Cheltuielile Instituțiilor Publice

=== 4 ===

CUPRINS

CAPITOLUL I Sistemul cheltuielilor publice………………………………………………………..5

1.1. Definirea și conținutul cheltuielilor publice……………………….……………………5

1.2. Criterii de grupare a cheltuielilor publice……………………………………………….7

1.3. Nivelul, structura și dimanica cheltuielilor publice……………………………………..9

1.4. Factorii care influiențeaza creșterea cheltuielilor publice………………………………13

CAPITOLUL II Eficiența cheltuielilor publice…………………………………………………….15

2.1. Semnificația  eficienței cheltuielilor publice……………………………………………15

2.2. Eșecul pieței și externalitațile…………………………..…….…………………….…18  CAPITOLUL III Clasificarea cheltuielilor publice……………..…………………….23

3.1. Cheltuieli publice după criteriul economic:………………………….……..…………..23

           3.1.1. Cheltuieli curente……………………………………………….…………….23

           3.1.2. Cheltuieli de capital…………………………………………….……………..28

3.2. Cheltuieli publice după criteriul functional:………………………….………………..29

3.2.1. Servicii publice generale………………………………………………………………………30

3.2.2. Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi……………………………………30

3.2.3. Apărare, ordine publică și siguranță națională…………………………………………31

3.2.4. Învățământ………………………………………………………………………………………….33

3.2.5. Sănătate……………………………………………………………………………………………..35

3.2.6. Cultură, recreere și religie…………………………………………………………………….36

3.2.7. Asigurări și asistență socială…………………………………………………………………36

3.2.8. Servicii, dezvoltare publică, locuințe și transporturi………………………………..38

3.2.9. Protecția mediului……………………………………………………………………………….39

3.2.10. Acțiuni economice…………………………………………………………………………….40

CAPITOLUL IV Studiu de caz…………………………………………………………………………..41

Evoluția cheltuielilor bugetului local al municipiului Bistrița în perioada 2005-2009……..41

CAPITOLUL V Concluzii……………………………………………………………………………………..57

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………59

ABSTRACT

Mon thèse traite les dépenses des institutions publiques. Les dépenses publiques font partie de la structure des finances publique. Les finances publiques est un des composants principaux de la vie économique et sociale de chaque nation.

Les dépenses publiques sont des moyens d’utiliser le budget du fonds de trésorerie générale pour répondre aux besoins de la société.

Les dépenses publiques sont compléte dans les paiements effectués par des ressources d’État, mobilisé de différentes maniéres pour l’achat de biens, ou fourniture des services, nécessaires pour répondre aux différents objectifs de la politique d’État.

La thèse est structuré en cinq chapitres. Le premier chapitre contient la définition, le contenu, les critères de groupement, la composition des dépenses publiques, et les facteur qui influencent la croissance des dépenses. Le deuxième chapitre définit la signification de l’efficience des dépenses publique et, la défaillance du marché. Le troisième chapitre contient la classification des dépenses publiques au bout de deux critères : le critère économique et le critère fonctionnel. Le quatrième chapitre contient une étude de cas, qui suit l’évolution de dépenses du budget local du mairie de la municipe Bistrița au cours des années 2005 – 2009. À la fin de ce thèse sont présentés dans le chapitre cinq les conclusions.

INTRODUCERE

Cheltuielile publice fac parte din structura finanțelor publice. Finanțele publice constituie o componentă de primă dimensiune a vieții social economice a fiecărei națiuni. Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății este necesara constituirea de fonduri bănești la dispoziția autorităților publice. Cheltuielile publice reprezintă modalitați de reprezentare si utilizare a fondului bănesc bugetar în vederea satisfacerii necesităților generale ale societații.

Mărimea cheltuielilor diferă de la o țară la alta, de la un an la altul, iar structura lor este puternic influiențată de structura societății si de politica statului.

Cheltuielile instituțiilor publice reprezintă o temă amplă ce urmărește modalitățile de fundamentare, alocare și utilizare pe destinații legiferate ale cheltuielilor specifice instituțiilor publice.

Aceasta lucrare este structurată in cinci capitole.

Primul capitol cuprinde sistemul cheltuielilor publice și anume definirea și conținutul cheltuielilor publice, criterii de grupare, nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice și factorii care influiențeaza creșterea cheltuielilor publice.

Al doilea capitol tratează eficiența cheltuielilor publice: semnificația eficienței cheltuielilor publice și eșecul pieței și externalitățile.

Capitolul trei cuprinde clasificarea cheltuielilor publice după două criteri: după criteriul economic și după criteriul funcțional.

Capitolul patru cuprinde un studiu de caz și anume “Evoluția cheltuielilor bugetului local al primăriei municipiului Bistrița în perioada 2005-2009”.

În încheiere lucrarea cuprinde în capitolul cinci concluziile și, apoi bibliografia.

CAPITOLUL I

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1.1. Definirea și conținutul cheltuielilor publice

Cheltuielile publice sunt un concept financiar al cărui conținut îl reprezintă exprimarea în formă bănească a relațiilor economico sociale apărute între stat pe de o parte și persoane fizice și juridice pe de altă parte cu ocazia folosirii resurselor financiare ale statului și în scopul exercitării funcțiilor și atribuțiilor acestuia.

Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcției de repartiție a finanțelor publice și anume acea a repartizării resurselor financiare pe diferite destinații. Prin cheltuieli publice statul acoperă necesitățiile publice de bunuri și servicii considerate prioritare într-o perioada dată.

Cheltuielile publice se finalizează în plăți efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului cum ar fi: servicii publice generale, acțiuni social- culturale , întreținerea armatei și a întregii activități desfășurate în domeniul militar, ordine publică internă, securitate socială, acțiuni economice etc.

Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătura cu efectul produs de acestea pe destinațiile lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăților pe care le efectuează instituțiile publice in formele specifice ale cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut, reprezentând participarea statului la finanțarea formării brute a capitalului atât în sfera producției materiale cât și în sfera nematerială.

Cheltuielile publice sunt extrem de diversificate; unele se manifestă direct, prin finanțarea de către stat a instituțiilor publice pentru a putea funcționa, altele influențează direct mediul economic și social, și constituie astfel instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora.

Cheltuielile publice înglobează urmatoarele elemente de cheltuieli:

a) Cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administrațiilor publice centrale (bugetul de stat, bugetul asigurarilor de sănătate, bugetul fondului pentru ajutorul de șomaj, bugetele instituțiilor publice, autonome și altele).

b) Cheltuielile colectivităților locale.

c) Cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat.

d) Cheltuielile organismelor internaționale finanțate din resursele publice naționale.

Cheltuielile publice totale se determină prin însumarea cheltuielilor diferitelor categorii de administrații publice din care se scad sumele reprezentând transferurile de resurse financiare între administrațiile publice. Prin acest calcul ceea ce se obține reprezintă totalul cheltuielilor publice consolidate, care dimensionează efortul financiar anual al statului pentru finanțarea obiectivelor și al acțiunilor în cadrul politicii bugetare.

Trebuie să se facă distincție între noțiunea de cheltuieli publice și cea de cheltuieli bugetare. În acest sens cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate de către înstituțiile publice (aparatul de stat, instituțiile de învătamânt, social-culturale, armată, ordine internă și siguranță națională etc.) care se acoperă fie de la buget fie din fondurile extrabugetare sau din bugetele proprii ale instituțiilor pe seama veniturilor obținute de acestea. Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice. Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în bugetele definitive in cadrul sistemelor de bugete, aprobate de organul legislativ sub forma creditelor bugetare.

Delimitarea cheltuielilor bugetare de cele publice se bazează pe câteva principii aplicabile celor dintâi, astfel:

Efectuarea cheltuielilor bugetare este condiționată de prevederea expresă și

aprobarea nivelului acestora de către parlament sau de consiliile locale, dupa

caz, în conformitate cu legile în vigoare.

Nerambursabilitatea creditelor alocate și cheltuite în conformitate cu destinațiile pentru care ele s-au aprobat.

Efectuarea cheltuielilor bugetare este determinate de îndeplinirea condițiilor de eligibilitate legale, și de constituirea și existența resurselor bănești.

Finanțarea se efectuează în funcție de gradul de subordonare a instituțiilor sau activităților cu caracter bugetar de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor special.

Operațiunile de deschidere a finanțării de alocare și utilizare a resurselor financiare publice sunt supuse exercitării controlului financiar preventiv.

1.2. Criterii de grupare a cheltuielilor publice

Necesitatea cunoașterii structurii cheltuielilor publice derivă din faptul că aceasta ilustrează modul în care sunt orientate resursele bănești ale statului spre anumite obiective: economice, sociale militare, politice etc. Dimensionarea cheltuielilor publice și repartizarea acestora pe destinații și pe ordonatori de credite se efectuează în concordanță cu obiectivele startegiei de dezvoltare economică și socială a țării, pe baza legislații în vigoare și cu respectarea priorităților imediate stabilite de autoritățile publice competente.

Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de grupare. În literatura și practica financiară și statistică a statelor și organismelor internaționale, se folosesc urmatoarele tipuri de clasificații:

a ) administrativă;

b ) economică;

c) funcțională;

d ) financiară;

e ) în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale;

f ) gruparea folosită de organismele O.N.U. și clasificații combinate.

a ) Clasificația administrativă are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice : ministere, instituții publice autonome, unitați administartiv teritoriale etc. Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatorii de credite bugetare.

b ) Clasificația economică folosește două criterii de grupare: primul conform căruia cheltuielile se impart în: cheltuieli curente ( de funcționare ) și cheltuieli de capital ( cu caracter de investiții); al doilea împarte cheltuielile în cheltuieli de bunuri si servicii și cheltuieli de transfer ( de redistribuire).

Cheltuielile curente asigura întreținerea și buna funcționare a instituțiilor publice, finanțarea satisfacerii acțiunilor publice. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut și trebuie să se reînoiască anual.

Cheltuielile de capital se concretizează în achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată,care duc la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public.

Cheltuielile privind bunurile și serviciile cuprind plata serviciilor, plata prestațiilor, achiziționarea de aparatură etc.

Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane fizice sau juridice sau la bugetele administrațiilor locale.

c ) Clasificația funcțională folosește drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate, spre care sunt dirijate resursele finaciare publice sau alte destinații de cheltuieli privind transferurile între diferite niveluri ale administrației publice, plata dobânzilor la datoria publica sau constituirea de rezerve.

d ) Clasificația finaciară în funcție de momentul în care se efectuează și de modul în care afectează resursele financiare publice, cheltuielile publice se grupează în:

Cheltuieli definitive care finalizează distribuirea resurselor financiare, cuprind atât cheltuielile curente cât și cheltuielile de capital.

