.evaluarea Impactului Ecologic

CUPRINS

capitolul 1

introducere

1.1generalități

Gospodărirea reziduurilor orășenești este una din problemele de mediu majore cu care se confruntă autoritățile locale. Oricât de grea ar fi rezolvarea sa, problema impune un înalt nivel de cooperare din partea locuitorilor, atât în ceea ce privește alegerea sistemului cât și modul practic de realizare.

În prezent, situația gospodăririi deșeurilor variază deosebit de mult în Europa, în funcție de mărimea autorităților locale, de faptul dacă aceasta este situată în zone urbane, rurale sau turistice, precum și de contextul geografic sau climatic.

În modul de abordare al problemei, în ultima perioadă de timp, au intervenit schimbări considerabile, în sensul că de unde până de curând soluția adoptată aproape universal era de evacuare în depozite de deșeuri, în prezent apar soluții alternative referitoare la evitarea producerii deșeurilor, valoarea acestora sau diferite modalități de evacuare a lor.

Comunitatea Economică Europeană a dispus o politică comunitară de gospodărire a deșeurilor începând din 1975, ceea ce s-a concretizat în diverse reglementări și programe de cercetare-dezvoltare.

În conformitate cu Legea și tratatul unic European al Uniunii Europene, care pune accentul pe prevenire, mai degrabă decât pe remediere.

Statele Membre întocmesc programe de acțiune pentru gospodărirea deșeurilor.

Autoritățile locale au un rol activ în elaborarea și implementarea acestor programe, ceea ce va influența gospodărirea deșeurilor de care sunt răspunzătoare.

Programele vor avea în vedere următoarele:

Reducerea volumului deșeurilor;

Valorificarea deșeurilor;

Optimizarea evacuării finale.

Reducerea volumului deșeurilor

Prevenirea producerii de deșeuri poate avea diverse aspecte:

dezvoltarea de tehnologii curate adecvate: tehnologiile curate sunt procese de fabricație care permit o reducere a emisiilor de poluanți în mediu;

folosirea de produse “curate”: Comisia Europeană dorește să propună o marcare specială pentru a desemna produsele care au cea mai mică contribuție posibilă la sporirea volumului și a nocivității deșeurilor în cursul fazelor de fabricație, distribuție, folosire și de aruncare; o astfel de măsură îi vizează pe consumatorii care, în general, sunt cei care generează deșeurile, dar ea ar trebui să aibă pe termen lung un impact însemnat asupra compoziției și cantității de gunoi menajer care trebuie îndepărtat de către autoritățile locale;

raționalizarea sistemelor de producție și consum existente prin reducerea, de exemplu, a consumului de materii prime, prin dezvoltarea reciclării interne și prin prelungirea duratei utile de serviciu a produselor.

Valorificare

Odată ce un deșeu a fost produs, cea mai bună cale de a reduce sau elimina impactul său negativ asupra mediului este valorificarea sa. Aceasta poate urmări recuperarea de materiale sau recuperarea de energie.

În cazul deșeurilor menajere, valorificarea diverselor tipuri de resturi implică sortarea, fie:

în gospodării, adică sortare la sursă prin organizarea colectării selective sau prevederea de recipienți sau centre de colectare;

de către autoritățile locale, prin folosirea de benzi transportoare mecanice pentru separarea diferitelor tipuri de produse (deșeuri de metale, hârtie, materiale plastice etc).

În cazul valorificării energetice, incinerarea cu recuperare de energie sau producere de metan, sortarea este de asemenea necesară în anumite cazuri. După separarea din gunoiul menajer aceste deșeuri trebuie trimise la reciclare. Atât în organizarea sistemelor de sortare cât și în restituirea produselor prin reciclare, este esențială cooperarea cu industria.

Optimizarea evacuării finale

Deșeurile nevalorificabile trebuie îndepărtate, este vorba de deșeuri formate în urma valorificării (de exemplu resturi de la compostare). Deșeurile de acest tip necesită prelucrarea suplimentară pentru a le face mai puțin vătămătoare sau a le reduce volumul și sunt dirijate spre depozite de deșeuri.

Depozitele de deșeuri menajere trebuie să îndeplinească condiții stricte în ceea ce privește:

alegerea amplasamentului;

modul de pregătire a amplasamentului;

exploatarea amplasamentului;

prelucrarea prealabilă a deșeurilor;

tipuri de deșeuri care pot fi admise în depozit;

monitorizarea după închiderea amplasamentului.

Costul depozitării deșeurilor trebuie să reflecte toate cheltuielile implicate, adică nu numai cheltuielile de exploatare ci și cele pentru restaurarea ulterioară sau monitorizarea amplasamentului după încetarea exploatării.

Aceste reglementări sunt stabilite la nivelul Comunității Europene, ele vor completa armonizarea standardelor tehnice referitoare la evacuarea deșeurilor.

1.2 tratarea deșeurilor în țările u.e.

Problema evacuării deșeurilor presupune mai multe aspecte:

colectare;

transport;

tratare, reciclare;

Tratarea deșeurilor menajere presupune mai multe tehnici practice: depozitare controlată și incinerare. Astfel, la nivel mondial sunt:

7,5% din deșeurile menajere sunt evacuate în depozite amenajate sau în depozite deschise, reprezentând aproximativ 75 milioane de tone pe an și un volum care, în linii mari este similar în amplasamentele de evacuare;

18-20% din deșeurile menajere sunt recuperate în instalațiile de tratare prin reciclare, fabricare de combustibili derivați din reziduurile menajere, compostare sau prin incinerare cu recuperare de energie (11-13%).

Între țările U.E. există diferențe semnificative atât în ceea ce privește rapoartele de utilizare în instalațiile exploatate, cât și în privința metodelor de tratare.

DISTRIBUȚIA TRATĂRII DEȘEURILOR MENAJERE ÎN ȚĂRILE U.E.

(sursele provin din anii 1990)

Tabel nr.1

Importanța majoră a studiului o prezintă deșeurile menajere și cele stradale, care în accepțiunea occidentală fac obiectul serviciilor comunale patronate de Primării.

1.3 legislația română referitoare la deșeurile menajere urbane

1.3.1 Cadrul legislativ

Ca urmare a necesității de a rezolva probleme de sănătate și curățenie ale orașelor în primul rând și de aliniere la Directivele Comunității Economice Europene, în România s-au elaborat sau sunt în curs de elaborare o serie de acte normative care vizează reglementarea acestor probleme.

organele locale ale administrației locale care au răspunderea asigurării curățeniei localităților urbane în primul rând, nu au elaborat strategiile și planurile de management prevăzute prin legislație și deci nu se pot aplica soluțiile moderne privind deșeurile menajere urbane.

Legislația actuală rezolvă numai parțial problematica deșeurilor menajere fiind necesară adoptarea unui număr important de acte normative pentru reglementare.

O succintă înseriere a lor pe axe de domenii ar fi următoarea:

Axa deșeurilor la modul general

Decret 578/17.07.01; Legea 426/18.07.01; OUG 78/22.06.00 privind Regimul deșeurilor;

HG 155/08.03.99 pentru introducerea gestiunii deșeurilor;

În pregătire: HG privind procedura de depozitare a deșeurilor și Catalogului European de deșeuri.

Axa deșeurilor speciale

Decret 618/17.07.01; Legea 465/18.07.01; OUG 16/26.01.01; OUG 11/26.01.01; HG 262/22.02.01; OUG 12/26.01,01 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile;

HG 662/12.07.01 privind gestionarea uleiurilor uzate;

În pregătire: HG privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor;

HG privind gestiunea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje;

Axa Gospodăriei Comunale

Legea 326/28.06.01 privind Serviciile Publice de gospodărie comunală și Decret 463/27.06.01;

OG 87/30.08.01 privind serviciile publice de salubrizare a localităților.

Aceste normative sunt elaborate pentru domenii distincte dar convergente în ceea ce privește obiectivele și/sau țintele, de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului, Ministerul Administrației Publice și Ministerul Industriei și Resurselor. Totuși ele au o serie de elemente directoare comune:

definirea unor categorii distincte de deșeuri: menajere generale, reutilizabile, refolosibile, industriale refolosibile, de ambalaj, toxice și/sau periculoase etc.;

definirea în consecință a unor circuite distincte pentru etapele definite mai sus;

definirea unor modalități diverse de atestare a operatorilor precizați prin legislație;

definirea unor entități noi cu atribuții specifice în domeniul cum ar fi Agenția Națională de gestionare a Ambalajelor și Deșeurilor de ambalaje, asociație de drept privat, Autoritatea Națională de reglementare pentru serviciile publice de gospodărire comunală care ar urma să funcționeze în paralel cu cele existente.

1.3.2 Proiectul de Hotărâre de Guvern privind depozitarea deșeurilor

De curând Guvernul a elaborat și adoptat un Proiect de Hotărâre privind depozitarea deșeurilor, stabilind astfel cadrul legal pentru înființarea, exploatarea, monitorizarea, închiderea și urmărirea post-închidere a depozitelor de deșeuri, în condiții de protecție a mediului și sănătății populației.

Hotărârea de Guvern după ce va fi adoptată are ca scop – prevenirea sau reducerea pe cât posibil a efectelor negative asupra mediului, în special poluarea apelor de suprafață, subterane, a solului, aerului, inclusiv a efectului de seră, ca și a oricărui risc pentru sănătatea populației, pe întreaga durată de viață a depozitului, cât și după expirarea acesteia.

Un asemenea act normativ era cu atât mai necesar cu cât, reținem din Nota de fundamentare a Proiectului de Hotărâre:

la nivelul anului 1999, în România s-au generat 76,5 mil. tone de deșeuri solide, din care 69 mil. tone deșeuri industriale;

din cele 287 de depozite de deșeuri urbane, majoritatea sunt supraîncărcate, iar circa 90% funcționează fără autorizație de mediu;

cca. 90% din depozitele de deșeuri urbane nu beneficiază de nici un fel de facilități pentru protecția mediului, constituind zone periculoase, insalubre, cu impact deosebit asupra factorilor de mediu și sănătății populației;

din cele 846 de depozite de deșeuri industriale doar 30% dețin autorizație de funcționare, cel puțin 50 dintre acestea nedispunând de nici un fel de amenajare pentru protecția mediului;

din cele 83 de depozite de deșeuri periculoase doar 10% sunt autorizate de către autoritatea de protecție a mediului;

peste 40% din cantitatea de deșeuri menajere depozitată reprezintă deșeuri reciclabile.

Se creează, astfel, prin această Hotărâre, condițiile necesare pentru depozitarea controlată a deșeurilor, în condiții de siguranță pentru mediu și sănătatea populației, și încurajarea reciclării și recuperării deșeurilor, folosirea de materiale și energie recuperată, pentru a păstra resursele naturale și se realizează totodată întregirea “pachetului legislativ” în domeniul gestionării deșeurilor.

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE SALUBRITATE, dorind să vină în sprijinul operatorilor depozitelor de deșeuri, propune completarea Proiectului de Hotărâre privind depozitarea deșeurilor cu următoarele prevederi:

la art.11 lit.3 introducerea unui nou paragraf: ”Fondul se constituie trimestrial, pe măsura încasării contravalorii depozitării, anual pe tot parcursul depozitării deșeurilor. Aceste sume vor fi provizionate – reprezentând cheltuieli deductibile”;

art.11 al.5 va fi completat cu: “…dobânda va fi provizionată și va reprezenta cheltuieli deductibile”;

introducerea la art.11 a unui nou alineat: “Consumul fondului se va face pe bază de situații de lucrări ce vor fi întocmite odată cu realizarea lucrărilor de închidere”;

introducerea la art.24 a unui nou alineat: “În vederea închiderii depozitului sau a unei părți a acestuia, operatorul va utiliza fondurile provizionate și constituite în acest scop, iar pentru lucrările executate se vor întocmi măsurători și situații de lucrări justicative”.

În ceea ce privește problemele tehnice, considerăm că anumite prevederi trebuie reformulate ținându-se seama de următoarele aspecte:

nămolurile provenite de la stațiile de epurare nu pot fi exceptate de la “regula depozitării” decât în măsura în care se dovedește că ele nu au impact asupra mediului (generare de levigat cește că ele nu au impact asupra mediului (generare de levigat cu conținut mare de metale grele, epizotii, încărcare organică etc.);

cantitățile de deșeuri biodegradabile nu pot fi reduse arbitrar, ci numai în măsura în care ele se regăsesc în conținutul deșeurilor și în măsura în care “compostul” obținut are valoare de marfă pe piață;

administratorul depozitului trebuie să facă dovada că operatorul cu atribuții de management, are capabilitatea de a exploata depozitul în condiții de maximă siguranță pentru mediu și sănătatea oamenilor;

este total inadecvat prevederea privind păstrarea cel puțin o lună a probelor de deșeuri. Ar fi necesare amenajări și dotări speciale, foarte costisitoare și care nu ar aduce nici un element relevant privind procedura de recepție;

indiferent de mărimea depozitului, acesta trebuie să aibă o dotare minimă, adică o platformă electronică de cântărire auto. Ca urmare toate depozitele trebuie și pot să introducă pe suport informatic, tip bază de date, toate informațiile privind recepția deșeurilor;

rezultatele privind monitoringul unui depozit trebuie păstrate cel puțin 5 ani după încetarea perioadei de monitorizare;

depozitul sau o secțiune a acestuia se poate închide când s-a atins cota de umplere proiectată, prevăzută în proiect și în autorizația de mediu.

