Finantarea Ciclului de Exploatare Planul de Finantare

=== finantarea ciclului de exploatare ===

11. FINANȚAREA CICLULUI DE EXPLOATARE

Decizia de finanțare a ciclului de exploatare finalizează echilibrul financiar dintre nevoia de finanțare a activelor circulante și sursele mobilizate pentru finanțarea acesteia. întrucât NFCE a fost dimensionat în capitolul anterior, în continuare prezentăm sursele de finanțare a ciclului de exploatare: surse proprii, surse atrase, surse împrumutate. Alegerea surselor proprii atrase sau împrumutate se va face în condiții de optimizare a relației rentabilitate-risc.

11.1. SURSELE PROPRII

Reînnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor pentru asigurarea continuității producției și ritmicității vânzărilor determină o nevoie de capital cvasipermanenta. În acest context, se pune problema existenței unor surse permanente pentru finanțarea acestor nevoi. Această sursă este fondul de rulment.

Așa cum am mai arătat, fondul de rulment reprezintă surplusul de resurse permanente degajat din finanțarea pe termen lung a nevoilor permanente, pentru realizarea echilibrului financiar al ciclului de exploatare și al trezoreriei. Acest surplus reprezintă o marjă de siguranță pentru activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă sigură de capital mobilizat pe un termen lung, și pentru care nu există preocupare de a fi reînnoită.

Fond de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare (pe termen lung)) –

global (FRG) – Imobilizări

Fond de rulment = Capitaluri proprii – Imobilizări

propriu (FRP)

Fond de rulment = Fond de rulment global – Fond de rulment propriu

împrumutat (FRÎ)

În gestiunea activelor circulante trebuie să existe preocupare de a fundamenta o mărime optimă a FR, adică o mărime strict necesară care să angajeze costuri de capital minime (dividende pentru FRP și dobânzi pentru FRÎ) și să ofere siguranța echilibrului financiar.

O dată cu reînnoirea stocurilor se produce și reînnoirea în proporții aproximativ egale a datoriilor de exploatare (salariați, furnizori, stat etc).

Caracterul reînnoibil al stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și al datoriilor de exploatare, pe de altă parte, face ca nevoia netă de capitaluri pentru finanțarea ciclului de exploatare să se manifeste la nivelul diferenței dintre NFCE și datoriile de exploatare, deci la nivelul nevoii de fond de rulment (NFR):

NFR = NFCE – Datorii de exploatare.

Pentru această nevoie suplimentară, cvasipermanentă ar trebuie să existe un fond de rulment acoperitor (care permite și degajarea unei trezorerii nete pozitive la sfârșitul exercițiului viitor). Mărimea fondului de rulment pentru anul viitor se poate aprecia în funcție de previziunile bugetului investițiilor și ale bugetului producției. Fiind o sursă permanentă de capital și stabilă pentru anul de plan, fondul de rulment va avea o mărime constantă pentru fiecare trimestru al anului de previziune.

11.2. SURSELE ATRASE

Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe sursele temporar atrase de la terți în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriilor (intrarea și recepția materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea impozitelor etc.) și cel al scadenței plății. Întrucât activele circulante reprezintă anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumită durată de lichiditate), vor admite în compensare anumite decalaje de plăți favorabile (caracterizate de o durată de exigibilitate). Se urmărește deci, echilibrul între durata de lichiditate a activelor circulante și durata de scadență a datoriilor de exploatare (pasivelor circulante). O gestiune eficientă a pasivelor circulante ar fi aceea care realizează un volum al decalajelor de plăți favorabile superior decalajelor de încasări, aceasta pentru că datoriile întreprinderii către terți reprezintă până la scadența lor surse de capital atrase gratuit de către aceasta, în timp ce decalajele de încasări, reprezentând capitaluri interne atrase gratuit de către clienți, sunt nefavorabile întreprinderii. Caracterul neoneros al datoriilor ar determina trezorierul întreprinderii să crească, atât mărimea lor, cât și intervalul cuprins între apariția și plata acestora. însă, depășirea termenelor legale de plată privind obligațiile fiscale fiind însoțită de amenzi și penalități semnificative, întreprinderile sunt tentate să amâne datoriile către furnizori. Cum amenzile și penalizările de la furnizori sunt neoperante (nesemnificative) s-a ajuns ca în economia românească să se înregistreze un volum impresionant de arierate. Totodată, poziția întreprinderilor românești favorabilă la o întârziere de plăți este atenuată de poziția ei defavorabilă la încasări, care vor fi întârziate din aceeași cauză a resurselor financiare limitate. Pe ansamblu, efectele decalajelor de încasări și plăți se vor concretiza în încetinirea rotației capitalurilor, cu consecințe nefavorabile asupra rentabilității acestora.

În concluzie, pasivele circulante sunt o manifestare a fenomenului de utilizare a unor disponibilități ce aparțin altora pentru acoperirea unor plăți corespunzătoare mijloacelor circulante (pasive de tipul I) sau a creditului comercial de care beneficiază unitatea în cauză (pasive de tipul II).

În previziunea pasivelor se urmărește soldul minim, permanent al datoriilor care conferă acestora un caracter stabil, astfel că resursele atrase mai sunt denumite și pasive stabile (denumire mai veche din literatura noastră de specialitate). Rezultă că pasivele stabile reprezintă datorii ale întreprinderii către terți (furnizori, personal, stat etc), minime și reînnoibile permanent în termenele legale de scadență.

Metodologia de previzionare a surselor atrase impune gruparea lor în două categorii:

datorii cu sold zilnic crescător până în ziua plății și cu termene fixe de plată (pasive stabile de tipul I). În această grupă se includ datoriile rezultate din salarii, impozit pe salarii, contribuții la asigurări sociale, datorii din gaze naturale, energie etc.

datorii cu sold variabil și cu termene de plată variabile pe parcursul unei luni de zile. Acestea se referă la datoriile față de furnizorii de materii prime, materiale, piese de schimb, etc, la datoriile pentru constituirea de rezerve, garanții, preliminări pentru plata concediilor și pentru reparații etc (pasive stabile de tipul II).

Pasivele stabile din prima categorie se fundamentează printr-o metodă analitică ce presupune însumarea soldurilor zilnice, parcurgând următoarele etape:

alegerea trimestrului cu activitatea minimă, iar calculul se va face pe o singură lună din acest trimestru. Nivelul minim al pasivelor calculate pentru acest trimestru se vor regăsi cu siguranță de-a lungul întregului an;

determinarea datoriei medii zilnice pe fiecare element prin raportarea obligațiilor trimestriale la numărul de zile standard dintr-un trimestru (90 zile);

determinarea soldurilor inițiale, respectiv soldurile la începutul lunii de calcul din trimestrul minim. Acest sold inițial depinde de zilele de plată stabilite pentru fiecare datorie de exploatare și de modalitatea de plată imediată sau amânată.

Exemplul 1:

salariile se plătesc, în general, chenzinal pe baza datoriei cumulate în chenzina precedentă, cu o amânare a plății de 10 zile (25 ale lunii curente pentru chenzina I și la 10 ale lunii următoare pentru chenzina II) (figura 11.1.).

plata impozitului pe salarii se face lunar în baza datoriei cumulate de-a lungul întregii luni precedente, cu o amânare a plății de 10 zile (figura 11.2.).

stabilirea soldurilor zilnice ale lunii luate în calcul. La soldul inițial se adaugă în fiecare zi datoria zilnică până în ziua plății când soldul se diminuează cu plățile efectuate.

însumarea soldurilor zilnice de la toate elementele generatoare de pasive obținându-se un sold zilnic total. Vor rezulta totaluri pe fiecare din cele 30 zile ale lunii luate în calcul.

alegerea soldului zilnic total cel mai mic din luna de calcul a pasivelor stabile. Acest sold zilnic total cel mai mic reprezintă nivelul constant previzionat al pasivelor stabile (din prima categorie) din fiecare trimestru al anului de plan.