Cheltuielile temporare sunt urmate de finalizarea prin plăți cu scadențe certe, majoritatea dintre acestea reprezintă operațiuni de trezorerie și sunt evidențiate în conturile special ale trezoreriei; aceste cheltuieli nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează separat prin trezoreria publică.

Cheltuielile vitruale sau posibile reprezintă cheltuielile pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiții.

e ) Clasificația după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției împarte cheltuielile publice în:

Cheltuieli reale (negative) din care fac parte cheltuielile cu întreținerea aparatului de stat, plata dobânzilor la împrumuturi, întreținerea și dotarea armatei, cheltuieli care reprezintă un consum definitive de produs intern brut.

Cheltuieli economice (positive) care cuprind investițiile efectuate de stat pentru înfințarea de unitați economice, dezvoltarea de firme, etc., aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adăugată și reprezintă o avansare de produs intern brut.

f ) Clasificația folosită de O.N.U. care grupeaza cheltuielile publice după două criterii principale :

funcțional care cuprinde: servicii publice generale, apărare, educație, sănătate, securitate social, locuințe și servicii comunale, recreație cultură religie, acțiuni economice, alte cheltuieli;

economic care cuprinde: consum final( dobănzi, subvenții), formarea de capital (investiții, stocuri materiale), achiziții de terenuri și active necorporale, transferuri de capital.

1.3. Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice

1.3.1. Nivelul cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice totale și al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciază atât static cât și dinamic pe baza următorilor indicatori:

Volumul cheltuielilor publice

Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut

Volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor

O analiză aprofundată a cheltuielilor publice servește la caracterizarea politicii bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp.

1.3.2. Structura cheltuielilor publice

Analiza cheltuielilor publice ale unei țări poate fi efectuată din punctul de vedere al structurii lor pe diferite categorii potrivit unui anumit criteriu de clasificare (specific fiecărei țarii). Cele mai importante grupări sunt clasificația economică și funcțională. În acest scop este necesară stabilirea ponderii (greutății specifice) a fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora, pe baza relatiei:

Cpi

gsCpi= −− ∙100 în care

Cpt

gsCpi = ponderea categoriei de cheltuieli publice i, în care totalul cheltuielilor publice.

Cpi = cheltuieli publice ale gruparii i.

Cpt = cheltuieli publice totale

i = 1…….n grupări de cheltuieli.

Cu ajutorul ponderilor gsCpi, se poate stabili în ce proporție au fost orientate resursele finciare ale statului spre anumite obiective: sociale, administrative, militare, economice etc. Determinarea structurii cheltuielilor publice servește de asemenea, la urmărirea în dinamică a opțiunilor bugetare sau extra-bugetare ale statelor. Pe seama structurii cheltuielilor se pot efectua comparații între statele cu niveluri diferite de dezvoltare.

1.3.3. Dinamica cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care intervin în cuantumul și structura acestora în decursul unui interval de timp. Pentru o perioadă considerată, indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:

Creșterea nominală și creșterea reală a cheltuielilor publice.

Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut.

Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor.

Modificarea structurii cheltuielilor publice .

Indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut.

Elasticitatea cheltuielilor publice față de produsul intern brut.

1. Cresterea nominală și cea reală a cheltuielilor publice

Creșterea nominală rezultă din comparația cheltuielilor publice exprimate în prețuri curente, iar creșterea reală din comparația cheltuielilor exprimate în prețuri constante.

2. Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut

Calculul se efectuează astfel:

∆ Cp1/PIB1*100-CP0PIB0*100

în care: ∆CPpib1/0 = modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB, în perioada 1 față de 0

3. Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor

Calculul se efectuează cu ajutorul formulei:

∆Cp/loc1/0=Cp/loc=Cp/loc 1-Cp/loc0

în care ∆ Cp/loc1/0 = modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe locuitor, în perioada 1 față de 0.

4. Modificarea structurii cheltuielilor publice

Calculul se efectuează astfel

∆ gsCpi 1/0= gsCpi1- gs Cpi0

în care: ∆ gsCpi1/0 = modificarea ponderii cheltuielilor publice ale gruparii i în totalul

cheltuielilor publice , în perioada 1 față de 0. În perioada considerată, ponderea unor grupări de cheltuieli în totalul acestora a crescut, în timp ce ponderea altora a scăzut, în funcție de obiectivele urmarite.

5. Indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut

Calculul acestui indicator se efectuează pe baza relației:

ICp1/0

k = −−−−

IPIB1/10

în care : k = coeficientul de corespondență dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea PIB, în perioada 1 față de 0.

Icp1/0 = indicele creșterii cheltuielilor publice , în perioadata 1 față de 0 .

IPIB1/0 = indicele creșterii produsului intern brut, în perioada 1 față de 0.

6. Elasticitatea cheltuielilor publice față de produsul intern brut

Acest indicator măsoară amploarea reacției cheltuielilor publice la modificarea produsului intern brut. Se calculează astfel:

∆Cp1/0 ∆PIBI/0

ecp =−−−− / −−−−

Cp0 PIB0

În care Cp și ∆Cp = cheltuieli publice și modificarea acestora în perioada analizată.

PIB și ∆PIB = produsul intern brut și modificarea acestuia în perioada analizată.

ecp = elasticitatea cheltuielilor publice, în perioada analizată.

Când ecp>1, aceasta exprimă tendința de utilizare într-o mai mare măsură a PIB, pentru finanțarea cheltuielilor publice. Cheltuielile publice sunt elastice la creșterea PIB.Când ecp= 1, tendința rămâne aceași.Când ecp< 1, aceasta exprima tendința de restrângere a proporției cheltuielilor publice în PIB. Cheltuielile publice sunt inelastice față de creșterea PIB.

1.4. Factorii care influiențeză creșterea cheltuielilor publice

Creșterea cheltuielilor publice este determinată de mai mulți factori, cum sunt: factori demografici, economici, sociali, urbanizare, militari, de ordin istoric, politici.

a) Factorii demografici care fac referire la creșterea populatiei și la modificarea structurii acesteia pe vârste și categorii socio-profesionale. O astfel de evoluție determină creșterea cheltuielilor publice pentru învățământ, sănătate, securitate social, ordine publică etc., precum și a celor legate de sporirea numărului de locuri de muncă în sectorul public.

b) Factorii economici se referă la dezvoltarea economiei și la modernizarea acesteia pe baza noilor cerințe ale utilizării resurselor și a creerii de bunuri materiale și servicii. Pe lângă faptul că pe baza bugetului de stat se asigură finanțarea unor acțiuni economice costisitoare, redistribuirea resurselor financiare publice ajută la repararea prejudiciilor create de repartiția concurențială în economia de piață.

c) Factorii sociali se referă la faptul că odată cu creșterea venitului mediu pe locuitor crește și preocuparea statului de alocare a resurselor pentru amortizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv a persoanelor în vârstă care necesită asistență social.

d) Urbanizarea reperzintă un factor de creștere a cheltuielilor publice, deoarece antrenează resurse financiare atât pentru creerea și dezvoltarea centrelor urbane, cât și pentru finanțarea unor utilitați publice caracteristice mediului respectiv.

e) Factorii militari care prin pregătirea sau purtarea de războaie, conduc la creșterea cheltuielilor legate de apariția unor conflicte armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic și social.

f) Factorii de ordin istoric acționează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli și de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin împrumuturi publice.

g) Factorii politici, care se referă la creșterea considerabilă a complexității sarcinilor statului contemporan, la transformarea concepției politice cu privire la funcțiile

statului pentru îndeplinirea cărora este necesară sporirea cheltuielilor publice.

Creșterea continuă a cheltuielilor publice are unele consecințe, cum sunt: probleme de ordin politic, de ordin financiar și de ordin științific.

Problemele de ordin politic se referă la influiența creșterii cheltuielilor publice asupra structurilor politice.Astfel, creșterea cheltuielilor publice face necesară grruparea unor state pentru a efectua împreună anumite cheltuieli de interes comun, cărora statele respective luate în mod individual, nu ar face față. De exemplu formarea unor organizații cu caracter militar din state care au aceași orientare politică, împărtășesc aceași ideologie, au tendința de a depăși concepțiile naționaliste și de a se grupa cu succes pentru a efectua împreună cheltuieli legate de apărare.

Problemele de ordin financiar se referă la corelațiile dintre tendințele de creștere a cheltuielilor publice și cele a creșterii avuției naționale și a produsului intern brut. Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limita maximă a proporției impozitelor în PIB, care nu poate fi atinsă, iar, pe de altă parte de avantajele sociale ale creșterii cheltuielilor publice. Primul aspect se referă la proporția în care produsul intern brut poate fi redistribuit prin cheltuieli publice. Cel de-al doilea aspect vizează proporția cheltuielilor publice în PIB, care trebuie determinată din punctul de vedere al utilității acestora. Punctul optim este atins atunci când avantajul social al creșterii cheltuielilor publice este depașit de către inconvenientul social al prelevării publice.

Problemele de ordin științific privesc dimensionarea corectă a cheltuielilor publice, necesară pentru satisfacerea nevoilor sociale, și se referă la instituțiile finanțelor publice, modul de abordare a cercetării domeniului și de apreciere a rezultatelor, de aplicare a soluțiilor descoperite în cercetarea științifică finaciară.

CAPITOLUL II

EFICIENȚA CHELTUIELILOR PUBLICE

2.1. Semnificația eficienței cheltuielilor publice

În condițiile în care nevoile publice reclamă bunuri publice de valori ridicate, în continuă creștere și diversificare, iar resursele financiare ale statului nu sporesc la fel de rapid se creează un decalaj de ritm, care conduce la o stare permanentă de insuficiență a resurselor necesare.

Guvernul dimenionează și ierarhizează cheltuielile publice în funcție de mai multe criterii, cum sunt: oportunitate, eficiență și eficacitatea cheltuielilor publice, calitatea serviciilor publice. Conceptele utilizate în literatura de specialitate și în practică pentru evaluarea nivelului cheltuielilor publice repartizate pe acțiuni, în condiții optime sunt: eficiența, eficacitatea și economicitatea. Acestea se exprimă sub forma unor indicatori calculați pe seama comparării efectelor cu eforturile. Eficiența este redată prin raportul dintre efectele obținute și eforturile financiare corespunzătoare. Eficacitatea este redată de raportul dintre efectele obținute și cele prevăzute. Economicitatea compară raportul dintre eficacitate și gradul de realizare a rezultatelor prevăzute.

