Analiza Riscului In Activitatera de Creditare

=== ANEXA1 ===

S.C. ALICE IMPEX S.R.L. Nr.209

Drobeta Turnu Severin, 02.05.2001

Str. Aleea Castanilor Nr. 1

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

SUCURSALA JUDEȚULUI MEHEDINȚI

CERERE DE CREDITE

S.C. ALICE IMPEX S.R.L. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Aleea Castanilor Nr. 1 înmatriculată la Registrul Comerțului Mehedinți sub J/25/1304/1992 cod fiscal R 2450117 având un capital social subscris de 4.900.000 și vărsat de 4.900.000 vă rugăm să ne acordați un credit pe termn de 180 de zile în sumă de 180.000.000(unasutăoptzecimilioane) pentru finanțarea activității curente.

Garanțiile asigurătorii ce urmează a fi constituite în favoarea băncii sunt:

– mii lei –

În prezent S.C. ALICE IMPEX S.R.L. înregistrează datorii din credite și dobânzi, către bănci, după cum urmează:

La prezent anexăm:

situația evolutivă a patrimoniului și a principalilor indicatori de rezultate financiare;

situația de stocuri sau cheltuieli;

proiecția surselor de finanțare a investițiilor;

documentația tenico – economică și studiu de fezabilitate;

bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs;

proiecția fluxului de lichidități prognozat (cash – flow);

bilanțul contabil și contul de profit și pierdere încheiat la 31.12.2000 și balanța de verificare pe luna martie 2001.

Persoanele care angajează societatea

Numele și prenumele Funcția Semnătura

Altomi Silviu Administrator _____________

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

REFERAT DE CREDITE

PARTEA I: ELEMENTE DEFINITORII Sucursala Județeană Data Nr. crt.

Mehedinți 02.05.2001 209

NUME CLIENT: S.C. ALIE IMPEX S.R.L.

COD FISCAL: R 24501117

ADRESA: Drobeta Turnu Severin,

Str. Aleea Castanilor, Nr. 1

CLIENT DIN ANUL: 1992

COD RAMURĂ: 5

COD C.A.E.N.: 52

COD FORMĂ DE PROPRIETATE: 32

GIRANȚI: DA

GRUP (DEBITOR UNIC): Nu este cazul

SCOPUL REFERATULUI: CREDIT GLOBAL DE EXPLOATARE

DESCRIERE CLIENT: Societate comercială cu răspundere limitată, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J/25/1304/1992

OBIECTUL DE ACTIVITATE: Comerț, prestări servicii

RISCURI ȘI METODE DE MICȘORARE: Clientul nu prezintă riscuri majore în vederea creditării

PROPUNERI PRIVIND LIMITA

TOTALĂ DE EXPUNERE : 210. 000.000 Lei

din care:

– angajamente: credite, scrisori de garanție etc. provenite din perioadele

anterioare: 210.000.000 Lei

– angajamente noi propuse: 210.000.000 Lei

LIMIT DE RISC APROBATĂ: Lei

din care:

RATINGUL CREDITELOR ACTUAL (1..5)

RISC TOTAL = I*0% + II*20% + III*50% + IV*100% 210.000.000

Descriere tranzacție: CREDIT LOBAL DE EXPLOATARE

180.000.000(unasutăoptzecimilioane)

Sursa de rambursare: Încasări din vânzările realizate

Garanții: Ipotecă asupra a 3 apartamente cu trei camere fiecare situate în Dr. Tr – Severin, a căror valoare admisă în garanție este de 208 mii lei

Total Garanții 208 mii

Termen rambursare: 31.10.2001

Preț : Dobânda 48% pe an, revizuibilă în funcție de costul resurselor

Comision gestiune credit 0,5% la valoarea creditului aprobat

Comision de neutilizare 2% pe an la valoarea plafonului neutilizat

Descriere tranzacție: Credit pentru echipament în completarea surselor proprii pe termen mediu solicitat pentru completarea surselor proprii în vederea achiziționării unui autoturism

Sursa de rambursare: Încasările realizate prin comercializarea mărfurilor

Garanții: Ipoteca asupra unui apartament situat în Dr. Tr – Severin, a cărei valoare admisă în garanție este de 65 mii lei

Termen de rambursare: Rate egale, trimestriale, până la data de 20.03.2005

Preț: Dobânda în procent de 50% aplicată la soldul creditului

Propuneri:

CREDIT GLOBAL DE EXPLOATARE 180.000.000(unasutăoptzecimilioane)

SUCURSALA Director, Șef compartiment Ofițer de credite,

JUDEȚEANĂ de credite,

MEHEDINȚI

Nume, prenume ENACHE ELIADE DASCĂLU GHEORGHE CATAN GHE.

Data 02.05.2001

Semnătura

PARTEA A – II A: DETALII SEMNIFICATIVE PRIVIND CREDITUL

NUME

S.C. Alice Impex S.R.L. Drobeta Tr. – Severin

Obiect de activitate – Comercializarea cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare

FORMA DE PROPRIETATE, CONDUCERE , STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Societate comercială cu răspundere limitată , înregistrată la Registrul Comerțului cu nrJ/25/1064/1991

Conducere – Administrator Altomi Silviu Nelu , asociat unic

Personal – 4 vânzători

STRUCTURA CREDITULUI – RISCUL DATORIEI

Până în prezent S.C. Alice Impex S.R.L. a înregistrat credite globale de exploatare în sumă de 180 mil. lei.

Având în vedere creșterea prețurilor la mărfurile din nomenclatorul de distribuție, se solicită menținerea aceluiași plafon pentru o perioadă de 180 zile începând cu data de 05.05.2001.

Creditele sunt garantate cu ipotecă rang l asupra a trei apartamente din

Dr. Tr. – Severin , a căror valoare admisă în garanție este de 208 mil. lei .

Termen de rambursare: 31.10.2001

Dobânda 48%; Comision de gestiune 0,5% ; Comision de neutilizare plafon 2% pe an.

În vederea îmbunătățirii activității de transport, S.C. Alice Impex S.R.L. a solicitat un credit pentru investiții în sumă de 40 mil. lei, pentru achiziționarea unui autoturism tip Dacia .

Costul autoturismului a fost de 59 mil. lei, și s-a achitat cu surse proprii în procent de 32%, diferența de 6 fiind acoperită din credit.

Creditul este garantat cu imobilul apartament cu două camere ipotecat rang l în favoarea BCR, situat în Drobeta Tr. – Severin, a cărui valoare rezultată din evaluarea conform NT 2/1999 este de 66 mil. lei.

Sursa de rambursare – încasările realizate din prestațiile efectuate

Dobânda 50%; Comision de gestiune 0,5%

Termen de rambursare: 20.03.2005

RISCUL FINANCIAR

a) Situația patrimonială este corespunzătoare :

S.C. Alice Impex S.R.L. Dr. Tr. – Severin, deține în patrimoniu active în valoare de 300 mil. lei care:

active imobilizate – 75 mil. lei;

active circulante – 225 mil. lei

Conform cifrelor din bilanțul restructurat se înregistrează fond de rulment negativ de -35 mil. lei, necesar de fond de rulment +129 mil. lei, trezorerie negativă -164 mil. lei. Capitalul social a însumat 5 mil. lei, datoriile totale 292 mil. lei , din care furnizori

68 mil. lei.

b) indicatorii de bonitate în evoluție sunt prezentați în anexă.

Gradul de îndatorare generală în procent de 3650 % este mare și a fost determinat de aprovizionarea masivă pentru trim. II ac.

Solvabilitatea curentă în procent de 102,74 % reflectă capacitatea clientului de a achita în totalitate datoriile.

Pierderea netă în sumă de 4 mil. lei a fost determinată de cheltuielile financiare, rezultatul din exploatare fiind pozitiv, respectiv profit în sumă de 22 mil. lei.

RELAȚII CU B.C.R. Șl ALTE BĂNCI

S.C. Alice Impex S.R.L. – a deținut conturile bancare de la înființare și până

în prezent la BCR Mehedinți.

Nu deține conturi la alte bănci.

Ratingul de credite calculat la data de 31.03.2001 a fost 2,929.

CONTRACT DE CREDITE

Nr. 209 / 02.05.2001

Între:

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., Sucursala Județeană Mehedinți înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J/25/221 din 06.05.1991 cu sediul în Dr. Tr. – Severin, strada Aurelian nr.44, Județul Mehedinți, denumită în prezentul contract "banca", reprezentată prin Dl. ENACHE ELIADE în calitate de director și prin Dna. ANGELESCLU TEODORA în calitate de contabil șef, pe de o parte și

S.C. Alice Impex S.R.L. Drobeta Tr. – Severin, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J/25/1304/1992, cu sediul în localitatea Dr. Tr. – Severin, strada Aleea Castanilor, nr. 1, județul Mehedinți, denumită ''împrumutat', reprezentată prin Dl. Altomi Silviu Nelu în calitate de administrator,

a intervenit următorul contract de credite:

1. Banca acordă împrumutatului un credit pentru "activități de comerț" în suma de 180.000.000 (cifre) unasutaoptzecimilioane (litere) lei pe termen de 180 zile, cu o dobândă curentă de 48% pe an.

2. Creditul va fi utilizat numai pentru plați curente ocazionate de activitatea de comerț.

3. Creditul se acordă prin următoarele conturi: ”credit global de exploatare” nr. 20215.1-251.2 /ROL.

4. Modalitatea de efectuare a plăților din credite este viramentul ca regulă generală pentru toate plățile.

5. Creditul se trage:

– integral la data de 07.05. 2001.

6. Pentru administrarea creditului, banca va percepe împrumutatului, odată cu acordarea creditului, un comision de gestiune de 0,5% (flat) calculat la valoarea plafonului de credit aprobat, iar pentru neutilizarea acestuia se va percepe un comision de neutilizare de 2% pe an din suma plafonului neutilizat.

7. Comisionul de gestiune (flat) de 0,5% se percepe o singură dată, la acordarea creditului și se calculează la valoarea plafonului de credite aprobat, indiferent de termenul de acordare.

În cazul creditului global de exploatare și a liniei de credite care se revizuiesc periodic, când se încheie acte adiționale la contractele de împrumut, comisionul de gestiune se va percepe și cu ocazia revizuirii acestor categorii de credite.

De asemenea, acest comision se va calcula și percepe și cu ocazia suplimentării unor credite, pentru partea cu care se suplimentează creditul inițial.

8. Comisionul de neutilizare de 2% pe an se calculează la plafonul de credite aprobat și neutilizat. Comisionul de neutilizare se calculează și se incasează lunar, odată cu dobânzile, în funcție de suma neutilizată din plafonul aprobat și numărul de zile.

În cazul creditelor care se angajează (trag) eșalonat, în tranșe, suma neutilizată se va determina în funcție de nivelul tranșei ( nu al plafonului total ) și angajamentele efective.

9. Pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate modifica dobânda în funcție de evoluția inflației și a costului resurselor de creditare pe piața financiar – bancară, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia. la soldul creditului existent.

10. Împrumutatul acceptă nivelul actual al dobânzii curente de 48 % pe an, precum și eventualele modificări până la nivelul de 150 % pe an, iar în situația în care pe parcursul creditării nivelul dobânzii curente va depăși limitele acceptate inițial, banca se obligă să aducă la cunoștința împrumutatului noul nivel al dobânzii.

În cazul în care, ca urmare a comunicării băncii împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult !0 zile de la data luării la cunoștință, banca are dreptul de a considera ca acceptat noul nivel al dobânzii și următoarele, până la rambursarea integrală a creditului, fără îndeplinirea altor formalități.

11. Nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei clienților astfel:

– împrumutatul înregistrează credite și / sau dobânzi restante în lei până la 30 de zile și se percepe o dobândă de 48% pe an;

– împrumutatul înregistrează credite și / sau dobânzi restante în lei de peste 30 zile și se percepe un nivel de dobândă de 51 % pe an.

Pe parcursul derulării creditului nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția serviciului unic al datoriei clientului față de bancă.

12. Dobânda se va calcula de la data primei trageri a creditului până la data rambursării integrale. Calculul se va face lunar, utilizând soldul nerambursat al creditului și se va încasa lunar, în prima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna expirată, cu excepția cazurilor în care prin contractul de împrumut s-a prevăzut altfel. În cazul creditelor care au scadența finală în cursul lunii, dobânda se va calcula și încasa la scadență.

13. Calculul dobânzilor se va efectua la numărul exact de zile de folosire a creditului raportat la un an calendaristic de 360 zile.

14. Dobânda și comisionul de neutilizare la împrumutul acordat se calculează și se plătește lunar începând cu luna următoare angajării creditului, inclusiv în perioada de grație când nu se rambursează ratele de credit.

Dobânda și comisioanele se încasează de banca direct din contul curent pe bază de notă contabilă, eliberând împrumutatului un extras de cont și un exemplar al notei contabile privind plata acestora.

15. Termenele si ratele de rambursare a creditului au fost stabilite de comun acord între părți, astfel:

16. Creditul se poate rambursa integral sau parțial și înainte de scadență, cu acordul băncii, în care caz aceasta va recalcula în mod corespunzător dobânda datorată. Banca poate recupera de la împrumutat eventualele daune reparatorii determinate de retragerea de către bancă a creditului ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către clienți.

17. Nerambursarea la termenele stabilite a ratelor de credit datorate, dă dreptul băncii de a percepe o dobândă majorată cu 5-20 % pe an peste dobânda curentă, iar începând cu ziua scadenței, acestea se vor trece la credite restante.

18. Eventualele dobânzi datorate băncii, care nu au putut fi încasate în prima zi lucratoare a lunii, vor fi înregistrate în contul "Dobânzi restante" și se va urmări recuperarea lor din încasările împrumutatului, potrivit legii și normelor de creditare.

19. Ordinea încasării creanțelor bilanțiere cuvenite băncii este următoarea:

• comisioane și taxe bancare;

• dobânzi îndoielnice;

• dobânzi restante;

• creanțe atașate creditelor îndoielnice;

• creanțe atașate creditelor restant;

• credite îndoielnice;

• credite restante;

• creanțe atașate creditelor curente;

• credite curente (ajunse la scadență).

20. Împrumutatul se obligă să garanteze creditul în sumă de 180.000.000 lei și dobânzile aferente cu următoarele garanții constituite în favoarea băncii, astfel:

• cesionarea obligatorie în favoarea băncii a cash flow-ului împrumutatului care se va derula prin conturi deschise la bancă;

• ipoteca rang I asupra imobilelor:

– apartament cu 3 camere situat în Drobeta Tr.-Severin, str. M. Kogălniceanu, nr. 4;

– apartament cu 3 camere situat în Drobeta Tr. – Severin, str. Aleea Castanilor, nr.1;

– apartament cu 3 camere situat în Dr. Tr. – Severin, str. Revoluției 17-22 dec. 1989, nr. 22,

conform Contractelor de Garanție Imobiliară nr. 209/01/2001, 209/02/2001 și 209/03/2001, a căror valoare admisă în garanție este de 208 mil. lei.

Total garanții: 208 mil. lei.

21. Bunurile admise în garanție sunt asigurate astfel:

– polițe de asigurare ASIBAN S.A. nr. 1232800, 1345671 și 1345672.

Drepturile de despăgubire, ce vor rezulta din contractele de asigurare încheiate pentru bunurile admise în garanție, sunt cesionate după cum urmează:

a) despăgubirile cuvenite pentru daunele parțiale de valoare mică, respectiv până la cel mult 50% din valoarea asigurată, vor fi cesionate în favoarea asiguratului, cu obligația refacerii bunului asigurat;

b) despăgubirile cuvenite pentru daune medii, respectiv între 51% și 75% din valoarea asigurată vor fi cesionate jumătate asiguratului în vederea remedierii bunului avariat și jumătate băncii;

c) despăgubirile cuvenite ca urmare a producerii riscurilor majore, respectiv daune mari, totale sau cvasitotale, între 76% și 100% din valoarea asigurată a bunurilor aduse în garanție vor fi cesionate în favoarea băncii.

Modul de cesionare a despăgubirilor prevăzut mai sus se aplică numai în relațiile cu clienții care nu înregistrează datorii restante față de bancă mai vechi de 30 zile din credite și / sau dobânzi și pentru care nu a fost declarată procedura judiciară de recuperare a creanțelor. În acest sens, în caz de daună, la cererea societăților de asigurare – reasigurare, unitățile bancare teritoriale vor confirma în scris dacă clienții în cauză îndeplinesc / nu îndeplinesc condițiile pentru plata despăgubirilor cuvenite conform clauzelor contractuale.

Asiguratul are obligația de a utiliza aceste sume numai pentru reconstituirea (repararea) bunului avariat, astfel încât valoarea reală de piață a acestuia să revină la valoarea inițială la care a fost asigurat.

Contractele de asigurare vor fi reînnoite astfel încât creditul rămas de rambursat și dobânzile aferente să fie permanent acoperite cu garanții asigurătorii. Originalul contractelor de asigurare se păstrează la bancă.

22. Împrumutatul se obligă:

a) să utilizeze creditul aprobat numai în scopul pentru care a fost acordat;

b) să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele bancare la termenele prevăzute în prezentul contract;

c) să respecte prevederile instrucțiunilor și normelor de lucru ale băncii și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile privind acordarea, utilizarea și rambursarea creditului;

d) să depună la bancă, la termenele stabilite de Ministerul Finanțelor, bilanțul contabil și celelalte situații contabile periodice, pe toată durata creditării;

e) să pună la dispoziția băncii toate documentele solicitate (buget de venituri și cheltuieli, contul de profit și pierderi, fluxul de lichidități prognozat (cash-flow), precum și orice alte documente privind garanțiile, bunurile cumpărate sau realizate din credit și cele care privesc activitatea desfășurată);

f) să menționeze pe documentele de plată poziția din documentație, unde se regăsește cheltuiala, precum și sursa din care se efectuează plata (surse proprii, credit) în cazul creditelor pentru echipament (investiții);

g) să deruleze prin B.C.R. fluxurile de lichidități (cash-flow) pe toată perioada de creditare.

23. Banca are dreptul să verifice inclusiv la sediul împrumutatului, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, destinația creditului, existența permanentă și integritatea garanțiilor asigurătorii pe toată perioada creditării.

24. Înstrăinarea, degradarea, păstrarea sau utilizarea bunurilor admise în garanție în condiții necorespunzătoare, precum și minusurile de garanție constatate, dau dreptul băncii de a retrage creditul negarantat înainte de scadențele obișnuite.

25. Banca va anula creditul aprobat, în cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale, trecând la rambursarea acestuia după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile, dat în scris.

26. Banca are dreptul :

– să rezilieze unilateral contractul de credit printr-o adresă scrisă, fără preaviz sau altă formalitate, în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin prezentul contract sau în cazul în care situația economico-financiară a acestuia nu mai asigură condiții de rambursarea creditului; rezilierea acționează de deplin drept fără a fi necesară punerea în întârziere a împrumutatului și fără orice altă formalitate prealabilă; la data rezilierii contractului, obligațiile de plată ale împrumutatului devin exigibile;

– să recupereze pe calea executării silite sumele datorate de către împrumutat în și pe baza prezentului contract ori de câte ori acesta a fost reziliat sau în situația în care împrumutatul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin semnarea prezentului contract;

– să încaseze din conturile împrumutatului, fără acceptul acestuia, obligațiile scadente rezultate din prezentul contract, cu prioritate față de alte datorii ale acestuia, cu excepțiile prevăzute de lege.

27. Banca nu preia riscul politic sau cel ce decurge din calamitățile naturale și nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de împrumutat.

28. Relațiile reciproce dintre părțile contractante, nereglementate prin prezentul contract sunt supuse regulilor generale de creditare, precum și celorlalte instrucțiuni și norme de lucru ale băncii în vigoare în prezent.

29. Împrumutatul se obligă să declare băncii dacă are contracte de credite și cu alte societăți bancare și care sunt garanțiile acestora:

La data acordării creditului societatea nu are încheiate contracte de credite cu alte societăți bancare.

30. Clauze specifice:

a) Creditul se acordă pe o perioada de 180 zile, cu posibilitatea de prelungire pe noi perioade de cel mult 180 zile fiecare, fără a depăși 12 luni de la data acordării primului credit, cu îndeplinirea condițiilor din normele de creditare nr. 1/2000 ale B.C.R.. Periodic, înainte de expirarea scadenței, se va efectua revizuirea creditului analizându-se modul de derulare a creditului, a destinației și celorlalte condiții avute în vedere la acordarea acestuia. Dacă din analiza efectuată cu ocazia revizuirii rezultă că sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la acordarea creditului global de exploatare, clientul și – a menținut indicatorii de bonitate, iar ratingul de credite este acceptabil pentru bancă (cel mult 3), banca va putea menține sau chiar majora, la cererea agentului economic, nivelul plafonului de creditare, dacă din analiza fluxului de lichidități întocmit pentru perioada următoare, rezultă această necesitate, cu condiția ca rulajul creditor (rambursări de credite) al contului separat de împrumut ''Credite globale de exploatare'' înregistrat pe parcursul perioadei de creditare să fi fost de cel puțin 1/2 din plafonul aprobat, în cazul creditelor acordate pe 180 zile sau 1/1 din plafonul aprobat, în cazul celor acordate pe o perioadă de 365 zile.

b) Balanța de verificare pentru luna expirată se va depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare.

c) Asociatul unic are asigurare mixtă de viață cesionat în favoarea băncii, la 10% din valoarea creditului și a dobânzii aferente.

31. Alte clauze :

– litigiile de orice fel dintre părțile contractante și nerezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente.

32. Prezentul contract are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.

33. Modificarea prevederilor prezentului contract poate fi făcută numai prin acordul ambelor părți pe baza unui act adițional.

34. Prezentul contract de credit intra în vigoare la data semnării lui, dar nu mai înainte de primirea la bancă a documentelor de garantare a creditului prevăzute la pct. 20.

35. Acest contract a fost încheiat într-un număr de 3 exemplare, din care 2 exemplare rămân la bancă și 1 exemplar la împrumutat.

Anexele nr.__________ fac parte integrantă din contract.

BANCA ÎMPRUMUTAT

Director, Enache Eliade (persoanele care angajează societatea)

Contabil șef, Angelescu Teodora Administrator, Altomi Silviu Nelu

AVIZAT GARANȚI CU IPOTECĂ

Consilier Juridic Altomi Silviu Nelu

Altomi Claudia Larisa

Rocșoiu Gheorghe

Rocșoiu Ana

Declarație – angajament

Prin prezenta, noi, S.C. Alice Impex S.R.L., cu sediul în Drobeta Tumu Severin, strada Aleea Castanilor, nr.1, județul Mehedinți, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J/25/1304/1992, reprezentată prin Altomi Silviu Nelu – administrator, pentru a beneficia de acordarea unui credit global de exploatare în sumă de 180.000.000 (unasutăoptzecimilioane) lei, emitem prezentul angajament în vederea garantării de către societatea noastră a creditului și dobânzilor aferente, ce urmează a fi acordat de către Banca Comercială Română S.A. – Sucursala Județeană Mehedinți, în baza Contractului de credit nr. 209 din 02.05.2001.

De asemenea, ne angajăm ferm că vom derula în totalitate prin conturile deschise la Banca Comercială Română SA – Sucursala Județeană Mehedinți, cash-flow-ul rezultat din activitatea desfășurată în mod curent de societatea noastră, până la stingerea integrală a obligațiilor asumate prin contractul mai sus arătat.

În condițiile în care, S.C. Alice Impex S.R.L. va înregistra debite neachitate la scadență, provenite din angajamentele mai sus menționate, plata se va efectua prin debitarea contului nostru deschis la B.C.R. S.A. – Sucursala Județeană Mehedinți, la simpla înștiințare de către bancă privind suma și data debitării conturilor.