Fig. 11.1. Evoluția lunară a soldului pasivelor stabile din salarii

Fig. 11.2. Evoluția lunară a soldului datoriei din impozit pe salarii

Pasivele stabile din categoria II au mărimi specifice în fiecare trimestru. Previzionarea lor se face pentru fiecare trimestru al anului de plan, utilizând metoda sintetică, în funcție de nivelul trimestrial total al acestor datorii și de perioada de amânare legală (normală) a plăților către furnizori:

11.3. SURSELE ÎMPRUMUTATE

Dacă sursele proprii și atrase sunt insuficiente pentru finanțarea stocurilor și cheltuielilor de exploatare, întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt (de trezorerie sau de scont). Creditele de trezorerie se acordă întreprinderilor de către băncile comerciale în limita unui plafon convenit anterior.

Necesarul creditelor de trezorerie se stabilește trimestrial în cadrul Planului de trezorerie ca diferență între soldul stocurilor și cheltuielilor (N), pe de o parte, și totalul resurselor proprii atrase și încasărilor (R), pe de altă parte:

Necesar trimestrial de credite de trezorerie = (stocuri+alte active+cheltuieli pentru realizarea producției) – (fond de rulment+surse atrase+încasări din vânzarea producției).

Comparând nevoia de capitaluri circulante (N) cu resursele (R) de capitaluri circulante rezultă un deficit sau un excedent de trezorerie, după cum nevoile sunt mai mari sau mai mici decât resursele.

Deficitul de trezorerie va fi acoperit prin solicitarea de noi credite (dacă plafonul aprobat de bancă permite) în trimestrul respectiv peste nivelul celor aflate în sold în trimestrul anterior.

Excedentul de trezorerie constituie volumul creditelor care se vor rambursa în trimestrul următor. Dacă excedentul de trezorerie este superior creditelor angajate anterior, atunci diferența se va plasa eficient pe piață.

Soldul creditelor de trezorerie la începutul trimestrului I se preia din bilanțul contabil la încheierea exercițiului, iar la începutul fiecărui trimestru este influențat în plus sau în minus cu deficitul, respectiv excedentul de trezorerie din trimestrul anterior.

În situația în care banca nu mai acordă credite de trezorerie (ca urmare a depășirii plafonului), pentru acoperirea deficitului de trezorerie întreprinderea poate mobiliza alte surse cum ar fi:

creditul de scont, dacă întreprinderea are efecte comerciale de vândut;

creditul de facturare, dacă există pe piața financiară societăți de factoring care preiau contra comision facturile întreprinderii spre urmărire și încasare.

Selecția unuia sau altuia dintre credite are la bază cel mai redus cost real (pe număr de zile efectiv creditate) al procurării acestora.

Modul de realizare al echilibrului financiar pe termen scurt este ilustrat în exemplul 2.

Exemplul 2

Determinarea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare (NFCE) și a surselor de finanțare a acestuia (exemplul ipotetic).

Să se determine necesarul de finanțat mediu anual precum și necesarul trimestrial, utilizând metodele analitice și sintetice bazate pe costurile exploatării și pe cifra de afaceri, pe baza informațiilor conținute în tabelele 11.1, 11.2 și 11.3.

prețuri unitare de aprovizionare la materia primă folosită (lei / Kg): 150;

intervalul mediu pentru condiționare: 4 zile;

intervalul mediu pentru transport interior: 2 zile;

durata medie de decontare a facturilor: 10 zile;

producția fabricată în anul precedent, exprimată în cost complet a fost de 9804 mii lei (Pcc0);

coeficientul de accelerare a rotației activelor circulante prin costul total al producției, pentru perioada de previziune: Kc = 0,15.

cifra de afaceri din anul precedent: CA0 = 11 500 mii lei; iar cea din anul de previziune CApl = 18 700 mii lei;

coeficientul de accelerare a rotației activelor circulante prin cifra de afaceri: KCA = 0,20;

pentru repartizarea pe trimestre a cheltuielilor anuale previzionate, pentru materii prime, producție în curs, produse finite, produse expediate, se vor utiliza următoarelor proporții:

TR I = 23%, TR II = TR III = 25%, TR IV = 27%.

Aceleași procente se folosesc și pentru repartizarea pe trimestre a producției anuale ce urmează a se fabrica, exprimată în cost complet (Pccpl) cât și a cifrei de afaceri anuală planificată (CApl);

situația aprovizionărilor cu materii prime se prezintă în tabelul 11.2.;

soldul obiectelor de inventar de mică valoare sau de scurtă durată inclusiv echipament de protecție existent la 31 – XII – an precedent este de 25 mii, din care 10 mii stocuri fără mișcare sau de prisos; achizițiile anuale sunt 50 mii repartizate pe trimestre în funcție de ponderile

Tabelul 11.2.

Tabelul 11.3

Bilanțul la 31 – XII – anul precedent

mii lei

cunoscute (TR I = 23%, TR II = TR III = 25%, TR IV = 27%), iar consumul anual (uzura obiectelor de inventar) de 43,84 mii este repartizată pe trimestre astfel: TR I = 8,47 mii, TR II = 10,93 mii, TR III = 12,5 mii, TR IV = 11,94 mii.

– Suma cheltuielilor planificate pentru „grupa diverse materiale” este de 174 mii repartizate pe trimestre astfel: TR I → 40,02 mii, TR II = TR III → 43,5 mii, TR IV → 46,98 mii.

Rezolvare:

A) Determinarea NFCE:

1) Metode analitice de determinare a NFCE;

Metode analitice bazate pe costuri;

Metode analitice bazate pe cifra de afaceri;

2) Metode sintetice de determinare a NFCE;

Metoda sintetică bazată pe viteza de rotație în funcție de costuri;

Metoda sintetică bazată pe AC/1000 lei producție fabricată;

Metoda sintetică bazată pe rata cinetică a activelor circulante;

B) Determinarea surselor de finanțare a ciclului de exploatare:

Determinarea surselor proprii;

Determinarea pasivelor stabile;

Determinarea creditelor de trezorerie.

A) Determinarea NFCE

1) Metode analitice de determinare a NFCE

1.1) Metode analitice bazate pe costuri

Necesarul de finanțat mediu anual și necesarul de finanțat trimestrial pentru stocurile de materii prime

Necesarul valoric de materii prime

,în care:

q = cantitatea de produse programată a se fabrica;

nc = norma de consum (consum specific);

pa = preț unitar de aprovizionare.

N = (75 000 x 0,4 + 65 000 x 0,9) x 150 = (30 000 + 58 500) x 150 = 13 275 000 lei

N = 13 275 mii lei.

Necesarul de finanțat mediu anual pentru stocul de materii prime:

în care:

i = intervalul de timp mediu între două aprovizionări succesive;

s = intervalul mediu pentru stocul de siguranță;

c = intervalul pentru condiționare;

t = intervalul pentru transportul interior.

, în care:

Tit = timp de imobilizare total.

a) Determinarea intervalului mediu între două aprovizionări succesive (i) ca medie aritmetică ponderată a cantităților aprovizionate și intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive:

, în care:

ci = cantitățile intrate (aprovizionate);

ti = intervalele dintre două aprovizionări succesive.

i = 70 zile

b) Determinarea intervalului mediu pentru stocul de siguranță (s) ca medie aritmetică ponderată a cantităților aprovizionate cu întârziere și timpul de întârziere:

s = 15 zile

NECm = 2.065 mii lei

2) Determinarea necesarului de finanțat la materiile prime pe fiecare fel de stoc:

v

Total Necm = 2 065 mii lei.