În ceea ce privește Anexele la Hotărârea de Guvern privind depozitarea deșeurilor, este de asemenea necesar a fi revizuite unele formulări:

nu pot fi incluse prin definiția “depozit” spațiile de stocare a deșeurilor pe o perioadă de mai mult de 3 ani. Trei ani, cât este prevăzut în proiectul de Hotărâre, este durata de funcționare pentru un compartiment. De asemenea, spațiul de depozitare al deșeurilor, înainte de depozitarea finală, pentru o perioadă de un an sau mai puțin nu poate fi exclus. Depozitele Chiajna, Vidra, Glina primesc anual 225.000 tone deșeuri, echivalentul a 3-4 depozite cum ar fi cele pentru municipii ca Pitești, Râmnicu-Vâlcea. Ce ar însemna aceste cantități de deșeuri să fie “stocate provizoriu” timp de un an de zile?

perioada de exploatare este impusă de morfologia terenului, de cantitatea de deșeu ultim ce se previzionează a fi depozitată și de mulți alți factori. Ea nu poate fi impusă, dar este recomandabil să fie de minim 19-20 ani, pentru a putea fi amortizate investițiile;

tipul de geomembrană utilizat pentru etanșare nu poate fi impus. El rezultă din dimensionarea incintei de depozitare corelată cu alți factori legați de morfologia terenului, forma depozitului, stratificația aleasă pentru materiale geosintetice, tipuri de materiale geosintetice utilizate etc. Se va avea în vedere faptul că geomembrana utilizată pentru etanșarea bazei depozitului trebuie să fie din polietilenă de înaltă densitate, în timp ce geomembrana care se va utiliza pentru acoperirea finală a depozitului trebuie să fie din polietilenă foarte flexibilă (liniară sau de joasă densitate);

pentru drenaj se vor folosi tuburi de dren din polietilenă de înaltă densitate;

bariera naturală de argilă poate fi completată cu materiale geocompozite, care să satisfacă cerințele de permeabilitate impuse de clasa depozitului. În acest caz grosimea minimă a stratului mineral de argilă trebuie să fie de 0,50 m;

stratul drenant trebuie să aibă grosimea de minim 0,3-0,4 m;

acoperirea superioară cu pământ trebuie să fie de minim 0,80-1,0 m din care 0,08-0,10 m strat vegetal, recomandabil obținut din compostarea deșeurilor biodegradabile;

levigatul colectat într-un depozit de deșeuri menajere nu poate fi evacuat prin epurare în canalizarea menajeră sau direct la o stație de epurare orășenească, ci numai după ce a fost tratat, astfel încât să îndeplinească condițiile impuse de NTPA002;

levigatul colectat în bazinul de colectare va fi transportat periodic la o stație de tratare și/sau epurare;

nu avem încă standarde privind metodele aplicate pentru control;

în ceea ce privește datele meteo, o stație proprie depozitului s-ar putea să fie mai eficientă. Considerăm că înregistrarea evaporației în loc de evapotranspirație este relevantă.

Asociația Română de Salubritate va formula oficial un punct de vedere referitor la Proiectul de Hotărâre de Guvern privind depozitarea deșeurilor, cu observații în detaliu, pe care îl va înainta Ministerului Apelor și Protecției Mediului.

Operatorii de depozite de deșeuri, precum și alte persoane fizice sau juridice interesate de acest Proiect, îl pot găsi la Ministerul Apelor și Protecției Mediului și la sediul Asociației Române de salubritate.

Considerăm ca o dezbatere publică, cu participarea specialiștilor în domeniu, a administratorilor de depozite ecologice sau tradiționale, a operatorilor de salubritate, a autorităților locale administrative și de mediu ar putea avea un impact major, în urma căruia viitoarea Lege privind depozitarea deșeurilor ar putea deveni un act legislativ de referință în domeniu.

1.4 pratica românească în domeniul deșeurilor menajere

În esență sunt de reținut următoarele idei fundamentale, care rezultă atât din practica românească de până acum cât și cea europeană și/sau mondială din țările evaluate:

deșeurile conțin un mare potențial de valorificare a unor materii prime sau materiale și de aceea o bună parte din ele trebuie recuperate și refolosite;

activitățile operatorilor care acționează în domeniul colectării, transportului, depunerii în depozite, recuperării, refolosirii, incinerării au un efect economic, cel puțin favorabil, uneori producătoare chiar de beneficii importante;

pentru deșeurile menajere urbane solide, propriu-zise, populația plătește colectarea lor, în regim paușal, fără să existe în prezent posibilitatea măsurării volumului sau cantităților reale “produse”. Aceste sume, aplicate sub forma unor tarife lunare pe cap de locuitor sunt colectate de primării sau direct de operatorii autorizați în prezent. Pentru restul activităților de salubritate – stradale, deszăpezire etc. – sumele provin de la bugetul central și/sau local;

procesarea finală constă în cea mai mare parte în depozitarea în rampe – groapă – mai mult sau mai puțin controlate, cea mai mare parte fără avize / acorduri de mediu sau ale organelor sanitare, care constituie importante focare de poluare a mediului și pun în pericol sănătatea populației;

incinerarea se practică sporadic în unele instituții spitalicești importante, iar pentru restul deșeurilor nu se poate aplica în cazul colectării nediferențiale a deșeurilor, datorită puterii lor calorifice scăzute și a umidității mari;

pentru deșeurile menajere propriu-zise nu există lanțuri de colectare diferențială și deci de valorificare a celor recuperabile și refolosibile;

pentru spațiul rural, unde trăiește 46% din populația țării, cca 10 mil. locuitori, deși scala a crescut semnificativ, cantitatea de deșeuri – mase plastice, sticlă etc. – nu există nici un sistem de colectare a deșeurilor, ele fiind aruncate la întâmplare de cetățeni, de preferință în albiile cursurilor de apă formate, pe ravene.

Categorii de deșeuri produse în București, care în final ajung în depozitul de deșeuri urbane solide Vidra:

Tabelul nr.2

Deșeuri menajere

Deșeuri stradale

Deșeuri spitalicești

Deșeuri industriale

Deșeuri construcții

Fig.1: Categorii de deșeuri produse în orașul București în anul 1999 care ajung să fie depozitate pe rampa orășenească Vidra

1.5 obiectivele lucrării

Obiectivul general este o evaluare a impactului asupra factorilor de mediu produs de depozitul de deșeuri solide urbane Vidra.

Obiective specifice

Încadrarea zonei în care se desfășoară activitatea de depozitare și compactare a deșeurilor.

Descrierea amplasamentului și modului cum se realizează tratarea deșeurilor prin compactarea lor. Biogazul rezultat este utilizat în instalația tehnologică specifică.

Monitorizarea modului de închidere și a modulului de gestionare post-operatorie și efectele ulterioare posibile asupra mediului.

Aprecierea calității factorilor de mediu (apă, sol, sănătatea populației), la nivelul actual de execuție și exploatare a depozitului.

Folosirea metodelor de evaluare a calității factorilor de mediu pentru a arăta modul în care mediul este afectat de activitatea desfășurată în amplasamentul depozitului Vidra.

capitolul 2

managementul reziduurilor solide urbane

2.1 reziduuri solide

Reziduuri: reprezintă totalitatea substanțelor solide și lichide care rezultă dintr-o serie de procese industriale sau agricole, activități orășenești de colectare a reziduurilor menajere și stradale.

Reziduuri solide orășenești menajere și stradale (gunoaie):

– Surse de poluare – poluanți:

Reziduurile solide orășenești sunt constituite din deșeuri menajere (inclusiv cele din industrie asemănătoare) și stradale.

Deșeurile menajere constau din deșeurile rezultate de la bucătăriile individuale, restaurante, reziduuri reciclabile (sticla, hârtia, plastice și metale – în principal aluminiul), reziduuri de grădină, ambalaje, diferite substanțe chimice, lacuri, vopsele și medicamente perisate, baterii, anvelope autoperisate etc.

Reziduurile stradale sunt formate din nisip, moloz, hârtii, frunze, crengi etc.

Aceste reziduuri reprezintă cca. 20% în greutate și 7% în volum față de reziduurile orășenești.

Dintre reziduurile industriale asemănătoare celor menajere trebuie menționate, de exemplu: cele de la fabricile care folosesc substanțe cu conținut preponderent organic.

2.2 clasificarea reziduurilor orășenești

Reziduurile menajere se clasifică:

Din punct de vedere cantitativ se caracterizează prin cantitatea specifică de reziduuri pe locuitori și zi sau an.

În România acest parametru variază între 0,3-0,7 t/loc.an.

În București se apreciază valoarea de ≈ 0,34 t/loc.an.

Valorile variază în funcție de anotimp, fiind mai mari cu 10-30%, iarna și mai mici cu 10-30%, vara.

Surplusul din timpul iernii se datorează, în special încălzitului cu cărbuni care generează cantități importante de zgură și cenușă.

Greutatea specifică medie a reziduurilor orășenești este de 150-200 kg/m3.

Din punct de vedere calitativ: reziduurile se caracterizează prin proprietățile fizice și chimice.

A. Caracteristici fizice:

a) Granulometria: este o caracteristică importantă pentru procesul de COMPOSTARE și după compostare.

În urma unor cercetări realizate în Germania se consideră că trebuie luate în considerare următoarele fracțiuni:

fine (0-8 mm);

mijlocii (8-40 mm);

grosiere (40-120 mm);

resturi de ciur (>120 mm).

Fracțiunile fine: conțin puțină substanță organică și deci periclitează buna desfășurare a proceselor biologice aerobe ce intervin în compostare, cea mai indicată fiind fracțiunea mijlocie.

Granulometria, în condițiile de mai sus, a fost stabilită pe cale mecanică.

În procesul de compostare de un deosebit interes este clasarea manuală sau combinată, după care reziduurile pot fi:

COMPOSTABILE (respectiv resturi organice, rezultate de la pregătirea hranei, hârtie, carton, oase, textile etc.);

COMBUSTIBILE (lemn, cauciuc, materiale plastice etc.);

INERTE NECOMPOSTABILE ȘI COMPOSTABILE NECOMBUSTIBILE (sticla, ceramică, materiale de construcții, materiale nemetalice);

FINE (cenușă, nisip, materiale de granulație 0,8mm etc.);

RECICLABILE (hârtie, sticlă, metalice – aluminiu și aliaje, plastice).

b) Conținutul în umiditate poate fi caracteristică:

TOTALĂ: care variază în limite forte mari, 25-60%, mai mare vara, datorită resturilor vegetale ajunse în gunoi, un conținut mare de umiditate îngreunând INCINERAREA reziduurilor;

RELATIVĂ: în procent reprezentând conținutul de apă ce se poate îndepărta prin evaporare în aer liber la 15-20oC;

HIGROSCOPICĂ SAU ABSOLUTĂ: reprezentată de conținutul de apă care se poate îndepărta prin EVAPORARE la 10-15oC în etuvă.

c) Conținutul în substanțe organice:

condiționează în mare măsură atât COMPOSTAREA, cât și INCINERAREA REZIDUURILOR.

Substanțele organice poluează într-o oarecare măsură zonele în care sunt amplasate construcțiile de COMPOSTARE.

Prin descompunerea substanțelor organice, rezultă o serie de substanțe fertilizante: azot, fosfor, potasiu necesare dezvoltării plantelor.

d) Puterea calorică: reprezintă o caracteristică fizică importantă pentru incinerarea reziduurilor, deoarece în funcție de valoarea acesteia se poate realiza ARDEREA cu sau fără adaos de combustibil suplimentar.

În general, puterea calorică variază între 800-2000k cal/kg reziduu, în cadrul acestor valori nefiind necesar combustibil suplimentar pentru ARDERE. Vara, puterea calorică este mai mică decât iarna, deoarece conținutul de umiditate este mai mare.

B. Caracteristici chimice:

a) Compoziția chimică: este reprezentată de raportul carbon-azot și substanțe fertilizante: azot, fosfor, potasiu.

Raportul carbon-azot este cel mai reprezentativ pentru compostul ce urmează a fi pus la dispoziția agriculturii.

Atât azotul cât și carbonul intervin în procesul de descompunere al substanței organice din reziduu.

Azotul acționează în scopul întreținerii microorganismelor, iar carbonul din substanțele organice, pentru dezvoltarea bacteriilor și parțial, pentru menținerea lor în viață, ca sursă de energie.

Raportul carbon-azot favorabil descompunerii substanței organice din reziduuri trebuie să se situeze între 25-35.

Cercetările recente au ajuns la concluzia că micșorarea raportului carbon-azot la 15-20, prin adăugarea de azot, reduce timpul de DESCOMPUNERE, uneori chiar la câteva ore.

Pentru toate tipurile de deșeuri menajere este necesar să fie evaluate următoarele:

cantități de deșeuri existente și prognozate pentru determinarea corespunzătoare a capacității instalațiilor;

compoziția deșeurilor pentru evaluarea posibilităților de recuperare;

caracteristicile principale (valoarea calorică, conținutul de apă) pentru a aprecia fezabilitatea recuperării de energie.

2.3 posibilități de recuperare

Un proiect de eliminare a deșeurilor poate cuprinde o combinație de mai multe operații: sortare selectivă, colectare de materiale de același fel sau mixte, tratare, depozitare în depozite amenajate. În fiecare etapă a procesului sunt posibile diverse forme de recuperare.

2.3.1 Reciclarea

RECICLAREA este posibilitatea reintroducerii unui material în procesul industrial, în vederea fabricării unui nou produs cu calități identice (de exemplu sticlă) sau inferioare (de exemplu conducte fabricate din flacoane de material plastic).

Recuperarea materialelor în vederea reciclării se poate realiza:

colectare separată în diferiți recipienți;

colectarea materialelor de reciclat de la fiecare clasă. Materialele fiind transferate la centrele de sortare. Acest tip de colectare de materiale mixte este o practică comună în țările Europei de Nord (Germania, Olanda, Danemarca), iar acum se aplică și în Franța;

colectarea de la fiecare casă cu vehicule compartimentate care permit sortarea materialelor cu ocazia colectării. Acest tip de colectare se practică în Canada și este experimental în Regatul Unit. Acest tip de reciclare impune existența unor piețe de desfacere ușor accesibile pentru materialele recuperate.

2.3.2 Recuperarea de energie din deșeuri menajere

Există trei procedee posibile, în U.E.:

incinerarea directă a deșeurilor sau a resturilor de la compostare;

incinerarea combustibilului obținut din gunoaie (COG – “combustibil organic obținut din gunoaie”);

recuperarea de biogaz din depozitul de deșeuri solide, cu injectarea acestuia în sistemul de producere a căldurii sau a electricității. Acest tip de recuperare se realizează și în România, la depozitul de deșeuri solide Vidra.