Prin prezenta, noi, S.C. Alice Impex S.R.L., renunțăm în mod expres la orice cale de atac asupra unei eventuale decizii luate de Banca Comercială Română S.A., prin debitarea contului nostru până la concurența sumei de 180.000.000 (unasutăoptzecimilioane) lei, influențată de dobânzi, comisioane și alte cheltuieli datorate pentru serviciile prestate de B.C.R. S.A. – Sucursala Județeană Mehedinți.

Până la achitarea integrală a obligațiilor asumate prin Contractul de credite nr. 209 din 02.05.2001 mai sus arătat, în cazul în care, noi, S.C. Alice Impex S.R.L. intenționăm să contractăm credite, scrisori de garanție sau orice alte angajamente de la altă bancă, ne obligăm să obținem în prealabil acordul B.C.R. S.A.

Potrivit art.63 (4), Titlu VI din Legea 99/1999 ÎN CAZ DE NEEXECUTARE CREDITORUL POATE FOLOSI MIJLOACELE PROPRII PENTRU LUAREA ÎN POSESIE A BUNULUI AFECTAT GARANȚIEI.

Administrator,

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

Sucursala Județeană Mehedinți

CONTRACT DE CAUȚIUNE

NR. 209/01/02.05.2001

Între Altomi Silviu Nelu și Altomi Claudia Larisa, cu domiciliul în localitatea Drobeta Tr.- Severin, str. Castanilor, nr. 1, bl A1, sc. 1, ap. 2, jud. Mehedinți, legitimați cu CI seria MH Nr. 050158 eliberat de Poliția Dr. Tr.- Severin la data de 17.07.2000, și respectiv seria MH Nr. 050159, eliberat de Poliția Dr. Tr.- Severin la data de 17.07.2000, în calitate de cauționar (fidejusor), pe de o parte și Banca Comercială Română S.A. – Sucursala Județeană Mehedinți cu sediul în Dr. Tr.- Severin, strada Aurelian, nr.44, prin reprezentanții săi legali Ec. Enache Eliade – director și Ec. Angelescu Teodora – contabil șef, în calitate de creditor, pe de altă parte, a intervenit prezentul contract de cauțiune (fidejusiune) în următoarele condiții:

1. Fidejusorul se obligă să garanteze în favoarea Băncii Comerciale Române S.A. – Sucursala Județeană Mehedinți creditul în sumă de 180.000.000 ( unasutăoptzecimilioane) lei, plus dobânzile aferente creditului acordat de bancă, debitorului S.C. Alice Impex S.R.L. în baza contractului de credit nr. 209/02.05.2001.

2. Fidejusorul se obligă să garanteze obligația, în mod solidar cu debitorul, garanția constituindu-se asupra următoarelor bunuri:

– ipotecă rang I asupra unui apartament cu 3 camere și dependențe situat în localitatea Dr. Tr.- Severin, str. M. Kogălniceanu, nr. 4, bl. VT 1, sc.1, et.1, ap. 5, județul Mehedinți.

3. Fidejusorul se obligă în același timp prin prezentul contract de garanție să renunțe la beneficiul de discuțiune si diviziune.

4. Fidejusorul este de acord ca executarea prezentei garanții să se facă în baza contractului de credit sus – menționat, ce constituie titlu executoriu, în cazul în care debitorul nu-și execută la termen obligațiile.

Încheiat azi 02.05.2001, în 2 exemplare.

CAUȚIONAR (FIDEJUSOR) CREDITOR,

Altomi Silviu Nelu ________

Altomi Claudia Larisa ______

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

Sucursala Județeană Mehedinți

CONTRACT DE GARANȚIE IMOBILIARĂ

NR. 209/01/02.05.2001

Subsemnații Altomi Silviu Nelu și Altomi Claudia Larisa, cu domiciliul în localitatea Drobeta Tr.- Severin, str. Aleea Castanilor, nr. 1, bl A1, sc. 1, ap. 2, jud. Mehedinți, legitimați cu C.I. seria MH, Nr. 050158 eliberat de Poliția Dr. Tr.- Severin la data de 17.07.2000, și respectiv seria MH, Nr. 050159, eliberat de Poliția Dr. Tr.- Severin la data de 17.07.2000, având calitatea de “giranți cu ipotecă” în contractul de împrumut nr. 209/02.05.2001 încheiat cu B.C.R. S.A.- Sucursala Județeană Mehedinți, consimțim să garantăm împrumutul acordat în sumă de 180.000.000 lei și dobânzile aferente ce se vor încheia, prin ipoteca de rang I asupra imobilului :

– apartament cu 3 camere și dependențe, situat în Drobeta Tr.-Severin, str. M. Kogălniceanu, nr. 4, bl. VT l, sc. 1, et. 1, ap. 5, jud. Mehedinți a cărui valoare admisă în garanție este de 52.000.000.

Imobilul este înscris în cartea funciară nr. 1995 N cu numărul cadastral 280/1/1/5.

Acest imobil se află în circuitul civil și a intrat în proprietatea noastră prin Actul de Vânzare – Cumpărare transcris la Judecătoria Drobeta Tr.- Severin sub numărul 5142-1995, fiind liber de orice sarcină, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. ________, eliberat de Judecătoria Drobeta Tr.- Severin și atașat la dosarul cauzei.

Subscrișii, proprietari ai imobilului, declarăm că acesta nu este grevat de alte sarcini, și ne obligăm a nu înstrăina garanția dată prin acest act fără acordul scris al băncii creditoare.

Totodată înțelegem ca asupra acestui imobil să ia o inscripție ipotecară de rangul I la dispoziția băncii, înregistrată la biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr.- Severin, în baza căreia banca va putea trece la executare silită, în cazul nerambursării la scadență a creditului acordat.

B.C.R. S.A.- Sucursala Județeană Mehedinți, prin Stan Ilarion având calitatea de mandatar, potrivit procurii autentice nr. 2157/2000 și în baza contractului de împrumut nr. 209/02.05.2001, acceptă această garanție ipotecară instituită prin prezentul contract.

Întocmit azi, 02.05.2001, în 5 exemplare.

Debitori / Garanți Mandatar al B.C.R. – Sucursala Mehedinți

Altomi Silviu Nelu ________ Stan Ilarion _____________

Altomi Claudia Larisa ________

ROMANIA

BIROUL NOTARULUI PUBLIC

MARIN ANDRECA ALEXANDRA

DROBETA TURNU SEVERIN

STRADA TRAIAN, NR. 76

ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE NR ____

Anul 2001, luna mai., ziua 3

În fața mea, MARIN ANDRECA ALEXANDRA, notar public s-au prezentat la sediul biroului:

– ALTOMI SILVIU-NELU, domiciliat în Dr. Tr. – Severin, str. Aleea Castanilor, nr. 1, bl. Al, sc. 1, ap. 2, jud. Mehedinți, identificat prin C.I. seria, MH. nr. 050158/2000 eliberată de Poliția Dr. Tr. – Severin;

– ALTOMI CLAUDIA-LARISA, cu același domiciliu, identificată prin C.I. seria MH, nr. 050159/2000 eliberată de Poliția Dr. Tr. – Severin;

– STAN ILARION, domiciliat în Dr. Tr. – Severin, Splai Mihai Viteazul, nr. 16A, sc. 2, ap. 7, jud. Mehedinți, identificat prin C.I. seria MH, nr. 000603/1999 eliberată de Poliția Dr. Tr.- Severin împuternicit în baza procurii autentificată sub nr. 2157/2000 de Biroul notarului public Marin Andreca Alexandra – Dr. Tr.- Severin, în calitate de mandatar al creditorului BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. – Sucursala Județeană Mehedinți,

care, după citirea înscrisului au consimțit la autentificarea acestuia și au semnat toate exemplarele.

În temeiul art. 8, lit. b, din Legea 36/1995

SE DECLARĂ AUTENTIC PREZENTUL ÎNSCRIS.

– S-a taxat cu 20.000 lei cu chit. 16256/2001.

– S-a perceput onorariul de 390.000 lei cu chit. nr. 5524/2001.

– S-a aplicat timbru judiciar de 1.500 lei.

NOTAR PUBLIC,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DR.TURNU SEVERIN

Prezentul înscris a fost trecut în C.F. nr. ………./N

sub nr. ………… din ………….

S-a taxat cu ….……………………………..

CONDUCĂTOR C.F.

Politici de marketing

13.Sfera de activitate : Comerț , prestări servicii

14.Caracterul activității : permanent

15.Produse și servicii : Comercializarea de mărfuri alimentare și nealimentare prin magazinele proprii

16.Principalii furnizori :

Mach Foreign București , Transilvania , Casa Galic

17.Cererea :

a) posibilități de creștere : diversificarea ofertei de produse

b) principalii clienți: Societățile comerciale și populația orașului

Dr. Tr. Severin și a județului Mehedinți

18.Piața actuală :

=== l ===

internaționale). Aceste riscuri determină, la rândul lor și o serie de cheltuieli suplimentare de care trebuie să se țină cont în analiză.

b) În funcție de caracteristica bancară, riscurile se pot clasifica în:

1. riscuri financiare, care au o importanță deosebită deoarece gestionarea incorectă a lor înseamnă falimentarea treptată a societății bancare. Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societăți bancare sunt:

riscul de lichiditate (de finanțare);

riscul de creditare;

riscul de faliment (de capital).

Aceste tipuri de riscuri trebuie privite și analizate sistemic, în strânsa lor interdependență. De exemplu, un risc sporit de creditare generează riscul lichidității, iar în condițiile în care societatea bancară în cauză nu poate atrage rapid de pe piață resurse, apare riscul de faliment (capital). Conform analizelor făcute de o serie de firme și experți occidentali, o politică de credit excesivă, corelată cu o lichiditate inadecvată, reprezintă o cauză foarte frecventă de faliment bancar.

2. riscuri de prestare, care afectează sfera serviciilor bancare. Există astfel:

riscul operațional: incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților;

riscul tehnologic: asociat structurii ofertei de produse financiare;

riscul introducerii de noi produse: asociat inovațiilor în sfera produselor bancare;

riscul strategic: determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor date (economice, monetare, financiar–bancare, valutare, sociale, politice).

3. riscuri ambientale, sunt acele riscuri care au un impact puternic asupra performanțelor bancare, dar asupra cărora banca are un control limitat. Această categorie de riscuri cuprinde:

riscul de fraudă, de ordin intern și extern – constând în efectuarea unor operațiuni ilegale în dauna băncii;

riscul economic – determinat de evoluția mediului în care funcționează sistemul bancar și clienții;

riscul concurențial – datorat, în special, modificării condițiilor de pe piață, generând schimbarea raportului de forțe între bănci;

riscul legal – privește incertitudinea evoluției viitoare a cadrului normativ, cât și a exploziei de informații în acest domeniu.

c) În funcție de cauza și forma riscurilor, riscurile pot fi grupate astfel:

1. riscuri financiare (de creditare, de lichiditate, de piață, de faliment) aferente operațiunilor bilanțiere și a celor în afara bilanțului. Gruparea în elemente (operațiuni bilanțiere și în afara bilanțului este utilă, în special, în analiza riscului insolvabiliității, atunci când se calculează și analizează gradul de adecvare al capitalului;

2. riscuri de prestare (operațional, tehnologic, al produselor noi, strategic) sunt analizate pe tipuri de servicii bancare;

3. riscurile ambientale (de fraudă, economic, concurențial, legal) sunt analizate pe tipuri de activități: acordări de credite, constituirea de depozite la vedere sau la termen, contractarea de credite pentru completarea surselor proprii, scontarea efectelor comerciale, emiterea de cecuri bancare, vânzare-cumpărare și alte operațiuni efectuate cu titluri de stat, cumpărări și vânzări de valută, aur, metale prețioase, participarea la capitalul unor societăți comerciale etc.

d) În funcție de criteriul adoptat de Banca Internațională a Reglementărilor, aceste riscuri sunt grupate într-o clasificare mult mai completă, astfel:

1. riscuri financiare:

riscul ratei dobânzii – reprezintă sensibilitatea rezultatelor financiare la variația nivelului ratei dobânzii. Riscul ratei dobânzii depinde în principal de diferențele existente între scadența activelor și cea a pasivelor băncii. Cu cât este mai largă această scadență medie a activelor, cu atât va scădea valoarea lor, dacă rata dobânzii crește;

riscul cursului de schimb – se referă la diminuarea profitului net bancar și / sau modificarea marjei dobânzii bancare datorită variației cursului de schimb valutar pe piață;

riscul de lichiditate – incapacitatea băncii de a-și finanța operațiunile curente datorită necorelării scadențelor operațiunilor de pasiv cu plasamentele sub forma creditelor;

riscul titlurilor cu venit variabil – a apărut în urma tranzacționării titlurilor pe piețele financiar-bancare;

2. riscuri legate de parteneri:

riscul clientelei – probabilitatea ca, în timp, clientul să devină insolvabil sau să nu își poată onora obligațiile față de bancă;

– riscul pe piața interbancară – apare în operațiunile pe piața monetară, ca urmare a variației ratei dobânzii;

– riscul de decontare bancară – apare ca urmare a derulării operațiunilor de plăți fără numerar, prin intermediul diverselor mijloace de plată: cec de numerar, cambia și biletul la ordin – ca instrumente de plată de debit și ordinul de plată – ca instrumente de plată de credit;

– riscul de țară – posibilitatea ca un stat să nu dorească sau să nu-și poată onora obligațiile sale financiare față de un alt stat, ori față de instituțiile financiar-bancare internaționale sau posibilitatea ca autoritățile monetare din țara debitoare să se afle în incapacitate de a transfera sumele care corespund serviciului datoriei;

– riscul de credit sau de nerambursare a creditului acordat – constă în neîncasarea sau încasarea cu întârziere a creditelor acordate unor clienți care înregistrează dificultăți financiare. Cel mai important este riscul de nerambursare a creditului acordat care poate să conducă nu numai la diminuarea profitului băncii, dar și la insolvabilitatea acesteia, dacă creditele nerecuperabile sunt foarte mari sau un număr mare de debitori nu își plătesc datoriile;

3. riscuri comerciale:

riscul de produse – care poate apărea atât din punctul de vedere al producției, transportului, livrării, dar și din cel al prețului;

riscul serviciilor – care apare din punct de vedere al prestării serviciului în cauză sau / și din cel al tarifelor;

riscul de piață – riscul ratelor dobânzilor, de prețuri, al cursului de schimb;

riscul de imagine – care apare atunci când banca este implicată fie într-un scandal mass-media, fie se află în criză de lichiditate sau este insolvabilă;

4. riscuri legate de forța de muncă – număr, structură, pregătire profesională, eficiență, imagine;

5. riscuri operaționale și tehnice – legate de calitatea operațiunilor, de nivelul de informatizare etc.;

6. riscuri ale gestiunii interne:

riscul de reglementare – cu incidențe numai asupra reglementărilor interne proprii societăților bancare în cauză;

riscul de strategie – alegerea unei strategii inadecvate momentului;

riscul de insuficiență funcțională;

riscul resurselor umane – număr, componență, pregătire profesională, educație, imagine;

riscul de comunicare – asupra comunicării interne între direcții, servicii, birouri, între unitățile teritoriale și centrala băncii, între personal și clienții externi.

Gestionarea riscurilor bancare trebuie în așa fel organizată încât să se realizeze atât pe fiecare tip de risc în parte, cât și la nivel global.

Gestionarea globală a riscurilor este impusă de relațiile de interdependență dintre diferitele operațiuni, tranzacții și activități ale unei societăți bancare, dar și de legăturile cauzale între diversele tipuri de riscuri. O gestionare globală a riscurilor trebuie să asigure societății bancare posibilitatea de a identifica și aprecia riscurile, de a le controla, de a le diminua influența și, nu în ultimul rând, de a le finanța (acoperi).

2.2. ANALIZA RISCULUI VOLUMULUI DE CREDIT

2.2.1. GENERALITĂȚI

O funcție importantă a oricărei societăți bancare este aceea de a plasa cât mai eficient resursele atrase de la clienți persoane fizice și juridice. Băncile își pot plasa resursele sub forma creditelor, a titlurilor de stat, a depozitelor pe piața interbancară.

Activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderență a resurselor clienților persoane fizice și juridice. Deci, banca își asumă un risc, acela al plasării unor resurse care nu-i aparțin.

În al doilea rând, societățile bancare trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul creditelor în așa fel încât să-și recupereze la termenul stabilit prin contract suma principală și dobânda aferentă.

Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară și exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții să nu-și onoreze obligațiile la scadență.

În activitatea de creditare, băncile sunt obligate să-și asume așa-numitul risc global de credit care presupune existența cumulată a trei tipuri de risc :

a) riscul tranzacției – se referă la aspectele funcționale și operaționale ale riscului afacerii.

În vederea gestionării acestui tip de risc, societatea bancară trebuie să cunoască :

– tipul de produs de credit;

– scopul pentru care este solicitat creditul;

– termenul pentru care se acordă împrumutul;

– sursa identificabilă de rambursare a împrumutului;

– calitatea sursei de rambursare;

– modul de plată a creditului.

b) riscul clientului – presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenței clientul nu va achita creditul principal și dobânda.

Analiza aspectelor financiare și non-financiare efectuată asupra debitorului asigură tocmai cunoașterea activității acestuia precum și a surselor și posibilităților de rambursare a împrumutului.

c) riscul garanției – este determinat de incertitudinea recuperării creanțelor din ultima sursă pe care banca o are la dispoziție. Este însă de menționat că, garanția se utilizează numai atunci când nu există posibilități de rambursare a creditului și a dobânzii aferente.

Gestionarea riscului garanției presupune :

– cuantificarea corectă a valorii garanției în procesul de elaborare a deciziei de creditare;

– analiza atentă a garanției în momentul lichidării acesteia.

Asumarea riscului global de credit generează obligativitatea respectării de către societatea bancară a așa-numitelor norme de prudență bancară. În vederea realizării acestei obligații băncile trebuie să țină cont de o serie de factori cum ar fi:

– măsurile prudențiale impuse de autoritatea bancară centrală;

– justificarea expunerii la risc exprimată prin profitul scontat;

– acoperirea eventualelor pierderi generate de operațiunile de creditare din provizioane și din profit;

– dimensionarea riscului astfel încât pierderea produsă să nu afecteze imaginea băncii;

– acceptarea unor riscuri cuantificabile, cu termen scadent;

– existența garanțiilor.

În limita competențelor stabilite prin legea bancară, fiecare societate bancară își elaborează un sistem propriu de identificare, analiză și cuantificare a riscului global de credit.

La nivelul B.C.R. acest sistem presupune:

– analiza aspectelor non-financiare;

– analiza aspectelor financiare (analiza internă) a performanței clientului;

– analiza pe bază de cash-flow a perspectivelor de dezvoltare a clientului;

– referatul de credit.

Analiza aspectelor non-financiare presupune cunoașterea unor aspecte generale despre client (afacere, personal, conducere, organizare, situația pe piață).

Analiza aspectelor financiare este realizată în vederea determinării capacității de rambursare a clientului. La baza acestei analize stau o serie de informații din bilanțul contabil, contul de numerar și cel de profit și pierdere a clientului. În baza acestor informații banca determină și analizează o serie de indicatori de echilibru, lichiditate, solvabilitate și bonitate pentru societatea care solicită împrumutul. Totodată pe baza datelor din contul de profit și pierdere, banca determină o serie de indicatori de performanță și ai riscului financiar pentru client.

Principalii indicatori analizați se pot grupa după cum urmează:

I. Indicatori de lichiditate

a) Rata Iichidității curente (imediate), Rc, exprimă gradul de acoperire al pasivelor curente (datoriilor pe termen scurt) de către activele curente (stocuri, debitori, lichidități în bancă și în casierie).

Rc = (Ac / Pc) x 100, unde: Ac = active curente;

Pc = pasive curente.

b) Rata lichidității rapide (testul acid), Rr, reflectă gradul de acoperire al pasivelor curente (datorii pe termen scurt) de către active foarte rapide (debitori, lichidități).

Rr = [(Ac – St) / Pc] x100, unde: Ac = active curente;

St = stocuri;

Pc = pasive curente.

c) Rata stocurilor (stocul de încredere), S, exprimă cât din valoarea stocurilor, la valoarea contabilă este necesar a fi vândută pentru a acoperi datoriile curente neacoperite de active rapide.

S = [(Pc – Ar) * St] x 100, unde: Pc = pasive curente;

Ar = active rapide;

St = stocuri.

II. Indicatori de profitabilitate

a) Rata capitalului propriu (Rcp) exprimă eficiența cu care este utilizat capitalul propriu.

Rcp = (Pn / Cp) x 100, unde: Pn = profit net;

Cp = capital propriu.

b) Rata capitalului social (Rcs) arată eficiența cu care este utilizat capitalul social.

Rcs = (Pn / Cs) x 100, unde: Pn = profit net;

Cs = capital social .

c) Rata activelor (Ra) exprimă eficiența activelor totale.

Ra = (Pn / At) x 100, unde: Pn = profit net;

At = active totale.

d) Rata marjei brute (profitabilitatea societății), Rmb, exprimă cât la sută din vânzări revine societății după acoperirea cheltuielilor.

Rmb = (Pb / Ca) x 100, unde: Pb = profit brut;

Ca = cifra de afaceri .

III. Indicatori de activitate

a) Rotația(viteza) activelor, Rat, exprimă numărul de rotații pe care le efectuează activele în ansamblul lor în perioada de utilizare (1 an).

Rat =Ca/At, unde: Ca = cifra de afaceri;

At = total active.

b) Perioada de recuperare a creanțelor, Prc, arată numărul mediu de zile în care se încasează creanțele față de cifra de afaceri realizată în perioada respectivă.

Prc = (C/Ca) x 365 zile, unde : C = creanțe;

Ca= cifra de afaceri.

c) Perioada de rambursare a datoriilor exprimă numărul de zile în care se rambursează datoriile față de cifra de afaceri realizată.

Prd = (O/Ca) x 365 zile, unde : O = obligații de piață;

Ca =cifra de afaceri.

În afara acestor analize pe care societatea bancară le face înaintea acordării împrumutului există și analiza portofoliului de credite ca funcție importantă a managementului bancar. O calitate slabă a portofoliului de credite poate determina o serie de probleme societății în cauză generând în final falimentul.

Analiza calității portofoliului de credite presupune parcurgerea a doua etape:

– una anterioară acordării creditului (realizată prin analiza aspectelor non-financiare, financiare și a cash-f!ow-ului);

– alta ulterioară acordării împrumutului care presupune atenta supraveghere a beneficiarului, a modului în care acesta își îndeplinește obligațiile față de bancă, a destinației creditului.

În conformitate cu Regulamentul B.N.R. nr.2/2000 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, creditele și plasamentele se clasifică – în vederea analizării calității portofoliului de credite – în :

– standard;

– în observație (numai pentru creditele acordate clienților din sectorul nebancar);

– substandard;

– îndoielnic;

– pierdere.

La baza acestei clasificări stau două criterii :

1. serviciul datoriei, respectiv capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată față de data scadenței;

2. inițierea de proceduri judiciare, respectiv măsuri luate în scopul recuperării creanțelor față de debitor și față de contract.

2.2.2. MODALITĂȚI DE ANALIZĂ A RISCULUI VOLUMULUI DE CREDIT

2.2.2.1. INDICATORII DE ANALIZĂ A BONITĂȚII CLIENTULUI

1. Cifra de afaceri – reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei (lună, trimestru, an) cu terții. Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare, evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al cifrei de afaceri constituind un semnal serios pentru bancă.