3) Durata medie anuală de rotație a stocurilor de materii prime:

4) Necesarul de finanțat trimestrial pentru stocurile de materii prime:

Necesarul valoric trimestrial al materiilor prime (cheltuieli trimestriale) se determină prin repartizarea necesarului valoric anual total (N) în funcție de următoarele procente:

Chelt TR I: 23% → 3.053,25 mii

Chelt TR II: 25% → 3.318,75 mii

Chelt TR III: 25% → 3.318,75 mii

Chelt TR IV: 27% → 3.584,25 mii

Necesarul de finanțat mediu anual și trimestrial pentru elementele nesemnificative de materiale (nenominalizate, diverse):

Suma cheltuielilor pentru grupa „diverse materiale” de 174 mii repartizată pe trimestre va fi:

23% TR I 40,02 mii

25% TR II 43,50 mii

25% TR III 43,50 mii

27% TR IV 46,98 mii

Necsemnific ……………….. Chsemnific

Necdiverse ……………….. Chdiverse

Necesarul trimestrial de finanțat pentru grupa „diverse materiale”:

Necesarul de finanțat mediu anual și necesarul de finanțat trimestrial la produsele în curs de fabricație (producție neterminată):

Se cunosc:
q1 = 75 000 buc cp1 = 65 lei K1 = 0,8 D1 = 10 zile

q2 = 65 000 buc cp2 = 140 lei K2 = 0,82 D2 = 12 zile

Cu = costul de producție unitar antecalculat;

K = coeficientul de corecție specific ritmului de avansare a cheltuielilor (0,5 < K <1);

D = durata ciclului de fabricație;

q = producția fizică anuală previzionată

1) Valoarea anuală a producției la cost de producție:

Pcp = q x cp

Pcp1 = 75 000 x 65 = 4 875 mii lei

Pcp2 = 65 000 x 140 = 9 100 mii lei

2) Necesarul de finanțat mediu anual (Necp.curs):

3) Durata medie anuală de fabricație ():

4) Necesarul de finanțat trimestrial pentru producția în curs:

Pentru repartizarea pe trimestre a valorii producției anuale la cost de producție se aplică aceleași procente.

Pcp I = 3214,25 → 23%

Pcp II = 3493,75 → 25%

Pcp III = 3493,75 → 25%

Pcp IV = 3773,25 → 27%

3214,25

Necesarul de finanțat anual și necesarul trimestrial la produsele finite:

Se cunosc:
q1 = 75 000 buc cc1 = 70 lei Dst1 = 5 zile

q2 = 65 000 buc cc2 = 150 lei Dst2 = 6 zile

1) Valoarea anuală a producției la cost complet (Pcc):

în care: Pcc = q x cc

cc = cost complet unitar antecalculat;

Dst = durata de staționare a produselor finite în magazie.

Pcc1 = 75 000 x 70 = 5250 mii lei

Pcc2 = 65 000 x 150 = 9750 mii lei

2) Necesarul de finanțat mediu anual la produsele finite:

Dst = Dsortare + Dambalare + Dîmpachetare + Dformare a loturilor

3) Durata anuală de stocare a produselor finite:

4) Necesarul de finanțat trimestrial la produsele finite:

Pentru repartizarea pe trimestre a producției anuale la cost complet se păstrează aceleași procente.

Pcc I = 3450 mii lei Pcc III = 3750 mii lei

Pcc II = 3750 mii lei Pcc IV = 4050 mii lei

Necesarul de finanțat mediu trimestrial de produse facturate (expediate) și neîncasate (clienți):

= durata medie de încasare (decontare) a produselor expediate;

= 10 zile

Necesarul de finanțat trimestrial la obiectele de inventar de mică valoare sau de scurtă durată, îmbrăcăminte și materiale de protecție:

Necob.inv. = Si + A -Sfm – Uz

în care:

Si = stocuri inițiale (de la sfârșitul anului de bază);

A = achiziții trimestriale;

Sfm = stocuri fără mișcare sau de prisos;

Uz (C) = uzura sau consumul.

Se cunosc:

S31-XII-bază = 25 mii lei

SfmTRIM I = 10 mii lei

Necob.inv. = 25 + 50 – (10 + 43,84) = 21,16 (stocul la sfârșitul anului de previziune).

NecI= 25 -10 + 11,5 – 8,47 = 18,03 mii lei

NecII = 18,03 + 12,5 -10,93 = 19,6 mii lei

NecIII = 19,6 + 12,5 – 12,5 = 19,6 mii lei

NecIV = 19,6 + 13,5 -11,94 = 21,16 mii lei

– mii lei –

Tabelul 11.4

Situația centralizatoare a necesarului de finanțat pentru activele circulante

determinat prin metode analitice bazate pe costuri

– mii lei –

1.2) Metode analitice bazate pe cifra de afaceri

Necesarul de finanțat trimestrial pe cele patru categorii de active circulante:

în care:

CATRIMpl = CA trimestrială previzională;

Rc = rate cinetice specifice fiecărei categorii de stoc;

KCA = coeficient de accelerare a rotației activelor circulante în raport de CA

CA0 = 11.500 mii anual, defalcată pe trimestre: TR I 23% → 4301 mii

TR II 25% → 4675 mii

TR III 25% → 4675 mii

TR IV 27% → 5049 mii

(soldurile se preiau din bilanț)

Rc mat. = (1624 / 11500) x 360 = 50,8 zile

Necesarul de finanțat pentru TRIM I va fi:

Necmat = (4301 / 90) x 50,8 x (1 – 0,2) = 1942,14 mii lei

Necp.curs= (4301 / 90) x 8,6 x (1 – 0,2) = 328,78 mii lei

Necp.fin. = (4301 / 90) x 5,66 x (1 – 0,2) = 216,38 mii lei

Neccreante = (4301 / 90) x 10,01 x (1 – 0,2) = 382,69 mii lei

Necesarul de finanțat pentru TRIM II = TRIM III va fi:

Necmat = (4675 / 90) x 50,8 x (1 – 0,2) = 2111,02 mii lei

Necp.curs= (4675 / 90) x 8,6 x (1 – 0,2) = 357,37 mii lei

Necp.fin. = (4675 / 90) x 5,66 x (1 – 0,2) = 235,20 mii lei

Neccreante= (4675 /90) x 10,01 x (1 – 0,2) = 415,97 mii lei

Necesarul de finanțat pentru TRIM IV va fi:

Necmat = (5049 / 90) x 50,8 x (1 – 0,2) = 2279,9 mii lei

Necp.curs = (5049 / 90) x 8,6 x (1 – 0,2) = 385,96 mii lei

Necp.fin. = (5049 / 90) x 5,66 x (1 – 0,2) = 254,02 mii lei

Neccreante = (5049 / 90) x 10,01 x (1 – 0,2) = 449,24 mii lei

Tabelul 11.5

Situația comparativă a NFCE determinat prin metode analitice

– mii lei –

Se observă că prin ambele metode se obțin rezultate apropiate, ceea ce motivează utilizarea unora sau altora dintre metodele analitice. Datorită complexității calculelor și al costului ridicat al fundamentării necesarului financiar, se recomandă utilizarea metodelor sintetice care au o putere de sinteză mai mare decât cele analitice în condițiile unui cost mai redus. Un anumit grad de sintetizare îl prezintă și metodele analitice bazate pe cifra de afaceri, deoarece utilizează elementele caracteristice întregii categorii de stocuri cum ar fi: cifra de afaceri totală în perioada precedentă; soldul materialelor, produselor în curs, finite sau expediate etc, dar și cele bazate pe costuri, deoarece utilizează elemente de tipul cheltuielilor anuale totale pentru categoriile de stocuri etc.

