. Acreditivul Documentar, Modalitate de Plata In Relatiile Valutar Financiare Internationale

Introducere

Un moment important în desfășurarea schimburilor internaționale îl constituie încasarea sau plata mărfurilor, serviciilor etc. care au format obiectul contractului comercial internațional. Realizarea încasării sau plății astfel rezultate se efectuează printr-o modalitate de plată sau de decontare stipulată expres în contractul comercial internațional.

Principalele modalități de decontare utilizate pe plan internațional sunt:

– creditul documentar ;

– incasoul documentar ;

– ordinul de plată ;

În esența lor, modalitățile de decontare sunt un ansamblu de tehnici comercial – bancare care facilitează plata tranzacțiilor internaționale.

Cunoașterea riguroasă a particularităților de derulare a modalităților de decontare, permite evitarea aspectelor nedorite, creșterea rapidității încasării sumelor și uneori, este o sursă de câștig valutar pentru țara noastră prin comisioanele bancare ce se pot încasa.

Fiind instrumente tehnice de lucru, utilizarea lor se face diferențiat în funcție de parteneri, obiectul contractului, conjunctura economico – financiară internă sau / și internaținală.

Problema modalității de plată constituie un punct distinct pe agenda negocierilor comerciale și ea trebuie abordată în raport cu ansamblul clauzelor cuprinse în contractul comercial internaținal.

Tratarea clauzei contractulale prin care se precizează modalitatea de plată, în principiu, trebuie abordată sub trei aspecte:

riscurile operațiunii;

momentul plății;

costul decontării.

(a) Riscurile operațiunii, atunci când este vorba de un contract, se pot referii la:

riscul de neplată;

riscul de întârziere a plății.

Cauzele ce pot genera întârzierea sau neplata, atunci când se discută despre alegerea modalităților de decontare, pot fi foarte diferite. În general, se au în vedere :

– riscul absolut, materializat în imposibilitatea cumpărătorului de a-și onora plata ( faliment, situație financiară precară, interdicții prin lege etc.);

– riscul relativ, care, de regulă, are la origine conjunctura specifică a tranzacției ( evoluția nefavorabilă a conjuncturii mărfii pe piață, scăderea interesului cumpărătorului pentru marfă, calitatea mărfii etc. );

– riscul subiectiv, bazat pe reaua credință a cumpărătorului.

Surmontarea acestor riscuri se poate face prin selectarea unei modalități de plată cât mai asiguratorii și / sau prin utilizarea unor instrumente de garantare adecvate.

(b) Momentul plății. După cum se știe, în orice tranzacție vânzătorul va dori, întotdeauna, să recupereze rapid și integral contravaloarea mărfurilor exportate, iar cumpărătorul să obțină produsele în cele mai avantajoase condiții de plată .

Intențiile celor doi parteneri în legătură cu decontarea tranzacției se reflectă în două direcții:

alegerea schemei de plată;

alegerea modalității de decontare.

Tipul schemei de plată constituie un prim criteriu avut în vedere la selectarea tehnicii sau tehnicilor de decontare. De exemplu, avansul poate fi plătit prin incaso simplu sau ordin de plată, în timp ce plata la livrare prin acreditiv documentar, scrisoare comercială de credit sau incaso documentar garantat, pentru fiecare opțiune existând argumente și contraargumente.

Al doilea aspect privește alegerea modalităților de plată pentru o tranzacție dată. Elemente ca: bonitatea partenerului, conjunctura economică, financiar – valutară, poziția mărfii pe piață, reglementările naționale în materie etc. , constituie elemente care fundamentează deciziile celor doi parteneri în a opta pentru o modalitate de decontare.

(c) Costul decontării operațiunii comerciale este și el avut în vedere în cadrul negocierii contractului deoarece, pe de o parte, el diferă de la o modalitate de plată la alta, iar pe de altă parte, practica în materie este diferită, din punctul de vedere al celui care îl suportă.

Costul decontării, deși aparent este un element secundar, are legătură directă și trebuie tratat împreună cu problema riscurilor privind încasarea și cu întreaga construcție financiară a contractului ( preț și alte cheltuieli comerciale ).

În domeniul plăților internaționale, ca și în alte domenii de altfel, prin practică s-au impus anumiți termeni, expresii, sintagme care, transmise partenerilor de contract sau băncilor, determină un anumit comportament sau delimitează anumite responsabilități, fără a mai fi necesare și alte explicații în extenso. Cel mai adesea, acești termeni provin din limba engleză și uneori din limba franceză. Din aceste considerente, ilustrarea documentelor vehiculate între parteneri și bănci s-a realizat pe baza unor modele preluate din experiența băncilor elvețiene, americane, franceze etc. și bineînțeles a celor românești, așa cum sunt ele utilizate în practică. Din aceleași considerente, în finalul lucrării este inclus un mic dicționar de termeni tehnici specifici domeniului tratat.

CAPITOLUL I

FORME INTERNATIONALE DE DECONTARE

FORME INTERNAȚIONALE DE DECONTARE

Relațiile comerciale și de plăți ale țării noastre cu străinătatea se desfășoară în condițiile economiei de piață, potrivit căreia agenții economici români ( regii autonome, S.R.L. -uri, S.A. -uri, societăți mixte sau private ) realizează tranzacțiile în conformitate cu normele Băncii Naționale a României și hotărârile guvernamentale.

Agenții economici au obligația de a cunoaște prevederile legislației valutare, atât din țara noastră cât și din țara partenerului extern, pentru a se asigura că derularea contractului se face în condiții tehnice și de eficiență corespunzătoare.

Agenții economici sunt obligați ca încă din faza de contractare să stabilească modalitatea de decontare externă și să urmărească întocmirea documentelor în strictă concordanță cu termenii modalității de plată respective.

Documentele aferente importului – exportului și prestărilor de servicii se remit și se primesc în și din străinătate, în general, prin banca la care agentul economic este titular de cont. Este interzisă expedierea, primirea și schimbul direct de documente care prin natura lor reprezintă creanțe sau angajamente de plată față de partenerii externi.

Relațiile internaționale de plăți, ca și relațiile comerciale care stau la baza lor, se desfășoară fie pe baza unor acorduri statale și opozabile părților semnatare, fie în cadrul unor relații de drept privat, de regulă, contractul de vânzare – cumpărare de mărfuri sau servicii.

Dar, indiferent de cadrul în care se desfășoară relațiile de plăți ( acorduri guvernamentale, aranjamente bancare, contracte comerciale ) în devize liber convertibile între România și celelalte state, în practică se utilizează următoarele principale forme de decontare :

acreditivul documentar ;

incasso – ul documentar ;

ordinul de plată ;

scrisoarea de garanție bancară.

Desigur că agenții economici, la încheierea contractelor comerciale, vor utiliza acele forme de decontare care să asigure o încasare în cel mai scurt timp a mărfurilor exportate sau a serviciilor prestate pentru străinătate, iar la import să prevină orice riscuri și pierderi.

În cazul când prin contractele externe se prevede ca efectuarea plăților să se facă pe bază de incasso, agenții economici vor expedia mărfurile pe adresa unei bănci corespondente sau a unei case de expediție, astfel încât clienții externi să nu poată să intre în posesia acestora decât după ce au făcut dovada că au achitat contravaloarea lor .

Livrările de mărfuri, prestațiile de servicii, pentru care s-a prevăzut prin contractele externe plata pe bază de acreditive documentare, nu se vor efectua decât după deschiderea respectivului acreditiv, fiind interzisă depunerea documentelor la “incasso” .

În sensul celor de mai sus “Regulile și Uzanțele Internaționale privind Acreditivele Documentare” ca și “Regulile Uniforme pentru Incasso-uri”, elaborate de Camera de Comerț Internațională de la Paris, constituie pentru sistemul bancar internațional instrumentul tehnic și baza juridică ce asigură desfășurarea decontărilor privind schimburile internaționale.

ACREDITIVUL DOCUMENTAR

Una din modalitățile de plată cele mai utilizate este acreditivul documentar. Folosirea preferențială a acreditivului documentar în schimburile de mărfuri internaționale se explică, în primul rând, prin perioada destul de îndelungată din momentul în care vânzătorul a expediat marfa și până când cumpărătorul poate să dispună de ea. În al doilea rând, părțile contractante nefiind în relații directe rămân deseori în imposibilitatea de a culege informații precise asupra probității și solvabilității lor, ceea ce ar putea să afecteze una din părți .

În aceste condiții, între vânzător și cumpărător se nasc interese contradictorii. Astfel, vânzătorul ar dori să obțină contravaloarea mărfii cel puțin în momentul în care marfa iese pe poarta fabricii sale, în timp ce cumpărătorul ar dori să plătească marfa numai după ce aceasta a intrat efectiv în posesia sa.

Pentru atenuarea acestor contradicții este necesară intervenția unei terțe părți care să asigure pe cumpărător că va intra în posesia mărfii dorite și pe vânzător că-și va încasa contravaloarea mărfii vândute, în condițiile contractului comercial de vânzare -cumpărare, care stabilesc pretențiile părților.

Acest garant intermediar este o bancă, în care ambii parteneri au încredere și care folosește în acest scop, ca instrument financiar, acreditivul documentar.

Deci, la cererea cumpărătorului, banca sa se angajează direct față de vânzător să-i plătească o sumă de bani determinată, pe baza prezentării din partea acestuia a unor documente specificate în mod expres în scrisoarea de deschidere a acreditivului. Acest angajament bancar este independent de solvabilitatea cumpărătorului, de acordul acestuia privind marfa sau alte împrejurări care s-ar ivi după exedierea mărfii și care ar putea determina pe cumpărător să refuze plata.

Potrivit broșurii publicate de Camera de Comerț Internațională din Paris, prin care se reglementează modul de folosire a acreditivelor, toate părțile implicate iau în considerare documentele în raport exclusiv cu condițiile stabilite în acreditiv. Agenții economici nu vor invoca clauzele contractuale sau neînțelegerile intervenite pentru a justifica neregularitățile documentelor de export sau refuzul de plată a unor documente de import.

Regula esențială care asigură automatismul plății garantat de acreditiv este obligația absolută ca documentele prezentate de exportator să fie întocmite în strictă conformitate cu condițiile acreditivului. Orice neregularitate a documentelor sau neconcordanță între ele determină exonerarea băncii de obligația de plată, care devine dependentă exclusiv de acordul partenerilor contractuali.

Din punct de vedere financiar, banca emitentă a unui acreditiv se asigură de fondurile necesare pentru achitarea documentelor prezentate, constituind un provizion din contul de disponibilități al clientului său, care a solicitat deschiderea acreditivului. De regulă contul în care se evidențiază blocarea fondurilor este purtător de dobânzi bonificate din momentul deschiderii acreditivului și până în momentul decontării.

Elementele acreditivului documentar

După cum am arătat, banca aflată în situația de a deschide un acreditiv documentar poartă răspunderea decontării acestuia datorită angajamentului de plată asumat. Banca emitentă este obligată să respecte Publicația 500, care reglementează interpretarea juridică a termenilor și condițiilor în materie de AD.

Deschiderea unui acreditiv se poate face prin telex sau mai nou prin swift (fig.1). Indiferent însă de mijlocul de transmitere folosit, acreditivul trebuie să conțină, încă de la deschidere, toate datele necesare derulării sale, care pot fi structurate astfel :

elemente definitorii;

elemente referitoare la documente;

elemente referitoare la rambursare ( decontare ).

a)Elementele definitorii conțin date privind părțile implicate în derulare, data și locul emiterii, data și locul expirării valabilității și altele.

Părțilealabilității și altele.

Părțile implicate în derularea acreditivului sunt următoarele :

importatorul ( ordonatorul ), care dă instrucțiuni băncii sale cu privire la deschiderea AD, pe baza condițiilor stipulate în contractul de vânzare-cumpărare;

banca emitentă ( ordonatoare ), care deschide acreditivul;

banca avizatoare, care informeză clientul său despre deschiderea acreditivului transmițându-i o copie a scrisorii de deschidere a creditivului;

exportatorul ( beneficiarul ), care expediază mărfurile și apoi depune la banca sa documentele întocmite în strictă conformitate cu condițiile din acreditiv.

DESCHIDEREA ACREDITIVULUI

Fig. 1

Între vânzător și cumpărător are loc stabilirea modului în care urmează să se desfășoare tranzacția, respectiv încheierea contractului de vânzare – cumpărare.

Cumpărătorul prezintă la banca sa dispoziția prin care solicită deschiderea acreditivului cu toate clauzele și condițiile stipulate în contractul comercial.

Banca cumpărătorului, care devine și banca emitentă, întocmește documentul reprezentând deschiderea acreditivului și îl transmite, de regulă, prin telex, la banca vânzătorului.

Banca vânzătorului, care în acest caz are rolul de bancă notificatoare, avizează vânzătorul despre deschiderea acreditivului, pentru ca acesta să poată să livreze marfa și să întocmească documentele prevăzute de acreditiv.

b) Documentele obligatorii ce trebuie specificate în acreditiv sunt factura și documentul de transport. Uneori se specifică și polița de asigurare, în funcție de modul de livrare ( CIF, FOB etc. ) .

Documentul de transport diferă în funcție de modul de transport al mărfii și poate fi: scrisoarea de transport rutier, conosamentul maritim sau aerian, duplicatul de fraht internațional pentru transportul pe calea ferată.

Alte documente care pot apărea în cadrul unui AD sunt: certificatul de origine, nota de greutate, certificatul fitosanitar, certificatul de recepție etc.

c) Elementele referitoare la etapa de utilizare a acreditivului care conține instrucțiuni de rambursare pentru banca avizatoare legate de modalitatea efectivă de rambursare, atât a contravalorii mărfurilor cât și a cheltuililor bancare ocazionate de operațiunea efectuată în cadrul acreditivului (fig.2).

UTILIZAREA ACREDITIVULUI

Fig. 2

În cazul în care intervin modificări ulterioare în înțelegerile dintre partenerii contractuali, acreditivul trebuie modificat corespunzător cu acordul celor două părți. Această operațiune revine în sarcina băncii care a inițiat deschiderea acreditivului, deci a băncii emitente (fig.3).

Schema din figura 3 este identică cu schema deschiderii acreditivului, cu deosebirea că la bază stă cererea de modificare a acreditivului, cerere intentată numai de vânzător, dar cu acordul prealabil al partenerului.

MODIFICAREA ACREDITIVULUI

INCASSO-UL DOCUMENTAR

O altă modalitate de decontare folosită în cadrul relațiilor de plăți externe este incasso-ul documentar.

Incasso-ul documentar reprezintă o modalitate de plată atunci când încrederea între parteneri, legată de îndeplinirea obligațiilor contractuale este mai mare decât în cazul acreditivului documentar.

Spre deosebire de acreditiv, în cazul incasso-ului, băncile nu se angajează la plată, ele având doar rolul de gestionare a documentelor.

În principiu, modul de funcționare al incasso-ului documentar presupune ca banca vânzătorului (exportatorului) să remită spre încasarea băncii cumpărătorului (importatorului) documentele depuse de vânzător (exportator), care fac dovada livrării mărfurilor și pe care banca cumpărătorului (importatorului) le eliberează acestuia numai contra plată (fig. 4).

SCHEMA GENERALĂ A DERULĂRII INCASSO-ULUI

Fig. 4

Regulile uniforme pentru incasso-uri, publicația nr.322 emisă de Camera de Comerț Internațional de la Paris asigură cadrul legal pentru utilizarea incasso-ului de către toate băncile. Aceste reguli au caracter de obligativitate numai dacă ele nu contravin altor legi naționale sau locale sau altor înțelegeri între cumpărător și vânzător.

Cea mai importantă îndatorire a unei bănci care tratează cu incasso documentar este să “execute întocmai instrucțiunile primite acționând cu bună-credință și cu grijă rezonabilă, conform Regulilor Uniforme pentru Incasso-uri” .

După cum s-a arătat, în cazul folosirii incasso-ului documentar ca mijloc de plată, băncile nu își asumă nici o responsabilitate dacă importatorul nu vrea sau este în imposibilitatea de a plăti, ceea ce nu constituie o măsură asiguratorie pentru exportator.

Din această cauză, folosirea incasso-ului este recomandată numai dacă:

– vânzătorul (exportatorul) și cumpărătorul (importatorul) au încredere unul în celălalt;

– capacitatea și bunăvoința cumpărătorului de a plăti nu sunt în dubiu;

– în țara importatorului există stabilitate economică, politică și condiții legale de desfășurare;

– țara importatorului nu impune nici o restricție importurilor și plăților.

Părțile implicate în derularea incasso-ului documentar sunt:

– vânzătorul (exportatorul), numit și trăgător;

– banca remitentă, adică banca exportatorului căreia acesta i-a încredințat operația de încasare;

– banca colectoare, adică banca implicată în procesul de încasare (de regulă, banca importatorului);

– cumpărătorul (importatorul) numit și tras.

Tipuri de incasso-uri. În practica bancară se folosesc mai multe tipuri de incasso documentar ce se deosebesc între ele în funcție de gradul de încredere între parteneri. Astfel vânzătorul (trăgătorul) stabilește dacă documentele vor fi eliberate: contra plată, contra acceptare, contra angajament și transmite băncii sale instrucțiunile corespunzătoare.

Documentele contra plată (D/P) reprezintă tipul de incasso prin care documentele vor fi eliberate numai după efectuarea plății ce poate fi la vedere (la 4-5 zile), la prima prezentare (la 48 de ore) sau la sosirea mărfurilor.

În cazul folosirii tipului de incasso documente contra acceptare (D/A), documentele vor fi eliberate după acceptarea de către importator (trasul) a unei trate sau contra emiterii de către acesta a unui bilet la ordin. Din punctul de vedere al scadenței trata poate fi plătibilă la o dată fixă sau la o dată stabilită ulterior, în funcție de momentul în care a fost acceptată trata. Trasul poate fi cumpărătorul (importatorul) sau banca acestuia.

Altă formă de incasso documentar o constituie documente contra angajament, prin care documentele vor fi eliberate contra unui angajament de plată scris, emis de către cumpărător sau banca acestuia.

1.3. ORDINUL DE PLATĂ

În cazul relațiilor de plată externe, o modalitate de decontare care are o largă răspândire o constituie ordinul de plată.

Ordinul de plată reprezintă o dispoziție dată de o bancă altei bănci, din proprie inițiativă sau la cererea unui client, da a plăti unui beneficiar o sumă de bani care acoperă obligații ale debitorului față de creditor.

Spre deosebire de celelalte modalităti de decontare, ordinul de plată are un caracter revocabil până la executare, adică până în momentul în care benefiaciarul a încasat banii. Restituirea plății poate fi dispusă numai de către beneficiarul sumei primite. Din această cauză, se recomandă folosirea ordinului de plată ca modalitate de decontare numai în situația în care există o încredere absolută între parteneri.

Ordinul de plată poate fi simplu sau documentar (condiționat), caz în care beneficiarul este obligat să prezinte pentru încasare documente justificative.

Părțile care sunt implicate în mecanismul ordinului de plată sunt ordonatorul, banca emitentă, banca plătitoare și beneficiarul.

Ordinul de plată simplu conține câteva elemente necesare efectuării transferului, și anume:

– numele băncii emitente;

– numele băncii plătitoare;

– suma și felul valutei respective;

– numele și adresa competă a ordonatorului;

– numele și adresa competă a beneficiarului;

– obiectul plății;

– numele băncii intermediare dacă este cazul;

– modul de recuperare a cheltuielilor bancare (comisioane și speze de transmitere telex, SWIFT).

Ordinul de plată documentar presupune obligația băncii plătitoare de a nu efectua plata decât contra prezentării unor documente justificative de către beneficiar și în conformitate cu instrucțiunile primite de la banca ordonatoare.

Din anumite puncte de vedere, ordinul de plată documentar este asemănător acreditivului documentar, cu deosebirea că ordinul de plată este revocabil și plata se efectuează înainte de expedierea mărfii.

Se poate observa că în această situație banca plătitoare beneficiază de o periodă de timp din momentul primirii sumei de la banca ordonatoare până în momentul efectuării plății de către beneficiar. Bineînțeles, banca plătitoare va trebui să bonifice dobânzi pentru perioada în care fondurile au fost folosite de către ea ca surse atrase.

1.4. SCRISOAREA DE GARANȚIE BANCARĂ

Din punct de vedere al angajamentului de plată asumat de către o bancă, cea mai asiguratorie modalitate de decontare din cadrul relațiilor de plăți externe o reprezintă scrisoarea de garanție bancară.

Garanția bancară este o obligație irevocabilă de plată a unei bănci în cazul neîndeplinirii condițiilor contractuale de către o terță parte și reprezintă un angajament separat și independent de datoria ordonatorului sau de relația contractuală dintre acesta și beneficiar (creditor).

Orice declarație ce poartă titlul de Garanție trebuie examinată cu atenție pentru a stabili precis statutul legal și aplicabilitatea sa.

O garanție bancară presupune ca banca să plătească la prima cerere numai dacă au fost îndeplinite condițiile conținute în scrisoarea de garanție. De regulă, garanțiile bancare se supun legilor țării băncii emitente, precum și publicației “Reguli uniforme pentru garanții contractuale” editată de către Camera de Comerț Internațională.

Garanțiile bancare pot fi emise direct de către banca ordonatorului sau indirect, caz în care banca ordonatorului instructează o altă bancă să emită o scrisoare de garanție bancară (fig.5).

SCHEMA GENERALĂ A DERULĂRII GARANȚIEI BANCARE

Fig.5

Ordonatorul solicită băncii sale să emită o garanție bancară în numele său. În acest sens va discuta problema cu un specialist bancar pentru a stabili exact textul garanției bancare.

Banca va cere clientului său să semneze o scrisoare de garanție (asigurare) sau contragaranție care atestă că în cazul unei cereri (reclamații), banca va putea debita automat contul său.

Banca emitentă va instructa o bancă corespondentă să emită o scrisoare de garanție în numele ordonatorului. În același timp, o contragaranție este dată de către banca emitentă băncii corespondente.

Banca corespondentă emite o scrisoare de garanție bancară în favoarea beneficiarului.

La emiterea unei garanții bancare băncile trebuie să acorde o atenție specială următoarelor aspecte:

– emiterea unei garanții bancare implică faptul ca băncile să fie familiare cu o serie de reguli naționale, legi din țara importatorului;

– valabilitatea unei garanții bancare este foarte importantă pentru a se stabili clar când expiră obligațiile garantorului; după această dată, dacă garantorul nu a primit nici o reclamație, orice reponsabilitate față de beneficiar devine nulă în mod automat;

– reclamarea unei garanții bancare apare numai în cazul în care furnizorul nu îndeplinește obligațiile sale contractuale; în această situație beneficiarul va prezenta o reclamație garantorului (băncii emitente), susținută de documentația necesară, iar acesta va efectua plata fără întârziere după ce va verifica dacă documentația este în concordanță cu condițiile din scrisoarea de garanție bancară;

– suma înscrisă în garanția bancară este indicată, uneori, în procente din valoarea contractuală; în acest caz trebuie acordată o atenție sporită dacă prețul din contract este variabil.

În practica bancară au apărut mai multe tipuri de garanții bancare, în funcție de obiectul contractului respectiv. Astfel există garanție bancară pentru licitații, garanție bancară de bună execuție, garanție bancară de restituire a avansului, garanție prin trată, garanție pentru credite, garanție vamală etc.

Garanția bancară pentru licitații este folosită în conexiune cu licitațiile publice și este inițiată de către o firmă care participă la licitație, pentru a garanta valoarea ofertei sale.

Cumpărătorul se asigură împotriva riscului de:

– retragerea ofertei de vânzare înainte de expirarea valabilității, dacă tranzacția a devenit neatractivă pentru vânzător după ce s-a încheiat licitația;

– neacceptarea contractului de către ofertant (vânzător) după ce s-a încheiat licitația;

– neaccptarea din partea ofertantului de a înlocui garanția bancară pentru licitație cu o garanție bancară de bună execuție.

De regulă, suma înscrisă în garanția bancară este de 1-5% din prețul licitației. Valabilitatea garanției expiră la semnarea contractului sau la emiterea unei garanții bancare de bună execuție, de obicei după o perioadă de 3-6 luni. Oricum, acest lucru trebuie specificat clar în documentul original.

Garanția bancară de bună execuție are scopul de a asigura faptul că mărfurile vor fi livrate sau serviciile vor fi prestate în concordanță cu condițiile din contract. Banca se angajează să plătească beneficiarului în cazul în care furnizorul nu a îndeplinit total sau parțial obligațiile sale.

Suma înscrisă în garanție este, de obicei de 10% din valoarea din contract. Valabilitatea garanției expiră la onorarea completă a contractului. În cazul unui contract de muncă și contract de materiale, acolo unde este necesară o perioadă de garanție pentru funcționarea corectă a obiectivului, se folosește o garanție de întreținere cu o valabilitate în medie de 2 ani.

Garanția bancară de restituire a avansului apare în situația în care cumpărătorul efectuează o plată în avans furnizorului, iar acesta din urmă nu respectă obligațiile sale ce decurg din acreditivul documentar care stă la baza garanției.

Valabilitatea garanției expiră atunci când contractul este onorat, de obicei, între 6 luni și 1 an.

În ceea ce privește suma, scrisoarea de garanție bancară de restituire a avansului trebuie să stipuleze că valoarea garanției va fi diminuată automat pe măsură ce mărfurile vor fi livrate.

Prezentarea documentelor pentru negociere în cadrul unui acreditiv documentar va face dovada efectuării livrărilor de marfă.

CAPITOLUL II

CADRUL JURIDIC AL RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE DE PLĂȚI

CADRUL JURIDIC AL RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE DE PLĂȚI

Desfășurarea schimburilor economice comerciale și a relațiilor de plăți generate de acestea se poate realiza fie într-un cadru convențional solemn având la bază texte oficiale scrise și opozabile ambelor părți semnatare, fie fără un asemenea cadru, în mod spontan, pe baza contractelor comerciale internaționale.

ACORDURI ȘI CONVENȚII

Relațiile comerciale și de plăți ale țării noastre au la bază acordurile și convențiile încheiate în acest sens cu marea majoritate a statelor cu care întreținem relații. Indiferent de obiectul lor, acordurile economice reprezintă înțelegeri internaționale ce consemnează acordul de voință a două sau mai multe state care își asumă anumite drepturi și obligații în domeniul economic, financiar și de plăți. Dintre toate tipurile de acorduri , acordul comercial și de plăți încheiat între două state constituie documentul cel mai important din punct de vedere al reglementării relațiilor de comerț dintre acestea.

Acordul comercial și de plăți conține mai multe elemente și clauze, dintre care cele mai importante sunt: preambulul cu părțile contractante și principiile care guvernează relațiile economico-comerciale; listele de mărfuri (care se dau, de regulă, în anexa la acord, dar care fac parte din acesta); clauza națiunii celei mai favorizate sau sistemul taxelor vamale convenit; încheierea de contracte pe termen lung între întreprinderile și firmele autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior; principiul de stabilire a prețurilor; modul de decontare a plăților; constituirea Comisiei mixte; modul de soluționare a eventualelor litigii; termenul de valabilitate și posibilitatea de modificare și prelungire a acordului etc.

Acordurile comerciale și de plăți se încheie, de regulă, pe perioade mai mari de un an.

Relațiile ce iau naștere și se desfășoară pe baza acordurilor încheiate la nivel guvernamental, poartă, de regulă, denumirea de relații convenționale de plăți. Ca împuterniciți ai statului sau ai guvernului, acordurile pot fi semnate de reprezentanți ai ministerelor de comerț exterior, băncilor sau chiar ai unor întreprinderi sau grupuri de întreprinderi de prim rang.

Un loc important în reglementarea relațiilor valutar – financiare îl ocupă acordurile sau, după caz, convențiile de credit denumite și de împrumut, linii de credit, de finanțare, încheiate, după caz, la nivel guvernamental (credite guvernamentale), sau la nivel bancar – între două instituții bancare.

De regulă, convențiile de credit au drept scop facilitarea și amplificarea schimburilor dintre state, firme etc., prin utilizarea creditului internațional sau depășirea unor dificultăți financiare etc.

Pentru desfășurarea operațiunilor valutar-financiare și a plăților internaționale băncile încheie aranjamente interbancare. Aranjamentul interbancar poate îmbrăca forma unui schimb de scrisori între două bănci sau a unui document convențional bilateral încheiat între ele.

CONTRACTUL COMERCIAL INTERNAȚIONAL

Acordurile și convențiile încheiate la nivel interguvernamental creează cadrul general de desfășurare a schimburilor, de armonizare a intereselor dintre două sau mai multe state. Indiferent însă de tipul acordului (de plăți sau cliring) de rularea efectivă a schimburilor și a plăților generate de acestea se realizează pe baza contractului comercial internațional.

În principiu, contractul internațional are ca efect crearea unor obligații în sarcina ambelor părți .Vânzătorul are ca principale obligații: predarea mărfii, remiterea documentelor referitoare la marfă, conformitatea mărfii cu stipulațiile contractuale, iar cumpărătorul: plata prețului și preluarea mărfii.

Pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor principale partenerii includ în contract o serie de alte clauze și elemente de detaliu.

În ansamblul clauzelor unui contract un loc deosebit de important îl ocupă componenta valutar – financiară. În principal, aceasta se referă la: mijlocul de plată utilizat, modul de evitare sau atenuare a riscurilor valutare, modalitatea de plată (de decontare), schema de plată, garantarea îndeplinirii întocmai a obligațiilor asumate de partener.

Fiecare dintre aceste elemente comportă o multitudine de aspecte tehnice, legislative, de conjunctură valutar – financiară pe care orice firmă care desfășoară activități în domeniul comerțului exterior trebuie să le aibă în vedere.

NORME DE DREPT ȘI REGLEMENTĂRILE NAȚIONALE

Fiecare țară, în cadrul sistemului său monetar, reglementează expres relațiile cu alte sisteme monetare. Aceste reglementări sunt obligatorii și aplicabile tuturor operațiunilor valutar-financiare derulate pe teritoriul său, fiind delimitată, totodată, sfera operațiunilor cu străinătatea pe care le pot dezvolta persoanele fizice sau rezidente și nerezidente.

Pentru participanții la schimburile economice internaționale cunoașterea reglementărilor în materie ale țărilor partenere are importanță atât din punct de vedere al sferei operațiunilor pe care le pot derula în țara respectivă, cât și din punct de vedere al incidenței reglementărilor naționale asupra plăților efectuate cu parteneri proveniți din aceste țări.

Reglementările în materie existente în unele țări impun utilizarea numai a anumitor valute în relațiile de plăți cu altele; interzic circulația liberă a valutelor străine pe teritoriul lor, operațiunile de plăți putând fi executate numai de anumite instituții desemnate expres; în țările unde există piețe monetare și de capital pot fi executate, cu respectarea legislației naționale, diferite operațiuni cu hârtii de valoare, titluri de credit etc., în timp ce în alte țări astfel de operațiuni sunt interzise; numeroase țări interzic transferul valutar al fondurilor condiționând transferul de obținerea unor autorizații etc.

În acest ansamblu de reglementări naționale un loc aparte îl ocupă dreptul bancar. Prin diferite norme fiecare țară reglementează activitatea instituțiilor bancare, exercitarea profesiilor în aceste instituții, precum și regulile privind operațiuniile bancare impunând o anumită conduită față de partenerii străini. Aceste reguli se pot referi la modalitatea de plată utilizată, modul de emitere și executare a garanțiilor bancare, sistemul acordării și asigurării creditelor de export etc., fiecărui stat fiindu-i specifice anumite reglementări.

După cum se cunoaște, dreptul național aplicabil reprezintă dreptul comercial și civil al unui stat pe care partenerii de contract îl desemnează expres în contract că va cârmui raporturile juridice pe toată perioada derulării contractului. Deseori însă componenta valutar- financiară a contractului, direct sau indirect, implică trimiterea la un alt drept național aplicabil decât cel al contractului. Aceasta, deoarece în materie bancară contractele sunt reglementate de legea țării unde își are sediul banca. În funcție, de ex ., de domicilierea A.D., soluționarea litigiilor referitoare la plăți este supusă legislației țării în care își are sediul banca plătitoare. În mod similar, apar astfel de probleme în cazul garanțiilor bancare unde uzanța ia în considerare legislația din țara băncii garantate, a contragaranțiilor etc. De aceea, alături de legea contractului, partenerii de contract trebuie să ia în considerare și dreptul național, dreptul bancar, care, în funcție de anumite mențiuni exprese în contract, va cârmui componenta valutar-financiară.

2.4. ACORDURI ȘI UZANȚE INTERNAȚIONALE

ACORDURI ȘI CONVENȚII MULTILATERALE

Dezvoltarea schimburilor internaționale a pus tot mai acut problema asigurării unui comportament ordonat al țăriilor în desfășurarea relațiilor valutar-financiare și a plățiilor dintre ele. Deși practica cunoaște o mare diversitate de documente, în principiu ele pot fi grupate în două categorii:

a) convenții destinate să uniformizeze normele de drept internațional într-un drept dat ;

b) convenții și acorduri destinate să coordoneze comportamentul monetar-financiar al unui grup mai mare sau mai mic de țări.

a. Preocupările de unificare a normelor de drept internațional s-au materializat în acte internaționale ce au ca obiect:

— uniformizarea dreptului internațional privat ( de ex. Convenția cuprinzând legea uniformă asupra cambiilor și biletelor la ordin (Geneva,1930), Convenția cuprinzănd legea uniformă asupra cecului (Geneva,1931) )

— uniformizarea regulilor de drept material, în cadrul cărora se fac referiri exprese și la plățile internaționale ( de ex. Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională (Viena,1980) care a înlocuit două legi uniforme ).

Majoritatea acestor convenții destinate reglementării uniforme a comerțului internațional au fost încheiate sub egida unor organisme internaționale ( Liga Națiunilor Unite, Organizația Națiunilor Unite, Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional etc.)

b. Unele organisme internaționale grupând un număr relativ limitat de țări au convenit, sub forma acordurilor, convențiilor, anumite norme pe care statele semnatare se obligă să le respecte.

Un exemplu îl constituie țările membre ale Uniunii Europene care, în preocuparea de uniformizare a dreptului comunitar, au încheiat între ele acordul denumit Sistemul Monetar European, în scopul menținerii în comun, a unor cursuri valutare stabile, extinderii utilizării unității de cont europene ECU etc. Uniformizarea dreptului, în acest caz, se realizează, deci, prin legi sau norme naționale.

Pe principii asemănătoare funcționează și Uniunea Monetară a Africii Centrale și Uniunea Monetară a Africii Occidentale etc.

Toate aceste acorduri și convenții sunt dublate de crearea unor instituții menite să supravegheze și să sprijine realizarea în fapt a obiectivelor valutar-financiare comune.

Istoria relațiilor valutar-financiare cunoaște și un acord cu vocație internațională – Acordul Conferinței Monetare și Financiare a Națiunilor Unite și Asociate (Bretton Woods) – prin care țările participante au convenit asupra unor reguli de comportament monetar – financiar destinat să asigure desfășurarea echilibrată a relațiilor valutar – financiare internaționale în perioada postbelică. Principiile și regulile convenite au fost înscrise în Statutul F.M.I., iar statele membre se obligau să le respecte. În consecință, țările, în măsura în care era necesar, procedau la modificarea legislației naționale sau adoptau alte hotărâri interne pentru a respecta normele de conduită monetară internațională convenite.

Aceste reglementări au incidență directă, obligatorie, asupra modului de derulare a plăților între țările semnatare, sau pot determina o anumită decizie în formularea componentei valutar-financiare a contractului – știindu-se de ex., faptul că țările membre ale S.M.E. mențin reciproc cursul pe piață al valutelor lor în limitele unui ecart de 2,25% sau 12% față de un curs pivot.

Tot astfel, statutul F.M.I. impune statelor membre obligația de a colabora între ele pentru a asigura respectarea reglementărilor referitoare la schimbul valutar din legislațiile lor naționale. Astfel, în Statutul F.M.I. art. VIII (2) b se precizează: “contractele de schimb valutar care privesc moneda unui stat membru și care sunt contrare reglementării din acel stat referitoare la schimb – reglementare menținută sau impusă cu acest Statut – vor fi neexecutorii pe teritoriul oricărui stat membru…”.

UZANȚELE INTERNAȚIONALE

Uzanțele internaționale își au izvorul în practicile și obișnuințele care se stabilesc între două sau mai multe părți contractante, în cadrul activității lor comune. În relațiile de schimburi, plăți inetrnaționale, desfășurate pe o anumită durată, participanții introduc unele atitudini, comportări și expresii care, repetându-le de multe ori, devin, cu timpul, subînțelese ori implicite în toate contractele dintre ei.

