Mentinerea Echilibrului Economico Financiar

Economie

Mentinerea Echilibrului Economico Financiar

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1

ECHILIBRUL FINANCIAR MICROECONOMIC

1.1. Fundamentele echilibrului financiar microeconomic

Așa cum se prezintă în zilele noastre, economia este rezultatul unui proces evolutiv și al dezvoltării schimbului reciproc de activități de la forme inferioare la cele superioare. Într-un astfel de cadru se dezvoltă și acționează întreprinderile, care vor aborda, indiferent de profilul lor de activitate problemele de gestiune financiară ori de câte ori efectuează o operațiune care priveste aprovizionarea, deținerea sau cedarea de titluri de monedă.–-

În procesul cunoașterii, o metodă de cercetare indispensabilă o reprezintă analiza, prin intermediul căreia se crează nu numai posibilitatea cercetării lucrurilor și a fenomenelor, ci se descoperă structura, se verifică și se stabilesc legăturile de cauzalitate, factorii care le generează și se pot lua decizii pentru activitățile viitoare.

În toate domeniile științei, analiza joacă rolul unui mijloc necesar cunoașterii ca metodă de cercetare.––––––––––––––––––––––––––

În Romania ultimilor ani, știința economică a facut pași serioși înainte în ceea ce priveste perfecționarea metodelor de analiză economico-financiară a întreprinderilor în contextul trecerii la economia de piață. A fost deschis un câmp larg cercetărilor în domeniul economic și au fost introduse procedee și concepte noi de analiză utilizate curent în țările cu o economie de piață avansată cum ar fi: fondul de rulment, necesarul sau deficitul de fond de rulment, fluxul de numerar, etc…–================–––––-
O analiză economico-financiară pertinentă este îndreptată către evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar și dezvoltarea.

Ca parte componentă a echilibrului economic, alături de echilibrul monetar și cel valutar, echilibrul financiar exprimă egalitatea ce trebuie să existe între sursele financiare potențiale necesare pentru funcționarea mecanismului economic și posibilitatea de procurare a acestor resurse.–––––––––––––––––––––––––

Echilibrul financiar al întreprinderii reprezintă acea stare de corespondență permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfășurării activității, pe de-o parte, și posibilitățile de procurare a acestora, pe de altă parte. Bbbb

Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea întreprinderii de a-și asigura plata fără întrerupere a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea obiectului de activitate, sau de legislația fiscală, din încasările sale, astfel încât aceasta să poată evita riscul de faliment.–-====================–––––––
Menținerea echilibrului financiar constituie condiția esențială a supraviețuirii întreprinderii. De altfel, echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar reprezintă armonizarea resurselor cu nevoile.

Situația normală este aceea în care veniturile bănești din activitatea economică depășesc ca volum cheltuielile aferente acelei activități.

Situația anormală este aceea în care veniturile abia acoperă cheltuielile și cu atât mai mult situația în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

În general, pentru ca o întreprindere să înregistreze o stare de echilibru financiar trebuie să respecte o regulă generală referitoare la faptul că o parte din capitalurile permanente să fie folosită pentru acoperirea nevoilor temporare, reînoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii.

Deoarece gestiunea financiară a întreprinderii funcționează ca un mecanism, între elementele sale stabilindu-se și manifestându-se o mulțime de conexiuni, inclusiv în ceea ce privește utilizarea diferitelor tipuri de fonduri, apare posibilitatea și necesitatea ca echilibrul financiar să fie abordat și sub aspect dinamic sau funcțional.

Echilibrul financiar static se prefigurează cu ajutorul bugetului de venituri și cheltuieli, prin care, pe trimestre, se realizează egalitatea dintre necesitățile de resurse financiare și existentul de resurse, în limita unui nivel prestabilit pentru fiecare nivel în parte.

Forma concretă de manifestare a echilibrului static al întreprinderii este solvabilitatea.

Prin solvabilitate înțelegem capacitatea unei întreprinderi de a face față obligațiilor privind plata diferitelor sume bănești, în raport cu termenele stabilite. O analiză a gradului de solvabilitate al unei întreprinderi înseamnă a determina și a compara mijloacele existente și cele ce urmează a fi încasate într-o perioadă de timp, cu obligațiile de plată ale întreprinderii în aceeași perioadă de timp.

Pentru cuantificarea, la un moment dat, a stării de solvabilitate a întreprinderii este necesară utilizarea, în practica financiară, a unui indicator adecvat. Acesta ar putea fi coeficientul solvabilității calculat potrivit relației:

în care:

Csb = coeficientul solvabilității;

Cs = capital social;

Eps = elemente patrimoniale constituite din credite.

La rândul său, echilibrul financiar dinamic se poate manifesta prin intermediul capacității de plată și al lichidității.

Capacitatea de plată reflectă capacitatea întreprinderii de a onora la termen obligațiile devenite scadente, pe seama disponibilităților proprii și împrumutate.

Prin definiție, capacitatea de plată este o stare de moment, caracterizarea ei fiind posibilă cu ajutorul unui indicator numit coeficientul capacității de plată, determinat cu ajutorul relației:

în care:

Ccp = coeficientul capacității de plată;

Dmb = disponibilități și alte mijloace bănești;

Sj = sume de încasat;

Tcn = titluri de credit negociabile;

Ea = elemente de activ;

(C+D)ts = credite și datorii pe termen scurt.

Nivelul subunitar al coeficientului, înregistrat în mod repetat, reflectă o depreciere a capacității de plată, respectiv o succesiune de situații în care unitatea nu a fost capabilă să-și onoreze în întregime plățile scadente datorită lipsei de disponibilități.

Nivelul supraunitar înregistrat în mod repetat, deși reflectă o situație “foarte bună” a întreprinderii în legatură cu onoratea plăților scadente relevă totuți și unele aspecte negative ce țin de supraevaluatea fondurilor cu prilejul elaborării bugetului de venituri și cheltuieli.

Orice întreprindere își poate asigura capacitatea de plată, deci echilibrul financiar dinamic, numai cu îndeplinirea concomitentă a două condiții de bază, în primul rând,ea trebuie să-și asigure solvabilitatea, deci echilibrul static, iar în al doilea rând activul patrimoniului său să prezinte o lichiditate corespunzătoare. În acest context, lichiditatea apare ca un factor determinant al capacității de plată în condițiile în care solvabilitatea este, în principiu, asigurată.

Lichiditatea financiară a întrepriderii reprezintă capacitatea acesteia de a-și transforma activele ce-i compun patrimoniul în disponibilități bănești, pe măsura săvârșirii normale a rotației fondurilor.

Cuantificarea nivelului lichidității se poate realiza cu ajutorul unui indicator denumit coeficientul lichidității, calculat cu ajutorul relației :

în care :

Dai = viteza de rotație, în zile, a elementelor de active circulante, în perioada de gestiune ”i” ;

Fai = ponderea fiecărui element de activ în totalul activelor circulante în perioada de gestiune ”i” .

Coeficientul lichidității astfel constituit ne arată care este ponderea din activul gestionat de întreprindere care, în medie, revine zilnic la forma de bani, pe durata unei perioade de gestiune date. Nivelul acestui coeficient tinde spre 1 pe masură ce lichiditatea întreprinderii crește , și spre 0 atunci când aceasta scade.

1.2. Modalități de abordare a echilibrului financiar la nivel microeconomic

În teoria și practica financiară s-au conturat în timp două maniere de abordare a echilibrului financiar la nivel microeconomic: o abordare statică și o abordare dinamică.

Analiza statică a echilibrului financiar se bazează pe studierea situației întreprinderii la un moment dat, și cunoaște două nuanțări în raport cu obiectivele analizei: o apreciere lichidativă, care cuprinde echilibrul financiar prin prisma solvabilității patrimoniale a întreprinderii și o apreciere funcțională, care surprinde echilibrul financiar prin prisma evoluției ciclurilor sale de exploatare.

Analiza dinamică a echilibrului financiar vizează evoluția fluxurilor financiare de la o perioadă de gestiune la alta și urmărește variația fondului de rulment și a trezoreriei cu ajutorul unor instrumente cum sunt tabloul de finanțare și tabloul fluxurilor de trezorerie.

A) Abordarea statică. Bilanțul lichidității și bilanțul funcțional

Sursa informațională ce stă la baza analizei echilibrului financiar microeconomic o constituie bilanțul ca document sintetic, reprezentativ și sugestiv al activității totale a întreprinderii. Deși oferă informații extrem de diverse cu privire la resursele de care întreprinderea dispune și modul de utilizare a lor, bilanțul contabil nu permite direct stabilirea unui diagnostic financiar, ci presupune anumite retratări și regrupări ale unor posturi sau conturi în raport cu obiectivele urmărite de analiză și de concepțiile analistului despre noțiunea de echilibru financiar.

În teoria și practica financiară s-au conturat, în timp, două abordări ale noțiunii de echilibru financiar și anume:

– abordarea lichidativă;

– abordarea funcțională.

Pornind de la bilanț, care este documentul ce stă la baza analizei echilibrului financiar microeconomic, în funcție de modalitatea de abordare a echilibrului financiar se alcătuiește un bilanț financiar, care poate fi:

– bilanțul lichidității;

– bilanțul funcțional.

Bilanțul lichidității este constituit conform opticii creditorilor (banci sau alți agenți economici) conform căreia activele întreprinderii pot să asigure rambursarea datoriilor contractate.

În această optică activele sunt clasificate după rapiditatea transformării lor în monedă, iar pasivele după exigibilitatea crescândă a resurselor.

Potrivit criteriului exigibilității capitalul total este evidențiat începând cu elementul cel mai exigibil, capitalul social și rezervele, apoi, se continuă cu datoriile pe termen mediu și lung care au o scadență relativ îndepărtată și continuă cu datoriile pe termen scurt care au o scadență relativ apropiată.

Potrivit criteriului lichidității, pentru elementele de activ, plasamentele încep cu elementele durabile, cu durata de folosință relativ mare și lichiditate scăzută, activele imobilizate se continuă cu stocurile de active circulante cu durata de imobilizare relativ mică și lichiditate relativ scăzută, se continuă cu investițiile financiare pe termen scurt cu lichiditate crescută și se încheie cu disponibilitățile bănești din casă și de la bancă ca formă a lichidității.

Pe baza bilanțului astfel constituit putem determina fondul de rulment lichiditate.

Bilanțul funcțional răspunde intereselor unor categorii mai largi de destinatari: investitori, acționari, conducători, furnizori. În acest caz fondul de rulment are o importanță relativă, deoarece echilibrul financiar este definit prin relația acestuia cu nevoia de finanțare a exploatării, respectiv nevoia de fond de rulment.

În concluzie, pe baza bilanțului lichiditate se deterrmină ratele lichidității (lichiditatea generală și lichiditatea imediată), iar pe baza bilanțului funcțional se determină ratele de dezechilibru (ex.trezoreria în zile din cifra de afaceri, raportul procentual dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment) și ratele de rotație (ex.durata creditului comercial acordat clienților).

B) Abordarea dinamică. Tabloul de finanțare.

Pentru ca analiza echilibrului financiar să aibă un caracter dinamic, ea trebuie să aibă în vedere fluxurile financiare ce au loc în decursul unei pechiditate scăzută, activele imobilizate se continuă cu stocurile de active circulante cu durata de imobilizare relativ mică și lichiditate relativ scăzută, se continuă cu investițiile financiare pe termen scurt cu lichiditate crescută și se încheie cu disponibilitățile bănești din casă și de la bancă ca formă a lichidității.