Evaluarea eficienței cheltuielilor publice este responsabiliatea factorilor de decizie ai aparatului politic, fiind realizată prin utilizarea indicatorilor conținuți în bugetul anual și în programele pe termen mediu și lung. Pe parcusul acestui proces pot fi găsite soluții de minimizare a costurilor, a investițiilor sau a cheltuielilor curente privind obținerea și distribuirea în conditii optime. Eficiența cheltuielilor publice trebuie să ia în considerare faptul că resursele financiare sunt limitate și deci ele trebuie să fie optimizate maximal. În aplicarea metodelor de evaluare a indicatorilor înscriși în bugetul anual, ca și acelor din programele care au un orizont de timp mediu sau lung, cel mai important obiectiv trebuie să fie eficiența utilizării resurselor, exprimată în minimizarea posibilă a cheltuielilor. Astfel metodele aplicate pot înfluiența în mod real decizia financiară a administrației publice la care se adaugă și puterea de amendament a Parlamentului.

Se poate obține o eficiență a cheltuielilor publice care să ducă implicit la bunăstarea socială dacă se întâlnesc următoarele conditii:

există posibilitatea alegerii dintre mai multe alternative, a variantei celei mai ieftine în raport cu efectul final obținut asupra serviciului, pentru care se dorește o creștere cantitativă;

modernizarea din punctul de vedere al producerii serviciului public, în vederea maximizării utilității la consumator, dată de satisfacția performanțelor;

Coroborarea acestor aspecte implică minimizarea costurilor proiectelor, obiectivelor de finanțat, ceea ce permite costuri sociale minime (cum ar fi fiscalitatea mai redusă), prețuri accesibile plătite de consumatori, creșterea calității consumului de bunuri publice, deci a satisfacției consumatorului public. Toate acestea conduc la maximizarea bunăstării sociale.

Caracterul limitat al resurselor fianciare publice face ca problema utilizării acestora să fie crucială. O consecință a existenței cheltuielilor suportate de stat, este aceea că are loc limitarea pieței întreprinzătorilor privați sau, din altă perspectivă delimitarea activității economice într-o dimensiune a pieței libere și una a statului, într-un sector piață și unul de non-piață, care urmărește îndeplinirea unor obiective prestabilite, se are în vedere repartizarea resurselor între utilizatorii competitori, pe de o parte, și valoarea imputurilor pe de altă parte.

Există două dimensiuni ale eficienței economice care sunt utilizate separate, dar

intercondiționat: – eficiența alocativă a resurselor

– X – eficiența resurselor

a) Eficiența alocativă a resurselor

Analiza eficienței alocative a resurselor se intemeiază pe conceptul de optimizare a lui Pareto. O alocare a resurselor este descrisă ca fiind corespunzătoare optimului lui Pareto, dacă nici o alta nu poate fi făcută mai bine, fără să-i facă rău ultimei persoane consumatoare. Economia bunăstătii paretiene tratează propuneri referitoare la dorința alocării alternative a resurselor.

Conceptul de optimizare alui Pareto poate fi operaționalizat în trei dimensiuni:

-eficiența schimbului

-eficiența tehnică

-omniprezența eficienței a lui Pareto

Eficința schimbului permite adaptarea structurilor de consum ale indivizilor la prețurile relative, condiția esențială este ca rata marginală a substituției între două bunuri să fie egală pentru toți consumatorii. Rata marginală a substituției măsoară o acceptare a consumatorilor de a da un bun în schimbul altuia. Când cantitățile fixate a două bunuri trebuie să fie împărțite între doi consumatori, există multiple alocări alternative care satisfac condiția necesară a eficienței schimbului, care constă în aceea ca ratele marginale ale substituției să fie egale.

Eficiența tehnică vizează combinarea în mod optim a factorilor de producție, astfel încât rata marginală de substituție între oricare doi factori să fie egală pentru toate bunurile produse.

Omniprezența eficienței a lui Pareto presupune ca rata marginală a transformării factorilor să fie egală cu rata marginală comună a substituției. Într-un asemenea punct al omniprezenței eficienței a lui Pareto, nici o realocare a bunurilor sau factorilor nu poate face o persoană mai bogată, fără să facă simultan pe o alta mai săracă.

Există o unică alocare a resurselor, și anume aceea a optimului lui Pareto. Pentru o ecomonie de piață, atingerea optimaltității lui Pareto presupune următoarele condiții:

– să existe o informare perfectă

– toți indivizii să dorească să-și maximizeze utilitatea lor

– să nu existe nici o externalitate

– să existe o perfectă competiție între cumpărători și între vânzători

– toți producătorii să-și maximizeze profitul

Pentru atingerea optimului social, eficiența alocativă necesită ca prețurile să fie egale totdeauna cu costurile marginale.

b) X – eficiența resurselor

X- eficiența resurselor se realizează atunci când se obține un cost mic în comparație cu costurile imputurilor absolute necesare producerii unor anumite outputuri. Gradul de “x- ineficiență” este definit ca fiind: diferența dintre eficacitatea maximală a utilizării intrărilor și utilizarea actuală. Realizarea eficenței alocative necesită ca toate x- ineficiențele să fie eliminate.

Eficiența cheltuielilor se determină și se urmărște pe baza metodei de analiză costuri – avantaje sau costuri – eficacitate. Aceasta presupune: definirea clară a obiectivelor care trebuie atinse; identificarea resurselor posibile și a mijloacelor tehnice necesare realizării obiectivelor; determinarea costurilor și a avantajelor pe care le prezintă soluțiile alternative proiectate; compararea costurilor și a avantajelor mijloacelor luate în calcul.

2.2. Eșecul pieței și externalitățile

Definiții și relații privind eșecul pieței și externalitățile

Eșecul pieței desemnează situațiile când funcționarea liberă a piețelor conduce la o alocare ineficientă a resurselor, generând fie intervenția corectoare a statului, fie creerea unei piețe a drepturilor individuale care să complecteze deficitul de piață. Cele mai cunoscute situații de eșec al pieței sunt: monopolul, externalitățile, bunurile de folosință comună, bunurile publice.

Externalitățile reprezintă forma de eșec al pieței care constă în nereflectarea corespunzătoare la nivelul prețului pieței a unora dintre costurile sau beneficiile asociate producției sau consumului. Externalitățile sunt efecte colaterale ale producției și se răsfrâng sub forma unor efecte positive sau negative asupra unor indivizi sau activități care pot să nu aibă nici o legătură cu apariția fenomenului care a generat acele efecte.

Apariția externalităților este o consecință a interdependențelor care se manifestă între funcția utilității și funcția de producție, respectiv între consumator și producător. Cu alte cuvinte, acțiunile unui producător au efecte care se pot răsfrânge asupra consumatorilor, influențându-le activitatea pozitiv sau negativ.

Atunci când externalitățile au efecte asupra terților și este nevoie de o utilizare suplimentară de resurse pentru a suporta costurile externe sau a evalua beneficiile, atunci este vorba despre o alocare ineficientă de resurse. Externalitățile presupun o intervenție corectoare din parte statului fără de care ele declanșează alocarea ineficientă a resurselor.

Externalitățile apar și se manifestă atunci când costurile și beneficiile sociale diferă de cele private. Ele conduc la o stare de ineficiență economică, dacă costul marginal social al producției nu este egal cu prețul pieței.

Costul social reprezintă toate costurile suportate de membrii unei comunități în urma organizării unei anumite activități. Costul privat reprezintă costurile suportate de agentii implicați în mod direct într-o anumită activitate. Venitul social reprezintă toate veniturile de pe urma cărora beneficează membrii unei societăți în urma organizării unei anumite activități. Venitul privat reprezintă veniturile obținute de agenții implicați în mod direct în organizarea unei activități.

Externalitățile pot genera eșecul pieței dacă mecanismul prețurilor nu ține cont de costurile totale sociale și beneficiile totale sociale ale producției și ale consumului.

Costurile și beneficiile sociale cuprind toate costurile și beneficiile de producție necesare obținerii unui anumit bun, inclusiv costurile externe, adică:

Costuri/beneficii sociale = Costuri/beneficii private + Externalități

Criterii de clasificare a externalităților:

În funcție de tipurile de agenți economici care produc / suportă efectele:

a) externalități de la producător la producător

b) externalități de la producător la consumator

c) externalități de la consumator la consumator

d) externalități de la consumator la producător

2) În funcție de impact:

a) externalități cu impact pozitiv sau economii externe

b) externalități cu impact negativ sau dezeconomii externe

3) Dupa felul efectului:

a) externalități de producție, atunci când posibilitățile de producție ale unei interprinderi influiențează alegerile unei alte interprinderi sau cele ale unui consumator;

b) externalități de consum, atunci când consumatorul influiențează direct producția sau consumul unui alt agent economic;

Reunirea criteriilor grupează externalitățile în:

Economii externe de producție, apar atunci când de anumite acțiuni ale întreprinderii beneficează alți agenți fără ca ea să primească o compensație bănească.

Economii externe de consum, ele apar atunci când de deciziile unui consumator profită alți agenți fără ca el să primească o compensație bănească.

Dezeconomiile externe de producție, apar dacă deciziile anumitor întreprinderi au impact negativ asupra altor agenți fără să existe o compensație financiară pentru aceștia din urmă.

Dezeconomiile externe de consum, apar atunci când consumatorii, prin consumul lor influiențează negativ alți agenți.

După efectul pe care îl au asupra terților, externalitățile pot fi:

Externalități pozitive, care corespund unor activități ce aduc beneficii pentru terțe persoane .

Externalitățile negative, care survin unor activități de producție sau de consum ce generează costuri pentru terți.

Externalitățile pozitive

Acestea reprezintă acțiunea unui agent economic ale cărui efecte se extind sub forma generării de avantaje asupra altor agenți economici sau societății.De exemplu în cazul externalităților pozitive de consum, beneficiul social este mai mare decât beneficiul privat, cuprinzând pe lângă acesta și beneficiul extern. Corecțiile pot fi: creșterea cererii, creșterea ofertei, furnizarea guvernamentală a unor bunuri.

Externalitățile negative

Acestea reprezintă acțiunea unui agent economic ale cărui efecte se extind sub forma generării de cheltuieli suplimentare altor agenți economici sau societății. Sau reprezintă efectele generate de activități ale căror costuri private sunt mai reduse decât costurile sociale. Externalitățile negative evidențiază mecanismul costurilor acelui bun care prin producerea sa antrenează efecte negative exprimate, la rândul lor prin costuri suportate de un grup sau întreaga societate. Externalitățile negative reprezintă argumente în sprijinul intervenției guvernamentale.

