientei in firmã.

Cheltuielile materiale creste mai repede decât cheltuielile de exploatare, ceea ce determinã o crestere a ponderii cheltuielilor materiale in cele de exploatare in anul 2000 fatã de anii precedenti

Ponderea cheltuielilor materiale in totalul cheltuielilor de exploatare in anul 2000 se datoreazã incercarii conducerii firmei de a obtine o crestere a calitatii serviciilor prin utilizarea de materii prime de o calitate superioara (gaze de puritate superioarã).

Tot aceastã incercare a conducerii a determinat ao crestere rezultatului brut în anul 2000 cu 59,5% ceea ce depaseste cresterea cheltuielilor de exploatare; si a celor materiale.

2.3.1.Determinarea cheltuielilor materiale

Controlulul consumurilor materialelor folosite de utilajul laser TRIGON se face printr-o supraveghere a acestora de catre computerul utilajului. In functie de tipul materialului folosit (otel calit, otel necalit, aluminiu, inox) computerul are stabilita consumurile materiale directe. Consumurile pot creste sau scade in functie de calitatea materialului folosit cu max. 5%, orice variatie de consum mai mare de 5% poate avea ca rezultat o debitare de calitate inferioara.

Consumurile de materiale pentru taiera tablei de otel calit de grosimea de 1mm pe o lungime de 1mm sunt afisate in tabelul alaturat. Consumurile materiale indirecte arata partile componente al utilajului ce trebuiesc schimbate la max. 2000 ore de functionare. Preturile folosite sunt in milioane lei .

Pentru produsul 1 , otel calit de 2 mm grosime cheltuielile materiale sunt:

STRUCTURA SI EVOLUTIA CHELTUIELILOR DIRECTE PENTRU PRODUSUL 1

STRUCTURA SI EVOLUTIA CHELTUIELILOR INDIRECTE PENTRU PRODUSUL 1

Pentru produsul 2 , otel calit de 4 mm grosime cheltuielile materiale sunt:

STRUCTURA SI EVOLUTIA CHELTUIELILOR DIRECTE PENTRU PRODUSUL 2

STRUCTURA SI EVOLUTIA CHELTUIELILOR INDIRECTE PENTRU PRODUSUL 2

Pentru produsul 3 , otel calit de 6mm grosime cheltuielile materiale sunt:

STRUCTURA SI EVOLUTIA CHELTUIELILOR DIRECTE PENTRU PRODUSUL 3

STRUCTURA SI EVOLUTIA CHELTUIELILOR DIRECTE PENTRU PRODUSUL 3

Centralizând datele din tabele de cheltuieli materiale pe produse vom ajunge la:

STRUCTURA CHELTUIELILOR DIRECTE PE PRODUSE

STRUCTURA CHELTUIELILOR INDIRECTE PE PRODUSE

STRUCTURA CHELTUIELILOR MATERIALE PE PRODUSE

STRUCTURA VENITURILOR PE PRODUSE :

2.3.2.ANALIZA FACTORIALA A CHELTUIELILOR MATERIALE:

1.Analiza factoriala a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de afacerii:

1.2. Analiza factoriala a cheltuielilor directe la 1000 lei cifra de afaceri:

1.2.1.Influenta structuriicifrei de afaceri:

1.2.2.Influenta cheltuielilor materiale directe pe produse:

1.2.2.1.Influenta preturilor de vanzare pe produse:

1.2.2.1.1.Influenta inflatiei:

1.2.2.1.2.Influenta preturilor de vanzare pe produse exclusiv efectul inflatiei:

1.2.2.2.Influenta cheltuielilor materiale directe pe produse:

1.2.2.2.1.Influenta consumurilor fizice (directe) pe produse:

1.2.2.2.2.Influenta preturilor de cumparare de resursa consumata:

1.3.Influenta cheltuielilor indirecte:

1.3.1.Influenta structurii cifrei de afaceri:

1.3.2.Influenta cheltuielilor materiale indirecte pe produse:

1.3.2.1.Influenta preturilor de vânzare pe produse:

1.3.2.1.1.Influenta inflatiei:

1.3.2.1.2.Influenta preturilor de vânzare pe produse exclusiv efectul inflatiei:

1.3.2.2.Influenta cheltuielilor materiale indirecte pe produse:

1.3.2.2.1.Influenta consumurilor fizice de resurse (indirecte) pe produse:

1.3.2.2.2.Influenta preturilor de cumparare pe unitatea de resursa cumparata:

2.3.3.Concluziile analizei factoriale a cheltuielilor materiale:

Cheltuielile materiale la 1000 lei cifra de afaceri au o evolutie negativa acestea crecând cu 20,5 milioane lei in anul 2000 fata de anul 1999. Aceasta evolutie fiind rezultatul cresterii mai mari a cheltuielilor directe fata de reducerea cheltuielilor indirecte, cheltuielile directe au crescut cu 79,5 milioane anulând reducerea cu 59 milioane a cheltuielilor indirecte.

Cresterea cheltuielilor directe (79,5 milioane) se datoreza in proportie de 98% cresterii cheltuiellilor materiale directe pe produse (o majorare a acestora cu 78 milioane lei) si in proportie de doar 2% structurii cifrei de afacerii.

Evolutia structurii cifrei de afaceri este influentata de reducerea ponderii produsului 2 (o reducere a cheltuielilor cu 37,5 mil.lei) de la 39% la 20,8%, aceasta compensând cresterea datorata celorlalte 2 produse P1 si P2 (cresterea cu 28,7 mil si10,3 mil). A crescut ponderea produselor cu cheltuieli directe mai mari in totalul productiei datorita evolutiei pietei.

Cresterea cheltuielilor directe pe produse se datoreaza evolutiei negative a consumurilor specifice (103,1 mil), a preturilor de cumparare (23,6 mil) si a preturilor de vânzare pe produse (10 mil). Cresterea consumurilor specifice s-e datoreazã utilizarii de noi norme de consum in dorinta de a realiza produse de o calitate superioara. In realizarea unor produse mai competitive, de o calitate superioara, este nevoie de utilizare unor materii prime mai bune ale cãror preturi sunt mai ridicate decât cele utilizate in anul 1999. Astfel utilizare unor gaze de puritate superioara va determina o reducere a rebuturilor, o scadere pierderilor din utilizarea de gaze ne adecvate diferitelor tipuri de materiale debitate (trebuiesc utilizate gaze de o anumita puritate pentru diferite materiale )

Reducerea preturilor de vânzare a produselor pe piata are o influenta negativa determinând o crestere a cheltuielilor directe la 1000 lei cifra de afaceri.

O influenta pozitiva asupra cheltuielilor directe pe produse a avut-o inflatia cu o reducere a cheltuielilor cu 58,7 mil.

Reducerea cu 59 mil a cheltuielilor indirecte de productie este cauzata de reducerea cheltuielilor indirecte pe produs cu 62,5 mil lei ,aceastea sunt influentate negativ de structura cifrei de afaceri (o crestere cu 3,5 mil lei).

Influenta structurii cifrei de afaceri este cauzata de cresterea ponderii acelor produse realizate cu cheltuieli materiale indirecte mai mari decât media pe intreprindere.

Cheltuielile materiale indirecte pe produs au o evolutie pozitiva datorita celor doi factori componenti, pretul de vânzare si cheltuielile materiale indirecte pe produs, acestia scazând cu 58 mil,respectiv cu 4,8 mil.

In cadrul acestor indicatori o influenta pozitiva au avut-o preturile de vânzare ceea ce inseamna ca a crescut pretul produselor pe care firma le realizeaza acestea determinând o reducere cu 427 de lei la 1000 lei cifra de afaceri. O evolutie favorabila au avut-o si consumurile specifice datoritã unei mai bune utilizari a materialelor folosite indirect in procesul de prelucrare (respectarea timpului de pe operatiuni ale fluxului tehnologic, utilizarea unor materiale de o calitate superioara achizitionate la preturi care sã nu influenteze semnificativ costul, o crestre a calificarii muncitorilor si a cresterii productivitatii muncii depuse pe parcursul realizarii productiei).