Pe baza bilanțului astfel constituit putem determina fondul de rulment lichiditate.

Bilanțul funcțional răspunde intereselor unor categorii mai largi de destinatari: investitori, acționari, conducători, furnizori. În acest caz fondul de rulment are o importanță relativă, deoarece echilibrul financiar este definit prin relația acestuia cu nevoia de finanțare a exploatării, respectiv nevoia de fond de rulment.

În concluzie, pe baza bilanțului lichiditate se deterrmină ratele lichidității (lichiditatea generală și lichiditatea imediată), iar pe baza bilanțului funcțional se determină ratele de dezechilibru (ex.trezoreria în zile din cifra de afaceri, raportul procentual dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment) și ratele de rotație (ex.durata creditului comercial acordat clienților).

B) Abordarea dinamică. Tabloul de finanțare.

Pentru ca analiza echilibrului financiar să aibă un caracter dinamic, ea trebuie să aibă în vedere fluxurile financiare ce au loc în decursul unei perioade, iar instrumentul utilizat în acest sens este tabloul de finanțare.

Un tablou de finanțare se prezintă sub forma unui document format din două părți:

– prima parte explică modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional, adică variația fondului de rulment net global.

– a doua parte explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului funcțional.

Tabloul de finațare poate fi definit ca un instrument al analizei dinamice, prin care sunt prezentate fluxurile de utilizări și de resurse, istorice sau previzionale ale întreprinderii, cu respectarea regulilor echilibrului contabil. Spre deosebire de bilanț, care prezintă situația întreprinderii la un moment dat, tabloul de finanțare oferă informații privind evoluția patrimoniului într-o perioadă dată; bilanțul enumeră stocurile facilitând analiza statică, tabloul de finanțare listează fluxurile, permițând analiza dinamică.

1.3. Asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii

Prima condiție pentru realizarea și asigurarea unei eficiențe ridicate în folosirea fondurilor și implicit pentru realizarea echilibrului financiar este dimensionarea lor în raport cu nevoile reale ale producției și circulației. Pentru aceasta este necesară realizarea ritmică și pe măsura cerințelor a aprovizionării, producției și comercializării produselor astfel încât să se obțină venituri și rezultate financiare bune. Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la apariția unor imobilizări certe și la risipa resurselor, iar subevaluarea poate influența negativ continuitatea circuitului și capacității de plată a întreprinderii.

O altă condiție pentru asigurarea echilibrului financiar este dată de preocuparea pentru ca cheltuielile să se încadreze în limitele prestabilite iar veniturile previzionate să fie încasate la timp. În acest sens trebuie să se asigure : o corelare a programului de aprovizionare cu cel de producție, o aprovizionare ritmică și în condițiile cerute de consumul curent, folosirea rațională a capacităților de producție și a forței de muncă, reducerea ciclului de fabricație, funcționarea continuă și la întreaga capacitate a instalațiilor și utilajelor, îmbunătățirea cooperării între compartimentele întreprinderii, organizarea corespunzătoare a procesului de formalizare a livrărilor, alegerea unor forme și instrumente de decontare care să asigure încasarea la timp util a livrărilor și eliminarea cauzelor generatoare de refuzuri de plată.

La apariția problemelor de dezechilibru, managerul trebuie să adopte decizii de reglare, de acțiune asupra intrărilor și ieșirilor de fonduri, spre a se elimina factorii care determină abaterea de la echilibru.

1.4. Bugetul de trezorerie – instrument de planificare al echilibrului

Bugetul de trezorerie este o componentă obligatorie a bugetului general și apare sub denumirea „Formarea și utilizarea resurselor bănești”. O schemă orientativă a acestui buget cuprinde informații din deciziile Bugetului general, informații care generează fluxuri bănești de intrare (încasări) și de ieșire (plăți).

Organul abilitat prin lege să elaboreze, să administreze și să execute bugetul trezoreriei statului este Ministerul Finanțelor Publice prin intermediul Direcției Generale a Trezoreriei Statului.

Echilibrarea bugetului de trezorerie presupune apelarea la credite și împrumuturi în cazul în care fluxurile bănești de ieșire sunt mai mari decât fluxurile de intrare. În cazul în care apar disponibilități, ele pot fi păstrate în cont la bănci (încasând dobânda de depozit) sau pot fi utilizate pentru achiziționarea de titluri (certificate de depozit, bonuri de trezorerie, etc).

Elaborarea bugetului de trezorerie cuprinde două faze importante:

I.. Previziunea încasărilor și plăților;

II. Determinarea și acoperirea soldurilor de trezorerie care rezultă din compararea încasărilor cu plățile.

În ceea ce privește faza a doua și aceasta cuprinde două operații:

determinarea soldurilor de trezorerie înainte de acoperire;

acoperirea prin credite a DEFICITULUI DE TREZORERIE sau plasarea EXCEDENTULUI DE TREZORERIE.

Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existența a 3 documente de evidență și previziune:

bilanțul de deschidere al perioadei de gestiune (respectiv bilanțul exercițiului încheiat);

contul de rezultate previzional

bilanțul previzional.

Orizontul de previziune al trezoreriei este diferit în funcție de obiectivele urmărite de gestiunea financiară și în funcție de scadențele încasărilor și plăților întreprinderii. Un buget de trezorerie poate fi încheiat pe un an, dacă se urmărește profitul anual al trezoreriei sau dacă întreprinderea este de talie mica și are scadențe la încasări și la plăți trimestriale sau mai mari de 90 de zile.

În situația în care se previzionează înregistrarea unui sold deficitar întreprinderea are posibilitatea de a apela la contractarea de credite, dar înainte trebuie să fie luate mai întâi unele măsuri ce decurg dintr-o logică firească a gestiunii trezoreriei. În primul rând se acționează pentru avansarea unor încasări (prin reducerea volumului și/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienților sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări) și pentru amânarea (în condiții legale) a unor plăți,(prelungirea creditelor -furnizori), în al doilea rând se încearcă renunțarea pentru moment la efectuarea unor cheltuieli (investiții, dividende, etc). În sfârșit se acționează pentru realizarea unor încasări excepționale (vânzarea unor active fixe sau circulante disponibile).

Soldul deficitar rezultat în urma acestor măsuri urmează a fi acoperit din credite noi de trezorerie și de scont, a cărei selecție și dozare ține de capacitatea trezorierului de a optimiza mărimea costului real al acestora.

În ceea ce privește fructificarea unei poziții excedentare de trezorerie, mai întâi este necesară o analiză a provenienței acestui sold previzionat excedentar.

În cazul în care acest excedent de trezorerie provine dintr-un fond de rulment prea mare ca urmare a contractării unor datorii fără întrebuințare imediată se pune problema alegerii între costul datoriilor financiare (pe termen lung) și randamentul plasamentelor pe termen scurt.

În cazul în care excedentul provine dintr-o nevoie de fond de rulment mai mică (determinată de o scadență a plăților mult mai mare decât cea a încasărilor) se urmărește un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puțin riscant și cu cea mai bună lichiditate.

Bugetul trezoreriei explică contribuția fiecărei din cele trei funcții manageriale ale întreprinderii-exploatare, investire și finanțare-la variația trezoreriei. El explică cum trezoreria de exploatare contribuie sau nu la finanțarea investițiilor corporale , necorporale și financiare. Funcția de finanțare permite să se observe maniera în care, întreprinderea a finanțat eventualele nevoi de trezorerie sau din contră a contribuit la rambursarea datoriei.

1.4.1. Credite de trezorerie – modalitatea operativă de acoperire a dezechilibrului întreprinderii

În activitatea unei întreprinderi se întâlnesc perioade de timp în care nevoile de finanțare sunt realocate, fondul de rulment net poate acoperi o parte a nevoilor suplimentare apărute din aceste fluctuații, dar nu poate acoperi totalitatea nevoilor în perioadele de vârf deoarece imobilizarea capitalurilor ar fi prea costisitoare.

Astfel întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt pentru a face față fluctuațiilor activităților lor de unde rezultă că egalitatea nevoilor de finanțare rezultate din cliclul de exploatare sunt egale cu suma dintre fondul de rulment, creditul furnizori și credite bancare pe termen scurt.

Factorii care condiționează alegerea mijloacelor de finanțare a întreprinderii se referă la nevoile de finanțare, adică mijloacele ce urmează să fie utilizate sunt în funcție de nevoile de finanțare ale întreprinderii, mărimea întreprinderii, structura financiară, costul finanțării.

Principalele reguli de finanțare a activității întreprinderii se referă la:

capitalurile permanente trebuie să acopere cel puțin activele fixe;

fondul de rulment net trebuie să acopere nivelul de finanțare a ciclului de exploatare completând creditul furnizor și creditele bancare pe termen scurt;

capitalurile proprii trebuie să acopere riscurile întreprinderii pentru finanțarea imobilizărilor deoarece acestea au durate de recuperare diferite și finanțarea se face diferit;

imobilizările nelegate de o fabricație precisă și care au o durată de funcționare lungă sunt finanțate din împrumuturi pe termen lung;

imobilizările legate de o fabricație precisă se finanșează din credite pe termen mijlociu.

Creditele pe termen scurt sunt deschise direct de bancă ca rezultat al negocierilor cu debitorii și au o durată de până la 3 luni. Rambursarea creditelor trebuie să fie asigurată în procesul derulării operațiunilor economice. Banca are dreptul ca în relațiile cu debitorii săi, fie să ceară asigurarea rambursării creditelor prin gajarea încasărilor prevăzute la anumite operațiuni comerciale, fie să acorde un credit general, pentru nevoi de plăți curente, fără asiguări deosebite, decât bonitatea recunoscută a debitorului.

Creditele pe termen lung se vor rambursa de către întreprindere pe seama activității rentabile, a marjei brute de autofinanțare, în timp ce creditele pe termen scurt se asigură prin deznodământul operațiunilor de exploatare.

Având în vedere marea varietate a creditelor pe termen scurt, se vor prezenta grupându-le în prealabil în trei părți: credite de trezorerie, credite de mobilizare sau credite legale și credite de prefinanțare.

Creditele de trezorerie, denumite și credite cu caracter general, sunt acelea deschise de bancă în funcție de situația trezoreriei întreprinderii (deficit sau excedent) fără nici o legătură cu alte creanțe sau alte operațiuni. Astfel de credite pe termen scurt se acordă în cazul deficitului de trezorerie, fără alte garanții deosebite, în vederea acoperirii plăților curente.

Aceste credite se acordă pe baza planului de trezorerie care se întocmește și se depune trimestrial la banca finanțatoare asigurând reactualizarea creditelor acordate în trimestrul anterior, în funcție de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.

Necesarul trimestrial de credite se va stabili ca diferență între soldul stocurilor și cheltuielilor (capitaluri circulante), pe de o parte, și totalul resurselor proprii, atrase și încasărilor (resurse de capitaluri circulante), pe de altă parte. Din comparația nevoii de capitaluri circulante cu resursele de capitaluri circulante rezulă un deficit sau un excedent de trezorerie, după cum nevoile sunt mai mari sau mai mici decât resursele .