În practica relațiilor valutar-financiare și a plăților internăționale, uzanțele cunosc forme foarte variate. Cele mai larg utilizate sunt:

trimiterea la un document, act scris. În domeniul plăților internaționale Camera Internațională de Comerț de la Paris, pe baza practicilor bancare, a uniformizat regulile de conduită ale părților implicate într-o plată internațională. Drept urmare, a elaborat: Reguli și uzanțe uniforme referitoare la acreditivele documentare ( Publicația nr. 500 ), Reguli uniforme privind incassourile ( Publicația nr.522 ) și Reguli uniforme pentru garanțiile contractuale (Publicația nr. 325 ), Reguli uniforme privind garanțiile de cerere ( Publicația nr. 458 ). Trimiterea, în cadrul contractului comercial internațional, la aceste documente este facultativă, dar, o dată acceptate de parteneri și stipulate în contract, regulile și uzanțele în materie devin obligatorii pentru toate părțile;

exprimarea în termeni de cod. Deseori, în contractul comercial, pentru a simplifica prezentarea responsabilităților părților privind livrarea mărfurilor se face trimitere la anumite reguli uniforme în mod codificat. De ex., “CIF Marsilia” semnifică: exportatorul livrează marfa, plătește transportul și asigură marfa pe toată perioada transportului până în portul Marsilia; în consecință, valoarea acreditivului pe care îl va deschide banca importatorului trebuie să îi acopere toate aceste cheltuieli. Alteori, codurile s-au impus prin practică: D/P semnifică documente contra plată; D/A semnifică documente contra acceptare etc.;

uzanțele locale și uzanțele speciale au ca obiect: practica statornică într-o ramură de activitate ( comerțul cu cereale, vânzarea-cumpărarea hârtiilor de valoare ); practica într-o profesie ( arbitrajiștii în operațiuni valutare, brokerii, agenții la bursa de valori, de mărfuri etc. ); practica dintr-un loc ( bursa de valori, port, o anumită piață monetară etc. ). Profesioniștii, cu practici și obiceiuri comune, își făuresc norme de conduită proprii în relațiile lor reciproce, cu tendințe de a fi aplicate și terților, care le acceptă sau care, datorită raportului de forțe defavorabil lor sunt siliți să le accepte prin intermediul contractelor de adeziune ce li se impun. Sunt numeroase situații în care desfășurarea unei activități din domeniul valutar-financiar implică nu numai cunoașterea legislației naționale în materie, dar și luarea în considerare a uzanțelor locale.

Cele prezentate relevă caracterul eterogen al organizării și reglementării relațiilor valutar-financiare și de plăți internaționale manifestat, pe de o parte, prin tendința statelor de a-și păstra autonomia și libertatea de comportament în acest domeniu, iar pe de altă parte, prin dorința lor de a le conferi stabilitate și echilibru.

2.5. PRACTICI ÎN DOMENIUL PLĂȚILOR INTERNAȚIONALE

Modalitățile de plată utilizate în comerțul internațional s-au diversificat continuu, odată cu mutațiile ce au avut loc în cadrul economiei mondiale și a perfecționării tehnicilor și tehnologiilor de transmitere a mesajelor.

Privite în ansamblul lor, se disting:

1. Plata prin marfă contra marfă, cunoscută sub denumirea de troc, compensație. Din punct de vedere istoric este prima “modalitate” de plată apărută, iar revenirea la acest tip de plată a fost determintă pe de o parte de fenomene de criză financiară, națională sau internațională (de ex. criza 1929-1933, criza datoriilor externe 1980 – 1985 etc.), iar pe de altă parte, de limitele financiare ale unor participanți la schimburile internaționale.

În prezent, această tehnică este utilizată ca metodă de a “debloca” relațiile comerciale cu țări, firme etc., ale căror disponibilități financiare sunt modeste sau inexistente.

2. Plata în numerar. Dacă în trecutul istoric plata “cu bani peșin” constituia o certitudine la încheierea unei tranzacții, în etapa contemporană locul său în ansamblul plăților internaționale este modest și pe cale de dispariție, ca urmare a dezavantajelor și riscurilor pe care le includ:

transportul efectiv al banilor care în orice contex conține în sine un risc: pierdere, furt, accidente de transport etc.;

contactul direct între cei doi parteneri sau a reprezentanților lor este dificil de realizat atunci când relațiile de afaceri sunt derulate între țări aflate adesea pe continente diferite;

dificultatea de a sincroniza obligațiile fundamentale ale partenerilor: de a livra marfa sau de a pestra serviciul și de a-l plăti. În practică, producerea mărfurilor sau prestarea unui serviciu poate precede sau urma momentului plății. În acest context, ambii parteneri sunt confruntați cu riscul: de a nu primi marfa corespunzător celor convenite – cumpărătorul; de a nu fi plătit la timp, integral sau chiar deloc – vânzătorul .

Cu toate acestea, factori diferiți determină ca și în epoca contemporană plata în numerar să fie utilizată. Astfel:

– în țările care au restricții valutare privind deținerea și mișcarea devizelor sau practică sisteme de impozitare severe în domeniu, plata în numerar devine o metodă de evaziune fiscală sau de evitarea restricțiilor valutare;

– în spațiile geografice izolate, pentru achiziționarea de la populația locală de produse a căror comercializare altfel nu ar fi posibilă ( dat fiind lipsa conectării la un sistem bancar ), sau care cad sub incidența unor reglementări adesea internaționale ( rezervații naturale, animale pe cale de dispariție, vestigii arheologice etc.) și care astfel formează obiect de contrabandă, plata directă în numerar dovedindu-se a fi “discretă”;

– în activitatea de turism și transport internațional, plățile în numerar pentru diferite servicii, produse, continuă să fie utilizate mai ales în țările care încă nu s-au conectat la sistemele de plată electronizată (cărți de debit, de credit etc. ). Astfel turistul străin trebuie să poarte asupra sa o sumă de bani, în valută sau în monedă locală pentru a-și acoperii nevoile curente.

Elementul fundamental al plății în numerar îl constituie încrederea care trebuie să existe între partenerii de afaceri.

3. Plata prin cec este cea mai apropiată de plata în numerar, iar caracterul înscrisului, cecului, oferă partenerilor de afaceri un grad de siguranță mai ridicat. Plata prin cec, în diferitele sale forme, a luat o deosebită amploare după anii ’60, fiind utilizată cu precădere în spațiul plăților necomerciale.

4. Plata prin titluri de credit, respectiv prin utilizarea cambiei și a biletului la ordin, se numără printre cele mai vechi tehnici de plată. În timp, acestea au evoluat de la utilizarea lor singulară, în sine, sistem care se practică și în prezent, la asocierea lor unei alte tehnici de plată cum ar fi acreditivul documentar, incassoul etc., adesea cu valoare de instrument de garantare ( în cazul incasoului, de ex.) sau ca rezultat a unor reglementări specifice, particulare privind plata (scrisoarea de credit comercială, specifică țărilor de drept anglo-saxone ).

5. Ordinul de plată este legat de apariția băncilor și a dezvoltării relațiilor la nivel internațional dintre acestea.

În esență, se aseamănă plăților în numerar, dar se realizează pe canalul bancar și constă din ordinul pe care un client îl dă băncii sale de a plăti din contul său o sumă de bani unei alte persoane în contul acesteia care poate fi deschis la orice altă bancă. În practica internațională este denumit și “plata direct din cont” sau “plata din cont”. Indiferent de denumire, plata presupune în prealabil un ordin dat de titularul contului.

6. Plata documentară sau operațiuni documentare constituie o sintagmă pentru a defini o tehnică de plată, în cadrul căreia plata sumei se face de către bancă numai contra documentelor. In acestă grupă sunt incluse acreditivul documentar și incasoul documentar. Date fiind particularitățile mecanismului derulării plății, aceste tehnici conferă partenerilor un grad de securitate mai ridicat.

7. Scrisoarea de garanție bancară, deși, în esență, constituie un instrument de garantare, în practica comercial-bancară contemporană este utilizată și ca modalitate de plată. Prin implicarea mai profundă sau mai superficială a băncii, corespunzător angajamentului de plată asumat (subsidiar, solidar sau la prima și simpla cerere ) oferă mai multă sau mai puțină siguranță în raport cu interesele partenerilor.

Scrisoarea de garanție bancară de plată poate fi utilizată în sine sau în conexiune cu o tehnică de plată cu scopul de a o garanta, cum este, de ex., plata prin incasso documentar sau plata prin compensare.

Fiecare dintre modalitățile de plată prezentate au avantaje și dezavantaje și presupun stăpânirea unei anumite tehnici în utilizarea lor.

Exceptând plata în numerar și anumite forme de plată prin compensație, toate celelalte modalități de plată presupun existența conturilor bancare ale partenerilor de afaceri, iar mișcarea banilor între aceste conturi se realizează pe canal bancar prin una din tehnicile de transfer internațional al fondurilor. Deci, agenții economici în decizia lor privind o plată internațională au în vedere, pe de o parte, modaliatea de plată pentru care optează ( cec, ordin de plată, incasso, acreditiv etc.) iar pe de altă parte, modul în care vor fi transferate fondurile ( letric, telegrafic, SWIFT ) și cine suportă comisioanele.

În această perspectivă, orice modalitate de plată presupune precizarea tehnicii de transfer a fondurilor: unul și același acreditiv, de ex., poate fi transmis beneficiarului letric, telegrafic (fax) sau prin sistem SWIFT. Conținutul mesajului este același, diferă între ele prin acuratețea, siguranța, costul și rapiditatea transmiterii.

TRANSFERUL INTERNAȚIONAL DE FONDURI

Indiferent de natura tranzacției sau a persoanei fizice sau juridice care a ordonat transferul internațional al fondurilor, acesta se poate realiza prin:

Transfer letric prin poștă ( par avion );

Transfer telegrafic;

Transfer prin sistem SWIFT.

1.Transferul letric

Din punct de vedere istoric este primul utilizat de bănci și, în esență, constă în transmiterea fizică a înscrisului printr-un anumit mijloc de transport (de la caleașcă …la avion ) de la o bancă la alta. Documentul în sine conține toate detaliile referitoare la cine a ordonat plata, în favoarea cui se va plăti suma, suma de plată, moneda și, după caz, alte detalii. În prezent, transferul letric se realizează, cel mai adesea par avion. În practica abrevierilor specific bancare se utilizează MT ( Mail Transfer eng.) sau după caz AMT ( Air Mail Transfer ). Pe scara transferurilor este cel mai ieftin dar cel mai puțin rapid.

2.Transferul telegrafic

A început a fi utilizat de bănci la scurt timp după descoperirea telegrafiei, odată cu noile realizări tehnice în domeniu: transmiterea prin cablu, iar în prezent prin telex și fax. Abreviat TT ( Telegrafic Transfer ) constituie o modalitate mult mai rapidă de transmitere a informațiilor privind transferul fondurilor decât transferul letric, și bineînțeles mai scumpă. În esență, conține aceleași detalii ca și transferul letric.

3.Transferul prin sistem SWIFT

SWIFT constituie o tehnică computerizată de transmitere a mesajelor. Într-o abordare simplă, este similar transferului telegrafic sau prin telex, cu particularitățile determinate de sistemul computerizat integrat care îl definește și securitatea absolută a transmiterii informațiilor.

Expresia SWIFT, utilizată adesea în practică ca un termen în sine, reprezintă de fapt abrevierea pentru Society for Worldwide Intebank Financial Telecomunications ( Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale), societate constituită în 1973 prin asocierea a 239 de bănci din diferite țări, cu sediul la Bruxelles și care a devenit operațională începând cu 1977.

Transmiterea mesajelor în sistem SWIFT se poate realiza:

– cu prioritate normal, sau ordinal aceasta înseamnă că mesajele sunt transmise în ordinea introducerii lor în sistem;

– cu prioritate urgent, un mesaj ce poartă o astfel de mențiune este întotdeauna transmis înaintea tuturor celor care fac parte din grupa normale; dar și cele urgente dacă sunt mai multe sunt transmise în ordinea introducerii lor. Ca procedură de ansamblu, mesajele cu prioritatea urgent pot fi asemănate cu transferurile telegrafice.

– cu prioritate sistem, sunt mesaje cu un circuit limitat, fiind generate și transmise numai pe calculatoarele societății SWIFT pentru transmiterea unor informații de importanță majoră, și care sunt, din nou recepționate de toate băncile care au aderat la SWIFT.

Dacă în 1977 zilnic prin rețeaua SWIFT se transmiteau peste 3,3 milioane mesaje pe an, în 1994, numărul de mesaje a depășit 2,2 milioane mesaje pe zi .

Numărul băncilor care au aderat la sistem a depășit 2000 în anul 1994. Primele bănci din România care au aderat la sistem au fost: Banca Română de Comerț Exterior, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Agricolă, Banca Comercială Română iar în 1994, peste 20 de bănci din țara noastră erau conectate la rețea sau se aflau în faza de test în vederea conectării.

Într-un viitor relativ apropiat acest sistem va deveni tehnica predominantă a transferurilor și transmiterii mesajelor. Această tendință este determinată pe de o parte, de înseși principiile de funcționare a rețelei, iar pe de altă parte, de avantajele ce le oferă .

Rețeaua cuprinde patru centre de comutare dintre care două la Amsterdam și câte unul la Bruxelles și Culpeper (localitate în SUA statul Virginia) la care sunt conectate grupuri de țări după cum urmează:

CENTRUL DE COMUTARE AMSTERDAM:

-Austria -Anglia -Țările de Jos

-Ungaria -Irlanda -Grecia

-Germania -Suedia -Africa de Sud

-Elveția -Norvegia -Cehia

-Lichtenstein -Finlanda -România

-Slovacia

CENTRUL DE COMUTARE CENTRUL DE COMUTARE

BRUXELLES CULPEPER

-Andora -Monaco -Canada -Australia

-Spania -Italia -SUA -Noua Zeelandă

-Belgia -Israel -Mexic -Hong-Kong

-Luxemburg -Danemarca -Bermude -Japonia

-Franța -Ecuador -Singapore

-Uruguay -Filipine

-Chile -Argentina

-Brazilia

REȚEAUA SWIFT PE CENTRE DE COMUTARE

CENTRU DE CENTRU DE

COMUTARE COMUTARE

CULPEPER AMSTERDAM

CENTRU DE CENTRU DE

COMUTARE COMUTARE

BRUXELLES AMSTERDAM

Fig.6

Ordinatoarele de la centrul de comutare comunică între ele asigurând transmiterea mesajelor numai prin intermediul lor. Astfel două bănci nu pot comunica direct, fiind de altfel interzisă dialogarea directă.

În afară de aceste patru centre de comutare, sistemul include în al doilea plan, asa-numitele concentratoare naționale al căror rol este de “a aduna” mesajele dintr-un spațiu geografic dat. Astfel, de exemplu, în țări cu un volum important de mesaje, pot exista mai multe concentratoare ( 4 în S.U.A.; 3 în Anglia; 2 în Franța etc. ) după cum, mai multe țări cu un trafic redus în rețea pot fi conectate la același concentrator național. Al treilea plan al rețelei este format de ordinatoarele cu rol de supraveghere al terminalelor instalate în băncile ce au aderat la rețeaua SWIFT.

TRANSMITEREA MESAJELOR PRIN SWIFT

Fig.7

Pentru a se asigura securitatea sistemului ( și a mesajelor ) fiecare legătură este dublată. Astfel:

Toate mesajele introduse pe un terminal (fig.7) de un operator din orice bancă conectată la rețea, sunt standardizate (ecran preformat ) potrivit tipului de mesaj ( ordine de plată, confirmare tranzacție valutară, deschidere acreditiv documentar ) și sunt plasate într-un fișier de așteptare.

Mesajul astfel introdus de operator este controlat de operator-verificator și apoi poate fi introdus îin fișierul de plecare .

Mesajul aflat în fișierul de plecare este verificat de ordinatorul băncii emitente ( a mesajului ) din punct de vedere al normelor standard impuse de SWIFT, după care este transmis la Centrul de comutare prin intermediul concentratorului național.

Mesajul este stocat în centrul de comutare pentru identificarea beneficiarului mesajului, care de altfel, se realizează automat.

De precizat faptul că transmiterea mesajelor în sine durează câteva secunde și se realizează automat fără intervenție umană ( bineînțeles, în afară de cele două terminale de introducere și prelucrare a mesajelor).

De aici și avantajele pe care le prezintă sistemul SWIFT în deservirea transferurilor internaționale:

(1) Siguranță. Toate tehnicile și înseși sistemele computerizate privind introducerea, prelucrarea și transmiterea informației pe cele patru planuri prezentate mai sus sunt echipate cu programe de detectare și corecție a erorilor; toate mesajele schimbate între concentratoarele internaționale și centralele de conectare sunt codificate; toți emitenții de mesaje ( bănci conectate la rețea ) sunt verificați printr-o cheie; standardizarea obligatorie a transmiterii mesajelor elimină înțelegerea greșită astfel de riscuri fiind excluse sau pot avea o pondere neglijabilă.

(2) Rapiditate. Timpul de transmisie al unui mesaj durează câteva secunde, fiind mult mai rapid decât transmiterea prin telex, curier poștal etc. Ca și în cazul transferului telegrafic se poate aprecia că se realizează în timp real. Intervalele de timp de așteptare sunt determinate, în primul rând, de diferențele de fus orar al spațiului geografic în care sunt amplasate băncile corespondente.

(3) Cost. Costurile transmiterii stabilite în franci belgieni (BEF) sunt diferențiate în funcție de prioritatea transmiterii și dublarea transmiterii prin confirmare. De exemplu:

un mesaj cu prioritate normal – 15 BEF

un mesaj cu prioriate urgent – 15 BEF, iar dacă se solicită confirmarea de livrare se mai adaugă 7,5 BEF (deci maximum 22,5 BEF), sau confirmarea de nelivrare, se mai adaugă costului încă 7,5 BEF (în total 30 BEF)

un mesaj cu prioritate sistem – 60.000 BEF

Acestea sunt prețuri standard, fiecare bancă conectată la rețea stabilind un preț acoperitor față de SWIFT și propriile costuri. Dintre tehnicile de transmitere, rămâne însă cea mai scumpă.

Fiabilitate. Sistemul este astfel conceput încât accesul și transmiterea mesajelor se pot realiza neîntrerupt ( 24 de ore din 24, 7 zile din 7 zile pe săptămână ).

CAPITOLUL III

ACREDITIVUL DOCUMENTAR: EVOLUȚIE, CONCEPT, MECANISM

ACREDITIVUL DOCUMENTAR: EVOLUȚIE, CONCEPT, MECANISM

3.1. ETAPE ÎN EVOLUȚIE

Primele atestări documentare privind utilizarea acreditivului datează de la începutul sec. al XIX-lea și se regăsesc în arhivele băncilor din centrele comerciale ale lumii financiare de atunci: Paris, Amsterdam, Londra etc., fiind utilizat în negoțul cu țări din Extremul Orient. Începând cu sec. al XX-lea, atestările sunt mult mai numeroase.

Interesant este faptul că elementele de structură ale acreditivului: caracterul documentar, fermitatea angajamentului bancar, siguranța pe care o conferă partenerilor și, în bună parte însuși formalismului – imaginat de bănci acum două secole se regăsesc și astăzi în practica în materie.

Într-o accepțiune modernă însă despre acreditiv documentar se poate discuta după primul război mondial .

În anul 1920, ca rezultat al Hotărârii Conferinței Comerțului Internațional din 1919 ce a avut loc la Atlanta (SUA) a fost creată Camera de Comerț Internațional ( CCI ) cu sediul la Paris.

Între domeniile prioritare de activitate ale CCI s-a înscris și elaborarea unor norme uniforme aplicabile comerțului internațional pentru facilitarea tranzacțiilor.

Absența unor reglementări uniforme în materie de plăți internaționale constituia, indiscutabil, un obstacol major în dezvoltarea schimburilor internaționale.

Debutul și elaborarea regulilor uniforme în materie de acreditive documentare a fost lung și dificil. Un prim proiect, a cărui elaborare a început în 1924, a fost prezentat de CCI la Conferința de la Viena din 1933. Documentul, intitulat “Reguli și Uzanțe Uniforme cu privire la Acreditivele Documentare”, deși a fost adoptat, nu a reținut atenția decât câtorva țări, iar altele, printre care SUA, Marea Britanie, le-au privit cu reticență.

Interesant, că după cel de-al doilea război mondial, dat fiind noua conjunctură economică și politică, atitudinea țărilor față de uniformizarea regulilor în materie se schimbă. Statele Unite, care în anii ’50 devin primul și cel mai mare exportator pentru țările Europei distruse de război, au devenit foarte interesate în punerea sistemului de plăți internaționale pe baze cât mai riguroase și sigure.

Se poate aprecia, că SUA au fost principalul promotor al revizuirii Regulilor și Uzanțelor, noul text fiind adoptat în 1951 la Conferința de la Lisabona.

Numărul țărilor interesate și care aderau la aplicarea Regulilor și Uzanțelor a început să fie tot mai mare, iar practica acestora și experiența acumulată au impus o nouă revizuire în 1962. Cu această ocazie, toate băncile din diferite țări și teritorii, care figurau în “Banker’s Almanach” au aderat la aplicarea Regulilor și Uzanțelor.

În acest context, problema realizării unor reglementări cu adevărat internaționale aplicabile în materie de acreditiv documentar devenea tot mai necesară.

Problema își avea originea, pe de o parte, în faptul că în unele țări legislația bancară națională ignora existența acreditivului documentar, iar pe de altă parte, în alte țări se mențineau și erau utilizate propriile reglementări naționale cum era exemplul Franței: “Réglement de Paris” sau al Germaniei: “Regulativ des Akkreditivgeschofts der Berliner Sterupelvereiningung” fără a mai pune în discuție City londonez care era ostil oricărei codificări.

Sintetizând practicile și experiența în materie Comisia de Tehnică și Practică Bancară sub președenția lui Bernard S. Wheble, elaborează o nouă versiune, cea adoptată în 1974. (Publicația nr.274)

Pe drumul succesivelor revizuiri ale Regulilor și Uzanțelor, textul adoptat în 1974 ocupă un loc aparte .

Importanța momentului este dată de recunoașterea textului de un organism ONU: Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Internațional, ceea ce i-a conferit un caracter mondial.

De precizat că la elaborarea textului adoptat în 1974 au fost luate în considerare sugestiile formulate de instituțiile bancare care nu erau reprezentate la CCI, dar ale căror propuneri au fost transmise acesteia prin intermediul Comisiei Națiunilor Unite pentru Drept Internațional, ceea ce în final i-a conferit o aplicabilitate internațională.

Textul este din nou îmbunătățit și adaptat cerințelor moderne în 1984 (Publicația nr.400) și în 1993 (Publicația nr.500). Aceste revizuri au fost necesare datorită noilor tehnici de producere și transmitere automată a datelor, mutațiilor în transportul internațional.

Studiile efectuate de Comisia CCI pentru Practica și Tehnica Bancară privind îmbunătățirea Regulilor și Uzanțelor din 1984, au evidențiat că aproximativ 50% din documentele prezentate pentru acreditiv sunt respinse datorită neconcordanțelor reale sau aparente. Astfel de situații diminuează eficiența utilizării acreditiv și implicit au un impact financiar asupra părților implicate. În același context, s-a constatat creșterea marcantă a litigiilor în care sunt implicate acreditivele.

Pentru rezolvarea acestor probleme, grupul de lucru pentru revizuirea Regulilor și Uzanțelor nr.400 a fost împuternicit:

-să simplifice Regulile și Uzanțele Uniforme nr.400;

-să cuprindă practicile bancare internaționale;

-să faciliteze și să standardizeze practicile în evoluție;

-să sporească integritatea și siguranța acreditivului prin intermediul prezumției de irevocabilitate și clarificarea obligațiilor principale, nu numai pentru banca emitentă, dar și pentru banca confirmatoare;

-să rezolve problemele referitoare la condițiile nedocumentare;

-să enumere, în detaliu, elementele necesare pentru acceptarea fiecărui tip de documente de transport.

Analiza comparată a ultimelor două reglementări în materie este cuprinsă în Publicația CCI nr. 511 – Acreditive: Reguli și Uzanțe Uniforme 500 și 400 Comparate.

CONCEPT. CARACTERISTICI

Larga utilizare a acreditivului documentar pe plan internațional este determinată, pe de o parte, de avantajele pe care le prezintă, atât pentru importator, cât și pentru exportator, iar pe de altă parte, de suplețea acestei tehnici, care permite adaptarea sa la diferite forme pe care le pot îmbrăca schimburile internaționale.

Derularea plăților rezultate din contractele comerciale internaționale în care a fost stipulată ca modalitate de plată acreditivul documentar se desfășoară cu respectarea strictă a Regulilor și Uzanțelor amintite, ele fiind obligatorii pentru toate părțile implicate în derularea sa, în măsura în care partenerii de contract nu au convenit altfel în mod expres. Ca atare, pentru ca exportatorii sau importatorii din țara noastră să beneficieze de toate avantajele specifice utilizării acreditivului documentar se impune cunoașterea și respectarea întocmai a Regulilor și Uzanțelor amintite.

Din punct de vedere al mecanismului de derulare, acreditivul documentar cunoaște două forme:

acreditivul documentar propriu-zis,

scrisoarea comercială de credit,

ambele fiind guvernate de aceleași reguli ale Publicației 500. Fiecare dintre aceste modalități, în practica utilizării lor sau ca urmare a unor mențiuni suplimentare, cunosc mai multe forme (Fig.8).

FORMELE ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Acreditivul documentar propriu-zis:

1.Din punct de vedere al fermității angajamentului bancar:

-revocabil

-irevocabil (confirmat sau nu)

2.Din punct de vedere al domicilierii:

-în țara exportatorului

-în țara importatorului

-într-o terță țară

3.Din punct de vedere al modului de stingere a obligației de plată:

-cu plata la vedere

-cu plata diferată (la termen)

-de acceptare

-de negociere

4.Din punct de vedere al clauzelor pe care le conține:

-transferabil / netransferabil

-reînnoibil (revolving)

-clauză roșie (red clause)

-reciproce (de compensație)

-simplu

5.Din punct de vedere al utilizării combinate:

-subsidiar (back-to-back)

-cesionat

Acreditivul documentar sub forma scrisorii de credit:

1.Scrisoarea de credit comercială

2.Scrisoarea de credit simplă

3.Scrisoarea de credit circulară

4.Scrisoarea de credit stand-by

Fig.8

Acreditivul documentar reprezintă un angajament – indiferent de modul în care este definit sau descris – prin care o bancă (emitentă) acționând la cererea și în conformitate cu instrucțiunile unui client (ordonatorul – importatorul) contra documente strict conforme cu termenii și condițiile acreditivului documentar (art.2) se obligă:

să efectueze plata în favoarea unui terț (beneficiarul – exportatorul) sau la ordinul acestuia, sau să plătească ori să accepte efecte de comerț (cambii, bilete la ordin) trase de acesta;

să autorizeze o altă bancă să facă astfel de plăți sau ca astfel de efecte să fie plătite, acceptate sau negociate la o altă bancă.

Sintetic, acreditivul documentar este un angajament ferm asumat de o bancă de a asigura plata contravalorii unui export contra documentelor prezentate de exportator în condițiile și termenele stabilite de ordonatorul acreditivului documentar.

Ca urmare a preocupărilor CCI – Paris de a asigura la nivel internațional o practică uniformă în materie de plăți, în Publicația nr.500 este utilizat termenul de credit documentar pentru a desemna:

orice angajament de plată contra documente asumat de o bancă, indiferent cum este numit sau descris(art.2).

Ca rezultat al tradiției și practicii comercial-bancare din diferite țări termenul credit documentar se regăsește numit:

– Letter of Credit; Documentary Credit; Comercial Letter of Credit (engleză);

– Credit Documentaire, Acreditif Documentaire; Lettre de Credit Documentaire (franceză);

– Akkreditiv; Handels; Kreditbrief (germană);

– Credito Documentario; Accreditivo (italiană) etc.

Indiferent de modul în care este numit ( inclusiv scrisoare de credit stand-by) un astfel de angajament bancar este supus Publicației nr.500.

În limba română, prin uzanță s-a impus termenul de acreditiv documentar. În relațiile internaționale, băncile comerciale românești folosesc termenul de “credit documentar” sau “letter of credit” în spiritul reglementărilor internaționale.

Părți implicate

În derularea plății prin acreditiv documentar sunt implicate trei părți principale, care au denumiri consacrate. Acestea sunt:

Ordonatorul acreditivului documentar – în relația contractuală este importatorul, beneficiarul unei prestații sau serviciu. El este cel care inițiază relația de acreditiv documentar, prin instrucțiunile pe care le dă băncii sale de a plăti exportatorul. Aceste instrucțuni sunt cuprinse în “ordinul de deschidere a acreditivului documentar”, unde precizează toate condițiile de termene și documente potrivit cărora banca să efectueze plata.

Beneficiarul acreditivului documentar – în relația contractuală este exportatorul, prestatorul de servicii. El este cel în favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată și care, îndeplinind condițiile de termene și documente cuprinse în textul acreditivului documentar, încasează banii.

Banca emitentă – este cea care la solicitarea importatorului, ordonatorul acreditivului documentar își asumă în scris angajamentul de plată în anumite condiții de termene și documente, în favoarea exportatorului, beneficiarul acreditivului documentar. Prin angajamentul de plată asumat în scris, Banca Emitentă este principala angajată în relația de acreditiv documentar. Acest angajament de plată ea îl poate realiza: direct, în sensul că ea însăși va efectua plata, în acest caz ea îndeplinește atât rolul de bancă emitentă cât și de bancă plătitoare și indirect, în sensul că desemnează o altă bancă să efectueze plata. Această bancă desemnată să efectueze plata în numele ei se numește bancă plătitoare sau după caz, negociatoare.

O altă bancă, denumită și banca corespondentă, situată, de regulă, în țara exportatorului, este banca prin care banca emitentă transmite textul acreditivului documentar spre a fi comunicat beneficiarului AD, exportatorul. În funcție de modul cum este precizat a se face plata sau de alte instrucțiuni cuprinse în textul acreditivului documentar această “o altă bancă desemnată” de banca emitentă poartă următoarele denumiri:

bancă notificatoare sau avizatoare. În cazul în care plata documentelor are loc la banca emitentă sau plata e domiciliată la o terță bancă, banca notificatoare îndeplinește rolul unui simplu intermediar, manipulator de documente. Ea anunță exportatorul de deschiderea acreditivului documentar; primește de la exportator documentele și le transmite băncii plătitoare. Ea primește un comision de notificare/preluare de documente .

bancă plătitoare. În cazul în care plata este făcută de o altă bancă decât banca emitentă, banca plătitoare poate fi situată în țara exportatorului sau într-o țară terță. Prin instrucțiunile primite de la banca emitentă, ea este autorizată să plătească exportatorului documentele prezentate, în strictă concordanță cu termenele și condițiile din acreditivul documentar, să remită documentele băncii emitente, iar aceasta să îi ramburseze suma plătită. Ea încasează comisionul de plată documente.

banca trasă – acceptantă. Când plata urmează să se facă prin cambii trase asupra unei bănci, banca asupra căreia au fost trase cambiile și care, la scadență, le va achita, se numește bancă trasă. Banca trasă primește documentele însoțite de cambii de la exportator, acceptă cambiile și i le restituie, iar documentele le remite importatorului sau băncii emitente (după caz). La scadență, banca trasă achită cambiile beneficiarului. Ea încasează comisionul de accept/de plată documente (art.9 b).

bancă negociatoare. În practica bancară anglo-saxonă, acreditivul documentar presupune utilizarea unei cambii trase asupra băncii emitente și, deci, locul plății este la ea (domiciliul trasului). În măsura în care o altă bancă decât banca emitentă este însărcinată cu negocierea, aceasta înseamnă că banca negociatoare este autorizată să preia documentele de la exportator și să i le achite, contra unui comision de negociere și să le remită apoi băncii emitente. Comisionul de negociere, strict individualizat, reprezintă, în esență, dobânda la suma contra documente, plătită exportatorului, calculată pe intervalul de timp dintre momentul plății și cel al rambursării banilor de la banca emitentă(art.10 b ii).

banca confirmatoare este cea care la angajamentul de plată asumat de banca emitentă adaugă propriul ei angajament, egal ca valoare și condiții. În cazul în care banca emitentă nu își onorează angajamentul de plată, banca confirmatoare va efectua ea plata. Banca confirmatoare poate fi banca din țara exportatorului respectiv, banca plătitoare sau o bancă dintr-o terță țară. Ea încasează un comision de confirmare (art.9 b).

3.3. MECANISMUL DERULĂRII ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Prin mecanismul derulării unui acreditiv documentar se înțelege succesiunea etapelor de viață ale angajamentului bancar și acțiunile ce trebuie întreprinse de părțile implicate în relația de acreditiv documentar pe parcursul fiecărei etape.

Plata prin acreditiv documentar face parte integrantă din ansamblul relațiilor comerciale și construcția financiară a unei afaceri.

Etapa I

OFERTA

Exportatorul în oferta sa propune unui potențial importator plata prin AD.

OPȚIUNEA PENTRU A.D.

Importatorul acceptă oferta și plata mărfii prin acreditiv documentar.

Etapa II

COMANDA

Importatorul comandă marfa sau încheie cu exportatorul un contract comercial internațional

DESCHIDEREA A.D.

Importatorul ordonă băncii sale deschiderea acreditivului documentar

Etapa III.

LIVRAREA

Exportatorul primind acreditivul, expediază marfa în condițiile cerute în AD.

UTILIZAREA A.D.

Exportatorul, în posesia documentelor ce atestă livrarea mărfii, le prezintă băncii plătitoare pentru încasarea contravalorii lor.

Succesiunea momentelor derulării plății prin acreditiv documentar este:

Existența unui contract sau a unei înțelegeri prin care partenerii au convenit plata prin acreditiv documentar.

Dispoziția / ordinul de deschidere a acreditivului documentar este dat de importator băncii sale, banca emitentă, și cuprinde toate condițiile de termene și documente pe care trebuie să le îndeplinească exportatorul pentru a i se face plata.

Deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris, însuși acreditivul documentar, prin care banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului acreditivului documentar, exportatorul, în condițiile de termene și documente potrivit instrucțiunilor primite de la ordonator. Acest document este transmis băncii exportatorului.

Notificarea beneficiarului acreditivului documentar. Banca exportatorului anunță exportatorul de deschiderea acreditivului documentar și îi remite acreditivul documentar.

Livrarea mărfii. Exportatorul studiază cu atenție acreditivul documentar și, după caz, începe producerea mărfii sau o preia din stoc. Marfa este expediată cu respectarea tuturor termenelor din acreditiv documentar, expeditorul / beneficiarul acreditivului documentar, întocmind și setul de documente cerute prin acreditiv. În caz că nu poate îndeplini condițiile din acreditivul documentar, nu expediază marfa, ci cere modificarea acreditivului documentar.

6. / 7. Utilizarea acreditivului documentar. În posesia documentelor ce atestă livrarea mărfii în termenele și condițiile din acreditiv, exportatorul le prezintă la bancă. Banca verifică concordanța documentelor cu cerințele acreditivului documentar și efectuează plata. În esență (6/7) semnifică documente contra bani.

8. / 9. Remiterea documentelor / Rambursarea sumei. Banca plătitoare, după efectuarea plății, remite documentele băncii emitente. Aceasta, după un nou control al documentelor, în funcție de condițiile din acreditiv, rambursează băncii plătitoare banii. În caz contrar, nu rambursează banii pe documente neconforme cu termenii din acreditiv.

10./11.Notificare importator / Plată documente. Banca emitentă deține documentele privitoare la marfă și pe care le eliberează importatorului contra plată. Importatorul, la rândul său, verifică documentele și concordanța acestora cu instrucțiunile pe care le-a dat prin cererea de deschidere a acreditivului documentar.

Eliberarea / ridicarea mărfii. Importatorul în posesia documentelor, își ridică marfa. Cărăușul eliberează marfa contra documentului de transport (originalul sau duplicatul, după caz) .

MECANISMUL AD DOMICILIAT ÎN ȚARA EXPORTATORULUI

Legendă:

relația deschiderii AD.

documente

bani

3.4. DESCHIDEREA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Privind în ansamblu mecanismul derulării acreditivului documentar, acesta comportă două momente esențiale: deschiderea și utilizarea.

În esență, deschiderea acreditivului documentar se referă la ansamblul operațiunilor prin care ordonatorul (importatorul), inițiază derularea plăților prin acreditiv, iar utilizarea se referă la acțiunile pe care trebuie să le realizeze beneficiarul (exportatorul) pentru a putea încasa contravaloarea mărfurilor livrate.