2) Metode sintetice (globale) de determinare a NFCE

2.1) Metoda sintetică bazată pe viteza de rotație în funcție de costuri

Determinarea necesarului de finanțat trimestrial pe total active circulante, pe baza vitezei de rotație din perioada precedentă (NecTRIM):

NecTRIM = (PTRIMpl / 90) x Dr0 x (1 – Kc)

în care

PTRIMpl = producția trimestrială în cost complet din anul de previziune;

Dr0 = viteza de rotație din perioada precedentă (bază);

Dr0 = (SACO / Pcc0) x 360

iar:

SAC0 = stocul mediu al activelor circulante din anul de bază (precedent);

Pcc0 = producția marfă fabricată în anul precedent;

Kc = coeficient de accelerare a rotației activelor circulante prin costul producției

Se cunosc:

– Producția în cost complet din anul de previziune Ppl = 15.000 mii, adică:

(75.000 buc x 70) + (65.000 buc x 150) = 5250 + 9750 = 15.000 mii lei
repartizată pe trimestre astfel: 23% TR I → 3450 mii lei

25% TRII → 3750 mii lei

25% TR III → 3750 mii lei

27% TR IV → 4050 mii lei

– Producția marfă fabricată în anul precedent Pcc0 = 9804 mii lei;
– Kc = 0,15.

a) Determinarea vitezei de rotație din perioada de bază, Dr0:

Dr0 = (SAC0 / Pcc0) x 360 = (2400 / 9804) x 360 = 88,13 zile

b) Determinarea necesarului de finanțat trimestrial pe total active circulante:

NecTR I = (3450 / 90) x 88,13 x (1 – 0,15) = 2871,57 mii lei

NecTR II = (3750 / 90) x 88,13 x (1 – 0,15) = 3121,27 mii lei

NecTR III = (3750 / 90) x 88,13 x (1 – 0,15) = 3121,27 mii lei

NecTR IV = (4050 / 90) x 88,13 x (1 – 0,15) = 3370,27 mii lei

Repartizarea necesarului trimestrial total, pe elemente componente, se face în funcție de ponderea soldurilor de active circulante pe elemente în totalul soldului anual, din perioada precedentă (Pe0):

a) Determinarea ponderilor soldurilor de active circulante pe elemente în totalul soldului anual:

b) Necesarul trimestrial pe elemente de active circulante va fi:

– pentru TRIM I:

Necmat = 2871,57 x 67,66% = 1942,9 mii lei

Necp.curs = 2871,57 x 11,46% = 329,08 mii lei

Necp.fin = 2871,57 x 7,54% = 216,52 mii lei

Necclienți = 2871,57 x 13,34% = 383,07 mii lei

Necesar Total TRIM I: 2871,57 mii lei

– pentru TRIM II = TRIM III

Necmat = 3121,27 x 67,66% = 2111,85 mii lei

Necp.curs = 3121,27 x 11,46% = 357,7 mii lei

Necp.fin = 3121,27 x 7,54% = 235,33 mii lei

Necclienți = 3121,27 x 13,34% = 416,39 mii lei

Necesar Total TRIM II egal cu TRIM III: 3121,27 mii lei

– pentru TRIM IV:

Necmat = 3370,97 x 67,66% = 2280,79 mii lei

Necp.curs = 3370,97 x 11,46% = 386,31 mii lei

Necp.fin = 3370,97 x 7,54% = 254,17 mii lei

Necclienți = 3370,97 x 13,34% = 449,7 mii lei

Necesar Total TRIM IV: 3370,97 mii lei

2.2) Metoda sintetică bazată pe AC/1000 lei producție fabricată.

(Kc = 0,15)

a) Determinarea AC/10oo producție fabricată în anul precedent:

AC/1000 = (2400 / 9804) x 1000 = 244,8 lei /1000

b) Determinarea necesarului de finanțat trimestrial pe total active circulante:

2.3) Metoda sintetică bazată pe rata cinetică a activelor circulante:

Rc = (SAC0 / CA0) x 360

în care:

Rc = rata cinetică pentru toate activele circulante din perioada precedentă;

CA0 = CA globală pentru perioada precedentă

iar:

CATRIMpl = CA trimestrială din anul de previziune;

KCA = coeficient de accelerare a rotației în raport cu CA.

Se cunosc:

– CA0 = 11.500 mii

– CApl = 18.700 mii repartizată astfel: 23% TR I → 4301 mii lei

25% TR II → 4675 mii lei

– KCA = 0,20 25% TR III → 4675 mii lei

27% TR IV → 5049 mii lei

a) Determinarea ratei cinetice pentru perioada de bază (Rc):

Rc = (2400 /11.500) x 360 = 75,13 zile

b) Determinarea necesarului de finanțat trimestrial pe total active circulante:

NecTR I = (4301 / 90) x 75,13 x (1 – 0,20) = 2872,3 mii lei

NecTR II = (4675 / 90) x 75,13 x (1 – 0,20) = 3122,07 mii lei

NecTR III = (4675 / 90) x 75,13 x (1 – 0,20) = 3122,07 mii lei

NecTR IV = (5049 / 90) x 75,13 x (1 – 0,20) = 3371,8 mii lei

Necesarul de finanțat trimestrial obținut prin metodele 2.2 și 2.3 poate fi repartizat apoi pe elemente de active circulante procedându-se în mod similar cu punctul 2.1.

Tabelul 11.6

Situația comparativă a rezultatelor obținute prin cele

două categorii de metode

– mii lei –

Observăm că rezultatele oferite de metodele analitice sunt foarte apropiate de cele calculate prin metodele sintetice.

B) Determinarea surselor de finanțare a ciclului de exploatare.

1) Determinarea surselor proprii (Fondul de rulment):

FR = Capitaluri Permanente – Nevoi Permanente

Determinarea FR se face pe baza datelor din bilanțul contabil încheiat la 31-XII-anul precedent:

FR = (1800 + 2400) – 3000 = 1200 mii.

2) Determinarea pasivelor stabile

Acestea se determină diferit în funcție de categoria din care fac parte datoriile de exploatare.

a) Pasivele stabile – I. Metoda folosită pentru determinarea lor este „Metoda însumării soldurilor zilnice”, care presupune 6 etape prezentate în tabelul 11.7.

Datoriile și termenele de plată fixe sunt următoarele:

salarii 120 mii; termenele de plată fiind 25 ale lunii curente pentru chenzina I și 10 ale lunii următoare pentru chenzina a ll-a;

impozit pe salarii 60 mii; termen de plată 10 ale lunii următoare;

contribuția la asigurările sociale și ajutorul de șomaj 24 mii; termen 10 ale lunii următoare;

energie 9 mii; cu plata pe 15 și 30 ale lunii curente pentru întregul sold al datoriei;

taxa pe valoarea adăugată 150 mii, impozit pe profit 70 mii; termen de plată pe 25 ale lunii următoare.

Calculul PS-I din salarii:

Cheltuielile cu salariile în trimestrul minim TR I = 522, adică 120 mii pe lună (522 x 23%);

Cheltuieli medii zilnice: 120 / 90 = 1,33 mii;

Soldul inițial: 1,33 x 15 zile = 19,95 mii;

Soldul zilnic al salariilor în luna de calcul:

ziua l: 19,95 + 1,33 = 21,28 mii

ziua 2: 21,28 + 1,33 = 22,61 mii

…

ziua 10:31,92 + 1,33 – 19,95 = 13,3 mii

…

ziua 15:18,62 + 1,33 = 19,95 mii

…

ziua 25:31,92 + 1,33 -19,95 = 13,3 mii etc

5) Însumarea soldurilor zilnice pentru ziua de 15 ale lunii: 19,95 + 9,9 + 3,9 + 0 + 74,7 + 34,67 = 143,12.

6) În mod similar se realizează calculele pentru toate datoriile și se observă prin însumarea soldurilor zilnice că pe data de 25 ale lunii se obține soldul minim total din luna de calcul

PS-I = 13,3 + 16,5 + 6,5 + 1 + 41,5 + 19,27 = 98,07 mii.

Acest sold reprezintă nivelul constant din fiecare trimestru al PS-I. Calculul pasivelor stabile este prezentat în tabelul de calcul referitor la acestea (tabelul 11.7).

Tabelul 11.7

Calculul pasivelor stabile -1

– mii lei –

b) Pasivele stabile – II

Pentru determinarea lor considerăm 9 zile de întârziere legală la plată și utilizăm următoarea relație de calcul:

PS-II = Numărul zilelor de întârziere legală la plată

Tabelul 11.8

Calculul PS-II

– mii lei –

Pentru repartizarea cheltuielilor pe trimestre s-au folosit aceleași ponderi (23%, 25%, 25%, 27%).

Tabelul 11.9.

Însumarea pasivelor stabile

– mii lei –

3) Determinarea creditelor de trezorerie (Tabelul 11.10)

Excedentul de trezorerie din TR I de 188,33 mii constituie volumul creditelor care urmează a se rambursa în trimestrul următor. De aceea, nivelul creditelor în sold pentru TR II va fi de 411,67 mii adică: 600 – 188,33 = 411,67 mii.