Creditele de trezorerie sunt de mai multe feluri. După obiectul lor se pot împărți în credite pentru facilități de casă, credite sezoniere, credite de legătură, credite pe termen foarte scurt, credite pentru mobilizarea efectelor financiare.

a) Creditele pentru facilități de casă se acordă regulat pentru plăți de salarii,
furnizori pe un termen, variind de la câteva zile la câteva săptămâni, cel mult până la o lună.

b) Creditele sezoniere pot fi acordate nu numai întreprinderilor agricole, ci și altor
întreprinderi care lucrează sezonier și înregistrează decalaj în timp între încasări și cheltuieli.

c) Creditele de legătură apar în situația când întreprinderea resimte necesități de
fonduri cu caracter permanent (spre exemplu, pentru investiții). Până la obținerea unui credit pe termen lung sau până la realizarea unui împrumut obligatar sau a unei creșteri de capital prin emiteri de acțiuni, ea poate primi acest credit pe termen scurt, pentru a efectua primele cheltuieli.

d) Credite pentru mobilizarea efectelor financiare. Avantajul acestui credit pentru întreprindere constă în faptul că este mai puțin costisitor decât alte credite acordate prin contul curent întrucât angajează debitorul pentru o perioadă determinată. În plus, banca creditoare are posibilitatea să se refinanțeze prin rescontarca efectului la o altă bancă sau la banca centrală.

e) Creditul pe termen foarte scurt (spot) se acordă de la o zi la alta, marilor
întreprinderi din disponibilitățile zilnice de numerar ale băncii care, în loc să fie plasate pe piața monetară, sunt folosite pentru acordări de împrumuturi, pe termen de la o zi la câteva zile, determinat anticipat.

Toate aceste credite sunt acordate prin intermediul contului curent care poate fi: cont curent simplu și scont în cont curent.

Contul curent simplu se mai numește și avans în cont curent și se caracterizează prin următoarele: întreprinderii i se deschide o linie de credit până la concordanța unui anumit plafon și pe o durată determinată; plafonul se stabilește verbal și poate fi modificat de bancă dacă se consideră necesar, existând posibilitatea de a-l pune într-o situație dificilă pe clientul său.

Scontul în cont curent este o variantă a creditului prin cont curent care se caracterizează prin faptul că plafonul acordat se garantează de către întreprindere, prin depunerea la bancă, în păstrare, a portofoliului de titluri de care dispune. Pe perioada în care ele sunt depuse spre păstrare întreprinderea nu poate să le mai sconteze ceea ce reprezintă un dezavantaj.

Creditele de mobilizare pot fi: credite de scont, credite pentru mobilizarea creanțelor comerciale, credite pentru mobilizarea creanțelor asupra clienților externi, vânzarea creanțelor către instituții specializate, credite pe stocuri, cesiunea sau amanetarea de creanțe.

a) Credite de scont. Scontarea tratelor de către bănci reprezintă achiziționarea acestora în schimbul unei taxe de scont. Cel ce a vândut trata și a încasat banii (creditul), rămâne răspunzător de achitarea acesteia la scadență. Spre deosebire de creditele generale, creditul de scont este rambursat ca urmare a derulării unei anumite operațiuni comerciale din care banca își asigură recuperarea creditului.

b) Creditul pentru mobilizarea creanțelor comerciale permite scontarea nu numai a creanțelor individuale, ci gruparea mai multora la un loc după criteriul timpului în care au fost emise, urmând să se tragă pentru un singur bilet la ordin în vederea prezentării lui la scontare.

c) Creditul pentru mobilizarea creanțelor asupra clienților din străinătate. Creanțele asupra clienților străini, nu pot participa la procedura pentru mobilizarea
creanțelor comerciale și oferă, pentru bănci, o garanție mai slabă în cadrul scontării atunci când termenele de plată pentru exporturile făcute sunt mari.

Operațiunea se desfășoară astfel: pentru mărfurile exportate furnizorul emite un bilet la ordin pe care-l scontează la banca sa comencială, obținând în schimb un credit, la valoarea mărfurilor exportate, din care poate să-și achite alți parteneri; la rândul său, banca comercială folosește biletul la ordin pentru a se refinanța de la banca centrală prin rescont.

d) Vânzarea creanțelor către societăți specializate Anumite societăți specializate
în operațiuni financiare cumpără creanțele deținute de diverși întreprinzători, preocupându-se în continuare pe cont propriu de recuperarea și reducerea riscului de neplată din parte debitorilor.

e) Creditul pe stocuri (warants). Acestea sunt credite pe termen scurt garantate cu anumite stocuri de marfuri. Întreprinderea, care dorește să obțină credite, depune stocurile gajate în anumite depozite generale, gestionate de societăți private de sine stătătoare pentru care i se eliberează o "recipisă warant" și care este de fapt, un titlu de credit, reprezentând totodată un titlu de proprietate asupra stocurilor respective. Acest efect comercial se scontează la banca comercială obținând un credit pe termen scurt. =

Creditele de prefinanțare sunt specifice anumitor operațiuni, cum sunt: finanțarea lucrărilor publice, facilitarea exporturilor, respectiv acoperirea cheltuielilor efectuate de exportator până la încasarea contravalorii de la partenerul străin (obligațiuni pe cauțiune).

a) Creditul de finațare a lucrărilor publice. Pentru a acoperi temporar necesitățile
de plăți ale întreprinzătorilor care livrează mărfuri sau efectuează servicii și lucrări către stat, anumite instituții financiare își propun ca scop să finanțeze (crediteze) cheltuielile aferente până în momentul încasării contravalorii lor de la buget.

b) Creditul pentru prefinanțarea exporturilor urmărește încurajarea exporturilor ce se fac cu comandă fermă sau fără comandă fermă: credit-cumpărător, credit-furnizor, credit pentru realizarea de prototipuri ce urmează a fi prezentate la târguri și expoziții
internaționale, credit pentru prospectarea piețelor străine etc.

c) Obligațiuni pe cauțiune. Astfel de credite pot fi acordate întreprinzătorilor de
către administrația fiscală, care joacă rolul de bancher, sub forma amânărilor de la plata
obligațiunilor fiscale (taxe vamale, taxe pe valoarea adăugată etc.) și care echivalează cu
anumite împrumuturi. Practic, astfel de credite se acordă de la bugetul statului, în sensul că puterea publică consimte sa amâne preluarea unor venituri legale.

1.4.2. Modalități de plasament a excedentului de trezorerie

Pentru asigurarea unei eficiențe ridicate în folosirea fondurilor și implicit, pentru realizarea echilibrului financiar trebuie făcută o dimensionare corectă a lor, în raport cu nevoile reale ale producției și circulației. Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la apariția unor imobilizări certe și condiții pentru risipă și cheltuirea „fără suport economic" a resurselor, iar subevaluarea poate influența negativ continuitatea circuitului și capacității de plată a întreprinderii.

Trezoreria pozitivă, adică situația unor încasări superioare plăților duce la apariția excedentului de trezorerie care poate fi plasat prin următoarele modalități:

1. plasamente pe termen scurt

În categoria acestor plasamente pe termen scurt putem include :

– depozite bancare pe termen scurt la vedere pentru a păstra disponibilitatea plasametului la orice moment;

-certificate de depozit care pot oferi o dobândă fixă și care pot oferi rambursarea fondurilor investite în orice moment ;

– achiziția unor titluri de stat la termen ( pentru astfel de utilizări a excedentului băncile acordă asistență în baza unui anumit comision);

-achiziția de acțiuni la bursă ca alternativă eficientă la instrumentele bancare
clasice ( direct sau prin intermediul unei firme de brokeraj).

2. reducerea fondurilor de rulment și eliberarea unor sume în vederea utilizării lor, eventual pentru investiții în diverse imobilizări corporale sau necorporale pentru dezvoltarea viitoare a întreprinderii;

3. plata mai rapidă a furnizonilor, ceea ce contribuie la creșterea credibilității și bonității, etc.

Alegerea unei dintre modalitățile mai sus amintite ține de calitatea managementului firmei (a trezorierului în special) care reușește „ să pună în valoare" disponibilitățile suplimentare pe care întreprinderea le deține la un moment dat.

Utilizarea eficientă a excedentului de trezorerie apărut la un moment dat a fost premisa dezvoltării multor firme, în special prin dezvoltarea unor activități anexe care s-au dovedit a fi foarte profitabile pentru unitatea economică .

1.5. Determinarea și finanțarea nevoii de fond de rulment – condiții ale asigurării echilibrului financiar

Determinarea nevoii de fond de rulment prin metoda analitică sau sintetică a stocurilor de valori de exploatare necesare desfășurării continue a activității curente a întreprinderii, în condiții de utilizare judicioasă a capitalurilor bănești constituite din surse interne sau din afară, este o etapă hotărâtoare în aprecierea necesarului de capitaluri pentru ciclul de exploatare (NFRE).

Metoda analitică presupune determinarea necesarului financiar pe elemente de stocuri, de materii prime și materiale, de producție neterminată; de produse finite, iar în cazul elementelor de stocuri calculul analitic se desfășoară pe fiecare material sau produs nominalizat și pe fiecare fel de stoc. Prin însumarea acestora se determină necesarul de fond de rulment pe întreprindere.

Metoda sintetică pornește de la premiza că în doi ani consecutivi nu pot să apară modificări structurale esențiale în economia întreprinderii și se bazează pe luarea în considerare a unui singur factor de cauzalitate și anume evoluția producției exercițiului.

Prin această metodă, nevoia de fond de rulment se determină direct pe total active circulante și presupune un volum redus de operațiuni, ceea ce îi conferă calificativul de metodă operativă.

Operatorul utilizat pentru calculul necesarului financiar și care trebuie să exprime într-o formă sintetică condițiile de utilizare a activelor circulante în anul anterior este viteza de rotație, fie sub forma duratei în zile a unei rotații.

1.5.1. Finanțarea nevoii de fond de rulment

Acoperirea nevoilor ciclului de exploatare se face prin intermediul finanțării pe termen scurt, finanțare a cărei durata este egală cu un an. Fondurile pe termen scurt asigură în principal finanțarea nevoilor de fond de rulment a întreprinderii, dar pot în mod excepțional să asigure un releu de operațiuni de credit pe termen lung.

Nevoia de fond de rulment se finanțează pe seama mai multor surse, care, în raport cu patrimoniul întreprinderii, se pot grupa în:

surse endogene care există în mecanismul financiar al înterprinderii;

surse exogene, din afară, în completarea celor interne.

Sursele endogene cuprind:

fondul de rulment;

sumele afectate din profitul net finanțării activelor circulante;

alte surse ( sumele aferente unor fonduri proprii și dividende constituite din profitul net până la consumarea pe destinația corespunzătoare).

Sursele exogene cuprind:

creditele bancare pe termen scurt;

creditele pe bonuri de trezorerie sau bonuri de casă;

subventii de la bugetul pentru regii autonome;

credite sau sume primite de la grupul de întreprinderi din care face parte întreprinderea;

alte surse și anume avansuri de la clienți pentru realizarea de produse, sumele de care beneficiază întreprinderea ca înlesniri sau scutiri de impozite, prime pentru export.

