Contabilitatea Si Analiza Veniturilor Si Cheltuielilor LA O Societate Prestatoare DE Servicii

C U P R I N S

INTRODUCERE……………………………………………………………………………5

1. CONTUL DE REZULTATE – COMPONENTÃ A SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE ………………………………………………………..………6

1.1 CONCEPT, CONȚINUT ȘI STRUCTURA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PRIN PRISMA STANDARDELOR INTERNAȚIONALE DE CONTABILITATE ………6

1.1.1 Contabilitatea de gestiune și financiară …………………………………………………………..7

1.1.2 Prezentarea și contabilitatea operațiunilor referitoare la cheltuieli ………………………9

1.1.3 Prezentarea și contabilitatea operațiunilor referitoare la venituri ………………………13

1.1.4 Documente justificative utilizate în reflectarea cheltuielilor și veniturilor în contabilitate ……………………………………………………………………………………………………….19

1.1.5 Contabilitatea operațiunilor privind determinarea rezultatului contabil și rezultatului fiscal ………………………………………………………………………………………………..20

1.2 CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE – SURSA DE INFORMAȚII PENTRU DETERMINAREA REZULTATELOR ENTITĂȚII DIN PUNCT DE VEDERE TEORETIC ………………………………………………………………………………………………………………23

1.2.1 Contul de profit și pierdere – element de bază al situațiilor financiare …………….25

1.3 ANALIZA ȘI GESTIUNEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ȘI REZULTATULUI ……………………………………………………………………………27

1.3.1 Soldurile intermediare de gestiune ………………………………………………..28

2. PERFORMANȚE OBȚINUTE DE S.C. DUMIAN S.R.L. ………………….31

2.1 PREZENTARE GENERALÃ A S.C. DUMIAN S.R.L. …………………………………………31

2.1.1 Momente în evoluția societãții …………………………………………………………………..31

2.1.2 Istoricul, funcționarea firmei DUMIAN S.R.L. ……………………………………………31

2.2 ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA SOCIETÃȚII ……………………………………………33

2.2.1 Organigrama societãții ………………………………………………………………………………34

2.2.3 Organizarea și conducerea activitãții contabile …………………………………………….35

3. CONTABILITATEA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR LA S.C. DUMIAN S.R.L. ……………………………………………………………………39

3.1 OPERAȚIUNI EFECTUATE ÎN LUNA DECEMBRIE LA S.C. DUMIAN S.R.L. ..39

3.1.1 Contabilitatea cheltuielilor efectuate de societate …………………………………………39

3.1.2 Înregistrarea în contabilitatea a veniturilor efectuate de S.C. DUMIAN S.R.L….45

3.2 STABILIREA PROFITULUI BRUT ȘI A IMPOZITULUI PE PROFIT ………………47

3.3 ÎNTOCMIREA SITUAȚIEI FINANCIARE ANUALE LA S.C. DUMIAN S.R.L. ….51

3.3.1 Etapele întocmirii situației financiare anuale ……………………………………………….51

Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere …………………………………..51

Inventarierea generală a patrimoniului ……………………………………………………..51

Contabilitatea operațiilor de regularizare ………………………………………………….51

Stabilirea balanței conturilor după inventariere …………………………………………53

Determinarea rezultatului exercițiului ………………………………………………………53

3.3.2 Elaborarea situației financiare anuale ………………………………………………………….54

Bilanțul ………………………………………………………………………………………………..56

Contul de profit și pierdere ……………………………………………………………………..58

Anexa la bilanț ………………………………………………………………………………………60

4. ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE ……………………………………62

4.1 ANALIZA SITUAȚIILOR FINANCIARE PE BAZA BILANȚULUI ……………………62

4.1.1 Tipuri de bilanț utilizate în analiza financiară ………………………………………………63

4.1.2 Analiza echilibrelor financiare …………………………………………………………………..65

4.2 ANALIZA PERFORMANȚELOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTATE ………71

4.2.1 Rentabilitatea – criteriu de performanță reflectat în contul de profit și pierdere .72

4.2.2 Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune ……………………………………73

5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………….…78

INTRODUCERE

Ca sistem de cunoaștere și gestiune a resurselor societății, contabilitatea a evoluat lent, sinuos discret și sigur. Ca orice disciplină științifică, contabilitatea reprezintă simultan o teorie și o metodă, reprezentând un sistem de principii și cunoștințe care explică și informează iar ca

metodică sau tehnică, contabilitatea reprezintă un ansamblu coerent de procedee și instrumente cu ajutorul cărora se observă și se înregistrează resursele firmei separate ca entități patrimoniale.

Efectul acestor principii, contabilitatea are capacitatea de a dezvălui legături și raporturi între componentele patrimoniului și pe această cale furnizează informații privind felul în care trebuie gospodărit eficient și dezvoltat capitalul de care dispune agentul economic.

Activitatea întreprinderii trebuie să se defașoare permanent în cadrul relației de echilibru dintre venituri și cheltuieli.

Problema prioritară care se ridică în față managerilor este aceea a găsirii unor metode care să le permită să dimensioneze și să controleze relația de echilibru dintre venituri și cheltuieli.

Contabilitatea generală este ținută pe calculator, utilizându-se metoda maestru șah cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Programul informatic folosit asigură obținerea tuturor lucrărilor cerute prin legea contabilității (Registru jurnal, fișa șah, note contabile, balanța de verificare, analitică și sintetică).

Contabilitatea cheltuielilor unității patrimoniale se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor, care se grupează în cheltuieli de exploatare, financiare, extraordinare și cheltuieli cu amortizarea și provizioanele.

Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor se grupează în venituri din exploatare, venituri finaciare, venituri extraodinare, venituri din anularea sau diminuarea provizioanelor.

Contabilitatea asigură înregistrarea cronologică și sistematică a informațiilor cu privire la situația patrimonială și rezultatele obținute precum și controlul operațiunilor patrimoniale efectuate.

Evidența contabilă se ține în partidă dublă, completându-se la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar bilanțul și contul de profit și pierdere conform legislației în vigoare.

1. CONTUL DE REZULTATE – COMPONENTÃ A SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE

1.1 CONCEPT, CONȚINUT ȘI STRUCTURA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PRIN PRISMA STANDARDELOR INTERNAȚIONALE DE CONTABILITATE

Veniturile și cheltuielile constituie elemente contabile legate direct de determinarea rezultatului activitãții economico – financiare a întreprinderii. Informațiile despre venituri si cheltuieli sunt furnizate de cãtre contabilitate care impune soluționarea unui șir de probleme teoretice și metodologice privind formularea definițiilor, clasificarea, recunoașterea, evaluarea, elaborarea politicii de contabilitate, perfectarea documentelor primare, aplicarea registrelor de evidențã, utilizarea conturilor contabile și întocmirea situațiilor financiare privind veniturile și cheltuielile.

Figura 1.1 Componentele de bazã ale noțiunilor

Noțiuni de venituri si cheltuieli

În teoria și practica contabilã mondialã s-au conturat cel puțin două concepții generale privind organizarea contabilitãții cheltuielilor și veniturilor.

Aceste concepții s-au creat și dezvoltat în cadrul celor două sisteme generale de contabilitate: sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist) și sistemul de contabilitate în dublu circuit (dualist).

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit reflectã cheltuielile și veniturile pe baza urmãtoarei relatii :

unde: Cp – cheltuieli de producție;

R – rezultatul perioadei;

Vp – venituri din vânzarea producției.

În aceastã concepție sunt considerate cheltuieli numai consumurile de resurse pentru exploatare, fiind excluse cheltuielile financiare și cele extraordinare.

Sistemul de contabilitate în dublu circuit (specific țãrilor cu economie de piațã) prin cele douã componente ale sale – contabilitatea financiarã si contabilitatea de gestiune – reflectã veniturile și cheltuielile în mod diferit .

Contabilitatea de gestiune și financiară

Contabilitatea de gestiune înregistreazã cheltuielile pe destinații, prin colectarea și repartizarea lor pe obiect de activitate pentru calculul costului produselor, serviciilor, activitãțiilor și funcțiilor. ,,Cheltuiala‘’ face parte din obiectul contabilitãții financiare, iar ,,costul" și calculul acestuia reprezintã obiectul contabilitãții interne de gestiune.

Pentru calcularea costurilor de producție, cheltuielile pot fi grupate în:

cheltuieli directe (materii prime și materiale directe, remunerații directe, contribuția privind asigurãrile sociale și protecția socialã și alte cheltuieli directe);

cheltuieli indirecte de producție (cheltuieli comune ale secției);

cheltuieli de desfacere;

cheltuieli generale de administrație.

Cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de productie repartizate corect asupra produselor fabricate, lucrãri efectuate sau servicii prestate formeazã costul de productie al acestora.

Cheltuielile de desfacere și cheltuielile generale de administratie sunt în general excluse din costul de producție în afarã de cazul când condițiile specifice de exploatare justificã luarea lor în considerație.

Cheltuielile financiare nu se includ în costul de producție, cu excepția dobânzilor aferente împrumuturilor, la unitãțile cu ciclu lung de fabricație, care pot fi repartizate asupra costurilor de producție ale produselor respective. În costurile de producție nu se includ cheltuielile excepționale și costul subactivitãții .

Cheltuielile indirecte de producție se repartizeazã asupra costurilor în raport de costul de secție, salarii directe, consumurile de materiale directe, orele de funcționare a utilajelor sau alte criterii care sã asigure o repartizare raționalã a acestor cheltuieli asupra produselor, lucrãrilor executate sau serviciilor prestate .

Cheltuielile pot fi grupate și în funcție de dependența lor fațã de volumul de producție în:

cheltuieli variabile (a cãror mãrime evolueazã proporțional cu producția la care se referã, fiind relativ fixe pe unitatea de produs, cum sunt materiile prime și materialele auxiliare directe, remunerațiile directe, energia, combustibilul și alte cheltuieli directe)

cheltuieli fixe (au nivel relativ constant, indiferent de oscilațiile volumului producției, cum sunt: cheltuielile generale ale întreprinderii, o parte din cheltuielile comune ale secției).

Contabilitatea financiarã evidențiazã cheltuielile și veniturile dupã natura lor din momentul angajãrii, înscriindu-se în relația:

unde: Si – stocuri la începutul perioadei;

Ct – cheltuieli totale ale perioadei;

R – rezultatul perioadei;

Vt – veniturile totale ale perioadei;

Sf – stocurile la sfârșitul perioadei;

Toate operațiile care determinã cheltuieli și venituri sunt înregistrate în momentul generãrii sau angajãrii lor. Organizarea contabilitãții presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum, iar veniturile în momentul transferãrii dreptului de proprietate, deci a livrãrii sau facturãrii .

Cheltuielile unitãții patrimoniale constituie, potrivit Legii contabilității sumele sau valorile plãtite sau de plãtit pentru:

consumurile materiale, lucrãrile executate, serviciile prestate și pentru avantajele de care beneficiazã unitatea patrimonialã;

cheltuieli cu personalul;

exrea documentelor primare, aplicarea registrelor de evidențã, utilizarea conturilor contabile și întocmirea situațiilor financiare privind veniturile și cheltuielile.

Figura 1.1 Componentele de bazã ale noțiunilor

Noțiuni de venituri si cheltuieli

În teoria și practica contabilã mondialã s-au conturat cel puțin două concepții generale privind organizarea contabilitãții cheltuielilor și veniturilor.

Aceste concepții s-au creat și dezvoltat în cadrul celor două sisteme generale de contabilitate: sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist) și sistemul de contabilitate în dublu circuit (dualist).

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit reflectã cheltuielile și veniturile pe baza urmãtoarei relatii :

unde: Cp – cheltuieli de producție;

R – rezultatul perioadei;

Vp – venituri din vânzarea producției.

În aceastã concepție sunt considerate cheltuieli numai consumurile de resurse pentru exploatare, fiind excluse cheltuielile financiare și cele extraordinare.

Sistemul de contabilitate în dublu circuit (specific țãrilor cu economie de piațã) prin cele douã componente ale sale – contabilitatea financiarã si contabilitatea de gestiune – reflectã veniturile și cheltuielile în mod diferit .

Contabilitatea de gestiune și financiară

Contabilitatea de gestiune înregistreazã cheltuielile pe destinații, prin colectarea și repartizarea lor pe obiect de activitate pentru calculul costului produselor, serviciilor, activitãțiilor și funcțiilor. ,,Cheltuiala‘’ face parte din obiectul contabilitãții financiare, iar ,,costul" și calculul acestuia reprezintã obiectul contabilitãții interne de gestiune.

Pentru calcularea costurilor de producție, cheltuielile pot fi grupate în:

cheltuieli directe (materii prime și materiale directe, remunerații directe, contribuția privind asigurãrile sociale și protecția socialã și alte cheltuieli directe);

cheltuieli indirecte de producție (cheltuieli comune ale secției);

cheltuieli de desfacere;

cheltuieli generale de administrație.

Cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de productie repartizate corect asupra produselor fabricate, lucrãri efectuate sau servicii prestate formeazã costul de productie al acestora.

Cheltuielile de desfacere și cheltuielile generale de administratie sunt în general excluse din costul de producție în afarã de cazul când condițiile specifice de exploatare justificã luarea lor în considerație.

Cheltuielile financiare nu se includ în costul de producție, cu excepția dobânzilor aferente împrumuturilor, la unitãțile cu ciclu lung de fabricație, care pot fi repartizate asupra costurilor de producție ale produselor respective. În costurile de producție nu se includ cheltuielile excepționale și costul subactivitãții .

Cheltuielile indirecte de producție se repartizeazã asupra costurilor în raport de costul de secție, salarii directe, consumurile de materiale directe, orele de funcționare a utilajelor sau alte criterii care sã asigure o repartizare raționalã a acestor cheltuieli asupra produselor, lucrãrilor executate sau serviciilor prestate .

Cheltuielile pot fi grupate și în funcție de dependența lor fațã de volumul de producție în:

cheltuieli variabile (a cãror mãrime evolueazã proporțional cu producția la care se referã, fiind relativ fixe pe unitatea de produs, cum sunt materiile prime și materialele auxiliare directe, remunerațiile directe, energia, combustibilul și alte cheltuieli directe)

cheltuieli fixe (au nivel relativ constant, indiferent de oscilațiile volumului producției, cum sunt: cheltuielile generale ale întreprinderii, o parte din cheltuielile comune ale secției).

