Sistemul Fiscal al Agentilor Economici Studiu de Caz Sc Sa

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII PRIVIND SISTEMUL

FISCAL DIN ROMÂNIA

Sistemul fiscal actual din România este consecința schimbărilor legislative realizate pe fondul mutațiilor politice realizate în țara noastră după Revoluția din decembrie 1989.

Toate țările foste socialiste s-au antrenat într-un important proces de reformă al cărei sens trebuie să fie similar celor derulate în țările dezvoltate în anii '80. Aceste reforme fiscale au avut la bază ideea că forțele pieței pot fi un mai bun ghid către o politică de impozite eficiente decât intervenția guvernamentală.

1.1. CARACTERISTICILE SISTEMULUI FISCAL

ROMÂNESC

Caracteristicile noului sistem fiscal românesc avute în vedere la realizarea reformei fiscale se pot sintetiza astfel:

a) Reforma fiscală ce se realizează în România are în vedere, în general, condițiile sociale și economice specifice etapei actuale de dezvoltare. Astfel, sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerințelor impuse de reforma socială și economică aflată în desfășurare. Nu este posibil însă a se copia un sistem fiscal specific unor anumite state avansate, deoarece condițiile economice și sociale sunt total diferite.

b) Prin reforma fiscală se mai urmărește a se construi un sistem mii u.m. fiscal coerent, echitabil și eficient. Imediat după Revoluția din 1989, a fost inițiat cadrul legislativ al privatizării prin adoptarea unor măsuri de stimulare a privatizării, atât în ce privește sectorul de stat, cât și în organizarea activităților economice pe baza liberei inițiative și atragerii capitalului străin. În aceste condiții, apare necesară organizarea unui sistem fiscal coerent și eficient, care să asigure obținerea, pe cale fiscală și nu prin metode administrative, a veniturilor necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetățenilor cu privire la învățământ, sănătate, cultură și artă, sport, apărare națională și ordine publică, ocrotire socială și protecție ecologică, precum și pentru finanțarea unor acțiuni și obiective economice de interes național, mai ales în domeniul infrastructurii.

c) Prin reforma fiscală se tinde la îmbunătățirea structurii impozitelor, prin creșterea ponderii impozitelor directe, în principal prin sporirea rolului impozitelor pe venit. Se are în vedere ca impozitele să fie percepute direct de la persoanele fizice sau juridice care trebuie să suporte sarcina fiscală ce le revine în raport de averea ce o posedă sau venitul pe care-l obțin. În același timp urmează ca ponderea impozitelor indirecte să scadă, deoarece ele nu se stabilesc direct și nominativ asupra contribuabililor, ci se percep asupra vânzării bunurilor, cu deosebire a celor de consum, sau executării unor lucrări (de construcții etc.) ori prestării unor servicii (transport, activitate hotelieră, spectacole).

Astfel a fost instituit impozitul pe salarii, în locul impozitului pe fondul total de retribuire al unităților socialiste de stat. Impozitul pe salarii aplicat de la 1 aprilie 1991 are în vedere că, în condițiile trecerii la economia de piață, este necesar să se asigure o impunere flexibilă și care, totodată, să țină seama de puterea contributivă a fiecărui salariat.

Îmbunătățirea structurii impozitelor s-a realizat și prin reglementarea impozitului pe profit. Acest impozit a devenit necesar deoarece agenții economici erau supuși unui regim fiscal diferențiat: unitățile de stat datorau impozit pe beneficiu, stabilit în cote progresive pe tranșe de rentabilitate; unitățile cooperației meșteșugărești datorau un impozit pe venit stabilit în cote progresive; unitățile cooperației de consum și unitățile economice ale organizațiilor plăteau un impozit proporțional; întreprinderile mici și asociațiile cu scop lucrativ particulare suportau un impozit pe beneficiu în cote progresive; societățile comerciale cu participare străina plăteau un impozit pe beneficiu în cotă fixă. Aceste impozite determinau ca, la același nivel de profit obținut, agenții economici din diverse domenii de activitate să datoreze un impozit în cuantum diferențiat. Era, deci, necesară crearea unui cadru juridic unitar, care să asigure aplicarea principiului reformei fiscale de repartizare echitabilă a sarcinii fiscale asupra tuturor agenților economici. Impozitul pe profit are configurația clară a unui impozit direct care contribuie la creșterea ponderii impozitelor directe în sistemul fiscal român.

d) Reforma fiscală urmărește, în același timp, perfecționarea rolului și funcțiilor impozitelor indirecte. În cadrul acestora impozitul pe circulația mărfurilor deținea o pondere importantă. De la data de 1 iulie 1993, impozitul pe circulația mărfurilor a fost înlocuit cu taxa pe valoare adăugată, care reprezintă un impozit indirect modern.

e) Prin reforma fiscală se mai urmărește aplicarea principiilor impunerii. Repartizarea sarcinilor fiscale a urmărit, în general, respectarea în mare măsură a principiului echității, a justiției sociale. Astfel, la impozitul pe salarii s-a realizat o egalitate prin impozit, deoarece s-a făcut diferențierea sarcinii fiscale de la un contribuabil la altul în funcție de criterii economice și sociale, cum sunt: mărimea absolută a materiei impozabile și situația personală a subiectului impozabil. În ce privește impozitul pe profit, s-a reușit o egalitate în fața impozitelor, deoarece impunerea s-a făcut pentru toate activitățile economice, realizându-se așa – numita neutralitate fiscală.

f) Structura impozitelor s-a încercat a se determina astfel încât să faciliteze folosirea politicii fiscale în legătură cu obiectivele stabilizării creșterii economice.

În cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistem fiscal să permită o administrare eficientă și nearbitrară și să fie pe înțelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii și a impozitului pe profit s-a avut în vedere randamentul lor – in principiu – ridicat, posibilitatea de evaziune sau fraudă fiscală mai redusă și cheltuielile nu foarte mari de percepere a impozitelor. Prin modul în care sunt concepute noile reglementări legale având ca obiect impozite și taxe, ele sunt accesibile pentru contribuabili, nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a fi înțelese.

g) Costul administrării și al sistemului de constrângere este relativ redus. Aceasta întrucât, spre exemplu, impozitul pe salarii se calculează, reține și varsă de către patron, iar impozitul pe profit, accizele și taxa pe valoarea adăugată trebuie sa se calculeze și să se verse în termenul legal de către înșiși subiecții impunerii. Totodată, sunt prevăzute majorări de întârziere pentru nerespectarea termenelor de plată și sancțiuni pentru evaziunea sau frauda fiscală. În consecință, aparatul fiscal este chemat numai să verifice modul de determinare corectă și completă a bazei impozabile, a cuantumului impozitului și a majorărilor de întârziere, precum și să aplice sau să propună sancțiunile legale în caz de evaziune sau fraudă fiscală.

h) Sistemul fiscal românesc este încă în formare, dar obiectivele sale sunt bine definite, și anume: evitarea nivelării veniturilor prin impozit și evitarea acordării de avantaje fiscale unor grupuri economice și sociale. Nivelul prelevărilor fiscale influențează activitățile din economie și, deci, veniturile obținute de agenții economici. Este absolut necesar ca aceste influențe să fie de sens pozitiv, să stimuleze și nicidecum să îngrădească activitatea economică,creșterea și dezvoltarea.

1.2. MĂSURAREA FISCALITĂȚII

LA NIVELUL FIRMEI

Fiscalitatea este o componentă fundamentală a finanțelor publice. Ea reprezintă totalitatea obligațiilor față de fisc (impozite și taxe) și constituie baza sistemului fiscal.

Asupra acestei noțiuni nu există unitate de opinie nici din partea teoreticienilor, nici din partea practicienilor. Sunt întâlnite mai multe formulări care semnifică conținuturi apropiate. Unanimitate de opinii există, însă, asupra vechimii termenului și originii sale. Provine de la noțiunea de fisc (latinescul "fiscus" = coș), care desemnează administrația însărcinată cu calculul și perceperea impozitelor și taxelor, precum și cu urmărirea celor care se sustrag de la plată.

Definițiile date fiscalității diferă prin faptul că la unii autori accentul este pus pe latura juridică a activității fiscale, la alții pe sistemul prelevărilor (impozite și taxe) și nu de puține ori pe efectele acțiunii impozitării privite, exclusiv, prin prisma constrângerii, apăsării sale asupra plătitorilor.

a) Din punct de vedere juridic, fiscalitatea reprezintă ansamblul reglementărilor privind stabilirea de impozite și taxe(1.

b) Din punct de vedere al politicii fiscale, fiscalitatea este caracteristică autorităților de stat în materie de impozite și taxe.

c) Din punct de vedere strict tehnic, ansamblul de procedee de stabilire și strângere a impozitelor și taxelor reprezintă fiscalitatea(2.

În concluzie, putem spune ca fiscalitatea reprezintă ansamblul dispozițiilor, reglementărilor, al instituțiilor și al procedeelor de stabilire și încasare a impozitelor și taxelor. Fiscalitatea întreprinderii constă în ansamblul impozitelor și taxelor pe care le suportă fie din costul său, fie din profitul brut, fie din venitul impozabil. Ea se poate exprima prin raportarea totalității impozitelor și taxelor ce reprezintă obligațiile fiscale la cifra de afaceri sau capitalul propriu.

Măsurarea fiscalității constituie atât o necesitate teoretică, pentru o mai bună descriere și caracterizare a fenomenelor fiscale, folosind, în principiu, tehnici cantitative de caracterizare, dar și o necesitate practică, pentru formularea de decizii privind așezarea sarcinilor fiscale pe plătitori și de sporire a eficienței sistemului fiscal.

Problema evaluării fiscalității nu este pe deplin soluționată. Ea a fost și continuă să rămână o preocupare pentru specialiști. În principiu, nivelul fiscalității este dat de valoarea obținută prin însumarea componentelor ce alcătuiesc prelevările fiscale (mărimea absolută a fiscalității). Dar o astfel de exprimare a fiscalității este lacunară, deoarece ea nu spune nimic despre sursa de constituire a prelevărilor, care este produsul național, nu poate fi pusă în relație cu celelalte agregate economice, cu care, de altfel, se află în corelație și nu este adecvată comparațiilor în timp și spațiu. Din aceste motive, s-a apelat pentru măsurarea fiscalității la anumite metode indirecte care folosesc indicatori de apreciere. Acești indicatori caracterizează cu mai mare fidelitate atât mărimea, cât și structura și dinamica fiscalității. Ei se pot grupa în 2 categorii: indicatori de stare și indicatori de efect.

Indicatorii de stare caracterizează nivelul și configurația fiscalității. Cei mai importanți indicatori de stare și cei mai folosiți în practică economică sunt: presiunea fiscală; randamentul fiscal; structura fiscală

Indicatorii de efect caracterizează efectele produse asupra fiscalității de către factorii de influență. Cei mai importanți indicatori de efect sunt: elasticitatea fiscală; flexibilitatea fiscală; multiplicatorul fiscal.

1.2.1. INDICATORII DE STARE

Indicatorii de stare reflectă mărimea relativă a fenomenului fiscal și alcătuirea sa externă la un moment considerat.

Presiunea fiscală este indicatorul aproape exclusiv folosit în măsurarea fiscalității, acordându-i-se o așa de mare importanță încât el reprezintă aproape toate laturile fenomenului fiscal. Dar, cu toată capacitatea sa de sintetizare, presiunea fiscală este doar un indicator de apreciere, care nu poate acoperi întreaga complexitate a realității fenomenului fiscal. Din acest motiv se folosesc și alți indicatori de stare. Problema care se pune este ca mulți dintre acești indicatori nu sunt operaționali. Presiunea fiscală este însă un indicator operațional, care se obține prin calcule foarte simple, fapt care duce la explicația importanței sale. Ca indicator sintetic, presiunea fiscală măsoară economic constrângerea pe care o exercită un impozit sau mai multe, fiind, în fapt, coeficientul impozitulimpozitului în venit.

Cantitativ, se exprimă ca un raport între ansamblul prelevărilor fiscale în sarcina unei persoane, grup social sau colectivitate teritorială și veniturile de care acestea dispun.

în care:

Pf – presiune fiscală;

PF – prelevări fiscale;

V – veniturile (baza fiscală)

În accepțiunea cea mai cuprinzătoare, presiunea fiscală măsoară atât apăsarea fiscală, cât și fluxul de resurse financiare preluate din economie și care trec printr-un proces de prelevări fiscale care apoi se întorc în economie în loc să fie lăsate la posesorii lor, la cei care le-au creat pentru extinderea inițiativei private.

O mai bună caracterizare a indicatorului se face dacă se au în vedere nivelele de repartizare a sarcinilor fiscale: individ, grup, colectivitate teritorială. Indicatorii derivați astfel obținuți au aceeași semnificație, dar au mărimi și utilizări diferite.

a) Presiunea fiscală individuală este calculată prin raportarea vărsămintelor obligatorii pe care le efectuează contribuabilul individual la veniturile ce le realizează. În acest sens se folosește relația :

în care:

Pfi – presiunea fiscală individuală;

PFi – prelevări fiscale individuale;

Vi – veniturile individuale.

Acest raport prezintă o serie de neajunsuri. Prelevările obligatorii privesc doar impozitele directe, pe când impozitele indirecte, care nu afectează veniturile, dar influențează puterea de cumpărare a plătitorului, nu sunt incluse în acestea. Nu sunt luate în calcul utilitățile ce revin plătitorului în schimbul vărsămintelor obligatorii pe care le efectuează și care, de fapt, îi ușurează sarcina fiscală.

b) Presiunea fiscală pe economie (globală) este indicatorul aproape exclusiv folosit în analiză și pentru luarea deciziilor. În scopul asigurării de comparații internaționale este, în general, acceptat conținutul mărimilor ce se raportează, folosind relația:

în care:

Pft – presiunea fiscală totală;

PFt – prelevări fiscale totale (impozite + taxe + contribuții sociale);

Vt – veniturile totale (PIB).

În practica fiscală se folosesc mai multe forme de exprimare (indicatori derivați) a presiunii fiscale globale sau naționale, și anume:

b1) Presiunea fiscală consolidată care nu ia în calcul toate prelevările obligatorii, eliminând anumite prelevări cu caracter redundant. Primul nivel de consolidare constă în eliminarea cotizațiilor sociale, al doilea se obține prin eliminarea impozitelor vărsate de instituțiile publice, iar ultimul nivel prin eliminarea veniturilor de autofinanțare.

Acest indicator evidențiază mai bine veniturile care contribuie la finanțarea activității administrațiilor publice.

b2) Presiunea fiscală netă care restrânge și mai mult sfera prelevărilor obligatorii eliminând veniturile redistribuite agenților economici, în special sub forma contribuțiilor cu titlu de ajutor social și a subvențiilor de la stat primite de întreprinderi. Acest indicator exprimă suma prelevărilor obligatorii necesară propriei funcționări a administrațiilor publice.

b3) Presiunea fiscală lărgită include pe lângă încasările din prelevări obligatorii și altele cu caracter financiar.

b4) Alte forme combinate de rate ale fiscalității care rezultă din diverse combinații posibile ale criteriilor de definire a numărătorului relației.

Nivelul presiunii fiscale este în dependență de gradul de dezvoltare economică, de structura economiei țării, de structuri sociale, precum și de cele politice. În general, în țările dezvoltate, presiunea fiscală este mai mare decât în cele în curs de dezvoltare pentru ca produsul intern brut este mai mare, rămânând la posesorii de venituri după prelevare, suficiente venituri pentru consum și economii și implicit, pentru investiții.

Privită în accepțiune lărgită, presiunea fiscală este în România de circa 40% din PIB (chiar 50% dacă se au în vedere taxele parafiscale). Evoluția indicatorului se prezintă în tabelul 2.1:

Tabelul 1.2.

c) Presiunea fiscală de grup sau intermediară reprezintă un raport între prelevările obligatorii și veniturile grupurilor sociale sau a sectoarelor și se determină cu relația.

în care:

Pfg – presiunea fiscală la nivel de grup;

PFg – prelevări fiscale obligatorii la nivel de grup;

Vt – veniturile realizate de grupul respectiv.

Importanța acestui indicator depășește sfera teoretică deoarece servește organismelor însărcinate cu calculul și prelevarea sarcinilor fiscale, atât pentru analize, cât și pentru fundamentarea mărimilor de distribuție a sarcinilor fiscale pe diferite categorii de activități cu intenția menținerii echității în materie de fiscalitate, dar și pentru promovarea anumitor scopuri ale autorităților publice.

Randamentul fiscal reprezintă efectul util, eficacitatea, respectiv utilitatea fiscalității. Ca orice indicator de randament și acesta este un raport corelativ între efectul util obținut (ansamblul prelevărilor cu caracter obligatoriu) și eforturile depuse pentru a se obține efectul respectiv.

Efectul fiscal, reprezentat de fiscalitatea efectivă, adică încasările reale la bugetul central și la bugetele locale, este cunoscut, mai greu de cuantificat rămânând efortul fiscal. În mod normal, acesta din urmă este dat de resursele financiare existente și care urmează să fie mobilizate la dispoziția autorităților publice, adică fiscalitatea potențială. Transformarea fiscalității potențiale are loc cu pierderi în sistem, pierderi legate de cheltuielile cu colectarea veniturilor bugetare și de anuminte sustrageri de la plată. Randamentul fiscal se determină cu relația:

în care:

Rf – randamentul fiscal;

PFe – prelevări fiscale efective;

Cc – cheltuieli cu colectarea;

Sp – sustrageri de la plată.

Scopul fiecărui sistem fiscal este atingerea unui randament fiscal cât mai ridicat. Pentru aceasta se urmărește diminuarea cheltuielilor legate de așezarea impozitelor, colectarea și administrarea lor, precum și asanarea evaziunii și fraudei fiscale.

Structura fiscală reprezintă configurația internă a fiscalității, adică proporția fiecărei componente față de celelalte și față de total. Acest indicator se exprimă sub forma ponderilor, respectiv a greutăților specifice a componentelor în total prelevări:

în care:

gsi – greutatea specifică a prelevărilor fiscale „i" în totalul prelevărilor fiscale „t";

PFi – prelevările fiscale la categoria „i" de prelevări;

Vt – veniturile totale (PIB).

În practică, structura fiscală oferă date pe baza cărora se alcătuiește modelul fiscal, se iau decizii cu privire la ansamblul obligațiilor către stat, la modul de distribuire și repartizare a sarcinilor pe contribuabili.

În abordarea structurală a realității fiscale se pornește întotdeauna de la clasificările prealabile ale obligațiilor de plată, fie ele clasificări naționale, fie clasificări stabilite de forurile internaționale. În majoritatea țărilor structura fiscală este formată din 3 componente de bază: impozite, taxe, contribuții.

Orice schimbări în structura fiscală constituie semnale pentru factorul decizional de refacere a configurației sistemului fiscal pentru o eficientizare a sistemului și pentru o mai bună stabilitate.

1.2.2. INDICATORII DE EFECT

Elasticitatea fiscală (Ef) semnifică reacția fiscalității la variația factorilor de determinare. Fiscalitatea poate fi elastică (Ef>1), inelastică (Ef<1) sau neutră (Ef=1) după sensul modificărilor induse de factorii de influență asupra fiscalității. Există 2 factori de determinare foarte importanți: baza de impozitare; cotele de impozit.

În funcție de variabila care acționează asupra fiscalității, elasticitatea fiscală dobândește următoarele forme:

a) Elasticitatea în funcție de baza de impozitare arată modificările fiscalității atunci cînd materia impozabilă variază cu o unitate și se determină cu relația:

în care:

PF/PF – variația relativă a prelevărilor fiscale;

Bi/Bi – idem, a bazei impozabile.

Statul are la dispoziție două căi de mărire a încasărilor fiscale: constrângerea fiscală (calea extensivă) și creșterea randamentului fiscal pe seama creșterii bazei de impozitare (calea intensivă).

În condițiile unei presiuni fiscale ridicate, modalitatea de sporire a încasărilor la buget o constituie sporirea masei impozabile la cote de impozit raționale.

b) Elasticitatea în funcție de legislația fiscală (cotele de impozit reglementate prin lege) măsoară modificările fiscalității atunci când nivelul cotelor de impozit se schimbă cu o unitate și se determină cu relația:

în care:

Ci/Ci – modificarea relativă a cotei impozabile.

Măsurile legislative de creștere a cotelor de impozit duc la o intensificare a constrângerii fiscale și la o sporire a încasărilor la buget. Însemnătatea acestui indicator constă în informațiile pe care le dă privind limitele de suportabilitate a constrângerii fiscale de către contribuabili.

Cel mai important aspect legat de cunoașterea elasticității este ca acest indicator servește la calculul fiscalității dorite sau previzionate. Dacă se cunosc eBi și eC, variația așteptată a bazei de impozitare și a cotelor de impozit, se poate determina nivelul viitor al încasărilor fiscale, folosind relațiile:

Flexibilitatea fiscală arată elasticitatea componentelor structurale care nu produc, însă, modificări permanente în mărimea fiscalității. Indicatorul are valoare aplicativă pentru sistemele cu randamente fiscale ridicate. Diferite variabile de acțiune, economice sau sociale, pot determina modificări în structura fiscală, fără să modifice mărimea fiscalității. Restabilirea structurii, care era una rațională și a cărei modificare are consecințe negative în planul echității fiscale, se face prin măsuri de flexibilizare de redistribuire, de reașezare a sarcinilor fiscale pe contribuabili.

Multiplicatorul fiscal este indicatorul care măsoară creșterea veniturilor determinate de modificarea fiscalității cu o unitate sau cu un procent. El este folosit în legătură cu multiplicatorul cheltuielilor publice în cadrul multiplicatorului bugetar. Domeniul în care își găsește aplicabilitate îl constituie elaborarea politicilor bugetare ciclice.

Acest indicator pornește de la multiplicatorul investițiilor (K), și de la ecuația lui Keyne, Y = C + I și se determină cu relația:

Deci, Y = (1/(1-c))I, multiplicatorul fiscal fiind 1/(1-c).

Dacă, I =PF, iar PF = CP rezultă:

în care:

Y – venitul;

c – înclinația marginală spre consum;

PF(CP) – prelevările fiscale (PF), respectiv cheltuielile (CP), publice făcute pe seama acestora.

Concluzia ce se desprinde din relațiile de mai sus este aceea că dacă fiscalitatea scade, rămân la posesori mai multe venituri, cresc investițiile, ceea ce duce la o creștere a veniturilor cu 1/(1-c) > 1 și invers. Orice modificare a fiscalității atrage o modificare de sens opus a veniturilor.

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ LA S.C."ORADINUM" S.A.

1. Denumirea firmei: S.C. ORADINUM S.A.

2. Adresa: ORADEA,str. INDEPENDENTEI nr. 7-9

3. TELEFON – 132593 ; FAX: 134755/470047

4. Email – [anonimizat]

ORADINUM [anonimizat]

ORADINUM – [anonimizat]

5. Pagina WEB – WWW.ORADINUM.RO

6. Forma de organizare – Societate pe actiuni.

7. Cod fiscal – R67302

8. Cont bancar – 251100050016425,MINDBANC ORADEA

9. Numar de inregistrare la Registrul Comertului J/105/159/1991

2.1 OBIECTUL DE ACTIVITATE

Intreprinderea are ca obiect de activitate producerea si comercializare confectiilor grele pentru copii, femei si barbati, costume, sacouri, pantaloni, jachete, pardesie, paltoane

De-a lungul anilor activitatea colectivului de oameni ai muncii di aceasta intreprindere s-a imbunatatit atat din punct de vedere organizatoric, tehnic si tehnologic cit si al pietelor de desfacere.calitatea muncii, seriozitatea in realizarea contractelor si comenzilor, a facut posibila penetrarea produselor acestei unitati pe cele mai severe piețe de desfacere:Franta, Italia, Anglia, Belgia, Olanda, SUA, Kuwait, Iraq, Arabi Saudita, fostele tari componente ale URSS

In stransa corelare cu strategia de personal, cu necesitatile concrete ale acestora, compartimentul de personal elaboreaza propuneri concrete privind asigurarea cu forta de munca calificata pe meserii si specialitati.compartimentului o.p.i.s. din cadrul intreprinderii ii revin o serie de sarcini menite sa asigure conditiile optime pentru obtinerea unei productii de calitate.

Astfel, comartimentul :

organizeaza si urmareste selectionarea, incadrarea si promovarea in munca a personalului potrivit cerintelor stabilite pentru fiecare loc de munca in concordanta cu posibilitatile si necesitatile societatii.

organizeaza urmareste si raspunde de evidenta personalului pe categorii de incadrare si aplicarea in mod corespunzator a sistemului de salarizare,

organizeaza si urmareste pregatirea personalului societatii prin cursuri de calificare, la locul de munca, scoli profesionale,scoli de maistri sau alte forme de pregatire.

Salarizarea personalului se realizeaza pe categorii de incadrare, respectiv personal direct productiv, indirect productiv si in regie.personalul incadrat pe categorii beneficiaza de retributia rezultata din salariu tarifar la care se adauga sporul de vechime, indemnizatia de concediu de odihna daca este cazul, plata ore suplimentare sau/si spor de noapte. o alta categorie de personal este retibuita dupa categoria lucrarii pe care o executa.

2.2 LOCUL FIRMEI IN ECONOMIA NATIONALA

S.C. ORADIMUN SA produce atat pentru piata interna cat si pentru export. Pe piata interna isi distribuie produsele prin marile depozite din Bucuresti, Timisoara, Craiova, precum si prin magazinele proprii din Oradea.

In ceea ce priveste pozitia pe piata, confectiile cu marca SC. ORADINUM detin o pondere insemnata ocupend locul II in industria confectiilor.

Tabelul 2.2.

Ca principala activitate prelucrarea in lohn, firma oradeana S.C.ORADINUM SA, comercializeaza produsele sub marca unei firme de renume international stilman. In perspectiva firma oradinum isi propune comercializarea sub marca proprie care vor aduce un castig substantial atat valoric cit mai ales pestigiu pe piata internationala. in acest sens firma a luat masuri dezvoltandu-si sectorul de marketing, paricipand la targuri si expozitii aparitii in pagina de internet si reviste de specialitate.

Ca un punct de pornire in acesta activitate firma a luat masura dotarii cu calculatoare performante inca de la patrunderea pe piata romaneasca a softurilor. Astfel, SC ORADINUM are retele de calculatoare:

PC- acces internet (9 PC)

calculatoare ce fac incadrarea tiparelor la sectia croi

retea de microcalculatoare digital micro (2 calculatoare-30 terminali)

fiecare PC dotat cu imprimante color, jet cerneala, cu ace, cu lant de caractere,

4 scanere

3 PC independente vax 4 PC

Ca performante dotarea este realizata cu calculatore de tip 386 la pentium 3.

In reteaua de microvaxuri se elaboreaza toate lucrarile din fabrica,elaborar procese tehnologice, consumuri sopecifice, furnizori,eliberare facturi, salarii si alte documente ce se necesita pentru buna functionare a firmei.

2.3. ACTIVITATEA ECONOMICA

In cadrul unei intreprinderi compartimentul financiar alaturi de compartimentul contabil ocupa un loc primordial intrucat furnizeaza informatii esentiala necesare analizei economico financiare.

Aceasta analiza are un rol important in mecanismul conducerii microeconomice constituind un instrument operational de cunoastere a starii de functionare a sistemului si pe aceasta baza initierea masurilor de reglare a disfunctionalitatilor . astfel prin diagnostic se repereaza punctele critice in cadrul sistemului si totodata se avizeaza centrele de decizie pentru a initia masurile de reglare.

Astfel copmpartimentul financiar urmareste un sistem de indicatori valorici,care prin continut si mod de determinare,avand o putere informationala,caracterizeaza anumite aspecte ale activitatii firmei . acesti indicatori care constituie instrumentul utilizat in ansaliza sint:

a) cifra de afaceri din activitatea de baza la valoarea productiei vandute.in baza datelor contabile pentru nevoile de conducere se poate stabili si productia marfa vanduta si incasata.

b) cifra de afaceri (Ca) socotit indicator important al volumului activitatii agentului economic care reprezinta suma totala a veniturilor din vanzarea marfurilor si produselor intr-o perioada determinata

c) productia marfa fabricata reprezentand valoarea produselor realizate destinate vanzarii(livrarii).

d) valoarea adaugata,dimensionand capacitatea intreprinderii de aproduce avere

e) productia exercitiului cuprinzand valoarea productiei vandute cresterea sau descresterea productiei stocate in care se includ stocurile de produse finite,semifabricate

Calculul acestor indicatori, este important si pentru a urmari:

valoarea productiei stocate,urmarindu-se micsorarea acestora precum si ponderea cheltuielilor cu materialele, micsorarea acestora avand repercursiuni favorabile in costuri si profit.

Desi se prevede o reducere a stocurilor de produse finite,efectiv acestea pot creste, ceea ce in principiu inseamna ca se fabrica fara a avea asigurata desfacearea.

La S.C. Oradinum SA in luna septembrie 2001 valoarea produselor livrate pentru fondul pietei a fost de aproximativ 3 miliarde lei iar la export de apoximativ 7,5 miliarde lei

In anul 2000 la raportat la aceeasi perioada la fondul pietei s-au livrat produse de aproximativ 4 miliarde lei iar la export de 6,5 miliarde lei

Marfa vanduta si incasata la fondul pietei a fost de 5,7 miliarde lei, iar la export de 6,9 miliarde lei. in anul 1999, marfa vinduta si incasata la fondul pietei a fost de 9,7 miliarde lei si de 8,3 miliarde lei la export.

Tabelul nr. 2.3.

Din tabelul de mai sus se poate constata ca in activitattea comerciala a firmei predomina productia pentru export,iar icasarile in valuta sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul nr. 2.4.

Compartimentul financiar contabil elaboreaza si urmareste executarea intocmai a bugetului de venituri si cheltuieli, asigurand prin el echilibrul financiar al societatii.

Societatea are obligatia de a-si asigura(prin elaborarrea si executia bvc) acoperirea cheltuielilor de productie si circulatie,obtinerea de beneficii din care sa vireze la bugetul de stat cotele legal stabilite, iar apoi sa-si asigure dezvoltarea proprie,sa-si creeze fondurile proprii pe destinatii conform legislatiei in vigoare.

Elaboreaza studii si face propuneri pentru cresterea eficientei societatii,a sporirii acumularilor banesti si accelerarii viteze de rotatie a mijloacelor circulante.

Stabileste nivelul valoric maxim al stocurilor de materii prime, materiale, produse finite, produse neterminate si alte elemente ale mijloacelor circulante

Asigura si raspunde de crearea resurselor financiare si mentinerea capacitatilor de plata a societatii,acoperirea costurilor de fabricatie si circulatie, desfasurarea normala a activitatii economice,constituirea fondurilor proprii,rambursarea creditelor la termenele scadente si virarea la buget a sumelor datorate.

Inventariaza periodic bunurile aflate in patrimoniul societatii,analizeaza rezultatele, ia masurile ce se impun in concordanta cu legislatia in vigoare.

Urmareste situatia stocurilor si a imobilizarilor financiare si stabileste masuri pentru incadrarea in normativele aprobate.

Organizeaza si exercita controlul financiar preventiv si controlul gestionar de fond asupra gospodaririi mijloacelor materiale si banesti ale societatii.

Intocmeste fisa de pret a produsului,pentru tratative si contracte definitive, poarta raspunderea pentru intocmirea corecta si in concordanta cu interesele societatii,in conditii de eficienta maxima,a acestor fise de pret.raspunde de aplicarea intocmai de aplicarea preturilor stabilite si aprobate.

Organizeaza, conduce si raspunde de contabilitatea tuturor miscarilor materiale si banesti, intocmeste bilantul contabil si situatia principalilor indicatori economico-financiari.

Efectueaza studii si analize economico-financiare privind costurile depr productie, face propuneri de reducere a acestora prin cresterea productivitatii muncii,reducerea consumurilor specifice, cresterea gradului de utilizare a fortei de munca si a fondului de timp maxim disponibil, a capacitatii de productie si a resurselor de care dispune societatea.

Intocmeste rapoarte cu concluziile acestor analiza in baza carora consiliul de administratie va lua decizii privind strategia societatii, acordarea unor drepturi salariale persoanelor angajate cit si masuri de redresare daca este cazul.

CAPITOLUL III

PRELEVARILE FISCALE LA NIVELUL

AGENȚILOR ECONOMICI

3.1 CONSIDERATII PRIVIND OBIECTUL DE ACTIVITATE

AL SOCIETETII COMERCIALE ORADINUM S.A

În cadrul resurselor financiare permanente destinate finanțării nevoilor Statului, prelevările obligatorii dețin ponderea cea mai importantă. Aceste prelevări obligatorii cuprind prelevările fiscale și prelevările parafiscale, iar, in sens mai larg, pe lângă acestea se include și cotizațiile sociale, remunerațiile (prețuri).

Prelevările fiscale, din punct de vedere tehnico-operațional, reprezintă ansamblul operațiunilor stabilite de stat, în baza puterii sale de decizie și constrângere, prin care se asigură resursele necesare finanțării costurilor acțiunilor sale, prin preluarea unei părți a diferitelor forme de manifestare a veniturilor subiecților care activează în economie. Într-o abordare monetară, prelevările fiscale constituie ansamblul încasărilor realizate prin intermediul impozitelor și taxelor fiscale.

Din punct de vedere financiar, prelevările fiscale sunt obligații stabilite în baza autorității de care dispune Statul, fără destinație specială (nu există o contraprestație directă între prețul serviciilor oferite de stat și cuantumul obligației, dar în condițiile existenței unei contraprestații indirecte sub formă de servicii publice, oferite gratuit), obligații care au un caracter pecuniar și definitiv, sub formă de impozite și taxe fiscale, destinate finanțării globale a unei părți a cheltuielilor publice în diferite proporții.

Din definirea conceptuală a prelevărilor fiscale rezultă că acestea se realizează prin intermediul impozitelor și taxelor fiscale.

Impozitul este considerat o prelevare pecuniară, în virtutea autorității statului, de la particulari, cu titlu definitiv și fără o contraprestație imediată și directă, pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Din punct de vedere semantic, noțiunea de taxă are mai multe sensuri. Taxele fiscale, care nu se deosebesc de impozite, fiind sinonime conceptual cu acestea, sunt stabilite prin lege, au caracter obligatoriu, nu au o contrapartidă directă pentru cel care le suportă și nici o destinație specială, constând în fluxuri fiscale care finanțează bugetul de stat și bugetele locale.

În majoritatea cazurilor, acestea sunt impozite indirecte, dar și impozite directe locale: TVA, taxe vamale, taxe de publicitate, afișaj și reclamă, taxa pentru folosirea locurilor publice, taxa asupra mijloacelor de transport.

În categoria prelevărilor fiscale, alături de impozitele propriu-zise, se includ și o serie de prelevări care prezintă anumite particularități specifice. Este vorba de taxele cu caracter fiscal și contribuții.

Taxele cu caracter fiscal sunt prelevări pecuniare cu caracter special, impuse de puterea publică și efectuate în favoarea bugetului de stat în mod direct și imediat, de la solicitatorii unor servicii publice individualizabile, a căror valoare depășește costul serviciului prestat de organele de drept public.

Contribuțiile prezintă caracteristici intermediare între impozite și taxe cu caracter fiscal. Ele reprezintă prelevări pecuniare cu caracter obligatoriu, încasate de anumite instituții de drept public, de la persoane fizice sau juridice pentru avantaje reale sau presupuse de care acestea beneficiază, ca urmare a unor servicii tangibile stabilite și realizate de stat și la a căror finanțate participă.

Se impune a se face distincția între prelevările fiscale și cotizațiile sociale, având în vedere că în legea privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat din România, contribuțiile pentru asigurări sociale, pentru pensia suplimentară, pentru plata ajutorului de șomaj, pentru constituirea fondurilor speciale și chiar contribuția pentru bilete de tratament și odihnă apar la capitolul „Venituri Curente", subcapitolul „Venituri Fiscale", titlul „Impozite Directe".

Cotizațiile sociale sunt prelevări pecuniare directe asupra veniturilor de natură salarială cu titlu obligatoriu și definitiv, percepute de la persoane fizice și juridice destinate finanțării conturilor organismelor publice specializate, altele decât conturile statului, în scopul acoperirii riscurilor care pot să apară periodic sau după o anumită perioadă de timp, de natură a determina imposibilitatea desfășurării unei munci în condiții normale, sub forma unor avantaje acordate după criterii specifice, stabilite prin reglementări legale în vederea realizării politicii de securitate socială a statului.

Fluxul sintetic al prelevărilor fiscale destinat finanțării cheltuielilor publice provine dintr-un ansamblu numeros și variat de impozite a căror evoluție spațială și temporală este permanentă. Se impune o grupare a impozitelor pentru a se analiza modul în care acestea acționează în economie, respectiv efectele produse la nivel individual și global. În vederea grupării lor sunt luat în considerare mai multe criterii:

a) După trăsăturile de fond și formă (aspecte de natură fiscală, juridică, administrativă și economică), impozitele se clasifică astfel:

a1) Impozitele directe, care se stabilesc nominal, în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, fiind încasate la anumite termene dinainte stabilite.

La rândul lor, impozitele directe pot fi grupate, în funcție de criteriile avute în vedere la așezarea lor, în: impozite reale, impozite personale.

Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite bunuri materiale (pământul, clădirile, fabricile, magazinele, etc.), făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului (impozite obiective), iar impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului (impozite subiective).

Ele se practică sub forma impozitelor pe venit și a impozitelor pe avere.

a2) Impozitele indirecte sunt instituite asupra vânzării unor bunuri și prestării anumitor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianți și prestatori de servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte se grupează în: taxe de consumație; venituri de la monopoluri fiscale; taxe vamale; taxe de timbru și de înregistrare.

b) După instituția care le administrează, impozitele se pot grupa astfel:

b1) în statele de tip federal distingem: impozite federale; impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației; impozite locale.

b2) în statele de tip unitar distingem: impozite ale administrației centrale de stat; impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

c) După obiectul impunerii, impozitele sunt clasificate în: impozite pe venit; impozite pe avere; impozite pe consum sau pe cheltuieli.

Clasificarea economică este utilă în analizarea acțiunii impozitelor asupra diferitelor forme de venit, abordat din punct de vedere al provenienței și al destinației sale: venit realizat, venit utilizat (consum), venit economisit și investit (averea).

d) După scopul urmărit la introducerea lor, pot fi grupate în: impozite financiare, instituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului; impozite de ordine, pentru limitarea anumitor acțiuni sau în vederea atingerii unui țel care nu are caracter fiscal.

e) Corespunzător frecvenței perceperiilor la buget, distingem: impozite permanente, ce se instituie și se încasează periodic, prezintă o anumită regularitate (anuale, trimestriale, lunare, etc.); impozite incidentale, care se introduc și se percep o singură dată (de ex.: impozitul pe averea și câștigul de război).

f) În funcție de aria de cuprindere a materiei supusă impozitării, impozitele pot fi grupate în: impozite sintetice, care se așează asupra ansamblului materiei impozabile, aparținând unei persoane fizice sau juridice, fără considerațiuni privind natura componentelor; impozite analitice, care se instituie asupra fiecărei componente a materiei impozabile în proprietatea unei persoane.

Există însă foarte multe criterii după care s-a elaborat o serie largă de clasificări ale impozitelor. Prezintă importanță prezentarea clasificării F.M.I. Această clasificare poate fi apreciată ca un început de standardizare la nivel global a impozitelor extrem de diverse prin care guvernele țărilor realizează prelevări fiscale.

g) Conform clasificării F.M.I., impozitele sunt împărțite în următoarele grupe și subgrupe:

g1) Impozite pe venit, beneficii și câștiguri din capital la persoane fizice, societăți comerciale și alte impozite pe venit, beneficii și câștiguri din capital;

g2) Impozite pe salarii și mână de lucru;

g3) Impozite asupra patrimoniului care includ: impozite periodice pe proprietatea imobiliară; impozite periodice pe valoarea patrimoniului net (a persoanelor fizice și societăților); impozite pe succesiuni, donații între vii și testamentare; impozite pe tranzacții mobiliare și imobiliare; impozite asupra patrimoniului cu caracter neperiodic; alte impozite periodice pe patrimoniu.

g4) Impozite pe bunuri și servicii, care includ: impozite generale pe vânzări, cifră de afaceri sau valoare adăugată; accize; beneficii din monopoluri fiscale; impozite pe servicii determinate; impozite pe utilizarea sau autorizarea utilizării bunurilor sau exercitării activităților; alte impozite pe bunuri și servicii.

g5) Impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale, care se referă la: taxe de import; taxe la export; beneficii din monopoluri de export sau import; beneficii din schimb; taxe pe operații de schimb; alte impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale.

g6) Alte încasări fiscale, referitoare la: impozite tip capitație; taxe de timbru; alte impozite.

Scopul practic al grupării impozitelor este legat de necesitatea asigurării unui cadru de analiză unitar a presiunii fiscale, a posibilităților pe care diferitele nivele ale administrației publice le au în direcția asigurării finanțării obligațiilor și analizarea efectelor produse.

3.1.1. IMPOZITUL PE PROFIT

Instituirea impozitului pe profit era necesară pentru a se crea un cadru juridic unitar privind impozitul pe profit datorat de persoanele juridice. În forma sa inițială, la intrarea în vigoare a Legii nr. 12/1991, acest impozit a fost conceput ca un instrument fiscal nou, înlocuind numeroasele impozite existente în această materie.

Baza legală a impozitului pe profit este reglementat de următoarele acte normative: Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit; O.G. nr. 74/1996 și republicată în 1997; O.U.G. nr. 83/1997 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994; O.G. nr. 40/1998,O.U.G. 17/2000 si ORD.M.F.1349/2001, L. 154/1994H.G.402/2000, modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994; Legea nr. 106/1998 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1998 și Legea nr. 249 pentru aprobarea O.G. nr. 40/1998.

În condițiile reglementărilor din Legea nr. 12/1991, ponderea impozitului pe profit în PIB a scăzut de la 5,3% în 1991 la 3,6% în 1993. În această lege era favorizată proliferarea scutirilor de impozit pe profit, lipsea un sistem de ajustare neutră în raport cu evoluția inflației, a activelor și pasivelor societăților comerciale în scopuri fiscale, ceea ce a dus la erodarea bazei de impunere.

Astfel, firmele private și cele mixte aproape că nu au plătit impozit. S-a practicat un tratament fiscal discriminatoriu față de investitorii autohtoni, din dorința de a atrage investitori străini. S-a încercat gruparea din punct de vedere fiscal a contribuabililor în mari și mici, cu consecințe negative în sensul că actualizarea la inflație era aplicabilă numai contribuabililor mari care erau obligați să țină evidențe duble (fiscale și contabile).

Din 1997, tehnica de impunere a profitului s-a simplificat. A dispărut distincția dintre contribuabilii mari și mici, a fost eliminată tehnica de actualizare la inflație, s-a produs unificarea regimului amortizare deductibilă fiscal cu cel economic, a perioadelor diferențiale de timp pentru reportarea pierderilor, iar termenele pentru plata obligației au fost modificate.

Agentii economici au fost impartiti in doua grupe mari; societati comerciale mari, agenti economici si IMM-uri.

Exonerările de la plata impozitului au fost extinse, în scopul obținerii unor facilități sociale.

O masura recenta a fost luata pentru aplicarea unitara a impozitului pe profitprin modificarile aduse O.G.70/1994,impozitul pe profit se reduce cu50% pentru anul fiscal curent pentru investitiile in active corporale si necorporaledefinitepotrivit L.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizatReducerea se calculeazaincepand cu profitul realizat dupa data de 1 ianuarie 2001Reducerile se calculeaza lunar iar sumele aferente reducerii se rtepartizeaza ca surseproprii de finantare.

Plătitorii acestui impozit sunt: persoane juridice române, pentru profitul impozabil realizat în țară și în străinătate; persoane juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profilul aferent acelui sediu; persoane fizice și juridice străine care desfășoară activități în România în calitate de parteneri intr-o asociere economică care nu dă naștere unei persoane juridice, pentru toate veniturile rezultate din activitatea desfășurată în România; asocierea dintre persoanele fizice române și persoane juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate in țară și străinătate.

Baza de impunere o constituie diferența între veniturile rezultate din livrările de bunuri mobile și imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate și lucrări executate (inclusiv din câștiguri din orice sursă), și cheltuielile aferente realizării veniturilor la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Determinarea bazei impozabile se face apelând la următoarele relații:

Pb = VT – CT

Pi(f) = Pb – D + Cn

Ip = Pi(f) × Ci

în care:

Pb = profitul brut;

VT = venituri totale (din exploatare, financiare și excepționale);

CT – cheltuielile totale aferente VT;

Pi(f) – profilul impozabil (fiscal);

D – cheltuieli deductibile;

Cn – cheltuieli nedeductibile;

Ci – cota de impozit pe profit (25%).

In cazul IMM-urilor baza de impunere o constituie veniturile realizate X 1,5%.

Cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor livrate și vândute în baza unui contract de vânzare cu plata în rate sau a unui contract de leasing sunt deductibile la data efectuării lor. La calculul profitului impozabil sunt deductibile (D) următoarele cheltuieli:

a) contribuțiile pentru constituirea de fonduri cu destinație specială conform legii;

b) veniturile respectiv cheltuielile rezultate din anularea datoriilor lor sau din încasarea creanțelor ca urmare a transferului de acțiuni sau de părți sociale la Fondul Proprietății de Stat;

c) cheltuielile de delegare, de detașare și de deplasare în țară, în localitate și în străinătate, constatate prin documente justificative în limite legale;

d) cheltuielile cu diurna;

e) cheltuielile de asigurare care privesc activele corporale fixe și circulante și cheltuielile de asigurare pentru personal împotriva accidentelor de muncă;

f) sumele reprezentând contribuțiile organizațiilor cooperației de consum și de credit la asociațiile care sunt afiliate potrivit prevederilor Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, contribuțiile organizațiilor cooperației meșteșugărești, precum și contribuțiile la organizații neguvernamentale, în limitele legii.

În categoria cheltuielilor nedeductibile se includ in conformitate cu O.G. nr. 70/1994 modificată și republicată, O.G. nr. 83/1997 și O.G. nr. 40/1998 următoarele cheltuieli:

a) impozitul pe profit și impozitul pe venitul realizat din străinătate;

b) amenzile sau penalitățile datorate autorităților române sau străine;

c) sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și provizioanelor peste limitele legale (exceptând rezervele create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate și fondul de tezaur, rezervele tehnice ale societăților de asigurare și reasigurare și fondul de rezervă, în limita a 5% din profitul contabil anual până la atingerea a 20% din capitalul social;

d) cheltuielile de asigurare care nu privesc activele circulante și corporale ale contribuabilului;

e) discount-urile, remizele sau alte reduceri de preț acordate clienților dacă acestea nu sunt distinct prevăzute în documentele de vânzare sau nu sunt prevăzute în contractele încheiate;

f) orice cheltuieli în favoarea acționarilor sau asociaților;

g) cheltuielile cu perisabilitățile peste limitele legale;

h) sumele angajate în favoarea partenerului contractual sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit, altele decât cele rezultate pe baza decontului întocmit la nivelul contractului de asociere în participațiune;

i) cheltuielile de conducere și administrare ale unui sediu permanent aparținător unei persoane fizice și juridice străine care depășesc 3% din veniturile totale realizate în România;

j) cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, condițiile de document justificativ;

k) cheltuielile înregistrate de societățile agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 pentru dreptul de folosință a terenului agricol adus de membrii asociați peste cota de distribuție din producția realizată ca urmare a folosinței acestora;

l) sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile conform legii bugetare anuale;

m) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, taxa pe valoare adăugată aferentă acestor cheltuieli, taxa pe valoare.

n) orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.

o) cota de impozit practicată in prezent este de 25%, cu urmatoarele exceptii;

p) contribuabilii care obțin venituri din activitatea barurilor de noapte plătesc o cotă adițională de impozit de 22% asupra părții din profitul impozabil ce corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor;

r) pentru Banca Națională a României cota este de 80% asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă;

s) pentru contribuabilii care realizează anual cel puțin 80% din venituri din agricultură cota este de 25%.

Reduceri și scutiri se acordă prin O.G. nr. 40/1998 se abrogă art. 7 din O.G. nr. 70/1994 republicată cu privire la reducerile practicate din impozitul pe profit. Singura reducere rămasă în vigoare este cea instituită prin O.U.G. nr. 38/1997 și anume 30% pentru acțiunile dobândite de la F.P.S. în cazul societăților comerciale privatizate conform Legii nr. 77/1994.

De asemenea investitorii străini și români beneficiază de câteva facilitați în conformitate cu O.G. nr. 92/1997. Acestea se referă la posibilitatea investitorilor de a opta (fără a le cumula) pentru deducerea în întregime din profitul impozabil a unei cote de 20% din prețul de achiziție a echipamentelor tehnologice ce constituie active amortizabile achiziționate în cursul respectivului exercițiu financiar. Dacă valoarea rezultată depășește suma calculată ca fiind impozitul pe profitul datorat, ea se poate deduce în cel mult 5 ani.

În conformitate cu O.G. nr. 70/1994 modificată și republicată în 1997 și O.G. nr. 40/1998 sunt exceptate de la plata impozitului pe profit: instituțiile publice, organizațiile de nevăzători, invalizi și handicapați; trezoreria statului; asociațiile și fundațiile care utilizează cel puțin 80% din veniturile obținute din orice sursă în scopul realizării obiectivelor pentru care au fost autorizate; cooperativele ce funcționează ca unități protejate special organizate conform legii și unitățile aparținând cultelor religioase conform Legii nr. 103/1992; instituțiile de învățământ particular acreditate și autorizate provizoriu pentru veniturile din activitatea de învățământ cu condiția utilizării acestora potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, precum și asociațiile de locatari constituite ca persoane juridice (conform Legii nr. 114/1996) pentru veniturile obținute din activitățile economice utilizate pentru îmbunătățirea confortului și eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.

De asemenea, sunt scutite veniturile obținute din activități fără scop lucrativ nedestinate obținerii de profit, și anume cotizațiile membrilor, contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților, taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare, donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare, dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri, veniturile din reclamă și publicitate cu excepția celor realizate prin unități specializate în acest domeniu, veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole, veniturile din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora.

Conform proiectului de lege adoptat deja de catre Senat, incepand cu data de 01 ianuarie 2004 se institue o cota unica a impozitului pe profit de 25% iar incepand cu data de 01 ianiarie 2003 acelasi proiect de lege prevede perceperea unui impozit de 12,5 % pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor incasate din export in volumul total al veniturilor si care incepand cu 01 ianuarie 2004, va fi de 25%.

Prin acelasi proiect de lege vor fi impozitate cu 5% si profiturile impozabile care corespund veniturilor realizate de catre contribuabili din activitati desfasurate pe baza de licenta, in zona libera, pana la data de 31 decembrie 2004.

Plata impozitului pe profit se realizează trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepția BNR și a societăților bancare care efectuează plăți lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul. Neplata la termen atrage după sine plata unor majorări de întârziere de 0,25% pe zi conform H.G. nr. 21/1998.

Pentru a explica modul de determinare a bazei impozabile și, implicit, a impozitului datorat bugetului statului, vom prezenta, pe baza unor date empirice, următorul exemplu: considerăm S.C.ORADINUM SA, care este înființată înainte de 1 ianuarie 1996 și a beneficiat de scutire de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani. Scutirea a fost una temporară, de la data înregistrării la Registrul Comerțului( iunie 1996) până în iunie 2001

Pentru a putea plăti impozitul pe profit aferent anului 2001, am împărțit în două (se datorează acest impozit doar din iulie 2001) se completează Declarația pentru impozitul pe profit cu următoarele date:

1) Venituri din exploatare = 5.681,3 mii u.m. (701 venituri din producție, 704 venituri din servicii);

2) Cheltuieli de exploatare = 5.283,2 mii u.m. (inclusiv impozitul pe profit);

3) Venituri financiare (doar din dobânzi) = 22,1 mii u.m.;

4) Cheltuieli financiare = 0 lei;

5) Venituri excepționale = 0 lei;

6) cheltuieli excepționale = 26,8 mii u.m.

7) sume pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă de 23,7 mii u.m.;

8) amenzi și penalități = 24,5 mii u.m.;

9) cheltuieli de protocol care depășesc limitele legale de 21,2 mii u.m.;

10) impozitul pe profit, nedeductibil =16,5 mii u.m.

11) impozitul pe profit pe anul curent, plătit cumulat de la începutul anului fiscal = 9,5 mii u.m.;

12) impozitul pe profit de plată = 6,9 mii u.m.

Impozitul pe profit datorat, înregistrările contabile implicate și destinația vărsământului sunt prezentate în cele ce urmează, astfel:

a) Determinarea bazei de calcul și a impozitului pe profit presupunem parcurgerea mai multor etape de lucru ce țin de metodologia calculului impozitului respectiv:

a1) Calculul profitului total (brut) cu relația:

Prt = Pre + Prf + Prex

Profitul din exploatare:

Pre =5.681,3 mii u.m. – 5.283,2 mii u.m. = 398,0 mii u.m.

Profitul (pierdere) financiar:

Prf = 22,1 mii u.m. – 0 =22,1 mii u.m.

Profitul (pierdere) excepțional:

Prex =0 – 26,8 mii u.m. = -26,8 mii u.m.

Profitul (pierdere) total:

Prt = 398,0 mii u.m. + 22,1 mii u.m. – 26,8 mii u.m. = 393,2 mii u.m.

Deducerile pentru fondul de rezervă sunt de 23.7 mii u.m. (5% din profitul contabil).

Cheltuieli nedeductibile (Cn), în sumă de 62,2 mii u.m., sunt formate din: impozitul pe profit din orice sursă de 16,5 mii u.m.; amenzi și penalități = 24,5 mii u.m.; cheltuielile de protocol, reclamă, publicitate care depășesc limitele prevăzute de lege = 21,2 mii u.m.

a2) Profitul impozabil (fiscal) se determină cu relația:

Pi(f) = Prt – D + Cn = 393,2 mii u.m. – 23,7 mii u.m. + 62,2 mii u.m. = 431.7 mii u.m.

a3) Impozitul pe profit se determină astfel:

Ip = Pr × ci = = 107,9 mii u.m.

Impozitul pe profit aferent perioadei de scutire () este de 91,5 mii u.m., iar impozitul pe profit datorat:

Ipd = Ip – = 107,9 mii u.m. – 91,5 mii u.m. = 16,4 mii u.m.

Impozitul pe profit pe anul curent, plătit cumulat de la începutul anului fiscal (Ipc) este de 9,5 mii u.m., de unde rezultă că impozitul pe profit de plată (Ipp) se calculează cu relația:

Ipp = Ipd – Ipc = 16,4 mii u.m. – 9,5 mii u.m. = 6,9 mii u.m.

b) Contabilitatea fiscală a impozitului pe profit, ca obligație față de buget, presupune următoarele formule contabile:

b1) Înregistrarea pe cheltuieli a impozitului pe profit:

691 Cheltuieli cu impozitul pe profit = 441 Impozit pe profit (6,9 mii u.m.)

b2) Plata prin bancă a impozitului pe profit: 441 Impozit pe profit = 5121,0l Contul curent la bancă (6,9 mii u.m.)

c) Destinația vărsământului este la bugetul de stat (regiile autonome îl varsă la bugetul local), întocmindu-se un ordin de plată.

3.1.2. MODUL DE CALCUL AL IMPOZITULUI PE PROFIT

Unitatea beneficiază de facilități fiscale acordate pentru exportatori.

Impozitul se reduce cu cota de 5% aferent încasarilor din productia la export.De asemeni se aplica reducerea cu 50% pentru profitul reinvestit,asupra profitului net. Producția SC Oradinum SA este destinată exportului în proportie de 60%,diferenta fiind destinată consumului intern.In cursul anului 2001 unitatea a realizat o cifra de afaceri cu peste 100 miliarde lei,profitul net ralizat fiind de 5 miliarde leiiar cheltuielile nedeductibile constituite din amenzi, penalitati de intârziere la plata,cheltuieli cu deplasari, diurna,fiind de o,4 miliarde lei. rezultând un profit imozabil de 5,4 miliarde lei.Cota procentuală care se aplică asupra producției la export se determina din raportul dintre încasarile la export și venituri totale

I e/Vt * 100= cota %

In cazul SC Oradinum SA,producția la export este de 60%,cota de impunere pentru profitul realizat fiind 25%:

5.400 u.m.* 25%=1.350 u.m.

pentru reducerea impunerii se aplică următorul calcul

5.400u.m.* 60%=3.240u.m.

sumă se impoziteaza cu 5% conform normativelor în vigoare:

3.240 u.m. * 5% = 162 u.m.

Pentru partea de productie destinata consumului intern impozitul pe profit se calculeaza astfel:

5.400 u.m.- 3.240 u.m.= 2.160 u.m.

2.160 u.m. * 25% = 540 u.m.

Impozitul datorat de către SC Oradinum SA este în acest caz,

540 u.m + 162 u.m.= 702 u.m.

Pentru productia la export reducerea se determină prin aplicarea cotei de 50% asupra imozitului calculat :

1.350 u.m.*50 %= 648 u.m.

Inregistrarea contabila a impozitului pe profit este:

691 = 441 cu 702 u.m.

Profitul reinvestit a fost utilizat pentru achizitionarea unor mașini și utilaje:

2.000 u.m. *6o% =1.200 u.m

Impozitul aferent exportului se determină prin relația:

1.200 u.m. *5 % = 60 u.m.

60 u.m. * 50%= 30 u.m.

Dacă:

800 u.m * 25%= 200 u.m.; 200 u.m * 50% = 100 u.m,

rezultă în acest caz că profitul reinvestit va fi în acest ca de 130 u.m.

Impozitul pe care unitatea îl are de achitat este de 572 u.m determinat de relatia:

702 u.m. –130 u.m. = 572 u.m.

Inregistrarea contabilă a calcului impozitului pe profit și achitarea lui se face prin conturile:

691 = 441 cu 572 u.m.

441 =5121 cu 572 u.m.

Suma totală rezultată în urma calculelor pentru reducerea impozitului pe profit este determinată de cele două reduceri:

648 u.m +132 u.m = 780 u.m.

Inregistrarea contabila a acestora se realizează cu ajutorul contului de rezerve:

129 = 1068 cu 780 u.m.

3.2. IMPOZITUL PE SALARII

Impozitul pe salarii este reglementat prin Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii republicată în 1996, O.U.G. nr. 6/1996 privind regimul deductibilității sumelor plătite cu titlu de salarii și alte drepturi salariale, aprobată prin Legea nr. 1/1997, O.G. nr. 62/1997 pentru modificarea Legii nr. 32/1991, H.G. nr. 468/1997 cu privire la nivelul salariului minim brut pe țară, O.U.G. nr. 66/1997 privind scutirea de la plata impozitului pe salarii și/sau pe veniturile realizate de consultanții străini pentru activitatea desfășurată în România în cadrul unor acorduri de împrumut, O.G. nr. 11/1996 modificată prin Legea nr. 108/1996, O.G. nr. 6/1998 pentru modificarea Legii 32/1991 și H.G. 481/1998 și H.G. 87/1999

Plătitorii sunt persoanele fizice sau juridice în contul angajaților proprii care obțin salarii în bani și în natură pe teritoriul României, precum și în contul persoanelor care își desfășoară activitatea în România pentru salariile primite din sau în străinătate.

Baza de impunere o constituie veniturile obținute sub formă de salarii și alte drepturi salariale primite în cursul unei luni, realizate din: salarii, sporuri, indemnizații, recompense și premii, sume plătite din fondul asigurărilor sociale în caz de incapacitate temporară de muncă și maternitate, sumele plătite pentru concediul de odihnă, venituri realizate de manageri pe baza contractelor de management, indexări și compensări pe baza creșterii tarifelor și prețurilor.

Cota de impozit în concordanță cu modificările aduse de O.G. nr. 7/2001, la calculul impozitului pe salarii se aplicau cotele din tabelul 3.1.:

Tabelul 3.1

Conform Hotărârii nr. 611/2000 privind corectarea tranșelor de venit lunar impozabil pentru semestrul II al anului 2000 s-au efectuat următoarele modificări în ceea ce privește venitul minim neimpozabil și s-au stabilit noi tranșe de venit lunar impozabil prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2

Un alt aspect ce merită a fi subliniat în legătură cu impozitul pe salarii îl reprezintă reducerile și scutirile. Astfel, în ceea ce privește reducerile legislația în vigoare cuprinde doar dreptul persoanelor române de a li se deduce din impozitul pe salarii datorat în România suma echivalentă cu impozitul pe salarii din sursa externă, plătit direct sau prin reținere la sursă în străinătate.

Scutirile sunt mult mai numeroase și se referă atât la unele categorii de venituri cât și la anumiți contribuabili care nu datorează impozit pe salarii. Astfel nu se cuprind în venitul impozabil și nu se impun: sumele plătite cu ocazia mutării sau transferării în timpul serviciului, indemnizațiile de instalare (la încadrarea într-o unitate dintr-o altă localitate decât cea de domiciliu sau pentru persoanele care-și stabilesc domiciliul în unele localități din Munții Apuseni și Rezervația Biosferei Delta Dunării), pensii, ajutoare sociale, alocații, indemnizații și alte sume de aceasta natură, contravaloarea alimentației de protecție, contribuția pentru pensia suplimentară și la fondul pentru plata ajutorului de șomaj, precum și suma de 372.000 lei cu titlu de cheltuieli individuale pentru salariați la unitatea, la care au funcția de bază. De asemenea, sunt scutite de plata impozitului pe salarii următoarele persoane:

a) corespondenții de presă străini, pentru salariile pe care le primesc în condiții de reciprocitate;

b) elevii, studenții și doctoranzii pentru bursele primite;

c) veteranii de război, văduvele de război și văduvele necăsătorite ale veteranilor de război;

d) militarii în termen, elevii și studenții militari pentru drepturile bănești primite;

e) urmașii eroilor-martiri ai Revoluției și deținătorii titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru veniturile realizate în cadrul funcției de bază;

f) invalizii de gradul I sau II cu drept de muncă și persoanele handicapate încadrabile in gradul I sau II de invaliditate;

g) persoanele fizice străine care desfășoară în România activități de consultanță în cadrul unor acorduri de împrumut sau de finanțare gratuite încheiate de statul român;

h) donatorii de sânge sau plasmă pentru sumele reprezentând contravaloarea zilelor libere acordate în aceste cazuri.

Plata impozitului pe salarii se realizează lunar prin reținere și vărsare odată cu ridicarea sumelor pentru plata chenzinei a doua (în cazul în care plătitorul are cont bancar) și tot lunar, în ziua imediat următoare plății salariilor în situația în care plătitorul nu are sau nu folosește conturi bancare pentru plata drepturilor salariale.

În cazul în care impozitul datorat nu se plătește la termen se calculează majorări de întârziere de 0,25%/zi și se penalizează după cum urmează: cu 10% din suma reținută și nevărsată până la 30 de zile; cu 20% din suma reținută și nevărsată mai mult de 30 de zile.

În cazul drepturilor salariale și a celorlalte drepturi prevăzute ca făcând parte din baza de impunere, în valută, impozitul se calculează prin aplicarea cotelor de impozit asupra venitului impozabil transformat în lei, la cursul de schimb în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se face plata, comunicat de către Banca Națională a României. Pentru sumele în valută plătite în cazul încetării raporturilor de muncă se aplică cursul de schimb al pieței valutare în vigoare în ziua precedentă celei în care se face plata drepturilor bănești.

Pentru elucidarea problematicii impozitului pe salarii se va considera următorul exemplu, pe baza unor date empirice, și anume: S.C. " ORADINUM" S.A are 1773 de angajați cu contract de munca . Determinarea impozitului pe salarii și contabilitatea fiscală a vărsămintelor se face astfel: (exemplu anexa 1)

a) Determinarea bazei de calcul a impozitului pe salarii se face astfel:

a1) Total salariu brut realizat pentru: contracte de muncă 74,9 mii u.m.

a2) Impozit pe salarii calculat și reținut: contracte de muncă 11,5 mii u.m. Pentru un salariat având un salariu brut realizat de 2.567.900 lei, impozitul se calculează folosind datele din tabelul 2.1, astfel:

a3) Impozit pe salarii = 270.000+ 245.617 = 515.617 lei

(2.567.900-1.500.000=1.067.900; 1.067.900*23% =245.617 ).

Să considerăm că în luna respectivă au fost în concediu medical 7 persoane, iar impozitul calculat pentru aceste persoane este de 537.300 lei.

a4) Contribuția la Fondul de sănătate: contracte de muncă 7% x 74.988.305 lei =5.249.185 lei;.

a5) Impozit pe salarii datorat este:

a) contracte de muncă 5.249.185 lei

b) concedii medicale 537.300 lei.

Total impozit pe salarii datorat = 5.786.485 lei

Se completează trei ordine de plată interne cu sumele care se virează la bugetul de stat, la bugetul local și la unitatea administrativ-teritorială. În 1998 din impozitul pe salarii s-au virat: 50% la bugetul de stat; 10% la bugetul local; 40% la UAT, iar prin legea bugetară anuală pe 1999 aceste procente s-au modificat astfel: 50% la bugetul de stat; 15% la bugetul local; 35% la UAT. În final se completează un ordin de plată pentru toată suma.

b) Contabilitatea fiscală a vărsămintelor presupune următoarele înregistrări:

b1) Înregistrarea salariilor cuvenite: pentru avansul acordat:

425 Avansuri = 531 Casa cu 29.960 u.m

641 Cheltuieli privind salariile = 421 Personal remunerații datorate – 353.981 u.m.

b2) Înregistrarea reținerilor aferente salariilor:

421 personal = % 353.981 u.m

Renumerații datorate 425 Avansuri acordate 29.960 u.m

444 Impozit pe salarii 5.786 u.m

4312 Contribuția la pensia suplimentara 8.740 u.m

4372 Contribuția personalului la fondul de șomaj 3.745 u.m

427 Alte rețineri datorate terților 309.495 u.m

b3) Vărsarea impozitului pe salarii:

444 Impozit pe salarii =512 Conturi curente la bănci cu 5.786.485 lei

Ordonanta Guvernului 73/1999 face precizari privind impozitul pe venit stabilind in acest sens atributiile ce revin angajatorului pentru declararea veniturilor realizate de angajatii sai.

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit fac parte:

a) venituri din activitati independente

b) venituri din salarii

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor

d) venituri din dividende si dobanzi

e) alte venituri

Veniturile din activitati independente,din salarii si din cedarea folosintei bunurilor sunt venituri care se supun procedurii de globalizare si de determinare a impozitului pe venitul anual global.

Veniturile din dividende si dobanzi si cele cuprinse in categoria 'alte venituri' se supun impozitarii pe fiecare loc de realizare,in cadrul acestor categorii de venituri,impozitul fiind final.

Nu sunt supuse impozitarii veniturile obtinute de persoane fizice din ajutoare si donatii,alocatii acordate pentru copii,persoane cu handicap,ajutoare sociale,indemnizatii pentru veteranii de razboi,rente lunare si alte ajutoare.

Perioada impozabila este anul fiscal corespunzator anului calendaristic.Contribuabilii au dreptul la deducere din venitul anual global a unor sume sub forma deducerii personale de baza si deduceri suplimentare acordate pentru fiecare luna a perioadei impozabile.In anul 2000 deducerea personala de baza era de 800.000 lei,iar in prezent de 1.600.000 lei.Deducerea personala suplimentara se calculeaza in procent in functie de deducerea personala de baza.In anul 2000, se acorda diferentiat pentru categorii de persoane aflate in intretinerea angajatului,astfel:

a) – pentru sot/sotie aflat in intretinere 0,6%

b) – pentru primul copil si al doilea copil 0,35%,iar pentru urmatorii 0,20%

c) – pentru alti membri de familie aflati in intretinere 0,20%

Suma deducerilor personale admisa pentru calculul impozitului nu poate depasi 2,5% inmultit cu deducerea personala de baza.In cursul anului 2002 se aplica deducerea personala de baza de 1,6 mil lei,iar pentru deducerea suplimentara 0,5% pentru fiecare membru de familie aflat in intretinere dar fara a depasi 2,l % inmultit cu deducere personala de baza.

Agajatorii au obligatia de a complecta si inainta organelor fiscale in raza carora isi desfasoara activitatea fisele fiscale (FF 1-pentru venituri din salarii la functia de baza si FF2 pentru veniturile din salarii altele decat cele de la functia de baza.) (conf. ANEXA 2) la termenele stabilite prin lege,nerespectarea acestor termene atragand dupa sine sanctionarea acestora cu amenzi cuprinse intre 10-70 mil lei.

Fisa fiscala 1 este un formular tipizat care se complecteaza de catre platitorii de venituri din salarii pentru fiecare persoana fizica romana cu domiciliul in Romania,sau fara domiciliul in Romania sau persoana straina care are permis de munca si contract individual denumit angajat.

Fisa fiscala se intocmeste in trei exemplare cate unul pentru angajat,unul angajator,si un altul pentru unitatea fiscala.Din cuprinsul fisei fiscale trebuie sa rezulte cu claritate datele de identificare ale angajatorului,ale angajatului precum si veniturile nete realizate,deducerile de care a beneficiat in cursul anului si impozitul achitat lunar care se considera anticipat.Regularizarea se realizeaza la finele anului si dupa intocmirea fisei fiscale pentru anul fiscal anterior de catre angajator daca angajatul nu are si alte venituri,sau de catre unitatea fiscala in urma declaratiei de venit pe care fiecare persoana fizica ce realizeaza venituri din mai multe surse o depune anual la organul fiscal in raza caruia se afla.

3.3. IMPOZITUL PE DIVIDENDE

Impozitul pe dividende este reglementat prin O.G. nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, aprobată și modificată prin Legea nr. 101/1995, Legea nr.77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților și O.G. nr. 11/1996 modificată prin Legea nr. 108/1996.

Plătitorii sunt societățile comerciale distribuitoare a dividendelor, ele fiind încasate de acționarii sau asociații acestuia. Subiecții impunerii pot fi atât persoane fizice cât și persoane juridice române sau străine indiferent de proveniența și natura capitalului social al societăților comerciale care distribuie dividendele.

Baza impozabilă este reprezentată de suma totală pe care o reprezintă dividendele cuvenite fiecărui subiect al impunerii.

La societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat mărimea dividendelor este limitată la diferența dintre profitul net și fondurile de participare a salariaților la profit (10%), fondul pentru cota de participare a managerilor la profitul net și fondul de dezvoltare (până la 50%).

În cazul dividendelor în natură ca baza de impunere se folosește prețul de vânzare practicat de unitate pentru produsele din producția proprie (similare cu cele atribuite ca și dividende) sau prețul de achiziție, iar în cazul serviciilor, tarifele pentru aceste servicii.

Cota de impunere este de 5% din suma dividendelor distribuite acționarilor sau asociaților. Nivelul acestei cote este determinat și de practica convențională a României, adică de faptul că în majoritatea din cele 70 de convenții încheiate de România cu alte state (în scopul evitării dublei impuneri) s-a prevăzut impozitarea la sursă a dividendelor cu 5% (exemplu: convențiile încheiate cu Germania, Belgia, Finlanda, Franța, Italia, Japonia, SUA, Suedia).

Plata impozitului se face prin reținere de la acționarii sau asociați odată cu plata efectivă a dividendelor, moment ce constituie și termenul de plată a impozitului. Pentru dividendele distribuite, dar neplătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil termenul de plată a impozitul pe dividende este de până la 31 decembrie a anului respectiv.

Plata impozitului se face în lei. În cazul în care plata dividendelor se realizează în valută, impozitul va fi calculat la valoarea în lei determinată cu ajutorul cursului de schimb în vigoare la data efectuării plății.

În caz de neplată la termen persoanele juridice distribuitoare a dividendelor sunt obligate la plata unor penalități (conform O.G. nr. 53/1997) de: 10% din suma reținută și nevărsată până la 30 de zile; 20% din suma reținută și nevărsată peste 30 de zile.

De asemenea, începând cu ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată se aplică majorări de întârziere de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere.

Considerăm necesar și, în acest caz, a se exemplifica calculul impozitului pe dividende prin următorul exemplu: se consideră S.C.”ORADINUM” SA., care a înregistrat un profit brut contabil de 500.1 mii u.m. și are următoarea structură a acționariatului: acționarul "A" 48%; acționarul "B" 30%; acționarul "C" 22%. În acest caz avem următoarea situație:

Impozit profit = 500,1 mii u.m. x 25% = 125 mii u.m.

Profit net = 500,1 mii u.m. – 125 mii u.m. = 375,1 mii u.m.

Fondul de participare a salariaților la profit (10%) = 375 mii u.m. x 10% = 37, 5 mii u.m.

Cota de participare a managerului la profit (5%) = 375 mii u.m. x 5% = 18,75 mii u.m.

Fondul de dezvoltare = 375 mii u.m. x 50% = 187,5 mii u.m.

Dividende brute = 375 mii u.m. – 37,5 mii u.m. – 18,75 mii u.m. – 187,5 mii u.m. = 131,25 mii u.m.

Impozit pe dividende (5%)=131,25 mii u.m. x 5% = 6,56 mii u.m.

Dividende de repartizat = 131,25 mii u.m. – 6,56 mii u.m. = 124,68 mii u.m.

Dividende cuvenite acționarului A = 124,68 mii u.m. x 48% = 59,15 mii u.m.

Dividende cuvenite acționarului B = 124,68 mii u.m. x 30% = 37,2 mii u.m.

Dividende cuvenite acționarului C = 128,68 mii u.m. x 22% = 28,3 mii u.m.

3.4. IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR

FIZICE ȘI JURIDICE NEREZIDENTE

Acest impozit este reglementat începând cu 1 septembrie 1998 prin O.G. 83/1998 care abrogă prevederile O.G. nr. 47/1997 și toate completările și modificările ulterioare.

Obiectul impunerii îl constituie veniturile realizate de orice persoană fizică sau juridică nerezidentă din activități desfășurate în România sau din operațiuni efectuate cu persoane juridice române, alte entități autorizate să funcționeze pe teritoriul României și cu persoanele fizice române autorizate să desfășoare pe cont propriu activități producătoare de venit, indiferent dacă sunt încasate în România sau în străinătate.

Modul de calcul și plata impozitului datorat de nerezidenți pentru veniturile realizate din România se reține și se varsă de către plătitorii de venituri, la fiecare plată prin aplicarea asupra veniturilor obținute a următoarelor cote:

10% pentru veniturile din dobânzi plătite nerezidenților (cu excepția dobânzilor plătite de către băncile române), pentru premiile în bani sau natură la concursurile internaționale și pentru veniturile din jocurile de noroc obținute de persoanele fizice nerezidente mii u.m., în cazul în care acestea depășesc 5.000.000 lei (într-o zi și de la același organizator);

15% pentru veniturile din comisioane aferente începerii, derulării sau intermedierii unor operațiuni de comerț exterior, din prestări de servicii de orice natură și din redevențe, precum și pentru veniturile provenite din transporturi internaționale aeriene, navale, rutiere și feroviare;

20% pentru veniturile din desfășurarea de activități artistice, distractive și sportive desfășurate independent, organizări de concursuri, precum și pentru veniturile plătite oamenilor de litere, artă și de știință nerezidenți ca urmare a unor activități de acest gen desfășurate pe teritoriul României.

În cazul în care impozitul datorat nu este plătit la termen se calculează majorări de întârziere, nereținerea și/sau nevărsarea sancționându-se și cu o penalitate de 100% din impozitul ce trebuia reținut și/sau vărsat.

3.5. IMPOZITUL PE CLĂDIRI

Acest impozit este reglementat prin intermediul Legii nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 24/1995 (aprobată prin Legea nr. 114/1995) prin Ordonanța Guvernului nr. 61/1997 și Ordonanța Guvernului nr. 62/1998.

Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea acestora, indiferent de locul unde acestea sunt situate și de destinația acestora.

În cazul clădirilor proprietate de stat, aflate in administrația sau folosința, după caz, a contribuabililor, impozitul pe clădiri se datorează de către cei care le au în administrare sau în folosință.

Pentru clădirile care constituie fondul locativ de stat, impozitul pe clădiri se datorează de către unitățile care le administrează.

Obiectul impunerii îl reprezintă toate clădirile indiferent de destinația pentru care sunt utilizate incluzând și dependințele: bucătăria, cămara, baia, pivnița; precum și spațiile construite cum sunt chioșcuri, cabane, barăci, magazine, depozite etc.

Baza de impunere și cotele de impunere sunt în conformitate cu reglementările în vigoare.

Astfel, impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor juridice se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5 – 1,0% asupra valorii de inventar a clădirilor, actualizată conform prevederilor legale și înregistrată în contabilitatea acestora. Aceleași cote se aplică și asupra valorii clădirilor aparținând persoanelor fizice autorizate care conduc evidențe contabile. Se au în vedere atât clădirile aflate în funcțiune, cât și cele aflate în rezervă sau conservare.

Clădirile aflate în funcțiune și a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării sunt supuse în continuare impozitului pe clădiri, calculat pe baza valorii la care au fost înscrise în evidența contabilă.

Clădirile noi, dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. Impozitul se calculează pe numele noului contribuabil, cu perioada rămasă până la sfârșitul anului.

Impozitul se calculează de către contribuabili prin declarația de impunere care se depune la serviciile de specialitate ale Consiliilor Locale și nu la organele fiscale teritoriale cum a fost până în anul 1998.

Impozitul pe clădiri datorat pentru clădirile și construcțiile utilizate în agricultură se reduce cu 50% până la data de 31 decembrie 2000.

Scutiri de la plata impozitului se fac la următoarele:

a) Clădirile instituțiilor publice, cu excepția celor folosite în alte scopuri.

b) Clădirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură și arheologie, precum și muzeele și casele memoriale, cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice sau comerciale.

c) Clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult aparținând cultelor recunoscute de lege.

d) Construcțiile și amenajările funerare din cimitire.

e) Construcțiile speciale: sonde de țiței, gaze, sare; platforme de foraj marin; centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane; centrale nuclearo-electrice; căi de rulare; galerii, planuri înclinate subterane și rampe de puț; puțuri de mină; coșuri de fum; turnuri de răcire; baraje și construcții accesorii; diguri; construcții hidromotrice; oceanografice și hidrometeorologice; poduri, viaducte, apeducte, tuneluri; conducte pentru transportul produselor petroliere, gazelor și al lichidelor industriale.

Plata impozitului pe clădiri este anual și se plătește trimestrial, în rate egale până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Neplata la termen atrage majorări de întârziere în conformitate cu legislația în vigoare. În acest sens vom da următorul exemplu: S.C. ”ORADINUM” SA este proprietara unei clădiri a cărei valoare înregistrată în contabilitatea societății este de 150 mii u.m. La o cotă de impozit de 1%, stabilită de Consiliul Local din localitatea în care se află amplasată clădirea, impozitul pe clădire datorat este: 1/100 x 150 mii u.m. = 1,5 mii u.m., iar impozitul trimestrial este 1.500.000 lei/4 = 375.000 lei.

3.6. IMPOZITUL PE TERENURI

Impozitul pe terenuri este supus acelorași acte normative ca și impozitul pe clădiri Legea nr. 27/1994, O.G. nr. 24/1995, O.G. nr. 61/1997, O.G. nr. 62/1998, ș.a.

Obiectul impunerii îl constituie suprafețele de teren ocupate de clădiri și alte construcții situate în municipii, orașe și comune. Pentru blocurile de locuințe, obiectul impozitului pe teren este reprezentat de suprafața de teren atribuită apartamentelor aflate în proprietatea subiecților impunerii.

Contribuabilii sunt persoanele fizice, persoanele juridice, asociațiile familiale, asociațiile agricole, unitățile economice ale unor persoane juridice, precum și cele ale organizațiilor politice și obștești, instituțiilor publice, fundațiilor și altora asemenea, unitățile de cult, filialele, sucursalele și reprezentanțele autorizate să funcționeze pe teritoriul României, aparținând persoanelor fizice și juridice străine, și altele similare. Acești contribuabili sunt cei definiți în Legea nr. 27/1994 pentru toate impozitele și taxele locale.

Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, diferențiat pe categorii de localități, iar în cadrul localităților, pe zone, în perimetrul construibil, așa cum se prezintă în tabelul 2.3. (lei/m2).

Tabelul 3.3

Încadrarea terenurilor pe zone, în cadrul localităților, se face de către consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor față de centrul localităților, de caracterul zonei respective (zonă de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea față de căile de comunicație, precum și de alte elemente specifice fiecărei localității în parte.

Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri proprietate de stat, avute anterior în administrare sau în folosință, datorează impozitul pe terenuri începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a survenit aceasta modificare.

Impozitul pe terenurile situate în orașele care trec în categoria municipiilor sau în comunele care trec în categoria orașelor, după caz, se modifică corespunzător noii încadrări a localității în care sunt situate terenurile, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a survenit această modificare.

Pentru terenurile construite, pentru terenurile fără construcții, de până la 1.000 m2 inclusiv, aferente curților situate în categoria a 5-a din intravilanul localităților și aflate în proprietatea persoanelor fizice, precum și pentru terenul folosit în scop agricol, proprietate a persoanelor juridice, nu se datorează impozit pe teren.

Pentru terenurile din extravilanul localităților se datorează impozit pe venitul agricol, conform prevederilor legale.

Impozitul pe teren nu se aplică terenurilor ocupate de clădirile și de construcțiile scutite de plata impozitului pe clădiri, precum și terenurilor din perimetrul cimitirelor.

Așezarea impunerii (stabilirea impozitului) pentru suprafețele de teren ocupate de clădiri și de alte construcții se face pe baza a două elemente:

a) evidențele conduse de Consiliile Locale;

b) declarațiile depuse de contribuabili în care trebuie să se facă încadrarea pe zone conform hotărârilor emise de Consiliile Locale .

Plata se realizează la aceleași termene ca și impozitul pe clădiri. În acest sens se consideră următorul exemplu: S.C. ”ORADINUM” SA care deține un teren în Oradea, zona B, de 800 m2, în perimetrul construibil. Norma de impozitare pe m2 în zona B pentru localitățile din categoria 2 este de 1500 lei. Impozitul pe teren este: 1500 u.m./m2 x 800 m2 = 1,2 mii u.m. impozit anual, iar impozitul trimestrial este 1,2 mii u.m. / 4 = 0,3 mii u.m.

3.7. TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT

Obiectul impunerii îl constituie mijloacele de transport, atât cele cu tracțiune mecanică, cât și cele pe apă.

Subiecții impunerii sunt persoanele fizice sau juridice, române sau străine care posedă mijloace de transport din categoriile prezentate anterior.

Modul de calcul ține cont de capacitatea cilindrică a motorului (pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică) și, respectiv tipul de mijloc de transport pe apă, (în cel de-al doilea caz).

Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică, care aparțin contribuabililor, se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm3 sau fracțiune de capacitate sub 500 cm2.

Pentru remorci de orice fel, semiremorci și rulote, aparținând contribuabililor, taxele anuale se stabilesc în funcție de capacitatea acestora.

atașe taxa anuală se stabilește la nivelul a 50% din taxa datorată pentru motociclete, motorete și scutere.

Sunt scutite de taxă autoturismele, motocicletele cu ataș și triciclurile cu motor care aparțin invalizilor și care sunt adaptate invalidității acestora.

Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă, care aparțin contribuabililor, se stabilește anual, pentru fiecare mijloc de transport în parte.

Așezarea impunerii este reglementată prin acte normative specifice. Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele organelor de poliție sau ale căpităniilor porturilor, după caz, taxa se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una dintre aceste situații.

Taxa asupra mijloacelor de transport se stabilește de către serviciile de specialitate ale consiliilor locale în a căror rază teritorială contribuabilii își au domiciliul sau sediul, după caz, pe baza declarației de impunere depusă . Declarațiile se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii mijloacelor de transport și, tot în termen de 30 de zile atunci când intervin schimbări care conduc la modificarea taxei datorate.

Plata taxei se face trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului, taxa datorată se repartizează în sume egale, la termenele de plată rămase până la sfârșitul anului.

Persoanele fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport, au obligația de a achita integral taxa datorată, la data luării în evidență de către organele fiscale.

Neplata la termen atrage după sine plata unor majorări de întârziere conform actelor normative în vigoare (0,25% pe zi conform H.G. nr. 21/1998).

Contabilitatea fiscală presupune următoarele inregistrari contabile:

635 Cheltuieli cu alte impozite = 446 Alte impozite, taxe și taxe și

vărsăminte asimilate.

446 Alte impozite, taxe și = 5121 Conturi curente la bănci

vărsăminte asimilate.

3. 8. TAXE PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR, AVIZELOR

ȘI AUTORIZAȚIILOR ÎN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR

Aceste taxe sunt numeroase, dintre care cele mai importante sunt:

a) Certificatul de urbanism: Suprafața terenurilor pentru care se solicită certificatul de urbanism este divizată în tranșe de terenuri (m2), pentru care este prevăzută o taxă specifică: până la 150; până la 250; până la 500; până la 750; până la 1.000; peste 1.000 m2 este: Cf + Cs x (S – 1000), în care: Cf – cotă fixă; Cs – cotă suplimentară; S – suprafața disponibilă.

Pentru mediul rural se percepe 50% din taxa prevăzută pentru mediul urban.

b) Autorizația de construire pentru lucrările care se autorizează potrivit legii: 1% din valoarea autorizată a lucrării, inclusiv a instalațiilor aferente acesteia. Pentru construcțiile de locuințe taxele de autorizare se reduc cu 50%. Taxele de autorizare nu se datorează în cazul eliberării de autorizații pentru lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile-anexe ale acestora, precum și pentru construcțiile ai căror beneficiari sunt instituții publice.

c) Autorizația de foraje și excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondajelor de gaze, și petrol, precum, și altor exploatări: pentru fiecare m2.

d) Autorizarea construcțiilor provizorii de șantier, necesare execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea: 3% din valoarea autorizată a construcțiilor provizorii.

e) Autorizații de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau rulote, campinguri: 2% din valoarea autorizată a lucrării sau a construcției.

f) Autorizarea construcțiilor pentru lucrări cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a firmelor și reclamelor: pentru fiecare m2.

g) Autorizația de desființare, parțială sau totală, a construcțiilor și a amenajărilor se taxează cu 0,1% din valoarea impozabilă a acestora. În cazul desființării parțiale, cuantumul taxei se calculează proporțional cu suprafața construită dezafectată.

h) Pentru prelungirea certificatului de urbanism, precum și a autorizațiilor, conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele mă-suri pentru realizarea locuințelor, taxa care se percepe este de 50% din valoarea taxei inițiale.

i) Autorizațiile pentru lucrările de racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, și telefonie: pentru fiecare instalație – 20.000-30.000 lei

j) Avizul comisiei de urbanism și amenajare a teritoriului 10.000-150.000 lei

k) Certificat nomenclatură stradală și adresă 20.000-25.000 lei

l)Taxa pentru eliberarea autorizațiilor de orice fel, cu excepția celor din domeniul construcțiilor, precum și viza anuală a acestora:

l1) Autorizații de funcționare pentru activități lucrative și viza anuală a acestora: pentru meseriași și cărăuși; pentru cazane de fabricat rachiu; pentru liber-profesioniști; pentru mori, prese de ulei și darace; pentru alte activități neprevăzute mai sus.

l2) Autorizații sanitare de funcționare eliberate contribuabililor

m) Alte lucrări:

m1) Copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deținute de consiliile locale, de fiecare m2 de plan: la scara 1:500; la scara 1:1.000; la scara 1:2.000.

m2) eliberarea sau viza anuală a autorizațiilor ce dau dreptul de a executa proiecte.

Valoarea autorizată a lucrărilor pentru care se percep taxe se stabilește pe baza celor declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizației de construire.

Consiliile județene și consiliile locale, prin organele tehnice de specialitate, vor regulariza taxa pentru autorizația de construire, prin declararea de către solicitant a valorii reale a lucrării, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare stabilit prin autorizația de construire.

Cuantumul taxelor menționate la pct. a-h se stabilește, în limitele prevăzute de lege, de către consiliile județene și consiliile locale.

Taxele se plătesc înainte de eliberarea certificatelor, a avizelor și a autorizațiilor.

Dovada plății taxei se păstrează de către organul care a eliberat documentele respective. În acest sens se va da următorul exemplu ipotetic: S.C.”ORADINUM” SA a primit în anul 1999 două autorizații de construcție:

prima autorizație pentru construirea unui spațiu comercial, de protocol și birouri, în regim P+1+M în valoare de 643,95 mii u.m. pe terenul situat în strada Ardealului. Autorizația s-a eliberat pentru 12 luni. Taxa pentru autorizare este următoarea: 1% x 643,95 mii u.m. = 6,4 mii u.m.

a doua autorizație pentru construirea unei magazii de depozitare a materialelor lemnoase și construirea accesului carosabil la această magazie, în valoare de 80,0 mii u.m., în strada Ardealului. Autorizația este valabilă 12 luni.

Taxa pentru autorizare este: 1% x 80 mii u.m. = 8 mii u.m.

Contabilitatea fiscală a acestor plăți este următoarea:

635 Cheltuieli cu alte impozite, = 446 Alte impozite, taxe și

taxe și vărsăminte asimilate vărsăminte asimilate (8 mii u.m.)

446 Alte impozite, taxe, varsaminte asimilate = 5121 Conturi curente la banci 8 mii u.

3.9. TAXE PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR

DE PUBLICITATE, AFIȘAJ ȘI RECLAMĂ

Contribuabilii, care folosesc afișe și panouri în scopuri publicitare, datorează taxa, ce se va determina în funcție de dimensiunile acestora, astfel:

a) pentru expunerea de afișe și panouri „X" lei/an/m2 sau fracțiune.

b) pentru firmele instalate la locul exercitării activității „X" lei/an/m2 sau fracțiune.

Cuantumul taxelor prevăzute la lit. a) și b) se stabilește de către consiliile locale pe teritoriul cărora se realizează publicitatea, în limitele prevăzute mai sus.

Taxa datorată se plătește la bugetul consiliului local până la data de 10 a lunii următoare expunerii afișului sau panourilor.

În situațiile în care mijloacele de publicitate au o durată mai mare de un an, taxa pentru anul în curs se plătește până la data de 31 ianuarie.

3.10. TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

Taxa pe valoare adăugată constituie un impozit indirect care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului economic de producție asupra valorii adăugate realizate de către producătorii intermediari și de către producătorul final.

Instituirea efectivă a T.V.A.- ului s-a realizat pentru prima dată în Franța prin reforma fiscală din 1954-1955. În cadrul sistemului fiscal din România acest impozit indirect cu caracter general sau universal este preluat din practica Europei Occidentale (unde și-a demonstrat eficacitatea) și se aplică din 1 iulie 1993.

Începând cu data de 1 februarie 1998 în acest domeniu se aplică prevederile O.G. nr. 2/1998 care aduce unele modificări asupra legislației în vigoare până la această dată (O.G. nr. 3/1992 republicată în temeiul O.G. nr. 22/1995 aprobată și modificată prin Legea nr. 100/1995, O.G. nr. 2/1996 aprobată prin Legea nr. 101/1996, O.G. nr. 21/1997 aprobată și modificată prin Legea nr. 42/1997) completate de H.G. 512/1998 pentru aprobarea normelor metodologice legate de aplicarea taxei pe valoare adăugată și de Legea nr. 195/1998 privind aprobarea O.G. nr. 2/1998,O.G. 17/2000, Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei, Legea 345/2002 privind taxa pe valoarea adaugata.

Obiectul impunerii îl constituie operațiunile cu plată sau asimilabile acestora, realizate independent de către persoane fizice sau juridice privind:

a) livrări de bunuri mobile și prestări de servicii, incluzând aici și vânzarea cu plata în rate sau închirierea unor bunuri pe baza unui contract cu clauza trecerii dreptului de proprietate asupra bunurilor respective după plata ultimei rate, precum și preluarea de către agentul economic a unor bunuri în vederea folosirii, în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit.

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile între agenții economici, precum și între aceștia și instituțiile publice sau persoane fizice;

c) importul de bunuri și servicii.

Plătitorii sunt persoane fizice sau juridice care efectuează obișnuit sau ocazional una sau mai multe operațiuni aflate sub incidența taxei pe valoarea adăugată. Acești plătitori pot fi împărțiți în patru categorii, și anume:

a) agenții economici înregistrați ca plătitori de TVA, pentru livrările de bunuri, prestările de servicii și transferurile de proprietate a bunurilor imobiliare supuse taxei pe valoarea adăugată;

b) persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit regulamentului vamal;

c) titularii operațiunilor de import de bunuri, direct sau prin comisionari sau alte terțe persoane;

d) persoanele juridice sau fizice cu sediul sau domiciliul stabil în România, pentru bunurile de import închiriate și pentru serviciile efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate, și referitoare la cesiuni și concesiuni ale dreptului de autor; brevete de mărci de fabrică și de comerț; prestații de publicitate; prestațiile avocaților, inginerilor, consultanților, experților contabili etc.; prelucrare de date și furnizare de informații; operațiuni bancare, financiare, de asigurare și reasigurare, punerea la dispoziție de personal.

Baza impozabilă reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată și este determinată de următoarele elemente: prețurile și tarifele negociate; suma rezultată prin aplicarea cotei de comision pentru intermediere; valoarea în vamă la care se adaugă taxa vamală, alte taxe și accizele datorate pentru bunurile și serviciile din import; prețurile de piață sau costurile aferente bunurilor și serviciilor prestate pentru folosința proprie sau cu titlu gratuit pentru alte persoane fizice sau juridice de către un agent economic, precum și prețurile vânzărilor efectuate prin depozitele vămii sau stabilite prin licitație.

Prin art. 14, alin 2 lit. a-f din O.G. nr. 3/1992 republicată în 1995 se stabilesc o serie de elemente ce nu sunt cuprinse în baza de impozitare, și anume:

a) remize, reduceri de preț, bunuri acordate de furnizor clientului în vederea stimulării vânzărilor;

b) penalitățile pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;

c) dobânzile percepute pentru plățile cu întârziere, pentru vânzări cu plata în rate sau la termene de peste 90 de zile;

d) sumele achitate de furnizor sau de prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;

e) ambalajele care circulă prin schimb fără facturări;

f) sumele încasate de la bugetul de stat destinate finanțării investițiilor, acoperirii diferențelor de preț și tarif, finanțării stocurilor de produse cu destinație specială.

g) institutiile publice nu sant considerate persoane impozabile

Suma impozabilă va fi redusă în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, prețul sau alte elemente și în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa.

Cotele de impozitare aplicate în România, conform reglementărilor în vigoare, sunt:

a) cota de 19% pentru operațiunile privind livrările de bunuri, prestările de servicii și transferurile imobiliare, cu excepția celor prevăzute expres ca intrând sub incidența cotei reduse sau a cotei 0;

b) Cota 0, în prezent, se aplică la următoarele bunuri și servicii:

exportul de bunuri și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de agenții economici cu sediul în România;

transportul internațional de persoane în și din străinătate efectuat prin curse regulate de către agenții economici autorizați, precum și prestările de servicii legate direct de acestea;

transportul de marfă și de persoane, în și din porturile și aeroporturile din România, cu nave și avioane românești, comandate de beneficiarii cu sediul în străinătate;

trecerea mijloacelor de transport, de mărfuri și de călători cu mijloace de transport fluvial specializate, între România și statele vecine;

transportul și prestările de servicii accesorii transportului, aferente mărfurilor din import, efectuate pe parcurs intern până la punctul de vămuire și de întocmire a declarației vamale;

livrările de bunuri destinate utilizării sau încorporării în nave și aeronave care prestează transporturi internaționale de persoane și mărfuri;

prestările de servicii efectuate în porturi și aeroporturi aferente navelor de comerț maritim și fluvial, precum și aeronavelor aparținând companiilor de transport străine;

reparațiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiarii din străinătate;

alte prestări de servicii efectuate de către agenții economici cu sediul în străinătate în condiții stabilite prin hotărâre a guvernului;

materialele, accesoriile și alte bunuri introduse din teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților de export, redevențele și chiriile aferente terenurilor și construcțiilor din zonele libere;

bunurile și serviciile în favoarea directă a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a reprezentanțelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România;

bunurile sau serviciile finanțate direct din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaționale, organizații nonprofit și de caritate, inclusiv donațiile persoanelor fizice.

În cazul bunurilor comercializate prin comerțul cu amănuntul, precum și pentru unele prestări de servicii precum: poștă, transport, telefon etc., prețurile sau tarifele practicate cuprind și T.V.A. și de aceea taxa pe valoare adăugată se determină prin aplicarea unei cote recalculate (CrTVA), astfel:

Scutirile practicate de la plata taxei pe valoarea adăugată se pot împărți în două mari categorii în funcție de tipul de operațiuni la care se referă și anume:

a) livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuată în țară de unele categorii de persoane fizice și juridice, și anume:

unitățile sanitare, inclusiv veterinare și de asistență socială, unitățile autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistență socială în stațiuni balneoclimaterice, agenții economici autorizați să presteze cumulat servicii de cazare, masă și tratament a căror contravaloare este decontată pe baza de bilete de tratament. În cazul în care aceste unități desfășoară operațiuni aducătoare de profit, acestea se supun T.V.A., dacă unitatea în cauză realizează din aceste activități un venit total de peste 50 milioane anual.

unitățile și instituțiile de învățământ cuprinse în sistemul național de învățământ, unitățile de cercetare științifică ce execută programe și acțiuni componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică sau ale Planului național de cercetare, dezvoltare și inovare realizate cu finanțare internă sau în parteneriat cu Uniunea Europeană. Operațiunile economice aducătoare de profit se supun T.V.A dacă depășesc 50 milioane lei anual;

liber profesioniști autorizați care-și exercită activitatea individual și persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate să desfășoare activități economice pe baza liberei inițiative;

gospodăriile agricole individuale și asociațiile de tip privat ale acestora;

cantinele organizate pe lângă asociațiile cu caracter filantropic, organizațiile sindicale și organizațiile care desfășoară activități de natura religioasă, politică sau civică pentru vânzările de preparate culinare către salariații proprii (și în acest caz se plătește T.V.A pentru obținerea unor profituri ce depășesc 50 milioane din vânzările de preparate pentru alte persoane decât salariați);

casele de economii, fondurile de plasament, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit și alte societăți de credit, casele de schimb valutar;

societățile de investiții financiare, de intermediere financiară și de valori mobiliare;

Banca Națională a României, precum și societățile bancare pentru operațiunile pe care le desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare;

societățile de asigurare și/sau reasigurare, inclusiv cele de intermediere în astfel de activități;

Regia autonomă "Loteria Națională" și agenții economici autorizați de Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc, să desfășoare astfel de activități.

În afara persoanelor fizice și juridice menționate anterior ca fiind scutite, același regim îl mai au și următoarele operațiuni:

lucrările de construcție, amenajări, reparație și întreținere executate pentru monumentele comemorative ale combatanților, eroilor, victimelor de război și ale Revoluției din decembrie 1989;

încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri și expoziții, biblioteci etc;

tipărirea și vânzarea timbrelor la valoarea declarată;

operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole, a impozitului pe veniturile din activitatea de taximetrie;

editarea, tipărirea și vânzarea de ziare, cărți și reviste, realizarea și difuzarea programelor de radio și televiziune, producția de filme exclusiv activitatea cu caracter de reclamă și publicitate;

produsele și serviciile de mai jos:

combustibili pentru consum casnic,

lemne de foc, cărbuni, lichid ușor pentru calorifere, gaz petrolier lichefiat și gaze naturale

energie electrică și termică pentru consum casnic

apă și canalizare

transportul fluvial al localnicilor în Deltă și pe relațiile Orșova-Moldova Nouă, Brăila-Hârșova, Galați-Grindu;

serviciile turistice efectuate de agenții economici autorizați pe bază de contracte încheiate direct cu persoanele juridice cu sediul în străinătate și a căror contravaloare se încasează în valută;

activitățile agenților economici cu o cifră de afaceri de până la 50 milioane lei anual.

b) operațiuni de import și anume:

bunuri din import scutite de taxe vamale;

mărfuri importate și comercializate în regim de duty-free și în magazinele reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;

bunuri introduse în țară fără plata taxelor vamale, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;

importul de aur al Băncii Naționale a României;

reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate;

bunurile și serviciile din import similare bunurilor și serviciilor din țară scutite de T.V.A;

mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri din străinătate ce se introduc direct în zonele libere;

licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune.

Nașterea obligației și exigibilitatea T.V.A. este reglementată prin acte normative, astfel:

a) Obligația de plată apare, de regulă, în momentul efectuării livrării bunurilor mobile, al transferului proprietății bunurilor imobile sau al prestării serviciilor.

În afara acestei reguli generale, legislația fiscală în acest domeniu prevede următoarele momente de naștere a obligației de plată a T.V.A:

la expirarea perioadei pentru care se face decontarea sau la data prevăzută pentru plata ratelor (în cazul livrării de bunuri și a prestărilor de servicii cu plata în rate sau care dau naștere la decontări sau încasări succesive);

data înregistrării declarației vamale (pentru importul de bunuri) și data recepției de către beneficiari (pentru servicii de import);

data la care bunurile exportate care au fost returnate sunt valorificate către beneficiarii interni;

data vânzării bunurilor către beneficiari în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau consignație;

data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea unor bunuri achiziționate în vederea utilizării sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane cu titlu gratuit;

data colectării monedelor din mașinile automate pentru mărfurile vândute în acest regim.

b) Exigibilitatea T.V.A este în general concomitentă cu nașterea obligației, însă există și câteva derogări, și anume:

exigibilitatea poate fi anterioară faptului generator atunci când factura sau documentul înlocuitor este emis înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor, caz în care taxa este exigibilă la data emiterii documentelor respective;

pentru prestările de servicii la care se încasează avansuri sau se fac decontări succesive, exigibilitatea intervine la data încasării sumelor,iar cu autorizarea organului fiscal, la data stabilirii debitului ce revine subiectului impozabil pe bază de factură sau alt document înlocuitor;

antreprenorii de lucrări imobiliare pot să opteze pentru plata T.V.A la efectuarea lucrărilor. Aceasta opțiune se poate exercita în condițiile și pentru lucrările stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate între agenții economici plătitori de T.V.A cu încasarea la termen de peste 90 de zile, exigibilitatea taxei colectată de la furnizor și deductibilă la beneficiar ia naștere la data scadenței plății stabilite conform clauzelor contractuale, data scadenței plății înscriindu-se obligatoriu în factură.

Regimul deducerii se referă la scăderea din taxa pe valoarea adăugată colectată pentru operațiunile impozabile cu exigibilitate imediată, a celei aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate pentru realizarea de operațiuni supuse T.V.A, de bunuri și servicii scutite de T.V.A pentru care este prevăzut expres dreptul de deducere, precum și a acțiunilor de sponsorizare, reclamă și publicitate cu respectarea plafoanelor și destinațiilor prevăzute de lege.

Situația agentului economic în legătură cu taxa pe valoarea adăugată este legată de diferența dintre taxa colectată (aferentă ieșirilor) și taxa de dedus (aferentă intrărilor). Dacă T.V.A. colectată > T.V.A. deductibilă agentul are de plată o T.V.A. calculată astfel:

T.V.A.P = T.V.A.C – T.V.A.d

în care:

T.V.A.P = taxa pe valoare adăugată de plată;

T.V.A.C = taxa pe valoare adăugată colectată;

T.V.A.d = taxa pe valoare adăugată de dedus.

Dacă T.V.A.d > T.V.A.c, agentul economic are T.V.A. de rambursat de la bugetul public, calculată ca diferență între T.V.A.d de dedus și T.V.A.C:

T.V.A.r = T.V.A.d – T.V.A.C

În cazul în care subiecții plătitori de T.V.A. realizează și operațiuni scutite fără drept de deducere, taxa pe valoare adăugată aferentă intrărilor de bunuri și servicii pentru nevoile firmei (T.V.A.ibs) se diminuează proporțional cu participarea acestor bunuri și servicii la realizarea operațiunilor cu drept de deducere. Prima etapă o constituie calculul proratei deducerii, utilizând următoarea formulă :

Prd = ( Void / Voit ) x 100

în care:

Prd = prorata deducerii;

Void = valoarea operațiunilor de ieșire cu drept de deducere a T.V.A.;

Voit = valoarea totală a operațiunilor de ieșire.

Taxa pe valoare adăugată de dedus se obține folosind relația:

T.V.A.d = T.V.A.ibs x Prd /100 + T.V.A.imf + T.V.A.dî

în care:

T.V.A.imf – taxa pe valoare adăugată aferentă intrărilor de mărfuri, materii prime, materiale și alte bunuri necesare realizării obiectului de activitate al firmei.

T.V.A.dî – taxa pe valoare adăugată de încasat din luna precedentă.

Dreptul de deducere a T.V.A. se exercită în două modalități astfel:

a) prin reținerea directă din T.V.A. colectată a T.V.A. de dedus;

b) prin rambursarea de către organul fiscal a diferenței dintre valoarea adăugată de dedus și valoarea adăugată colectată. Rambursarea se realizează pentru exporturi, pentru activități specifice și pentru întreaga activitate.

Rambursarea pentru export se realizează în maxim 30 de zile de la data depunerii la organele fiscale a decontului, a cererii de rambursare și a documentației justificative.

Dacă plătitorii au realizat atât livrări la extern, cât și livrări la intern taxa pe valoarea adăugată aferentă exporturilor (ce urmează a fi rambursată) se calculează astfel:

T.V.A.re =(VOe x PT.V.A.d)/100

în care:

T.V.A.re – taxa pe valoare adăugată de rambursat aferentă exporturilor;

VOe – valoarea operațiunilor de export;

PT.V.A.d – ponderea taxei pe valoare adăugată de dedus în valoarea operaținnilor de ieșire cu drept de deducere a T.V.A., care se stabilește cu relația:

PT.V.A.d /100 = (T.V.A.d x 100)/VOed

în care:

VOed = valoarea operațiunilor de ieșire cu drept de deducere a T.V.A.

Pentru plătitorii care au realizat exclusiv livrări la export, taxa pe valoare adăugată de rambursat se calculează cu ajutorul relației:

T.V.A.re = (VOe x PT.V.A.di)/100

în care:

PT.V.A.di/100 – ( T.V.A.d x 100 )/Voi;

PT.V.A.di – ponderea deținută de T.V.A. de dedus în valoarea totală a operațiunilor de intrare;

Voi – valoarea totală a operațiunilor de intrare.

Plata TVA se face conform reglementărilor în vigoare, pe baza întocmirii lunare a decontului privind T.V.A, plata realizându-se tot la același termen ca și depunerea decontului pentru operațiunile aferente tranzacțiilor interne. Pentru produsele din import aflate sub incidența taxelor vamale plata se realizează odată cu plata acestora din urmă. În cazul în care agenții economici își depun cereri de scoatere de sub incidența T.V.A. odată cu depunerea cererii trebuie să plătească și taxa datorată.

După întocmirea declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat, se fac înregistrările contabile corespunzătoare:

4427 T.V.A.colectată = 4426 T.V.A. deductibilă

4427 T.V.A.colectată = 4423 T.V.A. de plata

S.C.ORADINUM S.A. lucrand in sistem LOHN nu inregistreaza intrari de marfuri cu TVA decat in proportie foarte mica pentru produse indigene inregistrarea contabila a acestora facandu-se astfel:

% = 401 furnizori cu 1.874.640 u.m.

434.763 u.m. materii prime 300

3.796 u.m. mat. auxiliare 301

402.950 u.m. combustibili 3012

733.819 u.m piese de schimb 3014

299.312 u.m.TVA deductibila 4426

In cazul livrarii productiei pentru export nu se calculeaza TVA aferenta facturii, agentul economic beneficiind de facilitatile oferite de lege privind scutirile de TVA pentru productia destinata exportului. Pentru productia destinata pietei interne S.C.ORADINUM S.A. intocmeste factura cu calculul TVA aferent .Presupunem ca sint predate pietei interne 500 buc. Costume barbati a 1.350.000 lei /buc cu TVA 19%, valoarea totala a facturii fiind in acest caz de 803.250.000.lei.

Inregistrarea contabila fiind urmatorea:

803.250 u.m. cu 411 clienti = %

701 venituri din vanzarea produselor finite cu 675.000 u.m.

4427 TVA colectata cu 128.250 u.m.

Intrucat valoarea TVA colectata este mai mica decat TVA deductibila unitatea are TVA de recuperat

% = 4426 TVA deductibila cu 299.312 u.m.

128.250 u.m TVA colectata 4427

171.062 u.m. TVA de recuperat 4424

3.11. ACCIZELE

Începând cu 1 ianuarie 1998 accizele au fost reglementate prin O.U.G. nr. 82/1997 care a abrogat prevederile Legii nr. 42/1993. Acestei ordonanțe i s-au adus importante modificări prin Ordinul nr. 2577 din 17 decembrie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82/1997, precum și prin Ordonanța nr. 1 din 12 ianuarie 1999.

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație datorate bugetului de stat pentru anumite produse din țară și import, produse ce sunt împărțite în patru categorii și anume:

a) alcoolul etilic alimentar, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conține alcool etilic alimentar;

b) produse din tutun;

c) produse petroliere;

d) alte produse și grupe de produse.

Plătitorii de accize sunt agenții economici – persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate care produc și importă astfel de produse.

Baza de impunere este diferită în funcție de proveniența bunurilor, astfel:

a) pentru produsele din producția internă – prețul producătorului, care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obținerea produsului respectiv;

b) pentru produsele de import – valoarea în vamă la care se adaugă taxele vamale și alte taxe potrivit legii;

c) pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici, dar comercializate prin agenți economici – contravaloarea ce se cuvine deponentului;

d) pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice și devenite proprietatea caselor de amanet – contravaloarea încasată de casele de amanet la vânzarea bunurilor respective.

Calculul impozitului (accize) se face conform reglementărilor în vigoare. Pentru băuturile alcoolice spirtoase produse exclusiv din alcool etilic alimentar nu se mai datorează accize, întrucât pentru alcoolul etilic alimentar utilizat ca materie primă producătorul sau importatorul a calculat acciza prevăzută de legea în vigoare la data achiziționării alcoolului etilic alimentar de către producătorii de băuturi alcoolice spirtoase.

Sumele datorate bugetului de stat drept accize se determină după cum urmează:

a) pentru alcoolul etilic alimentar, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic alimentar cu o concentrație mai mare de 0,5% în volum: vinuri, produse pe bază de vin și produse pe bază de distilat din vin, cu o concentrație în alcool de peste 22% în volum; coniac, amoniac și vinars;

A = QxCxK/100

în care:

A – cuantumul accizei;

B – cantitatea (în litri);

C – concentrația alcoolică exprimată în procente de volum;

K – acciza unitară .

b) pentru băuturi alcoolice naturale:

A = QxCxK/100

în care:

A – cuantumul accizei;

B – cantitatea (în litri);

C – concentrația alcoolică exprimată în procente de volum;

K – acciza unitară .

c) pentru vinuri și produse pe bază de vin, bere:

A = QxCxK/100

în care:

A – cuantumul accizei;

B – cantitatea (în litri);

C – concentrația alcoolică exprimată în procente de volum;

K – acciza unitară .

Pentru deducerea accizelor aferente produselor, importate sau achiziționate de pe piața internă și utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse, agenții economici vor proceda astfel:

vor evidenția în jurnalul de cumpărări, toate intrările de produse utilizate ca materie primă și accizele aferente, după caz;

vor evidenția în jurnalul de vânzări, toate livrările de produse.

Deducerea se face pe răspunderea agenților economici, în raport cu cantitatea de materie primă utilizată pentru obținerea produsului finit care se livrează în fiecare lună calendaristică. Limita normei de consum în funcție de care se face deducerea accizelor aferente materiei este prevăzută în rețetele de fabricație a băuturilor alcoolice aprobate, în baza cărora s-a obținut licența de fabricație.

Nu se acceptă deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decât cel al accizelor aferente produselor finite livrate.

Sumele datorate bugetului de stat drept acciză pentru țigarete se determină după cum urmează:

ACC = A1 + A2

A1 = QxK,

A2 = Bi x 20%

în care:

ACC – acciză totală datorată;

A1 – acciza specifică;

A2 – acciza procentuală;

Q – cantitatea exprimată în unități de 1.000 de țigarete;

K – acciza unitară ;

Bi – baza de impozitare.

Sumele datorate bugetului de stat drept acciză se determină după cum urmează:

a) țigări și țigări de foi:

A = QxK

în care:

A – cuantumul accizei;

Q – cantitatea (exprimată în unități de 1.000 de țigări);

K – acciza unitară.

b) tutun destinat fumatului, tutun de prizat și tutun de mestecat:

A = QxK

în care:

A – cuantumul accizei;

Q – cantitatea (kg);

K – acciza unitară.

Sumele datorate bugetului de stat drept accize pentru carburanții auto se determină după cum urmează:

A = QxK

în care:

A – cuantumul accizei;

Q – cantitatea (tone);

K – acciza unitară.

Transferurile carburanților auto în cadrul subunităților fără personalitate juridică din structura unui agent economic cu personalitate juridică nu sunt generatoare de plată a accizelor. Această obligație se creează în momentul transferului dreptului de proprietate.

Plătitori de accize sunt și persoanele fizice care introduc în țară autoturisme și autoturisme de teren (inclusiv din import, rulate), indiferent de capacitatea cilindrică a acestora.

Calculul accizelor se efectuează în funcție de capacitatea cilindrică a autoturismelor și în raport cu gradul de poluare (redus sau normal) al autoturismului.

Gradul de poluare se stabilește de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", pe baza verificărilor efectuate asupra autoturismelor, și va fi atestat deținătorului de autovehicule printr-un înscris.

Acest înscris va fi prezentat organului vamal și va sta la baza determinării cuantumului accizelor.

Determinarea gradului de poluare se va efectua în baza reglementării naționale "Condiții tehnice pentru vehicule rutiere, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România".

Din accizele aferente cafelei prăjite obținute din prelucrarea cafelei neprăjite (verzi) se deduc accizele aferente cantităților de cafea utilizate ca materie primă.

Deducerea se face pe răspunderea agenților economici, în raport cu cantitatea de materie primă utilizată pentru obținerea produsului finit ce se livrează în fiecare lună calendaristică, și este condiționată de dovada achitării efective a accizelor aferente materiei prime. Limita scăzământului maxim admis la prăjire este de 20%.

Pentru produsele scoase din rezerva de stat sau din rezerva de mobilizare plata accizelor se face de către unitățile deținătoare ale acestor stocuri la livrarea produselor către beneficiari.

Accizele se stabilesc și se plătesc în lei și se actualizează trimestrial, în funcție de evoluția ratei inflației, de către Ministerul Finanțelor, prin ordin al ministrului.

Agenții economici, producători interni, importatori, comercianți în sistem en gros și en detail, care realizează venituri din vânzările de alcool etilic alimentar, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic alimentar, produse din tutun, cafea, cafea cu înlocuitori, cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, își pot desfășura activitatea numai în baza autorizației de comercializare emisă de:

Ministerul Finanțelor, în cazul alcoolului;

Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene și a municipiului București, în cazul băuturilor alcoolice, al produselor din tutun și al cafelei și în cazul alcoolului vândut de agenții economici producători de băuturi, alcoolice.

Autorizația se emite cu percepere de taxe, în baza unei cereri-tip și a următoarelor documente:

a) certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului;

b) certificatul de înregistrare fiscală;

c) adeverința eliberată de organul fiscal teritorial, din care să rezulte că solicitanții de autorizații nu au obligații fiscale față de bugetul de stat. Nu se consideră obligații fiscale față de bugetul de stat:

sumele pentru care agenții economici au obținut de la Ministerul Finanțelor înlesniri la plată acestora;

sumele stabilite în urma controalelor efectuate de organele fiscale de specialitate și care se află în diferite stadii de contestare sau în judecată;

sumele care fac obiectul certificatelor de suspendare a executării, emise de instanțele judecătorești.

d) declarația solicitantului pe propria răspundere privind sediul social, filialele, sucursalele, punctele de lucru, birourile, spațiile de depozitare, magazinele și orice alte locuri unde își desfășoară activitatea, precum și adresele acestora;

e) licența de fabricație emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în cazul agenților economici producători interni care obțin venituri din vânzarea produselor supuse autorizării, provenite din producția proprie, însoțită, în cazul agenților economici producători de alcool, de o declarație privind dotarea cu mijloace de măsurare a producției, vizată de supraveghetorul fiscal;

f) contractele de import încheiate cu partenerii externi sau comenzile de import;

g) autorizația sanitară;

h) adeverința eliberată de organul fiscal teritorial, din care să rezulte deținerea în patrimoniu a capacităților de producție proprii sau existența contractelor de leasing pentru astfel de capacități, în cazul producătorilor interni de alcool și de băuturi alcoolice, altele decât vinurile, țuica și rachiurile naturale.

Cererile și documentația necesare eliberării autorizației vor putea fi depuse începând cu data de 10 decembrie a fiecărui an, dar nu mai târziu de data de 10 ianuarie a anului următor.

Pentru agenții economici nou-înființați sau pentru agenții economici care își completează obiectul de activitate pe linia comercializării de produse supuse autorizării, termenul de depunere a documentației este de 30 de zile înainte de data începerii activității pentru care se solicită autorizarea.

Reducerile și scutirile sunt, de asemenea, reglementate prin acte normative. Astfel, legislația în vigoare prevede o reducere cu 35% la accizele pentru țigarete în cazul în care agenții economici producători utilizează cel puțin 50% tutun din producția internă. De asemenea pentru produsele din prima categorie utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse supuse accizelor agenții economice prelucrători vor deduce pe baza de documente justificative, din accizele datorate, accizele plătite în vamă sau la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime. Similar, din accizele datorate pentru cafeaua obținută prin prăjirea cafelei verzi se deduc accizele plătite în vamă pentru cafeaua verde.

În categoria produselor scutite se includ:

produsele exportate direct sau prin agenți economici care-și desfășoară activitatea pe baza de comision;

produsele comercializate în regim de duty-free;

produsele importate în regim de tranzit sau import temporar;

bunurile din import provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică;

produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest regim;

alcoolul etilic alimentar utilizat în producția de medicamente, de alcool sanitar și de oțet alimentar, precum și în scop medicinal;

autoturisme ce constituie aport în natură sau sunt achiziționate din aportul în numerar al investitorilor.

În cazul în care agenții economici care efectuează operațiuni de export cumpără de la producătorii interni produse supuse accizelor în vederea revânzării, aceștia pot solicita în termen de 3 luni de la data efectuării exportului restituirea accizelor aferente produselor finite exportate.

Momentul datorării și plata accizelor reprezintă un alt aspect la care actele normative fac referire expresă.

Momentul datorării accizelor este reprezentat de: data efectuării livrării, pentru produsele din producția externă; data transferului alcoolului etilic alimentar din secția de producție în cea de prelucrare, pentru unitățile care au atât secții de producere a alcoolului etilic alimentar, cât și de producere a băuturilor alcoolice; data înregistrării declarației vamale de import, pentru importatori; data cumpărării, pentru agenții economici achizitori și data vânzării produselor pentru cele provenite de la persoanele fizice.

Plata accizelor se face până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere prin virament sau în numerar în contul bugetului de stat, deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei sau la organele vamale, pentru produsele din import. Vom prezenta un exemplu ipotetic. Presupunem că S.C. ORADINUM SA. face o comandă pentru 2 tone de benzină Premium și 1 tonă de motorină auto. Cunoscând că acciza (lei/UM) este: benzină Premium 3,032 mii u.m.; motorină auto 1.329 mii u.m., iar unitatea de măsură (UM) este tona, se calculează acciza totală datorată.

ACC = A1+A2

A1 = 3,032 mii u.m./tonă x 2 tone = 6,064 mii u.m.

A2 = 1,329 mii u.m./tonă x 1 tonă = 1,329 mii u.m.

ACC = A1 + A2 = 7,393 mii u.m.

Prețul de livrare al întregii comenzi este de 20 mii u.m.. În factură se includ accizele în valoare de 7,393 mii u.m., baza de calcul pentru T.V.A. fiind reprezentată de prețul de livrare și accize, astfel:

T.V.A.= (20 mii u.m. + 7,393 mii u.m.) x 19% = 5,20 mii u.m.

Totalul din factură va fi format din:

a) preț de livrare = 20 mii u.m.;

b) acciza totală datorată = 7,393 mii u.m.;

c) T.V.A. = 5,20 mii u.m.

Totalul facturii este: 20 mii u.m. + 7,393 mii u.m. + 5,20 mii u.m. = 32,593 mii u.m.

3.12. TAXELE VAMALE

Alături de T.V.A. și accize, taxele vamale fac parte din impozitele indirecte, fiind percepute de stat în momentul în care mărfurile trec granițele vamale ale țării în scopul importului, exportului sau tranzitului.

Taxele vamale îndeplinesc fie o funcție fiscală, de realizare de venituri la bugetul statului, fie o funcție de protejare a unor ramuri ale economiei naționale, fie o funcție în mecanismul de formare a prețurilor și în negocierea unor concesii vamale cu statele partenere.

În prezent regimul nostru vamal este reglementat prin Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României și Hotărârea Guvernului nr. 626/1997 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.

Plătitorii sunt persoanele juridice care efectuează importuri, persoanele fizice autorizate să realizeze importuri și persoanele fizice obișnuite, atât pentru introducere cât, și pentru scoaterea din țară a unor bunuri.

Baza de impunere o constituie valoarea bunurilor pentru persoanele fizice obișnuite și valoarea în vamă pentru importatori. Valoarea în vamă se determină potrivit regulilor internaționale luându-se în considerare prețul extern menționat în factura sau valoarea de tranzacție a mărfii. Valoarea în vamă cuprinde și cheltuielile de transport pe parcurs extern, cheltuielile de încărcare-descărcare și de manipulare conexe transportului extern, precum și costul asigurării pe parcurs extern. Dacă aceste elemente nu au fost incluse în preț, atunci ele se calculează potrivit tarifelor obișnuite, valoarea obținută transformându-se în lei folosind cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României.

Calculul taxelor vamale se realizează prin aplicarea la valoarea în vamă a taxelor procentuale în vigoare din Tariful vamal de import la data înregistrării declarației vamale de import.

Scutirile de la plata taxelor vamale sunt prevăzute atât în legislația referitoare strict la aceste taxe, cât și în O.G. nr. 92/1997. O serie de facilități au fost introduse și prin O.U.G. nr. 31/1997 privind investițiile străine, dar această ordonanță a fost abrogată aproape în totalitate prin O.G. nr. 92/1997.

Astfel, scutirile practicate în momentul de față sunt următoarele:

valiza diplomatică folosită în vederea comunicării misiunilor diplomatice;

introducerea temporară în țară a autovehiculelor pentru uzul special al misiunilor diplomatice, membrilor personalului și a familiilor acestora, în limitele avizate de M.A.E.;

produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritoriala a unei terțe țări de către navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion românesc, precum și bunurile obținute la bordul unei nave fabrică române;

bunurile de consum pentru misiunile diplomatice și membrii acestora;

vehiculele, autovehiculele, remorcile, ambarcațiunile, dacă sunt introduse sau scoase temporar din țară, pe durata șederii în țară sau străinătate;

bunurile provenite din succesiuni testamentare sau ajutoare cu caracter social, cultural, umanitar;

bunuri prezentate la vămuire de persoanele care-și stabilesc domiciliul în România, pe termen de 6 luni de la data stabilirii în țară, iar pentru cei veniți la studii pe o perioada de 3 luni de la începerea anului de învățământ;

bunuri de origine română introduse în țară;

autovehicule primite ca donație de: asociații, fundații, partide politice;

cărți, tipărituri, imprimări fonice, obiecte cu caracter cultural și didactic;

mostrele fără valoare comercială.

Pentru ca cele menționate să fie exceptate de la plata taxelor vamale ele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să nu facă obiectul unei comercializări ulterioare;

să nu fie utilizate pentru prestații față de terți aducătoare de venituri;

să fie cuprinse în patrimoniu și înregistrate în contabilitate.

Alături de acestea O.G. nr. 92/1997 prevede încă două scutiri de la plata taxelor vamale, și anume:

importul de bunuri mobile, corporale sau/și necorporale care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale sau reprezintă contribuția în participațiune, ori la o asociație familială, necesară pentru realizarea obiectului de activitate;

importul de echipamente tehnologice – mașini și utilaje, realizat de către investitorii care efectuează investiții directe.

Plata se realizează în momentul formalităților de vămuire prin depuneri de numerar, cecuri cu limită de sumă sau prin virament. Liberul de vamă se acordă în scris după efectuarea operațiunilor de vămuire, existând și posibilitatea acordării unui liber de vamă provizoriu pe un termen de cel mult 30 de zile în cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată la data declarării.

La importurile din țările membre CEFTA, taxele vamale sunt reduse, aceste țări au încheiat un acord prin care au stabilit taxele vamale aferente schimburilor comerciale desfășurate în interiorul organizației. Spre exemplu, taxele vamale la importul de către România a principalelor produse agricole au suferit o reducere de peste 50%.

Alte facilități de care beneficiază România în domeniul vamal sunt generate de aderarea în 1971 la G.A.T.T., de încheierea în 1992 a unui acord de cooperare cu țările Asociației Europene a Liberului Schimb, precum și numeroasele acorduri încheiate în condiții de reciprocitate cu o serie de state ale lumii. În acest sens vom considera următorul exemplu impotetic: S.C. „”ORADINUM” SA" S.R.L. a efectuat un import din SUA din produsul "A" al cărui preț este de 5$/bucată. S-au importat 100 de bucăți. Taxa vamală pentru produsul "A" este de 25%. Cheltuielile de transport și cele de asigurare sunt în valoare de 800$. Cursul de schimb este 1$ = 20.000 lei. În acest sens vom folosi următoarele relații:

Vv = Vp + CTA

Tv = Vv x %Tv

în care:

Vv – valoarea în vamă;

Vp – valoarea produsului;

CTA – cheltuieli de transport și asigurare.

TV = [(5$/buc x 100 buc) + 100$] x 20.000 lei/$ = 12.000 mii lei

Incepand cu 1 ian 2002 se aplica taxe vamale preferentiale pentru tarile si grupuri de tari CEFTA, UE, AELS, SGPC (Protocol incheiat cu Turcia, Israel, Bulgaria, Moldova).

3.13. CONTRIBUȚIA PENTRU ASIGURĂRI SOCIALE

Baza legală a acestei contribuții (CAS) o constituie un suport de legi și acte normative, dintre care cea mai recentă o reprezintă Legea nr. 191/2001, privind bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform acestui act normativ, începând cu 1.04.2001, nu se mai calculează pensia suplimentară de 5%, la salariul de încadrare plus veniturile cu caracter permanent. În locul ei, la aceeași bază, se aplică un procent de 11,67%, reprezentând o treime din noua cotă de CAS de 35%, pe care o suportă salariatul. Angajatorul suportă restul de 2/3 din cota de 35% CAS, adică 23,33%.

În cazul în care salariatul lucrează în condiții deosebite, angajatorul suportă diferența de CAS, până la 40%. De asemenea, și în cazul condițiilor speciale, unde CAS este 46%, tot angajatorul suportă diferența.

Baza de calcul pentru reținerea de CAS (pentru angajat și angajator) nu poate fi mai mare decât plafonul de trei salarii medii brute pe economie. Conform Legii nr. 191/2001, salariul mediu brut pe economie prognozat pe 2001 este de 4.148.653 lei lunar. Acest nivel se ia în calcul la stabilirea plafonului maxim de calcul al CAS.

Ambele sume rezultate din aplicarea cotelor de 11,67%, respectiv 23,33%, oferite CAS se virează la Casa Națională de Pensii. O dată cu viramentul se întocmesc listele nominale cu sumele reținute și virate pentru fiecare salariat, care se depun la Casele de Pensii, împreună cu copia după virament.

3.14. CONTRIBUȚIA LA FONDUL PENTRU PLATA

AJUTORULUI DE ȘOMAJ

Reglementarea juridică a acestei contribuții constă în Legea nr. 1/1991, Legea nr. 86/1992, Legea. nr. 57/1994, Legea nr. 65/1997, O.U.G. nr. 9/1997 aprobată prin Legea nr. 108/1997 și completată ulterior de O.G. nr. 17/1997.

Baza de calcul este alcătuită din fondul de salarii realizat lunar, în valoare brută, de persoanele fizice și juridice române și străine care angajează personal român, cu o cotă de 5%.

Plătitorii contribuției pentru fondul de șomaj sunt:

a) persoanele fizice și juridice, române și străine cu sediul în România care angajează personal român;

b) persoanele fizice autorizate să presteze o activitate independentă și asociațiile familiale care își desfășoară activitatea pe baza Decretului Lege nr. 54/1990.

Obligația de virare este legată de ziua ridicării de la bancă a sumelor în numerar necesare plății chenzinei a II-a (lichidarea lunii expirate) și până pe data de 10 a lunii următoare pentru luna precedentă

Majorări de întârziere se plătesc în cotă de 0,2%, pentru fiecare zi de întârziere.

În legătură cu contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj se va da următorul exemplu ipotetic: se completează Declarația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat pe luna ianuarie, cu următoarele date:

a) fondul de salarii brute realizat = 78,525 mii u.m.;

b) suma de virat = 5% x 78,525 mii u.m. = 3,926 mii u.m.

Contabilitatea fiscală presupune înregistrarea următoarelor formule contabile:

645 Cheltuieli cu asigurările = 437.1 Contribuția unității la

protecția socială fondul de șomaj (3,926 mii u.m.)

437.1 Contribuția unității = 5121 Conturi curente la fondul de șomaj bănci

(3,926 mii u.m.)

3.15. CONTRIBUȚIA LA FONDUL DE ASIGURĂRI

SOCIALE DE SĂNĂTATE

Acest fond s-a constituit în anul 1998 din contribuția pentru asigurările sociale de sănătate datorată și vărsată de angajatori și din contribuția pentru asigurările sociale de sănătate datorată și suportată de asigurați .

În baza Normelor metodologice privind constituirea acestui fond, angajatorii, agenții economici participă la formarea fondului cu o contribuție de 7%,calculată asupra fondului de salarii.

Obligația de virare este simultană cu lichidarea drepturilor salariale pe luna expirată. Pentru întârzieri în plata acestei contribuții se aplică majorări de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.

În scopul înțelegerii formării, prelevării și contabilizării acestei contribuții, vom da următorul exemplu: se completează Declarația privind obligațiile de plată pe luna ianuarie la Fondul inițial al asigurărilor sociale de sănătate cu datele:

a) fondul de salarii brute realizat (inclusiv indemnizația administratorului) = 80,525 mii u.m.

b) contribuția datorată = 7% x 80,525 mii u.m. = 5,636 mii u.m.

Contabilitatea fiscală presupune următoarele formule contabile:

645 Cheltuieli cu asigurările = 4311.1 Contribuția unității la protecția socială fondul

de sănătate (5,636 mii u.m.)

4311.1 Contribuția unității = 5121 Conturi curente la fondul de sănătate bănci

(5,636 mii u.m.)

CAPITOLUL IV

INTENSITATEA PRELEVĂRILOR FISCALE

ȘI EFECTELE FISCALITĂȚII

Explicațiile evoluției fiscalității, în sensul creșterii acesteia, trebuie, potrivit multor cercetători, căutate în continua creștere a cheltuielilor publice, care, la rândul lor, sunt supuse anumitor legități economice, sociale și politice.

4.1. CONSIDERAȚII PRIVIND PRESIUNEA FISCALĂ

Indicatorul care ne arată cel mai bine intensitatea prelevărilor fiscale și limitele maxime de suportabilitate ale fiscalității este, fără îndoială, presiunea fiscală. Nivelul fiscalității este influențat de mai mulți factori, dintre care amintim: performanțele economiei la un moment dat, structura proprietății, necesitățile publice stabilite prin politica guvernamentală și aprobate de Parlament, gradul de înțelegere de către contribuabil a necesităților bugetare și de adeziune la politica guvernului, stadiul democrației într-o țară sau alta etc. Aceasta face ca între nivelul fiscalității și baza acestuia, reprezentată prin PIB, să nu existe o corelație riguroasă. Deși se constată că țările mai puțin dezvoltate au o rata a presiunii fiscale mai redusă, iar rata presiunii fiscale crește în țările dezvoltate economic, se remarcă unele țări, printre care cele mai dezvoltate din lume, care au o presiune fiscală relativ mai redusă în raport cu gradul de dezvoltare a acestora. Este cazul Canadei, Australiei, Japoniei, SUA și Elveției. Pentru exemplificare, media acestui indicator pentru țările din Uniunea Europeană în anul 1994 a fost de 26,8%, mai exact: Danemarca – 49,5%; Suedia – 36,6%; Finlanda – 32,4%; Luxemburg – 31,8%; Belgia – 31,4%; Germania – 27,9%; Marea Britanie – 27,2%; Franța – 25%; Spania – 22,7%.

Dacă avem în vedere și cotizațiile sociale, presiunea fiscală pentru aceste țări are o medie de 41,7%, cu următoarele particularități: S.U.A – 29,8%; Australia – 30,8%; Japonia – 31,3%; Noua Zeelandă – 37,9%.

Indicatorul presiune fiscală este foarte des utilizat în efectuarea de comparații temporale și internaționale, ceea ce produce adesea interpretări eronate, tocmai date fiind multiplele condiționări ale nivelului acestuia, arătate mai sus. Ca urmare, pe lângă presiunea fiscală obiectivă, determinată tehnic în funcție de necesitățile de finanțare a cheltuielilor publice, există și o presiune fiscală psihologică (resimțită), care măsoară pragul toleranței la impozit. Cel mai adesea, aceasta ia forma presiunii fiscale individuale care este raportul între totalul prelevărilor suportate de către contribuabil și totalul veniturilor obținute de acesta înainte de impozitare.

Pragul fiscalității suportabile a fost înălțat mereu de către teoreticieni, iar practica se pare că la depășit de fiecare dată. Valoban, care avea o concepție modernă despre impozite, în lucrarea "Projet de Dixme Royale" din 1702, socotea că nivelul de 10% nu trebuie atins niciodată (el a fost atins în Franța abia între cele două războaie mondiale). Fiziocrații au plasat acest prag la 20% din veniturile individuale, după cel de-al doilea război mondial pragul fiind ridicat la 25 %. Proudhon, în 1968, în teoria sa despre impozite, l-a fixat la 10% din venitul național. Pentru Franța, Giscard d'Estaing a situat pragul fiscalității în 1974, la 40% din PIB, dar acesta a fost depășit, în 1983 fiind de 44%. După anul 1974, un număr de șase state, între care cele scandinave, au depășit și acest plafon.

Înseamnă că dacă există un prag maxim pentru presiunea fiscală, el este dificil de determinat în mod științific. Plafonul fiscal este oscilant pentru că presiunea fiscală maximă variază în funcție de circumstanțele economice, politice și psihologice. Arthur Laffer, un proeminent economist al ofertei, argumentează că micșorarea ratelor de impozitare este perfect compatibilă cu venituri din impozite constante sau chiar cu venituri din impozite mai mari decât cele inițiale.

Pentru România, nivelul presiunii fiscale a oscilat în ultimii ani undeva peste 30%, dar în accepțiune lărgită este de peste 40%. Putem spune că este vorba de o presiune destul de ridicată ce îl determină pe contribuabil fie la abstinență fiscală, la rezistență politică,la fraudă și evaziune fiscală sau la procesele de repercusiune. Acest nivel al fiscalității optime trebuie astfel stabilit astfel încât să nu afecteze activitatea agenților economici, ci să o stimuleze, precum și să aducă veniturile fiscale scontate de autoritatea publică.

4.2. EFECTELE FISCALITĂȚII

Fiscalitatea produce o serie de efecte la nivelul economiei și la nivelul întreprinderii. Cunoașterea lor este necesară pentru a le putea regla. Din acest punct de vedere interesează: natura efectelor, întinderea acțiunilor, localizarea și evaluarea amplitudinii dobândite, folosirea consecințelor în politicile financiare.

Efectele impozitelor sunt funcție de volumul fiscalității, de structura acesteia, de configurația alcătuirii sistemului fiscal. Volumul prelevărilor generează reacții la contribuabili față de reducerea veniturilor bănești, iar structura impozitelor provoacă deformări economice (pentru a scăpa de impozite contribuabilii își schimbă comportamentul).Cea mai generală schemă de abordare a efectelor impozitelor înseamnă ordonarea lor în:

a) efecte asupra contribuabilului;

b) efecte asupra formării și evoluției structurale a întreprinderilor;

c) efecte asupra investițiilor;

d) efecte economice;

e) efecte sociale.

4.2.1. EEFECTELE ASUPRA CONTRIBUABILULUI

Aceste efecte constau în ansamblul reacțiilor, atitudinilor contribuabilului față de impozite. Sunt efecte psihologice ale impozitelor și pot fi de două feluri: unele care influențează impozitele, altele ce se adaugă reacțiilor economice normale ale contribuabililor pe care, fie că le modifică, fie că le contrariază.

În primul caz, efectul este "de anunț" și se situează înainte de plata impozitului, când contribuabilul caută să reducă sarcina sa fiscală, fenomen cunoscut sub numele de evaziune fiscală. În al doilea caz, efectul este "de venit" și este situat după plata impozitului, diminuând venitul plătitorului (nominal sau real după natura prelevării), care va încerca să transfere obligația sa fiscală asupra altor persoane, fenomen numit repercusiune.

A) Evaziunea fiscală constituie acțiunea de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă. Reducerea asietei fiscale prin evaziune poate fi realizată la adăpostul legii și este legală (după unii autori de lucrări în domeniu), sau cu încălcarea legii și este frauduloasă. Ambele modalități au ca efect diminuarea încasărilor din impozite.

Evaziunea fiscală legală este mai ridicată în perioadele în care se modifică sau se introduc noi legi. Ea mai poate decurge și din incapacitatea organului legislativ de a elabora o legislație clară și precisă. Exemple pentru acest tip de evaziune pot fi:

a) acordarea unor facilități fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parțiale, reduceri, deduceri etc.(în cazul înființării de noi societăți s-a practicat scutirea delimitată temporal pentru o perioadă de cinci ani de la plata impozitului pe profitul realizat).

b) supraevaluarea cheltuielilor generale ale societății atunci când acestea nu sunt reglementate (supraevaluarea amortizării prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de amortizare într-un cuantum superior investițiilor necesare).

c) migrarea capitalului financiar către "paradisuri fiscale".

Frauda fiscală constituie o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă care presupune eludarea în mod deliberat a legislației fiscale, fiind sancționată de lege prin măsuri pecuniare și privative de libertate.

Se consideră că amploarea sa este mai mare în țările latine comparativ cu țările anglo-saxone și nordice. Este posibilă o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală:

a) frauda tradițională sau prin disimulare, care constă în sustragerea parțială sau totală de la plata obligațiilor fiscale, prin întocmirea și depunerea de documente incorecte sau prin abținerea întocmirii documentelor cerute de legislația în vigoare(încasări în numerar fără chitanță, vânzări fără factură, desfășurarea de activități "la negru ", creșterea cheltuielilor pentru a diminua profitul impozabil);

b) frauda juridică, ce constă în a ascunde adevărata natură a unui organism sau a unui contract, pentru a scăpa de anumite consecințe fiscale(de exemplu o activitate economică ascunsă sub forma unei asociații fără scop lucrativ sau un contract de asociere transformat într-un contract de muncă);

c) frauda contabilă, care creează aparența unei contabilități regulate, prin utilizarea de documente false( facturi false și documente pentru cheltuieli false) în scopul majorării tuturor cheltuielilor efectuate, diminuării veniturilor, ținerea unei evidențe duble(reală și fictivă), falsificarea bilanțurilor. Scopul acestui tip de fraudă constă în reducerea profitului impozabil și stabilirea unei valori a T.V.A. dedusă falsă;

d) frauda prin evaluare, care se realizează prin diminuarea stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor, având ca scop și efect deplasarea profitului în timp.

Asanarea evaziunii fiscale este preocuparea continuă a organelor financiare și este posibilă fie pe seama adaptării legislației fiscale la condițiile în schimbare din economie, fie pe seama îngrădirii fenomenelor de încălcare a prevederilor legii finanțelor. Calea importantă este aceasta din urmă.

B) Repercusiunea impozitelor este acțiunea de transfer (translație) de impozite de către cel care plătește către cei care îl suportă efectiv. În cadrul ei contribuabilul legal (subiect de impozit) este o altă persoană decât contribuabilul de fapt (persoana care suportă impozitul). Aceasta înseamnă că persoana care plătește impozitul reușește să-și recupereze, parțial sau total, suma vărsată fiscului de la alte persoane cu care se află în raporturi economice. Efectul economic al impozitului, prin mecanismul repercusiunii se transmite într-un alt sector al vieții economice, asupra altor persoane, la un alt nivel, pe o altă piață sau într-o altă economie. Instrumentul prin care se realizează este prețul.

Repercusiunea este o consecința indirectă a impozitului fiindcă se produce mijlocit prin intermediul contribuabilului plătitor (acesta transferă sarcina fiscală). Ea apare ca o reacție de apărare a contribuabililor în fața impozitelor, prin urmare, nu este sustragere de la plată (evaziune).

Transferul sarcinii fiscale prin repercusiune urmează mișcarea produsului de la producător la consumator, deși este întâlnit și parcursul invers (comercianții translează sarcina fiscală nu asupra cumpărătorului, ci asupra producătorului). Înseamnă că obișnuit, repercusiunea este caracteristică impozitelor indirecte (este întâlnită și în cazul impozitelor directe). Căile recuperării impozitelor vărsate de plătitor sunt numeroase: includerea impozitelor în prețuri și transferarea lor asupra consumatorilor; achiziționarea de factori materiali de producție la prețuri sub cele reale; diminuarea prețului de vânzare cu suma impozitelor de plată, vânzarea în exterior la prețuri negociate sub cele efective etc.

Fiscalitatea, prin efectele sale, acționează în două direcții: asupra activității contribuabilului și asupra folosirii venitului pentru consum și economisire. De multe ori îi alterează comportamentul îndemnând la diminuarea asietei impozitului prin evaziune, mai des folosind prevederile legii pentru a transfera sarcina fiscală asupra altor persoane.

4.2.2. EFECTE ASUPRA FORMĂRII ȘI EVOLUȚIEI

STRUCTURALE A ÎNTREPRINDERILOR

Acțiunea fiscalității asupra formării și evoluției întreprinderii este un efect economic al acesteia. Fiscalitatea exercită o influență care nu poate fi neglijată asupra demografiei întreprinderilor, care este ansamblul fenomenelor și proceselor care contribuie la apariția acestora, structura, repartiția teritorială și numărul întreprinderilor într-un cadru delimitat sub raport temporal și național.

În practica internațională puterile publice acordă facilități fiscale pentru a stimula apariția de noi unități structurale în economie, urmărind astfel realizarea unor obiective ale politicii promovată la nivel macro-economic, cât și satisfacerea unor cerințe care provin de la nivel micro-economic.

Prin acordarea de exonerări asupra profiturilor realizate de noile întreprinderi apărute, puterea publică urmărește amplificarea numărului agenților economici în economie, pentru dezvoltarea procesului concurențial, implantarea acestora în zone în care există un excedent de resurse materiale și umane disponibile pentru creșterea gradului de utilizare, calmarea unor tensiuni sociale, reducerea cheltuielilor de șomaj și creșterea cererii, creșterea ofertei în scopul echilibrării cererii globale cu oferta globală de bunuri și servicii, iar pe termen lung, creșterea bazei impozabile și, implicit, a veniturilor bugetare.

Se mai acordă scutiri parțiale suplimentare pentru stimularea retehnologizărilor, activităților de cercetare-dezvoltare, protecția mediului, utilizarea preponderentă în producție a bunurilor de echipament produse de agenții naționali.

Pe de altă parte întreprinderile consideră că sunt îndreptățite de a beneficia de un regim fiscal derogatoriu, pentru amortizarea parțială a efortului financiar solicitat de crearea unei noi structuri economice care produce efecte benefice nu numai pentru întreprinzători, ci și pentru întreaga colectivitate umană și pentru bugetul public.

4.2.3. EFECTE ASUPRA INVESTIȚIILOR

Elementele patrimoniale ale unei întreprinderi sunt înregistrate în bilanț la valoarea lor de cumpărare, care sub influența inflației devin istorice. Această subevaluare are drept consecință imposibilitatea degajării disponibilităților financiare necesare înlocuirii bunurilor uzate fizic și moral pe seama fondului de amortizare constituit. În același timp se produce o majorare artificială a rezultatelor întreprinderii, prelevarea fiscală fiind astfel mai mare decât cea care ar trebui să fie plătită dacă reevaluarea bunurilor durabile s-ar produce în mod permanent.

Pentru stimularea procesului investițional se poate practica regimul degresiv de amortizare, care în comparație cu amortizarea liniară constă într-o reducere a duratei efective de amortizare și într-o creștere a amortizării în cursul primilor ani de utilizare, stimulând reînnoirea rapidă a echipamentelor. Acest regim degresiv produce un efect multiplicator, căci noile echipamente cumpărate pot constitui la rândul lor obiectul unui regim de amortizare degresiv care într-o conjunctură inflaționistă(ca cea din România) asigură compensarea creșterii prețurilor acestor bunuri durabile. Acest regim de amortizare poate fi considerat ca o cheltuială fiscală pentru stat, dar într-o perioadă următoare, prin efectul stimulator asupra investiției, prin absorbția șomajului este avantajos atât pentru stat, cât și pentru întreprindere.

Instituirea T.V.A.-ului a contribuit, de asemenea, la stimularea investițiilor dispărând dubla impozitare (în cazul taxei pe producție): la cumpărarea bunurilor destinate realizării investiției sau la cumpărarea investiției în ansamblu, precum și cu ocazia vânzării produselor fabricate.

Prețul de vânzare cuprinde amortizarea suportată la cumpărare, care în cazul taxei pe producție nu este deductibilă, dar în cazul taxei pe valoare adăugată, are loc deducerea din taxa colectată asupra vânzărilor a taxei deductibile asupra cumpărărilor, iar această deducere este imediată și nu împărțită pe durata amortizării.

În practică, pentru stimularea de noi investiții destinate retehnologizării, reutilării și modernizării, creării de noi locuri de muncă, se practică deducerea unei părți a investiției. Aceasta reprezintă o cota stabilită asupra valorii bunurilor de echipament care se scade din impozitul pe societate sau din taxa pe valoare adăugată. Acordarea unor facilități fiscale sub forma acestor deduceri pornește de la premisa că comportamentul investițional depinde direct de evoluția prețurilor. Multe țări au renunțat la deducerile fiscale, parțial (Franța) sau total (SUA).

Pentru România prezintă importanță, în aria efectelor fiscalității asupra investițiilor, amintirea mult controversatei ordonanțe O.G. nr. 92. Această ordonanță prevede reducerea impozitului pe profitul reinvestit. Măsura este foarte stimulativă pentru agenții economici, care rămânând cu o parte suplimentară din profit în urma impozitării vor folosi acești bani pentru investiții. Cu toate că favorizează dezvoltarea, creșterea economică această ordonanță s-a aplicat doar câteva luni (toamna anului 1998), apoi a fost abrogată având în vedere că Memorandumul încheiat cu F.M.I. în acest an prevede expres neacordarea unor facilități fiscale de acest gen.

4.2.4. EFECTE ECONOMICE

Toate efectele psihologice provocate de impozite modifică comportamentul economic al contribuabilului real, de cele mai multe ori în sens negativ. Efectele economice ale fiscalității sunt caracterizate prin termenul de distorsiuni economice de origine fiscală. Noțiunea desemnează orice alterare și deformare în sistemul economic cu cauze de ordin fiscal sau financiar ce îi deviază acestuia finalitatea. Obișnuit, factorul perturbator în sistem îl reprezintă o decizie fiscală neadecvată luată de autoritatea politică națională (poate fi și o măsură externă), care dă naștere fie la evaziune, fie la repercusiuni suportate prin costuri, venituri și economii, fie la majorarea nejustificată a prelevării. În acest fel, efectele deformatoare pot atinge întreaga economie (distorsiuni globale), anumite segmente ale economiei, chiar un singur produs (distorsiuni parțiale).

Distorsiunea de origine fiscală este doar o categorie specială de efecte, un efect de deformare și/sau de alterare provocat de decizii (măsuri) fiscale ori financiare, care perturbă finalitatea sistemului economic, respectiv echilibrul concurenței și creșterea economică. Dacă deciziile sunt adecvate nu se produc distorsiuni în economie.

4.2.5. EFECTE SOCIALE

Fiscalitatea este produsul acțiunii a numeroși factori între care cei sociali sunt factori primari. La rândul ei, aceasta induce în social numeroase efecte, care sintetizează înlănțuirea tuturor reacțiilor contribuabililor la impozite. Există prin integrare, două mari categorii de efecte sociale: una ce caracterizează apăsarea, constrângerea fiscală sugerând gradul de suportabilitate a sarcinii fiscale (posibil măsurabilă prin indicatorul presiune fiscală), alta care exprimă sacrificiile pentru cetățeni provocate de impozite, de unde aspirația spre o cât mai echitabilă repartizare a sarcinilor fiscale între plătitori.

Cunoașterea efectelor de tipul celor de față are însemnătate practică, servind, după caz, fie la dimensionarea fiscalității (limita superioară este dată de acel nivel dincolo de care randamentul fiscal începe să descrească), fie la asigurarea justiției în materie de impunere.

CAPITOLUL V

DECIZII DE AMÂNARE ȘI ANTICIPARE

ÎN DOMENIUL FISCALULUI. CONCLUZII

În cadrul activității oricărui agent economic managementul își are importanța sa, legată de deciziile luate, corectitudinea acestora, posibilitățile lor de aplicare.

Întreprinderile intră într-o mulțime de fluxuri bănești, între care cele de natură fiscală au o deosebită importanță. Prin ele se realizează alimentarea ritmică și în cuantumul stabilit a bugetelor, orice dereglare conducând la efecte negative: neconstituirea fondurilor bugetare la termen, nerealizarea alocărilor bugetare la nivelul și termenele stabilite.

Un conducător, un manager de întreprindere trebuie să cunoască ce consecințe antrenează o gestionare defectuoasă a obligațiilor fiscale ale respectivei întreprinderi.

Managerul întreprinderii se confruntă cu un spectru larg de fenomene economico-financiare. Unele dintre acestea privesc lichiditățile și trezoreria în care fluxurile fiscale sunt incluse.

Lipsa de lichidități proprii conjugată cu decalajele ce apar ca urmare a încetinirii și chiar a blocării unor fluxuri conduc la decizii de amânare a plăților privind obligațiile fiscale. Dar aceasta conduce la apariția sancțiunilor fiscale legate de întârzierea plăților sub forma unor majorări și penalizări care la rândul lor influențează negativ lichiditatea, capacitatea autofinanțării sau duc la reducerea veniturilor acționarilor atunci când sumele nu sunt imputabile managerilor responsabili.

Cunoscând efectele, managerul trebuie sa ia decizii nu de decalare, de reeșalonare a plăților fiscale, ci de îmbunătățire a fluxurilor de trezorerie și a lichidității întreprinderii.

Gestionarea defectuoasă este supusă sancțiunii legislației fiscale și financiare cu scopul vădit de a ameliora forțat managementul întreprinderii în domeniul fiscal. Și legile și hotărârile sunt astfel concepute încât să sprijine și să corijeze maniera de tratare a obligațiilor fiscale.

Organele abilitate să efectueze controlul au dreptul de a aplica sancțiuni de corecție și ameliorare a situației gestionării fiscalității întreprinderii: privind corecta dimensionare a bazei de impozitare; privind corecta aplicare a cotelor și taxelor în vederea determinării impozitului; privind decalajele în timp și corecta stabilire a penalităților și majorărilor în sarcina celor vinovați.

Deciziile managerilor întreprinderilor pot fi de două tipuri: decizii de amânare; decizii de anticipare.

Deciziile de amânare privesc situațiile în care întreprinderea nu își poate achita integral obligațiile fiscale și trebuie să decidă care vor fi prioritățile astfel încât pierderile pentru firmă să fie cât mai mici. Uneori se pune problema de a alege între plata salariilor sau a obligațiilor fiscale. Se analizează efectele unei greve, pierderile pe care aceasta le-ar aduce, dacă se pot face promisiuni angajaților bazate pe fluxuri bănești sigure ce urmează să intre în contul firmei.

Pentru ca sumele plătite drept sancțiuni sau penalizări să fie cât mai mici se stabilesc obligațiile fiscale ce urmează să fie plătite primele ținând cont însă și de reglementările din domeniu. Astfel, agenții economici trebuie să plătească, în primul rând, obligațiile fiscale către bugetul administrației centrale, în al doilea rând, obligațiile fiscale către bugetul administrației locale, în al treilea rând obligațiile către furnizorii Conel și Romgaz, iar apoi obligațiile salariale. În acest sens, vom da următorul exemplu ipotetic:

Se consideră că S.C. " ORADINUM" S.A. avea de efectuat la data de 25 ianuarie 2002 următoarele plăți cu caracter fiscal:

la bugetul administrației centrale de stat, din care:

impozitul pe profit în sumă de 6,9 mii u.m.;

impozitul pe veniturile salariale în sumă de 7,8 mii u.m.;

taxa pe valoare adăugată în valoare de 0,915 mii u.m.;

la bugetul administrației locale (nici o obligație)

la bugetul asigurărilor sociale de stat:

contribuția la asigurările sociale în valoare de 14,6 mii u.m.;

contribuția pentru fondul de șomaj în valoare de 3,9 mii u.m.;

contribuția la fondul de sănătate în valoare de 5,6 mii u.m.;

Disponibilitățile bănești de care dispunea firma la acea dată erau următoarele:

conturi la bănci în lei: 14 mii u.m.;

casa în lei: 2 mii u.m.

Suma totală a obligațiilor fiscale este de 39,9 mii u.m., iar suma disponibilităților bănești ale societății se ridică la 16 mii u.m..

Managerul firmei(consiliul de administratie) hotărăște ca la data respectivă să se achite obligațiile fiscale datorate bugetului administrației centrale de stat în valoare de 15,7 mii u.m., rămânând neachitate obligațiile către bugetul asigurărilor sociale de stat.

În data de 30 ianuarie 2002 intră în contul firmei suma de 50 mii u.m.. Societatea își plătește acum obligațiile fiscale rămase neachitate împreună cu penalizările de întârziere:

la contribuția pentru asigurările sociale penalizările sunt:

14,6 mii u.m. x 0,2% x 5 (zile) = 143,6 mii u.m.;

la contribuția pentru fondul de șomaj penalizările sunt:

3,9 mii u.m. x 0,2% x 5 (zile) = 39,2 mii u.m.;

la contribuția la fondul de sănătate penalizările sunt:

5,6 mii u.m. x 0,2% x 5 (zile) = 56,3 mii u.m..

În data de 30 ianuarie 2002 societatea plătește suma de 0,239 mii u.m. drept penalizări, precum și datoriile restante către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Deciziile de anticipare se iau mai rar de către managerul firmei, ele vizând, în esență, plata anticipată a acelor obligații fiscale pentru care se acordă reduceri.

Se impun a fi precizate următoarele situații:

a) reducerea cu 16% a sumei datorate drept contribuție la asigurările sociale dacă aceasta se achită la termenul scadent sau în cel mult 3 zile;

b) anticiparea fluxurilor de trezorerie și luarea de măsuri pentru accelerarea fluxurilor de intrări.

Problematica abordată pe parcursul celor patru capitole, cu un pronunțat caracter teoretic, în unele cazuri și aplicativ, ne permit să formulăm următoarele concluzii generale referitoare la problematica fiscalității în România, și anume:

a) Scopul lucrării de față a fost de a prezenta problemele fiscale cu care se confruntă întreprinderile din România, modalitățile de rezolvare a acestor probleme, precum și toate schimbările din legislația fiscală românească pe fondul reformei economice aflată în plină desfășurare.

b) Orice agent economic este obligat să contribuie la alimentarea fondurilor bugetare, aceasta nefiind o sarcină benevolă. Fiscalitatea întreprinderii este direct legată de forța sa contributivă, însă realizarea fluxurilor fiscale ține de lichiditatea firmei, adică de capacitatea ei de a-și onora obligațiile.

c) Întreprinderile au obligația de a-și calcula nivelul impozitelor și taxelor. O parte din impozitele pe care le plătesc sunt suportate de alte persoane prin intermediul prețurilor. Impozitele directe sunt suportate de întreprindere, dar cele cu caracter indirect se transferă în lanțul subiecților care intervin în fluxurile reale. Aceste impozite determină sarcina fiscală pe care o suportă întreprinderea.

d) Cu cât sarcina fiscală este mai ridicată agentul economic caută să ocolească legea, dezvoltând o serie de practici de evitare a impunerii. Problemele derivă tocmai din incapacitatea, la un moment dat, de a-și achita obligațiile din lipsă de lichidități. În aceste condiții obiectivul primordial îl constituie gestionarea eficientă a fluxurilor de trezorerie în scopul asigurării lichidității optime.

e) Pentru România modificările din legislația fiscală au avut un caracter benefic. Printre realizări se pot menționa:

instituirea impozitului pe profit ce a dus la impunerea uniformă a agenților economici din toate domeniile;

înlocuirea impozitului pe circulația mărfurilor cu taxa pe valoare adăugată, al cărei nivel al cotelor este comparabil cu cel practicat în celelalte țări europene;

modificările din sistemul asigurărilor sociale etc.

f) În ceea ce privește intensitatea prelevărilor, aceasta este destul de ridicată, motiv pentru care practica evaziunii fiscale este răspândită. Se practică pe scară redusă facilitățile fiscale, precum și alte măsuri de stimulare a agenților economici.

g) Fiscalitatea ridicată produce o serie de efecte la nivelul întreprinderii. Nivelul ridicat al prelevărilor fiscale diminuează veniturile ce rămân în posesia agenților economici după impozitare. În acest mod scad sumele alocate pentru investiții, creștere și dezvoltare. Întreprinderile existente nu se extind, în timp ce unele domenii rămân greu accesibile din cauza absenței facilităților.

Toate aceste probleme necesită rezolvare, însă fixarea unui nivel optim al fiscalității este dificil de realizat. Acest nivel depinde de condițiile economice și sociale din fiecare țară, fapt ce elimină aproape complet posibilitatea preluării anumitor practici ale țărilor dezvoltate. Singura soluție rămâne elaborarea unor modalități proprii de acțiune bazate pe condițiile existente în România.

(original pentru angajator)

_______________________________________________________________________________

FISA FISCALA 1

(pentru functia de baza) pentru anul 2001

_______________________________________________________________________________

I. DATE DE IDENTIFICARE ANGAJATOR

_______________________________________________________________________________

Cod fiscal/Cod numeric personal : R 67302

Denumire /Nume, prenume : S.C. ORADINUM S.A.

Adresa : ORADEA, jud.BIHOR , str.INDEPENDENTEI, nr.7-9, cod postal 3700

_______________________________________________________________________________

II. DATE DE IDENTIFICARE ANGAJAT

_______________________________________________________________________________

Cod numeric personal : [anonimizat]

Nume, prenume : BARABAS ANGELICA

Domiciliu : ORADEA, jud.BIHOR, str.CAPRIOAREI, nr.41, cod postal 3700

S-a efectuat regularizarea.

Nu are alte surse supuse impozitului pe venitul anual global.

Data angajarii :

Data incetarii activitatii :

_______________________________________________________________________________

III. DEDUCERI PERSONALE

_______________________________________________________________________________

A. Total coeficient Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec

deducere calculat 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

_______________________________________________________________________________

B. Situatia proprie pentru deducere suplimentara

_______________________________________________________________________________

C. Date referitoare la persoanele aflate in intretinere

_______________________________________________________________________________

IV. CALCULUL IMPOZITULUI PE VENITURILE DIN SALARII

_______________________________________________________________________________

Luna Venit net Deducere Deduceri Venit Impozit

personala suplimentare baza de calcul retinut

de baza

_______________________________________________________________________________

Ianuarie 1. 4909356 1099000 3810356 849350

Februarie 2. 3141432 1099000 2042432 406710

Martie 3. 3372551 1099000 2273551 460070

Aprilie 4. 4070732 1099000 2971732 620610

Mai 5. 3368092 1099000 2269092 458920

Iunie 6. 3619267 1099000 2520267 516650

Iulie 7. 3558043 1273000 2285043 452660

August 8. 3530170 1273000 2257170 446249

Septembrie 9. 3806740 1273000 2533740 509860

Octombrie 10. 3803543 1300000 2503543 500815

Noiembrie 11. 3803543 1300000 2503543 500815

Decembrie 12. 3085544 1300000 1785544 335675

13. ______________________________________________________________________________

TOTAL 14. 44069013 X X X 6058384

_______________________________________________________________________________

V. DATE REFERITOARE LA REGULARIZARE conform art. 27(1)

_______________________________________________________________________________

Impozit Impozit Impozit ramas Impozit de Suma Suma

anual retinut de achitat restituit achitata restituita

_______________________________________________________________________________

5858880 6058384 0 199504

_______________________________________________________________________________

Sub sanctiunile aplicate faptei de fals in acte publice, declar ca datele din aceasta fisa fiscala sunt corecte si complete.

Nume, prenume: Lenghel Rodica.

Functia : contabil

Semnatura si stampila angajatorului__________________________________________

(ANEXA 2)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. H.Cristea și Colab, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed.Mirton, Timișoara,1998

2. F. Cătineanu și colab., Finanțe publice, Ed. Mirton, Timișoara, 1997.

3. F. Cătineanu, Finanțe publice. Studii de caz, Ed. Mirton, Timișoara, 2000.

4. D. Constanța, Impozitul pe venitul global, Ed. Lider, București, 2000.

5. V. Duran, Finanțe publice. Teorie și practică, Ed. Eurostampa, 2000.

6. I. Stancu, Finanțe, Ed. Economică, București, 1994.

7. H. Toma și colab., Finanțe și gestiune financiară, Ed. Economică, București, 1994.

8. Legea nr. 27/1994 privind taxele locale.

9. O.G. nr. 62/1996 privind modificarea Legii nr. 27/1994.

10. Hotărârile C.L. privind taxele locale.

11. Ordinul nr. 616 al ministrului finanțelor pentru aplicarea „Normelor metodologice privind întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli de către agenții economici", în M.O. nr. 286, din 26 iunie 2000.

12. Ordinul nr. 74 pentru aprobarea „Normelor privind modul de încasare a contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate", în M.O. nr. 181, din 22 iunie 2000.

13. Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte asigurări sociale.

14. Ordonanta de Guvern nr.73/1999, privind impozitul pe venit, cu modificarile ulterioare.

15. Monitorul Oficial al Romaniei din anii 2001-2002

16. Legea 345/2002 privind taxa pe valoarea adaugata