Mediul European AL Afacerilor Si Strategia Competitivității

=== Mediul European al Afacerilor si Strategia Competitivitatii ===

CUPRINS

Capitolul 1 Mediul natural geografic………………………………………………

Capitolul 2 Mediul demografic……………………………………………………..

Capitolul 3 Mediul cultural…………………………………………………………..

Capitolul 4 Mediul economic………………………………………………………..

Capitolul 5. Mediul tehnologic………………………………………………………

Capitolul 6 Mediul politic…………………………………………………………….

CAPITOLUL 1

MEDIUL NATURAL- GEOGRAFIC

Marea Britanie

Denumirea oficială: Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (de obicei prescurtată sub forma Regatul Unit sau Marea Britanie)

Poziția geografică: Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda și un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare (circa 1000 de insule). Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic și mările adiacente acestuia – Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică și Marea Irlandei. În Insula Irlanda, provincia Irlanda de Nord are o graniță terestră cu Republica Irlanda.

Marea Britanie deține 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul. Acestea sunt de o mare diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de locuitori ai săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populație de 62.059 locuitori și este unul dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste Mări sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St Helena și Dependențele (Insula Ascension și Tristan da Cunha), Insulele Turk și Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South Georgia și South Sandwich, Zonele Basei Suverane din Cipru.

Suprafața: 244.820 km2 

Populația: 60,2 milioane locuitori (a 20-a populație ca mărime din lume)

Unități administrative: Anglia (Regat), Scoția (Regat), Țara Galilor (Principat), Irlanda de Nord (Provincie)

Capitala: Londra (7.517.700 locuitori)

Principalele orașe: Londra (capitala Angliei), Edinburgh (capitala Scoției), Cardiff (capitala Țării Galilor), Belfast (capitala Irlandei de Nord)

Moneda: Moneda Marii Britanii este lira sterlină, reprezentată prin simbolul £

Relieful. Relieful Angliei constă în majoritate din coline joase, despărțite, de la nord la sud, de un lanț de dealuri și munți (Cumbria, Munții Pennini). Altitudinile vîrfurilor muntoase nu depășesc 1000 m. Rîurile engleze majore sunt Tamisa, Severn, Trent și Ouse. Cele mai importante orașe sînt Londra, Manchester, Birmingham, Leeds, Newcastle upon Tyne, Sheffield, Bristol, Liverpool, Leicester, Nottingham. Tunelul Canalului Mânecii, care începe din apropiere de Dover, face legătura cu Franța.

Țara Galilor este în majoritate muntoasă, cel mai înalt punct fiind vârful Snowdon, cu 1085 m. La nord se găsesște insula Anglesey. Cel mai mare oraș este capitala, Cardiff, urmat de Swansea, Newport și Wrexham.

Geografia Scoției este variată, cu porțiuni joase în sud și est, și porțiuni muntoase (highlands) în nord și vest, unde se află și Ben Nevis (1343 m), cel mai înalt vîrf din Regat. În largul coastelor scoțiene se găsesc numeroase insule, cele mai importante fiind arhipelagurile Hebride, Shetland și Orkney. Orașele principale sînt Edinburgh, Glasgow, Aberdeen și Dundee.

Irlanda de Nord are un relief predominant colinar. Orașele majore sînt Belfast și Londonderry.

Vegetatia naturala este dominanta de pasuni, padurile (indeosebi foioase) ocupand suprafete restranse (mai putin de 1/10 din suprafata Marii Britanii). Fauna saraca in specii de mamifere, dar bogata in pasari si pesti. Numeroase zone ocrotite, inclusive parcuri nationale.

Clima: Clima Marii Britanii este temperată, cu veri călduroase, ierni reci și foarte multe precipitații pe tot parcursul anului. Principalii factori de influență asupra climei constau în latitudinea nordică a țării (între 50° și 60° N), vecinătatea imediată a Oceanului Atlantic și, în special, încălzirea apelor din jurul Insulelor Britanice de către Gulf Stream. Variațiile de temperatură pe parcursul anului sunt relativ reduse. Clima Marii Britanii este influențată puternic de masele de aer tropical-maritime, polar-maritime, polar-continentale și tropical-continentale. Marea Britanie este situată la confluența maselor de aer tropical, în sud, cu masele de aer polar, în nord. În aceasta zonă, variațiile de temperatură creează instabilitate, ceea ce determină caracterul celebru al vremii schimbătoare din Marea Britanie, unde, pe parcursul unei singure zile, se pot înregistra toate tipurile de vreme.

Belgia

.Denumire oficiala: Regatul Belgiei

Capitala: Bruxelles

Pop: 10, 5 milioane locuitori

Limbi nationale : neerlandeza, franceza, germana

Asezare geografica: Belgia se învecinează cu Țările de Jos, Germania, Marele Ducat al Luxemburgului, Franța și Marea Nordului.

Suprafata : 30.528 km patrati

Relief. Se împarte din punct de vedere geografic în trei regiuni: câmpia litorală în nord-

vest, platoul central și ținuturile muntoase ale Ardenilor din sud-est. Urmând exemplul Țărilor

de Jos, în câmpia litorală au fust amenajate poldere ce au permis recuperarea unor teritorii din

Marea Nordului, însă procentajul acestora este foarte mic. Platoul central este o vale fertilă iar

ținutul muntos este o vale stâncoasă acoperită de păduri care se întind până în nordul Franței.

Aici se găsește Signal de Botrange, cel mai înalt punct al țării, ridicându-se la 694 metri față de

nivelul mării. Principale fluvii sunt Escaut și Meuse.

Climatul este temperat cu influențe maritime puternice, cu precipitații importante pe tot parcursul anului. Temperaturile medii lunare variază între 3 °C în ianuarie și 18 °C în iulie iar precipitațiile medii variază între 51 mm în februarie și 78 mm în iulie.

Grecia

Republica Elena
Forma de guvernamant: republica
Suprafata: 132.000 kmp
Populatia: 10.700.000 locuitori
Limba oficiala: greaca, pentru conversatiile cu turistii se vorbeste limba engleza
Religie: 95% ortodoxism, 2% islamism
Capitala: Atena
Moneda: euro
Ziua nationala: 25 martie

Așezare geografică
Grecia se situeaza in sud-estul Europei, în Peninsula Balcanică, este membră a Tratatului Nord-Atlantic, Uniunii Europene și a zonei euro. Grecia consta dintr-un fragment de continent si trei mii de insule. O cincime din teritoriul tarii este ocupat de insule.

Vecini
In nordul Greciei se afla Bulgaria, Macedonia, Albania, in est – Turcia, iar de la est spre sud si vest, este inconjurata de Marea Egee, Marea Mediterana si Marea Ionica.

Grecia este formată din 13 regiuni administrative numite periferii, care sunt împărțite la rândul lor în 51 de prefecturi. Periferiile sunt: Attica, Grecia Centrală, Macedonia Centrală, Creta, Macedonia de Est și Tracia, Epirus, Insulele Ioniene, Egeea de Nord, Peloponezia, Egeea de Sud, Tesalia, Grecia de Vest, Macedonia de Vest. Pe lângă acestea există o regiune autonomă, Muntele Athos (Ayion Oros – Muntele Sfânt), un stat monastic sub suveranitate grecească.

Relieful
Grecia este formată dintr-o parte continentală cu numeroase golfuri și peninsule și o parte insulară (aproximativ 3 000 de insule în Marea Egee, Marea Ionică și Marea Mediterană). Insulele cele mai importante sunt Creta, Rodos, Corfu și grupele Dodecaneze și Ciclade. Grecia are aproximativ 15.000 km de coastă.

Clima
Grecia apartine zonei mediterane. Clima tarii este blanda. Pe an sunt 300 de zile insorite. Vara, ploile sunt foarte rare, iar iarna sunt frecvente furtunile. Cel mai potrivit timp pentru a vizita Grecia este perioada sfarsitul lui martie – jumatatea lui iunie sau septembrie – sfarsitul lui octombrie.

Temperaturile medii ale aerului si ale apei

Lituania

Capitala: Vilnius

Populatie: 3,8 milioane locuitori (1999)

Denumirea oficiala: Republica Lituania

Limba oficiala: lituaniana

Limba principala: lituaniana (80 %)
Limba secundara: rusa (9 %), poloneza (7 %), bielorusa (1,6 %), ukraineana (1 %),
letona (0,1 %), tatara (0,1 %), etc.

Asezare geografica: Republica Lituania este o tara situata in Nord-Estul Europei, apartinând, la fel ca Letonia si Estonia, grupului de republici baltice. La Nord, Lituania se învecineaza cu Letonia, la Est si la Sud cu Bielorusia, la Sud-Est cu Polonia si cu enclava Kaliningrad ce apartine de Rusia, iar la Vest cu Marea Baltica.
Suprafata: 65,2 mii km patrati

Relieful
Munti: Jouzapines Kalnas 292 m
Lacuri: Kauno Marios
Rauri: Nemunas 937 Km, Neris 468 Km

Clima
Temperata rece, cu o temperatura medie pe timp de iarna de -4°C (dar poate ajunge si la -20°C), iar pe timp de vara ajunge la +18°C.

Letonia

Asezare geografica: in Europa de est; are iesire la Marea Baltica; situata intre Estonia si Lituania.

Coordonate geografice: 57° N, 25° E.

Suprafata: totala 64,589 kmp, uscat 63,589 kmp, apa 1,000 kmp.

Orase: Riga (capitala, 739,232 de locuitori in 2002), Daugavpils (112,609 de locuitori), Liepaja (86,985 de locuitori), Jelgava (65,754 de locuitori), Jurmala (55,156 de locuitori), Ventspils (44,010 de locuitori), Rezekne (37,777 de locuitori).

Granite: total 1,150 km dintre care cu Belarus 141 km, Estonia 339 km, Lituania 453 km si Rusia 217 km.

Coasta: 531 km.

Drepturi maritime: ape teritoriale 12 mn, zona economica exclusiva 200 mn, platoul continental 200 m adancime sau la adancimea exploatarii.

Climat: temperat, maritim, umed, cu patru sezoane cu o lungime aproape egala, ierni moderate; temperaturile lunii ianuarie au o medie de -5°C iar cele ale lunii iulie de 17°C; precipitatiile anuale au media de 57 centimetri.

Relief: campie, cu cateva dealuri in est.

Cote extreme: cea mai mica cota: 0 metri – Marea Baltica; cea mai mare cota: 312 metri – Gaizinkalns.

Resurse naturale: turba, calcar, dolomita, chihlimbar, resurse energetice, padure, teren arabil.

Intrebuintarea terenului: teren arabil 28.19%, recolte permanente 0.45%, altele 71,36% (2005).

Teren irigat: 200 kmp.
Nota: terenul in Letonia este adesea foarte umed si are nevoie de drenaj, nu de irigare; aproximativ 16,000 kmp sau 85% din terenul agricol a fost imbunatatit prin drenaj (2003).

Riscuri naturale: informatii indisponibile.

Probleme actuale de mediu: dupa ce tara si-a recastigat independenta, mediul Letoniei a avut de castigat datorita reorientarii spre industria serviciilor; principalele prioritati de mediu sunt imbunatatirea calitatii apei potabile si a sistemului de canalizare, managementul deseurilor casnice si a celor periculoase, precum si reducerea poluarii aerului, Letonia angajandu-se pentru aplicarea deplina a directivelor europene de mediu pana in anul 2010

Estonia

Republica Estonia
Forma de guvernamant: republica parlamentara
Suprafata: 45.000 kmp
Populatia: 1.410.000 locuitori
Limba oficiala: estona
Religie: protestantism, ortodoxism
Capitala: Tallinn
Moneda: coroana estoniana
Ziua nationala: 24 februarie

Așezare geografică
Estonia este o țară baltică, situata în Europa de Nord, între 57,3 și 59,5 grade latitudine și 21,5 și 21,8 longitudine, pe malul estic a Mării Baltice, între Golful Finlandei și Golful Riga. Este o țară maritimă: linia țărmului măsoară 3.794 km, incluzând peste 1.500 de insule și insulițe, majoritatea nepopulate. A aderat la Uniunea Europeană la 1 mai, 2004. Estonia a renascut in 1991, prin destramarea imensului imperiu sovietic (Uniunea Sovietica), cu o asezare geografica strategica prin relatia directa cu vecinii din nord, finlandezii, care i-au influentat mult comercial datorita capitalismului lor indelungat. Estonienii se simt legati de Finlanda atat geografic cat si etnic, imprumutand mult din cultura si practicile lor. Deschiderea lor spre Vest i-a ajutat mult: mall-uri tipic occidentale, masini luxoase, restaurante si o viata vibranta de noapte cu cluburi si localuri de distractii ce au colorat imaginea mult timp prafuita a acestei tari.

Vecini
Finlanda – la nord, Rusia – la est, Letonia – la sud, Marea Baltica – la vest.

Relieful
Geografic, tara este o campie vasta, cu cateva formatiuni de dealuri ce nu depasesc 300 m si, in rest, multa apa: 25% din teritoriu este format din lacuri si terenuri malstinoase, iar granitele sunt stabilite in proportie de 80% tot de ape: Golful Riga in sud-est, Marea Batica in nord-vest si Golful Finlandei in nord-est. Țara este destul de săracă în resurse naturale, deși are depozite de calcar și turbă. 47% din teritoriul țării este acoperit cu pădure și Estonia cuprinde peste 1.400 de lacuri, deși majoritatea sunt foarte mici. Conține și aproximativ 1.500 de insule, cele mai mari fiind Saaremaa și Hiiumaa. Cel mai înalt punct este Suur Munamagi în sud-estul țării și cel mai mare lac este Lacul Peipsi, cu o suprafață de 3.555 kmp.

Clima
Maritima, umeda, cu ierni blande si veri calduroase, este determinata de pozitia geografica a tarii. Proximitatea Marii Baltice favorizeaza ploi dese si temperaturi scazute in marea parte a anului. Iernile sunt foarte geroase, zapada acopera toata tara, iar lacurile si raurile ingheata. Vara clima este temperata, cu zile calduroase si nopti racoroase. Ploi abundente primavara si toamna.

Danemarca

Capitala: Copenhaga

Denumirea oficiala: Regatul Danemarcei

Populatie: 5,1 milioane locuitori (1999)

Limba oficiala: daneza

Limba principala: daneza (98%)

Limba secundara: germana (din Danemarca), feroiana (din Insulele Feroe), groenlandeza (Groenlanda, un dialect eschimos)

Sistem politic: monarhie parlamentara

Asezare geografica: Danemarca este o tara mica din Europa, situata la Nordul Germaniei, intre Marea Nordului si Marea Baltica. Danemarca include doua teritorii in afara granitelor sale: Insulele Feroe si Groenlanda.

Relieful: teritoriul danez, care leaga Marea Nordului de Marea Baltica, se compune din Peninsula Jylland (Iutlanda) si din arhipelagul danez, format din circa 500 de insule, dintre care cele mai importante sunt Sjaelland (Zealand), Fyn, Lolland, Falster, Langeland, Als, Mon, Mors si Bornholm, plus insulele Feroe si Groenlanda (in nordul Atlanticului); relieful predominant este de campie joasa (sub 170 m altitudine), cu morene de interior, semnele glaciatiei cuaternare, si nisipoasa pe tarmuri; zonele litorale (circa 75.000 km lungime) sunt strapunse de golfuri, lagune si fiorduri; reteaua hidrografica este nesemnificativa, in teritoriu existand doar cateva lacuri

Clima: temperat-oceanica, temperatura medie fiind de 17�C in iulie, respectiv 0�C in ianuarie; vanturile din vest aduc precipitatii in Peninsula IutlandaMoneda: krone (coroana daneza)

Suprafata: 43077 km patrati

Religie: 90% evanghelisti; alte religii: protestanti, romano-catolici

Sarbatoare nationala: 16 aprilie, Ziua Reginei

Luxemburg

Denumire oficiala : Marele Ducat al Luxemburgului

Capitala: Luxembourg

Suprafața: 2.586 km2

Populația: 454.157 locuitori

Moneda: Euro

Limbi oficiale: Luxemburgheza, franceza, germana

Localizarea: Europa de Vest, între Franța și Germania

Referințe pe hartă:

Suprafața:

totală: 2,586 km²

pământ: 2,586 km²

apă: 0 km²

Granițe terestre:

total: 359 km

țări limitrofe: Belgia 148 km, Franța 73 km, Germania 138 km

Coastă: 0 km (fără acces la mare)

Teritoriu maritim: 0 (fără acces la mare)

Clima: continental temperată cu ierni blânde, veri răcoroase

Relief: În mare parte, dealuri cu pantă lună și văi largi și puțin adânci; dealuri înalte în Nord; pantă abruptă până la câmpia Molesiei în Sud-Est.

Altitudini limită:

Cel mai jos punct: Râul Moselle în Wasserbillig 133 m

Cel mai înalt punct: Buurgplaatz in Huldange 559 m

Resurse naturale: Minereu de fier (nu mai e exploatat), pământ arabil

Folosirea terenului:

Pământ arabil: 24%

Culturi permanente: 1%

Pășuni permanente: 20%

Păduri: 21%

Altele: 34%

Pământ irigat: 10 km² (inclusiv Belgia) (estimare 1993)

Hazarde naturale: –

Probleme actuale de mediu: poluarea aerului și a apei în zone urbane

Bulgaria

Suprafata:
110.912 km
Asezarea geografica:
41°151 – 44°10' latitudine nordica, 22°20' – 28°25' longitudine estica.
Populatia:
8.982.000 locuitori
Densitatea populatiei:
81 locuitori/km
Capitala si orasul cel mai mare:
Sofia. 1.114.925 locuitori
Limba oficiala:
bulgara
Produse importate:
produse ale industriei constructoare de masini, minerale, metale feroase, produse petroliere
Produse exportate:
produse ale industriei constructoare de masini, utilaje de transport, piei, tigarete. produse textile
Moneda oficiala:
leva (1 leva = 100 stotinki)
Produsul intern brut (PIB):
98.813 milioane dolari SUA
Forma de stat:
republica

ASEZARE GEOGRAFICA
Bulgaria este impartita in patru zone orizontale principale. Depresiunile nordice au o inaltime de aproximativ 100 m si coboara abrupt spre Dunare, spre granita cu Romania. Muntii Balcani se intind de-a curmezisul tarii si ating inaltimea maxima de 2376 m la Botev. Intre Muntii Balcani si Masivul Rodop se afla o serie de lacuri de acumulare si vai. Acestea se intind intre Sofia si Marea Neagra, mare cu o linie de litoral de 354 km. Stara Planina este cel mai intins lant muntos, cu o lungime de 530 km si o latime de 15-20 km si cota maxima de 2376 m in Varful Botev. Numit si Balcan, el da numele intregii regiuni si imparte tara in doua. Sudul Bulgariei este preponderent muntos, muntele cel mai inalt situat intre Alpi si Transcaucaz fiind Varful Musala (2925 m). Spre sud, in Masivul Pirin, este Varful Vihren (2915 m). In afara de Dunare sunt putine rauri mari,insa reteaua raurilor este densa. Numarul de lacuri este si el mic (330), desi exista peste 600 de izvoare naturale de apa minerala

CLIMA
Clima este predominant continentala, cu extreme sezoniere de temperatura. Vara este calda si secetoasa, iar iarna ploioasa si rece cu ninsori abundente ocazionale. Muntii Rodopi alcatuiesc un scut care protejeaza de efectul temperat mediteranean al Marii Egee, in timp ce Campiile Dunarii sunt expuse extremelor Europei Centrale. Temperatura anuala medie este de 10,5 °C. Sofia, aflata la o inaltime de 545 m, are o temperatura medie de 21 °C vara si -l °C iarna. La Sofia cantitatea de precipitatii este de 65 cm pe an.

Suedia

Forma de guvernământ: monarhie constituțională
Suprafața: 449 964 km²
Populația: 8 878 085 locuitori
Limba de stat: suedeza
Religie: evangheliști luterani (94%); romano-catolici.
Capitala: Stockholm
Moneda: Coroana suedeza (SEK)
Ziua naționala: 30 aprilie (ziua de naștere a regelui); 6 iunie (Ziua Drapelului)

Așezare geografică
Suedia este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la țărmurile Mării Baltice (Golful Botnic). Cuprinde și numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Oland ș.a.).

Vecini
La nord-vest, Norvegia – pe o lungime de 1619 km; la nord-est, Finlanda – pe o lungime de 586 km; la sud-vest, Marea Nordului; la sud-est, Marea Baltica si strâmtorile daneze.

Relief
Relief predominant de platou și de câmpie, cu următoarele particularități: în vestul și nord-vestul țării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maxima prin vf. Kebnekajse: (alt. 2111 m). Alte vârfuri: Sarek (alt. 2090 m), Sulitjelma (alt. 1914 m).
Spre est munții sunt mărginiți de un podiș, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic.
În partea sudică a țării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podișul Smaland (alt. 377 m) și câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile și peisaje asemănătoare Danemarcei învecinate.
Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales in câmpia central-sudică a țării. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vanern, (5585 km2), Vattern (1899 km2)și Malaren (1140 km2).
Zonele mlăștinoase acoperă peste 10% din suprafața țării.

Climă
Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, și mai blândă în partea sudică, unde influența marină este puternică, iar precipitațiile depășesc 500 mm/an (temperat-maritimă).
GulfStream, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.
Stockholm, capitala țării, se situează aproape la aceeași latitudine ca și sudul Groenlandei, dar în iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C.
Iarna, temperatura medie se situează ușor sub zero, iar căderile de zăpadă sunt moderate.
Mai spre nord însă, Suedia are ierni lungi si friguroase.
În iunie si iulie soarele nu apune niciodată.

Cipru
Denumirea oficială este Republica Cipru iar denumirea convențională scurtă este Cipru.
Notă: Regiunea de nord a Ciprului este cunoscută sub numele de “ Republica Turcă a Ciprului de Nord”, regiune recunoscută numai de Turcia.
.Poziția geografică:
Statul Cipru este o insulă din Marea Mediterană, situată în sud-estul Europei, avînd coordonatele geografice: 35 00 N, 33 00 E.
Suprafața totală a Ciprului este de 9.251 km2 din care 9.240 km2 formează uscatul iar 10 km2 apa.
Insula are o lungime maximă de aproximativ 225 km, de la Cape Andreas, situat în nord-estul insulei, la extremitatea vestică a insulei.
Lățimea maximă, de la Cape Gata, situat în sud, la Cape Kormakiti, situat în nord, este de aproximativ 97 km.
Lungimea liniei de coastă este de 648 km. Notă:- 3.355 km2 reprezintă suprafața cipriotă turcă
Vecini:
Ciprul este situat la aproximativ 70 km sud de Turcia ,100 km vest de Siria și 270 km vest față de Kastellorizon(extremitatea sud-estică a Greciei).
Caracterizarea condițiilor naturale:
Insula are o formă neregulată, partea de nord-est avînd o formă ascuțită spre direcția coastei de vest a Siriei, formînd Peninsula Karpas.
Activitatea seismică este moderată.
Relieful:
Majoritatea uscatului este neted.Această parte netedă a uscatului este situată în interiorul insulei, purtînd numele de Mesaoria (greacă- “între munți”).Mesaoria se întinde de pe coasta de vest până pe coasta de est fiind încadrată de lanțuri muntoase; la nord lanțul de munți Kyrenia, paralel cu linia de coastă, lanț muntos ce se întinde până în Peninsula Karpas;punctul cel mai înalt al acestui lanț muntos atinge cota de 1.019 m.
La sud se află Munții Troodos, care acoperă majoritatea porțiunii sud-vestice a insulei.Țărmul din această parte a insulei este abrupt și stâncos.Vârful cel mai înalt al acestui lanț muntos este Olympus cu o altitudine de 1.953m.
Condiții climatice:
Ciprul are o climă temperat-mediteraneeană, cu veri arzătoare și uscate dar și un sezon răcoros și ploios care începe din luna octombrie și durează până în luna martie.
Temperatura medie anuală este de 20,6 grade Celsius.
.Hidrologia:
Ciprul nu are cursuri de apă permanente;doar câteva albii inundă câmpia Mesaoria pe timpul primăverii, datorită ploilor căzute pe timpul iernii, dar pe o perioadă scurtă din an.Insula mai are câteva lacuri cu apă dulce și două lacuri cu apă sărată.Puținele resurse de apă sunt poluate de apele rezultate din canalizări și deversările industriale.

Irlanda

Asezare geografica: in Europa de vest; ocupa peste 80 la suta din insula Irlandei in oceanul Atlanticului de Nord; se situeaza la vest de Marea Britanie.

Coordonate geografice: 53° N, 8° V.

Suprafata: totala 70,280 kmp, uscat 68,890 kmp, apa 1,390 kmp.

Orase: Dublin (capitala, 495,101 de locuitori), Cork (123,338 de locuitori), Galway (65,774 de locuitori), Limerick (54,058 de locuitori), Waterford (44,564 de locuitori).

Granite: total 360 km cu Marea Britanie.

Coasta: 1,448 km.

Drepturi maritime: ape teritoriale 12 mn; zona de pescuit exclusiva 200 mn.

Climat: temperat maritim; temperat de catre Curentul Atlanticului de Nord; ierni temperate, veri reci; predominant umed; innourat aproape jumatate din an.

Relief: preponderent plat; campii inconjurate de dealuri si munti mici; faleze pe coasta de vest.

Cote extreme: cea mai mica cota: 0 metri – Oceanul Atlantic; cea mai mare cota: 1,041 metri – Carrauntoohil.

Resurse naturale: gaze naturale, turba, cupru, plumb, zinc, argint, barita, gips, calcar, dolomita.

Intrebuintarea terenului: teren arabil 16.82%, recolte permanente 0.03%, altele 83.15% (2005).

Teren irigat: informatii indisponibile.

Riscuri naturale: informatii indisponibile.

Probleme actuale de mediu: poluarea apei, in special a lacurilor, din cauza deversarilor din agricultura.

Pozitia geo-strategica: asezare strategica in calea marilor rute aeriene si maritime care fac legatura intre America de Nord si nordul Europei; peste 40% din populatie locuieste pe o raza de 100 de km de Dublin.

Malta

Forma de guvernamant: republica parlamentara

Suprafata: 316 km 2

Populatie: 392.000 locuitori

Limbi oficiale: engleza si malteza

Alte limbi vorbite: italiana, franceza, spaniola

Religie: romano-catolica (93%)

Capitala: La Valletta sau Valletta (9.400 locuitori)

Moneda: lira malteza

Relieful: arhipelagul maltez, situat in centrul Marii Mediterane, este format din trei insule majore; populatia este concentrata in primele doua dintre acestea, Malta si Gozo, cea de-a treia, Comino, fiind un paradis al stancilor abrupte si al lagunelor albastre; forma de relief predominanta o constituie podisurile calcaroase, strabatute de vai orientate de la SV la NE; altitudinea insulelor se mentine sub 250 m

Ape: retea hidrografica interna slab dezvoltata; arhipelagul maltez este scaldat pe toate laturile sale de Marea Mediterana

Clima: mediteraneana, cu veri uscate si calde si cu ierni blande si ploioase; temperatura medie este de 14C in ianuarie si de 27C in iulie

Vecini: 90 km N Sicilia, 290 km V coasta Africii ( Tunisia ), S si E Marea Mediterana

Malta rascrucea de vanturi a Mediteranei

Amplasata in centrul celei mai albastre dintre marile Europei, Malta a exercitat inca din cele mai vechi timpuri o deosebita putere de atractie asupra marilor cuceritori ai epocilor. Stapanit succesiv de catre fenicieni, greci, romani, bizantini, arabi si aragonezi, micul arhipelag a fost cedat in 1530 de catre Carol Quintul Ordinului Cavalerilor Ioaniti, cunoscuti astazi mai ales sub numele de Cavaleri de Malta . Ocupate o vreme de Napoleon, insulele au suportat apoi peste un veac de dominatie britanica, definitorie pentru caracterul si obiceiurile actuale ale locuitorilor sai. Prin urmare, cei care agreeaza Regatul Unit se vor simti aici ca pestele in apa. Nu le vor lipsi pub-urile, micul dejun englezesc, berea si tablele de darts, beneficiind in plus de atat de blanda clima mediteraneana si de peisaje tulburator de frumoase. Prosperitatea Maltei, evidentiata de o moneda incredibil de puternica si de un PIB pe locuitor de peste 15.000 USD, se datoreaza in cea mai mare masura unui turism practicat la scara industriala. Perfect explicabil, de altfel, daca tinem cont de faptul ca oferta malteza este una dintre cele mai variate: spectaculoase aglomerari de stanci calcaroase, capriciile unei mari incremenite in tonuri limpezi de albastru sau sparte in mii de valuri inspumate, fermecatoare peisaje rurale si cetati austere ridicate impotriva furiei vanturilor, asociate cu nenumarate baze destinate sporturilor acvatice si delicii culinare mereu surprinzatoare.

FRANTA

Pozitie geografica. Este pozitionata in Europa Occidentala, intre Oceanul Atlantic la V, Belgia, Luxembourg la N, Germania la NE, Elvetia la E, Italia la SE, Monaco si Marea Mediteraneana la S, Spania si Andora la SV.

Prezinta o suprafata de doua ori mai mare decat Romania, avand o suprafata de 551.602 km2 (inclusiv insula Corsica), cu o populatie de 60 mil. de locuitori.

Relief. Variat. Cadrul natural este caracterizat de extensiunea campiilor si a platourilor joase (2/3 din teritoriu) cu o altitudine sub 250m. Zona montana prezinta un relief glaciar tipic (ghetari, lacuri, morene): M-tii Alpi, in SE Frantei cu alt. max. 4810 (vf. Mont Blanc). Munti masivi: Alpii Calcarosi, Alpii Provensali, AlpiiDauphene, Alpii Maritimi, Alpii Savoiei, Alpii Cotici, Alpii Groici. Munti foarte bine impaduriti: M-tii Pirinei la S, M-tii Jura, M-tii Vosgi.

La aceste edificii muntoase se adauga podisuri si unitati colinare. In NV Podisul Armorican si Pod. Ardeni in N.

Zonele cele mai joase corespund bazinelor si culoarelor depresionare: Bazinul Parizian situat in partea Central-Nordica strabatut de Sena.

Bazinul Aquitaniei in SV drenat in N de Garonne, campia Loarei in partea Central- Vestica (200-400m) strabatuta prin centru de raul Roire.

Campia Lanquedoc, Roussillon, Gascogne. Culoarul Ron-ului intre Masivul Central si Alpii Francezi.

Apele. Franta dispune de o retea hidrografica densa, orientata fie spre M. Maditerana (Rhone), fie spre Oceanul Atlantic (Loire, Sena, Garonne, Rhin si Moselle). Toate aceste rauri sunt legate printr-o retea densa de canale (peste 4500 km) ce sunt folosite pentru schimburile economice (ex.: Canal du Midi ce leaga golful Lyon de Garonne, Canal des Ardennes, etc.).

Lacurile principale sunt Geneva in V care formeaza pe o mica portiune granita cu Elvetia. Lacul Bourget in Alpii Francezi la E de Lyon, lacul Annecy la S de orasul Annecy, Lacul de Paladu, Lacul des Rousses.

Vegetatia. Este dominata de padure, predominant foioase si conifere care acopera 25% din suprafata statului. In sudul extrem si insula Corsica specifica este vegetatia mediteraneana (stejar de pluta vesnic verde, stejar pufos si tufisuri denumite maquis).

Relativa densitate a populatiei poate explica cvasidisparitia vegetatiei naturale. Totusi vegetatia ocupa ¼ din teritoriu).

Clima. Franta dispune de un climat tipic temperat oceanic datorita vecinatatii cu Oceanul Atlantic (in jumatatea Vestica), temperat continentala de tranzitie in extremitatea Estica a bazinului Parizian, pod. Ardeni, m-tii Jure, Vosgi si Masivul Central), aplina (in SV si E) si mediteraneana in S.

Precipitaiile atmosferice sunt mai bogate in V si in m-tii inalti si mai scazute in S.

Temperatura medie anuala este de 140C la Nise, 100C la Paris si 90C la Nantes. Aceasta scade in Alpii Francezi si Pirinei, ajungand la -40C, -50C in Vurfurile ce depasesc 3500m.

Vanturile dominnate sunt vanturile de V, insa in S intre Masivul Central si litoralul M. Mediteraneene sufla cu putere mistralul care compromite culturile de citrice.

Valorificarea resurselor naturale. Franta dispune de o economie avansata, ocupand locul II in Europa dupa Germania. Industria este foarte diversificata cu tehnologie avansata bazata pe o gama variata de materii prime (naturale sau fabricate), bauxita(M-tii Pirinei), Fe (Masivul Central), carbuni, petrol, gaze naturale, plumb, zinc, uraniu, etc. foloseste energia soarelui si mareelor. Bine dezvoltata este industria medicamentelor, a materialului rulant, constructii navale, textila, siderurugica, parfum, portelan (portelan de Sevres), imbracaminte, bijuterii. Este o mare putere agricola, detinand locul I in Europa si locul IV la Glob la cereale, locul II pe Glob la struguri si locul I la vinuri (Campagne, Bourgogne, regiunea Bordeux). Cresterea animalelor (bovine, porcine, ovine) ocupa o pondere de peste 50% din valoarea producitiei agricole. Pescuitul este dezvoltat in zona litorala a Atlanticului si M. Manecii.

Agricultura este deosebit de dezvoltata intrucat Franta dispune de un mare potential agricol: clima prielnica, soluri fertile, campii netede, dealuri cu pante domoale,etc.

GERMANIA

Pozitie geografica. Este asezata in Centrul Europei, avand iesire la M. Nordului si M. Baltica. Vecinii Germaniei sunt: Danemarca in N, M. Baltica in NE, Marea Nordului in NV, Polonia si Cehia in E, Austria in SE si S, Elvetia in SV, Franta si BeNeLux in V.

Are o suprafata de 397.000 km2 cu o populatie de 84 mil. locuitori.

Relief. De la N la S se disting 3 regiuni naturale: campia, masivele hercinice si aria alpina.

In N, Campia Germaniei este joasa, uniforma si acoperita cu soluri fertile. Este drenata de rauri cu debite semnificative (Oder, Weser, Ems).

In partea centrala se gasesc o serie de masive hercinice erodate cu aspect de podisuri, despartite de depresii largi, m-tii Hartz (vf.1142m), M-tii Padurea Thuringiei, jura Franconiana, Jura Svaba, m-tii Metaliferi, m-tii Padurea Neagra (vf. Feldberg 1493m) de unde izvoreste fluviul dunarea.

In S se desfasoara versantul Nordic al Prealpilor – M-tii Bavariei (vf. Zugsptze 2963m). acestia sunt formati din culmi orientate pe directia E-V cu substrat calcaros. La N, Alpii Bavariei se termina cu un platou mai neted cu aspect monoton ce se inclina spre valea Dunarii.

Tarmul Nordic al Germaniei are numeroase golfuri (Helgolander, etc.), peninsule(Jutlanda, etc.) si insule(Borkum, Juist, etc.).

Apele. Germania dispune de o retea higrografica tributara Marii Nordului, M. Baltice si M. Negre. Dunarea, care izvoraste din m-tii Padurea Neagra (SV Germaniei) are un traseu SV-NE traversand numeroase orase. Principalii afluenti sunt Deggendorf, Amer, Inn. Acest fluviu este legat de Main printr-un canal (canalul Dunare-Main-Rin). Rin are izvoarele in m-tii Alpi, formeaza granita cu Franta pe 156 km. Afluentii principali ai acestuia sunt Nekar, Main (in care se oglindeste orasul Frankfurt) si Ruhr.

O alta artera hidrografica importanta este raul Wese cu traseu S-N, tributar M. Nordului. Si raul Oder tributar M. Baltice.

Lacurile Germaniei: Lacul Boden de origine glaciara in S Germaniei si care formeaza pe o mica portiune granita cu Elvetia si Austria. Lacurile Ammersee, Kirch, Chiemsee din N m-tilor Alpi un numar mare de lacuri moreneice in N (ex. Murtz, Pinnower, Sitter, Teterower, Galenbeker, etc.).

Reteaua hidrografica a Germaniei este legata printr-o retea densa de canale de epste 4000 km lungime (Canalul Kiel in N, mitteland in C sau Dunare-Main-Rin in S).

Vegetatia. Variata, dominanta fiind padurea (1.3 din fondul funciar al tarii). Aceasta este formata din etajul stejarului, fagului si coniferelor (pin, molid, brad).

In zone montana in S apare etajul alpin („stepa rece”) format din specii pitice datorita ultraviloetelor si vantului puternic.

In luncile raurilor apare vegetatia de lunca formata din specii iubitoare de umezeala (trestie, salcii, plopi).

Clima. Temperat continentala influentata de prezenta Alpilor in S, oceanul Atlantic in V si M. Baltica in N. valoarea este de 90C, mai scazuta in ianuarie (10C;-60C) si mai ridicata in iulie 16-200C. Precipitatiile cresc de la N la S. Pe teritoriul Germaniei se resimt influente oceanice, umede si scandinavo-baltice, raspunzatoare de temp. Scazute din anotimpul de iarna.

Valorificarea resurselor naturale. Germania este cea mai puternica putere economica a Europei, secondata de Franta. Este renumita dupa marcile deBMW al masini, portelanuri la Meissen, bere (locul IV pe Glob), instrumente muzicale (Erlboch), al V lea producator mondial in siderurgie. Germania dispune de un potential agricol bogat (grau-locul VIII pe Glob, secara – primul producator mondial, orz – locul II, ovaz – locul IV, cartofi – locul VIII). Se remarca cresterea porcinelor, ovinelor si bovienelor – locul IV pe Glob.

Turismul este foarte dezvoltat datorita Alpilor Bavariei, catedralele in care se resimt influente romanice (Mainz, Worms, Limburg, Speyer).

ITALIA

Pozitie geografica. Italia face parte din categoria statelor S-europene in Pen. Italica, invecinandu-se la N cu Elvetia si Austria, la NE cu Slovenia, la NV cu Franta, la E cu M. Adriatica, la SE si S cu M. Ionica, la V cu M. Tireniana si cu M. Ligurica.

Suprafata este de 301.000 km2 cu 57,7 mil locuitori.

Relief. Italia cuprinde 2 parti:

Una continentala reprezentata prin versantul sudic al lantului alpin si Campia Padului in N.

Una peninsulara reprezentata prinm-tii Apenini, zone deluroase si campii litorale (ex. Toscana).

La acestea se mai adauga ansamblul insulelor format din Sicilia in S (despartita de italia prin stramtoarea Mesina), insula Lipari, Salina, Vulcana, Aeolian, Stromboli, Alicudi, Sardinia, etc.

Tarmurile Italiei sunt joase cu putine golfuri (ex. golful Venetiei, Genova, Gaeta, Napoli, Salerno), peninsule (Gargano) si capuri (capul Santa Maria de Lucia). Alpii Venetieni sunt alcatuiti predominant din roci carbonatice care au generat doline, uvale, polii, pesteri si lapiezuri.

Italia dispune de un potential speologic, in tara fiind inventariate cca. 21.000 de cavitati detinand locul I in Europa.

Apele. Italia dispune de o bogata retea hidrografica, reprezentata prin Pad in N (cu izvoarele din Alpii Cotici). Acesta face delta comuna cu raul Adige. Primeste afluenti alpini (Adda, Ticino) si afluenti apenini (Tarano, Panaro, Taro).

Alte rauri importante: Arno in partea centrala cu izvoarele in Apenini, Tiber, Sacco, Vulturna.

Lacurile au diferite origini: vulcanice (Bracciano, Bolsena, Transmeno in provincia Toscana) si glaciare in Alpi.

Alte lacuri: Como, d’Iseo, Gardo, d’Idro, di Vico, etc..

Clima. Tipul climatic dominant este celmediteranean, exceptie face Campia Padului in carew se distinge un lcimat continental. Clima mediteranean (subtropicala) se caracterizeaza prin ierni blande si ploioase si veri uscate si fierbinti.

Vegetatia. Pe cea mai mare suprafata este tipic mediteraneana(maslin, castan dulce, portocal, lamai, rozmarin).Vegetatie si fauna caracteristica celor doua tipuri climatice.

Valorificarea resurselor naturale. Italia face parte din categoria statelor dezvoltate. Nordul este mai dezvoltat decat Sudul datorita cauzelor naturale (soluri degradate cu fertilitate scazuta, seismicitatea maxima, climatul mai uscat). Automobile (Fiat), Fe, marmura, alabastru. Export: autoturisme, branzeturi, paste fainoase, dulciuri, vinuri, incaltaminte.

Turismul, ocupa locul I pe Glob in ceea ce priveste incasarile din turism international.

Mozaicurile executate din marmura, sidef, Au, Ag. catedralele din Pisa, Florenta. Basilica San Marco- Venetia, plajele insorite, statiuni montane, pesteri, craterele vulcanice. Reteaua de transporturile este dezvoltata: ex. autostrada Soarelui ce leaga Milano – Roma – Napoli.

OLANDA

Pozitie geografica. Stat pozitionat in Europa Occidentala limitat la V si N de M. Nordica, la S de Belgia si la E de Germania. Teritoriul Olandei este amplasat pe coasta M. Nordului la gura de varsare a Rinului, Mensei si Escautuloui.

Relief. Este dominat de o unitate de campie joasa (alt. Sub 50m), Olanda fiind „tara polderelor” – terenuri obtinute prin secarea apei.

O serie de particularitati locale duc la diferentierea a 3 regiuni:

Nordul – regiune de sedimentatie postglaciara unde se gasesc mari depozite de turba, straturi de argila, pietris, morene, depresii mlastinoase.

Sudul – ce include un sector al podisului calcaros Limburg cu vai largi si paduri de stejari si fag.

Vestul cu zona de varsare a Rhinului (principalul fluviu al Europei Occidentale) si polderele (element tipic olandez cu terenuri intinse sub nivelul marii).

Apele. raurile principale: Rhin, Maas si Schelde. Toate trei sunt navigabile, legate intre ele printr-o retea densa de canale. Olanda dispune de un numar mare de lacuri de mici dimensiuni.

Clima. Este tipic temperat-oceanica cu vai racoroase si ierni blande. Temp. Medie anuala 9-100C. lipsa oricaror obstacole naturale in calea maselor de aer explica frecventa furtunilor si averselor precum si schimbarea neasteptata a starilor de vreme.

Valorificarea resurselor naturale. Olanda este un stat cu o economie puternic dezvoltata. Un rol deosebit il joaca comertul international, serviciile si transportul maritim. Un rol important il reprezinta floricultura (peste 1000 de sortimente de lalele, de unde si denumirea de „ tara lalelelor”). Cresterea animalelor este axata pe cresterea bovinelor, mai ales pentru lapte (locul I export mondial), porcilor, pasarilor de curte (locul I – exportator mondial de oua).

Portul Rotterdam este cel mai mare din lume si prin el trec aproape toate marfurile CEE transportate pe mare. Pozitia geografica favorizata de situarea cursului inferior al Rhinului si deschiderea larga spre ocean a determinat dezvoltarea unor legaturi economice traditionale cu tarile din Europa de N, V si Centrala

POLONIA

Pozitie geografica. Polonia este amplasata in partea de N a Europei Centrale. Aceasta se invecineaza la N cu M. Baltica si Federatia Rusa, la NE cu Lituania, la E cu Belarus si Ucraina, la S cu Slovacia si Cehia, la V cu Germania.

Relief. Este putini nalt, monoton, dispus in trepte de la S spre N. In S se distinge o unitate montana : Carpatii cu alt. Mari 2499m in Masivul Tatra Inalta (cu vf. Rysy) si aspecte alpine; m-tii Sudeti care sunt mai josi (1000m), dispusi in culmi paralele.

Trecerea spre unitatea de campie din partea central – nordica printr-o serie de podisuri, care reprezinta un vechi edificiu muntos. Marea Campie Poloneza, ocupa 2/3 din suprafata Poloniei, fiind un vast sector al Marii Campii Nord Europene. Este o unitate de capie joasa, presarata cu mici depozite morenaice, coline si peste 2500 de lacuri.

Tarmul polonez al M. Baltice este jos, cu numeroase lagune si limane in V si inalt in faleze in E. prezinta golfurile Gdonsk si Szezecni.

Apele. Polonia dispune de o retea hidrografica densa. Cele mai importante rauri fiind:

Vistula, izvoraste din Carpati si se varsa in Golful Gdonsk (M. Baltica). Acesta este navigabil de la varsare pana la Varsovia.

Odra formeaza pe o portiune mica granita cu Germania, primeste un numar mare de afluenti (Warta- cel mai mare) si se varsa in Golful Szezecni.

Cele doua rauri sunt unite prin canalul Bydgoszcz.

Dispune de peste 9000 de lacuri (ex. Drawko, Hancza, Masury, Sniardwy- care ocupa cea mai mare suprafata 114 km2).

Vegetatia. Predominnata este padurea de conifere (molid, brad, pin) si pasunile.

Clima. Este temperat – continentala cu influente vestice (oceanice) si de ariditate (din Estul continentului). Iernile sunt reci si umede (-40C in ianuarie la Varsovia) si verile racoroase (170C pe litoralul baltic in iulie). Precipitatiile medii anuale scad treptat de la S la N.

Valorificarea resurselor naturale. Economia Poloniei este axata pe industire intrucat dispune de variate si bogate resurse subsolice: carbuni, bauxita, cupru, plumb, zinc, nichel, minereu de Fe, sulf, sare, fosfati naturali.

Principalele ramuri: industria constructoare de masini (Krakow, Kielce), siderurgia, metalurgie neferoasa, ind. chimica, textila (Lodz), ind. alimentara.

Polonia este unul dintre mari producatori europeni ce cultiva secara (loc II pe Glob), zahar, cartofi, plante tehnice (canepa), cartofi (locul III pe Glob), pomi fructiferi.

Cresterea animalelor este axata pe cresterea porcinelor (loc VII pe Glob), bovinelor – este cel mai mare crescator european de cai.

Obiective turistice: lacurile, parcurile, zona montana din S.

CEHIA

Pozitie geografica. Face parte din categoria statelor Central Europene, fara iesire la mare, avand ca limite in NV si V pe Germania, in N pe Polonia, la E si SE pe Slovacia, la S pe Austria. Cehia este un stat mic.

Relief. Forma predominnata de relief este Podisul cu 2 subdiviziuni:

Masivul Boem in V, foarte vechi, relativ scund cu alt mari in S (600-700m) si mai mici in N (300-350m), drenat de raul Vitava. Masivul Boem este cunoscut si sub numele de Patrulaterul Boem care este inconjurat de o zona montana mai inalta.

In NV m-tii Metaliferi (1250m), Sumatra (1372m).

In SV m-tii Suditi (1603m) cu alt. Max. in Cehia si colinele Morave (800-900m) in SE.

Regiunile mai joase se gasesc in cursul mijlociu al raului Vitava, Culoarul moravei si depresiunea Ostrava fiind dispusa intre Podisul Boemiei si Carpatii din Slovacia.

Apele. cehia dispune de o bogata retea hidrografica. Cele mai importante rauri sunt: Elba (in m-tii Nordului) cu afluentul Vitava in care se oglindeste capitala Praga si Svitava in E, Odra si Morava (afluentul Dunarii).

Vegetatia. Unitatea de relief cel mai bine impadurita este Podisul Boemiei (30% din suprafata teritoriului).

Clima este temperat-continentala moderata, influentata de deschiderea larga spre Oceanul Atlantic si Nordul continentului dar si de marile trepte de relief. Temp. medie anuala este de 9-100C mai scazuta iarna datorita influentelor scandinavo-baltice (-30C) si mai ridicata vara (200C). datorita influentelor oceanice, precipitatiile sunt mai bogate in V, in zonele mai joase din N si SE.

Valorificarea resurselor naturale. Prezinta una dintre cele mai avansate economii din fostele state comuniste. Este bazata pe industrie care antreneaza aprox. 1/3 din populatia activa asigurand 43% din PIB. Constructii de masini Skoda, sticlarie si portelan in Boemia. Datorita intinselor pajisiti, agricultura se bazeaza pe cresterea animalelor. Aeroportul din Praga este unul dintre cele mai importante din Europa.

AUSTRIA

Pozitie geogafica. Austria face parte in categoria statelor central Europene, fiind amplasata in bazinul mijlociu al Dunarii. Prezinta ca vecini in N pe Germania, Cehia si Slovacia, in V pe Elvetia si Liechtenstein, in S pe Italia si Slovenia, la E pe Ungaria.

Relief. Austria este o tara montana (alpina) deoarece 65% din suprafata teritoriului este situat la peste 600m altitudine, iar 35% la peste 1000m alt. Relieful montan este dominat de lantul alpin format din Prealpi si Alpi a caror orientare este E-V.

Cele mai joase areale apartin vaii Dunarii si o parte din campia Panonica in E si SE.

Alpii Austrieci au o mare masivitate, ce depasesc in multe locuri 3000m, ce au determinat instalarea unui relief glaciar destinat formarii unui numar mare de lacuri glaciare, circuri, custuri, vai glaciare.

Apele. Reteaua hidrografica a Austriei este influentata de lantul montan alpin. Principala artera hidrografica este fluviul Dunarea (pe o intindere de 360 km) ce strabate Austria de la V la E.

Alte rauri importante sunt Drava si Murz.

Cele mai multe lacuri au origine glaciara: lacul Constanta (Badensee) la granita cu Germania, Elvetia si Liechtenstein; lacul Attersee situat la E de Salzburg; lacul Neusiedlel n extremitatea estica; lacul Worther, lacurile Faaker, Ossiaker, Milstatter.

Austria este unul dintre statele cele mai impadurite (40% din suprafata tertoriului).

Clima este temperta-continentala influentata de dispuerea reliefului montan. Temp. medie anuala este scazuta (7-90C). iernile sint lungi (4-5 luni) si geroase (-30C), iar verile relativ scurte si racoroase (180C). Cele mai mari cantitati de precipitatii se inregistreaza la periferia edificiului montan, iar cele mai reduse in partea orientala.

Valorificarea resurselor naturale. Datorita resurselor naturale solice si subsolice diverse, Austria si-a dezvoltat anumite ramuri industriale, ind. electronica, chimica, petrochimica, artizanala, hidroenergica.

Austria dispune de un potential turistic diversificat si intens valorificat. In timpul iernii , turismul international antreneaza anual 26 mil persoane, de trei ori mai mult decat populatia tarii.

Agricultura datorita mecanicizarii si chimizarii are un mare randament, antrenand 31% din populatia activa si plante rezistente la temp. scazute (secara si cartofi). Datorita reliefului, Austria dispune de putine aeroporturi, cel mai mare fiind la Viena.

FINLANDA (SUOMEN)

Numele oficial: Suomen Tasavalta (Republica Finlanda)

Asezare geografica: situată în nordul Europei, între coordonatele 60°10′15″ latitudine nordică; 24°56′15″ longitudine estică.