Contabilitatea financiarã evidențiazã cheltuielile și veniturile dupã natura lor din momentul angajãrii, înscriindu-se în relația:

unde: Si – stocuri la începutul perioadei;

Ct – cheltuieli totale ale perioadei;

R – rezultatul perioadei;

Vt – veniturile totale ale perioadei;

Sf – stocurile la sfârșitul perioadei;

Toate operațiile care determinã cheltuieli și venituri sunt înregistrate în momentul generãrii sau angajãrii lor. Organizarea contabilitãții presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum, iar veniturile în momentul transferãrii dreptului de proprietate, deci a livrãrii sau facturãrii .

Cheltuielile unitãții patrimoniale constituie, potrivit Legii contabilității sumele sau valorile plãtite sau de plãtit pentru:

consumurile materiale, lucrãrile executate, serviciile prestate și pentru avantajele de care beneficiazã unitatea patrimonialã;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligații legale sau contractuale de cãtre unitatea patrimonialã;

cheltuieli extraordinare.

În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercitiului se cuprind de asemenea :

amortizãrile și provizioanele constituite;

valoarea contabilã a activelor cedate, distruse sau disponibile.

Dupã natura resurselor utilizate cheltuielile sunt structurate astfel:

consumul cu materii prime și materiale consumabile;

lucrări și servicii executate de terți;

cheltuieli cu personalul;

impozite, taxe și alte obligații legale sau contractuale;

amortizări și provizioane.

Prezentarea și contabilitatea operațiunilor referitoare la cheltuieli

Potrivit Legii contabilității cheltuielile se urmăresc pe feluri de cheltuieli care se grupează în :

Cheltuieli de exploatare, respectiv cheltuieli ocazionate de desfășurarea activității înscrise în obiectul firmei, legate de producție, prestări servicii și operații comerciale. Din această categorie fac parte:

cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, piese deschimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile, costul de achiziție al energiei si apei consumate, costul mărfurilor vândute.

cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți (reparații și întreținere; redevențe; locații de gestiune și chirii; studii și cercetări, comisioane, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate; transport de bunuri și personal; deplasări, detașări; poșta și taxe de telecomunicații; servicii bancare și altele);

cheltuieli cu personalul (salariile și alte drepturi de personal; asigurările și protectia socială; contribuția unității la asigurările sociale și pentru ajutorul de șomaj; cheltuieli cu pregătirea și perfecționarea profesională etc.);

alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe, despăgubiri, amenzi, perisabilități, lipsuri la inventar neimputabile, donații și subvenții acordate în scopuri umanitare și pentru sprijinirea activităților sociale, culturale și sportive, pierderi din debitori diverși; valoarea contabilă a imobilizărilor cedate și alte cheltuieli extraordinare).

Dacă se utilizează metoda inventarului permanent cheltuielile privind materiile prime, materiale consumabile, energia, apa precum și mărfurile colectate în cursul exercițiului se înregistrează prin articolul contabil:

Dacă se utilizează metoda inventarului intermitent la conturile de cheltuieli se înregistrează cumpărările de stocuri, iar consumurile stocate se determină pe baza relației:

Cumpărăr = intrări prin cumpărări + Stocuri – Stocuri finale constatate

Consumate de la furnizori initiale la inventar

Tipurile de înregistrări care intervin în aceste conditii:

preluarea la cheltuieli, la deschiderea exercițiului, a stocurilor inițiale de materii prime, materiale și mărfuri:

înregistrarea cumpărărilor de stocuri efectuate în cursul exercițiului

preluarea ca stocuri, la închiderea exercițiului, a stocurilor determinate și evaluate pe bază de inventar:

Cheltuieli ocazionate de lucrările și serviciile executate de terți

Colectarea cheltuielilor în cursul perioadei genereză înregistrarea:

sau

Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate

Impozite, taxe și vărsăminte asimilate datorate bugetului de stat și altor organisme publice sub forma de pro rata din TVA deductibilă devenită nedeductibilă; TVA colectată aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor peste normele legale, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariațiilor sub forma avantajelor în natură; impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxa mijloacelor de transport, alte impozite și taxe se înregistrează prin articolul contabil:

Datorii și vărsăminte de efectuat la alte organisme publice, destinate fondurilor speciale:

Cheltuieli cu personalul

La această grupă de cheltuieli sunt contabilizate: cheltuielile cu salariile personalului, cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale, asigurările sociale de sănătate și contribuția unității la fondul de șomaj.

Alte cheltuieli de exploatare

Colectarea cheltuielilor generează înregistrarea:

Cheltuielile financiare cuprind:

dobânzile curente aferente împrumuturilor primite;

cheltuieli din creanțe legate de participații;

pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;

diferențe nefavorabile de curs valutar din operațiunile curente efectuate în devize sau aferente disponibilităților în devize;

sconturile acordate clienților și alte cheltuieli financiare;

Toate operațiile privind cheltuielile financiare sunt înregistrate prin debitarea conturilor de cheltuieli 66 ,,Cheltuieli financiare,, și creditarea conturilor care evidențiază natura cheltuielii (conturi de dobânzi, conturi de datorii, conturi de creanțe, conturi de trezorerie).

Cheltuielile din operațiuni extraordinare, respectiv acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală – curentă a unității patrimoniale, cum ar fi: cheltuielile privind calamitățile și alte evenimente extraordinare.

În această categorie de cheltuieli sunt cuprinse acelea care apar ca urmare a evenimentelor extraordinare. Înregistrarea contabilă este:

Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustarea la inflație se încadrează după natura lor în grupele de cheltuieli de exploatare, financiare și excepționale după caz și cuprind:

amortizarea imobilizărilor necorporale și corporale;

provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

provizioane privind deprecierea imobilizărilor;

provizioane pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție;

provizioane pentru deprecierea creanțelor și titlurilor de plasament;

amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor, cheltuieli din ajustarea la inflație.

Sunt cheltuieli de exploatare și financiare ocazionate de deprecierea activelor amortizabile și neamortizabile, precum și cele determinate de constituirea de provizioane pentru riscuri și cheltuieli. Ca o componentă a ,,cash – flow,, -ului ele reprezintă o sursă de autofinanțare de investiții. De acea se mai numesc și cheltuieli calculate. Contabilizarea lor se face prin relația:

Cheltuieli cu impozitul pe profit reprezintă pentru agentul economic o cheltuială de natură fiscală ce se are în vedere la determinarea profitului net.

1.1.3 Prezentarea si contabilitatea operatiunilor referitoare la venituri

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și căștigurile din orice alte surse.

Căștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate. Activitățile curente sunt orice activități desfășurate de o persoană juridică, ca parte integrantă a obiectului său de activitate, precum și activitățile conexe acestora. Veniturile din activități curente se pot regăsi sub diferite denumiri cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende.

Contabilitatea veniturilor se ține pe categorii de venituri, după natura lor astfel:

Venituri din exploatare care cuprind :

venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate;

venituri din variația stocurilor, reprezentând variaița în plus sau în minus dintre valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producție în curs de la sfârșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și producției în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite;

venituri din producția de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor și cheltuielile efectuate de unitate pentru ea însăși, care se înregistrează ca active imobilizate corporale și necorporale;

venituri din subvenții de exploatare, reprezentând subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și pentru acoperirea pierderilor precum și alte subvenții de care beneficiază unitatea;

alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare.

Criteriul de delimitare și înregistrare a veniturilor de exploatare este cel începând cu obținerea producției și se continuă cu vânzarea aceleiași producții sau a mărfurilor cumpărate.

Tipurile de înregistrări care intervin sunt:

venituri din producția stocată, metoda inventarului permanent:

Înregistrarea se face la costul de producție, sau la prețul prestabilit, după caz. Dacă se face la prețul prestabilit conturilor de stocuri li se asociază conturile 348 ,, Diferente de preț la produse‘’.

Înregistrările de mai sus se mențin și în condițiile metodei inventarului intermitent, cu deosebirea că este evidențiat numai stocul final constatat și evaluat în cadrul inventarului la cost de producție. Deci nu intră în rol conturile de diferențe de preț. Totodată la deschiderea exercitiului financiar, pentru stocurile inițiale decontate asupra veniturilor se face înregistrarea:

b) semifabricatele utilizate pentru consumul propriu se înregistrează prin relațiile:

obținerea semifabricatelor din producția proprie:

transferarea semifabricatelor în gestiunea de materiale consumabile:

consumul acestora:

Ultimele două îinregistrări pot fi înlocuite cu înregistrarea:

c) veniturile realizate cu ocazia vănzării produselor, lucrărilor, prestărilor de servicii și mărfurilor:

d) veniturile din producția de imobilizări, înregistrarea la costul de productie:

e) venituri din subvenții pentru exploatare primite la export sau pentru acoperirea pierderilor privind diferențele de preț la produsele subvenționate:

f) veniturile din creanțele reactivate privind clienții și debitorii diverși:

g) alte venituri din exploatare, neincluse în producția exercitiului și deci în valoarea adăugată:

sumele datorate de salariați privind debite, remunerații, sporuri sau adaosuri necuvenite și avansuri nejustificate:

sumele datorate de diverși debitori, ca urmare a pagubelor produse de aceștia:

sumele încasate reprezentând venituri din exploatarea curentă cum este contribuția părinților pentru crese și grădinițe:

Veniturile financiare care cuprind:

venituri din imobilizări financiare;

venituri din investiții financiare pe termen scurt;

venituri din creanțe imobilizate;

venituri din investiții financiare cedate;

venituri din diferențe de curs valutar;

venituri din dobânzi;

venituri din sconturi obținute;

alte venituri financiare.

Toate operațiile privind veniturile financiare se înregistrează prin creditarea conturilor din grupa 76 ,,Venituri financiare ‘’ și debitarea conturilor care evidențiază natura veniturilor dobândite (conturi de creanțe, conturi de trezorerie și alte conturi),

Venituri extraordinare reprezintă acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unitătii patrimoniale și se referă fie la operații de gestiune, fie la operații de capital cum ar fi: venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și alte similare.

Pot apărea ca urmare a subvențiilor primite pentru eliminarea efectelor calamităților, pentru reamplasarea activităților productive în zone defavorizate sau pentru decongestionarea zonelor urbane aglomerate dar și din despăgubirile care însoțesc exproprierea unor active pentru cauza de utilitate publică.

Venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor – în raportările fiscale diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se regrupează și se include în venituri de exploatare, venituri financiare sau venituri excepționale în funcție de natura operațiilor care le-au generat.

Sunt venituri calculate, determinate de reluarea prin diminuare a provizioanelor pentru deprecieri și a celor privind riscurile și cheltuielile.

Venitul din amortizări ar putea interveni numai în cazul schimbării planului de amortizare, care ar necesita diminuarea amortizării.

Toate veniturile din amortizări și provizioane se contabilizează de regulă, la închiderea exercițiului financiar, în cazul ieșirii activelor pentru care s-au constituit provizioane pentru deprecieri și în situația anulării parțiale sau totale a unor provizioane rămase fără obiect.

Tipul de înregistrare este:

Veniturile prin prisma IAS 18 ,,Venituri’’

Veniturile conform IAS 18 ,,Venituri din activitãți curente„, trebuiesc evaluate la valoarea justã a mijloacelor de platã primite sau de primit.

Criteriile de recunoaștere a veniturilor sunt aplicate separat pentru fiecare tranzacție pentru a reflecta realitatea economicã, se nuanțeazã dupa cum urmeazã:

a) veniturile din vânzarea bunurilor sunt recunoscute în momentul în care sunt satisfãcute urmãtoarele conditii1):

întreprinderea a transferat cumpãrãtorului riscurile si avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;

întreprinderea nu mai gestioneazã bunurile vândute la nivelul la care ar fi fãcut-o, în mod normal în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor;

_____________________

1) Miklos (Rotaru) Annamaria „Recunoașterea veniturilor în contul de rezultate în viziunea IAS 18 ,,Venituri”, îndrumător științific Lect.univ.drd Doros Alexandra, Buletin Științific al Universității Creștine Dimitrie Cantemir Brașov, nr. 9 vol II, sesiune științifică studențească , Ed. Infomarket – Brașov, pag. 77 – 80

mãrimea veniturilor poate fi evaluatã în mod rezonabil;

este probabil sã fie generate cãtre întreprindere beneficii economice asociate tranzacției;

costurile tranzacției pot fi evaluate în mod rezonabil.

b) veniturile din prestarea serviciilor

Atunci când rezultatul unei tranzacții ce implicã prestarea de servicii poate fi estimat în mod rezonabil, venitul asociat tranzacției trebuie sã fie recunoscut în mãsura execuției contractului la data închiderii bilanțului. Rezultatul unei tranzacții poate fi estimat în mod credibil atunci când sunt satisfãcute urmãtoarele condiții2):

suma veniturilor poate fi estimatã în mod rezonabil;

este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției sã fie generate cãtre societate;

stadiul de execuție a contractului la data de închidere a bilanțului poate fi evaluat în mod rezonabil;

costurile apãrute pe parcursul contractului și costurile de finalizare a contractului pot fi evaluate în mod rezonabil.

Recunoașterea veniturilor pe mãsura execuției contractului, este denumitã în mod curent ,,metoda procentului de execuție‘’. Potrivit acestei metode, veniturile sunt recunoscute în perioadele contabile în care sunt prestate serviciile.

c) veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic, în mod proporțional pe baza randamentului efectiv al activului. Randamentul efectiv al unui activ este dezvãluit prin rata dobânzii necesarã pentru actualizarea fluxurilor viitoarelor intrãri de numerar, așteptate pe durata de viațã a activului pentru a egala valoarea contabilã inițialã a acestuia.

d) redevențele sunt recunoscute pe baza contabilitãții de angajamente, conform realitãții economice a contractului.

În ceea ce privește momentul recunoașterii venitului, Cadrul contabil general IASB precizeazã cã se identifică cu momentul livrãrii (vânzãrii) bunurilor. Dacã la livrare, credibilitatea încasãrii contravalorii bunurilor este scãzutã, veniturile sunt recunoscute pe mãsura încasãrilor.

_____________________

2) Miklos (Rotaru) Annamaria „Recunoașterea veniturilor în contul de rezultate în viziunea IAS 18 ,,Venituri”, îndrumător științific Lect.univ.drd Doros Alexandra, Buletin Științific al Universității Creștine Dimitrie Cantemir Brașov, nr. 9 vol II, sesiune științifică studențească , Ed. Infomarket – Brașov, pag. 77 – 80

Momentul recunoșterii veniturilor se poate identifica și cu cel al producției este cazul producției agricole în agricultură (IAS 41 ,,Agricultura’’).