Apariția externalităților corespunde de cele mai multe ori cu o alocare ineficientă a resurselor. Pentru corectarea acestei deficiențe a pieței, se pot utiliza trei modalități:

sistemul impozitelor și subvențiilor

Prin acest mecanism se impune ajustarea prețurilor determinate pe considerente economice ale produselor care provin din activități ce induc externalități, cu costul corespunzător efectului produs. Ceea ce rezultă este un preț social mai mic sau mai mare decât prețul calculat economic, în funcție de costurile, respectiv beneficiile sociale care s-au generat.

sistemul piețelor inexistente

Problema activităților care produc externalități este că rezultatul dublu al acestora – bunul economic și externalitatea – nu își găsește spațiu de comercializare, decât parțial, adică pentru bunul economic. Cu alte cuvinte, pentru externalități nu există piețe. Imaginarea unei piețe a externalității ar fi posibilă prin asimilarea acesteia cu un bun economic și determinarea cantității optime de externalitate s-ar face similar cu determinarea producției optime.

sistemul drepturilor de proprietate

Evitarea externalităților în acest caz pornește de la premisa că dacă o firmă generează externalități și afectează activitatea alteia, atunci acestea două ar trebui să devină un singur agent economic care să urmărească deținerea profitului global maxim.

Externalitățile trebuie și pot fi controlate. Acțiunile de control al externalităților capătă forma interdicțiilor, izolărilor și reglementărilor guvernamentale. Aceste acțiuni diferă de la economie la economie, și, în cadrul aceleiași țări, de la o externalitate la alta deoarece legislația este diferită și în plus, diferă și localizarea și tipul producătorilor de externalitate, ca și grupurile afectate de aceasta.

La baza controlului externalităților se află câteva criterii care permit intervenția micro sau macroeconomică în manifestarea externalităților:

eficiența;

cheltuielile agențiilor publice;

flexibilitatea;

etica;

Eficiența economică este criteriul esențial al activității economice în funcție de care se urmărește maximizarea efectelor sociale.

Cheltuielile agențiilor publici reprezintă un criteriu esențial în declanșarea unei forme de control al externalităților deoarece include costurile de funcționare a agențiilor publice care administrează acțiunile de control, ca și costurile implicate de constrângere, respectiv poliție și justiție.

Flexibilitatea se referă la capacitatea agenților economici de a se adapta la condițiile schimbătoare de piață și de mediu tehnologic.

Etica este strâns legată de acțiunile distributive ale veniturilor sau avuției în societate și se referă la preocuparea decidenților de a identifica efectele externalităților asupra celor care o generează, celor care sunt afectați fără a o produce și asupra plătitorilor de impozite.

CAPITOLUL III

CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE

Varietatea cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criterii pentru structurarea lor. Necesitatea decurge din cerințele proceselor de elaborare a bugetelor, programelor, planurilor financiare și de definire a indicatorilor bugetari.

După cum am mai menționat în capitolul I , punctul 1.2 cheltuielile publice sunt clasificate pe baza unor criterii operaționale rezultate din practica financiară, în primul rând bugetară, și din practica statistică a diferitelor state. Acestea sunt: administrativă, economică, funcțională, financiară, în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale și gruparea folosită de organismele O.N.U.

În practica bugetară a statului și a instituțiilor publice, cheltuielile publice sunt grupate după criteriul economic și după criteriul funcțional.

Cea mai mare parte a resurselor financiare ale statului sunt utilizate pentru plata salariilor, pensiilor și alte drepturi bănești cuvenite funcționarilor publici și personalului bugetar, pentru plata bunurilor și serviciilor achiziționate de organele centrale și locale ale administrației de stat și ale instituțiilor de drept public, precum și plata dobânzilor aferente datoriei publice, pentru acordarea de subvenții diferitelor categorii de agenți economici.

3.1. Clasificarea cheltuielilor publice după criteriul economic

Clasificația economică grupează cheltuielile în capitole, subcapitole, articole și aliniate. Avem următoarele tipuri de cheltuieli:

– curente

– de capital

3.1.1. Cheltuielile curente

Cheltuielile curente asigură întreținerea și buna funcționare a instituțiilor publice

beneficiare reprezentând consumuri definitive de produs intern brut și care trebuiesc reînoite anual.

Cheltuielile curente cuprind:

– cheltuieli de personal

– cheltuieli cu bunuri și servicii

– subvenții

– prime

– transferuri

– dobânzi aferente datoriei publice

– rezerve

3.1.1.1.Cheltuielile de personal

Fundamentarea cheltuielilor de personal presupune parcurgerea următoarelor etape:

stabilirea și aprobarea numărului de personal;

stabilirea și aprobarea organigramei cu numărul de posturi pe structura acesteia;

aprobarea statului de funcții al personalului;

aplicarea sistemulul de salarizare aprobat conform normelor levislative în vigoare;

contribuțiile calculate și datorate la diferitele bugete;

volumul fondurilor necesare pentru deplasări în țară și respectiv în străinătate pentru persoanele care se deplasează în interesul serviciului;

Stabilirea și aprobarea numărului de personal

La stabilirea numărului de personal se ține seama de rețeaua bugetară din care face parte instituția publică precum și de indicatorul specific de rețea.

b) Stabilirea și aprobarea organigramei

Organigrama este reprezentarea grafică a structurilor organizatorice prin care se grupează compartimentele de muncă, subordonarea și relațiile de colaborare între ele precum și legăturile ierahice din cadrul structurii organizatorice.

Structura organizatorică se referă la modul în care sunt divizate, organizate și coordonate activitățile din cadrul instituțiilor publice pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor acestora. Sturctura organizatorică se bazează pe trei elemente fundamentale:

-compartimentele de muncă

-legăturile structurale

-sistemul delegării de autoritate

c) Stabilirea și aprobarea statului de funcțiuni

Competența de a aproba statul de funcțiuni al unei instituții publice, document care conține numărul de posturi pe specializări dintr-o structură organizatorică, revine ordonatorului superior de credite. La nivelul instituțiilor publice locale, structura statului de funcțiuni este determinată de existența a două categorii de angajații:

-funcționari publici

-persoane angajate cu contract individual de muncă

d) Sisteme de salarizare aplicate

Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Salariul de bază se stabilește pe baza grilei de salarizare în funcție de categorie și de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcție publice, al personalului cu contract individual de muncă sau al personalului bugetar. De asemenea stabilirea salariului de bază se face și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv nivelul central sau local.

Salariul de merit se acordă pentru rezultatele deosebite în activitatea desfășurată de către personalul bugetar, funcționarii publici și personalul contractual. Acest drept poate fi acordat într-un cuantum de până la 15% din salariul de bază. Salariul de merit poate fi acordat pentru maxim 15% din numărul total de posturi prevăzute în statul de funcții, din care cel puțin 2/3 este utilizat pentru funcțiile de execuție.

Salariu de merit acordat se adiționează cu salariu de bază, face parte din acesta și constituie baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

Indemnizațiile de conducere sunt drepturi de salarizare cuvenite conform legii, personalului cu funcții de conducere aprobat prin organigrama instituției publice și ele se stabilesc de regulă, ca limită maximă, în cotă procentuală din salariul de bază.

Sistemul premial

Premiile sunt considerate stimulente financiare acordate funcționarilor, personalului bugetar și angajaților cu contract și reprezintă unul dintre elementele inovaționale care contribuie la desfășurarea activității în condiții de eficiență. Premiile se împart în două categorii: -anuale(colective)

-lunare(individuale)

Premiile anuale se acordă funcționarilor, personalului bugetar și angajaților cu contract la sfârșitul anului calendaristic în limita unui salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata.

Premiile lunare – ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita 2% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice prevăzute în statul de funcții. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat la obținerea unor rezultate în activitate, considerate ca valoroase.

Fondul de stimulare – autoritățile și instituțiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii, pot acorda stimulente angajaților publici în limitele prevăzute de dispozițiile în vigoare. Cuantumul stimulentelor acordate unui salariat poate să fie de până la 3 salarii de bază.

Indemnizația pentru concediul de odihnă – funcționarii publici, personalul bugetar și angajații cu contract beneficează pe perioada efectuării concediului de odihnă de o indemnizație de concediu. La determinarea ei se ia în calcul salariul de bază și sporurilor de care beneficează funcționarii.

Alte cheltuieli cu personalul sunt: drepturile de delegare, transferare, detașare, indemnizația pentru concediu de studiu, plata posturilor ocupate prin cumul, fondurile aferente plății cu ora, alte drepturi asimilate salariilor.

Contribuții

Contribuția la asigurările de pensii datorată de angajatori. Aceasta se stabilește pe baza unei cote menționate și aprobate prin legea anuală a bugetului asigurărilor de stat. Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de pensii o constituie fondul de salarii brut.

Contribuția la asigurările sociale de sănătate datorată de angajator are drept scop susținerea sistemului de ocrotire a sănătății populației. Instituțiile publice angajatoare au obligația să calculeze CASS cu o cotă procentuală aplicată la fondul de salarii realizat lunar.

Contribuția la asigurările de șomaj datorată de angajator are drept scop susținerea sistemului național de protecție a șomerilor. Instituțiile publice angajatoare datorează o contribuție calculată pe baza unei cote procentuale aplicate asupra fondului de salarii realizat lunar.

Contribuția la fondul de risc și accidente datorată de angajator are drept scop creerea și utilizarea fondului național de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale. Cuantumul se stabileste ca și la CASS.

Cheltuielile de personal aprobate în buget nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.

3.1.1.2. Cheltuieli cu bunuri și servicii

Cheltuielile cu bunuri și servicii includ în funcție de la o instituție la alta și, în funcție de rețeaua bugetară de care aparține instituția, următoarele categorii:

– drepturi cu caracter social

– hrană

– medicamente și materiale sanitare

– cheltuieli pentru întreținere și gospodărire

-obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată

– reparații curente

– cărții și publicații

– alte cheltuieli

Cuantumul valoric al cheltuielilor cu bunurile și servicii se obțin după fundamentarea pe baza indicatorilor fizici și valorici specifici fiecărei componente și după însumarea valorică a componenetelor astfel fundamentate.

3.1.2. Cheltuielile de capital

Cheltuielile de capital numite și de investiții, au în vedere dezvoltarea și modernizarea instituțiilor beneficiare.

În raport cu cheltuielile de personal și cheltuielile cu bunuri, cheltuielile de capital prezintă anumite particularități. Ele sunt destinate dotării cu active fixe de valoare mare și folosință îndelungată, pe durata mai multor cicluri de gestiune. Plata netă de casă aferentă dotărilor și obiectivelor realizate se reflectă într-o anumită perioadă de gestiune, când se vor solicita și creditele bugetare necesare, iar consumul lor efectiv se reflectă prin intermediul amortizării pe întreaga durată de viață a activelor realizate.Cheltuielile de capital fac parte din categoria cheltuielilor bugetului de stat sau a bugetelor locale, îmbrăcând cel mai adesea forma investițiilor pentru organizațiile publice.

Cheltuielile pentru investiții se aprobă într-o procedură distinctă de cheltuielile curente, ele se înscriu într-un program de investiții care conține obiectivele de investiții și cheltuieli asimilate acestora, și necesită o documentație tehnico- economică ce trebuie aprobată în prealabil de către ordonatorul principal de credite. În cazul investiților de mare valoare, de natura construcțiilor-montaj, aprobarea trebuie făcută de Guvern. Documentația tehnico-economică a obiectivelor de investiții presupune între altele, elaborarea studiilor de fezabilitate și prefezabilitate.