1.5.2. Finanțarea nevoilor permanente de active circulante. Fondul de rulment

Așa cum am precizat, nevoia de fond de rulment se determină ca o diferență între activele de exploatare ce reprezintă imobilizarea capitalurilor banești în diferitele categorii de stocuri, creanțe și decontări neîncheiate cu bugetul statului si pasivele de exploatare ce reprezintă datorii ale întreprinderii amânate, în mod obiectiv, la plată.

Fiecarui element de activ îi este asociat un grad de lichiditate și fiecarui element de pasiv îi este asociat un grad de exigibilitate. Asigurarea echilibrului financiar presupune realizarea concordanței între lichiditatea activului si exigibilitatea pasivului.

Fondul de rulment este acea parte a capitalurilor permanente rămasă după finanțarea activelor imobilizate afectată finanțării ciclului de exploatare, respectiv activelor circulante. Fondul de rulment este o marjă de siguranță ce reflectă capacitatea întreprinderii de a-și finanța ciclul său de exploatare din capitaluri stabile.

Fondul de rulment este, deci, o marjă de siguranță ce reflectă capacitatea întreprinderii de a-și finanța ciclul său de exploatare din capitalurile stabile.

Relația de calcul a fondului de rulment (FR) este urmatoarea :

FR = Cp – Ain

în care :

Cp = capitalurile permanente;

Ain = active imobilizate nete.

1.5.3. Finanțarea nevoilor temporare de active circulante

Înterprinderile au la dispoziție o gamă largă de instrumente de finanțare pe termen scurt: creditul bancar și creditul comercial. Disponibilitățile fiecărei surse depind de mărimea, de gradul de risc, de profitabilitatea întreprinderii. De asemenea costurile finanțării pe termen scurt diferă de la întreprindere la întreprindere și după tipurile de fonduri obținute de pe piețele monetare.

Creditul bancar se caracterizează prin aceea că subiecții lui sunt banca și agentul economic, client al băncii. Obiectul împrumutului îl constituie transmiterea de capital sub formă bănească în vederea satisfacerii nevoilor de fonduri necesare finanțării activității sale curente sau de investiții.

Dacă comparăm nevoia de fond de rulment cu fondul de rulment al întreprinderii, rezultă trezoreria care poate fi pozitivă, negativă sau egală cu zero.

În România, agenții economici pot beneficia de urmatoarele tipuri de credite pe termen scurt:

creanțe comerciale;

credite de trezorerie;

credite pentru export.

Creanțele comerciale cuprind:

creditul de scont si operațiunile asimilate;

factoringul;

alte creanțe comerciale.

Creditul de scont se acorda prin scontarea de către bancile comerciale a efectelor comerciale ale firmei înainte de scadență.

Scontarea este operațiunea bancară care constă în plata de către o bancă comerciala a unui efect comercial ( cambia, bilet la ordin) înainte de ajungerea lui la scadență, de către beneficiarul acestuia, reținând din valoarea nominală prevăzută în cadrul efectului comercial dobânda corespunzatoare pâna la scadență ( scontul ), precum și un comision.

Factoringul este un mecanism de finanțare prin care se obțin lichidități din vânzarea de facturi a căror scadență nu depășește 180 de zile, prin preluarea de către societatea cumpărătoare, denumită factor, de la clientul beneficiar, denumit aderent, a facturilor acestuia, contra unei sume de bani (agio).

Creditele de trezorerie sunt destinate asigurării echilibrului trezoreriei curente. Acestea se acordă de către bănci pentru finanțarea nevoii globale de fond de rulment. Creditele de trezorerie se acordă pe baza planului de trezorerie care se întocmește și se depune trimestrial la banca finanțatoare asigurând reactualizarea creditelor acordate în trimestrul anterior, în funcție de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.

Creditele pentru export se acorda exportatorilor pentru acoperirea nevoilor apărute ca urmare a operațiunilor de export de bunuri sau servicii. În această categorie distingem:

credite garantate cu creanțe asupra străinătății;

credite furnizori;

credite comerciale acordate nerezidenților (creditele importator);

alte credite de trezorerie,

Creditele garantate cu creanțe asupra străinătății se acordă exportatorilor sub forma plății anticipate a creanțelor deținute de aceștia asupra clienților nerezidenți ca urmare a exporturilor efectuate.

Creditele furnizor sunt acordate exportatorilor pentru livrările de mărfuri și prestațiile de servicii către nerezidenți.

Creditele imporator sunt acordate direct firmelor nerezidente cumparatoare, pentru a plăti exportatorii care sunt clienți ai bancii.

Alte credite pentru export au ca destinație finanțarea necesităților curente sau excepționale ale activității de export desfășurate de entitătile economice rezidente care au licență de a livra mărfuri și/sau de a presta servicii pentru nerezidenți.

1.5.4. Finanțări nebancare pe termen scurt

Acestea se referă la:

credite comerciale furnizori;

credite pe bază de bilete de trezorerie;

avansuri primite de la clienți;

finanțări de la grup.

Creditele comerciale furnizori apar cu caracter de permanență la majoritatea firmelor, fiind apreciate, îndeosebi, de firmele mici și mijlocii și firmele cu creștere rapidă. Acestea sunt plați amânate pentru materiile prime, materiale consumabile și mărfuri primite de la furnizori sau pentru serviciile prestate de către aceștia.

Creditele pe bază de bilete de trezorerie se obțin de firme prin emiterea și plasarea în public a biletelor de trezorerie cu scadență de până la un an și cu o dobânda atrăgătoare pentru deținătorii de disponibilități bănești. În mod normal, astfel de credite trebuie să fie utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau sezoniere.

Avansuri primite de la clienți sunt o formă de finanțare pe termen scurt, destul de des întâlnită și în țara noastră. Aceasta constă în acordarea de avansuri, de către clienți, în contul vânzărilor viitoare, în scopul achiziționării materiilor prime și materialelor necesare începerii fabricației produsului, într-un procent convenit din prețul negociat în contract.

Finanțarea prin îndatorare pe termen scurt se poate realiza și prin împrumuturi de la grupul din care face parte firma. Acordarea acestor împrumuturi determină creșterea datoriilor firmei și nicidecum a fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind necesară îndeplinirea vreunui demers juridic. În principiu, acestea, nu sunt purtatoare de dobânda.

1.6. Corelația dintre necesarul de fond de rulment și fondul de rulment.

Determinarea trezoreriei nete

Trezoreria netă este definită de Paul Bran în “Finanțele întreprinderii” astfel: “trezoreria netă este o corelație dintre disponibilitățile bănești ale unității și contribuția băncilor prin credit la acoperirea necesarului de mijloace circulante și reprezintă capacitatea întreprinderii de a face plăți imediate din propriile disponibilități.”

Astfel putem concluziona că trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive, în cadrul mai multor exerciții succesive, demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.

TREZORERIA NETĂ = FOND RULMENT – NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Trezoreria netă pozitivă evidențiază faptul că exercițiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanțului și a altor acumulări bănești.

Trezoreria netă negativă evidențiază un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului. Deficitul monetar astfel constatat a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie sau de scont). În această situație, trezorierul urmărește obținerea de noi credite la cel mai mic cost posibil, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

În funcție de nivelul și semnul înregistrat pentru fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulment (NFR) și trezorerie (T), se pot face aprecieri cu privire la echilibrul financiar al întreprinderii. Astfel, putem întâlni următoarele situații:

Echilibru financiar stabil

FR>0, NFR>0, FR>NFR => T > 0

În acest caz, întreprinderea dispune de un fond de rulment pozitiv, ceea ce însemană că resursele sale permanente finanțează în totalitate imobilizările și degajă un excedent de resurse din care o parte servește la finanțarea nevoilor rezultate din ciclul de exploatate, adică a necesarului de fond de rulment, iar restul constituie trezoreria pozitivă. Pentru a fi considerat un echilibru financiar sănătos, este necesar ca el să fie relativ stabil în mai mulți ani consecutiv.

În condițiile satisfacerii acestor cerințe, putem considera acest tip de echilibru ca fiind ideal pentru întreprinderile industriale, deoarece un nivel ridicat al fondului de rulment arată că toate imobilizările au fost finanțate prin resurse stabile și că necesarul de fond de rulment generat de activitatea industrială a fost acoperit prin resurse stabile. Mai mult, din prudență, întreprinderea dispune de un excedent de trezorerie, asigurându-și astfel o marjă pentru plata cheltuielilor neprevăzute.

Echilibru financiar clasic (relativ stabil)

FR > 0, NFR >0, FR< NFR => T < 0

În această situație, întreprinderea degajă un fond de rulment pozitiv, ceea ce înseamnă că resursele sale permanenete acoperă în totalitate imobilizările, dar nu permite finanțarea decât a unei părți din necesarul de fond de rulment. Întreprinderea va fi obligată să facă apel la credite pe termen scurt. Prezența creditelor pe termen scurt nu va deveni riscantă decât atunci când partea creditelor pe termen scurt va continua să crească, atingând proporții inacceptabile.

În general, echilibrul financiar nu se transformă radical de la un an la altul. Modificarea se efectuează mai lent, în mulți ani. În primul an, existența unor credite pe termen scurt poate fi justificată și nu prezintă nici un risc pentru întreprindere. Dar situația se poate înrăutăți treptat și proporția finanțării prin credite poate crește. Creșterea foarte lentă a trezoreriei negative se dovedește adesea periculoasă pentru întreprindere, deoarece managerii nu acordă suficientă importanță degradării discrete și progresive a situației și iau prea târziu măsutile de redresare.

Dezechilibru financiar

FR<0, NFR>0 =>T<0

În acest caz, întreprinderea recurge la credite pe termen scurt nu numai pentru finanțarea nevoilor provenind din ciclul de exploatare, dar și pentru finanțarea unei părți din imobilizări, deoarece resursele permanente sunt insuficiente.

Întreprinderea prezintă un grad ridicat de risc financiar, datorită dependenței totale acesteia față de bănci. Deoarece băncile retrag încrederea acordată și încetează să mai acorde credite, întreprinderea se vede pusă în situația de a vinde o parte din imobilizările sale pentru a-și onora obligațiile.

Acest tip de echilibru nu este întotdeauna catastrofal. Dacă întreprinderea a efectuat investiții masive care nu au putut fi în totalitate prin capital permanent, apare necesitatea apelării la credite pe termen scurt. Această situație se poate autoechilibra în anii următori, deoarece investițiile făcute vor genera o creștere a volumului producției și vânzărilor, și deci o creștere a profitului. Creșterea profitului, în condițiile în care este utilizată pentru dezvoltare, atrage după sine creșterea surselor proprii și, prin aceasta, creșterea fondului de rulment.

Excedent de resurse plasat necorespunzător

FR>0, NFR<0 =>T>0

Această situație este total opusă celei prezentate anterior, întreprinderea dispunând de un excedent de trezorerie. Acest tip de echilibru se întâlnește foarte rar într-o întreprindere industrială, deoarece, în general, aceasta are nevoie de fond de rulment. în schimb, această situație se poate întâlni la marile întreprinderi comerciale, care degajă în mod normal resurse de fond de rulment importante deoarece:

– stocurile acestora sunt reduse, pentru că rotația lor este rapidă;

– creanțele sunt nule, deoarece încasarea contravalorii mărfurilor vândute se face imediat;

– datoriile către furnizori sunt ridicate, deoarece termenele de plată sunt lungi.

Singura critică ce se poate aduce acestui tip de echilibru se referă la gestiunea trezoreriei: bani nevalorificați, deci o proastă gestiune a lor.