Deschiderea acreditivului documentar este unul din momentele cheie de care depinde buna funcționare a mecanismului acreditivului documentar, și este momentul în care ordonatorul dă băncii sale dispoziția de deschidere a acreditivului documentar.

La originea oricărei dispoziții de deschidere a acreditivului documentar stă un contract de bază, contractul comercial internațional, în cadrul căruia partenerii au convenit acreditivul documentar ca modalitate de plată .

În contract, de regulă, nu se face numai această simplă mențiune, ci sunt stabilite cu claritate toate elementele specifice acreditivului documentar, precum și eventualele clauze privind utilizarea acestuia. Acest lucru este absolut necesar deoarece în dispoziția de deschidere a acreditivului documentar, în funcție de elementele convenite în contractul comercial internațional, ordonatorul instructează banca emitentă.

Dispoziția ordonatorului de deschidere a acreditivului documentar, cuprinde, pe de o parte, instrucțiunile privind condițiile de emitere, iar pe de altă parte, principalele condiții comerciale și de documente pe care banca trebuie să le insereze în deschiderea acreditivului documentar.

Ordinul de deschidere a acreditivului documentar dat de importator băncii sale (în calitate de bancă emitentă) se poate realiza:

– sub forma unei simple scrisori (sau telex) în cuprinsul căreia sunt cuprinse toate elementele necesare băncii emitente pentru a deschide acreditivul documentar (această metodă este utilizată prioritar de agenții economici din țara noastră în raport cu băncile comerciale românești).

– pentru simplificarea, dar și pentru asigurarea rigurozității privind menționarea elementelor necesare deschiderii acreditivului documentar, băncile din străinătate dispun de formulare tipizate, ale căror rubrici trebuie completate de ordonator clar și precis.

Claritatea și precizia instrucțiunilor celui ce dă ordinul de deschidere sunt determinante pentru buna funcționare a întregului mecanism. Banca nu este obligată și nici nu intră în atribuțiile ei să remedieze mențiunile greșite sau omise, apelându-se la capacitatea ei de apreciere. Pentru calitatea instrucțiunilor este responsabil numai ordonatorul .

În cazul în care instrucțiunile date sunt neclare sau incomplete, banca solicitată să emită, să confirme sau să notifice acreditivul poate aviza prealabil beneficiarul, dar să nu procedeze în consecință decât după ce a primit informațiile lămuritoare necesare (art.13).

Dispoziția de deschidere a AD se dă înainte ca beneficiarul să fi expediat marfa, dar corelat cu momentul de livrare convenit în contractul de bază.

Orice dispoziție de deschidere de AD trebuie să conțină anumite elemente de bază, obligatorii. Aceste mențiuni, sau lipsa lor, determină un anumit comportament al tuturor celor implicați în relația de acreditiv, banca emitentă, celelalte bănci și, bineînțeles, exportatorul în calitate de beneficiar al AD.

Cunoașterea modului de deschidere a unui acreditiv și a efectelor menționării, corecte sau nu, a unor clauze, are importanță pentru exportator din cel puțin trei puncte de vedere:

la încheierea contractului comercial internațional, exportatorul poate anticipa doleanțele importatorului (care se află, din punct de vedere al intereselor, pe poziție inversă ) și ca atare fiecare clauză poate fi negociată și formulată astfel încât să îl avantajeze;

asigură în sine derularea operațiunii, prin această modalitate de plată nescăpându-i nici un element care ar putea în final să-i lezeze interesele;

deoarece orice exportator este la rândul său și importator, stăpânirea acestor elemente constituie o bază pentru a pregăti, expedia marfa și depune documentele la bancă în mod corespunzător.

Deseori în literatură se discută separat de acreditivul documentar de export și acreditivul documentar de import.

Acreditivul în sine nu este decât unul singur, cu reguli și particularități proprii în derulare, care nu se schimbă când se aplică unui export sau import.

DESCHIDEREA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

3.5. MENȚIUNI SPECIFICE ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Orice deschidere de acreditiv trebuie să conțină următoarele mențiuni:

Părțile implicate

Natura angajamentului bancar

Domicilierea A.D.

Valoarea A.D.

Utilizarea A.D. și alte precizări privind părțile

Valabilitatea A.D. și alte limite de timp fixate pentru a prezenta documentele

Natura, cantitatea și starea mărfurilor

Condiția de livrare și alte precizări privind transportul mărfurilor

Costul plății prin A.D.

Documente și alte precizări (clauza de ramburs)

1.Părțile implicate

Potrivit definiției, părțile implicate sunt: ordonatorul acreditivului documentar, cel ce inițiază relația, beneficiarul acreditivului documentar, cel în favoarea căruia a fost deschis și băncile. Referitor la modul de angajare al băncilor în relația de acreditiv documentar sunt de precizat:

a). Banca emitentă (ordonatoare) este principala angajată în relația de acreditiv documentar, prin angajamentul irevocabil de plată pe care și l-a asumat. Ea are două posibilități de a emite acreditive:

– angajându-se direct la executarea obligației față de beneficiar, deci să efectueze ea însăși plata în favoarea beneficiarului, sau să plătească sau să accepte cambii trase de beneficiar. În acest caz, banca emitentă este și bancă plătitoare;

– angajându-se indirect la executarea obligației față de beneficiar, deci să autorizeze ca aceste plăți să fie efectuate sau astfel de trate să fie plătite, acceptate, negociate de o altă bancă. În acest caz, între banca emitentă și această “o altă bancă intervine un angajament anume încheiat în acest scop, prin care banca emitentă se angajează ferm să ramburseze băncii plătitoare, contra documente, cu condiția ca termenii și condițiile acreditivului documentar să fie respectate, plățile făcute de ea în favoarea beneficiarului;

b). Pornind de la aceste două variante, prin care banca emitentă se angajează la plată, banca exportatorului(o altă bancă) în funcție de instrucțiunile primite de la banca emitentă și de modul în care s-a angajat în derularea acreditivului poartă denumiri diferite, putând fi:

– bancă notificatoare(avizatoare). Dacă banca emitentă este și bancă plătitoare, atunci banca exportatorului este bancă notificatoare, respectiv îndeplinește numai rolul unui simplu intermediar (manipulator de documente) între beneficiar și banca emitentă. Ea avizează, notifică exportatorul de deschiderea acreditivului documentar, le remite băncii emitente sau celei la care e domiciliat acreditivul documentar;

– bancă negociatoare. În cazul în care un acreditiv documentar este domiciliat la banca emitentă, aceasta poate autoriza banca exportatorului să preia documentele contra plată imediat de la beneficiar și să le remită băncii emitente, recuperându-și de la aceasta banii. Deci, banca negociatoare “cumpără” documentele de la beneficiar spre a le “vinde” băncii emitente. Acest sistem este practicat de bănci contra cost, comision de negociere, de regulă, în cazul scrisorii comerciale de credit, care întotdeauna este domiciliată în străinătate;

– bancă plătitoare. În cazul acreditivului documentar domiciliat la o altă bancă decât banca emitentă, banca plătitoare poate fi situată în țara exportatorului sau într-o terță țară. În această situație, banca plătitoare este desemnată de banca emitentă să efectueze plata. În acest scop primește acreditivul documentar de la banca emitentă, își însușește instrucțiunile și face ea însăși plata în favoarea beneficiarului, căpătând astfel și dreptul de recuperare imediată a banilor de la banca emitentă.

– bancă confirmatoare. În condițiile de deschidere a acreditivului documentar se poate solicita ca banca plătitoare să și confirme acreditivul, atunci se numește bancă confirmatoare. Angajamentul de plată asumat de banca confirmatoare este egal ca valoare cu cel asumat de banca emitentă, constituind pentru exportator un mod suplimentar de garantare a plății. În cazul unui acreditiv documentar domiciliat în străinătate, exportatorul poate solicita (prin contractul de bază) confirmarea acreditivului de la o altă bancă decât cea plătitoare, în condițiile în care, din diferite motive, are rezerve față de angajamentul asumat de banca emitentă.

c). Ordonatorul acreditivului documentar, importatorul, cel care dă ordin de deschidere a acreditivului documentar.

d). Beneficiarul acreditivului documentar, exportatorul, cel în favoarea căruia s-a deschis acreditivul documentar.

Orice dispoziție de deschidere, cât și acreditivul documentar însuși, trebuie să cuprindă cu claritate numele, adresa și calitatea tuturor părților implicate în derularea sa. Astfel:

– numele și adresa ordonatorului acreditivului documentar sunt necesare exportatorului pentru a ști pe numele cui întocmește factura și ce destinație are marfa. Sunt cazuri când factura se întocmește pe numele unei terțe persoane, iar marfa are altă destinație decât cea adresa ordonatorului. În această situație, numele și adresa terțului destinatar, trebuie prezentate clar și complet;

– numele și adresa beneficiarului acreditivului documentar sunt necesare, în primul rând, băncii notificatoare, pentru a ști pe cine și unde să anunțe de deschiderea acreditivului documentar;

– numele și adresa băncii emitente sunt necesare tuturor părților implicate, întrucât angajamentul ferm de plată este al ei. Astfel, în funcție de instrucțiunile ei, banca exportatorului își delimitează poziția (notificatoare, plătitoare, negociatoare etc.) și ansamblul aspectelor ce decurg: verificarea semnăturilor, rambursarea plăților efectuate, etc. Exportatorul, este în fapt plătit de această bancă, iar deseori unele documente sunt andosate la ordinul băncii emitente (conosamentul) sau acceptate, avalizate de aceasta (titluri de credit);

– numele și adresa băncii chemate să avizeze, să plătească, să negocieze și/sau să confirme acreditivul documentar. Aceasta, de regulă, este banca exportatorului (poate fi și o terță bancă). Această bancă stabilește legătura pe canalul bancar ( și efectuează și alte operațiuni, după cum a fost instructată) între banca emitentă și beneficiarul acreditivului documentar.

2.Natura angajamentului bancar

În funcție de natura angajamentului asumat de banca emitentă, acreditivele documentare pot fi: revocabile și irevocabile, iar acreditivele documentare irevocabile pot fi și irevocabile confirmate.

a). Acreditivul documentar revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment al derulării acreditivului documentar, fără o avizare prealabilă a beneficiarului acreditivului documentar, cu condiția ca notificarea de modificare sau anulare să parvină băncii însărcinate cu plata, acceptarea, negocierea înainte ca astfel de operațiuni să se fi produs.

Dreptul de revocare se stinge n momentul în care plata, acceptarea sau negocierea au fost efectuate.

Ca urmare a riscului ce îl incubă pentru exportator, astfel de acreditive documentare, sunt rar utilizate. Datorită riscurilor pe care le incubă pentru beneficiarul acreditivului documentar, băncile în deschiderea acreditivului documentar menționează precis natura angajamentului, caracterul revocabil.

De exemplu:

“Vă informăm de deschiderea unui acreditiv documentar revocabil din ordinul (numele ordonatorului)_________________________(iar în finalul textului se mai precizează încă o dată caracterul revocabil).

Acesta este un acreditiv documentar revocabil. Această notificare nu conține nici un angajament din partea noastră”

“We hereby inform you of the opening of the following revocable documentary credit by order ____________________________________.

This is a revocable documentary credit. This advice conveys no angagement on our part”.

“Nous vous informons d’ouverture du crédit documentaire révocable d’ordre de _______________________________________________.

Il s’agit d’un crédit documentaire révocable. Nous vous prions d’en prendre connaissance sans engagement de notre part ni de notre corespondent”.

b).Acreditivul documentar irevocabil presupune un angajament ferm din partea băncii emitente de a executa sau a face să execute (desemnând o altă bancă) plata, acceptarea, negocierea, cu condiția îndeplinirii tuturor prevederilor stipulate cu ocazia deschiderii. Acest angajament nu poate fi modificat sau anulat decât cu acordul tuturor părților interesate. Acreditivul documentar irevocabil semnifică pentru beficiar o certitudine absolută privind plata, cu condiția de prezenta toate documentele prevăzute și de a se conforma tuturor celorlalte condiții.

Mențiunea acreditiv documentar irevocabil este clar precizată în textul acreditivului. Astfel, de exemplu, în documentul de deschidere a acreditivului documentar, transmis de banca emitentă băncii exportatorului se regăsește un astfel de text:

“Din ordinul (numele, adresa cumpărătorului) deschidem (cu sau fără precizarea la dumneavoastră) în favoarea (nume, adresă vânzător) un acreditiv documentar irevocabil ….”.

“D’ordre (nume, adresă cumpărător) ouvrez (cu sau fără precizarea “chez vous”) faveur (nume, adresă vânzător) crédit documentaire irrévocable”.

“By order of (nume, adresă cumpărător) open (cu sau fără precizarea “with you”) favour (nume, adresă exportator) irrevocable documentary credit”.

Comentariu

-dacă în text apare precizarea “la dumneavoastră” (“chez vous”-fr., “with you”-engl.), ea semnifică că respectivul acreditiv documentar este domiciliat la banca exportatorului.

-în practică, deseori, mențiunea privind domicilierea apare separat: “Acest acreditiv documentar este domiciliat la dumneavoastră” (“This documentary credit is payable with you” sau “in Bucharest” cu aceiași semnificație).

c).Acreditivul documentar irevocabil confirmat este acela în care la angajamentul irevocabil al băncii emitente se adaugă un angajament egal ca valoare și condiții al unei terțe bănci, banca confirmatoare. Banca confirmatoare, situată, de regulă, în țara beneficiarului acreditivului documentar, dar și în altă țară, acceptă față de beneficiar aceleași angajamente ca și cele pe care banca emitentă și le-a asumat prin deschiderea acreditivului documentar irevocabil .

În cazul în care banca exportatorului nu este și bancă confirmatoare, în finalul frazei prezentate mai sus se adaugă mențiunea:

“…fără confirmarea dumneavoastră”.

“…sans y ajouter votre confirmation”.

“…without adding your confirmation”.

Aceste precizări sunt reluate de banca exportatorului, în textul prin care notifică pe exportatorul, subliniind faptul că nu este implicată în confirmarea acreditivului documentar. Astfel, de exemplu:

“Vă informăm de deschiderea unui acreditiv documentar irevocabil, din ordinul (numele cumpărătorului)______________________________.

Acest acreditiv documentar este irevocabil emis de corespondenta noastră (se subînțelege bancă) și nu comportă nici un angajament din partea noastră.”

“Nous vous informons de l’ouverture du crédit documentaire irrévocable d’ordre (numele cumpărătorului)_________________________.

Ce crédit documentaire est irrévocable de la part de notre correspondant, mais ne comporte pas notre engagement”

“We hereby inform you of the opening of the following irrevocable documentary credit, by order (numele cumpărătorului)_________________.

This credit is irrevocable on our correspondent’s part. It conveys, however, no engagement on our part”.

Dacă acreditivul documentar este irevocabil confirmat de banca exportatorului, aceasta în notificarea pe care o trimite beneficiarului acreditivului documentar, își precizează clar poziția și de bancă confirmatoare. Astfel:

“Vă informăm prin prezenta de deschiderea următorului acreditiv documentar irevobabil _____________________________________.

Noi confirmăm că acest acreditiv este irevocabil și are o valabilitate din partea noastră până la 15 dec 2000.”

“Nous vous informons de l’ouverture du crédit documentaire irrévocable______________________________________________.

Nous confirmons ce crédit documentaire irrévocablement valable jusqu’ŕ y compris le 15 déc. 2000”.

“We hereby inform you of the opening of the following irrevocable documentary credit_______________________________________.

We confirm that this credit is irrevocably valid on our part until 15 dec. 2000”.

Deși oferă un grad de siguranță ridicat privind plata, utilizarea acreditivului documentar irevocabil confirmat în cadrul exportului românesc trebuie făcută diferențiat de la caz la caz. Astfel, în cazul contractelor de export românești încheiate cu parteneri din părți care au dificultăți financiare, se recomandă ca obținerea confirmării să fie făcută de la o terță bancă din altă țară. În condițiile în care bancă emitentă nu prezintă garanții privind solvabilitatea, orice altă bancă va evita să dea confirmarea pentru un acreditiv documentar emis de aceasta. În cazul în care banca emitentă nu ridică probleme din punct de vedere al solvabilității, confirmarea dată de banca românească constituie un avantaj pentru partea română, sub aspectul comisioanelor încasate pentru confirmare. Dată fiind solvabilitatea băncii emitente, nu apare riscul de neplată din partea acesteia. În cazul însă în care banca emitentă are dificultăți financiare, apare riscul de neplată. Confirmarea dată de banca română o obligă la plată față de agentul economic exportator, ceea ce pe ansamblul economiei naționale nu înseamnă o intrare de valută. Aceasta va avea loc numai în momentul în care banca confirmatoare (banca română) își va recupera banii de la banca emitentă.

Ca atare, în cazul exporturilor românești se recomandă utilizarea acreditivului documentar irevocabil confirmat de o terță bancă, cu bonitate de necontestat pentru acele acreditive documentare emise de bănci cu dificultăți financiare.

Atât în ordinul de deschidere cât și în documentul acreditivului documentar emis de banca emitentă trebuie să se indice natura angajamentului bancar: revocabil sau irevocabil. În cazul în care o astfel de precizare lipsește, acreditivul documentar se consideră revocabil. Dacă acreditivul documentar este confirmat se indică și numele băncii confirmatoare.

Dificultățile financiare cu care se confruntă în ultimul timp agenții economici români, implicit băncile comerciale românești, au determinat adesea întârzieri la plata importurilor efectuate de aceștia. Drept urmare, numeroși exportatori străini, au început, în cadrul negocierilor cu importatorii români, să le solicite ca acreditivule pe care le vor deschide în favoarea lor să fie confirmate de o bancă din țara lor. În esență acreditivul documentar irevocabil confirmat relevă rezervele partenerilor (exportatori) cu privire la capacitatea de acoperire a angajamentelor de plată asumate de partea română (agent economic importator-ordonator, banca comercială română, emitenta acreditivului). În acest context, băncile solicitate să confirme acreditivele deschise de băncile comerciale române condiționează confirmarea acestora de acoperire anticipată a acreditivelor, respectiv punerea la dispoziția lor în mod anticipat a sumelor în valută, corespunzător valorii acreditivelor documentare ce vor fi confirmate.

Astfel de situații, de exemplu, sunt deja uzuale în relațiile cu băncile din SUA. Asemenea acreditive, în practică, sunt denumite acreditive cu acoperire anticipată.

Cum din momentul deschiderii acreditivului până în momentul utilizării perioada de timp poate depăși adesea 2-3 luni, pierderea pentru partea română, din punct de vedere al fructificării fondurilor, este evidentă.

Pentru a depăși acest inconvenient, băncile comerciale române convin cu băncile confirmatoare, care solicită acoperirea anticipată a acreditivelor, constituirea de depozite colaterale purtătoare de dobânzi.

În orice caz, suma depozitată în acest context constituie un titlu de garanție în favoarea băncii beneficiarului acreditivului documentar, exportatorul străin, pentru toate obligațiile importatorului român născute direct prin ordinul dat de deschidere a acreditivului documentar (sau indirect prin deschiderea acreditivului documentar de banca comercială română) și prin confirmarea și utilizarea acreditivului documentar respectiv. Se subînțelege că suma de bani depozitată rămâne la dispoziția băncii beneficiarului până la stingerea tuturor obligațiilor ce decurg din derularea acreditivului. De aici, cerința expresă ca importatorii români să stabilească perioade de valabilitate a acreditivului documentar în strânsă concordanță cu termenele de livrare a mărfurilor importate și, mai ales, să evite prelungirea valabilității acreditivelor fapt care în fond prelungește perioada de imobilizare a fondurilor valutare la bănci în străinătate.

3.Domicilierea acreditivului documentar

Domicilierea acreditivului documentar este locul, respectiv țara, orașul și în ultimă instanță banca la ghișeele căreia urmează să aibă loc plata contravalorii mărfurilor. Din acest punct de vedere, acreditivele documentare pot fi domiciliate în țara exportatorului, importatorului sau într-o terță țară (fig.11).

Domicilierea acreditivului documentar este convenită între parteneri în contractul comercial internațional și preluată de ordonator ca atare în dispoziția de deschidere a acreditivului documentar .

În deschiderea acreditivului documentar menționarea locului plății se recomandă să se facă prin termenul “plătibil” (“payable at…”, “avaiable at…” și nu “domiciled , located, lodged”). Locul plății are o deosebită importanță din mai multe puncte de vedere:

apropierea exportatorului de locul plății, deci domicilierea acreditivului documentar în țara sa înseamnă pentru acesta o grăbire a încasărilor cu timpul de curier al documentelor dacă domicilierea ar fi în țara importatorului. În cazul exporturilor românești, dacă domicilierea acreditivelor este în străinătate timpul de curier (circuitul bancar) al documentelor variază, în funcție de zona geografică, între 10 și 40 de zile.

în cazul în care documentele prezintă elemente specifice interpretabile de bancă în limitele “unei griji rezonabile”, cea care decide asupra conformității documentelor cu condițiile acreditivului documentar este banca la care este domiciliat, deci plătitoare. De menționat însă că pentru orice plată făcută de banca plătitoare pe documente în neregulă, ea răspunde față de banca emitentă și ca atare poate să nu i se ramburseze plata făcută pe astfel de documente. Dacă, în baza telexului de ramburs, plata a fost făcută, banca plătitoare trebuie să restituie suma plătită plus dobânzile aferente pe intervalul respectiv. Din acest punct de vedere este avantajată partea din contractul de bază la care este domiciliat acreditivul documentar, exportatorul în țara sa, importatorul în țara sa. În cazul domicilierii acreditivelor la bănci din România există, în același timp, posibilitatea pentru exportatorii români ca atunci când apar anumite neconcordanțe între documentele prezentate și condițiile stipulate în acreditiv, în perioada valabilității acreditivului, acestea să fie puse în ordine;

reglementarea oricăror litigii privind neexecutarea obligațiilor izvorâte din derularea acreditivului documentar se face potrivit legislației din țara unde este domiciliat acesta;

domicilierea acreditivului documentar în țara exportatorului prezintă pentru acesta și avantajul evitării riscului pierderii documentelor pe parcursul poștal. În această situație, exportatorul trebuie să ia legătura direct cu importatorul ca să dispună băncii sale ca plata să se facă pe duplicate. Orice acțiune întreprinsă în acest sens înseamnă, în fond, o întârziere a încasărilor sau chiar refuzul de plată;

domicilierea acreditivului documentar în țara exportatorului constituie și o sursă de venit valutar, deoarece, potrivit Publicației 500 comisioanele și spezele bancare cad în sarcina ordonatorului, dacă în contract nu s-a precizat altfel.

Aceste argumente se au în vedere atunci când în cadrul contractelor de export ale firmelor românești, în care este prevăzută ca modalitate de plată acreditivul, se recomandă ca domicilierea să fie la o bancă din țara noastră. În practica internațională cel mai frecvent se utilizează domicilierea acreditivului documentar în țara exportatorului.

Prin acreditiv documentar domiciliat în țara importatorului (sau o terță țară) se înțelege acel acreditiv documentar în baza căruia exportatorul poate încasa contravaloarea mărfurilor exportate prin prezentarea documentelor solicitate în acreditiv, la ghișeele acesteia.

În practică, documente se transmit pe canal bancar, respectiv exportatorul le depune la banca sa, care face doar serviciul de a le transmite băncii plătitoare. După ce banca plătitoare găsește documentele în bună regulă, efectuează plata, transmițând, tot pe canal bancar, banii. În consecință, dezavantajele pentru exportator sunt:

întârzierea încasării contravalorii mărfurilor, corespunzător intervalului de timp necesar parcursului documentelor și în sens invers a banilor (3-10 zile pentru Europa și între 20 și 40 de zile pentru alte continente, în funcție de zona geografică);

pregătirea și expedierea documentelor, cerute în deschiderea acreditivului documentar trebuie să se realizeze în timp util, astfel încât acestea să ajungă la banca plătitoare în cadrul valabilității acreditivului documentar. Aceasta, deoarece valabilitatea acreditivului documentar expiră la ghișeele plătitoare, deci în străinătate;

în cazul în care nu sunt în bună regulă, posibilitatea corectării lor este practic redusă sau necesită timp și corespondență suplimentară, ceea, încă o dată în plus întârzie încasarea banilor.

În cazul în care valabilitatea acreditivului documentar expiră într-un interval de timp scurt, deci șansa ca documentele să ajungă în timp la ghișeele băncii plătitoare din străinătate este redusă, agenții economici pot folosi serviciile unor companii specializate, de exemplu D.H.L., Poșta rapidă etc., care contra unei taxe, prin agenții săi, duc (fizic) documentele la locul indicat (în maximum 24 de ore pentru Europa și 48 de ore pe alt continent).

Ameliorarea dezavantajelor domicilierii acreditivului documentar în străinătate se poate realiza prin solicitarea rambursului telegrafic.

Astfel, în momentul primirii documentelor și găsirii lor în bună ordine, banca notificatoare, în baza telexului de ramburs, poate plăti documente, înainte ca ele să ajungă la banca plătitoare. La primirea documentelor, banca plătitoare efectuează ea însăși controlul acestora. Dacă acestea sunt în bună ordine validează plata făcută în baza telexului de ramburs, iar dacă nu sunt în regulă, banca plătitoare este îndreptățită să ceară stornarea plății, inclusiv dobânzile aferente fondurilor astfel avansate, corespunzător intervalului respectiv.

DOMICILIEREA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Fig.11

4.Valoarea acreditivului documentar

În instrucțiunile pe care le dă, ordonatorul băncii emitente, menționează suma în valută care urmează a fi plătită, contra documente în regulă, exportatorului. Acestă sumă se numește valoarea acreditivului documentar. Plata se efectuează la banca unde este domiciliat acreditivul documentar .

a).Valoarea acreditivului documentar în deschiderea acreditivului se poate exprima :

– printr-o sumă fixă, precizată simplu: “suma 100.000 $”

“montant $ 100.000”

“amount $ 100.000”

formulare folosită în cazul acreditivului documentar utilizabil total, respectiv când plata are loc o singură dată pentru toată suma;

– prin indicarea unei limite superioare: “până la concurența sumei de …”

“tout montant jusqu’ŕ la concurrence de…”

“any amount up to…”

formulare utilizată cel mai frecvent în cadrul acreditivului documentar în care sunt stipulate plăți parțiale.

În ambele situații suma plătită de bancă nu poate depășii cifra indicată în deschiderea acreditivului documentar.

– prin indicarea cu aproximație a sumei: “aproximativ” , “în jur de” 100.000 $

“environ” sau “circa” $ 100.000

“on” sau “about” $ 100.000

în acest caz, potrivit Regulilor și Uzanțelor Publicației 500, expresiile: “aproximativ”, “circa” și altele asemănătoare, sunt interpretate ca permițând o plată cu plus sau minus 10% mai mult sau mai puțin decât suma indicată .

b).Mărimea valorii acreditivului este în strânsă concordanță cu ansamblul obligațiilor asumate de exportator privind condițiile de livrare, așa cum au convenit partenerii în contractul comercial internațional, și reluate de ordonator în condițiile de deschidere.

Astfel, dacă condiția de livrare este CIF-Anvers, exportatorul va urmării dacă valoarea acreditivului este suficient de mare pentru a acoperii, alături de valoarea mărfurilor și ansamblul cheltuielilor ce cad în sarcina sa cu transportul și asigurarea până la portul de destinație.

De exemplu:

CONDIȚIA DE LIVRARE VALOAREA A.D.

FOB (Free on Board) Valoarea mărfii exportate , ambalaj etc.

+ transportul până la portul de încărcare,

+ încărcarea pe vas.

C&F (Cost and Freight) Toate cele de mai sus

+ transportul până la portul de destinație.

CIF (Cost, Insurance, Freight) Toate cele de mai sus

+ asigurarea mărfii până la portul de destinație.

c).Valuta în care este exprimată valoarea acreditivului documentar. În deschidere este obligatoriu să se menționeze moneda în care se va efectua plata de către bancă (USD, FF, DM etc.). Banca nu va plăti decât în moneda indicată. De regulă, acreditivul este deschis în moneda convenită în contractul comercial internațional. Sunt situații în care cei doi parteneri convin ca moneda de plată să fie alta decât cea din contractul comercial. Dat fiind că acreditivul documentar este un contract independent de contractul de bază , băncile nu plătesc decât în moneda în care au primit ordin să plătească .În consecință, facturarea exportului se va face în moneda precizată în deschiderea acreditivului documentar.

5.Utilizarea acreditivului documentar și alte precizări privind plățile

Legat direct de valoarea acreditivului documentar este modul în care beneficiarul acreditivului documentar, contra documente în bună regulă, poate încasa contravaloarea lor de la banca plătitoare .

De aceea, în deschiderea acreditivului documentar se regăsesc precizări clare privid modul de utilizare a acreditivului documentar. Utilizarea acreditivului documentar este un termen generic ce desemnează tehnica comercial bancară prin care exportatorul își poate încasa banii .

Din acest punct de vedere utilizarea acreditivului documentar se poate realiza prin:

Plata la vedere

Plata diferată

Acceptare

Negociere

Plata la vedere și prin acceptare (mixtă)

Din punct de vedere al sumei plătite:

Total

Parțial

În tranșe

Toate acreditivele documentare trebuie să indice clar dacă sunt utilizabile prin plata la vedere, prin plată diferată, prin acceptare sau prin negociere.

a).Acreditivele cu plata la vedere ( “payable ŕ vue” sau “crédit ŕ vue”, “sight credit”) sunt acelea în care se regăsește această mențiune în deschiderea acreditivului documentar, iar semnificația constă în aceea că exportatorul, în momentul în care a prezentat documentele în bună regulă la ghișeele băncii plătitoare, primește imediat contravaloarea lor .

b).Acreditivele cu plata diferată (“paiement différé” sau “crédit paiement différé” , “deferred payment” ).

Plata documentelor, deși se realizează integral, nu se face în momentul prezentării acestora la bancă de beneficiarul acreditivului, ci la o dată ulterioară menționată expres în acreditivul documentar. De regulă, plata diferată se efectuează la 30-60 de zile din momentul prezentării documentelor. Astfel, importatorul este în posesia documentelor înainte de a fi efectuat plata. Existând certitudinea condițiilor de documente împlinite, băncile pot acorda beneficiarilor un avans în contul plății diferate. Acest tip de plată constituie o înlesnire pentru importator, care având documentele ridică marfa, o vinde și din banii astfel obținuți ulterior achită importul.

c). Acreditivele cu plata prin acceptare (“crédit d’acception”, “acceptance credit”) sunt utilizate în cazul vânzărilor pe termen scurt și foarte scurt (60-180 de zile), iar setul de documente cuprinde întotdeauna o cambie. Valoarea cambiei este egală cu valoarea mărfii (sau acreditivul documentar), iar scadența este cea indicată în acreditivul documentar (între 60-180 de zile de la depunerea documentelor), acesta fiind în fapt momentul în care exportatorul va încasa contravaloarea mărfurilor exportate. Cambia emisă de exportator poate fi trasă asupra băncii emitente, băncii corespondente sau asupra cumpărătorului.

Odată cu setul de documente ce atestă expedierea mărfurilor, exportatorul prezintă băncii plătitoare și cambia. Banca acceptă cambia, devenind astfel debitor cambial principal, și i-o restituie exportatorului, iar documentele le remite băncii emitente. La scadență, exportatorul se prezintă la bancă pentru încasarea contravalorii cambiei, banca plătitoare o achită și își recuperează banii de la cel asupra căruia a fost trasă cambia (banca emitentă, cumpărător etc.). Acreditivele documentare cu plata prin acceptare sunt utilizate adesea ca modalități de refinanțare a exportului efectuat pe credit. În posesia cambiei, exportatorul procedează la scontarea ei înainte de scadență (suportă taxa scontului) recuperându-și astfel mai devreme banii imobilizați în marfa vândută pe credit.

d). Plata prin negociere este specifică scrisorilor de credit, care întotdeauna sunt domiciliate la banca emitentă, iar derularea plății incubă întotdeauna utilizarea cambiei sau a biletului la ordin.

Pentru a accelera încasarea contravalorii exportului, deseori, banca emitentă acordă dreptul băncii notificatoare de a negocia documentele. În unele cazuri, banca emitentă emite și scrisori de credit nerestrictive, în care caz exportatorul poate negocia documentele la o bancă aleasă de el, dar corespondentă a băncii emitente.

În esență, operațiunea de negociere constă în “cumpărarea” cambiilor de la bancă (notificatoare sau, după caz, alta, așa cum este menționat în textul scrisorii de credit) spre a fi “vândute” băncii emitente a scrisorii de credit.

Ca tehnică de derulare, beneficiarul scrisorii de credit prezintă băncii documentele însoțite de cambii cu scadența la vedere sau la termen trase asupra cumpărătorului, băncii emitente sau asupra altei persoane indicate în scrisoarea de credit. Banca negociatoare achită cambiile și împreună cu documentele le remite băncii emitente de unde apoi își recuperează banii. Pentru operațiunea efectuată banca negociatoare percepe un comision de negociere și își reține dobânda pentru intervalul ce se scurge din momentul negocierii până în momentul încasării banilor de la banca emitentă. Costul operațiunii de negociere se suportă de ordonator. Când cambiile au scadențe la diferite termene, iar beneficiarul acreditivului documentar dorește plata imediat, le poate sconta. În acest caz, scontul este suportat de beneficiarul scrisorii de credit. De reținut că stingerea obligației de plată prin negociere este specifică scrisorii de credit comerciale.

e). Plată la vedere și plată prin acceptare. Deseori, în cazul creditelor vânzător, respectiv când exportatorul vinde marfa pe credit, se convine ca o parte din valoarea mărfii să fie plătită sub formă de avans la livrarea mărfii (plată la vedere), iar diferența, care reprezintă creditul, să se materializeze într-un set de cambii, potrivit ratelor scadente, acceptate de banca emitentă (plată prin acceptare).

În deschiderea acreditivului documentar, conform instrucțiunilor primite de la ordonator, se precizează cuantumul plății la vedere (x) și suma aferentă plății prin acceptare (y). Drept urmare, beneficiarul acreditivului documentar, prezintă băncii documentele însoțite de una sau mai multe cambii cu scadențele fixate la un anumit termen de la acceptare (60, 90, 180 de zile sau mai mult), scadențe care, în esență, depășesc valabilitatea acreditivului documentar. La prezentarea documentelor, banca achită cota plătibilă la vedere, iar cambiile le acceptă, garantând plata lor la scadență. Pentru siguranța încasării la scadență a ratelor, este de dorit ca acceptarea sau/și avalizarea cambiilor să se facă de banca emitentă.

f).Acreditivele utilizabile total (integral) sunt acelea în care suma indicată ca valoarea acreditivului documentar este plătită de bancă integral, la prezentarea documentelor de exportator, care atestă livrarea integrală a mărfii solicitate. Mențiunea ca atare “utilizabil total” apare mai rar în practica comercială bancară. De regulă, acreditivele documentare conțin clauza “utilizare parțială interzisă”, și, drept urmare, se subînțelege că plățile parțiale sunt interzise sau că acreditivul documentar este “plătibil 100%”.

g).Acreditivele utilizabile parțial sunt acele acreditive în care banca onorează documentele prezentate de exportator, în cadrul valabilității și valorii de ansamblu a acreditivului documentar, pe măsura expedierii mărfurilor.

În aceste cazuri, este de dorit ca în acreditivul documentar să fie menționat și prețul unitar al mărfii pentru ca banca să controleze valoarea facturilor. Dacă o astfel de precizare lipsește, banca onorează documentele așa cum au fost întocmite și prezentate de exportator.

Dacă în acreditivul documentar nu se menționează altfel (sau lipsesc orice mențiuni în acest sens) plățile și expedierile parțiale se interpretează ca fiind permise (art.40 a).

h).Plăți și/sau expedieri în tranșe. Publicația 500 (art.41) face o distincție între plăți / expedieri parțiale și plăți / expedieri în tranșe, în practică denumite și acreditive documentare cu plăți eșalonate. Acestea sunt acele acreditive în cadrul cărora se prevede ca expedierea mărfurilor să se facă în mai multe tranșe; pentru fiecare tranșă se stabilește atât termenul de expediere (sau perioada) cât și cantitatea de expediat (de ex:50.000 t. în luna mai,50.000 t. în luna iunie etc.).

Pe măsură ce acestea au loc, în perioada indicată în acreditivul documentar, banca efectuează plata pentru fiecare tranșă.

Aceste livrări, eșalonate în timp, sunt privite de bănci ca operațiuni distincte, deși sunt acoperite de același acreditiv documentar.