În aprecierea dinamicii cifrei de afaceri se va avea în vedere și influența creșterii prețurilor, aceasta fiind necesară a se calcula atât în termeni nominali, cât și în termeni reali.

De asemenea, în cadrul analizei cifrei de afaceri se va urmări evoluția producției fizice la principalele produse.

2. Capitaluri proprii

În cadrul acestui indicator se va acorda o atenție deosebită analizei atât a capitalurilor proprii în sens larg și în sens strict cât și, mai ales, a capitalurilor proprii nete în sens strict. În acest sens, se va pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor și altor active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.

3. Rezultatul exercițiului (profit / pierdere) în cifre absolute reprezintă indicatorul sintetic care caracterizează eficiența activității desfășurate, aceasta influențând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul și al diminuării cu pierderea.

De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenții economici care nu reușesc să-și recupereze cheltuielile din veniturile realizate și deci înregistrează pierderi, iar afacerile cu clienții cu un profit mic se vor face cu mare prudență.

4. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate

În cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung, și deci fondul de rulment trebuie să fie pozitiv.

În cazul clienților cu fond de rulment negativ, la care activele imobilizate depășesc pasivele pe termen lung, se va urmări preocuparea acestora pentru echilibrarea lor prin sporirea capitalurilor proprii, a rezervelor și a altor fonduri din profitul realizat, obținerea de subvenții, vânzarea de active imobilizate etc., evitându-se acoperirea cu credite pe termen scurt a surplusului de active imobilizate.

5. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii curente < 1 an

0 atenție deosebită se va acorda determinării corecte a necesarului de fond de rulment cunoscându-se că atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scadență mai mică de 1 an, și deci necesarul de fond de rulment este pozitiv, poate interveni creditul bancar pe termen scurt.

6. Trezoreria netă = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment sau Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă – Trezoreria negativă

Ceea ce face ca trezoreria să varieze, nu este atât fondul de rulment, care este relativ stabil în cursul unui exercițiu, cât mai ales necesarul de fond de rulment, în funcție de ciclul de exploatare, agentul economic având un necesar de fond de rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricație este mai îndelungat.

7. Lichiditatea – reprezintă capacitatea unui client de a face față datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități. Calculul lichiditații se face cu ajutorul următorilor indicatori:

Active circulante – Stocuri – Clienți incerți

Lichiditatea = –––––––––––––––––––––- x 100

imediată Datorii cu scadență < 1 an

Active – Stocuri – Clienți

circulante nevalorificabile incerți

– Lichiditatea = ––––––––––––––––––––––– x 100

curentă Datorii cu scadență < 1 an

Disponibilități Încasări prognozate Credite bancare și

bănești proprii + până la finele + alte împrumuturi

și împrumutate perioadei prevăzute a se obține

– Lichiditatea până la finele perioadei

la o dată = –––––––––––––––––––––––––– x 100

viitoare Plăți exigibile prevăzute până la finele perioadei

NOTĂ: – prin finele perioadei se înțelege orizontul de timp pentru care se face analiza lichiditații viitoare (peste o lună, un trimestru, 6 luni etc.).

Importantă pentru bancă este capacitatea agentului economic de a-și transforma activele sale circulante în "cash", pentru a-și achita la timp datoriile pe termen scurt. Utilizând acești indicatori, care măsoară cât de repede agenții își pot transforma activele lor circulante în lichiditați, o bancă prudentă trebuie să elimine acele active care nu se pot transforma rapid în numerar la o valoare prestabilită.

Analiza pe verticală și pe orizontală a indicatorilor de lichiditate reflectă:

– tipul de activitate desfășurată de societate (de ex.: dacă nu apar diferențe semnificative între lichiditatea curentă și lichiditatea imediată, înseamnă că activitatea este preponderent comercială sau viteza de rotație a stocurilor este foarte mare; dacă diferențele sunt mari, poate fi vorba de o activitate productivă cu ciclu lung de fabricație, având o viteză mică de rotație a stocurilor de producție neterminată);

– eficiența conducerii societății, modalitățile de finanțare a societății (de ex.: o valoare mare a lichiditații ca urmare a datoriilor reduse pe termen scurt poate reflecta o finanțare a societății din zona pasivelor pe termen lung, deci provenind de la fondul de rulment).

Modul de interpretare a lichiditații:

– mai mic de 100%: lichiditate necorespunzătoare;

– între 100-120%: lichiditate satisfăcătoare;

– între 120-150%: lichiditate bună;

– peste 150%: lichiditate foarte bună.

8. Solvabilitatea – reflectă capacitatea generală a societății de a transforma toate activele sale (ajustate cum s-a prezentat anterior) în "cash" pentru plata tuturor datoriilor.

În cadrul acestei analize, banca urmărește evidențierea ponderii contribuției personale a acționarilor la finanțarea datoriilor, comparată cu participarea terților (inclusiv banca).

Solvabilitatea se va calcula după următoarea formulă:

Total _ Stocuri _ Clienți _ Alte active

active nevalorificabile incerți incerte

Solvabilitatea = –––––––––––––––––––––––––– x 100

Datorii totale – Diferențe de conversie pasiv

În aprecierea acestui indicator se va urmări ca pe total, el sa fie supraunitar, iar pe structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită, de regulă, cu surse proprii, și în total activ, ponderea datoriilor totale (către furnizori, buget, bancă etc.) să nu fie mai mare de 50%.

9. Gradul de îndatorare – exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii și se calculează astfel:

Datorii totale

Gradul de îndatorare = ––––––––––––––––––––––– x 100

generală ( Leverage ) Capitaluri proprii nete în sens strict

Datorii financiare totale

Gradul de îndatorare = ––––––––––––––––––––––– x 100

financiară ( Gearing ) Capitaluri proprii nete în sens strict

unde:

Datorii financiare = Datorii financiare cu scadență < 1 an + Datorii financiare totale cu scadență > 1 an (partea < 1 an) + Datorii financiare cu scadență > 1 an

În aprecierea acestui indicator se va avea în vedere că banca participă ca partener la finanțarea unei firme alături de proprietari, dar nu poate risca mai mult decât aceștia, întrucât singurul beneficiu pentru bancă este dobânda, iar pentru proprietar dividendele și creșterea valorii acțiunilor ca urmare a capitalurilor proprii.

Scara de apreciere a gradului de îndatorare este următoarea:

Gradul de Gradul de

îndatorare îndatorare

generală financiară

––––––––––––––––––––

– bun până la 60% până la 30%

– satisfăcător între60-100% între 30-70%

– necorespunzător peste 100% peste 70%

10. Viteza de rotație

Viteza de rotație a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade și se determină astfel:

Cifra de afaceri

–––––––––––––

Active circulante

Cu cât numărul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient.

Pentru a avea o imagine clară asupra acestui indicator, el trebuie analizat în evoluție și în comparație cu situația din alte societăți comerciale din ramuri de activitate similare.

Viteza de rotație poate fi calculată și distinct pentru diverse tipuri de stocuri (materii prime, produse în curs de fabricație, produse finite etc.).

În aceste cazuri indicatorul se poate determina în două modalități:

număr de rotații efectuate de stocuri în decursul unei perioade și se exprimă printr–un număr de rotații;

durata medie de staționare a stocurilor și se exprimă în zile.

Rotația stocurilor de materii prime

exprimată în număr de rotații:

Costul aprovizionărilor

––––––––––––––

Stocul mediu

exprimată ca durată medie de staționare în zile:

Stocul mediu

–––––––––––––– x 360

Costul aprovizionărilor

unde:

Stocul inițial + Stocul final

Stocul mediu = –––––––––––––––––

2

Rotația stocurilor de producție în curs de fabricație

exprimată în număr de rotații:

Cifra de afaceri

––––––––––––––

Stocul mediu

exprimată ca durată medie de staționare în zile a producției în curs:

Stocul mediu

–––––––––––––– x 360

Cifra de afaceri

Rotația stocurilor de produse finite / mărfuri

exprimată în număr de rotații:

Cifra de afaceri

––––––––––––––-

Stocul mediu

exprimată ca durată medie de staționare în zile a produselor finite:

Stocul mediu

–––––––––––––– x 360

Cifra de afaceri

Durata medie de încasare a clienților

– exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plăți acordată clienților și se calculează astfel:

Stocul mediu

––––––––––––––- x 360

Cifra de afaceri

Mărfurile livrate și neîncasate reprezintă valoarea creditelor comerciale acordate clienților și acest indicator arată durata medie a acestor credite.

Durata creditului comercial acordat clienților depinde de natura activității, de forța financiară a societății creditoare, de raporturile acesteia cu clienții săi.

În spiritul unei bune gestionări financiare a societății, conducerea acesteia trebuie să urmărească reducerea amânărilor la plată acordate clienților, fără însă a prejudicia prin aceasta piețele de desfacere.

Durata medie de plată a furnizorilor

– exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plații către furnizori, calculată astfel:

Soldul mediu

––––––––––––––– x 360

Costul aprovizionărilor

În cazul în care costul aprovizionărilor este dificil de determinat, se poate folosi cifra de afaceri.

Valoarea furnizorilor neplătiți reprezintă mărimea creditelor comerciale obținute, iar indicatorul arată durata acestor credite.

Prelungirea duratei creditelor obținute de la furnizori sporește volumul surselor atrase de care societatea are nevoie pentru finanțarea activelor sale circulante. Aceste surse nu sunt gratuite și societatea trebuie să aleagă între costul creditelor-furnizori și costul creditelor bancare.

11. Rentabilitatea – reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie.

Având în vedere modul de structurare a contului de profit și pierdere și baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupați astfel:

– rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influențe ale elementelor financiare și excepționale și poate fi calculată astfel:

Rentabilitatea Excedentul brut din exploatare

brută de = –––––––––––––––- x 100

exploatare Producția exercițiului

Rentabilitatea Rezultatul din exploatare

netă de = –––––––––––––––- x 100

exploatare Cifra de afaceri

– rentabilitatea economică exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiară.

Dintre indicatorii care exprimă rentabilitatea economică prezentăm:

Excedentul brut curent

–––––––––––––––- x 100

Total bilanț

Rezultatul curent

–––––––––––––––- x 100

Total bilanț

Capacitatea de autofinanțare

––––––––––––––– x 100

Total bilanț

Rezultatul net al exercițiului

––––––––––––––– x 100

Total bilanț

Cu cât acești indicatori au valoare mai mare, cu atât rentabilitatea este mai bună.

– rentabilitatea financiară exprimă capacitatea capitalului investit de a produce profit.

Indicatorii care reflectă rentabilitatea capitalului sunt:

Capacitatea de autofinanțare

––––––––––––––– x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

Rezultatul brut al exercițiului

––––––––––––––– x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

Rezultatul net al exercițiului

––––––––––––––– x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

12. Indicatori ai riscului financiar

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități.

Premisa fundamentală ca o firmă să-și sporească rentabilitatea financiară în condițiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În caz contrar, când apelarea la credite se face în condițiile în care rata rentabilității este inferioară ratei dobânzii, apare o degradare a rentabilității financiare datorită diminuării profitului.

Din punct de vedere bancar, acești indicatori au o importanță deosebită întrucât ei prezintă indicii asupra posibilității societăților comerciale de a rambursa împrumuturile și de a plăti dobânda.

Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate. El se exprimă astfel:

Rezultatul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit

Acoperirea dobânzii = –––––––––––––––––––––––––

Cheltuieli cu dobânzile

Se consideră că un nivel al acestui indicator mai mare de 3 reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.

În procesul de analiză a riscului financiar mai pot fi folosiți și alți indicatori, ca de exemplu:

Datorii financiare totale

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut curent

Datorii financiare totale

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut total

Cu cât valoarea indicatorilor este mai mică, cu atât rambursarea datoriilor se va face mai rapid.

Cheltuieli cu dobânzile

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut curent

Cheltuieli cu dobânzile

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut total

Acești indicatori reflectă capacitatea clientului de a plăti dobânzile și arată perioada de timp necesară pentru plata acestora.

Cu cât valoarea acestor indicatori este mai mică, cu atât plata dobânzii este mai sigură.

Cheltuieli financiare + Datorii financiare cu scadenta < 1 an

–––––––––––––––––––––––––––––-

Excedentul brut curent

Cheltuieli financiare + Datorii financiare cu scadenta < 1 an

–––––––––––––––––––––––––––––-

Excedentul brut total

Indicatorii de mai sus comensurează capacitatea clientului de a-și plăti toate datoriile financiare cu scadența < 1 an și arată perioada de timp necesară acestor plăți.

Cu cât valoarea indicatorilor este mai mică, cu atât plata acestor datorii este mai sigură și se face mai rapid.

Cheltuieli cu dobânda

–––––––––– x 100

Cifra de afaceri

Acest indicator reflectă ponderea cheltuielilor cu dobânda în cifra de afaceri realizată de client. Indicatorul este mai bun cu cât este mai redus.

Cheltuieli cu dobânda

–––––––––– x 100

Datorii financiare

Indicatorul reprezintă, de fapt, rata dobânzii. El prezintă informații cu privire la natura creditelor angajate (termen scurt, mediu și lung, în lei și valută) și la ratele dobânzilor practicate de bănci la creditele acordate.

13. Rata valorii adăugate – reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activității sale.

Rata valorii adăugate calculată în funcție Valoarea adăugată

de volumul cifrei de afaceri realizat = ––––––––––– x 100

Cifra de afaceri

Cu cât valoarea acestui indicator crește de la o perioadă la alta, cu atât aprecierea sa va fi mai bună.

14. Politica de dividende, respectiv politica conducerii societății de repartizare si utilizare a profitului poate fi reflectată de următorul indicator:

Dividendele

Politica de dividende = ––––––––––––––––––– x 100

Rezultatul net al exercițiului

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât acționarii au beneficiat de o pondere mai mare de dividende din totalul profitului obținut, cunoscut fiind faptul că banca agreează reinvestirea într-o proporție cât mai ridicată a profitului net.

2.2.2.2. RATINGUL DE CREDITE

Ratingul de credite reprezintă un calificativ exprimat numeric aferent calității portofoliului de împrumuturi al fiecărei unități bancare teritoriale.

Scopul introducerii ratingului de credite este acela de a diferenția nivelurile de risc în cadrul portofoliului de împrumuturi al băncii pentru:

– evitarea situației grupării creditelor în categorii cu risc major;

– determinarea trendului calității portofoliului astfel încât să se poată întreprinde măsurile necesare pentru a evita o deteriorare, în timp, a acestei calități.

Ratingul de credite se bazează atât pe comparația de ordin statistic cât și pe analiză și prognoză.

Sistemul de rating de credite al B.C.R. este de tip bidimensional, coroborând rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului potrivit tabelului de rating.

Caracteristicile clientului se fundamentează pe analiza aspectelor generale, financiare, poziția în ramura de activitate, de management și strategie.

Analiza caracteristicilor creditului se bazează pe istoricul relației de credit, îndeplinirea condițiilor de administrare și monitorizare a creditului, serviciul datoriei, sursa de rambursare și natura colateralelor.

Caracteristicile creditului se referă la toate creditele de care beneficiază clienții respectivi, pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută.

Ratingul de credite se calculează pentru toți clienții beneficiari de credite, aflați în portofoliu pe baza bilanțurilor contabile anuale, iar în cursul anului cu ocazia acordării /revizuirii creditelor, atunci când conducerile unităților bancare teritoriale consideră necesar.

La nivelul unităților bancare teritoriale, ratingul de credite se calculează ca medie ponderată a ratingurilor de credite individuale ale clienților aflați în portofoliu.

Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab este 5, practic un credit cu ratingul 5 este considerat pierdere, nivelul acceptabil fiind 3.

Creditele cu un rating mai slab decât 3 pot fi aprobate la propunerea sucursalelor județene numai de Centrala Băncii, indiferent de nivelul expunerii.

Ratingul de credite se calculează atât pe baza situațiilor contabile periodice pentru a se cunoaște în mod real și obiectiv pe baza situațiilor contabile periodice, pentru a se cunoaște în mod real și obiectiv calitatea și structura de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al băncii, dar și ca obiectiv strategic de atins în perioada următoare privind calitatea portofoliului de credite.

Cel puțin odată pe an , în funcție de obiectivele strategice ale băncii și de situația reală a portofoliului de împrumuturi, la propunerea Direcției Generale de Metodologie și Management al Riscurilor, organelor de conducere ale băncii aprobă ratingul de credite acceptabil pentru bancă pe anul următor, în funcție de condițiile și evoluțiile de pe piață, cu defalcare pe sucursalele județene.

Ratingul de credite propus nu va putea fi inferior celui realizat(existent).

În cazul unităților bancare teritoriale la care ratingul de credite stabilit pentru perioada următoare este mai bun decât cel existent efectiv, noile credite care se vor propune spre aprobare vor trebui să vizeze numai clienți și afaceri foarte bune, concomitent cu măsuri ferme pentru recuperarea creanțelor de la clienți cu un rating inferior.

O sinteză a celor prezentate anterior se regăsește în tabelul 2.1.

=== TEORIEA ===

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1 PREZENTAREA GENERALĂ A BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

Până la sfârșitul anului 1998, sistemul bancar românesc oferea un număr limitat de servicii și produse bancare.

După 1998 s-a făcut trecerea la economia de piață ceea ce a determinat creșterea continuă a numărului agenților economici privați. Acest aspect a determinat nevoia dezvoltării unui sistem bancar care să răspundă solicitărilor pieței și să asigure oferta de produse și servicii bancare necesare unei economii de piață.

Reforma sistemului bancar a început în 1990/1991, prin elaborarea și adoptarea unei noi legislații bancare privind organizarea și funcționarea băncii centrale și a băncilor comerciale. Noua legislație bancară se referă, în principal la Legea privind activitatea bancară (nr.33/1991) și Legea privind Statutul Băncii Naționale a României (nr.34/1991). De asemenea, o importanță deosebită o deține Legea societăților comerciale (nr.31/1990), datorită faptului că băncile sunt, la rândul lor, organizate ca societăți comerciale.

Sistemul bancar în România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală și instituțiile financiare, cărora, prin lege, li s-a acordat statutul de bănci.

Operațiunile comerciale îndeplinite până în 1998 de Banca Națională au fost transferate Băncii Comerciale Române.

În România , băncile comerciale române funcționează conform legii privind societățile comerciale, legii privind activitatea bancară și pe baza licenței acordate de B.N.R..

România și-a îmbunătățit practica bancară cu noi tehnici și instrumente. Obiectivul principal al acestor îmbunătățiri este de a constitui o rețea de bănci comerciale eficiente și viabile, care să ofere o gamă largă de servicii bancare necesare susținerii creșterii economice.

În vederea organizării și coordonării activității bancare, în ceea ce privește aspectele profesionale, în 1991 s-a constituit Asociația Română a Băncilor (A.R.B.).

Principalele obiective ale A.R.B. sunt:

să reprezinte interesele comunității financiare și bancare față de Banca Națională, Guvern și alte instituții bancare de stat;

să îmbunătățească și să dezvolte standardul și statutul profesional al tuturor celor care lucrează în sectorul bancar;

să reprezinte sectorul bancar românesc în relațiile internaționale cu asociațiile profesionale similare.

Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din țara noastră ”societățile bancare sunt persoane fizice și juridice al căror obiect de activitate îl constituie atragerea de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite” (Legea nr.33/1991).

Există trei funcții principale ale băncii:

să atragă depozitele bănești ale clienților, persoane fizice sau juridice (atragerea fondurilor);

să permită clienților să-și retragă banii sau să-i transfere în alte conturi;

să acorde împrumuturi clienților care solicită credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor).

Pentru realizarea acestor funcții, banca îndeplinește următoarele condiții referitoare la activitatea sa:

menține încrederea clienților;

înregistrează toate tranzacțiile (menține evidența riguroasă a operațiunilor);

asigură confidențialitatea bancară, dovedind discreție față de afacerile clienților;

standardele internaționale privind desfășurarea activității bancare sunt precizate în două documente: Convenția de la Basel, care abordează problema capitalului băncilor și A doua Directivă de Coordonare Bancară a Uniunii Europene, care se referă la acordarea de licențe.

Rețeaua de unități a băncii este formată din 275 de unități, dintre care:

41 sucursale județene, în orașele reședință de județ;

234 alte unități (sucursale, agenții) amplasate pe întreg teritoriul României.

Banca Comercială Română are relații de corespondent cu peste 800 de bănci comerciale, acoperind practic toate zonele geografie ale lumii, ceea ce permite derularea tranzacțiilor la nivelul standardelor internaționale.

B.C.R. beneficiază de importante facilități de la peste 100 dintre cele mai mari instituții financiar-bancare.

În anul 2000 a continuat procesul de consolidare calitativă a relațiilor externe ale B.C.R., atât cu băncile corespondent, cât și cu agențiile de garantare a creditelor de export și instituțiile financiare internaționale.

Prestigioasa revistă britanică de specialitate “The Banker”, membra grupului Financial Times, a nominalizat B.C.R. drept ” Banca Anului” în România.

B.C.R. poate revendica poziția de lider în fiecare segment al sistemului bancar românesc, având rețele extinse de unități teritoriale și de automate de eliberat numerar (ATM), o largă bază de clienți și reputația e a fi una dintre cele mai sigure bănci. A fost apreciat în mod deosebit faptul că ponderea Grupului B.C.R. a crescut, în ultimul an de la 21% la 32% în totalul activelor deținute bănci și de la 21% la 46% în totalul capitalurilor proprii. Sectorul privat reprezintă peste 65% din portofoliul de împrumuturi neguvernamentale acordate de B.C.R..

Locul ocupat de B.C.R. în clasamentele internaționale este:

locul 193 – în clasamentul celor mai importante 500 de bănci comerciale din Europa, alcătuit în funcție de capitalul de rangul I, care definește forța unei bănci; este prima bancă comercială din România prezentă în top 500 (“The Banker”);

locul 8 – în clasamentul celor mai importante 100 de bănci comerciale din Europa Centrală (“The Banker”);

locul 994 – top 1000 mondial al emitenților de carduri (The Nilson Report);

locul 227 – din 243 de bănci emitente de carduri în valută din Europa (The Nilson Report).

În anul 2000, creditul, a rămas în continuare principalul plasament al băncii orientat în principal spre finanțarea economiei reale și încurajarea sectorului privat. Rămânând principalul plasament, creditul bancar a fost monitorizat cu atenție în ideea asigurării unui grad corespunzător de prudență, lucru care s-a reflectat în bună măsură în îmbunătățirea calității portofoliului.

În domeniul resurselor, banca a urmărit obiectivul său strategic în legătură cu independența față de resursele de pe piața interbancară și cu atragerea unui volum sporit de depozite de la agenții economici și de la populație. De asemenea, banca a fost preocupată în permanență de asigurarea unui capital propriu care să-i asigure dezvoltarea și obținerea unor performanțe deosebite.

Relațiile internaționale ale băncii s-au amplificat în anul 2000, situație reflectată de numărul important de bănci corespondent, ceea ce a permis derularea tranzacțiilor la nivelul standardelor internaționale.

Banca este acceptată de un număr mare de agenți de garantare a creditelor pentru export; a crescut gradul de reprezentativitate internațională prin participațiile sale (în special ca urmare a fuzionării cu Bancorex) la băncile din străinătate: MISR Cairo, Banca Franco – Română, Anglo – Romanian Bank, Italo – Romena, Frankfurt – Bukarest, sucursala din Cipru și Chișinău, reprezentanțele de la New York și Moscova.