Studiul de prefezabilitate este menit să creeze ordonatorului de credite premisele gestionării eficiente a resurselor publice pentru realizarea obiectivelor de investiții și asigură în același timp intocmirea documentației tehnice a investiției.

Studiul de fezabilitate îndeplinește în general, aceleași funcții ca și studiul de prefezabiliate detaliind părțile componente ale celui din urmă. Pe baza studiului de fezabilitate și a documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții prezentate organelor abilitate a le aproba, se efectuează analiza obiectivului de investiții și se aprobă finanțarea.

3.2. Clasificarea cheltuielilor publice după criteriul funcțional

Clasificarea funcțională are în vedere structura de activitate: domenii, ramuri, sectoare, zone, regiuni, spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinații ale cheltuielilor legate de efectuarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administrațiilor publice, plata dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve la dispoziția autorităților executive.

Această clasificare este favorabilă realizării obiectivelor de politică economică și financiară a statului deoarece permite identificarea activității sau spații geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimularea sau descurajarea prin pârghiile fiscale, ale cheltuielilor guvernametale. Ele reflectă obiectivele politicii bugetare a statului.

Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate și obiective care definesc nevoile publice și reprezintă obiectivul principal urmărit la examinarea și aprobarea prevederilor bugetare de către Parlament.

Cheltuielile din aceste domenii sunt stabilite avându-se în vedere politica financiară a statului, numărul de salariați, rețeaua de instituții publice în funcțiune, folosirea bazei tehnice existente cu maximă eficacitate.

Clasificația funcțională grupează cheltuielile pe părți, ceea ce permite identificarea sectoarelor de activitate astfel:

Servicii publice generale ce includ autorități publice, acțiuni externe, autorități executive, autorități legislative.

Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi.

Apărare, ordine publică și siguranță națională.

Învățământ.

Sănătate.

Cultură, recreere și religie.

Asigurări și asistență socială.

Servicii și dezvoltare publică, locuințe și transporturi.

Protecția mediului.

Alte acțiuni economice.

3.2.1. Servicii publice generale

Serviciile publice generale includ autoritățile publice: administrația prezidențială, autoritățile legislative, autoritățile executive, autoritățile judecătorești, alte organe ale autorităților publice centrale sau locale, servicii publice descentralizate.

Această categorie de cheltuieli cuprinde cheltuielile de întreținere și funcționare reprezentând salarii, bunuri și servicii, cheltuieli administrative și o pondere mai mică o au cheltuielile de capital care cuprind construcții și înzestrarea cu echipamente și mijloace de transport.

Serviciile publice generale satisfac necesități publice cu caracter indivizibil și costul lor este suportat de întreaga societate, în principal pe seama resurselor bugetare.

3.2.2. Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi

Cheltuieleile cu tranzacții privind datoria publică și împrumuturile reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne sau externe ale statului provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern.

Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligațiilor unitățiilor administrativ teritoriale, la un moment dat provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autoritățile administrației publice locale.

Guvernul este autorizat să angajeze în numele și în contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Economiei și Finanțelor numai pentru următoarele scopuri: finanțarea deficitului bugetului de stat, refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice, finanțarea pe bază de lege a unor programe, proiecte, menținerea în permaneță a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei statului.

3.2.3. Apărare, ordine publică și siguranță națională

În fiecare stat există instituții publice chemate să asigure funcționare în bune condiții a administrației publice, care asigură ordinea publică internă, securitatea civilă. Cheltuielile de acest tip sunt ocazionate de necesitatea existenței unor organe specializate rezultate din însăși existența statului.

Cheltuielile cu ordinea publică, apărare și siguranță națională cuprind:

organe de ordine publică în care se includ:

-poliția;

– jandarmeria;

– securitate națională;

– servicii de informații;

– servicii speciale de protecție și pază;

– paza și apărare contra incedilor, penitenciarelor, arhivele statului,

gtrăniceri;

organele și organismele militare de apărare

Această categorie de cheltuieli manifestă tendința de creștere de la o perioadă la alta. Factorii care influiențează nivelul acestor cheltuieli publice sunt:

măsura și marimea aparatului de stat și a organelor de ordine publică;

dezvolatrea economică, socială și urbană;

înzestrarea cu echipamente și aparatură informatică, mijloace de transport și alte mijloace tehnice specifice;

Finanțarea cheltuielilor cu ordinea publică este bugetară, și este completă cu veniturile proprii obținute din activități specifice, sau prin reținerea unor procente din amenzile și penalizările încasate.

Apărarea națională reprezintă o componentă importantă a strategiei de asigurare a siguranței naționale, și este în același timp forma de exprimare a funcției externe a statului. Pentru apărarea națională se alocă an de an importante resurse financiare, consumând definitiv o parte din PIB, astfel ele trebuie să prezinte o tendință de reducere și în multe state există o preocupare pentru micșorarea resurselor destinate scopurilor militare. Aceste resurse servesc la întreținerea și funcționarea armatelor naționale, participarea la diferite alianțe militare, purtarea de războaie sau înlăturării urmărilor acestora, menținerea de baze militare pe teritorii străine, ajutoare militare acordate altor țări.

Cheltuielile pentru apărare sunt finanțate din bugetele guvernamentale ale statelor, la care se pot adăuga și resurse financiare provenite de la grupări sau alianțe militare și deasemenea credite externe. Peste 52% din totalul cheltuielilor sunt curente, iar restul sunt cheltuieli de capital și pentru rambursări de credite externe.

În ceea ce privește cheltuielile pentru apărare se face distincție între:

a) Cheltuieli directe sunt referitoare la întreținerea forțelor de apărare, dotarea lor, drepturile de personal, hrană și echipamente, cazarmament, cercetarea științifică militară și sau pentru apărare; aceste cheltuieli se prevăd pentru și sunt gestionate de Ministerul Apărării. În afara acestora , există și alte cheltuieli militare, finanțate din fonduri speciale separate de bugetul de stat sau cheltuieli civile cu finalitate militară, cuprinse în bugetele altor ministere.

b) Cheltuielile indirecte se referă la inițierea unor acțiuni militare de forță sau lichidarea urmărilor acestora, și care sunt prevăzute distinct din buget sau din fonduri speciale, gestionate direct de Guvern sau de alte ministere și organisme guvernametale.

3.2.4. Învățământ

Cheltuielile pentru învățământ reflectă politica educațională a statului. Ele trebuie să urmărească o dezvoltare a educației publice în concordanță cu cerințele contextului economico – social pentru a contribui în cât mai mare măsură la progresul societății.

Dimensiunea acestor cheltuieli este determinată de trei catogorii de factori:

a) Factori demografici care au un impact preponderent direct proporțional; în acestă categorie de factori se include și structura pe vârste a populației, care atenuează impactul direct al numărului populației.

b) Factori economici care au un impact preponderent direct proporțional; dezvoltarea economică și progresul tehnic necesită muncă bine calificată și prin aceasta generează cererea pentru activitatea educațională; în același timp creează și posibilități financiare sporite pentru susținerea învățământului. Aceste cheltuieli sporite sunt legate de organizarea învățământului, de structura internă a învățămâtului de diferite grade, de creșterea ponderii studenților în numărul total al elevilor și studenților.

c) Factori sociali și politici care includ politica educațională, legislația referitoare la învățământ ( durata învățământului obligatoriu, gradul de cuprindere a populației de vârstă școlară) normele de dotare pentru învățământ.

Dimensiunea finanțării și sursele de proveniență au specificitate în raport cu nivelul și tipul de învățământ. Clasificația UNESCO diferitele tipuri de învățământ se grupează astfel: învățământ preșcolar, primar, secundar, superior, alte tipuri de învățământ. Cheltuielile de învățământ mai cuprind și cheltuielile care se referă la doctorat, educație permanetă, concursuri școlare, tabere excursii.

Finanțarea cheltuielilor pentru învățământ se realizează din diferite surse: bugetul de stat, surse ale populației, ale întreprinderilor, donații, resurse externe.

a) Bugetul de stat reprezintă principala sursă de finațare, ceea ce reflectă importanța deosebită acordată acestui domeniu al vieții sociale. Finanțare cheltuielilor pentru învățământ diferă și în funcție de structura sistemului bugetar. În unele țări, rolul principal în finanțarea instituțiilor de învățământ revine bugetelor statelor sau bugetele locale, care folosesc resursele fiscale proprii.

În țările dezvoltate există două tipuri de unități de învățământ:

– publice finanțate de la buget

– particulare sau private care pot fi independente sau parțial subvenționate

de stat

b) Populația participă la funcționarea învățământului direct prin intermediul taxelor școlare, dar mai efectuează și alte cheltuieli pentru întreținerea extrașcolară a elevilor și studenților.

c) Întreprinderile efectuează cheltuieli pentru învățământ cu ocazia organizării de cursuri de pregătire profesională, de calificare a salariaților, sau acordă burse unor elevi sau studenți.

d) Sponsorizări, donații și alte forme de sprijin primite de unitățile de învățământ de la firme, fundații, societăți de binefacere, întreprinderi.

e) Resursele externe întâlnite în special în țările în curs de dezvoltare și reprezintă circa 10% din volumul total al cheltuielilor pentru învățământ; este destinat în special înlăturării analfabetismului.

Cheltuielile publice pentru învățământ pot fi privite și din perspectiva conținutului lor economic, astfel avem:

– cheltuieli curente, care se referă la întreținerea și funcționarea unităților de învățământ; ele cuprind cheltuieli de personal, cheltuieli de bunuri și servicii, cheltuieli cu subvențiile școlare;

– cheltuieli de capital, investiții destinate construirii unităților de învățământ, și dotarea acestora cu aparatura necesară;

Cheltuielile publice pentru învățământ sunt acoperite în cea mai mare parte din fonduri bugetare astfel: 85% din bugetul de stat, iar restul din bugetul local și alte surse.

Eficiența acestor cheltuieli poate fi evidențiată prin indicatori de mare sinteză cum sunt: gradul de cuprindere a populației școlare, numărul de studenți la 100 000 de locuitori, durata medie a instrucției școlare.

3.2.5. Sănătate

Cheltuielile publice pentru sănătate reprezintă un punct de interes social pentru faptul că sănătatea generală a membrilor societății înseamnă bunăstare fizică și mentală, condiții esențiale în dezvoltarea socială. Aceste cheltuieli reflectă politica sanitară a statului.