Dacă în acreditivul documentar sunt precizate plăți și expedieri în tranșe, iar exportatorul, în cadrul unei perioade determinate, stipulată în acreditivul documentar, nu a efectuat expedierea tranșei respective, acreditivul documentar încetează să mai fie utilizabil pentru tranșa respectivă cât și pentru tranșele celelalte, care urmează, dacă în acreditivul documentar nu s-a stabilit altfel.

De reținut că, în cazul acreditivului documentar prevăzând plăți / expedieri în tranșe, funcționează în fapt două valori ale acreditivului documentar și două valabilități:

– valabilitatea și valoarea de ansamblu a acreditivului documentar, în cadrul cărora trebuie să se realizeze toate plățile și expedierile în tranșe;

– valabilitatea (perioada în care trebuie prezentate documentele) și valoarea fiecărei tranșe, nerespectarea acestora din urmă atrăgând anularea posibilității utilizării celor de ansamblu.

6.Valabilitatea acreditivului documentar și alte limite de timp fixate pentru prezentarea documentelor

Valabilitatea acreditivului documentar este intervalul de timp în cadrul căruia beneficiarul trebuie să prezinte documentele la ghișeele băncii unde este domiciliat acreditivul. Angajamentul ferm de plată al băncii emitente se referă la acest interval. Odată expirată perioada , angajamentul de plată încetează.

Legat de expedierea mărfii, circuitul documentelor și încasarea contravalorii mărfii, se întâlnesc trei termene:

termenul de valabilitate;

termenul de livrare;

termenul de prezentare a documentelor.

a. Termenul de valabilitate. Orice acreditiv documentar trebuie să stipuleze o dată de valabilitate pentru prezentarea documentelor pentru plată, acceptare, negociere. Documentele trebuie prezentate de beneficiarul acreditivului documentar la sau înaintea datei de valabilitate (fr.: “valable jusqu’au” ; engl.: “validity…”).

Valabilitatea, uzual poate fi menționată în două moduri:

– precizarea unei date, de ex. “valabilitate: 15 dec. 2000”, sau până la o dată “valabilitate până la 15 dec. 2000”. Ambele formulări au aceiași semnificație. Termenul de “până la” sau altul asemănător este interpretat ca incluzând și ziua respectivă (în exemplu și pe data de 15 dec. 2000 pot fi prezentate documentele);

– precizarea unui anumit interval, de ex.: “valabilitatea o lună”, “valabilitatea 6 luni”; în acest caz, dacă nu se specifică în acreditivul documentar data de la care curge perioada indicată ( de ex.: “valabilitatea o lună, începând cu 13 nov.2000”), data emiterii acreditivului documentar se consideră data de la care începe valabilitatea și se calculează corespunzător, adăugându-se perioada menționată.

De regulă, se menționează și banca la ghișeele căreia expiră valabilitatea. În cazul că această precizare nu este făcută, se consideră că valabilitatea acreditivului documentar expiră la ghișeele băncii plătitoare. Luarea în considerare a acestui termen este foarte importantă pentru exportator, deoarece numai până la această dată banca este ferm angajată să facă plata. Dacă banca plătitoare este în altă țară, exportatorul, în calculul timpului de prezentare a documentelor trebuie să aibă în vedere și timpul necesar remiterii acestora. Data valabilității este pentru documentele prezentate, nu expediate.

După această dată banca refuză plata, iar prelungirea valabilității acreditivului documentar nu se face decât din ordinul ordonatorului.

b. Termenul de livrare, de expediere a mărfurilor este stabilit în contractul comercial internațional și trebuie să se regăsească în documentul de transport care atestă expedierea mărfurilor.

Clauza privind termenele de livrare, convenită în contractul comercial internațional, de regulă, circumscrie perioada în interiorul căreia trebuie efectuată livrarea mărfurilor. Ea poate fi formulată în mai multe moduri:

– “promptă expediție”, prin care se înțelege că expedierea mărfurilor se va realiza în primele 30 de zile de la deschiderea acreditivului documentar;

– “livrarea mărfii de îndată ce este gata și este posibil”, text ce se utilizează în cazul în care marfa nu este gata, sau urmează a fi produsă, fără însă ca acest termen să depășească 45 de zile de la semnarea contractului;

– “livrarea la începutul lunii…”; “livrarea la mijlocul lunii…”; “livrarea la sfârșitul lunii…” se interpretează ca fiind în prima, a doua și respectiv a treia decadă a lunii menționate;

– “livrarea mărfii în termen de …” sau “de la” , părțile convenind o perioadă determinată față de un eveniment economic ales. De ex.: “în termen de 3 luni de la plata avansului” ; “în termen de 4 luni de la semnarea contractului”.

De menționat că, același contract poate să stabilească mai multe termene de livrare.

Termenul de livrare convenit constituie, atât pentru exportator, cât și pentru importator, un element de referință în derularea mecanismului acreditivului documentar:

– luând în considerare acest termen, exportatorul va avea grijă ca marfa să fie gata, astfel încât la primirea notificării de deschidere a acreditivului documentar, să fie în măsură să respecte condițiile de livrare în timp;

– în funcție de acest termen, ordonatorul va da dispoziție băncii sale de deschidere a acreditivului documentar în favoarea exportatorului.

În practică, termenul de livrare poate să apară direct sau indirect ca mențiune în textul acreditivului documentar. Astfel:

– termenul de livrare sau intervalul în care trebuie să aibă loc livrarea va fi precizat întotdeauna în cazul acreditivului documentar care prevede plăți / livrări în tranșe;

– el poate, cel mai adesea, să apară prezentat implicit, prin termenul de prezentare al documentelor de expediție al mărfurilor (de ex., documentele vor fi prezentate la bancă în 15 zile de la expedierea mărfii).

Depășirea termenului de livrare înseamnă neîndeplinirea condițiilor stipulate în acreditivul documentar, și deci, încetarea obligației de plată din partea băncii .

c. Termenul de prezentare a documentelor la bancă. În condițiile acreditivului documentar trebuie să se prevadă o perioadă expres definită după data emiterii conosamentului, sau altor documente de expediție, în timpul cărora documentele trebuie prezentate la plată. Mărimea acestui interval se stabilește astfel ca documentele să ajungă înaintea mărfii (dacă ajunge marfa înainte se plătesc penalizări pentru neridicarea ei. Fig.13).

Dacă în acreditiv nu este precizat termenul de prezentare al documentelor, acesta este considerat 21 de zile de la data emiterii documentului de transport.

De menționat că termenul de 21 de zile nu este orientativ, ci imperativ.

Dacă un acreditiv prevede un termen de valabilitate până la 31 martie, iar termenul de livrare al mărfii este 1 martie, nu înseamnă că prezentarea documentelor se poate face oricând în acest interval, ci numai între 1-21 martie. Aceasta este valabilitatea reală a acreditivului. Perioada 22-31 martie este valabilitatea inoperantă (fig.12).

VALABILITATEA A.D. ȘI ALTE TERMENE

1 martie ………………….21 martie………………………31 martie

Termen de livrare Termen maxim de Expiră valabilitatea AD

prezentare documente

Intervalul maxim de Valabilitate

prezentare doc., dacă inoperantă

în AD nu s-a precizat altfel

Fig.12

VALABILITATEA A.D. ESTE IMPERATIVĂ

20 martie………………………31 martie

Termen limită de livrare Expiră valabilitatea AD

Documentele nu pot fi prezentate la bancă

decât până la data la care expiră valabilitatea AD

(cade regula 21 de zile)

Fig. 13

Dovada datei de livrare (încărcare și expediere) o face documentul de transport (conosament, fracht, etc.) sau data este indicată în adeverința eliberată de casa de expediție care a preluat și expediat marfa.

De reținut că, prelungirea valabilității acreditivului documentar nu atrage automat după sine prelungirea termenului de încărcare / expediere. Marfa trebuie expediată în perioada precizată în acreditivul documentar. Pentru modificarea datei de expediție este necesară modificarea acreditivului documentar de către ordonator prin banca emitentă.

Dacă termenul de încărcare expiră într-o zi de sărbătoare legală, acest termen nu se prelungește automat (ca în cazul acreditivului documentar) în prima zi lucrătoare.

7.Natura , cantitatea și starea mărfurilor

Mecanismul acreditivului documentar se bazează pe plata mărfurilor contra documente; ca atare, descrierea mărfurilor în instrucțiunile date de ordonator trebuie:

– să reflecte condițiile convenite în contractul comercial internațional;

– să fie suficient de clară ca să existe certitudinea că exportatorul și-a îndeplinit întocmai obligațiile convenite prin contractul comercial internațional;

– să permită băncii ca pe baza instrucțiunilor primite să poată efectua confruntarea elementelor ce privesc descrierea mărfii din acreditiv cu cele ce se regăsesc în documentele prezentate de exportator.

Pentru a se evita confuziile și neînțelegerile, băncile descurajează orice încercare de a se include detalii excesive. În același timp, băncile nu își asumă nici o răspundere pentru erorile în traducerea sau interpretarea termenilor tehnici, și își rezervă dreptul de a tranzmite termenii și condițiile acreditivului documentar fără să îi traducă.

Drept urmare, elementele ce privesc descrierea mărfii, trebuie preluate de exportator ca atare din deschiderea acreditivului documentar și în acești termeni să întocmească documentele privitoare la marfă (factură, certificat de cantitate, de calitate).

Formalismul se manifestă într-atât, încât dacă în deschiderea acreditivului documentar, unul dintre cuvintele ce descriu marfa are o greșeală (de exemplu, două litere inversate, sau o literă sărită) exportatorul în documentele sale va prelua cuvântul ca atare, și nu îl va scrie corect. Băncile, pentru neconcordanță între termeni ( chiar dacă aparent neconcordanța e logică) pot respinge documentele la plată.

8.Condiția de livrare și alte precizări privind expedierea și transportul mărfurilor

Importanța clauzelor privind expedierea și transportul mărfurilor izvorăște din corelația care există între acestea și celelalte clauze ale acreditivului documentar, cum sunt:

– documentele solicitate spre prezentare la bancă;

– termenele de executare a obligațiilor asumate de exportator sau/și importator;

– valoarea acreditivului documentar;

– nivelul riscurilor acceptate de banca emitentă.

Precizările privind transportul și obligațiile ce decurg din acestea se referă la: a). Condiția de livrare

b). Ruta de transport

c). Transbordările

d). Termenul de livrare

a).Condiția de livrare, ca termen generic, desemnează ansamblul activităților legate de transportul mărfurilor vândute de la vânzător la cumpărător.

În sens restrâns, condiția de livrare definește obligațiile vânzătorului de a preda marfa în vederea transportării ei de un anumit cărăuș, care urmează să-și execute prestația în condiții specifice respectivului transport: maritim, fluvial, auto, cale ferată, aerian, etc. Această clauză, de regulă, este desemnată în termeni comerciali abreviați (CFR, FOB) care se regăsesc în două documente utilizate pe plan internațional: Incoterms și RAFTD.

Incoterms (abreviere pentru International Commercial Terms) are ca obiect un ansamblu de reguli internaționale cu caracter facultativ pentru interpretarea unitară a termenilor comerciali cei mai frecvent utilizați în vânzarea internațională de mărfuri , adoptați de Camera de Comerț Internațională (C.C.I) de la Paris (fig.14). Bazate pe uzanțele comerciale internaționale, aceste reguli permit partenerilor de contract comercial internațional să se refere la același sens al termenilor comerciali folosiți. Pentru fiecare termen, în Incotermes, sunt precizate clar obligațiile ce revin celor două părți (exportator și importator) privind condițiile de livrare convenite în contract. Prin utilizarea lor, pe de o parte, textul contractului este redus, ne mai fiind necesară explicitarea obligațiilor celor două părți, iar pe de altă parte, în caz de litigiu, trimiterea la Incotermes, simplifică interpretarea.

Fig. 14

Folosirea termenilor Incoterms ca și a completărilor acestora (termenii Incoterms au fost publicați prima dată în 1936, fiind actualizați și completați succesiv în 1953, 1967, 1980, iar ultima modificare, în prezent în vigoare, în anul 1990) nu este subînțeleasă; în contractul comercial, partenerii trebuie să menționeze expres și fără echivoc referirea la un anume termen și versiunea documentului C.C.I. în care este cuprins, pentru a evita semnificațiile deosebite.

Acceptarea prin clauză contractuală a unui termen Incoterms, fără a fi modificat, implică aplicarea lui integrală.

În practică, termenii sunt trecuți abreviat, iar după aceștia se precizează numele localității (eventual și al fabricii) până unde se întind obligațiile exportatorului și marfa este preluată de importator.

De exemplu: “Ex Works (Franco fabrică), Vulcan, București”; potrivit acestei condiții de livrare, uzinei Vulcan îi revine sarcina să pună la dispoziția cumpărătorului marfa în depozitul uzinei, iar importatorul se îngrijește cu preluarea mărfii, inclusiv procurarea mijloacelor de transport. Deci corect se trece “Ex Works, Vulcan S.A., București, Incoterms 1990”.

În cadrul Incoterms 1990 condițiile au fost grupate în patru categorii:

1. condiția unică, “E”, conform căreia vânzătorul pune mărfurile la dispoziția cumpărătorului în spații proprii ( Ex Works)

2. condițiile “F”, conform cărora vânzătorul trebuie să livreze mărfurile unui cărăuș numit de cumpărător ( FCA, FAS, FOB)

3. condițiile “C”, conform cărora vânzătorul este obligat să asigure transportul, dar fără să își asume riscul pierderii sau avarierii mărfurilor și fără să suporte costurile suplimentare datorate evenimentelor survenite după încărcare și expediere ( CFR, CIF, CPT, CIP)

4. condițiile “D”, conform cărora vânzătorul trebuie să suporte toate costurile și riscurile aferente transportului mărfurilor până în țara de destinație (DAF, DES, DEQ, DDU, DDP)

În funcție de modalitățile de transport Regulile Incoterms 1990 se utilizează ca în schema următoare(fig.15):

REGULILE INCOTERMS ADECVATE MODALITĂȚILOR DE TRANSPORT

RAFTD (abrevierea de la Revised American Foreign Trade Definitions) constituie, asemănător Incoterms, un ansamblu de reguli internațaționale cu caracter facultativ pentru interpretarea unitară a termenilor comerciali utilizați în vânzarea internațională de mărfuri, care au fost adoptați în 1919. După revizuirea lor, în 1941, au fost adoptați de Camera de Comerț de la Washington, ținând seama de uzanțele comerciale curente, îndeosebi din zona nord- americană.

Termenii RAFTD sunt: Ex Point of Origin ; FOB -free on bord ; FAS- free along side ship ; C & F – Cost and Freight ; CIF- Cost, Insurance , Freight ; Ex Dock. Dintre aceștia FOB are 6 variante cu semnificații diferite, fiind deci, necesar ca partenerii contractuali să precizeze expres la care dintre ele înțeleg să se refere.

Sintetizând cele prezentate, în funcție de condițiile de livrare și mijlocul de transport convenit, exportatorul are anumite obligații: să transporte marfa până în port, la un anumit punct de destinație etc.

De aceea, în relație cu acreditivul documentar, condiția de livrare are importanță din două puncte de vedere :

– determină mărimea valorii acreditivului documentar, în sensul că alături de valoarea mărfii sunt luate în considerare și cheltuielile pe care le face vânzătorul pentru asigurarea, încărcarea, transportul etc. mărfii (în cazul că s-a dovedit astfel);

– în fucție de clauza de livrare se depun anumite documente de transport pe care trebuie să le prezinte vânzătorul la bancă în momentul plății (conosament maritim, duplicatul scrisorii de trăsură, conosament aerian etc.).

b) Ruta de transport se referă la precizările privind: locul de încărcare (expediere); locul de descărcare (destinație), locul de predare a mărfii și eventual locurile de transbordare, dacă transbordările sunt permise.

c) Transbordările. Clauza privind transbordările vizează atât costul transportului, cât și riscurile privind marfa (de pierdere sau deteriorare). Acreditivul poate să prevadă:

– transbordări permise;

– transbordări permise în anumite puncte;

– transbordări interzise.

În cazul în care acreditivul documentar nu specifică nimic se înțelege că transbordările sunt interzise. Cu toate acestea, chiar dacă în acreditivul documentar se menționează expres că transbordarea mărfurilor este interzisă, băncile acceptă documente de transport care conțin tipărite clauze privind posibilitatea transbordării, se referă la un transport combinat, cu condiția ca întregul transport să fie acoperit de unul și același document de transport.

9.Costul plății prin acreditiv

Deoarece prin însuși mecanismul derulării acreditivului banca emitentă își angajează propriile fonduri prin angajamentul ferm de plată pe care și-l asumă, iar responsabilitatea sa privind controlul documentelor și corectitudinea derulării operațiunilor în ansamblul lor este mai mare, acreditivul documentar este mai scump, comparativ cu celelalte modalități de plată.

În funcție de tipul de acreditivul documentar utilizat costurile sunt diferite, fiind proporțional mai mari în raport cu gradul de siguranță privind efectuarea plății.

10.Documente și alte precizări. În orice acreditiv documentar sunt făcute precizări cu privire la documente iar în unele deschideri de acreditive documentare se întâlnesc mențiuni care determină modificări în funcționarea acreditivului documentar. Deoarece aceste aspecte au un rol important, tratarea lor se va face separat.

CAPITOLUL IV

PRACTICA DESCHIDERII ACREDITIVULUI

DOCUMENTAR

PRACTICA DESCHIDERII ACREDITIVULUI

DOCUMENTAR

Sintagma “acreditivul documentar a fost deschis”, utilizată în practică, semnifică în esență două aspecte:

– unul privitor la plata mărfii sau serviciului realizat de exportator, beneficiarul acreditivului documentar, în sensul că din acest moment, respectând condițiile de termene și documentele precizate în acreditivul documentar, acesta poate încasa contravaloarea lor;

– un al doilea, subînțeles, se referă la ansamblul documentelor pe care le implică acest moment pentru buna funcționare a mecanismului acreditivului documentar. Acest aspect va fi prezentat în continuare.

“Deschiderea acreditivului documentar” presupune patru documente:

1. contractul comercial internațional;

ordinul de deschidere al acreditivului documentar dat de importator;

emiterea acreditivului documentar de către banca emitentă;

notificarea, avizarea exportatorului cu privire la deschiderea acreditivului documentar.

ACREDITIVUL ȘI CLAUZELE CONTRACTULUI COMERCIAL INTERNAȚIONAL

Informații precontractuale:

Decizia exportatorului privind forma și tipul de acreditiv documentar trebuie să se bazeze pe anumite informații obținute înainte de începerea negocierilor sau încheierea contractului:

– solvabilitatea / seriozitatea importatorului: informații ce se pot obține de la banca care îl deservește pe cumpărător; de la alți parteneri sau alte bănci ( de pe piața sa ) care au avut afaceri cu firma respectivă;

– comportamentul băncii sau băncilor din țara importatorului: față de importator în cazul în care băncile din țara exportatorului au relații de corespondent cu bănci din țara importatorului;

– uzanța și reglementările în vigoare privitoare la plăți, garanții și transferul valutar al fondurilor din țara importatorului, adesea acestea au incidență directă asupra formei acreditivului și rapidității încasării sumei: de la banca din țara sa sau de la instituții / organisme cum sunt: Ministerul Comerțului, instituții de cercetare privind piețele externe, alți agenți economici care au mai derulat afaceri cu țara respectivă;

– poziția băncii confirmatoare sau a băncii transferatoare dacă se dorește acreditiv documentar confirmat sau acreditiv documentar transferabil. În prealabil este necesar să se discute cu banca solicitată dacă aceasta este pregătită să își adauge confirmarea sau, după caz, să găzduiască transferul. În principiu, aceste bănci au dreptul să refuze o astfel de cerere.

Clauze contractuale privind plata prin AD de luat în considerare:

– să fie formulate într-o manieră fermă, clară, care să evite posibilitatea unei alte interpretări nedorite de exportator;

– să nu fie acceptate condiții pe care exportatorul ulterior să nu le poată îndeplini;

– valabilitatea acreditivului documentar și alte termene privind livrările să fie suficient de mari ca să-i permită exportatorului să expedieze marfa și să întocmească setul de documente în mod corespunzător;

– este de dorit să se opteze pentru documente semnate de exportator ( factură, certificat de calitate, greutate ) sau un terț independent ( cărăuș, institut de calitate specializat, asigurator etc. ) și nu se vor accepta documente semnate de importator. De ex.: “plata contra certificat de recepție semnat de exportator și importator” , importatorul oricând poate refuza întemeiat sau nu o astfel de semnătură, iar exportatorul neputând obține documentul nu va putea încasa banii de la bancă, deși toate celelalte documente cerute prin acreditiv le are în bună ordine.

– se va negocia modul de distribuție a plății comisioanelor și taxelor bancare;

– negocierea și încheierea contractului trebuie să fie în concordanță cu cerințele importatorului. Respectarea acestei reguli de aur este esențială în plata prin AD, deoarece acreditivul este un contract independent de contractul comercial internațional. Deci, dacă importatorul este nemulțumit de rezultatul negocierilor va ordona deschiderea unui acreditiv care să facă dificilă sau chiar imposibilă îndeplinirea cerințelor cuprinse din el și, deci, imposibilitatea utilizării lui de către exportator. Litigiul rezultat dintr-o astfel de situație nu poate fi rezolvat decât pe cale comercială. Băncile nu acționează decât în conformitate cu instrucțiunile primite de la ordonator și angajamentul de plată luat.

ORDINUL DE DESCHIDERE AL ACREDITIVULUI

Ordinul de deschidere a acreditivului documentar este dat de importator, inițiatorul relației plății prin acreditiv documentar , și în practică poate îmbrăca forma:

unui formular tipizat , pe care băncile îl pun la dispoziția clienților lor , aceștia completând formularul , corespunzător celor convenite cu exportatorul prin contract;

unei simple scrisori în care sunt menționate condițiile de termene și documente convenite cu exportatorul.

Luând în considerare problema standardizării formularisticii referitoare la acreditivul documentar, în spiritul Publicației 500 și al Publicației 516, în continuare este prezentat modul de completare a unui formular standard de cerere de deschidere a acreditivului documentar(fig.16). Pentru fiecare mențiune numerotată în continuare sunt prezentate comentarii.

Ordonator

“applicant” (engl.) este termenul adoptat în Formularele Standard pentru a desemna ordonatorul acreditivului documentar;

ordonatorul este importatorul, cumpărătorul la cererea căruia și pe baza instrucțiunilor primite de la acesta, banca emitentă emite acreditivul documentar (art.2);

în spațiul rezervat, ordonatorul trebuie să aibă grijă să includă corect toate detaliile referitoare la adresa sa: numele firmei, adresa (stradă, nr., etaj, apartament, oraș, căsuță poștală, cod poștal), telefon, fax;

numele și adresa ordonatorului sunt necesare exportatorului pentru a ști pe numele cui întocmește factura și ce destinație are marfa. Sunt cazuri când factura se întocmește pe numele altei persoane, iar marfa are altă destinație. Aceste precizări se fac în spațiul destinat documentelor (factura emisă de … pe numele …) și respectiv la detaliile privind transportul (pct. 19-23 din formularul standard);

numărul telefonului și faxului este necesar atât băncii emitente, cât și exportatorului, pentru eventualitatea unor clarificări de probleme.

Irrevocable Documentary Credit Application

Applicant: Issuing Bank:

1. 2.

Date of Application: 3. Expiry Date and Place for Presentation of documents:

Expiry Date: 4.

 Issue by (air)mail 6.  with brief advice by 7. Place for Presentation:

teletransmission Beneficiary:

 Issue by teletransmission 8. 5.

 Transferable Credit – As per UCP 500 Article 48 9.

Confirmation of the Credit: 10. Amount in figures and words (Please use ISO

 not requested  requested  authorized if requested by Currency codes): 11.

Beneficiary

Partial shipments  allowed  not allowed 13. Credit available with Nominated Bank:

Transhipments  allowed  not allowed 14.  by payment at sight

 Insurance will be covered by us 15.  by deferred payement at:

Shipment as defined in UCP 500 Article 46  by acceptance of drafts at:

From:  by negotiation 12.

For transportation to: 16. Against the documents detailed herein:

Not later than:  and Beneficiary’s draft (s) drawn on:

Goods (Brief description without excessive details – See UCP500 Art.5): Terms:

 FAS  CIF 18.

17.  FOB  Other terms

 CFR  as per INCOTERMS

Commercial invoice  signed, original and  copies

Transport Document:

 Multimodal Transport Document, covering at least two different modes of transport

 Marine / Ocean Bill of Loading covering a port-to-port shipment

 Non-Negotiable Sea Wybill covering a port-to-port shipment

 Air Waybill, originar for the consignor

 Other transport document:

 to the order of

 endorsed in blank

 marked freight  prepaid  payable at destination

 notify 19. – 23.

Transport Document:

 Policy  Certificate  Declaration under an open cover. Covering the following risks:

Certificates:

 Origin  Analysis  Health  Other

Other Documents:

 Packing List  Weight List

Documents to be presented within  days after the date of shipment but within the validity of the Credit. 24.

Additional Instructions: We request you to issue on our behalf and for our account your Irrevocable Credit

in accordance with the above instructions (marked (x) where appropriate).

25. This Credit will be subject to the UCP 500, insofar as they are applicable. 26.

____________________________

Fig.16 Name and signature of the Applicant 27.

Banca emitentă

formularele puse la dispoziție de bănci au pretipărit numele băncii.

Banca emitentă este cea care, în baza ordinului dat de importator, își va asuma angajamentul de plată în favoarea exportatorului.

Data ordinului de deschidere

Este data la care ordonatorul a completat și depus la bancă ordinul de deschidere a acreditivului documentar;

Ordinul de deschidere trebuie dat în strânsă corelație cu cele convenite cu partenerul de contract:

– prin contract, partenerii au convenit ca acreditivul să fie deschis cu un anumit număr de zile înainte de data expedierii mărfii. În acest caz, ordonatorul va lua în considerare acest interval (de ex.: în contract s-a prevăzut “plata prin acreditiv documentar irevocabil, domiciliat în București, deschi cu 45 de zile înainte de livrarea mărfii”);

– dacă partenerii nu au convenit date precise cu privire la data deschiderii acreditivului documentar, se subînțelege că ordonatorul, cu un anumit număr de zile înainte de data expedierii mărfii, va ordona deschiderea acreditivului documentar (15-20 de zile).

– în orice situație, ordonatorul va avea în vedere valabilitatea de ansamblu a acreditivului documentar și comisioanele bancare.

Valabilitatea acreditivului și locul prezentării documentelor

Toate acreditivele trebuie să stipuleze o dată la care expiră valabilitatea și un loc unde trebuie prezentate documentele pentru plată, acceptare, negociere (art.42 a).

Beneficiarul

Este partea în relația de acreditiv în favoarea căreia se va emite acreditivul documentar și care, îndeplinind condițiile de documente și termene din acreditivul documentar, urmează să fie plătită (art. 2);

Din rațiuni de prudență financiară și comercială, ordonatorul nu va încheia contracte sau înțelegeri cu parteneri a căror credință, standing financiar și performanțe tehnice și comerciale nu le cunoaște. În fapt, aceștia sunt viitorii beneficiari ai acreditivului documentar ordonat de el.

În general, beneficiarul acreditivului documentar este exportatorul mărfii. Se poate ca în baza acordului dintre părți, acreditivul documentar să fie deschis în favoarea unei terțe părți, în calitate de beneficiar: o companie sau o filială care face parte din structura firmei vânzătoare; un asociat în vânzări al exportatorului etc.

În spațiul rezervat beneficiarului, ordonatorul trebuie să treacă clar și precis: numele întreg al beneficiarului; adresa completă (strada, numărul, apartament, etaj, oraș, țară, cod poștal ); telefon și fax.

Aceste date sunt necesare băncilor pentru a ști pe cine și unde să anunțe deschiderea acreditivului documentar.

Orice rezervă din partea exportatorului de a da detalii complete privind adresa sa completă va fi interpretată de importator ca un semnal de alarmă și nu va ordona deschiderea până nu se va edifica asupra “calității” exportatorului.

Prin avion / poștă (transmiterea letrică)

Mențiunile 6,7 și 8 fac parte din precizările privind modul de transmitere a acreditivului documentar de banca emitentă băncii exportatorului ca bancă notificatoare;

În prezent, factorii de cost, timp și dotare tehnică determină ca transmiterea prin poștă (avion) să dețină încă o pondere însemnată.

Adesea, transmiterea prin poștă este precedată de o scurtă avizare a beneficiarului printr-un sistem de teletransmisie.

Scurtă avizare prin teletransmisie (preavizare)

Rolul avizării (preavizării) prin teletransmisie este de a anunța beneficiarul de principalele clauze ale acreditivului documentar și de faptul că acesta urmează a fi deschis. După o astfel de o preavizare, urmează transmiterea letrică, dar ca document operativ de lucru.

Avizarea/preavizarea prin teletransmisie și apoi transmiterea letrică a documentului operativ se face de banca emitentă prin banca notificatoare.

Transmiterea acreditivului documentar prin sisteme de teletransmisie

Termenul de teletransmisie include: transmisia prin cablu, telegramă,telex, telefax; transmiterea prin sisteme integrate de comunicație, de ex. SWIFT.

Dacă în textul transmis nu se precizează altfel, acreditivele transmise astfel sunt considerate documente operative de lucru (art.11 a).

Dacă în textul acreditivului documentar teletransmis se regăsește expresia “urmează detalii suplimentare”, sau altele similare sau se specifică că urmează confirmarea letrică, atunci documentul transmis nu va fi considerat instrument operativ al acreditivului documentar (art.11 a ii).

Acreditivul documentar este considerat instrument operativ atunci când beneficiarul, prin textul dat:

-permite băncii desemnate să plătească, să accepte sau să negocieze contra documentele stipulate și

-precizează că teletransmisia nu va fi urmată de confirmare letrică sau altă teletransmisie.

De regulă, banca emitentă este cea care decide ce metodă de teletransmisie va utiliza (telex, fax, SWIFT etc.)

Dacă beneficiarul nu dorește ca teletransmisia acreditivului documentar să fie document operativ de lucru, el va specifica acest lucru la spațiul “Instrucțiuni suplimentare” (pct.25 în Formularul Standard)

AD este transferabil

Pentru ca un acreditiv documentar să fie transferabil, această mențiune trebuie precizată expres în ordinul de deschidere dat băncii emitente;

În lipsa acestei mențiuni, un acreditiv documentar este considerat netransferabil (art.48);

Instrucțiunile privind caracterul transferabil al unui acreditiv documentar sunt rezultatul înțelegerii dintre beneficiarul și ordonatorul acreditivului documentar, înțelegere ce a avut loc înainte de emiterea acreditivului documentar și este legată direct de specificul tranzacției comerciale.

Confirmarea

În mod similar, mențiunea privind “confirmarea” unui acreditiv documentar este rezultatul înțelegerii prealabile dintre beneficiarul și ordonatorul acreditivului documentar (art.9).

Dacă ordonatorul cere (căsuța “requested”) confirmarea aceasta înseamnă că el dorește ca banca emitentă să autorizeze sau să solicite băncii desemnate (cu plata, acceptarea, etc.) să confirme acreditivul documentar prin beneficiar (art.9);

Dacă ordonatorul bifează căsuța prin care “autorizează dacă cere beneficiarul”, aceasta înseamnă că el dorește ca banca emitentă să instructeze banca desemnată să notifice beneficiarul fără confirmarea sa, dar dacă beneficiarul dorește ca acreditivul documentar respectiv să fie confirmat, atunci banca desemnată este autorizată să-și adauge confirmarea sa;

Dacă partenerii au convenit ca o confirmare de acreditiv documentar să se facă de o altă bancă decât banca desemnată să plătească (de regulă banca exportatorului), atunci se marchează căsuța prin care se cere (“requested”) confirmarea, iar terța bancă confirmatoare este specificată la căsuța “instrucțiuni suplimentare”.

Suma / valoarea AD

Valoarea acreditivului documentar reprezintă suma de bani pe care banca emitentă se va angaja să o plătească beneficiarului acreditivului .

Această sumă poate fi precizată:

-simplu: de ex. 100.000 USD;

-prin indicarea unei limite superioare: de ex. maxim 100.000 USD;

-suma poate fi precedată de cuvântul “aproximativ” sau “circa”;

Dacă suma este precedată de expresia “circa”, “aproximativ” aceasta înseamnă că ordonatorul permite băncii să efectueze o plată cu o toleranță de ± 10% față de suma precizată (art.39 a);

Dacă în AD se stipulează că cantitatea specificată a mărfurilor nu poate fi nici mai mare, nici mai mică, banca poate efectua plăți cu o toleranță de ± 5%, cu condiția ca valoarea acreditivului să nu fie depășită (art.39 b). Această toleranță nu se aplică în cazurile în care în acreditiv cantitatea este exprimată în unităti individuale, număr de pachete, colete, etc.

Dacă în acreditiv nu sunt interzise expedierile parțiale și nici nu se precizează altfel, o plată cu o toleranță de minim 5% față de valoarea acreditivului este admisă. Condiția de a se face o plată cu o toleranță de minim 5% este ca întreaga cantitate de mărfuri să fi fost expediată, iar dacă în acreditiv se specifică și prețul unitar al mărfii, acesta să nu fi fost redus (art.39 c). Desigur, această prevedere nu se aplică în cazul în care suma este precedată de termenul “circa”, “aproximativ” (art.39 a);

Mărimea sumei, valorii acreditivului documentar este în strânsă corelație cu condiția de livrare, în esență, cu ansamblul obligațiilor asumate de exportator privind marfa și livrarea ei.

Suma trebuie scrisă în cifre și litere și indicată moneda în care se va face plata. Simbolul monedei va fi potrivit codului ISO, de ex: USD (dolar SUA); GBP (liră sterlină); DEM (marcă germană).

De regulă moneda în care se ordonă deschiderea acreditivului documentar este și moneda de contract. Sunt situații în care partenerii convin ca plata să se facă în altă monedă decât cea din contractul comercial internațional. Dat fiind că acreditivul documentar este un contract independent de orice alt contract, băncile nu plătesc decât în moneda precizată în acreditiv.

AD plătibil la Banca desemnată

Banca desemnată

Exceptând acreditivele documentare care sunt plătibile (domiciliate) la banca emitentă, orice acreditiv documentar trebuie să specifice expres care este banca autorizată să plătească, să efectueze plata diferată; să accepte cambii și apoi să le plătească sau să plătească prin negociere (art.10 b);

Referitor la desemnare băncii pot apare 3 situații:

-ordonatorul trece numele băncii care urmează a face plata. Anterior, el a convenit cu beneficiarul acreditivului unde va fi domiciliat acreditivul documentar;

-ordonatorul nu cunoaște numele băncii din țara exportatorului dar a convenit cu acesta ca plata să se facă la o bancă din țara exportatorului. În acest caz va face mențiunea “bancă la alegerea băncii emitente” (“the bank of your choise”);

-ordonatorul poate lăsa spațiu liber și banca emitentă va decide ce bancă va desemna pentru plată (de regulă o bancă din țara exportatorului cu care are relații de corespondent bancar);

De regulă, exportatorii doresc ca domicilierea plătii să fie la o anumită bancă din țara lor. Dacă unui exportator îi este indiferent locul plății și banca desemnată, acest fapt constituie un semnal de alarmă pentru ordonator.

Plătibil:

-la vedere;

-prin plată diferată;

-prin acceptare;

-prin negociere.

Menționarea oricăreia dintre aceste forme de plată trebuie să aibă în vedere:

-aceasta a fost în prealabil convenită cu beneficiarul acreditivului documentar și este determinată de construcția financiară a afacerii

-fiecărui tip de plată îi corespund anumite precizări adiacente de termene și/sau documente. Astfel:

Plata la vedere

Plata la vedere prin acreditiv documentar se poate face:

-contra documente fără a fi însoțite de cambii;

-contra documente însoțite de cambii.

În unele țări, ca urmare a taxelor de timbru este preferabil să se utilizeze acreditivul documentar cu plata la vedere fără să se solicite și cambii.

Plata diferată

Se poate realiza contra documente însoțite sau nu de cambii. În cazul în care sunt însoțite de cambii, cambia este trasă de beneficiar, la vedere, asupra băncii desemnate. Ea va fi achitată însă la termenul diferat precizat în acreditivul documentar de către banca acceptată (desemnată).

Plata prin acceptare

Se realizează întotdeauna contra documente însoțite de o cambie. Cambia este trasă asupra băncii desemnate sau băncii emitente. După acceptare, banca restituie cambia trăgătorului (exportatorul), iar documentele le remite importatorului. Cambia va fi achitată la scadența precizată în textul ei.