2.3.3 Recuperarea agricolă

Procesul este conceput pentru a reintroduce în circuitul agricol fracțiunea organică a deșeurilor, care au fost sortate și compostate în prealabil, în scopul folosirii lor ca amendament pentru sol.

Recuperarea agricolă este răspândită în Spania, Portugalia și într-o măsură mai mică în Franța.

Compostul: nu este un îngrășământ, întrucât nu conține suficiente elemente fertilizante (azot, fosfor, potasiu), el este o sursă de material organic care acționează ca un agent de structurare și hidrofilizare.

Concluzie:

Posibilitățile de recuperare nu sunt întotdeauna complementare.

Dacă obiectivul final este recircularea într-o instalație de sortare, va fi mult mai dificil ca deșeurile rămase să fie folosite pentru recuperare de energie decât pentru compostare.

Dacă însă, obiectivul este recuperarea de biogaz, fracțiunea organică nu trebuie îndepărtată din deșeuri.

În orice caz, oricare ar fi metoda aleasă, la capătul liniei va fi necesar un depozit de deșeuri menajere.

2.4 modul de depozitare pentru deșeurile solide din bucurești

În București, evacuarea deșeurilor se face fără o selectare prealabilă, neexistând nici un fel de tratare a deșeurilor, singura metodă de eliminare fiind depozitarea.

Pentru orașul București se pot lua în considerare următoarele opțiuni de management al deșeurilor menajere orășenești.

A. Filiera actuală cu colectare amestecată care va rămâne multă vreme agreată de populația din blocurile înalte de locuințe datorită comodităților ce le oferă gheena.

B. Filiera de colectare duală: deșeuri organice care reprezintă cca. 50% din total și rest deșeuri. Ea se poate aplica cu ușurință la blocuri de până la P+4 fără gheenă și alte tipuri de locuință cu regim de înălțime redus prin introducerea a două tipuri de pubele.

C. Filiera de colectare puternic diferențiată care presupune selectarea la domiciliu de cetățeni se poate realiza în două moduri:

Subfiliera C1 – selectarea deșeurilor de ambalaje pe trei grupe: plastic, hârtie, sticlă și o grupă de deșeuri menajere, deci pe patru pubele;

Subfiliera C2 – selectarea deșeurilor pe tipuri de materiale: plastic, hârtie, sticlă dar fără a ține seama dacă provin de la ambalaje sau nu și pe o grupă de deșeuri menajere, deci pe patru pubele.

În mod curent selectarea trebuie foarte să se facă în mod precis: deșeuri de ambalaje, deșeuri organice, materiale recuperabile și refolosibile și organice.

Această filieră nu se va putea aplica decât pentru blocurile fără gheenă și locuințe cu regim de înălțime redus.

Filiere de colectare mixte cu separarea la domiciliul cetățenilor și depozitarea în pubelele blocului la care se poate adăuga colectarea în pubele mai zonale (pe ambalaje sau grupe de materiale) și/sau puncte de colectare a produselor (ambalaje sau materiale) recuperabile sau refolosibile.

Aplicarea uneia din aceste filiere este condiționată de:

Elaborarea de către municipalități a unei Strategii a deșeurilor care să țină seama de: cantitatea și caracteristicile deșeurilor din orașul respectiv, structura, dotarea și posibilitățile tehnice de organizare și dezvoltare a operatorilor, sistemele de procesare finală – depozitarea controlată, incinerarea și altele.

Responsabilizarea, educarea și conștientizarea populației cu privire la aplicarea uneia din filiere prin metode coercitive (amenzi) și stimulative (degrevări de tarife pentru selectarea la domiciliu).

Participarea marilor unități producătoare de ambalaje sau deșeuri de ambalaje, direct sai printr-o Agenție națională de gestionare a Ambalajelor și Deșeurilor de ambalaj, asociație de drept privat, în promovarea uneia din filierele menționate prin participare economică sau alte forme de stimulare a populației.

Stimularea celor ce folosesc ca materie primă ambalaje refolosibile, recuperabile sau deșeuri de ambalaj, precum și a celor care utilizează materiale valorificabile de a le prelua și reintroduce în circuitul productiv.

Depozitarea deșeurilor urbane se face la rampa Vidra, situată la 12 km S de București și la o distanță mai mică de 500 m de râul Sabar.

Depozitul de deșeuri menajere Vidra funcționează din august 2001 și are o suprafață de 42 ha. Rezerva de depozitare este estimată la aproximativ 8 ani, când se va stinge capacitatea maximă a depozitului.

Depozitul este prevăzut cu un post de control dotat cu un cântar, basculă pentru monitorizarea cantităților de deșeuri aduse zilnic.

Depozitul este construit conform normelor ecologice stabilite de UE, respectând distanțele minime față de zonele de locuit și apele curgătoare.

2.5 reciclarea

O parte a materialelor (hârtie, carton, sticlă, fier) se recuperează direct de la producătorii de deșeuri sau indirect prin intermediul întreprinzătorilor particulari printr-o unitate specializată REMAT. Această unitate are 9 puncte de precolectare, unde populația și agenții economici pot depune deșeurile refolosibile contra cost. În anul 2001 cantitatea de materiale refolosibile colectate de REMAT București a fost de 3356 t din care 2600 t fier. Având în vedere că în anul 2001 au fost depozitate 114.850 t deșeuri rezultă un procent de 3% de recuperare a materialelor refolosibile din deșeurile solide, ceea ce situează Bucureștiul sub media pe țară.

2.6 colectarea și transportul deșeurilor

Serviciile de colectare și transportul deșeurilor care ajung la depozitul de deșeuri solide Vidra sunt asigurate de firma ROSAL și Primăriile sectoarelor 4 și 5 București, prin Administrația Domeniului Public ce asigură serviciul de curățenie stradală și întreținerea spațiilor verzi.

Transportul deșeurilor de la producătorii de deșeuri se realizează cu mașini specializate: 60 autogunoiere compactoare și 18 autocontainăre, cât și cu alte mijloace de transport.

Colectarea deșeurilor stradale se realizează de serviciul Primăriei, cu un efectiv de 214 lucrători și un parc auto dotat cu automăturătoare performante, fabricație Mercede-Faun și 24 tractoare.

Cantitățile de deșeuri colectate și transportate de societățile prestatoare de servicii de salubritate variază în funcție de anotimp, de numărul populației ce se modifică în special în perioada vacanțelor, de frecvența de colectare și nu în ultimul rând de fluctuația beneficiarilor serviciilor de la un prestator la altul.

Variația cantității de deșeuri produse pe diverse sezoane ale anului este prezentată în tabelul 2 sub formă de indici de multiplicare față de luna cu producție minimă (considerată valoarea unitară):

TABEL 2

Creșterea cantității de deșeuri menajere, este apreciabilă, în perioada vară-toamnă, fenomen explicabil prin creșterea ponderii deșeurilor vegetale rezultate din gospodăriile individuale ale populației (cantitate de două ori mai mare decât la blocuri unde spațiul limitat reprezintă una din constrângeri).

Din datele furnizate de prestatorii de salubritate s-a observat că în ultimii ani a crescut cantitatea de deșeuri colectată de la casele particulare datorită pe de o parte extinderii serviciului de salubritate în zonele limitrofe ale orașului cât și apariția de noi construcții în oraș. Numărul persoanelor care beneficiau la sfârșitul anului 2001 de servicii de salubritate la casele individuale era de 7802 față de 5124 în 1991.

Compoziția deșeurilor diferă și ea în funcție de sezon.

TABEL 3: COMPOZIȚIA DEȘEURILOR PRINCIPALE ( %)

capitolul 3

descrierea amplasamentului

3.1 prezentarea cadrului general

3.1.1 Poziția

Depozitul ecologic destinat distrugerii deșeurilor solide urbane din orașul București este plasat în Comuna Vidra la circa 12 km la sud de București.

Aria aleasă se află într-o zonă aproape plană (Câmpia Vlăsiei) pe terasa inferioară a râului Argeș, în cote cuprinse între 64-66 m peste nivelul mării, cu o înclinare medie de ordinul a 2‰ în direcția axei căii ferate din apropiere (N-S).

Spațiul nu este urbanizat, iar câmpia este caracterizată de depresiuni cu adâncimi cuprinse între 0,5-2 m și dimensiuni (pe hartă) de ordinul a câteva sute de metri, cauzate de surparea depozitului superficial de “loёss” care caracterizează stratele superficiale ale ariilor întinse și este adesea locul unor bălți și mlaștini.

Spațiul se află într-o zonă seismică legată în principal de activitatea tectonică din regiunea Vrancea.

Centrul locuit Vidra este așezat la S-V de spațiul destinat proiectului, la o distanță minimă de circa 500 m de limita de sud a instalației.

Elementul hidrografic natural ce caracterizează zona depozitului este Canalul Tăbăcăriei, cu o direcție NV-SE, aflat la o distanță minimă de circa 90 m de perimetrul instalației.

3.1.2 Limite

linia feroviară București-Giurgiu, cu o direcție aproximativă nord-sud aflată în vestul spațiului

o linie electrică aeriană de înaltă tensiune la nord de instalație, pe direcția E-V

un canal de irigații pe direcția E-V, la nord de linia electrică

autostrada București-Constanța aflată pe centura București (fază de proiect) cu un traseu între linia electrică și canalul de irigații menționate anterior.

3.1.3 Clima

Atât contextul climatic general al zonei, cât și componentele specifice ce îl caracterizează (temperaturi, vânturi, nebulozitate, umiditatea aerului, insolație) conduc într-o direcție sau alta la manifestarea episoadelor de poluare și în special a celor ce afectează aerul.

Climatul temperat boreal domină în zona de sud a Bucureștiului.

Temperatura: poate favoriza, cataliza diversele reacții posibile între substanțele sau fazele existente în aerul atmosferic sau poate conduce la încetinirea ritmului de desfășurare a acestor reacții.

Temperatura medie anuală este cuprinsă între 3-10,9 oC.

Precipitațiile medii anuale: 580-556 mm

Vânturile cele mai frecvente și mai intense sunt: crivățul și austrul. Austrul este frecvent primăvara și vara.

Crivățul este prezent iarna și primăvara, este puțin umed.

Restul vânturilor au un caracter mai mult local cu frecvențe și intensități variabile.

3.1.4 Rețeaua hidrografică

Reprezentată de râul Sabar, care a avut un afluent, Săbărelul, azi secat.

3.1.5 Vegetația

În lunca Sabarului și a Argeșului se întâlnește vegetația azonală.

În zona de amplasament a depozitului, dominante sunt zăvoaiele de plop cu salcie, plantațiile de plopi negru hibrid, șleaurile de luncă formate din Quercus robur, Fraxinus excelsior, Ulmus foliacea.

În luncile râurilor, culturile agricole s-au extins în dauna suprafețelor pajiștilor mezohigrofile alcătuite din Vulpia myuros, Plantago indica, Potentilla supina, Aristolochia clemantitis, Sorghum halepense.

Antropizarea puternică a teritoriului (pădurile de foioase au fost defrișate) a determinat înlocuirea pe mari suprafețe a vegetației naturale cu culturi agricole.

În împrejurimea depozitului de deșeuri menajere se întâlnesc pâlcuri de vegetație formate din arbuști Rosa canina, Prunus spinosa și arbori tineri Robinia pseudacacia.

De asemenea de-a lungul căii ferate, se întâlnesc tufișuri.

Rolul ecologic al tufișurilor:

Rolul climatic

prin desișul lor vântul își pierde din intensitate, scăzând astfel efectul de uscare al solului;

culturile împrejmuite de tufărișuri sunt protejate de secetă și vânt;

adevărate perdele de protecție menținând constantă temperatura și umiditatea zonei în care se găsesc;

opreliști în calea viscolului, a depunerilor de zăpadă pe drumuri, șosele sau căi ferate;

prin tăierea lor apar fenomene de: încălzire, degradare a drumurilor, deteriorare terasamente linii căi ferate.

Rol hidrologic

tufișurile mențin umezeala în zonă;

adăpost pentru numeroase animale.

Depozitul de deșeuri menajere amplasat în Comuna Vidra are un Volum activ de aproximativ 6.600.000 m3 pentru depozitarea deșeurilor solide urbane.

3.2 descrierea generală a instalației

Depozitul ocupă o suprafață de 42 ha care include circa 3 ha destinate serviciilor logistice și lucrărilor accesorii generale.

Instalația este împărțită în două zone distincte denumite:

aria de depozitare

aria de servicii

Zona prevăzută nu interferează cu infrastructurile.

Rețeaua stradală locală de acces la instalație se află la circa 1,75 km de limita nordică a instalației.

Accesul la instalație este prevăzut a se face dinspre nord, printr-o stradă cu lărgimea de 20 m destinată deservirii instalației.

Strada este dotată cu o zonă de staționare a autovehiculelor care sosesc, aflată în exteriorul instalației, la intrarea corespunzând colțului N-V al ariei de servicii.

De asemenea, mai sunt prevăzute spații lărgite la intersecția căilor de rulaj în cele două sensuri.

ARIA DE DEPOZITARE

– este destinată stocării deșeurilor, este delimitată în întregime printr-un gard perimetral de înălțime de 2 m și are o formă rectangulară cu laturile de 739,5 m pe direcția N-S și de 522 m pe direcția E-V.

Suprafața totală a ariei de depozitare la limita îngrădirii perimetrale este de 386.000 m2.

SISTEMUL DE STOCARE a deșeurilor este constituit din 8 bazine independente din punctul de vedere al construcției și al administrării.

Bazinele care prezintă o suprafață utilă medie orizontală în jur de 4,2 ha sunt delimitate la nivel perimetral prin talazuri perimetrale de separație de doua tipuri;

a) Pentru marginile de separație dintre bazine se prevăd talazuri de dimensiuni mici (înălțime în jur de 2 m) cu rol de separare hidraulică (stocare a levigatului) și de administrare.