Finlanda (în finlandeză, Suomi, "țara celor o mie de lacuri), este o țară neasemuita prin frumusețe. Mii de lacuri punctează peisajul Finlandei iar păduri dese acopera aproape doua treimi din teritoriu. Coasta este întinsă și crestată, marcată de roci de granit roșu sau gri. Aproape de coasta se întalnesc mii de insule. Vecinii Finlandei sunt: Suedia la vest, nordul Norvegiei in nord si Rusia in est. Golful Finlandei si Golful Bothnia, doua brate ale Marii Baltice, marginesc Finlanda la sud si sud-vest. Cel mai nordic punct al tarii se gaseste in interiorul Cercului Polar (o linie imaginara la 2.623 km de Polul Nord).

Suprafata:  Totală –– > 338.145 km²

apa –– > 33.551 km2 = 9,4%

Capitala: Helsinki

Orașele principale: Espoo, Tampere, Vantaa, Turku, Oulu, Lahti, Kuopio.

Forma de guvernamant:  republica, regim parlamentar, presedinte ales prin vot direct

Organizarea teritoriala: Finlanda este formată din 6 regiuni administrative. Autoritatea regiunii administrative este o parte din puterea executivă centrală. Acesta este un sistem care nu s-a prea schimbat din 1634. În anul 1997 regiunile administrative au fost reorganizate și din 12 regiuni au rămas doar 6.

Acestea sunt următoarele (în română, finlandeză, suedeză și capitala regiunii administrative în finlandeză și suedeză):

Finlanda de Sud (Etelä-Suomen lääni, Södra Finlands län. Hämeenlinna / Tavastehusfin.)

Finlanda de Vest (Länsi-Suomen lääni, Västra Finlands län. Turku / Åbo.)

Finlanda de Est (Itä-Suomen lääni, Östra Finlands län. Mikkeli / S:t Michel)

Oulu (Oulun lääni, Uleåborgs län. Oulu / Uleåborg)

Laponia (Lapin lääni, Lapplands län. Rovaniemi)

Åland (Ahvenanmaan lääni, Ålands län. Maarianhamina / Marienhamn)

Provinciile sunt divizate în 90 de districte la nivel local.

Insulele Åland se bucură de un grad mare de autonomie. Singura limbă oficială este limba suedeză. Potrivit acordurilor internaționale și legilor finlandeze, guvernul din Åland îmbină legislația locală cu legislația generală a Finlandei. În afara bugetului local Insulele Åland se mai bucură și de o parte din bugetul Finlandei care o reprezintă în relațiile internaționale. Insulele sunt complet demilitarizate și nu fac parte din Uniunea Europeană chiar dacă moneda Insulelor este euro.

Cele 6 provincii sunt subdivizate în regiuni (finlandeză maakunta, suedeză landskap). Regiunile sunt guvernate de consilii regionale și au rolul de coordonare a municipalităților componente. Regiunile reprezintă mai bine decât provinciile, variațiile de limbă, cultură și economie ale Finlandei.

Limbi oficiale: finlandeza 93,4% și suedeza 5,9%.

Moneda: euro

Populația:  5,22 milioane locuitori

Anul aderarii: 1995

Ziua națională: 6 decembrie

Relieful: Altitudinile descresc spre S, cea mai mare parte a tarii avand un relief jos.
In parte central-sudica a Finlandei(Salpa Uselka si Suomenselka)se gasesc depozite de tip glaciar:lanturi morenaice.In nord se intalneste un peisaj tipic in care apar campuri de blocuri eratice-fragmente de roca foarte mari,roci mutanate,acestora adaugandu-li-se niste martori de eroziune cu aspect piramidal care poarta denumirea de numatek formand peisaje de tip tunturi.

Inregistreaza miscari de inaltare evidente in sectorul sud-vestic al litoralului finlandez (tarm tipic cu numeroase insule de dimensiuni mici si mijlocii cunoscut sub denumirea de tarm de tip Skaers.

In partea de est se gaseste Podisul Maanselka, ca o reflectare a Scutului Baltic.La contactul dintre acest scut si platforma Est-Europeana se afla lacurile Ladoga si Onega (doua depresiuni lacustre de dimensiuni mari care au fost puternic modelate de calota glaciara).
In urma retragerii calotei Peninsula Scandinava inregistreaza miscari de inaltare evidente in sectorul sud-vestic al litoralului finlandez.

Apele: Este țara celor 1.000 de lacuri și insule: 187.888 de lacuri și 179.584 de insule mai precis. Dintre numeroasele lacuri mai mari sunt Suur/Saimaa si Paijanne in sud si Inarijarvi in nord in Laponia.Sunt legate intre ele printr-o retea densa de rauri,mai lungi fiind Kemijoki(552 m) si Tornionjoki. Fațadele maritime ale Finlandei se deschid la Marea Baltică, prin golful Botnic la vest și golful Finic la sud.

Resurse naturale: Cea mai abundenta resursa naturala a Finlandei o reprezinta pădurile. Acestea acoperă aproape 2/3 din suprafata țării – un procentaj mai mare decât în orice altă țară europeană. Molidul, pinul si mesteacanul auriu sunt principalele specii exploatate in scop economic. Dar celelate resurse ale Finlandei sunt limitate. Singurii combustibili sunt lemnul si turba. Finlanda are depozite de metal printre care cupru, zinc, fier, nichel care sunt exploatate, iar cea mai abundentă resursa minerală din cele enumerate o reprezintă zincul. Plumbul, vanadiul, argintul si aurul sunt extrase pentru comercializare. Granitul si calcarul sunt minerale abundente. Tara detine de asemenea si resurse importante de cobalt, cupru si fier.

Tara nu detine rezerve de petrol, gaze naturale sau carbuni. Centralele hidroelectrice produc majoritatea energiei electrice necesara tarii.

Vegetatie si fauna: Aproximativ trei patrimi din Finlanda este acoperita de paduri. Exceptie face extrema sudica, unde sunt arini, artari si ulmi, padurile sunt majoritatea de conifere, dominate de molizi si pini. In Finlanda traiesc aproape 1 200 de specii de plante si ferigi si vreo 1 000 de varietati de licheni. Printre animalele salbatice se numera ursii, lupii si vulpea polara , toate gasite mai ales in zona cea mai putin populata din regiunile de nord. Renul, domesticit de sami(laponi), a disparut in salbaticie. Cuiburile gastelor salbatice, lebedelor, ptarmiganului si fluierarului auriu sunt peste tot cuprinsul nordului Finlandei. Printre pestii de apa dulce se incadreaza bibanii, somonii, pastravii si stiucile. Principalii pesti de apa sarata sunt codul, scrumbia si egrefinul. Balenele pot fi observatedepe coasta.

Soluri: Solul este sarac, perioada propice culturilor este foarte scurta. Cenușii de munte predomina tinuturile interioare. Treimea nordica a Finlandei este acoperita de mlastini amestecate cu turba. Cele mai fertile soluri sunt in sud, campiile de coasta, care sunt formate din argila marina.

Clima: Datorita influentei moderate a apelor ce o inconjoara, climatul Finlandei este mai putin sever decat s-ar fi asteptat. Temperatura medie in luna iulie in sud este de 15.6oC; in februarie este de aproximativ -8,9oC. Precipitatiile (ploaia si ninsoare) sunt in medie de 460 mm in nord si 710 in sud. Un mic strat de zapada acopera pamantul in sud pentru 4-5 luni (pe an) si pentru 7 luni in nord.

PORTUGALIA (PORTUGAL)

Numele oficial: República Portuguesa (Republica Portugheza)

Așezare geografică: 36°58’-42°12’ latitudine nordică, 6°11’-9°29’longitudine vestică. Este o țară situată în extrema sud-vestică a Europei, din Peninsula Iberică, având graniță cu Oceanul Atlantic în vest și în sud, și cu Spania în nord și în est. De asemenea include două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore (Açores) și Insulele Madeira.

Suprafață: 92.391km2 (0,5% apă)

Capitala: Lisabona

Orase principale: Lisabona, Porto, Braga, Setubal,

Forma de guvernământ: republica, regim parlamentar, presedinte ales prin vot direct

Organizarea teritoriala: este formată din 18 districte: Aveiro, Beja, Braga, Bragança, CasteloBranco, Coimbra, Évora, Faro, Guarda, Leiria, Lisboa(Lisabona), Portalegre, Oporto (Porto), Santarém, Setúbal, Viana do Castelo, Vila Real, Viseu, și 2 regiuni autonome: Azore și Insulele Madeira

Limba oficială: portugheza

Moneda: euro

Populația: 10,61milioane locuitori

Anul aderării: 1986

Ziua națională: 10 iunie

Relieful: Relieful Portugaliei corespunde marginii vestice a vechiului soclu al Mesetei Iberice și se prezintă diferențiat la N și S de fluviul Tejo. Portugalia nordică este predominant muntoasă, constituită din lanțuri paralele (NE-SV), cu altitudini moderate: Serra de Marão (1 415 m), Serra de Nogueira (1 318 m), Serra de Caramulo, Serra de Estrela (cu altitudinea maximă de pe teritoriul țării: Pico de Serra, 1 991 m). Portugalia sudică este ocupată de cîmpii vălurite (Alentejo) și platouri joase, limitate de lanțuri muntoase, între care, în S, Serra de Monchique (902 m altitudine maximă) și Serra de Malhao. Țărmul (832 km) este jos și rectiliniu. Partea insulară este constituită din arhipelaguri vulcanice Azore/Açores (2 355 km²), aflat la cca 1 500 km V de Portugalia și compus din 9 insule mari (São Miguel, Pico, Faial ș.a.) și Madeira (797 km²), cu insula Madeira (740,6 km²), Porto Santo, Selvanges ș.a., la 500 km de țărmul african (Maroc).

Apele: Portugalia continentală este împărțită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Portugalia are zece râuri mari dintre care cinci izvorăsc din Spania. Rio Minho izvorăște din Galiția spaniolă și pe o distanță de 74 km formează frontiera de nord a Portugaliei cu Spania. Rio Douro este de o importanță majoră în ceea ce privește comerțul din nordul Portugaliei. Rio Tejo este cel mai lung râu și este cel mai important din punct de vedere economic. Estuarul Tejo este cel mai bun port natural de pe continentul european.

În partea vestică și cea de sud, Portugalia are ieșire la Oceanul Atlantic, lungimea coastelor fiind de 837 km.

Resurse naturale: Lângă Porto sunt exploatate mici zăcăminte de cărbune, însă majoritatea combustibililor necesari trebuie importată. Pirita,wolframul si tungstenul sunt exploatate în cantități mici; de asemenea se exploatează caolina, aur, uraniu și marmură. 51% din producția de electricitate provine de la centrale termice care folosesc combustibili importați, iar restul de 49% provine din hidro-electricitate, în special de pe râurile Teja, Doura și Zezere.

Portugalia se află pe locul 19 în ceea ce privește productia de energie și asa cum se observa în tabelul nr. productia de energie primara a crescut in 2003, scazand in 2004 si 2005, iar in 2006 avand din nou o crestere de aproximativ 18% in 2006 fata de 2002, cu toate ca productia totala a UE a avut o continua descrestere.

Clima: Temperat – Oceanica, cu temperaturi relativ uniforme pe litoral si cu amplitudini in interior, cu precipitații relativ bogate, care scad de la N (2 500 mm) la S (1 100 mm) și de la V la E.

Influențele Oceanului Atlantic sunt foarte importante, însă latitudinea la care se află situată conferă Portugaliei un climat mediteranean. Anotimpul cel mai ploios este iarna. Orașul Oporto din nord are o temperatură medie de 9°C iarna și 20°C în iulie,cantitatea de precipitații fiind de 110 cm pe an, din care majoritatea cad iarna. Faro,situat pe coasta de sud, are o temperatura medie de 12°C în ianuarie, 24°C în iulie, cantitatea de precipitații totalizând 45 cm pe an.

Vegetație și faună: Pădure atlantică (în special de stejar), pășuni în zona montană mai înaltă și în regiuni mai umede, iar în rest tufișuri de maquis și garriga, fauna fiind cea specifică acestor asociații vegetale,dar mai săracă decât în Spania Dacă se iau în considerare și copacii cultivați cum ar fi măslinul, alunul, lămâiul și portocalul, suprafața acoperită este de o treime. În zona muntoasă din nord prevalează pinul, stejarul și ulmul. Vegetația este mai variată în regiunea centrală. În zona de sud, caldă și aridă, predomină pășunile accidentate.

Fauna este un amestec de tipul european și nord american. Capra sălbatică, porcul mistreț, vulpea și iepurele sunt animale foarte întâlnite. Lupul trăiește în părțile înalte din Serra da Estrela, iar linxul în Alentejo. Speciile de păsări sunt numeroase datorită faptului că peninsula se află în calea de migrare a păsărilor din Europa centrală și de vest. Peștele se află din abundență în apele Atlanticului, în special sardina europeană. Crustaceele sunt foarte întâlnite pe stâncoasele coaste nordice.

ROMÂNIA

Numele oficial: România

Așezare geografica: România este cuprinsă între coordonatele 43°37’ și 48°15’ latitudine nordică și 20°15’ și 29°41’ longitudine estică. Se situează în sud-estul Europei Centrale, nordul Peninsulei Balcanice, în bazinul Dunarii de Jos, cu iesire la Marea Neagră. În Est graniță cu Republica Moldovă în Nord graniță cu Ucraina în N-V graniță cu Ungaria în S-V graniță cu Serbia în Sud graniță cu Bulgaria.

Suprafața: 237.500 km2

Capitala: București

Orașe principale: Iași, Cluj Napoca, Timisoara, Constanța, Craiova, Galați, Brasov, Ploiesti, Brăilă

Forma de guvernământ: Republica

Organizarea teritorială: Teritoriul României este împărțit în 41 de județe, plus municipiul București. Fiecare județ este administrat de către un Consiliu Județean și un prefect. La nivelul următor România este divizată în 2.686 comune și 265 de orașe. Comunele și orașele au propriul Consiliu Local, care este condus de un primar

Limba oficială: română

Limbi regionale si minoritare: maghiară, germană

Moneda: leu românesc

Populatia: 22,79 milioane locuitori

Anul aderării: 2007

Ziua națională: 1 decembrie

Relieful: Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a principalelor unități de relief : 35% munți (peste 800 m altitudine), 35% dealuri și podișuri (200-800 m altitudine), și 30% câmpii (sub 200 m altitudine), și gruparea reliefului.[1] Carpații Românești se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul țării, cea a Transilvaniei.[1] Sunt munți cu altitudine mijlocie, fragmentați, cu un etaj alpin, pășuni alpine și întinse suprafețe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munții Făgăraș), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munții Carpați au o lungime de 910 km.[2] La exterior Munților Carpați se află un inel de dealuri — Subcarpații și Dealurile de Vest — locurile cele mai populate,[1] datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) și condițiilor favorabile culturii viței-de-vie și pomilor fructiferi. În est și sud se extind trei mari podișuri (Moldovei, Dobrogei și Getic), dar și Podișul Mehedinți, în timp ce în sud și vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) și Câmpia de Vest.

Apele: Delta Dunării este cea mai joasă regiune a țării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaștini, lacuri și stuf.[2] Ceva mai înălțate sunt grindurile fluviale și maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervație naturală a biosferei.[95] Principalele bazine hidrografice de pe teritoriul României sunt: al Dunării și al Mării Negre. Râurile din vestul României, Vișeul, Iza, Someșul, Crasna, Crișurile, Mureșul, Bega se varsă prin intermediul Tisei în Dunăre, iar Timișul, Carașul, Nera, Cerna, direct în Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeșul, Ialomița, Siretul, Prutul sunt tributare Dunării. Din bazinul Mării Negre fac parte Casimcea, Taița, Telița.

În România sunt circa 2300 de lacuri (plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafață totală de aproape 2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării Negre și în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile montane.

Marea Neagră formează granița României pe o distanță de 245 km.

Resurse naturale: România dispune de suprafețe întinse de terenuri arabile – 40% din suprafața totală; păduri și zone împădurite – 26,2%; pajiști și lunci – 19,7%.

Resursele energetice sunt bogate și ele: cărbune, gaze naturale, țiței (rezerve în scădere în zona Ploiești; platforme petroliere în Marea Neagră). Productia de țitei este de aproximativ 6,6mil. tone, iar exploatarea de gaz metan prin apropierea Clujului stinge 28.000m3 anual. În Carpații Occidentali, în Petroșani se extrag anual 43 mil. tone de licnit. Energie termica este produsă in proporție de cca. 77% de termocentrale, care folosesc licnit, petrol si gaz, iar restul de 23% este dat în hidrocentrale.

Cele mai răspândite minerale sunt aurul și argintul (în Munții Apuseni); aluminiu (cantități reduse); fier și minereuri neferoase (larg răspândite, dar în cantități reduse); sare (NaCl – în cantități mari; KCl – în cantități reduse). Resurse hidroenergetice sunt de aproximativ 8.000 MW.

Vegetație și fauna: Vegetatia naturală are un fond primordial forestier caracteristic Europei Centrale care prezintă diferențieri generate de altitudine,de etajele de climă și cuprinde peste 4000 de specii.

Variația condițiilor topoclimatice determină o diferențiere a învelișului vegetal prin etajarea formațiilor vegetale:

Vegetația alpină și subalpină, care ocupă culmile muntoase mai înalte de 1500-1700 m, este reprezentată prin pajiști alpine, formate din graminee, ciuperacee și plante cu flori viu colorate, rogozul alpin, părușca etc.

Vegetația montană, care acoperă regiunile muntoase sub altitudinea de 1700-1500 m, este reprezentată prin: păduri de molid, în care predomină molidișurile pure, iar în locurile mai joase, doar local, întâlnindu-se brad și pin, păduri amestecate de fag cu rășinoase.

Vegetația de dealuri și de podișuri este reprezentată prin: păduri de fag, care se continuă din zona montană, păduri amestecate de fag cu gorun, păduri de gorun și pajiști secundare stepizate dezvoltate pe locul pădurii de gorun păduri de stejar pedunculat

Vegetația de câmpie este reprezentată prin: păduri de stejar pedunculat, păduri de cer și gârniță și pajiști formate pe locul fostelor păduri de stejari,vegetație de silvostepă, care cuprinde păduri izolate de stejar brumăriu și de stejar pufos, pajiști xerofile de stepă, unde predomină păiușul, colilia etc.

Vegetația luncilor este reprezentată prin păduri de salcie, plop, prin șleauri de luncă și pajiști de luncă.

Vegetația acvatică: bălțile și lacurile prezintă în general o repartizare zonală a vegetației în raport cu adâncimea. La mal apare o zonă de rogozuri și stânjenei de baltă, urmată apoi de o zonă de stuf (foarte extinsă în Delta Dunării), în care predomină stuful în amestec cu papura și pipirigul. În zona centrală predomină nuferi și broscărița iar la adâncimi mai mari brădișul.

Populațiile de animale sunt dispuse pe zonele și etajul de vegetație care constituie mediul lor de viață. Fauna cuprinde peste 3.600 de specii care provin tot din cele trei mari provincii europene : Europa Centrală, cu animale mari, Europa Rasariteană, cu rozatoare si păsari rare (dropia) și Europa de Sud, cu specii ca vipera cu corn, broasca testoasa de uscat, scorpionul, dihorul etc.

Insemnatate deosebită prezintă fauna cinegetica reprezentată prin ursul cafeniu, capra neagră, căpriorul, râsul, cerbul carpatin, mistrețul, iepurele etc.- iar dintre păsări: cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creț și pelicanul comun, califarul alb, rața sălbatică.

Râurile și Dunărea adăpostesc numeroase specii de pești, printre care păstravul, lostrița (numai în Carpații Orientali), lipanul în apele de munte, crapul, cleanul, mreana (în apele de șes), șalăul, știuca, bibanul ( în Dunăre), morunul, nisetrul, scrumbiile (la gurile Dunării și în mare).

O mare parte din păsările și animalele țării noastre se bucură de ocrotire parțială sau totală.

Clima: este continental-temperata, cu influente oceanice în vest, mediteraneene în sud-vest si continental-excesive în nord-est.

Temperaturile medii anuale oscilează între 22°C și 24°C în timpul verii, respectiv între -3°C și -5°C, în timpul iernii. În timp ce temperaturile medii anuale sunt de aproximativ 11°C în sudul țării, în nordul României sunt de maximum 8°C, variație explicabilă atât latitudinii cât și distribuției reliefului țării. Temperaturile extreme înregistrate în România au fost de -38.5°C, minima, la Bod, în depresiunea Brașovului, iar cea maximă de +44.5°C la Ion Sion în Bărăgan.

Precipitatiile atmosferice scad in medie de la E la V (630 mm in Campia de Vest, 500 …600 mm in Campia Romana, sub 400 mm in Dobrogea). In tinuturile deluroase cad 600 … 800 mm pe an iar in muntii inalti peste 1200 mm anual.

SLOVACIA (SLOVENSKO)

Numele oficial – Slovenska Republika (Republica Slovacă)

Așezare geografică: Coorodonatele sale geografice sunt cuprinse între 47° 43' 55" – 49° 36' 54" latitudine nordică și 16°50' 04" – 22°34' 20" longitudine estică. Așezată în Europa Centrală, Slovacia se învecinează cu Polonia la nord-est, Cehia la nord-vest, Austria în vest, Ungaria la sud și Ucraina la est. Foarte aproape de orașul Kremnica, pe dealul Krabule, se află centrul geometric al Europei.

Suprafața: 48.845 km²

Capitala: Bratislava

Orașe principale: Košice (Cașovia), Prešov, Nitra, Žilina, Banská Bystrica, Trnava și Martin.

Forma de guvernământ: republică parlamentară

Organizarea teritorială: 8 regiuni (kraje) denumite după capitala lor.

Limba oficială: slovacă (slovenčina sau slovenský jazyk)

Limbi minoritare: maghiara, romani, ceha, ucraineana, bulgara, croata, germana, poloneza.

Moneda națională : coroană slovacă.

Populația: 5,41 milioane locuitori.

Densitatea populației : 111 loc/km²

Anul aderării: 2004.

Ziua națională: 1 septembrie

Relieful: Peisajul slovac este foarte contrastant la nivelul reliefului. Carpații (la poalele cărora se află Bratislava) se întind pe cea mai mare parte a nordului țării. Printre aceștia, se disting Munții Tatra: Tatra Mare (Vysoke Tatry) și Tatra Mică (Nizke Tatry), care sunt o destinație foarte populară pentru schi și care de asemenea conțin numeroase lacuri și văi, precum și cele mai înalte puncte ale Slovaciei, Gerlachovsky(2.655m) și Krivan, simbol al țării.
Câmpiile se găsesc în sud-vest (de-a lungul Dunării) și sud-est. Cele mai mari râuri slovace, altele decât Dunărea (Dunaj) sunt afluenții acestuia, Váh și Hron, precum și Morava care formează frontiera cu Austria. Cele mai renumite masive sunt Matra, Tatra și Fatra, regăsite sub forma a trei denivelări albastre pe stema țării. Alte piscuri cunoscute sunt: Chopok, Dumbier, Krivan, Peisajul slovac este foarte contrastant la nivelul reliefului.

Apele: Slovacia nu are ieșire la mare. Cele mai mari râuri slovace, altele decât Dunărea (Dunaj) sunt afluenții acestuia, Váh și Hron, precum și Morava care formează frontiera cu Austria.

Resurse naturale: Slovacia dispune de resurse subsolice bogate și variate: fier, cărbuni ( anual se exploatează: 281 tone de cărbune brun), minereuri (163 tone minereuri feroase) uraniu, bauxită, mercur, cupru, plumb, zinc, roci de construcții, argint, aur, lignit (134.000.000 tone de lignit ), și magneziu. Se exploatează zăcăminte de sare. În raport cu suprafața țării, terenul arabil ocupă aproximativ 30%.

Resursa naturală de suprafață este producția forestieră.

Vegetație și faună: Peste o treime din suprafața țării este împădurită. Deasemeni se mai găsesc câteva zone de stepă. Printre mamiferele care trăiesc în această țară se numără vulpea, iepurele și porcul mistreț. În zonele de văi trăiesc o mare varietate de păsări. În apele râurilor și lacurilor sunt crapi și păstrăvi.

Clima: Clima slovacă este continentală, temperată, cu veri relativ răcoroase și ierni friguroase, înnorate și umede (precipitații abundente sub formă de ninsoare). În iulie temperatura medie este de 21°C, fiind cea mai caldă lună, iar în ianuarie cea mai rece având temperatura medie fiind de –1°C. Pe creștele cele mai înalte ale munților Tatra, zăpada se menține până la 130 de zile/an Cantitatea medie de precipitații anuale este de 49 cm și poate depăși 200 cm anual în zonele înalte din munții Tatra.

Politici privind mediul: Slovacia are mari dificultăți privind mediul datorită unui grad ridicat de poluare cu emisii de dioxid de sulf provenind de la utilizarea lignitului ca sursă de energie în ex Cehoslovacia. Un program de reducere a poluării a fost introdus încă din anul 1980.

O problemă importantă o constituie și eroziunea solului ca urmare a practicării intensive a agriculturii și mineritului. În anul 2001, 22,1% din suprafața Slovaciei era protejată prin lege.

Slovacia a făcut un efort susținut pentru a transpune legislația europeană în domeniul mediului în legislația slovacă. De exemplu, a fost introdus un nou act privind protecția apelor și managementul lor prin care s-au lărgit responsabilitățile municipalităților și prin care s-a promovat managementul bazinelor râurilor. Politicile de mediu s-au bazat pe informații solide, expertiză de înaltă calitate și importante eforturi de implemetare a programelor (de ex NEAP I, II).Slovacia a ratificat protocolul de la Kyoto în 2002.

SLOVENIA (SLOVENIJA)

Numele oficial – Republika Slovenija (Republica Slovenia)

Așezare geografică: Coorodonatele sale geografice sunt 46° 07" latitudine nordică N și 14° 49"longitudine estică. Republica Slovenia, republică situată în sud-estul Europei, în peninsula Balcanică, învecinată de Austria în nord, de Ungaria în nord-est, în sud-est și sud de Croația, iar în vest de Italia și marea Adriatică.

Suprafața: 20.273 km² 

Capitala: Ljubljana

Orașe principale: Celje, Koper, Kranj, Maribor, Nova Gorica, Slovenj Gradec

Forma de guvernământ: Republică parlamentară

Organizarea teritorială: 12 regiuni. Guvernul Sloveniei pregătește însă un plan pentru o nouă organizare administrativă în 12-14 regiuni. Planul va necesita dezbatere parlamentară și se așteaptă că vor fi necesare modificări ale Constituției înainte ca regionalizarea să poată fi posibilă. Este însă foarte posibil ca prezentele 12 regiuni statistice să fie însă viitoarele județe ale Sloveniei.

Limba oficială: slovacă

Limbi minoritare: maghiara si italiana.

Moneda: tolar

Populația: 2,01milioane locuitori

Anul aderării: 2004

Ziua națională: 25 iunie

Relieful: Relieful Sloveniei este predominant muntos. În nord se află un sector al Alpilor (cu 145 vârfuri peste 2000 m, dintre care 31 depășesc 2500 m), respectiv Alpii Karawanken (vf. Grintavec 2558 m), între fluviile Drava și Sava, Alpii Iulieni (vf. Veliki Triglav 2864 m cel mai înalt din țară). Slovenia centrală cuprinde depresiunea Ljubljana și Celje, care se continuă spre sud cu o regiune calcaroasă, aparținând Alpilor Dinarici, cu aspect în mare parte de platou. Podișul Karst se impune prin bogate forme specifice: avene, doline, polii, peșteri =(între care Postojna, una dintre cele mai mari și mai vizitate din Europa), cursuri subterane, izvoare intermitente, chei; care, studiate pentru prima oară în lume aici, au fost numite carstice. Predomină însă zonele de deal și de munte, aproximativ 90% din suprafață fiind peste 200 m altitudine. Aproximativ jumătate din suprafața țării (10.124 km²) este împădurită; astfel Slovenia este a treia cea mai împădurită țară din Europa după Finlanda și Suedia.

Apele: Slovenia are ieșire la Marea Adriatică, având o lungime a coastei de 46,6 km. Din munți izvoresc două râuri importante: râul Sava și Drava.

Resurse naturale: Printre resursele naturale ale Sloveniei se numără minerale ca zincul, argintul, lignitul, uraniul, plumbul și mercurul. Deasemenea dispune de resurse hidronergetice și numeroase păduri.

Vegetație și fauna: Slovenia este bogată atât în specii de plante cât și de animale. Flora constă dintr-o mare varietate de mușchi șă licheni, flori și copaci. Cele mai întâlnite varietăți de copaci sunt piniul, ienupărul, lămâiul, teiul. Printre animale se disting ursul brun, vulpea, iepurele, marmota, pisica salbatică. Fauna aviană cuprinde specii de șoim, vultur, uliu, barză.

Clima: Climatul este submediteranean pe coastă, alpin în munți și continental cu veri calde și ierni reci pe platouri și în văile estice. Temperatura medie este de -2°C în ianuarie și de 21°C în luna iulie. Nivelul mediu de precipitații este de 1.000 mm la țărm, până la 3.500 mm în Alpi, 800 mm în sud-est și 1.400 mm în zona centrală.

SPANIA (ESPANA)

Numele oficial: Reino de España (Regatul Spaniei)
Așezare geografică: este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franța și Andora de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orașele autonome Ceuta și Melilla), precum și enclava Llivia din Pirinei.

Suprafața: 504.645 km² (1,04% apă)

Capitala: Madrid

Forma de guvernământ: monarhie constituțională

Organizarea teritoriala: 17 comunități autonome, și 2 orașe autonome (Ceuta si Melilla); orașele autonome Ceuta și Melilla, precum și cele trei mici insule (Islas Chafarinas, Penon de Alhucemas si Penon de Velez de la Gomera), sunt administrate direct de către Guvernul central spaniol și sunt denumite "Locuri de Suveranitate". Comunitățile autonome se divid în 50 provincii (47 provincii în Spania peninsulară și 3 provincii în Spania insulară).

Limba oficială: spaniolă

Moneda: euro

Populația: 45.11 milioane locuitori

Densitatea medie: 89,4 loc./km²

Anul aderării: 1986

Ziua națională: 12 octombrie

Relieful: Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte și de lanțuri muntoase cum ar fi Pirineii și Sierra Nevada. Câmpii aluvionare se găsesc pe de-alungul coaste, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andalusia. Spania intră în contact la est cu Marea Mediterană (conținând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare.

Partea centrală a Spaniei este formată de podișul Meseta, înconjurat de lanțuri muntoase: la nord Munții Cantabrici, paraleli cu țărmul golfului Biscaia, la nord-est Munții Iberici, la sud Cordiliera Betica cu munții Sierra Nevada, spre sud-vest Sierra Morena, iar în interior Cordiliera Centrală. In marginea nord-estică se afla lanțul Pirineilor (3478 m în varful Pic d`Aneto).

Apele: Cele mai importante râuri sunt Tagus, care este și cel mai lung din Peninsula Iberică (960 km), Ebro, Duero, Guadiana și Guadalquivir. Guadalquivirul irigă o vale, creând o bogată zonă agricolă și fiind navigabil face ca Sevilla să fie singurul port fluvial din Spania deschis traficului oceanic. Spania are ieșire la mare și ocean, coasta mediteraneană având o lungime de 1.660 km, iar cea atlantică 710 km.

Resurse naturale: resursele minerale sunt bogate și variate constând în : cărbuni, minereuri de fier, de mangan, de cupru, de staniu, polimetale, bauxită, wolfram, mercur, uraniu, fosforite, sare și săruri de potasiu etc. (concentrate în special în nordul Spaniei și Granada). De asemenea 30% din teritoriul Spaniei este teren arabil.

Vegetație și faună: In ceea ce privește vegetația, în zona de munte se întâlnesc pini sălbatici, stejari, goruni, fagi, frasini și sălcii. Trebuie să se țină seama de faptul că vegetația de la munte a fost modificată de om prin reîmpăduriri, culturi, tăieri etc. În Depresiunea Tajo, unde clima predominantă este cea mediteraneană continentală, predomină stejarul înconjurat de arbuști ca: malaiorul, rozmarinul, cimbrul de cultură și stejarul de piatră.

In ceea ce privește fauna, numai Madridul are mai mult de 350 de specii diferite proprii pădurii mediteraneene, mai ales mici fiare si rozătoare, alături de o mare varietate de păsări, mai ales acvatice, deși există de asemenea o varietate de răpitoare și păsări de stepă. Unele specii ca lupul au dispărut în anii '50. Cerbul, cerbul lopătar, căpriorul, porcul mistreț, vulpea, iepurele, pisica sălbatică sunt câteva din animalele întâlnite. Între păsări există o mare varietate cum este lebăda, vulturul roșcat, șoimul călător, vulturul, rața, etc. Toată această bogăție naturală este în mod serios amenințată de intervenția și presiunea omului.

Clima: Clima Spaniei este în principal temperată și mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiții moderate și înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate și reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate. În partea de nord prevalează un climat oceanic, această zonă fiind denumită „Spania Verde”, caracterizată de ierni relativ moderate, veri calde și precipitații abundente pe tot parcursul anului.

Politici privind mediul: În Spania, emisiile de CO2 au crescut, nereușind să respecte Protocolul de la Kyoto în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Rapoartele despre mediul înconjurător au apărut datorită recomandărilor Organizației Națiunilor Unite.

Spania este afectată de un fenomen de accentuare a secetei, între anii 1980-2000 mai mult de jumătate din acești ani fiind foarte secetoși. În anii '80 șapte ani au fost desemnați ca fiind secetoși sau foarte secetoși, iar în anii '90, cinci ani au primit același calificativ. Fenomenele de deșertificare și despădurire sunt accentuate.

Prioritare sunt managementul resurselor naturale (de ex managementul apelor), conservarea biodiversității, poluarea atmosferică. Regiunile autonome au un rol major în implementarea politicilor de mediu bazate pe legislația UE în acest domeniu.

UNGARIA

Numele oficial: Magyar Köztársaság (Republica Ungară)

Asezare geografica: Ungaria este așezată în Europa Centrală, între coordonatele 45” 44’- 48” 35’ latitudine nordicã și 16” 07’-22” 54’ longitudine vesticã. Este vecină cu Austria (vest), Slovacia (nord), Ucraina (est), România (est), Serbia (sud), Croația (sud) și Slovenia (sud).

Suprafata: 93.030 km² 

apa 0,74%

Capitala: Budapesta

Orașe principale: Szeged, Pecs, Debrecen

Forma de guvernamant: republica parlamentara

Organizarea teritoriala: Ungaria este împărțită în 19 comitate (megye) și 23 de orașe cu dreptul de comitat (Pest este comitat cu administrația în capitala Budapesta)

Limba oficială: maghiară

Moneda: forint

Populatia: 10,03 milioane locuitori

Densitate: 107,84/km²

Anul aderarii: 2004

Ziua națională: 15 martie

Relieful: Câmpiile ocupã aproximativ trei sferturi din suprafața țării (cea mai mare este Marea Câmpie Ungară), o cincime fiind dealuri care nu sunt mai înalte de 400 m, aproape 5% sunt munți cu înălțimea cuprinsă între 400-1000m. Punctul cel mai înalt al țării este vârful „Kékes” (1014m) în munții Mátra

Apele: Dunărea împarte țara în două părți. O altă importantă apă curgătoare este râul Tisza a cărui lungime pe teritoriul Ungariei este de 596 km.

Cei mai importanți afluenți ai Dunării sunt: în partea de sud, râul Dráva, în câmpia Kisalföld, Lajta și Rába (împreunã cu Marcal si Rábca), în partea stângă a Dunãrii Ipoly. Afluenții cei mai importanți în partea dreaptã a râului Tisza sunt: Bodrog, Sajó și Zagyva, în partea stângă râurile: Someș, cele trei Crișuri și Mureșul.

Lacul Balaton este cel mai întins lac din Europa Centralã, iar lacul Heviz este cel mai mare lac termal din lume.

Resurse naturale: Resursele minerale constau în minereuri de bauxită și cărbune. Există depozite de gaze naturale. Terenul arabil reprezintă 51% din suprafața țării.

Vegetatie si fauna: 19% din suprafața țării este acoperită de păduri de stejar, fag și aproximativ 12% de pășuni. Se întâlnesc 2 200 specii de plante și 45 000 specii de animale, majoritatea fiind specii Central Europene, dar și câteva specii Nord, Est și Sud Europene. Printre cele 535 de specii de plante protejate se numără bujorul sălbatic și anemona de pajiste.

Pădurile Ungariei adăpostesc un număr însemnat de căprioare, vulpi, porci mistreți. În zonele mai joase se întâlnesc veverițe, iepuri, potârnichi. Egreta este specie protejată.

Râurile și lacurile abundă în pește cum ar fi crapul, păstrăvul și știuca.

Clima: Ungaria este situatã în zona continental temperatã și este influențată de trei zone climatice: oceanică, continentală și mediteraneană. Vremea este câteodată schimbătoare, datorită influențelor Munților Carpați, uneori secetoasă mai ales în zona câmpiei Alföld. Temperatura medie anuală este de 10ºC. Cantitatea medie de precipitații anuale este de 600 mm.

CAPITOLUL 2

MEDIUL DEMOGRAFIC

Mediului demografic i se acorda o importanta deosebita intrucat oamenii sunt cei care formeaza piata. In legatura cu mediul demographic se impune a se urmari:

Dimensiunea si ritmul de crestere a populatiei diferitelor regiuni si state

Repartizarea ei pe grupe de varsta si categorii entice

Repartizarea ei pe niveluri de pregatire

Reprezentarea ei pe tipuri de familii

Repartizarea ei pe caracteristici si evolutii regionale

Analizand modelele structurii populatiei se poate anticipa comportamentul consumatorului pe fiecare tip de piata, atunci cand numarul mare de nevoi si dorintele indivizilor se exprima in trasaturi demografice. Astfel se pot desprinde principalele tendinte in evolutia populatiei care stau la baza prognozelor si planurilor de activitate a producatorilor de bunuri si servicii.

Densitatea si ritmul de crestere a populatie globale.

Pe plan mondial a avut loc o crestere “explozive” a populatiei. In anul 1991 populatia globului era de 5,4 mld, iar la un ritm de crestere anual de 1,7% in anul 2000 numarul populatiei globale a ajuns la 6,2 mld. In 2006 numarul populatiei globale a atins 6,5 , iar conform aprecierilor pana in anul 2012 se ca ajunge la un total de 7 mld locuitori.

ONU estimeaza pana in 2050 un spor demorafic de 3,3 mld, deci pana in 2050 populatia globala aproape ca se va dubla. Cea mai mare crestere fiind in tarile in curs de dezvoltare.

Aceasta tendinta prezinta o preocupare centrala a guvernelor si a diferitelor organisme din lumea intreaga din cel putin 2 motive:

Datorita resurselor limitate ale pamantului, insuficiente pentru a asigura viata la nivelul la care si-l doresc cei maimulti oameni;

Se constata ca rata cea mai inalta de crestere a populatiei se inregistreaza in tarile sau comunitatile cele mai sarace, in care traieste 76-80% din populatia globului, iar ritmul de crestere annual este de 2%, fata de 0,6% in tarile dezvoltate.

Cel mai ridicat ritm de crestere a populatiei globale se prevede pentru Africa, a carei populatie in 2025 va fi dubla celei din 1995, iar cel mai scazut ritm de crestere a populatiei globale se va inregistra in Europa, a carei populatie va stagna la nivelul anului 1995. (vezi tab.1)

Tab.1: Cresterea populatiei 1998-2025

Sursa: J. T. Rourke, “International Politcs on the World Stage”, pag. 533.

Populatia Europei a evoluat de la aproximativ 50 mil locuitori, cat avea in 1600, la aproape 1mld. la miljocul secolului XX. La 1600 ea reprezenta 1/10 din populatia lumii, la 1950 ajunsese sa reprezinte aproape 1/3. In prezent populatia Europei este de aproximativ 700 milioane locuitori, iar densitatea este de 65 loc/mp.

Incepand cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine in evolutia demografica a planetei. Populatia din tarile dezvoltate consemneaza evolutii f lente.

Se observa ca epicentrul exploziei demografice actuale e continental African. In 1985 Africa si Europa aveau o populatie aproximative egala. In 2025 populatia Africii va fi de cel putin doua ori mai mare decat cea a Europei, iar in 2050 chiar de 3 ori mai mare.

In timp ce Uniunea Europeana se extinde din ce in ce mai mult, iar prosperitatea economica a cetatenilor sai creste constant, spectrul imbatranirii populatiei incepe sa bantuie Europa.

Daca in prezent doar 1/10 din populatia globului are peste 60 de ani, in 2050 ponderea acesteia va creste la 1/5. In tarile dezvoltate procesul de imbatranire e mult mai accentuat. Japonia are cei mulți bătrâni din lume. Un grup de cercetatori din Statele Unite a facut public un studiu care avertizeaza asupra faptului ca numarul persoanelor varstnice creste vazand cu ochii pe plan mondial, amenintand serios tineretul, care ramane din punct de vedere numeric in urma. In acest mod, persoanele care au varste de la 100 de ani in sus sunt tot mai numeroase, in prezent existand 340.000 de astfel de „batranei“, fata de doar cateva mii cate erau in anul 1950. Potrivit Biroului de Recensamant al SUA, numarul persoanelor cu varsta de 65 de ani sau mai mare a ajuns la circa 506 milioane la mijlocul anului 2008, cifra care se va dubla pana in anul 2040. Astfel, varstnicii vor numara 1,3 miliarde, constituind 14% din populatia totala a globului. Statisticile sunt destul de ingrijoratoare, intrucat scaderea populatiei tinere in favoarea celei varstnice ridica numeroase probleme pentru societate. O populație imbatranita ridica costurile pensiilor si ale sistemului de sanatate, fortand o crestere semnificativa a cheltuielilor publice si o incetinire a cresterii produsului intern brut. In mai multe tari, persoanele cu varsta de 80 de ani sau mai mare reprezinta segmentul cu cea mai rapida crestere din totalul populatiei, iar la nivel global acest grup se va mari cu 23% între anii 2008-2040. Cea mai mare concentrație de astfel de persoane se afla in Japonia si SUA. Japonia este lider la numarul celor care au depasit pragul de 100 de ani, iar in 2050 acestia vor numara 627.000, respectiv 1% din populatia totala. De asemenea, natalitatea scazuta va creste varsta medie a japonezilor de la 37 de ani in 1990 la 55 în 2050. La nivel global, varsta medie va creste de la 24 la 37, motivul pentru care nu va urca mai mult fiind nasterile din America Latina si Africa. In SUA, pana in 2050 vor fi circa 600.000 de persoane de 100 de ani, fata de 75.000 cate sunt in prezent, iar varsta medie va urca de la 33 la 39 de ani. Totodata, Grecia, Italia, Monaco si Singapore au si vor avea o populatie care sa treaca de varsta de 100 de ani, in special datorita climatului bland. Un alt studiu realizat in SUA arata ca americanii vor sa traiasca pana la 89 de ani, speranța de viata peste Ocean fiind de 78 de ani. O persoana din 5 ar vrea sa sara de 90 de ani, in timp ce 8% ar vrea sa traiască peste 100 de ani.

Varsta medie in UE este in prezent de 39 de ani, pana in 2050 ar putea ajunge la 49, ceea ce inseamna mai multi pensionari si mai putine brate de munca.

Vladimir Spidla, Comisar European pentru ocuparea fortei de munca a declarat atunci cand a prezentat Comunicarea Comisiei intitulata “Viitorul demographic al Europei”: “astazi exista partu persoane active pentru fiecare persoana de peste 65 de ani, dar pana in 2050 proportia va scadea la doua persoane active la un pensioner”.

Pe lângă faptul că provoacă preocupări cu privire la pensii, îmbătrânirea populației va exercita o presiune din ce în ce mai mare asupra sistemelor de sănătate din Europa.  Se prevede că PIB-ul UE ar putea scădea cu până la 1,2% între 2031 și 2050, tocmai în perioada în care va fi nevoie de o economie puternică pentru a se face față acestui efort suplimentar.
 

Cateva sugestiile propuse pentru îmbunătățirea situației ar putea fii:

Mai multa imigrație, dar și imigranții îmbătrânesc, ajungând să folosească serviciile sistemelor de asigurări sociale; în același timp, imigrația este o chestiune controversată prin ea însăși

Munca pe o perioadă mai îndelungată și ieșirea la pensie mai târziu, dar este această soluție acceptabilă pentru europeni, care doresc să aibă la dispoziție mai mult timp liber pentru activități personale?

Încurajarea familiilor, eventual prin acordarea unor stimulente fiscale, să aibă mai mulți copii.

O viață mai îndelungată indică o societate sănătoasă și prosperă, însă aceasta devine problematică atunci când se combină cu o rată scăzută a natalității. 

Deși creșterea standardului de viațǎ al societǎții europene a înlǎturat în mare parte factorii care afectau populația, aceasta este în continuare în scǎdere. Chiar dacǎ europenii își afirmǎ dorința de a avea copii, rata natalitǎții scade. Uniunea Europeanǎ cautǎ soluții pentru aceastǎ problemǎ.

mǎsurile propuse pentru creșterea natalitǎții:

Politici publice care sǎ stabileascǎ un cadru stabil pentru deciziile privind maternitatea

Securitate socialǎ pentru numǎrul crescut de mame singure, respectiv diverse facilitǎți în îngrijirea copiilor

Dreptul la concediu parental pentru ambii pǎrinți și promovarea concediului pentru tați.

Deficitul demografic a fost dezbatut la Parlamentul European. Pe 28 mai 2008, deputatii europeni de la Comisia pentru Ocuparea fortei de munca si afaceri sociale s-au concentrat asupra deficitului demografic cu care se confrunta Europa. Printre subiectele care au generat cel mai mare interes s-au numarat imigrarea ca modalitate de echilibrare a situatiei, solidaritatea intre generatii, imbatranirea si sanatatea. Turcia a fost un alt subiect interesant al zilei, deoarece aceasta ar putea schimba dramatic demografia Europei – in cazul în care ar adera la Uniunea Europeana.(69.660.559 loc., 230 loc/mp)

„Turcia are un surplus de populatie natural, cu mai multe nasteri decat decese, dar acest raport este în scadere de la un an la altul“, a spus domnul Heran. „Ar putea schimba peisajul demografic al Europei, dar adevarul este ca situatia din Turcia este similara situației initiale din Italia, sau celei din Spania, cand aceasta a aderat la UE“, a adaugat dumnealui.

FINLANDA

POPULATIA:5,238,460 milioane LOCUITORI

LOCUL IN LUME: 112

STRUCTURA POPULATIEI:0-14 ani-16,4%

15-64 ani-66,8%

peste 64-16,8%

RATA NATALITATII: 10,38 nasteri/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII: 10,07 morti/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII INFANTILE: 3,47morti/ 1000 nasteri

RATA MIGRARII POPULATIEI: 0,68 /1000 locuitori

POPULATIA URBANA: 63% din totalul populatiei

POPULATIA RURALA: 27%

NATIONALITATEA: finlandeza

GRUPURI ETNICE: BULGARI:83,9% TURCI:9,7% ROMI:4,7% ALTII:2%

RELIGIA: BISERICA LUTERANA:82,5% ORTODOXA:1,1% ALTELE:1,1% NICIUNA:15,1%

LIMBA: FINLANDEZA:91,2% SUEDEZA:5,5% ALTELE:3,3%

RATA SOMAJULUI: 6,4% IN 2008

6,3% IN 2007

RESURSE NATURALE: CHERESTEA, MINEREURI DE FIER, PLUMB, ZINC, NICHEL, AUR, ARGINT

Slovacia

POPULATIA:5,463,046 milioane LOCUITORI

LOCUL IN LUME: 111

STRUCTURA POPULATIEI:0-14 ani-15,8%

15-64 ani-71,7%

peste 64-12,5%

RATA NATALITATII: 10,6 nasteri/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII: 9,53 morti/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII INFANTILE: 6,84morti/ 1000 nasteri

RATA MIGRARII POPULATIEI: 0,3 /1000 locuitori

POPULATIA URBANA: 56% din totalul populatiei

POPULATIA RURALA:44%

NATIONALITATEA: slovaca

GRUPURI ETNICE:SLOVACI:85,8% UNGURI:9,7% ROMI:1,7% UCRAINIENI:1% ALTII:2%

RELIGIA: CATOLICI:68,9% PROTESTANTI:10,8% GRECO-CATOLICI:4,1% NICIUNA:13% ALTII:3,2%

LIMBA: SLOVACA;83,9% MAGHIARA:10,7% ALTELE:5,9%

RATA SOMAJULUI: 7,7% IN 2008

8,4% IN 2007

RESURSE NATURALE: CARBUNE BRUN, LIGNIT, MINEREURI DE FIER, CUPRU, SARE, MANGAN

CEHIA

POPULATIA:10,211,904 milioane LOCUITORI

LOCUL IN LUME: 81

STRUCTURA POPULATIEI:0-14 ani-13,6%

15-64 ani-71%

peste 64-15,5%

RATA NATALITATII: 8,83 nasteri/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII: 10,74 morti/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII INFANTILE: 3,79 morti/ 1000 nasteri

RATA MIGRARII POPULATIEI: 0,97 /1000 locuitori

POPULATIA URBANA: 73% din totalul populatiei

POPULATIA RURALA: 27%

NATIONALITATEA: ceha

GRUPURI ETNICE:CEHI:90,4% SLOVACI:1,9 ALTII:7,3%

RELIGIA: CATOLICI: 26,8% PROTESTANTI:2,1% NEDECLARATI:8,8% ALTII:59%

LIMBA: CEHA:94,9 SLOVACA:2% ALTELE:2,3%

RATA SOMAJULUI: 5,4% IN 2008

6,6% IN 2007

RESURSE NATURALE: CARBUNE SUPERIOR SI INFERIOR, ARGILA, GRANIT, CHERESTEA

IRLANDA

POPULATIA:4,203,200 milioane LOCUITORI

LOCUL IN LUME: 126

STRUCTURA POPULATIEI:0-14 ani-20,9%

15-64 ani-67,1%

peste 64-12%

RATA NATALITATII: 14,23 nasteri/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII: 7,75 morti/ 1000 locuitori

RATA MIGRARII POPULATIEI: 4,71 /1000 locuitori

POPULATIA URBANA: 61% din totalul populatiei

POPULATIA RURALA:39%

NATIONALITATEA: irlandeza

GRUPURI ETNICE:IRLANDEZI: 87,4% NEGRI:1,1% ASIATICI:1,3% MIXT:10,3%

RELIGIA: CATOLICI: 87,4% BISERICA IRLANDEZA:2,9% ALTI CRESTINI:1,9% ALTII:3,6%

LIMBA: irlandeza

RATA SOMAJULUI: 6,1% IN 2008

4,6% IN 2007

RESURSE NATURALE: GAZE NATURALE, ZINC, ARGINT, TURBA, CUPRU, PLUMB

BULGARIA

POPULATIA:7,204,687 milioane LOCUITORI

LOCUL IN LUME: 98

STRUCTURA POPULATIEI:0-14 ani-13,8%

15-64 ani-17,7%

peste 64-68,5%

RATA NATALITATII: 9,51 nasteri/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII: 14,31 morti/ 1000 locuitori

RATA MORTALITATII INFANTILE: 17,87morti/ 1000 nasteri

RATA MIGRARII POPULATIEI: -3,11 /1000 locuitori

POPULATIA URBANA: 71% din totalul populatiei

POPULATIA RURALA: 29%

NATIONALITATEA: bulgara

GRUPURI ETNICE:BULGARI:83,9% TURCI:9,7% ROMI:4,7% ALTII:2%

RELIGIA: ORTODOXA:82,6% MUSULMANI:12,2% CRESTINI:1,2% ALTII:4%

LIMBA: BULGARA:84,5% TURCA:9,6% ALTELE:5,9%

RATA SOMAJULUI: 6,3% IN 2008

7,7% IN 2007

RESURSE NATURALE: BAUXITA, CUPRU, PLUMB, ZINC, CARBUNE, LEMN, TEREN ARABIL

PORTUGALIA

Portugalia este departe de a fi o țară omogenă din punct de vedere lingvistic, etnic și religios. Limba portugheză este vorbită în întreaga țară, cu excepția orașului Miranda de Douro, în care dialectul Asturian este recunoscut ca limbă oficială. Minoritățiile, inclusiv cele formate din imigranții africani din fostele colonii, numără mai puțin de 100.000 de oameni. Majoritatea populației portugheze este de confesiune romano-catolică.