Plata prin negociere

Se poate realiza în două moduri(art.10 b):

-prin precizarea expresă a băncii desemnate să negocieze. În acest caz, ordonatorul numește banca negociatoare;

-sau în cazul AD, așa numit liber negociabil, plata prin negociere se face la orice bancă. În această situație se menționează “freely negotiable by any bank” sau “freely negociable credit”. Aceasta permite negocierea documentelor la orice bancă din lume.În practică, este de dorit ca ordonatorul să limiteze libera negociere a AD la o țară sau un oraș, de ex. “liber negociabil în Austria ”; sau “liber negociabil la Viena”.

de reținut că banca emitentă poate autoriza ea însăși o altă bancă să negocieze documentele (art.2).

întotdeauna în cazul acreditivului documentar care prevede negocierea, cambiile care însoțesc documentele trebuie să fie trase asupra: băncii emitente sau băncii confirmatoare.

În nici un caz nu se va cere prin ordinul de deschidere a acreditivului, cambii trase asupra ordonatorului ( art. 9 a, b ).

Dacă în acreditiv se precizează cambii trase asupra ordonatorului, băncile consideră aceste cambii ca documente adiționale (art.9 b, i, v ).

13. Livrări parțiale

Livrările parțiale sunt permise dacă în acreditiv nu se specifică altfel (art.40 a). De aceea ordonatorul trebuie să specifice clar în deschiderea acreditivului:

-“livrări parțiale permise” (partial shipments allowed)

-“livrări parțiale nepermise” (partial shipments not allowed)

Transbordări

Înainte de a decide, transbordări permise / nepermise, ordonatorul trebuie să stabilească care este modalitatea cea mai avantajoasă pentru livrare și transport a mărfii la destinație;

Interzicerea transbordărilor, cel mai adesea, este determinată de riscul de pierdere sau deteriorare a mărfurilor prin repetate încărcări / descărcări de pe un mijloc de transport pe altul;

Ordonatorul poate stipula “transbordări permise numai…”, menționând un port care din punctul său de vedere conferă securitate în manipularea mărfurilor;

Chiar dacă prin acreditiv transbordările sunt interzise, băncile acceptă documente de transport care indică faptul că transbordarea va avea loc atâta timp cât marfa este transportată în container, trailer, barje sau documentul de transport cuprinde clauze prin care transportatorul își rezervă dreptul de a transborda (art.23 b, c, d; 24; 25; 26; 27 și 28);

Asigurarea acoperită de ordonator

Această informație este utilă băncii emitente, beneficiarului și băncii desemnate în cazul în care la livrarea mărfii de către beneficiarul acreditivului aceasta nu trebuie să prezinte și un document de asigurare a mărfii în trafic internațional.

În mod particular, banca emitentă este interesată în acest aspect înainte de a emite acreditivul.

Detalii cu privire la transportul mărfii

Au în vedere:

-locul expedierii: de la …(from…)

-locul de destinație: pentru a fi transportată la …(for transportation to…)

-data expedierii: nu mai târziu de …(not later than…), care trebuie precizate cu claritate și potrivit terminologiei din Publicația 500.

Astfel , de reținut:

Expediere (shipment)

Dacă în acreditiv nu se precizează altfel, acest termen este înțeles ca incluzând expresiile:

-încărcare la bord (loading on board)

-încărcare (dispach)

-acceptate pentru transport (accepted for carriage)

-data recipisei poștale (date of post reecipt)

-data ridicării (date of pick-up)

-preluare spre încărcare (taking in charge) în cazul documentului de transport combinat.

Locul de expediere și locul de destinație

Se indică sub forma unei denumiri exprese a: portului, aeroportului, gării, orașului, țării sau dacă este cazul grupei de țări (de ex.: de la (from) Constanța la (to) Hamburg).

Nu se utilizează expresii generale, vagi pentru a preciza punctul de încărcare și descărcare; de ex.: port important, un port din Golful Mexic, un port din Orientul Mijlociu;

Când se apelează la o modalitate de transport combinat, multimodal, organizat într-o structură modernă se poate indica doar țara;

Nu se utilizează abrevieri ca: UK, CCE, deoarece nu toată lumea cunoaște sensul acestora, mai ales când sunt exprimate în altă limbă;

Nu se indică un port maritim când: mărfurile care urmează a fi livrate au drept loc al expedierii un oraș situat în interiorul țării; când documentul de transport solicitat este: document de transport combinat (art.26), aerian (art.27), rutier, feroviar, fluvial intern (art.28) sau recipise poștale și de curier (art.29).

Data livrării

Trebuie să fie situată în cadrul perioadei de valabiliatate a AD;

Dacă se prelungește valabilitatea AD, nu se subînțelege că automat se prelungește / decalează și termenele de livrare (art.44 b).

Data livrării poate fi menționată prin expresiile:

-nu mai târziu de …(not later than) data fixă (ex.: “15 dec.2000”)

-în perioada (during) ex.: “15 ian.-15 dec. 2000”

-în (in); ex.: “prima jumătate a lunii dec.2000”

-pe (on); ex.: “15 dec 2000”

-nu înainte de (not before); ex.: “15 dec. 2000”

-nu înainte de (data) și nu după (data) (not before…and not after..)

Dacă se utilizează expresia: “în (x) zile de la”, în mod obligatoriu se precizează și evenimentul economic față de care se calculează acest număr de zile. De ex.: “livrarea în 30 de zile de la emiterea AD”(“shipment with 30 days from the date of issuance of the credit”)

Dacă în AD nu s-a prevăzut altfel, băncile acceptă un document de transport care are o dată de emitere anterioară deschiderii acreditivului documentar (art.22).

Termenii privind livrarea sunt interpretați astfel:

-cuvintele “la” (to), “până la” (until), “de la” (from) se înțeleg ca incluzând data menționată;

-cuvântul “după” (after) este înțeles ca excluzând data menționată;

-termenii “prima jumătate” (first half), “a doua jumătate” (second half) “a lunii” sunt interpretați 1-15 și respectiv 16-ultima zi a lunii – inclusiv;

-termenii “începutul” (begining), “mijlocul” (middle), “sfârșitul” (end) “lunii” se înțeleg: 1-10 inclusiv; 11-20 inclusiv; 21-ultima zi a lunii inclusiv (art .47)

Nu se utilizează pentru a preciza data livrării termeni ca:

-“prompt” (prompt), “imediat” (imediatly), “cât de curând posibil” (as soon as possible) și altele asemănătoare. Băncile nu le iau în considerare;

-dacă data livrării este precedată de cuvintele: “pe” sau “în jur de” (on or about) , băncile vor interpreta aceasta ca o precizare ce permite ca livrarea să fie făcută cu 5 zile înainte și 5 zile după data menționată, incluzând ambele zile extreme (art.46 c).

Descrierea mărfurilor

Denumirea și descrierea mărfii:

-să fie cât mai scurt posibil și fără să conțină detalii excesive (art.5)

-să reflecte termenii conveniți cu partenerul

-să fie suficient de clară

-să permită băncii, ca în baza instrucțiunilor date, să poată efectua confruntarea elementelor ce privesc descrierea mărfii cu cele ce se vor regăsii în documentele prezentate de exportator.

Cantitatea și prețul:

-când se indică cantitatea și / sau prețul unitar al mărfii ordonatorul trebuie să aibă în vedere (art 39) că se admite o toleranță de ±10% dacă cantitatea sau prețul sau ambele sunt precedate de expresii ca: “aproximativ”, “în jur de” sau “circa”;

-se admite o toleranță de ±5% referitor la cantitatea mărfurilor livrate numai dacă în AD nu se specifică altfel, cantitatea nu este precizată în număr de pachete, unități individuale etc., nu se depășește valoarea AD.

Condiția de livrare

Desemnează ansamblul activităților legate de transportul mărfurilor, iar în sens restrâns, definește obligațiile vânzătorului de a preda marfa în vederea transportării ei de un anumit cărăuș;

Această clauză este precizată în termeni comerciali abreviați care se regăsesc în două documente utilizate pe plan internațional: INCOTERMS și RAFTD.

19-23. Precizarea documentelor

Cerințe generale privitoare la documente:

Precizarea documentelor

-orice AD trebuie să precizeze clar documentele contra cărora se va face plata, acceptarea, negocierea (art.5 b).

Denumirea documentelor

-fiecare document solicitat va fi denumit clar: certificat de origine, factură, document de transport combinat, conosament etc.

Numărul documentelor

-documentele cerute de ordonator sunt în strânsă corelație cu specificul tranzacției în ansamblu. De ex.: la plata prin acceptare se solicită și o cambie; în funcție de condiția de livrare se pot cere: document de transport și poliță / certificat de asigurare; în funcție de specificul mărfii se poate solicita buletin de analiză, certificat fitosanitar etc.

-uneori, datorită reglementărilor în materie din țara exportatorului și/sau țara importatorului se pot solicita anumite documente specifice. De ex.: certificate EUR1, pentru exporturi în țări din Comunitatea Europeană.;

-ordonatorul va solicita astfel de documente care să îl asigure că marfa livrată corespunde cantitativ, calitativ, sortimental celor convenite prin contractul comercial.

Drept urmare, numărul documentelor cerute poate fi mai mic sau mai mare celor prezentate adăugându-le și altele cum ar fi certificate, buletine.

Numărul de exemplare cerut

-pentru fiecare tip de document, ordonatorul poate solicita numărul de originale și copii

-dacă nu se specifică altfel, băncile acceptă ca originale documente întocmite prin sisteme computerizate, automate și marcate ca originale;

-dacă nu se specifică altfel, băncile acceptă drept copii documentele etichetate drept copii sau ne marcate ca originale (art.20 c)

Emitentul și conținutul documentelor

-exceptând documentul de transport, polița de asigurare și factura, ordonatorul, pentru oricare act, document cerut trebuie să specifice de cine va fi emis documentul și ce informații să conțină (art.21)

-desemnarea emitentului unui document se va face prin trimitere la o instituție, departament, persoană fizică, juridică etc., evitându-se termeni ca : “binecunoscut”, “calificat” , “independent” , “oficial” (art.20 a)

Ordinea trecerii documentelor

Factura comercială

Documentul de transport

Documentul de asigurare

Certificatul de origine

Certificatul de calitate / analize

Lista pachetelor / de greutate

Cambia sau/și numărul de cambii cerute

Termenul de prezentare a documentelor

– orice AD prin care se solicită prezentarea unui document de transport trebuie să precizeze intervalul de timp de la expedierea mărfii, în care documentele trebuie prezentate la bancă (art.43 a).

– în stabilirea intervalului de prezentare a documentelor, ordonatorul trebuie să acorde atenție faptului că beneficiarul, după expedierea mărfii:

adună documentele de la diferiți emitenți;

pregătește documentele pentru a le prezenta la bancă;

dacă domicilierea (plata) este la o bancă situată în altă țară, trebuie luat în calcul timpul de transmitere a documentelor prin poștă;

– dacă în AD nu se precizează o perioadă de timp, documentele trebuie prezentate la bancă în 21 de zile de la data expediției mărfii atestată prin data de pe documentul de transport (art.43 a) fără însă a se depăși valabilitatea acreditivului documentar.

– dacă documentele pot fi prezentate independent de data livrării, acest lucru trebuie precizat în textul formularului la “Instrucțiuni Suplimentare”

Legat de expedierea mărfii, circuitul documentelor și încasarea contravalorii mărfii, se întâlnesc trei termene:

termenul de valabilitate;

termenul de livrare;

termenul de prezentare a documentelor.

Instrucțiuni suplimentare

-spațiul este destinat pentru detalieri suplimentare sau mențiuni speciale; comisioanele și cine le suportă.

Reglementarea plății

-ordonatorul trebuie să precizeze contul din debitul căruia se va face plata la sosirea documentelor; dacă acesta nu a fost precizat în căsuța 1 (ordonator)

Semnătura

-orice ordin de deschidere trebuie să fie semnat de ordonator și datat

-dacă ordinul de deschidere conține mai multe pagini este de dorit ca toate să fie semnate și datate de ordonator.

Luând în considerare elementele standard privind deschiderea unui AD, băncile își elaborează adesea propriile lor formulare. În țara noastră băncile utilizează “Cererea de deschidere de Acreditiv” (Fig.17), care, potrivit reglementărilor în materie de plăți cu străinătatea ale BNR are ca scop:

-evidențierea tuturor plăților către străinătate ale agenților economici, fiind utilizată nu numai pentru deschiderea de AD, ci și pentru ordin de plată, incasso documentar sau numerar;

-uniformizarea la nivelul băncilor comerciale a documentelor privind plățile cu străinătatea;

-asigurarea controlului plăților către străinătate efectuate de agenții economici.

DISPOZIȚIE DE PLATĂ VALUTARĂ EXTERNĂ / CERERE DE DESCHIDERE DE ACREDITIV

(înainte de completare citiți cu atenție instrucțiunile din anexă) Exemplar 1 2 3

1 Către: ………………………………………… Se completează de către bancă:

(banca ordonatorului) 36

Sucursala: …………………………………… Nr. înregistrare: …………… Data:

2 Numele ordonatorului:……………………… 37 Referința băncii:

Adresa ……………………………oraș…….

Cod fiscal: 38 Felul valutei:…………………………….

3 Modalitatea de plată: 39 Data valutei:

 ordin de plată  incasso 40 Suma transferată:

 acreditiv documentar  cash (numerar/cec)

4 Suma de plată: în litere:…………………….

……………………………………………….

în litere:……………………………………. 41 Numele persoanei care verifică:

……………………………………………… ………………..………………………….

Telefon:…………………… Semnătura:

5 Felul valutei: ………………………………..

Ștampila Băncii:

6 Cont nr. ……………………………………..

Beneficiar: 42 Alte detalii:

Nume:……………………………………….

Adresa: ……………………..……………… 9 Spezele și comisioanele dvs. sunt în sarcina:

Țara: …………………………………………  ordonatorului  beneficiarului

7 Banca beneficiarului: 10 Spezele si comisioanele băncilor corespondente

Numele:…………………………………….. sunt in sarcina:

Adresa…………………………………….  ordonatorului  beneficiarului

Oraș………………………….Țara…………… 11 Plata se va face prin:

8 Contract nr.:  SWIFT  Telex  Posta

extern………………………..din:…………… 12 Factura externa nr………….din…..…

13  Acreditiv emis prin posta 19 Confirmarea acreditivului la beneficiar

 Acreditiv transmis prin telex  este  nu este necesara

 Cu preaviz telex

14  Acreditiv transferabil 20 Expedieri parțiale Transbordări

permise nepermise permise nepermise

15  Asigurarea va fi suportata de către noi

21 Credit utilizabil la:

16 Încărcarea la bord /expedierea /preluarea spre ……………………………………(banca)

expediere/de la……………..(loc de încărcare)

 plata la vedere  negociere prin acceptare

cel mai târziu la data:  plata diferața la ……zile contra documentelor

cu destinația: …………………………………………… detaliate mai jos

(loc de descărcare)  si a tratei beneficiarului la data

17  FOB  C&F  CIF 18 Alți termeni de livrare trasa asupra băncii:……………………………

22 Lista documentelor:

23 Documentele vor fi prezentate in termen de ……………..zile de la data emiterii documentelor de

transport dar in perioada de valabilitate a acreditivului

Fig.17 a (FORMULAR TIPIZAT ÎN ȚARA NOASTRĂ – față)

24 Plata de mai sus reprezintă:

(rugăm marcați căsuțele corespunzătoare și completați cu detalii pentru descrierea completă a operațiunii)

Cod conform listei de tranzacții:

25 Plăți pentru operațiuni de comerț internațional (mărfuri cumpărate pentru revânzare, fără tranzitare

pe teritoriul României)

 Descrierea operației:

26 Plăți pentru servicii (transport, turism, comunicații, asigurări , etc.)

 Descrierea operației:

27 Transferuri curente (ajutoare, donații și alte transferuri fără contrapartidă)

 Descrierea operației:

28 Venituri (dividende, profituri, dobânzi, etc.)

 Descrierea operației:

29 Tranzacții de capital și financiare

 Descrierea operației:

Autorizarea Băncii Naționale a României nr. …………………………………………………..din data

30  Import de marfă  Import de marfă 31 Țara vânzătorului……………………………..

pentru prelucrare

(processing, lohn, etc.)

32 Buletin vamal de import numărul:…………………………………din data

33 Felul mărfii (generic): Cod conform poziției tarifare:

…………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………..……………..

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………….

34 Instrucțiuni suplimentare pentru bancă:

35  Vă rugăm să deschideți din ordinul nostru un acreditiv documentar irevocabil

conform cu instrucțiunile de mai sus (marcat cu x în căsuțele corespunzătoare).

 Vă autorizăm să efectuați plata prin debitarea

contului nostru la dvs. numărul:

Declarăm pe proprie răspundere că datele de pe acest formular (față și verso) sunt conforme

cu realitatea.

Semnături autorizate ordonator:

Numele:……………………………..…………….Telefon…………………………………………….…Ștampila:

Fig.17 b (FORMULAR TIPIZAT ÎN ȚARA NOASTRĂ – verso)

Instrucțiuni de completare a formularului:

“DISPOZIȚIE DE PLATĂ VALUTARĂ EXTERNĂ / CERERE DE DESCHIDERE DE ACREDITIV”

Formularul se completează de către persoanele juridice române, indiferent de forma de organizare și titularul dreptului de proprietate, care dispun plăți valutare către nerezidenți.

Formularul se întocmește pentru:

Plăți de orice natură către nerezidenți, efectuate prin transferuri bancare în afara teritoriului României sau prin creditarea unui cont pe care o persoană juridică / fizică nerezidentă îl deține la o bancă din România.

Ridicări de valută din conturi bancare în numerar sau sub formă de cecuri de orice natură (bancare, de călătorie) destinate cheltuielilor de călătorie sau pentru plăți externe de altă natură în afara teritoriului României ori pentru plăți pe teritoriul României în favoarea unui nerezident.

Circuitul formularului:

Formularul se completează de către ordonatorul plății în 3 exemplare și se depune la ghișeele Băncii Comerciale unde se dispune plata.

Banca Comercială verifică DPVE și în cazul acceptării efectuării plății completează rubricile din spațiul rezervat acesteia (pozițiile 36-42 din formular).

După efectuarea plății, cele 3 exemplare ale DPVE au următoarele destinații:

-Exemplarul 1 rămâne în posesia Băncii Comerciale;

-Exemplarul 2 semnat și ștampilat în spațiul rezervat în acest scop (poziția 41) va fi transmis de Banca Comercială Băncii Naționale a României în termen de 2 zile bancare lucrătoare de la debitarea contului ordonatorului plății;

-Exemplarul 3 se restituie ordonatorului.

În cazul plăților reprezentând utilizări parțiale ale acreditivelor, Banca Comercială va transmite Exemplarul 2 al DPVE Băncii Naționale a României la prima utilizare cu indicarea la poziția 40 a sumei utilizate. Pentru utilizările ulterioare, Banca Comercială va transmite Băncii Naționale a României pentru fiecare plată o fotocopie a DPVE cu indicarea la poziția 40 a sumei respective utilizate.

În cazul majorării valorii unui acreditiv, se completează integral un nou set de formulare DPVE, specificându-se la poziția 37 referința acreditivului inițial urmată de cuvântul “majorare”.

Alte precizări privind completarea formularului:

Setul de 3 formulare va fi completat de mână cu litere de tipar sau la mașina de scris, astfel încât informațiile înscrise în DPVE să fie lizibile pe toate cele 3 exemplare.

Răspunderea pentru exactitatea informațiilor și conformitatea acestora cu realitatea revine ordonatorului plății care, prin persoanele autorizate să-l reprezinte în raport cu terții, va semna și ștampila formularul DPVE în spațiile rezervate în acest scop.

Ordonatorul plății va completa la poziția 2 din formular codul său fiscal înregistrat la Ministerul Finanțelor, iar la codurile de la poziția 33 va completa poziția tarifară conform Tarifului Vamal de Import al României publicat de Ministerul Comerțului.

Codurile pentru poziția 24 se vor completa de către Băncile Comerciale conform listei de tranzacții transmisă de BNR.

Dacă spațiile din formular nu sunt suficiente pentru descrierea completă a operațiunii, se vor folosii pagini suplimentare, făcându-se referire expresă la numărul poziției din formular.

MENȚIUNI SPECIFICE ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

(sinteză)

Orice deschidere de AD trebuie să conțină anumite elemente de bază, obligatorii.

Mențiuni obligatorii (nealternative) referitoare la părțile implicate:

numărul (de ordine) al acreditivului documentar destinat să ușureze identificarea pe tot parcursul derulării operațiunii;

numele băncii emitente, cea care a deschis acreditivul;

numele băncii, după caz, notificatoare, plătitoare, negociatoare sau/și confirmatoare;

numele băncii confirmatoare în cazulîn care este altă bancă decât cea însărcinată cu plata;

numele și adresa completă a exportatorului (beneficiarului) sunt utile în primul rând băncii însărcinate cu notificarea/plata pentru a ști pe cine să anunțe;

numele și adresa completă a importatorului (ordonatorului) sunt utile exportatorului pentru întocmirea facturii, deși aceasta poate fi întocmită și pe un alt nume indicat de ordonator, iar marfa poate avea și altă destinație.

Mențiuni obligatorii (alternative) referitoare la caracteristicile AD (se ia în consecință numai o variantă):

natura angajamentului bancar:

– A.D. revocabil;

– A.D. irevocabil;

– A.D. irevocabil confirmat (acesta se recomandă).

8. conținutul angajamentului bancar ( modul de stingere a obligației de plată):

– prin plată;

– cu plata diferată;

– prin acceptare;

– prin negociere.

9. domicilierea acreditivului documentar:

– banca din țara exportatorului;

– banca din țara importatorului;

– o bancă dintr-o terță țară.

Această opțiune decurge indirect din desemnarea băncii la care se va face plata, acceptarea sau negocierea (întotdeauna se recomandă să fie o bancă corespondentă a băncii comerciale care îl deservește pe agentul economic când nu se poate ca domicilierea să fie la acesta);

10. valoarea acreditivului documentar (exprimată în valută):

– suma exactă (de ex.: 800.000$);

– suma cu aproximație (de ex.: circa 800.000$) ceea ce permite băncilor plata în limita unor variații de + / – 10%.

Precizarea modului de utilizare a acreditivului documentar:

– utilizări parțiale nepermise (deci livrarea integrală);

– utilizări parțiale permise (deci livrări parțiale);

– utilizări parțiale permise în anumite tranșe.

În cazul lipsei unei mențiuni se consideră utilizări parțiale permise.

– în cazul acreditivelor documentare utilizabile parțial se indică și suma limită a utilizării parțiale (până la suma de 50.000$ , cert sau cu aproximație);

~ cumulativ;

~ necumulativ.

– valuta este cea convenită în contractul de bază și preluată în condițiile de deschidere. Partenerii pot conveni ca plata să se facă în valută.

11. clauze privind transportul:

– condiția de livrare (Ex Works; FOB etc);

– transbordări:

~ permise;

~ nepermise;

~ permise în anumite tranșe, eșalonat ( se indică intervalul, lunar, trimestrial sau datele).

Dacă nu se face nici o mențiune, se consideră expedieri parțiale permise.

– cheltuieli de transport:

~ cine le suportă (exportatorul, importatorul);

~ când se face plata (înainte de livrare, după livrare).

12. comisioanele și spezele bancare sunt suportate de :

– exportator;

– importator;

– ambii (fiecareîn țara sa).

În cazul lipsei unei astfel de mențiuni se consideră suportate de ordonatorul acreditivului documentar (importatorul).

13. modul de acoperire a plății efectuate de banca însărcinată cu plata, acceptarea, negocierea:

– acoperit anticipat;

– rambursarea letrică sau telegrafică;

– credit de rambursare la o terță bancă.

14. clauza privind transferabilitatea acreditivului documentar:

– netransferabil;

– transferabil:

~ în favoarea unuia sau mai multor beneficiari;

~ în favoarea băncii.

În lipsa oricărei mențiuni se consideră netransferabil.

C. Mențiuni obligatorii (nealternative) referitoare la caracteristicile AD:

descrierea mărfii inclusiv mențiuni privind cantitatea și prețul unitar. Acestea trebuie să fie suficient de clare pentru ca ordonatorul să fie sigur că vânzătorul și- a îndeplinit întocmai obligațiile asumate. Nu se recomandă detalii excesive.

documentele cerute. În mod obligatoriu se va solicita:

– factura;

– documentul de transport;

– polița de asigurare, cu precizări privind modul de emitere pe numele cui sau la ordinul cui trebuie emise, numărul de exemplare etc. Alte documente pot fi solicitate la libera alegere a importatorului (potrivit celor convenite în contractul de bază);

– certificat de origine;

– certificat fitosanitar;

– certificat de calitate;

– buletin de analiză;

– cambie etc.

În cazul solicitării unor cambii se va preciza valoarea, numărul lor, scadența și asupra cui vor fi trase (de regulă, asupra băncii emitente)

durata valabilității acreditivului este data maximă până la care exportatorul poate prezenta documentele la bancă. La stabilirea duratei de valabilitate se au în vedere:

– momentul deschiderii acreditivului documentar să fie cât mai aproape de momentul livrării, pentru a scurta durata valabilității (costuri mai mici);

– durata limită de prezentare a documentelor nu poate depăși niciodată 21 de zile de la data livrării mărfii, dacă nu s-a precizat altfel în deschiderea acreditivului documentar;

– data de expirare a acreditivului documentar – numai între data deschiderii și această dată mărfurile pot fi livrate și documentele depuse; deseori se solicită prezentarea documentelor într-un anumit număr de zile ( 7 , 10 zile) de la expedierea mărfurilor;

– uneori este menționat și termenul de încărcare a mărfurilor;

– locul unde expiră acreditivul documentar; este foarte important pentru exportator, întrucât atunci când expiră în străinătate documentele trebuie să ajungă la banca plătitoare până la această dată;

alte mențiuni speciale apar de regulă atunci când este utilizată o anumită formă de AD (red clause, excrow , revolving etc. făcându-se mențiunile corespunzătoare fiecăreia dintre acestea)

alte clauze speciale (de ex. valoare prezentului acreditiv documentar va fi blocată la banca emitentă pentru plata unor exporturi viitoare);

mențiunea scrisă expres că “prezentul acreditiv documentar este supus Publicație nr.500 C.C.I.P.”

Pentru ușurarea muncii , dar și pentru rigurozitatea instrucțiunilor ce urmează a fi date băncii în vederea deschiderii unui acreditiv documentar, agenții economici pot să-și întocmească singuri un document ce cuprinde elementele esențiale referitoare la acreditivul documentar.

EMITEREA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

În baza instrucțiunilor astfel primite de la ordonatorul acreditivului documentar, banca emitentă procedează la “deschiderea acreditivului documentar” emițând ea însăși un document, prin care se angajează la plată în relația cu beneficiarul acreditivului documentar.

Cu scop exemplificativ, este prezentat acreditivul documentar deschis de BRD, în baza ordinului de deschidere dat de firma Pluton S.A. ( fig.18 )

Odată cu transmiterea deschiderii acreditivului către banca care îl deservește pe beneficiarul AD, banca emitentă transmite un exemplar de formular și ordonatorului, spre informarea sa privitor la deschiderea acreditivului .

EXEMPLU DE ORDIN DE DESCHIDERE DE A.D. IREVOCABIL

Firma: PLUTON S.A.

Str. Privighetoarei nr.24, București Data, 15 mai 2000

Tel. 289.44.34; Fax 225.35.21

Referent: Mihai Marian

Contract nr. 5932774

Nr. 0129/2000

Către,

Banca Română de Dezvoltare

Vă rugăm să deschideți un acreditiv documentar irevocabil în sumă de maxim 9.500 U.S.D. (nouă mii cinci sute U.S.D.) în favoarea firmei Bora Limited Pireu St. Viconis 28 Grecia, plătibil 100% la vedere.

Acreditivul va fi deschis la banca American Express Ltd. din New York , contul nr. 814638 al Greece Post Bank , contul nr. 431533 .

Acreditivul confirmat de American Express Ltd. care este corespondentul bancar al Greece Post Bank

Acreditivul acoperă integral marfa contractată în 1999 constând în 12 baterii și 7 seturi elemente (12 Batteries and 7 celles).

Avizarea beneficiarului acreditivului se va face prin American Express.

Condiții de livrare: C.F.R. Ploiești

Acreditivul se deschide în următoarele condiții:

– termen de livrare 30 zile de la deschiderea acreditivului documentar;

Plata se va face contra prezentării următoarelor documente:

-factură externă,3ex.;certificat de calitate, 3ex.;listă colete, 3ex.; documentul casei de transport (duplicat) atestând preluarea mărfii în vederea expedierii către România cu destinația Ploiești.

Penalizări pentru întârzierea livrării:

– 2% pentru primele 30 de zile; 5% pentru următoarele 30 de zile; 8% pentru întârzierea peste 60 de zile , calculate raportat la termenele de livrare scadente și la valoarea mărfii livrate cu întârziere.

Comisioanele și spezele bancare , fiecare în țara sa.

Plata se face din cont valută nr. 252.0567-7 Banca Ion Țiriac.

Rugăm transmiterea telegrafică.

Semnătură autorizată agent economic

Director, Director economic, Contabil șef

Fig.18

EXEMPLU DE DESCHIDERE A.D. TELEGRAFIC

B.R.D. București Data, 15 June 2000

Serviciul 44/2 BM/21441

Telegramă

To American Express Bank LTD

New York

By order Pluton S.A. , Bucharest we open our irrevocable doc credit nr.44/2/21441 of USD 9.500 in favour of messrs Bora Limited Pireu, St. Viconis 28 , Greece stop. please notify this doc credit through Greece post bank acount nr. 431533 stop amount of this doc credit covers 12 (twelve) batteries and 7 (seven) cells stop. delivery and valability terms till 20-th of July and respectively 20-th of August 2000 stop. present L/C is available and payable in Pireu , Greece against presentation of the following documents:

1 Commercial invoice in 3 folds mention delivery term cfr Ploiești;

2 quality certificate in 3 folds;

3 packing list in 3 folds;

4 duplicate of transport document attesting the taking over of the goods on way to Romania mention delivery term cfr Ploiești stop. subject to penalties as followes:

-for the first 30 days of delate a penalty of 2 % per day;

-for next 30 days a penalty of 5 %;

-for a delay exceeding 60 days a penalty of 8 % for the value of goods despatch with delay stop.

This penalty close is on integrant part of this doc credit stop. all your commision and charges are for beneficiaries account stop. please add your confirmation stop. reimbursment: for documents in order as herein above we shall cover you according to your instruction, basis on your telex reimbursment address to our bank stop. present doc credit is subject to publication 500 e bank – r.

the 15 June 2000

Fig. 19

4.5. NOTIFICAREA BENEFICIARULUI ACREDITIVULUI

Banca exportatorului, în momentul în care primește acreditivul documentar, emis de banca importatorului, procedează la informarea beneficiarului acreditivului documentar de acest eveniment.

În practică, banca exportatorului transmite exportatorului o scrisoare proprie de notificare, avizare, însoțită de originalul sau copia acreditivului documentar deschis. În paralel, banca notificatoare transmite un astfel de document și băncii emitente prin care o informează că a notificat beneficiarul acreditivului documentar de deschiderea acreditivului în favoarea sa (fig.19).

Din momentul primirii acestor documente, beneficiarul acreditivului documentar poate proceda la utilizarea acreditivului documentar.

De reținut, pentru agenții economici importatori, cei care au ordonat deschiderea acreditivului documentar în favoarea exportatorilor străini, este că tot prin banca la care a ordonat deschiderea primesc documentele cerute prin acreditivul deschis, însoțite de o scrisoare din partea băncii (pe un formular tipizat sau nu) în care sunt prezentate rezultatele controlului bancar, respectiv rezervele.

4.6. COMPORTAMENTUL EXPORTATORULUI LA PRIMIREA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

La primirea acreditivului documentar, exportatorul, verifică conținutul acreditivului documentar și îl compară cu cele convenite anterior prin contract cu importatorul. Din această comparație pot rezulta următoarele situații:

Condițiile și termenii din acreditivul documentar corespund celor convenite anterior prin contract. Drept urmare, exportatorul va face toate demersurile necesare pentru: expedierea mărfii, întocmirea setului de documente, prezentarea lor la bancă pentru plată.

Condițiile și termenii din acreditivul documentar nu corespund celor convenite prin contract, dar nu afectează fondul comercial al afacerii, iar exportatorul le poate îndeplini fără dificultate. În acest caz, întrucât condițiile din acreditivul documentar prevalează, fără nici o altă formalitate, exportatorul va expedia marfa și va întocmi și depune setul de documente corespunzător celor trecute în acreditivul documentar. De ex., este modificat termenul de livrare; se cer cantități mai mari sau mai mici (dar și valoarea acreditivului documentar mai mare sau mai mică); se cer alte game sortimentale, coloristice, tipodimensiuni etc., iar pentru exportator nu este o dificultate să le îndeplinească .

Condițiile și termenele din acreditivul documentar nu corespund celor convenite anterior, iar exportatorul nu le poate îndeplinii. În acest caz, prima regulă este: nu expediază marfa.

Acțiunile de urmat de către exportator în acest caz sunt:

1 Contactează importatorul și discută problema modificării acreditivului documentar, corespunzător celor convenite anterior. Din modul în care poartă discuția cu importatorul, exportatorul poate identifica intenția reală a acestuia. Astfel, importatorul:

-în mod deliberat a introdus o clauză greu sau de neîndeplinit de exportator. De ex., piața s-a contractat și nu mai sunt cerute produsele respective; la negocieri, importatorul a fost nemulțumit de clauzele contractuale. Prin clauze de nerealizat, în mod conștient, el obstrucționează afacerea;

-din dorința de a renegocia, de regulă, prețul mărfii. De ex., pe piața sa au apărut între timp ofertanți de aceiași marfă cu prețuri mai joase;

-din neglijență sau necunoașterea practicilor în materie de acreditiv documentar.

2 Indiferent de motiv, exportatorul va negocia (telefonic) clauza care trebuie modificată și cum să fie modificată pentru ca să o poată îndeplini.

3 Așteaptă să sosească modificarea acreditivului documentar pe canal bancar

4 La primirea modificării trebuie să anunțe expres banca notificatoare că acceptă modificarea comunicată. Nu se pot accepta doar parțial modificările, iar dacă nu acceptă modificarea, dar prezintă documentele la bancă, se interpretează de bănci că a acceptat modificarea și din acel moment acreditivul documentar va fi modificat.

5 După ce acceptă modificarea , exportatorul expediază marfa și întocmește și depune la bancă documentele corespunzător acreditivului documentar original modificat.

6 În cazul neacceptării acreditivului documentar original, neacceptării modificărilor primite:

-exportatorul nu va expedia marfa;

-dacă exportatorul expediază marfa , o face pe răspunderea sa;

-operațiunea se transformă din acreditiv documentar în incasso documentar;

-banca nu îl plătește în baza acreditivului documentar deschis pe documente neconforme cu acreditivul documentar;

-plata rămâne la latitudinea importatorului.

Soluțiile în astfel de cazuri pot fi:

-continuarea discuțiilor cu importatorul până la găsirea unei soluții de compromis (renegociere de preț, de cantitate, etc.);

-căutarea unui alt partener potențial interesat în marfa respectivă;

-rezilierea contractului și solicitarea de despăgubiri (dacă astfel de clauze au fost trecute în contract).

Exportatorul nu poate reproșa băncii emitente / plătitoare condițiile din acreditivul documentar. Acestea acționează numai la cererea și după instrucțiunile date de importator, ordonatorul acreditivului documentar.

Pentru a se proteja împotriva riscului producerii mărfii și nevânzării ei, adesea, exportatorii, prin contract, convin cu importatorii ca deschiderea acreditivului documentar să aibă loc cu un număr de zile suficient de mare față de momentul expediției care să le permită ca în acest interval să producă marfa. De ex., “deschiderea acreditivului documentar cu 45 de zile înainte de livrarea mărfii, orice întârziere în deschiderea acreditivului documentar de cumpărător va atrage automat decalarea corespunzătoare a celorlalte obligații privind livrarea mărfii de către vânzător”.