Dimensionarea acestor cheltuieli este determinată de factori cu acțiune directă, cum sunt:

a) factorii demografici, respentiv numărul populației și structura ei pe vârste;

b) factorii sociali, în primul rând nivelul de trai și gradul de instruire care determină o mai mare preocupare a individului pentru conservarea propriei sănătăți;

c) creșterea preocupărilor privind prevenirea;

d) creșterea costurilor atât în fază prezentivă cât și în fază curativă, datorită perfecționării și modernizării asistenței medicale;

Cheltuielile publice pentru sănătate sunt destinate întreținerii și funcționării instituțiilor sanitare precum și finanțarea unor acțiuni de prevenire și educație sanitară.

Sursele de finanțare a cheltuielilor publice pentru sănătate sunt:

a) Fondurile alocate din bugetul de stat care care acoperă cheltuielile curente ale unităților sanitare integral sau parțial.

b) Fondurile de asigurări de sănătate sunt suportate de salariați, alte persoane fizice și patroni. Cotizațiile diferă în funcție de nivelul salariiilor și de specificul activității desfășurate; pe seama acestor cotizații se acoperă onorariile plătite medicilor, medicamente, costul analizelor de laborator sau altor prestații medicale.

c) Resurse ale populației în cazul în care persoanele nu sunt asigurate și suportă integral costul prestațiilor medicale.

d) Ajutor extern, întălnit în special în țări în curs de dezvoltate, sub forma ajutoarelor oferite de organizații specializate.

3.2.6. Cultură, recreere și religie

În scopul realizării unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale, artistice, sportive, autoritățile publice îndreaptă o parte din resursele financiare publice spre organizarea unor acțiuni sau întreținerea și funcționarea unor instituții sspecializate în acest domeniu. Aceste cheltuieli contribuie la educarea spirituală, estetică, morală a populației prin diferite activități artistice, culte, sportive sau divertisment.

Instituțiile și acțiunile spre care sunt îndreptate aceste resurse financiare sunt:

– instituțiile culturale (bibleoteci, muzeele, casele de cultură, presa, editurile)

– instituțiile artistice (teatre, instituții muzicale, case de film)

– cultele

– acțiuni sportive și de tineret

– acțiuni pentru petrecerea timpului liber

Instituțiile și activitățile cultural-artistice, cultele, acțiunile sportive și de tineret se finanțează de la bugetul statului fie parțial, fie intergral prin acordarea de subvenții de la bugetul statului, venituri extrabugetare, fonduri extrabugetare, sponsorizări, donații. Finanțările de la buget fie local fie de stat sunt destinate atât cheltuielilor curente, cât și cheltuielilor de capital.

3.2.7. Asigurări și asistență socială

Asigurările sociale sunt o formă de protecție și sprijin organizată de societate, pentru cazurile în care membrii ei sunt în incapacitatea temporară sau permanentă de a-și câștiga existența. Instituirea și dezvoltarea asigurărilor sociale au fost determinate de crearea și dezvoltarea industriei.

Sistemul național de asigurări sociale este organizat pe baza următoarelor principii:

a) unicitatea – funcționează un singur sistem public național de asigurări sociale;

b) obligativitatea- conform căreia persoanele fizxice care desfășoară activități aducătoare de venituri sunt cuprinse prin efectul legii în sistemul public național de asigurări sociale;

c) garantarea de către stat a dreptului de asigurare sociale;

d) cetățenii sunt ocrotiți în toate cazurile și în toată perioada pierderii capacității de muncă;

e) contributivitatea

f) egaliatatea

g) ocrotirea cetățenilor în concordanță cu cerințele eticii și echității sociale;

h) pensile pentru asigurări sociale sunt scutite de impozite și taxe;

i) imprescribilitatea dreptului la pensie și indemnizațiile asigurărilor sociale;

j) autonomie și descentralizarea asigurărilor sociale;

Finanțarea sistemului național de asigurări sociale se face cu resurse provenite din următoarele sfere: contribuții pentru asigurările sociale, contribuția asiguraților pentru tratament balnear și odihnă, contribuția pentru șomaj, contribuții pentru asigurările sociale a unităților patrimoliale, ajutorului de integrare profesională, a alocației de sprijin, alte venituri. Mărimea contribuțiilor pentru CAS depinde de doi factorii: cotele procentuale și fondul de salarii.

Principalele forme de acordare a diferitelor tipuri de ajutoare sociale sunt:

pensiile

trimiterile la tratament și odihnă

indemnizațiile și ajutoarele

cheltuieli pentru ocrotirea sănătății

ajutor de șomaj

alocație de sprijin

ajutorul de integrare profesională

Cheltuielile publice pentru asistență socială au ca principale forme urmăroarele:

ajutorul social pentru persoane în vârstă ( alocații simple, alocații pentru servicii menajere, plasament familial, plasament în azil)

ajutorul social pentru persoane cu handicap ( alocații compensatorii pentru terțe persoane, alocații compensatorii pentru cheltuieli)

ajutor medical ( alocații pentru ajutor medical, ajutor medical la domiciliu)

Toate aceste cheltuieli reprezintă investiții în resurse umane deoarece ele au ca și efect dezvoltarea capacităților indivizilor, menținerea stării fizice și mentale la nivele ridicate ceea ce duce implicit la dezvoltarea economică și socială.

3.2.8. Servicii, dezvoltare publică, locuințe și transporturi.

În țările dezvoltate volumul cheltuielilor publice cu destinație economică variază de la o perioadă la alta sub influiența unor factori interni și externi. Factorii interni care influiențează volumul acestor cheltuieli sunt:

a) particularitățile, structura și nivelul de dezvoltare ale ramurilor economice;

b) etapa de naționalizare sau privatizare;

c) volumul resurselor financiare;

Factorii externi se referă la o serie de evenimemte conjuncturale cu efecte generalizante, cum sunt crizele economice.

Transporturile au beneficiat și beneficează de mari ajutoare financiare din partea autorităților publice. Ele au acoperit necesitățile de dezvoltare a infrastructurii transporturilor, de modernizare a mijloacelor de transport, de subvenționarea a diferențelor de tarif. Transportului rutier și transportului urban îi revin fonduri importante, fiind în mare măsură subvenționate.

Construcția de locuințe primește subvenții și împrumuturi cu dobândă subvențională; acestă ramură conduce și la menținerea nivelului ramurii construcțiilor în general. Se acordă importante ajutoare și persoanelor în funcție de situația lor familială. Autoritățile publice susțin financiar și amenajările teritoriale acordând fonduri pentru revitalizarea regiunilor și dezvoltarea zonelor rurale.

În domeniul lucrărilor publice din bugetul de stat se alocă resurse sub forma transferurilor ( pentru finalizare construcțiilor aflate în diferite stadii de execuție, pentru acțiuni de cadastru), se subvenționează dobânda la credite pentru construcția de locuințe pentru anumite categorii sociale.

3.2.9. Protecția mediului

Cheltuielile pentru protecția mediului sunt foarte importante pentru păstrarea unui echilibru natural și prevenirea degradării mediului care poate fi considerat un bun public ce trebuie ocrotit prin lege. Aceste cheltuieli reflectă politica ecologică a statului, și sunt efectuate de către acesta pentru menținerea parametrilor ecologici.

Sursele financiare pentru aceste cheltuieli sunt:

a) Fondurile agenților economici în cazul în care aceștia:

– suportă pagubele produse mediului;

– realizează investiții pentru combaterea poluării și îmbunătățirii performanțelor ecologice ale firmelor respective;

– plătesc impozite, taxe, redevențe pentru poluarea mediului;

b) Fondurile bugetare în cazul în care statul acordă resurse pentru:

– investiții în protecția mediului

– avantaje fiscale

– subvenționarea dobânzilor bancare

– finanțarea activității de cercetare –dezvoltare în domeniile care creează bunuri și servcii destinate măsurii prevenirii sau limitării poluării mediului

c) Fondurile speciale destinate unor acțiuni majore de protecția mediului

d) Credite acordate de Banca Mondială

3.2.10. Acțiuni economice

Cheltuielile pentru acțiuni economice sunt efectuate de către stat în contextul funcției sale de reglare a proceselor economice. Aceste cheltuieli au în vedere acele ramuri de activitate startegice sau care au nevoi de resurse financiare mari, și cuprind regiile aotunome, companiile cu capital de stat, privat sau mixt. Intervenția statului prin astfel de cheltuieli are efecte preponderente asupra echilibrului intern.

Beneficiarul principal al acestor cheltuieli este sectorul economic public,și în mai mică măsură sectorul economic mixt sau privat. Dimensiunea sectorului public este de aceea unul din factorii ce determină mărimea acestor cheltuieli, la care se adaugă orientarea politică a legislativului și executivului privind necesitatea și eficiența unui sector public.

Ajutoarele financiare acordate de stat întreprinderilor de interes național iau două forme:

a) Ajutoare financiare directe din care fac parte:

-subvențiile

– investițiile

-împrumuturile cu dobândă subvenționată

– ajutoarele financiare pentru difuzarea de informații, studii de marketing și organizare de investiții

– avansuri rambursabile

b) Ajutoare financiare indirecte din care fac parte :

– avantajele fiscale

– împrumuturile garantate de stat

Ramurile economiei cele mai des vizate de astfel de politici sunt: transporturile, construcții (în special de locuințe), industrie (extractivă, construcții de mașini, siderurgică), agricultură.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ PRIVIND EVOLUȚIA CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIȚA ÎN PERIOADA 2005-2009

Primaria municipiului Bistrița se organizează și funcționează potrivit prevederilor legii numărul 215/2001 a administrației publice locale și de asemenea pe baza unui Regulament de organizare și funcționate adoptat prin Hotărârea numărul 32/22 februarie 2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița. Primaria Bistrița este o structura functională cu activitate permanenta, fară personalitate juridical, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Primaria Bistrița își are sediul in municipiul Bistrița, Piața Centrală, numărul 6. Conducerea Primariei Bistrița este asigurata de Primar, doi Viceprimari, Secretarul municipiului, împreună cu directorii, șefii de servicii și de birouri.

Direcția economică face parte din aparatul de specialitate al primarului municipiului Bistrița. Direcția Economică este serviciul care asigură formarea, administrarea, angajarea, utilizarea si evidenta resurselor materiale si financiare ale municipiului Bistrita. Asigura finanțarea activităților primăriei, a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistrița, a serviciilor publice de interes local, a lucrărilor de investiții publice, întocmirea și execuția bugetului general al municipiului Bistrița.