Aceste talazuri vor fi parte integrantă a sistemului de impermeabilizare a fundului și vor fi acoperite cu deșeurile.

b) Pentru marginile de separație dintre bazine și perimetrul exterior al ariei de depozitare se prevăd ridicături de înălțime variabilă de la nivelul solului, în funcție de poziție (între 5 și 6 m) cu povârnișuri atât interne cât și externe, cu înclinații de 1/3.

Talazurile vor funcționa ca sisteme de stocare hidraulică și vor fi utilizate ca spațiu de trecere precum și pentru amplasarea diferitelor subservicii.

Fundul bazinelor prezintă straturi duble cu înclinații maxime de 1%. Fundul fiecărui bazin este creat astfel încât să garanteze o distanță minimă între planul de depozitare a deșeurilor și suprafața freatică de 1,5 m.

Cota planului de depozitare a deșeurilor variază între (+63) și (-63) m peste nivelul mării, puțin mai redusă față de nivelul solului local, ceea ce comportă săpături de nivelare (pentru realizarea sistemului de impermeabilizare) la maximum 3,0-3,5 m de la nivelul solului.

Pe baza datelor piezometrice disponibile, în prezent se prevăd cote maxime de amplasare a sistemelor de impermeabilizare variabile pentru fiecare bazin cuprinse între 61,5 m peste nivelul mării (bazinele 6 și 8) și 62,4 m peste nivelul mării (bazinele 1 și 2).

Corespunzător față de punctul cel mai scăzut al fiecărui bazin sunt poziționate puțurile pentru captarea levigatului.

Puțurile sunt construite dintr-o rețea de tuburi din oțel amplasate de-a lungul talazurilor perimetrale și ancorate prin structuri special destinate și găzduirii sistemelor de extracție a levigatului din corpul de descărcare.

Drenarea levigatului pe fundul bazinelor către puțurile de captare se produce prin rețeaua de drenare constituită din tuburi de polietilenă macrofisurate. Tuburile sunt înconjurate de material steril.

TABEL 1: CARACTERISTICI ALE SISTEMELOR DE IMPERMEABILIZARE ȘI DRENARE A FUNDULUI ȘI TALAZURILOR

Cota maximă prevăzută pentru plasarea deșeurilor este de 140 m peste nivelul mării. Grosimea medie a stratului de deșeuri din depozit este de circa 20 m.

Odată atinsă configurația proiectului în diferite bazine, este activat sistemul de acoperire finală a suprafeței de reziduuri.

TABEL 2: CARACTERISTICI ALE SISTEMELOR DE SIGILARE FINALĂ A ZONEI DE STOCARE A DEȘEURILOR

Sistemul de acoperire este dotat cu facilitățile necesare pentru drenarea apelor meteorice din zona de stocare a deșeurilor către canalele din pământ, în afara îngrămădirii perimetrale.

Din canalele perimetrale apele meteorice sunt adunate în canalul Tăbăcăriei prin șanțuri de scurgere dotate cu margini de protecție și cu poduri de trecere.

Sistemul de recuperare ambientală a instalației este completat cu instalația de captare și ardere a biogazului.

SISTEME DE IMPERMEABILITATE A CELULELOR;

SISTEME DE DRENARE ȘI CAPTARE A LEVIGATULUI

Proiectul prevede realizarea unui sistem de impermeabilizare completă a fundului și a pereților depozitului, pentru a împiedica infiltrarea levigatului în pământ și în rețeaua hidrografică de dedesubt. De asemenea, este prevăzută crearea unui sistem de drenare și captare a levigatului, cu scopul de a-l extrage din deșeuri în fazele operativă și post-operativă de închidere, precum și a unui sistem de control între straturi.

CARACTERISTICI ALE SISTEMELOR TEHNOLOGICE PREVĂZUTE PENTRU CELE 8 BAZINE ALE INSTALAȚIEI:

TABEL 3

I. SISTEM DE IMPERMEABILIZARE A FUNDULUI:

Succesiunea straturilor, pornind de la stratul final de pământ:

Strat de argilă, cu grosimea minimă de 100 cm, cu permeabilitate k<10-6 cm/s pe toată înălțimea pereților laterali;

Geomembrană de HDPE: cu grosimea de 2 mm, în contact direct cu argila;

Geotextil nețesut de protecție de 800g/m2;

Strat drenant de nisip ales cu grosime de 20 cm.

II. SISTEM DE IMPERMEABILIZARE A PEREȚILOR LATERALI:

Succesiunea nivelelor pornind de la sol:

Strat argilă cu grosime minimă de 100cm, k<10-6 cm/s;

Geomembrană de HDPE cu grosimea de 2 mm;

Geotextil nețesut de 500g/m3.

III. TEHNICI SPECIFICE PENTRU MATERIALELE FOLOSITE

a) Strat de argilă:

După executarea operațiunilor de transportare a pământului care duc la acoperirea fundului cu material natural, se va pune prima barieră de impermeabilizare a acestuia, constituită dintr-un strat de argilă de minim 1 m grosime cu k<1 (10-6 cm/s).

argile

loёss

b) Geomembrane de HDPE:

– se prevede folosirea unei geomembrane de polietilenă de mare densitate (PEAD și HDPE), cu grosime de 2 mm, produsă cu materiale copolimeri noi (nu regenerați sau reciclați) de primă calitate.

Procentajul de copolimer nu va trebui să fie mai mic de 97%, pentru restul de 3% vor putea fi acceptați aditivi (nu încărcături de sterili) care să confere culoare, o vâscozitate mai bună, capacitate de solidificare, rezistentă la razele UV, rezistentă la îmbătrânire și la acțiunea agenților atmosferici, în general. Geomembrana are un sistem de extrudare, fără lubrifianți și o pigmentare naturală.

c) Geotextil nețesut:

– folosirea cu 100% fibre negre polietilenă de înaltă densitate tăiată în bucăți mari, care nu putrezește, consolidată exclusiv prin coasere; va fi utilizat un geotextil rezistent la agenți chimici, organici și anorganici, prezenți în concentrații mari, care nu putrezește și este rezistent la radiații ultraviolete, cu garanție de 2 ani.

IV. SISTEM DE MONITORIZARE A APELOR SUBTERANE:

Obiectivul unui program de monitorizare a apelor subterane este de a detecta contaminanții care se infiltrează din depozit și care ar putea periclita calitatea apelor din subteran.

Detectarea din timp a contaminanților este importantă pentru a asigura timp suficient în vederea implementării măsurilor colective și evitarea afectării semnificative a receptorilor senzitivi.

Pentru a strânge date semnificative despre mișcare apelor subterane, amplasarea forajelor de monitorizare trebuie să se facă în așa fel, încât să fie posibilă luarea de probe de apă din stratul acvifer superior de la distanța practicabilă cea mai apropiată de marginea depozitului.

Compoziția chimică naturală a apelor subterane este controlată în primul rând de caracteristicile minerale ale formațiunilor geologice care alcătuiesc stratul subteran. Din acest motiv este important ca în procesul de comparare a calității probelor de apă subterană luate din foraje aflate în amontele și avalul depozitului, probele să provină din același strat acvifer. Frecvența luării probelor trebuie să țină cont și de variații sezoniere și spațiale a calității apelor subterane.

EXEMPLU DE FORAJ DE MONITORIZARE

Capac protector

Figura 1

Pentru cunoașterea cât mai amănunțită a caracteristicilor din subteran sunt necesare informații referitoare la direcția de scurgere și gradientul hidraulic al apelor subterane (panta hidraulică).

V. SISTEMUL DE CONTROL AL GAZELOR DIN DEPOZIT

În prima fază de descompunere aerobică a deșeurilor în amplasament se produce dioxidul de carbon. Prin consumarea oxigenului procesul devine anaerobic și gazele rezultate sunt metan și dioxid de carbon, aproximativ în cantități egale.

Metanul fiind foarte volatil prezintă pericol considerabil de explozie în concentrație mai mare de 5%. Controlul mișcării gazelor în corpul amplasamentului este important în vederea prevenirii și acumulării acestora în structurile din jur.

SCHEMA UNUI ARZĂTOR AL GAZELOR DIN DEPOZITUL DE DEȘEURI MENAJERE

Este de asemenea important să se controleze mișcarea gazelor dacă în zonă se desfășoară activități de agricultură, deoarece gazele din amplasament înlocuiesc oxigenul de la rădăcina plantelor și aceasta duce la distrugerea vegetației.

VI. CONTROLUL INFILTRAȚIILOR. SISTEME DE ETANȘARE

Elementul probabil cel mai important în cadrul unui depozit este sistemul de etanșare. Deși folosirea unui material intermediar de acoperire corespunzător în perioade cu precipitații ajută la controlul infiltrațiilor, un sistem de colectare a acestora, și unul simplu trebuie încorporat în cadrul noilor amplasamente. Îngroșarea deșeurilor lichide este de asemenea critică în reducerea cantității de infiltrații. Un sistem simplu poate fi alcătuit dintr-o serie de conducte perforate așezate la intervale stabilite pe un strat de argilă compactată, precum și un șanț în pantă care să capteze orice cantitate de infiltrații. Acest volum de lichid poate fi utilizat la controlul prafului, care poate fi un aspect important în perioade fără precipitație.

SCHEMA DE AȘEZARE A UNUI SISTEM DE ETANȘARE

VII. SISTEM SIMPLU DE COLECTARE A GAZELOR

În zone cu sol argilos poate fi necesară includerea unui sistem simplu de colectare a gazelor. În cazul zonelor cu sol mult mai permeabil (unde, pe de altă parte, vor fi probleme de infiltrații) s-ar putea evita acest lucru, excepție făcând cazurile în care este o cerință strictă de controlul poluării aerului, s-au din considerente de colectare a gazului metan.

În cazul tehnologiilor de control al gazelor dintr-un depozit de deșeuri se utilizează atât sistemele de ventilare pasive cât și cele active – cu pomparea gazelor. Sistemele pasive se bazează pe presiunea naturală și mecanisme de convenție care ajută la ventilarea gazelor. Figura 7 arată un asemenea sistem pasiv de control al gazelor. Conducte instalate în corpul amplasamentului vor permite gazelor din interiorul acesteia să scape la suprafață. Aceste conducte se pot echipa apoi cu sisteme de ardere cu scopul de a preveni mirosurile și problemele de poluare a aerului. Alte metode pasive includ șanțuri excavate în jurul și în corpul amplasamentului și umplute cu pietriș. Acestea pot preveni scăparea gazelor din zonă. O barieră verticală impermeabilă poate fi de asemenea folosită pentru oprirea migrației laterale a gazelor dar trebuie cuplată cu un sistem de ventilare. Sistemele pasive au prezentat anumite probleme de exploatare. De exemplu, impurități și zăpadă se poate acumula în conductele de ventilare, prevenind evacuarea normală a gazelor. Capetele conductelor de la suprafață pot fi inundate în urma unor acte de vandalism. Înfundarea biologică a sistemului de ventilație este mult mai frecventă în cazul sistemelor pasive.

aria de servicii:

este destinată amplasării structurilor și a construcțiilor accesorii auxiliare;

se află în nordul ariei de depozitare și ocupă o suprafață totală de circa 33.000m2;

aria este delimitată de un gard perimetral de 2m.

Pe latura sudică, zona de servicii se învecinează cu partea nordică a bazinelor destinate stocării deșeurilor și se separă de marginile bazinelor printr-un șanț de drenaj pe direcția V-E.

Legătura dintre aria de servicii și bazinele de depozitare a deșeurilor este realizată prin două rampe de serviciu.

Terasamentul din aria de servicii este construit cu pământul provenit din săpăturile efectuate pentru bazine.

Organizarea generală a ariei de servicii prevede transferul deșeurilor din mediile de proveniență externă la mediile interne administrate direct de societatea Capitel Systema Ecologic S.R.L. și destinate descărcării reziduurilor și interiorului bazinelor.

În acest scop s-a realizat o platformă de transfer la o înălțime de 2,5 m (69 m deasupra nivelului mării) prevăzută cu 32 locuri pentru descărcarea deșeurilor în zona de dedesubt. De aici deșeurile sunt încărcate în camioanele care asigură serviciul intern cu ajutorul unor lopeți mecanice.

Instalația este prevăzută cu:

o arie de servicii (pentru servicii de administrare a instalației);

aria de transfer a deșeurilor.

ELEMENTE TEHNOLOGICE ALE ARIEI DE SERVICIU

A) INFRASTRUCTURI:

clădire pentru birouri în apropierea intrării;

hangar de adăpost pentru mijloace auto;

basculă dublă în pod pentru mijloacele de transport care intră și ies;

zonă de realimentare mijloace auto;

zonă instalații biogaz;

zonă instalație de tratare a levigatului;

instalație de spălare roți mijloace auto la ieșire;

recipiente de colectare levigat;

platformă de transfer deșeuri;

zonă amestecare și încărcare;

recipient colectare apă de ploaie.

B) SERVICII AUXILIARE ȘI DE SIGURANȚĂ:

rețea de colectare și distrugere ape reziduale;

rețea de distribuție fluide;

instalație antiincendiu;

rețea de distribuție curent electric;

instalație de iluminat perimetral;

îngrădire pentru delimitarea instalației.

SISTEMUL DE COLECTARE ȘI TRANSFER AL LEVIGATULUI

Cuprinde următoarele elemente:

sistemul de drenare pe fundul bazinelor, strat de material drenant și rețea de tuburi aflată în interiorul stratului de drenare care permite curgerea levigatului către puțurile de colectare;

puțuri de colectare levigat realizate cu tehnologie în plan înclinat și pompe pentru pompare;

sistem de tuburi către recipientele de colectare și instalație de tratare.

ZONĂ INSTALAȚII GAZ

– este o zonă de 400 m2 unde se prevede amplasarea instalațiilor de biogaz, a centralei de extragere a biogazului, a centralei de ardere a biogazului și niște motoare electrice pentru producerea de F.M.