Deficitul de trezorerie de 148,67 din trimestrul II constituie nivelul noilor credite de care poate beneficia întreprinderea în trimestrul respectiv, peste nivelul celor din trimestrul anterior (adică 411,67 mii). În aceste condiții creditele de trezorerie în sold pentru TR III vor fi 560,34 adică: 411,67 + 148,67 = 560,34.

În concluzie, soldul creditelor de trezorerie la începutul TR I a fost preluat din bilanțul contabil, la 31-XII- an bază, iar la începutul trimestrelor următoare este influențat în minus cu (188,33) excedentul de trezorerie din trimestrul anterior (TR I), iar apoi în plus cu (148,67) deficitul de trezorerie din trimestrul anterior (TR II) devenind sold la începutul trimestrului III. În trimestrul III necesarul devine egal cu resursele, iar în TR IV se obține un deficit de 148,67 mii.

Tabelul 11.10

Planul de trezorerie

– mii lei –

STUDIU DE CAZ:

Se cunosc următoarele informații:

Soldul activelor circulante în anul de bază 4410 mii lei (an precedent); creditele de trezorerie în sold sunt de 1000 mii lei.

Producția în anul precedent exprimată în cost complet 19 600 mii lei (Pcc0), iar cea din anul de previziune 30 000 mii lei (Pccpl) repartizată pe trimestre astfel: TR I = TR II = 6900 mii lei, TR III = TR IV = 8100 mii lei;

Coeficientul de accelerare a rotației activelor circulante prin costul producției, pentru perioada de previziune (Kc): 0,3.

Cifra de afaceri în anul precedent 23 000 mii lei, iar cea din anul de previziune 37 400 mii lei, repartizată pe trimestre astfel: TR I = TR II = 8602 mii lei; TR III = TR IV =10 098 mii lei;

Coeficientul de accelerare a rotației activelor circulante prin cifra de afaceri, pentru perioada de previziune (KCa): 0,34.

Fondul de rulment: 1500 mii lei;

Pasivele stabile din prima categorie: 200 mii lei;

Datoriile privind aprovizionările: 6210 mii lei în TR I = TR II și 7290 mii lei în TR III = TR IV, iar numărul de zile de întârziere la plată 9 (zile).

Se cere:

Determinați necesarul de finanțare a ciclului de exploatare utilizând metodele sintetice;

Determinați sursele de finanțare a ciclului de exploatare și întocmiți Planul de trezorerie.

=== planul de finantare ===

14.PLANUL DE FINANȚARE

În previziunea financiară a investițiilor se utilizează, în țările cu economie de piață, un plan de investiții și de finanțare multianual (pe termen lung).

Planul de finanțare este documentul previzional, întocmit pe o perioadă de mai multe exerciții succesive (3 până la 5 ani), și reflectă diferitele fluxuri anuale generate de nevoile și resursele întreprinderii. Acest plan exprimă echilibrul global al întreprinderii și evidențiază principalele intrări și ieșiri de fonduri, fără a se preocupa de detaliile privind fluxurile de trezorerie.

În cadrul planului de finanțare se realizează echilibrul financiar între mijloacele materiale și umane pe de o parte și mijloacele financiare pe de altă parte. El reflectă, deci, incidențele monetare ale deciziilor de investiții și de finanțare pe termen lung.

Planul de finanțare are două dimensiuni:

1) Necesar de finanțat:

Investiții strategice (achiziții de imobilizări);

Investiții de exploatare (creșterea NFRE);

Rambursarea datoriilor financiare (anterioare, viitoare);

Dividende.

2) Resurse de capitaluri:

Nerambursabile:

CAF (după plata dividendelor)

Vânzări sau cesiuni de active

Creșteri de capital

Subvenții pentru investiții

Rambursabile:

Credite bancare

Credite obligatare

etc.

Motivația privind mărimea investițiilor se fundamentează pe criteriul maximizarea VAN și respectiv minimizarea costului capitalului.

Pe de o parte, decizia de investiții urmărește maximizarea de valoare actuală netă care determină creșterea valorii întreprinderii, iar pe de altă parte decizia de finanțare urmărește structura financiară optimă a întreprinderii, deci cea care să conducă la minimizarea costului capitalului. Costul finanțării și structura financiară optimă nu vor avea un caracter constant, fiind influențate de evoluția riscului pretins de “furnizorii” de fonduri (creditori și acționari). Astfel, în condiții de insolvabilitate a întreprinderii împrumutate, creditorii evaluând riscul de nerambursare a datoriilor la care se expun vor pretinde o rambursare a fondurilor din ce în ce mai mare ceea ce va majora costul împrumuturilor. În același timp, costul capitalurilor proprii va rămâne constant până la un anumit nivel I gradului de îndatorare. După depășirea acestui nivel, acționarii dându-și seama de riscul financiar la care se expun (provocat de efectul negativ al levierului) vor solicita o remunerare crescândă pentru compensarea lui, majorând astfel costul capitalurilor proprii. De aceea, sarcina principală a managerului financiar constă în previzionarea corespunzătoare a necesarului total permanent de capitaluri și alegerea tipului de finanțare cel mai bine adaptat la condițiile întreprinderii.

Un plan de finanțare coerent reprezintă un element determinant al negocierii resurselor pe termen lung, în măsura în care el justifică utilizarea fondurilor cerute.

Elaborarea planului de finanțare presupune două etape:

prima constă în determinarea nevoilor de finanțare (achiziții de imobilizări, rambursări ale datoriilor financiare, reduceri de rezerve sau de capital, cu titlu excepțional, creșterea nevoii de fond de rulment), în scopul evaluării cuantumului finanțării externe;

a doua etapă constă în determinarea și integrarea surselor de finanțare (mai întâi sursele proprii interne degajate de autofinanțare și apoi sursele externe: împrumuturi noi pe termen lung, creșteri de capital, subvenții pentru investiții, vânzări de active fixe, reduceri ale nevoii de fond de rulment), în scopul realizării echilibrului financiar.

Luarea în calcul a surselor externe pentru realizarea echilibrului financiar va avea numeroase consecințe. Astfel, vor fi antrenate nevoi suplimentare legate de rambursarea datoriilor, plata dobânzilor, plata dividendelor suplimentare etc.

De aceea, criteriul de selecție al resurselor optime de finanțare îl reprezintă costul procurării capitalului, urmărindu-se reducerea costului mediu ponderat al acestuia. În același timp, structura financiară trebuie să fie favorabilă menținerii și creșterii autonomiei întreprinderii.

În concluzie, planul de finanțare este un document care inventariază, pe o perioadă mai îndelungată, resursele financiare și modul de utilizare al acestora, este un rezultat al politicii financiare, reflectând, în principal, alegerea unei structuri optime de finanțare ce asigură costurile minime de colectare a capitalurilor și o anumită independență financiară a întreprinderii.

Exemplul 1

O societate comercială dorește creșterea capacității sale de producție în valoare de 2000 mii. lei, care va genera o nevoie de fond de rulment pentru exploatare anulată egală cu 10 zile cifră de afaceri:

Tabelul 14.1

mii. lei

*) Toate cheltuilelile sunt deduse, inclusiv dobânzile împrumutului

În anul de bază (perioada 0) întreprinderea va dispune de două surse de finanțare: un împrumut de 2000 mii. lei a cărui rambursare este prevăzută în 4 amortismente constante și o creștere de capital de 1000 cu 10% dividende datorate, dacă rezultatul net va fi suficient.

Întocmiți planul de finanțare.

Tabelul 14.2

Planul de finanțare

mii. lei

(1) Doar creșterea NFRE este finanțată în anii următori:

Creșterea în anul 1: 1200 -1000 = 200

Creșterea în anul 2: 1500 – 1200 = 300

Creșterea în anul 3: 2000 -1500 = 500

(2 ) La sfârșitul anului 2 rezultatul net cumulat (ținând cont de reportul din anul 1 respectiv pierderea) este egal cu 500 (pozitiv) și permite distribuirea de dividende (1000 x 10%) în anul următor.