Veniturile mai pot fi recunoscute anterior vânzãrii, este cazul contractelor pe termen lung pentru realizarea unor construcții sau pentru prestarea unor servicii. Aceste cazuri sunt analizate în standardele IAS 11 ,,Contracte de construcții‘’ și IAS 18 ,,Venituri’’. Principalul motiv al avansãrii recunoașterii venitului este prevalența economicului asupra juridicului, componentã a credibilitãții informației prezentate în situațiile financiare. Deși contractul prevede transferul proprietãții la încheierea obiectivului de construcții, dacã sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere a veniturilor, venitul poate fi recunoscut pe mãsura avansãrii lucrãrilor de construcție.

1.1.4 Documente justificative utilizate în reflectarea cheltuielilor și veniturilor în contabilitate

Documentele primare utilizate pentru consemnarea operațiilor procesului de desfacere se crează începand cu faza de planificare și continuă cu angajarea livrării, expedierea și încasarea valorii produselor.

Desfășurarea procesului de desfacere a produselor are loc în conformitate cu planul de desfacere, corelat cu celelate secțiuni ale planului economic și financiar ale unității patrimoniale.

Documentele justificative specifice în care sunt consemnate operațiile care privesc veniturile și utilizate în mod curent sunt:

factura fiscală pentru toate operațiunile privind livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cu decontare de regulă ulterioară

factura externă INVOICE, în cazul operațiilor de export, document ce se atașează la factura fiscală

monetarul utilizat în toate unitățile de desfacere cu amănuntul

bonul fiscal PETROM, în cazul vânzării cu amânuntul de produse petroliere

extrasul de cont, în cazul încasării unor venituri direct în conturile deschise la bănci cum este cazul dobânzii cuvenite pentru disponibilul din cont

inventarul și procesul verbal de inventariere, pentru plusurile în gestiunea casieriei și suma tuturor minusurilor imputabile

documente specifice pentru anumite categorii de venituri, cum sunt cele care privesc livrările de curent electric, cele de prestări servicii de poștă, telefon etc.

bonul de predare, transfer, restituire, care servește printre altele, pentru predarea la magazie a produselor finite sau a semifabricatelor.

1.1.5 Contabilitatea operațiunilor privind determinarea rezultatului contabil și a rezultatului fiscal

Din punct de vedere contabil pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri. Relațiile dintre conturi intervenite cu această ocazie sunt:

închiderea conturilor de cheltuieli, pentru soldurile debitoare:

închiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare:

Rezultatul contabil mai poartă denumirea de rezultat brut al exercițiului sau de rezultat înainte de impozitare.

Potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82 / 1991 profitul sau pierderea se stabilește lunar .

Rezultatul fiscal se determină prin adăugarea la rezultatul contabil a cheltuielilor nedeductibile și scăderea deducerilor fiscale.

Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele considerate deductibile conform prevedrilor legale în vigoare.

Potrivit prevederilor Codului Fiscal al României cheltuieli pentru care nu se admite deducerea sunt:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate;

dobânzile / majorările de întărziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întărziere datorate către autoritățile române potrivit prevederilor legale. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauzate de forță majoră, în condoțiile stabilite prin norme;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă;

cheltuielile cu taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin cae să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune.

cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și diferențele nefavorabile de valoare aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea – cesionarea acesteia;

cheltuieliel cu serviciil de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora, în scopul activitătii desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creantelor incerte sau în litigiu, neîncasate;

Cheltuieli cu deductibilitate limitată calculate pentru determinarea profitului impozabil:

cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferențet rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit.

suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituții publice.

cheltuielile sociale, în limita a unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii, cu modificările și completările ulterioare.

perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu aviyul Ministerului Finanțelor Publice.

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii.

cheltuielile cu provizioane și rezerve în limita prevăzută la art. 22 din Codul Fiscal.

cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar, în limita prevăzută la art. 23 din Codul Fiscal.

cheltuielile efectuate, în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant.

cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant.

cheltuieli pentru functionare, întreținerea și repararea locuințelor de seviciu din localitatea unde se află sediul social sau sediile secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite preăzute de legea locuinței, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%.

cheltuielile de sponsorizare și / sau mecenat efectuate potrivit legii;

Veniturile neimpozabile la calculul profitului impozabil sunt :

dividendele primite de la o persoană juridică română;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care dețin titluri de participare, precum și diferențele de valoare a investițiilor financiare pe termen lung.

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și venituri din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

Venituri neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prun acte normative.

Înregistrările care se fac în acest sens sunt:

Profitul impozabil se calculează și evidențiază trimestrial, cumulat de la începutul anului.

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

Contribuabilii plătesc pentru ultimul trimestru o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru timestrul III al aceluias an fiscal, respectiv o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru luna septembrie a aceluiaș an, urmând ca plata finală a impozitului pe profit pentru anul fiscal să se facă până la data stabilită ca termen de depunere a situațiilor financiare ale contribuabilului.

Contribuabilii care au definitivat până la 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior depun declarația anuală de impozit pe profit și plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv.

1.2 CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE – SURSĂ DE INFORMAȚII PENTRU DETERMINAREA REZULTATELOR ÎNTREPRINDERII

“Contul de profit si pierdere” reprezintă sursa de informații pentru determinarea rezultatelor întreprinderii. În acelasi timp “Contul de profit și pierdere” reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de Legea contabilitătii care concentrează veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explică modul de formare a rezultatelor. Într-o manieră generală, el oferă informații necesare pentru întelegerea și explicarea profitului sau pierderii înregistrate de un agent economic.

Indiferent de forma de prezentare, informațiile “Contului de profit și pierdere” sunt structurate pe tipuri de activități, care se indentifică cu însâși operațiunile economico-financiare desfășurate de un titular de patrimoniu într-o perioadă de gestiune. Astfel, operațiunile legate de activitatea de bază a întreprinderii (industrială sau comercială) care se identifică cu obiectul de activitate al acesteia, formează operațiunile curente.

Prin activități curente se înțelege orice activități desfășurate de o entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale, precum și activitățile conexe în care aceasta se angajează și care sunt o continuare a primelor activități menționate, incidența acestora sau care rezultă din acestea. Aceste operațiuni au un caracter ordinar, obișnuit, repetitiv și cuprind atât operațiunile de exploatare, cât și pe cele financiare. Operațiunile excepționale au un caracter accidental, nerepetitiv.

Legea contabilității nr. 82 / 1991 și Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 704 / 14.12.1993 precizează modul de structurare a cheltuielilor și veniturilor și reflectarea lor în contabilitate. În general, cheltuielile și veniturile sunt structurate pe domenii de activitate, respectiv:

de exploatare (de bază), privind sectorul industrial, comercial sau de exploatare;

financiar, adică participațiile cu capital propriu la alte societăți, precum și folosirea de capital străin;

excepțională, respectiv veniturile și cheltuielile care nu sunt legate de activitatea comercială, curentă a unității patrimoniale și se referă fie la operații de exploatare, fie la operații de capitaluri cum sunt: despăgubiri și penalități încasate, venituri din cedarea activelor, perisabilități și lipsuri la inventar, donații și subvenții acordate etc.

Contul de profit și pierdere constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei întreprinderi, pentru o anumită durată. Unii utilizatori de informație contabilă sunt interesați mai mult de informația privind profitul întreprinderii pe cănd alții urmăresc fluxurile (viitoare) de trezorerie .

1.2.1 Contul de profit și pierdere – element de bază al situațiilor financiare

Contul de profit și pieredere reprezintă principala sursă de informații pentru analiza dinamică și structurală a profitului unei întreprinderi.

Măsurarea performanțelor întreprinderii vizează, în mod esențial, măsurarea profitului, care poate fi abordată astăzi din trei unghiuri de vedere 1).

Patrimonial, prin compararea valorii unei întreprinderi referitoare la două momente diferite, utilizând aceeași metodă de evaluare.

Economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeași perioadă.

Financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie.

Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuația juridică a bilanțului:

Determinarea rezultatului exercțiului prin prisma abordării patrimoniale este criticabilă în perioada de creșteri de prețuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a variațiilor de prețuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce atrage furnizarea mai multor mărimi plauzibile de rezultate .

Punctul de vedere economic, definește rezultatul ca diferență între venituri și cheltuieli.

Din punct de vedere financiar, rezultatul exercițiului apare ca variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plăți.

_____________________

1) Niculae Feleagă, Îmblânzirea junglei contabilității – concept și normalizare în contabilitate, Editura Economică, 1996, p.141-142

Deoarece autofinanțarea întreprinderii este asigurată de rezultatul exercițiului și creșterea amortizării și provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate, negeneratoare de plăți , relația care exprimă mărimea rezultatului în această abordare este2).

Întocmirea contului de profit si pierdere, ca și bilanțul contabil, constituie, de regulă, o obligație legală pentru societățile comerciale sau grupurile de societăți.

Norma internaițonală IAS 1 ,,Prezentarea situațiilor financiare’’ nu prevede o schemă tip de prezentare a contului de profit și pierdere. Astfel paragraful 77 prevede: ,, întreprinderile trebuie să prezinte, fie în contul de profit și pierdere, fie în notele la contul de profit și pierdere, o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe destinația lor în cadrul întreprinderii’’ .

Metoda clasificării după natura cheltuielilor, se apreciază ca fiind simplu de aplicat în întreprinderile mai mici deoarece nu este necesară nici o alocare a cheltuielilor de exploatare pe clasificările funcționale.

Contul de profit și pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile exercițiului, grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului (profit sau pierdere).

Cifra de afaceri netă, în sensul prezentelor reglementări, se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executările de lucrări și prestările de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin reducerile comerciale acordate clienților,

În cazul entităților al căror obiect principal de activitate îl constituie activitatea de leasing, în cifra de afaceri netă se include și dobânda cuvenită acestor contracte, aferentă perioadei de raportare.

Veniturile și cheltuielile care apar altfel decât în cursul activităților curente ale entității trebuie prezentate la "Venituri extraordinare" și "Cheltuieli extraordinare".

Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacții care sunt clar diferite de activitățile curente și care, prin urmare, nu se așteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat, de exemplu exproprieri sau dezastre naturale.

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse.

______________________

2) Niculae Feleagă , Contabilitate aprofundată , Editura Economică, 1996, pag.59-61 .

Activitățile curente sunt orice activități desfășurate de o entitate, ca parte integrantă a obiectului său de activitate, precum și activitățile conexe acestora.

Căștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.

Veniturile din activități curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende.

Sumele colectate de o entitate în numele unor terțe părți, inclusiv în cazul contractelor de mandat sau comision, nu reprezintă venit din activitatea curentă. În această situație, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate de comisioanele cuvenite.

Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacție este determinată, de obicei, printr-un acord între vânzătorul și cumpărătorul / utilizatorul activului, ținând cont de suma oricăror reduceri comerciale.

În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar. Rezultatul definitiv al exercițiului financiar se stabilește la închiderea acestuia și reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere.

Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale. Repartizarea profitului se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, cu respectarea prevederilor legale.

1.3 ANALIZA ȘI GESTIUNEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ȘI REZULTATULUI

Entitatea, dispunând de gestiune economică și autonomie financiară întru-un mediu concurențial, generat de mecanismele pieței, își propune, ca obiectiv final, eficiența și rentabilitatea, astfel încât fiecărui produs și serviciu să i se asigure profitul necesar realizării unei activități eficiente pe ansamblul entității. Eficiența economică a agenților economici exprimată în valoare absolută, reprezintă ceea ce se obține în plus față de cât s-a cheltuit în activitatea economică, adică venitul net. Rezultă deci, că veniturile și cheltuielile unei entități constituie punctul de plecare în stabilirea rezultatultatelor activităților acesteia, în particular a rezultatelor financiare, evidențiindu-se în acest sens importanța strategiei și politicii financiare, necesitatea deciziilor și acțiunilor care urmăresc, pe de o parte, reducerea cheltuielilor de producție și de comercializare, iar pe de altă parte, creșterea încasărilor entității.

1.3.1 Soldurile intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune au ca obiect să explice formarea rezultatului entității în scopul aprofundării analizei evoluției gestiunii sale.

Modelul de regrupare și restructurare a pozițiilor din contul de ,,Profit și pierdere’’ pentru analiza rezultatelor denumit ,,Tabloul soldurilor intermediare de gestiune’’se prezintă astfel:

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune aduce informații complementare în vederea analizei financiare a rezultatelor, clasând cheltuielile și veniturile în așa fel încât să rezulte, în afara celor patru indicatori din contul de profit și pierdere (Rezultatul din exploatare, Rezultatul financiar, Rezultatul extraordinar, Rezultatul exercițiului) și alți doi noi indicatori:

valoarea adăugată (VA);

excedentul brut din exploatare (EBE).

Sistemul contabil românesc nu prevede obligativitatea entitășilor de a întocmi această situație, dar ea este utilă pentru analiză, deoarece conține indicatori cum sunt excedentul brut de exploatare, valoare adăugată, producția exercițiului, ce nu se pot obtine altfel decât în mod indirect.

Cifra de afaceri reprezintă mărimea ,,afacerilor’’ realizate cu terții prin desfășurarea activității specifice, normale de către o entitate. Acest agregat este un element fundamental al analizei financiare, servind de punct de comparație pentru mărimea celorlate agregate financiare (viteza de rotație, intensitatea activității, rentabilitate, etc.).

Marja comercială exprimă performanța activității de cumpărare pentru vânzare sub forma diferenței dintre prețul de vânzare și costul de cumpărare al mărfurilor vândute.

Productia exercițiului dezvăluie performanța activității de producție și reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor produse de o întreprindere în cursul unui exercitiu financiar.

Valoarea adăugată definește creșterea sau crearea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (muncă și capital) peste valoarea consumurilor de materii prime, materiale, servicii furnizate de terți. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a firmei: personal, stat, creditori, acționari și firma prin capacitatea de autofinanțare.

Excedentul brut de exploatare (EBE) exprimă resursa sau acumularea brută rezultată din activitatea de exploatare destinată menținerii și dezvoltării potențialului productiv al entității, remunerării capitalurilor utilizate și a statului. Admitând că amortizările și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate nu și plătite, excedentul brut de exploatare este surplusul monetar potențial degajat de activitatea de exploatare deci implicit capacitatea potențială de autofinanșare a investițiilor (amortizări, provizioane și profituri).

Dacă rezultatul este negativ poartă denumirea de insuficiență brută de exploatare.