Capitala sa este Lisabona iar limba oficiala este portugheza.

In iulie 2009 populatia portugaliei este de aproximativ 10.707.924 de locuitori in comparatie cu anul 2001, an in care populatia portugaliei rea de aproximativ 10.066.253.

Structura populatiei la locuitorii cu varsta cuprinsa intre 0-14 ani este de 16.3%, adica 912.147 barbati si 834.941 femei. Intre varsta de 15-64 de ani este de 66,1%, 3.525.717 barbati si 3.554.513 femei. Peste 65 de ani, 17.6%, 772.413 barbati si 1.108.193 femei. Aceste statistici sunt din anul 2009.

In anul 2001 structura populatiei in portugalia era urmatoarea. Intre 0-14 ani 16.96%, adica 877.379 barbati si 890.242 femei. 67.42% intre 15- 64 de ani, 3.321.473 barbati si 3.465. 418 femei. Peste 65 de ani, 15.62% adica 637.207 barbati si 934.417 femei.

Rata de crestere a populatiei in anul 2009 este de 0.274% iar in anul 2001 este de 0.18%.

Natalitatea in anul 2009 este de 10.29 nasteri la 1000 de locuitori iar in 2001 de 11.51 nasteri la 1000 de locuitori.

Mortalitatea in 2009 este de 10.62 decese la 1000 de locuitori iar in 2001 de 10.21 decese la 1000 de locuitori.

Rata de migratie neta in 2009 este de 3.14 migranti la 1000 de locuitori iar in 2001 de 0.5 migranti la 1000 de locuitori. 59% din totalul populatiei locieste in mediul urban. Anual 1,4% din populatie tinde spre mediul urban.

Rata mortalitatii infantile in anul 2009 la totalul populatiei este de 4.78 decese la 1000 de nascuti vii, la barbati de 5.24 decese la 1000 de nascuti vii iar la femei de 4.29 decese la 1000 de nascuti vii. In anul 2001 mortalitate infantila la totalul populatiei este de 5.94 decese la 1000 de nascuti vii.

Speranta de viata la nastere la totalul populatiei este de 78.21 ani, la barbati de 74.95 de ani iar la femei de 81.69 de ani, statistici din 2009. in anul 2001 speranta de viata la nastere la totalul populatiei era de 75.94 ani, la barbati de 72.44 de ani iar la femei de 79.68 de ani.

Rata totala a fertilitatii in anul 2009 este de 1.49 copii nascuti pe femeie iar in 2001 de 1.48 copii nascuti pe femeie.

In ceea ce priveste religia statisticile sunt din anul 1995 si 2001.

In 2001 existau: Romano Catolici 84.5%, alti crestini 2.2%, alti0.3%, necunoscuti 9%, Atei 3.9% . In 1995 Romano Catolici 94%, restul Protestanti.

Limba oficiala este portugheza cu excepția orașului Miranda de Douro, în care dialectul Asturian este recunoscut ca limbă oficială.

Populatie peste 15 ani care stie sa scrie si sa citeasca, rata de alfabetizare la totalul populatie este de 93,3%, la barbati de 95,5% iar la femei de 91,3%, statistici din 2003.

SLOVENIA

Slovenii au trait sub ocupatie straina secole intregi si limba a fost cea mai importanta componenta a identitatii nationale. Omogenitatea religiei (aproape 60% sunt catolici) a contribuit, de asemenea, la sentimentul de solidaritate nationala. Tara e considerata etnic omogena pentru ca peste 80% din populatie e formata din sloveni. Cu toate acestea, numarul total de aproape doua milioane de locuitori ar scadea fara imigranti, pentru ca rata natalitatii e foarte mica. Oamenii locuiesc mai ales la campie si in regiunile de vale, care sunt distribuite egal de-a lungul tarii. Tot aici sunt asezate si marile centre comerciale ale tarii, orase industriale, administrative si universitare importante, au un statut deosebit fata de celelalte. Multi oameni din zonele rurale se muta in asa-numitele centure industriale, ca sa munceasca.

Capitala sloveniei este Ljubljana.

In iulie 2009 populatia sloveniei este de aproximativ 2,005,692 de locuitori in comparatie cu anul 2001, an in care populatia sloveniei era de aproximativ1,930,132.

Structura populatiei in anul 2009 la locuitorii cu varsta cuprinsa intre 0-14 ani este de13.5% ,adica 139,880 barbati si 131,826 femei. Intre varsta de 15-64 de ani este de 69.9%, 707,219 barbati si 695,470 femei. Peste 65 de ani, 16.5%, 129,662 barbati si 201,635 femei.

In anul 2001 structura populatiei in slovenia era urmatoarea. Intre 0-14 ani 16.09%, adica 159,428 barbati si 151,134 femei. 69.61% intre 15- 64 de ani, 681,333 barbati si 662,170 femei. Peste 65 de ani, 14.3% adica 101,354 barbati si 174,713 femei.

Rata de crestere a populatiei in anul 2009 este de -0.113% iar in anul 2001 este de 0.14%.

Natalitatea in anul 2009 este de 8.97 nasteri la 1000 de locuitori iar in 2001 de 9.32 nasteri la 1000 de locuitori.

Mortalitatea in 2009 este de 10.51 decese la 1000 de locuitori iar in 2001 de 9.98 decese la 1000 de locuitori.

Rata de migratie neta in 2009 este de 0.52 migranti la 1000 de locuitori iar in 2001 de 2.11 migranti la 1000 de locuitori.

48% din totalul populatiei locieste in mediul urban. Anual -0.6% din populatie tinde spre mediul urban.

Rata mortalitatii infantile in anul 2009 la totalul populatiei este de 4.25 decese la 1000 de nascuti vii, la barbati de 4.82 decese la 1000 de nascuti vii iar la femei de 3.65 decese la 1000 de nascuti vii. In anul 2001 mortalitate infantila la totalul populatiei este de 4.51 decese la 1000 de nascuti vii.

Speranta de viata la nastere la totalul populatiei este de 76.92 ani, la barbati de 73.25 de ani iar la femei de 80.84 de ani, statistici din 2009. in anul 2001 speranta de viata la nastere la totalul populatiei era de 75.08 ani, la barbati de 71.2 de ani iar la femei de 79.17 de ani.

Rata totala a fertilitatii in anul 2009 este de 1.28 copii nascuti pe femeie iar in 2001 de 1.28 copii nascuti pe femeie.

In ceea ce priveste religia si etniile, statisticile sunt din anul 1991 si 2002.

In 2002 existau urmatoarele etnii: Sloveni 83.1%, Sarbi 2%, Croati 1.8%, Bosnieni 1.1%, nespecificati 12%. Religiile erau: Catolici 57.8%, Musulmani 2.4%, Ortodoxi 2.3%, alti crestini 0.9%, neinregistrati 3.5%, nespecificati 23%, Atei 10.1% .

In anul 1991eistau urmatoarele grupuri etnice: Sloveni 88%, Croati 3%, 2% Sarbi, Bosniaci 1%, Iugoslavi 0,6%, Maghiari 0,4%, altii 5%. Religii: Romano-Catolici 68.8%, uniți-Catolici 2%, luterani 1%, musulmani 1%, atei 4,3%, alte 22.9%.

Limba oficiala este slovena. Sloveni 91.1%, Sarbo-Croati 4.5%, nespecificati 4.4%.

Populatie peste 15 ani care stie sa scrie si sa citeasca, rata de alfabetizare la totalul populatie este de 99.7%, la barbati de 99.7% iar la femei de 99.8%, statistici din 2003.

ESTONIA

Estonia are cel mai mic numar de locuitori din toate republicile fostei URSS. In jur de 65% din locuitori sunt estonieni, iar procentul ridicat de rusi este remarcabil; ei reprezinta cam 29% din populatie. Pe langa rusi, in Estonia traiesc si ucrainieni, bielorusi, finlandezi si letoni. Dupa obtinerea independentei, autoritatile estoniene au ingreunat procesul de obtinere a cetateniei pentru cetatenii rusi.
Estoniana este o limba fino-ugrica si exista doua dialecte principale: estoniana sudica si estoniana nordica. Aceste dialecte sunt prezente in regiunile corespondente ale tarii. Este tipic pentru aceasta tara mica sa isi doreasca sa-si pastreze identitatea nationala si propria limba. Estoniana se inrudeste cu finlandeza si are multe similaritati cu maghiara.

Aproximativ două treimi din populație este de etnicitate estonă, ceilalți fiind din alte foste republici sovietice, mai ales Rusia. Aceștia trăiesc în general în capitala Tallinn. Este și o minoritate mică finlandeză, mai ales pe coasta de nord a Estoniei. Limba oficială a țării este estoniana, care este apropiată de limba finlandeză. Limba rusă este vorbită, din cauza istoriei sovietice a țării și a minorității ruse, și limba engleză este cunoscută ca limbă străină de o proporție mare a populației. Majoriteatea estonienilor sunt luterani, pe când minoriteatea rusă este ortodoxă.

In iulie 2009 populatia estoniei este de aproximativ 1,299,371 de locuitori in comparatie cu anul 2001, an in care populatia estoniei era de aproximativ 1,423,316.

Structura populatiei in anul 2009 la locuitorii cu varsta cuprinsa intre 0-14 ani este de14.9% ,adica 99,748 barbati si 94,051femei. Intre varsta de 15-64 de ani este de 67.5%, 417,816 barbati si 459,246 femei. Peste 65 de ani, 17.6%, 75,486 barbati si 153,024 femei.

In anul 2001 structura populatiei in estonia era urmatoarea. Intre 0-14 ani 17.08%, adica 123,997 barbati si 119,166 femei. 68.14% intre 15- 64 de ani, 466,823 barbati si 503,032 femei. Peste 65 de ani, 14.78% adica 68,802 barbati si 141,496 femei.

Rata de crestere a populatiei in anul 2009 este de -0.632% iar in anul 2001 este de

-0.55%

Natalitatea in anul 2009 este de 10.37 nasteri la 1000 de locuitori iar in 2001 de 8.7 nasteri la 1000 de locuitori.

Mortalitatea in 2009 este de 13.35 decese la 1000 de locuitori iar in 2001 de 13.48 decese la 1000 de locuitori.

Rata de migratie neta in 2009 este de -3.26 migranti la 1000 de locuitori iar in 2001 de

-0.76 migranti la 1000 de locuitori.69% din totalul populatiei locieste in mediul urban. Anual -0.3% din populatie tinde spre mediul urban.

Rata mortalitatii infantile in anul 2009 la totalul populatiei este de 7.32 decese la 1000 de nascuti vii, la barbati de 8,48 decese la 1000 de nascuti vii iar la femei de 6.08 decese la 1000 de nascuti vii. In anul 2001 mortalitate infantila la totalul populatiei este de 12,62 decese la 1000 de nascuti vii.

Speranta de viata la nastere la totalul populatiei este de 72.84 ani, la barbati de 67.45 de ani iar la femei de 78.53 de ani, statistici din 2009. in anul 2001 speranta de viata la nastere la totalul populatiei era de 69.73 ani, la barbati de 63.72 de ani iar la femei de 76.05 de ani.

Rata totala a fertilitatii in anul 2009 este de 1.42 copii nascuti pe femeie iar in 2001 de 1.21 copii nascuti pe femeie.

In ceea ce priveste religia si etniile, statisticile sunt din anul 1998 si 2000.

In 2000 existau urmatoarele etnii: Estonieni 67.9%, Rusi 25.6%, Ucrainieni 2.1%, Belarusieni 1.3%, Fini 0.9%, altele 2.2% .Religiile erau: Luteran evanghelist 13.6%, Ortodox 12.8%, alti crestini (Adventisti, Romao Catolici, Penticostali) 1.4%, neinregistrati34.1%, alte religii 32%, Atei 6.1%

In anul 1998 existau urmatoarele grupuri etnice: Grupuri etnice: estonieni 65,1%, 28,1% ruși, ucraineni 2,5%, beloruse 1,5%, Fini 1%, altele 1,8% (1998)

Religii: Evanghelică Luterană, Ortodoxă Rusă, Ortodoxă estonă, Baptista, metodist, Adventista de Ziua a Șaptea, romano-catolici, Penticostala, evrei.

Limba oficiala este estona. Estonian 67.3%, Rusi 29.7%, altii 2.3%, necunoscuti 0.7%.

Populatie peste 15 ani care stie sa scrie si sa citeasca, rata de alfabetizare la totalul populatie este de 99.8%, la barbati de 99.8% iar la femei de 99.8%, statistici din 2003.

LETONIA

O treime din populatia Letoniei traieste in sau in jurul capitalei Riga. Letonii sunt cel mai mare grup etnic, in proportie 55% din totalul populatiei, in timp ce rusii reprezinta 32%. Printre alte minoritati se numara belorusii, ucrainienii, polonezii si lituanienii. Ca in majoritatea fostelor state ale URSS, in Letonia exista un procentaj mare de vorbitori de rusa. De la dobandirea independentei, prin politica letona a minoritatilor s-a exprimat resentimentul fata de Rusia, si in special minoritatea rusa a fost exclusa din procesul politic leton. Totusi, in 2001, administratia de la Riga a lansat un program larg pentru integrarea rusilor in societatea letona, in interesul intelegerii nationale si internationale.

Limba letona isi are radacinile in ramura baltica a grupului de limbi indo-europene. De-a lungul istoriei, locuitorii Letoniei s-au aflat in contact continuu cu alte popoare si grupuri lingvistice. Influenta acestora se regaseste in dezvoltarii limbii si in numarul cuvintelor imprumutate. De exemplu, exista 3.000 de cuvinte imprumutate din germana, deoarece, timp de secole, aceasta a fost limba stiintei si a administratiei. Capitala este Riga.

In iulie 2009 populatia letoniei este de aproximativ 2,231,503 de locuitori in comparatie cu anul 2001, an in care populatia letoniei era de aproximativ 2,385,231.

Structura populatiei in anul 2009 la locuitorii cu varsta cuprinsa intre 0-14 ani este de 13.3% ,adica 152,472 barbati si 145,161 femei. Intre varsta de 15-64 de ani este de 69.6%, 756,469 barbati si 797,505 femei. Peste 65 de ani, 17.%, 124,432 barbati si 255,464 femei.

In anul 2001 structura populatiei in letonia era urmatoarea. Intre 0-14 ani 16.55%, adica 201.746 barbati si 193.036 femei. 68.15% intre 15- 64 de ani, 776.509 barbati si 848.908 femei. Peste 65 de ani, 15.3% adica 118.110 barbati si 246.922 femei.

Rata de crestere a populatiei in anul 2009 este de -0.614% iar in anul 2001 este de

-0.81%.

Natalitatea in anul 2009 este de 9.78 nasteri la 1000 de locuitori iar in 2001 de 8.03 nasteri la 1000 de locuitori.

Mortalitatea in 2009 este de 13.63 decese la 1000 de locuitori iar in 2001 de 14.8 decese la 1000 de locuitori.

Rata de migratie neta in 2009 este de -2.3 migranti la 1000 de locuitori iar in 2001 de

-1.27 migranti la 1000 de locuitori. 68% din totalul populatiei locieste in mediul urban. Anual -0.5% din populatie tinde spre mediul urban.

Rata mortalitatii infantile in anul 2009 la totalul populatiei este de 8.77 decese la 1000 de nascuti vii, la barbati de 10.63 decese la 1000 de nascuti vii iar la femei de 6.82 decese la 1000 de nascuti vii. In anul 2001 mortalitate infantila la totalul populatiei este de 15,34 decese la 1000 de nascuti vii.

Speranta de viata la nastere la totalul populatiei este de 72.15 ani, la barbati de 66.98 de ani iar la femei de 77.59 de ani, statistici din 2009. In anul 2001 speranta de viata la nastere la totalul populatiei era de 68.7 ani, la barbati de 62.8 de ani iar la femei de 74.9 de ani.

Rata totala a fertilitatii in anul 2009 este de 1.3 copii nascuti pe femeie iar in 2001 de 1.15 copii nascuti pe femeie.

In ceea ce priveste religia si etniile, statisticile sunt din anul 1999 si 2006.

In 2006 existau urmatoarele etnii: Letonieni 57.7%, Rusi 29.6%, Belarusi 4.1%, Ucrainieni 2.7%, Polonezi 2.5%, Lituanieni 1.4%, altele 2%. Religiile erau: Luterani 19.6%, Ortodixi 15.3%, alte religii crestine 1%, altele 0.4%, nespecificate 63.7%.

In anul 1999 existau urmatoarele grupuri etnice: letonieni 56,5%, Rusi 30,4%, belorusi 4,3%, ucraineni 2,8%, 2,6% polonezi, altele 3,4%. Religii: luterani, romano-catolică, Ortodoxă Rusă.Limba oficiala este Letona 58.2%, Rusa 37.5%, Lituaniana si altele 4.3%.

Populatie peste 15 ani care stie sa scrie si sa citeasca, rata de alfabetizare la totalul populatie este de 99.7%, la barbati de 99.8% iar la femei de 99.7%, statistici din 2002.

LITUANIA

Cam 81% din locuitori sunt lituanieni. Proportia rusilor este mult mai mica decat in Estonia si in Letonia. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, URSS a urmat aici o politica mai moderata de rusificare. Astazi, lipsa tensiunilor etnice se datoreaza in parte si legilor progresive care promit tuturor nationalitatilor o reprezentare culturala adecvata. Totusi, au existat unele tensiuni, imediat dupa independenta din 1991, cand lituaniana a devenit limba oficiala. Atunci, multi rusi si-au pierdut locurile de munca, deoarece nu stapaneau foarte bine lituaniana. Capitala este Vilnius.

In iulie 2009 populatia lituaniei este de aproximativ 3,555,179 de locuitori in comparatie cu anul 2001, an in care populatia lituaniei era de aproximativ 3,610,535.

Structura populatiei in anul 2009 la locuitorii cu varsta cuprinsa intre 0-14 ani este de 14.2% ,adica 258,423 barbati si 245,115 femei. Intre varsta de 15-64 de ani este de 69.6%, 1,214,743 barbati si 1,261,413 femei. Peste 65 de ani, 16.2.%, 198,714 barbati si 376,771 femei.

In anul 2001 structura populatiei in lituania era urmatoarea. Intre 0-14 ani 18.75%, adica 345.694 barbati si 331.125 femei. 67.69% intre 15- 64 de ani, 1.181.119 barbati si 1,262,872 femei. Peste 65 de ani, 13.56% adica 165.732 barbati si 323.993 femei.

Rata de crestere a populatiei in anul 2009 este de -0.279% iar in anul 2001 este de

-0.27%.

Natalitatea in anul 2009 este de 9.11 nasteri la 1000 de locuitori iar in 2001 de 10 nasteri la 1000 de locuitori.

Mortalitatea in 2009 este de 11.12 decese la 1000 de locuitori iar in 2001 de 12.86 decese la 1000 de locuitori.

Rata de migratie neta in 2009 este de -0.72 migranti la 1000 de locuitori iar in 2001 de

0.15 migranti la 1000 de locuitori. 67% din totalul populatiei locieste in mediul urban. Anual -0.4% din populatie tinde spre mediul urban.

Rata mortalitatii infantile in anul 2009 la totalul populatiei este de 6.47 decese la 1000 de nascuti vii, la barbati de 7.73 decese la 1000 de nascuti vii iar la femei de 5,13 decese la 1000 de nascuti vii. In anul 2001 mortalitate infantila la totalul populatiei este de 14,5 decese la 1000 de nascuti vii.

Speranta de viata la nastere la totalul populatiei este de 74.9 ani, la barbati de 69.98 de ani iar la femei de 80.1 de ani, statistici din 2009. In anul 2001 speranta de viata la nastere la totalul populatiei era de 69.5 ani, la barbati de 63.3 de ani iar la femei de 75.5 de ani.

Rata totala a fertilitatii in anul 2009 este de 1.23 copii nascuti pe femeie iar in 2001 de 1.37 copii nascuti pe femeie.

In ceea ce priveste religia si etniile, statisticile sunt din anul 1999 si 2001.

In 2001 existau urmatoarele etnii: Lituanieni 83.4%, Polonezi 6.7%, Rusi 6.3%, nespecificate 3.6%. Religiile erau: Romano Catolici 79%, Rusi Ortodoxi 4.1%, Protestant (Luteran) 1.9%, nespecificate 5.5%, Atei 9.5%.

In anul 1999 existau urmatoarele grupuri etnice: lituanieni 80.6%, rusi 8,7%, polonezi 7%, belorusi 1,6%, altele 2,1%. Religii: romano-catolică (în principal), luterana, Ortodoxa, protestanta , Baptista, musulmana, evrei

Populatie peste 15 ani care stie sa scrie si sa citeasca, rata de alfabetizare la totalul populatie este de 99.6%, la barbati de 99.6% iar la femei de 99.6%, statistici din 2002.

ROMANIA

Conform recensământului din 2002, România avea o populație de 21 680 974 de locuitoriși era de așteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populației ca urmare a sporului natural negativ.

Conform CIA-Factbook in iulie 2009, populatia Romaniei ar fi de 22,215,421-un numar estimativ, cifra care plaseaza Romania pe locul 52 in lume. Din acest total de aprox. 22 de milioane de locuitori, 15.5% au varste cuprinse intre 0-15 ani (masculin 1,772,583/feminin 1,681,539), 15-64 ani: 69.7% (masculin 7,711,062/feminin 7,784,041) 65 de ani si peste: 14.7% (masculin 1,332,120/feminin 1,934,076).

Rata de crestere a populatiei este de 0,147%, situand Romania pe locul 217 in lume.

Rata natalitatii in Romania este de 10,76 născuți ‰ locuitori (anul 2000), in anul 2009 un numar estimate ar fi de 10,53 %, locul 183 in lume. Rata mortalitatii este de 11,88% in iulie 2009, fata de 12,29 decese ‰ locuitori (anul 2000)

Potrivit datelor prezente pe site-ul Fondului ONU pentru Populație în lume și în Cartea Verde publicată de această organizație, evoluția natalității în România este:

Rata brută a natalității până în 1966: 14,3‰

După 1967 cănd au fost interzise avorturile, natalitatea a crescut până la 27,4‰

În perioada 1986-1989 natalitatea avea valori de aproximativ 16‰

După 1989 natalitatea a scăzut la 10,4‰ în 2000 și chiar sub 10‰ în 2002, după care s-a redresat ușor.

În timp ce în 1989 s-au născut 369.000 de copii, în 1990 numărul de nou-născuți a fost de 314.000, în 1991 de 275.000, iar în 1992, 260.000

În perioada 1985-1990 se nășteau în medie 360.000 copii pe an, iar în ultima decadă numărul oscilează în jurul a 220.000 pe an, spre exemplu în anul 2004 s-au născut 216.300 copii, cu 3.800 mai mulți decât în anul precedent.

MIGRATIA

Numărul românilor ori al persoanelor cu strămoși născuți în România care trăiesc în afara granițelor țării este de aproximativ 12 milioane. Puțin timp după revoluția din decembrie 1989, populația României a fost de peste 23 000 000 de locuitori. Însă începând cu 1991, aceasta a intrat într-o tendință de scădere treptată, ajungând actualmente la circa 21 000 000 de locuitori. Acest fapt se datorează liberei circulații în statele din afara granițelor României, dar și ratei natalității destul de scăzute.

În mai2009 numărul românilor înregistrați în evidențele primăriilor spaniole era de peste 720.000, din care peste 250.000 plătesc contribuții socialE.

Aproximativ 45.000 de străini sunt prezenți pe piața locală a forței de muncă, dintre care circa 30.000 de muncitori.

STRUCTURA ETNICA

Principalul grup etnic în România îl formează românii. Ei reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5 % din numărul total al populației. După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6 % din populație, respectiv un număr de aproximativ 1 400 000 de

cetățeni.]După datele oficiale, în România trăiesc 535 250 de romi. Alte comunități importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaților, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor și armenilor

STRUCTURA RELIGIOASA

Conform recensământului din 2002,1 18.806.428 de cetățeni, reprezentând 86,8% din populație, s-au declarat ortodocși, 1.028.401 s-au declarat romano-catolici (4,5% din populație), 698.550 reformați (3,7%), 330.486 penticostali (1,5%), 195.481 greco-catolici (0,9%) ș.a. În Dobrogea, există o minoritate islamică, compusă majoritar din turci și tătari. Există și un număr mic de atei (0,04%), agnostici, persoane care sunt non-religiose (0,06%) și persoane fără o religie declarată (0,05%).

Conform Annuario Pontificio Romano, buletinul oficial al Sfântului Scaun, în aceeași perioadă recensământul intern al Bisericii Catolice a numărat în România 1.193.806 credincioși romano-catolici (cu 165.405 persoane mai mult comparativ cu cele înregistrate de autoritățile române).

NIVELUL DE EDUCATIE

În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștea, 650.000, în grădiniță, 3.11 milioane (14% din populație), în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități).. În același an, rata de alfabetizare a adulților români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).

Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.

URBAN-RURAL

București este cel mai mare oraș și totodată capitala România. La recensământul din 2002, populația orașului depășea 1,9 milioane de locuitori, în timp ce zona metropolitană București concentrează o populație de aproximativ 2,2 milioane de locuitori. Pe viitor, sunt prevăzute planuri de extindere a granițelor ariei metropolitane București.

În România mai există încă 5 orașe care au o populație numeroasă (în jur de 300.000 de locuitori) și care se înscriu în clasamentul celor mai populate orașe din Uniunea Europeană. Acestea sunt: Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Craiova. Alte orașe cu o populație ce depășește 200.000 de locuitori sunt: Galați, Brașov, Ploiești, Brăila și Oradea. De asemenea, există încă alte 13 orașe care concentrează un număr mai mare de 100.000 de locuitori

ITALIA

In iulie 2009, conform CIA factbook, populatia Italiei era estimate la 58,126,212-locul 24 in lume., din care 0-14 ani: 13.5% (masculin 4,056,156/feminin 3,814,070), 15-64 ani: 66.3% (masculin 19,530,696/feminin 18,981,084), 65 ani si peste: 20.2% (masculin 4,903,762/feminin 6,840,444).Rata natalitatii inregistreaza o cifra de 8.18 nasteri/1,000 locuitori (2009 est.), locul ocupat in lume fiind de 222, iar cea a mortalitaii-10.72 morti/1,000 locuitori (iulie 2009 est.)-locul 53 in lume

Italia are a cincea densitate a populației europene ca mărime, atingând 196 de oameni pe km2. Italia este în general o omogenitate lingvistică și religoasă, totuși, cultura sa, economia sa și politica sa sunt diverse. Grupurile minoritare sunt mici, cele mai mari fiind cel vorbitor de limba germană în Tirolul de Sud (1991: 287.503 germani și 116.914 italieni) și cel de limba slovenă lângă Trieste.

Alte grupuri minoritare cu limbi oficiale parțiale sunt cele franceze în Valle d'Aosta; cele sarde în Sardinia; cele ladine în Dolomiți; și cele friuliene în regiunea Friuli-Veneția Giulia, toate patru limbi romanice. În plus există alte câteva minorități locale mici, ca și cele vorbitoare de Limba occitană în sudul văii Piemontului; Limba catalană în orașele Alghero și Sardinia; Limba albaneză în anumite sate din Calabria și Sicilia; și de dialecte grecești vechi în satele din Calabria.

Deși Romano-Catolicismul este religia majoritară (85% din cetățenii nou-născuți sunt în mod normal catolici) uramtă de religia protestantă și cea iudaică, dar este constatată și o creștere a comunității musulmane imigrante.

In mod traditional, o tara de emigrant Italia a devenit in ultimii 20 de ani o tara a imigrantilor, 4,9%dinpopulatie fiind imigranti. In orase precum Milano, Padova, Brescia aproximativ 10% populatie sunt imigranti. Aproximativ 500,000 de romani-cea mai mare grup de emigranti din Italia, sunt inregistrati official in documentele italiene, in realitate numarul lor fiind dublu sau chiar mai mult. Majoritatea imigrantilor sunt din Europa (47.75%), Africa de nord(17.77%), Asia (17.43%), America Latina(8.90%). Cei mai multi imigranti sunt din Romania, urmati de Maroc, Albania si Ukraina.

Numarul familiilor italiene este de: 23,907,410 (58,802,902 Italieni in stadiu de familisti, 2.5 Italieni pe familie)

Populatia concentrata in mediul urban inregistreaza un procent de 68% (2008), rata de urbanizare fiind de 0.4% anual (2005-10 est.). Acest procent a crescut in ultima perioada, intrucat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Italia a cunoscut un boom economic ceea ce a determinat o migrare a populatiei spre zonele urbane. Cel mai populat oras este Roma, capital statului Italian, densitatea cea mai mare inregistrandu-se in orasul Portici.-13,023 p/kmp

Rata analfabetismului este de aprox 2%, peste 98% din populatie stiind sa citeasca si sa scrie.

LUXEMBURG

Conform recensamantului din 2000, populatia ducatului Luxemburg era de 439.539 locuitori, cifra estimata in iulie 2009 fiind de 499.475 de locuitori ., cu o densitate de 171 locuitori pe kmp. Luxemburg ocupa locul 168 in lume.

În Luxemburg sunt recunoscute și vorbite trei limbi, limba franceză-limba administrativa, limba germană-limba administrativa și limba luxemburgheză-limba nationala, o limbă francică a regiunii Moselle, asemănătoare cu limba germană. În afară de faptul că e una dintre cele trei limbi oficiale, luxemburgheza este și limba națională a marelui ducat.Franceza este folosita cel mai des in afaceri si Germana este de obicei folosita in mass-media si in biserici. Engleza este predata la majoritatea elevilor studentilor, iar majoritatea populatiei poate duce o conversatie in limba engleza. Cele doua mari comunitati de imigranti vorbesc Portugheza si italiana.

Deși un stat secular, 87 % din populația Luxemburgului se declară a fi creștini romano-catolici, restul fiind în principal protestanți, evrei și musulmani.

Grupuri Etnice- Luxemburghezi63,1%- Portughezi13,3%- Francezi,4,5% Italien 4,3%, Germani 2,3%, si alte tari europene 7,3%-conform recensamantului din 2000.

In anul 2000, erau 1,62,000 emigranti in Luxemburg, care era aproximativ 37% din totalul populatiei. In perioada secolului 20, emigranti din Franta, Belgia, Germania ,Italia sau Portugalia au ajuns in ducat. Annual peste 10,000 de eigranti ajung in Luxemburg, majoritatea din statele europene si Europa de Est, rata migratiei fiind de 8.64 migrant(s)/1,000 locuitori (2007 est.)

Varsta populatiei este0-14: 18.5% (m 46,918/f 44,052)
15-64: 66.7% (m 165,342/f 162,681)

Schimbari ale populatiei (Speranta de viata, nasteri, decese and fertilitate)

Rata de crestere a populatiei pentru Luxemburg este de 1.172% (2009 est.) (rata de crestere la nivel mondial este de 1.14% in 2006). Tara a si cunoscut o rata de migrare de 8.44 migranti/1,000 locuitori (2009 est.). Varsta medie a locuitorilor este de: 39.2 ani la barbati: 38.2 ani la femeii: 40.2 ani (2009 est.).

Structura de varsta (2002 est.)

0–14 ani: 18.9% (barbati- 43,634; femei- 41,164)

15–64 ani: 67% (barbati- 151,364; femei 149,156)

65 ani si peste : 14.1% (barbati 25,486; femei 37,765)

RATA natalitaii-11.84 nasteri/1,000 locuitori(2007 est.) si cea a rata mortalitaii-8.42 morti/1,000 locuitori(2007 est.). Rata mortalitatii infantile este de 4.68 morti/1,000 nasteri (2007 est) Rata cresterii populatiei este de 1,207%(2007 est)

Speranta de viata la nastere(2007 est.)

total populatie: 79.03 ani

barbati: 75.76 ani

femei: 82.52 ani

Rata fertilitatii

1.7 copii nascuti/femeie (2002 est.)

Rata analfabetismului

total populatie: 100%

barbati: 100%

femei: 100%

AUSTRIA

Populatia Austriei este de 8 210 281 locuitori (CIFRA estimate in iulie 2009), natalitatea 8,6%, mortalitatea 9,98%, speranta de viata la nastere: 76,6 ani la barbati si 82,56 ani la femei; populatia urbana este de 67%, cu o rata de urbanizare de o,7% rata anula intre 2005 si 2010.

Circa 91,1% este populatie austriaca, iar minoritatile include populatia din fosta iugoslavie-4% croati, sloveni, turci.-1,6% conform recensamantului din 2001..

Cele mai mari concentrari ale populatiei se inregistreaza in aglomeratia urbana Viena (peste 4000loc/km) si landurile Oberosterreich, Niederosterreich si Voralberg, iar cele mai scazute in landurile Tirol si Karnten (circa 50 loc/km).

Culte: catolicism 73,6%, protestantism 4,7%, islamism 4,2%.

Limbile vorbite sunt Germana(limba oficiala) 88.6%, Turca 2.3%, Sirba 2.2%, Croata (oficiala in Burgenland) 1.6%, altele (include Slovena, oficiala in Carinthia, and Maghiara, oficial in Burgenland) 5.3% (conform recensamantului din 2001). Din totalul populatiei 98% stiu ca citeasca si sa scrie.

Numarul locuitorilor a crescut cu 237 140, cu aprox 3% din 1991, Prin comparatie cresterea dintre 1981 si 1991 era de 3,2%.Aceasta cresterea a rezultat mai ales din procesul de migrare in Austria. O treieme a acestei cresteri a fost datorata si cresterii sporului natural, in perioada in care s-au efectuat cele 2 recensamante existand mai multe nasteri decat morti, creandu-se astfel un spor natural pozitiv..Insa aceasta crestere nu a fost uniforma in toata Austria. Zona castigatoare fiind cea a Salzburgului..Vorbind in general, zona de vest inregistrand o crestere mai mare decat cea din est sau sud.In Salzburg cresterea a populatiei intre 1991 si 2001 a fost de 6,8%, urmata imediat de Tyrol, Vorarlberg 5,9% . Cresterea a fost sub limitele obisnuite in Burgerland si Crinthia 2,5% si 2,1%.

Cresterea populatiei se datoreaza si religiei. Daca adeptii Catolicismului inregistreaza in randurile anumite pierderi, musulmanii si adeptii altor religii sunt in crestere..Recensamantul din 2001 este primul mai detaliat in ceea ce priveste identificarea grupurilor religioase.

Un recensamant a Fortei de munca din 2008 a identificat 3.566.000 gospodarii private.Gospodarii institutionale cum ar fi centre de ingrijire, inchisori,, caminele au fost excluse. .Marimea medie a familiilor a fost de 2,31. Distributia populatiei in gospodariile private arata ca tendinta generala este spre gospodarii mici.. Aproximativ 1.200.000 de personae traiesc pe cont propriu-15,3%, 24,6% traiesc impreuna cu inca o persoana si 22,8% traiesc intr-o gospodarie de 4 persoane, 20,9% in gospodarii de 3 persoane si 10,2% in cele de 5 persoane.. Din aceste gospodarii, majoritatea lor sunt formate dintr-o singura familie, numai 2% din totalul lor sunt formate din 2 sau mai multe familii, de obicei fiind familia parintilor si a copiilor in aceesi gospodarie.

Multe dintre aceste familii sunt formate din cupluri cu copii, nu neaparat cuplu casatorit cu copii-30,2%, cifra care a scazut din 1988-37,8%.23,6% dintre familii nu au copii si aproximativ 7,5% sunt familii monoparentale.[more…]

GERMANIA

Germania are peste 82 milioane de locuitori si este a doua tara din Uniunea europeana la capitolul populatie. Si in ciuda numarului mare de locuitori , Germania are una dintre cele mai mici rate de fertilitate din lime, inregistrandu-se o cifra de 1,3 copii la o mama. Anumite pareri estimeaza ca populatia germana va cade pana in 2050 la 69 de milioane de locuitori. necesarul minim pentru un curs demografic stabil fiind de 2,1 copii pentru o femeie. Calculele specialiștilor arată că, dacă va evolua constant actualul curs negativ al nașterilor și deceselor, populația Germaniei va scădea cu o treime la fiecare generație.

Structura pe varste (2007):

0–14 years: 13.9% (barbati 5,894,724/femei 5,590,373)

15–64 years: 66.3% (barbati 27,811,357/femei 26,790,222)

65 years and over: 19.8% (barbati 6,771,972/femei 9,542,348)

Rata cresterii populatiei: -0.12% (2007 est.)

Rata natalitatii: 8.3 nasteri/1,000 population (2007 est.)

Rata mortalitatii: 10.1 morti/1,000 population (2007 est.)

Un lucru imbucurator pentru Germania este totusi rata sperantei de viata. In ultimul deceniu, speranta de viata a crescut cu 30 de ani . In aceasta maniera, un copil nascut in 2050 va putea spera la o varsta de pana la 83 de ani. Acest lucru reflecta modul de viata sanatos al germanilor si inaltele standard de viata.

In ceea ce priveste nivelul de educatie, nemtii au o reputatie de oameni stricti , cu un simt al mandriei foarte puternic, lucru frecunoscut chiar si de autoritati. Majoritatea germanilor au un nivel de educatie ridicat, asta datorandu-se si mostenirii bogate in domeniul muzicii, istorieisau arta si asteapta ca ceilalti sa le aprecieze aceasta mostenire. Nivelul analfabetismului este de 1%, 99% din populatie stiu sa citeasca s isa scrie.

Limbile vorbite-germana limba oficiala. Desi germana este predate in scoli si folosita in mass-media, limba vorbita nu este cea literara. Multe dialecte au mare influenta in diferitele zone ale Germaniei. Engleza este peste tot inteleasa si multi germani din fosta Germanie Estica vorbesc si limba rusa.

Germania are multe orase mari, cele mai populare fiind Munchen, Berlin, Hamburg, Koln, Frankfurt sau Stuttgart. Pana acum cea mai populata zona este Rhin-Ruhr, care include orase precum Dusseldorf, Dortmund sau Koln.

Germania a avut o istorie dificila in ceea ce priveste minoritatile. Persecutiile fostului regim nazist a peste 6 milioane de evrei si aprox 250.000 de tigani in timpul Holocaustului a lasat tara cu o legislatie problematica.Primii imigranti au fost din Italia, Spania, Grecia sau Turcia. In anul 2000, o noua lege a facilitate naturalizarea strainilor in statul german. Astazi, cea mai mare minoritate este reprezentata de turci,aproximativ 2,3milioane-2,4% la care se adauga 60,000 de sorbi, populatie slava care s-a stability in regiunea abandonata a Elbei si Saale in anul 600 e.n, 50,000 de danezi in regiunea Schleswig.Aceste grupuri au adus Germania pe locul 3 in lume in ceea ce priveste numarul de migrant, 12% din populatia tarii.(conform recensamantului din 2004)

In ceea ce priveste, evreii , situatia acestora s-a schimbat.Germania este acum al treilea stat din Europa ca numar de populatie evreiasca.In 2004, de 2 ori mai multi evrei din fosta Republica sovietica s-au stablit in Gernanai si nu Israel, numarul acestora ajungand la 200,000. Evreii au chiar si un cuvant de spus in viata publica in Zentralrat der Juden In Deutschland, Consiliul Central al evreilor din Germania.

POLONIA

Conform ultimului recensamant din 2007,Polonia avea o populatie de 38,115,000 locuitori si cu o densitate de 122 locuitori/kmp(1105 in mediul urnab si 50 in mediul rural). Aproximativ 60% din populatia traieste in mediul urban, numar care treptat scade. Polonia este a 33 cea mai populate tara a lumii, iar in Europa a 9, adica 5,4% din populatia continentului. Diaspora – peste 10 milioane de polonezi trăiesc în afara Poloniei, cea mai mare parte dintrei ei în USA

Populatia inregistreaza o continua descrestere.Speranta de viata este de 70,5 ani pentru un barbat polonez si pentru femeii este de 78,9 ani. Polonia are o rată a natalității de 9.8 0/00, o rată a mortalității de 9.5 0/00, spor natural de 0,30/00. După Al Doilea Război Mondial în Polonia a fost consemnată o creștere demografică incredibilă. În ani '50 ai secolului XX s-au născut 500.000 de oameni pe an (ceea ce era egal cu populația contemporană a Cracoviei). După aceasta au mai fost două valuri de creștere demografică: la începutul anilor '70 și la începutul celor '80. După căderea comunismului ritmul de creștere a populației a scăzut și în secolul XXIa atins nivelul 0. Astăzi se observă creștere mică pentru că unda din anii '70 a întrat în faza de procreare când statul polonez a început politica sa de suport pentru familii. Totuși, din Polonia au plecat spre statele UE aproximativ 500.000-2 milioane de tineri. Conform unor surse, populația Poloniei va scădea la 30 de milioane în anul 2030.

Distributia populatiei este neegala. Aproximativ 62% dintre polonezi locuiesc în 884 orașe de dimensiuni mici – medii, iar jumătate din populație locuiește în 42 de orase cu peste 100.000 locuitori.

În Varșovia, capitala Poloniei locuiesc 1,6 milioane de persoane.

 Evoluția demografică a Poloniei indică o creștere a populației active, în anul 2001 fiind angajate 15,1 milioane de persoane. Pe de altă parte și numărul pensionarilor este în creștere, atingând 9,3 milioane persoane.

Din punct de vedere etnic, este cea mai omogenă populație din Europa, 98,7% fiind polonezi. Alte etnii: ucrainieni – 0,6%, alții – 0,7%.. Aceasta omogenitate se datoreaza in primul rand schimabrilor fortate de frontiera dupa cel de al doilea Razboi Mondial. Cea mai mare grup etnic este format din ucrainieni, care sun mai degraba dispersati in estul si nordul tarii. Exista un nou val de Ucrainieni care au tendite de a se stabili in marile orase poloneze. Comunitatea evreiasca redusa semnificativ, din cauza polonizarii masive. In Silesia, exista un segment care tinda sa se declare ca fiind mai degraba germani si asta datorita circumstantelor politice.

Limba oficială pe teritoriul Poloniei este limba polonă. Aproximativ 97% dintre oamenii care trăiesc în Polonia declară această limbă ca fiind limba lor natală, și o vorbesc acasă. Alte patru limbi sunt limbi auxiliare și pot fi folosite în cincizeci și una de comune: bielorusa (ap. 220.000 de vorbitori] — poate fi folosită în 12 de comune), cașubiana (ap. 3.000-200.000 de vorbitori— poate fi folosită în 10 comune), germana (ap. 500.000 de vorbitori] — poate fi folosită în 28 de comune[20]) și lituaniana (ap. 3.000 de vorbitori — poate fi folosită într-o comună). Alte limbi folosite sunt: romani (patru dialecte, ap. 40.000 de vorbitori) și ucraineana (ap. 150.000 de vorbitori).

Religia: catolică (95%), ortodoxă (1,5%), protestantă (1%). Conform publicației anuale de statistică, cea mai mare comunitate confesională este Biserica Romano-Catolică, care are aproximativ 34,21 milioane de credincioși. În forma romano-catolică sunt botezați 34.158.305 dintre cetățenii Poloniei, reprezentând aproximativ 89% din întreaga populație a statului.Biserica Greco-Catolică are ca membri 53.000 dintre locuitori, Biserica Armeană – 5.000, Biserica Neounită – 195, Biserica Catolică Veche derivată din Biserica Romano-Catolică are 45.000 de credincioși. Biserica Ortodoxă, cea de-a două după mărime, este formată din 507.000 de persoane.

Religiile protestante au aproape 150.000 de credincioși.Biserica Luterană este cea mai mare și are 77.500 de credincioși. Alte comunități și ateii formează 5-10% de populație

Fenomenul analfabestismului este aporape inexistent, acesta inregistrand un procest de 0,2%.

CAPITOLUL 3

MEDIUL CULTURAL

Dimensiunea Culturală a Uniunii Europene

I. Introducere

Odată cu ideea originală a lui Jean Monet, numeroase instituții au fost create pentru a realiza o cooperare multilaterală la nivel european. Rolul acestor instituții este de a determina obiectivele comune din diversele domenii / sectoare pentru a ajunge la armonizarea intereselor naționale din cadrul Uniunii Europene. Aceste acțiuni au loc în cadrul a 27 de țări membre ale Uniunii Europene. După elaborarea diverselor regulamente europene și crearea unei piețe comune și unice, conceptul de cultură europeană este definit pentru prima dată în cadrul Tratatului de la Maastricht (art. 128) în 1992. Conținutul articolului a fost reluat în art. 151 al Tratatului de la Amsterdam din 1998. Prin introducerea primelor reglementări privind cultura a fost anunțată astfel ideea creării unei politici culturale supranaționale la nivelul Uniunii Europene.

II. Noțiunea de cultură

Cultura definește sintetic modul uman de existență. Ea reprezintă un sistem de valori fundamentale acceptate de o societate umană.

În general, cultura are două componente:

Componenta materială a culturii, exprimată de obicei prin termenul de civilizație, cuprinde mijloacele și valorile care asigură reproducerea materială a vieții sociale, procesele existenței sociale.

Componenta spirituală a culturii, cuprinde sistemele de valori în care se manifestă eforturile de cunoaștere, atitudinile și reacțiile omului vizavi de mediul înconjurător. Această componentă se manifestă în forma unor sisteme precum filosofia, arta, mitologia, religia, etc.

Etimologic, termenul de cultură este originar din limba latină, unde avea două sensuri: unul de cultivare a pământului și alt sens era cel de cultivare a spiritului.

În Evul Mediu termenul de „cultură” este utilizat în special în domeniul teologic, denumind o „acțiune care îl onorează pe Dumnezeu”. Abia începând cu Renașterea, în special în lucrările lui Thomas Morus, Erasmus, termenul primește din nou conotații intelectuale. În sec XVII, termenul de cultură are același sens atât în regiunea Franței cât și a Marii Britanii, și anume „dezvoltarea spiritului, rafinamentul manierelor”.

Conceptul de cultură a început să fie utilizat tot mai frecvent în decursul secolului al-XIX-lea, odată cu dezvoltarea științelor sociale și apariția unor noi discipline în acest domeniu. Definițiile culturii s-au multiplicat în secolul XX, definind cultura ca fiind totalitatea valorilor materiale și spirituale ale unei societăți umane ajunse la un nivel de dezvoltare. Secolul XX a marcat printre altele și o schimbare a modului de percepere a culturii. Domeniul tehnic și științific s-a dezvoltat într-un ritm fără precedent ce a dus la o accelerare a schimbărilor culturale dar și la o criză a valorilor tradiționale. Schimbul de valori și dialogul dintre culturi s-a intensificat datorită extinderii sistemului mediatic. Distanțele fizice dintre zone geografice îndepărtate au fost anulate datorită progresului științific impresionant. Astfel ultimele noutăți din diferitele domenii pot fi receptate în timp real în orice colț al pământului. A apărut astfel și noțiunea de interculturalitate, care exprimă interacțiunea dintre două sau mai multe culturi diferite. Cu toate că această noțiune a fost conceptualizată relativ recent, acest fenomen nu este unul nou, el manifestându-se în decursul istoriei de fiecare dată când expansiunea unui mare imperiu a adus la loc mai multe popoare, mai multe mentalități și mai multe culturi.

Un prim model de interculturalitate ar putea fi considerat modelul nord-american, unde de mai bine de 400 de ani se regăsesc și conviețuiesc culturi de pe întreg globul. În Europa se încearcă realizarea unei astfel de uniuni. Cu toate că scopul de început al înființării Uniunii Europene a fost crearea unei comunități de state care să acționeze în domeniul economic, în ultima perioadă apare tot mai des necesitatea realizării unei uniunii a culturilor europene.

III. Rădăcinile Europei

Realizarea unei uniunii la nivelul culturilor existente este o idee foarte îndrăzneață, deoarece spre deosebire de Statele Unite, în Europa majoritatea popoarelor sunt străvechi având culturi vechi de mii de ani. În Europa se întâlnesc trei mari familii de popoare, fiecare având cultura și civilizația sa: anglo-saxonii, latinii și slavii. Fiecare națiune din Europa are propria ei istorie, cultură și civilizație. Cu toate acestea Europa de astăzi nu este doar un conglomerat de state independente care funcționează separat și care nu au nimic în comun. Lăsând la o parte construcția europeană și ideile de unificare a statelor europene, Europa de astăzi a fost conturată de mai mulți factori interni, externi, istorici, geografici, etc. Ideea de conștiință europeană a apărut abia în momentul în care popoarele existente în această regiune au intrat în contact cu alte civilizații, când au început expedițiile și descoperirile geografice. Până în acel moment, popoarele Europei erau preocupate prea mult de luptele și alianțele cu statele vecine, și abia în momentul în care au intrat în contact cu „non-europenii” a început delimitarea de restul lumii.

În continuare, vom prezenta câteva dintre ideile și faptele istorice și geografice care au conturat spiritul european:

1. Mitul grecesc: Europa, fata lui Agenor, regele Feniciei, a fost o muritoare iubită de către Zeus. Acesta, transformat într-un taur alb a răpit-o și a dus-o în Creta unde a Europa i-a dăruit 3 copii. Europa a devenit prima regină a Cretei. Legenda răpirii sale stă la baza apariției numelui „Europa”, nume folosit pentru a numi acest continent. În amintirea acestei legende, imaginea Europei călare pe un taur apare pe versiunea grecească a monedei de 2 Euro, dar și sub formă de statuie în cadrul instituțiilor europene.

2. Realitatea geografică: Europa este percepută înainte de toate ca fiind o entitate geografică delimitată în 3 părți de apă: la Vest de către Oceanul Atlantic, la Nord de Marea Nordului, Canalul Mânecii și Oceanul Arctic, iar la Sud de către Marea Mediterană. La Est, frontieră geografică care delimitează Europa de Asia este reprezentată de Munții Ural și Marea Caspică.

3. Moștenirea culturală a Europei: sau moștenirea greco-romană: viziunea lumii grecești și cea a lumii romane a fost transmisă prin intermediul filosofiei, mitologiei și artei. Reinterpretarea filosofilor greci a inspirat diversele curente europene din filosofie, în special Umanismul din perioada Renașterii. Cu toate că cele 2 moșteniri sunt folosite ca și sursă de inspirație în comun, cultura europeană a fost influențată în principal sub aspect filosofic și artistic de către Atena, dar civilizațional, pragmatic și administrativ de către Roma.