PLATFORMĂ DE TRANSFER DEȘEURI

– este o zonă de circa 6000 m2 cu 32 locuri de descărcare a transporturilor de deșeuri în aria imediat inferioară celei de amestecare.

Accesul la această zonă înălțată cu 2,5 m față de plan se produce printr-o rampă plasată pe latura de nord.

– platforma complet asfaltată are o grosime de 10 cm, este mărginită pe toată întinderea de un zid pe care se află un parapet de fier.

ZONA DE MANEVRE ȘI ÎNCĂRCARE

zona asfaltată (grosime 10 cm) de circa 5600 m2;

– plasată la mai mult de 50m față de cota medie a nivelului solului, se învecinează la nord cu platforma de transfer a deșeurilor printr-o rampă care folosește la încărcarea și colectarea levigatului. De aici mijloacele auto de serviciu au acces în zona de depozitare a deșeurilor prin 2 rampe cu înclinație de 10%.

REȚEA DE COLECTARE ȘI ELIMINARE APE REZIDUALE

Apele de la spălarea roților și levigatul adunate de-a lungul rampei se vor scurge într-o rețea separată ce le transferă la instalația de tratare.

Birourile și bascula au groapă septică pentru “apele negre”.

MODALITĂȚI DE APROFUNDARE ȘI PLAN DE ADMINISTRARE

Planul general de funcționare a instalației prevede plasarea a circa 225.000 t/an deșeuri.

În funcție de datele de volum ale deșeurilor și de greutatea specifică de referință 0,7 t/m3, rezultă o durată totală de stocare de circa 20,6 ani împărțită pe cele 8 bazine:

PLAN DE EXERCIȚIU AL DEPOZITULUI:

OBIECTIVELE ACTIVITĂȚILOR INSTALAȚIEI

reducerea la minim a expunerii la agenți atmosferici (ploaie, vânt) a suprafeței deșeurilor stocate și ulterior reducerea producerii de levigat și a potențialului transportării aeriene a deșeurilor;

optimizarea eficienței instalației de captare și ardere a biogazului.

Cu obiectivele (a, b) se urmărește punerea în activitate în mod secvențial și independent pentru fiecare bazin a celor trei componente principale:

PREGĂTIRE

DESCĂRCARE

SIGILARE ȘI RECUPERARE AMBIENTALĂ

PROCEDURI ȘI MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE ÎN CAZ DE URGENȚĂ

Riscuri specifice pentru o instalație de stocare definitivă a deșeurilor nepericuloase de extracție urbană:

Riscuri pentru mediu:

Pot apărea în cursul activității zăcământului din proiect.

se reduc la fluxurile de material către mediul extern.

Riscurile se pot prevedea în următoarele situații:

infiltrarea de materiale poluante din sistemul de impermeabilizare;

Planul prevede prelevarea imediată și repetată a unor eșantioane în puțurile de control, efectuarea de analize specifice pentru a verifica dacă valoarea anormală este o eroare statistică sau este cauzată de o reală contaminare a apelor prin eșapări de levigat din sistemul de impermeabilizare a gropii;

Pentru a localiza punctul de aspersiune și caracteristicile zonale ale contaminării se vor adopta următoarele prevederi:

pomparea puțurilor de control situate în sectorul în care se presupune că s-a produs infiltrarea, cu ajutorul unei pompe scufundate, speciale ca primă măsură de înlăturare a apei;

executarea unei sigilări superficiale imediate a sectorului vizat, cu ajutorul unor geomembrane HDPE și a unui strat de argilă la nivelul la care s-a descoperit că sunt scăpări și înlăturarea completă a levigatului din corpul de deșeuri; sigilarea are rolul de a evita infiltrările de precipitații în interiorul corpului de deșeuri;

realizarea și punerea în pompaj a unui sistem de puțuri de dragare în sectorul vizat, verificat pe baza analizelor chimice continue ale apelor prelevate.

b) răsturnarea sarcinii în apropierea zăcământului sau pe porțiunea pavată de către autovehiculele transportoare;

Planul de intervenție prevede:

spălarea suprafețelor și depozitarea deșeurilor înlăturate în groapă.

c) emiterea de particule provenind din agitarea materialului sau de la tranzitul autovehiculelor;

În cazul emiterii de particule prin vehiculare eolică, în faza de stocare a deșeurilor se execută operații de udare a porțiunii de sector de descărcare sau de agitare a materialelor în cauză, pentru a stopa fenomenul.

Dacă vehicularea eolică se produce în faza de stocare, ulterior se va efectua acoperirea zonei cu material steril.

Riscuri pentru siguranța lucrătorilor:

Printre riscurile previzibile pentru o groapă de descărcare a deșeurilor de categoria II-a tip B se pot identifica următoarele riscuri, privind:

transportul intern;

agitarea cu mijloace mecanice a reziduurilor;

reacții nedorite sau imprevizibile între materiale incompatibile;

lipsa de siguranță a mașinilor sau utilajelor;

lipsa de siguranță electrică;

incendiu sau explozie.

Riscuri pentru sănătatea lucrătorilor:

sunt responsabili de compromiterea potențială a echilibrului biologic al personalului care face operații ce presupun prezența unor factori de pericol, de natură chimică sau fizică și expunerea personalului la aceștia;

Riscuri:

ingerarea, contactul și inhalarea de substanțe “periculoase”;

expunerea la zgomot.

Limitarea acestor sarcini este asigurată astfel:

angajații vor fi dotați cu dispozitive de protecție personală pentru căile respiratorii, utilizabile în caz de necesitate sau de urgență;

angajații vor avea la dispoziție mănuși pentru operațiile prin care pot intra în contact cu deșeurile;

– zgomotul este cauzat în mod special de vehiculele de transport al deșeurilor, de mișcarea sau compactarea internă a acestora din urmă.

UTILAJE ȘI PERSONAL

Gestiunea instalației este efectuată de următorul personal:

1 director tehnic al depozitului;

3 angajați cu rol în gestiune și administrare;

2* angajați pentru gestionarea operațiunilor de cântărire;

6* muncitori pentru gestionarea și întreținerea utilajelor și a sistemelor de servire a depozitului (2 lucrători și 4 șoferi pentru stocarea deșeurilor);

2* muncitori care să răspundă de stocări și de captare deșeuri;

2* muncitori pentru întreținerea instalației;

2* persoane pentru paza instalației.

(* – simbol pentru 2 schimburi de lucru a câte 8 ore)

Se prevede prezența simultană pe platforma de lucru a 11 angajați;

Pentru activitatea de gestionare și stocare se utilizează următoarele mijloace auto:

1 rulou compactor cu role oțel (pentru compactarea deșeurilor care sosesc la bazine);

1 pală cauciucată pentru agitarea deșeurilor în zona de transfer;

2 vehicule grele (sarcină cca.15 t) pentru transportul deșeurilor din zona de transfer la bazine;

1 motocurățătoare pentru curățirea zonelor pavate;

1 autovehicul de serviciu.

PLAN DE CONTROL AMBIENTAL AL INSTALAȚIEI

prevede intervenții de monitorizare în cele 3 faze de existență a depozitului (gropii):

contoarele în faza de construcție a instalației;

contoarele în faza de gestiune operativă;

contoarele în faza de gestiune finală post-operativă.

FUNCȚIILE ȘI SCOPURILE PLANULUI DE CONTROL SUNT:

evidențierea situației ambientale în mediul care încă nu a fost influențat de noua prezență a depozitului;

evidențierea eventualelor modificări aduse asupra ambientului direct sau indirect prin prezența depozitului;

controlarea continuă a situației mediului înconjurător pentru toate componentele sale.

Controale în faza de construcție a instalației:

verificarea cotelor de proiect executiv: fundul celulelor și digurilor, aplicarea argilei, aplicarea primului planșeu, punerea deșeurilor, verificarea înclinațiilor fundului și digurilor;

strat argilos pe fundul gropii: verificarea grosimii stratului, caracteristicile argilei, densitatea și permeabilitatea acesteia;

geomembrane: caracteristici ale membranei, suduri, impermeabilizare;

straturi de drenaj și tuburi: grosimea și granularea stratelor, poziția și caracteristicile tuburilor și ale puțurilor de colectare;

taluzuri interioare: verificarea întinderii membranelor.

Controale în faza de gestiune operativă:

tipologia deșeurilor stocate: controale vizuale în zona de transfer;

monitorizarea structurală: integritatea geomembranei superioare;

monitorizări și controale analitice asupra levigatului: cantitate și caracteristici ale levigatului colectat în sistemul de drenare al celulelor;

monitorizări și controale analitice asupra apelor subterane: nivele piezometrice ale apelor din prima pânză pe rețeaua de piezometre de monitorizare; caracterizarea chimică a apelor subterane pe rețeaua de piezometrie;

Se prevede controlul nivelelor de strat la fiecare 2 luni.

Se prevede, de asemenea, un control analitic asupra pânzei freatice odată la 2 luni (protocol redus) și odată la 6 luni (protocol complet):

monitorizări și controale analitice asupra biogazului: caracterizare cantitativă și calitativă a biogazului produs și a gazelor de ardere din instalația de ardere a biogazului;

obținerea de parametrii meteoclimaterici locali: temperatură, presiune atmosferică, umiditate, frecvența ploilor, viteza și direcția vântului;

controale particulare: stabilirea nivelului de radioactivitate în levigat cu frecvență anuală (poate fi exclus).

Controale în faza de gestiune finală post-operativă:

monitorizare structurală: prezența de lichid în puțul de levigat, acoperire, control și întreținere lucrări de recuperare ambientală;

monitorizări și controale analitice asupra levigatului: cantități și caracteristici calitative ale levigatului colectat de sistemul de drenaj;

monitorizări și controale analitice asupra apelor subterane: nivele piezometrice ale apelor din primul strat pe rețeaua de pizometre de monitorizare, caracterizare chimică a apelor subterane pe rețeaua de piezometre;

monitorizări și controale analitice asupra biogazului: caracterizare cantitativă și calitativă a biogazului produs și a gazelor de ardere din instalația de ardere a biogazului;

obținerea de parametri meteoclimaterici locali: temperatură, presiune atmosferică, umiditate, frecvența ploilor, viteza și direcția vântului.

capitolul 4

descrierea sistemului de depozitare în amplasamentul vidra

4.1 depozitele de deșeuri solide urbane amenajate

4.1.1 Principiul

Procedeul constă în așternerea de straturi succesive de deșeuri și acoperirea lor la intervale regulate, cu un material inert. Calitatea exploatării depozitului nu depinde de tehnica folosită ci constă în calitatea amenajărilor realizate (colectarea apei, peisajul etc.) și în capacitatea operatorului de a o menține curată.

Depozitul de deșeuri menajere trebuie să devină, în cea mai mare măsură posibilă, ultima fază a procesului de tratare a deșeurilor urbane, astfel încât cantitățile depuse în amplasament să fie reduse la minimum, în conformitate cu Rezoluția 90/C 122/02 adoptată la 7 mai 1990, de Consiliul Comunității Europene.

Ținând seama de opinia publică, precum și de dificultățile întâmpinate în găsirea de terenuri adecvate, amplasamentul reprezintă un bun care trebuie folosit cu discernământ și în mod economic.

Acesta constituie ultimul debușeu obligatoriu al cărui sistem de gospodărire a deșeurilor .

Depozitul de deșeuri menajere are două “cicluri de existență”, cărora trebuie să li se acorde aceeași atenție:

exploatarea propriu-zisă

perioada care urmează după închidere, în care depozitul poate genera poluare

4.1.2 Exploatarea

Zona de exploatare este împărțită în celule pentru a asigura umplerea treptată a amplasamentului (Fig. nr 1).

,

Celula este o unitate de deșeuri compactate complet acoperită. Lățimea celulei depinde de numărul de vehicule care descarcă într-un anumit interval de timp. Suprafața de lucru poate fi mărită în vederea asigurării unui spațiu comod de descărcare. Pe de altă parte, dacă lățimea suprafeței de lucru este prea mare, se pot dezvolta condiții deranjante.

Practica cea mai bună este de a menține o suprafață de lucru cât mai mică, pentru a se micșora volumul de material de acoperire, și de a se reduce agenții de contaminare. Seria de celule alăturate, având aceeași cotă, alcătuiesc un lift, arătat în figura 1. Un depozit umplut complet este alcătuit din lifturi, care pot atinge câteva sute de metri în înălțime, considerată de la suprafața inițială.

Suprafața fiecărei celule variază în conformitate cu cantitățile depuse și cu configurația amplasamentului, cuprinsă de obicei între 2000 și 5000 m2.

Metoda face posibilă îngrădirea operațiilor în cadrul unei zone ușor de gestionat și ușurează ținerea sub control a scurgerilor (ape uzate poluate) și a biogazului.

O celulă trebuie pregătită cu grijă înainte de umplere prin:

impermeabilizarea fundului și malurilor după necesități;

construcția de drumuri de acces;

protecția împotriva materialelor antrenate de vânt.

În România , pentru exploatare sunt folosite mai multe metode. Fiecare prezintă avantaje și dezavantaje proprii. Indiferent de procedeul folosit, obiectivul esențial și ultim este de a sigura soluția optimă, în raport cu cantitatea de deșeuri și caracteristicile amplasamentului.

Se ține seama de ritmul de generare a scurgerilor și de intenția de a produce biogaz.

4.1.2.1 Sistem amenajat fără compactare

Deșeurile sunt aduse de un încărcător pe șenile, depuse în straturi și acoperite cu un strat de material inert gros de 10-20cm.

Rolul stratului de acoperire este de a limita răspândirea mirosurilor neplăcute, de a împiedica antrenarea de către vânt a unor materiale și de a îndepărta păsările care ar putea fi atrase de hrană. Se evită învelișurile cu conținut mare de argilă pentru că acestea crapă pe timp uscat și dau naștere la noroi pe timp ploios. Cel mai potrivit material pentru acoperire este nisipul ne-argilos.