Rezultatul exploatării reprezintă surplusul sau deficitul generat de activitatea curentă de exploatare a entității, stabilit prin compararea totalului veniturilor de exploatare cu ansamblul cheltuielilor de exploatare. Rezultatul de exploatare exprimă performanțele realizate de întreprindere din activitatea industrială și comercială, ținând cont de politica financiară și fiscală a entității. Se poate calcula prin două metode și anume:

cu ajutorul Contului de profit și pierdere;

rezultă din Tabloul soldurilor intermediare de gestiune;

Rezultatul exploatării prezintă un interes deosebit pentru finanțatorii activității entității (bănci, acționari) deoarece reprezintă sursa remunerării acestor aporturi de capital (propriu și împrumutat).

Rezultatul curent al exercițiului este marja care definește rentabilitatea activității normale și curente (exploatare și financiară) a întreprinderii.

Rezultatul extraordinar sintetizează rezultatul sub forma de profit sau pierdere degajat de activitatea cu caracter de excepție a întreprinderii.

Rezultatul exercițiului exprimă profitul sau pierderea netă a entității luată în totalitatea sa.

2. PERFORMANȚE OBȚINUTE DE S.C. DUMIAN S.R.L.

2.1 PREZENTARE GENERALÃ A S.C. DUMIAN S.R.L.

S.C. DUMIAN S.R.L. este o societate având capital integral privat, înființată prin aportul în disponibilități și mijloace fixe a unui singur asociat.

Capitalul social total subscris și vărsat este de 25.000 RON.

Obiectul de activitate principal al entității este ,,Lucrãri de instalații electrice’’ cod CAEN 4321 .

Lucrãrile de instalații electrice în construcții cuprind următoarele categorii:

Branșamente electrice 0,4 kV și racorduri M.T.

Instalații electrice la consumatori cu tensiune pânã la 1000 V

Instalații de legare la pãmânt

Linii electrice aeriene de J.T. si M.T.

Linii electrice subterane de J.T. si M.T.

Posturi de transformare MT./J.T. aeriene, în cabine de zid, în cabine metalice 20/0,4 kV

Lucrãri de circuite secundare în rețele de distribuție

Rețele de iluminat public aeriene și subterane

2.1.1 Momente în evoluția societãții

1992 – a luat ființã societatea cu rãspunedere limitatã DUMIAN S.R.L.

2000 – societatea a obținut atestarea conform SR EN ISO 9001 / 2001

2.1.2 Istoricul, funcționarea firmei DUMIAN S.R.L.

Încã de la înființarea ei în anul 1992, firma DUMIAN S.R.L. a început sã funcționeze în domeniul execuției de instalații electrice de joasã și medie tensiune, ulterior extinzându-și activitatea și în domeniul proiectãrii de instalații electrice.

Astfel, activitãțile desfãșurate, având atestarea din partea S.C. ELECTRICA S.A., constau, în principal, din:

Întocmirea proiectelor de execuție;

Asistență tehnicã și consulting în domeniu;

Execuție, reparație și verificãri PRAM pentru: linii electrice aeriene de joasã și medie tensiune, linii electrice subterane de joasã și medie tensiune, posturi de transformare de joasã și medie tensiune (aeriene, în cabinã de zid, în cabinã metalicã, subterane și de tip irigații); rețele de iluminat public – aeriene și subterane; rețele de alimentare secundare în în rețelele de distribuție (montaj, verificãri și reglaje instalații de protecție și automatizare, cabluri fir pilot); instalații electrice de legare la pãmânt; instalații electrice interioare pentru construcții civile și industriale; lucrãri de construcții aferente execuției instalațiilor electrice.

Societatea are ca scop permanent satisfacerea necesitãților și așteptãrilor clienților, motiv pentru care a implementat și iși desfașoară activitatea în baza prevederilor unui sistem de management al calitãții conform cu SR EN ISO 9001: 2001, obținând si certificarea acestuia de cãtre organismul de certificare a sistemelor de calitate AFER – București. De asemenea, societatea și-a desfășurat activitatea fiind atestatã ca având implementat un sistem de management al calității conform standardului de referințã menționat, capabilitatea tehnico-financiară și ca furnizor acceptat de cãtre S.C. ELECTRICA S.A.

Printre lucrãrile reprezentative pentru activitatea firmei enumerãm realizarea alimentãrii cu energie electricã de joasã tensiune și a lucrărilor de instalații electrice aferente pentru:

Festivalul “Cerbul de aur”, Brașov 1998,

Festivalurile “Berar”, Brașov 1998 și 1999,

Spectacolul “Luciano Pavarotti”, București 1999,

Galeriile Comerciale ORIZONT 3000 Brașov, 1999-2002

S.C. DORIPESCO S.R.L. Mãieruș – PT 20/0,4 kV,

Service Automobile BAVARIA – Dârste, Brașov – PT 20/0,4 kV,

Hotel “Miruna” și Pensiunea “Valentin” din Poiana Brașov,

Reabilitare rețele electrice pentru S.C. EUROVIA S.A. pe DN 13 Brașov – Mãieruș, având ca beneficiar final A.N.D., anii 2000-2001

Mobifon SA București – Proiectarea și execuția alimentãrilor cu energie electricã a stațiilor de telefonie mobilã GSM pe raza județului Brașov, anii 1999 -2001.

RK instalatie electrica – Hala nr. 1 SIMC RC Brasov, anii 2002 – 2005

SC FIN ECO SRL Brasov – Proiectare si executie alimentare cu energie electrica rampa ecologica zonala Brasov, anul 2002

CN Romarm SA, Sucursala Metrom Brasov – Echipare celule 6 kV Hala M3 în statia 110/ 6 kV METROM – anii 2002 –2003

FM EURO IMPEX SRL Brasov – Proiectare si executie instalatii electrice P-ta Decebal Brasov, anii 2002 – 2004

SC CONCEFA SA Sibiu – Sucursala Brasov – Alimentare cu energie electrica. Modernizare instalatie CED din statia CF Brasov, anii 2002 – 2004

SC TAMPA SA Brasov – Alimentare cu energie electricã Patinoar Rãcãdãu anul 2006

SC METABRAS SA – Alimentare cu energie electricã Halã 2007

SC PRES COM SRL – Alimentare cu energie electricã Halã MULTIPOL Rupea 2007

2.2 ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA SOCIETÃȚII

Principala preocupare a societății DUMIAN este satisfacerea clienților săi prin creșterea continuă a calității muncii. Mobilitatea în luarea deciziilor, pragmatismul în acțiunile întreprinse pentru consolidarea firmei pe piață, adaptarea activităților pentru echilibrarea raportului dintre cerere și ofertă, grija pentru condițiile de muncă ale angajaților, sunt căteva din principiile manageriale ale firmei.

Materializarea, în plan operațional, a principiilor ce trebuie avute în vedere la elaborarea structurii organizatorice se realizează cu ajutorul unor documente consacrate ca instrumente și mijloace de exprimare a structurii formale. Dintre acestea fac parte: organigrama, diagrama de relații, regulamentul de organizare și funcționare, fișa postului.

O entitate este o colectivitate umană legal constituită în vederea cooperării pentru realizarea în comun a unor produse, servicii sau lucrări destinate vânzării la un preț care să acopere cheltuielile și să aducă profit.

Îndeplinirea de către o întreprindere a obiectivelor stabilite în condiții cât mai eficiente necesită, țn primul rând, o conducere competentă și un cadru organizatoric relațional care se realizează prin elaborarea structurii sale organizatorice. Prin structura organizatorică se înțelege ansamblul persoanelor cu funcții de conducere și a compartimentelor de muncă tehnice, economice și administrative, modul cum sunt acestea constituite și grupate precum și legăturile ce se stabilesc între ele în vederea funcționării normale a întreprinderii. Structura întreprinderilor este foarte diferită chiar în cadrul aceleiași ramuri de producție în funcție de o serie de factori: structura și volumul producției, natura procesului tehnologic, gradul de automatizare și mecanizare, gradul de specializare, amplasarea teritorială, gradul de autonomie.

2.2.3 Organizarea și conducerea activitãții contabile

Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionării unității, persoane care organizează și conduc contabilitatea în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare și răspund împreună cu personalul din subordine de organizarea și conducerea contabilității, în condițiile legii,

Principalele atribuții ale directorului economic sunt:

asigură, în conformitate cu dispozițiile legale, întocmirea lucrărilor de planificare financiară și urmărirea beneficiului obținut de societate;

analizează evoluția situațiilor din contul curent, din conturile de împrumut, comparativ cu limitele de creditare stabilite;

organizează analiza lunară a utilizării mijloacelor circulante și dispune măsuri pentru readucerea în circuitul economic a stocurilor disponibile, supranormative, fără mișcare sau cu mișcare lentă;

organizează analiza periodică a utilizării și stării mijloacelor fixe;

analizează și ia măsuri pentru creșterea rentabilității atât pe total, cât și pe fiecare produs, activitate sau serviciu prestat;

analizează cheltuielile de producție și ia măsuri concrete pentru readucerea acestora;

urmărește constituirea fondurilor și utilizarea acestora cu respectarea dispozițiilor legale;

asigură efectuarea inventarierii patrimoniului, participă la organizarea sistemului informațional;

asigură instruirea temeinică și periodică a personalului care prestează activitatea contabilă și financiară;

solicită băncii credite suplimentare (nevoi temporare, credite speciale);

decide asupra metodologiei de întocmire a lucrărilor contabile și financiare;

decide alături de directorul general, angajează societatea prin semnătură în toate operațiile patrimoniale, având obligația de a refuza în condițiile legii, pe acelea care contravin dispozițiilor legale;

aprobă sancțiunile contravenționale în cazul abaterilor de la disciplina financiară;

analizează și decide împreună cu șeful ierarhic plățile de efectuat;

analizează și decide împreună cu șeful ierarhic asupra avansurilor spre decontare de acordat;

verifică și semnează deconturile de cheltuieli, de deplasari externe;

verifică și semnează seturile de documente pentru bănci;

verifică și semnează jurnalele de T.V.A. și decontul de T.V.A.;

verifică și semnează statele de salarii și declarații depuse pe baza acestora, evidența privind bonurile de masa;

verifică și semnează stabilirea impozitelor și contribuțiilor de plată și declarațiile privind impozitul pe profit;

verifică și semnează pentru întocmirea situațiilor financiare semestriale și anuale;

verifică și supervizează activitatea anagajaților din subordinea sa;

reprezintă societatea în cazul controalelor financiare;

vizează cererile de concediu ale angajaților din subordinea sa;

reprezintă societatea alături de șeful ierarhic în cazul contractelor încheiate de aceasta;

verifica și semnează împreună cu șeful ierarhic orice alte documente care sunt emise de societate, potrivit atributiilor ce-i revin;

colaborează la stabilirea politicilor contabile;

colaborează la ținerea corectă și la zi a evidenței financiare și contabile;

Compartimentul contabilitate

Atribuțiile principale ale compartimentului contabilitate sunt :

răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilități valorilor patrimoniale;

asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile privind: fondurile fixe și calculul amortizării acestora; mijloace circulante, cheltuieli de producție sau circulația și calculul conturilor, investițiile, rezultatele financiare;

asigură respectarea cu strictețe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului și ia toate măsurile legale pentru reîntregirea acestuia în cazul în care a fost păgubit;

organizează inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmărește definitivarea, potrivit legii, a rezultatelor inventarieii;

întocmește lunar balanța de verificare analitică și sintetică și urmărește concordanța dintre acestea;

întocmește situația principalilor indicatori economico – financiari lunar, bilanțurile semestriale și anuale și coordonează întocmirea notelor explicative la acestea;

prezintă spre aprobare acționarilor bilanțul și notele explicative, participă la analiza rezultatelor economice și financiare pe baza datelor din bilanț și urmărește modul de aducere la îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din procesul verbal de analiză;

participă la organizarea, perfecționarea sistemului informațional, aplică măsurile de raționalizare și simplificare a lucrărilor de evidență contabilă, de mecanizare și automatizare a prelucrării datelor.

exercită potrivit legii, controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea, oportunitatea și economicitatea operatiunilor.

întocmește lista obiectelor de inventar în folosință, în conformitate cu înregistrările contabile;

contabilizează și înregistrează facturile furnizorilor;

verifică și corectează jurnalul de cumpărări;

verifică și corectează jurnalul de vănzări;

întocmește lunar decontul de TVA pe baza jurnalelor;

verifică schimbările legislative care apar, cu ajutorul programelor de legislatie;

efectuează componente ale soldurilor conturilor și efectuează reglări pe baza acestora;

colaborează din punct de vedere informatic la întocmirea situațiilor financiare semestriale si anuale;

întocmește confirmările de sold la închiderea exercițiului, pentru clienți interni si externi;

efectuează operațiunile bancare (plăți furnizori, ordine de plată bugetare etc) și întocmește setul de documente pentru plățile electronice, licitații și ridicările de numerar în lei și valută;

înscrie în registre operațiunile efectuate (ordine de plată, remiteri bancare, emitere facturi, evidență încasări);

verifică încasările, proveniența și distribuirea acestora;

ține legătura cu băncile, clienții și furnizorii interni

preia si verifică seturile de documente din departamentele comerciale, întocmește deconturile estimative și deconturile pentru deplasările externe;

întocmește, contabilizează și verifică lunar facturile fiscale emise;

întocmeste lunar declarațiile de impozite, taxe și contribuții aferente salariilor;

supraveghează întocmirea facturilor de decontare pentru plăți în numele clientului;

întocmește zilnic situația soldului bancar și a disponibilului propriu al firmei, a cursului valutar;

îndosariază documentele cu care lucrează și supervizează arhivarea lor;

colaborează la ținerea corectă și la zi a evidenței financiare și contabile, precum și la salvarea datelor informatice;

3. CONTABILITATEA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR LA

S.C. DUMIAN S.R.L.

3.1 OPERAȚIUNI EFECTUATE ÎN LUNA DECEMBRIE LA S.C. DUMIAN S.R.L.

3.1.1 Contabilitatea cheltuielilor efectuate de societate

Societatea a achiziționat materii prime necesare efectuării lucrării de alimentare cu energie electrică a cartierului ANL – Bolnoc pe bazã de comenzi de la mai mulți furnizori. Marfa se livrează pe baza avizelor de însoțire a mărfii și a facturilor fiscale. După întocmirea Notelor de recepție și constatare de diferențe facturile fiscale se vor înregistra în evidența contabilă.

Tab. 3.1 – Furnizori de materii prime

Furnizorul S.C. METHEXIS S.R.L. la aprovizionarea cu materii prime în valoare de 19.012,85 lei a acordat un discount de 0,5 % adicã 950,64 lei.

Societatea decontează pe baza ordinului de deplasare nr. 17 / 05.12.2007 cheltuielile de deplasare efectuate de un salariat într-o perioadă de 3 zile 450,00 lei. La plecarea în delegație acesta a primit un avans spre decontare pe baza dispoziției de plată nr. 233 / 04.12.2007 în valoare de 500,00 lei.