4. Creștinismul: apariția și răspândirea creștinismului a acționat ca un puternic catalizator pentru comunicarea valorilor cultural specifice popoarelor europene. Astfel, fondul cultural greco-roman a fost modelat în mare parte și de religia creștină. Circulația ideilor religioase și a principiilor filosofice, a operelor de artă care le însoțeau au determinat și o omogenizare în bazinul mediteranean. Perioada de început a creștinismului a concis, în plan istoric, cu divizarea Imperiului Roman. În Evul Mediu, ideea generală era că puterea politică este legată în mod direct de puterea spirituală. Această idee a fost reflectată și simbolizată de punerea în scenă a încoronării lui Carol cel Mare (768-814) de către Papă în anul 800. Creștinismul a pus bazele valorilor morale și umane comune majorității etniilor europene.

5. Dezbinările și antagonismele: În sec. XI, dezbinarea din sânul creștinătății în Europa a dus la apariția de noi poli de putere. Noi antagonisme religioase și etnice au apărut după schisma religioasă dintre ortodocși și catolici din 1054, războaiele au dus la apariția primelor modele de stat în cadrul populațiilor de origine latină, germanică și slavă iar noi centre importante din punct de vedere religios și economic s-au cristalizat. În cursul primei jumătăți a sec XVI, reforma lui Martin Luther a provocat numeroase antagonisme religioase în Europa: astfel în sânul protestantismului au apărut 3 mari religii: luterană, calvinistă și anglicană, cele 3 având valori comune în general.

6. Aporturile culturale din exterior: Printre factorii externi care au influențat cultura europeană, una dintre cele mai pregnante și cu efecte de lungă durată a fost reprezentată de cultura arabă. Începând cu sec. VII, invaziile arabe au îmbogățit cultura occidentală, aducând noutăți în special în domeniul medical și științific. Tradițiile arabe au influențat în special Spania, în centrele Cordona, Sevila și Toledo.

7. Descoperirile științifice și tehnologice: În sec. XV și XVI, descoperirile tehnice și științifice au dus la schimbări în Europa: teoria lui Copernic, descoperirea continentului american, invenția tipografiei, etc. Dimensiunea științifică și economică au fost noii factori transformatori.

În ultimele secole, odată cu apariția statelor naționale, fiecare stat european și-a urmat propria cale, construindu-și o cultură și o civilizație proprie. În același timp, relațiile conflictuale dintre popoarele europene au culminat cu izbucnirea celor două războaie mondiale care au lăsat Europa devastată și distrusă. În urma încheierii celui de-al doilea război mondial, statele europene au încercat să găsească o soluție care să prevină apariția unor noi conflicte. Răspunsul la această întrebare a fost crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului care a condus la formarea Uniunii Europene din prezent.

IV. Construcția Europeană: de la proiect politic și economic la dimensiunea culturală

La trei ani după cel de-al doilea război mondial, în mai 1948, cei trei aliați occidentali, Statele Unite, Marea Britanie și Franța au luat decizia de a deschide posibilitatea dezvoltării politice și economice comune. Această idee a fost strâns legată de planul Marshall, lansat în 1947 și pus în aplicare un an mai târziu. Obiectivul principal al acestui plan a fost reconstrucția Europei cu ajutorul Statelor Unite. Punerea în aplicare a acestui plan a întărit separarea Europei în două părți: aliații pe de o parte și Uniunea Sovietică pe de altă parte. Dorința de a reconstrui Europa Occidentală a dus printre altele la crearea Consiliului Europei. Acesta a fost creat în 1949 pentru promovarea democrației, respectul drepturilor omului, toate acestea respectând suveranitatea statelor membre. Având acestea în vedere, Consiliul Europei are un rol în mare parte simbolic.

1. Primele cooperări europene

Prima cooperare economică are loc între Franța și Germania, bazată pe ideea originală a lui Jean Monnet „nimic nu este posibil fără oameni, nimic nu este posibil fără instituțiile sale”. Dorința generală era de a construi baza pentru o pace durabilă în Europa și de a face să dispară amenințările intereuropene, în special opoziția seculară dintre Franța și Germania. Astfel, în mai 1950, Robert Schuman a propus Germaniei (Declarația Schuman din 9 mai 1950), stabilirea unei autorități supranaționale însărcinată cu administrarea producției de oțel și cărbune din cele 2 state vecine.

Următorul pas a fost făcut șase ani mai târziu, în anul 1957, prin constituirea altor două comunități, pe baza Tratatului de la Roma, intrat în vigoare în 1958: Comunitatea Economică Europeană și Euratom (Comunitatea Europeană a Energiei Atomice).

Importanța relațiilor franco-germane în construcția europeană este incontestabilă. Cooperarea franco-germană a fost luată ca model pentru schițarea planului construcției „Comunități politice europene”. Din cauza intereselor naționale, acest proiect a eșuat, în 1957 fiind create cele 2 comunități europene menționate mai sus, astfel primele structuri ale comunității conțineau puține elemente supranaționale.

Între 1960 și 1992, cooperarea europeană s-a axat în principal pe domeniul agricol, economic, monetar și în probleme de politică externă. Căderea zidului Berlinului în data de 9 noiembrie1989 a anunțat o nouă eră în construcția Europei, adică distrugerea barierelor care divizau Europa. Astfel Europa a fost pusă în fața a 2 mari probleme: reunificarea Germaniei și democratizarea statelor din Europa de Est.

Tratatul de la Maastricht a reprezentat și el o nouă etapă în construcția unei uniuni politice și economice. Tratatul a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, când cele 12 state membre ale Comunității Economice Europene au creat o Uniune Europeană, marcând o nouă etapă superioară a integrării europene. El fixa un program ambițios: piață comună, uniune monetară, politici noi comune, securitate internă. Au urmat Tratatul de la Amsterdam în 1997, Tratatul de la Nisa din 2000 și Constituția Europeană în 2004.

2. Statutul Culturii în procesul de integrare europeană

Cultura nu a fost întotdeauna pe lista priorităților privind integrarea europeană. Dacă integrarea economică, politică și legislativă a statelor europene durează de aproximativ 50 de ani, primele aspecte privind cooperarea în domeniul cultural între statele membre ale Comunității Economice Europene au fost observate abia în 1970 și nici în prezent nu se poate discuta despre o adevărată politică culturală europeană.

Primele referiri la cultură apar în Tratatul de la Maastricht. Liderii europeni acordă atenție aspectului cultural doar în cazul unor crize și atunci când apare necesitatea identificării unor soluții pentru a conecta cetățenii europeni la proiectul european. Însuși Jean Monnet a recunoscut acest lucru „Dacă am lua-o de la început, am începe cu cultura”.

Primii pașii pentru stabilirea unei politici culturale europene au fost făcute în anii 70 când proiectul european s-a confruntat cu o serie de probleme și a avut nevoie de găsirea unor obiective și scopuri care să lege și care să atingă toate statele membre. Aderarea Marii Britanii, Irlandei, Danemarcăi, creșterea somajului, a inflației a crescut nivelul insecurității în rândurile societății europene. Astfel, statele europene au simțit nevoia de a semna în 1973 o „Declarație privind Identitatea Europeană”, prin care se întărea faptul că „împărțeau aceeași atitudine privind viața, bazată de determinarea de a realiza o societate care se ridică la nivelul cerințelor cetățenilor săi”.

Anul 1979 a adus cu el o mare realizare din punct de vedere al democrației: au avut loc primele alegeri directe pentru Parlamentul European. Unul dintre rezultatele acestor alegeri a fost rata mică de participare a populației la aceste alegeri, fapt ce a atras atenția politicienilor asupra faptului că integrarea politică și economică nu sunt de ajuns pentru a se realiza o Europa unită.

În 1984, Consiliul European a înființat un Comitet pentru Populația Europei, a cărui scop elaborarea unor măsuri necesare pentru întărirea identității europene și îmbunătățirea imaginii Comunității. Acest comitet a generat două rapoarte care au stabilit idei / linii directoare ce pot ajuta la îmbunătățirea și întărirea identității culturale a europenilor: realizarea de schimburi culturale, înfrățirea orașelor, programe pentru tineri, precum și un plan pentru identificarea unor simboluri necesare creării unei identități europene.

Tratatul de la Maastricht a introdus politica culturală ca una dintre politicile oficiale ale Uniunii Europene, prin alocarea unui capitol distinct acesteia și includerea printre obiectivele Comunității „promovarea culturii statelor membre”. Tratatul a proclamat și începerea „unei noi etape în procesul creării unei uniuni și mai puternică între popoarele Europei”. Conform articolului 128 „Comunitatea va contribui la înflorirea culturilor statelor membre, respectând în același timp diversitatea regională și națională și promovând moștenirea culturală comună ”.

În anul 2000, un nou program a fost lansat „Cultura 2000”, având un buget de 240 milioane Euro până în 2006. Printre obiectivele noului program se numără promovarea creativității și diseminarea culturii prin susținerea cooperării între organizațiile și instituțiile culturale existente la nivelul statelor. Pentru perioada 2007-2013, Comisia propune programul „Cultura 2007” care se axează pe mobilitatea artistică, pe dialogul intercultural ca și modalitate de intensificare a cooperării culturale.

Problema integrării culturale rămâne una dintre cele mai sensibile subiecte ale integrării europene. Așa cum au arătat și experiențele eșuate ale Uniunii Europene de a promova o Constituție unică, multitudinea de culturi existente în această comunitate nu poate fi ignorată. Rămâne în sarcina politicienilor Uniunii Europene de a găsi echilibrul propice între respectarea culturilor naționale și promovarea unei baze și idealuri culturale care să fie împărtășite de către populația Europei.

V. Principalele elemente ale culturii europene

Religia în Uniunea Europeană

Europa și Uniunea Europeană este caracterizată printr-o diversitate de religii, dar cu toate acestea o singură religie predomină și anume creștinismul. Religia creștină a fost adoptată în mod oficial de către Imperiul Roman în anul 380. Mai târziu, în timpul Evului Mediu, majoritatea regiunilor Europei au trecut printr-un proces de creștinare, care s-a finalizat cu convertirea la creștinism a Scandinavei la mijlocul Evului Mediu. Apariția noțiunii de „Europa” sau „Lumea Vestică” este strâns legată de ideea Creștinătății. Marea schismă din sec. XI și Reforma din sec. XVI au divizat comunitatea creștină în mai multe facțiuni, adesea opuse și ostile una alteia. La aceste evenimente s-a mai adăugat și perioada Iluministă din sec XVIII-lea ducând la răspândirea ateismului și agnosticismului în Europa de Vest. Răspândirea orientalismului în sec XIX, a contribuit și el la popularitatea budismului și sec XX a adus o serie de noi mișcări religioase care s-au îndepărtat tot mai mult de religia creștină tradițională.

În prezent, teismul pierde teren în favoarea ateismului și a umanismului iar religia pierde teren în favoarea secularismului. Statele europene au cunoscut un declin în ceea ce privește apartenența populației la biserică iar numărul persoanelor care participă la slujbe religioase a scăzut și el.

Un exemplu relevant este cel al Suediei, unde biserica suedeză (biserica de stat până în 2000) afirma că în 2000 un procent de 82,9% din populația Suediei era afiliată la biserică. În 2008, sondajele de opinie au arătat că procentul populației afiliate la biserica suedeză a scăzut la 72,9%. Cu toate acestea în anii 90, doar 15% din populația Suediei afirma că crede într-un Dumnezeu. Se consideră astfel, că această disparitate între poziția oficială / sondajele oficiale a Bisericii și numărul de persoane care cred într-un Dumnezeu se regăsește în mai multe state ale Uniunii Europene, în special în Franța și Nordul Europei.

1. Europa post creștină

Conform sondajelor Eurobarometer din anul 2005, un număr mediu de 52% din cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene au afirmat că cred în Dumnezeu, 27% cred într-o formă de spirit sau forță a vieții iar 18% dintre aceștia nu cred în nici o formă supranaturală superioară, iar 3% s-au abținut de la a răspunde. Situația diferă totuși între regiunile istorice ale Europei. Astfel în timp ce în Europa de Vest se înregistrează un declin al religiozității și al apartenenței la biserică (în special Belgia, Franța, Germania, Olanda și Suedia), Europe de Est cunoaște o creștere în acest sens, în special în Grecia și România (2% într-un an).

2. Situația religiilor în prezent

Creștinismul

Marea majoritate a europenilor sunt creștini, dar sunt la rândul lor împărțiți într-un număr mare de confesiuni religioase. Cea mai mare confesiune este cea romano-catolică, care se regăsește în principal în Europa centrală și de Vest.

Ortodoxismul se regăsește în Europa de Est și este organizat în mai multe bisericii dintre care amintim:

Ortodoxismul Estic

Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului

Biserica ortodoxă albaneză

Biserica ortodoxă din Bulgaria

Biserica din Grecia

Biserica ortodoxă cipriotă

Biserica ortodoxă românească

Biserica ortodoxă giorgiană

Biserica ortodoxă rusească

Biserica ortodoxă sârbă

Ortodoxismul oriental:

Biserica ortodoxă armeană

Protestantismul

Luteranismul: Biserica națională din Danemarca, Biserica din Suedia, Biserica evanghelică din Germania

Anglicanismul: Biserica Angliei, Biserica Irlandei, Biserica Episcopală din Scoția

Calvinismul -Presbiteranismul: Biserica reformată unită, Biserica presbitereană din Irlanda

Baptismul: Uniunea baptistă din Marea Britanie, Uniunea baptistă din Suedia, Biserica adventistă de ziua a 7-a

Islamul

Islamul este una dintre cele trei religii monoteiste ale lumii. Religia islamică a pătruns în europa prin diverse căi în special prin intermediul războaielor de cucerire, explorări și comerț.

Iudaismul

Religia iudaică are o istorie lungă în Europa. Primi evrei care au ajuns în Europa în sec II proveneau din imperiul Roman. În acea perioadă mici grupuri de evrei locuiau la Roma, după care au început să fie prezenți și în regiunea Croației, câmpia Panoniei și chiar în Germania. Cu toate acestea marea majoritate a populației iudaice se găsea în Orient (Iudea și Siria) și în Egipt (comunitatea evreiască din Alexandria era cea mai însemnată din acea perioadă).

Persecuția evreilor a început în Evul Mediu în timpul cruciadelor, comunitățile evreiești fiind subiectul numeroaselor atacuri. Cruciadele au fost urmate de expulzări ale evreilor în sec XII-XIII. Cu toate aceste în perioada secolelor VIII-XII, cultura evreiască a cunoscut o perioadă înfloritoare în Spania, în timpul ocupației musulmane. În această perioadă, evreii erau acceptați în societate iar viata religioasă, culturală și economică a comunității evreiești a cunoscut o dezvoltare importantă. Această perioadă s-a încheiat odată cu apariție Inchiziției, perioadă în care evreii și musulmanii au fost alungați din Spania.

Continua asuprire a evreilor în Europa care a luat diverse înfățișări, a dus la conturarea mișcării Zioniste în sec XIX, care a avut primul congres la Basel în 1897.

Holocaustul a decimat populația evreiască din Europa. O parte din populația evreiască a Europei s-a relocat în Israel, stat înființat în 1948. În prezent, statul european care are cea mai mare comunitate evreiască este Franța, însemnând 1% din totalul populației. Alte state în care există comunități evreiești considerabile este Germania, Marea Britanie, Rusia și Italia.

Alte religii care se mai întâlnesc în Europa: budismul (3 milioane), hinduismul, (1,4 milioane, în special la imigranții indieni din Marea Britanie), religia sikh (aproximativ 1 milion de aderenți în special în Marea Britanie și Italia)

Simbolurile Uniunii Europene

1. Drapelul European

Drapelul European simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci și unitatea și identitatea Europei într-un sens mai larg.

Drapelul conține 12 steluțe aurii dispuse în formă de cerc pe un fundal albastru. Reproducerea drapelului pe diverse materiale trebuie să respecte toate cerințele Uniunii Europene în acest sens (culori, forma cercului, mărimea). Cercul format din steluțe aurii reprezintă solidaritatea și armonia între popoarele Europei iar numărul de steluțe simbolizează perfecțiunea, plenitudinea și unitatea.

Istoria drapelului european începe în 1955 și își află originea în dorința Consiliului Europei de a adopta un simbol care să-l reprezinte. După multe discuții, a fost adoptată această emblemă – un cerc format din douăsprezece steluțe aurii pe un fond albastru. Tradițional, cifra doisprezece simbolizează perfecțiunea iar cercul reprezintă un simbol al unității. Astfel a fost creat drapelul european, simbol al idealului de unitate al popoarelor Europei.

Ulterior, Consiliul Europei a încurajat și alte instituții europene să adopte același drapel. În 1983, Parlamentul European a răspuns favorabil. În 1985, drapelul a fost adoptat de toți șefii de stat și de guvern ai țărilor UE drept emblema oficială a Uniunii Europene – care, la acea vreme, purta denumirea de Comunitățile Europene.

Toate instituțiile europene îl utilizează începând cu 1986. Drapelul european este singura emblemă a Comisiei Europene, brațul executiv al UE. Suplimentar, alte instituții și organe ale Uniunii Europene folosesc, pe lângă drapelul european, o emblemă proprie fiecăreia.

2. Ziua Europei sau Ziua Schuman

Ziua Europei este sărbătoarea anuală prin care se celebrează pacea și unitatea în Europa. În practică există 2 zile ale Europei, una care are loc pe data de 5 mai și alta pe data de 9 mai. Data de 5 mai a fost stabilită de către Consiliul Europei și reprezintă data la care a fost acesta înființat (5 mai 1949). Cu toate acestea, în 1985, Comunitățile Europene au adoptat simbolurile europene ale Consiliului Europei (de exemplu steagul), dar au decis ca Ziua Europei să fie stabilită la data de 9 mai, pentru a comemora prezentarea Declarației Schuman. La 9 mai 1950, Robert Schuman și-a prezentat propunerea privind crearea unei Europe organizate, indispensabilă pentru menținerea relațiilor de pace. Această propunere, cunoscută sub numele de „Declarația Schuman”, a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi, fiind considerat ca fiind un moment decisiv în crearea acestei uniuni.

În prezent, ziua de 9 mai a devenit un simbol european care, alături de drapel, imn, motto și moneda unică (Euro), identifică entitatea politică a Uniunii Europene. Ziua Europei este o ocazie de a organiza activități și festivități menite să aducă Europa mai aproape de cetățenii săi și să alăture națiunile europene. Ziua Europei este celebrată de către majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar și de alte state vecine, cum ar fi Turcia.

3. Imnul Europei

“Oda Bucuriei” reprezintă imnul Uniunii Europene și al Consiliului Europei, amândouă numindu-l „Imnul European”. Acesta nu este numai imnul Uniunii Europene, ci și al Europei într-un sens mai larg. Muzica este preluată din ultima parte a Simfoniei a IX-a compusă de Ludwig Van Beethoven în 1823. Pentru ultima parte a acestei simfonii, Beethoven a transpus în muzică versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785. Acest poem exprimă viziunea idealistă a lui Schiller asupra înfrățirii omenirii, viziune pe care și Beethoven o împărtășea.

În 1972 la Strasbourg, Consiliul Europei a ales ca și imn „Odă bucuriei” din simfonia lui Beethoven ca reprezentând Imnul Europei. Imnul a fost preluat câțiva ani mai târziu, în 1985 și de către șefii de state membre UE pentru rolul de imn oficial al Comunității Europene. Scopul acestuia nu este de a înlocui imnurile naționale ale statelor membre ci de a celebra valorile pe care aceștia le împărtășesc și unitatea acestor în diversitate. Exprimă idealurile unei Europe unite: libertate, pace și solidaritate. Imnul a fost inclus în Constituția Europeană, alături de celelalte simboluri europene. Constituția nefiind ratificată de către statele membre a fost înlocuită cu Tratatul de la Lisabona. Acesta din urmă nu include aceste simboluri, dar are ca și anexă o declarație prin care 16 state recunosc în mod formal aceste simboluri. Parlamentul European a decis că imnul poate fi folosit la ocazii speciale, chiar modificându-și regulile de procedură în octombrie 2008, astfel încât imnul să fie derulat în cadrul sesiunii de deschidere a Parlamentului după alegeri, precum și la sesiunile extraordinare (ședințe solemne).

4. Motto-ul Uniunii Europene: „Unitate în Diversitate”

Motto-ul Uniunii Europene a fost adoptat în anul 2000 în urma unui proces neoficial de selecție, el fiind ales dintre propunerile transmise de către elevi pe pagina de internet www.devise-EUROPE.org, și apoi acceptat de către președintele Parlamentului European. Motto-ul a fost tradus în limbile oficiale ale UE și apare pe materialele oficiale ale acesteia.

Limbile în Uniunea Europeană

Limbile Uniunii Europene sunt limbile folosite de către populația statelor membre ale Uniunii Europene. UE are un număr de 23 de limbi oficiale. Politicile privind limbile UE rămân înr responsabilitatea statelor membre, Uniunea Europeană neavând un program politic comun în acest domeniu. Sistemul educațional este responsabilitatea fiecărui stat în parte, cu toate acestea la nivelul Uniunii Europene se încurajează învățarea a două limbi străine de către fiecare cetățean. Există de asemenea programe finanțate prin fonduri europene care promovează diversitatea lingvistică.

Conform datelor statistice, la nivelul Uniunii Europene, majoritatea cetățenilor înțeleg engleza și pot vorbi germană, franceză, italiană. Limba franceză este limba oficială folosită în trei centre politice ale Uniunii: Bruxel, Strasburg și Luxemburg.

Numărul de state membre este mai mare decât numărul de limbi oficiale existente în UE, deoarece există limbi naționale care sunt folosite de două sau mai multe state. În plus, nu toate limbile naționale ale statelor membre au primit statutul de limbă oficială (luxemburgheza și turca-limba oficială în Cipru).

1. Ce înseamnă Limbă oficială a Uniunii Europene ?

Toate limbile Uniunii Europene sunt și limbi de lucru. Documentele pe care un stat membru sau o persoană aflată sub jurisdicția unui stat membru le trimite instituțiilor UE pot fi adresate în oricare din limbile oficiale. Răspunsul trebuie formulat în aceeași limbă. Regulamentele și alte informații generale trebuie traduse în cele 23 de limbi oficiale. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este și el publicat în cele 23 de limbi oficiale.

Legislația și documentele publice importante sunt redactate în toate cele 23 de limbi oficiale. Alte documente, cum ar fi comunicările cu autoritățile naționale, decizii adresate unor indivizi sau entități particulare și corespondența sunt traduse doar în limbile necesare.

În ceea ce privește limbile în care fiecare instituție a Uniunii Europene își desfășoară activitatea, acestea au dreptul de a-și alege singure limba / limbile de lucru. Astfel Comisia Europeană își efectuează operațiunile interne în trei limbi: engleză, franceză și germană în timp ce Parlamentul European din cauza faptului că are membri care au nevoie de documente de lucru în propria limbă, lucrează în toate limbile oficiale.

2. Limbile oficiale ale Uniunii Europene, conform ultimelor acte adiționale la Regulamentul nr. 1 privind stabilirea limbilor folosite de către Comunitatea Economică Europeană, sunt:

bulgara: Bulgaria

ceha: Cehia

daneza: Danemarca

olandeza: Olanda, Belgia

engleza: Marea Britanie, Irlanda, Malta

estona: Estonia

finlandeza: Finlanda

franceza: Franța, Belgia, Luxemburg, regiunea italiană Valea AOSTA

germana: Germania, Austria, Belgia, Luxemburg, Italia

greaca: Grecia, Cipru, Italia (Appulia, Regio Calabria)

irlandeza: Republica Irlanda, Marea Britanie (Irlanda de Nord)

italiana: Italia, Slovenia (Istria)

letona: Letonia

lituaniana: Lituania

malteza: Malta

poloneza: Polonia

portugheza: Portugalia

româna: România

slovaca: Slovacia

slovena: Slovenia, Italia (regiunea Friuli Venezia Giulia)

spaniola: Spania

suedeza: Suedia , Finlanda

maghiara: Ungaria, România, Slovacia (regiunea Mura)

3. Competențele lingvistice ale cetățenilor Uniunii Europene

În perioada noiembrie-decembrie 2005, Directoratul General pentru Educație și Cultură din cadrul Comisiei Europene a realizat un sondaj de opinie intitulat “Europenii și limbile lor” Studiul, publicat în februarie 2006, a fost realizat în cele 25 de state membre plus România și Bulgaria (care la data respectivă nu erau membre UE) și în țările cu statut de candidat (Croația și Turcia). Pentru sondajele de opinie realizate au fost chestionați doar cetățenii statelor subiect nu și imigranții.

În urma acestor sondaje au fost trase o serie de concluzii dintre care amintim:

Cea mai vorbită limbă maternă în Europa este limba germană (18%), urmată de limba engleză și italiană cu 13% și 12% vorbesc limba franceză.

56% din cetățenii UE pot susține o conversație în altă limbă decât limba maternă, 28% pot susține o conversație în 2 limbi străine, dar un procent destul de ridicat 44% din europeni nu cunosc o altă limbă în afară de limba maternă.

La nivel de state europene, cele mai mari procente de cetățeni care pot vorbi o limbă străină sunt cei din Luxemburg (99%), Slovacia (97%), Lituania (95%). La celălalt capăt al topului se regăsesc Irlanda și Marea Britanie cu un procent de 34% și respectiv 38% din populație, Italia (41%), Portugalia (42%) și Ungaria (42%).

MAREA BRITANIE

Cultura Angliei este bogată și variată, cu influențe din culturile Europei.

Literatură: Brontë, Rollings, Jane Austen, Agatha Christie, Charles Dickens, Thomas Hardy, William Blake, W. Shakespeare.

Cinema: Harry Potter, Star Wars și James Bond.

Sport: fotbal, rugby, cricket și golf.

Obiective: Galeria Națională, British Museum, monumente istorice, Turnul din Londra și Castelul Windsor, Catedrala St. Paul‘s, London Eye.

Feluri tradiționale: ceaiul de la ora 5, pește și cartofi prăjiți, cârnați, ouă, sandwich-uri, budinci, Pimms, pâine cu gem.

CULTURA AFACERII

Firmele – flexibile, răspund ușor nevoilor pieței;

– importantă existența unui spirit de apartenență la clasă – afectează relațiile dintre angajați, climatul de muncă.

Profilul englezilor – au principii, insistă pe ideea comportamentului fair play față de concurenții cu șanse slabe de câștig;

fac lucrurile cum se cuvine; romantici, poetici și sensibili; umorul englezesc; rezonabili, atenți și delicați; aptitudini pentru studiu; împrăștiați.

Stil de afaceri

stil formal;

generația mai în vârstă preferă să lucreze cu oamenii și companiile cunoscute;

oamenii de afaceri tineri nu au nevoie relații personale înainte să facă afaceri și nu au nevoie de un intermediar pentru a face introduceri de afaceri;

crearea de rețele și construirea relații – cheie pe termen lung – afaceri de succes;

oamenii de afaceri preferă să facă afaceri – cu oameni la nivelul lor;

persoanele vârstince – prezintă autoritate – relații bune de afaceri.

Abordarea timpului

punctuali la întâlniri;

sună dacă ajung cu 5 minute mai târziu.

Stil de comunicare și negociere

înțelegere și comunicare directă;

persoanele în vârstă se bazează pe un protocol dinainte stabilit;

nu folosesc limbaj exuberant;

în comunicarea cu persoane necunoscute – modești;

în comunicarea cu persoane cunoscute – informali, rezervați;

scop clar definit;

se bazează pe fapte – decizii;

contactul vizual;

obiceiuri standard, idei fixe, schimbări lente;

oficiali la început, folosesc adresarea pe numele mic numai după două, trei întâlniri.

AUSTRIA

Cultura Austriei este bogată și variată.

Literatură: Schnitzler, Zweig, Bernhard, Kafka, Musil, Trakl.

Muzică: Mozart, Haydn, Schubert, Bruckner, Strauss.

Artă și arhitectură: pictori (Waldmuller, von Alt), arhitecți (Otto Wagner, Adolf Loos).

Cinematografie: Arnold Schwarzenegger (guvernatorul Californiei).

Sport: sporturi de iarnă, fotbal, baschet.

Obiective: centrul istoric al orașului Salzburg, Palatul și Grădinile Schönbrunn din Viena, peisajul cultural Hallstatt-Dachstein din Salzkammergut, centrul vechi istoric din Graz și Viena.

Bucătăria austriacă derivă din cea a Imperiului Austro-ungar: Krapfen, Strudel, Wiener Schnitzel, Schweinsbraten, Kaiserschmarren, Knodel, Sachertorte, Tafelspitz, Pez, Mozartkugeln.

CULTURA AFACERII

afacerile austriece – conservatoare și ierarhice;

un management intercultural de succes – conformare la normele și reglementările care abundă;

capacitatea de adaptare interculturală necesită înțelegerea importanței rolului fiecarei persoane în cadrul unei organizații;

respect – discuții cu oameni la un nivel superior;

prima impresie este importantă și va fi evaluată pe haine și purtare.

Managerii austrieci

Lucrează din greu în cadrul orelor oficiale de lucru;

Nu se așteaptă să lucreze mai mult decât durează ziua de lucru;

Oferă instrucțiuni explicite;

Se asigură că subordonații au materialele necesare pentru aș-i face treaba;

Atitudine paternalistă față de angajați;

Angajații ascultă respectuos ceea ce are de spus șeful, fără a-l întrerupe;

Directorii păstrează o distanță considerabilă, în ceea ce privește autoritatea;

Managerii se bucură de autoritate printre angajații de rând, însă obiecțiile față de politica directorului le fac pe propriul risc;

Lipsa generală a încrederii în sine îi descurajează pe angajați în lupta pentru drepturile lor.

Abordarea schimbării

pregătirea interculturală pentru schimbare este scăzută;

convingerea de bază – schimbarea poate amenința structura socială;

se fac schimbări, dar durează mai mult pentru a fi puse în aplicare.

Abordarea timpului și a priorităților

cultură controlată de timp și de respectarea orarelor.

lipsa unui termen-limită este semn de proastă administrare și ineficiență – clatină încrederea oamenilor (la fel ca și la finlandezi).

eficiența managementului depinde de capacitatea individului de a respecta termenele.

Luarea deciziilor

autoritățile au fost alese pentru că au experiență mai multă;

austriecii se simt confortabil cu privire la deciziile luate de manageri.

Stilul de comunicare și negociere

stima pentru tradiție și ierarhie;

sensibilitatea interculturală este esențială;

austriecii vor să fie văzuți că fac ceea ce trebuie în orice moment;

ei urmează un protocol stabilit;

sunt atenți la ceea ce spun;

se orientează spre detalii;

este nevoie de timp pentru a ajunge la o decizie.

BELGIA

Cultura Belgiei a evoluat indiferent de barierele existente.

Artă și arhitectură: pictori (Peter Breughel, Lambert Lombard, Pierre Gandon), arhitecți (Victor Horta, Henry van de Velde).

Literatură: Hendrik Conscience, Georges Simenon, Amelie Nothomb, Maurice Maeterlinck, Herge.

Cinema: regizori (Andre Delvaux, Luc și Jean-Pierre Dardenne), actori (Jan Decleir, Marie Gillain).

Sport: fotbal, ciclism, Formula Unu.

Obiective: castelul Gravensteen, catedrala St. Baafs, Ghent Belfry, Atomium, Grand Place Brussels, sediul UE, Casa Ducelui, catedrala Antwerp.

Feluri belgiene: waffles, cartofi franțuzești, friptură cu salată, cârnați, salate, scoici, produse de patiserie, Speculoos, ciocolată și praline.

CULTURA AFACERII

O mare putere industrială, Belgia este greu de evaluat în ceea ce privește influența sa culturala asupra Europei datorită bi-culturalismului său.

Belgienii au muncit din greu ca să realizeze un vis franco-german – o Europă unită – europenizarea – anonimat.

Profilul belgienilor – oameni prietenoși, muncitori, caracterizați printr-o lipsă de dogmatism, opinii puternice și o dorință cinstită de a câștiga bani mulți cu un minimum de efort.

caută: pragmatism, orientare spre profit, flexibilitate, disponibilitate pentru compromis, capacitatea de a respecta integritatea și creativitatea unei țări mici.

Stil de management

afacerile urmează o structură ierarhică;

managementul intercultural are mai multe șanse de reușită – belgienii sunt formali și politicoși;

aderă la norme protocolare pentru cele mai multe situații și așteptă ca ceilalți să facă același lucru;

respectă ierarhia corporativă și pe cei care au atins un post de înalt nivel;

nu se amestecă viața lor privată cu afacerile;

directorii executivi tind să lucreze mai mult timp;

belgienii au concediu în iulie și august.

Managerii belgieni

valorifică talentul întregului grup și de a dezvolta orice sinergie care rezultă;

sunt autoritatea finală în luarea deciziilor, dar ele nu opresc discuția sau generarea de idei;

belgienii preferă lucrul în echipe și de a colaborează destul de bine între liniile ierarhice;

comunicarea în cadrul unei echipe este colegială, deși destul de directă;

rolul în cadrul echipei este destul de clar definit;

oamenii au o mai mare responsabilitate pentru sarcinile lor specifice decât pentru ale grupului;

laudele se acordă întregului grup, precum și indivizilor.

Abordarea schimbării

Belgia are o toleranță medie pentru schimbare și de risc.

Schimbările sunt făcute lent și necesită gândire, planificare și evaluare.

Abordarea timpului și a priorităților

cultură controlată de timp și de respectarea orarelor (la fel ca și celelalte țări nordice).

lipsa unui termen-limită este semn de proastă administrare și ineficiență – clatină încrederea oamenilor (la fel ca și la finlandezi și danezi).

eficiența managementului depinde de capacitatea individului de a respecta termenele.

oamenii nu lucrează până târziu și nu renunță la weekend pentru a respecta termenele limită.

Luarea deciziilor

luarea deciziilor – centralizat – informații colectate de toate părțile în cauză.

când managerii delegă autoritatea, oferă detalii explicite despre ceea ce este de făcut și modul în care urmează să fie realizat.

luarea deciziilor – consumatoare de timp, laborios.

e nevoie de răbdare.

Flandra (partea olandeză din Belgia) – deciziile sunt luate ca grup sau în consens.

Valonia (partea franceză din Belgia) – structură ierarhică.

Partea flamandă – structură egalitară.

Stilul de comunicare și negociere

ține cont de maniere;

negocierile sunt directe.

DANEMARCA

Danemarca este o monarhie constituțională și face parte din Uniunea Europeană. Groenlanda și Insulele Faroe sunt teritorii daneze autonome.

Literatură: lucrările fără precedent ale lui Hans Christian Andersen.

personajul danez Hamlet din opera lui W. Shakespeare.

Cinematografie: regizorul Lars von Trier.

Arhitectură: Jørn Utzon (Opera din Sydney), Jean Nouvel (Sala de concerte a Radio).

Sporturi care se practică în Danemarca: kite surfing, handbalul și hockeiul.

Obiective: Copenhaga (Tivoli, Palatul Amalienborg, Palatul Rosenborg, Biblioteca Regală, Corul Universității daneze, Hotelul Fox), Humebaek (Muzeul de artă modernă Louisiana), Hillerod (Castelul Frederiksborg), Helsingor (Castelul Kronborg), Roskilde (Muzeul Vas Viking), Byen (Sala de Concerte a Radio).

Alimente tradiționale: smorrebrod (sandwich cu unt, carne, un fel de brânză, legume), frikadelle, sandwich-uri, pizza, paste, Haribo, înghețată, Rod Gród med flode (sos de fructe cu bucăți de fructe), Riseflode Grot, prajituri, produse de patiserie.

CULTURA AFACERII

Danemarca este o țară care se prezintă convingator, iar clienții lor sunt în general multumiți.

Profilul danezilor – nici agresivi, nici pasivi. Cinstea, curățenia, etica muncii, egalitarismul, dreptatea socială, drepturi egale pentru femei;

flexibilitatea, toleranța și discernământul în afaceri – caracteristici importante;

ca și britanicii, schițează o linie rezonabilă a argumentației – stă la baza desfășurării unei activități;

comunicativi, nepretențioși, expansivi și se integrează mai ușor decât suedezii, norvegienii sau finlandezii;

consultarea cu colegii înainte de a lua o decizie este obligatorie, ca și în Suedia;

după încheierea discuțiilor, ei doresc autonomie și independență;

se pricep să ia decizii, după modelul finlandez, într-o manieră pragmatică și urmărind un anumit scop;

sunt ironici și sarcastici.

discuțiile serioase sunt presărate cu glume. Au un simț al umorului înrudit cu cel al anglo-saxonilor.

danezii – buni ascultători, însă dornici de a pune întrebări ulterior.

printre subiectele lor tabu se numără: criticile la adresa egalitarismului, a drepturilor femeilor, a bunăstării sociale și a diverselor minorități.

Managerii danezi:

recunosc și prețuiesc cunoștințele de specialitate ale angajaților;

subliniază atingerea unui obiectiv, a productivității și a profitului și se așteaptă ca angajații lor să-și facă treaba într-un mod profesionist;

liderii se aleg pe baza realizărilor lor și a demonstrării competenței tehnice;

valorifică talentul întregului grup și dezvoltă orice sinergie care rezultă;

sunt autoritatea finală în luarea deciziilor, dar ele nu opresc discuția sau generarea de idei – structura ierarhică;

laudele se acordă întregului grup, precum și indivizilor;

Abordarea schimbării

adaptabilitatea interculturală și pregătirea pentru schimbare este în curs de dezvoltare tot timpul.

toleranță medie pentru schimbare și de risc.

este important ca inovațiile să aibă un istoric sau antecedente benefice în cazul în care acestea urmează să fie acceptate și implementate.

frica de expunere – aversiunea față de risc – necesară sensibilitatea interculturală când aceștia efectuează ședințe de grup.

Abordarea timpului și priorităților

Danemarca – cultură controlată de timp și de respectarea orarelor.

lipsa unui termen-limită este semn de proastă administrare și ineficiență – clatină încrederea oamenilor (la fel ca și la finlandezi).

oamenii din culturile controlate de timp tind să aibă un orar extrem de bine programat performanță.

eficiența managementului depinde de capacitatea individului de a respecta termenele.

în ceea ce privește timpul, danezii sunt punctuali, însă fără a face din acest lucru o obsesie.

Luarea deciziilor

companiile – câteva straturi ierarhice;

managerii nu se mândresc cu pozițiile lor și preferă să fie văzuți ca membri ai echipei;

managerii acționează în calitate de coordonatori sau lideri de echipă;

danezii – confortabil cu lucrul în echipe și nu se așteaptă să fie lăudați pentru contribuția lor;

ca și finlandezii – egalitarianism – stil de management participativ;

angajații sunt membri ai unui sindicat.

FINLANDA

Finlanda este țara cu cel mai mic număr de analfabeți. Prima Universitate a apărut în 1640, ulterior au fost înființate alte 20 de universități, majoritatea de stat.

Cultura finlandeză este cunoscută pentru tradiționala muzică folk, ale cărui versuri au fost sintetizate în Kalevala, un simbol puternic al identității naționale.

Mișcările inovatoare funcționaliste au distins arhitectura și designul de mobilier, ceramică, sticlă și textile.

Sport: atletism, fitness, sporturi de iarnă.

Atracții: Helsinki (Catedrala de Tuomionkirkko – amestec de renaștere gotică și biserică ortodoxă rusă), Turku (Castelul Turku și Catedrala, Muzeul de Istorie), Savonlinna (Castelul Sf. Olaf), Espoo (Parcul Național Nuuksio), Rovaniemi (Parcul lui Moș Crăciun), Porvo (Muzeul Johan Ludvig Runeberg ), Mikkeli (Turnul de Observare, Muzeul Militar), Tampere (Piața Centrală, Catedrala, Turnul de Observare Pyynikki și Nasinneula).

Feluri tradiționale: placinta Karelian, Kalakukko, peștele afumat, șuncă afumată, Poronkaristys (friptura de ren), Lihapullat (chiftele finlandeze), Rossypottu (o friptura de porc cu rossy), pâinea de secară sau grâu; supe de fructe; Joulupoyta (șunca, pește, cartofi, sosuri, legume, herring); Mammi (desert pascal tradițional, o fiertură din malț, coaptă la cuptor, de culoare cafeniu închis);

Băuturi – Glogi (amestec de vin, mirodenii și alcool tare); Koskenkorva sau Sahti (berea tradițională finlandeză).

CULTURA AFACERII

Profilul finlandezilor – afectuoși, însă le place singurătatea; sunt muncitori și inteligenți, iubesc libertatea, admiră calmul și judecata la rece, nu sunt vorbăreți, sunt nerăbdători să coopereze la nivel internațional, însă pretind că nu pot învața limbi străine. Modestia este pentru ei o virtute – șocul cultural.

Italienilor li se par rigizi, spaniolilor extrem de supuși legilor. Japonezii ultrapoliticoși îi consideră pe finlandezi cam nepoliticoși. Danezilor li se pare că beau prea mult, iar suedezii îi consideră cam periculoși.

Finlandezii au un nivel mai ridicat al propriei conștiințe naționale decât majoritatea popoarelor. Se aseamănă cu japonezii, chinezii și francezii.

Îi preocupă relativismul cultural (ceea ce îi diferențiază de alții):

implicații în artă, literatură și în afirmarea independenței politice;

astăzi – în dezvoltarea și conducerea afacerilor internaționale.

Stil de management

Stilul afacerilor – egalitarianism – fiecare persoană e tratată egal și cu respect;

Managerii nu-și pierd respectul prin consultarea salariaților – adună informații și au o cotă-parte din procesul decizional;

Stilul de bază – formal, colaborativ și participativ;

Finlandezii, la fel ca și suedezii preferă ca oamenii să vorbească succint, concentrându-se în principal pe afaceri;

Finlandezii nu-și fac prieteni la locul de muncă și nu au nevoie să cunoască mai bine o persoană pentru a putea desfășura o afacere.

Managerii finlandezi

recunosc și prețuiesc cunoștințele de specialitate ale angajaților;

sunt orientați spre sarcini;

subliniază atingerea unui obiectiv, a productivității și a profitului și se așteaptă ca angajații lor să-și facă treaba într-un mod profesionist;

valorifică talentul întregului grup și dezvoltă orice sinergie care rezultă;

sunt autoritatea finală în luarea deciziilor, dar ele nu opresc discuția sau generarea de idei – structura ierarhică;

laudele se acordă întregului grup, precum indivizilor.

Abordarea schimbării

competența interculturală și pregătirea pentru schimbare – scăzută schimbarea poate amenința structura socială;

sunt cei mai rapizi în ce privește inovarea high – tech în lume;

sensibilitate interculturală este necesară – atitudinea față de risc este dramatic afectată de ramificațiile negative ale eșecului asupra individului și grupului.

Abordarea de timpului și a priorităților

Finlanda are o cultură controlată de timp;

important: respectarea orarelor;

lipsa unui termen-limită este semn de proastă administrare și ineficiență clatină încrederea oamenilor.

Luarea deciziilor

angajații se așteaptă să fie consultați cu privire la deciziile care îi afectează pe ei, și organizația;

angajații se simt responsabili pentru succes, mai mult decât executarea unor instrucțiuni specifice;

finlandezii – confortabil cu lucrul în echipe și nu se așteaptă să fie lăudați pentru contribuția lor;

deciziile – luate rapid și puse în aplicare urgent.

Stilul de comunicare și negociere

direct;

se menține contactul vizual;

preocupați de calitate;

interesați de obiective pe termen lung;

prima ofertă – realistă;

nu se aștepta să negocieze prețul;

întâlnirile de afaceri sunt urmate de saună – se continuă conversațiile, într-un mod mai informal.

GERMANIA

Germania este cunoscută ca țara poeților și gânditorilor.

Muzică: Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms, Richard Wagner;

Artă: Albrecht Durer, Marx Ernst.

Filosofie: Gottfired Leibniz, Kant, Hegel, Karl Marx, Nietzche;

Literatură: Schiller, Goethe, Grimm;

Sport: fotbal, volei, baschet, tenis, hochei, Formula Unu.

Obiective: Domul din Berlin, Biserica Memorială, poarta Brandenburg, palatul Charlottenburg, castelul Bamberg, etc.

Feluri tradiționale: friptură de porc, de vită, cârnați, cartofi, varză, fasole, nurnberger, bratwurst, tort bavarez.

CULTURA AFACERII

O comparație între cultura engleză și cea germană – oferă o imagine asupra Germaniei:

în Marea Britanie se acceptă glume și discuții informale de la locul de muncă, în Germania, nu;

când un englez face afaceri în Germania interpretează formalitatea strictă ca plictisitoare și lipsit de umor;

un german care face afaceri în Regatul Unit interpretează practicile de lucru ca neprofesionale și neproductive.

Stilul de afaceri

stil formal;

management cultural de succes – o serie de reglementări, linii directoare și principii;

timpul înseamnă bani;

relațiile sunt clar definite – tipul de comunicare și comportament;

angajații nu aspiră la conducere și nu se exprimă liber;

organizațiile – înțelepciunea angajaților și nu doar pe direcția dată de conducere;

schimbări rapide care au impact asupra vieții de afaceri.

Managerii germani

direcțiile managerilor sunt urmate ad literam;

oferă instrucțiuni explicite (asemenea managerilor austrieci);

se asigură că subordonații au materialele necesare pentru aș-i face treaba;

lucrează din greu în cadrul orelor oficiale de lucru;

nu lucrează mai mult decât durează ziua de lucru;

managerii păstrează o distanță considerabilă, în ceea ce privește autoritatea;

dau instrucțiuni precise.

Abordarea schimbării

competența interculturală și pregătirea pentru schimbare este scăzută;

schimbarea – dificilă și lipsită de entuziasm – amenință structura socială.

îngrijorare – risc – analiză de risc – securitate.

Abordarea timpului și priorităților

cultură controlată de timp și de respectarea orarelor;

lipsa unui termen-limită este semn de proastă administrare și ineficiență – clatină încrederea oamenilor (la fel ca și la ceilalți nordici);

eficiența managementului depinde de capacitatea individului de a respecta termenele;

oamenii nu lucrează până târziu și nu renunță la weekend pentru a respecta termenele limită.

Stilul de comunicare și negociere

comunicarea directă ;

subliniază orice deficiențe la produs sau plan de afaceri;

spun “nu” direct atunci când este necesar;

înștiințează atunci când nu pot satisface așteptările;

controlul asupra unei conversații – ridică volumul;

material tipărit în engleză și germană.

IRLANDA

Irlanda este o insulă cuprinsă de artă și educație.

Literatură: lucrările fără precedent ale lui James Joyce, Frank McCourt, Jonathan Swift, Oliver Goldsmith, Oscar Wilde, Samuel Beckett, George Bernard Shaw, William Butler Yates.

Muzică: muzica celtă ( acordeon, harpă, fluier, cimpoi, tobe), muzica contemporană (Enya, Sinead O’Connor).

Dans: step – dance (RiverDance și Lord of the Dance ).

Meșteșuguri: țeserea lânii pentru îmbrăcăminte, dantelă irlandeză, bijuterii, sculpturi în turbă, instrumente muzicale și ceramică.

Sporturi: hurling, rugby, fotbal, echitație, golf, curse de călărie, ciclism și sporturi de apă.

Obiective: castelul Blarney, castelul Ross, Christ Church Cathedral, Castelul Johnson, Universitatea din Dublin, podul O’Connell, statuia lui James Joyce, castelul Dublin.

Mâncare tradițională irlandeză: miel, Irish stew, cârnați, cașcaval de casă, pește proaspăt, pâine proaspătă, chipsuri (chippers), cartofi, varză, morcovi, șuncă și boxty (tartă de cartofi), Colcannon, “frys”, budinca Tipsy, budinca de prune (Crăciun), Irish coffee.

CULTURA AFACERII

Irlanda se deosebește din punct de vedere cultural de Anglia.

Profilul irlandezilor – îndrăzneți în vorbire, neprotocolari și prietenoși;

maeștri ai improvizației în conversații și seamănă cu italienii în ceea ce privește talentul lor de a manifesta o aparentă înțelegere și docilitate;

sunt mai poetici și mai filosofi în vorbire decât britanicii;

când ascultă, irlandezii sunt amabili și atenți, rareori manifestându-și dezacordul;

simt o nevoie imperioasă de a întrerupe și se abat de la subiect când se confruntă cu o idee interesantă;

au o afinitate puternică pentru abstract, inovație, teoretic (asemenea francezilor), deși punctul lor forte nu este logica;

tendință spre tergiversare;

sunt în căutare de noi modalități de abordare a problemelor și sarcinilor;

sunt neconvenționali și independenți;

se împotrivesc organizării și rutinei (latinii acceptă acest lucru mai ușor decât germanii, englezii, suedezii sau finlandezii).

Stil de management

Stilul de management irlandez un pic mai puțin formal și ritualizat decât este în multe țări europene.

Irlandezii muncesc din greu, dar au și nevoie de timp să se bucure de viață.

Există diferențe radicale între companiile antreprenoriale, de înaltă tehnologie și cele care favorizează tradițiile vechi – irlandezii le echilibrează.

Grupurile colaborează bine împreună ca echipe: membrii sunt aleși să participe pe baza aptitudinilor sau cunoștințelor, și pot contribui la orice discuție care ar putea apărea.

Ei sunt încurajați să genereze idei noi – direcția unui plan sau noi piste.

Membrii gruului sunt tratați cu respect egal.

Managerii irlandezi:

recunosc valoarea cunoștintelor de specialitate pe care le au angajații de la toate nivelurile (la fel ca și în celelalte țări nordice);

cultura corporativă a societăților poate varia de la ierarhică spre egalitară – angajații vor varia de la sentimentul de a vorbi în procesul de management, la cel de a executa instrucțiunile;

angajatii se așteaptă să fie lăudați și complimentați pentru activitatea desfășurată, cu toate că preferă să fie lăudați în particular.

Abordarea schimbării

adaptabilitatea interculturală a Irlandei și pregătirea pentru schimbare este în curs de dezvoltare tot timpul;

are toleranță pentru schimbare și risc;

este important ca inovațiile să aibă un istoric sau antecedente benefice în cazul în care acestea urmează să fie acceptate și implementate.

frica de expunere – aversiunea față de risc – necesară sensibilitatea interculturală când aceștia efectuează ședințe de grup;

riscurile au un nivel mediu de toleranță;

eșecul este perceput ca un proces de învățare care încurajează încrederea în asocierile viitoare;

eșecul provoacă o pierdere a încrederii individuale pe termen lung;

este necesară sensibilitatea interculturală.

Abordarea timpului și priorităților

cultură moderată a timpului – relaxat cu privire la termene limită;

standarde relativ stricte – orare.

Luarea deciziilor

irlandezii – abordare democratică a ierarhiei și nu se văd diferențe marcante între manageri și subordonații lor;

chiar dacă în unele companii mari, managerii de nivel superior sunt factori de decizie, opiniile angajaților sunt luate în considerare înaintea unei hotărâri finale;

angajații se așteaptă să fie consultați cu privire la deciziile care îi afectează pe ei, și organizația.