Echilibru financiar riscant

FR<0=> DFR, NFR < 0 => RFR, DFR < RFR => T > 0

În acest caz, resursele de fond de rulment acoperă în totalitate deficitul de fond de rulment, diferența explicând existența trezoreriei pozitive.

Astfel, pentru o întreprindere industrială, deficitul de fond de rulment reprezintă un grad ridicat de risc în măsura în care anumite imobilizări nu au fost finanțate în mod stabil și durabil. Grație unei bune negocieri a termenelor de plată către furnizori și a celor de încasare de la clienți, unei gestiuni judicioase a stocurilor sau, eventual, realizării de operațiuni excepționale, întreprinderea poate degaja resurse de fond de rulment.

Pentru o întreprindere comercială, acest tip de echilibru este clasic și totodată sănătos. Resursele de fond de rulment din exploatare sunt considerate ca permanente, ceea ce permite asigurarea finanțării deficitului de fond de rulment fără cea mai mică reținere. În acest caz, insuficiența resurselor permanente în raport cu imobilizările este intenționată. În consecință, decât să împrumute, întreprinderea preferă să acopere această parte din imobilizări prin resursele de fond de rulment generate de activitatea de exploatare, constituind astfel un bun plasament financiar.

CAPITOLUL 2

STUDIU PRIVIND ASIGURAREA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA

S.C. ALMO CONSTRUCT S.R.L.

2.1. Prezentarea generală a S.C. Almo Construct S.R.L. DEVA

2.1.1. Istoricul firmei S.C. Almo Construct S.R.L.

Societatea care va fi prezentată în continuare se numește S.C. Almo Construct S.R.L. și a fost înființată în anul 2002 – cod C.A.E.N 1729. Societatea este inregistrată în cadrul Oficiului Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Deva sub nr. J52/756/2007, Cod unic de inregistrare RO 22236975 .

S.C. Almo Construct S.R.L. are ca obiect de activitate următoarele:

exploatarea forestieră și prelucrarea primară a lemnului, producția de ambalaje de lemn;

comerțul cu amănuntul prin standuri în piețe, târguri și oboare a masei lemnoase.

Pe lângă aceste activități firma mai prestează servicii de transport rutier de mărfuri, în general, și transport de masă lemnoasă, în special, care formează obiectul secundar de activitate.

Capitalul social la data constituirii societății, în valoare de 20 RON, a fost subscris și vărsat de doi asociați, în numerar. Capitalul social este divizat în 20 de părți sociale, fiecare acționar deținând 10 părți sociale. Fondurile bănești și materialele necesare constituirii și funcționării au fost asigurate integral pe seama aportului la capitalul social.

În februarie 2004, Adunarea Generală a Acționarilor decide majorarea capitalului social cu 11100 RON, reprezentând aportul celor doi asociați în natură, și anume:

– un teren extravilan în valoare de 5200 RON

– mijloace de transport în valoare de 5800 RON

Urmărind activitatea defășurată de la înființare până în prezent se poate afirma că firma S.C. Almo Construct S.R.L. a parcurs următoarele etape de dezvoltare:

– etapa I între anii 2002-2004. În această perioadă dotarea tehnică era redusă și erau angajați puțini muncitori

– etapa a II-a între anii 2004-2006. În această perioadă firma își extinde capacitatea de producție ajungând la sfârșitul anului 2004 la 5216 mc lemn exploatat. Este amenajat noul sediu al firmei din Deva. Din fonduri de investiții proprii și împrumuturi bancare au fost constituite spațiile de producție și anume : platforma de ciment pentru depozitarea lemnului neprelucrat, atelierul de divizare al lemnului, atelierul uscătorie și tâmplărie.

În anul 2004 printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaților firma își completează obiectul de activitate cu:

prelucrare brută și impregnarea lemnului;

fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții (mobilă, uși,ferestre);

producție de mobilier pentru birouri și magazine;

import-export de mărfuri și servicii enumerate în obiectivul de activitate

vânzare cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule și alte tipuri de comerț cu amănuntul.

– etapa aIII-a între anii 2006-2008. În această perioadă conducerea firmei continuă să-și îmbunătățească dotarea tehnică cumpărând două autocamioane pentru transportul lemnului. De asemenea, crește considerabil numărul salariaților de la 35 în anul 2006, la 66 în anul 2008. Toate aceste investiții au ca rezultat creșterea volumului total de lemn exploatat de la 5260 mc la 9500 mc la sfârsitul anului 2007.

Principalele produse urmărite a se realiza din activitatea de exploatare a lemnului sunt: lemn pentru construcții, scânduri pentru dușumea, lambriuri, mobilă.

Firma lucrează în principal pe bază de comenzi primite de la agenți economici din Sibiu și din țară, în special firme de construcții și fabrici de mobilă.

Pentru a se realiza produsele din lemn, firma S.C. Almo Construct S.R.L. are în dotare un gater, două circulare, șase fierăstraie mecanice, uscătorie, retezate și unelte, scule pentru tâmplărie. Pe lângă acestea au fost asigurate în timp utilaje specifice pentru desfășurarea activității de exploatare și transport a lemnului (trei tafuri, două tractoare, două ifroane și trei autocamioane) precum și autoturisme.

Potențialul uman al societății este dat de numărul, structura și calificarea personalului. La început erau angajate șase persoane, iar o dată cu extinderea acesteia numărul de salariați a crescut în medie cu 15 muncitori pe an.

În perioada 2005-2008 numărul de salariați cu carte de muncă ai S.C. Almo Construct S.R.L. a avut următoarea dinamică crescătoare:

Tabel 2.1.

Structura personalului firmei pe grupe de vârstă și sex este următoarea:

Tabel 2.2.

Din cele prezentate se poate constata că S.C. Almo Construct S.R.L. are un personal tânăr (vârsta medie este de 38 de ani la femei și 37 de ani la bărbați). Ponderea cea mai mare în totalul personalului este deținută de personalul necalificat (74,2%) din care marea majoritate sunt bărbați, fapt datoratspecificului activității.

2.1.2. Structura organizatorică

Societatea S.C. Almo Construct S.R.L. este organizată conform statutului și contractului de societate. Organul de conducere suprem este Adunarea Generală a Acționarilor care are următoarele atribuții:

decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială;

aprobă structura organizatorică a societății;

decide cu privire la contractarea creditelor și la abordarea de garanții bancare;

își dă acordul asupra contractelor individuale de muncă înainte de înregistrarea lor la Camera de muncă;

aprobă și modifică programul de activitate și bugetul societății;

modifică competențele și răspunderile administratorilor.

În cazul S.C. Almo Construct S.R.L., Adunarea Generală a Acționarilor este formată din doi asociați.

Societatea este administrată de către administratori numiți de AGA care o reprezintă în relațiile cu terții. Administratorii sunt răspunzători pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. Principalele atribuții ale acestora sunt:

organizarea evidenței contabile și administrative a societății;

elaborarea și aprobarea Regulamentultu de ordine interioară a societății prin care se stabilesc îndatoririle și responsabilitățile personalului;

aprobă încheierea și rezilierea contractelor.

2.1.3. Activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului

S.C. Almo Construct S.R.L. își desfăsoară activitatea în două zone diferite: punctul de exploatare și punctul de exploatare și livrare a produselor lemnoase. Astfel pentru a-și asigura materia primă necesară, firma cumpără pachetul de la S.C. Ocolul Silvic Valea Sadului și îl exploatează. În acest sens conducerea asigură deplasarea și întreținerea unei echipe de muncitori forestieri specializați precum și trensportul lemnului cu mijloace proprii de la sursă la secția de prelucrare.

Structura de producție cuprinde trei ateliere de producție și un atelier auxiliar pentru întreținerea și reparația mijloacelor de transport.

Materialul lemnos brut ce intră în depozit este curbat și sortat pe categorii astfel:

– bușteni din care se obține cherestea pentru construcții;

– bușteni furnir;

– bușteni care nu corespund calitativ pentru producerea materialelor de mai sus și care vor fo destinați obținerii de lemne pentru foc.

Cheresteaua se obține prin prelucrarea lemnului în gatere sau cu fierăstraie mecanice. Debitarea se poate face pe direcția longitudinală, radială, semiradială, tangențială pentru a asigura un anumit randament calitativ și cantitativ al buștenilor.

Cheresteaua se clasifică după mai multe criterii:

A. După dimensiuni:

– lungă (1,8-3m);

– scurtă (1,7-2,75m);

– subscurtă (0,45-0,95m).

B. După umiditate:

– verde (peste 30%);

– zvântată (25-30%);

– semizvântată (18-24%);

– uscată (15-18%).

C. După specia lemnoasă:

– cherestea rășinoasă;

– cherestea foioase(fag, stejar, paltin);

D. După formă:

– grinzi;

– rigle;

– scânduri;

– frize.

E. După destinație:

– pentru mobilă;

– pentru materiale de construcții;

– cu destinație specială.

Procesul de producție poate fi structurat în următoarele etape:

Debitarea buștenilor:

– buștenii groși sunt trecuți prin gater rezutând produse gaterate;

– produsele gaterate de diverse dimensiuni sunt divizate la circular sau cu fierăstraie macanice pe dimensiuni;

– buștenii subțiri care nu necesită gaterarea sunt prelucrați prin fierăstraiele mecanice.

b. Materialele lemnoase obținute sunt asezate pe dimensiuni astfel încât să fie ușor identificate și transportate la solicitarea clienților.

c. Deșeurile rezultate sau produsele secundare (rumeguș, resturi de lemn) sunt transportate în afara halei de producție și valorificate prin vânzarea la populație sau prin utilizarea la centrala termică a firmei.

d. Materialele necesare pentru obținerea dușumelei, lambriurilor, parchetului, mobilei sunt depozitate în secția uscătorie și uscate în funcție de destinație;

e. Materialele uscate sunt prelucrete în secția de tâmplări.

2.1.4. Mediul comercial și concurențial

Firma S.C. Almo Construct S.R.L. a devenit o unitate economică integrată în ramura industriei de exploatare forestieră și prelucrare.

Ea dispune de capacitățile de producție ce asigură, în condiții de calitate, executarea în totalitate a lucrărilor necesare activității de pregătire, execuție, comercializare și valorificarea producției și serviciilor.

Se poate spune faptul că firma S.C. Almo Construct S.R.L. se află în relații bune de colaborare cu firme din țară și participă la târguri pentru vănzarea mărfii.

Principalii clienți ai S.C. Almo Construct S.R.L. sunt:

S.C. Lemcor S.R.L. Craiova;

S.C. Confort S.R.L. Craiova;

S.C. Sitel S.R.L. Râmnicul Vâlcea;

S.C.Con-A S.R.L. Sibiu;

S.C.Euromobila Prod S.R.L București.

Începând cu anul 2004 firma a exploatat cherestea în Grecia, Sudan și Kosovo. Astfel, în anul 2005 28,7% din cifra de afaceri a firmei provine din export, iar în anul 2006 ponderea exportului în cifra de afaceri este de 52%. În viitor conducerea întreprinderii intenționează să exporte și în alte țări și să-și extindă cota de piață autohtonă.

Principalii furnizori de materie primă sunt:

S.C. Ocolul Silvic Novaci (furnizor de lemn);

S.C. Ocolul Silvic Motru (furnizor de lemn);

S.C. Ana-Oil S.R.L. ( furnizor de combustibil);

Petrom (furnizor de combustibil).