1.2. ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE

1.2.1. CATEGORII DE CREDITE ȘI TERMENE DE CREDITARE

În conformitate cu prevederile Legii bancare nr.58/1998 și cu propriul statut de organizare și funcționare, banca poate acorda credite clienților săi, credite în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung, cu asigurarea resurselor corespunzătoare.

Legea bancară nr.58/1998 definește creditul ca fiind orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plată unei sume de bani.

Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune sau se obligă să pună la dispoziție clienților, fondurile solicitate sau își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora. Sunt asimilate operațiunilor de creditare, operațiunile de leasing și toate operațiunile de locație însoțite de opțiunea de cumpărare.

Se disting doua forme de creditare:

punerea la dispoziție a fondurilor, operațiuni care se înregistrează în conturile bilanțiere;

angajamentul de a pune la dispoziție fonduri și angajamente prin semnătură, operațiuni care figurează în conturi în afara bilanțului.

Prin creditele pe termen scurt se înțeleg operațiunile de împrumut a căror durată nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Creditele a căror durată de rambursare este între 1 și 5 ani sunt considerate pe termen mediu, iar cele care depășesc durata de 5 ani sunt credite pe termen lung.

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen scurt, cum ar fi:

credite globale de exploatare în lei;

linii de credite în lei și-n valută;

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare, în lei și valută;

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere, în lei;

credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație în lei și valută;

credite pentru prefinanțarea exporturilor în lei și valută;

credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății în lei și valută;

credite de scont în lei și valută;

credite pe documente de plată aflate în curs de încasare (cecuri, ordine de plată) în lei;

factoringul în lei și valută;

credite pentru facilitați de cont în lei;

credite pe descoperit de cont (overdraft) în lei;

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen mediu și lung, cum ar fi:

credite pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii în lei și valută;

credite pentru cumpărarea de acțiuni și active, în lei;

credite promotorii în lei;

credite ipotecare în lei;

credite pentru activitatea de leasing în lei și valută;

credite de forfetare în valută.

Banca poate acorda clienților săi și alte categorii de credite pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută cu aprobarea Comitetului de direcție al băncii.

În funcție de specificul activității, durata ciclurilor tehnologice de fabricație, a proceselor biologice, modalitățile de vânzare și plată, care determină situația economico-financiară și, respectiv, capacitatea de rambursare a fiecărui împrumutat, banca poate stabili în cadrul termenelor maxime de creditare, prevăzute în prezentele norme, termene intermediare de rambursare.

Durata de creditare cuprinde:

– perioada de tragere, în care creditul se angajează, respectiv de la data stabilită prin contract de punere a creditului la dispoziția împrumutatului și până la angajarea integrală a creditului;

– perioada de utilizare, care cuprinde durata de timp dintre angajarea (tragerea) integrală a creditului și data primei rate scadente conform contractului încheiat;

– perioada de grație este cuprinsă între data prevăzută în contract pentru utilizarea integrala a creditului și data prevăzută pentru rambursarea primei rate de credit.

Perioada de grație se acordă în cazul creditelor pentru echipament la care potrivit documentației tehnice s-a prevăzut un termen de atingere a parametrilor proiectați. Perioada de grație poate fi de 1-3 ani de la termenul de punere în funcțiune a investițiilor.

În cazul investițiilor care produc imediat după punerea în funcțiune, cum sunt utilajele, mașinile și instalațiile, perioada de grație nu va depăși 6 luni de la livrare.

1.2.2. CRITERII DE STABILIRE A VOLUMULUI DE CREDITE

Stabilirea volumului creditelor se efectuează luându-se în considerare prețurile stocurilor, cheltuielilor și celorlalte active după cum urmează:

materiile prime și materialele (inclusiv produsele și semifabricatele din cooperare), ambalajele, combustibilul, obiectele de inventar etc., la prețul de cumpărare inclusiv TVA, la care se adaugă cheltuielile efective de transport-aprovizionare, taxele și comisioanele;

cheltuielile de producție neterminată și semifabricatele destinate consumului propriu, la costurile efective, care nu pot fi mai mari decât cele programate prin bugetul de venituri și cheltuieli;

semifabricatele destinate vânzării și produsele finite, la costuri efective, care nu pot fi mai mari decât cele programate; la stabilirea prețului de creditare se au în vedere și ambalajele care nu intra în costul produsului, precum și alte cheltuieli determinate de executarea unor lucrări sau operații stabilite prin comenzi și contracte, și care se recuperează din prețurile obținute;

mărfurile cumpărate în vederea revânzării, la prețul legal de cumpărare, inclusiv TVA, la care se adaugă și cheltuielile efectuate, aferente stocurilor;

cheltuielile aferente producției agricole se creditează pe baza baremurilor (devizelor) de cheltuieli stabilite în acest scop;

cecurile și ordinele de plată aflate în circuit bancar se creditează la nivelul de 90% din valoarea nominală a acestora, diferența de 10% fiind destinată să acopere încasarea dobânzilor aferente;

utilajele achiziționate pentru obiectivele de investiții se creditează la nivelul prețurilor de aprovizionare, inclusiv cheltuielile de transport, montaj și TVA;

lucrările de construcții montaj se creditează la nivelul sumelor efective din situațiile de lucrări inclusiv avansurile (dacă este cazul) și TVA.

1.2.3. DOCUMENTAȚIA NECESARĂ PENTRU OBȚINEREA CREDITELOR ȘI A SCRISORILOR DE GARANȚIE BANCARĂ

Documentația pe care clienții băncii o prezintă unităților bancare teritoriale în vederea obținerii de credite, trebuie să cuprindă:

cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant, care cuprinde și descrierea condițiilor creditului;

bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, încheiate pentru ultimii doi ani, ultimele situații privind: rezultatele financiare și situația patrimoniului, balanța de verificare, încheiate pentru ultima lună;

situația prognozată a plăților și încasărilor (cash flow) aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutul și bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanțelor;

situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățile, valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;

situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;

lista garanțiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat și evaluarea acestora;

planul de afaceri – în cazul agenților economici cu o cifră de afaceri anuală de peste un milion echivalent USD;

orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

Documentația prevăzută mai sus este comună pentru toate categoriile de credite, la aceasta agenții economici vor anexa, după caz, și alte documente specifice categoriei de credit solicitate.

Documentația care trebuie prezentată la bancă pentru eliberarea scrisorilor de garanție bancară este:

cererea pentru eliberarea de scrisori de garanție bancară;

bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, încheiate pentru ultimul an, precum și ultimele situații privind: rezultatele financiare și situația patrimoniului, balanța de verificare încheiată pentru ultima lună;

situația prognozată a plăților și încasărilor (cash flow) aferente perioadei de valabilitate a scrisorii de garanție bancară;

contractele economice care stau la baza afacerii pentru care se solicită scrisoarea de garanție bancară;

descrierea modalităților de garantare a scrisorilor de garanție solicitate;

orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

În cazul creditelor și/sau a scrisorilor de garanție bancară pentru obținerea cărora solicitanții constituie cu titlu de garanție în favoarea băncii, depozite colaterale, în lei și valută, documentația care se depune la bancă este următoarea:

– cererea de credite sau de eliberare a scrisorilor de garanție bancară din care să rezulte descrierea condițiilor creditului (destinația și volumul creditului, termenul de rambursare etc.), sau ale eliberării scrisorii de garanție bancară, modalitățile de garantare etc.;

– declarația titularului contului de depozit din care să rezulte că în situația în care clientul nu-și respectă obligațiile asumate prin contractul de credit sau acordul de garanție/contractul de credit, acesta (garantul) împuternicește banca să utilizeze sumele constituite în contul de depozit pentru rambursarea datoriei respective;

– ultima balanță de verificare și proiecția fluxurilor financiare.

Documentele prezentate de către clienți în vederea obținerii creditelor, cât și cele elaborate ulterior de bancă în cursul procesului de acordare, verificare, rambursare, reprezintă conținutul dosarului de credite al fiecărui client.

1.2.4. APROBAREA ȘI ACORDAREA CREDITELOR

Ofițerii de credite verifică la sediul agentului economic realitatea datelor din documentele anexate la cererea de credite, efectuând totodată analiza situației economico-financiare, a indicatorilor de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, precum și a aspectelor nefinanciare.

În funcție de specificul și natura activității desfășurate, nivelul și dinamica indicatorilor de bonitate, serviciul datoriei și capacitatea de rambursare etc., ofițerii de credite vor stabilii categoria de credite care corespunde cel mai bine necesităților clientului, afacerii sau proiectului care stă la baza solicitării creditului.

1.2.4.1. PROCEDURI COMUNE PRIVIND ANALIZA, DETERMINAREA ȘI ACORDAREA CREDITELOR

Determinarea necesarului total de credite pe termen scurt, în lei și valută, al clientului se efectuează anual, cu defalcare pe trimestre, pe baza analizei fluxului de lichidități (cash flow) și a capacității de rambursare.

Fluxul de lichidități (cash flow) reflectă situația tuturor intrărilor de lichidități (încasări) și a tuturor ieșirilor de lichidități (plați) într-o perioadă viitoare dată.

Rezultatul final poate fi pozitiv (disponibilități) sau negativ (necesar de lichidități).

Sursele de informare ale ofițerilor de credite pentru realizarea analizei fluxului de lichidități sunt următoarele:

bilanțul contabil, situațiile contabile trimestriale și lunare;

raportul de gestiune însoțit de raportul comisiei de cenzori;

prognozele financiare elaborate de clienți pe baza contractelor de aprovizionare și desfacere;

studii de fezabilitate;

informații din mass-media;

analize privind ramura/sectorul de activitate/piața, în care funcționeză clientul (elaborate de Institutul Național de Statistică și Studii economice);

studiile de reorganizare și restructurare ale agentului economic și ale ramurii din care face parte;

strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu;

alte surse.

În cadrul unei activități se pot identifica:

intrări de lichidități:

încasări din activitatea de exploatare, financiară, excepțională;

majorarea capitalului social vărsat prin aport suplimentar în lichidități (cash);

creșterea datoriilor financiare, pe termen lung (credite);

împrumuturi (datorii ) subordonate pe termen lung;

ieșiri de lichidități:

plăți pentru activitatea de exploatare, financiară, excepțională;

achiziții de active fixe corporale și necorporale;

plăți pentru impozite și taxe;

scăderea datoriilor financiare pe termen lung (credite).

Principalele elemente componente ale fluxului de lichidități prognozat sunt:

I. Operațiuni pe termen lung aferente nivelului I al bilanțului contabil, respectiv activității de investiții

Total intrări (A)

depunerea și majorarea cash a capitalului social vărsat;

creșterea datoriilor financiare pe termen lung (credite).

Total ieșiri (B)

achiziții de active fixe corporale (terenuri, clădiri, mașini, utilaje);

achiziții de active fixe necorporale;

dotări / modernizări (investiții în curs).

Excedent / Deficit de flux de lichidități (C) = (A) – (B)

Rambursări credite pe termen lung (D1)

Plăți de dobânzi la creditele pe termen mediu și lung (D2)

Flux de lichidități net (E) = (C) – (D1) – (D2)

II. Activitatea comercială (aferentă nivelului II al bilanțului contabil)

Încasări din activitatea de exploatare, inclusiv TVA (F) = (F1) + (F2)

vânzări cu încasare imediată (F1)

vânzări pe credit (F2)

Încasări din activitatea financiară (G) (tragerile din creditele aprobate și neangajate integral, care conform contractelor de credite încheiate vor fi angajate în perioada de prognoză)

Încasări din activitatea excepțională (H)

Total încasări (I) = (F1) + (F2) + (G) + (H)

Plăți pentru activitatea de exploatare, inclusiv TVA (J)

materii prime și materiale;

combustibil, energie, apa;

alte materiale;

lucrări și servicii executate de terți;

plăți cu personalul;

alte plăți pentru activitatea de exploatare.

Flux brut, exclusiv plăți pentru impozite și taxe (K) = (I) – (J)

Plăți pentru impozite și taxe (L):

TVA;

impozit pe profit;

alte taxe și impozite;

Rambursări de credite pe termen scurt (M1)

Plăți de dobânzi la creditele pe termen scurt (din creditele angajate deja și eventual din creditul ce urmează a fi angajat) (M2)

Plăți excepționale (N)

Total plăți, exclusiv cele aferente activității de exploatare (O) = (L) +(M1) + (M2) + (N)

Flux net (P) = (K) – (O)

Flux de lichidități (cash flow) net al perioadei (R) = (P) +/- (E)

Fluxul de lichidități (cash flow) net al perioadei (luna) precedente (S) reprezintă rezultatul fluxului de lichidități reportat din luna anterioară.

Disponibil / Necesar de lichidități curente (T) = (S) + (R) ne arată lichiditățile disponibile sau necesarul de finanțare ce poate fi acoperit prin credite.

Necesarul de lichidități curente (T) poate fi:

finanțat de bancă prin:

– credite globale de exploatare sau linii de credite;

– alte credite pe termen scurt (credite pe obiect, în lei și valută);

finanțat de alte bănci (credite globale de exploatare, linii de credite și /sau credite pe obiect în lei și /sau valută).

Fluxul de lichidități arată evoluția încasărilor și plăților, iar diferența dintre acestea (soldul) reflectă disponibilul /necesarul de lichidități nete:

– disponibilul de lichidități este determinat de realizarea unor încasări superioare plăților din perioada de prognoză și va fi utilizat la rambursarea unor credite scadente sau la efectuarea plăților exigibile;

– necesarul de lichidități intervine în momentul în care încasările sunt mai mici decât plățile pe întreaga perioadă prognozată, și reprezintă nivelul maxim al creditelor pe termen scurt (lei și valută) ce pot fi acordate de bancă clientului respectiv, pe perioada pentru care s-a întocmit fluxul de lichidități.

La elaborarea și analiza fluxului de lichidități trebuie avute în vedere următoarele reguli:

a) fluxul de lichidități prognozat va include toate veniturile ce se vor încasa și plățile ce se vor efectua în perioada de prognoză;

b) încasările și plățile se iau în calcul pentru luna în care există perspectiva că vor fi încasate sau plătite efectiv;

c) valoarea oricărei prognoze este determinată de modul de fundamentare a ipotezelor prezentate;

d) din necesarul de lichidități se vor deduce produsele finite fără clienți incerți.

În cadrul analizei economico-financiare a activității clienților și a bonității acestora, ofițerii de credite vor urmări existența capacității de rambursare a împrumuturilor pe întreaga perioadă de creditare și încadrarea volumului total al creditelor și dobânzilor aferente în posibilitate de rambursare ale acestora. În procesul de analiză a capacității de rambursare a agenților economici împrumutați, ofițerii de credite vor utiliza, pe lângă portofoliul de contracte și comenzi de care dispune clientul și cash flow-ul previzionat.

Următoarea formulă de calcul, care extrapolează în perioada viitoare media încasărilor zilnice realizate în ultimul trimestru și determină cu ajutorul acesteia volumul de credite pentru care împrumutatul va avea capacitatea financiară în vederea rambursării este:

unde:

Cr = capacitatea de rambursare a împrumutatului;

I = încasările zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru;

P = perioada de valabilitate a creditului exprimată în numerar de zile;

Ra = rata de actualizare, care reprezintă un factor sintetic, la a cărei dimensionare concură rata inflației, rata dobânzii bancare, rata de schimb a leului, rata creșterii economice etc.;

Fe = factor de extrapolare, care extrapolează în perioada viitoare media încasărilor realizate în perioada expirată.

Un rol important în fundamentarea deciziei de creditare îl are ratingul de credite, care exprimă caracteristicile clientului, cât și pe cele ale creditului, avându-se în vedere că 3 este ratingul acceptabil pentru bancă.

Acordarea unor credite cu un rating mai slab (peste 3) implică riscuri majore pentru bancă și chiar pierderi.

1.2.4.2. CATEGORII DE CREDITE

Creditele globale de exploatare în lei funcționează după sistemul revolving și se acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale clienților:

aprovizionări de materii prime și materiale;

mărfuri;

subansamble;

piese de schimb;

energie;

combustibili;

cheltuieli cu salariile și asimilatele acestora;

impozite, taxe și alte cheltuieli aferente perioadei curente;

necesare realizării și finalizării producției de mărfuri;

executării de lucrări și prestării de servicii,

care au consum și desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme de livrare la intern sau export.

Creditele globale de exploatare se acordă pe o perioadă de 180 de zile sau de 365 de zile, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Perioada de 180 de zile sau de 365 de zile se calculează de la data acordării creditelor și nu corespunde cu semestrul sau anul calendaristic.

Linii de credite în lei și valută reprezintă o modalitate de creditare în lei și valută a agenților economici, care funcționează după sistemul revolving, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează ca pe o anumită perioadă de timp să împrumute clientelei, fonduri utilizate în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca nivelul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii în mod repetat pe noi perioade de creditare dacă sunt îndeplinite condițiilor stabilite.

Volumul liniei de credite în valută se determină în funcție de cifra de afaceri realizată și de durata medie de încasare a clienților.

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare în lei și valută se acordă clientelei pentru finanțarea operațiunilor cu caracter temporar pe baza documentației prezentate de agenții economici din care să rezulte situația stocurilor și cheltuielilor care fac obiectul creditării și cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective (primirea de la furnizori a unor materii prime și materiale în avans față de termenele din contracte, aprovizionări în loturi optime, întreruperea producției din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăți în expedierea produselor la intern sau la export etc.).

În cazul creditelor în valută pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare, pe lângă documentația comună de creditare care trebuie depusă de către agenții economici la bancă, se vor solicita și copii după contractele de import care fac obiectul creditului (sau oferta confirmată).

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere în lei se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri (produse agricole, agroalimentare, de proveniență vegetală sau animală, precum și alte stocuri care nu sunt de natura celor curente și se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăși 12 luni de la constituire) pe baza cererilor și documentaților prezentate de aceștia potrivit normelor băncii.

Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație în lei și valută se acordă agenților economici care execută astfel de produse, pe bază de comenzi și contracte care necesită finanțarea și urmărirea distinctă, în situația agenților economici a căror activitate curentă o reprezintă execuția de produse cu ciclu lung de fabricație.(Produsele cu ciclu lung de fabricație sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni. În această categorie de produse se încadrează construcția și reparațiile de nave maritime și fluviale, aeronave, elicoptere, instalații și utilaje complexe etc.)

Creditele pentru prefinanțarea exporturilor în lei și valută au ca destinație satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului și se aprobă pe baza documentației prezentate de agenții economici, cu condiția existenței contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari, care fac obiectul creditului solicitat, din care să rezulte: cantitatea și felul mărfii, condițiile și graficul de livrare, modalitatea și termenele de plată, prețul mărfii în valută la valoarea CIF sau FOB, după caz.

Credite de scont în lei și valută

Scontul reprezintă operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț (cambie sau bilet la ordin) exprimat în lei sau valută, banca pune la dispoziția posesorului creanței, valoarea efectului, mai puțin agio (dobânda și comisioanele aferente), înainte de scadența efectului respectiv.

1.2.5. SCADENȚAREA, RESCADENȚAREA, REEȘALONAREA ȘI RAMBURSAREA CREDITELOR

1.2.5.1. SCADENȚAREA CREDITELOR

Scadența unui credit este termenul (data) la care acesta devine exigibil și trebuie rambursat. Scadența este o dată viitoare, posibilă și certă.

Scadența unei obligații este momentul în care aceasta devine exigibilă prin împlinirea termenului stabilit în actul constatator al raportului juridic obligațional (contract, convenție, angajament), respectiv momentul în care creditorul are dreptul de a cere executarea ei, iar debitorul are obligația de a plăti.

Scadențele creditelor pot fi:

intermediare;

finale.

Scadența intermediară reprezintă termenul la care o parte (rata) din împrumut devine exigibilă și trebuie rambursată.

Scadența finală este termenul la care ultima parte (rata) din împrumut sau întreg împrumutul în cazul ratei unice, devine exigibil și trebuie rambursat.

Scadențele intermediare și finale ale tuturor categoriilor de împrumuturi acordate de bancă vor fi consemnate, în mod obligatoriu, în contractele de credite încheiate de bancă cu împrumutații.

Un credit poate fi prevăzut la rambursare în mai multe rate intermediare sau într-o singură rată finală.

Scadențele de rambursare a creditelor se stabilesc în funcție de mișcarea stocurilor, cheltuielilor și a celorlalte active care constituie obiectul creditelor, respectiv de trecerea acestora dintr-un stadiu în altul în cadrul procesului de aprovizionare – producție – desfacere – încasare, în corelare cu capacitatea de rambursare a împrumutaților.

În cazul creditelor tip revolving în lei și valută, respectiv creditele globale de exploatare și liniile de credite, scadențele se stabilesc, de regulă, la 180 de zile de la acordare. Scadențele creditelor tip revolving în lei și valută pot fi stabilite la 365 zile de la acordare pentru agenții economici cu un standing financiar ridicat și cu perspective de menținere la acest nivel, cu un serviciu al datoriei față de bancă bun și cu indicatorii de bonitate cu evoluție pozitivă. Pentru agenții economici la care standingul financiar, serviciul datoriei și indicatorii de bonitate înregistrează o tendință de scădere față de nivelurile anterioare, scadențele creditelor tip revolving vor fi stabilite la intervale de timp mai mici (90 de zile).

Periodic, înainte de expirarea scadenței creditelor globale de exploatare și liniilor de credite, ofițerii de credite vor efectua revizuirea creditelor, ocazie cu care, banca va putea prelungii creditele pe noi perioade de creditare, prin intermediul actelor adiționale la contractele de credite existente.

Dacă din analiza efectuată cu ocazia revizuirii creditelor rezultă că nu mai sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la acordare, sau rulajul creditor al contului separat de împrumut (rambursările din credit) realizat în perioada de creditare nu e cel puțin la nivelul stabilit, banca va sista creditarea și va proceda la recuperarea soldului rămas în cel mult 30 de zile de la data analizei.

Creditele globale de exploatare pot fi prelungite pe o nouă perioadă de creditare dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite prin norme, respectiv cele acordate inițial pe o perioadă de 180 de zile se pot prelungi pe o nouă perioadă de 6 luni, prin intermediul actelor adiționale la contractele de credite, iar pentru cele acordate inițial pe o perioadă de 365 de zile, continuarea procesului de creditare se va putea realiza numai prin încheierea de noi contracte de credite.

La prelungirea creditelor globale de exploatare prin intermediul actelor adiționale se va avea în vedere că este interzisă depășirea perioadei de creditare totală de12 luni de la acordarea inițială a creditului, pe bază de contract de credite. Excepții de la această regulă fac creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație, în lei și valută, la care scadențele se stabilesc la încheierea ciclurilor tehnologice de execuție stabilite prin documentația tehnică, chiar dacă se depășesc 12 luni de la acordarea creditului.

În cursul perioadei de creditare sau la sfârșitul acesteia, când plafonul perioadei / lunii de creditare curente este mai mic decât cel al perioadei / lunii precedente (conform cash-flow-ului întocmit), diferența între creditele angajate (mai mari) și cele rezultate (mai mici), se scadențează la rambursare în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei / lunii precedente, în funcție de evoluția fluxului de lichidități.

Liniile de credite în lei și valută se scadențează de regulă la rambursare în rată unică, în ultima zi lucrătoare a perioadei pentru care au fost acordate, iar la cererea clienților băncii, liniile de credite vor fi prelungite pe bază de act adițional la contractul de împrumut inițial, pe noi perioade de creditare, chiar dacă se depășesc 12 luni de la prima acordare a liniei, dacă din analiza efectuată, conform procedurilor stabilite, rezultă că sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la acordare și rulajul creditelor (rambursările ) din linie pe ultima perioadă de creditare se situează cel puțin la nivelul plafonului aprobat pentru o perioadă de creditare de 12 luni.

