Cercetari Privind Masuratorile Biometrice la Speciile de Amfibieni din Genul Rana Care Populeaza Ecosistemele Acvatice Lacul Mare Si Lacul Mic din Localitatea Oravita

cercetări privind măsurătorile biometrice la speciile de amfibieni din genul Rana care populează ecosistemele acvatice Lacul mare și lacul mic din localitatea oravița

Argument

,,Binele suprem este știința sau cunoașterea adevărată a naturii.” (B. Spinoza)

Am ales acestă temă, „Cercetări privind măsurătorile biometrice la speciile de amfibieni din genul Rana care populează ecosistemele acvatice [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din localitatea Oravița”, pornind de la spusele cunoscutului filozof portughez [NUME_REDACTAT], în fragmentul de mai sus, și din dorința de a demonstra faptul că un cadru didactic trebuie să dețină atât cunoștințe științifice, cât și pedagogice, adică să aibă dublă personalitate profesională, aceea de biolog ( în cazul acesta), dar și de pedagog.

Biologia este cea mai fascinantă dintre științele care se predau în școală. Viața, este subiectul care se studiază cu interes și plăcere începând cu cei mai tineri discipoli și continuând în toată ierarhia vârstelor. Pentru individ limitată, pentru lume infinită, viața ca subiect de studiu în biologie se detașează de austeritatea și relativa răceală a obiectului de studiu al celorlalte științe ale naturii .

Natura, ,,ființă” inegalabilă, merită tot ceea ce oamenii pot intreprinde mai bun pentru ea, asta însemnând atât acțiunile de protecție, dar și cele de cercetare asupra ei. Astfel mă bucur că pot contribui, e adevărat, într-o mică măsură, la cunoașterea și descifrarea naturii, la insuflarea dragostei față de aceasta.

Această lucrare este concepută din două puncte de vedere:

științific – un studiu biologic complex a amfibienilor din lacurile localității Oravița,

pentru o cunoaștere cât mai riguroasă a orizontului local de către elevi.

pedagogic – aspecte metodice privind inițierea elevilor în cercetarea biologică.

Prin inițierea acestei lucrări, prin activitățile practice desfașurate impreună cu elevii, s-au dezvoltat anumite capacități și deprinderi: cunoașterea unor termeni biologici specifici, observarea și repezentarea ecosistemelor acvatice specific orizontului local, dezvoltarea și aplicarea metodelor simple de investigare (observarea, analiza, interpretarea), toate acestea conducând la îmbogățirea cunoștintelor biologice ale elevilor, dar și la sporirea atitudinii ecologice și de protecție a faunei locale.

Această lucrare este un tribut pe care îl aduc naturii!

Partea I-Studiu bibliografic

Sistematica zoologică a broaștelor

Recunoașterea speciilor de broaște prezente în România

1.2. 1.[NUME_REDACTAT]

1.2.1.1. Bombina bombina L.

1.2.1.2. Bombina variegata L.

1.2.2. [NUME_REDACTAT]

1.2.2.1..Pelobates fuscus Laur

1.2.2.2..Pelobates syriacus balcanicus Karaman

1.2.3. [NUME_REDACTAT]

1.2.3.1.Bufo bufo L.

1.2.3.2.Bufo viridis Laur

1.2.4. [NUME_REDACTAT]

1.2.4.1. Hyla arborea L.

1.2.4.2. Hyla meridionalis

1.2.5.[NUME_REDACTAT]

1.2.5.1. Rana ridibunda ridibunda Pall

1.2.5.2. Rana esculenta L.

1.2.5.3. Rana arvalis Nilss

1.2.5.4. Rana dalmatina (Rana agilis) Bonap

1.2.5.5.Rana temporaria L.

1.2.5.6.Rana lessonae C.

1.3.Morfologia broaștelor

1.3.1.Morfologia externă a broaștelor

1.3.2.Morfologia internă a broaștelor

1.3.3.Dezvoltarea ontogenetică a broaștelor

1.4.Managementul speciei și a habitatului său

1.5.Metode de inventariere

Partea a II-a-Cercetări proprii

2.1.Scopul și importanța lucrării

2.2.Material și metodă

2.3.Rezultate și dicuții privind măsurătorile biometrice la speciile de amfibieni din genul Rana care populează ecosistemul acvatic [NUME_REDACTAT]

2.4.Rezultate și dicuții privind măsurătorile biometrice la speciile de amfibieni din genul Rana care populează ecosistemul acvatic [NUME_REDACTAT]

2.5.Concluzii generale și recomandări

Partea a III-a-Aspecte metodico-didactice de predare-învățare în domeniul biologiei

3.1.Strategii didactice folosite în predarea biologiei

3.2.Metode folosite în predarea disciplinelor biologice

3.2.1.Metode didactice centrate pe acțiunea profesorului

3.2.2.Metode didactice centrate pe acțiunea elevului

3.2.3.Metode didactice activizante

3.3.Mijloace de învățământ folosite în predarea biologiei

3.4.Forme de organizare a activității didactice școlare și extrașcolare

3.5. Forme de evaluare utilizate in cadrul orelor de biologie

3.6. Aplicații practice în cadrul orelor de biologie

1.1.SISTEMATICA ZOoLOGICĂ A BROAȘTELOR

SUPeRCLASA TETRAPODE

Tetrapodele sunt vertebratele care au patru membre (picioare, aripi, lopeți înotătoare etc.), de unde și denumirea de tetrapode (tetra=patru, pous, podos=picior).

Ele sunt reprezentate prin clasele: amfibieni, reptile, păsări și mamifere.

Clasa amfibieni sau batracieni

Amfibienii sunt vertebratele tetrapode care ocupă un loc intermediar între pești și vertebratele tetrapode terestre. Cele mai multe dintre ele trăiesc în stare adultă, atât în apă cât și pe uscat, de unde și denumirea de amfibieni (amphi=dublă și bios=viață).

Viața lor este strâns legată de apă și de mediul umed din următoarele motive:

-fecundația fiind, de obicei, externă, unirea spermatozoizilor și ovulelor se face prin intermediul apei, unde gameții sunt expulzați;

-larvele au doar respirație branhială până la o anumită vârstă, respirație ce nu se poate realiza decât în apă;

-adulții au două tipuri de respirație: pulmonară și tegumentară sau cutanee; fără respirația cutanee nun pot trăi deoarece respirația pulmonarăeste insuficientă pentru satisfacerea organismului cu oxigen.Pentru aceasta pielea trebuie menținută în permanență umedă deoarece numai în acest mod se poate face schimbul de gaze respiratorii; pielea uscată nu permite acest schimb.

Clasa amfibienilor, cunoscută și sub denumirea de batracieni, se împarte în două ordine:urodele (broaște cu coadă:salamandre și tritoni) și anure (broaște fără coadă: broaște, broaște râioase și brotăcei). Până în prezent au fost descrise peste 4900 de specii de amfibieni, majoritatea găsindu-se în zonele tropicale. [NUME_REDACTAT] trăiesc 19 specii, din care 6 sunt urodele și 13 sunt anure.

Lista speciilor de amfibieni din românia:

(Cogalniceanu D., 2002)

[NUME_REDACTAT] (salamandre și tritoni):

Salamandra salamandra Linnaeus (1758);

Triturus aplestris Laurentus (1768);

Triturus cristatus Laurentus (1768);

Triturus dobrogicus Kiritzescu (1903);

Triturus montandoni Boulenger (1880);

Triturus vulgaris Linnaeus (1758);

[NUME_REDACTAT] (broaște, broaște râioase și brotăcei):

Bombina bombina Linnaeus (1761);

Bombina variegata Linnaeus (1758);

Pelobates fuscus Laurentus (1768);

Pelobates syriacus balcanicus Karaman (1928);

Bufo bufo Linnaeus (1758);

Bufo viridis Laurentus (1768);

Hyla arborea Linnaeus (1758);

Rana lessonae Camerano (1878);

Rana esculenta Linnaeus (1758);

Rana ridibunda Palas (1771);

Rana arvalis Nilsson (1842);

Rana dalmatina Bonaparte (1840);

Rana temporaria Linnaeus (1758).

1. 2.RECUNOAȘTEREA SPECIIlor DE BROAȘTE prezente în românia

1.2.1. [NUME_REDACTAT]

1.2.1.1. Bombina bombina L.

Denumirea populară: buhaiul de baltă cu burta roșie sau izvorașul cu burta roșie.

Denumiri străine: fire-bellied toad (engl.), sonneur igné (franc.), Rotbauchunke (germ.), vöröshasu únka (magh.), krasnobriuhaia jerleanka (rus.). (M.BURA, 2005)

Răspândire: Este o specie ce nu prezintă rase geografice. Populează sud-estul Europei, putând fi întâlnită până aproape de Urali și în vestul [NUME_REDACTAT]. În vest se întâlnește până în Germania, iar în nord până în sudul Suediei. Lipsește în țările mediteraneene. În țara noastră trăiește în zonele de câmpie (FUHN, 1969).

Este o broască râioasă de dimensiuni mici, aproximativ 5 cm lungime, are corpul îndesat si turtit. Ochii sunt proeminenti si au pupila triunghiulară.

Fig.2-Ochiul cu pupilă triunghiulară la Bombina sp. (preluată de pe

http://zoologysp.blogspot.ro)

Caracteristica acestei specii este culoarea portocalie, până spre roșu, de pe partea ventrală (abdomen),în combinație cu negru si puncte mici albe, vârful degetelor este colorat in negru, aceste culori sunt numite culori de avertizare, specia fiind cea mai otrăvitoare de la noi din țara, acest lucru îl poate demonstra și puținii prădători pe care îi are. Dacă izvorașul cu burta roșie este surprins pe uscat, acesta se intoarce cu burta în sus si face pe-a mortul.

Pe partea dorsală este colorat cenușiu – deschis și prezintă negi glandulari grupați, negri caracteristici speciei. Unele exemplare, aproximativ 10% din exemplare, pot fi colorați în verde pe unele porțiuni sau chiar total. 

Masculul are doi saci vocali interni, aceștia nu se deschid in gură; când sunt umflați, gușa devine globulară și este mai mare decat capul. Calozitățile nupțiale sunt prezente la mascul pe partea internă a antebrațului, inclusiv pe tuberculul metacarpian intern.  Se reproduce in aprilie-iunie, dacă sunt condiții favorabile de mediu mai pot depune o pontă și in luna august. Masculul intră primul în apă, sensibili la condițiile de mediui își alege cu grijă balta sau iazul in care va sta în perioada de reproducere, orăcăe în special seara si noaptea, are un orăcăit caracteristic ("unk-unk" sau "un-un") care se repetă o dată la 1-4 secunde. Femela răspunde chemărilor masculului prin niște suntete slabe. În timpul copulației amplexul este lombar, adică masculul îmbrățișează femela în zona șoldurilor. (http://zoologysp.blogspot.ro).

Ouăle sunt depuse de obicei in gramezi de câte 10-100 la o pontă, dar se găsesc si ouă depuse izolat pe plante. Oul măsoara 2 mm in diametru, capsula, 7-8 milimetri la un pol, este închisă la culoare, maroniu spre negru, si alb-gălbui la celălalt pol. După 9-10 zile din ouă ies larve, acestea se vor metamorfoza prin luna septembrie -octombrie, câteodată chiar mai devreme în funcție de condițiile de mediu. Dupa 1-3 ani aceste broscuțe devin mature sexual și se pot împerechea. 

Fig.2 Bombina bombina (preluată de pe http://zoologysp.blogspot.ro)

Trăiește majoritatea timpul în apă, exceptând perioada de iernare, mai exact în bălțile și lacurile de câmpie, până la altitudinea de 300-400 m. De la această altitudine apare izvorașul cu burta galbenă. La poalele dealurilor pot fi găsite ambele specii de Bombina care trăiesc la noi în țară. Bombina bombina ocupă bălțile din lunca văilor, iar Bombina variegata se întâlnește în bălțile de pe terasele dealurilor. Hrana celor două specii de Bombina este formată din animale acvatice și insecte.

1.2.1.2.Bombina variegata L.

Denumirea populară: buhaiul de baltă cu burta galbenă sau izvorașul cu burta galbenă.

Denumiri străine: yellow-bellied toad (engl.), sonneur à pieds épais (franc.), Gelbbauchunke (germ.), sárgahasúunka (magh.), jeltobriuhaia jerleanka (rus.). (M.BURA, 2005)

Corpul său este de dimensiuni mici, cu o lungime de 4 – 5 cm. Forma corpului este mai îndesată decât la specia Bombina bombina . Corpul este aplatizat, capul este mare, mai mult lat decât lung și are botul rotunjit. Pupila este triunghiulară sau în formă de inimă. La masculi negii de pe partea dorsală au un spin cornos negru mare care este înconjurat de mai mulți spini mici și ascuțiți. Pielea pe abdomen este aproape netedă. Pe partea inferioară a membrelor se găsesc pori mici și izolați și foarte numeroși pe talpa piciorului. Secreția glandelor pielii este extrem de toxică.

Masculii se deosebesc de femele printr-o formă mai zveltă a corpului. Calozitățile nupțiale sunt bine dezvoltate și prezente aproape toată vara, vizibile și pe perioada hibernării. Nu posedă sac vocal dar în privința orăcăitului se aseamănă cu Bombina bombina , doar că frecvența suneteleor este mai mare, o dată pe secundă. Spatele cafeniu-pământiu sau cenușiu, gălbui sau măsliniu mai mult sau mai puțin amestecat cu negru. Mai frecvent decât la Bombina bombina apar indivizi parțial sau total verzi. Ventral marmorat, albastru-cenușiu până la negricios cu câmpuri galbene, cu sau fără puncte albe. Coloritul este foarte intens, fiind folosit ca mijloc de avertizare asupra toxicității. Lateral cenușiu-albăstrui. Vârfurile degetelor sunt galbene. Mormolocii au abdomenul cenușiu-albăstrui, împestrițat cu puncte mari, negre-albăstrui. Palmele și tălpile galbene sau portocalii.

( http://www.eukarya.ro )

Larvele sunt asemănătoare cu cele de Bombina bombina, deosebirea o face forma ovală a gurii, culoarea mai închisă și lungimea mai mică ma cozii. După aproximativ 8-10 zile, de la depunerea ouălelor, ies mormolocii de culoare roșiatică cu puncte cafenii pe spate, pe partea ventrală punctele sunt cenușii-albăstrui sau cafenii-cenușii, ce iau aspect de adult începând din luna iulie până în septembrie. Este o specie cu activitate diurnă, dar și nocturnă, preponderent acvatică. La fel ca la specia Bombina bombina apare amplexus lobar. Reproducerea are loc de mai multe ori, din aprilie până în luna iunie. La fiecare pontă, femela depune aproximativ 100 de ouă, izolate sau în pachetețele ce cad la fundul apei, acolo se prind de plante. Hrana este alcătuită din viermi, insecte și moluște acvatice sau terestre. Trăiește de obicei în ape stătătoare, apărând pe maluri dimineața și spre seară. Prin octombrie – noiembrie pentru a ierna de îngroapă în pământ sau se ascund în nămol. Este o specie longevivă și rezistentă, secreția toxică a glandelor dorsale o protejează de potențialii prădători. Astfel, aproape orice ochi de apă din cadrul ecosistemului acvatic este populat de această specie, ea uneori realizează aglomerări impresionante de indivizi în bălți cu areal mic. Rezistă și în ecosisteme foarte poluate. Este una din primele specii de amfibieni care ocupă zonele deteriorate de către om ( construcții de drumuri, defrișări etc.) acolo unde se formează bălți temporare. Sunt ușor de crescut și reprodus în captivitate, ele trăiesc chiar și până la 30 de ani. Se pot reproduce și în denivelări ale solului care conțin 1 litru de apă.

Se întâlnește aproape pretutindeni de la 150 m până la aproape 1500 m altitudine. Este răspândită în vestul și centrul Europei cu excepția peninsulei Iberice, [NUME_REDACTAT] și Scandinaviei. Limita estică a arealului este reprezentată de Polonia, vestul Ucrainei, România, Bulgaria și Grecia. [NUME_REDACTAT] este prezentă pretutindeni în zona de deal și munte (mai frecventă în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]).

Fig. 3 Bombina variegata (preluată de pe http://www.forschungsstellerekultivierung.de)

1.2. 2.[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este un grup vechi de broaște săpătoare ce cuprinde patru specii: Pelobates varaldii (specie cu distribuție vest-africană), Pelobates cultripes (specie cu distribuție vest-europeană), Pelobates fuscus (specie cu distribuție central-estică) și Pelobates syriacus (specie cu distribuție estică). Dintre acestea doar speciilePelobates fuscus și Pelobates syriacus există în România.

1.2.2.1. Pelobates fuscus [NUME_REDACTAT] populară: broasca de pământ, broasca burduhănoasă brună.

Denumiri străine: brown mud frog (engl.), pélobate brun (franc.), Knoblauchskröte (germ.), áso béka (magh.), obîknovennaia cesnocinița (rus.). (M.BURA, 2005)

Trăiește în centru și sud-estul europei, fiind întâlnită în est până în stepele Kirghize, [NUME_REDACTAT] și munții Urali, iar în vest până în nord-estul Franței, Belgia și Olanda. În țara noastră se întâlnește, în zonele cu sol favorabil, până la altitudinea de 600 m (FUHN, 1969).

Fig.4 Pelobates fuscus ( preluată de pe http://zoologysp.blogspot.ro)

Este prezentă in habitate cu pământ nisipos sau lutos, afânate. Este foarte importantă prezența unui mediu acvatic pentru a-și depune ponta si pentru dezvoltarea primului stadiu de viată. [NUME_REDACTAT] este răspândită in zonele de deal si șes.

Corpul său este îndesat,cu o lungime de aproximativ 5-7 cm. Tegumentul este neted pe partea dorsală, de culoare cafenie deschis, gălbui sau alb cu pete roscate mai mult sau mai putin mari, cenușiu, cu benzi lungitudinale late; pe partea ventrală au o culoare alb-murdar fără pete sau cu pete și puncte cafenii. Membrele sunt puternice, iar cele posterioare sunt robuste și scurte, de unde rezultă ca nu sunt folosite la sărit. Caracteristica acestei specii este dezvoltarea tubercului metatarsian intern, acesta fiind foarte mare și comprimat. Acesta este folosit pentru îngroparea in sol.

Masculul de obicei este mai mic decat femela și nu are sac vocal. În perioada de imperechere ( lunile martie – aprilie) scoate, în apă, un sunet de joasă tonalitate care se aude foarte bine și la suprafață seamănă cu un ciocănit . Se află în general în bălțile mai adânci formând aglomerări de indivizi. Preferă fundul bălților unde femela isi depune ponta, ponta este înconjurată de un mucus care formează un cordon pe mai multe rânduri și poate adaposti 480- 3000 mii de ouă.

Dezvoltarea embrionului durează între 5 si 11 zile, iar dezvoltarea larvei durează de obicei intre 56 si 110 zile. Are capacitatea de a hiberna în diferite stadii larvare în ape neînghețate la o temperatură medie de circa 4 grade Celsius, astfel poate să își termine metamorfoza în primăvara sau vara următoare. S-a observat că mormolocii ce hibernează sunt mai mari decat cei care își duc până la capăt metamorfoza într-un sezon. Dar există si dezavantaje, o perioadă mai lungă în stadiul larvar, face ca specia sa fie sensibilă la calitatea apei. Mormolocul ajunge la dimensiuni foarte mari de 9 – 10 cm cu tot cu coadă, rar 14 cm, având coada ascuțită și mai lungă decat corpul. La inceput mormolocii stau pe fundul bălții, mai târziu, după ce cresc puțin ei tind să stea mai mult pe lângă plante, si apar din ce in ce mai des la suprafață. Metamorfoza completă, de obicei, are loc in iulie-septembrie, iar broasca ajunge la maturitatea sexuală după 3 ani. Forma gurii mormolocului este caracteristică, având un cioc negru si cornos. Coloritul dorsal este brun-gălbui, uneori cu pete mici negre, iar ventral mai deschis. ( http://zoologysp.blogspot.ro)

Exceptând perioada de reproducere, când duce o viață acvatică, în marea majoritate a anului trăiește pe uscat ca urmare a fototactismului său negativ, ziua se adăpostește în pământ la adâncimi de 50-100 cm. În acest scop se folosește de lopețile de la membrele posterioare, cu ajutorul cărora sapă cu rapiditate gropi în pământ nisipos, argilos, loess sau sol arabil, evitând solurile pietroase. Dacă ziua stă îngropată în pământ, noaptea (după orele 20-21) iese în căutarea hranei. În peregrinările sale nocturne broasca de pământ se hrănește cu râme, melci, coropâșnițe și diverse insecte, dar poate cădea victimă bufnițelor și cucuvelelor. În perioada de reproducție este vânată de păsările de baltă. În situația în care se simte în pericol, se ridică în vârful membrelor și își umflă corpul. Uneori emite și un sunet puternic (asemănător cu un mieunat de pisică) sau se repede spre dușman (FUHN, 1969).

1.2.2.2. Pelobates syriacus balcanicus [NUME_REDACTAT] populară: broasca de pământ verde sau broasca burduhănoasă verde.

Denumiri străine: pélobates oriental (franc.). (M.BURA, 2005)

Este o specie cu mai multe rase prezente în Siria, Turcia, Israel, Bulgaria, Serbia și România (rasa balcanicus). La noi în țară se află pe malurile Dunării și pe litoralul [NUME_REDACTAT].

Broască de talie mare, asemănătoare la prima vedere cu specii ale genului Bufo (Bufo viridis). Capul este lat, cu fruntea turtită între ochi și cu rugozități în zona nazală și fronto-parietală. Botul este ușor ascuțit la juvenili, devenind din ce în ce mai rotunjit la adulți. Ochii sunt mari, proeminenți cu pupila verticală. (I.E.FUHN, 1969)

Membrele anterioare sunt robuste, au degetele lungi, iar la masculii adulți se văd două glande sub forma unor excrescențe aflate pe umerii brațelor anterioare. Membrele posterioare sunt robuste și scurte, cu degete mici în lungime și membrană interdigitală slab dezvoltată.

Ca și la Pelobates fuscus, putem observa tuberculul metatarsal foarte bine dezvoltat, de natură cornoasă, sub formă de lopățică, cu ajutorul căruia se îngroapă în sol. Articulația tibiotarsală a membrului posterior atinge ochiul în momentul în care întindem piciorul pe lângă corp. (I.E.FUHN, 1969)

Pielea este netedă, cu verucozități destul de mici și puține. Masculii nu au calozități nupțiale sau saci vocali. Pe partea dorsală prezintă pete mari, verzi-măslinii, pe fond alb-cenușiu.Pe partea ventrală are culoare alb-sidefiu, câteodată cu mici granulații mai închise. Masculii prezintă câteva verucozități roșiatice de dimensiuni mici, pe părțile laterale și pe femur.

Broasca de pământ verde trăiește preponderent pe uscat, este văzută rar în apă cu excepția perioadei de reproducere. Este o specie nocturnă, ziua stă îngropată în pământ, la o adâncime de 30-50 cm. Seara iese din groapa săpată în pământ pentru a-și căuta hrana care constă din insecte melci, râme. Exemplarele tinere pot avea și activitate diurnă, atunci când timpul este ploios. Este întâlnită în zone de șes, nisipoase. Dacă se simte amenințată, nu se distanțează de potențialul pericol, ci se ascunde în substrat. Dacă și în acest caz este deranjată se umflă și devine tare.

Migrația adulților din această specie spre bălți, cu scopul de a se reproduce, are loc în perioada lunilor martie-aprilie, în funcție de temperaturile anuale. În general această specie prezintă o reproducere fructuoasă timp de cîteva zile, zile în care se observă aglomerări de indivizi și perechi în amplex. Ouăle se depun sub forma unor șiraguri lungi și groase care se împletesc în plante, identice cu cele de Pelobates fuscus. Larvele pot fi foarte mari, pînă la 15 cm. Se aseamănă foarte bine cu larvele de Pelobates fuscus. Perioada larvară durează aproximativ 2-3 luni dar, în unele condiții de mediu, larvele pot hiberna, perioada larvară prelungindu-se pînă primăvara următoare.

Fig. 5. Polobates syriacus balcanicus (M.BURA, 2005)

1.2.3. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT], tipic familiei Bufonidae, cuprinde 250 specii de broaște râioase, răspândite în întreaga lume, cu excepția Groenlandei, Australiei, Neozeelandei, [NUME_REDACTAT] și Madagascar. Sunt capabile să supraviețuiască în zone cu climate aride sau ploioase. În regiunile calde și seci își limitează activitatea la nopțile umede, petrecându-și o bună parte a perioadelor puțin propice în refugii, pe care și le sapă în pământ. Ele sunt suficient de abile pentru a se afunda destul de profund și de a găsi o temperatură și umiditate adecvate. ( M.BURA, 2005)

1.2.3.1. Bufo bufo L.

Denumirea populară: broasca râioasă brună.

Denumiri străine: common toad (engl.), crapaud commun (franc.), Erdkröte (germ.), barna varangyosbéka (magh.), obîknovennaia jàba (rus.). ( M.BURA, 2005)

Broasca râioasa brună este predominant terestră, ea traind în regiunile impadurite din nord-vestul Africii, din Europa, până in [NUME_REDACTAT]. Este una dintre cele mai răsâandite specii de amfibieni. Este întâlnită într-o mare varietate de habitate, exemplarele au anumite caracteristici morfologice în funcție de aceste habitate. Astfel broaștele râioase brune din pădurile din [NUME_REDACTAT], dacă sunt la altitudini mai mici, au corpul puțin mai dezvoltat față de cele care trăiesc la înălțimi mai mari. Este o mare iubitoare de zone impadurite, multe broaște râioase brune se întâlnesc în locuri mlăștinoase de munte, în pădurile de conifere. De asemenea se găsesc și în pădurile mixte și de foioase, dar cu umezeală și vegetație densă. Un număr mic de exemplare trăiește în locuri deschise ca pajiști si câmpii, în păduri de silvostepă și stepă.

Broasca râioasă brună are corpul destul de puternic, tegumentul are numeroase pustule și culoare maronie, verde-inchis, portocaliu pe partea dorsală, iar ventral gri-cenusiu cu pete închise la culoare. Pe partea posterioara tegumentul este foarte gros, cu numeroase pustule întunecate, tuberculi rotunjiți și țepi proeminenți. La maturitate ajunge la o lungime a corpului de 8-20 cm. La această specie există un dimorfism sexual evidențiat de mărimea corpului dintre cele două exemplare, femela fiind întotdeauna mai mare decat masculul si având o greutate mai mare. În general masculii au o masă de 30-50 g, iar femelele de aproximativ 50-100 g. Capul este de dimensiuni destul de mari, turtit puțin pe partea superioara și mai lat în părțile laterale. Botul este rotunjit și gura este largă. Ochii au irisul de culoare maronie, în partea din spate a ochilor se află glanda parotoidă. Această glandă secretă o substanță cu miros neplăcut care îndepărtează prădătorii. Ambele membre sunt destul de lungi și se termină cu degete mari și puternice.

Fig. 6 Bufo bufo L. (preluată de pe http://animalesalbatice.ro)

Sunt animale nocturne, noaptea își vânează prada și ziua stau ascunse in locuri umede. Se hrănesc cu insecte și larvele acestora , limacși și nevertebrate mici. In caz de pericol se ridică pe vârful picioarelor , își umflă corpul înghițind aer si astfel lasă impresia ca ar fi mai periculoși și mai mari decat in realitate. De obicei ei sunt inofensivi, singura lor apărare fiind glandele urât mirositoare paratiroide în formă de semilună și tendința de a mușca in caz de pericol. În sezonul rece, începand din noiembrie broaștele hibernează în pământ câte două sau chiar mai multe exemplare pănă primăvara.

Fig. 7 Bufo bufo L. În poziție de apărare (preluată de pe http://animalesalbatice.ro)

În lunile martie sau aprilie masculii intră primii în apă, după care sunt urmați de femele. La bufonide amplexul este axilar, masculul îmbrățișând femela cu membrele anterioare de subsiori. Ponta, alcătuită din circa 7000 de ouă mici, de culoare neagră, dispuse pe 2-4 rânduri, este dispusă în șiraguri lungi de 3-5 m, răsucită pe plantele acvatice. Metamorfoza larvelor are loc în lunile iulie și august. Excesul de zel al masculilor în timpul amplexului este sugerat de faptul că nu de puține ori se întâlnesc agregări compuse din 4-5 masculi care îmbrățișează o singură femelă, sugrumând-o. Se pare că în populațiile de Bufo bufo, femelele sunt mai puține numeric decât masculii, deoarece după depunerea pontei ele părăsesc apa, în timp ce numeroși masculi rămân în așteptarea altor femele (FUHN, 1969).

1.2.3.2. Bufo viridis [NUME_REDACTAT] populară: broasca râioasă verde; broasca râioasă de piatră.

Denumiri străine: green toad (engl.), crapaud vert (franc.), grüne Kröte, Wechselkröte (germ.), zöld varangyosbéka (magh.), zelionaia jaba (rus.). (M.BURA, 2005)

Broasca râioasă verde este prezentă aproape pretutindeni, este rezistentă la uscăciune, apă sărată și poluare. Se găsește în zonele de stepă secetoase (Bărăgan și Dobrogea), pe malul mării și al lacurilor sărate, în localități și în apropierea acestora.

Se reproduce în orice ochi de apă, chiar și ape salmastre. Se găsește la altitudini cuprinse între 0-1700 m. Este o specie termofilă, astfel la altitudini peste 1000 m este destul de rară. [NUME_REDACTAT] are un areal mai estic, în nord până în sudul Suediei, în vest până în Germania, estul Franței și Italia. Se găsește în majoritatea insulelor din bazinul mediteranean. În partea de est este răspândită până în [NUME_REDACTAT]. Este prezentă și în nordul Africii șiîn [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] este prezentă aproape pretutindeni, exceptând zonele alpine.

Broasca râioasă verde poate atinge lungimi ale corpului de până la 11 cm, femela fiind mai mare ca masculul. Corpul (fig. 36) este mai puțin masiv decât la Bufo bufo, capul este mai puțin lat, pupila este orizontală, irisul este verzui metalic, stropit cu puncte negre. Timpanul, relativ mare, este vizibil. În regiunea dorsală, tegumentul prezintă un desen variabil, pete verzi sau măslinii pe un fond deschis, alburiu, precum și numeroși negi, aparenți, colorați în roșu. În regiunea otică există două glande parotoide, mari. Abdomenul, alb-murdar, este presărat cu pete închise la culoare. La membrele posterioare, membranele interdigitale ajung până la jumătatea celui mai lung deget. În partea posterioară a degetelor se află doar câte un tubercul subarticular. Masculul, posedă un sac vocal mare, localizat în regiunea gușii, care atunci când se umflă depășește ca volum capul. În perioada de reproducere pe partea internă și externă a degetelor 1-3 ale membrului posterior, apar calozități nupțiale colorate în negru (FUHN, 1969).

Fig.8 Bufo viridis Laur (preluată de pe www.hlasek.com)

Mormolocii sunt mai mari decât cei din specia Bufo bufo , au la metamorfoză 4-4,5 cm. Coada este mai lungă decât corpul, rotunjită la vârf. Coloritul de pe partea dorsală este brun sau măsliniu-cenușiu, cu sau fără pete închise iar abdomenul este deschis, alb-cenușiu. Este o specie nocturnă, doar exemplarele tinere sunt active și în timpul zilei. Se hrănește cu nevertebrate de dimensiuni mici, limacși, insecte, larve de insecte. Efectuează migrații la distanțe mari, mai ales exemplarele tinere. Iernează pe sub mușchi, în tufișuri, sub pietre. Reproducerea durează de la sfârșitul lunii martie până în luna iunie. Reproducerea nu este sincronă cum este la Bufo bufo. Amplexul este axilar. Femela depune aproximativ între 10000 și 18000 ouă, care sunt clocite într-o perioadă scurtă. Mormolocii apar la 4 – 5 zile; metamorfoa lor desfășurându-se din luna iulie până în luna septembrie. Este nepericlitată fiind de multe ori asociată cu așezările umane (este cea mai comună specie de amfibieni din localitățile rurale și urbane).

Fig. 9 Bufo viridis Laur-amplex axiar (preluată de pe www.hlasek.com)

1.2.4. [NUME_REDACTAT]

Această familie cuprinde brotăceii, frumos colorați și sprinteni, care duc o viață arboricolă și au la extremitățile degetelor pernițe adezive. Dacă la tropice există o mare bogăție de astfel de forme arboricole, în Europa există o singură specie: Hyla arborea. Mulți cercetătări consideră Hyla meridionalis, întâlnită în vestul Europei, nord-vestul Italiei și nordul Africii ca o subspecie a lui Hyla arborea. (M.BURA, 2005)

1.2.4.1. Hyla arborea L.

Denumirea populară: brotăcel; răcănel; brotac.

Denumiri străine: tree-frog (engl.), rainette (franc.), Laubfrosch (germ.), leveli béka (magh.), obîknovennaia kvakșa (rus.). (M.BURA, 2005)

Trăiește pe întreg continentul european, în Asia mică și în nord-vestul Africii. Este o specie euritermă. În țara noastră trăiește pretutindeni în afara zonelor de munte. Este singura broască arboricolă din România. Prezintă discuri adezive cu ajutorul carora se cațără cu ușurință în arbori și tufișuri. Este un amfibian crepuscular-nocturn, dar are și activitate în timpul zilei cînd deseori stă la soare sau vânează insecte. Hrana brotăceilor este formată din insecte zburătoare.

Hyla arborea sau brotăcelul este o anură de dimensiuni mici, lungimea corpului la adult este de fiind de aproximativ 5 cm. Capul este mai mult lat decât lung, botul este scurt și rotunjit. Ochii sunt așezați lateral, timpanul este vizibil. Membrele sunt lungi, cu discuri adezive la vârful degetelor specifice speciei. Degetele anterioare sunt puțin palmate la bază, primul deget este mai scurt decât al doilea, cele posterioare sunt palmate. Tegumentul este format din piele netedă de culoare verde, strălucitoare pe partea dorsală, granuloasă pe partea ventrală (în afară de gât la mascul). O dungă neagră sau maronie pleacă de la nări, până la baza femurului. Masculul prezintă un sac vocal mare, brun-închis sau brun-gălbui, sub gât care când este gol este asemănător unui pliu al pielii. Femela nu are sac vocal, dar are granulații cenușii-violet și pe gât, spre deosebire de mascul.

Fig.10 Mascul de Hyla arborea (preluată de pe http://nemys.urgent.be)

După ce și-a petrecut iarna în pământ, spre sfârșitul lunii martie apare la suprafață și se apropie de bălțile unde se va reproduce. În luna aprilie masculii intră în apă, fiind urmați, ceva mai târziu de femele. Între lunile aprilie și iulie brotăceii depun 4 sau 5 ponte. Amplexul este axilar, iar ponta este depusă în grămezi mici, care cad la fund. Mormolocii, cu un luciu auriu și cu o margine tegumentară înaltă, sunt foarte vioi și pot să înoate tot atât de rapid ca peștii. În luna august se metamorfozează în broscuțe, a căror lungime nu depășește 15 mm. (M.BURA, 2005)

Brotăcelul este legat de mediul acvatic doar la reproducere. În marea majoritate a timpului îșiduce existența pe arbori, tufișuri sau pe stuf. Se găsește până la altitudinea de 1000 m. Dușmanii săi sunt șerpii și păsările răpitoare. Apărare sa constă în coloritul său homocrom, care îl ajută să se camufleze în frunzișul arborilor. Atunci când este amenințat, brotăcelul rămâne nemișcat, lipit pe frunze. Dacă se află în pericol, face o salt rapid, pe neașteptate, pentru a se salva.

1.2.4.2. Hyla meridionalis

Denumirea populară: brotăcelul mediteranean.

Denumiri străine: rainetté méditerranéenne (franc.). (M.BURA, 2005)

Brotăcelul mediteranean se întâlnește în partea de vesta Europei, nord-vestul Italiei, precum și nord-vestul Africii.

Hyla meridionalis de obicei are lungimea corpului de circa 5 cm la mascul și 6,5 cm la femelă. Corpul este subțire, cu membre lungi. La fel ca și Hyla arborea are discuri adezive lipicioase. Pielea este netedă și secretă cantități mici de lichid. Capul este mai mult lat decât lung.  Irisul este de culoare auriu- maronie. Timpanul este clar vizibil. Masculii posedă un sac vocal, în repaus sacul vocal este pliat longitudinal.

Fig. 11 Hyla meridionalis ( preluată de pe http://macroinstantes.blogspot.ro)

Brotăcelul mediteranean trăiește în medii destul de aride. Datorită faptului că rămâne imobil în timpul zilei un timp destul de îndelungat, pentru a nu se deshidrata tegumentul său secretă cantități mici de lichid care se evaporă și scad temperatura corpului, evitând astfel încălzirea puternică a acestuia. În timpul nopții descinde în locuri cu plante și tufișuri pentru a vâna insecte și miriapode. (M.BURA, 2005)

1.2.5. [NUME_REDACTAT]

Această familie prezintă o importanță deosebită, deoarece cuprinde specii de broaște comestibile, care sunt folosite și în experiențele de laborator. La speciile familiei Ranidae glandele tegumentare lipsesc sau sunt foarte puțin dezvoltate. (M.BURA, 2005)

1.2.5.1. Rana ridibunda ridibunda [NUME_REDACTAT] populară: broasca de lac mare; broscoiul.

Denumirea latină de ridibunda, care înseamnă care râde, provine de la orăcăitul acestei broaște care seamănă cu un râs în hohote .

Denumiri străine: edible frog (engl.), grenouille verte (franc.), Seefrosch (germ.), tavi béka (magh.), ozernaia leagușka (rus.). (M.BURA, 2005)

Broasca mare de lac (Rana ridibunda) este cea mai mare specie de broaște din Europa, având lungimea corpului la maturitate de 9-15 cm. Populează regiunile cu iazuri, lacuri, bălți permanente, cursuri mari de apă. Este intalnita și în Franța, Spania, în [NUME_REDACTAT] si Africa. La noi in țară apare la câmpie si deal până la 1600 m altitudine.

Are corpul robust, acoperit cu o piele groasă cu negi si pliuri longitudinale pe partea dorsală. Femela este puțin mai mare decât masculul. Capul este mare față de dimensiunile corpului. Botul este rotunjit spre vârf, nu are dinți. Ochii sunt bulbucați, așezați deasupra capului, au pupila orizontală și irisul închis la culoare. Înapoia ochilor se află timpanele mari acoperite cu membranele protectoare. Membrele anterioare sunt scurte si subțiri, cu câte patru degete si nu au membrană interdigitală. Membrele posterioare sunt mai mari și mai musculoase, cu cinci degete și cu membrană interdigitală. Tuberculul metatarsal de la baza degetului mic al membrelor posterioare este mic, are formă cilindrică și este alungit, fapt caracteristic speciei.

Coloritul pielii poate fi foarte diferit: unele sunt verzi cu puncte negre, unele sunt verde-deschis (cu puncte si dungi cafenii, gălbui si negre), pot fi cu pielea verde-măslinie , cu spatele cafeniu (cu câteva pete negre) sau cu spatele cenușiu (cu o linie dorsală, pe mijloc, galben-verzuie).

Fig. 12 și 13 Rana ridibunda cu colorit diferit (preluată de pe http://animalesalbatice.ro)

Este o specie predominant acvatică, în timpul zilei stă pe mal, dar sare in apă când simte cel mai mic pericol. Hrana sa este formată di pești, melci, păianjeni, libelule, șopârle, șoareci, șerpi, râme, alte specii de broaște, insecte și nevertebrate mici. Este un amfibian diurn. In lunile de iarnă hibernează în apă, îngropată în mâl.

Fig. 14. Raportul între lungimea corpului și membrelor posterioare

la Rana ridibunda și Rana esculenta (M.BURA, 2005)

În perioada de imperechere, în lunile aprilie-mai, masculii își cheamă femelele orăcăind puternic atat ziua, cât și noaptea. Ei au doi saci vocali de culoare gri-deschis, poziționati extern, la colțurile botului și au forma unor mici pliuri de piele. Femela depune până la 10 000 de ouă în mai multe grămezi, în cel mai apropiat iaz, acestea căzând imediat la fundul apei. După eclozarea ouălor apar larvele, care au de regulă lungimea de 9 cm. Corpul unei larve este de culoare deschisă fără pete, are un aspect lățit, coada depășind cu mult lungimea trupului. Exemplarele tinere ajung la maturitatea sexuala la varsta de 3 ani. (http://animalesalbatice.ro)

După o incubație de 5-7 zile, ies larve care se atașează de plantele acvatice și se hrănesc cu nutrețuri vegetale. Dacă temperatura apei la suprafață atinge 25-33oC, larvele ies deasupra. La temperaturi ce se abat de la aceste limite, larvele se afundă în straturile profunde ale apei. Prin metamorfoză, larvele (mormolocii) care respiră prin branhii se transformă în broscuțe cu respirație pulmonară, care devin carnivore. Metamorfoza durează circa 3-4 luni. Se pot întâlni situații când unele larve pot ierna fără a fi parcurs toate etapele metamorfozei. (M.BURa, 2005)

Această specie nu este in pericol de dispariție, dar în unele zone situația ei este relativ vulnerabila pentru că sunt capturate numeroase exemplare în scop medical, pentru învățământ biologic sau pentru consum alimentar.

1.2.5.2. Rana esculenta L.

Denumirea populară: broasca de lac mică.

Denumirea latină de esculenta provine de la carnea ei foarte gustoasă, în limba latină esculenta semnificând gustoasă, comestibilă.

Denumiri străine: edible frog (engl.), grenouille verte (franc.), Wasserfrosch (germ.), kecskebéka (magh.), prudovaia leagușka (rus.). (M.BURA, 2005)

Broasca verde mică de lac este răspândită în cea mai mare parte a Europei, cu excepția peninsulei Iberice, sudul peninsulei Balcanice și nordul Scandinaviei. [NUME_REDACTAT] ajunge până la bazinul Volgăi. [NUME_REDACTAT] se întâlnește în apele apele line sau care băltesc, până la o altitudine maximă de 1600 m.

Femela are aproximativ 7-10 cm lungime fiind mai mare decât masculul. Mascculul prezintă doi saci vocali albi sau fumurii închiși (fig. 15), așezați de o parte și de alta a capului. În partea dorsală tegumentul are o culoare verde-intens, cu o linie gălbuie în partea de mijloc. Broasca de lac mică ăși schimbă des culoarea, dar verdele rămâne dominant. Partea ventrală a corpului este albicioasă cu pete fumurii sau negre (fig. 16).

Membrele sunt brăzdate de dungi transversale care se închid ca niște inele, creând un aspect marmorat galben-închis cu negru. Flancurile sunt pătate cu negru, iar regiunea lombară este marmorată cu negru și galben. Tuberculul metatarsal intern este mare, proeminent și comprimat bilateral. Privit din profil are formă semicirculară. Membrele posterioare, orientate în unghi drept în raport cu axul corpului, nu se suprapun, lăsând o mică distanță între articulațiile tibio-tarsale (M.BURA, 2005). Întinsă, articulația tibio-tarsală de la membrele posterioare ajunge la nivelul ochilor.

Fig. 16. Rana esculenta (preluată de pe http://www.info-delta.ro/)

Împerecherea are loc în perioada mai-iunie. Fecundarea se face în apă, femela depune în apă aproximativ între 8000 și 10000 de ouă, iar masculii depun peste acestea spermatozoizii și se formează celulele-ou. După aproximativ o săptămână de incubație, ies larvele din ouă. Acestea, la începutul lunii septembrie, se transformă în broscuțe de caproximativ 2 cm.

Metamorfoza de la stadiul de ou la cel de adult (cu respirație pulmonară) durează între 35-80 zile. Până la începutul înghețului, broscuțele își duc viața în aer liber. (M.BURA, 2005)

Broaștele se adună, de obicei, mai multe la un loc și fiecare individ se orientează după întreaga colectivitate. Se hrănesc cu moluște, insecte, viermi, larve și icre fiind dăunătoare faunei piscicole. Își pândesc prada din apă, doar cu ochii și nările la suprafața apei. Își prind hrana sub apă aruncându-și brusc limba ăn afara cavității bucale. Sunt mari iubitoare de căldură, preferă temperaturile cuprinde între 20-27 de grade Celsius. Toamna (sub 10 grade Celsius) se bagă în nămol și își reduc metabolismul.

Specie destul de răspândită la noi, reprezintă 7,5% din potențialul ranicol comestibil. În lacurile în care conviețuiește împreună cu Rana ridibunda se pot împerechea și dau naștere la hibrizi, foarte greu de încadrat taxonomic (M.BURA, 2005).

1.2.5.3. Rana arvalis arvalis [NUME_REDACTAT] populară: broasca de mlaștină; broasca de turbărie.

Denumiri străine: moor-frog (engl.), grenouille oxyrhine (franc.), mocsari béka (magh.), ostromordaia leagușka (rus.). (M.BURA, 2005)

Brosca de mlaștină poate fi găsită din nord-estul Franței până la [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] o întâlnim în Transilvania și în preajma Dorohoiului.

   Este o broască de dimensiuni medii, cu o lungime de aproximativ 5 – 7 cm. Corpul este scurt, zvelt. Membrele sunt relativ scurte, cele posterioare fiind mai lungi.. Botul este ascuțit iar pupila orizontală. Dinții vomerieni sunt împărțiți în două grupe ovale sau serii oblice. Timpanul este vizibil, așezat mai depsrte de ochi. Tuberculii subarticulari la degete mai mult sau mai puțin proeminenți. Tuberculul metatarsal intern este dezvoltat, comprimat și dur, cu o creastă mediană longitudianală; iar cel extern lipsește. Pielea este netedă sau în parte cu negi, adesea dispuși în formă de lanț de fiecare parte a regiunii vertebrale și între umeri în formă de "/". Muchiile dorso-laterale sunt foarte bine dezvoltate. Picioarele anterioare puternice, cele posterioare cu palmura mai dezvoltată la mascul. Când piciorul posterior este întins înainte, articulația tibio-tarsală ajunge la nivelul ochiului putând depăși vârful botului. Partea internă a degetului gros anterior cu o rugozitate negricioasă. 

Tegumentul de pe spate este colorat în brun (de intensități diferite), pe care pot sau nu să fie diseminate pete brune sau negre. Adesea, prezintă o dungă vertebrală deschisă mărginită cu negru pe spate. Pe flancuri prezintă pete negre confluente. Abdomenul este alb, nepătat. Pe gușă se găsesc pete închise. În regiunea timpanului se întâlnește o pată brun-închisă. Masculul posedă doi saci vocali interni, un antebraț mai gros ca la femelă și calozități nupțiale de culoare neagră-brună pe degetul intern al membrelor anterioare (FUHN, 1969).

Fig. 16. Rana arvalis (preluată de pe http://www.ariamaglavit.ro)

Reproducerea se realizează în apă, prin martie-aprilie. Amplexul este axilar. Femela depune 1000 – 2000 ouă, care se aseamănă cu cele de Rana esculenta, în una-două grămezi. După 2-3 luni metamorfoza este terminată și broscuțele măsoară 12 – 15 mm care sunt capabile de reproducere după 3 ani. 

În timpul reproducerii masculul de Rana arvalis arvalis are un splendid colorit albastru-deschis, datorat limfei care se acumulează sub tegument. (M.BURA, 2005)

Fig. 17 Raportul între lungimea corpului și a membrelor posterioare la Rana arvalis, Rana temporaria și Rana dalmatina (M.BURA, 2005)

Este o specie pretențioasă ce necesită zone cu umiditate mare. Trăiește în lunca râurilor sau în zone mlăștinoase, turbării, pășuni cu nivelul freatic ridicat. Se reproduce frecvent în bălți temporare. Evită zonele cultivate. Urcă până la 600 m altitudine.  Este activă noaptea, când iese după hrana care constă din artropode, artropode, insecte. Exemplarele tinere au și activitate diurnă.

1.2.5.4. Rana dalmatina (Rana agilis) [NUME_REDACTAT] populară: broasca roșie de pădure.

Denumiri străine: grenouille agile (franc.), Springfrosch (germ.), erdei béka (magh.), prîtkaia leagușka (rus.). (M. BURA, 2005)

Broasca roșie de pădure este o specie exclusiv terestră al carei habitat este alcătuit, după cum îi spune și numele din regiunile împădurite cu luminișuri, dar și pajiștile mlăștinoase din centrul, nordul si sudul Europei. Urcă până la altitudiea de 900 m.

Are lungimea corpului de 5-9 cm si iese în evidență prin faptul că are membrele posterioare exagerat de lungi, comparativ cu cele ale altor specii de broaște. De asemenea, membrele posterioare sunt foarte mari si musculoase față de cele anterioare care sunt mult mai subțiri și mai scurte, toate însă se termiăa cu degete lungi fără gheare, cu mici membrane interdigitale. Capul este triunghiular avand in vedere forma botului ascuțită si gura mare, cu deschiderea largă. Ochii sunt mari si bulbucați, au irisul de culoare inchisă, foarte aproape de ei se observă timpanele externe care au diametrul aproape egal cu cel al ochiului. Coloritul pielii este în nuanțe maronii-închise pe partea dorsală a corpului, mai deschis sau gălbui cu pete maronii pe părțile laterale, iar pe partea ventrală albicios. Pe membre apar dungi transversale închise pe un fond maroniu mai deschis, particularitate ce este observatî doar la aceasta specie.

Fig. 18 Rana dalmatina (preluată de pe http://animalesalbatice.ro)

Reproducerea se realizează în perioada martie-aprilie martie și aprilie chiar dacă uneori apa este înghețată. Acuplarea se face prin amplex axilar, în timpul nopții. Femela depune în apă între 600 și 1400 de ouă, învelite într-un mucus. După ce ouăle sunt expulzate, acestea se prind de plante, ca mai târziu să se ridice la suprafață. Metamorfoza durează 2-3 luni.

Fig.19 Ouă depuse de femela de Rana dalmatina (preluată de pe http://animalesalbatice.ro)

Broasca roșie de pădure se deplasează mai mult prin salturi, atunci când este urmărită poate executa salturi ample de câtiva metri, fapt ce demonstrează că este un săritor remarcabil. În sezonul cald si ploios își petrece timpul în apropierea mlaștinilor si râurilor din zonele cu păduri deschise, mixte, iar in lunile de iarnă sau pe timp de secetă stă ascunsă pe sub pietrele si buștenii culcați la pământ sau îngropată în pământ sub stratul de vegetație. Masculii au obiceiul in timpul iernii să stea pe sub gheața de la suprafața lacurilor, bălților si iazurilor.

Se hrănește cu artropode. Hibernează pe uscat, în găuri. Dușmanii săi principali sunt păsările răpitoare și șerpii. (M. BURA, 2005)

1.2.5.5. Rana temporaria L.

Denumirea populară: broasca roșie de munte; broasca de iarbă (i se mai spune și de iarbă, deoarece vara, marea majoritate a timpului, trăiește în iarbă).

Denumiri străine: common frog (engl.), grenouille rousse (franc.), Grasfrosch (germ.), gyepi béka (magh.), traviannaia legușka (rus.). (M. BURA, 2005)

Se ăntâlnește în aproape întreaga Europă. La noi în țasră se găsește peste tot în regiunea montană la altitudini între 600 și 2000 m.

Corpul este mare, capul rotunjit, pupila este transversală și timpanul foarte aparent. Pielea este netedă sau uneori puțin verucoasă. Membrele posterioare sunt destul de lungi, au membrană interdigitală slab dezvoltată. Tuberculul metatarsal intern nu este proeminent și are formă rotunjită. Tuberculii subarticulari sunt bine dezvoltați. Articulația tibiotarsală la membrul posterior întins pe lângă corp ajunge până la ochi, cel mai mult poate ajunge până la vârful botului. În partea dorsală pielea are un colorit variabil: brun-roșu sau cafeniu-închis, brun-gălbui-deschis de regulă cu pete negre. Regiunea temporală prezintă o pată cafenie, iar flancurile sunt pătate cu negru. Abdomenul este alb-gălbui presărat cu pete cenușii sau roșii. Masculul se deosebește de femelă prin prezența a doi saci vocali interni laterali, membre anterioare mai dezvoltate și calozități multiple cafenii-închise pe degetul intern al membrelor anterioare (FUHN, 1969).

Fig. 20 și 21 Rana temporaria (preluate de pe www.amfibien.at și www.arkive.org)

Hibernarea se face pe fundul apei. Reproducerea este timpurie. Cțteodată începe chiar din februarie și continuă până în aprilie sau până în iunie, dar la altitudini mari. Amplexul este axilar. Femela depune în apă între 1000 și 4000 de ouă sub formă de grămezi mari ce se ridică la suprafața apei. Metamorfoza larvară durează 2-3 luni.

Traiul ei este legat de o anumită altitudine și de o anumită umiditate. Duce o viață acvatică primăvara, toamna și iarna (când hibernează) și o viață terestră vara, cânt poate fi întâlnită în iarbă sau pe frunzarul pădurilor. La altitudini mari poate fi găsită vara pe marginea pâraielor de munte. În caz de primejdie sare în apă. Cu toate că majoritatea adulților sunt activi noaptea, unii apar în primele ore ale după-amiezii. Indivizii tineri sunt diurni. În timpul zilei broaștele roșii de munte stau ascunse sub pietre sau sub butuci. Se hrănește cu viermi, moluște și artropode. Sare cel mai greoi dintre toate broaștele brune, saltul ei fiind scurt. (M. BURA, 2005)

1.2.5.6. Rana lessonae C.

Se găsește aproape pe tot continentul european. Prezența în România este sesizată doar în câteva localități.

Se deosebește de Rana ridibunda și Rana esculenta prin membrele posterioare foarte scurte, tuberculul metatarsal foarte dezvoltat și prin primul deget de la membrul posterior care este scurt. Dorsal coloritul este foarte variabil, variind între verde și maro, frecvent cu pete negre. Uneori, pe centru, dorsal, este prezentă o dungă deschisă la culoare. Muchiile dorso-laterale sunt de asemenea colorate mai deschis. Pe partea inferioară sunt prezente pete mari galbene sau portocalii alternând cu maro sau negru. Sacii vocali ai masculilor sunt colorați în allb.

Larvele sunt foarte asemănătoare cu cele de Rana esculenta. Mai puțin legată de mediul acvatic comparativ cu celelalte specii. Se îngroapă frecvent în pământ iar hibernarea are loc pe uscat. Tuberculul metatarsal dezvoltat îi permite să se îngroape cu ușurință. Este diurnă și poate fi frecvent observată stând pe mal, la soare. Se dezvoltă repede, maturitatea sexuală fiind atinsă după primul an de viață. Sunt întâlnite în bălți temporare sau permanente, cu adâncime mică, frecvent în jurul ochiurilor mici de apă. Suportă mai bine uscăciunea și astfel poate trăi în bălți care sunt periodic secate.

Fig. 21 Rana lessonae (preluată de pe http://www.treknature.com)

1. 3.Morfofiziologia broaștelor

1.3.1. Morfofiziologia broaștelor

Morfologia externă a broaștelor

Din punct de vedere al morfologiei externe, broaștele se încadrează în tipul raniform (de broască) al amfibienilor, caracterizat printr-un corp scurt și lățit, lipsa cozii și o dezvoltare mai puternică a membrelor posterioare. Locomoția terestră se realizează prin salturi.

Corpul broaștelor poate fi sistematizat în cap, trunchi și membre, neexistând un gât distinct și nici coadă.

Capul broaștelor este în general mare raportat la dimensiunile corporale, comprimat dorso – ventral și rotunjit sau ascuțit anterior. Orificiul bucal este foarte mare, favorizând introducerea în cavitatea bucală a unei prăzi de dimensiuni mari. Pe partea superioară a capului, cranial, sunt prezente două narine, iar caudo – lateral doi ochi bine dezvoltați, mobili și prevăzuți cu o pleoapă inferioară mică și una superioară dezvoltată. Nările se pot închide cu ajutorul unor căpăcele speciale. Înapoia ochilor se găsesc membranele timpanice, iar ventral de acestea se pot observa la masculii unor specii de broaște 1 – 2 proeminențe, care reprezintă camerele de rezonanță de la nivelul laringelui.

Trunchiul broaștelor este scurt și lățit, delimitat anterior de cap. Coloritul său este diferit, în funcție de specie și de mediul de viață. Trunchiul adăpostește organele interne (fig. 1).

Membrele posterioare ale broaștelor sunt mult mai dezvoltate decât cele anterioare și prezintă la nivelul degetelor membrană înotătoare. Speciile cu importanță economică (genul Rana) prezintă 4 degete la membrele anterioare și 5 degete la membrele posterioare.

La broaște, gâtul este numai schițat, deoarece nu există decât o singură vertebră cervicală (atlasul).

Fig. 1. Organizarea internă la Rana ridibunda (după SUCIU și POPESCU, 1981)

1.1.2. Organizarea internă a broaștelor

1.1.2.1. [NUME_REDACTAT]

Tegumentul (pielea) broaștelor este nud, subțire, puternic vascularizat și umed, datorită secreției unor glande tegumentare care se găsesesc în număr mare. Această proprietate este strâns legată de rolul pe care îl are schimbul de gaze ce se produce la acest nivel în procesul respirației cutanee.

Tegumentul este alcătuit din epidermă și dermă (fig. 2), fiind în general foarte subțire și bine vascularizat.

Epiderma, alcătuită din puține straturi de celule care rămân vii ca și la pești, numai celulele superficiale se cornifică. Episerma se învaginează din loc în loc și formează în dermă glande alveolare pluricelulare. Ele se împart în glande mucoase, a căror secreție fac pielea alunecoasă și o mențin mult timp umedă și glande seroase, care la unele broaște secretă substanțe toxice de apărare, de exemplu la broasca râioasă (Bufo viridis).

Derma este bine vascularizată, formată din țesut conjunctiv și cromatofori (fig. 3), care dau coloritul broaștei și determină fenomenul de homocromie (Hylidae). Printre fibrele elastice conjunctive se găsesc și multe terminații nervoase. Sub dermă se găsesc lacune și saci limfatici pe zone extinse ale suprafeței corporale, ceea ce conferă tegumentului o mare mobilitate.

Fig. 2. Secțiune prin pielea de broască (după HICKMAN și colab., 1995)

Fig. 3. Celulele pigmentare sau cromatoforii (după HICKMAN și colab., 1995)

A – pigment dispersat; B – pigment concentrat.

Tegumentul nu este fixat de corp decât în câteva locuri, prin intermediul unor benzi subțiri de țesut conjunctiv. În acest mod, se formează între tegument și corp spații mari, care sunt umplute cu limfă (BREHM, 1964).

1.2.2.Organizarea internă a broaștelor

1.12.2. [NUME_REDACTAT] broaștelor cuprinde oasele, articulațiile și cartilajele corpului, coloanei vertebrale și membrelor (fig. 4).

Fig. 4. Scheletul la Rana catesbeiana (după HICKMAN și colab., 1995)

Scheletul capului este alcătuit dintr-un număr mic de oase care formează neurocraniul, iar craniul visceral formează o arcadă dublă, îndepărtată de craniul neural.

Craniul primordial are multe lacune și fontanele, care se completează mai târziu prin oase de acoperământ. De asemenea, multe regiuni ale craniului definitiv rămân slab osificate, fiind mai mult de consistență cartilaginoasă.

Regiunea occipitală este alcătuită numai din două occipitale laterale, care poartă și doi condili occipitali. Prin aceștia craniul se articulează cu coloana vertebrală.

Regiunea otică este formată dintr-un prootic, restul oaselor lipsesc la anure, iar la urodele se mai diferențiază un al doilea os otic. Capsula otică comunică cu exteriorul prin fereastra ovală, acoperită cu o membrană bine întinsă. Între capsula auditivă și suprafața corpului se insinuează evaginări ale faringelui care formează urechea mijlocie. Între fereastra timpanică acoperită de membrana timpanală și fereastra ovală se întinde columela.

Regiunea orbito-temporală este alcătuită din sfenoid care poartă denumirea de orbitosfenoid la urodele sau osul în centură a lui Cuvier la anure.

Regiunea etmoidală rămâne aproape în întregime cartilaginoasă. Este formată din două oase nazale, iar la anure arcul maxilarului superior este complettat printr-un pătrato-jugular, care leagă maxilarul de pătrat. Pătrato-jugularul lipsește la urodele.

Scheletul visceral este format pe seama arcului oral și a oaselor dermice înconjurătoare. În stadiul larvar, aparatul hiomandibular se aseamănă cu al peștilor, ceea ce dovedește originea amfibienilor din pești. Din arcul oral se diferențiază osul pătrat(care articulează mandibula de craniu) și articularul. Din dermul înconjurător se formează pterigoidele, oasele maxilarului superior, palatinele, angularul, dentarul și splenialul. Angularul, dentarul și splenialul formează mandibula. Hiomandibularul, pentru prima dată la vertebrate, intră în urechea mijlocie, formând columela. Restul arcului hioidian formează osul hioid. ( [NUME_REDACTAT]-Studiu comparativ în seria cordatelor, 1976)

La broasca de lac este mare și comprimat dorso – ventral, însă cutia craniană propriu – zisă este mică și tubulară. Cele două maxilare sunt mult îndepărtate în laturi față de neurocraniu, care în regiunea occipitală prezintă doi condili de articulare cu prima vertebră a coloanei vertebrale (fig. 5).

Fig. 5. Craniul la broască (după FEIDER și colab., 1964)

A – fața ventrală; B – fața dorsală; 1 – intermaxilar; 2 – vomer; 3 – maxilar; 4 – palatin;

5 – pterigoid; 6 – parasfenoid; 7 – patratojugal; 8 – condil occipital; 9 – occipital lateral; 10 – patrat; 11 – orbito-sfenoid; 12 – cartilaj subnazal; 13 – etmoid; 14 – fronto-parietal; 15 – prootic; 16 – nazal; 17 – timpanic.

Coloana vertebrală, scurtă, este alcătuită din 9 vertebre, la care se adaugă coccisul. Traiectul ei poate fi diferențiat în 4 regiuni: cervicală, dorso – lombară, sacrală și caudală. Regiunea cervicală este reprezentată de o singură vertebră face imposibilă o delimitare precisă a gâtului din exterior. Vertebra cervicală este în formă de inel și se articulează pe cei doi condili occipitali. Regiunea dorso – lombară este alcătuită din 7 vertebre, toate prezentând apofize transverse la care s-au sudat rudimente de coaste. Vertebra unică ce alcătuiește regiunea sacrală prezintă diapofize foarte dezvoltate care servesc la articularea cu centura pelvină. Regiunea caudală este reprezentată de osul coccigian, rezultat în urma fuzionării și involuției mai multor vertebre. În funcție de grupul de care aparțin, corpul vertebrelor la broaște poate fi amficelic, opistocelic sau procelic (fig. 6).

Fig. 6. Secțiune sagitală prin vertebră (după BREHM, 1964)

Săgeata indică direcția capului

Scheletul membrelor cuprinde 4 porțiuni principale: centura, stilopodiul, zeugopodiul și autopodiul.

Centura scapulară (fig. 7) aparține membrelor anterioare, are forma unui arc și cuprinde următoarele elemente principale: partea dorsală, reprezentată prin doi omoplați ce se termină cu câte un cartilaj lat suprascapular; partea ventrală, formată din două coracoide, un precoracoid, un epicoracoid și două clavicule. La centura scapulară se mai atașează, pe linia median ventrală, două piese: una anterioară denumită omostern și alta posterioară, xifistern, care țin loc de stern.

Centura pelvină a broaștelor, formată din ilium (alungit), ischium și pubis (scurte), este alungită și strâns legată de osul sacru.

Stilopodiul este reprezentat de humerus articulat cu partea proximală în cavitatea glenoidă a centurii scapulare și respectiv femur, care se articulează în cavitatea acetabulară a centurii pelvine.

Zeugopodiul cuprinde câte două oase sudate pentru membrele anterioare: radius și ulna și pentru cele posterioare: tibia și fibula.

În alcătuirea autopodiului anterior intră oasele carpiene, metacarpiene și falangele, iar la membrul posterior se întâlnesc oase tarsiene, metatarsiene și falange.

Fig. 7. Centura scapulară la broască (după FEIDER și colab., 1964)

c – carpian; cl – claviculă; cr – coracoid; ep – epicoracoid; f – falange;

h – humerus; om – omostern; rc – radio-cubital; st – stern.

1.1.2.3. [NUME_REDACTAT] este metamerizată doar la larve. La adulți, datorită dezvoltării membrelor, metameria musculară se șterge, menținându-se doar la mușchii dorso-laterali ai coloanei vertebrale și la mușchii abdominali (BURA și GROZEA, 1997).

Ventral (fig. 8) se pot distinge mai mulți mușchi specializați, din care: mușchiul drept abdominal, de-o parte și alta a liniei albe; mușchii oblici externi, dispuși pe laturile abdomenului; mușchiul pectoral, situat înaintea dreptului abdominal, prezintă un tendon inserat pe humerus, fiind un adductor al mușchiului anterior. Pe partea ventrală a capului se disting mușchii submaxilari și subhioindian. Fața dorsală a corpului prezintă mușchii dorsoscapulari, mușchii lați dorsali care se întind în lungul coloanei vertebrale și alți mușchi mai mici. În regiunea capului se pot distinge mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei.

Musculatura membrelor este foarte dezvoltată în special în cazul membrelor posterioare care servesc la deplasarea prin săritură și înot. Mușchii membrelor, în funcție de mișcările pe care le execută se împart în: abductori și adductori sau în extensori și flexori. La broaștele adulte, masa musculară reprezintă 56% din greutatea corpului la mascul și 42% la femelă.

1.4.2.4. Sistemul nervos

Sistemul nervos al broaștelor (fig. 9) este mai dezvoltat decât cel al peștilor.

Fig. 9. Creierul la Rana ridibunda; A – dorsal; B – ventral

(după [NUME_REDACTAT] și POPESCU Alexandrina, 1981)

Telencefalul (creierul anterior) este dezvoltat și separat în două emisfere, unite numai în partea lor anterioară, unde se găsesc lobii olfactivi. Acești lobi olfactivi sunt contopiți pe linia mediană, la ei și la paliul telencefalului sosind nervii olfactivi.

Diencefalul (creierul intermediar) este alcătuit în partea sa inferioară de păturile optice (talamii optici), infundibul, hipofiză și epifiză în partea superioară.

Mezencefalul (creierul mijlociu) este reprezentat de cei doi lobi optici, numiți și tuberculi bigemeni, bine dezvoltați.

Metencefalul (creierașul) este plasat înapoia tuberculilor bigemeni și se prezintă ca o lamă îngustă, transversală, greu de evidențiat.

Mielencefalul (bulbul rahidian) este îngroșat în partea sa anterioară, prezentând o fosă romboidală bine dezvoltată.

Nervii cranieni sunt în număr de zece, ca la pești (CEUCA și colab., 1983).

Trecerea de la mielencefal la măduva spinării se face fără o demarcație precisă.

Măduva spinării la broască este scurtă, nu ajunge până la extremitatea coloanei vertebrale și se termină cu un filet subțire, fără structură nervoasă (filum terminale), înconjurat de ultimele perechi de nervi rahidieni, ca un smoc numit "coadă de cal". De pe măduvă se desprind mai multe perechi de nervi rahidieni, dispuși metameric.

Medulograma broaștelor. În urma frotiurilor realizate din măduva femurală (fig. 10) s-a remarcat existența unor diferențieri structurale mari între perioada de activitate și de hibernare a broaștelor.

Fig. 10. Imagine microscopică a măduvei osoase la broască

(după SCHERMER – citat de CIUDIN și MARINESCU, 1996)

1 – eritrocite policromatice; 2 – eritroblast; 3 – proeritroblast; 4 – proeritroblast în mitoză; 5 – mielocit neutrofil; 6 – mielocit eozinofil; 7 – promielocit eozinofil;

8 – limfocite; 9 – mieloblast; 10 – celulă reticulară cu pigment; 11 – tromboblast;

12 – tromboblast în mitoză; 13 – celulă plasmatică.

Medulogramele sezoniere ale broaștelor au evidențiat că în sezonul de hibernare eozinofilele și eritroblastele sunt în număr mic, iar reticulocitele (prezintă uneori granule bazofile) sunt numeroase. În schimb, în sezonul cald în medulogramă sunt vizibile multe mitoze ale granulocitelor și ale eritrocitelor, iar eozinofilele mielocite și neutrofilele mielocite sunt în număr mare. Neutrofilele mature posedă un nucleu franjurat. Celulele fusiforme (întâlnite și în sânge) sunt net diferențiate.

Măduva femurului la broască este constituită din: 10,2-50,2% eozinofile, 2,2-67,2% neutrofile și 1,4-6,2% bazofile (după WEISS și HABERIK, citați de CIUDIN și MARINESCU, 1996).

1.1.2.5. Organele de simț

Linia laterală, este prezentă numai la larvele broaștelor, iar la adulți ea dispare.

Simțul chimic, se realizează prin corpusculi gustativi de pe limbă, organul lui Iacobson și mucoasa olfactivă. Corpusculii gustativi, situați pe limbă, sunt alcătuiți din terminațiile nervoase ale nervului lingual. Organul lui Iacobson este format dintr-o papilă așezată într-o lojă a unui diverticul plasat superior, în profunzimea cavității bucale. Mucoasa olfactivă este localizată în cavitatea nazală și comunică prin coane cu cavitatea bucală. Această mucoasă realizează simțul olfactiv, iar comunicarea cu exteriorul se realizează prin intermediul a două narine (FEIDER și colab., 1964).

Simțul văzului, este mai dezvoltat la broaște decât la pești. Astfel, ochiul (fig. 11) prezintă unele adaptări legate de vederea în aerul atmosferic, fiind protejați de o pleoapă inferioară, transparentă, mică și una superioară, mare. Ochiul broaștei prezintă glande lacrimale (la unele specii), iar acomodarea cristalinului pentru vederea la distanță mare se face prin contracția unui mușchi protractor. În apă, ochii broaștei sunt hipermetrici (vedere îndepărtată), iar în aer sunt mioptici (vedere apropiată). La broască nu se poate face acomodarea vederii la intensitatea luminoasă, deoarece nu se poate schimba forma cristalinului. Între ochi se află un organ frontal, situat subcutanat, cu inervație proprie, numit ochi rudimentar sau impropriu ochi pineal (CIUDIN și MARINESCU, 1996).

Fig. 11. Ochi de amfibian (după HICKMAN și colab., 1995)

Simțul stato-acustic, al broaștei se realizează prin ureche, care este alcătuită din urechea internă și urechea mijlocie (fig. 12). Urechea internă a broaștelor se deosebește de cea a peștilor în principal printr-un canal endolimfatic prelungit sub forma unor diverticule în lungul măduvei spinării și o lagenă mai dezvoltată, ceea ce îmbunătățește posibilitatea perceperii vibrațiilor sonore. Urechea mijlocie este separată de urechea internă prin fereastra ovală și de exterior prin membrana timpanică, așezată pe tegument. Comunicarea urechii mijlocii cu cavitatea bucală se realizează prin trompa lui Eustache, care se deschide în laringe. Vibrațiile sonore ajung la vestibulul urechii interne prin intermediul columelei care se sprijină cu un capăt pe timpan și cu celălalt pe fereastra ovală. Nervul auditiv se ramifică în labirint în 8 ramuri, care percep oscilațiile sonore și determină poziția de echilibru a corpului.

1.1.2.6. Aparatul digestiv

Din greutatea corporală a broaștelor, aparatul digestiv reprezintă 9-10%. Tubul digestiv al larvelor este adaptat unui regim alimentar vegetal. Broaștele adulte, care au un regim alimentar preponderent carnivor, prezintă un aparat digestiv adaptat pentru acest tip de alimentație (fig. 13).

În fundul cavității bucale sunt prezente două orificii: glota sau orificiul respirator și posterior acestuia, deschiderea esofagului (fără a se evidenția faringele).

Esofagul, strâmt și scurt, se continuă cu stomacul alungit, ușor curbat și larg, în urma acestuia întinzându-se intestinul subțire. Acesta, prezintă câteva anse și se continuă cu intestinul terminal, care este mai dilatat. Rectul se deschide într-o cloacă, împreună cu canalele urogenitale și orificiul vezicii urinare.

[NUME_REDACTAT], lungimea tubului digestiv întrece de 2-3 ori lungimea corpului. Din lungimea totală a tubului digestiv esofagul reprezintă 8%, iar stomacul 14-17%. În esofag pH-ul este alcalin, iar în stomac, unde se secretă o cantitate destul de mare de pepsină și acid clorhidric, este acid. Intestinul subțire reprezintă între 56-65% din lungimea tubului digestiv. Între stomac și duoden există un sfincter piloric. În porțiunea inițială, mucoasa intestinală prezintă cute transversale care se răresc treptat, până la dispariție în porțiunea distală. Intestinul terminal este scurt, fiind locul în care se absoarbe apa și se formează materiile fecale. Rectul prezintă o musculatură bine dezvoltată. Mucoasa cloacală este pigmentată și formează cute longitudinale. Sfincterul cloacal este puternic.

Glandele anexe ale tubului digestiv (ficatul și pancreasul) își varsă conținutul prin intermediul canalelor coledoc și al lui Wirsung (care se unesc) în regiunea duodenală a intestinului.

Ficatul, de culoare brun-roșcată, prezintă 4 lobi (drept, mijlociu, stâng și apical) și pe fața ventrală o vezică biliară de dimensiuni reduse. Volumul ficatului, dependent de anotimp, atinge dimensiunile minime în luna aprilie și maxime în luna noiembrie.

Pancreasul, alb-gălbui, este lung de aproximativ 1,5 cm și lat de 3-4 mm. El este situat între curbura mică a stomacului și duoden. Canalul coledoc al ficatului și canalul Wirsung al pancreasului se unesc și își varsă conținutul în duoden.

1.1.2.7. Aparatul respirator

Aparatul respirator al broaștelor este reprezentat de branhii, în perioada larvară și de pulmoni, la adulți. Camera branhiilor interne comunică cu exteriorul printr-un spiracul.

Pulmonii, saciformi, au pereții subțiri, transparenți, ușor cutați, de culoare roz și bine vascularizați (fig. 15). Ei sunt amplasați în cavitatea toraco-abdominală, dorso-caudal cordului.

Cei doi plămâni se deschid direct în laringe, unde se întâlnesc corzi vocale. La masculii unor specii de broaște există una sau două camere de rezonanță care proemină la exterior. Mecanismul respirației la broaște (fig. 16) diferă de cel al vertebratelor superioare datorită lipsei cutiei toracice. Astfel, pentru aspirarea aerului intervin cavitățile bucală și faringiană, prin a căror dilatare aerul pătrunde trecând prin nări și coane, până la nivelul cavității faringiene. Urmează apoi un al doilea moment al inspirației, când aerul este presat de mușchii faringieni și pătrunde în pulmoni. Expirația se realizează prin elasticitatea pulmonilor și contracția mușchilor abdominali.

Fig. 16. Mecanismul respirației la broască (după HICKMAN și colab., 1995)

A – planșeul bucal este coborât trăgând aerul prin nări; B – cu nările închise și glota deschisă, broasca forțează aerul să intre în plămâni prin ridicarea planșeului bucal;

C – cavitatea bucală ventilează ritmic pentru o perioadă; D – plămânii sunt goliți prin contracția musculaturii corporale și prin reculul generat de elasticitatea plămânilor.

Datorită structurii simple a pulmonilor, aceștia nu pot asigura întreaga cantitate de oxigen necesară organismului, astfel încât respirația pulmonară este completată de o respirație cutanee. Pulmonii au un rol deosebit și în menținerea broaștei la suprafața apei.

Frecvența respiratorie la broască este influențată de mediu de viață (temperatură și luminozitate) și de vârstă. La broaștele adulte, la temperatura camerei, frecvența respiratorie este de 70-120 respirații/minut, iar la tineret este superioară adulților. Ca urmare a faptului că suprafața activă a pulmonului raportată la suprafața corpului este mult mai redusă la broască decât la mamifere (la broască este de 2/3, iar la mamifere este de 50-100 ori mai mare), fapt ce o obligă să respire și prin piele. Adesea, respirația tegumentară la broască este mai activă decât respirația pulmonară. Prin piele broaștele elimină 2/3-3/4 din CO2, în timp ce oxigenul este admis în organism în cantitate mai mare prin pulmoni.

1.1.2.8. Aparatul circulator

Aparatul circulator este reprezentat printr-o inimă tricompartimentată (două atrii și un ventricul), un sistem arterial și un sistem venos.

Datorită respirației pulmonare, circulația sângelui este dublă, realizându-se o circulație mică: ventricul – plămân – atriul stâng și o circulație mare: ventricul – corp – auricul drept. De asemenea se poate spune că circulația este incompletă, întrucât sângele oxigenat și cel neoxigenat se amestecă în ventricul.

Cordul la broasca adultă (fig. 17) este situat în porțiunea cranială a cavității toraco-abdominale, între coloana vertebrală și stern. La broaștele adulte inima este tricamerală, prezentând două atrii cu pereți subțiri și un ventricul cu pereți groși, iar la larve, este bicamerală, posedând un atriu și un ventricul. La adulți, între atrii, se află bulbul aortic, divizat la interior de o valvulă spiralată în porțiunea aortică și în cea pulmonară. Dorsal, este prezent un diverticul de formă triunghiulară, cu pereții subțiri, care formează sinusul venos, care se deschide în atriul drept.

Fig. 17. Inimă de broască (după FEIDER și colab., 1964)

a.c. – artera carotidă; a.dr. – auriculul drept; c.art. – con arterial; o.s.a. – orificiul sino – auricular; spt.aur. – sept auricular; t.a. și tr.a. – trunchi aortic; tr.c. – trunchi carotidian; tr.p.c. – trunchi pulmo – cutanat; v.a.c. – valvulă auriculo – ventriculară; vl – valvulă spirală; vt – ventricul

Circulația arterială (fig. 18) este alcătuită din: bulbul aortic (arterial), care se ramifică în două trunchiuri arteriale simetrice, din care se desprind arterele pulmonare, cârjele aortice și arterele carotide. Artera pulmonară se divide dând naștere la artera cutanată care conduce sângele la tegument, iar din aortă se desprind arterele renale și iliace.

Circulația venoasă (fig. 19) este alcătuită din venele jugulare (colectează sângele de la cap), venele musculo-cutanate și venele branhiale, care se unesc și formează vena cavă superioară. Vena cavă inferioară colectează sângele de la venele renale și venele hepatice. Broasca posedă un sistem venos portrenal (compus din vena iliacă comună stângă și dreaptă, vena dorsolombară și venele ovariene) și un sistem venos porthepatic (CIUDIN și MARINESCU, 1996).

Sistemul limfatic are în componența sa dilatări pulsatile, numite inimi limfatice (dispuse în dreptul celei de-a III-a vertebre și în dreptul sacrumului) și cavități limfatice, unde se găsește limfa. Inimile limfatice sunt adevărate organe musculare care efectuează între 30-40 contracții/minut, având un rol important în circulația limfei din cavități în vene. Inimile limfatice sunt legate de cavitățile limfatice și de vene prin intermediul unor sfinctere care permit trecerea limfei doar dinspre cavități în vase. Cavitățile limfatice subcutanate, extrem de mari, poartă denumirea de saci limfatici.

1.1.2.8.1. Caracteristicile hematologice la broască

Ca urmare a faptului că broasca este un animal cu sânge rece care hibernează, tabloul său hematologic (fig. 20) este total diferit de cel al mamiferelor, fiind oarecum asemănător cu cel al păsărilor.

Fig. 20. Imaginea microscopică a sângelui de broască (după SCHERMEN, 1967)

1 – eritrocite; 2 – eritrocite policromate; 3 – eritrocite în mitoză; 4 – eritroblast;

5 – leucocite neutrofile; 6 – leucocite eozinofile; 7 – bazofile cu granule dizolvate;

8 – limfocite; 9 – monocite; 10 – trombocite; 11 – trombocite gigant; 12 – celule pigmentare; 13 – leucocite în formă degenerativă; 14 – forma degenerativă

cu incluzii; 15 – celulă fuziformă

La broască diferențierea elementelor sanguine este dificilă, deoarece toate sunt nucleate. În frotiuri realizate prin colorația sinoptică May-Grundwald-Giemsa, celulele fusiforme se pot deosebi de eritrocite, deoarece se colorează în violet difuz, fără diferențieri între citoplasmă și nucleu, pe când la eritrocite nucleul se distinge foarte clar (CIUDIN și MARINESCU, 1996).

Studiul hematologic efectuat de SCHERMER (1967) la speciile Rana esculenta și Rana temporaria au scos în evidență absența unor diferențe crescute între cele două specii și existența unor diferențe mari între sezoanele de recoltare (tab. 1) și între componenții celor două sexe.

Tabelul 1

Compoziția sângelui la broască (după SCHERMER, 1967)

Diferențierile hematologice sezoniere dispar în cazul în care broaștele sunt întreținute în încăperi la temperaturi constante.

Variațiile foarte mari ale raportului dintre elementele figurate ale sângelui la broască se pot justifica prin faptul că mișcarea acestora în apă generează o concentrație rapidă a elementelor sanguine, iar amestecul sângelui cu limfa determină modificări importante ale raportului dintre diferite elemente.

Eritrocitele, de formă globuloasă și mult mai mari decât la alte specii de animale (au 19-32 microni lungime și 12-16 microni lățime), au aspect policromatic cu nucleu rotund, mai puțin compact. Se pot întâlni și eritrocite anucleate.

Formula leucocitară (tab. 2) a broaștelor este diferită de a altor specii de animale (CIUDIN și MARINESCU, 1996).

Leucocitele de broască au formă diferită de cele ale altor specii de animale. Numărul granulocitelor este mult superior celor al limfocitelor.

Neutrofilele au nucleul picnotic, fără a avea în permanență o granulație evidentă. Formele tinere sunt numeroase.

Tabelul 2

Formula leucocitară la broască

Eozinofilele consemnează o variație numerică, individuală, foarte mare. În celulele tinere nucleul are formă ovală sau de potcoavă, în timp ce în cele mature prezintă doi sau trei lobi. Citoplasma conține granule rotunde sau aplatizate, unite între ele, dobândind aspectul de bastonaș.

Bazofilele, foarte variabile, sunt asemănătoare cu cele de pasăre.

Limfocitele, asemănătoare cu cele de mamifere, au nucleul picnotic, dispus central și ocupând mai mult de jumătate din celulă.

Volumul total al sângelui raportat la greutatea corpului este la Rana temporaria de 1/17,4 sau de 5,7 ml/100 g corp.

Timpul de coagulare al sângelui la broască variază în funcție de individ și de sezon. În general este cuprins între 2-10 minute.

Hemoliza sângelui la Rana esculenta începe la o concentrație de 0,36% clorură de sodiu în apă distilată și este completă la 0,13%.

În compoziția sângelui la broască, ZAPADNIUC și colab. (1974) au stabilit o concentrație a compușilor azotați de 42,4 mg%, a acidului lactic de 23 mg%, a albuminelor de 5,08 mg% și un raport sodiu/potasiu de 1/41. Ca urmare a schimbărilor intense care au loc la broască prin tegument, concentrația plasmei se află în strânsă corelație cu mediul înconjurător, deoarece se pierde și se absoarbe o mare cantitate de apă.

1.1.2.9. Aparatul excretor

Aparatul excretor (fig. 21 și fig. 22), ca și la pești este reprezentat de 2 rinichi primitivi (mezonefroși), de la care urina este drenată prin intermediul ureterelor (la femele) sau canalelor urospermatice (la masculi) până în cavitatea cloacală. Vezica urinară se găsește în partea ventrală a cloacei, în afara traiectului căilor urinare, acumularea de urină realizându-se prin suprapunerea orificiului vezicii peste deschiderea canalelor urinare.

Rinichii, amplasați lateral de coloana vertebrală, în dreptul vertebrelor 7-8, sunt voluminoși, de formă ovală, ușor turtiți dorso-ventrali și de culoare brun roșcată. Urina, formată din corpusculii Malpighi, trece prin canalele excretoare și uretere și se cumulează în vezica urinară. Aceasta, are pereții subțiri și o formă bifidă. Broaștele elimină zilnic o cantitate mare de urină, ce reprezintă circa 1/3 din greutatea corporală.

În timpul hibernării activitatea rinichilor este întreruptă, reluându-se odată cu creșterea temperaturii mediului ambiant. Urina broaștelor conține: 82-84% uree, 3,2% amoniac și 0,4% acid uric. S-a constatat că broaștele elimină azotul sub formă de uree. Rinichii îndeplinesc nu numai funcția de excreție, ci și de reglare a apei în corp, așa cum vezica urinară are pe lângă rolul de a colecta urina și pe acela de a asigura o rezervă de apă în situația în care apare pericolul deshidratării.

1.1.2.10. Glandele secretorii și hematoformatoare

Glandele secretorii la broaște sunt reprezentate de glandele tegumentare, hipofiza, epifiza, tiroida și suprarenalele.

Glandele tegumentare sunt de tip mucos și de tip seros. În perioada reproducției se consemnează o creștere a numărului lor. Glandele mucoase sunt formate dintr-un acin, ce este înconjurat de celule mioepiteliale. Secreția acestor glande menține tegumentul umed și alunecos. Glandele seroase, mai mari decât precedentele, sunt mai numeroase în regiunea dorsală și mai puține în regiunea coapselor, gâtului și călcâiului. Aceste glande au o secreție acidă, extrem de toxică pentru pești și moluște (pentru acestea este mortală o concentrație de 1:80000) (CIUDIN și MARINESCU, 1996).

Hipofiza, situată la broască în diencefal, sub parasfenoid, are aspectul unui nodul mic (cât un bob de orez), de culoare roz-pal. S-a stabilit că prin injectarea secreției hipofizare în sacii limfatici poate fi provocată ovulația, chiar și în timpul iernii. Secreția hipofizară este capabilă să sporească ritmul de creștere, dar fără a grăbi metamorfoza larvelor. Ablația hipofizei determină depigmentarea tegumentului și oprirea metamorfozei. La câteva ore după hipofizoectomizare tegumentul broaștelor se decolorează puternic, ca urmare a dispariției hormonului de stimulare a melanocitelor (hormonul melanofor = MSH).

Epifiza (glanda pituitară), situată în partea superioară a diencefalului, este subțire și are aspectul unui corpuscul foarte mic.

Tiroida, dispusă subfaringian, este bilobată. Broaștele tinere posedă o tiroidă mai dezvoltată, care se reduce în volum pe măsura înaintării în vârstă. Secrețiile tiroidiene sunt răspunzătoare de determinismul ontogenetic al metamorfozei larvelor. Ablația tiroidei determină oprirea metamorfozei, cu toate că larvele continuă să crească, dar fără a-și schimba forma. La adulți, ablația tiroidei determină apariția de edeme, hemoragii și ulcere gastrice. Activitatea tiroidei se găsește sub acțiunea hormonului tireotrop secretat de lobul anterior al hipofizei. În urma extirpării acestui lob, metamorfoza se oprește. La broască tiroida participă la formarea elementelor albe ale sângelui.

Suprarenalele, dispuse ventral rinichilor, au aspectul unor benzi lungi, de culoare galben-portocalie. La broască acestea elaborează o cantitate mare de adrenalină.

Splina, situată pe mezenter în porțiunea anterioară a intestinului, are mărimea unui bob de mazăre și o culoare roșie. În splină, la tineret se formează elementele figurate ale sângelui, iar la adulți se formează limfocitele. Pe lângă acestea, la broască splina are un important rol antibactericid și antitoxic.

1.1.2.11. Aparatul reproducător

Gonadele atât la femele cât și la masculi se găsesc pe partea ventrală a rinichilor și sunt susținute în cavitatea abdominală de ligamente. În partea cranială a gonadelor se găsește un organ adipos (corp gras), de culoare galben – portocalie, care prezintă substanțe de rezervă necesare în momentul dezvoltării și maturării produselor sexuale (FEIDER și colab., 1976).

La femele, ovarele sunt voluminoase (fig. 21), mai ales înainte de reproducere și au aspect de saci cu pereții subțiri și transparenți, care se rup atunci când ovulele devin mature. Ovulele ajunse în cavitatea generală a corpului sunt preluate de două oviducte lungi printr-o pâlnie deschisă în cavitatea peritoneală, înapoia pulmonilor. Oviductele in regiunea distală se dilată și formează două utere cu pereți subțiri și transparenți. Acestea se apropie mult unul de altul și se deschid prin câte un orificiu pe peretele dorsal al cloacei, în vârful unei papile genitale la familia Ranidae sau printr-un singur orificiu la Bufonidae. În timpul migrării prin oviduct, ovulul este acoperit de un mucus aglutinant care determină depunerea ouălor sub formă de pontă. Aceasta este alcătuită, în funcție de specie, din 5000-10000 de ouă.

La masculi, testiculele (fig. 22) sunt sferice, nelobate, de culoare alburie. De la ele pornesc canalicule fine eferente care străbat rinichii. Astfel spermatozoizii sunt conduși, ca și urina prin aceleași canale urospermatice, care se deschid în cavitatea cloacală. Masculii genului Bufo sunt hermafrodiți, ei prezentând înaintea testiculului un rudiment al ovarului, numit organul Bidder, în care se dezvoltă ovule. Ei prezintă și două oviducte distincte, care sunt mai puțin dezvoltate decât cele ale femelelor. În cazul extirpării testiculului, ovarul rudimentar se dezvoltă și se transformă într-un ovar normal (CIUDIN și MARINESCU, 1996).

La broaștele din țara noastră sezonul de reproducere este primăvara. Împerecherea se realizează prin acuplare (amplex). În acest scop masculul cuprinde femela cu membrele anterioare în regiunea axilară (de subsiori; la Bufonidae) sau în regiunea lombară (în zona șoldurilor; la Bombina bombina). În momentul în care femela elimină ovulele, masculul elimină sperma deasupra acestora. Spermatozoizii prin mișcări rapide pătrund în ovule, având loc fecundația.

Dezvoltarea embrionilor și larvelor de broască

Dezvoltarea broaștei europene comune dureaza circa 4 luni, in functie de temperatura si hrana disponibilă. Embrionii încep să se dezvolte in interiorul ouălor, care sunt depuse in gramăjoare. La circa 6 zile dupa fecundare, din ouă eclozează mormoloci minusculi, cu corp sferic, coada bine dezvoltată si branhii externe. In termen de o lună, branhiile sunt absorbite si înlocuite de branhii interne. Între săptămâna 6 si 9 incep sa se dezvolte membrele posterioare, capul se conturează mai bine, iar corpul ia o formă mai clar definită. In aceasta etapă, membrele sunt complet funcționale, iar branhiile interne sunt înlocuite de plămâni. La 9 săptămâni, varsta pana la care s-au format membrele anterioare, corpul mormolocului are forma compactă a corpului de broască adultă. Coada se resoarbe treptat, dispărând complet la patru luni.

Ciclul de viață al unei broaște

La cele mai multe broaște, gametogeneza și fertilizarea sunt evenimente de sezon deoarece viața lor depinde de plantele și insectele din mediul acvatic în care trăiesc și ,de asemenea, de temperatura aerului și a apei.  În cazul în care broasca de sex feminin este matură, glanda pituitară secretă hormoni care stimulează producerea estrogenului de către ovare. Estrogenul este un hormon care poate coordona ficatul să secrete proteinele gălbenușului, care sunt apoi transportate prin sange in ouă, mai exact în porțiunea inferioară a oului.

Pe parcurs ce oul se maturizează, se acumulează gălbenușul de ou (aici colorate galben și verde). (Figura A)

Un alt hormon ovarian, progesteronul, semnalează faptul că oul își poate relua diviziunea meiotică. Acest lucru este necesar deoarece oul fusese "înghețat" în metafaza primei sale meioze. Atunci când se finalizează prima diviziune meiotică, ovulul este eliberat din ovar și poate fi fecundat. La multe specii, ouăle sunt închise într-un strat de masă gelatinoasă, care acționează pentru a spori dimensiunea lor (astfel încât acestea nu vor fi la fel de ușor de mâncat). În acest fel ele vor fi protejate impotriva bacteriilor, și vor atrage și vor activa sperma.

Sperma se produce într-o anumită perioadă, depinde de anotimpt. Broaștele leopard de sex masculin își produc sperma în timpul verii, și din momentul în care începe hibernarea în toamnă, ei au produsă sperma, care trebuie să fie disponibilă pentru sezonul de reproducere, adică în următoarea primăvară. La aproape toate anurele fecundatia este externă; masculul se folosește de picioarele din față pentru a îmbrățișa femela in regiunea pectorală sau pelviană. Îmbrățișarea poate fi menținută timp de mai multe ore sau chiar una sau mai multe zile, până când femela să depună ouale ( Figura B). În această perioadă este foarte probabil ca indiciile tactile si chimice să aiăa un rol in identificarea speciilor. Rana pipiens (broasca leopard), de obicei, depune în jurul a 2500 de ouă, în timp ce femela Rana catesbiana (broasca bou),  poate depune aproximativ 20.000 de ouă. Unele specii își depun ouăle în vegetație acvatică, astfel masa gelatinoasă aderă la plante și ancorează ouăle ( Figura C ). La unele specii de broaște ouăle plutesc în centrul iazului în derivă, fără nici un sprijin.

Fertilizarea realizează mai multe lucruri. În primul rând, ea permite oului să finalizeze a doua diviziune meiotică, oferindu-i acestuia un pronucleu haploid . Pronucleul oului și pronucleul spermei se vor întâlni în citoplasma oului pentru a forma nucleul zigotic diploid. În al doilea rând, fertilizarea permite ca citoplasmă oului să se miște astfel încât diferite părți ale citoplasmei se găsesc în locații noi ( Figura D ). În al treilea rând, fertilizarea activează acele molecule necesare pentru a începe clivajul (separarea) celulelor și dezvoltarea acestora ( Rugh, 1950 ). Sperma și ovulul vor muri repede dacă nu are loc fertilizarea.

În timpul clivajului, volumul oului de broască rămâne același, dar acesta se împarte în zeci și mii de celule ( Figura E și figura F ). O cavitate plină cu lichid, blastocelul , se formează în emisfera embrionară ( Figura H ). Aceasta cavitate va fi importantă pentru a permite celulelor să facă mișcări în timpul gastrulației.

Gastrulația la broască începe dintr-un punct de pe suprafața embrionului de aproximativ 180 de grade, opus punctului de intrare a spermei cu formarea unei scobituri, numită blastopor. Celulele migrează prin blastopor și spre polul animal . Aceste celule devin mesodermul dorsal. Blastoporul se extinde într-un cerc , și celulele care migrează prin acest cerc devin mesodermul lateral și ventral. Celulele rămase pe partea exterioară vor deveni ectoderm. La finalul gastrulației, ectodermul (precursorul epidermei și nervilor) este pe partea exterioară a embrionului, endodermul (precursorul mucoasei intestinale) este pe partea interioară a embrionului, și mezodermul ( precursorul țesutului conjunctiv, sângelui, scheletului, gonadelor, și rinichilor) este între ele.

Organogeneza începe atunci când notochordul- tija de celule mesodermale -în porțiunea cea mai dorsală a embrionului, ,,dictează” celulelor ectodermale că ele nu vor forma pielea. Mai degrabă, aceste celule dorsale ale ectodermului vor forma un tub și vor deveni sistemul nervos. În acest stadiu, embrionul este numit neurulă . Celulele precursoare neuronale alungite se pliază pe embrion și formează tubul neural .Celulele care au conectat tubul neural la epidermă devin celulele creastei neuronale . Celulele crestei neuronale sunt aproape ca un al patrulea strat de celule. Ele dau naștere la celulele pigmentare ale corpului (melanocite), neuronilor periferici, și cartilajului feței. O dată ce tubul neural s-a format, induce schimbări în veinătatea sa, și organogeneza continuă. Țesutul mesodermal adiacent cu notocordul devine segmentat în somites , precursorii mușchilor din spate ai broaștei, maduvei spiărrii și dermei (partea interioară a pielii). Aceste somite apar ca blocuri de țesut mesodermal . Embrionul își dezvoltă o gură și un anus și structura sa se prelungește, ca a unui mormoloc tipic. Neuronii fac conexiuni de la muschi si la alti neuroni , se formează branhiile , iar larva este gata să iasă ou. Mormolocul se va hrăni în curând singur , o dată ce rezerva gălbenușul oului este epuizată.

Metamorfoza larvei mormoloc într-o broască adult este una dintre transformările cele mai izbitoare în toată biologia. La amfibieni, metamorfoza este inițiată de hormonii glandei tiroide de la mormoloc, iar aceste schimbări vor pregăti un organism acvatic pentru o existență terestră.  Schimbările de formă sunt foarte evidente. Pentru locomoție, membrelor posterioare și membrele anterioare se diferențieză, iar coada se retrage. Craniul cartilaginos de mormoloc se înlocuiește cu craniul predominant osos broască tânără. Dinții mormolocilor folosiți pentru a rupe plante din apă dispar ca gura și maxilarul să ia o nouă formă. Mușchiul limbii se dezvoltă pentru a putea prinde insecte. Între timp, intestinul gros caracteristic erbivorelor se scurtează pentru a se potrivi dietei carnivore a broaștei adulte. Branhiile intră în regres, iar plămânii se dezvoltă.

Viteza de metamorfoză este strâns legată de ,,presiunea” mediului.  În regiunile temperate, metamorfoza trebuie să aibă loc înainte ca lacul să înghețe. O  broască adultă Rana pipiens (broasca leopard) își poate săpa o vizuină în noroi și va supraviețui pe timpul iernii, pe când un mormoloc nu poate.

Metamorfoza larvei mormoloc într-o broască adult:

Ouă de broască

Mormoloci la 5 săptămâni

Mormoloci la 6-7 săptămâni

Broscuța la 10 săptămâni

Broscuța la 14 săptămâni

Managementul habitatului speciei [NUME_REDACTAT] Oraviței face parte din spațiul hidrografic Banat (bazinul hidrografic al râului Caraș), fiind localizată în partea de sud-vest a țării. [NUME_REDACTAT] își are obârșia în vestul [NUME_REDACTAT] și după ce drenează [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] se varsă în Lișava.        

[NUME_REDACTAT] se înscrie în climatul temperat continental moderat cu pronunțate influențe submediteraneene. Temperatura medie anuală variază în jurul valorii de 12°C, iar cantitatea medie anuală de precipitații oscilează în jurul valorii de 800 mm.

[NUME_REDACTAT] izvorăște din partea de vest a [NUME_REDACTAT], de sub [NUME_REDACTAT], de la altitudinea de 570 m. În zona montană și cea colinară pârâul Oravița are o direcție de curgere nord-est – sud-vest, după care, odată cu pătrunderea în [NUME_REDACTAT], se orientează pe direcția sud-est – nord-vest până în dreptul localității Greoni unde se varsă în Lișava (afluent de stânga al Carașului). [NUME_REDACTAT] are o lungime de 18 km și o suprafață bazinală de 32 kmp, iar panta medie de curgere este de 7,50%. Nu primește afluenți importanți, aportul de ape facându-se prin văi torențiale cu lungimi de sub 1 km și cu regim nepermanent.

Pentru reținerea apei necesare alimentării localității și exploatărilor miniere, pe cursul superior al [NUME_REDACTAT] au fost date în exploatare în primele decenii ale secolului al XVIII-lea două lacuri de acumulare, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (localizate la mai puțin de 1 km unul față de celalalt), primele lacuri de baraj de pe teritoriul actual al României.

LACURILE DE ACUMULARE DIN LOCALITATEA ORAVIȚA

1. Scurt istoric al amenajărilor hidrotehnice

Nu se cunoaște cu certitudine anul în care au fost date în exploatare cele două lacuri de acumulare de pe [NUME_REDACTAT], dar se cunoaște faptul că acestea au fost construite la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu retragerea otomană din Banat și ocupația habsburgică, când au fost repuse în valoare perimetrele miniere abandonate de turci. Alături de lacurile de acumulare din zona Ocna de Fier-Dognecea, sunt cele mai vechi de pe teritoriul actual al țării.

Scopul inițial al amenajărilor hidrotehnice de la Oravița a fost se pare alimentarea cu apă a localității și satisfacerea nevoilor de apă industrială necesară în procesul de producție (spălarea minereurilor), ulterior adăugându-se și altele, precum: regularizarea tranzitării viiturilor prin localitate (deci apărarea împotriva inundațiilor), asigurarea unui debit de servitute în localitate în lungul rigolelor stradale, agrement și asigurarea debitului necesar pentru alimentarea cu apă a unei termocentrale (care în prezent nu mai există).

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – caracteristici morfologice și hidrologice

Arealele în care am realizat cercetările pentru lucrare sunt ecosistemele acvatice [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] este situat în apropierea limitei estice a localității Oravița (cartierul Forviz), pe valea cu același nume, la cca. 3,5 km aval de obârșie. Lacul este alimentat de pârâul Oravița și torenții laterali din bazinul hidrografic al acestuia. Lacul are o suprafață de recepție de 9 kmp, o suprafață de 1,4 ha și un volum de 133.300 mc. Are 230 m lungime și 120 m lățime maximă. Barajul este lung de 117 m și înalt de 13,40 m, fiind prevăzut cu o golire de fund (conductă metalică), descărcător central de ape mari de tip prag lat, descărcător lateral de ape mari de tip prag lat, disipator de energie și risbermă. Barajul este de tipul “baraj de greutate cu contraforți” cu partea centrală în formă de arc, fiind construit din bucăți de rocă și mortar.

[NUME_REDACTAT] este situat în zona estică a localității Oravița, pe valea cu același nume, la cca. 800 m aval de [NUME_REDACTAT]. Unul dintre scopurile construcției acestui lac a fost acela de a primi surplusul de apă din [NUME_REDACTAT] în situația unor viituri. [NUME_REDACTAT] este situat în zona estică a localității Oravița, pe aceeași vale, la cca. 800 m aval de [NUME_REDACTAT]. Unul dintre scopurile construcției acestui lac a fost acela de a primi surplusul de apă din [NUME_REDACTAT] în situația unor viituri. Acumularea este alimentată de pârâul Oravița și torenții laterali din bazinul hidrografic al acestuia.

Are o suprafață de recepție de 10 kmp, o suprafață de 0,20 ha și un volum de 43.000 mc. Lungimea este de 145 m, iar lățimea maximă atinge 70 m. Barajul are 68 m lungime și 9,6 m înălțime. Barajul dispune de o golire de fund (conductă metalică) și descărcător frontal de ape mari de tip prag lat. Barajul este de tipul „baraj de greutate cu contraforți”, fiind construit din zidărie de piatră și mortar de ciment, cu ecran de beton.

Simultan cu amenajarea celor două amenajări, în aval de acestea s-a regularizat pârâul Oravița, pe o lungime de peste 3 km (canale betonate deschise sau aducțiuni subterane). Scopul – evitarea inundării zonelor diacente albiei minore în cazul unor ape mari.

Partea a II-a-Cercetări proprii

2.1.Scopul și importanța lucrării

Având în vedere faptul că în literatura de specialitate se găsesc puține informații privind măsurătorile biometrice la Broasca mare de lac (Rana ridibunda) și datorită faptului că au și o mare importanță economică am inițiat această lucrare despre biometria broaștelor. Am studiat dimensiunile și greutatea a 21 de broaște din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din localitatea Oravița.

2.2. Materialul și metoda de lucru

Studiul de splahnologie cantitativă și biometrie a avut loc la broaștele din genul Rana, din care 12 maculi și 9 femele. Acestea au fost capturate din lacurile de acumulare [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din localitatea Oravița în perioada lunilor martie-iunie 2014.

În acvacultură se recurge la realizarea de măsurători corporale și de cântăriri în scopul stabilirii obiective a dezvoltării și conformației corporale, cât și pentru studiul dinamicii de creștere a animalelor.

În exploatațiile ranicole se efectuează măsurători și cântăriri ale broaștelor comestibile pe categorii de vârstă. În perioada de hrănire intensă, determinările biometrice se pot realiza lunar. Prin intermediul acestor măsurători se poate aprecia starea de întreținere a broaștelor, adaptabilitatea lor la condițiile de mediu din bazinele de creștere și de iernare, precum și modul cum este valorificată hrana asigurată.

Măsurătorile somatice pun în evidență valoarea dimensiunilor de lungime, lățime, adâncime, perimetru, precum și masa corporală și a pulpelor în diferite etape ale vieții broaștelor.

La broaște se determină (fig. 27) următoarele măsurători corporale:

Fig. 27. Principalele măsurători corporale la broască:

1 – lungimea corpului (de la vârful botului la coccis); 2 – lungimea tibiei; 3 – lungimea femurilui; 4 – lungimea labei.

1. lungimea corpului: se măsoară de la vârful botului la coccis;

2. lungimea capului: se determină de la vârful botului la limita posterioară a occipitalului;

3. lungimea trunchiului: se măsoară de la limita posterioară a occipitalului la coccis;

4. lungimea membrelor anterioare: se măsoară de la articulația cavității glenoidale a centurii scapulare cu partea proximală a humerusului până la vârful labelor membrelor anterioare.

4.1. lungimea humerusului;

4.2. lungimea radiusului;

4.3. lungimea labei membrelor anterioare;

5. lungimea membrelor posterioare: se stabilește după ce membrele posterioare sunt bine întinse spre înapoi de la articulația coxo-femurală la vârful labelor membrelor posterioare.

5.1. lungimea femurului;

5.2. lungimea tibiei;

5.3. lungimea labei membrelor posterioare;

6. lățimea capului: se determină la nivelul ochilor;

7. lățimea minimă a corpului: se stabilește la nivelul membrelor anterioare;

8. lățimea maximă a corpului: se măsoară la nivelul abdomenului;

9. adâncimea toracelui: se măsoară cu șublerul între vertebrele dorsale și stern;

10. perimetrul toracic: măsurat cu panglica metrică înapoia membrelor anterioare;

11. perimetrul abdomenului: măsurat cu panglica metrică anterior articulației coxofemurale;

12. perimetrul femurului: măsurat cu panglica metrică în treimea superioară a femurului;

13. masa corporală: se stabilește cu ajutorul balanței;

14. masa pulpelor: este echivalentă cu masa femurului și a tibiei după îndepărtarea pielii care le acoperă; se stabilește cu balanța.

Materialul folosit pentru aceste determinări a fost:

materialul a fost capturat din lacurile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din localiatea Oravița;

pentru capturarea materialului biologic am folosit: un mincioc, momeală, recipient cu apă pentru introducerea și transportarea lor pentru cercetare;

pentru disecte am folosit instrumentele: bisturiu cu lamă detașabilă, foarfecă dreaptă chirurgicală, pensetă, tavă pentru disecție, ace etc.;

pentru determinarea investigațiilor, broaștele din genul Rana au fost spinalizate (acest lucru s-a obținut prin distrugerea mecanică a centrilor nervoși medulari);

pentru contenție broasca se așează în palmă în decubit ventral, capul este flexat cu degetul arătător, după care se introduce un ac cu gămălie în spațiul occipito-atloidian, apoi se perforează capsula articulară, vârful acului este orientat caudal în canalul rahidian și se înaintează ușor, imprimând acului o mișcare circulară instalâandu-se astfel paralizia;

pentru determinarea greutății s-a utilizat o balanță electronică;

pentru măsurătorile de biometrie am folosit șublerul (fig.) și panglica metrică (fig), riglă și ață.

Fig. 25. [NUME_REDACTAT]. 26. Panglică metrică

Pentru prelucrarea statistică a datelor s-a calculat media pentru: lungimea corpului, lungimea trunchiului, adâncimea toracelui, lățimea capului, lățimea minimă a corpului, lățimea maximă a corpului, lungimea membrului posterior, lungimea femurului, lungimea tibiei, lungimea labei membrului posterior, lungimea membrului anterior, lungimea brațului, lungimea antebrațului, lungimea labei membrului anterior, perimetrul femurului, perimetrul toracelui, perimetrul abdomenului, greutatea corporală, greutatea masei viscerale, masa corporală deviscerată (carcasa), greutatea carcasei fără membre, greutatea membrelor posterioare, greutatea membrelor anterioare, greutatea stilopodiului posterior, greutatea zeugoposiului posterior și greutatea autopodiului posterior.

2.3. Rezultate și discuții privind măsurătorile biometrice la speciile de amfibieni din genul Rana care populează ecosistemul acvatic [NUME_REDACTAT].

În ecosistemul [NUME_REDACTAT] din Oravița am făcut studiu biometric pe 12 exemplare de Rana ridibunda din care 7 exemplare au fost masculi și 5 exemplare femele. În urma cercetărilor efectuate și prelucrării datelor am calculat media și indicii după cum urmează:

Indicii corporali la broaște

Pe baza datelor primare prezentate în cadrul măsurătorilor somatice se pot calcula diverși indici corporali. Pentru stabilirea indicilor corporali se pot folosi următoarele relații:

Indicele dactilo-toracic se stabilește prin raportarea procentuală a perimetrului femurului la perimetrul toracic.

Indicele dactilo-toracic =

Valorile acestuia pot oscila între 45-73% la femele și între 58-77% la masculii de broască. În medie acest indice a fost de 61% la femele și de 68% la masculi.

Indicele de încărcare a femurului se determină prin raportarea procentuală a perimetrului femurului la masa corpului (kg).

Indicele de încărcare a femurului =

La femele de broască a înregistrat valori cuprinse între 5-13% (cu media de 7,75%), iar la masculi între 8-12% (cu media de 9,87%).

Indicele tronco-toracic se poate calcula prin raportarea procentuală a lungimii trunchiului la perimetrul toracic. Sugerează raportul dintre lungimea trunchiului și dezvoltarea corporală a individului.

Indicele tronco-toracic =

La broaștele de sex femel luate în studiu a variat între 41-75% (cu media de 61%), în timp ce la masculi a înregistrat valori cuprinse între 62-75% (cu media de 68%).

Indicele dactilo-corporal se stabilește prin raportarea procentuală a lungimii corpului la lungimea membrelor posterioare.

Indicele dactilo-corporal =

Broaștele prezintă un indice dactilo-corporal ce variază la femele între 63-80% (cu media de 69%), iar la masculi între 60-72% (cu o medie de 67%).

Indicele masivității (compactității) se calculează prin raportul procentual între perimetrul toracic și lungimea trunchiului. Exprimă dezvoltarea corporală generală în raport cu lungimea trunchiului.

Indicele masivității =

La broaștele luate în studiu a variat la femele între 128-220% (cu o medie de 168%), iar la masculi între 133-166% (cu o medie de 147%).

Indicele dactilo toracic la speciile Rana femele studiate ( 5 exemplare) este de 60,41%, iar la masculi (7 exemplare) este de 67,85%.

Indicele de încărcare a femurului la femelele studiate este de 7,21%, iar la mascululi este de 10,64%.

Indicele tronco-toracic la femelele studiate este de 59,92%, iar la masculi este de 67,37%.

Indicele dactilo-corporal la femelele studiate este de 67,97%, iar la masculi este de 67,12%.

Indicele masivității (compacticității) la femelele studiate este de 166,88%, iar la masculi este de 148,41%.

2.4. Rezultate și discuții privind măsurătorile biometrice la speciile de amfibieni din genul Rana care populează ecosistemul acvatic [NUME_REDACTAT].

În ecosistemul [NUME_REDACTAT] din Oravița am făcut studiu biometric pe 9 exemplare de Rana ridibunda din care 5 exemplare au fost masculi și 4 exemplare femele. În urma cercetărilor efectuate și prelucrării datelor am calculat media și indicii după cum urmează:

Indicele dactilo toracic la speciile Rana femele studiate ( 4 exemplare) este de 60,43%, iar la masculi (5 exemplare) este de 67,77%.

Indicele de încărcare a femurului la femelele studiate este de 7,20%, iar la mascululi este de 10,62%.

Indicele tronco-toracic la femelele studiate este de 59,94%, iar la masculi este de 67,53%.

Indicele dactilo-corporal la femelele studiate este de 68,10%, iar la masculi este de 67,43%.

Indicele masivității (compacticității) la femelele studiate este de 166,83%, iar la masculi este de 148,06%.

Partea a III-a – Aspecte metodico-didactice de predare-învățare-evaluare în domeniul biologiei

3.1.Strategii didactice folosite în predarea biologiei

„Elevul va înțelege, va digera tot ce învață de la profesor, nu ca să se transforme într-o enciclopedie neînsuflețită, ci ca să se pregătească a deveni un om viu, înțelept și cu o minte sănătoasă!”( [NUME_REDACTAT] Aghayan)

Prin strategia didactică înțelegem un ansamblu de procedee prin care se subliniază conlucrarea dintre profesor și elev în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și deprinderi, a dezvoltării personalității umane.(I.Nicola, 1996, pag.37).

Reforma curriculară încearcă să creeze un proces instructiv-educativ centrat pe acțiunea elevului,dezvoltându-i gandirea critică, imaginația, experiența practică, limbajul biologic, precum și activitatea independentă, bazată pe culegerea de informații din dicționare, cărți, diverse surse media, internet etc. pentru a facilita obținerea succesului pe plan social și profesional.

Conform tendințelor actuale, strategia didactică trebuie sa implice îmbinarea între activitatea profesorului și cea a elevului, astfel încât profesorul sa devină un sfătuitor, un coordonator al activității didactice. Aceasta strategie este aplicată, cu succes în mai multe state, unde copilul este implicat în activitatea didactică, ținându-se cont de capacitatea, nevoile acestuia.

Profesorul prin cunoașterea strategiilor didactice și aplicarea lor îi va ajuta pe elevi să înțeleagă conceptele și să iși îmbogățească cunoștințele biologice, dobândind capacități si deprinderi de a investiga, de a analiza, de a rezolva , de a sintetiza si aplica .

3.2.Metode folosite în predarea disciplinelor biologice.

„Nu există metode bune sau rele, ci metode adecvate, bine sau prost utilizate”(I.Cerghit)

În acest capitol voi prezenta câteva din metodele aplicate, cu succes, în cadrul disciplinelor biologice, prin intermediul cărora elevii și-au descoperit orizontul local și apropiat,printr-o participare activă,liberă,creatoare.

3.2.1 Metode didactice centrate pe acțiunea profesorului

Sunt metode centrate pe activitatea profesorului, care dirijează activitatea de predare-învățare, elevii având un rol pasiv, acela de “storcători de informație”

Spre exemplificare prezint câteva metode clasice de învățare folosite în cadrul disciplinelor biologice:

Povestirea este o formă de expunere cu caracter plastic, intuitiv,concret, emoțional, prin care se prezintă fapte ți întâmplări, fenomene, idei care în general nu pot fi desprinse din experiența proprie a elevilor. Această metodă trebuie realizată astfel încât elevii să-și ,,închipuie” cele povestite. De exemplu la disciplina zoologie li se povestește elevilor legende despre broaște la români.

Pentru ca această metodă sa fie mai atractivă, sunt implicați și elevii, cerându-le să povestească legende despre broaște pe care le-au auzit de la bunicii lor sau de la alte persoane mai în vârstă, curiozități pe care le-au descoperit sau le-au auzit despre diferitele specii de amfibieni.

De asemenea, pentru a crea o atmosferă propice învățării și pentru a dinamiza procesul instructiv-educativ, în cadrul povestirii am introdus imagini illustrative pentru conținutul prezentat sau chiar sunete sugestive.

Descrierea este metoda prin care profesorul poate prezenta direct realitatea biologică, pe baza observației, precizând aspectele exterioare specific obiectelor, proceselor și fenomenelor biologice (formă, mărime, culoare, relații).

De exemplu:

Descrieți tipul de ecosistem acvatic [NUME_REDACTAT].

Descrieți fauna specific ecosistemului [NUME_REDACTAT].

3.2.2. Metode didactice centrate pe acțiunea elevului

Conversația este o metoda didactică aplicabilă prin discuții sau dezbateri, prin dialog bazat pe întrebări și răspunsuri, vehiculând informații între profesor și elev sau între elevi.

Formele conversației sunt:

Conversația catehetică înseamnă reproducerea mecanică a unor răspunsuri referitoare la cunoștințele dobândite anterior, fără înțelegerea esenței, fără interpretarea sau modificarea cunoștințelor transmise de profesor sau prevăzute în manual,în scopul fixării acestora.

Întrebările folosite sunt inchise și aparțin conversației convergente.

De exemplu, la lecția ,, Amfibieni. Broasca de lac.” se poate pune urmatoarea întrebare:

Menționați clasificarea amfibienilor.

Conversația euristică se bazează pe formularea conștientă, liberă, creatoare, științifică unor raspunsuri la întrebări date de elevi spre a descoperi adevarul biologic, cunoscut de profesor. Această conversație se mai numește socratică sau maieutică și susține învățarea activă , dezvoltând capacitatea intelectuală.

Elementul de bază al conversației euristice îl reprezintă întrebările și structura acestora.I.Cerghit preciza că….lucrul cel mai important este ca educatorul să cunoască logica nașterii întrebărilor, să stăpânească arta formulării cu abilitate a acestora și să posede cum spunea J.Piaget…unele calități ale lui Socrate, imaginație și bună cultură, acestea fiindu-i accesibile prin studiu și observarea experienței lui ca și a altora….(1988, pag.13).Așadar, întrebările folosite sunt deschise și aparțin conversației divergente, astfel elevi pot formula concluzii, pot lansa ipoteze, pot explica anumiți termeni biologici. De exemplu, la lecția ,,Amfibieni. Broasca de lac” se pot adresa urmatoarele întrebări:

Explicați termenul de amfibian .

Cum explicați fenomenul de metamorfoză a larvei la broască?

Există mai multe clasificări ale întrebărilor:

În funcție de procesul psihic implicat și exigențele eroteticii didactice, tipurile de întrebări pot fi:

Întrebări reproductive, care solicită memoria și așteaptă un singur răspuns posibil.De exemplu: Care sunt reprezentanții broaștelor cu coadă?

Întrebări productive, care solicită operațiile gândirii, așteaptă mai multe raspunsuri posibile, prin interogații cauzale sau ipotetice. De exemplu: Cum explicați retragerea branhiilor la mormoloc și apariția plămânilor la broască?

În funcție de operația de efectuat,există întrebări care presupun o acțiune de:

clasificare: Care sunt tipurile de vertebrate după mediul de viață?

compararea: Precizați o asemănare și o deosebire între broaștele cu coadă și cele fără coadă?

explicare: Din ce cauză respirația amfibienilor este dublă?

definire: Definiți termenul de metamorfoză?

numărare: Câte degete au membrele anterioare și cele posterioare ale amfibienilor?

ordonare în spațiu și timp: Unde se află ecosistemele acvatice [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]?

În funcție de adresabilitatea întrebărilor acestea pot fi:

frontale, adresate tuturor elevilor

directe, adresate unui elev

inversate,adresate de câtre un elev profesorului,acestea returnându-le elevului(raspuns prin întrebare): Ce fel de hrănire au amfibienii? Precizează tu care este raspunsul corect.

de releu de comunicare, cand elevul adrezează întrebări profesorului, iar acestea le readresează altui elev sau altor elevi: Ce parere aveți despre adaptarea amfibienilor la două medii de viață?

de controversă, când se propun raspunsuri contradictorii în probleme variate:Se găsesc sau nu specii de broaște cu coadă în ecosistemele Lacul mare și [NUME_REDACTAT]?

Observația este o metoda didactică și de cercetare, de exploare biologică directă, imediată a realității, care asigură prin percepție polimodală cunoașterea și înțelegerea, prin raționament inductiv, a faptelor, fenomenelor și proceselor din mediul cel mai apropiat.

Observarea are loc sub îndrumarea cadrului didactic (observare sistematică), fie în mod autonom(observație independentă).Prin observații, elevii pot să explice, să descrie, să interpreteze fenomene, procese biologice si să realizeze desene, fotografi, grafice, precum și completarea unor fișe de observații. Prin acestă metodă se formează și unele calități comportamentale ale elevilor: consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea și imaginația.

Metoda observației poate fi utilizată în urmatoarele situații:

observarea comportamentului uman în descoperirea ecosistemelor locale și apropiate .În această situație se pot adresa următoarele întrebări:

Ce tipuri de ecosisteme există în localitate?

Ce plante cultivă familia ta? Dar ce animale crește familia ta?

recunoașterea componentelor mediului înconjurător.Prezint spre exemplificare următoarea situație: În timpul unei deplasării în comună cer elevilor să observe mediul înconjurător , apoi analizam răspunsurile acestora. În general,aceștia asociază mediul cu vegetația și nu fac referire la elemente antropice ale mediului înconjurător.

observarea unui fenomen natural. Spre exemplificare adresez următoarea situație: Observație culoarea apei [NUME_REDACTAT] pe o probă recoltată într-o sticlă transparentă. Observați aspectul apei și notați în fișa de observație, dacă apa este tulbure, incoloră sau colorată. Daca apa este colorată precizați cauza?

Problematizarea este o metodă didactică, activă, de cercetare, care constă în crearea unei situații conflictuale între ceea ce stie sau poate rezolva elevul și ceea ce nu știe sau trebuie să rezolve elevul. Această metodă poate fi folosită, sub forma de întrebare-problemă, problemă, situația-problemăîn cadrul scenariului didactic si propuse elevilor spre rezolvare prin diferite operații ale gandirii.I.Cerghit(1980) definea problematizarea ca fiind…..un principiu didactic fundamental care direcționează predarea-învățarea…..

Prezint cateva exemple de aplicare a problematizării în cadrul lecției ,,Ecosisteme acvatice”

Din cauza secetei volumul apelor ecosistemelor acvatice locale a scăzut. Ce se întâmplă cu populațiile de pești, de amfibieni și alte viețuitoare prezente în ecosistemele respective?

Cum explicați fenomenul de ,,înverzire” a apei în timpul verii?

Calculați cantitatea de oxigen existentă într-o probă de apă luată din pârâul localității.

Demostrația (cu ajutorul desenului biologic, cu ajutorul microscopului și experiențelor , al planșelor, al filmului, retroproiecției) este metoda prin care mesajul este transmis elevilor de către profesor prin intermediul unui suport material (natural, figurativ, simbolic) sau printr-o acțiune.

De exemplu în cercetarea unui ecosistem are loc o demonstație cu ajutorul acțiunii. Li se arată elevilor metodele de cercetare, acțiunea de prelevare a materialelor biologice, condițiile de transport a materialelor biologice, recipientele de colectare, etc. Pentru ca elevii să surprindă cât mai bine acțiunile desfășurate, ritmul de efectuare al acțiunilor este încetinit și acțiunea este divizată în elementele componente. De asemenea, după demonstrație uneori se solicită unul sau doi elevi să efectueze acțiunile respective, apoi întreaga clasă va trece la efectuarea acțiunilor demonstrate, de exemplu modul de colectare și transportul materialului biologic dintr-un ecosistem acvatic.

Exercițiul este o metodă didactică bazată pe acțiune autentică, de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni intelectuale și / sau motrice, pentru însușirea unor comportamente care permit executarea precisă a unei acțiuni sau dobândirea unor comportamente cu caracter de creație. Spre exemplificare prezint cateva exerciți interprinse în cadrul disciplinelor biologice la gimnaziu :

Am amestecat caracterele unor animale acvative vertebrate cu caracterele amfibienilor. Subliniază caracterele amfibienilor ! Pe baza caracterelor pe care nu le-ai subliniat recunoaște care sunt celălalte vertebrate acvatice.

Observați desenul în care este reprezentată transformarea mormolocului de broască. Numerotează desenele în ordinea corespunzătoare. Cum se numește totalitatea acestor transformări ? Care sunt adaptările amfibienilor la mediul terestru ?

Modelarea este o metodă didactică de cercetare, de dobândire de noi cunoștințe despre fenomene, fapte, și procese petrecute la distanțe mari și dificil de abordat în mod direct.Astfel abordarea este indirectă, prin realizarea unor reprezentări simplificate, micșorate, esențializate ale realității biologice .Modelul este o componentă a unui sistem material, un instrument de lucru, o sursă de informare ce reproduce, prin simplificare și micșorarea însușirile esențiale și particulare ale unor obiecte, fenomene, procese.

Ca metodă de învățământ, modelarea îndeplinește două funcții : ilustrativă și cognitivă. În primul caz, modelul reprezintă de fapt un material didactic confecționat. Funcția cognitivă presupune ca elevii, cunoscând modelul și operțând anumite modificări pe el, să ajungă la cunoștințe noi, să-și formeze deprinderi și priceperi pe care apoi să le poată utiliza pe original. ([NUME_REDACTAT], Prelegeri de psihopedagogie, pag.134)

Tipurile de modele utilizate în predarea- învățarea disciplinelor biologice în gimnaziu sunt :

Modelele didactice obiectuale : reproduc modele naturale, de exemplu mulaje cu diferite specii de vertebrate

Modelele didactice figurative reproduc obiectul, fenomenul sau procesul biologic original cu ajutorul unor imagini, de exemplu diferitele stadia de dezvoltare ale embrionului la unele vertebrate sau diferite reprezentări grafice, cum ar fi reprezentarea celulelor și țesuturilor animale la broasca de lac.

Modele didactice simbolice,abstracte, ideale reproduc originalul cu ajutorul semnelor convenționale : formule, ecuații, modele logice, concepte, teorii; de exemplu formula de calcul a numărului de eritrocite pe mm3 de sânge.

Jocul didactic în biologie este o metodă de învățământ bazată pe acțiune și simulare. Jocul este o activitate umană urmărită prin ea însăși, fără un scop material sau util vizibil, desfășurată după reguli benevol acceptate, activitate care generează emoții pozitive și satisface nevoia de plăcere și destindere a individului.

De exemplu, propun spre exemplificare următoarele jocuri didactice:

Un joc de reflexie personală, de spargere a gheții, ce durează 10 minute, intitulat ,,Ecosistemul acvatic [NUME_REDACTAT]” :  Fiecare elev împarte o foaie de caiet în patru părți egale și în fiecare dreptunghi scrie următoarele: [NUME_REDACTAT] acum 5 ani; [NUME_REDACTAT] în prezent; [NUME_REDACTAT] peste 15 de ani; [NUME_REDACTAT] peste 50 de ani. În fiecare sector, elevii trebuie să deseneze un element simbolic corespunzător cu imaginea lacului de acumulare corespunzătoare momentului precizat. Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4 elevi.

Un alt joc didactic utilizat este pescuitul, care constă în pescuire unui bilețel de către patru elevi dintr-o cutiuță. Elevii desfac bilețelul, îl citesc și rezolvă cerința, cum ar fi : Menționați tipuri de ecosisteme terestre; Menționați tipuri de ecosisteme acvatice; Dati exemple de protozoare prezente în apa bălților; Care este vegetația specific bălților?Dar lacurilor?; Clasificati amfibienii; Numiți câteva specii de amfibieni cu coadă; Numiți câteva specii de amfibieni fără coadă. Elevii, care dau raspunsuri exacte sunt declarați câștigători.

Metoda algoritmizării

Un algoritm reprezintă un ansamblu de reguli și operațiuni proprii oricărui tip de calcul logic sau matematic, o succesiune de operații sau momente necesare pentru rezolvarea unui anumit tip de problemă-sarcină. Se realizează sub forma unor scheme operaționale, de analiză și sinteză biologică.

În procesul de investigare directă a naturii un loc central ocupă și observarea în natură, pe planșe, mulaj, material natural a diferitor specii de animale și plante cu scopul identificării caracterelor lor generale și a realizării unor clasificări a lor după diverse criterii. Familiarizarea cu diversitatea plantelor și animalelor și formarea unor deprinderi elementare de recunoaștere a organismelor din diferite grupe sistematice se începe în clasa a VI-a chiar la începutul cursului de biologie. La această etapă, cînd elevii au închipuiri foarte vagi despre particularitățile structurale ale diferitor grupe de plante și animale și despre principiile de clasificare și sistematizare a lor, consider de neconceput realizarea acestor obiective fără punerea la dispoziția elevilor a unor sisteme de operații structurate și efectuate într-o anumită succesiune logică obligatorie care ar duce la același rezultat pentru toți elevii implicați în aceste activități. De aceea eu organizez efectuarea lucrului investigativ la modulul ,,Diversitatea lumii vii” oferind ca suport algoritmi ce permit recunoașterea organismelor și determinarea poziției lor sistematice prin efectuarea unui număr limitat de ,,pași” relativ simpli, ceea ce facilitează considerabil realizarea acestei probleme. Propunem în continuare unii din acești algoritmi.

Exemplu: La modulul ,,Diversitatea lumii vii” în clasa a VI-a,cu scopul familiarizării elevilor cu principalele principii de clasificare a animalelor vertebrate,eu utilizez cu succes următorul algoritm de determinare a animalelor vertebrate:

Animalul este acoperit cu blană?

Nu / Da MAMIFERE

Animalul are pene? PĂSĂRI

Nu / [NUME_REDACTAT] are solzi?

Nu / [NUME_REDACTAT] sînt sudați?

Pielea este nudă

Nu / Da

AMFIBIENI PEȘTI REPTILE

Activitățile practice sunt un ansamblu de de activități cu caracter practic, aplicativ, conștient și sistematic executate de elevi, în scopul adâncirii înțelegerii și consolidării cunoștințelor dobândite,verificării și corectării lor, însușirii unor priceperi și deprinderi practice, aplicative.

În cadrul acestor activități, relevantă est e metoda studiului de caz .

De exemplu : În localitatea Oravița, în arealul [NUME_REDACTAT] s-au deversat deșeuri solide poluând apa și solul. Autorii poluării sunt încă necunoscuți. Ce se poate întâmpla cu fauna din lac? Dar cu vegetația ? Cum se pot preîntâmpina astfel de ,,accidente” ecologice ? Ce măsuri se pot lua în acest scop ?

3.2.3 Metode didactice activizante

„Profesorul care nu permite și nu încurajează diversitatea operațiilor în tratarea problemelor pune “ochelari de cal” intelectului elevilor, restrângându-le viziunea doar în direcția în care mintea profesorului este întâmplător de accord!”(J.Dewey)

Sunt acele metode de instruire bazate pe implicarea activă a elevilor, pe gandirea critică și experiența practică, în care profesorul devine un coordonator al activității didactice. Aceste metode captează atenția elevilor, elimină monotonia și plictiseala,făcându-i să urmărească cu interes și curiozitate lecția.

În urma studierii piramidei învățării a lui [NUME_REDACTAT] (figura ) observăm faptul că prin introducerea acestor metode în scenariul didactic, elevii devin mai activi, iși imbogațesc cunoștințele, memorează logic și iși maresc experiența prin practică. „Pare ciudat să nu poți spune tot ce știi despre subiectul pe care îl predai, însă nu-i va ajuta pe elevii dacă o faci. Știi prea mult!”

Daca prin aceste metode activizante atragem elevi spre învățare, spre școală, oare de ce nu sunt folosite de mai multe cadre didactice? Foarte mulți dintre noi suntem pasivi, ne interesează doar transmiterea informației si nu asigurarea feedback-ului,din cauza influenței școlii tradiționale în care ne-am format și care vedea lecția ca o piesă în care dascălul era și regizor și unic actor , iar elevul un simplu spectactor .

Fig. Piramida învățării ([NUME_REDACTAT], 2004)

În cele ce urmează ,prezint spre exemplificare câteva din metodele didactice activizante utilizate în predarea-învățarea biologiei.

Brainstorming-ul – cea mai simplă, cea mai eficientă și cea mai utilizată tehnică de stimulare a creativității și de generare de idei noi în cadrul unui grup. Etimologic (brain=creier, storm=furtună), termenul desemnează efervescența de idei spontane ca rezultat al „stoarcerii creierului/intelectului”, un asalt de idei, o stare de intensă activitate imaginativă. În brainstorming nu se tolerează nici un fel de critică pe parcursul producției de idei.

Cele 7 reguli ale unei ședinte reușite de brainstorming:

Nu judecați ideile celorlalți – cea mai importantă regulă;

Încurajați ideile nebunești sau exagerate;

Căutați cantitate, nu calitate în acest punct (de aceea mai este denumită metoda evaluării amânate sau filosofia marelui Da)

Notați tot

Fiecare persoană este la fel de importantă

Nașteți idei din idei

Nu vă fie frică de exprimare

Brainstorming-ul nu este doar un generator de idei pentru alții, de obicei grupul va evalua și selecta singur ideea finală. Soluția nu ar trebui să necesite aptitudini pe care membri grupului nu le au sau nu le pot obține. Subiectul pentru brainstorming este formulat sub formă de întrebări.

Sarcina de lucru: Scrieți tot ce vă trece prin minte despre fauna [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] din localitatea Oravița!

[NUME_REDACTAT]- Vreau să știu –Am învățat (Know-Want to know-Learned sau K-W-L) este o metodă didactică ce poate fi utilizată în lectura unui text și audierea unei prelegeri, care începe de la ce știu elevi despre tema data, ce vor să afle și ce au învățat. A fost introdusă în școlile americane de [NUME_REDACTAT].(M.Ionescu,2000).

Realizez un tabel pe tablă și propun subiectul : Amfibieni, apoi lansez sarcina de lucru frontal: Ce știți despre comuna amfibieni? Răspunsurile acestora se notează în rubrica: Știu. Dupa epuizarea informaților cunoscute de elevi,se completează rubrica din mijloc: Ce ati vrea să știți despre amfibieni? Îi ajut pe elevi sa propună alte întrebări, iar după obișnuirea cu această metodă,elevii vor lucra, fie în grupuri mici, fie individual.

Tabel…[NUME_REDACTAT]- Vreau să știu –Am învățat !

Cubul – subiectul este studiat și prezentat din mai multe perspective. Este necesară prezența unui cub. Pe ficare față a cubului este scrisă o instrucțiune: Descrie! Compară! Asociază! Analizează! Aplică! Argumentează pro și contra! Ordinea instrucțiunilor nu este obligatorie.

Sarcina de lucru: La conținutul „Animale din zone temperate ”, instrucțiunile le-am prezentat sub formă de propoziții pentru a fi înțelese de elevi:

Descrie: -Descrie zonele temperate și animalele aferente acestora.

Compară: -Compară animalele din zonele temperate cu animale din zonele reci.

Asociază: -Asociază alternanța alternanța anotimpurilor cu activitatea desfășurată de animalele din țara noastră.

Analizează: – Adaptările organismelor animale în funcție de zonele în care trăiesc (zonele temperate, zonele calde și zonele reci).

Aplică: -Voi ce puteți face pentru identificarea zonelor de climă pe Glob?

Argumentează: – Schimbările climatice au efecte asupra animalelor?

[NUME_REDACTAT] – sistematizarea cunoștințelor – restructurarea ideilor unui conținut abordat; este formată din două cercuri care se suprapun parțial. În primul cerc sunt notate caracteristicile unui fenomen studiat, iar în cel de-al doilea cerc, caracteristicile celui de-al doilea fenomen. La intersecția celor două cercuri se găsesc caracteristicile comune ale fenomenelor.

Sarcina de lucru: Comparați ecosistemele acvatice [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT], precizând două asemănări și două deosebiri.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Fig. 4: Metoda „DiagramaVenn”

Ciorchinele este un tip de brainstorming neliniar ,organizator grafic, prin care se evidențiază într-o rețea conexiunile dintre ideile despre un subiect. Se scrie un cuvânt în mijlocul tablei/foii de hârtie. Elevii, individual sau în grupuri mici, emit idei prin cuvinte legate de tema dată. Se fac conexiuni,de la titlu la ideile elevilor, acestea se pot face cu linii trasate de la centru la contribuțiile individuale sau în grup ale elevilor. Este bine ca tema propusă să fie cunoscută elevilor, mai ales când se realizează individual.

Sarcina de lucru: Completați spațiile libere cu informațile dobândite despre locomoția în lumea animală.

Fig.[NUME_REDACTAT] Mozaic sau Jingsaw (provine din limba engleză și inseamnă puzzle sau mozaic) este o metodă activ- participativă care are ca scop învățarea prin cooperare și predarea efectuată de elevi colegilor lor.

Aplicarea metodei implica mai multe etape:

Clasa este împarțită în patru grupuri de elevi(grupuri de experți).

Prezentare pe scurt a temei alese pentru a fi studiate de elevi.

Fiecare grup de elevi va primi fișe de lucru numerotate cu cifre de 1 la 4, de exemplu: fișa nr. 1 este studiată de grupul 1 etc.Aceștia studiaza cerința de pe fișele de lucru, extrag ideile principale, trag concluzii, pe care le vor prezenta în etapa următoare devenind astfel experți .

Se formează alte grupuri de elevi (grupul Jingsaw), din care face parte cate un elev expert.

Fiecare elev din grup va deveni profesor, predând astfel ideile principale reținute din studierea fișei de lucru, in cadrul grupului de experți.

Sarcină de lucru: La tema Diversitatea lumii animale (conținutul Ritmuri biologice la animale) am aplicat acestă metodă, în felul următor:

clasa a fost împărțită în patru grupuri(grupuri expert).

Fiecare grup primește cate o fișă de lucru, numerotată de la 1 la 4, astfel:fișa de lucru nr 1 conține un text referitor la animalele diurne, fișa nr. 2 prezintă informații despre animalele nocturne, fișa nr.3 conține informații despre animalele crepusculare. Aceștia vor analiza fișele de lucru, vor extrage ideile principale, pe care le vor utiliza în etapa următoare.Am intervenit în explicarea unor noțiuni pentru ca elevii să înțeleaga mai bine textul aplicat pe fișa de lucru.

Alcătuirea de noi grupuri( gurpuri Jingsaw) care conțin câte un elev expert și care iși vor impărtăși cunoștințe dobândite în grupul expert.

Turul galeriei – sala de clasă devine un mediu care stimulează gândirea, creativitatea și o învățare eficientă. Elevii elaborează în grup un proiect care exprimă opinia tuturor, își împart sarcinile, negociază, caută soluții pentru rezolvarea unei probleme. Gândirea în grup poate fi mai productivă decât cea individuală, sporind șansele soluționării unor probleme într-un mod mai adecvat. Când fac „turul galeriei” analizează și evaluează produsele realizate de colegi, le compară cu produsul lor (autoevaluare), formulează comentarii. Elevii au posibilitatea să ofere și să primească feed-back referitor la munca lor.

Sarcina de lucru: Clasa este împărțită în patru echipe. Fiecare echipă va realiza un desen, cu un slogan despre protejarea mediului înconjurător (un poster). Fiecare echipă își expune posterul realizat pe pereții clasei. La semnalul dat de profesor, fiecare echipă va efectua un tur al clasei (turul galeriei) pentru a observa posterele realizate de colegii lor, notând pe acestea diferite comentarii critice, aprecieri. Apoi fiecare echipă revine la locul său inițial, impreună cu desenul realizat, citesc comentariile, iși reexaminează desenul prin compararea cu celelalte desene.

În urma aplicării acestor metode, am dedus următoarele concluzii:

Cadrul didactic aplicator al acestor metode trebuie sa stăpânească foarte bine stategiile didactice.

Diversificarea scenariului didactic prin aplicarea diverselor metode de învățamant determină atingerea obiectivelor educaționale propuse în cadrul diferitelor lecții, imbogățirea cunoștințelor și aplicarea reușită a acestora,atragerea elevilor spre disciplina predată,formarea unor gandiri creative, libere.

Metoda cercetării în birou, care presupune:

Documentarea bibliografică, realizată prin studierea lucrărilor legate de sistematica zoologică a broaștelor, morfologia externă, organizarea internă, dezvoltarea ontogenetică și etologia acestora.

Culegerea de date necesare analizării unor variate elemente și fenomene.

Studierea unor documente care oferă informații in ceea ce privește ecosistemele cercetate: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Identificarea și interpretarea unor imagini care ilustrează anumite fenomene .

Reprezentarea grafică a unor date .

Identificarea unor unor trasee și puncte de observare, analiză, cercetare a orizontului cercetat.

Utilizarea unor metode de cercetare modernă: accesarea informațiilor de pe diferite site-uri.

Metoda cercetării pe teren

În realizarea cercetării pe teren am utilizat urmatoarele instrumente de lucru: aparat de fotografiat, instrumente de măsurare a distanțelor, caiet de notițe, coli pentru desene, tabele realizate în etapa de birou, instrumente de cercetare pe teren etc.

În cercetare pe teren am utilizat următoarele metode:

Observarea directă și indirectă a realității biologice și notarea în fișa de observație a elementelor deduse ;

Prin intermediul observării directe, dirijate, au fost consemnate aspecte ale elementelor de dezvoltare ontogenetică la broască.

Metoda observației indirecte bazată pe o reproducere a realității biologice a fost realizată prin diverse mijloace ca: reprezentări grafice, tabele, desene schematice etc.

Comparația diferitelor elemente și fenomene studiate

Prin comparația elementelor si fenomenelor, au fost evidențiate asemănările și deosebirile dintre acestea

Realizarea unor schițe, desene, fotografii ale materialului biologic și ecosistemului studiate.(www.scritub.com)

3.3. Mijloace de învățământ folosite în predarea biologiei

În predarea orelor de biologie am utilizat mijloace de învățămant, atât clasice cât și moderne pe care le-am corelat cu competențele specifice și conținuturile învățării, cu metodele și procedeele didactice, cu particularitățile de vârstă și dorințele individuale ale elevilor.

De exemplu:

la sarcina de lucru legată de îndosarierea datelor adunate de pe teren, elevii au folosit calculatorul și imprimanta ca mijloace de învățământ. Prin folosirea acestor mijloace, elevii au devenit mai interesați de lecție, mai activi, mai motivați în rezolvarea cerințelor.

Mijloacele de învățământ folosite în activitatea de predare-învățare a biologiei sunt următoarele:

1. Mijloace informativ-demonstrative

a) Materiale intuitive naturale:

-colecții de plante (ierbare)

-colecții de insecte ( insectare)

-colectii de minerale, roci, metale.

-instrumente, aparate, unelte.

b)Obiecte elaborate special in scopuri didactice

– exemplu: mulaje, machete.

c) Materiale sau reprezentări figurative

-exemplu: ilustrțtii, fotografii, albume, tablouri, desene pe tablă, hărți, atlase, planșe, diapozitive, diafilme.

d) Reprezentări simbolice

-scheme, deene pe tabla, formule matematice, note muzicale, cuvinte scrise.

2.Mijloace de exersare si formare a deprinderilor

-diferite tipuri de jocuri de construcții,

-truse de piese demontabile.

3. Mijloace de relaționare a timpului in cadrul lecțiilor

-hărți, șabloane.

4.Mijloace de evaluare:texte.

5.Mijloace tehnico audio-vizuale

3.4. Forme de organizare a activității didactice școlare si extrașcolare

În activitatea didactică foarte importantă este relația profesor-elev,educator-educat.Acestă relație se poate modifica în timpul unei ore de curs, de la o activitate didactică frontală,cu întrega clasă, la o activitate pe grupe și individuală.

Ce este o activitate didactica organizată cu intrega clasă?

Activitatea didactică cu întrega clasă este forma tradițională de organizare a activității didactice școlare și extrașcolare, când profesorul lucrează simultan cu întrega clasă, toti elevii având aceeași sarcina de lucru.Această formă de activitate se aplică atât în învățarea teoretică, cât și cea practică.

Ce este o activitate didactica organizată pe grupe?

Este acea activitate în care elevii sunt împărțiți în grupuri mici. Elevii unui grup colaboreză pentru realizarea temei și pot avea sarcini diferite în cadrul grupului. Acest tip de activitate se aplică într-un scenariu didactic conceput din metode didactice activ-participative și în cadrul instruirii practice.

Ce este o activitate didactică organizată individual?

Este activitatea didactică în care fiecare elev își rezolvă singur o sarcină de lucru. Ei pot avea aceleași sarcini de lucru sau sarcini de lucru diferite.

În organizarea didactică individuală sau pe grupe, profesorul are în vedere variate aspecte, cum ar fi: obiectivele propuse, strategiile didactice. Aceste forme de activitate didactică prezintă avantaje și dezavantaje.

O alta formă de bază a organizarii activității didactice este lecția de biologie.

Ce este o lecție?

O lecție (lectio în limba greacă înseamnă a citi cu glas tare, a audia, a lectura, a medita) este o activitate didactică de bază, o forma principală de organizare a activității didactice a relației profesor-elev.

I.Cerghit definea lecția ca fiind…..o entitate de învățământ, care este ceva mai mult decât o formă sau un cadru de organizare a instrucției, căci presupune mecanisme și legități de structurare și funcționare ce trebuie bine cunoscute….(1983, pag.14).

Avantajele acestei forme de organizare didactică sunt:

pentru cadrul didactic reprezintă o activitate de organizare și desfășurare mai practică ;

parcurgerea programei școlare;

modernizarea actului didactic;

sistematicitatea și continuitatea actului didactic;

Tipul de lecție este formă de organizare și desfășurare a activității didactice, în funcție de obiectivul educațional fundamental.

Principale tipuri de lecții folosite în cadrul disciplinei opționale [NUME_REDACTAT]-ieri și azi..sunt:

lecția de transmitere și de dobândire a cunoștințelor – profesorul are pondere maximă în lecție în momentul comunicării: lecție bazată pe utilizarea calculatorului, lecșia intoductivă, lecția-prelegere etc.

lecția de formare a priceperilor și deprinderilor- elevii sunt activi prin dobândirea tehnicilor de munca intelectuală, de muncă independent și aplicarea cunoștințelor în practică: lecția bazată pe studio individual,lecția bazată pe fișelor de lucru etc.

lecția de recapitulare, sistematizare și consolidare a cunoștințelor- are ca scop fixarea și consolidarea cunoștințelor dobândite: lecția-sinteză, lecția pe baza planului de recapitulare întocmit de profesor și elevi.etc.

lecția de evaluare a cunoștințelor- evaluarea randamentului școlar: lecție de evaluare orală, scrisă, lecția de evaluare prin lucrări practice etc.

lecția mixtă- lecția combinată, de predare-învățare-evaluare caracterizată prin dobândirea de noi cunoștințe,formarea de priceperi și deprinderi intelectuale și practice, fixarea și consolidarea cunoștințelor, recapitulare și sistematizare, evaluare .

Momentul lecției este o secvența a demersului didactic destinat realizării unui obiectiv educațional fundamental.Scenariul unei lecții cuprinde mai multe momente:

momentul organizatoric

verificarea cunoștințelor

captarea atenției

precizarea obiectivelor operaționale

stimularea reactualizării cunoștințelor achiziționate anterior

dirijarea învățării

asigurarea feed-back-ului

evaluarea performanței

asigurarea și intensificarea tetenșei și transferul cunoștințelor

precizarea activităților pe care elevii le vor efectua acasă.

3.5. Forme de evaluare utilizate in cadrul orelor de biologie

Evaluarea reprezintă o acțiune managerială prin care rezultatele obținute într-o activitate sunt raportate la criterii specifice pentru luarea unei decizii optime .

Evaluarea implică verificarea, aprecierea și măsurarea rezultatelor învățării.Ea este instrumentul profesorului cu ajutorul căruia acesta măsoara progresul sau regresul elevului.

În cadrul biologiei, mai exact la orele de zoologie am utilizat următoarele tipuri de evaluare:

evaluarea inițială prin care se determină nivelul de pregătire al elevului la începutul anului școlar,are valoare predictivă ;

evaluarea continuă care implică verificarea permanentă a rezultatelor, în secvențe mici, pe tot parcursul anului școlar ;

evaluarea sumativă se realizează la sfârșitul unei perioade de formare (capitol, semestru, an, ciclu de învățământ) și are ca obiectiv verificarea cantitativă și calitativă a însușirii întregii materii studiate ;

evaluare individuală când este verificat un elev;

evaluare frontală când sunt verificați toți elevii;

evaluare de grup când este verificat un grup ;

evaluare orală realizată prin tehnica întrebărilor și răspunsurilor ;

evaluare scrisă realizată prin intermediul extemporalului(lucrare scrisă neanunțată) și a testului;

evaluare practică realizată prin verificarea priceperilor și deprinderilor formate în cadrul activităților independente din cadrul lecților și în aălicațiile practice;

Ce este un test?

Testul reprezintă o tehnica de evaluare a rezultatelor învățării, care cuprinde un ansamblu de itemi diferiți (întrebări, exerciții, probleme) cu care se verifică calitatea și cantitatea cunoștințelor și capacitățile de a opera cu ele.

Ce este un item ?

Itemul (proba) reprezintă cel mai mic element independent, identificabil al lucrării scrise sau o unitate de conținut exprimată sub forma unei întrebări, unei probleme sau sarcini de efectuat.

În cadrul testelor am folosit următoarele tipuri de itemii :

itemii subiectivi (cu raspunsuri deschise ):

Itemi de explicare :

Exemplu : Explicați evoluția metamorfozei mormolocilor.

Itemi de analiză de caz :

Exemplu : În localitatea Oravița deși se colectează gunoiul, locuitorii aruncă gunoiul în spațiul verde, pe malul [NUME_REDACTAT]. Găsiți soluții pentru această situație ?

Itemi de analiză-efect :

Exemplu : Ce consecințe asupra faunei din lac are aruncarea necorespunzătoare a gunoiului ?

Itemi de argumentare :

Exemplu : Argumentați faptul că amfibienii iși au originea în pești.

Itemi de comparare :

Exmplu : Comparați structura organismului mormolocului cu structura organismului unei broaște adulte.

Itemii de descriere :

Exemplu : Descrieți amfibienii fără coadă.

itemii obiectivi ( cu răspunsuri închise) :

Itemi cu alegere duală :

Exemplu : Citește cu atenție enunțul. Dacă apreciezi că afirmația este adevărată, încercuiește Da; dacă apreciezi că este falsă, încercuiește Nu.

Amfibienii iși au originea în pești. Da/[NUME_REDACTAT] cu alegere multiplă :

Exemplu : Citiți cu atenție și încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect :

Salamandra este o specie de: a. chelonian; b. amfibian; c. reptilă;

Itemi de tip pereche :

Exemplu : În coloana din stânga sunt enumerate câteva specii de animale. Înscrieți în spațiul din fața fiecărei componetă litera din coloana B care corespunde principalei caracteristici a acesteia:

A B

Broască a) Are dezvoltat un singur plămân.

Șarpe b) Respirație dublă:prin piele și prin plămâni

Porumbel c) Are 9 saci aerieni.

Itemi cu răspuns scurt:

Exemplu : [NUME_REDACTAT] este un lac ……..

Itemi de reprezentare grafică :

Exemplu : Reprezentați grafic structura unui ecosistem acvatic.

Itemi de calcul :

Exemplu : Calculați lungimea corpului la broască știind că lungimea capului are 5 cm și lungimea trunchiului este de doua ori și jumătate decât lungimea capului.

Optimizarea activității didactice prin folosirea instrumentelor de evaluare complementară

Referatul. Prin referate se evaluează capacitățile elevilor: de a elabora și prezenta un text științific scris; de a utiliza cuvinte-cheie; de a concepe un plan; de a ordona bibliografia; de a prezenta propriul produs; de a evalua produsul său și al celorlalți.

Sarcină de lucru: Realizați un referat despre vegetația și fauna din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], utilizând următorul plan.

Indroducere: importanța temei

Cuprins:

1.Enumerarea speciilor de animale existente în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

2. Descrierea speciilor animale predominante.

2.1. Adaptarea speciilor animale la relief, climă și ape.

2.3Specii reprezentative animale.

2.4 Relațiile dinte speciile de plante și animale învecinate.

2.5Influența activității antropice asupra animalelor.

Încheiere: concluzii

Elevii vor lucra individual si vor avea la dispoziție 2 săptămăni pentru documentarea bibliografică și elaborarea referatului. După epuizarea timpului alocat, fiecare elev prezintă oral referatul, răspunde la întrebările colegilor, se fac aprecieri referitoare la conținutul referatului, la manierea eleborării și prezentării acestuia.

Referatul dezvoltă elevilor capacitatea de a se documenta, de a extrage și selecta ideei esențiale, de-a sistematiza și elabora .

Proiectul este o metodă didactică de învățare interactivă amplă și un instrument de evaluare complementară. Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ, întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde analiza – cauzală, cronologică, spațială – a unei probleme și un demers explicit de evoluție și soluționare a ei. Elevii se confruntă cu o problemă complexă, autentică, extrasă din realitatea actuală, pe care o analizează și pentru care caută soluții de rezolvare. Proiectul constituie o provocare adecvată posibilităților elevilor și implică o activitate efectivă de cercetare, desfășurată într-un anumit interval de timp. Fiind o activitate amplă, de durată, permite o apreciere nuanțată a învățării. Proiectul este o formă de evaluare motivantă pentru elevi, cu toate că implică multă muncă și efort intelectual.

Tipurile de proiecte după demersul realizat sunt:

proiect de tip constructiv: să elaboreze un afiș, un colaj de fotografii, etc.

Sarcina de lucru : Sunt create grupuri de câte 5 elevii, care participă la dezbaterea pe tema ,,[NUME_REDACTAT]-un ecosistem acvatic curat ,,.După epuizarea dezbaterii și adopatarea unor măsuri, fiecare grupă realizează un poster, în care au surprins esențialul dezbaterii.

proiect de tip problemă: să rezolve o situație – problemă

proiect de tip învățare: să-și îmbunătățească o tehnică sau procedură de instruire (utilizarea dicționarului, căutarea bibliografiei pentru o temă) etc.

Sarcină de lucru : Proiect de inventariere a speciilor de animale prezente în [NUME_REDACTAT].

Etapele în realizarea unui proiect sunt:

Comunicarea sarcinii de lucru și alegerea subiectului / temei proiectului .Subiectul este ales profesor și elevi. Subiectul este ales cu mare atenție, pentru ca elevii să manifeste interes pentru realizarea lui și ca să fie motivați în crearea unui produs nou. Pentru ca elevii să fie informați în legatura cu activitățile propuse, explicațiile date de profesor sunt precise, concise, clare, corecte.Ei vor lucra în echipă la activitățile propuse de profesor în cadrul proiectului.

Discutarea obiectivelor proiectului. Aceste obiective sunt: aplicarea practică a unor noțiuni teoretice învățate; stimularea interesului elevilor pentru cunoasterea si ocrotirea animalelor; deprinderea elevilor de-a lucra in echipa, de-a colabora; implicarea copiilor în colectarea și studierea materialului biologic (speciile de animale ce populează lacul).

Constituirea grupelor de lucru. Un grup optim de lucru cuprinde 2-5 membri, în funcție de tema proiectului, experiența participanților, natura obiectivelor. Aceste grupe sunt stabilite aleatoriu.

Programarea etapelor de lucru și distribuirea responsabilităților. Conform unei planificări realizată în funcție de obiective, timp, spațiu, mijloace disponibile, grad de dificultate al proiectului, profesorul stabilește succesiunea, durata și conținutul fiecărei etape .

Realizarea proiectului și monitorizarea procesului. Fiecare grup isi va alege câteva specii de animale, le cercetează, discută, adoptă și aplică măsurile necesare, realizează fotografii, fiind coordonați, observați și monitorizați de cadrul didactic, deoarece la final, să poate fi evaluat și procesul, nu numai produsul.

Evaluarea rezultatelor se relizează prin identificarea unor specii de animale acvatice din anumite imagini expuse la un videoproiector, precum și realizarea unor expoziții tematice cu fotografiile realizate de copii pe teren. Activitățile realizate sunt analizate, comparate, apreciate. Se evaluează de către profesor, dar și de către elevi.

Portofoliul a fost denumit de [NUME_REDACTAT], Leon si [NUME_REDACTAT] ca fiind o colecție de lucrări ale elevilor, alcătuită cu scopul de a indica eforturile, progresele și rezultatele acestora.

Portofoliul este un instrument de evaluare complementară, ce include experiența și rezultatele relevante obținute prin celelalte forme de evaluare și care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare pa baza unui ansamblu de rezultate al unei persoane. Portofoliul permite urmărirea, conform unor obiective concrete și criterii stabilite, a progresului înregistrat de elev în achiziția cunoștințelor într-un interval mare de timp (semestru, an școlar, ciclu de învățământ) și în formarea unor capacități ori competențe prin analizarea materialelor elaborate de către un elev într-un interval mare de timp

Portofoliul unui elev poate cuprinde : teste de cunoștințe, chestionare, referate, eseuri, rezumate, postere,proiect, fișe de activitate experimentală, fișe de autoevaluare .

Sarcină de lucru : La început semestrului I profesorul propune eleviilor, portofoliul ca mod de evaluare. Portofoliul va cuprinde toate resursele materiale ale activităților privind tematica studierii animalelor din ecosistemele terestre și acvatice realizate pe parcursul semestrului I.

Folosirea portofolului ca instrument de evaluare a avut asupra elevilor rezultate benefice,îi ajută să se autoevalueze mai bine, îi face conștienți de importanța muncii personale și independente.

3.6. Aplicații practice în cadrul orelor de biologie

,,Fiecare idee sau mai multe trebuie să dea naștere unei acțiuni”.( [NUME_REDACTAT])

Important este faptul că atunci când dobândim anumite cunoștințe, acele cunoștințe trebuie aplicate, astfel se explică utilitatea lor pe termen lung.

Spre exemplificare propun două proiecte didactice realizate pentru câte o temă din cadrul orelor de biologie:

Proiect de lecție

Unitatea școlară: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] :

Clasa : a-VI-a

Aria curriculara: Matematica si știinte ale naturii

Profesor : [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Obiectul: [NUME_REDACTAT]:Consecințele omului asupra faunei.Necesitatea protecției animalelor.

Titlul lecției: Necesitatea protejarii animalelor

Tipul lectiei: Transmitere si insușire de noi cunoștințe

Scopul lectiei: Verificarea si transmiterea de cunostinte din lumea animală, asimilarea cunoștințelor privind animalele puse in pericol.

Durata: 50 minute

Competente specifice :

2.1.Utilizarea metodelor și a mijloacelor adecvate explorării lumii animale.

2.3.Transferarea rezultatelor experimentale în activitățile de creștere și de îngrijire a animalelor.

4.2.Utilizarea adecvată a terminologiei, specifică biologiei, în diferite situații de comunicare.

5.1.Rezolvarea situațiilor problemă în relația dintre om și regnul animal.

.Obiective operationale :

O1 Să identifice grupele de animale folositoare omului;

O2 Să stabilească grupele de animale ce oferă o importantă sursă de hranî pentru oameni ;

O3 Să enumere animalele ce ofera sursa de materie prima pentru diferite ramuri ale industriei ;

O4 Să enumere animalele ocrotite din țara noastră pe baza materialelor prezentate;

O5 Să enumere animalele daunatoare omului ;

O6 Să conștientizeze importanța acestor animale și să demonstreze abilități de lucru în echipă.

Strategia didactică:

Resurse procedurale:

Învățarea prin descoperire;

Observația;

Conversația euristică;

Metoda pescuitului;

Rebusul.

Resurse materiale:

Manualul;

Fise de lucru(rebus);

Videoproiector, laptop.

Forma de activitate: frontală, pe grupe, individuală

Locul de desfășurare : sala de clasă ;

Evaluare :formativă, prin chestionare orală

Bibliografie :

Enciclopedia animalelor, Ed. Teora, 2007

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Biologie, manual pentru clasa a VI-a, EDP.

MEN – programa scolară, vol. 5, aria curriculară Matematică și științe ale naturii.

[NUME_REDACTAT]- METODE ACTIVE UTILIZATE IN PREDAREA BIOLOGIEI, Ed. Arves, 2009

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Lecția formă de bază a organizării procesului de predare-învățare-evaluare la disciplina biologie, [NUME_REDACTAT] 2007.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Anexa 1

REBUS

1.Acțiune negativă asupra aerului, solului și apei.

2.Capră sălbatică ce trăiește pe varfurile munților.

3.Rudă cu bourul, boul sau bizonul.

4.Cocoș de – – – – -.

5.La noi în țară este cel brun.

6.- – – – – – pleșuv.

7.Broască cu carapace.

8.Rezervație a biosferei, – – – – – Dunării.

9. – – – – – – sălbatică(felină).

10.Monumentele naturii sunt ocrotite de – – – -.

A-B- Loc în care animalele sunt protejate de l

SCHIȚA LECȚIEI

NECESITATEA PROTEJĂRII ANIMALELOR

Animale folositoare omului:

-reprezintă sursă de hrană pentru om: pești(clean, păstrăv), mamifere(porc mistreț, balenă);

-reprezintă materie primă în diferite ramuri ale industriei: vulpea, rasul, antilopa (industria blănurilor și pielăriei), mosc(industria parfumurilor, cosmetică și medicină).

Poluarea mediului –vanat excesiv, desecări, îndiguiri, defrișări, folosirea unor substanțe chimice pentru combaterea dăunătorilor

Monumente ale naturii –animale pe cale de dispariție ocrotite de lege

Animale ocrotite in țara noastră

la munte: rasul, pisica sălbatică, ursul brun, cerbul, capra neagră, vulturul pleșuv, vulturul codalb, cocoșul de munte;

la campie: dropia, broasca țestoasă;

în [NUME_REDACTAT]: lopătarul, egreta, pelicanul;

în ape: lostrița, clean, păstrăv.

Proiect de lecție

Unitatea școlară: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]:

Clasa: a-VI-a

Aria curriculara: Matematica si știinte ale naturii

Profesor: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Disciplina: [NUME_REDACTAT] de invatare: Principalele grupe de animale vertebrate

Tema: Amfibieni- Broasca de lac

Tipul lectiei: comunicare si insusire de noi cunoștințe

Durata: 50 minute

Scopul: fixarea și consolidarea cunoștințelor privind structura internă si externă a broaștei de lac în vederea explicării noțiunii de amfibian.

Competențe specifice:

Identificarea unor grupe si specii de animale

1.3. Stabilirea unor relțtii între factorii de mediu si diversitatea animalelor

2.1. Utilizarea mijloacelor si metodelor adecvate explorării/investigării lumii animale

Realizarea de activități experimentale și interpretarea rezultatelor

3.1. Exersarea utilizării unor surse de informare

Obiective operaționale

O1. Să recunoască si să denumeasca pe materialul didactic elementele de alcătuire exterăa caracteristice amfibienilor;

O2. Să indice mediul de viață al amfibienilor;

O3. Să evidentieze alcatuirea interna la broasca de lac folosind plansa si materialele formolizate;

O4. Să precizeze adaptarile amfibienilor la mediul de viata;

O5. Să evidențieze caracterele de superioritate ale amfibienilor fata de pesti.

Strategia didactică:

a)Resurse procedurale:

Observația;

Explicația;

Conversația euristică;

Demonstrația;

Problematizarea;

Învățarea prin descoperire

b)Resurse materiale:

Planse cu structura interna si externa a broastei de loc;

Fise de lucru;

Manual, atlas ;

c)Forma de activitate:

Individual;

Frontal.

Locul de desfășurare: Sala de clasă

Evaluare: Formativă, prin chestionare orală

Bibliografie:

MEN – programa scolară, vol. 5, aria curriculară Matematică și științe ale naturii;

IORDACHE ION: „Metodica predării biologie”.

BRANDUSOIU M., ANDRONE C.: „Biologie”, manual clasa a VI-a, Ed. Didactica si Pedagogică, 1999.

Prof. Dr. [NUME_REDACTAT], Prof. [NUME_REDACTAT]: „Cartea- forma de baza a organizarii procesului de predare invatare la disciplina Biologie”, Ed. ARVES, 2007.

EVENIMENTELE LECȚIEI

I. ETAPA INTRODUCTIVĂ – timp: 5 minute.

CAPTAREA ATENȚIEI ȘI REACTUALIZAREA CUNOȘTINȚELOR ÎNVĂȚATE ANTERIOR.

Prin chestionare orala:

Prezenta sau absenta coloanei vertebrale imparte lumea animală in două categorii. Care sunt acelea?

Ce categorie de animale am studiat pana in prezent?

În ce mediu de viață intâlnim peștii?

Care sunt adaptările peștilor la mediul acvatic?

Cum se înmuțește crapul? Dar rechinul?

Care este importanta economică a peștilor?

Profesorul prezintă elevilor materialul pregatit pentru lecție si cere elevilor sa deducă ce animale vom studia.

II. ETAPA FUNDAMENTALĂ – timp: 35 minute.

PREZENTAREA NOULUI CONȚINUT, A SARCINILOR DE ÎNVĂȚARE ȘI CONDUCEREA PROCESULUI DIDACTIC.

Elevii sunt anunțați că vor trece la o nouặ categore sistematicặ, și anume Amfibienii. Din acesta categorie face parte broasca de lac pe care o vom studia astazi. Elevii noteaza titlul lectiei in caiete.

SCHIȚA LECȚIEI

ANIMALE VERTEBRATE

[NUME_REDACTAT]= grec amphys( dublu)

bios ( viata)

Mediul de viata: traieste in apa si pe uscat

Alcatuire :

cap – forma triunghiulara

– 2 ochi mari cu e pleoape mobile si o membrana subtire protectoare

– 2 nari situate in varful botului scurt ( ce se inchid cand intra in apa)

– gura larga, cu numerosi dinti

– limba este lata, despicata in varf, cleioasa, se prinde in partea anterioara a gurii

– trunchiul- nu este acoperit cu solzi

– la exterior are o piele subtire, bogata in glande ce secreta o substanta cleioasa ce il mentine umed

– membre – 4(= tetrapode)-doua anterioare mai scurte

– doua posterioare mai lungi

– membrele se termina cu o membrana interdigitala

1. Functia de relatie:

Sensibilitatea:

S.N. mai dezvoltat, prefigurand aparitia creierului

Deplasarea- dubla:- in apa (prin inot)

– si pe uscat ( prin salt)

2. Functia de nutritie:

hranirea : cu insecte, paianjeni, viermi, melci, icre de peste

respiratia: dubla- pulmonara si cutanee

circulatia: inima tricamerala ( 2 atrii si un ventricul) si vase de sange ( artere, capilare, vene); sangele oxigenat se amesteca cu cel neoxigenat

excretia: rinichii mai bine dezvoltati

canalele de eliminare se deschid in claca si au dublu rol : eliminarea produsilor de excretie si a lementelor sexuale

3. Functia de reproducere:

sexe separate

se inmultesc prin oua pe care femela le depune in apa

fecundatia este externa

in dezvoltarea lor amfibienii parcurg mai multe etape de la ou la adult= metamorfoza completa

– iarna hiberneaza pe fundul lacurilor ( au temperatura corpului variabila)

Importanta: sunt folositoare deoarece distrug un numar mare de daunatori ai agriculturii

Unele sunt comestibile ( picioarele posterioare)

Sunt primele vertebrate adaptate la viata terestra

Specii inrudite:

broaste cu coada : salamandra, tritonul

broaste fara coada : broasca raioasa, brotacelul

Adaptari la mediul de viata:

culoare de protectie

forma corpului

membrana interdigitala

alcatuirea corpului

respiratia

inmultirea

Caractere de superioritate:

– mediu dublu de viata : terestru si acvatic

– respiratie dubla

– inima tricamerala

– dezvoltarea prin metamorfoza

– sunt tetrapode

ANEXA 2

Nume si prenume……………………………………………………

Clasa…………………………………………………..

FISA DE LUCRU

1. Completati tabelul de mai jos

2. Dați exemple de specii înrudite cu broasca de lac.

………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

3. Numiti 3 adaptări ale amfibienilor la mediul de viață.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4. Evidentiați caracterele de superioritate ale amfibienilor față de pești.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………