Stilul de comunicare și negociere

irlandezilor nu le place să spună “nu” pentru a evita neînțelegerile culturale; preferă să spună "poate“;

se concentrează asupra rezultatelor pe termen scurt când iau decizii;

comportamentul agresiv sau tacticile de presiune pot fi contraproductive;

preferă să facă afaceri cu oameni cu care se simt confortabil;

întâlnirile cu irlandezii sunt invariabil cordiale și prietenoase;

construire de relații – pub.

OLANDA

Cultura Olandei este variată și plină de viață. Olandezii sunt renumiți pentru cașcaval și lalele.

Literatură: Betje Wolff și Aagje Deken.

Artă: Rembrandt, Vermeer, and Van Gogh.

Sport: fotbal, tenis, înot, patinaj, baschet, badminton, wind surfing, ciclism.

Obiective: podul Erasmus, palatul Regal, Magere Brug, Keizersgracht, clădiri istorice, mori de vânt

Feluri tradiționale: stamppot, snert, cașcaval, hutspot, speck, oliebollen, appelflappen, peperkoek, prăjituri.

CULTURA AFACERII

În ciuda trăsăturilor lor germanice evidente, olandezii au multe lucruri în comun cu britanicii, suedezii și norvegienii.

Profilul olandezilor – sunt ascultători prudenți, sceptici, preferă dialogul direct oricărei forme de prelegere;

orientare spre profit și spre a face bani;

întâlnirile – informații faptice;

manifestările afective sau entuziaste nu sunt agreate;

obiectivele generale – ajutorul reciproc și condiționarea;

confruntările – rare și contraindicate.

Stilul managerial

structura – egalitară;

toți oamenii din organizatie au un rol important;

angajații sunt apreciați e baza meritelor;

managerii nu primesc mai puțin respect dacă se consultă cu – angajații – informații, procesul decizional.

Managerii olandezi

recunosc valoarea cunoștințelor de specialitate ale angajaților;

au înțelepciunea de a motiva angajații să participe la realizarea misiunii de afaceri;

poziții de autoritate sunt obținute pe baza realizărilor individuale;

angajații au libertatea de a aspira la funcții înalte.

Abordarea schimbării

toleranța și pregătirea pentru schimbare și risc este medie;

este important ca inovațiile să aibă un istoric sau antecedente benefice în cazul în care acestea urmează să fie acceptate și implementate;

frica de expunere – aversiunea față de risc – necesară sensibilitatea interculturală când aceștia efectuează ședințe de grup;

eșecul este perceput ca un proces de învățare care încurajează încrederea în asocierile viitoare.

Abordarea timpului și priorităților

termenele trebuie să fie bine stabilite în prealabil;

termenele vor fi privite ca fiind flexibile;

termenele limită sunt mai susceptibile de a fi îndeplinite.

Luarea deciziilor

deciziile se iau în urma unor îndelungi consultări, pe bază de consens;

ca și în Japonia, este evitată „tirania majorității“ – unanimitatea deciziilor;

companiile high-tech și antreprenoriale – mai puțin birocratice;

implică mai multe niveluri de angajați în procesul de discuții, cu toate că managerul poate să ia decizia finală;

managerii și subordonații – colaborează armonios pentru a atinge succesul în afaceri;

este o obligație legală pentru companiile cu 50 de angajați sau mai mulți să se stabilească un Consiliu;

directorii sunt obligați să se consulte cu Consiliul în probleme importante care ar putea influența viitorul companiei și a angajaților săi;

angajații exercita o influență considerabilă asupra deciziilor manageriale.

Stilul de comunicare și negociere

olandezii comunică direct și concis;

preferă să treacă direct la afaceri;

discută destul de puțin;

argumentele sunt raționale și nu includ emoții;

deciziile sunt luate pe bază de consens;

sunt de evitat tacticile de presiune și confruntările;

decizia luată nu va fi schimbată;

contractele sunt puse în aplicare în mod strict.

SUEDIA

Suedia este o țară Scandinavă cu un standard de trai ridicat.

Design și arhitectură: mișcarea funcționalistă (1930)- designul sofisticat asociat cu modernismul, cât și cu Scandinavia și Suedia (Erik Gunnar Asplund).

Literatură: lucrările fără precedent ale lui August Strindberg.

Cinematografia: Ingmar Bergman, Greta Garbo, Max von Sydow, Liv Ullman, Anita Ekberg și Ingrid Bergman (Wild Strawberries, Smiles of a Summer Night, The Seventh Seal, Autumn Sonata, Fanny și Alexander).

Sporturi care se practică în Suedia: golf, ciclism, pescuit, tenis, sporturi de iarnă, tururi cu balonul.

Premiul Nobel – Înființat de Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul suedez al dinamitei, premiul este acordat în fiecare an pentru cinci categorii diferite: chimie, fizică, medicină sau fiziologie, literatură și pace. În 1968, Trezoreria Națională Suedeză a instituit un premiu pentru științe economice.

Obiective: Stokholm și împrejurimile: Uppsala (catedrala în stil gotic, cea mai mare din nordul Europei), castelul Gripsholom (1537), lacul Malaren, Stargnas (catedrala secolele XII-XV), castelul Skokloser, Hotelul de Gheață.

În sudul țării – stațiuni balneare, mai cunoscute fiind Bastad; Ystad; Falkenberg și mari centre cu rezonantă în istoria Suediei (Goteborg; Kalmar; Malmo).

Crăciunul – hering și sfeclă murată, somon, chifteluțe mici, cârnați, pate de ficat și specialități de sezon. Piesa centrală a mesei este, în general, o șuncă mare și ris a'la malta pentru desert.

De Walpurgis Night, masa tradițională este gravlax – somon proaspăt marinat în sare, zahăr și mărar proaspăt.

Petrecerea anghilelor au ca delicatese principală anghila servită în orice formă: afumată, la grătar, umplută.

Ziua Sfântului Martin. Acesta este momentul în care se manâncă un turn impresionant de bezea numit spettkaka.

CULTURA AFACERII

Suedia este o țară bine dotată cu toate calitățile vitale pe care o destinație de întâlnire trebuie să le aibă: organizare, tehnologie, condiții de siguranță și de încredere.

Stockholm, precum și alte orașe importante, oferă localuri spectaculoase pentru recepții și banchete: Muzeul Vasa, Arena Globe.

Profilul suedezilor – oameni cinstiți, grijulii, bine informați, eficienți, care produc bunuri de calitate, livrate la timp, se potrivește bine cu aspectul lor adesea dichisit, cu îmbrăcămintea de bun-gust, părul blond și ochii albaștri.

Oamenii de afaceri suedezi nu se așteptă ca oamenii de afaceri din alte țări să difere față de ei în ce privește managementul, comportamentul, îmbrăcămintea.

Stil de management

Managerii francezi, britanici și finlandezi s-au simțit frustrați lucrând cu sau în companii suedeze, motivele frustrării fiind:

consultările permanente la toate nivelurile;

ședințele nesfârșite;

întârzierile obișnuite în luarea deciziilor;

obsesia pentru îndrumarea oamenilor;

prudența exagerată;

politicile confuze referitoare la personal;

„indicațiile” neclare venite din partea managerilor.

Managementul suedez – individul are atât dorința cât și capacitatea de a face o treabă bună.

Managerii suedezi se pricep la mânuirea resurselor umane, apelând la carismă, la un stil de comunicare blând, dar convingător și la abordări psihologice inteligente.

Managerii suedezi :

planifică atent și aleg metodele cu grijă;

nu pot face concedieri și nu pot oferi prea multe – stimulente financiare;

nu dau ordine – indicații, sugestii;

profită de creativitatea și motivația personalului;

conduc angajații prin cooperare și acord, nu prin puterea sau poziția oficială;

buni ascultători;

utilizează raționamentul și își bazează opiniile pe fapte – nu e adecvat să devii emotiv când se discută anumite probleme.

Structura non-ierarhică:

folosirea numelui mic la locul de muncă;

angajații suedezi raportează la mai mult de un manager.

personalul suedez este în mare parte extrem de conștiincios, cooperant și loial.

Abordarea riscului

Directorii suedezi sunt, în general, mai dispuși să își asume riscuri decât colegii lor din alte țări.

Luarea deciziilor

Deciziile sunt luate cu mare atenție – nu trebuie riscat: sentimentul de consens și acordul în companie;

Dezbaterile aprinse – neobișnuite la întâlnirile de afaceri;

Criticile – prezentate într-un mod impersonal și diplomatic;

Cultura afacerilor în Suedia favorizează compromisul;

Punctualitatea este importantă.

Contacte de afaceri

Oamenii de afaceri străini de multe ori constată că afaceriștii suedezi vorbesc prea mult despre afaceri și prea puțin despre ei înșiși.

În Suedia, o abordare directă – semn de eficiență și nu se dorește pierderea timpului celeilalte persoane.

CIPRU

Manageri

partenaliști față de angajați;

bine informați, prietenoși;

le place să cunoască persoana cu care interacționează.

Stil de comunicare și negociere

nu este recomandat ridicarea vocii;

ședințele prelungite;

reuniuni întrerupte, necesitatea controlării emoțiilor;

concesiuni și marje de negociere din partea parterilor de afaceri.

Abordarea schimbării

modificările sunt încă făcute lent;

necesită gândire, planificare și evaluare;

sensibilitate interculturală.

Abordarea timpului

punctualitatea nu este un punct forte;

posibil să existe flexibilitate pentru respectarea strictă a calendarele.

Luarea deciziilor

managerii nu fac consens, ci spun subordonaților ce vor să facă și cum ar putea să îndeplinească sarcina;

managerul va sprijini subordonații, în cazul în care apar probleme personale.

FRANTA

Manageri

intuitivi, oportuniști, însă până la urmă prudenți;

colaborare, lucru în echipă;

nu apreciază hiperbola.

Stil de comunicare și negociere

se pune accent pe curtoazie și un nivel echitabil de formalitate;

se evită tactici de presiune;

ședințele nesfârșite și prolixe;

respectarea strictă a protocolului.

Abordarea schimbării

nivel mediu de toleranță pentru schimbare și de risc;

examinează în detaliu implicațiile potențialului negativ.

Abordarea timpului

cultură controlată de timp;

respectarea orarelor;

lipsa unui termen-limită este semn de proastă administrare.

Luarea deciziilor

se face la cel mai înalt nivel, fără o consultare cu subordonații.

GRECIA

Manageri

devin evazivi, selențioși în caz în care sunt puși sub presiune;

buni la networking;

au atitudne paternalistă față de angajați;

onoarea și reputația au rol important;

buni ascultători;

negocatori calificați;

extrem de comunicativi;

Stil de comunicare și negociere

răbdarea e cheia managementului intercultural;

comuncare directă;

planifică atent și aleg metodele cu grijă;

relații de afaceri după anumit timp (mese festive, plimbări etc.);

fac legătura între subiectul discuției și alte probleme;

vizeaza obiective pe termen scurt;

un stil relational informal.

Abordarea schimbării

nivel mediu de toleranță pentru schimbare și risc;

frica de expunere și potențialul de jenă pot însoți eșecul.

Abordarea timpului

cultură de timp fluidă;

relații armonioase de lucru sunt mai importante decât a realiza ceva la o anumită oră;

termene limită sunt mai susceptibile de a fi îndeplinite.

Luarea deciziilor

deciziile sunt luate în partea de sus a societății;

caută consens înainte de a lua decizie.

ITALIA

Manageri

cred in parteneriate lungi;

placerea de a lucra impreuna;

oameni intuitivi, serioși;

emoționali, demonstrativi;

Stil de comunicare și negociere

prezența nepotismului;

atitudine paternalistă față de angajați;

laudele se acordă întregului grup;

nu se utilizează tactici de presiune;

ședințe întrerupte;

nordicii consideră ,,timpul bani”, trec direct la afaceri.

Abordarea schimbării

eșecul e perceput ca proces de învățare care încurajează încrederea în asocierile în viitor;

Abordarea timpului

există flexibilitate privind respectarea strictă a termenelor limite;

Luarea deciziilor

angajatilor li se impun deciziile managementului, pe care trebuie sa le accepte, fara a participa la elaborarea lor;

ierarhie strict respectată.

LUXEMBURG

Manageri

respectă protocolul;

delimitează viața personală de afaceri;

respect față de persoane care au atins poziții înalte;

atenți și prudenți;

politicoși și manierați;

judecă partenerii pe aparențe;

lucru în echipe.

Stil de comunicare și negociere

cultură ierarhică;

se valorifică și se acordă laude întregii echipe;

contact vizual direct;

prezentarea cât mai multor informații pt sprijinirea poziției;

se evit laudele privind realizările pt k e văzut ca semn de sărăcie;

Abordarea schimbării

modificările sunt făcute încet;

necesitatea gândirii, planificării și evaluării.

Abordarea timpului

cultură controlată de timp;

respectarea orarelor;

lipsa termenului limită reprezintă semn de proastă administrare.

Luarea deciziilor

MALTA

Manageri

pragmatici în ceea ce privește afacerile;

lucru în echipă;

Stil de comunicare și negociere

relații pe t.l.;

stil de comunicare rezervat și direct;

se menține contactul vizual;

nu sunt întrerupte discursurile;

nu se laudă public angajații.

Abordarea schimbării

cultura care tolerează schimbarea și riscul destul de bine;

oameni flexibili care se adaptează la schimbări;

oamenii preferă să înțeleagă schimbarea și lucrează mai bine după ce cunosc avantajele viitoare;

eșecul este privit ca ceva pozitiv care poate fi învățat din experiență.

Abordarea timpului

cultură controlată de timp;

lipsa termenului limită reprezintă semn de proastă administrare;

nu lucrează ore suplimentare.

Luarea deciziilor

proces decizional lent și deliberat;

ajung la consens cu colegii;

SPANIA

Manageri

practici și melancolici;

talent oratoric;

robuști;

respectul reprezintă cheia pentru cooperare.

Stil de comunicare și negociere

comunicare indirectă;

contact direct;

utilizează tehnica de a duce în eroare;

tehnica întreruperii negocierii.

Abordarea schimbării

toleranță pentru schimbare și de risc este medie;

frica de expunere și potențialul de jena poate să ducă la eșec.

Abordarea timpului

cultura de timp fluidă;

termene stabilite în prealabil;

termene limită sunt mai susceptibile de a fi îndeplinite.

Luarea deciziilor

în partea de sus a societății și sunt delegate în jos;

angajații sunt obișnuiți să lucreze cu aceiași oameni de ani de zile.

PORTUGALIA

Manageri

generoși, intuitivi, oportuniști;

dețin talente oratorice;

evită confruntările directe;

Stil de comunicare și negociere

stil de comunicare personal, elocvent, afectiv;

afaceri pe t.l. cu efect pe t.s.;

se evită tactici de presiune.

Abordarea schimbării

toleranță pentru schimbare și de risc este medie;

eșecul este perceput ca proces de învățare care încurajează încrederea în asocierile viitoare;

schimbările sunt făcute lent și necesită ședințe de grup.

Abordarea timpului

cultura de timp fluidă;

termene stabilite în prealabil;

se permit întârzieri de 5 min;

termene limită sunt mai susceptibile de a fi îndeplinite.

Luarea deciziilor

puterea este deținută în mâinile celor puțini;

se respectă prevederile contractuale.

POLONIA

Divizarea teritorială a dus la dezvoltarea unui sentiment puternic de patriotism, iar aderarea

la UE a generat cosmopolizarea tineretului.

Artă Jan Matejko, integrează evenimente istorice în lucrările sale

Literatură Jan Kochanowski,

Adam Michiewicz, Henryk Sienkiewicz

Muzică Frederic Chopin

Cinematografia:Roman Polanski, Andrzej Wajda, Zbigniew și Janusz Kaminski

Varsovia inglobeaza frumusețea, istoria dramatică si caracteristicile poporului polonez

Munții Tatra – sunt vizitati pentru ski și alpinism

Parcul Național Bialowieza – bizoni europeni și faună magnifică

Mâncarea poloneză are la bază carnea și cartofii

Se deschid tot mai multe braserii și restaurante vegetariene

Gurmanzii se pot delecta cu neîntrecută vodcă poloneză – Zubrowka și superbele produse din carne.

CULTURA AFACERII

Valorile promovate in Poloniei: familie, încredere, conservatorism, punctualitate, precizie și solidaritate

Familia și relațiile sunt mai importante ca lucrul, regulile și deciziile

Cheia succesului în Polonia o reprezintă o relație strânsă bazată pe încredere și beneficiu reciproc

Crearea de relații se face, de obicei, în jurul mesei

Când se fac afaceri în Polonia este important ca în momentul în care facem cunoștință cu cineva, mâna noastră să fie fermă și să păstrăm contactul vizual

În momentul în care întâlnim sau ne despărțim de un grup de oameni, trebuie să salutăm pe fiecare în parte și nu întreg grupul

Ne adresăm cu „Pan” – Domnule și „Pani” – Doamna și numele

BULGARIA

Este un stat patriot, care dorește să creeze o impresie bună turiștilor și oamenilor de afaceri

Arhitectură Renașterea Bulgariei în sec 19 a cunoscut o transformare a multor oraș în tradiționalul „kâshta”, sursa principală de mândriei bulgarilor.

Artă o altă sursă de mândrie pentru Bulgaria o reprezintă arta murală din mănăstirile medievale și din biserici

Cetatea Veliko Târnovo;

Sofia – capitala Bulgariei;

Plovdiv – cunoscut ca cel mai relaxant oraș, pentru forumurile romane și casele kâshta

Perperikon – cel mai recent oraș trac descoperit, sculptat în stâncă

Valea Trandafirilor

Trebuie să degustați: banitsa (paste umplute cu brânză), airyan (băutura sărată pe bază de iaurt), rakia (coniac) și vinul bulgar.

Produs 100% natural, uleiul de trandafir este recomandat unei largi utilizări , mai ales în aromaterapie și parfum. Dacă e folosit corect

induce o stare de calm și bună dispoziție

CULTURA AFACERII

Bulgarii sunt formali, rezervați, subiectivi

Adoptă un stil de a comunica indirect, atunci când au de a face cu oameni pe care nu îi cunosc foarte bine

A vorbi tare indică faptul că persoana nu are nimic important de spus

Întâlnirile sunt formale și urmăresc o anumită etichetă și obiceiuri

Protocolul presupune schimbul de cărți de vizită în cadrul primei întâlniri, dar este tot mai rar folosit

Dacă primim cărți de vizită nu trebuie să scriem pe ele sau să le tratăm cu nonșalanță

Folosiți „Gospodin” – Domnule și „Gospozha” – Doamna și numele

UNGARIA

Mâncarea din Ungaria nu este foarte picantă, dar este folosită foarte multă paprika și smântână în marea majoritate a mâncărilor

Carnea cea mai des mâncată în Ungaria este cea de porc

Cea mai importantă masă în Ungaria este prânzul, deoarece include mai multe feluri de mâncare

Ungurii preferă vinul și nu berea

Le plac mâncărurile bogate în colesterol

Frecventează cafenelele tradiționale

CULTURA AFACERII

Trebuie să cerem și să încercăm să primim ajutor de la un reprezentant local

Deși Ungaria nu este o țară bazată pe relații după cum se spune, trebuie câștigată o minimă încredere înainte de desfășurarea oricărei afaceri serioase

O relație are la bază cantități mari de mâncare, de băutură și de divertisment

Impresionați de birouri, mașini, haine luxoase și își afișează bunăstarea

Cunoștințele de limbă maghiară și o minte ageră și flexibilă sunt niște atu-uri

Întâlnirile trebuie programate cu cel puțin 2 săptămâni înainte

Au un caracter personal, strângerea mâinii este obligatorie, contactul vizual puternic și se numeroasele confidențe

„Ur” – Domnule, „Kisasszony” – Domnă sau numele de familie + „ne”

Egalitatea sexelor se realizează în timp, iar femeile de afaceri sunt adesea privite deșuet

ESTONIA

Mâncarea favorită este: hakklihakaste – sos facut din carne tocată, cartofi copți prea mult cu carne de porc

Trebuie încercată berea marinata estoniană și non-alcoolicul „kali”

CULTURA AFACERII

Estonienii sunt un popor direct, in comunicare există diplomație, mai ales dacă ei consideră că ar afecta o relație

Conversațiile vor fi pragmatice și rezervate. Estonienii sunt reci și detașați, datorită educației primite

Politețea este cheia de succes în afaceri pentru Estonia

Foarte importantă respectarea unei promisiuni făcute

Titulaturile au greutate

Se folosește „Härra” – Domn, „Prova” – Doamnă și „Preili” – Domnișoară urmat de numele de familie

Cărțile de vizită sunt foarte importante, dar nu există un protocol ce trebuie respectat în momentul schimbării acestora

LETONIA

Vestită pentru pâinea neagră

Cascaval din lapte de vacă și de oaie

Turta dulce letoniană ia diferite forme, iar de Crăciun ornamentele puse în brad sunt din turtă dulce și formele sunt tot mai extravagante în fiecare an

CUTURA AFACERII

Când faci cunoștință cu cineva e important să dai mâna cu fiecare din ei si să le dăm fiecăruia câte o carte de vizită

Nu e deloc nelalocul lui să îmbrățișezi pe cineva sau să-l pupi pe obraz dacă îl cunoști și foarte puțin

Folosim de “Kungs” – Domnule și “Kundze” – Doamna

Ținuta este obligatorie, deși întâlnirile de afaceri devin tot mai informale

Sunt destul de rezervați, iar momentele de “tăcere stânjenitoare” nu sunt deloc neobișnuite

Sunt destul de direcți în timpul conversației

Nu se agrează “vorba goală”, fapt ce se va manifesta printr-o stare iritată

LITUANIA

Este bine dezvoltat un tip de "fast-food" în sensul medieval, cu produse simple de patiserie "pyragedis” și brioșe cu caise sau cu mac

Mâncarea națională este "cepelinai" sau zepelin, numit așa pentru că seamănă cu un balon. E un "balon" gelatinos pregătit din piure de cartofi fierți în aburi, umpluți cu carne, cu brânză sau cu ciuperci și servit cu smântână

“Blynai“ sunt mici clătite umplute cu carne, cu brânză sau cu piure de fructe

"Saltibarsciai" e o supă de sfeclă și castraveți cu smântână

Băutura alcoolică cea mai populară este "degtine" (o varietate de votcă), urmată de bere, care aici este mai alcoolizată decât în restul Europei. "Starka“ e pe bază de frunze de arbori fructiferi sau "Krupnikas", un lichior de miere 40 grade, pot constitui alternative. Amatorii de senzații forte pot încerca însă "balzamas", un lichior puternic, amestecat, de obicei, cu votcă sau cafea.

CULTURA AFACERII

Lituanienii vor dori să stabilească un raport personal înainte de a avansa cu discuția la afaceri

Ei nu vor merge să salute pe cineva abia cunoscut, iar în cadrul convențiilor nu vor face contact visual direct decât cu prietenii

Cunoștințele vor strange mâna cu fiecare dintre participanți este obligatoriu și o strângere de mână îndelungată este apreciată

Susținerea privirii este foarte important în Lituania, pentru că astfel dai dovadă de încredere și de sinceritate

Bărbații vor da mâna cu cei de același sex când se întâlnesc în cafenele sau pe stradă, dar niciodată în cadrul ușii

Titulaturi mari (profesor/doctor/preot/Sir/Lady/baron) academice sau profesionale trebuie menționate pe cartea de vizită. În absența unui titlu onorific se pune Sir/Madam înaintea numelui

Abordarea lituaniană a afacerilor este una formal

STIL DE MANAGEMENT

Procesul de negociere se desfășoară între persoane cu același statut sau cu același număr de seniori, de aceea este importantă a

se trimite o listă cu toți participanții și o scurtă prezentare

biografică a fiecăruia

Serviciul este ierarhizat, cel care prezidează negocierea

va fi cel mai vechi angajat

Eticheta cere ca la sfârșitul negocierii să aibe loc un

schimb de mici atenții

La lucru sunt modești, vorbesc cu calm și într-o manieră

non-emotivă, mimica este redusă doar la strictul necesar

Sunt foarte politicoși și în timpul socializării și vor fi jigniți dacă vor fi întrerupți în timp ce vorbesc

După rezumarea negocierii și realizarea unei recapitulări formale, veți invitați la o seară de divertisment

SLOVACIA

Bratislava e capitala tarii

La Aggtelek și la Carstul Slovaciei s-a format cel mai mare sistem de peșteri din Europa

Piestany e un oras din regiunea Trnava si o faimoasa statiune balneo climaterica

halusky – mancarea nationala slovaca – galuste din cartofi servite cu branza

zemiakove placky – clatite din cartofi prajite in ulei

kapustnica – un fel de ciorba de varza

laskonky – gogosi cu alune si crema

trotle – biscuiti sub forma de rondele servite cu crema de ciocolata la mijloc

treska – salata de cod cu maioneza, ceapa, morcov

CULTURA AFACERII

Când intrați într-o casă slovacă, trebuie să vă schimbați papucii la intrare, în hol, ceea ce arată că respectați casa în care intrați

Salutul este cald și nu impulsiv. Salutul de bază este strângerea mâinii, contact vizual și formula de salut

„Pan” – Domnule și „Pani” – Doamnă urmat de numele de familie

În conversații se folosește, adesea, „vykanie” (a2a pl) în cadrul relațiilor oficiale și a întâlnirilor

Accentul se pune pe relații și pe valorile ce trebuiesc cunoscute și respectate, deci e nevoie de cunoștiințe mai detaliate asupra persoanei astfel încât să se realizeze o evaluare corectă

Stilul de comunicare slovac e direct, dar diplomat

În timpul conversației, distanța între persoane este de 50 – 60 cm

Menținerea contactului vizual indică seriozitate, încredere și politețe

SLOVENIA

Bucătăria slovenă este puternic influențată de cea a țărilor vecine

Strudel-ul și Wiener schnitzel provin din Austria

risotto și ravioli din Italia

gulașul din Ungaria

Potica este o prăjitură tradițională slovenă, preparată prin rularea unui strat de aluat acoperit cu nucă

CULTURA AFACERII

Slovenii sunt un popor de oameni primitori, generoși, poligloți și deschiși la minte

Familia este foarte importantă, reprezentând centru structurii sociale

Cultura slovenă e una ușor adaptabilă și maleabilă

Tonul vocii este jos și nu ridică vocea când conversează. Sunt politicoși, curtenitori și respectuoși cu ceilalți, neîntrerupând pe nimeni din vorbit

Sunt foarte tolerați în ceea ce privește diferențele, iar comentariile critice și plângerile la adresa peroanelor făcute în public sunt considerate a fi grosolane

Salutul este formal și rezervat, ce constituie strângerea fermă și cu încredere a mâinii (la început și la sfârșit și, întotdeauna, prima dată cu femeile)

Prietenii apropiați și familia se pupă de 2ori pe obraz

„Gospa” – Doamna, „Gospodiena” – Domnișoară și „Gospod” – Domnule

În cultura slovenă este foarte importantă atenția, nu și valoarea cadoului

Când mergeți la masă la cineva acasă, Îmbrăcămintea trebuie să fie cât mai conservatoare și tipică pentru o zi la birou

ROMANIA

Artă Constantin Brancusi, Stefan Luchian, Nicolae Grigorescu

Literatură Mircea Eliade, Camil Petrescu, Eugen Ionescu, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Marin Preda, Liviu Rebreanu

Muzică George Enescu, Ciprian Porumbescu, Grigoras Dinicu

Bucuresti – capitala si marile orase metropolite (Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi, Oradea, Craiova, Pitesti, Brasov);

Muntii Carpati (alpinism, ski, excursii, vulcanii noroiosi) si Transfagarasanul;

Castelul Bran si Sinaia in timpul;

Statiunile balneo-climaterice;

Manastirile din Nordul Moldovei.

Traditionalele mancaruri romanesti cuprind:

Mamaliga;

Sarmale;

Ciorba de burta;

Ardei umpluti;

Crema de zahar ars, galuste cu prune;

Palinca, tamaioasa

CULTURA AFACERII

Cultura română are la bază relațiile interpersonal și foarte private, care au un sentiment de apartenență și de conformitate la un anumit grup

Preferă să intre în afaceri cu persoane pe care le cunosc și la agrează

Stabilirea unor relații în România va crea rețele foarte puternice, iar menținerea relațiilor cordiale este crucială

Comunicarea trebuie să fie formala, întotdeauna politicoasă, nu trebuie puse întrebări personale și nu trebuie folosit prenumele decât atunci când este permis

Oamenii folosesc un ton jos și își vor ridica vocea atunci când au de susținut un punct de vedere, persoanele lăudăroase, gălăgioase și grosolane nu sunt agreate

Întâlnirea trebuie programată cu 2-3 săptămâni în avans

Românii sunt relativ punctuali, cu o întârziere max10-15min și o scuză plauzibilă

“Domnul” și “Doamna” urmat de nume

Românii sunt adaptabili, dar la începutul negocierii sunt rezervați și formali

REPUBLICA CEHA

Praga – capitala Cehiei;

Biserica Sf. Nicholas, unde Mozart a cantat la orga;

Ceasul Astronomic – în Evul Mediu și cuprinde 3 părți mobile: cadranul astronomic care redă pozițiile Soarelui și a Lunii, cadranul calendar cu luniile anului și partea de sus unde se găsesc cocoșul de aur și statuetele celor 12 apostoli care anunță pe rând fiecare nouă oră;

Mănăstirea Strahov – ce deține o bibliotecă imensă

Dubrovnik – port si una din cele mai proeminente statiuni turistice din Marea Adriatica

Omacka – sos de smantana, ce insoteste majoritatea mancarurilor;

Absynth;

Knedliky – galuste preparate din faina de grau sau de cartofi, fierte si umplute cu fructe, varza acra sau carne;

Koprovka – supa de marar facuta cu lapte acru.

CULTURA AFACERII

Întâlnirea de afaceri trebuie stabilita cu mult timp înainte, printr-o scrisoare formală sau fax

Trebuie să investiți ceva bani în cărțile de vizită si in traducerea lor pentru că demonstrați aprecierea față de limba partenerilor

Când faceți afaceri în Republica Cehă, stransul mâinii este o practică normală, care trebuie să fie scurtă, iar mâna fermă., la fel e și la plecare

Oamenii atrag atenția prin ridicarea mâinii, cu interiorul mâinii în afară și întinderea arătătorului

Când stați jos nu trebuie să puneți glezna peste genunchi

Nu trebuie să vorbiți când aveți mâinile sau mâna în buzunar sau în timp ce mestecați gumă

CAPITOLUL 4

MEDIUL ECONOMIC

Indicatori utilizati

PIB(rata de crestere medie a statelor membre): 3,1%

Pib/loc. (media statelor member 2008): 27 776 $

Structura PIB:

agricultura 2,1%

industrie 27,3%

servicii 70.5%

Rata inflatiei (11/2008): 2.1%

Forta de munca: 221.5 milioane

Ocuparea fortei de munca:

agricultura 4,4%

industrie 27,3%

servicii 67%

altele 0,3%

Rata somajului (03/2008): 6,7%.

Deficitul bugetar (2007): 109,5 miliarde euro ( -0,9% PIB)

Venit (2007): 5.537,6 miliarde euro

Cheltuieli (2007): 5.648,6 miliarde euro

Principalele produse exportate sunt: vehicule, masini si echipament electric si aeronautic, mase plastice, produse chimice si farmaceutice, combustibili, otel, metale neferoase, celuloza si produse din hartie, textile, produse lactate, preparate din carne si peste, bauturi alcoolice.

Principalii parteneri in exporturi sunt: SUA 22,9%

Elvetia 6,9 %

China 4,1%

Japonia 4%

Principalele produse importate sunt: masini si echipamente de transport si aeronautice, mase plastice, petrol, produse chimice, textile, imbracaminte, produse alimentare.

Partenerii principali in importuri sunt: SUA 15,1%

China 9,7%

Japonia 6,7%

Elvetia 5,6%.

PrinCipalele categorii de energie produse de UE sunt:

Consumul final de energie se repartizeaza astfel:

Sectoarele in ordine descrescatoare a consumului de energie:

transport

industrie

gospodarie

servicii

agricultura

alte sectoare

AGRICULTURA

Datorită geografiei și climei Europei, în UE se obține o bogată varietate de produse agricole și există o serie largă de sisteme agricole pe întreg teritoriul Uniunii. Agricultorii din UE produc o mare varietate de culturi, cele mai importante fiind culturile de cereale (grâu, orz, ovăz, secară, porumb), oleaginoase (floarea soarelui, rapiță și soia), cartofi, sfeclă de zahăr, ulei de măsline, diferite fructe și legume. Agricultorii cresc și animale: bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte.

În zonele rurale există diferite tipuri de culturi: agricultură extensivă și intensivă, culturi convenționale și ecologice, de dimensiuni diferite.

Europa ocupă un loc de frunte în rândul exportatorilor unor produse de calitate renumite și, totodată, este un importator important pentru diverse tipuri de produse.

 Principala productie in ceea ce priveste productia de cereale este cea de grau care reprezinta aproape jumate din intreaga productie

47.4%= grau

21% = orz

20.9%= porumb pentru samanta

7.2% = altele

2.4% = secara

1% = orez 

Productia de legume in 2008

59% = altele
25% = rosii
8.2%= morcovi
7.9%= ceapa

Productia de fructe in 2008

71% = altele

16% = mere

9.2%= portocale

3.8%= pere

Productia de lactate in 2008

33.3%= branza
29.5%= unt
13.1%= lapte de baut
12.8%= smantana pentru consum direct
5.1% = alte produse proaspete
3.5% = lapte praf
2.8% = alte produse manufacturate

Ramuri Industriale

Aviatică

Auto

Biotehnologie chimică

Construcții

Cosmetice

Echipamente electrice

Produse utilizatoare de energie

Industria alimentară

Încălțăminte

Industria bazată pe prelucrarea lemnului

Mobilă

Dispozitive de gaz

Pielărie

Industria Maritimă

Echipamente mecanice: mașinării, echipamente de protecție

Dispozitive medicale metrologie

Farmaceutică

Echipamente de măsurare

Echipamente radio și terminale de telecomunicație

Industria de Cale Ferată și Transporturi Supravegheate

Industrii a oțelului și metalelor neferoase, ale produselor minerale

Textile

Jucării

COMERTUL IN UE

Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume, deținând 20% din volumul total de importuri și exporturi efectuate la nivel mondial. Liberul schimb între statele membre a stat la baza creării Uniunii Europene, în urmă cu 50 de ani. Prin urmare, în prezent, Uniunea conduce eforturile depuse în direcția liberalizării comerțului mondial, în folosul reciproc al națiunilor bogate și al celor sărace.

Comerțul stimulează creșterea economică la nivel mondial, în folosul tuturor. Pentru consumatori, înseamnă o ofertă mai bogată de produse. Concurența dintre produsele de import și cele fabricate pe plan local conduce la scăderea prețurilor și la îmbunătățirea calității.

Liberalizarea comerțului permite celor mai competitive întreprinderi europene să rivalizeze cu cele din alte țări, în condiții de concurență loială. Pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare, UE este pregătită să-și deschidă piața la exporturile provenind din aceste țări.

In ceea ce priveste exportul de produse se poate observa ca Uniunea Europeana ( fara Romania si Bulgaria) este lider, depasind principala concurenta, SUA, cu 5.9%.

Import de produse ( EU-25 din total lume)

Principalele produse care fac obiectul importurilor si exporturilor sunt :
masinerii si echipamente de transport
alte produse manufacturate
chimicale si produse inrudite
mancare, bauturi si tutun
carburant mineral, lubrifianti si alte materiale inrudite
materie prima

Transport si telecomunicatii

Cetățenii europeni se bucură de un grad de mobilitate nemaiîntâlnit până în prezent. Mărfurile sunt transportate rapid și eficient către consumatori care, de cele mai multe ori, sunt situați în țări diferite. UE a încurajat această libertate de circulație prin deschiderea piețelor naționale și prin înlăturarea obstacolelor fizice și tehnice. Însă structura și ritmul de creștere al sectorului transporturilor, așa cum acestea se prezintă în prezent, nu sunt durabile.

Cai ferate: 222 293 km.

Cai rutiere: 4 634 810 km.

Retea navigabila: 53 512 km.

Porturi: Antwerpen9 Belgia); Barcelona ( Spania); Bremen ( Germania); Copenhaga ( Danemarca); Gdansk (Polonia); Hamburg ( Germania); Helsinki ( Finlanda); Las Palmas ( Insulele Canare, Spania); Le Havre ( Franta); Lisabona ( Portugalia); Londra ( Marea Britanie); Marsilia (Fraanta); Napoli ( Italia); Pireu ( Grecia); Riga ( Letonia);

Rotterdam (Olanda); Stockholm (Suedia); Tllinn ( Estonia).

Aeroporturi: 3 130 ( dintre care 1 834 cu piste amenajate).

Heliporturi: 94

BELGIA

Economia belgiană este caracterizată printr-o puternică productivitate, o slabă inflație, un calm social și o stabilitate politică, având la origine o mare prosperitate economică. Șomajul este sub media europeană și continuă să scadă.Exportul constituie doua treimi din produsul național brut.

Potrivit studiului Băncii naționale a Belgiei, primele 100 de firme belgiene clasificate dupa cifra de afaceri sunt repartizate astfel 44% in regiunea Bruxelles, 49% in Flandra, 7% în Valonia. Pe sectoare de activitate printre cele mai mari 100 de firme belgiene se regasesec astfel 12% în industria alimentară, 10% în industria chimică, 4% în metalurgie și prelucrarea metalelor, 6% în domeniul prelucrării echipamentelor electronice și electrice, 12% în alte industrii manufacturieire, 7% în domeniul energiei și apelor, 32% în domeniul comerțului, 11% în domeniul transportului, 1% activități financiare, 5% în domeniul imobiliar.

Agricultura- aproximativ 70% din valoarea producției agricole totale este dată de creșterea animalelor, în care predomină creștere bovinelor și a porcinelor

Cultura cerealelor(grâu, ovăz, secară) se practică în Brabant și Flandra. Inul și sfecla de zahăr cele mai importante plante tehnice,o alta activitate importanta este si horticultura.

Walonia este pe cale sa restructureze activitatea sa economica, dezvoltind un sistem atractiv de ajutoare pentru investitii si pentru cercetare, favorizind serviciile si activitatile cu mare valoare adaugata. Industria linii, aflata in plina transformare, se dezvolta cu succes, la fel si textilele. Industria sticlei , foarte performanta in sectorul flacoanelor , este deasemenea si principala producatoare de parbrize de automobile in Europa.

Flandra poseda un sector secundar puternic si deversificat cu industrii metalurgice, chimice si plastice infloritoare, si de asemenea cu industii ale hirtiei, textilelor si agro-alimentare specializate. Activitatile de import-export sint favorizate de infrastructura densa si variata a porturilor.

Flandra dezvolta sectorul biotehnologiilor, beneficiind de experienta cistigata in microbiologie.Provincia de Anvers, in Flandra, este caracterizata de asemenea prin industria sa petrochimica, asamblare de automobile si comertul cu diamante.

Turismul este foarte insemnat pentru economia națională(8 mil turisti anual)

FRANTA

Economia Franței este o combinație de multe întreprinderi private ( peste 2,5 milioane companii înregistrate) și de importante intervenții ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice, statul fiind principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice ( cale ferată, electricitate, construcții de aeronave). Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul asupra anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la anumite companii cum ar fi France Telecom, Air France, precum și numeroase societăți din domeniul asigurărilor, finanțelor și din indutria apărării.Franța este membră a G8 grupul celor mai industrializate națiuni.

Mulți economiști consideră ca principala problemă a economiei franceze nu este productiviatatea ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populația activă să lucreze. Puncele de vedere de dreapta prevăd că orele de muncă scurte și greutatea de reformare a pieței muncii sunt puncte slabe iar punctele de vedere stânga menționeză lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiției sociale.

Agricultura antreneaza 7% din populatia activa desi are o contributie redusa in PNB (3,3%), Franta situandu-se pe locul intai in Europa si cinci in lume la productia de cereale.Ca valoare a exporturilor agricole, Franta ocupa locurile doi-trei pe glob. Viticultura este si ea larg reprezentata (locul al doilea pe glob la productia de struguri si de vinuri). Majoritatea vinurilor de calitate sunt originare din zona Bordeaux, din Cote d’Or de langa Dijon si din Champagne. Cresterea animalelor asigura 53% din valoarea porductiei agricole. Se cresc bovine, porcine si ovine. Reteaua cailor de comunicatii este bine dezvoltata si polarizata de capitala. Balanta comerciala este echilibrata, principalii parteneri fiind tarile CEE. Turismul are o contributie insemnata (peste 20 miliarde USD anual) la balanta de plati. Ajutorul financiar extern acordat de Franta insumeaza 7,5 miliarde USD anual.
INDUSTRIA Franta este una din tarile puternic industrializate.Are o industrie grea,foarte dezvoltata (rafinarii de petrol,industria siderurgica, industria aluminiului,industria cimentului , a hartiei si celulozei, industria chimica si constructiile de masini).Industria autovehiculelor este a patra ca marime din lume dupa Japonia , SUA si Germania.Doar 3 tari au mai multi locuitori si un venit mediu pe locuitor mai mare ca Franta: SUA , Japonia si Germania Economia franceza produce ea singura 1/5 din totalul veniturilor tarilor din C.E.E. .In toate tinuturile Frantei prospera turismul , mai ales pe litoral,in munti si Paris.

GERMANIA

Localizată în centrul Europei , Germania a trecut peste perioada de maximă sărăcie( după tratatul de la Versailles) transformându-se într-o țară cu o industrie puternică ce exportă în întreaga lume. Deși tratatul de la Versailles a lăsat țării seriose probleme economice , după al doilea război mondial, industria germană a mașinilor, electrocasnicelor și a produselor pentru sănătate a crescut în mod impresionant, țara transformându-se în a treia putere economică mondială ( după SUA și Japonia) și prima putere din Europa fiind țara cu cele mai multe exporturi la nivel mondial.

Cu o infrastructură dezvoltată și cu un nivel de viață bun, Germania este una dintre țările cele mai industrializate din lume.

Agricultura Germaniei are un randament ridicat si detine un rol important pe plan mondial.Astfel Germania, tara a carei productie vegetala este limitata de conditiile naturale nefavorabile, este un mare producator de :cereale indeosebi de orz,ovaz si secara precum si de cartofi, sfecla de zahar.plante furajere si ca animale se cresc ovine si porcine.

In domeniul industrial miniere,Germania se impune la extractia de carbune inferior si superior,precum si la cea de sare, sulf,saruri potasice.Industria prelucratoare este puternica si performanta.

Desi foarte diversificata,este exata,totusi,pe ramuri grele,restectiv industriile chimice si constructi de masini

Marile centre industriale sunt:Berlin,Hamburg,Essen, Dortmund,Frankfurt si altele.

Germania este al doilea exportator mondial si ocupa locul al trilea( dupa Sua si Japonia).,in totalul mondial.

Turismul.Principalele atracti turistice sunt: orasele-muzee (Berlin etc.) si case memoriale (Iena,Weimar).

ITALIA

Membră a grupului G8 Italia are o economie industrială diversificată, cu un venit pe cap de locuitor apropiat unor țări ca Franța și Regatul Unit. Majoritatea materiilor prime necesare industriei și mai mult de 75% din necesarul de energie este acoperit prin importuri.Performanța economică italiană a rămas în urma partenerilor săi europeni, guvernul actual inițiind o serie de reforme pe termen scurt destinate îmbunătățirii competitivității și a creșterii pe termen lung.Italia este o tara dezvoltata, cu o politica economica de tip liberal si o economie de piata bazata pe legea cererii si ofertei.Din punctul de vedere al resurselor naturale, acestea sunt destul de reduse. Productia nationala a celor mai importante materii prime : carbune, titei, gaze natural, plumb , saruri potasiu, sare, marmura.

Principalele productii :
– in agricultura: grau 7,8 mil.tone, porumb 10,0 mil.tone, orez 1,4 mil.tone, cartofi 2,1 mil.tone, masline 3,9 mil.tone, citrice 2,9 mil.tone, vin 25,5 mil.hl;
– in industrie: ciment 67,3 mil.tone, cocs 4,9 mil.tone, fonta 1,04 mil.tone, otel 83,9 mil.tone, aluminiu 387 mii tone, autoturisme 1,4 mil.buc, tractoare 78,1 mii buc,

LUXEMBURG

  Caracteristicile de baza ale economiei luxemburgheze sunt urmatoarele: 

fiind un stat foarte mic, are o larga deschidere spre integrare si schimburi comerciale;

au avut loc mutatii structurale foarte rapide in economie (in domeniul productiei, utilizarii fortei de munca si relatiilor economice externe);

 promovarea unei politici de diversificare economica;

 un standard de viata foarte ridicat determinat de existenta unor sectoare foarte productive;

 piata financiara (sectorul bancar, asigurarile si reasigurarile) constituie un sector important al economiei luxemburgheze, care plaseaza aceasta tara pe locul 4 in cadrul U.E. si 7 intre marile piete financiare ale lumii.

sectorul industrial dominat de industria siderurgică a devenit tot mai diversificat și include produse chimice, cauciucuri și alte produse.

agricultura se bazează pe mici ferme familiale.

SPANIA

Economia Spaniei, la fel ca și populația sa este a cincea economie a Uniunii Europene și în termeni absoluți se află printre cele mai mari 10 economii ale lumii.

Resurse naturale

Resursele minerale sunt bogate și variate, constând în: cărbuni, minereuri de fier, de mangan, de cupru, de staniu, polimetale, bauxită, wolfram, mercur, uraniu, fosforite, sare și săruri de potasiu etc., concentrate în special în nordul Spaniei și Granada.

Agricultura

Țară agrar-industrială, sectorul capitalist de stat deține un loc important în economie. Categoriile de teren ale Spaniei se împart în:

agricol- 2.061.500 ha (40,7%);

pășuni-9.563.000 ha (19%);

păduri- 13.813.000 ha (27,4%).

Dintre culturile agricole, cea mai mare extindere o au cerealele: grâu, orz, ovăz în zona centrală a Spaniei, în bazinul Guadalquivirului și al Ebrului, porumb în nord, orez în provinciile sudice.

Se mai cultivă legume și zarzavaturi, măslini (ocupă locul întâi în lume), bumbac, tutun, sfeclă de zahăr, plante citrice (pe litoralul mediteranean), viță de vie (producând vinuri renumite: Xeres, Malaga, Alicante etc.), pomi fructiferi.

În sectorul creșterii animalelor, pe primul loc se află creșterea ovinelor; în nord și nord-vest se cresc cornute mari, iar în Galicia, Estremadura și Catalonia se cresc porcine. De asemenea, este dezvoltat pescuitul.

Industria

Principalele ramuri industriale sunt industria extractivă și industria ușoară (țesături de bumbac, lână, mătase). Este dezvoltată industria siderurgică (Bilbao, Sagunto), metalurgia neferoasă (cupru, plumb, zinc, aluminiu), industria constructoare de mașini (în special automobile, tractoare, locomotive, avioane, nave, utilaj textil, energetic) și cea chimică. Industria alimentară produce vinuri, ulei de măsline, conserve de fructe și de pește, zahăr.

Spania exportă produse agro-alimentare (portocale, măsline și ulei de măsline, vinuri, legume, orez, fructe conserve), minereuri, metale neferoase (mercur, plumb), produse chimice, produse textile, plută).

Importă produse industriale, petrol, materii prime textile etc.

Comerțul esterior este orientat spre țările Europei Vestice, SUA și America Latină.

Sectorul imobiliar

În primul trimestru din 2008, sectorul imobiliar din Spania s-a confruntat cu o scădere "brutală" a activității, marcată la începutul anului 2008 de scăderea cu 200.000 de unități a ritmului anual de apariție a șantierelor, de trei ori mai puțin față de aceeași perioadă din 2007. Numărul de tranzacții imobiliare a scăzut cu 60% în primul trimestru din 2008 în Spania, iar prețurile au înregistrat o scădere de până la 20%, existând posibilitatea desființării a 250.000 de locuri de muncă în acest sector în 2008.

Turism

Spania este a doua țară din lume, din punctul de vedere al turiștilor străini, conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Turismului, situându-se doar în urma Franței, și se bucură de o cotă de 7% din turismul mondial, înaintea Statelor Unite și Italiei.

Catalonia

13,2 milioane de turiști

Insulele Baleare

9,4 milioane de turiști

Conform previziunilor Organizației Mondiale a Turismului, numărul de turiști străini în Spania va crește în medie cu 5% pe an, de-a lungul următorilor 20 de ani, ceea ce ar însemna 75 de milioane de turiști străini în 2020, cu aproximativ 20 de milioane mai mulți decât în 2005.

Orașe turistice:

Ibiza, Palma de Mallorca, Toledo, Cuenca, Salamanca, Cordoba, Barcelona

Zone turistice:

Rías Baixas, Pirinei, Insulele Baleare, Insulele Canare, Costa Brava, Costa Dorada, Costa del Sol

PORTUGALIA

O dată cu intrarea în UE, Portugalia a cunoscut un adevărat miracol economic, fiind în plină ascensiune, deși nu a rezolvat încă o serie de probleme, între care inflația și balanța de plăți. Creșterea economică a fost deasupra mediei UE pentru marea majoritatea decadei trecute.

Industria

Principala ramură industrială este industria prelucrătoare (aproape 1/4 din populația activă și 1/3 din PIB), care a crescut într-un ritm rapid.

Industriile tradiționale sunt: textilă-confecții, pielărie, ceramică , sticlărie, alimentară (îndeosebi vin, ulei de măsline, produse lactate).

Aceste industrii au fost depășite ca valoare a producției de construcția de mașini (în principal electrotehnica și montaj de autovehicule) și prelucrarea lemnului (Portugalia fiind cel mai mare producător și exportator mondial de plută).

Alte ramuri industriale sunt: siderurgia, metalurgia neferoasă (Leixoes, Seixal), industria chimică și petrochimică, materiale de construcție.

Principalele centre industriale sunt: Lisabona, Porto, Setubal și Leixoes.

Resurse naturale

Portugalia dispune și de unele resurse minerale, producții semnificative având sarea și cuprul.

Agricultura

Agricultura este slab dezvoltată, cu excepția viței de vie și a pomilor fructiferi (citrice, măslini, smochini, meri). Celelalte culturi sunt destinate, în principal, consumului intern: grâu, orez, porumb, cartofi, legume.

În sectorul zootehnic se remarccă creșterea ovinelor și caprinelor.

Transport

Rețeaua de transport este în curs de extindere și modernizare; pentru a asigura o mai bună legătură între nord și sud, a fost construit podul Vasco da Gama peste estuarul fluviului Tejo, având o lungime de 17,2 km.

AUSTRIA

Austria, cu economia sa de piață bine dezvoltată și cu standardul său înalt de viață, este în legătură strânsă cu alte economii din Uniunea Europeană, în special cu cea germană. Statutul de membră a UE a adus un val de investitori străini atrași de accesul Austriei la piața unită europeană și de apropierea de economiile aspirante la UE.