La sfârșitul anului 3 rezultatul net fiind tot pozitiv dividendele distribuite vor fi 100 (adică 1000 x 10%).

(3) Capacitatea de autofinanțare a fost calculată adăugând dotațiile în amortismente la rezultatul net.

anul net: pierdere anul 3: 1500 + 500 = 2000

anul 2: 1000 + 500 = 1500 anul 4: 2000 + 500 = 2500

(4) Se calculează ca diferență între nevoi și resurse.

Se poate remarca un dezechilibru financiar la sfârșitul primului an. Pentru înlăturarea lui pot fi realizate diverse ajustări, dintre care:

diminuarea NFR în scopul reducerii nevoilor de finanțare;

creșterea împrumutului contractat, cu 500 mii. lei de exemplu, care va ameliora soldul trezoreriei la sfârșitul primului an, permițând realizarea unei securități financiare mai bune în anul 0 și la sfârșitul anului 2. Soldul rămas nefinanțat (700 – 500) la sfârșitul primului an ar putea fi acoperit printr-un credit de trezorerie. Dar, acest împrumut complementar generând cheltuieli financiare suplimentare va diminua CAF. Dacă obiectivul îl reprezintă echilibrarea planului de finanțare la sfârșitul primului an, trebuie găsite resurse superioare (mai mari de 700) în scopul complementarii acestei diminuări a CAF.

În țara noastră, în etapa actuală, izvoarele de finanțare a investițiilor în regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat se reflectă într-o secțiune a bugetului de venituri și cheltuieli intitulată “Bugetul activității de investiții”. Această secțiune de previziune financiară reflectă, pe o perioadă de un an, cheltuielile de investiții și resursele de acoperire a lor, din corelarea cărora se degajă și modalitățile de realizare a echilibrului financiar (degajarea unui excedent sau a unui deficit pentru care se precizează și modul de acoperire).

Sursele pentru investiții sunt:

surse proprii (sume din valorificarea materialelor rezultate din dezmembrarea imobilizărilor, sume din vânzarea activelor și mijloacelor fixe, amortizarea imobilizărilor corporale, sume reprezentând reducerea impozitului pe profit de 50%, sume repartizate din profitul net), care însumate alcătuiesc fondul de dezvoltare;

surse împrumutate, care apar sub forma creditelor bancare și a altor împrumuturi;

surse publice, sub forma alocațiilor de la bugetul statului.

Cheltuielile pentru investiții constau în:

cheltuieli pentru lucrări în continuare;

cheltuieli pentru lucrări noi;

achiziții de bunuri și alte cheltuieli de investiții.

În final, excedentul sau deficitul se determină ca diferență între sursele proprii după rambursarea creditelor și cheltuielilor de investiții. Structura Bugetului activității de investiții este prezentată în cadrul capitolului 6 “Bugetul de venituri și cheltuieli al regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat”.

Întrucât în cadrul fondului de dezvoltare, ponderea semnificativă o deține amortizarea imobilizărilor, prezentăm în continuare principalele modalități de amortizare a imobilizărilor practicate în țara noastră.

14.1. PRINCIPII Șl MODALITĂȚI DE AMORTIZARE A CAPITALULUI IMOBILIZAT ÎN ACTIVE CORPORALE Șl NECORPORALE

Noțiunea de amortizare definește o categorie financiară complexă și destul de controversată.

Sub aspectul contabil, amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale reprezintă o depreciere ireversibilă datorată utilizării (imobilizărilor corporale) sau trecerii timpului (necorporale), pentru care agenții economici vor calcula, înregistra pe cheltuieli și recupera uzura fizică și morală a acestora, în scopul refacerii capitalului angajat.

Sub aspectul economic, amortizarea este un proces care permite repartizarea costului unei investiții asupra exercițiilor financiare în care este utilizată imobilizarea respectivă. Potrivit concepției economice, accentul se pune nu asupra valorii imobilizărilor din bilanț, ci asupra costurilor de producție care va trebui să fie încărcate, cu cheltuieli privind amortizarea, în fiecare din exercițiile care beneficiază de utilizarea acestor imobilizări.

Sub aspect financiar, amortizarea permite degajarea resurselor financiare necesare înlocuirii imobilizărilor, atunci când acestea devin inutilizabile, oferind astfel agentului economic posibilitatea de a-și menține patrimoniul său prin reînnoirea imobilizărilor.

Participând la constituirea capacității de autofinanțare, amortizarea devine implicit sursă proprie de finanțare a întreprinderii, contribuind și la menținerea disponibilităților bănești ale acesteia prin reducerea plăților privind impozitul pe profit (cheltuielile cu amortizările sunt deductibile fiscal în limita normelor legale în vigoare) și mai departe a dividendelor datorate (cheltuielile cu amortizările diminuând profitul net repartizabil).

Reglementarea actuală a amortizării capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, stabilind ca principiu amortizarea pentru depreciere, reține prin calcul concepția economică privind repartizarea costului imobilizării pe durata probabilă de utilizare, conform unui plan de amortizare, iar pentru destinația amortizării concepția financiară privind utilizarea acesteia pentru refacerea capitalului angajat, prin utilizarea fondului de dezvoltare. Fondul de dezvoltare are ca principale surse de constituire amortizarea calculată pentru activele corporale și necorporale, precum și sumele nete rezultate din dezmembrarea și valorificarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune. Dacă agenții economici (cu capital majoritar de stat) nu au prevăzut realizarea în anul curent a unor lucrări de investiții sau rambursarea de credite pentru investiții, aceștia pot folosi sumele respective pentru investiții financiare pe termen scurt și mediu, cu obligația ca la finele anului să reconstituie sumele respective.

Procesul de amortizare începe din momentul punerii în funcțiune a activelor fixe și durează până în momentul recuperării integrale a valorii de intrare a acestora, conform duratelor normale de funcționare și condițiilor de utilizare ale acestora. Pot exista situații de nerecuperare integrală, pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcțiune și casate înaintea expirării duratei normale de utilizare. În acest caz, valoarea neamortizată va fi acoperită din sumele rezultate în urma valorificării acestora (valoarea recuperată din casare), iar diferența rămasă neacoperită se va include eșalonat în cheltuielile de exploatare pe o perioadă de maxim cinci ani, fără a fi luată în calcul la determinarea profitului impozabil (durata recuperării și anuitățile de acoperire a valorii neamortizate se stabilesc de către adunarea generală a asociaților la societățile comerciale și respectiv consiliul de administrație pentru regiile autonome). De asemenea, o parte din activele fixe pot fi menținute în funcțiune după expirarea duratei normale de utilizare și, deci, după recuperarea valorii de intrare. Pentru acestea nu se justifică practic să se calculeze în continuare amortizarea, deoarece afectează rezultatele financiare și implicit cuantumul impozitului pe profit.

În patrimoniul agenților economici, capitalul angajat și imobilizat supus amortizării se concretizează în bunurile și valorile destinate să servească activitatea, pe o perioadă mai mare de un an, și care se consumă în mod treptat. Acest capital se grupează în două categorii distincte și anume: active corporale și active necorporale.

Imobilizările necorporale se amortizează în funcție de timp astfel:

până la cel mult cinci ani, cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare și programele informatice create de agentul economic sau achiziționate de la terți;

pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către agentul economic care le deține: brevetele, licențele, know-how-ul, mărcile de fabrică, de comerț și de servicii și alte drepturi de proprietate industrială și comercială similare subscrise ca aport.

Imobilizările corporale se amortizează în funcție de deprecierea lor în perioada(durata) normală de funcționare, utilizând următoarele regimuri de amortizare: amortizarea liniară, amortizarea degresivă, amortizarea accelerată.

Amortizarea liniară se calculează prin aplicarea cotelor medii anuale de amortizare asupra valorii de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe.