Principalii concurenți ai firmei S.C. Almo Construct S.R.L. sunt:

S.C. Aritas S.R.L.Târgu-Jiu;

S.C. Recoliand Construct S.R.L. Deva;

S.C. Semag S.R.L., Constanța.

Materialele lemnoase oferite de aceștia nu pot fi comparate calitativ cu cele ale firmei analizate deoarece aceasta este superioară concurenților săi din punct al organizării, cât și în ceea ce privește dotarea tehnică și gama variată de produse lemnoase oferite.

Evoluția în timp a firmei determinată atât de investițiile pentru dezvoltare și modernizare a condus la diversificarea producției urmărindu-se în timp creșterea prestigiului ei.

După cinci ani de activitate de exploatare și prelucrare a lemnului, grație ascensiunii sale în anul 2007, S.C. Almo Construct S.R.L. devine membră a Asociației forestierilor din România.

În acest sens conducerea întreprinderii se angajează să respecte regulile silvice pentru exploatarea și transportul masei lemnoase, să le ofere agenților economici de profil și să prezinte la sfârșitul fiecărui an situația valorificării masei lemnoase pe beneficiari.

Pentru viitor conducerea S.C. Almo Construct S.R.L. intenționează să construiască un magazin de desfacere a mărfii și să-și îmbunătățească activitatea de producție a mobilei prin extinderea atelierului de tâmplărie și dotarea acestuia cu scule performante. Are, de asemenea, în vedere achziționarea de mijloace de producție necesare pentru obținerea placajelor din lemn. O dată cu extinderea atelierului de tâmplărie vor fi angajați muncitori calificați astfel încât în următorii cinci ani să crească cu cel puțin 20% ponderea personalului calificat în totalul personalului.

2.2. Analiza economico-financiară a S.C. Almo Construct S.R.L.

Obiectivul esențial al analizei financiare îl reprezintă găsirea modalităților de acțiune pentru asigurarea echilibrului financiar.

Pentru analiza activității economico financiare a unei firme este necesar să se utilizeze un sistem de indicatori care să reflecte în mod corect rezultatele obținute, eforturile depuse, modul de utilizare a resurselor financiare, materiale și umane, precum și eficiența generală a activității desfăsurate pe o anumită perioadă de timp.

Pentru a creea o imagine de ansamblu a activității S.C. Almo Construct S.R.L este necesară prezentarea datelor cuprinse în situțiile financiare folosite pentru determinarea indicatorior necesari.

Tabel 2.3.

Analiza echilibrului financiar are următoarele obiective :

situația patrimoniului și evoluția sa în timp ;

corelația dintre încasări și plăți și dintre creanțe și obligații ;

corelația dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezorerie ;

analiza dinamică pe baza fluxurilor financiare;

modificarea favorabilă sau nefavorabilă a echilibrului financiar;

eficiența utilizării resurselor antrenate;

pricipalele surse de finanțare; posibilitățile de îmbunătățite a situației economico-financiare și a rezultatelor.

Urmărind evoluția indicatorului cifra de afaceri se observă că în perioada cuprinsă între 2006-2007 a crescut de circa 1,5 ori, iar în perioada 2007-2008 de 2,3 ori. Analizând influența factorilor care determină evoluția acestui indicator( randamentul activelor fixe productive în totalul mijloacelor fixe) se pot formula următoarele conluzii:

– în anul 2006 cifra de afaceri este de 364000 lei, crescând cu 107400 lei față de 2005. Această creștere poate fi pusă pe seama sporirii randamentului activelor fixe productive și a numarului de muncitori. Reducerea gradului de înzestrare tehnică a muncii datorită creșterii numărului de salariați într-un ritm superior celui al mijloacelor fixe a exercitat o influență negativă asupra acestui indicator conducând la diminuarea acestuia cu 34900 lei.

– în perioada 2006-2007 se înregistrează o creștere mai lentă acifrei de afaceri cu 26600, dar, și în această perioadă cea mai mare contribuție la sporirea cifrei de afaceri o are gradul de înzestrare tehnică a muncii. De asemenea această creștere mai poate fi pusă pe seama creșterii randamentului activelor fixe productive. Influența negativă asupra acestui indicator este dată de scăderea ponderii mijloacelor fixe productive în totalul mijloacelor fixe.

– perioada 2007-2008 poate fi caracterizată prin creșterea cu 39,8% a cifrei de afaceri. Acțiunea factorilor negativi (gradul de înzestrare tehnică a muncii și compoziția tehnologică) este compensată de ceilalți factori cu influență favorabilă (creșterea numărului de salariați și a randamentului activelor productive fixe).

Având în vedere indicatorul valoarea adăugată se observă o majorarea a acestuia în 2006 față de 2005 cu 26800 lei, urmând ca în perioada 2006-2007 aceasta să înregistreze o ușoară saădere:

– rezultatul exploatării deține cea mai mare pondere în valoarea adăugată în primii doi ani, iar în anul 2008 cheltuielile cu personalul sunt mai mari decât profitul din exploatare din cauza creșterii numărului de salariați;

– cheltuielile cu personalul reprezintă unul din elementele cele mai dinamice care dețin o pondere importantă și în creșterea valorii adăugate. Situația este normală în condițiile în care ritmul de creștere al valorii adăugate realizată de un salariat este superior celui de creștere al remunerării personalului. În cazul S.C. Almo Construct S.R.L. această condiție nu este respectată.

– amortizarea s-a majorat de la un an la altul ca urmare a creșterii valorii medii a imobilizărilor corporale și a modificărilor intervenite în structura acestora. Este respectată corelația amortizării cu producția exercițiului deoarece cheltuielile cu amortizarea la un leu producția exercițiului s-au redus.

– cheltuielile cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate dețin cea mai mică pondere în valoarea adăugată. Deși acestea cresc de la an la an, ponderea lor scade în valoarea adăugată.

– ponderea cheltuielilor financiare în valoare adăugată nu depășește 10%, dar este î continuă creștere.

Creșterea valorii adăugate s-a datorat în mare parte creșterii producției exercițiului.

Veniturile totale cresc pe perioada 2006-2007 cu 52,3% și pe perioada 2007-2008 cu 41%. Structura veniturilor totale este reprezentată în jur de 99% din venituri din exploatare și 1% din venituri financiare și excepționale.

Pe parcursul celor trei ani firma S.C. Almo Construct S.R.L a obținut profit, însă acest a înregistrat o evoluție fie crescătoare, fie descrescătoare. Diminuarea profitului în 2008 față de 2006 s-a datorat atât majorării cheltuielilor de exploatare (de 1,4 ori), cât și a celor financiare.

Rata profitului scade în perioada analizată cu 33% datorită evoluție profitului net într-un ritm mai lent decât cifra de afaceri.

Analiza economico-financiară se realizează prin calcularea următoarelor grupe de indicatori:

indicatori de lichiditate;

indicatori de echilibru financiar;

indicatori de gestiune;

indicatori de rentabilitate;

indicatori ai fondului de rulment; indicatori de structură.

I. Indicatorii de lichiditate

a) Lichiditatea generală (Lg) exprimă capacitatea firmei de a-și acoperi datoriile curente (pe termen scurt) prin valorificarea activelor pe termen scurt (active curente sau circulante). Nivelul acestei rate trebuie să fie mai mare de 100%, însă el trebuie să fie comparat și cu nivelul mediu înregistrat în ramura în care firma își desfășoară activitatea.

Lg = active circulante / datorii curente

b) Lichiditatea imediată, cunoscută și sub denumirea de rata capacității de plată, reflectă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor exigibile imediat, pe baza disponibilităților existente. În teoria economică se apreciază că nivelul acestei rate cuprins între 0,2 și 0,3 reflectă o situație financiară a firmei. Se calculează cu relația :

Li = (active circulante – stocuri) / datorii curente

c) Rata solvabilității generale măsoară securitatea de care se bucură creditorii întreprinderii. Pentru a avea o situație normală trebuie ca activele totale să reprezinte dublul datoriilor totale.

Sg = active totale / datorii curente

Tabel 2.4.

Marimea și evoluția acestor indicatori arată că firma S.C. Almo Construct S.R.L. , din punct de vedere al lichidității, se situează în limita inferioară a acceptabilității, fară a fi însă alarmantă.

Lichiditatea generală se situează ca fiind favorabilă atunci când are o mărime supraunitară. Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât firma este pusă mai bine la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor. Dacă în anul 2006 lichiditatea generală era foarte mică, în următorii ani aceasta crește și se apropie de valori acceptabile astfel încât în 2007 activele circulante devanseazădatoriile curente.

Lichiditatea generală reprezintă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități. Cu cât gradul lichidității imediate este mai aproape de 1 și chiar mai mare decât 1 cu atât oblogațiile pe termen scurt sunt exigibile și pot fi achitate mai rapid. În cazul nostru nivelul lichidității imediate se află în parametrii optimi.

Din cele prezentate mai sus rezultă că firma se află într-o situație de instabilitate financiară, dar acestă situație nu este una alarmantă deoarece există o tendință de ameliorare a lichidității. Pentru îmbunatățirea lichidității se recomandă gestionarea atentă a încasărilor și plăților în scopul realizării unei corelații corespunzătoare și luarea de măsuri pentru sporirea disponibilităților bănești deoarece ponderea acestora în datoriile curente este foarte mică.

II. Indicatorii de echilibru financiar

Rata autonomiei financiare = capital propriu / capital permanent

Această rată trebuie să aibă o valoare mai mare de 50% pentru a fi considerată ca fiind satisfăcătoare pentru asigurarea echilibrului financiar.

Rata de finanțarea = fond de rulment / stocuri

c) Rata datoriilor = datorii totale / active totale

d) Rata capitalului propriu față de activele imobilizate = capital propriu / active imibilizate

e) Rata de rotație a obligațiilor = cifra de afaceri / media datoriilor totale

Tabel 2.5.

În ceea ce privește rata autonomiei financiare, raportul dintre capitalul propriu și capitalul permanent arată măsura în care firma își folosește capitalurile proprii și exprimă gradul de independență față de creditorii permanenți. Din considerente impuse de normele bancare acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 0,5. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât firma depinde mai mult de colaboratorii săi și invers. S.C. Almo Construct S.R.L prezintă o rată a autonomiei financiare apropiată de 1 în toți cei trei anii analizați, motiv pentru care putem spune ca se bucură de o independență ridicată față de creditori.

Rata de finanțare a stocurilor măsoară capacitatea de finațare a stocurilor cu ajutorul fondului de rulment. La firmele viabile nivelul acestui indicator trebuie să fie supraunitar. În cazul firmei S.C. Almo Construct S.R.L acest indicator este unul negativ în primii doi ani deoarece firma înregistrează un fond de rulment negativ, urmând ca în anul 2008 să se înregistreze o creștere.

Rata datoriilor exprimă cât la sută din totalul fondurilor este asigurat de creditori. Creditorii preferă rate ale obligațiilor mai scazute, deoarece cu cât este mai scăzută rata cu atât este mai mare protecția la piederile lor în cazul lichidării întreprinderii. Din tabelul de mai sus se observă că în anul 2006 datoriile firmei reprezentau 30% din total active, în anul 2007 să înregistreze o scadere de 10%, iar în 2008 să ajungă la 24,5%.