Liniile de credite pot fi scadențate la rambursare și eșalonat pe o perioadă de 30 de zile (ultima lună din perioada de creditare), caz în care, cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei de creditare nu se mai admit trageri de linie, angajamentele existente urmând a fi recuperate din încasări până cel mai târziu la expirarea perioadei de creditare.

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare în lei și valută se scadențează la rambursare în funcție de termenele de valorificare a stocurilor respective, fără a depăși 12 luni de la acordare, cu excepția creditelor acordate agenților economici din sfera comerțului la care scadențele se stabilesc la cel mult 180 de zile de la acordare.

Prin valorificare se înțelege trecerea stocurilor, cheltuielilor și a celorlalte active dintr-un stadiu în altul al ciclului de aprovizionare – producție – desfacere, corelată cu încasarea produselor.

Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere în lei se scandențează la rambursare în funcție de mișcarea și evoluția stocurilor, fără a depăși 12 luni de la acordare, dar nu mai târziu de începerea sezonului următor de producție (cicluri de producție naturale).

Creditele de trezorerie pentru produsele cu ciclu lung de fabricație în lei și valută se scadențează la rambursare în funcție de durata ciclului tehnologic de execuție, de la lansarea în fabricație până la obținerea produselor finite și încasarea contravalorii acestora. Pentru această categorie de credite care prin natura lor sunt asimilate creditelor pe termen scurt, durata de rambursare poate depăși, prin excepție, 12 luni de la acordare.

Creditele pentru prefinanțarea exporturilor în lei și valută vizează, de regulă, ciclul de aprovizionare – producție și ca atare se vor scadența la rambursare la încheierea fazei de producție și obținerea produselor finite, fără a depăși 12 luni de la acordarea creditelor.

Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății se scadențează la rambursare în funcție de termenele de livrare și încasare prevăzute în contractele externe și în modalitatea de plată (acreditiv, ordin de plată extern, incasso).

Creditele de scont în lei și valută se scadențează la rambursare în funcție de scadența titlului scontat, fără a depăși 365 zile de la acordare.

Scadența creditelor acordate pe documente de plată aflate în curs de încasare în lei se stabilește în ziua încasării sumelor.

Scadența creditelor acordate pe cecuri remise spre încasare se stabilește cu cel mult 7 zile lucrătoare după expirarea termenelor legale de prezentare la plata cecurilor creditate, iar în cazul creditelor acordate pe ordin de plată, scadența se va stabili la cel mult 5 zile lucrătoare de la data decontării documentelor. Pentru cecurile postdatate, scadența se stabilește la cel mult 45 de zile de la acordarea creditelor.

Creditele de factoring în lei și valută se scadențează la rambursare eșalonat în funcție de termenul de încasare a facturilor prezentate și acceptate la creditare, fără a depăși 180 zile de la emitere.

Creditele pentru facilități de cont în lei se scadențează la rambursare în funcție de eliminarea cauzelor care au determinat apelarea la astfel de credite, fără a depăși 30 de zile calendaristice de la acordare, iar creditele pe descoperit de cont (overdraft) în lei, după cel mult 7 zile calendaristice de la acordare.

Creditele pentru echipament (investiții) în lei și valută se scadențează la rambursare în funcție de existența lichidităților în conturile împrumutaților, precum și de resursele proprii ce se vor constitui conform proiecției cash – flow – ului general și a situației surselor pentru investiții.

1.2.5.2. RESCADENȚAREA CREDITELOR

Amânarea termenului de rambursare a unui credit se realizează prin modificarea scadenței intermediare la o dată viitoare față de cea stabilită inițial, fără, însă, a depăși termenul maxim de acordare a creditului respectiv, stabilit prin lege.

Prin prelungirea termenului de rambursare a unui credit se înțelege modificarea scadenței finale a acestuia la o dată viitoare, care depășește termenul maxim de rambursare stabilit inițial, fără a depăși termenele prevăzute de lege și de norme.

La cererea clienților săi, în cazuri justificate economic, banca poate rescadența creditele în sensul amânării sau prelungirii termenului de rambursare a acestora, prin una din următoarele modalități:

amânarea o singură dată a termenului de rambursare a uneia sau a cel mult două rate intermediare în interiorul termenului inițial maxim aprobat;

amânarea de cel mult două ori a aceleiași rate intermediare în interiorul termenului inițial maxim aprobat;

prelungirea o singură dată a termenului de rambursare a ratei finale peste termenul inițial aprobat cu încadrarea în termenul maxim de creditare prevăzut de dispozițiile legale și de prezentele norme metodologice pentru respectiva categorie de credite.

Rescadențarea creditelor se aprobă de organele în competența cărora a intrat inițial aprobarea creditelor respective.

Rescadențarea creditelor se efectuează de bancă, la cererea scrisă a clienților săi, beneficiari de credite, adresate în timp util, înainte de expirarea scadenței ratei (ratelor) pentru care se solicită amânarea, iar în cazul creditelor care intră în competența Centralei băncii, cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea scadenței

Noile termene de rambursare rezultate în urma rescadențării creditelor vor fi înscrise în acte adiționale la contractele de credite încheiate cu împrumut.

1.2.5.3. REEȘALONAREA CREDITELOR

În cazuri deosebite, justificate economic, când împrumutatul se confruntă cu greutăți majore în rambursarea ratelor de credit și achitarea dobânzilor aferente acestora, la solicitarea clientului, ofițerii de credite vor analiza situația economico-financiară a împrumutatului și vor putea propune reeșalonarea la plata întregului credit, ca o măsură intermediară, înainte de declararea în incapacitate de plată și declanșarea procedurii de executare silită.

Prin reeșalonare se pot prelungi sau amâna toate scadențele ratelor intermediare și finale, precum și modificarea cuantumului acestora în cadrul soldului total rămas de rambursat, fără a se depăși termenele maxime de creditare, prevăzute de lege și prezentele norme metodologice pentru respectivul tip de credit.

Reeșalonarea creditelor se aprobă de organele în competența cărora a intrat inițial aprobarea creditelor respective.

Este admisă o singură reeșalonare a aceluiași credit. În cadrul unui credit reeșalonat nu sunt permise rescadențări.

Pentru creditele în lei reeșalonate, banca va percepe o dobândă majorată cu două puncte procentuale peste dobânda de bază curentă practicată la categoriile respective de împrumuturi. În cazul creditelor în valută reeșalonate, dobânda de bază se va majora cu 0,5 procente pe an peste cea curentă corespunzătoare categoriei de credite în cauză.

Dobânda majorată se va percepe începând cu ziua aprobării reeșalonării împrumutului respectiv aplicată la întregul sold rămas de rambursat.

Noile scadențe și costurile aferente stabilite în urma reeșalonării vor fi stipulate într-un act adițional la contractul de credite.

Cererile de reeșalonare a creditelor vor fi depuse la bancă de împrumutați, în timp util, înainte de expirarea scadenței finale a creditului respectiv, iar în cazul creditelor care intră în competența Centralei băncii cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de expirarea scadenței.

În situații deosebite, când ratele din credit și dobânzile aferente nu au putut fi recuperate la scadență, banca va analiza din proprie inițiativă situația economico-financiară a agentului economic în cauză și de comun acord cu împrumutatul va declanșa procedura de reeșalonare a creditelor.

Pot fi reactivate creditele nerambursate aparținând agenților economici care la momentul analizei nu înregistrează alte datorii restante față de bancă.

Reactivarea creditelor din bilanț, nerambursate la scadență, presupune transformarea acestor credite restante în credite noi, pentru care se vor solicita de către bancă garanții acoperitoare, se va achita comisionul de gestiune și se vor încheia noi contracte de credite și garanții.

Nivelul dobânzii curente pentru creditele în lei reactivate se stabilește la 2 puncte procentuale peste dobânda de bază aferentă respectivei categorii de credite, ca în cazul creditelor reeșalonate.

În cazul creditelor în valută reactivate, dobânda de bază se va majora cu 0,5 puncte procentuale pe an peste cea curentă corespunzătoare categoriei de credite în cauză.

Reactivarea creditelor restante se aprobă de organele în competența cărora a intrat inițial aprobarea creditelor respective.

Unui credit reactivat i se pot stabili scadențe intermediare, fără ca scadența finală să depășească termenele de rambursare stabilite de lege și norme.

Creditele reactivate nu vor putea fi rescadențate, reeșalonate și nici reactivate din nou.

1.2.5.4. RAMBURSAREA CREDITELOR

La scadențele stabilite în contractele de credite încheiate de bancă cu împrumutații, creditele devin exigibile și trebuie rambursate.

Creditele globale de exploatare în lei și liniile de credite în lei și valută, acordate clienților prin conturi separate de împrumut, funcționeză după sistemul revolving, efectuându-se trageri și rambursări pe toată perioada de valabilitate aprobată.

Prin modul de funcționare (revolving) aceste tipuri de credite se rambursează zilnic pe seama rulajului creditor (încasări) al conturilor separate de împrumut respective.

Periodic, înaintea expirării scadenței, ofițerii de credite vor revizui modul de utilizare a creditelor globale de exploatare și a linilor de credit, urmărindu-se îndeplinirea condițiilor avute în vedere la aprobarea acestora în ce privește serviciul datoriei, ratingul creditelor, indicatorii de bonitate, situația exporturilor, precum și rulajul încasărilor și plăților derulate pe seama creditelor respective. Pe baza concluziilor revizuirii efectuate se va decide recuperarea soldului rămas de restituit din disponibilitățile și încasările realizate de agentul economic în contul curent sau prelungirea pe bază de act adițional a creditului pe noi perioade de creditare.

Eventualele solduri ale conturilor separate de împrumut privind creditele globale de exploatare și liniile de credite se rambursează pe bază de ordin de plată întocmit de împrumutat sau notă contabilă întocmită de bancă pe seama disponibilităților și încasărilor din contul curent.

Creditele pe obiect acordate prin conturi separate de împrumut se rambursează la termenul și-n sumele prevăzute în contractul de împrumut din disponibilitățile existente în contul curent, prin debitarea acestuia în corespondență cu contul separat de împrumut pe bază de ordine de plată emise de clienți sau de note contabile semnate de ofițerii de credite.

Rambursarea creditelor pe descoperit de cont (overdraft) în lei se poate face integral sau în tranșe, cu condiția ca la expirarea scadenței, respectiv la finele celei de-a 7-a zi de la acordarea creditelor, contul curent al agentului economic să nu mai înregistreze sold debitor. Pentru rambursarea creditelor overdraft în lei se vor utiliza încasările agenților economici, fiind interzisă rambursarea pe baza plafonului disponibil la alte categorii de credite.

Rambursarea creditelor în valută se va efectua la scadențele stabilite în contractele de credite încheiate de bancă cu beneficiarii, de regulă pe seama încasărilor în valută obținute din desfășurarea activității de export, executării de lucrări și prestării de servicii în străinătate și-n mod excepțional pe baza valutei obținute prin participarea la piața valutară interbancară .

Pentru ratele ajunse la scadență, diferența nerambursată se trece în ziua scadenței în contul credite restante pe bază de notă contabilă semnată de ofițerii de credite.

Pentru creditele restante, banca percepe dobânzi penalizatoare diferențiate în funcție de vechimea creditelor restante (până la 30 de zile sau peste 30 de zile) care se comunică prin instrucțiuni de lucru separate de către Direcția de Trezorerie.

Între încasarea ratelor din credite la scadență și a dobânzilor datorate la termenele stabilite, prioritate are încasarea dobânzilor datorate, dacă prin contractele de credite încheiate nu s-a prevăzut altfel, ratele din credite putând fi, în condiții justificate economic, rescadențate sau reeșalonate la plată fără a depăși termenele maxime de creditare prevăzute de lege.

În aceste condiții, ordinea încasării creanțelor bilanțiere cuvenite băncii este următoarea:

comisioane și taxe bancare;

dobânzi îndoielnice;

dobânzi restante;

creanțe atașate creditelor îndoielnice;

creanțe atașate creditelor restante;

credite îndoielnice;

credite restante;

credite atașate creditelor curente;

credite curente.

Recuperarea creanțelor băncii evidențiate în conturi în afara bilanțului contabil se efectuează cu prioritate față de cele din activul bilanțului, în următoarea ordine:

creanțe atașate privind creditele și /sau dobânzile scoase în afara bilanțului,

dobânzi scoase în afara bilanțului;

credite scoase în afara bilanțului.

În cazul agenților economici care înregistrează atât creanțe în afara bilanțului, cât și creanțe înregistrate în activul bilanțier al băncii, recuperarea acestora se va face începând cu creanțele din afara bilanțului în ordinea de mai sus, după care vor fi recuperate creanțele din cadrul bilanțului în ordinea stabilită.

1.2.6. GARANȚIILE CREDITELOR

În raporturile sale cu debitorul, creditorul este expus unor riscuri care impun luarea unor măsuri pentru garantarea creanței. În cazul în care în ziua scadenței debitorul nu-și poate achita datoriile și nu mai poate să-și execute obligația asumată, creditorul, dacă are garanții constituite în condițiile legii, pe baze contractuale, le poate executa recuperându-și creanța.

După natura lor, garanțiile pot fi:

garanții reale;

garanții personale.

Garanțiile reale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării executării obligației asumate.

Garanțiile reale conferă creditorului garantat:

dreptul de preferință în temeiul căruia, în cadrul executării silite, din valoarea bunului respectiv se va asigura mai întâi satisfacerea integrală a creditorului garantat;

dreptul de urmărire, în temeiul căruia creditorul va putea urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla, în măsura necesară satisfacerii creanței garantate.

Garanțiile reale sunt:

garanții reale mobiliare (gajul propriu-zis – care poate fi la rândul său cu deposedarea debitorului de bunul afectat drept garanție sau fără deposedarea acestuia de bunul adus în garanție);

garanții reale imobiliare (ipoteca).

Garanții personale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.

Formele de garanții personale aplicabile conform reglementărilor în legislația românească sunt :

fidejusiunea (cauțiunea);

scrisori de garanție emise de bănci, instituții financiare și de asigurări și autorități administrative (ministere), companii inter(naționale) ce au această competență;

garanțiile personale reglementate de legi speciale, dar care se întemeiază pe ideea de fidejusiune (de exemplu: garanția constituită de o terță persoană pentru acoperirea eventualelor pierderi ce ar fi cauzate unui agent economic de gestionar).

Banca nu va accepta, de regulă, schimbarea unor garanții existente cu altele, indiferent de valoarea acestora, dacă cele propuse să înlocuiască colateralele existente au gradul de risc mai mare.

Pentru a fi acceptate de bancă, garanțiile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

existența piețelor de desfacere sau de potențiali cumpărători pentru bunurile propuse drept garanție;

să poată fi transformate rapid în lichidități;

să poată fi materializate sub forma unui titlu, înscris autentic etc.;

bunurile să poată fi în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului sau a girantului și să nu fie afectate de alte creanțe, decât ale B.C.R.;

proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le aduce în garanție;

bunurile care sunt achiziționate și puse în funcțiune anterior solicitării creditului trebuie să fie în stare corespunzătoare de funcționare în exploatare;

bunurile achiziționate și nepuse în funcțiune, precum și bunurile care urmează a fi procurate și achitate parțial din credite să fie noi și însoțite de certificate de calitate și garanție.

Neîndeplinirea acestor criterii și neidentificarea altor garanții conduce la imposibilitatea acordării creditului solicitat.

Banca nu va accepta în garanție bunuri din proprietatea publică aparținând regiilor autonome sau unităților administrativ teritoriale care sunt organizate și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale – industria de armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poșta și transporturi feroviare – precum și în unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de guvern.

Pentru a putea beneficia de credite, scrisori de garanție bancară sau alte facilități, asociațiile de proprietari vor putea prezenta băncii o listă de garanții, între care să existe în mod

obligatoriu:

depozit colateral pe de o parte din fondul de rulment care să reprezinte cel puțin 25% din valoarea creditului solicitat;

ipoteca pe una sau mai multe locuințe (apartamente) aparținând membrilor asociației de proprietari, în funcție de mărimea creditului solicitat sau asigurarea împotriva riscului financiar de neplată la o societate de asigurare-reasigurare agreată de bancă.

Pentru creditele pe termen mediu și lung acordate persoanelor juridice cu capital privat, care desfășoară activități în domeniul producției, distribuției, prelucrării și al prestării serviciilor în sectorul agricol, banca poate accepta garanții de la Fondul de Garantare a Creditului Rural care acoperă până la 70% din valoarea creditului, restul fiind acoperit cu alte tipuri de garanții.

Creditele acordate de bancă și dobânzile aferente trebuie să fie acoperite integral cu garanții asigurătorii. Valoarea luată în calcul a bunurilor corporale și necorporale acceptate de bancă în garanția creditelor acordate se va determina prin aplicarea unei marje variabile (coeficient), în funcție de mărimea riscului în valorificarea acestora (tabelul 1.1).

– Tabel 1.1 –

TIPURI DEGARANȚII

NOTĂ:

*) Valoarea acceptată de bancă în cazul contractului de asigurare pentru neplata ratelor de credit și a dobânzilor aferente (asigurări de risc financiar) este în funcție de clauzele de acoperire a riscului prevăzute în contratul de credite și poate varia între 80 – 100 %.

**) Aceste valori sunt maxime, ele având, de regulă, valori mai mici ținând cont de riscul în valorificare; acest risc va fi apreciat de ofițerul de credite.

***) Valoarea acceptată de bancă în cazul fidejusiunii (cauțiunii) se situează la nivelul procentului corespunzător tipului de garanție pentru care s–a constituit (depozit bancar, ipotecă, garanții reale mobiliare etc.).

****) Garanția de firmă (companie) are la bază angajamentul ferm al debitorului dat sub semnătură autentică sau privată, de a derula prin ghișeele băncii, total / parțial, cash flow – ul rezultat din activitatea curentă desfășurată de acesta, fiind în fond o cesiune de creanță care nu este necesar a fi formalizată juridic. Valoarea acceptată de bancă în cazul garanției de firmă (companie) este în funcție de standingul financiar al companiei, de cifra de afaceri derulată prin bancă, de renumele firmei în comunitatea de afaceri, putând ajunge până la nivelul de 75% din cash flow – ul care îl derulează firma prin bancă.

*****) Planul de afaceri poate fi adus în garanția creditelor îndeosebi în cazul întreprinderilor mici și mijlocii care nu dispun de alte forme de garanții. Banca poate admite drept garanția creditelor cel mult 50% din cash flow – ul (încasări) rezultat din planul de afaceri cu condiția ca, potrivit planului, încasările să fie mai mari decât cheltuielile.

O sinteză a celor prezentate până acum se regăsește în tabelul 1.2.

Sinteza principalelor categorii de credite acordate de B.C.R.

CAPITOLUL 2. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

Funcțiile sistemelor tradiționale s-au extins atât pe piețele naționale, cât și pe cele internaționale. Piețele financiare au devenit mult mai fragile, mai supuse hazardului. Aceasta a condus la o creștere accentuată a incertitudini și, în consecință, la multiplicarea riscurilor specifice sistemului bancar.

Mediul economic, cel monetar, cel financiar–bancar sunt permanent supuse atât bombardamentului informațional, cât și unei concurențe dure. Băncile sunt privite din ce în ce mai mult ca instituții ce administrează riscul. Astăzi, orice operațiune financiar–bancară, orice tranzacție încheiată pe piața internă sau internațională este supusă acțiunii unui ansamblu de factori de risc interdependenți.

Numeroase evenimente au arătat că problemele principale cu care se confruntă băncile rezultă din accentuarea riscurilor. Aceasta deoarece, viitoarea evoluție a activelor, ca și costul pasivelor, nu pot fi prevăzute cu acuratețe.

Evoluțiile viitoare depind de evenimentele viitoare, cum ar fi:

inflația;

politica monetară;

schimbările în PNB.

Unii economiști consideră că la baza problemelor cu care se confruntă băncile se află factorii macroeconomici. Ei accentuează importanța riscului, deoarece acesta reprezintă principala problemă a majorități băncilor. O bancă întâmpină multe dificultăți dacă va trebui să acopere cu capital pierderile înregistrate.

Alți economiști consideră că riscurile, a căror apariție face ca o bancă să devină insolvabilă, depind de variațiile nivelului veniturilor prevăzute a se obține și de nivelurile cheltuielilor acoperite din acestea.

Riscul bancar este probabilitatea ca într–o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.

Expunerea la risc a unei societăți bancare este generată atât de ansamblul activității sale, cât și de fiecare tip de operațiune (tranzacție) efectuată.

În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare a riscurilor bancare.

a) În funcție de caracteristicile activității desfășurate se impune o delimitare netă între așa-zisa expunere pură la risc (riscuri pure) și cea suplimentară (risc lucrativ).

1. Riscurile pure în activitatea bancară sunt cele care apar ca urmare a activității bancare curente, de fiecare zi. Aceste riscuri pot fi de mai multe tipuri:

riscuri fizice: avarii, accidente etc.;

riscuri financiare: pierderi de date, de documente, distrugeri de arhive etc.;

riscuri criminale și frauduloase: utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, întocmirea dosarelor de credit în baza unor documente false, deturnări de fonduri, existența unor bancnote false;

riscuri de răspundere: nerespectarea actelor normative în vigoare, a normelor și circularelor băncii, erori de gestiune a conturilor, acordări abuzive de credite.

2. Riscurile lucrative (speculative) apar ca urmare a unor operațiuni prin care se încearcă obținerea unui profit suplimentar (de exemplu operațiunile speculative efectuate pe piețele internaționale). Aceste riscuri determină, la rândul lor și o serie de cheltuieli suplimentare de care trebuie să se țină cont în analiză.

b) În funcție de caracteristica bancară, riscurile se pot clasifica în:

1. riscuri financiare, care au o importanță deosebită deoarece gestionarea incorectă a lor înseamnă falimentarea treptată a societății bancare. Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societăți bancare sunt:

riscul de lichiditate (de finanțare);

riscul de creditare;

riscul de faliment (de capital).

Aceste tipuri de riscuri trebuie privite și analizate sistemic, în strânsa lor interdependență. De exemplu, un risc sporit de creditare generează riscul lichidității, iar în condițiile în care societatea bancară în cauză nu poate atrage rapid de pe piață resurse, apare riscul de faliment (capital). Conform analizelor făcute de o serie de firme și experți occidentali, o politică de credit excesivă, corelată cu o lichiditate inadecvată, reprezintă o cauză foarte frecventă de faliment bancar.

2. riscuri de prestare, care afectează sfera serviciilor bancare. Există astfel:

riscul operațional: incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților;

riscul tehnologic: asociat structurii ofertei de produse financiare;

riscul introducerii de noi produse: asociat inovațiilor în sfera produselor bancare;

riscul strategic: determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor date (economice, monetare, financiar–bancare, valutare, sociale, politice).