În citirea și interpretarea conținutului acreditivului documentar, exportatorul, în aceiași măsură ca și importatorul, trebuie să cunoască sensul clauzelor, noțiunilor utilizate în lumina terminologiei precizate în:

Reguli uniforme și practica acreditivelor documentare, Publicația 500

The New Standard Documentary Credit Forms, For The UCP 500

Publicația nr. 516

PREZENTAREA DOCUMENTELOR LA BANCĂ

Condiția esențială, ca exportatorul să beneficieze de avantajele plății prin acreditiv documentar, este să respecte cu strictețe condițiile de termene și documente din acreditivului documentar.

a) Este util ca, înainte de prezentarea documentelor la bancă, exportatorul singur să fie atent ca:

să prezinte toate documentele cerute prin acreditivul documentar în numărul de originale și copii precizat;

fiecare document în parte să fie complet, respectiv să conțină elementele specifice lui; mențiunile adiționale cerute prin acreditivul documentar să fie semnate de persoana autorizată sau cerută prin acreditivul documentar

toate documentele să fie “curate”, să nu poarte mențiuni cu privire la starea defectuoasă a mărfurilor și/sau, ambalajelor și să nu aibă ștersături, rectificări vizibile;

conținutul unui document să nu contrazică conținutul altui document (în documentul de transport, de ex., este precizat “marfa ambalată în saci de iută”, iar în lista de colete “marfa ambalată în saci de hârtie”)

toate documentele să fie conforme cu condițiile din acreditivul documentar.

Prezentarea documentelor la bancă trebuie să se facă:

– în interiorul valabilității acreditivului documentar;

– în intervalul de zile menționate în acreditivul documentar de la data expirării mărfii, iar dacă nu este precizat,în maximum 21 de zile de la expedierea, fără a depăși însă valabilitatea acreditivului documentar;

– la ghișeele băncii sale în calitate de bancă:

– notificatoare, în cazul în care domicilierea acreditivului documentar este în străinătate

– plătitoare / acceptante / negociatoare, dacă acreditivul documentar este domiciliat la ea

– dacă acreditivul documentar este domiciliat în străinătate, se va lua în calcul timpul de transmitere a documentelor de la banca notificatoare la banca plătitoare. Valabilitatea expiră la ghișeele băncii plătitoare / acceptante / negociatoare.

c) Preluarea documentelor de bancă. Comportamentul băncii la primirea documentelor de la exportator este diferit, în funție de rolul ei în mecanismul plății, respectiv cum a fost emis acreditivul documentar și ce instrucțiuni au fost date în acest sens. Astfel, dacă este:

– bancă notificatoare, preia documentele, efectuează un control sumar privind autenticitatea etc. și le remite la încasare la banca desemnată cu plata (A.D. domiciliat în străinătate). Încasarea acreditivului documentar se face după ce documentele ajung la banca plătitoare, aceasta le-a găsit în bună ordine și în urma acestei constatări remite bani băncii notificatoare;

– bancă plătitoare / acceptantă / negociatoare / confirmatoare preia documentele pentru a face plata.

Plata documentelor se face numai după verificarea lor de la bancă.

În urma verificării documentelor și a concordanței acestora cu termenii și condițiile din acreditivul documentar pot rezulta următoarele situații:

Documentele conforme cu condițiile din acreditivului documentar. După verificare, într-un interval de 7 zile, exportatorul este plătit sau, după caz, i se returnează cambia acceptată pentru încasare la scadență sau i se reține comisionul de negociere a documentelor și este plătit (în funcție de tipul de utilizare a acreditivului documentar).

Documente neconforme cu condițiile din acreditivul documentar. Banca plătitoare, acceptantă, negociatoare nu plătește documente neconforme cu termenii și condițiile din acreditivul documentar, deoarece pe astfel de documente ea nu va fi rambursată de banca emitentă. Aceasta este cea angajată ferm la plată, banca plătitoare acționând doar la instrucțiunile băncii emitente.

Problema discrepanțelor la documente este tratată diferit, în funcție de gravitatea neconcordanțelor:

neconcordanțe minore, care pot fi modificate pe loc sau în timp scurt, respectându-se termenele di acreditivul documentar. De regulă, băncile înapoiază documentele, exportatorii le pun în bună ordine, iar în cazul documentelor corectate se ștampilează și se semnează încă o dată de emitentul lor;

neconcordanțe minore, dar care nu pot fi rectificate. Banca poate face plata sub rezervă.

Plata sub rezervă, în esență, este o facilitate acordată de bănci (banca plătitoare) de a plăti exportatorul, cu rezerva că dacă banca emitentă nu acceptă neconcordanțele semnalate de banca plătitoare, aceasta va cere înapoi banii plătiți exportatorului, inclusiv dobânda pe intervalul dintre momentul plății și solicitării rambursării ei. Datorită acestei practici, adesea, în deschiderea de acreditiv documentar, băncile emitente precizează “plata sub rezervă interzisă”;

neconcordanțe majore, care nu pot fi corectate și care afectează fondul comercial al afacerii. Banca nu onorează documentele la plată, restituindu-le exportatorului.

Atât în cazul plății sub rezervă, neacceptată de banca emitentă, cât și al refuzului de plată al băncii plătitoare, problema este gravă întrucât:

-marfa a fost expediată;

-operațiunea s-a transformat automat în plată la incasso;

-plata este la latitudinea importatorului.

Posibile direcții de acțiune ale importatorului:

-urmărește marfa pe tot parcursul extern (nu a încasat încă banii);

-contactează importatorul să accepte plata, respectiv să ordone băncii emitente să facă plata pe documentele prezentate, așa cum sunt. Această situație este mai rară de regulă, importatorul “ speculează ” situația și renegociază prețul sau plătește după un număr de luni, transformând o livrare cu plata la vedere într-o livrare cu plata pe credit fără dobândă;

-caută un alt partener în zonă, pentru redirijarea mărfii;

-dispune aducerea mărfii înapoi acasă.

CAPITOLUL V

DOCUMENTELE FOLOSITE ÎN DERULAREA A.D.

DOCUMENTELE FOLOSITE ÎN DERULAREA A.D.

Orice ordin de deschidere de acreditiv, acreditivul însuși sau instrucțiunile de modificare, trebuie să precizeze clar documentele în baza cărora să se facă plata / acceptarea / negocierea de către banca desemnată în favoarea beneficiarului (art.5 b).

Este foarte important ca părțile implicate în derularea acreditivului (ordonator, băncile, beneficiarul) să acorde același înțeles termenilor folosiți pentru a desemna documente, conținutul lor și cine le va semna.

Enumerarea documentelor obligatoriu de prezentat pentru efectuarea plății este la latitudinea importatorului.

Documentele pot fi grupate în două:

-o primă grupă formată din: factură, documentul de transport și certificatul de asigurare, documente pentru care Publicația 500 stabilește un cadru riguros și

-alte documente în care pot fi cuprinse: certificatul de origine, lista de colete / greutate, de calitate, fitosanitar, buletinul de analize etc., al căror număr și conținut sunt în măsură să asigure ordonatorul că beneficiarul și-a îndeplinit obligațiile asumate(art.21).

Pentru aceste “alte documente”, ordonatorul în cererea de deschidere trebuie să precizeze ce informații și ce date să conțină și cine să le semneze. În caz contrar, băncile vor accepta documentele așa cum sunt prezentate, cu condiția să nu fie în neconcordanță cu alte documente prezentate (art.21).

Referitor la documente:

documentele trebuie emise pe numele ordonatorului sau pe numele persoanei precizată în acreditiv;

toate documentele cerute trebuie prezentate în numărul de originale și copii specificate în acreditiv;

descrierea mărfii, marcarea coletelor, numărul lor, precizile privind greutatea trebuie să fie identice în toate documentele;

documentele trebuie să fie prezentate toate în cadrul termenului de prezentare specificat în acreditiv, iar dacă nu este precizat, în 21 de zile de la data expedierii mărfii, fără a depăși însă valabilitatea acreditivului.

documentele sunt prezentate la ghișeele băncii desemnate să plătească / accepte / negocieze, aici expiră termenul de prezentare și de valabilitate. Dacă prezentarea documentelor se face la o bancă, iar valabilitatea AD expiră la o altă bancă, în acreditiv trebuie să se specifice acest lucru;

dacă nu se menționează altfel în acreditiv, băncile acceptă documente emise înainte de deschiderea acreditivului.

FACTURA COMERCIALĂ

Factura este un document comercial contabil, de regulă, sub forma unui document tipizat, ale cărei rubrici în totalitate trebuie completate.

În practică, factura este emisă de exportator imediat după expedierea mărfurilor, în baza documentelor de transport și a celorlalte documente privind expediția.

Factura este un document de sinteză întrucât:

este actul primar în baza căruia operează în evidența sa atât exportatorul, cât și importatorul, iar băncile îl au ca element de referință la controlul documentelor;

permite identificarea valorii de ansamblu a mărfurilor vândute, întrucât cuprinde, de regulă, toate precizările privitoare la: denumirea mărfii, sortiment, calitate, cantitate, prețunitar, valoarea totală a mărfurilor; cheltuielile determinate de condiția de livrare (CFR, FOB etc.) respectiv, costul transportului, asigurării etc. după caz;

este documentul comercial cel mai important în cazul unei plăți documentare:

– în cazul incasoului documentar se controlează dacă au fost respectate prevederile contractuale;

– în cazul acreditivului documentar, să corespundă instrucțiunilor de ansamblu privitoare la marfă din deschiderea acreditivului.

Referitor la întocmirea facturii (inclusiv controlul acesteia) se are în vedere:

se emite (și semnează) de beneficiarul acreditivului pe numele ordonatorului acreditivului. Dacă în deschiderea acreditivului se precizează altfel , se emite pe numele persoanei indicate;

se emite în limba în care este deschis acreditivul, potrivit Publicației 500

denumirea mărfii este absolut necesar să corespundă exact descrierii mărfii din acreditiv, inclusiv din punct de vedere lingvistic și al fiecărei litere sau cifre folosite în acreditiv. Pe celelalte documente pot fi descrise în termeni generali;

numărul și cantitatea unitătilor ambalate, sau după caz, numai cantitatea, descrierea ambalajului (saci de hârtie, pânză, cutii etc.) și marcajul trebuie să concorde strict cu cele ce figurează în documentele de expediție și cu celelalte documente, dacă se cer prin acreditiv, cum ar fi: lista de colete, lista de greutate etc.

Deoarece banca nu vede marfa, ci ea lucrează, respectiv plătește numai pe documente, aceste elemente sunt necesare pentru a asigura identitatea mărfii cu descrierea ei din acreditiv.

prețul unitar al mărfii și valoarea totală a mărfii trebuie exprimate în moneda în care s-a convenit plata, cea precizată în AD; aceste precizări trebuie să concorde cu documentul de transport și polița de asigurare.

modificări de sumă ca rezultat al unor dobânzi , comisioane , taxe nu pot figura în factură.

prețul total trecut în factură trebuie să fie în strictă concordanță cu condiția de livrare. Din acest punct de vedere, când beneficiarul AD primește acreditivul, este în interesul său să verifice în ce măsură condiția de livrare din AD coincide cu cea din factură, știindu-se că, după caz, exportatorul efectuează mai multe sau mai puține cheltuieli în funcție de condiția de livrare la care s-a angajat (transport, asigurare).

Deci, valoarea facturii trebuie să coincidă cu ansamblul obligațiilor asumate de exportator privind marfa și condiția de livrare și pentru care este îndreptățit să primească contravaloarea lor.

Dacă în acreditiv nu se precizează altfel, băncile acceptă facturi:

-emise de beneficiarul acreditivului

-pe numele ordonatorului

-și nu trebuie semnate (art. 37 a)

Sunt cazuri când prin acreditiv se cere și o factură consulară. Acestea sunt formulare tipizate, cu un conținut similar unei facturi comerciale, puse la dispoziție de consulatul țării importatoare aflat în țara exportatorului. Alteori, se solicită ca factura comercială să fie certificată, semnată sau legalizată de un consulat desemnat. Adesea consulatele au un anumit program de lucru cu publicul, de aceea, pentru a nu se întârzia depunerea documentelor la bancă, aceste informații trebuie obținute de îndată ce s-a primit acreditivul.

Sintetizând prin factură se dau toate detaliile privind tranzacția:

Numele și adresa exportatorului

Numele și adresa importatorului

Locul și data emiterii

Descrierea mărfii

Prețul unitar și/sau total al mărfii

Costul transportului și al asigurării

Condiția de livrare

Totalul sumei de încasat de exportator

Numărul și tipul coletelor

Conținutul unui pachet/colet

Numărul licenței de import/export (dacă s-a cerut)

Marcajul și numerotarea coletelor

Semnătura exportatorului

DOCUMENTELE DE TRANSPORT

Documentul de transport este un înscris prin care vânzătorul face dovada expedierii sau preluării spre expediere a mărfii la o anumită dată cu o anumită destinație.

În general, documentele de transport sunt:

– documente tipizate și

– diferențiate pe tipuri de transport astfel: maritim; multimodal; aerian; feroviar; rutier; fluvial; poștal; curier; fiecăruia fiindu-i specific un anumit tip de document de transport.

Referitor la cerințele de ansamblu privind documentele de transport și mecanismul acreditivului de reținut sunt:

documentul de transport solicitat este în dependență directă de modalitatea de transport aleasă. De ex.:

-conosamentul maritim pentru transport maritim;

-scrisoarea de trăsură rutieră CMR pentru transport rutier;

-recipisă poștală pentru expediere prin poștă etc.

pentru fiecare tip de document de transport Publicația 500 prezintă cerințele de îndeplinit spre a fi acceptat de bănci (art.23-29);

orice alternativă legată de transportul mărfii trebuie precizată expres, de ex.:

-livrări parțiale permise / nepermise;

-transbordări permise / nepermise etc.;

iar dacă ordonatorul dorește ca mărfurile să fie transportate o parte printr-un mijloc de transport și o altă parte prin alt mijloc de transport, trebuie să menționeze “sau” (or) , “și/sau” (and/or) între cele două documente de transport. De ex.: conosament maritim sau/și document de transport aerian (“Marine Rill of Lading” and/or “Air Waybill”);

toate documentele de transport trebuie să fie semnate, indicând numele cărăușului. Acesta poate fi:

-operatorul transportului multimodal;

-căpitanul sau agentul lui;

-armatorul sau agentul lui;

-șeful gării de cale ferată;

-autoritățile poștale etc.

Ele pot fi semnate de însuși cărăușul sau de un agent numit care acționează pentru și în contul cărăușului. Aceasta nu înseamnă că ordonatorul în deschiderea de acreditiv documentar trebuie să treacă numele unui cărăuș , ci faptul că pe documentul de transport trebuie să se specifice numele cărăușului și să poarte semnătura acestuia sau a agentului său.

-dacă transportul urmează a fi efectuat cu un vapor de o anumită naționalitate sau sub un anumit pavilion , acest aspect trebuie precizat expres în acreditivul documentar , iar beneficiarul va fi obligat să aibă grijă ca pe documentul de transport să apară această mențiune;

-dacă ordonatorul dorește să precizeze anumite cerințe legate de transport , dar acestea nu sunt uzuale în spațiul transportului internațional sau nu pot fi trecute pe documentul de transport , atunci se solicită un document separat și care este supus art.21 (trebuie să precizeze ce informații să conțină și cine să-l semneze);

-în cazul în care ordonatorul , din diferite considerente , nu dorește ca documentul de transport să fie emis de un cărăuș numit , operator multimodal sau curier sau de agenții acționînd în numele lor , atunci se pot specifica documente care pot fi procurate de beneficiar și acceptate de bănci. De exemplu: certificate emise de navlositori sau case de expediție cum sunt:

– Forwarder’s Certificat of Recept (FRC)

– Forwarder’s Certificat of Transport (FCT)

– Warehouse Recept (issued by…)

– Warehouse Warrant (issued by…)

– documente care indică ca expeditor o altă parte decât beneficiarul acreditiv documentar

documentul de transport trebuie să fie curat (clean) , respectiv să nu poarte mențiuni referitoare la starea proastă a mărfii și/sau a ambalajului; de ex: sacii rupți și marfa curge (orez, cafea), marfa încărcată udă/încinsă (pentru cerealele în vrac) etc.

Documentele cu astfel de mențiuni sunt denumite “murdare” (foull) și nu sunt acceptate de către bănci.

anumite mențiuni pot fi anticipat acceptate de ordonator , în acest caz ele trebuie să se regăsească în textul acreditivului documentar. De exemplu: în comerțul cu tablă , țevi , clauza “ruginit” este acceptată , și ca atare , este precizată în acreditivul documentar “rust clauses acceptable” (“clauza ruginit se acceptă”);

un document de transport maritim sau un document care include și transportul maritim trebuie să poarte mențiunea “ on bord ” (pe vas, în sensul de în cala vasului). Nu sunt acceptate de bănci documente cu mențiunea “on deck” (pe punte) decât dacă în acreditivul documentar s-a stipulat astfel. Cel mai adesea se utilizează sintagma “clean on board” (“curat la bord”).

CONOSAMENTUL MARITIM

(MARINE / OCEAN BILL OF LADING – B/L)

Este un document, de regulă, tipizat, redactat în limba engleză, care se eliberează de căpitanul vasului, certificând că a preluat marfa de la expeditor spre a fi predată în anumite condiții stabilite de părți, destinatarului.

Referitor la conosament, se impun a fi luate în considerare două aspecte:

Modul în care băncile tratează acest document, criterii stabilite în Publicația 500, art.23.

Dintre documentele prezentate la plată de exportator, conosamentul, din punct de vedere al băncii, are cea mai mare importanță, întrucât, în primul rând, constituie dovada că între cărăuș (armator) și expeditor a intervenit un contract de transport, document din care cărăușul:

-confirmă primirea mărfurilor;

-se obligă să le elibereze la destinație;

-în anumite condiții de termene și timp.

În al doilea rând, conosamentul reprezintă o hârtie de valoare, un titlu reprezentativ prin care se consideră că simpla posesiune a conosamentului dă dreptul de posesiune asupra mărfii.

Mențiunile care pot fi solicitate a fi trecute pe un conosament:

Ca principiu de bază, dacă într-un acreditiv nu s-a precizat altfel, băncile acceptă un conosament acoperind un transport din port în port, dacă îndeplinește următoarele condiții:

indică numele cărăușului (compania de transport) și a fost semnat și autentificat de:

-cărăuș sau un agent desemnat;

-căpitanul vasului sau un agent desemnat.

cuprinde mențiune expresă că mărfurile au fost încărcate pe vas (on board), inserată în textul tipărit al formularului sau adăugat adițional;

data emiterii conosamentului este interpretată de bănci ca data expedierii mărfurilor. Dacă mențiunea “on board” este trecută adițional, ea trebuie completată și cu data când a fost trecută pe conosament, aceasta fiind data luată în considerare de bănci ca dată de expediere a mărfii. Această dată are importanță pentru:

-îndeplinirea condiției din acreditiv privind data livrării mărfii (nu mai târziu de…);

-calcularea numărului de zile pentru prezentarea documentelor la bancă pentru plată de exportator (cea indicată în AD, iar dacă nu este specificată, în 21 de zile);

-data emiterii poliței de asigurare care trebuie să nu depășească această dată.

indică portul de încărcare și portul de destinație “de la …” (from) “la…” (to).

constă într-un original, iar dacă a fost emisă în mai multe originale, trebuie prezentate toate la bancă;

conține mențiunea: “navlu plătit” sau “navlu urmează a fi plătit”

cuprinde numele vasului pe care s-a încărcat marfa, chiar dacă conosamentul conține mențiunea “vas prevăzut”;

dacă în AD nu se stipulează altfel, băncile acceptă un conosament care indică drept expeditor o altă persoană decât beneficiarul AD;

este un document “curat” (clean);

nu este un contract “charter-party” și vasul/ vaporul nu e propulsat cu pânze;

respectă toate condițiile și mențiunile din acreditiv;

În măsura în care prin AD se solicită doar “conosament set complet”, exportatorul poate prezenta un conosament care îndeplinește condițiile de mai sus.

De regulă, însă, ordonatorii după sintagma “conosament set complet” mai fac anumite precizări privitoare la mențiunile pe care să le poarte un conosament.

Cele mai frecvent întâlnite mențiuni sunt:

set complet: această precizare este urmată de o fracție care semnifică numărul de originale și copii (de ex. 3/5, respectiv 3 originale și 5 copii);

curat: privește lipsa mențiunilor referitoare la starea defectuoasă a mărfurilor și / sau ambalajului precum și lipsa unor ștersături, adăugiri, rectificări nesemnate și neștampilate a doua oară;

pe bord: cerința ca marfa să fie încărcată în vas în opoziție cu “pe vas” (on deck). De regulă, se utilizează sintagma “clean on board”.

la ordin: mențiunea poate fi urmată sau nu de precizarea persoanei la ordinul căreia se va elibera marfa. De regulă:

-la ordinul băncii…;

-la ordin (simplu, fără a preciza în favoarea cui)

notificați pe: este urmat de precizarea numelui și a adresei persoanei pe care cărăușul la destinație o va anunța că a sosit marfa (notify Mr. ….)

transbordarea: este urmată de precizarea:

-permisă;

-nepermisă;

-permisă numai prin (loc numit).

transport direct: (direct shipment) ce are înțelesul de transbordări nepermise;

Chiar dacă prin AD se specifică transbordarea interzisă, băncile acceptă documente care precizează că mărfurile vor fi transbordate în următoarele cazuri:

-pe conosament se specifică că transbordarea va avea loc în perioada în care marfa se află în container, trailer, barje, etc., iar transportul este acoperit de unul și același conosament;

-conosamentul cuprinde clauza prin care transportatorul își rezervă dreptul de a transborda marfa;

-transportul maritim este acoperit de un document de transport combinat;

navlu (freight) reprezintă prețul transportului pe mare al mărfii. Precizările privind plata navlului sunt în concordanță cu condiția de livrare.

Băncile acceptă două tipuri de precizări privind navlul:

-“navlu plătit” (freight paid) sau “navlu plătit anticipat” (freight prepaid) semnifică că transportul a fost plătit înainte de expediția mărfii și cade în sarcina exportatorului pentru condiții de livrare CIF sau CFR.

-“navlu plătibil la destinație” (freight payable at destination) sau “navlu plătibil la … loc numit/loc de descărcare” (freight payable at…) semnifică plata acestuia de către importator (condiție de livrare FOB).

Alături de aceste modalități de plată a navlului se mai întâlnesc și alte categorii de plăți, care în general, le completează, pe acestea:

la valoarea mărfii (ad valorem) este practicat în cazul transportului mărfurilor scumpe, potrivit principiului că mărfurilor trebuie să li se perceapă un navlu proporțional cu valoarea(prețul) lor;

navlu global (lump sum freight) în acest caz navlul este calculat pentru întreaga navă indiferent de cantitatea de marfă încărcată;

navlu de întoarcere (back freight) se plătește pentru mărfurile neacceptate în portul de destinație și returnate în portul de încărcare;

navlu mort (dead freight) se plătește pentru spațiul închiriat sau rezervat pe bordul navei dar neutilizat;

prima de navlu (primage) se calculează ca procent asupra navlului net (maximum 10%) și se plătește armatorului ca stimulent pentru efectuarea transportului în cele mai bune condiții.

Termenii “navlu plătibil în avans” (freight prepayable) sau “navlu care urmează să fie plătit” (freight to be prepaied) sunt interpretați de bănci ca nu făcând dovada plății transportului, deci nu se vor utiliza.

Un conosament conține , de regulă , următoarele precizări:

Numele companiei de transport

Numele exportatorului (expeditorului)

Numele și adresa importatorului (destinatarului) sau la ordinul acestuia a unei bănci numite sau în alb.

Numele și adresa celui ce urmează a fi notificat importatorul sau un terț de sosirea mărfii. Această mențiune nu este necesară când conosamentul este emis la ordin.

Numele vasului/vaporului pe care s-a îmbarcat marfa

Denumirea porturilor de încărcare și de destinație

Locul unde se plătește navlul (la locul expediției sau la destinație)

Numărul de originale în care a fost emis conosamentul

Marcajul coletelor și numerotarea acestora pentru identificarea mărfii

Descrierea succintă a mărfii (se poate preciza și greutatea și dimensiunea)

Numărul coletelor expediate , în litere

Semnătura căpitanului sau a agentului său

Data când mărfurile au fost preluate spre a fi încărcate pe vas (întotdeauna să nu depășească data menționată în AD). Este data emiterii conosamentului.

Conosamentul poate fi:

nenegociabil ( Not Negotiable Sea Way Bill)

charter-party

Conosamentul maritim nenegociabil , denumit în practică și scrisoare de trăsură maritimă nenegociabilă, se poate prezenta ca document de transport numai când prin acreditiv se prevede expres un astfel de document (art.24 a).

Acesta este un document:

în care cărăușul declară că a primit mărfurile spre a le transporta;

negociabil și, drept urmare, nu poate fi emis sau andosat “la ordin”;

nefiind negociabil, nu trebuie prezentat la portul de destinație, ca o condiție ce precede primirea mărfurilor;

în cazul utilizării unui astfel de document, el trebuie să fie emis potrivit cerințelor Publicației 500 (art.24), spre a fi acceptat de bănci, care, în principiu , sunt similare conosamentului maritim.

Conosamentul maritim “Charter-party”

Dacă în acreditiv ne este menționat expres că se admite un astfel de conosament, băncile nu acceptă un astfel de document de transport(art.25).

Deci, dacă ân acreditiv este menționat conosament “Charter-party”, documentul prezentat de exportator trebuie să poarte o astfel de mențiune, iar cerințele sunt, în principiu, asemănătoare conosamentului (art.25).

Dacă ordonatorul va indica un document de transport multimodal, care include și transport pe mare, iar acest transport se va face prin sistem “Charter-party”, mențiunea trebuie să existe și în acreditiv.

DOCUMENTELE DE TRANSPORT COMBINAT

(MULTIMODAL TRANSPORT DOCUMENT)

Atunci când transportul mărfii urmează a fi făcut prin două sau mai multe mijloace de transport diferite (rutier – maritim – feroviar, de ex.), ordonatorul va stipula în acreditivul documentar un document de transport combinat. Pentru a fi luat în considerare trebuie:

– să indice numele cărăușului sau al operatorului de transport combinat și să fie semnat de acesta sau de agenții săi;

– să indice că mărfurile au fost expediate, preluate sau încărcate;

– să indice locul de preluare și destinație din acreditivul documentar care însă pot fi diferite de locurile de preluare și descărcare în care s-au făcut operațiunile;

– dacă transportul pe mare va fi în sistem Charter-party, acest aspect trebuie menționat expres în acreditivul documentar, deoarece băncile nu acceptă documente multimodale prin Charter-party și/sau utilizându-se vase , vapoare cu pânze;

– să corespundă cerințelor din acreditivul documentar;

– dacă în acreditivul documentar este interzisă transbordarea, în cazul documentului de transport combinat, aceasta este acceptată de bănci cu condiția ca întregul transport să fie acoperit de unul și același document de transport.

5.2.3. DOCUMENTE DE TRANSPORT AERIAN

Transportul mărfurilor în transport aerian se efectuează pe baza unui contract de transport specific denumit după caz :

– scrisoarea de transport aerian (Air Waybill);

– notă de expediție aeriană (Air Consignment Note);

– fracht aerian etc.

Dacă prin acreditivul documentar se precizează un document de transport aerian, băncile acceptă un astfel de document oricum s-ar numi el dacă cuprinde anumite elemente:

indică numele transportatorului și poartă semnătura sa sau a unui agent ce acționează în numele său;

indică faptul că mărfurile au fost acceptate pentru transport;

dacă prin acreditivul documentar se cere data reală a expedierii mărfii, aceasta trebuie menționată expres pe document, respectiv data predării mărfii cărăușului. Data zborului avionului pentru uzul transportatorului, nu este considerată de bănci ca data expedierii mărfii (de ex. marfa a fost predată, și deci s-a respectat condiția de livrare din acreditivul documentar, dar ca urmare a vremii nefavorabile zborul a avut loc peste 4 zile);

indică aeroportul de plecare și de destinație;

s-au respectat toate condițiile din acreditivul documentar.

În cazul transportului aerian, corespunzător normelor IATA se emit trei originale cu destinații precise:

– originalul 1: pentru transportator (rămâne la cărăuș);

– originalul 2 :pentru destinatar (însoțește marfa);

– originalul 3 :pentru expeditor,

și mai multe copii, fiecare, de asemenea, cu destinație precisă.

Drept urmare ordonatorul nu va cere set complet, întrucât beneficiarul acreditivului documentar nu va prezenta decât originalul 3 la bancă, iar băncile, chiar dacă în acreditivul documentar se stipulează set complet, vor accepta originalul 3 pentru exeditor ca document de transport.

Condițiile de livrare cele mai folosite în transportul aerian și de aici și obligațiile părților sunt:

Franco uzină (EXW)

Potrivit acestei condiții , transportul până la aeroportul de expediere , taxele accesorii și cele de transport pe aeronavă, inclusiv taxele accesorii pe aeroportul de destinație și de aici la domiciliu sunt suportate de destinatar.

Franco aeroport plecare (FCA)

Expeditorul suportă cheltuielile cu transportul mărfii la aeroport și taxele accesorii pe aeroportul de expediere, iar restul cheltuielilor sunt suportate de destinatar respectiv: taxele de transport pe aeronavă, taxele accesorii pe aeroportul de destinație și transportul până la domiciliu.

Franco aeroport destinație (CIP)

Expeditorul suportă cheltuielile privind transportul mărfii la aeroport și taxele accesorii până la aeroportul de destinație, iar destinatarul, taxele accesorii pe aeroportul de destinație și transportul până la domiciliu.

Franco domiciliul destinatarului (DDP)

Expeditorul suportă cheltuielile cu transportul mărfii și taxele accesorii până la domiciliul destinatarului.

Documentul de transport nu este un document negociabil, drept urmare, nu se va solicita să fie emis “la ordin” sau “andosat”.

5.2.4. DOCUMENTE DE TRANSPORT RUTIER , FEROVIAR , FLUVIAL INTERN

Dacă prin acreditivul documentar se solicită un document de transport rutier , feroviar sau fluvial intern , băncile acceptă un astfel de document oricum ar fi numit.

În transportul internațional se utilizează , de regulă:

pentru transport rutier: Scrisoarea de trăsură rutieră (CMR , Truck Bill of Ladig sau Waybill)

pentru transport feroviar: Scrisoarea de trăsură feroviară (COTIF , Railway Consignment Note)

pentru transport fluvial intern: Conosament fluvial (Inland Waterway Bill of Lading sau Waybill sau Consignment Note)

De regulă , acestea sunt documente tipizate conform convențiilor internaționale în materie și redactate în limbi străine.

Dacă prin acreditivul documentar nu se cere altfel , aceste documente trebuie să conțină următoarele elemente pentru a fi acceptate la bănci:

– numele și semnătura cărăușului sau agentului său;

– precizarea că mărfurile au fost primite spre livrare / expediere / transport

– indică locul de încărcare și destinație;

– data emiterii este socotită data livrării precizată pe documentul respectiv. Aceasta este luată în considerare de bănci în corelație cu cerințele acreditivului documentar.

Scrisoarea de trăsură feroviară

Scrisoarea de transport internațional feroviar este scrisoarea de trăsură feroviară. Acesta se socotește încheiat în momentul în care calea ferată de predare a primit marfa pentru transport, moment confirmat de ștampila cu dată a stației de expediție aplicată pe scrisoarea de trăsură.

Potrivit regulilor uniforme CIM (convenția COTIF) scrisoarea de trăsură se tipărește în două sau trei limbi străine dintre care una să fie aleasă dintre limbile de lucru ale organizației.

O scrisoare de trăsură, în principal, cuprinde următoarele date:

– numele și adresa predătorului;

– denumirea stației de predare;

– denumirea mărfii;

– numele și adresa destinatarului (nu poate figura decât o singură persoană fizică sau juridică);

– denumirea stației de destinație;

– greutatea mărfii, numărul coletelor și descrierea ambalajului la expediție de coletărie;

– numărul vagonului , iar la vagoanele particulare și țara de origine a acestora;

– enumerarea detaliată a documentelor (specificații ale mărfurilor , factura comercială și cea consulară,certificat de origine, de calitate, sanitar, fitopatologice, veterinar etc.) care însoțesc marfa , inclusiv cele cerute de organele vamale și alte autorități și care sunt anexate la scrisoarea de trăsură;

– condiția de transport (“franco…” sau “transport până la…”) și implicit preluarea corectă a condiției de vânzare în factură;

– tarifele (taxele) pe care le preia asupra sa predătorul sau/și destinatarul. Tariful de transport, potrivit înțelegerii dintre parteneri se poate efectua la predarea mărfii, la destinație de către destinatar, sau poate fi împărțit într-o anumită proporție între cei doi;

– ștampila cu data stației de expediție, dată care confirmă expedierea mărfii conform condițiilor acreditivului documentar;

Scrisoarea de trăsură feroviară (model COTIF) cuprinde următoarele file:

originalul scrisorii de trăsură, însoțește transportul și se eliberează destinatarului odată cu marfa;

foaia de expediție, care se întocmește într-un număr de copii egal cu al căilor ferate (din țări diferite) participante la transport, este oprită de stația de destinație și servește la decontarea transportului cu celelalte căi ferate;

avizul și adeverința de primire, care însoțesc marfa până la destinație, constituie documentele privitoare la primirea mărfii de către destinatar;

duplicatul scrisorii de trăsură, care se eliberează predătorului, constituie dovada expedierii mărfii, a preluării taxelor de transport (total sau parțial) de acesta și este documentul depus la bancă pentru încasarea contravalorii mărfurilor expediate corespunzător condițiilor acreditivului documentar;

copia scrisorii de trăsură care rămâne la stația de expediere(predare).

Scrisoarea de trăsura rutiera

Scrisoarea de trăsură rutieră tip CMR, constituie proba materială a încheierii contractului de transport în traficul rutier internațional de mărfuri, precum și dovada primirii mărfurilor de către transportator. Datele pe care le cuprinde scrisoarea de trăsură rutieră sunt asemănătoare cu cele ce se regăsesc în scrisoarea de trăsură feroviară, inclusiv necesitatea anexării documentelor (factura proformă, specificația mărfurilor încărcate, borderouri, certificat de origine, de calitate etc.) care însoțesc marfa până la destinație și precizarea lor în textul scrisorii.

Scrisoarea de trăsură se întocmește în trei exemplare originale de către expeditor și se semnează de acesta și transportator:

primul exemplar rămâne expeditorului la predarea mărfii și servește ca dovadă privind expedierea mărfii și a cheltuielilor pe care acesta le-a preluat în sarcina sa și se depune la bancă pentru încasarea contravalorii mărfurilor expediate corespunzător condițiilor din acreditivul documentar;

al doilea exemplar însoțește transportul și este eliberat destinatarului odată cu marfa;

al treilea este reținut de cărăuș;

În vederea efectuării diferitelor formalități, expeditorul poate întocmi o serie de copii (fără valoare comercială) după exemplarul original care se află în posesia sa.

În principiu, dirijare la încărcare, derularea și decontarea transportului rutier la export se face direct între cărăuș, transportator și solicitantul prestației pe baza notelor de comandă prin care s-a solicitat transportul mărfii. Față de tariful de transport calculat în funcție de marfă, distanță etc. în sarcina expeditorului cad și taxele accesorii care se plătesc în afara granițelor și care privesc: folosirea drumurilor , taxele de supragreutate , traversările cu ferry – boat – urile sau cu nave “RO-RO”.

DOCUMENTELE DE ASIGURARE

Riscurile reprezintă anumite evenimente probabile care pot surveni pe parcursul transportului mărfurilor și care pot avea ca urmare pierderea sau avarierea totală sau parțială atât a mărfurilor, cât și a mijloacelor de transport.

Pagubele astfel apărute nu se acoperă în totalitate, ci numai acelea care se datoresc unor riscuri probabile și care sunt asigurate. În practica internațională a asigurărilor, riscurile se împart în:

riscuri asigurabile , care la rândul lor pot fi:

obișnuite: furtuna, naufragiul, eșuarea, coliziunea, aruncarea mărfurilor peste bord, incendiul, furtul, jaful;

speciale: transformări fizice( autoaprinderea, scurgerea lichidelor, spargerea sticlăriei), transformări chimice(încingerea cerealelor, ruginirea mărfurilor din fier, oțetirea vinului, alterarea cărnii) sau războaie, greve, inundații, cutremure;

riscuri excluse cele pentru care, în cazul când apar în timpul transportului, asiguratorul nu poartă nici o răspundere:

nerespectarea regulilor de transport a mărfii respective;

viciul propriu mărfii;

contrastaliile, întârzierile în livrare;

capturarea, confiscarea etc.