Cheltuielile materiale indirecte la 1000 lei cifra de afaceri sunt influentate negativ de inflatie,(desi aceasta a scãzut la o rata de 40% annual a determinat o crestere a cheltuielilor indirecte cu 369 lei la 1000 lei cifra de afaceri) si de pretul de cumparare a materiilor prime indirecte utilizate. Cresterea cheltuielilor indirecte cu 6,4 lei la 1000 lei cifra de afaceri se datoreazã folosirii de materiale de o calitate superioara: folosirea unor oglinzi de siliciu si cupru care reduc pierderile de putere ale razei laser si a unor ajutaje de o rezistenta ridicata la variatia tipului de material prelucrat.

CAPITOLUL III

3.1. NOTIUNI TEORETICE DESPRE VALOAREA ADÃUGATA

Valoarea adaugata

Valaorea adaugata exprima cresterea de valoare rezultata din utilizare factorilor de productie, indeosebi a fortei de munca si capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenite de la terti in cadrul activitatii curente a intreprinderii.

Valoarea adaugata se calculeaza pornind de la productia exercitiului, majorata cu marja comerciala si diminuata cu consumurile de bunuri si servicii furnizate de terti pentru acesta productie.

Val.adaugata = Productia ex. + Marja com. – Consumuri terti,

In care:

consumuri de la terti = cumarari de materii prime si materiale

+/- variatia stocurilor de materii prime

si materiale

+alte cheltuieli si cumparari externe

Valoarea adaugata nu este evidentiata in contul de profit si pierdere, dar acesta din urma contine elemente necesare pentru determinarea sa, in special pentru stabilirea consumurilor provenite de la terti. Aceste consumuri include doua categorii esentiale: aprovizionari consumate (cumparari de materii prime si alte aprovizionari + variatia stocirulor (stoc inital-stoc final) + cumparari nestocate) si alte cheltuieli externe consumate (lucrari si servicii executate de terti).

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune utilizeaza prima metoda de calcul a valorii adaugate, metoda deductiva. Valoarea astfel stabilita est o valoare adaugatabruta care nu tine cont de deprecierea activului imobilizat sub forma amortizarilor si provizioanelor calculate.

Fundamentandu-se pe productia exercitiului, valoarea adaugata bruta pastreaza caracterul eterogen al conceptului de productie. Aceasta limita poate fi depasita prin descompunerea soldului (VA) in doua componente corespunzatoare structurii productiei. Se obtine astfel valoarea adaugata vanduta, corespunzatoare productiei vandute, si valoarea adaugata produsa, aferenta productiei stocate si imobilizate.

Sub aspect financiar, notiunea de valoare adaugata nu prezinta interes deosebit, analiza financiara preocupandu-se in special de fluxurile monetare corespunzatoare valoarii adaugate vandute, sub rezerva luarii in seama a decalajelor privind creantele si datoriile aferente operatiilor care au generat aceasta valoare adaugata vanduta.

Adoptarea notiunii de valoare adaugata vanduta obliga intreprinderea producatoare la separarea costurilor de productie in costuri externe si costuri interne sau costuri adaugate. Aceasta structura a productiei permite determinarea:

unei marje asupra costului de productie;

unui cost adaugat;

unei valori adaugate prin adunarea la marja a costului intern (adaugat).

Valoarea adaugata prezinta o deosebita semnificatie in perspectiva distribuirii veniturilor intreprinderii. In fapt, valoarea adaugata reprezinta sursa de acumulari banesti pe care intreprinderea o poate utiliza pentru remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea economica a sa: salariati, stat, creditori, actionari.

Regrupand fluxurile financiare din contul de profit si pierdere, in aval de distribuirea valorii adaugate, se poate arata ca aceasta revine:

personalului si organismelor sociale, sub forma cheltuielilor cu personalul;

statului, sub forma de impozite, taxe, varsaminte asimilate si impozit pe profit (minus subventiile de exploatare);

“furnizorilor” de capitaluri, sub forma de cheltuieli financiare si dividende;

intreprinderii, sub forma de autofinantare.

Curent utilizata in practica financiara, aceasta marja de acumulare baneasca (VA) prezinta interes pentru ca:

Realizeaza legatura dintre nivelul micro si macro-economic. Prin agregarea valorilor adaugate ale intreprinderilor la nivel macroeconomic se obtine produsul intern brut.