Direcția Economică are următoarele atribuții principale:

întocmește proiectul bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița;

în colaborare cu Serviciul public municipal „Direcția Finanțe Publice Municipale", analizează și evaluează baza impozabilă și stabilește veniturile reprezentând impozite, taxe locale și alte venituri, pe fiecare categorie de venit, potrivit clasificației bugetare și pe surse de proveniență, respectiv persoane fizice, juridice și alte surse. Aceste creanțe fiscale sunt propuse apoi de Direcția Economică spre aprobare consiliului local, concomitent cu repartizarea acestor resurse pe capitolele de cheltuieli și pe serviciile și instituțiile publice din subordinea consiliului local;

întocmește raportul primarului privind proiectul bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița;

întocmește raportul privind contul de execuție al bugetului general al municipiului Bistrița;

urmărește execuția bugetului general de venituri și cheltuieli;

pe baza contului de execuție emis de trezoreria Bistrița, analizează volumul veniturilor bugetului local și modul de utilizare a acestora conform prevederilor bugetare;

analizează solicitările de subvenții care se acordă din bugetul local;

propune aprobarea ordonatorului principal de credite, organizarea controlului financiar preventiv propriu conform prevederilor legale, în cadrul compartimentelor de specialitate financiar-contabilă pe direcții si servicii; asigura coordonarea acestora si urmareste ca activitatea de Controlul financiar preventiv sa se exercite asupra tuturor operațiunilor care afectează fondurile publice și/ sau patrimoniul public, asupra documentelor în care sunt consemnate operațiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către primar sau consiliu local;

organizează, coordonează și răspunde de activitatea de casierie în baza normelor și instrucțiunilor specifice, în scopul efectuării de încasări și plăți;

asigură respectarea normelor legale cu privire la inventarierea anuală a bunurilor, integritatea, păstrarea și paza valorilor de orice fel și deținute cu orice titlu, declasarea și casarea de bunuri, efectuarea în numerar sau în cont a încasărilor și plăților, în lei și în valută de orice natură;

La fiecare sfârșit de an Direcția Economică are obligația de a realiza un raport asupra contului de execuție al bugetului local al primăriei Bistrița, în care sunt prezentate date concrete asupra modului în care sunt utilizați banii publici, activitate necesară pentru menținerea transparenței instituției.

În acest capitol voi analiza gradul de realizare al cheltuielilor pe total în perioada 2005-2009, apoi voi analiza evoluția fiecărui tip de cheltuieli utilizând indici cu bază fixă.

4.1. Gradul de realizare al cheltuielilor pe total

Voi calcula gradul de realizare a cheltuielilor în perioada 2005 – 2009, raportând cheltuielile totale prevăzute la cheltuielile totale realizate.Rezultatele suni redate în tabelul 4.1.1.

Tabel 4.1.1. Evoluția cheltuielilor prevăzute și realizate în perioada 2005 – 2009

– mii lei –

Grafic 4.1.1. Evoluția gradului de realizare a cheltuielilor în perioada 2005 – 2009

Anul 2009 are cel mai mare procent de realizare al cheltuielilor, iar anul 2007 cel mai scăzut procent. Excedentul din fiecare an a fost transferat Fondului de rulment, și a putut fi utilizat în anii anteriori conform prevederilor legii, pentru realizarea de investiții.

Cheltuielile nu s-au efectuat în procent de 100%, deoarece cheltuielile de capital cum ar fi investiții pe termen lung , diferite achiziții, modernizări nu au fost realizate în totalitate; sau în ceea ce privește cheltuielile de personal, de la începutul anului 2009 au au avut loc restructurări de posturi.

4.2. Analiza evoluției tipurilor de cheltuieli bugetare în perioada 2005-2009

Voi analiza evoluția tipurilor de cheltuieli bugetare utilizând indici cu bază fixă; voi raporta nivelul fiecărei perioade din 2006-2009, la nivelul perioadei 2005, considerată perioadă de bază.

4.2.1. Evoluția cheltuielilor pentru învățământ

Am calculat evoluția cheltuielilor pentru învățământ luând ca bază anul 2005. Rezultatele sunt redate în Tabelul 4.2.1.

Tabel 4.2.1. Evoluția cheltuielilor pentru învățământ în perioada 2005 – 2009. – mii lei-

Formula de calcul a indicilor din tabelul 4.2.1. este următoarea :

In = cheltuieli n / cheltuieli învățământ 2005

Unde: n = anul;

Cheltuieli n = cheltuieli pentru învățământ în perioada 2006 – 2009;

Ponderea cea mai mare din totalul de cheltuieli din fiecare an o reprezintă cheltuielile pentru învățământ, cheltuieli care au crescut de la an la an. Această creștere este datorată investițiilor făcute în unitățile de învățământ. Dar ceea mai mare parte a cheltuielilor pentru învățământ sunt repartizate pentru plata personalului, cu toate că numărul de elevi între 2005 și 2009 a oscilat între 19151 și 19854.

Aproximativ 70% din totalul cheltuielilor de personal, se acordă pentru cheltuielile cu personalul din învățământ; acest lucru este redat în tabelul 4.2.2.

Tabel 4.2.2. Evoluția procentuală a cheltuielilor cu personalul din învățământ în perioada 2005 – 2009 – mii lei –

4.2.2. Evoluția cheltuielilor pentru sănătate

Am calculat evoluția cheltuielilor pentru sănătate luând ca bază anul 2005. Rezultatele sunt redate în Tabelul 4.2.3.

Tabel 4.2.3. Evoluția cheltuielilor pentru sănătate în perioada 2005 – 2009 – mii lei –

Formula de calcul a indicilor din tabelul 4.2.3. este următoarea :

In = cheltuieli n / cheltuieli sănătate 2005

Unde: n = anul;

Cheltuieli n = cheltuieli pentru sănătate în perioada 2006 – 2009;

Până în anul 2008 cheltuielile pentru sănătate au fost mai scăzute deoarece, Autoritate pentru Sănătate Publică Bistrița – Năsăud, care a fost canalizată în principal pe două direcții, și anume medicina preventivă și management sanitar, a fost finanțată aproape în întregime de la bugetul de stat, de la bugetul local fiind finanțate doar o mică parte din cheltuieli.

În anul 2009 cheltuielile pentru sănătate au crescut deoarece a fost înfințată în subordinea primăriei Bistrița, Direcția Municipală de Sănătate Bistrița, care are ca și activitate asigurarea supravegerii medicale, efectuarea planului de imunizări, a exemenelor de bilanț a stării de sănătate, supravegerea medicală a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 luni – 4 ani care frecventează creșele din municipiul Bistrița, asigură asistența medicală și medicină dentară a copiilor din unitățile de învățământ pe de raza municipiului Bistrița; în acest sens serviciul are în structură 10 cabinete medicale școlare și 5 cabinete școlare dentare.

În cadrul ambelor instituții Autoritatea pentru Sănătate Publică Bistrița – Năsăud și Direcția Municipală de Sănătate Bistrița, s-a pus accent pe controlul igienico sanitar al unităților școlare. Evoluția controalelor igienico sanitare a unităților de învățământ în perioada 2005 – 2009 este redată în graficul 4.2.1

Grafic 4.2.1. Evoluția controalelor igienico sanitare a unităților de învățământ în perioada 2005 – 2009.

4.2.3.Evoluția cheltuielilor pentru asigurări și asistență socială

Direcția Municipală de Servicii Sociale, în calitate de furnizor de servicii sociale a întreprins acțiuni și a realizat măsuri pentru a răspunde așteptărilor individuale familiale sau de grup ale cetățenilor, în vederea prevenirii, limitării, înlăturării, menținerii sau refacerii și dezvoltării capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie, cronice sau de urgență a persoanei sau familiei incapabilă să o soluționeze singură.

Am calculat evoluția cheltuielilor pentru asigurări și asistență socială luând ca bază anul 2005. Rezultatele sunt redate în Tabelul 4.2.4.

Tabel 4.2.4. Evoluția cheltuielilor pentru asigurări și asistență socială în perioada 2005 – 2009 – mii lei-

Formula de calcul a indicilor din tabelul 4.2.4. este următoarea :

In = cheltuieli n / cheltuieli asigurări și asistență socială 2005

Unde: n = anul;

Cheltuieli n = cheltuieli pentru asigurări și asistență socială în perioada 2006 – 2009;

Cheltuielile pentru asigurări și asistență socială au crescut fată de 2005 de la un an la altul .Această creștere este influențată de mai mulți factori cum ar fi: creșterea numărului cererilor de acordare a alocațiilor complementare și monoparentale, alocația de stat și alocația pentru copilul nou născut, creșterea numărului de cereri privind asistența persoanelor cu situație socio-economică dificilă, cum sunt: ajutoare pentru pentru încălzirea locuinței, ajutorul social, cantina de ajutor social, etc. Toate aceste ajutoare financiare sunt suportate, o parte de la bugetul de stat și o parte de la bugetul local. Aceste cereri au crescut datorită scăderii nivelului de trai.

Grafic 4.2.2. Evoluția cetățenilor beneficiari ai ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor

După cum se poate observa din graficul 4.2.2., evoluția numărului cetățenilor care au beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinței în perioada 2006 – 2009 a a oscilat, cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în anul 2008. Această variație de creștere, scădere a numărului cetățenilor beneficiari se datorează nivelului de trai al populației, și condițiilor la care trebuie să se încadreze cetățenii, condiții stabilite de legislația în vigoare.

Grafic 4.2.3. Evoluția alocațiilor pentru copiii nou născuți în perioada 2005 – 2009

După cum se observă în graficul 4.2.3., numărul alocațiilor pentru copiii nou născuți este variabil, numărul cel mai mare îl are anul 2008, iar aceste alocații sunt influiențate de natalitate.

Grafic 4.2.4. Evoluția medie anuală a cetățenilor beneficiari ai servicilor cantinei de ajutor social în perioada 2005 – 2009.

Evoluția cetățenilor care au beneficiat de servicile cantinei de ajutor social este variabilă, după cum se poate observa în graficul 4.2.4., cei mai mulți beneficiari s-au înregistrat în anul 2006, urmat de anul 2009. Numărul cetățenilor beneficiari este variabil, deoarece situația cetățenilor se schimbă de la un an la altul.

4.2.4.Evoluția cheltuielilor pentru cultură, recreere și religie

Am calculat evoluția cheltuielilor pentru cultură, recreere și religie, luând ca bază anul 2005. Rezultatele sunt redate în Tabelul 4.2.5.

Tabel 4.2.5. Evoluția cheltuielilor pentru cultură, recreere și religie în perioada 2005 – 2009 – mii lei –

Formula de calcul a indicilor din tabelul 4.2.5. este următoarea :

In = cheltuieli n / cheltuieli pentru cultură, recreere și religie 2005

Unde: n = anul;

Cheltuieli n = cheltuieli pentru cultură, recreere și religie în perioada 2006 – 2009;

Cheltuielile privind cultura, recreerea și religia au crescut de la an la an datorită creșterii numărului de evenimente ,artistice, culturale, sportive, etc. organizate; datorită achizițiilor, investițiilor, reparațiilor și cheltuielilor cu personalul centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”. Excepție face anul 2009 când cheltuielile scad față de 2008, datorită crizei economice, astfel numărul evenimentelor indiferent de natura lor a scăzut.