Documentele de asigurare trebuie specificate expres de ordonator în condițiile de deschidere a acreditivului, menționându-se totodată tipul de asigurare cerut, iar acolo unde se socotește necesar și riscurile adiționale care trebuie să fie acoperite. În general, se recomandă ca în precizările făcute de ordonator să nu se folosească termeni impreciși, ca, “riscuri obișnuite” (usual risks) sau “riscuri curente” (customary risks) deși băncile acceptă și documente care conțin astfel de mențiuni. Documentele de asigurare îmbracă în mod curent forma polițelor de asigurare.

Certificatul / polița de asigurare

Este un document ce atestă înțelegerea prin care asiguratul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratorului, numită primă de asigurare, în schimbul căreia acesta își asumă anumite riscuri și se obligă să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele pentru care s-a convenit asigurarea.

Certificatul / polița de asigurare este un document negociabil și poate fi emis nominal și la ordin, iar prin andosare în alb devine document la purtător.

În legătură cu documentul de asigurare și mecanismul derulării AD, de reținut:

pentru condiția de livrare CIF sau CIP, obținerea documentului de asigurare cade în obligația beneficiarului AD. Ordonatorul , în deschiderea de AD va cere un document de asigurare care să acopere marfa , emis de o companie și semnat de această sau de agenții ei;

pentru celelalte condiții de livrare, documentul de asigurare cade în sarcina ordonatorului, dar în deschiderea de AD el poate solicita beneficiarului un document cu privire la asigurare. Un astfel de document poate fi , de ex.:

copia telexului trimis ordonatorului, din care să rezulte că au fost transmise toate detaliile privitoare la marfă și expediție pentru a permite ordonatorului să prezinte o declarație completă companiei de asigurare;

declarația unei companii de asigurare (denumită expres în AD) care să ateste că asigurarea a fost acoperită de ordonator.

documentul de asigurare trebuie să apară ca fiind emis și semnat de companii de asigurare sau de agenții acestora;

dacă ordonatorul dorește ca asigurarea mărfii să se realizeze prin note de acoperire emise de brokeri, trebuie să specifice acest lucru expres în AD. Altfel, băncile nu acceptă astfel de documente.

dacă ordonatorul dorește o anumită dată referitoare la emiterea poliței de asigurare, acest aspect trebuie precizat expres în AD. Dacă nu se precizează nimic, băncile nu acceptă documente de asigurare datate după data livrării / preluării mărfii de către cărăuș. Întotdeauna, pentru siguranța operațiunii, data emiterii documentului de asigurare trebuie să preceadă data expedierii mărfii, întrucât între momentul încărcării mărfii pe vas sau al expedierii și momentul asigurării ulterioare se poate produce un eveniment care să pericliteze marfa, ea nefiind asigurată în acest interval de timp;

moneda în care este exprimat documentul de asigurare trebuie să fie aceiași cu cea utilizată în AD. Dacă ordonatorul dorește o altă monedă, el trebuie să specifice expres în AD, iar beneficiarul se va conforma acestei cerințe;

în AD trebuie să se precizeze expres valoarea asigurării. Dacă nu se specifică în AD , suma minimă indicată în documentul de asigurare trebuie să fie:

valoarea CIF sau CIP a mărfurilor, plus 10%, când aceste valori pot fi determinate din documente (factură, document de transport, asigurare);

altfel, băncile acceptă polițe de asigurare cu suma minimă de 110% din valoarea facturii sau valoarea AD, oricare dintre ele care este mai mare;

suma de asigurat poate fi precizată diferit, de exemlpu:

un procent minim de asigurat (…acoperind cel puțin 110% din valoarea facturată a mărfurilor);

un procent fix (acoperind 110% din valoarea facturată a mărfurilor);

limita minimă și maximă a asigurării (acoperind minimum 110%, dar nu mai mult de 130%)

în AD trebuie să se specifice clar tipul de asigurare cerut și, eventual, ce riscuri adiționale se mai doresc a fi acoperite. De ex.:

toate riscurile (all risks);

toate riscurile inclusiv riscul de război, greve, tulburări și mișcări civile (all risks incl. War risks and strike, riots and civil commotions).

Aceste mențiuni trebuie să se regăsească expres precizate în polița de asigurare prezentată de beneficiarul AD.

dacă ordonatorul este un intermediar, poate cere ca polița de asigurare să fie emisă la ordinul băncii emitente andosată în alb, pentru a avea libertate în utilizarea ei în continuare.

Un certificat de asigurare, de regulă, cuprinde următoarele elemente:

Numele și semnătura companiei se asigurare.

Numele asiguratului (beneficiarul AD, de ex. pentru condiția de livrare CIF sau ordonatorul AD pentru condiția FOB)

Descrierea tipurilor de asigurare acoperite prin certificatul respectiv corespunzător celor cerute prin acreditiv.

Suma asigurată scrisă în cifre și litere și exprimată în aceeași monedă cu acreditivul.

Descrierea mărfurilor asigurate trebuie să fie identică cu cea din factură și din acreditiv.

Locul unde se solicită încasarea asigurării în caz de producere a riscurilor acoperite.

Declarația sub semnătură a asiguratorului.

Data emiterii. Aceasta trebuie să fie aceeași cu /sau anterioară datei de expediție a mărfii și de aici concordanța cu documentul de transport.

5.4. ALTE DOCUMENTE

Alături de făctură, documentul de transport și polița de asigurare , asupra cărora Publicația 500 delimitează anumite cerințe spre a fi admise la bănci, în deschiderea AD ordonatorul mai poate solicita și alte documente.

Referitor la celelalte documente pe care ordonatorul le poate solicita, de menționat că acestea trebuie convenite de la bun început în contractul de bază, astfel încât exportatorul din timp să aibă în vedere procurarea lor.

Aceste documente pot fi:

recipise de depozit;

facturi consulare;

bonuri de livrare;

certificate de origine;

certificate de greutate;

certificate de calitate;

certificate de analiză fitosanitară;

camie etc.

Dintre acestea, câteva impun anumite precizări.

CERTIFICATUL DE ORIGINE A MĂRFII

Este un document comercial, care atestă originea unei mărfi, respectiv faptul că este produsă sau fabricată în întregime sau într-o anumită proporție în țara exportatoare. În baza certificatului de origine, importatorii în țara lor beneficiază de un anume tratament vamal, respectiv pentru acel import li se aplică anumite taxe vamale. Acest tratament vamal poate fi rezultatul unor înțelegeri internaționale (GATT / IMC) sau a unor înțelegeri bi sau multilaterale între două sau mai multe țări.

Solicitarea certificatului de origine se face, de regulă, când țara exportatoare beneficiază în raport cu țara importatoare de taxe vamale mai reduse. De aceea:

-importatorul va solicita certificat de origine, pentru că taxele vamale plătite de el vor fi mai mici;

-exportatorul va fructifica acest aspect, întrucât poate negocia un preț mai mare pentru marfa exportată într-o țară în care mărfurile sale se bucură de preferințe vamale.

Certificatele de origine, ca formular, diferă de la țară la țară, dar în toate cazurile ele trebuie să cuprindă toate datele și informațiile care să facă posibilă constatarea originii mărfii și să fie semnate de exportator/producător și de autoritatea care le-a eliberat.

În țara noastră, autoritatea care este abilitată să elibereze certificate de origine este Camera de Comerț și Industrie a României.

Aceasta eliberează certificate de origine în două variante:

certificat de origine cu valoare generală, prin care se atestă că marfa este de origine românească;

certificate de origine speciale:

-în sistem SGP;

-în sistem Eur 1 (preferințe vamale acordate României în relațiile cu țările Comunității Europene).

România beneficiază de trei sisteme de preferințe vamale , după cum urmează:

1. Sistemul generalizat de preferințe (S.G.P.) în 21 de țări donatoare (12 din Comunitatea Europeană și Austria, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Canada, Japonia, Australia și Noua Zeelandă). Unele din aceste țări aplică restricții cantitative la importuri sub formă de contingente și plafoane (țările Comunității Europene și Japonia).

2. Sistemul de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare ratificat de 36 de țări, inclusiv România (Bangladesh, R.D.Coreeană, Cuba, Ghana, India, Irak, Iugoslavia, Mexic, Nicaragua, Nigeria, Peru, Singapore, Sri Lanka, Tanzania, Vietnam, Zimbabwe, Algeria, Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador, Egipt, Giuneea, Guyana, Indonezia, Libia, Malaezia, Maroc, Mozambic, Pakistan, Coreea de Sud, Tunisia, Thailanda, Trinidad Tobago, Brazilia). În esență, acordul comportă acordarea reciprocă de reduceri și consolidări preferențiale de taxe vamale. România beneficiază de reduceri de taxe vamale între 10% și 75% ,în special pentru produsele chimice, petrochimice, mașini și utilaje.

3. Protocolul privind negocierile între țări în curs de dezvoltare cunoscut sub denumirea de “Protocolul celor 16”. La acest protocol participă 15 țări inclusiv România : Bangladesh, Brazilia, Chile, Coreea de Sud, Egipt, India, Iugoslavia, Israel, Mexic, Pakistan, Peru, Paraguay, Tunisia, Turcia. Protocolul prevede acordarea reciprocă de concesii vamale preferențiale – reduceri și consolidări de taxe vamale între țările participante pe baza unei liste de concesii anexate la protocol. România ca exportatoare, beneficiază de reduceri preferențiale de taxe vamale de 20-25% la importul în diferite țări membre ale Protocolului celor 16 , mai ridicate la mașini unelte, produse siderurgice, produse chimice, lemn etc.

Cunoașterea acestor aspecte este deosebit de importantă pentru agentul economic român , deoarece în cazul exportului prețurile obtenabile pot fi sensibil mărite, dacă pe parcursul negocierilor se menționează că exporturile românești beneficiază de o scutire sau reducere de taxă vamală. Aceasta constituie totodată un element favorizant pentru partea română în competiția cu alți concurenți care nu beneficiază de avantaje similare.

De ex., în cadrul “Protocolului celor 16” în relațiile cu India, România beneficiază la poziția tarifară 84.10 “Pompe pentru irigații” de o taxă vamală preferențială de 20% comparativ cu taxa vamală în sistemul CNCMF care este 40% (Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate).

CAMBIA ȘI BILETUL LA ORDIN

Adesea, prin acreditiv se stipulează prezentarea unei cambii (sau mai multe). Emitentul cambiei -exportatorul, trebuie să aibă în vedere două aspecte:

1. Întocmirea cambiei corespunzător dreptului cambial, respectiv ea trebuie să conțină toate elementele esențiale de fond și formă, pentru a fi un document valid, potrivit legislației în materie. Orice înscris care conține elementele esențiale stipulate de legislație este o cambie. Drept urmare, în practică există o mare diversitate în redactarea textului, ceea ce este în comun însă tuturor acestor înscrisuri sunt elementele esențiale pe care le conțin.

2. Întocmirea cambiei corespunzător cerințelor specifice și de ansamblu privind derularea AD. Astfel:

limba în care este redactată cambia trebuie să fie aceeași cu cea în care a fost emis AD;

valoarea nominală a cambiei și moneda trebuie să corespundă celor precizate în AD, în nici un caz valoarea nominală a cambie nu poate depăși valoarea AD;

cambiile legate de utilizarea AD se trag întotdeauna asupra băncii emitente sau băncii trase / acceptante. Dacă cambiile se trag asupra ordonatorului, băncile le tratează ca pe simple documente adiționale;

dacă exportatorul, trăgătorul se indică pe el însuși ca beneficiar al cambiei , de regulă , trebuie să andoseze cambia în alb sau la ordinul băncii prin iscălitură autografă pe verso-ul cambiei;

dacă prin Ad se cere să fie trecute anumite mențiuni pe cambie, acestea vor fi trecute, dar rolul lor este de a ușura identificarea utilizării. De exemplu: numărul AD, numărul contractului comercial etc. Acestea nu au legătură cu elementele esențiale ale cambiei. Cambia este un ordin de plată necondiționat, orice condiție inserată în conținutul ei atrage nulitatea înscrisului, de exemplu plata numai după sosirea vaporului;

scadența să corespundă celor precizate în AD. De exemplu: la vedere, la x zile etc.

cambiile trase în cadrul AD asupra băncii indicate sunt:

– plătite la prezentarea documentelor dacă prin AD s-a precizat “plata la vedere” (pe însăși cambia emisă se va menționa plata la vedere);

– acceptate de bancă la prezentarea documentelor, în cazul AD cu plata prin acceptare, caz în care banca le restituie beneficiarului, iar plata lor se va face la scadența precizată în AD și preluată în textul cambiei (180 de zile de la vedere, de exemplu). Acceptul bancar este un angajament necondiționat de plată la termenul precizat, scadența cambiei.

Elementele esențiale cuprinse în textul cambiei sunt următoarele:

Locul și data emiterii;

Suma totală de plată scrisă în cifre și litere și indicarea monedei;

Scadența;

Ordinul de plată necondiționat și denumirea de cambie;

Beneficiarul cambiei (la ordinul cui a fost emisă cambia v1 a unei bănci v2 în favoarea trăgătorului însuși);

Referire la acreditivul documentar în cadrul căruia a fost trasă cambia;

Trasul;

Trăgătorul;

Andosarea cambiei.

Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, denumită emitent, se obligă să plătească unei alte persoane, denumită beneficiar, sau la ordinul acesteia o sumă de bani, la scadență. Deci, în cazul biletului la ordin intervin două persoane:

– emitentul care este debitorul, importatorul în cazul relațiilor de comerț exterior;

– beneficiarul, care este creditorul, exportatorul, el urmând să încaseze banii la scadență.

Elementele esențiale ale biletului la ordin care sunt obligatorii pentru ca documentul să fie valid din punct de vedere juridic sunt:

Denumirea titlului, bilet la ordin, înscrisă în text și exprimată în limba în care a fost redactat;

Promisiunea de plată, simplă, necondiționată a unei sume de bani determinată prin formularea “voi plăti…” , cu trecerea sumei de bani în litere și cifre și indicarea monedei în care se va face plata;

Scadența sau momentul plății trebuie să fie certă, unică și posibilă. Ca și în cazul cambiei, scadența poate fi de patru feluri: la vedere, la un anumit termen la vedere, la un anumit termen de la data emiterii, la o dată fixă. În cazul în care scadența nu este menționată, biletul la ordin se socotește plătibil la vedere;

Locul unde urmează să se facă plata, când nu este indicat expres în text se consideră a fi locul emiterii;

Numele și adresa beneficiarului;

Data și locul emiterii. Data , cuprinzând: ziua, luna și anul, este absolut obligatorie pentru stabilirea momentului plății. Locul emiterii, dacă nu este trecut expres, se consideră a fi adresa emitentului;

Semnătura emitentului, autografă.

CERTIFICATE

Prin AD se pot solicita diferite tipuri de certificate, documente care să ateste anumite caracteristici privitoare la marfă. Astfel sunt:

certificatul de calitate

certificatul de greutate

certificat fitosanitar

certificat veterinar

buletinul de analize chimice, fizice etc.

Pentru toate aceste documente există cerința ca în AD să se specifice ce date și informații să conțină și de cine să fie semnate.

Dacă astfel de precizări nu se fac, băncile vor accepta aceste documente așa cum sunt prezentate, cu condiția să concorde cu celelalte documente prezentate de exportator. În practică, potrivit specificului mărfii, astfel de documente se emit pe formulare tipizate de producător/exportator sau de o instituție specializată terță (de ex. în țara noastră ROMCONTROL S.A.).

Dacă ordonatorul dorește ca astfel de certificate să fie semnate și de un agent al său în țara exportatoare sau de alte persoane în numele său, va trebui, pe canal bancar, să transmită și specimenele de semnături. Acestea sunt necesare băncii pentru a verifica autenticitatea semnăturilor la prezentarea documentelor de către beneficiarul acreditivului.

Pentru protecția sa exportatorul va negocia cu importatorul ca diferitele documente solicitate suplimentar să fie emise și semnate de exportator sau o terță parte autorizată (institut de analize, ROMCONTROL etc. ) și nu de importator sau de reprezentanții săi.

În momentul în care documentele trebuie depuse la bancă, reprezentantul direct al importatorului poate întârzia acordarea semnăturii (din neglijență sau din rea voință). Indiferent de motiv, există riscul depășirii termenelor de prezentare a documentelor la bancă.

Dacă se insistă pentru un document semnat de reprezentantul importatorului, atunci se solicită introducerea în textul AD a “clauzei de ultimă dată” (latest date close) , prin care se stipulează data limită la care suma va fi plătită de bancă independent de prezentarea sau neprezentarea certificatului respectiv.

Ca urmare a creșterii operațiunilor de intermediere, o tot mai largă utilizare o au așa numitele “work progress certificates” prin care importatorul confirmă că o parte din marfa aflată în fabricație este corespunzătoare (de regulă, văzută și controlată de importator). Deseori, astfel de certificate sunt cerute în AD dar importatorii “uită” să le semneze.

Societatea……………………………………..

CERTIFICAT DE CALITATE

Contract nr. …………………………………………………………………………………………….

Client …………………………………………………………………………………………………….

Cantitate Brutto Țata Netto

………………………………………………………………………………………………………………

Produsul …………………………………………………………………………………………………

Descrierea mărfii și calitatea……………………………………………………………………….

Recolta 199…..

Fructe întregi …………………………………………………………………………………………..

Conservant ……………………………………………………………………………………………..

Substanță uscată ………………………………………………………………………………………

Corpuri străine ………………………………………………………………………………………..

Nisip ……………………………………………………………………………………………………..

Diametrul fructului …………………………………………………………………………………..

Toleranța sâmburi …………………………………………………………………………………….

Alcool ……………………………………………………………………………………………………

Conform buletinului de analiză nr. ………………………………………………………………

Eliberat de Laboratorul ……………………………………………………………………………..

Marfă ambalată în ……………………………………………………………………………………

Vagon nr. ……………………………………………………………………………………………….

Marfa corespunde condițiilor din contract

Semnătura autorizată

CAPITOLUL VI

FORME ȘI TIPURI DE ACREDITIVE DOCUMENTARE

FORME ȘI TIPURI DE ACREDITIVE DOCUMENTARE

6.1. ACREDITIVUL DOCUMENTAR TRANSFERABIL

Utilizat cu precădere în operațiunile de intermediere, ADT este un acreditiv în virtutea căruia beneficiarul ( primul beneficiar ), are dreptul să solicite băncii însărcinate cu plata/acceptarea/negocierea, să îl facă utilizabil, în totalitate sau parțial, pentru unul sau mai mulți beneficiari (beneficiari secunzi).

În esență, ADT este un acreditiv obișnuit care însă conține mențiunea “transferabil” sau “acest acreditiv este transferabil”. Termenul trebuie să se regăsească ca atare în textul AD. Băncile nu iau în considerare termeni ca: divizibil, fracționabil, cesionabil, transmisibil pentru a desemna un ADT.

Mecanismul derulării ADT:

Firma intermediară are încheiat un contract de cumpărare a unei mărfi de pe piața sa sau din străinătate și un alt contract de vânzare a aceleiași mărfi, de regulă la un preț mai mare, unui partener străin, convenind cu acesta ca plata să se facă prin ADT.

În baza celor convenite prin contractul comercial internațional, partenerul străin ordonă băncii sale să deschidă în favoarea firmei intermediare ( beneficiar principal ) un ADT.

În baza ADT deschis, firma intermediară ordonă băncii sale să transfere în favoarea unui exportator real ( beneficiar secund ), o parte din valoarea acreditivului.

În baza acreditivului transferat, exportatorul real expediază marfa. ADT poate fi transferat numai în termenii și condițiile specificate în acreditivul de bază cu excepția:

-valorii acreditivului;

-prețului unitar precizat;

-datei la care expiră valabilitatea;

-ultimei date de prezentare a documentelor;

-perioadei de livrare.

Avantajele ADT:

permite unei firme dezvoltarea afacerilor fără să-și angajeze într-un fel propriile fonduri;

permite diversificarea operațiunilor de export și în afara specificului de activitate al firmei;

permite legal plata în valută a unui producător intern ( pe teritoriul țării noastre legislația interzice astfel de plăți );

câștigurile din diferențele de preț dat fiind confidențialitatea operațiunilor efectuate de bancă.

Dezavantajele ADT:

costurile bancare mai mari decât la un AD obișnuit și suportarea lor în totalitate de beneficiarul AD;

riscul izvorât din relația cu beneficiarii secunzi, în sensul că aceștia pot să nu livreze marfă de calitate, să nu respecte termenele și condițiile impuse prin AD emis în favoarea lor, ceea ce viciază releția ordonator – beneficiar principal.

nu se poate păstra confidențialitatea totală a operațiunii căci ordonatorul făcând mențiunea “transferabil” știe că total sau parțial marfa este furnizată de altcineva. Acesta este un dezavantaj numai în cazul în care se dorește păstrarea secretului operațiunii.

implică o pregătire minuțioasă a operațiunii în ansamblul ei, rapiditate și coordonarea strictă a condițiilor și termenelor din cele două acreditive.

ADT conferă o anumită siguranță beneficiarului secund, prin faptul că dacă beneficiarul principal nu a depus documetele spre încasare la bancă, banca transferatoare are dreptul să elibereze băncii emitente, documentele depuse de beneficiarul secund, fără nici o responsabilitate față de beneficiarul principal.

De aceea, în cazul transferului unui AD, beneficiarul secund este direct interesat să depună documentele în strictă concordanță cu AD deschis în favoarea sa din cel puțin două puncte de vedere:

este plătit de banca transferatoare deirect, deoarece ea, în baza ADT originar, a deschis cel de-al doilea AD;

în cazul în care beneficiarul principal nu a depus documentele, documentele sale vor fi luate în considerare.

ACREDITIVUL DOCUMENTAR REÎNNOIBIL (REVOLVING)

În cazul contractelor de valori mari cu livrări eșalonate în timp, partenerii pot convenii plata prin AD revolving ( reînnoibil ).

Caracteristic ADR sunt următoarele:

toate livrările sunt acoperite de unul și același AD;

plățile se fac după fiecare livrare și această este tratată de bănci ca o livrare independentă ( de regulă cu plata la vedere ). După efectuarea unei plăți, valoarea AD se reîntregește automat;

valoarea AD este dată de valoarea unei livrări și nu de suma tuturor livrărilor la un loc, drept urmare și comisioanele bancare sunt mai mici;

întotdeauna aceste AD prevăd și plăți parțiale permise

Din punct de vedere al relației marfă livrată – plată, ADR pot fi:

cumulative, în sensul că valoarea mai mică încasată pentru livrări mai mici poate fi recuperată prin livrări ulterioare mai mari, desigur fără a se depăși valoarea de ansamblu a AD;

necumulative, când utilizarea AD nu se poate face decât în limita valorică strict stabilită în AD pentru fiecare tranșă de marfă livrată.

Mecanismul derulării ADR:

1. Ordonatorul solicită deschiderea unui AD revolving, menționând: valoarea de revolvare, numărul revolvărilor corespunzător numărului de livrări, intervalele de timp la care să se facă livrările și timpul în zile de prezentare a documentelor pentru plată, modul de plată cumulativ/necumulativ;

2. După primirea AD, exportatorul, livrează potrivit termenelor din AD loturile de marfă. După fiecare livrare încasează contravaloarea mărfii. De fiecare dată, prezintă tot setul de documente cerut prin AD. Nu se poate invoca faptul că un document a fost prezentat la expedierea trecută.

Avantajele utilizării AD revolving:

importatorul are posibilitatea corelării livrărilor cu cerințele sale de producție și desfacere;

necesarul de valută pentru deschiderea unui ADR de importator se situează la nivelul valorii ce se va revolva;

comisioanele bancare sunt mai mici comparativ cu un AD obișnuit;

printr-o bună corelare de către importator a: livrărilor, producției și vânzărilor, livrările următoare pot fi achitate din încasări realizate din marfa produsă ca urmare a importului;

exportatorul este avantajat prin perspectiva sigură a livrărilor și certitudinea încasării banilor prin angajamentul bancar specific AD.

Dezavantajele privesc:

relația cu banca emitentă. Dat fiind comisioanele mai mici, băncile au reticențe în a accepta deschiderea de ADR, adesea însă și din necunoașterea mecanismului, invocându-se un risc care de fapt nu există comparativ cu un AD obișnuit;

dacă exportatorul, la o livrare nu îndeplinește condițiile din ADR, acreditivul respectiv devine neutilizabil pentru tranșa respectivă și pentru toate tranșele ce urmează;

fiind un contract cu livrări pe timp îndelungat ( 6luni – 1 an ) piața mărfurilor se poate modifica: dacă prețurile cresc este dezavantajat exportatorul, iar dacă scad, importatorul. Ei ar fi putut comercializa marfa la prețuri mai bune în respectivele momente: ar fi vândut mai scump ( exportator ), ar fi cumpărat mai ieftin ( importator ).

6.3. ACREDITIVUL DOCUMENTAR CLAUZĂ ROȘIE

Regula de bază în utilizarea unui AD este plata contra documente care atestă îndeplinirea anumitor obligații asumate de beneficiarul AD. O abatere de la această regulă este AD clauză roșie care permite ca plata să se facă înaintea prezentării documentelor ce atestă expedierea mărfii.

Elementele caracteristice AD clauză roșie sunt:

mențiunea expresă în textul AD “Clauză roșie” sau “plată în avans”;

precizarea de ordonator a sumei ( întreaga valoare a AD ) sau a procentului din valoarea AD ce va fi dată de banca plătitoare sub formă de avans exportatorului;

documentele ce se solicită la acordarea avansului, de regulă, o scrisoare angajament, prin care beneficiarul AD se angajază să nu utilizeze banii decât pentru procurarea mărfii în discuție și că va restitui suma și dobânda aferentă în caz de neexpediere a mărfii; termenul limită până la care trebuie să prezinte băncii documentele de expediție ale mărfii; și o chitanță ce atestă ridicare banilor;

banca plătitoare este întotdeauna situată în țara exportatorului.

Acest tip de AD constituie , în fond , o modalitate prin care importatorul îl finanțează pe exportator fără să perceapă dobândă. În realitate, dobânda este luată în considerare la negocierea prețului (mai mic)

AD clauză roșie se utilizează:

– în cazul operațiunilor de intermediere, când exportatorul are mai mulți furnizori locali care trebuie plătiți imediat ce marfa a fost cumpărată;

– în activitatea de producție destinată exportului, când producătorul nu are resurse financiare să producă marfa, iar importatorul este interesat în produsele respective, și îl finanțează în acest mod. Se subînțelege că finanțarea, avansul, se dă pentru marfa la care se referă AD deschis.

Avantajul utilizării AD clauză roșie este că permite exportatorului să primească un avans în raport cu momentul expedierii mărfii.

Dezavantajul, principal, este al importatorului. Deși plata în avans este făcută de banca corespondentă ( banca exportatorului ), angajamentul de plată este al băncii emitente. În cazul în care exportatorul nu livrează marfa, dar a luat avansul, banca emitentă trebuie să ramburseze banii băncii plătitoare. La rândul ei, banca emitentă cere restituirea plății în avans ordonatorului.

De aceea, AD clauză roșie:

se utilizează între partenerii între care există o deplină încredere, adică importatorul are siguranța că exportatorul va livra marfa în condițiile din AD;

adesea, aceste AD sunt dublate de o scrisoare de garanție bancară emisă de banca corespondentă ( banca plătitoare a avansului ) la ordinul exportatorului, prin care se angajează că exportatorul nu va livra marfa sau nu va restitui avansul, ea în calitate de bancă garantă, va restitui suma băncii emitente, respectiv importatorului.

Un domeniu unde poate fi utilizat AD clauză roșie îl constituie operațiunile comerciale “lohn”, care constau în furnizarea materialelor și modelelor de partenerul extern și producerea lor în țară în vederea exportării lor.

De regulă, în astfel de cazuri, partenerii externi deschid AD pentru plata contravalorii manoperei, acreditive încasate după ce marfa a fost exportată.

În literatura de specialitate, dar mai ales în practica comercială din țările Asiei de Sud – Est și Extremului Orient, noțiunea de AD clauză roșie este asimilată noțiunii de Packing Credit ( credit de ambalare în sensul că beneficiarul cumpără marfa și o va ambala pentru expediție ) sau Anticipatory Credit ( credit anticipat în sensul plății anticipate față de momentul expediției mărfii ) deoarece în majoritatea acestor țări se folosește sistemul anglo-saxon al scrisorii de credit ( letter of credit ). Acest tip de AD presupune că banca din țara exportatorului este împuternicită de banca emitentă să avanseze exportatorului înainte de livrarea și expedierea mărfii o anumită sumă de bani.

În ceea ce privește garantarea avansului (în sensul garantării materiale) în practică se utilizează:

Packing Credit garantat ( în fapt, AD red cluse ) în care caz exportatorul prezintă băncii negociatoare fie o recipisă de depozit (Warehouse Receipt) ca dovadă a faptului că o marfă în valoare egală este depozitată, fie o recipisă de încredere (Trust Receipt) sau alte forme de garantare ( cesiuni de drepturi, drept de gaj etc. ).

Indiferent de forma garantării, suplimentar, exportatorul trebuie, în scris, să-și asume obligația de a prezenta documentele de export la timp.

Packing Credit negarantat, în care caz avansul este acordat numai contra obligației scrise a exportatorului de a prezenta documentele de export la timp. Această formă este desemnată prin noțiunea “Green clause” ( clauza verde ).

Pentru a delimita clar obligațiile băncii negociatoare, de a acorda avansul garantat sau negarantat ( în funcție de gradul de încredere dintre importator și exportator ) ordonatorul va preciza expres tipul de packing credit: red clause sau green clause.

6.4. ACREDITIVELE DOCUMENTARE RECIPROCE

Un AD reciproc are următoarele particularități:

a) cei doi parteneri își deschid reciproc câte un AD. Asfel, fiecare dintre ei este : ordonator – pentru acreditivul deschis de el în favoarea partenerului;

beneficiar – pentru acreditivul deschis de partener în favoarea lui.

Această dublă calitate ordonator / beneficiar de acreditiv rezultă din însăși esența compensației, fiecare partener având dubla ipostază de exportator / importator.

“cheia” AD reciproce este determinată de clauzele speciale cuprinse în textul AD și este rezultatul negocierilor comerciale.

Partenerul solicitat să accepte “plata” mărfii sale printr-o altă marfă și nu în bani, este cel care dictează condițiile operațiunii de compensație, în general, și a derulării AD reciproce, în particular.

întotdeauna AD reciproce sunt irevocabile și corelate:

valoric – respectiv valoarea unui AD este egală cu valoarea celuilalt AD;

în timp – acreditivele se deschid aproape simultan, stabilind termenele de livrare, prezentare de documente cât mai apropiate, astfel ca perioada de “creditare” acordată de primul exportator să fie cât mai mică.

elementul specific AD reciproce îl constituie clauzele speciale.

În funcție de clauzele speciale AD reciproce, în practică se cunosc mai multe forme, care, în esență oferă un grad de protecție mai mare sau mai mic partenerilor de compensație:

AD reciproce cu clauza “de intrare în vigoare”;

AD reciproce cu clauza “de valoare”;

AD reciproce “escrow”.

ADR cu clauza de “intrare în vigoare”

Acesta se caracterizează prin:

utilizarea primului acreditiv deschis în favoarea partenerului este condiționată de deschiderea de către acesta a celui de-al doilea acreditiv. O astfel de clauză poate fi formulată astfel: “Acest acreditiv devine operabil la primirea acreditivului deschis de firma {x} (beneficiarul AD) în favoarea firmei {y} (ordonatorul primului AD) în valoare de z unități monetare”.

după ce a fost deschis al doilea acreditiv, cele două acreditive devin independente, respectiv, utilizarea lor de către partenerii de compensație este similară unei plăți obișnuite prin AD, și anume:

-fiecare partener expediază marfa;

-întocmește și depune setul de documente;

-încasează banii pe documente.

Operațiunea de compensație este subînțeleasă, în sensul că partenerul care încasează primul bani pe exportul său îi folosește pentru plata mărfurilor importate în compensație. De aceea aceste acreditive se mai numesc și “cu mișcare de valută”.

Pentru firma care nu are resurse financiare și oferă drept plată livrarea de mărfuri în compensație ADR cu clauza “intrării în vigoare” prezintă:

avantajul că suma încasată o poate utiliza cu altă destinație până la plata importului (întotdeauna el exportând primul va încasa banii mai repede);

dezavantajul că deși a deschis AD în favoarea partenerului acesta poate să livreze marfa cu întârziere (cerând prelungirea valabilității etc.) sau pur și simplu să nu livreze marfa. Deși, financiar, este acoperit, în sensul că suma încasată îi permite procurarea importului din altă parte, el are riscul dereglării procesului de producție și al afacerii.

ADR cu clauza “de valoare”

Acest tip de acreditiv se apropie mai mult de esența compensației marfă contra marfă fiind exclusă mișcarea banilor.

Se caracterizează prin:

cele două acreditive sunt legate în utilizarea lor de către cei doi parteneri;

valoarea primului acreditiv deschis nu este pusă efectiv la dispoziția beneficiarului, ci plata se consideră făcută când însuși ordonatorul primului AD a depus documentele privind exportul său în compensație;

caluza “de valoare” cuprinsă în textul primului AD deschis poate avea următoarea formulare: “Suma constituită în contul nostru (băncii emitente) va fi utilizată pentru acoperirea exportului firmei AB (ordonatorul AD) de {y} marfă livrată în compensație cu marfa {z} livrată de dvs. (beneficiarul AD)”;

ambele AD sunt domiciliate, de regulă, la banca emitentă a partenerului ce deschide acreditivul cu clauza “de valoare”;

băncile deschid pentru astfel de acreditive, conturi speciale în care evidențiază (prin debitare sau creditare, după caz) primul export (pe bază de documente) și sunt balansate, închise în momentul în care s-a realizat exportul în compensație, al doilea, și au primit documentele de export. În esență, totul este scriptic, beneficiarii celor două acreditive nefiind plătiți efectiv ca în cazul ADR cu clauza de “intrare în vigoare”.

Acest acreditiv prezintă pentru exportatorul fără disponibilități financiare, interesat în importul prin compensație, anumite dezavantaje:

partenerul străin poate tergiversa deschiderea acreditivului, sau chiar să nu îl mai deschidă deloc. Rezolvarea conflictului pe cale comercială și anumite despăgubiri nu rezolvă, în fond, problema importului;

are riscul că, deși deschide acreditiv de import de îndată după primirea acreditivului de export, partenerul străin să nu expedieze marfa la termenele precizate, cerând modificări privind valabilitatea, termenele etc.

Adesea, în practică, clauza de intrare în vigoare se asociază clauzei de valoare, cele două acreditive fiind legate și prin intrarea în vigoare și prin utilizare.

ADR escrow

Din punct de vedere al interesului primului exportator, acest tip de AD oferă cea mai mare siguranță.

Se caracterizează prin:

cuprinde caluza “de valoare”, prin care banca emitentă ține evidența fondurilor, pentru acoperirea livrărilor în compensație;

mai cuprinde o clauză “cu valoare de garanție”, prin care banca emitentă se angajează că dacă fondurile astfel evidențiate, în contul denumit “escrow”, nu vor fi utilizate pentru acoperirea exportului în compensație, va efectua plata în valută în favoarea beneficiarului AD.

adesea, plata prin contul “escrow” este asociată plății unei dobânzi pe intervalul de timp dintre momentul prezentării documentelor de beneficiarul AD și al plății în valută a contravalorii exportului neacoperit de livrarea mărfii în compensație.

Principalul avantaj al AD “escrow” este determinat de faptul că dacă partenerul de contract – ordonatorul AD – nu livrează marfa în compensație într-un interval de timp dat, banca emitentă se angajează ferm să plătească contravaloarea documentelor prezentate de beneficiarul AD (primul exportator) și adesea, și o dobândă pe perioada de la prezentarea documentelor până la plata efectivă.

ACREDITIVUL DOCUMENTAR SIMPLU

Constituie o formă de acreditiv adaptată altor tipuri de operațiuni decât cele de import – export, fiind folosită cu precădere în sfera operațiunilor necomerciale, deși nu este exclusă posibilitatea utilizării sale și pentru operațiuni comerciale.

În principiu, derularea sa este asemănătoare acreditivului în general. Ca elemente particulare apar: termenele de plată, documentele cerute pentru efectuarea plății, faptul că plata se face de regulă în numerar.

Termenele de plată pot fi stipulate sub forma:

unei valabilități generale (valabil până la data x), în cadrul acestui interval beneficiarul putând ridica oricând sumele;

unor termene periodice (în fiecare lună, trimestru, banii se pot ridica până la limita sumei de … sau fără limită);

fără menționarea unui astfel de termen; în acest caz băncile, de regulă, fac plăți pe un interval de 6 luni de la deschiderea AD simplu.