Industria

Industria este diversificată și de mare randament. Sunt dezvoltate mai ales ramurile care consumă puține materii prime: industria chimică, mai ales farmaceutică, industria constructoare de mașini (electronica), hidroenergia și în ultima perioadă atomoenergia.

Centrele importante sunt: Graz, Linz, Salzburg.

Agricultura

Agricultura asigură numai o parte din nevoile de hrană ale populației, restul fiind importat.

Creșterea animalelor are o contribuție mai importantă decât cultura plantelor. Fermele specializate în creșterea animalelor se află în zona montană, unde terenurile sunt prea abrupte și fragmentate, iar clima prea rece pentru a se cultiva plante.

Turismul

Turismul aduce venituri foarte mari Austriei. Cei mai mulți turiști vin iarna pentru a face schi si alte sporturi de iarnă în stațiunile turistice din Alpi, special amenajate în acest scop. Condițiile naturale și amenajările moderne fac posibilă organizarea unor importante concursuri sportive de iarnă. Circulația turiștilor și legătura între diversele regiuni ale țării se face prin rețelele de căi ferate și șosele

Prin construcția canalului Rin-Main-Dunăre, navele de pasageri și de mărfuri pot ajunge la Marea Nordului sau la Marea Neagră.

Principalii parteneri de comerț ai Austriei sunt: Elveția, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Franța, Italia și SUA.

Austria exportă îndeosebi oțel, fontă, mașini și utilaje, automobile, hârtie și importă alimente, petrol și materii prime.

FINLANDA

Finlanda are o economie bine industrializată, în mare parte de piață liberă, cu un PIB per locuitor asemănător celor din Regatul Unit, Franța, Italia sau Germania.

Finlanda este în prezent sediul social al Nokia, lider mondial în telefonia mobilă.

Industrie

Finlanda s-a impus prin industria lemnului, bogație tradiționala a țării (printre primii producători europeni). În ultimele decenii, aportul industriei forestiere la economia Finlandei s-a înjumătățit. Exporturile din acest sector reprezintă acum doar 15% din totalul livrărilor în străinătate, în scădere de la 42%.

Treptat, economia s-a îndreptat spre ramuri industriale bazate pe exploatarea și valorificare unor noi resurse, a celor de subsol (cobalt, vanadiu, crom, nichel, cupru, plumb, diamante), hidroenergie.

Alte industrii dezvoltate sunt: industria energetică, siderurgică, siderurgie neferoasă.

Agricultura

Cultivarea pământului în Finlanda se face mai ales înspre regiunile de coastă fertile; numai 9% din toata regiunea e cultivată. Aproape 80% din ferme au mai puțin de 20 de hectare. Nu mai mult de 20% din fermieri angajează frecvent muncitori plătiți.

SUEDIA

Economia Suediei este o economie orientată pe comerț exterior, ce beneficiază de telecomunicații foarte moderne (din Suedia provine Ericsson) și o forță de lucru foarte bine pregătită și profesionistă. Este membră a UE din anul 1995.

Resurse naturale

La începutul secolului XX, Suedia era o țară preponderent agrară si una dintre cele mai sărace națiuni europene. Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos si putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care a transformat Suedia într-un modern stat al bunăstării.

Industrie

Suedia este o țară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă, siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcțiile navale au o mare dezvoltare (la Malmo si Goteborg).

Cea mai importantă ramură industrială este construcția de mașini (autovehicule, motoare diesel, aeronave, ambarcațiuni, echipamente electrice).

Suedia ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 in producția de cherestea și locul 7 la plăci aglomerate și fibrolemnoase.

Una dintre cele mai favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicațiile și industria farmaceutică, orientate către export.

Agricultura

Agricultura este specializată în creșterea animalelor pentru lapte și carne (bovine, ovine, porcine, păsări) și producția de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere.

Suedia exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere și chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare și importă combustibili, mașini și utilaje industriale, fructe, legume.

Comerț extern este orientat spre Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franța, Țările de Jos, Finlanda ș.a

De asemenea, deține flotă comercială maritimă, căi navigabile interne, căi ferate (11.285 km) și căi rutiere (135.859 km)

CIPRU

Cipru are o economie de piață, care s-a îmbunătățtit simțitor în ultimii 20 de ani asigurând un standard de viață ridicat locuitorilor săi. Turismul a fost și este în continuare principalul domeniu urmat de agricultură și producție ale căror progrese sunt însă mai mici. Cipru a devenit un centru comercial, financiar și maritim dezvoltat determinând și creșterea sectoarelor adiacente.

Categorii de teren: agricol 434000 ha – 46,9% din care 80000 ha irigate

pășuni 93000 ha – 10,1%

păduri 171000 ha – 18,5%

Resurse: grâu, cartofi, măsline, vin, tutun, bumbac, lemn, ovine, caprine, asini, porcine., lână, produse lactate, piei, pește, cupru (25200 t/1962), pirite de fier, crom, sulf, azbest, ciment, textile(matase).

Export: agrume, vin, minereuri de cupru, fier și crom, bumbac, lână, brânzeturi.

PIB : 21,277 millions of US dollars (2008)

Creșterea reala a PIB-ului

-0.5% (2009 estimat)     0.8% (2010 previzionat)

PIB pe cap de locuitor: $30,239 (2009 estimate)

PIB cota toatală mondială : 0.033% (2010 forecast)

Inflația: 4.4% (2008)

0.4% (2009)

Datoria publică: –

Valoarea de piață a acțiunilor cotate la bursă: US$29.48 billion (31 December 2007)

ESTONIA

Cu un produs intern brut de 17.672$US pe cap de locuitor, Estonia este cea mai bogată țară baltică și printre cele mai sănătoase economii ale noilor state membre a Uniunii Europene la care a aderat în 2004. Totuși, PIB-ul este la aproximativ 60% din media UE. Economia estonă crește mult mai repede și decât țările din Europa Centrală. Estonia este bine dezvoltată tehnologic, cu un sector puternic în informatică. Nivelul de trai și salariile continuă să crească.

Telecomunicațiile din Estonia sunt realizate de compania Eesti Telekom.

PIB: 23,089 millions of US dollars (2008)

Creșterea reala a PIB-ului

-14.0% (2009 estimat)     -2.6% (2010 previzionat)

PIB pe cap de locuitor: $13,509 (2009 estimate)

PIB Cota mondială: 0.039% (2010 forecast)

Inflația: 10.4% (2008)

0.0% (2009)

Datoria publică: 4.00% (2008)

Valoarea de piață a acțiunilor cotate la bursă: US$6.037 billion (31 December 2007)

LETONIA

Creșterea Produsului Intern Brut al Estoniei s-a accelarat la 11,9% în 2006, în raport cu anul anterior, după o expansiune de 10,6% înregistrată în 2005, potrivit biroului leton de statistică, citat de Reuters.

Biroul de statistică a revizuit în scădere estimarea privind avansul economic din ultimul trimestru al anului 2006, la 11,7% 11,9%.

Totodată, nivelul aferent trimestrului al treilea a fost reviziut în sens pozitiv, de la 11,8% la 11,9%.

Pe de altă parte, agențiile de rating și Comisia Europeană au avertizat că economia Letoniei se confruntă cu riscul de supraîncălzire.

Inflația analizată s-a plasat la 7,3% în luna februarie, cel mai ridicat nivel consemnat un stat baltic, potrivit datelor oficiale prezentate. Mediafax.

PIB: 33,783 millions of US dollars (2008)

Cresterea reala a PIB-ului

-18.0% (2009 estimat)     -4.0% (2010 previzionat)

PIB pe cap de locuitor: $10,701 (2009 estimate)

PIB Cota mondială : 0.053% (2010 previzionat)

Inflația: 15.3% (2008)

3.1% (2009)

Datoria publică: –

Valoarea de piață a acțiunilor cotate la bursă: US$2.144 billion (31 December 2008)

LITUANIA

Economia Lituaniei a crescut cu 8,8% în trimestrul al treilea față de intervalul corespunzător anului trecut, consumul, investițiile și exporturile intrând într-o expansiune solidă în perspectiva integrării în Uniunea Europeana în mai 2004, a indicat agenția de statistică, citată de Reuters.

Catriona Purfield, șefa delegației FMI în Lituania, a spus că economia statului va scădea cu 16% în 2009 și cu 3,75% în 2010. Noile estimări vin după ce Fondul anunțase în aprilie că economia Lituaniei ar putea scădea cu 10% în 2009.

De asemenea, FMI a sprijinit decizia oficialilor lituanieni de a meține cursul monedei naționale, litas, fixat la euro.

Totuși, FMI consideră că Lituania are nevoie de o continuare a consolidării sectorului fiscal de până la 7% din produsul intern brut (PIB), pe termen mediu, și de o reducere a salariilor din sectorul public.

Purfield a subliniat că Lituania nu a cerut bani de la FMI, însă o astfel de decizie nu este exclusă în viitor. Banca centrală a estimat o comprimare a economiei cu 15,6% anul acesta, în timp ce ministerul de finanțe a anunțat că există riscul unei scăderi cu 18,2% a produsului intern brut.
Economia Lituaniei s-a comprimat în primul trimestru peste așteptările inițiale, în timp ce premierul Andrius Kubilius estimează că produsul intern brut ar putea scădea în 2009, per total, cu până la 15%.

Datele revizuite arată că în primul trimestru din 2009, PIB-ul Lituaniei a scăzut cu 13,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut, peste estimările anterioare care indicau că economia se va comprima cu 12,6%. În ultimul trimestru din 2008, PIB-ul a scăzut cu 2,2%.

La nivel trimestrial, PIB-ul a scăzut cu 10,5%, în timp ce datele preliminare arătau o scădere cu 9,5%. Oficiul de statistică a anunțat că producția tuturor sectoarelor a scăzut în primele trei luni ale anului. De asemenea, cheltuielile gospodăriilor s-au redus cu o rata anuală de 15,1%.

PIB: 47,341 millions of US dollars (2008)

Creșterea reala a PIB-ului

-18.5% (2009 estimat)     -4.0% (2010 previzionat)

PIB pe cap de locuitor: $10,775 (2009 estimat)

PIB Cota mondială totală: 0.089% (2010 previzionat)

Inflația: 11.1% (2008)

3.5% (2009)

Dotorie publică: –

Valoarea de piață a acțiunilor cotate la bursă: US$10.13 billion (31 December 2007)

MALTA

Principalele resurse ale Maltei sunt resursele de calcar, forța de muncă și spațiul geografic favorabil, însă există și o serie de dezavantaje majore. Astfel, Malta nu deține surse de energie, agricultură nu oferă decât 20% din necesarul de hrană al populației, iar resursele de apă dulce sunt limitate.

Investițiile pe care autoritățile malteze le-au făcut în infrastructură, începând cu anul 1987, au atras un flux tot mai mare de turiști străini, lucru ce a stat la baza creșterii veniturolr bugetare și implicit la baza creșterii rapide a economiei Maltei în perioada anilor ’90.

De asemenea, ca urmare a dezvoltării turismului și a creșterii producției de electronice și textile destinate exportului, rata șomajului a scăzut treptat ajungând ca în anul 2005 săfie de doar 4,4%. Până în anul 2004 când Malta a aderat la Uniunea Europeana, Guvernul reușise să privatizeze majoritatea companiilor de stat și să obțină o liberalizare treptată a pieței.

Malta și-a bazat și după integrare economia pe sectorul de turism. Astfel, deși după atentatele din Statele Unite, din septembrie 2001, acest domeniu a cunoscut o ușoară scădere, în anul 2005, veniturile aduse de turism reprezentau 35% din PIB-ul țării.

Pentru anul 2005, creșterea economică a Maltei a fost de 1%, lucru datorat în principal investițiilor din domeniul construc;iilor, pentru anul 2006 fiind prognozată o creștere economică ceva mai puternică decât în anul precedent.

În ultima periodă, micul stat insular, face tot mai multe eforturi pentru a-și putea armoniza politicile economice și sociale cu cele susținute de către Uniunea Europeană, lucru vizibil prin prisma evoluțiilor înregistrate în aceste domenii.

Un pas important pentru ca Malta să se integreze în piața monetară a Uniunii Europene îl constituie adoptarea monedei euro. Banca Centrală a Maltei și Guvernul anunțând la 14 ianuarie 2006 că și-au propus ca acest lucru să se realizeze pâna la 1 ianuarie 2009.

PIB: 7,449 millions of US dollars (2008)

Creșterea totala a PIB-ului

-2.1% (2009 estimat)     0.5% (2010 previzionat)

PIB pe cap de locuitor: $18,531 (2009 estimate)

PIB Cota mondială totală: 0.014% (2010 previzionat)

Inflația: 4.7% (2008)

2.1% (2009)

Datoria publică: –

Valoarea de piață a acțiunilor la bursă: US$5.633 billion (31 December 2007)

ROMÂNIA

Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de ansamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini (vedeți Dacia Logan) este foarte largă și este orientată înspre piață. Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă.

Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei.

În 2006 România a reușit să egaleze (la paritatea dolarului) PIB pe locuitor realizat în 1988. Față de media europeană a produsului intern brut pe locuitor în 2007, de 26.208 de dolari americani și de cea mondială, de 8191 de dolari, România avea un nivel de 7523 de dolari, aproape de 3,5 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial.

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate.

Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segemente – exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele.

Un potențial mare îl reprezintă agro-turismul, România fiind una din puținele țări din UE în care se prezervă mediul de tip rural .

Alte puncte turistice importante ce ar putea fi exploatate mai intens, și mai ales dezvoltate, sunt: Valea Prahovei, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Maramureșul și Bucovina, Munții Apuseni, Valea Oltului etc.

Orașe predispuse de a fi importante atracții turistice pentru străini sunt: Sibiu (Capitală Culturală Europeană în 2007), Băile-Herculane, Brașov, Cluj-Napoca, Sighișoara, Constanța, Iași, Suceava, Târgoviște, București etc.

Penetrarea serviciilor de internet în bandă largă a ajuns la 11,7% in ianuarie 2009, față de sub 9% în ianuarie 2008, și este una dintre cele mai mici din Europa, în principal din cauza slabei penetrări a PC-urilor, a lansării târzii a serviciilor de internet pe piață, a acoperirii broadband slabe și a veniturilor mici ale populației, în special în zonele rurale.

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă din 2008, calculată în funcție de numărul de cartele SIM preplătite „active”, a ajuns la 114%, depașind 24,5 milioane de unități, adică abonamente și cartele preplătite valabile prin intermediul cărora s-a realizat trafic tarifabil. Din cei 9,7 milioane de utilizatori cu abonament lunar existenți la data de 31 decembrie 2008, peste 70% reprezentau persoane fizice (6,8 milioane), iar cei 2,9 milioane persoane juridice reprezentau mai putin de 30%. Piața este dominată de Orange România și Vodafone România, urmați de Cosmote România, RCS&RDS și Zapp.

La data de 31 decembrie 2008, în România existau 5,04 milioane linii de acces, rata de penetrare a telefoniei fixe la nivel de populație fiind de 23,4%, iar la nivel de gospodării de 53,6%, procentele maxime la care a ajuns vreodată acest indicator. Dintre acestea, 3 milioane de linii aparțineau companiei Romtelecom, care a deținut monopolul telefoniei fixe în România, până în anul 2003. Următorul furnizor de telefonie fixă, ca mărime, este RCS&RDS, cu 1,2 milioane abonați. Numărul furnizorilor alternativi care oferă servicii de apeluri a ajuns la 49 la sfârșitul anului 2008, fiind în scădere față de sfârșitul anului precedent, în special datorită numărului mare de achiziții și fuziuni încheiate pe parcursul anului 2008.

PIB: 200,071 millions of US dollars (2008)

Creșterea reala a PIB-ului

-8.5% (2009 estimat)     0.5% (2010 previzionat)

PIB pe cap de locuitor: $7,503 (2009 estimate)

PIB Cota mondială totală: 0.409% (2010 forecast)

Inflația: 7.8% (2008)

5.5% (2009)

Datoria publică: –

Valoarea de piață a acțiunilor cotate la bursă: US$44.93 billion (31 December 2007)

OLANDA

Cele mai importante industrii ale Olandei sunt sectoarele agro-alimentar ,chimic,cel al rafinarii petrolului si cel al masinilor electrice si electrocasnice,cea mai importanta companie din acest domeniu fiind Philips.Agricultura este mecanizata si angajeaza 4% din populatia activa.

Olanda este un membru fondator al Uniunii Europene.Guldenul olandez a fost inlocuit de euro la 1 ianuarie 1999,dar monedele si bancnotele au intrat in circulatie doar la 1 ianuarie 2002.

Principalele productii:

Agricultura,silvicultura:

17,238 mld euro

Reprezintă 3% din forța de muncă ocupată

Număr de ferme aproximativ 102,000 din care 14,000 teren arabil,5000 livezi cu fructe, 14,000 ferme de horticultură, 49,000 ferme de vite, 9000 ferme de porci și păsări, 10500 ferme mixte

Suprafața cultivată 1.969 ha

Locul 1 in lume la exportul de flori tăiate, locul 2 la exportul de brânzeturi, locul 3 la produse agricole in general

Zootehnie ( 60 %) cca 10,35 mld euro

Culturi vegetale (40 %) cca 6,9 mld euro : cartof, sfeclă de zahăr, grâu, legume, flori

Industria:

157,546 miliarde euro (16 % din forșa de muncă ocupată )

Principalele ramuri : industria metalurgică, a construcțiilor de mașini, industria alimentară, industria chimică și petrochimică,industria hârtiei și a tipăritului, industria textilă,a confecțiilor și pielăriei.

Serviciile:

81% din forța de muncă ocupată

Principalele domenii : bancar, asigurări, telecomunicații, transporturi

DANEMARCA

Are o economie de piață modernă, ce cuprinde agricultură de înaltă performanță, industrie pe scară largă și redusă modernă, un sistem social bine pus la punct, un nivel de trai ridicat, o monedă națională stabilă și o dependență ridicată de comerțul extern. Danemarca este un exportator net de alimente și energie li are un excedent extern comfortabil.

75 % din muncitorii danezi fac parte dintr-un sindicat afiliat Confederației daneye a sindicatelor. Relațiile dintre sindicate și angajatori sunt de cooperare. Regulile legate de orarul de muncă și salarii sunt negociate între sindicate și angajatori, cu o implicare minimă din partea guvernului.

Danemarca, într-un referendum în septembrie 2000, a confirmat decizia de a nu se alătura celorlate 12 țări membre ale U.E care au adoptat euro. Chiar și așa, moneda daneză rămîne legată de euro.

Danemarca s-a plasat pe primul loc în topurile legate de mediul de afaceri electronic în ultimii doi ani.

IRLANDA

Republica Irlandeză are o economie mică, modernă și dependentă pe comerț extern. Cu un PIB de aproximativ 40,000 $ pe cap de locuitor, Irlanda este a treia cea mai bogată țară din Europa și a patra cea mai bogată din lume.Economia este caracterizată de o forță de muncă foarte educată și de o rată înaltă de investiție străină.

Creșterea economică a ajuns la o medie de 10% pe an între 1995-2000, din cauza procesului Tigrului Celtic.Între 2002-2004, creșterea medie pe an a fost în jue de 4-6 %. Agricultura, care era pe pentru mult timp cel mai important sector economic, este acum eclipsat de industrie, care face 46% din PIB, Irlanda fiind la ora actuală printre cele mai industrializate economii din lume. 80% din exporturi sunt compuse de bunuri industriale deși acest sector angajează doar 28 % din forța de muncă. Deși exporturile rămân cea mai mare sursă a creșterii dinamice a economiei, Irlanda beneficiază de o creștere în consum și de o renaștere a sectoarelor de construcție și investiție în afaceri.

Irlanda a adoptat moneda euro cu încă alte 11 țări din Uniunea Europeană în 2002.

Majoritatea irlandezilor sunt de etnie celtică, deși este o minoritate importantă engleză. Limbile oficiale sunt irlandeza, o limbă celtică si engleza, care este a doua limbă oficială.

Limba irlandeză este obligatorie în sistemul de învățământ și este prima limbă oficială, deși limba engleză este cea vorbită de majoritatea populației ca limbă maternă. Semnele publice sunt în general bilingvale. Comunitățile care vorbesc irlandeza ca primă limbă trăiesc în principal în zonele de Gaeltacht în vestul Irlandei, deși acestea formează un procentaj mic al populației totale a țării.

92 % din populația republicii sunt romano-catolici, deși în ultimul timp a fost un declin masiv de credință și involvare religioasă a catolicilor irlandezi. În 2001, doar 48% din cei care se declară catolici merg de regulă la servicii religioase. A doua religie este cea anglicană, cunoscută oficial ca Biserica Irlandeză.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit are o economie de esență capitalistă (a șasea ca mărime în lume) și este un centru comercial și financiar de frunte al lumii. În ultimele decenii, guvernul s-a angajat în privatizări majore și a crescut cheltuielile cu protecția socială.

Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standardele europene, producând 60 % din necesarul de hrană cu doar 1 % din populația activă.

Regatul Unit deține mari rezerve de energie constând în cărbune, gaze naturale și petrol( ultimele două exploatate din Marea Nordului ). Producția de energie contribuie la PIB cu 10%, una din cele mai ridicate rate din toate statele industrializate.

Serviciile contribuie la PIB în proporția cea mai însemnată, îndeosebi serviciile bancare, de asigurări și de consultanță de afaceri. Ponderea industriei continuă să scada, cu toate că Regatul Unit rămâne cel mai important fabricant european de armament, produse din petrol, computere, televizoare și telefoane mobile. Turismul ocupă și el un loc important, Regatul Unit fiind a șasea destinație turistică din lume ca popularitate, cu 24 milioane de turiști pe an.

GRECIA

Cea mai săracă dintre țările Uniunii Europene, având însă un PIB/locuitor mai ridicat decât orice țară din regiune, Grecia dispune de resurse miniere relativ variate : lignit, bauxită, magneziu, apoi minerale de fier, nichel, petrol, marmură, cu produse modeste în general, cu excepția bauxitei,lignitului, magneziului. Industria contribuie la formarea PIB, antrenează 1/5 din populația activă, produce între altele, alumină, aluminiu, feroaliaje, nave maritime, îngrășăminte chimice, ciment, textile, ulei de măsline, țigarete, băuturi. Principalele centre industriale sunt Atena și orașele din jur (Pireu, Elefsis) apoi Salonic, Volos și Patras. Agricultura este dominată de sectorul vegetal.

Se cultivă cereale, bumbac, tutun, sfeclă de zahăr. Culturi specifice sunt măslinul, cu o largă răspândire teritorială, vița de vie, citricele. Zootehnia este axată pe creșterea ovinelor și caprinelor. Este încă bine dezvoltată apicultura, iar pescuitul se află în creștere.

Agricultura modernă este evidentă în special în marile câmpii din N țării. Grecia dispune de o puternica flotă maritimă. Care, alături de turism, contribuie la acoperirea parțială a deficitului balanței comerciale.

Comerțul exterior :produse industriale, produse agro-alimentare, produse petroliere, materii prime și semifabricate și import :bunuri de larg consum, bunuri de capital, combustibili, lubrifianți, materii prime. Principalii parteneri la export: Germania, Franța, Italia, Japonia și la import: Germania, Italia, SUA, Franța, Marea Britanie, Olanda, Elveția.

Principalele domenii în care grecii au investit sunt : telecomunicațiile, industria alimentară, sectorul bancar, asigurările și investițiile financiare. Practic, din întregul capital investit, 58% se regăsește în domeniul telecomunicațiilor, 18 % în cel al industriei alimentare, 8% în producție, 6% în sectorul bancar, 3% în rețelele de distribuție și 1% în construcții.

POLONIA

După căderea comunismului, Polonia a urmat o politică de liberalizare a economiei și astăzi este unul dintre exemplele tranziției de succes de la o economie dirijată de stat la o economie de piață.

Privatizarea companiilor mici și mijlocii care au fost controlate de guvern și dreptul liber de înființare de firme noi au permis dezvoltarea agresivă a sectorului privat. Ca o consecință, au apărut și organizații de apărare a drepturilor consumatorilor. Restructurarea și privatizarea „sectoarelor sensibile” precum industria minieră, metalurgică, căile ferate și energia au fost demarate începând din 1990. Între anii 2007 și 2010, Guvernul Poloniei a plănuit să listeze douăzeci de companii publice pe bursa poloneză, inclusiv companii din industria minieră.

În domeniul agriculturii, Polonia dispune de un număr mare de ferme private, având potențial de a deveni cel mai important stat producător de alimente din întreaga Uniune Europeană.

Polonia are importante rezerve de cărbuni (Silezia), sare, sulf. Sunt dezvoltate industria prelucrătoare (cărbuni și minereuri), industria constructoare de mașini cu șantiere navale la Gdask și Gdynia, prelucrarea petrolului care este importat din Federația Rusă, industria energiei electrice și atomoenergiei. Importante centre industriale sunt la Katowice, Varșovia, Lodz, Wroclaw, Poznan.

Există însă o serie de probleme, legate în special de lipsa investițiilor în anumite sectoare economice. Reformele structurale din domeniul asistenței medicale, a educației, din sistemul de pensii, precum și din administrația de stat au sfârșit prin a provoca o mare presiune fiscală asupra contribuitorilor polonezi.

Perspectiva integrării mai apropiate în Uniunea Europeană a determinat o dezvoltare economică susținută, cu o creștere anuală de 3,9% în 2003, față de numai 1,4% în 2002. În anul 2004, creșterea PIB-ului a fost de 5,3%, în 2005 – 3,6%, în 2006 – 6,2%, în 2007 – 6,8%, în 2008 – 4,9% iar pentru anii 2009 PIB-ul este estimat la 1,0%. Prognoza pentru 2010 este de 2,2%

Deși economia poloneză se află astăzi într-un proces de dezvoltare rapidă, există încă multe provocări. Cea mai importantă sarcină economică în viitor este pregătirea economiei pentru a permite Polonia să îndeplinească criteriile necesare pentru adoptarea euro ca monedă națională.

REPUBLICA CEHĂ

Unul dintre cele mai stabile și mai prospere state poscomuniste, Cehia își revine dintr-o recesiune de la jumătatea lui 1999. Creșterea între 2000 și 2001 a fost provocată de exporturile în Uniunea Europeană, în special în Germania, și de investițiile străine, în timp ce își revine cererea pe plan intern.

Rata corupției rămâne una dintre cele mai mari din țările Uniunii Europene. Deficitele fiscale și de cont curent ar putea de asemenea crea probleme în viitor. Terminarea privatizării sectorului bancar, al telecomunicațiilor și al energiei va atrage investiții străine, în timp ce restructurarea marilor întreprinderi și îmbunătățirii în sectorul financiar ar trebui să crească veniturile.

Guvernul ceh și-a exprimat dorința de a adera la euro în 2010, dar introducerea monedei este încă în fază incipientă.

SLOVACIA

PIB-ul Slovaciei a înregistrat o creștere de aproximativ 2% din 2006 în 2007, scăzând apoi în 2008 la 6,4%. Se estimeaază pentru anul curent un procent de -4,7% iar prognoza pentru 2010 este de 3,7%.

Slovacia dispune de resurse subsolice bogate și variate: fier, cărbuni, uraniu, bauxită, mercur, cupru, plumb, zinc, roci de construcții, argint, aur. Industria materialelor de construcții (producătoare de ciment, var, ipsos, etc.); industria chimică (mase plastice, fibre si fire sintetice, cauciuc sintetic, îngrașăminte azotoase etc.); industria constructoare de mașini – Liptov, siderurgie (oțel, fontă, laminate) la Košice, Martin, Žilina; industria alimentară (lactate, bere, zahăr, ulei).

Agricultura este axată în special pe cultura plantelor (antrenând doar 8,8% din populația activă): grâu, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, viticultură, pomicultură. Se cresc porcine, ovine și bovine. Turismul s-a dezvoltat în ultima perioadă. Slovacia dispunând de un potențial turistic bogat si diversificat. În 2005, la aproape un an si jumătate de la aderarea la Uniunea Europeană (mai 2004), situația economică a Slovaciei se prezenta promițător pentru 2006. Creșterea economică din 2001-2005 a depășit așteptarile, în ciuda regresului general european.

SLOVENIA

Slovenia este o țară dezvoltată cu o economie cu venit ridicat. Țara are cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor dintre fostele state comuniste din Europa – 21.5167$ în 2005, fiind mai prosper decât cel al Greciei sau al Portugaliei, acesta fiind estimat la 24.583$ în 2009. Are o rată destul de ridicată de inflație (5,7% în 2008) dar acum este comparabilă cu media Uniunii Europene, organizație în care Slovenia este membră din 2004. Economia țării a crescut în 2004 cu 4,6%, după o creștere mai înceată în 2003, de doar 2,5%. Deși țara are o economie stabilă și prosperă, mai există diverse reforme de făcut care dacă nu vor fi implementate în curând riscă să pună sub semn de întrebare susținerea economiei slovene în viitor.

După anul 2000, diverse companii din sectorul bancar de comunicații și de utilități publice au fost privatizate. Restricțiile pe investiții străine sunt abolite încet-încet.

UNGARIA

Ungaria continuă să fie pe un trend ascendent de creștere economică, în calitatea sa de membru nou al Uniunii Europene (din 2004). Sectorul privatizat generează aproximativ 80% din PIB. Ungaria asimilează circa o treime din totalul investițiilor străine în Europa Centrală. Din 1989 investițiile străine cumulează peste 23 miliarde de dolari. Inflația și șomajul au crescut ușor în ultimii ani și se așteaptă să crească în continuare. Încrederea investitorilor străini în economia Ungariei este într-o ușoară scădere după ce măsurile luate de guvern în 2006 au avut drept efect mai degrabă creșterea încasărilor și mai puțin scăderea cheltuielilor.

Guvernul ungar și-a exprimat dorința de a adera la zona euro în2010. Analiștii economici consideră însă, această dată drept nerealistă, date fiind problemele existente, ei considerând perioada 2013-2014 mult mai probabilă. Unii analiști au sugerat chiar că următorii membrii UE – Bulgaria și România – ar putea să depașească Ungaria în ceea ce privește moneda euro.

BULGARIA

Economia Bulgariei s-a contractat dramatic după 1989 prin pierderea pieței sovietice, de care economia bulgară era strâns legată. Nivelul de trai a scăzut cu 40%, dar se așteaptă să atingă nivele pre-1990.

În plus, sancțiunile ONU împotriva Iugoslaviei și Irakului au continuat să ducă în declin economia bulgară. Primele semne de revenire au apărut în 1994, când PIB-ul a crescut și inflația a scăzut. În 1996, totuși, economia s-a prăbușit datorită reformelor economice sărace și un sistem bancar instabil. Din 1997 țara s-a aflat pe traiectoria revenirii, prin creșterea PIB-ului la o rată de 4-5%, creșterea investitiilor străine directe, stabilitatea macroeconomică și aderarea la UE stabilită pentru 2007.

Guvernul curent, ales în 2001, a pledat pentru menținerea obiectivelor economice adoptate de predecesorul său în 1997. În ciuda faptului că prognozele economice pentru 2002 și 2003 au prezis creștere continuă în economia bulgară, guvernul încă are de a face cu o rată a șomajului mare și standarde scăzute de viață. Bulgaria, ca și România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Bulgaria își acoperă până la 98% din necesarul de gaze naturale din importurile rusești.

În ceea ce privește industria de armament, sub regimul comunist, Bulgaria exportă arme în valoare de 700-800 milioane de USD pe an. Sectorul producției de arme avea atunci 115.000 angajați, față de 20.000 în prezent (mai 2008).

Bulgaria a exportat în 2007 arme și echipamente militare în valoare de 180 milioane de Euro, iar în 2006 în valoare de 173 milioane Euro.

Relații economice cu alte țări

Exporturile Bulgariei în anul 2008:

Importurile Bulgariei în anul 2008:

CAPITOLUL 5

MEDIUL TEHNOLOGIC

ASPECTE GENERALE

Ansamblul tehnologiilor dintr-o anumită perioadă de timp formează un sistem în cadrul căruia putem stabili legături pe orizontală între natura materiilor prime și utilajele folosite la prelucrarea lor, între cantitățile, dimensiunile produselor și randamentele cu care acestea sunt realizate. Ideea unui sistem tehnologic provine de la F. Taylor.

Prin sistem tehnologic se intelege ansamblul structurat de mijloace de producție legate între ele prin relații bine stabilite, ale cărui funcțiuni sunt sarcinile de muncă avute în vedere, în care intrările sunt: resurse, materiale, energie și informație, iar ieșirile sunt date de rezultatul material al muncii.

Mediul tehnologic este alcătuit din elementele care explică modul de obținere a produselor și serviciilor de care se folosește societatea. Firma este în raport cu mediul tehnologic atât beneficiară cât și furnizoare prin intermediul pieței. În perioada actuală acest mediu reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale macromediului întreprinderii. Rapiditatea modificărilor tehnologice în domeniile de activitate chimice, electronice, domeniul telecomunicațiilor, informatica, etc. influențează durata ciclului de viață a produselor, în sensul scurtării lui. (Rotariu, 2004, pag. 65)

Potrivit Comisiei Europene a Națiunilor Unite pentru Europa, tehnologia reprezintă un produs, o categorie de produse determinate,prin întreg ansamblul său o parte din cunoștințele necesare la elaborarea, fabricarea, funcționarea, întreținerea și comercializarea acelor produse sau anumitor elemente, ca și orice combinație a acestor operații.

Mediul tehnologic al Uniunii europene are in vedere instrumente valorificate in: cheltuieli guvernamentale pentru cercetare-dezvoltare, focalizarea efectelor tehnologice, îmbunătățirea productivității muncii prin automatizări, disponibilitatea de internet, ciclul de viață al produselor și intervalul de timp de apariție a noi produse, infrastructura telecomunicațiilor. Este generat un model al mediului tehnologic care se axeaza pe investițiile în domeniul tehnologic, cercetarea-dezvoltarea: stratgeia în domeniul vizat, cheltuielile guvernamentale și ale firmelor, tipuri de cerectare – dezvoltare: cerecatre fundamentală, cerectare aplicativă, cerectare experimentală, inovare de produs și inovare de proces, inovări organozatorice și de marketing, etc.

Factorii tehnologici sunt cei care stau la originea formării mediului tehnologic. Tehnologia în sensul larg al noțiunii, constituie aceea competentă a macro-mediului reprezentată de un set de procese prin care o combinație oarecare de resurse sunt transformate în produse ale acestuia. Evoluțiile tehnologice au efect asupra creșterii și maturității sectorului, că influențează frontierele dintre segmentele strategice prin modificarea factorilor lor cheie de succes, că stau uneori la originea unor afaceri noi (nu se produce ceea ce cere piața, ci se produce ceea ce rezultă din exercitarea presiunii tehnologice, urmând ca ulterior să se genereze piața) sau la dispariția unora din cele existente (pericolul substituirii poate duce la dispariția cererii) și că în dese rânduri fac diferențierea între competitori (reprezentând o sursă a avantajului competitiv). Aceasta impune ca descoperirea și valorificarea oportunități1or tehnologice existente în mediul tehnologic al întreprinderii să devină o activitate permanentă a managerului superior și a celor care participă la fundamentarea strategiei organizației.

Cele mai importante semnale tehnologice care trebuie inventariate sunt rata inovației tehnologice și gradul relativ de risc. Ele sunt determinate în principal de următorii factori tehnologici: cheltuielile guvernamentale pentru cercetare, viteza de transfer a tehnologiilor, atracția tehnologică a sectorului, rata de înnoire a produselor, ritmul de apariție a invențiilor, calitatea sistemului de telecomunicații.

Indicatorii pe care putem avea în vedere pot fi:

cheltuielile guvernamentale pentru cercetare-dezvoltare

cheltuielile industriale totale pentru cercetare-dezvoltare

focalizarea efectelor tehnologice

gradul de protecție al patentelor

ciclul de viață al produselor și intervalul de timp de apariție a noi produse

noile dezvoltări în transferul tehnologiei din laboratoare pe piață

îmbunătățirea productivității muncii prin automatizări

disponibilitatea de internet

infrastructura telecomunicațiilor, precum și alți indicatori.

Cercetarea si dezvoltarea

Pentru a avea o evolutie crescatoare favorabila, fiecare tara trebuie sa investeasca in segmentul de cercetare-dezvoltare, acest lucru fiind valabil si pentru tarile membre ale Uniunii Europene, unde programele de cercerare-dezvoltare sunt subventionate de catre guverne, in primul rand pentru a veni in sprijinul firmelor mari si nu in ultimul rand pentru a contracara concurenta americana cat si cea japoneza, care se afla intr-o continua expansiune. Unul dintre cele mai importante programe la nivel european este reprezentat de EUREKA.
EUREKA (European network for market-oriented R&D) este o inițiativă deschisă, care își propune să realizeze prin proiectele sale, produse, tehnologii și servicii de nivel european prin colaborarea întreprinderilor industriale, întreprinderilor mici și mijlocii, unităților de cercetare-dezvoltare, universităților din țările europene.

EUREKA a fost fondată în 1985 de 17 state vest-europene la Conferința Miniștrilor Cercetării din 6 noiembrie 1985, prin Declarația de la Hanovra. Din 1992 inițiativa și-a deschis porțile pentru noi membri din țările din Central și Est Europene. Din 1998  s-a încurajat participarea la proiectele EUREKA a unor parteneri din întreaga lume, permițând astfel industriei europene să “lucreze cu cei mai buni”. În prezent ea include: 34 state membre, 3 state NIP (cu puncte naționale de contact), 1 țară asociată. De menționat că, din fosta U.R.S.S. state membre sunt țările baltice și Rusia, iar Ucraina este stat NIP.

Reprezinta unul din cele mai importante programe europene de cercetare aplicativă și functionează dupa principiul "de jos în sus", utilizând  o birocrație redusă, o structură organizatorică flexibilă,un circuit informațional la un nivel de eficiență acceptabil, o expertiză largă, beneficiind de concentrarea resurselor, împărțirea costurilor și posibilități de acces la fonduri publice și pe mai multe piețe. Participanții decid sinestătător scopul proiectului, care sunt partenerii, cât de mult va costa proiectul, cât va dura, cine și cum va conduce proiectul, modul de împarțire a riscurilor și rezultatelor.

EUREKA constituie unul din instrumentele de bază cu care se acționează pentru urgentarea creării unei comunități tehnologice europene. Prin tematica abordată se urmărește creșterea productivității și a capacității de concurență a industriilor și economiilor europene printr-o strânsă colaborare între industrie, cercetare și învațământ. Prin realizarea proiectelor EUREKA se urmărește creșterea competitivității europene și realizarea de produse și tehnologii competitive, pe piața mondială, cu cele realizate în cadrul NAFTA (Acordul Nord-American de Comert Liber) și ASEAN (Asociatia Statelor din Asia de Sud-Est). Un proiect EUREKA pornește de la o idee: o idee pentru dezvoltarea unui nou produs, a unei noi tehnologii sau a unui nou serviciu, care poate revoluționa piața europeană sau mondială și care aduce îmbunatățiri substanțiale produselor, tehnologiilor și serviciilor existente. Inițiatorii proiectelor EUREKA pot fi: firmele industriale, intreprinderile mici si mijlocii, unitățile de cercetare și universitățile. EUREKA nu este un organism de finanțare. Participantii la proiect au responsabilitatea asigurării finanțării proiectelor. Autoritățile naționale ale unei tari membre EUREKA pot sprijini financiar, în condiții pe care ele le stabilesc, proiectele EUREKA.

Cheltuieli de cercetare-dezvoltare ca procent din PIB pe sectoare

Sursa: Eurostat

Rata cresterii investitiilor in sectorul de cercetare-dezvoltare in UE

Investitiile in cercetare-dezvoltare pe sectoare

Tarile care investesc cel mai mult in cercetare-dezvoltare

Procentajul sectoarelor de cercetare-dezvoltare in principalele regiuni ale lumii

Topul sectoarelor industriale in functie de investitiile in cercetare-dezvoltare in anul

2007

Informatizare si acces la internet

Informatizarea este un lucru care a apărut la sfârșitul secolului trecut și este o tendință din ce în ce mai importantă în ziua de astazi. Cuvântul de informatizare are înțelesul de a folosi informatica în rezolvarea unor probleme. Internetul a apărut și s-a dezvoltat în ultimii 10 ani ai secolului trecut, astăzi fiind folosit în întreaga lume nu numai de persoane fizice ci și de firme, guverne, instituții internaționale, etc. Intrenetul a inlesnit și comerțul, deoarece consumatorii pot comanda de pe internet, fara a se deplasa pentru a face cumpărături. Comisia Europeana a dat publicitatii un studiu cu privire la navigarea pe internet in Uniunea Europeana. Conform acestuia, diferentele cele mai mari intre categoriile de accesatori la internet sunt date de nivelul educatiei, venitului sau varstei.

Mai mult de 40% din populatia Uniunii Europene foloseste intenetul cu conexiune broadband, o infrastructură cuprinzătoare, sigură și ieftină beneficiind de o bandă largă de transmisie (o conectare la Internet, permițând transmiterea rapidă a unui volum mare de informații) este esențială pentru dezvoltarea și oferirea de servicii precum e-Business-ul (comerțul electronic), e-Guvernarea (servicii guvernamentale electronice), e-Sănătatea (medicină și asigurare medicală electronice) și e-Învățământul (învățământ prin Internet). Deputații europeni au cerut elaborarea unui program comunitar multianual pentru promovarea utilizării mai sigure a internetului și a noilor tehnologii on-line. Obiectivul principal constă în apropierea diferențelor dintre zonele urbane și cele rurale, în ce privește utilizarea acestei tehnologii.

Servicii on-line (guvernare, sănătate, educație sau achiziții) pot deveni complete și pot consolida procesul de coeziune doar dacă stau în totalitate la dispoziția cetățenilor Uniunii și a comunității de afaceri. Aceasta se poate realiza prin conexiuni de bandă largă.

Deputații subliniază oportunitățile utilizării internetului cu bandă largă:

– S-ar forma o piață internă cu aproape 500 de milioane de persoane conectate la banda largă;

– Extinderea rețelelor în bandă largă, cu transmisie fiabilă pe o lărgime de bandă competitivă, este esențială pentru dezvoltarea întreprinderilor, dezvoltarea societății și promovarea serviciilor publice;

– Europa ar deveni o economie de prim rang la nivel mondial, bazată pe cunoaștere;

Soluționarea problemelor grave din zonele rurale, slab populate și inaccesibile (insule, zone montane etc.) depinde de noile utilizări inovatoare ale tehnologiilor de informație și comunicare. Serviciile de bandă largă vor veni în sprijinul regiunilor, în special al celor cel mai puțin dezvoltate, în sensul atragerii oportunităților de afaceri, al facilitării lucrului la distanță, al acordării unor servicii noi de diagnosticare și îngrijiri medicale și al dobândirii unor standarde educaționale și servicii publice îmbunătățite.

Noua tehnologie oferă soluții interesante și ieftine pentru zonele izolate, inaccesibile (insule, zone montane etc.) și cele rurale, deoarece conexiunile fără fir, comunicațiile prin mobil și satelit pot furniza accesul la banda largă al zonelor care nu beneficiază, în mod normal, de rețele fixe. Deputații constată că aceste noi tehnologii ar trebui luate în considerare în momentul alocării spectrului radio.

Internetul devine din ce in ce mai atractiv pentru cetatenii Uniunii Europene, dupa cum arata un sondaj realizat in acest sens, aproape 80% dintre persoanele cu varste intre 16 si 24 de ani utilizeaza internetul cel putin o data pe saptamana, procentul scazand odata cu inaintarea in varsta a utilizatorilor. Pentru grupa de varsta 16-24 cat si pentru cea 25-54 procentajul utilizatorilor de gen feminin e relativ apropiat de procentajul utilizatorilor de gen masculin, un decalaj mai mare intre genuri existand la grupa de varsta 55-74 unde barbatii utilizeaza mai mult internetul, 31%. Internetul reprezinta de asemenea fundamentul dezvoltarii unei societati informationale. Conform informatiilor oferite de Eurostat, 91% dintre firmele ce deruleaza afaceri in UE-25 au acces la internet incepand cu anul 2005, iar 35% dintre angajatii acestor firme au utilizat internetul in scopuri de serviciu incepand cu anul 2005.

Accesul la internet si conexiunile broadband la internet in UE

Folosirea internetului pe grupe de varsta si sex in UE

Comertul electronic

Aparitia comertului prin Internet a creat oportunitati, dar si perspective comerciale imense. Conceptul de comert electronic acopera realizarea, prin intermediul Internetului, a celor trei etape principale, respectiv: etapa de reclama si cautare, etapa de contractare si plata si etapa de livrare. Odata cu cresterea Internetului, granitele marketingului traditional au fost depasite pentru totdeauna. Web-ul este un mediu fara rival in care se poate vinde literalmente catre milioane de clienti. Constrangerile unei piete locale dipar. Comertul electronic ofera o audienta globala. Un raport întocmit de deputata cehă Zuzana Roithová, membră a grupului PPE-DE, și adoptat de Parlamentul European în ședința plenară din 21 iunie 2008 face apel la sporirea încrederii în economia digitală. O posibilă soluție, potrivit raportului, este oferită de instituirea unui marcaj european de garanție. Pentru a putea afișa sigla acestui marcaj, comercianții trebuie să respecte anumite standarde și reguli privind încheierea contractelor, afișarea informațiilor legale sau gestionarea litigiilor comerciale. Organisme profesionale din domeniul comerțului electronic din Austria, Franța, Germania, Italia, Polonia și Spania au adoptat deja un astfel de marcaj de garanție, denumit „Euro-Label”. Raportul Roithová apreciază că „Euro-Label” este un model din care UE se poate inspira cu încredere.

Acest sistem le oferă garanții atât clienților, cât și comercianților. Sigla „Euro-Label” garantează, de exemplu, că respectiva companie este fiabilă, respectă legislația privind protecția datelor, condițiile de vânzare sunt clar formulate și afișate pe site, iar în caz de litigiu vor fi aplicate reguli bine stabilite.

Tipurile de bunuri si servicii cumparate on-line in anul 2009

Infrastructura comunicatiilor

Serviciile din sfera telecomunicatiilor cuprind distributia sunetului , imaginilor, datelor si a altor informatii prin cablu, releu sau satelit. Aceste servicii includ atat managementul si intretinerea canalelor de comunicatie cat si oferirea de servicii prin intermediul acestor canale de comunicatie, incluzand serviciile radio si de televiziune, dar nu si producerea programelor de radio sau televiziune. La sfârșitul anului 2005, Comisia a demarat o procedură de consultare publică privind necesitatea unei reforme a normelor UE în domeniul telecomunicațiilor, aflate în vigoare de la data de 25 iulie 2003, și modul în care se poate realiza o piață unică a telecomunicațiilor .

Recent, Comisia a aprobat propuneri privind o reformă a normelor UE în domeniul telecomunicațiilor. Prin această reformă, Comisia dorește să ofere cetățenilor, indiferent unde locuiesc și unde călătoresc în UE, posibilitatea de a beneficia de servicii de comunicații mai bune și mai ieftine, fie că folosesc telefoane mobile, conexiuni internet în bandă largă sau comunicații prin cablu TV. Pentru atingerea acestui obiectiv, Comisia propune consolidarea drepturilor consumatorilor, punerea la dispoziția acestora a mai multor alternative prin sporirea concurenței între operatorii de telecomunicații, promovarea investițiilor în noi infrastructuri de comunicație, în special prin eliberarea de frecvențe radio pentru serviciile de comunicații în bandă largă fără fir (wireless), precum și sporirea fiabilității și securității rețelelor de comunicații, mai ales împotriva virușilor și a altor atacuri cibernetice. O nouă autoritate pentru piața europeană de telecomunicații va asista Comisia și organismele naționale de reglementare în domeniul telecomunicațiilor pentru a se garanta faptul că normele privind piața și regulamentele referitoare la protecția consumatorului sunt aplicate cu consecvență, independent și fără protecționism în toate cele 27 de state membre ale UE. Pentru a deveni act cu putere de lege, propunerile Comisiei trebuie să fie aprobate de către Parlamentul European și Consiliul de Miniștri al UE.

„Pachetul de reforme în domeniul telecomunicațiilor”, care a fost prezentat de Comisie Parlamentului European la Strasbourg, va modifica normele UE din 2002 privind telecomunicațiile. Acest pachet este planificat a deveni act cu putere de lege până cel târziu la sfârșitul anului 2009 și prezintă următoarele caracteristici principale:

• Noi drepturi ale consumatorilor, cum ar fi dreptul de a schimba operatorul de telecomunicații după o singură zi, dreptul la o informare transparentă și comparabilă cu privire la prețuri, posibilitatea de a suna la numere cu apel gratuit din afara țării, și o eficacitate mai mare a numărului unic de urgență european 112.

• Mai multe alternative pentru consumatori prin sporirea concurenței, în special prin punerea la dispoziția autorităților naționale de reglementare în domeniul telecomunicațiilor a noului instrument care permite impunerea unei separări funcționale în cazul operatorilor de telecomunicații dominanți.

• Un nivel sporit de securitate privind utilizarea rețelelor de comunicație, în special prin intermediul unor noi instrumente de luptă împotriva mesajelor spam, a virușilor și a altor atacuri cibernetice.

• Un „nou acord” pentru spectrul de frecvențe radio – element esențial pentru toate serviciile de comunicații fără fir – pentru a impulsiona investițiile în noi infrastructuri și a asigura „acces universal la comunicațiile în bandă largă”. În zonele rurale ale UE, doar în medie 72% din populație au acces la serviciile de comunicații în bandă largă. Comisia dorește să rezolve problema acestei „fracturi digitale” printr-o mai bună gestionare a spectrului de frecvențe radio și prin punerea la dispoziție a unor frecvențe radio pentru servicii de comunicații fără fir în bandă largă în zone în care realizarea unei noi infrastructuri de fibră optică este prea costisitoare. Trecerea de la televiziunea analogică la televiziunea digitală va elibera o parte semnificativă a spectrului de frecvențe radio (așa-numitul „dividend digital”), care pot fi folosite în acest scop.

• O mai bună legiferare în domeniul telecomunicațiilor, prin liberalizarea piețelor în cazul cărora deschiderea impulsionată de UE a dus deja la apariția concurenței ,aceasta va permite Comisiei și organismelor naționale de reglementare să se concentreze asupra principalelor obstacole, cum ar fi piața serviciilor în bandă largă.

• Organisme de monitorizare mai independente, pentru a se garanta o legiferare echitabilă, în interesul consumatorilor. Se întâmplă prea des ca autoritățile de reglementare în domeniul telecomunicațiilor să fie încă apropiate de operatorul dominant, care continuă în multe țări să se afle parțial în proprietatea statului. Prin reforma UE în domeniul telecomunicațiilor se intenționează consolidarea independenței organismelor de monitorizare în domeniul telecomunicațiilor atât față de operatori, cât și față de administrația publică națională.