Valoarea de intrare (Vi) poate fi:

prețul de achiziție pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;

costul de producție pentru mijloacele fixe construite sau produse în unitate;

valoarea actuală pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit;

valoarea de aport acceptată de părți pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii sau fuziunii, valoarea rămasă actualizată pentru mijloacele fixe reevaluate .

Pentru determinarea cotelor de amortizare este necesar să se cunoască durata normală de utilizare în ani și durata normală de utilizare rămasă (ani). Acestea se stabilesc în funcție de data de achiziție a mijloacelor fixe. Astfel, pentru mijloacele fixe achiziționate înainte de 2005 (cărora li s-au aplicat regimul de amortizare potrivit vechii legi), durata normală de utilizare rămasă (Dnur) se stabilește cu ajutorul relației:

Dnsc = durata normală de serviciu consumată de la data punerii în funcțiune a mijlocului fix și până în 2004, în ani;

Dns = durata normală de serviciu stabilită conform vechiului regim de amortizare

Dnu = durata normală de utilizare (durata de amortizare) stabilită potrivit “Catalogului privind duratele normale de funcționare și clasificarea mijloacelor fixe”, în ani.

Pentru mijloacele fixe achiziționate după 2004 duratele normale de utilizare sunt cele prevăzute în actualul catalog(care cuprinde o durată minimă și una maximă), iar cota medie anulată de amortizare (Ca) se stabilește prin raportul: 100/ Durata de utilizare aleasă pentru una din limite. Deci, amortizarea liniară (Ama) se realizează prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporțional cu numărul de ani ai duratei de utilizare a mijlocului fix.

Pentru exemplificare presupunem o clădire industrială cu structură ușoară din schelet metalic, utilizată în mediu normal, a cărei valoare rămasă actualizată la 31.12.2004, este de 200 mii. lei, Dns = 15 ani, Dnsc = 6 ani, Dnu = 10 ani.

Cota medie anuală de amortizare corespunzătoare duratei normale de utilizare rămase de 16,7% (adică 100/6)

Amortizarea medie anuală va fi:

Pentru un grad de utilizare a mijloacelor fixe de bază de 60%, amortizarea inclusă în cheltuielile de exploatare va fi de 20040000 lei, iar diferența de 13360000 lei nu se va lua în calculul profitului impozabil.

În cazul în care clădirea respectivă ar fi fost dată în funcțiune la 01.01.2005, iar valoarea de intrare era de 200 mii. lei amortizarea medie anuală reprezenta o sumă fixă de 20000000 lei, în fiecare din cei 10 ani, corelată cu gradul de utilizare a mijloacelor fixe de bază.

Amortizarea anuală scriptică pe total mijloace fixe (Aas) se stabilește aplicând cota medie anuală de amortizare (Cma) la valoarea medie anuală totală a mijloacelor fixe (Vmat), conform relației:

în care: Vmat = Vi + Vmai – Vmas

Această valoare ține cont de valoarea de intrare a mijloacelor fixe existente la începutul anului (Vi), de valoarea medie anuală a intrărilor de mijloace fixe în cursul anului (Vmai) și de valoarea medie anuală a ieșirilor de mijloace fixe (ieșite sau amortizate integral) în cursul anului (Vmas).

Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ce vor intra în cursul anului (Vmai) se poate calcula astfel:

în care: Vi = valoarea de intrare a mijloacelor fixe care vor fi puse în funcțiune în timpul anului

Tf = timpul de funcționare exprimat în luni întregi (calculat începând cu luna următoare celei de intrare și până la sfârșitul anului)

Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ce vor ieși din funcțiune în cursul anului (Vmas) se stabilește în funcție de valoarea de intrare a mijloacelor fixe care vor fi scoase din funcțiune în cursul anului (Vis) și de timpul de nefuncționare (Tn) exprimat în luni întregi și calculat începând cu luna următoare celei în care are loc ieșirea și până la sfârșitul anului, conform relației:

Cota medie anuală de amortizare (Cma) se calculează cu formula:

În final, amortizarea anuală efectivă pe total active circulante se stabilește prin corelarea amortizării anuale scriptice cu gradul de utilizare a mijloacelor fixe de bază la fiecare grupă din care acestea fac parte.

Pentru mijloacele de transport auto și aerian, duratele normale de utilizare rămase se vor stabili în ani prin recalcularea duratelor de serviciu exprimate în mii km echivalenți sau ore de zbor, tot în ani, cu ajutorul relațiilor:

iar:

Amortizarea medie anuală pentru aceste două grupe de mijloace fixe (grupa 61: “Mijloace de transport auto” și grupa 63 “Mijloace de transport aerian”) se va determina similar cu celelalte grupe.

Amortizarea degresiva este amortizarea a căror anuități descresc cu timpul de utilizare a mijlocului fix. Amortizarea descrescătoare sau degresiva este mai aproape de evoluția reală în timp a valorii unui mijloc fix decât amortizarea liniară, deoarece cheltuielile de întreținere și reparații cresc în timp. Pentru a menține constant costul de utilizare a mijlocului fix respectiv (amortizarea + cheltuielile de întreținere și reparații) evoluția cheltuielilor cu amortizarea ar trebui să fie inversă cheltuielilor de întreținere.

Regimul de amortizare degresiv constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul din următorii coeficienți:

1,5 când durata normală de utilizare este între 2 și 5 ani;

2 când durata normală de utilizare este între 5 și 10 ani;

2,5 când durata normală de utilizare este de peste 10 ani.

Regimul degresiv se aplică în două variante determinate de data intrării în funcțiune a mijloacelor fixe, după cum urmează:

pentru mijloacele fixe intrate în funcțiune înainte de 31.12.1993 se va utiliza regimul de amortizare degresiva fără influența uzurii morale, variantă denumită AD1;

pentru mijloacele fixe intrate în funcțiune după 31.12.1993 se va aplica regimul de amortizare degresivă cu influența uzurii morale, variantă denumită AD2.

În varianta AD1 amortizarea anuală degresivă, pentru primul an de funcționare, se calculează aplicând asupra valorii de intrare sau a valorii rămase actualizate a mijlocului fix, cota de amortizare corespunzătoare. Pentru anii următori, amortizarea anuală se calculează prin aplicarea aceleiași cote la valoarea rămasă de recuperat până în anul de funcționare în care amortizarea anuală rezultată este egală sau mai mică cu/decât amortizarea anuală determinată prin raportul dintre valoarea rămasă de recuperat și numărul de ani de funcționare rămași. Din acel an și până la expirarea duratei de funcționare se trece la sistemul de amortizare liniară, iar amortizarea medie anuală se va determina prin raportarea valorii rămase de recuperat la numărul anilor rămași.

Exemplul următor ilustrează metodologia de calcul a amortizării anuale degresive în varianta AD1, pentru un mijloc fix cu o valoare rămasă recalculată la 31.12.1993 de 5000000 lei și o durată normală de utilizare rămasă de 10 ani.

Cota medie anuală de amortizare degresivă, pentru o durată normală de utilizare rămasă de 10 ani este:

În varianta AD2 se ia în considerație în calculul amortizării anuale influența uzurii morale care acționează asupra mijloacelor fixe. Spre deosebire de varianta AD1 varianta AD2 permite amortizarea mijloacelor fixe într-o perioadă de timp mai scurtă decât durata normală de utilizare, diferența de ani reprezentând influența uzurii morale. Agenții economici care aplică această variantă nu sunt obligați să scoată din funcțiune mijloacele fixe amortizate înaintea expirării duratei normale de utilizare prevăzută în catalog, dar nu vor mai calcula amortizarea anuală pentru perioada ce corespunde uzurii morale. De asemenea, agenții economici pot scoate din funcțiune, mijloacele fixe amortizate integral, înainte de expirarea duratei normale de utilizare, putând astfel contracara efectul uzurii morale, ceea ce în varianta AD1 nu este posibil. Pentru mijloacele fixe cu o durată normală de utilizare până la 5 ani inclusiv nu se calculează influența uzurii morale, amortizarea medie anuală stabilindu-se în funcție de numărul anilor de utilizare în regim degresiv și numărul anilor de utilizare la regim liniar.