Documentele cerute, dat fiind caracterul necomercial al operațiunii în care este folosit AD simplu, pot fi: simple chitanțe care atestă ridicarea sumei, un cec sau o cambie emisă de beneficiar asupra băncii emitente la ordinul băncii plătitoare, decont de cheltuieli (plata chiriilor sau alte cheltuieli făcute) etc.

Plata se face, de regulă, în numerar dar, la solicitarea clientului, banii pot fi virați în contul beneficiarului deschis la banca plătitoare.

Ca tehnică de derulare, banca emitentă, la ordinul clientului ei (ordonatorul) deschide un AD simplu la o bancă plătitoare, acesta notifică beneficiarul de deschiderea operațiunii în favoarea sa, urmând ca acesta, potrivit condițiilor din AD simplu, să se prezinte pentru ridicarea banilor.

Deși, în principiu, este asemănător cu scrisoarea de credit simplă, se deosebește de acesta prin faptul că relația de bază este interbancară și nu între bancă și posesorul scrisorii de credit (pe care de altfel o poartă la el).

AD simplu nu poate fi “circular”.

Ca avantaje pe care le prezintă AD simplu:

elimină riscul de furt sau falsificare;

permite utilizarea eșalonată în timp.

În țara noastră AD simplu este utilizat la plățile necomerciale, legate de întreținerea ambasadelor, agențiilor, studenților străini veniți la studii.

ACREDITIVUL DOCUMENTAR BACK-TO-BACK

Deși denumirea este unică – AD back-to-back (“spate-în-spate”, denumit și contra-acreditiv), în fond este vorba de două acreditive: unul de import al unei mărfi și altul de export al aceleiași mărfi, ambele domiciliate la aceiași bancă, banca intermediarului operațiunii.

Realizarea unei operațiuni back-to-back presupune:

deși cele două acreditive sunt total independente ele sunt corelate valoric și din punct de vedere a termenelor de către firma intermediară. Astfel:

-AD de export are o valoare și un preț unitar mai mare și o valabilitate mai îndelungată;

-AD de import are o valoare și un preț unitar mai mic și o valabilitate, inclusiv termen de expediție care să se încadreze în termenele AD de export (mai scurte);

confidențialitatea operațiunii, de regulă, exportatorul real nu cunoaște importatorul final;

documentele cerute exportatorului real trebuie să fie “neutre” și emise la ordinul băncii intermediarului;

ambalajul / marcajul mărfii să fie neutru;

documentele privitoare la marfă (factura, în primul rând) sunt schimbate de inițiatorul operațiunii la banca sa;

acordul băncii de a găzdui operațiunea.

În baza primului acreditiv deschis în favoarea firmei intermediare banca acceptă să deschidă al doilea acreditiv în favoarea unui terț exportator având drept garanție primul acreditiv. În acest context, intermediarii pot realiza afaceri fără să avanseze propriile fonduri pentru deschiderea celui de-al doilea acreditiv.

Mecanismul derulării:

1. Importatorul final deschide un prim acreditiv, de import în favoarea firmei intermediare care apare în relația cu acesta ca exportator.

2. În baza primului acreditiv deschis, intermediarul în calitate de importator ordonă deschiderea unui al doilea acreditiv, de import, în favoarea exportatorului real.

3. Exportatorul real expediază marfa pe adresa indicată și depune documentele spre plată la banca firmei intermediare.

4. Firma intermediară, la primirea documentelor celui de-al doilea acreditiv, le schimbă cu documente conforme cu primul acreditiv și le depune pentru încasare.

5. Firma intermediară încasează contravaloarea documentelor privind primul acreditiv, își păstrează diferența valorică dintre cele două acreditive și, simultan, dispune plata în favoarea celui de-al doilea acreditiv.

În practica utilizării acreditivelor back-to-back pot apărea următoarele situații:

Părțile implicate în derularea celor două acreditive știu unele de existența celorlalte. În acest caz, marfa este expediată de exportatorul real direct importatorului final. Documentele însă întotdeauna se trimit băncii firmei intermediare.

A doua situație este când cel ce inițiază operațiunea nu dorește, dintr-un motiv oarecare, ca părțile să știe unele de celelalte. În acest caz operațiunea are un caracter strict confidențial și ea se rezolvă în două moduri:

fie marfa este adusă în țara intermediarului (zonă liberă) și neutralizată respectiv se șterge orice urmă care ar permite identificarea originii mărfii, se reambalează și se reexpediază;

fie se solicită direct exportatorului real ca marfa să fie marcată neutru și expediată direct în țara importatorului real.

Indiferent de variantă, privitor la documente de precizat:

inițiatorul operațiunii, intermediarul, întotdeauna va schimba factura emisă pe numele lui de exportatorul real (preț mai mic) cu factura emisă de el pe numele importatorului final (preț mai mare);

conosamentul și polița de asigurare întotdeauna sunt emise de exportatorul real la ordinul băncii care îl deservește pe inițiatorul operațiunii.

celelalte documente în măsura în care sunt emise de instituții autorizate, iar importatorul ne este interesat în sursa de procurare a mărfii pot rămâne așa cum sunt.

Practica a imaginat și alte variante ale unor astfel de operațiuni:

aducerea mărfii în țară, prelucrarea sumară, reambalare și export;

aducerea mărfii în țară și reexportul unei mărfi similare românești, în cazul când se exportă pe piața unei țări în care România beneficiază de preferințe vamale și este solicitat și certificatul de origine etc.

Avantajele pe care le prezintă:

importatorul final nu știe că exportatorul, partenerul său din contract este un intermediar;

mărfurile pot fi procurate de la diverși furnizori din străinătate sau din țară, fără să existe o restricție.

al doilea acreditiv, cel de import poate conține clauze suplimentare care să asigure eficiență operațiunii, în timp ce transferul unui acreditiv nu se poate face decât în termeni AD de bază.

6.7. CESIUNEA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Beneficiarul unui AD are dreptul ca o parte sau în totalitate suma AD deschis în favoarea sa să o cesioneze în favoarea unui terț.

Cesionarea AD presupune:

o mai simplă utilizare a AD de către beneficiar, el poate cesiona sume din orice tip de AD (cu plata la vedere, diferată, prin acceptare/negociere) fără ca acesta să poarte mențiunea transferabil;

respectarea legilor aplicabile privitoare la actul cesiunii;

posibilitatea cesionării sumelor o poate face către unul sau mai mulți terți, cesiunea putând fi totodată modificată sau anulată;

întocmirea unui document, Declarație de cesiune, prin care cere băncii plătitoare cesiunea unei sume din AD deschis în favoarea sa, în favoarea unui terț numit (sau mai multora);

posibilitatea utilizării unui AD atât în operațiunile de intermediere, respectiv beneficiarul AD nu produce el marfă, cât și de producătorii exportatori care prin cesionare pot achita furnizorii pentru diferite materiale sau subansamble livrate.

Mecanismul cesionării unui AD este simplu:

Importatorul ordonă deschiderea unui AD obișnuit;

După primirea deschiderii AD, beneficiarul AD prezintă băncii sale o declarație de cesiune prin care îi solicită ca aceasta să procedeze la cesionarea unor sume în favoarea unui terț numit;

Banca beneficiarului transmite pe canal bancar cesiunea, respectiv anunță subfurnizorul de cesionarea sumei și condițiile cesionării;

În urma cesiunii, subfurnizorul livrează marfa;

La încasarea AD de beneficiarul AD, subfurnizorul este achitat.

SCRISOAREA DE CREDIT “STAND-BY”

AD stand-by are o funcție diferită față de acreditivul obișnuit și anume de garantare.

Banca emite un AD stand-by la solicitarea unui client (ordonatorul), care trebuie să ofere partenerului de contract (beneficiarul), o garanție că dacă el nu își va îndeplini obligația asumată prin contractul comercial, ea, banca îl va plăti, despăgubindu-l bănește.

Adică beneficiarul nu apelează la utilizarea acreditivului stand-by decât în măsura în care ordonatorul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract.

Deoarece aceste acreditive au fost utilizate pentru prima dată în spațiul dreptului bancar anglo-saxon ca instrument de garantare, cel mai adesea ele se întâlnesc sub denumirea de “letter of credit” (“scrisori de credit”), iar denumirea le definește funcția “de rezervă”, “in așteptare” (stand-by).

Avantajul AD stand-by este legat de:

posibilitatea garantării independente a unei plăți prin angajamentul ferm de plată al unei bănci;

adaptabilitatea la diferite obligații de plată ale exportatorului sau importatorului altele decât cele ce privesc compensațiile.

Dezavantajul utilizării AD stand-by este determinat de:

atitudinea băncilor care sunt prudente în emiterea acestor acreditive; tratându-le ca pe garanții, selectează atent pentru cine și în favoarea cui garantează, respectiv le emit;

ridică costul operațiunii de compensație, comparativ cu schimbul direct de documente.

CAPITOLUL VII

Derularea acreditivului de export la Banca Turco Română

STUDIU DE CAZ

Derularea acreditivului de export la Banca Turco Română

SCURTĂ PREZENTARE

În acest studiu se va analiza derularea unui acreditiv de export deschis de OASIS HOLDINGS INT’L LTD ISTAMBUL TURCIA în favoarea lui S.C. BABY BEEF S.A. CONSTANȚA ROMÂNIA.

Între cei doi s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare de profile de oțel ( HOT ROLLED STEEL PROFILES ) în care OASIS HOLDINGS INT’L LTD este cumpărătorul ( importatorul, ordonatorul acreditivului ), iar BABY BEEF S.A. este vânzătorul ( exportatorul, beneficiarul acreditivului ).

În contract se prevăd următoarele:

descrierea mărfii;

valoarea mărfii;

defalcarea obligațiilor de plată ale partenerilor;

termenul de livrare;

condiții de plată;

durata contractului;

remarci speciale;

dispoziții finale;

litigii.

Descrierea mărfii:

denumirea mărfii: Profile din oțel standard cu o lungime de 12 metri

cantitatea: 988,603 mt

toleranța de greutate: +/- 10%

originea mărfii: România

destinația mărfii: Turcia

Valoarea mărfii este de 252.093,76 +/- 10% USD

Defalcarea obligațiilor de plată ale partenerilor:

condiția de livrare este FOB stowed and trimmed Constanța Port / România;

eventualele cheltuieli cu inspecția mărfii în portul de descărcare vor fi suportate de exportator.

Termenul de livrare: imediat după ce acreditivul a fost primit de către banca exportatorului.

Condiții de plată: plata se va face printr-un acreditiv irevocabil plătibil 100% la vedere la ghișeele băncii BTR Suc. Constanța, în contul 7419-25. Plata acreditivului se va face contra documentelor obișnuite plus un certificat EURO 1. În textul acreditivului se va menționa: “Documente acceptate și prezentate”

Durata contractului: Contractul este valid până la îndeplinirea în totalitate a obligațiilor contractuale ale părților implicate.

Remarci speciale: pentru întreg transportul de marfă prețul va rămâne neschimbat (260 USD / mt).

Dispoziții finale:

prezentul contract intră în vigoare la data semnării și ștampilării de către ambele părți contractante;

anularea contractului se va face numai prin consensul scris al ambelor părți;

cumpărătorul îi va cere armatorului vasului documentele de mai jos:

-1 certificat de origine în original;

-1 conosament original;

-1 certificat EURO 1 în original.

Litigii: eventualele neînțelegeri vor fi soluționate pe cale amiabilă, sau în ultimă instanță litigiul va fi soluționat de C.C.I.N.A. Constanța, a cărei decizie va fi definitivă.

Contractul a fost încheiat în limba engleză, în două exemplare semnate și ștampilate de ambele părți.

DERULAREA ACREDITIVULUI:

Firma OASIS HOLDINGS INT’L LTD, în calitate de ordonator solicită băncii care o deservește UNITED GARANTI BANK INTERNATIONAL, deschiderea unui AD irevicabil în favoarea SC BABY BEEF SA, care este deservită de banca BTR București România.

Transmiterea deschiderii acreditivului se face prin sistem SWIFT, prioritate NORMAL.

În textul acreditivului se menționează următoarele:

Felul acreditivului: irevocabil

Numărul acreditivului: 8492AMS189

Data emiterii: 24.07.1998

Data și locul expirării: 21.08.1998 – la BTR România

Banca ordonatorului: UNITED GARANTI BANK

INTERNATIONAL

Ordonator: OASIS HOLDINGS INT’L LTD

Beneficiar: BABY BEEF SA CONSTANȚA

Valuta și valoarea acreditivului: USD 251.940

Toleranța la valoarea AD: +/- 10%

Livrări parțiale: permise

Transbordări: nepermise

Încărcarea mărfii: on board/disp/taking charge

Constanța România Port

Destinație și transport: pentru a fi transportată la DIL

ISKELESI , Turcia cu vaporul

Ultima dată de livrare: 31.07.1998

Descrierea bunurilor: 988 mt (+/- 10%) profile din oțel

prețul unitar este 255 USD/mt (FOB)

Documentele cerute:

-Factură comercială în 1 original semnată de ambele părți care să indice și valoarea FOB STWD L/S/D/ Constanța România Port adresată ordonatorului.

-Conosament curat on bord 2/3 originale emis către BODAG PROFIL PAZARLAMA SAN ISTAMBUL cu notificația: navlul plătibil la destinație.

-Certificat de calitate în 1/1 originale emis de S.C. FREEDOM STAR TRADING S.A. ce trebuie să cuprindă o analiză completă a proprietăților fizico-chimice.

-Copia certificatului EURO 1 că bunurile sunt de origine română și sunt destinate societății BODAG PROFIL PAZARLAMA SAN ISTAMBUL TURCIA.

-Copie a certificatului de origine emis de C.C.I.N.A. CONSTANȚA care atestă că bunurile sunt de origine română, certificat emis pentru a servi societății BODAG PROFIL PAZARLAMA SAN ISTAMBUL TURCIA.

-Declarația comandantului navei care să ateste că următoarele documente au fost trinise direct spre notificare:

– 1/3 originale ale conosamentului;

– 1 certificat de origine în original;

– 1 certificat EURO 1 în original.

Alte condiții:

1.Toate documentele trebuiesc trimise prin DHL sau un curier similar direct către banca ordonatorului ( UNITED GARANTI BANK INTERNATIONAL ).

2.Conosament “Charter-party” acceptabil

Costuri: Toate costurile și comisioanele, în afara

Olandei, sunt în seama beneficiarului.

Termenul de prezentare: Documentele trebuie prezentate în termen de 21 de zile de la data livrării mărfii dar să nu depășească termenul de valabilitate al acreditivului.

Instrucțiuni de confirmare: Fără

Instrucțiuni de plată / acceptare /negociere:

După prezentarea documentelor conform AD , în termenul valabilității , vă vom remite valoarea documentelor conform instrucțiunilor date de dvs. în 3 zile lucrătoare verificarea lor și după ce am constatat că sunt în bună ordine.

Banca BTR Sucursala Constanța anunță beneficiarul de deschiderea acreditivului în favoarea lui. Exportatorul acceptă acreditivul.

Banca plătitoare (BTR) transmite un mesaj prin sistem Swift (prioritate Normal) băncii emitente , prin care o informează că beneficiarul a acceptat acreditivul.

În data de 28.07.1998 ordonatorul completează textul acreditivului cu mențiunea “ documente acceptate și prezentate”. Toate celelalte termene și condiții rămânând neschimbate.

Banca emitentă notifică prin sistem Swift banca plătitoare despre amendamentul la acreditiv: “Documents accept as presented as per b/l tonnage. All other terms and conditions remain unchanged”.

Este rândul băncii plătitoare să notifice beneficiarul despre amendamentul trimis de banca emitentă în data de 28.07.1998.

S.C. BABY BEEF S.A. este de acord cu amendamentul potrivit căruia documentele sunt acceptate , așa cum sunt prezentate , conform tonaj conosament.

În data de 28.07.1998 beneficiarul AD prezintă băncii sale următoarele documente:

-factură comercială 1/1 originale

-conosament maritim 2/3 originale

-certificat de calitate 1 original

-copie certificat EUR. 1

-copie certificat de origine

-declarație comandant

-declarație de încasare valutară nr.5

-copie declarație vamală

Totodată beneficiarul transmite băncii sale o adresă în cadrul căreia menționează documentele care urmează a fi încasate și cere băncii să le remită la extern pe propriile speze și cheltuieli , solicitând ramburs conform clauze acreditiv. În aceeași adresă solicită și scontarea documentelor comerciale în valoare de USD 224.220,99 acceptate de ordonator potrivit amendamentului “documente acceptate așa cum sunt prezentate”

Banca plătitoare verifică documentele , le găsește conforme cu condițiile din acreditiv și în bună ordine , acceptă negocierea documentelor , și calculează costurile:

-valoare acreditiv: USD 251.940

-data scadenței: 21.08.1998

-valoarea documentelor: USD 224.220,99

-termenul de scadență al documentelor: la vedere -rata dobânzii: 10%

-numărul de zile: 10 zile

-valoarea dobânzii: USD 623

-comision de avizare: USD 378 -comision de modificare: USD 30

-comision de negociere: USD 336

-comision de plată: USD 336

-comision swift: USD 30 (2xUSD15) -DHL: USD 36

TOTAL COSTURI: USD 1.769

TOTALUL VALORII CARE VA FI CREDITATĂ LA UNITED GARANTI BANK INTERNATIONAL N.V. USD 224.120,99

În data de 29.07.1998 banca plătitoare trimite prin Swift băncii emitente un mesaj prin care îi aduce la cunoștiință că a acceptat documentele prezentate, că acestea au fost negociate pentru suma de 224.220,99 USD. De asemenea, cere băncii emitente să-i crediteze contul deținut la banca American Express N.Y. nr.728576 în vederea recuperării contravalorii acreditivului.

În data de 03.08.1998 UNITED BANK transmite Swift băncii BTR un mesaj prin care confirmă plata în cont sumei solicitate: 224.220,99USD. În același mesaj menționează banca corespondentă din N.Y.: Corestates Bank International N.Y. U.S. precum și banca corespondentă din N.Y. a băncii emitente: American Express Bank Ltd. N.Y. U.S.

Banca U.G.B.I.B. trimite băncii BTR Constanța dovada creditării contului deținut de OASIS HOLDINGS INTERNATIONAL LTD cu suma de 24.220,99 USD.

S.C. BABY BEEF S.A. a încasat banii în totalitate și printr-o aderesă din data de 13.08.1998 aduce la cunoștiința băncii BTR faptul că acreditivul nu va mai fi utilizat și deci banca va considera contul închis în evidențele ei.

CONCLUZII

Avantajele utilizării acreditivului documentar pentru exportatori sunt:

risc minim de neplată a mărfurilor livrate. Angajamentul de plată este al unei bănci (banac emitentă) , independent de cumpărător a cărui situație financiară este mai puțin cunoscută sau care se poate deteriora în timp.

cumpărătorul nu poate revoca plata sub diferite pretexte. Angajamentul de plată asumat de bancă este un angajament ferm de plată și este un contract independent de contractul comercial internațional,chiar dacă în textul acreditivului se face trimitere la acesta.

Dacă cumpărătorul dorește modificarea sumei de plată , invocând de ex., calitatea mărfurilor primite, sau alte aspecte care nu se regăsesc în condițiile din acreditivul documentar, el trebuie să abordeze această problemă pe cale comercială. În măsura în care exportatorul a îndeplinit condițiile din acreditiv în caz de litigiu el are o poziția favorizată.

Derularea plătii este promptă și strict reglementată prin Publicația 500.

Riscul de pierdere sau deteriorarea documentelor transmise pe canal bancar este minim.

În măsura în care acreditivul documentar presupune utilizarea prin cambii trase la anumite termene , exportatorul poate utiliza cambiile acceptate de bănci ca o metodă de finanțare a exportului prin scontarea sau, după caz forfetarea lor.

Dezavantajele utilizării acreditivului documentar de către exportator sunt:

poziția competitivă a exportatorului este diminuată deoarece:

-comisioanele și spezele bancare sunt mai mari și cad în sarcina ordonatorului. Acest dezavantaj poate fi aplatizat prin a suporta el o parte din comisioane , cele din țara lui (fiecare în țara lui).

-formalitățile de deschidere a acreditivului documentar sunt mai complicate pentru ordonator.

sumele de încasat prin acreditiv sunt supuse inerent riscului de curs valutar , care poate fi acoperit prin operațiuni independente de mecanismul derulării AD , cum ar fi: oerațiuni la termen; hadging valutar; includerea în preț a unei marje aiguratorii.

Alegerea de către exportator a acreditivului ca modalitate de plată , implică luarea în considerare a cel puțin două aspecte:

creșterea rapidității și siguranței plății

corelația acreditivului cu construcția financiară a afaceriiîn ansamblul ei.

Publicația 400 privind acreditivele a fost revizuită de Comisia pentru practica și tehnica bancară a C.C.I. , datorită noilor dezvoltări în industria transporturilor și noilor utilizări tehnologice , precum și creșterii sensibile a numărului litigiilor în care sunt implicate acreditivele.

Ca urmare a cercetărilor întreprinse de această comisie , a rezultat că aproximativ 50% din documentele prezentate pentru un acreditiv sunt respinse , datorită neconcordanțelor reale sau aparente , diminuând eficacitatea acreditivului și având consecințe financiare negative asupra celor implicați în privința plății și , respectiv âncasării acreditivului.

Aceste aspecte pot conduce la creșterea costurilor și la reducerea marjelor de profit ale importatorilor , exportatorilor și băncilor.

În Publicația 500 s-a căutat și s-a reușit :

să se simplifice Publicația 400 , anterioară

să se cuprindă practicile bancare internaționale , să se faciliteze și să se standardizeze practicile ân evoluție

să sporească integritatea și siguranța acreditivului , prin intermediul prezumției de irevocabilitate și clarificarea obligațiilor principale , nu numai pentru banca emitentă dar și pentru cea confirmatoare.

să se rezolve problemele referitoare la condițiile nondocumentare

să se enumere în detaliu elementele necesare pentru acceptarea fiecărui tip de document de transport.

BIBLIOGRAFIE

CONSTANTIN FLORICEL – “Relații valutar financiare internaționale”

Editura Didactică și Pedagogică , București, 1997

MARIANA NEGRUȘ – “Plăți și garanții internaționale” Editura ALL – B , București 1998

VICTOR MANOLE – “Firma și banca” Editura Tribuna Economică, București, 1999

SIMONA GAFTONIUC – “Practici bancare internaționale” Editura Economică ,București, 1995

BASNO CEZAR -“Monedă, credit și bănci” Editura NICOLAE DARDAC Didactică și Pedagogică, București , 1994

CONSTANTIN FLORICEL

BASNO CEZAR -“Operațiuni bancare” Editura NICOLAE DARDAC Didactică și Pedagogică , București , 1996

MARINA NEGUȘ – “Decontarea tranzacțiilor internaționale”

Editura Tribuna Economică,București,1993

*** – Publicația nr. 500 CCI – Paris

Reguli și uzanțe uniforme privind AD

*** – Publicația nr.525 CCI – Paris

Reguli uniforme pentru rambursuri de la bancă la bancă ân acordul AD

GORENIUC P. – “Relații de plăți cu străinătatea” Editura Științifică, București, 1971

PINTEA A. – “Băncile în economia românească” RUSCANU GH. Editura Economică, 1995

TURCU ION – “Operațiuni și contracte bancare” Editura Lumina Lex, București , 1995

=== Anexa ===

ACREDITIVUL DOCUMENTAR –

MODALITATE DE PLATA IN RELATIILE VALUTAR-FINANCIARE INTERNATIONALE

Prin lucrarea de fata, intitulata „ Acreditivul documentar- modalitate de plata in relatiile valutar-financiare internationale”, am prezentat importanta acreditivului documentar in cadrul decontarilor financiare internationale, precum si practica derularii unui ascreditiv documentar de export la Banca BTR.

Lucrarea este structurata in 6 capitole care trateaza acreditivul documentar din punct de vedere teoretic, si un capitol care pune accent pe aspectul practic al derularii acreditivul documentar.

Astfel, cele 6 capitole se prezinta astfel:

I cap. cuprinde „Formele de plata internationale”

al II-lea cap. cuprinde „Cadrul juritic al relatiilor internationale de plati”

al III-lea cap. prezinta evolutia AD, conceptul si caracteristicile AD, mecanismul derularii AD, precum si mentiunile specifice ale acestuia.

al IV-lea cap. prezinta pe larg „ Practica derularii AD”

cap.V grupeaza tipurile de „Documente folosite in derularea AD”, incepand cu factura comerciala, documentele de transport si documentela de asigurare si incheind cu alte tipuri de documente cum ar fi: certificatul de calitate, de origine al marfii, cambia si biletul la ordin.

in cel de-al VI-lea cap. am prezentat „Tipurile de acreditive” documentare utilizate ion ansamblul decontarilor internationale.

In contextul economiei de piata, la sfarsitul acestui secol si inceputul mileniului trei, cu accent pe reglementarile interne si internationale privind firmele, bancile, tehnica si practica operatiunilor bancare desfasurate pe plan national si international, un rol important in derularea relatiilor financiare il are acreditivul documentar.

AD este cea mai raspandita modalitate de plata a schimburilor economice internationale, datorita gradului mare de certitudine in ceea ce priveste incasarea sa.

AD s-a dezvoltat in relatiile de plati comerciale internationale ca urmare a extinderii relatiilor de afaceri intre firmele aflate in zone geografice diferite si situate la distante mari, firme care in cea mai mare parte nu au avut contacte directe, ci numai letric, prin telex, fax, SWIFT sau telefonic, aspect care ar influenta asupra gradului de credibilitate si seriozitate in relatiile exportator – importator sau invers, in ceea ce priveste riscurile ce decurg din respectarea corecta a prevederilor contractuale incheiate, a riscurilor in ceea ce priveste solvabilitatea importatorului cumparator.

Relațiile comerciale și de plăți ale țării noastre cu străinătatea se desfășoară în condițiile economiei de piață, potrivit căreia agenții economici români ( regii autonome, S.R.L. -uri, S.A. -uri, societăți mixte sau private ) realizează tranzacțiile în conformitate cu normele Băncii Naționale a României și hotărârile guvernamentale.

Agenții economici au obligația de a cunoaște prevederile legislației valutare, atât din țara noastră cât și din țara partenerului extern, pentru a se asigura că derularea contractului se face în condiții tehnice și de eficiență corespunzătoare.

Dezvoltarea schimburilor internaționale a pus tot mai acut problema asigurării unui comportament ordonat al țăriilor în desfășurarea relațiilor valutar-financiare și a plățiilor dintre ele. Preocupările de unificare a normelor de drept internațional s-au materializat în acte internaționale ce au ca obiect:

— uniformizarea dreptului internațional privat ( de ex. Convenția cuprinzând legea uniformă asupra cambiilor și biletelor la ordin (Geneva,1930), Convenția cuprinzănd legea uniformă asupra cecului (Geneva,1931) )

— uniformizarea regulilor de drept material, în cadrul cărora se fac referiri exprese și la plățile internaționale ( de ex. Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională (Viena,1980) care a înlocuit două legi uniforme ).

Majoritatea acestor convenții destinate reglementării uniforme a comerțului internațional au fost încheiate sub egida unor organisme internaționale ( Liga Națiunilor Unite, Organizația Națiunilor Unite, Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional etc.)

AD este un angajament ferm asumat de o banca de a asigura plata contravalorii unui export contra documentelor prezentate de exportator in conditiile si termenele stabilite de ordonatorului AD.

Părți implicate

În derularea plății prin acreditiv documentar sunt implicate trei părți principale, care au denumiri consacrate. Acestea sunt:

Ordonatorul acreditivului documentar – în relația contractuală este importatorul, beneficiarul unei prestații sau serviciu. El este cel care inițiază relația de acreditiv documentar, prin instrucțiunile pe care le dă băncii sale de a plăti exportatorul. Aceste instrucțuni sunt cuprinse în “ordinul de deschidere a acreditivului documentar”, unde precizează toate condițiile de termene și documente potrivit cărora banca să efectueze plata.

Beneficiarul acreditivului documentar – în relația contractuală este exportatorul, prestatorul de servicii. El este cel în favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată și care, îndeplinind condițiile de termene și documente cuprinse în textul acreditivului documentar, încasează banii.

Banca emitentă – este cea care la solicitarea importatorului, ordonatorul acreditivului documentar își asumă în scris angajamentul de plată în anumite condiții de termene și documente, în favoarea exportatorului, beneficiarul acreditivului documentar. Prin angajamentul de plată asumat în scris, Banca Emitentă este principala angajată în relația de acreditiv documentar. Acest angajament de plată ea îl poate realiza: direct, în sensul că ea însăși va efectua plata, în acest caz ea îndeplinește atât rolul de bancă emitentă cât și de bancă plătitoare și indirect, în sensul că desemnează o altă bancă să efectueze plata. Această bancă desemnată să efectueze plata în numele ei se numește bancă plătitoare sau după caz, negociatoare.

O altă bancă, denumită și banca corespondentă, situată, de regulă, în țara exportatorului, este banca prin care banca emitentă transmite textul acreditivului documentar spre a fi comunicat beneficiarului AD, exportatorul. În funcție de modul cum este precizat a se face plata sau de alte instrucțiuni cuprinse în textul acreditivului documentar această “o altă bancă desemnată” de banca emitentă poartă următoarele denumiri:

bancă notificatoare sau avizatoare. În cazul în care plata documentelor are loc la banca emitentă sau plata e domiciliată la o terță bancă, banca notificatoare îndeplinește rolul unui simplu intermediar, manipulator de documente. Ea anunță exportatorul de deschiderea acreditivului documentar; primește de la exportator documentele și le transmite băncii plătitoare. Ea primește un comision de notificare/preluare de documente .

bancă plătitoare. În cazul în care plata este făcută de o altă bancă decât banca emitentă, banca plătitoare poate fi situată în țara exportatorului sau într-o țară terță. Prin instrucțiunile primite de la banca emitentă, ea este autorizată să plătească exportatorului documentele prezentate, în strictă concordanță cu termenele și condițiile din acreditivul documentar, să remită documentele băncii emitente, iar aceasta să îi ramburseze suma plătită. Ea încasează comisionul de plată documente.

banca trasă – acceptantă. Când plata urmează să se facă prin cambii trase asupra unei bănci, banca asupra căreia au fost trase cambiile și care, la scadență, le va achita, se numește bancă trasă. Banca trasă primește documentele însoțite de cambii de la exportator, acceptă cambiile și i le restituie, iar documentele le remite importatorului sau băncii emitente (după caz). La scadență, banca trasă achită cambiile beneficiarului. Ea încasează comisionul de accept/de plată documente (art.9 b).

bancă negociatoare. În practica bancară anglo-saxonă, acreditivul documentar presupune utilizarea unei cambii trase asupra băncii emitente și, deci, locul plății este la ea (domiciliul trasului). În măsura în care o altă bancă decât banca emitentă este însărcinată cu negocierea, aceasta înseamnă că banca negociatoare este autorizată să preia documentele de la exportator și să i le achite, contra unui comision de negociere și să le remită apoi băncii emitente. Comisionul de negociere, strict individualizat, reprezintă, în esență, dobânda la suma contra documente, plătită exportatorului, calculată pe intervalul de timp dintre momentul plății și cel al rambursării banilor de la banca emitentă(art.10 b ii).

banca confirmatoare este cea care la angajamentul de plată asumat de banca emitentă adaugă propriul ei angajament, egal ca valoare și condiții. În cazul în care banca emitentă nu își onorează angajamentul de plată, banca confirmatoare va efectua ea plata. Banca confirmatoare poate fi banca din țara exportatorului respectiv, banca plătitoare sau o bancă dintr-o terță țară. Ea încasează un comision de confirmare (art.9 b).

MECANISMUL AD DOMICILIAT ÎN ȚARA EXPORTATORULUI

Legendă:

relația deschiderii AD.

documente

bani

Din punct de vedere al mecanismului de derulare, acreditivul documentar cunoaște două forme:

acreditivul documentar propriu-zis,

scrisoarea comercială de credit,

ambele fiind guvernate de aceleași reguli ale Publicației 500. Fiecare dintre aceste modalități, în practica utilizării lor sau ca urmare a unor mențiuni suplimentare, cunosc mai multe forme .

FORMELE ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

Acreditivul documentar propriu-zis:

1.Din punct de vedere al fermității angajamentului bancar:

-revocabil

-irevocabil (confirmat sau nu)

2.Din punct de vedere al domicilierii:

-în țara exportatorului

-în țara importatorului

-într-o terță țară

3.Din punct de vedere al modului de stingere a obligației de plată:

-cu plata la vedere

-cu plata diferată (la termen)

-de acceptare

-de negociere

4.Din punct de vedere al clauzelor pe care le conține:

-transferabil / netransferabil

-reînnoibil (revolving)

-clauză roșie (red clause)

-reciproce (de compensație)

-simplu

5.Din punct de vedere al utilizării combinate:

-subsidiar (back-to-back)

-cesionat

Acreditivul documentar sub forma scrisorii de credit:

1.Scrisoarea de credit comercială

2.Scrisoarea de credit simplă

3.Scrisoarea de credit circulară

4.Scrisoarea de credit stand-by

CONCLUZII

Avantajele utilizării acreditivului documentar pentru exportatori sunt:

risc minim de neplată a mărfurilor livrate. Angajamentul de plată este al unei bănci ( banca emitentă), independent de cumpărător a cărui situație financiară este mai puțin cunoscută sau care se poate deteriora în timp.

cumpărătorul nu poate revoca plata sub diferite pretexte. Angajamentul de plată asumat de bancă este un angajament ferm de plată și este un contract independent de contractul comercial internațional,chiar dacă în textul acreditivului se face trimitere la acesta.

Dacă cumpărătorul dorește modificarea sumei de plată , invocând de ex., calitatea mărfurilor primite, sau alte aspecte care nu se regăsesc în condițiile din acreditivul documentar, el trebuie să abordeze această problemă pe cale comercială. În măsura în care exportatorul a îndeplinit condițiile din acreditiv în caz de litigiu el are o poziția favorizată.

Derularea plătii este promptă și strict reglementată prin Publicația 500.

Riscul de pierdere sau deteriorarea documentelor transmise pe canal bancar este minim.

În măsura în care acreditivul documentar presupune utilizarea prin cambii trase la anumite termene , exportatorul poate utiliza cambiile acceptate de bănci ca o metodă de finanțare a exportului prin scontarea sau, după caz forfetarea lor.

Dezavantajele utilizării acreditivului documentar de către exportator sunt:

poziția competitivă a exportatorului este diminuată deoarece:

-comisioanele și spezele bancare sunt mai mari și cad în sarcina ordonatorului. Acest dezavantaj poate fi aplatizat prin a suporta el o parte din comisioane , cele din țara lui (fiecare în țara lui).

-formalitățile de deschidere a acreditivului documentar sunt mai complicate pentru ordonator.

sumele de încasat prin acreditiv sunt supuse inerent riscului de curs valutar , care poate fi acoperit prin operațiuni independente de mecanismul derulării AD , cum ar fi: oerațiuni la termen; hadging valutar; includerea în preț a unei marje aiguratorii.

Alegerea de către exportator a acreditivului ca modalitate de plată , implică luarea în considerare a cel puțin două aspecte:

creșterea rapidității și siguranței plății

corelația acreditivului cu construcția financiară a afaceriiîn ansamblul ei.

Publicația 400 privind acreditivele a fost revizuită de Comisia pentru practica și tehnica bancară a C.C.I. , datorită noilor dezvoltări în industria transporturilor și noilor utilizări tehnologice , precum și creșterii sensibile a numărului litigiilor în care sunt implicate acreditivele.

Ca urmare a cercetărilor întreprinse de această comisie , a rezultat că aproximativ 50% din documentele prezentate pentru un acreditiv sunt respinse , datorită neconcordanțelor reale sau aparente , diminuând eficacitatea acreditivului și având consecințe financiare negative asupra celor implicați în privința plății și , respectiv âncasării acreditivului.

Aceste aspecte pot conduce la creșterea costurilor și la reducerea marjelor de profit ale importatorilor , exportatorilor și băncilor.

În Publicația 500 s-a căutat și s-a reușit :

să se simplifice Publicația 400 , anterioară

să se cuprindă practicile bancare internaționale , să se faciliteze și să se standardizeze practicile ân evoluție

să sporească integritatea și siguranța acreditivului , prin intermediul prezumției de irevocabilitate și clarificarea obligațiilor principale , nu numai pentru banca emitentă dar și pentru cea confirmatoare.

să se rezolve problemele referitoare la condițiile nondocumentare

să se enumere în detaliu elementele necesare pentru acceptarea fiecărui tip de document de transport.