Deșeurile au o densitate relativă de aproximativ 0,6 – 0,8 t-m3, după depunere în depozit.

4.1.2.2 Sistem amenajat cu compactare

Este procedeul aplicat de puțină vreme și experimentat în depozitul de reziduuri menajere Vidra.

Metoda se folosește în amplasament pentru că acesta are o capacitate medie.

Deșeurile sunt aplicate de un vehicul special care le întinde în straturi subțiri (0,30-0,50 m) și le compactează dens (densitatea relativă este între 0,8 și 1,0 t/m3)

Tehnica favorizează o fermentare anaerobă eficace a deșeurilor (producerea de biogaz) și elimină nevoia aplicării zilnice a materialelor de acoperire.

4.1.2.3 Calitatea exploatării

Este fundamentală și necesită angajați bine plătiți și motivați pentru a asigura monitorizarea continuă a deșeurilor intrate și calitatea constantă a condițiilor de lucru pentru evitarea oricăror accidente.

Protecția împotriva accidentului ar trebui să devină mai eficientă datorită propunerilor făcute în directiva referitoare la depozitele ecologice. Directiva conține prevederile pentru acoperirea asigurării de răspundere civilă și pentru crearea în fiecare Stat Membru a unui Fond de gestiune a deșeurilor finanțat de managerii depozitelor și destinat acoperirii cheltuielilor de prevenire sau de poluare. În caz de daune, care nu sunt acoperite de vreo asigurare sau care afectează amplasamentele al căror proprietar nu este identificat.

4.1.2.4 Rolul utilajelor mobile pentru sistemele tradiționale și sistemele cu compactare

împrăștierea deșeurilor

compactarea deșeurilor

sfărâmarea obiectelor cu goluri

aplicarea zilnică a materialelor de acoperire sau a învelișului definitiv a amplasamentului de evacuare

Încărcătorul pe șenile:

este un vehicul pentru lucrări publice montat pe șenile, dotat cu o cupă de încărcare;

are funcții multiple;

are o putere suficientă de a împrăștia deșeurile și de a aplica materialul de acoperire;

convenabil la stingerea incendiilor.

b) Buldozerul

este un utilaj pentru lucrări publice montat pe șenile și prevăzut cu o lamă destinată împrăștierii deșeurilor;

puterea va fi folosită pentru a împinge deșeurile;

poate împrăștia zilnic mai multe sute de tone de deșeuri;

datorită înălțimii mari a alamei (3-4m) împrăștierea deșeurilor se face într-un număr mic de curse pe distanță mică;

datorită dimensiunii sale mari, trebuie să rămână permanent în amplasament.

Compactorul-împrăștietorul

Pentru a compensa compactarea insuficientă realizată de vehiculele pe șenile, se folosește acest vehicul ce asigură un raport de compactare ridicat.

Există două categorii de compactor-împrăștietor și anume cel dotat cu cupă de încărcare și, respectiv, cel dotat cu lamă pentru umpluturi.

4.1.2.5 Instalații speciale

În amplasamentul gropii de gunoi trebuie asigurate o serie de măsuri speciale pentru a limita impactul asupra mediului și pentru integrarea sa în peisaj.

Impermeabilizarea

Amplasamentul Vidra dispune de o impermeabilizare naturală, coeficientul de permeabilitate k>10-6 m/s pe 5 m.

Impermeabilizarea este îmbunătățită artificial prin instalarea de geomembrane de material plastic. Această tehnică constă din întinderea de suprafețe de protejat (fund și laturi) a unui filtru de material plastic îmbinat prin sudarea la cald a diverselor fâșii de material plastic. Membrana trebuie acoperită cu un strat de drenaj din nisip gros de 30-40 cm pentru a preveni sfâșierea cu ocazia depunerii primului strat de deșeuri.

Instalarea trebuie făcută cu mare grijă, mai ales sudura la cald a fâșiilor de membrană care trebuie să garanteze o etanșeitate corespunzătoare.

Tendința actuală este de a instala o serie de straturi de protecție (2 sau 3) compuse dintr-o membrană și materiale drenante.

Drenajul

Calitatea drenajului este un parametru esențial pentru asigurarea unei gestiuni corecte a gropii de gunoi și pentru protecția mediului.

Un drenaj corespunzător împiedică stagnarea apei în deșeuri și prezintă următoarele avantaje:

o circulație mai ușoară a utilajelor în amplasament;

limitarea acidității în masa de deșeuri, din aceasta reducându-se solubilitatea metalelor grele în lichidele scurse;

limitarea infiltrării în subsol;

limitarea agresivității față de membrane.

Sistemele de drenare include evacuarea scurgerilor și captarea intrărilor de apă din exterior.

Sunt prevăzute următoarele elemente, din aval spre amonte:

o conductă de descărcare primară ce dirijează apele spre locuri de tratare (este construită din PVC) perforată, conductă de drenaj cu un diametru de 400-1000 mm în funcție de debitele de colectat;

o conductă de descărcare secundară ce conduce spre conducta primară scurgerile din zona de exploatare (de la celule); aceasta este o conductă de drenaj construită din PVC, cu un diametru cuprins între 300-600 mm.

Curgerea din zona de exploatare spre locul de tratare este gravitațională.

C. Alte instalații

Amplasamentul cuprinde o serie de amenajări care ușurează exploatarea și integrarea sa în peisaj:

gardul cu înălțimea de 2 m care delimitează amplasamentul și izolează materialele suflate de vânt;

un ecran mobil în vecinătatea zonei de exploatare pentru izolarea materialelor care pot fi suflate de vânt;

trasee de circulație;

amenajări pentru personal;

platforme de cântărire;

un sistem de monitorizare a calității apei subterane;

un sistem de combatere a incendiilor;

plantarea unor arbori pentru a integra amplasamentul în peisajul din jur.

Recuperarea biogazului (metanizarea în fermentatoare)

Principiu:

Metanizarea este privită ca fiind unul dintre cele mai recente procedee de tratare a deșeurilor menajere în lume și se încearcă în România în depozitul de deșeuri urbane Vidra.

Metanizarea este producția controlată într-un reactor a unui gaz combustibil pe baza fermentării anaerobe a materiilor organice (biogaz), cu producerea secundară – după separarea resturilor – a unui agent de condiționare a solului (25% din deșeurile intrate) și a unor resturi incinerabile (30% din greutatea inițială).

Tehnica

Procesul de metanizare pentru tratarea deșeurilor menajere se compune din următoarele elemente principale:

Linie de prelucrare primară: care pregătește materialele pentru a fi introduse în “fermentare” prin separarea deșeurilor (îndepărtarea fierului vechi, sticlei, materialelor plastice și lemnului).

Unitatea de metanizare: numită “fermentator” care conduce fermentarea anaerobă a materiilor organice în interiorul reactorului. Această fermentare poate fi mezofilă (t=350C), sau termofilă (t=600C). Condiția termofilă asigură o reducere substanțială a timpului de rezidență în interiorul fermentatoarelor (cam la jumătate). Gunoiul sortat în prealabil este adus la consistența unei paste și introdus în fermentatoare pentru a produce biogaz, după care reziduul de la fermentare este scos și comprimat.

Unitatea de tratare a biogazului: permite injectarea biogazului în sistemul utilității publice după o purificare prealabilă. Biogazul poate fi recuperat și folosit de un consumator local din vecinătatea amplasamentului de tratare.

Linia de rafinare care separă materiile organice de materialele plastice și sticle reziduale. Produsul este stocat și apoi comercializat.

Unitatea de combustie destinată producerii de aburi din resturile de la rafinare într-un cazan cu deșeuri solide. S-a constatat că omogenitatea produsului introdus în fermentator este un factor determinant al succesului metanizării.

Recuperarea biogazului:

Într-o groapă de gunoi descompunerea materiilor organice are loc inițial pe cale aerobă. După aceea, după consumarea oxigenului disponibil, procesul continuă în condiții anaerobe.

Această degradare produce metan (CH4), dioxid de carbon și alte gaze în cantități foarte mici (nurcaptani, hidrogen sulfurat etc.); acesta este biogazul.

Raportul între cele două gaze este, în linii mari, de 50%CH4 și 50%CO2.

Principalul interes în recuperarea biogazului are la bază proprietățile termice ale metanului care permit obținerea de energie.

Factori care stimulează producerea de biogaz:

Factori legați de deșeuri (compoziție, umiditate etc.);

Factori legați de exploatarea depozitului (natura materialului de acoperire, gradul de compactare a deșeurilor).

Ritmul de producție:

Teoretic, o tonă de deșeuri poate genera 400 m3 de bigaz. În practică, în primii 15 ani rareori se descompune mai mult de 25% din fracțiunea biodegradabilă. În primii 15 ani se estimează o medie 5-7 m3 pe tona de deșeuri și pe an.

Utilizarea biogazului

Biogazul poate fi recuperat în vederea arderii în arzătoare de gaz sau, mai bine, este purificat în vederea valorificării. Există următoarele explicații posibile:

Arderea într-un cazan pentru alimentarea cu căldură a unui sistem de încălzire;

Producerea de electricitate și injectarea într-un sistem utilitar;

Reinjecția în sistemul de distribuție a gazelor.

Un metru cub de biogaz are un potențial energetic de aproximativ 19 megajouli. Așadar, pentru a produce 300 kWh energie electrică este nevoie de circa 100 tone deșeuri.

Instalația de captare și ardere a biogazului din amplasamentul Vidra:

Are scopul de a capta biogazul care se produce în procesele de degradare anaerobă a substanțelor organice conținută în deșeuri, care astfel ar fi emisă în atmosferă cu importante implicații poluante ale aerului și apariția efectului de seră din cauza prezenței biogazului în așa-numitele gaz-seră, care este în principal metanul anhidridei carbonice.

Captarea are scopul de a evita instaurarea presiunilor pozitive de biogaz în corpul deșeurilor cu posibilul risc de împrăștiere în terenurile din împrejurimi.

Prin recuperarea eficientă a biogazului din depozit, este prevăzută o instalație tehnologic experimentală de către societatea ASWS.

Instalația prevede recuperarea energiei din metan biologic, din arderea biogazului în motoare alternative cu conversie în energiei electrică pentru destinații interne și externe și utilizează căldură pentru alimentarea instalației de tratare levigat dotată cu unitate de evaporare.

4.1.3 Sistemul de acoperire și recuperare ambientală

Obiective ale sistemului de acoperire:

Sistemul de sigilare și acoperire finală a depozitului controlat prin acest proiect are următoarele scopuri tehnice:

să izoleze permanent și stabil masa de deșeuri față de mediul înconjurător, constituind o barieră impermeabilă care să împiedice infiltrarea apelor de suprafață, favorizând o scurgere orizontală către exterior;

să confere suprafeței externe a spațiului de depozitare conformație stabilă și durabilă în timp, rezistență la fenomenele erozive și de degradare care ar putea să interacționeze cu masa de deșeuri depozitate;

să constituie suportul pentru predispunerea acoperirii cu teren vegetal, care să completeze recuperarea ambientală a zonei prin intermediul unei intervenții de reînverzire a spațiului;

să creeze condițiile pentru recompunere peisagistică finală a zonei prin intervenția de reînverzire cu caracter natural, pentru a insera cât mai bine situl în eco-mozaicul local.

Recuperarea finală va fi făcută în faze succesive prin acoperirea și sigilarea fiecărei celule după umplerea sa, ceea va permite izolarea independentă și consecutivă a diferitelor sectoare.

Recuperarea ambientală consecutivă a fiecărei celule va permite optimizarea reducerii de producție a levigatului în fiecare compartiment al depozitului controlat, precum și efectuarea unui control ambiental progresiv și eficace a întregii instalații în fază “post-mortem”.

Stratigrafia sistemului de acoperire

Strat de reglare din material steril cu grosime de 25 cm

permite aplicarea stratului imediat superior;

reduce nivelul de cedare al acestuia, care ar putea afecta integritatea sistemului de impermeabilizare.

Strat de argilă cu grosime de 50 cm; k<10-5 cm/s

strat de impermeabilizare minerală compactactă.

Teren de acoperire cu grosime totală de 50 cm

scop de a permite creșterea vegetației;

de a maximiza evapotranspirația;

de a proteja impermeabilizarea de dedesubt împotriva fenomenelor de îngheț-dezgheț și fenomenele de secare.

Conformația finală a gropii și fazele realizării

Geometria finală a gropii, la finalizarea sistemelor de acoperire, va fi conformată astfel încât să garanteze defluxul precipitațiilor meteo în direcția marginilor externe ele corpului și stabilitatea de ansamblu a suprafețelor.

Se va ține cont de criteriul de administrare a celulelor care prevede acoperirea și sigilarea fiecărei celule, ulterior umplerii sale și apoi posibilitatea de drenare a respectivelor arii de suprafață în mod independent și consecutiv.

Pentru depozit se prevede asigurarea înclinațiilor necesare pentru evacuarea rapidă a apelor din precipitații, în ceea ce privește scurgerile de suprafață, infiltrațiile prin stratul vegetal plasat în vârful sistemului de sigilare și după completarea corpului de deșeuri.

Criterii principale care trebuie avute în vedere la închidere se referă la:

necesitatea stabilirii unui sistem de acoperire care să ceară întreținere minimă;

necesitatea proiectării unei acoperiri finale care să minimizeze infiltrarea precipitațiilor în corpul depozitului.

Cerințele acoperirii finale

Criteriile de proiectare a acoperirii finale trebuie să aibă în vedere:

minimizarea infiltrațiilor din precipitații;

asigurarea unui bun drenaj de suprafață;

rezistența la eroziune;

controlul migrației gazelor din depozit;

separarea deșeurilor de agenții de contaminare;

minimizarea întreținerii pe termen lung;

protecția mediului și a sănătății umane;

utilizarea stratului de acoperire.

Reducerea infiltrațiilor din precipitații la un sistem de acoperire bine proiectat se realizează printr-un drenaj de suprafață foarte bun care să minimizeze scurgerile de suprafață, pierderile de sol și eroziunile; să mărească transpirația plantelor din zona rădăcinilor stratului vegetal de acoperire, și prin reducerea percolațiilor folosind material pământos. Acest sistem complex trebuie să asigure această cerință pe un termen lung necesitând intervenții minime.