Cheltuieli pentru telecomunicații (procent din PIB)

Tariful unei convorbiri locale de 10 minute (in euro)

Numarul de contracte de telefonie mobila per 100 de locuitori

Cercetare-dezvoltare

Inovarea, domeniul comunicatiilor, si cel tehnologic joacă un rol important în: îmbunătățirea competitivității în întreaga economie stimulând creativitatea, eficiența si inovarea; dezvoltarea stiintifica si tehnologica in domenii diverse precum medicina și fizica; modernizarea sectoarelor precum educația, securitatea, energetic și transporturile și de a face sectorul european public mai eficient; abordarea provocărilor sociale și îmbunătățirea calității vieții în timp ce avem de-a face cu o societate în curs de îmbătrânire;

Investițiile și inovarea în pilonul de cercetare ale anului 2010 se concentrează pe programele propprii de cercetare și dezvoltare și stimularea programelor de cooperare cu sectorul privat pentru a promova inovația si conducerea tehnologică.

Cercetarea-dezvoltarea realizată în întreprindere, care include activitățile creatoare întreprinse sistematic în cadrul întreprinderii, în vederea creșterii volumului de cunoștințe și a utilizării lor în scopul realizării de noi aplicații, ca de exemplu produse (bunuri sau servicii) și procese noi(inclusiv cercetare de software):

Activitatea de cercetare-dezvoltare preluată de la alte întreprinderi, care include activitățile de cercetare- dezvoltare, dar realizate de către alte întreprinderi sau institute de cercetare.

Achiziții de mașini, echipamente și software achiziționarea de mașini performante,echipamente și hardware sau software pentru obținerea produselor sau proceselor noi sau semnificativ îmbunătățite.

Achiziția de echipamente și aparatură, care include echipamente performante, calculatoare special cumpărate pentru a implementa produse (bunuri sau servicii) și / sau procese tehnologice noi ori cu îmbunătățiri semnificative.

Alte achiziții de cunoștințe din afara întreprinderii, care includ achiziția de drepturi de utilizare de brevete, invenții nebrevetate, licențe, know-how, mărci, software și alte tipuri de cunoștințe de la alții, pentru a fi utilizate în activitatea de inovare.

Perfecționarea personalului – perfecționarea în țară sau în străinătate a personalului direct implicat în dezvoltarea și/sau introducerea inovării.

Introducerea pe piață a produselor (bunuri sau servicii) rezultate în urma inovării – activități de marketing intern sau extern care urmăresc introducerea pe piață a produselor (bunuri sau servicii) noi sau cu îmbunătățiri semnificative. Poate include cercetarea preliminarii de piață, testări ale pieții și reclama, dar exclude formarea rețelelor de distribuție către piață.

Proiectarea și alte activități pregătitoare pentru producție/livrare – proceduri și pregătiri tehnice pentru realizarea implementării inovărilor de produse (bunuri sau servicii) și procese tehnologice care nu au fost cuprinse în altă parte.

Efectele inovărilor de produs (bun sau serviciu) sau proces asupra activității întreprinderii sunt analizate pentru întreaga perioadă raportată (nu numai pentru sfârsitul perioadei așa cum au fost comensurate în cadrul anchetei statistice anterioare). Efectele sunt grupate astfel:

Efecte asupra produselor:

– extinderea gamei de bunuri sau servicii;

– intrarea pe noi piețe sau creșterea segmentului de piață;

– îmbunătățirea calității bunurilor sau serviciilor.

Efecte asupra proceselor:

– îmbunatățirea flexibilității producției sau furnizării de servicii;

– creșterea capacității de producție sau furnizării de servicii;

– reducerea costurilor cu forța de muncă pe unitatea de produs;

– reducerea consumurilor materiale și de enegie pe unitatea de produs.

Alte efecte:

– reducerea impactului negativ asupra mediului și sănătății și creșterea gradului de securitate a muncii;

– introducerea de reglementări și standarde.

Întreprinderile care au avut activități inovative sau proiecte inovative în perioada analizată indică dacă acestea au fost:

– abandonate din perioada de concepție;

– abandonate după ce activitatea sau proiectul au fost inițiate;

– serios întârziate.

Schimbările importante strategice și organizatorice în cadrul întreprinderii se referă la toate celelalte îmbunătățiri creative desfășurate în întreprinderi, indiferent daca au avut sau nu activitate de inovare. Schimbările pot fi de:

– Strategie: implementarea de strategii noi sau substanțial modificate în întreprindere

– Management: implementarea de tehnici avansate de management în cadrul întreprinderii

– Organizare: implementarea de structuri organizatorice noi sau substanțial modificate

– Marketing: schimbări semnificative în concepția/ strategia de marketing a întreprinderii

– Modificari estetice: modificări semnificative în estetica prezentării sau design și alte modificări subiective la cel puțin unul din produsele fabricate în întreprindere.

Cooperarea în domeniul inovării reprezintă participare activă la proiecte comune de cercetare- dezvoltare și la alte proiecte de inovare cu alte întreprinderi sau instituții. Din această cooperare nu este neapărat necesar ca ambii parteneri sa aibă beneficii comerciale imediate comune. Contractarea de lucrări, fără o colaborare activă, nu înseamna cooperare.

Fig nr. 1 – Ponderea întreprinderilor active cu activitate de inovare și a celor fără activitate de inovare, față de total întreprinderi, în perioada 2000 – 2002

Cercetarea-dezvoltarea experimentală reprezintă activitatea sistematică și creatoare inițiată pentru a spori volumul de cunoștințe, inclusiv cunoștințele despre om, cultură și utilizarea acestor cunoștințe pentru noi aplicații.

Cercetarea-dezvoltarea experimentală (denumită în continuare cercetare-dezvoltare) cuprinde: cercetarea fundamentală, activitate experimentală sau teoretică inițiată în primul rând, pentru acumularea de noi cunoștințe privind aspectele fundamentale ale fenomenelor și faptelor observabile fără să aibă în vedere o aplicație deosebită sau specifică; cercetarea aplicativă, activitate de investigare originală în scopul acumulării de noi cunoștințe, fiind însă orientată, în principal, spre un scop sau un obiectiv practic specific; dezvoltarea experimentală, activitate sistematică, ce se folosește de cunoștințele existente acumulate de pe urma cercetării și/sau a experienței practice în vederea lansării în fabricate de noi materiale, produse și dispozitive, introducerea de noi procedee, sisteme și servicii sau îmbunătățirea substanțială a celor deja existente. Datele statistice aferente activitatii de cercetare- dezvoltare includ și proiectarea tehnologică. Resursele umane și financiare din cercetare- dezvoltare sunt prezentate pe sectoare de execuție, conform metodologiei prevăzută în Manualul Frascati al OECD, ediția 2002, după modelul celor din Sistemul Conturilor Naționale, astfel:

sectorul întreprinderi cuprinde unitățile de cercetare-dezvoltare care își desfășoară activitatea pe bază de contracte cu beneficiarii. Se includ și agenții economici ce desfășoară, pe lângă activitatea de bază și activități de cercetare.

sectorul guvernamental cuprinde toate unitățile care furnizează servicii colective (fără a le vinde), cele care administrează afacerile publice și aplica politica economică și socială a societății, precum și institutele naționale de cercetare-dezvoltare.

sectorul învățământ superior cuprinde toate unitățile de profil care desfășoară în mod organizat activitatea de cercetare-dezvoltare.

sectorul privat non-profit cuprinde uniuni, fundații, asociații culturale și sportive, organizații religioase (de cult), sindicate, partide și formațiuni politice, care desfășoară activitate de cercetare- dezvoltare.

în definirea indicatorilor privind resursele umane și financiare s-a ținut cont atât de normele și legislația națională în vigoare, cât și de recomandările organismelor internaționale.

Personalul din activitatea de cercetare-dezvoltare este constituit din persoanele care participă la realizarea temelor de cercetare sau furnizează servicii directe legate de această activitate.
Personalul de cercetare-dezvoltare a fost grupat dupa mai multe criterii (unele se referă la personalul cu calificare superioară), astfel:

a) după ocupație:

– cercetători – specialist care lucrează la conceperea sau crearea de cunoștințe, produse și procedee, metode și sisteme noi. În această categorie sunt incluși cercetătorii științifici atestați și alte categorii de personal cu studii superioare care desfășoara nemijlocit activitate de cercetare-dezvoltare.

– tehnicieni și asimilați – personalul cu un nivel mediu de pregătire sau completat cu o pregătire postliceală de specialitate într-un domeniu tehnic sau de altă natură. Ei participă la i personalul de secretariat și de birou care participă la execuția proiectelor de cercetare-dezvoltare sau care sunt direct implicați în executarea unor astfel de proiecte.

– activitatea de cercetare- dezvoltare prin aplicarea principiilor și metodelor operaționale direct sub controlul cercetătorilor.

– alte categorii – muncitorii

b) după nivelul de pregătire: personal cu studii superioare, personal cu studii postliceale, personal cu studii liceale, alte situații.

În funcție de pregătire, conform diplomei de absolvire, cercetătorii sunt încadrați pe domenii țtiințifice astfel: știinte naturale și exacte, știinte inginerești și tehnologice, știinte medicale, știinte agricole, știinte sociale, știinte umaniste.

Începând cu anul 1993, personalul din activitatea de cercetare-dezvoltare s-a calculat și în "echivalent norma întreagă" prin transformarea numărului de lucrători cu normă parțială în echivalent de lucrători cu normă întreagă, corespunzător timpului de lucru destinat acestei activități. În funcție de acesta, evaluarea resurselor umane s-a facut în felul urmator:

norma întreagă în domeniul cercetării- dezvoltării (90% din timp sau peste).

lucrează, în principal, în domeniul cercetării-dezvoltării (50% – 90% din timp).

normă parțială în domeniul cercetării- dezvoltării (mai puțin de 50% din timp).

Cheltuielile curente cuprind toate plățile efectuate în cursul unei perioade în cadrul unităților, reprezentând costul forței de muncă, al materialelor, precum și alte cheltuieli curente. Cheltuielile de capital (investiții) cuprind plățile efectuate în cursul unei perioade pentru realizarea de lucrări de construcții, achiziționarea de aparate, instrumente, mașini și echipamente sau alte cheltuieli de această natură, menite să contribuie la creșterea volumului de mijloace fixe ale unității.

Cheltuielile totale (curente si de capital) aferente activității de cercetare-dezvoltare s-au grupat dupa o serie de caracteristici, astfel:

a) după sursa de finanțare:

– de la agenții economici, destinate realizării lucrărilor de cercetare-dezvoltare contractate de aceștia, precum și din resursele provenite din activitățile de producție, microproducție, economii la cheltuielile generale ale unității și alte surse de care dispune unitatea.

– din fondurile publice, administrate în principal de coordonatorii de fonduri și utilizate pentru finanțarea lucrărilor de cercetare-dezvoltare realizate pe bază de contracte și programe generale finanțate de la buget.

– din fondurile publice generale universitare, care cuprind sumele acordate prin granturi de ministerul coordonator și creditele de la diferite organisme internaționale.

– de la unitățile din învățământul superior, pentru realizarea lucrărilor de cercetare-dezvoltare contractate de acestea precum și încasările din microproducție, vânzări de reviste, jurnale, taxe de la studenți, închirieri de spații etc.

– de la instituții fără scop lucrativ, pentru realizarea lucrărilor de cercetare-dezvoltare contractate de organizații profesionale, asociații sindicale, culturale, organizații de caritate sau intrajutorare etc.

– din fondurile din străinătate, pentru activități de cercetare-dezvoltare, inclusiv sursele primite de la organizații internaționale, guverne sau instituții străine.

b) după programele științifice de cercetare-dezvoltare, cheltuielile aferente activității de cercetare-dezvoltare sunt structurate pe tipuri de programe științifice utilizate pe plan internațional (conform "Nomenclatorului pentru analiza și comparația bugetelor și programelor științifice" – NABS).

Economistul austriac Schumpeter a abordat pentru prima dată, în 1942, mecanismele și factorii procesului de invare, argumentând că spiritul antreprenorial și posibilitatea obținerii unui profit de monopol temporar ar putea stimula introducerea noilor produse pe piață sau reducerea costurilor de producție.

A denumit acest fenomen “distrugere creativă”, fenomen prin care structura de piață anterioară este sfărâmată pentru a se face loc unui inovator.

♦ În perioada 1950-1980 au predominat strategiile cercetării-dezvoltării, caracterizate prin lipsa coordonării și colaborării dintre decidenții strategiilor științei și cei ai strategiilor industriale și numai la sfârșitul deceniului al optulea s-a trecut la strategii ale inovării.

În Japonia există un concept propriu de inovare

♦ În anii 70’ ai secolului XX, în gândirea managerială americană s-au conturat două tendințe tehnice inovatoare.

Prima a apărut după recesiunea din SUA din anii ‘70 și ca urmare a recunoașterii superiorității practicii manageriale japoneze. Companiile americane s-au străduit să adopte practici care să conducă la o înaltă productivitate, la o calitate superioară și la o excelentă politică de inovare. Cea de a doua tendință a fost creșterea remarcabilă a capitalului industrial de risc. Investițiile publice și private de risc au crescut exponențial în anii ‘80 ai secolului XX, stimulând creșterea culturii antreprenoriale tehnice la un nivel foarte rar întâlnit anterior.

♦ După anul 1990 a apărut clar politica de inovare care presupune coordonarea activității tuturor decidenților strategici în cercetare dezvoltare și în industrie.

♦ Realizarea obiectivului strategic stabilit la Lisabona în 2000, ca Uniunea Europeană sa devină până în 2010 cea mai performantă și competitivă economie din lume, presupune intensificarea preocupărilor în domeniul inovării.

♦ INOVAREA – Conversia unor noi cunoștințe în beneficii economice și sociale, ca rezultat al unor interacțiuni complexe între numeroși actori în cadrul unui sistem constând într-un mediu (local, național, regional) ce conține firme, institute de cercetare, finanțatori, precum și rețelele prin care toți aceștia intră în contact.

INOVARE

♦ Procesului inovării este un proces sistemic, care parcurge patru faze:

– conceperea unei idei, fundamentată științific (generată de spirit creativ, inspirație, copiere, cercetare-dezvoltare),

– transpunere industrială printr-un parteneriat calificat cercetare-industrie (preferabil privată) ceea ce implică finanțare și un anumit proces tehnologic, o nouă formă de prezentare, o nouă structură funcțională, o nouă formă organizatorică, noi metode de gestiune și organizare a muncii etc.,

– impactul cu succes pe piață a rezultatului procesului inovării (un nou produs, serviciu, o nouă formă de prezentare, o nouă structură funcțională, o nouă formă organizatorică, noi metode de gestiune și organizare a muncii etc.) prin intermediul unei rețele de valorificare națională și/sau internațională,

– o protecție puternică, eficientă și extinsă a elementelor de proprietate intelectuală.

Procesului inovării trebuie să constituie o oportunitate pentru crearea de noi beneficii prin implementarea rezultatului unui proces care asigură unei acțiuni o creștere a valorii intelectuale adăugate.

Valorificarea de proprietate industrială prin inovare

♦ Inovarea tehnologică sau inovarea de produs presupune comercializarea inițială a unei creații tehnice prin producerea și marketingul unui nou produs sau serviciu sau prin utilizarea unui nou procedeu tehnologic.

O inovare tehnică poate rezulta din aplicarea unei singure invenții (majoritatea inovărilor din industria chimică sau farmaceutică presupune, de regulă, aplicarea unei singure invenții privind un compus chimic) sau a mai multor invenții (primul automobil a presupus aplicarea mai multor invenții, de la roată, concepută cu mai mult de 5000 de ani în urmă, la motorul cu ardere internă, inventat cu circa două decenii înaintea construirii primului automobil antrenat de un asemenea motor).

Dezvoltarea și diversificarea industriei în secolul al XX-lea au oferit perspective dezvoltării mișcării de inovare, iar creșterea vitezei mijloacelor de transport și dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor au dus la extinderea comerțului, care a contribuit esențial la diseminarea noutăților tehnice. Rezultatul a fost că timpul scurs între apariția unei invenții și dezvoltarea sa comercială s-a redus de la 50 de ani, în cazul lămpii cu arc electric, la circa 5 ani, în cazul circuitelor integrate.

♦ Nu orice invenție este implicată într-un proces de inovare și multe procese de inovare pot apărea și dezvolta fără a implica vreo invenție.

♦ Majoritatea proceselor de inovare care presupun o nouă structură funcțională, o nouă formă organizatorică, noi metode de gestiune și organizare a muncii etc., nu au nici un fel de conținut tehnic.

♦ În literatură se face o distincție netă între invenție și inovare. Astfel Michael Schrage arată că “economia invenției este profund diferită de economia inovării”. A avea prioritate în înregistrarea unei noi soluții nu are nimic de-a face cu a fi primul la profitabilitate.

A fi primul la profitabilitate – și aceasta este cheia – nu are în mod virtual nimic de a face cu cât de rapid, profund și ubicuu se răspândește o inovare. Cu alte cuvinte nu există nicio corelație semnificativă, și mai puțin de cauzalitate, între o invenție de succes și o inovare de succes de piață.

Credința romantică că ar exista legătură între o creștere dramatică a numărului inventatorilor de valoare și creșterea numărului de inovări strălucite semnifică faptul că nu s-a înțeles nici ce este o invenție și care este rolul ei și nici care este rostul unui proces de inovare. În realitate cauza nevalorificării cu succes a unei invenții deosebite este inabilitatea de a transfera în mod eficient, valoric, o invenție pionier într-o inovare care să câștige piața.

♦ Atragerea unei mari părți din beneficiile generate de un proces de inovare depinde de protejarea sau nu a elementului de noutate prin documente de protecție a drepturilor de proprietate:

Scopul unei invenții se enunță ca o cerință socială pe care noua soluție tehnică trebuie să o satisfacă, cerință care rezultă, fără alte detalii, din critica soluțiilor tehnice cunoscute. Scopul tehnic al unei propuneri de invenție constituie un deziderat, nu o cale potențială de modificare a soluțiilor tehnice anterioare sau o evidențiere a cauzelor tehnice care au provocat dezavantajele constatate la soluțiile tehnice cunoscute. Dacă o invenție apare ca un rezultat al unei cerințe sociale, perioada de timp care se scurge de la momentul conceperii noii soluții sau elaborării noii teorii și durata implementării acestora în producție la scară socială, este de regulă mai scurtă decât perioada respectivă necesară unei invenții sau descoperiri apărute întâmplător. Problema tehnică a unei noi creații tehnice, în general, apare ca o conștientizare a contradicției dintre cunoștințele existente (mai exact limitele acestor cunoștințe) și noile cerințe sau necesități cognitive ale oamenilor, determinate de comandamente sociale identificate prin scopul declarat.

Dacă soluționarea acestei contradicții ar putea rezulta din reguli cunoscute anterior, am avea de-a face cu o falsă problemă, întrucât, practic, nu am avea nici o contradicție și, ca urmare, nici rezultatul obținut nu ar fi implicat o activitate inventivă. În consecință, problema tehnică este o cunoaștere despre necunoaștere și de aceea ea nu reprezintă un vacuum gnoseologic total, ea presupune, dimpotrivă, pe de o parte, un volum de cunoștințe anterior assimilate și/sau elaborate, care constituie baza de comparație pentru apariția contradicției și conștientizarea ei, iar, pe de altă parte, este expresia insuficienței acestor cunoștințe, a necesității evoluției și a rezolvării noilor cerințe:

Oportunitatea produsului – se urmărește ca, în conformitate cu cerințele pieței, să se asigure funcțiile și serviciile oferite de produs clientului;

Confortul asigurat utilizatorului prin adaptări ergonomice – vizează ușurința de manipulare și portabilitate a produsului, accesul la comenzi,vizibilitatea, mentenabilitatea și service-ul;

Securitatea asigurată în sens multilateral prin protecția utilizatorului (securitatea muncii), protecția mediului și protecția produsului în raport cu mediul.

♦ Eficacitatea instrumentelor legale menționate mai sus depinde de modul în care sunt protejate elementele de noutate ale procesului de inovare.

– Pentru noi produse chimice sau pentru produse simple mecanice, legea brevetelor de invenție poate asigura o protecție eficientă.

– Pentru produse constituite din noi configurații de componente existente sau fabricate de noi procese de fabricație, brevetul de invenție nu poate asigura o protecție la fel de eficientă (se pot crea oportunități de a se ocoli construcția).

– Un brevet de invenție care prezintă un grad de inventivitate redus poate fi revocat, în urma unui proces temeinic argumentat. Soluția optimă pentru asigurarea unei protecții prin brevet de invenție este de a apela la brevete complete.

Resurse complementare pentru procesul inovării

– Procesul de inovare este un catalizator care poate stimula crearea și susținerea bunăstării, să asigure creșterea economică și să genereze capacitate competitivă.

♦ Dar inovarea este numai un catalizator – un ingredient în dezvoltarea unui proces. Dacă nu se monitorizează procesul și nu se adaugă și alți ingredienți, inovarea poate fi un eșec.

a) Tipul de cunoștințe care definesc caracteristicile inventive și complexitatea elementului de noutate care stau la baza procesului de inovare;

b) Fondurile necesare dezvoltării, fabricării, marketingului și distribuției noilor produse;

c) Perioada de asimilare și dezvoltare tehnică a elementului constructiv care conferă noutate procesului de inovare;

d) Păstrarea secretului elementului de noutate, care stă la baza procesului inovării.

Evaluarea procesului de inovare în România

Începând din anul 1995, România, beneficiind de asistența unor organisme internaționale (EUROSTAT și PHARE), a început procesul de adaptare a procedeelor statisticii la standardele internaționale având drept bază metodologică manualele Frascati și Oslo. În anul 1996, Comisia Națională pentru Statistică a conceput și implementat primul raport statistic privind inovarea la nivelul firmelor din industria prelucrătoare, întitulat INOV.I. și pe baza datelor culese cu acest chestionar, Anuarul Statistic al României pe anul 1997 a prezentat, pentru prima oară în statistică, informații referitoare la activitatea inovativă, grupate astfel:

– Întreprinderi cu activități de inovare, pe tipuri de inovare.

– Întreprinderi cu activități de inovare tehnologică, structurate după cifra de afaceri și exporturi.

– Cheltuieli pentru realizarea obiectivelor de inovare.

– Ponderea produselor noi și îmbunătățite în valoarea cifrei de afaceri sau a exportului.

În România, în 2003, s-a făcut o primă încercare de estimare a evoluției procesului de inovare la nivel național. În urma studiului efectuat cu această ocazie a rezultat că activitatea de inovare în țara noastră este modestă, în principal, din cauza următoarelor aspecte:

– Lipsa unei finanțări guvernamentale pentru acest tip de activitate și costurile ridicate pentru elaborarea de noi produse/servicii sau pentru importarea de noi tehnologii.

– Rigiditatea organizațională a firmei, inexistența unui personal care să aibă ca sarcină introducerea noului.

– Imposibilitatea obținerii susținerii procesului de inovare din partea organismelor guvernamentale.

♦ În Raportul de țară pentru România pe anul 2006 se evidențiază că în România:

principala sursă pentru creșterea competitivității este prețul redus al forței de muncă și nu inovarea de produs sau introducerea de noi tehnologii;

noile tehnologii provin, în mare măsură, din import sau din investiții străine și nu din eforturile locale de cercetare;

majoritatea întreprinderilor producătoare au ca preocuparea activități de asamblare și nu de producție efectivă.

♦ Raportul de țară preliminar preia date statistice din anuarul editat de Institutul Național de Statistică pe anul 2005 din care rezultă că numai 17% din întreprinderile productive au dezvoltat procese inovante de produs față de 42% căt este valoarea medie în UE. Se menționează, de asemenea, că majoritatea întreprinderilor productive care au dezvoltat procese inovante sunt întreprinderi mari.

♦ În Raportul de țară preliminar se concluzionează că în România, în prezent, activitatea de C&D este redusă și de aceea nu poate fi o sursă majoră de inovare.

Inovarea este o problemă esențială a zilelor noastre. Ea este un concept multidimensional care depășește abordarea numai tehnologică incluzând, de exemplu, și inovarea în servicii, inovarea organizatorică sau a modelului de afaceri.

Istoria evoluției economice a arătat că nu se poate garanta o dezvoltare continuă producând numai ceea ce are succes la un moment dat. Se recomandă să se investească în inovare mai ales dacă o economie este în stagnare sau declin. Obiectivele stabilite de Consiliul European la Lisabona, în anul 2000, se referă și la constituirea în Uniunea Europeană a unei societăți a cunoașterii și a unei economii bazate pe cunoaștere, ca parte a societății globale.

Politica actuală a României în domeniile cercetării-dezvoltării și inovării trebuie să urmeze obiectivele stabilite de Consiliul European de la Lisabona și, în acest scop, se impune ca o strictă necesitate constituirea unei noi mentalități privind procesul inovării și dezvoltarea acestui proces prin implementarea în economie a rezultatelor activității intelectuale creative.

România se găsește într-o stare de continuă tranziție, iar sistemul de cercetare-dezvoltare-inovare într-o stare de criză. Trebuie constituit sistemul național de inovare și cercetare dezvoltare (Prioritate națională). Transformarea economiei țărilor membre UE într-o economie bazată pe inovare este un obiectiv urmărit de către toate țările dezvoltate. Obiectiv actual al politicii noastre naționale, integrarea europeană nu se va putea realiza dacă România nu se va transforma într-un partener credibil cu o economie în dezvoltare, bazată pe inovare, prin valorificarea potențialului creativ.

Tehnologia importată începe să-și arate tot mai mult roadele. Practic, conform pieței financiare,modernizările tehnologice și deprecierea monedei naționale au fost principalele cauze care au condus la creșterea exporturilor. Potrivit analiștilor, avem de-a face cu o îmbunătățire structurală a exporturilor,susținută, în principal, de producătorii care s-au orientat spre bunurile cu o valoare adaugată mai mare. Iar această îmbunătățire a exporturilor a venit în urma investițiilor străine și a importurilor de tehnologie.

De altfel, în ultimele șase luni, ritmul de creștere a exporturilor l-a bătut pe cel al importurilor. Numai în luna iunie, volumul exporturilor a urcat cu 21%, exprimat în euro. Comparativ, exporturile Ungariei au crescut cu 7,6%, în timp ce livrările Cehiei si ale Poloniei au avansat cu 19,4%, respectiv 16,1%. Majorarea exporturilor din acest an, peste importuri la ritm de creștere, a fost, în mică măsură, anticipat, anul trecut, de către piața financiară. Doar o parte a economiștilor, dar și o serie de reprezentanți ai autorităților, declarau, anul trecut, ca relația exporturi- importuri se va modifica în cursul anului 2008. În septembrie 2007, Gheorghe Barbu, fostul ministru al Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, afirma că importurile se vor domoli, deoarece am cam importat tehnologia de care aveam nevoie. Acum, spunea Barbu, ar fi timpul să exportăm ceea ce vom produce cu această tehnologie. Chiar dacă păreau puțin credibile la mijlocul anului trecut, declarațiile fostului ministru par, în acest moment, sprijinite de realitățile economice. Nu înseamna că am terminat de importat, dar tehnologia adusă din import începe să dea roade exceptionale. De asemenea, Anghel precizează că analiza a anticipat scăderea deficitului de cont curent. Noi am anticipat că balanța comercială se va îmbunătății, că exporturile vor crește și că vor ajuta la diminuarea deficitului de cont curent. De altfel, anticipăm că deficitul de cont curent se va situa la 13,7%. Este posibil să vedem că și Comisia Națională de Prognoză (CNP) va revizui în scădere previziunile privind nivelul deficitului de cont curent din acest an. Pe de altă parte, multe instituții din străinătate continua să realizeze supoziții negative despre țara noastră. În condițiile în care exporturile cresc, PIB-ul la fel, Fitch apreciază că deficitul de cont curent va crește și mai mult.Deficitul de cont curent a crescut în primul semestru cu 8,48%, la 7,98 mld. euro, potrivit Băncii Naționale a României (BNR). În primele șase luni din 2007, soldul banilor ieșiți din țară s-a ridicat la 7,81 mld. euro.

Influența determinantă asupra soldului contului curent din acest an a avut-o, ca și în alte dăți, deficitul balanței comerciale, care a însumat 8,67 mld. euro, mai mare cu 10,3% fațî de semestrul I din 2007. Deficitul contului curent din primele șase luni a fost acoperit, în proporție de 61%, prin investitii străine directe, care s-au ridicat la 4,84 miliarde euro.

Tipuri de cercetare dezvoltare ( conform Biroului Australian de Statistică):

a).fundamentală : experimentală și teoretică întreprinsă pentru a dobândi cunostințe noi, fară a căuta beneficii pe termen lung.

b).strategică:experimentală și teoretică întreprinsă pentru a dobândi cunoștințe noi, direcționate în arii specificate, în speranța descoperirilor utile.Aceasta prevede o bază larga de cunostințe necesare pentru soluționarea problemelor practice recunoscute.

c).aplicativa:întreprinsă în principal pentru a dobândi cunostințe noi, cu o aplicație specifică avută în vedere.Se urmărește determinarea posibilelor utilizări pentru rezultatele cercetării de bază sau pentru a stabili noi modalități de a atinge anumite obiective specifice și predeterminate.

d).experimentală: dezvoltarea experimentala e o munca sistematica folosind cunostintele existente acumulate din cercetarea sau experienta practica , in scopul de a crea sau imbunatatii produse sau procese noi.

Pentru ca fiecare țară care dorește să aibă o evoluție crescătore trebuie să cheltuiască pentru cercetare și dezvoltare, acest lucru este valabil și pentru Uniunea Europeană unde guvernele subvenționează mari programe de cercetare pentru a face față costurilor tot mai ridicate ale cercetării pe care nu și le permit marile companii, pentru a contracara concurența americană și japoneză.

Cheltuieli de cercetare dezvoltare pe sectoare de performanta ca % din PIB:

Acestea includ toate cheltuielile pentru cerctare dezvoltare efectuate in cadrul sectorului intreprinderilor de afaceri pe teritoriul national pe o perioada data indiferent de sursa de fonduri.

Cheltuieli de cercetare dezvoltare pe sectoare de performanta ca % din PIB in perioada 2000-2009

Legenda

Fig nr. 2 – Cheltuieli de cercetare dezvoltare pe sectoare de performanta ca % din PIB in perioada 2000-2009

Cheltuieli interne brute cu cercetarea dezvoltarea in functie de sursa de fonduri (invatamantul superior)

Urmatorul tabel ne arata partea relativa a fondurilor provenite din invatamantul superior.Mai exact cheltuiala interna bruta cu cercetarea dezvoltarea finantata de invatamantul superior.

Cheltuieli interne brute cu cercetarea dezvoltarea in functie de sursa de fonduri (invatamantul superior) in perioada 2000-2009

(Sursa: Eurostat www.epp.eurostat.ec.europa.eu)

Fig. Nr. 3 Cheltuieli interne brute cu cercetarea dezvoltarea in functie de sursa de fonduri (invatamantul superior) in perioada 2005-2008

După ce se inventează ceva nou acest lucru trebuie brevetat sau patentat.

În noțiunea de brevet se includ costurile efectuate pentru achiziționarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu în cazul brevetelor. Amortizarea acestor active se realizeaza sistematic pe durata cât întreprinderea a achiziționat dreptul de exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizări.

Cereri de brevete la Oficiul European de Brevete – Numar de cereri la fiecare milion de locuitori

Datele se refera la cererile depuse direct in conformitate cu conventia brevetului european.Cererile sunt numarate in functie de anul in care au fost depuse si sunt defalcate in functie de clasificarea internationala a brevetelor si locul de resedinta al inventatorului.

Cereri de brevete la Oficiul European de Brevete – Numar de cereri la fiecare milion de locuitori, in perioada 2003-2006

(Sursa: Eurostat www.epp.eurostat.ec.europa.eu)

Ponderea întreprinderilor inovative, în creștere

Întreprinderile din România au înregistrat creșteri în ceea ce privește ponderea inovațiilor, de la 17% în perioada 2000-2002, la 20% în intervalul 2002-2004, se arată într-un studiu al Institutului Național de Statistică. În 2002-2004, o întreprindere din cinci a inovat produse și/sau procese, dintre acestea, 67% au avut atât inovări de produs, cât și de proces. Numărul întreprinderilor inovative este mai mare în industrie, comparativ cu sectorul serviciilor. Din totalul întreprinderilor din industrie 22 de procente sunt inovative, în timp ce în sectorul serviciilor procentul întreprinderilor inovative este doar de 17%. În perioada 2000-2002, 19% din întreprinderile din industrie au fost inovative si numai 13% din ramura serviciilor.
Întreprinderile mari sunt mai inovative decat cele mici și mijlocii. Ponderea întreprinderilor inovative mari este de 42% din totalul acestora, comparativ cu nivelul de doar 16% pentru întreprinderile mici și de 25 de procente pentru întreprinderile mijlocii.
Cele mai ridicate cheltuieli destinate inovării sunt reprezentate de achizițiile de mașini, echipamente și software. Valoarea totală a cheltuielilor efectuate la nivelul anului 2004 pentru inovare a fost de peste 4,5 miliarde RON.

Cooperarea sporește inovativitate

Din totalul întreprinderilor inovative, 19% au declarat realizarea inovării prin cooperare. Aceasta presupune participarea activa la proiecte de cercetare-dezvoltare sau de inovare comune cu alte întreprinderi sau organizații din țară sau din străinătate. Cooperările la nivel național au avut cea mai mare pondere, de 60%, cele cu țările din Europa reprezintă 32%, iar cooperările cu SUA și alte țări, doar opt procente. Principalele efecte ale inovării sunt îmbunătățirea calității bunurilor sau serviciilor și creșterea capacității de producție. Dintre întreprinderile inovative, 37% au menționat ca principal efect îmbunătățirea calității bunurilor sau serviciilor, 32% au precizat creșterea capacității de producție și numai ,18% au menționat ca principal efect reducerea impactului negativ asupra mediului și sănătății și creșterea gradului de securitate a muncii.

București și Ilfov, lideri la inovare

Întreprinderile din București și Ilfov reprezintă 22% din firmele inovatoare din Romania, regiunea de Sud-Est cuprinde 18% din firmele inovatoare, regiunea Centru – 14% dintre firmele inovatoare, regiunea Nord-Est – 13%, regiunea Sud-Muntenia – 9%, regiunea Vest – 7%, iar codașă este zona Olteniei, cu 4% din firmele inovatoare. Din întreprinderile inovative, 31% au menționat ca factor de blocare al inovării lipsa de finanțare și 30% au reclamat costurile de inovare prea ridicate. Din întreprinderile non-inovative, 26% au menționat ca factor de blocare costurile de inovare prea ridicate. Studiul s-a desfășurat în luna iunie 2005 pe un eșantion de 11.542 de întreprinderi cu peste 10 salariați. Rezultatele sunt garantate cu o precizie de +/- 5%. În anul 2007 a fost lansată o nouă anchetă statistică de inovare pentru perioada 2004-2006, ale cărei rezultate au fost publicate în anul 2008.

Cercetarea statistică de inovare CIS 2006 pentru perioada 2004-2006 are la bază metodologia europeană și va avea ca noutate module adiționale privind inovările organizatorice, inovările de piață, inovările privind fluxul de cunoștințe și resursele umane utilizate în procesul inovării.

Resurse umane din domeniul stiintei si tehnologiei

Sunt evidentiate resursele umane din domeniul stiintei si tehnologiei ca o parte procentuala din totalul fortei de munca, ca pondere din populatia economic activa in grupa de varsta 25-64.

Resurse umane din domeniul stiintei si tehnologiei din grupa de varsta 25-64 (Sursa: Eurostat www.epp.eurostat.ec.europa.eu)

După cum o să vedem în tabel în anul 2005 în UE cam 13 pe 1000 de persoane cuprinse între 20-29 de ani absolvează în domeniul științei și tehnologiei. Cel mai mare număr este înregistrat în Irlanda(24,5) iar cel mai mic în Malta(3,4). La cele mai multe țări observăm că numărul absolvenților în acest domeniu este în creștere ceea ce este un lucru foarte bun.

Resurse umane din domeniul stiintei si tehnologiei din grupa de varsta 20-29 (Sursa: Eurostat www.epp.eurostat.ec.europa.eu)

După cum vedem în anul 2005 în UE cam 46% din populația ocupată lucrează în cercetare dezvoltare. În anul 2006 cel mai mare procent e înregistrat de Republica Cehă fiind peste 50%, iar cel mai mic de Polonia de 22%. Mai putem vedea că în perioada 2003-2006 mai ales la țările în curs de dezvoltare se observă o creștere de la an la an a acestui procent. Acest lucru nu înseamnă altceva decât că țările în curs de dezvoltare se străduiesc să fie cât mai dezvoltați, ca să găsească noi tehnologii pentru a fii cât mai eficienți, pentru a putea trece în rândul țărilor dezvoltate din punct de vedere economic.

Informatizarea și accesul la internet

Informatizarea este un lucru care a apărut la sfârșitul secolului trecut și este o tendință din ce în ce mai importantă în ziua de azi. Pentru a ușura viața de zi cu zi și cea industrială au apărut foarte multe tehnologii noi și performante. Cuvântul de informatizare are înțelesul de a folosi informatica în rezolvare unor probleme. Astfel au apărut foarte multe mașini și utilaje ce au ușurat viața oamenilor.

Internetul a apărut și s-a dezvoltat în ultimii 10 ani ai secolului trecut astăzi fiind folosit în întreaga lume nu numai de persoane fizice ci și de firme, guverne, instituții internaționale, etc. A ușurat și comerțul fiindcă consumatorii pot comanda de pe internet, nu mai trebuie să se deplaseze pentru a face cumpărături.

În următorul tabel am prezentat gospodăriile care au access la internet pe țări și pe nivelul UE, exprimate în procente din totalul gospodăriilor.

Gospodării care au acces la internet(în procente) (Sursa: Eurostat (www.epp.eurostat.ec.europa.eu)

După cum vedem pe total în anul 2007 în UE 54% din gospodării are access la internet. Cel mai mare procent este înregistrat în Olanda(83%), urmat de Suedia(79%) și Danemarca(78%), iar cel mai mic procent este înregistrat în Bulgaria(19%). Procentul gospodăriilor cu access la internet în perioada 2005-2007 este în continuă creștere, procentele mari se înregistrează în țările dezvoltate din punct de vedere economic, iar cele mici în țările în curs de dezvoltare.

Exporturi de tehnologie de vârf

Vom vorbi despre exporturi de tehnologie de vârf, pentru acesta vom prezenta în următorul tabel câte procente ocupă din total exporturilor. După cum știm pentru o țară e foarte important să aibă cât mai multe exporturi, și puține importuri pentru a fi o țară eficientă, adică să nu aibe deficite.

– Exporturi de tehnologii de vârf (ca procent din exporturile totale) (Sursa: Eurostat (www.epp.eurostat.ec.europa.eu)

După cum vedem în anul 2006 în UE 16,67% din exporturi a constat în exporturi de tehnologie de vârf, acest procent este mai scăzut decât cel din anii anteriori, cea ce se poate datora faptului că UE nu mai exportă atâta tehnologie de vârf. Cel mai mare procent e în Malta(54,61%), iar cel mai mic în Polonia(3,11%).

CAPITOLUL 6

MEDIUL POLITIC

I. Introducere

Uniunea Europeana este o organizatie a tarilor europene dedicate cresterii integrarii economice si intarirea cooperarii intre state. Uniunea Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia.

Uniunea Europeana a fost înfințata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recenta organizație de cooperare europeană care a inceput cu Comunitatea Europeană de Carbune si Oțel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeană in 1967. Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania.

In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana in Uniunea Europeană. În 1994 Austria, Suedia și Finlanda au întrat si ele astfel numarul total de membrii a ajuns la 15.
Uniunea Europeana are mai multe obiective. In acela de a promova si extinde cooperarea intre membrii in unele regiuni, inclusiv in probleme economice, sociale si legate de comerț, politică externă, securitate și probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice si Monetare (UEM), care a stabilit o singură moneda pentru membrii UE. In afara de UEM, progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europeane de a atinge obiectivele a fost limitata de neințelegeri intre statele membre, probleme economice si politice externe si de presiunea din partea noilor democrații est europene de a deveni membre.

II. Crearea Uniunii Europene

La sfârșitul anilor ’80, schimbările politice au dus la cresterea cooperarii si integrarii Comunitatii Europene. Odată cu prăbușirea comunismului in Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut Comunitații Europene sprijin politic si economic. CE a hotarat sa ajute multe din aceste țări dar sa nu le primeasca imediat ca membre. O exceptie a constituit-o Germania de Est care a fost integrata automat o data cu reunificarea Germaniei.

Datorita acestor schimbari rapide Germania de Vest și Franța au cerut o conferința intraguvernamentală pentru a căuta o mai mare unitate. O conferința intraguvernamentală este o întâlnire între membrii, prin care se incepe procesul schimbării tratatelor Comunității Europene. O altă astfel de ședință a avut loc in 1989 pentru a pregati un program și o structură pentru uniunea monetară, prin care membrii ar trebui să adopte o singura moneda. Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unități, dar in 1990 John Major a devenit prim ministru si a adoptat o pozitie mai tolerantă in legatură cu unitatea europeană. Aceste conferințe au inceput munca la o serie de înțelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana și a avut intenția de a extinde integrarea politică, economică și socială dintre statele membre.

După discuții lungi a fost acceptat de către Consiliul European la Maastricht, Olanda, in decembrie 1991. Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi Uniunea Economica si Monetară (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie sa adopte o singură moneda până in 1999. Tratatul Maastricht desemeana impunea niște criterii stricte pe care statele membre trebuiau să le îndeplinească înainte de a intra in UEM.

De asemenea tratatul a creat noi structuri proiectate pentru a crea politici de securitate și straine mai integrate si pentru a încuraja o cooperarea mai mare intre guverne în ceea ce privește chestiuni judiciare si legate de poliție. Statele membre au acordat organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate in anumite domenii, inclusiv cele legate de mediu, sănătate, educație si protecția consumatorului.
Noul tratat a stârnit multă opoziți si îngrijorare din partea cetățenilor UE.

Mulți oameni erau îngrijorați din pricina UEM care ar înlocui monedele naționale cu o singură monedă europeană. Marea Britanie a refuzat să accepte o parte din elementele tratatului și astfel ea nu va face parte din UEM și nu va participa la Capitolul Social, un articol din Tratatul Maastricht care subliniază obiective în politica socială și cea legată de angajați. Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, în timp ce alegatorii francezi au fost in favoarea Tratatului printr-o mica majoritate. Germania a fost o provocare deoarece funcția de membru in UE încalcă Constituția. Într-o ședință de urgență a Consiliului European, Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor întârzieri UE nu a fost inaugurată oficial decât abia in noiembrie 1993.
Reacțiile populare împotriva unor aspecte si consecințe ale Tratatului Maastricht a dus la o altă conferință intraguvernamentală care a inceput in martie 1996. Aceasta conferință a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht și alte documente de baza ale UE. Aceste schimbări aveau rolul de a face Uniunea Europeană mai atractiva oamenilor de rând.
Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor să coopereze in crearea de slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, imbunătățirea sănătații publice și respectarea drepturilor consumatorilor. În plus, Tratatul oferea îndepartarea barierelor de a călători și imigra între statele membre cu excepția Marii Britanii, Irlandei si Danermarca. Deasemenea Tratatul dădea posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.

III. Sistemul politic al Uniunii Europene

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit de o serie de tratate europene. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa. Tratatele actuale și viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituții. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă și juridică, iar în ce privește procesul legislativ urmărește principiile subsidiarității și proporționalității.

Consiliul European și Președintele Consiliului European

Comisia Europeană (Comisia UE)

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)

Parlamentul European

Curtea de Justiție a Comunităților Europene

Curtea Europeană de Conturi

Consiliul European și Președintele Consiliului European

Consiliul European este alcătuit din șefii de stat și de guvern, președintele și un alt membru al Comisiei Europene și miniștrii de externe. Miniștrii de externe și membrul Comisiei Europene nu au însă decât un rol consultativ. Consiliul European este o instituție interguvernamentală, în timp ce Consiliul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, Parlamentul European și Curtea Europeană de Conturi sunt organe (fuzionate) ale Comunităților Europene (CE și EURATOM).

Activitatea este reglementată în art. 4 din Tratatul UE. Consiliul stabilește liniile și obiectivele politice fundamentale, având deci competențe directoare. În cazuri excepționale soluționează problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial (vezi Consiliul Uniunii Europene). În cea mai mare parte însă Consiliul se ocupă cu probleme privitoare la cadrul și perspectivele generale de evoluție ale Uniunii Europene. O altă importantă sferă de activitate o constituie politica externă și de securitate comună, coordonată de șefii de stat și de guvern la întâlnirile la nivel înalt.

Consiliul European nu are dreptul să ia decizii cu efect juridic, are, totuși, un drept directiv. Rezultatele consultărilor sunt consemnate în “Concluziile președinției”, care, apoi, sunt puse în practică de celelalte instituții europene. Deoarece Consiliul European nu poate lua hotărâri, trebuie să găsească pentru formularea concluziilor trase o soluție de compromis.

Consiliul European se întrunește de cel puțin două ori pe an (summit UE). Ședințele se desfășoară, de obicei, la jumătatea și la sfârșitul duratei fiecărei președinții. În afară de acestea mai are loc o întâlnire specială la nivel înalt, în care sunt discutate temele cele mai importante. Președinția Consiliului European se schimbă o dată la șase luni, din rândul șefilor de stat și de guvern ai UE, conform unui complicat procedeu de rotație în care se ține cont atât de ordinea alfabetică, cât și de populația și mărimea țărilor membre. Țara care deține președinția în Consiliul de Miniștri o preia automat și pe cea din Consiliul European, devenind, astfel, gazda acestuia. Președinția Consiliului European oferă statelor posibilitatea de a conferi politicii europene un impuls național propriu și de a-l pune în practică prin mijloacele diplomatice existente.

Ședințele Consiliului European nu sunt publice. Totuși, acesta raportează, în scris, Parlamentului European rezultatele ședințelor avute. Acest lucru confirmă caracterul interguvernamental al Consiliului European.

Șefii de stat și de guvern se întâlneau, din anul 1969, la intervale neregulate. De-abia în anul 1974 s-a stabilit la Paris ca întrunirile acestora să aibă loc în mod regulat. Consiliul European a devenit instituție a UE de-abia în anul 1987, odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European.

Inițial, întâlnirile șefilor de guvern erau considerate doar discuții cu caracter informativ, fără prezența miniștrilor de externe, fără funcționari publici și fără a fi documentate. Hotărâri cu efect juridic nu erau de luat. Conferințele aveau loc în castele, în locuri îndepărtate și izolate de reprezentanții presei. Exemplu: În 1979 președintele Franței, Valéry Giscard d'Estaing, îl invită, după dineul oficial, pe cancelarul german, Helmut Schmidt, într-un salon pentru a discuta cu acesta modul în care s-ar putea ieși din criza financiară. Schmidt vorbește o oră întreagă, fără nici un document scris, prezentând detalii concrete. Doar primul-ministru belgian, Leo Tindemans, își nota câte ceva. În final, colegii acestuia îl roagă să le facă o copie a notițelor luate. Iar aceste notițe au devenit, apoi, actul constitutiv al Sistemului Monetar European.

Pe 13 decembrie 2004 Consiliul de Miniștri al UE a hotărât ca, din anul 2009 (deocamdată, până în 2020), președinția Consiliului European să fie alcătuită dintr-un grup de trei țări membre ale UE, cu un mandat de câte un an și jumătate. În această perioadă câte o țară din grupul celor trei va deține președinția Consiliului European.

Din fiecare grup va face parte câte o țară mare și una mică din UE și cel puțin una din țările recent aderate, inclusiv România și Bulgaria, care au aderat în 2007.

Cronologia presedintiei Consiliului European

Conform deciziei Consiliului European, de la 1 ianuarie 2007, regula alegerii președintelui Consiliului European a fost modificată pentru ca toate statele noi membre ale UE să-și poată asuma președinția.

Comisia Europeana (Comisia UE)

Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi și de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităților Europene, independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranațional. Sediul Comisiei: Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acționează exclusiv la dispoziția Uniunii și nu a țărilor de origine.

Comisarii sunt membri cu drepturi egale ai comisiei, reprezentând deciziile luate pe principiul colegial. Durata unui mandat este de 5 ani, începutul și sfârșitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativă a Parlamentului European. Limbile de lucru ale Comisiei sînt – engleza, franceza și germana. Regulamentul de funcționare al Comisiei Europene este compusă la ora actuală din 27 de comisari, din care unul are funcția de președinte al Comisiei Europene. Consiliul European îl nominalizează pentru fiecare nouă comisie pe președintele acesteia, după care se solicită acordul Parlamentului European. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa din 1 februarie 2003 fiecare stat membru al Uniunii Europene își deleagă câte un comisar, căruia i se alocă o anumită sferă de competență politică, care după posibilități trebuie să corespundă cu autoritatea deținută de statul membru în acel domeniu politic. Consiliul European numește comisarii, după ce fiecare guvern național a propus pentru comisariat câte trei candidați. După numirea acestora se solicită apoi acordul Parlamentului Uniunii Europene conține și alte reglementări organizaționale.

Comisia Europeană reprezintă instituția care apără interesul general al Uniunii. Ea este actualmente formată din 27 de comisari (un comisar pentru fiecare stat membru și doi pentru statele mari:Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie). Comisarii acționează total independent în raport cu guvernele lor naționale, iar mandatul lor este de 5 (cinci) ani. După cum se precizează în art. 157 CE, „Membrii Comisiei își exercită funcțiile în totală independență, în interesul general al Comunităților. În îndeplinirea misiunilor lor, nici nu solicită, nici nu acceptă instrucțiuni de la vreun guvern sau de la alte organisme. Ei se abțin de la orice acțiune incompatibilă cu caracterul funcțiilor lor. Fiecare stat membru se angajează să respecte acest caracter și să nu încerce să-i influențeze pe membrii Comisiei în exercitarea misiunii lor”.Tratatul prevede, de asemenea, incompatibilitățile mandatului de comisar european cu alte activități remunerate sau nu. Funcționarea Comisiei se supune principiului colegialității,prevăzut în articolul 219 CE; acest principiu stipulează că „deliberările Comisiei sunt adoptate cu majoritatea numărului de membri prevăzut de articolul 157".

De asemenea, membrii Comisiei trebuie să acționeze într-o manieră unitară. Președintele și membrii Comisiei Europene sunt desemnați de statele membre și își încep activitatea după ce au primit avizul Parlamentului European. Președintele este cel care convoacă Comisia, cel puțin o dată pe săptămână. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile sunt confidențiale.

Comisia este motorul sistemului instituțional al Comunității:

având dreptul de inițiativă întocmește proiectele de legi, pe care le supune pentru adoptare Parlamentului și Consiliului. În comparație cu organele de tip “agenda setter” întâlnite în alte sistem politice, cum ar fi în cazul guvernului federal german, comisia poate oricând să retragă orice inițiativă legislativă care încă nu a fost adoptată definitiv de Consiliu.

în calitate de organ executiv Comisia asigură aplicarea legislației europene (directive, regulamente, decizii), execuția bugetară și realizarea programelor adoptate de Consiliu și Parlament.

împreună cu Curtea Europeană de Justiție verifică respectarea legislației comunitare.