Societatea trimite la terți pentru reparații materiale de natura obiectelor de inventar în valoare de 1.000,00 lei. După achitarea reparației cu numerar în valoare de 500,00 lei, TVA 19% materialele de natura obiectelor de inventar sunt readuse în unitate.

În urma defectării unui mijloc fix S.C. DELCAR S.R.L. efectuează o lucrare de reparație si pentru această lucrare emite o factură fiscală în valoare de 110,12 lei, TVA 19%.

Societatea efectuează cheltuieli de telecomunicații în luna decembrie pe baza unui contract cu SC ROMTELECOM SA în valoarea de 201,15 lei, TVA 19%.

Societate se aprovizionează cu aparatură birotică în valoare de 4.704,95 lei, și obiecte de inventar în valoare de 1.218,32 lei, TVA 19% .

Pe baza unui contract încheiat între societate și DECATEL SRL se efectuează cheltuieli de service în valoare de 40,00 lei, TVA 19%.

Societate se aprovizionează cu echipament de lucru în valoare de 7.284,00 lei , TVA 19%, cumpãrate de la SC MARINEX SRL și pe baza tabelelor întocmite se distribuie echipament de lucru salariaților în valoare de 5.467,00 lei, 50% din valoare este suportat de angajator, iar 50% de salariat.

Societate primește o factură în valoare de 148,16 lei TVA 19% de la S.C. ELECTRICA S.A. pentru energia electrică consumată în luna decembrie la sediul societății.

Societatea în luna decembrie a consumat gaze naturale în valoare de 533,07 lei, TVA 19%.

Societate efectuează cheltuieli de transport cu personalul în valoare de 420,17 lei, TVA 19%.

Cu ocazia sosirii unei delegații societatea efectuează cheltuieli de protocol în valoare de 2.500,00 lei, TVA 19%,

Societate în urma unui contract de subantrepriză efectuează cheltuieli cu serviciile executate de terți în valoare de 4.996,24 lei, TVA 19%.

Societate încheie un contract de publicitate la un post local de televiziune. Societatea MEDIA AGENCY emite factura fiscală în valoare de 1.000,00 lei, TVA 19%.

Societatea efectuează cheltuieli salariale pe luna decembrie 2007 conform statului de plată Anexa A.

Societatea în luna decembrie înregistrează consum de materiale nestocate (rechizite de birou) în valoare de 294,00 lei, TVA 19%.

Societatea mai efectuează următoarele cheltuieli cu:

materii prime în valoare de 92.392,00 lei eliberate pe baza bonului de consum nr. 555

carburanți folosit pentru alimentarea utilajelor în valoare de 818,00 lei eliberat pe baza bonului de consum nr. 556

piese de schimb pentru utilaje în valoare de 3.462,00 lei eliberat pe baza bonului de consum nr. 557

serviciile bancare – comisioane de 149,00 lei

dobânzile aferente liniei de credit în valoare de 816,00 lei

amortizarea pentru imobilizările corporale în valoare de 5.583,44 lei (metoda de amortizare utilizată este cea liniară)

În urma depășirii vitezei legale de circulație de către un agajat al societății, se achită din caseria societății suma de 130 lei reprezentând amendă.

Societatea pe baza avizului de însoțire a mărfii și a procesului verbal de predare-primire predă cu titlu gratuit materiale consumabile în valoare de 8.000,00 lei și TVA aferentă.

Societatea a achiziționat de la un furnizor extern materiale în data de 02.12.2007, termenul de decontare fiin 20.12.2007. Valoarea în vamă a materialelor este de 2.500,00 euro, taxa vamală 12%, comision vamal 1%, TVA 19%. La data de 02.12.2007 cursul valutar a înregistrat valoarea de 3,4973 lei iar la 20.12.2007 a înregistrat 3,5200 lei.

La sfârșitul lunii conform listelor de inventariere se constată materii prime în plus la inventar, preț de înregistrare 250,00 lei, materii prime depreciate pe timpul depozitării la preț de înregistrare de 450,00 lei (neimputabile) și piese de schimb lipsă cost de achiziție 67,50 lei, care se impută gestionarului.

3.1.2 Înregistrarea în contabilitatea a veniturilor efectuate de societate

Pe baza situațiilor de lucrări societatea emite următoarele facturi conform Anexa B.

Tab. 3.2 – Clienți

Societatea vinde produse finite în valoare de 100.000,00 lei, TVA 19%, costul produselor finite vândute fiind 90.000,00 lei. Cumpărătorul face plata pe baza unui bilet la ordin care introdus în circuitul bancar este refuzat la plată din lipsă de disponibilități în cont. În urma lichidării societății rău platnice, societatea recuperează 40% din valoarea creanței sale cheltuind 250,00 lei cu comisionul bancar.

Societatea vinde semifabricate în valoare de 8.000,00 lei, TVA 19%, acordând cumpărătorului o reducere de 5% pentru achiziționarea unei cantități semnificative de semifabricate. Costul de producție al semifabricatelor este de 7.200,00 lei. Clientul achită contravaloarea facturii cu fila CEC, pe care societatea o remite băncii în vederea scontării. Banca în schimbul filei CEC, pune la dispoziția societății suma de 8.139,60 lei, taxa de scont fiind de 904,40 lei.

Pe baza extrasului de cont de la sfărșitul lunii se acordă dobăndă aferentă disponibilului din contul curent în valoare de 462,00 lei.

3.2 STABILIREA PROFITULUI BRUT ȘI A IMPOZITULUI PE PROFIT

Activitatea economică este ansamblul faptelor și actelor referitoare la utilizarea și atragerea resurselor economice în vederea producerii, distribuirii, circulației și consumului de bunuri și servicii, în funcție de nevoi și de interese, în scopul obținerii de profit.

Profitul reprezintă un indicator sintetic prin care se apreciază sub forma absolută rentabilitatea unei firme.

Contul de profit și pierdere reprezintă principala sursă de informare pentru analiza dinamică și structurală a unei întreprinderi. Analiza dinamică și structurală a profitului ține seama de elementele componente și de sursele de proveniență ale profitului, așa cum sunt ele prezentate în Contul de profit și pierdere. Astfel, mărimea rezultatului total al exercițiului înainte de impozitare numit și profit brut se determină ca diferența dintre venituri totale obținute în perioada respectivă și cheltuieli totale efectuate de societate, indiferent de data încasării sau plății lor. El face parte din capitalurile proprii ale unității patrimoniale fiind înscris în pasivul bilanțului. La stabilirea profitului se vor lua în calcul numai cheltuielile care concură direct la realizarea veniturilor și care se găsesc în costul produselor și serviciilor, în limitele prevăzute de legislația în vigoare.

Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit care sunt aferente realizării veniturilor, astfel cum sunt înregistrate în contabilitatea contribuabilului. Cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, dar care se referă la perioade sau la exerciții financiare viitoare, se înregistrează în cheltuieli curente ale perioadelor sau exercițiilor financiare viitoare. În această categorie se încadrează și sumele plătite pentru obținerea unor autorizații de funcționare sau pentru achiziția unor drepturi de folosință pentru închirierea unor contracte de concesiune sau pentru obținerea de licențe care se repartizează pe întreaga perioadă de valabilitate. Acesta este scopul respectării principiului independenței exercițiului, ce prevede luarea în calculul rezultatului exercițiului numai a acelor cheltuieli și venituri corespunzătoare exercitiului financiar, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților.

Decontarea veniturilor și cheltuielilor la finele exercițiului financiar se fac prin contul 121 ,,Profit și pierdere’’. Contul 121 realizează legătura dintre conturile de venituri și cheltuieli pe de o parte și conturile din bilanț pe de altă parte. Soldul creditor al contului 121 reprezintă profitul creat ca sursă de finanțare în urma excedentului veniturilor asupra cheltuielilor, iar pierderea exprimă valoarea bunurilor economice nerecuperate ca urmare a excedentului cheltuielilor asupra veniturilor.

Pentru a cunoaște în timpul exercițiului rezultatul realizat și repartizarea profitului, planul de conturi general prevede și un cont de rectificare 129 ,,Repartizarea profitului’’ Contul 121 ,, Profit și pierdere ‘’ ține evidența profitului realizat sau a pierderii înregistrate în cursul exercițiului. În creditul contului se înregistrează:

la sfârșitul perioadei (lună), soldul creditor din clasa 7;

pierderea contabilă reportată.

În debitul contului se înregistrează:

la sfârșitul perioadei (lună) soldul debitor al conturilor de cheltuieli;

profitul net realizat în exercițiul precedent și nerepartizat;

profitul net realizat în exercițiul precedent, care a fost repartizat pe destinații.

Relațiile dintre conturi intervenite cu această ocazie sunt:

închiderea conturilor de cheltuieli, pentru soldurile debitoare:

închiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare:

În urma nivelării conturilor de venituri și cheltuieli situația în contul 121 ,, Profit și pierdere’’ se prezintă astfel:

121 ,, Profit si pierdere’’

Soldul creditor al contului 121 reprezintă profitul brut realizat de societate.

Impozitarea profitului se bazează pe determinarea rezultatului fiscal prin trecerea de la rezultatul contabil la profitul sau pierderea fiscală.

Cheltuieli nedeductibile: – cheltuieli cu sponsorizarea 8.000,00 lei

– cheltuieli cu amenzi 130,00 lei

– cheltuieli de protocol 2.500,00 lei

Calcul cheltuieli de protocol deductibile fiscal:

(Venituri impozabile – Cheltuieli aferente veniturilor impozabile + Cheltuieli de protocol + Cheltuieli cu impozitul pe profit) x 2% =

= (221.170,63 – 206.698,62 + 2.500,00) x 2% = 339,44 lei – deductibil fiscal

2.500,00 – 339,44 = 2.160,56 – nedeductibil fiscal

Rezultat impozabil = 14.472,01 + 8.000,00 + 2.160,56 + 130,00 = 24.762,57

Impozit pe profit = 24.762,57 * 16% = 3.962,01 lei

Reducere din impozit aferentă cheltuielilor de sponsorizare:

Cifra de afaceri x 3‰ = 210.455,87 x 3‰ = 631,37 lei

Impozit pe profit x 20% = 3.962,01 x 20% = 792,40 lei

Se deduce din impozitul pe profit calculat anterior minimul dintre cele două sume.

Impozit pe profit recalculat = 3.962,01 – 631,37 = 3.330,64 lei

Rezultatul net al exercițiului 11.141,37 lei .

Contribuabilii care au definitivat pănă la 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior depun declarația 101 privind impozitul pe profit (Anexa C) și plãtesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv.

3.3 ÎNTOCMIREA SITUAȚIEI FINANCIARE ANUALE LA S.C. DUMIAN S.R.L.

Situațiile financiare cu scop general trebuie să ofere o imagine fidelă a rezultatelor și poziției financiare a unei societăți la sfârșitul exercițiului financiar, oferind informații utile unei categorii largi de utilizatori. În funcție de natura și dimensiunea evenimentelor ce au loc între data bilanțului și data la care sunt semnate situațiile financiare, aceste tranzacții pot fi, de asemenea, incluse în situațiile financiare sau prezentate în notele la situațiile financiare. Utilizatorii vor fi interesați să aibă acces la aceste informații deoarece deciziile pe care le iau cu privire la societatea respectivă sunt afectate de acestea.

3.3.1 Lucrări preliminare întocmirii situațiilor financiare anuale

Întocmirea bilanțului și a documentelor de sinteză reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute. Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilanțului. Lucrările preliminare sunt denumite lucrări contabile de închidere a exercițiului fiind structurate astfel:

Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere – pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi se întocmește balanța de verificare înainte de inventarierea patrimoniului. Relațiile de control proprii balanței sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrarea cronologică și sistematică, înregistrarea sintetică și analitică. Dintre acestea cea care oferă informația de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca totalul rulajului debitor sau creditor din balanță trebuie să fie egal cu totalul rulajului calculat în registrul jurnal general.

Inventarierea generală a patrimoniului – reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului. Relația proprie inventarului prin care se determină situația reală a patrimoniului la un moment dat este de forma:

SNP = Activul inventariat la valoarea actuală – Datoriile inventariate la valoarea actuală

Contabilitatea operațiilor de regularizare – o dată stabilite rezultatele inventarierii, plusurile și minusurile de inventar, se procedează la înregistrarea și decontarea lor gestionară. A efectua această operație înseamnă a regulariza rezultatul inventarierii. În principiu plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniu întreprinderii, iar minusurile se impută.

Amortizarea activelor imobilizate reprezintă, în principiu, o cheltuială calculată și înregistrată la închiderea exercițiului financiar. În acest scop amortizarea calculată in planul de amortizare sau fișa mijloacelor fixe se compară cu deprecierea determinată în listele de inventariere ca diferența între valoarea contabilă de intrare și valoarea de inventar.

Provizioanele pentru deprecieri vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare. În situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului (valoarea contabilă – valoarea de inventar) este superioară provizionului constituit se constituie un provizion suplimentar iar înregistrarea în principiu este:

În cazul în care deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioară provizionului constituit, se diminuează provizionul constituit cu diferenta corespunzătoare, făcându-se înregistrarea de principiu:

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie pentru finanțarea acelor cheltuieli și pierderi a căror realizare sau plată este incertă, ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare.

Pentru a stabili corect rezultatul exercițiului este necesară separarea în timp a cheltuielilor și veniturilor înregistrate. Operațiile de regularizare a cheltuielilor și veniturilor generează următoarele tipuri de înregistrări contabile :

cheltuieli constatate la închiderea exercițiului ca fiind aferente exercițiului următor sau de repartizat pe parcursul mai multor exerciții:

cota scadentă de cheltuieli preluate în exercițiul curent din exercițiul precedent, înregistrare efectuată pe baza scadențelor:

venituri înregistrate în avans direct în conturile de venituri și transferate la închiderea exercițiului asupra conturilor de regularizare:

Cota scadentă din venituri preluate în exercițiul curent din exercițiul precedent, înregistrare efectuată pe baza de scadență:

În sfera delimitărilor în timp mai intră și contabilizarea diferențelor de conversie la cursul zilei (31XII) a creanțelor și datoriilor în devize, diferențele de curs valutar favorabile sau nefavorabile privind lichiditățile în devize calculate la cursul zilei (31XII).

Stabilirea balanței conturilor după inventariere

Pentru a pregăti informația necesară închiderii conturilor de bilanț și a celor de venituri și cheltuieli se intocmește balanța conturilor după inventariere. Aceeași balanță furnizează și informația necesară completării bilanțului contabil.