Pentru determinarea amortizării degresive în varianta AD2, este necesar să se cunoască următoarele :

durata normală de utilizare conform catalogului

cota medie anuală de amortizare pentru regimul liniar, egală cu

cota medie anuală de amortizare pentru regimul degresiv, stabilită prin înmulțirea cotei de amortizare în regim liniar cu coeficientul de multiplicare în funcție de durata mijloacelor fixe;

durata de utilizare aferentă regimului liniar recalculată în funcție de cota medie anuală de amortizare degresivă și care se determină prin raportul : 100/cota medie anuală de amortizare pentru regimul degresiv;

durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală, și care se stabiliște ca diferență între durata normală de utilizare conform catalogului și durata de utilizare aferentă regimului liniar recalculată în funcție de cota de amortizare în regim degresiv;

durata de utilizare în regim degresiv, determinată ca diferență între durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală și durata de utilizare aferentă regimului liniar, recalculată în funcție de cota de amortizare în regim degresiv;

durata de utilizare în regim liniar, calculată ca diferență între durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală și durata în regim degresiv;

durata aferentă uzurii morale pentru care nu se mai calculează amortizarea, stabilită ca diferență între durata normală de utilizare conform catalogului și durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală.

Pentru un mijloc fix cu valoare de intrare la 01.01.1994, de 4000000 lei, cu o durată normală de utilizare conform catalogului de 15 ani, amortizarea medie anuală se va calcula astfel:

durata normală de utilizare: Dnu = 15 ani

cota medie anuală de amortizare pentru regimul liniar:

cota medie anuală de amortizare pentru regimul degresiv : 6,7% x 2,5 = 16,7%

durata de utilizare aferentă regimului liniar, recalculată în funcție de media anuală de amortizare degresivă: = 6 ani

durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală: 15-6 = 9 ani

durata de utilizare în regim de amortizare degresivă: 9 – 6 = 3 ani

durata de utilizare în regim de amortizare liniară : 9 – 3 = 6 ani

durata de utilizare aferentă uzurii morale pentru care nu se mai calculează amortizare: 15 – 9 = 6 ani

Amortizarea accelerată presupune includerea în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare, a unei amortizări de 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv, iar în ceilalți ani, amortizarea anuală se va calcula în regim liniar prin raportarea valorii rămase de amortizat (după deducerea a 50% din valoarea de intrare) la numărul anilor de utilizare rămași.

Includerea în cheltuielile de exploatare a amortizării anuale (calculată în cele trei regimuri de amortizare) se va face în fiecare an în parte în corelație cu gradul de utilizare a mijloacelor fixe de bază aflate în patrimoniul agenților economici, grad ce se stabilește ca raport între capacitatea de producție realizată și cea proiectată. Diferențele de amortizare rezultate ca urmare a aplicării gradului de utilizare a mijloacelor fixe de bază se vor evidenția în cheltuielile excepționale și nu vor fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil anual. Această măsură impulsionează agenții economici în folosirea integrală a capacității de producție, astfel că amortizarea devine o reală și activă pârghie financiară pentru obținerea unor rezultate cât mai bune de către întreprinderi.

Aprobarea utilizării regimului de amortizare liniară sau degresivă este în competența adunării generale a asociaților, pentru societățile comerciale și a consiliului de administrație, pentru regiile autonome. Aplicarea regimului de amortizare accelerată impune o aprobare din partea Ministerului Finanțelor, aprobare ce se obține pe baza unei documentații de fundamentare.

STUDII DE CAZ :

O întreprindere previzionează pentru un orizont de 5 ani următoarele:

achițizii de active fixe : 2000 mii. lei anual;

creșterea anuală (în lanț) a cifrei de afaceri cu 20%, iar creșterea NFR anuală este estimată la 70 zile cifră de afaceri;

capacitatea de autofinanțare va crește în același ritm cu cifra de afaceri, iar dividendele anuale reprezintă 10% din CAF;

noile surse de finanțare anuală vor fi împrumuturile bancare pe termen de 5 ani rambursabile în rate egale începând cu anul imediat următor contractării.

Informații privind anul de bază (perioada de referință, an 0):

cifra de afaceri este de 6000 mii. lei;

capacitatea de autofinanțare 787.2 mii. lei (sursa potențială de finanțare a investițiilor în anul următor);

creditele (pe termen lung) din sold sunt de 375 mii. lei, rambursabile în rate anuale, reprezentând 1/5 din soldul datoriei anului de bază.

Realizați echilibrul financiar anual, în cadrul planului de finanțare.

Notă: Toate cheltuielile financiare sunt incluse deja în CAF.

Pe baza anexelor 1 și 2 întocmiți Planul de finanțare pe un orizont de 5 ani, urmărind realizarea echilibrului financiar anual:

ANEXA 1: CONTUL DE REZULTATE EX. N

mii.lei

Datoriile financiare în sold la 31.12.N sunt de 375 mii. lei, rambursabile în 5 rate anuale egale, începând cu exercițiul (N+1).

ANEXA 2 : Previziunea pentru următorii 5 ani:

achiziționări anuale de utilaje industriale în valoare de 2500 mii. lei în primii doi ani 2000 mii. lei în următorii trei ani, care vor genera o creștere anuală a NFRE egală cu 15 zile cifră de afaceri în primii doi ani și 17 zile cifră de afaceri în ultimii trei ani;

cifra de afaceri și CAF vor crește anual cu 25%, iar dividendele distribuite vor reprezenta 10% din CAF (în creștere CAF sunt incluse cheltuielile financiare).

Notă: Sursele pentru acoperirea nevoilor de finanțare vor fi surse proprii interne (autofinanțarea), iar în completare surse proprii externe (creșteri de capital) în proporții egale cu împrumuturile pe 5 ani rambursabile în amortismente constante începând cu exercițiul imediat următor angajării acestora.

Utilizând informațiile de la problema anterioară (studiu de caz numărul 2), întocmiți Planul de finanțare, în condițiile în care pentru acoperirea nevoilor de finanțare se vor avea în vedere următoarele surse :

surse proprii interne (autofinanțarea);

subvenții pentru investiții de 1000 mii. lei și vânzări de active fixe în valoare de 200 mii. lei, în fiecare din primii doi ani de previziune;

creșteri de capital anuale pentru diferența nevoilor rămasă nefinanțată.

Stabiliți planul de finanțare pentru perioada (N+1) – (N+5) cunoscând următoarele date :

investițiile anuale de modernizare a echipamentului existent în funcțiune, sunt de 150 mii. lei, iar în anul (N+1) și (N+2) investiția de extindere a unei secții de producție este în valoare de 750 mii. lei și respectiv 2350 mii. lei;

datoriile financiare (altele decât creditele bancare pe termen scurt) existente la sfârșitul exercițiul (N) vor fi rambursate astfel : 200 mii lei în anul (N+1) și 195.4 mii. lei în anul (N+2). Împrumuturile pe termen lung angajate în exercițiul (N+1) în sumă de 1000 mii. lei se vor rambursa în rate egale de câte 200 mii. lei/an începând cu exercițiul următor, iar cele angajate în (N+2) de 1500 mii. lei vor fi, de asemenea, rambursate în cinci rate anuale egale;

dividendele plătite anual sunt previzionate la 10% din capitalul social, acesta rămânând constant la valoarea de 2600 mii. lei;

creșterea nevoilor de fond de rulment pentru exploatare reprezintă 1700 mii. lei în exercițiul (N+3) și 340 mii. lei în (N+4);

capacitatea de autofinanțare corespunzătoare exercițiului N evaluată la 1320 mii. lei rămâne constantă pe tot orizontul de previziune, iar capacitatea de autofinanțare degajată de proiect este previzionată astfel: -58 mii. lei în exercițiul (N+2); 867 mii. lei în (N+3); 1186 mii. lei în (N+4); 1215 mii. lei în (N+5);

împrumuturile acordate de către întreprindere în sumă de 20 mii. lei vor fi rambursate în anul (N+1).