3. riscuri ambientale, sunt acele riscuri care au un impact puternic asupra performanțelor bancare, dar asupra cărora banca are un control limitat. Această categorie de riscuri cuprinde:

riscul de fraudă, de ordin intern și extern – constând în efectuarea unor operațiuni ilegale în dauna băncii;

riscul economic – determinat de evoluția mediului în care funcționează sistemul bancar și clienții;

riscul concurențial – datorat, în special, modificării condițiilor de pe piață, generând schimbarea raportului de forțe între bănci;

riscul legal – privește incertitudinea evoluției viitoare a cadrului normativ, cât și a exploziei de informații în acest domeniu.

c) În funcție de cauza și forma riscurilor, riscurile pot fi grupate astfel:

1. riscuri financiare (de creditare, de lichiditate, de piață, de faliment) aferente operațiunilor bilanțiere și a celor în afara bilanțului. Gruparea în elemente (operațiuni bilanțiere și în afara bilanțului este utilă, în special, în analiza riscului insolvabiliității, atunci când se calculează și analizează gradul de adecvare al capitalului;

2. riscuri de prestare (operațional, tehnologic, al produselor noi, strategic) sunt analizate pe tipuri de servicii bancare;

3. riscurile ambientale (de fraudă, economic, concurențial, legal) sunt analizate pe tipuri de activități: acordări de credite, constituirea de depozite la vedere sau la termen, contractarea de credite pentru completarea surselor proprii, scontarea efectelor comerciale, emiterea de cecuri bancare, vânzare-cumpărare și alte operațiuni efectuate cu titluri de stat, cumpărări și vânzări de valută, aur, metale prețioase, participarea la capitalul unor societăți comerciale etc.

d) În funcție de criteriul adoptat de Banca Internațională a Reglementărilor, aceste riscuri sunt grupate într-o clasificare mult mai completă, astfel:

1. riscuri financiare:

riscul ratei dobânzii – reprezintă sensibilitatea rezultatelor financiare la variația nivelului ratei dobânzii. Riscul ratei dobânzii depinde în principal de diferențele existente între scadența activelor și cea a pasivelor băncii. Cu cât este mai largă această scadență medie a activelor, cu atât va scădea valoarea lor, dacă rata dobânzii crește;

riscul cursului de schimb – se referă la diminuarea profitului net bancar și / sau modificarea marjei dobânzii bancare datorită variației cursului de schimb valutar pe piață;

riscul de lichiditate – incapacitatea băncii de a-și finanța operațiunile curente datorită necorelării scadențelor operațiunilor de pasiv cu plasamentele sub forma creditelor;

riscul titlurilor cu venit variabil – a apărut în urma tranzacționării titlurilor pe piețele financiar-bancare;

2. riscuri legate de parteneri:

riscul clientelei – probabilitatea ca, în timp, clientul să devină insolvabil sau să nu își poată onora obligațiile față de bancă;

– riscul pe piața interbancară – apare în operațiunile pe piața monetară, ca urmare a variației ratei dobânzii;

– riscul de decontare bancară – apare ca urmare a derulării operațiunilor de plăți fără numerar, prin intermediul diverselor mijloace de plată: cec de numerar, cambia și biletul la ordin – ca instrumente de plată de debit și ordinul de plată – ca instrumente de plată de credit;

– riscul de țară – posibilitatea ca un stat să nu dorească sau să nu-și poată onora obligațiile sale financiare față de un alt stat, ori față de instituțiile financiar-bancare internaționale sau posibilitatea ca autoritățile monetare din țara debitoare să se afle în incapacitate de a transfera sumele care corespund serviciului datoriei;

– riscul de credit sau de nerambursare a creditului acordat – constă în neîncasarea sau încasarea cu întârziere a creditelor acordate unor clienți care înregistrează dificultăți financiare. Cel mai important este riscul de nerambursare a creditului acordat care poate să conducă nu numai la diminuarea profitului băncii, dar și la insolvabilitatea acesteia, dacă creditele nerecuperabile sunt foarte mari sau un număr mare de debitori nu își plătesc datoriile;

3. riscuri comerciale:

riscul de produse – care poate apărea atât din punctul de vedere al producției, transportului, livrării, dar și din cel al prețului;

riscul serviciilor – care apare din punct de vedere al prestării serviciului în cauză sau / și din cel al tarifelor;

riscul de piață – riscul ratelor dobânzilor, de prețuri, al cursului de schimb;

riscul de imagine – care apare atunci când banca este implicată fie într-un scandal mass-media, fie se află în criză de lichiditate sau este insolvabilă;

4. riscuri legate de forța de muncă – număr, structură, pregătire profesională, eficiență, imagine;

5. riscuri operaționale și tehnice – legate de calitatea operațiunilor, de nivelul de informatizare etc.;

6. riscuri ale gestiunii interne:

riscul de reglementare – cu incidențe numai asupra reglementărilor interne proprii societăților bancare în cauză;

riscul de strategie – alegerea unei strategii inadecvate momentului;

riscul de insuficiență funcțională;

riscul resurselor umane – număr, componență, pregătire profesională, educație, imagine;

riscul de comunicare – asupra comunicării interne între direcții, servicii, birouri, între unitățile teritoriale și centrala băncii, între personal și clienții externi.

Gestionarea riscurilor bancare trebuie în așa fel organizată încât să se realizeze atât pe fiecare tip de risc în parte, cât și la nivel global.

Gestionarea globală a riscurilor este impusă de relațiile de interdependență dintre diferitele operațiuni, tranzacții și activități ale unei societăți bancare, dar și de legăturile cauzale între diversele tipuri de riscuri. O gestionare globală a riscurilor trebuie să asigure societății bancare posibilitatea de a identifica și aprecia riscurile, de a le controla, de a le diminua influența și, nu în ultimul rând, de a le finanța (acoperi).

2.2. ANALIZA RISCULUI VOLUMULUI DE CREDIT

2.2.1. GENERALITĂȚI

O funcție importantă a oricărei societăți bancare este aceea de a plasa cât mai eficient resursele atrase de la clienți persoane fizice și juridice. Băncile își pot plasa resursele sub forma creditelor, a titlurilor de stat, a depozitelor pe piața interbancară.

Activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderență a resurselor clienților persoane fizice și juridice. Deci, banca își asumă un risc, acela al plasării unor resurse care nu-i aparțin.

În al doilea rând, societățile bancare trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul creditelor în așa fel încât să-și recupereze la termenul stabilit prin contract suma principală și dobânda aferentă.

Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară și exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții să nu-și onoreze obligațiile la scadență.

În activitatea de creditare, băncile sunt obligate să-și asume așa-numitul risc global de credit care presupune existența cumulată a trei tipuri de risc :

a) riscul tranzacției – se referă la aspectele funcționale și operaționale ale riscului afacerii.

În vederea gestionării acestui tip de risc, societatea bancară trebuie să cunoască :

– tipul de produs de credit;

– scopul pentru care este solicitat creditul;

– termenul pentru care se acordă împrumutul;

– sursa identificabilă de rambursare a împrumutului;

– calitatea sursei de rambursare;

– modul de plată a creditului.

b) riscul clientului – presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenței clientul nu va achita creditul principal și dobânda.

Analiza aspectelor financiare și non-financiare efectuată asupra debitorului asigură tocmai cunoașterea activității acestuia precum și a surselor și posibilităților de rambursare a împrumutului.

c) riscul garanției – este determinat de incertitudinea recuperării creanțelor din ultima sursă pe care banca o are la dispoziție. Este însă de menționat că, garanția se utilizează numai atunci când nu există posibilități de rambursare a creditului și a dobânzii aferente.

Gestionarea riscului garanției presupune :

– cuantificarea corectă a valorii garanției în procesul de elaborare a deciziei de creditare;

– analiza atentă a garanției în momentul lichidării acesteia.

Asumarea riscului global de credit generează obligativitatea respectării de către societatea bancară a așa-numitelor norme de prudență bancară. În vederea realizării acestei obligații băncile trebuie să țină cont de o serie de factori cum ar fi:

– măsurile prudențiale impuse de autoritatea bancară centrală;

– justificarea expunerii la risc exprimată prin profitul scontat;

– acoperirea eventualelor pierderi generate de operațiunile de creditare din provizioane și din profit;

– dimensionarea riscului astfel încât pierderea produsă să nu afecteze imaginea băncii;

– acceptarea unor riscuri cuantificabile, cu termen scadent;

– existența garanțiilor.

În limita competențelor stabilite prin legea bancară, fiecare societate bancară își elaborează un sistem propriu de identificare, analiză și cuantificare a riscului global de credit.

La nivelul B.C.R. acest sistem presupune:

– analiza aspectelor non-financiare;

– analiza aspectelor financiare (analiza internă) a performanței clientului;

– analiza pe bază de cash-flow a perspectivelor de dezvoltare a clientului;

– referatul de credit.

Analiza aspectelor non-financiare presupune cunoașterea unor aspecte generale despre client (afacere, personal, conducere, organizare, situația pe piață).

Analiza aspectelor financiare este realizată în vederea determinării capacității de rambursare a clientului. La baza acestei analize stau o serie de informații din bilanțul contabil, contul de numerar și cel de profit și pierdere a clientului. În baza acestor informații banca determină și analizează o serie de indicatori de echilibru, lichiditate, solvabilitate și bonitate pentru societatea care solicită împrumutul. Totodată pe baza datelor din contul de profit și pierdere, banca determină o serie de indicatori de performanță și ai riscului financiar pentru client.

Principalii indicatori analizați se pot grupa după cum urmează:

I. Indicatori de lichiditate

a) Rata Iichidității curente (imediate), Rc, exprimă gradul de acoperire al pasivelor curente (datoriilor pe termen scurt) de către activele curente (stocuri, debitori, lichidități în bancă și în casierie).

Rc = (Ac / Pc) x 100, unde: Ac = active curente;

Pc = pasive curente.

b) Rata lichidității rapide (testul acid), Rr, reflectă gradul de acoperire al pasivelor curente (datorii pe termen scurt) de către active foarte rapide (debitori, lichidități).

Rr = [(Ac – St) / Pc] x100, unde: Ac = active curente;

St = stocuri;

Pc = pasive curente.

c) Rata stocurilor (stocul de încredere), S, exprimă cât din valoarea stocurilor, la valoarea contabilă este necesar a fi vândută pentru a acoperi datoriile curente neacoperite de active rapide.

S = [(Pc – Ar) * St] x 100, unde: Pc = pasive curente;

Ar = active rapide;

St = stocuri.

II. Indicatori de profitabilitate

a) Rata capitalului propriu (Rcp) exprimă eficiența cu care este utilizat capitalul propriu.

Rcp = (Pn / Cp) x 100, unde: Pn = profit net;

Cp = capital propriu.

b) Rata capitalului social (Rcs) arată eficiența cu care este utilizat capitalul social.

Rcs = (Pn / Cs) x 100, unde: Pn = profit net;

Cs = capital social .

c) Rata activelor (Ra) exprimă eficiența activelor totale.

Ra = (Pn / At) x 100, unde: Pn = profit net;

At = active totale.

d) Rata marjei brute (profitabilitatea societății), Rmb, exprimă cât la sută din vânzări revine societății după acoperirea cheltuielilor.

Rmb = (Pb / Ca) x 100, unde: Pb = profit brut;

Ca = cifra de afaceri .

III. Indicatori de activitate

a) Rotația(viteza) activelor, Rat, exprimă numărul de rotații pe care le efectuează activele în ansamblul lor în perioada de utilizare (1 an).

Rat =Ca/At, unde: Ca = cifra de afaceri;

At = total active.

b) Perioada de recuperare a creanțelor, Prc, arată numărul mediu de zile în care se încasează creanțele față de cifra de afaceri realizată în perioada respectivă.

Prc = (C/Ca) x 365 zile, unde : C = creanțe;

Ca= cifra de afaceri.

c) Perioada de rambursare a datoriilor exprimă numărul de zile în care se rambursează datoriile față de cifra de afaceri realizată.

Prd = (O/Ca) x 365 zile, unde : O = obligații de piață;

Ca =cifra de afaceri.

În afara acestor analize pe care societatea bancară le face înaintea acordării împrumutului există și analiza portofoliului de credite ca funcție importantă a managementului bancar. O calitate slabă a portofoliului de credite poate determina o serie de probleme societății în cauză generând în final falimentul.

Analiza calității portofoliului de credite presupune parcurgerea a doua etape:

– una anterioară acordării creditului (realizată prin analiza aspectelor non-financiare, financiare și a cash-f!ow-ului);

– alta ulterioară acordării împrumutului care presupune atenta supraveghere a beneficiarului, a modului în care acesta își îndeplinește obligațiile față de bancă, a destinației creditului.

În conformitate cu Regulamentul B.N.R. nr.2/2000 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, creditele și plasamentele se clasifică – în vederea analizării calității portofoliului de credite – în :

– standard;

– în observație (numai pentru creditele acordate clienților din sectorul nebancar);

– substandard;

– îndoielnic;

– pierdere.

La baza acestei clasificări stau două criterii :

1. serviciul datoriei, respectiv capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată față de data scadenței;

2. inițierea de proceduri judiciare, respectiv măsuri luate în scopul recuperării creanțelor față de debitor și față de contract.

2.2.2. MODALITĂȚI DE ANALIZĂ A RISCULUI VOLUMULUI DE CREDIT

2.2.2.1. INDICATORII DE ANALIZĂ A BONITĂȚII CLIENTULUI

1. Cifra de afaceri – reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei (lună, trimestru, an) cu terții. Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare, evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al cifrei de afaceri constituind un semnal serios pentru bancă.

În aprecierea dinamicii cifrei de afaceri se va avea în vedere și influența creșterii prețurilor, aceasta fiind necesară a se calcula atât în termeni nominali, cât și în termeni reali.

De asemenea, în cadrul analizei cifrei de afaceri se va urmări evoluția producției fizice la principalele produse.

2. Capitaluri proprii

În cadrul acestui indicator se va acorda o atenție deosebită analizei atât a capitalurilor proprii în sens larg și în sens strict cât și, mai ales, a capitalurilor proprii nete în sens strict. În acest sens, se va pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor și altor active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.

3. Rezultatul exercițiului (profit / pierdere) în cifre absolute reprezintă indicatorul sintetic care caracterizează eficiența activității desfășurate, aceasta influențând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul și al diminuării cu pierderea.

De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenții economici care nu reușesc să-și recupereze cheltuielile din veniturile realizate și deci înregistrează pierderi, iar afacerile cu clienții cu un profit mic se vor face cu mare prudență.

4. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate

În cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung, și deci fondul de rulment trebuie să fie pozitiv.

În cazul clienților cu fond de rulment negativ, la care activele imobilizate depășesc pasivele pe termen lung, se va urmări preocuparea acestora pentru echilibrarea lor prin sporirea capitalurilor proprii, a rezervelor și a altor fonduri din profitul realizat, obținerea de subvenții, vânzarea de active imobilizate etc., evitându-se acoperirea cu credite pe termen scurt a surplusului de active imobilizate.

5. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii curente < 1 an

0 atenție deosebită se va acorda determinării corecte a necesarului de fond de rulment cunoscându-se că atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scadență mai mică de 1 an, și deci necesarul de fond de rulment este pozitiv, poate interveni creditul bancar pe termen scurt.

6. Trezoreria netă = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment sau Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă – Trezoreria negativă

Ceea ce face ca trezoreria să varieze, nu este atât fondul de rulment, care este relativ stabil în cursul unui exercițiu, cât mai ales necesarul de fond de rulment, în funcție de ciclul de exploatare, agentul economic având un necesar de fond de rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricație este mai îndelungat.

7. Lichiditatea – reprezintă capacitatea unui client de a face față datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități. Calculul lichiditații se face cu ajutorul următorilor indicatori:

Active circulante – Stocuri – Clienți incerți

Lichiditatea = –––––––––––––––––––––- x 100

imediată Datorii cu scadență < 1 an

Active – Stocuri – Clienți

circulante nevalorificabile incerți

– Lichiditatea = ––––––––––––––––––––––– x 100

curentă Datorii cu scadență < 1 an

Disponibilități Încasări prognozate Credite bancare și

bănești proprii + până la finele + alte împrumuturi

și împrumutate perioadei prevăzute a se obține

– Lichiditatea până la finele perioadei

la o dată = –––––––––––––––––––––––––––- x 100

viitoare Plăți exigibile prevăzute până la finele perioadei

NOTĂ: – prin finele perioadei se înțelege orizontul de timp pentru care se face analiza lichiditații viitoare (peste o lună, un trimestru, 6 luni etc.).

Importantă pentru bancă este capacitatea agentului economic de a-și transforma activele sale circulante în "cash", pentru a-și achita la timp datoriile pe termen scurt. Utilizând acești indicatori, care măsoară cât de repede agenții își pot transforma activele lor circulante în lichiditați, o bancă prudentă trebuie să elimine acele active care nu se pot transforma rapid în numerar la o valoare prestabilită.

Analiza pe verticală și pe orizontală a indicatorilor de lichiditate reflectă:

– tipul de activitate desfășurată de societate (de ex.: dacă nu apar diferențe semnificative între lichiditatea curentă și lichiditatea imediată, înseamnă că activitatea este preponderent comercială sau viteza de rotație a stocurilor este foarte mare; dacă diferențele sunt mari, poate fi vorba de o activitate productivă cu ciclu lung de fabricație, având o viteză mică de rotație a stocurilor de producție neterminată);

– eficiența conducerii societății, modalitățile de finanțare a societății (de ex.: o valoare mare a lichiditații ca urmare a datoriilor reduse pe termen scurt poate reflecta o finanțare a societății din zona pasivelor pe termen lung, deci provenind de la fondul de rulment).

Modul de interpretare a lichiditații:

– mai mic de 100%: lichiditate necorespunzătoare;

– între 100-120%: lichiditate satisfăcătoare;

– între 120-150%: lichiditate bună;

– peste 150%: lichiditate foarte bună.

8. Solvabilitatea – reflectă capacitatea generală a societății de a transforma toate activele sale (ajustate cum s-a prezentat anterior) în "cash" pentru plata tuturor datoriilor.

În cadrul acestei analize, banca urmărește evidențierea ponderii contribuției personale a acționarilor la finanțarea datoriilor, comparată cu participarea terților (inclusiv banca).

Solvabilitatea se va calcula după următoarea formulă:

Total _ Stocuri _ Clienți _ Alte active

active nevalorificabile incerți incerte

Solvabilitatea = –––––––––––––––––––––––––– x 100

Datorii totale – Diferențe de conversie pasiv

În aprecierea acestui indicator se va urmări ca pe total, el sa fie supraunitar, iar pe structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită, de regulă, cu surse proprii, și în total activ, ponderea datoriilor totale (către furnizori, buget, bancă etc.) să nu fie mai mare de 50%.

9. Gradul de îndatorare – exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii și se calculează astfel:

Datorii totale

Gradul de îndatorare = ––––––––––––––––––––––– x 100

generală ( Leverage ) Capitaluri proprii nete în sens strict

Datorii financiare totale

Gradul de îndatorare = ––––––––––––––––––––––– x 100

financiară ( Gearing ) Capitaluri proprii nete în sens strict

unde:

Datorii financiare = Datorii financiare cu scadență < 1 an + Datorii financiare totale cu scadență > 1 an (partea < 1 an) + + Datorii financiare cu scadență > 1 an

În aprecierea acestui indicator se va avea în vedere că banca participă ca partener la finanțarea unei firme alături de proprietari, dar nu poate risca mai mult decât aceștia, întrucât singurul beneficiu pentru bancă este dobânda, iar pentru proprietar dividendele și creșterea valorii acțiunilor ca urmare a capitalurilor proprii.

Scara de apreciere a gradului de îndatorare este următoarea:

Gradul de Gradul de

îndatorare îndatorare

generală financiară

––––––––––––––––––––

– bun până la 60% până la 30%

– satisfăcător între60-100% între 30-70%

– necorespunzător peste 100% peste 70%

10. Viteza de rotație

Viteza de rotație a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade și se determină astfel:

Cifra de afaceri

–––––––––––––

Active circulante

Cu cât numărul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient.

Pentru a avea o imagine clară asupra acestui indicator, el trebuie analizat în evoluție și în comparație cu situația din alte societăți comerciale din ramuri de activitate similare.

Viteza de rotație poate fi calculată și distinct pentru diverse tipuri de stocuri (materii prime, produse în curs de fabricație, produse finite etc.).

În aceste cazuri indicatorul se poate determina în două modalități:

număr de rotații efectuate de stocuri în decursul unei perioade și se exprimă printr–un număr de rotații;

durata medie de staționare a stocurilor și se exprimă în zile.

Rotația stocurilor de materii prime

exprimată în număr de rotații:

Costul aprovizionărilor

––––––––––––––

Stocul mediu

exprimată ca durată medie de staționare în zile:

Stocul mediu

–––––––––––––– x 360

Costul aprovizionărilor

unde:

Stocul inițial + Stocul final

Stocul mediu = –––––––––––––––––

2

Rotația stocurilor de producție în curs de fabricație

exprimată în număr de rotații:

Cifra de afaceri

––––––––––––––

Stocul mediu

exprimată ca durată medie de staționare în zile a producției în curs:

Stocul mediu

–––––––––––––– x 360

Cifra de afaceri

Rotația stocurilor de produse finite / mărfuri

exprimată în număr de rotații:

Cifra de afaceri

––––––––––––––-

Stocul mediu

exprimată ca durată medie de staționare în zile a produselor finite:

Stocul mediu

–––––––––––––– x 360

Cifra de afaceri

Durata medie de încasare a clienților

– exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plăți acordată clienților și se calculează astfel:

Stocul mediu

––––––––––––––- x 360

Cifra de afaceri

Mărfurile livrate și neîncasate reprezintă valoarea creditelor comerciale acordate clienților și acest indicator arată durata medie a acestor credite.

Durata creditului comercial acordat clienților depinde de natura activității, de forța financiară a societății creditoare, de raporturile acesteia cu clienții săi.

În spiritul unei bune gestionări financiare a societății, conducerea acesteia trebuie să urmărească reducerea amânărilor la plată acordate clienților, fără însă a prejudicia prin aceasta piețele de desfacere.

Durata medie de plată a furnizorilor

– exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plații către furnizori, calculată astfel:

Soldul mediu

––––––––––––––– x 360

Costul aprovizionărilor

În cazul în care costul aprovizionărilor este dificil de determinat, se poate folosi cifra de afaceri.

Valoarea furnizorilor neplătiți reprezintă mărimea creditelor comerciale obținute, iar indicatorul arată durata acestor credite.

Prelungirea duratei creditelor obținute de la furnizori sporește volumul surselor atrase de care societatea are nevoie pentru finanțarea activelor sale circulante. Aceste surse nu sunt gratuite și societatea trebuie să aleagă între costul creditelor-furnizori și costul creditelor bancare.

11. Rentabilitatea – reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie.

Având în vedere modul de structurare a contului de profit și pierdere și baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupați astfel:

– rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influențe ale elementelor financiare și excepționale și poate fi calculată astfel:

Rentabilitatea Excedentul brut din exploatare

brută de = –––––––––––––––- x 100

exploatare Producția exercițiului

Rentabilitatea Rezultatul din exploatare

netă de = –––––––––––––––- x 100

exploatare Cifra de afaceri

– rentabilitatea economică exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiară.

Dintre indicatorii care exprimă rentabilitatea economică prezentăm:

Excedentul brut curent

–––––––––––––––- x 100

Total bilanț

Rezultatul curent

–––––––––––––––- x 100

Total bilanț

Capacitatea de autofinanțare

––––––––––––––– x 100

Total bilanț

Rezultatul net al exercițiului

––––––––––––––– x 100

Total bilanț

Cu cât acești indicatori au valoare mai mare, cu atât rentabilitatea este mai bună.

– rentabilitatea financiară exprimă capacitatea capitalului investit de a produce profit.

Indicatorii care reflectă rentabilitatea capitalului sunt:

Capacitatea de autofinanțare

––––––––––––––– x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

Rezultatul brut al exercițiului

––––––––––––––– x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

Rezultatul net al exercițiului

––––––––––––––– x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

12. Indicatori ai riscului financiar

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități.

Premisa fundamentală ca o firmă să-și sporească rentabilitatea financiară în condițiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În caz contrar, când apelarea la credite se face în condițiile în care rata rentabilității este inferioară ratei dobânzii, apare o degradare a rentabilității financiare datorită diminuării profitului.