Determinarea rezultatului exercițiului

Pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri.

Folosind datele înregistrate în conturile de venituri și cheltuieli, închiderea conturilor se prezintă astfel:

închiderea conturilor de cheltuieli

închiderea conturilor de venituri

se calculează și se plătește impozitul pe profit

Închiderea contului de cheltuieli

Plata impozitului pe profit

Distribuirea profitului sau finanțarea pierderii

Potrivit prevederilor în vigoare din România, profitul bilanțier se distribuie pe următoarele destinații: acoperirea pierderilor din exercițiile anterioare; constituirea rezervelor legale, constituirea fondului de participare a salariaților la profit; constituirea fondului de dezvoltare destinat modernizării, retehnologizării, și creșterii surselor proprii de finantare; dividende de plată sau vărsăminte la buget în funcție de forma de proprietate; alte rezerve prevăzute de lege și report pentru noul exercițiu.

Înregistrarea contabilă este:

Finanțarea pierderilor se face în ordine, din profitul exercițiilor financiare următoare, din rezervele legale constituite și în ultima instanță, numai dacă nu există o altă soluție din capitalul social.

3.3.2 Elaborarea situației financiare anuale

După executarea lucrărilor premergătoare, se trece la întocmirea propriu – zisă a bilanțului, adică la completarea formularului de bilanț. Potivit reglementărilor în vigoare, toți agenții economici cu personalitate juridică au obligația întocmirii și raportării anuale a bilanțului contabil care are în componența sa documente și situații de sinteză economică sau de control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:

Bilanțul propriu-zis;

Contul de “Profit și pierdere”

Anexa la bilanț;

Raportul de gestiune.

Având același scop, de informare asupra situației patrimoniului, a situației financiare a unității patrimoniale și a rezultatelor obținute, aceste părți constitutive formează un tot unitar.

La întocmirea bilanțului contabil se au astfel în vedere următoarele reguli:

Datele ce se raportează prin bilanțurile contabile, atât cele de prevederi cât și cele de realizări sunt cumulate de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare. Datele din anexele la bilanț trebuie să corespundă cu cele din bugetele de venituri și cheltuieli.

Posturile de bilanț trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse în acord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului.

Nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanț și respectiv între conturile de venituri și cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.

Anual, prin Normele metodologice privind întocmirea, verificarea și centralizarea bilanțurilor contabile ale agenților economici, Ministerul Finanțelor precizează conținutul și structura bilanțului contabil, inclusiv metodologia de întocmire a lui.

Bilanțul reflectă, la nivelul fiecărui agent economic, totalitatea mijloacelor economice, sursele de acoperire a acestora, precum și rezultatele financiare obținute.

Bilanțul contabil constituie documentul oficial de gestiune al persoanelor prevăzute la articolul 1 din Legea contabilității care trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute.

Așadar, după cum prevede Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, documentul de sinteză care se întocmește anual, deci la sfârșitul exercițiului financiar, este bilanțul contabil.

Exercițiul financiar este acela care are ca și sinteză documentele financiare complexe ce reflectă situția completă a patrimoniului, profitul anual și repartizările lui finale, precum și situația financiară rezultată în urma plăților și vărsămintelor definitive.

Alegând bilanțul contabil ca document oficial al exercițiului financiar care se suprapune cu anul calendaristic, sistemul contabil românesc recunoaște anualitatea exercițiului financiar și își dovedește compatibilitatea cu sistemul contabil continental.

Bilanțul contabil marchează etapa finală cu care se încheie lucrările contabile dintr-o perioadă dată și prezintă punctul de plecare al contabilității din perioada următoare de gestiune. Pentru acest lucru pledează și principiul intangibilității bilanțului de deschidere.
Acoperind prin conținutul său totalitatea aspectelor legate de activitatea unei întreprinderi într-o perioadă dată, bilanțul contabil își demonstrează rolul important prin funcțiile sale:

putând fi numit “oglinda întreprinderii”, este un mijloc de conducere și analiză;

de asemenea, este mijlocul principal de informare a tuturor celor interesați în ceea ce priveste activitatea întreprinderii;

în sfârșit, constituie un instrument pentru calcularea indicatorilor macroeconomici și a elaborării prognozelor datorită faptului că “servește la stabilirea patrimoniului economiei naționale, execuția bugetului de stat, întocmirea balanțelor financiare și a bilanțului pe economia natională”.

Legea contabilității stipulează că situațiile financiare se compun din: bilanț, contul de profit și pierdere, anexa și raportul de gestiune.

Pentru întocmirea și prezentarea completului bilanțier, Ministerul Finanțelor, prin Colegiul  Consultativ al Contabilității, elaborează modele de situații privind bilanțul și celelalte componente pentru regii autonome, societăți comerciale și instituții publice. Pentru societățile bancare, modelele și normele metodologice se elaborează de Banca Națională cu avizul Ministerului Finanțelor.

Bilanțul

Denumirea de bilanț dată documentului de sinteză anual sugerează importanța bilanțului propriu-zis, care caracterizează patrimoniul în totalitatea sa. Celelalte componente dezvoltă, pe un plan inferior, indicatorii economico-financiari consolidați în bilanțul contabil.

Bilanțul este o reprezentare a bunurilor economice, a drepturilor și obligațiilor unei entități contabile. Această reprezentare se face sub forma unei egalități care reflectă echilibrul activelor și pasivelor patrimoniale.

Bilanțul prezintă distinct la sfârșitul exercițiului financiar situația patrimoniului întreprinderii și face să rezulte capitalurile proprii.

“Bilanțul este un document financiar. El dă puține informații despre activitatea tehnică a unei întreprinderi, dar dă o idee a puterii sale financiare, a creditului sau a mijloacelor sale de aciune”.

Se întocmește pe baza balanței de verificare sintetice. El cuprinde soldurile debitoare și creditoare ale conturilor de bilanț privind exercițiul financiar încheiat, precum și ale celui precedent.

În ceea ce privește forma sa de prezentare, sistemul contabil românesc a optat pentru varianta listă, începându-se cu enumerarea activelor patrimoniale, care sunt apoi urmate de pasivele patrimoniale.

Completarea bilanțului se face pe rânduri numerotate cu valoarea netă contabilă a elementelor patrimoniale existente la închiderea exercitiului.

Din punct de vedere al structurii sale, bilanțul contabil păstrează, în general, clasamentul valorilor contabile prezentate în Planul de conturi.

În general, pasivul bilanțier poate fi reprezentat în două ipostaze: înainte sau după repartizarea rezultatului. În sistemul nostru contabil se merge pe a doua variantă, când prin pasivul bilanțului se pune în evidență rezultatul exercițiului ca o componentă a capitalurilor proprii, trecută la postul respectiv cu semnul “+” dacă este vorba de profit sau cu semnul “-“ în cazul unei pierderi, în corelație cu postul ce cuprinde soldul contului 129 “Repartizarea profitului” și care reflectă repartizarea profitului în cursul exercițiului.

Dintre principiile contabile admise, cele care vizează direct bilanțul sunt: principiul noncompensării și principiul intangibilității bilanțului de deschidere.

În ceea ce privește primul principiu, acesta trebuie avut în vedere la întocmirea bilanțului, când nu este admisă compensarea elementelor de activ cu cele de pasiv, mai precis, a creanțelor cu datoriile.

Al doilea principiu menționat interzice modificarea în vreun fel a bilanțului de deschidere al exercitiului următor, astfel încât, întotdeauna, bilanțul final al unui exercițiu să fie egal cu bilanțul inițial al exercițiului următor.

În practică se cunosc două scheme de bilanț, una sub formă de tablou cu două părti: partea stângă, activul, și partea dreaptă, pasivul, numită și schema orizontală de bilanț, și modelul sub forma listei verticale  sau schema bilanțului vertical. Bilanțul sub formă de tablou cu două părți pune în evidență egalitatea între resurse și utilizări, iar modelul de bilanț sub forma listei verticale ordonează structurile  patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve și alte componente ale situației nete, finalitatea fiind prezentarea situației nete a patrimoniului.

Bilanțul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcție de gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, grupare ce se face în funcție de praguri fiscale (care au în vedere valoarea activului bilanțului, cifra de afaceri și numărul  mediu de salariați ).

Bilanț contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, care presupune o schemă de bilanț mai redusă.

Bilanț contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari, acesta cuprinzând posturi și indicatori compleți privind activitatea și rezultatele întreprinderii.

Bilanțul unităților patrimoniale care desfășoară activități economice cuprinde toate elementele de activ și pasiv grupate după destinație și respectiv proveniența lor.

activul bilanțului  cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

Activele imobilizate (imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări financiare);

Activele  circulante (stocuri, creanțe, titluri de plasament, disponibilități și alte valori );

Conturile de regularizare și asimilare – activ (cheltuielile înregistrate în avans, diferențe de conversie – activ și alte elemente tranzitorii și de regularizat, de activ);

Primele de rambursare a obligațiunilor.

Capitalul social subscris nevărsat se înscrie distinct în grupa activelor circulante ale bilanțului.

pasivul bilanțului cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

Capitalurile proprii (capitalul social sau individual, primele legate de capital, diferențele din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat nerepartizat, rezultatul exercițiului, fondurile proprii, subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate);

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli;

Datoriile (împrumuturi și datorii asimilate, furnizori și conturi asimilate, datorii în legatură cu personalul, datorii față de bugetul  statului, datorii privind asigurările sociale, creditori și alte datorii);

Conturile  de regularizare și asimilare – pasiv ( veniturile înregistrate în avans, diferențele de conversie-pasiv, alte elemente tranzitorii și de  regularizat de pasiv).

Elementele  patrimoniale în bilanț sunt sistematizate pornind de la conturi, pe grupe, capitole, posturi, după criteriul lichidității activului și a exigibilității pasivului, astfel: posturile de activ sunt așezate în ordinea crescătoare a lichidității (de la cele mai puțin lichide – cum este cazul activelor imobilizate la disponibilitățile bănești ca formă de lichiditate absolută), iar în pasiv posturile sunt dispuse de la cele  mai puțin exigibile (de la capital – ultimul cont care se închide în cazul lichidării patrimoniului) la datoriile curente.

Atât activul cât și pasivul bilanțier suportă un dublu criteriu de ordonare:

criteriul major: pentru active, natura lor economică, iar pentru elementele de pasiv, natura lor juridică;

criteriul minor: pentru active, lichiditatea (crescătoare) a acestora, iar pentru elementele de pasiv, exigibilitatea lor (crescătoare).

Contul de profit și pierdere

A doua componentă a situațiilor finaciare este contul de profit și pierdere. Dacă bilanțul propriu-zis este un document de ordin financiar, contul de profit și pierdere “are un sens esențialmente economic: el descrie viața întreprinderii într-un trecut recent și nu dă informații despre ceea ce s-a întâmplat anterior. Nu indică decât aproximativ solidaritatea financiară sau comercială a acesteia. Se poate observa cum întreprinderea face afaceri și dacă a obținut un beneficiu sau o pierdere”.

Contul de “Profit și pierdere” oferă informații asupra activității de producție, comerciale sau financiare a unității patrimoniale prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.

Operațiile realizate de o întreprindere se pot împărți în:

operații care nu au influență asupra rezultatului: modificări de volum sau structură a activelor și pasivelor patrimoniale;

operații cu incidență asupra rezultatului.

Întreprinderea furnizează bunuri și servicii din care obține venituri, iar pentru a le furniza consumă alte bunuri și servicii care reprezintă, pentru ea, cheltuieli. Traducerea valorică a acestor operații degajă un sold care constituie rezultatul.

Potrivit art. 19, aln.1 din Legea contabilității, în sistemul nostru contabil rezultatul, adică profitul sau pierderea, se stabilește lunar. Motivația legiuitorului constă în necesitatea determinării exacte, lunare, a datoriei întreprinderii față de buget concretizată în impozitul pe profit. Astfel, la sfârșitul fiecărei luni, conturile de cheltuieli și de venituri se inchid provizoriu prin contul 121” Profit si pierdere”.

Nefiind permisă compensarea cheltuielilor cu veniturile, conturile clasei 6 din Planul de conturi se vor solda prin creditare în corespondență cu debitul contului 121, în timp ce conturile din clasa a 7-a se vor debita în corespondență cu creditul aceluiași cont.
Lunar, după operațiile de închidere a conturilor de cheltuieli și venituri, soldul contului 121 va reflecta profitul sau pierderea aferentă lunii.

Întocmirea Contului de profit și pierdere se realizează plecând de la soldurile conturilor claselor 6 și 7 din ultima balanță de verificare sintetică, iar un post al acestuia poate să corespundă unei grupe, mai multor grupe, unui cont sau mai multor conturi. Ordinea posturilor Contului de profit și pierdere nu coincide cu cea a simbolului conturilor din Planul de conturi, aceasta datorându-se necesității regrupării posturilor în rubrici semnificative: venituri din exploatare, cheltuieli pentru exploatare, rezultatul din exploatare, venituri financiare, cheltuieli financiare, rezultatul financiar, rezultatul curent al exercițiului, venituri excepționale, cheltuieli excepționale, rezultatul excepțional, impozit pe profit, rezultatul exercițiului. De remarcat că detalierea pe nivele a rezultatului exercitiului este specifică și formularului cod 02 al raportărilor trimestriale. Contul de profit și pierdere, la fel ca și bilanțul propriu-zis, se poate întocmi într-o formă dezvoltată sau simplificată, în funcție de mărimea întreprinderii.

În prezentarea contului de “Profit și pierdere” sunt conturate două modele de expunere a cheltuielilor și veniturilor: unul ce ia în considereare natura economică  a acestora, altul ce pleacă de la funcțiunile sau activitățile unei întreprinderi (de la destinația veniturilor și cheltuielilor).

Ca formă, contul de  “Profit și pierdere “ se poate prezenta ca:

tablou bilateral sau formă de cont (schema orizontală);

listă (schema verticală).

în ambele cazuri, cheltuielile și veniturile sunt grupate în trei categorii:

din exploatare;

financiare;

excepționale.

Anexa la bilanț

Anexa oferă explicațiile necesare unei mai bune întelegeri a bilanțului și a contului de profit și pierdere, aducând totodată clasificări privind politicile întreprinderii în materie de investiție, de finanțare, de fiscalitate, de evaluare patrimonială precum și asupra istoricului activității sale. Deci, anexa îndeplinește atât un rol explicativ, cât și rolul de instrument complementar bilanțului și contului de profit și pierdere.