În ceea ce privește rata capitalului propriu față de activele imobilizate, dacă valoarea acestuia este mai mica decât 1 atunci activele au fost achiziționate pe datorie. În cazul de față în anul 2006 valoarea acestei rate este de 0,79 ceea ce semnifică că o parte din active au fost cumparate prin apelarea la credite bancare. În următorii ani nivelul ratei crește (în 2007 este de 0,98, iar în 2008 de 1,06), ca urmare a faptului că societatea nu a mai apelat la credite, activele fiind procurate prin mijloace proprii.

Rata de rotație a obligațiilor reflectă numărul de rorații sau durata unei rotații a obligațiilor fiemei în funcție de cifra de afaceri. În cazul societății S.C. Almo Construct S.R.L în, anul 2006, această rată are o valoare mult peste limita normală (94 zile), urmând ca în anul 2007, dar și în anul 2008 să se observe o îmbunătățire datorită cifrei de afaceri, cât și a scăderii datoriilor totale ale firmei.

III. Indicatori de gestiune

a) Rotația activelor circulante exprimă în mod sintetic eficiența cu care sunt folosite materialele în activitatea întreprinderii.

Rotația activelor circulante = cifra de afaceri / active circulante

b) Rotația activului total = cifra de afaceri / active totale

c) Durata medie de recuperare a creanțelor = cifra de afaceri / media creanțelor totale

Tabel 2.5.

Rotația activelor circulante pune în evidență numărul de rotații al stocului de active circulante ce au loc pentru realizarea volumului desfacerilor (cifra de afaceri). Cu cât numărul de rotații este mai mare, cu atât activitatea societății este mai eficientă, deoarece, cu acelați volum de active circulante, se poate realiza un volum mai mare de desfaceri de mărfuri și implicit se poate realiza un profit mai mare. În cazul nostru societatea înregistrează o valoare bună a acestui indicator în anul 2006. În anii următori societatea realizează o rotație a activelor circulante în 21 și respectiv 28 de zile. Acest lucru se datorează în principal unui ritm de creștere mai alert în ceea ce privește cifra de afaceri față de ritmul de creștere al activelor circulante.

Rotația activului total reflectă gradul de reînoire a activului total prin cifra de afaceri. Acesta în anul 2006 ne arată faptul că durata de rotație a activelor totale este una destul de ridicată, activele totale rotindu-se în decursul unui an calendaristic de 1,17 ori. În anul 2007 și în anul 2008 valoarea acestiu indicator s-a îmbunătățit datorită creșterii cifrei de afaceri și rămânerii la un nivel relativ constant a activului imobilizat.

Valoarea minimă a acestui indicator, exprimat în rotații, este de 2 rotații în decursul unui an.

IV. Indicatorii de structură

Ratele de structură financiară permit aprecierea structurii financiar-patrimoniale a întreprinderii, respectiv a proporțiilor dintre diferitele elemente patrimoniale, precum și a modului de finanțare a activității firmei.

a) Rata activelor imobilizate necorporale = imobilizări necorporale / active totale

b) Rata activelor imobilizate corporale = imobilizări corporale / active totale

c) Rata activelor circulante = active circulante / active totale

d) Rata stocurilor = stocuri / active totale

e) Rata creanțelor = creanțe / active totale

f) Rata disponibilităților bănești = dobânzi / active totale

g) Rata stabilității financiare = capital permanent / total pasiv

h) Rata de îndatorare globală = datorii totale / capital permanent

Tabel 2.7.

În ceea ce privește activele circulante, se observă că acestea, în 2006 reprezentau 12,14% din activele totale, iar în 2007 și în 2008 reprezentau 29,02% având o tendință de creștere, ceea ce semnifică o creștere a ponderii activelor circulante prin devansarea de către ritmul de creștere a activelor circulante a ritmului de creștere a activului total.

Rata stabilității financiare a scăzut atât în 2007 cât și în 2008 față de 2006 ceea ce ne arată că s-a înregistrat o scădere a ponderii capitalului permanent în totalul surselor de finanțare rezultând o scădere în mărimi relative a surselor stabile în raport cu sursele ciclice sau temporare.

Gradul de îndatorare arata limita până la care firma este finanțată din alte surse decât capitalurile proprii. Așadar, acesta indică măsura în care angajamentele sale pe termen scurt, mediu și lung sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii.

Pe măsură ce nivelul îndatorării crește, are loc o scădere a cursului acțiunilor pe piață. Băncile vor pretinde o rată a dobânzii mai ridicată care să le asigure o primă de risc mai ridicată, urmând ca la un nivel de îndatorare considerat critic să întrerupă creditarea.

Totodată , creșterea îndatorării va diminua progresiv randamentul firmei, acționarii fiind nevoiți să renunțe, într-o proporție mai însemnată, la dividende și să capitalizeze profitul ca premisă a creșterii dividendului în viitor.

Se observă că rata îndatorării globale nu înregistrează un curs constant de creștere sau descreștere. Astfel deși, în anul 2007 înregistrează o scădere de 19,5% față de anul 2006, în anul 2008 ea atinge valoarea de 32,57% cu 7,68% mai mult decât în anul precedent.

V. Indicatorii de rentabilitate

Pentru analiza profitabilitatii unitatilor se utilizeaza un model de analiza-sistemul DuPont-ce compara profitul obtinut de societate cu riscul si masoara performantele si expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici, precum:

Rata rentabilitații economice arata capacitatea managementului întreprinderii de a folosi resursele în scopul obținerii de profit:

Rata rentabilității economice = profit brut / capital permanenet

b) Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea unei firme de a genera un rezultat pozitiv, apreciat drept rezultat al folosirii și care este destinat astfel compensării acestor capitalurilor.

Rata rentabilității financiare = profit net / capital propriu

c) Rata rentabilității resurselor consumate = profit net / cheltuieli totale

d) Punctul critic al rentabilității = cheltuieli fixe totale ( 1- (cheltuieli variabile totale/ cheltuieli fixe totale + cheltuieli variabile totale))

Tabel 2.7.

Rata rentabilității economice a scăzut în 2007 față de 2006 fiind influențată în mod nefavorabil de scăderea profitului de exploatare și favorabil de scăderea datoriilor pe termen lung.

Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea unei firme de a genera un rezultat net pozitiv, apreciat drept rezultat al folosirii capitalurilor(mai ales a capitalurilor proprii ale întreprinderii) și care este destinat astfel recompensări acestor capitaluri. În ceea ce privește S.C. Almo Construct S.R.L rentabilitatea financiară crește în cea mai mare parte pe seama accelerării vitezei de rotație a activului total și într-o mică măsură pe seama eficienței activității de exploatare.

Rata rentabilității resurselor consumate înregistrează aceeași evoluție ca și celelalte rate analizate mai sus. Reducerea acestei rate este determinată atât de creșterea cheltuielilor totale cât și de scăderea profitului net înregistrat.

Întreprinderea în cauză înregistrează un nivel al ratelor ce se înscrie în limite normale ceea ce atestă o activitate eficientă a firmei.

V. Indicatori ai fondului de rulment

Analiza fondului de rulment este necerasă pentru a aprecia cât de consistentă este lichiditatea îtreprinderii și, implicit, cât de consolidat este echilibrul financiar.

a) Fondul de rulment total exprimă surplusul de resurse permanente peste valoarea activelor imobilizate, care folosește la finanțarea activelor circulante.

Fondul de rulment total = total active – active imobilizate

b) Fondul de rulment permanent = capital propriu total – împrumuturi și datorii financiare (între 1-5 ani) – total active imobilizate

c) Fondul de rulment propriu = capital propriu total – total active imobilizate

d) Necesarul de finanțat = fond de rulment permanent + plăți restante – fond de rulment propriu + pierderi neacoperite din exercițiile financiare anterioare

e) Gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu(%) = fond de rulment propriu / fond de rulment total

f) Fondul de rulment net global = capitalul permanent – activele imobilizate

g) Trezoreria netă = fondul de rulment net global – necesarul de fond de rulment

Tabel 2.8.

În anul 2006 fondul de rulment și fondul de rulment propriu înregistrează valori negative, ceea ce reflectă faptul că o parte din resursele temporare au fost utilizate pentru finanțarea unor nevoi permanente. Această situație indică o stare de dezechilibru financiar care poate deveni critică sub aspectul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, care au asigurat finanțarea imobilizărilor înainte ca aceasta să intre în funcțiune și să-și dovedească eficiența scontată prin degajarea unui surplus monetar din vânzări.

Pentru a face față obligațiilor scadente imediate întreprinderile trebuie să procure lichidități, fie prin vânzarea unor active, fie prin încercarea de a obține din partea creditorilor săi amânări la plată cu consecințe nefavorabile asupra credibilității din partea partenerilor, fie va apela la noi împrumuturi diminuându-și astfel autonomia financiară.

În peroada următoare, respectiv în anul 2007, situația este în curs de îmbunătățire, fodul de rulment înregistrând o creștere, dar rămânând în continuare negativ.

În anul 2008, existența fondului de rulment pozitiv reprezintă un semn bun, întreprinderea tinzând spre starea de echilibru financiar.

Nevoia de fond de rulment înregistrează în anii 2006 și 2007 valori negative, ceea ce semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu necesitățile de finanțare ale capitalurilor circulante. Asemenea situație poate fi apreciată favorabil dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari. Dearece creditele furnizorilor sunt mai mari decât creditele clienților, nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă temporară care nu trebuie finanțată, ci finanțează fondul de rulmenr și trezoreria.

Nevoia de fond de rulment este principala componentă a echilibrului funcțional, a cărei marime este dependentă de evoluția cifrei de afaceri.

În anul 2008 nevoia de fond de rulment este pozitivă ceea ce exprimă existența unui surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat. Această situație evidențiază un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.

În același timp putem aprecia ca normală creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, ca o consecință directă a realizării unor stocuri materiale sporite atât din punct de vedere fizic, funcție de obligațiile asumate prin contractele încheiate cu clienții, cât și din punct de vedere valoric, funcție de evoluția prețurilor de aprovizionare a stocurilor.

Trezoreria este strâns legată de operațiunile financiare pe termen scurt realizate de întreprindere. Expresie a desfășurării unei activități rentabile, trezoreria netă rezultă din scăderea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente.

S.C. Almo Construct S.R.L prezintă o trezorerie netă pozitivă ceea ce denotă un excedent de finanțare, respectiv o îmbunătățire a trezoreriei.

CONCLUZII

Menținerea echilibrului economico-financiar, care atestă starea de sănatate a firmei, este condiționată de corelația dintre factorii de succes și cei care conduc spre faliment. Printe factorii de succes pot fi enumerați: controlul cât mai strict al activității, stabilirea cu claritate a obiectivelor pe termen scurt și lung, calitate și credibilitate în afaceri, personalul pregătit.

Pentru asigurarea unei eficiențe ridicate în folosirea fondurilor și implicit, pentru realizarea echilibrului financiar este necesară dimensionarea corectă a fondurilor în raport cu nevoile reale ale firmei.

Fiecare întreprindere își proiectează echilibrul financiar prin bugetul de venituri și cheltuieli în strânsă corelare cu mărimile comandate de societate și reflectate, sub multiple aspecte, prin nivelul planificat al unei diversificate game de indicatori economico-financiari.