Din punct de vedere bancar, acești indicatori au o importanță deosebită întrucât ei prezintă indicii asupra posibilității societăților comerciale de a rambursa împrumuturile și de a plăti dobânda.

Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate. El se exprimă astfel:

Rezultatul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit

Acoperirea dobânzii = ––––––––––––––––––––––––––-

Cheltuieli cu dobânzile

Se consideră că un nivel al acestui indicator mai mare de 3 reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.

În procesul de analiză a riscului financiar mai pot fi folosiți și alți indicatori, ca de exemplu:

Datorii financiare totale

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut curent

Datorii financiare totale

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut total

Cu cât valoarea indicatorilor este mai mică, cu atât rambursarea datoriilor se va face mai rapid.

Cheltuieli cu dobânzile

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut curent

Cheltuieli cu dobânzile

–––––––––––––– x 100

Excedentul brut total

Acești indicatori reflectă capacitatea clientului de a plăti dobânzile și arată perioada de timp necesară pentru plata acestora.

Cu cât valoarea acestor indicatori este mai mică, cu atât plata dobânzii este mai sigură.

Cheltuieli financiare + Datorii financiare cu scadenta < 1 an

–––––––––––––––––––––––––––––-

Excedentul brut curent

Cheltuieli financiare + Datorii financiare cu scadenta < 1 an

–––––––––––––––––––––––––––––-

Excedentul brut total

Indicatorii de mai sus comensurează capacitatea clientului de a-și plăti toate datoriile financiare cu scadența < 1 an și arată perioada de timp necesară acestor plăți.

Cu cât valoarea indicatorilor este mai mică, cu atât plata acestor datorii este mai sigură și se face mai rapid.

Cheltuieli cu dobânda

–––––––––– x 100

Cifra de afaceri

Acest indicator reflectă ponderea cheltuielilor cu dobânda în cifra de afaceri realizată de client. Indicatorul este mai bun cu cât este mai redus.

Cheltuieli cu dobânda

–––––––––– x 100

Datorii financiare

Indicatorul reprezintă, de fapt, rata dobânzii. El prezintă informații cu privire la natura creditelor angajate (termen scurt, mediu și lung, în lei și valută) și la ratele dobânzilor practicate de bănci la creditele acordate.

13. Rata valorii adăugate – reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activității sale.

Rata valorii adăugate calculată în funcție Valoarea adăugată

de volumul cifrei de afaceri realizat = ––––––––––– x 100

Cifra de afaceri

Cu cât valoarea acestui indicator crește de la o perioadă la alta, cu atât aprecierea sa va fi mai bună.

14. Politica de dividende, respectiv politica conducerii societății de repartizare si utilizare a profitului poate fi reflectată de următorul indicator:

Dividendele

Politica de dividende = ––––––––––––––––––– x 100

Rezultatul net al exercițiului

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât acționarii au beneficiat de o pondere mai mare de dividende din totalul profitului obținut, cunoscut fiind faptul că banca agreează reinvestirea într-o proporție cât mai ridicată a profitului net.

2.2.2.2. RATINGUL DE CREDITE

Ratingul de credite reprezintă un calificativ exprimat numeric aferent calității portofoliului de împrumuturi al fiecărei unități bancare teritoriale.

Scopul introducerii ratingului de credite este acela de a diferenția nivelurile de risc în cadrul portofoliului de împrumuturi al băncii pentru:

– evitarea situației grupării creditelor în categorii cu risc major;

– determinarea trendului calității portofoliului astfel încât să se poată întreprinde măsurile necesare pentru a evita o deteriorare, în timp, a acestei calități.

Ratingul de credite se bazează atât pe comparația de ordin statistic cât și pe analiză și prognoză.

Sistemul de rating de credite al B.C.R. este de tip bidimensional, coroborând rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului potrivit tabelului de rating.

Caracteristicile clientului se fundamentează pe analiza aspectelor generale, financiare, poziția în ramura de activitate, de management și strategie.

Analiza caracteristicilor creditului se bazează pe istoricul relației de credit, îndeplinirea condițiilor de administrare și monitorizare a creditului, serviciul datoriei, sursa de rambursare și natura colateralelor.

Caracteristicile creditului se referă la toate creditele de care beneficiază clienții respectivi, pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută.

Ratingul de credite se calculează pentru toți clienții beneficiari de credite, aflați în portofoliu pe baza bilanțurilor contabile anuale, iar în cursul anului cu ocazia acordării /revizuirii creditelor, atunci când conducerile unităților bancare teritoriale consideră necesar.

La nivelul unităților bancare teritoriale, ratingul de credite se calculează ca medie ponderată a ratingurilor de credite individuale ale clienților aflați în portofoliu.

Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab este 5, practic un credit cu ratingul 5 este considerat pierdere, nivelul acceptabil fiind 3.

Creditele cu un rating mai slab decât 3 pot fi aprobate la propunerea sucursalelor județene numai de Centrala Băncii, indiferent de nivelul expunerii.

Ratingul de credite se calculează atât pe baza situațiilor contabile periodice pentru a se cunoaște în mod real și obiectiv pe baza situațiilor contabile periodice, pentru a se cunoaște în mod real și obiectiv calitatea și structura de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al băncii, dar și ca obiectiv strategic de atins în perioada următoare privind calitatea portofoliului de credite.

Cel puțin odată pe an , în funcție de obiectivele strategice ale băncii și de situația reală a portofoliului de împrumuturi, la propunerea Direcției Generale de Metodologie și Management al Riscurilor, organelor de conducere ale băncii aprobă ratingul de credite acceptabil pentru bancă pe anul următor, în funcție de condițiile și evoluțiile de pe piață, cu defalcare pe sucursalele județene.

Ratingul de credite propus nu va putea fi inferior celui realizat(existent).

În cazul unităților bancare teritoriale la care ratingul de credite stabilit pentru perioada următoare este mai bun decât cel existent efectiv, noile credite care se vor propune spre aprobare vor trebui să vizeze numai clienți și afaceri foarte bune, concomitent cu măsuri ferme pentru recuperarea creanțelor de la clienți cu un rating inferior.

O sinteză a celor prezentate anterior se regăsește în tabelul 2.1.

RATINGUL DE CREDIT

( NCR1 x 1 ) + ( NCR2 x 2 ) + …………… + ( NCR5 x 5 )

CR = –––––––––––––––––––––––––––––

14

unde: NCRi – numărul criteriilor de rating i îndeplinite, cu i = 1, 2, …, 5

___

CR – ratingul mediu de credit

Ratingul de credit se determină pentru fiecare client beneficiar de credite prin marcarea căsuței corespunzătoare pentru fiecare criteriu ce caracterizează clientul și creditul, pentru același criteriu neputându – se marca decât o singură căsuță rezervată, astfel încât pentru fiecare client să se marcheze 14 căsuțe, tot atâtea câte criterii cuprinde ratingul.

Pentru determinarea ratingului mediu de credite se ponderează numărul criteriilor îndeplinite de rating 1 cu 1, numărul criteriilor îndeplinite de rating 2 cu 2 ș.a.m.d., iar suma obținută se împarte la 14.

Ratingul de credite pe unitatea bancară teritorială se determină ca medie ponderată a ratingurilor de credite ale clienților gestionați de unitatea bancară respectivă, astfel dacă o unitate bancară are un client cu credite de 1000 u.m. cu ratingul de 2,5 și alt client cu credite de 500 u.m. cu ratingul 3,0, ratingul rezultat pe ansamblul unității bancare respective este de 2,66.

NOTĂ:

Rentabilitatea capitalurilor proprii se va calcula ca raport între rezultatul brut al exercițiului și capitalurile proprii (nete în sens strict).

2.2.3. GESTIONAREA RISCULUI VOLUMULUI DE CREDIT

Gestionarea riscului de credit se realizează atât în momentul acordării creditului cât și ulterior acestui moment, deci există o gestionare a priori și o gestionare a posteriori a acestui tip de risc. În vederea unei administrări cât mai corecte a acestui tip de risc, societățile bancare dispun de o serie de mijloace. Astfel se utilizează așa-numitele proceduri de risc care constau într-o serie de restricții sau condiții pe care societățile bancare trebuie să le respecte în acordarea creditului:

a) împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăși, cumulate, 20% din capitalul și rezervele băncii;

b) societățile naționale pot contracta împrumuturi în proporție de cei mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent pentru acoperirea cheltuielilor curente în condițiile în care nu dispun de mijloace suficiente în decursul unui an;

c) suma totală a împrumuturilor mari (suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor inclusiv garanții și alte angajamente asumate în numele acestuia în lei sau în valută ce depășesc 10% din fondurile proprii ale societății bancare) acordate debitorilor nu poate depăși de 8 ori. nivelul fondurilor proprii ale băncii;

d) toate creditele și scrisorile de garanție precum și orice alte angajamente în lei și în valută pe termen scurt, mediu șl lung acordate unui agent economic nu vor putea depăși decât de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv;

e) banca acordă credite clienților incluși în programele guvernamentale speciale de restructurare și redresare financiară în limita sumelor cuprinse în aceste programe.

În politica de creditare, băncile utilizează o serie de restricții care au rolul de a reduce (evita) riscul acestei activități.

Astfel banca nu acordă credite :

a) agenților economici cu pierderi și fără perspectivă de redresare; . b) agenților economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor circulante sau a investițiilor;

c) unităților economice reorganizate sau lichidate.

În vederea limitării riscurilor în activitatea de creditare și pentru a menține în permanență un nivel minim de solvabilitate, societățile bancare au obligația să constituie integral provizioane specifice de risc prin includerea pe cheltuieli a acestora. Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecărui credit aprobat, în curs de derulare la unitățile băncii și sunt destinate acoperirii eventualelor credite și dobânzi care, din analiza performanțelor financiare ale împrumutaților și a serviciului datoriei acestora, rezultă că prezintă incertitudine în recuperarea lor.

Potrivit prevederilor legale pentru constituirea provizioanelor de risc, soldul creditelor acordate fiecărui debitor al societății bancare se diminuează cu valoarea garanțiilor, ipotecilor și depozitelor bănești angajate. Provizioanele specifice de risc se individualizează pe clienți și nu pot fi utilizate pentru acoperirea unor creanțe ale băncii mai mari decât cele efectiv constituite sau pentru acoperirea creditelor neperformante ale altui client. Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit aferent unui credit sau plasament se parcurg următoarele etape :

1. încadrarea creditului / plasamentului în categoriile de risc de credit corespunzătoare prin aplicarea prevederilor din Normele B.N.R. nr.8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor;

2. determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc;

3. aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute. Constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă -conform legii- la crearea acestora și se realizează prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc.

Regularizarea provizioanelor specifice de risc se referă la modificarea nivelului existent.

Utilizarea provizioanelor se referă la anularea lor în cazul realizării riscului de credit și se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent în sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor / plasamentelor care se scot în afara bilanțului.

Conform legii băncile constituie și / sau regularizează lunar provizioanele specifice de risc de credit aferente creditelor / plasamentelor evidențiate în sold la finele lunii respective prin includerea pe cheltuieli și / sau prin reluarea pentru veniturile lunii pentru care se face raportarea, indiferent de rezultatul financiar al perioadei înregistrat în bancă.

Băncile scot în afara bilanțului toate sumele aferente unui credit / plasament în următoarele cazuri:

a) cel puțin una dintre sumele respective înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile;

b) s-a investit cu formulă executorie:

– contractul de credit, precum și contractele de garanție dacă este cazul;

– hotărârea judecătorească definitivă ce dispune asupra contractului de credit;

c) s-a declanșat procedura de executare silită a patrimoniului în cazul persoanelor fizice;

d) s-a declanșat procedura de reorganizare judiciară sau procedura de faliment împotriva debitorului.

Un alt mijloc de administrare a riscului de credit îl reprezintă constituirea rezervei generale a riscului de credit. Această rezervă este destinată exclusiv acoperirii unor pierderi din credite numai dacă au fost epuizate toate celelalte măsuri de recuperare a creditelor și acoperire a pierderilor. Sumele utilizate de bancă pentru constituirea sau majorarea rezervei generale pentru riscul de credit (2% din soldul creditelor acordate) sunt deductibile fiscal.

2.2.4. MODALITĂȚI DE PREVENIRE A RISCULUI VOLUMULUI DE CREDIT

(Centrala Riscurilor Bancare)

Centrala Riscurilor Bancare (C.R.B.) este un centru de intermediere, care gestionează în numele Băncii Naționale a României, informația de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, în condițiile păstrării secretului bancar.

Informația de risc bancar este informația raportată, prelucrată și difuzată, referitoare la un debitor – persoană fizică sau persoană juridică non-bancară rezidentă și la efectuarea de către bancă a unor operațiuni în lei și valută prin care se expune la risc față de acel debitor.

Aceste operațiuni sunt:

acordarea de credite;

asumarea de angajamente de către bancă în numele debitorului față de o persoană fizică sau juridică non-bancară;

asumarea de angajamente de către bancă în numele debitorului față de altă bancă.

Riscul individul este suma valorilor operațiunilor prevăzute, raportate la Centrala Riscurilor Bancare de o persoană declarată pentru un debitor, persoană fizică sau juridică non-bancară rezidentă, cu condiția să fie egală sau mai mare decât limita de raportare. Riscul individual reprezintă expunerea unei bănci față de un debitor și se determină de către persoana declarantă.

Raportarea informației de risc bancar la C.R.B. se efectuează de către societățile bancare până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.

Centrala Riscurilor Bancare organizează și gestionează, pe baza informațiilor de risc bancar transmise de societățile bancare, următoarele fișiere:

a) Registrul Central al Creditelor (RCC), conține informațiile de risc bancar raportate de persoanele declarante, prelucrate și difuzate de către Centrala Riscurilor Bancare în vederea valorificării de către utilizatori, în condițiile păstrării secretului bancar.

b) Registrul Creditelor Restante(RCR), este un fișier alimentat lunar de RCC cu informații de risc bancar referitoare la debitori (persoane recenzate) și la credite restante ale acestora față de întregul sistem bancar din România.

Centrala Riscurilor Bancare, transmite lunar, fiecărei persoane declarate (centralele societăților bancare), informația referitoare la riscul global pentru fiecare debitor, raportat de acesta în luna respectivă.

Riscul global reprezintă expunerea întregului sistem bancar din România față de un debitor.

2.3. ANALIZA RISCULUI RATEI DOBÂNZII

2.3.1. GENERALITĂȚI

Una dintre principalele componente ale sistemului financiar – bancar, cu adânci implicații în economie, este rata dobânzii. Ea este în mod firesc comună cu conceptul de capital și cu elementele „timp” și „risc”.

Într–un sens larg, dobânda poate fi considerată ca o remunerare pe care capitalistul o primește pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capitalul încredințat spre utilizare altor persoane.

În sens mai restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau prețul folosirii capitalului și totodată, remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Dobânda se calculează ca produs între volumul creditului și rata dobânzii percepută la acordarea sa.

Rata dobânzii este mărimea procentuală care se aplică asupra valorii totale a creditului acordat și în funcție de care se dimensionează venitul pentru creditor, respectiv costul pentru debitor.

După cum creditele se acordă pe diferite termene (scurt, mediu, lung) și ratele dobânzii sunt diferențiate funcție de scadența acestora. Dacă se reprezintă grafic ratele dobânzii existente la diferite scadențe se obține o așa – numită curbă a randamentului ce poate avea o înclinație pozitivă, dacă ratele dobânzii la scadențele mai mici sunt mai reduse decât la instrumentele financiare cu scadențe mai îndepărtate sau negativă, în cazul invers. De obicei, ratele dobânzii pe termen scurt sunt mai reduse decât cele pe termen lung pentru că instrumentele emise pe termen scurt au un grad de risc mai mic decât cele pe termen lung. În principiu, alura curbei randamentului (crescătoare sau descrescătoare) e determinată de:

raportul cerere – ofertă pe piețele pentru creditele pe termen scurt sau lung;

preferința pentru lichiditate;

așteptările referitoare la inflație în viitor;

politica Băncii Centrale;

deficitul bugetului de stat;

considerații referitoare la rata de schimb valutar;

nivelul activității economice ș.a.

Rata dobânzii are un rol deosebit în economie, apărând ca un regulator al pieței capitalului. Prin diminuarea sa se stimulează dezvoltarea investițiilor, a inițiativelor întreprinzătorilor particulari, după cum o creștere a acesteia produce efecte contrare, restrângând accesul la credite.

Rata dobânzii practicată de băncile comerciale este dependentă, în primul rând, de rata dobânzii de refinanțare, adică de cea pe care ele trebuie să o plătească atunci când se împrumută de la Banca Centrală. În virtutea acestui proces de refinanțare, rata dobânzii poate fi influențată de autoritatea monetară a fiecărui stat, reprezentând un obiectiv intermediar al politicii monetare, un canal de transmitere a acesteia. Prin intermediul modificării ratei dobânzii, Banca Centrală influențează asupra expansiunii creditului și monedei scripturale.

De asemenea, rata dobânzii este utilizată în anumite limite în influențarea inflației și deflației, în mobilizarea economiilor latente și determinarea investițiilor. Diferitele tipuri de rate ale dobânzii ce se utilizează pe piață, potrivit destinației economice productive sau de consum, servesc pentru repartizarea masei monetare disponibile între diverse utilizări.

Efectele induse de politica monetară prin intermediul ratei dobânzii sau prin alte variabile, în scopul influențării acesteia, se manifestă atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Pe plan intern, rata dobânzii își va exercita funcțiile pozitive în măsura în care efectele ei vor fi adaptate după criteriul integrării creditului în concordanțele eficienței economice la nivel micro și macroeconomic.

Pe plan extern, dobânda contribuie la circulația echilibrată a capitalurilor și la menținerea cursurilor de schimb valutar. Astfel, o creștere a ratelor dobânzii dintr-o țară conduce la atragerea lichidităților internaționale în căutare de plasamente remuneratorii, preschimbarea lor pe moneda națională și creșterea cursului de schimb al acesteia din urmă.

Evoluția ratei dobânzii decurgând din cerințele spontane ale dezvoltării economice sau derivată prin politicile monetare și de credit, are un rol deosebit în orientarea și uneori dirijarea tendințelor economice. Optimizarea acesteia în funcție de potențialul ei și de cerințele reale ale economiei reprezintă o chestiune majoră în lumea contemporană.

Categorii de rate ale dobânzii practicate de bănci

Ratele dobânzilor practicate de bănci pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. în funcție de operațiunile desfășurate de o bancă:

a) rata dobânzii activă (creditoare) utilizată pentru creditele acordate de bancă clienților săi; aceasta se stabilește pe categorii de plasamente astfel:

la plasamente în funcție de: categoria de credite acordate de bancă,

performanțele financiare ale clienților, sursele necesare pentru acoperirea acestor plasamente, perioada de acordare a creditului;

la disponibilitățile la vedere ale băncii la alte bănci – pe bază de negociere în funcție de oferta de bani existentă la un moment dat pe piața monetară interbancară;

la plasamentele făcute la alte bănci sau instituții financiare sub formă de depozite la termen în funcție de dobânda practicată pe piața internă sau internațională;

pentru rezervele obligatorii – acestea se stabilesc de Banca Centrală;

b) rata dobânzii pasive (debitoare) se calculează luând în considerare diferențierea ofertanților de pe piața monetară interbancară, în funcție de cererea de surse corelată cu nivelul plasamentelor proprii, agentul economic ofertanat de surse, modul de plată a dobânzii, modul de păstrare a disponibilităților bănești, cursul de revenire a monedei naționale față de dolarul SUA.

2. în funcție de rata utilizată pentru actualizarea fluxurilor bănești:

a) rata dobânzii în numerar – este rata dobânzii care există azi pentru o operație de luare sau acordare a unui împrumut;

b) rata de rentabilitate la scadență – este acea rată unică aplicabilă fiecărui fulx de numerar care este actualizat astfel încât să se obțină aceeași sumă actualizată ca în cazul aplicării ratei la numerar;

3. în funcție de mărimea perioadei pentru care se plătește dobânda:

a) rata periodică a dobânzii (rp) – este cea percepută de bancă pentru fiecare perioadă considerată (an, semestru, trimestru, lună, zi). Se exprimă ca raport între rata nominală (rn) și numărul de perioade (m):

rp = rn / m;

b) rata efectivă anuală a dobânzii (rea)

rea = (1+rn/m)-1;

Această rată se utilizează mai ales pentru a compara plasamentele la care dobânzile se plătesc la perioade diferite.

4. în funcție de forma de exprimare:

a) rata dobânzii nominală – este cea înscrisă în contractul de credit și depinde de factori variați, cum ar fi gradul de eficiență al valorificării capitalului, cererea și oferta de capital de împrumut, riscul de capital, de dobândă, bonitatea clientului etc.;

b) rata dobânzii reale – este cea determinată de rata nominală și de rata inflației.

Legătura dintre rata dobânzii nominale și cea reală se asigură prin relația lui Fisher:

1 + rata nominală

1+ rata reală = ––––––––– , dacă rata inflației este mai mare de 10%.

1 + rata inflației

În ceea ce B.C.R., dobânda practicată de aceasta se calculează după una din următoarele formule:

– pentru liniile de credit și creditele globale de exploatare:

Suma soldurilor debitoare zilnice x rata dobânzii (pe 30 / 31 zile)

D = –––––––––––––––––––––––––––– ;

360 zile

– pentru creditele pe stocuri:

Suma creditului x 30 zile x rata dobânzii

D = ––––––––––––––––––– .

360 zile

Dobânzile și comisioanele practicate de B.C.R., în prezent, sunt prezentate în tabelele 2.2 și 2.3.

Riscul ratei dobânzii

Dobânda este suma ce revine proprietarului capitalului la rambursarea unui împrumut acordat sau prețul folosirii capitalului, precum și remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Rata dobânzii este pentru orice societate bancară principalul element de negociere cu clienții.

Riscul ratei dobânzii poate fi definit:

ca sensibilitate a rezultatelor financiare la variația nivelului ratelor dobânzii;

acel risc de deteriorare a situației patrimoniale a băncii sub influența unei modificări adverse a nivelului dobânzilor pe piață.

Factorii care influențează apariția și dezvoltarea riscului ratei dobânzii pot fi grupați astfel:

Factori endogeni:

strategia băncii;

volumul, structura activelor și pasivelor bancare;

volumul, structura și calitatea portofoliului de credite;

eșalonarea scadențelor creditelor;

scadența fondurilor atrase.

Factori exogeni:

mediul economic existent;

tipul de politică monetară, economică, financiar-bancară și valutară practicată de autorități;

corelarea politicii monetare a autorității centrale cu politica economică a guvernului;

evoluția pieței interbancare;

factori de ordin psihologic;

concurența.

Riscul ratei dobânzii are două componente esențiale:

Riscul venitului = riscul realizării unor pierderi în ce privește venitul net din dobânzi ca urmare a faptului că mișcările ratelor dobânzilor la împrumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale împrumuturilor acordate;

Riscul investiției = riscul producerii unor pierderi în patrimoniul net ca rezultat al unor schimbări neașteptate ale ratei dobânzii;

2.3.2. MODALITĂȚI DE ANALIZĂ A RISCULUI RATEI DOBÂNZII

În vederea administrării riscului ratelor dobânzii, se utilizează 2 principale modele de analiză :

Modelul GAP de diferență (ECART);

Modelul GAP de durată (DURATION).

I. Modelul GAP de diferență (analiza GAP)

Acest model de analiză este utilizat în:

– gestionarea activelor și pasivelor bancare;

– administrarea venitului net din dobânzi;

– administrarea fluxurilor de numerar pe termen scurt.