Stabilirea unui strat vegetal sănătos este vital pentru protejarea sistemului de acoperire împotriva eroziunii. Trebuie plantate specii cu rădăcina scurtă pentru a nu periclita straturile filtrante de dedesubt. Atenție deosebită trebuie acordată stabilității din punct de vedere geotehnic, a stratului de acoperire pentru a preveni alunecările care pot avea loc între straturile de eroziune și filtrare, ori la nivelul diferitelor straturi din cadrul depozitului (fig.2).

Stratul filtrant trebuie să aibă grosime de minim 45 cm și să fie construit din materiale cu coeficient de permeabilitate egal sau mai mic decât al solului de sub amplasament (tipic de 1×10-5 cm/s).

Materialul pământos utilizat pentru construirea stratului filtrant nu are voie să conțină roci, bolovani, deșeuri și rădăcini care ar putea crește coeficientul de permeabilitate.

Pentru a avea o scurgere de suprafață cu minimizarea eroziunii, suprafață compactată poate să aibă panta de minim 3% și maxim de 5% (este critica evaluării potențialului de eroziune a pantelor laterale).

Tasarea excesivă, cauzată în urma procesului de descompunere și de consolidare a deșeurilor, poate periclita integritatea sistemului final de acoperire. Estimarea tasării și rata de așezare sunt greu de estimat. Tasarea datorită consolidării poate fi minimizată prin compactarea deșeurilor în cadrul operațiilor zilnice la depozit. Deșeurile organice vor fi într-un proces continuu de degradare și deteriorare biologică și după închiderea depozitului.

Sistemul de acoperire poate fi proiectat cu o grosime mai mare pentru a compensa tasările de după închidere.

După închidere va avea loc adunarea în bălți a apelor din precipitații care însă se pot elimina prin lucrări de întreținere post-închidere. Astfel, panta stratului final de acoperire se va reface pentru a crea un drenaj corespunzător.

Tabelul nr.1 – Probleme majore legate de reabilitatea unui depozit de deșeuri menajere și soluții posibile

capitolul 5

starea prezentă a calității factorilor de mediu

Calitatea factorilor de mediu din zona depozitului de deșeuri menajere Vidra s-a determinat pe baza prelevării de probe, analizelor de laborator și interpretării față de normativele în vigoare.

5.1 metode de analiză

5.1.1 Analiza apei

Scopul analizei:

Scopul analizei apelor este acela de a se stabili caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, biologice și bacteriologice, în raport cu condițiile de calitate înscrise în standardele internaționale.

Analiza apei presupune un ansamblu de tehnici specifice fizicii, chimiei, biologiei și microbiologiei. Caracteristicile de determinat se stabilesc în funcție de scopul analizei.

Cercetarea de laborator a apei ar necesita, în principal trei categorii de analize și anume.

analize complete (pentru determinarea ansamblului caracteristicilor apei);

analize curente (pentru determinarea caracteristicilor principale, care ar condiționa folosința apei);

analize speciale (pentru determinarea anumitor caracteristici care prezintă interes într-o situație de moment sau care se referă la anumite aspecte privitoare la calitatea apei).

Metodele de analiză:

Metodele folosite pentru analiza apei variază în funcție de natura caracteristicilor determinate de precizia necesară și de dotarea laboratoarelor.

Pentru analiza organoleptică se folosesc, pe lângă metodele standardizate și metodele de apreciere cantitativă a unor caracteristici organoleptice.

Analiza fizică:

Analiza fizică presupune măsurarea unor caracteristici ca temperatura, conductivitatea electrică, densitatea unor compuși aflați în soluție sau în suspensie etc.

Analiza biologică:

Analiza biologică presupune determinarea, concentrarea și trierea organismelor care intră în compoziția zoo- și fitoplanctonului prin examen macro și microscopic, precum și prin examenul depunerilor și al nămolului de fund.

Analiza microbiologică:

Analiza microbiologică constă în cercetarea calitativă și cantitativă a microorganismelor prezente în ape; constă în identificarea microorganismelor prin metoda cultivării lor pe medii speciale de cultură, care permit studierea proprietăților morfologice, teritoriale și fiziologice.

Analiza chimică generală:

Analiza chimică constă în determinarea componenților prezenți în mod natural în ape sau ca urmare a impurificării acestora.

În acest scop se folosesc metode chimice și fizico-chimice cum sunt: gravimetria, volumetria, colorimetria, electrometria, metode radiochimice etc.

În analiza chimică gravimetrică, compușii de determinat sunt separați din apă sub formă de combinații insolubile.

În analiza volumetrică, dozarea anumitor componenți se face cu soluții titrate.

Analiza colorimetrică:

Analiza colorimetrică stabilește concentrația anumitor componenți din apă, în funcție de intensitatea colorației unei soluții în care substanța de analizat se găsește sub formă de ioni sau molecule colorate. Substanța de analizat poate da cu unii reactivi specifici, compuși colorați.

Metodele electrochimice:

Metodele electrochimice folosite în analiza apelor pot fi metode conductometrice, potențiometrice sau electrogravimetrice.

Metodele optice:

Metodele optice de analiză mai importante folosite în laboratoarele de analiza apelor, sunt metode fotometrice, spectrofotometrice și nefotometrice.

Analiza cromatografică:

Analiza cromatografică constă în separarea substanțelor dintr-un amestec, prin adsorbiția lor selectivă de către medii poroase.

Metoda se aplică pentru poluanți organici care se găsesc în cantități extrem de mici, de tipul compușilor volatili, substanțelor gazoase, etc.

5.1.2 Analiza solului

Determinarea chimismului solului creează posibilitatea cunoașterii gradului de fertilitate, evidențiind posibilitatea aprovizionării relative a plantelor cu anumite substanțe nutritive. De asemenea, se are în vedere analiza substanțelor poluante prezente în sol, cum sunt microelementele, pesticidele, etc.

Analizele chimice se fac pe probe proaspete sau uscate.

Solul pregătit pentru analiza chimică se curăță de impurități (resturi de plante). Din solul uscat se rețin o cantitate pentru analiză și o cantitate pentru controlul analizei.

Mărunțirea solului se face prin mojarare în mojare de porțelan. Capul de mojarare al pistilului este acoperit cu cauciuc. Solul măcinat se cerne în site ale căror ochiuri sunt de 1 mm sau 0,2 mm și se introduce într-un borcan de sticlă cu dop rodat. Pământul astfel pregătit poate fi supus analizei.

5.2 aprecierea factorilor de mediu

5.2.1 Aprecierea calității apelor

Calitatea apelor subterane și a celor de suprafață din zona de amplasament a depozitului de deșeuri menajere Vidra s-a evaluat pe baza analizelor unor indicatori, efectuate prin recoltarea probelor de apă din:

Puțul cel mai apropiat în partea de vest la 1,5 km;

Râul Sabar, în amonte de amplasament;

Râul Sabar, în aval de amplasament;

Canalul Tăbăcăriei.

Calitatea apei subterane s-a stabilit prin raportarea la standardul STAS 1342/1991, iar cea a apei de suprafață la standardul STAS 4706/1988.

Apa subterană prezintă un pH foarte slab alcalin dar cu o putere mare de tamponare datorită conținutului foarte ridicat de bicarbonați. Mineralizarea apei este accentuată, evidențiată prin valoarea reziduului fix de 1046 mg/l, respectiv valoarea conductivității de 3000 S/cm. Aceasta se datorează conținutului mare de săruri, și anume, sulfați, cloruri, bicarbonați, sodiu (tabel nr.1).

Din punct de vedere al nutrienților, s-a constatat prezența tuturor formelor de azot și fosfor. Compușii azotului nu depășesc limita admisă pentru apa potabilă, cu excepția azotaților. Față de indicatorul fosfați, apa se încadrează în limita admisă.

Indicatorul încărcare organică, determinat prin metoda oxidării cu permanganat de potasiu, evidențiază că apa se înscrie în limita STAS 1342/1991.

Metalele grele determinate, fier, mangan, zinc nu ridică probleme pentru valorile înregistrate.

Tabelul nr.1 –Valorile înregistrate ale indicatorilor de calitate pentru apa subterană

B. Calitatea apelor de suprafață

Apa din canalul Tăbăcăriei prezintă valori ridicate ale turbidității, care o deosebește de apa râului Sabar. Aceasta se datorează probabil evacuărilor de la Fabricile: Arteca S.A., Pielorex S.A. în apa acestui canal (tabel nr.2).

Apa de suprafață analizată din toate cele trei puncte de prelevare are un caracter ușor acid (pH cuprins între 6 – 6,8), datorită prezenței ionilor biocarbonați în cantitate semnificativă.

Mineralizarea probelor de apă s-a determinat prin analiza indicatorilor reziduu fix și conductivitate. Valorile înregistrate se încadrează în limita categoriei I de calitate STAS 4706/1988. Sărurile care au pondere în valoarea indicatorului reziduu fix sunt: bicarbonați, calciu, magneziu, sulfați și cloruri. Toți acești indicatori se încadrează în limita categoriei I de calitate.

Indicatorul care se referă la încărcarea organică – CCO-Mn – a prezentat valori ce înscriu apa râului Sabar în categoria I de calitate. Apa din canalul Tăbăcăriei se înscrie în categoria a III-a de calitate.

Fosfații sunt prezenți în apă, însă nu depășesc limita admisă pentru categoria I de calitate, cu excepția apei din canal. Formele de azot sunt prezente în apă, în primul rând sub formă de azotați și amoniu (apa se înscrie în categoria a doua – râul Sabar sau este degradată – canalul Tăbăcărie), iar indicatorul azotiți se găsește în concentrații extrem de mici.

Tabelul nr.2 – Valorile înregistrate ale indicatorilor de calitate pentru apa de suprafață

5.2.2 Aprecierea calității solului

În ceea ce privește variația pH-ului în adâncimea solului se pot constata următoarele:

în zonele arabile valoarea pH-ului în profilul 0-10 cm este sensibil egală cu cea din profilul 10-20 cm, posibil din cauză că solul este arat;

Principalii cationi calciu, magneziu și sodiu au fost determinați în extractul apos 1:5. Se remarcă valori aleatoare ale conținutului de calciu în solul din vecinătatea amplasamentului, cuprins între 205-600 mg/kg în condițiile unui pH de 6,2 – 7,4, în zonele de sud și est. în zonele de vest și nord, în condițiile unui pH mai scăzut de valoarea 6,0, conținutul de calciu este de 1000 – 2300 mg/kg sol.

Conținutul de magneziu solubil în apa din sol a fost cuprins între 32,5 – 310 mg/kg sol, funcție de influența pH-ului solului.

Tabelul nr.3

capitolul 6

metode de evaluare a factorilor de mediu

Evaluarea calității factorilor de mediu presupune analiza impactului pe care îl au diferite activități umane asupra mediului înconjurător, prin găsirea unor indici sintetici care au ca scop judecarea poluării produse, posibilitatea de comparare a două sisteme de poluare. In analiza impactului pe care activitatea de depozitare a deșeurilor menajere amplasată la Vidra îl are asupra mediului s-au avut în vedere două metode de evaluare: modelul Rojanschi și matricea Leopold.

6.1 metoda rojanschi

Metoda Rojanschi – metoda ilustrativă de apreciere globală a stării de calitate a mediului.

Permite compararea stării mediului la un moment dat cu starea înregistrată într-un moment anterior sau cu starea posibilă într-un viitor oarecare în diferite condiții de dezvoltare;

Permite o captare la nivel regional sau macroregional din punct de vedere al stării de calitate a mediului

Metoda presupune parcurgerea mai multor etape de aprecieri sintetice bazate pe indicatori de calitate posibili să reflecte o stare generală a unuia din factorii de mediu analizați, și apoi corelarea acestora printr-o metodă grafică.

În cadrul acestei metode se propune încadrarea calității la un moment dat a fiecărui factor de mediu într-o scară de bonitate cu acordarea unor note care să exprime apropierea, respectiv depărtarea de starea ideală, scara de bonitate este exprimată prin note de la 1-10, unde 10 este starea naturală, neafectată de activitatea umană, iar 1 este o situație ireversibilă.

Avantaje: oferă o imagine globală a stării de sănătate a mediului.

permite compararea a două zone diferite, cu condiția ca acestea să poată fi analizate în baza acelorași indicatori;

dă posibilitatea stabilirii unei legături directe între sănătatea mediului și sănătatea populației.

Dezavantaje:

există o subiectivitate generală de încadrare pe scara de bonitate;

posibilitatea aprecierii limitelor pentru toți indicatorii care caracterizează mediul la un moment dat.

Calitatea apelor subterane se evaluează conform standardului STAS 1342/191, pentru apă potabilă

Tabelul nr.1

B. Calitatea apelor de suprafață se evaluează conform standardului 4706/1988 și NTPA 001

Tabelul nr.2

C. Calitatea solului

Valorile maxime admise pentru sol sunt prevăzute în Ordinul 756/1997, concentrațiile maxime admise fiind exprimate în mg/kg substanță uscată

Tabel nr.3

D. Sănătatea populației

Reziduurile menajere, stradale și industriale răspândite pe sol, în mod neorganizat, eventual după o prealabilă compostare pot aduce prejudicii solului, apelor subterane și culturilor.

Impactul asupra mediului

Descompunerea substanțelor organice, precum și activitatea microorganismelor conduc la degradarea accentuată a solurilor și culturilor.

Substanțele organice degradează, creează adăpost și condiții optime de dezvoltare a unor vectori transmițători de boli infecto-contagioase (insecte, șoareci, muște, unele păsări care găsesc în solul poluat un loc prielnic pentru hrană și înmulțire). Muștele sunt atrase de mirosul de substanță organică în descompunere, pe de o parte sunt purtătoare de microbi, iar pe de altă parte depun ouăle în reziduuri, ciclul de reproducere fiind de numai 4-5 zile.