în calitate de reprezentant legal al Comunității la nivel global are dreptul de a negocia mai ales tratatele din domeniul comerțului și colaborării internaționale.

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)

Consiliul Uniunii Europene este unul din organele cu putere de decizie ale UE. Este deci o parte componentă a puterii legislative, a cărei structură se aseamănă cu cea a unui sistem bicameral. Consiliul UE reprezintă statele membre în procesul legislativ, fiind alcătuit în funcție de sfera politică respectivă din miniștrii de resort din guvernele naționale. Consiliul de miniștri adoptă legile împreună cu Parlamentul European. La ora actuală, în funcție de domeniul politic respectiv, adoptarea unei legi se face ori în unanimitate, ori cu o majoritate calificată în Consiliul de miniștri. Nu toate țările au câte un drept de vot. Ponderea acestora este stabilită în Tratatul de la Nisa. În principiu, țările mai mari au mai multe voturi decât cele mici; cu toate acestea numărul de voturi nu este direct proporțional cu numărul de locuitori. Dimpotrivă, statele mai mici sunt reprezentate supraproporțional în raport cu cele mai mari.

Pe viitor urmează ca adoptarea hotărârilor în Consiliul de miniștri să se facă cu așa-numita majoritate dublă de voturi. Numărul domeniilor politice în care va fi necesar votul în unanimitate va fi redus considerabil. Prin majoritate dublă se înțelege că cel puțin 55% din statele membre trebuie să fie de acord, cu condiția ca acestea să reprezinte minim 65% din populația UE.

Consiliul de miniștri este deci “Camera superioară” dintr-un sistem legislativ bicameral. El corespunde deci “Senatului” din sistemul românesc.

Parlamentul European

Parlamentul european este unul din organele Comunităților Europene. Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. În perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiți de către parlamentele statelor membre. Parlamentul European este reprezentantul democratic al intereselor celor 450 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles și Luxemburg. Structurile politice existente în țările membre se oglindesc în rândul fracțiunilor politice de la nivelul Parlamentului European. În acest parlament există șapte fracțiuni și o serie de deputați independenți. Deputații din Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite, în care aceștia sunt membri în țările lor de origine. La data de 20 iulie 2004 a avut loc ședința constitutivă a celei de-a șasea legislaturi a Parlamentului European, care numără acum 732 de deputați.

Parlamentul European este așa-numita cameră a reprezentanților cetățenilor din UE, în timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE.

Regulamentul de funcționare al Parlamentului European conține și alte reglementări privind modul său de organizare.

Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 și respectiv maxim de 99 de deputați pentru fiecare stat membru.

Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă și proporțională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai mulți deputați în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populațiile statelor respective. Configurația actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conține prevederi referitoare la echilibrul puterii și procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.

Cele mai recente alegeri europene s-au desfășurat în 2009.

Parlamentul are trei puteri importante:

Puterea legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă legislația europeană (directive, ordonanțe, decizii). Această coparticipare la procesul legislativ asigură legitimitatea democratică a textelor de lege adoptate. PE nu are (încă) drept de inițiativă, adică nu poate înainta propriile proiecte de legi; acest lucru însă a fost prevăzut în noua Constituție a Europei. Acest drept de inițiativă îl are la ora actuală numai Comisia Europeană. După semnarea Tratatului de la Nisa, în majoritatea domeniilor politice, deciziile se iau pe principiul co-participativ, la care parlamentul și Consiliul au drepturi egale, urmând ca în cazul în care nu se ajunge la un consens decizia să fie luată în a treia ședință, în cadrul unei comisii de mediere.

Puterea bugetară. Parlamentul European împreună cu Consiliul sunt organele bugetare ale UE. Comisia Europeană întocmește un proiect de buget. În faza de aprobare a bugetului Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări. La capitolul venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de cheltuieli îl are Parlamentul. Dreptul de intervenție al Parlamentului în domeniul cheltuielilor agricole este însă foarte redus. Însă de când Parlamentului i s-a acordat dreptul de intervenție bugetară ponderea cheltuielilor agricole din bugetul UE (cca. 100 mld. euro în anul 2004) a scăzut de la aprox. 90% la 50%. Pentru exercițiul bugetar 2005 s-a prevăzut o creștere a bugetului cu 10%, la suma de 109,5 mld. euro.

Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Înainte de numirea membrilor acesteia, Parlamentul analizează în comisiile sale competența și integritatea comisarilor desemnați. Parlamentul poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. În afară de acestea, Parlamentul exercită un control politic prin Consiliul de Miniștri și Consiliul European, cu precădere în afara CE, acolo unde aceste instituții au funcții executive.

În general, Parlamentul a obținut de la înființarea sa o serie de noi competențe, lucru care însă nu este bine cunoscut în public. Tema aceasta nu este tratată decât marginal în programele de învățământ și este, deseori, incorect prezentată de mass-media, poate și din cauză că este atât de complexă.

Pentru a putea analiza serios anumite probleme parlamentarii se specializează pe anumite domenii. Aceștia sunt delegați de fracțiunile parlamentare sau de grupările fără fracțiune în cele 20 de comisii permanente și cele 2 subcomisii, care sunt responsabile pentru anumite domenii de specialitate și care pregătesc lucrările în plen ale Parlamentului. În afară de aceasta, există și posibilitatea de a înființa comisii temporare sau alte subcomisii.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene

Curtea de justiție a Comunităților Europene, numită pe scurt și Curtea Europeană de Justiție (CEJ) își are sediul la Luxemburg și este organul juridic al Comunităților Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curțile de Justiție ale Comunităților Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanțe diferite.

Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituție a Consiliului Europei.

Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura activitatea CEJ a fost înființată Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI) și apoi în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competentă decât pentru soluționarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CEJ răspunde și de dosarele de chemare în judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.

Curtea Europeană de Conturi

Curtea Europeană de Conturi, instituită în 1997, examinează legitimitatea și regularitatea intrărilor și ieșirilor din Uniunea Europeană și supraveghează gestiunea financiară sănătoasă a bugetului UE.

Curtea de conturi este compusă de un cetățean pentru fiecare stat membru, numit de Consiliul Uniunii Europene cu un mandat de șase ani, care poate fi înnoit. Din 1 ianuarie, 2007 Curtea este compusă din 27 de membri; din motive de eficiență, Curtea poate institui secțiuni în interiorul ei, cu un număr redus de membri, pentru a adopta anumite categorii de relații și păreri.

Membrii își desemnează președintele Curții, care rămâne în post timp de trei ani.

IV. Competentele legislative ale Uniunii Europene

În ce privește împărțirea competențelor între UE și statele membre Uniunea Europeană nu se aseamănă nici unei confederații (asociere liberă a unor state suverane) și nici unei federații (unui stat federal). În anumite domenii politice statele membre ale UE acționează în mod interguvernamental, adică iau decizii comune în calitate de stare suverane. În alte domenii statele și-au transferat complet sau parțial Uniunii Europene competența legislativă, astfel încât UE reprezintă în această sferă o instituție supranațională. Uniunea Europeană nu este deci un subiect originar de drept internațional, deoarece ea nu-și poate crea o proprie ordine juridică, ci este un subiect derivat de drept internațional, al cărui competență rezultă din transferul drepturilor de suveranitate ale statelor membre. Așa-numita suveranitate competentă de organizare a ordinii juridice și a competențelor UE o dețin țările membre.

În ce privește competențele legislative ale Uniunii Europene în diferite domenii politice se face diferența între competența exclusivă, dublă și flancată. De exemplu, în politica comercială și vamală puterea legislativă o deține exclusiv UE. În domeniul pieței comune, al agriculturii, energiei, transporturilor, mediului și al protecției consumatorilor se aplică o competență dublă. Țările membre ale UE au dreptul în aceste domenii să adopte legi proprii, în cazul în care UE nu prezintă nici o inițiativă legislativă. În toate celelalte domenii politice țările membre dețin competența exclusivă. În afară de aceasta există anumite competențe care pot fi delegate UE numai de țările membre. UE nu-și poate deci asuma alte competențe fără acordul statelor membre.

În ce privește actul legislativ exercitat de Uniunea Europeană se aplică aici două principii de bază. Principiul subsidiarității, aplicat în politica UE prin Tratatul de la Maastricht, spune că deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice naționale, regionale sau locale din țările membre. Uniunea Europeană nu oferă aici decât asistența necesară, în cazul în care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a soluționa problemele singure și într-un mod adecvat.

Al doilea principiu al politicii UE este cel al proporționalității. Conform acestui principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit.

BULGARIA

Denumire oficială: Republica Bulgaria

Formă de guvernământ: republica parlamentara bazata pe principiul separarii puterilor in cea legislativa, executiva si judecatoreasca

Capitala: Sofia

Structura administrativă:

Este împărțită în 28 de regiuni

Blagoevgrad, Burgas, Dobrich, Gabrovo, Khaskovo, Kurdzhali, Kyustendil, Lovech, Montana, Pazardzhik, Pernik, Pleven, Plovdiv, Razgrad, Ruse, Shumen, Silistra, Sliven, Smolyan, Sofiya, Sofiya-Grad, Stara Zagora, Turgovishte, Varna, Veliko Turnovo, Vidin, Vratsa, Yambol

Independenta: 22 Septembrie 1908 (în fața Imperiului Otoman)

Zi Nationala: Ziua Independentei, 3 Martie(1878)

Constituția în vigoare: 12 Iulie 1991

Sistemul juridic:

este independent și este administrat de Consiliului Suprem Judiciar.

Elementele principale a sistemul judiciar sunt:

Curtea Supremă de Administrație

Curtea Supremă de Casație, care prevede aplicarea tuturor legilor de curți inferioare și judecă legalitatea actelor de guvern. Există și o Curte Constituțională, care interpretează Constituția Bulgariei și judecă constituționalitatea legilor și a tratatelor.

Executivul:

Șeful statului: Președintele Georgi PARVANOV (din 22 Januarie 2002); Vice Președinte Angel MARIN (din 22 Januarie 2002)

Presedintele este seful statului si are puteri de Comandat Suprem al Armatei si Presedinte al Consiliului National pentru Securitate.

Prerogativele sale mai include de asemenea si conferirea de decoratii, denumirea oraselor si a regiunilor, promulgarea prin publicarea in Monitorul Oficial de legi aprobate de catre Adunarea Nationala, unde are dreptul de a cere o amanare a lor si are chiar drept de veto. Presedintele este ales in mod direct de catre electorat in cadrul unui sistem de reprezentare majoritara la fiecare cinci ani pentru maximum doua mandate de cate cinci ani. Presedintele este asistat de catre un vice-presedinte

Șeful guvernului: Prim Ministru Boyko BORISSOV (din 27 Julie 2009)

Prim Ministrul este ales de catre Adunarea Nationala pentru o perioada de patru ani si i se incredinteaza formarea cabinetului. Prim ministrul poate propune Adunarii Nationale in nume personal remanierea cabinetului. Consiliul de Ministri numeste sefi administratiei locale, care sunt reprezentari ale executivului la nivelul structurilor administrative locale. Consiliul de Ministri este compus din ministri si sefi ai comitetelor egale in rang cu ministerele. In afara de a fi cea mai inalta reprezentare a puterii executive, el aproba prin delegare si promulga unele acte normative – decrete, ordonante, regulamente, rezolutii si instructiuni, si are initiativa legislativa prin elaborarea, discutarea si inaintarea de proiecte de lege catre Adunarea Nationala. Adunarea Nationala poate dizolva cabinetul printr-un vot de neincredere

Legislativul:.

are un parlament unicameral, format din Adunarea Națională, sau Narodno Sabranie.

Adunarea Națională are 240 de mebrii aleși pentru termeni de patru ani. Partidele politice trebuie să primească minimum 4% din votul total național pentru a fi reprezentate în Parlament.

Adunarea Națională este responsabilă pentru formarea legilor, aprobarea bugetului de stat, organizarea datelor pentru alegerile prezidențiale, selecția primului ministru, declarații de război, trimiterea trupelor în angajamente internaționale și ratificarea tratatelor internaționale

Partidele politice:

ATAKA

Uniunea Forțelor Democratice

Partidul Socialist Bulgar (BSP)

Anul aderării UE 2007,

Anul aderării NATO 2004.

POLONIA

Denumire oficială:

Republica Polonă

Formă de guvernământ:

republica parlamentara

Capitala:

Varșovia

Structura administrativă:

Este împărțită în 16 voievodate, 379 de powiate (inclusiv 65 de municipii) și 2 478 de comune.

Această organizare administrativă a țării a fost introdusă pe 1 ianuarie

Independenta: 11 Noiembrie 1918

Zi Nationala: 3 Mai (1791)

Constituția în vigoare: 17 Octobrie 1997

Sistemul juridic:

Organele puterii judecătorești în Polonia sunt:

Curtea Supremă de Justiție (Sąd Najwyższy), judecătoriile locale, regionale, orășenești și curțile de apel, precum și tribunalele (militare și administrative – tribunale administrative regionale și Curtea Supremă Administrativă). Împreună cu Tribunalul de Stat (Trybunał Stanu) și Tribunalul Constituțional (Trybunał Konstytucyjny) acestea formează puterea judecătorească independentă de celelalte puteri în stat.

Tribunalele judecă litigiile în numele Republicii Polonia, toți judecătorii și membrii tribunalelor supunându-se numai Constituției și legilor. Judecătorii nu pot fi membri de partid politic ori de sindicat și nu pot desfășura activități publice care contravin principiilor de independență a tribunalelor și a judecătorilor (art. 178 alin 3. din Constituția Poloniei

Executivull:

Șeful statului: Președintele Lech KACZYNSKI (din 23 Decembrie 2005)

Președintele este ales prin vot universal pentru un mandat de 5 de ani. Pentru a câștiga alegerile, un candidat trebuie să obțină o majoritate simplă (mai mult de 50%). Poate deține această funcție maxim 10 de ani (două mandate).

Șeful guvernului: Prim Ministru Donald TUSK (din 16 November 2007)

Premierul este obligat să prezinte în Seim, într-o perioadă de 14 de zile de la numirea sa, un program de guvernare (exposé) prin care cere un vot de încredere. Seimul poate acorda votul de încredere doar când cel puțin jumătate din delegați sunt prezenți. Dacă guvernul nu obține votul de încredere, Seimul, într-o perioadă de 14 de zile, alege Primul Ministru și miniștrii conform unor principii asemănatoare.

LEGISLATIVUL

Parlamentul, puterea legislativă, este împărțit în două camere

– Seim (camera inferioară) cu 460 de membri

– Senatul (camera superioară) cu 100 de membri.

Este ales prin vot universal, direct, egal, secret și proporțional pentru o perioadă de 4 ani. Îndatorirea sa principală este stabilirea drepturilor prin aprobarea legilor și ratificarea convențiilor internaționale. Dizolvarea Seimului înainte de terminarea mandatului e posibilă doar în unele cazuri speciale descrise în Constituție. Prelungirea mandatului este și ea posibilă, dar doar în cursul aplicării dreptului marțial sau cu 3 de luni înainte de sfârșitul mandatului.

Seimul și Senatul aleg din cadrul lor un președinte al camerei (marszałek) și vicepreședinți (wicemarszałkowie), care formează un prezidiu (prezydium).

Președintele Seimului (Marszałek Sejmu) este ales ca reprezentant suprem al camerei inferioare a Parlamentului. Prerogativele sale sunt conducerea dezbaterilor camerei și reprezentarea Seimului în exterior. Ambele camere creează și comisii parlamentare – permanente, care au drept scop pregătirea proiectelor din domeniul legislației și controlului – în prezent funcționează 41 de comisii (27 în Seim și 14 în Senat). Există și comisii speciale, create cu scopul de a cerceta cazurile concrete ale camerelor, care sunt dizolvate în urma realizării activității.

Partidele politice

SLD – Alianța Stângii Democrate

UP – Uniunea Muncii

AWS – Acțiunea Electorală Solidaritatea

PSL – Partidul Țărănesc Polonez UW – Uniunea Libertății 13,4%; UPR – Uniunea pentru o Politică Adevărată

ROP – Mișcarea pentru Reconstrucția Poloniei

Platforma Civică – PO (Platforma Obzwatelska)

Etc.

Anul aderării UE 2004

Anul aderării NATO 1999

GRECIA

Denumire oficială: Republica Elenă

Capitala: Atena

Structura administrativă:

este împărțită în 14 zone, 51 de județe, pe lângă acestea adăugându-se și regiunea autonomă „Muntele Sfânt”..

Zi nationala: Ziua Independentei, 25 Martie (1821)

Independenta: 1829 (fata de Imperiul Otoman)

Constitutia în vigoare: 11 Iunie 1975; modificata in Martie 1986

Sistemul Judiciar

Justitia este administrata de curti (instante), care constau in judecatori ordinari care se bucura de independenta personala si functionala.

Exista o Curte Suprema, Curti de Apel si Curti de Prima Instanta.

Un Tribunal Special Suprem se ocupa cu concilierea conflictelor dintre curti si autoritatile administrative sau dintre Consiliul de Stat (cea mai inalta instanta) si curtile administrative regulare; intre curtiel penale si civile; intre Consiliul de Control si restul curtilor.

Executivul

Șeful statului: președintele Karolos PAPOULIAS (din 12 Martie 2005)

Șeful guvernului: Prim Ministru Yeoryios PAPANDREOU (din 6 Octobrie 2009)

Legislativul

sistemul este centrat in jurul Parlamentului, una dintre cele doua autoritati legislative ale tarii. Cealalta autoritate legislative este Presedintele Republicii.

Partide politice

Partidul Socialist al Greciei (PASOK)

Partidul Noua Democratie

Synaspismos-Coalitia Stanga si Progresul

Miscarea Social Democrata

Anul aderării UE, 1981

Anul aderării NATO 1952

CIPRU

Denumire oficială:Republica Ciprului

Capitala: Nicosia

Structura administrativă:

este împărțit în

Districtul Famagusta

Districtul Kyrenia

Districtul Larnaca

Districtul Limassol

Districtul Nicosia

Districtul Paphos

Zi nationala:1 Octobrie (1960)

Independenta: 16 august 1960 după 82 de ani de administrație britanică, aceasta lăsându-și o amprentă puternică asupra Statului Cipriot.

Constitutia în vigoare: 16 August 1960

Sistemul juridic cipriot se bazează în mare pe sistemul juridic englez.

Executivul

Șeful statului: președintele Demetris CHRISTOFIAS (din 28 Februarie 2008)

Șeful guvernului: președintele Demetris CHRISTOFIAS (din 28 Februarie 2008)

Puterea legislativă

este deținută de Guvern și Camera reprezentanților.

MALTA

Denumire oficială:Republica Malta

Capitala: Valletta

Structura administrativă:

Administrare directa de la Valletta

Zi nationala: Ziua Independenței, 21 September (1964)

Independenta: 21 September 1964 (fata de Marea Britanie)

Constitutia în vigoare:1964; amendata de multe ori

Sistemul juridic

Curtea Constitutionala și Curtea de Apel

Executivul

Șeful statului: președintele President George ABELA (din 4 Aprilie 2009)

Șeful guvernului: Prim Ministru Lawrence GONZI (din 23 Martie 2004)

Legislativul

Parlament unicameral, cu 65 de membri

FRANTA

Denumire oficială: Republica Franceză

Capitala: Paris

Structura administrativă:

Împărțită în 26 de regiuni: 22 se găsesc în cadrul Franței metropolitane (21 situate în partea continentală plus Corsica), iar patru sunt regiuni de peste mări. Aceste 26 de regiuni se subdivid în 100 de departamente fiecare având asociat un cod ce îndeplinește o serie de funcții administrative, spre exemplu primele cifre din codul poștal, parte a numerelor de înmatriculare, etc

Zi nationala: 14 Iulie (1790) comemorează căderea, in 1789, a închisorii Bastilia

Independenta: 843 (prin Tratatul de la Verdun în care Imperiul Lui Carol cel Mare se împarteîntre fii lui Ludovic Pius)

Constitutia în vigoare:4 October 1958 , amendată de multe ori

Sistemul juridic

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. Sistemul juridic este divizat în două mari domenii: Drept public și Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil și Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ și Dreptul constituțional. În cadrul fiecărui jurisdicții, cu excepția dreptului constituțional unde există doar Curtea Constituțională, există o serie de tribunale și curți organizate ierarhic.

Executivul

Șeful statului: președintele Nicolas SARKOZY (din 16 Mai 2007)

Șeful guvernului: Prim Ministru Francois FILLON (din 17 Mai 2007)

Legislativ
Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez bicameral, compus din Adunarea Națională (franceză Assemblée Nationale) și Senat (franceză: Sénat). Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleșii locali din teritoriu (consilieri municipali, departamentali, regionali)[3]. Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să își dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanțelor, Adunarea Națională este cea care decide, cu excepția legilor constituționale și ale unor legi organice.

Franța este o membră activă în numeroase organisme internaționale: Națiunile Unite, OTAN, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociației Statelor Caraibeene și principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei. Găzduiește sedii ale următoarelor organizații internaționale: Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, UNESCO, Interpol și Biroul Internațional pentru Greutăți și Măsuri.

GERMANIA

Denumire: Republica Federală Germania (pe scurt Germania)

Forma de guvernământ: republică federală

Capitala: Berlin

Strutura administrativă: 16 landuri: Baden-Wurttemberg, Bayern (Bavaria), Berlin, Brandenburg, Bremen, Hamburg, Hessen, Mecklenburg-Vorpommern (Mecklenburg-Western Pomerania), Niedersachsen (Lower Saxony), Nordrhein-Westfalen (North Rhine-Westphalia), Rheinland-Pfalz (Rhineland-Palatinate), Saarland, Sachsen (Saxony), Sachsen-Anhalt (Saxony-Anhalt), Schleswig-Holstein, Thuringen (Thuringia)

Independența: 18 January 1871; a fost divizată în 4 zone de ocupație (UK, US, USSR, și mai târziu, Franța) în 1945, în timpul celui de-al doilea război mondial; Unificarea Germaniei de Vest și a celei de Est a avut loc la 3 octombrie 1990. Ziua națională coincide cu ziua unificării.

Constituția: 23 mai1949, devenind official, constituția Germaniei în 3 octombrie 1990

Executivul: șeful statului-Președintele Horst Koehler (din1 iulie 2004, ales pe o perioadă de 5 ani); șeful guvernului: Cancelarul Angela Merkel (din 22 noiembrie 2005)

cabinetul: Cabinet sau Bundesminister (alcătuit din miniștrii federali) numit de președinte la recomandarea cancelarului.

Legislativul: bicameral alcătuit dintr-un Consiliu Federal sau Bundesrat (69 membri-guvernatorii landurilor, numărul lor fiind în funcție de populația landului respectiv) și o Adunare Federală sau Bundestag (622 membri; aleși prin vot direct de către populație). Ultimele alegeri pentru Bundestag au avut loc în 27 septembrie 2009 și vor urma în 2013

Nu există alegeri pentru Bundesrat; compoziția fiind determinată de structura de stat la nivelul guvernelor landurilor

Partide politice: Alianța '90/Verzii (Claudia Roth și Cem Ozdemir); Uniunea Creștin-Democrată CDU (Angela Merkel); Uniunea Creștin-Socială sau CSU (Horst Seehofer); Partidul Liber Democrat sau FDP (Guido Westerwelle); Partidul de Stânga sau Die Linke (Lothar Bisky și Oskar Lafontaine); Partidul Social-Democrat sau SPD (Franz Muentefering).

AUSTRIA

Denumire: Republica Austria (forma scurtă Austria)

Forma de guvernământ: republică federală

Capitala: Viena

Structura adiministrativă: 9 landuri: Burgenland, Kaernten, Niederoesterreich, Oberoesterreich, Salzburg, Steiermark, Tirol, Vorarlberg, Wien

Ziua națională: 26 octombrie (1955)

Constituția în vigoare: 1920; revizuită în 1929; reinstaurată la 1 mai 1945 ( în perioada 1 mai 1934-1mai 1945 exista o constituție de tip fascist)

Executivul: șeful statului- Președintele Heinz Fischer (SPOe) (ales în 8 iulie 2004) șeful guvernului- Cancelarul Werner Faymann (SPOe) (ales în 2 decembrie 2008); Vice Cancelarul Josef Proell (OeVP) (tot din 2 decembrie 2008)

cabinetul: Consiliul de Miniștri desemnat de către președinte după avizul cancelarului. Președintele este ales prin vot direct pe o perioadă de 6 ani; ultimele alegeri prezindențiale au avut loc la 25 aprilie 2004 (următoarele alegeri vor fi în aprilie 2010); cancelarul este desemnat de către președinte după aprobarea majorității parlamentare; vice cancelarul este ales de președinte, la îndemnul cancelarului.

Legislativul: bicameral, denumit Adunare Federală alcătuită dintr-un Consiliu Federal sau Bundesrat (62 membrii aleși de către parlamentele landurilor, în funcție de populația lor, pe o durată de 6 ani) și un Consiliu Național sau Nationalrat (183 membrii; aleși prin vot direct tot pe o perioadă de 6 ani). Ultimele alegeri au avut loc în 28 septembrie 2008 și vor urma noi alegeri în 2013.

Partide politice: Alianța pentru viitorul Austriei (Josef Bucher); Partidul Popular Austriac-OeVP (Josef Proell); Partidul Libertății din Austria-FPOe (Heinz Christian Strache); Partidul Social Democrat Austriac SPOe (Werner Faymann); Verzii (Eva Glawischnig)

CEHIA

Denumire: Republica Cehă (Cehia)

Forma de guvernământ: republică

Capitala: Praga

Structura administrativă: 13 regiuni și capitala : Jihocesky, Jihomoravsky, Karlovarsky, Kralovehradecky, Liberecky, Moravskoslezsky, Olomoucky, Pardubicky, Plzensky, Stredocesky, Ustecky, Vysocina, Zlinsky + Praga

Independența:1 ianuarie 1993 (Destrămarea Cehoslovaciei în Republica Cehă și Slovacia)

Ziua națională: 28 octombrie (1918)

Constituția: ratificată în 16 decembrie 1992, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1993 1997, i-au fost aduse amendamente constituționale în anii 2000, 2001 (de două ori), 2002.

Executivul: șeful statului-Președintele Vaclav Klaus (din 7 martie 2003)

Șeful guvernului-Primul Ministru Jan Fischer (din 8 mai 2009); Vice Prim-miniștrii Jan Kohout (8 mai 2009) și Martin Bartak (tot 8 mai 2009)

cabinetul: Cabinetul este numit de președinte,la recomandarea primului ministru. Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani, ultimele alegeri având loc în 2008, iar următoarele vor succeda în 2013. Primul ministru este și el, numit de președinte.

Legislativul: Parlament bicameral alcătuit din Senat (81 membri aleși pe o perioadă de 6 ani, prin vot) și din Camera Deputaților (200 membri aleși pe o perioadă de 4 ani prin vot). Alegerile pemntru Senat au avut loc în octombrie 2008, iar pentru Camera Deputatilor sau ținut în 2006.

Partide politice: Asociația de candidați independenți-ai Democraților Europeni sau SNK-ED (Helmut Dohnalek); Uniunea Creștin-Democrată-Partidul Popular Cehoslovac sau KDU-CSL (Cyril Svoboda); Partidul Civic Democrat sau ODS (Mirek Topolanek); Partidul Comunist din Boemia și Moravia sau KSCM (Vojtech Filip); partidul Social Democrat Ceh sau CSSD (Jiri Paroubek); Partidul verzilor (Ondrej Liska).

SLOVACIA

Denumire: Republica Slovacia (Slovacia)

Forma de guvernământ: republică parlamentară

Capitala: Bratislava

Structura administrativă: 8 regiuni: Banskobystricky, Bratislavsky, Kosicky, Nitriansky, Presovsky, Trenciansky, Trnavsky, Zilinsky

Independența: 1 ianuarie 1993 (Destrămarea Cehoslovaciei în Republica Cehă și Slovacia)

Ziua națională: 1 septembrie (1992)

Constituția: ratificată la 1 septembrie 1992, intrată în vigoare în 1993; modificată în septembrie 1998, iar în februarie 2001, i-au fost aduse amendamente constituționale

Executivul: șeful statului-Președintele Ivan Gasparovic (din 15 iunie 2004)

Șeful guvernului-Primul Ministru Robert Fico (din 4 iulie 2006); Vice Prim-miniștrii Dusan Caplovic, Robert Kalinak, Stefan Harabin, Jan Mikolaj (din 4 iulie 2006)

cabinetul: numit de către președinte la recomandarea primului ministru. Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani, ultimele alegeri fiind în 2009

Legislativul: Parlament unicameral, alcătuit din Consiliul Național Slovac (150 membri, aleși pe o perioadă de 4 ani). Ultimele alegeri au avut loc în 2006.

Partide politice: partidele din Parlament: Mișcarea Creștin Democrată sau KDH (Pavol Hrusovsky); Direcția-Democrației Sociale sau Smer-SD (Robert Fico); Partidul Coaliției Maghiare sau SMK (Pal Csaky); Uniunea Creștin-Democrată Slovacă sau SDKU-DS (Mikulas Dzurinda); Partidul Național Slovac sau SNS (Jan Slota)

-partide din afara Parlamentului: Partidul Agrar sau ASV (Vladimir Gozora); Alianța noilor cetățeni sau ANO (Pavol Rusko); Partidul Civic Conservator sau OKS (Peter Zajac).

SLOVENIA

Denumire: Republica Slovenia (Slovenia)

Forma de guvernământ: republică parlamentară

Capitala: Ljubljana

Structura administrativă: 182 regiuni și 11 municipalități urbane

Independența și ziua națională: 25 iunie 1991 (față de Iugoslavia)

Constituția: adoptată la 23 decembrie 1991, amendată în 1997 și 2000

Executivul: șeful statului-Președintele Danilo Turk (din 22 decembrie 2007)

Șeful guvernului-Primul Ministru Borut Pahor (din 7 noiembrie 2008)

cabinetul: alcătuit din Consiliul de Miniștrii numit de primul ministru și ales de Adunarea Națională. Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani ultimele alegeri având loc în 2007.

Legislativul: Parlament bicameral alcătuit din Consiliul Național sau Drzavni Svet (40 membri aleși pe o perioadă de 5 ani) și Adunarea Națională sau Drzavni Zbor (90 membri aleși pentru un mandate de 4 ani)

Partide politice: Democrația Liberală din Slovenia sau LDS (Katarina Kresal); Noua Slovenie sau NSi (Ljudmila Novak); Partidul Democrat Sloven sau SDS (Janez Jansa); Partidul Democrat al Pensionarilor din Slovenia sau DeSUS (Karl Erjavec); Partidul Național Sloven sau SNS (Zmago Jelincic); Partidul Popular Sloven sau SLS (Bojan Srot); Partidul Tineretului Sloven sau SMS (Darko Kranjc); Social-Democrații sau SD (Borut Pahor).

UNGARIA

Denumire: Republica Ungară (Ungaria)

Forma de guvernământ: republică

Capitala: Budapesta

Structura administrativă: 19 județe, 23 de orașe cu statut de județ și capitala

Independența: 25 decembrie 1000

Ziua națională: 20 august

Constituția18 August 1949, intrată în vigoare la 20 august 1949; revizuită la 19 aprilie 1972, 18 October 1989 și în1997

Executivul: șeful statului-Președintele Laszlo Solyom (din 5 august 2005);Șeful guvernului-primul Ministru Gordon Bajnai (din 20 april 2009)

Cabinetul: format din Consiliul de Miniștri, primul ministru (ales de Adunarea Națională sau la recomandarea președintelui), și alți miniștrii numiți de președinte. Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani, ales de către adunarea Națională, ultimele alegeri având loc în iunie 2005.

Legislativul: Parlament unicameral, alcătuit din Adunarea națională sau Orszaggyules (386 membri, aleși prin vot pe o durată de 4 ani). Ultimele alegeri având loc în 2006.

Partide politice: Alianța Liber-Democraților sau SzDSz (Gabor Fodor); Partidul Popular Creștin-Democrat sau KDNP (Zsolt Semjen); Alianța civică Maghiară sau Fidesz (Viktor Orban); Forumul Democrat Maghiar sau MDF (Ibolya David); Partidul socialist Maghiar sau MSzP (Ildiko Lendvai).

ROMANIA

Denumire: România

Forma de guvernământ: Republică

Capitala: București

Structura administrativă: 41 județe și municipiul București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Independența: 9 mai 1877 (independența față de Imperiul Otoman); 26 martie 1881 (devine regat); 30 decembrie 1947 (republica)

Ziua națională: 1 decembrie 1918 (Unificarea României cu Transilvania).

Constituția: 8 decembrie 1991; revizuită în 29 octombrie 2003

Executivul: șeful statului-Președintele Traian Băsescu (din 6 decembrie 2009); fiind suspendat prin votul parlamentului în 19 aprilie 2007, revenind în funcție din 23 mai 2007 (după referendum); șeful guvernului-Primul Ministru Emil Boc (din 2009)

Cabinetul: format din Consiliul Miniștrilor numit de primul ministru. Președintele este ales pentru 5 ani [rin vot democratic, iar primul ministru este ales de președinte, cu acordul parlamentului.

Legislativul: Parlament bicameral alcătuit din Senat (137 membri alesi prin vot pe o perioadă de 4 ani) și de Camera Deputaților (334 membri alesi tot pentru un mandate de 4 ani). Ultimele alegeri în Parlament au fost în 2008.

Partide politice: Partidul Democrat Liberal PDL (Emil Boc), Partidul Social Democrat PSD (Mircea Dan Geoană), Partidul Democrat Liberal (Crin Antonescu), Partidul Conservator (Daniela Popa), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România UDMR (Marko Bela), Partidul România Mare PRM (Corneliu Vadim Tudor).

LITUANIA

Denumire oficiala: Republica Lituania

Forma de guvernamant: democrația parlamentară

Capitala: Vilnius

Structura administrativa: 10 judete : Alytaus, Kauno, Klaipedos, Marijampoles, Panevezio, Siauliu, Taurages, Telšių, Utenos, Vilniaus

Ziua nationala: 16 februarie

Independenta: proclamata la data de 6 septembrie 1991, recunoscuta de catre Uniunea Sovietica

Constitutia in vigoare: adoptata pe 25 octombrie 1992, amendata pe 13 iulie 2004

Sistemul Juridic: bazat pe sistemul de drept civil; unde actele legislative pot fi atacate la Curtea Constituțională, nu a acceptat jurispridenta obligatorie a Curtii de Justitie Internationala

Executivul : Șeful statului: președintele Dalia Grybauskaitė ales la data de 12 iulie 2009
Șeful guvernului: prim-ministru Andrius Kubilius ales la data de 27 noiembrie 2008
Cabinetul: alcatuit din Consiliul de Miniștri si este numit de către președinte cu privire la nominalizarea primului-ministru
Alegerile: președinte este ales prin vot popular pentru un mandat de cinci ani , ultimele alegeri a avut loc 17 mai 2009 , următoarele vor fi organizate în mai 2014; prim-ministru este numit de către președinte prin aprobarea Parlamentului

Legislativul: Parlamentul este unicameral poarta numele de Seimas , are 141 de locuri; unde 71 de membri sunt alesi prin vot popular, 70 sunt aleși prin reprezentare proporțională; si au un mandate de patru ani
Alegerile: ultimele au avut loc in 12 și 26 octombrie 2008 ,iar urmatoarele vor avea loc in octombrie 2012.

Partidele politice:

Partidul Democrației Civile sau “PDP”

Coalitia Partidului Laburist si al Tineriilor sau “KDP+J”

Uniunea Landurilor Nationale – Crestinii Democrati lituanieni sau “TS- LKD”

Uniunea Lituaniana Populara sau “LVLS”

Uniunea de Centru si Liberala sau “LCS”

Partidul Miscarii Liberale sau “LRLS”

Partidul “Renasterea Nationala “ sau “TPP”

Partidul Noua Uniune sau Social Liberalii sau “NS”

Partidul Ordinii si a Justitiei sau “TT”

Partidul Social Democrat sau “LSDP”

Partidul Tinerilor Lituanieni si Noilor Nationalisti

LETONIA

Denumire oficiala: Republica Letonia

Forma de guvernamant: Democratia parlamentara

Capitala: Riga

Structura administrativa: 26 de județe și 7 comune *: Rajons Aizkraukles, Aluksnes Rajons, Rajons Balvu, Bauskas Rajons, Cesu Rajons, Daugavpils *, Rajons Daugavpils, Dobeles Rajons, Gulbenes Rajons, Jekabpils Rajons, Jelgava *, Jelgavas Rajons, Jurmala * , Rajons Kraslavas, Kuldigas Rajons, Liepaja *, Liepajas Rajons, Rajons Limbazu, Ludzas Rajons, Madonas Rajons, capcauni Rajons, Preilu Rajons, Rezekne *, Rezeknes Rajons, Riga *, Rigas Rajons, Saldus Rajons, Talsu Rajons, Rajons Tukuma, Valkas Rajons, Valmieras Rajons, Ventspils *, Ventspils Rajons

Ziua nationala: 18 noiembrie

Independenta: proclamata la data de 18 noiembrie 1918 de sub ocupatie Ruseasca

Constitutia in vigoare: adoptata la data de 15 februarie 1922, cu diferite amendamente aduse pe parcusul aniilor

Sistemul Juridic: bazat pe sistemul de drept civil, cu urme de tradiții și practici Socialiste juridice; nu a acceptat jurisprudenta obligatorie a Curtii de Justitie Internationala

Executivul : Șeful statului: președintele Valdis ZATLERS (din 8 iulie 2007)
Șeful guvernului: prim-ministru Valdis DOMBROVSKIS (din 12 martie 2009)
Cabinet: format din Consiliul de miniștri numiți de primul-ministru și de către Parlament
Alegerile: președinte este ales de catre Parlament pentru un mandat de patru ani , ultimele alegeri au avut loc in 31 mai 2007 , urmatoarele vor avea avea loc în 2011, prim-ministru este numit de către președinte, si confirmat de către Parlament

Legislativul: Parlamentul este unicameral cunoscut sub denumirea de Saeima, are 100 de locuri; iar membri sunt aleși prin reprezentare proporțională de pe listele de partid si prin vot popular, pentru a servi un mandate de patru ani
Alegerile: ultimele au avut loc in 7 octombrie 2006 , urmatoarele vor avea loc în octombrie 2010.

Partidele politice:

Uniunea civica

Primul partid letoanian/ Directia letoaniana sau “LPP/LC”

Partidul pentru Drepturile omului in Letonia Unita sau “PCTUL”

Partidul Letoanian al Miscarii de Independenta Nationala sau “TB/LNNK”

Partidul “Noua Era” sau “JL”

“Patidul Poporului “ sau al cetateniilor sau “TP”

Partidul Societatea pnetru diversitate politica sau “SPC”

Partidul “Uniunea letoanienilor verzi si a fermierilor” sau “ZZS”

Partidul Armoniei sau “SC”

ESTONIA

Denumire oficiala: Republica Estonia

Forma de guvernamant: republica parlamentara

Capitala: Tallinn

Structura administrativa: 15 judete Harjumaa (Tallinn), Hiiumaa , Ida-Virumaa , Jarvamaa , Jogevamaa , Laanemaa , Laane-Virumaa , Parnumaa , Polvamaa , Raplamaa , Saaremaa , Tartumaa , Valgamaa , Viljandimaa , Vorumaa ;

Ziua nationala: 24 februarie

Independenta: a fost castigata la data de 20 august 1991 de sub Uniunea Sovietica

Constitutia in vigoare: adoptata la 28 iunie 1992

Sistemul juridic: se bazeaza pe sistemul de drept civil, accepta cu rezerve jurisprudenta obligatorie de la Curtea Internationala de Justitie

Executivul: Șeful statului: Președintele Toomas Hendrik Ilves (din 9 octombrie 2006)
Șeful guvernului: prim-ministru Andrus ANSIP (de pe 12 aprilie 2005)
cabinet: miniștri sunt numiți de primul-ministru, aprobati de Parlament
Alegeri: președintele este ales de Parlament pentru un mandat de cinci ani (eligibil pentru un al doilea mandat); în cazul în care un candidat nu asigură două treimi din voturi, după trei runde de votării în Parlament, atunci o adunare electorală (alcătuita din Parlament plus membri ai consiliilor locale) alege președintele, alegerea este între cei doi candidați cu cel mai mare număr de voturi; ultimele alegeri au avut loc 23 septembrie 2006 ( urmatoarele alegeri care vor avea loc vor fi în toamna anului 2011); prim-ministru este desemnat de către președinte și aprobat de către Parlament

Legislativul: Parlamentul este unicameral sau mai poarta denumirea de Riigikogu – are 101 de locuri; membri sunt alesi prin vot popular pentru a servi de timp de patru ani.
Ultimile alegeri : ultima a avut loc 4 martie 2007 (urmatoarele care urmează să fie vor fi desfășurate în martie 2011)

Partidele politice:

Partidul Reformist Eston

Partidul Central Eston

Uniunea Pro Patria și Res Publica

Partidul Social Democrat

Partidul Verzilor Eston

Uniunea Populară a estonilor

SUEDIA

Forma de guvernamant:Monarhie constitutionala

Capitala: Stockholm

Structura administrativa: 21 de județe (LAN-uri,); Blekinge, Dalarna, Gävleborg, Gotland, Halland, Jämtland, Jönköping, Kalmar, Kronoberg, Norrbotten, Orebro, Östergötland, Skane, Södermanland, Stockholm, Uppsala, Värmland, Västerbotten, Västernorrland, Västmanland, Västra Götaland

Ziua nationala: 6 iunie

Independenta: proclamata la data de 6 iunie 1523

Constitutia in vigoare: adoptata la data de 1 ianuarie 1975

Sistemul Juridic: Sistem de drept civil influentat de dreptul cutumiar , accepta cu rezerve jurisprudenta obligatorie din partea Curtii Internationale de Justitie.

Executivul : Șeful statului: Regele Carl XVI Gustaf (începând cu 19 septembrie 1973); moștenitor Printesa VICTORIA Ingrid Alice Desiree, fiica monarhul (n. 14 iulie 1977)
Șeful guvernului: prim-ministru Fredrik REINFELDT (ales din 5 octombrie 2006)
cabinet: Cabinetul este numit de către primul-ministru
Alegerile : monarhia este ereditara; in urma alegerilor legislative, primul-ministru este ales de către parlament; ultimele alegeri a avut loc la 17 septembrie 2006 ( urmatoarele vor avea loc în septembrie 2010)

Legislativul: Parlamentul este unicameral, se mai numeste Riksdag – are 349 de locuri; membri sunt alesi prin vot popular pe bază de reprezentare proporțională pentru a servi un mandat de patru ani.

Partidele politice:

Partidul de Centru

Partidul Creștin Democrat

Partidul Mediului si a Verzilor

Partidul de Stanga

Partidul Popular Liberal

Partidului Moderat (liberal-conservator)

Partidul Social Democrat

FINLANDA

Denumire oficiala: Republica Finlandeza

Forma de guvernamant: Republica

Capitala: Helsinki

Structura administrativa: 6 provincii : Ahvenanmaan lääni , Etelä-Suomen lääni (Finlanda de Sud), Ita-Suomen lääni (Finlanda de Est), Länsi-Suomen lääni (Finlanda de Vest), Lapin lääni (Laponia), Oulun lääni.

Ziua nationala: 6 decembrie

Independenta: obtinuta la data de 6 decembrie 1917 de sub ocupatia Rusiei

Constitutia in vigoare: adoptata la 1 martie 2000

Sistemul Juridic: sistem civil de drept este bazat pe dreptul suedez, președintele poate cere Curții Supreme să revizuiască legile, accepta cu rezerve jurisprudenta obligatorie din partea Curtii Internationale de Justitie.

Executivul : Șeful statului: președintele Tarja Halonen (de la 1 martie 2000)
Șeful guvernului: prim-ministru Matti VANHANEN (din 17 aprilie 2007)

Vice prim-ministru Jyrki KATAINEN (începând cu 19 aprilie 2007)
cabinet: Consiliul de stat sau de Valtioneuvosto numit de către președinte, responsabil în fața parlamentului
Alegeri: președinte este ales prin vot popular pentru o durată de șase ani , ultimele alegeri a avut loc la data de 15 ianuarie 2006 iar urmatoarele vor avea loc în ianuarie 2012; se numește președintele și primul ministru adjunct al primului ministru din partea majorității de partid sau coaliție, o majoritate aleasa după alegerile parlamentare și parlamentul trebuie să aprobe numirea;

Legislativul: Parlamentul este unicameral poarta numele de Eduskunta, are 200 de locuri; membri sunt alesi prin vot popular, în mod proporțional pentru a servi un mandate de patru ani
Alegeri: ultimele au avut loc la data de 18 martie 2007 , urmatoarele vor avea loc in martie 2011.

Partidele politice:

Partidul de Centru

Partidul Creștin-Democrat

Partidul Verde

Partidul Alianței de Stânga – compus din partea Liga Democrată Populară și Alternativa Democrată

Partidul Coaliției Naționale (Partidul conservator)

Partidul Social Democrat

Partidului Popular Suedez

Partidul Adevăratiilor finlandezii

IRLANDA

Denumire oficiala: Irlanda

Forma de guvernamant: Republica parlamentara democrata

Capitala: Dublin

Structura administrativa: 29 de judete si 5 orase *; Carlow, Cavan, Clare, Cork, Cork *, Donegal, Dublin *, Dun Laoghaire-Rathdown, Fingal, Galway, Galway *, Kerry, Kildare, Kilkenny, Laois, Leitrim, Limerick, Limerick *, Longford, Louth, Mayo, Meath, Monaghan, de Nord Tipperary, Offaly, Roscommon, Sligo, la Dublin de Sud, de Sud Tipperary, Waterford, Waterford *, Westmeath, Wexford, Wicklow

Ziua nationala: 17 martie Sfantul Patrick

Independenta: obtinuta prin tratat la data de 6 decembrie 1921 de sub Regatul Marii Britanii

Constitutia in vigoare: adoptata prin plebiscit la data de 1 iulie 1937, intrata in vigoare la data de 29 decembrie 1937

Sistemul Juridic: se bazeaza pe Dreptul cutumiar sau Dreptul jurisprudential modificat de concepte indigene / autohtone, cu controlul judecătoresc al actelor legislative în Curtea Supremă de Justiție, nu a acceptat jurisdicția obligatorie a Curtii de Justitie Internationala

Executivul : Șeful statului: Președintele Mary McAleese, ales de la data de 11 noiembrie 1997
Șeful guvernului: prim-ministrul Brian Cowen (de la 7 mai 2008)
Cabinetul: Cabinetul este numit de către președinte, cu nominalizarea precedenta de către primul ministru și aprobarea Camerei Reprezentanților
Alegerile: președintele este ales prin vot popular pentru un mandate de șapte ani si este eligibil pentru un al doilea mandat; ultimele alegeri au avut loc la data de 31 octombrie 1997, urmatoarele sunt programate pentru luna octombrie a anului 2011

Legislativul: parlament este bicameral mai poarta denumirea de Oireachtas si este format din 1) Senat sau Seanad Eireann cu 60 de locuri; unde 49 de membri aleși de către doua universități din tara și din mai multi candidați prezentati pe cinci panouri de vocatie profesională, 11 sunt numiți de către primul ministru; acesti membri au un mandate de cinci ani; și 2) Casei Reprezentanțiilor sau Dail Eireann cu un numar de 166 de locuri; unde membri sunt alesi prin vot popular pe baza reprezentării proporționale pentru un mandat de cinci ani.
Alegerile : Senatul – ultimele au avut loc în iulie 2007, urmatoarele vor avea loc în iulie 2012;

Camerei Reprezentanților – ultimele au avut loc în 24 mai 2007 , urmatoarele vor avea loc în mai 2012;

Partidele politice:

Partidul Fianna Fail

Partidul Fine Gael

Partidul Laburist

Partidul Verde

Partidul Sinn Fein

Partidul Socialist

Partidul Muncitoresc

Partidul Democratilor Progresivi

DANEMARCA

Denumire oficiala: Regatul Danemarcei

Forma de guvernamant: Monarhie Constitutionala

Capitala: Copenhaga

Structura administrativa: Danemarca metropolitana –alcatuita din 5 regiuni : Hovedstaden, Midtjylland, Nordjylland, Sjælland, Syddanmark;
Realizate printr-o vastă reformă a administrației publice locale care a fuzionat cele 271 de municipii în 98 apoi in 13 de județe si mai apoi în cinci regiuni, reforma implementata efectiv din 1 ianuarie 2007

Ziua nationala: 5 iunie denumita si Ziua Constitutiei

Independenta: in anul 1849 a devenit Monarhie Constitutionala

Constitutia in vigoare: adoptata la data de 5 iunie 1953 , Constitutia permite un legislativ unicameral si un sef de stat de sex feminin.

Sistemul Juridic: Bazat pe sistemul de drept civil; cu controlul judecătoresc al actelor legislative, accepta cu rezerve jurisprudenta obligatorie din partea Curtii Internationale de Justitie.

Executivul : Șeful statului: Regina Margrethe II (din 14 ianuarie 1972);

Moștenitor prințul Frederik, fiul mai mare al monarhului (n. 26 mai 1968)
Șeful guvernului: prim-ministru Lars Løkke Rasmussen (de la 5 aprilie 2009)
Cabinet: format din Consiliul de Stat numit de monarh
Alegerile : monarhul este ereditar; in urma alegerilor legislative, liderul partidului majoritar sau liderul coaliției majoritare este, de obicei numit prim-ministru de către monarh

Legislativul: Parlament unicameral, sub numele de Adunarea Populară sau Folketing, are 179 de locuri, inclusiv 2 din Groenlanda și 2 din Insulele Feroe; membri sunt alesi prin vot popular pe baza reprezentării proporționale pentru a servi un mandate de patru ani, cu excepția cazului în care Folketing se dizolvă mai devreme.
Alegeri: ultima a avut loc la data de 13 noiembrie 2007 , urmatoarele vor avea loc în 2011.

Partidele politice:

Partidul Creștin-Democrat

Partidul Conservator

Partidul Popular Danez

Partidul Liberal

Alianța Liberala

Alianța Lista de Unitate roșu-verde – blocul include Partidului Socialist de Stânga, Partidul Comunist din Danemarca, Partidul Socialist al Muncitorilor

Partidul Social Democrat

Partidul Social Liberal

Partidul Socialist Popular

MAREA BRITANIE

Denumire: Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei deNord

Acesta cuprinde: Anglia (Regat), Scoția (Regat), Țara Galilor (Principat) și Irlanda de Nord (Provincie)

Capitala: Londra

Orașe principale: Londra (capitala Angliei), Edinburgh (capitala Scoției), Cardiff (capitala Țării Galilor), Belfast (capitala Irlandei de Nord)

BELGIA

Denumire: Regatul Belgiei

Capitala: Bruxelles

Forma de guvernământ: Republică fedrală Parlamentară

Regim politc: Democratic

Structura administrativă: este împărțită în 3 regiuni

Regiunea capitalei Bruxelles;

Regiunea Flamandă ;

Regiunea Valonia.

Independența: În data de 4 octombrie 1830, un guvern provizoriu a declarat independența față de Țările de jos, iar în 21 July 1831,Regele Leopold I urcat pe tron