Prezinta un criteriu pentru aprecierea aportului specific al intreprinderii la realizarea productiei sale. Valoarea adaugata este un indicator mai sintetic decat cifra de afaceri si productia. Cifra de afaceri evidentiaza performanta economica a intreprinderii, respectiv capacitatea sa de vanzare, insa numai valoarea adaugata masoara aportul specific al intreprinderii la realizarea productiei sale.

Valoarea adaugata este criteriul de apreciere a cresterii intreprinderii. Rata privind cresterea valorii adaugate permite evaluarea cresterii reale a intreprinderii.

Valoarea adaugata masoara gradul de integrare al intreprinderii prin raportul VA/ CA. Cu cat rezultatul raportului este mai mare, cu atat intreprinderea este integrata, adica isi poate asigura ea insasi un numar mare de faze de productie, mergand de la materiile prime la elaborarea produselor finite fara a recurge la serviciile altor intreprinderi.

Valoarea adaugata evidentiaza structura exploatarii prin intermediul unor rate de repartizare a valorii adaugate, raportand remunerarea fiecarui participant la valoarea adaugata, se poate face o evaluare a distributiei veniturilor globale intre partenerii intreprinderii.

Valoarea adaugata reflecta gradul de utilizare a factorilor de productie. Se poate constata ca la acelasi nivel al valorii adaugate si cu structuri de exploatare identice utilizarea fatorilor de productie poate fi diferita.

Valoarea adaugata permite coditii de functionare identice, realizarea anumitor clasificatii sectoriale. Astfel, la o extremitate se vor situa societatile comerciale care revand ceea ce ele cumpara, cu o valoare adaugata slaba, iar la cealalta extremitate firmele de consultanta, care cumpara putin si vand cu o valoare adaugata importanta.

Eficienta informatiilor furnizate de notiunea de valoare adaugata se fundamenteaza pe o interpretare prudenta a indicatorului. De exemplu, cresterea valorii adaugate nu este neaparat un semn de prosperitate pentru intreprindere, in masura in care aceasta crestere poate fi insotita de o scadere brusca a performantelor comerciale si de o inrautatire a trezoreriei. In legatura cu rolul valorii adaugate in interpretarea structurii de exploatare a unei intreprinderi se pot prezenta doua aspecte:

majorarea cheltuielilor cu personalul poate angaja o cresterea valorii adaugate, in timp ce rezultatul si rentabilitatea intreprinderii se pot reduce brusc;

cresterea valorii adaugate poate fi rezultatul cresterii stocurilor de produse finite fabricate la costuri foarte ridicate pe care piata va fi incapabila sa le absoarba daotrita preturilor de vanzare pe care ar trebui sa le practice.

Aceste aspecte ne obliga la o interpretare prudenta a valorii adaugate in raport cu factorii care au determinat-o.

Valoarea adaugata

Prin continut, indicatorul VA exprima cresterea (plusul) de valoare, care se obtine, prin activitatea tehnico-productiva. Exprimand aportul intreprinderii in cadrul productieiede bunuri si servicii; Va permite aprecierea structurii si metodelor de productie ale intreprinderii, prin intermediul gradului de integrare (ca raport Va si productia corespunzatoare sau cifra de afaceri) precum si devzoltarea sau regresul activitatii intraprinderii.

In acelasi timp, cu ajutorul Va pot fi constituiti o serie de indicatorii necesari pentru caracterizarea eficientei factorilor de productie (munca, capitalul ), iar in cadrul fiscalitatii, reprezinta baza inpozituluui datorat statului (TVA, ceea ce nu se confunda cu metodologia de stabilire a acesteia).

Va se exprima prin doua metode:

Sintetica, potrivit careia din productia exercitiului (globalaa) (Qe) se scad consumurile intermediare (M), care cuprind cheltuielile cu materiile prime, materiale , energia, apa si serviciile prestate de terti

Qa=Qe-M.

In cazul in care intreprinderea desfasoara si activiate de comert VA totala se determina insumind diferenta dintre valoarea productei si consumurile intermediare, cu valoarea marjei comerciale, care reprezinta diferenta dintre valoarea marfurilor vandute si costul acestora.