În acest context considerăm justificată aprecierea calității activității financiare nu numai prin prisma asigurării cu fondurile bănești necesare, a eficienței utilizării lor, ci și prin prisma modului în care s-a reușit, în condițiile concrete ale activității – care adesea diferă de cele avute în vedere la elaborarea planului – să se realizeze starea de echilibru financiar, concomitent cu onorarea tuturor obligațiilor asumate.

În actualele împrejurări ale producției sociale aspectul financiar al activității se constituie ca o latură esențială a existenței firmei. În consecință atât eficiența cât și echilibrul la nivel de întreprindere se impun a fi apreciate și în termeni financiari.

Echilibrul financiar este o componentă a echilibrului economic, o formă particulară de exprimare a acestuia, exercitând o acțiune retroactivă intensă asupra echilibrului economic general. Echilibrul financiar al întreprinderii este, la rândul lui, o componentă a echilibrului financiar macroeconomic, organic corelată cu celelalte componente.

Echilibrul financiar în calitatea sa de condiție esențială a utilizării optime a fondurilor de producție și circulație, este o constantă nelipsită din orice raționament sau operațiune financiară. Ecuațiile de optimizare a rezultatelor financiare, rezolvarea problemelor de stoc, alegerea variantelor optime de înfăptuire a investițiilor, raționalizarea modalităților de efectuare a operațiunilor de decontare cu terții, perfecționarea continuă a sistemului informațional, toate acestea presupun asigurarea și menținerea permanentă a echilibrului financiar al întreprinderii. Asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii începe încă din momentul efectuării planificării financiare și continuă (prin permanenta reechilibrare) în cursul execuției bugetului de venituri și cheltuieli. Deși obiectivul este unul și același – asigurarea echilibrului financiar – modalitățile de apreciere și rezolvare a acestui imperativ sunt diferite în cele două etape: plan și execuție.

Echilibrul financiar la nivel de întreprindere în cele două stări ale sale se exprimă prin indicatori ușor cuantificabili. Astfel echilibrul structural se exprimă prin indicatorul „solvabilitate”, iar echilibrul funcțional prin indicatorul „capacitate de plată”.

Prin solvabilitate înțelegem capacitatea unei întreprinderi de a face față obligațiilor privind plata diferitelor sume bănești, în raport cu termenele stabilite.

Capacitatea de plată reflectă capacitatea întreprinderii de a onora la termen obligațiile devenite scadente, pe seama disponibilităților proprii și împrumutate.

Echilibrul financiar există atunci când fondul de rulment permanent și necesarul de fond de rulment au o valoare egală. Alte valori ale acestui indicator semnifică faptul că societatea acoperă necesarul de finanțat pe termen lung și cu surse de finanțare curente, iar necesarul de finanțat pe termen scurt și cu surse de finanțare stabile.

Fondul de rulment reprezintă totalitatea utilizărilor cu ciclu rapid de transformare formate din valori realizabile pe termen scurt. Valoarea acestui indicator trebuie să fie egală cu valoarea datoriilor pe termen scurt.

Nevoia de fond de rulment reprezintă valorile realizabile în termen scurt și stocurile necesare a se transforma în lichiditate pentru a acoperi obligațiile curente. O valoare a necesarului de fond de rulment diferită de 0 semnifică un excedent de utilizări de exploatare peste obligațiile curente dacă este negativ și un deficit de utilizări de exploatare dacă este pozitiv.

Trezoreria netă este diferența dintre fondul de rulment permanent și nevoia de fond de rulment. O trezorerie netă pozitivă denotă un excedent de finanțare, respectiv o îmbunătățire a trezoreriei.

În prezenta lucrare a fost efectuată o analiză a echilibrului financiar al unității economice S.C. Almo Construct S.R.L utilizând metode de analiză clasice și moderne. Din calculele concrete efectuate în studiul de caz se desprind mai multe concluzii.

În perioada analizată lichiditatea societății nu este satisfăcătoare, dar are tendința de îmbunătățire. Principala cauză a menținerii unei lichidități slabe o reprezintă încetinirea vitezei de rotație a activelor circulante datorată în exclusivitate creșterii soldului mediu al activelor circulante într-un ritm superior celui de creștere al cifrei de afaceri. De asemenea reducerea ratei rentabilității economice a influențat nefavorabil lichiditatea imediată. Din analiza factorială a lichidității imediate s-a putut observa o ușoară îmbunătățire a acesteia ca urmare a creșterii ponderii creanțelor și disponibilităților în totalul activelor și în egală măsură de creșterea rotației obligațiilor. Analiza lichidității a fost completată cu studiul ciclului conversiei numerarului, adică a intervalului de timp dintre angajarea cheltuielilor în numerar ale firmei și ultima reîntoarcere a numerarului investit. Analiza efectuată în acest sens pune în evidență un aspect negativ ce consecințe imediate asupra lichidității și anume cerșterea perioadei de încasare a clienților șă reducerea celei de amânare a plăților.

Ratele solvabilității și capacitatea de plată indică existența capacității de rambursare a obligațiilor pe care firma le are față de terți la scadență.

Din analiza bilanțului firmei se constată că între anii 2006 și 2007 nu a fost asigurată marja de securitate a firmei sub forma fondului de rulment, ceea ce indică că o parte a resurselor temporare au fost utilizate pentru pentru finanțarea unor nevoi permanente. În anul 2008, fondul de rulment fiind pozitiv și necesarul de fond de rulment nefiind finanțat integral din fondul de rulment degajă o trezorerie netă negativă.

Analiza bilanțului funcțional pune în evidență medalitățile de acoperire a stocurilor de utilizări de către stocurile de resurse, adica modul de acoperire a nevoii de fond de rulment pentru exploatare din fondul de rulment funcțional. Astfel în anul 2006 creditele primite de la furnizori finanțează ciclul de exploatare și o parte a imobilizărilor. În anul 2007 doar 22% din aceste resurse sunt destinate finanțării nevoilor permenente deoarece s-a acționat în direcția consolidării și sporirii resurselor permanente prin creșterea fondurilor proprii, rezervelor și adăugarea le acestea a diferențelor din reevaluare. În concluzie, regula echilibrului financiar funcțional nu a fost respectată la firma S.C. Almo Construct S.R.L.

Principalele măsuri care se impun pentru îmbunătățirea activității viitoare și restabilirea echilibrului economico-financiar a firmei de exploatare și prelucrare a lemnului S.C. Almo Construct S.R.L. sunt:

a) Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante care va determina îmbunătățirea lichidității. Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt variabile, ele fiind specifice fiecărei faze a procesului de producție: aprovizionare, producție și vănzare.

În faza de aprovizionare principalele căi de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt:

– aprovizionarea cu materii prime și materiale să se realizeze de la sursele cele mai apropiate și cu cheltuieli de transport cât mai mici;

– asigurarea unui stoc permanent de material lemnos și combustibil;

– reducerea pierderilor de materiale prin îmbunătațirea condițiilor de depozitare și păstrare a lemnului, modernizarea operațiilor de încărcare-descărcare, precum și asigurarea securității produselor finite.

În faza de producție principalele căi de accelerare sunt:

– perfecționarea procesului tehnologic prin abandonarea mijloacelor de producție rudimentare;

– reducerea și chiar eliminarea întreruperilor neprevăzute de producție ca urmare a prelungirii executării unor reparații;

– organizarea corespunzătoare a producției și muncii prin utilizarea tuturor capacităților de producție și folosirea integrală a timpului de lucru;

-creșterea calității produselor din lemn oferite.

În stadiul vânzării, căile de accelerație a vitezei de rotație a activelor circulante sunt:

– închiderea contractelor de livrare a producției, cantități, dimensiuni ți termene bine stabilite;

– urmărirea operativă și sistematină a modului în care sunt respectate caluzele contractuale;

-urmărirea încasării sumelor în curs de decontare și aplicarea de sancțiuni economice și financiare în cazul nerespectării clauzelor contractuale;

b) Reducerea ciclului de conversie a numerarului prin:

– reducerea perioadei de încasare a clienților care se poate realiza prin urgentarea plăților;

– reducerea perioadei de conversie a stocurilor care se poate realiza prin metodele amintite mai sus;

– prelungirea perioadei de amânare a plăților. Furnizorii de material lemnos cer să fie plătiți la cumpărarea parchetului și nu după exploatarea lui.

c) O atentie deosebită trebuie acordată personalului firmei prin reducerea pierderilor de timp în cadrul zilei de muncă, întărirea ordinii și disciplinei pe durata programului de lucru, angajarea unor cheltuieli suplimentare pentru calificarea personalului și nu în ultinul rând îmbunătățirea condițiilor de muncă. Sunt indicate măsurile de stimularea personalului prin creșterea salariilor și acordarea de sporuri suplimentare pentru condițiile grele de muncă.

d) Deoarece activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului necesită un proces tehnologic complex, conducerea firmei trebuie să acorde o atenție deosebită asigurării și eficienței mijloacelor fixe prin întreținerea permanentă și efectuarea unor reparații sistematice a mijloacelor fixe astfel:

– executarea lucrărilor de control și menținere a utilajelor la fiecare schimb de lucru de catre personalul din întreținere;

– chiar dacă firma are un atelier de întreținere și reparații la anumite intervale de timp este necesară efectuarea reparațiilor periodice a utilajelor care nu pot fi transportate de la locul instalării acestora.

Se poate concluziona că echilibrul financiar al firmei S.C. Almo Construct S.R.L. nu a fost realizat pe perioada analizată, principala cauză fiind necorelarea creanțelor ci obligațiile, dar pe ansamblu situația financiară a societății poate fi considerată satisfăcătoare. Firma poate fi în continuare viabilă dacă obține de la bănci credite pe termen scurt. Perspectivele sale de creștere economică sunt încurajatoare deoarece cifra de afaceri, înregistrază o creștere importantă între anii 2006-2008 și se preconizează o creștere și mai mare în perioada următoare ca urmare a exporturilor.

În absența unei industrii solide a mobilei, lemnul exploatat de firmele românești ia cel mai des calea exporturilor, mai ales sub formă de cherestea. Din acest motiv statul ar trebui să ia masuri penru stimularea industriei prelucrătoare a lemnului prin acordarea de facilități fiscale firmelor care produc și exportă mobilă. De asemenea trebuie acordată o importanță deosebită de către stat protecției pădurilor forestiere. Fondul forestier al României deține aproape 27% din suprafața țării. Această cifră arată bogățiile naturale forestiere ale României care nu se limitează doar la materiile prime pe care le oferă pădurile, ci și la peisajele rurale care ar putea constitui surse de câștig pentru firmele de turism.

BIBLIOGRAFIE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Mentinerea Echilibrului Economico Financiar (ID: 131078)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Mentinerea Echilibrului Economico Financiar

Copyright Notice

Evolutia Legislatiei In Domeniul Protectiei Si Promovarii Drepturilor Persoanelor cu Handicap In Vederea Integrarii, cu Sanse Egale, Intr O Societate Fara Discriminari

Ambalajul Factor de Crestere a Competivitati Produselor pe Piata

Criza Economica Mondiala Si Criza din Romania

Introducerea Monedei Unice Euro

Investirea – Decizie Financiara Strategica

Analiza Costurilor de Productie a Intreprinderii

Copyright Notice

Similar Posts