Aceste viețuitoare pot contamina ușor diverși germeni pe care îi transportă apoi în locuințe.

Actinomicetele care se dezvoltă pe sol pot cauza micoze acute și subcutanee profunde și generalizate foarte grave pentru viețuitoare. Datorită prezenței în sol a unui număr foarte mare de microorganisme autotrofe, care contribuie la descompunerea deșeurilor, reziduurilor și dejecțiilor, ca și la distrugerea germenilor, solul posedă o putere de autoepurare mult mai mare în comparație cu aerul sau apa.

În acest sens, prezența germenilor proprii solului constituie factorul hotărâtor care, prin antogonism microbian duce la distrugerea germenilor patogeni, respectiv la autoepurare.

Solul biologic activ nu oferă condiții favorabile bacteriilor coliforme, acestea fiind distruse mai ales în solul bogat în humus și mai puțin în solul nisipos.

În unele cazuri, solul nu poate reacționa în scopul autoepurării, astfel unele specii de Salmonella au supraviețuit peste 40 zile în soluri cu conținut bogat în materie organică; virusurile pot rezista în sol până la 170 de zile.

Salmonella tuphi rezistă în sol până la 120 de zile.

Spre deosebire de apă și aer în sol nu sunt stabilite CMA pentru diverșii poluanți (agenți patogeni, în principal).

Solul, apele de suprafață și subterane, precum și atmosfera sunt afectate grav de reziduuri, efectele acestora fiind regăsite la distanțe mari.

Pe calea aerului, toate gazele nocive, rezultate în urma descompunerii substanțelor organice din reziduuri (metan, amoniac, hidrogen sulfurat, scatol, indol etc.) sunt inhalate și pot prejudicia sănătatea umană, într-un mod mai mult sau mai puțin grav.

Mediul este prejudiciat și prin procesele de ardere-fum, fumigene, cenușă etc. Pulberile, praful, aerosolii și fumul pot avea pe termen scurt sau lung efecte negative asupra mediului, respectiv a sănătății umane.

Efecte: iritarea ochilor, gâtului, reducerea rezistenței la infecții, cauza unor boli cronice ale organelor respective.

Agenții patogeni pot trăi în reziduuri câteva luni, de unde pătrund în sol și apă, dând naștere la numeroase infecții.

Maladii: Salmonella typhi – febra tifoidă

Salmonella paratifi – febra paratifoidă

Schigella disenteriae – dizenteria baciliană

Microbacterium tuberculosis – tuberculoza

Clostridium tetani – tetanos

Vibriocholerae – holera

Polimelitis virus – paralizie infantilă

Hepatites virus – hepatita acută

Thichinae spiralis – trichinoza

Din datele furnizate de Centrul de Sănătate și Medicină Preventivă nu se evidențiază îmbolnăviri ale oamenilor în mediul afectat de activitatea depozitului.

Acest lucru se datorează poate și faptului că depozitul este deschis recent, respectiv din luna august a anului 2001.

Tabelul nr.4

În final, pentru a avea o abordare holistă, având notele de bonitate aplicăm metoda ilustrativă pentru a calcula indicele de poluare globală (IPG) pentru trei factori de mediu.

Tabelul nr.5

Cel mai afectat factor de mediu este apa subterană, datorită scurgerilor necontrolate infiltrate accidental.

În concluzie, dacă indicele de poluare globală este 3,58 mediul este afectat de activitatea depozitării deșeurilor, producând tulburări formelor de viață.

6.2 metoda matricială (leopold)

Metoda matricială a fost formulată în 1971 și este numită și matricea de supraveghere geologică; are 108 coloane și 88 linii. Coloanele reprezintă acțiuni propuse, iar liniile sunt componente și caracteristici ale mediului.

Grupele mari de activități:

modificarea regimului

transformarea terenurilor și construcțiilor

alterare teren

depozitare și tratare deșeuri

accidente

Coloanele reprezintă caracteristicile:

fizico-climatice ale solului, apei, aerului, proceselor

condițiile biologice: floră și faună

factorii culturali

relațiile ecologice

Modul de completare al matricii

se identifică toate activitățile antropice care pot afecta mediul (coloane)

se plasează o bară în fiecare căsuță a materiei din coloanele identificate

în partea de sus a căsuței se plasează un număr situat în domeniul 1-10 care indică magnitudinea impactului (10 reprezintă magnitudinea cea mai ridicată; 1 reprezintă magnitudinea cea mai scăzută)

Se notează, înaintea fiecărui număr tipul impactului: pozitiv (+) și negativ (-).

Matricea poate fi folosită în cadrul studiilor de impact și în cazul bilanțului de mediu.

În cazul unui studiu de impact pentru fiecare variantă propusă de proiect se completează câte o matrice, analizându-se influența pe care o poate avea asupra mediului.

În căsuța din dreapta jos se dau note care reprezintă impactul la nivel local.

În cazul de față, impactul asupra mediului s-a apreciat prin atribuirea notelor de bonitate bazate pe exigență riguroasă pentru ca mediul să fie cât mai puțin afectat.

Concluzii:

Nota de bonitate a factorilor de mediu

Sol: 8,08

Apă: 8,4

Aer: 8,6

Influența asupra solului nu este prea mare, dar vegetația din zona limitrofă este afectată de fum și cenușă.

Apa de suprafață nu este afectată, dar apa subterană este deteriorată ca urmare a scurgerilor necontrolate.

Aerul este afectat de impactul mirosurilor, mai ales pe timpul verii, când reziduurile se descompun rapid.

În urma studiului de impact se constată că influența depozitului asupra mediului nu afectează zonele învecinate locuite.

Depozitul de deșeuri urbane menajere este un depozit care îndeplinește normele U.E. încadrându-se în standardele stabilite.

capitolul 7

concluzii

Gospodărire deșeurilor orășenești este una din problemele de mediu majore cu care se confruntă autoritățile locale.

Problema evacuării deșeurilor presupune mai multe aspecte:

colectare

transport

tratare, reciclare.

Tratarea deșeurilor presupune mai multe tehnici printre care: depozitare controlată și incinerare.

Din practica românească în domeniul deșeurilor menajere se desprind următoarele idei fundamentale:

deșeurile conțin un mare potențial de valorificare a unor materii prime și de aceea trebuie recuperate și refolosite;

activitățile operatorilor care acționează în domeniul colectării, depunerii în depozite, refolosirii au efect economic, uneori producătoare chiar de beneficii importante;

procesarea finală a deșeurilor constă în depozitarea în rampa Vidra care deține acorduri de mediu și nu constituie focar de poluare a mediului și nu pun în pericol sănătatea populației, decât în cazuri excepționale.

Depunerile menajere constau din deșeurile rezultate de la bucătăriile individuale, restaurante, reziduuri reciclabile (sticla, hârtia, metale-în principal aluminiul), reziduuri de grădină etc.

Reziduurile pot fi compostabile (respectiv resturi organice, rezultate de la pregătirea hranei, hârtiei etc.), combustibile (lemn, cauciuc), inerte necompostabile, necombustibile (sticla, ceramica etc.), fine, reciclabile.

Umiditatea deșeurilor îngreunează incinerarea deșeurilor.

În amplasamentul depozitului Vidra se realizează recuperarea de energie din deșeuri menajere, respectiv recuperarea de biogaz, cu injectarea acestuia în sistemul de producere a căldurii sau a electricității.

Compoziția deșeurilor diferă în funcție de sezon, are loc o creștere a cantității de reziduuri menajere în perioada vară-toamnă, fenomen explicat prin creșterea ponderii deșeurilor vegetale rezultate din gospodăriile individuale ale populației.

Depozitul ecologic destinat depozitării deșeurilor solide urbane din orașul București este plasat în Comuna Vidra la circa 12 km la sud de București.

Distanța este foarte bună pentru ca transportul să se realizeze rapid și pentru că zonele populate să nu fie afectate de mirosurile și zgomotele de la locul descărcării.

Centrul locuit Vidra se situează la o distanță de circa 500 m de limita de sud a instalației.

El este puțin afectat de activitatea depozitului de deșeuri urbane.

Vegetația din zona limitrofă este influențată de fumul degajat în urma incinerării deșeurilor.

Depozitul ocupă o suprafață de 42 ha, destul de mare pentru a desfășura o activitate eficace.

Instalația este împărțită în două zone distincte, denumite:

Aria de servicii

Accesul la instalație este prevăzut a se face dinspre nord, printr-o stradă cu lărgimea de 20 m destinată deservirii instalației. Strada este dotată cu o zonă de staționare a autovehiculelor ce sosesc, aflată în exteriorul instalației. De asemenea, mai sunt prevăzute stații lărgite la intersecția căilor de rulaj în cele două sensuri.

Toate acestea fac ca depozitul să fie ecologic prin toate aceste construcții auxiliare

2. Aria de depozitare este destinată deșeurilor, este delimitată în întregime printr-un gard perimetral de înălțime de 2 m.

Suprafața totală a ariei de depozitare la limita îngrădirii perimetrale este de 386.000 m2.

Sistemul de stocare a deșeurilor este construit din 8 bazine, independente din punct de vedere al construcției și al administrării.

Separarea dintre bazine se realizează prin talazuri ce funcționează ca sisteme de stocare hidraulică.

Fundul bazinelor prezintă straturi duble. Fundul fiecărui bazin garantează o distanță minimă între planul de depozitare a deșeurilor și suprafața apei freatice de 1,5 m.

Drenarea levigatului pe fundul bazinelor către puțurile de captare se produce prin rețeaua de drenare constituită din tuburi de polietilenă macrofisurate. Tuburile sunt înconjurate de material steril.

Grosimea medie a stratului de deșeuri din depozit este de circa 20 m pentru o compactare ușor de realizat.

După ce configurația proiectului în diferite bazine va fi atinsă, este activat sistemul de acoperire finală a suprafeței de reziduuri.

Impermeabilizarea depozitului este prevăzută să se efectueze cu strat de argilă, geomembrană de HDPE, geotextil nețesut de protecție, strat drenant de nisip.

Pentru desfășurarea activității în amplasament sunt prevăzute diferite sisteme de control:

sistem de monitorizare ape subterane;

sistem de control al gazelor din depozit;

controlul infiltrațiilor – sisteme de etanșare;

controlul colectării gazelor.

Pentru ca impactul ecologic produs de depozitul de deșeuri menajere Vidra să fie minim se urmăresc patru componente principale:

Descărcare;

Sortare;

Sigilare și recuperare ambientală;

4. Planuri de control al instalației prevede:

Controale în faza de construcție a instalației;

Controale în faza de gestiune operativă;

Controale în faza de gestiune finală post-operativă.

In faza actuală, s-a efectuat evaluarea impactului asupra mediului produs de instalația de depozitare a deșeurilor menajere Vidra conform proiectului de execuție. S-au avut în vedere factorii de mediu: aer, apă subterană și sol.

Aprecierea calității apelor se face conform standardelor STAS 1342/1991 pentru apă subterană și STAS 4706/1988 pentru apă de suprafață.

Din analizele efectuate se desprinde ideea că apele subterane sunt afectate în mai mare măsură de scurgerile care nu sunt controlate eficient.

Solul este puțin afectat, dar vegetația din vecinătatea depozitului de deșeuri menajere Vidra este puternic modificată, în sensul că arborii s-au uscat iar culturile agricole sunt influențate de emisiile de metan în aerul atmosferic.

În urma evaluării factorilor de mediu (sol, apă, sănătatea populației) după Metoda Rojanschi, s-a determinat indicele de poluare globală (IPJ=3,58), ceea ce corespunde unui mediu afectat de activitatea depozitului ce provoacă tulburări formelor de viață.

Pentru o analiză completă a impactului asupra mediului produs de depozitul de deșeuri menajere Vidra am folosit, de asemenea, Metoda Leopold.

Conform acestei metode, notele de bonitate atribuite pentru factorii de mediu analizați au fost: Sol – 9,5, Apă – 9, Aer – 9.

Solul este influențat puțin, dar vegetația suferă puternice modificări ca urmare a fumului și a cenușilor emanate.

Apa de suprafață nu este afectată, dar în mod accidental apa subterană suferă o poluare deosebită.

Aerul este afectat de mirosurile specifice în special în perioada de vară datorită căldurii care grăbește parcursul descompunerii.

Din analiza efectuată se evidențiază că situația ambientală a mediului din zona Vidra încă nu a fost influențat de noua prezență a depozitului de deșeuri menajere. Programele de monitorizare ale instalației și ale calității factorilor de mediu vor constitui premisele viitoarelor evaluări ecologice; modificările directe sau indirecte constatate, datorate prezenței depozitului de deșeuri menajere Vidra asupra mediului, vor sta la baza întocmirii programelor de conformare pentru diminuarea afectării mediului.

bibliografie

Aurel Vaduca, Protecția calității apei, Editura Humanitas, 2000

Constantin Pârvu, Îndrumar pentru cunoașterea naturii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Mircea Negulescu, Lidia Voicu (și colaboratori), Protecția mediului înconjurător, Editura Tehnică, 1995

Mircea Negulescu, Livia Vaicum (și colaboratori), Protecția mediului înconjurător, Editura Humanitas, 2001

Sanda Vișan și Anca Angelescu, Mediul înconjurător poluare și protecție, Editura Humanitas, 2000

Tudor Ionescu, Șerban Constantinescu (și colaboratori), Analiza apelor, Editura Tehnică, București, 1968

Vladimir Rojanschi, Mihaela Teacă (și colaboratori), Evaluarea Impactului Ecologic, Societatea Ateneul Român, UEB, 2000

Salubritatea – Revistă editată de Asociația Română de Salubritate, an I, nr.1,2/2002, p. 31-33, 62-64

=== DEEURI~1 ===

Deșeuri menajere

Deșeuri stradale

Deșeuri spitalicești

Deșeuri industriale

Deșeuri construcții

Fig.1: Categorii de deșeuri produse în orașul București în anul 1999 care ajung să fie depozitate pe rampa orășenească Vidra