În cadrul acestui model se pune în principal accentul pe administrarea venitului net din dobânzi pe termen scurt (3-6 luni).

Obiectivul fundamental îl reprezintă măsurarea performanței băncii.

GAP – reprezintă diferența între activele și pasivele sensibile ordonate din punct de vedere al scadenței acestora, respectiv:

GAP = ASD – PSD, în care:

ASD – active sensibile la rata dobânzii ( credite, instrumente negociabile);

PSD – pasive sensibile la rata dobânzii (disponibilități, depozite).

Activele și pasivele sensibile reprezintă instrumente de credit, respectiv depozite cu dobânzi variabile.

Etapele analizei GAP:

1. clasificarea activelor și pasivelor în funcție de sensibilitatea la variația ratelor dobânzilor în:

active / pasive sensibile la variația ratelor dobânzilor;

active pasive cu dobândă fixă;

active nepurtătoare de dobândă / pasive neplătitoare da dobândă;

2. selectarea orizontului de timp pentru analiza activelor și pasivelor sensibile în cadrul intervalului de analiză;

3. gruparea activelor și pasivelor pe orizonturi de timp, în funcție de scadența sau timpul până la prima modificare posibilă a ratei dobânzii;

4. calcularea GAP de diferență, a venitului net din dobânzi, a marjei procentuale brute a dobânzii pe fiecare interval de timp:

GAP = ASD – PSD;

VND = Vd – Cd;

M%brută = (VND / Suma active fructificate ) x 100,

în care:

GAP = A – P sensibile la variația ratei dobânzii;

ASD – active sensibile la rata dobânzii;

PSD – pasive sensibile la rata dobânzii;

VND – venituri nete din dobânzi;

Vd – venituri din dobânzi;

Cd – cheltuieli din dobânzi;

M%brută – marja procentuală brută a dobânzii;

5. interpretarea de către conducere a informațiilor obținute direct și prin analiza de sensibilitate .

Pentru utilizarea acestui model de analiză este necesară determinarea factorilor care afectează venitul net din dobânzi:

1. modificarea nivelului ratelor dobânzilor

Ratele dobânzilor pot să urce sau să coboare afectând sau nu volumul venitului net din dobânzi , în funcție de structura portofoliului și valoarea Gap-ului. Astfel există trei situații:

a) GAP negativ PSD ASD

dacă rata dobânzii pe termen scurt crește în intervalul de timp analizat, banca plătește rate mai ridicate pentru toate pasivele sensibile.

Dacă rata dobânzii pe termen scurt crește cu sume egale în același interval de timp, cheltuielile cu dobânzile cresc mai mult decât veniturile din dobânzi, deoarece li se fixează un preț nou mai multor pasive.

În concluzie, venitul net din dobânzi scade.

dacă rata dobânzii pe termen scurt scade în orizontul de timp analizat, mai multe pasive primesc un preț nou mai mare decât activele sensibile la rata dobânzilor, spredul crește și venitul net din dobânzi crește.

b) GAP pozitiv PSD ASD

dacă rata dobânzii pe termen scurt crește în intervalul de timp analizat, venitul din dobânzi crește mai mult decât cheltuielile cu dobânzile, deoarece li se fixează un preț nou mai multor active.

Spread –ul și venitul net din dobânzi crește în mod similar.

c) GAP nul PSD = ASD

Schimbările egale în rata dobânzii nu modifică venitul net din dobândă deoarece schimburile din venitul net sunt egale cu schimburile din cheltuielile cu dobânzile.

Concluzie:

1.GAP > 0 ASD < PSD

d > 0, CD > VD VND

d < 0, CD < VD VND

2. GAP > 0 ASD > PSD

a) d > 0, VD > CD VND

2. modificarea marjei dobânzii

Venitul net din dobânzi diferă de cel prognozat dacă spread – ul dintre venituri și cheltuieli variază. Câștigurile din active pot varia în funcție de costul cu dobânzile în cauză:

unei deplasări în curba câștigului (schimbări neegale la nivelul diferitelor rate ale dobânzii);

o creștere sau o reducere a primei de risc;

schimbări nesincrone ale indicilor pe activ cu ratele fluctuante.

În această situație spread – ul se îngustează.

modificări ale volumului activelor și pasivelor

Venitul net din dobânzi variază direct proporțional cu schimbările în volumul activelor care aduc câștiguri și pasivele purtătoare de dobânzi, indiferent de nivelul ratei dobânzii.

modificări în structura portofoliului

Orice variație a structurii portofoliului modifică în mod potențial venitul net din dobânzi. Astfel, managerii pot:

să crească rata activelor în mod sensibil prin fixarea de preț la mai multe împrumuturi pe o bază de rată fluctuantă sau prin reducerea scadențelor titlurilor de valoare investite;

să descrească rata pasivelor în mod sensibil prin substituirea lor cu certificate e depozit pe termen mai lung pentru fondurile cumpărate peste noapte (overnight).

Ca orice instrument de analiză și GAP – ul de diferență prezintă o serie de inconveniente cum ar fi:

analiza statică a activelor și pasivelor;

nu ține cont de necesarul maxim de fonduri proprii.

Deoarece date rele, ca cele din tabelul 2.4, sunt greu de obținut de la bancă, am prezentat în cele ce urmează un model de analiză GAP cu ajutorul unor date simulate.

Aplicație practică

B.C.R. prezintă la 31 martie 2000 următoarea situație bilanțieră:

– Tabel 2.4 –

Situația ratelor dobânzii la 31 martie 2000 pe grupe de active și pasive este următoarea:

active sensibile la variația ratei dobânzii (credite) 55%

active cu dobândă fixă (plasamente pe piața interbancară, titluri de stat, rezervă minimă obligatorie) 65%

pasive cu dobândă fixă (certificate de depozit) 60%

marja dobânzii 5%

Să se calculeze GAP-ul, VND si marja netă a dobânzii în condițiile în care:

dobânda medie la credite se majorează cu 5%, iar la depozite rămâne neschimbată;

dobânda medie la depozite se reduce cu 3%, iar la credite rămâne neschimbată;

crește ponderea titlurilor de stat în total active de la un volum de 8100 mld. lei la un volum de 15000 mld. lei , reducându-se concomitent ponderea creditelor din total active de la 12000 mld. lei la 5100 mld. lei;

se reduce ponderea depozitelor în total pasive de la 20000 mld. lei la 16000 mld. lei crescând concomitent ponderea certificatelor de depozit de la 3700 mld. lei la 7700 mld. lei.

REZOLVARE:

Analiza GAP la 31 martie 2000 – Tabel 2.5 –

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 21.200 = -9.200

VND = Vd – Cd = (12.000 x 55%) + (17.400 x 65%) – (21.200 x 50%) – (4.000 x 55%)

VND = 5.110 mld. lei

MND = (VND /Active fructificate ) x 100 = (5.110/12.000) x 100 = 42,58%

a) Analiza GAP în condițiile majorării cu 5% a dobânzii la credite (active sensibile la variația ratei dobânzii) dobânda la depozite (pasive sensibile la variația ratei dobânzii) rămânând neschimbată (tabelul 2.6).

– Tabel 2.6 –

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 21.200 = -9.200 mld. lei

VND = Vd – Cd =(12.000 x 60%) + (17.400 x 65%) – (21.200 x 50%) – (4.000 x 55%) VND = 5.710 mld.lei

MND = (VND/Active fructificate) x 100 = (5.710/12.000) x 100 = 47,58%

b) Analiza GAP în condițiile reducerii dobânzii la depozite (pasive sensibile la variația ratei dobânzii) cu 3 %, dobânda la credite (active sensibile la variația ratei dobânzii) rămânând neschimbată (tabelul 2.7)

– Tabel 2.7 –

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 21.200 = -9.200 mld. lei

VND = Vd – Cd =(12.000 x 55%) + (17.400 x 65%) – (21.200 x 47%) – (4.000 x 55%) VND = 5.746 mld. lei

MND = (VND/Active fructificate) x 100 = (5.746/12.000) x 100 = 47,88%

c) Analiza GAP în condițiile creșterii ponderii titlurilor de stat în total active (de la 8.100 mld. lei la 15.000 mld. lei) și reducerii concomitente a ponderii creditelor în total active (de la 12.000 mld. lei la 5.100 mld. lei) (tabelul 2.8).

– Tabel 2.8 –

GAP = ASD – PSD = 5.100 – 21.200 = -16.100 mld. lei

VND = Vd – Cd =(5.100 x 55%) + (24.300 x 65%) – (21.200 x 50%) – (4.000 x 55%)

VND = 5.800 mld.lei

MND = (VND/Active fructificate) x 100 = (5.800/5.100) x 100 = 113,73%

d) Analiza GAP în condițiile reducerii ponderii depozitelor în total pasive ( de la 20.000 mld.lei la 16.000 mld.lei ) și sporirii concomitente a ponderii certificatelor de depozit ( de la 3.700 mld.lei la 7.700 ) (tabelul 2.9).

– Tabel 2.9 –

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 17.200 = -5.200 mld. lei

VND = Vd – Cd =(12.000 x 55%) + (17.400 x 65%) – (17.200 x 50%) – (8.000 x 55%) VND = 4.910 mld. lei

MND = (VND/Active fructificate) x 100 = (4.910/12.000) x 100 = 40,92%

Pentru alegerea variantei optime se prezintă în prealabil sinteza rezultatelor obținute în cele 4 situații (tabel 2.10).

Sinteza rezultatelor obținute – tabel 2.10 –

După cum rezultă din tabelul 2.10 varianta optimă din punct de vedere a VDN și a MND este cea care presupune schimbări în structura activelor (creșterea ponderii titlurilor de stat și reducerea concomitentă a creditelor) în condițiile creșterii volumului negativ al GAP-ului, deci a excedentului de resursă.

VND obținut este cel mai mare atât datorită creșterii ponderii titlurilor de stat în total activ, cât și datorită faptului că rata dobânzii la acestea este cu 10 puncte procentuale peste cea de la credite.

MND sporește de 2,67 ori față de situația de la 31 martie datorită creșterii VND și reducerii volumului creditelor (active fructificate).

II. Analiza de durată a activelor și pasivelor (DURATION)

Pe lângă analiza GAP – ului de diferență, multe bănci evaluează riscul ratelor dobânzilor utilizând și modelul de durată a GAP – ului (DURATION). Acest model se concentrează pe venitul net din dobândă sau valoarea de piață a capitalului deținut de acționari urmărind sincronizarea tuturor fluxurilor de numerar individuale. În general acest model pornește de la valoarea titlurilor de valoare. Analiza de durată recunoaște faptul că riscul ratei dobânzii apare ca urmare a necorelării în timp a intrărilor și ieșirilor de numerar. În timp ce analiza GAP clasică (de diferență) compară activele și pasivele sensibile pe termen scurt, analiza de durată stabilește existența unei legături direct proporționale între modificarea portofoliului (active și pasive) și mișcările ratelor dobânzilor. Orice societate bancară este preocupată de expunerea ei totală la risc. Atunci când banca încasează numerar la active înainte de efectuarea plăților la pasive, ea suportă riscul reinvestirii câștigurilor la prețuri reduse. Orice diferență apărută în sincronizarea cash – flow – ului activelor și pasivelor se reflectă în duratele medii.

Analiza GAP de durată presupune stabilirea unui obiectiv țintă

2.3.3. GESTIONAREA RISCULUI RATEI DOBÂNZII

Obiectivul fundamental al gestionării riscului ratei dobânzii este acela de a determina o marjă a dobânzii cât mai mare și cât mai stabilă în timp.

Gestionarea acestui tip de risc presupune:

A. gestiunea marjei dobânzii;

B. calculul și analiza indicatorilor de sensibilitate;

C. gestiunea poziției băncii.

A. Gestionarea marjei dobânzii

Marja dobânzii este principalul indicator de rentabilitate bancară și reprezintă diferența dintre veniturile obținute din dobânzi la creditele acordate și cheltuielile făcute cu plata dobânzilor la depozitele atrase de la alte societăți bancare, de la populație, de la agenții economici, precum și cele bonificate la certificatele de depozit.

Indicatorii marjei dobânzii:

marja absolută a dobânzii bancare (MA)

– se calculează ca diferență între suma veniturilor din dobânzi (la împrumuturile acordate ) și suma cheltuielilor cu dobânzile bonificate ( la depozite, certificate de depozit).

marja procentuală brută a dobânzii bancare (MB)

– se calculează prin raportarea marjei absolute a dobânzii la suma activelor investite ( de la care se încasează dobânzi ).

marja procentuală netă a dobânzii bancare (MN)

– se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii percepute și nivelul mediu al ratei dobânzii bonificate.

B. Calculul și analiza indicatorilor riscului ratei dobânzilor

Principalii indicatori ai riscului de variație a ratei dobânzii sunt:

ecart-ul (gap-ul) reprezintă diferența, la un moment dat între volumul activelor și cel al pasivelor sensibile la variația ratelor dobânzilor.

indicele de sensibilitate a băncii la variația dobânzii pe piață

– se calculează ca un raport, la un moment dat, între volumul activelor și cel al pasivelor sensibile la variația ratei dobânzii.

Indicele de sensibilitate (gradul de sensibilitate) la variația ratei dobânzii poate fi:

a) subunitar:

în condițiile unei tendințe crescătoare a ratelor dobânzilor, situația este nefavorabilă pentru societatea bancară;

în condițiile unei tendințe descrescătoare a ratelor dobânzilor , situația este favorabilă pentru societatea bancară.

supraunitar:

în condițiile unei tendințe crescătoare a ratei dobânzilor situația este favorabilă pentru societatea bancară;

în condițiile unei tendințe descrescătoare a ratei dobânzii situația este favorabilă pentru societatea bancară.

C. Gestinarea poziției băncii

Poziția băncii se determină ca diferență între volumul activelor și pasivelor cu dobândă fixă. Poziția băncii poate fi:

scurtă = volumul activelor cu dobânzi fixe decât volumul pasivelor cu dobânzi fixe.

– situația este favorabilă pentru societatea bancară atunci când există o tendință crescătoare a ratelor dobânzilor.

lungă = volumul activelor cu dobânzi fixe este decât volumul pasivelor cu dobânzi fixe.

– situația este favorabilă pentru societatea bancară atunci când există o tendință descrescătore a ratelor dobânzilor.

neutră = este situația aparent ideală pentru o societate bancară, dificilă de realizat. Această poziție împiedică societatea bancară să speculeze variația ratelor dobânzilor pe piață în favoarea sa.

2.3.4. MODALITĂȚI DE PREVENIRE ȘI DIMINUARE A RISCULUI RATEI DOBÂNZII

Acoperirea poziției deschise la riscul de dobândă se realizează prin luarea unei poziții contrare și egale, fie prin măsuri tradiționale, fie prin operațiuni pe piața de capital.

1. Măsuri tradiționale

Ca mijloc de protecție împotriva riscului ratei dobânzii, se utilizează frecvent și de mult timp, anumite procedee. Acestea sunt:

a. Alegerea deliberată fie a ratei fixe, fie a ratei variabile a dobânzii, în funcție de tendințele pieței

În perioada de creștere a ratei dobânzii, băncile sunt interesate să atragă fonduri cu rată fixă a dobânzii și să le plaseze în credite sau în alte titluri financiare cu rată variabilă a dobânzii. În situația inversă, când pe piață se conturează un proces de reducere a ratei dobânzilor, băncile vor căuta să plaseze cu dobândă fixă și să atragă fonduri cu dobândă variabilă.

Prin aceste încercări, băncile obțin sau caută să obțină cele mai bune condiții valabile pentru momentul contractării și vizând anticiparea evoluției pieței dar, o dată încheiat contractul, gestionarea riscului se limitează la simpla supraveghere a fluxului dobânzilor, neputând interveni pe parcursul derulării lui.

b. alegerea plasamentelor sau a finanțărilor pe termen lung, mediu sau scurt

Decizia privind mărimea perioadei se ia în funcție de anticipările făcute în legătură cu creșterea sau scăderea probabilă a ratei dobânzii pe piața financiară. Pentru atragerea de fonduri, banca va înclina pentru perioade cât mai mari dacă se anticipează o reducere a ratei dobânzii pe piață. Pentru plasamente se vor urmări perioade cât mai lungi, dacă se anticipează scăderea ratei dobânzii și perioade cât mai scurte, dacă se anticipează creșterea ratei dobânzii.

c. alegerea unor contracte de creditare cu posibilitatea expresă de a putea rambursa sau de a putea cere rambursarea la anumite termene în avans față de scadența finală

Dacă pe piață va crește rata dobânzii, creditorul poate ieși din contract ( poate retrage creditul ), găsind alt plasament mai rentabil; dacă rata dobânzii se va reduce pe piață, debitorul poate ieși din contract, rambursând anticipat și angajând alt împrumut, în condiții mai avantajoase.

d. divizarea împrumutului în două tranșe egale și indexate invers, cu un anumit indice de creștere sau scădere a ratei dobânzii

Orice evoluție viitoare a ratei dobânzii va face ca pierderea realizată la o tranșă să se compenseze cu câștigul realizat la cealaltă tranșă. Astfel de împrumuturi se numesc „ sensibilități opuse ” sau „ bull and bear ”.

Ceea ce caracterizează aceste împrumuturi tradiționale se materializează în faptul că eficacitatea garanției împotriva riscului depinde de alegerea inițială. Dacă alegerea este pertinentă, debitorul își vede cheltuielile diminuate în cazul scăderii ratei dobânzii și nemajorate în cazul procesului de creștere a ratei dobânzii. Creditorul își păstrează șansele inițiale în cazul scăderii ratei dobânzii și beneficiază în cazul creșterii acesteia. Dacă alegerea inițială este greșită, apar inevitabil greutăți financiare.

2. Măsuri noi de diminuare a riscului ratei dobânzii

Acestea permit acoperirea riscului de dobândă atât pentru creditor și debitor, cât și pentru plasamente făcute și plasamente primite. Ele au o flexibilitate mai mare, o independență față de angajamentul inițial ( contract ), permițând o mai bună gestionare a riscului de dobândă. Principalele modalități sunt expuse în continuare:

a. swap pentru rata dobânzii

Această tehnică cunoaște în prezent un succes însemnat în viața financiară datorită facilităților pe care le oferă gestiunii de trezorerie. Ea permite unei societăți care anticipează, spre exemplu, o reducere a ratei dobânzii pe piața financiară, să schimbe o datorie cu dobânda fixă într – una cu dobânda variabilă.

Swap pentru rata dobânzii se poate realiza în mai multe combinații:

schimbul unei datorii cu dobândă variabilă, contra unei datorii cu dobândă fixă, exprimate în aceeași monedă;

schimbul unei datorii cu dobândă fixă contra unei datorii cu dobândă variabilă, exprimate în aceeași monedă sau în devize diferite;

schimbul unei datorii cu dobândă variabilă contra unei datorii cu dobândă variabilă, exprimate în aceeași monedă sau în devize diferite;

schimbul unei datorii cu dobândă fixă contra unei datorii cu dobândă fixă, exprimate în devize diferite.

b. contractul la termen pentru rata dobânzii

În perioade de fluctuații bruște și însemnate ale dobânzilor există șanse de câștig, dar ți riscul de pierdere. Contractele la termen răspund unor nevoi reale ale operațiunilor în perioadele de instabilitate a dobânzilor, în sensul de a proteja împotriva variațiilor neașteptate și negative. Prin intermediul lor pot fi schimbate creanțe la termen în scopul reducerii incertitudinii în perioada de instabilitate, contracarării efectelor fluctuațiilor imprevizibile, în vederea menținerii plasamentelor și afacerilor viitoare.

Un contract la termen este un angajament de a cumpăra sau a vinde la o dată ulterioară și un preț determinat, o anumită cantitate de active financiare purtătoare de dobândă.

Cel care dorește să protejeze valoarea titlurilor pe care le deține în portofoliu împotriva unei creșteri a ratei dobânzii trebuie să vândă contracte la termen, iar operatorul care urmărește să se protejeze împotriva scăderii ratei dobânzii trebuie să cumpere contracte la termen.

În aceste condiții, dacă o bancă care deține o obligațiune apreciază o creștere viitoare a ratei dobânzii, ceea ce i – ar putea provoca o pierdere ( prin scăderea cursului ), ea poate vinde la termen, cu prețul existent în prezent, adică își asigură prețul de azi pentru o livrare ce va avea loc peste câteva luni, contra unui comision.

Caracteristic contractelor la termen este faptul că incertitudinea sau riscul se transferă de la cei ce nu vor să și le asume, către cei ce vor și au mijloace de a și le asuma în mod oneros.

c. opțiuni pentru rata dobânzii

Opțiunea este un drept ( nu și o obligație ) de a cumpăra sau de a vinde un volum stabilit de active, la o dată determinată sau în orice moment până la acea dată, la un preț stabilit în avans ( preț de exercițiu ), contra unei prime plătibilă imediat. Ele pot fi de cumpărare și de vânzare.

În principiu, cumpărătorii de opțiuni sunt indivizi care urmăresc să realizeze un câștig pornind de la o evoluție a ratelor pe care o prevăd, precum și cei care doresc să se asigure împotriva unei anumite evoluții, însă își asumă riscuri limitate, în timp ce vânzătorii de opțiuni urmăresc să – și valorifice avantajos capitalul de care dispun.

Dacă băncile doresc să se protejeze împotriva unei creșteri a ratei dobânzii ( atunci când emit obligațiuni, de exemplu ) vor cumpăra opțiuni de vânzare, iar cele care se tem de o scădere a ratei dobânzii cumpără opțiuni de cumpărare.

Prețurile opțiunilor depind de perioada de timp în care dispune cumpărătorul pentru a alege, de cererea și oferta de astfel de operațiuni, de tendința generală a pieței financiare și alte condiții manifestate pe piață.

Opțiunile au avantajul, comparativ cu swap sau contractul la termen, de a câștiga în eventualitatea unei evoluții favorabile a ratei dobânzii și de a nu pierde în cazul unei evoluții nefavorabile. De aceea opțiunile oferă cea mai mare suplețe în gestionarea riscului ratei dobânzii; ele permit evitarea consecințelor unei erori de anticipație a evoluție ratei dobânzii, având dreptul de a nu exercita opțiunea în aceste cazuri.

d. operațiuni derivate din opțiuni

d1. operațiuni „ caps”

Acestea reprezintă un contract prin care un debitor care are de plătit o rată a dobânzii variabilă se asigură, în schimbul plății inițiale a unei prime, împotriva creșterii ratei dobânzii aferente împrumutului său peste un anumit prag reprezentat de o rată a dobânzii de referință. La sfârșitul fiecărei perioadei, dacă rata dobânzii pieței, de exemplu rata dobânzii interbancare, e superioară ratei fixe de referință, cumpărătorul caps primește o sumă funcție de diferența de rată. Invers dacă rata dobânzii interbancare e inferioară. Cumpărătorului unui caps îi este astfel garantată o rată maximă a dobânzii împrumutului. Vânzătorul caps primește în contrapartidă o sumă fixă la debutul fiecărui an, în tot timpul derulării contractului.

d2. operațiunea floor

Funcționează invers: cumpărătorul primește un vărsământ dacă rata dobânzii interbancare e inferioară ratei fixe. Ea permite garantarea unei remunerații minime, asigurând creditorul împotriva unei scăderi a ratei dobânzii.

d3. operațiunea collar (tunnel)

Este un contract ce permite vânzătorului garantarea unei zone de rate ale dobânzii, situată între rata maximă și cea minimă. Cumpărarea unui collar corespunde la cumpărarea unui caps și vânzarea simultană a unui floor, ceea ce permite abaterea costului operației prin compensarea între prima vărsată și cea percepută.