Pot să existe documente de sinteză corecte dar care să lase anumite puncte ale activității întreprinderii în umbră. De aceea, bilanțul și contul de profit și pierdere trebuie să fie însoțite de anexă, care este considerată, prin lege, parte integrantă a lucrărilor de sinteză contabilă anuale. Aceasta are ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în bilanț și contul de profit și pierdere și conține informații cu privire la situația patrimoniului, situația financiară și rezultatul aferent exercițiului încheiat. Deși importantă, nu trebuie totuși absolutizat rolul anexei. Ea este destinată să completeze bilanțul și contul de rezultate și nu să li se substituie sau să justifice insuficiențele lor. Informația financiară, pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie sintetică și limitată la aspecte importante. Prin urmare, anexa trebuie să răspundă la trei exigente principale:

să fie la îndemâna unui număr mare de utilizatori, motiv pentru care informațiile furnizate nu trebuie să fie abundente sau excesiv de tehnice;

să furnizeze toate datele semnificative;

să fie clară și în același timp succintă, pe cât posibil;

În ceea ce privește conținutul anexei prezentat de Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, aceasta este compusă, pe de o parte, din informații obligatorii, indiferent de importanța lor, iar pe de altă parte, din informații care au o importanță semnificativă pentru obținerea imaginii fidele a patrimoniului, situației financiare și rezultatului. Modul de prezentare al anexei coincide în cazul întreprinderilor mari cu cele mici și mijlocii, cu mențiunea că anexa elaborată în sistemul simplificat prezintă mai condensat posturile variantei de bază.

Din punct de vedere al structurii sale anexa se prezintă astfel:

informații despre anumite posturi de bilant;

informații privind rezultatul exercițiului;

alte informații privind regulile și metodele contabile și date de complementare.

4. ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE

Așa cum se prezintă în zilele noastre, economia este rezultatul unui proces evolutiv și al dezvoltării schimbului reciproc de activități de la forme inferioare la cele superioare. într-un asfel de cadru se dezvoltă și acționează întreprinderile, care vor aborda, indiferent de profilul lor de activitate problemele de gestiune financiară ori de căte ori efectuează o operațiune care privește aprovizionarea, deținerea sau cedarea de titluri de monedă.

În procesul cunoașterii, o metodă de cercetare indispensabilă o reprezintă analiza, prin intermediul căreia se crează nu numai posibilitatea cercetării lucrurilor și a fenomenelor, ci se descoperă structura, se verifică și se stabilesc legăturile de cauzalitate, factorii care le generează și se pot lua decizii pentru activitățile viitoare. În toate domeniile științei, analiza joacă rolul unui mijloc necesar cunoașterii ca metodă de cercetare.

În România ultimilor ani, știința economică a făcut pași serioși înainte în ceea ce privește perfecționarea metodelor de analiză economico-financiară a întreprinderilor în contextul trecerii la economia de piață. A fost deschis un câmp larg cercetărilor în domeniul economic și au fost introduse procedee și concepte noi de analiză utilizate curent în țările cu o economie de piață avansată cum ar fi: fondul de rulment, necesarul sau deficitul de fond de rulment, fluxul de numerar, etc…

O analiză economico-financiară pertinentă este îndreptată către evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar și dezvoltarea.

Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea întreprinderii de a-și asigura plata fără întrerupere a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea obiectului de activitate, sau de legislația fiscală, din încasările sale, asftel încât aceasta să poată evita riscul de faliment.

4.1 ANALIZA SITUAȚIILOR FINANCIARE PE BAZA BILANȚULUI

Menținerea echilibrului financiar constituie condiția esentială a supraviețuirii întreprinderii. De altfel, echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar reprezintă armonizarea resurselor cu nevoile.

Analiza echilibrului financiar se poate realiza pe baza bilanțului contabil fundamentat pe cele două concepții de elaborare ale acestuia: patrimonială și financiară.

Criteriile de clasament al activelor și pasivelor bilanțului diferă în funcție de scopul urmărit în analiză și de utilizator, ceea ce a condus la existența mai multor tipuri (modele) de bilanț, cum ar fi: bilanțul contabil clasic construit pe baza unui sistem dublu de clasament în activ după destinație și după natură, iar în pasiv după apartenență și exigibilitate, bilanțul financiar, bilanțul funcțional,

Dacă bilanțul contabil reflectă starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat (începutul și sfârșitul exercițiului financiar), contul de profit și pierdere sintetizează rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, prelucrare și ieșire aferente perioadei analizate.

Rentabilitatea întreprinderii și noua ei stare patrimonială se vor reflecta în rezultatul net al exercițiului sub forma de profit sau pierdere, informație comună a bilanțului și a contului de profit și pierdere.

Tipuri de bilanț utilizate în analiza financiară

Bilanțul contabil (patrimonial-juridic) utilizat până la adoptarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate prin Ordinul MFP 94/2001, respectiv Ordinul MFP 306/2002, s-a dovededit insuficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune, în acest scop fiind necesar un bilanț mai operațional, care să permită evidențierea relației dintre resursele disponibile și nevoile de finanțare ale întreprinderii. Este cunoscut că orice nevoie de finanțare trebuie acoperită din resurse financiare, ceea ce se reflectă prin bilanțul financiar (patrimonial).

Bilanțul financiar (lichiditate-exigibilitate) constituie un support al analizei financiare tradiționale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât și creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea studiu este vorba de o analiză financiară externă.

Logica bilanțului financiar se bazează pe criteriul lichidității crescătoare a activului și al exigibilității crescătoare a pasivului. Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ este disponibilitatea din ce în ce mai mare a acestora de a deveni “lichide” și de a acoperi nevoile întreprinderii; în fruntea activului se află valorile imobilizate, cele mai puțin “lichide”, iar la sfârșit, disponibilitățile, cele mai “lichide”.

Clasarea posturilor de pasiv în ordinea exigibilității crescătoare semnifică faptul că exigibilitatea unei surse de finanțare este legată de scadența sa, primele posturi fiind cele cele mai lent exigibile, (capitalurile proprii), iar ultimele, cele mai rapid exigibile (datoriile pe termen scurt).

Construcția bilanțului financiar implică respectarea unor principii și reguli care permit ordonarea posturilor de bilanț după criteriul pe termen scurt și pe termen lung. În acest sens, printre elementele constitutive ale bilanțului trebuie să se facă distincție între cele care rămân la dispoziția întreprinderii pe termen lung (peste 1 an) și cele care nu îi aparțin decât pe termen scurt (sub 1 an).

Amenajarea posturilor de activ conduce la existența a două ansambluri: activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii de valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă partea de activ circulant cu scadența mai mare de 1 an (creanțe – clienți, cheltuieli effectuate în avans). În schimb, în activul circulant se includ imobilizările cu scadență scurtă (imobilizările financiare ce ajung la scadență sub 1 an).

Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanțului în grupa capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii și datoriile pe termen mediu și lung (cu scadența peste 1 an) și grupa datoriilor pe termen scurt (cu scadența sub 1 an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare, credite bancare curente, venituri realizate în avans cu scadență scurtă și datoriile pe termen lung ajunse la scadență).

Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadență mai repede de 1 an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile realizate în avans cu scadența peste 1 an sunt incluse în datoriile pe termen mediu și lung. Obținerea bilanțului financiar implică efectuarea unor corecții ale activului și pasivului pe baza informațiilor din anexă, prin respectarea unor

principii de evaluare și regrupare a posturilor după criteriul vechimii (peste sau sub 1 an) și a activelor în ordinea lichidității crescătoare (imobilizări, stocuri, disponibilități).

Schematic, bilanțul financiar se prezintă astfel:

Fig. 4.1 Bilanț financiar

Un principiu de elaborare a bilanțului funcțional se referă la exprimarea posturilor de bilanț la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce impune includerea amortismentelor și provizioanelor în capitalurile proprii, ca resurse de autofinanțare a întreprinderii. Rezultă că bilanțul funcțional nu mai poate juca rolul asemănător bilanțului financiar în evaluarea patrimonială a posturilor, ci constituie un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, permițând determinarea variațiilor de stocuri.

Un alt principiu al bilanțului funcțional se referă la conceptul de stabilitate, care are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de conceptul permanenței al bilanțului financiar, în sensul că un împrumut pe termen lung va rămâne în imobilizările financiare, indiferent de scadența sa, iar datoriile pe termen lung nu vor fi trecute la datorii pe termen scurt, indiferent de scadență.

Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor permite descrierea ciclurilor care compun viața întreprinderii și a echilibrelor financiare ce decurg din ele.

Schematic, bilanțul funcțional se prezintă astfel:

Fig. 4.2 Bilanț funcțional

4.1.2 Analiza echilibrelor financiare

Concepția originală despre bilanț este cea patrimonială. Din punct de vedere economic, activul și pasivul bilanțier sunt expresia aceleeași realități economice și anume a capitalurilor de care dispune la un moment dat unitatea patrimonială. În bilanț, capitalurile sunt prezentate corespunzător celor două laturi ale sale, din punct de vedere al originii acestora. Activul explicitează modul de utilizare al resurselor, respectiv al capitalurilor puse la dipoziția unității, pe când în pasiv se regăsesc sursele de finanare ale întreprinderii constituite în principal din capitaluri proprii și datorii. Această modalitate de prezentare a utilizărilor și a resurselor de care dispune la un moment dat întreprinderea face posibilă existenta acelui echilibru valoric între utilizări sau active patrimoniale și resurse sau pasive patrimoniale. Astfel, ecuația economică a bilanțului apare sub forma:

iar relația

constituie relația de echilibru și eficiență care operează bilanțul.

Sub aspect juridic, bilanțul sintetizează starea patrimonială privită ca un ansamblu de drepturi și angajamente ale titlurilor de patrimoniu la un moment dat.

Activul bilanțier reflectă elementele patrimoniale ce aparțin proprietarului sau drepturi patrimoniale, în timp ce pasivul bilanțier evidențiază ceea ce datorează terților sau angajamentele patrimoniale. Potrivit concepției patrimoniale privind întreprinderea, aceasta apare ca o entitate economico-juridică ce posedă un patrimoniu inventariat în activul și pasivul bilantier.

În sinteză un bilanț financiar cuprinde două părți cu o strânsă interdependență a elementelor componente de activ cu elementele componente de pasiv:

partea de sus a bilanțului care reflectă echilibrul financiar pe termen lung cu imobilizări în activ cărora le corespund capitaluri permanente în pasiv;

partea de jos a bilanțului care surprinde echilibrul financiar pe termen scurt în corespondență cu datorii de exploatare și credite de trezorerie în pasiv.

Posturile de bilanț pun în evidență două reguli principale ale finanțării:

nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești se vor acoperi din capitaluri permanente, în special din capitaluri propii;

nevoile ciclice se vor acoperi din surse ciclice.

La data încheierii unui exercițiu financiar, expresia valorii patrimoniale a întreprinderii o reprezintă activul net contabil, respectic capitalurile proprii determinate ca diferență între activul total și datoriille totale contractate sau prin însumarea capitalului social, rezultatului și a rezervelor ce se cuvin acționarilor. Această ecuație fundamentală a bilanțului redă situația netă respectiv averea netă a actionarilor, activul neangajat in datorii.

Analiștii financiari utilizează, pornind de la abordarea juridică a bilanțului, conceptul de situație netă, care reprezintă valoarea drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra entității patrimoniale, altfel spus valoarea datoriilor întreprinderii față de proprii asociați.

Pentru a se asigura echilibrul financiar, trebuie să fie respectate următoarele corelatii:

activele pe termen lung să fie finanțate din surse atrase pe termen lung

activele pe termen scurt să fie finanțate din surse atrase pe termen scurt

Analiza activelor și pasivelor pe termen lung

În vederea analizei echilibrului financiar pe termen lung, se va calcula fondul de rulment (FR).

Dacă fondul de rulment este pozitiv, acest lucru certifică o stare de echilibru financiar; un rezultat negativ poate semnala o situație nefavorabilă în perioada următoare.

Creșterea fondului de rulment devine o restricție pentru dezvoltarea întreprinderii, pentru ca o finanțare la nivel înalt și pe termen lung urmează unei dezvoltări a întreprinderii.
Utilizarea fondului de rulment a fost și este contestată. Multe întreprinderi folosesc din ce în ce mai mult un credit pe termen scurt ce se reînnoiește continu și capătă caracter permanent. În această situație fondul de rulment devine o marjă de securitate inutilă, iar în perioadele dificile de activitate ale întreprinderii sau ale băncii un asemenea credit poate să nu mai fie reînnoit creându-se disfuncționalități întreprinderii.

Analiza activelor și pasivelor pe termen scurt

În vederea analizei echilibrului financiar pe termen scurt, se va calcula necesarul de fond de rulment (NFR).

Existența unei trezorerii pozitive certifică o stare de echilibru financiar la nivel de companie.

Dificultățile trezoreriei survin frecvent în cazul în care trezoreria înregistrează o creștere a activității mărindu-și vănzările și sporind nevoia de fond de rulment. Atragerea unor resurse de lungă durată într-o asemenea situație nu se poate realiza imediat.

Bilanțul patrimonial este evidențiat în Anexa D în acest proiect, arătând situația patrimonială a firmei la sfărșitul unui exercițiu financiar.

Pentru acest tip de bilanț se calculează un singur indicator:

Luând în calcul datele disponibile obținem următoarele rezultate:

Rezultatele obținute indică o ANC negativă în anul 2006 și una pozitivă în anul 2007.

Acest fapt pune în evidență o situație prefalimentară în anii precedenți, situație ce a fost depașită de firmă în exercițiul încheiat, lucru care atestă o gestiune economică sănătoasă care a reușit să acopere pierderea din anii precedenți și de a obține un profit de 145.295 lei care poate fi investit în vederea maximizării profiturilor viitoare.

Bilanțul financiar

Pe baza bilanțului financiar se analizează lichiditatea – exigibilitatea >1an a firmei.

În continuare se calculează următorii indicatori:

FR la sfârșitul a două exerciții consecutive are valori negative. Aceste valori arată o situație de dezechilibru financiar datorată absorbției unei părți din resursele temporare pentru finanțarea activelor imobilizate contrar principiului financiar conform căruia nevoilor permanente trebuie să li se aloce resurse permanente.

FRP are, de asemenea, valori negative pentru ambele exerciții financiare, fapt care relevă o insuficiență de capitaluri proprii în raport cu imobilizările nete.

FRS = 0, fapt care arată că firma DUMIAN SRL nu are datorii pe termen lung, fapt, care-i pote asigura un echilibru pe termen lung.