4.2.5.Evoluția cheltuielilor pentru ordine publică și siguranță națională

Deoarece în execuția bugetului local pe anul 2005 nu apar cheltuieli pentru apărare, ordine publică și siguranță națioanlă, voi analiza evoluția acestor cheltuieli luând ca bază anul 2006. Rezultatele sunt redate în tabelul 4.2.6.

Tabel 4.2.6. Evoluția cheltuielilor pentru ordine publică și siguranță națională în perioada 2006 – 2009 – mii lei –

Formula de calcul a indicilor din tabelul 4.2.6. este următoarea :

In = cheltuieli n / cheltuieli pentru ordine și siguranță națională 2006

Unde: n = anul;

Cheltuieli n = cheltuieli pentru ordine și siguranță națională în perioada 2007 – 2009;

Cheltuielile pentru ordine publică și siguranță națională din anii: 2007, 2008 și 2009 au crescut fată de anul 2006, după cum se poate observa în tabelul 4.2.6., deoarece din anul 2007 au fost introduse în cadrul acestor cheltuieli și cheltuieli privind serviciile: Poliția Comunitară, Protecția civilă și Protecția contra incendiilor, iar pe lângă acestea în 2008 s-a mai adaugat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital aferente activităților serviciilor publice comunitare și a cheltuielilor tuturor Inspectoratelor Generale și a structurilor din subordinea acestora se asigură din bugetul local și din bugetul de stat.

Cheltuielile pentru ordine publică și siguranță națională cresc de la an la an deoarece cresc și numărul misiunilor în care sunt angajate aceste instituții, după cum se poate observa în graficul 4.2.5. Aseastă creștere a numărului misiunilor duce implicit la creșterea numărului angajaților, astfel atât în anul 2007 cât și în anul 2008 au avut loc angajări de personal și, s-au realizat investiții pentru modernizarea tehnicii din dotare în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Grafic 4.2.5. Evoluția misiunilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență în perioada 2006 – 2009

Pentru creșterea gradului de securitate a cetățeanului și reducerea infracționalității stradale din anul 2006 au fost alocate fonduri de la bugetul local și de la bugetul de stat pentru achiziția și amplasarea pe raza municipiului a unor camere de supraveghere stradală.

Din anul 2006 s-a înfințat serviciul public Poliția Comunitară, ca serviciu public fără personalitate juridică; activitatea specifică a acestui serviciu constă în asigurarea ordinii și liniștii publice, creșterea eficienței pazei obiectivelor și a bunurilor aparținând domeniului public și privat al municipiului Bistrița, activitate care a fost demarată la sfârșitul anului 2006.

La sfârșitul anului 2006 când și-a început activitatea Serviciul Siguranță Publică, Pază, Intervenții, din cadrul Poliției Comunitare, și- a desfășurat activitatea doar cu 10 agenți, din 2007 numărul acestora a crescut în fiecare an după cum se poate observa în graficul 4.2.6.

Grafic 4.2.6. Evoluția numărului de agenți ai Poliției Comunitare în perioada 2006- 2009

Sancțiunile aplicate de agenții comunitari ai Serviciului siguranță publică, pază, intervenții au crescut în fiecare an; evoluția sancțiunilor este redată în tabelul 4.2.7.

Tabel 4.2.7. Evoluția sancțiunilor aplicate de agenții comunitari în perioada 2007 – 2009

4.2.6. Evoluția cheltuielilor pentru protecția mediului

Am calculat evoluția cheltuielilor pentru protecția mediului, luând ca bază anul 2005. Rezultatele sunt redate în Tabelul 4.2.8.

Tabel 4.2.8. Evoluția cheltuielilor pentru protecția mediului în perioada 2005 – 2009

– mii lei –

Formula de calcul a indicilor din tabelul 4.2.8. este următoarea :

In = cheltuieli n / cheltuieli pentru protecția mediului 2005

Unde: n = anul;

Cheltuieli n = cheltuieli pentru protecția mediului în perioada 2006 – 2009;

În anul 2006 și 2009 cheltuielile pentru protecția mediului au fost mai scăzute în raport cu ceilalți ani, deși în zilele noastre situația mediului înconjurător este o problemă majoră.

Cea mai mare parte a cheltuielilor pentru protecția mediului de duc pentru achiziția de bunuri și servicii. Aceste cheltuieli au oscilat în funcție de proiectele, programele demarate de Direcția de Protecția Mediului. Evoluția acestora este redată în graficul 4.2.7.

Garfic 4.2.7. Evoluția acțiunilor promovate de Direcția de Protecția Mediului în perioada 2005 – 2009

Direcția de Protecția Mediului a înfințat Centrul de Informare și Educație Ecologică, care are drept scop educarea în spirit ecologic a preșcolarilor și elevilor din municipiul Bistrița, și implicarea lor în acțiuni ecoprotective. Numărul elevilor care au beneficiat de cursurile acestui centru este în creștere în fiecare an, după cum reiese din tabelul 4.2.9.

Tabel 4.2.9. Evoluția numărului elevilor din Centrul de Informare și Educație Ecologică în perioada 2005 – 2009

Din anul 2006 s-a demarat o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), campanie care a luat amploare din anul 2007:

2007 → 9.020 kg. DEEE

2008 → 27.763,2 kg. DEEE

2009 → 20.125 kg. DEEE

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Cheltuielile instituțiilor publice cresc de la an la an datorită creșterii numărului de cereri din partea cetățenilor care trebuiesc satisfăcute, datorită evoluției tehnologice.

Cea mai mare parte a resurselor financiare ale autorităților publice respective, primăriei municipiului Bistrița sunt utilizate pentru efectuarea cheltuielilor curente cum sunt: plata salariilor și ale altor drepturi bănești cuvenite funcționarilor publici și personalului bugetar, pentru plata bunurilor și serviciilor achiziționate, pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice, rambursări de credite, pentru acordarea de subvenții diferitelor categorii de agenți economici, pentru fondurile de rezervă, transferuri între alte unități, alte cheltuieli. Ponderea cea mai mare din cheltuielile curente o reprezintă cheltuielile de personal, aproximativ 63% într-un an bugetar.

O pondere mai mică din totalul cheltuielilor bugetare o reprezintă cheltuielile de capital, aproximativ 8,4% într-un an bugetar, ele îmbracă forma achizițiilor de bunuri de folosință îndelungată, dezvoltarea și modernizarea instituțiilor publice.

Dimensiunea cheltuielilor depinde de la un sector de activitate la altul în funcție de numărul de personal existent, bunuri servicii necesare, proiecte și programe aflate în derulare, investiții prevăzute.

Autoritățile pubice își îndreaptă fondurile în mod special pentru finanțarea acțiunilor social culturale, pentru susținerea administrației, serviciilor publice generale etc. și într-o mică măsură pentru finanțarea acțiunilor economice.

În cadrul primăriei Bistrița, făcând o medie a perioadei 2005 – 2009, cele mai mari fonduri sunt alocate pentru:

învățământ → 47,8%

serviciul de dezvoltare publică și locuințe → 8,5%

autorități publice → 7,9%

asigurări și asistență socială → 6,13%

cultură, recreere și religie → 6,7%

Prea puțin se acordă pentru sănătate și protecția mediului , două aspecte extreme de importante în viața comunităților.

sănătate → 0,53%

protecția mediului → 2,9%

Sănătatea trebuie privită ca și un stimulent pentru celelalte aspecte ale dezvoltării orașului, deoarece sănătatea locuitorilor unui oraș duce la productivitate economică și implicit, la creștere economică. Investind în sănătate se accelerează dezvoltarea comunității. Obiectivele pentru sănătate trebuie să stea în centrul atenției planificării urbane. Se evidențiază că o bună planificare a spațiului urban, modelează sănătatea oamenilor și acționând asupra mediului poate furniza: oportunități pentru un stil de viață activ și sănătos, acces la locuințe de bună calitate și confortabile, oportunități pentru coeziune socială și suport social, acces la oportunități diverse de muncă, acces la facilități educaționale, culturale, și de relaxare, reducerea emisiilor care afectează stabilitatea climatică, servicii de urgență și siguranță comunitară.

Asigurarea unei calități corespunzatoare a mediului, protejarea lui, reprezintă o problemă de interes major și de certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra lui. Cred că ar trebui investit mai mult în protecția mediului deoarece, mediu stă la baza dezvoltării viitoare a societății.

BIBLIOGRAFIE

1. Blidișel, R., Șeulean, V., Finanțele instituților publice, Editura   Mirton, Timișoara, 2008.

2. Cozma, D., Labuneț, A., Mutașcu, M., Bugetul si trezoreria publica, Edituta Bion, Satu Mare, 2001.

3. Drehuță, E., Neamțu, Gh., Voicu, E., Bugetul public și contabilitatea unităților bugetare, Editura Agora, Iași, 2000.

4. Hoantă, N., Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000.

5. Inceu, A., Lazar, T., Finanțe și bugete publice, Editura Accent, Cluj Napoca, 2005.

6. Leonte, D., Cioponea, M.C., Finanțe Publice, Editura România de Mâine, București, 1999.

7. Marinescu, P., Managementul instituțiilor publice, Editura Universității București, 2003.

8. Platiș, M., Economia sectorului public, Editura Universității din București, 2002.

9. Stroe, R., Finanțe, Editura ASE, București, 2003.

10. Stoica, E.C., Finanțe publice, Editura Cartea universitară, București, 2006.

11. Șoșdean, A., Blidișel, R., Contabilitatea instituțiilor publice, Editura Eurostampa, Timișoara, 2007.

12. Tulai, C., Finanțe publice și fiscalitatea, Editura Casa cărții de Știință, Cluj Napoca, 2003.

13. Talpoș, C., Finanțele României, Editura Sedona, Timișoara, 1996.

14. Văcărel, I. et. alt., Finanțe publice, ediția V, Editura Didactică și pedagogică, București, 2006.

15. Legea nr.215 din 23/04/2001, privind administrația publică locala, publicată în M.O. nr. 23/04/2001.

16. Legea nr. 500 din 11/07/2002, privind finanțele publice, publicată în M.O., Partea I, nr. 597 din 13/08/2002.

17. Legea nr. 273 din 29/06/2006 privind finanțele publice locale, publicată în M.O. Partea I, nr. 618 din 18/07/2006.

18. Legea cadru nr. 330 din 05.11.2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.O. Parte I nr. 762/ 09.11.2009.

19. OUG. nr. 64/2007, privind datoria publică, publicată în M.O. Partea I, nr. 439 din 29/06/2007.

20. Hotărârea nr. 32/02/2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistrița și al serviciilor publice de interes local.

21. www.primariabistrita.ro