Metoda de repartitie sau aditiva, care are in vedere insumarea urmatoarelor elemente :

cheltuieli cu personalul salariat, impozite si taxe, cheltuieli financiare, amortizarea si profitul. Potrivit acestei abordarii, valoarea adaugata este formata din remunerarea aferenta principalilor subiecti si anume: salariatii, statul, cei care acorda credite, proprietarii etc.

Analiza valorii adugate vizeaza dinamica acesteia, gradul de realizare a nivelului prevazut, explicarea modificarii absolute si a schimbarilor intervenite in structura pe elemente, precum si directiile de actiune in viitor in vederea sporirii acesteia.

In activitatea practica studierea VA prezinta importanta intrucat se furnizeaza structurilor decizionale infornatii referitoare la performantele proprii in raport cu cele realizate in perioadele anterioare sau prevazute, precum si cu cele ale firmelor concurente.

In functie de situatia concreta din intreprindere, concluziile formulate constite suportul deciziilor care trebuie sa fie initiste. De exemplu, daca se constata o sporire a Va pe seama salariilor care cresc intr-un ritm superior celui al productiei este clar ca se impun masuri in directia majorari productivitatii muncii. In caz contrar, intr-o perioada determinate, firma se poate sa se afle in pragul falimentului.

Pe baza Va si a elementelor sale structurale, pot fi constituiti anumiti indicatori, cum sunt:

-Gradul de integrare pe verticala =Va/CA

-Contributia factorului uman la formarea Va =Salarii si elemente aferente/Va

-Aportul activelor fixe=Amortizarea aferenta perioadei/Va.

Daca primul indicator are o valoare care tinde spre 1, inseamna ca in unitate este un grad ridicat de integrare. Pentru a acprecia aficienta acestuia indicatorul trebuie corelat cu altii, cum ar fi rata cheltuielilor totale, rata rentabilitatii si profitul. In acest context se poate apricia daca este efficient sau nu sa se actioneze in directia sporirii graduluuui de integrare pe verticala.

Marimea si evolutia celorlalti doi indicatori furnizeaza informatii cu privire la situatia rentabilitatii potentiale proprii, element important in strategiile de retehnologizare si modernizare a firmei. In acest scop, in activitatea practica sunt necesare date si asupra situatiei firmelor concurente.

Un alt aspect al studierii valorii adaugate se refera la analiza factoriala, care permite punerea in evidenta a factorilor care au determinat modificarea acesteia , precum si directiile in care trebuie sa se actioneze in viitor. In acest scop, modelul de calcul, respective (Qa=Qe- M) se transforma in urmatorul model de analiza :

Qa=Qe(1-M/Qe)=Qe*Va

In baza modelului prezentat se poate stabili urmatorul sistem factorial:

F

T

QE NS

WL

VA

gi

VA(medie)

Vai

In care:

T=fondul total de timp (ore)

Ns=numarul de salariati

T(mediu)=timpul de lucru pe in salariat (ore)

Wh=productia madie orara

Va=valoarea medie adaugata 1 leu producitie a exercitiului

Gi=strctura productiei exercitiului

Vai=valoarea adaugata la 1 leu productie pe produse

Analiza factoriala a valorii adaugate

1. Influenta productiei exercitiului:

2. Influenta valorii adaugate la 1000 lei productie

2.1. Influenta productiei exercitiului:

2.2.Influenta VA la 1000 lei productie:

2.2.1. Influenta VA a produsului 1:

2.2.2. Influenta VA a produsului 2:

2.2.3. Influenta VA a produsului 3

Modificarea valorii adaugate se datoreaza in proportie de 90% cresterii productiei exercitiului si doar in proprotie de 10,2% cresterii eficientei activitatii desfasurate.

Produsul care a influentat favorabil valoarea adaugata este produsul al treilea care determinat o crestere cu 469212 mii lei a VA.

Preturile la care sunt prestate serviciile obliga la reducerea valorii adaugate pentru produsul 1 sub valoarea din 1999

(-2708 mii lei ) si la sensibila modificare a celei din 2000 (+55734 mii lei)

Se observa ca valoarea adaugata este superioara cheltuielilor materiale si are o tendinta de crestere (+5%)