NFR(2006) = – 91.686 și NFR(2007) = – 218.140, ambele având valori negative, semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu necesitățile existente, rezultat ce poate fi apreciat ca unul pozitiv dacă este datorat accelerării vitezei de rotație a mijloacelor circulante sau a angajării unității a unor datorii pe termen scurt cu scadențe mai mari.

TN ia valori pozitive în ambele exerciții, fiind rezultatul desfășurării de către firma analizată a unei activități eficiente prezentând un excedent de trezorerie care se află în casieria unității și conturile bancare sub forma de disponibilități. În acest caz firma dispune de o autonomie pe termen scurt.

Din această ultimă relație rezultă ca principala componentă a echilibrului financiar a unității o reprezintă Nevoia de Fond de Rulment a cărui valoare depinde de Cifra de Afaceri a firmei, astfel putând fi previzionată politica financiară de către conducerea firmei.

Bilanțul funcțional

NFRE = 325.343 > 0, există un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Un asemenea rezultat se poate aprecia ca fiind normal atâta vreme cât acesta este rezultatul unei politici de investiție privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.

NFRE = – 162.158 < 0, acest fapt semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare. Un asemenea rezultat se apreciază ca unul pozitiv atâta timp cât este rezultatul accelerării vitezei de rotație a mijloacelor circulante sau este rezultatul angajării de către firmă a unor datorii pe termen scurt.

NFRAE = – 433.300 < 0, există un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante.

NFRAE = – 1.209.559 < 0, un surplus de resurse temporare în raport cu necesitățile existente.

NFRT = – 107.957 < 0, se apreciaza prin prisma componentelor sale ca fiind o situație negativă generată de absorbția unei părți din resurse pentru finanțarea activelor imobilizate.

NFRT = – 1.371.717 < 0 – existența surplusului de resurse.

TN = 126.344 > 0, rezultă că FRNG acoperă nevoile existente, există un echilibru financiar.

TN = 1.593.895 > 0, FRNG acoperă NFRT, există un echilibru financiar, adică firma analizată desfășoară o activitate eficientă.

4.2 ANALIZA PERFORMANȚELOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTATE

Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele activității unei întreprinderi, în cursul unei perioade. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidenta fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogatiei unei întreprinderi, pentru o anumită durată.

“Acest document contabil de sinteză explică modalitatea de determinare a rezultatului (profit sau pierdere) prin intermediul a trei rezultate intermediare: rezultatul de exploatare, ca parte a rezultatului exercițiului legat de desfășurarea activității curente, repetitive a unei întreprinderi, rezultatul financiar, ca parte a rezultatului exercițiului ce este legat direct de activitatea financiară a întreprinderii (participarea la capitalurile altor societăți și alte acțiuni de plasament), și rezultatul excepțional ca o componentă a rezultatului exercițiului legate de activitățile excepționale, nonrepetitive care se desfățoară în întreprindere”.

Măsurarea tradițională contabilă a rezultatelor se bazează pe o comparare între cheltuielile reale efectuate de întreprindere în cursul unei perioade (sau exercițiu) și veniturile reale produse de activitatea sa în aceeași perioadă. Veniturile se analizează ca o creare de bogăție, în timp ce cheltuielile apar ca o consumare de bogăție reală. Rezultatul exprimă căștigul sau pierderea produsă de activitatea întreprinderii. Modul de stabilire al surplusului global se realizează cu ajutorul formulei:

4.2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanță reflectat în contul de profit și pierdere

Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență.

Orice afacere implică o investiție care are drept consecință rezultatul așteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiții în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.

După modul în care se realizează comparația între efecte și eforturi, în analiza rentabilității se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se exprimă în mărimi absolute și în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obțin sub forma unor marje, (diferențe) între venituri și cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obțin sub forma unor rate (rapoarte) între diverse rezultate și cheltuielile sau capitalurile utilizate.

Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unități foarte rentabile cu marje mici și invers, rentabilități slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficiența cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor.

Analiza rentabilității se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit și pierdere, situație financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăției plecând de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanța (contraperformanța) întreprinderii, respective capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.

Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată în două moduri: după natură și după funcții (destinație). În prima variantă contul de rezultat este redat sub formă de tabel, în debit înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile.

Structurarea contului de profit și pierdere sub formă tabelară permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri după cum urmează:

Fig. 4.3 Structura contului de profit și pierdere

Reglementările contabile românești armonizate (OMFP 94 / 2001) preferă formatul contului după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea acestui rezultat și după destinație.

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei rentabilității, al analizei financiare, al diagnosticului financiar și al evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se definește capacitatea de autofinanțare a întreprinderii, autofinanțarea și conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului de flux de trezorerie.

Rezultatele din contul de profit și pierdere al societății sunt redate în Anexa E.

4.2.2 Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune contribuie la caracterizarea comportamentului economic al unei întreprinderi. Ele se prezintă sub forma unor marje de acumulare bănească, care pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului, pe baza elementelor de venituri și cheltuieli aferente fiecărei categorii de activități. Aceste solduri reprezintă de fapt paliere succesive în formarea rezultatului final.

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune răspunde, pe de o parte, necesităților analizei economico-financiare a întreprinderii, iar pe de altă parte, funcționării contabilității naționale (aceste solduri asigură legătura între nivelul microcontabil și conturile naționale).

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune reprezintă o sursă suplimentară de informații în ceea ce privește determinarea și explicarea modului în care se formează rezultatul, știut fiind faptul că prin soldurile intermediare de gestiune se înțelege o serie de indicatori sub forma unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să remunereze factorii de producție și să finanțeze activitatea viitoare a întreprinderii.

Fig. 4.4 Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Construcția indicatorilor de analiză a rezultatelor pornește de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și se încheie cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Acest fapt a sugerat denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune, fiecare sold intermediar reflectând rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare. Astfel, soldurile intermediare de gestiune reprezintă mărimi relative (indicatori) obținute prin calcule economice în funcție de legăturile reciproce existente între aceștia, permițând aprecierea creșterii avuției generată de activitatea întreprinderii, precum și înțelegerea modului de formare a rezultatului net. Studiul cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune implică structurarea acestuia în mai multe trepte, care reprezintă de fapt tot o serie de indicatori.

Conform modelului francez de analiză, acesti indicatori sunt:

marja comercială (MC) – reprezintă diferența dintre valoarea vănzărilor și costul direct aferent produselor vândute; marja comercială este primul nivel de la care începe să se contureze profitul firmei.

MJ = – 416 lei < 0, această valoare arată că există o insuficiență în activitatea comercială a unității, adică veniturile nu acoperă cheltuielile în ceea ce privește vânzarea de mărfuri.

valoarea adăugată (VA) – reprezintă valoarea rămasă la dispoziția firmei, după valorificarea bunurilor și serviciilor și deducerea cheltuielilor cu resursele externe consumate pentru derularea activității de bază a firmei. Formula de calcul este:

Cheltuielile externe ale firmei în afară de cheltuielile cu marfă și materiile prime (care afectează marja comercială) sunt compuse și din: cheltuieli cu materiale consumabile, cu energia și apa, cu ambalajele, cu întreținerea și reparațiile, cu chiriile, asigurările de bunuri și persoane, transport, protocol, reclamă și publicitate, deplasări, poșta și telecomunicații, servicii bancare și alte servicii prestate de terți.

Conform calculelor făcute VA a înregistrat valori pozitive la sfârșitul ambelor exerciții, lucru care poate însemna creșterea vănzărilor sau aprovizionări mai puțin importante (sau mai puțin scumpe).

excedentul brut de exploatare (EBE) – reprezintă valoarea ramasă la dispoziția firmei dupa ce s-a diminuat valoarea adăugată cu cheltuielile de personal și cheltuielile cu impozitele și taxele percepute de stat. Formula de calcul este:

Valorile pozitive ale EBE arată că firma analizată dispune de resurse financiare necesare menținerii sale sau creșterii acesteia. Existența EBE demonstrează performanța economică a unității, independența politicii financiare, a politicii de investiție și a celei de devidend.

rezultatul exploatării (RE) – reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile de exploatare.

Datele de mai sus arată ca „DUMIAN SRL” obține profit din activitatea de exploatare exprimând rentabilitatea activității curente rezultată din deducerea tuturor cheltuielelor din veniturile de exploatare.

rezultatul curent (RC) – reprezintă rezultatul obținut din activitatea de exploatare și cea financiară.

RC din anul 2006 ia valori negative cu toate că firma a obținut profit din activitatea de exploatare, fapt care arată, prin analiza contului de profit, că unitatea a înregistrat pierderi în activitatea financiară.

RC în anul 2007 înregistrează o valoare pozitivă, cu un pic mai mare decăt RE lucru datorat faptului că firma și în acest exercițiu înregistrează pierdere din activitatea sa financiară, pierdere datorată în special cheltuielelor privind sconturile acordate.

rezultatul net (RN) – reprezintă rezultatul obținut din activitatea de exploatare, finaciară și cea excepțională

RN în 2006 înregistrează o valoare negativă, chiar mai mare decât RE și RC datorită unor cheltuieli exceptionale legate de operațiile de gestiune, de capital, precum și cheltuielele excepționale privind amortizările și provizioanele.

RN în exercițiul financiar 2007 ia valori pozitive, RN = RC, adică unitatea n-a avut venituri sau cheltuieli exceptionale.

Creșterea valorii RN de la un exercițiu la altul demonstreză faptul că unitatea s-a redresat din punct de vedere economic.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma analizei economico-financiare a societății S.C. DUMIAN S.R.L. vom încerca să rezumăm și să explicăm evoluția principalilor indicatori financiari.

Excedentul brut de exploatare înregistrează o creștere în valoare absolută determinată de scăderea consumurilor provenind de la terți. Profitul (rezultatul) din exploatare mãsoarã, în mãrimi absolute, rentabilitatea procesului de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatãrii. Tendința de creștere a indicatorului relevã procesul de rentabilizare a activitãții de exploatare și pe seama altor venituri din exploatare realizate.

În perioada analizată exercițiile financiare se încheie cu profit, ceea ce afectează pozitiv rezultatul curent.

Profitul net înregistrează în perioada analizată o creștere pe seama micșorării cheltuielilor financiare și extraordinare.

Fig. 5.1 Evoluția fondului de rulment

Fondul de rulment este partea din capitalul permanent care depãșește valoarea imobilizãrilor nete și este destinatã finanțării activelor circulante. Pe întreaga perioadã analizatã fondul de rulment are o tendință descendentă după cum se poate observa și din fig. 5.1.

Valoarea recomandată pentru acest indicator este o valoare pozitivă. Pentru că resursele stabile sunt mai mici decât utilizările stabile, înseamnă că fondul de rulment este negativ și ar putea constitui un indiciu al riscului de insolvabilitate pentru că îl fac dependent de bănci care s-ar putea să nu-i onoreze cererea de creditare.

Există situații când fondul de rulment negativ nu este un aspect îngrijorător pentru că agentul economic își poate asigura finanțarea utilizărilor stabile din credite pe termen scurt pentru că are capacitate de a rambursa rapid datoriile.

Societatea ar avea nevoie de finanțare, lucru ce ar putea genera profituri mai mari.

Necesarul de fond de rulment cunoaște o valoare negativă la nivelul anului 2006 urmând să scadă și în anul 2007, valoarea fiind negativă se observă nevoia acută a societății de finanțare.

Fig. 5.2 Evoluția necesarului de fond de rulment

Acest lucru se traduce prin faptul că firma nu are resurse interne pentru acoperirea nevoilor temporare și apelează la resurse externe de genul: datorii către furnizori, datorii de exploatare fiscale și sociale, etc. Normal ar fi ca acest indicator să fie pozitiv, însă nu se cunoaște o valoare optimă a acestuia.

Fig. 5.3 Evoluția trezoreriei nete

Trezoreria netã înregistrează o creștere în 2007 față de 2006 determinată de scăderea mai rapidă a FR față de NFR.

Fig. 5.4 Comparație între evoluția cifrei de afaceri si a profitului / pierderii nete

Se poate observa o scădere a cifrei de afaceri în anul 2007 față de 2006, cu toate acestea se observă o creștere semnificativă a rezultatului exercițiului de la pierdere de 45.369 lei în 2006 la 11.141 profit în 2007.

Acest lucru se datorează scăderii cheltuielilor.

În figura 5.2 se pot observa modificările veniturilor și a cheltuielilor din exploatare, financiare și extraordinare.

Fig. 5.5 Modificările veniturilor și a cheltuielilor din exploatare, financiare și extraordinare

B I B L I O G R A F I E

Crecană Cornel – Analiză economico – financiară, Ed. Economică, București 2006

Duțescu Adriana, Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. CECCAR, București, 2002

Feleagă N., – Îmblânzirea junglei contabilității – concept și normalizare în contabilitate, Ed. Eonomică, 1996

Feleagă N., Contabilitate aprofundată , Editura Economică, 1996, pag.59-61 .

Feleagă N., Malciu L. – Politici și Opțiuni Contabile, Ed. Economică, București, 2002

Garbina M., Bunea S. – Sinteze privind aplicarea IAS (revizuite), Ed. CECAR, București , 2007

Ișfănescu A., Stănescu C., Băicuși A., Analiza economico-financiară, ed. II-a, Ed. Economică, București, 1999

Ministerul Finanțelor Publice – Reglementări Contabile pentru agenții economici, Ed. Economică, București, 2002

Oprea C., Ristea M. – Bazele Contabilității, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003

Pătrut V. – Manualul expertului contabil și al contabilului autorizat, Ed. Agora, Bacău, 2002

Petrescu Silvia, Diagnostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004

Ristea M. – Opțiuni și metode contabile de întreprindere, Ed. Tribuna Economică, București, 2001

Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000.

Miklos (Rotaru) Annamaria „Recunoașterea veniturilor în contul de rezultate în viziunea IAS 18 ,,Venituri”, îndrumător științific Lect.univ.drd Doros Alexandra, Buletin Științific al Universității Creștine Dimitrie Cantemir Brașov, nr. 9 vol II, sesiune științifică studențească , Ed. Infomarket – Brașov

LEGISLATIE

*** Legea Contabilității 82 / 1991, cu modificările și completările ulterioare, republicată în M.O. nr. 629 / 26 aug. 2002

*** Legea 31 / 1990, privind societățile comerciale, republicată M.O. nr. 33 / 29 ian. 1998

*** Norme de aplicare a Legii 571 / 2003 privind Codul Fiscal

*** Ministerul Finanțelor, Sistemul contabil al agenților economici, Ed. Economică, București, 1994.

*** Ministerul Finanțelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. Economică, București, 2001

*** Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate

*** Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene.

Rezumat: