Rolul Turismului In Dezvoltarea Locala a Colectivitatii Satesti
=== capitolul 1bun ===
CAPITOLUL 1
TURISMUL, FENOMEN COMPLEX AL TIMPURILOR NOASTRE
Lumea de astăzi, mai mult ca oricând, trece printr-o perioadă de profunde schimbări. Ceea ce ieri era de neimaginat, astăzi a devenit un fapt obișnuit. Mutațiile în structura socio-profesională, în structura produselor și serviciilor antrenează o revoluție în ceea ce privește călătoria, hotelul și industriile aferente. Astfel turismul dobândește o importanță din ce în ce mai mare, devenind una dintre marile industrii ale lumii, înregistrând o evoluție ascendentă de la an la an.
1.1. Apariția și evoluția turismului
Deși apariția turismului se pierde în negura timpurilor și, în consecință, din cauza lipsei unor informații istorice nu se poate stabili o dată cât de cât certă a detașării sale ca activitate distinctă, se pare totuși că unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai îndepărtate timpuri. Poate nu ar fi exagerat dacă s-ar afirma că, deși nu au constituit un scop în sine, satisfacțiile turistice ale unor călătorii au o vârstă aproximativ egală cu cea a primelor așezări omenești stabile. Afirmația se bazează pe ideea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluției sale, nu a reușit să producă toate cele trebuincioase subzistenței și, în ciuda mijloacelor precare de comunicație, a căutat să cultive și să întrețină relații cu semenii săi din alte colectivități, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, și o lărgire treptată a contactelor, permițând o mai bună cunoaștere reciprocă a colectivităților respective.
Călătoriile pe care grecii din întreaga Eladă le făceau cu ocazia Jocurilor Olimpice, precum și pelerinajele la locurile de cult, pot fi și ele considerate, într-un sens, activități turistice. De altfel, turismul nu a fost străin nici locuitorilor din Imperiul Roman: începuturile călătoriilor în scopuri turistice se întrezăresc și în vizitele pe care patricienii romani le făceau în stațiunile cu ape termale din Italia, Galia sau Dacia Felix, pentru tratarea unor maladii, deci în scopuri curative.
Industrializarea, descoperirea forței aburilor, realizarea locomotivei și construirea primelor căi ferate, iar mai târziu apariția automobilului au determinat un progres rapid al mijloacelor de deplasare și, alături de dezvoltarea căilor de comunicație, au favorizat și extins activitățile turistice.
Instituționalizarea turismului pe plan național și organizarea lui în continuare și pe plan internațional au determinat un avânt continuu al acestuia și au făcut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină, alături de revoluția tehnico-științifică, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecințe sociale, economice și umane deosebit de importante1. Se poate afirma că, din această epocă, turismul începe să se detașeze ca o activitate economico-socială distinctă.
1.2. Concepte folosite în turism. Definiții
Importanța tot mai mare pe care a dobândit-o turismul în perioada contemporană a sporit preocupările pentru definirea cât mai exactă și completă a acestui fenomen. Tratarea științifică a activității turistice este condiționată și de necesitatea cunoașterii conținutului – economic și social – al acesteia, mutațiile înregistrate continuu în evoluția turismului impunând readaptarea permanentă a conceptelor cu care se operează.
Turismul începe să fie consolidat ca fenomen social – economic în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima sa definiție în care se arată că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii2.
Au urmat multe alte definiții ale turismului, printre care amintim: în 1910, economistul austriac J. Von Schullem zu Schrattenhafen descria turismul ca “…fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice, și care intră în acțiune pentru rezidenții temporari și străini dispersați înăuntrul unei comune, unei provincii, unui sat determinat…”; profesorul belgian Edmond Picard definește turismul ca pe “…ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el ci și al celor care în țările unde se sosește cu portofelul doldora, profită direct ( în primul rând hotelierii ) și indirect de cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile de cunoștință sau pentru plăcere…”3.
Adresându-se unor segmente sociale largi și răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detașează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național, cât și internațional. De asemenea, prin caracterul său de masă și prin conținutul complex, turismul antreneză un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei și societății, asupra relațiilor interumane naționale și internaționale.
Turismul include un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și prin industriile adiacente care concură la satisfacerea nevoilor de consum turistic.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul “TURISM” provine din termenul englezesc “TO TOUR” ( a călători, a colinda ), având deci semnificația de excursie. Creat în Anglia în secolul al XVIII-lea, desemnând inițial acțiunea de a voiaja în Europa, acest Galicism derivă la rândul său din cuvântul francez “TOUR” ( călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție ) și a fost preluat treptat de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima forme de călătorie care urmăresc cu preponderență un scop de agrement, de recreere. Termenul francez TOUR derivă din cuvântul grecesc TOURNOS și respectiv din cel latin TURNUS , păstrând semnificația de circuit, în sensul de călătorie. Unii experți ( belgianul Arthur Haulot, de exemplu ) acceptă și ipoteza originii ebraice a cuvântului; în ebraica antică TUR corespondea noțiunii de călătorie, descoperire, recunoaștere, explorare1.
În consecință, noțiunea de turism exprimă acțiunea de a vizita diferite locuri și obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea, cât și șederea temporară în localitățile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber.
Desigur, de-a lungul anilor, conținutul noțiunii de turism s-a modificat, s-a îmbogățit continuu și, de la începutul secolului nostru, înseamnă, de fapt, “un ansamblu de acțiuni umane puse în funcțiune pentru realizarea călătoriilor de plăcere”. În zilele noastre această noțiune include și “industria bunei serviri” si respectiv “industria ospitalității”, ca o parte componentă a industriei de servicii ( sectorul terțiar al economiei naționale), care cooperează la satisfacerea cerințelor turistului.
În turism se disting două categorii de relații: relații materiale, care apar atunci când turiștii recurg la anumite servicii plătite, și relații imateriale ( intangibile ), rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice din țara vizitată. Deoarece în cadrul activităților turistice se crează, implicit, asemenea relații complexe între turist și țara, respectiv regiunea, zona sau stațiunea ( localitatea ) vizitată, precum și între turismul privit în întregime ( ca ramură a economiei naționale ) și diferitele sfere ale vieții publice ( economice, financiare, sociale, culturale, politice etc. ), este clar că turismul trebuie să fie definit în strânsă legătură cu toți acești factori.
Una dintre cele mai cuprinzătoare definiții date turismului, general acceptată pe plan mondial, este aceea a profesorului elvețian dr. W Hunziker: “turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare “1.
Unii specialiști au reproșat acestei definiții că este prea generală, că nu exclude unele forme de deplasări ce nu au scopuri pur turistice, generate de anumite fenomene social-economice, în defavoarea manifestărilor strict individualizate care îi caracterizează, înainte de toate pe turiști. În schimb, alți specialiști i-au reproșat caracterul limitativ, deoarece exclude o serie de manifestări care au și un conținut turistic, ca de exemplu participările la congrese și reuniuni interne și internaționale, deplasările oamenilor de afaceri, manifestări în care se solicită în mare măsură și servicii turistice.
Pentru evitarea controverselor privitoare la definirea fenomenului turistic, se poate apela la metoda inductivă, urmărindu-se reținerea principalelor elemente caracteristice care marchează activitatea turistică, pentru a se ajunge astfel la o definiție cât mai cuprinzătoare. În această ordine de idei, pentru o definiție acceptabilă pot fi reținute următoarele elemente caracteristice:
Deplasarea persoanelor în cursul călătoriei efectuate;
Sejurul într-o localitate în afara domiciliului ( reședinței permanente ) a persoanei care se deplasează;
Sejurul are durată limitată;
Sejurul să nu se transforme într-o reședință definitivă.
Acceptând criteriile sus-menționate, în dorința de a include în definiția turismului formele de călătorii pentru oamenii de afaceri, profesorul dr. Claude Kaspar – președintele Asociației Internaționale a Experților Științifici în Turism ( A.I.E.S.T. ) -, în articolul publicat în revista “Revue de Tourisme” ( nr. 2 aprilie – mai 1981, pag. 48 ) a propus următoarea variantă de definiție: “Turismul este ansamblul relațiilor și faptelor constituite din deplasarea și sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliu și nici locul principal al activității profesionale”2.
Paralel cu definirea turismului au existat preocupări și în legătură cu definirea turistului1. În acest sens, în 1937 s-a acceptat, la recomandarea Comitetului de statisticieni experți ai Ligii Națiunilor, definiția conform căruia turistul străin poate fi “…orice persoană care se deplasează pentru o durată de cel puțin 24 ore într-o altă țară, diferită de cea în care se află domiciliul său obișnuit…”.
Conform acestei definiții, pot fi considerați turiști2:
Persoanele care efectuează o călătorie de plăcere ( de agrement ) sau pentru orice alte motive ( familiale, de sănătate );
Persoanele care călătoresc cu scopul de a participa la conferințe, reuniuni și misiuni diverse ( științifice, administrative, diplomatice, religioase, sportive etc.)
Persoanele în călătorii de afaceri;
Persoanele aflate în croaziere maritime, chiar în cazul în care durata șederii lor într-o țară vizitată este mai mică de 24 de ore ( aceștia urmând a fi evidențiați într-o grupă separată ).
Nu au fost considerați turiști:
Persoanele care sosesc într-o țară, cu sau fără contracte de muncă, pentru a ocupa o funcție sau pentru a exercita o activitate profesională;
Persoanele care vin să se stabilească cu reședința definitivă într-o țară;
Studenții și elevii care locuiesc temporar în străinătate;
Persoanele care circulă provizoriu în zonele de frontieră ( excursioniștii ), precum și persoanele care domiciliează permanent într-o țară, dar lucrează într-o altă țară ( navetiștii );
Călătorii în tranzit care nu se opresc în țară, chiar dacă durata traversării depășește 24 de ore.
Această definiție a fost acceptată în 1950 și de către Uniunea Internațională a Organizațiilor Oficiale de Turism ( UIOOT )3, care a inclus în categoria turiștilor și pe studenții și elevii care locuiesc temporar în străinătate.
Pentru turistul intern UIOOT a adoptat următoarea definiție: “…orice persoană care vizitează un loc, altul decât acolo unde are domiciliul său obișnuit în interiorul țării sale de reședință, pntru orice fel de motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerată și efectuând aici un sejur de cel puțin o noapte ( sau 24 de ore )…"
În sens general, “…în scopuri turistice, termenul de vizitator1 desemnează orice persoană care se deplasează într-o altă țară decât cea în care își are reședința obișnuită, pentru orice alt scop, altul decât de a exercita o activitate remunerată în țara dată…”. Această definiție include doi termeni, și anume:
Turiștii, respectiv vizitatorii cu un sejur de cel puțin 24 de ore sau cel puțin o înnoptare în țara vizitată, ale căror motive de călătorie pot fi: odihnă, plăcere, distracție, agrement, sănătate, studii, religie, afaceri, familie, reuniuni;
Excursioniștii, respectiv vizitatorii temporari, al căror sejur este de mai puțin de 24 de ore în țara vizitată ( inclusiv croazieră ).
În vederea uniformizării metodologiei de culegere a informațiilor, Organizația Mondială a Turismului a elaborat criteriile de clasificare a vizitatorilor internaționali, ilustrate în figura de la pagina următoare2. ( fig. nr. 1.1 )
Din cercetarea literaturii de specialitate se constată că în evidențierea și definirea trăsăturilor esențiale ale fenomenului turistic se au în vedere criterii extrem de diferite, acceptându-se ca puncte de pornire anumite aspecte specifice: economice, sociale, psihologice, sociologice, geografice, juridice, medicale etc.
În ceea ce ne privește, având în vedere cele două tipuri de relații ce se stabilesc în turism – cele materiale și cele imateriale – considerăm că turismul este acea activitate cu caracter recreativ constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor economice, istorice (și culturale ) etc. Este considerat un fenomen social – economic cu caracter de masă care cuprinde relațiile și activitățile ce au loc în cadrul unei țări și în circuitul valorilor materiale dintre țări în procesul utilizării timpului liber.
Ca manifestare exterioară a esenței și ca proces evolutiv cu efecte perceptibile complexe, turismul se transformă dintr-o posibilitate într-o necesitate, depinzând de timpul liber disponibil ( ca timp turistic potențial ), de disponibilul bănesc și de modul de viață al individului, de nivelul și gradul de dezvoltare al serviciilor.
Fig. 1.1. Clasificarea internațională a călătorilor (după WTO/OMT )
1.3. Turismul și dezvoltarea economico – socială
Turismul, alături de multe alte servicii face parte din sfera terțiarului, care este strâns legat de celelalte sectoare economice, existând multiple interdependențe între acesta și alte domenii de activitate economico-socială1.
Pe de altă parte, diversitatea activităților încorporate în conținutul prestației turistice ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unui sector de interferență și sinteză. De aici decurge amploarea și complexitatea legăturilor dintre turism și celelalte componente ale economiei. Aceste relații îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri, ca: agricultură, industrie alimentară, industria construcțiilor și indirect a materialelor de construcții, energetică, construcții de mașini; de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, cultura și arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populației, împărțind această sarcină cu educația și învățământul, ocrotirea sănătății, comerțul și altele2. Toate acestea ilustrează poziția importantă a turismului în structura mecanismului economic și rolul său activ în procesul de dezvoltare și modernizare a economiei și societății.
1.3.1. Locul și rolul turismului în economie
Știința economică este preocupată de realizarea unei utilizări optime a resurselor limitate, multe dintre ele, rare sau unice. Acest principiu funcționează și în cazul unei cereri individuale ce vizează beneficii psihologice de pe urma unei călătorii, sau unei afaceri ce-și propune drept scop încasarea de profit – prin furnizarea de bunuri substanțiale și servicii către turiști, sau chiar în cazul unei comunități-gazdă ce vede turismul în termenii câștigului economic și prosperității zonei pe care o reprezintă. Agenții economici caută să satisfacă dorințe fizice și psihologice. Cum trebuie să fie alocate aceste resurse rare în scopul satisfacerii unei varietăți de nevoi și dorințe? Aceasta este întrebarea căreia teoria și practica economică din domeniul turismului încearcă să-i dea un răspuns cât mai acceptabil.
Din această perspectivă pot fi nominalizate cel puțin trei scopuri importante ale turismului1:
Maximizarea importanței experienței psihologice pentru turiști;
Maximizarea profiturilor firmelor ce furnizează bunuri materiale și servicii turiștilor;
Maximizarea efectelor – primare și secundare – induse de investițiile turistice asupra unei comunități sau regiuni.
Aceste obiective sunt adesea compatibile; maximizând experiența psihologică, se crează o clientelă fericită, ceea ce o face să revină, să cheltuiască bani și să satisfacă pe fiecare ofertant din industria turistică și dintr-o regiune oarecare. În unele cazuri însă, aceste scopuri sunt incompatibile. Un obiectiv precum maximizarea profitului obținut într-o zonă turistică mică poate cauza dezvoltarea capacităților peste disponibilitățile locului, ceea ce conduce la suprautilizarea și declinul plăcerii psihice. Exagerata accentuare a turismului ca element în dezvoltarea economică poate avea aceleași rezultate. Pot apărea, de asemenea, ciocniri între utilizarea resurselor pentru turiști și potențialitatea utilizării acestora pentru alte forme ale activității social-economice.
În ceea ce privește locul turismului în cadrul sistemului economiei naționale, el poate fi apreciat prin2:
Proporția de investiții destinate industriei turistice în totalul investițiilor;
Ponderea veniturilor din turism în PIB sau cea a cheltuielilor pentru turism în totalul cheltuielilor pentru consumul populației;
Producția industriei turistice în raport cu producția agricolă sau cu cea a ramurilor industriale reprezentative;
Ponderea veniturilor din turism, în valută, în totalul exporturilor vizibile și invizibile sau ponderea cheltuielilor valutare pentru turism în totalul importurilor vizibile și invizibile;
Ponderea veniturilor în valută provenite din turism în producția industriei turistice comparativ cu ponderea exporturilor din producția altor ramuri industriale reprezentative.
Ca sistem de sine stătător, rolul și locul turismului se definește prin activitățile componente – cazare, alimentație publică, transport, agrement, tratament – considerate ca
subsisteme, cu strânse interrelații în cadrul sistemului și cu determinări sau influențe în alte sisteme. Prin faptul că acționează în direcția introducerii în circuitul economic intern și internațional a condițiilor naturale, a patrimoniului cultural-istoric, a realizărilor economice, turismul contribuie direct și indirect la ridicarea economică a unor localități sau zone, stimulând dezvoltarea transporturilor, a circulației mărfurilor și creează noi locuri de muncă.
Având caracterul unei ramuri de interferență și sinteză, turismul contribuie la valorificarea superioară a resurselor, la stimularea dezvoltării economice, la perfecționarea structurilor sociale, la îmbunătățirea condițiilor de viață, acționând ca un element dinamizator al sistemului economico-social global.
În țările cu tradiție turistică, prin dezvoltarea turismului se obține un semnificativ spor de producție, cuantificat prin participarea turismului cu 5-10% la crearea PIB, proporție comparabilă cu aportul unor ramuri de bază, ca agricultura sau industria de automobile.
Caracterul de ramură de interferență determină efectul de antrenare al industriei turistice, consumul turistic susținând cu 75% activitatea hotelurilor și restaurantelor, cu 40% pe cea a vagoanelor de dormit și a vagoanelor restaurat, cu 20% pe cea a curselor taxi, cu 17% pe cea a transporturilor rutiere, cu 75% pe cea a transporturilor aeriene, cu 50% pe cea din domeniul materialelor fotografice.
Turismul se manifestă și ca un mijloc de diversificare a structurii economiei naționale, prin crearea unor activități proprii (industria de agrement) și amplificarea celor existente.
Din cele menționate se desprinde faptul că turismul este o activitate complexă, care determină mutații în profil teritorial, contribuind la ridicarea economico-socială a unor regiuni rămase în urmă sau lipsite de alte resurse. Ele se manifestă în urbanizare și cnstrucții de locuințe, amenajări de drumuri, servicii publice, industrializare, îmbogățind peisajul geografic. În acest cadru, și vocația sa ecologică se impune prin măsurile de protejare și conservare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenței umane.
Dezvoltarea turismului se materializează și în crearea de noi locuri de muncă, ponderea forței de muncă ocupată în turism, în totalul populației active, ajungând la 5-8% în țările cu turism dezvoltat1. Extinderea activității de turism conduce chiar la crearea de noi profesii și are efecte benefice asupra nivelului de calificare și de instruire a forței de muncă.
1.3.2. Turismul internațional și comerțul mondial
Creșterea și diversificarea schimburilor internaționale sub impactul dezvoltării individuale a țărilor lumii, a specializării acestora și a adâncirii diviziunii internaționale a muncii reprezintă una dintre trăsăturile majore ale evoluției economiei mondiale. În corelație cu aceste transformări, turismul se afirmă ca o componentă importantă a relațiilor economice internaționale, cu rol din ce în ce mai mare.
Prin specificul său, turismul internațional face parte din structura comerțului invizibil, reprezentând una dintre componentele principale ale acestuia. Comerțul invizibil este o formă a schimburilor internaționale, constituit din ansamblul tranzacțiilor economice internaționale care nu au ca obiect un bun material. El cuprinde operațiuni ca: servicii – transporturi și telecomunicațiile internaționale, turism internațional, operațiuni de păstrare, asigurări, consulting, know-how; transferuri bănești particulare – salarii, diverse venituri; transferuri bănești de stat – despăgubiri, compensații; operațiuni legate de investițiile în străinătate precum și o serie de operațiuni bănești având caracter necomercial, cum ar fi participarea la organismele internaționale, întâlniri mondiale, specializarea și studiile în străinătate, deplasările la tratative1. Având o structură eterogenă, cu implicații în toate domeniile vieții economice și sociale, comerțul invizibil joacă rolul unui factor de creștere economică, de lărgire și diversificare a relațiilor economice internaționale, de facilitare a accesibilității țărilor la schimbul mondial de valori.
Prin apartenența la comerțul invizibil, turismul internațional are o contribuție semnificativă la creșterea și diversificarea exporturilor. În funcție de condițiile concrete ale fiecărei țări, turismul reprezintă un export sau un import; astfel, bunurile și serviciile pe care le consumă turiștii pe durata deplasării lor într-o țară pot fi asimilate, pentru țara vizitată, cu un export; în același timp, cheltuielile pe care le face un turist în străinătate constituie, pentru țara lui de reședință, un import. În consecință, o creștere a numărului turiștilor internaționali și/sau a cheltuielilor acestora conduce la sporirea volumului schimburilor internaționale2.
Concentrându-ne atenția asupra fenomenului din zilele noastre, potrivit cifrelor și faptelor turismului mondial al anilor ’90, voiajele pe Terra au devenit una dintre cele mai mari industrii de export, ea antrenând peste 2000 miliarde dolari SUA, respectiv 7% din vânzările de bunuri substanțiale și servicii și 15% din totalul sectorului terțiar. Turismul beneficiază de bunurile economice ale altor sectoare în valoare totală de 1000 miliarde dolari SUA.
În conformitate cu cercetările Organizației Mondiale a Turismului, turismul internațional a crescut mai repede decât schimbul internațional de bunuri și servicii în anii ’80 – creșterea medie anuală între 1980-1990 a prețului curent la exportul de marfă a fost de 5,5 %, a serviciilor comerciale, de 7,5 % și a turismului internațional, de 9,6 %; turismul internațional a ajuns astfel pe locul 3 în lista exportului global pe categorii ( după petrolul brut și autovehicole ). Semnificativ este faptul că această ierarhizare situează turismul înaintea echipamentului electronic, minereurilor, îmbrăcămintei1.
Conform estimărilor specialiștilor, care au elaborat un studiu privind perspectivele dezvoltării sectorului turistic, evoluția turismului internațional este în continuă ascensiune2. Pentru a arăta această amploare pe care o dobândește industria turistică, în tabelul următor (tab. 1.1. ) este prezentată situația sosirilor de turiști internaționali și încasările valutare din turism previzionate până în anul 2020.
Tabelul nr. 1.1
Estimarea sosirilor de turiști internaționali și a încasărilor valutare în perioada 1995-2020, pe plan mondial
Sursa: O.M.T., Tourism 2020 Vision, Madrid, 1997
Situația poate fi redată și în figurile următoare. ( fig. 1.2., fig. 1.3.)
Fig. nr. 1.2. Sosirile de turiști internaționali ( milioane )
Fig. nr. 1.3. Încasările valutare din turismul internațional ( mld. USD )
Se observă că atât numărul de turiști cât și încasările din turismul internațional vor crește, de la 564 de milioane turiști, respectiv 399 miliarde USD în anul 1995, până la 1602 mil. turiști și 2000 mld. USD în 2020, ceea ce înseamnă că numărul de turiști va fi mai mare în anul 2020 de 2,84 ori față de 1995, în timp ce încasările de 5 ori.
Paralel cu această evoluție a turismului s-a înregistrat și o creștere a firmelor și instituțiilor de profil turistic, atât dintr-o perspectivă profesională, cât și în interes instructiv – didactic. Se apreciază că un salariat din 16 persoane ocupate este angajat în activități turistice, iar prin prisma încasărilor din prestații internaționale turismul se situează printre primele trei ramuri ale comerțului mondial.
În afara contribuției directe – asigurate prin intermediul încasărilor – la dinamica schimburilor internaționale, turismul are și o contribuție indirectă, aflându-se adesea la originea unor fluxuri comerciale impuse de dezvoltarea infrastructurii turistice sau pentru completarea consumurilor turiștilor.
În ce privește aportul turismului internațional la diversificarea exporturilor, acesta este susținut prin varietatea produselor și serviciilor puse la dispoziția turiștilor, produse și servicii de natură specifică ( conținutul lor este, în mare măsură, alcătuit din elemente naturale – peisaje, climă, ape minerale și termale – sau valori de cultură și artă ) și care, în condiții clasice, fie că nu se pot exporta, fie se exportă dar în cantități mici, cu eforturi și riscuri mari datorită particularităților lor, cum sunt: perisabilitate ridicată, producție sezonieră, distanțe mari până la piețele consumatoare, prețuri necompetitive.
Turismul, ca formă a exporturilor, caracterizat prin diversitatea bunurilor și serviciilor comercializate ca și prin consum la locul de producție, se dovedește și deosebit de eficient; el presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, a taxelor vamale, a diferitelor comisioane. Ca urmare, turismul internațional se manifestă ca o importantă sursă de devize sau de economisire a acestora, ca mijloc de valorificare, în condiții mai avantajoase comparativ cu formele clasice ale exporturilor, a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mărfuri destinate pieței internaționale. Turismul internațional contribuie, în acest fel, la echilibrarea balanțelor comerciale și de plăți.
Balanța de plăți reflectă ansamblul creanțelor și debitelor unei țări în relație cu străinătatea, iar influența turismului asupra acesteia poate fi redată sintetic prin intermediul soldului balanței valutare a turismului care, în funcție de natura sa – pozitivă sau negativă – poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plăți deficitară.
Complexitatea turismului internațional reclamă ca activitățile specifice acestuia să se înregistreze în balanța de plăți atât în contul operațiunilor curente (comerț internațional cu bunuri și servicii non-factor), cât și în contul mișcărilor de capital (în principal, investiții). Astfel, încasările și cheltuielile din turism sunt evidențiate în postul “Călătorii” (contul operațiunilor curente); aici sunt cuprinse, la credit, cheltuielile turiștilor străini în țara primitoare, cheltuieli legate de cazare, alimentație, transport intern, tratament balneo-medical și alte servicii, iar la debit, cheltuielile de aceeași natură făcute de rezidenți în străinătate.
Având în vedere soldul activității turistice (postul “Călătorii”) și soldul general al balanței de plăți, pot exista mai multe situații (vezi tabelul 1.2 ).
Tabelul nr. 1.2
Influența rezultatelor activității turistice asupra balanței de plăți
Sursa: Rodica Minciu – Economia turismului, p.32
În funcție de semnul soldului, țările lumii se impart în două mari categorii: țări cu
sold pozitiv, cunoscute ca țări receptoare de turiști și țări cu sold negativ, respectiv, țările emițătoare.
Față de cele menționate, unii specialiști consideră insuficientă – pentru relevarea rolului turismului internațional – limitarea analizei la simpla evaluare a soldului postului “Călătorii”; ei apreciază ca deosebit de utilă completarea rezultatelor prin adăugarea încasărilor din “transporturile turistice internaționale”, ca și a celor obținute din activitatea de “engineering” și din “vânzarea de echipamente turistice”. În același context se înscriu și opiniile privind necesitatea evidențierii, alături de rezultatele directe, a efectelor induse, cum ar fi cele obținute din investițiile de capital în industria turistică, din calitatea forței de muncă în străinătate sau din importul de forță de muncă superior calificată. În aceste condiții, rezultatul global al activității de turism internațional, reflectat de “Contul de exploatare turistică”, poate să difere sensibil de soldul postului “Călătorii” – de regulă, fără să-i schimbe semnul – oferind o imagine mai corectă, mai aproape de realitate a aportului valutar al turismului1.
1.3.3 Dezvoltarea economică – factor al dezvoltării în viitor a industriei călătoriilor și turismului
După aprecierile Organizației Mondiale a Turismului creșterea consumului turistic va continua să rămână dependentă și în viitor de elasticitatea veniturilor
populației, respectiv de acea parte a veniturilor ce va rămâne disponibilă pentru consumul turistic după acoperirea cheltuielilor totale pentru nevoile curente. Astfel, conform Organizației Mondiale a Turismului, o creștere cu un procent a consumului total al populației nu va antrena nici o modificare la nivelul consumului turistic, pe câtă vreme o creștere de 2,5 procente a aceluiași consum total va provoca o creștere cu 4 procente a cheltuielilor alocabile pentru călătoriile turistice.
Prin urmare, reacția de participare a populației la mișcarea turistică se diferențiază în funcție de situația ei economico-financiară, de unde vor rezulta și cheltuielile posibile de alocat pentru consumul produselor și serviciilor turistice.
De aici rezultă că, în condițiile unei recesiuni economice, dinamica descendentă a veniturilor discreționale va conduce la reducerea cheltuielilor pentru consumul turistic, însă această reducere va acționa mai curând în sensul redirecționării nevoilor pentru activităților turistice decât în sensul reducerii lor. Tendința de redirecționare se va reflecta în1:
Intensificarea preferințelor pentru o singură călătorie de vacanță – indiferent de durata concediului anual legal – și renunțarea la vacanțele fragmentate; aceste vacanțe fragmentate sunt în general mai scumpe datorită costului transportului dus-întors pentru fiecare călătorie turistică;
Scurtarea duratelor sejurului mediu în călătoriile externe și creșterea preferințelor pentru destinații turistice la distanțe mai apropiate de țara de baștină a turiștilor;
Renunțarea la călătoriile externe și compensarea lor prin sejururi pe teritoriul național al turiștilor.
În schimb, în cazul unui “boom” economic, anumite pături ale populației vor tinde spre călătoriile la distanțe mari – transcontinentale -, iar alte categorii de populație vor fi tentate să-și fragmenteze concediul anual legal, preferând să efectueze sejururi relativ mai scurte, dar repetate, selectând destinațiile și formulele de vacanță cele mai convenabile din punctul de vedere al sezonalității ( turism estival, turism hivernal ).
Modificările în ratele de schimb valutar exercită o influență primară asupra costului unei călătorii în străinătate. Impactul oscilațiilor în valoarea comparativă a devizelor este exponențială pentru mișcarea turistică, dar efectele sale în termeni de cheltuieli reale sunt mai puțin marcante, după cum tot așa de puțin marcante sunt și efectele devalorizării monedelor naționale, care vor determina cheltuieli sporite în țările ( regiunile, stațiunile ) de destinație, nivelul acestor cheltuieli rămânând practic limitat la acea parte a veniturilor pe care turistul din țara sa de reședință le va putea disponiobiliza pentru călătoriile turistice și sejururile de vacanță.
Luând ca bază aprecierile O.M.T., o creștere ( sau scădere ) cu 5% a costurilor relative pentru călătoriile în străinătate va genera, de regulă, o creștere ( sau o scădere ) între 6 și 10% a fluxurilor turistice statornicite între două țări luate în considerație1.
Dolarul american va continua să rămână și pentru următorii ani principala valută forte ce va influența dezvoltarea turismului, deoarece este valuta internațională pentru plata consumului de combustibil în transporturile aeriene, de care sunt dependente toate țările de destinație, dar și valuta cel mai frecvent utilizată în tranzacțiile economice internaționale.
În ultimii ani însă, după apariția monedei unice europene – euro- dolarul a început să își mai piardă din valoare, iar schimburile turistice, cel puțin în interiorul continentului european încep să depidă în mai mare măsură de această monedă.
=== CAPITOLUL II BUN ===
CAPITOLUL II
TURISMUL ÎN LUMEA SATULUI
An de an numărul celor care călătoresc în zonele rurale este tot mai mare. Acest lucru se datorează faptului că oamenii din marile orașe ce trăiesc și muncesc în condiții tot mai stresante simt nevoia să se reîntoarcă la natură, la tot ceea ce este pur, nealterat, curat. Ei aspiră la o “vacanță ideală”, ale cărei efecte pozitive să dureze cât mai mult în timp și găsesc în universul satului turistic resursele care atenuează impactul cu mediul urban, cu elementele de stres ale vieții cotidiene și totodată li se măresc considerabil șansele de adaptare la condițiile traiului modern.
2.1. Turismul și mediul rural
Mediul rural a fost abordat puțin și cu o oarecare reținere sau cu unele limite de către cercetători sau de unele instituții care erau chemate să facă lumină în această vastă și complexă lume – lumea rurală. Terminologia folosită a fost diversă și incomplet explicitată și argumentată. Diversitatea abordărilor arată încă odată complexitatea domeniului și multitudinea aspectelor și laturilor sub care poate fi cercetată această complicată existență rurală cu simplul, dar adevăratul ei sistem de valori. Lumea rurală și-a creat un sistem de valori simplu, peren și adevărat pe care l-a urmărit în orice "timp" și care a făcut-o respectată, puternică, chiar și atunci când a părut uitată și care, ni se impune astăzi cu toată vigoarea.
O definiție oficială a spațiului rural este dată de Recomandarea 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spațiului rural astfel1: "spațiul rural" cuprinde o zonă interioară de coastă care conține satele și orașele mici, în care cea mai mare parte a terenului este utilizată pentru:
Agricultură, silvicultură, acvacultură și pescuit;
Activități economice și culturale ale locuințelor acestor zone ( artizanat, industrie, servicii );
Amenajările din zone neurbane pentru timpul liber și distracții ( sau de rezervații naturale );
Alte folosințe ( cu excepția celor de locuit).
Spațiul rural îndeplinește importante funcțiuni de revitalizare, destindere și echilibru, din ce în ce mai dorite, chiar revendicate de societatea de astăzi.
Un astfel de context sugerează, în particular, evocarea următoarelor bunuri și servicii:1
Peisaje bine întreținute;
Un spațiu de destindere diversificat, răspunzând nevoilor celor mai variate;
Un mediu sănătos, cât mai aproape de natură;
"Spații verzi" înțelese în sensul cel mai larg, adică fără restricții, funcționale și ecologice;
Menținerea bazelor naturale ale vieții: solul, apa, aerul grație utilizării lor durabile și protejării lor;
Garantarea securității aprovizionării cu alimente ( element esențial pe termen lung, având în vedere explozia demografică, concomitent cu distrugerea mediului și a resurselor la scară planetară );
Producția de materii prime reciclabile;
Cicluri naturale ale activităților pe cât posibil închise.
Spațiul rural nu-și va putea îndeplini aceste funcții, decât dacă rămâne un mediu de viață atrăgător și original, în care să predomine2:
bună infrastructură;
agricultură viabilă;
Condiții locale favorabile activității economice neagricole;
Un mediu intact și un peisaj îngrijit, unde omul să se simtă în largul său.
Astfel, turismul și mediul sunt din ce în ce mai mult analizate concomitent în programele de acțiune și simpozioanele a numeroase organisme publice sau private, la nivel local, național, european și chiar internațional.
Faptul că în prezent se iau în considerație efectele interactive ale relației turism – mediu, rezultă ca urmare a mai mulți factori3:
Conștientizarea pagubelor ireparabile cauzate mediilor naturale de suprafrecventarea sau supradotarea turistică;
Amenințarea dispariției micilor exploatări agricole familiale;
Importanța dezvoltării locale endogene pentru mediul rural;
Necesitatea unor noi sisteme de gestiune a spațiului;
Turismul rural poate reprezenta, într-adevăr, în anumite condiții, un motor pentru dezvoltarea locală;
Aspirația consumatorului turistic de a beneficia de gazde de calitate și de a redescoperi valori tradiționale oarecum neglijate în decursul ultimelor decenii.
Nu este vorba, de fapt, de o problemă în totalitate nouă. Relația oraș – sat, adică frecventarea unui mediu de primire de către oameni veniți din altă parte este, prin natura sa, sursă de efecte, pozitive sau negative, în funcție de calitatea comunicării între cei care primesc și cei care sunt primiți.
Turismul în mediul rural trebuie să aducă:
Sătenilor – reale posibilități de promovare umană, asigurându-se și siguranța economică care le permite să-și asume din plin vocația fundamentală a ruralului;
Orășenilor – mijlocul de a-și exercita efectiv dreptul la spațiu, la reîntoarcerea la izvoare, în respectul mediului de primire, dorința de produse naturale, practicarea activităților fizice.
Totuși, necesitatea economică de a rentabiliza echipamentele colective, dorința legitimă a sătenilor de a se asigura un randament cât mai bun al activităților turistice, conduc la o căutare permanentă de clientelă nouă și la o tentativă de diversificare a ofertei turistice.
În același timp, așteptările turiștilor evoluează și cerințele lor se amplifică. Această dublă mișcare favorizează dezvoltarea activităților turistice ale unui sat sau zone rurale, dacă există o coordonare între proiectele, oferta de produse multiple, punerea în comun a mijloacelor promoționale și de comercializare, adaptarea la piață, participarea populației locale la animație și primire. În schimb, dacă nu se ține cont de aceste aspecte, o ofertă anarhică, o frecvență turistică necontrolată, o populație spectator, vor avea efecte negative asupra calității mediului natural și a mediului de primire. Ori, acestea sunt elemente fundamentale ale turismului în spațiul rural – valori sigure, dar fragile.
Mediul este încă, pentru un mare număr de turiști, un spațiu care poate fi parcurs liber, dar turismul în spațiu rural nu trebuie să aducă atingeri integrității naturale, arhitecturale, umane, a provinciei.
Turismul nu este un fenomen neutru; bazându-se pe un spațiu și un mediu de primire, el valorifică componentele fundamentale ale acestora; chiar prin aceasta, poate genera o mutație periculoasă a componentelor, până la o denaturare completă. Turismul devine atunci purtător al propriilor germeni de distrugere, antrenând tocmai dispariția acestor componente care reprezintă rațiunea sa de a exista.
În spațiul rural, turistul se eliberează de toate constrângerile impuse de stilul său de viață cotidian, își dorește să meargă undeva unde să facă ceea ce îi place. Și astfel, printr-un individualism exacerbat sau din ignoranță, turistul este adesea sursa unor pagube, a căror repetare afectează grav mediul. Acest mediu este totuși cel care îi procură plăceri fizice și bucurii profunde.
De fapt, mediul poate fi, rând pe rând, pentru om1:
Un spațiu de bucurie senzorială: culorile, parfumurile, sunetele naturii îi procură confort și emoții intime, dacă știe să le perceapă;
Un spațiu de sănătate, unde apa și pădurea joacă roluri primordiale. Virtuțiile apei nu mai trebuie demonstrate, iar pădurii i se recunosc din ce în ce mai mult calitățile terapeutice;
Un spațiu de cunoaștere a legilor naturii, al ritmurilor biologice, al echilibrului între regnuri, fără a omite descoperirea istoriei locurilor și oamenilor;
Un spațiu hrănitor, care în ciuda tuturor evoluțiilor tehnologice, rămâne matricea substanței umane;
Un spațiu de cazare, de la cea mai spontană la cea mai organizată formă;
Un spațiu de conviețuire care favorizează întâlnirea urbanului cu ruralul, simboluri a două tipuri de societate, strâns complementare și solidare.
Turismul este un puternic agent de valorificare a tuturor acestor potențialuri ale spațiului rural; adesea, această valorificare a generat chiar conștientizarea de către populația rurală a trecutului comun, a patrimoniului comun și identității culturale. Din spectator, populația locală s-a transformat în actor, în tot ceea ce privește găzduirea turistică, în materie de echipare, amenajare, întreținere, restaurare, animare. Și ceea ce era întreprins pentru primirea vizitatorilor, a devenit puțin câte puțin un obiectiv colectiv de dezvoltare a satului, văii, regiunii. Dar mai trebuie ca mediul să fie propice primirii, să existe ospitalitate, iar venirea vizitatorilor să fie dorită, căutată și pregătită. Și mai trebuie ca vizitatorii, aflați în trecere sau în vacanță, să știe să se bucure de spațiu, de peisaj, de arhitectura rurală, respectând sătenii, care generație după generație sunt gardienii și artizanii unui spațiu rural pe care l-au moștenit și pe care îl au de transmis. “Să știi să vizitezi” și “să știi să găzduiești”- două principii cheie care fac din turismul rural un factor de convivialitate și un instrument al păcii.
Turismul în spațiul rural trebuie să mențină și să apere diversitatea și bogăția patrimoniului cultural și arheologic din aceste zone și să promoveze o dinamică culturală, luând următoarele măsuri1:
Inventarierea, punerea în valoare și promovarea patrimoniului istoric și cultural, inclusiv abilitățile vieții rurale;
Protecția și dezvoltarea tradițiilor și a formelor de expresie culturală ca și dialectele locale în termenii stabiliți de Charta europeană a limbilor regionale sau minoritare;
Întărirea identității culturaleregionale a populațiilor rurale și promovarea vieții asociative;
Promovarea patrimoniului gastronomic rural și local.
Acest tip de turism este un mijloc de a reanima regiunile rurale în dificultate, într-o preocupare de a echilibra armonios satul cu orașul, de a pereniza valorile imateriale și patrimoniul cultural, de a salva spațiul natural pe care viitoarele generații vor putea să se sprijine pentru a-și asuma propriul destin.
2.2. Turismul rural, formă modernă de turism
Turismul rural reprezintă una din cele mai eficiente soluții de armonizare a cerințelor turismului cu exigențele protejării mediului și dezvoltării durabile. Turismul rural nu este total nou, dar cel care se afirmă după anii ’70 este sensibil diferit sub aspectul delimitării spațiului, al caracteristicilor și conținutului vacanțelor.
Motivat, în general, de dorința de întoarcere la natură, la viața și obiceiurile tradiționale, turismul rural se definește, în sens larg, prin petrecerea vacanței în spațiul rural2.
În practica uzuală, pentru desemnarea vacanțelor petrecute în spațiul rural se folosesc noțiunile de turism rural și agroturism. Cele două concepte se suprapun într-o anumită proporție, au un numitor comun, dar și elemente particulare.
În general, se acceptă că sfera de cuprindere a turismului rural este mai largă, iar conținutul activităților definit în termeni mai vagi. Astfel, turismul rural se referă la toate activitățile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediul rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria țărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât și echipamente turistice de factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul este mai strict din punctul de vedere al condițiilor vacanței și presupune șederea în gospodăria țărănească – pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă (uneori se indică și o anumită proporție – cel puțin 20%) și participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice. Pe lângă acestea a fost consacrat și termenul de turism verde.
Turismul verde are un conținut mult mai restrâns. Acesta se referă cu precădere la comunitațile rurale care se găsesc în spațiul sau în apropierea unor Parcuri Naționale, Parcuri Naturale, Rezervații ale Biosferei, Rezervații Naturale. Ele fac parte din categoria ariilor naturale protejate care au un statut de valorificare socio-economic aparte1.
De o semnificație aparte este și satul turistic care reprezintă o așezare rurală, pitorească, bine constituită, situată într-un cadru natural nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, care în afara funcțiilor politico-administrative, economice, sociale și culturale îndeplinește temporar funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedeterminată2.
În funcție de caracteristicile geografice ale zonelor în care sunt amplasate, de categoria valorilor turistice existente și specificul activităților economice, satele turistice se grupează în3:
Etnofolclorice;
De creație artistică și artizanală;
Peisagistice și climatice;
Viti-pomicole;
Pescărești și de interes vânătoresc;
Pastorale;
Pentru practicarea sporturilor de iarnă.
În concordanță cu tipul satului, se dezvoltă dotările turistice și activitățile având un caracter distractiv-recreativ.
2.2.1. Motivații în alegerea unei destinații turistice rurale
Pornind de la caracteristicile mediului citadin alăturate obligațiilor și convențiilor sociale specifice, putem să depistăm o serie de necesități1, pe care orășeanul, cetățeanul angrenat în mașinăria urbană, le emite din ce în ce mai constant și tinde să le transforme în acțiune.
Reântoarcerea la natură, motivație valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, profesiune, statut social este rezultatul necesității de relaxare, sănătate, confort fizic și spiritual.
Cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale, dintre care enumerăm: familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul folcloric. Turistul care vine în contact cu aceste grupuri primare își satisface unele necesități sociale a căror realizare este adesea obstrucționată în mediul
citadin. Anonimatul și uniformitatea, caracteristice grupurilor mari, ca și stările tensionale ce se manifestă uneori în ambiața urbană se atenuează considerabil în cadrul climatului rustic, în care turistul își recapătă condiția de membru al comunității, reputația, prestigiul, considerația celorlalți, precum și posibilitatea de a participa la acțiuni creatoare.
Cunoașterea, înțelegerea și creativitatea sunt, de asemenea, motivații care se pot realiza cu succes în ambianța satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare, transformă vacanțele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi și numeroase cunoștințe și de dobândire a unor deprinderi ce dau turiștilor satisfacții personale și sentimentul utilității.
În același timp, prin inițierea în meșteșuguri și ocupații tradiționale locale turiștii își pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieșind din monotonia și rutina activităților cotidiene.
Motivațiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturalețe, îndeamnă pe majoritatea turiștilor care iau contact cu satele respective și vecinătățile lor să se considere privilegiați pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin pitorescul și farmecul lor.
Totodată, curiozitatea ce decurge din informații asupra ospitalității populare, obiceiurilor gastronomice, artizanatului și ritualurilor sătești, determină largi categorii de turiști să cunoască la fața locului toate acestea și să păstreze amintiri durabile din vacanțele inedite petrecute în mediul rural.
Odihna, cura de aer și de fructe, consumul de alimente proaspete, de care doresc să beneficieze cei ce își îngrijesc sănătatea în vacanță, se îmbină armonios în raza așezărilor rurale, concurând adesea prin particularitățile lor cu regimul de cură oferit de stațiunile balneare.
Nu poate să lipsească din sfera motivațiilor nici sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient inițiativei, imaginației și înclinațiilor individuale.
Întrucât satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă amprenta originalului, ineditului și surprizei, el constituie, în momentul de față, una din cele mai bogate surse de satisfacere a trebuințelor, deci și a motivației. Principala caracteristică cu care se impune acest produs turistic în fața consumatorilor este cadrul de compensare, fizică și spirituală a deficiențelor ce însoțesc, în majoritatea situațiilor, viața din colectivitățile urbane.
Enumerând, vom găsi 20 de motivații în alegerea unei destinații turistice rurale, motivații care îi fac pe turiști nu numai să viziteze aceste zone, dar și să revină de câte ori au posibilitatea. Acestea sunt1:
Atracția peisajului;
Calitatea mesei;
Atmosfera generală (populație indigenă, renumele regiunii, curățenia);
Curiozitățile regiunii;
Calitatea climatului în legătură cu sănătatea;
Odihnă și destindere;
Itinerar (dus și întors);
Condițiile de cazare;
Preț avantajos;
Probleme de limbă;
Contacte de simpatie cu populația indigenă;
Atracții culturale;
Starea drumurilor;
Distracții de zi sau de noapte;
Sosiri și recepție;
Folclor local;
Posibilități de practicare a activității sportive;
Pregătirea călătoriel și formalități;
Posibilități de cumpărături;
Alte pasiuni sau distracții.
Acestor caracteristici se adaugă numeroase avantaje1 atât pentru clienți, cât și pentru comunitățile locale, exprimate prin:
Costuri mai mici comparativ cu alte forme de vacanță;
Sezonalitate mai redusă;
Ineditul, originalitatea călătoriilor;
Absența aglomerației, ca urmare a fluxurilor reduse de vizitatori;
Stimularea economiei zonelor rurale, prin crearea de noi locuri de muncă;
Obținerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole;
Protejarea mediului și conservarea tradițiilor.
Toate acestea acționează ca factori favorizanți, situând turismul rural între opțiunile de vacanță ale unor segmente tot mai numeroase de consumatori. Dacă în 1985 acesta reprezenta, potrivit aprecierilor OMT, numai 3% din totalul cererilor de vacanță, în prezent, el deține circa 15%, cu ponderi mai ridicate în țările cu tradiție în domeniu, cum sunt: Franța, Germania, Elveția, Austria, Belgia și chiar Polonia.
Pentru perspectivă, se anticipează o creștere a interesului față de turismul rural sub acțiunea unor factori ca: sporirea nivelului de educație, creșterea timpului liber, dezvoltarea transporturilor și comunicațiilor, consecințele pozitive asupra sănătății, creșterea interesului pentru tradiții, facilitățile oferite.
2.2.2. Structuri de primire în turismul rural
Structurile de primire din mediul rural trebuie să fie în armonie cu zona în care se află, să denote originalitatea și autenticitatea acesteia.
Printre aceste structuri se numără1:
Sat de vacanță – centru turistic conmpus din vile sau bungalow-uri destinate cazării individuale sau familiale și grupate în jurul unor spații comune pentru masă, distracții și sport. Prețurile de sejur cuprind atât pensiunea cât și distracțiile oferite.
Popas turistic – tip de hotel destinat în special turiștilor în trecere și amenajat de-a lungul unui mare traseu turistic sau în apropierea lui; are mai puțin de 10 camere și un restaurant cu specific gastronomic regional.
Motel – la origine desemna un ansamblu de apartamente grupate în bungalow-uri, izolate unele de altele sau aflate în același corp de clădire, compuse dintr-o cameră cu baie și un amplasament pentru mașină. Situate de-a lungul căilor rutiere, motelurile permit automobiliștilor să aibă în permanență mașina la dispoziție. Motelurile diferă de hoteluri prin aceea că, în principiu nu au personal la dispoziția clientului (autoservire), acesta închiriând apartamentul (camera) a cărui cheie îi este dată la recepție imediat ce a sosit și a plătit suma cerută. Concepția despre moteluri a evoluat rapid (în prezent sensul termenului este de construcție cu funcție hotelieră – cazare, masă – de capacitate mică sau mijlocie, amplasată în general în afara localităților și în imediata apropiere a rețelei rutiere și a dotărilor acesteia – stații de benzină, stații service – și destinată să ofere serviciile necesare, la diferite grade de confort, îndeosebi pentru turistul automobilist).
Hotel rustic pavilionar – tip de hotel turistic, situat în mediul rural, grupând o serie de pavilioane rustice. Uneori, în mod eronat, este denumit “camp hotel”.
Camping – formă de turism care presupune cazarea în corturi sau rulote, utilizând, pentru un sejur mai mult sau mai puțin prelungit, un echipament adecvat. Dezvoltarea crescândă a acestei forme de turism a impus introducerea unor reglementări privind amenajarea terenurilor și comportamentul turiștilor.
Pensiuni turistice – sunt structuri de primire pentru găzduire și servirea mesei, cu o capacitate cuprinsă între 3 și 20 camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și servicii de pregătire și servire a mesei.
Ferma agroturistică – este o structură de primire pentru găzduire și servirea mesei, cu capacitate cuprinsă între 3 și 20 camere, funcționând în cazul gospodăriilor țărănești care asigură alimentația turiștilor cu produse proaspete din surse proprii și locale.
Activitatea de turism din cadrul pensiunilor și fermelor agroturistice cuprinde servicii de cazare, de masă, de agrement, precum și alte servicii asigurate turiștilor pe perioada sejurului.
În scopul protecției turiștilor, activitatea pensiunilor și fermelor agroturistice se va desfășura cu respectarea normelor legale ce reglementează turismul în România.
2.3 Influența socio – economică a turismului asupra comunităților locale
De-a lungul ultimelor decenii țările europene au arătat prin experiența acumulată eficiența dezvoltării formelor de turism alternativ ( neconvențional ): agroturismul, turismul la pensiuni, turismul verde. Aceasta implică un parteneriat activ între întreprinzătorii locali și administrațiile publice locale. Analizat la nivelul rolului său ultifuncțional se poate afirma că impactul turismului asupra mediului rural este conferit de următoarele aspecte particulare1:
Activitățile turistice se desfășoară în mediul rural autentic;
Beneficiază de elemente constructive și spațiale specifice precum: mici ateliere, întreprinderi, spații de deservire, contact direct cu natura, moșteniri culturale originale, elemente tradiționale;
Activitățile socio – economice se deruleză la o scară mai redusă;
Existența unui mod de viață cu adevărat tradițional;
Posibilități de dezvoltare și gestionare atentă, controlate pe termen lung;
mare varietate de acțiuni turistice conforme cu gradul de complexitate al spațiului rural.
Cercetările întreprinse asupra influenței și rolului turismului rural au demonstrat faptul că poate sprijini în mod real și concret dezvoltarea economică și culturală a zonelor rurale. Acțiunea se poate manifesta pe multiple planuri2:
Valorificarea superioară a resurselor existente în teritoriu;
Perfecționarea structurilor sociale cu reducerea nivelului de sărăcie din gospodăriile țărănești;
Stimularea dezvoltării economice, prin punerea în valoare a materiilor prime agricole , în folosul turiștilor;
Revigorarea unor vechi meșteșuguri, obiceiuri și manifestări folclorice.
Turismul rural poate avea o influență pozitivă numai în măsura în care produsele turistice realizate sunt privite prin prisma existenței lor pe termen lung, având drept scop câștiguri durabile. În acest context, această formă de turism poate fi punctul de plecare pentru realizarea unor investiții, mici întreprinderi, noi locuri de muncă, dar fără a permite apariția unor dezechilibre datorate unor creșteri economice necontrolate.
Dar fluxul intens de turiști poate conduce la degradarea calității frumuseților naturii, iar moștenirea culturală poate fi serios prejudiciată de influența unor elemente culturale străine.
Practic, influența pozitivă a ecestei forme de turism va depinde de modul de organizare, amenajare, a satelor turistice și de varietatea și calitatea serviciilor turistice ce pot fi oferite.
Turismul rural contribuie și la viața social-politică a satului prin1:
Creșterea fenomenului de stabilitate a populației rurale și de restrângere a procesului de emigrare a acesteia spre centrele urbane;
Diversificarea ocupațională a populației rurale, îndeosebi cea tânără;
Schimbarea structurilor pe vârstă și sexe în funcție de noile ocupații profesionale ( prin reținerea populației tinere în localitate, spre exemplu );
Păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale;
Asigurarea pentru turiști, în general, a unor vacanțe alternative, concomitent cu creșterea gradului de cunoaștere și apreciere față de viața rurală tradițională;
Contribuția la educația și instrucția populației turistice tinere, dar și a altor segmente, având în vedere rolul cultural-educativ și de lărgire a orizontului de cunoaștere al mediului rural din țara noastră;
Creșterea calității vieții populației locale, ca și a gradului de instruire și cunoaștere a acesteia, strângerea de relații prietenești între localnici și turiști, între localități diferite ( românești sau străine ) prin contactul turiștilor sosiți din zone diferențiate socio-economic, dar și spiritual-cultural.
Influența produsă de turismul rural asupra spațiului rural se poate cuantifica prin analiza eficienței economice, pe raportul dintre efort și efect. Dar expresia cea mai reală
este dată de rentabilitate, care reprezintă un surplus monetar, respectiv soldul dintre încasările și cheltuielile totale. Aceasta poate fi exprimată prin valoarea profitului net obținut, care susține reînnoirea și diversificarea produselor turistice oferite.
Din cele prezentate, contribuția turismului rural la viața socio – economică a oricărui sat se traduce prin1:
Realizarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung, în strânsă corelație cu alte strategii sectoriale: agricultura, infrastructura, protecția mediului;
Aplicarea mai rapidă a principiilor de dezvoltare durabilă a turismului , prin reducerea caracterului de masă;
Posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă și care înseamnă creștere economică în plan regional, local;
Susținerea mai activă a activităților tradiționale și în mod special a artizanatului și dezvoltarea unui comerț specific, în beneficiul turiștilor și populației locale;
Creșterea veniturilor populației rurale, rezultat al unei mai bune valorificări a produselor agroalimentare ecologice și resurselor turistice prezente;
Îmbunătățirea calității vieții și păstrarea identității culturale.
Turismul rural trebuie, astfel, conceput ca un factor de echilibru între comunitățile gazdă, cu oamenii și obiceiurile lor, ofertanții de vacanțe și industria turistică.
2.4. Impactul practicării turismului rural asupra gospodăriei țărănești în contextul dezvoltării durabile
Lumea contemporană se află în fața rezolvării unor noi probleme legate de necesitatea dezvoltării economice, sociale, în condițiile existenței unor resurse cu caracter limitat. Se impune, astfel, formularea unor scopuri clare care să permită dezvoltarea economică, rezolvarea problemelor sociale, concomitent cu păstrarea și conservarea echilibrelor mediului natural. În acest sens specialiștii au elaborat conceptul de dezvoltare durabilă, care prezintă soluții, modele de dezvoltare alternativă, tehnici curate, nepoluante, schimbarea modelelor de producție și de consum actuale, pentru evitarea dezechilibrelor geobiochimice ale Terrei. Necesitatea unei astfel de abordări reiese și din faptul că nu se propun prefaceri distructive, ci numai reconsiderări și adaptări la restricțiile ecologice și sociale.
Noțiunea a fost definită încă din 1991 în cadrul unei acțiuni conjugate dintre Uniunea Internațională de Conservare a Naturii ( UICN ), Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii și Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale. Astfel dezvoltarea durabilă1 este dezvoltarea care satisface nevoile prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare în satisfacerea propriilor nevoi. În ceea ce privește turismul durabil2, acesta implică dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic, care să respecte integritatea naturală, economică și socială, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare.
Dezvoltarea durabilă este un concept complex, multidimensional, iar turismul în general și turismul rural, în particular, prin conținutul lor, se integrează în această dezvoltare. În aceste condiții activitatea de turism rural se impune a fi abordată dintr-o perspectivă a dezvoltării și trebuie obținute performanțe pe trei planuri:
Pe plan economic, având ca efect creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor turistice;
În plan ecologic, care vizează reciclarea și evitarea degradării mediului în care se desfășoară activitatea turistică;
Pe plan social, urmărind îmbunătățirea condițiior de viață ale populației.
Pornind de la definirea turismului durabil formulată în 1991 de către Federația Naturii și a Parcurilor Naționale Europene, se identifică șapte componente3 ale acesteia, care stau la baza unui complex de relații generale, multidimensionale și interdisciplinare, astfel dezvoltarea durabilă se poate realiza prin managementul tuturor resurselor (1), într-un asemenea mod încât să putem satisface economic (2), social și estetic (3), nevoile, în paralel cu menținerea integrității culturale (4), procesele esențiale ecologice (5), diversitatea biologică (6), și sistemele de suport ale vieții (7).
Prima dimensiune, nevoia de management a resurselor, exprimă faptul că turismul rural este o activitate economică care trebuie să producă profit în condițiile limitării resurselor și a supraviețuirii comunității rurale.
A doua dimensiune se referă la indicatorii economici care trebuie să opereze în cadrul sistemului parametrilor ecologici.
A treia dimensiune arată necesitatea respectării obligațiilor sociale, a obiceiurilor și modurilor de viață specifice mediului rural. Satul reprezintă o resursă majoră a turismului, de aceea apare ca necesară conservarea acestei moșteniri, într-o lume care evoluează continuu și care se adaptează rapid noilor cuceriri ale științei și tehnicii.
Aspectul estetic (a patra dimensiune), este o componentă majoră a mediului înconjurător și are în vedere ca în timp ce atenția turiștilor se concentreză mereu asupra obiectivelor turistice de marcă, nu trebuie trecute cu vederea calitățile estetice ale arhitecturii și împrejurimile acestora. Toate aceste necesități trebuie să fie cuprinse în cadrul unor parametrii ecologici (a cincea dimensiune), pentru susținerea mediului fizic și a factorului uman. Procesul ecologic trebuie înțeles în sensul minimalizării impactului turistic cu mediul în special în zonele sensibile.
Ultimele dimensiuni (a șasea și a șaptea), se referă la menținerea densității biologice și sprijinirea sistemelor de viață, în condițiile în care turismul rural se dezvoltă rapid, ca urmare a atracției deosebite pentru elementele de vegetație și faună din anumite zone.
Pornind de la aceste dimensiuni s-au stabilit principiile dezvoltării durabile. Dintre acestea, în cazul turismului rural, pot fi menționate1:
Principiul stabilirii limitelor ecologice și a standardelor. Potrivit acestui principiu este necesară promovarea valorilor care încurajează consumul standard, consum ce se încadrează în limitele posibilului ecologic. Acest posibil ecologic trebuie să devină etalon pentru toate activitățile turistice.
Principiul creșterii economice. Potrivit acestui principiu redistribuirea activității economice, realocarea resurselor și satisfacerea nevoilor esențiale ale vieții în turismul rural și în general, trebuie să se concretizeze în final într-o creștere economică prezentă și viitoare.
Principiul controlului resurselor pentru populație. Potrivit acestui principiu, existența la un moment dat al unei populații într-un spațiu dat, trebuie corelată cu potențialul productiv al ecosistemelor.
Principiul conservării resurselor de bază. Având în vedere, că într-o localitate turistică (sat), există direct sau indirect o activitate de exploatare a resurselor, dezvoltarea durabilă trebuie să vizeze protejarea sistemelor naturale care întrețin viața: aer, apă, soluri, viețuitoare.
Principiul previziunii. Acesta vizează căutarea și descoperirea de noi resurse, precum și a unor noi tehnologii de valorificare a acestora, cu mult timp înainte de epuizarea resurselor actuale sau a îmbătrânirii tehnologiilor.
Principiul încărcării eficiente a ecosistemelor. Capacitatea de încărcare a ecosistemelor trebuie să fie cuprinsă în limite raționale și în același timp, producția și veniturile să fie constante în timp. Aceasta se determină prin luarea în calcul a unor indicatori ca: numărul mediu de turiști, durata medie a sejurului, preferința relativă a turiștilor, numărul zile-turist, precum și folosirea unei metodologii adecvate de măsurare a circulației turistice, corelate cu determinarea capacității resurselor, prin respectarea cerințelor limite fundamentale( pragul de toleranță, pragul de confort, pragul fizic ).
Principiu existenței unui rezervor de resurse. Acest principiu se referă la necesitatea unei rate minime de consumare a resurselor nerecuperabile.
Principiul minimizării impactului activității de turism rural asupra integrității ecosistemelor. Acesta vizează ca impactele adverse asupra calității aerului, apei și altor elemente naturale să fie minimalizat.
Principiul viabilității economice. Potrivit acestui principiu politica locală trebuie să urmărească bunăstarea economică a comunității și în același timp să respecte politicile guvernamentale care stabilesc limitele creșterii economice.
Principiul integrării controlului la nivelul comunității rurale. Se referă la controlul exercitat în legătură cu deciziile de dezvoltare, care afectează ecosistemele locale și care trebuie să fie unic pentru toate activitățile desfășurate, pentru a asigura echilibrul acestor activități.
Aceste principii au stat la baza strategiei de dezvoltare a turismului durabil.
Pentru turismul rural această strategie presupune conservarea bioecosistemelor Terrei, a biodiversității acestora, păstrarea capacității de susținere a solului, reducerea exploatării resurselor epuizabile, schimbarea atitudinii individului în favoarea dezvoltării durabile, creșterea nivelului de viață al habitatelor rurale, respect și grijă față de modul de viață al comunităților rurale, crearea de alianțe globale între mai multe localități rurale în vederea desfășurării unei politici de dezvoltare unice.
În ceea ce privește dezvoltarea durabilă a turismului rural românesc, trebuie avute
în vedere următoarele aspecte majore:
Reducerea degradării mediului;
Conservarea resurselor naturale și antropice;
Asigurarea unor venituri suplimentare persoanelor din comunitățile rurale cu potențial turistic.
În același timp trebuie evidențiat ceea ce turismul rural are specific și anume, trăsăturile sale unice, ce nu pot fi întâlnite în turismul clasic și care reprezintă motivații importante pentru turiștii care vor să-și petreacă vacanțele la țară. Aceste trăsături sunt comunitatea rurală, patrimoniul natural și cel antropic și mediul natural. Prin contrast cu anonimatul, concentrarea, rapiditatea schimbărilor, absența valorilor de referință, care caracterizează marile așezări urbane, orășenii consideră din ce în ce mai mult mediul rural ca o rezervă de spațiu, cu bogății naturale fundamentale, cu o structură socială primitoare.
Comunitatea rurală (populația satului), poate fi cel mai important factor în realizarea turismului rural. Imaginea săteanului care deschide poarta pentru primirea oaspeților evocă și conservă ospitalitatea ancestrală a țăranului. Comportamentul acestei comunități nu se evaluează prin respectarea prescripțiilor legale privind primirea și găzduirea clientelei, deși acestea au importanța lor bine definită. Acest comportament are rădăcini istorice, formate în timp, prin care teritorii, sate, gospodării șo-au consolidat deprinderi, obiceiuri de a aștepta și accepta vizite, începând cu ale rudelor și continuând cu cele ale drumeților. Capacitatea de recepție, de inițiere și consolidare de legături cu o clientelă identificată, prin contacte repetate, conștientizează fenomenul obținerii unor beneficii reciproce ale acestor manifestări. Desigur, educația, instruirea specifică pentru intensificarea și perfecționarea acestei activități are un rol important, decisivă rămânând totuși capacitatea de primire a comunității.
Patrimoniul antropic (viața satului și ferma), este cea de-a doua componentă a turismului rural. Ambianța în care se află oferta turistică trebuie să fie atractivă, să se imprime în memoria turistului nu numai ca o amintire plăcută, dar și ca o motivație pentru revenirea lui.
Viața satului este punctul central al activității rurale. Fiecare sat are personalitate și caracter unic. Satul imprimă trăsături specifice și condiționează infrastructura, existența. El semnifică dimensiunea umană, intimitatea locală, evocă primăria, școala, cârciuma, biserica, tradițiile și obiceiurile, aceste lucruri care au jalonat viața oamenilor de la sate. Ferma, satul, mediul natural și populația au între ele relații de complementaritate și interdependență, sunt elemente esențiale ale turismului rural, care îi dau caracterul atractiv, economic și cultural.
Privit din punct de vedere al efectelor pe care îl are asupra gospodăriilor țărănești, turismul rural apare ca o variantă a dezvoltării mediului rural, mai ales în zonele cu condiții grele de viață, care cu dificultate pot oferi mijloacele de existență numai din practicarea agriculturii și a creșterii animalelor. Ferma și viața ei rămân un simbol puternic pentru orășeanul ce-și va petrece vacanța la țară. Este casa omului simplu, care cunoaște secretele naturii, un loc de viață animat cu care a pierdut contactul, sau locul unde se poate alimenta cu produse proaspete, naturale, care se găsesc mai greu în comerțul urban, este locul unde se succed generații, fără ca schimbări notabile să intervină în modul lor de viață. Însă, pentru a lăsa o impresie favorabilă turiștilor și a-i face să revină, aceste ferme trebuie să fie la înălțimea așteptărilor acestora. Devine, astfel, evidentă necesitatea modernizătii sau construirii de locuințe și gospodării care să corespundă unor criterii moderne de funcționalitate și confort.
Fără a lua în considerare soluțiile tehnice adoptate de fiecare gospodar, pentru întreaga gospodărie se va urmări asigurarea alimentării cu apă și energie, încălzirea spațiilor, precum și condiții igienico-sanitare adecvate. Astfel apare impactul tehnologic care necesită adaptarea formelor tradiționale de locuire și folosire la noile necesități.
=== CAPITOLUL III ===
CAPITOLUL III
EXPERIENȚA EUROPEANĂ ÎN TURISMUL RURAL ȘI TENDINȚELE DE PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ
În toate țările lumii, actuala civilizație post-industrială resimte nevoia de retragere din metropolă, de a merge într-un loc liniștit, departe de stresul cotidian din marile orașe.
Consecință a dezvoltării industriei și a creșterii populației urbane, turismul în spațiul rural a devenit o realitate a zilelor noastre, cu perspective de extindere de la an la an.
3.1. Situația actuală a turismului rural european
Spatiul rural reprezintă 85% din suprafața totală a Europei, locul unde trăiește mai mult de jumătate din populația Continentului.
Mediul rural european, creat de om, oferă în diversitatea sa, frumusețe, liniște, reconfortare, pentru întrega populație europeană, dar și pentru cea care aparține altor continente. El deține o mare bogăție de floră și faună și conservă partea cea mai importantă a patrimoniului cultural. Reprezintă în același timp sursa de alimentație a marii majorități a populației europene. Pădurile, minerarele, materiile prime reciclabile pentru industria și sectorul energetic își au originea în acest mediu.
În spațiul rural european, turismul rural s-a practicat de multe secole și practic se pierde în negura timpului; apariția sa se datorează și ca urmare a divizării proceselor economice, a forței de muncă și a expansiunii fenomenului urbanizării. Pe măsura dezvoltării industriei și a creșterii numărului de orașe se constată, mai ales după secolul XVIII, o reîntoarcere spre regăsirea naturii și a armoniei rurale.
"Turismul verde" a sedus în special europenii, în mod deosebit locuitorii marilor aglomerări urbane, dar nu numai. An de an numărul celor care vor să își petreacă vacanța în zonele rurale este tot mai mare.
Situația actuală a turismului rural european se caracterizează în special prin1:
Lipsa unor servicii turistice complexe, în special în Europa de Sud
Pe lângă existența unor rețele de rezervări pentru turismul rural și unități de cazare pentru familii cu venituri reduse, nu există turism rural bine structurat vizibil pe piață ( nu există touroperatori de turism rural, cataloage de produse turistice, separat de cele cu facilități de cazare). O ofertă bine structurată pentru activitățile culturale și de agrement disponibile se află încă la începuturi. Produsele turistice axate pe o temă anume, care să combine șederea cu diverse tipuri de activități – zonă în care piața turistică este în creștere – se află în stadiul de asamblare.
Turismul rural este puternic influențat de sezonalitate
Spre exemplu, în Franța, "Federation Nationale des Gites Ruraux" înregistreză o medie a ocupării de 15 săptămâni pe an, perioadă în care gradul de ocupare este de în medie de 70%, rezultând un grad de ocupare anuală de circa 20%.
Cu toate acestea, turismul rural contemporan prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunității Europene. Aceasta datorită1:
Condițiilor de organizare create;
A organismelor neguvernamentale naționale și internaționale existente;
Sprijinului primit din partea statelor ( credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% – Franța, Germania, Austria – scutire de impozit pe activitatea turistică desfășurată, sprijin logistic, formare de cadre și îndrumare), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;
Experieței câștigate și dorinței de perfeționare manifestate permanent.
Un rol important în dezvoltarea turismului rural european l-a jucat și înființarea în anul 1990 a EUROGÎTES ( Federation Europee pour l'Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village). Aceasta constituie un puternic promotor al turismului rural, menit să pună în practică proiectele și obiectivele stabilite la nivelul Uniunii Europene și a țărilor care aspiră la aderare, prin strategii comune, subliniindu-se contribuția acestei forme de turism la întărirea coeziunii economice și sociale a națiunilor europene.
Pe baza experienței acumulate din practicarea turismului rural la nivelul continentului european au rezultat următoarele avantaje2:
Identificarea și valorificarea prin turism rural a unor resurse naturale și culturale locale;
Descongestionarea zonelor turistice aglomerate și reducerea turismului de masă;
Realizarea unor investiții acceptabile pentru structuri turistice ușoare, de dimensiune mică și medie;
Utilizarea forței de muncă locală, cu un personal de servire redus la minim;
Crearea unor surse de venituri suplimentare pentru populația locală;
Îmbunătățirea nivelului de viață prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare a serviciilor publice;
Asigurarea stabilității populației rurale și a viabilității așezărilor rurale.
Această ascensiune a turismului rural a fost determinată și de prezența unor peisaje naturale nealterate sau de existența unor forme culturale originale. Dintre acestea, satele turistice sunt solicitate de diferite categorii de turiști, îndeosebi de turiști familiști cu copii, de tineri adolescenți, de persoanele de vârsta a treia care preferă locurile liniștite și servicii turistice la prețuri atractive.
3.1.1. Forme de cazare agreate de europeni
Oferta de cazare din mediul rural este foarte variată și se adresează unor segmente de piață diverse.
Analizând turismul rural din mai multe țări europene, se observă următoarele structuri de cazare1:
Reședințe rurale de vacanță ( gîte, adăpost, culcuș, vizuină) care sunt constituite din case tradiționale sau camere independente, mobilate, situate în gospodăria proprietarului, pe terenul acestuia sau în localitatea rurală. Această formă de cazare este cea mai răspândită și poate fi închiriată pe durate variabile – un week-end, una sau mai multe săptămâni – în toate sezoanele . Multe dintre acestea și-au păstrat arhitectura originală, suferind modernizări la nivelul interioarelor; unele dintre aceste gite-uri pot permite în funcție de prezența altor resurse turistice practicarea sporturilor de iarnă ( săniuș, patinaj, schi fond ), a pescuitului și vânătorii sportive, a unor sporturi de aventură (alpinism, deltaplanorism, parapantă);
Camerele de oaspeți ( chambres d'hotes, meublees, bad&brekfast) prin care într-o gospodărie rurală mai mare sunt special amenajate camere de primire, mai ales pentru turiștii în tranzit. Acestea presupun investiții minime și reprezintă o formulă mai puțin costisitoare și mai ușor de realizat în practică deoarece oferă strictul necesar. Turiștii sunt primiți la particulari care își deschid casele pentru una sau mai multe nopți, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur. Reprezintă o modalitate de a redescoperi conviețuirea în spațiul rural, traiul bun și bucătăriile regionale.
Culcușuri pentru copii ( gîte d'enfant ) unde, la familii agreate de "Gîtes de France" sunt primiți copiii în timpul vacanțelor școlare, aceștia fiind supravegeați de o persoană competentă;
Camping la fermă ( camping a la ferme) este situat în general în apropierea unei ferme și poate fi folosit pentru instalarea cortului sau a rulotelor. Este amenajat pentru a primi aproximativ 20 de persoane.
Popasuri pentru călători ( gîte d'etape ) sunt destinate primirii de călători ( pedeștri, călare, cicliști) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua itinerarul propus. Sunt situate în imediata apropiere a traseelor de călătorie.
Adăposturi rurale de mare capacitate ( gîte de group ) sunt prevăzute pentru a primi familii sau grupuri ( în jur de 20 de persoane ) cu ocazia sejurului sau a unui week-end;
Popasuri de recreere – odihnă/pe îndelete ( chalets-loisirs) sunt situate în inima naturii în grupuri de 3 până la 25 și prezintă amenajări pentru maxim 6 persoane. Aici se pot practica diverse activități cum ar fi: pescuitul, ciclismul, tirul cu arc1;
Satele de vacanță. Noțiunea de sat de vacanță în mediul rural are un caracter neomogen în cadrul țărilor membre UE; acest fapt se datoreză următoarelor aspecte2:
Satele se diferențiază prin funcțiile economice, numărul de locuitori și valențele lor turistice;
Modul diferit de administrare publică a comitetelor rurale, de alocare a unor finanțări, de acordare a unor facilități socio-economice.
În general, satele de vacanță beneficiază de un parteneriat între administrațiile publice locale și proprietari de terenuri și gospodării. Există așezări rurale care pot fi considerate ca sate de vacanță, dar și amenajări speciale de cazare, alimentație, agrement care au doar o utilizare turistică.
Tot mai prezente în cadrul ofertei turistice rurale europene sunt fermele specializate. Întâlnim astfel1:
Ferme specializate în primirea handicapaților;
Ferme specializate în primirea copiilor;
Ferme specializate în primirea grupurilor;
Ferme specializate în primirea claselor speciale de științe naturale ( botanică, biologie, zoologie );
Ferme pentru pescari;
Ferme hipice (ecvestre ).
În unele țări europene, din punct de vedere juridic sunt recunoscute și alte forme de structuri turistice care au apărut și evoluat în mediul rural2:
Pensiunile turistice cu până la 20 de camere care pot funcționa în gospodăriile rurale sau independent, oferind și un meniu complet;
Pensiunile agroturistice care au același regim de cazare ca pensiunile turistice, dar care în meniul complet oferit turiștilor folosesc produse proprii.
Această dezvoltare explozivă a formelor de cazare din spațiul rural european demonstrează că structurile turistice din centrele urbane, aglomerate, cu program fix, rigid nu mai sunt agreate de turiștii de astăzi.
3.1.2. Modele de turism rural european
Turismul rural în Europa se practică pe scară largă într-o serie de țări, unele dintre acestea considerând adevărate modele de turism rural internațional. Dintre acestea amintim: Franța, Germania, Austria.
Franța
Turismul rural în Franța are o veche și bogată tradiție. Această țară este considerată leagănul turismului rural, datorită vechilor tradiții, dar și a cotelor maxime de diversificare, organizare și promovare pe care le realizează.
O intensificare considerabilă a circulației turistice în mediul rural a avut loc abia după anul 1950, când sub presiunea unor revendicări sindicale din mai multe țări europene s-au obținut o serie de facilități legislative în domeniul muncii3: mărirea duratei de concediu, plata acestuia, fragmentarea lui pe durate mai scurte, reducerea duratei săptămânii de lucru. În aceste condiții, cererea turistică a crescut mult, iar mulți locuitori ai orașelor au preferat vacanțele la țară. Astfel, în primele etape de evoluție a turismului rural ( anii '60-'70 ) acesta era considerat ca fiind ieftin, cu servicii turistice modeste.
În anul 1955 a fost fondată Federația Națională "Gîtes de France"1 care grupa 146 de gîtes-uri. Astăzi cea mai mare parte a echipamentelor franceze – așa zisele case rustice – sunt controlate, omologate și rezervate prin intermediul acesteia, ce include în prezent peste 38 000 de proprietari, peste 55 000 de echipamente de cazare, 600 de angajați, 95 de departamente regionale.
În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spațiul rural , ia naștere "Tourisme en espace rural" ( TER), ce cuprindea 4 000 de sate turistice,
150 000 de paturi, dispersate în 80 de departamente. Statisticile arată că Franța deține prima poziție ca număr de echipamente de cazare în mediul rural – 65 303 pensiuni2.
După anul 1970 s-au produs mutații importante în acest domeniu. Pe măsura creșterii veniturilor din agricultură, locuitorii satelor au început să investească mai mult în propriile gospodării, beneficiind și de o serie de avantaje de ordin economic și financiar. Astfel, se poate afirma că astăzi în Franța, turismul rural participă cu 30 – 35% la realizarea anuală a veniturilor din gospodăriile rurale.
Dintre zonele care situează această activitate pe o poziție importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, Saone și Loire, Cotes d'Armor, dar și regiunile binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.
Statul francez încurajează pe toate căile posibile expansiunea spațiilor de cazare rurale, în special prin acordarea de credite proprietarilor, cu dobândă între 3-5%, pe termen lung până la 15 ani. În acest scop există trei tipuri de credite: agricole, hoteliere și credite speciale de amenajare a satelor.
Adăposturile franceze sunt solicitate îndeosebi de către turiștii interni, nefiind însă ocolite nici de cei străini. Anual se înregistrează un număr de cca. 150 000 înnoptări din rândul turiștilor străini, predominând belgienii, britanicii și olandezii.
Această formă de turism, preferată îndeosebi de familiști, se asociază în Franța cu sejururi lungi ( patru săptămâni – 60% din turiști ) și foarte lungi ( peste 2 luni – 8% ). Tarifele variază în funcție de sezon, confort și zonă geografică. Aceste tarife atrag turiștii din toate categoriile socio-profesionale. Astfel, în regiunea Savoia Superioară , după o analiză a colectivității turiștilor s-a stabilit următoarea structură pe categorii socio-profesionale1:
Familii de condiție modestă – muncitori, funcționari – reprezentau 51,50%;
Familii de condiție mijlocie – cadre medii, corpul didactic – 35,50%;
Familii de condiție superioară – liber profesioniști, conducători de întreprinderi, ingineri – 13%.
Activitatea turistică din satele turistice este coordonată și sprijinită la nivel național. În acest scop s-a constituit "Asociația Națională a Satelor de Vacanță", la care sunt afiliate 550 de comune. S-a lansat și programul "Vacanța Vârstei a Treia în Satele Turistice", care oferă la prețuri diverse, sejururi în extrasezon într-un număr de 77 sate selecționate. Programul pune accent pe animație, concepută a fi organizată de către clubul local în conformitate cu cerințele acestei vârste. Asfel, programul este alcătuit din: serate, întruniri, plimbări și excursii în grup, proiecții, participări în grup la serbările tradiționale ale regiunilor respective ( datini, obiceiuri, folclor ).
Toate acestea, împreună cu grandoarea peisajelor și cu comportamentul atent, prietenos al gazdelor fac din turismul rural francez un loc de neuitat, ajungând astfel în topul preferințelor turiștilor din întreaga lume.
Germania
Organizarea sejurului turiștilor la sate a început în Germania din anul 1965. Vacanțele la fermele țărănești se bazau pe o binecunoscută afirmație a gazdelor ( prestatorilor de servicii turistice ) și anume "un oaspete aduce mai mult profit decât orice activitate desfășurată în timpul unui an întreg".
Două mari organizații care reprezintă interesele agricultorilor – "Societatea germană pentru agricultură" ( DLG ) și "Organizația pentru stimularea opiniei publice" – au început să colecteze adresele acelor ferme care s-au declarat dispuse să primească turiști. În martie 1967, DLG a editat o broșură cuprinzând peste 900 de adrese.
În anul 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare "de la Marea Nordului până în Alpi"2 ce și-a propus realizarea a 2000 de locuințe de vacanță cu circa 10 000 de camere. Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural sunt: Schwartzwald și Messen.
Pe plan național s-a lansat acțiunea "Vacanță la ferme țărănești"1. Statul acordă împrumuturi speciale acelor gospodării care oferă turiștilor locuințe corespunzătoare ( apă rece-caldă). Potrivit datelor statistice, în urma acestei acțiuni au fost puse la dispoziția turiștilor , numai în regiunea Schwartzwald și partea de nord a landului Messen peste 7 500 paturi, iar numărul acestora crește de la an la an.
În momentul de față turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spațiul rural german. Dotările sunt întâlnite îcepând cu Rhenania de Nord, Westfalia și apoi se continuă cu Hessen, Bavaria sau Baden, Wurtemerg. Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării și căldura copilăriei din poveștile fraților Grimm.
Mulți dintre cei care desfășoară activități de turism rural și-au demarat afacerea înainte de a depăși vârsta de 20-30 de ani. Turismul rural la ferme s-a răspândit mai repede decăt cel în formula Bad&Breakfast. În fermele turistice rata de ocupare anuală era de 158 de nopți, față de 145 de nopți cât înregistrau cei care aveau camere de oaspeți la dispoziția turiștilor. Motivul pentru rata de ocupare înaltă este durata medie a sejurului ridicată, precum și numărul mare de turiști care reveneau în zonele respective. Aproape 75% din proprietarii fermelor turistice susțin că turiștii stăteau în medie două săptămâni sau mai mult. Aceasta arată că cei ce călătoresc în zonele rurale din Germania stau o perioadă îndelungată și își petrec întreaga vacață într-un singur loc. În majoritatea cazurilor aceste vacanțe cu o singură destinație sunt de tipul taberelor și excursiile ( cu o medie de 6 zile ) se fac pentru a vizita atracțiile din împrejurimi2.
Activitățile de turism rural din sudul Germaniei sunt adesea conduse de femei. În mod frecvent acestea urmăresc să obțină de pe urma desfășurării acestor activități o satisfacție socială și nu venituri imediate, lucru care le conferă o mare valoare. De altfel, o mare parte din operatorii de turism rural pun un accent mai mare pe aspectele sociale decît pe cele monetare.
Austria
În legătură cu turismul, în Austria au apărut încă din deceniul trecut, două noțiuni: "satul turistic de recreație" și "stațiunea de odihnă". Prin acestea s-au creat tipuri noi în cuprinsul localităților turistice, mărindu-se simțitor mișcarea turistică din Austria. Preocuparea de frunte a fost aceea ca locurile de odihnă să corespundă nevoii, mereu crescânde, de liniște a oamenilor ce locuiesc în orașe și centre industriale. Concomitent au fost luate măsuri de stimulare a acestor localități rurale tinere și neexperimentate, sprijinindu-le să evite, pe cât posibil eventualele greșeli în dezvoltare.
Prin "sate turistice de recreație"1, Uniunea Comunală Austriacă are în vedere așezări sătești, cu caracter predominant țărănesc, în care turistul poate să-și petreacă concediul în izolare și liniște și în același timp să cunoască obiceiurile și bogăția folclorică a zonei.
Formele de manifestare ale turismului rural în această țară sunt: pensiunea țărănească ( case țărănești cu camere de închiriat ) și turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului se remarcă regiunea Tirol, situată la intersecția rutelor nord-sud și est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat.
Activitatea de turism care se dezvoltă de mai bine de un secol în această zonă este rezultatul existenței nu numai a unei naturi foarte atractive ( cu peisaje de mare diversitate, climat favorabil, vegetație și faună bogate și variate ), ci, în primul rând a unei populații montane tinere și dinamice care a făcut posibilă și necesară păstrarea și diversificarea economiei montane tradiționale. Creșterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe2: creșterea economică a întregii regiuni, creșterea populației, creșterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor și a infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicație, a sporturilor de iarnă și nu în ultimul rând a urbanizării.
Rezultatele obținute în zona Tirolului sunt o urmare a programului inițiat de Ministerul Agriculturii și al Comerțului, intitulat "Planul Verde", prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze credite cu o durată de rambursare de 15 ani și o dobândă scăzută de 3-5%. Astfel, la sfârșitul secolului XX în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriau spații de cazare.
Astăzi, statisticile plasează Austria pe locul secund al deținătorilor de ferme cu funcție turistică: 19 000 de ferme existente în exploatare.
Organizarea activității de turism rural se realizează de către1:
Organizațiile Turistice Sătești ( OST ) care cuprind unul sau mai multe sate ( dacă acestea sunt mai puțin frecventate sau populate );
La nivelul județului – Centrele de Administrare a Organizațiilor Turistice Sătești ( C.A.O.T.S. ).
În întâmpinarea acestor inițiative au venit:
"Sindicatele de inițiativă sătească"
"Oficiul de turism al landului"
"Oficiul pentru promovarea turismului austriac".
În ceea ce privește oferta turistică a Tirolului, datorită marii dispersări a habitatului permanent, turismul rural nu s-a limitat la satele propriu-zise, ci a pătruns și în cele mai izolate locuri. Prin frumusețea arhitecturii și excelenta lor stare de conservare, vechile case țărănești sunt o încântare pentru turiști și totodată o importantă parte a peisajului.
Tipurile de case rurale sunt de o mare varietate. Cele mai răspândite sunt casele -bloc unde sub același acoperiș se află amenajările anexe pentru asigurarea protecției contra vântului, frigului, precipitațiilor. Aceste case se desfășoară de regulă pe suprafața de 40*50m și au acoperiș cu pantă lină pentru conservarea stratului de zăpadă și mult ieșit în afară pentru protejarea lemnului construcției.
Un alt factor de atracție turistică al Tirolului îl constituie, în ciuda reliefului său accidental, reputația sa de a fi o regiune de trecere, ușor accesibilă, asigurând legături rapide între țările nord-europene și cele mediteraneene.
Impulsionat de creșterea foarte mare a cererii, turismul în Tirol se caracterizează printr-un imens efort de echipare ce se manifestă pe două sectoare esențiale: cel al capacităților de cazare și cel care privește instalațiile sportive și recreative. Capacitatea de cazare globală în zona Tirol este de 60 – 80 paturi la 100 locuitori, închirierile la cetățeni reprezentând circa jumătate din oferta totală2. Dintre acestea hotelăria clasică deține circa o treime, iar pensiunile aproape 16%, restul fiind reprezentată de cazarea la cetățeni. Formele de cazare anexe ( refugii montane, colonii de vacanță, stabilimente de
cură, hanuri pentru tineret ) ocupă în Tirol numai 4,1% din capacitatea de cazare.
Capacitățile hoteliere din zona Tirolului se caracterizează și prin preponderența
unităților de mici dimensiuni și caracterul familial al acestora. Atmosfera caldă, specifică micilor hoteluri nu este numai expresia mentalității ospitaliere a unui vechi popor civilizat, ci reflectă însăși personalitatea fiecărui hotelier și fermier, cunoașterea oamenilor și nevoilor lor, cordialitatea, gentilețea și atenția cu care îi înconjoară pe turiști fiind rodul tradiției familiale și al unei îndelungate experiențe profesionale.
Turismul rural devine din ce în ce mai practicat în toate părțile continentului european. Pe lângă binecunoscutele "modele" ale acestei forme de turism există și o serie de țări care reușesc parcă să ajungă din urmă acești lideri ai turismului rural. Printre acestea se numără: Belgia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, Elveția, Luxemburg, Anglia.
3.2. Turismul rural în România. Prezent și viitor.
Comparativ cu alte forme de turism, turismul rural este bine conturat și în țara noastră. Principalele atuuri ale acestui tip de turism sunt binecunoscutul patrimoniu natural și cultural al României, ca și ospitalitatea poporului român.
Primele sate turistice au fost organizate în anii 1967 – 19681. După un început susținut, încurajat și de facilitățile oferite, activitatea s-a restrâns mult în anii '80. Specialiștii în domeniu menționează anii 1973 – 1974 drept un moment semnificativ în dezvoltarea turismului rural, când s-a încercat identificarea a 33 de sate turistice din toate zonele etnografice și omologarea gospodăriilor țărănești pentru activități turistice2. Această acțiune nu a fost însă finalizată, doar două sate, Lerești ( Argeș ) și Sibiel ( Sibiu ), fiind angajate în turismul rural.
După anul 1989, turismul rural a fost relansat și încurajat prin reglementări interne și asistență internațională. Astăzi există un sistem organizatoric adecvat, reprezentat la nivel național de asociații profesionale ca ANTREC, Agenția Română pentru Agroturism, Operațiunea Satele Românești , precum și o legislație stimulativă ( legea nr.145/1994 pentru aprobarea O.G. 62/1994 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării și litoralul Mării Negre, ordinul președintelui ANT nr. 61/1999 pentru aprobarea normelor și criteriilor minime privind clasificarea pe stele a pensiunilor turistice și fermelor agroturistice ).
Astăzi turismul rural este preferat de tot mai mulți turiști români și străini săturați de modernitate, de orașele poluate, de aglomerația marilor hoteluri. Refugiul în natură este practicat nu numai de elevi și studenți cu posibilități materiale modeste și nepretențioși în privința condițiilor de locuit, ci și de oameni din România și din străinătate cu un anume standard de viață, oameni de afaceri, intelectuali, diplomați, ceea ce face ca turismul rural să devină un culoar deosebit de important , care să facă legătura între țara noastră și restul lumii.
Spațiul rural românesc ocupă circa 93% din suprafața țării, aici locuind 45,1% din populație ( 10,2 milioane locuitori ). În administrarea comunelor și satelor se află 89% din suprafața totală și 91% din suprafața agricolă1. Deși potențialul este imens, turisul rural în formele sale organizate, are, deocamdată, în țara noastră, o dimensiune modestă atât în privința vizitatorilor români, cât și a celor străini.
România dispune la ora actuală de aproximativ 13 mii de localități rurale. Din punct de vedere administrativ și economic aceste așezări umane rurale sunt numite: comune, sate, cătune și crânguri.
În cadrul lor există echipamente de primire turistică tradiționale și moderne ce pot asigura găzduirea și servirea mesei, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente.
În România, structurile de primire din mediul rural ce asigură prestații turistice sunt special amenajate în2:
pensiuni turistice, cu până la 10 camere, totalizând 30 de locuri, clasificate de la 1 la 4 margarete;
pensiuni agroturistice, clasificate de la 1 la 3 margarete, care funcționează în cadrul gospodăriilor țărănești și asigură o parte a alimentației turiștilor cu produse alimentare proaspete din surse proprii și locale.
Pe lăngă rețeaua de turism rural ANTREC, în România a fost realizată și rețeaua de cazare la locuitori OVR3 ( Operațiunea Satele Românești/Operation Villages Roumaines ), care include 14 sate și posibilități de extindere în alte 6 localități rurale din Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei. Rețeaua a organizat camere de închiriat în locuințele familiale, circa 15 – 20 de gospodării în fiecare localitate componenetă.
Marea disponibilitate pentru turismul rural pe care o prezintă țara noastră se datorează resurselor sale naturale și antropice deosebit de bogate, diversificate și echilibrat repartizate în teritoriu. Varietatea și valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea și dispersia în teritoriu și cu precădere în spațiul rural a patrimoniului cultural-istoric, asigură acestei formede turism condiții de desfășurare în peste 60% din cuprinsul țării, ceea ce reprezintă un mare avantaj față de alte țări1. Însă, cu toate aceste condiții extrem de favorabile, turismul rural în România, ca formă organizată și de mare dimensiune se practică de puțin timp. Abia după anul 1990 s-au inițiat acțiuni sistematice de ordin organizatoric și legislativ de promovare a turismului rural. Această întârziere a promovării turismului rural în țara noastră obligă la studierea atentă a experienței altor țări în această direcție și valorificarea ei în toate măsurile de revitalizare a turismului rural românesc.
Prin prezența condițiilor favorabile de desfășurare în peste 60% din cuprinsul țării, turismul rural contribuie la introducerea în circuitul intern și internațional a unei părți însemnate a potențialului turistic al țării noastre. Astfel, șansa turismului românesc, depinde în mare măsură de dezvoltarea corespunzătoare a turismului rural.
Față de alte forme, turismul rural nu necesită investiții mari pentru amenajările de infrastructură sau pentru alte dotări și nu produce aglomerări care crează diverse probleme pentru localitățile urbane. De asemenea, el poate contribui din plin la echilibrarea dezvoltării teritoriale a țării prin posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă. În condițiile specifice tranziției României la economia de piață, turismul rural devine și un instrument de protecție socială, oferind populației cu venituri mai reduse posibilitatea realizării unor concedii de odihnă, de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural.
Cu toate acestea, extinderea turismului rural în România are un ritm lent de evoluție deoarece2:
Nu există modele de dezvoltare, nu există prea multă tradiție, în acest sector;
Nu există încă o legislație coerentă, cu caracter de stimulare și protecție a acestui domeniu care să dea un impuls de dezvoltare acestor activități în mediul rural;
Mediul rural este sărac, iar posibilitățile de finanțare sunt puține și deloc atractive;
Posibilii investitori în acest gen de activități nu sunt locuitorii zonelor rurale, deoarece nu au minime cunoștințe, nu dispun de informații privind cererea de servicii turistice și de posibilele beneficii pe care le-ar putea obține prin practicarea acestei "meserii".
Deși dezvoltarea turismului rural în România are un ritm lent, totuși numărul de turiști care vin în zonele rurale crește de la an la an. ( tabelul 3.1, fig. 3.1 )
Tabelul nr. 3.1.
Sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică din România
– nr –
Sursa: Institutul Național de Statistică
Se observă, că deși numărul total de turiști care sosesc în unitățile turistice din România este în scădere, pensiunile rurale și cele agroturistice înregistreză un număr tot mai mare de vizitatori. De asemenea, numărul de turiști străini care vin în România crește atât în pensiunile rurale și cele agroturistice, cât și în totalul unităților de cazare. Nu același lucru se poate spune despre sosirile de turiști români, care în total unități înregistreză o scădere, în timp ce în pensiunile turistice și agroturistice numărul lor crește de la 14 071 în anul 2000 la 28 736 în anul 2002 în pensiunile turistice, respectiv de la
10 891 la 27 439 în pensiunile agroturistice.
Evoluția numărului de turiști în zonele rurale poate fi redată și în figura de la pagina următoare ( fig. 3.1. ).
Fig. nr. 3.1. Evoluția sosirilor totale de turiști în structurile de primire turistică din mediul rural
Din analiza datelor rezultă că atât turiștii români, cât și cei străini preferă din ce în ce mai mult pensiunile agroturistice. Deși în anul 2000 și 2001 erau mai mulți turiști în pensiunile rurale, din anul 2002 aceștia s-au îndreptat într-o măsură mai mare spre pensiunile agroturistice.
Pentru a reda mai bine evoluția sosirilor de turiști se vor calcula indicatori cu bază fixă și cu bază în lanț, indicele mediu al dinamicii și ritmul mediu de creștere (scădere ). Calculul indicatorilor se va face în tabelul de la pagina următoare ( tab. nr. 3.2. ), pe baza următoarelor formule:
Modificarea absolută – cu bază fixă
– cu bază în lanț
Indicele dinamicii – cu bază fixă
– cu bază în lanț
Ritmul de creștere/scădere – cu bază fixă
– cu bază în lanț
Indicele mediu al dinamicii –
Ritmul mediu de creștere /scădere –
Tabelul nr. 3.2.
Caracterizarea evoluției sosirilor totale de turiști în mediul rural prin intermediul indicatorilor absoluți, relativi și medii
După cum se observă ( din tabelul nr. 3.2. ), sosirile totale de turiști în mediul rural au înregistrat o evoluție pozitivă, crescând cu 13 506 turiști ( de 1,48 de ori ) în anul 2001 față de anul 2000 și cu 36 659 ( de 2,3 ori ) în anul 2002 față de 2000. Astfel, în structurile de primire din mediul rural, în anul 2002 erau 64 811 turiști, cu 23 153 mai mulți ( de 1,5 ori ) decât în 2001. Procentual, în 2001 s-au înregistrat cu 47,98% mai mulți turiști decât în anul 2000, iar în 2002 cu 130,22% mai mulți decât în 2000 și cu 55,57% mai mulți decât în 2001.
În concluzie, numărul total de turiști care vizitează zonele rurale din România a crescut în medie de 1,52 ori ( cu 52% ) în intervalul 2000 – 2002. Aceasta se datorează în mare parte turiștilor români, care găsesc în mediul rural o modalitate plăcută de petrecere a vacanței, dar și faptului că această formă de turism este mai accesibilă în comparație cu altele. Nu sunt de neglijat nici turiștii străini, care sunt din ce în ce mai atrași de farmecul și originalitatea satelor românești.
O evoluție pozitivă înregistrează și numărul de înnoptări ale turiștilor în spațiile de cazare din mediul rural. Situația este prezentată în tabelul următor. ( tab. 3.2. )
Tabelul 3.2.
Înnoptări în structurile de primire cu funcțiuni de cazare turistică din România
Sursa: Institutul Național de Statistică
În cazul numărului de înnoptări în total structuri se remarcă o creștere a acestuia la turiștii străini care vin în România, în timp ce la turiștii români se înregistrează o scădere. Cu toate acestea, durata medie a sejurului ( nr. de înnoptări/nr. de sosiri ) are pe ansamblu o evoluție constantă atât în cazul turiștilor români – în 2000 fiind de 3,83 -iar în 2002 de 3,83, cât și a celor străini – în 2000 fiind de 2,48 – iar în 2002 de 2,53. În pensiunile turistice rurale și cele agroturistice numărul de înnoptări înregistreză o ascensiune atât în cazul turiștilor străini cât și români.
Situația poate fi redată și în figura următoare. ( fig 3.2. )
Fig. 3.2. Evoluția numărului de înnoptări în unitățile de cazare din mediul rural
Ca și în cazul sosirilor de turiști, numărul de înnoptări în pensiunile agroturistice, deși în anul 2000 este mai mic decăt cel al înnoptărilor din pensiunile rurale, în 2002 el ajunge să-l depășească pe acesta. Se constată că preferințele turiștilor români, dar și străini se îndreaptă către pensiunile agroturistice. Aceștia sunt atrași tot mai mult de viața oamenilor de la țară, de obiceiurile și tradițiile lor, de posibilitatea petrecerii unei vacanțe active.
Casele simple, ce denotă farmecul specific al zonelor rurale sunt din ce în ce mai preferate de turiștii săturați de aglomerațiile din marile hoteluri. Aceasta este și una dintre cauzele care i-a determinat pe mulți locuitori ai zonelor rurale să își transforme casa în pensiune agroturistică și să o adapteze exigențelor turiștilor.
În ceea ce privește numărul structurilor de primire din mediul rural aceastea au înregistrat următoarea evoluție. ( tab. 3.3. )
Tabelul nr. 3.3.
Structuri de primire turistică din mediul rural
nr-
Sursa: Institutul Național de Statistică
Grafic, situația este prezentată în figura următoare. ( fig. 3.3. )
Fig. nr. 3.3. Evoluția structurilor de primire din mediul rural
O dată cu creșterea numărului de pensiuni trebuie să se asigure și servicii și prestații de calitate. Este necesar ca echipamentele turismului rural să dispună de o dotare sanitară modernă, de condiții de confort atât pentru găzduire cât și pentru alimentația publică, de căi de acces și comunicație civilizate.
În afara cadrului organizat s-a practicat și se practică găzduirea la localnici în mod neorganizat.
Deși statisticile în acest domeniu sunt îmbucurătoare, mai sunt încă foarte multe de făcut pentru ca turismul rural românesc să fie cunoscut și apreciat în întreaga lume.
În primul rând, turismul rural se poate dezolta numai în măsura în care turismul românesc, privit în ansamblu își formează o puternică piață. Pe lângă aceasta, pentru dezvoltarea turismului rural românesc în perspectivă, sunt necesare o serie de măsuri și acțiuni cum ar fi1:
crearea premiselor organizatorice și legislative;
identificarea potențialului rural românesc care se pretează dezvoltării turismului de acest gen;
formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de seminarii;
cooperarea cu organizațiile internaționale din domeniul turismului rural;
pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice;
atestarea gospodăriilor țărănești selecționate pentru prestarea serviciilor agroturistice;
lansarea pe piața internă și internațională a ofertei turismului românesc;
realizarea fondului de date privind unitățile/gospodăriile cuprinse în rețeaua națională de turism rural;
formarea experților în managementul agroturistic la nivel local, regional și național, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestatorilor din rețeaua turistică rurală și a valorificatorilor specializați în comercializarea acestui produs;
facilitarea colaborării între organismele și organizațiile implicate în turismul rural din România și organisme similare din alte țări europene cu un turism rural tradițional;
asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural.
În același timp este necesară pregătirea populației pentru consumul turistic, redescoperirea de către aceștia a nevoii de a-și petrece vacanța în mijlocul naturii, în satul românesc cu frumoasele sale obiceiuri și tradiții. De asemenea, un element esențial în dezvoltarea turismului rural românesc îl constituie și educarea și formarea unui curent de opinie în rândul localnicilor, capabil să-i facă pe aceștia să considere turismul rural ca un producător de valori, activitate complementară celor tradiționale și agricole în special pentru femei și tinerii din mediul rural, schimb de valori între diferite culturi și nu în ultimul rând, credința conform căreia practicarea acestei forme de turism le va imbunătăți simțitor condițiile de viață.
=== concluzii+anexe ===
CONCLUZII
În lume se manifestă tot mai mult tendința oamenilor de a-și petrece vacanța în mijlocul naturii, departe de stresul și aglomerația orașelor. Casele țărănești, de dimensiuni mai mici și adaptate la nevoile actuale ale turismului au înlocuit complexele hoteliere în topul preferințelor turiștilor. Printre motivele care îi determină pe turiști să aleagă pensiunile turistice și cele agroturistice se numără:
confortul din ce în ce mai ridicat pe care îl oferă fermele și pensiunile agroturistice pe fondul preocupării constante și permanente a gazdelor pentru satisfacerea cerințelor clientului;
în stațiunile tradiționale, de tip citadin, turistul se simțea doar o parte a unei mase de turiști în timp ce în sate, el este privit individual și tratat aparte; de dorințele lui se ține cont în alcătuirea meniului, spre exemplu;
intimitatea sporită conferită de faptul că pensiunile sunt de dimensiuni incomparabil mai reduse decât hotelurile;
crearea unor relații de prietenie cu familia gazdă și menținerea legăturilor ani de zile, cu revenirea în aceeași pensiune mai mulți ani la rând;
oferta de produse proaspete din gospodăria țărănească, preparate de turiști sau de gazdă la cererea turiștilor;
un mediu mai puțin poluat.
În țările Europei Occidentale, destinațiile rurale ocupă o pondere tot mai mare din totalul destinațiilor de vacanță. În aceste țări mediu rural a început să se modernizeze din ce în ce mai mult.
La noi în țară, tradiția și obiceiurile sunt încă foarte bine conservate. Ceea ce nu este încă bine pus la punct este modul de valorificare al acestora. România dispune de un potențial turistic foarte bogat și variat, însă nu este suficient pentru a putea atrage turiști. Este nevoie pentru aceasta de o valorificare superioară a resurselor, concomitent cu o promovare susținută, atât pe plan intern cât și internațional.
După anul 1994, odată cu înființarea Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural ( ANTREC ), turismul rural românesc a început să se afirme tot mai mult. De asemenea, Guvernul României a introdus următoarele facilități pentru promovarea și stimularea turismului rural:
scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv pe profit, pe o perioada de 10 ani din momentul clasificării pensiunii turistice sau agroturistice;
reducerea cu 50% a tarifelor percepute pentru obținerea și prelungirea certificatelor de clasificare a pensiunilor turistice și agroturistice;
punerea la dispoziție de către autoritățile locale, din terenurile disponibile, în condițiile prevăzute de lege, a unor suprafețe necesare construirii, dezvoltării și exploatării de pensiuni turistice și agroturistice;
prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice și agroturistice;
includerea în programele instituțiilor de învățământ cu profil turistic sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice și agroturistice.
Cele mai profunde schimbări care trebuie să se înfăptuiască în acest domeniu sunt în mentalități. Locuitorii zonelor rurale trebuie să înțeleagă că turismul nu înseamnă să iei banii omului și apoi să nu te mai intereseze, trebuie să îi și oferi ceva. În primul rând confort. Apoi trebuie să știi să comunici cu turiștii, să le oferi informațiile de care ei au nevoie. Se pare că acest lucru s-a întâmplat la Bran, unde oamenii si-au modernizat gospodăriile pentru a satisface dorințele turiștilor, femeile au devenit mai atente la ținută, iar copiii sunt îndemnați să învețe limbi străine. Până acum ziceau că dacă știu română, la ce le mai trebuie engleză? Dar au observat că au nevoie de cineva care să se înțeleagă cu turiștii. Astfel, ei au reușit să aducă turismul în zonă și acum își dau seama câte beneficii au obținut de pe urma lui. În primul rând a crescut nivelul de civilizație și cultură, s-au dezvoltat vechile meserii ( tâmplăria, artizanatul ) și nivelul lor de trai a crescut. Însă ei nu trebuie să se oprească aici. Trebuie să muncească în continuare pentru a atrage și mai mulți turiști, în special străini. Pentru aceasta este nevoie însă și de o promovare susținută a zonei mai ales pe piața internațională.
Preocuparea permanentă a gazdelor este de a aduce noi servicii și noi tipuri de efectuare a unor servicii mai vechi. Succesul pleacă de la ideea următoare: "Mediul nu se schimbă fundamental, însă felul de a prezenta acest mediu trebuie mereu modificat pentru a avea asigurată o continuitate a cererii".
Succesul în turism este condiționat astfel de relația dintre cei doi factori gazdă-turist și de felul în care doleanțele turistului sunt satisfăcute la maximum și nu depășesc ca resurse valoarea pe care gazda a primit-o în schimbul serviciului pe care îl face.
BIBLIOGRAFIE
Bran Florina, M. Dinu, Tamara Simon – Turismul rural-modelul european, Editura Economică, București, 1997
Cosmescu Ioan – Turismul-fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998
Ioncică Maria – Economia serviciilor. Teorie și practică ( ediția a II a ), Editura Uranus, București, 2002
Ionescu Ion – Turismul fenomen social-economic și cultural, Editura Oscar Print, București, 2000
Minciu Rodica – Economia turismului, Editura Uranus, București, 2001
Mitrache Șt., Manole V., Bran Florina, Stoian Maria, Istrate I. – Agroturism și turism rural, Editura Fax-Press, București, 1996
Neacșu Nicolae – Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București, 1999
Neagu Victor, Stanciu Ghe. – România Charta Europeană a Turismului Rural, Editura Ceres, București, 1996
Nistoreanu Puiu – Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 1999
Nistoreanu Puiu – Turismul rural: o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999
Nistoreanu Puiu, Țigu Gabriela, Popescu Delia, Pădurean Mihaela, Talpeș Adela, Țală Mădălina, Condulescu Cristina – Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2003
Olteanu Constantin – Direcții de valorificare a patrimoniului turistic al zonei Snagov, ASE, București, 1997
Page J. Stephen, Don Getz – The Business of Rural Tourism-International Perspectives, Editura International Business Press, 1997
Popescu Angela – Dezvoltarea rurală, Editura Universitară, București, 2002
Snak Oscar, Baron Petre, Neacșu Nicolae – Economia turismului, Editura Expert, București, 2001
Stoian Maria – Turismul rural-element de accelerare a integrării economice europene, ASE, București 2001
Tacu Alexandru Puiu, Glăvan V., Burciu A. – Turismul rural românesc potențial și valorificare, Editura Pan Europe, Iași, 2001
Dicționar de relații economice internaționale, Editura Enciclopedică, București, 1993
Institutul Nțional de Statistică, date pe 2000, 2001, 2002
***Direcția Județeană de Statistică Brașov – date ANTREC Bran
www.http://www.mapp.ro/main-windowz/contacte/zonemontane/MihaiRusu5.htm
***http://www.agrotour.ro/bran.htm
***http://www.ici.ro/romania/turism/c_bran.html
ANEXA NR. 1
Obiectivele turismului rural
Turismul rural nu trebuie:
Să fie conceput în opoziție cu activitățile agricole, ci ca o activitate complementară și o valorificarea a acestora;
Să afecteze integritatea naturală, arhitecturală și umană a regiunilor;
Turismul rural trebuie să favorizeze:
Reutilizarea pământurilor degradate;
Integrarea orășenilor în mediul rural printr-un echilibru între numărul localnicilor și al turiștilor;
Dialogul și să susțină întâlnirile între săteni și orășeni ca o sursă de îmbogățire umană pentru toți;
Turismul rural trebuie să aducă:
Localnicilor – posibilități reale de progres personal asociat cu dezvoltarea economică;
Orășenilor – un mijloc de exercitarea efectivă a dreptului lor la spațiu, la reîntoarcerea în natură;
Fiecăruia – o mai bună cunoaștere a valorilor biologice, fizice, spirituale ale naturii, unde ființa umană este un element integrat.
ANEXA NR. 2
Tipologia activităților turistice în mediul rural
Plimbările
Plimbări pedestre;
Echitația;
Plimbările cu atelaje hipo;
Plimbările cu autovehicule;
Cicloturism;
Schi fond;
Activități turistice legate de apă:
Pescuitul;
Înotul;
Turismul fluvial ( hoteluri plutitoare, house-boat );
Caiac-canoe, rafting;
Windsurfing;
Yachting;
Activități aeronautice
Plimbări cu aeronave ușoare;
Deltaplanorism;
Parașutism, parapantism;
Plimbări cu baloane;
Activități de teren și sportive
Tenis;
Golf;
Speologia;
Alpinismul;
Activități de exploatare, descoperire
Descoperirea inițiativelor locale în domeniul industrial, artizanal sau agricol;
Activități culturale:
Arheologia;
Șantierele de restaurare;
Cursuri de inițiere în artizanat;
Ateliere de exprimare artistică;
Grupuri folclorice;
Rute culturale, gastronomice;
7. Turism de sănătate.
ANEXA NR. 3
ANTREC
(Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural )
Misiunea ANTREC
ANTREC este o asociație non-profit care identifică, dezvoltă și promovează ospitalitatea și turismul rural românesc.
Imaginea de ansamblu
ANTREC este o asociație recunoscută pe plan național și internațional ca un lider în dezvoltarea turismului rural românesc, în încurazarea conservării ecologice și păstrării culturii tradiționale românești.
ANTREC este o organizație non-guvernamentală, apolitică, membră a Federației Europene de Turism Rural – EUROGITES. Ea a fost înființată în 1994 și are 31 de filiale județene ( din cele 41 de județe din țară ) aproape în toată România și un număr de 2 500 de membrii.
ANTREC oferă și alte servicii turiștilor săi cum ar fi : excursii în satele și orașele din apropiere, ca și vizite la monumentele istorice. Ea are de asemenea, o vastă experiență în organizarea de seminarii și conferințe pentru turiștii de afaceri.
ANTREC a colaborat cu o mare varietate de organizații pentru a promova și dezvolta turismul rural în peisajul românesc. Deși la început numai câteva persoane au crezut în viitorul turismului rural, acum este evident că a devenit o afacere profitabilă. Acum ANTREC a devenit o adevărată mișcare a membrilor săi și a celor potențiali ( proprietarii de locuințe care vor să adere la ea ) și de asemenea a turiștilor interesați de turismul rural.
Funcțiile cheie ale ANTREC:
Reprezentare / Promovare
Marketing
Controlul calității / Produse standard
Pregătire
Rezervări / Informații
În România cazarea în turismul rural se clasifică astfel:
Pensiune turistică (maxim 5 margarete)
Pensiune agroturistică (maxim 3 margarete)
Prin ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 61/27 aprilie 1997 toate unitățile din turismul rural trebuie să îndeplinească anumite condiții, în funcție de confort pentru a fi omologate și clasificate pe margarete. Comisia tehnică este formată din reprezentanți ai Oficiului de Autorizare și Control în Turism și ai ANTREC ( un grup de 30 de membri ai asociației, fiind experți în clasificarea și omologarea unităților din turismul rural, în urma absolvirii cursurilor de specialitate ).
Din 1994 ANTREC a obținut calitatea de membru al EUROGITES. De mulți ani România este inclusă în catalogul acesteia în care sunt prezentate cele mai reprezentative unități europene din rețeaua turismului rural.
Scopul ANTREC este:
De a identifica și promova potențialul turistic rural;
De a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenții de turism rural, prin seminarii, cursuri de scurtă și lungă durată, schimburi de experiență între ANTREC și organizații similare din țară și din străinătate;
De a transmite informații legate de turismul rural întregii rețele ANTREC și instituțiilor implicate în mod direct sau indirect în promovarea și dezvoltarea turismului rural;
De a organiza campanii de publicitate pentru unitățile clasificate și omologate, incluse în rețea, prin mijloace mass-media;
De a participa la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern (regional și național), cât și extern (târguri și burse de turism), cu o ofertă diversă.
Evenimente importante organizate de ANTREC:
Seminarii de marketing în turismul rural;
Festivalul Internațional al Sarmalelor, Ediția a II-a, Praid, septembrie 1996;
Festivalul Internațional al Plăcintelor, Ediția I, Bacău, octombrie 1996; Ediția a II – a, Bacău, octombrie 2001
Moș Nicolae la Bran, decembrie 1996;
Weekend-ul îndrăgostiților (Sf Valentin), Bran, februarie 1997;
Târgul Internațional de Turism Rural, Ediția I, Brașov, aprilie 1997;
Târgul Național de Turism (împreună cu ROMEXPO, ANAT, FIHR, FPT și OPTBR), 1999 – 2002.
Seri românești la “Clubul Francez", “Casa Americii Latine", “World Trade Center", etc.
Sărbătoarea Recoltei 1997, 1998 – World Trade Center, București
Săptămâna României la Paris, noiembrie 1999
Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural
Lansarea Catalogului Național al Pensiunilor Turistice și Agroturistice, edițiile 1997, 1998,2000, 2002.
Lansarea paginii web a ANTREC, august 2000.
ANEXA NR. 4
Guvernul României – Hotărâre privind atestarea satelor turistice
În temeiul articolului 107 din Constituție și ale articolului 9 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001 cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Prezenta hotărâre reglementează condițiile și procedura de atestare a satelor turistice românești, în scopul valorificării corespunzătoare a resurselor turistice.
Art. 2. (1) Poate fi atestată sat turistic localitatea rurală sau partea unei localități rurale situate într-un mediu fără factori poluanți, destinatoare a unor valori etnofolclorice, culturale și tradiții sătești, cu un bogat trecut istoric sau a altor resurse turistice care permit realkizarea unor oferte diversificate și personalizate, satisfăcând o paletă largă de motivații turistice ( recreere, tratament, sport, vânătoare, pescuit, artizanat, muzee și case memoriale, situri arheologice, fenomene carstice, ocupații tradiționale, păstorit, viticultură, pomicultură, apicultură etc. ) care, în afara funcțiilor administrative, economice și culturale proprii asigură servicii pentru turiști, din țară și din străinătate.
(2) În funcție de resursele turistice naturale, cultural-istorice și de specificul localităților, pot fi definite următoarele tipuri de sate turistice:
Sate turistice etno-folclorice;
Sate turistice de creație artistică și artizanală;
Sate turistice climaterice și peisagistice;
Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc;
Sate turistice vitipomicole;
Sate turistice pastorale;
Sate turistice pentru practicarea sporturilor;
Sate turistice de recreere
Sate turistice deținătoare a unor valori recunoscute, istorice sau culturale ( muzee, monumente, case memoriale, vestigii arheologice );
Sate turistice adiacente unor rezervații naturalesau altor fenomene geomorfologice deosebite.
(3) Caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare tip de sat turistic se stabilesc de Ministerul Turismului prin criteriile menționate la articolul 5.
Art. 3. Satelor turistice atestate în cuprinsul cărora se află valori de patrimoniu natural și/sau cultural le sunt aplicate reglementările privind zonele protejate instituite pe baza documentelor de urbanism avizate și aprobate conform legii.
Art. 4. Dezvoltarea infrastructurii și facilităților în satele turistice atestate care cuprind în interiorul lor sau care se află în interiorul sau în imediata vecinătate a ariilor naturale protejate, se supune reglementărilor privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Art. 5. Metodologia și criteriile minime pentru atestarea satelor turistice se stabilesc prin ordin al ministrului turismului în termen de 60 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri.
Art. 6. Localitățile sau părți ale acestora atestate ca sate turistice vor fi semnalizate pe drumurile naționale și județene cu panouri indicatoare la intrarea în perimetrul acestora.
Art. 7. (1) Asigurarea panourilor prevăzute la art. 6 se realizează de către autoritățile administrației publice locale
(2) Panourile prevăzute la art. 6 trebuie să aibă următoarele caracteristici: dimensiuni de 1000mm*400mm, material rezistent la intemperii, fond maron deschis, litere de culoare neagră, iar conținutul: "Ministerul Turismului, Sat Turistic" și se monteză pe suport comun sub indicatoarele de orientare și informare " intrare în localitate" cuprinzând denumirea localității.
Art. 8. (1) Atestarea satelor turistice se face de către Ministerul Turismului la solicitarea autorității administrației publice locale. Atestarea nu schimbă rangul localității în condițiile legii.
(2) Solicitantul va transmite la ministerul Turismului o scrisoare de intenție și studiul de oportunitate din care să rezulte îndeplinirea cel puțin a următoarelor criterii de bază:
Existența unor pensiuni clasificate de Ministerul Turismului care să permită cazarea turiștilor în condiții civilizate;
Amplasarea într-un cadru pitoresc fără factori poluanți care să ofere posibilități de odihnă și recreere;
Resurse turistice variate – locale și în împrejurimi ( naturale, cultural-istorice etc. ) care să permită realizarea unei oferte diversificate de programe turistice ( de odihnă, recreere, tratament balnear, cultură, sporturi, unele îndeletniciri specifice mediului rural etc. );
Accesibilitate ușoară și o infrastructură adecvată ( apropierea de căi ferate și drumuri naționale, drumuri modernizate sau pavate, alimentare cu apă și curent electric, etc.;
Dotări tehnico-edilitare, de prestări servicii, comerciale, de comunicații, culturale și sanitare corespunzătoare .
(3) Ministerul Turismului transmite solicitantului acordul de principiu pentru întocmirea documentației în vederea atestării satului turistic sau observațiile la studiul de oportunitate.
Art. 9. Documentația de atestare va cuprinde:
Memoriu de prezentare;
Documentația de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului;
Studiu de specialitate care să confirme îndeplinirea criteriilor de atestare și existența elementelor care determionă tipul de sat turistic.
Art. 10. (1) Documentația prevăzută la art. 9 se depune la Ministerul Turismului care împreună cu reprezentanții autorităților administrației publice locale, ai consiliilor județene, asociațiilor și fundațiilor din domeniul turismului rural efectuează verificarea îndeplinirii criteriilor și emite certificatul de atestare în termen de 30 de zile.
(2) În cazul în care localitatea sau partea din localitate nu întrunește toate condițiile pentru a fi atestată ca sat turistic, Mionisterul Turismului va informa în scris în același termen autoritatea interesată.
Art. 11. Autoritatea administrației publice locale și agenții economici implicați în administrarea și exploatarea satului turistic au obligația de a respecta criteriile minime care au stat la baza atestării acestuia.
Art. 12. Ministerul Turismului poate retrage certificatul de atestare a satului turistic în cazul în care nu mai sunt respectate criteriile minime care au fost avute în vedere la atestare.
Art. 13. Consiliilor locale le revin următoarele atribuții cu privire la administrarea satelor turistice atestate:
Urmăresc respectarea prevederilor planurilor de amenajare a teritoriulu și de urbanism aprobate pentru unitatea administrativ-teritorială din care face parte satul turistic atestat, precum și a altor reglementări legale privind reabilitarea, conservarea și protejarea valorilor de patrimoniu natural și construit;
Urmăresc construirea, amenajarea și administrarea terenurilor sportive, parcurilor de distracții și a spațiilor verzi;
Urmăresc desfășurarea activității turistice din satul turistic astfel încât agenții economici din turism să aibă acces nediscriminatoriu la resursele turisticeși să respecte normele de punere în valoare și de protecție a acestora;
Urmăresc ca activitățile economice care se desfășoară în perimetrul satului să nu aducă atingeri intereselor dezvoltării turismului în zonă;
Acționează pentru protecția mediului înconjurător prin măsuri și programe speciale în vederea încurajării și dezvoltării funcției turistice a satului turistic și eliminării tuturor surselor de poluare, inclusiv a celor de poluare sonoră;
Asigură realizarea, montarea și întrținerea panourilor prevăzute la art. 6.
Art. 14. Ministerul Turismului sprijină activitatea satelor turistice prin:
Includerea satelor turistice în programele anuale de promovare și realizare a produselor turistice;
Editează anual gidul satelor turistice care va fi difuzat la agenții economici din domeniul turismului precum și la birourile de informare turistică din străinătate;
Acordă consultanță de specialitate inclusiv prin reprezentanțele teritoriale pentru întocmirea studiilor și documentațiilor în vederea obținerii fondurilor necesare dezvoltării infrastructurii edilitare gospodărești și turistice a localităților;
În realizarea programelor de dezvoltare a infrastructurii generale a zonelor turistice se va acorda prioritate satelor turistice atestate;
Realizarea unor programe de pregătire pentru reprezentanții autorităților locale și a operatorilor din domeniul turismului rural.
Art. 15. Prevederile prezentei hotărâri intră în viguare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA NR. 5
Federația Română pentru dezvoltare montană
Criterii privind încadrarea gospodăriilor din zona montană în clasa de confort agroturistic montan
Clasa de confort agroturistic montan – spații de cazare:
Clasa I: – cameră cu 1 – 2 paturi (10 – 16 m2), cu posibilități de încălzire asigurate și grup sanitar propriu fiecărei camere, cu WC, lavoar, duș (cadă), cu apă rece și caldă.
Clasa II: – cameră cu 1 – 2 paturi (10 – 16 m2), cu posibilități de încălzire asigurate și grup sanitar comun cu alți turiști, cu WC, lavoar, duș (cadă), cu apă rece și caldă.
Clasa III: – cameră cu 1 – 3 paturi (10 – 20 m2), cu posibilități de încălzire asigurate și grup sanitar comun cu alți turiști și cu proprietarul, cu WC, lavoar, duș (cadă), cu apă rece și caldă.
Clasa IV: – cameră cu 1 – 3 paturi (10 – 20 m2), cu posibilități de încălzire asigurate și latrină separată de locuință comună cu proprietarul și o încăpere pentru spălat cu lavoar, cu apă rece, comună cu alți turiști.
Clasa de confort agroturistic montan – spații pentru prepararea și servirea meselor:
Clasa A: – cameră de servit masa și recreere, dotată cu un loc pentru prepararea hranei, în folosința exclusivă a turiștilor;
Clasa B: – cameră de servit masa și recreere, în folosință comună a turiștilor cu proprietarul, cu acces la bucătăria proprietarului;
Clasa C: – fără cameră de servit masa și de recreere, dar cu acces la bucăăria proprietarului.
Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 242 bis/31.V.1999
Criterii minime privind clasificarea pensiunilor turistice și a pensiunilor agroturistice
Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, și, până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.
Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din alimentația turiștilor cu produse din producția proprie.
Amplasarea pensiunilor turistice urbane, a pensiunilor turistice rurale și a pensiunilor agroturistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare și de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viața turiștilor.
Dotările din camerele și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi puse în exclusivitate la dispoziția acestora. În interiorul acestora nu se admit lucrurile personale ale locatarului (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar putea stânjeni turiștii).
Spațiile pentru prepararea și servirea mesei în cazul în care sunt destinate și pentru consumatorii din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică ca unitățile de alimentație pentru turism, potrivit normelor speciale elaborate de Autoritatea Națională pentru Turism.
Pensiunile agroturistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor respecta pentru montarea corturilor și rulotelor criteriile privind echiparea sanitară și dimensiunea parcelelor, potrivit anexei 1.6.
=== prima p ===
CUPRINS
Pagina
Introducere……………………………………………………………………………………………………….1
Capitolul I: Turismul, fenomen complex al timpurilor noastre……………………. 3
Apariția și evoluția turismului…………………………………….………3
Concepte folosite în turism. Definiții……………………………………4
Turismul și dezvoltarea economico- socială………………………10
1.3.1. Locul și rolul turismului în economie…………………………10
1.3.2. Turismul internațional și comerțul mondial……………….13
1.3.3. Dezvoltarea economică – factor al dezvoltării în viitor a
industrei călătoriilor și turismului……………………………..17
Capitolul II: Turismul în lumea satului……………………………………………………20
2.1. Turismul și mediul rural……………………………………………………..20
2.2. Turismul rural, formă modernă de turism…………………………24
2.2.1. Motivații în alegerea unei destinații turistice rurale……..26
2.2.2. Structuri de primire în mediul rural…………………………..28
Influența socio-economică a turismului asupra
comunităților rurale……………………………………………..30
Impactul practicării turismului rural asupra gospodăriei țărănești în contextul dezvoltării durabile……………………….. 32
Capitolul III: Experiența europeană în turismul rural și tendințele de pe piața românească…………………………………………………………………………………………….38
3.1. Situația actuală a turismului rural european……………………38
3.1.1. Forme de cazare agreate de europeni………………………….40
3.1.2. "Modele" de turism rural european…………………………….42 3.2. Turismul rural în România. Prezent și viitor…………………….48
Capitolul IV: Studiu de caz privind dezvoltarea turismului rural în zona Bran…………………………………………………………………………………………………………………58
4.1. Succintă prezentare a zonei………………………………………………..58
4.2. Analiza circulației turistice…………………………………………………61
4.3. Propuneri cu privire la amenajarea turistică a zonei……….67
Concluzii………………………………………………………………………………………………………….71
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………73 Anexe……………………………………………………………………………………………………………….75
Anexa nr. 1……………………………………………………………………………………………..75
Anexa nr. 2……………………………………………………………………………………………..76
Anexa nr. 3……………………………………………………………………………………………..78
Anexa nr. 4……………………………………………………………………………………………..81
Anexa nr. 5……………………………………………………………………………………………..85
=== STUDIU DE CAZ BUN ===
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ PRIVIND DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL ÎN ZONA BRAN
În România cele mai favorabile zone pentru dezvoltarea turismului sunt considerate zonele montane, litoralul și Delta Dunării. În ultimii ani, datorită ascensiunii turismului rural, dar și acțiunilor desfășurate de asociațiile ce au ca obiect de activitate turismul rural și agroturismul, numărul zonelor și localităților rurale atrase în circuitul turistic a crescut.
După 1990, odată cu înțelegerea importanței turismului rural și agroturismului și corespunzător cu elaborarea unor reglementări legate de dezvoltarea acestora, primele gospodării omologate au fost în zona Moeciu – Bran – Rucăr. În acest context, studierea experienței satului turistic Bran este în măsură să ofere elemente de referință pentru dezvoltarea în această direcție a altor localități și pentru promovarea turismului rural pe piața internațională.
4.1. Succintă prezentare a zonei
Branul se află la trecerea din Transilvania în Muntenia, în culoarul dintre Munții Bucegi și Piatra Craiului, învecinându-se cu Țara Bârsei în nord și nord-est, la sud și sud-est cu Dâmbovița și Valea Prahovei. Din punct de vedere al cadrului natural, zona se prezintă ca o depresiune înaltă între 800 – 1.000 m cu orientare NE-SV ce este delimitată de valea râului Bărsa, Munții Piatra Craiului (cu vârfuri de peste 2.000 m – Vârful Omu 2239 m).
Depresiunea este o platformă cu structuri de conglomerate și calcar în nord, forme carstice în sud, întinzându-se către bazine la Dragoslavele, despărțite de pasul Giulava (1290 m). În zonă se remarcă un contrast între plaiurile prelungi și văile puternic adâncite de forme carstice: chei (Valea Rudăriței, Valea Cheii), sohodoale, lapiezuri (Giuvala, Fundățica), ponoare, izbucuri (Rudărița, Fundățica), doline (Fundata), peșteri (peștera Liliecilor), etc.
Localitatea Bran se află în partea de SV a județului Brașov, la intrarea în culoarul Rucăr-Bran și are altitudini cuprinse între 700-900 m. Branul se află la o distanță de 27 km de Brașov pe DN 73; 109 km de Pitești; 57 km de Câmpulung; 179 km de București pe drumul european E60. Accesul pe cale ferată se face folosind rețeaua București-Brașov (166 km) și Brașov-Zărnești (cca. 30 km).
Comuna Bran, atestată pentru prima dată în 1367, este specifică satului montan românesc și este formată din 5 sate: Poarta, Predeluț, Sohodol, Șimon.
Clima este temperată de depresiune intramontană cu veri răcoroase și ierni reci. Temperatura medie anuală este de 5°C, iar în zonele vecine se înregistrează valori cuprinse între 4°C (Rucăr), 7°C (Brașov), 8°C (Câmpulung). În luna iulie, care este cea mai călduroasă din an, temperatura ajunge la 25-27°C, iar în luna ianuarie temperatura variază între -10 și -15°C. Zona Bran este bogată în precipitații, numărul mediu al zilelor ploioase fiind de 120 zile/an. În sezonul rece, numărul mediu de zile cu ninsoare este de 60 zile/an, iar grosimea stratului de zăpadă este de 40-50 cm (propice practicării sporturilor de iarnă). Vânturile predominante în zonă au o viteză de 3-5 m/s.
Din analiza acestor factori climatici reiese amplitudinea termică redusă, adăpost de vânturi puternice, strat de zăpadă bogat și îndelungat, ceea ce arată că această zonă are valențe turistice deosebite.
Rețeaua morfo-hidrografică din regiune este desfășurată conform orientării reliefului către bazinul Transilvaniei și spre Câmpia Română. Există ape de adâncime și de suprafață. Apele de adâncime sunt reprezentate de izvoarele aflate la contactul dintre munți și culoarul Rucăr-Bran, ele fiind slab mineralizate și cu o potabilitate bună. În cadrul apelor de suprafață, culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele, are rol de cumpănă de ape între bazinul muntean și cel transilvan. Sunt două râuri colectoare: Bârsa – în sectorul nordic și Dâmbovița în sud.
Din punct de vedere al florei și faunei perimetrul se află în cadrul pădurilor de fag ce se amestecă la limita inferioară cu gorunul și la cea superioară cu coniferele. Pădurile compacte de molid sau amestec de fag și brad apar în Munții Piatra Craiului, Leaota și Bucegi, în special la altitudini de 1400 – 1700 m, iar la altitudini înalte există jnepeni, ienupări, floră subalpină și alpină. Sunt considerate monumente ale naturii: floarea de colț, garofița Pietrii Craiului, bulbucii de pădure, sângele voinicului.
Fauna este reprezentată în special în Munții Piatra Craiului și Bucegi de exemplare ca: lupul, capra neagră, ursul, mistrețul, veverița, râsul, vulpea, etc.
Avifauna este reprezentată de: cocoșul de munte, acvila de munte, ciocănitoarea, cinteza, pițigoiul etc. În apele de munte trăiesc păstrăvi, scobari, clean, boiștean.
Toate aceste elemente pot reprezenta motivații pentru practicarea diferitelor forme de turism: în rezervații, speologic, științific, etc.
Din punct de vedere al cadrului socio-economic, Branul se definește ca fiind un sat agrar, cunoscută fiind tradiția locuitorilor în creșterea animalelor.
Poziția și forma satelor sunt o dovadă elocventă a adaptării la formele de relief. Pe platforme sunt amplasate satele Fundata, Șirnea și Măgura, iar pe terase și coaste, ferite de inundații, sunt așezate satele Moeciu, Sbârcioara, Șimon, Bran Poarta. Aceste localități fac parte din categoria satelor de tip risipit cu gospodăriile cunoscute sub forma arhaică de “casă cu curte” întâlnite și în alte zone de munte ale României, precum și în Europa, unde poartă denumirea de “gospodărie cu ocol întărit”. Ocupațiile de bază ale locuitorilor din acest perimetru sunt creșterea animalelor, lucrul la pădure, atât în munți cât și prin pendularea între munte și câmpie.
Agricultura se practică pe scară mai redusă datorită terenului slab productiv și a climei reci, iar lucrul la pădure a fost și rămâne ocupația de bază a celor din zonă. Un loc important în economia acestui sat îl ocupă meșteșugurile și industriile țărănești legate mai ales de prelucrarea lânei. Țesutul este practicat în fiecare gospodărie, iarna, la război, realizându-se cunoscutele taluri “în vergi” în alternanță cromatică alb-negru, “săricile” sau straiele din lână țurcană cu firul lung, etc. În cadrul meșteșugurilor se mai remarcă și prelucrarea lemnului pentru mobilier.
Alt aspect al vieții satelor din acest spațiu îl constituie târgurile de țară bianuale (la 9 august Târgul Pantelimonului, la 21 noiembrie Târgul Arhanghelului), unde participă alături de brăneni și locuitorii din zonele Muscel, Sibiu, Țara Oltului, Țara Bârsei, etc.
În ceea ce privește potențialul turistic-cultural la nivelul localității Bran acesta este atractiv și variat, fiind reprezentat de fondul etno-folcloric originar, manifestări folclorice și sărbători tradiționale, castelul Bran, muzeul de artă medievală, Biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” sau clădirea vechii vămi din secolul al XVIII-lea. În incinta castelului Bran se află un important muzeu etnografic în aer liber ce include gospodării țărănești, instalații tehnice, obiecte specifice satelor din zonă.
Acestora li se adaugă casele memoriale din zona Bran:
Sextil Pușcariu (1877-1948) – lingvist, filolog și istoric, membru al Acad. Române
Dr. Aurel Stoian (1866-1972) – Președintele Consiliului Național Românesc din Bran, semnatar al actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, medic, edil și primar al localității Bran.
Dr. Iosif Pușcariu (1889-1965) – Fondator al Spitalului de Ochi din Brașov
Profesor Doctor Docent Liviu Popovici (1927-1994) – om de știință și neurolog de renume mondial, membru al Academiei de Științe Medicale.
Profesor Doctor Docent Valeriu Lucian Bologa (1892-1971) titan al istoriei medicinei și membru al unui număr de 23 de societăți și academii de științe, legat de Bran prin origine și iubire.
Profesor Universitar Dr. Aron Petric (1915-1981) – decan al Facultății de Istorie din București, cercetător și dascăl de excepție, fiu al Branului.
Fundația Profesorului Ioan Clinciu.
4.2. Analiza circulației turistice din zonă
Majoritatea locurilor de cazare din cadrul turismului rural practicat în zona Bran aparțin pensiunilor încadrate agenției Bran-Imex, care este și inițiatoarea constituirii ANTREC. De la înființarea agenției, numărul turiștilor care au apelat la serviciile de cazare și masă oferite de pensiunile acesteia a crescut din ce în ce mai mult, o dată cu creșterea numărului gospodăriilor ce aparțin agenției.
Situația turiștilor cazați în pensiunile turistice și fermele agroturistice din zonă este prezentată în tabelul următor.
Tabelul 4.1.
Numărul de turiști cazați în pensiunile turistice și fermele agroturistice din zona Bran
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov ( date ANTREC )
Pe ansamblu situația se traduce ca fiind una favorabilă, numărul de turiști în total structuri înregistrând o creștere atât în pensiunile turistice cât și în cele agroturistice, ajungând de la 1560 în anul 1998 la 2793 în anul 2002. În ceea ce privește turiștii străini, deși în anul 2000 erau mai mulți în pensiunile turistice, începând cu anul 2001 ei se îndreaptă aproape în totalitate către fermele agroturistice. Astfel, în anul 2000 erau 175 turiști străini în pensiunile turistice și 149 în fermele agroturistice, ajungând în 2002 la 26 turiști în pensiunile turistice și 309 în fermele agroturistice.
După 1998, fluxul de turiști în zona Bran a început să crească și să nu mai fie concentrat doar în trimestrul III, ci și în trimestrele I și IV când satele din zonă sunt solicitate pentru diverse manifestări tradiționale.
Situația turiștilor din zonă poate fi redată și în figura următoare ( fig. 4.1. )
Fig. 4.1. Numărul de tiriști ( români și străini ) cazați în structurile de primire din zona Bran
Numărul de turiști români a crescut semnificativ, în timp ce numărul de turiști străini a început să aibă o ușoară creștere din anul 2000, menținându-se aproape constant până în anul 2002.
Pentru a evidenția mai bine aceste evoluții se vor calcula indicii cu bază fixă și cu bază în lanț, precum și indicele mediu al dinamicii și ritmul mediu de creștere/scădere. Datele vor fi trecute în tabelul de la pagina următoare ( tab. nr. 4.2. ).
Analizând datele ( din tabelul nr. 4.2. ) se observă că în anul 1999 se înregistreză o creștere a numărului de turiști care vizitează zona Bran de la 1560 la 1624 (cu 4,10% ). Din anul 2000, creșterea este mai pronunțată ( de 1,37 ori – cu 37,82% – față de anul 1998 și de 1,32 ori – cu 32,38% – față de anul 1999 ) ajungând la 2150 de turiști.
Tabelul nr. 4.2.
Caracterizarea sosirilor totale de turiști în zona Bran cu ajutorul indicatorilor absoluți, relativi și medii
Numărul acestora crește în continuare, iar în anul 2002 ajunge la 2793 ( cu 1875 – de 1,79 ori ) mai mulți decât în 1998.
În concluzie sosirile totale de turiști în zona Bran au crescut în medie cu 15,67% ( de 1,1567 ori ) în intervalul 1998 – 2002.
Această creștere a numărului de turiști se datorează unei mai bune organizări a turismului în zonă începând cu anul 1998, datorită și facilităților acordate.
O previziune a numărului de turiști în această zonă arată o evoluție satisfăcătoare. (tab. 4.3., tab 4.4. )
Tabelul nr. 4.3.
Previziunea evoluției numărului de turiști
Previziunea numărului de turiști se va face prin metoda trendului liniar, deoarece în cadrul ei se înregistrează cel mai mic coeficient de variație.
Tabelul 4.4.
Previziunea numărului de turiști ( români și străini )pentru perioada 2003 – 2005
Conform previziunii, în anul 2005 în zona Bran se vor în registra în spațiile de cazare ( pensiuni turistice + ferme agroturistice ) aproximativ 3836 de turiști ( români + străini ). Acestora li se adaugă numărul celor care se cazează la țărani și al celor care au în această zonă o reședință secundară.
În ceea ce privește numărul de înnoptări, acesta a înregistrat și el o creștere semnificativă. ( tab. nr. 4.5. )
Tabelul nr. 4.5.
Evoluția numărului de înnoptări în pensiunile turistice și fermele agroturistice din zona Bran
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov ( date ANTREC )
Ca și în cazul numărului de sosiri, înnoptările turiștilor înregistreză o creștere, observându-se la turiștii străini, orientarea după anul 2001, aproape în exclusivitate către fermele agroturistice, atrași de ospitalitatea gazdelor și de activitățile specifice fermelor de la țară. Astfel, în anul 2001, aceștia înnoptează 59 de zile în pensiunile turistice și 1068 de zile în fermele agroturistice. Și în cazul turiștilor români numărul de înnoptări a crescut în fermele agroturistice, de la 2989 în 1998 până la 5985 în anul 2002.
Situația înnoptărilor este prezentată în figura de la pagina următoare ( fig. 4.2. ).
Fig. nr. 4.2. Evoluția numărului de înnoptări în total structuri
O evoluție pozitivă, însă nu prea semnificativă se observă și în cazul structurilor de cazare din această zonă ( tab. nr. 4.6. ).
Tabelul nr. 4.6.
Evoluția numărului de pensiuni turistice și ferme agroturistice din zona Bran
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov ( date ANTREC )
Numărul de pensiuni și implicit de locuri de cazare a crescut în fiecare an aceasta datorită încurajării dezvoltării acestei forme de turism prin acordarea de facilități pentru persoanele care investesc în turismul rural.
Gospodăriile din zona Bran au următoarele caracteristici: suprafața minimă de cazare a unei gospodării este de 23 m2 cu posibilitatea de a caza 4 persoane, iar suprafața maximă de 162 m2 putând caza 16 persoane. Gospodăriile au în general camere cu 2 paturi și cu baie. Pentru sezonul rece, majoritatea gospodăriilor sunt prevăzute cu încălzire. Aproape toate echipamentele au în dotare mașini de spălat, oferă mic dejun și au curte. Proprietarii vorbesc limbi străine de circulație internațională: franceza, germana și engleza, dar și italiana sau spaniola.
În concluzie putem afirma că turismul rural zona Bran are mari perspective. Datorită farmecului acestei zone și prin programe susținute de dezvoltare sprijinite de primărie, ANTREC, alte asociații de profil și nu numai numărul de turiști străini ar crește simțitor, ceea ce va aduce numeroase beneficii atât zonei respective, cât și României. La toate acestea, populația locală are un rol hotărâtor. Ea trebuie să înțeleagă efectele benefice pe care le va aduce practicarea turismului rural în zonă și să contribuie pe cât posibil la dezvoltarea și promovarea acestuia. Numai așa turismul va putea să își aducă și el contribuția la dezvoltarea locală a comunităților din zonă.
4.3. Propuneri cu privire la amenajarea turistică a zonei
În România, turismul rural s-a practicat de mulți ani, dar nu a existat o legislație adecvată care să permită diferențierea pensiunilor după criterii de clasificare specifice în clase de confort, fapt ce s-a realizat ulterior și nu erau agenții specializate în cazarea la ferme țărănești. În Bran, au fost turiști care veneau pentru prima dată și erau impresionați de buna organizare a localității din punct de vedere turistic. Cel mai clar poți afla neajunsurile sau lucrurile bune din zonă, de la turiștii care se opresc în Bran cu ocazia petrecerii vacanțelor sau de la cei care doar tranzitează zona; sunt mulți cei care vin aici special pentru a vizita Castelul Bran.
Pentru îmbunătățirea imaginii stațiunii, precum și pentru înlesnirea accesului, mai ales în zona muzeului, unii turiști au sugerat construirea unei parcări și a unei șosele laterale, ce ar diminua traficul în localitate. De asemenea, a fost considerată o necesitate stringentă amenajarea unei piețe agroalimentare pentru asigurarea unei mai bune aprovizionări, cu atât mai mult cu cât, o parte a turiștilor nu au asigurată masa în unitățile de cazare. Crearea unei piețe ar oferi turiștilor posibilitatea să cumpere renumitele brânzeturi din zonă.
O diversificare a paletei de servicii a firmelor de turism din localitate ar avea un efect benefic pentru dezvoltarea turismului. Vecinătatea munților nu poate constitui decât un factor extrem de favorabil pentru diversificarea ofertei prin organizarea unor excursii, numeroși turiști neîncumetându-se să pornească singuri pe cărări de munte, necunoscând zona.
Se constată nevoia orientării ghizilor și către un alt segment de vârstă al vizitatorilor Castelului Bran, asupra copiilor.
Zona Bran este o zonă turistică care se bucură de un cadru natural foarte pitoresc și sănătos, de o bogăție cultural-istorică inestimabilă și de o bază materială de cazare și alimentație bine pusă la punct. Ceea ce nu este încă bine pus la punct este modalitatea de petrecere a timpului liber al turiștilor într-un mod care să îi facă pe aceștia să cheltuiască mai mult. Pentru aceasta se poate propune:
amenajarea unui parc de distracții cu dimensiuni medii în apropierea Castelului;
amenajarea unui centru de echitație, turiștii urmând să învețe să călărească și totodată având posibilitatea realizării unor plimbări călare în împrejurări;
prezența abundentă a zăpezii face posibilă amenajarea unei pârtii de schi;
valorificarea Cetății Râșnovului aflată la 14 km de Bran;
asigurarea serviciului de ghid în zonă;
dezvoltarea căilor de acces (mijloace de transport care să asigure un nivel calitativ mai ridicat al serviciului de transport);
Pentru turiștii străini este necesară o promovare susținută a zonei, a legendei care i-a încântat de-a lungul timpului.
Vizitatorii vor continua să vină la Bran atât timp cât vor găsi aici noi distracții. Priceperea și talentul conducătorilor din turism se vor demonstra prin determinarea turiștilor care au fost deja în zonă să revină, nu prin faptul că vin turiști pentru prima dată, căci aceștia din urmă sunt atrași în special de renumele castelului sau de calitățile naturale ale zonei.
Prin intermediul turismului această zonă a ajuns una dintre cele mai cunoscute din România. Locuitorii Branului au văzut beneficiile pe care acesta le aduce atât localității căt și lor și au contribuit pe cât posibil la o mai bună organizare a acestuia. Ei au înțeles că numai prin asigurarea unui turism de calitate nivelul lor de trai se va îmbunătăți simțitor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Turismului In Dezvoltarea Locala a Colectivitatii Satesti (ID: 130674)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.